Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator şi ... · Tratatul de la Lisabona, semnat în...

România a ratificat, prin Legea nr. 13/20081,

Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului

privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire

a Comunităţii Europene2, fiind a patra ţară din cele 27

care a procedat imediat la acest act esenţial de voinţă

statală, după Ungaria, Slovenia şi Malta.

Din perspectiva traducerii în limba română a

denumirii, Tratatul de la Lisabona este, după caz,

tratat de modificare (limba franceză) sau tratat

reformator (limba engleză). Deşi cei doi termeni pot

fi consideraţi sinonimi, în realitate, pe fond, în opinia

noastră, Tratatul de la Lisabona le realizează

deopotrivă, pe amândouă: modifică tratatele

Uniunii Europene, dar reformează şi instituţiile

Uniunii Europene.

În cele ce urmează vom încerca să

demonstrăm, între altele, această constatare pur

teoretică, dar, în opinia noastră, cu acoperire în textul

Tratatului de la Lisabona.

1. Pentru prima dată în istoria construcţiei

comunitare, Conferinţa interguvernamentală (CIG)

s-a reunit la 23 iulie 2007 având din partea

Consiliului European din 21-23 iulie 2007 un mandat

riguros, strict, coercitiv chiar, mergând până la detalii.

De ce o asemenea soluţie? Pentru a se ieşi din criza

de după respingerea Constituţiei pentru Europa,

„trebuia limitată imaginaţia negociatorilor”, CIG

având doar rolul de a pune „pe portativ muzica

comunitară deja creată”3. În limbaj diplomatic,

mandatul CIG reprezintă, de fapt, „instrucţiunile”

şefilor de state sau de guverne, aşa cum se

procedează în orice conferinţă de acest gen, către

propriii diplomaţi, respectiv experţi. De aici a decurs

şi discreţia4

cu care s-a lucrat, spre deosebire de

puternica mediatizare utilizată pentru elaborarea

Tratatului privind o Constituţie pentru Europa

(Tratatul constituţional).

În esenţa sa, Tratatul de modificare (reformă)

reprezintă o reacţie a Uniunii Europene la sfidările

mondializării, la atotputernicia economică şi politică a

unor state. Se cunoaşte că, în lumea de azi, Uniunea

Europeană reprezintă o forţă credibilă din punct de

vedere economic, politic, social, cultural şi chiar militar.

Ea este unul din centrele de putere ale continentului şi

lumii. Prin aceasta, Uniunea Europeană a depăşit cu

mult aşteptările fondatorilor ei.5

În număr de aproximativ cinci sute de

milioane, populaţia Uniunii Europene este a treia ca

mărime din lume, după China şi India. Întinderea sa

şi impactul său din punct de vedere comercial,

economic şi financiar fac din Uniunea Europeană o

putere importantă pe plan mondial. Aceasta

realizează cea mai mare parte a comerţului mondial

şi generează o pătrime din bunăstarea mondială.

Ea este, pe bună dreptate, denumită „o putere

liniştită”, căci mărimea şi puterea economică generează

responsabilităţi. Uniunea este cel mai mare furnizor de

asistenţă financiară şi de consultanţă pentru ţările

sărace. Confruntată în prezent cu o ordine mondială

complexă şi fragilă, Uniunea se implică din ce în ce

mai mult în prevenirea conflictelor, în menţinerea păcii

şi în activităţile de combatere a terorismului, sprijinind

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008 3

1Publicată în „Monitorul Oficial” al României, partea I, nr. 107

din 12 februarie 20082

Tratatul a fost semnat la Lisabona la 13 decembrie 20073

Jean Victor Louis – Ombres et lumières du Traité simplifié în

„L’avenir de l’Europe – une perspective juridique”, Congresul

Academiei de Drept European, Trier, 27-29 septembre 2007

4Christian Pannera – Les enjeux du Traité modificatif,

în „L’avenir de l’Europe ...”, op. cit.5

Petre Duţu, Claudiu Drăgan – Statul-naţiune încontextul integrării europene, în revista „Impact strategic”,

nr. 2 (19) 2006, p. 38-42

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Tratatul de la Lisabona – un tratat modificatorşi reformator al Uniunii Europene

prof. univ. dr. Andrei POPESCU

consilier, şef de departament

Consiliul Legislativ

eforturile de reconstrucţie ale unor state. Uniunea a

preluat iniţiativa în abordarea problemei încălzirii

planetei şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.6

Sintetic, putem afirma că Tratatul de la

Lisabona redefineşte rolul Uniunii Europene într-o

lume globalizată. Uniunea Europeană se va putea

astfel mai bine afirma pe arena internaţională. Ea

reprezintă, la ora actuală, un puternic actor – ca

dimensiune şi forţă economică – iar Tratatul de la

Lisabona îi asigură noi instrumente de acţiune pe plan

extern.

Un astfel de obiectiv, mult mai evident, l-a avut

şi proiectul de Tratat privind instituirea unei Constituţii

pentru Europa. Eşecul acestui proiect a dovedit că

Europa poate fi victima propriilor ei succese7.

Ce se va întâmpla însă dacă va fi respins şi

Tratatul de la Lisabona? Studiile publicate până acum

nici nu pun această problemă, căci Consiliul

European din decembrie 2007 care a aprobat Tratatul

şi-a luat toate măsurile pentru a fi ratificat pe cale

parlamentară. Dar dacă se întâmplă, din nou, o

respingere într-un parlament sau la singurul

referendum ce va fi organizat? Răspunsul este, după

părerea noastră, tot optimist. Uniunea Europeană

va putea continua să fiinţeze pe baza actualelor

tratate, dar va înregistra o nouă criză.

Europesimiştii pot afirma (şi o fac adesea) că

acest tratat nu reprezintă decât o „ieşire din impas”,

dar tot o pauză sau o evoluţie încă lentă în adâncirea

integrării europene. După elaborarea Tratatului, ce va

deveni de la Lisabona, în timpul consultărilor care au

precedat Consiliul European, s-a spus totuşi, evident

de către europesimişti, că „bolnavul a ieşit cu bine

din operaţie, dar să vedem dacă va supravieţui”8.

Eurooptimiştii sunt însă satisfăcuţi de actuala

redactare a Tratatului, chiar dacă nu reprezintă, de

fapt, ceea ce s-ar fi dorit prin fostul proiect al

Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa.

Se ştie că în anii ‘80 ai secolului trecut s-a vorbit

de o „euroscleroză”, apoi tandemul Franţa şi

Germania, sub bagheta fostului preşedinte al Comisiei,

Jacques Delors – au „repus în mers” comunităţile

economice europene chiar dacă au mai fost

„turbulenţe”, cum ar fi, spre exemplu, eşecul ideii

seducătoare a preşedintelui Franţei, François

Mitterrand, de constituire (de transformare, de fapt, a

comunităţilor europene) într-o confederaţie europeană.

Evident, un alt eşec care a zguduit profund optica

despre ceea ce este şi ar trebui să fie Uniunea

Europeană a fost respingerea, de către cetăţenii

Franţei şi ai Olandei, a Tratatului Constituţional.

Pentru evoluţia pozitivă a Uniunii Europene,

după căderea Cortinei de Fier, trebuie notată

extinderea succesivă a Uniunii Europene, în 2004, cu

cele zece state şi, în 2007, cu România şi Bulgaria,

extindere care nu a produs nici un blocaj instituţional,

cum prevedeau europesimiştii. Totodată, ilustrativ

pentru evoluţia pozitivă a Uniunii Europene rămâne

însă introducerea monedei europene9.

Originile Tratatului de la Lisabona se regăsesc,

după părerea noastră, în Actul Unic European din

1986 care a operat prima mare modificare a

tratatelor originare (constitutive) ale comunităţilor

economice europene. Actul Unic European a fost, la

momentul intrării sale în vigoare la 1 iulie 1987, tot

un tratat modificator. Principalele sale elemente de

noutate au constat în reforma instituţiilor comu -

nitare (extinderea votului cu majoritate calificată,

recunoaşterea oficială a Consiliului European,

consacrarea denumirii de „Parlament European”,

asocierea acestuia din urmă la procesul legislativ prin

introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul

Uniunii Europene şi Comisia Europeană, crearea

Tribunalului de Primă Instanţă), în lărgirea compe -

tenţelor comunitare (în principal, în domeniul

social) şi în codificarea dispoziţiilor privind Cooperarea

Politică Europeană (C.P.E.) care exista de facto din

1970, pe baza căreia Tratatul de la Maastricht a

introdus Politica Externă şi de Securitate Comună

(PESC)10

.

În mod practic, după adoptarea Tratatului de

la Maastricht din 1992, a fost declanşată cea mai

importantă etapă a procesului complex de

reformare instituţională pentru adâncirea integrării

europene, marcată de Tratatul de la Amsterdam

(1997) şi de cel de la �isa (2000), tratate ce au reuşit

să rezolve numai parţial problemele aprofundării

integrării europene. De aici a decurs necesitatea

afirmată prin Declaraţia de la Laeken (2001) de a

realiza – într-o modalitate sui-generis care a fost

Convenţia privind Viitorul Europei (2002-2003) – un

tratat care să instituie o Constituţie pentru Europa

(2004) şi care, după cum se cunoaşte, urmare a

referendumurilor din Franţa şi Olanda (2005), după o

perioadă de reflecţie, a fost abandonat.

Studii, opinii, informări

4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2008

6Cf. Comisia Europeană – Uniunea Europeană în lume

(politica externă a Uniunii Europene) – Bruxelles, 2007, p. 37

Jacques Santer – intervenţie în cadrul Congresului

„L’avenir pour l’Europe”, op. cit.8

Christian Pannera – op. cit.

9Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene,

afirmă că pentru introducerea dolarului în S.U.A. au trebuit

peste 100 de ani, în timp ce Uniunea Europeană a reuşit

introducerea unei monede unice, numai după 30 de ani de

la constituirea CEE.10

I. Jinga, A. Popescu – Dicţionar de termeni comunitari,Editura Lumina Lex, Buc., 2000, p. 44-45

Tratatul de la Lisabona, semnat în decembrie

2007, încheie acest proces complex de reformare a

Uniunii Europene şi, potrivit eurooptimiştilor, este

de natură să asigure pentru o lungă perioadă de

timp (după unii până la orizontul anului 2030)

evoluţia celei mai importante organizaţii continentale

care este Uniunea Europeană.

2. Pentru elaborarea şi redactarea Tratatului de

la Lisabona s-a utilizat metoda clasică, respectiv

Conferinţa interguvernamentală (CIG), în baza art.

48 din Tratatul asupra Uniunii Europene (versiunea

consolidată), care prevede posibilitatea convocării în

conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor

membre în scopul stabilirii, de comun acord, a

amendamentelor ce urmează a fi aduse tratatelor

comunitare.

Tratatul de la Lisabona este un tratat

complex, dacă ne raportăm la faptul că, nefiind

destinat să înlocuiască tratatele în vigoare (cum se

intenţiona a se realiza prin Tratatul instituind o

Constituţie pentru Europa), ci doar să le modifice, el

conţine amen damentele ce se aduc atât Tratatului

privind Uniunea Europeană (TUE), cât şi Tratatului

de instituire a Comunităţii Economice (TCE), fiind

însoţit de o suită considerabilă – 13 protocoale şi

peste 50 de decla raţii, având aceeaşi valoare juridică

cu textul propriu-zis.

Spre deosebire de tratatele precedente, Tratatul

de la Lisabona nu a mai inclus referiri la posibilitatea

revizuirii acestuia ( „clauza de rendez-vous”), ceea

ce a permis politicienilor şi, deopotrivă, observa -

torilor politici să susţină că, după ratificare, acesta va

putea să-şi producă efectele pentru o mai lungă

perioadă de timp; evident, suntem şi noi de părere că

stabilirea acestei perspective nu poate avea

semnificaţia că, într-un viitor previzibil, acesta

(tratatul) nu va suporta modificări, dar, în niciun caz,

acestea nu vor putea afecta substanţa reformei

instituţionale realizate prin Tratatul de la Lisabona1.

Pe de altă parte, ar fi eronat să ne imaginăm că acest

tratat va rezolva automat toate problemele cu care se

confruntă Uniunea Europeană la ora actuală. Un

asemenea tratat exprimă însă voinţa politică a

statelor membre de a progresa pe calea integrării.

3. Tratatul de la Lisabona este constituit din

două tratate cu valoare juridică egală, rezultate din

modificările aduse Tratatului privind Uniunea

Europeană (care îşi păstrează denumirea „TUE”) şi

Tratatului Comunităţii Europene (care devine

„Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” –

TFUE). Alături de aceste două tratate rămâne în

vigoare Tratatul privind Comunitatea Europeană a

Energiei Atomice (Euroatom), cu unele amenda -

mente aduse prin Protocolul nr. 1 ce se anexează

Tratatului de la Lisabona.

De ce a fost utilizată această soluţie juridică şi

nu s-a recurs la un singur tratat unificator? După

părerea noastră, exacerbarea sensibilităţii popoarelor

europene în privinţa ideii de Constituţie Europeană a

impus şefilor de state şi de guverne, reuniţi în

Consiliul European din 21-23 iulie 2007 care a

aprobat mandatul CIG, o asemenea decizie politică –

tratate care să modifice tratatele existente şi nu un

instrument unic, amintind de abandonatul tratat

privind instituirea unei Constituţii pentru Europa.

Practic, după intrarea în vigoare a Tratatului de

la Lisabona, vor opera în spaţiul european trei tratate:

TUE, TFUE şi Euroatom. Evident, nu s-a mai putut

ajunge la ceea ce s-a intenţionat când se adoptase

proiectul Tratatului instituind o Constituţie pentru

Europa – un tratat (document unic), care să abroge

toate celelalte tratate de până la el şi care să elimine

percepţia cetăţeanului european că aceste tratate

succesive (de la cele iniţiale şi până la Tratatul de la

Nisa) sunt precum „păpuşa rusă”, inducând ideea de

„superstat”.

În opinia noastră, la o analiză cât de sumară ar

fi ea, se poate conchide că Tratatul de la Lisabona

conţine un tratat de principiu (TUE) şi un tratat

executiv (TFUE)1, menţinând, cu unele amen da -

mente, şi Tratatul Euroatom. Trebuie să recunoaştem

că, la momentul publicării formei consolidate a

acestora, Uniunea Europeană a reuşit o substanţială

simplificare a încrengăturii existente, la ora

actuală, a tratatelor de bază, a dreptului primar

comunitar.

Întrucât Uniunea Europeană „se substituie şi

succede Comunităţii Europene”, TFUE se substituie

Tratatului privind Comunitatea Europeană.

4. Dacă comparăm – sub aspectul conţinutului

– Tratatul de la Lisabona cu proiectul Tratatului insti -

tuind o Constituţie pentru Europa (TC) vom constata,

după părerea noastră, cel puţin trei mari diferenţe.

Tratatul de reformă de la Lisabona reia, în

proporţie semnificativă, inovaţiile aduse prin

proiectul Tratatului Constituţional din 2004. Astfel,

în principal, sunt de remarcat: introducerea votului

cu dublă majoritate (chiar dacă aplicarea acestuia s-a

amânat până în 2014, cu posibilitatea invocării



11În acest sens, I. Jinga – Tratatul de la Lisabona: soluţie

sau etapă în reforma instituţională a Uniunii Europene?,

în „Revista română de drept comunitar“, nr. 1, 2008, p. 32

12Operând această distincţie necesară pentru înţelegerea

filozofiei modificărilor aduse prin Tratatul de la Lisabona,

trebuie să subliniem, încă o dată, că cele două tratate au

aceeaşi valoare juridică.

sistemului de vot din Tratatul de la Nisa până în 2017

şi a mecanismului Ioannina)13

; extinderea sferei de

aplicare a votului cu majoritate calificată, atât la

domenii supuse în prezent procedurii de vot cu

unanimitate (imigraţie, azil, Europol, Eurojust,

controlul la frontiere, iniţiativele Înaltului

Reprezentant pentru PESC, fondurile structurale şi

de coeziune etc.), cât şi în domenii pe care actualul

Tratat de la Nisa nu le include în aria intervenţiei

comunitare (energie, turism, sport, resursele proprii

ale Uniunii Europene, politica spaţială, protecţia

civilă, cooperarea structurală în domeniul apărării,

serviciile de interes general, ajutorul umanitar,

retragerea voluntară a unui stat membru din Uniune

etc); menţinerea principiului „un stat, un comisar”

până în 2014, după care Comisia va fi redusă la două

treimi din numărul statelor membre ale Uniunii

Europene, aplicându-se principiul rotaţiei egale;

extinderea competenţelor Curţii Europene de Justiţie,

în principal, în ceea ce priveşte realizarea spaţiului

de libertate, securitate şi justiţie; crearea postului de

Preşedinte al Consiliului European, cu un mandat de

2,5 ani reînnoibil o singură dată; investirea cu

personalitate juridică unică a Uniunii Europene, fapt

ce va permite acesteia să se afirme şi să crească

eficacitatea unui „modus operandi” european pe

scena internaţională (mondială) şi va consolida

„metoda comunitară” aplicată în domeniile PESC şi

JAI (ceilalţi „doi piloni” comunitari, alături de Piaţa

Internă)14

; înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant

al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de

Securitate, care va deţine şi calitatea de

vicepreşedinte al Comisiei Europene, va prezida

Consiliul Relaţii Externe şi va coordona Serviciul

European de acţiune Externă (SEAE).

Tratatul de la Lisabona aduce, spre deosebire de

proiectul TC, unele noutăţi de substanţă mai ales în

întărirea rolului parlamentelor naţionale în procesul de

adâncire a integrării, permiţând şi asocierea cetăţenilor

la procesul legislativ european (un milion de cetăţeni

din diferite state ale Uniunii Europene pot solicita

Comisiei Europene să depună o iniţiativă legislativă

într-un anumit domeniu). El marchează mai clar

atribuirea competenţelor între Uniunea Europeană şi

statele membre, reîntăreşte specificitatea Politicii

Externe şi de Securitate Comună, ia în considerare noile

politici ale Uniunii Europene, cum sunt securitatea

energetică, combaterea schimbărilor climatice, lupta

contra terorismului şi a criminalităţii organizate,

întărind – totodată – acţiunea Uniunii în materie de

migraţie. A fost inclusă, în mod semnificativ, o clauză

de solidaritate între statele Uniunii Europene în

materie de apărare şi a fost reglementată posibilitatea

constituirii unor cooperări structurate permanente în

această materie. O menţiune separată trebuie făcută în

legătură cu afirmarea, e drept indirectă, printr-o

declaraţie anexă, a principiului supremaţiei dreptului

comunitar în raport cu dreptul naţional, principiu

fundamental care, deşi nereglementat ca atare de

actualele tratate, este consacrat prin jurisprudenţa Curţii

Europene de Justiţie.

Tratatul de la Lisabona trece însă sub tăcere

o serie de probleme în care sensibilităţile naţionale

au fost accentuate mai ales de proiectul de Tratat

Constituţional. Au dispărut, total, elementele de

natură simbolică şi terminologică ale Uniunii

Europene, iar alte elemente cum sunt Carta

drepturilor fundamentale, prioritatea dreptului

comunitar, cetăţenia europeană, deşi se regăsesc în

substanţa Tratatului prin protocoale, sunt totuşi

astfel amplasate încât să menajeze sau să evite

sensibilitatea popoarelor europene. Evident, pentru

această soluţie, singura explicaţie nu poate fi decât

teama de o nouă respingere a unui astfel de tratat.

5. La ora actuală, în baza Tratatului în vigoare,

obiectivele Uniunii Europene se regăsesc disparat în

Tratatul asupra Uniunii Europene, respectiv art. 2, şi

în Tratatul asupra Comunităţii Europene, tot art.2.

Prin Tratatul de la Lisabona au fost definite,

regrupate şi ierarhizate obiectivele Uniunii

Europene. În acest sens, noul art. 3 din TUE va avea

următoarea redactare:

„(1) Uniunea urmăreşte să promoveze pacea,

valorile sale15

şi bunăstarea popoarelor sale.



13„Compromisul de la Ioannina” a fost adoptat în perioada

negocierilor de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei,

când numărul total de voturi în Consiliu a crescut la 87.

Spania şi Marea Britanie au insistat atunci ca minoritatea

de blocaj în Consiliu să rămână la nivelul de 23 voturi

existent când Uniunea Europeană avea 12 membri, în timp

ce alte ţări doreau ca acest prag să fie ridicat la 27 voturi.

Soluţia s-a tradus într-o decizie din 29 martie 1994 a

Consiliului Uniunii Europene, care prevedea că dacă un

grup de ţări membre ce totalizează un număr de voturi

cuprins între 23 şi 25 îşi declara intenţia de a se opune

adoptării unei decizii, Preşedinţia Consiliului va face tot

ce-i stă în putere pentru a se ajunge, într-un interval

rezonabil, la o soluţie care să poată fi adoptată cu cel puţin

65 voturi (cu alte cuvinte, minoritatea de blocaj revenea la

23 voturi). În toate celelalte cazuri minoritatea de blocaj

era de 27 voturi. Compromisul de la Ioannina a fost

menţinut până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa,

la 1 ianuarie 2003. (Cf. Ion Jinga – op. cit., p. 17-18). 14

I. Jinga – op. cit. , p.31-32

15Potrivit noului articol 2, Uniunea se întemeiază pe

valorile respectării demnităţii umane, libertăţii,

democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe

respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor

(2) Uniunea oferă cetăţenilor săi un spaţiu de

libertate, securitate şi justiţie, fără frontiere interne, în

interiorul căruia este asigurată libera circulaţie a

persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind

controlul la frontierele externe, dreptul de azil,

imigrarea, precum şi prevenirea criminalităţii şi

combaterea acestui fenomen.

(3) Uniunea instituie o piaţă internă. Aceasta

acţionează pentru dezvoltarea durabilă a Europei,

întemeiată pe o creştere economică echilibrată şi pe

stabilitatea preţurilor, pe o economie socială de piaţă

cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre

ocuparea deplină a forţei de muncă şi spre progres

social, precum şi pe un nivel înalt de protecţie şi de

îmbunătăţire a calităţii mediului. Aceasta promo -

vează progresul ştiinţific şi tehnic.

Uniunea combate excluziunea socială şi

discriminările şi promovează justiţia şi protecţia

socială, egalitatea între femei şi bărbaţi, solidaritatea

între generaţii şi protecţia drepturilor copilului.

Aceasta promovează coeziunea economică,

socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între

statele membre.

Uniunea respectă bogăţia diversităţii sale

culturale şi lingvistice şi veghează la protejarea şi

dezvoltarea patrimoniului cultural european.

(4) Uniunea instituie o uniune economică şi

monetară a cărei monedă este euro.

(5) În relaţiile sale cu restul comunităţii

internaţionale, Uniunea îşi afirmă şi promovează

valorile şi interesele şi contribuie la protecţia

cetăţenilor săi. Aceasta contribuie la pacea, securitatea,

dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea şi

respectul reciproc între popoare, comerţul liber şi

echitabil, eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor

omului şi, în special, a drepturilor copilului, precum şi

la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului

internaţional, inclusiv respectarea principiilor Cartei

Organizaţiei Naţiunilor Unite ...”

Deşi poate părea pur declarativ, acest articol are

o importanţă cardinală pentru evoluţia Uniunii

Europene. Astfel, Uniunea Europeană îşi va centra

eforturile în trei mari direcţii: 1) promovarea păcii, a

valorilor Uniunii Europene şi a bunăstării popoarelor

sale, asigurând un spaţiu de libertate, securitate şi

justiţie, fără frontiere interne (alin. 1 şi 2 al noului

articol 3); 2) instituirea şi consolidarea pieţei interne a

uniunii economice şi monetare, dezvoltarea unei

economii sociale de piaţă şi promovarea progresului

ştiinţific şi tehnic (alin. 3 şi 4); 3) contribuţia lor

substanţială la asigurarea păcii, securităţii, dezvoltării

durabile a planetei, la solidaritate şi respectul reciproc

între popoare, la comerţul liber şi echitabil, la

eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor omului,

precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea

dreptului internaţional (alin. 5 al noului art. 3).

În raport cu aceste trei obiective, în

perspectivă, vor fi apreciate şi evaluate activităţile

Uniunii Europene. Acest articol asigură sensul

dezvoltării şi consolidării integrării europene.

6. Tratatul de la Lisabona conferă forţă

juridică Cartei drepturilor fundamentale16

(noul

articol 6). După cum se cunoaşte, Carta drepturilor

fundamentale ale Uniunii Europene a fost adoptată –

în mod solemn – la 7 decembrie 2000 la Nisa, ca

document moral-politic. Ea a influenţat – prin

recunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi principiilor –

considerabil evoluţia Uniunii Europene, chiar dacă nu

a reprezentat un instrument juridic. De la adoptarea

sa au trecut şapte ani şi, din această perspectivă, în

funcţie de evoluţiile intervenite, Carta a fost adaptată

de Consiliul European din 12 decembrie 2007.

Potrivit art.6, Uniunea Europeană recunoaşte

drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute de Cartă,

cu două precizări esenţiale: 1) dispoziţiile sale nu

extind în nici un fel competenţele Uniunii Europene,

astfel cum sunt definite în tratate; 2) drepturile,

libertăţile şi principiile prevăzute de Cartă se

interpretează în conformitate cu dispoziţiile generale

din titlul VII al Cartei privind interpretarea şi punerea

sa în aplicare şi cu luarea în considerare în mod

corespunzător a explicaţiilor ce o însoţesc.17

Carta, după cum se poate observa, nu este

încorporată în textul Tratatului de la Lisabona,

aşa cum se procedase în cazul Tratatului instituind o

Constituţie pentru Europa. Ea a fost proclamată în

mod solemn de Parlamentul European, Consiliu şi

Comisie. Ea are însă, potrivit noului articol 6 alin. (1)

din TUE, „aceeaşi valoare juridică cu cea a

tratatelor”. Este o soluţie sui-generis de recunoaştere

a forţei juridice a acestui important document.

Explicaţia unei asemenea opţiuni de legiferare rezidă

tot în evitarea inducerii ideii de suprastat.



persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt

comune statelor membre într-o societate caracterizată prin

pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi

egalitate între femei şi bărbaţi.

16Pentru dezvoltări, a se vedea, Tiberiu Savu –

Obiectivele şi competenţele Uniunii Europene consacratede Tratatul de la Lisabona, în „Revista română de drept

comunitar“, nr. 1, 2008, p. 36-4617

A se vedea, Carta drepturilor fundamentale ale UniuniiEuropene, inclusiv explicaţiile, fie în „Jurnalul Oficial al

Uniunii Europene”, seria C, nr. 303 din 14 decembrie

2007, fie în „Revista română de drept comunitar“

nr. 1/2008, p. 239-264

7. În baza aceluiaşi nou articol 6 din TUE,

Uniunea aderă la Convenţia europeană pentru

apărarea drepturilor omului şi libertăţilor

fundamentale, document de o mare importanţă

juridică elaborat de Consiliul Europei. Se pune astfel

capăt unei îndelungate dezbateri politice, juridice18

şi

doctrinale în legătură cu posibilitatea aderării sau nu

a Uniunii Europene la acest document, ca şi la alte

documente internaţionale (europene) de acest gen.

Prin alin. (2) şi (3) ale art. 6 sunt făcute două

circumstanţieri de esenţă: 1) competenţele Uniunii

Europene, astfel cum sunt definite de tratate, nu sunt

modificate de această aderare; 2) drepturile

fundamentale, astfel cum sunt garantate prin

Convenţia respectivă şi astfel cum rezultă din tradiţiile

constituţionale comune statelor membre, constituie

principii generale ale dreptului Uniunii.

Desigur, se pot face şi s-au făcut deja o serie de

comentarii în legătură cu noua optică în privinţa

drepturilor fundamentale pe care o promovează

Tratatul de la Lisabona. Important, la acest moment

al redactării studiului nostru, este să subliniem că,

după intrarea în vigoare a Tratatului la 1 ianuarie

2009, Uniunea Europeană va dispune de trei izvoare

juridice în privinţa drepturilor omului: Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

Convenţia europeană a drepturilor omului (la care va

fi parte atât Uniunea, cât şi fiecare stat membru) şi

„drepturile fundamentale în calitate de principii

generale ale dreptului Uniunii şi de tradiţii

constituţionale comune ale statelor membre.19

8. Tratatul de Reformă clarifică şi

reglementează categoriile şi domeniile de competenţe

ale Uniunii Europene prin introducerea unui nou Titlu

I (articolele 2- 6).

Astfel, articolul 2 stipulează că: „1) În cazul în

care Tratatele atribuie Uniunii competenţa exclusivă

într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate

legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere

juridic, statele membre putând face acest lucru numai

în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru

punerea în aplicare a actelor Uniunii. 2) În cazul în care

Tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu

statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea

şi statele membre pot legifera şi adopta acte

obligatorii din punct de vedere juridic în acest

domeniu. Statele membre îşi exercită competenţa în

măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa.

3) Statele membre îşi coordonează politicile

economice şi de ocupare a forţei de muncă în

conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul

Tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de

competenţă. 4) Uniunea dispune de competenţă...

pentru definirea şi punerea în aplicare a unei

politici externe şi de securitate comune, inclusiv

pentru definirea progresivă a unei politici de apărare

comune. 5) În anumite domenii şi în condiţiile

prevăzute de Tratate, Uniunea dispune de competenţa

de a întreprinde acţiuni de sprijinire, coordonare sau

completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui

însă prin aceasta competenţa lor în aceste domenii...”

Articolul 3 enumeră ariile de competenţă

exclusivă: „Uniunea dispune de competenţă

exclusivă în următoarele domenii: uniunea vamală;

stabilirea normelor privind concurenţa necesară

funcţionării pieţei interne; politica monetară pentru

statele membre a căror monedă este euro; conservarea

resurselor biologice ale mării în cadrul politicii

comune privind pescuitul; politica comercială

comună”, în timp ce articolul 4 fixează competenţele

mixte: 1) „Uniunea dispune de competenţa partajată

cu statele membre în cazul în care Tratatele îi atribuie

o competenţă care nu se referă la domeniile prevăzute

la articolele 3 şi 6. 2) Competenţele partajate între

Uniune şi statele membre se aplică în următoarele

domenii principale: piaţa internă; politica socială;

pentru aspectele definite în prezentul Tratat;

coeziunea economică, socială şi teritorială;

agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării

resurselor biologice ale mării; mediul; protecţia

consumatorului; transporturile; reţelele transeuropene;

energia; spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;

obiectivele comune de securitate în materie de sănătate

publică, pentru aspectele definite în prezentul Tratat. 3)

În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi

spaţiului, Uniunea dispune de competenţă pentru a

desfăşura acţiuni..., fără să poată avea ca efect

împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria

competenţă. 4) În domeniile cooperării pentru

dezvoltare şi al ajutorului umanitar, Uniunea dispune

de competenţa pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a

duce o politică comună..., fără împiedicarea statelor

membre de a-şi exercita propria competenţă”.

Articolul 5 stabileşte că „Statele membre îşi

coordonează politicile economice în cadrul Uniunii.

În acest scop, Consiliul adoptă măsuri şi, în special,

orientările generale ale acestor politici... Uniunea ia

măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de

ocupare a forţei de muncă... Uniunea poate adopta

iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale

ale statelor membre”. În baza art. 6, Uniunea dispune

de competenţa pentru a desfăşura acţiuni de sprijinire,



18Curtea de Justiţie a CEE s-a pronunţat, prin Avizul nr.

2/94 din 28 martie 1996 (Rec. 1996, p. I – 1759) în sensul

lipsei competenţei Comunităţii de a adera la Convenţia

europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţile

fundamentale.19

În acest sens, mai ales pentru implicaţiile în privinţa

Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe larg, Tiberiu

Savu – op. cit., p.38-39 şi 46-49

de coordonare sau completare a acţiunilor statelor

membre. Domeniile acestor acţiuni sunt, prin

finalitatea lor europeană: protecţia şi îmbunătăţirea

sănătăţii umane; industria; cultura; turismul; educaţia,

formarea profesională, tineretul şi sportul; protecţia

civilă; cooperarea administrativă”.

9. O importantă modificare, de esenţă, este adusă

noilor articole 4 şi 5 TUE (introduse prin Tratatul de la

Lisabona) în privinţa definirii a cinci mari principii ale

Uniunii Europene: principiul egalităţii statelor

membre, principiul cooperării loiale, principiul

atribuirii (de competenţe), principiul subsidiarităţii

şi principiul proporţionalităţii.

Astfel, potrivit noului articol 4 alin. 2 din TUE,

Uniunea respectă egalitatea statelor membre în

raport cu tratatele, precum şi identitatea lor naţională,

inerentă structurilor lor fundamentale politice şi

constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte

autonomia locală şi regională. Aceasta respectă

funcţiile esenţiale ale statului şi, în special, pe cele

care au ca obiect asigurarea integrităţii sale

teritoriale, menţinerea ordinii publice şi apărarea

securităţii naţionale. În special, securitatea naţională

rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat

membru.

În baza principiului cooperării loiale,

Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută

reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din

tratate. Statele membre adoptă orice măsură generală

sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor

care decurg din tratate sau care rezultă din actele

instituţiilor Uniunii. Statele membre facilitează

îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin

de la orice măsură care ar putea pune în pericol

realizarea obiectivelor Uniunii (art. 4 alin. 3).

Celelalte trei principii ţin fie de delimitarea

competenţelor Uniunii (principiul atribuirii), fie de

exercitarea acestora (principiile subsidiarităţii şi

proporţionalităţii).

Exercitarea competenţelor Uniunii se

realizează potrivit principiului atribuirii – specific

sistemului federal de organizare a statelor – care era

deja prevăzut în mod indirect în articolul 5 TCE.

Tratatul de la Lisabona, în mod asemănător Tratatului

Constituţional, îl consacră în mod expres. Din acest

principiu – în temeiul căruia Uniunea nu poate acţiona

decât în limita competenţelor ce îi sunt atribuite –

decurge un alt principiu, potrivit căruia competenţa

reziduală care nu este atribuită Uniunii revine

statelor membre. Concluzia care se poate desprinde

din examinarea noului articol 5 TUE coroborată cu

renunţarea la principiul supremaţiei dreptului

comunitar (supremaţie care era, de altfel, proclamată

de Tratatul Constituţional) ar fi aceea că Uniunea îşi

îndeplineşte obiectivele numai în temeiul voinţei

statelor membre care decid să îi transfere competenţe

în acest scop. În realitate, aplicarea principiului

atribuirii de competenţe este atenuată de celelalte

dispoziţii ale tratatelor, astfel cum au fost modificate

prin Tratatul de la Lisabona, care menţine intact

principiul supremaţiei dreptului Uniunii

consacrat de Curtea de la Luxemburg20

, la rândul

său limitat de principiile subsidiarităţii şi

proporţionalităţii. Faptul că acest principiu nu a fost

inclus în Tratatul de la Lisabona şi se regăseşte doar

în Declaraţia nr. 17 nu va afecta existenţa acestuia

sau jurisprudenţa Curţii de Justiţie21

.

Dincolo de modalitatea juridică ce a fost utilizată

pentru reglementare, Tratatul de la Lisabona a reafirmat

şi a conturat mai exact două mari principii – al

subsidiarităţii şi al proporţionalităţii. Multă vreme,

principiul subsidiarităţii a fost considerat „marele

necunoscut” al Tratatului de la Amsterdam – care

apărea, în ochii cetăţeanului european, drept un „joc de

cuvinte încrucişate”, spre deosebire de principiul

proporţionalităţii care era mult mai bine definit.

Potrivit noului articol 5 alin. (3), respectiv în

temeiul principiului subsidiarităţii, în domeniile care

nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea

intervine numai dacă şi în măsura în care

obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate

în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel

central, nici la nivel regional şi local, dar datorită

dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate pot fi

realizate mai bine la nivelul Uniunii. Instituţiile

Uniunii aplică principiul subsidiarităţii, în

conformitate cu Protocolul privind aplicarea

principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Parlamentele naţionale asigură respectarea

principiului subsidiarităţii, în conformitate cu

procedura prevăzută în respectivul protocol.

În sfârşit, potrivit noului articol 5 alin. (4) şi în

temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea

Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este

necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.

Instituţiile Uniunii aplică principiul proporţionalităţii,

în conformitate cu Protocolul privind aplicarea

principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

10. Protocolul privind rolul parlamentelor

naţionale în Uniunea Europeană, protocol care

fusese introdus iniţial prin Tratatul de la Amsterdam,

este reformulat în întregime prin Tratatul de la

Lisabona. Acesta este structurat în două titluri:

informaţii destinate parlamentelor naţionale şi

cooperarea interparlamentară.



20A se vedea, Declaraţia nr. 17 cu privire la supremaţia

dreptului Uniunii anexată la Tratatul de la Lisabona. 21

În acest sens, pe larg, Tiberiu Savu – op. cit., p. 40-41

Relativ la primul aspect, potrivit art. 1,

documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi,

cărţi albe şi comunicări) se transmit direct de Comisie

parlamentelor naţionale la data publicării acestora.

De asemenea, Comisia transmite parlamentelor

naţionale şi programul legislativ anual, precum şi

orice alt instrument de programare legislativă sau de

strategie politică, simultan cu transmiterea acestora

Parlamentului European şi Consiliului, iar, potrivit

art. 2, proiectele de acte legislative adresate

Parlamentului European şi Consiliului se transmit

parlamentelor naţionale22

. Proiectele de acte

legislative emise de Comisie se transmit direct de

Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în

care se transmit Parlamentului European şi

Consiliului.

Proiectele de acte legislative elaborate de

Parlamentul European se transmit direct de către

Parlamentul European parlamentelor naţionale.

Proiectele de acte legislative emise de un grup

de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca

Centrală Europeană sau de Banca Europeană de

Investiţii se transmit de către Consiliu parlamentelor

naţionale23

.

La rândul lor, parlamentele naţionale pot

adresa, potrivit articolului 3, preşedintelui

Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv,

al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea

unui proiect de act legislativ cu principiul

subsidiarităţii, în conformitate cu procedura

prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor

subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Se prevede un termen de opt săptămâni între

data la care un proiect de act legislativ este pus la

dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale

ale Uniunii Europene şi data la care proiectul în cauză

este înscris pe ordinea de zi provizorie a Consiliului,

în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării

unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt

posibile excepţii în cazuri de urgenţă ale căror motive

sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliului. Cu

excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod

corespunzător, nu se poate ajunge la nici un acord

asupra unui proiect de act legislativ în cauză în

decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor

de urgenţă motivate în mod corespunzător, se

respectă un termen de zece zile între înscrierea unui

proiect de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a

Consiliului şi adoptarea unei poziţii.

