tratamente bio

72
1 PARTEA A 2-A: LEGUMICULTURA SI CULTURA MARE I. OBIECTIVUL PROIECTULUI 1. Realizarea unui diagnostic socio-teritorial (Ancheta asupra consumului; Ancheta asupra producţiei); 2. Analiza cantitativă şi calitativă a produselor tradiţionale; 3. Crearea unei strategii de promovare, comunicare şi formare. II. REZULTATELE PRECONIZATE 1. Realizarea unui inventar al produselor care au un potenţial de exprimare tradiţional; 2. Realizarea unui Catalog al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Montane; 3. Realizarea Cărţii Româneşti a Produselor Ecologice Tradiţionale Montane III. OBIECTIVELE FAZEI 1. Realizarea unui studiu de piaţă referitor la consumul de produse ecologice 2. Editare de tehnologii IV. REZULTATELE PRECONIZATE 1. Evaluarea nivelului de cunoştinţe despre produsele ecologice, în rândul consumatorilor 2. Analiza comportamentului consumatorilor potenţiali în privinţa produselor ecologice 3. Evidenţierea aspectelor critice care fac disticţia între produsele ecologice şi cele neecologice 4. Determinarea modalităţii de achiziţionare a produselor ecologice 5. Determinarea criteriilor care susţin sau descurajează consumul de produse ecologice

Transcript of tratamente bio

Page 1: tratamente bio

1

PARTEA A 2-A: LEGUMICULTURA SI CULTURA MARE

I. OBIECTIVUL PROIECTULUI

1. Realizarea unui diagnostic socio-teritorial (Ancheta asupra consumului; Ancheta asupra producţiei); 2. Analiza cantitativă şi calitativă a produselor tradiţionale; 3. Crearea unei strategii de promovare, comunicare şi formare.

II. REZULTATELE PRECONIZATE 1. Realizarea unui inventar al produselor care au un potenţial de exprimare tradiţional; 2. Realizarea unui Catalog al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Montane; 3. Realizarea Cărţii Româneşti a Produselor Ecologice Tradiţionale Montane

III. OBIECTIVELE FAZEI

1. Realizarea unui studiu de piaţă referitor la consumul de produse ecologice 2. Editare de tehnologii

IV. REZULTATELE PRECONIZATE

1. Evaluarea nivelului de cunoştinţe despre produsele ecologice, în rândul consumatorilor 2. Analiza comportamentului consumatorilor potenţiali în privinţa produselor ecologice 3. Evidenţierea aspectelor critice care fac disticţia între produsele ecologice şi cele neecologice 4. Determinarea modalităţii de achiziţionare a produselor ecologice 5. Determinarea criteriilor care susţin sau descurajează consumul de produse ecologice

Page 2: tratamente bio

2

In perioada ianuarie – decembrie 2008 s-au derulat fazele: VI, VII si VIII din cadrul proiectului. Sinteza activităţilor desfăşurate precum şi rezultatele obţinute sunt prezentate mai jos.

I. FAZA VI – SCOP, ACTIVITĂŢI ŞI REZULTATE

I.1. SCOP- Realizarea unui studiu de piaţă referitor la consumul de produse ecologice In cadrul acestei faze s-a urmărit obţinerea de informaţii care să evidenţieze gradul de informare, de utilizare şi de

accepatbilitate a produselor ecologice de către populaţia de la nivelul oraşului Cluj- Napoca.

I.2. ACTIVITĂŢI- Pentru obţinerea de informaţii s-au elaborat 175 chestionare formate din 16 întrebări.

Tabelul 1: Structura chestionarului

Nr. crt. Intrebare 1. Distribuţia eşantionului în funcţie de vârstă şi sex 2. Caracteristici social – educaţionale ale consumatorilor chestionaţi 3. Care sunt locaţiile preferate pentru achiziţionarea de fructe şi legume? 4. Factorii care afectează consumul în funcţie de importanţă 5. Cunoaşteţi denumirea de produs ecologic? 6. Cum obţineţi informaţiile referitoare la produsele ecologice? 7. Sensuri asociate denumirii de „produs ecologic” 8. Avantajele calitative ale produselor ecologice 9. Credeţi că forma de prezentare a produselor ecologice este importantă? 10. Care sunt motivele care limitează posibilitatea achiziţionării produselor ecologice? 11. Exprimarea opiniei consumatorilor faţă de produsele ecologice 12. Care credeţi că este ponderea pe piaţă a produselor ecologice? 13. Aţi participat la seminarii care au avut ca temă “produsele ecologice” ? 14. Credeţi că este necesară organizarea de seminarii, legate de produsele ecologice, pentru informarea

populaţiei ? 15. Credeţi ca autoritatile locale sunt interesate în promovarea conceptului de agricultură ecologică? 16. În ce măsură credeţi că se va dezvolta în viitor acest sector de piaţă a valorificării produselor

ecologice?

Page 3: tratamente bio

3

Ponderea consumatorilor in functie de varsta si sex

49%

51%

Femei Barbati

I.3. REZULTATE Rezulatele sunt prezentate grafic in cele ce urmează. Rezultatele obţinute arată predominaţa femeilor (51%) în comparaţie cu cea a bărbaţilor (49%), diferenţa observându-se la categoria de vârstă cuprinsă intre 36 – 49 de ani (57%).

Ponderea consumatorilor in functie de ocupatie

Persoane angajate

58%studenti

21%

fara ocupatie15%

pensionari6%

Ponderea consumatorilor dupa nivelul de pregatire profesionala

7%8%

85%

Fara studii Studii medii Studii superioare

Page 4: tratamente bio

4

Numarul de membri ai familiei

110%

>512%

4-542%

2-336%

Numarul de copii/familie

Fara copii14%

Unul31%

Doi43%

> Trei12%

Din datele prezentate mai sus, se pote observa că, din

totalul persoanelor chestionate, 58% realizează venituri financiare din diverse activităţi desfăşurate în cadrul instituţiilor angajatoare;

85% din persoanele chestionate au studii superioare; mărimea medie a familiei este cuprinsă între 2-4 membri.Astfel, 64% din cei chestionaţi provin din familii cu număr mare de membri. 14% din cei chestionaţi nu au copii, iar 31% au un singur copil cu vârst, în general sub 18 ani.

Majoritatea consumatorilor intervievaţi (45%) din piaţă, aceasta fiind mconsiderată ca fiind o sursă en – gross de produse proaspete. 20% dintre consumatori cumpără produsele de la magazinele en- detail aflate la stradă. 57% dintre consumatori cumpără produsele din supermarket-uri.

Locatiile preferate pentru achizitionarea de fructe si legume

45%

20%

33%

2%

Piata Magazine en-detail Supermarket-uri Altele

Page 5: tratamente bio

5

Din datele prezentate putem concluziona faptul că, 39% din consumatorii chestionaţi obţin informaţii legate de produsele produsele ecologice de la persoanele cu care intră în contact. 27% dintre consumatori susţin că se informează în legătură cu produsele ecologice, din spoturile publicitare. În ceea ce priveşte înţelegerea conceptului “produs ecologic” , rezultatele la răspunsurile date de consumatori se regăsesc în Tabelul 6. Din datele prezentate cei mai mulţi dintre consumatori asociază produsul ecologic cu termenul de “produs natural”, o parte dintre cei chestionaţi incluzându-l de asemenea, în categoria produselor libere de fertilizanţi chimici. Din datele prezentate putem concluziona că, cei mai mulţi consumatori consideră produsele ecologice ca fiind mai sănătoase şi în concluzie acestea asigură un nivel ridicat din punctul de vedere al securităţii alimentare.

Ponderea surselor de informare referitoare la produsele ecologice

27%

23%

39%

11%

Publicitate

Sunt vizibile in magazine

Obtinere de informatii direct de la producatori

Alte surse

Sensuri asociate denumirii de "produs ecologic"

30%

21%17%

10%

7%

15%

Produs natural Produs fara fertilizanti chimici

Produs sanatos Produs reciclabil

Produs viguros Nu stiu

Page 6: tratamente bio

6

Motivele care limiteaza posibilitatea achizitionarii produselor ecologice de catre consumatori

34%

28%

38%

Lipsa de informare Lipsa de incredere Preturi ridicate

Din datele obţinute, rezultă că peste jumătate din persoanele chestionate consideră că forma de prezentare a produselor este importantă. Din datele prezentate putem spune că, există un anumit echilibru între principalele probleme care limitează sau împiedică posibilitatea achiziţionării produselor ecologice.

Consumatorilor li s-a solicitat să evalueze diferite aspecte legate de produsele agricole. Pentru evaluarea acestor atribute s-a utilizat scala Likert (cu note de la 1-5), (1- dezacord total şi 5- acord total). Aşa cum se poate observa în Tabelul 11, consumatorii îşi exprimă favorabilitatea pentru produsele ecologice, valoarea medie a notelor acordate fiind 3,59 din 5.

Notele cele mai mari au fost acordate pentru: faptul că produsele ecologice sunt naturale, sunt mai sănătoase, au o caliatate ridicată şi conţin mai multe deşeuri toxice/periculoase. Majoritatea consumatorilor chestionaţi nu sunt de acord cu ideea că produsele ecologice ar fi la moda .

Credeti ca este importanta forma de prezentare a produselor ecologice?

DA 64%NU

0%

NU POT SA APRECIEZ

36%

Page 7: tratamente bio

7

Tabelul 2: Exprimarea opiniei consumatorilor faţă de produsele ecologice

Nota obţinută

Produsele ecologice sunt sănătoase 4,32 Produsele ecologice sunt naturale 4,28 Produsele ecologice au un nivel calitativ ridicat 4,49 Produsele ecologice sunt mai putin dăunătoare mediului 4,47 Produsele ecologice au un miros/savoare mai bună 3,73 Produsele ecologice produc mai puţine deşeuri toxice/periculoase 4,10 Produsele ecologice au un nivel ridicat al garanţiei şi controlului 3,38 Produsele ecologice sunt mai scumpe 4,20 Produsele ecologice sunt mai puţin rezistente 3,42 Produsele ecologice prezintă dezavantaje estetice 2,95 Produsele ecologice sunt la fel ca şi moda 1,87 Produsele ecologice sunt mai rele decât produsele convenţionale 1,42 Produsele ecologice sunt mai dificil de găsit 4,01

Ponderea pe piata a produselor ecologice

53%

22%

10%0%

15%

0-25% 26-50% 51-75% 76-100% NU STIU

Page 8: tratamente bio

8

Din datele prezentate putem concluziona că, există un interes redus pentru informarea populaţiei în privinţa problemelor legate de produsele ecologice. De asemenea, se observă că, doar 10 % din persoanele chestionate au participat/au avut acces la activităţi cu caracter informativ (seminarii), iar 75% dintre consumatorii chestionaţi consideră ca fiind necesară şi importantă organizarea de seminarii cu rol instructiv-educativ.

Au fost distribuite in zona dumneavoastra materiale cu caracter informativ despre produsele ecologice?

4%

86%

10%

DA NU NU STIU

Ati participat la seminarii care au avut ca tema "produsele ecologice"?

10%

90%

DA NU

Page 9: tratamente bio

9

Din datele obţinute şi prezentateputem concluziona că, în opinia consumatorilor chestionati, autorităţile locale nu se implică suficient în derularea de acţiuni care sa conducă la dezvoltarea unei agriculturi bazată pe principii ecologice. Tot în acest context putem observa că există totuşi, în ansamblu, o tendinţă optimistă, din partea consumatorilor, referitoare la dezvoltarea în viitor a pieţei produselor ecologice.

Credeti ca este necesara organizarea de seminarii, legate de produsele ecologice, pentru informarea populatiei?

76%

0%

24%

ESTE NECESARA NU ESTE NECESARA NU POT SA APRECIEZ

Implicarea autoritatilor locale in promovarea conceptului de agricultura ecologica

40%

13%

47%

SUNT INTERESATE NU SUNT INTERESATE

NU POT SA APRECIEZ

In ce masura credeti ca se va dezvolta in viitor acest sector de piata al valorificarii produselor ecologice?

23%

40%

37%

IN MARE MASURA IN MICA MASURA NU POT SA APRECIEZ

Page 10: tratamente bio

10

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Rezultatele studiului evidenţiază faptul că, lipsa de informaţii este una dintre variabilele care are un impact important în promovarea, dezvoltarea pieţei produselor ecologice şi exprimarea opţiunii consumatorilor în privinţa acestora. În această direcţie se recomandă organizarea unor campanii de informare şi promovare intensive, astfel încât consumatorii să poată fi informaţi cât mai bine în legătură cu produsele ecologice, să cunoască avantajele acestora precum şi procedurile stabilite juridic care au rolul de garanta şi de a asigura calitatea acestora. De asemenea, din datele prezentate, se poate concluziona că, promovarea obţinerii produselor ecologice are un rol important în protejarea mediului prin diminuarea cantităţii de fertilizanţi chimici utilizaţi.. În urma studiului efectuat la nivelul oraşului Cluj-Napoca, se observă o tendinţă crescută a consumatorilor de a achiziţiona produse ecologice din pieţele agroalimentare existente şi din supermarket-uri. Se recomandă în acest sens, luarea unor măsuri care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor asigurate de pieţele de profil pentru prezentarea şi comercializarea produselor ecologice. II. FAZA VII - Elaborarea unor tehnologii în VITICULTURA ecologică

- Elaborarea unor tehnologii în POMICULTURA ecologică SCOP- ACTIVITĂŢI- REZULTATELE FAZEI II.1. SCOPUL fazei a fost acela de elaborarea unor tehnologii viticole şi pomicole cat mai eficiente, pe baza studiilor teoretice şi practice efectuate. II.2. ACTIVITĂŢI – efectuarea unor vizite în teren;

- studiul unor tehnologii care se practică la ora actuală pe plan internaţional. II.3 REZULTATE Prin elaborarea acestor tehnologii s-a urmărit acumularea de informaţii cât mai exacte, mai utile şi mai eficiente pentru cei interesaţi în obţinerea de producţii corespunzătoare în domeniile aferente prezentului studiu.

Page 11: tratamente bio

11

II.3.1. Astfel, în cazul viticulturii, dintre principalele aspecte care trebuie luate în considerare sunt cele legate de:

1. Sisteme de fertilizare în viticultura ecologică

Fertilizarea cu materii organice

În viticultura ecoogică, obiectivul fertilizării îl constituie menţinerea sau sporirea fertilităţii solurilor şi a activităţii lor

biologice. Se preconizează „hrănirea solului”, pentru ca acesta, la rândul său, să „hrănească viţele”, acordând prioritate fertilizării

organice. Îngrăşămintele organice sunt transformate de către organismele vii din sol în humus şi elemente minerale, care sunt preluate

de către viţe pe măsura nevoilor.

Fertilizarea solului viticol se referă pe de o parte, la compensarea substanţelor nutritive cu fosfor, potasiu şi azot, consumate în

procesele de creştere şi dezvoltare a plantelor, iar pe de altă parte la mobilizarea sau aprovizionarea cu substanţe active pentru

metabolismul solului, la crearea condiţiilor- cadru pentru un sistem vital sol – plantă, care să fie capabil pentru propria activitate şi

organizare în cadrul condiţiilor de mediu existente.

De asemenea, măsurile pentru gestiunea solului, ca afânarea şi înierbarea sunt inseparabil legate de fertilizare.

Cultura viţei de vie reprezintă o monocultură îndelungată, având o continuitate pe acelaşi loc de peste 30 de ani, perioadă în

care se produce o degradare treptată a solului şi o sărăcire în materie organică şi ăn elemente nutritive. Alimentaţia echilibrată, alături

de factorii climatici favorabili, determină o acumulare sporită de zaharuri, antociani şi substanţe aromate în struguri.

Fertilizarea în viticultura ecologică presupune:

Ø Utilizarea, în principal, a îngrăşămintelor provenite din ferma proprie;

Ø Aplicarea corectă a îngrăşămintelor organice disponibile;

Ø Ameliorarea stabilităţii structurale a solului, stimularea activităţii biologice din sol şi furnizarea de elemente nutritive necesare

viţelor.

Page 12: tratamente bio

12

Dozele de îngrăşăminte organice recomandate pentru desfundarea terenului, în funcţie de conţinutul solului în argilă şi de

indicele de azot pe adâncimea de 0-40 cm, sunt redate în Tabelul 2.

Tabelul 2: Dozele de gunoi de grajd recomandate pentru fertilizarea viilor (t/ha)

Gunoi de grajd (t/ha)

Indicele mediu de azot (HV %)

Conţinutul solului în

argilă

0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 4,0

10 28 18 15 - - - -

20 48 31 26 23 21 - -

30 54 35 29 26 24 23 22

40 58 37 31 28 25 24 23

50 60 39 32 29 26 25 24

În viticultura ecologică se pot distinge două tipuri de fertilizare organică:

Cu îngrăşăminte care aprovizionează solul, în primul rând, cu humus, cu raport C/N larg;

Cu îngrăşăminte care aprovizionează în principal plantele cu azot.

