TL Subcultura criminala parţial (1).docx

38
TEMA: Subcultura criminala în mediul penitenciar. INTRODUCERE…………………………………………………………………… CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SUBCULTURA CRIMINALĂ 1.1. Noţiuni generale privind subcultura criminală. 1.2. Istoricul apariţiei şi evoluţiei subculturii criminale. CAPITOLUL II. FORMELE DE MANIFESTARE A SUBCULTURII 2.1. Condiţiile de dezvoltare a subculturii criminale în mediul penitenciar. 2.2. Formele generale de manifestare a subculturii criminale. 2.2.1. Tradiţiile principale ale lumii criminale. 2.2.2. Scurt slogan al lumii interlope. 2.2.3. semnificaţia şi importanţa celor mai răspîndite tatuaje ale deţinuţilor. 2.3. Clasificarea deţinuţilor conform regulilor subculturii criminale. CAPITOLUL III. IMPACTUL SUBCULTURII CRIMINALE ASUPRA SOCIETATII şi ACTIVITATI DE DIMINUAREA ACESTUIA. 3.1. Influenţa subculturii criminale asupra modului şi conditiilor de detenţie în penitenciare. 3.2. Măsurile întreprinse de stat în scopul diminuării influenţei subculturii criminale asupra mediului penitenciar. 1

Transcript of TL Subcultura criminala parţial (1).docx

Page 1: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

TEMA: Subcultura criminala în mediul penitenciar.

INTRODUCERE……………………………………………………………………

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SUBCULTURA CRIMINALĂ

1.1. Noţiuni generale privind subcultura criminală.

1.2. Istoricul apariţiei şi evoluţiei subculturii criminale.

CAPITOLUL II. FORMELE DE MANIFESTARE A SUBCULTURII

2.1. Condiţiile de dezvoltare a subculturii criminale în mediul penitenciar.

2.2. Formele generale de manifestare a subculturii criminale.

2.2.1. Tradiţiile principale ale lumii criminale.

2.2.2. Scurt slogan al lumii interlope.

2.2.3. semnificaţia şi importanţa celor mai răspîndite tatuaje ale deţinuţilor.

2.3. Clasificarea deţinuţilor conform regulilor subculturii criminale.

CAPITOLUL III. IMPACTUL SUBCULTURII CRIMINALE ASUPRA SOCIETATII şi ACTIVITATI DE DIMINUAREA ACESTUIA.

3.1. Influenţa subculturii criminale asupra modului şi conditiilor de detenţie în penitenciare.

3.2. Măsurile întreprinse de stat în scopul diminuării influenţei subculturii criminale asupra mediului

penitenciar.

3.3. Aspecte comparative privind subcultura criminală în penitenciare.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Anexe (după caz)

1

Page 2: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

CAPITOLUL I.NOŢIUNI GENERALE PRIVIND SUBCULTURA CRIMINALĂ.

1.1. Noţiuni generale privind subcultura criminală.

Înainte de a defini subcultura criminală, sau de a percepe această ideologie, am dori să

începem această lucrare cu un capitol care ar explica într-o măsură restrictivă sau extensivă unele

puncte de vedere ceia ce ţine de mediul, însă mai corect ar fi micromediul social al condamnaţilor în

care s-a dezvoltat şi se dezvoltă acestă concepţie de subcultură criminală şi care este factor

criminogen în instituţiile penitenciare.

La fel în acestă lucrare se vor utiliza termeni intraductibili (care practic nu pot fi supuşi

traducerii), aceşti termeni sau noţiuni care au luat naştere odată cu Uniunea Sovietică nu au nici un

echivalent în niciuna dintre limbile fostului imperiu sovietic sau ale lumii în general, expunerea lor

în lucrare în forma lor originală va fi precedată de un scurt conţinut explicativ care va facilita într-o

măsură mai mare sau mai mică înţelesul lor.

Întîi de toate venim să abordăm noţiunea de subcultură, care conform Dicţionarului

explicativ al Limbii Române1 semnifică „Tendință de manifestare subiacentă a unei culturi

elementare.” - o altă interpretare este - “Cultură a grupurilor şi subgrupurilor sociale dintr-o

comunitate etnică.”

Deasemenea o noţiunea foarte interesantă am găsit-o la bloggerul Ciprian Bojan2, care

enunţă că “Subcultura e, în același timp, o formă de acceptare a condiției celor care se consideră

marginalizați, dar care dau de înțeles celor ”intergrați” că ei există şi că dacă nu sunt înțeleși de o

majoritate, ei pot trăi bine, în felul lor, în lumea lor. Un modus vivendi asumat, un protest și un

mesaj! ”

În sociologie, antropologie și studii culturale, o subcultură este un grup de oameni cu o

cultură (distinctă, sau obscură) care îi deosebește față de cultura mai mare, dominantă, denumită și

mainstream, de care aparțin. Dacă o anumită subcultură este caracterizată de o opoziție sistematică

față de cultura dominantă, ea poate fi descrisă ca fiind o contracultură. „Adepții unei contraculturi

resping unele sau majoritatea standardelor şi modelelor comportamentale ale societății înglobante,

dar nu resping toate normele și valorile culturii dominante”.

1 http://dexonline.ro/definitie/subcultur%C4%832 https://bciprianmp.wordpress.com/2014/03/20/pe-scurt-despre-subcultura/

2

Page 3: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

O subcultură propune un ansamblu de simboluri, norme, valori și moduri de viață

neidentice cu cele ale culturii dominante într-o societate, dar nici în contradicție față de acestea, ci

adiționate lor. Ken Gelder observă că subculturile sunt sociale, prin convențiile lor comune, prin

valori şi ritualuri. Subculturile pot părea "afundate" sau preocupate cu propriile lor interese - o altă

proprietate ce le deosebește de o contracultură. El identifică 6 metode de bază prin care o subcultură

poate fi înțeleasă:

- prin relațiile lor, în general, negative față de muncă (lipsiți de activitate, paraziți, etc.);

- prin relațiile lor negative sau ambivalente la clasa socială (subculturile nu sunt

conștiente de clasă și nu se conformează definițiilor tradiționale a clasei sociale);

- prin asocierea cu teritorii ("strada", "ghetoul", "clubul", etc.), în loc de proprietăți;

- prin schimbarea formei de apartenență de la casă, la una nedomestică, și anume,

teritoriul. (De exemplu, grupuri sociale, în loc de familie);

- prin legăturile stilistice față de exces și exagerare (cu unele excepții);

- prin refuzarea banalităților vietii obișnuite şi masificare.

Deoarece subcultura este o cultură specifică unui grup social, şi pentru că acest grup este

considerat ca fiind un sub-grup al grupului mare, adică a societății, rezultă căsubcultura este cultura

proprie unui sub-grup al societății.

Fiind conștient de ambiguitatea termenului de subcultură (are conotația a ceva ce este

subordonată unei culturi dominante, ce are caracter subteran), Ulf Hannerz propune o regândire a lui

în așa fel încât să fie clar că subcultura este integrată într-un sistem mai larg, este diferențiată în

interior, se formează ca o rețea de relații și situații sociale în cadrul căreia între participanți se

articulează o simetrie a perspectivelor. Și în timp ce se recunoaște heterogenitatea subculturilor,

trebuie conștientizat şi faptul că delimitarea lor este relativă, granițele între ele se refac permanent.

Oricum s-ar întrepătrunde însă, clasificarea şi autoclasificarea oamenilor în subculturi servește la

exprimarea distincțiilor sociale şi la consolidarea coeziunii din cadrul grupului.

