Tiron Viorela - Poarta de La Marginea Zile- Cu COPERTEi

7/30/2019 Tiron Viorela - Poarta de La Marginea Zile- Cu COPERTEi

http://slidepdf.com/reader/full/tiron-viorela-poarta-de-la-marginea-zile-cu-copertei 1/534



1

Viorela Codreanu Tiron

poarta

de la marginea zilei

Colecţia OPERA OMNIAPoezie contemporană



2

Redactor: Aurel Ştefanachi

Coordonator serie:Valeriu Stancu

Coperta: Cristian Almăşanu

ISBN 978-973-168-867-1

© Tipo Moldova

Editura Tipo Moldova este acreditată de Consiliul Naţionalal Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.)

Iaşi, 2012

Editura Tipo Moldova,E-mail: [email protected]



3


poarta

de la marginea zilei

Colecţia OPERA OMNIAPoezie contemporană



4



5

Volum „Zidire în cer“

Volum apărut la Editura „Axa" Botoşani, 4.05.1998copyright : Viorela Codreanu Tiron



7

Motto:„Tulburatu-s-a de întristare ochiul meu,îmbătrânit-am între toţi duşmanii mei.“

David, Psalmul 6



9

RUGĂCIUNE

Iartă, Doamne,ultima iubire

azvârlită pe răscruceadrumurilor prăfuite.

Iartă, Doamne,neplânsele lacrimidin talismanul tăcerii ,ascuns în legenda a doi străini!

Iartă, Doamne,toate ploile din pletele melerăvăşite de seminţele vieţii.

Iartă, Doamne! Iartă!



10

NUMAI EU

Poate voi ispăşi numai eusingura naştere şi singura moarte

a singurului Crist.Când peste mine se vor aşterneimense crengi de măslin,adunate din coroane de spini,pe care nu se va aşezaniciun porumbel

în arşiţa nopţilor nesfârşite.



11

LASĂ-MI LACRIMA SĂ TREACĂ...

Lasă-mi lacrima măriipe care am crescut-o

în mine...Lasă-mi universul mâinilor împletite

în presimţirea zăpezilorcu umbre incandescente...

şi-o singură dată măcar,lasă să treacă lacrima meaprin tine.



12

ASCULTĂ-MĂ!

Culege din nisipul vremiiaerul peste care-am trecut

mult prea grăbită... să mă pot opripentru a vedea vântul dintre mesteceni...Tu mergi împotriva luminiicu vântul-copil de mânăpână ce Icarte va opri din zbor.



13

ZIDIRE ÎN CER

Tu eşti ca o bisericăzidită de Dumnezeu

în care mi-am adunattoate sfeşnicele zilelor mele;

în care ţi-am pictat toţi pereţiicu îngerii Domului... înnădejdeanetăgăduită,că, poate,ai să vezi drumul

în care am băut apa sfinţităşi-am îngenunchiat

în faţa altarului tău, în care-am adormit învăţând...să aştept (...?)

învăţând să învăţ!



14

RUGĂ

Adormită-n cuvântruga mea va porni

printre arbori fără rădăcini înmugurind cu coliere-de-rouă,

alături de lacrimi, în ruga primului cuvânt

plecat dincolo de tine.



15

UN FLUVIU ANONIM

Sunt un fluviu anonim,fără memorie,

fără poveste...Sunt un fluviu indiferentde pasiunilepe care le mai pot aprindepe malurile mele.Sunt acelaşi fluviu anonimoglindit în singurele aripiale salciei peste care-am păşit,spumegând,

în liniştea dureroasăa talazurilor.



16

FLOARE-DE-COLŢ

Desculţă de gânduri,desfrunzită de vise

îmi cresc rădăcinilepe lujerul ploii,şi-mi legăn ramurilepe creştetul pământului.



17

FLOARE-DE-LOTUS

Arşiţa nopţiicade osândită

de miezul grâului copt.Frunzele crescute

în primăvara morţiimă dor...Flori de lotusorbecăiesc prin sufletul meu

într-o goană nebună...şi cântă.



18

REGĂSIRE

Lângă tinerâul curgea spre izvoare

smulgând primăverii ne-ivitemiresmele florilor,adaugând munteluisărutul primei stele,ce strălucea alături de soare

în inima cetăţiidintre tine şi mine.



19

DEZRĂDĂCINARE

Eşti o mare îngheţatăpe care dorm razele

şi se odihnesc petalele ploii...Dar nicio mare nu seamănă cu alta,numai tu, departe,revenind în minecu stele pe sufletcare nu au cerpe care să răsară,revii de-atâtea ori...răscolind furtunile mele!



20

DORINŢĂ

Aş vreasă mă pot uita lung,

fără să cad în adâncurilecerului de dedesubt,

în slăvile înălţimilorpornite din adâncuri.

Aş vrea să-mi pot frângepumnul destinului,

ce-mi tescuieşte timpul în lacrimi.



21

SPERANŢĂ

Cu tremurânde mâinisperanţa ajunge la tine!

Să nu-i distrugigândul coloanei infiniteurzit în veşnicia umbrei tale.

Aşterne-i limpezi covoare de nuferiplutind alături pe cerul sălbatic,

unde toţi noriimi se agaţă de gene.



22

GRAFICĂ (SAU PRIVINDU-MĂ-N OGLIDĂ)

(inspirată din grafica poetului Constantin Dracsin,la volumul „Zborul“, p. 61, Botoşani)

Iată holocaustul vieţii melecu trepte clădite din zboruri înnegurate.Ascunsă-n pământ

îmi privesc ramurile înfloriteagăţate de cer!Rădăcinile mele plâng,peste mâini sfâşiatede întunericul care-mi ascunde lumina!Şi, ca să mă regăsesc,pe mine întreagă,va trebui să mă privesc de departe,

numai astfel tornada luminiiva putea să-mi soarbăseva din mugurii neiviţipentru generaţiile viitoare.



23

UMBRE DE ILUZII

M-ai hrănit atâta timpcu iluzii,

încât mă întrebdacă nu sunt şi eudoar o iluzie?o nălucire - în licărirea de-o clipă -sau o umbră a iluzieiprintre iluzii.



24

UNDEVA... UNDE...

Am să te-aşteptdincolo de nori,

undeva... unde...se naşte bucuria,undeva... unde...cântecul răsună ne-ntreruptpeste noapte,undeva... unde...tăcerile cântă lacrimile coapte,undeva... unde...imaginea mea va răsăriconfuză printre genele tale.



25

FOC DE TABĂRĂ

Am adunatdin toate pădurile

vreascurile amintirilor...Focul ardea!Tăcerile cântau!Destinul se odihneaşi se-ncălzea lângă ora fântânilor...poate râdea!Ochi-mi străpungeau întunericulşi priveau liniştiţicum fumegă cuvinteleşi cum... din când în când,scânteile

îmi ardeau mâinile sufletului.



26

CINE SUNT?

Nu voi şti niciodată cine suntatât timp cât memoria mea

este mormântulnenumătatelor mele întoarceri.

Dar ştiu că voi renaşte în fiecare zifără a şti niciodată

cine sunt.



27

HOTAR ILUZORIU

Pentru a mă putea întoarce,fie şi aşternută în ceasul mut

al toamnelor,voi rămâne în ceaţa ploii

dusă de vânt,ca o pasăre mută

cu aripi despărţitede propriile-i zboruri,

dintre lumile şi luminile nevăzute,unde mi-am pierdut hotarele.



28

UNDEVA... ÎN MEMORIA PLOII

din ceaţa trupului meuse contopesc gene de foc

în aurore sângerii,din care sufletul renaşteca un miracol orb al vieţii.Undeva...

în memoria trecătoare a ploiieu am lăsat un semn de recunoaştere.



29

DRUM...

Vin de departepentru a-ţi asculta taina copilăriei.

Vin să te izbăvescde păcatul naşterii tale.Vin să-ţi cunosc locul liniştii tale,care, de-aici,nu este decât un loc viran.Vin către inima ta - orizont sângeros

de durere şi tăcere - în dimineaţa timpului răscolitde tremurânde mâini,care răstălmăcesc miracolul vieţii.



30

NOSTALGIA FULGILOR

M-ai culcat între două veşniciica să nu aud

cum doare iarna.Mi-ai smuls braţele de nea

fără să ştii că dragosteaoricărui fulg de nea,oprit pe geană,vine cu o depărtare,

iar fereastra deschisă spre soaremă absoarbe surâsuluidintre cele două veşniciiprin obscuritatea sa albă.



31

ERAM LÂNGĂ TINE

Eram lângă tineo pasăre care-a uitat să zboare!

Un zvon de linişte în avalanşă,un văzduh zidit din piatrăluminat de cuvinte,pe care nu le-ai spus.



32

CLIPA

N-am ştiut că pomii plâng,dar le-am adunat lacrimile

în cuvântul deschis întotdeauna dincolo de mine.

Lanţurile mă strângpe rugul deşertului.Cătuşele timpului mă dorşi-n spatele meurămâne întotdeaunaveşnicia clipei

de-o clipă...!



33

DOAR VIDUL

Mi-ai dăruit, cu o mână,un câmp de cer pustiu,

pe care-am căutat să semăn stele.Cu cealată mână,mi-ai închis cerulcu mantia norilor arzători ai vulcanilor,lăsându-mi şi ultimii copaci desfrunziţi.

Înconjurată de copiii dorului,crescuţi în sufletul meuprivesc acum doar licurici pribegipe care i-am luat drept stele,iar cu mâinile întinsedin cerul meuspre cerul tău

închid în braţele meledoar vidul...



34

ŞIRAG DE ROUĂ

Colind prin câmpiile încă verzisă-mi fac şirag din boabe-de-rouă

de pe firele încă reci ale ierbii.Adun boabe-de-rouă-dimineaţă,

boabe-de-rouă-lacrimi, boabe-de-rouă-durere, boabe-de-rouă-pustie,şi-un singur bob-de-rouă-vis.Le atârn în faţa casei mele,ca pe un talisman,şi aştept, alături de milenii,să vină cineva cu un şiragde boabe-de-rouă-fericire.



35

ATUNCI AI SĂ ŞTII...

Ai pus vreodată urechea la pământsă auzi cum creşte iarba?

Ai lipit vreodată gând lângă gândpentru a mă naşte

în spatele pleoapelor?Ai băut vreodată din izvorul

ce curge către munte?Ai adunat vreodată nuferi

crescuţi pe ape îngheţate?Atunci... poate, ai să ştiide am fost...de mai sunt...de voi mai fi !...



36

ŞI DACĂ…

Şi dacă… mâna mea e prelungireamângâierilor tale…

şi dacă… vorba mea e prelungireagândului tău,

e pentru că memoria mease dizolvă pe retina ta obosită,

în care hoinărescprintre labirinturile tale

căutându-le drumul.Şi dacă… răsuflarea ta

e aerul pe care-l sorb,şi dacă… cuvintele tale

sunt ca un râu nesfârşitcare-mi inundă gândurile,

e pentru cămă caut, încă, prin tine.



37

AŞ PUTEA FI

Aş putea finumai jumătatea ta stângă,

care-ţi plimbă sângele agalesau ţi-l îngheaţă.

Aş putea finumai jumătatea ta dreaptă,care îţi plimbă paşii

în jurul inimii mele.Aş putea fi

numai jumătatea trupului tău,care-ţi călăuzeşte gândurileşi mâinile să se plimbe liniştitede-a lungul trupului meu…

aceleaşi mâini care ştiu atât de mult,dar nu te spun.

Aş putea fi numai jumătatea ta,dar eu nu suntşi nu pot fi

decât întregul tău.



38

MĂ DOARE… ACEASTĂ DURERE

Mă doare cuvântul tăudin vorba abia şoptită

sau poate amintită!Mă doare şi zâmbetul tău

cules din poamele tristeţii…Mă doare! şi iar mă doare

acestă dimineaţă, în care mă trezesc singură,fiindu-mi alături.

Şi… mă doare…!mă doare depărtarea gândului tău,

gândului tău de aproape!Mă doare… şi iar mă doare…această toamnăcum mă dortoate dimineţile fără de soare!cum mă dortoate ploile dezmăţatecernute din poeme ascunse.



39

ZBOR SPRE LUMINĂ

Mi-am ascuns ochii şi inima în spatele cuvântului

când pasărea nopţii şi-a frânt aripile în geamul meu deschis,

când şi-a înfipt ghearele în inima measfâşiindu-mi zborurilearuncate sub pământ,

de unde privesc liniştităcum se înalţălumina cuvântului…



40

ZBOR SAU CĂDERE

Eu n-am avut niciodatădecât liniştea păsărilor

călătoare…mereu venind de nicăieri,mereu plecând spre nicăieri,prinsă-ntre zboruri

cu aripi de mercur.



41

TE MAI AŞTEPT

Te-am ţesut din pânze de păianjentocmai acolo, unde vântul

îmbătrâneşte-copilărind.Te-am cules gând cu gândde la hotareledintre zi şi singurătateşi te aşteptla porţile dinspre miazăzişi mine.



42

PRINTRE LUCEFERI

Sunt stele ce se nascpentru a fi ucise de luceferi !

Şi luceferi prea mândri de lumina lor,pentru a se-mpiedica de-o mică stea,poate, prea mică pentru un ceratât de mare !Dar cum ar putealuceafărul să strălucească atât de tarede nu şi-ar mai sorbi luminadin micile steluţe oarbe-acum ?



43

SĂ-MI MAI SCRII

Îmi place să-mi scriinoaptea târziu,

pe marginea foii albe.Fără cuvinte să-mi scrii!chiar şi în grabă, gâfâind, cu sfială,fără teamă de ecoul sfâşierilor tale.Îmi place să-mi scrii

chiar dacă nu mi-ai scrisniciodată…

Să-mi mai scrii…despre ce-ar fi putut fişi-n veci nu va fi!



44

BABA-OARBA

În văzduhul munteluizodiile se răsucesc liniştite

pecetluindu-mi ochii,zvârcolindu-mi simţurile,aruncându-mă în văzduhul rece al lumii,unde m-am ascuns

în spatele unor constelaţiihrănindu-mă

cu luceferi.



45

LASĂ-ŢI MAMĂ…

Lasă-ţi, mamă,sânii goi să mai pot bea

laptele crud al liniştii !Lasă-ţi mamă sânii goisă curgă lapteledulce şi curatsă mă pot sătura de inocenţă !



46

BLESTEMUL LACRIMILOR

Când pletele melevor mai trece peste

inima ta spulberând-oam să blestem

lumina ochiilor tăi !Am să blestem

şi lacrimile aşternute de noricând iarna-mi bătea la uşă.

Şi-am să blestemşi umbra meaplecată din luminaochilor tăi orbi.



47

BLESTEM CU MÂNA-NTINSĂ

Să nu-ţi deschidă nimeni uşa!Să nu-ţi pătrundă soarele în casă!

Să fii zidit în piatră funerarăşi dus în crânguri fără vară!Îngheţul să-ţi cuprindă braţulce mi-a atins obrazul cu minciună!Blestem cu mâna-ntinsăşi lipită de cruceape care te-ai născut

în zorii dimineţii mele!



49

Volum „Anotimpuri ostile“

Volum apărut la Editura „Axa" Botoşani, 14.08.2000copyright: Viorela Codreanu Tiron



51

Motto :„Sunt vărsa(ă) ca apa şi toate oasele mi-au ieşit dinîncheieturi ; inima mi s-a făcut ca ceara şi se topeşteînlăuntrul meu.“

Psalmul 22, 14



53

ECOUL NAŞTERII MELE

Sunt un copil al cuvântului,născut pe braţele plânsului,

botezat de ţipăt,crescut din rădăcinile lumii,

înecat în apa botezului,de unde mă-ntorcstrigând mereu

în ecoul naşterii mele.



54

TE ROG, NU BATE…

Nu mai bate în uşa cavoului,acolo nu mai arde nicio lumânare

aprinsă vremelnic de tine…cândva…Din adânc,lumina nu va atinge niciodatămâna ta !iar Apa Vienu trebuie arătatăcelui nevrednic s-o bea.



55

AŞTEPTÂND PRIMĂVARA

Îngăduie să crească o nouă tainăpeste cuvintele semănate-n

ţărână!Lasă iarna să le spulbere

în lumina-ngheţatăşi să le-ngroape

în înţelepciunea pământului,aşteptând o primăvarăce va să vină !?!?



56

IARNĂ TIMPURIE

Ninge duios pe sufletul meu.Fulgi răzvrătiţi împietresc

obosiţipe genele timpuluişi ard amintirice-mi cântăresc vieţile trecutepustiite prin veacuriadunate acum în prima zăpadă!Şi, ninge!...Ninge duiospe sufletul primei zăpezi!



57

ANOTIMPUL LACRIMILOR

Anotimp al lacrimilor încrustatepe palmele plânse ale sufletului

mă-năbuşi cu iluzia veşnicieişi flacăra nevăzutăce-mi devorează

în liniştetimpul.



58

ANOTIMPURI ÎNGROPATE

Anotimpuri îngropate revin în memoria timpului meu

unduindu-şi pletelepeste anii mei netrăiţi.Mă strecor, printre clopote,cu dangăt mut,

în toate ungherele inimii talefără să ştii când

îi voi sparge pereţii.



59

ANOTIMPURI PIERDUTE

Anotimpuri pierdute se dezlănţuie în viforniţe liniştite

şi înalţă ramuri de sângece curg ca iedera-albă-sălbatică,unde nimic nu mai aminteşteurma din umbraanotimpului de uitare.



60

ANOTIMPURI BEZMETICE

Anotimpuri bezmeticeprinse în jocul ielelor

dănţuiesc pretutindenişi vor să mă-nhaţedin casa luminii.



61

ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT

Vine anotimpul încătuşăriice-şi zornăie zalele

pe tâmplele mele; îmi scutură pământul de steleacoperindu-mi lumina,de unde ţâşnesccu strigăt înalt

în ecoul prunciei.



62

ANOTIMPUL TĂCERII

Am adormit în anotimpul tăceriial reîntoarcerii,

al sufocării,al destrămării cuvântuluipândind fereastra strigătuluidin răvăşitele pleteale adevărului.



63

ANOTIMPURI RISIPITE

Sunt primăvara de pământevaporată pe soare

Sunt toamna din pământrisipită-n ţărânăce a rodit prin vara uitatăşi-aşteaptă scuturareaseminţelor iernii.



64

ANOTIMP FĂRĂ TRUP

Sunt amintireaunui anotimp fără trup,

fără numeuitat pe drumul cenuşii

în candele de sânge,contopit în umbra mormintelorfără timp,fără trup,fără lumânări.



65

ANOTIMPURI INERTE

Când marea va creşte pe munteca floare-de-colţ

şi izvoarele vor umple văzduhul,fără cântec de ploaie,voi deveni pasărea măriipe genele valului,transformându-mă-n paleta de culori,fără nicio culoare…cu care-ţi voi pictaanotimpurile toate.



66

VĂD, DOAMNE…

Acum, văd, Doamne,văd prin negura luminii

liliecii cu aripi lipiciose,ce vor să se agaţe de mine,

cum s-a agăţat patimadurerii nebune…

Văd, Doamnecum arzi aripi negrece fâlfâie-mprejurul meu în vârtejuri.Şi… văd, Doamne,acum văd !cum le preschimbi în petala luminii,pe care mă aşterni

în boare de rouăcu miros de primăvară.



67

MAI DAŢI-MI LACRIMI !

Daţi-mi lacrimisă pot plânge sufletul meu

mort de milenii…Daţi-mi lacrimi !

să pot spăla păcatele omeniriişi-ale pământului… ce ne-ndură…

Daţi-mi lacrimisă mă pot aduna din ele

în cristale de mir,răscolind deşerturi

începute şi sfârşite în inima unui Crist !



68

OBOSEALĂ TÂRZIE

Am venit de departepentru această oră târzie

să-ţi cumpăr taina cu umbre arsepe buzele taledin care mai răsar trandafiripe chipul globuluirostogolit în aceeaşiveşnică oră,

obosită…târzie…



69

MULT PREA TÂRZIU

Vii prea târziusă te regăseşti flacără albă

pe trupul meu de fum,să te regăseşti – căutându-te -strop de rouă pe aripi de fluturiscuturat pe umerii mei târziu,

mult prea târziu.



70

OSTILITATE

Am fost un ieri în drumul tău de mâine

smuls din scorbura vântului,păşind în urma zborului mâine ,totdeauna ostil în iluzia vieţii,

în care ghilotina auzului îmi picurăveşnicia-n coloşi.



71

CUMPĂNA DORULUI

Veşnic albită în cumpăna dorului îmi legăn ostatecă inima,

alături de a ta.Aplecând dimineţi

în izvorul luminii,tresar de uimirecând trecişi nu te opreştila cumpăna doruluiveşnic albită în mine.



72

ÎN ŢARA ÎN CARE-AM PLECAT

În ţara în care-am plecat,nu mai sunt vise şi nici amintiri,

sunt doar tăceri ascuţite,tăceri văduvite.În ţara în care-am plecatnicio pasăre nu mai cântă,cad numai frunzepe schelete de arbori,peste cutremurate izvoarece au uitat să mai curgă.În ţara în care-am plecatnimic nu mai estedin nimicul ce-a fost !



73

DINCOLO DE VIS

E oracând se dezlănţuie ultima clipă

în deşteptarea celei dintâi,cu labirinturi bezmetice,peste scufundări prinse-n inelul vârtejuluila limanul ruinii străfulgerate de vis,

în împietrirea oreide dincolo de mine,de dincolo de vis…



74

AMINTIND DE UN VIS

Pentru cine au tras clopoteleşi orologiile au oprit timpul

făcând inima tainic să bată între două mătănii,atunci când milenii veneau…atunci când milenii plecau…„Bun venit dragoste !“ – mi-ai spus

în ecoul plecăriiamintind de un vis

în prag de uitare.



75

DESCÂNTEC

Eu sunt doar un vaierşi-un cânt aiurit…

darca pasărea am cântat,ca iarba am crescut,ca ploile m-am risipit

pe pământ nisipos,ca soarele am luminat

pentru o inimă stearpă,ca descântec m-am subţiat

în miresme de varăaromindu-mă-n cântec de leagăn,

balsam pentru rănile tale.



76

ADORMITĂ ÎN UMBRĂ

M-am trezit în zoriadunând imortele

pentru-un mormânt deschis,adormind

în umbra unei inimice nu a arsniciodată.



77

CLEPSIDRA

Mi-ai lăsat viaţa să curgă încet în clepsidra timpului fără de timp,

unde nisipul se topeşte în incandescenţa culorilor evaporatecând nu mai existdecât prin aceste cuvintearuncate din timp.



78

SĂ NU MĂ DOARĂ…

Am colindat prin ruguri de frunză moartăcu triste flori-de- brumă

din parcul meu de-odinioară…şi-am adunat atâta memorie azi…să-mi amintesc să nu mă doarăamurgul veşted

în care-un vânt neostoit,mi-a împrăştiat frunzele .



79

CÂNTEC DE LEAGĂN

Fug din braţele ploiiaşa cum fug din braţele tale.

Mă ascund în miriştea uitării încununată de moarteape care mi-ai pus-o-n braţe,

ca pe un prunc,spunându-mi liniştit :

„Leagănă-ţi pruncul, iubito !“



80

CÂNTEC DE SCRUM

Când timpul meuse adună în întregul destinului

mă răspândesc ca un cântecpeste rădăcini de scrumcăutându-le mugurii.



81

CÂNTEC SURD

Cântec plămădit la masa tăcerii,apleacă-ţi privirea

spre notele ce sar în cupele de fum,zămislite din împietrirea timpului,unde izvoare feciorelnicese răsucesc în pământul închisarzând dimineţipe pragul nevăzut

în cântecul surdal unei memorii desculţe…



82

CÂNTEC DE FLAUT

Inima mea mai ascundeluminoase note de flaut,

ce iscă sonuri vrăjite întru orbirea întunericului.



83

LACRIMI PE NISIP

În nemurirea clipei care vine– déjà trecută-n veşnicie,

las lacrimi de nisip pe stelesă-ţi lumineze drumul către mine.



84

ROD PESTE LACRIMI

Sunt rod peste lacrima frântăoprită în timp,

tăinuită-n mileniide adâncurile pământului,ca rugă peste anii meiuitaţi în câmpia castanilor.



85

LACRIMA ALBĂ

Din toate marginile pământului,adunată în mine,

trăieşte lacrima albă.Mă contopesc odată cu ea

în toate ploile timpuluirăsucit în mine…Ascunsă în zborul luminiite privesc cum încercişi acumsă-mi despici lacrima albă…



86

AMURGUL DIMINEŢILOR

În amurgul dimineţilor talemi-ai agăţat pe umeri

stele-de-mare,peste sumedenii de trestiiaruncându-mă

în drumul zăpezilor.



87

ELIBERARE

Tăcerile sunt lacrimi în inimile arborilor

cu praguri verzi,unde mi-am îngropat amintirile,de unde tâşnescrisipindu-mă

în ţipătul arborilor.



88

SCULPTURALĂ

Lacrimi de ceară,se preling

pe chipul lumânăriirămasă fără flacără.Le împietreşteviscolul inimii tale,le dăltuieştevântul,ploaia,şi grindina.



89

CĂUTĂRI

Caut şi nu ştiu ce caut !caut un ciob

din inima spartă de lacrimi,un ram înflorit,un ţărm fără talazuri,o sărutare de vânt.Caut, poate,fântâna sărutuluidin răsăritul albastru

în respiraţiadintre tine şi mine…Cautşi nu ştiu ce caut,dar… caut !



90

IARĂŞI MĂ-NTORC

Iarăşi mă-ntorc în răsărit să-mi regăsesc lumina.

Iarăşi mă-ntorc în luminăsă-mi regăsesc tonurile.Iarăşi mă-ntorc în tonurisă-mi caut nuanţele,şi-apoi mă întorc în nuanţesă mă pot regăsi

în răsăritul întoarcerii.



91

ÎNDRĂGOSTIRI REPETATE

M-am îndrăgostit de ploaieaşa cum ea s-a îndrăgostit

de lacrimile mele.M-am îndrăgostit de sălcii

aşa cum ele s-au îndrăgostitde răscolirile pământului meu !

M-am îndrăgostit de pământaşa cum el s-a îndrăgostit

de rădăcinile mele.M-am îndrăgostit de rădăcini

aşa cum ele s-au îndrăgostitde negura trandafiriea timpului meu…

vremelnic timpal îndrăgostirilor mele !



92

AM IUBIT FĂRĂ NUME

Am iubitcu neştiutoarea iubire,

în legănări sălbatice,cu furia însingurăriişi cu nestrămutarea

în neînfrângere.Am iubitcu toate rădăcinile adormitepe coridoarele copilăriei,

într-o nuntire a timpuluifără de nume.



93

CAUTĂ-MĂ…

Sunt asemeni râuluicăruia i-ai ferecat valea

în gheţuri şi zăpezi.Va trebui să pui urecheape capul de cremene verde,al gheţii,care ca o lespede de pământmă sugrumă ,să poţi auziun susur surd…semn că, poate,am fostsau mai sunt…



94

MĂ DOR CLOPOTELE

Mă doare piatra aprinsăde pe tâmplele muntelui.

Mă dor păsărileşi izvoarele,şi fluviile volburatepână la floarea-de-colţ…Mă dor braţeledin piatră aprinsăce-mi sunt clopotefără bisericăce strigă-n pustie.



95

VÂNTUL DE NOAPTE

Sunt ultima boare a zileidin vântul de noapte.

Privesc în oglinda de gheaţăinima numărându-şi bătăileprin respiraţia mestecenilor

în faţa unui sfârşit ce curgeca o muzică printre frunzeridicându-sedin ultima boare a zileiodată cu vântul-de-noapte.



96

PRETUTINDENI… NIMICUL

Pretutindeni voi găsiNimicul adunat de nicăieri…

Nimicul mă va prinde de mânălasându-mă pretutindeniadormită la poalele cerului !



97

TRECUT FERECAT

Mi-am închis trecutul undeva… în spatele memoriei

să pot deschide uşa prezentuluiferecând toate porţiledinspre mine.



98

AMINTIRI ÎNGROPATE

Amintirile…sunt asemeni frunzelor îngropate

niciodată uscate deplin,oricând roditoarede copaci seculari.



99

SOSIRE ÎN PRAG DE ÎNTOARCERE

Am venit din trecutşi-am iubit

poate o pasăre,poate un pom,poate un rug…pendulând între cer şi pământca o vijelie,sau boare,ori umbrămă strecor sub pragul tăuobosit de prea multe întoarceri

în bezna luminii.



100

POVARĂ

Povară de durerenimeni nu te ridică !

nimeni nu te ia !şerpuieşti,ciopleşti,macini,prefiri,praf fin te împrăştii

înnegurându-mi lumina…



101

ÎNCĂTUŞARE

Închisă-n grădina cuvântului îmi semăn ambrozii

pe mări de ametistlegându-mi mugurii de valuri.



102

INSOMNIE

Plutesc rătăcită prin cele patru zări în corabia-mi salcie;

mă împodobesccu infinituride-stele-rebele- brăţări,far să-mi fiespre ţărmul de linişte,care, parcă, tot mai multse depărtează de mine.Târziumă trezesc eşuândcu infinituri de-stele-năluci- brăţări

în barca somuluice nu mai vine.



103

TAINIC VOR BATE CLOPOTELE

bisericii tale închipuite.Tainic vor găsi lumânările

lumina altarului tău.Tainic vor răsunaşi clopotele în mine…ecou mutpeste văi pustiite.



104

CLIPA TĂCERII

Orologiul mai bateclipele nopţii de viaţă

şi pironesc tăcerile ploii în braţele melevăduvite de mâini.



105

AMINTIRI RĂTĂCITE

Pribegesc şi-acumpe tâmplele tale pustii

şi-ncerc să te adundin amintirea visului aromit

în chemarea destinuluiaşternându-mătimpului-florii-de-cactus

în singurele amintiri,ce plutesc sub pământ.



106

GÂND FRÂNT

Din frunzele năpădite de brumădin valea soarelui în care m-ai dus

a mai rămas doar gândul frântde ploaie,vuietşi fâşâit de şerpi,ce stau la pândă,ca un ecou prelungce saredintr-un nimic

în alt nimic.



