TIC in activitatea la clasa

Scopul modulului:

Constă în abilitarea participanţilor la formare în ceea ce priveşte integrarea tehnologiilor în

cadrul procesului de predare - învăţare, utilizarea adecvată în practica educaţională a conceptelor

specifice TIC şi cultivarea potenţialului creativ al cursantului prin iniţierea unor formări nalgoritmizate,

creative

Obiective:

Integrarea tehnologiilor în organizarea activităţilor didactice specifice fiecărei discipline

şcolare;

Formularea unor strategii didactice eficiente în scopul adaptării la nevoile de învăţare ale

elevilor în contextul integrării tehnologiilor;

Dezvoltarea potenţialului creativ al cadrului didactic care să permită proiectarea, organizarea

şi desfăşurarea de activităţi de învăţare centrate pe dezvoltarea competenţelor cheie prin

integrarea tehnologiilor

Utilizarea platformei e – Twinning pentru promovarea activităţilor de colaborare între cadrele

didactice şi elevii din Europa

Integrarea facilităţilor multimedia în activitatea didactică pentru dezvoltarea competenţelor de

comunicare ale elevilor

Cunoaşterea tehnologiilor asistative pentru CES

Competenţe specifice vizate

Utilizarea tehnologiei în scopul dezvoltării capacităţilor de gândire de nivel superior şi

creativităţii

Utilizarea tehnologiei pentru a comunica şi colabora cu colegii, părinţii şi comunitatea în

scopul stimulării învăţării elevilor

Utilizarea tehnologiilor pentru colectarea şi analiza datelor, precum şi comunicarea

rezultatelor

Utilizarea tehnologiilor pentru clasele formate din CES sau pentru integrarea acestora în

colectivele obişnuite de elevi

1

Rezumatul temei

Problema efectivă a implementării TIC în procesul didactic nu este tehnologia în sine ci

modul în care este ea integrata în activitatea cadrului didactic, ca adjuvant în dezvoltarea

competenţelor de comunicare, interacţionare şi autoeducare a elevului. Acest modul îşi propune

eliminarea barierelor informaţionale existente în înglobarea noilor tehnologii şi a free softurilor actuale

disponibile în dezvoltarea şi îmbunătăţirea profesionalismului cadrelor didactice. Intervenţia TIC în

educaţie poate începe de la simple medii de livrare de informaţie sau ca instrumente de scriere

(procesoarele de text) şi poate ajunge la concepte avansate de predare prin intermediul tehnologiilor,

e-learning, spaţii virtuale, prezentări online, bloguri si wiki. Totodată modulul are în vedere şi

acoperirea nevoilor cadrelor didactice care îşi desfăşoară activitatea cu copii cu nevoi educaţionale

speciale, o problemă prioritară pentru învăţământul european al secolului XXI dar ignorată în mare

parte la noi în ţară. Prin intermediul tehnologiei au putut fi dărâmate diverse “bariere” de care se

loveau persoanele cu nevoi speciale. Tehnologia facilitează accesul tuturor la educaţie dar şi la

comunicare şi socializare fără să ţină cont de “barierele” ridicate de nevoile speciale.

Un rol important al acestui modul este de a sprijini cadrul didactic să îşi identifice nevoile şi

resursele TIC potrivite pentru a-şi eficientiza activitatea didactica şi de management al clasei.

2

Conţinutul tematic

1. TIC în procesul de învăţare

1.1. Dinamizarea procesului de învăţare cu ajutorul noilor tehnologii

1.2. Cunoaşterea colaborativă cu ajutorul TIC

1.3. TIC în proiectarea didactică

1.4. Instrumente TIC pentru facilitarea evaluării

1.5. Legislaţia în IT

2. Comunicarea cu ajutorul TIC

2.1. Dezvoltarea competenţelor de comunicare ale elevilor cu ajutorul tehnologiei

(Prezi)

2.2. Instrumente de comunicare virtuală pentru profesori şi elevi (blog, wiki)

2.3. Iniţierea şi dezvoltarea de proiecte între profesori, elevi şi şcoli din UE (eTwinning)

3. TIC pentru CES

3.1. Identificarea nevoilor tehnologice pentru CES

3.2. Integrarea TIC în procesul didactic

3.3. Metode şi tehnici de lucru

Bibliografie

3

Argument

“'Knowledge means power' -- and those who provide honest information are best allies of UN” (Cunoaşterea înseamnă putere – îi cei care furnizează informaţii corecte sunt cei mai buni ailiaţi ai Naţiunilor Unite)