Față de noțiunea de “subcultură”, cea de “microcultură” desemnează culturile formate pe

baza unor experiențe concrete împărtășite, pe baza unor biografii comune. Adică poate fi folosită în

cazul descrierii unor spații sociale mai restrânse, unde mai funcționează mecanismele de ordonare

ale sensurilor, dar care, totuși, nu pot fi considerate a fi ultimele spații ale diferențierii culturale, căci

acest proces este unul permanent şi omniprezent.

3

Page 4: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

David Riesman face distingeri între o majoritate, care "acceptă pasiv stiluri și sensuri

oferite comercial, şi o subcultură, care caută în mod activ un stil minoritar... pe care îl interpretează

în funcție de valorile lor subversive (ce subminează valorile acceptate general)". Sarah Thornton, ce

face referiri la Pierre Bourdieu, descrie "capitalul subcultural" ca fiind cunoștintele şi avuțiile

culturale obținute de membrii unei subculturi, ridicându-și statutul și diferențiindu-se de membrii

altor grupuri.

Dick Hebdige, în cartea "Subcultura şi sensul stilului" (1979) argumentează că o subcultură

este o subversiune a normalității. Subculturile pot fi percepute ca fiind negative, datorită faptului că

acestea critică standardul social dominant. În esență, subculturile aduc împreuna indivizi cu opinii

asemănătoare, care se simt neglijați de standardele sociale, și le permit să-și dezvolte o identitate.

În mass media, în dezbateri publice şi, mai ales în mediul virtual, întâlnim destul de des

aprecieri asupra nivelului scăzut de cultură exprimat prin termenul de subcultură. Altfel spus,

subcultura ar fi incultură, lipsă de educaţie, negarea unor valori autentice, kitsch. Subcultura este

vinovată pentru ignoranţă, degradare morală,  analfabetism şi alte asemenea situaţii regăsite în

societatea românească. Orice individ se află într-o situaţie culturală complexă: pe de o parte, el

aparţine unui sistem cultural al societăţii şi acceptă valorile acestuia, pe de altă parte, cunoaşte, ca

membru al diverselor grupuri, stiluri de viaţă, norme, tradiţii diferite de cele de la nivelul culturii

globale a societăţii. Există o varietate foarte mare de subculturi: subcultura adolescenţilor,

subcultura violenţei, subcultura de penitenciar, subcultura muncitorească, subcultura mahalalei,

subcultura tineretului, etc3.

În viziunea lui Cohen „subcultura” desemnează faptul că un ansamblu de indivizi

împărtătesc o aceeaşi lume de valori care modelează normele în baza cărora pot fi interpretate

lucrurile şi evenimentele şi care permit comunicarea între indivizi; comunicare ce asigură buna

desfăşurare a interacţiunii.

Pentru el subcultura delincventă specifică bandelor de tineri prezintă 3 caracteristici

esenţiale:

1. este neutilitară (activitatea criminală nu urmăreşte în mod necesar un obiect instrumental

– să posede sau să se bucure de un bun inaccesibil);

2. rău intenţionată (infracţiunile sunt adesea comise din pura sfidare sau pentru a face pe

altul să sufere în mod gratuit);

3 https://radioresita.ro/cultura-versus-subcultura/

4

Page 5: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

3. negativă (conduitele se supun principiului de opoziţie sistematica faţă de normele

stabilite).

Puţinele studii care s-au făcut în acest domeniu ajută să fie înţelese legile interne nescrise

după care se conduc membrii lumii interlope – cunoaşterea acestor norme neformale oferă

persoanelor care activează în organele de drept, posibilitatea de a analiza evoluţia lumii criminale şi

de a sintetiza din masa de informaţii şi dezinformaţii schimbările concrete care au loc în acest

domeniu, mai mult ca atît, în baza nivelului de cunoştinţe se pune accent pe elaborarea noilor pîrghii

de stîrpirea acestui fenomen.

Subcultura criminală datorită faptului că are aş spune un conţinut de „aventură romantică”,

cum se exprimă unele persoane – ea este receptivă mai ales în rîndul tinerilor.

Un rol important la acest compartiment este factorul social-psihologic, exemplu: - tînărul

(dacă ne referim la această categorie de persoane), care nu a putut să se realizeze în viaţa socială

şi a suferit numai eşecuri, nimerind în instituţia penitenciară după ce a comis o infracţiune, el

încearcă să devină o personalitate în mediul criminal şi să se conformeaze aşa numitor reguli a

acestei subculturi.

Aclimatizarea personelor în subcultura criminală se petrece în majoritatea cazurilor -

repede şi cum am menţionat acestă aclimatizare este o metodă de compensare a eşecurilor care s-au

petrecut la etapa anterioară a contactului cu această lume.

Conţinutul acestei materii „subcultura criminală” şi rolul indinspensabil care îl are în

categoria persoanelor din lumea interlopă nu a fost pe larg studiat de societate. Acest subiect era

analizat numai de persoane care activau în subdiviziuni speciale a organelor de drept, iar materialele

acestor studii purtau minimum griful – pentru uz de serviciu. În aşa fel conţinutul acestor materiale

nu puteau fi aduse la cunoştinţă chiar şi unor colaboratori din sistemul penitenciar, ne mai vorbind

de un cerc larg de persoane.

Însă cu toate că aceste studii erau acoperite de o aşa numită conspiraţie – colaboratorii

sistemului execuţional penal încercau să sistematizeze evoluţia subculturii criminale şi anume, se

studia vocabularul plin de jargoane a criminalilor, încercau să diferenţieze importanţa şi caracterul-

explicativ a tatuajelor care în cea mai mare parte îl avea orce deţinut.

La moment după schimbările social-politice, economice, culturale, geografice, etc, au

cauzat modificări majore în esenţa subiectului abordat – se simte deficitul de specialişti care ar

trebui să cunoască în activitatea lor noţiuni minime din domeniul subculturii criminale, fiindcă în

5

Page 6: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

organele de drept activează mulţi colaboratori tineri care le este foarte greu să se orienteze în situaţii

necunoscute lor, care eventual se pot creia între membrii diferitor grupuri criminale.

1.2. Istoricul apariţiei şi evoluţiei subculturii criminale.

În doctrină, tipul de criminal profesionist a fost desprins, pentru întâia oară, în tipologia

aprobată la congresul Uniunii Internaţionale a Criminaliştilor, desfăşurat la Heidelberg în 1897.

Iniţial, acest concept viza trăsături precum nedorinţa de a renunţa la activitatea criminală, utilizarea

anumitelor deprinderi şi înverşunarea4.

Începând cu Cesare Lombroso, cercetătorii evidenţiau că principala sferă de manifestare a

profesionalismului criminal sunt infracţiunile patrimoniale (în orice caz, putem spune că ele au un

substrat cupidant). Se aprecia, de regulă, că purtătorii profesionalismului criminal se disting printr-o

dezvoltare intelectuală suficientă, o subcultură pronunţată (argou, tatuaj, norme de comunicare cu

„ai lor” şi „străinii”, tendinţă spre întrajutorare etc.), specializarea pe infracţiuni de un anumit tip şi

anumite metode de comitere şi de tăinuire. De altfel, asemenea constatări au fost confirmate, în

repetate rânduri, de cercetările concrete efectuate.

În Rusia postsovietica au apărut mai multe cărţi care descriu apariţia şi istoria bogată a

acestui fenomen. Primele clanuri criminale au apărut după 1917, ca protest la etatizarea forţată a

capitalului privat. Cei care nu au dorit să se supună orbeşte regimului totalitar sovietic colectivist,

apărut după 1917, si–au creat reţele care se supuneau unor legi stabile: nu colaborau în nici un fel cu

autorităţile, nu respectau legile sovietice. Cu timpul, aceşti protestatari au făcut lege comună cu cei

mai profesionişti criminali. Astfel, comunităţile "subterane" au început să se întreţină printr–o lege

mai nouă, numită "obsceak" — ofranda obligatorie a fiecarui membru al comunităţii, care nu putea

proveni în condiţiile sovietice, decît din furturi.

