TOXOPLASMOZA LA RUMEGĂTOARE MICI ŞI SUINE –În anii 1970-1971, Hutchison (1971) şi Frenkel...

16
1 UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA ŞCOALA DOCTORALĂ FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ IOVU ANAMARIA IOANA TOXOPLASMOZA LA RUMEGĂTOARE MICI ŞI SUINE – EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ŞI CONTROLUL BOLII REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC Prof. Dr. VASILE COZMA Cluj-Napoca 2011

Transcript of TOXOPLASMOZA LA RUMEGĂTOARE MICI ŞI SUINE –În anii 1970-1971, Hutchison (1971) şi Frenkel...

1

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE

ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

IOVU ANAMARIA IOANA

TOXOPLASMOZA LA RUMEGĂTOARE MICI ŞI SUINE –

EPIDEMIOLOGIA, DIAGNOSTICUL ŞI CONTROLUL BOLII

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC

Prof. Dr. VASILE COZMA

Cluj-Napoca

2011

2

Introducere

Toxoplasma gondii a fost prima dată identificată acum 100 de ani

în ţesuturi provenite de la mamifere şi păsări. T. gondii a fost descoperită de

Nicolle şi Manceaux în 1908 la un rozător din Africa de Nord -

Ctenodactylus gondi - întreţinut în laborator, la Institutul Pasteur din Tunis

(Black şi Boothroyd, 2000). Parazitul a fost descoperit, în acelaşi an, la

iepure de către Splendore, care l-a numit Toxoplasma cuniculi, apoi la

numeroase alte specii şi la om, şi a primit denumiri după gazde. În realitate,

specia este unică şi legea priorităţii impune numele de Toxoplasma gondii.

În anii 1970-1971, Hutchison (1971) şi Frenkel (1970) au descoperit,

aproape în acelaşi timp, că T. gondii este o coccidie şi că evoluţia sa

biologică se realizează la pisică (gazda definitivă) (Cosoroabă, 2005).

T.gondii, o coccidie formatoare de chişti tisulari, taxată în fam.

Sarcocystidae, este unul dintre cei mai polixeni paraziţi cunoscuţi până

astăzi (Şuteu and Cozma, 2004). T. gondii are un ciclu biologic facultativ

heteroxen şi poate infecta, probabil, toate animalele homeoterme

(mamifere, păsări) şi omul. Felinele sunt specia de animale cheie în ciclul

biologic al parazitului, deoarece sunt gazdele definitive la care parazitul se

dezvoltă la nivelul tubului digestiv şi care elimină în mediul exterior

elementul de rezistenţă şi contaminare, reprezentat de oochist (Dubey şi

Jones, 2008).

Toxoplasmoza este una dintre cele mai comune zoonoze parazitare

din întreaga lume (Dubey şi Beattie, 1988; Dubey, 2007). Acest parazit şi-a

dezvoltat numeroase căi potenţiale de transmitere în gazdă şi între diferite

specii de gazde. Se consideră ca fiind răspândită la aproape o treime din

populaţia umană de pe glob.

Gazdele intermediare (animale, om) se infectează prin consumul de

alimente sau apă contaminate cu oochisturi, prin consumul de carne

insuficient preparată termic cu chisturi tisulare sau transplacentar cu

tachizoiţi (Dubey şi Jones, 2008). Chisturi de T. gondii au fost găsite în

ţesuturi provenite de la suine, ovine, caprine şi alte animale (Dubey, 1996).

3

Teza a fost structurată în două părţi. Partea de Cercetări bibliografice

cuprinde două capitole, iar partea de Cercetări proprii este alcătuită din

şapte capitole. În partea de Cercetări proprii au fost urmărite aspecte

privind diagnosticul şi epidemiologia infecţiei cu T. gondii la pisică (gazda

definitivă) şi la rumegătoare mici şi suine (gazde intermediare). De

asemenea, au fost urmărite aspecte privind sănătatea publică, prin

evidenţierea prevalenţei parazitului T. gondii la nivelul ţesuturilor

musculare la miei şi cabaline.

I. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.

