Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul antreprenorial

51
Dr. Autor Ioana Nely Militaru TITLUL I INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR CAPITOLUL I CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI DREPTULUI ŞI STATULUI Secţiunea 1. Etimologia cuvântului ,,drept,, i Cuvântul drept derivă din latinescul directum, care indică direcţie în sens direct sau de-a dreptul (ca adverb), arată diferite însuşiri, în sens de linie dreptă sau drum (ca adjectiv). În sens figurat desemnează ceea ce este în conformitate cu regula sau cu legea. Acelaşi sens figurat (metaforic) se regăseşte în: limba engleză right, pentru dreptul subiectiv ii , iar pentru dreptul obiectiv iii law, în germană, de largă utilizare este termenul Recht, iar pentru dreptul subiectiv se foloseşte termenul Berechtigung, în franceză dreptul obiectiv este redat prin cuvântul cu literă mare Droit, iar pentru dreptul subiectiv, acelaşi cuvânt, cu literă mică, droit, în spaniolă derecho, în italiană dirrito. Ceea ce noi denumim astăzi drept în limba română este desemnat în limba latină jus, în sens de lege, drept, dreptate. În vorbirea curentă însă se utilizează de cele mai multe ori sensul noţiunii de drept ca drept subiectiv: dreptul la vot, dreptul la muncă, dreptul la îndemnizaţie, dreptul la concediu etc. În afara termenului de drept, se utilizează şi termenul de juridic, utilizat ca adjectiv (normă juridică, raport juridic, persoană juridică, limbaj juridic, etc), dar şi în sensul ce excede noţiunii de drept (obiectiv sau subiectiv) iv . Juridicul reprezintă o componentă a realităţii sociale, alături de politic, etic, moral, religios, econmic etc. Fenomenul juridic este unul dintre fenomenele sociale v , funcţionând ca un criteriu de distincţie dintre acestea vi , reflectat îndeosebi pe plan normativ,, vii prin edictarea şi redactarea normelor juridice. Secţiunea 2. Accepţiunile şi definiţia dreptului 1

description

Titlul I, 2, Introducere € în dreptul antreprenorial

Transcript of Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul antreprenorial

Page 1: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Dr. Autor Ioana Nely MilitaruTITLUL I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL AFACERILOR

CAPITOLUL ICONCEPTE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI DREPTULUI ŞI STATULUI

Secţiunea 1. Etimologia cuvântului ,,drept,,i

Cuvântul drept derivă din latinescul directum, care indică direcţie în sens direct sau de-a dreptul (ca adverb), arată diferite însuşiri, în sens de linie dreptă sau drum (ca adjectiv). În sens figurat desemnează ceea ce este în conformitate cu regula sau cu legea. Acelaşi sens figurat (metaforic) se regăseşte în: limba engleză right, pentru dreptul subiectivii, iar pentru dreptul obiectiviii law, în germană, de largă utilizare este termenul Recht, iar pentru dreptul subiectiv se foloseşte termenul Berechtigung, în franceză dreptul obiectiv este redat prin cuvântul cu literă mare Droit, iar pentru dreptul subiectiv, acelaşi cuvânt, cu literă mică, droit, în spaniolă derecho, în italiană dirrito. Ceea ce noi denumim astăzi drept în limba română este desemnat în limba latină jus, în sens de lege, drept, dreptate. În vorbirea curentă însă se utilizează de cele mai multe ori sensul noţiunii de drept ca drept subiectiv: dreptul la vot, dreptul la muncă, dreptul la îndemnizaţie, dreptul la concediu etc.

În afara termenului de drept, se utilizează şi termenul de juridic, utilizat ca adjectiv (normă juridică, raport juridic, persoană juridică, limbaj juridic, etc), dar şi în sensul ce excede noţiunii de drept (obiectiv sau subiectiv)iv. Juridicul reprezintă o componentă a realităţii sociale, alături de politic, etic, moral, religios, econmic etc. Fenomenul juridic este unul dintre fenomenele socialev, funcţionând ca un criteriu de distincţie dintre acesteavi, reflectat îndeosebi pe plan normativ,,vii prin edictarea şi redactarea normelor juridice.

Secţiunea 2. Accepţiunile şi definiţia dreptului

Cuvântul drept are mai multe accepţiuni.a) Într-o primă accepţiune dreptul reprezintă totalitatea normelor juridice adoptate de

organele statului care reglementează raporturile juridice dintre membrii unei comunităţi (statale), a căror respectare obligatorie este garantată la nevoie prin forţa de constrângere statală. Dreptul, definit în raport cu obiectul său, adică în raport cu relaţiile sociale supuse reglementării, cuprinde ansamblu de reguli (norme) juridice - legi, decrete, hotărâri, ordine, instrucţiuni, etc - care guvernează conduita oamenilor şi asigură exercitarea drepturilor acestora1viii. Accepţiunea menţionată corespunde noţiunii de drept obiectiv. Prin urmare, dreptul obiectiv este creat în mod general şi impersonal, cu posibilitatea de aplicare la toate persoanele şi cazurile ce s-ar putea cuprinde în prevederile saleix.

Totalitatea normelor de drept, adică dreptul obiectiv în vigoare la un moment dintr-un stat dat formează dreptul pozitivx.

b) În al doilea rând, prin drept se înţelege posibilitatea, prerogativa, facultatea unei persoane, denumită subiect de drept, de a avea o anumită conduită:

- de a-şi valorifica un drept sau de a-şi apăra împotriva unor terţe persoane un anumit interes, legalmente protejatxi, spre exemplu de a exercita dreptul de proprietate, cu

1

1

Page 2: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

toate prerogativele acestuia, şi de a-l apăra prin acţiunea în revendicare dacă bunul ce formează obiectul proprietăţii respective se află în posesia nelegitimă a unui terţ.

- de a îndeplini anumite acte juridice (în sens de încheiere şi executare), spre exemplu, de a lansa o ofertă, de a accepta o ofertă, de a încheia un contract, de a dobândi un drept de proprietate. Prin încheierea de acte juridice o persoană, denumită subiect activ sau creditor, îşi exercită drepturile prevăzute şi ocrotite de dreptul obiectiv, pretinzându-i persoanei obligate, denumită subiect pasiv sau debitor, o conduită corespunzătoare dreptului său, conduită ce poate fi impusă prin forţa de constrângere statală. De reţinut că obligaţia, ca şi dreptul subiectiv, este reglementată de dreptul obiectiv, ca drept general şi impersonal.

În această accepţiune dreptul este definit în raport cu subiectul său, şi se numeşte drept subiectiv.

c) În a treia accepţiune, cuvântul drept desemnează sintagma “ştiinţa dreptului”xii ştiinţă social - umană, care studiază fenomenul juridic în toate formele sale de manifestare în condiţii social - istorice determinatexiii.

Ştiinţa dreptului, respectiv, ştiinţele juridicexiv, studiază legile existenţei, ale dezvoltării statului şi dreptului, istituţiile politice şi juridice, formele lor concret istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa socialăxv. Ştiinţa dreptului studiază juridicul în toate formele sale de manifestarexvi.

Definiţie. Dreptul este un ansamblu de reguli obligatorii, edictate ori recunoscute de stat, asigurate şi garantate de acesta, cu scopul organizării şi disciplinării conduitei oamenilor, respectiv, a subiectelor de drept (persoane fizice, persoane juridice), în cadrul relaţiilor sociale la care aceştia participă, în condiţiile garantării unui climat de manifestare a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului şi a statornicirii spiritului de dreptate - reguli care se îndeplinesc de bună voie, iar dacă sunt încălcate, prin aplicarea constrângerii statalexvii.

Secţiunea 3. Sistemul dreptului. Diviziunile și ramurile dreptului

S. 3. 1. Sistemul dreptului.

Ceea ce caracterizează societatea modernă - atât la nivel naţional cât şi european - este tendinţa de amplificare a activităţii normative a organelor autorizate în acest scop. Rezultatul este un număr mare de acte normative pentru care se necesită o organizare, o ordonare a lor, în funcţie de anumite criteriixviii.

Din această perspectivă dreptul nu trebuie privit ca o juxtapunere de acte normative, respectiv, de norme juridice, el se prezintă, ,,el există ca un sistem, ca un ansamblu organizat şi logic, care implică relaţia întreg - parte,,xix.

Norma juridică, privită în mod abstract - în sens de construcţie juridică, reprezintă elementul de bază, celula, sistemului dreptului.

Toate normele juridice, prin raportare la relaţiile sociale pe care le reglementează, se grupează în instituţii şi ramuri ale dreptului. În sprijinul acestei afirmaţii doctrina juridică precizează că ,,toate instituţiile juridice alcătuiesc un vast sistem, iar armonia acestuia, care relevă armonia lor organică, ne oferă prin ea însăşi, înţelegerea lor completă,,xx.

Cea mai largă grupare a normelor juridice în cadrul sistemului de drept o reprezintă ramura de drept.

2

Page 3: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sociale. Criteriile după care se structurează ramurile de drept se completează în vederea delimitării lor. Aceste criterii suntxxi:

- obiectul reglementării juridice format din relaţiile sociale specifice unui domeniu anume; spre exemplu în ramura dreptului civil obiectul de reglementare este format din relaţiile sociale cu conţinut patrimonial şi relaţii personale, nepatrimoniale; ramurile dreptului fiscal, financiar, administrativ etc. privesc relaţiile sociale cu caracter patrimonial;

- metoda reglementării ce constă în modalitatea de influenţare a conduitei oamenilor în cadrul relaţiilor sociale respective; spre exemplu, metoda reglementării dreptului civil este aceea a egalităţii, şi anume, părţile (subiectele) în vederea încheierii unui raport juridic civil (contract) se află pe poziţie de egalitate juridică. În concret, în vederea încheierii unui contract de vânzare cumpărare atât vânzătorul cât şi cumpărătorul negociază clauzele contractului de pe aceeaşi poziţie de egalitate, pe bază de negociere. În ramura dreptui fiscal, părţile sau subiectele raporturilor juridice fiscale se află pe poziţie de subordonare, acestea sunt: statul, prin organele fiscale, învestite cu atribuţii specifice realizării veniturilor fiscale, iar, pe de altă parte, contribuabilii, reprezentaţi de persoane fizice sau persoane juridice obligate să plătească impozitele, taxele, şi celelalte venituri ale bugetului de statxxii. Contribuabilul are obligaţia fiscală, stabilită unilateral de către stat (nu pe bază de negociere ca în cazul raportului juridic civil) de a plăti o anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul bugetului de statxxiii;

- principiile comune ramurii de drept respective. Spre exemplu, pentru dreptul civil exemplificăm următoarele principii: principii fundamentale ale dreptului civil (principiul proprietăţii, principiul bunei credinţe, principiul egalităţii în faţa legii civile, principiul ocrotirii drepturilor subiective ori al garantării lor, etc), principii ale instituţiilor dreptului civil (principiul consensualismului, principiul forţei obligatorii - pacta sunt servanta, principiul relativităţii - res inter alios acta, aliis necque nocere necque prodesse potest etc.) xxiv. Pentru dreptul fiscal exemplificăm următoarele principii: neutralitatea impunerii, certitudinea impunerii, echitatea fiscală etcxxv.

În cadrul fiecărei ramuri de drept normele juridice formează ansambluri normative mai restrânse denumite instituţii juridicexxvi. Înstituţia juridică, cuprinde prin urmare, norme juridice legate organic între ele care reglementează un grup de relaţii sociale înrudite, după metoda de reglementare specifică ramurii respectivexxvii.

Spre exemplu, pentru dreptul civil distingem instituţia prescripţiei, a dreptului de proprietate, a persoanei fizice, a persoanei juridice, a nulităţii, a actului juridic civil, a contractului, etc. Pentru dreptul penal, distingem instituţia infracţiunii, a tentativei, a complicităţii, a coautoratului etc. Pentru dreptul fiscal, distingem, instituţia impozitului, a taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxelor vamale etc.

S. 3. 2. Diviziunile dreptului

Principalele diviziuni ale dreptului sunt: pe de o parte, drept internaţional şi drept intern, pe de altă parte, drept public şi drept privat.

Definirea dreptului internaţional este pusă în lumină de prezenţa unui element de extraneitate, care reprezintă o împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu două sau mai multe sisteme de dreptxxviii.

3

Page 4: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

La rândul său, dreptul internaţional se divide în drept internaţional public şi drept internaţional privatxxix.

Dreptul internaţional public este acea ramură a dreptului, privită ca ansamblu de norme juridice, scrise sau nescrise, create în principal de către state, dar şi de către celelalte subiecte de drept internaţionalxxx, având ca scop reglementarea relaţiilor internaţionale ce se stabilesc între elexxxi. Obiectul de studiu al dreptului internaţional public este format din raporturile dintre state, în cadrul societăţii internaţionalexxxii; spre exemplu, Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinatate între România şi Republica Ungară 1996.