Page 13: tratamente bio

13

Clasificarea îngrăşămintelor organice:

Îngrăşămintele de fermă sunt cele care provin de la creşterea animalelor. În grupa îngrăşămintelor organice sunt incluse

gunoiul de grajd proaspăt, gunoiul maturat şi compostul preparat din gunoi de grajd.

În Tabelul 4 este prezentată structura, în procente, a îngrăşămintelor de fermă. Sunt de observat conţinuturile mai ridicate în

substanţe nutritive, în gunoiul de grajd matur (bine fermentat) faţă de cele ale dejecţiilor proaspete. Bălegarul de bovine din fose poate

fi îmbogăţit suplimentar cu elemente nutritive prin micşorarea posibilelor pierderi produse ca urmare a scurgerii mustului de bălegar.

Pentru azot se obţine un aport de 15 kg de azot la 10 t bălegar. La potasiu şi fosfor, creşterile sunt mai mici. În plus nu trebuie

neglijat conţinutul de microelemente: 3-5 g mangan; 0,2 - 0,5 g cupru; aproximativ 0,02 g cobalt; 0,3 – 0,6 g bor; 0,01 – 0,05 g

molibden şi 1 – 2 g zinc.

Tabelul 3: Conţinuturi medii (%) în substanţe nutritive la principalele îngrăşăminte din gospodărie

Îngrăşământul Apă Subst.

org. N P2 O5

K2

O CaO

Mg

O

1 2 3 4 5 6 7 8

Dejecţii proaspete 77,4 20,3 0,4 0,2 0,5 0,5 -

Bovine 77,4 20,3 0,4 0,2 0,5 0,5 0,1

Cabaline 71,3 25,4 0,6 0,3 0,5 0,3 0,1

Ovine 64,3 21,8 0,8 0,2 0,7 0,3 0,2

Porcine 80,0 18,0 0,5 0,8 0,5 0,4 0,2

Porumbei şi găini 56,0 0,3 1,7 1,6 0,9 2,0 c.n.

Raţe şi gâşte 60,0 0,2 0,8 1,0 0,8 1,3 c.n.

Page 14: tratamente bio

14

Gunoi fermentat

Gunoi de bovine 75,0 18,0 0,6 0,3 0,7 0,6 0,3

Gunoi de fosă 75,0 18,0 0,8 0,4 0,7 0,6 0,2

Gunoi de cal 75,0 20,0 0,7 0,3 0,6 0,3 0,2

Gunoi de oi 75,0 20,0 0,9 0,3 0,8 0,4 0,2

Dejecţii de găini (83% excremente

+17% aşternut; 6 luni depozitare) - - 3,0 3,0 1,5 - c.n.

Găinaţ de pui (90% excremente +

10% rumeguş) 33,0 57,0 2,6 2,5 2,1 - c.n.

Găinaţ uscat de găini 20,0 75,0 5,8 3,9 2,6 5,2 0,7

Compost de gunoi de grajd 47,3 9,7 0,4 0,3 0,6 0,5 0,3

Compost 30,0 10-50 0,3 0,2 0,2 2-3 c.n.

c.n. – cantităţi nesemnificative

Gunoiul de grajd

Bălegarul de vite (în principal) este inclus în categoria celor mai bune surse de humus. Gunoiul de grajd pune la dispoziţie

humus pentru hrănire (2/3), humus durabil (1/3) şi substanţe nutritive, acţionând prin ameliorarea însuşirilor solului, hrănirea

bacteriilor, aprovizionarea cu substanţe nutritive şi contribuie la asigurarea stării de sănătate a solului.

În Tabelul 7 este prezentată compoziţia diferitelor aşternuturi pentru gunoiul de grajd.

Page 15: tratamente bio

15

Tabelul 4: Compoziţia aşternuturilor pentru gunoiul de grajd

N P2O5 K2O CaO Felul

aşternutului

Puterea absorbantă (kg apă

absorbită de 100 kg)

Paie de grâu 0,3-0,8 0,1-0,2 0,8-1,7 0,3-0,6 220

Paie de ovăz 0,6 0,35 1,5 0,4 228

Paie de orz 0,5 0,2 1,0 0,3 285

Paie de hrişcă 0,8 0,6 2,2 0,9

Vreji de mazăre 1,04 0,3 0,9 1,58 280

Vreji de fasole 1,3 0,6 1,7 3,3 280

Fân de rapiţă 0,56 0,25 1,1 1,1 200

Ferigi 2,4 0,45 2,4 0,5 212

Fân de buruieni 1,0 0,1 0,2 0,36 105

Frunze de fag 0,8 0,25 0,3 2,6 200

Muşchi 1,0 0,15 0,3 0,2 300

Rumeguş din

lemn (pin) 0,18 420

Turbă 1-2

0,3 0,7 1,0

500-700

Page 16: tratamente bio

16

Pierderile de elemente din compoziţia gunoiului de grajd pot fi evitate dacă se respecta:

- adăugarea unei cantităţi potrivite de paie pentru ridicarea raportului C:N al dejecţiilor brute;

- o uşoară tasare în vederea acidifierii şi crearea unei anaerobioze parţiale, care limitează pierderile de amoniac volatil;

- menţinerea unei umidităţi optimale (70-85%) prin reciclarea mustului de bălegar sau prin stropiri.

Gunoiul de grajd se administrează toamna, prin împrăştiere şi se încorporează superficial.

Încorporarea adâncă a gunoiului de grajd favorizează apariţia clorozei, îndeosebi în cazul solurilor grele predispuse la

clorozare şi tasare.

Printr-o încorporare superficială se poate produce o puternică pierdere de azot (până la 30%) prin formarea şi degajarea de

amoniac. Căldura şi vântul favorizează pierderea de amoniac.

Se recomandă, ca după administrarea gunoiului de grajd, să nu se amendeze imediat solul cu calcar. Reacţia alcalină duce

deopotrivă la degajarea amoniacului în atmosferă.

Găinaţul de păsări de curte.

Gunoiul combinat din găinaţ, paie tocate, turbă sau rumeguş are la o umiditate de 33% - un conţinut de azot de 2-3% şi unul de

fosfor de 3%, cantităţi de patru ori mai mari de azot şi de opt ori mai mari de fosfor faţă de bălegarul fermentat.

Găinaţul conţine humus nutritiv uşor de descompus, cu o disponibilizare rapidă a componentelor minerale care au acţiune de

fertilizare.

Se recomandă a se administra doze de până la 2,5 t/ha, cantitate ce conţine 1,7 t substanţă organică, câte 100 kg N şi P2O5, 70

kg K2O, 20 kg MgO şi 150 kg CaO. Cantităţile de azot şi fosfor pot acoperi cerinţele viţei de vie. În ce priveşte potasiul şi magneziul,

aprecierile trebuie bazate doar pe baza unor analize de sol. Găinaţul uscat poate fi administrat cu bune rezultate prin împrăştiere la

suprafaţa solului prin intermediul unui distribuitor centrifugal.

Page 17: tratamente bio

17

Composturile

Compostarea este un proces de descompunere şi de transformare controlată a deşeurilor organice biodegradabile de origine

vegetală şi/sau animală sub acţiune apopulaţiilor micriobiene diversificate evoluând în mediu aerob.

Compostarea se caracterizeaază prin:

- generarea de căldură la începutul procesului (temperaturi cuprinse între 40-700C – oxidare exotermică);

- pierderea în masă şi volum, ca urmare a pierderii de materie (CO2 şi H2O) – prin degradarea materiei organice;

- transformarea materiilor prime organice pe cale chimică, biochimică (microbiană) şi fizică (schimbarea culorii, aspectului,

granulometriei), cu producerea de copuşi humici stabili.

Compostul, produsul rezultat în urma compostării se diferenţiază de materiile prime prin:

- o structură omogenă;

- stabilitatea materiilor organice componente nu eate mai puţin importantă în cadrul procesului de formare al compostului

(bogat în compuşi humici);

- igienizarea parţială- distrugerea germenilor patogeni, a seminţelor;

- absenţa mirosurilor dezagreabile.

Obiectivele compostarii:

- reorganizarea materiei organice sub formă de molecule mult mai stabile;

- reducerea volumului, compensând supracosturile;

- concentraţia în materie uscată şi elemente minerale;

- distrugerea buruienilor, a agenţilor patogeni şi paraziţilor;

- ditrugerea parţială a reziduurilor de produse fitosanitare;

Page 18: tratamente bio

18

- absenţa mirosurilor neplăcute;

- omogenitatea produslui finit;

- limitarea pierderilor de azot nitric.

Tabelul 5: Comparaţie între compoziţia gunoiului de bovine compostat şi necompostat (g/kg de produs brut)

Compost Materie uscată Materie organică N total P2O5 K2O

Gunoi 330 210 8 5 14

180 150 6 1,7 6

Composturile care se pot utiliza ca îngrăşminte sunt următoarele:

- Compost de gunoaie orăşeneşti (hârtie, cartoane, materiale plastice, sticle, cutii de conserve);

Cantităţile uzuale de administrat la fiecare trei ani, variază între 20-25 t/ha (45-55 m3) pe solurile uşoare şi 25-30 t/ha (55-65

m3) pe celelalte tipuri de sol.

Se vor folosi numai composturi bine

fermentate. Administrarea se face numai în

perioada de repaus a viţei de vie, pentru ca

strugurii să nu capete un miros străin.

Compostul administrat prin împăştiere se

încorporează superficial.

Page 19: tratamente bio

19

tescovina compostată – este un subprodus rezultat din prelucrarea strugurilor şi conţine ciorchini, pieliţe şi seminţe. La o recoltă

de 100 – 200 hl/ha se obţine o cantitate de tescovină de 2-4 t/ha (cca 4,5 – 9 m3), cu un conţinut de substanţă organică de 0,9 – 1,8

t/ha.

În viticultură, tescovina proaspătă poate fi folosită doar cu rezerve şi îndeosebi în cantităţi mici pentru prevenirea eroziunii.

Tescovina obţinută de la struguri negri are un efect fitotoxic, datorită conţinutului ei ridicat în polifenoli.

- composturile de fermă – principala sursă de materie organică o constituie utilizarea raţională a reziduurilor vegetale din

gospodărie (frunze, vârfuri de lăstari, coarde, ramuri, paie, vreji de cartofi, buruieni), a deşeurilor organice menajere şi a dejecţiilor

animale.

- compost preparat în grădina familială

Se pot composta toate deşeurile organice, cu condiţia ca acestea să nu fie poluate sau toxice.

În tabelul de mai jos sunt prezentate detalii legate de compatibilitatea dintre diversele surse de humus utilizate în viticultura

ecologică.

Tabelul 6: Surse de humus utilizate în viticultura ecologică

Aprovizionare

normală cu humus în

soluri

Materialul

uşoare mijlocii/g

rele

Utilizare în

zone pentru

protejarea

umidităţii

Fertilizarea de

aprovizionare

înaintea

dezmuşuroitului

Prevenir

ea

clorozei

Prevenirea

eroziunii

Pregătirea

pentru

înierbare

Ameliorarea

absorbţiei apei

şi substanţelor

nutritive

Tescovină + + + 0 - 0 + + +

Page 20: tratamente bio

20

Drojdii,

deşeuri de la

limpezirea

vinului

(50% apă)

0 + - - - - - 0 - -

Paie + + + + + + - - - + + 0 0

Gunoi de

grajd

+ + + 0 0 - + 0 +

Scoarţă de

copaci

+ + + + + + -

Numai compostat

+ + + + 0

Numai

compostat

+

-

Nămol de

decantare

0

Maximum

fiecare

0

55 t/hala

3 ani

- - - - - - -

Gunoi

orăşenesc

+ + - 0

Suficient

fermentat

+ + + +

Găinaţ uscat 0 0 0 - - - + -

Pentru

conţinuturi mici

de humus

Page 21: tratamente bio

21

Şrot de ricin 0 0 0 - - - + -

Pentru

conţinuturi mici

de humus

2. Obligaţia compostării în viticultura biologică

Dejecţiile animale sunt utilizate în agricultura ecologică cu obligaţia sau nu, de a fi compostate ţinându-se cont de originea

acestora.

1. dejecţiile provenind din creşterea animalelor în agricultura biologică pot fi utilizate fără a fi compostate şi fără restricţii, înafara

regulilor impuse referitoare la protecţia apelor;

- pentru dejecţiile care nu provin din exploatarea în sistem ecologic, se urmăreşte: dacă acestea provin dintr-o creştere extensivă (ele

pot fi utilizate ca şi cele care sunt produse în sistem ecologic şi prin urmare fără a fi compostate); dacă provin din exploatarea în

sistem intensiv , acestea trebuie să fie compostate.

Page 22: tratamente bio

22

3. Fertilizarea minerală cu îngrăşăminte naturale

Pe lângă îngrăşămintele organice şi îngrăşămintele verzi utilizate în viticultura ecologică, mai pot fi utilizate şi o serie de îngrăşăminte

minerale naturale.

Îngrăşămintele minerale sunt utilizate pentru a compensa lipsa de elemente nutritive oferite prin fertilizarea organică (microelemente).

Eficienţa aplicării produselor minerale în sol este dată de gradul de măcinare a acestora, astfel încât, cu cât sunt mai fin măcinate (200 –

500 µm) cu atât mai mare devine suprafaţa pentru descompunerea biologică, fizică şi chimică.

Principalele îngrăşăminte naturale utilizate în viticultura ecologică sunt:

- rocile fosfatice naturale;

- roci de fosfat de aluminiu calcinate;

- zgura lui Thomas cu conţinut ridicat în siliciu;

- roci potasice măcinate;

- calcar;

- cretă, gips aplicate pe soluri acide cu deficit de Mg;

- roci de magneziu;

- roci calcaro-magneziene;

- argilă;

- microelemente.

Page 23: tratamente bio

23

Tabelul 7: Modul de utilizare a utilajelor viticole în funcţie de obiectivele urmărite

Mijloace de intervenţie Metode culturale de intervenţie Perioada

Între rânduri Pe rând

Mobilizarea solului Iarna

Freza pentru lucrat superficial solul

Vara Freză Freză

Încorporarea ierbii – Grapa cu discuri

Primăvara Acoperirea culturilor Grapă rotativă Plug

Plug cu trupiţe

Decompactarea – tractor pe şenile cu cu tăvălug crestat

Toamna sau primăvara

Plug chisel Plug Grapa cu discuri Cultivator

Bilonare + plug cu trupiţe

Page 24: tratamente bio

24

Bilonare – utilaj de bilonare cu lame

Primăvara/toamna

Cultivator greu sau uşor Grapă cu colţi drepţi Grapă cu colţi reglabili Dezburuienare termică

Bilonare cu lama Grapă cu colţi reglabili Dezburuienare termică

Page 25: tratamente bio

25

Tabelul 8: Tipuri de tractoare utilizate în viticultura ecologică

Tip de tracţiune Avantaje Inconveniente Tractor interlinie Circulaţie posibilă pe sosea

Confortul cabinelor şi a amortizoarelor Compactarea solului în apropierea în apropierea rândului Aderenţă limitată Întoarcere uşoară la capătul rândului

Tractor pe şenile Compactare redusă Stabilitate, aderenţă bună la întoarcere Manipulare usoara Reducerea timpului de muncă pe parcelă

Ciculaţia pe sosea doar pe remorcă Confort limitat (îmbunătăţirea dacă se utiizează şenile din cauciuc)

Tractor pe roţi Confortul cabinelor şi amortizoarelor Compactarea în centrul intervalului dintre randuri

Instabilitate pe teren înclinat Maniabilitate redusă Adaptabilitate scăzută la lăţimea plantaţiilor variabile Costuri ridicate

Tracţiune animală Fără compactare Maniabilitate excelentă

Întreţinerea animalelor Putere limitată Manque de material performant Timp de muncă lung

Tabelul 9: Lucrările de întreţinere a viilor tinere

Nr. crt. Lucrarea Perioada de execuţie

Detalii tehnice

Anul I

1. Întreţinerea muşuroiului Aprilie- iunie Ruperea crustei concomitent cu afânarea pământului şi distrugerea larvelor; grosimea muşuroiului se reduce treptat.