GONDII LA PISICI ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL

ROMÂNIEI

Scopul acestui capitol a fost de a estima prevalenţa oochisturilor de

T. gondii din probele de fecale, prin metode coproparazitologice şi PCR; de

a evalua 3 teste comerciale şi 2 teste serologice “in-house” pentru

detectarea anticorpilor anti-T. gondii la pisică; de a estima seroprevalenţa

anticorpilor specifici, de tipul IgG, anti-T. gondii şi de a stabili factorii de

risc ai infecţiei toxoplasmice la gazda definitivă.

Material şi metode. Au fost luate în studiu 513 probe de fecale şi

243 probe de ser provenite de la pisici.

414 probe de fecale au fost prelucrate prin examen

coproparazitologic, în vederea identificării oochisturilor de T. gondii/H.

hammondi.

Datorită faptului că din punct de vedere morfologic nu se poate

face diferenţa între oochisturile de T. gondii şi cele de H. hammondi,

probele de fecale, în care au fost identificate oochisturi de dimensiuni mici,

au fost testate prin PCR.

402 probe de fecale au fost testate prin tehnici de biologie

moleculară (PCR), pentru punerea în evidenţă a AND-ului parazitar de T.

gondii.

Probele de ser au fost prelucrate în vederea identificării

anticorpilor, de tipul IgM şi IgG, anti-T. gondii. Pentru identificarea

4

anticorpilor de tipul IgM, au fost testate 92 de seruri, prin metoda

imunofluorescenţei indirecte (IFI – “in house”). Pentru identificarea

anticorpilor de tipul IgG, au fost testate toate serurile recoltate (243).

Pentru a alege metoda optimă de depistare a anticorpilor, de tipul

IgG, din serurile provenite de la acestă specie, au fost evaluate 5 teste

serologice: 3 comerciale (ELISA ID.VET - ID Screen Toxoplasmosis

Indirect Multi-Species, ID VET Innovative Diagnostics, Franţa; ELISA

ImmunoComb – Feline Toxo & Chlamydophila Ab Test kit

ImmunoComb, Glogal Galed Israel şi MAT - Biomerioux) şi 2 “in house”

(ELISA USAMV-CJ şi IFI).

Rezultate. În 5 probe de fecale din cele 414 examinate (1.2%, IC

95%: 0.4-3%), au fost identificate oochisturi de T. gondii/H. hammondi, cu

dimensiuni medii de 12.42/10.79 µm. Pe categorii de vârstă, 3 probe au

provenit de la pisici cu vârstă până la un an de zile (3-8 luni), o probă de la

o pisică adultă (3 ani) şi o probă de la o pisică bătrână (13 ani). La pisicile

provenite din mediul rural (3.1%) a fost obţinuţă o prevalenţă semnificativ

mai crecută decât la pisicile din mediul urban (0.4%) (p<0.02).

Cele 5 probe de fecale în care au fost observate oochisturi de T.

gondii/H. hammondi au fost testate prin PCR, cu primeri specifici pentru

cele două protozooze. ADN parazitar de T. gondii nu a fost pus în evidenţă

la niciuna dintre probele de fecale, iar ADN parazitar de H. hammondi a

fost detectat în 3 probe de fecale (Fig. 1.).

Fig. 1. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX4/TOX5

pentru T. gondii (T.g) şi cu primeri Hham3F/Hham34R pentru H. hammondi (H.h), din

probe de fecale de pisică.

5

În 19 probe de fecale din cele 402 testate prin PCR (4.7%, IC 95%:

2.9-7.4%), a fost identificat ADN genomic de T. gondii. Pe categorii de

vârstă, 6 probe au provenit de la pisoi (0-6 luni), 1 probă a provenit de la

pisici tinere (6 luni-1 an), 10 probe de la pisici adulte (1-10 ani) şi 2 probe

de la pisici bătrâne.

Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma evaluării a

cinci metode serologice (ELISA ID.VET, ELISA ImmunoComb, ELISA

USAMV-CJ, IFI şi MAT), a fost ales testul ELISA ID.VET datorită

faptului că a prezentat cei mai buni indicatori de performanţă.