Tot astfel, potrivit art. 5 din Protocol, ordinea

de zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv

procesele verbale ale şedinţelor în cadrul cărora

Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte

legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale,

simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor

membre.

Chiar şi în cazul în care Consiliul European

are în vedere să recurgă la articolul 48 alin. (7) primul

sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea

Europeană, parlamentele naţionale sunt informate cu

privire la iniţiativa Consiliului European cu cel puţin

6 luni înainte de adoptarea unei decizii (art. 6)24

.

Relativ la cooperarea interparlamentară, art.

9 precizează că Parlamentul European şi parlamentele

naţionale definesc împreună organizarea şi

promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente

şi periodice în cadrul Uniunii, iar art. 10 dispune că o

conferinţă a organelor parlamentare specializate în

chestiunile Uniunii poate supune atenţiei

Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei

orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus,

o astfel de conferinţă promovează schimbul de

informaţii şi schimbul celor mai bune practici între

parlamentele naţionale şi Parlamentul European,

inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De

asemenea, conferinţa organelor parlamentare poate

organiza conferinţe interparlamentare pe teme

specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de

politică externă şi de securitate comună. Contribuţiile

conferinţei nu angajează parlamentele naţionale şi nu

aduc atingere poziţiei acestora.

11. Spre deosebire de Tratatul

Constituţional, Tratatul de la Lisabona menţine ca

acte normative regulamentele şi directivele.

Menţinerea actualei concepţii are loc pe fondul

unui proces complex de simplificare a legislaţiei

comunitare. Dacă în ceea ce priveşte directivele,

care, în ultimă instanţă, pot fi aplicate numai după

încorporarea lor, prin voinţa legiuitorului naţional,

în legislaţia internă, nu se ridică probleme



22În înţelesul acestui protocol, „proiect de act legislativ”

înseamnă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state

membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii

de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi

cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui

act legislativ.23

În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de

un grup de state membre, preşedintele Consiliului transmite

avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor

membre în cauză. În cazul în care un proiect de act

legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală

Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii,

preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele

motivate respective instituţiei sau organului în cauză.

24Şi Curtea de Conturi transmite raportul său anual

parlamentelor naţionale, cu titlu informativ, simultan cu

transmiterea acestuia Parlamentului European şi

Consiliului.

deosebite, în perspectivă se pune – în continuare –

problema regulamentelor comunitare. Declarată sau nu,

cu voce tare sau în şoaptă, întrebarea rămâne: până

unde (până la ce nivel?) se va putea merge cu

regulamentele comunitare? În niciun caz, s-a spus, nu

vom reglementa munca secretarilor organismelor locale

de la sate. Răspunsul nu a fost de natură să liniştească

spiritele.

12. Din perspectiva Tratatului vom putea

asista, în timp, la o europenizare tot mai accentuată

a dreptului naţional. S-au făcut paşi serioşi, în acest

sens, într-un domeniu ce părea, acum câţiva ani, ca

neputând fi afectat (influenţat) de dreptul comunitar,

cum este dreptul penal (admiţându-se dispoziţii

minimale pentru armonizarea acestuia cel puţin în

materia terorismului, crimei organizate şi a traficului

de fiinţe umane), sau crearea unui spaţiu judiciar

comunitar (îndeosebi pentru urmărirea fraudelor la

fondurile comunitare) sau în domeniul dreptului

civil (proiectul de Cod civil european). Cu alte

cuvinte, ne întrebăm până unde putem merge cu

armonizarea legislativă? Nu putem armoniza întreg

dreptul statelor comunitare, căci fiecare stat are

propria sa personalitate şi specificitate, existând şi

opinia că s-a legiferat comunitar prea mult25

.

13. Întrucât România se număra printre statele

care ratificaseră Tratatul instituind o Constituţie

pentru Europa, prin Legea nr. 157/2005 de aderare

la Uniunea Europeană, ţara noastră a fost

interesată în preluarea, într-o măsură cât mai

mare, a inovaţiilor aduse prin Tratatul

Constituţional.

România, alături de alte 15 statele membre,

prin una din cele 64 de Declaraţii ce însoţesc Tratatul

de la Lisabona, declară că drapelul reprezentând un

cerc cu douăsprezece stele aurii pe fond albastru,

imnul extras din „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a

de Ludwig van Beethoven, deviza „Unită în

diversitate”, euro ca monedă a Uniunii Europene şi

ziua Europei sărbătorită pe data de 9 mai, continuă

să reprezinte simbolurile apartenenţei comune a

cetăţenilor Uniunii Europene şi ale legăturii lor cu

aceasta.



25Proiectul de Tratat instituind o Constituţie pentru Europa

a indus, de altfel, ideea că „este prea multă Europă în

propria ţară”. În ţările din Est, chiar dacă nu expres, s-a

perceput că s-a ieşit dintr-o uniune forţată (CAER) şi s-a

intrat în alta care impune (UE), vezi Sir David Edward –

Intervenţie în cadrul Congresului Academiei de Drept

European „L’avenir de l’Europe” ... op. cit.

Protecţia datelor personale, o noutate în viaţa juridică românească

Sorin POPESCU

Preşedinte de Secţie


∗Expunere prezentată la Dezbaterea publică cu tema „Ziua

Europeană a Protecţiei Datelor”, organizată de către

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării

Datelor cu Caracter Personal, împreună cu Prefectura

judeţului Gorj, la 28 ianuarie a.c., în municipiul Târgu Jiu.



pentru a garanta protejarea unor drepturi şi libertăţi

individuale, în special dreptul la respectarea vieţii

private, conform art.8 al Convenţiei europene a

drepturilor omului. Deoarece în societatea modernă o

mare parte a deciziilor se bazează pe datele

înregistrate în fişierele informatizate: facturi de plată

a unor bunuri sau servicii, dosare de securitate

socială, dosare medicale etc., trebuie avut grijă ca

responsabilii acestor fişiere să vegheze la buna

calitate a informaţiilor, în sensul de a se abţine de la

a înregistra informaţii care nu sunt necesare scopului

urmărit, să se abţină de a difuza informaţii fără

autorizare şi să protejeze datele, software-ul, dar şi

hardware-ul faţă de orice deteriorare.

Este de notat că deşi Convenţia formulează

indicaţii clare şi precise asupra obiectivelor ce trebuie

atinse de principiile enunţate, totuşi ea lasă fiecărei

părţi semnatare grija de a stabili modalitatea de

punere în practică a acestor principii în dreptul intern.

Aşa se face că România, ca şi alte state semnatare ale

Convenţiei, odată cu instrumentul de ratificare a

depus la Secretariatul General al Consiliului Europei

declaraţii la art.3 pct. 2 lit. a), în sensul că prevederile

Convenţiei nu se aplică prelucrărilor de date cu

caracter personal care fac parte dintr-un sistem de

evidenţă atunci când sunt efectuate în cadrul

activităţilor din domeniul apărării şi siguranţei

naţionale, desfăşurate în limitele şi cu restricţiile

stabilite de lege sau prelucrarea priveşte date obţinute

din documente accesibile publicului, conform legii

ori este efectuată de către persoane fizice exclusiv

pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt

destinate a fi dezvăluite.

După cum s-a subliniat cu ocazia instituirii

„Zilei europene a protecţiei datelor”, acţiunile

întreprinse în toate ţările Europei oferă cetăţenilor

ocazia de a afla care sunt tipurile de date personale

care pot fi colectate şi prelucrate, de ce se face acest

lucru şi care le sunt drepturile faţă de această

prelucrare automatizată. Consiliul Europei a avut

„Ziua Europeană a Protecţiei Datelor”∗

a fost

sărbătorită pentru prima dată anul trecut, fiind

stabilită de către Consiliul Europei la 28 ianuarie

pentru a marca semnarea (Strasbourg, 28 ianuarie

1981) Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă

de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter

personal.

Convenţia, la care au aderat 38 de state

(inclusiv state nemembre ale Consiliului Europei; de

altfel titlul denumeşte acest instrument „Convenţie”

şi nu „Convenţie europeană” pentru a sublinia mai

bine că ea este oferită şi adeziunii statelor

neeuropene), a fost semnată şi de România la 18

martie 1997, iar Parlamentul a ratificat-o prin Legea

nr. 682/2001, publicată în Monitorul Oficial al

României nr.830 din 21 decembrie 2001.

În anul 2001 (mai precis la 18 noiembrie

2001), Consiliul Europei a adoptat un Protocol

adiţional la Convenţie referitor la autorităţile de

control şi fluxul transfrontalier al datelor, care a fost

semnat de România la 13 iulie 2004 şi ratificat prin

Legea nr.55/2005, publicată în Monitorul Oficial al

României nr.244 din 23 martie 2005.

Punctul de plecare al Convenţiei îl constituie

faptul că anumite drepturi ale persoanei trebuie să fie

protejate faţă de intensificarea circulaţiei informaţiilor

fără a ţine seama de frontiere, acest ultim principiu

fiind consacrat în instrumentele internaţionale şi

europene privind drepturile omului (art.10 al

Convenţiei europene a drepturilor omului, precum şi

art.19 al Pactului internaţional privind drepturile civile

şi politice). Convenţia adoptată în 1981 prevede

restricţii sau condiţionări în exercitarea libertăţii de a

primi sau comunica informaţii cu caracter personal



Records sau datele personale ale pasagerilor) de către

transportatorii aerieni către Biroul vamă şi protecţia

frontierelor din cadrul Departamentului american al

securităţii interne.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,

prin Decizia sa din 30 mai 2006, la cererea

Parlamentului European, a anulat două decizii: una a

Consiliului European (C-317/04) şi cealaltă a

Comisiei Europene (C-318/04) referitoare la

încheierea acestui acord privind transferul către

Statele Unite a fişierelor cu datele personale ale

pasagerilor de pe liniile aeriene ce tranzitau sau aveau

ca destinaţie Statele Unite. Datele furnizate conform

acestui acord permiteau dezvăluirea practicilor

religioase (hrana cuşer sau halal), starea de sănătate

(hrana dietetică sau alte servicii specifice), informaţii

bancare (modul de plată al prestaţiilor), persoanele

care călătoresc împreună (rezervări pentru grupuri),

localizările şi deplasările pe teritoriul american

(rezervare de prestaţii suplimentare precum hotel,

maşină...), istoricul voiajelor pe mai multe luni

(programe de fidelizare ale companiilor aeriene) şi

bineînţeles datele de identitate complete ale

pasagerilor, inclusiv datele telefonice.

Pentru a-şi justifica decizia de a încheia acest

acord, Uniunea Europeană a declarat mereu că a fost

forţată să răspundă cererilor Statelor Unite, spre a

proteja sectorul aerian european şi în general

activitatea economică transatlantică. Deşi acordul

viza aspecte de violare a dreptului la viaţa privată,

CJCE nu s-a pronunţat pe fondul acordului, ci a

invocat lipsa „bazei juridice adecvate”, iar Statele

Unite au sesizat această oportunitate şi au încercat să

renegocieze acordul pentru a-l lărgi mai mult. De

altfel, Controlorul european al protecţiei datelor,

într-un comunicat din 30 mai 2006, observă că

decizia CJCE nu statuează asupra conţinutului

deciziilor Consiliului şi Comunităţii, ci doar asupra

procedurii utilizate, în plus excluzându-se din câmpul

de aplicare Directiva 95/46/CE. Ca urmare, Controlorul

european apreciază că situaţiile în care datele sunt

utilizate în justiţie marchează un regres al protecţiei

datelor personale. Într-adevăr, în această interpretare,

colectarea datelor personale pentru raţiuni comerciale

(de către companiile aeriene despre clienţii lor)

trebuie să respecte regulile enunţate de Directiva

95/46/CE. Dacă ele sunt însă utilizate spre exemplu

în cadrul luptei contra terorismului, respectarea

strictă a directivei nu se mai justifică.

Pe de altă parte, secretarul general al

Consiliului Europei, Terry Davis, în declaraţia sa din

28 ianuarie 2007 cu ocazia „Zilei europene a

protecţiei datelor”, şi-a exprimat „îngrijorarea că

anumite dispoziţii recente privind schimbul de date

introduse la presiunea Statelor Unite ale Americii nu

această iniţiativă, cu sprijinul Comisiei Europene, de

a declara ziua de 28 ianuarie ca „zi a protecţiei

datelor”, ca urmare a publicării în 2003 a unui

eurobarometru referitor la protejarea vieţii private, în

care se arată că 70% dintre cetăţenii ţărilor din

Uniunea Europeană declarau că ştiu foarte puţin

despre ceea ce se face în ţara lor în privinţa protejării

datelor personale.

Rezultatul eurobarometrului era cu atât mai

uimitor, cu cât însăşi Uniunea Europeană a adoptat o

serie de acte referitoare la protejarea vieţii private în

activitatea de procesare a datelor personale. Prima,

„Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia

persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea

datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a

acestor date” (publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităţilor Europene nr. L281 din 23 noiembrie

1995) a fost transpusă şi în legislaţia română prin

Legea nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu

privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi

libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul

Oficial al României nr.790 din 12 decembrie 2001.

Această Directivă „amplifică substanţial dispoziţiile

Convenţiei” adoptate de Consiliului Europei în 1981

referitoare la protejarea persoanelor faţă de

prelucrarea automatizată a datelor cu caracter

personal, după cum se apreciază într-o decizie a

Curţii Europene de Justiţie (din 30 mai 2006).

Următoarea directivă, intitulată „Directiva

2002/58/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea

datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private

în sectorul comunicaţiilor electronice” (publicată în

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L201

din 31 iulie 2002) a fost transpusă în legislaţia

română prin Legea nr.506/2004 privind prelucrarea

datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private

în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în

Monitorul Oficial al României nr.1101 din 25

noiembrie 2004.

Recent, în 2006, Directiva 2002/58/CE a fost

modificată prin „Directiva 2006/24/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie

2006 asupra conservării datelor generate şi prelucrate

în cadrul furnizării de servicii de comunicaţii

electronice accesibile publicului sau de reţele publice

de comunicaţii şi care modifică Directiva

2002/58/CE” (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L105 din 13 aprilie 2006).

Un caz particular de aplicare (respectare sau

nu) a actelor europene îl constituie celebrul caz al

Acordului din 2004 dintre Comunitatea Europeană

şi Statele Unite ale Americii privind prelucrarea

şi transferul datelor PNR (Passenger �ame



Importanţa declarării acestei zile pentru

protecţia datelor personale rezidă mai ales în

mobilizarea fiecăruia dintre noi, cetăţeni sau rezidenţi

europeni, contra violării din ce în ce mai importante

a drepturilor noastre, care, pe viitor, ar pune în pericol

chiar propria siguranţă, dar protejarea drepturilor

individuale nu trebuie să fie o piedică în unirea

forţelor contra terorismului. Şi aici, ca şi in alte

domenii ale vieţii sociale trebuie căutată justa

măsură.

În reglementarea înfiinţării Autorităţii

Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu

Caracter Personal, ca persoană juridică cu totul nouă

în spaţiul instituţional românesc, atribuţiile sale

reprezentând ele însele noutăţi pe plan internaţional,

toţi factorii implicaţi în activitatea de legiferare au

manifestat o grijă deosebită spre a-i asigura

independenţa faţă de orice autoritate publică sau

entitate de drept privat.

Şi Consiliul Legislativ a avut rolul său, bine

definit de Constituţie şi de legea sa de organizare şi

funcţionare. Căci toate actele normative, inclusiv

Legea nr.102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi

funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a

Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, legea de

ratificare a Convenţiei Consiliului Europei, precum şi

legile de transpunere a directivelor comunitare au fost

avizate, în faza de proiect, de Consiliul Legislativ.

Ca organ consultativ de specialitate al

Parlamentului, care avizează proiectele de acte

normative în vederea sistematizării, unificării şi

coordonării întregii legislaţii, Consiliul Legislativ

urmăreşte armonizarea echilibrată a normelor legale

formulate pe baza principiilor constituţionale, în

acord cu actele internaţionale la care România este

parte şi cu acquis-ul comunitar. După o documentare

prealabilă asupra cerinţelor actelor comunitare şi

urmărind respectarea prevederilor art.26 a

Constituţiei referitoare la viaţa intimă, familială şi

privată, Consiliul Legislativ a avizat favorabil toate

aceste proiecte.

îndeplinesc aceste criterii, mai ales în ceea ce priveşte

datele personale asupra originii rasiale şi etnice,

opiniile politice, convingerile religioase, sănătatea şi

viaţa sexuală”. În acelaşi timp, el afirmă

disponibilitatea Consiliului Europei de a consilia

„ansamblul statelor sale membre, fie că sunt membre

sau nu ale Uniunii Europene, privind încheierea de

acorduri satisfăcătoare, care vor permite nu numai o

cooperare eficace în lupta contra terorismului, dar vor

respecta şi Convenţia europeană a drepturilor omului

şi vor evita să fie obiect de plângeri în faţa Curţii de

la Strasbourg”.

În cele din urmă, totuşi, Uniunea Europeană a

semnat la 23 iulie 2007 un nou acord privind

transferul către autorităţile nord-americane de fişiere

ale pasagerilor deţinute de companiile aeriene

(publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L204 din 4 august 2007). Aceste informaţii vor putea

fi conservate într-o bază de date activă timp de şapte

ani, apoi transferate spre o bază inactivă pentru încă

opt ani, timp în care accesul va fi posibil doar „în

situaţii excepţionale” şi sub rezerva unor „condiţii

stricte”. S-a convenit ca Departamentul american al

securităţii interne să elimine informaţiile sensibile din

datele primite şi să nu le utilizeze decât „în cazuri

excepţionale în care sunt în joc vieţi omeneşti”

(informaţiile „sensibile” sunt cele care se referă la

originea rasială sau etnică, opiniile politice,

convingerile religioase sau filozofice, apartenenţa la

un sindicat sau cele referitoare la sănătatea sau viaţa

sexuală a persoanei). Alte agenţii americane vor

putea avea acces la datele personale ale pasagerilor

doar în scopul prevenirii terorismului şi altor forme

grave de criminalitate, precum şi al luptei împotriva

acestora.

Sigur, este oricând posibil ca, spre exemplu,

Parlamentul European să determine Curtea de Justiţie

a Comunităţilor Europene să-şi îndeplinească

obligaţia de a se pronunţa pe fondul acordului sau

este posibil ca cetăţenii europeni afectaţi în drepturile

lor să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Necesitatea simplificării cadrului de reglementare a societăţilor comerciale, preocupare constantă

a Comisiei Europene şi impactul acestei simplificări asupra reglementărilor naţionale

Liviu-Marian VÎTCĂ

consilier


3Pentru dezvoltări, a se vedea Dan Drosu Şaguna, M. R.

�icolescu, Societăţi comerciale europene, Bucureşti,

Editura Oscar Print, 2003, p.207 şi urm.4

Publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

(JOCE) L 294 din 10.11.2001.5

O prezentare exhaustivă a directivelor europene în

materia dreptului societar este realizată de Daniel-Mihail

Şandru în Dreptul societăţilor comerciale, Bucureşti,

Editura Sylvi, 2006, p.21 şi urm.

1Pentru dezvoltări, a se vedea Ion Băcanu, Modificarea şi

completarea Legii nr.31/1990 privind societăţilecomerciale, în „Revista de drept comercial”, nr.9/1997,

p.10 şi urm.2A se vedea şi Liviu Marian-Vîtcă, Consideraţii privind

principalele modificări şi completări ale Legii nr.31/1990privind societăţile comerciale, aduse prin Legeanr.441/2006, în „Buletinul de informare legislativă”

nr.4/2006, p.10 şi urm.



notarul francez M. Thibierge3. După numeroase discuţii

la nivel comunitar, o concepţie unitară s-a coagulat prin

Regulamentul nr.2157/08.12.2001 privind Statutul

societăţii comerciale europene (SE)4.

Prin Tratatul de la Amsterdam, regimul

juridic al societăţilor comerciale este reglementat

indirect în art.43 şi 48, care definesc dreptul de

stabilire. Se garantează, astfel, dreptul societăţilor

comerciale de a se stabili oriunde pe teritoriul

comunitar, dacă sunt constituite conform legislaţiei

din statul membru de înmatriculare şi au sediul

înregistrat pe teritoriul comunitar. Întrucât libertatea

de stabilire implică recunoaşterea reciprocă în toate

statele membre, precum şi egalitatea de tratament în

ceea ce priveşte formalităţile, acquis-ul comunitar

dezvoltat ulterior a impus armonizarea legislaţiilor în

domeniul societăţilor comerciale şi adoptarea mai

multor instrumente care să limiteze riscurile

determinate de existenţa divergenţelor legislative şi

având drept scop protecţia acţionarilor, creditorilor şi

a terţilor, în general.

În acest context, a fost adoptată în anul 1968

prima directivă5

care stabilea cerinţele de

publicitate pentru înfiinţarea societăţilor de

capitaluri, puterile de reprezentare a organelor de

1. Consideraţii generale

În anii 1997, 1999, 2003, 2005, 2006 şi 2007,

Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale a

suferit succesiv importante intervenţii legislative,

care au avut în vedere preluarea şi adaptarea acquis-

ului în materia societăţilor comerciale, pentru a

asigura compatibilizarea cu regulile fundamentale ale

dreptului comunitar. Modalitatea de preluare a

constituit-o încorporarea textelor comunitare în legea

română şi adaptarea acestora, în special prin

sintetizarea normelor cuprinse de directive2.

Având în vedere progresele înregistrate în

ultimii ani, precum globalizarea economiei,

schimbările tehnologice, normele contabile

internaţionale noi, dezvoltarea jurisprudenţei, la

nivelul Comisiei Europene, s-a constatat că este

necesară revizuirea directivelor existente în domeniu

pentru stabilirea gradului de pertinenţă al acestora.

2. Acquis-ul în materia societăţilor

comerciale2

La nivel european, preocupările privind

armonizarea legislaţiei în materia societăţilor

comerciale au debutat în anul 1959, promotorii

iniţiativei fiind profesorul olandez P. Sanders şi

conducere, precum şi formalităţile de anulare a

acestora (Directiva 68/151/CE3

din 9 martie 1968 de

coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor

impuse societăţilor în statele membre, în înţelesul

articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru

protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor).

Directiva a fost modificată ultima dată prin Directiva

2003/58/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 15 iulie 20037.

Cea de a doua directivă (Directiva

77/91/CEE8) a Consiliului din 13 decembrie 1976

reglementează coordonarea, în vederea echivalării, a

garanţiilor impuse societăţilor comerciale în statele

membre, în înţelesul articolului 58 al doilea paragraf

din tratat, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau

terţilor, în ceea ce priveşte constituirea societăţilor

comerciale pe acţiuni şi menţinerea şi modificarea

capitalului acestora. Directiva a armonizat

reglementările în domeniul procedurilor de

constituire a societăţilor comerciale pe acţiuni şi a

celor de menţinere sau de modificare a capitalului

acestora; a fost adoptată după o analiză care a durat

8 ani, fiind impusă de necesitatea asigurării unei

protecţii unitare membrilor societăţilor comerciale în

tot spaţiul comunitar şi fiind elaborată în respectul

art.58 din Tratat care vizează libera circulaţie a

capitalului. Directiva a fost modificată ultima dată

prin Directiva 2006/68/CE din 6 septembrie 20069.

În perioada 1976-1984 s-a constituit un

adevărat nucleu legislativ în domeniu, prin

intermediul următoarelor acte :

- directivele a treia (Directiva 78/855/CEE10

)

şi a şasea (Directiva 82/891/CEE11

), care

reglementează procedurile privind fuziunea şi

divizarea societăţilor;

- directiva a patra (Directiva 78/660/CEE12

),

a şaptea (Directiva 83/349/CEE13

) şi a opta

(Directiva 84/253/CEE14

), care armonizează

informaţiile financiare publicate (conturile anuale),

conturile consolidate precum şi procedura auditului.

Directiva a patra a fost modificată substanţial prin

Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 14 iunie 200615. Directiva a opta a fost

abrogată de Directiva 2006/43/CE a Parlamentului

European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind

auditul statutar al conturilor anuale şi al conturilor

consolidate, de modificare a Directivelor

78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de

abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului164;

- a unsprezecea directivă (Directiva

89/666/EEC17

), privind publicitatea sucursalelor

înfiinţate într-un stat membru de anumite tipuri de

societăţi care intră sub incidenţa dreptului unui alt

stat, prin care se facilitează exercitarea libertăţii de

stabilire a societăţilor menţionate de art. 58 din

Tratat.

Punerea în aplicare a directivelor a cincea şi a

zecea s-a dovedit un eşec, fiind retrase de Comisia

Europeana în 2001. Acest fapt a determinat adoptarea

celei de-a douăsprezecea directive (Directiva

89/667/CEE18

), ce poate fi considerată directiva-

cadru în ceea ce priveşte reglementarea generală a

societăţilor cu răspundere limitată şi care lasă statelor

membre competenţa definirii regimului lor juridic.

Alături de cele douăsprezece directive, mai

trebuie menţionate şi următoarele directive, având

relevanţă în privinţa dreptului societar:

Directiva privind ofertele publice de

cumpărare: Directiva 2004/25/CE a Parlamentului

European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind

ofertele publice de cumpărare19

;

Statutul societăţii europene: Regulamentul

(CE) nr. 2001/2157 din 8 octombrie 2001 privind

statutul societăţii europene, evocat mai sus.

Regulamentul privind IAS20

: Regulamentul

(CE) nr.1606/2002 al Parlamentului European şi al



6Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

(JOCE) L 065 din 14.03.1968.7

Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

(JOCE) L 221 din 04.09.2003.8


(JOCE) L 026 din 31.01.1977, modificată substanţial prin

Directiva 2006/68/CE a Parlamentului European şi a

Consiliului din 6 septembrie 2006.9


(JOCE) L 264 din 25.09.2006.10


(JOCE) L 295 din 20.10.1978.11


(JOCE) L 378 din 31.12.1982.12


(JOCE) L 222 din 14.08.1978.13


(JOCE) L 193 din 18.07.1983.14


(JOCE) L 126 din 12.05.1984.

15Publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

(JOCE) L 224 din 16.08.2006.16


(JOCE) L 157 din 23.10.2007.17


(JOCE) L 395 din 30.12.1989.18


(JOCE) L 395 din 30.12.1989.19


(JOCE) L 142 din 30.04.2004.20

IAS – International Accounting Standards (standardele

internaţionale de contabilitate).

Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea

standardelor internaţionale de contabilitate21.

Demersul de faţă vizează doar aspectele

referitoare la necesitatea armonizării dreptului

societăţilor comerciale, referirile la audit sau

contabilitate fiind doar subsidiare.

3. �ecesitatea simplificării cadrului de

reglementare a societăţilor comerciale

La data de 10.07.2007 a fost dată publicităţii

Comunicarea Comisiei Europene privind

simplificarea mediului de afaceri pentru societăţi în

domeniul dreptului societăţilor comerciale, al

contabilităţii şi al auditului22

.

Consiliul European din 8-9 martie 2007 a

subliniat că reducerea dificultăţilor administrative

este importantă pentru stimularea economiei Europei,

având în vedere în special posibilele avantaje create

astfel pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Acesta a

insistat asupra necesităţii unei acţiuni comune intense

a Uniunii Europene şi a statelor membre în vederea

reducerii dificultăţilor administrative în cadrul UE23

.

Comisia a evidenţiat modalitatea de realizare a

acesteia prin adoptarea, la 14 noiembrie 2006, a unui

program de simplificare actualizat24

şi a principalelor

elemente de evaluare a costurilor administrative şi de

reducere a dificultăţilor administrative25

. Aceste

documente au fost completate de un program de

acţiune adoptat la 24 ianuarie 200726

. Ambele

programe accentuează necesitatea obţinerii unor

avantaje economice tangibile.

În cadrul acestei iniţiative au fost identificate

drept domenii prioritare: dreptul societăţilor

comerciale, contabilitatea şi auditul la nivel

european. Primele analize efectuate de o serie de state

membre au arătat existenţa unui nivel deosebit de

ridicat al costurilor administrative determinate de

normele europene din aceste domenii27

.

În paralel, Comisia a început să evalueze

dificultăţile administrative reprezentate de domeniul

dreptului societăţilor comerciale şi al contabilităţii în

întreaga Uniune Europeană. În noiembrie 200628

s-a

precizat29

că o revizuire de amploare a acquis-ului

comunitar în aceste domenii este indispensabilă

pentru a permite întreprinderilor europene să fie mai

competitive şi să înregistreze mai multe succese

într-un cadru global de înaltă competitivitate.

Exerciţiul va contribui la revizuirea continuă

a pieţei unice iniţiate de Comisie în cadrul agendei

cetăţenilor din mai 200630

. În special, aceasta va

sprijini eforturile în vederea unei bune reglementări

europene, care implică o evaluare critică a modului

de îmbunătăţire a legilor existente şi de reducere a

dificultăţilor administrative.

Fiind elemente centrale pentru realizarea pieţei

comune, dreptul societăţilor comerciale şi

contabilitatea au fost printre primele domenii de

reglementare armonizate la nivel european.

Domeniul auditului a urmat la scurt timp, prima

versiune a celei de-a opta directive privind auditul

legal datând de la începutul anilor 1980. Din acel

moment, directivele şi regulamentele aferente au fost

actualizate de mai multe ori pentru a le adapta la noile



21Publicat în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”

(JOCE) L 243 din 11.09.2002.22


(JOCE) C 394 final din 10.07.2007.23

A se vedea Concluziile preşedinţiei Consiliului European

de la Bruxelles – documentul 7224/07, Concluzia 1.24

A se vedea Comunicarea Comisiei către Consiliu, către

Parlamentul European, către Comitetul Economic şi

Social European şi către Comitetul Regiunilor – „O

revizuire strategică a unei mai bune reglementări în

Uniunea Europeană” [COM(2006)689 final, JO C 78,

11.4.2007, p. 9]25

Document de lucru al Comisiei din 14 noiembrie 2006

– „Evaluarea costurilor administrative şi reducerea

dificultăţilor administrative în Uniunea Europeană”,

COM(2006)691 final.26

Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul

European, către Comitetul Economic şi Social European

şi către Comitetul Regiunilor – „Program de acţiune

privind reducerea poverii administrative în Uniunea

Europeană”, COM(2007)23 final, nepublicată încă în

„Jurnalul Oficial”.

27A se vedea COM(2006)689

28A se vedea şi documentul de lucru al Comisiei din 14

noiembrie 2006 – „Primul raport intermediar de activitate

privind strategia de simplificare a cadrului de

reglementare”, COM(2006)690 final, pagina 12: „În ceeace priveşte dreptul societăţilor comerciale, Comisia aplanificat lansarea înainte de sfârşitul acestui an a uneiiniţiative complexe de evaluare a costurilor administrativegenerate de directivele în materie de drept al societăţilorcomerciale în vederea identificării împreună cu statelemembre şi părţile interesate a domeniului de reducere aacestor costuri. Rezultatul acestui exerciţiu va fi prezentatîntr-o comunicare prevăzută pentru a doua jumătate aanului 2007.”29

Această evaluare se desfăşoară în prezent cu ajutorul

unor consultanţi externi. Rezultatele acestui exerciţiu vor

contribui la studiile de impact care vor însoţi viitoarele

propuneri legislative pe această temă.30

Un prim raport intermediar a fost prezentat Consiliului

European în martie 2007 – Comunicarea Comisiei către

Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul

Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor

– O piaţă unică pentru cetăţeni – Raport intermediar către

Consiliul European de primăvară din 2007 [COM(2007)60

final, nepublicată încă în „Jurnalul Oficial”.

evoluţii31

. O parte din aceste revizuiri sunt recente.

Cu toate acestea, niciuna dintre aceste măsuri de

modernizare nu a vizat domeniul de aplicare sau

conţinutul esenţial al directivelor în cauză. Acestea au

rămas pe fond neschimbate din momentul adoptării.

În ultimii douăzeci – treizeci de ani, mediul de

afaceri pentru societăţile comerciale europene s-a

schimbat foarte mult faţă de momentul adoptării

directivelor-cadru şi s-a datorat globalizării

economiilor şi evoluţiilor tehnologice radicale. Odată

cu adoptarea unor standarde internaţionale în

domeniul contabil şi cu dezvoltarea jurisprudenţei

Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, şi cadrul

juridic a evoluat. Această jurisprudenţă a contribuit

la clarificarea domeniului de aplicare a libertăţilor

fundamentale din tratat, deschizând calea unei

mobilităţi sporite a întreprinderilor în cadrul Uniunii

Europene.

Având în vedere aceste evoluţii, s-a dovedit

necesară revizuirea directivelor europene existente în

domeniu, pentru a evalua în ce măsură rămân

relevante. Această evaluare trebuie să ia în

considerare principiile unei mai bune reglementări,

precum şi principiul subsidiarităţii şi al

proporţionalităţii.

În esenţă, există două opţiuni în ceea ce

priveşte anumite directive în materie de drept al

societăţilor comerciale care vizează în principal

situaţii naţionale:

a) prima opţiune constă în a întreba dacă

toate directivele existente în prezent sunt în

continuare necesare sau dacă acquis-ul comunitar în

domeniul dreptului societăţilor comerciale ar trebui

redus la acele acte juridice care vizează în mod

special problemele transfrontaliere;

b) a doua opţiune, mult mai limitată, constă în

concentrarea numai asupra măsurilor de simplificare

concrete şi specifice în vederea sprijinirii societăţilor

europene.

În ceea ce priveşte acquis-ul în materie de

drept al societăţilor comerciale, care vizează

probleme transfrontaliere specifice, precum şi

domeniile contabilităţii şi auditului, este necesară

implementarea măsurilor de simplificare specifice

acestor domenii. În domeniul contabilităţii şi al

auditului, ar trebui să se pună accent pe reducerea

costurilor administrative pentru IMM-uri, pentru care

aceste costuri sunt deosebit de ridicate, în timp ce

toate societăţile comerciale ar trebui să beneficieze

de măsuri de simplificare în materie de drept al

societăţilor comerciale.

4. �ecesitatea abordării generale a

dreptului european al societăţilor comerciale

În domeniul dreptului societăţilor comerciale,

mobilitatea sporită a întreprinderilor actuale, nu

numai la nivel european, ci şi la nivel internaţional,

necesită răspunsuri flexibile într-un mediu aflat în

continuă schimbare. Aceste schimbări pot fi abordate

numai dacă statele membre sunt capabile să

reacţioneze rapid la aceste noi evoluţii. În acest caz,

un cadru european armonizat, dar rigid ar putea părea

uneori mai mult un impediment în calea inovaţiei

decât un avantaj pentru piaţa internă. Mai mult decât

atât, competitivitatea societăţilor comerciale depinde,

de asemenea, de nivelul costurilor administrative

legate direct sau indirect de activitatea acestora.

Unele dintre aceste costuri provin din normele

europene. Se pune întrebarea dacă avantajele acestor

norme depăşesc în toate situaţiile costurile pe care le

implică.

În acelaşi timp, armonizarea are, de asemenea,

efecte pozitive privind competitivitatea societăţilor

comerciale. Armonizarea este un punct forte pentru

pieţele transfrontaliere şi poate clarifica relaţia dintre

două sau mai multe sisteme juridice naţionale vizate.

De asemenea, sporeşte certitudinea juridică. Acelaşi

lucru este valabil şi în cazul în care sunt adoptate

standarde minime de transparenţă pentru protejarea

terţilor de pericolele determinate de mobilitatea

crescută a societăţilor comerciale. În acest caz,

normele comune prevăd stabilirea unui climat de

încredere necesar pentru funcţionarea pieţei interne32

.



31În cadrul celei de-a patra faze a procesului de

simplificare a legislaţiei privind piaţa internă (SLIM),

prima şi a doua directivă în materie de drept al societăţilor

comerciale au fost modernizate; în plus, a patra şi a şaptea

directivă au fost actualizate şi au fost adoptate a zecea

directivă în materie de drept al societăţilor comerciale

privind fuziunile transfrontaliere şi directiva privind

exercitarea drepturilor de vot ale acţionarilor. În domeniul

contabilităţii şi al auditului, nivelul de armonizare

internaţională care a fost atins a contribuit la acceptarea

noilor standarde care permit transparenţa şi sporesc

credibilitatea declaraţiilor financiare anuale. Pentru

societăţile comerciale cotate la bursă, regulamentul privind

IAS necesită utilizarea standardelor internaţionale de

raportare financiară (IFRS) pentru conturi consolidate. În

anul 2006 a fost adoptată o nouă directivă privind auditul

legal.

32Piaţa unică reprezintă elementul central al integrării

economice din cadrul Uniunii Europene (UE) şi totodată

una dintre principalele realizări ale Uniunii. Scopul său

principal este de a stimula concurenţa la nivelul pieţelor

naţionale, accelerând astfel creşterea economică

europeană, îmbunătăţind gradul de competitivitate globală

şi nivelul de viaţă.

Înlăturarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a

mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului în cadrul

pieţei unice este o modalitate de atingere a unui scop, nu

un scop în sine. Eliminarea acestor bariere este o condiţie

Cu toate acestea, situaţia poate fi diferită

pentru anumite directive, precum a doua, a treia, a

şasea şi a douăsprezecea directivă în materie de drept

al societăţilor comerciale. Aceste directive vizează în

special situaţiile naţionale şi nu au ca obiectiv

soluţionarea anumitor probleme transfrontaliere.

A treia şi a şasea directivă în materie de

drept al societăţilor comerciale reglementează

fuziunile şi divizările societăţilor comerciale pe

acţiuni din cadrul aceluiaşi stat membru. În

momentul adoptării acestor norme, cu câteva decenii

în urmă, ele au contribuit la deschiderea de noi

posibilităţi pentru societăţile comerciale şi la

promovarea pieţei interne. În prezent, acestea

garantează un nivel minim de protecţie pentru

acţionarii şi creditorii societăţilor comerciale pe

acţiuni în întreaga Uniune Europeană.

