TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

26
TOP 10 cele mai costisitoare accidente din istorie Un accident se defineste ca o intamplare nefericita, ce se manifesta fara intentie si care are ca rezultat ranirea, avarierea, distrugerea si pierderile umane si materiale. De-a lungul istoriei, oamenii au fost adesea predispusi accidentelor, dintre care, pe langa pierderile omenesti, unele s-au soldat si cu enorme pagube materiale. Iata cele mai scumpe zece accidente din istorie, masurate in bani. 10. Titanic – 150 milioane dolari Scufundarea Titanicului reprezinta, probabil, cel mai faimos accident din istorie . Este, insa, numai inceputul listei noastre, in ce priveste proportiile pagubei. Pe data de 15 aprilie 1912, Titanicul, considerat la vremea respectiva cel mai luxos vas construit vreodata, s-a scufundat in timpul primului voiaj intreprins. Peste 1.500 de oameni si-au pierdut vietile, atunci cand vaporul a acrosat un ghetar si s-a scufundat in apele reci ale oceanului Atlantic. La data construirii sale, Titanicul a costat sapte milioane de dolari, echivalentul a 150 milioane dolari din zilele noa stre.  

Transcript of TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

Page 1: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 1/26

TOP 10 cele mai costisitoare

accidente din istorie

Un accident se defineste ca o intamplare nefericita, ce semanifesta fara intentie si care are ca rezultat ranirea, avarierea,distrugerea si pierderile umane si materiale. De-a lungul istoriei,oamenii au fost adesea predispusi accidentelor, dintre care, pe langa

pierderile omenesti, unele s-au soldat si cu enorme pagube materiale.Iata cele mai scumpe zece accidente din istorie, masurate in bani.

10. Titanic – 150 milioane dolari

Scufundarea Titanicului reprezinta, probabil, cel mai faimosaccident din istorie . Este, insa, numai inceputul listei noastre, in cepriveste proportiile pagubei. Pe data de 15 aprilie 1912, Titanicul,considerat la vremea respectiva cel mai luxos vas construit vreodata,

s-a scufundat in timpul primului voiaj intreprins. Peste 1.500 deoameni si-au pierdut vietile, atunci cand vaporul a acrosat unghetar si s-a scufundat in apele reci ale oceanului Atlantic. La dataconstruirii sale, Titanicul a costat sapte milioane de dolari,echivalentul a 150 milioane dolari din zilele noastre. 

Page 2: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 2/26

9. Autotren versus pod – 358 milioane dolari

In data de 26 august 2004, un autoturism a intrat in coliziune cu un

autotren ce transporta un container plin cu 32.000 litri de combustibilpe Podul Wiehltal din Germania. Rezervorul cu lichid inflamabil atrecut prin parapetul podului si a cazut de pe autostrada A4Autobahn, de la o inaltime de 30 metri, declansand o explozie si unincendiu care au distrus intregul pod. Reparatiile provizorii aucostat 40 milioane dolari, iar inlocuirea podului a fost estimata la318 milioane dolari. 

8. Coliziunea feroviara a companiei Metrolink – 500 milioanedolari

La 15 septembrie 2008, in ceea ce a insemnat unul dintre cele maiterifiante accidente feroviare din istoria Californiei, 25 de oamenisi-au pierdut vietile, atunci cand un tren de pasageri al companieiMetrolink s-a izbit de un tren de marfa al Union Pacific, in LosAngeles. Se crede ca trenul Metrolink ar fi avansat pe sine, in ciudasemnalului vizual de culoare rosie, in timp ce mecanicul acestuia eradistras de expedierea un mesaj cu ajutorul telefonului mobil. Pagubletotale plus costurile de judecata ale Metrolink s-au ridicat la

aproximativ 500 milioane dolari. 

Page 3: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 3/26

 

7. Bombardierul B-2 – 1.4 miliarde dolari

Bombardierul B-2, supranumit si Stealth, s-a prabusit la scurt

timp dupa decolarea de la baza aeriana din Guam, in ziua de 23februarie 2008. Investigatiile au condus la blamarea datelordistorsionate ale consolei de zbor de la bordul avionului, lucru cauzatde umezeala din sistem. Aceasta eroare a influentat o virare brusca aavionului, moment in care B-2 si-a pierdul controlul, a intrat dinderiva si s-a prabusit. Este vorba despre unul din cele 21 de  bombardiere Stealth construte vreodata si reprezinta cel maiscump accident aviatic al tuturor timpurilor. Ambii piloti au reusitsa se propulseze de la bodrul aeronavei in timp util pentru a-si lansa

parasutele si a supravietui. Dauna aparatului a fost totala,insumand 1.4 miliarde dolari. 