Kofi Annan la BBC world service lecture 10/12/2002

“Wireless access to information means power” - Al Gore: Web 2.0 Summit in November 2009

“Sharing power with employees means sharing information”- (Partajarea puterii cu angajaţii înseamnă partajarea informaţiilor)

Joan Lloyd http://www.joanlloyd.com/

“States will remain the dominant actor on the world stage, but they will find the stage far more crowded and difficult to control. A much larger part of their populations than ever before has access to the power that comes from information.” - (Statele vor rămâne actorii dominanţi pe scena lumii, dar vor găsi această scenă aglomerată şi greu de controlat. O mult mai mare parte a populaţiei lor, mai mare ca niciodată până acum, va avea acces la puterea care vine din informaţie).

Joseph S. Nye, fost vice secretar al Apărăriii Statelor Unite,

profesor la Harvard şi autorul lucrării „The Future of Power”.Cap I. TIC în procesul de învăţare

4

Provocare

TIC = Tehnologia informaţiei şi Comunicare.

Unii nu pot trăi fără ea. Alţii spun că e un moft. Sunt destui cei care au o abordare timidă:

„Aşa ne-a cerut directorul, şi… ce să faci?”

Să vedem faptele:

Sunt mii de firme care au întreaga documentaţie partajată şi plasată pe servere publice (cu

acces gratuit de ex Google) sau private, astfel încât au redus consumul de hârtie la zero.

Sunt sute de platforme educaţionale accesate chiar în acest moment de zeci sau sute de

mii de elevi şi studenţi.

Folosind tehnologia informaţiei pentru a comunica, sunt lansate campanii umanitare, sunt

pregătite demonstraţii civice sau revoluţii… Mai spune cineva că TIC este un moft?

1.1. Dinamizarea procesului de învăţare cu

ajutorul noilor tehnologii

Apariţia şi prezenţa calculatoarelor în viaţa

fiecăruia dintre noi, face ca în cuplul tradiţional format din

profesor şi elevi să intervină calculatorul atât ca mijloc de

învăţare (prin programele de învăţare asistată de

calculator) cât şi ca sursă de informaţii (prin DVD-uri, CD-uri, dicţionare electronice, Internet etc.). În

ziua de azi putem astfel vorbi de cel de al treilea factor implicat în educaţie ca fiind multimedia. El se

găseşte la intersecţia unor domenii majore ca: informatică, telecomunicaţii, presă, produse audio-

video, industria filmelor şi a televiziunii. Atuurile multimediei sunt:

- combinarea modalităţilor de expresie: text, imagini, audio, video, grafică, animaţie;

- interactivitatea utilizatorilor cu mediul de lucru în sensul că informaţia nu este recepţionată

pasiv ca în cazul cititului sau vizionării programelor TV, ci oferă posibilitatea de deplasare în

conglomeratul informaţional

Astfel informaţia şi cunoştinţele circulă înspre şi dinspre fiecare din cele trei surse: profesor,

elevi şi multimedia (vezi figura 1).

Figura 1

Elevii, dar şi profesorii se găsesc, de multe ori, în contacte online cu alţi transmiţători de

informaţii, aflaţi în diferite zone geografice. Există deci o comunicare prin mijloace virtuale dincolo de

orele de curs.

Profesorul trebuie să conştientizeze că are roluri multiple în procesul de predare-învăţare-

evaluare: transmiţător de cunoştinţe, ghid, sfătuitor, colaborator sau chiar receptor de informaţii din

partea elevilor. Sarcina actuală ce revine profesorului, prin diversele roluri pe care şi le asumă, este

5

Repere teoretice

de a-I face pe elevi să dobândească competenţe şi nu cunoştinţe punctuale care, în ziua de astăzi,

pot fi în scurt timp perimate. În acest context, profesorul trebuie să realizeze activităţi didactice care

să stimuleze o învăţare conştientă şi activă utilizând noile mijloace ale tehnologiei informaţiei.