Au apărut pe parcurs alte atribute, cum ar fi un limbaj special, tatuaje, porecle, gesturi, şi o

culegere de "folclor" care conţine cantece şi versuri ale lumii interlope. Luptele interminabile dintre

clanuri au dus la necesitatea delimitării unor conducători superiori. Astfel, au apărut autorităţile

supreme în lumea hoţiei, numiţi "vorî v zakone" care decideau soarta şi dezvoltarea acestor

comunităţi.

4 Bejan O., Bujor V. Criminalitatea profesională. Editura LYCEUM, Chişinău, 1999, 39 p.

6

Page 7: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

În perioada sovietică, "castelele" regilor lumii interlope erau închisorile. Autoritatea unui

lider creştea direct proporţional cu numărul de ani petrecuţi în celula. Pînă şi astazi, în inchisorile

din Moldova sunt respectate cu strictete legile instituite cîndva de autorităţile criminale ale fostului

imperiu. Liderii de clanuri o duceau la închisoare aproape ca la Karlovy Vary: alcool, tutun, femei,

televizor, radio, legătura telefonica cu întreaga Uniune, iar principalul — patul de lîngă geam,

departe de "paraşa" închisorilor sovietice suprapopulate. Pe lîngă aceste elemente ale traiului

civilizat, hoţii dispuneau de adjuncţi, cu responsabilităţi stabilite: culegerea informaţiei despre

canalele de aprovizionare, despre deţinuti, despre gardieni. Sclavia rămîne şi azi o formă de

confirmare a autorităţii acestor lideri, de aceea în fiecare celula exista un "petuşok" sau "obijenii"

care spală veceul, face curat şi este batjocorit oricînd îi vine autorităţii să se manifeste. "Înfrîngerea"

sclavilor se face prin metode inumane: un fir este tras de la priză într–o cratiţă cu apă şi cel mai slab

dintre deţinuţi va fi bagat cu capul în cratiţă pînă cînd acesta va alege să traiască spălînd closetele,

decît să moară electrocutat. Autorităţile închisorilor cunosc aceste fapte, dar tot în perioada sovietică

s–a format o lege nescrisă: şefii penitenciarelor nu intervin şi nu se opun regulamentelor instituite de

patronii criminali.5

Mult sange de lideri criminali s–a vărsat în închisorile marelui imperiu sovietic. În efortul şi

interesul de a invinge această forţă, securitatea rusă organiza "cazarea" în aceeaşi cameră de

închisoare a diferitor lideri criminali, care se triau prin omoruri şocante, dar în acest fel clanurile

interlope nu faceau decît să îţi adapteze legile la noile provocări ale puterii sovietice, supravieţuind

cu noi forţe. Condiţiile economice ale uniunii sovietice nu au făcut decît să favorizeze interesul

clanurilor pentru "protejarea" activităţilor economice ilegale.

Reuniunile şefilor de clanuri sunt văzute acum ca evenimente istorice, de rand cu

congresele PCUS, fiind organizate în cele mai mari oraşe sovietice: Moscova — 1947, Kazani —

1955, Krasnodar — 1956. La intrunirile de la Moscova şi Krasnodar cîţiva dintre liderii lumii

interlope au fost condamnaţi de comunitate pentru încalcarea legilor şi pedepsiţi cu moartea.

Întrunirea din 1979 de la Kislovodsk a adus lumii interlope un mare beneficiu economic, căci hoţii

au decis să adune cîte 10 la sută din veniturile "speculanţilor".6

La începutul anilor '80 "hoţii" s–au adunat la Tbilisi pentru a lua o decizie istorică:

preluarea puterii politice. De la primii lideri, neşcolarizaţi şi inculţi din anii '20 ai secolului trecut,

clasa interlopă s–a maturizat şi a acumulat maniere, prinzînd şi gustul vieţii publice, după ce, prin

5 Alina Radu. „Vor v zakone”, articol în Ziarul de Gardă. http://www.zdg.md/54/investigatii/1.php 6 Ibidem

7

Page 8: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

cooperări secrete cu unii lideri ai puterii sovietice, au adulmecat mirosul elevat al vieţii de politician.

Deşi mulţi dintre "hoţii" tradiţionali erau categoric impotriva unei cooperări cu puterea, cei mai

snobi dintre ei au decis ca anii de închisoare care reprezinta CV–ul unui "vor v zakone" pot fi

schimbaţi cu ani frumoşi de activitate publică.7

Tot din anii '80, miliţia sovietică, devenită într–un deceniu poliţie a statelor independente, a

pornit campanii ruşinoase de combatere a fenomenului grupărilor criminale.

Anual, pe toată întinderea postsovietică abia de apar 1–2 cazuri de arest al liderilor lumii

interlope, care sunt acuzaţi de purtare neautorizata a armelor, de trafic de droguri sau de restanţe la

achitarea impozitelor. În scurt timp, aceştia sunt eliberaţi definitiv sau condiţionat, după care dispar

în structurile sănătoase ale clanurilor din statele frăteşti, iar în ultimul timp — în palate cumpărate

pe coaste de azur ale statelor Comunităţii Europene.8

Nu s–au găsit niciodată dovezi despre oficialii de stat, fie anchetatori, procurori sau

judecători, care au fost mituiţi de structurile interlope pentru a le menaja liderii. Cu toate acestea,

Chişinăul e plin de zvonuri şi liste care pun faţă în faţă copiii preşedintilor Moldovei, miniştrii,

deputaţii — cu liderii lumii interlope. Se zvonesc date despre sume cu şase zerouri care sunt plătite

pentru acţiuni concrete de protecţie. Chiar şi titlul "nobil" de "vor va zakone" se vinde, potrivit

presei de la Moscova, cu cel putin 1 mil. USD. Numai ca chipul "hoţului" sovietic este diferit de

eroul zilelor noastre. Acesta nu mai este un barbat calit, dar şi îmbătrînit de închisori, ci un tînăr cu

maşină de lux, cu haină stilată şi parfumată, participînd pînă şi la recepţii oficiale la Palatul

Republicii.9

În una dintre carţile lui M. Demin despre viata lumii interlope se face o descifrare a

distribuirii finantelor clanurilor criminale din Rusia. Astfel, circa 20 la sută din venituri sunt utilizate

pentru susţinerea familiilor celor arestaţi, alte 25 la sută — pentru pregătirea unor noi crime, şi peste

30 la suta — pentru mituirea judecătorilor.

În Moldova nu exista încă studii asupra modelelor economice ale clanurilor mafiote, dar

ţinînd cont de faptul ca înseşi grupările din Moldova activează dupa metodologii trase la indigo de

pe cele ruseşti, s–ar putea ca şi managementul finanţelor criminale să fie acelaşi.

În prezent, precum am spus, modelele se modernizează şi se adaptează la posibilităţile zilei

de azi. Odată ieşiţi din "închisoarea popoarelor10", hoţii nu mai preferă detenţia ca măsură de

7 Alina Radu, op.cit.8 Ibidem9 Ibidem 10 Frazeologism - Astolphe de Custine. La Russie en 1839. Paris.1843

8

Page 9: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

rezistentă. În faţă lor s–au deschis perspective largi, care ajung peste hotarele UE. Acaparînd noi

terenuri de activitate, clanurile mafiote din Moldova şi din întreg spatiul ex–sovietic si–au creat

diaspore puternice în Spania, Italia, Portugalia, Marea Britanie unde controlează şi "impozitează"

veniturile cetăţenilor noştri.