În urma testării probelor de ser provenite de la pisicile domestice

din centrul şi nord-vestul României, 48.1% (111/243) au prezentat anticorpi

specifici (IgG) împotriva T. gondii. A fost observată o creştere a

seroprevalenţei o dată cu înaintarea în vârstă, de la 25.5% (12/47) la pisoi,

la 60% (6/10) la pisicile bătrâne. Au existat două vârfuri importante în

procentul de probe puternic pozitive, în jurul vârstei de 10 luni şi 8 ani.

În funcţie de mediul de provenienţă, seroprevalenţa anticoprilor

anti-T. gondii înregistrată la pisicile din mediul rural a fost semnificativ mai

crescută decât la pisicile din mediul urban (p<0.002). Pisicile hrănite cu

carne au avut o seroprevalenţă semnificativ mai crecută decât cele hrănite

cu hrană uscată (p<0.03), iar pisicile care au avut acces în mediul exterior

au avut, de asemenea, o seroprevalenţă semnificativ mai mare decât cele

care nu au avut acces în mediul exterior (p<0.009).

Anticorpi de tipul IgM au fost identificaţi la 12% dintre pisici

(11/92). Probele pozitive la IgM au fost pozitive de asemenea şi la IgG.

În modelul de regresie logistic multivariabil vârsta (adult: p<0.002

şi bătrân: p<0.01) şi acces în mediul exterior (p<0.003) au fost identificaţi

ca fiind factorii de risc semnificativi pentru infecţia cu T. gondii la pisici.

6

II. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.

GONDII LA OVINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL

ROMÂNIEI

Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei

infecţiei cu T. gondii la ovinele din centrul şi nord-vestul României şi

identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la

această specie.

1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la ovine din centrul şi

nord-vestul României

Material şi metode. Au fost luate în studiu 2650 probe de ser, din

care 2067 provenite de la ovine adulte (peste 1 an) şi 583 provenite de la

tineret (2.5 luni – 8 luni), din cinci regiuni din centrul şi nord-vestul

României şi din 16 judeţe. Probele de ser au fost prelucrate prin metoda

ELISA (Chekit Toxotest, IDEXX Laboratories, Elveţia).

Rezultate. În urma testărilor efectuate, 53.5% (1417/2650; IC

95%: 51.6-55.4%) dintre probele luate în studiu au prezentat anticorpi anti-

T. gondii de tipul IgG, iar la 4.6% (121/2650; IC 95%: 3.8-5.4%) dintre

seruri s-au obţinut rezultate echivoce. Seroprevalenţa obţinută la ovinele

adulte (61.1%; 1263/2067) a fost semnificativ mai crescută decât cea

obţinută la tineretul ovin (26.4%; 154/583) (p<0.001). La tineret

seroprevalenţa cea mai crescută a fost înregistrată la meii în vârstă de 4

luni.

2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în

ţesuturile avortonilor ovini

Material şi medode. Au fost colectaţi 76 de avortoni proveniţi de

la ovine din 4 judeţe din centrul României. Avortonii au fost examinaţi

necropsic şi au fost recoltate probe de cord (76), creier (73) şi epanşamente

toraco-abdominale (21). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR

utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).

7

Rezultate. A fost detectat ADN genomic de T. gondii la 9 dintre

avortonii luaţi în studiu, cu o prevalenţă de 11.8% (9/76). Probele biologice

prelevate de la avortoni, care au fost pozitive, au fost reprezentate de cord

şi creier.

III. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.

GONDII LA CAPRINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL

ROMÂNIEI

Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei

infecţiei cu T. gondii la caprinele din centrul şi nord-vestul României şi

identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la

această specie.

1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la caprine din centrul şi

nord-vestul României

Scopul acestui capitol, a fost de a seroprevalenţa anticorpilor anti-

T. gondii la caprele domestice, utilizând tehnica ELISA.

Material şi medode. Cercetările privind seroprevalenţa

toxoplasmozei la caprine, au fot efectuate pe un număr de 753 caprine, din

care 680 adulte şi 73 iezi. Caprinele au provenit din 9 judeţe din centrul şi

nord-vestul României, din turme şi din gospodăriile populaţiei, toate fiind

specializate pentru producţia de lapte. Probele de ser au fost prelucrate prin

metoda ELISA (Chekit Toxotest, IDEXX Laboratories, Elveţia).