2. Legarea lăstarilor Iunie- septembrie Legarea lăstarilor de 1-2 ori pe pichet sau tutore. Primul legat se asociază cu un plivit, lăsându-se 2-3 lăstari mai viguroşi

Page 26: tratamente bio

26

3. Copcitul viţelor Începutul lunilor aprilie şi august

Se execută de două ori, numai pe timp noros, dimneaţa sau seara; rădăcinile adventive emise din altoi sunt tăiate ras, tăierea realizându-se de sus în jos; la al doilea copcit se suprimă şi lăstarii porniţi din portaltoi, iar muşuroiul nu se mai reface

4. Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Întreaga perioadă de vegetaţie

Se combat: bolile: mana şi făinarea; dăunătorii: larva cărăbuşului de mai, viermele sârmă,

păianjenul roşu 5. Întreţinerea solului Perioada mai-

august Imediat după plantare, solul se mobilizează pe adâncimea de 14-16 cm printr-un cultivator. Pe durata perioadei de vegtaţie se vor aplica patru praşile pe intervale şi rândurile de viţe.

6. Lichidarea golurilor Începutul lunii august

În golurile inventariate şi marcate se plantează viţe fortificate la ghivece; viţele se transplantează cu blocul de pământ intact şi nu se calcă; se udă şi se fertilizează ; în golurile care pot apărea la sfârşitul verii se vor transplanta viţe în a doua jumătate a lunii august

7. Udarea Atunci când este necesar

În caz de secetă se udă localizat cu 10 l de apă la fiecare viţă.

8. Întreţinerea teraselor - Cosirea de două ori a taluzurilor şi repararea imediată a degradărilor produse de eventualele căderi de ploi torenţiale

9. Pregătirea viei pentru iernare 10. Muşuroirea viţelor în

toamnă După căderea frunzelor

Viţele tinere se muşuroiesc obligatoriu, prin acoperirea cu pământ a 4-6 ochi la baza coardelor, înălţimea muşuroiului fiind de 25-30 cm; viţele nu se taie înainte de a fi muşuroite

11. Arătura de toamnă După terminarea muşuroitului

Imobilizarea solului de pe intervale la adâncimea de 16-18 cm; arătura se lasă în brazdă crudă, răsturnată „în lături”, către viţe

Anul II şi III 12. Dezmuşuroirea Perioada martie-

aprilie Lucrarea se execută manual, viţele descoperindu-se de pământ până sub punctul de altoire

13. Tăierea în uscat şi copcitul După dezmuşuroire

Lăarea unui cep de doi ochi la viţele cu creştere slabă şi a unei cordiţe de trei patru ochi, copcitul repetându-se în luna august

14. Instalarea sistemului de Perioada Lucrarea se începe cu fixarea picheţilor la fiecare viţă

Page 27: tratamente bio

27

susţinere februarie- martie 15. Plivitul lăstarilor Când lăstarii au 8-

10 cm La viţele slab dezvoltate se lasă 2 lăstari, iar la cele viguroase câte 3-4 lăstari, ceilalţi fiind înlăturaţi

16. Legarea lăstarilor După plivit Lăstarii rămaşi după plivit se palisează vertical de tutori, prin 2-3 legături

17. Înlocuirea viţelor dispărute După caz În primăvară, golurile sunt replantate cu viţe parafinate, în vârstă de 1-2 ani; viţele dispărute în vară pot fi înlocuite în august cu viţe fortificate la ghivece şi în toamnă (în primăvara anului al III- lea) cu viţe viguroase de 1-2 ani.

18. Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Perioada mai-septembrie

Combaterea manei şi făinării;

19. Întreţinerea solului Perioada mai- august

Se recomandă 5 operatii mecanice pe intervale şi 4 praşile manuale pe rândurile de viţe

20. Fertilizarea După caz Concomitent cu lucrările solului se aplică şi îngrăşămintele chimice: sarea de potasiu se aplică odată cu prima lucrare de afânare în primăvară; azotatul de amoniu se administrează fazial, la următoarele 1-2 praşile, iar superfosfatul odată cu arătura adâncă de toamnă.

21. Întreţinerea teraselor - Cosirea taluzurilor, a zonelor de întoarcere şi a aleilor, precum şi repararea operativă a eventualelor stricăciuni provocate de ploile torenţiale

22. Protejarea viţelor pe timpul iernii

După căderea frunzelor

După executarea arăturii adânci de toamnă, fiecare viţă se muşuroieşte manual; în zonele de risc sporit se recomandă protejarea a 1-2 coarde prin acoperirea totală cu pământ.

4. Tehnici de pregătire a solului înainte de plantare

Înrădăcinarea viţei de vie, existenţa sursei de apă în cantităţi optimale şi obţinerea unei producţii de calitate

În cazul în care avem de-a face cu un sistem radicular instalat într-un sol care nu prezintă discontinuitate pe orizontală şi dispune de

condiţii de drenaj optimale pe orizontală, acesta va da o fructificaţie lentă viei, pe parcursul unei perioade de 4 – 5 ani.

Page 28: tratamente bio

28

Aceasta permite stabilirea unui sistem de înrădăcinare profund, triplu etajat:

un sistem orizontal puternic instalat pe un orizont de sol compact;

un sistem vertical sub cel orizontal cu ramificaţii importante extinse sub orizontul de sol foarte compact;

un sistem constituit din numeroase ramificaţii radiculare direcţionate către pânza de apă freatică.

Aceste sisteme radiculare, dublu sau triplu etajate se termină de regulă, în zona subterană, respectiv în zona pânzei de apă freatică sau în

orizontul specific rocii mamă.

Ramificaţiile care aparţin sistemului radicular vertical, permit o alimentare hidrică regulată, acestea asigurând contactul cu straturile profunde şi

cu umiditate ridicată.

1. Mobilizarea solului

Obiectivul principal al efectuării acestei operaţiuni este acela de a scoate la suprafaţă rădăcinile viei vechi.

Efectele asupra solului sunt foarte importante, deoarece pe un sol omogen şi în condiţii de secetă operţiunea de mobilizare a solului nu are un

efect negativ puternic, aceasta utilizându-se cu prudenţă pentru că solul prezintă o discontinuitate importantă între orizonturi.

De asemenea, prin această operaţiune se realizează o echilibrare calitativă a straturilor de sol prin alternanţa straturilor sterile cu cele

fertile, permiţând de asemenea efectuarea unei mai bune aerări a solului.

2. Grăpatul

Această operaţiune se recomandă a se utiliza pe solurile compacte, cu ajutorul unui buldozer echipat cu 1, 2 sau 3 dinţi ce mobilizează

solul în profunzime, de la 70 până la 120 cm, fără deplasarea orizonturilor. Această deschidere a solului permite pătrunderea apei în profunzime

şi menţinerea unei umidităţi constante a solului şi o mai bună aerare a acestuia.

Page 29: tratamente bio

29

3. Înierbarea permanentă

Solul plantat cu viţă-de-vie prezintă un orizont foarte compact, şi de aceea trebuie avut în vedere un repaus de minimum trei ani, o

înierbare permanentă dovedindu-se a fi foarte eficientă.

Dintre speciile care se recomandă a fi utilizate sunt cele de Festuca şi lucerna furajeră al căror sistem de înrădăcinare pătrunde în orizonturile

cele mai compacte.

Aceste operaţiuni efectuate la nivelul solului au rolul de a asigura dezvoltarea corespunzătoare a sistemului radicular al viţei-de-vie,

aceasta din urmă va garanta o bună maturare a strugurilor, prin asigurarea regulată a apei.

Înierbarea viţei-de-vie constă în menţinerea şi întreţinerea unui covor vegetal cu specii spontane sau semănate, între rânduri.

Aceasta poate fi temporară sau permanentă, între toate rândurile sau numai între anumite rânduri ale viţei-de-vie.

În viticultura ecologică, pot apărea situaţii defavorabile pentru dezvoltarea viţei-de-vie, fiind necesară intervenţia pe cale mecanică sau

termică pentru îndepărtarea speciilor ierboase.

Înierbarea este o metodă practică ce are rolul de a îmbunătăţi structura şi portanţa solului.

Prin îmbunătăţirea portanţei solului se realizează o simplificare a protecţiei fitosanitare, o diminuare a proceselor de eroziune sau

stagnare a apei (Fig.1 şi Fig.2), acest efect fiind explicat prin:

ü reducerea impactului picăturilor de ploaie asupra solului;

ü o structură bună a solurilor conduce la îmbunătăţirea procesului de infiltrare a apelor de pluviale;

ü o mai bună rezistenţă a solului la căderea particulelor datorită sistemului radicular bine dezvoltat;

ü creştererea rezistenţei la tasare.

Page 30: tratamente bio

30

5. Înfiinţarea şi întreţinerea înierbării

Pentru înierbare este de preferat pregătirea unui pat germinativ cu o adâncime cuprinsă între 3 şi 5 cm. Pentru aceasta se utilizează o

grapă cu dinţi cu acţionare pe o adâncime de 5 cm şi o grapă rotativă pentru realizarea afânării solului şi pentru a realiza un contact intim dintre

materialul semincer şi sol.

6. Întreţinerea covorului vegetal

Se recomandă efectuarea mai multor cosiri în primii ani pentru a asigura un înveliş cât mai bun pentru sol.

Nu se recomandă realizarea fertilizării organice în perioada de vegetaţie a ierbii. Dimpotrivă, înainte de înfiinţarea covorului vegetal

poate fi prevăzută aplicarea unui amendament organic pe parcelă.

Acest aport trebuie să asigure un aport de azot corespunzător care să fie eliberat treptat pentru a asigura o dezvoltare cât mai bună a

covorului vegetal şi de a menţine constant conţinutul de fosfor şi potasiu.

Page 31: tratamente bio

31

7. Înfiinţarea unui covor vegetal

Decizia efectuării unei înierbări trebuie să ia în considerare fiecare parcelă. Trebuie să se definească în prealabil obiectivele cerectării

(concurenţa, structura solului, eroziunea şi altele). De aceste obiective stabilite va depinde ulterior stabilirea structurii speciilor din conveier şi a

suprafeţei luată în calcul pentru înierbat.

Raţionamentul alegerii speciilor trebuie să se facă cu prioritate prin raportarea la nivelul de concurenţă dorit sau acceptat pe parcelă,

precum şi alte criterii care pot condiţiona alegerea speciilor.

Tabelul 10: Caracteristicile principalelor specii de graminee

Înfiinţare Perenitate Rezistenţa la

tasare

Concurenţa

Lolium perenne Foarte bună Redusă –

importantă

Mare Medie – puternică

Poa annua Foarte bună Redusă - medie Mică Medie - puternică

Festuca rubra Medie – dificilă Medie - importantă Mică Mică – medie

Festuca

arundinacea

Bună Importantă Bună Puternică

Acolo unde nivelul de concurenţă trebuie stabilizat şi implicit, trebuie alese speciile corespunzătoare, se poate reduce suprafaţa

înierbată.

Acest obiectiv se poate realiza prin reducerea lăţimii benzii înierbate sau alternanţa benzii înierbate cu alte două rânduri fără iarbă.

Page 32: tratamente bio

32

Se poate utiliza de asemenea, desţelenirea termică pentru a reduce nivelul concurenţial, diminuarea acestuia putând ajunge până la 80%

şi chiar până la 100%.

Tabelul 11: Caracteristicile îgrăşămintelor verzi utilizate în agricutură

Efecte Comportament Familia Denumire

Restructurarea solului

Înmagazinare de nitraţi

Lupta contra

buruienilor

Creştere Regenerare Sensibilitate la frig

Rezistenţă la secetă

Lolium multiflorum

++ + ++ ++ +++ - +

Lolium perenne

++ + ++ +++ ++ - -

Poacee

Secara +++ + 0 +++ - + Sinapis alba ++ ++ + +++ 0 ++ (-50C)

Raphanus sativus

++ ++ ++ ++ ++ -- (- 10 0C) ++

Brassinaceae

Brassica napus

++ ++ + ++ ++ --

Vicia sativa ++ ++ 0 + -

Trifoliun incarnatum

+ ++

Papillonaceae

Trifolium pratense

+ 0 +++ ++ -

Vicia faba ++ - dacă se seamănă singură

++ ++ -

Page 33: tratamente bio

33

Sursa: Corinne Vantalon, 2000, Les engrais verts en cultures legumieres,

0 lipsa acţiunii, + acţiune interesantă, ++ acţiune eficientă, +++ acţiune foarte eficientă

Tabelul 12. Elemente tehnologice ale ingrasamintelor verzi

Elemente prelevate (kg/ha) Familia Denumire Perioada de semănat

Perioada de

vegetaţie (zile)

Doza la

semănat

(kg/ha)

Adâncimea de

semănat (cm)

Randament

(tone mat. uscată/ha)

N P K

Poacee Lolium multiflorum

Septembrie sau în primăvară

>80 15-30 2-4 3-8 10-60 10-30 10-120

Lolium perenne

Septembrie-octombrie sau primăvara

>80 20-30 2-4 3-8 10-60 10-30 10-120

Secara August-octombrie 80-140 40-120 1-3 3-8 30-50 10-20 40-50

Brassicaceae

Sinapis alba

Martie-august 30-60 10-30 1-2 3 40-90 15-50 60-160

Raphanus sativus

Sfârşitul lunii iunie-sfârşitul lunii august

50-90 15-30 1-2 4-5 60-140 30-50 110-210

Brassica napus

August-septembrie Martie- aprilie

60-100 8-15 1 4-9 50-110 30-60 60-170

Papillonaceae

Vicia sativa

August – septembrie Martie-iunie

50-90 100-200

4-5 3-8 60-75 20-30 50-75

Trifoliun incarnatum

August-septembrie Martie-aprilie

200-300 25-30 1-2 4-6 30-60 10-20 40-70

Trifolium Primăvara 20-25 1-2 5-8 30-60 10-20 40-70

Page 34: tratamente bio

34

pratense

Vicia faba 160-200

<10 5-8 10-100 15-40 20-120

Sursa: Corinne Vantalon, 2000, Les engrais verts en cultures legumieres,

Importanţa înierbării asupra dezvoltării viţei-de-vie

Realizarea unei înierbări permanente pe o suprafaţă cuprinsă între 50 şi 75% are un rol determinant în rezistenţa viţei-de-vie.

În acest sens se pot distinge diferenţe între varietăţile de graminee pretabile pentru semănat. Speciile concurente sunt cele din Genul

Festuca – cele cu talie înaltă care reduc vigoarea cu peste 30%. Trei varietăţi prezintă un comportament concurenţial situat cam la acelaşi nivel

aproximativ: Poa annua, Lolium perenne şi Festuca rubra (reduc rezistenţa de la 15 până la 25%).

Pe solurile grele, efectul speciilor de Poa annua, Lolium perenne în proporţie mai mare şi cel al speciei de Festuca rubra în proporţie mai mică

este mult mai favorabil decât în cazul în care în structura conveierului vegetal predomină Festuca rubra.

Importanţa înierbării asupra vinului

Îniebarea are un efect pozitiv asupra calităţii mustului. Efectul este proporţional cu reducerea vigorii şi a randamentului.

Se observă în general, o creştere a gradului potenţial şi a acidităţii de bază a mustului. La strugurii roşii se remarcă de asemenea, o

creştere calitativă prin îmbogăţirea în compuşi fenolici.

Înierbarea poate avea ca efect diminuarea conţinutului în azot al mustului. Această caracteristică se află în corelaţie cu vigoarea şi

randamentul influenţate de caracteristicile covorului vegetal.

Page 35: tratamente bio

35

Reducerea conţinutului de azot din must împiedică derularea satisfăcătoare a procesului de fermentaţie. Pot să apară de asemenea,

riscuri ale creşterii acidităţii volatile şi ale oxidării. În acest sens, este unanim acceptat faptul că, strugurii albi sunt mai sensibili decât strugurii

roşii, la manifestarea acestui fenomen.

8. Combaterea bolilor şi dăunătorilor în viticultura ecologică

Principala boală întâlnită este mana (80,7 %), şi pe al doilea loc se află făinarea (62 %). Cea mai frecventă este insa, mana.

Tabelul 13: Bolile şi dăunătorii întâlniţi în podgorii nu sunt consideraţi neapărat ca şi dificultăţi tehnice majore.

Boli şi devastatori %

Mană 80,7 %

Făinare 62 %

Viermele ciorchinelui 38,6 %

Esca 27,6 %

Eutypa 17,5 %

Botrytis 8,3 %

Excorioza 6,2 %

Flavescenţă aurie 4,1 %

Putregai cenusiu 4,1 %

Acarieni 3,5 %

Molii 1,4 %

Page 36: tratamente bio

36

8.1. Strategie de luptă

O mare parte din agroecologi folosesc lupta în funcţie de riscurile fitosanitare potenţiale şi/sau observate. Ustensilele pe care le folosesc

sunt avertizările agricole, urmăririle meteorologice şi observaţiile podgoriei.

8.2. Folosirea metodelor profilactice

Folosirea metodelor profilactice este foarte răspândită.

8.3. Tratamente

Cuprul şi sulful sunt folosite în proporţie de 99,35 % şi 100 % din cei care cultivă viţa de vie. Alţii folosesc Bt-ul şi confuzia sexuală.