Cu toate acestea, întrucât nu prevăd o

armonizare completă, aceste directive nu creează

condiţii de egalitate; în schimb, unele norme continuă

să difere între statele membre. În acelaşi timp,

existenţa unor cerinţe minime în dreptul comunitar

împiedică statele membre să îşi adapteze legislaţiile

naţionale la necesităţile în schimbare. Acest fapt

determină întrebarea dacă avantajele care rezultă din

aceste directive justifică restricţiile pe care acestea le

impun întreprinderilor.

Consideraţii similare se aplică în cazul celei

de-a doua directive în materie de drept al

societăţilor comerciale care se referă la capitalul

societăţilor pe acţiuni. Sistemul de menţinere a

capitalului prevăzut de această directivă a fost pus în

discuţie mult timp, astfel încât ar trebui luată în

considerare cel puţin o revizuire a sistemului pentru

a oferi societăţilor comerciale mai multă flexibilitate

în domeniul distribuţiilor către acţionarii lor. În unele

state membre au fost create noi forme juridice

naţionale care nu intră în domeniul de aplicare a celei

de-a doua directive în materie de drept al societăţilor

comerciale, pentru a beneficia de flexibilitatea pe

care directiva nu o oferă, mai ales în privinţa

cerinţelor minime referitoare la capital.

A douăsprezecea directivă este, în principiu,

de natură permisivă, întrucât a oferit persoanelor

fizice posibilitatea de a crea societăţi comerciale cu

răspundere limitată în statele membre în care, înainte

de transpunerea directivei, erau necesare mai multe

persoane pentru formarea unei societăţi de acest tip.

Cu toate acestea, directiva stabileşte în acelaşi

timp o serie de cerinţe minime privind procedurile

interne ale unei asemenea societăţi comerciale.

Întrebarea este dacă trebuie stabilite astfel de restricţii

la nivel comunitar.

În toate aceste cazuri, Comisia consideră drept

o opţiune viabilă abrogarea normelor europene şi

creşterea flexibilităţii lăsând în responsabilitatea

statelor membre stabilirea condiţiilor în domeniile în

cauză. Comisia consideră că o asemenea abordare ar

corespunde cel mai bine principiilor unei mai bune

reglementări şi necesităţii de a oferi Uniunii Europene

un acquis raţionalizat în domeniul dreptului

societăţilor comerciale pentru secolul al XXI-lea.

Abrogarea totală a directivelor menţionate

anterior ar putea părea excesivă. În acest caz, ar

trebui simplificate cel puţin parţial a treia, a şasea şi

probabil şi a doua directivă în materie de drept al

societăţilor comerciale. În forma lor actuală, aceste

directive conţin norme atât de detaliate încât statele

membre dispun de un grad redus de flexibilitate

pentru adaptarea sistemelor lor naţionale la

necesităţile în continuă evoluţie ale întreprinderilor

şi ale părţilor interesate, în general.

O primă propunere de simplificare a celei

de-a treia şi a celei de-a şasea directive a fost

depusă de Comisie la 7 martie 200733

, fiind una

dintre măsurile cuprinse în programul de acţiune al

Comisiei de reducere a dificultăţilor administrative

şi a fost aprobată de Consiliul European din 8-9

martie 200734

.

Cu toate acestea, pe lângă această modificare,

există altele mai substanţiale care ar trebui abordate,

în special o serie de cerinţe de raportare incluse în a

treia şi a şasea directivă par excesive din perspectiva

actuală.

4.1. Cerinţele de raportare prevăzute de a

treia şi a şasea directivă în materia dreptului

societăţilor comerciale

În temeiul celei de-a treia şi al celei de-a şasea

directive în materie de drept al societăţilor

comerciale, în contextul pregătirii unei fuziuni sau a



de bază pentru realizarea altor obiective comunitare directe

precum:

- dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a activităţii

economice;

- creşterea durabilă şi neinflaţionistă, respectând în

acelaşi timp normele de protecţie a mediului;

- coeziunea economică şi socială;

- un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de

protecţie socială;

- o calitate mai bună a vieţii.

33Propunere de Directivă a Parlamentului European şi a

Consiliului de modificare a Directivei 78/855/CEE a

Consiliului privind fuziunile societăţilor comerciale pe

acţiuni şi a Directivei 82/891/CEE a Consiliului privind

divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni cu privire la

condiţia întocmirii unui raport de expertiză independentă

în cazul unei fuziuni sau al unei divizări [COM(2007)91,

nepublicată încă în Jurnalul Oficial]34

Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la

Bruxelles – documentul 7224/07, Concluzia 1.

40Articolul 32 din Directiva 77/91/CE, astfel cum a fost

modificat prin articolul 1 alineatul (9) din Directiva

2006/68/CE.41

Articolul 13 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 12 din

Directiva 82/891/CEE.

35Articolul 9 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 7 din

Directiva 82/891/CEE36

Articolul 10 din Directiva 78/855/CEE şi articolul 8 din


Articolul 11 alineatul (1) litera (c) din Directiva

78/855/CEE, articolul 9 alineatul (1) litera (c) din


Articolul 8 alineatul (3) din Directiva 82/891/CEE.39

A se vedea articolul 10a din Directiva 77/91/CE, introdus

prin articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2006/68/CE.



4.2. Protecţia acţionarilor şi a creditorilor

în temeiul celei de-a treia şi al celei de-a şasea

directive în materie de drept al societăţilor

comerciale

Directiva 2006/68/CE de modificare a celei de-a

doua directive a modernizat normele privind protecţia

creditorilor aplicabile în cazul unei reduceri a

capitalului40

. Procedura de protecţie a creditorilor ale

căror creanţe sunt anterioare datei publicării deciziei de

reducere a fost specificată mai detaliat. De asemenea,

s-a precizat clar că, în cazul în care doresc să obţină

garanţii, aceşti creditori trebuie să dovedească, în mod

credibil, că prin reducerea capitalului creanţele lor sunt

puse în pericol. Prima etapă a modernizării normelor

de protecţie a creditorilor prevăzute de cea de-a treia şi

de cea de-a şasea directivă ar trebui să o reprezinte

alinierea dispoziţiilor aferente din aceste directive41

la

noul sistem.

Cu toate acestea, se pune întrebarea dacă este

oportun ca, în general, societatea absorbantă să fie

supusă aceleiaşi proceduri ca societatea absorbită,

deşi există situaţii în care efectul unei fuziuni asupra

acţionarilor şi creditorilor societăţii absorbante nu

diferă de tranzacţiile comerciale normale.

În acest context, ar trebui menţionat faptul că şi

normele prevăzute de cea de-a doua directivă

protejează interesele acţionarilor. Deseori, fuziunile

necesită majorări de capital care prin articolul 29

alineatul (1) din a doua directivă conduc la acordarea

unor drepturi de preempţiune acţionarilor existenţi. În

acelaşi timp, articolul 19 din cea de-a doua directivă

limitează domeniul de aplicare a fuziunilor prin

achiziţie fără o majorare de capital. Creditorii sunt

protejaţi prin alte norme, conform celor expuse anterior.

Sub condiţia ca acţionarii şi creditorii să

continue să aibă dreptul de acces la documentele

relevante cu cel puţin o lună înainte de adunarea

generală a societăţilor absorbite, s-ar putea lua în

considerare posibilitatea de a lăsa statele membre să

decidă dacă şi în ce situaţii este necesară aprobarea

adunării generale a societăţii absorbante. Totuşi,

această flexibilitate ar trebui să existe cel puţin în

cazul transferului de active ale unei filiale deţinute în

întregime şi al achiziţiei unei filiale a cărei societate-

mamă deţine 90% din acţiunile sale, care sunt în

prezent reglementate prin norme specifice (articolele

24 şi 25 din a treia directivă).

4.3. Alte măsuri de simplificare în domeniul

dreptului societăţilor comerciale

Conform explicaţiilor anterioare, pentru

simplificarea altor părţi ale acquis-ului în domeniul

dreptului societăţilor comerciale este necesară

instituirea unor măsuri suplimentare.

unei divizări, societăţile comerciale trebuie să

îndeplinească o serie de cerinţe de raportare. Prin

urmare, organele administrative sau de conducere ale

societăţilor comerciale în cauză trebuie să

întocmească un raport scris, detaliat, explicând

proiectul de funcţionare şi precizând temeiul juridic

şi economic ale acestuia35

. Mai mult decât atât, pentru

a evalua în special dacă rata de schimb propusă a

acţiunilor este corectă şi rezonabilă, este necesar

raportul unui expert independent36

. În plus, trebuie

întocmită o declaraţie contabilă, dacă cele mai

recente conturi anuale au fost întocmite pentru un

exerciţiu financiar încheiat cu mai mult de şase luni

înainte de data proiectului de fuziune sau divizare37

.

În cele din urmă, dacă în cazul unei divizări trebuie

întocmite atât un raport de expertiză în temeiul celei

de-a doua directive în materie de drept al societăţilor

comerciale, cât şi un raport asupra proiectului de

divizare, normele din cea de-a şasea directivă permit

numai statelor membre să prevadă ca ambele rapoarte

să fie întocmite de acelaşi expert38

; nu se poate acorda

o derogare de la niciuna dintre cerinţele de raportare.

Ultima cerinţă pare să fie un exemplu tipic de

dificultate administrativă. Într-un mediu de afaceri

modern, dubla raportare ar trebui evitată pe cât

posibil, întrucât creează costuri suplimentare pentru

societăţile comerciale fără a oferi un plus de valoare

real pentru acţionari şi creditori. Însă şi celelalte trei

cerinţe par să fie foarte împovărătoare şi să nu ofere

decât un grad scăzut de flexibilitate atunci când

societăţile comerciale sunt constituite la nivel

european. Pentru a simplifica procesul de fuziune şi

divizare, ar fi oportun să se lase la latitudinea statelor

membre posibilitatea de a decide dacă doresc să

acorde o mai mare flexibilitate pentru răspunderea

directorilor, eventual pe baza unei decizii specifice a

adunării generale, sau să solicite furnizarea datelor

financiare relevante în fiecare situaţie. Nu pare să

existe niciun motiv pentru a prefera la nivel european

una dintre aceste două soluţii. În plus, pentru a

beneficia pe deplin de măsurile recente de

modernizare, mecanismele privind evaluarea ratei de

schimb a acţiunilor ar trebui să ia în considerare

flexibilitatea introdusă în anul 2006 în cea de-a doua

directivă în materie de drept al societăţilor

comerciale, cu privire la o situaţie similară referitoare

la evaluarea aportului în natură39

.

42BRITE – Business Register Interoperability throughout

Europe. 43

EBR – European Business Register. A se vedea şi

www.ebr.org.44

Ar trebui să se aplice aceleaşi principii ca pentru

înregistrarea unei sucursale a unui grup din Grupul

European de Interes Economic (GEIE) situată într-un

stat membru, altul decât cel în care se află sediul oficial al

GEIE, potrivit articolului 10 din Regulamentul Consiliului

privind GEIE (Regulamentul (CEE) nr.2137/85 al

Consiliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de

Interes Economic (GEIE).



naţional în măsura în care aceasta ar genera costuri

suplimentare pentru societăţile comerciale.

În ceea ce priveşte sucursalele unei societăţi

comerciale, a unsprezecea directivă în materie de

drept al societăţilor comerciale prevede cerinţe

speciale de publicitate.

Aceste norme implică un cost dublu pentru

societăţile comerciale: ele trebuie să asigure

traducerea anumitor documente privind societatea în

cauză în limba naţională a statului membru în care se

află sucursala şi trebuie să înregistreze aceste

documente şi informaţiile respective, împreună cu

informaţiile privind sucursala, în registrul sucursalei.

Mai mult decât atât, normele naţionale ale statelor

membre care stabilesc detaliile privind traducerea

certificată generează deseori cerinţe excesive

(legalizarea notarială etc.), ceea ce conduce la o

creştere suplimentară a costurilor.

Pentru a reduce aceste costuri la un nivel

acceptabil, este esenţial ca statul membru al

sucursalei să accepte traducerea legalizată realizată

într-un alt stat membru. Această obligaţie ar trebui să

se aplice cel puţin în cazul în care certificatul care a

fost eliberat este acceptat de autorităţile juridice sau

administrative ale celuilalt stat membru. Prin urmare,

articolul 4 din cea de-a unsprezecea directivă ar

trebui adaptat în mod corespunzător.

Există şi posibilităţi suplimentare de

simplificare în ceea ce priveşte înfiinţarea de

sucursale. Existenţa registrelor electronice în toată

Europa permite comunicarea între acestea. De

exemplu, proiectul BRITE42

, care oferă o interfaţă

multilingvă comună pentru accesarea registrelor din

Registrul European al Comerţului – EBR43

, are ca

obiectiv să permită cetăţenilor şi societăţilor

comerciale europene să profite la maximum de

avantajele acestei tehnologii.

Ca urmare, este evidentă necesitatea revizuirii

celei de-a unsprezecea directive, ceea ce ar permite

reducerea dificultăţilor administrative privind

înfiinţarea unei sucursale într-un alt stat membru, în

special acordându-se posibilitatea de a depune

informaţiile respective ale sucursalei în statul

membru în care este înregistrată societatea-mamă44

.

În primul rând, se au în vedere prima şi a

unsprezecea directivă în materia dreptului societăţilor

comerciale. Modalităţile de publicare a informaţiilor

privind societăţile comerciale prevăzute de aceste

directive încă nu exploatează toate posibilităţile

oferite de tehnologia actuală.

În conformitate cu normele din prima


comerciale, anumite informaţii care trebuie introduse

în registrele comerciale ale statelor membre trebuie,

de asemenea, publicate în buletinele naţionale. În

majoritatea cazurilor, această publicare generează

costuri suplimentare inutile pentru societăţile

comerciale. Aceste costuri ar putea fi evitate pe viitor,

având în vedere că în prezent toate aceste informaţii

sunt disponibile online prin intermediul registrelor

electronice ale societăţilor comerciale.

În ceea ce priveşte sucursalele, a unsprezecea


comerciale prevede cerinţe speciale de publicitate.

Aceste cerinţe generează, de asemenea, costuri

considerabile pentru numeroase societăţi comerciale,

datorită normelor naţionale privind traducerile şi

certificările aferente obligaţiei de informare. Sunt

necesare eforturi pentru reducerea la minimum a

acestor costuri prin limitarea cerinţelor formale pe

care statele membre le pot impune societăţilor

comerciale în acest context.

În special prima directivă în materie de

drept al societăţilor comerciale impune societăţilor

să publice anumite informaţii care trebuie introduse

în registrul comercial al statului membru în cauză în

plus faţă de cele din buletinele naţionale. În

majoritatea cazurilor, această publicare generează

costuri suplimentare pentru societăţile comerciale.

Începând cu ianuarie 2007, statele membre

trebuie să permită societăţilor comerciale să transmită

pe cale electronică actele şi informaţiile respective,

potrivit articolulului 3 alineatul (2) din prima

directivă. Prin intermediul registrelor electronice,

aceste informaţii sunt accesibile terţilor din toate

statele membre, iar Registrul European al Comerţului

facilitează şi mai mult accesul la registrele naţionale.

Prin urmare, obligaţia de a publica datele înregistrate

în buletinul naţional a devenit inutilă, cu atât mai

mult cu cât deseori buletinele naţionale nu reproduc

informaţiile în totalitate, ci conţin numai o referinţă la

registrul respectiv. În consecinţă, funcţia buletinelor

naţionale poate fi uşor înlocuită printr-un simplu

serviciu al registrului care furnizează informaţiile

privind ultimele modificări ale acestuia.

Prin urmare, pentru a permite societăţilor

comerciale să realizeze economii, cerinţa de

publicare în buletinul naţional prevăzută la articolul

3 alineatul (4) din prima directivă ar trebui abrogată.

În plus, nu ar trebui să se permită statelor membre să

solicite, pe lângă publicarea în conformitate cu

articolul 3 alineatul (2), publicarea în buletinul

A.Date tehnice

Acordul de asistenţă judiciară reciprocă dintre

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii (pe

scurt UEUS-AJ)1

a fost semnat la Washington la 25

iunie 2003. Acordul nu este încă în vigoare2, dar a

făcut, cu toate acestea, obiectul unui act rectificativ în

luna aprilie 20053.

B. Câmpul de aplicare a Acordului

1. Într-o manieră generală, Uniunea

Europeană, pe de o parte, şi Statele Unite ale

Americii, pe de altă parte, urmăresc ca dispoziţiile

prezentului Acord să se aplice tratatelor bilaterale de

ajutor reciproc judiciar care vor fi în vigoare între

statele membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite

ale Americii în momentul intrării în vigoare a

acordului menţionat anterior(articolul 3 UEUS-AJ).

În special, în locul acordurilor existente se

aplică operaţiunile care ţin de identificarea informa -

ţiilor bancare (articolul 4 UEUS-AJ), de echipele de

anchetă comune (articolul 5 UEUS-AJ), de audierile

prin videoconferinţă (articolul 6 UEUS-AJ), de

transmi terea mai rapidă a cererilor (articolul 7

UEUS-AJ), de asistenţa judiciară acordată

autorităţilor admi nistrative (articolul 8 UEUS-AJ), de

limitele utilizării în scopul protecţiei datelor cu

caracter personal şi a altor date (articolul 9 ), de

cererea de confiden ţialitate (articolul 10 UEUS-AJ).

În consecinţă, în conformitate cu articolul 3

alineatul 2 UEUS-AJ, Uniunea Europeană „(...)veghează ca fiecare stat membru să recunoască, prinschimbul unui instrument scris între acest statmembru şi Statele Unite ale Americii, faptul căacordul său bilateral de ajutor reciproc judiciar seaplică. (....)”. Acest lucru este valabil şi pentru noile

state membre care vor fi aderat la Uniunea

Europeană, după intrarea în vigoare a acestui acord,

indiferent dacă aceste state sunt legate sau nu

printr-un acord bilateral cu Statele Unite ale Americii.

2. Urmare a Acordului de asistenţă judiciară în

materie penală dintre Statele Unite ale Americii şi

Uniunea Europeană, semnat la 25 iunie 2003,

România, împreună cu Statele Unite ale Americii au

hotărât ca Tratatul privind asistenţa judiciară în

materie penală dintre cele două ţări, semnat la

Washington la 26 mai 1999, ratificat prin Ordonanţa

Guvernului nr.93/1999, aprobată prin Legea

nr.53/2000, să fie amendat pentru a răspunde mai

bine noilor provocări ale criminalităţii transnaţionale,

mai ales formelor celor mai grave ale acesteia,

precum terorismul, traficul de persoane, traficul de

droguri, traficul de arme.

Astfel, a fost necesară completarea Tratatului

în vigoare prin introducerea unor forme moderne de

asistenţă judiciară: identificarea informaţiilor

bancare, echipele comune de anchetă, audierea prin

videoconferinţă, transmiterea cererilor de asistenţă

judiciară prin mijloace rapide de comunicare, precum


1JOL 181 din 19 iulie 2003, p. 34-42. Să ne amintim faptul

că articolul 24 din TUE, introdus prin Tratatul de la

Amsterdam şi modificat prin Tratatul de la Nisa, permite

efectiv Consiliului Uniunii să autorizeze Preşedinţia să

negocieze acorduri cu ţările terţe, aceste acorduri fiind apoi

„încheiate de Consiliu la recomandarea Preşedinţiei”. 2

În conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Acord,

acesta va intra în vigoare „în prima zi după trei luni de ladata la care Părţile Contractante au schimbatinstrumentele care indică faptul că au dus la bun sfârşitprocedurile lor interne în acest scop (...)”.3

JOL 101 din 21 aprilie 2005, p. 20.

Aspecte privind impactul Acordului de asistenţăjudiciară reciprocă dintre Uniunea Europeană

şi Statele Unite ale Americiiasupra reglementării româneşti în materie

drd. Ionuţ MAZÂLU

expert



şi extinderea categoriilor de autorităţi cărora li se

poate acorda asistenţă judiciară.

Dat fiind faptul că Tratatul bilateral din 1999

este unul modern, pentru facilitarea aplicării

Acordului Statele Unite ale Americii – Uniunea

Europeană s-a insistat numai pentru modificarea

articolului 2 din Tratat, pentru a-l pune în acord cu

legislaţia internă privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală şi, respectiv,

armonizarea judiciară.

Prin urmare, la 10 septembrie 2007, la

Bucureşti, a fost semnat Protocolul la Tratatul dintre

România şi Statele Unite ale Americii privind

asistenţa judiciară în materie penală. Acesta este în

curs de ratificare şi va intra în vigoare odată cu

intrarea în vigoare a Acordului de asistenţă judiciară

dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale

Americii, semnat la Washington, la 25 iunie 2003

(acordul va intra în vigoare după aprobarea încheierii

acestuia de către Consiliul UE şi ratificarea de către

Senatul SUA )4.

Ratificarea Protocolului nu aduce atingere

altor obligaţii internaţionale ale României,

dimpotrivă reprezintă îndeplinirea unei obligaţii care

rezultă din statutul de membru al Uniunii Europene.

3. În ceea ce priveşte identificarea

informaţiilor bancare, articolului 4 alineatul (1)

litera (a) din UEUS-AJ prevede că „la cerereastatului solicitant, statul solicitat verifică imediat, înconformitate cu dispoziţiile prezentului articol, dacăbăncile cu sediul pe teritoriul său deţin informaţii cuprivire la faptul dacă o persoană fizică sau juridicăidentificată, bănuită sau acuzată de o infracţiunepenală, este titulara unuia sau mai multor conturibancare. Statul solicitat comunică imediat rezultateleinvestigaţiei statului solicitant”.

Astfel de măsuri pot fi luate în scopul obţinerii

de informaţii privind persoanele fizice sau juridice,

condamnate sau implicate într-o infracţiune penală,

informaţii deţinute de instituţiile financiare nebancare

sau, în sfârşit, de operaţiuni financiare care nu sunt

legate de conturi bancare (articolul 4 alineatul (1)

litera (b) din UEUS-AJ).

La fel, cererea de informaţii conţine identitatea

persoanei fizice sau juridice care permite localizarea

conturilor sau a operaţiunilor sale (articolul 4

alineatul (2) litera (a) din UEUS-AJ), informaţii

suficiente pentru a permite autorităţii competente a

statului solicitat:

- să aibă motive rezonabile pentru a crede că persoana

fizică sau juridică în cauză este implicată într-o

infracţiune penală (...) (articolul 4 alineatul (2)

litera (b) punctul (i) UEUS-AJ),

- să concluzioneze că informaţiile căutate se raportează

la anchetă sau la urmăririle penale (articolul 4

alineatul (2) litera (b) punctul (ii) UEUS-AJ).

Cererea de informaţii conţine, în măsura în

care este posibil, informaţii privind numele băncii sau

al instituţiei financiare nebancare susceptibilă de a fi

implicată, precum şi orice alte informaţii care ar

putea conduce la reducerea dimensiunii anchetei

(articolul 4 alineatul (2) litera (c) din UEUS-AJ).

Totuşi, în conformitate cu articolul 4

alienatul (4) din UEUS-AJ şi sub rezerva articolului

15 din UEUS-AJ, un stat îşi poate (...) restrânge

obligaţia de furnizare de ajutor:

- la infracţiunile pedepsibile în temeiul dreptului

statului solicitat şi a statului solicitant (articolul 4

alineatul (4) litera (a) punctul (i) din UEUS-AJ).

- la infracţiunile pasibile de o pedeapsă cu privare de

liberate sau de măsuri de siguranţă de cel puţin patru

ani în statul solicitant şi de cel puţin doi ani în statul

solicitat (articolul 4 alineatul (4) litera (a) punctul

(ii) din UEUS-AJ), sau

- la infracţiunile grave definite în prealabil,

pedepsibile în temeiul dreptului statului solicitat sau

al statului solicitant (articolul 4 alineatul (4) litera (a)

punctul (iii) din UEUS-AJ).

Potrivit prevederilor articolului 4 mai sus

menţionat, a fost introdusă această nouă formă de

asistenţă judiciară prin articolul 17 bis din Protocolul

încheiat între România şi Statele Unite ale Americii

cu privire la Tratatul de asistenţă judiciară din 1999.

În plus de prevederile articolului din UEUS-AJ, pe

lângă schimbul de note diplomatice între Uniunea

Europeană şi Statele Unite ale Americii, se prevede

ca cererile de asistenţă introduse la articolul 17 bisalin(3) să se transmită între: „a) pentru România, înlocul căii prevăzute la art.2 alin.(2) din prezentulTratat, Parchetului de pe lângă Înalta Curte deCasaţie şi Justiţie, şi b) pentru Statele Unite aleAmericii, în locul căii prevăzute la art.2 alin.(2) dinprezentul Tratat, ataşatului pentru România al: i)Departamentului de Justiţie al SUA, Administraţiade Aplicare a Legii în Domeniul �arcoticelor, în cepriveşte chestiunile care sunt de competenţa sa; ii)Departamentului de Siguranţă �aţională al SUA,Biroul de Aplicare a Legii în Materie de Imigraţie şiVamă, în ceea ce priveşte chestiunile care sunt decompetenţa sa şi (iii) Departamentului de Justiţie alSUA, Biroul Federal de Investigaţii, în ceea cepriveşte toate celelalte chestiuni.”.

4. În ceea ce priveşte echipele de anchetă

comune prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din

UEUS-AJ, se stabileşte ca Părţile Contractante să ia


4Conform site-ului Ministerului Justiţiei din România

(www.just.ro)


la Tratatul de asistenţă judiciară din 1999, având

aceeaşi denumire, cu excepţia alineatului (2), care în

Protocolul la Tratat constituie o dispoziţie distinctă

referitoare la costurile privind videoconferinţa,

respectiv articolul 6 alin.(1), cu următorul cuprins:

„(1) Statul solicitat va suporta toate cheltuielileprivind îndeplinirea unei cereri, inclusiv cheltuielilede reprezentare, cu excepţia celor de mai jos, carevor fi suportate de statul solicitant:

a) onorariile experţilor;b) costurile legate de traducere, interpretare

şi traducere;c) diurna şi cheltuielile de deplasare ale

persoanelor în conformitate cu articolele 10, 11, 12,şi 17 quater şi

d) costurile legate de stabilirea şi funcţionareatransmisiunii video conform articolului 17 quater,dacă statul solicitant şi cel solicitat nu convin altfel.Alte costuri care survin în cursul acordării unorasemenea asistenţe, inclusiv costurile legate dedeplasarea participanţilor în statul solicitat, vor fisuportate în conformitate cu celelalte dispoziţii aleprezentului articol.”

6. În legătură cu mijloacele rapide de

transmitere a cererilor, la articolul 7 din UEUS-AJ se

prevede că „cererile de asistenţă judiciară şicomunicările referitoare la acestea pot fi transmiseprin mijloace de comunicare mai rapide, precumfaxul sau poşta electronică (...)”. În acest caz, „vatrebui să urmeze confirmarea oficială dacă aceastaeste cerută de statul solicitat”.

În acord cu articolul menţionat, următoarele

articole au fost preluate prin Protocolul din 10

septembrie 2007 între România şi Statele Unite ale

Americii, în locul articolului 4 alin.(1) al Tratatului de

asistenţă judiciară încheiat între cele doua state la 26

mai 1999:

(1) Cererea de asistenţă judiciară seformulează în scris, cu excepţia situaţiilor urgente încare autoritatea centrală a statului solicitat poateaccepta cererea în altă formă. Atunci când cerereanu este formulată în scris, ea trebuie confirmată înscris în termen de 10 zile, dacă autoritatea centralăa statului solicitat nu convine altfel. În sensulprezentului alineat, cererile transmise prin fax saue-mail sunt considerate a fi formulate în scris.

(1 bis) Cererile de asistenţă judiciară şicomunicările care ţin de acestea pot fi transmise prinmijloace rapide de comunicare, inclusiv fax sau e-mail,cu confirmare formală, dacă aceasta este cerută decătre statul solicitat. Statul solicitat poate transmiterăspunsul la cerere prin oricare din aceste mijloacerapide de comunicare.”



măsurile necesare „(...) pentru a permite constituireaşi funcţionarea echipelor poliţieneşti de anchetăcomune pe teritoriul respectiv al fiecărui statmembru şi al Statelor Unite ale Americii în scopulfacilitării anchetelor şi urmăririlor penale,determinând intervenţia unuia sau mai multor statemembre şi a Statelor Unite ale Americii, dacă statulmembru în cauză şi Statele Unite ale Americiiestimează că ar fi oportun”.

Modalităţile de acţiune ale acestei echipe sunt

reglementate prin articolul 5 alineatul (2) din UEUS-AJ,

care prevede că „procedurile care guverneazăfuncţionarea acestor echipe (alcătuirea, durata,amplasarea, organizarea, funcţiile, obiectul, precumşi condiţiile de participare a membrilor unei echipela activităţi de anchetă care se derulează pe teritoriulunui alt stat membru) fac obiectul unui acord întreautorităţile competente (...)”. În acelaşi mod, aceste

autorităţi „(...) comunică direct între ele în scopulconstituirii şi funcţionării acestor echipe (...)”(articolul 5 alineatul (3) din UEUS-AJ). În sfârşit, în

conformitate cu articolul 5 alineatul (4) UEUS-AJ

„când o echipă de anchetă comună estimează cătrebuie îndeplinite îndatoriri de anchetă într-unul dinstatele care formează echipa, un membru al echipeicare aparţine de acel stat poate solicita autorităţilorsale competente îndeplinirea acestor îndatoriri fărăsă mai fie necesar ca celelalte state să prezinte ocerere de ajutor reciproc judiciar. �orma juridicănecesară pentru a obţine îndeplinirea unei sarcini deanchetă în acest stat este norma aplicabilăactivităţilor naţionale de anchetă”.

Aceste prevederi ale articolului 5 din

UEUS-AJ prezentate mai sus au fost preluate la

articolul 17 ter din Protocolul încheiat la 10

septembrie 2007 la Tratatul dintre România şi Statele

Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în

materie penală, semnat la 26 mai 1999.

5. În ceea ce priveşte folosirea tehnologiei

video, reglementată în articolul 6 din UEUS-AJ „(...)Părţile Contractante iau măsurile necesare pentru apermite folosirea tehnologiei prin transmisie videoîntre fiecare stat membru şi Statele Unite ale Americiiîn scopul obţinerii, într-o procedură pentru care esteposibilă o anchetă judiciară, mărturia unei persoanesau a unui expert situat într-un stat solicitat. În cazulîn care nu sunt specificate în prezentul articol,modalităţile care guvernează această procedură suntcele prevăzute în Tratatul de asistenţă judiciară învigoare între statele în cauză sau cele ale dreptuluistatului solicitat, după caz”.

Aceste prevederi ale articolului 6 din UEUS-AJ

au fost preluate la articolul 17 quater prin Protocolul

fost încheiat în domeniul de aplicare a acestor

dispoziţii5.

În sfârşit, nu se acordă asistenţă judiciară „(...)dacă autoritatea administrativă prevede că situaţianu va da ocazia unei urmăriri sau deferiri, după caz”(articolul 8 alineatul (1) teza finală UEUS-AJ).

În Protocolul din 10 septembrie 2007 la

Tratatul de asistenţă judiciară din 1999, prin articolul

1 bis au fost preluate două alineate ale articolul 8 din

UEUS-AJ.

De asemenea, Protocolul la Tratatul menţionat

cuprinde o dispoziţie distinctă referitoare la

autorităţile centrale, care prevede, la articolul 2, date

privind desemnarea de către părţi a autorităţilor

centrale pentru întocmirea şi primirea cererilor

formulate în baza prezentului Tratat. În cazul

României, autoritatea centrală este Ministerul

Justiţiei, iar în cazul Statelor Unite ale Americii,

Ministerul Justiţiei sau o persoană desemnată de către

ministrul justiţiei. Comunicarea dintre aceste

autorităţi se va realiza în mod direct.

8. În ceea ce priveşte limitele utilizării în

scopul protecţiei datelor cu caracter personal şi a altor

date, articolul 9 alineatul (1) din UEUS-AJ prevede

că statul solicitant poate utiliza dovezile sau

informaţiile primite de la statul solicitat:

- în scopul anchetelor şi acţiunilor penale (articolul 9

alineatul (1) litera (a) din UEUS-AJ), pentru a preveni

o ameninţare imediată şi gravă la siguranţa sa publică

(articolul 9 alineatul (1) litera (b) din UEUS-AJ), în

procedurile sale judiciare sau administrative nepenale

legate direct de anchete sau acţiuni (articolul 9

alineatul (1) litera (c) din UEUS-AJ).

- în orice alt scop, dacă aceste informaţii sau dovezi

au fost făcute publice în cadrul procedurii pentru care

ele au fost transmise (...) (articolul 9 alineatul (1)

litera (d) din UEUS-AJ).

- în orice alt scop, cu acordul prealabil al statului solicitat

(articolul 9 alineatul (1) litera (e) din UEUS-AJ).

În consecinţă, în conformitate cu articolul 9

alineatul (2) litera (b) din UEUS-AJ, statul solicitat

„(...) nu poate să impună, pentru a furniza dovezi sauinformaţii, limite generale care să se refere lanormele legale ale statului solicitant în materie deprocesare de date cu caracter personal”. Această

dispoziţie urmăreşte garantarea faptului că refuzul de

asistenţă judiciară pe motive legate de protecţia

datelor nu poate fi pretins decât în cazuri

excepţionale. Un astfel de caz ar putea să se prezinte


5A se vedea nota explicativă privind Acordul dintre

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în materie

de ajutor reciproc judiciar, JOL 181 din 19 iulie 2003.


7. Referitor la asistenţa judiciară acordată

autorităţilor administrative, articolul 8 alineatul (1)

din UEUS-AJ prevede că: „Asistenţa judiciară seacordă şi unei autorităţi administrative naţionalecare anchetează faptele în vederea unei urmăriripenale a comportamentului sau a trimiterii în faţaautorităţilor de anchetă sau de urmărire penală, întemeiul competenţelor administrative sau dereglementare pentru a efectua o astfel de anchetă(...)”. În această privinţă, dispoziţia impune obligaţia

de acordare a asistenţei judiciare autorităţilor

administrative federale ale Statelor Unite ale

Americii şi autorităţilor administrative naţionale ale

statelor membre care formulează cererea. Asistenţa

judiciară poate fi, de asemenea, acordată şi altor

autorităţi administrative, şi anume autorităţile non-

federale sau locale. Această posibilitate este totuşi

lăsată la dispoziţia statului solicitat.

Părţile contractante au convenit ca, în

conformitate cu prima teză a articolului 8 alineatul (1),

asistenţa judiciară reciprocă să fie acordată unei

autorităţi administrative solicitante care, la data

formulării cererii, anchetează faptele, în cadrul

mandatului său statutar, în vederea cercetării penale

sau a trimiterii în faţa autorităţilor competente în

materie de anchetă şi de urmărire penală, astfel cum

se precizează în continuare. Faptul că, la data

formulării cererii, această autoritate are în vedere

trimiterea pentru urmărirea penală, nu exclude ca ea

să vizeze şi alte sancţiuni decât cele penale. Prin

urmare, asistenţa judiciară reciprocă obţinută în

temeiul articolului 8 alineatul (1) poate duce

autoritatea administrativă solicitantă la concluzia că

urmărirea penală sau trimiterea în faţa autorităţilor

penale nu ar fi oportune. Aceste consecinţe posibile

nu afectează obligaţia părţilor contractante de a

furniza asistenţă în temeiul acestui articol.

Cu toate acestea, autoritatea administrativă

solicitantă poate să nu folosească articolul 8

alineatul (1) pentru a cere asistenţă atunci când

consideră că ancheta nu va duce la urmăriri penale

sau la trimiterea cauzei în faţa autorităţilor penale,

sau pentru chestiuni în care faptele supuse anchetei

nu sunt pasibile de o sancțiune penală sau de

trimiterea în faţa unei autorităţi penale, în temeiul

legislaţiei statului solicitant.

Uniunea Europeană aminteşte că, în ceea ce o

priveşte, obiectul acordului intră sub incidenţa

dispoziţiilor privind cooperarea poliţienească şi

judiciară în materie penală prevăzute în Titlul VI din

Tratatul privind Uniunea Europeană şi că Acordul a

dacă, având în vedere interesele în cauză,

transmiterea datelor cerute de statul solicitant ar

părea că ridică dificultăţi fundamentale, astfel încât

statul solicitat ar considera că acestea aduc atingere

intereselor sale vitale justificând un astfel de refuz.

În acest caz se exclude posibilitatea ca statul solicitat

să refuze cooperarea pe baza unei aplicări largi,

peremptorii sau sistematice a principiilor de protecţie

a datelor. Faptul că statul solicitant şi statul solicitat

au sisteme diferite de protecţie a datelor sau dispun

de mijloace diferite pentru a proteja datele cu caracter

personal, nu poate fi impus ca atare drept condiţie

suplimentară în cadrul articolului 9 alineatul (2) din

acord6.

Dispoziţiile articolului 9 din UEUS-AJ au fost

preluate în Protocolul încheiat între România şi

Statele Unite ale Americii privind Tratatul de asistenţă

judiciară din 1999, prin modificarea articolului 7 al

Tratatului menţionat, exceptând ultimele două alineate

ale căror prevederi sunt deja existente.

Pe lângă aceste forme moderne de asistenţă

judiciară, Protocolul cuprinde dispoziţii referitoare la

aplicarea temporală, precum şi intrarea în vigoare şi

încetarea valabilităţii lui.

În acord cu prevederile articolului 12 din

UEUS-AJ, Protocolul se aplică şi infracţiunilor

comise atât înainte, cât şi după data intrării sale în

vigoare, ca și cererilor formulate după intrarea în

vigoare a Protocolului.


6A se vedea nota explicativă privind Acordul dintre

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii în materie

de ajutor reciproc judiciar, JOL 181 din 19 iulie 2003.


Între membrii iluştri ai celui de al doilea

Consiliu Legislativ, care a urmat din punct de vedere

cronologic renumitului Consiliu Legislativ interbelic,

s-a numărat şi Octavian Căpăţînă. Lumina zilei a

văzut-o, la 15 octombrie 1919, la Cernăuţi.

Tatăl său a fost Aureliu Căpăţînă, un cunoscut

jurist din perioada interbelică, care s-a născut la 19

aprilie/1 mai 1881, în oraşul Panciu, ca fiu al

farmacistului Anton Căpăţînă (1854 – 1911). Aureliu

Căpăţînă a urmat liceul la Galaţi şi apoi la Bucureşti.