Rezultate. În urma testărilor efectuate, 50.7% (382/753; IC 95%:

47.1-54.4%) dintre probele luate în studiu au prezentat anticorpi anti-T.

gondii de tipul IgG, iar la 2.4% (18/753; IC 95%: 1.5-3.8%) dintre seruri s-

au obţinut rezultate echivoce. Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii, obţinută

la caprinele adulte (55.9%; 380/680; IC 95%: 52.1-59.6%), a fost

semnificativ mai crescută decât la tineret (2.7%; 2/73; IC 95%: 0.3-9.5%)

(p<0.001). Seroprevalenţa a fost semnificativ mai crescută la caprele

provenite din gospodăriile populaţiei (74.5%) faţă de caprinele crescute în

turme (47.2%) (p<0.001).

8

2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în

ţesuturile avortonilor caprini

Scopul acestui capitol a fost detectarea ADN-ului genomic de T.

gondii în diverse ţesuturi provenite de la avortonii caprini.

Material şi medode. Au fost colectaţi 35 de avortoni proveniţi de

la caprine din 2 judeţe din centrul României. Avortonii au fost examinaţi

necropsic şi au fost recoltate probe de cord (35), creier (35) şi epanşamente

toraco-abdominale (17). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR

utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).

Rezultate. A fost detectat ADN genomic de T. gondii la 4 dintre

avortonii luaţi în studiu, cu o prevalenţă de 11.4% (4/35). Probele biologice

prelevate de la avortoni, care au fost pozitive, au fost reprezentate de cord

şi epanşamente toraco-abdominale.

IV. DIAGNOSTICUL ŞI EPIDEMIOLOGIA INFECŢIEI CU T.

GONDII LA SUINE ÎN CENTRUL ŞI NORD-VESTUL

ROMÂNIEI

Acest capitol a avut ca şi obiective evidenţierea seroprevalenţei

infecţiei cu T. gondii la suinele din centrul şi nord-vestul României şi

identificarea AND-ului de T. gondii în ţesuturile avortonilor proveniţi de la

această specie.

1. Studiu seroepidemiologic în toxoplasmoză la suine din centrul şi

nord-vestul României

Scopul acestui studiu a fost acela de a evalua 4 metode serologice

de detectare a anticorpilor anti-T. gondii din serurile provenite de la suine şi

de a determina seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la suinele din sistemul

intensiv, extensiv şi mistreţi, din mai multe judeţe din centrul şi nord-vestul

României.

Material şi metode. Au fost luate în studiu 1031 suine din sistemul

intensiv, din care 371 scroafe de reproducţie şi 660 grăsuni (5-7 luni), din

şapte judeţe, 2564 suine din sistemul extensiv, din opt judeţe, din centrul şi

9

nord-vestul României, precum şi 150 de mistreţi proveniţi din judeţul

Harghita.

Pentru a alege metoda optimă de depistare a anticorpilor de tipul

IgG, la această specie, au fost evaluate 4 teste serologice: 2 comerciale

(ELISA ID.VET - ID Screen Toxoplasmosis Indirect Multi-Species, ID

VET Innovative Diagnostics, Franţa; ELISA Safe-Path – SafePath

Laboratories, USA) şi 2 “in house” (MAT şi IFI).

Rezultate. Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma

evaluării a patru metode serologice (ELISA ID.VET, ELISA Safe-Path,

MAT şi IFI), a fost ales testul IFI. Metoda IFI are avantajul că rezultatul se

obţine într-un timp scurt, citirea se face cu uşurinţă fără a fi necesară o

aparatură specială. Prin diluţii seriate ale serurilor, se poate stabili titrul

anticorpilor anti-T. gondii din serul de cercetat.