Page 4: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 4/26

 

6. Exxon Valdez – 2.5 miliarde dolari

Barja petroliera Exxon Valdez nu se numara printre cele mai mariastfel de platforme din lume, insa distrugerea sa a fost extrem decostisitoare din cauza dezastrului ecologic sub amenintarea caruia apus intreaga stramtoare a Printului William, aflata in sudul Alaskai.Pe data de 24 martie 1989, 40 milioane de litri de petrol au fostdeversate in apa, atunci cand capitanul vasului, Joseph Hazelwood, aparasit pupitrul de comanda al Exxon Valdez si ambarcatiunea aacrosat un recif. Curatarea apelor a usurat compania Exxon de 2.5miliarde de dolari. 

Page 5: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 5/26

 

5. Platforma petroliera Piper Alpha – 3.4 miliarde dolari

Este vorba despre cel mai mare dezastru petrolier consumatvreodata in larg. Platforma Piper Alpha a fost, candva, unicaproducatoare uriasa de petrol, cu o extractie zilnica estimata la 40milioane litri. Pe 6 iulie 1988, ca parte a operatiunilor de mentenanta,tehnicienii au scos si au verificat valvele de siguranta, esentiale inprevenirea acumularii periculoase de gaz lichid. 100 astfel de valveidentice au fost verificate. Din nefericire, tehnicienii au comis o eroaresi au uitat sa inlocuiasca una dintre ele, care necesita aceastainterventie. La ora 22.00, in aceeasi noapte, un tehnician a incercat sa

activeze pompele de gaz lichid si cel mai costisitor accident petrecutvreodata la bordul unei platforme petroliere a fost initiat. In doua orede la acest moment, platforma, inalta de 90 metri, era in intregimeacoperita de flacari. In cele din urma, s-a prabusit, provocandmoartea a 167 de muncitori si pagube materiale in valoare de 3.4miliarde dolari. 

Page 6: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 6/26

 

4. Explozia navei spatiale Challenger – 5.5 miliarde dolari

Naveta spatiala Challenger a fost distrusa la exact 73 de secundedupa decolare, in 28 ianuarie 1986, din cauza unei garnituridefecte. Aceasta nu a reusit sa sigileze perfect imbinarea a douamodule, permitand gazului presurizat sa rasufle in afara rachetei.Eroarea a condus la eliberarea hidrogenului lichind dintr-un rezervor

extern, ceea ce a produs e explozie masiva. Costurile inlocuiriiaeronavei au fost de 2 miliarde de dolari in 1986, echivalentul a 4.5miliarde dolari de astazi. De asemenea, costurile investigatiei, alecorectarii problemelor si inlocuirii echipamentelor pierdute au fost de450 milioane dolari intre 1986 si 1987, aproximativ un miliard dedolari din zilele noastre. 

Page 7: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 7/26

 

3. Scurgerile de petrol de pe Prestige – 12 miliarde dolari

Pe 13 noiembrie 2002, barja de petrol Prestige transporta 77.000tone de petrol in apropiere de Galicia, Spania, cand unul dintrecele 12 rezervoare de la bordul sau s-a aprins, in timpul uneifurtuni. Temandu-se ca nava s-ar putea scufunda, capitanul asolicitat ajutorul echipei de salvare a pazei de coasta spaniole,asteptandu-se ca aceasta sa adaposteasca vasul in port. In ciuaeforturilor capitanului, presiunile autoritatilor locale l-au fortat peacesta sa indeparteze Prestige de coasta. A incercat apoi sa obtinaajutorul autoritatilor franceze si portugheze, dar si acestea au ordonatindepartarea vasului de tarmurile lor. In cele din urma, furtuna a ruptbarja in doua, ducand la deversarea a peste 70 milioane litri de

petrol in mare. Operatiunile de curatare s-au ridicat la valoarea de12 miliarde de dolari. 