A absolvit, în 1904, Facultatea de Drept a Universităţii

din Bucureşti, teza sa de licenţă având titlul

Donaţiunile dintre soţi. După o scurtă activitate ca

avocat în baroul Capitalei, a intrat în magistratură în

1908, an în care s-a prezentat de asemenea la

examenul de capacitate pentru judecători, fiind

clasificat al doilea pe ţară. A funcţionat la judecătoriile

din Novaci (judeţul Gorj) şi Piteşti şi apoi la

tribunalele de judeţ Ialomiţa, Buzău şi Iaşi. Ca ofiţer

de rezervă, a participat la campania din 1913 din

Bulgaria, dar şi la războiul de reîntregire a ţării din

1916 – 1918, pe fronturile din Dobrogea şi de la

Oituz, acordându-i-se mai multe decoraţii militare.

După încheierea războiului, a funcţionat ca preşedinte

de secţie al Tribunalului Brăila. În iulie 1919 a fost

înaintat consilier la Curtea de Apel din Cernăuţi,

făcând parte dintre fondatorii acestei instanţe în

Bucovina, care a fost alipită la România după războiul

de reîntregire a ţării şi a fost preşedinte al Comisiei

de Apel pentru reforma agrară şi împroprietărirea

ţăranilor din Bucovina. Teza de doctorat, intitulată

Publicitatea drepturilor reale imobiliare, a elaborat-o

sub conducerea reputatului profesor Dimitrie

Alexandresco şi a susţinut-o, în 1921, la Iaşi. În

perioada 1922 – 1926, Aureliu Căpăţînă a predat, ca

profesor suplinitor la Facultatea de Drept a

Universităţii din Cernăuţi, cursuri de drept civil în

care a făcut o expunere comparativă între legislaţia

română şi cea austriacă, rămasă încă în vigoare la

acea dată pe teritoriul Bucovinei. A tradus din limba

germană şi a pus la dispoziţia Ministerului Justiţiei o

serie de acte normative din dreptul austriac, care au

fost publicate atât în volumul Legi de organizare învigoare în Bucovina, tipărit în 1922 la Imprimeria

Statului din Chişinău, cât şi în anexa la lucrarea lui

Corneliu Gheorghian Registrele funciare dinBucovina, apărută în 1931 la Editura Bucovina.

Ministerul Justiţiei i-a încredinţat, în 1926, delegaţia

de procuror general al Curţii de Apel din Cernăuţi. În

1928 a fost înaintat procuror al Înaltei Curţi de

Casaţie, pentru ca ulterior să fie transferat consilier

la aceeaşi instanţă, unde a funcţionat până în 1945.

Aureliu Căpăţînă a fost numit, la 7 septembrie 1944,

ministru al justiţiei în guvernul de uniune naţională

condus de generalul Constantin Sănătescu, care a

fost constituit după înlăturarea regimului de dictatură

militară al lui Ion Antonescu. Dându-şi demisia,

după scurtă vreme, a fost înlocuit din funcţia de

ministru la 4 octombrie 1944 şi a revenit consilier la

Înalta Curte de Casaţie. S-a pensionat la 1 mai 1945

şi s-a reînscris în Baroul de avocaţi al Capitalei, de unde

însă a fost radiat, în 1948, în urma reformei comuniste

aplicate acestui corp profesional. A publicat, în 1934, la

Editura Universul din Bucureşti, în colaborare cu

Temistocle V. Bocancea, volumul Procedura graţioasăîn Bucovina. În perioada 1938 – 1940 a făcut parte din

comisia care a selectat hotărârile pronunţate de Înalta

Curte de Casaţie şi a pregătit tipărirea unui însemnat

număr de volume din „Buletinul de decizii ale Înaltei

Curţi de Casaţie”. În 1943 – 1944 a colaborat la

definitivarea comentariilor şi notelor explicative din

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

M e d a l i o n

Octavian Căpăţînă – jurist de excepţie, cu o activitate ştiinţifică situată mereu

la nivelul cel mai înalt

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie consilier

Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ


volumul Codul de procedură civilă şi Legeajudecătoriilor de ocoale, ediţie oficială, publicată de

Ministerul Justiţiei (Bucureşti, Editura Tiparul

Românesc, 1944). Într-o însemnare autobiografică,

Aureliu Căpăţînă preciza: Mânat în tinereţe deimboldul preocupărilor ştiinţifice, care să-mi permităa concretiza rezultatul studiilor mele în lucrăripersonale, am socotit, cu cât treceau anii, că estepreferabil – pentru binele obştesc – să sacrific acesteveleităţi pentru a mă consacra rolului care îmi reveneaîn momentul istoric de după războiul de reîntregire şianume să contribui din toate puterile mele, în regiuneaunde mi-am îndeplinit profesia de magistrat, ladesăvârşirea unităţii culturale, pe plan juridic, dintrevechea ţară şi ţinuturile alipite, promovând tot ceeace era valoros în legislaţia locală din Bucovina. Iatătemeiurile care au determinat orientarea activităţiimele de după 1919, închinată ţelului de a face operăeducativă pe tărâm juridic, operă utilă pentrusocietate, operă de unificare legislativă.

1

Mama lui Octavian Căpăţînă, Silvia, născută

Apostolescu, a fost o talentată pianistă, cu studii

postuniversitare la Leipzig. L-a acompaniat la pian

pe reputatul compozitor şi violonist George Enescu în

concertele lui din 1917, de la Iaşi, perioadă în care

l-a cunoscut pe viitorul ei soţ, Aureliu Căpăţînă.

Silvia Căpăţînă a participat la audiţiile Asociaţiei

Armonia din Cernăuţi şi a devenit, prin concurs,

profesor la Conservatorul de muzică din Iaşi.

Bucurându-se de o educaţie solidă primită din

partea părinţilor săi, Octavian Căpăţînă şi-a început

şcoala la Cernăuţi. A fost atras în mod deosebit de

muzică. Astfel, într-un interviu pe care l-a acordat,

după mulţi ani, revistei „Palatul de Justiţie”, preciza:

Am crescut la Cernăuţi în ambianţa creată de treimelodii, păstrate stăruitor în memorie. Una era„Kommt ein Vogel”, învăţată de la bunica paternă(de origine germană şi după tată şi după mamă).Cealaltă „Sur le pont d’Avignon” mi-am însuşit-o dela bunica maternă, rămasă orfană de mamă la vârstade 3 ani şi internată de atunci la �otre Dame de Siondin Iaşi, încât vorbea mai fluent franceza decâtromâna. În fine, m-a emoţionat nostalgica „Volga,Volga”, pe care o lălăia toată ziua fata în casă, otânără bucovineancă de 17 – 18 ani, în parteruteancă. [...] La anumite intervale de timp (probabilsemestrial) pe scena Teatrului �aţional din Cernăuţiîmi apărea o fiinţă de basm, în lumina orbitoare areflectoarelor şi în ropote de aplauze frenetice. �u-mivenea să cred că era totuşi mama mea care, dupăcâteva ceasuri, din nou acasă, avea să se aplece cuafecţiune fără margini (mai mult decât mi secuvenea) asupra bâjbâielilor mele pe clape.

2

După studii strălucite făcute la liceele „Costache

Negruzzi” din Iaşi şi „Spiru Haret” din Bucureşti,

Octavian Căpăţînă a intrat în toamna anului 1939 prin

concurs la Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti. În anii de liceu obişnuia să cânte la şezători

la o pianină a şcolii, dar a trebuit să abandoneze

pregătirea muzicală, deoarece în aprilie 1935 s-a

îmbolnăvit de oreion, pierzând auzul la o ureche.

Lovitura sorţii mi-a dezarticulat resorturile sufleteşti,mărturisea el în cadrul interviului menţionat. M-amsimţit alungat din rai, precum în legenda biblică.Voioşia, comunicativitatea, optimismul au pierit pentrutotdeauna. �ici după vreun an nu-mi redobândisemechilibrul sufletesc. În câteva luni m-am schimbatconsiderabil.3 Ca urmare a acestei situaţii, a ales să

studieze dreptul, dar de muzică nu s-a despărţit

niciodată, deoarece a îndeplinit o funcţie consolatoare

în cele mai grele momente prin care a trecut. În ultima

parte a vieţii a ajuns să deţină o serioasă colecţie de

compact-discuri, cuprinzând creaţii de la preclasici

până la compozitorii contemporani. După cum îi plăcea

să spună, toţi aceşti compozitori făceau parte din

mediul său spiritual. În mijlocul lor se simţea acasă.

Avea impresia că îi vorbeau de dincolo de limitele

timpului şi spaţiului. Îi plăcea să le asculte muzica fie

cu partitura înaintea ochilor, fie se lăsa, pur şi simplu,

învăluit de valurile sunetelor compoziţiilor lor.

Studiile juridice le-a încheiat cu succes, în

iulie 1942, obţinând unanimitate de bile albe

(echivalent cu nota 10). Numit în magistratură în

1943, ca judecător-ajutor în Tribunalul Ilfov, a

funcţionat la secţiile civilo-corecţionale şi la cele

comerciale ale acestei instanţe. In timpul activităţii la

acest tribunal l-a cunoscut pe nepotul mareşalului

Alexandru Averescu, un judecător sindic de excepţie

care a avut o influenţă importantă asupra formării

profesionale a lui Octavian Căpăţînă. De la acest

magistrat a înţeles, de pildă, Octavian Căpăţînă

mecanismele interne ale falimentului, instituţie

juridică pe care a studiat-o numai sub aspect teoretic

la facultate. Conform mărturiei sale, Averescu era un

exemplu unic de conştiinciozitate, de seriozitate, de

adânc devotament în opera de asanare economică,

de care răspundea, pe o piaţă aflată în derută la

sfârşitul celui de al doilea război mondial. Cât amîmprumutat de la acest om fără pereche ? Dinpăcate, mai puţin decât ar fi trebuit, mărturisea

Octavian Căpăţînă. Referindu-se la această perioadă

din viaţa lui Octavian Căpăţînă, prim-prezidentul

Tribunalului Ilfov, Vespasian Nimereanu preciza:

Deşi numit de curând în magistratură, înzestrat însă

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

1Aureliu Căpăţînă: Zile de război. �ote de campanie din

războiul de reîntregire, Bucureşti, Editura Prietenii Cărţii,

1998, p.7.

2 Popasuri. Interviu cu domnul prof. dr. OctavianCăpăţînă, consemnat de Dumitru D. Ifrim, în: „Palatul de

Justiţie”, serie nouă, nr.2, 2000, p.6.3 Idem, p.6


cu excepţionale calităţi, serios (poate prea serios pentruvârsta sa), inteligenţă cu mari posibilităţi, cu instinctjuridic înnăscut, o dragoste fierbinte de profesia sa, oputere de muncă şi o conştiinciozitate într-adevărimpresionante, o dorinţă nestăpânită de a se pregăti şidesăvârşi, fac din tânărul magistrat Octavian Căpăţînă,de pe acum, un distins magistrat. Talentat redactor,motivările sale sunt simple şi clare în ceea ce priveşteexpunerea faptelor, judicioase şi convingătoare în ceeace priveşte argumentarea juridică.

4

În acei ani fecunzi pentru formarea sa

profesională, Octavian Căpăţînă a urmat cursurile de

doctorat şi a pregătit teza despre Titlul gratuit înactele juridice, pe care a susţinut-o la 3 mai 1947,

înaintea unei comisii formată din iluştrii profesori

Mihail Eliescu, Traian Ionaşcu şi Alexandru

Văllimărescu. Comisia i-a acordat calificativul

„unanimitate de bile albe cu elogii” şi titlul de

„doctor laureat”. Cu privire la această teză, profesorul

universitar Alexandru Văllimărescu menţiona: Tezade doctorat „Titlul gratuit în actele juridice”reprezintă o sinteză luminoasă şi completă afenomenului gratuităţii în actele juridice. Lucrareaa reuşit să ne înfăţişeze una dintre cele mai greleprobleme ale dreptului civil, într-o expunere clară,logică, metodică şi într-o formă şi un stil care denotăo cultură generală serioasă. Perfect stăpân pemateria pe care o tratează, mânuind cu exactitateterminologia juridică şi folosind o bogatăbibliografie, dl Octavian Căpăţînă ne prezintă o tezăde doctorat care merită toate elogiile.

5

În aceeaşi perioadă fastă, Octavian Căpăţînă a

activat la revista juridică de mare notorietate

„Pandectele Române”, sub îndrumarea lui Ovid

Sachelarie, ocupându-se de rezumarea de hotărâri

judecătoreşti şi adnotarea celor mai interesante dintre

ele, cu trimiteri la jurisprudenţă şi la autori de

specialitate. Era, după cum considera el, tot o şcoală,la intersecţia dintre instanţă şi Universitate.

În 1948, Octavian Căpăţînă, în complet de

judecată cu Scarlat Şerbănescu, un alt jurist de înaltă

ţinută morală, a hotărât anularea mandatului de

arestare emis împotriva Mariei Antonescu, văduva

mareşalului Ion Antonescu, ca fiind ilegal şi în

consecinţă autorităţile vremii l-au sancţionat şi mutat

disciplinar la Tribunalul judeţului Putna, de unde a

ajuns judecător la Odobeşti.

În cele din urmă, ca urmare a nemulţumirii

create de atitudinea sa potrivnică faţă de măsurile

abuzive luate de autorităţile din acele timpuri, a fost

scos din magistratură, fiind încadrat notar de stat la

Giurgiu, odată cu înfiinţarea notariatului de stat, în

1952, pentru ca în cele din urmă să ajungă la

Bucureşti. A fost inclus, deşi era un simplu notar, în

comisia din cadrul Direcţiei de Studii a Ministerului

Justiţiei, înfiinţată în 1955, care avea drept sarcină să

pregătească o culegere de acte normative, începând

cu Codul civil din 1856, adnotat cu indicaţii asupra

textelor abrogate implicit prin noua legislaţie impusă

de regimul pro-sovietic instaurat în ţară după cel

de-al doilea război mondial. Prin această măsură se

încerca îndreptarea situaţiei create de distrugerea

după război a cărţilor, documentelor, inclusiv a

colecţiilor de legi, care aparţinuseră Ministerului

Justiţiei. În aceleaşi împrejurări s-a pierdut, printre

altele, cea mai bogată bibliotecă din ţară în materie de

societăţi comerciale pe care a deţinut-o secţia I

comercială din Tribunalul Ilfov. Iată cum prezenta

Octavian Căpăţînă în interviul mai sus menţionat

activitatea desfăşurată de comisia din care făcea

parte: Tehnica de lucru consta în pregătirea de scurtecomentarii la articolele Codului civil. Propunerileerau apoi analizate în plen. Rolul de primă vioarăi-a revenit de la început lui Petre Anca [jurist

excepţional, fost membru al Consiliului Legislativ

interbelic, încadrat în acei ani la Institutul de

Cercetări Juridice al Academiei Române]. Unelemodeste sugestii îmi aparţineau. Ceilalţi seconsiderau mult prea importanţi pentru asemeneafleacuri, binevoind să improvizeze la întâmplarecritici, îndeosebi cu iz politic, în cursul şedinţelor.Cuvântul decisiv îl avea preşedintele, care de celemai multe ori conchidea cu efect de ghilotină: Să nuînfrumuseţăm baba! (Codul civil). Aşa au fostsacrificate caiete întregi de reflexii pertinente ale luiPetre Anca. Puteau deveni miezul unui inedit şiedificator tratat de drept civil. S-au pierdut,pauperizând cultura noastră juridică. Atunci amcântărit cum se cuvine „stilul legislativ” al lui PetreAnca, definit prin enunţuri impecabile, de o claritatedesăvârşită, de obicei lapidare, turnate parcă înbronz, stabilind conexiuni nebănuite cu întregulsistem al dispoziţiilor în vigoare, pe care le stăpâneaîn memorie, cu o precizie fabuloasă. Din ceea cescria, nicio virgulă nu putea fi schimbată din loc.M-am străduit să-l imit, conformându-mă acestorcanoane drastice. Fără să izbutesc, lecţia mi-a servitpeste ani, când mi s-a cerut să întocmesc uneleproiecte de acte normative.

6

Activitatea profesională a lui Octavian Căpăţînă

a fost puternic marcată de aducerea sa la Institutul de

Cercetări Juridice al Academiei Române, de către

academicianul Traian Ionaşcu, fiind repartizat în

sectorul de drept internaţional privat. Despre activitatea

lui Octavian Căpăţînă la Institutul de Cercetări Juridice

a rămas mărturie raportul comisiei de concurs pentru


5 Aprecieri. In honorem Octavian Căpăţînă, în „Revista

română de drept privat”, nr.1, 2007, p.366 Idem, p.36.

6 Popasuri. Interviu cu domnul prof. dr. Octavian Căpăţînă(partea a II-a), consemnat de Dumitru D. Ifrim, în „Palatul

de Justiţie”, serie nouă, nr.4, 2000, p.6.


experţi ai ţărilor membre în Consiliul de Ajutor

Economic Reciproc (C.A.E.R.), mandatată să

elaboreze o convenţie multilaterală asupra răspunderii

materiale a acestor state, decurgând din contractele de

livrare a mărfurilor. Din delegaţia română mai făceau

parte eminenţii cercetători de la Institutul de Cercetări

Juridice dr. Victor Duculescu şi dr. Dumitra Popescu.

La propunerea preşedintelui Consiliului

Legislativ, profesor universitar doctor Ioan Ceterchi,

Octavian Căpăţînă s-a transferat la Consiliul

Legislativ (al doilea în ordine cronologică după cel

din perioada

interbelică), de unde,

în scurt timp, şi anume

în 1980, s-a pensionat.

Octavian

Căpăţînă a fost

puternic ataşat de

familia sa. Soţia sa se

numeşte Maria. Fiica

sa, Silvia, are trei

copii: Brânduşa, care a

studiat filologia,

Ştefan, absolvent de

filozofie şi Adrian, care

a urmat Facultatea de filologie, secţia de

biblioteconomie.

În 1978, la Universitatea Aristocratică din

Salonic a predat primul său curs în străinătate.

Recunoscându-i-se pregătirea ştiinţifică cu totul

deosebită, Octavian Căpăţînă a devenit profesor

asociat al Universităţii Paris I Sorbona, calitate

conferită în 1984 printr-un decret al Preşedintelui

François Mitterrand, la propunerea Senatului

Universităţii din Paris, fără nicio recomandare din

ţară, predând în Capitala Franţei în 1985, 1987, 1989,

1992, dar şi cercetător asociat al Institutului Max

Planck de drept privat şi internaţional privat din

Hamburg, pe intervale de câte trei luni, în mod

succesiv, în anii 1980 – 1985. Octavian Căpăţînă a

predat, în 1983, cursuri ca profesor asociat al

Academiei de Drept Internaţional de la Haga despre

întrajutorarea judiciară internaţională în procesele

civile şi comerciale; a predat, pentru prima dată în

ţară, în 1990, la vârsta de 70 de ani, la Facultatea de

Drept a Universităţii din Bucureşti cursul privind

concurenţa comercială, pe care nimeni nu s-a arătat

dispus să-l abordeze şi a preluat, pentru câteva luni,

la insistenţa ministrului justiţiei de atunci, profesor

universitar Valeriu Stoica, conducerea Institutului

Naţional al Magistraturii, fiind ultima activitate

publică pe care a îndeplinit-o. De altfel, un portret

memorabil al lui Octavian Căpăţînă aparţine



obţinerea gradului de cercetător ştiinţific principal II,

compusă din prof. dr. doc. Traian Ionaşcu, prof. dr.

doc. Salvator Brădeanu, prof. dr. doc. Mihail Eliescu,

prof. dr. doc. Ilie Stoenescu şi prof. dr. doc. Ion Vântu,

în care se specifica: Sfera activităţii sale ştiinţifice estedeosebit de largă. Studiile au ca obiect teme dintre celemai variate şi care prezintă un învederat interespractic şi teoretic. Lucrările întocmite au tratat demulte ori subiecte încă neexaminate în literaturaromână de specialitate sau care nu formaseră obiectulunei cercetări adâncite şi de ansamblu, cu caractermonografic. Trebuie relevate activitatea ştiinţificăîndelungată în domeniul dreptului civil, dreptuluiprocesual civil şi dreptului internaţional privat,calitatea muncii ştiinţifice, nivelul lucrărilor şistudiilor de specialitate, însuşirile de disciplină,muncă devotată şi conştiincioasă, precum şi deorganizare, ca şi dragostea pentru îndrumareatinerelor cadre de cercetare. La rândul său, profesorul

universitar Ion Oancea, care a fost decan al Facultăţii

de Drept a Universităţii Bucureşti şi director al

Institutului de Cercetări Juridice (decedat recent la

vârsta de peste 90 de ani), referindu-se la Octavian

Căpăţînă, aprecia: Este un cercetător şi conducător decolectiv de cercetare cu calităţi excepţionale. Opregătire de specialitate care depăşeşte cu mult nivelulfoarte bun, o cunoaştere aprofundată a disciplinelorconexe, o preocupare permanentă de perfecţionare,împletirea activităţii ştiinţifice cu activitatea didacticăşi practică (de membru al Comisiei de arbitrajcomercial internaţional din Bucureşti) au făcut carezultatul activităţii sale – lucrările personale publicateşi cele colective coordonate – să se situeze la nivelulcel mai înalt şi să aibă o rezonanţă internaţională, careface cinste ştiinţei juridice româneşti. În anii în care a

lucrat la Institutul de Cercetări Juridice s-a bucurat de

tot sprijinul renumitului jurist Traian Ionaşcu, director

al Institutului, care s-a impus prin valoarea sa în lumea

juridică românească încă din perioada în care a lucrat la

Consiliul Legislativ interbelic. Acest sprijin s-a datorat

preţuirii de care s-a bucurat pe plan profesional

Octavian Căpăţînă în ochii profesorului Traian Ionaşcu.

De remarcat că Octavian Căpăţînă a fost un

deosebit de apreciat arbitru în litigiile internaţionale de

comerţ exterior, elaborând mai multe lucrări valoroase

în acest domeniu, cum a fost Litigiul arbitral de comerţexterior, contribuind de asemenea, în mod substanţial,

la realizarea unor lucrări ca Tendinţe şi contribuţii alepracticii judiciare şi arbitrale în cadrul dreptuluiinternaţional privat român. Instituţii şi reglementăriîn dreptul socialist român, The Art of Arbitration sau

Digest of Romanian Foreign Trade ArbitrationPractice şi participând cu comunicări la sesiunile

internaţionale pe teme de arbitraj.

Timp de mai mulţi ani, lui Octavian Căpăţînă

i-a revenit sarcina ingrată să prezideze comisia de

profesorului universitar Valeriu Stoica, după cum

urmează: M-a surprins [la Octavian Căpăţînă] maiales eleganţa şi fineţea mâinilor de pianist.Înfăţişarea sa fragilă, aproape vulnerabilă, venită,parcă, din altă lume contrasta atât de puternic cu totceea ce îl înconjura încât am avut, pentru o clipă,reprezentarea unui copil inocent rătăcit într-o pădureplină de primejdii. Dar, dincolo de această fragilitatefizică ce părea să fie mereu în defensivă în faţa unorimperceptibile agresiuni, am încercat sentimentulunei forţe interioare senine, al unui echilibrusufletesc puternic, al unei intransigenţe desăvârşitefaţă de orice compromis. Mai presus de orice, amsimţit armonia personalităţii sale.

7

Octavian Căpăţînă s-a bucurat de deosebita

apreciere a unor reputaţi specialişti străini, precum:

profesorul Paul Lagarde al Universităţii Paris I

Sorbona, profesorul emerit Berthold Goldman al

Universităţii Paris II Pantheon, director al publicaţiei

„Journal de Droit International”, profesorul Michel

Verwilghen de la Universitatea din Louvain,

profesorul Ulrich Drobnig, director la Institutul Max

Planck din Hamburg, Celia Hampton, redactor şef al

publicaţiei „East European Business Law”, Elisabeth

Vial, avocat din Paris.

Opera sa ştiinţifică care impresionează prin

întindere, diversitate şi nu în ultimul rând prin

profunzime, numără peste 500 de titluri. După

elaborarea lucrării sale de doctorat, Octavian

Căpăţînă a publicat, în 1947, Codul civil (adnotat),un rod al colaborării cu Petre Anca, lucrare care a fost

urmată, în 1956, de Legislaţia civilă uzuală, apărută

în două volume, realizată în colaborare cu Petre

Anca, Emanuel M. Prunescu, şi el fost membru al

Consiliului Legislativ interbelic, şi Constantin

Stănescu. În perioada în care a lucrat la Institutul de

Cercetări Juridice a realizat, între alte lucrări,

monografiile: Regimul persoanelor juridice străineîn România, publicată în 1969, care a fost distinsă de

Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu” şi

Efectele hotărârilor judecătoreşti străine înRomânia, publicată în 1971 (ambele lucrări de o

deosebită valoare ştiinţifică). Octavian Căpăţînă a

mai realizat în acei ani petrecuţi la Institut o

monografie despre căsătorie în dreptul internaţional

privat, din păcate nepublicată. A contribuit la

elaborarea Tratatului de drept civil. Partea generală,

apărut în 1989, lucrare de asemenea distinsă de

Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”. O

mare importanţă pentru viitorii specialişti români în

drept comercial a avut apariţia, în 1991, a lucrării lui

Octavian Căpăţînă Societăţile comerciale. Instituţiiale noului drept comercial. Volumele: Dreptulconcurenţei comerciale. Concurenţa onestă, Dreptulconcurenţei comerciale. Concurenţa patologică.Monopolismul şi Dreptul concurenţei comerciale.Concurenţa neloială pe piaţa internă şiinternaţională, apărute, rând pe rând, în 1992, 1993

şi 1994, au fost lucrări de pionierat în ştiinţa dreptului

din România şi au avut o contribuţie hotărâtoare la

crearea culturii juridice într-un domeniu esenţial

pentru integrarea în Uniunea Europeană. Dreptultransporturilor. Partea generală, publicat în 1999, şi

Dreptul transporturilor. Partea specială, publicat în

2002, pe care le-a realizat în colaborare cu Gheorghe

Stancu, sunt considerate de specialişti ca fiind cele

mai bune lucrări din acest domeniu al dreptului.

Ca urmare a marilor sale merite în slujba

dreptului, Uniunea Juriştilor i-a conferit premiul

„I. L. Georgescu” şi Medalia de Merit pentru întreaga

sa activitate ştiinţifică. Octavian Căpăţînă a fost

preşedintele secţiei de drept comercial al U.J.R. A

colaborat constant la revistele „Palatul de Justiţie” şi

„Dreptul”.

Octavian Căpăţînă şi-a luat pentru totdeauna

rămas bun de la familie, prieteni, confraţi din

domeniul juridic, de la toţi cei care l-au cunoscut şi

preţuit, ca urmare a trecerii sale, la 12 ianuarie 2008,

în lumea celor drepţi. Plecarea sa în neant a lăsat un

imens gol în lumea juridică românească, care l-a

apreciat în mod deosebit. Astfel, unul din exponenţii

acestei lumi, profesorul universitar Valeriu Stoica

sublinia: opera şi viaţa profesorului OctavianCăpăţînă sunt expresia fericită a unei personalităţiarmonioase, în care sunt reunite credinţa înDumnezeu, fidelitatea faţă de valorile culturii,consecvenţa în afirmarea principiilor, rigoarea şilimpezimea raţionamentului, obstinaţia neobosită încercetarea dreptului şi, nu în ultimul rând,patriotismul Păstrând în suflet rana Bucovineinatale, traversând urgia unui regim nemilos,refugiindu-se, de cele mai multe ori, în el însuşipentru a-şi păstra integritatea morală, profesorulOctavian Căpăţînă a oferit cele mai bune dovezi deslujire a României: viaţa şi opera.

8


7Valeriu Stoica: Laudatio. In honorem Octavian

Căpăţînă, în „Revista română de drept privat”, nr.1, 2007,

p.40.8 Idem, p.42.


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ1

TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

1. Titlul gratuit în actele juridice, Bucureşti, Teză de doctorat susţinută la 3 mai 1947 şi publicată la Editura

Rosetti, Bucureşti, 2003, 340p.

2. Codul civil (adnotat), Bucureşti, 1947 (în colaborare cu Petre Anca).

3. Legislaţia civilă uzuală, 2 vol., Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1956, 848p. (în colaborare cu Petre Anca,

Emanuel M. Prunescu şi Constantin Stănescu).

4. Legislaţia uzuală notarială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962, 396p. (în colaborare cu Andrei

Munteanu).

5. Der Schadenersatz bei Strassenverkehrsunfällen, Karlsruhe, 1967 (coautor).

6. Tendinţe şi contribuţii ale practicii judiciare şi arbitrale în cadrul dreptului internaţional privat român.Instituţii şi reglementări în dreptul socialist român, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, 279p. (în colaborare

cu Ion Nestor).

7. Regimul persoanelor juridice străine în România, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, 256p., lucrare

distinsă de Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”.

8. Efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România, Bucureşti. Editura Academiei, 1971, 248p.

9. Zeitgenössiche Fragen des internationalen Zivilverfahrensrechts, Tübingen, 1972 (coautor).

10. Die Aussenhandelsschiedsgerichtsbarkeit, Heidelberg, 1973 (coautor).

11. Republica Socialistă România în organizaţii economice internaţionale, Bucureşti, Editura Politică,

1973, 72p. (în colaborare cu Raluca Miga-Beşteliu şi Victor Tănăsescu).

12. Instituţii de drept comercial internaţional, 2 vol., Bucureşti (coordonator şi coautor).

13. Le contrat économique international. Stabilité et évolution, Bruxelles şi Paris, 1975 (coautor).

14. Rechtsfragen der Integration und Kooperation in Ost und West, Berlin West, 1976 (coautor).

15. Societăţile mixte constituite în Republica Socialistă România. Fundamentare – Cercetare – Constituire,

Bucureşti, Editura Academiei, 1976, 232p. (în colaborare cu Yolanda Eminescu, Ion Rucăreanu, Roxana

Munteanu, Victor Tănăsescu), lucrare distinsă de Academia Română cu premiul „Simion Bărnuţiu”.

16. Handbook of Institutional Arbitration in International Trade, Amsterdam, New York, Oxford, 1977

(coautor);

17. Litigiul arbitral de comerţ exterior, Bucureşti, Editura Academiei, 1978, 178p.

18. Societăţile mixte cu participare română constituite în străinătate. Principii şi forme juridice alecooperării economice internaţionale. Studii de drept internaţional, Bucureşti, Editura Academiei, 1979, 127p.

(în colaborare cu Victor Tănăsescu).

19. Dicţionar diplomatic, Bucureşti, 1979 (coautor).

20. Operaţiunile contractuale complexe de comerţ exterior în dreptul internaţional privat, în Instituţiile dedrept comercial internaţional, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei, 1982, 25p. (în colaborare cu Brânduşa

Ştefănescu).

21. The Art of Arbitration, Londra, Boston, 1982 (coautor).

22. Rules on contractual clauses in Romanian-American commercial relations, Bucureşti şi Washington,

1982 (în colaborare cu D. Morse).

23. L’entraide judiciaire internationale en matière civile et commerciale, Haga, 1983.


1Lucrările au fost preluate din bibliografia selectivă ce însoţeşte grupajul de materiale apărut, sub titlul generic In honorem

Octavian Căpăţînă, în „Revista română de drept privat”, nr.1 din 2007.


24. Tratat de drept al comerţului internaţional, vol. I, Partea generală, Bucureşti, Editura Academiei,

1985, 295p. (în colaborare cu Brânduşa Ştefănescu).

25. Dicţionar juridic de comerţ exterior, Bucureşti, 1986 (coordonator şi coautor).

26. Tratat de drept al comerţului internaţional, vol. II. Partea specială, Bucureşti, Editura Academiei,

1987, 312p. (în colaborare cu Brânduşa Ştefănescu).

27. Digest of Romanian Foreign Trade Arbitration Practice, 2 vol., Bucureşti, 1983, 1989 (în colaborare

cu C. Cunescu).

28. Le régime juridique des échanges compensées dans les relations économiques internationales,

Bruxelles, 1989 (coautor).

29. Tratat de drept civil. Partea generală, Bucureşti, Editura Academiei, 1989 (capitolele: Aplicarea legiiîn timp şi spaţiu, �ulitatea actului juridic civil, Probele), lucrare distinsă de Academia Română cu premiul

„Simion Bărnuţiu”.

30. Der Schadenersatz in Ost-West Aussenwirtschaftsverhältnissen, Bonn, 1990 (coautor).

31. Societăţile comerciale. Instituţii ale noului drept comercial, Bucureşti, Editura Lumina, 1991, 256p.

32. Perspektiven des Internationales Privatrechts nach dem Ende der Spaltung Europas, Köln, 1992

(coautor)

33. Les acquisitions d’entreprises, Paris şi Bruxelles, 1992 (coautor).

34. Évolutions récentes du droit des affaires, Bruxelles, 1992 (coautor).

35. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa onestă, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1992, 192p.

36. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa patologică. Monopolismul, Bucureşti, Editura Lumina

Lex, 1993, 224p.

37. Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţa neloială pe piaţa internă şi internaţională, Bucureşti,

Editura Lumina Lex, 1994, 328p.

38. Legislaţia cambială. Cambia. Biletul la ordin. Cecul. Comentarii, Bucureşti, Editura Lumina Lex,

1994, 112p.

39. Les temps dans les sciences, Paris, 1994 (coautor).

40. Das Wirtschaftshandbuch Ost, Herne-Berlin, 1994 (coautor).

41. Procese celebre. Erori judiciare, Bucureşti, 1994 (în colaborare cu N. Baciu).

42. Societăţile comerciale, ed. a II-a, actualizată şi întregită, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1996, 448p.

43. Dreptul concurenţei comerciale. Partea generală, ed. a II-a actualizată şi completată, Bucureşti, Editura

Lumina Lex, 1998, 448p.

44. Contractul comercial de transport, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1995, 360p.

45. Dreptul transporturilor. Contractul de expediţie a mărfurilor, Bucureşti, Editura Lumina Lex,

1997, 168p.

46. Dreptul transporturilor. Transporturile rutiere interne şi internaţionale, Bucureşti, Editura Lumina

Lex, 1997, 496p.

47. Dreptul transporturilor. Partea generală, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1999, 368p. (în colaborare

cu Gheorghe Stancu).

48. Dreptul transporturilor. Partea specială, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2002, 632p. (în colaborare

cu Gheorghe Stancu).

49. Publicitatea comercială, Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, 86p.



„Actualitate şi realitate” ar fi primele cuvinte

care caracterizează acest Tratat de dreptconstituţional european, demers a doi autori deja

consacraţi în ramura constituţională a dreptului, cu

multe alte lucrări de referinţă în materia dreptului

comunitar şi a dreptului constituţional, doamna prof.

univ. dr. Constanţa Călinoiu şi domnul prof. univ. dr.

Victor Duculescu.

Prezenta lucrare vede lumina tiparului într-un

moment de reale schimbări şi prefaceri ale societăţii

Europei, concretizate în noi mecanisme de

funcţionare a Uniunii Europene, ai cărei piloni de

susţinere îi constituie legislaţia comunitară.

O carte amplu documentată, cu o vastă

bibliografie, care abordează cronologic conturarea

unei noi ramuri de drept la nivel european, aflată la

confluenţa dreptului intern al statelor membre,

dreptului internaţional şi dreptului comunitar, o carte

care se constituie nu numai într-un manual

universitar, dar şi într-o carte de istorie contemporană

a dreptului european.

Prezenta lucrare este alcătuită din patru părţi:

Partea I – Integrarea europeană – premisă a existenţei

şi afirmării dreptului constituţional european, Partea

a II-a – Dreptul constituţional naţional şi dreptul

constituţional european, Partea a III-a – Ordinea

juridică constituţională comunitară şi Partea a IV-a –

Perspectivele dezvoltării Uniunii Europene în

Mileniul III. Rolul dreptului european.

Astfel, volumul debutează cu „geneza”

formării a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană,

plecând de la tratatele constitutive, continuând cu

evoluţiile ulterioare concretizate în Tratatele de la

Maastricht, Amsterdam şi Nisa, trecând prin Tratatul

privind instituirea unei Constituţii pentru Europa şi

ajungând, în prezent, la Tratatul de la Lisabona din

anul 2007, ca o încununare a eforturilor de resuscitare

şi modernizare a construcţiei europene demarate la

Reuniunea Consiliului European de la Berlin din

acelaşi an.

Partea a doua se constituie într-o analiză

comparativă între sistemele naţionale şi cele europene,

atât din perspectiva unor valori fundamentale, ca

suveranitatea de stat, identitatea naţională şi integrarea

europeană, cât şi a unora dintre cele mai importante şi

actuale teme de interes la nivel global, cum ar fi

autonomia locală, drepturile omului şi relaţiile

interinstituţionale de stat. În continuare se face,

comparativ, analiza rolului principalelor instituţii de

stat în ţările membre ale Uniunii Europene, rol văzut în

lumina promovării şi respectului principiului separării

puterilor în stat.

În succesiunea lucrării, Partea a treia enumeră

principiile fundamentale pe care se întemeiază ordinea

juridică comunitară, făcându-se o distincţie clară între

aceasta şi ordinea juridică naţională, în contextul în

care, în prezent, delimitarea acestor noţiuni tinde să se

estompeze, creându-se astfel premisele apariţiei

ramurii de drept care face obiectul prezentului demers.

În continuare, în cadrul ordinii juridice

constituţionale comunitare, sunt dezbătute rolul

procesului legislativ în cadrul Uniunii Europene,

corelat cu atribuţiile parlamentelor naţionale, justiţiile

naţionale si cea europeană, cu prezentarea succintă a

jurisdicţiilor Uniunii. În finalul celei de a 3-a Părţi,

autorii realizează un comentariu pertinent şi

documentat asupra partidelor politice şi rolului lor în

NOI APARIŢII EDITORIALE

Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu

Drept constituţional european

Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2008, 328 p.


Uniunea Europeană, cât şi contribuţia grupurilor

politice parlamentare în Parlamentul European.

Misiunea parlamentelor naţionale devine, în principal,

aceea de a veghea la aplicarea, de către Guverne, a

actelor comunitare şi, totodată, de a urmări aplicarea

corectă de către organele Uniunii a principiului

subsidiarităţii, acesta acţionând ca un principiu

general nu numai al dreptului comunitar, dar şi ca un

principiu de organizare politică europeană. Autorii

sunt de părere că, în actualul context european,

anumite prevederi ale Constituţiei României se cer

amendate şi completate în lumina tocmai a

principiilor fundamentale care guvernează astăzi

Uniunea Europeană şi noua repartizare a

competenţelor realizată de documentele europene.