107

PRĂPASTIE

Dezlegă-mi mâinile de aşteptare.Sfâşie-mi aceste tăceri,

lipindu-mă gândului tău,gândului tău de aproape;fă-mă inel peste muguriice se ridică acumvoind, parcă, să umpleprăpastiace curge dinspre tine.



108

ÎNTÂIUL BLESTEM

M-ai aruncat bulgăr-de-pământpe cer,

m-au acoperit norii,m-au străpuns fulgerele,m-au hăituit vânturile nordului…Şi-acum… aşezată pe umerii ploii

îţi trimit dezmierdările ei,cu grindina întâiului blestemsmuls din tăcerea vânturilor.



109

BLESTEM

Ruină fii pe chipul meustrăin de tine acum.

Dar pentru albastrul sfâşiat în care mi-am dus dorul înspăimântat de vis, în care rodul meua devenitlacrima frântă,umilăşi sfârşităRuină fiipe chipul timpuluide-a pururi !



110

BLESTEMUL-OGLINDĂ

Săgeată porneşte blestemul-oglindăunde arunc acestă iubire obosită

ca pe o piatră în lacul de foc,de unde aştept, liniştită,să te înalţi odată cu cenuşaţăndări făcându-mi-se oglinda

şi chipul din ea.



111

PEŞTERA NEMURIRII

M-am aşternut ploaie-de-varăpe umerii sufletului tău

lăsând lacrimasă despice ura iubiriidin iubirea urii,scuturând toate blestemele

în peştera nemuririi.



113

Volum „Ochiul somnului, darul iubirii“

Volum apărut la Editura MUSTANG – BUCUREŞTI, 2005/, cu sprijinul Ministerului Culturii şi a Fundaţiei Culturale Est – Vest. Bucureşti

copyright: Viorela Codreanu Tiron



115

În memoria tatălui meu, Ştefan.

Motto:„...Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoatesunete plângătoare....Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toatănoaptea pe ramurile mele.“

Cartea lui Iov



117

ÎNVAŢĂ-MĂ!

cum să opresc timpul acestace curge haotic?

să-ţi pot strecura printre geneo mângâiere,un cântec,o poezie,un cuvânt– ca o lumină adâncă -frumos să încolţească

în inima ta.



118

NEPUTINŢĂ

Doamne,m-ai aşezat la începutul unui drum

atât de lung, atât de greu !Şi-n drum mi-ai semănat tot lumânări aprinse

în locul copacilor verzice-aveau să-mi ţină de umbră,să nu mă ardă năvalnicul soare de viaţă.Lumânările mi-au luminat drumul

în noaptea eclipsei totale,dar lacrimile-iernii mi-au ars mâinile ce voiau să-mbrăţişeze

flacăra albă şi blândă.



119

CUI ÎI PASĂ ?

Cui îi pasă de îngândurareaşi tristeţea stelelor ce coboară în mine?

Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng,de râul ce se aruncă în lac,unde pluteşte umbra meamână în mână cu imaginea ei în apă?Cui îi pasă de cerul fierbintecu suviţe cărunterămas de la norii ce nu mai suportă albastrul?Atâtea întrebări îmi rămân...la care universul răspundemereu cu marea lui muţenie!



120

CUI SĂ STRIG?

Ce rost să mai strig timpului,acestei lumi inerte şi surde?

când nu mai pot găsilacrima din ochii timpuluiiar sufletul lumii...s-a stins în aduceri-aminte.



121

URSITOARELE

De la naştere am fost înfăşată într-o pânză ţesută din lacrimi,

ursită să plătesc poliţa,pe care Natura – sora Soartei –mi-a scris numele.Ursitoarele mi-au lepădat în leagănlacrimi peste lacrimidin care să-mi fac coliere-mătănii,să nu mă plictisesccând va veni adevărata durere.



122

TIMPUL MEU

Timpul meu unic,aparte de celelalte timpuri,

s-a scurs atât de încetpe lângă mine,

încât nu mai ştiude l-am avut,de-a fost cu-adevărat al meusau nu a fost decâtiluzia unui timp,răstălmăcit de doamna Vreme.



124

ROUA PRIVEGHIULUI

Pumnul dimineţii mă spalăcu roua priveghiului,

lovindu-măcu năpasta naşterii mele,

în care simt tânguireacu toată pustietateaşi tristeţea vieţiice trece pe nesimţite

împovărându-măcu tainice spovedanii.



125

ZBATERE

Mă cheamă laculoglindit în ochiul nemilos al cerului

de unde coboară nori grei în sumbre tăceri de eternitatepe zborul meuce nu e decâtzbatere

între ziduritemeinic zidite.



126

CEEA CE NU ŞTIAI...

Îţi spuneam odată că sunt piatrăceea ce nu ştiai...

era că fiecare piatră a trăit somnul pietreişi a văzut cum văd şi euprin somnul pământului,prin somnul aerului,prin somnul apei,prin somnul trupului.Numai nesfârşitul dans al luminiin-am reuşit să-l vădpentru că lumina...lumina nu doarme niciodată!Şi-atunci...m-am întors

în somnul pietreişi-n mine,

în uitareşi-n aduceri-aminte,ascunzându-mă în miezul munteluiunde ochii ce privesc,nu pot pătrunde!



127

NIMENI NU VEDE

Iubirea a căzut pe nevăzute în adâncul unei prăpăstii de nori,

tocmai acolo... unde ochii pescăruşilorplutesc obosiţi pe fundalul furtunii,iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.Şi nimeni nu vede!nimeni nu simte!că-i lipseşte ceva!?...Dar cine mai poate vedea?!...când ochii noştri orbesc

de vuietul vântului,când ochii orbilor

sunt păsări moartearuncate-n pustiul de munte?şi ochi de sticlă urmăresczborul văpăiicare nebănuit se stingeprintre genele coborâte ale uitării

de semeni.



128

MĂ ÎNTREBI CINE SUNT ?

Sunt labirintul strigătului ziditla hotarul iluzoriu al plânsului.

Sunt piatra presată în munteşi fulgerul ce spintecămuntele în două.Sunt parfumul crud al zăpeziice caută fulgul cu formă perfectă.Sunt vântul ce-ţi soarbe tristeţilecioplindu-ţi briza pe faţă!Sunt viitorul-prezentdin zvonul luminiice-ţi împlinesc dimineaţa

de vrei!



129

DAR... MAI POT FI...

Şi somnul pământului adormit în tine,şi creanga stingheră ce-ţi biciuie ochii,

şi piatra aruncată-n drumde care mereu să te împiedici!Pot fi vântul aprig al iernii

în umbra din noaptece-ţi frâng dimineaţa!Şi mai pot fi...o, da! ...mai pot fidrumul ce duce la marginea eternităţiifără a-ţi arăta abisul înnemuririide dincolo de ea!Pot fi... şi sunt

blestemulsau binecuvântarea ta (?).



130

ZVONUL SIRENELOR

Sunt năvala şi mângâierea valurilorce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelorce vine de prea departe de tine.De ce ţi-e frică să atingi această mareprea plină de mistere unduitoarece se sfarmă de maluripentru a pleca mai departe ?Prinde măcar acest valce vine spre tine !Şi strânge-l !Strânge-l în mâinile tale.



131

IEDERA-SĂLBATICĂ

Sunt iedera-de-nepătruns,altoi al iederei-sălbatice cu iedera-nebună,

ce împresoară de-a valma în dezlănţuita-i îmbrăţişare

peretele de stâncăşi toţi copacii din preajmă !Priveşte-mă cum cresc !

revărsându-mă şi iar revărsându-mă, în uriaşe şi grele perdele zdrenţuite

deasupra capului tău, –mereu-mereu deasupra capului tău !



132

PRIVEŞTE-MĂ !

Sunt ghemul de algeprins în vâltoarea apelor.

Miezul de singurătate,frumoasă şi rece,ce trece prin lumeca umbra unei deşertăciuni fără nume:

învăluindu-te,adunându-te,

risipindu-te!



133

UNICA ORĂ A ZILEI

Când se întunecă devin cenuşie,mă dizolv în obscuritatea opacă

odată cu gândurile în această unică oră a zileiplină de semnificaţii,ce-mi bate în uşă :e ora ispăşirii,mereu izbăvită,nicicând ispăşită.



135

UN LOC DE NICIUNDE

Cum să găsesc acel loc de niciundedintre casa mea şi lume,

dintre tăcerea universuluişi vocea ta ce nu se mai aude ?Cum să găsesc acel locascuns în crăpăturiledin miezul pământului ?Cum ?



136

VISUL DE STICLĂ

Ca să ucid întunericuldin adâncurile sufletului

trebuie să înotprin fumul existenţei;să mă reîntorcdincolo de începuturisă aflu şi să găsesclimanul luminii ocrotitoarece arde în visul de sticlă.



137

ÎN DIMINEAŢA CUVÂNTULUI

Mi-am aşternut anii întregipe petalele ploii,

încet să-mi spele păcatele,peste care, fără sfârşit,vor trece clipelestrăpunse de strălucirea luceferilor

întorşi în dimineaţa cuvântului.



138

ÎNTOARCERE

Ai băut din izvorul uităriicrezând c-ai să scapi de tainele

şi tainiţele memorieifără să-ţi pese de vârtejul-destinuluice duce spre cerşi-ţi conduceeterna întoarcere,naştereşi renaştere,până la iertarea păcatelor.



139

O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI

Mi-am îngropat mâinile în cerle-am înfipt

în pământ, în piatrăşi-în lut...peste tot am umblatşi am căutato inimă fără ascunzişuripe care s-o pot ţine în mâini.



140

TOATE LACRIMILE

Toate lacrimile le-am ascuns în mine.Şi toate mângâierile neprimite

aşteaptă în străfundul inimii mele...Dar toate sărutăriles-au opritpe varga vântuluisă-şi soarbă speranţeledin vuietul lumii,din liniştea adâncurilor tăinuitede zvârcolirea izvoarelor.



141

PENTRU O CLIPĂ

Pentru o singură clipăam fost candela vie – nedespărţită -

de la căpătâiul sufletului tău,după care...m-ai aruncat flacără-mută

în urma paşilor tăiunde limbi de foc au năvălit

înlăuntrul meupârjolindu-mă.



142

DE CÂTE ORI?

De câte ori am pândit visele tale în visele mele?

şi am văzut umbra iluziei în arabescuri stelarecând valurile-mi sărutau picioarele?!De câte ori am ars la porţile măriiamintiri-rătăcite flori-de-vis-ofilite

în tăcute ecourişi liniştite-neliniştisfărmate-n albia somnului de nesomn?!



143

EXISTĂ CÂNDVA?

Aerul şi pământul au rămas nemişcatedoar inima mea a tresărit...

inima mea alături de a ta,ce sălăşuia înlăuntrul meu.Bucuria şi-a luat zborulspre cele patru zări deodatăde unde tu – cândva – te vei adunapentru a-mi limpeziizvoarele cutremurate.



144

ALTAR DE RUGĂCIUNE

Fă din sufletul meualtar de rugăciune pentru tine!

Ocroteşte flacăra albăşi aşază-mă candelă-vie,

în templul inimii tale!Pulberea sufletului meuaşterne-o pe stele!de veghe să-ţi steaatunci când ţi-e teamă,şi călăuză să-ţi fie

în drumul întoarcerii!



145

PUNTE PÂNĂ LA CER

Privesc stăruitoraceste forme-informe,

ca ruga atâtor flori fără nume,ce se ascund

între mister şi concret, între viaţă şi moarte,şi prind curcubeulatunci când bea apădin sufletul meupunte făcându-măpână la cer.



146

O TOAMNĂ BEZMETICĂ

O toamnă împrăştiatătrece mereu peste mine

când soarele răsarede dincolo de răsfrângerea clipeiunde veşnicia-mi sparge liniştităcerul şi ferestrele soareluizvârlindu-mă pe o creastă de vânt.



147

UN LOC ANUME

Daţi-mi un pământ nou în care să-mi pot înfige rădăcinile

cu aripi până la cerun pământ nou ca o viaţă nouăcare să nu-mi amintească nimicde pământul unde am fost

atât de tare rănit.



148

FLACĂRA

Sunt flacără vie în cimitirul umbrelor noastre

unde se mai preling nori-de-flori în sipetul lacrimei,prefirând acelaşi cer cu lavă de sângece sfarmă lespezile ochilorsub cutremurate pământuriadunate în mine.



149

GRAFICA CERULUI TĂU

Pe grafica cerului tău cinevaa şters numele meu, fără voie.

Şi-acolo,a rămas doar umbra iluzieice arde-n pâlpâiri întrezăriteprin labirintul haotic,

în care memoria ploiidezveleşte păcatele omenirii.



150

CUM…?

Cum să-mi găsesc liniştea în casa sufletului meu

mai asurzitoare decât tunetul,mai puternică decât un hohot de râsşi mai năprasnică decât furtuna?



151

CINE MAI ARE TIMP?

Flăcări aprige se învolburează în străvechile inimi din încăperile trupului.

Dar cine mai are timp?să vadă cum reflexele sângerii ale flăcărilorse-mperechează cu umbre prelungi?Şi cum din văzduhul amurguluicad cristale albastre – de gheaţă !?Cum gânduri viscoliteaduc amintiri greleşi le leapădă în aceleaşi încăperi

preapline de-acum?Cine?...Focul rupe din mine,cu mânie şi-nverşunare rupe...Şi tu ?...Tu, plângi că te doare imaginea flăcării?



152

NIMICUL DE PRETUTINDENI

Nimic nu-mi mai aminteşte de tine!şi nimic nu mai poartă numele tău!

Doar luna, uneori, îmi plânge pe umăr, întrebându-mă unde eşti!?Şi eu nu ştiu ce să-i răspund:pentru că ... steleles-au ascuns în luceferi,luceferii s-au învelit cu nori,norii au uitat să se joace,

joaca a uitat că există!şi doar miresmele unei tristeţi înmărmuritemai aşteaptă o stea căzătoare,să-şi pună o dorinţă

în această atmosferă,inertă…compactă.



153

FATIDICA ORĂ

Mi-au albit amintirilede-atâta aşteptare

în visele ce au pierdutdin frumuseţea cireşelor coapteşi se ofilesc în pajişti pustiitede vreme,şi, poate, prea devreme.Credeam că păcălesc timpulascunzându-mă în amintiridar ora ora bate mai departe...nestingherită de trecerea anilor mei,pentru că ea ea e ORA !!!



154

CRISTALE FUMURII

S-a stins timpul amintirilorpe suflet au început să cadă

sonorităţi cristalinece se răsfrâng în mii de vibraţii.Cu mine au rămas înserările-nneguraterupte din liniştea frunzei încă verde

căzute.Pământul îşi revendică – şi el – acumverdele-crud rătăcit în cristalul fumuriu

al muntelui de gheaţăcare mă cheamă,

mă strigă,mă ucide.



156

NICIODATĂ

Vânturile de nicăieri,de pretutindeni

se-adună întotdeaunala mine în casăcând bucuria îşi face culcuş

în inima mea.Sărmane vânturi! ce nu ştiucă inima mea,niciodatănu va ajunge

îndeajuns de bătrână, îndeajuns de uscată...să nu mai poată simţi

bucuria,durerea,

şi jalea.



157

DEASUPRA ABISULUI

Amintirile se leagănă,parcă voind să adoarmă,

deasupra abisuluişi caută,aşa adormite cum sunt,caută un punct de sprijin,o voce să le îndrume iar...

Împrejur totul e... umbră?penumbră...?!lumină... !?Să fie, oare,o lumină prin preajmă?



158

LINIŞTE ZĂDĂRNICITĂ

Stele-de-foc se ridicăşuierând către cer,

ca lebedele însetate de văzduh.Privesc zvârcolirile luminilor coloratecu calmul omului

în sufletul căruia se răspândeşte,adunându-se,toată suferinţa omenirii.



159

ÎNTEMNIŢARE

Toţi ajungem în ţara ce se întindepână la graniţele nemărginirii;

acolounde firul apei pătrunde

în pădurea fermecată,izbindu-se de colţii ascuţiţi ai pietrei

din valea- blestemată,unde ne-am întemniţat amintirile.



160

STATUIA INDIFERENŢEI

Priveşte cum creşte ura în minţile străine!...

cum se întinde ca aburii ciumei în timpul molimei!Priveşte cum iu bireadin sufletul lumiise stinge agonizânddupă începuturile cuvântului.Dar nimeni nu vede!nimeni n-aude!...şi totul rămâne închis

în statuia indiferenţei.



161

TĂCERE ETERNĂ

Unde sunt simţirea şi adevărul?În jurul meu e doar tăcere:

tăcerea eternă, a feţelorşi a naturii în sine,prinsă în gheara fricii de neprevăzutde tentaculele metamorfozei,

închise în inima pământului,cu eterna sfâşiere a pierderii.



162

RĂSPÂNTII

În gura nopţilor fără de noapte,pe buzele zilelor fără de zi

se-aşterne tăcerea prelungă,a timpului netimpuit,de la răspântia veacurilordintre tine şi mineacolo... unde râul lacrimilorse-ntâlneşte cu râul disperării.



163

DEZGOLIŢI-MI LUMINA!

De-abia se-ntrezăreştelumina din adâncuri

Aerul de-nălţimie prins în păienjenişul de algece mă ţes şi re-ţes

în putreziciunea adânculuide unde strig:

Dezgoliţi-mi lumina!



164

UNDE?

Se contopesc izvoarele subteranefără putinţă de împotrivire

pe nevăzuteneauziteşi nebănuite albii ascunsecum fără putinţă de-mpotrivireiubirea zăgăzuită rupe stăvilarelecu un torent nestăpânitrostogolindu-te...Unde?



166

UITATĂ-N UITARE

Uitată-n uitare,inima mea

a uitat să mai bată;doar urma unei zbateri de aripimai pâlpâie din vreme-n vremeuitată şi ea

în oboseala unui zborde niciunde chemat,de niciunde venit,

încremenit în uitare.



167

POATE…

A fost o naştere !A fost o moarte !

şi a mai fost… poate ceva între ele…un cântec duios…sau un vaiet… !Spuneţi-mi,ce-a fost ?!...



169

ACEL CEVA NEMĂSURAT

Un dor înspăimântător de luminămă îndeamnă să smulg

învelişul acesta străin,de deasuprasaudin adâncurile

întunecimii oarbe,unde… umbre de tot felul hălăduiepentru a-mi umple singurătatea hăituită.Şi-n această înverşunare a doruluipână şi-n umbra absenţei am să cautacel ceva nemăsuratde deasuprasaudin adâncurile clipeiunde se naşte lumina.



170

LUMINA MAGILOR

Am împletit stele în fulgerealbe,

arzătoare,ascuţiteşi-albastră săgeatăle-am trimis

în miezul pământului,pe creştetul muntelui,pe albia râuluisă potolească clocotul răuluişi să aducă, încă o dată,Lumina Magilor

ce-a fost odată ( ?)



171

MAI AUD ŞI-ACUM...

Mai aud şi-acumvuietul din cântecul privighetorii

întemniţate,dezlănţuit ca o vijelieasupra câmpiilor mele întinseunde mai cântăun cerşetor în noapte...



172

CUNUNATĂ CU TIMPUL

Cununată cu timpul,destinul

mi-a făcut rochie de mireasădin mătasea prăfuită a amintirilorce mă trag spre un trecut

– veşnic prezent -din câmpiile-nfloritesub un cer încărunţit de stele.



173

PRUNCUL SINGURĂTĂŢII

Legăn şi acumpruncul singurătăţii...

Îl hrănesc în neştirecu lapte-de-lacrimi,cu rouă-de-stele,chiar dacă ştiucă-mi secătuieşte inima,şi-mi frânge mâinilecu greutatea lui...chiar dacă ştiucă-mi oboseştepână şi gândurile sterpe.

Legăn şi legăn ...poate va adormi măcar o clipă.



174

CUVINTE

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,rămase nespuse,

pe toate le-am culesşi le-am spălat cu rouă-de-soare.Le-am presărat pe ropotul ploiişi le-am înfipt în mare,de unde valul le va aduce la picioarele tale.Să nu te apleci!Eu am închis o dată valul în mâinişi-am presărat fire de iarbăpe creştetul universuluişi-am văzut:Deasupra...Dedesubt...Nimicul îşi face culcuş.



175

MĂ ŞTIU CUVINTELE

Cu o luciditate nelegiuitămă ştiu cuvintele sugrumate!

Cum mă mai ştiu!?...mă ştiuprecum propriul meu complice,care cunoaşte prea multe despre sine.Şi-n toată această întunecimecine s-ar încumeta să-mbrăţişeze

aceste cuvinte?



176

FĂRĂDELEGE

Ceva, undeva,rătăcit înlăuntrul meu

era pe moarte,dar în adâncul inimii mele

învârtejea tristeţi arzătoarece nu-l lăsau să moară...şi-acel ceva... se ridica acum

încet,necontenit,dureros,şi nu voia să se potolească,pentru că...săvârşisem o fărădelegede neiertat:

Iubisem!



177

POARTA DE LA MARGINEA ZILEI

Dintotdeauna am fiinţat în ziua visătoare, - pierdută în ea înseşi –

în miezul căreia se împleteau,se coceau şi răzbăteau grijile

pustii ale trecătorilor.De aceeaam rămas la marginea zileişi n-am îndrăznit să trec…să calc pe cochilia

blând arcuită a după-amiezii,pentru că am ştiutcă pământul, în visarea sa,nici nu va observacând voi păşi peste hotarele lui,şi-atunci ,totul se va ştergeşi va fica în vremurile de demult,

înainte ca istoria să înceapă, înainte ca visul să existe.



178

TRECUT ÎN… NOAPTE

Dintre toate poveştileadunate la rădăcinile primăverii,

numai tu ai trecut, demult, în noapte,şi-ai rămas pentru totdeauna

în adâncul cerului.Mi te-ai strecuratpe sub ploia de stele,mi te-ai cernutprin moara-nopţilor neşfârşiteşi-ai mers cu paşi maripe infinitele ei cărări,uneori – acoperit de învălmăşeala stelelor,alteori – nevăzut ochilor meiadânciţi pe prispa copilăriei,dar întotdeauna, - întotdeauna - ,

în intervaluri lungi şi muteşi-n timp ce veşniciile se sfâşiau

să-mi strabată singurătatea.



179

DE-ATÂTEA ORI

De-atâtea ori am plânspe umerii ploii

ce-şi fura furtuna din norii mei.De-atâtea ori am plânspe umerii nopţii,ce se-aduna din zilele melegoale de timp şi de tine.De-atâtea ori am plătitcerşetorilor de somnsă te aducă în visele mele,să pot plânge pe umerii tăi,ce nu-i mai găsesc

nici aici,nici altundeva.



181

LINIŞTE…

O lume de palide umbrese mişcă-n-mprejurul meu.

Balsam din razele Luniinu mai coboară …şi tac lungile mele dureri,când hora de vise

se rupe mereu.



182

MULT PREA CURÂND

O singură clipă am putut zărilicărirea iubirii

şi-o singură clipă am auzitecoul strigătului ce se-nălţadin spatele ei.Dar mult prea curânda dispărut acestă licărireşi mult prea curânds-a stins şi sunetul…de parcă m-aş fi pierdut de-odată

pe o scară de piatră…silită să cobor

în necunoscute genuni,atât de apropiate de malurile verzi –stăvilitoare peste lumina obosită

a unui cretos clar de lună.



183

UMBRE DE SUFLET

În liniştea părăsităa acestei cetăţi a morţii,

albă,adâncă,aridă,se ascund umbre amorfe

în cele mai întunecate unghere.Se furişează iute şi tiptil,voind să treacă – parcă neobservate –

pragul mormintelor.



184

FIRUL DE PĂR ALB AL MAMEI

Îmi despic anii maturităţiipe-aceleaşi câmpii nesăbuite

ale copilăriei,unde - abia acum - descopărdurerea şi sfâşiereadin firul de păr alb al mamei.



185

LOC DE ODIHNĂ

Casa mea a devenit loc de odihnăpentru furtună şi vânt,

pentru ploaie şi grindină,pentru fulgere şi nebunie.



186

MOARA TIMPULUI

Cerul îşi divulga în ziua aceea misterul,

îmi dezvelea moara timpuluişi-mi cernea făina clipelor mele -

făina nisipoasă, făina nebunilor -şi tărâţa orelor steriledin care să se coacătoate culorile şi aromele taineidin plasa văzduhului,pentru a mă (des)prindede ţesătura iluziilor.



187

DE CE-AŞ DORI ?

să evadezdin lumea iluziei pure ?

unde apărată de orice relemă pot întoarce, oricând,din trăirile de aziale învelişului meu trupescla starea de nou-născut ?şi unde să fug ?când clipa-ce-stă-să-vinăe moartă de mult !când văd cum surâsul lumiise stinge încet,iar iubirea – cea fost cândva suverană,alunecă printre tâmplele universului,unde atingerea aerului a început să doară.



188

DACĂ POŢI

ocroteşte-mi visele copilărieipe care ţi le-am dat în grijă

până când voi putea veni după ele.Obosita-mi retină – aripa păsării rănite –adăposteşte şi-acum sângele prelinsdin lacrima sfâşiatăcu surâs de copil.



189

TE-AŞ MAI PUTEA CHEMA ( !?)

Te-aş mai putea chemape tărâmul iubirii,

Fulger prăvălit de Providenţă,dacă tristeţea cea mai ucigaşă

– a neiubirii –nu m-ar fi aruncatpe marginea prăpăstiilor

înşelate de păduri.



190

PENTRU A-ŢI BUCURA O ZI

Priveşte fluturele prins într-o pală de vânt,izbit de un perete şi rămas acolo

bătând slab din aripi.Nu ! Nu dintr-o încăpăţânare

de a se agăţa de viaţa !E pre scurtă pentru el

– şi el o ştie.El a rămas acolo doar pentru căa păstrat o amintire prea viea golului strălucitor dinainte de furtună,şi o ameţeală uimită că nu înţelege nimic :zbura împrejurul tău,fluturându-şi aripile colorate,doar pentru a-ţi bucura acea zi.



191

ÎMPLINIRE(fiului meu Mihai Gregor)

Când lumina te-a sădit în minemi-am bucurat trupescul aşternut

cu toate bătăile inimii tale.Ţi-am dezmierdat fiece unduirea trupului tău în mineşi te-am purtat... prin vara târzie, pârguită de dragoste,prin toamna tăcerilorce aşteaptă cuvântul,chiar şi prin iarna pizmaşă şi rece,de care aş vrea mai târziusă te apăr - la fel ca şi acum -

cu mine întreagă.Dar, iată! E vremea!...venit-a timpul să te redaupământului şi aerului liber,

în pragul acestei toamne,să vezi acum, cu ochii tăi,privirea fiecărui anotimp

ce ţi l-am povestit…



192

De când Lumina te-a sădit în minetu-mi eşti eternul începutşi început etern, alături de lumină!



193

CHEMARE

(dedicaţie specială)

Rătăcesc şi-acum prin grădina sângerândă

căutând un drum spre tine şi inima ta.Mi-e teamă să m-apropii de tine mai multcând fiara flămândă pândeşte din umbrăşi ştie că depărtarea de tine ucide încet.Chiar dacă mâinile-mi ard de dorul îmbrăţişăriişi inima se sfâşie de această depărtare impusă,iar auzul mă doare de dorul cuvintelor talerămân pretutindeni alături de tineaşteptând un semn,o chemare.



194

DESPRINDERE

Las rugile, undeva,la marginea cerşetorilor de somn,

revenind în locul popasuluiunde ruga se desprinde de trupprin voinţa chemăriice rupe hotarele.



195

TĂCEREA GHIMPILOR

Tăcerea plină de ghimpi,lină şi fierbinte,

se prelinge o dată cu lacrima oarbăşi nenumăratele-i feţe

întipărite cu sfinţenie în golul prăpastiei,din care ţâşnescaninându-măde o stea,de o rază,de un soare,de un minesau de-o altă tăcere.



196

ZIUA CARE VINE

Ies în prag să iscodesc noaptea în faţa mersului zăbavnic al astrelor.

Ies în noaptesă visez împreună cu lunaşi-nfig diamante în coroane de fier.Dar ziua...ziua are putereade a dărâma,de-a zgudui visul şi speranţape care le înalţdin nisipuri cântătoare.



197

ÎN AFARA VISULUI

Adorm mereu în afara visuluisemn că nici visul nu mă primeşte.

Adorm pe aceleaşi cuvinte acum fără sensrăscolind lutul simplu,nisipul fin şi fierbinteadunat din aurore îmbătrânite,poate prea devreme

în casa vieţii mele,unde visul îşi face culcuş

în imaginarul pustiu.



198

DE CÂTE ORI TE-AI ÎNTORS ?

Ai băut din izvorul uitării,şi-ai crezut c-ai scăpat de tăinele

şi tainiţele memoriei,fără să-ţi pese de vârtejul destinuluice-ţi conduceeterna întoarcere,naştereşi renaştere,până la iertarea păcatelor.



199

RĂZVRĂTIREA LACRIMILOR

Am pătruns în miezul cristaluluica-ntr-o eternitate.

Suprafaţa sticlei ca bolta ceruluiascundea în ea minuscula mea lume

într-un întreg univers.Dar târziu am ştiutcă odată intrată-năuntrumi-am încătuşat toate timpurile

în pocalul lacrimilor-răzvrătite.



200

DUREROASE TĂCERI

Cum să acopăr fântâna în care se desfundă izvoarele vechi?

când dincolo de răsfrângerea clipeirăspunde doar ecoul fântâniiascuns în tăcerea apei,ce se strecoară în piatra de mal!



201

ULTIMA VOLBURĂ

Totul a fost prins în ultima volburăa unei mari vâltori

şi va curgedomol

înapoi, în deşertul din care s-a născut,revenind...iar şi iar în nisipul dunelormumificatde mâinileşi mânia vântului.



202

PLATA TIMPULUI

Nimeni nu scapă de chingile timpuluice-nvârtejesc împrejurul nostru:

valuri în tornade,pasiuni în rătăciri,amintiri în tăceri,linişti temătoare în adâncuri pustii.

Lanţul zornăie în zbaterile eliberăriicând ne trezimaruncaţi

în peştera cuvântului nerostit, îmbătrâniţi de gânduri frământate cu lacrimicu un tribut plătit cândvadar încă neplătit.



203

SUBJUGARE

Cascade urlătoare: tăcerilerevărsate în vâltoarea vieţii

îţi rostogolesc amintirileaduse din tărâmul trecutului.Tăvălugul te-ajunge,te prinde,te soarbe,subjugându-te acestei prăstăvăliri.