Dreptul internaţional privat reglementează raporturi între persoane fizice şi/sau juridice, având ca obiect determinarea dreptului aplicabil (legii aplicabile) în cazurile de conflicte de competenţă între două sau mai multe ordini juridice naţionale, în vederea soluţionării unui litigiu între astfel de persoanexxxiii. Obiectul de studiu al dreptului internaţional privat este format din raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate (art. 2557 Cod civil). Spre exemplu, obiectul unui contract de vânzare-cumpărare este situat în străinătate, sau una din părțile contractante este de altă cetăţenie (dacă e persoană fizică) sau altă naționalitate (dacă este persoană juridică).

Dreptul intern cuprinde ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile juridice ce iau naştere, se modfică/se desfăşoară sau se sting în cadrul fiecărui stat, în cadrul sistemului său juridic naţionalxxxiv. Potrivit criteriilor tradiţionale ce guvernează această diviziune a dreptului, şi anume, interesul general, statal, pentru dreptul public şi interesul personal, particular, privat, pentru dreptul privat, dreptul intern se împarte la rândul său, în drept public şi drept privatxxxv.

S. 3. 3. Ramurile dreptului

Dreptul public cuprinde, totalitatea normelor juridice care reglementează pe de o parte, raporturile dintre stat şi cetăţeni săi (dreptul public intern) şi pe de altă parte, raporturile dintre state, în cadrul societăţii internaţionale (dreptul internaţional public).

Subiectele raportului de drept public (intern) sunt statul care reprezintă colectivitatea şi care îi apără şi interesele, de altfel, prin intermediul autorităţilor publice (prin intermediul organelor sale) şi persoana fizică sau juridică. Raportul de drept public este un raport de subordonare, de autoritate, de putere, în care persoana fizică sau juridică (după caz) sub aspect juridic, este subordonată faţă de stat. Prin urmare, caracteristica dreptului public este aceea că părţile se află pe poziţie de subordonare. Spre exemplu, într-un raport de drept financiar, părţile sunt organul de impozitare (reprezentant al statului) şi persoana impozabilă (fizică sau juridică).Organul financiar, învestit cu această autoritate, procedează la calcularea şi fixarea impozitului asupra subiectului impozabil, la iniţiativa sa unilaterală. Persoana impozabilă este, astfel, subordonată în privinţa obligaţiei de plată a impozitului (sau taxei, după caz) către organul fiscal (reprezentant al statului).

Se poate afirma că normele dreptului public pun în lumină şi apără interesul general (colectiv), statalxxxvi. Normele de drept public sunt ocrotite de autorităţile publice din oficiu.

Din dreptul public, fac parte, în principal, următoarele ramuri de dreptxxxvii: constituţional, administrativ, financiar, fiscal, penal, procesual penal etc.

- Dreptul constituţional cuprinde ansamblul principiilor şi normelor juridice ce reglementează organizarea social - economică a societăţii, organizarea şi competenţele

4

Page 5: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

autorităţilor statului, relaţiile dintre acestea şi cetăţeni, sistemul electoral, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Principalul izvor al dreptului constituţional este Constituţia, adică legea fundamentală a statuluixxxviii.

- Dreptul administrativ cuprinde ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile sociale privind constituirea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice şi a altor autorităţi publice sau de interes public, în regim de putere publică, responsabilitatea administraţiei în relaţiile sale cu mediul social şi politic extern precum şi statutul funcţionarilor publicixxxix; prin actele emise de organele administraţiei de stat se pun în aplicare dispoziţiile legii.

- Dreptul financiar cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social- economice ale societăţiixl.

- Dreptul fiscal cuprinde ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile juridice care se nasc în procesul de administrării impozitelor şi taxelor de la persoanele fizice sau juridice care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile ori taxabile, ori realizează cheltuieli care intră în sfera de aplicare a impozitelorxli.

- Dreptul penal cuprinde ansmablu de norme juridice care incriminează faptele sociale cu un grad de pericol social ridicat, denumite infracţiuni, pedepsele aplicabile infractorilor şi alte sancţiuni de natură penală ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.

- Dreptul procesual penal, cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează desfășurarea procesului penal atât în faza urmăririi penale cât şi în faza judecăţii.

Dreptul privat cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile juridice aplicabile particularilor (subiecte de drept, persoane fizice sau persoane juridice), aflate pe poziţie de egalitate juridică, fie în limitele aceluiaşi stat (drept privat intern) fie, în parte, şi din alte state (drept internaţional privat). Spre deosebire de normele juridice de drept public care sunt apărate de autorităţile publice din oficiu, normele de drept privat sunt apărate numai la sesizarea părţii interesate căreia i s-a încălcat un drept subiectivxlii.

Dreptul privat cuprinde, în principal, următoarele ramuri de drept: civil, comercial, al familiei, al muncii etc.

- Dreptul civil cuprinde ansamblu de norme ce reglementează raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane (fizice sau juridice), ca subiecte de drept civil, aflate pe poziţie de egalitate juridicăxliii. Sub acest aspect dreptul civil vizează:

acte sau fapte juridice între simpli particulari (şi se referă la persoane, bunuri şi patrimonii în ipostaza lor statică), respectiv, raporturi de familie, de moştenire, de drepturi personale (patrimoniale sau nepatrimoniale), de acte juridice din domeniul agriculturii (spre exemplu, arenda), de contracte de vânzare - cumpărare, de schimb sau locaţiunexliv, de asemenea,

raporturi dintre simpli particulari, în calitate de consumatori şi profesionişii comercianţi (care desfăşoară activităţi de producţie, de comerţ şi de prestări servicii, respectiv, activităţi cu scop lucrativ), privite doar din perspectiva consumatorilor.

Izvorul dreptului civil este Codul civil, care ,,este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli ce constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale,, (art. 2 Cod civil).

Rezultă că dreptul civil este principala ramură de drept privat. Iar în privinţa raporturilor dintre dreptul civil şi celelalte ramuri de drept privat, dreptul civil este dreptul comun, aspect întărit de altfel şi de Codul civil în articlolul 2, celelate ramuri fiind vizate prin expresia ,,pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale,,.

5

Page 6: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

2. Dreptul comercial cuprinde ansamblul de norme juridice ce reglementează raporturile juridice la care participă comercianţii, în calitatea lor de profesioniştixlv. Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere (art. 3 alin. 2 Cod civil)xlvi. Raporturile menţionate sunt guvernate de Codul civil, ca reprezentând dreptul comun în materia dreptului privat, urmând a se completa cu legile comerciale în vigoare (spre exemplu, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comercialexlvii, O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familialexlviii, Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţeixlix etc).

3. Dreptul familiei cuprinde normele care reglementează raporturile ce rezultă din căsătorie, rudenie, filiaţie, adopție, precum și normele privind ocrotirea minorilor și a celor lipsiți de capacitate ori cu capacitate restrânsăl.

4. Dreptul muncii cuprinde normele ce reglementează raporturile sociale de muncă născute din contractul individual de muncă dintre patroni şi salariaţi, precum, raporturile dintre cel ce angajează şi angajat, referitoare la: felul muncii, locul de muncă, drepturile și obligaţiile parţilor, salarizarea, răspunderea materială şi disciplinară, pregătirea profesională, protecţia şi igiena muncii, respectiv, jurisdicţia munciili. Dreptul muncii cuprinde în subsidiar şi norme de drept public care urmăresc protecţia salariaţilorlii.

S. 3. 4. Caracterul interdisciplinar al normelor juridice aplicabile în afaceri. Noţiunea de afacere şi de dreptul afacerilor

Noţiunea de afacere nu este precizată nici în lege nici în jurisprudenţă, de aceea vom face referire la ,,afacere,, în sensul utilizării sale în limbaj curent, ce corespunde chiar şi din punct de vedere juridic - în cea mai mare parte - cu toate semnificaţiile sale, considerate însă complemetare, definiţiei Dicţionarului explicativ al limbii române.

În primul rând, noţiunea de afacere provine de la verbul a face (ceva anume), a întreprinde (o acţiune). În al doilea rând, acţiunea propriu - zisă de a face ceva se completează cu, semnificaţiile din DEX, ce reprezintă cuvintele cheie care definesc noţiunea de afacere, şi anume:

- tranzacţie financiară, comercială sau industrială bazată de obicei pe speculă sau pe speculaţii;

- întreprindere cu rezultat favorabil;- treabă împortantă, îndeletnicire, ocupaţie. Ca disciplină juridică - deoarece nu este o ramură de drept de sine stătătoare - dreptul

afacerilor are două accepţiuni, care, în cea mai mare parte a lor, cuprinde semnificaţiile noţiunii de afacere, prezentate mai sus.

Prima accepţiune porneşte de la echivalenţa dintre afacere şi activitatea comercială, ceea ce înseamnă că ,,dreptul afacerilor reprezintă denumirea modernă a dreptului comercial, deci dreptul afacerilor este sinonim cu dreptul comercial liii cuprinzând normele juridice aplicabile comercianţilor, societăţilor comerciale şi activităţilor de comerţ, toate acestea fiind reglementate de legile comerciale.

În a doua accepţiune, termenul de afacere este mai larg decât noţiunea de comerţ, dreptul afacerilor cuprinzând ,,norme juridice care se regăsesc în dreptul consumului, drept bancar, drept fiscal etc,,liv putând adăuga la acestea şi norme juridice din dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul penal (al afacerilor), dreptul financiar. Nu toate normele din ramurile prezentate mai

6

Page 7: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

sus sunt incluse în dreptul afacerilor ci numai acelea care sunt incidente cu activităţile de afaceri. Se poate afirma că, dreptul afacerilor se caracterizează prin interferenţa unor norme juridice de drept privat şi de drept public. Dreptul afacerilor are, astfel, caracter interdisciplinar.

O altă particularitate, pe care o considerăm ca fiind o constantă a dreptului afacerilor, respectiv a raportului de afaceri, este profesionistul, fie persoană fizică, fie persoană juridică.

Dreptul afacerilor cuprinde, prin urmare, totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile juridice dintre profesionişti, precum şi raporturile dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Aceste raporturi sunt reglementate, de Codul civil, care reprezintă dreptul comun în materie respectiv, legea generală potrivit art. 3.

Codul civil, ca normă generală se completează cu norme speciale care reglementează profesioniştii în calitatea lor de:

- persoane juridice societăţi (comerciale) - cărăra le sunt aplicabile normele dreptului comercial, ce se regăsesc cu precădere în Legea nr. 31/ 1990 a societăţilor comerciale;

- angajatori - cărora le sunt aplicabile normele dreptului muncii, ce se regăsesc cu precădere în Codul muncii;

- contribuabili, plătitori de taxe şi impozite, guvernaţi, în principal, de normele dreptului fiscal, financiar, vamal, care se regăsesc în Codul fical, Codul de procedură fiscală etc

Normele dreptului civil care reglementează raporturile dintre profesionişti precum şi raporturile dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, împreună cu normele juridice care privesc profesioniştii din celelalte legi speciale (spre exemplu, Codul muncii, Legea nr. 31/1990 etc)lv, formează partea de drept privat din dreptul afacerilor.

Dreptul afacerilor este prin urmare un drept al profesioniştilor, adică al acelora care exploatează o întreprindere, care pot avea atât calitatea de comercianţi cât şi necomercianţi.

Noţiunea de profesionist aşa cum este prevăzută de art. 3 Cod civil, include, potrivit art. 8 din Legea 71/2011, categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice profesionale, astfel cum sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

Acestor categorii le sunt aplicabile pe lângă dispoziţiile Codului civil şi dispoziţiile legilor speciale - pe care le considerăm ca fiind comerciale sau de dreptul muncii (după caz).

În privinţa activităţilor profesionale pe care le desfăşoară profesionişii este avută în vedere întreprinderea ca activitate organizată, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit (în condiţiile art. 3 alin. 3 Cod civil).

Secţiunea 4. Funcţiile şi principiile dreptului

Funcţiile dreptului sunt acele direcţii fundamentale ale acţiunii mecanismului juridic, la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului (ramurile, instituţiile, normele dreptului), precum şi instanţele sociale special abilitate cu atribuţii în domeniul realizării dreptuluilvi. Funcţiile dreptului suntlvii:

1. funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social - politice. Dreptul cuprinde în sfera sa un domeniu vast, acela al domeniului organizării sociale. Astfel,

7

Page 8: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

organizarea şi funcţionarea puterilor publice, precum şi a instituţiilor politice fundamentale sunt concepute de manieră juridică.

2. funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii. Dreptul, ca ansamblu de norme, de instituţii şi sancţiuni formalizate, stabileşte principiile de bază ale convieţuirii sociale. Astfel, dreptul apără, prin mijloacele specifice fiecărei ramuri, securitatea persoanei, libertatea individului şi proprietatea, iar norma de drept, ca regulă ce prescrie o conduită posibilă sau datorată, este o cale pentru realizarea unor valori.

3. funcţia de conducere a societăţii. Dreptul reprezintă mijlocul cel mai eficient pentru realizarea scopurilor social - politice, iar actul normativ juridic este un act de conducere socială.