Rotenona nu este folosita decât în regiunile care cer un tratament obligatoriu împotriva moliei flavescenţei aurite.

Tabelul 14: Tratamente utilizate împotriva dăunătorilor viţei-de-vie

Produse folosite % agricultori din Uniunea Europeana

Cupru 99,35

Sulf 100

Bacillus thurenglensis (Bt) 36

Rotenona 18

Confuzie sexuală 7

Alte solutii 5

Page 37: tratamente bio

37

Folosirea îngrăşămintelor foliare şi adjuvante, adică substanţe care aduc un aport de nutriţie plantei şi care permit ameliorarea

remanenţei şi eficacitatea produselor de tratament, este larg răspândită. Se găsesc şi extrase din alge şi amestecuri pe bază de oligo-elemente

propuse de firmele fitosanitare. Pentru adjuvanţi este vorba doar de uleiuri de pin folosite ca şi agent de înmuiere.

Folosirea cuprului

Cuprul datorită spectrului său mare de acţiune este eficace pentru un număr mare de boli fongice dar şi pentru cele bacteriene. Folosit

pentru combaterea manei, el serveşte diret sau indirect la combaterea altor boli precum botrytis, putregaiuri, necroza bacteriană. Numărul

tratamentelor şi cantităţile utilizate depinde de condiţiile meteorologice care sunt foarte variabile în funcţie de regiuni şi chiar şi în funcţie de

parcele. Produsele cuprice sunt uşor levigabile şi nu protejează părţile plantei care au primit produsul: în perioada de risc şi de creştere

puternică, părţile mlădiţelor după tratament nu sunt protejate, cadenţa tratamentelor va trebui deci mărită.

Tabelul 15: Dozele de tratamente aplicate

Produse cuprice % agricultori UE

Sulfat de cupru 81,5

Hidroxid de cupru 46

Oxid de cupru 3,5

Oxiclorură de cupru 2,5

Nici un produs cupric 0,5

Nici un răspuns 2,5

Page 38: tratamente bio

38

Tabelul 16: Dozele de tratamente aplicate

Produse necuprice % agricultori UE

Nu se folosesc produse necuprice 36

Extrase vegetale 34,5

Alge şi extrase din alge 11,5

Oligo-elemente 9,5

Prafuri minerale: talc, argile 9,5

Sare (clorură de sodiu) 3

Permanganat de potasiu 2

Sulfat de magneziu 2

Antagoniste (Trichoderma) 2

Aceste produse necuprice se folosesc în regiunile unde presiunile bolilor sunt mai slabe. Obiectivul acestor substanţe este îninte de toate

de a aduce mai puţin cupru despre care se ştie că dacă se acumulează în straturile superficiale ale solului poate perturba activitatea

microorganismelor.

Trei motive principale pot motiva folosirea acestor produse:

- să consolideze eficacitatea fungicidelor cuprice,

- să înlocuiască unul sau mai multe tratamente cuprice,

- să mărească rezistenţa viţei- de- vie, dându-i mijloacele de apărare împotriva patogenilor.

Page 39: tratamente bio

39

9. Protecţia viei în agricultură ecologică

Protecţia viei în agicultură ecologică este legată în primul rând de prevenire. Sensibilitatea viei la dăunători şi la boli este strâns

dependentă de starea ei fiziologică generală şi deci de modul de îngrijire al acesteia.

Excesul de vigoare al viei, este favorabil dezvoltării botrytis-ului, al manei, al acarienilor. Astfel un îngrăşământ foarte bogat în azot

favorizează dezvoltarea botrytis-ului şi al manei chiar dacă înierbarea le reduce.

9.1. Aerisirea

Aerisirea ciorchinilor poate fi modificată prin intermediul butucilor aleşi, alegerea modului de tăiere sau înfrunzire. O lipsă de aerisire

favorizează dezvoltarea botrytis-ului şi al viermilor ciorchinelui, ea împiedică o bună poziţionare a produselor pentru efectuarea tratamentului.

9.2. Păstrarea faunei auxiliare

Păstrarea faunei auxiliare joacă un rol deosebit de important în controlul populaţiilor de acarieni, dar în acelaşi timp şi a celorlalţi

dăunători ai viei.

Protecţia viei în agricultura ecololgică nu constă numai în a alege produse prevăzute în caietul de sarcini. Este vorba de asemenea de a

cunoaşte modul de observare a bolilor şi dăunătorilor, de a evalua importanţa atacurilor, de a le prezice cu ajutorul agrometeorologiei şi a

modelării, pe scurt de a pune în aplicare toate metodele dezvoltate de către agricultura raţională.

Trebuie de asemenea să se ţină cont de interferenţele cu alţi parametri (itinerariul tehnic pus în aplicare pe parcelă, lucrări agricole).

Pe scurt, protecţia fitosanitară a viei presupune intervenţia unui ansamblun de factori şi face apel de asemenea la capacitatea

podgoreanului de a conduce via.

Page 40: tratamente bio

40

Tabelul 17: Combaterea dăunătorilor Dăunător Prevenire Combatere

Viermele ciorchinelui - rărirea ciorchinilor - supravegherea populaţiilor (capcane

sexuale sau alimentare, scăderea numărului ouîlor) ;

- metoda confuziei sexuale realizată la sfîrşitul lunii aprilie şi începutul lunii martie; - utilizare BT la a doua şi a treia generaţie

Ţânţarul verde (Empoasa vitis) - înierbarea viilor în perioada de repaus - tratament efectuat asupra lervelor tinere cu insecticide pe bază de piretrină au rotenonă Eficacitate limitată a tratamentelor

Molia flavescenţei aurii (Scaphoideus titanus)

- uleiuri albe iarna – în doze de până la 3l/100l

- tratament pe bază de rotenonă sau piretrină+rotenonă realizate seara; Primele tratamente se efectuează asupra primelor stadii de larve – câte 3-5 aplicări.

Page 41: tratamente bio

41

II.3.1. Astfel, în cazul pomiculturii sunt importante de ştiut următoarele aspecte legate de combatere şi întreţinere:

Tabelul 18. Tratamente cu produse din plante

Plante Metodă Efecte

Usturoi Allium sativum infuzie

150 g de măcinat în 5 l apa în fierbere măcinat

Usturoi Allium sativum macerat

Se macerează 80 g de usturoi în 5 l de apă timp de 12 ore după care se filtrează şi apoi se adaugă 4 ml alcool

Usturoi Allium sativum macerat în ulei

Se macerează 100 g de usturoi în 20 ml de ulei timp de 24 de ore. Se adaugă 1 l de apă şi 10 ml de săpun. Se diluează 1/20 pentru aplicare. Se poate combina şi cu un macerat de ardei iute.

usturoi cu ceapă Allium sativum şi Allium cepa macerat

Se macerează 80 g usturoi şi 500 g de ceapă în 8 l de apă timp de 12 ore după care se filtrează.

INSECTICID;

FUNGICID: afide, păianjeni, melci, rugină

Urzica Urtica urens macerat

1kg la 10 l de apă, după care se filtrează INSECTICID;

FUNGICID: afide

Tanacetum vulgare infuzie

Se infuzează 150 de grame de plantă taiată mărunt în 5 l de apă fierbinte, după care se filtrează.

INSECTICID: afide, furnici, carpocapsa, viermele zmeurului

Artemisia absinthium infuzie

Se infuzează 150 g de plantă tăiată marunt în 5 l de apă fierbintedupă care se filtrează.

INSECTICID: afide, furnici, carpocapsa, viermele zmeurului

Fougère purin

Se taie mărunt şi se macerează 1kgla 10 lapă după care se diluează 1/10. INSECTICID

Page 42: tratamente bio

42

afide

Busuioc Ocimum basilicum infuzie

Se infuzează 150 g de busuioc tăiat marunt în 5 l de apă fierbinte. INSECTICID

afide

Coriandru Coriandrum sativum infuzie

Se infuzează 150 g de coriandru tăiat marunt în 5 l de apă fierbinte. INSECTICID

Afide şi păianjeni

Flori de soc Sambucus infuzie

Se infuzează 150 g de flori de soc tăiate marunt în 5 l de apă fierbinte. INSECTICID afide.

Menta infuzie

Se infuzează 150 g de mentă tăiată marunt în 5 l de apă fierbinte. INSECTICIDE

furnici

Revent Rheum rhabarbarum infuzie

Se infuzează 150 g de revent tăiat marunt în 5 l de apă fierbinte. INSECTICIDE TOTAL

Afide, păianjeni

Piper infuzie

Se infuzează 150 g de plantă de piper tăiată marunt în 5 l de apă fierbinte. RÉPULSIV TOTAL

Afide, păianjeni

Ardei iute macerat

Se macerează 250 ml de ardei iute în 500 ml de apă timp de 24 de ore, după care se diluează 15 ml din preparat în 4l de apă pentru tratament.

RÉPULSIV TOTAL

Afide, păianjeni

Page 43: tratamente bio

43

Tabelul 19. Îngrăşăminte aplicate

Specia/preparat Metodă

Urzică Urtica urens purin

1kg la 9 l de apă se lasă la fermentat 7-14 zile după care se introduce în sistemul de udare

Tătăneasă Symphitum officinale purin

Se taie marunt după care se macereaza in cantitate de 1 kg la 10 l apă timp de 14 zile. Se diluează solutia rezultată cu 7 parti de apă

Purin de tataneasa cu purin de urzică

Se taie marunt 500 g de urzica cu 1 kg de tataneasa si se pun la macerat în 10 l de apă timp de 2 saptamani dupa care se dilueaza solutia cu 9 parti de apă.

Tabelul 20. Fungicide aplicate

Specia/preparat Metodă Efect

Armoracia rusticana

infuzie

Se infuzează 150 g de plantă tăiată marunt în 5 l de apă

fierbinte.

FUNGICID

Boli criptogamice

Page 44: tratamente bio

44

Allium schoenoprasum

infuzie

Se infuzează 150 g de plantă tăiată marunt în 5 l de apă

fierbinte.

Allium schoenoprasum

macerat

Se macerează 60 ml de plantă în 1 de apă timp de 24 de ore

FUNGICID

rapăn

Coada calului

Equisetum hyemale

decoct

Se macerează 500 g de coada calului în 5 de apă după care se

macerează 3 ore urmata de fierberea preparatului 3 ore.Se

utilizează în concentratie de 30% sau pura în caz de atac

puternic

FUNGICID

Boli criptogamice

Urzică

Urtica urens

macerat

1kg la 9 l de apă se lasa la fermentat 7-14 zile după care se

introduce în sistemul de udare

INSECTICIDE - FUNGICIDE

Boli criptogamice (mana,

putregai cenusiu)

Page 45: tratamente bio

45

III. FAZA VIII - Elaborarea unor tehnologii în CULTURA MARE ecologică - Elaborarea unor tehnologii în LEGUMICULTURA ecologică

SCOP- ACTIVITĂŢI- REZULTATELE FAZEI III.1. SCOPUL fazei a fost acela de elaborarea unor tehnologii legumicole şi în cerealiere cat mai eficiente, pe baza studiilor teoretice şi practice efectuate. III.2. ACTIVITĂŢI – efectuarea unor vizite în teren;

- studiul unor tehnologii care se practică la ora actuală pe plan internaţional. III.3 REZULTATE Prin elaborarea acestor tehnologii s-a urmărit acumularea de informaţii cât mai exacte, mai utile şi mai eficiente pentru cei interesaţi în obţinerea de producţii corespunzătoare în domeniile aferente prezentului studiu. II.3.1. Astfel, în cazul legumiculturii dintre principalele sunt importante de ştiut următoarele aspecte legate de combatere şi întreţinere: MODALITATI DE LUPTA IN AGRICULTURA ECOLOGICA

1. Dezinfectia cu vapori Aceasta metoda consta in injectarea in sol a vaporilor cu o temperatura de 1800C. Cresterea temperaturii in sol (80-950C) antreneaza pe o adancime de aproximativ 25 cm distrugerea numeroaselor organisme: ciuperci din sol, nematode, mucegaiuri, buruieni, sclerotii fiind distrusi la o temperatura de 650C. Solul trebuie in prealabil, lucrat in profunzime si afanat la suprafata. Totusi, aceasta metoda prezinta si unele dezavantaje si anume: pe de o parte costul ridicat al materialului (boiler, prelata), al combustibilului si al mainii de lucru. Pe de alta parte, are loc dezinfectia prin sterilizarea totala a solului. Toate microorganismele utile sunt distruse, ajungandu-se la ruperea echilibrului din sol. Fara formele antagoniste care mentin un echilibru in cadrul procesului de dezvoltare, bolile si daunatorii din sol pot ajunge in situatia de a pune ulterior, probleme mai mari, impunandu-se aplicarea rapida a unei noi dezinfectii.

Page 46: tratamente bio

46

2. Solarizarea Solarizarea consta in ridicarea temperaturii solului (stratul arabil -30 cm) la valori de peste 400C pe parcursul a cel putin sase saptamani. Energia soarelui este transmisa apei din sol prin traversarea unei folii transparente din plastic. Asezarea paielor necesita in prelabil o lucrare fina a solului. Solarizarea este o metoda mai putin traumtizanta decat dezinfectia cu vapori: cresterea temperaturii si adancimea atinsa sunt destul de bine realizate. Dupa solarizare se recomanda evitarea lucrarii solului in profunzime deoarece exista riscul reaparitiei sclerotilor viabili neatinsi in stratul arabil. Realizarea unei solarizari o data la trei ani permite mentinerea atacului de Sclerotinia la un nivel scazut. 3. Masuri profilactice Masurile profilactice se bazeaza pe cunoasterea biologiei la Sclerotinia, necesara a fi luata in considerare. Limitarea inocularii 1. Trebuie limitata succesiunea culturilor sensibile la Sclerotinia, de pe aceeasi parcela, numarul de scleroti din sol crescand cu fiecare noua rotatie realizata. Cu toate acestea, exista probleme legate de polifagia ciupercilor. Speciile care permit ruperea ciclului de dezvoltare, in cazul acestor ciuperci, sunt cerealele si cele din familia Alliaceae; 2. Pentru floarea- soarelui este foarte important sa se pastreze calitatea semintelor. Sclerotinia poate sa atace semintele, sclerotii produsi putand fi recoltati in acelasi timp cu semintele; 3. Eliminarea rapida a plantelor atacate sau moarte (care pot fi purtatoare de scleroti) in sezonul de cultura si evitarea ingroparii deseurilor vegetale; 4. O lucrare a solului in profunzime permite ingroparea adanca a sclerotilor care vor fi distrusi de catre microorganismele antagoniste ale solului; 5. Evitarea pe cat posibil a transportului de pamant de pe parcelele contaminate pe parcelele sanatoase, de exemplu prin spalarea utilajelor de lucru; Tehnici culturale adaptate la microclimat si fertilizare

Page 47: tratamente bio

47

1. Pentru salata, adaposturile trebuie sa fie bine aerisite, pana la limita de mentinere a umiditatii admise si evitarea mentinerii apei pe

suprafetele umede, pe parcursul unor perioade mai lungi de timp; 2. Pentru cultura mare, realizarea unei orientari a randurilor de seminte in directia vanturilor dominante, permite cresterea gradului de

aerare a vegetatiei; 3. Aspersiunea trebuie sa se realizeze dimineata, pentru a permite evaporarea rapida a apei prezenta pe suprafeta foliara;

Realizarea unei fertilizari cu azot cat mai corecta; aplicarea unei fertilizari cu azot in exces antreneaza cresterea sensibilitatii plantelor la atacul de Sclerotinia.

♦ Mana (Phytophtora infestans)

Ciuperca hibernează sub formă de ouă de iarnă sau de miceliu, pe părţile vii ale plantelor . În timpul perioadei vegetative, plantele se infectează mai ales prin stomate. Invaziile mari cu această ciupercă sunt realizate în anii ploioşi cu nivel ridicat de umiditate atmosferică. În anii secetoşi, mana practic nu este întâlnită. Ciuperca atacă cea mai mare parte a legumelor, precum şi viţa de vie şi plantele ornamentale. Manifestarea atacului, constă în apariţia pe partea superioară a frunzelor, a unor pete de culoare galbenă-maronie, iar pe partea inferioară a unor pete de culoare gri-violacee cu aspect uleios de untdelemn.

Lupta preventivă constă în :

- mobilizarea solului prin lucrări mecanice ;

- în caz de atac puternic, se recomandă realizarea unei rotaţii în care planta cultivată să revină pe acelaşi sol cel mai devreme la 3 ani ;

- asigurarea unei bune aerări la nivelul plantelor, prin realizarea de densităţi de cultură adecvate ;

- alegera unor soiuri rezistente sau cel puţin tolerante ;

- introducerea rădăcinii răsadurilor timp de o noapte într-un amestec de argilă diluată cu decoct de coada calului ;

- fortificarea răsadurilor cu extract de alge şi tratamente pe bază de purin de urzică ;

- efectuarea de tratamente preventive repetate cu decoct de coada calului sau cu produse pe bază de plante şi de substanţe minerale precum Bio-S (Ledax-San) ;

- în caz de atac puternic se pot utiliza tratamente pe bază de cupru de manieră preventivă ;

Lupta curativă constă în îndepărtarea organelor atacate ale plantei şi arderea acestora.