204

DE-ACOLO... DE UNDE TU ERAI

De câte ori am voit să respir trecutul…dar toate mările orizontului

mi-au fost golite, ca şi auzul,ce-mi aducea un zvonde departe,de-acolo... de unde tu eraicândva… undeva…zămislit între două universuri,rătăcit şi tăinuit prin arterele meleschilodite.



205

TIMP RISIPIT (PRINTRE ALGE)

Trecutul e apa lacului adunatădin timp-risipit

şi din cel-ce-nu-a-venit- încă;iar scufundările mele în trecutnu sunt decât neputinţaşi neştiinţa mea de a fimăcar rătăcităprintre alge-prezent.



206

POATE ERA VORBA DESPRE MINE... ?

M-a surprins şopta venită de nicăierice-mi spunea ceva de dispariţia ta.

Mă trimitea undeva... departe...spre culegătorii de lavăsă caut,să găsesco constelaţie suspendată,undeva,

între cerul plin de steleşi imaginea lor tremurătoarereflectată în oglindaunei mări???...Dar, care mare?Ce bucată de cer?...N-am mai putut desluşi…sau... poate... nici nu mi-a spus!



207

CÂT... ŞI... CÂND?

Cât să mă întind,cât să mă aplec

cât să mai las,cât să mai iaudin inima mea de-aicişi de aiureaca să atingşi să culeg lumina bună, caldă?când împrejurul meunumai lumina cerii tăcute şi tristeo simto atingşi mă frige!



208

CA ŞI ATUNCI...

Şi-atunci... ca şi acummă aplec să culeg gândurile de ieri,

să le pun la căpătâi floriaşezate-n cununi...

Şi-acum... ca şi-atunci...le găsesc numai în memoria vremii,cu farmecul ofilirii din prima înflorire,

îngropate în timpul ce treceprin mine.



209

PRINDE, DACĂ POŢI,

călcătura uşoară de fluture!care lasă să cadă praful de aur

peste frunza ofilitădin câmpiile tot mai palideale lumiiunde gândurilese ciocnescde pragul conştiinţei.



210

NEDEFINITĂ AŞTEPTARE

Mă ruptimpului mării,

destinului implacabil,zadarnicelor clipe,ce îndrăznescsă-ntârzie în palmele mele

împietrite de aşteptare.

Dar cum? Cum să mă rupde această nedefinită aşteptare?E ca şi cum aş vrea să rupÎntunericul în două,cruzimea sau vântul...



211

TOTUL CADE

Ascunsă în inima pământului învăluit de aburii începuturilor

nu mai văd înălţimile albe.Totul cade

în prăpăstii fără număr, într-un vârtej ivit de niciundeşi răscoleşte aerulal cărui plânset ucide.



212

CEASUL AMURGULUI

Câte sunete mute vin în ceasul amurgului

ce stă să se-aştearnă,dar se ascunde încă pe undeva!Îl simt cum lunecăprintre pădurile încă verzi,printre smârcuri,moviliţe şi buturugi;iar tu şi eu – noi -ne târâm, la fel de tăcuţi,

în bastoane de fumce le-am dori mlădiţe.



213

TÂRZIU MI-AM AMINTIT

Am plecat lăsându-ţipe pragul toamnei-de-primăvară

un timp de uitare,de regăsire şi iertare,şi.. un timp de iubire.Târziu mi-am amintit !un timp pentru mine

uitasem să-ţi las!



214

SUB POVARA IUBIRII

Te-ai îndrăgostit de mine,Durere,

atât de tainic,atât de deplin,atât de etern ? !şi-atât de spăimoste-ai împlântat în oasele mele,

încât au început să se sfarmesub povara iubirii.



215

ŞOAPTA

Cutreieram pădurile-n-neştireşi fiecare umbră a copacilor,

aşezată de-a curmezişul, îmi şoptea: „Eu ştiu unde se află fericirea!“Alergam spre copacul-vorbitormă-mpiedecam, cădeam, mă ridicam.Pădurea se topea sub ochii mei.Exista? Nu exista?Totul devenea vis-în-vis,Vis-în-ne-vis,şi tinereţea trecea

într-o aparentă încremenire,ca apa rîurilorsub stratul de zăpadădar veşnică luptă şi zbucium,iar şoapta continua:„Eu ştiu unde se află fericirea!Eu ştiu... eu ştiu!... eu ştiu?...“



216

ZORI FURATE(În laguna albastră)

Am adormitfără să vreau

în laguna albastrădar aici... totul se transformăprimăvara speranţeidevine iarna disperării...vârsta înţelepciuniidevine vârsta nebuniei...anotimpul luminii...mi-e frică să spun!

Ştiu numai că mă voi trezi în zorii zilei

dacă până atunci cinevanu-mi va fi furat zorile.



217

TOCMAI PE EA...

Acest cimitir al urmelor noastrerevine mereu în memoria înceţoşată:

Mai moare un ochi ...prin care contiuu să vădtocmai prin pata lui albă şi oarbă.Mai cade o mână ...pe care continuu s-o întindspre vlăstarul-ce-nu-se-iveşte.Mai cade ...,mai cade o inimăpe care o strivesc,pentru că ochiul-orbtocmai pe earefuză s-o recunoască:

e inima mea!



218

PIATRĂ PE MARGINEA DRUMULUI

Se adună şi acum împrăştiata durereca zăpada pe Kilimanjaro...

răni adânci lasă gheţarii ce coboarăde pe umerii mei pe streaşina vântului...şi sunt atât de mult îngropată-n zăpadă

încât nu-mi mai văd pădurile tropicalenici adierea lor nu o mai simt;dar sunt aicipiatră pe marginea drumului tăuţărână sub tălpile tale.



220

LUNA FUGARĂ

Câteodatăse mai dezmiardă luna în pletele mele

şi-atunci...singurătatea ei,devine singurătatea meaşi-mpreunăne pierdem în noaptea albastrăca două lunatece nebunealergând după stele,alergând după soaremereu cu-n infinit între noi.



221

OARE, UNDE?

Sunt amintiri, pe careoricât de adânc le-ai îngropa

în scoarţa pământului,mereu vor găsiun cer pe care să răsară,un câmp pe care să-nflorească,un aşternut din care să se trezească,o horă în care să joace.Şi unde? Unde s-ascunzi aceste amintiri?revigorate de aşteptare,ce revincu mânia celui respins de la viaţăcu forţa unei inconştiente memorii atât de conştiente?



222

CÂND LUMEA NU TE VEDE

Tristă prietenă a lacurilor verzi,ce umbre nevăzute ascunzi în umbra nopţii

când lumea nu te vede?Zâmbetul tău – sărutul unui Iude –e plin de înţelesurice n-ai vrea să le ştii nici tu.Cât de perfidă-mi eşti ?!ca să ascunzi în umbre urasub blânda ta povară de iubire,ce nici măcar poveste nu e?



223

ZĂPADA ACEEA

Când nori plini de urăse adună deasupra capului meu,

uimită mă-ntreb:unde este zăpada?...

zăpada aceea...care îmbuna lumea.



224

ÎNFLORIRE

Vreau să pot privicum sufletul tău se deschide

şi un sentiment bun şi dreptse strecoară în inima ta,

învăluind-o pe-a mea cu acelaşi parfum.



225

CĂUTÂNDU-NE URMELE

În casa iubirii străpunsă de vreme,cumplit frige frigul

şi-ţi arde obrazul,cu praful mărunt al zăpezii.Răni adâncise desfacse refac...e noapte,e frig...şi-am rămassinguri,străinicăutându-ne urmeleprin casa iubirii...



226

POEM PENTRU UN „SINE“

Alunec prin peştera minţiişi caut, caut presimţirea luminii...

Nu văd nimic!Şi e cumplit de linişte aici!Un fluid ca de gheaţă îmi atinge mâna.Îmi spun : o fi sângele meu ce mă caută!?şi merg, merg mai departe...lovindu-mă de pereţi tot mai reci,tot mai grei.De undeva răsună un zvon de plânset,iar un ecou, ce vine de pretutindeni, întreabă:

- Cine eşti? Ce cauţi aici?Se dezlănţuie teama-mprejur.Mi-e frică şi frig!Mi-e foame şi sete! - şi-n jur e pustiu !Strig lumii, strig miesă-mi dovedesc că exist

în tumultul acestei tăceri:- Pe mine mă caut! Pe mine !



227

NUMAI ÎN NOPŢILE CU LUNĂ PLINĂ

Numai în nopţile cu lună plinălumina îmbătrâneşte-copilărind

în braţele mele...Numai în nopţile cu lună plinădevin umbra încercănată a pământuluiadormită pe marginea unei lacrimi de stea.Numai în nopţile cu lună plinăsonorităţi cristaline cad pe sufletşi se răsfrâng cu mii de vibraţii,

în cristalul fumuriu al muntelui de gheaţăce sparge timpanele omenirii.Şi numai în nopţile cu lună plinăluna se-ascunde de mine.



228

ŞI ACUM SINGURĂ

Ţi-am ascultat de atâtea orispovedaniile răstălmăcite

şi am ieşit în întâmpinarea tade-atâtea ori iertându-te!pentru ceea ce nu ai spus,pentru ceea ce nu ai simţit... (?)Şi acum ... când sufletul meue pregătit şi el de spovedanie,sunt singurăla marginea drumului-nicăieri.



229

PENTRU ACEL „MAI TÂRZIU“

Din jungla viselor înmiresmatenu izgoni taina copilăriei

şi n-o lăsa să-şi piardă rădăcinile în faţa nimănui,pentru că

binele şi răul,frumosul şi urâtul,iubirea şi uranu sunt decât podoabele unui viitorce-atârnă de-o-ntâmplare.De-aceea-ţi spun:Sădeşte-acum sămânţa-copilăriei!

ochi şi toiag să-ţi fiepentru acel mai tîrziu.



230

UNDEVA...

Sunt aerul ce vuieşte în strigătagăţându-se de tot ce-i iese în cale

pentru a căpăta un răspuns, un adevăr,o taină adâncă, adâncă!...Undeva departe-aproape se auzeatânguirea,sfâşietoare,dureroasă,a ceva neîmplinit, nedefinit.Ce era ???!!!

(Pentru tine) Nimic!(Pentru mine) Strigătul şi Răspunsul

se despărţeau pentru totdeauna, fără să se fi întâlnit!



233

VIS TRECĂTOR

Zi după zi,anotimp după anotimp

treci pragul în propriul tău euaruncat în singuratatealăuntricului vis,trecătorcum e şi copilăria,dar tot atât de durerosşi tot atât de viu păstrat

în sertarele deschiseale memoriei.



234

TALISMANUL

Fă-mă talisman drumului tău brăţară pe inima ta poartă-mă!

Rug fă-mă arderilor tale, blestem de dragoste să-ţi fiuşi sfetnic în noaptea de veghe!



235

PEDEAPSA ÎNDRĂZNELII

Atât de mult am iubit muntele încât am trecut printre toate

crestele ascuţite,neţinând seama de sfârtecările mele,agăţându-mă de orice creastăcu încrederea nevinovăţiei.Şi... de fiecare datăcând mă credeam aproape de vârfmuntele întindea mâna-i de gheaţă,

împingându-mă... uşorpe versantul lunecos,unde stăpânera vântul.



236

CELUI FĂRĂ RĂBDARE

N-ai să ai niciodată răbdaresă şlefuieşti primăvara,

cum n-ai avut niciodată putereasă afli hotarul din muntele viselor.

N-ai să ai niciodată răbdaresă ajungi pe câmpia tomnatecăascunsă în mine,cum n-ai avut niciodată curajulsă atingi limanul luminii.



237

CUM TE RUGAM...!

Cum te rugam:Păzeşte-mi această singurătate!

N-o lăsa să se-mprăştie în lume!ea îţi va fi casa din inima munteluişi muntele din inima luminii,când gheara mării te va prinde

în mrejele îngheţului total.



238

FASCINAŢIE

Mi-am lăsat din nou ochiisă coboare până la câmpie,

să-mi aminteascăde unde am plecat;apoi,să urce pe cealaltă parte a muntelui,să contemple liniştea ta temătoareşi să te-mbrăţişeze, cu inima, în tainică recunoaştere.



239

NUMAI ATUNCI !

Numai atunci...când vei descoperi ţinutul

unde strigătul devine şoaptăşi-ai să poţi auzi şoapta nerostită...numai atunci... cheamă-mă!Numai atunci!ne vom putea scufunda

în râul şoaptelordin mângâierea timpului-nenuntit.



240

SECRETUL CENUŞII

Privesc cum peste tot se aşternepulberea cenuşie a lunii,

în pături din ce în ce mai grele,iar îngheţul obişnuinţeise depune pe inima ta

în zile rotunde - ce se rostogolescmereu una după altaca nişte cercuri leneşe de foc.



241

TE PRIVESC...

Te privesc ...ţi-e fruntea încreţită

de-atâtea gânduri fugare,ce vor să se ascundă de mine.Chipul tău – tăbliţa de cearăpe care viaţa a umplut-o cu semne adânci -nu m-ai lăsat niciodată să-l citesc!Acum ştiu:ţi-e teamă!Şi-abia acum înţelegtoate dispariţiile tale!

De-atâta timp te privesc...fără să pot distingetrăsăturile chipului tău!Iar dinspre tinevine...un abur rece sau o aură,de parcă în apropierea taar fi un demon sau un înger!



242

Şi te privesc...fără să ştiu cum pot recunoaştesemnele demonuluisau a îngeruluicu chip omenesc.



243

AJUN DE FURTUNĂ

Ai năvălit asupra meao dată cu valul mareei

a cărui coamăa trecut vijelios prin minepentru a nu se mai întoarceniciodată.Şi aşa cum furtunadoarme noaptea în norimi-ai lăsat sărutul de patimă,de parcă m-ai fi iubit.De fapt...tu îţi luai adio

pe vecie.



244

CUM N-AI ŞTIUT?

Cum n-ai ştiut că adâncile mele liniştinu sunt decât înşelătoare furtuni

gata oricând să pornească la drum?Cum ?de nu te-ai putut încumeta să opreştimusonul furios al timpului meuzid făcându-mi din dragostea tacând numele tău era ... iubire!(?)



246

STRĂINA DIN MINE

Străina din mine te-a iubitcu patima nebună,

până la epuizare te-a iubit!Singură, fără străina din mine,

în bezna nopţii dinlăuntrul meu,nici eu nu mai sunt

decât o umbră a străineice a fost cândva rătăcităfără să vreasă mai ştie că a fost.



248

POVESTE NESPUSĂ

Cunosc zborul frântde dincolo de trecut

ascuns în floarea-de-lotusce strigă pe marginea valuluidin umbra poveştilorce-au fost şi ce-au să vină.Cunosc drumulnecunoscutal urmei tale,neadâncite încă,ce-a fost...ca o poveste nespusă.



249

ACUM CA ŞI ATUNCI... AMINTIRILE

Acum ca şi atuncivuiesc amintirile

năpăsătoare,′năbuşitoare,neostoite,neobosite,cum la fel vor ficând noi nu vom mai fi.



250

PALETA DEŞERTĂCIUNII

M-am născut pe umerii munteluipurtând curcubeul în spate.

Fiecare m-a văzut în culorile inimii sale.Numai inima ta golită de cerul albastrumi-a spintecat toate culorile,schimbându-le numele,şi-amestecându-lepe paleta deşertăciuniineiertătoare vameşă a timpului.



251

SĂ FIE PREA TÂRZIU (?)

Când vei simţi dintr-o datănevoia de mine acel mine

neciopârţit de tăcerile tale...şi greutatea de plumbal unui alt adevăr decât al tăutotul va fi trecut

în lumea noptatecăşi sfâşiat

între lumină şi întuneric!



252

FIRUL DE FUM

Am cules nenumăratele tale furtunişi am continuat să trăiesc în bolul inocenţei

în visul transformat în firul de fumce se strecoară prin toate ungherele tale,cu veşnica pecete a arderii mele.



253

LA MARGINEA LACULUI

Calea lacrimilor şi-a pierdut drumullăsându-mă cu ochii flămânzi,

pustiită de durerea ce nu se revarsă.Fulgere de foc ţâşnesc-ricoşând

în firavul înveliş al trupului meuce continuă să existela marginea lacului de lacrimirevărsat în pocalul ceruluiprin tunelul albastru.



254

ANOTIMPUL CUVINTELOR

Am trăit împreună în anotimpul tăcerii

cu înţelesuri depline.Acum mantia cuvintelorne acoperă tăcerilecu zgomotul cascadelor urlătoarece nu mai au nimic a ne spune.



255

CELUI FĂRĂ INIMĂ

Ştiam, că acolo, jos,undeva, în afara timpului

încremenită,calcifiată,acoperită de pământul trupuluise află inima ta.Dar tot atât de bine ştiamcă pot săpa până dincolo de epuizareşi nu voi reuşi decât să mă strecor

în pământul tău;dar în sufletul tău...niciodată!



257

EŞTI...

Eşti lama de cuţitcare înjunghie,

taie,scrijeleazăşi-odată întoarsă spre soarearde!



258

TĂINUITĂ ÎN CUVINTE

Tăinuită-n cuvinte-aşternutepe foi-de-viaţă-rebele,

mâinile tale transformate-n coperte îmi leagă paginile destinuluicu cea mai neagră noapte.



259

PRIVEAM

Între noi tremura de multdespărţirea

dezlănţuind furtuni de spaime, în ploi dese de lacrimi.Priveam cum te depărtezi – fluture alb –prin asfinţitul tăcerii aripilor, însângerate de strigăte,lăsându-mă să-mi gust întristările

înmiit de întregi.



260

ATÂT DE MULT... AM IUBIT

Atât de mult am iubitşi-atât de mult am privit

amintirea iubirii, încât ochii au început să doară -să doară până la descompunere.Şi dintre toate aceste fire de praf,ce acoperă verdele primăverii,te vor privi mereu ochii aceia...pe care surâsul morţii i-a închis cândva.Şi inima meava dansa peste tot acest universpentru că va şti !că din pulberea ce va fi

îţi va putea zâmbica unui străin.



261

SĂ FIE UN BLESTEM ?

Mi-ai ucis destinulcând încă învăţam să merg

şi te-am lăsat!M-ai aruncat apoi în jocul focului,când flăcările începeau să respire,şi nu m-am împotrivit.Şi când plictisitm-ai aruncat

în groapa cenuşii spulberaten-ai mai văzut scânteiace s-a lipit de tine...



262

BLESTEM

Să-ţi fie frate geamăn chinul meuşi gura uscată de dorul sărutului!

ploaia-de-mine să te ude!pământul-de-mine să-ţi ardă tălpile!

în dorul-dorului să te-mprăştii,mereu căutându-mă,mereu regăsindu-mă!mereu pierzându-mă!...şi iar căutându-mă !



263

PENTRU TOATE TĂCERILE...

Pentru toate tăcerilelăsate de izbelişte pe pragul meu

să te ajungă veşnicia tăcerii!Plumbul nimicului

să fie turnat în urechile tale!Furia zgomotului să te prindă,

şi să te-nchidă-n casa ei!Viermii care sfredelesc pământulsă-ţi străpungă şi zilele şi nopţilesub verdele gazonpe care-acum l-am răsădit

în memoriatuturor tăcerilor tale.



264

SĂ NU-ŢI DOREŞTI

Să nu cunoşti niciodatăcărarea sublimă a pasiunii,

nici adâncurile dureriizămislite de ea,pentru că…indiferent ce nume va purta,de fiinţă va fisau obiect,vei arde alături de eapână dincolo de cenuşă.



265

TAINICĂ AMINTIRE

O tainică amintire rătăceşte năucă în ora blestemată a blestemului

când se mai nasc umbre de lacrimipe pânzele albe ale destinuluidăltuind flori-de-nufăr

îngemănate cu flori-de-colţ încrustate pe sufletul meuce plânge după nostalgia fulgilorşi a zăpezii dintâi.



266

PLEC...

Plec...cu toate apusurile

ce vor mai fi anotimpuri în pragul fiecărui răsărit.Plec...pentru a putea reveni

în şoapte, în somnşi-n uitare!



267

PUNCTE CARDINALE

Cerul şi pământul,Apa şi focul,

toate ne-au unit,până când limbile de focale incertitudiniine-au transformat

în puncte cardinale.



268

SPERANŢA

Cât de mult aş vrea să-ţi smulgaceastă îmbătrânire

s-o scufund în izvorul tinereţiişi să-ţi redau speranţa!Speranţa în stare de inocenţăa tot ce este viu,ca o împărăţie a mântuiriidin lumea veche:dulce şi niciodată împlinită speranţă.



269

HOTARELE INSULEI DE LUMINĂ!

Cum se înalţăhotarele insulei de lumină

din adâncurile întunecate!Se ridică - fără să ştim -asemeni viselor târzii,amestecându-se cu nori trecătorila linia orizontului.Şi - fără să ştim -,

în umbra tăcută,ce se prelinge pe lângă noi,pluteşte parfumul sărutului de spini

îmbălsămându-ne la felfără să ştim cum se înalţăhotarele insulei de lumină!



270

FLACĂRĂ DOMOALĂ

Mai arzi viaţă în trupul meu!Mai arzi...!

în flacără domoală şi caldăcât să mă odihnescde oboseala morţii.



271

DESTIN

Cu o mână ating noapteacu cealaltă ziua;

între elese-nalţă-coborândcurcubeulce străbate miezul pământului,ivindu-se dintr-un timpal unei culori neştiute:

Destin.



272

TOTUL ÎN JUR

Sălbaticii cai scăpaţidin frâul pasiunii

aleargă pe sufletul meu;tropotul lor se opreşte-n timpaneşi zbuciumul lor de încătuşaremă leagă de nopţi nebunece vin după mine,iar totul în jur

e infern.



273

TAINA

Ca să aflu taina mormântuluim-am scufundat în ape

din ce în ce mai adânci.Mai port şi-acum urmeleacelor scufundări în mine,şi sunt mult mai bătrânădecât stâncile ce mă înconjoară.Dar... tainei... nici nu-i pasăde scufundările mele în minerămâne acolo,cuminte,pândind....



274

DE-ABIA ATUNCI AM ŞTIUT

De-abia când a venit dimineaţaşi raza luminoasă s-a oprit

pe fruntea meadespovărată de gânduriam ştiut.Am ştiut că trebuie să mă supunarborilor,aştrilor,Ţie.



275

DEPĂRTAREA SINGURĂTĂŢII

Când sfâşiaţi de propriile noastre singurătăţisuntem abandonaţi pe insula iubirii,

trupurile noastre sunt roase de vânturileaspre şi pustiitoare ale propriilor noastre destine.Şi ne vedem siliţi să înlocuim dragosteacu ceva mai crud: depărtarea !care ciudat ne sporeşte singurătatea

în loc s-o înlăture.Şi-atunci de-abia ne întrebămla ce bun atâtea sfâşieripentru o banală singurătate în doi?



276

CINE EŞTI TU, OMULE ?

De ce ne sperie singurătatea?doar singuri ne naştem,

şi singuri murim;iar cât trăim...ne pare că stăpânim lumea.De ce tăcerea prelungădevine suferinţă?De ce nopţile liniştite

în care-ţi poţi auzişi cele mai ascunse gândurite aruncă sub un soare plin de remuşcări?!De ce?... De ce? ....

– Dar, cine eşti, tu, omule, să te plângi?



277

ODATĂ, DE MULT

Odată-ţi vedeam gândurile plutind,zbenguindu-se în toate culorile.

Acum le văd cum coboară încet,spre răceala înmănuşată de beznă.Le simt cum curg prin inelul de foc,ce se topeşte şi el,

înlăuntrul pământuluilăsând în urma lui doar un cuvânt:

Cuvântul.



278

FĂRĂ TITLU

V-am scris povestea meape-o coajă de mesteacăn

ce-am aruncat-o-n foc!De nu o vreţi: vegheaţi!nici o scânteie să nu sarăsă nu vă ardă pragul minţii !



279

NUMAI TU

Numai Tu poţi auzizbaterile-n agonie

din toate sufletele pustiite.Numai Tu poţi vindecarăni dăltuite-n izvoare;nimic nu depindede măruntul ce suntfir de cenuşă în mâinile Tale.

Cerul este pământul Tău,iar mâinile mele nu-l pot atinge.

Pământul este cerul meucu nori îngreunaţi de-o povară de lacrimipe care calc afundându-mă,

îngropându-mă!

Ascultă, Doamne,ruga mea din noaptepentru că vreau să pot arde



280

în roua-luminii!Şi-apleacă-ţi, Doamne,ochii către mineşi inima meaciopârţită de semeni!



281

ŞI... IARTĂ, DOAMNE!

Fără tinesunt fir de nisip fără memorie,

sunt bob de grâu fără sămânţă.Dă-mă, Doamne, vântului de miazăzi!să mă ascundă în poalele ceruluişi să mă închidă în carapacea luminii.

Împreunează-mi mâinile în rugăciune!Ocroteşte cuvântul ce nu mă omoarăşi acoperă-mi cerul cu întregul Tău nume!Şi... iartă, Doamne, copila sălbaticăce uită numele Tău fără voie.



282

DIALOG SIMPLU

- Sunt Iubireamila şi mângâierea

înţelegerea şi speranţaBucuria, Adevărul şi Viaţa!Tu cine eşti?

- Eu?! Omul care-a uitatsă se bucure.



283

MAI LASĂ, DOMNE!

Mai lasă, Doamne,să mai treacă o zi

pentru că peştera sufletului meua fost prădată de tâlhari!Ajută-mă, Doamne,să sădescmăcar un bob de lumină

în miezul pământuluişi să găsesc comorile talesădite în oameni!Mai lasă, Doamne,să mai treacă o zişi peste golul pămâtuluişi peste mine!Poate se va aşterne apa limpedeşi lacrima mileipeste toată strădania ta!



285

Volum „Vraj-B-a clipei“

Volum apărut la Editura AnaMarol - ediţia I -a,2010 şi AmandaEdit – ediţia aII-a, BUCUREŞTI, 2011 , cu sprijinul Fundaţiei Culturale Est-Vest, al

editurii AnaMarol şi AmandaEdit, Bucureşti.copyright : Viorela Codreanu Tiron



287

Dedicaţie:Tuturor prietenilor mei şi, mai ales, fiului meu!

Motto:„La naştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Mie mis-au dat cicatrici în formă de gură, răni sângerânde... şimulte altele… pe care nu le-am văzut! Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc şi să vă şi înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajbă!“




289

TOT CE VĂ SPUN

Am străbătut întinderea de piatră goală,

pustiul străjuit de stânciacoperite cu gheaţăşi-am întrupat cuvântulca să înţelegeţitot ce vă spunşi, mai ales,ce nu vă spun !...



291

ÎMI VEI SPUNE VREODATĂ?

Spune-mide unde încep şi de unde vin

gândurile – aceste amintiridintr-un trecut-netrecut?Şi unde s-a pierdut tărâmulpe care, până şi noaptea,florile sunt luminoase?Şi, spune-mi, dacă ştii,unde este cumpăna de susa izvoarelor? –locul în carepână şi sufletele uscatepot înflori măcar o dată?



292

CLIPA

Se-aşterne ceasul înserării,iar rememorarea pătrunde tiptil

în mine… şi în timp;aducerea-aminte se grăbeşte,ca nu cumva să uit ceva.Şi vine, vine precum fulgerulclipa –,clipa când trebuie să dau socoteală:când, fără remuşcare, memoria

îmi propune, acum:„Jocul chibzuinţei!“



293

COPII BLESTEMAŢI

Florile – aceşti copii ai soarelui, blestemaţi să nu-şi vadă părintele

nicicând,dar care vieţuiesc,alături de muşchiul mustind de apă,fără putinţă de-mpotriviresunt darul divindin care curgefirul de apă ce naşte oceanul.De ce călcăm peste aceste flori?



294

NUMAI UN UNIVERS DE IUBIRE

Numai un univers de iubirecer timpului şi Ţie!

apoi toamna poate veni,pentru că nu-mi va mai fi teamăde nici o frunză căzută.Numai un univers de iubire,te rog, Doamne,

îngăduie sufletului meu să-l ardă,pentru că nu vreau ca aici,aurindu-se,drumul meu să sfârşeascăfără putinţă de-nălţare.



295

DUMNEZEU TACE!

Către Tine, Doamne,privirile au rămas pironite!

aşteaptă să le arăţiunde-ai ascunstaina pământuluişi a vieţii de aici?Auzul se-ncordeazăs-audă ceva!...............................Dar Dumnezeu tace!şi morţii mei...tac alături de El.



296

UN LOC PENTRU RUGĂ

Ieri, mă refugiam în lumea viselor fără sfârşit,

furişându-mă î n acest universtot atât de uşor ca un copil.Azi, lumea nevinovăţieia devenit un simplu anonim

îngropat undeva,fără nume,fără o cruce în semn de popas:„Loc pentru o rugă fierbinte“!



297

CUM SĂ CULEG LUMINA?

Învaţă-mă, Doamne,cum să culeg lumina?

ce Tu o dărui pretutindeni,dar ochii orbinu o mai recunosc?!Cum să culegmireasma veşniciei,de pe toate altarele Tale,şi să o duc cu mine,aiurea,

în lume?



298

OMULE! (?)

La hotarele mărginituluicu nemărginitul

nimic nu-i imposibilpentru tine – Omule!Tu poţi naviga spre apus,pentru a ajunge la răsărit,dacă descoperi Iubirea!



299

RUGĂ

Adu-mi, Doamne, lumina în casă!Dă-mi-o s-o beau dimineaţa!

Pune-mi-o cu pâinea pe masă!Aşterne-o pe pernaunde se leapădă gândul!şi încălzeşte-mi aşternutul cu ea!



300

ZORI DE COPILĂRIE

Undeva, în zorii copilăriei,orizontul strălucea

de-acea blândă lumină.Privirea coboara

în zorile virgine,ce-şi deschideau filelepetală cu petală,pleoapă după pleoapă –toate oarbe, catifelate, adormite –care-ascundeau în adâncul lorpupile azurii-albastreşi cuiburi ţipătoare de colibri.



301

DAR CUM SĂ MĂ DESPRIND?