4. funcţia normativă. Această funcţie se explică prin aceea că, dreptul este destinat să asigure subordonarea acţiunilor individuale faţă de o conduită tip. Ea este indistructibil legată de caracterul normativ al dreptului.

Principiile fundamentale (generale) ale dreptului sunt acele linii care direcţionează conţinutul tuturor normelor juridice. Acestea suntlviii:

1. asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, ca stat de drept; în statul de drept întinderea puterii trebuie compensată de scurtimea duratei sale, pentru a se pondera tendinţele abuzive, discreţionare ale structurilor etatice, astfel încât individului să i se garanteze liniştea într-o ordine juridică activă;

2. principiul libertăţii şi egalităţii cetăţenilor; în prezent se consideră în mod unanim, că o societate civilă are trei drepturi absolut necesare: securitatea persoanei, libertatea individului, proprietatea; în acest context individul solicită nu numai reglementarea juridică a libertăţii ci şi garantarea participării la liberate;

3. principiul responsabilităţii, care trebuie să însoţească libertatea şi democraţia; principiul se referă de asemenea, în asumarea răspunderii de către fiecare cetăţean faţă de rezultatele acţiunii sale sociale;

4. principiul echităţii şi al justiţiei, în corelaţia logică şi necesară dintre ele. Echitatea reprezintă, dreptate, nepărtinire, obiectivitate în împărţirea actului de justiţie. Toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Justiţia constă în starea de normalitate a societăţii, aceasta se realizează prin asigurarea pentru fiecare individ a drepturilor sale legitime.

8

Page 9: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Capitolul II. Norma juridical

Secţiunea 1. Noţiunea și trăsăturile normei juridice

Cuvântul “normă” desemnează în general o regulă de conduită, un model de comportament, un ,,program,,lix pe care oamenii trebuie să -l respecte în relaţiile dintre ei sau în relaţiile lor cu natura. Normele juridice împreună cu relaţiile juridice născute din acestea formează ordinea de drept, parte componentă a ordinii socialelx.

Ordinea socială este, prin urmare mai largă ca întindere decât ordinea juridică. Ordinii sociale îi corespund nu numai normele juridice (care formează ordinea juridică), ci şi norme sociale, cum ar fi: morale, politice, juridice, religioase, cu caracter de obicei etc.

Normele juridice nu sunt decât o varietate a normelor sociale, care se deosebesc de acestea din urma prin caracterul lor imperativ.

Definiţie. Norma juridică este o regulă de conduită, generală, impersonală şi obligatorie, expresie a voinţei de stat, al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, îndeplinirea ei fiind asigurată, la nevoie, prin constrângere statalălxi.

Din aceasta definiție se pot desprinde trăsăturile caracteristice ale normei juridice.a) este generalălxii; prescrie (impune sau recomandă) o conduită tipică opozabilă în mod

egal fiecărui individ, sau unor grupuri sociale, şi se aplică pe întreg cuprinsul ţării. Norma nu-şi pierde caracteristica de a fi generală dacă vizează părţi determinate dintr-un teritoriu (unitate administrativ - teritorială, zonă de frontieră, domeniul silvic etc.) sau priveşte anumite categorii de subiecte de drept (personalul din învăţământ, personalul medical, militarii, studenţii etc).

Faptul că este generală, nu înseamnă că norma cuprinde în structura sa (în ipoteză) toate situaţiile în care s -ar putea afla un subiect, pentru că situaţiile sunt atipice, iar norma îşi propune să cuprindă situaţiile care se întâmplă de cele mai multe ori lxiii. Prin urmare, norma juridică prescrie o conduită tipică capabilă să cuprindă situaţii atipice.

b) este impersonală; norma juridică nu se adresează unor persoane individuale (concrete), ci unui cerc nedeterminat de persoane. Norma juridică nu-şi pierde caracterul impersonal prin faptul existenţei unor reglementări care vizează organe unipersonale, spre exemplu: Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul General al Ţării, Ministrul Justiţiei, Preşedintele Curţii de Conturi etc. Prin reglementările menţionate se are în vedere funcţia ca atare nu persoana care îndeplineşte la un moment dat funcţia respectivă.

Prin cele două caracteristici, generală şi impersonală, norma juridică se deosebeşte de un act individual, care este concret şi personal, care individualizează persoana destinatarului (spre exemplu, autorizaţia de construcţie este un act administrativ, individual, indică destinatarul, producându-şi efecte numai asupra acestuia, sau, contractul încheiat între două persoane, este un act juridic individual ale cărui efecte se produc, în principiu, numai cu privire la părţile contractante)lxiv.

c) este tipică; această caracteristică rezultă din generalitatea normei juridice, din preocuparea puterii publice (statale) de formare a modelului de conduită - tip - a unui etalon, un model de comportament - în vederea acceptării acesteia în practica relaţiilor sociale, prin raportare la un interes social legalmente protejat.

9

Page 10: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

d) este obligatorie; norma juridică este o poruncă, un comandament, altfel spus ,,forţa legii constă în: a ordona, a interzice, a permite, a pedepsi,, lxv. Obligativitatea normei juridice este dictată în mod exclusiv de necesitatea asigurării ordinii sociale şi de drept şi este asigurată prin constrângere exterioară, prin intermediul sancţiunii juridicelxvi.

e) este repetabilă şi are caracter de continuitatelxvii; norma juridică se va aplica imediat, din momentul intrării în vigoare, continuu şi necondiţionat, până la data de la care iese din vigoarelxviii;

Secţiunea 2. Structura normei juridice

Norma juridică, pentru a îndeplini condiţiile unui etalon de conduită la care să se raporteze membrii societăţii în relaţiile dintre ei (sau în relaţiile lor cu natura) trebuie să îndeplinească cerinţele unei organzări interne, trebuie să răspundă unor condiţii de logică internă.

Din această perspectivă se reliefează structura logică- juridică a normei care este alcătuită din trei elementelxix:

a) ipoteza normei juridice, indică domeniul situațiilor, al împrejurarilor în care se aplică norma juridică; ipoteza poate fi determinată, dacă legea însăşi determină împrejurările în care se aplică norma respectivă, sau nedeterminată (sau relativ- determinată) dacă împrejurările sunt formulate de o manieră generală; ca principiu, ipoteza normei juridice este determinată, pentru a nu întâmpina greutăţi în privinţa transpunerii în viaţă;

b) dispoziţia normei, formează conţinutul acesteia, deoarece poate impune o anumită conduită, obligă la abţinerea de la săvârşirea unei fapte, permite anumite acţiuni, toate acestea în cadrul condiţiilor prevăzute de ipoteză. Pe scurt, dispoziţia cuprinde drepturile şi obligaţiile pe care le au subiectele de drept în cadrul împrejurărilor descrise de ipoteză.

Dispoziţia, după modul în care este prescrisă, poate fi, determinată sau relativ - determinată. Dispoziţia poate fi exprimată prin următoarele precizări: ,,are dreptul,, , ,,are obligaţia,, , ,,i se impune,, , ,,poate,, , ,,are posiblitatea,, etc.

c) sancţiunea prescrie consecinţele nerespectării dispoziţiei. Sancţiunea are rolul de a descuraja comportarea nelegală, a persoanei, neconformă cu dispoziţia.

După gradul de determinare, sancţiunile pot fi: determinate, relativ- determinate, alternative, şi cumulative.

După ramura de drept potrivit căreia se aplică, sancţiunile pot fi: civile (pentru dreptul civil), disciplinare (pentru dreptul muncii), administrative (pentru dreptul administrativ), penale (pentru dreptul fiscal) etc.

După natura lor, sancţiunile pot privi: patrimoniul (patrimoniale), drepturile persoanei (decăderea din drepturi), actele persoanei (nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea), persoană însăşi (privativă de libertate).

Cele trei elemente de structură nu sunt riguros întâlnite în toate normele juridice. Dintr-o normă juridică poate lipsi ipoteza sau sancţiunea, dispoziţia nu poate lipsi niciodată. De asemenea, ordinea elementelor de structură este indiferentă.

Secţiunea 3. Clasificarea normelor juridice

Clasificarea normelor juridice se face după mai multe criterii:a) După obiectul de reglementare juridică şi al metodelor de reglementare, specifice

fiecărei ramuri de drept în parte, distingem atâtea tipuri de norme câte ramuri de drept există în

10

Page 11: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

sistemul dreptului, şi anume: de drept constituţional, de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii, de drept administrativ, de drept penal etc.

b) Potrivit forţei juridice a actului normativ care este determinată de natura şi locul organului de drept de la care provine respectiva normă, avem norme juridice cuprinse înlxx:

- legi, atunci când actul normativ este elaborat de Parlament. În sistemul actelor normative legea are forţa juridică supremă.

- în decrete, în hotărâri guvernamentale sau ordonanţe. Decretul este emis de Preşedintele României în câteva domenii (situaţii) stabilite prin

Constituţie (spre exemplu, instituirea stări de asediu, sau a stării de necesitate). Hotărârea Guvernului se adoptă în vederea executării legilor. Ordonanţa (denumită şi simplă) şi Ordonanţa de urgenţă se adoptă de către guvern şi

au aprobarea Parlamentului (anterioară sub forma unei legi de abilitare a Executivului pe perioada vacanţei parlamentare, în cazul ordoananţei sau ulterior, în cazul ordonanţei de urgenţă.

Ordinele, regulamentele, instrucţiunile, circularele emise de miniştri, de Guvernatorul Băncii Naţionale, de Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare etc, vizează, de regulă, domenii relativ restrânse şi au, ca scop, executarea legilor.

- deciziile emise de autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene şi locale) reglementează, în limitele legii şi ale hotărârilor de guvern, probleme diverse, specifice razei teritoriale respective (judeţ, comună, oraş).

c) După modul de cuprindere a elementelor de structură ale normei juridice, normele juridice se împart în: complete (sau determinate) şi incomplete (sau nedeterminate). Normele complete cuprind, în conţinutul lor (ce corespunde articolului din actul normativ în care sunt publicate) toate elementele de structură (ipoteză, dispoziţie, sancţiune).

Un act normativ însă este elaborat ţinând seama de corelaţiile cu alte acte normative, reglementare care face trimtere sau se completează cu alte reglementări din acelaşi act normativ sau din alte acte normative, făcând loc unei interpretări sistematice. Această normă (exprimată într-un act normativ) se consideră incompletă sau nedeterminată. Normele incomplete se clasifică, la rândul lor, în norme de trimitere şi norme în alb.

Normele de trimitere se completează cu norme în vigoare (existente în acelaşi act normativ sau în alte acte normative).

Normele în alb urmează a fi întregite cu dispoziţii din acte normative ce urmează să intre în vigoare.

d) După sfera de aplicare normele juridice se împart în norme generale, speciale şi de excepţie. Normele generale se aplică tuturor relaţiilor sociale dintr-un domeniu sau dintr-o ramură de drept. Au, prin urmare, cea mai largă sferă de aplicabilitate.

Din această perspectivă normele generale dintr - o ramură formează dreptul comun pentru o întreagă sferă de reglementare, ce cuprinde mai multe ramuri de drept. În acest sens, art. 2 Cod civil prevede ,,prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constiuie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale,, pentru ca art. 3 să precizeze în cuprinsul titlului său ,,aplicarea generală a codului civil,,.

Normele speciale se aplică unei sfere mai restrânse de relaţii sociale din cadrul unui domeniu sau ramuri de drept. În acest sens, Codul civil precizează că ,,Normele speciale, restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau prevăd sancţiuni civile, acestea se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege (art. 11 alin. 1). Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri (art. 11 alin. 2),,.

11

Page 12: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Prin urmare, normele speciale derogă de la normele generale ale dreptului comun (specialia generalibus derogant).

Spre exemplu, Codul civil prevede că dispoziţiile capitolului VII (Titlul IX) constiuie dreptul comun în materia societăţilor (art. 1887 alin. 1). După forma lor, societăţile pot fi: simple, în participaţiune, în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată,pe acţiuni, în comandită pe acţiuni, cooperative, alte tip de societate anume reglementat de lege (art. 1887 alin 2 Cod civil). Potrivt art. 1887 alin. 2, legea însă poate reglementa în afară de cele prevăzute de Codul civil (la art. 1888) şi alte tipuri de societăţi, după forma juridică, natura şi obiectul de activitate. În acest sens exemplificăm Legea nr. 31/1990, care este lege specială prin raportare la Codul civil în materia societăţilor. Aceasta prevede că, societăţile comerciale pot îmbrăca următoarea formă juridică: în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni (art. 2), deci numai cinci dintre cele enumerate la art. 1888 Cod civil.

Dacă se pune problema aplicării celor două categorii de norme - generală sau specială - unor anumite relaţii sociale, se aplică întotdeauna norma specială.