În urma testărilor efectuate, 4.5% (46/1031; I.C. 95%: 3.3-6.0%)

din suinele crescute în sistemul intensiv, 30.5% (783/2564; I.C. 95%: 28.8-

32.4%) din suinele provenite din sitemul extensiv şi 16% (24/150; I.C.

95%: 10.5-22.9%) din mistreţi au prezentat anticorpi anti-T. gondii.

În sistemul intensiv de creştere, la categoria reproducători

seroprevalenţa a fost de 12.4% (46/371; IC 95%: 9.3-16.3%), în timp ce la

categoria grăsuni nici un ser din cele 660 testate nu a prezentat anticorpi

anti-T. gondii. Seroprevalenţa crescută la categoria reproducători este

datorată valorii crescute obţinută la scroafele de reproducţie dintr-o fermă

din judeţul Cluj (26.9%; 46/171; IC 95%: 20.4-34.2%).

2. Investigaţii moleculare privind detectarea ADN-ului de T. gondii în

ţesuturile avortonilor suini

Material şi medode. Au fost colectaţi 32 de avortoni proveniţi de

la suine din 3 judeţe (Cluj, Mureş, Bihor). Avortonii au fost examinaţi

necropsic şi au fost recoltate probe de cord (32), creier (32) şi epanşamente

toraco-abdominale (12). Toate probele de ţesut au fost prelucrate prin PCR

utilizând primeri specifici pentru T. gondii (TOX4/TOX5).

Rezultate. Nu a fost identificat ADN genomic de T. gondii la

niciunul dintre ţesuturile testate.

10

V. PREVALENŢA T. GONDII ÎN ŢESUTUL MUSCULAR LA

ANIMALE

Obiectivul acestui capitol a fost de a evidenţia prevalenţa T. gondii

în ţesuturile provenite de la animale sacrificate, ce urmează a intra în

consumul public.

1. Prevalenţa T. gondii în ţesutul muscular la miel

Scopul acestui studiu a fost de a estima prevalenţa protozoarului T.

gondii în ţesutul musculat provenit de la miei, sacrificaţi în perioada

Paştelui, prin izolarea acestuia pe şoricei (bioprobă).

Material şi metodă. Au fost recoltate 328 probe perechi de ser-

muşchi diafragm, de la miei în vârstă de 2-4 luni, din ferme respectiv

turme, din 7 judeţe (Buzău, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Arad şi

Maramureş). Probele de ser au fost testate prin metoda MAT, în vederea

identificării anticorpilor anti-T. gondii. După prelucrarea serurilor, au fost

selectate, pe baza rezultatelor serologice obţinute la MAT, probele de

muşchi diafragmatic corespunzătoare, din care s-a efectuat bioproba pe

şoricei, pentru izolarea parazitului. Depistarea parazitului la şoriceii

inoculaţi cu digerat de muşchi diafragm provenit de la miei, a fost efectuată

prin examen direct între lamă şi lamelă şi completată prin PCR, din

creierele recoltate de la şoriceii inoculaţi.

Rezultate. Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la miei, prin

tehnica MAT, a fost de 37.5% (123/328; IC 95%: 32.3-43.0%).

Au fost testate prin bioprobă 56 probe de muşchi diafragmatic. Au

fost inoculaţi 112 şoricei de laborator (2 şoricei/ probă de ţesut) şi au rămas

în viaţă, la 4 săptămâni după inoculare, 57 de şoricei corespunzători a 30

probe de ţesut diafragmatic. Şoriceii au fost sacrificaţi, iar din creierul

acestora au fost făcute preparate native între lamă şi lamelă.

De la şoriceii inoculaţi cu 13 probe de muşchi diafragmatic au fost

izolate chisturi de T. gondii (Fig. 2).

11

Fig. 2. Chisturi de T. gondii, preparat nativ între lamă şi lamelă, din creier de la şoricei

inoculaţi cu ţesut diagragmatic provenit de la miei (40x) (original)

Pentru confirmare, probele pozitive obţinute la examenul direct

dintre lamă şi lamelă, au fost testate prin tehnica de biologie moleculară,

PCR. Astfel, din cele 13 probe de creier rezulate ca fiind pozitive prin

examen direct între lamă şi lamelă, doar la 7 probe a fost confirmată

prezenţa ADN-ului genomic de T. gondii (Fig. 3.; 4.).