Profesorul trebuie să-şi lărgească strategiile didactice pentru a le adapta societăţii

informaţionale. El trebuie să încurajeze activităţi în echipă chiar şi cu echipe care colaborează numai

online, activităţi de căutare de informaţii, concursuri pe Internet, chiar şi activităţi de învăţare la

distanţă etc. Scopul unor astfel de demersuri este ca elevul să devină capabil de a căuta şi selecta

informaţii, să devină responsabil pentru propria sa dezvoltare şi totodată propriul său evaluator. În

acest context reţeaua Internet trebuie exploatată ca resursă educaţională.[1]

Studiile realizate în ultimii ani în diverse ţări au arătat că introducerea TIC în şcoală, la clasă

şi în afara ei, în procesele educaţionale în ansamblul lor, contribuie într-o măsură foarte mare la

îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. În primul rând, acest lucru se datorează faptului că TIC se

adaptează nevoilor de învăţare ale elevilor şi nevoilor de predare ale profesorilor.

În România anului 2009 se poate constata foarte uşor că există o reticenţă faţă de

regândirea procesului de predare-învăţare astfel încât tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor să fie

parte din acest proces şi nu doar simple instrumente de lucru. Din acest motiv, majoritatea

profesorilor din învăţământul preuniversitar, care folosesc în acest fel TIC, apelează în cele mai

multe cazuri la prezentări în PowerPoint şi într-o măsură mult mai mică la software educaţional. Însă

TIC nu se reduce doar la atât. Există o serie întreagă de tehnologii, atât software cât şi hardware (de

exemplu, tablele inteligente – smartboard – care îndeplinesc atât funcţia de video proiector, cât şi pe

cea de tablă normală, putând fi utilizate fără a mai fi nevoie să ştergeţi ceea ce aţi scris şi putând

chiar să salvaţi pe un calculator tot ceea aţi lucrat la clasă), care vin în întâmpinarea profesorului şi-l

ajută să lucreze cu elevii.

Utilizarea TIC în procesele de predare-învăţare face ca elevii să fie mai atenţi la ceea ce se

predă, creşte receptivitatea lor precum şi interactivitatea. Dacă în sistemul clasic elevul ascultă lecţia

şi era învăţat să ia notiţe, utilizând TIC în predare se stimulează atenţia audio-vizuală. Este o foarte

mare diferenţă între explicarea în sistemul clasic a gravitaţiei şi explicarea însoţită de un suport

video în care sunt ilustrate efectele gravitaţiei

( http://www.youtube.com/watch?v=O- p8yZYxNGc&feature=related ,

http://www.youtube.com/watch?v=17zF_pt-Aeg ).

Accentul se mută pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului, adică de pe reţinerea

de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de competenţe. Elevul va fi mai activ în cadrul

lecţiilor, punând mai multe întrebări cu privire la fenomenele explicate.

6

Educaţia centrată pe elev înseamnă să ţii seama de ritmul propriu de învăţare al elevului, să-

l înveţi să înveţe, să-l cooptezi în procesul de predare-învăţare. În acest nou context, profesorul nu

mai este un educator, ci un manager şi un facilitator al învăţării.

Elevii trebuie să fie angrenaţi în pregătirea lecţiilor la clasă prin jocuri, prin activităţi de

culegere de informaţii de pe Internet sau din alte surse (TV, ziare şi reviste, enciclopedii etc.). Toate

acestea contribuie la cunoaştere, nu doar manualele şi publicaţiile de specialitate.

Utilizarea TIC nu exclude testarea elevilor prin lucrări scrise, exerciţii la tablă etc.

Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiei facilitează procesul de învăţare, dar nu suplineşte învăţarea şi

testarea.

Folosind un blog şi nu o pagină simplă de web, profesorul poate primi comentarii şi întrebări

de la elevii săi chiar prin intermediului blogului, la lecţia respectivă. Iar profesorul le poate răspunde

tot sub forma unui comentariu la acea lecţiei. Această comunicare vine să suplinească prezenţa

profesorului la oră şi a notelor de curs postate de către acesta pe blog, în afara orelor de curs

obişnuite.