Normele de excepţie completează normele generale sau speciale, respectiv, admit derogari de la conduita prescrisă de acestea. Normele de excepţie, ca şi normele speciale, sunt de strictă interpretare (exceptiones sunt strictissimae interpretationis) şi aplicare, deci nu pot fi extinse prin interpretare. Spre exemplu, activitatea de asigurare în România poate fi exercitată, potrivit Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, numai de către societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, din cadrul societăţilor enumerate de Codul civil şi Legea nr. 31/1990

e) După caracterul conduitei prescrise normele sunt:1. imperative, care exclud orice derogare (abatere), trebuie aplicate întocmai, deci ele

impun o anumită conduită de urmat; acestea se împart la rândul lor în: onerative, care obligă expres o anumită acţiune (conduită); prohibitive, care obligă la abţinerea de la o anumită acţiune, care interzic săvârşirea

unor acţiuni (sunt prin excelenţă norme de drept penal);Nerespectarea normelor onerative şi prohibitive atrage după sine aplicarea unor sancţiuni.2. dispozitive, sunt acele norme a caror aplicare este lăsată la aprecierea (dispoziţia)

subiectului. Deci subiectul îşi hotărăşte propria conduită, din mai multe. Aceste norme sunt la rândul lor:

permisive (de împuternicire), care prevăd anumite drepturi în beneficiul persoanelor fizice sau juridice. Deci nici nu obligă nici nu interzic săvârșirea unei acţiuni.

supletive, care permit subiectelor să-şi aleagă singure conduita de urmat, şi numai dacă acestea nu şi-au determinat singure conduita se va aplica dispoziţia normei. Prin urmare normele supletive înlocuiesc (suplinesc) manifestarea de voinţă a părţilor, reglementând conduita lor numai în subsidiar. Cele mai multe norme de acest fel le întâlnim în dreptul civil, unde se aplică cu precădere principiul ,,forţei obligatorii a contractului între părţi,, potrivit căruia ,,contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante,, (art. 1270 alin. 1 Cod civil).

O categorie aparte de norme, o formează normele de recomandare. Aceste norme se utilizează cu prilejul reglementarii unor probleme de interes general ale activitatii organizaţiilor cooperatiste sau persoanelor juridice fara scop patrimonial, cărora li se recomandă să adopte reglementări asemănătoare celor din domeniul autorităţilor publice, societăţilor comerciale cu capital de stat, mixt sau privatlxxi.

12

Page 13: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

f) Sistemul normelor juridice cunoaşte o categorie de norme juridice considerată aparte, denumite norme organizatoricelxxii. Aceste norme se referă la organizarea instituţiilor şi a organismelor sociale, şi prevăd în conţinutul lor: modul de înfiinţare, scopurile competenţele, relaţiile cu alte instituţii etclxxiii. Aceste norme reprezintă cadrul legal de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi organismelor sociale.

g) Stiinţa dreptului face deosebire între normele juridice şi cele tehnice.Normele tehnice sunt reguli de conduită care prescriu modul de utilizare a mijloacelor de

producţie prin raportare la forţele naturii, în concordanţă cu legi şi procese obiective. Uneori acestea dobândesc valoare juridică. Astfel, statul este interesat în respectarea cu stricteţe a prescripţiilor lor, atunci când fiind încălcate sunt urmate de accidente de muncă şi drept urmare atrag dupa sine sancţiuni de natura juridică. Spre exemplu, încălcarea unor norme de protecţie a muncii, care este urmată de consecinţe grave (pierderi de vieţi omeneşti, sau prejudicii patrimoniale grave. Prin urmare, raportul iniţial tehnic, devine un raport juridic.

Capitolul III Aplicarea/acţiunea normei juridice

Normele juridice sunt elaborate pentru a fi aplicate. În acest sens norma juridică se aplică sau acţionează concomitent: într-o anumită perioadă de timp, pe un anumit teritoriu (spaţiu) şi asupra persoanelor.

Secţiunea 1. Aplicarea /acţiunea normei juridice în timplxxiv

Acţiunea în timp a normei juridice este guvernată de trei momente: intrarea în vigoare, acţiunea şi ieşirea din vigoare a normei juridice.

Normele juridice intră în vigoare după cum urmează:- legile intră în vigoare la trei zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României,

Partea I, dacă nu se prevede o altă dată (art. 78 din Constituţia României, revizuită);- ordonanţele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare intră în

vigoare la la trei zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, sau la o dată ulterioară precizată în conţinutul lor;

Termenul de trei zile atât pentru intrarea în vigoare a legilor cât şi a ordonanţelor emise de Guvern se calculează pe zile calendaristice (nu pe zile libere, ca termenele procedurale) începând cu data publicării în Monitorul Oficial şi expiră la orele 24 ale celei de -a treia zi de la publicare.

- ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial, Partea I, cu condiţia să fie depuse în prealabil la acea Cameră a Parlamentului competentă să fie sesizată, dacă cuprinsul ordonanţelor nu prevede o dată ulterioară;

- celelalte acte normative adoptate de Parlament, actele administrative cu caracter normativ al autorităţilor administrative autonome, inclusiv, ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de organele administraţiei publice centrale de specialitate intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dacă în textul lor nu se prevede o dată ulterioarălxxv.

De la data intrării în vigoare norma juridică începe să se aplice, cu alte cuvinte, devine activălxxvi.

Acţiunea normei juridice este guvernată de principiul neretroactivităţii, potrivit căruia norma juridică este activă, rspectiv, se aplică numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare pâna la data ieşirii din vigoare.

13

Page 14: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Principiul neretroactivităţii este prevăzut expres în următoarele dispoziţii normative:- în Constituţie, potrivit art. 15 ,,Legea dispune numai pentru viitor (...);

- în Codul civil, în art. 6 - cu referire la legea civilă - se precizează ,,Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactivă,, per a contrario, se aplică pentru viitor. - în Codul penal, art. 11prevede că, legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

De asemenea, norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor (art. 9 alin. 2 Cod civil), contrar doctrinei unanim acceptată până la intrarea în vigoare a actualului Cod civil, potrivit căreia, normele interpretative care interpretează norme ce sunt deja în vigoare, fac corp comun cu normele juridice interpretate, şi prin urmare retroactivează; Principiul neretroactivităţii comportă următoarele excepţii: - retroactivitatea normelor juridice, potrivit căreia, normele juridice se aplică şi asupra raportuilor născute înaintea intrării sale în vigoare. Art. 15 din Constituţie prevede neretroactivitatea legii, ca regulă (Legea dispune numai pentru viitor), dar, cu excepţia legii penale mai favorabile (mai blânde) sau contravenţionale mai favorabile, care retroactivează. În acest caz, Codul penal prevede retroactivitatea normei penale, dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei intervin mai multe reglementări, se va aplica norma care stabileşte un regim sancţionator mai favorabil (art. 13 alin. 1).

De asemenea, normele juridice penale care p revăd dezincriminarea unor fapte retroactivează, şi anume ,,legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu sunt prevăzute de legea nouă,, (art. 12 Cod penal).

- ultraactivitatea normei juridice, presupune că o normă juridică îşi extinde efectele după ieşirea ei din vigoare; spre exemplu, în dreptul penal, dacă legea veche pe timpul căreia s-a produs infracţiunea prevede o sancţiune mai blândă decât legea nouă, potrivit regulii legii mai favorabile, se aplică legea veche, care-şi produce efecte după ieşirea ei din vigoare. Ultraactivitatea se aplică la situații determinate, precizate de legea nouă în mod expres, fiind o excepţie.Un exemplu de ultraactivitate a normei juridice este Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, care prevedealxxvii, că deşi legea nouă intră în vigoare la 90 de zile de la publicare, unele dispoziţii vor ieşi din vigoare treptat şi progresiv, după 90 de zile - deci continuă să-şi producă efectele şi după abrogare - în raport de data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară la nivelului judeţului (art. 72 alin. 2 şi 3).

Cu privire la ultraactivitate Curtea constituţională a precizat că o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare. Legea nouă poate modifica, suprima sau înlocui acest drept cu un alt drept cares e naşte prin legea nouălxxviii.

Norma juridică se aplică până când iese din vigoare. Un act normativ iese din vigoare prin abrogarea sa de un alt act normativ de acelaşi grad sau de un grad superior. Elaborarea normelor juridice este determinată de anumite condiţii sociale, economice, politice, culturale, prin urmare, schimbarea acestora trebuie să se reflecteze şi în normele de drept.

Normele juridice încetează să se aplice prin trei modalităţi: ajungerea la termen, desuetudinea şi abrogarea.

Ajungerea la termen, ca mod de ieşire din vigoare, este specifică aşa numitelor legi temporarelxxix pentru care se prevede un termen de ieşire din vigoare lxxx (spre exemplu un act normativ de indexare a salariilor pe o anumită perioadă lxxxi) sau acte normative care au fost edictate pentru cauze excepţionale (denumite stări de necesitate, calamităţi), ajungerea la termen pentru acest din urmă caz este încetarea cauzei respective (de necesitate).

14

Page 15: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Desuetudinea este un mod de ieşire din vigoare a unei norme juridice, considerată perimată sau învechită, datorită:

- schimbărilor radicale ale condiţiilor social - economice şi politice care au determinat edictarea ei, spe exemplu, în cazul unei revoluţii care a determinat schimbarea orânduirii sociale;

- neaplicarea ei o perioadă mai lungă de timp, în care s-au schimbat condiţiile economico- sociale, relaţiile sociale ce au format obiectul său de reglementarelxxxii.

Abrogarea este principala modalitate de ieşire din vigoare a normei juridice, şi este determinată de intrarea în vigoare a altei norme juridice, noi. Abrogarea este expresă şi tacită. Abrogarea expresă poate fi directă sau indirectă.

Abrogarea expresă directă arată în actul normativ nou ce lege anterioară sau ce articol anterior se abrogă, nominalizează deci, legea, capitolele sau articolele dintr-o lege care se abrogă. Se foloseşte următoarea formulare: la data intrării în vigoare a prezentei legi (decret, hotărâre etc) se abrogă legea (decretul hotărârea) cu nr. (...) indicându-se anul apariţiei.

Abrogarea expresă indirectă specifică faptul că normele juridice contrare (care sunt anterioare) actului normativ nou se abrogă. În acest sens se utilizează următoarea formulare: ,,pe data intrării în vigoare a prezentului act normativ se abrogă orice dipoziţie legală contrară,,.

Abrogarea tacită sau implicită rezultă din faptul că actul normativ nou cuprinde o reglementare diferită de actul normativ anterior. Se înţelege astfel că, legiuitorul a dorit, tacit, să scoată din vigoare vechea reglementare.

Secţiunea 2. Aplicarea/acţiunea normei juridice în spaţiu

Ca principiu, normele juridice se aplică pe teritoriul unui stat. Acţiunea normei juridice în spaţiu este guvernată de principiul teritorialităţii. Prin

urmare, legile statului român se aplică pe teritoriul României cu excluderea acţiunii legilor altor state.Acest principiu este consacrat de legea română în:

- Codul civil, care consacră teritorialitatea legii civile astfel ,,Actele normative adoptate de organele, de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altefel. Actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială,, (art. 7 alin. 1 şi 2);

- Codul penal (art. 3) care prevede că ,,Legea penală se aplică infracţiunilor pe teritoriul României,,. Norma penală defineşte în continuare şi noţiunea de teritoriu pe baza următoarelor coordonate: a) solul; b) subsolul; c) marea teritorială; d) apele pe care se stabileşte frontiera de stat (râuri, fluvii); e) subsolul; f) coloana de aer aflată deasupra teritoriuluilxxxiii;

Prin utilizarea ,,ficţiunii juridice,, principiul teritorialităţii cunoaşte efecte de extindere sau efecte extrateritoriale.

Efectele de exindere presupun că ,,teritoriu României,, cuprinde şi suprafaţa şi spaţiile navelor şi aeronavelor româneşti care au arborat drapelul naţional. Prin urmare oriunde s-ar afla aeronavele şi navele româneşti la bordul lor se aplică legea română lxxxiv. De asemenea, ,,teritoriul României,, cuprinde şi sediile misiunior diplomatice şi consulare ale României în alte ţări, precum şi reprezentanţele economice şi turistice ale statului român deschise pe teritoriul altor state. Efectele de extindere ale noţiunii de teritoriu sunt prevăzute şi în Codul penal, care prevede ,,Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei statului

15

Page 16: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării,, (art. 5 alin. 1).

Efectul de extindere a noţiunii de teritoriu este prevăzut şi de Codul civil, astfel ,,starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel (art. 2572 alin. 1 Cod civil).

Aceasta înseamnă că, persoana română aflată în străinătate rămâne supusă legii române. Potrivit legii române legea personală este legea cetăţeniei.

De asemenea, în practica internaţională, în vederea reglementării aplicării extrateritoriale a normelor juridice, se încheie convenţii multilaterale, spre exemplu, în materia vânzării internaţionale de bunurilxxxv.