CAPITOLUL II.FORMELE DE MANIFESTARE A SUBCULTURII

2.1. Condiţiile de dezvoltare a subculturii criminale în mediul penitenciar.

Subcultura constituie şi cadrul referenţial ce permite individului sau unui grup de indivizi

să reevalueze imaginea despre ei însîşi, într-un context social mai larg, să propună noi stiluri,

moduri şi comportamente de viaţă care pot să concorde cu cele ale vieţii sociale sau să intre în

conflict cu acestea.

Prin subcultură, anumite simboluri nesemnificative pentru cadrul social pot să capete

semnificaţii, constituind, în acelaşi timp, baza pentru construcţia de noi simboluri şi deci, crearea

unei culturi tipice unui grup.

În plus, subcultura se poate constitui ca un cadru ce conserva valori şi norme, altă dată

viabile şi funcţionale în societatea globală, insa repudiate de aceeaşi societate din cauza evoluţiei ei.

Subcultura trebuie pusă în strînsă legatura cu schimbarea socială. Orice modificare în

structurile sociale, poate duce la subcultură. Schimbarea produsă poate fi văzută ca o subcultură

atunci cand ea se referă la un grup interesat de acea schimbare, sau în acceptarea acelei schimbări în

al carei sens el acţionează.

Este adevarat că subculturile există, mai ales, în anumite medii sociale şi culturale. În

aceste spaţii sociale oamenii trăiesc un mod de viaţă diferit de cel standard la nivelul societăţii

globale. Limbajul lor este diferit de cel al societăţii, - cuvinte proprii numai acestor grupuri sociale,

cu atitudini specifice, valori şi abilităţi derivate din poziţia şi activităţile lor în societate . S-a

demonstrat că fiecare grup social are un set de abilităţi, convingeri, aspiraţii, interese, limbaj şi

valori proprii. Subculturile sunt generate de eterogenitatea socială, şi, de aceea, ele au o anumită

influenţă asupra comportamentelor unui grup social.

9

Page 10: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

De obicei, constatăm utilizarea conceptului de subcultură pentru a desemna anumite

fenomene sociale, iar prin studierea subculturilor facilităm descifrarea proceselor de schimbare care

au loc în componentele unei societăţi.

În orice societate subcultura răspunde unor funcţii clare: integrarea, comunicarea,

adaptarea, socializarea, inovarea, conservarea, crearea de noi valori şi norme.

În rezumat, subcultura este cultura unui grup (social, de vîrstă, cultural, etnic) în cadrul

culturii globale a societăţii. Subcultura apare ca urmare a diversităţii de valori, atitudini şi

comportamente în contexte sociale diferite.

Analizând izolarea fizică, psihică şi psihosocială, pe de o parte, şi privaţiunea de libertate

prin executarea unei pedepse penale într-un loc de deţinere, pe de altă parte, vom constata că între

ele există o multitudine de diferenţe ce prezintă aspecte specifice şi manifestări complexe.

Deosebirile sunt de ordin fundamental şi vizează atât latura cantitativă, cât şi cea calitativă:

a) din punct de vedere cantitativ, fără îndoială, privările de libertate se întind pe perioade

mai mari sau mai mici, durata condamnărilor constituind principalul factor stresor, mai ales că

studiile efectuate demonstrează că peste 92% dintre deţinuţi, chiar şi după executarea unei mari părţi

din pedeapsă, se consideră încă nedreptăţiţi (prin aceea că pedeapsa a fost prea aspră). Diminuarea

pedepsei este supusă exclusiv unor factori externi asupra cărora deţinutul nu are nici o influenţă, ele

fiind de competenţa legiuitorului şi a instanţei de judecată.

b) din punct de vedere calitativ, privarea de libertate dă naştere unei game complexe de

frământări psihice şi psihosociale, începând cu criza de detenţie manifestată de la închiderea în

„carapacea tăcerii”, până la comportamente agresive şi autoagresive (sinucideri, autoflagelări).

Mediul social al condamnaţilor este specific şi se caracterizează prin faptul că acesta

reprezintă un mediu închis, cu posibilităţi limitate de comunicare şi de menţinere a relaţiilor sociale

cu alte grupuri sociale (familii, şcoală, colective de muncă, prieteni etc.). Plasarea şi aflarea în

asemenea mediu este forţată şi strict reglementată, condamnaţii neavând posibilitatea de a-şi

modifica sfera relaţiilor.

În atare condiţii sporeşte considerabil influenţa din partea mediului social asupra

condamnatului. Experienţa antisocială, lipsa scopurilor pozitive, degradarea morală a persoanei care

îşi execută pedeapsa cu închisoare contribuie la formarea în penitenciar a unui mediu negativ.

Factorii menţionaţi provoacă condamnaţiior stări psihice care contribuie la cristalizarea unor astfel

de caracteristici ale personalităţii precum frica, suspiciunea, dubiile, excitabilitatea, iritarea,

10

Page 11: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

ostilitatea, agresivitatea, instabilitatea emoţională, subaprecierea, sentimentul inferiorităţii etc, c a r e

devalorizează sentimentul propriei identităţi. În vederea menţinerii propriului „eu”, deţinuţii se

asociază într-o comunitate, numită „noi”, diametral opusă celor aflaţi în libertate, numiţi în limbajul

neformal „ceilalţi” sau „ei”.

Pentru a consolida valorile acceptate de membrii comunităţii este necesară apărarea lor.

Astfel, imitând modelul societăţii, comunitatea infractorilor instituie un sistem propriu de norme şi

de sancţiuni. Normele criminale sunt identice după conţinut cu normele sociale, îndeplinesc aceleaşi

funcţii, diferenţa fiind doar în opoziţia lor faţă de normele sociale, influenţând asupra criminalităţii

penitenciare, mediul social-psihologic există obiectiv ca o totalitate de valori, tradiţii şi norme de

conduită, reflectat în conştiinţa deţinuţilor drept sistem valoric al subculturii criminale. Acest mediu

reprezintă în majoritatea cazurilor motivaţia faptelor săvârşite, inclusive a celor infracţionale.

În baza orientării spre astfel de valori ca „ei” şi „noi” se formează diverse grupări

neformale. Mecanismul aderării la ele constă în faptul că fiecare deţinut, fie conştient sau

inconştient, determină modalitatea conservării propriului „eu” şi rezolvă problemele vizând

neutralizarea stărilor psihice nedorite şi satisfacerea necesităţilor considerate importante. În funcţie

de caracteristicile specifice până la condamnare, deţinuţii pot adera la grupările ce au o orientate

pozitivă, la cele neutre sau la grupările antisociale. Ultima categorie o constituie violatorii de regim,

care se opun administraţiei şi instigă alţi condamnaţi la încălcarea ordinii stabilite. Acest statut le

oferă o serie de avantaje cum ar fi crearea prestigiului şi păstrarea respectului; aceştia sunt supuşi

mai rar stărilor psihice negative, este mai mică probabilitatea victimizării lor etc. Se impune

precizarea, potrivit căreia statutul de „negativ” al acestei categorii de condamnaţi nu se întemeiază

pe înrăirea condamnatului sau pe imposibilitatea de a fi corijat, ci pe faptul că statutul în cauză îi

permite să-şi realizeze necesităţile pe care el le consideră importante (conservarea valorii propriului

„eu”, siguranţa, securitatea etc.).

Valoarea propriului „eu” se formează nu de la sine, ci în legătură cu existenţa unei alte

valori - „noi”. În societate există întotdeauna grupe, comunităţi, apartenenţa la care este destul de

prestigioasă. Acestea, la rândul său, creează standardele vieţii spre care trebuie să tindem. Astfel,

individul îşi apreciază înalt propriul „eu” atunci când aparţine, în opinia lui, unor astfel de grupe

prestigioase. Grupa de referinţă, adică acel cerc de persoane în mediul cărora pretindem să ne aflăm,

este situată, după cum arată cercetările în domeniu, cu câteva trepte mai sus decât grupa în care ne

aflăm de fapt.