Page 48: tratamente bio

48

4. PREPARATE PE BAZA DE PLANTE

Urzica este cunoscută de multă vreme, ca plantă medicinală, fiind bogată în vitamina A , vitamina C şi în elemente minerale. Posibilităţile de utilizare a urzicii sunt multiple. Se poate utiliza planta întreagă, mai puţin rădăcina, recoltată fiind înainte de formarea seminţelor. Urzicile recoltate la începutul lunii mai, sunt mai bogate în elemente nutritive, în comparaţie cu urzicile recoltate mai târziu, caz în care sunt mai bogate în materie uscată. Adăugarea în compost, a urzicii proaspete sau uscate, favorizează descompunerea şi în special transformarea substanţelor bogate în azot. În agricultură, urzica se poate utiliza sub formă de purin fermentat. Purinul este bogat în calciu, potasiu şi azot, circa 40% din azot găsindu-se sub formă amoniacală, rapid disponibil pentru plante. Tratamentele efectuate cu purin de urzică asupra unor plante legumicole precum tomatele şi castraveţii, au pus în evidenţă, o netă stimulare a creşterii plantelor, a rădăcinilor, a respiraţiei precum şi o creştere a activităţii microbiene a solului. Acest efect de stimulare a creşterii plantelor, provine dintr-o foarte bună asimilare a elementelor nutritive pe care urzica le conţine, datorită prezenţei în mici cantităţi a unor substanţe de creştere şi a unui important număr de bacterii producătoare de CO2, gaz ce joacă un rol esenţial în fotosinteză. Tratamentele cu purin de urzică asupra frunzelor, favorizează fenomenul de creştere şi cel de formare a clorofilei. Pentru a evita apariţia de arsuri pe frunze, se recomandă realizarea unui anumit grad de diluţie. Combinarea purinului de urzică cu purin de coada calului, poate să ducă la efecte favorabile, pentru prevenirea unor boli ca mana (Phytophtora) şi putregaiul cenuşiu (Botritis sp.), pricipalele boli foliare ce pot să compromită o cultură de tomate. Cele mai bune rezultate au fost obţinute în spaţii protejate (sere, solarii) unde se poate ţine sub control umiditatea atmosferică, care este factorul ce favorizează dezvoltarea bolilor foliare precum mana şi putregaiul cenuşiu. Pentru efectuarea unor tratamente de fortificare a tomatelor sau tratamente de prevenire a manei în cultura de roşii, se foloseşte o soluţie numită purin de urzică.

Modul de preparare a purinului este următorul : Se recoltează 1 kg de urzică, fără rădăcină şi se introduce în 10 l de apă. Se lasă la soare vasul cu apă şi urzică proaspătă, timp de 12-14 zile. Apoi, după o prealabilă filtrare, se obţine un purin fermentat care se diluează 1:20 şi se efectuează stropiri ale plantelor cu un aparat clasic de stropit. La această diluţie efectele aşteptate sunt : de stimularea creşterii răsadurilor, a plantelor mature şi prevenirea apariţiei manei. Se recomandă efectuarea de tratamente zilnice pe întreaga perioadă de vegetaţie cu o pauză săptămânală de 2 zile. Pentru prevenirea apariţiei putrgaiului cenuşiu şi a manei, se poate utiliza un amestec de purin de urzică şi decoct de coada calului în diluţie de 1:20 . Acelaşi efect de stimulare a creşterii, se poate obţine şi prin irigarea plantelor cu o apă care să conţină purin de urzică într-o diluţie de 1:10. De asemenea, împotriva clorozei frunzelor, se pot face tratamente cu purin în diluţie de 1:20. Purinul fermentat se poate utiliza nediluat în stimularea procesului de compostare a unei materii organice care provine dintr-o gospodărie (deşeuri vegetale, deşeuri alimentare). Se poate folosi şi purin semifermentat, caz în care, urzica se lasă doar 4-6 zile la fermentat . In acest caz, se utilizeză diluţii de 1:50. Efectele acestor tratamente, sunt de fortificare a plantelor de tomate, de apărare împotriva afidelor şi a păianjenului roşu (Tetranicus urticae). Impotriva afidelor se pot obţine rezultate bune, folosind macerat de urzică, caz în care urzica va sta doar 12 ore în apă, după care se utilizează nediluat în tratamente.

♦ Putregaiul cenuşiu ( Botyitis cinerea)

Page 49: tratamente bio

49

Lupta preventivă constă în : alegerea unor soiuri cu o maturitate timpurie; acoperirea solului prin mulcire; evitarea fertilizărilor azotate dezechilibrate; irigarea solului şi a plantelor cu decoct de coada calului în concentraţie mare; stimularea creşterii plantelor tinere cu extracte de alge şi purin de urzică; alegerea de soiuri tolerante sau rezistente; realizarea unei culturi asociate cu o cultura de usturoi; udarea prin picurare;

Ca măsuri de luptă curativă se recomandă zmulgerea sau îndepărtarea părţilor atinse de ciupercă şi arderea acestora; efectuarea de tratamente cu Ledax-san (Copping L. G.., 1998); aerarea puternică a spaţiilor protejate; tratamente pe bază de cupru; ♦ Putregaiul negru sau alternarioza (Alternaria dauci)

Lupta preventivă constă în : evitarea revenirii unei culturi sensibile înainte de 4 ani pe acelaşi teren ; efectuarea de rotaţii adecvate ; evitarea semănăturilor dese ; utilizarea de soiuri rezistente . În caz de atac puternic se recomandă utilizarea de tratamente pe bază de cupru de la primele semne ale apariţiei bolii. ♦ Căderea plăntuţelor (Phytium debaryanum)

Lupta preventivă constă în: evitarea excesului de umiditate ; utilizarea unui amestec de pământ neutilizat până atunci pentru producerea răsadurilor amestecându-l cu compost, nisip, argilă şi turbă; o bună pregătire a solului pentru efectuarea semănăturii; utilizarea de soiuri cu dezvoltare rapidă; evitarea semănăturilor dese; efectuarea de tratamente cu decoct de coada calului pe sol (Zechendorf B., 1995); udarea seminţelor în curs de germinare cu decoct de coada calului; înainte de plantare se recomandă introducerea rădăcinilor răsadurilor într-o soluţie ce conţine argilă şi decoct de coada calului; asigurarea unei rotaţii corecte a culturilor.

♦Septorioza (Septoria licopersici) Ca şi metode de luptă preventivă se recomandă : utilizarea de seminţe indemne de această boală ; realizarea de rotaţii variate ; realizarea

de culturi asociate cu praz şi conopidă ; evitarea udării plantelor cu apă rece ; efectuarea unui tratament cu lapte desmântânit ; efectuarea repetată de tratamente la sol cu decoct de coada calului ; efectuarea de tratamente pe bază de infuzie de coji de ceapă sau extracte de valeriană.

Ca şi metode curative se pot folosi : distrugerea plantelor bolnave prin ardere iar în caz de atac puternic trebuie efectuat un tratament pe bază de cupru. ♦ Corynebacterium michiganense

Măsuri preventive : efectuarea unui asolament de minim 4 ani ; menţinerea unui nivel de umiditate ridicat în sol ; arderea plantelor atacate ; dezinfectarea seminţelor timp de 24 de ore în acid acetic 0,6 %.

Măsuri curative : tratamente pe bază de cupru ;

♦ Melcii de grădină

Page 50: tratamente bio

50

Măsuri preventive: utilizarea de extracte de plante ( macerat de begonia - Begonia semperflorens). Frunzele şi florile (1kg), se taie în bucăţi mici şi se lasă timp de 1-2 ore în 10 l de apă. Răsadurile de legume şi flori se vor înmuia în această soluţie, înainte de plantare, sau vor fi udate abundent cu această soluţie, după plantare ; utilizarea ca şi mulci în grădină, a unor materii uscate şi fin mărunţite (melcii găsesc în mulci adăpost şi hrană); utilizarea de purin de melci (se adună într-un recipient cu apă, melci din diferite specii întâlnite în grădină, şi se lasă timp de 10 zile, timp în care are loc descompunerea acestora). Se utilizează purinul obţinut, în tratamente asupra culturilor nou înfiinţate, sau asupra răsadurilor. Această metodă de luptă preventivă, se bazează pe repulsia alimentară a melcilor faţă de mirosul propriului organism ; acoperirea solului cu ace de pin; realizarea de udări abundente şi rare ; protejarea grămezilor de materii organice din jurul fermei (gunoi, deşeuri organice) prin tratamente cu purin de melci; protejarea duşmanilor naturali (batracieni, reptile, păsări) ; creşterea de găini şi raţe în fermă;

Măsuri curative: Utilizarea de capcane, în funcţie de specii. Melcul roşu se deplasează relativ repede, în comparaţie cu melcul horticol sau cu melcul cenuşiu. Capcanele trebuiesc puse în acelaşi loc, ţinând cont de memoria excelentă, pe care o au melcii în ceea ce priveşte locurile de hrană şi adăpost ; utilizarea de capcane alimentare pe bază de coji de grepfruit , dovleac, cartof, tomate urmată de adunarea ulterioară a melcilor; utilizarea de capcane alcoolice ( se introduce din loc în loc în sol câte un pahar cu bere pănă la nivelul solului. Paharul trebuie să aibă pereţii alunecoşi) ; adunarea sistematica a melcilor din locurile în care aceştia se adăpostesc în timpul zilei (resturi de materii organice , locuri umbrite); împrăştierea de cenuşe în jurul plantelor; ♦ Păianjeni fitofagi (Acarieni)

Măsuri preventive: protejarea şi favorizarea dezvoltării duşmanilor naturali ai acarienilor (Phytoseiulus) ; limitarea aporturilor în azot; fertilizarea cu composturi bogate în elemente fertilizante şi folosirea de fertilizanţi foliari pe bază de purin de urzică, decoct de coada calului (Equisetum arvense); menţinerea unei umidităţi suficiente în sol prin udări şi acoperirea solului; o bună aerare a culturilor din spaţiile protejate;

Măsuri directe: introducerea de Typlodromus în sere; arderea sau compostarea părţilor atacate din plante; tratarea cu un jet de apă rece înspre faţa inferioară a frunzelor; tratarea cu purin de urzică în curs de fermentare la care se adaugă eventual bentonită (3-5%); în caz de atac puternic, tratarea cu un produs pe baza de piretru sau rotenonă;

♦ Nematozi

Nematozii sunt dăunători din sol, care sunt dificil de eliminat în agricultura ecologică precum şi în agricultura convenţională. De obicei, se observă o distrugere a părţii aeriene, simptom care este comun cu alte stresuri patologice sau fiziologice. Uneori utilizăm

pentru aceste simptome, termenul de « oboseala solului ». Nematozii (Meloidogyne) aparţin familiei Tylenchde. Genul Meloidogyne se subdivide în numeroase specii toate fitopatogene, cele mai răspândite fiind M. incognita, M. arenaria, M. hapla şi M. javanica.

Metode de luptă profilactice -Realizarea de rotaţii culturale : este un bun mod de a frâna populaţia dar nu poate să o elimine. Ea constă în evitarea întoarcerii pe aceaşi

parcelă a culturilor sensibile, pe o perioadă de minim 5-6 ani. -Realizarea unei arături într-o perioadă foarte uscată poate duce la distrugerea acestora prin desicare;

Page 51: tratamente bio

51

-Limitarea inoculării retrăgând rădăcinile din sol la sfârşitul culturii, urmărind calitatea apei de irigaţie, şi prin igienizarea materialului utilizat în diferitele operaţii tehnice după lucrul în parcelele contaminate.

◊ Metode de lupta termică : Dezinfecţia cu vapori ; Solarizarea ; ◊ Utilizarea de cultivaruri rezistente Hibridul interspecific tip KNVF la tomate (rezistent la Nematozi, Verticilium, Fusarium), poate să fie utilizat ca şi portaltoi în culturile de

tomate şi vinete (Cianco A., Logrieco A., Lamberti F., Bottalico A., 1988). Provenit din încrucişarea dintre Lycopersicon esculentum cu Lycopersicon hirsutum, hibridul rezultat este rezistent la Meloidogyine, datorită reacţiei de hipersensibilitate dată de gena « Mi ». Varietăţile de tomate ce conţin această genă sunt produse de Gautier (Brigeor) şi Ruiter (Beauford).

◊ Metode de luptă microbiologică - Ciuperci antagoniste În mod natural se poate avea în vedere o luptă împotriva acestor dăunători, datorită existenţei în sol a unui mare număr de ciuperci

antagoniste. Miceliul acestor ciuperci este prevăzut de ramificaţii ce formează bucle, şi secretă o substanţă lipicioasă. În timpul deplasării sale, nematodul poate să fie cuprins în capcana produsă de către aceste bucle. Una din aceste ciuperci este Arthrobotrys irregularis comercializată sub numele de S 350 şi T 350 (Reboulet J.N. 1999).

-Bacterii antagoniste Pasteuria penetrans este o bacterie care parazitează foarte eficient nematozii (Sayre R.M., Starr M.P., 1985). Reducerea populaţiei de

nematozi poate fi făcută la nivel de 80%. ◊ Utlizarea de plante nematicide

La ora actuală mai mult de 200 de specii de plante ce aparţin la 80 de familii botanice sunt studiate pentru proprietăţile nematicide (Jeuffraut E., 1991). Modul de acţiune nematicid ale acestor plante, este dat de eliberarea în sol de substanţe toxice. Este cazul ricinului (Ricinus communis) folosit ca îngrăşământ verde sau a lui Azadirachta indica care eliberează ricina respectiv azadirachtina. Şi alte plante secretă o serie de subtanţe cu rol nematicid (Djian C., 1989) : Sesamum orientale (Pedaliaceae) ; Eragrostis curvula (Poaceae) ; Catharanthus roseus (Apocynaceae) ; Asparagus officinalis (Liliaceae) ; Arachis hypogeae (Fabaceae) ; Ricinus communis (Euphorbiaceae) ; Tagetes minuta (Asteraceae). Anumite plante sunt introduse în cultură ca plante premergătoare sau în asociaţie cu o cultură sensibilă la nematozi (DeBach P., Rosen D., 1991) : Crotalaria spp. ; Stylosanthes gracilis ; Tagetes spp. ; Cosmos bipinnatus ; Brachyaria spp. ; Panicum maximum ; Eragrostis chloromelas ; Sinapis alba (var. Emergo) ; Raphanus sativus (var. Pegletta, Stobolt şi Nemex ).

Numeroase plante se utilizează împotriva nematozilor sub formă de extracte sau sub formă de amendamente care se încorporează în sol (Sayre R.M., Starr M.P., 1988) : Euphorbia hirta (Euphorbiaceae), tulpini de Vernonia polyanthes (Asteraceae), frunze de Leucoena leucocephala (Fabaceae), frunze de Datura metel (Solanaceae), flori de Tagetes spp. (Asteraceae), seminţe de Azadirachta indica (Meliaceae ; Hannoa undulata şi H. klaineana (Simarubaceae).

Tot în acest context au fost izolate diferite structuri chimice extrase din plante nematicide (Djian C., 1992.) : -poliacetileni : Carthamus tinctorus (Asteraceae) ; -extras metanolic din rădăcini de Erigeron phyladelphicus (Asteraceae) şi Angelica pubescens (Umbelliferaceae) ;

Page 52: tratamente bio

52

-acizi : Esteri carboxilici şi acizi grasi : acid asparagusic din rădăcini şi tulpini de sparanghel ; di-n-butyl succinat extras din arahide ; acid miristic şi palmitic extras din rădăcini de Iris japonica (Iridaceae) ; acid oleic, linoleic, palmitic şi stearic extras din Cyperus esculentus (Cyperaceae) şi Lawsonia alba (Lythraceae) ; -aminoacizi : exudat de rădăcină de Abelmoschus esculentus (Malvaceae). - proteine : lectină din Canavalia ensiformis (Fabaceae) şi Mucuna stizolobium ; Mucuna deeringiana (Fabaceae) ; proteină din frunze de Anagallis arvensis (Primulaceae); - compuşi aromatici : saponină din Hedera helix (Araliaceae), pyrocatechol din Eragrostis curvula (Poaceae); - heterocicli pe bază de oxigen, sulf sau azot : derivaţi de betienil şi alfa-terthienil din Tagetes patula, T. tenuifolia T. erecta (Asteraceae) ; - alcaloizi : ecliptină din Eclipta alba (Asteraceae), sanghinarină, cheleritrină şi bocconină extrase din Bocconia cordata (Papaveraceae) ; - derivaţi din citisină şi anagirină extraşi din Sophora flavescens (Fabaceae) ; - porolizidină, derivat de ornithină, la Crotalaria ; - terpenoizi (Cayrol J.C., 1991) : odoracină şi odratină, extrase din Daphne odora (Thymelaceae); lactonă din Artemisia maritima(Asteraceae) ; Cel mai comercializat produs extras din plante (Tagetes) este Nemanon utilizat împotriva lui Pratylenchus, Tylenchorynchus et Meloidogyne spp.