Există situaţii în care principiul teritorialităţii cunoaşte efecte de restrângere. Spre exemplu, legea naţională nu se aplică pe teritoriul statului respectiv asupra unor persoane străine şi asupra bunurilor lorlxxxvi. Astfel, personalul diplomatic al unei misiuni diplomatice se bucură de imunitate diplomatică, respectiv, de un sistem de drepturi şi privilegii, ceea ce înseamnăcă acesta nu intră sub incidenţa normelor juridice naţionalelxxxvii.

Acţiunea normei juridice în spaţiu cunoaşte două aspecte, intern şi internaţional.Aspectul intern se referă la faptul că norma juridică se aplică în privinţa raporturilor

juridice care se nasc, se modifică şi se sting pe teritoriul României, indifierent că normele respective au vocaţia aplicării pe întreg teritoriu ţării sau în limitele teritoriale ale unui judeţ, municipiu, oraş, comună.

Aspectul intern este exemplificat de dispoziţiile Codului civil care prevăd: ,,Actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel.

Actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială,, (art. 7 alin. 1 şi 2).

Aspectul internaţional, este pus în lumină de prezenţa unui element străin (de extraneitate) care priveşte unul din elementele de structură ale raportului juridic (fie persoanele, fie conţinutul sau obiectul). Astfel că, pe teritoriul unui stat se pot naşte şi conflicte de legi, determinate de extinderea raporturilor civile şi comerciale pe plan internaţional, datorită prezenţei elementului de extraneitate. Acest fapt a condus la întâlnirea mai multor reglementări naţionale din state diferite dând naştere la conflicte de legi. Conflictele de legi sunt rezolvate de normele conflictuale ce intră în obiectul de studiu al ramurii de drept internaţional privat. Conflictele de legi se nasc din raporturi de drept privat cu element străin - de extraneitatelxxxviii (spre exemplu, obiectul unui contract de vânzare-cumpărare este situat în străinătate, sau executarea unui contract se realizează pe un teritoriu străin faţă de locul încheierii contractului, sau una din părțile contractante este de altă cetăţenie, decât cealaltă etc).

Dintre normele conflictuale care rezolvă conflicte de legi exemplificăm: lex fori (legea instanţei), lex loci actus (legea locului în care s-a încheieat contractul) lex personalis (legea personală) les rei sitae (legea locului unde se află bunul) etclxxxix

Pentru raporturile juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile, care înseamnă şi rezolvarea conflictului de legi în spaţiu, se face ţinându-se seama de normele de drept internaţional privat. Acestea sunt cuprinse în Cartea VII din Codul civil, potrivit art. 8 Cod civil.

16

Page 17: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Secţiunea 3. Aplicarea/acţiunea normei juridice asupra persoanelor

Dreptul este o ştiinţă socială prin urmare, normele juridice, ca set de reguli de conduită, au ca destinatari persoanele, fizice sau juridice, după caz.

Principiul care guvernează aplicarea normei juridice asupra persoanelor este principiul personalităţii, care presupune că ,,legea elaborată de puterea se stat se aplică tuturor persoanelor ce se află în relaţie politico -juridică cu statul ori care dispun de un anumit statut juridic acordat de stat,,xc.

De asemenea, aplicarea normelor juridice asupra persoanelor are la bază principiul egalităţii în drepturi în faţa legii. Astfel, ,,Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate de constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea,, (art. 1 din Constituţie). Sau, referitor la egalitatea în faţa legii civile, exemplificăm, ,,Normele juridice se aplică în mod egal asupra tuturor cetăţenilor fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, de origine etnică, de limbă, religie, vârstă, sex sau orientare sexuală, opinie, convingeri personale, de apartenenţă politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, avere, origine socială, grad de cultură (art. 30 Cod civil).

Dar actele normative pot viza diferite categorii de cetăţeni: avocaţi, magistraţi, notari, funcţionari publici, cadre didactice, medici, farmacişti, etc.

Sintetizând, şi exemplificând, normele juridice din dreptul privat (dreptul civil şi dreptul comercial), pot fi împarțite în trei categorii, din punct de vedere al sferei subiectelor la care se aplică:

legi cu vocaţie generală de aplicare, care privesc atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice, spre exemplu, Codul civil.

legile civile cu vocaţie specială de aplicare, adică au ca destinatari:- numai persoanele fizice, spre exemplu, OUG 44/2008 privind desfăşurarea

activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (corespunzând profesioniştilor comercianţi persoane fizice);

- numai persoanele juridice, spre exemplu, Legea nr. 31/1991, republicată şi modificată, privind societăţile comerciale (corespunzând profesioniştilor comercianţi persoane juridice).

Aplicarea normei juridice asupra persoanelor se referă şi la regimul juridic al străinilorxci, care cunoaşte trei forme de reglementarexcii: regimul naţional, regimul special, clauza naţiunii celei mai favorizate:

- potrivit regimului naţional se recunoaşte străinilor aceleaşi drepturi de care se bucură proprii săi cetăţeni;

- prin regimul special, se acordă străinilor unele drepturi, prevăzute în acorduri internaţionale sau în legislaţii naţionale;

Clauza naţiunii celei mai favorizate constă, spre exemplu, în aceea că un stat acordă cetăţenilor din statul A un tratament la fel de avantajos ca acela oferit cetăţenilor unui stat B, considerat favorizat. Clauza are ca temei juridic o convenţie între părţixciii.

17

Page 18: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Capitolul IV. Izvoarele dreptului. Izvoarele dreptului afacerilorSecţiunea 1. Sensurile expresiei ,,izvor de drept,,

Expresia ,,izvor de drept,, are, în principiu două sensuri, material şi formal.În sens material, prin izvor de drept înţelegem condiţiile materiale de existenţă care au

determinat apariţia normelor juridice, prin acţiunea legiuitorului, (deoarece din necesităţile practice se naşte obiceiul juridic).

În sens formal, izvoarele de drept reprezintă formele de exprimare a normele juridice, respectiv, actele normative, legile.

După modul în care sunt exprimate izvoarele de drept sunt scrise (actul normativ, legea) şi nescrise (obiceiul juridic).

Secţiunea 2. Izvoarele formale ale dreptului În sens strict izvoarele formale ale dreptului sunt actele normative, respectiv legile.

Prin lege se înţelege, în sens strict, actul normativ adoptat de Parlament, şi în sens larg, toate actele normative (decrete, hotărâri, ordonanţe, ordine, instrucţiuni, regulamente, circulare, decizii).

Sunt izvoare de drept:- legea, adoptată de Parlament (organul puterii legiuitoare). Legea este: fundamentală,

respectiv, Constituţia (reglementează procedura legiferării). De asemenea, Parlamentul adoptă legi constituţionale (sunt cele de revizuire a constituţiei), legi organice (reglementează anumite domenii prevăzute în Constituţiexciv şi legi ordinarexcv (art. 73 din Constituţie);

- decretul, este emis de preşedintele României (art. 100 din Constituţie) în câteva situaţii prevăzute de Constituţiexcvi;

- hotărârile şi ordonanţele, sunt adoptate de Guvern (organul puterii executive). Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute de acestea (art. 108 din Constituţie)xcvii. Guvernul poate adopta şi ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată (art. 115 alin. 5 din Constituţie)

- ordinele, instrucţiunile, regulamentele, circularele emise de miniştri, de Guvernatorul Băncii Naţionale, Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor C.S.A.) au în vedere domenii relativ restrânse şi au ca scop executarea legilor;

- deciziile emise de autorităţile administraţiei publice locale (consiliile judeţene şi locale) reglementează, potrivit legii şi hotărârilor de Guvern, problemele specifice unităţii administrativ teritoriale respective (judeţ, oraş, comună)xcviii;

- contractul normativxcix; contractul, ca atare, este un act juridic individual, în sensul că el stabileşte drepturi şi obligaţii pentru subiecte determinate; contractul normativ însă nu vizează drepturile şi obligaţiile unor subiecte determinate (cum este cazul părţilor raportului juridic, respectiv, vânzător - cumpărător, locator- locatar etc), ci au în vedere reglementări cu caracter general. Astfel, în domeniul raporturilor de muncă (în ramura dreptului muncii şi al securităţii sociale) contractul normativ este izvor de drept sub forma contractelor colective de muncă, care reglementează condiţiile generale ale organizării procesului muncii şi în temeiul cărora sunt încheiate, ulterior, contracte individuale se muncă. În acest sens art. 41 alin. 5 din Constituţie prevede ,,dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate,,.

18

Page 19: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

- deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor (art. 147 din Constituţie); Curtea Constituţională este organ distinct de instanţele judecătoreşti având competenţa de a verifica dacă un anumit text de lege este conform cu prevederile Constituţiei. Curtea Constituţională nu este competentă să emită norme juridice dar hotărârile sale pot decide ca o normă juridică să nu se mai aplice deoarece nu este constituţională.

- prevederile tratatelor de instituire a Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii cu caracter obligatoriu (regulamente, directive decizii), au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (art. 148 alin. 2 din Constituţie).

În dreptul nostru nu constituie izvoare de drept: obiceiul juridic (cutuma), jurisprudenţa judiciară sau practica judecătorească (precedentul judiciar), doctrina (literatura juridică).

Obiceiul juridic este format dintr-un ansamblu de reguli rezultate din experienţa de viaţă a unei comunităţi, din repetarea unor practici. Aceste reguli cutumiare devin norme juridice numai prin recunoaşterea lor expresă prin lege. Ramurile dreptului muncii, ale dreptului penalc, sau ale dreptului administrativ etc, nu cuprind referiri la obicei. În dreptul civil, dreptul comercial, dreptul internaţional publicci cutuma constituie în anumite cazuri, prevăzute de legecii, după cum vom vedea într- secţiune ulterioară, izvor de drept.

Jurisprudenţa judiciară sau practica judecătoreacă. Precedentul judiciar. Jurisprudenţa sau practica judecătorească reprezintă totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de toate gradeleciii. Rolul jurisprudenţei este de a interpreta şi aplica legea la cazuri concreteciv, prin urmare nu este creatoare de norme juridice. Hotărârile judecatorești produc efecte numai între părțile din proces, potrivit principiului relativităţii, pe când izvorul de drept reprezintă o normă generală, opozabilă erga omnes (tuturor). Deci nu este izvor de drept. Cu toate acestea, în practică, se constată că instanţele de judecată ajung la soluţii unitare în interpretarea şi aplicarea unui text de legecv. Precedentul judiciar reprezintă o decizie a judecătorului pronunţată anterior într-o cauză analogă. Fără a fi doar sursă de interpretare, decizia judecătorului devine astfel sursă creatoare de drept. ,,În măsura în care o decizie anterioară interpretează dreptul existent, această interpretare se impune în cauzele suficient de asemănătoare,,cvi.

O situaţie specială este reprezentată de hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului în interesul legii, în cadrul cărei proceduri hotărârile au efect general. Dacă instanţele judecătoreşti pronunţă soluţii diferite referitoare la aceleaşi probleme de drept, Înalta Curte (...) poate ,,impune alegerea unei soluţii şi unificarea, pentru viitor, a soluţiilor care vor fi pronunţate,,cvii. Prin această procedură Inalta Curte (...) asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către diversele instanţe judecătoreşti.

Doctrina, sau literatura juridică, reprezintă interpretările şi analizele pe care specialiştii în drept le dau fenomenului juridic. Doctrina nu este izvor de drept, dar această teorie juridică sprijină legiuitorul în procesul de creare a normelor juridice şi judecătorul în procesul de aplicare a acestora.

19

Page 20: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

Secţiunea 3. Sistematizarea actelor normativecviii

Actele normative formează sistemul legislaţiei, un sistem dinamic care presupune permanente modificări şi adaptări în concordanţă cu schimbările economico- sociale şi politice. Sistematizarea legislaţiei, este determinată de varietatea actelor normative, această preocupare ţine seama de particularitatea raporturilor juridice, pe care le reglementează, specifice fiecărui domeniu sau ramuri. Sisematizarea înseamnă simplificarea, reducerea şi concentrarea regementărilor. Formele de sistematizare sunt: încorporarea şi codificarea.

Încorporarea, considerată formă inferioară de sistematizare, presupune aşezarea actelor normative după anumite criterii: cronologie, ordine alfabetică, pe ramuri, pe instituţii etc. Spre exemplu, încorporarea conduce la alcătuirea de colecţii de legi, de decrete, de hotărâri publicate periodic etc, sau la alcătuirea de culegeri de acte normative sau de îndrumare legislative efectuate de persoane particulare de specialitatea juridică.

Codificarea este forma superioară de sistematizare, deoarece organizează normele juridice care aparţin aceleiaşi ramuri într-un act normativ, cu forţă juridică de lege, denumit cod. Codul reflectă patru grupe de factori: politici, economici, ideali şi juridicicix. Codul, ca rezulatat al acţiunii de sistematizare superioară, trebuie să îndeplinească condiţii de: claritate, precizie, integralitate în expunere, logică etc. Eforturile speciale acţiunii de codificare au determinat elaborarea codurilor civil, muncii, penal, fiscal procesual civil etc.