Ultima parte a volumului, Partea a IV-a,

prezintă modalitatea de integrare a sistemelor juridice

ale statelor membre în sistemul de drept comunitar

(în mod particular Austria, Belgia, Franţa, Germania,

Italia ş.a.m.d.), cu toate plusurile şi minusurile pe

care acest proces le-a presupus, în reflectorul

autorilor aflându-se, bineînţeles, România cu al său

proces de integrare în Uniunea Europeană.

Sunt prezentate direcţiile şi orientările

reformelor constituţionale în fostele state candidate

devenite membre ale Uniunii Europene. Un

subcapitol din această parte a lucrării este dedicat

integrării României, în studiu subliniindu-se

importanţa intereselor naţionale ale României cu

privire la aderarea la Uniunea Europeană şi raportul

dintre dreptul constituţional român şi dreptul

constituţional european. Autorii prezintă în

continuare principalele momente ale aderării

României la Uniunea Europeană, prezentând, pe larg,

modificările constituţionale determinate de noul

statut internaţional al României de membru al

Uniunii Europene şi modificările ce se impun ca

urmare a cerinţei de a se perfecţiona cadrul de

colaborare între instituţiile statului.

Segmentul analizei care încheie această ultimă

parte se referă la influenţa noilor prevederi

instituţionale convenite prin Tratatul de la Lisabona

asupra dezvoltării viitoare a sistemelor de drept

naţionale, cât şi la posibilitatea perfecţionării unui

drept european unic într–o anume perspectivă

istorică. Dreptul european unic ar reprezenta, în

opinia autorilor, un corolar firesc al tendinţelor

dreptului spre universalitate, elaborarea acestuia

rămânând, însă, o problemă de viitor.

Element de noutate în materie constituţională,

Tratatul de drept constituţional european al celor doi

autori încearcă să contureze o construcţie ştiinţifică

nouă, originală şi în plină formare, mesajul autorilor

fiind acela că dreptul constituţional european poate

fi conceput ca un set de principii democratice şi

instituţii de natură să orienteze construcţia

comunitară şi nicidecum ca un „corp de reguli stricte”

care să se substituie reglementărilor naţionale, pentru

că procesul comunitar nu îşi propune abolirea

suveranităţii naţionale. De altfel, această apariţie

editorială este prima din literatura română consacrată

subiectului pe care-l abordează.

Volumul este precedat de un substanţial cuvânt

înainte al lui Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedintele

Uniunii Juriştilor, fost ministru de justiţie, doctor în

drept constituţional, în care acesta scoate în evidenţă

meritele deosebite, originalitatea şi actualitatea

lucrării de faţă, care se înscrie printre tratatele de

drept de o deosebită valoare apărute în ultimul timp

în peisajul editorial românesc.

De remarcat că volumul are şi vocaţie

internaţională, cuprinzând sumare şi sinteze în

limbile engleză, franceză şi germană.

Realizată într-un stil accesibil atât studenţilor

cât şi publicului interesat de materie, lucrarea

reprezintă un reper sigur, o sursă de neocolit de

informare şi documentare ştiinţifică, problemele

abordate rămânând, în final, deschise, urmând ca

viitorul Europei unite să le soluţioneze.

Preşedinte de Secţie Sorin POPESCU

consilier Maria Luiza TEAU

�oi apariții editoriale


Regia Autonomă Monitorul Oficial a publicat

recent lucrarea Aspecte practice de tehnică şievidenţă legislativă, având ca autori pe dl Sorin

Popescu, dl Cătălin Ciora şi dna Victoria Ţăndăreanu.

Concepută la standarde academice şi destinată

în egală măsură teoreticienilor şi practicienilor în

domeniul dreptului, lucrarea realizează o analiză

riguroasă pe criterii ştiinţifice şi în strânsă

concordanţă cu reglementările în vigoare a aspectelor

practice de legistică formală sau de tehnică

legislativă.

Lucrarea evidenţiază rolul Consiliului

Legislativ în elaborarea, sistematizarea, unificarea şi

evidenţa legislaţiei româneşti şi în respectarea

normelor de tehnică legislativă, în vederea realizării

unui sistem legislativ stabil şi de un nivel calitativ

superior.

Plecând de la faptul că statul de drept este

apreciat şi respectat, în mare măsură, datorită justeţei,

clarităţii, fermităţii şi stabilităţii legilor sale, autorii

subliniază că aceste atribute ale unor legi bune sunt

obţinute prin respectarea strictă a regulilor de tehnică

legislativă.

Prin redarea evolutiv-istorică a preocupărilor

de elaborare a unor astfel de norme, care au

fundamentat apariţia şi dezvoltarea încă din secolul al

XVIII-lea a unei ramuri auxiliare a ştiinţei dreptului,

legistica formală, autorii insistă pe aspectele practice

impuse de necesitatea unui dialog permanent între

iniţiatori şi specialiştii Consiliului Legislativ, abilitaţi

să sprijine acţiunea de „facere a legilor”, concomitent

cu cele impuse de rolul Consiliului Legislativ în

sprijinirea Parlamentului şi Guvernului în exercitarea

funcţiilor lor normative.

Din această perspectivă, făcând dovada unui

spirit critic, autorii prezintă deficienţele şi

imperfecţiunile de tehnică legislativă în activitatea

efectivă de examinare a proiectelor de acte

normative, de armonizare a acestor proiecte cu

reglementările comunitare, deficienţe datorate unor

traduceri ad litteram a textelor comunitare ori redării

acestora în stil narativ şi nu dispozitiv, fără o adaptare

a acestora la terminologia legislativă românească şi

fără a se ţine seamă de faptul că dreptul pozitiv are,

în întregime, un caracter naţional.

În vederea ameliorării calităţii activităţii de

elaborare şi redactare a legilor, autorii insistă asupra

necesităţii unei strategii de selecţie a unui efectiv

suficient de profesionişti care să se consacre în principal

activităţii de redactare şi elaborare a proiectelor de legi

astfel încât acestea să reflecte atât elementele imperative

politico-sociale, cât şi cele legislative.

Plecând de la acest deziderat, autorii reliefează

rolul deosebit de important şi actual al unei noi

profesii juridice, specializată în redactarea şi

elaborarea actului normativ. Realizarea dezideratului

privind ameliorarea calităţii actelor normative, autorii

o leagă de necesitatea durabilităţii şi stabilităţii

acestora, de cerinţa simplificării legislative, ca

modalitate de garantare a siguranţei normelor juridice

în dinamica lor.

Ceea ce deosebeşte prezenta lucrare de restul

încercărilor în domeniu este faptul că autorii prezintă

aspectele practice de legistică formală grefate pe

studiile pertinente din literatura juridică şi străină, pe

practica şi rolul organelor statale abilitate în a elabora

acte normative, atât din România, cât şi din Italia,

Franţa, Germania, Belgia, Spania şi pe reglementările

pertinente ale Uniunii Europene.


Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu

Aspecte practice de tehnică

şi evidenţă legislativă

Bucureşti, Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2008, 207 p.


Aspectele legate de intrarea în vigoare a legilor

şi a celorlalte acte normative sunt evidenţiate în

corelare cu cele întâlnite în practica folosită în

Uniunea Europeană, în tratatele constitutive ale

Comunităţii Europene şi cu cele uzitate de organele

abilitate ale statelor, precum Franţa, Germania, Italia,

grefate pe literatura şi doctrina din România şi din

statele respective.

Pe parcursul a 100 de pagini autorii analizează

normele de tehnică legislativă, astfel cum sunt

prevăzute de Legea nr.24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, după revizuirea Constituţiei

şi după aderarea României cu drepturi depline la

Uniunea Europeană.

Analiza este realizată sub aspectul evaluării

prospective şi retrospective a legislaţiei româneşti

în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale,

comparativ cu aspectele evaluării legislaţiei în ţările

europene, insistându-se asupra raporturilor cauzale

dintre acţiunile legislative şi realitatea socială, dar şi

asupra motivaţiei ameliorării legislaţiei statelor

membre ale Uniunii Europene prin introducerea unor

studii de impact în cazul proiectelor de legi de

importanţă şi complexitate deosebită.

Oprindu-se asupra ultimelor intervenţii

legislative asupra Legii nr.24/2000, adoptate prin

Legea nr.194/2007, autorii consideră studiile de

impact ale noilor reglementări ca pe un instrument de

monitorizare şi management al proiectelor de acte

normative, care oferă posibilitatea îmbunătăţirii

raporturilor dintre legislativ şi societate, gradul de

cooperare între instituţii, precum şi stabilitatea

sistemului legislativ, potrivit Strategiei de

îmbunătăţire a sistemului de elaborare, coordonare şi

planificare a politicilor publice la nivelul

administraţiei publice centrale.

Tratând aspectele practice de tehnică

legislativă în cazul intervenţiilor legislative asupra

diferitelor legi, autorii argumentează cât se poate de

clar opinia potrivit căreia legile de aderare la Uniunea

Europeană şi NATO, la care se referă art.148 alin. (1)

şi art.149 din Constituţie, au o forţă juridică inferioară

Constituţiei şi legilor constituţionale, dar superioară

legilor organice şi ordinare, datorită obiectului şi

cvorumului necesar pentru adoptarea lor.

Luând ca temei prevederile constituţionale,

autorii dezvoltă succint aspectele practice legate de

adoptarea actelor normative de nivelul legii adoptate

de Guvern prin delegare, achiesând opiniei potrivit

căreia delegarea legislativă nu este contrară



Sub acest aspect, autorii realizează o analiză

riguroasă pe criterii juridice şi în strictă concordanţă

cu tratatele originare ale Uniunii Europene,

evidenţiind o serie de inadvertenţe între prevederile

constituţionale ale statelor membre şi reglementările

comunitare.

De asemenea, relevante sunt şi încercările de a

reda succint evoluţia istorică în plan european a

ideilor de legistică formală şi a modalităţii în care au

fost cuprinse aceste idei în reglementările

constituţionale germane, franceze, italiene şi

belgiene, concomitent cu prezentarea rolului

organismelor acestor state preocupate de aplicarea

normelor de tehnică legislativă, comparativ cu rolul

şi atribuţiile Consiliului Legislativ.

Rolul Consiliului Legislativ este prezentat din

perspectiva adaptării legislaţiei româneşti la

exigenţele integrării României în Uniunea Europeană

şi a asigurării concordanţei legislaţiei naţionale cu

acquis-ul comunitar, concretizate în patru modalităţi

esenţiale: substituţia, armonizarea, coordonarea şi

coexistenţa.

De subliniat este faptul că România, evitând

adaptarea „pe fugă” a reglementărilor comunitare,

le-a integrat organic şi coerent în sistemul său de

drept, a respectat cu stricteţe obligaţia impusă statelor

membre de a se abţine de la adăugarea unor condiţii

sau cerinţe care ar putea împiedica sau îngreuna

atingerea obiectivelor urmărite de respectivele

reglementări şi le-a adaptat necesităţilor naţionale.

În baza prevederilor constituţionale şi a Legii

de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

sunt prezentate aspecte practice ale rolului

Consiliului Legislativ în gestionarea evidenţei

legislaţiei României, fără a se pierde din vedere

obligaţiile asumate de ţara noastră în conformitate cu

dispoziţiile art.249 din Tratatul Comunităţii

Europene, potrivit cărora reglementările adoptate de

instituţiile comunitare sunt obligatorii în toate

elementele lor şi direct aplicabile, fără a fi necesare

măsuri de preluare din dreptul naţional, spre

deosebire de directivele comunitare, care fixează

doar obiectivele ce trebuie atinse şi care trebuie

implementate în legislaţiile naţionale ale statelor

membre.

Luând ca bază teoretică doctrina română şi

străină, raportul dintre justiţia constituţională şi

jurisdicţia constituţională, autorii prezintă succint

implicaţiile declarării neconstituţionalităţii unor

dispoziţii legale având caracter abrogator, făcând

chiar şi unele propuneri de lege ferenda în materie.

principiului separaţiilor puterilor în stat, constituind

doar o modalitate de colaborare între puterea

legislativă şi puterea executivă.

Oprindu-se asupra opiniilor exprimate în

literatura juridică referitoare la jurisprudenţa în

materie a Curţii Constituţionale şi la dezbaterile

parlamentare, autorii reuşesc să clarifice efectele

intervenţiilor legislative asupra legilor organice, în

special cele operate prin ordonanţe de urgenţă,

evidenţiind faptul că în avizele sale Consiliul

Legislativ a invocat de fiecare dată deciziile

pertinente ale Curţii Constituţionale.

Prin exemple concrete, autorii reuşesc să

prezinte în mod critic inadvertenţele constatate în

cuprinsul unor acte normative, neconcordanţele şi

contradicţiile interne dintre diferitele norme, datorate

intervenţiilor legislative repetate, aspecte care

implică dificultăţi în aplicarea şi respectarea corectă

a reglementărilor în cauză.

În conexiune, autorii se ocupă de problematica

rectificării şi republicării actelor normative, în aşa fel

încât fac din capitolele respective un instrument la

îndemâna oricărui lucrător în domeniul legislativ.

Nu mai puţin interesantă şi utilă este

modalitatea în care autorii au înţeles să prezinte

aspectele privind folosirea limbajului legislativ,

concluzionând că acesta trebuie să reprezinte un

compromis între exigenţa preciziei şi principiul

primordial al înţelegerii depline a textelor juridice de

către destinatarii acestora, ştiut fiind că alegerea cu

grijă a termenilor va evita apariţia legilor de

interpretare nerecomandate de tehnică legislativă.

În acest context, autorii fac trimitere şi la

Directiva nr. 39 privind calitatea redactării legislaţiei

comunitare, anexă la Actul final al Tratatului de la

Amsterdam şi prezintă metodologia de elaborare

unitară a redactării intervenţiilor legislative, ilustrând,

cu exemple concrete pentru fiecare tip de

reglementare, intenţia de a face din aceasta un

instrument care să fie folosit de către toţi participanţii

la redactarea proiectelor de acte normative.

De altfel, apreciem că întreaga lucrare, prin

modul în care a fost gândită, concepută şi prezentată,

nu trebuie să lipsească de pe masa de lucru a oricărui

participant la elaborarea şi redactarea actelor

normative din cadrul Parlamentului, Guvernului şi al

celorlalte organe ale administraţiei publice centrale

şi locale, după cum nu ar trebui să lipsească de pe

masa de lucru a oricărei persoane angrenate în

conducerea cursurilor de perfecţionare continuă a

lucrătorilor în domeniu din administraţia publică

centrală şi locală.

consilier Victor DIACONU



La Editura Universul Juridic a apărut primul

volum – Publicitatea comercială – din noua colecţie

intitulată „Biblioteca de drept privat”. Acesta este semnat

de reputatul profesor Octavian Căpăţînă care, atât prin

activitatea sa practică, dar şi prin contribuţii ştiinţifice

originale, a marcat decisiv aproape toate instituţiile

dreptului nostru privat din a doua jumătate a secolului

trecut. Tocmai din aceste considerente, membrii redacţiei

Universul Juridic i-au dedicat toate numerele „Revistei

de Drept Privat” din anul 2007 – declarând anul 2007 ca

fiind Anul Octavian Căpăţînă – manifestându-şi astfel

respectul şi recunoştinţa faţă de acesta.

Lucrarea, din păcate ultima semnată de profesorul

Căpăţînă înainte de stingerea sa din viaţă, debutează cu

o caracterizare a publicităţii comerciale, urmând o

analiză a evoluţiei sale istorice, a modului de organizare,

cât şi a aprecierilor care o privesc. Într-un mod

argumentat, autorul dezvoltă ideea potrivit căreia

publicitatea nu se reduce la o informaţie în sensul clasic

al termenului, ci ea caută să sugereze, să convingă, să

obţină adeziunea, să influenţeze comportamentele

consumatorilor. Pornind de la faptul că o condiţie sinequa non a publicităţii comerciale este existenţa regimului

de piaţă liberă, se trec în revistă şi factorii economici ai

publicităţii comerciale subliniind rolurile politicii fiscale

şi al criteriului rentabilităţii.

În continuare se arată cum de la simplele anunţuri

din ziare s-a ajuns astăzi la organizarea de campanii

publicitare uriaşe, utilizându-se medii de comunicare

moderne, precum cinematograful, radioul, televiziunea şi

Internetul; în legătură cu acesta din urmă, autorul

exprimându-şi părerea că publicitatea viitorului va fi

acaparată de Internet.

Se analizează şi efectele publicităţii comerciale –

într-un mod succint arătându-se că acestea sunt efecte

economice, efecte asupra mediilor de informare, asupra

concurenţei şi asupra consumatorilor – dar şi critici aduse

acesteia. Remarcabil este ceea ce reţine autorul din

diversele opinii referitoare la publicitate şi anume că

„gradul de ostilitate faţă de publicitatea comercială

creşte proporţional cu nivelul de instrucţiune alconsumatorului”.

Capitolul II al lucrării este dedicat instrumentului

juridic esenţial în domeniu – contractul de publicitate

comercială, contract pentru care, aşa cum atenţionează

profesorul Căpăţînă, nu există norme specifice,

consacrate nemijlocit acestuia; acest contract beneficiind

doar de dispoziţiile generale ale Codului Comercial şi,

în subsidiar, ale Codului Civil, fiind astfel un contract

nenumit.

Autorul constată că dreptul român, rămas mult

timp deficitar în acest domeniu datorită sistemului

comunist incompatibil cu materia concurenţei, odată cu

adoptarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea, a

înregistrat un progres, în felul acesta stimulându-se

publicitatea comercială în mod onest.

În cadrul aceluiaşi capitol, autorul a considerat

oportun să facă o deosebire între publicitatea comercială

şi publicitatea legală, respectiv între publicitatea

comercială şi informare tocmai pentru a elimina

eventualele confuzii.

Capitolul III – Publicitatea comercialăînşelătoare – abordează problematica publicităţii

comerciale lipsite de loialitate. După ce analizează

modalităţile de publicitate comercială neloială, autorul

examinează, rând pe rând, inexactităţile publicitare

privind persoana agentului economic, cele referitoare la

identificarea mărfii sau serviciului oferit pe piaţă dar şi

inexactităţile publicitare privind condiţiile contractuale

ale mărfii sau serviciului. De asemenea, se arată influenţa

pe care o exercită abuzul publicităţii asupra credibilităţii

mesajului publicitar şi sancţiunile pe care le comportă.

Adresându-se atât specialiştilor cât şi celor care

sunt doar interesaţi de acest domeniu, datorită modului

clar de prezentare a ideilor şi noţiunilor folosite, volumul

Publicitatea comercială se constituie într-o realizare de

excepţie, făcând ca imaginea concurenţei comerciale să

fie mai deplin conturată.

expert Alina ANDRONE


Octavian Căpăţînă

Publicitatea comercială

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2007, 86 p.


Sub egida Asociaţiei Ambasadorilor şi

Diplomaţilor de Carieră din România, la Editura

Junimea din Iaşi a văzut lumina tiparului volumul

Diplomaţi ai României. Acest volum, aflat la cea de-a

doua ediţie – revăzută şi adăugită -, a apărut prin grija

unui colectiv coordonat de profesorul universitar Ion

Anghel, preşedintele Asociaţiei menţionate şi fost

consilier al Consiliului Legislativ. De altminteri,

domnia sa semnează şi prefaţa acestui volum, care

reprezintă mai mult decât un simplu cuvânt înainte,

constituindu-se şi într-o scurtă incursiune în istoria

diplomaţiei româneşti din secolul XX.

Coordonatorul acestei lucrări este el însuşi unul

dintre ambasadorii care, în anii ’90, într-o perioadă

marcată de transformări profunde – inclusiv în planul

relaţiilor externe -, au participat la demersurile

diplomaţiei româneşti pe lângă parlamentele şi

guvernele statelor în care erau acreditaţi în vederea

primirii României în Consiliul Europei, a încheierii şi

aplicării Acordului de asociere a României la Uniunea

Europeană şi a dezvoltării relaţiilor generale cu acele

state, inclusiv în domeniul militar.

Volumul Diplomaţi ai României prezintă

activităţile unora dintre persoanele care au îndeplinit

funcţii de agenţi diplomatici şi consulari ai României

(ambasadori, consuli, funcţionari internaţionali etc.)

în ultimele decenii ale secolului care s-a încheiat.

Cititorii vor găsi aici cartea de vizită a multora dintre

diplomaţii români din perioada anilor 1960-1990 şi

chiar după aceea. Desigur, în volum au fost incluşi

doar acei diplomaţi care au dorit acest lucru,

participarea lor rămânând benevolă.

Prin funcţiile deţinute şi activităţile prestate, nu

puţini dintre ei au conceput şi realizat efectiv ori au

participat activ la realizarea unor acţiuni şi la

desfăşurarea unor evenimente diplomatice, care au

devenit istorice: formularea ori promovarea unor

principii, prezentarea poziţiei României mergând până

la un vot diferit de cel al lagărului socialist,

formularea sau promovarea unor proceduri la

conferinţele internaţionale etc.

Prezentându-şi activitatea, diplomaţii respectivi

ne oferă o imagine despre sarcinile care au revenit

Ministerului Afacerilor Externe, ce a reprezentat

diplomaţia României din acele vremuri, precum şi

problemele cu care aceasta s-a confruntat. Dată fiind

valoarea lor socio-profesională şi statura lor

intelectuală, mulţi dintre aceşti diplomaţi au fost ori

sunt încă în poziţii importante în societatea noastră:

membri ai Parlamentului, miniştri, conducători ai unor

instituţii de prestigiu a căror activitate are un impact

notabil asupra vieţii politice şi sociale din România.

În cuvântul introductiv, referindu-se la

importanţa muncii de diplomat, profesorul şi

ambasadorul Ion Anghel subliniază faptul că,

indiferent care ar fi sistemul social-politic, interesele

unui stat sunt perene, iar îndeletnicirea de diplomat, la

rândul ei, are regulile proprii după care se desfăşoară.

Aceasta este şi raţiunea pentru care domnia sa afirmă,

pe bună dreptate, că diplomaţia nu poate fi atribuită

unei generaţii sau alteia, ea existând peste timpuri,

fiind preluată şi continuată, pe rând, de fiecare dintre

ele. Nicio generaţie de diplomaţi nu vine din neant şi

nici nu lasă un loc gol, pentru că dosarele diplomatice

se răsfiră pe întinsul a zeci şi zeci de ani şi, existând

în mod obiectiv, diplomaţii trebuie să le urmărească

până la rezolvare.

În concluzie, volumul Diplomaţi ai Românieise constituie într-o frescă a diplomaţiei româneşti din

ultimele decenii ale secolului XX: foştii diplomaţi,

prezentându-şi activitatea pe care au desfăşurat-o,

oferă fragmente din ansamblul acţiunilor diplomatice

ale României, contribuind astfel la reconstituirea

trecutului diplomaţiei româneşti. În mod inevitabil,

cititorii îşi vor putea forma o imagine despre ce a

însemnat România de atunci, ca actor al vieţii

internaţionale, şi în ce a constat contribuţia

diplomaţilor săi.

expert Bogdan DOBRESCU


Diplomaţi ai României

Iaşi, Editura Junimea, 2007, 548 p.


Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

(semestrul II 2007)

- Bibliografie indexată şi adnotată* -

1. Ion M. Anghel. – �atura juridică a acordurilor de finanţare încheiate de România. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.66-77.

În opinia autorului, definiţia contractului de stat din Legea nr.590/2003 nu este numai superfluă, ci, departe de a aduce vreo

clarificare, generează confuzie, conţinând elemente contradictorii, este incompletă şi de aceea se impune modificarea legii.

Subiect: acord de finanţare ; contract de stat ; Legea nr.590/2003

2. Adam, Ioan; Savu, Codruţ �icolae. – Răspunderea membrilor organelor de conducere, supraveghere şi a

oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului persoană juridică prin una din faptele

enumerate în art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.18-57.

“De lege ferenda” se impune de urgenţă ca legitimitatea procesuală activă a comitetului creditorilor să nu fie condiţionată de

dovedirea faptului că acţiunea “ameninţă să se prescrie”, ci dreptul la acţiune să fie recunoscut din momentul în care

administratorul judiciar/lichidatorul, prezentând raportul care conţine şi indicarea persoanelor vinovate de producerea

insolvenţei, omite să introducă o asemenea acţiune în răspundere. Sunt semnalate mai multe lacune ale Legii nr.85/2006 legate

de mai multe dispoziţii: art.138, art.139, vizând mai multe aspecte scăpate din vedere de legiuitor. S-a omis prevederea faptului

că acţiunea în răspundere poate fi exercitată numai până la data închiderii procedurii, indiferent de faptul că termenul de

prescripţie al acesteia nu s-a împlinit.

Subiect: debitor ; insolvenţă ; Legea nr.85/2006 ; răspundere ; supraveghere

3. Andreescu, Gabriel. – De la gafa preşedintelui Băsescu la problematica discriminării. În: Noua revistă

de drepturile omului, nr.3, 2007, p.21-33.

Autorul se referă la un “viciu” teoretic făcut la elaborarea O.G. nr.137/2000 care constă în introducerea Secţiunii a V-a, ce a

transformat o valoare, demnitatea personală, într-un drept, cu toate consecinţele acestei operaţii. El consideră că eliminarea

Secţiunii a V-a, în condiţiile în care domeniul incitării la ură este acoperit de legea penală, ar permite “eliberarea” Consiliului

Naţional pentru Combaterea Discriminării de o parte din obligaţii şi ar permite instituţiei să acorde importanţa cuvenită

numeroaselor discriminări structurale şi numeroaselor acte de discriminare din societatea românească.

Subiect: Cod penal ; Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ; demnitate umană ; discriminare ; Legea nr.324/2007; O.G. nr. 137/2000

4. Andreescu, Marius ; Andreescu, Ruxandra. – Principiul proporţionalităţii în dreptul comunitar.

Propunere de revizuire constituţională. În: Revista de drept public, nr.3, 2007, p.25-38.

În raport cu considerentele prezentate în articol, autorii propun, în perspectiva unei noi revizuiri a Constituţiei României, ca

la art.1 ce are denumirea marginală “Statul român”, să se adauge un nou alineat care să prevadă că “Exercitarea puterii statale

trebuie să fie proporţională şi nediscriminatorie”, răspunzându-se astfel mai multor cerinţe.

Subiect: autoritate publică ; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ; drept comunitar ; drepturi şi libertăţi fundamentale ;

proporţionalitate ; subsidiaritate ; Uniunea Europeană

5. Bădescu, Valentin-Stelian. – Răspunderea materială a militarilor. În: Curierul judiciar, nr.9, 2007, p.71-88.

Articolul reliefează neconstituţionalitatea naturii juridice a răspunderii materiale din Ordonanţa Guvernului nr.121/1998,

neconcordanţa acesteia cu noul Cod al muncii, carenţe de tehnică legislativă constatate la aceasta şi face unele propuneri “de

lege ferenda” precum: reglementarea într-un mod unitar, printr-un singur act normativ, cu putere de lege organică, a răspunderii

patrimoniale pentru toate categoriile de salariaţi din România sau modificarea ansamblului Ordonanţei Guvernului nr.121/1998,

dar şi reexaminarea conţinutului art.115 al Constituţiei (“delegarea legislativă”), în sensul statornicirii unor limitări mai drastice

ale aplicării acestui text.

Subiect: Codul muncii ; Constituţia României ; Ordonanţa Guvernului nr.121/1998 ; răspundere materială

6. Bădilă, Mircea; Vidrighin, Vasile. – Consideraţii referitoare la limitarea dreptului la apărare în faza

de urmărire penală. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.218-221.

Autorii propun ca dispoziţiile art.172 şi art.173 din Codul de procedură penală să fie modificate în sensul de a prevedea ca

apărătorii să aibă dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, considerând că actualele texte încalcă

prevederile art.24 alin.(2) din Constituţie.

Subiect: apărare; Cod de procedură penală ; drept la apărare ; urmărire penală

* Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE


7. Beligrădeanu, Şerban. – Corelaţii între Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de

mediator şi dreptul muncii. În: Revista română de arbitraj, nr.3, 2007, p.68-75.

Autorul consideră că se impun unele propuneri “de lege ferenda”: 1. o flexibilizare radicală a art.38 din Codul muncii spre a

fi compatibil cu realităţile unei economii funcţionale de piaţă; 2. includerea în Codul muncii şi a unor dispoziţii referitoare la

medierea şi arbitrajul conflictelor de drepturi, ca modalităţi de soluţionare alternative a unor conflicte în prezent reglementate

limitativ şi exclusiv numai în legătură cu conflictele de interese; art. 26-39 din Legea nr.168/1999; 3. completarea Legii

nr.192/2006 cu o dispoziţie expresă potrivit căreia “nu pot exercita activitatea de mediatori autorizaţi (liber profesionişti) toate

categoriile de persoane care ocupă (deţin) funcţii publice şi de demnitate publică, precum şi cadrele militare în activitate“.

Subiect: Codul muncii ; conflict de interese ; conflict de muncă ; diferend, soluţionare ; Legea nr.168/1999 ; Legea nr.192/2006 ;

mediator

8. Bocănială, Tache. – Consideraţii în legătură cu aplicarea noilor reglementări legislative referitoare la

limitele exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate. În: Dreptul, nr.12,

2007, p.178-186.

Pentru asigurarea efectului măsurilor legale de limitare a dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate,

autorul face următoarele propuneri “de lege ferenda” alternative: modificarea Legii nr.248/2005, în sensul de a preciza că, deşi

cartea de identitate este document de călătorie pe baza căreia cetăţeanul român poate călători în statele membre ale UE, acesta

nu poate servi pentru ieşirea din România, pentru aceasta fiind necesar paşaportul românesc sau modificarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr.97/2005, în sensul de a prevede obligaţia serviciilor comunitare de evidenţă a persoanelor ca, în calitate

de autoritate emitentă, să poată refuza temporar emiterea cărţii de identitate, sau în cazul în care a fost eliberată să o retragă,

eliberând în schimb, pe perioada suspendării exercitării dreptului la libera circulaţie, o carte de identitate provizorie, în baza

căreia persoana în cauză să nu poată ieşi din ţară.

Subiect: carte de identitate ; Cod de procedură penală ; Directiva nr.2004/38/CE ; dreptul la libera circulaţie ; Legea nr.248/2005 ;

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 ; Uniunea Europeană

9. Bodoaşcă, Teodor . – Contribuţii la studiul obligaţiei legale de întreţinere a copilului de către părinţi.

În: Dreptul, nr.7, 2007, p.96-108.

Autorul face mai multe propuneri “de lege ferenda”: termenul “copil” să fie folosit pentru a desemna persoana minoră

necăsătorită, iar expresia “descendent de gradul unu” sau altă echivalenţă pentru a indica persoana care, indiferent de vârstă,

are această calitate faţă de o altă persoană; reformularea textului art.101 din Codul familiei, astfel încât acesta să instituie şi

să detalieze cu precizie obligaţiile părinţilor faţă de copilul minor necăsătorit; reformularea tuturor textelor legale care se

referă la obligaţia părinţilor de a creşte copilul, astfel încât acestea să exprime dreptul copilului necăsătorit de a creşte alături

de părinţi şi îndatorirea acestora de a-i asigura condiţiile necesare pentru normala lui dezvoltare fizică, mentală, spirituală,

morală şi socială.

Subiect: Codul familiei ; minor

10. Bodoaşcă, Teodor. – Contribuţii la studiul competenţei instanţelor judecătoreşti române în materie

de adopţie. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.90-100.

Prin stabilirea (art.61, alin.3 din Legea nr.273/2004 şi art.2 pct.1, lit.g, C.pr.civ.) aceleiaşi competenţe materiale şi teritoriale,

atât pentru încuviinţarea adopţiei cât şi pentru nulitatea acesteia, autorul consideră că se încalcă principii fundamentale ale

activităţii de realizare a justiţiei. L.nr.273/2004 nu prevede printre efectele adopţiei şi schimbarea domiciliului adoptatului, iar

Codul familiei (art.102) conferă copilului posibilitatea de a avea o altă locuinţă decât cea a părinţilor. Se nesocotesc astfel,

dispoziţiile art.124 alin.2 din Constituţie, conform cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. “De lege ferenda”

se impune ca nulitatea adopţiei să fie dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a încuviinţat-o. Textul art. 61

alin. 2 din L.nr.273/2004, sub aspectul încuviinţării adopţiei, dublează dispoziţiile art.151 pct. 2 din L.nr.105/1992. Practic,

după intrarea în vigoare a L.nr.273/2004, prevederile art.151 alin.2 din L.nr.105/1992 au devenit inutile.

Subiect: adopţie ; Cod de procedură civilă ; Codul familiei ; Legea nr.105/1992 ; Legea nr.273/2004

11. Bogdan, Camelia. – Consideraţii privind oportunitatea adoptării unei strategii europene pentru

prevenirea şi combaterea mobbingului. În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2007, p.35-46.

Autoarea este de părere că ar trebui ca mobbingul (hărţuirea morală la locul de muncă) să fie reglementat expres în legislaţia

noastră, pentru a nu eluda Recomandările Parlamentului European.

Subiect: conduită abuzivă ; discriminare ; drept comparat ; mobbing

12. Bogdan, Sergiu. – Obiectul material al furtului şi noile forme de sustragere. În: Pandectele Române,

supliment, 2007, p.353-362.

Se consideră “de lege ferenda” că se poate renunţa, fie la precizarea că sustragerea trebuie comisă în scopul însuşirii pe

nedrept, fie să se precizeze că acest scop trebuie să fie acela al îmbogăţirii injuste. Modificarea este necesară deoarece pe

textul în vigoare în Codul penal român, un infractor ar putea susţine că el a luat un bun, altul decât un vehicul, în scopul

folosirii pe nedrept, caz în care furtul nu ar mai fi tipic. Tot “de lege ferenda” ar trebui incriminată fapta celui care “foloseşte

fără drept un vehicul”, pentru că, în esenţă, în aceasta constă în concret fapta celui care ia un vehicul în scopul folosirii fără

drept. Autorul consideră că trebuie găsită o soluţie care să nu conducă la modificarea reperelor ştiinţifice ale conţinutului

infracţiunii de furt, dar care să răspundă cerinţelor de protejare a societăţii împotriva acestor comportamente.

Subiect: bun mobil corporal ; Cod penal ; furt ; sustragere

13. Bojin, Lucian. – �ulitatea absolută a hotărârilor A.G.A.: o inovaţie imprevizibilă într-un şir previzibil

de alinieri. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.588-594.

Autorul are câteva propuneri “de lege ferenda”. El consideră că ar trebui stabilit prin lege un termen de prescripţie pentru

acţiunea în constatarea nulităţii absolute, prin derogare de la dreptul comun şi de la concepţia comună despre ceea ce constituie

esenţa nulităţii absolute. O altă sugestie de modificare a legii nr.31/1990 priveşte limitarea cauzelor de nulitate absolută la câteva

situaţii expres prevăzute de lege, preferabil la acele situaţii în care terţii nu pot acţiona altfel decât prin a invoca nulitatea

hotărârii A.G.A.

Subiect: adunarea generală a acţionarilor ; Legea nr.31/1990 ; nulitate absolută ; societate cu răspundere limitată

Referințe bibliografice


14. Brezeanu, Ortansa. – Criza din sistemul penitenciar. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.54-69.

În privinţa sistemului penitenciar, autoarea propune efectuarea unor schimbări reale şi nu numai de intervenţii protocolare,

de fapt o regândire a acestui sistem dintr-o perspectivă cu adevărat reformatoare, în ideea ca acesta să cuprindă în structurile

sale atât elemente tradiţionale cât şi moderne, care-l pot face mai suplu şi totodată mai ancorat în realitate şi cu o eficienţă

crescută. Autoarea propune de asemenea o reanalizare grabnică a motivelor care au condus la dispariţia Institutului Naţional

de Criminologie şi o revenire asupra acestei decizii.

Subiect: Avocatul poporului ; criminalitate ; Institutul Naţional de Criminologie ; penitenciar

15. Briciu, Traian Corneliu. – Particularităţi ale măsurilor asigurătorii în materie comercială. În: Revista

română de drept privat, nr.6, 2007, p.21-46.

Autorul consideră că, printr-o modificare legislativă, s-ar impune abrogarea art.907 şi 908 din Codul comercial şi unificarea

procedurii de adoptare a măsurilor asigurătorii în materie civilă şi comercială.

Subiect: Cod comercial ; Legea nr.85/2006 ; măsuri asigurătorii ; navă comercială ; sechestru asigurător

16. Cioriciu, Ana. – Transferul funcţionarilor publici care beneficiază de statute speciale. În: Revista

română de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.32-57.

Se semnalează neconcordanţe în legislaţie care dau naştere la confuzii, membrii corpului diplomatic şi consular fiind trataţi

atât ca personal contractual cât şi ca funcţionari publici. În cazul poliţiştilor, se propune “de lege ferenda” ca, în baza art.7,

alin.(4) din Statutul general, să se reglementeze transferul pe “funcţie echivalentă” şi din celelalte autorităţi şi instituţii publice,

fără concurs, pentru unele posturi care presupun atribuţii regăsite în activităţile enumerate la art.2 alin.(3) din Statutul general.

Pentru cadrele militare, se face aceeaşi propunere “de lege ferenda” axată pe art.7 alin.(4) şi art.110 din Statutul general –

reglementarea transferului pe “funcţie echivalentă” pentru/de la unele posturi care presupun atribuţii regăsite în activităţile

enumerate la art.2 alin.(3) din acelaşi Statut. În cazul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se

propune “de lege ferenda”, înlăturarea erorii formale reprezentate de “soluţia”, ce înlătură caracterul de “drept comun” al

Statutului general, deoarece caracterul special al categoriei profesionale analizate este justificat în raport cu funcţionarii publici

cu statut general, în primul rând, şi apoi, faţă de ceilalţi salariaţi. Cei în discuţie nu pot fi priviţi ca o categorie complet distinctă

de funcţionari publici. Per a contrario, legiuitorul ar fi trebuit, odată cu modificarea regretabilă, să nu-i mai numească

funcţionari publici cu statut special în art.3, alin.(2) care a fost modificat odată cu dispoziţiile art.81 din Legea nr.293/2004

privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Subiect: Administraţia Naţională a Penitenciarelor ; cadre militare ; funcţionar public ; Legea nr.7/2006 ; Legea nr.80/1995 ; Legea

nr.188/1999 ; Legea nr.251/2006 ; Legea nr.269/2003 ; Legea nr.293/2004 ; Legea nr.360/2002 ; O.U.G. nr.10/2004 ; O.U.G. nr.30/2007 ;

O.U.G. nr.47/2006 ; O.U.G. nr.56/2004 ; personal consular ; personal diplomatic ; poliţist ; Statut general ; transfer

17. Ciuncan, Dorin. – Corupţie. Faptă asimilată. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.100-103.

Autorul propune o mai bună redactare a Legii nr.78/2000.