Page 8: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 8/26

 

2. Nava spatiala Columbia – 13 miliarde dolari

Columbia a fost prima naveta spatiala cu adevarat performanta dinflota orbitala lansata de NASA. Aeronava a fost distrusa in timpul

intrarii in atmosfera Pamantului, la 1 februarie 2003, din cauzaunei fisuri dintr-o aripa a sa, dobandita in timpul lansariiefectuate cu 16 zile inainte. Costurile initiale pentru construireaaeronavei au fost de doua miliarde dolari, in 1978, adica 6.3 miliardeastazi. 500 milioane dolari s-au cheltuit pe investigatiile derulatepentru indicarea cauzelor accidentului, iar cautarea si recuperarearesturilor au necesitat alte 300 milioane dolari. In final, pretultotal al evenimentului, neincluzand inlocuirea navetei, s-a ridicatla 13 miliarde dolari, potrivit Institutului American deAeronautica. 

Page 9: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 9/26

 

1. Cernobil – 200 miliarde dolari

In data de 26 aprilie 1986, intreaga lume a fost martora celui maicostisitor accident inregistrat in istorie. Dezastrul de la Cernobil a fostcatalogat drept cea mai mare catastrofa socio-economica din istorialumii pe timp de pace. Peste 200.000 de oameni au trebuit evacuatidin casele lor si reintegrati in alte spatii, in timp ce 1.7 milioane

de oameni au fost afectati in mod direct de dezastrul nuclear.Numarul de morti cauzate de explozia de la Cernobil, incluzandoamenii care au murit de cancer la ani dupa eveniment, se ridicala peste 125.000. Costurile totale, intre care curatarea locului,reorganizarea sa si despagubirea victimelor, s-au ridicat laaproximativ 200 miliarde dolari. Costul unui nou adapost de otelpentru centrala atomica a Cernobilului va costa doua miliarde dolari.Accidentul le-a fost atribuit in mod oficial operatorilor centralei, cares-au abatut de la procedurile conventionale si au ignorat normele de

siguranta impuse.

Page 10: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 10/26

 

Tragedia din Golful Mexic - cel mai mare

dezastru ecologic din secolul XXI

Explozia platformei petroliere Deepwater Horizon si ulterioaradeversare de petrol in Golful Mexicului este de-acum unanimconsiderata drept cel mai grav dezastru ambiental provocat de om dinistorie. “Mareea Neagra” ameninta sa inghita intregul Golf, intreagacoasta meridionala si sud-orientala a Statelor Unite si a Mississippi, sieste pe punctul de a se propaga in toate oceanele lumii. Potrivit celormai “negre” previziuni, aceasta catastrofa va continua sa ucida timpde multe generatii, transformand cel mai probabil intregul Golf Mexicintr-o zona moarta. Animalele, viata omului, pana si industriile, toaterisca potential daune permanente si distrugerea.

Cronologia unui dezastru20 aprilie 2010: La o adancime de 1.500 m in Golful Mexic, la

circa 80 km de Venice (Louisiana), explodeaza putul de petrol careperfora platforma Deepwater Horizon, aflata in proprietateacompaniei Transocean si inchiriata colosului petrolier British

Petroleum (BP). Mor 11 muncitori si alti 17 sunt raniti. O estimare

Page 11: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 11/26

vorbeste despre circa o mie de barili de petrol care se revarsa din putin fiecare zi, raspandindu-se in mare.

22 aprilie: Platforma in flacari se scufunda.

25 aprilie: BP utilizeaza roboti subacvatici controlati de ladistanta pentru a incerca sa repare stricaciunea, dar tentativaesueaza.

28 aprilie: Functionari de la Casa Alba afirma ca cel putin 5.000

de barili de titei sunt eliberati in fiacre zi din put, o cantitate egala cu

Page 12: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 12/26

800.000 litri. Paza de coasta a SUA declanseaza o procedura deincendii controlate a petelor de petrol de la suprafata marii. Lainceputul lunii iunie, incendiile elimina 67.000 de barili de titei.

29 aprilie: Guvernatorul statului Louisiana declara stare deurgenta.

2 mai: Presedintele Obama face prima vizita in zona de coasta aLouisianei amenintata de mareea neagra. Intr-o zona din golf seinterzice pescuitul, initial pentru 10 zile. BP incepe sa perforezeprimul din cele doua puturi care vor servi la interceptarea si oprireafluxului de petrol iesit din putul scapat de sub control. Se estimeazaca lucrarile vor fi finalizate in luna august.

6 mai: Apar primele pete de petrol pe coastele insulelor

Chandeleur, in rezerva naturala Breton.10 mai: BP lanseaza un site web pentru a strange sfaturi cuprivire la modalitati de a bloca putul.