Secţiunea 4. Izvoarele dreptului afacerilor

Sunt avute în vedere izvoarele formale ale dreptului afacerilor, acestea sunt materializate în actele normative (legile, în sens larg) ce reglementează raporturile juridice în care o parte are calitatea de profesionist, fie comerciant, fie necomerciant.

Raporturile juridice respective sunt de drept civil, de drept comercial, de dreptul muncii, de drept administrativ, de drept fiscal, de drept penal.

Izvoarele ale dreptului afacerilor sunt:1. Constituţia, deoarece este reglementarea de bază în privinţa organizării social -

economice a ţării, a formelor de proprietate, a economiei de piaţă, a liberei iniţiative şi concurenţă, a libertăţii comerţului, a concurenţei loiale, a drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor etc. Dispoziţiile legale corespunzătoare acestor domenii, dezvoltate prin legislaţie specială, formează cadrul legal de bază pentru dreptul afacerilor.

2. Codul civil româncx, deoarece în art. 3 se precizează expres aplicarea generală a acestuia cu privire la ,,raporturile dintre profesionişti, şi la raporturile dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil,,.

Din categoria codurilor, menţionăm: Codul muncii, Codul fiscal, Codul vamal, Codul consumului, Codul penal în măsura în care raporturile juridice specifice acestor ramuri au în vedere profesioniştii (cemercianţi sau necomercianţi).

3. Legile, în sensul larg al termenului, reprezintă, sfera cea mai cuprinzătoare - supusă unui proces de modificare permanentă - prin care se reglementează raporturile juridice de afaceri.

Fără a le cuprinde în totalitate, exemplificăm, legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotârâri de guvern, regulamente, circulare - izvoare de dreptul afacerilor: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificatăcxi; Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, republicată şi modificatăcxii; Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, modificatăcxiii; Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și

20

Page 21: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

sancționarea corupției, modificatăcxiv; Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie, modificată şi completatăcxv; Legea nr. 21/1996, privind concurența (Legea concurenței), republicatăcxvi; Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profitcxvii; Legea nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere, republicatăcxviii; O.U.G. nr 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economicede către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, modificatăcxix; O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, modificatăcxx; Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată şi modificatăcxxi; Hotărârea de Guvern nr. 187/2007 privind procedurile de informare şi consultare şi alte modalităţi de implicare a angajaţilor în activitatea societăţii europenecxxii; Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994cxxiii, aprobat de Banca Naţională a României, modificat prin Circulara nr. 33 din 21. 08 2002 etc.

4. Uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

Uzanţele potrivit Codului civil (art. 10 alin. 4) înseamnă obiceiul locului şi uzurile profesionale (denumite, anterior intrării în vigoare a Codului civil actual, uzuri comerciale cxxiv). Calitatea de izvor de drept a uzanţelor este însă o situaţie de excepţie, deoarececxxv:

- se face apel la acestea numai în subsidiar, şi anume ,,în cazurile neprevăzute de lege,, (art. 10 alin. 1 Cod civil).

- ,,în materiile reglementate prin lege, uzanţele produc efecte numai în măsura în care sunt recunoscute ori admise expres de lege,, (art. 10 alin. 2 Cod civil). Acest aspect rezultă din cuprinsul articolelor din Codul civil care trimit expres la obicei, spre exemplu: art. 603 alin. 2cxxvi, art. 613 alin. 1cxxvii, art. 613 alin. 2cxxviii, art. 1349 alin. 1cxxix;

- existenţa, respectiv, cuprinsul unei uzanţe se dovedeşte prin culegerile elaborate de către autorităţile sau instituţile competente în domeniu care publică astfel de uzanţe (art. 10 alin. 3 Cod civil)cxxx. Potrivit aceluiaşi articol (din codul civil), publicarea unei uzanţe într-o astfel de culegere creează prezumţia că aceasta există, până la proba contrară.

Principiile generale (fundamentale) ale dreptuluicxxxi, despre care am făcut referire într-o secţiune anerioară, se aplică astfel,, în cazurile în care legea nu prevede, se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţiile juridice asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului,, (art. 10 alin. 1 Cod civil). Aplicarea principiilor generale ale dreptului, se face în mod subsidiar, după constatarea că legea nu acoperă situaţia/situaţiile din parctică, nu există uzanţe, în materie, şi nici dispoziţii legale privitoare la situaţii juridice asemănătoare. Ele nu se regăsesc, ca atare în norme juridice, ci se deduc din sistemul normativ, din practica instanţelor judecătoreşti şi din doctrina juridică. Din acest motiv, aplicarea acestor principii a fost denumită în literatura juridică şi analogia dreptuluicxxxii.

5. Tratatele internaţionale privind drepturile omului sunt izvoare de dreptul afacerilor, deoarece ,,în materiile reglementate de Codul civil, dispoziţiile referitoare la drepturile şi libertăţile persoanelor se vor interpreta şi aplica în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care codul civil conţine dispoziţii mai favorabile,, (art. 4

21

Page 22: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

alin. 1 şi 2 Cod civil). Aceste tratate au calitatea de izvoare, dacă privesc raporturi juridice care intră în sfera de reglementare a dreptului afacerilor, care se regăseşte în materiile prevăzute de Codul civil.

6. Dreptul Uniunii Europene. Referirea la dreptul Uniunii Europene ca izvor de drept civil, respectiv de dreptul afacerilor, se face de art. 5 Cod civil, astfel, ,,În materiile reglementate de Codul civil, dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor,,. Dreptul Uniunii, ca izvor de dreptul afacerilor este reprezentat de:

- dreptul primar sau originar al Uniunii Europene care cuprinde: tratatele institutive ale Uniunii Europene (Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europenecxxxiii - T.F.U.E. şi Tratatul asupra Uniunii Europene - T.U.E.), Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care Uniunea a aderat, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasboutg, actele de aderare a noilor state membre;

- dreptul derivat constă în actele instituţiilor Uniunii Europene; în principiu, acestea sunt: regulamentul, directiva, decizia, avizul şi recomandarea. Numai primele trei dintre acestea sunt obligatorii, celelalte două nu au acest caracter.

Regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale şi este direct aplicabil în fiecare stat membrucxxxiv. Ca şi o lege naţională regulamentul conţine prescripţii generale şi impersonale. Acesta produce, automat, fără nicio intervenţie din partea autorităţilor naţionale, efecte juridice în ordinea juridică internă a statelor membre. Regulamentul dispune astfel de o putere normativă completă, se adresează direct subiectelor de drept intern din statele membre; de asemneea, intră în vigoare şi se aplică simultan pe teritoriul Uniunii. Exemplificăm trei regulamente care sunt izvoare de dreptul afacerilor: Regulamentul (CEE) nr. 2137 al Consiliului din 25 iulie 1985 privind Grupul European de Interes Economic, Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene, Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene;

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar, cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competente în ceea ce priveşte forma şi mijloacelecxxxv. Directiva îndeplineşte o funcţie de apropiere a legislaţiilor naţionalecxxxvi, de armoniazare a acestora cu dreptul Uniunii, prin transpunerea lor în dreptul intern. Pentru a fi pusă în aplicare, directiva este supusă unui proces de implementare, în dreptul naţional al statelor membre, stabilind în cuprinsul acesteia termene cu privire la transpunere. Directiva ,,îmbracă,, forma unei legi, hotărâri de guvern etc. Statul membru este liber în privinţa formei şi a mijloacelor pentru atingerea rezultatului prevăzut în conţinutul directivei. Exemplificăm în acest sens că, la nivelul Uniunii Europene, ca şi izvoare ale dreptului afacerilor, au fost adoptate 12 directive în materia societăţilor comerciale, care reglementează: constituirea societăţilor comerciale, aporturile, modificările de capital, fuziunile, contabilitatea etc., toate acestea fiind transpuse în legislaţia naţională.

Decizia este un act obligatoriu în toate elementele sale. În cazul în care indică destinatarii, decizia este obligatorie pentru aceştiacxxxvii. Deciziile, ca de altfel toate actele de drept derivat, se pot adresa, în egală măsură, statelor membre ori persoanelor fizice sau juridice. Decizia se aseamănă cu actul administrativ individual din dreptul intern, fiind un act de executare administrativă a dreptului Uniunii, iar dacă prescrie unui stat sau tuturor statelor

22

Page 23: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

membre un obiectiv, parcurge toate etapele de edictare a măsurilor naţionale de aplicabilitate generală; din această perspectivă se aseamănă cu directivacxxxviii.

Avizul şi recomandarea nu sunt obligatorii nici pentru autorul nici pentru destinatarul lorcxxxix, dar, sunt instrumente utile de orientare a legislaţiilor naţionalecxl invitând pe destinatar să adopte o linie de conduită determinatăcxli. Uneori însă recomandările şi avizele au caracter obligatoriu când au drept obiect completarea dispoziţiilor dreptului Uniunii, cu scopul de a asigura acestuia deplina punere în aplicarecxlii în statele membre. Spre exemplu, Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 referitoare la definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, transpusă în legislaţia naţională (aceasta are caracteristicile unei directive) în O.G. nr. 27/2006cxliii aprobată prin Legea 175/2006cxliv. Acest act normativ completează Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (ca rezultat al transpunerii Recomandării Comisiei nr. 96/280/96 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii, înlocuită prin Recomandarea Comisiei 2003/361/CE).

- jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii prin hotărârile salecxlv deşi, în principiu nu reprezintă izvor de drept - a condus la crearea unor principii de drept, proprii ordinii juridice a Uniunii, spre exemplu, principiul priorităţii/supremaţiei dreptului Uniuniicxlvi sau al efectului direct al acestuiacxlvii.

Capitolul V. Interpretarea normelor juridice

Secţiunea 1. Noţiunea de interpretare

Încadrarea în generalitatea normei juridice a unui caz particular, singular, presupune din partea organului de aplicare a normei respective, ,,o pregătire teoretică impecabilă,,cxlviii. Legiuitorul însă nu poate cuprinde într-o dispoziţie tipică toate situaţiile practice, care sunt, în principiu, atipice. De aceea pentru a rezolva un caz concret este nevoie de interpretarea normei juridice care urmează să se aplice în vederea încadrării corecte a cazului respectiv în prescripţiile normei.

Interpretarea normei juridice este operaţiunea logico - raţională prin care se explică conţinutul (dispoziţia) şi sensul normelor juridice. Acest proces urmăreşte încadrarea situaţiilor practice, potrivit împrejurărilor prevăzute de ipoteză, în dispoziţia normei. Scopul interpretării este aplicarea corectă a normei, generală, interpretată la cazurile concrete din viaţa particulară.

Secţiunea 2 Clasificarea interpretărilor

Interpretarea normei juridice se poate clasifica după cum urmeazăcxlix:a) interpretare oficială, este oblgatorie şi are forţă juridică; este realizată de organele

care emit acte normative (legiuitoare sau administrative) sau de organele care aplică dreptul (instanţele judecătoreşti). Dacă organul emitent interpretaează propriul act interpretarea se numeşte autentică, legală sau generală.

În procesul aplicării dreptului intervine interpretarea cauzală, sau de caz, realizată de instanţele judecătoreşti, şi care este obligatorie numai la speţa respectivă.

Interpretarea oficială, realizată fie, de organele care emit norme fie de organele care aplică normele respective, este reglementată expres de Codul civil în art. 9, şi anume: ,,Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială. Norma interpretativă

23

Page 24: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

produce efecte numai pentru viitor. Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii,,cl.

b) interpretarea neoficială, denumită şi doctrinară, este cuprinsă, de obicei, în teoria juridică (în literatura juridică, de specialitate); această interpretare este facultativă, neavând, prin urmare, forţă juridică).

Secţiunea 3. Metodele de interpretareÎn procesul de interpretare a normelor juridice organul care interpretează norma

juridică întrebuinţează mai multe metodecli:a) metoda gramaticală, care presupune lămurirea înțelesului unei dispoziții legale

folosind analiza sintactică şi morfologică (gramaticală) a textului din actul normativ;b) metoda sistematică presupune lămurirea înțelesului unei dispoziții legale în contextul

întregului sistem legislativ, ţinându-se seama de legăturile unei dispoziţii cu altele, din acelaşi act normativ sau din alt act normativ.

Metoda sistematică este întâlnită frecvent în practică, pornind de la calificarea unei dispoziţii ca normă generală ori normă specială, prin respectarea urmatoarelor două reguli: norma generală nu deroga de la norma specială, norma specială derogă de la norma generală. Norma generală reprezintă regula, iar norma specială constituie excepţia. În cazul în care o situaţie din practică intră sub incidenţa atât a unei norme generale cât şi a uneia speciale, iar norma specială prevede expres chiar în cuprinsul ei că se aplică situaţiei respective, are prioritate, în ceea ce priveşte aplicarea, norma specială. Raportul dintre norma generală şi specială este pus în lumină şi de Codul civil în art. 10 alin. 1. care precizează că ,,Legile care derogă de la o dispoziţie generală (deci normele speciale, n. a.), care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege,,. Prin urmare, normele speciale sunt de strictă interpretare şi aplicare.