Subiect: Cod de procedură penală ; corupţie ; Legea nr.78/2000 ; O.U.G. nr.43/2002

18. Conea, �icolae; Hlipcă, Petru; Miron, Adriana. – Consideraţii în legătură cu infracţiunile prevăzute în

Legea nr.227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.186-192.

Autorul propune “de lege ferenda” incriminarea tentativei, cel puţin în cazul variantei de administrare de substanţe interzise.

Subiect: dopaj ; infracţiune ; Legea nr.227/2006

19. Costache, Gheorghe . – Discuţii referitoare la liberarea condiţionată a persoanelor condamnate la

detenţiunea pe viaţă. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.209-212.

Sunt făcute mai multe propuneri “de lege ferenda” în materia liberării condiţionate a persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă.

Subiect: Cod penal ; detenţie pe viaţă ; liberare condiţionată

20. Dariescu, Cosmin; Dariescu, �adia Cerasela. – Competenţa instanţelor române de a judeca litigiile

patrimoniale dintre soţii cetăţeni români domiciliaţi în străinătate. În: Pandectele Române, supliment,

2007, p.112-118.

În literatura de specialitate şi doctrină, considerându-se că legiuitorul nu poate reglementa în două texte aceeaşi situaţie, s-a

arătat că dispoziţiile art.149 pct.9 au în vedere exclusiv acţiuni cu caracter personal, iar cele din art.151 pct.7 se referă la

acţiuni cu caracter real. Din punctul de vedere al autorilor, întrucât formularea dintre cele două articole este identică: “imobilul

la care se referă cererea se află în România” (art.149) şi “imobilele situate pe teritoriul României” (art.151), se consideră că

această sciziune a obiectului de reglementare a celor două norme nu-şi are rostul. Se propune “de lege ferenda” modificarea

art.149 pct.9 al Legii nr.105/1992 în sensul menţionat de doctrină sau abrogarea acestuia.

Subiect: competenţă judiciară ; dreptul familiei ; Legea nr.105/1992 ; litigiu patrimonial

21. Deaconu, Ştefan. – Câteva aspecte de natură constituţională privind răspunderea Preşedintelui

României. În: Dreptul, nr.12, 2007, p.23-44.

Autorul consideră că într-o viitoare prevedere constituţională este de dorit o reglementare mult mai clară a instituţiei imunităţii

Preşedintelui şi nu o trimitere la dispoziţiile constituţionale referitoare la imunitatea parlamentară, deoarece cele două tipuri

de imunităţi sunt diferite şi nu se pot aplica “în mod corespunzător” una pentru cealaltă.

Subiect: Constituţia României ; Curtea Constituţională ; funcţie, demitere ; imunitate parlamentară ; imunitate, preşedinte

22. Drăghici, Constantin; Ştefan, Cristian Eduard; Mercan, Doru. – Aspecte teoretice şi practice

referitoare la procedura executării mandatului european de arestare. În: Dreptul, nr.10, 2007, p.204-224.

În articol se susţine că Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală este imperfectă şi că

ar trebui modificată şi completată cu o serie de precizări pentru a elimina practica neunitară a instanţelor.

Subiect: Legea nr.302/2004 ; mandat european de arestare



23. Elisei, Constantin. – Consideraţii critice cu privire la Decizia nr.XXI din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie. În: Revista română de dreptul muncii, nr.6, 2007, p.90-100.

Autorul invită Parlamentul sau Guvernul să intervină cu o normă de interpretare legală a art.81 din Legea nr.168/1999

referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă.

Subiect: casare ; conflict de muncă ; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ; Legea nr.168/1999

24. Ezer, Marius. – Informarea şi consultarea salariaţilor. În: Revista română de dreptul muncii, nr.5, 2007,

p.86-104.

Legea nr.476/2006 privind stabilirea generală a cadrului de informare şi consultare a angajaţilor nu prevede o modalitate şi o

procedură anume în vederea încheierii acordului în care să fie prevăzută modalitatea efectivă de implicare a salariaţilor. S-ar

impune, “de lege ferenda”, prevederea expresă în lege a anumitor dispoziţii imperative care să facă parte în mod obligatoriu

din acordul încheiat între părţi, aşa cum este prevăzut în cazul societăţilor europene, societăţilor cooperative europene sau în

cazul comitetului european de întreprindere”. “De lege ferenda” s-ar impune corelarea dispoziţiilor art.5 din Legea nr.467/2006

cu cele cuprinse în Codul muncii sau în H.G.nr.187/2007 şi H.G.nr.188/2007 referitoare la reprezentanţii salariaţilor, în sensul

instituirii obligativităţii alegerii acestora la fel cum se întâmplă în majoritatea statelor europene. O lacună a Legii nr.217/2005

referitoare la comitetul european de întreprindere constă în faptul că nu este prevăzut în mod expres ce se înţelege prin expresia

“afectează în mod considerabil interesele salariaţilor. “De lege ferenda” s-ar impune o reglementare mai exactă a informaţiilor

ce trebuie comunicate în mod asemănător Legii nr.467/2006 sau H.G.nr.187/2007 şi H.G.nr.188/2007.

Subiect: Codul muncii ; Directiva 94/45/CE ; Directiva nr.2002/14/CE ; H.G.nr.187/2007 ; H.G.nr.188/2007 ; informare ; Legea

nr.67/2006 ; Legea nr.217/2005 ; Legea nr.467/2006 ; O.U.G. nr.98/1999 ; salariat

25. Fodor, Maria. – Aspecte privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, soluţionarea cererii de

sesizare a Curţii Constituţionale şi regimul juridic al încheierii pronunţate asupra acestei cereri. În:

Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.47-66.

“De lege ferenda”, autoarea consideră că este necesar să se precizeze in terminis că instanţa competentă să soluţioneze recursul

împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de către tribunalul arbitral comercial,

este cea competentă să judece în primă instanţă acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale.

Subiect: abuz procesual ; acţiune în anulare ; Curtea Constituţională ; excepţie de neconstituţionalitate ; hotărâre arbitrală ; recurs ;

tribunal arbitral

26. Ghigheci, Costel Cristinel. – Urmărirea penală şi judecarea în lipsă a inculpatului. În: Dreptul, nr.8,

2007, p.217-224.

În ceea ce priveşte urmărirea şi judecarea pentru săvârşirea unei infracţiuni în lipsa inculpatului, se apreciază că legislaţia

română nu asigură toate drepturile garantate acestuia de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale, impunându-se reglementarea expresă a acestei situaţii, astfel încât să nu mai existe pericolul condamnării din

nou a statului român pentru încălcarea acestor drepturi, din cauza lipsei unor norme clare în materie. Modele de astfel de

norme pot fi găsite în dreptul comparat şi chiar în legislaţia română anterioară, care reglementa o procedură distinctă de

judecare a inculpatului în contumacie.

Subiect: Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ; inculpat ; judecare în lipsă ; urmărire

penală

27. Gîfei, Sorin. – Aspecte privind competenţa în materie penală în activitatea poliţiei transporturi

feroviare. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.131-135.

Autorul propune eliminarea art.30 alin.(1) lit.d) Cod de procedură penală.

Subiect: Cod de procedură penală ; poliţie feroviară

28. Groza, Dalina. – Probaţiunea ca ansamblu de sancţiuni şi măsuri comunitare. Autoritatea de

implementare. Dificultăţi de asimilare a probaţiunii în procedurile penale române. În: Caiete de drept

penal, nr.2-3, 2007, p.1-73.

Autoarea semnalează nearmonizări între Codul penal şi legile speciale referitoare la materia probaţiunii şi face numeroase

propuneri “de lege ferenda” pentru modificarea atât a Codului penal, cât şi a Codului de procedură penală, în materia

probaţiunii.

Subiect: audiere martor ; Cod de procedură penală ; Cod penal ; minor ; procedură penală

29. Guiu, Mioara-Ketty. – Discuţii în legătură cu definiţia infracţiunii. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.123-140.

Autoarea se referă la inutilitatea unei definiţii legale a infracţiunii. Ea consideră că diversele “raţiuni” care l-au determinat pe

legiuitorul Codului penal român din 1968 să definească noţiunea de infracţiune nu sunt decât consecinţe ale unor erori comune

care caracterizează întreaga gândire penală contemporană. Ceea ce s-ar impune este consacrarea legislativă a principiului

răspunderii pentru vinovăţie, prin prevederea expresă că vinovăţia (şi nicidecum infracţiunea – aşa cum pretinde alin.2, art.17

C.pen) “constituie unicul temei al răspunderii penale”, formularea explicită a condiţiilor de care depinde capacitatea penală şi

reformarea întregului sistem al cauzelor care înlătură vinovăţia.

Subiect: Cod penal ; delict ; infracţiune ; vinovăţie

30. Ioan, Mara ; Luca, Iamandi. – Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor. În: Revista română

de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.52-70.

“De lege ferenda”, alin.1, lit.a) al art.69 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului ar trebui modificat asemenea lit.d)

a art.56 din Codul muncii: “la data comunicării deciziei de pensionare”. Ar fi normal să fie eliminată din textul lit.e) a art.69

din Legea nr.360/2002 formularea “chiar dacă această situaţie a fost depistată ulterior” deoarece din moment ce s-a născut



raportul juridic de serviciu, descoperirea fraudei poate fi doar ulterioară. De asemenea, se propune “de lege ferenda”

modificarea sintagmei “reducerii unor posturi de natura celui ocupat de poliţistul respectiv” cu “reducerea postului ocupat de

poliţistul respectiv”. Deoarece art.70 din Statutul poliţistului face referire doar la “motive imputabile” poliţistului, se apreciază

că este necesară modificarea textului de lege astfel: “poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Internelor

şi Reformei Administrative şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate la iniţiativa sa sau din

motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la

10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens”.

Subiect: funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.360/2002 ; poliţist

31. Jakab, Edgar. – Consideraţii cu privire la aplicarea art.14 alin.2 din Legea nr.31/1990 privind

societăţile comerciale. În: Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.67-76.

“De lege ferenda”, autorul propune ca la o viitoare modificare legislativă, dispoziţiile art.14 al Legii privind societăţile

comerciale să fie eliminate, întrucât nu reprezintă decât o piedică în calea dezvoltării activităţii comerciale a întreprinzătorilor

mici şi mijlocii, deopotrivă de naţionalitate română şi străină.

Subiect:drept comparat ; drept european ; întreprinderi mici şi mijlocii ; Legea nr.31/1990 ; persoană juridică ; societate comercială

32. Lazăr, Augustin. – Criminalitatea contra patrimoniului cultural naţional. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.168-

188.

Autorul propune completarea dispoziţiilor art.80 din Legea nr.182/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul

introducerii alin.(4) cu următorul conţinut: “piesele arheologice şi numismatice din metale preţioase, provenite din descoperiri

întâmplătoare, care nu au fost anunţate conform dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată şi care au fost confiscate de la

persoanele ce şi le-au însuşit în mod ilicit, rămân în proprietatea publică a statului”.

Subiect: criminalitate ; Legea nr.182/2000 ; patrimoniu cultural naţional

33. Lăcătuş, Elena-Alina. – Reglementarea dreptului de squeeze-out şi de sell-out în legislaţia românească –

aspecte teoretice şi practice. În: Pandectele Române, nr.6, 2007, p.44-78.

Se propune ca dreptul de squeeze-out şi dreptul de sell-out să fie reglementate în cuprinsul Legii nr.297/2004 privind piaţa de

capital.

Subiect:acţionar minoritar ; acţiuni ; Legea nr.297/2004

34. Lipcanu, Emilian. – Consideraţii şi o propunere “de lege ferenda” în legătură cu încetarea de drept

a contractului individual de muncă în cazul nulităţii acestuia. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.109-115.

Autorul consideră că formularea “nulităţii absolute” din art.56 lit.e din Codul muncii ar trebui înlocuită cu formularea “nulităţii

totale”, pentru a acoperi toate cazurile de nulitate ce determină încetarea contractului individual de muncă.

Subiect: Codul muncii ; contract individual de muncă ; dreptul muncii

35. Macovei, Ovidiu ; Bălţăţeanu, Paul. – Controverse referitoare la destituirea poliţiştilor şi, în general,

a funcţionarilor publici pe perioada efectuării concediului de odihnă. În: Revista română de dreptul muncii,

nr.5, 2007, p.71-77.

“De lege ferenda”, art. 36 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici ar putea avea următoarea formulare:

“În perioada concediilor de boală, a concediilor de carantină, pe durata în care femeia – funcţionar public este gravidă, a

concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, pe durata efectuării concediului de odihnă sau a

exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din

iniţiativa funcţionarului public, cu excepţia destituirii din funcţia publică pentru motive disciplinare”.

Subiect: Codul muncii ; concediu de odihnă ; destituire ; Legea nr.53/2003 ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.360/2002 ; poliţist

36. Mangu, Codruţa E.; Mangu, Florin I. – Vânzarea lucrului altuia. Controverse. În: Pandectele Române,

supliment, 2007, p.127-135.

Se apreciază că ar fi extrem de utilă reglementarea expresă a situaţiei vânzării lucrului altuia, având în vedere că se aduce

atingere exerciţiului dreptului real de proprietate; legiuitorul ar trebui să reglementeze expres această situaţie redactând o

normă, cât mai aproape de perfecţiune; ar trebui urmat modelul francez. Se apreciază că nu este excesivă propunerea “de lege

ferenda”, aceea de a reglementa expres această situaţie juridică, având în vedere dezideratul unui raport juridic caracterizat prin

claritate şi echitate.

Subiect: Cod civil ; drept de proprietate ; vânzarea lucrului altuia

37. Miheş, Cristian. – Observaţii privind unele modificări aduse Codului penal prin Legea nr.278/2006.

Sancţiunile penale aplicabile persoanei juridice. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.363-375.

Legat de modul în care se va repercuta suspendarea activităţii persoanei juridice asupra salariaţilor, autorul precizează că nu

există o soluţie expres prevăzută de lege. Se propune ca o viitoare reglementare a pedepselor complementare în cazul persoanei

juridice să conţină prevederi care să pună de acord prevederile din Codul muncii cu cele din Codul penal. În ceea ce priveşte

infracţiunile pentru care persoanele juridice pot răspunde penal, actuala reglementare – Legea nr.278/2006 – care introduce

noi reglementări privind sancţionarea penală a persoanei juridice, nu precizează în mod expres care sunt aceste infracţiuni, spre

deosebire de prevederile Legii nr.301/2004, însemnând, în aceste condiţii, că pentru orice infracţiune ar putea fi pedepsită atât

persoana fizică, cât şi persoana juridică. Se consideră că soluţia din Legea 301/2004 era mai exactă şi mai potrivită dreptului

penal a cărui aplicare ar trebui să fie caracterizată prin precizie.

Subiect: Cod penal ; Codul muncii ; Legea nr.278/2006 ; Legea nr.301/2004 ; persoană juridică ; responsabilitate penală



38. Mircea, Aron Ivan; Popovici, Sergiu. – Despre excluderea asociaţilor din societăţile cu răspundere

limitată. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.617-623.

În legătură cu regimul juridic al excluderii, autorul consideră necesară o reevaluare a prevederilor legale în materia excluderii

asociaţilor. Un prim pas în acest sens ar fi consacrarea expresă a unui “nou” motiv de excludere, printr-un aliniat distinct al art.222

din Legea nr.31/1990, ce ar urma să aibă conţinutul: “un asociat poate fi exclus şi pentru motive care ar putea conduce la

dizolvarea societăţii, dacă prin excluderea sa va fi înlăturată cauza de dizolvare”, sau o exprimare similară. O astfel de prevedere

legală ar înlătura necesitatea de a interpreta enumerarea de la art.222 din Legea societăţilor comerciale ca fiind enunţiativă.

Subiect: asociat ; excludere ; Legea nr.31/1990 ; societate comercială ; societate cu răspundere limitată

39. Mircea, Aron Ivan; Popovici, Sergiu. – Câteva consideraţii referitoare la modurile de executare silită

a creanţelor fiscale şi la căile de atac împotriva acestora. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.53-60.

Opţiunea autorilor este în favoarea eliminării din reglementare a textului generator de controversă: art.137, alin.(1), teza I din

Codul de procedură fiscală, cât şi a textului care ar deveni inaplicabil, anume art.169 alin (3) din Codul de procedură fiscală.

Subiect: cale de atac ; Cod de procedură fiscală ; creanţă fiscală ; executare silită

40. Motica, Radu I.; Bratiş, Marian. – �ulitatea societăţii comerciale pe acţiuni. În: Pandectele Române,

supliment, 2007, p.517-538.

“De lege ferenda” se propune completarea art.56 din Legea nr.31/1990 cu alin.(2) care să aibă următorul cuprins: nulităţile

prevăzute la art.56, alin.(1), lit.a)-g) au regimul juridic al nulităţii absolute, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege, referitor

la efectele declarării nulităţii societăţii. “De lege ferenda”, pentru soluţionarea unitară a acţiunii în declararea nulităţii şi a

cererii de regularizare opusă acestei acţiuni, de către aceeaşi autoritate judiciară, şi pentru evitarea paralelismului procedurilor

judiciare ce însoţesc fiecare dintre cele două demersuri juridice, se propune completarea dispoziţiilor art.57 din Legea

nr.31/1990 astfel: “Tribunalul investit cu acţiunea în declararea nulităţii societăţii este competent să constate, în mod direct,

înlăturarea cauzelor de nulitate, luând act prin sentinţă de regularizările efectuate. Dispoziţiile art.58 alin.3 din prezenta lege

se aplică în mod corespunzător”.

Subiect: Legea nr.31/1990 ; nulitate ; O.G. nr.32/1997 ; societate comercială pe acţiuni

41. �icolae, Adina. – Partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat. În: Revista română

de drept privat, nr.6, 2007, p.77-93.

“De lege ferenda”, pentru a se evita controversele şi interpretările diferite, autoarea consideră că ar fi utilă reglementarea

autorităţii de lucru judecat atât în privinţa motivelor necesare care sprijină soluţia din dispozitiv, cât şi în privinţa motivelor

cu valoare decizională.

Subiect:autoritate de lucru judecat ; hotărâre judecătorească

42 �icolcescu, Victor. – Executarea mandatului european de arestare. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007,

p.188-193.

Autorul consideră că se impune ca judecata în cauzele având ca obiect executarea mandatului european de arestare trebuie să

fie unitară şi să se desfăşoare în baza principiilor publicităţii şi celerităţii, pe întreg parcursul său şi se pronunţă în favoarea

promovării unui recurs în interesul legii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Subiect: Decizia-cadru nr.2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene ; Legea nr.302/2004 ; mandat european de arestare, executare

43. Orga-Dumitriu, Gina. – Aspecte procesuale privind angajarea răspunderii cărăuşului în

transporturile de mărfuri. În: Revista de drept comercial, nr.7-8, 2007, p.112-139.

Conform autoarei, propunerea doctrinară “de lege ferenda” care constă în prelungirea duratei termenului general de prescripţie

extinctivă în materie comercială la peste 3 ani ar impune, în consecinţă, pentru o armonizare obligatoriu cerută, mărirea

corespunzătoare a termenului general de prescripţie în materie civilă.

Subiect: cărăuş, răspundere ; contract de transport ; convenţie de arbitraj ; drept comparat ; dreptul transporturilor ; Ordonanţa Guvernului

nr.7/2005 ; Regulamentul Consiliului U.E. nr.44/2001 ; transport de mărfuri

44. Pătulea, Vasile. – Conţinutul noţiunii de “domeniu public” şi regimul juridic al acestuia în legislaţia

română. Transferul de bunuri din domeniul public în domeniul privat (II). În: Dreptul, nr.8, 2007, p.9-17.

“De lege ferenda”, se consideră că, dată fiind importanţa actelor prin care s-ar înstrăina bunuri care alcătuiesc domeniul public

al statului, ar trebui ca această hotărâre să fie dispusă prin lege (la propunerea Guvernului, consiliilor judeţene, Consiliului

General al municipiului Bucureşti etc). Ar fi fost de dorit ca, măcar exemplificativ, în Legea nr.47/2007 (art.5) legiuitorul să

indice ce se înţelege prin sintagma “lucrări de interes naţional”, nu să lase această apreciere pe seama autorităţilor administraţiei

publice sau a judecătorilor.

Subiect: Cod civil ; domeniu privat ; domeniu public ; drept de proprietate publică ; Legea nr.18/1991 ; Legea nr.47/2007 ; Legea nr.213/1998 ;

Ordonanţa Guvernului nr.112/2000 ; Ordonanţa Guvernului nr.113/2000 ; Ordonanţa Guvernului nr.128/1998 ; transfer de bunuri

45. Peicu, Daniela. – �econstituţionalitatea prevederilor art.362, alin.1, lit.a din Codul de procedură

penală. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.204-207.

“De lege ferenda” se impune ca art.362, alin 1, lit. a din Codul de procedură penală, astfel cum este redactat în prezent, să fie

modificat, astfel încât procurorul, ca reprezentant al Ministerului Public, să-şi poată exercita atribuţiile prevăzute de lege şi să

poată verifica legalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi în ceea ce priveşte latura civilă, chiar dacă partea civilă, persoană

fizică cu capacitate deplină de exerciţiu sau persoană juridică, nu a folosit căile de atac.

Subiect: Cod de procedură civilă ; Cod de procedură penală ; Legea nr.304/2004 ; Legea nr.356/2006 ; Ministerul Public



46. Pîrvu-Miton, Ana; Cenuşă, Maria. – Obligarea de a nu părăsi localitatea şi obligarea de a nu părăsi

ţara. Lacune legislative. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.172-176.

Autoarele consideră necesară intervenţia legiuitorului pentru clarificarea măsurilor preventive: obligarea de a nu părăsi

localitatea şi obligarea de a nu părăsi ţara. Ele consideră că se impune apropierea celor două instituţii care au făcut obiectul

acestui studiu de instituţia arestării preventive, motivat de faptul că şi cele două măsuri preventive analizate au un caracter

restrictiv de drepturi, iar vidul legislativ actual conduce la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oricărei

persoane.

Subiect: arestare preventivă ; Cod de procedură penală ; drepturi şi libertăţi fundamentale

47. Pop, Liviu. – Reglementarea răspunderii subsidiare în proiectul noului Cod civil. În: Dreptul, nr.10,

2007, p.22-42.

Autorul este de părere să se completeze prevederile art.1109 din proiectul noului Cod civil, în sensul extinderii sferei

persoanelor obligate prin lege să răspundă pentru fapta persoanelor care au nevoie de supraveghere, chiar şi prin angajarea

răspunderii statului.

Subiect: Cod civil ; răspundere subsidiară

48. Popescu, Andrei. – Probleme juridice în atenţia Conferinţei Organizaţiei Internaţionale a Muncii din

2007. În: Revista română de dreptul muncii, nr.5, 2007, p.11-23.

Autorul semnalează că Anexa III, referitoare la cazarea la bordul navei, a Convenţiei nr.188/2007 privind munca în sectorul

pescuitului, conţine o serie de prescripţii cu caracter general relative la sănătatea şi securitatea în muncă, unele din aceste

dispoziţii putând fi preluate, paragraf de paragraf, şi transpuse în legislaţia naţională, dacă este cazul, pentru orice loc de muncă

indiferent de ramura de activitate care trebuie să asigure sănătatea şi securitatea lucrătorilor. Anexa poate servi, ca sursă de

inspiraţie, pentru orice legiuitor preocupat de elaborarea unei legislaţii naţionale concordante cu normele dreptului internaţional

al muncii. În ceea ce priveşte art.62 din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, se poate susţine că art.62

este un text inutil, de vreme ce procedura (şi limitele) arbitrajului sunt reglementate prin art.32-39 din Legea nr.168/1999.

Subiect: conflict de muncă ; Convenţia nr.87/1948 ; Convenţia nr.188/2007 ; Legea nr.168/1999 ; libertate sindicală ; Organizaţia

Internaţională a Muncii ; pescuit ; Recomandarea nr.199/2007

49. Popescu, Corneliu-Liviu. – Condamnarea României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

pentru neconvenţionalitatea procedurii judiciare contravenţionale. În: Noua revistă de drepturile omului,

nr.4, 2007, p.3-11.

Autorul consideră că se impune modificarea rapidă a legislaţiei naţionale de drept comun în materie contravenţională, pentru

a executa, sub aspectul măsurilor generale, hotărârea de condamnare pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

(dacă şi din momentul în care aceasta va fi definitivă).

Subiect: contravenţie ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului ; hotărâre de condamnare

50. Popescu, Sorin; Ciora, Cătălin; Ţăndăreanu, Victoria. – Probleme privitoare la folosirea limbajului

juridic. În: Dreptul, nr.9, 2007, p.9-23.

Autorii consideră că s-ar impune modificarea Constituţiei în sensul prevederii ca obligatorie a procedurii de supunere spre

aprobare Parlamentului a ordonanţelor Guvernului emise în temeiul unei legi de abilitare.

Subiect: antinomie ; Constituţie ; limbaj juridic ; tehnică legislativă

51. Puie, Oliviu. – �atura juridică a comisiilor judeţene de aplicare a Legii fondului funciar nr.18/1991

în contextul dispoziţiilor constituţionale revizuite. În: Revista română de drept privat, nr.6, 2007, p.130-153.

Autorul face propuneri de lege ferenda privind modificarea art.51, art.52 alin.1 şi art.53 alin.2 din Legea nr.18/1991 a fondului

funciar, în vederea asigurării compatibilităţii acestor dispoziţii legale cu dispoziţiile constituţionale revizuite.

Subiect: contencios administrativ ; Curtea Constituţională ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului ; fond funciar ; Legea nr.18/1991 ;

Legea nr.262/2007 ; Legea nr.554/2004

52. Puie, Oliviu. – Controlul de tutelă administrativă exercitat de către Agenţia �aţională a Funcţionarilor

Publici. Contenciosul funcţiei publice şi al funcţionarului public. În: Pandectele Române, nr.5, 2007, p.55-68.

Autorul propune o nouă formulare a art.3, precum şi modificarea art.7 alin.(5) din Legea contenciosului administrativ

nr.554/2004. De asemenea, reliefează mai multe aspecte de neconstituţionalitate şi de inconsecvenţă terminologică introduse

prin Legea nr.251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Subiect: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ; contencios administrativ ; funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; Legea

nr.251/2006 ; Legea nr.554/2004 ; tutelă administrativă

53. Puşcaşu, Voicu-Ionel. – Contravenţiile şi definirea domeniului penal în practica C.E.D.O. În:

Pandectele Române, supliment, 2007, p.461-474.

Autorul consideră că nu poate fi trasă o concluzie fermă cu privire la apartenenţa contravenţiilor la materia penală, putându-se

doar stabili că legislatorul actual nu include materia contravenţională în sfera penală ci o califică drept o formă distinctă de

ilicit, cel administrativ. Legislatorul român încalcă prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, neglijând

jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi drepturile procesuale ale celor “acuzaţi de o infracţiune”.



Existenţa normei procesual civile menţionate este consecinţa directă a concepţiei materiale de depenalizare a contravenţiilor

din dreptul intern, pe plan procesual urmărindu-se cutuma, devenită axiomă, “ce nu este penal, obligatoriu este civil”. Această

perspectivă trebuie înlocuită cu o alta, care să corespundă exigenţelor europene, şi în virtutea căreia, contravenţia administrativă

să fie judecată potrivit regulilor procesual-penale.

Subiect: C.E.D.O. ; Cod penal ; contravenţie ; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; Legea nr.32/1968 ; O.G. nr.2/2001

54. Rădulescu, Octavian; Rosenberg, Paula; Tudor, Amalia. – Discuţii privitoare la existenţa – în prezent –

a dreptului de preemţiune al statului român în temeiul art.52 din Codul silvic, precum şi la valabilitatea

clauzei de inalienabilitate. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.91-95.

Autorii propun abrogarea art.52 din Codul silvic, referitor la dreptul de preemţiune al statului.

Subiect: clauză de inalienabilitate ; Cod silvic ; drept de preemţiune

55. Roşu, Claudia. – Modificarea societăţilor comerciale. În: Pandectele Române, supliment, 2007, p.558-577.

În ceea ce priveşte excluderea asociaţilor din societăţile comerciale pe acţiuni, autorul consideră că, în mod imperativ, legea

stabileşte drepturile şi obligaţiile asociatului exclus. Se impune reconsiderarea caracterului imperativ al acestei reguli. De

asemenea, atunci când excluderea unui asociat este susceptibilă de a conduce la disfuncţionalitatea organelor sociale, legea nu

oferă decât soluţia dizolvării societăţii, or această soluţie este discutabilă în ipoteza unei societăţi cu o activitate prosperă.

Aşadar, autorul consideră că legiuitorul ar trebui să lase asociaţilor libertatea de a stipula clauzele de excludere. De asemenea,

pentru a fi valabilă, clauza de excludere ar trebui să stipuleze condiţii care să garanteze asociatului exclus obţinerea valorii reale

a titlurilor sale. În acest scop, legea ar putea să ceară imperativ intervenţia unui expert pentru evaluarea participaţiei sale

precum şi utilizarea valorii de pe piaţă.

Subiect: acţionar ; Legea nr.31/1990 ; Legea nr.359/2004 ; societate comercială

56. Rusu, Ion . – Consideraţii referitoare la infracţiunile specifice transporturilor feroviare în legislaţia

actuală. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.152-164.

Autorul propune eliminarea din textul Legii nr.289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului

infracţional în domeniul transportului pe calea ferată a expresiei “de bunuri din vagoanele care sunt în compunerea unui tren

aflat în circulaţie sau pregătit pentru circulaţie” şi de a se prevedea expresia “de bunuri din vagoanele de marfă”.

Subiect: Cod penal ; infracţiune ; Legea nr.55/2006 ; Legea nr.289/2005 ; transport feroviar

57. Salontai, Gabriel ; Salontai, Alexandru. – Consideraţii în legătură cu infracţiunea prevăzută de art.58

din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. În: Dreptul,

nr.11, 2007, p.165-167.

Autorul consideră că este necesară modificarea Legii nr.333/2003, în sensul eliminării infracţiunii prevăzute de art.58 sau

reformulării acesteia, fiindcă în realitate există destule situaţii în care multe persoane şi chiar firme specializate de pază execută

acest serviciu fără a avea eliberate atestatele profesionale cerute de lege. După părerea sa, legea este lacunară şi ar trebui

revăzută în sensul de a se permite unei persoane care se angajează în domeniul arătat ca, după un timp de 3-6 luni de la

angajare, să facă diligenţele pentru obţinerea atestării profesionale. Ar fi mai util ca tragerea la răspundere penală să se efectueze

numai atunci când cu “rea-credinţă” personalul de pază şi protecţie, după trecerea unei perioade de timp de la angajare (se

opinează că aceasta ar trebui să fie de minimum 3-6 luni) nu a intrat în legalitate prin obţinerea atestatului profesional,

bineînţeles cu respectarea dispoziţiilor legale.

Subiect: Legea nr.18/1996 ; Legea nr.333/2003 ; pază, bunuri ; protecţia persoanelor

58. Soare, Daniel. – Evoluţia conceptului de “agent provocator”. Lipsa de valoare probantă a unor probe

ce au fost obţinute prin utilizarea tehnicii provocării dirijate din perspectiva jurisprudenţei CEDO. În:

Caiete de drept penal, nr.4, 2007, p.118-124.

Autorul consideră că, în ceea ce priveşte “principiul libertăţii de decizie şi de acţiune a persoanei suspecte”, trebuie înlăturate

acele situaţii în care investigatorul sub acoperire, prin modalitatea sa de investigare, ar putea avea o atitudine provocatoare,

incitatoare în legătură cu fapta penală ce constituie obiectul investigării. Se propune “de lege ferenda”, consacrarea, în mod

expres a principiului “interdicţiei provocării poliţieneşti”. Regula generală instituită prin textul art.68 alin.(2) din Codul de

procedură penală are un caracter prea vast şi chiar lacunar şi se apreciază că acesta ar trebui completat cu definirea şi interzicerea

“provocării” din partea oricăror agenţi ai puterii de stat ce ar putea avea loc cu ocazia exercitării autorităţii publice ale acestora.

Subiect: agent provocator ; C.E.D.O. ; Cod de procedură penală ; instigare ; investigator sub acoperire ; provocare

59. Ştefănescu, Ion Traian. – Probleme actuale legate de modificarea art.269 alin.1 din Codul muncii. În:

Revista română de dreptul muncii, nr.4, 2007, p.9-15.

Autorul consideră că, “de lege ferenda”, ar fi necesar să se modifice şi art.270 alin.1 din Codul muncii, în sensul admisibilităţii

răspunderii salariatului şi pentru prejudiciul moral.

Subiect: Codul muncii ; Legea nr.188/1999 ; Legea nr.237/2007 ; prejudiciu material ; prejudiciu moral ; răspundere patrimonială ;

salariat, răspundere



60. Truichici, Adrian-Milutin. – Aspecte teoretice şi practice de drept comparat referitoare la eutanasie.

În: Dreptul, nr.11, 2007, p.238-245.

Din examinarea unor situaţii concrete, autorul desprinde necesitatea conturării unor norme juridice, prin care să se realizeze

dreptul fundamental la autodeterminare al bolnavului (inclusiv dreptul la moarte), dreptul de a opina în legătură cu un act

medical major, chiar de terapie intensivă (incluzând cea de “life-threating therapy”). Se opinează că ar trebui reglementat

dreptul bolnavului şi în ceea ce priveşte starea terminală, să refuze întreprinderea oricărei terapii medicale, în consecinţă să

realizeze dreptul la testamentul biologic.

Subiect: C.E.D.O. ; Cod penal ; Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ; drept la viaţă ; eutanasie ;

Legea nr.46/2003 ; legislaţie comparată

61. Truşcă, Marian. – Consideraţii referitoare la aplicarea dispoziţiilor art.170 din Codul de procedură

penală în faza de urmărire penală. În: Dreptul, nr.12, 2007, p.208-211.

Ca urmare a importanţei practice a instituţiei analizate în articol şi pentru înlăturarea dificultăţilor de aplicare a acesteia, mai

ales în faza de urmărire penală, autorul consideră că se impune necesitatea unei reglementări viitoare mai complexe care să

precizeze, în special, o procedură clară de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor date de procuror în faza de urmărire penală.

Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; instanţă de judecată ; procuror ; urmărire penală

62. Tudurache, Dan Constantin. – Validarea aparenţei de drept şi regula conţinută de dispoziţiile

alineatului (24) din articolul III al Legii nr.169/1997 modificată şi completată. În: Pandectele Române,

supliment, 2007, p.160-169.

Sunt relevate deficienţele Legii nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991,

semnalându-se că deşi generos, textul este insuficient elaborat şi poate da naştere unor încălcări grave ale legii şi dreptului de

proprietate, încât s-ar impune fie abrogarea lui, fie modificarea în aşa fel încât să constituie o excepţie de la regula desfiinţării

actelor subsecvente de înstrăinare, iar aşa cum este cunoscut, excepţiile fiind de strictă aplicare, să se refere numai la acele

cazuri în care menţinerea efectelor de înstrăinare să se justifice pe temeiul protejării bunei-credinţe.

Subiect: aparenţă ; bună-credinţă ; Legea nr.169/1997

63. Turcu, Ion; Szabo, Simona; Stan, Mădălina. – Paradoxuri şi capcane în procedura insolvenţei. În:

Revista română de drept al afacerilor, nr.1, supliment, 2007, p.49-70.

Se propune adoptarea unei norme conform căreia atacarea hotărârii generale a persoanei juridice să fie permisă numai într-un

termen de 5 zile de la data depunerii la dosarul tribunalului a procesului-verbal al şedinţei adunării generale care cuprinde

deliberările şi hotărârile adoptate.

Subiect: insolvenţă ; procedura insolvenţei

64. Ţuculeanu, Alexandru. – �oi abordări referitoare la percheziţie şi înregistrările audio sau video. În:

Dreptul, nr.12, 2007, p.219-228.

Autorul consideră că, în privinţa neconcordanţelor semnalate în legislaţia României privind percheziţia şi înregistrările audio

sau video, se impun în continuare modificări legislative pentru corelarea legislaţiei interne în raport cu aspectele constatate şi

orientările cuprinse în jurisprudenţa C.E.D.O.

Subiect: Cod de procedură penală ; Constituţia României ; Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ;

înregistrare audio ; înregistrare video ; percheziţie

65. Udroiu, Mihail. – Consideraţii referitoare la decizia Curţii Constituţionale nr.610/2007 privind

instanţele şi parchetele militare. În: Dreptul, nr.11, 2007, p.25-37.

Faţă de inconvenientele pe care le ridică instanţele militare sub aspectul respectării garanţiilor prevăzute de art.6 par.1 din

Convenţia Europeană, de volumul redus de cauze în curs de urmărire penală sau de judecată, sistemul justiţiei militare paralele

nu îşi mai justifică existenţa. Apare ca o măsură necesară acceptarea de către legiuitorul român a unei soluţii similare cu cea

adoptată de legiuitorul german care a desfiinţat sistemul justiţiei militare pe timp de pace, autorii infracţiunilor militare

prevăzute de Codul penal sau de legile speciale fiind judecaţi de jurisdicţiile de drept comun. Particularităţile infracţiunilor

militare ar impune însă reglementarea judecării acestora de către complete specializate ale instanţelor civile. Chiar şi în cazul

desfiinţării parchetelor militare se apreciază că este absolut necesară înfiinţarea unor secţii specializate pentru infracţiunile de

care sunt acuzaţi militarii în cadrul parchetelor civile.

Subiect: Cod de procedură penală ; Cod penal ; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; instanţă ; Legea nr.303/2004 ; Legea

nr.304/2004 ; Legea nr.356/2006 ; parchet militar

66. Ungureanu, Ovidiu ; Munteanu, Cornelia. – Propunere “de lege ferenda” privind reglementarea

inconvenientelor anormale de vecinătate. În: Revista română de drept privat, nr.4, 2007, p.180-193.