14 mai: BP incepe procedura de inserare a unui tub flexibil culungimea de o mila in conducta deteriorata, astfel incat o nava-cisterna sa poata aspira petrolul. Functioneaza, dar reuseste sastranga mai mult de 2.000 barili/zi.

24 mai: BF ofera 500 mil dolari pentru studiul efectelor mareeinegre.

26 mai: Se declanseaza operatiunea "Top Kill", care prevedeacoperirea putului prin pomparea de namoluri grele pentru reducereapresiunii petrolului.

27 mai: Dispersia de petrol a depasit-o pe cea provocata in 1989de Exxon Valdez (de 262.000 barili de titei); este acum estimata la19.000 barili/zi, calificandu-se drept "cel mai grav dezatru ambientaldin istoria Statelor Unite".

29 mai: BP admite ca operatiunea "Top Kill" a esuat.31 mai: Debuteaza operatiunea "Cut and Cap": taierea valvei de

siguranta care nu a functionat la gura putului si acoperirea ei cu o

valva de blocare numita Lower Marine Riser Package (Lmrp).1 iunie: Ministrul Justitiei, Eric Holder, anunta ca guvernul

american va declansa o ancheta civila si penala cu privire la incident.Peste 300.000 de persoane adera la o campanie lansata pe Facebookde boicotare a BP. EPA (agentia americana pentru protectia mediului)il invita si pe regizorul James Cameron alaturi de cercetatori, inginerisi oceanografi la o masa rotunda organizata la Washington pe temadezastrului.

Page 13: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 13/26

3 iunie: Casa Alba defineste drept "nebuneasca" ideea de ainchide putul cu o explozie nucleara, vehiculata in presainternationala.

4 iunie: In cadrul operatiunii "cut and cap", sunt aspirate circa omie din cele 19.000 de barili care ies din put in fiecare zi. Dezastrul acostat pana acum compania petroliera 1 miliard de dolari, dar potrivitanalistilor cifra va ajunge la 20 mld.

6 iunie: BP estimeaza ca aspirarea petrolului a crescut la celputin 10.000 barili pe zi.\

8 iunie: CNN anunta ca BP angajeaza 4.500 someri in Alabama,Mississippi si Florida pentru a curata coasetele. Acestia vor fi platiticu 18 dolari/ora.

10 iunie: BP se prabuseste la Bursa, iar costurile incidentuluisunt estimate acum la 1.43 mld dolari.

11 iunie: Deepwater Horizon "scuipa" titei intr-un ritm de40.000 barili/zi, potrivit unei noi estimari a guvernului american; cifraeste acum de 8 ori mai mare decat cea de 5.000 barili/zi valabila peparcursul lunii mai (de 5.000 barili/zi). Ceea ce inseamna ca in pofidaultimului "capac" amplasat valvei de siguranta a putului, cel putin20.000 barili de titei se scurg in ocean in fiecare zi.

16 iunie: Presedintele Obama tine primul discurs televizatdedicat dezastrului, transmis in direct din Biroul Oval: acuza BP ca

nu a actionat in Golf "cu toate precautiile necesare", ca a dat dovada

Page 14: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 14/26

de un comportament "nechibzuit", si ca dezastrul este "o lectie" dincare trebuie trase invataminte, intrucat "stiam de zeci de ani ca zilelepetrolului ieftin sunt numarate". Cu cateva ore inainte de discursul lui

Obama, un "panel" guvernamental anunta ultimele estimari: scugereade petrol s-ar ridica la 60.000 de barili pe zi. In discursul sau,presedintele american spune raspicat "Vom face BP sa plateasca " sianunta ca il va intalni pe Carl-Henric Svanberg, presedintele BP si "ilva informa" ca trebuie sa asigure "toate resursele necesare pentru acompensa pagubele provocate". Decizia e luata, iar presedintele estesigur ca are "autoritatea legala" de a constrange BP sa infiinteze unfond independent.