În felul acesta, se realizează o învăţare asincronă, cu alte cuvinte care nu depinde de

răspunsurile imediate din partea profesorului, aşa cum se întâmplă în cadrul unei ore de curs.

Avantajul materialelor de curs şi lecţiilor în format electronic este acela că elevul poate avea

acces la ele nu doar în timpul orei, când profesorul explică, ci şi după, pentru a relua anumite

aspecte.

Astfel, predarea se prelungeşte şi în afara orele de curs. Din acest motiv, profesorul poate

alege să insereze în material diverse sarcini pentru a fi îndeplinite de elevi acasă.

Un rol foarte important, privind din perspectiva unui profesor, îl are accesul la informaţie.

Multitudinea de surse potenţiale din Internet va face posibilă identificarea de situaţii similare şi de a

descoperi cazuistică şi exemple de buna practică pentru aproape orice problemă pe care o întâmpină

în activitatea sa. Este necesar în acest sens ca profesorul să aibă un minim de cunoştinţe de limba

străină, în special limba engleză, ţinând cont ca majoritatea informaţiei disponibilă pe Internet este în

limba engleză

(http://www.internetworldstats.com/images/languages2009.png ).

1.2. Cunoaşterea colaborativă cu ajutorul TIC

Pentru a-şi desfăşura activitatea profesională, pe lângă pregătirea de bază primită în cadrul

studiilor realizate, profesorul trebuie sa se mentina la curent cu noile informaţii apărute în domeniu,

sa se documenteze. Pe lângă domeniul de bază, întotdeauna în desfăşurarea activităţii profesionale,

7

intervin şi alte domenii/subiecte în care are competenţe sau despre care nu are informaţii de multă

vreme şi pentru această situaţie trebuie să se documenteze. În general, metoda clasică de

documentare era aceea de a citi diverse materiale tipărite despre subiectul care ne interesează,

participarea la diverse seminarii şi conferinţe asupra subiectului de interes şi comunicarea în cadrul

unor grupuri profesionale restrânse.

În ultimii 20 ani regulile documentării au fost brusc schimbate de apariţia Internetului şi de

înlesnirea procesului de identificare a materialelor de documentare şi suport pe care acesta îl oferă.

Informaţiile, greu de obţinut altminteri, acum se află doar la un click distanţă. Internetul a revoluţionat

societatea modernă ca nici o tehnologie până la acest moment.

Înainte de a ajunge la modelul pe care il cunoaştem acum, a început ca o reţea a

Departamentului de Apărare al SUA – ARPAnet. Acolo s-au pus bazele primelor protocoale de

comunicare între calculatoarele conectate la reţea astfel încât să se poată realiza schimbul de date.

Alte agenţii şi universităţi au preluat ideea de protocoale de comunicare pentru a rezolva problema

schimbului de informaţii între cercetătorii lor precum şi nevoia de a acoperi un teritoriu destul de mare

şi astfel în 1986 a luat fiinţă NSFNET (National Science Foundation Network) care a conectat primul

centru de supercomputere la o viteza de 56,000 biţi/secundă (viteza actuală a unui modem de dial-up

obişnuit). Numărul de utilizatori a crescut de la 2000 în 1985 la peste 2.000.000 în 1991, în prezent

vorbind de aproape 2 miliarde de utilizatori1.

Web-ul (World Wide Web sau WWW - pânza de păianjen mondială) este unul dintre cele mai

interesante servicii oferite de reţeaua Internet, fiind instrumentul care a revoluţionat accesul la

Internet. Web-ul este mai mult decât o simplă reţea de calculatoare care se bazează pe tehnologiile

Internet, el permite utilizatorului unui calculator să acceseze informaţii aflate pe un alt calculator din

reţea, fiind un sistem client / server. Apărut în 1989 la CERN, din necesitatea de a permite

cercetătorilor din întreaga lume să colaboreze utilizând colecţii de rapoarte, planuri, desene, fotografii

şi alte tipuri de documente aflate într-o continuă modificare, Web-ul a făcut din Internet o reţea

accesibilă tuturor celor care sunt conectaţi. Tim Berners-Lee, coordonatorul proiectului este

considerat şi astăzi “părintele Internetului”. În prezent Tim Berners-Lee2 este preşedintele

Consorţiului World Wide Web (W3C), un forum tehnic internaţional care, împreună cu Internet

Advisory Board, defineşte standardele WWW.