Autorul pledează pentru reglementarea expresă în noul Cod civil a inconvenientelor anormale de vecinătate, alături de abuzul

de drept în materia proprietăţii.

Subiect: abuz de drept ; vecinătate



67. Vasile, Marius ; Crişan, Iuliana. – �ecesitatea desemnării judiciare a unui mandatar al persoanei

juridice, în cazul săvârşirii unei infracţiuni în dauna acesteia de către reprezentantul său legal. În:

Dreptul, nr.10, 2007, p.200-203.

Articolul pledează pentru inserarea în legea procesual penală a obligaţiei desemnării de către organul de urmărire penală sau

de către instanţa de judecată a unui mandatar al persoanei juridice, în cazul în care în dauna acesteia a fost săvârşită o

infracţiune chiar de către reprezentantul ei legal.

Subiect: Cod de procedură penală ; infracţiune ; mandatar ; persoană juridică

68. Văleanu, Cristina. – Casarea cu rejudecare. În: Revista de drept penal, nr.3, 2007, p.120-124.

Autoarea consideră că se impune perfecţionarea în continuare a reglementării soluţiilor în recurs şi în acele cazuri de casare

rezultând din nulităţi absolute care ar putea să nu atragă pronunţarea soluţiei de casare cu trimitere spre rejudecare, ci a casării

cu reţinere de către instanţa de recurs, prin derogare de la caracterele nulităţii absolute, recunoscându-se prin aceasta dreptul

instanţei de recurs să refacă – după desfiinţare – actul procesual sau procedural întocmit cu nerespectarea formelor legale.

Autoarea consideră de asemenea că s-ar impune ca legiuitorul să prevadă în mod expres – prin derogare de la dispoziţiile

înscrise în art. 38515

pct.2 lit.c C. pr. pen. – posibilitatea pronunţării soluţiei de casare cu reţinere spre rejudecare de către

instanţa de recurs.

Subiect: casare cu rejudecare ; Cod de procedură penală ; nulitate absolută ; recurs

69. Vidat, Ana. – Aspecte noi referitoare la efectele concedierii colective. În: Revista română de dreptul

muncii, nr.5, 2007, p.78-85.

“De lege ferenda” autoarea este de părere că ar fi util ca toate cazurile prezentate care îndrituiesc refuzul unei anumite măsuri

de către funcţionarul public să fie reglementate ca atare şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.116/2006, lărgindu-se astfel,

sfera situaţiilor care ar putea justifica refuzul unui loc de muncă oferit şi, pe cale de consecinţă, ar înlătura incidenţa sancţiunii

încetării plăţii venitului suplimentar”. “De lege ferenda” se consideră că ar fi judicios ca toate atribuţiile Agenţiei Naţionale

pentru Ocuparea Forţei de Muncă – în prezent răspândite în diverse acte normative – să fie introduse în Legea nr.145/1998

privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru asigurarea

caracterului uniform al reglementării. De asemenea, “de lege ferenda” se consideră că ar fi necesar ca modificări care, în

prezent, sunt proliferate în diverse acte normative să fie introduse în Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea

Inspecţiei Muncii.

Subiect: Codul muncii ; concediere colectivă ; Directiva 98/95/CE ; Legea nr.85/2006 ; O.U.G. nr.98/1999 ; O.U.G. nr.115/2007 ;

O.U.G. nr.116/2006

70. Vidican, Gheorghe. – Discuţii în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art.17 din Decretul-lege

nr. 115/1938. În: Dreptul, nr.8, 2007, p.101-122.

“De lege ferenda” se propune modificarea art.57 şi 58, alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996

republicată, în sensul eliminării expresiei “potrivit prevederilor prezentei legi”. Sintagma “cu respectarea şi în condiţiile

prezentei legi” să fie înlocuită cu sintagma “cu respectarea dispoziţiilor procedurale din prezenta lege”. Se propune revenirea

la cuprinsul dispoziţiilor iniţiale ale art.61, alin.1, fraza întâi, redactarea iniţială. Art.59, 61, 62 din lege, mai degrabă trebuiau

încadrate în cap.III, titlul I al Legii. Se consideră că nu pot coexista două sisteme de carte funciară cu efecte juridice deosebite,

simultan, după cum înscrierea s-a făcut înainte de intrarea în vigoare a L.nr.7/1996 sau după aceea, ci numai un singur sistem

până la definitivarea noilor lucrări cadastrale pentru o unitate administrativ-teritorială şi abia după aceea noul sistem, cu toate

efectele juridice ce decurg din acesta.

Subiect: bun imobil ; cadastru ; carte funciară ; Decret-Lege nr.115/1938 ; drepturi reale imobiliare ; Legea nr.7/1996 ; Legea

nr.274/2005 ; publicitate imobiliară

71. Vrabie, Genoveva. – O posibilă revizuire a Constituţiei. Regim politic parlamentar în România

postdecembristă? În: Curierul judiciar, nr.7-8, 2007, p.68-75.

Autoarea consideră că trebuie regândit, restructurat şi reformulat întregul cuprins al Titlului III din Constituţie (Autorităţile

publice).

Subiect: Constituţie, revizuire ; drept comparat ; regim politic parlamentar

72. Zainea, Mariana. – Măsura arestării provizorii în cazul admiterii cererii de extrădare formulate de

către autorităţile străine şi punerea în executare a hotărârii de extrădare. În: Dreptul, nr.7, 2007, p.199-209.

Autorul consideră că este de dorit ca Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală să

asigure dispoziţii care să reglementeze expres procedura de prelungire a duratei arestării provizorii şi după soluţionarea

definitivă a cauzei, aceasta fiind o instituţie specifică procedurii speciale a extrădării.

Subiect: arestare provizorie ; extrădare



Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEA� PUBLIC LAW

1. BIO�DI, A�DREA; MALETIC, ISIDORA. – Recent developments in Luxembourg: The Activities of

the community courts in 2006 = Evoluţii recente în Luxemburg: Activităţile instanţelor comunitare în 2006.În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.569-585.

Instanţele comunitare s-au confruntat, în 2006, în Luxemburg cu o serie de probleme interesante şi complexe. După cum arată

autoarele articolului, aceste instanţe au fost deosebit de solicitate, reuşind să clarifice jurisprudenţa existentă şi să exploreze

noi domenii mai puţin abordate. În luarea deciziilor, s-a ţinut cont de competenţa Uniunii Europene şi s-a urmărit alegerea celei

mai adecvate baze legale.

2. CAMERO�, IAI�. – European Court of Human Rights: April 2006 – March 2007 = Curtea Europeanăa Drepturilor Omului: aprilie 2006 – martie 2007. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International,

nr.4, 2007, p.533-568.

În articol, autorul relevă creşterea numărului petiţiilor adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului în perioada aprilie 2006

– martie 2007. El evidenţiază faptul că Rusia continuă să blocheze intrarea în vigoare a Protocolului 14 şi consideră că între

motivele care determină această poziţie a Rusiei figurează iritarea acesteia determinată de cazul Ilaşcu şi plângerile în creştere

supuse Curţii Europene a Drepturilor Omului privind cazurile de tortură şi dispariţie de persoane în Cecenia. De asemenea,

Georgia a înaintat, în martie 2007, o plângere împotriva Rusiei cu privire la relele tratamente aplicate georgienilor pe teritoriul

acesteia.

3. FLA�AGA�, A��E. – EU freedom of information: Determining where the interest lies = Libertateade informare în cadrul Uniunii Europene: Poziţionarea interesului. În: European public law. – Haga : Kluwer

Law International, nr.4, 2007, p.595-632.

În studiu se precizează că asigurarea dreptului de acces al cetăţeanului la informaţiile despre guvernul ţării sale şi acţiunile

acestuia reprezintă un aspect deosebit de important pentru funcţionarea unei societăţi democratice. S-a constatat însă că acest

drept a rămas în general la periferia libertăţilor fundamentale. Problema libertăţii de informare se pune la fel de acut şi în cazul

Uniunii Europene. Comisia Europeană a început, în aprilie 2007, o consultare privind dreptul de acces al cetăţeanului la

informaţii, lansând în acest scop un chestionar în vederea identificării aspectelor care se impun a fi revizuite. Autoarea îşi

exprimă temerea că în cazul acestui demers al Comisiei Europene se va pune mai mult accent pe aspectele tehnice, decât pe

cele de conţinut privind asigurarea transparenţei.

4. MACLEOD, SORCHA. – Reconciling regulatory approaches to corporate social responsibility: The

European Union, OECD and United �ations compared = Reconcilierea abordărilor diferitelor cadre dereglementare privind responsabilitatea socială a întreprinderii: Comparaţie între Uniunea Europeană, OCDEşi �aţiunile Unite. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.671-702.

În articol sunt comparate cadrele de reglementare pe care le oferă Uniunea Europeană, OCDE şi Naţiunile Unite privind

responsabilitatea socială a întreprinderii vizând drepturile omului, pentru a se constitui o bază de reconciliere între diferitele

abordări. În acest context, autorul examinează unele din cele mai adecvate iniţiative ale Uniunii Europene, OCDE şi Naţiunilor

Unite referitoare la protecţia drepturilor omului, cum ar fi Acordul Global şi normele privind responsabilitatea corporaţiilor

transnaţionale şi a altor întreprinderi comerciale.

5. POTO, MARGHERITA. – Democracy and Europe: �ew times, old dilemmas = Democraţia şi Europa:Timpuri noi, dileme vechi. În: European public law. – Haga : Kluwer Law International, nr.4, 2007, p.633-670.

Studiul evidenţiază faptul că instanţele democratice din sistemele juridice europene cunosc un proces de dezvoltare, în pofida

dificultăţilor pe care continuă să le întâmpine demersurile pentru Constituţia Uniunii Europene. Autoarea propune soluţii

pentru îmbunătăţirea democraţiei pe plan european şi cercetează în ce măsură abordările filozofice şi economice ar aduce o

contribuţie eficientă pentru consolidarea sistemului juridic. Ea şi-a propus să lămurească dacă principiile subsidiarităţii şi

proporţionalităţii, aşa cum se aplică de curţile constituţionale ale diferitelor state membre ale Uniunii Europene, pot să paveze

noua cale spre democraţie.


* Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU


JOUR�AL OF LAW A�D SOCIETY

6. BURRIDGE, ROGER; ORMA�DY, DAVID. – Health and safety at home: Private and public

responsibility for unsatisfactory housing conditions = Sănătate şi protecţie la domiciliu: Responsabilitateprivată şi publică pentru condiţii nesatisfăcătoare de locuit. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell

Publishing, nr.4, 2007, p.544-566.

Lucrarea trece în revistă două abordări legislative care urmăresc să controleze condiţiile de locuit ale chiriaşilor în Marea

Britanie şi anume: prima vizând obligaţiile contractuale ale proprietarilor şi cea de a doua referitoare la puterile autorităţilor

locale. Autorii consideră contractele de închiriere a locuinţelor ca fiind aproape în totalitate ineficiente şi că rămâne în seama

autorităţilor locale sarcina de a proteja sănătatea şi integritatea chiriaşilor. Modalitatea de evaluare a sănătăţii chiriaşilor şi a

siguranţei condiţiilor de locuit este oferită de prevederile Legii privind locuinţele, din 2004, din Marea Britanie, care pune la

dispoziţia autorităţilor locale mijloacele necesare de intervenţie, pentru a determina proprietarii să ofere locuinţe de închiriat

sigure şi sănătoase.

7. GOSTI�, LAWRE�CE O. – From a civil libertarian to a sanitarian = De la partizanul doctrinei libertăţiide conştiinţă la sanitar. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.594-616.

Autorul se referă în articol la problema sănătăţii mintale în Marea Britanie, precizând că şi-a propus, în cursul timpului, să

militeze pentru schimbarea legii privind sănătatea mintală, astfel încât aşa-zisul model medical să fie înlocuit printr-un model

care să apere drepturile pacienţilor. Acest lucru s-a produs prin adoptarea Legii, din 1983, privind sănătatea mintală. De altfel,

multe din propunerile ce vizau această schimbare au fost incluse în raportul publicat în două volume, intitulat “Condiţia

umană”.

8. JOH�SO�, PAUL. – Ordinary folk and cottaging: Law, morality, and public sex = Oamenii obişnuiţişi toaletele publice: Lege, moralitate şi sex în public. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell

Publishing, nr.4, 2007, p.520-543.

Lucrarea examinează infracţiunea pe care o reprezintă activitatea sexuală în toaletele publice, care este incriminată de Legea

privind infracţiunile sexuale, adoptată, în 2003, în Marea Britanie. Autorul ia în considerare relaţia dintre concepţiile de

moralitate publică şi cea privată, ţinând cont de reglementarea legală a homosexualităţii în Marea Britanie. Sunt menţionate

deficienţele activităţii poliţiei britanice în ce priveşte combaterea infracţiunii mai sus menţionate.

9. MCEVOY, KIERA�. – Beyond legalism: Towards a thicker understanding of transitional justice =

Dincolo de legalitate: Spre o înţelegere mai intimă a justiţiei de tranziţie. În: Journal of law and society. –

Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.411-440.

În prima parte a studiului, autorul examinează ce se înţelege prin legalitate şi abordează o serie de teme cum ar fi: legalitatea

ca ispită sau triumful drepturilor omului. În cea de a doua parte, accentul se pune pe explorarea drepturilor omului ca o axă a

dezvoltării, pentru ca în cele din urmă să fie evidenţiată criminologia în justiţia de tranziţie.

10. MUMFORD, A��. – Inheritance in socio-political context: The Case for reviving the sociological

discourse of inheritance tax law = Moştenirea în contextul socio-politic: Reînvierea discursului sociologic alLegii privind taxa succesorală. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007,

p.567-593.

În Marea Britanie, după cum arată autoarea, susţinătorii taxei succesorale întâmpină o puternică opoziţie din partea

politicienilor, care din raţiuni politicianiste şi sub influenţa curentelor din Statele Unite se pronunţă împotriva acestei taxe.

Articolul se referă la mişcarea din Marea Britanie împotriva taxei succesorale şi prezintă punctele de vedere ale celor care o

susţin. Sunt de asemenea analizate opiniile pe această temă ale unor specialişti precum Durkheim şi Beckert. Autoarea

evidenţiază reînvierea interesului sociologilor pentru problema taxei succesorale.

11. RAITT, FIO�A E. – ‘Robust and raring to go?’ – Judges’ perceptions of child witnesses = Percepţiade către judecători a mărturiilor copiilor. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4,

2007, p.465-488.

Studiul explorează modul în care judecătorii percep mărturiile depuse în instanţă de către copii. Autoarea aminteşte faptul că

legislaţia din Marea Britanie clasifică mărturiile depuse de copii drept vulnerabile, ca urmare a posibilităţii influenţării acestora,

dar specifică, pe de altă parte, că s-au luat, în consecinţă, o serie de măsuri speciale care să faciliteze creşterea credibilităţii

mărturiilor copiilor.

12. TATA, CYRUS. – In the interests of clients or commerce? Legal aid, supply, demand, and ‘ethical

indeterminacy’ in criminal defence work = În interesul clienţilor sau al comerţului? Ajutorul judiciar,aprovizionarea, cererea şi “etica nedeterminată” în activitatea de apărare penală. În: Journal of law and

society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.489-519.

Autorul consideră că prima îndatorire a avocatului apărării este de a servi cât mai bine posibil interesele clientului, chiar în

detrimentul câştigului său pecuniar. Această îndatorire a fost supusă dezbaterii publice în Marea Britanie, deoarece antrenează

o creştere a cheltuielilor determinată de sporirea ajutoarelor judiciare. În acest studiu este abordat conceptul de “etică

nedeterminată”, care ajută la înţelegerea modului în care avocaţii apărării pot să reconcilieze interesele clientului cu obligaţiile

financiare.



13. WILLIAMSO�, LAURA; FOX, MARIE; MCLEA�, SHEILA. – The Regulation of

xenotransplantation in the United Kingdom after UKXIRA: Legal and ethical issues = Reglementareaxenotransplantului în Marea Britanie după dizolvarea [organismului public nedepartamental] UKXIRA: Problemejuridice şi de etică. În: Journal of law and society. – Boston : Blackwell Publishing, nr.4, 2007, p.441-464.

Autoarele abordează subiectul xenotransplantului (transplantul ţesuturilor vii între specii diferite), care ar reprezenta o rezolvare

posibilă a problemei transplantului de organe, în situaţia în care Marea Britanie, dar şi alte ţări dezvoltate ale lumii duc lipsă

de organe umane pentru transplant. Conştientă de riscurile semnificative pe care le implică această nouă biotehnologie, Marea

Britanie a adoptat o poziţie precaută în ce priveşte reglementarea ei juridică, apelând la opinia unor comisii de etică. În acest

nou tip de transplant, remarcă autoarele, este exclus consimţământul, în schimb intră în discuţie însăşi existenţa animalelor.

MODER� LAW REVIEW

14. BOWLI�G, BE�; PHILLIPS, CORETTE. – Disproportionate and discriminatory: Reviewing the

evidence on police stop and search = Disproporţie şi discriminare: Revizuirea mărturiei privind putereapoliţiei de a opri şi cerceta [persoanele în locuri publice]. În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.936-961.

În ce măsură, în Marea Britanie, poliţia are puterea de a opri şi cerceta persoanele în locuri publice constituie un subiect ce

deţine o poziţie de frunte în dezbaterile privind relaţiile dintre poliţie şi comunitatea locală. După cum arată autorii, poliţia este

împuternicită să întreprindă astfel de acţiuni prin mai multe acte normative. Problema o reprezintă modul în care poliţia îşi

exercită această putere. Conform statisticilor, poliţia a comis în această privinţă o serie de abuzuri împotriva persoanelor de

culoare. Autorii invocă practicarea de către poliţie a discriminării rasiale şi a încălcării, în consecinţă, a legii şi cer o reducere

a puterii acordate poliţiei de a opri şi cerceta persoanele în locuri publice.

15. FAIRGRIEVE, DU�CA�; HOWELLS, GERAI�T. – Rethinking product liability: A missing element

in the European Commission’s third review of the European product liability directive = Regândirearăspunderii pentru calitatea produsului: Un element care lipseşte din cel de al treilea raport al ComisieiEuropene referitor la Directiva europeană privind răspunderea pentru calitatea produsului. În: The Modern law

review, nr.6, 2007, p.962-978.

Autorii analizează cel de al treilea raport al Comisiei Europene referitor la Directiva europeană privind răspunderea pentru

calitatea produsului şi evaluează starea actuală a acestei răspunderi în Europa. Deşi au constatat tendinţa spre o maximă

armonizare a prevederilor Directivei cu legislaţiile statelor componente ale Uniunii Europene, autorii remarcă existenţa unui

element de divergenţă ce constă în confuzia ce se face în această directivă în ce priveşte relaţia dintre răspunderea pentru o

defecţiune şi răspunderea pentru o greşeală şi propun, în consecinţă, o regândire a răspunderii pentru calitatea produsului în

vederea creşterii clarităţii acesteia.

16. LEE, PEY-WOA�. – Contract damages, corrective justice and punishment = Prejudicii contractuale,justiţie corecţională şi pedeapsă. În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.887-907.

Autorul reexaminează principiul, aplicat în cazul justiţiei corecţionale britanice, potrivit căruia prejudiciile contractuale se

compensează, dar nu se pedepsesc. El pune accentul pe ce se înţelege prin pedeapsă în cazul justiţiei corecţionale britanice şi

pledează pentru aplicarea de pedepse pentru încălcarea contractului chiar şi în cazul acestei justiţii corecţionale.

17. MADDE� DEMPSEY, MICHELLE. – Toward a feminist state: What does ‘effective’ prosecution of

domestic violence mean? = Spre o societate feministă: Ce înseamnă o anchetă “eficace” în domeniul violenţeiîn familie? În: The Modern law review, nr.6, 2007, p.908-935.

Studiul evidenţiază necesitatea combaterii cât mai eficiente a violenţei în familie în Marea Britanie. În acest context, autoarea

se referă la punctul de vedere exprimat de raportorul special al Naţiunilor Unite în problema violenţei în familie, căreia îi cad

victimă femeile, care leagă eficienţa anchetelor privind acest delict de crearea condiţiilor propice pentru construirea unei

societăţi mai puţin patriarhale, în care rolul predominant al bărbaţilor să se diminueze.

REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ

18. AZARI, HADI. – Regards croisés sur l’intention génocidaire. A propos de l’arrêt de la Cour

internationale de justice en l’affaire relative à l’application de la Convention pour la prévention et la

répression du crime de génocide (Bosnie-Herzégovine c/Serbie et Monténégro) = Consideraţii de ansambluasupra intenţiei de genocid. Pe marginea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie în afacerea privind aplicareaConvenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid (Bosnia şi Herţegovina c/Serbia şi Muntenegru).În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.739-764.

Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie în afacerea privind aplicarea Convenţiei

pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, când, pentru prima dată, un stat a sesizat Curtea împotriva unui alt stat pentru

încălcarea Convenţiei asupra genocidului (Bosnia şi Herţegovina c/Serbia şi Muntenegru). După 14 ani de aşteptare, Curtea

a recunoscut că masacrele comise la Srebrenica în 1995 s-au petrecut cu intenţie specifică şi constituie un genocid, dar ea nu

a considerat că acestea pot fi atribuite părţii reclamate. Aspectele încearcă să clarifice sensul intenţiei de genocid şi examinează

semnificaţia enunţului “distruge în totalitate sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios”.



19. BER�ARDI, ALESSA�DRO. – Le rôle du troisième pilier dans l’européanisation du droit pénal.

Un bilan synthétique à la veille de la réforme des traités = Rolul celui de-al treilea pilon în europenizareadreptului penal. Un bilanţ sintetic în ajunul reformei tratatelor. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.713-738.

Procesul de europenizare a dreptului penal este în plină dezvoltare, Europa devenind locul unde se dezvoltă o politică penală

centrată pe forme de cooperare judiciară şi de armonizare a unor sectoare întregi ale dreptului penal şi ale procedurii penale,

cel de-al 3-lea pilon al UE jucând în ultimii 15 ani, un rol central. Articolul propune dezbaterii probleme legate de politica

penală europeană şi de competenţa penală a Uniunii Europene. După părerea autorului, ele merită să fie din nou parcurse în

principalele lor evoluţii, astăzi, când Curtea de Justiţie a recunoscut posibilitatea de a aproba – chiar dacă în cazuri excepţionale

– directive de armonizare penală şi când, în urma viitoarei reforme a tratatelor, procesul de europenizare a dreptului penal

fundamental şi procesual ar trebui să abandoneze cel de-al treilea pilon.

20. BOŠ�JAK, MARKO. – Actualités du droit pénal slovène: septembre 2005-août 2007 = Actualităţi dindreptul penal sloven: septembrie 2005-august 2007. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé.

– Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.924-928.

Autorul prezintă noutăţile din domeniul dreptului penal sloven, referindu-se la legislaţie şi doctrină în materia procedurii

penale, politicii penale şi de drept penal de fond, precum şi la actualităţi legislative din alte domenii ale dreptului penal. De

asemenea, este comentată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dreptul de a-i interoga pe martori.

21. DA�ET, JEA�; SAAS, CLAIRE. – Le fou et sa “dangerosité”, un risque spécifique pour la justice

pénale = �ebunii şi “periculozitatea” acestora, un risc specific pentru justiţia penală. În: Revue de science

criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.779-795.

Noţiunile de periculozitate şi de risc au făcut ca părerea justiţiei penale asupra nebuniei să evolueze începând cu anul 1994.

Evoluţia psihiatriei, progresul ştiinţei au şi ele partea lor de influenţă ca şi evoluţia justiţiei şi poziţionarea sa în legătură cu

aceste două noţiuni. Noţiunile de responsabilitate penală şi de periculozitate asociate cu boala mintală funcţionează astăzi într-

o nouă dialectică, care are efecte nu numai asupra alegerii pedepsei, dar şi asupra deciziilor de orientare a procedurii, de

detenţie provizorie şi de aplicare a pedepselor. Multiplele forme de expertiză devin instrumente de apreciere a acestei

periculozităţi.

22. DELAGE, PIERRE-JÉRÔME. – La dangerosité comme éclipse de l’imputabilité et de la dignité =

Periculozitatea ca eclipsă a imputabilităţii şi a demnităţii. În: Revue de science criminelle et de droit pénal

comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.797-814.

După părerea autorului, există un pericol care se ascunde în spatele stigmatizării unui individ prin intermediul conceptului de

periculozitate şi anume, eventualitatea ca unele persoane – ce s-ar putea afla la originea unor fapte abominabile – să fie în

personalitatea şi existenţa lor” reduse numai la starea de pericol”. Nu materia penală este în cauză aici, ci cea a drepturilor

omului: a reduce o fiinţă umană numai la periculozitate, ar însemna într-adevăr, să-i fie refuzate toate celelalte caracteristici

recunoscute ca fiind acceptate la “ceilalţi” membri ai comunităţii umane – cei “nepericuloşi” – şi prin aceasta, să se refuze să

fie admisă demnitatea egală. Orice raţionament ce-şi propune să reducă personalitatea numai la potenţialul de nocivitate ar putea

avea efecte de o gravitate incomensurabilă, consideră autorul, ce pot afecta imputabilitatea, fundamentul subiectiv al

responsabilităţii penale, cât şi demnitatea, valoarea absolută a drepturilor omului.

23. PADFIELD, �ICOLA. – Droit de l’Angleterre et du Pays de Galles = Dreptul Angliei şi al Ţării Galilor.În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.917-923.

Autorul îşi prezintă comentariile pe marginea celor mai importante legi din Anglia şi Ţara Galilor începând cu anul 2005.

24. TEA�I, A��E-LISE. – L’arrêt de la Cour internationale de justice du 26 février 2007. Application

de la Convention pour la prévention et la répression du crime du génocide, vecteur d’unité ou de

fragmentation du droit international? = Decizia Curţii Internaţionale de Justiţie din 26 februarie 2007.Aplicarea Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, un vector de unitate sau defragmentare a dreptului internaţional? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – Paris :

Dalloz, nr.4, 2007, p.765-778.

În timp ce problema fragmentării dreptului internaţional public preocupă doctrina, decizia emisă de Curtea Internaţională de

Justiţie, în anul 2007, reprezintă ocazia de a aprecia realitatea acestui fenomen, cât şi posibilitatea de a aduce câteva remedii.

CIJ trebuie să stabilească dacă încălcările drepturilor persoanei umane comise în Bosnia şi Herţegovina constituie un genocid

imputabil Serbiei şi Muntenegrului şi nu poate ignora că Tribunalul Penal Internaţional pentru ex-Yugoslavia (TPIY) s-a

pronunţat deja asupra câtorva aspecte. La prima vedere, CIJ pare să dorească să limiteze riscurile de fragmentare a dreptului

internaţional, făcând loc deciziilor TPIY şi punând în umbră propria sa putere de stabilire a faptelor. Autoarea este de părere

că atunci când este vorba de a face un pas semnificativ spre o apropiere durabilă a jurisprudenţelor, Curtea rămâne ostilă şi

acţionând în maniera aceasta, CIJ nu poate decât să fragmenteze noţiunea de genocid.



REVUE DU DROIT PUBLIC

25. AKOU�, EMILIE. – Jeux de hasard et service public = Jocurile de noroc şi serviciul public. În: Revue

du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.643-660.

Pornind de la descrierea relaţiilor dintre serviciul public şi jocurile de noroc, autoarea scoate în evidenţă o dualitate a statutului

jocurilor de noroc în raport cu serviciul public. Unele dintre jocurile de noroc nu sunt recunoscute ca fiind de serviciu public,

cum ar fi loteria sau pariurile hipice, în timp ce altele, cum ar fi jocurile de cazinou, sunt. Alegerea calificării depinde în

principal de politica adoptată de legiuitor sau în lipsa acesteia, de orientările stabilite de judecător. Examinarea noţiunii de

serviciu public permite să se pledeze în favoarea unei uniformizări a regimului jocurilor de noroc, autorul considerând că

unitatea acestuia este posibilă din punct de vedere juridic, însă omogenizarea printr-o generalizare a etichetei de serviciu public

la toate jocurile sau dimpotrivă, retragerea acestui caracter jocurilor de cazinou are atât avantaje, cât şi inconveniente.

26. AROMATARIO, SILVA�O. – La dérive des institutions vers un régime présidentiel = Derivainstituţiilor spre un regim prezidenţial. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3,

2007, p.731-752.

O mare parte a clasei politice actuale este de părere că instituţiile Republicii franceze trebuie să fie reformate, existând în acest

moment dorinţa unor modificări profunde. Autorul este de părere că în prezent Franţa se dirijează spre un regim prezidenţial,

asistându-se astfel la o derivă prezidenţială a instituţiilor. Cele două aspecte analizate de autor sunt împărţite în două direcţii:

“de la parlamentarismul raţionalizat la prezidenţialism” şi “de la prezidenţialism la regimul prezidenţial”.

27. AUVRET, PATRICK. – La réforme de la responsabilité du président de la République = Reformaresponsabilităţii preşedintelui Republicii. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,

nr.2, 2007, p.409-420.

Sub preşedinţia lui Jacques Chirac, statutul penal al şefului statului a cunoscut o evoluţie importantă odată cu adoptarea, la

data de 19 februarie 2007, a proiectului de modificare a Constituţiei. Noul titlu X cuprinde articolele 67 şi 68 a căror redactare

a fost în totalitate schimbată. Autorul analizează aceste modificări din punct de vedere al dreptului constituţional. Astfel, noul

art.67 reiterează principiul iresponsabilităţii preşedintelui Republicii dată fiind calitatea sa, organizând de asemenea un regim

de inviolabilitate temporară a şefului statului. Din art.68 rezultă un regim de responsabilitate excepţională a preşedintelui ce

diferă în mod substanţial de fostul sistem. Cauza responsabilităţii este pur politică, iar procedura de destituire se îndepărtează

de influenţa penală.

28. BARBÉ, VA�ESSA. – Le débat sur l’effet horizontal des droits de l’homme au Royaume-Uni depuis

l’entrée en vigueur du “Human Rights Act 1998” = Dezbaterea asupra efectului orizontal al drepturiloromului în Marea Britanie de la intrarea în vigoare a “Human Rights Act 1998“. În: Revue du droit public. –

Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.495-512.

Autoarea se referă la “Human Rights Act 1998”, lege adoptată în Marea Britanie ce permite introducerea dispoziţiilor

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern, încorporare care prezintă numeroase particularităţi. Aspectele

reflectate se referă la ambiguităţile textului, precum şi la poziţia prudentă a tribunalelor britanice.

29. BOUSQUET, FRA�ÇOIS-CHARLES. – La responsabilité de l’Etat du fait des dispositions

constitutionnelles = Responsabilitatea statului, date fiind dispoziţiile constituţionale. În: Revue du droit public.

– Paris : Editions juridiques associées, nr.4, 2007, p.937-958.

Autorul consideră că recunoaşterea unei responsabilităţi a statului bazată pe dispoziţii constituţionale nu mai pare imposibil de

avut în vedere, din moment ce nu mai este vorba de a repune în cauză validitatea sau conformitatea lor cu o altă normă. Curtea

administrativă de apel din Paris a degajat tocmai o astfel de recunoaştere într-o decizie din 2003. Autorul consideră că nu trebuie

neglijată importanţa mai generală a unei astfel de decizii ce deschide calea unui contencios cu contururi şi consecinţe incerte.

30. CAILLE, PASCAL. – L’état d’urgence. La loi du 3 avril 1955 entre maturation et dénaturation =

Starea de urgenţă. Legea din 3 aprilie 1955 între maturizare şi denaturare. În: Revue du droit public. – Paris

: Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.323-354.

După părerea autorului, starea de urgenţă, demonstrându-şi indispensabilitatea în trecut, apare astăzi ca fiind inadecvată cu

modernitatea. Legea franceză adoptată la 3 aprilie 1955 privind starea de urgenţă este analizată cu referire atât la sensul, cât

şi la destinul acesteia. În anul 2005 a fost instituită starea de urgenţă, ceea ce a reînnoit reflecţiile cu privire la regimul acesteia.

Autorul analizează aspecte ca: pertinenţa stării de urgenţă în trecut, carenţele stării de urgenţă în prezent, precum şi coerenţa

stării de urgenţă pe viitor şi subliniază necesitatea constituţionalizării stării de urgenţă, precum şi a reorganizării controlului

acesteia.

31. CHABROT, CHRISTOPHE. – La Charte européenne des droits de l’homme dans la ville: un exemple

d’acte “pré-juridique” = Carta europeană a drepturilor omului în oraş: un exemplu de act “pre-juridic”. În:

Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.355-378.

“Carta europeană a drepturilor omului în oraş” a fost adoptată în anul 2000, la Saint-Denis. Autorul consideră că este dificilă

asimilarea acestui document cu un act juridic dotat cu un efect direct invocabil în faţa unui judecător. Autorul este de părere



că, totuşi, Carta posedă calităţi care permit să fie avută în vedere recunoaşterea unei categorii noi de acte administrative –

actele “pre-juridice”. Aspectele analizate sunt cuprinse în două părţi distincte: “Carta – act nejuridic”, aceasta având o natură

juridică ambiguă şi “Carta – “act-prejuridic”“, cu reale consecinţe în drept şi posibile consecinţe în fapt.

32. CHAUVET, CLÉME�T. – La personnalité contentieuse des autorités administratives indépendantes =

Personalitatea contencioasă a autorităţilor administrative independente. În: Revue du droit public. – Paris :

Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.379-400.

Autorul îşi prezintă consideraţiile asupra personalităţii contencioase a autorităţilor administrative independente (AAI), instituţii

recunoscute şi apreciate astăzi şi care rămân obiecte de studiu insolite. De câţiva ani, doctrina şi jurisprudenţa par să fi reuşit

să contribuie la apariţia unor criterii de identificare a categoriei, iar invenţiile legislative constante au făcut posibilă apariţia

unei autorităţi publice independente dotate cu personalitate juridică.

33. DELAU�AY, BE�OÎT. – Pour un intérêt à agir autonome en matière d’injonction = Pentru un interesde a acţiona autonom în materie de injoncţiune. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,

nr.3, 2007, p.661-682.

Autorul consideră că este necesar să se pună capăt subordonării interesului de a acţiona în materie de injoncţiune,

contenciosului excesului de putere, prin căutarea unor noi reguli care să permită atât păstrarea autonomiei injoncţiunii, cât şi

garantarea încadrării admisibilităţii sale. După părerea sa, aprecierea autonomă a interesului de a acţiona în materie de

injoncţiune, pe baza unor solide justificări, trebuie astfel să se producă în condiţii noi.

34. DEPUSSEY, LAURE�T. – Hiérarchie des normes et hiérarchie des pouvoirs = Ierarhia normelor şiierarhia puterilor. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.421-444.

Teoria separaţiei puterilor s-a transformat de-a lungul regimurilor politice, trecând de la o accepţie orizontală la o organizare

verticală. Aspectele de care se ocupă articolul sunt apariţia unei corelaţii între ierarhia normelor şi cea a puterilor precum şi

reorganizarea puterilor, printr-o reformulare a ierarhiei normelor.

35. GROS, MA�UEL. – Ultime recours contre l’inexécution d’un acte administratif: le référé judiciaire =

Recurs final împotriva neexecutării unui act administrativ: procedura de urgenţă provizorie. În: Revue du droit

public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.401-408.

Problemele supuse atenţiei de către autor privesc executarea actului administrativ. În contextul în care, în ultimul timp,

universitarii, magistraţii şi practicienii au subliniat ameliorarea căilor de executare a hotărârilor şi deciziilor jurisdicţiei

administrative, autorul atrage atenţia asupra mai multor aspecte printre care şi ficţiunea executării spontane a actului

administrativ.

36. GRÜ�DLER, TATIA�A. – La République française, une et indivisible? = Republica Franceză, unicăşi indivizibilă? În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.445-478.

Principiile de unitate şi indivizibilitate care au apărut împreună şi au fost asociate unei aceleaşi idei (la origine cea a integrităţii

teritoriului), au astăzi, evoluţii distincte. Separarea care a început prin statutul diferit în raport cu textul constituţional se extinde

la semnificaţia şi importanţa lor juridică. Aspectele asupra cărora se opreşte autoarea sunt declinul unui principiu consacrat –

indivizibilitatea, precum şi reapariţia unui principiu uitat – unitatea.

37. HASTI�GS, MICHEL. – Primaires et nouvel imaginaire démocratique = Alegerile primare şi un nouimaginar democratic. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.551-556.

Termenul de “primare”, cu referire la alegerile primare, termen instalat în lexicul mediatic şi academic a fost folosit pentru a

califica modalitatea de selecţie, rară, dar nu inedită, în Franţa, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2007. Consideraţiile

autorului cu privire la “noul imaginar democratic” sunt prezentate pe larg în articol, alegerile primare, după părerea acestuia,

reprezentând una din piesele majore ale unui montaj democratic care se consideră şi se doreşte a fi echitabil, durabil şi

cetăţenesc.

38. JA�, PASCAL. – La sélection des présidentiables, une question ancienne et en devenir = Selecţiaprezidenţiabililor, o chestiune veche şi în devenire. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques

associées, nr.2, 2007, p.547-550.

Pentru prima dată, la alegerile prezidenţiale din 2007 s-a generalizat un pre-prim tur electoral organizat de către principalele

formaţiuni politice. Mai exact, selecţia candidaţilor la magistratura supremă a existat dintotdeauna în cadrul formaţiunilor

politice, dar de acum înainte, ea este strict organizată, încadrată şi operată de militanţii înşişi. Autorul îşi prezintă consideraţiile

pe marginea alegerilor primare.

39. JA�ICOT, LAETITIA. – L’homologation: vers une justice administrative gracieuse = Omologarea:spre o justiţie administrativă graţioasă. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.4,

2007, p.907-936.

Activitatea graţioasă ce reprezintă una din activităţile tradiţionale ale judecătorului civil, pare să fi fost introdusă în dreptul

administrativ de către Consiliul de Stat francez, în două avize contencioase din 2002. Avizele consacră existenţa unei forme

de jurisdicţie graţioasă în contenciosul administrativ, chiar dacă termenul nu este utilizat în mod expres. Conform opiniei

autoarei, compararea cu regulile de procedură civilă ar trebui să permită să fie mai bine sesizată noţiunea de jurisdicţie graţioasă

care, din acest moment, este susceptibilă să primească o aplicare în contenciosul administrativ. Odată identificată, activitatea

graţioasă trebuie analizată în raport cu activitatea jurisdicţională a judecătorului administrativ.