Fig. 3. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri

TOX4/TOX5, din creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de ţesut diafragmatic provenite de la

miei.

12

Fig. 4. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX 4 / TOX 5, din

creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de ţesut diafragmatic provenite de la miei.

2. Prevalenţa T. gondii în ţesutul muscular la cabaline

Scopul acestui studiu a fost de a izola T. gondii de la nivelul

ţesuturilor provenite de la cabaline sacrificate, prin bioprobă pe animale de

laborator şi de a evalua 3 metode serologice de detectarea a anticorpilor

anti-T. gondii la această specie.

Material şi metodă. Au fost recoltate 82 de probe perechi sânge-

cord, de la cai din 4 judeţe din centrul şi nord-vestul României, în

momentul sacrificării în abator.

Probele de ser recoltate de la cabaline au fost prelucrate prin 3

metode serologice, una comercială (ELISA ID.VET - ID Screen

Toxoplasmosis Indirect Multi-Species, ID VET Innovative Diagnostics,

Franţa) şi două “in house” (IFI, MAT), pentru a evalua care dintre acestea

se pretează pentru detectarea anticorpilor, de tipul IgG, anti-T. gondii la

această specie.

După prelucrarea serurilor, au fost selectate, pe baza rezultatelor

serologice obţinute la ELISA, probele de cord corespunzătoare, din care s-a

efectuat bioproba pe şoricei, pentru izolarea parazitului. Depistarea

parazitului la şoriceii inoculaţi cu digerat de cord provenit de la cabaline, a

fost efectuată prin examen direct între lamă şi lamelă şi completată prin

PCR, din creierele recoltate de la şoriceii inoculaţi.

13

Rezultate. Pentru studiul de epidemiologie serologică, în urma

evaluării a trei metode serologice (ELISA ID.VET, MAT şi IFI), a fost ales

testul MAT.

Seroprevalenţa infecţiei cu T. gondii la cabaline a fost de 37.8%

(31/82; I.C. 95%: 27.3-49.2%).

Au fost testate prin bioprobă 10 probe de cord. Au fost inoculaţi 20

şoricei de laborator (2 şoricei/ probă ţesut), şi au rămas în viaţă, la 4

săptămâni după inoculare, 12 de şoricei corespunzători a 8 probe de cord.

Şoriceii au fost sacrificaţi, iar din creierul acestora au fost făcute preparate

native între lamă şi lamelă.

De la şoriceii inoculaţi cu o probă de cord au fost izolate chisturi de

T. gondii. Prin PCR a fost detectat ADN genomic de T. gondii în creierul

şoriceilor inoculaţi cu 2 probe de cord, cu o prevalenţă de 25% (Fig. 5.)

Fig. 5. Produşii de amplificare rezultaţi în urma PCR-ului cu primeri TOX 4 /

TOX 5, din creierul şoriceilor inoculaţi cu probe de cord provenite de la cabaline.

VI. EFICACITATEA TOLTRAZURILULUI ÎN

TOXOPLASMOZA EXPERIMENTALĂ LA ŞORICEI

Scopul acestui capitol a fost de a testa eficacitatea toltrazurilului

asupra diferitelor stadii de dezvoltare intracelulară a T. gondii, pe şoricei,

prin administrarea acestuia în diferite doze şi intervale de timp.

Material şi metode. Şoricei albi de laborator, Swiss, femele, în

vârstă de aproximativ 1 lună au fost împărţiţi în 8 loturi, câte 5 şoricei/lot.

14

În total 6 loturi experimentale (A1, A3, B1, B3, C1, C3) şi două loturi

martor, unul negativ (M-) şi unul pozitiv (M+). Loturile experimentale au

fost împărţite în trei grupe A (loturile A1 şi A3), B (loturile B1 şi B3), C

(loturile C1 şi C3). În ziua începerii experimentului (Z1), toate loturile

experimentale şi lotul martor pozitiv (M +) au fost infectate cu 2 x 104

bradizoiţi de T. gondii în 0.5 ml soluţie de PBS şi antibiotic Penicilină-

Streptomicină 10.000 U.I. (200µl). Lotul martor negativ (M -) nu a fost

infectat.