În clipa înfiorată de fricăun gol imens, dureros

se rostogoleşte înaintea mea,se prăbuşeşteşi pluteşte în mine!Să renunţ? Să lupt?!Să urc-coborânddincolo de lume?...Dar cum să mă desprinddin această renunţare la mine?şi cum să mă alătur elanuluice trece pe lângă mine?... cândnumai dragosteapoate goni înaintea soareluişi roteşte vârtelniţa anotimpurilor?!



302

OARE-I POVESTE?!

A început să se aştearnălacrima nopţii – a nopţii-poveste,

ce-mi leapădă în pragtoate insomniiledin istoria universului.Şi-n zvârcolirea luminiio văd cum se îndreaptăspre aripa dimineţii-stelare,unde izvoarelemai şoptesc pe la colţuri,povestea luminii-noptatice.Iar eu, rămas tainic copil,ascuns la gura sobeiaştept să înţeleg şopotul vorbelordin tainele viselor...Veau să-nţeleg:oare-i poveste?!



303

ÎN UMBRA DESTINULUI

M-am ascuns în umbra soarteipentru c-am vrut să prind

culoarea ecourilorşi-a amintirii nuanţelor.Am vrut să desluşescfizionomia destinului…să vădacel „ceva“care ne dă culoarepe dinlăuntru...



304

UNDE-AŞ PUTEA GĂSI?

Unde-aş putea găsiplugul acela

care răstoarnăstraturile adânci ale timpului?când peste mine năvăleştedoar spuma unui timp turbat?



305

SĂ POŢI SĂ REVII...

Ce bine-ar fisă poţi muri dinainte!

să poţi opri timpulpentru a prelungiclipa aceea,

în care-ţi vezi toată viaţa,şi-apoi... să revii la viaţă:să poţi îndrepta ceea ce ai greşit!



306

SĂ POT PRIVI

Adu-mi zefiruldin miezul pământului

să-mi topească greutatea vântului,să pot privi limpede,de dincolo de marginile cerului,

întunecimea cea mai adâncăa pământului tău.



307

ALTE MELEAGURI... MEŞTEŞUGITE (!?)

Cum să scapi de vălmăşagulcurenţilor potrivnici

ale căror vârtejurite-aruncă de colo-colo,smulgându-te de lângă ancorele tale,când eşti năpădit din toate părţilede mărăcini,de mlaştini,de buruieni?Oare-i de-ajunslicărirea palidă a stelelor,de deasupra capului tău,ca să dezmintăcu lumina lor dintotdeaunaaceste meleaguri nefaste?



308

ÎNCREMENIRE

Neclintită ca scoarţa copaciloreste simţirea mea de-acum:

că jumătate din lume e îngropată,iar adevărul se ascunde de frică,

în timp ce trecutul se dezvăluie în lumina unor crengide rododendron.

întinse peste nenumărate grădini.



309

UN CER DE COLORAT

Un albastru decoloratal zorilor, în ţăndări,

se amestecă cu verdelefărâmiţat al castanilor,iar o pădure de norise adună şi se împrăştie

împrejurul meudespărţindu-mă de lumea

în care nu mai existănici o culoare...Copii!!!Haideţi să colorăm cerul!



311

ÎNCĂRUNŢIRE

Când voi lăsa timpul...cu nepăsarea...

răbdarea...subtila…şi nevăzuta-i pensulăsă-mi aştearnăstraturi de uitare pe sufletvoi deveni la fel de inutilca stropul de rouăpe-o floare ofilită.



312

LA RĂSCRUCEA LUI DACĂ

La răscrucea lui dacăse vede un cer zdrenţuit

de ramurile copacilor…o umbrăce se îndepărtează plângând…Oare paşii noştri erau nesigurisau pământul pe care călcam?



313

ÎNCHISĂ-N CERDACUL DORULUI

Închisă-n cerdacul doruluiaş vrea să regăsesc

legătura mea cu lumea,cu mine – cea dintâi,cu mine – cea de-acum,cu mine – cea de pe urmă.Şi din acelaşi cerdac al doruluisă mă cufund în linişteaşi în lumina de sus,să înţeleg furia acestor tăcerirăstălmăcite.



314

TAINA LACRIMILOR

dedicată d-nei Iosif Sava

Numai neştiutorul va crede

că toate lacrimile sunt la fel.Dar niciodată,n i c i o d a t ă,gustul lacrimilor de bucurienu va fi la felcu cel al lacrimilor de durere.Şi numai cine n-a trăit bucuria întreagăsau durerea deplinănu va şti să le deosebească,pentru că înţelesul lornu-ncape în cuvinte.



315

ADIO, BUCURIE (?!)

dedicată prietenului Vasile Blendea

Bătrân-copil

aducător de steleLacrima ta albă a spălat pământulşi a adus belşug de dragoste

în sufletele noastre.Ecoul bucuriei tu l-ai făcut legendă,

cum şi legendă fi-veipentru noi de-a pururi.

Ne-ai dăruit doar fericire şi sufletul întreg înalt cât Himalaia,

dar fără de abisuri.Dorinţa de-nălţare tu ne-ai arătat-o

şi ne-ai chemat pe toţi,să stăm alăturea de tine.

Elanului de viaţă, de bucurie şi speranţătu frate bun i-ai fost şi ne-ai redat

credinţa în bunătatea lumii.Aducerile-aminte dau năvală – mai vii,

mai tinere ca niciodată…



316

cum să le spui adio?!şi cum să-ţi spunem ţie:

„Adio, Bucurie (?)!“



317

LACRIMA CĂINŢEI

Când lacrima durerii,a îndurării

şi a mileise împleteştecu lacrima de căinţă târziezilele se prelingcu sfâşieri întârziate.



318

PERPETUUM

Întotdeauna se va întrupa,din tăinuite şi nebănuite genuni,

lacrima din zilele copilăriei,pentru a da răgazfrumuseţii să se arate,viselor să se nască,sălciilor să încărunţească.



319

ÎN UMBRA COPACULUI ROŞU

Lacrimi de patimă ating pământulşi pământul devine palid

în umbra copacului roşu,ce-şi întoarce rădăciniledin pricina furiei.De ce-mi doresc mângâierea frunzelorce se lipesc de geamurile tale, rigide,opace, ca inima ta,orbită de insomniile tuturor,când sufletul meu pluteştepeste toate tăcerile tale ?



320

FĂRĂ SĂ ŞTII

Fereşte-te de lacrimace n-o înghite pământul!

Ea e diamantul dureriice nu va mai deveni cărbuneşi ghilotina ce va cădea

fără să ştii.



321

AICI, DE-AŞ FI PUTUT !

De-aş fi putut rămâne un fir de păpădiesă zac la pieptul tău precum un puf,

să ştiu că rana-i vindecată de trupul caldce-n taină ocroteşte...De-aş fi putut să fiu un fir de iarbă

închis pe-al dorului altarfără putinţă de-a rămâne

în cuibul nevăzut de vulturi...De-aş fi putut fi roua de pe ploaie

în gândul tău cel mai adânc...De-aş fi putut!... aici... s-a pus un punct!



322

ECOU PRELUNG

Din frunzele năpădite de brumăCare mai cresc în valea soarelui

în care m-ai dusa mai rămas doar gândul…frânt de ploaie, vuietşi fâşâit de şerpi, ce stau la pândă,ca un ecou prelungce sare dintr-un nimic

în alt nimic.



323

PÂNĂ DINCOLO DE

De câte ori m-am aruncat în prăpăstiisă nu mai văd abisul din mine?

De câte ori am sfredelit prin pământ,prin oceane, prin bolta cereascăsă-mi fac culcuş

în vidul cosmic dintre stele!Dar unde?! ...unde să mă-aruncsă pot găsi firul încrederii-n mine,

împământenitor de dorinţe?când împrejurul meu mii de păianjeniţes pânze-capcanăşi-mi spun că sunt pânze-corăbii,ce mă vor duce… acolounde marea sărută pământul,sub privirea zeului Soareşi unde abisul se schimbă

în necunoscutul divin.



324

ÎN UMBRA UNEI SINGURĂTĂŢI

Se învolburează peste mineumbra singurătăţii

să-mi spintece tăcerile adunate,ce spumegă de furie.Fruntea se pleacăpeste anotimpuri de lespedece-mi sunt neclintitecorăbii scufundatede povara şi preaplinulcuvintelor rămase nespuse...



325

ÎNTREBĂRI…

Ce este timpul, mă întrebi ?Este, oare, dezvăluirea culorilor,

şi a miresmelorsau o tolbă a amintirilor?Este uitare sau chemare?sau poate prăbuşire şi înălţare?E căutare şi pierdere,găsire şi rătăcire?Este mistersau revelaţia supremă?…Timpul e… , dar nu uita:Prăpăstiile adulmecă, întotdeauna,clipa rătăcirii!



326

NIMIC NU SE DESPARTE

Nu poţi despărţi niciodatătrecutul de prezent

pentru că el, - trecutul - ,mereu va fi acolo,

în tine,inevitabil,imuabil,de neatins,de nepătruns.



328

CÂND UITAREA MOARE DE CIUDĂ

Atâtea strigăteabandonate-n noapte

străbat universul,dar numai amintirile lor firavedispar în abisul uitării,undeva,pe un fundal de viaţă prăfuit,şi nu rămâne în urmă decât ecoul,care vrea să scape şi el,să se odihnească..................................Atâtea strigăte străpung universul,dar numai stigătul izvorului de iubirenu cade niciodată –şi uitarea moare de ciudă!



329

ETERNA CLIPĂ

Când trecutulse amestecă cu viitorul

nimic nu mai există în afara clipei,clipa aceea, eternă, a vieţiipe care timpul...nu ţi-o mai poate lua.



330

EXISTĂ VREUN LOC?

Caut un locde stranie claritate

unde-şi dau întâlniredoar gândurile bune!...unde întrebările sufletuluidevin calde mângâieri,iar furtunile – simple adieri.Caut un loc de stranie claritate,care să-mi adăposteasă spaimele,să-mi surâdă tristeţiişi să-mi înlocuiască întrebărilecu răspunsuri.



331

FIR SPRE LUMINĂ

Gândul bun îţi mângâie inima –asemeni amintirii unui vis,

a unui dar demult uitat şi regăsit.Gândul bun e razade recunoaştere ascunsă,e şoapta bănuită ce te cheamăspre mult visata lumină,atunci când nu mai speri nimic.



332

PESTE UMERII LUMII

Vântul îmi biciuie, în neştire,toate anotimpurile,

iar sub picioarele meletrosnesc-reverberândcoji împietrite de durere...o noapte de tăcere se-aşternepeste umerii lumiişi leagă curcubeul la ochi.



333

TRECUTUL-TRECUT SE-NTOARCE

Ai grijă de trecutul tău!el este adevărul despre tine însuţi.

E ceea-ce-ai-fost,şi ce-ai-devenit,el zace în umbra eului tăugata oricând să te prindă de mână:pentru a te înălţasaupentru a te îngropa mai adânc.



334

IA AMINTE, OMULE!

Omule, de-atâtea ori ţi-am spus:N-ai să găseşti niciodată adevărul!

Dar ţi-a plăcut să scormoneştipână şi-n praf, şi-n morminte,sperând că vei găsi pietre preţioase,sau cine ştie – piatra filozofală(?)De câte ori ţi-am spus:nu privi adevărul în faţăşi nu răscoli praful amintirilor!Eu sunt tot ce-ai-fi-putut-să-fii,şi Adevărul din urmărămâne cu Mine!



335

AM SĂ DESCHID FEREASTRA

Am să deschid fereastra,pentru ca-n nerăbdarea singurătăţii

şi-n setea de alte chipurisau de mine,să văd cum chipul anonim al nopţii,lipit de fereastră mă priveştesau, poate, chipul tău să-l vădpătând cărările albe ale lunii,ce trece la fel de nepăsătoare

în faţa zbuciumului dimineţii.



336

IERBARUL

Ţi-am păstrat iubireaaşa cum a fost, uscată,

şi-am aşezat-o cuminte în ierbarul inimii mele,cu o singură filă.



337

CUMPĂNA GÂNDULUI

Gânduri haotice se ciocnesccu rezonanţa tunetului;

săgeţi otrăvite le pătrund,neomorându-le,se zbat,se agaţă de sufletsfâşiindu-l…de nu mai ştiuce parte din inima meaeste gând,sau ce gânde parte din sufletul meu.



338

ZORI POSOMORÂTE

Sub maldăre de negură, în adâncimi,

ard zorile posomorâte,iar tu te răspândeştica molima amurguluitrecând de la o fiinţă la altaşi tot ce-atingimucegăieşte pe loc,se înnegreşte,se risipeşte-n mucegai.



339

CINE SĂ MAI ŞTIE?

Ce ciudat!Memoria s-a hotărât acum

să-mi restituie trecutul.Nu! Nu pentru a-l slăvi,ci doar pentru a-l deplângeşi a-l înţelege (?!).................................Dar... iartă-mă că te-ntreb:„La ce-mi va folosiaceastă înţelegere de pe urmă?“



340

CLIPA-CE-VINE

Clipa-ce-vine începe să moarăse târâie împrejurul meu

şi-mi cere o zi.Surâsul universuluise stinge încet,răscolind cimitirele din mine,cerându-mi şi morţii, şi vii la un loc.Speranţa plânge într-un colţ uitatşi de cei vii, şi de cei morţi,iar un ecou indiferentse prelinge prin tâmplele unei iubiri –pierdute într-un anotimpal altor vremuri.



341

CURCUBEIE DE FOC

Ţipete-n strigăt,vaiete-n vuiet,

zbateri în zbuciumşi curcubeie de focspulberă cerul de linişteprins în inelul de viaţăcare zace pe ţărmul de fumce vine… şi vine spre mine.



342

DE ORIUNDE

Eşti mantia de lumină solarăce arde pe un trup chinuit de viaţă.

Dar şi din cenuşă m-aş ridica,şi de sub iarbă m-aş întoarce,şi din ape m-aş învolbura,şi din cer aş coborî pentru a fi din nou în braţele tale.



343

NU...

Nu-mi spune vorbe de-mprumut!când umbra nopţii stă de veghe

pe creste de mesteceni putreziţi.Azi, toate tăcerile şi dispariţiile talemi-au spus tot ce-aş fi vrut…să nu ştiu.



344

DINCOLO DE NĂPASTĂ

Mi-ai adus în casătraiul gol şi searbăd

şi o uitare, tot atât de searbădă,ca o pedeapsă fără capăt,asemeni unei suferinţede netămăduit,care e dincolo denăpastă,nedreptate,nenoroc.



345

AMINTIRE DE IARNĂ

Din amintirea zăpeziise mai aude zgomotul scrâşnit

al unei amintiri de iubireşi-al unor paşi adânciţi

în zăpada de mult îngheţată.



346

O SINGURĂ STEA

De câte ori te-am rugatmângâie-mi tristeţile,

deşiră-mi perdeaua de lacrimişi fă-mi din noapte o singură stea.



347

ÎNTÂLNIRE

ne-am împreunat mâinilecând, bezmetic,

în uşă bătea despărţirea.Dar cine a auzit?!



348

CERUL ACELA

Ca încrucişările fulgerelora fost ameninţătoarea ta iubire,

a sfâşiat văzduhul în bucăţi,iar printre crăpăturis-a zărit, – şi a zâmbit – , o clipăcerul acela lipsit de griji,ce se amuzade sfârtecarea fulgerelor.



349

COMOARĂ RISIPITĂ

Timpul mă priveşte,se opreşte

şi rămâne uimit când vedecâte comori de lacrimiam adunat în sipetul de viaţă.Îl privesc cum îmi zornăie lacrimile,cum le prefiră pe somnulşi visul flămând,apoi râde…şi-mi spune:„De-aici îţi lipseşte lacrimacelui ce nu a plâns niciodată !“



350

DORINŢĂ SAU UMILINŢĂ?

Aş vrea să dorm,ca umbra de iubire

să mă-atingă-n somn.Aş vrea să dorm, ca să mai uitcă nu a fost iubireşi nu a fost nici somn.S-adorm pe lacrimile tale,ce sunt doar o părerede pace şi risipă.Şi aş mai vrea...o clipă doar să pot visape creştetul pământului,pe creştetul cerului...pe sufletul tău (???)



351

MI-E DOR DE UN CER ALB

Mi-e dor de frumuseţea calmăa cerului alb,

unde – pentru o clipă – trec pescăruşicu aripi întinse către soareca apoi să ţipe,pierzându-se în ceaţă,spre-acele orizonturiunde lumina tace îmbătrânind

în braţe încătuşate.



352

TEMNIŢA CÂNTECULUI

Cum să fac cuvintele mele scutpeste un timp ce nu-mi aparţine?

când inima voastră a uitatsă mai simtă ceva?Aţi întemniţat cântecul de leagăncu oboseala sterilităţii de pretutundeni!Aţi întors cuvintele împotriva meaşi-aţi trimis şarpele viclenieila mine în casă.Ce rost?! să mai caut acumo cristelniţă pentru cuvintele mele?Le-aş mai putea reda sensul dintâi,fără a fi întinat de sufletul vostru

în care zace blestemul (!?)



353

PESTE HOTARELE MELE

Adunat din venin,şi din taina otrăvii,

te-mprăştii ca pulberea oarbăpeste toate hotarele mele

întinându-mi icoanele.



354

MAI CAUT CU OCHII…

Ademenită de rătăcitoare cărăriochii mei caută

drumul,luminaşi un locunde să-şi adăpostescăsingurătatea întreagă.



355

SĂ NU TE TEMI!

Să nu te temide dragostea ce te învăluie duioasă!

Dar, teme-te! de dragosteace-ţi sfâşie fiinţaşi-ţi cere umilinţă,robie şi durere,oarbă supunere şi frică!Agaţă-te de tinecât mai poţişi fugi!de vrei să supravieţuieşti

în haita lupilor flămânzi.



356

REFUGIU

Păzeşte-mi ziua de mâineşi somnul – acest unic refugiu

în care mă pot ascundefără să dau socotealănici visului de veşnicie,nici timpului de mâine!



357

HANDICAP

Ţin răsăritul şi apusul în aceeaşi mână,

în acelaşi timp – al destinului –răzvrătindu-mă,şi căutându-mi, cu disperare,cealaltă mână.



358

PRAGURI

Dimineaţane deschide porţile

trimiţându-ne în mâinile hrăpăreţeale amiezii,de unde ne trezim

în braţele serii,prea obosiţi de noi ,trecând inconştienţi pragul nopţii.



359

ŞI PLÂNGEM...

Bântuim singuri,fără să ştim, fără să bănuim,

printre atâţia copaci ai singurătăţii,şi plângem…Căutăm cânteculcare şi-a pierdut sunetulprintre firele iernii,şi plângem…Ne ascundemprintre amintirile copilăriei,pe care nu ni le mai amintim…Cât v-am rugat:„Găsiţi-mi cele două ramuri altoite în cercare să străbată eternitatea!...“



360

VISĂTORUL

Numai visătorulpoate descoperi

o trecereprin lava întunecatăunde miraculosulstriveşte privirea înălţimilor.



361

NIMICUL

Undele albastreale necunoscutului

mă învăluie într-o primăvară orbitoareşi mă poartă,

într-o plutire fără griji,din albul feciorelnic,–al tufelor de porumbar în floare –,

în adierea violetelor-de-februarie,unde la Nimicnu te poţi împotrivicu Nimic.



362

POATE CĂ AŞA TREBUIE SĂ FIE

Fiecare poem e o galaxie ce pulsează,iar cuvintele, – înlăuntrul lor –,

sunt o pulbere cosmică plutitoare, în aşteptarea priviriicare le va fixa într-un senssau le va căuta unul nou,altul decât al meu.Dar cine-mi va spune?cum se pot întrepătrunde două galaxiia căror pulbere cosmică rătăceşte

în sensuri opuse!?



363

ORAŞUL LUMINILOR…

În oraşul oamenilor bogaţinici norii nu se-opresc,

fug înspăimântaţi de ferestrele-nchiseşi măreţia oamenilor mici la suflet.În oraşul oamenilor bogaţi,doar paşii mei vor dăinuipe strada cu obloanele traseşi vor striga:„Deschideţi!Vreau să vă dăruiesc un zâmbet!“



364

N-AM REUŞIT SĂ VĂD

Am reuşit să mă ridic până la cerşi... de acolo de sus,

n-am reuşit să văddecât un boţ de cuvintestingherrămas în urma meacare striga:„Ridică-mă!... Ridică-mă!“



365

PLECASEM… DE UNDE?

Odatăurmăream zborul păsărilor călătoare,

dar acum nu mai ştiu încotro se îndreaptă,nu le mai văd...m-am trezit între cer şi pământfără vreun univers cunoscutde care să mă agăţ,

în care nu mai recunosc nimicasa că, iată! m-am întors!…de unde? …către unde?…plecasem ?



366

ÎN MIJLOCUL FURTUNII

Plutesc ca un nor în mijlocul furtuniioglindită în strălucirea întunecată

a ochilor tăi,la fel de adânci ca marea,unde mi-am îngropatcâmpiile surâzătoarecu înduioşătoarea nesiguranţăa copilăriei care ţi-o ia înainte,şi nu cu ironia căzătoare a pieirii.



367

MI-AI UCIS SOMNUL

Mi-ai ucis somnul,oblăduitor al viselor,

şi mi-ai lăsat în locul luidoar norii de cinabru.Şi-acum clipeSumbre,Surde,surâzătoaretrec una după altacu o iuţealămisterioasă,mistuitoare,mărinimoasă.



368

DE ZIUA TA

De ziua ta, străine,ţi-am dăruit

o clipă a veşnicieice-ai aruncat-o-n foc.E prea tâtziu să cauţiacum prin aşternutulde vânteu sunt cenuşa cerului!



369

OBSESIA TA

Te-ai abandonat în tăcereca-ntr-o fântână fără fund,

silindu-i pe alţiisă-ţi vegheze fântâna.Şi, iată, cum,obsesia tăcerilor talete supune,

îţi pune gheara în gât, îţi stă îngrămădită în spinareşi te îngenunchează...



370

TRECERE

Înconjurat de zăpada curată,de tăcerea lacurilor

şi a pădurilor îngheţate,ai venit o dată cu primăvaraşi-ai plecat

înainte ca frunzele verzisă-şi schimbe culoarea.



371

TU EŞTI

precum căldura focului,hărăzit să consumi,

nu să încălzeşti suflete chinuite;menit să împrăştii otrava,precum focul mocnit

într-o cameră închisă.



372

ADEVĂR SAU ILUZIE?

Plâng peste crengile tale iovădar lacrimile mele

nu-ţi pot hrăni rădăcinileşi frunzele-ţi rămân despărţitede ramuri,de rădăcini,iar florile...

îţi plutesc undeva, între adevăr şi iluzie.Dar care dintre ele este iluzia?Vei şti?



373

IZVORUL

Voi lăsa această poveste să curgă,să se reverse deodată cu furia apelor,

să şteargă, din chingile timpului,peştera cuvântului,unde-am îmbătrânitascultând sporovăialaunor piscuri încremenite.



374

CREZI CĂ MAI POŢI ÎNVĂŢA?

Cum să te-nvăţ să poţi simţi?să laşi iubirea să plutească

peste tine… peste lume?să fugi din închisorilepe care ţi le-ai dăltuitdin piatră seacăşi din lavă?Cum să te fac să poţi vedea ?că nu mai eşti decât fântânasecată şi mucegăită

în care zacearipa unui corb răpus?!



375

VIS DE SEPTEMBRIE

Ai fost un vispe care l-am crezut aproape

în vraja nopţii ce se depărta,când luna îmi cădea în poaleşi tu erai prin preajma gânduluitot mai aproape.Vine septembrie!şi iarăşi plâng,pe-o aripă de vultur

ce-mi devorează gândurile.



376

TE-AM CĂUTAT

Te-am căutatşi te-am strigat

în valea luminii, în valea umbrelor!dar numai noriidespărţiţi de furtunăau auzit strigătulcare-a aprins pădurea,

în dorul rădăcinilormistuite-n adâncuri,unde se limpezeaseva unui adevărpierdut de milenii.



377

DESCHIDE OCHII

Cum nu mă vezi?!Eu sunt copacul din faţa casei tale,

ce-ţi bate la fereastră dimineaţa,şi-adun pe crengile-mi bogatedoar triluri de privighetori,să-ţi umple inima de cânt.Nu-nchide geamul ! ! !ai să opreştisărutul florilor-de-mais-ajungă pân-la tine!



378

OARE, AM ŞTIUT?

M-am născut anonim,am avut timp

doar pentru o frântură de vis,dar m-am pierdut pe undeva,la fel de anonim,poate în braţele unei nopţipoate în braţele unei dimineţi...Dar, oare, ce-am făcutcu frântura de vispe care, pentru o clipă,am avut-o întreagă?Oi fi ştiut... că e a mea?



379

AM FOST

Am fost doar vâscullegănat de vânturile-nordului,

unde verdele copt şi întregdispare în umbre vorbitoare,precum păsările furate de văzduhuri.



380

FUGĂ

Alerg spre răsăritultot mai îndepărtat

pentru a adormi în pragul zăpezilorsub ochii orbi, oedipieni,pe piscul perfecţiuniidemonice a planetei.Şi alerg... alerg să prind sărutulunui răsărit…



382

CUM SĂ MAI STRIG?

Cum pot s-adorm pe-altarul mileicând mila însăşi mă urăşte?

Şi cum să cânt pe crengi de dorcând dorul a plecat din lume?Oare… mai ştiţipe undevavreo mirişte-a iubirii?



383

NU STRIGA!

Fericirea tace, se ascundeşi-şi împleteşte aripi în taină.

Durerea mocneşte şi se mistuie într-o umbră de sticlă.Nu le striga!Fericirea va fugi de frică,iar durerea va spargetimpanele omeniriişi aşchii de sticlăvor pătrunde în inimi

împietrindu-le.Nu mai striga!



384

AŞTEPTARE

De când te aştepta încărunţit şi marea,

alături de cer şi de stele…au încărunţit şi fluviilecândva năbădăioase de vise.Acum, doar o învolburaremai curge,

înspumându-se-n valuri, în ceas târziu de noapte,pradă lăsată clipei-de-vraj-b-ă.



385

NU MAI EŞTI NICIUNDE

Tu nu fiinţezidecât în nefiinţa

iubirilor tale vremelnice,la fel de părelniceca o boare în noaptea toridădin sărutul nălucilor.



386

NESĂBUINŢĂ(?)

Ai trecut grăbitpe lângă un vechi sipet

cu colţuri tocite,fără să te gândeşti,că înlăuntrul luipoate ascundecomori nebănuite...Într-un târziu,te-ai întors,aducându-ţi aminte !dar sipetul...fusese de mult ridicat la stele.Nesăbuinţa ta?...nesăbuinţa stelelor?...



387

PÂNDARUL CUVÂNTULUI

Scriu, rescriu şi iar scriu...dar ştiu prea bine că asta nu e tot.

O aşteptare va întârzia mereula masa mea de lucruşi va pândi, printre cuvinte,tot ce-am uitat sau am adăugat.Şi după ce am aşternut pe hârtietoate cuvintele trebuincioaseva trebui să aşteptca undeva...cineva...uitând şi aducându-şi aminte,să adauge la ceea ce am scriscuvântulcare încă lipseşte,sau,poate,prisoseşte.



388

CÂTĂ NEAMINTIRE

Câtă ne-amintire zace acum în mine!... încerc să-mi amintesc

culoarea ochilor tăi:oare erau albaştrica marea liniştită?sau albi ca spuma valurilor,ce-ascunde-n ele pata albădin ochiul unui orb?sau, poate, erau negri?...precum pămânul bun,sau verzi – ca apa lacului pustiuplină de alge putrezite?!Şi totuşi…???De unde-mi amintesc de-un verdeal pădurii de mesteceni?şi de-un albastru-nchis,din cerul unei nopţi senine,ce poartă cu căinţăamintirea luminii din stele?Câtă neamintire zace acum în mine!



389

ÎN SPATELE CORTINEI

Muzica mai goneşte înfriguratăspre armonie,

dar, fără să vrea, se loveştede acele reverberaţii ale trecutului,se frânge în fulgerul başilor,şi încremeneşte de-a lungul rampei,unde cântecul...se pierde în spatele cortinei.



390

TĂCERI VĂDUVITE

De-a lungul drumului răscolit,printr-o mâzgă ceţoasă

trec tăceri văduvite,care mai strigăiubirea clopotului singuratic,pe care nu-l mai poţi urnidecât cu risculschilodirii lui.



391

CERŞETORUL

În mine se topeşte o lume,care în ajun părea

să-mi fie destinatăpentru totdeauna.Şi-această tristeţe,care mă-nvăluie,n-aş putea-o picura

în urechile nimănui…iar viitorul va rămâne,undeva, jos, în stradă,ca un cerşetorce-aşteaptăun miracol de la soare.



392

LACRIMA CE NU UITĂ

Lacrimi-de-spaimăse preling pe obrazul timpului,

cu aşteptări întârziate,şi-mi zdruncină hotarele visuluicare disparcând timpul începe să plângă...şi-odată cu lacrimatimpul dispare

în aburii pământuluice te-mpresoarăde pretutindeni.Iar lacrima-de-spaimăse ridică iar, se-ntoarce,arsă de secetă,aducându-şi aminte ! Nu uită!



393

ÎNGÂMFARE

Eşti şoimul ce pândeştedin văzduhul cerului

robit de încântarea aripilor sale,ce zboară pe deasupra meaparalizându-mi lumina.



394

MEREU ŞI NICIUNDE

Am trăit mereu în acelaşi copac,

dar niciodată în acelaşi anotimp.



395

***

Î n liniştea tremurătoare a nopţiirăsuflarea ta revine ca o mângâierece umple cerurile şi abisurileascunse-n pârâuri de munte.



396

***

Nu mai eşti scoica de mărgăritar ,ci mărul îngropat în nisipdin care va creştedoar putreziciunea pământului.



397

***

Se prăbuşesc zorii peste minepecete înfierată să-mi punăpe inima ce aleargă beteagăşi-şi caută rămăşiţele prin tine.



398

***

Şoapte de demult, bătrâne...mai bătrâne ca mine,

se prăbuşesc în pământul meu reavănşi caută seminţelecufundate-n lumină.



399

***

Î ngenunchez obosită , bătrână,pe umerii sufletului tăucăznindu-măsă-i adun cenuşa.