11

Page 12: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

Condamnatul este sortit să se afle în mediul aceluiaşi cerc de persoane similare lui, care, în

cele din urmă, se simt umiliţi din cauza pierderii statutului social. El nu poate părăsi locul de

detenţie şi, respectiv, nu are posibilitate să-şi găsească grupul dorit, unde ar putea să se afirme, aşa

cum au posibilitatea de a o face oamenii liberi, în cazul când au suferit un eşec şi încep viaţa din nou

într-un alt mediu. Totodată, condamnatul nu poate convieţui în împrejurările care îi dezapreciază

„eul” său. În acest caz, îi rămâne doar o singură cale - formarea asociaţiei, comunităţii proprii,

constituită din condamnaţi care se află în aceeaşi situaţie şi care îi împărtăşesc ideile, viziunile şi

valorile.

Fiind conştienţi de faptul că aderarea la cei orientaţi negativ îi lipsesc de posibilitatea

înlesnirii condiţiilor detenţiei şi îi îndepărtează de societatea civilă, unii condamnaţi se orientează

spre colaborarea cu administraţia instituţiei penitenciare. Şi deoarece normele şi tradiţiile criminale

condamnă orice colaborare cu organele de drept, ostilitatea mediului se răsfrânge adesea asupra lor.

Totodată, există grupări care menţin neutralitatea, nu acceptă viziunile criminale, însă preferă de a

se ţine la distanţă şi faţă de administraţia penitenciarului.

Unii condamnaţi se plasează pe treapta inferioară în structură neformală a relaţiilor

specifice mediului penitenciar. Categoria respectivă de condamnaţi formează aşa numitul grup de

„respinşi”, adică „deţinuţii care nu se bucură, de fapt, de nici un drept”. Aceştia devin „respinşi”

pentru încălcarea normelor neformale stabilite în mediul criminal, pentru atitudinea

necorespunzătoare faţă de igiena personală sau pentru săvârşirea diferitor fapte sancţionate de

mediul respectiv. De asemenea, există multiple cazuri de „respingere” a deţinuţilor care suferă de

diverse anomalii psihice. Acestea din urmă împiedică, de regulă, adaptarea la condiţiile specifice

mediului penitenciar, iar infractorii care suferă de asemenea anomalii sunt, deseori, maltrataţi sau

insultaţi de către ceilalţi condamnaţi, devenind astfel victime ale acţiunilor infracţionale, inclusiv ale

celor cu caracter homosexual. Asemenea categorie de deţinuţi, de regulă, nu solicită ajutorul

personalului instituţiei penitenciare, deoarece sunt ameninţaţi de către ceilalţi condamnaţi, într-o

serie de cazuri ei sunt implicaţi în săvârşirea faptelor infracţionale sau a altor încălcări de lege.

În general, în locurile de detenţie se deţin persoane ce suferă de anomalii psihice.

Nedepistarea la deţinuţi a anomaliilor psihice la momentul oportun destabilizează în mare

măsură situaţia în penitenciare, deoarece aceştia devin, de cele mai multe ori, infractori sau

victime.

O influenţă deosebită asupra infracţiunilor comise în instituţiile penitenciare o au

12

Page 13: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

normele cu caracter de stratificare, norme care divizează condamnaţii pe categorii, în

conformitate cu locul ocupat de ei în structura relaţiilor neformale. Menţinerea statutului în

structura relaţiilor neformale sau tendinţa de a-1 ierarhiza (ca modalitate de autoafirmare)

constituie unul dintre principalii factori care generează conflicte, acestea precedând de multe

ori săvârşirea infracţiunii.

Situaţiile de conflict pot fi provocate atât de factorii obiectivi, cât şi de cei subiectivi

caracteristici mediului penitenciar. La factorii obiectivi se referă posibilitatea limitată de

comunicare şi de întreţinere a relaţiilor sociale normale, prestigiul social scăzut al persoanei,

instabilitatea componenţei deţinuţilor etc. Printre factorii subiectivi enumerăm degradarea

socială a persoanelor care îşi execută pedeapsa, concentrarea în penitenciar a persoanelor

care suferă de alcoolism, narcomanie sau de alte patologii, numărul relativ înalt ai

condamnaţilor cu limite de vârstă între 18 şi 25 de ani ce se caracterizează printr-o orientare

antisocială stabilă, fapt care, deseori, generează conflicte în soluţionarea problemelor.

În viziunea unor autori ruşi care au efectuat un studiu privind condamnaţii ce au

săvârşit infracţiuni violente în instituţiile penitenciare, comiterea acestora este determinată,

de regulă, de reacţia inadecvată la insultă, de loialitatea faţă de exigenţele mediului

penitenciar sau de interpretarea denaturată a valorilor sociale.

Astfel, constatăm că în mediul criminal există o serie de cerinţe neformale faţă de

comportamentul deţinuţilor, bazate pe viziunile proprii asupra prieteniei, onoarei, demnităţii,

mândriei şi a altor valori social-psihologice. În cazul nerespectării cerinţelor vizate, reacţia

mediului poate determina săvârşirea diferitor infracţiuni sau alte încălcări de lege. În

condiţiile de detenţie, condamnatul poate comite un şir de fapte (inclusiv infracţionale), pe

care în circumstanţe normale nu le-ar comite în nici un caz.

Formarea şi existenţa comunităţii deţinuţilor cu mediul său caracteristic se datorează

elementului contradictoriu generat de condiţiile de viaţă de până la detenţie şi condiţiile de

viaţă în timpul ispăşirii pedepsei, care impune izolarea de societate ce îşi separă unii membri,

supunându-i cărorva restricţii: limitarea în realizarea şi satisfacerea unor necesităţi,

includerea forţată în grupe sociale pe baza principiilor de egalitate a statutului social,

amplasarea în instituţii specializate cu regimuri diverse de deţinere etc.

Influenţa acestor factori este continuă, iar înlăturarea deplină a lor este practic

imposibilă. Ei se reflectă asupra tuturor elementelor caracteristice mediului penitenciar, care,

13

Page 14: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

la rândul său influenţează negativ asupra personalităţii şi evident, asupra conştiinţei acesteia.

Ca o reacţie nemijlocită la influenţa factorilor enumeraţi survin stările psihice, care

predispun persoana de a interacţiona într-un mod sau altul cu mediul respectiv.

Impactul detenţiei asupra individului se resimte în mod dramatic prin limitarea

drastică a spaţiului de mişcare şi a organizării timpului oricărui deţinut. Aceasta denotă

necesitatea - impusă de regulamentul instituţiei penitenciare - elaborării unor noi conduite

legate de spaţiu şi de timp radical diferite de cele ale unui individ ce se află în libertate.

Reducerea perimetrului de mişcare a individului duce la apariţia unor fenomene

ancestrale de teritorialitate - comportamentul individului de apărare a teritoriului propriu -

care se manifestă printr-o exagerată îndârjire în apărarea spaţiului personal (locul de culcare,

locul de alimentare etc.).

Instituirea unui regim de detenţie strict de către societate generează unele fenomene

negative. Astfel, pe lângă deprecierea propriului „eu”, persoana trăieşte stări psihice negative

şi pentru a- i asigura siguranţa şi propria încredere în sine, deţinutul începe să modifice

lirnitele instituite de legile şi instrucţiunile stabilite. Deci în pofida organizării legale instituite

începe a se derula aşa numita „autoorganizare”.

În contextul celor menţionate, savantul rus A. Prigojin consideră că autoorganizarea

constituie un produs al unor procese spontane, necontrolate şi direcţionate. Prezenţa

aspectului spontan nu înseamnă că nu persistă un plan-scop. Elementul plan-scop există, dar

nu este conştientizat ca o bază comună şi unică a procesului. Fiecare participant îşi fixează un

mobil, soluţionează careva sarcini concrete, dar procesul care apare şi se dezvoltă în rezultatul

acţiunilor personale orientate, reprezintă un fenomen ce se derulează de sine stătător.