40. LERIQUE, FLORE�CE. – La rémunération des fonctionnaires au mérite = Remunerarea funcţionarilor,după merit. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.683-706.

În Franţa, introducerea unei relaţii între performanţă şi remunerare suscită polemici şi controverse. Generalizarea remunerării

după merit obligă la conceptualizarea luării în considerare a unor criterii subiective dificil de cuantificat în cadrul serviciilor

publice. Aspectele analizate de autoare sunt consacrate astfel remunerării după merit, dreptului funcţiei publice şi sistemului

de funcţie publică.

41. LUCAS-ALBER�I, KATIA. – La loi relative à la transparence en matière nucléaire = Legea privindtransparenţa în materie nucleară. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007,

p.707-730.

Autoarea arată că dreptul de acces la informaţie asupra mediului, promovat de Legea franceză din 1 martie 2005 privind Carta

Mediului, obiectivul Directivei nr.2003/4/CE, cât şi una din axele Convenţiei Aarhus nu puteau decât să ducă la o consolidare

a dreptului la informaţie nucleară. Unul din obiectivele Legii pentru transparenţă în materie nucleară (TSN) ar fi acela de a-i

“reconcilia” pe francezi cu domeniul nuclear, legiuitorul părând să dorească să liniştească neîncrederea acestora faţă de această

activitate sectorială. Dreptul la informaţie asupra mediului, consacrat de aceste texte se extinde la orice informaţie care se

referă la factori ca energia, deşeuri, etc. Autoarea arată că, fără ca acest lucru să devină explicit, informaţiile cu referire la

activităţile nucleare nu ar putea fi deci excluse din domeniul informaţiei privind mediul.

42. MARTI�EAU, A��E-CHARLOTE. – La technique du balancement par l’Organe d’appel de l’OMC =

Organul de apel al OMC şi tehnica echilibrului. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées,

nr.4, 2007, p.991-1030.

Organul de Apel (OA) al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) a decis să abordeze articolul XX al Acordului ce instituie

OMC în 1995, sub forma unui echilibru între interesele comerciale şi cele extra-comerciale. Această tehnică nu-i aparţine în

exclusivitate, ea se înrudeşte cu principiul de proporţionalitate invocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea

de Justiţie a Comunităţilor Europene, iar aspectele prezentate în articol se referă la echilibru ca tehnică de justificare a deciziilor.

43. MOUTOUH, HUGUES. – Contribution à l’étude juridique du droit des groupes = O contribuţie lastudiul juridic al dreptului grupurilor. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2,

2007, p.479-494.

Conceptul de drept al grupurilor a apărut pe scena juridică franceză în anii ‘90, suscitând de la apariţia sa controverse

doctrinare. Autorul consideră că Franţa pare să se opună oricărei consacrări constituţionale a unui drept al grupurilor, legea

fundamentală franceză nerecunoscând existenţa de comunităţi infra-statale cu caracter lingvistic, cultural, etnic sau religios.

El consideră că sistemul juridic francez nu va tolera niciodată să facă din aceste colective, deţinători de drepturi proprii. După

părerea autorului, conceptul este perceput mai ales ca un concept ideologic, ce permite promotorilor să legitimeze anumite

aspiraţii şi revendicări minoritare, accepţiune pe care o consideră prea militantă, dreptul grupurilor meritând efectiv să fie

abordat ştiinţific în calitate de concept analitic.

44. MOUZET, PIERRE. – Le rapport de constitutionnalité. Les enseignements de la V-e République =

Raportul de constituţionalitate. Preceptele celei de-a V-a Republici. În: Revue du droit public. – Paris : Editions

juridiques associées, nr.4, 2007, p.959-990.

Autorul analizează aspecte complexe ca: raportul de constituţionalitate şi normele externe, raportul de constituţionalitate şi

normele interne, referindu-se şi la alte aspecte ca: raportul constituţional şi sistemul constituţional şi sistemul politic. El este

de părere că neconstituţionalitatea şi anticonstituţionalitatea traduc două aspecte diferite ale raportului de constituţionalitate,

uneori pentru că intensitatea constituţională variază, alteori pentru că materia constituţională se schimbă.

45. PÉTAUX, JEA�. – Les deux ramoneurs et la démocratie partisane = Cei doi coşari şi democraţiapartizană. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.557-566.

Autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea desemnării interne a candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 2007 din Franţa:

exemplul Partidului Socialist (PS) şi al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), cele două importante formaţiuni politice

franceze. În preambulul articolului, autorul se referă la o parabolă, pentru a o transpune la procesul de desemnare al candidaţilor

celor două partide la alegerile prezidenţiale din 2007.

46. RAUX, CÉDRIC. – Identité nationale et citoyenneté en Russie aujourd’hui = Identitate naţională şicetăţenie în Rusia de astăzi. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007,

p.513-546.

Autorul se referă la problema cetăţeniei şi la natura noului stat rus după iunie 1990, când conducătorii ruşi şi-au manifestat

voinţa de a da o formă politică şi juridică unei identităţi naţionale zdruncinate de schimbările petrecute.

47. SAI�T-BO��ET, FRA�ÇOIS. – La double genèse de la justice constitutionnelle en France. La justice

politique au prisme des conceptions françaises = Dubla geneză a justiţiei constituţionale în Franţa. Justiţiapolitică prin prisma concepţiilor franceze. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3,

2007, p.753-792.

Autorul propune o istorie a justiţiei constituţionale care să ia în considerare ierarhia între legea constituţională şi legea ordinară.

El subliniază că istoria controlului de constituţionalitate a legii nu este numai o istorie a dorinţei de ascendenţă a executivului

asupra legislativului. Analiza propusă de autor priveşte justiţia constituţională concepută ca o instanţă însărcinată să vegheze

la respectarea de către organe a competenţelor lor, cât şi la ocrotirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Aceste două misiuni ţin de două logici diferite care au fiecare istoria lor.



48. SEILER, DA�IEL-LOUIS. – Primaires? Vous avez dit primaires? = Alegeri primare? Aţi spus alegeriprimare? În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.2, 2007, p.567-570.

Pornind de la faptul că socialiştii francezi au fost primii care s-au raliat principiului de alegere internă directă pentru

prezidenţiale, aliniindu-se social-democraţilor din Europa, autorul îşi prezintă consideraţiile pe marginea acestei modalităţi de

selecţie a candidatului.

49. VO�SY, MOEA. – Le “Parlement constituant” n’est pas souverain = “Parlamentul constituant” nu estesuveran. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.793-812,.

Noţiunea de “identitate constituţională a Franţei” şi-a făcut recent intrarea în jurisprudenţa Consiliului Constituţional francez,

prin Decizia din 27 iulie 2006 asupra drepturilor de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională. Ca orice nouă

noţiune, ea trebuie definită cu grijă. Până în prezent, Consiliul Constituţional nu a avut ocazia să clarifice ce anume se înţelege

prin această expresie care vine să o înlocuiască pe cea de “dispoziţie expresă contrară a Constituţiei” în controlul de

constituţionalitate al legilor de transpunere a directivelor comunitare. Aspectele analizate de autor se referă la limitele implicite

legate de natura juridică a Parlamentului constituant, precum şi limitele explicite prevăzute de Constituţie.

50. WAHL, RAI�ER. – Aux origines du droit public allemand contemporain = La originile dreptului publicgerman contemporan. În: Revue du droit public. – Paris : Editions juridiques associées, nr.3, 2007, p.817-844.

Studiul face parte dintr-un proiect mai larg al unei “istoricizări” a dreptului public german în vigoare, drept ce poate fi mai

bine înţeles prin cercetarea caracterului său specific. Articolul se limitează la examinarea primei etape a dreptului public

german şi precizează trăsăturile revoluţiei juridice înfăptuite după dictatura nazistă. Sunt luate în considerare caracteristicile

structurale ale dreptului public german, astfel cum au fost ele stabilite de-a lungul acestei prime etape din evoluţia sa.

REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL

51. BER�ARD-MAUGIRO�, �ATHALIE. – �ouvelle révision constitutionnelle en Egypte: vers une

réforme démocratique? = O nouă revizuire constituţională în Egipt: spre o reformă democratică? În: Revue

française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.843-860.

Egiptul a cunoscut două reforme constituţionale succesive în 2005 şi apoi în 2007. Prima revizuire a vizat art.76 şi a instaurat

alegerea preşedintelui Republicii prin sufragiu universal, iar cea de-a doua revizuire a modificat 34 de dispoziţii. Preşedintele,

aflat la originea celor două revizuiri, a afirmat că obiectivul a fost cel de a consolida procesul de democratizare. Autoarea îşi

pune întrebarea dacă amendamentele din 2007 pot fi privite ca un progres sau un recul în procesul de democratizare, ţinând

cont şi de faptul că “Amnesty International” a calificat amendamentele drept cea mai gravă tentativă de eroziune a drepturilor

omului de la instaurarea stării de urgenţă din 1981. Din cele 34 de amendamente adoptate, 11 au vizat suprimarea oricărei

referiri la caracterul socialist al economiei egiptene, alte revizuiri au făcut de asemenea obiectul unui consens, în timp ce o

duzină de amendamente sunt privite de unii ca sporind caracterul autoritar al regimului.

52. CA�EDO-PARIS, MARGUERITE. – 1995-2007: “dodécennat” abracadabrantesque! Libres propos

sur les deux mandats présidentiels de Jacques Chirac = 1995-2007: doisprezece ani abracadabranţi!Consideraţii libere asupra celor două mandate prezidenţiale ale lui Jacques Chirac. În: Revue française de droitconstitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.785-810.

Autoarei i se pare demn de interes să se reîntoarcă spre un trecut încă foarte apropiat, spre cei doisprezece ani de preşedinţie

a lui Jacques Chirac. Ea îşi propune să prezinte cititorilor curiozităţi şi alte originalităţi constituţionale din acea perioadă. După

părerea sa, preşedinţia lui Chirac a fost “abracadabrantă”, din punct de vedere instituţional şi constituţional, iar demonstraţia

se va desfăşura din acest unic punct de vedere.

53. MATHIEU, BERTRA�D. – Les rapports normatifs entre le droit communautaire et le droit national.

Bilan et incertitudes relatifs aux évolutions récentes de la jurisprudence des juges constitutionnel et

administratif français = Raporturile normative dintre dreptul comunitar şi dreptul naţional. Bilanţ şiincertitudini privind evoluţiile recente ale jurisprudenţei judecătorilor constituţional şi administrativ francezi.În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.675-694.

În ceea ce priveşte dreptul comunitar sau al UE, evoluţiile recente ale jurisprudenţei Consiliului Constituţional şi ale Consiliului

de Stat francez pot fi considerate că iniţiază o abordare unitară a ierarhiei normelor comunitare şi naţionale. Cadrul creat de

aceste evoluţii a permis Consiliului Constituţional să considere că, în principiu, nu-i revine să controleze constituţionalitatea

legilor de transpunere a directivelor comunitare, prin aceasta, el a fost determinat să rupă cu jurisprudenţa sa tradiţională.

Consiliul de Stat, s-a aliniat acestei “revoluţii” jurisprudenţiale iniţiate de judecătorul constituţional. O serie de chestiuni rămân

totuşi nelămurite în ceea ce priveşte influenţa unei astfel de evoluţii a raporturilor normative dintre dreptul provenit din ordinea

juridică comunitară şi cel provenit din ordinea juridică constituţională naţională.

54. �ABLI, BÉLIGH. – La figure du “législateur” de l’Union européenne = Figura “legiuitorului” UniuniiEuropene. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.695-718.

“Legiuitorul” Uniunii Europene nu se reduce la o figură organică unică. “Legea europeană” este produsul acordului de voinţe

ale organelor legislative parţiale ce formează împreună organul legislativ complex al Uniunii Europene. De asemenea,



identificarea legiuitorului european, consideră autorul, se înscrie în raporturile dialectice dintre statele membre şi Uniunea

Europeană iar voinţa statelor membre participă la formarea voinţei Uniunii, astfel cum se exprimă aceasta în actele sale

legislative.

55. ROCA, DAVID. – Vers la fin de l’Etat des autonomies en Espagne = Spre un sfârşit al statuluiautonomiilor în Spania. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France,

nr.72, 2007, p.861-892.

Spania traversează de câteva luni un val de reforme ce afectează statutele Comunităţilor autonome care riscă să modifice

durabil structura politică a ţării. Sistemul actual denumit “autonom” se bazează pe un echilibru instabil de repartiţie a

competenţelor între Statul central şi Comunităţile Autonome, echilibru ce plasează acest sistem la încrucişarea căilor ce duc

de la centralismul statal la federalism. Autorul este de părere că reformele statutelor de autonomie, intervenind în sensul unei

dezvoltări a competenţelor comunitare vor avea un efect destabilizator şi îşi prezintă consideraţiile care permit să fie explicate

evoluţiile în curs, precum şi slăbiciunile sistemului actual.

56. RU�AVOT, MARIE-CLOTILDE. – La procédure d’élaboration de la loi pour l’égalité des chances:

une nouvelle lecture institutionnelle de la Constitution? = Procedura de elaborare a legii pentru egalitateade şanse: o nouă lectură instituţională a Constituţiei? În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris :

Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.811-824.

Pornind de la o abordare procedurală a Legii pentru egalitatea de şanse, articolul îşi propune să stabilească dacă modalităţile

procedurii legislative urmate se fac ecoul sau dimpotrivă “detonatorul” unei mutaţii a mecanismelor instituţionale ale celei de-a

V-a Republici.

57. SCHMITT, SYLVIE. – La nature objective du contentieux constitutionnel des normes: les exemples

français et italien = �atura obiectivă a contenciosului constituţional al normelor: exemplul francez şi italian.În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007, p.719-747.

Autoarea prezintă comparativ organizarea contenciosului constituţional francez şi italian al normelor în Franţa şi în Italia. Două

elemente le diferenţiază în mod special: primul element privind procedura, iar cel de-al doilea fondul. Ansamblul observaţiilor

conduce la o unică concluzie: contenciosul constituţional italian nu este mai puţin obiectiv decât contenciosul constituţional

francez. El este fondat pe o abordare a contenciosului obiectiv diferită de concepţia franceză.

58. SCOFFO�I, GUY; FASSASSI, IDRIS. – L’actualité constitutionnelle dans les pays de “common law”

et de droit mixte: Etats-Unis = Actualitatea constituţională în ţările de “common law” şi de drept mixt: StateleUnite. În: Revue française de droit constitutionnel. – Paris : Presses Universitaires de France, nr.72, 2007,

p.825-842.

Este prezentată actualitatea constituţională din SUA, anii 2005-2006, care se caracterizează mai ales prin instalarea unei noi

majorităţi democrate în Congres şi o jurisdicţie constituţională legată de contextul de luptă împotriva terorismului şi de

preocupări de securitate publică.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

59. CUPERLIER, OLIVIER. – Réflexions critiques sur l’insaisissabilité d’une ouverture du crédit =

Reflecţii critice cu privire la insesizabilitatea unei deschideri de credit. În: Revue trimestrielle de droit civil. –

Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.485-498.

Autorul este preocupat de problema sesizabilităţii unei deschideri de credit. După părerea sa, atât Curtea de Casaţie cât şi

doctrina ar trebui să privească dintr-un punct de vedere nou chestiunea insesizabilităţii deschiderilor de credit.

60. DO�DERO, BRU�O. – De la condition potestative licite = Despre condiţia potestativă licită. În: Revue

trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.677-700.

O problemă nerezolvată care a stârnit o importantă agitaţie jurisprudenţială şi doctrinară, privită cu îngrijorare de către

practicieni este cea a condiţiei potestative. Autorul îşi propune să indice care sunt insuficienţele teoriei condiţiei potestative

din partea debitorului, precum şi elementele pe care ar putea să se sprijine o teorie mai sigură.

61. DROSS, WILLIAM. – L’introuvable nullité des conditions potestatives = �ulitatea condiţiilorpotestative. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.701-723.

Art.1174 al Codului Civil francez stabileşte un principiu – nulitatea condiţiilor potestative – a cărui justeţe nu este contestată.

Autorul consideră că după două secole a venit momentul de a afirma deplina validitate a condiţiilor potestative. El ar dori ca

art.1175 să dispară din anteproiectul de reformă a dreptului obligaţiilor şi ca, pentru moment, jurisprudenţa să scoată definitiv

art.1174 de pe scena juridică, pentru a oferi art.1178 ce a rămas mult timp în umbră, rolul de prim plan ce-i revine.

62. MARTI�, RAYMO�D. – Les détournements de la procédure judiciaire = Deturnări ale proceduriijudiciare. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.4, 2007, p.723-727.

Considerând procedura ca pe o reglementare formală a procesului, o tehnică, după părerea autorului, din acest punct de vedere,

ea nu reprezintă decât o regulă a jocului în lupta în care se lansează părţile adverse, judecătorul veghind numai la respectarea



sa de către protagonişti. Dar, procedura poate fi deturnată în alte scopuri. Autorul propune examinarea a patru tipuri succesive

de deturnare, fără să pretindă că a epuizat problematica.

63. ZIMMERMA��, REI�HARD. – Le droit comparé et l’européanisation du droit privé = Dreptulcomparat şi europenizarea dreptului privat. În: Revue trimestrielle de droit civil. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007,

p.451-484.

Apariţia progresivă a unui drept privat european reprezintă una din evoluţiile juridice contemporane remarcabile. În cadrul

acestui proces juridic, comparatismul juridic a jucat şi joacă în continuare un rol important. Autorul se referă la europenizarea

dreptului privat ca sarcină nouă şi ca o provocare pentru dreptul comparat.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

64. COUTRO�, LAURE�T. – L’arrêt “Schul”: une occasion manquée de revisiter la jurisprudence

“Foto-Frost” = Decizia “Schul”: o ocazie ratată de a revizita jurisprudenţa “Foto-Frost”. În: Revue

trimestrielle de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.491-512.

Curtea de Justiţie a respins o soluţie novatoare care ducea la o interpretare a jurisprudenţei “Foto-Frost”, preferând să opteze

pentru o soluţie mai clasică. Astfel, refuzând să reinterpreteze jurisprudenţa “Foto-Frost”, cum i s-a propus, Curtea de Justiţie

a consolidat această jurisprudenţă care de acum înainte, pare să fie intangibilă.

65. DIEU, FRÉDÉRIC. – Le Conseil d’Etat face à l’autorité des interprétations données par la CJCE

dans le cadre d’un renvoi préjudiciel: une position délicate = Consiliul de Stat şi autoritatea interpretăriloroferite de CJCE în cadrul unei retrimiteri prejudiciale: o poziţie delicată. În: Revue trimestrielle de droit

européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.473-490.

Prin decizia “De Groot”, Consiliul de Stat francez a abandonat jurisprudenţa ONIC din 1985 şi a recunoscut că în timp ce ea

nu făcea obiectul retrimiterii prejudiciale operate, interpretarea Tratatului şi a actelor comunitare dată de Curtea de Justiţie a

Comunităţilor Europene, pe baza art.234 TCE se impunea judecătorului naţional. Autorul este de părere că refuzând să se

considere legat de aprecierea Curţii asupra conformităţii cu dreptul comunitar a regulii de drept intern în cauză, Consiliul de

Stat a adoptat o poziţie riscantă, a cărei pertinenţă va trebui apreciată cu privire la jurisprudenţa ce va veni din partea

judecătorului comunitar în materie de retrimitere prejudicială.

66. DUBOUT, EDOUARD. – Le “contentieux de la troisième génération” ou l’incomplétude du système

juridictionnel communautaire = “Contenciosul celei de-a treia generaţii” sau neîmplinirea sistemuluijurisdicţional comunitar. În: Revue trimestrielle de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.427-444.

Contenciosul celei de-a “treia generaţii” este cel al confruntării jurisdicţiei comunitare şi a jurisdicţiilor naţionale. În faţa

imposibilităţii Curţii de Justiţie de a-i constrânge direct pe judecătorii naţionali să respecte şi să facă să fie respectat dreptul

comunitar, există o tentaţie puternică de a le sancţiona indirect. Autorul este de părere că eficacitatea coerciţiei este relativă şi

de asemenea că ea merge împotriva naturii sistemului jurisdicţional comunitar bazat pe cooperare. El consideră că neîmplinirea

sistemului jurisdicţional comunitar rezultă din decalajul dintre pretenţia la existenţa unei ierarhii normative şi resemnarea la

absenţa unei ierarhii jurisdicţionale în dreptul comunitar.

67. PERROT, DA�IELLE. – La Cour de Justice de la Caraïbe, une nouvelle Cour de justice

communautaire = Curtea de Justiţie din Caraibe, o nouă Curte de justiţie comunitară. În: Revue trimestrielle

de droit européen. – Paris : Dalloz, nr.3, 2007, p.445-472.

Prin crearea Comunităţii şi Pieţei comune a Caraibelor (CARICOM) s-a manifestat ambiţia unei integrări economice

consolidate între statele participante, ţinând cont de realizările considerate a fi insuficiente în cadrul zonei de liber schimb a

Caraibelor. Referindu-se la crearea Curţii de Justiţie a Caraibelor, autoarea consideră că acest fapt demonstrează o voinţă de

integrare prin drept şi analizează rolul acesteia de judecător comunitar „original”, ceea ce reprezintă o inovaţie în sistemul

juridic al Caraibelor care, până în anul 2005, nu dispuneau de o instanţă jurisdicţională proprie de reglementare a diferendelor

juridice.



Cărţi recent achiziţionate de Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 – Achiziţiile publice . Contracte, norme de aplicare şi ghid de atribuire. – ediţia a VII-a revăzută şi adăugită. –

Bucureşti : Monitorul Oficial, 2007. 568 p. – (Legislaţie pentru toţi). ISBN 978-973-567-611-7: 32 lei.

SUBIECT: achiziţii publice.

347.74/A16

2 – A�DREŞA�-GRIGORIU, BEATRICE; ȘTEFA�, TUDOREL. Tratatele Uniunii Europene :

versiune consolidată / Beatrice Andreşan-Grigoriu; Tudorel Ştefan. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007.

256 p. – (Legislaţie). ISBN 978-973-1720-59-3 : 20 lei.

SUBIECT: Tratatul Comunităţii Europene; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Tratatul privind instituirea Uniunii

Europene.

341.217(4)UE / A51

3 – AVRAM, AURICĂ. Procedura insolvenţei. Răspunderea membrilor organelor de conducere / Aurică

Avram 158 p. – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1720-76-0 : 19 lei.

SUBIECT: insolvenţă; procedura insolvenţei; răspundere solidară; prescripţia dreptului la acţiune; măsuri asigurătorii;

executare silită.

347.736/A95

4 – BACACI, ALEXA�DRU. Raporturile patrimoniale în dreptul familiei / Prof. univ. dr. Alexandru

Bacaci. – ediţia a 2-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 292 p., index p. 285 – (Monografie).

ISBN 978-973-1836-25-6 : 28 lei.

SUBIECT: dreptul familiei; drepturile copilului; soţi.

347.6/B12

5 – BĂLTEA�U, VIORICA; PAȘCA, IOA�A-CELI�A. Introduzione al linguaggio del diritto / Viorica

Bălteanu; Ioana-Celina Paşca. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 178 p. ISBN 978-973-1720-77-7 : 19 lei.

SUBIECT: tehnică legislativă; lingvistică juridică.

340.1/B19

6 – BÎRSA�, COR�ELIU. Drept civil. Drepturi reale principale / Corneliu Bîrsan. – Ediţia a II-a, revăzută

şi adăugită. La elaborarea prezentei ediţii s-a avut în vedere legislaţia publicată până la data de 1 august 2007. –

Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 364 p. ISBN 978-973-1720-73-9 : 45 lei.

SUBIECT: drept de proprietate; drept civil; drepturi reale; dreptul de proprietate.

347.2/B54

7 – BOROI, GABRIEL; SPI�EA�U-MATEI, OCTAVIA. Codul de procedură civilă adnotat / Dr. Gabriel

Boroi, Dr. Octavia Spineanu-Matei. – ed. a 2-a, revăzută şi adăugită 1076 p., index p. 1053.

ISBN 978-973-1720-79-1 : 125 lei.

SUBIECT: Codul de procedură civilă; doctrină; jurisprudenţă; procedură contencioasă.

347.9/B68

8 – BRUDAŞCU, DA�. Dicţionar englez – român pentru jurişti / Dan Brudaşcu. – Editura Sedan (Viaţa

Creştină). 500 p. ISBN 973-99009-4-1 : 32,43 lei.

SUBIECT: dicţionar; limba engleză.

(038)34/D39

9 – CIUTACU, FLORI�. Codul civil adnotat / Florin Ciutacu. – Bucureşti : Monitorul Oficial, 2007.

ISBN 978-973-567-607-0 : 99 lei.

SUBIECT: Cod civil; Curtea Constituţională, decizii.

347(094.4)/C55


∗Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert la Consiliul Legislativ


10 – Codul penal comentat / Prof. univ. dr. Matei Basarab (coordonator); Prof. univ. dr. Viorel Paşca; Prof.

univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ; Conf. univ. dr. Constantin Butiuc. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. – ISBN

978-973-1720-64-7

Vol. I. Partea generală / Prof. univ. dr. Matei Basarab (coordonator); Prof. univ. dr. Viorel Paşca; Prof.

univ. dr. Gheorghiţă Mateuţ; Conf. univ. dr. Constantin Butiuc. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – XV

+ 728 p., bibliogr. p. 711, index p. 715. – ISBN 978-973-1720-65-4 : 89 lei.

SUBIECT: Cod penal; infracţiune; pedeapsă; răspundere penală.

343(094.4)/C60

11 – CORBETT, RICHARD; JACOBS, FRA�CIS; SHAKLETO�, MICHAEL. Parlamentul European

/ Richard Corbett, Francis Jacobs şi Michael Shakleton. – Ediţia a şasea. – Bucureşti : Regia Autonomă

“Monitorul Oficial”, 2007. 400 p., index p. 375, anexe p. 348 – (Uniunea Europeană). Volumul conţine

următoarele anexe: 1. Alegerile pentru Parlamentul european; 2. Date de contact pentru birourile Parlamentului

European; 3. Surse de informare privind Parlamentul European. ISBN 978-973-567-608-7 : 52 lei.

SUBIECT: Parlament European; alegeri europene; grup parlamentar.

341.217(4)UE/C71

12 – Dicţionar de procedură civilă / Prof. univ. dr. Mircea N. Costin; Prof. univ. dr. Ioan Leş; Prof. univ. dr.

Mircea Ştefan Minea; Lector univ. dr. Călin M. Costin; Lector univ. drd. Sebastian Spinei. – Ediţia a 2-a. –

Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 918 p. – (Dicţionare Hamangiu). ISBN 978-973-1836-10-2 : 99 lei.

SUBIECT: dicţionar; procedură civilă.

(038)347.9/D39

13 – DIMA, DA�IELA. Uzucapiunea : Studiu de doctrină şi jurisprudenţă / Daniela Dima. – Bucureşti :

Editura Hamangiu, 2006. 222 p, bibliogr. p. 211, index p. 219 – (Monografie). ISBN (10)973-8957-33-8

ISBN (13)978-973-8957-33-6 : 20 lei.

SUBIECT: uzucapiune; prescripţie achizitivă; carte funciară; Cod civil român.

347.23/D42

14 – FÁBIÁ� GYULA. Drept instituţional comunitar / lect. dr. Gyula Fábián. – Ediţia a II-a. Cu referiri la

Tratatul de aderare a României, Constituţia UE, Tribunalul Funcţiei Publice şi Eurojust. – Cluj-Napoca : Sfera

Juridică, 2006. 504 p., bibliogr. p. 451. ISBN 973-87831-3-5 : 40 lei.

SUBIECT: drept instituţional comunitar; Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană; Constituţia Uniunii Europene; Tribunalul

Funcţiei Publice; EUROJUST; drept european; drept comunitar; instituţii comunitare; justiţie comunitară; libertăţi

fundamentale.

341.217(4)UE/F12

15 – FRE�ŢIU, GABRIELA CRISTI�A. Retrocedarea imobilelor preluate abuziv / Dr. Gabriela Cristina

Frenţiu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 392 p. – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1836-22-5 : 39 lei.

SUBIECT: retrocedare imobiliară; Legea nr.10/2001; măsuri reparatorii; restituire imobile ; restituire în natură imobile;

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/1999; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2000.

347.23/F89

16 – GHEORGHE, CRISTIA�. Drept comercial comunitar : Instituţii de drept comercial comunitar din

perspectiva dreptului român / dr. Cristian Gheorghe. – Bucureşti : Logisticon, 2005. 384 p., bibliogr. p. 381

– (Drept). ISBN 973-87197-1-2 : 32,30 lei.

SUBIECT: drept comercial comunitar; piaţa Uniunii Europene; Directiva nr.68/151/CEE; Directiva 77/91/CEE; Directiva

78/855/CEE; Directiva 82/891/CEE.

341.217(4)UE /G37

17 – GRIGORAŞ, �I�A ECATERI�A. Buna credinţă / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2007. 2 vol. – (Jurisprudenţă). ISBN 978-973-1720-58-6

Volumul I : Practică judiciară / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – 738

p., index p. 733. – ISBN 978-973-1836-07-2 : 40 lei.

Volumul II : Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului / Nina Ecaterina Grigoraş. – Bucureşti :

Editura Hamangiu. – 2007. – 186 p. – ISBN 978-973-1836-08-9 : 19 lei.

SUBIECT: bună-credinţă; practică judiciară; C.E.D.O..

34(094.8)/G81

18 – Legea societăţilor comerciale : repere bibliografice, practică judiciară, decizii ale Curţii Constituţionale,

adnotări / Cristina Cucu; Marilena-Veronica Gavriş; Cătălin-Gabriel Bădoiu; Cristian Haraga. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2007. 708 p., index p. 648 – (Codurile Hamangiu). ISBN 978-973-1720-66-1 : 79 lei.

SUBIECT: Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale; societate comercială; Curtea Constituţională, decizii.

347.72/L40



19 – MCGIFFE�, STEVE� P. Uniunea Europeană : ghid critic / Steven P. McGiffen. – Ediţie nouă şi

actualizată. – Bucureşti : Regia Autonomă “Monitorul Oficial”, 2007. 222 p.; index p. 211 – (Uniunea

Europeană). Volumul cuprinde listă de abrevieri şi acronime. ISBN 978-973-567-566-0 : 27 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; instituţii europene.

341.217(4)UE/G56

20 – MI�EA, MIRCEA ŞTEFA�; COSTAȘ, COSMI� FLAVIUS. Dreptul finanţelor publice / Mircea

Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera Juridică, 2006. 2 vol. ISBN (10)973-87831-0-0

ISBN (13)978-973-87831-0-2

Volumul I : Drept financiar / Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera

Juridică. – 2006. – 304 p., bibliogr. p. 298. – ISBN (10)973-87831-1-9 : 29,30 lei.

Volumul II : Drept fiscal / Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş. – Cluj Napoca : Sfera Juridică.

– 2006. – 353 p., bibliogr. p. 347. – ISBN (13)978-973-87831-1-9 : 32,43 lei.

SUBIECT: drept financiar, buget public, drept fiscal, Cod fiscal, Cod de procedură fiscală.

34773/M74

21 – MOROŞA�U, RALUCA. Aspecte controversate în materia graţierii / Raluca Moroşanu. – Bucureşti :

Editura Hamangiu, 2007. 126 p., bibliogr. p. 115 – (Comentarii practice). ISBN 978-973-1720-61-6 : 15 lei.

SUBIECT: graţiere; practică judiciară.

343.1/M89

22 – PIV�ICERU, MO�A-MARIA. Drept internaţional public / Mona-Maria Pivniceru. – Ed. a 2-a. –

Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007-. ISBN 978-973-8957-41-1

Volumul I / Mona-Maria Pivniceru. – Ed. a 2-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu. – 2007. – 368 p.,

bibliogr. p. 347. – ISBN 978-973-8957-41-1 : 34,15 lei.

SUBIECT: drept internaţional public, drept comparat, tratat internaţional, cutumă

341/P69

23 – PRESCURE, TITUS; CIUREA, A�DREEA. Contracte civile / Conf. univ. dr. Titus Prescure; Lector

univ. dr. Andreea Ciurea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 384 p. ISBN 978-973-1836-14-0 : 45 lei.

SUBIECT: contract civil; liberalitate; contract de închiriere a locuinţei; contract de locaţiune; contract de arendare.

347.4/P90

24 – Revista de drept internaţional privat şi drept privat comparat / Uniunea Naţională a Notarilor Publici

din România; Universitatea “Babeş-Bolyai”. Facultatea de Drept; Camera Notarilor Publici Cluj; fondator: Dan

A. Popescu. – Cluj Napoca : Editura Sfera, 2007. 904 p. 92,43 lei.

SUBIECT: drept internaţional privat; drept comparat.

341.9/R49

25 – Revista de drept penal : Studii şi practică judiciară (1994-2006) / Academia Română de Ştiinţe Penale.

– Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 984 p. Ediţie îngrijită de prof. univ. dr. George Antoniu, Director Ştiinţific

al Institutului de Cercetări Juridice. ISBN (10)973-8957-90-7 ISBN (13)978-973-8957-90-9 : 73,25 lei.

SUBIECT: drept penal; practică judiciară.

343/R49

26 – RUSU, MARCEL IOA�. Drept execuţional penal / Conf. univ. dr. Marcel Ioan Rusu. – Bucureşti :

Editura Hamangiu, 2007. 254 p., bibliogr. p. 245. ISBN 978-973-1720-36-4 : 29 lei.

SUBIECT: drept execuţional penal; justiţie restaurativă.

343.8/R94

27 – SILBERSTEI�, IA�FRED. Banca �aţională a României – de la organ al administraţiei centrale la

instituţie publică independentă / Ianfred Silberstein. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2006. 342 p., bibliogr.

p. 331 – (Monografie). ISBN (10)973-8957-56-7 ISBN (13)978-973-8957-56-5 : 30 lei.

SUBIECT: instituţie publică; administraţie publică centrală; Banca Naţională a României; control administrativ; supraveghere

bancară; banca centrală.

347.73/S55

28 – TIŢIA�, DA�A; CO�STA�TI�, A�TO�IA; CÎRSTEA, MIHAELA. Codul familiei adnotat :

doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, hotărâri CEDO / Dana Tiţian; Antonia

Constantin; Mihaela Cîrstea. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. ISBN 978-973-1720-62-3 : 49 lei.

SUBIECT: Codul familiei; căsătorie; rudenie; ocrotirea minorului; Legea nr.272/2004; convenţii internaţionale.

347.6(094.4)/T65



29 – TRIF, ROXA�A MARIA. Desfacerea căsătoriei prin divorţ şi partajul bunurilor comune ale soţilor

/ Roxana Maria Trif. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 490 p., index p. 463, bibliogr. p. 479 – (Monografie).

Teză de doctorat la discilina Drept procesual civil susţinută la Facultatea de drept a Universităţii din Bucureşti

de Roxana Maria Trif, sub conducerea prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu. La elaborarea acestei lucrări a fost

utilizată legislaţia în vigoare la data de 15 decembrie 2006. ISBN 978-973-1720-01-2 : 35 lei.

SUBIECT: divorţ; partaj; Cod civil.

347.6/T84

30 – VARGA ATTILA. Constituţionalitatea procesului legislativ / Attila Varga. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2007. 358 p., bibliogr. p. 333 – (Monografie). Teză de doctorat susţinută sub coordonarea domnului

prof. univ. dr. Ioan Muraru. ISBN 978-973-1720-35-7 : 25 lei.

SUBIECT: parlamentarism; proces legislativ; terminologie juridică; constituţionalitate; sistem constituţional.

342.4/V26

31 – VLĂŞCEA�U, ADI�A. Eroarea asupra normei juridice / Adina Vlăşceanu. – Bucureşti : Editura

Hamangiu, 2006. 166 p., bibliogr. p. 157 – (Monografie). Teză de doctorat în disciplina Drept penal susţinută

la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române de Adina Vlăşceanu sub coordonarea domnul prof.

univ. dr. George Antoniu. ISBN (10)973-87852-8-6 ISBN (13)978-973-87852-8-1 : 16 lei.

SUBIECT: normă juridică; soluţie legislativă; normă penală; eroare de drept penal.

340.1/V79

32 – VOLO�CIU, �ICOLAE; VASILIU, ALEXA�DRU. Codul de procedură penală comentat : Art. 1-61.

Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal. Competenţa / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator);

dr. Alexandru Vasiliu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 252 p., bibliogr. p. 239, index p. 241. ISBN 978-

973-1836-30-0 : 33 lei.

SUBIECT: Codul de procedură penală; proces penal; competenţă; acţiune penală; acţiune civilă; incompatibilitate; strămutare.

343.1(094.4)/V87

33 – VOLO�CIU, �ICOLAE; BARBU, ALI�A. Codul de procedură penală comentat : Art. 62-135.

Probele şi mijloacele de probă / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); Alina Barbu. – Bucureşti :

Editura Hamangiu, 2007. 300 p., bibliogr. p. 290, index p. 293. ISBN 978-973-1720-69-2 : 38 lei.

SUBIECT: Codul de procedură penală; probe şi mijloace de probă.

343.1(094.4)/V87

34 – VOLO�CIU, �ICOLAE; ȚUCULEA�U, ALEXA�DRU. Codul de procedură penală comentat :

Art. 200-286. Urmărirea penală / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); Conf. univ. dr. Alexandru

Ţuculeanu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 194 p., bibliogr. p. 185, index p. 189. ISBN 978-973-1720-

71-5 : 28 lei.

SUBIECT: Codul de procedură penală; urmărire penală; procedura plângerii prealabile; trimitere în judecată.

343.1(094.4)/V87

35 – VOLO�CIU, �ICOLAE; VLĂȘCEA�U, ADI�A. Codul de procedură penală comentat : Art. 385-

414. Recursul. Căile extraordinare de atac / Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu (coordonator); dr. Adina

Vlăşceanu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007. 222 p., bibliogr. p. 217, index p. 219. ISBN 978-973-1720-

70-8 : 28 lei.

SUBIECT: Codul de procedură penală; recurs; judecată; căi de atac.

343.1(094.4)/V87



Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea

Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică

Legislativă, ad-interim

� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil)

Svetlana Baciu

Tudor Prelipceanu

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii

personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator şi ... · Tratatul de la Lisabona, semnat în...

Documents

Transcript of Tratatul de la Lisabona – un tratat modificator şi ... · Tratatul de la Lisabona, semnat în...