400

***

Mi-am mânat gândurile,cai sălbatici, speriaţi,spre câmpiile adevărului,să pască în voieliniştitele frământăriale pământului din mine.



401

***

Mult aşteptatulsomn anonimvine acum

într-o scrisoare deschisăsemnată cu sărutul ceasului vechicând nimeni nu mai doarme.



402

***

Oare ce-ar mai rămâne din tinedacă te-aş dezbrăcapână dincolode arderea sângelui?



403

***

Retina mea - aripa păsării rănite –,urmăreşte şi-acumsângele prelins din lacrima sfâşiată ,de ploaia cu surâs de copil.



404

***

Sărman diamant rămas în sita iubirii necernute îţi cauţi loc printre nisipurivoind să orbeşti soarele!?



405

NUMAI EL ŞTIA

Numai El ştiasă gândească vremea copilăriei

ca pe un cerc închis într-un mănunchi –pe care să-l poată cuprinde

într-o clipă cu privirea –,pentru că acel cercera însăşi esenţamiraculoasăa lumii.



406

FĂRĂ NICI O FORMĂ

Aş putea să macin întregul univers,

dar, din spate, împotmolită în perdele,se va evapora,prin fiecare por,primăvara,iar soarele, înceţoşat de ape,se va pierde în fuioare de fumpe care eunu le voi mai putea împleti

în nici o formă.



407

PRINTRE SPOVEDANII

Dedicată poetului Dorin Popa

Când ţi-ai luat în posesie armatele de demoni,crescute şi hrănite din inflamaţiile orgoliului tău,ţi-ai anesteziat paginile de jurnal

într-o vagă tentativă de spovedaniearzându-ţi portretul pe rugulunde ţi-ai răstignit lacrimile ,cu patimi arzândela căpătâi.Şi când… naufragiat

în inima furtunii din sufletul tăucu sfială şi resemnare

te-ai camuflat,autumnal, în infinitul presimţit numai de tine (?!)ai început să te scufunzi

în tentativa de înfăţişarea sinuciderilor tale succesive.Şi când... târziu



408

ai privit în oglindădelicata curgere a destinuluitocmai de dincolode iluzia existenţei talete-ai regăsitnumai în păcatulşi în iertarea

unui cuvânt nerostitrămas pe prispa casei tale

nerostuit.



409

NOPŢI ALBE

Nopţi albe rătăcesc peste noriicare bat pasul pe loc

şi atârnă deasupra ceruluide-a curmezişulpână când zbatereale va fi risipităde-un fum închegat

în arterele timpului.



410

NUMAI CINE VREA

Numai cine vrea să găseascăizvorul liniştei

pentru a nu plânge înaintea morţii...numai acelatrebuie să stea de vorbă cu amintirile,aceste gânduri istovite ,şi să străbată apoi până la capătdepărtarea speranţei:atingând-o.



411

TE DUCE, DARĂ…

(în memoria tatălui meu)

Când lacrimi dulci-amare

se mai preling din ochii tăi închişi acumplecaţi spre somnul veşnicieivăd umbra sufletului jucăuş

înconjurându-mă din cealaltă a ta viaţă!

Ajuns-am prea târziu la tinecu zori în spate sângerândiar tu plecat-ai prea devreme

în ultimul apus strigat la margine de drum.Ecoul ţipătului mut n-a mai ajuns la mine

împotmolit fiind prin tenebroase groteşi tu înlocuit-ai aşternutul caldcu crengi de fag bătrânpe care ţi-am trecut un nume...!

Când mâna mea târziu s-a odihnitpe fruntea şi obrazul tăuputerea dragostei a mai clipit o dată



412

în licărul de viaţă, privindu-mă cu lacrimiprin ruga despărţirii!

Ai vrut chiar să-mi vorbeştisă-mi spui ce-am aşteptat de mult să-mi spuidar... alte forţe m-au desprins de tineşi iarăşi ne-am pierdut prin lumi!

Tu într-a ta unde câmpiile sunt veşnic verziEu într-a mea cu toamne lungi

şi ierni gonind peste câmpii pustii;

Sărutul mi-l depun din noupe fruntea şi pe mâna taca veşnică pecete ce te va-nsoţi

în lungul drum al nopţii către stele!Rămâi cu bine, tată! Te du!

Şi-ţi spun acum când încă mai auzi:„Când vei dori să-ţi aminteşti de minepriveşte-n jos şi caută fereastrala care veşnic va arde-o lumânare

pentru tine!“



413

SĂRUTUL FRUNZELOR

Pomii se-apleacă de forţa vântuluişi ultimele frunze sărută

umbrele oamenilor.Acelaşi vânt suflă,şuieră, acum,şi se loveştede toate ferestreleplângând amărăciuneaunei tristeţi fără nume,peste lumânări tremurânde,care mai pâlpâie

în ploaia ce se-ngemănează cu vântul, în aerul nopţii care se umplede gânduri şoptite sub stânci,unde apa se loveşte de pietre

încremenind.



414

NU MAI VĂD

Încremenită în somnul supus al luniinu mai văd spaima

de-a trăi mai departe în tine.Nu mai văd nici chipul tău,acoperit de tăcerea friciiadormit în sărutul-de-rouă,şi nici că nu va mai venimărunta eternitateascunsă-n trecutul absenţei.



415

PENTRU ULTIMA DATĂ

strălucea verdelelăcuit al plopilor...

culorile aveau pentru ultima datăparfumul amintirilor-de-rouă… târzii ochi rătăciţi în lumină.



416

TOTUL CADE(-N AMURGURI)

Amurgul înghite în tivul său ziua,care se scurge în alergături.

Numele meu,plin de grindină,

îmi sare în spate…frisoane cărunte,mai crunte decât frigurile,mă pătrundcând îl văd topindu-sela căldura lumânărilor,cheag de sânge căzând

în grămada celorlalte nume.



417

ÎNTRE DOUĂ CURCUBEIE

Am început deodată să aud…să aud ţipătul copilului din mine.

Şi acest sentiment…era ca şi cum

într-o după-amiază fierbintedăinuia… mai întârzia,nehotărât acum,nu ca un sunet,ci ca un lucru,pe care pielea l-ar fi putut ascultasau părul de pe creştetul capului.Auzeam acum pentru prima datăţipătului înăbuşit al copilului

înfometat de albastrul ceruluiprins î ntre două curcubeie.



418

AMINTIRI ÎNCEŢOŞATE

Aripi însângerate se topesc în cenuşa norilor

şi lasă pete de sângepe firul de iarbă al vieţii,unde zâmbetul se evaporăpe aminirile ceţii.



419

ARDERE

Focul răscolit de vânturi îmi atrage lacom umbra

mistuind-o,molcom, în vâlvoare.Vânturile lăcrimează în focamintindu-şi de-un izvorce curgea odată pe lângă ele

într-o veşnică simţirecare acum nu mai este.



420

STRIGĂTUL CUVÂNTULUI

Cineva a ascuns cuvântul,firicelul acela subţiratic şi fragil,

prin care muchiile şi colţurilesuperficiale ale taineişi ale vieţilor singuratice ale oamenilorse pot lega unele de altele,pentru o clipă,

înainte de a se scufunda iarăşi în întuneric, în locul de unde spiritulşi-a înălţat strigătul prima datăşi n-a fost auzit,

în locul unde avea să mai strigeo ultimă oară,şi nici atunci nu avea să fie auzit.Nu ştia că se afla deasupra unui vulcanşi auzea numai cum văzduhulvuieşte, tremură şi zvâcneşte

în inima pământului.



421

TURNUL TĂCERII

Întotdeauna ţi-am doritsă poţi simţi legătura sfârşiturilor

şi să nu cunoşti graba omului.Să poţi crede că ai întreaga viaţăla picioarele tale ca să aştepţi:tu – pe ea, ea – pe tine,şi să mai poţi crede că amândoiveţi respecta întâlnireaca pe un ultim jurământdin Turnul Tăcerii.



422

UNDE-AM RĂMAS SĂ BAT

Cine m-a cununatcu vântul de miazănoapte

şi mi-a transformat voalul în trenă de veghesărutându-mi buzele uitate afarăunde-am rămas la poartăşi… bat?



423

PRIVIREA VASILISCULUI

Ştiam că fiecare din noi îşi duce crucea în tăcere

şi că fără tăcerile tuturorfericirea celorlalţi n-ar fi cu putinţă.Dar din toate tăcerile ce bântuie lumeatăcerea ta doare cel mai multpentru că tăcerea taascunde şi cuprindeprivirea Vasiliscului.



424

CUM AŞ PUTEA?...

Cum aş putea să-mi amintesc de tinecând de la tine nu a mai rămas

nici urma unui fulg de neatopit pe pleoapa universului?Cum aş putea să-ţi spun,când nu mai eşti în preajmă:„Adună lacrimile-ncremenitedin stânca ce-şi trage sevadin durere“,când eşti convins că piatranu are amintiri?

Eu mi-am întemniţat amintirile în piatra aceastape care o aruncicu nesăbuinţa omuluice n-a iubit nicicând.



425

MEMORIA PIETREI

În gura de tăcerea răspântiilor ştirbe,

sub albia pietroasă a torentuluiau mai rămasatâtea ecouri de blândeţelăsate-n părăsire...dar apa curge peste negurişi alte torente de blesteme !Crezi că vei şti vreodatăce umbre din memoria pietrei

îţi vor aţine calea?



426

CÂT NU E PREA TÂRZIU

S-au adunat atâtea rănipe sufletul universului,

atâtea fluvii de sângece duc spre nemurirecurg de pe umerii luişi strigă răzbunare.Cineva trebuie să ştieunde se află peştera

în care s-a ascuns inocenţa.

Vegheaţi! cât nu e prea târziu!să nu se surpe malurile iubiriişi nici să nu vă urmărească

blestemul unei inimi opace.



427

DE AICI… DE LA ACEST SEMN

De aici, de la acest semnal soarelui şi al lunii

sfârşitul începeşi se deşiră cu repeziciuneaacelei ultime luminiţe pe care o vezi.De aici, de la acest semn,

începe calvarul bestemuluipe care tu l-ai înălţatca pe-o biserică aprinsă.



428

BLESTEMUL

Atâta otravă s-a aşternut pe rouă încât pomul vieţii a-ngenunchiat

de povara blestemelor,iar crengile s-au răsucit de ură.Praf de plumb se aşterne acumpe polenul florilor fără parfum.Of! minusculă sferă a blestemului,smulsă din haosul universului,chiar nimic nu te mai poate opri???



429

SĂ PLUTEŞTI ÎN INCERTITUDINE

Sfredel răsucit să-ţi intre-n inimă!Focul urâtului să-ţi umple tâmplele!

Atingerea aerului să te sfâşie-n două !Noaptea insomniei să te înghită!Tăcerile lumii să-ţi ardă timpanele!Şi veşnic să pluteşti

în incertitudinea clipei !



431

URARE!

Să te ajungă şi să te subjugedurerea continuă,

surdă,spăimoasăa amintirii îngheţate,din umbra memorieice nu dispare.



432

URARE PENTRU PRIETENI !

Să te sărute norocul dimineaţa!Şuvoi de sănătate să-ţi umple casa, viaţa!

Ani plini şi veseli să-ţi însoţească drumul!Să nu ştii ce-i necazul şi grijile să piară!În prag să-ţi stea de-acum doar bucuria,ce-o chem să te-nsoţeascăde-a pururea în viaţă!



433

CULCĂ-MĂ BLÂND

Cuprinde-mi ţipătulşi-acoperă-l,

cum se acoperă focul,şi stinge-l în falduriledragostei taleşi-apoi culcă-mă blândca pe o auroră!



434

ÎN URMA MEA

Despletită în amurguri târziilas în urma mea

mireasma primăverii dintâi,pentru a mă reîntoarce

în casa în care tinereţea mea...se schimbă tot mai mult în umbră,şi unde văd cum cuvintele mor

în ghivece de timp răsturnate.



435

OGLINDA

Cercul unei oglinzi tăcute mă aşteaptăca singurul martor viu

în această casă pustie.Şi din adâncurile oglinzii – cineva,

întors pentru totdeauna cu spatele,se îndepărtează, fără grabă,de unde se întoarce iarăşi şi iarăşila clipa aceea pierdutăscăldată în purpură întunecată.



436

CERCUL DE FOC

Prizonier al trupului,sufletul

se răsuceşte în sus, către soare, întemniţând, la rândul său, visul,care de-a lungul tuturor anilorn-a izbutit să înveţepentru sinenici unul din darurile morţii.



437

DOUĂ UMBRE

Am rămas ca două umbre senineşi netulburate de învelişul trupesc

două fantome seninece par să pândească, să plutească

într-o linişte imparţialăpe deasupra şi dincolo de furtună.



438

TIMP OPRIT

Suspendată într-o nebuloasă ceaţă,străină şi imprevizibilă,

trupul şi mintea meafără de substanţănu plutesc,ci aşteaptă... ceva…din care să capeteo nouă formă.



439

DACĂ NE-AM ÎNCUMENTA

Întotdeauna suverană –viaţa –ne subjugă sub nenumăratele-i feţe

a ceea-ce-a-fostşi a ceea-ce-trebuie-să-vină.Viaţa – această singură clipă,când vălul din faţăa ceea-ce-trebuie-să-fieaşteaptă adierea sau smucituracare să-l smulgă!...dacă ne-am încumetasă-l tragem în lăturişi să ne ridicăm ochii.



440

NU SE MAI VEDE(Lumânările pământului)

Lumânări din ceara tristeţiiard în mâinile meleşi pâlpâirea lor se pierdeprinsă-n păienjenişul vârte jului.Iar sumedenie de alte tristeţi,adunate-n clipa de taină,mângâie chipul pământuluice nu se mai vede.



441

UN GÂND, DE UNDE?

Cum se mai zbatşi cum se mai înfurie gândurile

în universul lăuntric!Şi-n toată această învălmăşealămă-ntreb: care dintre ele

îmi va tulbura până-ntr-atât auzul, încât va reuşi să iasă la suprafaţă,pentru a-mi reda libertatea şi pacea.



442

PRELUDIU DE PRIMĂVARĂ

Nu sunt decâtpreludiul unei primăveri

uitat pe aleile toamnei.Cântul, cuvântul şi lacrimami-au fost pietrelepe care am călcataducându-mi amintede ceea-ce-va-să-vină...sau poate c-a trecut fără să ştiu.Dar ce ştiu eu? ce am rămasnumai preludiul unei primăveri

încremenite-n zăpadă?



443

FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NEMĂRGINITUL

Închis în turnul de marmurătrupul, acestă închisoare a disperării,

ce ascunde şi împărăţia lui Dumnezeu în care lumina şi întunericulse întrepătrundcaută un loc de odihnăunde să-şi dea întâlniretrecutul şi viitorulşi unde să poată fi judecat aici,faţă în faţă cu nemărginitul.



444

PĂZEŞTE-ŢI AMINTIRILE

De ce-ţi alungi amintirile?Ele sunt flori din grădina trecutului tău

de nu le vei uda: se vor usca!de vei voi să le speli – vor deveni noroi!numai stropite cu iertarea deplinăde lacrimă-albăvor mai rămâne florice-ţi vor înmiresma cărunteţea.



445

POVESTE (?)

Se spune că întotdeaunamai există o poartă deschisă,

în orice clipă,până la ultima suflare:poarta pe care ai putea fugi.



446

INCERTITUDINE

Cine a iubit odată cu tot sufletulnu poate uita

şi nu poate trece mai departepe celălalt mal al Nirvanei!Nu poate decât să alunece în prăpastiesau să rămână suspendat – acolo – sus,fără să ştie dacă are voie să se ridicesau poate merge mai departe...sau va aluneca în gol…timp în care nici nu va dormi,nici nu se va gândi la altceva!



447

CEEA CE NU ŞTIU

Ştiam, că un vânt puternicte poate doborî

dacă inima tanu este ancorată de ceva;Ştiam că un zid înalt poate domolizvâcnetul rafalelor de vânt,

îl poate despleti în curenţi care vor da năvalăpe sub toate arcadele,prin toate coridoarele…Ceea ce nu voi afla niciodată,este intensitatea cu care va ajungevântul pe coridoarele mele.Şi nici dacă inima meava găsi atunci o ancoră,de care să se prindă.



448

CLIPA CE VINE

Eterna clipăfuge din faţa morţii

pentru că ştiecă moartea n-o va elibera,iar cimitirele melese închid în cochilia de stâncăşi primesc lovituraaceloraşi ecouri.



449

LEGENDĂ UITATĂ?

Sunt ca o frunză în vârtejul unei furii posomorâte

ce creşte în zidirea închisă,şi-n plutirea unei umbre,lipsită de substanţă,căutând a înţelege:Legenda Soarelui şi-a Lunii.



450

DE ACOLO, VOI PRIVI

Am ascuns copilul din mine în pântecele unui coridor

la care lumea nu va ajungedecât ca o umbră moartă,de neînţeles.Şi, de acolo, voi privicu uimirea inocenţeitoate gesturile groteştiale oamenilor.



451

LA GRANIŢA VÂNTULUI

La graniţa vântului fără căraremă strigă clopotele

ce-mi văd visele căzândunul câte unul,iar eu merg mai departepe drumul destinului,cu siguranţa somnambululuice rătăceşte pe cărărineştiute,nevăzute,neauzite.



452

PE PLEOAPA SĂLBĂTICITĂ

Sfâşiată de furiile insomnieirămân ruga plecată

a întregului cristalelor spartece-mi sar pe pleoapa sălbăticităde somnul prelungal furiei mute.



453

PE GEANA APUSULUI

Sunt crucea care arde,pe geana apusului,

şi amurgesc în respiraţia cremeneloracoperite de giulgiulcopacilor aprinşi.



455

MUNTELE LACRIMEI-TÂRZII

Zadarnic m-am zbătut între primul strigăt

şi ultima respiraţie.Zadarnic am încercatsă împletesc scânteiade maturitatecu visarea şi inocenţadin câmpiile adolescenţeişi-apoi cunună s-o aşezpe piscul muntelui

împovărat de înţelepciune.De-abia în ceasul de pe urmăam înţelescă Muntele Lacrimei-Târziinu mă va primidecât cu primul strigăt.



457

RĂDĂCINI

Desculţă de gânduri,desfrunzită de vise

îmi cresc rădăciniledin lujerul ploiişi-mi legăn mlădiţelepe creştetul pământului.



458

FLOARE-DE-LOTUS PE SUFLET

Flori de lotus orbecăiescpe sufletul meu

în arşiţa nopţiiosândităde miezul grâului coptcu frunze crescute

în primăvara unei morţi.



459

DORINŢĂ

Aş vrea să mă pot uita lungfără să cad în adâncurile

cerului de dedesubt, în slăvile înălţimilorpornite din adâncurişi să-mi pot frângepumnul destinuluice-mi tescuieşte timpul

în lacrimi.



460

SPERANŢĂ

Cu tremurânde mâinisperanţa ajunge la tine!

Să nu-i distrugigândul coloanei infiniteurzit în veşnicia umbrei tale.Aşterne-i doarlimpezi covoare de nuferi,care plutesc oricând pe cerul sălbateccând norii mi se agaţă de gene.



461

UNDE EŞTI?

Vin de departepentru a-ţi descoperi

taina copilărieidin umbra tăcerii;vin cu toate ramurile nude,şi degete tremurândesă te găsesc printre miracole.Unde eşti?Te mai plâng prăpăstiile!?



462

FĂRĂ IUBIRE

Spune-mi, iubire,pe ce cale mergi,

pe unde alergi,pe ce val pluteşti,prin curgerea timpului fără iubire?De ce mai sunt ochi fără iubireşi apa ştie a vorbi cu lacrimi de dor,iar sângele ştie a cântaforfotind de durere,plutind prin iubire, fără iubire.Şi spune-mi iubirede unde e vântulce-mi bântuie casaşi şade cu mine la masă

în curgerea timpuluifără iubire?



463

ACASĂ

Vijeliile talazurilor talemai stăruie printre gânduri

şi vise din vreme de vrajă,din vreme de vrajbă…Şi-o umbră a visului de puteremai lunecă peste minecu resturi de soaredorind să mă aducăacasă,

în mine.



464

PRINTRE CUVINTE-DE-VRAJĂ

Mi-ai ferecat timpul în colivia durerii cu gratii-de-dor,

şi m-ai hrănit cu seminţe-de-vrajbă.Mi-ai lăsat apoi viaţasă curgă încet,

în clepsidra unui anume timp,unde nisipul se topeşte

în incandescenţa culorilor evaporate,când nu mai exist decâtprin cuvinte-de-vrajă.



465

ASCUNZIŞ

Mă ascund în căuşul unei palme

să nu dispar,ca o molcomă ceaţă-de-dimineaţă,prin foşnetul orelor…Vreau să-mi mai pot adunaun strop de rouăpentru mâine.



466

VINOVĂŢIE

Eu suntrăspunzătoare pentru tot

pentrufaptă,cuvânt,vis şi dorinţă,speranţă şi cânt!



467

REFERINŢE CRITICEsau

SPICUIRI DIN CRONICI LITERARE

Ecouri despre poezia Viorelei Codreanu Tiron au apărut în presă sub semnătura domnului prof. Romul Munteanu, dlui. prof.dr. Albert Kovács, Viorel Sânpetrean, Nicolae Prelipceanu, DanStanca, Cornelia Maria-Savu, Mariana Criş ş.a. (Bucureşti); LucianAlecsa, Gellu Dorian (Botoşani) Emilian Marcu, Mihai Păstrăguş -(Iaşi), Prof. N.N.Negulescu (Craiova) Gelcu Maksutovici, (Alba-nia) Demostene Şofron (Cluj) etc.

SEMNAL - REVISTA AZI CULTURAL

Volumul de debut atrage atenţia presei literare care men-

ţionează „Prin volumul Zidire în cer Viorela Codreanu Tiron trageun semnal de alarmă asupra unui debut remarcabil şi a unei vociautentice ivite în spaţiul liricii feminine(...) Poezia VioreleiCodreanu Tiron inspiră încredere şi trăinicie, candoare şisensibilitate. Puţinul cuvintelor este nucleul care comunică cevaunic şi esenţial despre fiinţa introvertită, împinsă la singurătate.

Cornelia Maria Savu.



468

SEMNAL - ROMANIA LIBERĂ

VIORELA CODREANU TIRON – „ZIDIRE ÎN CER“

Volumul de poeme a Viorelei Codreanu Tiron a apărut laeditura Axa, Botoşani. Textele acestei poete au parfumul unei poezii trecute, o tensiune exprimată în felul retoric, în care nu semai scrie azi. Reperele acestei poezii sunt: dragostea, suferinţa, bucuria. Cuvinte cheie: zare, zori, inimă, nori iluzii, timp, des-tine, viaţă, moarte, sămânţă. Poeta încearcă să se definească şisă se recompună din cuvinte, ea parcurgând cu dezinvoltură unadintre fazele poeziei româneşti în drumul spre modernitate.Exclamaţia, majuscula sunt uneltele acestui demers liric ce areîn spatele său o trăire autentică, vie.

Nicolae Prelipceanu

VIORELA CODREANU TIRON – „ZIDIRE ÎN CER“(CRONICĂ DIN AZI CULTURAL)

„Un flux voluptuos, adolescentin, ca o bătaie de aripi aunei păsări, pulsează în întreg corpul poetic, devenind un fel desevă nutritivă pentru metaforă, hrană a ficţiunii angelice.Candoarea nu este pur formală, e fondul hipersensibilizat detăcere şi dureri, e conturul stării de-a fi al poetei. (...) Limbajuleste purificat de intensitatea trăirilor atacând numai zonelezbaterilor eului zdruncinat de aşteptare, cu ecouri nostalgice.Dacă la prima vedere ai spune că unele poeme par copilăroase,închipuite ca desene naive, privite mai atent ele sunt pline de



469

luminozitate şi fior mistic. Trecute prin nişte oglinzi purifica-toare ele sunt străbătute de sfinţenie organizând întreagaatmosferă poetică.“

Mariana Criş

VIORELA CODREANU TIRON – „ZIDIRE ÎN CER“

Apărut de Crăciun, la Editura Axa, tipografia „Caromi“,Botoşani, cu o copertă inspirată executată de L. Chişcariu,volumul – care marchează o altă etapă lirică a poetei – cuprindeversuri încărcate de sensuri profunde ce cuprind stări deexistenţă – de cele mai multe ori într-un limbaj uluitor, nunumai prin plasticitatea lui. Titlurile sunt incitante: Rugăciune, Ascultă-mă, Rugă, Dezrădăcinare, Căutare, Labirint, Anotimp, Mai ţine-mi în mâinile tale cerul... Sensibilitatea poetei este oforţă uimitoare de a te cufunda mai adânc în sensurile simple cumetafore halucinante, ce te atrag spre lumina ei orbitoare...

Elena Rânceanu

SEMNAL - ROMÂNIA LIBERĂ - VIORELACODREANU TIRON – „ANOTIMPURI OSTILE“

Avem de-a face cu o carte cu inflexiuni religioase.Maniera uşor desuetă în care sunt scrise poemele nu e chiar atâtde supărătoare, cum ar spune cei care elimină din literatură poezia direct afectivă. De altminteri, volumul ne pune din nou



470

în faţa veşnicei dileme: este poezia o experienţă personală,incomunicabilă sau are forţa şi îndreptăţirea să comunicetuturor? Reţinem însă această apreciere a profesorului RomulMunteanu „…în versurile sale poeta deschide calea unei noiliteraturi a sentimentelor, a lacrimilor şi blestemelor despo-vărate de modelele tradiţionale uzate.“

Dan Stanca

VIORELA CODREANU TIRON – „ANOTIMPURIOSTILE“

„Trăim într -un timp bolnav de indiferenţă şi neprielniccomunicării dintre oameni, dar sensibilitatea încătuşată sauinhibată a unor poeţi a început să se revolte. Semnele acesteischimbări încep să apară în creaţia lirică. Un exemplu elocventîl oferă Viorela Codreanu Tiron cu volumul său Anotimpuriostile.

În versurile sale poeta deschide calea unei noi literaturi asentimentelor, a lacrimilor şi blestemelor despovărate demodelele tradiţionale uzate. Sper ca începutul acestei noiexperienţe lirice să fie de bun augur în spaţiul literar românesc.“

Romul Munteanu

„Lecturând poemele din acest volum rămânem copleşiţide frumuseţea pură care se degajă de pe fiecare pagină. Ne



471

cuprinde forţa torentului suav al afectivităţii, sinceritateaneîngrădită, curajul în afirmarea frumuseţii şi a dragostei polivalente în condiţiile uman-feminine moderne, deloc simple,mai degrabă ameninţate. Această existenţă este marcată de pasiuni profunde, taina umilind luciditatea intelectului cuadevăruri superioare şi puterea binelui, a generozităţii prinabilitatea instinctului, instrument al autoapărării/autoafirmăriivenind dinspre darul iubirii. Da, darul iubirii atotputernice şi

discrete, care pare a fi, alături de frumuseţe şi taină-enigmă,constituanta-fundament a eternului feminin".

Albert Kovács

AZI CULTURAL

„Într-un început de secol în care lumea îşi caută noiteritorii de respiraţie şi supravieţuire, când modelele de toatetipurile şi în toate segmentele tind să acapareze, câtă vremefaptele sunt înlocuite cu spectacole derizorii, a încerca să ocro-teşti sunetul pare anacronic. Şi totuşi cu cât fur ia post-postmo-

dernistă îşi devorează îngerii de carton şi de vorbe, cu atâtsunetul originar pare mai puternic. Poeta Viorela CodreanuTiron este obsedată de ecoul sunetului originar, ceea ce conferăindividualitate poemelor sale de o studiată şi îndelung cântărităsimplitate. Poemele sale – aş spune – se pot citi numai la gurasobei, în multă linişte şi cu îndelungată cugetare.“

Viorel Sânpetrean



472

POETA ŞI ETERNUL FEMININ

Lecturând poemele din acest volum rămânem copleşiţi defrumuseţea pură care se degajă de pe fiecare pagină. Necuprinde forţa torentului suav al afectivităţii, sinceritateaneîngrădită, curajul în afirmarea frumuseţii corpului şi adragostei polivalente în condiţiile uman-feminine moderne,deloc simple, mai degrabă ameninţate. Această existenţă este

marcată de pasiuni profunde, taina umilind luciditateaintelectului cu adevăruri superioare şi puterea binelui, agenerozităţii prin abilitatea instinctului, instrument alautoapărării/autoafirmării venind dinspre senzualitate, bucuriaerotică şi darul iubirii. Da, darul iubirii atotputernice şi discrete,care pare a fi, alături de frumuseţe şi taină-enigmă, constituanta-fundament a eternului feminin.

Femeia, ca şi bărbatul, este, înainte de tot şi de toate, om.Înainte să fie român, maghiar sau francez. Sau, înainte să fie poet. Şi, bineînţeles, este egală cu bărbatul în toate. Dar este, înacelaşi timp, alta ca trup şi ca suflet. Cine încurcă/inversează în plan ideatic, juridic sau pragmatic cele două sexe (prin

,,căsătoria" homosexuală sau lesbiană) merge împotriva firii, provoacă sfârşitul apocaliptic al civilizaţiei umane. Această judecată, bineînţeles, nu exclude, ci implică toleranţa şicompasiunea. Identitatea sexuală favorizează (şi defavorizează)ambele sexe. Bărbatul apare mai puternic în sfera gândirii şicunoaşterii raţionale, femeia în lumea afectivităţii. Realitatea psihologică, condiţionată de cauze sociale, a rămas însă multtimp fără efecte în planul creaţiei artistice. Astfel, probabil în



473

poezie primează afectivitatea, cunoaşterea intuitivă faţă de cearaţională, dar poeţii mari ai Renaşterii şi ai timpurilor moderneau fost, aproape fără excepţie, bărbaţi. Până în secolul al XX -lea, când apare o Marina Ţvetaeva, o Ana Ahmatova, Nemes Nagy Ăgnes. Sau în literatura română, o întreagă constelaţie detalente, de la Magda Isanos, Ana Blandiana, Angela Marinescu, până la Monica Pillat, să zicem, care a publicat, recent, dintru-un nou volum, o admirabilă pagină de versuri în revista

România literară.Viorela Codreanu Tiron ocupă în această constelaţie un

loc aparte. Universul ei se înfiinţează pe fundamentul real alexistenţei noastre, într -o epocă marcată de ameninţări. Esteacelaşi univers poetic care apare în întreaga literatură universalămodernă sub semnul înstrăinării, angoasei, al singurătăţii, iar încontextul postmodernismului, sub semnul renunţării fatale lavalori autentice: la comunicare şi dragoste, la frumos, adevăr şi bine. Poeta în actualitate creează imaginea condiţiei umaneactuale, cu dezastrul în prim-plan ... Protestul, durerea, speranţarămân în subtext.