Revenind la conceptul de teritorialitate menţionăm că acest aspect este prezent în

viaţa omului şi atunci când el se află la libertate, adică în condiţiile vieţii obişnuite. Astfel,

autorul american Anthony Siorr defineşte omul ca fiind o fiinţă teritorială - în deosebi în

spaţiile supraaglomerate (oraşe, blocuri); aici fenomenele de agresivitate se observă rar,

deoarece individul învaţă şi are posibilităţi de a-şi stăpâni pornirile negative generate de

prezenţa altor persoane. Însă, în condiţiile detenţiei, fenomenele de teritorialitate devin

exacerbate, suscitând la agresivitate mărită.

Frustrarea se resimte cu o deosebită tărie şi pe planul timpului. Aceasta se reflectă

printr-o organizare impusă şi în general foarte monotonă a timpului. Regimul zilnic sever

14

Page 15: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

reglementează timpul liber. Fiind impus în primele perioade ale detenţiei, el provoacă

sentimentul de frustrare continuă şi ca rezultat măreşte agresivitatea deţinutului.

Sporirea sentimentului de frustrare este generată şi de renunţarea forţată de la

multiple obiecte de uz personal, lipsa cărora este mereu resimţită. Deasemenea deţinutul este

impus să renunţe la cele mai multe din plăcerile pe care şi le-a putut permite fiind liber (de

exemplu consumarea de alcool, jocurile de noroc, relaţiile sexuale etc.). Acest fapt îl va

impune să caute „surogate de satisfacţii” a acestor necesităţi (plăceri).

Deseori, stările psihice apărute ca urmare a acestor limitări se evidenţiază sau se

răsfrîng în acte de agresiune sau aşa numita „auto-agresiune” îndreptată contra propriei

persoane.

Şocul suferit de persoană în urma amplasării sale în penitenciar, contactul cu

subcultura criminală, în scurt timp îl impune pe deţinut să-şi formeze, deseori, în mod explicit

o nouă viziune asupra propriei persoane şi să elaboreze o strategie de supraveţuire.

Cu cîteva decenii în urmă s-a atenţionat asupra fenomenului de prizonierat definit ca

„socializare”, adaptare la cultura devinită a deţinuţilor – proces prin care deţinutul ajunge să

adopte şi să împărtăşească punctul de vedere al restului masei de deţinuţi cu privire la

comunitatea din instituţia penitenciară şi societatea în general.

Fenomenul prizonizării impune adoptarea unei atitudini ostile (deschise sau latente)

faţă de personalul penitenciarului, faţă de lumea „din afară” şi, concomitent, dezvoltarea unei

loialităţi faţă de ceilalţi deţinuţi, sprijinirea reciprocă ori de cîte ori interesele reale sau

imaginare ale deţinuţilor intră în confict cu unele dispoziţii ale autorităţii. Fără îndoială că

adoptarea acestor „norme penitenciare”, ca şi a multor altor norme de acelaşi fel, atît de

caracteristice subculturii criminale sunt generate de o puternică motivaţie care se

subsumează, aşa cum a formulat A. Maslow, într-o categorie de motive desemnate prin

„necesitatea apartenenţei la grup”.

În urma unor evenimente, cauze, după cum vedem, are loc consolidarea masei de

deţinuţi, consolidarea respectivă reflectându-se în exterior prin crearea unui tip de comunitate

denumită de condamnaţii „noi”, care este parte adversă celor ce se află la libertate şi

personalul penitenciarului, pe care îi denumesc prin noţiunea de „ei”.

Prin divizarea în „noi” şi „ei” se exteriorizează principiul psihologic de formare a

comunităţilor fără de care n-ar fi fost posibil să se formeze obiectiv diverse colective, uniuni,

15

Page 16: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

grupe de persoane. Deţinuţii îşi reglementează propria comunitate în baza unor valori morale

elaborate de ei înşişi. Morala are ca esenţă, după cum cunoaştem, două laturi: una fiind

orientată spre ai săi, iar alta spre străini. O asemenea delimitare a moralei se păstrează,

deoarece sunt persistente unele elemente ale ei. Astfel, morala v-a deveni morală, în

adevăratul sens al cuvântului, atunci când societatea umană v-a trece de etapa divizării pe

clase şi nu numai va trece, ci şi va fi uitată în viaţa de zi cu zi.

Consolidarea deţinuţilor, crearea propriei comunităţi şi reglementarea ei prin norme

comune pentru toţi le permite să facă faţă într-o anumită măsură stărilor psihice negative.

Aşa numitul fenomen de „prizonizare”, de integrare în grupul deţinuţilor, de identificare cu

subcultura penitenciară constitue doar prima fază în evoluţia deţinutului, faza a doua fiind

fenomenul de deprizonizare. Cu alte cuvinte, la începutul detenţiei, asumarea „rolului de

deţinut” este lege la infractori, însă cu cât se apropie momentul eliberării ei vor tinde să

adopte un comportament mai acceptabil din punct de vedere al societăţii din exterior. Acest

comportament poate fi generat şi de simplul fapt că un comportament adecvat poate scurta

sensibil durata detenţiei.

Deci, aşa numitul fenomen de prizonizare constituie rezultatul „presiunii sociale”

exercitate de grupul neformal de deţinuţi şi reprezintă o forţă de contra educaţie faţă de

eforturile educativ-terapeutice ale personalului specializat din instituţiile penitenciare.

Procesul de autoorganizare al deţinuţilor a fost caracterizat ca având un caracter

intensiv, acest fapt fiind condiţionat de anumite circumstanţe, în primul rând, fiecare deţinut

trebuie să i- a o decizie de aderare la o anumită grupare (grupare neformală de deţinuţi sau

personalul instituţiei penitenciare).

În al doilea rând, după cum a fost menţionat mai sus, limitarea satisfacerii

necesităţilor, inclusiv a celor vitale, generează tendinţa de realizare a acestora în pofida

interdicţiilor existente, fapt ce facilitează satisfacerea intereselor prin reglementarea relaţiilor

interpersonale în mediul condamnaţilor.

În al treilea rând, plasarea individului în grupe sociale de acelaşi sex naşte tendinţa de

a ocupa un anumit loc în conformitate cu propriile aspiraţii şi calităţi de care dispune.

Prin urmare, între deţinuţi are loc o stratificare constituită din trei trepte, având o

ierarhie relativ strictă. Pe una din trepte se situează cei ce fac parte din grupurile

neformale, membrii cărora se caracterizează printr-o orientare vădită asupra valorii

16

Page 17: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

denumită „noi”. Interesul de bază al lor constă în realizarea viziunilor proprii în funcţie de

anumite valori existente în penitenciar.

Grupul cel mai extins cuprinde deţinuţii care tind să ocupe poziţii neutre, adică se

retrag în cazul când este necesar de susţinut grupurile neformale, dar, în acelaşi timp, nu se

alătură administraţiei instituţiei penitenciare în activitatea de menţinere a regimului şi de

corijare a altor deţinuţi. Reprezentanţii grupului respectiv tind să obţină respectul celor din

jur, apelând în acest scop la calităţile lor profesionale. Faptul că reprezentanţii grupurilor

neformale reuşesc să influenţeze categoria neutră de deţinuţi denotă orientarea vădită a

acestora spre comunitatea penitenciară, care este deseori mult mai puternică decât cea a

personalului penitenciarului.

Una din problemele cu aspect practic relevant este intensificarea influenţei pozitive

în baza legităţilor de existenţă a grupului deţinuţilor neutri. Aceasta se realizează, de regulă,

prin sporirea rolului acestei grupări în comunitate.