1http://www.internetworldstats.com/stats.htm 2http://en.wikipedia.org/wiki/Tim_Berners-Lee

8

Motoare de căutare

Cantitatea uriaşă de informaţie din Internet a adus şi necesitatea organizării acesteia. Astfel,

încă de la început, au apărut programe concepute pentru a indexa informaţiile şi a facilita accesul

utilizatorului la acestea. Un motor de căutare execută următoarele operaţiuni:

Strângerea datelor din mediul Web

Indexarea datelor

Funcţiile de căutare

Pentru a strânge informaţii din mediul Web, motoarele de căutare se folosesc de programe

numite spider (păianjen) al căror rol este să urmărească toate link-urile pe care le găsesc atunci când

vizitează o locaţie web. În plus, pentru adresele deja stocate în bazele de date ale motorului de

căutare, spiderii verifică periodic pentru a putea dispune permanent de informaţie actualizată.

Conţinutul fiecărei pagini vizitate este analizat şi se determină automat cum trebuie să fie

indexat după reguli de proprietate. Fiecare motor de căutare are propriul său algoritm la fel cum are şi

proprii săi utilizatori şi simpatizanţi. Dacă în primii ani ai Internetului utilizatorul avea posibilitatea să

verifice rezultatele căutării pentru a putea să identifice care dintre ele se adaptează cel mai bine

cerinţelor sale, în prezent, a căuta pe internet este un exerciţiu destul de dificil atunci când doreşti să

obţii în timp util o informative necesară.

Primii care au reuşit să satisfacă această nevoie a utilizatorului final au fost cei de la Google,

al căror motor de căutare apărut în 2001 a devenit brusc numărul 1 pe o piaţă în care existau câţiva

mari jucători cu o tradiţie în spate (Yahoo, Altavista etc). Introducerea sistemului de ranking ca şi a

altor facilităţi adiacente motorului de căutare, au transformat Google într-un lider detaşat al spaţiului

Web, ajungându-se chiar şi la identificarea căutării pe net cu verbalizarea numelui (“to google”). În

prezent se pot folosi şi motoare de căutare alternative: Bing, Altavista etc.

Dată fiind multitudinea informaţiilor, rezultatele procesului de căutare pot fi irelevante din

perspectiva aşteptărilor. Tocmai pentru a face ca cel care apelează un proces de căutare să fie

mulţumit, motoarele de căutare au introdus diverşi algoritmi care organizează rezultatele căutării în

funcţie de anumite repere. O căutare poate fi simplă prin introducerea unui cuvânt cheie în zona de

căutare sau poate fi complexă prin utilizarea unor operatori booleeni (and, or, not), semne speciale

(+, “”) sau chiar prin completarea unor formulare de căutare avansată.

În ceea ce priveşte domeniul nostru de interes, căutarea este esenţială pentru cei implicaţi în

educaţia persoanelor cu nevoi speciale. În lume există foarte multe cazuri de bună practică în acest

domeniu şi s-au format deja comunităţi de învăţare prin care se diseminează experienţele căpătate.

9

Utilizatorul trebuie să îşi construiască un algoritm de căutare astfel încât rezultatele obţinute să fie

relevante.

De asemenea trebuie să ţinem cont şi de localizarea căutării. Datorită unor diverşi factori,

conţinutul în limba română pe tema accesibilităţii şi a tehnologiilor asistive este destul de sărac. Este

indicată în acest caz căutarea în engleză (chiar este sugerată de către motorul de căutare). Ţinând

cont că la baza traducătoarelor stau algoritmi de inteligenţă artificială, este foarte posibil ca într-un

viitor apropiat traducerea să aibă o acurateţe suficient de bună pentru a se înţelege marea majoritate

a informaţiei de pe pagină.

Comunicarea prin Internet

Comunicarea este o funcţie importantă a reţelei Internet prin care se realizează transferul de

mesaje şi de fişiere între calculatoarele din reţeaua Internet.