“Nota de plata”20 mld dolari. Aceasta este cifra despagubirilor pe care BP aacceptat s-o plateasca, in urma intalnirii oficialilor companiei cupresedintele american la Casa Alba

Page 15: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 15/26

 

Page 16: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 16/26

 

“Supa” toxicaPe masura ce putul platformei Deepwater Horizon continua sa

"scuipe" sute de mii de galoane de titei pe fundul marii, cercetatoriiincep sa stranga si ei date cu privire la felul in care acesta afecteazaviata in Golful Mexico. Potrivit unor articole aparute in presa

Page 17: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 17/26

Page 18: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 18/26

Despre expunerea repetata sau prelungita prin inhalare sauingestie la controversatul Corexit 9500 (interzis in Marea Britanie, darfolosit de BP copios in Statele Unite) se mai spune si ca poate cauza de

la deprimarea functiilor sistemului nervos central la afectiuni alerinichilor si ficatului si hemoliza (distrugerea globulelor rosii).Ingredientele exacte ale dispersantilor chimici nu sunt insa cunoscute,fiind protejate ca secrete comerciale.

AbisulPe cat se pare, faptul ca inainte de a debarca pe planeta Pandora,

decretand cu al sau Avatar intrarea definitiva a cinematografiei in era3D, James Cameron a investigat adancurile marii in "The abyss", casa nu mai vorbim de "Titanic", il califica pe acesta drept expert in

dezastre marine. Includerea regizorului in task-force-ul de experti,cercetatori, ingineri si oceanografi invitati la o masa rotundaconvocata recent de Environmental Protection Agency (EPA) pentru agasi o rezolvare tot mai incurcatei afaceri a petrolului scurs in GolfulMexic, a provocat un val de ironii din partea jurnalistilor americani."Ne scufundam!", a titrat New York Post cu litere de-o schioapa oprima pagina a ziarului, ilustrata cu Titanicul naufragiind in Atlantic."Noroc ca exista Cameron sa dea o mana de ajutor presedintieiObama", a comentat si editorialista Maureen Dowd in New York Times.

Page 19: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 19/26

 Realitatea este ca, avand ca hobby tot ceea ce se afla pe fundul marii,in decursul timpului, Cameron s-a dotat cu o mini-flota de submarinecompacte, platforme de explorare si roboti marini evaluata la 400.000milioane de dolari. Galant, el a pus totul la dispozitia oficialilor

companiei raspunzatoare de dezastru, dar fara a le starni acestoravreo emotie, avand in vedere ca BP deja detine cele mai sofisticatemodele de pe piata si le foloseste de aproape doua luni la 1.500 madancime pentru a opri scurgerea de petrol.

  Judecand dupa rezultatele obtinute pana in prezent, BP nu detehnologia lui Cameron ar avea nevoie - spun "gurile rele" -, ci maidegraba de staff-ul care se ocupa de efectele speciale in filmele lui. Dealtfel, prezenta lui Cameron la reuniunea expertilor nu este primainterventie a unui "star" de la Hollywood in dezastrul mareei negre.

Recent, compania a experimentat, tot cu rezultate mediocre, ocentrifuga menita sa "aspire" petrolul, realizata de o societate dinLouisiana detinuta de Kevin Costner, starul din "Waterworld".

"Oprirea deversarii si limitarea pagubelor trebuie sa fieprioritatea numarul 1 a guvernului", a tunat intr-una dintreinterventiile sale presedintele american Obama, precizand ca estevorba despre "o batalie purtata minut de minut, in fiecare zi". Asa o fi,dar parca lucrurile nu fac decat sa se inrautateasca. Iar in timp cemareea neagra se apropie periculos de coastele Floridei, CEO-ul BP, Tony Hayward face gafa dupa gafa, asigurandu-si un loc de cinste in

Page 20: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 20/26

analele "diplomatiei": de la fraza "nimeni nu doreste mai mult ca mineca totul sa se termine: imi vreau viata inapoi", spusa pe un ton decopil razgaiat in fata familiilor celor decedati in explozia platformei

petroliere, si pana la "sunt sigur ca ei erau realmente bolnavi, darramane de vazut daca exista vreo legatura cu dispersantii si titeiul,sau a fost vorba de o toxinfectie alimentara", ca raspuns la acuzatiiledin mass-media ca solventii toxici si titeiul ii imbolnavesc pe locuitoriizonelor afectate.

O alta replica cu sanse mari sa intre in istoria vorbelor de duhspuse pe parcursul acestui dezastru este si cea pronuntata desecretarul american al Apararii, Robert Gates: dupa numeroaseleapeluri la o interventie a armatei, el a raspuns negativ, declarand ca

militarii nu au nicio "expertiza" in acest domeniu, iar din Singapore,unde se afla in misiune, a mai comentat agasat ca "armata a furnizatechipamente si a ajutat in diferite moduri, dar nu detine o baghetamagica impotriva acestei catastrofe ecologice".