Viorela Codreanu Tiron procedează altfel. Doar în motto-ul volumului face trimitere la lumea existenţială, gravameninţată prin cuvintele din Cartea lui Iov: ,,... harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare"; în prima poezie - un fel de adresare către o Muzătravestită, un fel de rugăciune - este exprimată cu o captivantăforţă artistică, cu un adânc sentiment de dăruire, dorinţa de aopri timpul haotic, iar în continuare aceea de a ucide întunericul



474

ce se revelă în Visul de sticlă unde apare prima ipostază aluminii ocrotitoare, salutare: ,,Ca să ucid întunericul/ dinadâncurile sufletului! trebuie să înot/ prin fumul existenţei;/ sămă reîntorc/ dincolo de începuturi/ să aflu şi să găsesc/ limanulluminii ocrotitoare/ ce arde în visul de sticlă”. Dar imediat suntimplicate alte motive: vama somnului, vama viselor cu primasemnificaţie sugerând Ţara Făgăduinţei, urmată imediat de o adoua semnificatie - cea a visului erotic sugerat şi a visului

destrămat ,,-n albia somnului de nesomn.”Creată din centrul motivelor contrastante, întreaga carte

este o singură operă - o operă adevărată, doar că cititorul percepe micropoemele ca piese aparte, perfect închegată şisuverană de fiecare dată. Dar în fiecare dintre ele sună şi răsunăaceeaşi simfonie polifonică a motivelor poetice. În acelaşi timpmicropoemele au o structură aforistică cu rime filosofice polare,cu stilul bogat în oximoroane şi frecvente recursuri la paradoxuri propriu-zise sau absconse.

Motivele sunt de diferite feluri şi ca suport - obiectual,arhetipal, psihologic - şi ca semnificaţie. Matricea lor adevărată

este polivalenţa şi originalitatea. La suprafaţă sistemulmotivelor nici nu se observă. Fiecare semnificaţie-sugestie îşiare un statut de afectivitate, emoţie, de trăire autentică auto-rizată de o sinceritate în substanţa ei absolută. Fără să existe oierarhie propriu-zisă a motivelor poetice originale, percepem,identificăm o seamă de motive fundamentale dominante.Poetul- poeta asumă până la ultima picătură de sânge, până laultima suflare a sufletului dubla existentă a bărbatului si a



476

Poetica miturilor-motivelor facilitează schimbarea sen-surilor până la cele contrare, după modelul focul-soarele careeste sursa vieţii, dar care poate şi să o ucidă; focul-soarele estesursa luminii, dar focul arde, distruge şi în infern. Poeta nespune:,,Prin ochii somnului scăpătat/ voi dormi în pântecul pământului/ până când inima ta va slobozi/ cercul de foc ce măleagă/ de trupul izvorului/ ce firesc curge/ dar nefiresc ţâşneştedin pustie".

În Depărtarea singurătăţii avem o fascinantă suda-re/respingere reciprocă a două motive: ,,când sfâşiaţi de propriile noastre singurătăţi/suntem abandonaţi pe insula iubirii,/ trupurile noastre sunt roase/ de vânturile aspre şi pusti-itoare/ ale propriilor noastre destine [ ... ]/ şi-atunci de-abia neîntrebăm:/ la ce bun atâtea sfâşieri /pentru o banală singurătateîn doi?"

Singurătatea şi înstrăinarea conştientizată şi neacceptatăconstituie reversul medaliei - ameninţarea pe adresa dragostei însocietatea postmodernă. Provocarea se datorează nu doar mediului, ci inerţiei, pasivităţii partenerului care este şi el

înstrăinat faţă de sine însuşi. Astfel în Dialog simplu poeta seconfesează: - Sunt iubirea/ mila şi mângâierea/ înţelegerea şisperanţa/ bucuria, adevărul şi viaţa!/ Tu cine eşti?/ - Eu?! Omulcare-a uitat să se bucure". Poeta ştiind să se bucure, ştie să facăşi o declaraţie de dragoste miraculoasă, cu o forţă nelimitatăsincerităţii şi dăruirii, confesiune inexprimabilă prin cuvinte(Înflorire).



477

Chiar dăruirea totală a femeii are însă condiţii specificesexului frumos. În Chemare ni se dezvăluie: ,,Rătăcesc şi-acum prin grădina sângerândă/ căutând un drum spre tine şi inima ta./Mi-e teamă să m-apropii de tine mai mult/ când fiara flămândă pândeşte din umbră/ şi ştie că depărtarea de tine ucide încet./Chiar dacă mâinile-mi ard de dorul îmbrăţişării/ şi inima sesfâşie de această depărtare impusă/ iar auzul mă doare de dorulcuvintelor tale/ rămân pretutindeni alături de tine/ aşteptând un

semn, o chemare.”La fiecare pas suntem vrăjiţi de frumosul pur al trupului

care se dezvăluie cu sfială şi cu subiectivitate - un adaos laobiectivitatea Venerei. La fiecare pas suntem sensibilizaţi de odragoste generoasă asumată cu riscul vieţii şi morţii până lacapăt ca destin. Ne copleşeşte eternul feminin cu implicareatainei, a enigmei ca o condiţie a firii, a existenţei, a fi rescului, anaturii. Cu mintea, cu cuvintele nu poţi să descifrezi aceastăenigmă, dar poţi să arăţi, să sugerezi.

Iată micul poem Taina: ,,Ca să aflu taina mormântului/m-am scufundat în ape/din ce în ce mai adânci./Mai port şi-

acum urmele/ acelor scufundări în mine,/ şi sunt mult mai bătrână/decât stâncile ce mă înconjoară./ Dar.... tainei... nici nu-i pasă/de scufundările mele în mine/ rămâne acolo, cuminte, pândind .... "

Prezenţa motivelor propriei arte poetice în versurileViorelei Codreanu Tiron stă mărturie a originalităţii şiautenticităţii actului de creaţie.



478

Pe fundalul devastatoarei subculturi promovate la TV şila cinematografe (expunerea monstruoşilor sâni siliconaţi şi aorganului genital pe scenă, în public, cu mimarea naturalistă aîmper echerii animalice) existenţa unei erotici autenticecondiţionate de frumuseţea corpului şi de satisfacţia-bucuria denatură firească, biopsihică poate să ne pară o adevărată minune,dar minunea există!

Motivele cuprind permanenţa pendulării dintre realitatea psihologică trăită şi imaginarul metaforic-fantastic-cosmic ca unreper cardinal al creativităţii. Găsim însă şi poezii - arte poetice propriu-zise. Dintre ele cea mai reuşită este cea intitulată Cuvin-te: ,,Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,/ rămase nespuse, /petoate le-am cules/ şi le-am spălat cu rouă-de-soare,/ le-am presărat pe ropotul ploii/ şi le-am înfipt în mare,/ de unde valulle-a adus la picioarele tale./ Să nu te apleci!/ Eu am ţinut odatăvalul în mâini/ şi-am presărat fire de iarbă/ pe creştetul univer -sului/ şi-am văzut:/ Deasupra .../ Dedesubt.../ Nimicul îşi faceculcuş".

Cuvinte... În privinţa stilului se mai întâmplă ca după un

titlu cu cadenţă eminesciană - de exemplu, Atât de mult - săurmeze un text liric modern fără cadenţă romantică, cu un ritmascuns evitând discursul linear, implicând autoreflexia. Putemvorbi despre însemnele postmodernităţii? Da, dar la ViorelaCodreanu Tiron există totuşi melodia, muzica într -un sens maispecific.

Într-o notă amicală, poetul Viorel Sânpetrean a făcut ofină observaţie: ,,Într -un început de secol în care lumea îşi caută



479

noi teritorii de respiraţie şi supravieţuire, când modele de toatetipurile şi în toate segmentele tind să acapareze, câtă vremefaptele sunt înlocuite cu spectacole derizorii, a încerca săocroteşti sunetul pare anacronic. Şi totuşi, cu cât furia post- postmodernistă îşi devorează idolii de carton şi de vorbe, cu atâtsunetul originar pare mai puternic. Poeta Viorela CodreanuTiron este obsedată de ecoul sunetului originar, ceea ce conferăindividualitate poemelor sale de o studiată şi îndelung cântărită

simplitate".Analiză perfect concludentă. Cititorului ideal vocea

poetei îi va apărea doar ca o confirmare a talentului şi, eventual,ca o consecinţă a meditaţiei lirice nu atât spuse, cât exprimate,sugerate. Demersul poeziei ,,de a ocroti sunetul" stă mărturie aunităţii formulei sale lirice greu de încadrat într -un anumitcurent sau în -isme; unele procedee-motive au ca sursăsimbolismul. Bineînţeles, poate fi vorba de moder nismul clasic posterior avangardei şi suprarealismului şi, în unele cazuri, deformula aşa-numitei lirici eterne. Nu exclud nici o nouădenumire. Romul Munteanu avansează, în plan general,următoarele: ,,Viorela Codreanu deschide calea unei noiliteraturi a sentimentelor, despovărate de modelele tradiţionaleuzate".

După apariţia cărţilor de poezie anterioare, Zidire în cer (1998) şi Anotimpuri ostile (2000), volumul Ochiul somnului -darul iubirii marchează o importantă etapă a maturităţii poetei.Este o ultimă confirmare valorică a drumului ales. Însă drumul,cred, duce mai departe spre noi cuceriri, spre noi înălţimi. Poate



480

va crea forme lirice în acelaşi gen, dar mai ample. Poatelimbajul ei se va îmbogăţi pe seama cuvintelor noi - colocviale,neologisme, anglicisme - din care poeta va crea, ca şi pânăacum, în maniera sa proprie, noi motive real-imaginare, fan-tastice şi cosmice. Felicitări şi drum bun în continuare!

Albert Kovács

VOLUMUL OCHIUL SOMNNULUI – DARUL IUBIRII

„Dacă după cel de-al doilea volum «Anotimpuri ostile»Romul Munteanu afirma că «poeta deschide calea unei noiliteraturi a sentimentelor, a lacrimilor şi blestemelor despovă-rate de modelele tradiţionale uzate», volumul «Ochiul somnului – darul iubirii» marchează o importantă etapă a maturităţii poetei şi este o ultimă confirmare valorică a drumului ales.

Creată din centrul motivelor contrastante, întreaga carteeste o singură operă – o operă adevărată, dar cititorul poate percepe micropoemele ca pe o piesă aparte, perfect închegată şisuverană de fiecare dată. În fiecare poem sună şi răsună aceeaşisimfonie polifonică a motivelor poetice.

În poezia română feminină, Viorela Codreanu Tiron – caşi Monica Pillat –, se distinge prin accentuata exprimare aeternului feminin.“

Albert Kovács



481

CRONICA DE EMILIAN MARCU/ LA VOL. BILINVROMÂNO-MAGHIAR, TRAD. HORVATH DEZIDERIU

VITRINA CĂRŢILOR - EMILIAN MARCU, IAŞI

Viorela Codreanu Tiron, Ochiul somnului - darul iubirii,Editura AnaMarol, Bucureşti, 2008, 120 p. Ediţie bilingvă(româno-maghiară). Traducere de Horvath Dezso.

Calmă, cu ceva special din Moldova de centru, asemenealocurilor care din dealuri se transformă, cu cât ne apropiem deBucureşti, de câmpie, parcă netezind totul şi mai alessentimentele, poezia Viorelei Codreanu Tiron propune un modspecial de a percepe efluviile marilor sentimente. Pentru cădragostea nu are vârstă, ca şi poezia, autoarea acestei cărţi, estemereu într-o anume incandescenţă adolescentină: „Timpul meuunic,/ aparte de celelalte timpuri,/ s-a scurs atât de încet/ pelângă mine,/ încât nu mai ştiu/ de l-am avut,/ cu adevărat al meu/sau/ nu a fost decât iluzia unui timp/ răstălmăcit de DoamnaVreme” (Timpul meu, p. 26). Viorela Codreanu Tiron nu este orisipitoare de cuvinte şi nu îşi destăinuie trăirile şi sentimentele

în poeme lungi. Cu o mare economie de cuvinte reuşeşte să-şifacă auzită vocea lirică şi să imprime poeziei o anumecursivitate şi coerenţă care nu se întâlnesc prea des la autoarelecontemporane, preocupate mai mult de starea trupului lor decâtde starea sufletului lor. Poate că aceasta este marea problemăcare separă poezia acestor „fătuci bântuite mai mult de hormonidecât de inspiraţie şi har”. Viorela Codreanu Tiron ştie săgăsească „locul popasului/ unde ruga se desprinde de trup/ prin



482

voinţa chemării/ ce rupe hotare” ( Desprindere, p. 60). Îmi parerău că nu sunt cunoscător al limbii maghiare să pot să citescaceastă poezie şi în această limbă să mă conving de faptul căsună tot la fel de frumos. „Fiecare poem este o simfonie, în caresună şi răsună aceeaşi polifonie a leitmotivelor poetice”, spuneAlbert Kovacs în cuvântul de pe coperta a patra a cărţii şitrebuie să recunoaştem că are multă dreptate. Şi tot el remarcăun fapt important, cum că: „În poezia românească feminină de

astăzi, Viorela Codreanu Tiron – ca si Monica Pillat – sedistinge prin accentuata exprimare a eternului feminin”. Şi înîncheierea acestor gânduri voi cita poemul Fără titlu: „V-amscris povestea mea/ pe-o coajă de mesteacăn/ ce-am aruncat-o-nfoc!/ De nu o vreţi:/ Vegheaţi!... /Nicio scânteie să nu sară!/ Sănu vă ardă pragul minţii”. Sfatul autoarei seamănă cu acea provocare prin care copilul mereu umblă la prizele care îi suntde-a pururi interzise. Cartea aceasta este o provocare şi trebuiesă procedăm ca atare.

Emilian MARCU

REVISTA CONSTELAŢII DIAMANTINE - CRAIOVA/ANUL II, NR. 7 (11) IULIE 2011

AUTORITATEA GNOSEOLOGICĂ A CUVÂNTULUI

Substanţa lirică a poemelor create de Viorela CodreanuTiron, în volumul bilingv (român-maghiar) „Ochiul somnului -darul iubirii“, Editura AnaMarol, 2008, izvorâte dintr-o dramă



483

lăuntrică. Fiind tensionat în plan real de un dor nemărginit de puritate, Eul-poetic (das Ich) îi restaurează configuraţia,devenind Eu ideal (sediu al reflectării fiinţei umane în care este păstrată esenţa memoriei originare), întrucât el [Eul] simte că seaflă sub semnul setei metafizice. Prin expansiune, Eul idealinvesteşte, cu o aură simbolică, şi toposul oglindit în titlu; aspi -rând astfel la tainicele hiperspaţii onirice.

Odată cu posibilităţile sporite de înălţare spre o vederesuperioară, „Ochiul somnului“ (prin care priveşte Eul ideal),ipostaziat, se identifică cu „Darul iubirii” ancestrale, ale căror energii abundă în proiecţii erotematice. Deşi pare a fi un paradox, la această dimensiune, împărat pe claritatea ima-ginaţiei „somnului“ este conştientul; primitor de semnaleluminoase din focarul subconştientului. Acest transfer difuz desemnale, dintre cele două instanţe psihice, este de naturăideatică; el nu exprimă, în acest caz, anonimizarea bezneiefemeridelor. Tonul confesiv/meditativ se deschide printr-ofiridă de cupolă a motto-ului/rezonator, cu intensă încărcăturăsapienţial/soteriologică, revărsată de ecoul biblic: „Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut îninst rument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare....Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toatănoaptea pe ramurile mele“. (Cartea lui Iov).

Întregul fond liric este dominat de un spirit interogativ,care filtrează medierea paralelismului gândirii gândurilor latemperatura travaliului re/creator. În opoziţie cu tragismul lumiiexterioare, poeta caută răspunsuri, certitudini lămuritoare.



484

Gândurile „slăbite“ sunt întrebate sub presiunea imaginarului:„cum să opresc timpul acesta /ce curge haotic? /Să- ţi pot stre-cura printre gene/o mângâiere /un cântec, /un cuvânt, /ca olumină adâncă, / frumos să încolţească / în inima ta?” (Învaţă-mă).

După cum observăm, procedeul ales înlătură efecteledistanţării apăsătoare dintre cele două Eu-ri şi decodifică încheie tironiană reţeaua de semnificaţii a elementelor decontinuitate în facultatea textelor. Dihotomia evocativă din poemul „Poate...“ este depăşită de cutezanţa figuraţiei poetice,care gravitează între formula oraculară a idealităţii pure, laaltitudinea „cântecului duios“ (nu sunt sunetele chei aleenergiilor universale?) şi „vaietul“ aprinderii sinelui singu-rătăţii: „A fost o naştere! / A fost o moarte! / şi a mai fost .../poate / ceva-ntre ele... / un cântec duios / sau un vaiet! (?) / Spuneţi-mi! / Ce a fost!?..“.

Chiar dacă încercăm să surprindem, în nucleul acestuiexemplu, ţesătura firelor de aur urzită între „dianoia” (gândireadiscursivă), „nous“ (intelect), „alogos“ şi „eidos“ (idee), vom

înţelege că este de necuprins vibraţia subtilă a întrupăriicuvântului (ascuns sub simbolul hieroglific) proiectat prininfinite oceane celeste de o unică esenţă reflectoare a Fiat/uluiCreator.

Prin schematizare şi tipizare decorativă, sedus de laturatematică, locus logicus de factură axiomatică din „Firul defum”, forează în trecutul abscons al altui Eu contingent, dejaeclipsat de o aceeaşi „pecete“ a arderii: „Am cules/ nenu-



485

măratele tale furtuni / şi-am continuat să trăiesc / - prin bolul inocenţei - / în visul transformat în firul de fum, / ce se strecoară / prin toate ungherele tale/ cu veşnica pecete aarderii”.

Culminarea trăirii poetice gândită (sau gândirea poeticătrăită) prin „bolul inocenţei“ sugerează aspiraţia ontologică la plenitudinea misterului sferic, cu inedite bipolarităţi poetice.Fără a instaura confuzii semantice, joncţiunea dintre adevărultulburător, circumscris în conştiinţă, şi finalitatea itinerariuluinostalgic se produce cu intransigenţă: „Între noi / tremura demult depărţirea /delzănţuind furtuni de spaime, /în ploi de se delacrimi./ Priveam cum te depărtezi / - fluture alb - / prinasfinţitul tăcerii /aripilor însângerate de strigăte, /lăsându-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam).

Delimitarea spaţiilor privilegiate este conturată tonic derăspunsul la spaima în faţa temporalităţii, ca tendinţă profundăde respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte şi surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în

aduceri-aminte?!” (Cui să strig?).Pentru a face mai transparentă relaţia dintre subiectul şiobiectul oniric, într-un alt spaţiu imagistic, evocator, generat de predispoziţia poetică, limbajul dezveleşte esenţa nudă atimpului interior, întru ivirea altor sensuri: „Timpul meu unic, /aparte de celelalte timpuri, /s-a scurs aşa de încet/ pe lângămine, / încât nu mai ştiu / de l -am avut, /de-a fost cu-adevărat



486

al meu/ sau nu a fost decât iluzia unui timp/ răstălmăcit de Doamna Vreme” (Timpul meu).

Caracteristica sinonimiei „timp, vreme” aparţine aiciîntregului domeniu al viului şi senzorialului fenomenologic.Uneori, pentru intensificarea visului ispititor al existenţei, poeta poartă pe drumul sensibilităţii o mască ritualică. Revelaţiateritoriului nopţii şi invocarea astrală deschid comorile fonduluietnolingvistic: „Ies în prag / să iscodesc noaptea, / în faţamersului zăbavnic al astrelor / Ies în noapte / să visez împreunăcu Luna / şi înfig diamante în coarne de fier”. Superdimen-sionat de aceste combinaţii de valori arhaice, centrul poemuluise ramifică înspre haloul zorilor, cu evidenţa unei izbucniri profetice: „Dar ziua... / Ziua are puterea de a dărâma, / de a zgudui/ visul / şi speranţa / pe care le înalţ / din nisipuricântătoare” (Ziua care vine).

Venită ca o pedeapsă prometeică, fulguraţia simptomului(lacunar), de sorginte simpatetică, estompează secvenţele flu-xului imaginativ al ipostazierii leitmotivului expulzându-l „Înafara visului”: „Adorm mereu în afara visului / semn că nici

visul nu mă primeşte. / Adorm mereu/ pe aceleaşi cuvinte -acum fără sens - / răscolind lutul simplu, / nisipul pur şi fier -binte / adunat din aurore îmbătrânite / poate prea devreme/ încasa vieţii mele,/ unde visul îşi face culcuş / în imaginarul pustiu." (Imaginarul pustiu).

Aceasta ar fi doar o interpretare generică a glipticii poe-mului; însă forfota gemulelor silogistice din structura semanticăeste mult mai adâncă... Cât suflu mitic freamătă în remarcabila



487

construcţie poetică, determinată ontologic! Asimilând „eternareîntoarcere“, desprinsă din focalizarea lentilelor eliadeşti, poetasimulează glasul destinului, încărcat de linii sintactice bogate învolute. Desfăşurarea polivalenţei semantice în care trăieştesuccesiv, poemul „De câte ori te-ai întors?“ (poem înrudit însubsidiar cu mistica abisului) consacră pluritatea neîndoielnicăa unei amprente inconfundabile a umanităţii universale: „Aibăut din izvorul uitării /şi ai crezut că ai să scapi de tainele/ şi

tainiţele memoriei,/ fără să- ţi pese de vârtejul destinul ui / ce- ţiconduce / eterna întoarcere, / naştere / şi renaştere, / până laiertarea păcatelor“.

Şi patosul declarativ din „Răzvrătirea lacrimilor” pola-rizează eidetic imaginaţia geneticii umane cu elementele lumiiminerale: „Am pătruns în miezul cristalului / ca-ntr-o eter-nitate./ Suprafaţa sticlei - ca bolta cerului - / ascundea în eaminuscula mea lume / într-un întreg univers. / Dar n-am ştiut / că odată intrată-năuntru / mi-am încătuşat toate timpurile / în pocalul lacrimilor-răzvrătite“.

În litania „Iartă, Doamne!”, voluptatea proliferării ver -

bale este emanată înspre o dimensiune sacrală de sufletul poeteisensibil la presiuni emotive: „Fără Tine / sunt fir de nisip fărămemorie, / sunt bob de grâu fără sămânţă. / Dă-mă, Doamne,vântului de miazăzi! / să mă ascundă în poalele cerului / şi sămă închidă-n carapacea luminii. / Împreunează-mi mâinile înrugăciune! / Ocroteşte cuvântul ce nu mă omoară / şi acopere-mi cerul / cu întregul Tău nume! / Şi... iartă, Doamne! copila sălbatică / ce uită numele Tău fără voie“.



488

Prin structuri, tendinţe, detalii şi tonalităţi radiante, viselelirice ale Viorelei Codreanu Tiron, exprimate în discursuriraţionale, poartă pecetea autenticităţii, înnobilând demnitateaexpresiei. Empiria spaţiului poetic este scânteietor locuită deautoritatea gnoseologică a cuvântului.

N.N. Negulescu

ZIARUL „EVENIMENTUL DE BOTOŞANI“

O nelinişte aproape funciară te călătoreşte, te călăuzeşte pe drumul liric propus de Viorela Codreanu Tiron, o nelinişte aîngândurării, a frumuseţii „rătăcite în muţenia universului“.Autoarea, într-un mod retoric, „Cui îi pasă de îngândurarea/ şide tristeţea stelelor ce coboară în mine?“), asumându-şi înaceastă întrebare întreg eternul feminin, fulgerat de aceeaşi şiaceeaşi întrebare.

Poezia Viorelei Codreanu Tiron pare cu fiecare poem oînşiruire de acuarele şi de pasteluri, discret proporţionate pe o„pânză ţesută din lacrimi“ spre a tămădui „adevarata durere“.Uşor tânguitoare, ca apa unui râu de şes, lin curgătoare - aiimpresia că-i pe câmpiile cerului – împovărată de tainicespovedanii cântă cu discreţie, o discreţie ademenitoare, „iubireacare a căzut pe nevăzute…“ „şi nimeni nu vede/ nimeni nusimte/ că-i lipseşte ceva“.

Prezenţa motivelor propriei arte poetice în versurile Vio-relei Codreanu Tiron stă mărturie a originalităţii şi autenticităţii



489

actului de creaţie. Motivele cuprind permanenţa pendulăriidintre realitatea psihologică trăită şi imaginarul metaphoric – fantastic – cosmic ca un reper cardinal al creativităţii…

Lucian Alecsa

CARTE/ „OCHIUL SOMNULUI - DARUL IUBIRII"

SAU NEVOIA DE DRAGOSTE(ARTĂ-CULTURĂ JOI, 21 AUGUST 2008/ARTICOLDIN EDITORIALUL „FĂCLIA" APĂRUT LA CLUJ,)

Încă nu suntem pe deplin familiarizaţi cu numele VioreleiCodreanu Tiron, spirit moldav prin esenţe, afirmat în 1998 prin„Zidire în cer". Volum urmat, la numai doi ani distanţă, de„Anotimpuri ostile" (2000), prilej pentru criticul Romul Mun-teanu de a conchide, citez, „Viorela Codreanu deschide caleaunei noi literaturi a sentimentelor, despovărate de mo-deleletradiţionale uzate". Afirmaţia se certifică şi prin „Ochiul som-nului – darul iubirii", volum ce o aşază pe Viorela Codreanu

Tiron, definitiv pot spune, în rândul scriitoarelor de succes,nume care trebuie cultivat, cunoscut. (...) „Ochiul somnului – darul iubirii“ este nevoia de dragoste, nevoia de descoperire, deapropiere, de împărtăşire dacă vreţi. Universul liric al poeteidevine un spaţiu al schimbărilor, al metamorfozărilor, eul căpă-tând multiple faţete. Este eul care se scufundă („Înstrăinare",„Tocmai pe ea", „Totul cade", „Plec", „Întemniţare"...), caresperă până în ultima clipă („Cât... şi... când?", „Speranţa",



490

„Chemare", „Ziua care vine",...), care renaşte („Poem pentru un«sine»", „Mă întrebi cine sunt?"), care iartă („Şi acum singură",„Iartă, Doamne!"), care întreabă („Cum aş putea?", „De câteori?", „Există cândva?", „Cum?", „Cine mai are timp?",„Unde?", „Te-aş mai putea chema?", „De câte ori te-ai întors?",„Cine eşti tu omule?", „Oare, unde?"). Sunt multe, foarte multeîntrebări, întrebări existenţiale cu răspunsuri mai mult sau mai puţin plauzibile, în fapt, tot atâtea stări existenţiale. Fie că este

vorba despre viaţă – moarte, dragoste – ură, bucurie – durere,linişte – nelinişte, speranţă – disperare, avem de-a face cu un poet care cunoaşte foarte bine valoarea cuvântului scris,valoarea cuvintelor. Exemplele nu se opresc însă aici. „Dor decuvinte", „Anotimpul cuvintelor", „Tăinuită în cuvinte",„Cuvinte" sunt expresia unui rafinament poetic aparte, distinctîn rândul vocilor feminine.

Şi când afirm acest lucru iau în considerare şi faptul că,dincolo de perceperea realului de pe poziţia omului cunoscător şi avizat, avem de-a face cu o poezie în care dominante suntvalorile plastice, model al cunoscutei sintagme „ut pictura poesis". Iată ce o diferenţiază şi defineşte pe Viorela CodreanuTiron, voce autentică, distinctă, de urmărit în continuare.

Demostene ŞOFRON



491

VRAJ-B-A CLIPEI

A rămâne preţ de o lectură atentă faţă-n faţă cu poeziacuminte şi cu minte (dar nu numai atât) a doamnei Vior elaCODREANU TIRON şi apoi cu ecourile acesteia este un privilegiu de mult râvnit, ba, mai mult, un delict apriori iertat decătre firescul şi nobilul omenesc din tine în drumul spreinsaturabila nevoie de frumos crescut trudnic în cumplitul

război... paşnic dintre Vraja clipei şi Vrajba clipei, cele douăipostaze şi titluri ale volumului comasate provocator într -unulsingur, ca un memento al perenei confruntări.