Această funcţie se realizează prin mai multe servicii, fiecare serviciu fiind orientat spre un

anumit tip de comunicare. Unele servicii de comunicare permit numai transferul mesajelor sau numai

transferul fişierelor, altele permit ambele tipuri de transfer. Unele servicii de comunicare au pe lângă

această funcţie şi altele, cum ar fi funcţia de informare şi funcţia comercială.

Comunicarea mesajelor se poate realiza prin următoarele servicii:

Serviciul conversaţional în timp real, care asigură o comunicare prin legătură directă,

similară unei convorbiri telefonice (organizat prin intermediul unor programe specializate care

creează camere de chat);

Serviciu de poştă electronică asigură o comunicare prin legătură indirectă, similară

unei trimiteri poştale;

Serviciul de comunicaţii audio şi video asigură o comunicare prin legături simultane,

similare unei conferinţe;

Serviciul de grupuri de ştiri (newsletters), listele asigură o comunicare prin legătură

indirectă între un grup de persoane;

O primă formă de comunicare, este comunicarea directă. De-a lungul timpului, comunicarea

prin Internet a evoluat de la sistemul de mesagerie la un sistem de comunicare în timp real. Actualele

tendinţe atacă chiar şi piaţa comunicaţiilor mobile. Marii jucători din domeniul Internet (Goggle,

Microsoft, Skype etc) investesc în sisteme de comunicaţii, reţele de cablu, sisteme de telefonie.

Dacă la începutul apariţiei programelor de dialog, se utiliza îndeosebi comunicarea prin text,

noile software-uri care permit comunicarea includ şi facilitaţi de transmisie video (videochat).

Posibilitatea comunicării în grup a fost unul din factorii care au dus la o creştere exponenţială a

10

numărului de utilizatori pentru aceste servicii. Primele sisteme de comunicare destinate grupurilor de

utilizatori aveau la baza protocolul IRC (Internet Relay Chat). În afara unor reţele principale (EFNet,

Undernet, IRCNet, Quakenet) au apărut foarte multe reţele naţionale care au fost dezvoltate de

utilizatori pasionaţi.

Concurenţa în aceasta zonă creşte prin intrarea marilor jucători (Yahoo- Yahoo Messenger ,

Microsoft – MSN Messenger) care oferă clienţilor servicii de chat. Mai nou, din 2005, în acest spaţiu a

intrat puternic şi Google prin Google Talk. Un alt important concurent în aceasta zonă este şi Skype

despre care se spune că are cel mai bine pus la punct sistem de comunicare prin voce.

Uşurinţa cu care sunt folosite aceste programe, facilităţile pe care le oferă, au făcut să fie

luate în considerare şi ca instrumente de lucru în cadrul companiilor. Iniţial au fost folosite de către

angajaţi ca iniţiative personale insă acum, în multe companii, comunicarea între angajaţi este

organizată şi se efectuează prin intermediul acestor sisteme. Statisticile spun ca zeci de milioane de

conturi de IM (Instant Messaging) sunt folosite în scopuri de business de care angajaţi ai companiilor

sau ai altor organizaţii.

Un foarte bun exemplu de soluţie de mesagerie instant este Skype (www.skype.com). Foarte

multe companii l-au adoptat ca instrument de colaborare între angajaţi şi nu numai, utilizarea Skype

fiind folosită şi în relaţia cu clienţii. Facilitatea majoră pe care o oferă este posibilitatea conectării la

sistemele de telefonie, astfel încât o persoană poate suna de oriunde, singura condiţie fiind un acces

rezonabil la Internet. Urmând acest trend, compania Skype a creat chiar şi o linie de producţie pentru

aparate telefonice. Urmând exemplul acestora, alte companii producătoare de soluţii IM îşi dezvoltă

propriile abordări în zona comunicaţiilor fixe sau mobile.

Însă, cu cât organizaţiile devin dependente de informaţie, nevoia de partajare a informaţiei şi

de lucru în mediu colaborativ devine vitală în special atunci când se lucrează în zone dispersate

geografic.

O altă formă de comunicare este comunicarea indirectă. Acest tip de comunicare se poate

face în diverse forme organizate din care amintim e-listele, forumurile de discuţii, blogurile.