Surse foto: AP, Reuters, Greenpeace 

Page 21: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 21/26

Compania petrolieră britanică BP cere în justiţiecirca 20 de miliarde de dolari firmei americaneHalliburton pentru mareea neagră generată de exploziaplatformei sale Deepwater Horizon în Golful Mexic în2010, informează agenţia Bloomberg.

BP încearcă să obţină „contravaloarea costurilor şi cheltuielilorcare i-au fost imputate pentru a curăţa zona poluată şi a o remedia", aprecizat agenţia citând un document al justiţiei, semnat de avocatulBP, Don Haycraft.

Gigantul petrolier britanic vrea să îşi recupereze „beneficiile

pierdute şi pierderea puţului Macondo, precum şi costurile şi pagubelecare i-au fost imputate în legătură cu accidentul de la DeepwaterHorizon şi mareea neagră rezultată". Potrivit ultimelor cifre publicatede grupul britanic, BP a plătit deja 14 miliarde de dolari pentrucurăţarea coastelor şi despăgubirea populaţiei afectate de exploziapuţului Macondo, care a cauzat cel mai grav dezastru ecologic dinistoria Statelor Unite.

Explozia din 20 aprilie 2010 de la platforma Deepwater Horizon,

situată la circa 80 de kilometri în largul New Orleans, a provocatmoartea a 11 persoane, iar ecosistemul a avut mult de suferit dincauza tonelor de ţiţei scurse în Golful Mexic, până la închidereapuţului, după patru luni.

Deversarea de petrol din Golful Mexic, cea mai marecatastrofă ecologică din istoria Statelor Unite.

Deversarea de petrol din Golful Mexic este cea mai marecatastrofă ecologică din istoria Statelor Unite, anunţă autorităţile

americane. În timp ce oficialii se tem că scurgea de petrol ar puteacontinua până în august, British Petroleum încearcă o nouă soluţie decolmatare.

Carol Browner, consilierul preşedintelui Barack Obama pentruprobleme de mediu, a declarat, la NBC că, în acest moment, StateleUnite se pregătesc pentru cel mai rău scenariu, în care scurgerea nuva putea fi oprită înainte de luna august. Până acum, în ciudaeforturilor British Petroleum, proprietarul platformei scufundate, toate

Page 22: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 22/26

operaţiunile de colmatare a puţului petrolier submarin au eşuat, iarpetrolul continuă să se scurgă în ocean.

  Trebuie să spunem, în primul rând, că ne pare rău pentruproblemele majore. Nu este nimeni care să regrete mai mult decâtmine", a declarat Tony Hayward, CEO British Petroleum. TonyHayward, directorul executiv al companiei a declarat că experţiiîncearcă acum o altă soluţie - să foreze un nou puţ, prin care săextragă petrolul scăpat de sub control. "Ei bine, ultima soluţie esteascunsă în relief. Trebuie să acţionăm hotărât în ocean, la suprafaţă şisă apărăm ţărmul, într-un mod foarte agresiv în următoarele luni", adeclarat Hayward. Experţii estimează că, de la explozia platformei

petroliere, acum cinci săptămâni, între 60.000 şi 94.000 de tone decombustibil s-au scurs în Golful Mexic, declanşând cea mai marecatastrofă ecologică din istoria Americii.

Obama susţine că responsabilă de catastrofa din Golful Mexiceste compania British Petroleum

Americanii nu sunt mulţumiţi de modul în care preşedinteleBarack Obama a gestionat catastrofa ecologică din Golful Mexic.Liderul de la Casa Albă spune că responsabilă pentru dezastru este

compania British Petroleum.

Aceasta este cea de-a doua vizită a lui Obama în regiuneaLousianei, după mai bine de cinci săptămâni de la explozia platformeipetroliere în urma căreia au decedat 11 lucrători. Vizita sa are locdupă ce, în urmă cu câteva zile, Obama a cerut companiei BritishPetroleum să oprească cele mai mari scurgeri de petrol din istoriaStatelor Unite. Analiştii politici spun că poluarea din Golful Mexic arputea avea urmări grave pentru Obama, la următoarele alegeri

prezidenţiale. Potrivit ultimelor estimări ale companiei BritishPetroleum, în apele Oceanului s-au scurs peste cinci mii de barili depetrol zilnic. Compania petrolieră din Marea Britanie şi-a asumat vinaşi încearcă să limiteze dezastrul ecologic.