Poezia de faţă, că vrea sau nu vrea, că ştie sau nu ştie, cărăspunde sau nu întru totul intenţiei nemărturisite a autoarei,încearcă să întreţină o pace (totuşi belicoasă) între cumplitelezbateri din universul individual al omului, fără să aresteze, sădojenească sau să ucidă. Armele războiului nonviolent sunttoleranţa de ordin superior şi înţelegerea raţiunii atât a vârfurilor în sus, cât şi a celor în jos, ocrotirea şi mângâierea deopotrivă atuturor contondenţelor, a firescului acestora în necuprinsulimperiu uman al fiecărui individ. Dezideratul (nemărturisit), în

ciuda redundanţei voite, este împăcarea... neprietenească întreseva războinică a sângelui vieţii gata să-şi ţâşnească flacăraroşie a răzmeriţei şi lacrima bucuriei vieţii totdeauna gata săstingă pojarul. Deci, vrajba clipei contra vrăjii clipei, sau invers.În fond, nu asta trăieşte omul, nu ăsta îi e datul şi nu graţieizbânzii şi neizbânzii în acest război nerăzboi este el supremaminune a lumii lui Dumnezeu? Poeziile din acest volum – s-ospunem de pe acum, putând ilustra cu fiecare dintre ele – sunt



492

un imn adus acestei superbii a sufletului omenesc, imn eroictocmai prin nebeligeranţa sa. Citez din subtextul nescris alversurilor: «Suflete al meu, încearcă, rogu-te, să trăieşti în paceaprigul război dintre cele două chemări care te dispută cu forţerelativ egale: ale raiului bucuriilor care te luminează şi alechinurilor iadului care te întunecă!» Câştigul este aceastăveşnică încercare, pentru că aparenta reuşită faptică e iluzie.Câtă risipă de viaţă face viaţa pentru aceasta! Oare de aceea e

veşnică, veşnicindu-ne încercările şi întrebările? La naibarăspunsurile! După ce le-am avea, ne-am plictisi, adică am trăinumai ca morţi. Ce este timpul? / Este, oare, dezvăluireaculorilor, / şi a miresmelor/ sau o tolbă a amintirilor?/ Este,oare, uitare sau chemare?/ sau prăbuşire şi înălţare?/ sau, poate, căutare şi pierdere,/ găsire şi rătăcire?/ o fi doar unmister/ sau revelaţia supremă?.../Un singur lucru nu trebuie săuiţi:/ Prăpăstiile adulmecă, întotdeauna, clipa rătăcirii!/ Să nune temem însă nici de marile răspunsuri, fiindcă nu vom ajungeniciodată la ele. Unii da, de pildă poeţii, ajung, dar numai cu puterea vorbelor, mai ales, a vorbelor gândului. Celelalte puteriale omului sunt prea slabe, îşi fac iluzii deşarte. Dar ce bine e

aşa! Ce frumoasă e neliniştea, şi ce viaţă când ştii că e numainelinişte, nicidecum vreun pericol că am putea cunoaşte totul şi,în consecinţă, raţiunea existenţei noastre ar dispărea. Teamă?De ce teamă, chiar dacă Se prăbuşesc zorii peste mine/ peceteînfierată să-mi pună/ pe inima ce aleargă beteagă/ şi- şi cautărămăşiţele prin tine. Şi ce dacă? Nu asta ne e menirea?Îndrăznesc să afirm că asemenea poeme trăiesc difuz,inexprimabil, în fiecare dintre noi, dar, din lipsa hainelor, nu pot



493

ieşi în lume. Se rostesc însă în noi, în ceasurile de meditaţiecând, aparent, suntem singuri, dar de fapt în compania întregiilumi, a necuprinsului invitat la dialog. Abia atunci vorbele îşiarată acolo în ele şi între ele întreaga corolă de valenţe şi virtuţi.Dar glasul – nu, glasul e apanajul poeţilor. Ajungem astfel,după ce parcurgem tot mai liniştiţi încrâncenarea tot maicumplită a războiului cu pacea sau a păcii cu sinistrul, ajungemla deloc paradoxala linişte învolburată abundent, dar mut, la

frenezia de a trăi în compania clipei de vrajă şi a celei de vrajbă.Pe de altă parte, poezia Doamnei, o poezie şi a distincţiei, nicinu trebuie decriptată. Ea se insinuează în cititor ca lumina, îlcucereşte, îl face pe nesimţite biruitor, prin profunzimea francăşi înţelegerea tainelor care, încet-încet, se lasă dezgolite ca să-ţiarate în spatele lor altele, tot mai inexpugnabile. Cuvintele,nesiluite de tirania poetului dur care le înhamă zadarnic la poveri peste puterile lor, îşi dezvăluie din plăcerea lor înţelesurile şi subînţelesurile la imboldul sărutului şi nu al biciului. Într-o lume care cultivă cu fervoare şocul, instinctelegregare iraţional şi premeditat dezgropate, care cultivăobscenitatea şi în care coexistă (Doamne!) industria războiului,

a morţii cu industria frumosului confecţionat în serie săînlocuiască frumosul, poezia doamnei Viorela CODREANUTIRON este un balsam, un panaceu, un memento pentru om sănu abjure de la condiţia sa de suflare dumnezeiască de dragulefemerităţii sclipitoare şi zornăitoare. Să aspirăm toţi, unguibuset rostro, la genial? Dar într-un şirag de perle veritabile nuexistă nicio perlă, iar geniile s-au născut şi au crescut dinzicerile – perle născute şi crescute de popor: A fi sau a nu fi...



494

Lumină, mai multă lumină... Omul e măsura tuturor lucrurilor...Arta e lungă, viaţa e scurtă... Armele să dea întâietate togii,laurii – elocinţei... Cunoaşte-te pe tine însuţi... Mulţi chemaţi, puţini aleşi... Poet te naşti, orator devii... Nu voi muri de tot...Ştiu că nu ştiu nimic... Vă mulţumesc, stimată doamnă, pentruefortul de a demonstra că singurul război care trebuie luptat esterăzboiul – pace cu tine însuţi.

Ştefan GOANŢĂ

VIORELA CODREANU TIRON - DARUL IUBIRII -EDITURA BIODOVA – 2010

REGĂSIRE ÎNTRU-UN SINE

Pe cont propriu, întotdeauna. Mereu înapoia întâmplării,dar cu izvorul nesecat lăuntric, limpezind răni, în calea aştep-tării, a dorinţei, a resemnării Viorela Codreanu Tiron foloseşte otehnică aparte, aceea a gândului murmurat înspre sinele martor,eliminând artificiul de orice fel, întorcându-se spre simplitatea

cuvântului bănuit, sugerat, aducând în prim plan rostul înlumină, imaginea expresiei gândite într -o formă cum numaianume cuvinte, o pot reda.

Poeta ştie să adune într -o singură metaforă expresia uneiîntregi trăiri, unui întreg roman – aş spune – încununând cu eamăreţia poemului şoptit:

„Pe grafica cerului tău/ cineva/a şters numele meu fărăvoie./Şi acolo... a rămas/doar umbra iluziei/ce arde în pâlpâiri



495

întrezărite/prin labirintul haotic/în care memoria ploii /dez-veleşte păcatele omenirii.” (Grafica cerului tău).

Întrebările, nelipsitele întrebări ale Viorelei CodreanuTiron sunt tot atâtea spaime-liniştite ce-i pândesc identitateacosmică, vremelnic adunată în carnea şi sângele timpuluilimită:

„Cum să-mi găsesc liniştea/în casa trupului meu/mai

asurzitoare decât tunetul/mai puternică decât un hohot de râs/şimai năprasnică decât furtuna?” (Cum?) Cine, cui se destăinuie,cine, pe cine defineşte? Nu tragismul unor daturi alcătuieştevlaga poemului, ci mai degrabă luarea în cunoştinţă a stărilor evenimenţiale cu care poeta se împacă numai spre a le defini,desprinzându-se din ele întru migrarea spre o poezie unică, profundă. Metafora, sugestia subtilă sunt la ele acasă în poeziadoamnei Viorela Codreanu Tiron purtându-ne în mai multeuniversuri, dar totodată lăsându-i cititorului alegerea înţele-surilor.

„Cununată cu timpul, / destinul / mi-a făcut rochie demireasă / din mătasea prăfuită a amintirilor / ce mă trag spre un

trecut /– veşnic prezent – /din câmpiile-nflorite / sub un cer încărunţit de stele.” (Cununată cu timpul)

Acurateţea cu care poeta se confesează către sinele căzutîn robia miraculosului prin omeneasca înţelegere şi acceptare,întru singurul adevăr ce-şi merită suferinţa: „Te-ai îndrăgostitde mine Durere, /atât de tainic, /atât de deplin, /atât de etern/şi-atât de spaimos/te-ai împlântat în oasele mele, /încât au începutsă se sfarme/ sub povara iubirii.“ (Sub povara iubirii)



496

Nevoia confesiunii: una întru regăsire sub semnelecerului şi ale muţeniei, poate tocmai spre a defini, nedreapta,sângerânda ruptură dintre univers şi carne.

„Cui îi pasă de îngândurarea / şi tristeţea stelelor cecoboară în mine? / Cui îi pasă de sălciile ce mă plâng, / de râulce se aruncă în lac, / unde pluteşte umbra mea/mână în mână cuimaginea ei în apă? / Cui îi pasă de cerul fierbinte/cu şuviţecărunte/rămas de la norii / ce nu mai suportă albastrul?/Atâteaîntrebări îmi rămân... / la care universul răspunde/mereu cumarea lui muţenie!” (Cui îi pasă?) sau: „Ce rost, să mai strigtimpului, / acestei lumi inerte şi surde? / când nu mai pot găsi /lacrima din ochii timpului / iar sufletul lumii... / s-a stins înaduceri-aminte.” (Cui să strig ?)

Poemele sunt mărturii cuminţi ale unui spirit delicat,anume izvorând către sinele confesiv, murmure lovind uneorinăprasnic în surzenia lumii şi-a trăirilor pe cont propriu.

„Timpul meu unic, / aparte de celelalte timpuri, /s-a scursatât de încet / pe lângă mine, / încât nu mai stiu... / de l-amavut... / de-a fost cu adevărat al meu / sau nu a fost decât/iluzia

unui timp, /răstălmăcit de doamna Vreme.” (Timpul meu)Viorela Codreanu Tiron face parte, (cu, sau fără să ştie)

din măreţia stelară a poeţilor dinspre ziuă, pe când răni, dorinţeori chiar resemnarea, dau sens şi mireasmă firului de rouă întruizbânda luminii din ochiul altui început.

„Sunt ghemul de alge/ prins în vâltoarea apelor, /miezulde singurătate/frumoasă şi rece, /ce trece prin lume/ca umbra



497

unei deşertăciuni/fără nume.../învăluindu-te,/adunându-te,/risipindu-te” . (Priveşte-mă)

„DARUL IUBIRII”, volum apărut la Editura Biodova înanul 2010, volum bilingv româno-albanez, cu sprijinul şidăruirea poetului de mare stimă care este Baki Ymeri, constituiefără îndoială încă unul din semnele de referinţă în plinul opereiViorelei Codreanu Tiron.

Mihai Antonescu

VIORELA CODREANU TIRON, VRAJ(B)A CLIPEI

Cu Iubirea, folosită ca o cheie a destăinuirii tuturor lucrurilor, aşa se poate citi volumul Vraj(b)a clipei, volumulsemnat de Viorela Codreanu Tiron şi care a apărut într -o nouăediţie – revăzută şi adăugită, într -o grafică de zile mari (de altfelca şi coperta de la prima ediţie), la Editura AmandaEdit dinBucureşti, în anul 2011.

Poemele care alcătuiesc volumul, sunt ca şi înaripate,

simetrice în esenţă şi cu trimiteri spre locuri, oameni şisentimente dintre cele care, nouă, celor din jur, adesea ne scapă.Cu o fineţe feminină dar defel feministă, autoarea translateazăimaginile personale în sfera comuniunii, a locului şi a timpuluiunde individul dispare ca entitate de sine stătătoare, devineMăreţie, motiv pentru care merită să trăim pe pământ.

Volumul debutează cu poemul ,,Tot ce vă spun”- omărturisire a căii sale golgotice, un fel de destin iniţiatic care îi



498

permite autoarei să pună degetul pe rana lumii-înconjurătoare,să spună că nimic din ceea ce vede, pipăie şi apoi, scrie, nu esteartificiu. „ Am străbătut / întinderea de piatră goală, / pustiul stră juit de stânci (...)” Emoţionantă singurătatea aceasta, aPoetei care se întreabă „Cine sunt?“

Creatorul care este ea, îşi pune întrebarea pentru a darăspunsul în public, şi o face scriind pentru cei care se hrănesc,citind, din pâinea nemuririi.

Cu o tehnică a scrisului distinctă, defel cameleonică – aşacum se mai întâmplă astăzi în Literatură – Viorela CodreanuTiron ne atrage atenţia prin acurateţea sintagmei, prin firul poematic pe care îl trage în igliţa silabelor. Totul se leagă, areesenţă, consistenţa care conferă versului tonus dar şi timpi delinişte pentru gândire.

Cititorul nu poate trece brusc de la un poem la altul fărăsă insiste, să rămână o secundă pe textul abia lecturat. Este un privilegiu să mergi pe drumul cuvintelor prin Clipa cea repede,să vezi cum ,,Jocul chibzuinţei“ nu mai este joc, este ardere,este catharsisul care îi dă nobleţe operei poetice semnate de

Viorela Codreanu Tiron.De unde vin? Unde plec? Cine sunt florile? Dar soarele....

Întrebările esenţiale ale lumii se învârt ca într -un carusel, se lasălegate în acelaşi harnaşamanet al ordinii ce ne ţine pe verticalăca oameni.

În tot acest timp ,,Dumnezeu tace“ ! Îndrăzneaţă aceastăsintagmă, este curajul celui care ştie că are un rost al lui pe pământ. Poeta nu se joacă de-a cuvintele, face, din detalii



499

aparent la îndemâna fiecăruia dintre noi, construieşte micicatedrale de sunete ce anunţă că încă suntem capabili săregenerăm prin noi înşine. Spiritul cărţii de faţă este o prefaţă lanemurirea cuvântului odată ce a fost gândit şi transpus pe hârtie.

Poemul este un loc pentru Rugă, este un refugiu în care,autoarea se retrage din marasmul lumii moderne, un loc unde î-L imploră pe Dumnezeu, să o înveţe cum să culeagă Lumina.

Lumina este atotcuprinzătoare dintr -un capăt la altul dinacest volum, deşi uneori nu se vede, precum soarele, luminaaceasta există, blândă, matură, uneori obosită dar mereu gata săspele cu ,,lacrima toamnei” obrazul Planetei. În acest context, poeta stă între Mărginire şi Nemărginire, defel derutată, ea ştie călocul din care pornesc în lume şi în viaţă, toate visele, locul tainical fiecărui om, punctul de legătură cu Cosmosul fiinţei esteCopilăria. Acolo se apleacă peste gânduri, ia în răspăr poveştile cuizvoare şi alte locuri de o simplitate seniorală, uimitoare.

Viorela Codreanu Tiron este poeta care nu se teme săfolosească sintagmele şi în volum, abundă întrebările. Este unsemn de maturitate, de înţelepciune a momentului în care

conştinetizezi că rolul tău este să laşi mărturii pentru clipaurmătoare. Natura, de la coaja unui copac pornind, la spaţiul deun albastru-decolorat al cerului, lumea cunoscută de fiecare zidevine, prin poeme, operă de artă. Starea de graţie pe care ţi-odă succesul, bucuria de-a fi ,,colosul care prăduişete” – cuminspirat enunţă autoarea, toate aceste fragmete dintr -un puzzleurieşesc, sunt Viaţa în forma sa de Duminică.



500

A citi cartea aceasta este un fel de împărtăşanie din tainelecare te înconjoară. Trebuie să ai urechi să auzi, minte care să perceapă albul din negru, şi mai presus de toate, se cade să aiCredinţă fie şi numai cât bobul de mac, pentru a înţelege esenţa.

Viorela Codreanu Tiron este poetul care excelează înlucrarea sa literară, nu se abate de la drumul său şi fiecare literădin poem, este o certitudine. Autoarea nu bâjbâie prinîntunericul neştiinţei, ea ne spune în vers-clar: „Despletită înamurguri târzii / las în urma mea / mireasma primăverii din-tâi,/pentr u a mă reîntoarce / în casa în care tinereţea mea... /seschimbă tot mai mult în umbră, / şi unde văd cum cuvintele mor / în ghivece de timp răsturnate.“ ( În urma mea)

Sigur, în acest poem de o construcţie la maturitatea crea-ţiei, poeta (şi) cochetează cu Timpul, pentru că ea este cea caredictează unde şi când se va întoarce pentru a închide cercul.Propria-i stăpână pe minte şi inimă, fiind, autoarea poemelor dintre aceste două coperte, este puternică şi fragilă, foarte tânărăşi foarte bătrână prin experienţa care îi dă tot dreptul să-i spunăLumii întregi, că există.

Intelectual, artistic, Viorela Codreanu Tiron este un eşan-tion de frumuseţe clasică peste care cade bruma incorigibilă acontemporaneităţii, este o poetă modernă cu reminiscenţe deromantism năucitor de frumos.

Melania Cuc



503

tine./ De ce ţi-e frică să atingi această mare?/ prea plină demistere unduitoare,/ce se sfarmă de maluri,/ pentru a pleca maideparte?/ Prinde măcar acest val / ce vine spre tine! / Şi strân- ge-l, / strânge-l în mâinile tale!“. Printr-o construcţie specială, poeta se regăseşte în fiecare element care-i compune universul.Precum un templu-constelaţie, închinat unei divinităţi ances-trale. Un „sacru“ locaş, din care se disipă energia mareelor inte -rioare (pline de tumult) şi se luminează simţirea celui care are

capacitatea de a o recepta.Universul liric al Viorelei Codreanu Tiron este unul ma-

gic, prin excelenţă, compunându-se (fizic) din pământ, aer, apăşi trup – elemente ale unui somn misterios, spectrală analiză asimţirilor profunde. Deşi doreşte să „configureze“ un universintrovertit, prin construcţiile alegorice ori retorica versurilor,autoarea reuşeşte să confere o doză de transparenţă liricii sale.Totul se derulează într -o stare onirică, inspirată, asemenea uneitranse, în care „îngerul poeziei“ îi vizitează doar pe cei cu ade-vărat dăruiţi. Din acest somn – aproape hipnotic – transpareregretul imposibilităţii perceperii luminii... şi nu atât luminaeului propriu, cât lumina pe care poeta o aşteaptă de la cei din jur: „ Numai nesfârşitul dans al luminii / n-am reuşit să-l văd... pentru că... lumina, / lumina nu doarme niciodată!”.

În poezia Viorelei Codreanu Tiron apare, ca laitmotiv,sentimentul pierderii irecuperabile a dragostei – elementdistinctiv şi înălţător al naturii umane. De cele mai multe ori,autoarea aminteşte de omniprezenţa unei dragoste sterile, lipsităde atributele ei esenţiale: altruism, sacrificiu, reciprocitate,



504

tandreţe, căldură, lumină. Tocmai această sterilitate (dovedită) ainimii o face pe autoare să deplângă soarta lumii. Fără dragoste,absolut totul se transformă într -un deşert, în care dispar până şi boabele de rouă ale umanului, reunite într-o lacrimă: „carenebănuit se stinge/ printre genele coborâte ale uitării/ de semeni.“ (Ceea ce nu ştiai…)

„Fără titlu” este o poartă deschisă către revelarea adevă-rurilor universale care, enunţate empatic, par rescrise, rede-finite, revalorizate. Deşi pe un ton rezervat, se poate sesiza în poemele cărţii prezenţa unui protest subtil, cu o valoare – însine – creatoare a noi valuri de energie. Un protest împotrivatuturor „bolilor“ care macină societatea actuală: promovareanonvalorii, a nimicului, „boală“ mai mult decât evidentă. Crea-torul veritabil, niciodată pe deplin satisfăcut de ceea ce scrie, unveşnic înfometat de perfecţiune, are – totuşi – sentimentul că,oricâtă poezie s-a scris, încă există infinite lucruri nespuse.Datorită acestui sentiment, poeta capătă încredere în puterea desupravieţuire a poeziei, undeva dincolo de sfârşitul veacurilor.Prin poezie, creează tot ceea ce altfel nu a putut fi creat, îşiîmplineşte vise, îşi lustruieşte medievala armură, ce-i conferă protecţie împotriva săgeţilor – uneori otrăvite – ale spirituluiuman: „ Eu am închis odată valul în mâini/ şi-am presărat firede iarbă/ pe creştetul universului/ şi-am văzut:/ Deasupra.../ Dedesubt.../ Nimicul îşi face culcuş.“ (Cuvinte).

Indispensabilă omului de cultură, în adevăratul sens alcuvântului – sinceritatea – capătă, în accepţiunea autoarei,caracteristicile unei „fata morgana“, ca iluzie ori o falsă



505

realitate, o întrebare fără răspuns, din ce în ce mai greu (dacă nu – imposibil) de găsit: „ Mi-am îngropat mâinile în cer/ le-amînfipt/ în pământ,/ în piatră/ şi-n lut…/ Peste tot am umblat/ şiam căutat/ o inimă fără ascunzişuri/ pe care s-o pot ţine înmâini.“ (O inimă fără ascuzişuri)

Pe „fundalul“ fiecărui poem, se resimte ecoul unei iubirineîmpărtăşite, al unei trădări nejustificate şi imposibile deacceptat (specifică, de altfel, poemelor romantice): „Şi inimamea/ va dansa peste tot acest univers/ pentru că va şti/ că din pulberea ce va fi/ îţi va putea zâmbi ca unui străin.“ (Atât demult)

Expresive, cu un vibrato special, poemele Viorelei Co-dreanu Tiron sunt moderne, cu o muzicalitate internă, izvorâtădin harpa vibrândă a eului său liric. Poeziile alternează caimagistică şi compoziţie, reconstituind tablouri marine, acvaticeori culorile pastelate ale unui curcubeu celest, cu rădăciniînfipte în trăirile sufletului. Fiecare vers „dansează“ un valsimperial, prin care perechile de îndrăgostiţi se pierd, uneori, înuitare. Viorela Codreanu Tiron se dovedeşte, prin prezentul

volum, un romantic incur abil, un suflet generos, care încă maicrede în sinceritate şi încă mai speră la iubirea împărtăşită.

Lirica de dragoste a poetei bucureştene „împrumută“ – din lirica de dragoste a lumii – secvenţe unice, alternând peisaje paradisiace, cu chinurile existenţiale ale infernului uman.Sunând precum sonetele Elisabethei Browning, căpătândaccentele melodramatice ale liricului Annei Hébert, încercândaducerile aminte similare trăirilor exprimate de poezia Andei



506

Amir-Pinkerfeld şi însoţită de radicala tristeţe poetică a Sophieide Mello Breyner Andersen, poezia Viorelei Codreanu Tironreuşeşte să rezoneze intim cu sufletul cititorului său, fiindoriginală – în acelaşi timp.

„Fără titlu“ este, cu siguranţă, o mică parte a unei întregilirici de dragoste nescrisă încă, o parte a unor neexplorate „încă- peri“ ale sufletului uman. Uneori vaiet, alteori cântec duios,cartea împleteşte în ea o multitudine de elemente romantice:trăiri, emoţii, vise, iluzii, celest şi teluric, foame de adevăr,nevoia de iubire, natură, flori, lumina călătoriei spre stele. Defapt, toate aceste elemente reprezintă nuanţe ale unei întrebări, pe cât de simple, pe atât de profunde, pe care poeta o rosteşte cu persuasiune: „ A fost o naştere!/ A fost o moarte!/ Şi a mai fost...ceva,/ poate , între ele,/ un cântec duios/ sau un vaiet!/ Spune ţi-mi, ce-a fost?!?...“

Gheorghe A. Stroia

VIORELA CODREANU TIRON – DARUL IUBIRII/

DHURATE E DASHURISEIubirea reprezintă cel mai frumos sentiment omenesc iar

dăruirea, actul suprem al deschiderii sufletului. Împletite,substantivul şi manifestarea sa, conferă spiritului, starea degraţie, de sublim, sensul existenţei superioare. Astăzi, cândcomportamentul semenilor a coborât spre instinctele inferioare, primare, lirica Viorelei Codreanu Tiron, reiterează starea



507

imaculată a sentimentului. Într -un mediu ostil, DARULIUBIRII (Editura Biodova, Bucureşti, 2010) rămâne un ideal:„Sunt parfumul crud al zăpezii, / ce caută fulgul cu formă perfectă.” Voumul se deschide cu un cântec de sirenă, careconstituie o delicată invitaţie la iubire: „Sunt zvonul sirenelor / cevine de prea departe de tine. / De ce ţi-e frică să atingi aceastămare? / prea plină de mistere unduitoare, / ce se sfarmă de maluri”.

Deschiderea sufletească se petrece la malul mării, apareprezentând simbolul feminităţii misterioase şi al intimităţiidomestice, prin legănarea tandră/maternă indusă trupului cufundatîn valuri. Zbuciumul valurilor reprezintă totodată metamorfozelesufletului îndrăgostit, dar şi trecerea timpului, fenomen inexorabilcare provoacă o melancolie învăluitoare. Aserţiunea conformcăreia inventarea calendarului şi a oglinzii a fost malefică pentruomenire şi mai ales pentru femei, se dovedeşte viabilă şi în poeziaViorelei Codreanu Tiron: „Cununată cu timpul, / destinul / mi-afăcut rochie de mireasă / din mătasea prăfuită a amintirilor / ce mătrag spre un trecut / - veşnic prezent - / din câmpiile-nflorite / subun cer încărunţit de stele.”

Dragostea magnifică, în poezia autoarei, realizează ocoloană între pământ şi cer, o înălţare spre transcendent: „Mi-am îngropat mâinile în cer / le-am înfipt / în pământ, / în piatră /şi-n lut... / Peste tot am umblat / şi am căutat / o inimă fărăascunzişuri / pe care s-o pot ţine în mâini.” În postfaţavolumului ( Poeta şi eternul feminin), Albert Kovács considerăcă lirica poetei continuă tradiţia diafană a erosului pur, deschisde Magda Isanos şi actualizat de Monica Pillat, fenomen de



508

normalitate tot mai rar în epoca noastră contemporană, bulversată de violenţe de limbaj, de compor -tament şi deaneantizarea valorilor morale.

O suferinţă „dureros de dulce”, cu ascendenţă emines-ciană, străbate versurile Viorelei Codreanu Tiron: „Te-aiîndrăgostit de mine, Durere, /atât de tainic, /atât de deplin, /atâtde etern /şi-atât de spăimos /te-ai împlântat în oasele mele, /încât au început să se sfarme / sub povara iubirii.”

Poeta îşi jertfeşte versurile pe altarul iubirii, dar fumulculorilor, rezultat din arderea totală a sufletului, nu e primit şi seîntoarce ca „veşmânt peste lespedea mea / odihnindu-se”.

Nu e iubirea demonică, erothanatică, ci dragostea ca ideal pur, neprihănit. Focul iubirii, altădată incendiar, odată cutrecerea timpului, mocneşte potolit. Volumul se încheie cu oîntrebare fără răspuns asupra sensului existenţei: „A fost onaştere! / A fost o moarte! / Şi a mai fost... ceva, / poate, întreele, / un cântec duios / sau un vaiet! / Spune-mi, ce-a fost???...”

Versurile Viorelei Codreanu Tiron aduc un aer recon-fortant de normalitate şi reiterează sensul pierdut, deşi nostalgic,

al frumuseţii vieţii. Stilul este confesiv, direct, simplu şi profund.

Placheta apare în ediţie bilingvă, traducerea în albanezădatorându-se poetului Baki Ymeri.

Lucian Gruia



509

VIORELA CODREANU TIRON, DARULIUBIRII/DHURATE E DASHURISE, EDITURA

BIODOVA, BUCUREŞTI 2010/92P/

În tălmăcirea poetului şi traducătorului român de originealbaneză Baki Ymery, a apărut, recent, un volum de versuri bilingve,din limba română în limba albaneză, îmbogăţind astfel patrimoniulnaţional al celor două popoare, înrudite prin rădăcini comune bimi-

lenare traco-ilire, perpetuate până în contemporaneitatea noastră. Înaest sens cităm versurile poeziei „O inimă fără ascunzişuri“ / NJË ZEMËR PA FSHEHTËSIRA / „..o inimă fără ascunzişuri /pe care s-o pot ţine în mâini“/ în albaneză : „...një zemër pa fshehtësi/Që dotë mund ta mbaja në dorë.“ sau, şi mai concludente, în poezia„Poate… a fost(?) / NDOSHTA... ISHTE (?)/„A fost o naştere!/ A fost o moarte!/ Şi a mai fost... ceva,/ poate , între ele, / un cântecduios/ sau un vaiet!/ Spune-mi, ce-a fost???...“ – „Na ishte një lindje/ Na ishte një vdekje/ Dha ishte.../ Ndoshta diçka ndërmjet tyre/ Një këngë përdëllimtare/ Apo një vaj/ Më thuani:/ Çka ishte???...“/ şi exemplele ar putea continua…

Prof. Univ. Dr. Albert Kovács, în prezentarea autoarei

remarcă, pe bună dreptate că – „Lecturând poemele din acestvolum rămânem copleşiţi de frumuseţea pură care se degajă de pe fiecare pagină. Femeia, ca şi bărbatul, este, înainte de tot şide toate, om. Înainte să fie român, maghiar, albanez sau francez/…/ concluzionând că: „În poezia română feminină, ViorelaCodreanu Tiron, ca şi Monica Pillat, se distinge prin accentuataexprimare a eternului feminin, prin desfăşurarea motivelor aferente, omniprezente şi plenare.“



510

Versurile poetei Viorela Codreanu Tiron par triste, pesimiste, răscolitoare – ca în poemul „Dumnezeu tace“:„Către Tine, Doamne, / privirile au rămas pironite! / aşteaptă să le arăţi / unde-ai ascuns / taina pământului / şi a vieţii deaici?/..../ Dar Dumnezeu tace!/şi morţii mei.../ tac alături de El./ La fel de răscolitor este verbul şi în limba albaneză „Zoti po hesht! “ – pentru că fiorul sensibilităţii ne este comun.

Pe ultima copertă a cărţii, autoarea ne atrage atenţia că: „ Lanaştere, se spune, ţi se pune un semn pe frunte... Mie mi s-au dat cicatrici, în formă de gură, răni sângerânde... şi multe altele, pecare nu le-am văzut! Nu mă vaiet, nu mă plâng! Încerc să trăiesc, şi să vă şi înţeleg dincolo de clipa plină de vrajă sau vrajBă!

Înţelegând-o, dăm şi noi autoarei „Darul iubirii“– casemn că îi suntem părtaşi la apariţia acestei cărţi frumoase – şimulţumirea pentru darul de suflet pe care ni-l oferă. Felicităriautoarei şi traducătorului – Baki Ymery – unul dintre cei maistrăluciţi traducători de poezie, atât din limba română în l.albaneză, cât şi din l. albaneză în l. română, care a tradus dinclasicii literaturii române, iar mai târziu din poeţii

contemporani, find el însuşi un poet sensibil la frumos şi plin dehar în propriile scrieri. Sensibilităţile celor doi poeţi au stat la baza apariţiei acestui „dar de suflet şi frumos“, care ne punemulte întrebări şi ne trimite să căutăm răspunsuri.