De asemenea, normele juridice române se raportează, în ceea ce priveşte interpretarea lor şi la normele cuprinse în: tratatele internaţionale, respectiv, în domeniul drepturilor omului, şi în dreptul Uniunii Eurpene, acestea din urmă având prioritate faţă de normele juridice române. Aceast aspect rezultă din cuprinsul Codului civile, după cum urmează:

- în materiile reglementate de Codul civil, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi celelelate tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi prezentul cod, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Codul civil conţine dispoziţii mai favorabile (art. 4 alin. 1 şi 2 Cod civil);

- în materiile reglementate de Codul civil, normele dreptului Uniunii se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea şi statutul părţilor (art. 5 Cod civil).

Din spiritul acestor dispoziţii rezultă o regula de interpretare potrivit căreia actul normativ de rang inferior se intrpretează astfel încât să nu existe contradicţii între acesta şi cuprinsul actului normativ de rang superior. Astfel, toate normele trebuie să fie constituţionale şi să se interpreteze în concordanţă cu prevederile Constituţiei. Iar normele juridice interne se interpretează potrivit normelor din tratatele internaţionale la care România este parte.

c) metoda istorică este modalitatea de lămurire a sensului şi înţelesului normei juridice luând în consideraţie condiţiile istorice, social- juridice care au stat la baza elaborării acesteia. În cazul acestei interpretări se recurge la comparaţii între actuala şi anterioara reglementare, la

24

Page 25: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

punerea în lumină a principiilor de drept, toate acestea conducând la înţelegerea scopului pentru care a fost adoptată norma care se interpretează, în contextul istoric dat.

d) metoda logică întrebuinţează reguli şi argumente de interpretare logică exprimate în adagii juridice:

- excepţia este de strictă interpretare şi aplicare. În interpretarea normei juridice se ţine seama de raportul dintre legea generală care reprezintă regula şi legea specială care reprezintă excepţia. Această metodă se aplică pentru: dispoziţiile legale ce conţin enumerări limitative, dispoziţiile legale care instituie prezumţii legale, dispoziţiile legale ce conţin excepţii.

- unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Această regulă presupune că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără ca prin interpretare să se introducă excepţii pe care legea nu le prevede.

- legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării. Dacă o dispoziţie legală este neclară ea trebuie interpretată pentru a avea sens, adică în vederea aplicării, şi nu în sens contrar, acela al neaplicării.

Dintre argumentele de interpretare de logică formală întrebuinţate de organul de aplicare pentru interpretarea normei juridice exemplificăm:

argumentul per a contrario, acesta înseamna că, ori de câte ori un text de lege prevede un anumit lucru, se prezumă ca el neagă contrariul;

argumentul a fortiori. Pe baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicării unei dispoziţii legale, prevăzută pentru o anumită situație, la un caz nereglementat expres;

argumentul de analogie. Acest argument se referă la faptul că, acolo unde există aceleaşi rațiuni trebuie aplicată aceeași solutie. Acest argument este folosit îndeosebi, pentru rezolvarea aşa numitelor lacune ale legii, ceea ce conduce la faptul că norma se aplică prin analogie şi la alte situaţii decât cele prevăzute de norma în cauză.

argumentul reducerii la absurd. Pe baza acestui argument se are în vedere că numai o anumită soluţie este admisibilă raţional, soluţia contrară fiind o absurditate, care nu poate fi acceptată.

25

Page 26: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

i A se vedea, Dinu Ştefănescu, Drept civil, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2000, p. 12; şi Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), Drept civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 21; şi Iosif Urs, Smaranda Angheni, Drept civil, vol. I, Bucureşti, Ed. Oscar Print, 1998, pag. 18; şi Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, Teoria generală a dreptului, ediţia a - 2-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 30.ii A se vedea accepţiunea dreptului subiectiv în Secţiunea 2 din prezentul Capitol.iii A se vedea accepţiunea dreptului obiectiv în Secţiunea 2 din prezentul Capitol.iv A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 31.v Fenomenele sociale se reflectă în sistemul ştiinţelor sociale: istorie, sociologie, etică, politologie, economie politică, demografie etc.vi A se vedea, J. Carbonnier, Sociologie juridique, A. Colin, Paris, 1977, p. 17 şi urm.vii A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 32.viii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op cit. p. 23.ix A se vedea, Dinu Ştefănescu, op. cit. p. 13x Idem.xi A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit., p. 31xii În ceea ce priveşte caracterizarea dreptului ca ştiinţă a se vedea, G. del Vechio, Lecţii de filosofie juridică, Ed. Europa Nova, traducere de I. C. Drăgan, 1993; D. Ciobanu, Introducere în studiu dreptului, Ed. Hyperion, XXL, 1991; I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere în Teoria generală a dreptului, Ed. All, 1992; R. Motica, Gh. Mihai, Fundamentele dreptului. teoria şi filosofiadreptului, Ed. All, 1997; I. Craiovan, Teoria generală a dreptului, Ed. Militară, 1997, ; I. Dogaru, D. C. Dănişor, Gh. Dănişor, Teoria generală a dreptului, Ed. Ştiinţifică, 1999; A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 32 (şi operele citate acolo).xiii Idem, p. 2. xiv Dintre ştiinţele juridice exemplificăm: teoria generală a dreptului; ştiinţele juridice de ramură (ştiinţa dreptului constituţional, a dreptului administrativ, a dreptului civil, a dreptului comercial, a dreptului familiei, a dreptului muncii, a dreptului penal, a dreptului financiar şi fiscal), ştiinţele istorice (ştiinţa dreptului dreptului românesc, istoria generală a dreptului), ştiinţele auxiliare (medicina legală, statistica juridică, logica juridică etc); a se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit. p. 22; şi Gh. Boboş, Teoria generală a dreptului, Cluj - Napoca, Ed. Dacia, 1994, p. 8 şi urm. xv A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 32 (şi operele citate acolo).xvi A se vedea, Popescu-Cruceru, Anca Sorina, „Stabilitatea legislativă şi eficienţă statală”, Revista Română de Statistică, nr. 3/martie-supliment, revistă monitorizată ISI Thomson Philadelphia, Bucureşti, 2009, pp. 258-264.xvii Doctrina de specialitate a oferit studii ample de analiză a noţiunii, a naturii, a scopului dreptului, în vederea unei definiri cât mai cuprinzătoare a ştiinţei dreptului, şi anume: I. Dogaru, D. C. Dănişor, Gh. Dănişor, op. cit. p. p. 37-45; D. Mazilu, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, 1999, p. 39-64; Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 77; xviii A se vedea, Nicolae Popa, Mihail - Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 67.xix Idem.xx A s evedea, Savigny, System des heutigen romischen Rechts, apud Ph Malaurie, p. 204, citat de Nicolae Popa (...), op. cit. p. 67.xxi A se vedea, Nicolae Popa (...), op. cit. 68-69.xxii A se vedea, art. 17 Cod de procedură fiscală, ciatat de Dan Şova în Drept fiscal, Ed. C. H. Beck, bucureşti, 2011, p. 52-53.xxiii Idem, 59.xxiv A se vedea, Gheorghe Beleiu, Drept civil, Ediţia a VI- a revăzută şi adăugită de Marian Nicolae, Petrică Truşcă, Casa de editură şi presă ,,Şansa,, S.R.L. Bucureşti, 1999, p. 36.xxv A se vedea, Dan Şova, op. cit., p. 30 şi urm.xxvi A se vedea, Nicolae Popa (...), op. cit. 69.xxvii Idem.xxviii Elementul de extraneitate nu este un element distinct al raportului juridic alături de subiecte, conținut și obiect, ci intră în componența acestora; a se vedea în acest sens; Ioan Macovei, Drept internaţional privat, Ediţia

Page 27: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

a 2-a, Editura Ars Longa, Iaşi, 2001. xxix N-am precizat în text criteriile tradiţionale de împărţire a dreptului internaţional în drept internaţional public şi drept internaţional privat deoarece teoria juridică fie le-au completat fie le-au abandonat. xxx Alte subiecte de drept internaţional, decât statele, sunt: organizaţiile internaţionale, Vaticanul, organizaţiile internaţionale neguvernamentale, popoarele, societăţile transnaţionale; a se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaţional contemporan, Ed a 2- revăzută şi adăugită, Ediura C. H. Beck, Bucureşti, p. 73 -145.xxxi Idem, p. 8.xxxii S-au dezvoltat şi alte ramuri ale diviziunii dreptului internaţional public, cum ar fi: dreptul internaţional economic, dreptul internaţional al mării, dreptul internaţional al muncii, dreptul penal internaţional, dreptul internaţional al aerului, dreptul internaţional al cosmosului. xxxiii A se vedea, Alexandru Bolintineanu, Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, op. cit. p. 8.xxxiv Idem 1.xxxv Despre dezvoltarea acestor citerii tradiţionale, în măsura în care au fost completate şi abandonate, ca şi despre tendinţa de publicizare a dreptului privat, a se vedea, Nicolae Popa...op. cit. p. 70 - 73. De asemenea, această diviziune a dreptului îşi găseşte originea încă în dreptul roman: ius publicum şi ius privatum. această diviziune are în vedere, după cum am arătat în text şi dreptul inetrnaţional; a se vedea în acest sens pe larg, N. Popa, Drept public, drept privat, în R. D. P., nr. 1-2, 1997xxxvi Normele de drept public sunt apărate de autorităţile publice din oficiu (şi nu numai la sesizarea celui interesat); a se vedea în acest sens, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 24.xxxvii Idem.xxxviii Constituţia cuprinde reglementări referitoare la: principii generale (art. 1-14), drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor (art. 15-60), autorităţile publice (art. 61-134), economia şi finanţele publice (art. 135-141), Curtea Constituţională (art. 142-147), integrarea euroatlantică (art. 148- 149), revizuirea Constituţiei (150-152), dispoziţii finale şi tranzitorii (art. 153-156).xxxix A se vedea, Ion Corbeanu, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 45 (şi autorii citaţi acolo).xl A se vedea, Dan Drosu Şaguna, Drept financiar şi fiscal, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p. 71.xli A se vedea, Dan Şova, op. cit. p. 31; prin urmare, deşi autorul precizează ca fiind ,,o viziune superficială,, plasarea dreptului fiscal în sfera dreptului public, considerând-o ca fiind o materie de confluenţă a ramurilor de drept public şi privat, aspect pe care-l considerăm valabil pentru multe ramuri de drept în funcţie de aprecierea preemeninenţei elementului de drept public sau de drept privat, în lucrarea de faţă avem în vedere însă ,,chiar punctul de vedere al poziţiei de supraordonare a autorităţii fiscale în relaţiile de impunere cu subiectul pasiv al raportului juridic fiscal,, prin acceptarea ideii ,,că autoritatea fiscală este purtătorul autorităţii publice în ce priveşte colectarea impozitelor şi taxelor,,.xlii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 24.xliii A se vedea dispoziţiile art. 1 Cod civil care reglementează obiectul acestuia şi care se identifică din această perspectivă cu obiectul de studiu al dreptului civil.xliv A se vedea, Gheorghe Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 7-8.xlv A se vedea, Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 11, şi operele citate acolo).xlvi Constituie exploatarea unei întreprinderi esxercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi autorizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indifirent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit (art. 3 alin. 3 Cod civil).xlvii Legea nr. 31/1990 a fost republicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 1066 din 17/ 11/ 2004 şi ulterior modificată şi completată.xlviii O.U.G. nr. 44/2008a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 328 din 25/04/2008.xlix Legea nr. 85/2006 a fost publicată în M. Of. al româniei, Partea I, din 2/. 04/2006, a fost consolidată prin Legea nr. 25/2010l Codul civil reglementează în Cartea a II-a (art. 258-534) ,,Despre familie,,. Dispoziţiile referitoare la raporturile de familie sec ompletează cu dispoziţiile art. 607-619 Cod procedură civilă (referitoare la divorţ).li A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 25.lii Idem.