Toate loturile experimentale au fost tratate cu Toltrazuril

(Cevazuril, CEVA Sante Animals). Toltrazurilul a fost administrat

şoriceilor per os. Loturile experimentale A1, B1, C1 au primit o doză unică

de toltrazuril (32 mg/kg). Loturile experimentale A3, B3, C3, au primit trei

doze de toltrazuril, la interval de 5 zile (32mg/kg; 63 mg/kg şi 63 mg/kg),

datorită faptului că toltrazurilul atinge concentraţia maximă la 2 zile post-

infectant (p.i.), după care începe să scadă.

Rezultate.

Rezultatele experimentului au fost valorificate sub două aspecte, a

cuantificării numărului de chisturi şi a dimensiunilor acesora.

1. Cuantificarea numărului de chisturi. Nu au fost înregistrate

diferenţe semnificative statistic între loturile experimentale şi M+, precum

nici între loturile experimentale din aceeaşi grupă. Toltrazurilul a redus, în

medie, cu 46% numărul de chisturi la şoriceii din loturile experimentale

faţă de cei din lotul M+. Au fost observate două vârfuri negative, în ceea

ce priveşte numărul de chisturi, la lotul A1 (cu 88% mai puţine chisturi

decât la lotul M+) şi la lotul C1 (cu 57.4% mai puţine chisturi decât la

lotul M+) (Fig. 6).

15

Fig. 6. Numărul total de chisturi, pe loturi

2. Dimensiunea chisturilor de T. gondii. Au fost efectuate două

măsurători la fiecare chist (M1, M2). Media măsurătorilor chisturilor a fost

la M1: 37.26±12.97, iar la M 2: 35.67±12.79. La şoriceii trataţi cu

toltrazuril, dimensiunea chisturilor de T. gondii a fost semnificativ mai

scăzută (p<0.01) la loturile experimentale decât la lotul M+ (Fig. 7).

Fig. 7. Media dimensiunilor chisturilor de T. gondii, pe loturi, pe măsurători

Putem concluziona că, numărul administrărilor şi perioada de

administrare, pot influenţa numărul şi mărimea chisturilor de T. gondii, dar

fără a combate infecţia.

16

BIBLIOGRAFIE

1. Black, M.W. and J.C., Boothroyd, 2000. Lytic cycle of Toxoplasma gondii.

Microbiology and olecular Biology Reviews 64, 607-623.

2. Cosoroabă, I., 2005. Zoonoze parazitare. Ed. First Art-Press, Timişoara.

3. Dubey, J.P. and C.P., Beattie, 1988. Toxoplasmosis of animals and man,

CRC Press, Boca Raton, FL, pp. 1–220.

4. Dubey, J.P., 1996. Infectivity and pathogenicity of Toxoplasma gondii

oocysts for cats. J Parasitol. 82, 957-961.

5. Dubey, J.P., 1998. Advances in the life cycle of Toxoplasma gondii. Int. J.

Parasitol. 28, 1019-1024.

6. Dubey, J.P., 2007. Toxoplasma gondii. The model apicomplexan:

perspectives and methods. First Ed. Elsevier, London, UK, 341-367.

7. Dubey, J.P. and J.L., Jones, 2008. Toxoplasma gondii infection in humans

and animals in the United States. Int. J. Parasitol. 38, 1257-127.

8. Frenkel, J.K., 1970. Pursuing toxoplasma. J Infect Dis. 122, 553-559.

9. Hutchinson, W.M., J.F., Dunachie, K., Work and J.C., Siim, 1971. The

life cycle of the Coccidian parasite, Toxoplasma gondii, in the domestic cats.

Trans.R. Soc. Med. Hyg. 65, 254-269.

10. Şuteu, I. and V., Cozma, 2004. Parazitologie clinică veterinară. Ed.

Risoprint, Cluj-Napoca.