In Golful Mexic se profileaza o catastrofa ecologica "faraprecedent"

Data publicarii: 04/05/2010 

Page 23: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 23/26

Presedintele american, Barack Obama, a calificat mareea neagracare a inceput sa ajunga pe tarmurile din Louisiana drept o catastrofa"probabil fara precedent". El a incriminat societatea britanica BP, care

exploata platforma Deepwater Horizon, la aproximativ 70 de kilometride coasta. Putul forat sub platforma elibereaza in fiecare ziaproximativ 800.000 de litri de petrol in ocean. "Sa fie foarte clar: BPeste vinovata de aceasta scurgere de petrol. BP va plati", a subliniat el.Compania britanica actioneaza pe trei fronturi pentru a incerca saopreasca scurgerea de petrol . Sase roboti submarini incearca sainchida valva de securitate a putului, care cintareste 450 de tone, iarcompania a inceput sa foreze puturi de urgenta pentru a reducepresiunea si a injecta o substanta care sa colmateze definitiv

scurgerea de petrol. Prima operatiune a esuat deocamdata, iar cea de-a doua ar putea dura pina la trei luni. BP este in cursul fabricarii unuienorm "capac" de 70 de tone pe fundul oceanului, pentru a blocascugerea de petrol. Duminica, presedintele BP America, Lamar McKay,a declarat ca fabricarea acestui "capac" este aproape terminata si ca elva fi "folosit fara indoiala in sase-opt zile". In cazul in care capulputului cedeaza, cantitatea de petrol deversata in Golful Mexic "arputea depasi 16 milioane de litri pe zi", a avertizat la CNN amiralul Thad Allen, insarcinat cu coordonarea operatiunilor. Pata de petrol seintinde in prezent pe o suprafata de peste 200 de kilometri lungime.

Dezastrul ecologic din Golful Mexic - o catastrofă din punctulde vedere al comunicării de criză.

Experiența ne arată că cele mai dure teste pentru companii suntcele date în condiții extreme, de criză. Atunci se poate vedea cât de”sănătoase” sunt strategiile după care funcționează, cu câtă abilitate și

diplomație reușesc personajele cheie din viața unei organizații săîndrepte lucrurile care au scăpat de sub control, și mai ales cumreușesc acestea să ofere niște răspunsuri celor afectați. Pe lângămăsurile concrete, luate pentru a îndrepta ”răul” făcut, vorbim de onecesitate amplificată de comunicare, resimțită de cei care nu suntdirect implicați în procesul de decizie, care au nevoie să știe ce seîntâmplă, dacă și cum urmează să fie rezolvată problema, cu ceconsecințe etc. Este pe scurt principiul comunicării de criză, careteoretic pare a fi înțeles de toate companiile, însă în viața reală puține

organizații sunt în stare să-l pună în practică.

Page 24: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 24/26

De trei luni încoace asistăm la neputința unei companii de agestiona eficient o situație critică, atât din punctul de vedere aldemersurilor implementate, cât și privind modul în care comunicarea

a fost și este gestionată. Probabil că știți cu toții de explozia platformeipetroliere Deep Horizon din Golful Mexic, incident în care 11 persoaneau fost date dispărute în urma deflagrației și care ulterior a provocatcel mai grav dezastru ecologic din istoria SUA. Începând cu 20 aprilieși până astăzi, zeci de milioane de litri de țiței au fost devărsati înGolful Mexic, producând o imensă maree neagră în largul coasteloramericane și amenințând cu dispariția sute de specii de animale.Lăsând la o parte incapacitatea celor de la British Petroleum de areduce din amploarea dezastrului, compania stă foarte prost și la

capitolul PR, dând dovadă de o comunicare ce vine să înrăutățeascăsituația. Gafele reprezentanților BP, adoptarea unei atitudinisecretoase, prin trimiterea unor comunicate de presă ambigue, fără aclarifica în niciun fel lucrurile, decizia de a nu răspunde solicitărilorpresei, precum și încercarea de a ține cât mai departe jurnaliștii delocul cu pricina sunt doar câteva exemple cu o influență dramaticăasupra reputației BP.