Cele mai utilizate plante nematicide sunt crăiţele (Tagetes minuta şi patula, ce eliberează substanţe nematicide formate din compuşi derivaţi din alfa-terthienil, betihienil) şi Crotalaria sp.

Principiul luptei împotriva nematozilor cu Tagetes, constă în realizarea unei culturi asociate de crăiţe (Tagetes patula) şi tomate. ◊ Utilizarea de turte vegetale nematicide Cele mai utilizate turte sunt Nematorgul şi turtele de ricin (Ricinus communis). Cantităţile de turte recomandate sunt de 2,5 t/ha. Aceste

turte prezintă proprietăţi ovicide ce limitează înmulţirea nematozilor. ◊ Utilizarea de îngrăşăminte verzi Pentru limitarea nematozilor se recomandă folosirea de îngrăşăminte verzi precum sorgul, ridichea furajeră. Utilizarea unei culturi de muştar ca şi îngrăşământ verde permite o luptă eficientă împotriva nematozilor din genul Heterodera.

♦ Coropişniţa (Grylotalpa grylotalpa)

Coropişniţa hibernează în faza larvară. Ciclul de dezvoltare durează între 18 şi 30 de luni. Insecta sapă galerii neregulate de grosimea

unui deget, pe care le părăseşte la sfârşitul zilei, moment în care începe atacul. Viteza de mişcare este foarte mare. Pagube mari în cultură face primăvara, când consumă rădăcinile plantelor, tuberculii şi bulbii. În acelaşi timp ea mănâncă şi insectelele utile producând dezechilibre la nivelul solului.

Page 53: tratamente bio

53

Lupta preventivă constă în utilizarea de duşmani naturali Lupta directă constă în : introducerea în pământ la nivelul solului a unor pahare cu pereţii lunecoşi (pahare cu bere etc..) în aprilie şi

mai ; distrugerea cuiburilor cu ouă prin săparea solului în porţiunea în care se observă galerii ; înfundarea galeriilor cu cârpe împregnate cu substanţe cu un miros foarte puternic (petrol) ; identificarea zonelor în care se adăposteşte pentru depistarea cuiburilor în care se găsesc depuse ouăle, după care se varsă ulei uzat urmat de vărsarea apei în această porţiune. Coropişniţele vor urca la suprafaţă în timp ce ouăle vor fi asfixiate ; coropişniţele moarte trebuiesc arse până se obţine cenuşa, după care se împrăştie cenuşa rezultată pe cultura în cauză ; în caz de atac important, se vor inunda galeriile cu o soluţie de piretru ; utilizarea unui preparat comercial (Otinem S) pe bază de ciuperci ( Steinernema scapterisci ) ♦ Furnica de păşune (Lasius flavus)

Furnicile de păşune, sunt insecte dăunătoare în culturile agricole. Ele atacă plantele la nivelul coletului şi a scoarţei, consumă fructele pe care s-au instalat alte boli. Ele stimulează afidele ca să atace mai mult, furnicile consumând mielatul produs de către afide, mielat ce conţine zaharuri. Furnicile protejează afidele de duşmanii lor naturali. Din acest motiv, se formează foarte repede mari colonii de afide, care produc mari pagube, ele putând să transmită în acelaşi timp, virusuri.

Lupta preventivă constă în : îndepărtarea furnicilor din culturi prin intermediul unor plante care au un miros puternic, cum este cazul frunzelor de Tanacetum vulgare şi de Arthemisia absinthium ; împrăştierea în cultură, de frunze de tomate, lavandă, sau fructe de lamâi putrezite ; realizarea unei culturi intercalate de Valeriana oficinalis.

Ca şi metode de luptă directă se pot aminti: vărsarea de apă clocotită asupra furnicarului ; instalarea de brâuri lipicioase pe trunchiurile arborilor ; realizarea de capcane formate din miere de albine , drojdie şi borax ; în caz de atac puternic, se recomandă efectuarea unui tratament cu piretru. ♦ Musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum)

Lupta preventivă constă în menţinerea solului umed prin udări şi prin mulcire ; compostarea sau arderea tulpinilor şi a frunzelor atacate precum şi o bună aerare a serelor.

Lupta directă împotriva musculţei albe constă în : efectuarea de tratamente pe baza de infuzie de Tanacetum vulgare ; în cazul unor atacuri puternice, se recomandă efectuarea unor tratamente cu piretru sau rotenonă dimineaţa la fiecare 10 zile ; în sere şi solarii se poate introduce un duşman natural cum este cazul lui Encarsia formosa ; menţinerea solului umed; mulcirea solului; aerarea spaţiilor protejate; utilizarea de panouri galbene lipicioase ; tratamente cu piretru sau rotenonă în caz de atac puternic.

♦Afide

Page 54: tratamente bio

54

Lupta preventivă împotriva afidelor constă în: utilizarea de plante care beneficiază de o hrană echilibrată şi care suportă fără mari pierderi atacurile de afide, evitându-se excesul de azot şi carenţele în principalele elemente nutritive; protejarea şi favorizarea duşmanilor naturali/coccninele; În acelaşi timp, trebuiesc înfiinţate în apropierea culturii principale sau intercalat, culturi de umbelifere şi alte plante cu nectar care furnizează hrana pentru insectele utile; în cazul unor atacuri mai reduse, măsuri precum mobilizarea solului, mulcirea solului, udări prin aspersiune, fertilizare foliară pe bază de extracte de alge sunt suficiente; fertilizare echilibrată; evitarea excesului de azot şi a carenţelor în elemente minerale; înlăturarea părţilor atacate; prăfuirea plantelor cu cenuşă;

Lupta curativă împotriva afidelor constă în: înlăturarea părţilor atacate; udarea plantelor cu un jet puternic de apă ; în cazul transplantării plantelor se recomandă înmuierea plantelor atacate în apa în care s-a adăugat săpun negru; tratarea repetată cu o infuzie de coji de ceapă şi cu decoct de coji de cartof, foi de revent sau cu extract de usturoi ; efectuarea de tratamente timp de 3 zile la o zi interval cu macerat de urzică realizat 10-12 ore înainte ; efectuarea de tratamente cu infuzie de Tanacetum sau Artemisia absinthium ; efectuarea de tratamente cu decoct de lemn de quasia şi de săpun negru ; în caz de atac puternic, se recomandă efectuarea de tratamente pe bază de piretru şi rotenonă ; infuzie de coada calului şi pelin ; macerat din frunze de tomate ; extract din frunze de nuc cu nicotină ;introducerea de cecidomelide (Aphidoletes aphidimyza). ♦ Gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemliniata)

Lupta preventivă constă în: fertilizarea cu gunoi sau cu compost foarte bine descompus; atragerea duşmanilor naturali precum mierla, fazanul; în momentul recoltei trebuie distruse tulpinile şi resturile de cartofi; pentru favorizarea creşterii, se recomandă efectuarea unor tratamente cu purin de urzică.

Ca metode de lupta directă se recomandă: culegerea şi arderea insectelor sau transformarea acestora în purin, urmată de efectuarea unor tratamente asupra plantelor; efectuarea de tratamente anticriptogamice pe baza de cupru; în caz de atac puternic se vor efectua tratamente pe bază de rotenonă asupra larvelor şi adulţilor cu o concentraţie mult mărită comparativ cu tratamentele asupra afidelor; tratamente cu Bacillus thuringiensis. ♦ Musca morcovului (Psila rosae)

Măsuri preventive: rotaţii cu praz şi ceapă; realizarea de semănături timpurii (martie); tratamente cu infuzie de coji de ceapă şi usturoi; necultivarea timp de 3 ani a solurilor puternic atacate;

Măsuri curative: realizarea de udări cu apă ce conţine extract de ceapă şi usturoi; acoperirea cu fileuri textile (P17); utilizarea de capcane din panouri galbene lipicioase; realizarea de culturi asociate cu mărar, praz, ceapă, usturoi; recoltarea morcovilor la apariţia primelor larve; tratamente cu piretru sau rotenonă. Fig. nr.17 Fileu textil P17

Page 55: tratamente bio

55

Metode fizice preventive de control a bolilor şi dăunătorilor Una din cele mai folosite metode preventive de control al bolilor care se foloseşte în spaţiile

protejate este folosirea unei folii de plastic anticondens pentru acoperirea solariilor.. Folia are capacitatea de a dispersa picăturile de apă formate în timpul nopţii formând şiroaie pe părţile laterale ale solariilor. Astfel se evită ca picăturile de apă formate din condens, să cadă pe plante şi să creeze condiţii de dezvoltare pentru boli.

Descriere ♦ Urzica (Urtica dioica) este cunoscută de foarte mult timp ca o plantă medicinală bogată în vitaminele A, C şi în fier. Ea poate fi utilizată în lupta împotriva afidelor şi a acarienilor şi de asemenea pentru diminuarea clorozei provocată de lipsa fierului. ♦ Decoctul de coada calului ( Equisetum arvense) se prepară din 300 g de plantă care se adaugă în 10 l de apă rece, se amestecă timp de 20 de minute după care se lasă la infuzat şi se diluează de 5 ori. Infuzia este mai eficace dacă se pulverizează pe sol şi nu pe plantă. Acest preparat ajută planta să reziste atacului afidelor sau la bolile criptogamice (mană, putregai cenuşiu). ♦ Decocturile de pelin (Artemisia absinthium) şi din Tanacetum vulgare sunt folosite împotriva afidelor sau împotriva fluturelui alb al verzei. Se prepară din 100 g plantă la 1 l de apă, se fierbe 20 de minute şi se lasă la macerat 24 de ore. Se strecoară şi se completează cu apă până la 10 l de soluţie. ♦ Lithothamnul este o algă marină, calcaroasă, utilizată sub formă de praf pentru prevenirea unor boli şi a unor insecte precum gândacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata), musca verzei (Delia brassicae) şi de asemenea pentru ameliorarea solurilor acide. Se aplică în cantităţi de 200-300 g / 100 m2, sub formă de praf sau amestecată cu 20-30 l de apă. ♦ Extractele de alge verzi şi brune, bogate în materii organice, în elemente minerale, se folosesc în mod preventiv ca tratament foliar, favorizând creşterea plantelor şi mărirea rezistenţei acestora.

Anumite plante sunt capabile să sintetizeze substanţe cu efect insecticid, care sunt eficiente împotriva afidelor, muştelor, ţânţarilor, acarienilor, tripşilor, coleopterelor şi a omizilor. Aceste insecticide nu sunt remanente şi cu excepţia nicotinei, nu sunt toxice pentru om şi animalele cu sânge cald. Deşi sunt naturale şi netoxice, aceste insecticide nu sunt selective şi omoară nu numai dăunătorii plantelor ci şi insectele utile. Din acest motiv trebuie limitată folosirea lor şi vor fi folosite doar cu scop curativ. ♦ Piretrinele: provin din plante tropicale aparţinând genului Crisanthemum. Provoacă o paralizie rapidă insectelor (afide, muşte, acarieni etc.) urmată uneori de revenirea la viaţă a insectelor. Această substanţă poate fi folosită şi asociată cu rotenona. Piretrinele se alterează foarte repede la lumină şi căldură (două zile), ceea ce face foarte dificila conservarea lor. Din acelaşi motiv, este de preferat ca tratamentele să fie făcute la apusul soarelui.

Page 56: tratamente bio

56

♦ Rotenona provine din rădăcinile anumitor leguminoase tropicale (genurile Derris, Lonchocarpus) şi acţionează prin contact şi ingestie. Acţiunea rotenonei este mai lentă dar mai puternică decât cea a piretrinelor. Ea provoacă o paralizie ireversibilă insectelor mici (afide, tripşi etc.). Este aplicată prin prăfuire sau pulverizare.

♦ Nicotina este un alcaloid utilizat încă din secolul XVIII în combaterea afidelor. Această otravă ajunge în corpul insectelor prin căile respiratorii şi le distruge sistemul nervos. Este interzisă folosirea ei datorită toxicităţii pentru om şi numeroase specii de animale. ♦ Quassia este un arbust tropical în al cărui lemn şi rădăcini se găseşte o substanţă activă: quassina. Infuzia de Quassia este mortală pentru diverse insecte. Eficacitatea sa este mai mică decât a rotenonei. • Rhyania speciosa este o plantă din America de Sud, din care se extrage un insecticid destul de eficace împotriva a numeroase insecte.

Mod de preparare ♦ Purin de plante

Părţile din plante care sunt recoltate sunt închise într-un sac care este apoi introdus într-un vas cu apă, după ce în prealabil a fost lestat. Se va amesteca soluţia în fiecare zi. După ce purinul a fermentat şi a devenit închis la culoare (1-2 săptămâni) pentru atenuarea mirosului se introduce în purin, valeriană, coada calului sau muşeţel. Purinul trebuie să fie diluat şi se va utiliza fie pe plante fie pe sol. ♦Infuzie de plante

Plantele verzi sau uscate se lasă în apă 24 de ore după care se fierb timp de 20 de minute. ♦ Macerat de plante

Plantele verzi sau uscate se lasă în apă 3 zile după care se utilizează soluţia rezultată în urma filtrării. ♦ Extracte de plante

Se utilizează florile plantelor, care se taie în mici bucăţele cu ajutorul unui mixer. Zeama fiartă obţinută se pune într-un sac din material textil fin şi se extrage lichidul prin presare.

Tabelul nr21. Utilizarea diferitelor preparate pe bază de plante (Catherine de Silguy, 1994) Urzica Preparatul Concentraţia Efectul obţinut (Urtica dioica, Urtica urens)

planta întreagă fără rădăcină 1kg / 10 l apă (plantă verde) 200g / 10 l apă (plantă uscată)

Diluţie 1/20 Stimularea creşterii tinerelor plante, împotriva manei

Purin fermentat (14 zile)

planta întreagă fără rădăcină 1kg/10l apă (plantă verde) 200g/10l apă (plantă uscată)

Diluţie 1/10 Diluţie 1/20 Nediluat

Stimulează creşterea Împotriva clorozei Favorizează descompunerea

Purin în fermentare Se adaugă 1/2 l de decoct de coada Diluţie 1/50 Fortifică plantele; împotriva

Page 57: tratamente bio

57

(la 7 zile) calului la 1 l de purin de urzică afidelor, şi a paianjenului roşu

Macerat 1 kg/10l apă Nediluat Eriosoma lanigerum (măr) Matricaria chamomilla Infuzie,Decoct

Flori 50 g de flori uscate

Nediluat Fortificarea plantelor;tratarea seminţelor, compostului

Coada calului (Equisetum arvense)

planta întreagă fără rădăcină : 1kg /10 l apă (planta verde) ; 150g / 10 l apă (planta uscată)

Diluţie 1/5 Boli criptogamice din sol

Decoct Se adaugă 1% silicat de sodiu Diluţie 1/5 Împotriva făinării, manei, septoriozei

Purin Se adaugă 0,3% de săpun negru Se adaugă purin de urzică

Diluţie 1/5 Diluţie 1/5

Afide; Paianjenul roşu Fortificarea plantelor

Valeriană (Valeriana officinalis) Extract

O picătură de extract la 1 l apă Nediluat Formarea florilor şi a fructelor; protejează împotriva îngheţului uşor

Symphitum officinalis Decoct; Purin; Infuzie

planta întreagă fără rădăcină 1kg/10l apă (plantă verde) 150g /10l apa (plantă uscată)

Idem urzica Se adaugă în compost în caz de carenţa în potasiu

Taraxacum officinale Purin

Planta înflorite inclusiv rădăcina: 1,5kg-2 kg/10l apă (pl verde); 150-200 g /10l apă (planta uscată)

Nediluat Stimulează creşterea; Se adaugă în compost

Tanacetum vulgare Infuzie;Decoct

300g/10l apa (planta verde) 30g /10l apă (planta uscata)

Nediluat Impotriva afidelor şi a altor insecte

Page 58: tratamente bio

58

5. UTILIZAREA PERDELELOR DE PROTECŢIE

Reîntoarcerea perdelelor de protecţie în agricultură este legată de o anumită conştientizare a problemelor întâlnite în menţinerea echilibrului natural. Datorită eliminării acestor perdele de protecţie în România pagubele asupra mediului biologic cât şi asupra celui pedologic sunt de necuantificat. Perdelele forestiere sunt recunoscute pentru efectul lor tampon asupra mediului ele înscriindu-se în menţinerea pesajului rural. Capacitatea lor de a adăposti dăunători reuşeste să le transforme într-un adevărat rezervor de insecte auxiliare utile. Referitor la speciile recomandate pentru perdele forestiere în combaterea biologică a dăunătorilor culturilor legumicole, putem aminti : stejarul pedunculat este foarte bogat în faună auxiliară utilă ; teiul adăposteşte un număr foarte mare de insecte utile ; arinul este foarte bogat în habitatul său natural, dar se pare că pierde o parte din această faună dacă este transplantat : alunul adăposteşte numeroşi auxiliari (Antochoride, Syrfide, Chrizofe, Coccinelide) ; speciile cu port jos (cornul) adăpostesc numeroase himenoptere.