Page 28: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

liii A se vedea, Stephane Chatillon, Droit des affaire internationale, Ed. Librairie Vuibert, 2 edition, Paris, 1999, p. 6.liv Idem.lv Pe care le vom prezenta într-o secţiune ulterioară şi care formează izvoarele dreptului afacerilor.lvi A se vedea, Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 115.lvii Idem, p. 117.lviii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 26; Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit. p. 106 - 114..lix A se vedea, Nicolae Popa....op. cit. p. 130.lx Idem.lxi A se vedea, M. Stoica, Introducere în studiul dreptului, Lito A.S.E., Bucureşti, 1975, p. 10.lxii A se vedea, Papinian, 1, 3, 1, Digeste, citat de Nicolae Popa...op. cit. p. 132, şi anume ,,legea este o dispoziţie generală (lex est communae praeceptum).lxiii A se vedea, Iulianus, 3, 1, Digeste, Libro LVIII, digerstorum, 10, citat de Nicolae Popa...op. cit. p. 132, şi anume ,,nici legile, nici senatus - consultele nu pot fi scrise astfel încât să cuprindă toate cazurile care s-ar ivi vreodată, dar care este suficient ca ele să includă ceea ce se întâmplă de cele mai multe ori,, (necque leges necque senatus consultaita scribi possunt, ut omnes casus qui quandoque incidetiat comprehendaantur, sed suficit la quae plerum accidunt continert,,).lxiv Impersonalitatea normei juridice este pusă în lumină printr-o exprimare concisă de Ulpisnus în Digeste, 3, 1, III ad Sabinum 1, 8, citat de Nicolae Popa..., op. cit. p. 131-132, ,,dreptul se rânduieşte nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi,, (Jura non singulas personas, sed generaliter constituuntur,,).lxv A se vedea, Modestinus, Digeste 3, Libro I regulorum 1, 7, citat de Nicolae Popa..., op. cit. p. 131.lxvi ,,Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă,,, (Sofocle, citat de Nicolae Popa..., op. cit. p. 135.lxvii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 27.lxviii A se vedea, Nicolae Popa..., op. cit. p. 135.lxix A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 28; Nicolae Popa..., op. cit. p. 138.

lxx A se vedea, Nicolae Popa..., op. cit. p. 144; Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 30.

lxxi A se vedea pentru detalii, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 29; şi http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept-civil/clasificarea-normelor-juridice-6472.html.lxxii A se vedea, E. Speranţia, Introducere în filozofia dreptului, Cluj, 1940, p. 329, citat de N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ediţia a 3-a, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 133.lxxiii Idem.lxxiv A se vedea, Nicolae Popa, op. cit. p. 134; I. Vida, Acţiunea normei juridice în timp, Dreptul nr. 12/2004.lxxv A se vedea, art. 10, ind. 1, din Legea 189/2004 pentru modificare şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normle de tehnică legislativă.lxxvi Pentru detalii, a se vedea, Nicolae Popa, op. cit. p. 134.lxxvii În prezent Legea nr. 7/1996 este abrogată prin Codul civil (Legea nr. 287/2009) Titlul VII din Cartea a III-a, intitulat ,,Cartea funciară,, art, 858 - 875.lxxviii A se vedea, N Popa, M. - C Eremia, D. M. Dragnea, Teoria generală a dreptului. Sinteze de seminar, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 128.lxxix Clasificarea în legi permanente şi legi temporare se poate utiliza doar din perspectivă teoretică (didactică), deoarece, în sensul strict al cuvântului, nu există legi permanente; a se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 33; lxxx Fiind suficientă scurgerea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.lxxxi Idem. Spre exemplu, o normă juridică cu termen este Decretul - lege nr. 60 din 7. 02. 1990, privind pensionarea cu reducere de vârstăa unor salariaţi, care, în art. 8 prevede: ,,Prezentul Decret - lege intră în vigoare la data de 1 martie 1990 şi se aplică pe o durată de 6 luni,,.

Page 29: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

lxxxii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 33;lxxxiii A se vedea, N Popa, M. - C Eremia, D. M. Dragnea, op. cit. p. 130. Teritoriul cuprinde: solul, subsolul, apele interioare, marea teritorială, fluviile ce stabilesc frontiera (firul apei), coloana de aer cuprinsă între aceste limte, suprafaţa navelor şi a aeronavelor române (care deşi nu fac parte din teritoriu, pe ele se aplică norma naţională), a se vedea, N Popa, op. cit. p. 142lxxxiv Idem.lxxxv A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 34;lxxxvi Idem.lxxxvii Pentru detalii a se vedea, N Popa, op. cit. p. 143, 144, şi autorii citaţi acolo.lxxxviii Elementul de extraneitate reprezintă o împrejurare de fapt datorită căreia un raport juridic are legătură cu două sau mai multe sisteme de drept, a se vedea, http://ro.wikipedia.org/wiki/Element_de_extraneitate, citat din Ioan Macovei, Drept internaţional privat, Ediţia a II-a, Editura Ars Longa, Iaşi, 2001.lxxxix A se vedea, I. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed. Academiei, Bucureşti, 1991, p. 234.xc A se vedea, N Popa, M. - C Eremia, D. M. Dragnea, op. cit. p. 131;xci A se vedea, Gh. Moca, Drept internaţional public, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1989, p. 215.xcii Pentru detalii a se vedea, N. Popa, op. cit. p. 143, 144, şi autorii citaţi acolo.xciii Idem.xciv Domeniile sunt prevăzute de art. 73 alin. 3, din Constituţia României. Legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere (art. 76 alin. 1 din Constituţie).xcv Legile ordinare se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră (art. 76 alin. 2 din Constituţie).xcvi Situaţiile sunt prevăzute de art. 91 alin. 1şi 2, art. 92 alin. 2 şi 3, art. 93 alin. alin. 1 art. 94 lit. a), b), c), din Constituţiexcvii Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domeniul care nu fac obiectul legilor organice ( art. 115 alin. 1 din Constituţie). Legea de abilitare stabileşte domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. xcviiiA se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 30; xcix A se vedea, N. Popa, op. cit. p. 161, 162.c Spre exemplu, în dreptul penal se aplică principiul legalităţii pedepsei şi al incriminării (nulla poena sine lege şi nullum crimen sine lege) adică, izvor al dreptului penal este întotdeauna legea scrisă.ci Statutul Curţii internaţionale de Justiţie menţionează expres cutuma ca ,,dovada unei practici generale, acceptate ca drept,, , a se vedea, N. Popa, op. cit. p. 154; A Bolintineanu, A Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internaţional contemporan, Editura All Beck, Ediţia a - II-a, Bucureşti, 2000, p. 49 - 52cii A se vedea, Brânduşa Ştefănescu, Raluca Dimitriu (Coordonatori), op. cit, p. 31;ciii Instanţele judecătoreşti în ordine ierarhică crescătoare sunt: judecătoriile, tribunalele, curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (este instanţa cu cel mai înalt rang în sistemul judiciar român). civ A se vedea pentru detalii, N. Popa, op. cit. p. 156- 161.cv Idem.cvi Ibidem, cu referire la H. Brun, G. Trembleay, Droit constitutionnel, Cowansville (Quebec), 1990, p. 24.cvii A se vedea, Crenguţa Leaua, Dreptul afacerilor. Noţiuni generale de drept privat. Editura Universul Juridic. Bucureşti, 2012, p. 13.cviii A se vedea pentru detalii, N. Popa, op. cit. p. 186 - 182cix A se vedea, A. C. Angelesco, La technique legislative en matiere de codification civile, Bochard, paris, 1930, p. 96, citat de N. Popa, op. cit. p. 182.cx Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 511 din 24. 07. 2009. Noul Cod civil a fost republicat în M. Of. 505/2011 aplicabil din 1 octombrie 2011. În prezent Noul Cod civil este actualizat prin Lgea nr. 60 /2012 privind aprobarea O.U.G 79-2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în M. Of. 255/2012. cxi Legea afost republicată în M. Of. Partea I, nr. 1066 din 17. 11. 2004. Ulterior a fost modificată. Ultima modificare a fost prin O.U.G. nr. 2/2012.cxii Modificată prin Legea nr. 84/2010, Publicată în M. Of., nr. 323 din 17. 05. 2010cxiii Modificată prin O.U.G. nr. 86/2006 publicată în M.Of. din 22. 11. 2006.

Page 30: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

cxiv Publicată în M. Of. nr. 279 din 27. 04. 2003, modificată prin Legea nr. 144/2007 publicată în M. Of. Partea I, nr. 359 din 25. 05. 2007, şi aceasta din urmă republicată prin Legea nr. 76/2010, privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cxv Publicată în M. Of. 836 din 6. 12. 2007. modificată şi completată prin Legea nr. 39/2011, publicată ]n M. Of. Partea I, din 31. 03. 2011.cxvi Publicată în M. Of. Partea I nr. 88 din 30. 04. 1996, republicată în M. Of. al României nr. 742 din 16. 08. 2005.cxvii Publicată în M. Of. Partea I nr. 456 din 27. 01 2002.cxviii Publicată în M. Of. Partea I nr. 628 din 19.07. 2005, republicată prin O.G. nr. 48/2006, Publicată în M. Of. nr. 250. 13. 04. 2007.cxix Publicată în M. Of. Partea I nr. 328 din 25. 04. 2008, modificată prin O.U.G. nr. 46/2011, publicată în M. Of. Partea I nr. 350 din 20. 05. 2011.cxx Publicată prin M. Of. nr. 847 din 16. 16. 2006, modificată prin O.U.G. nr. 43 publicată în M. Of. 455 din 06. 07. 2012cxxi Republicată prin Legea Legea nr. 363/2007, publicată în M. Of. 899 din 28. 12. 2007, modificată prin O. U.G. 174/2008 publicată în M. Of. 795. 11. 2008. cxxii Publicată în M. Of. nr. 161 din 07. 003. 2007.cxxiii Publicat în M. Of. nr. 119 din 14. 07. 1995.cxxiv Noţiunile nu se acoperă întru -totul, pentru că noţiunea de profesionist excede nţiunea de comerciant.cxxv A s evedea pentru detalii, Teodor Bodoaşcă, Sorin Nour, Iustin Arghir Cionca, Drept civil. Partea generală, Editura Unibersul Juridic, Bucureşti, 38, 39.cxxvi Dreptul de prorprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la rspectarea celorlalte sarcivi care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietaruluicxxvii În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamnetul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora maimici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.cxxviii În lipsa unor dispoziţii legale, a regulilor de urbanism sau a obiceiului locului, înălţimea zidului se stabileşte de părţi, dar fără a depăşi 2 metri. cxxix Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care lege sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere (...) drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

cxxx La origine uzanțele comerciale priveau vânzarile maritime, iar înțelesul lor era diferit în funcţie de loc, de port (maritim sau fluvial), sau de țară. Începând cu anul 1920 Camera Internațională de Comerț de la Paris, are inițiativa şi întreprinde codificarea termenilor comerciali cei mai uzuali. Prima codificare a avut loc in anul 1936, a fost revizuită in anul 1953, completata in 1967, 1976, 1980 și 1990. Cea mai recentă varianta datează din 1999 fiind publicata în anul 2000 sub titulatura de Incoterms 2000. INCOTERMS este un acronim pentru International Commercial TERMS în traducere înseamnă Termeni de Comerț Internațional. Uzantele comerciale internaţionale s-au format, de regulă, spontan, la initiativa unui partener contractual, fiind acceptate de celălalt partener contractual.

cxxxi Principiile generale (fundamentale) ale dreptului sunt: asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, ca stat

de drept, principiul libertăţii şi egalităţii cetăţenilor, principiul responsabilităţii, principiul echităţii şi al justiţiei.cxxxii A se vedea, T. Ionaşcu ş. a., Tratat de drept civil, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, p. 53.cxxxiii Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene şi Tartatul asupra Uniunii Europene au fost semnate la Lisabona lpe 13 decembrie 2007 şi au intrat în vigoarela 1 ianuarie 2009.cxxxiv A se vedea art. 288 alin. 2 T.F.U.E.cxxxv A se vedea art. 288 alin. 3 T.F.U.E.cxxxvi Consiliul (...) adoptă directive pentru apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre,, A se vedea în acest sens, Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit communautaire general, 8 ed, Dalloz, Paris, 2001, p. 144.cxxxvii A se vedea art. 288 alin. 4 T.F.U.E.cxxxviii A se vedea, Guy Isaac, Marc Blanquet, op. cit. p. 145.cxxxixA se vedea art. 288 alin. 5 T.F.U.E.cxl CJCE, 1 şi 14/1957, Ste usines a tubes de la Sarre, 10. 12. 1957, Rec. 201.

Page 31: Titlul I, 2, Introducere €  în dreptul  antreprenorial

cxli A se vedea, O. Manolache, Tratat de drept comunitar, ed. a V-a, Ed.C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 188, şi operele citate acolo.cxlii CJCE, 322/88, Grimaldi, 13. 12. 1989, Rec. 4407.cxliii Publicată în M. Of. nr. 88 din 31/01/2006 cxliv Publicată în M. Of. nr. 438 din 22/05/2006. Recomandarea Comisiei 2003/361/CE a înocuit Recomandarea,cxlv Cu precădere hotărârile propunţate în baza trimiterii preliminarii în faţa CJUE (potrivt art. 267 T.F.U.E., foste 234 TCE, 177 TCEE). cxlvi A se vedea, hotărârea Costa/ENEL din 15 iulie 1964, E.C.R. , 585 -594.cxlvii A se vedea, hotărârea Van Gend en Loos, 05. 02. 1965, aff. 26/62, Rec. 1.cxlviii Pentru detalii a se vedea, N. Popa, op. cit. p. 198, 201, şi autorii citaţi acolo.cxlix Idem.cl A se vedea pentru detalii, Crenguţa Leaua, pg. 17 subsol, 1.cli A se vedea, pentru detalii, N. Popa, op. cit. p. 203-208.