Pe poziţia inferioară a ierarhiei penitenciare se situează persoanele care au încălcat

normele neformale de comportament stabilite de comunitatea penitenciară. Astfel, deţinuţii

din grupul respectiv se află într-o izolare dublă. Ei sunt izolaţi atât de propriile norme în

penitenciar, cât şi de comunitatea din interiorul penitenciarului.

Un grup aparte îl formează deţinuţii care au aderat la administraţia penitenciarului în

procesul de corectare şi reeducare a altor deţinuţi. Aceşti deţinuţi tind să se elibereze din detenţie

înainte de termen.

Ca rezultat al autoorganizării, comunitatea deţinuţilor capătă un liant de relaţii

interpersonale existente în baza legităţilor şi specificului sistemului penitenciar. Analiza

relaţiilor respective ne-a permis să concluzionăm că prin intermediul organizaţiei neformale

existente în penitenciar se tinde spre excluderea elementelor şi aspectelor contradictorii ce

apar în cadrul sistemului penitenciar, dar mai ales, în însuşi mediul deţinuţilor. Totuşi,

aspectele contradictorii oricum apar, numai că sub alte forme. Astfel, membrii grupărilor

neformale se concentrează şi devin protectorii şi propagatorii normelor specifice subculturii

criminale.

Spre exemplu, condamnatul D, împreună cu alţi deţinuţi, terorizau condamnaţii

corijabili ameninţându-i cu răfuială fizică în caz dacă nu vor respecta tradiţiile subculturii

criminale. Din materialele dosarelor personale se observă că ei procedau astfel pentru a arăta

17

Page 18: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

că sunt mai superiori decât alţi condamnaţi şi pentru a consolida grupările în fruntea cărora

se aflau.

Unii savanţi consideră că grupul penitenciar închis este caracterizat nu numai prin

diversitatea membrilor delimitaţi după naţionalitate, vârstă, profesie, ci şi după diferenţa ce se

referă la gradul de amoralitate, fapt care îi divizează pe membrii săi după anumite principii,

deprinderi şi dispoziţii.

În mediul condamnaţilor există şi funcţionează un set de norme neformale de care se

conduc şi pe care le respectă atât grupurile neformale, cât şi cele formale. Astfel, acest cod de

norme cuprinde o gamă de reguli ce reglementează ordinea de restabilire a dreptului încălcat,

precum şi urmările pentru cel ce a încălcat dispoziţiile acestor norme. Regulile neforrnale

reglementează trei grupe de relaţii: relaţiile dintre membrii comunităţii şi comunitate (relaţii

deţinut-deţinuţi), relaţiile din interiorul comunităţii (relaţiile deţinut-deţinut), relaţiile dintre

comunitate şi cei care sunt denumiţi de către ea - ,,ei”, adică relaţiile deţinut-personalul

penitenciarului. Normele „codului criminal”, supranumit al hoţilor, reglementează şi alte

domenii de activitate. în special al persoanelor care tind spre profesionalizarea activităţii

criminale.

Referindu-se la mediul lumii interlope, V. Cialidze a ajuns la concluzia, că ideea de

bază a legilor neformale constă în aceea că infractorul trebuie să activeze separat de

societate şi să nu constituie o parte componentă a relaţiilor dictate de ea.

Premisele de apariţie a fenomenelor socio-afective cu caracter negativ în mediul

penitenciar închis există anticipat, fiind create de condiţiile persistente în el.

Mediul respectiv se menţine şi se păstrează datorită circumstanţelor de ordin interior.

Factorilor exteriori li se datorează faptul că mediul penitenciar constituie o entitate închisă, izolată.

Orice comunitate se dezvoltă eficient doar în cazul când circumstanţele de ordin

intern prevalează asupra celor de ordin extern. Fiecare comunitate necesită elemente ce ar

regla comportamentul uman în cadrul său. Odată cu dezvoltarea să se multiplică şi se

diversifică numărul regulilor de conduită. La anumite etape de dezvoltare a comunităţii apar

norme ce reglementează noile privilegii. De asemenea, relaţiile create denotă rezultatele sau

neajunsurile care apar în cadrul procesului de dezvoltare al acestei comunităţi, servind ca un

indicator ce reflectă multiplele şi diversele corelaţii interne, precum şi capacităţile sale de

dezvoltare. Comunitatea deţinuţilor se autodezvoltă, dar acest proces poate avea loc până la

18

Page 19: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

anumite limite, deoarece influenţa factorilor enumeraţi nu poate fi limitată sau anihilată.

Principalele particularităţi ale regulamentului neformal al deţinuţilor se reflectă în

faptul că condiţiile exterioare, având efect prohibitiv (de stopare), determină următoarele

două tendinţe:

1) actualizarea orientării asupra valorilor de bază;

2) încercarea de a distribui de sine stătător accesul la valorile respective.

Aceasta are loc deoarece tendinţa spre bunăstarea şi satisfacerea necesităţilor este

inepuizabilă, iar accesul la realizarea lor în penitenciar este limitată. Ordinea şi modalitatea

de realizare a acestora este posibilă doar prin menţinerea interioară centralizată a

comunităţii.

Instaurarea unei astfel de ordini generează deţinuţilor frica faţă de urmările ce pot

surveni. Astfel, sub stresul captivităţii şi ai promiscuităţii, instinctul de teritorialitate, precum

şi comportamentul de dominare-supunere se exacerbează în general. Pe măsură ce mediul

carceral trece de la orientarea punitivă spre forme mai clare educativ-terapeutice, instinctul

brutal de dominare ţine să devină conduită de conducere (leadership). Acest fenomen se

evidenţiază prin faptul că dacă la început pot avea loc conflicte pentru a se stabili ierarhia în

mediul penitenciar, odată cu stabilizarea acestuia, persoanele ce ocupă statuturile sociale

ierarhic superioare în mediul penitenciar dezvoltă o politică de judecător, adică de protejare a

normelor existente în acest mediu, soluţionând litigiile între deţinuţi şi sancţionându-i pe cei

vinovaţi de încălcarea regulilor stabilite. Unul din elementele ce constituie motorul

funcţionării comunităţii penitenciare îl constituie infractorii recidivişti.

Un studiu al personalităţii recidiviştilor a fost realizat de S. Uarbordt, care

menţionează că aceştia caută mereu experienţe şi activităţi gratiliante, tind cu înverşunare, cât

sunt în libertate, spre tot ceea ce le poate oferi satisfacţii imediate. Din aceasta cauză pierderea

libertăţii este resimţită cu atât mai dramatic, cu cît ei nu sunt obişnuiţi şi nici nu acceptă de

bună voie vreun fel de restricţii. În aceste condiţii detenţia este nu numai privarea de libertate

în mişcare şi acţiune, ci şi o ruptură drastică în modul de comportament obişnuit, respectiv

preferenţial al infractorului.

Menţionăm, de asemenea, că normele subculturii penitenciare occidentale (S.U.A.,

Marea Britanie. Franţa, Italia etc.) se deosebesc radical de cele existente în lagărul sistemului

penitenciar al fostelor republici sovietice. O astfel de trăire emoţională puternică descrisă de

19

Page 20: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

S. Harbordt în sistemul penitenciar sovietic îi va fi caracteristică mai mult unei persoane care

a fost condamnată pentru prima dată la închisoare şi care, pe lângă stresul provocat de

privarea de libertate, retrăieşte şi stresul adaptării la subcultura criminală existentă pe tot

perimetrul sistemului penitenciar ex-sovietie.