Nu este pentru prima dată când o companie este depășită de

criza cu care are de-a face, însă ce mă uimește foarte tare estenonșanlanța cu care cele mai importante voci din cadrul BP fac greșelienorme în declarațiile și acțiunile lor. Tony Hayward, CEO-ul BP șiomul desemnat să gestioneze situația, i-a surprins pe toti cu vorbelesale care au făcut înconjurul lumii. Având în vedere dezastrul generat,nu e de mirare că reprezentanții BP sunt în permanență ”sub luminareflectoarelor” și că sunt taxați la cele mai mici abateri, ca să nu maivorbim de cele mari. La mai bine de o lună de la explozie, copleșit fiindprobabil de ceea ce se întâmplă, dl. Hayward a iscat mare vâlvă cu o

afirmație de a cărei gravitate și-a dat seama mai târziu și pentru careși-a cerut ulterior scuze. Într-un interviu acordat presei, acesta declaracă ”nu există cineva care să-și dorească mai mult ca mine ca totul săse termine, mi-aș dori să mă întorc la viața de dinainte”. Nemulțumireacelor din jur n-a întârziat să apară, mulți s-au întrebat atunci cumrămâne cu viața celor 11 persoane dispărute, cu comunitățile dinzonă? Se pare însă că incidentul nu l-a afectat prea tare pe CEO-ulBP, directorul a demonstrat că vorbise serios câteva zile mai târziu,când a fost ”depistat” de jurnaliști printre participanții la o cursă de

 yachting în jurul Insulei Wight, la care se înscrisese cu fiul său. Având

Page 25: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 25/26

în vedere gravitatea dezastrului, pe fondul unor încercări eșuate de areduce pagubele, reacții fondate au apărut în presă și pe bloguri,oamenii s-au întrebat și de această dată ce-o fi fost în capul

reprezentantului BP, care dă dovadă până la urmă de o nepăsarecruntă. Pe de altă parte, și președintele companiei British Petroleum,Carl Henric Svanberg, a fost blamat pentru aroganța sa. Dupăîntâlnirea cu președintele Barack Obama, în care BP a stabilit creareaunui fond de 20 de miliarde de dolari dedicat indemnizării victimelormareei negre, Svanberg a declarat că celor de la BP le pasă de oameniineînsemnați (”we care about the small people”).

Însă cel mai mare protest al jurnaliștilor s-a produs atunci când

Garda de Coasta a decis să interzică accesul tuturor, inclusivreporterilor și fotografilor, la mai puțin de 20 de metri de bariera ceîngrădea zona afectată de devarsărea petrolului. Se pare că depășireaacestei bariere ar putea fi făcută doar cu consimțământul gărzii,încălcarea acestei reguli urmând a fi pedepsită cu o amendă de 40.000de dolari sau chiar cu închisoare de la 1 la 5 ani. Înaintată de cătreoficialități ca o măsură de siguranță, fără a oferi însă date care să ofundamenteze, decizia a stârnit un adevărat protest în rândul jurnaliștilor, care au văzut în ea o acțiune de a-i împiedica să fie la

curent cu ceea ce se întâmplă și chiar să facă poze. Anderson Cooper,de la CNN, a fost doar unul dintre jurnaliștii care au reacționatvehement împotriva acestei reguli, declarând că nu presa esteinamicul și că printr-o astfel de măsură se pot ascunde cu ușurințăeșecul și incompetența.

Sunt greșeli enorme în strategia de comunicare adoptată de ceiimplicați, BP ajungând în acest moment sa fie taxată și în social mediapentru erorile comise. Există pe Twitter un cont fals creat de așa-zisuldepartament de PR al companiei, în care toate postările au o tentă

arogantă, și exemplele continuă. Vă recomand să citiți despre ele peblogul celor de la Reuters:http://blogs.reuters.com/environment/2010/07/08/are-americans-bullying-bp/ 

În plus, în cazul în care sunteți interesați de modul în care vorevolua lucrurile, vă invit să faceți doar o simplă căutare pe Googledupă dezastrul din Golful Mexic, internetul abundă de materialereferitoare la această catastrofă. BP a făcut istorie, cu siguranță ceea

Page 26: TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

8/3/2019 TOP 10 Cele Mai Costisitoare Accidente Din Istorie

http://slidepdf.com/reader/full/top-10-cele-mai-costisitoare-accidente-din-istorie 26/26

ce s-a întâmplat acum va fi înregistrat în manualele și studiile de cazprivind comunicarea de criză, sub însemnul ”AȘA NU!”.