Realizarea unei perdele forestiere cu o singură specie vegetală comportă riscuri mari în cazul apariţiei unei probleme fitosanitare. Este raţiunea pentru care este de dorit realizarea unor perdele forestiere compuse. Ele oferă un plus de rusticitate şi permite compensarea monospecificităţii culturii prin biodiversitate.

6. OBSERVAREA CULTURILOR

Demersul global de observaţie începe din faza de înmulţire având ca şi principal obiectiv introducerea unor plante “curate” în cultură. Instalarea de panouri galbene şi albastre, încleite pentru tripşi completează observaţia plantelor, pentru detectarea dăunătorilor şi captarea acestora, dacă densitatea acestora este ridicată. Panourile trebuie observate şi reînoite regulat înainte de introducerea de insecte auxiliare.

În cultură, un control efectuat la 8 zile după plantare pe 20-50 de plante, repartizate la intrarea în spaţiile protejate, în centru şi pe părţile laterale ale spaţiilor protejate permite evaluarea situaţiei fitosanitare şi reperarea primelor focare. Această supraveghere regulată permite controlul instalării de insecte auxiliare şi supravegherea evoluţiei populaţilor de dăunători şi insecte auxiliare. II.3.1. Astfel, în cazul sistemelor cerealiere sunt importante de ştiut următoarele aspecte legate de ecologia şi de tehnologia de cultivare a câtorva plante de cultură:

Page 59: tratamente bio

59

GRÂUL Cerinţe ecologice

În general, grâul necesită o climă moderat de caldă şi umedă, având o arie foarte largă de cultură pe glob, din zona climatului

subtropical (India, Egipt) până la 64° latitudine nordică (Scandinavia) şi până la 4.000 m altitudine (în Anzii Cordilieri).

Temperatura. Seminţele germinează la temperatura minimă de 1-3°C, optimă fiind de 20-25°C, iar pentru răsărire, grâul are un necesar

de circa 120°C, temperaturi peste 0°C. La temperatura de 14-16°C şi umiditate suficientă în sol, grâul răsare în 8-10 zile. În perioada de

înrădăcinare şi înfrăţire are nevoie de temperaturi moderate cuprinse între 8-12°C. Pe timpul iernii, plantele de grâu suportă geruri de până la -

15...-20°C la nivelul nodului de înfrăţire, iar sub un strat de zăpadă de 10-30 cm pot rezista până la -30°C dacă gerurile sunt de scurtă durată.

Grâul de primăvară, după răsărire, rezistă până la -6... -7°C.

Rezistenţa grâului de toamnă la îngheţ este mai mare dacă la intrarea în iarnă plantele conţin o cantitate mai mare de substanţe de

rezervă (glucide şi proteine) şi o cantitate mai mică de apă liberă. Aceasta se realizează în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie prin

procesul de călire sau procesul de pregătire, de adaptare a plantelor pentru condiţiile de iernare. În prima fază a procesului de călire, care

durează 15-20 zile, are loc acumularea zaharurilor şi substanţelor proteice la temperaturi relativ ridicate (10-15°C) ziua şi la temperaturi scăzute

(0-6°C) noaptea pentru a se reduce consumul zaharurilor acumulate în timpul zilei. În faza a doua, odată cu scăderea temperaturii sub 0°C (până

la -5...-10°C), plantele elimină din celule cantităţi însemnate de apă prin transpiraţie şi prin îngheţarea ei în spaţiile intercelulare, mărindu-se

concentraţia sucului celular şi rezistenţa la îngheţ. Această fază durează 17-28 zile. Pentru a intra în iarnă bine călit, grâul are nevoie, de la

răsărire, de 40-50 zile de vegetaţie şi, în funcţie de aceasta, se stabileşte şi data semănatului.

Cerinţele grâului faţă de căldură cresc progresiv pe măsură ce plantele avansează în vegetaţie. În primavară, la temperaturi medii zilnice

de peste 5°C, plantele îşi reiau vegetaţia, iar la 14-16°C începe alungirea paiului care este faza de creştere cea mai intensă.

Înspicarea grâului se produce la temperatura de 16-18°C, iar la 16-20°C are loc înflorirea, fecundarea şi formarea bobului. Temperatura

de 20°C asigură condiţii optime pentru umplerea bobului prin acumularea substanţelor de rezervă. În condiţii de arşiţă şi secetă, cu

temperaturi de peste 30°C, boabele şiştăvesc.

Page 60: tratamente bio

60

Umiditatea. Cerinţele faţă de apă sunt destul de ridicate (coeficientul de transpiraţie fiind în jur de 450) şi variază pe faze de vegetaţie,

în toamnă, pentru germinare, răsărire şi înfrăţire, grâul are nevoie de apă relativ puţină dar suficientă în sol. Toamnele secetoase, însă, sunt

nefavorabile culturii deoarece plantele nu răsar sau răsar cu întârziere, grâul intrând în iarna neînfrăţit şi slab înrădăcinat. Carenţa de apă din

timpul înfrăţirii, când au loc principalele etape de organogeneză, este foarte dăunătoare.

Pretenţiile cele mai mari faţă de umiditate se manifestă primăvara în fazele de alungire a paiului, înspicare-fecundare şi la formarea

bobului, faza critică pentru apă se întinde în intervalul de la începutul alungirii paiului până la formarea boabelor. Insuficienţa apei din sol,

însoţită de seceta atmosferică, de temperaturi ridicate şi de vânturi uscate, poate duce la fenomenul de şiştăvire a boabelor (rămân mici şi

zbârcite) cu consecinţe negative asupra producţiei şi calităţii acesteia.

În ţara noastră, în zona de silvostepă, unde cad anual 500-600 mm precipitaţii, grâul găseşte cele mai favorabile condiţii de vegetaţie. În

zona de stepă, în perioadele critice, apa trebuie suplinită prin irigare. Pentru grâul de primăvară, condiţii bune de vegetaţie se întâlnesc în zonele

mai bogate în precipitaţii.

Lumina. Grâul este plantă de zi lungă, având o mare capacitate de adaptare la durata de iluminare.

Solul. Având un sistem radicular mai slab dezvoltat decât la alte cereale, grâul este pretenţios faţă de sol, preferând terenurile fertile,

profunde, cu textură mijlocie spre grea (soluri lutoase şi luto-argiloase), care posedă o bună capacitate de înmagazinare şi reţinere a apei, cu

reacţie neutră spre slab alcalină (pH între 6-7,5) şi cu un conţinut relativ ridicat în calciu.

Ca tipuri de sol, cele mai potrivite pentru cultura grâului sunt cernoziomurile, solurile brun-roşcate şi aluviunile, soluri cu fertilitate

ridicată. Sunt bine valorificate şi solurile mai puţin fertile, brune-argiloiluviale, luvisolurile albice, solurile erodate, dacă sunt bine fertilizate şi

lucrate şi li se corectează aciditatea.

Nu sunt indicate pentru cultura grâului solurile slab drenate (cu exces de umiditate), soiurile nisipoase şi cele puternic salinizate.

Zone de cultură. în ţara noastră, grâul găseşte condiţii prielnice de cultură pe aproape întreaga suprafaţă arabilă. Pe baza cerinţelor faţă

de factorii de vegetaţie au tost stabilite trei zone ecologice de cultură a grâului:

Page 61: tratamente bio

61

- zona foarte favorabilă cuprinde câmpia din vestul ţării (Câmpia Banatului şi Câmpia Crişurilor), Câmpia Dunării (sudul Olteniei,

Câmpia Teleormanului, vestul Bărăganului), Câmpia Transilvaniei, valea Mureşului şi a Târnavelor şi nord-estul Moldovei şi asigură cele mai

potnvite condiţii pedoclimatice, caracteristice silvostepei;

- zona favorabilă I cuprinde o fâşie ce se întinde la nord de zona foarte favorabilă din Oltenia şi Muntenia, estul Bărăganului şi sudul

Dobrogei, partea estică a câmpiei de Vest, bazinul Târnavelor, Oltului, Mureşului, Depresiunea Făgăraşului, centrul, estul şi sudul Moldovei;

- zona favorabilă include restul regiunilor din ţară, dealurile erodate din Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, precum şi zona cea

mai aridă din Bărăgan şi Dobrogea.

Tehnologia de cultivare

Rotaţia

Grâul reacţionează puternic la planta premergătoare. În general, majoritatea plantelor de cultură sunt premergătoare bune pentru grâul

de toamnă care se poate cultiva şi după el însuşi, dar includerea grâului într-un asolament raţional este o condiţie esenţială pentru obţinerea de

recolte mari.

Principalul criteriu în alegerea celor mai bune premergătoare pentru grâu şi constituie perioada în care aceste culturi părăsesc terenul.

Plantele premergătoare care se recoltează devreme, în vară, oferă condiţii deosebit de favorabile pentru pregătirea solului în vederea

semănatului grâului în epoca optimă. De asemenea, în solul arat timpuriu se acumulează, pe perioada de vară, apa şi nitraţi, iar buruienile sunt

distruse până la semănat prin diferite lucrări. Plantele care se recoltează târziu, vara sau toamna, creează condiţii tot mai puţin favorabile de

pregătire a terenului.

Alte criterii care stau la baza alegerii premergătoarelor pentru grâu se referă la faptul ca acestea trebuie să lase solul afânat, bine

structurat, cât mai curat de buruieni, fără boli şi dăunători specifici grâului şi în bună stare de fertilitate.

Soltner, 1990, citat de Cernea, 1997, prezintă un clasament al valorii diferitelor premergătoare pentru grâu în următoarea ordine

descrescătoare: 1. cartoful; 2. sfecla pentru zahăr; 3. rapiţa; 4. lucerna; 5. mazărea - bobul; 6. grâul; 7. orzul.

Page 62: tratamente bio

62

Pe baza rezultatelor experimentale şi din producţie, Salontai şi Muntean (1982) propun următoarea scară valorică a diferitelor

premergătoare pentru grâu (tabelul 8).

Tabelul 22

Valoarea diferitelor culturi ca premergătoare grâului

Foarte bune Bune Mediocre Slabe

Leguminoasele

pentru boabe

(mazărea, fasolea,

soia, timpurie,

bobul), Borceagul de

primăvară, Borceagul

de toamnă, Rapiţa,

Trifoiul roşu pentru

fân, Cartofii timpurii,

Inul pentru ulei şi

pentru fibră

Sfecla pentru zahăr,

Cartofii semitimpurii

şi semitârzii, Tutunul,

Porumbul timpuriu şi

semitimpuriu,

Porumbul pentru

siloz, Floarea-

soarelui, Lucerna,

Soia semitimpurie

Grâul, Orzul, Ovăzul,

Porumbul târziu, Soia

târzie

Sorgul, Dughia, Iarba

de Sudan, Grâul, mai

mult de 2 ani pe

acelaşi teren

Eliberează terenul

timpuriu şi îl lasă

într-o bună stare de

fertilitate, curat de

buruieni, fără boli şi

dăunători specifici

Lasă terenul curat de

buruieni, fără boli şi

dăunători specifici,

într-o stare bună de

fertilitate

Favorizează apariţia

bolilor, dăunătorilor

şi buruienilor

specifice şi se

recoltează târziu

Epuizează solul în

apă şi elemente

nutritive, favorizează

înmulţirea bolilor şi

dăunătorilor

Page 63: tratamente bio

63

SECARA

Cerinţe ecologice

Secara este, dintre cereale, cea mai puţin pretenţioasă faţă de factorii de vegetaţie.

Temperatura. Are cerinţe reduse faţă de căldură, având nevoie de 1.750-2.000°C (constanta termică) pe durata vegetaţiei. Seminţele

încep să germineze la temperatura de 1-2°C. În timpul iernii secara suportă geruri fără zăpadă de până la –20 ...-25°C şi chiar -30°C dacă

procesul de călire a avut loc în condiţii bune, fiind cea mai rezistentă dintre cereale la temperaturi negative.

Întrucât la intrarea în iarnă are o masă vegetativă mai bogată decât grâul, secara este mai sensibilă la asfixiere în condiţiile unui strat

gros de zapadă, datorită autoconsumului. De asemenea, formând nodul de înfrăţire mai superficial, este mai expusă fenomenului de descălţare

la oscilaţiile de temperatură de la sfârşitui iernii.

Umiditatea. Având un sistem radicular profund şi un start rapid în creştere primăvara foarte devreme, secara îşi satisface în bună parte

necesarul de apă din rezervele existente în sol. Secara este o plantă alogamă la care ploile din perioada înfloririi stânjenesc polenizarea,

formându-se spice cu boabe lipsă ("ştirbitură în spic").

Solul. Dezvoltarea puternică a sistemului radicular explică cerinţele reduse ale secarei faţă de sol, valorificând mai bine decât grâul

solurile mai puţin fertile, brune argilo-iluviale, brune luvice şi luvisolurile albice, precum şi solurile nisipoase, pietroase.

Zone de cultură. Puţin pretenţioasă faţă de condiţiile pedoclimatice şi cu o mare plasticitate ecologică (atingând 69° latitudine nordică,

în Siberia), secara se cultivă în ţara noastră îndeosebi în zonele submontane şi colinare cu climat umed şi răcoros şi cu soluri având fertilitate

naturală redusă, precum şi pe solurile nisipoase.

Tehnologia de cultivare

Tehnologia de cultivare a secarei este asemănătoare cu cea a grâului de toamnă cu unele particularităţi.

Page 64: tratamente bio

64

Rotaţia

Datorită particularităţilor sale biologice. secara are pretenţii reduse faţă de planta premergătoare, reuşind bine după culturi care se

recoltează devreme. În zonele umede şi răcoroase se poate cultiva cu rezultate bune după trifoi, leguminoase anuale, cartof timpuriu, in pentru

fibră, porumb furajer şi cereale păioase. Pe solurile nisipoase se recomandă lupinul ca îngrăşământ verde. La rândul ei este o bună

premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură deoarece se recoltează devreme şi lasă terenul curat de buruieni.

Fertilizarea

Secara consumă cantităţi mari de substanţe nutritive reacţionând puternic la aplicarea îngrăşămintelor organice.

Fertilizarea apare obligatorie pentru secară, ţinând seama că această plantă se cultivă pe soluri cu fertilitate mai scăzută.

Dozele de îngrăşăminte se diferenţiază în funcţie de rezervele solului, planta premergătoare, nivelul fertilizării din anii anteriori, regimul

precipitaţiilor şi producţia scontată.

Gunoiul de grajd dă rezultate bune în special pe nisipuri şi după premergătoare timpurii, atât aplicat singur cât şi în combinaţie cu

îngrăşămintele chimice. Totuşi se recomandă aplicarea acestuia la planta premergătoare, deoarece secara foloseşte foarte bine efectul remanent

al acestuia.

Lucrările solului

Lucrările de pregătire a terenului sunt asemănătoare cu cele pentru grâu. Este necesară însă o mărunţire şi o aşezare mai bună a solului,

deoarece secara se seamănă mai superficial, iar nodul de înfrăţire se formează mai aproape de suprafaţa solului şi este afectată mai mult de

fenomenul de dezrădăcinare.

Page 65: tratamente bio

65

ORZUL

Cerinţe faţă de climă şi sol. Orzul are mare plasticitate ecologică, fiind adaptat la condiţii de climă şi sol foarte diferite. În cultură

atinge 70° latitudine nordică (în Norvegia) şi 5.000 m altitudine în Pundjab (India).

Temperatura. Pe întreaga perioadă de vegetaţie, orzul de toamnă necesită 1.700-2100°C, iar orzoaica de primăvară 1300-1800°C.

Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 1-2°C, dar orzul, în general, este mai sensibil la ger decât celelalte cereale de toamnă.

Orzul de toamnă rezistă la temperaturi de 10°... -12°C şi chiar –15ºC la nivelul nodului de înfrăţire dacă este bine înrădăcinat, înfrăţit şi

călit, iar sub un strat de zăpadă poate suporta până la -25°C....-30°C. Orzoaica de primăvară nu rezistă la temperaturi mai mici de –8ºC ...-9ºC.