Actualmente se observă o îmbinare a normelor neformale existente în sistemul

sovietic cu cele răspândite în sistemul penitenciar occidental. Aceasta se întâmplă graţie

deschiderii hotarelor şi liberalizării posibilităţilor de a călători în diferite ţări ale lumii. În

acest context, infractorii autohtoni, iar uneori şi cei străini, fiind deţinuţi anterior în

penitenciarele altor state, încearcă să combine şi să implementeze unele norme neformale,

preluate din setul de norme ale subculturii criminale specifice condamnaţilor din ţările

respective, în mediui carceral al Republicii Moldova.

Referindu-ne la infractorii recidivişti, concretizăm că procesul de adaptare a lor

decurge mai rapid, aceasta datorându- se faptului că ei cunosc deja normele şi regulile de

convieţuire în penitenciar, au un statut social prestabilit în perioadele precedente de ispăşire a

pedepsei şi sunt cunoscuţi în lumea interlopă. De asemenea, în penitenciar funcţionează aşa

numita poştă penitenciară, prin intermediul căreia se aduce la cunoştinţă condamnaţilor

anumite informaţii cu referire la personalul deţinut ce prezintă interes. Calmul pe care îl au

infractorii recidivişti la amplasarea lor în penitenciar este determinat de normele subculturii

criminale. Având mai multe detenţii, infractorii recidivişti se bucură de autoritate şi respect,

elemente care le asigură un statut social special.

În trecut, statutul de infractor recidivist era conferit sub formă de sancţiune de către

judecată şi avea drept consecinţă supunerea persoanei celor mai severe regimuri şi privarea

de dreptul de a fi eliberat din detenţie înainte de termen. Acest aspect, însă, a fost exclus din

legislaţia penală, respectându-se astfel prevederile tratatelor internaţionale în scopul lichidării

unui statut care constituia un titlu „nobil” în lumea subculturii criminale. Deşi statutul de

infractor recidivist a fost exclus din punct de vedere juridic, totuşi esenţa să ca latură socială

în mediul penitenciar mai continuă să existe. Un alt savant care a realizat un studiu al

mediului penitenciar este B. Cormier, care a reuşit să stabilească relaţii de sinceritate cu un

mare grup de deţinuţi, utilizând în acest scop unele tehnici specifice de investigaţie. Astfel,

autorul a constatat că orice membru ai autorităţii penitenciare care se apropie mai mult de

deţinuţi este privit ostil de către aceştia, deoarece se consideră că unicul său scop este de a-i

20

Page 21: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

„trage de limbă”. În general, ofiţerii din nomenclatura anglo-saxonă care sunt mai prietenoşi

sunt consideraţi fie „molatici”, fie „fraieri”. Tot din aceste cercetări a rezultat că grupul de

deţinuţi şi grupul de ofiţeri nu numai că se suspectează reciproc, dar sunt foarte atenţi ca să

nu fie confundaţi cu cei din „grupa adversă”. Aceasta ar duce la pierderea încrederii în

grupul lor de apartenenţă.

În sistemul penitenciar autohton, precum şi pe întreg arealul penitenciar ex-sovietic,

deţinuţii delimitează personalul sistemului penitenciar în două categorii. Prima categorie, cu

care se admite stabilirea unor contacte, sunt şefii de detaşamente, educatorii, inginerii de

organizare a procesului de muncă etc. Atitudinea respectivă se admite, deoarece deţinutul are

nemijlocit relaţii cu personalul vizat, care, la rândul său, le reglementează activitatea zilnică.

Regulile şi normele mediului penitenciar „prescriu" deţinuţilor interzicerea oricăror legături

cu categoria a doua de funcţionari, aceştia fiind colaboratorii serviciului operativ din cadrul

penitenciarului, în sarcina cărora intră mai multe obligaţiuni, cum ar fi racolarea agenţilor,

stabilirea stării de fapt în mediul penitenciar etc. Toate aceste aspecte impun deţinuţilor o

atitudine negativă deosebită faţă de serviciul respectiv şi, mai mult ca atât, se aplică sancţiuni

severe pentru cei care au fost depistaţi că colaborează cu reprezentanţii acestui serviciu.

O altă particularitate a sistemului neformal de reguli existent în penitenciar constă în

aceea că unele necesităţi sunt imposibil de satisfăcut. Pentru asigurarea necesităţilor permise

în penitenciar este necesară reglementarea lor strictă în toate sferele de activitate.

Reglementarea respectivă instituită de normele neformale îşi are urmările sale psihologice.

Prin urmare, în comunitatea deţinuţilor dispare atitudinea tolerantă faţă de orice încălcare a

normelor instaurate. În acest context, unii autori sunt de părerea că micromediul penitenciar

închis, neajunsurile materiale şi contingentul social existent influenţează permanent

personalitatea deţinutului în locurile de recluziune, diminuând astfel dezvoltarea acesteia ca o

personalitate corijată şi reeducată.

Conform sistemului neformal de reguli se sancţionează pentru acte comportamentale

care, în alte condiţii, ar constitui ceva licit sau s-ar putea de aplicat o sancţiune neînsemnată

pentru săvârşirea lor. Această situaţie apare din simplu motiv că împrejurările în care pot

apărea abateri sunt puţine, reglementările comportamentului fiind destul de stricte.

În incinta mediului penitenciar neformal, norma, ca element instituit de deţinuţi

pentru asigurarea protecţiei valorilor existente, devine o entitate ce posedă o valoare de sine

21

Page 22: TL Subcultura criminala parţial (1).docx

stătătoare. Aceasta se reflectă în tendinţa de a menţine ordinea stabilită, aspectul respectiv

căpătând un caracter exacerbat. În această situaţie norma capătă un caracter individual, fapt

ce o delimitează de valorile general acceptate. Toate aceste elemente nasc o atmosferă de

pasivitate apărută ca urmare a lipsei dorinţei de a susţine ordinea instituită.

Cercetările realizate au demonstrat că mediul deţinuţilor s- a format în aşa mod ca

să poată fi posibil compensate posibilităţile care au fost pierdute. Acţiunea factorilor, care de

la etapa iniţială poartă un caracter contradictoriu nu este posibil de anihilat. De aceea,

soluţionarea acestui proces contradictoriu se realizează din contul intereselor masei generale,

adică posibilităţile unora se lărgesc din contul sau ca urmare a limitării drepturilor altor

personae.

Concurenţa dură din mediul deţinuţilor impune grupările cu orientare negativă să se

coaguleze, fapt ce le delimitează de interesele întregii comunităţi. O altă latură a acestui

fenomen rezidă în faptul că situaţia creată le impune să recurgă la teroare, să transforme

ordinea existentă într-o valoare de sine stătătoare, care poartă un caracter de castă cu

orientare negativă, ceea ce sporeşte samavolnicia elementelor nominalizate.

În această ordine de idei, accentuăm aspectul contradictoriu al situaţiei - cu cât este

mai puternică influenţa factorilor menţionaţi, cu atât mai vizibilă este funcţia de mijlocire,

intermediere a posibilităţilor pierdute (limitate) de către mediul neformal. Aceasta, la rândul

său, denotă pericolul izolării deţinuţilor ca aspect al pedepsei penale, care generează şi unele

urmări nedorite (negative). Concomitent, în asemenea mediu sunt remarcate şi contradicţii de

ordin intern. Toate acestea demonstrează că în comunitatea penitenciară funcţionează legităţi

care pot servi drept punct de reper şi care urmează de a fi luate în consideraţie în activitatea

de corijare a deţinuţilor şi, respectiv, în preîntâmpinarea infracţiunilor şi a altor încălcări de

lege.

Cele relatate generează concluzia că este necesar de a minimaliza termenii de pedeapsă

penală, în special minorilor, şi implementarea unor măsuri alternative de pedeapsă, care ar influenţa

cu adevărat persoana ce a săvârşit infracţiunea şi ar contribui eficient asupra corectării şi reeducării

infractorilor.

22