Gelcu Maksutovici



511

METAMORFOZE

Volumul bilingv româno-german Fără titlu (Amanda Edit, Bucureşti, 2011) invită la introspectarea fluidelor mistereale vieţii, confruntată cu impenetrabilul celor nedispuşi să îşiasume traiul în preajma esenţelor. Viorela Codreanu Tironabordează cu mult curaj această problematică incandescentă.Interiorul are multe enigme rămase nedecriptate. Lumina încă

nu a pătruns peste tot. Poeta invocă iubirea, sentiment alesastăzi supus minimalizării, poate chiar scăderilor orbitoare: Iubirea a căzut pe nevăzute/ în adâncul unei prăpăstii de nori/ tocmai acolo…/ unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi/ pe fundalul furtunii,/ iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.(NIMENI NU VEDE). Starea de abandonare a firescului esteasimilată normalităţii în universul nostru desacralizat. ViorelaCodreanu Tiron îşi asumă nobila misiune de a revalorificavalori uitate: Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,/ rămase nespuse, / pe care le-am cules / şi le-am spălat cu rouă-de-soare.(CUVINTE). Ele au valoare de ofrandă pe altarul sublimului,într-un spaţiu unde nimicul îşi face tot mai simţită prezenţa.

Însă, unul dintre fundamentele lumii este cel al veşniceireîntoarceri, salvarea fiind posibilă prin valorizare principiilor pozitive. Persistă aspiraţia către puritate, către aflarea ima-culatelor date sufleteşti astăzi ocultate. Privilegierea senti-mentelor creează un ambient inubliabil: Am trăit o mie de vieţi/ şi-n fiecare te-am iubit/ o dată ca apa,/ altă dată ca focul,/ apoi, pământ m-am făcut,/ şi cer m-am făcut/ risipindu-mă-n ziua şinoaptea/ de pe genele tale. (ÎNTOTDEAUNA). Idealul elevării



512

spirituale este una dintre constantele acestor versuri. Durerea,sau amintirea ei, populează acest univers al complexităţii, acolounde izbucnirile vindicative nu îşi găsesc loc. Doar neliniştea eomniprezentă, ca o permanenţă lunară înmărmurită. Asemeneaipostaze, când stelele s-au ascuns în luceferi,/ luceferii s-auînvelit cu nori,/ norii au uitat să se joace,/ joaca a uitat căexistă! (NIMICUL DE PRE -TUTINDENI), determină irumpereairepresibilă a dorinţei evadării din circumstanţele constrân-

gătoare proprii mundaneităţii. Întrebările vor fi mereu prezenteîn acest areal clocotitor. Lirismul Viorelei Codreanu Tiron poate avea şi patina fin de siècle caracteristică vechilor visetrăitoare între viaţă şi moarte: Cununată cu timpul,/ destinul/ mi-a făcut rochie de mireasă/ din mătasea prăfuită aamintirilor/ ce mă trag spre un trecut/ – veşnic prezent – / dincâmpiile-nflorite/ sub un cer încărunţit de stele. (CUNUNATĂ CU TIMPUL). Participarea la actul devoţional se realizeazăîntr-o profundă atmosferă cromatică. Sacramentele astraleînnobilează hora de vise (LINIŞTE). Este o perpetuă căutare.Dimensiunea spaţio-temporală devine variabilă, de aicirezultând o stare metamorfică aflată în deplin elan: Pădurea se

topea sub ochii mei./ Exista?/ Nu exista?/ Totul devenea vis-în-vis,/ vis-în-ne-vis,/ şi tinereţea trecea/ într -o aparentă încre-menire,/ ca apa râurilor/ sub stratul de zăpadă/ dar veşnicăluptă şi zbucium,/ iar şoapta continua:/ eu ştiu unde se află fericirea!/ Eu ştiu… eu ştiu! …eu ştiu?!...(ŞOAPTA). Veşniceleesenţe caracteristice romantismului conferă poeziei VioreleiCodreanu Tiron o specială limpezime. Apelul la inalterabilulstării duhovniceşti eliberează şi naşte soluţii la ieşirea din iluzie,



513

deşi, câteodată, disperarea înlănţuie inimile: Către Tine, Doam-ne,/ pr ivirile au rămas pironite!/ aşteaptă să le arăţi/ unde-aiascuns/ taina pământului/ şi a vieţii de aici?/ Auzul se-n-cordează / s-audă ceva!// Dar Dumnezeu tace!/ şi morţii mei…/ tac alături de El. (DUMNEZEU TACE!). Dumnezeu tace pentrucă este uimit de ororile pământului, şi poeta trage din nou unsemn de alarmă către lume.

Dar aceasta se întâmplă pentru că poeta mai crede în Bineşi Frumos, în Adevăr şi Iubire, care odată vor irupe în lumefăcându-l pe Dumnezeu să vorbească oamenilor, să-i facă aînţelege că fără Iubire nimic cu e posibil! Şi poate credinţa ei, a poetei, ne va ajuta şi pe noi să ne deschidem sufletele şi şi săascultăm glasul suprem al iubirii, al înţelegerii, al milei – însensul de mângâiere pe care o putem da aproapelui nostru – fărăa ne plânge nouă însăşi de milă, renuntând la egoism şi la puterea banului ce pune tot mai mult stăpânire pe lume, să putem fi în stare să nu mai răspundem: - Eu – omul care a uitat să se bucure! astfel ca mereu iubirea, mila şi mângâierea(Dialog simplu) să înlăture risipirea sufletească în vâltoareasingurătăţii cotidiene. Evadarea din obscuritate va deschidedrumul către izbăvire.

Octavian Mihalcea



514

CURRICULUM VITAE

Viorela Codreanu Tiron s-a născut la Bârlad (8 aprilie1954), jud. Vaslui.

Debut în presa literară în 1969, în revista Cenaclum aColegiului „Ghe. Roşca Codreanu“ din Bârlad. Conducător decenaclu, sub conducerea prof. Elena Rânceanu.

Colaborări cu reviste literare de prestigiu (Hyperion,România literară, Convorbiri literare, Zorile (editorial bilingvromâno-ucrainean), Împreună/Együtt (editorial româno-ma-ghiar), Luceafărul, Poezia, Armonii Culturale, Confluenţe liri-ce, Dacia literară, Moldova Literară, Azi-cultural, Sfârşit demileniu, Kitej-grad (editorial româno-rus), Porto-Franco, Foaie

de literatură – New-York, Nelinişti metafizice – Constanţa,Constelaţii Diamantine, Craiova, Agero - Stuttgard, Germania,Conexiuni Creştine Contemporane - USA, Argos, Asymetria,ş.a. ) alături de personalităţi importante ale literaturii române precum Romul Munteanu, Ana Munteanu, Cezar Ivănescu, IonHobana, Mircea Aurel Buiciuc, Denisa Comănescu, GelluDorian, Lucian Alecsa, Ilie Constantin, Viorel Sânpetrean, Nicolae Iliescu, Elena Loghinovski, Albert Kovacs, Horvath



515

Dezideriu, Dan Cristea, Cornelia Maria Savu, Casian MariaSpiridon, Emil Iordache, Lucian Vasiliu, Sorana Bălănescu,Daniel Drăgan etc.).

Colaborări cu edituri: Editura Univers (până la fali-mentul acesteia, 1999-2000), Editura Polirom 2001-2003,colaborări de scurtă durată la editur ile: Lider, Orizont şi

Institutul Cultural Român; redactor de carte la Editura Minerva(2004-2010).

Funcţii :

– Membru al Uniunii Scriitorilor din România ; cu recomandăride la Romul Munteanu, Denisa Comănescu, Elena Loghinovski,Mircea Aurel Buiciuc;

– Membru de onoare al Uniunii Culturale a Albanezilor dinRomânia, cu diplomă de excelenţă pentru promovarea literaturiialbaneze în România;

– Membru al Fundaţiei Dostoievski şi al Fundaţiei Est-Vest;

– Fondator şi redactor şef al revistei „Nomen Artis – Dincolo detăcere“, revistă de Cultură Universală.

Interviuri la: Radio Cultural Bucureşti, Radio CulturalOradea, B1 TV, TVRM, TVR1, TVR 2, Favorit etc.



516

BIBLIOGRAFIE LITERARĂ:

– Zidire în cer , Editura Axa, Botoşani, 1996;

– Anotimpuri ostile, Editura Axa, Botoşani, 2000;

– Ochiul somnului – darul iubirii, Editura Mustang, Bucureşti,2005;

– Az alom szeme – a szerelem varazsa, în tălmăcirea prof.Horvath Dezideriu, Editura Arania, Braşov, 2006; a doua ediţiela editura AnaMarol, Bucureşti, 2008;

– Taina/ Tайна – vol. bilingv româno-rus, Editura FundaţieiEst-Vest, Bucureşti, 2007; trad. Elena Loghinovski;

– Vraj-B-a clipei, Editura AnaMarol, Bucureşti, 2010; a douaediţie, revăzută şi adăugită, 2011 la editura AmandaEdit,Bucureşti;

– Darul iubirii/Dhurata e dashurisë (ediţie bilingvă româno-

albaneză, Editura Biodova, Bucureşti, 2010) ; a doua ediţieeditura AmandaEdit, Bucureşti, 2012;

– Fără titlu/Ohne Titel (volum bilingv româno-german),Editura AmandaEdit, Bucureşti, 2011;

– Talismanul/ Talizmán – volum biligv româno-maghiar,Editura AmandaEdit, Bucureşti, România, 2012.



517

Prezentă în diferite Antologii de poezie precum:

– Antologia poeziei române de la origini până în prezent ( l.ucraineană - traducere de Ştefan Tcaciuc, vol. I, 2005, EdituraMustang );

– Antologia poeziei române - l. maghiară, vol. II- traducere prof. Horvath Dezideriu, 2006 ;

– Antologia poeziei contemporane, 2008 ;

– Antologie – Ediţie Magna Forum, Sibiu, 2009 ;

– 55 poeţi contemporani, Editura ArhipArt, Sibiu, 2010 ;

– 12 poeţi români, anthologie bilingvă româno-albaneză,Editura Albanezul, 2011.



518

CUPRINS

Volum „Zidire în cer“...................................5

RUGĂCIUNE...............................................................................9NUMAI EU................................................................................. 10LASĂ-MI LACRIMA TREACĂ... ............................................11ASCULTĂ-MĂ! .........................................................................12ZIDIRE ÎN CER..........................................................................13RUGĂ.......................................................................................... 14UN FLUVIU ANONIM ............................................................ 15FLOARE-DE-COLŢ................................................................... 16FLOARE-DE-LOTUS ................................................................ 17REGĂSIRE..................................................................................18DEZRĂDĂCINARE.................................................................. 19

DORINŢĂ...................................................................................20SPERANŢĂ ................................................................................21GRAFICĂ (SAU PRIVINDU-MĂ-N OGLIDĂ) .....................22UMBRE DE ILUZII....................................................................23UNDEVA... UNDE....................................................................24FOC DE TABĂRĂ ..................................................................... 25CINE SUNT?..............................................................................26HOTAR ILUZORIU .................................................................. 27



519

UNDEVA... ÎN MEMORIA PLOII...........................................28DRUM.........................................................................................29NOSTALGIA FULGILOR.........................................................30ERAM LÂNGĂ TINE ............................................................... 31CLIPA ......................................................................................... 32DOAR VIDUL............................................................................33ŞIRAG DE ROUĂ ......................................................................34ATUNCI AI SĂ ŞTII... ............................................................... 35

ŞI DACĂ… .................................................................................36AŞ PUTEA FI .............................................................................37MĂ DOARE… ACEASTĂ DURERE ...................................... 38ZBOR SPRE LUMINĂ .............................................................. 39ZBOR SAU CĂDERE ................................................................40TE MAI AŞTEPT........................................................................41PRINTRE LUCEFERI................................................................42SĂ-MI MAI SCRII......................................................................43BABA-OARBA........................................................................... 44LASĂ-ŢI MAMĂ… ................................................................... 45BLESTEMUL LACRIMILOR....................................................46BLESTEM CU MÂNA-NTINSĂ..............................................47

Volum „Anotimpuri ostile“........................49

ECOUL NAŞTERII MELE ........................................................ 53TE ROG, NU BATE… ............................................................... 54AŞTEPTÂND PRIMĂVARA....................................................55IARNĂ TIMPURIE.................................................................... 56ANOTIMPUL LACRIMILOR ..................................................57ANOTIMPURI ÎNGROPATE ..................................................58



520

ANOTIMPURI PIERDUTE ......................................................59ANOTIMPURI BEZMETICE....................................................60ANOTIMP ÎNCĂTUŞAT..........................................................61ANOTIMPUL TĂCERII............................................................ 62ANOTIMPURI RISIPITE .......................................................... 63ANOTIMP FĂRĂ TRUP........................................................... 64ANOTIMPURI INERTE............................................................65VĂD, DOAMNE… .................................................................... 66

MAI DAŢI-MI LACRIMI !........................................................67OBOSEALĂ TÂRZIE ................................................................68MULT PREA TÂRZIU .............................................................. 69OSTILITATE ..............................................................................70CUMPĂNA DORULUI ............................................................ 71ÎN ŢARA ÎN CARE-AM PLECAT...........................................72DINCOLO DE VIS.....................................................................73AMINTIND DE UN VIS...........................................................74DESCÂNTEC.............................................................................75ADORMITĂ ÎN UMBRĂ..........................................................76CLEPSIDRA ...............................................................................77SĂ NU MĂ DOARĂ… ............................................................. 78CÂNTEC DE LEAGĂN ............................................................ 79CÂNTEC DE SCRUM...............................................................80CÂNTEC SURD.........................................................................81CÂNTEC DE FLAUT................................................................82LACRIMI PE NISIP...................................................................83ROD PESTE LACRIMI..............................................................84LACRIMA ALBĂ ......................................................................85AMURGUL DIMINEŢILOR ....................................................86ELIBERARE................................................................................87



521

SCULPTURALĂ ........................................................................88CĂUTĂRI ...................................................................................89IARĂŞI MĂ-NTORC.................................................................90ÎNDRĂGOSTIRI REPETATE ...................................................91AM IUBIT FĂRĂ NUME..........................................................92CAUTĂ-MĂ… ...........................................................................93MĂ DOR CLOPOTELE ............................................................ 94VÂNTUL DE NOAPTE ............................................................ 95

PRETUTINDENI… NIMICUL.................................................96TRECUT FERECAT...................................................................97AMINTIRI ÎNGROPATE..........................................................98SOSIRE ÎN PRAG DE ÎNTOARCERE.....................................99POVARĂ ..................................................................................100ÎNCĂTUŞARE .........................................................................101INSOMNIE............................................................................... 102TAINIC VOR BATE CLOPOTELE........................................ 103CLIPA TĂCERII ...................................................................... 104AMINTIRI RĂTĂCITE ........................................................... 105GÂND FRÂNT ........................................................................ 106PRĂPASTIE..............................................................................107ÎNTÂIUL BLESTEM................................................................108BLESTEM.................................................................................. 109BLESTEMUL-OGLINDĂ........................................................ 110PEŞTERA NEMURIRII ........................................................... 111

Volum „Ochiul somnului, darul iubirii“ ..113

ÎNVAŢĂ-MĂ! ..........................................................................117NEPUTINŢĂ............................................................................118



522

CUI ÎI PASĂ ? ..........................................................................119CUI SĂ STRIG? ........................................................................ 120URSITOARELE........................................................................ 121TIMPUL MEU..........................................................................122ÎNDURĂ-TE, DOAMNE ! ...................................................... 123ROUA PRIVEGHIULUI ......................................................... 124ZBATERE .................................................................................125CEEA CE NU ŞTIAI... ............................................................. 126

NIMENI NU VEDE.................................................................127MĂ ÎNTREBI CINE SUNT ? ..................................................128DAR... MAI POT FI... .............................................................. 129ZVONUL SIRENELOR...........................................................130IEDERA-SĂLBATICĂ............................................................. 131PRIVEŞTE-MĂ !....................................................................... 132UNICA ORĂ A ZILEI ............................................................. 133CUM AŞ PUTEA ?................................................................... 134UN LOC DE NICIUNDE........................................................ 135VISUL DE STICLĂ .................................................................. 136ÎN DIMINEAŢA CUVÂNTULUI ..........................................137ÎNTOARCERE .........................................................................138O INIMĂ FĂRĂ ASCUNZIŞURI ..........................................139TOATE LACRIMILE...............................................................140PENTRU O CLIPĂ .................................................................. 141DE CÂTE ORI?......................................................................... 142EXISTĂ CÂNDVA?..................................................................143ALTAR DE RUGĂCIUNE...................................................... 144PUNTE PÂNĂ LA CER.......................................................... 145O TOAMNĂ BEZMETICĂ ....................................................146UN LOC ANUME ................................................................... 147



523

FLACĂRA ................................................................................148GRAFICA CERULUI TĂU .....................................................149CUM…? .................................................................................... 150CINE MAI ARE TIMP?...........................................................151NIMICUL DE PRETUTINDENI............................................152FATIDICA ORĂ ...................................................................... 153CRISTALE FUMURII .............................................................. 154TAINA MIRACOLULUI ........................................................ 155

NICIODATĂ ............................................................................156DEASUPRA ABISULUI.......................................................... 157LINIŞTE ZĂDĂRNICITĂ....................................................... 158ÎNTEMNIŢARE ....................................................................... 159STATUIA INDIFERENŢEI .....................................................160TĂCERE ETERNĂ................................................................... 161RĂSPÂNTII..............................................................................162DEZGOLIŢI-MI LUMINA! ....................................................163UNDE?...................................................................................... 164AŞA VA FI ................................................................................165UITATĂ-N UITARE................................................................166POATE…..................................................................................167VAMA SOMNULUI................................................................168ACEL CEVA NEMĂSURAT ..................................................169LUMINA MAGILOR .............................................................. 170MAI AUD ŞI-ACUM............................................................... 171CUNUNATĂ CU TIMPUL ....................................................172PRUNCUL SINGURĂTĂŢII..................................................173CUVINTE .................................................................................174MĂ ŞTIU CUVINTELE........................................................... 175FĂRĂDELEGE.........................................................................176



524

POARTA DE LA MARGINEA ZILEI ................................... 177TRECUT ÎN… NOAPTE.........................................................178DE-ATÂTEA ORI .................................................................... 179PE TIPSIA ALTARULUI.........................................................180LINIŞTE… ................................................................................181MULT PREA CURÂND ......................................................... 182UMBRE DE SUFLET ............................................................... 183FIRUL DE PĂR ALB AL MAMEI..........................................184

LOC DE ODIHNĂ................................................................... 185MOARA TIMPULUI ............................................................... 186DE CE-AŞ DORI ?....................................................................187DACĂ POŢI .............................................................................188TE-AŞ MAI PUTEA CHEMA ( !?)......................................... 189PENTRU A-ŢI BUCURA O ZI ...............................................190ÎMPLINIRE...............................................................................191CHEMARE...............................................................................193DESPRINDERE........................................................................194TĂCEREA GHIMPILOR ........................................................ 195ZIUA CARE VINE...................................................................196ÎN AFARA VISULUI...............................................................197DE CÂTE ORI TE-AI ÎNTORS ? ............................................198RĂZVRĂTIREA LACRIMILOR ............................................199DUREROASE TĂCERI ........................................................... 200ULTIMA VOLBURĂ ............................................................... 201PLATA TIMPULUI ................................................................. 202SUBJUGARE ............................................................................203DE-ACOLO... DE UNDE TU ERAI....................................... 204TIMP RISIPIT (PRINTRE ALGE) ..........................................205POATE ERA VORBA DESPRE MINE... ?.............................206



525

CÂT... ŞI... CÂND? .................................................................. 207CA ŞI ATUNCI... ..................................................................... 208PRINDE, DACĂ POŢI, ........................................................... 209NEDEFINITĂ AŞTEPTARE...................................................210TOTUL CADE..........................................................................211CEASUL AMURGULUI......................................................... 212TÂRZIU MI-AM AMINTIT....................................................213SUB POVARA IUBIRII ........................................................... 214

ŞOAPTA ................................................................................... 215ZORI FURATE.........................................................................216TOCMAI PE EA.......................................................................217PIATRĂ PE MARGINEA DRUMULUI................................ 218TÂNGUIREA VLĂSTARELOR .............................................219LUNA FUGARĂ...................................................................... 220OARE, UNDE?.........................................................................221CÂND LUMEA NU TE VEDE............................................... 222ZĂPADA ACEEA ................................................................... 223ÎNFLORIRE..............................................................................224CĂUTÂNDU-NE URMELE...................................................225POEM PENTRU UN „SINE“ .................................................226NUMAI ÎN NOPŢILE CU LUNĂ PLINĂ ............................ 227ŞI ACUM SINGURĂ ............................................................... 228PENTRU ACEL „MAI TÂRZIU“ ..........................................229UNDEVA..................................................................................230OCHIUL SOMNULUI ............................................................ 231CREDEAM ...............................................................................232VIS TRECĂTOR....................................................................... 233TALISMANUL......................................................................... 234PEDEAPSA ÎNDRĂZNELII ...................................................235



526

CELUI FĂRĂ RĂBDARE ....................................................... 236CUM TE RUGAM...! ............................................................... 237FASCINAŢIE ...........................................................................238NUMAI ATUNCI !..................................................................239TE PRIVESC... ..........................................................................240SECRETUL CENUŞII .............................................................. 240AJUN DE FURTUNĂ.............................................................. 243CUM N-AI ŞTIUT? .................................................................. 244

TOCMAI ATUNCI... CÂND ÎNFLORISE ............................ 245STRĂINA DIN MINE ............................................................. 246ÎNTOTDEAUNA..................................................................... 247POVESTE NESPUSĂ .............................................................. 248ACUM CA ŞI ATUNCI... AMINTIRILE...............................249PALETA DEŞERTĂCIUNII....................................................250SĂ FIE PREA TÂRZIU (?) ...................................................... 251FIRUL DE FUM ....................................................................... 252LA MARGINEA LACULUI ...................................................253ANOTIMPUL CUVINTELOR ...............................................254CELUI FĂRĂ INIMĂ.............................................................. 255ACOLO, UNDEVA... .............................................................. 256EŞTI... ........................................................................................ 257TĂINUITĂ ÎN CUVINTE....................................................... 258PRIVEAM.................................................................................259ATÂT DE MULT... AM IUBIT...............................................260SĂ FIE UN BLESTEM ? .......................................................... 261BLESTEM.................................................................................. 262PENTRU TOATE TĂCERILE... .............................................263SĂ NU-ŢI DOREŞTI ................................................................ 264TAINICĂ AMINTIRE ............................................................. 265



527

PLEC.......................................................................................... 266PUNCTE CARDINALE.......................................................... 267SPERANŢA ..............................................................................268HOTARELE INSULEI DE LUMINĂ! ................................... 269FLACĂRĂ DOMOALĂ.......................................................... 270DESTIN..................................................................................... 271TOTUL ÎN JUR ........................................................................ 272TAINA ...................................................................................... 273

DE-ABIA ATUNCI AM ŞTIUT..............................................274DEPĂRTAREA SINGURĂTĂŢII ..........................................275CINE EŞTI TU, OMULE ?....................................................... 276ODATĂ, DE MULT............................................................... 277NUMAI TU............................................................................... 278FĂRĂ TITLU ............................................................................278ŞI... IARTĂ, DOAMNE! .......................................................... 281DIALOG SIMPLU....................................................................282MAI LASĂ, DOMNE! ............................................................. 283

Volum „Vraj-B-a clipei“ ..........................285

TOT CE VĂ SPUN................................................................... 289OARE CINE SUNT?................................................................290ÎMI VEI SPUNE VREODATĂ?..............................................291CLIPA ....................................................................................... 292COPII BLESTEMAŢI ............................................................... 293NUMAI UN UNIVERS DE IUBIRE ...................................... 294DUMNEZEU TACE!...............................................................295UN LOC PENTRU RUGĂ ...................................................... 296CUM SĂ CULEG LUMINA? .................................................297



528

OMULE! (?) ..............................................................................298RUGĂ........................................................................................ 299ZORI DE COPILĂRIE ............................................................. 300DAR CUM SĂ MĂ DESPRIND? ...........................................301OARE-I POVESTE?! ................................................................ 302ÎN UMBRA DESTINULUI......................................................303UNDE-AŞ PUTEA GĂSI?....................................................... 304SĂ POŢI SĂ REVII... ............................................................... 305

SĂ POT PRIVI ..........................................................................306ALTE MELEAGURI... MEŞTEŞUGITE (!?) .......................... 307ÎNCREMENIRE....................................................................... 308UN CER DE COLORAT......................................................... 309PREA MULT ............................................................................310ÎNCĂRUNŢIRE ....................................................................... 311LA RĂSCRUCEA LUI DACĂ................................................312ÎNCHISĂ-N CERDACUL DORULUI...................................313TAINA LACRIMILOR............................................................314ADIO, BUCURIE (?!)...............................................................315LACRIMA CĂINŢEI............................................................... 317PERPETUUM........................................................................... 318ÎN UMBRA COPACULUI ROŞU ..........................................319FĂRĂ SĂ ŞTII ..........................................................................320AICI, DE-AŞ FI PUTUT ! ........................................................ 321ECOU PRELUNG....................................................................322PÂNĂ DINCOLO DE ............................................................. 323ÎN UMBRA UNEI SINGURĂTĂŢI ....................................... 324ÎNTREBĂRI…..........................................................................325NIMIC NU SE DESPARTE..................................................... 326AMINTIRE?.............................................................................. 327



529

CÂND UITAREA MOARE DE CIUDĂ................................ 328ETERNA CLIPĂ ...................................................................... 329EXISTĂ VREUN LOC? ........................................................... 330FIR SPRE LUMINĂ ................................................................. 331PESTE UMERII LUMII ........................................................... 332TRECUTUL-TRECUT SE-NTOARCE...................................333IA AMINTE, OMULE! ............................................................ 334AM SĂ DESCHID FEREASTRA............................................335

IERBARUL ...............................................................................336CUMPĂNA GÂNDULUI....................................................... 337ZORI POSOMORÂTE.............................................................338CINE SĂ MAI ŞTIE? ............................................................... 339CLIPA-CE-VINE...................................................................... 340CURCUBEIE DE FOC............................................................. 341DE ORIUNDE..........................................................................342NU... .......................................................................................... 343DINCOLO DE NĂPASTĂ...................................................... 344AMINTIRE DE IARNĂ .......................................................... 345O SINGURĂ STEA .................................................................. 346ÎNTÂLNIRE .............................................................................347CERUL ACELA ....................................................................... 348COMOARĂ RISIPITĂ ............................................................ 349DORINŢĂ SAU UMILINŢĂ? ................................................350MI-E DOR DE UN CER ALB .................................................351TEMNIŢA CÂNTECULUI .....................................................352PESTE HOTARELE MELE.....................................................353MAI CAUT CU OCHII… ....................................................... 354SĂ NU TE TEMI! ..................................................................... 355REFUGIU..................................................................................356



530

HANDICAP.............................................................................357PRAGURI .................................................................................358ŞI PLÂNGEM...........................................................................359VISĂTORUL.............................................................................360NIMICUL.................................................................................. 361POATE CĂ AŞA TREBUIE SĂ FIE ....................................... 362ORAŞUL LUMINILOR… ....................................................... 363N-AM REUŞIT SĂ VĂD ......................................................... 364

PLECASEM… DE UNDE? .....................................................365ÎN MIJLOCUL FURTUNII .....................................................366MI-AI UCIS SOMNUL............................................................367DE ZIUA TA ............................................................................368OBSESIA TA.............................................................................369TRECERE..................................................................................370TU EŞTI..................................................................................... 371ADEVĂR SAU ILUZIE? ......................................................... 372IZVORUL .................................................................................373CREZI CĂ MAI POŢI ÎNVĂŢA?...........................................374VIS DE SEPTEMBRIE..............................................................375TE-AM CĂUTAT..................................................................... 376DESCHIDE OCHII .................................................................. 377OARE, AM ŞTIUT? ................................................................. 378AM FOST..................................................................................379FUGĂ ........................................................................................ 380ILUZIE (?).................................................................................381CUM SĂ MAI STRIG? ............................................................ 382NU STRIGA! ............................................................................383AŞTEPTARE.............................................................................384NU MAI EŞTI NICIUNDE .....................................................385



532

ÎNTRE DOUĂ CURCUBEIE ..................................................417AMINTIRI ÎNCEŢOŞATE ...................................................... 418ARDERE ................................................................................... 419STRIGĂTUL CUVÂNTULUI.................................................420TURNUL TĂCERII.................................................................. 421UNDE-AM RĂMAS SĂ BAT .................................................422PRIVIREA VASILISCULUI....................................................423CUM AŞ PUTEA?.................................................................... 424

MEMORIA PIETREI................................................................425CÂT NU E PREA TÂRZIU.....................................................426DE AICI… DE LA ACEST SEMN ......................................... 427BLESTEMUL............................................................................428SĂ PLUTEŞTI ÎN INCERTITUDINE .................................... 429FĂRĂ SCĂPARE ..................................................................... 430URARE!..................................................................................... 431URARE PENTRU UN PRIETEN !.........................................432CULCĂ-MĂ BLÂND .............................................................. 433ÎN URMA MEA ....................................................................... 434OGLINDA................................................................................435CERCUL DE FOC....................................................................436DOUĂ UMBRE ........................................................................ 437TIMP OPRIT.............................................................................438DACĂ NE-AM ÎNCUMENTA ..............................................439NU SE MAI VEDE (LUMÂNĂRILE PĂMÂNTULUI)......440UN GÂND, DE UNDE?..........................................................441PRELUDIU DE PRIMĂVARĂ ...............................................442FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU NEMĂRGINITUL................................ 443PĂZEŞTE-ŢI AMINTIRILE ....................................................444POVESTE (?) ............................................................................445



INCERTITUDINE....................................................................446CEEA CE NU ŞTIU ................................................................. 447CLIPA CE VINE ...................................................................... 448LEGENDĂ UITATĂ?.............................................................. 449DE ACOLO, VOI PRIVI.......................................................... 450LA GRANIŢA VÂNTULUI....................................................451PE PLEOAPA SĂLBĂTICITĂ ...............................................452PE GEANA APUSULUI ......................................................... 453

SĂ FIE, OARE, DE AJUNS? ...................................................454MUNTELE LACRIMEI-TÂRZII ............................................455RENAŞTERE ............................................................................456RĂDĂCINI...............................................................................457FLOARE-DE-LOTUS PE SUFLET.........................................458DORINŢĂ.................................................................................459SPERANŢĂ ..............................................................................460UNDE EŞTI?.............................................................................461FĂRĂ IUBIRE ..........................................................................462ACASĂ ..................................................................................... 463

Ă

Tiron Viorela - Poarta de La Marginea Zile- Cu COPERTEi

Documents

Transcript of Tiron Viorela - Poarta de La Marginea Zile- Cu COPERTEi