Umiditatea. Orzul are cerinţe mai reduse faţă de umiditate comparativ cu grâul, întrucât foloseşte bine rezervele de apă din toamnă-

iarnă şi ajunge la maturitate înaintea celorlalte cereale, evitând seceta din timpul verii.

Orzoaica are nevoie de umiditate mai multă şi de un timp mai răcoros în perioada de formare a bobului, care favorizează acumularea

amidonului.

Solul. Faţă de sol, orzul este pretenţios datorită sistemului radicular mai slab dezvoltat şi cu capacitate redusă de solubilizare a

elementelor nutritive. Cele mai indicate sunt solurile permeabile, fertile, cu textură mijlocie: cu pH 6,5-7,5. Orzoaica de primăvară are cerinţe

mai ridicate faţă de textura solului decât orzul de toamnă, dar se poate cultiva în limitele pH-ului de 5-7,5.

Zone de cultură. Orzul şi orzoaica de toamnă întâlnesc condiţii foarte favorabile de cultură în câmpia vestică, sudul Olteniei şi

Munteniei, esul Bărăganului, SE Dobrogei şi partea de NE a Moldovei şi condiţii favorabile pe suprafeţe mari în regiunile de stepă şi silvostepă

din toata ţara. Zona puţin favorabilă cuprinde restul suprafeţelor arabile din ţară, cu soluri nisipoase, cu aciditate pronunţată şi puternic erodate.

Pentru orzoaica de primăvară cele mai favorabile sunt zonele răcoroase şi umede din depresiunile Transilvaniei şi Moldovei, câmpia din

vest şi zona submontană a ţării.

Page 66: tratamente bio

66

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

Rotaţia. Ca şi pentru grâu, la alegerea premergătoarelor pentru orz şi orzoaica de toamnă esenţial este ca acestea să urmeze după plante

care se recoltează cât mai devreme şi nu au boli şi dăunători comuni.

În general, orzoaica nu trebuie să urmeze după premergătoare care îmbogăţesc solul în azot, cum sunt leguminoasele pentru boabe.

Pentru orzoaica de primăvară sunt indicate ca premergătoare plantele prăşitoare fertilizate cu gunoi (cartof, sfecla pentru zahăr, porumb).

Atât orzul cât şi orzoaica sunt bune premergătoare pentru culturile de primăvară şi pentru culturile succesive.

Fertilizarea. Consumul specific de elemente nutritive (kg/t boabe + producţia secundară) la orz este apropiat de cel al grâului (20-30 kg

N, 11-13 kg P2O5, 22-29 kg K2O).

La fertilizarea orzului şi mai ales a orzoaicei se ţine seama de unele particularităţi biologice ale acestei plante: potenţial ridicat de

producţie, perioadă scurtă de vegetaţie şi sistem radicular slab dezvoltat, cu capacitate de absorbţie redusă (Tianu şi Bude, 1985).

Pe solurile acide sunt indicate amendamentele calcaroase ca şi în cazul grâului.

Având perioadă scurtă de vegetaţie, orzul nu valorifică eficient gunoiul de grajd aplicat direct, de aceea el trebuie administrat plantei

premergătoare.

Lucrările solului. Pentru orzul de toamnă solul se lucrează ca şi pentru grâu, iar pentru orzoaica de primăvară, lucrările de pregătire a

terenului sunt cele indicate la culturile de primăvară cu însămânţare timpurie.

Sămânţa şi semănatul. Sămânţa folosită la semănat trebuie să aparţină soiului zonat, să fie rnare, uniformă, să aibă o germinaţie

minimă de 90% şi o puritate de cel puţin 97% (98% la orzoaică).

Page 67: tratamente bio

67

Orzul şi orzoaica de toamnă se însămânţează cu circa cinci zile înaintea grâului pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire până la

venirea iernii. În funcţie de zonă şi de mersul vremii în toamnă, epoca optimă se încadrează între 15 septembrie şi 10 octombrie. Orzoaica de

primăvară se însămânţează în prima urgenţă, imediat la desprimăvarare, între 1-15 martie.

Tehnica semănatului este asemănatoare grâului, asigurându-se 400-500 boabe germinabile/m2 pentru a se obţine 600-800 spice/m2 la

orzul şi orzoaica de toamnă şi 450-550 boabe germinabile/m2, pentru a rezulta 500-600 spice/m2 la orzoaica de primăvară. Aceste desimi se

realizează cu o cantitate de sămânţă de 160-220 kg/ha.

Distanţa dintre rânduri este de 8-12,5 cm, iar adâncimea de 3-6 cm în funcţie de umiditatea şi textura solului. Orzoaica de primăvară se

seamănă la 3-4 cm adâncime.

PORUMBUL

Porumbul are cerinţe, relativ, ridicate faţă de factorii climatici şi edafici.

Seminţele germinează la 8-10°C. La temperaturi scăzute poate avea loc putrezirea boabelor (clocirea) datorită atacului ciuoercilor

saprofite din sol. După răsărire, cerinţele plantelor de porumb cresc, temperatura medie a lunii mai trebuie să fie de minimum 13°C (optima

fiind în jur de 18°C). La temperaturi de 4-5°C creşterea încetează, iar brumele târzii duc la uscarea frunzelor. La înflorire temperatura trebuie să

fie între 18-24ºC. La temperaturi mai ridicate scade viabilitatea polenului. Pentru umplerea şi maturarea boabelor, temperatura optimă trebuie să

fie de 21ºC. Seceta şi temperatura de peste 30°C din această perioadă determină încetarea depunerii amidonului şi favorizează şiştăvirea.

Umiditatea. Porumbul rezistă bine la secetă, datorită coeficientului de transpiraţie redus (233-445) (după Aldrich şi col., 1975, citat de

Muntean şi col., 2003), a sistemului radicular puternic dezvoltat şi a posibilităţii de reducere a suprafeţei de transpiraţie, prin răsucirea frunzelor

în caz de secetă. Totuşi, este sensibil la insuficienţa apei în fazele de înflorire (10-20 iunie) şi de formare a boabelor (1-20 august). De altfel,

intervalul de la apariţia paniculului până la sfârşitul umplerii boabelor constituie faza critică a porumbului pentru umiditate care durează circa

40-50 zile şi se suprapune în anii normali din punct de vedere climatic cu lunile iulie şi august. Cantitatea minimă de precipitaţii pentru întreaga

perioadă de vegetaţie a porumbului este de 250-300 mm (Salontai şi Muntean, 1982, citaţi de Cernea, 1997).

Page 68: tratamente bio

68

Lumina. Porumbul aparţine plantelor de zi scurtă, consecinţă a originii sale tropicale. De aceea preferă lumina intensă. Poziţia frunzelor

cât mai aproape de verticală este un avantaj pentru noii hibrizi care pot converti astfel mai bine lumina solară şi pot fi cultivaţi astfel la desimi

mai mari.

Solul. Porumbul poate fi cultivat pe soluri foarte diferite, dar rezultatele cele mai bune se obţin pe solurile adânci, fertile, luto-nisipoase,

bogate în humus (3-5%), neutre (pH: 6-7,5) care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic. Cele mai bune condiţii de vegetaţie pentru

cultura porumbului sunt oferite de aluviuni, cernoziomuri şi solurile brun-roşcate. Sunt potrivite, de asemenea, nisipurile umede şi nisipurile

irigate. Nu sunt indicate solurile extreme (nisipurile uscate, solurile prea acide, sarăturile etc.).

Zone de cultură. Au fost stabilite trei zone de cultură ale porumbului în ţara noastră:

- zona I care cuprinde câmpiile dm sudul şi vestul ţării, cu soluri fertile şi regim termic favorabil (suma temperaturilor biologic active

este de 1.400-1.600°C);

- zona a II-a include estul Moldovei, zonele colinare din sudul şi vestul ţării şi Câmpia Transilvaniei (cu resurse termice cuprinse între

1200-1400°C);

- zona a II-a cuprinde restul suprafeţelor pretabile culturii porumbului, cu climat mai umed şi răcoros din Transilvania şi Moldova (suma

temperaturilor biologic active de 800-1.200ºC).

2.6.3. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

Rotaţia

Considerat ca având pretenţii reduse faţă de planta premergătoare, porumbul dă rezultate foarte bune după leguminoasele anuale

(mazărea, fasolea, soia, borceagul) şi perene (trifoi, lucernă). Bune premergătoare sunt cerealele păioase, inul. cânepa, cartoful, sfecla pentru

zahăr etc. Nu sunt indicate ca premergătoare pentru porumb: sorgul, iarba de Sudan şi meiul.

În structura actuală a culturilor, grâul de toamnă rămâne principala plantă premergătoare pentru porumb.

Page 69: tratamente bio

69

Deşi suportă monocultura, nu este indicată cultivarea porumbului mai mult de 2-3 ani pe acelaşi teren şi numai dacă se aplică

îngrăşăminte organice şi chimice şi se combat bolile şi dăunătorii.

Porumbul s-a dovedit o foarte bună premergătoare pentru culturile de primăvară, iar hibrizii timpurii de porumb pot constitui

premergătoare grâului de toamnă.

Fertilizarea

Fiind o plantă cu potenţial productiv ridicat, porumbul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pentru fiecare 1.000 kg boabe +

producţia secundară, porumbul extrage din sol, în funcţie de nivelul producţiei, 18-28 kg N, 9-14 kg P2O5, 26-36 kg K2O. Soltner (1990), citat

de Cernea, 1997, prezintă următorul consum specific de elemente nutritive la porumb: 33 kg N; 13,3 kg P2O5 şi 27,3 kg K2O.

Ritmul absorbţiei substanţelor nutritive este diferit, cea mai mare parte a acestora se consumă de către planta de porumb până la

începutul formării bobului.

Azotul este elementul nutritiv principal în fertilizarea porumbului, care favorizează creşterea plantelor, realizarea unei suprafeţe foliare

mari şi influenţează favorabil acumularea proteinelor. În cazul insuficienţei azotului, frunzele se îngălbenesc, se încetineşte creşterea părţilor

aeriene, inclusiv a boabelor, iar producţia scade simţitor. Excesul de azot favorizează creşterea luxuriantă a plantelor, intensifică transpiraţia,

slăbeşte rezistenţa plantelor la secetă, cădere, frângere şi boli şi prelungeşte vegetaţia.

Fosforul. Deşi consumat în cantităţi mai mici decât azotul, joacă un rol important în nutriţia porumbului. El participă la formarea

fosfolipidelor, lecitinei. nucleo-protidelor, la difente procese metabolsce şi influenţează favorabil fructificarea, buna înrădăcinare şi rezistenţa la

secetă şi boli a plantelor. Carenţa de fosfor se manifestă printr-o creştere lentă a plantelor, o dezvoltare slabă a sistemului radicular şi printr-o

accentuare a protandriei, iar excesul de fosfor favorizează insuficientă zincului.

Potasiul este consumat în cantităţi mari şi participă la desfăşurarea proceselor metabolice din plantă, la biosinteza glucidelor,

proteinelor şi lipidelor şi sporeşte rezistenţa plantelor la boli, secetă şi cădere. Insuficienţa potasiului determină reducerea masei rădăcinilor şi a

Page 70: tratamente bio

70

suprafeţei foliare, intensifică respiraţia şi micşorează rezistenţa plantelor la secetă, cădere şi boli. Porumbul valorifică bine atât îngrăşămintele

chimice cât şi cele organice pe toate tipurile de sol din ţara noastră.

Gunoiul de grajd constituie pentru porumb un îngrăşământ deosebit de valoros care, prin acţiunea să multiplă, contribuie la

îmbunătăţirea unor însuşiri fizico-chimice şi biologice ale solului. Este recomandat deopotriva atât pe solurile mai grele cât şi pe cele mai

uşoare, în doze de 20-60 t/ha, o dată la 4-5 ani şi se încorporează în sol sub arătură. Având o acţiune lentă, gunoiul de grajd reprezintă o sursă

însemnată de elemente nutritive pe întreaga perioadă de vegetaţie a porumbului. Îngrăşămintele chimice asigură sporuri substanţiale de

producţie în toate zonele ecologice ale ţării, iar dintre acestea eficienţa cea mai mare în cultura porumbului o au îngrăşămintele cu azot, urmate

de cele cu fosfor.

Pe solurile acide, cu pH sub 5,8, se impune folosirea amendamentelor cu calciu, de ex. CaCO3, 4-6 t/ha, încorporate sub arătură, o dată

la 5 ani.

Lucrările solului. Porumbul cere soluri afânate, profunde, curate de buruieni, permeabile dar bine aprovizionate cu apă, elemente

nutritive, cu regim aero-hidric favorabil creşterii în profunzime a rădăcinilor. Prin toate lucrările solului care se fac la porumb se urmăreşte

acumularea şi păstrarea apei, intensificarea activităţii microorganismelor.

După premergătoare timpurii se execută arătura de vară, concomitent cu grăpatul, la 25-30 cm şi se menţine până în toamnă curată de

buruieni prin lucrarea cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi sau numai cu grapa cu colţi reglabili.

Când porumbul urmează după plante cu recoltare târzie (soia, sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, porumb etc.) arătura se execută

imediat, la 28-30 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Pe solurile cu porozitate deficitară, tasate, compacte, cu permeabilitate scăzută

pentru apă, pentru îmbunătăţirea regimului aero-hidric se recomandă afanarea profundă la 50-80 cm, o dată la 3-4 ani. La desprimăvarare,

imediat ce terenul permite, se va face o grăpare de nivelare a arăturii, cu grapa cu colţi reglabili pentru a micşora suprafaţa de evaporare a apei.

În preajma semănatului, terenul se nivelează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau se foloseşte combinatorul.

Sămânţa şi semănatul. La semănat se foloseşte numai sămânţă hibridă în F1, care trebuie să aparţină hibridului zonat, să provină din

loturi semincere certificate, să aibă minimum 98% puritate şi peste 90% germinaţie.

Page 71: tratamente bio

71

Semănatul porumbului începe când temperatura în sol, la adâncimea de 10 cm, atinge 8-10ºC şi timpul este în curs de încălzire. La un

semănat prea timpuriu se prelungeşte perioada de la semănat la răsărire, seminţele sunt expuse putrezirii ("clocirii") şi atacului de dăunători din

sol şi astfel multe pier, iar răsărirea este neuniformă cu multe goluri. De asemenea, nici semănatul cu întârziere nu este indicat deoarece solul se

usucă, răsărirea este neuniformă şi prelungită, apar goluri, se întârzie perioada de vegetaţie şi în zonele mai nordice plantele nu ajung la

maturitate. Calendaristic perioada semănatului este: 1-20 aprilie în câmpia din vestul şi sudul ţării, Dobrogea şi sudul Moldovei; 15-20 aprilie în

câmpia Transilvaniei şi centrul Moldovei; 20-30 aprilie în zonele subcarpatice şi nordul ţării (poate fi prelungită în prima decadă a lunii mai).

Semănatul porumbului trebuie încheiat, în anii normali din punct de vedere climatic, până la 20 aprilie în sudul şi vestul ţării şi până la 30

aprilie în celelalte zone.

Desimea de semănat este un factor tehnologic foarte important pentru obţinerea de producţii mari de porumb. Porumbul reacţionează

puternic la densitatea lanului. O dată cu creşterea densităţii se micşorează mărimea ştiuletelui şi masa boabelor pe ştiulete, deşi scade producţia

medie pe plantă în urma reducerii spaţiului de nutriţie ce revine unei plante, dar numărul mai mare de ştiuleţi compensează în bună măsură

scăderea producţiei medii pe plantă şi producţia de boabe la hectar creşte până la o anumită limită.

Desimea optimă se stabileşte în funcţie de particularităţile hibridului cultivat, rezerva de apă din sol şi gradul de aprovizionare a solului

cu elemente nutritive şi este cuprinsă între 45.000-80.000 plante recoltabile/ha.

Limitele inferioare ale desimii se recomandă pe solurile mai puţin fertile şi cu rezervă mai redusă de umiditate, iar limitele superioare se

practică în condiţii de aprovizionare bună cu apă şi elemente nutritive şi pe terenurile irigate.

Desimile recomandate în tabel reprezintă numărul de plante recoltabile la unitatea de suprafaţă. Pentru a ajunge la aceste desimi,

numărul de boabe germinabile va fi majorat cu 10-20% pentru a compensa pierderile de plante.

În ţara noastră, semănatul se realizează cu semănătorile de precizie (SPC-6, SPC-8, SPC-12), la distanţa între rânduri de 70 cm şi cu

viteze de lucru de 5-8 km/oră. Adâncimea de semănat este de 5-7 cm pe solurile mijlocii şi grele şi de 6-8 cm pe solurile mai uşoare, ţinând

seama de umiditatea solului.

Page 72: tratamente bio

72