Fiecare dintre formele menţionate anterior au reguli care au permis definirea unor aplicaţii

suport. Instalarea acestor aplicaţii este intuitivă şi se poate face accesând site-urile prezentate

anterior.

Pe lângă aceste forme de comunicare directă care permit comunicarea prin voce,video şi

text şi care fac posibilă inclusiv organizarea unor conferinţe între mai mulţi participanţi simultan,

există şi posibilitatea organizării unor medii de comunicare astfel încât să facă posibil schimburile de

idei şi experienţe între membrii unei comunităţi online.

11

E-listele (grupurile) au la bază înscrierea prin intermediul unui cont de e-mail la un grup de

utilizatori care au un interes comun. Prin intermediul unui astfel de serviciu se poate gestiona

comunicarea pe diverse tematici între membrii grupului, nemaifiind nevoie de cunoaşterea tuturor

adreselor de mail ale celor implicaţi în dialogul online. Conversaţiile pot avea reguli definite, se pot

modera, se pot organiza fişiere, uşurând comunicarea între membrii comunităţii.

Printre cele mai cunoscute soluţii pentru astfel de liste menţionăm pe cele oferite de Yahoo

şi de Google, uşor de folosit şi cărora li s-au adăugat şi facilităţi complementare pentru a le mări

gradul de atractivitate cum ar fi posibilitatea folosirii de instrumente pentru realizarea şi gestiunea de

site-uri/pagini web individuale sau ale grupurilor, editarea şi partajarea de poze etc.

Forumul reprezintă un tip aparte de comunicare. Dacă grupurile înştiinţează într-un mod

automat membrii comunităţii de apariţia unui nou mesaj, forumurile sunt zone în care accesul la

comunicare este la decizia administratorului.

Din punct de vedere al accesului, forumurile se pot defini ca fiind închise (destinate doar

utilizatorilor autentificaţi), deschise parţial (vizitatorii pot citi dar nu pot scrie) şi complet deschise

(orice vizitator poate citi şi scrie).

Forumurile se construiesc având ca fundament un grup de persoane care devin utilizatori şi

care au interese similar. Putem găsi, astfel, foarte multe zone de comunicare organizate în jurul unor

tematici profesionale.

Diferenţa faţă de alte tipuri de comunicare este ca informaţia rămâne accesibilă în cadrul

forumurilor pentru o perioadă de timp (în funcţie de setările aplicaţiei care susţine forumul).

Utilizatorul are libertatea de a alege momentul când doreşte să acceseze informaţia.

Printre multele soluţii la probleme practice, internetul îţi dă posibilitatea să creezi un grup în

care atât elevii cât şi profesorii pot participa la discuţii şi la schimburi de informaţii, pe tema propusa

de creatorul grupului. În orice disciplină, schimbul de opinii poate fi foarte util, şi ai avea certitudinea

că toţi participanţii la grup sunt efectiv interesaţi de subiectul discuţiilor.

Cerinţe minime pentru utilizarea serviciului:

• Calculatorul trebuie să fie conectat la serviciul Internet.

• Trebuie să aveţi a adresă de mail. Dacă nu aveţi, intraţi tot pe www.yahoo.com şi vă

creaţi un cont de utilizator.

Dacă doriţi să fiţi membru al unui grup, solicitaţi unui moderator să vă trimită o invitaţie prin

mail.

12

Google docs

Google Docs este o soluţie gratuită, de tip in-the-cloud (adică softul, dar şi documentele

sunt stocate pe server-ele Google) care permite oricărui utilizator să editeze, ori să creeze de la zero,

documente, foi de calcul, prezentări şi grafice. Nu aveţi nevoie decât de un browser Web.

Google Docs are la bază două programe distincte: Writely (un procesor de texte online,

creat de compania Upstartle şi lansat în August 2005), respectiv Spreadsheets, pe numele complet

său Google Labs Spreadsheets, un produs dezvoltat în urma achiziţiei companiei 2Web

Technologies (care avea o aplicaţie similară, intitulată XL2Web).În martie 2006, Google a anunţat

cumpărarea companiei Upstartle. Patru luni mai târziu, invitaţii au fost trimise celor care doreau să

testeze serviciul în nou formulă, iar pe 23 august, Writely a fost relansat în mod oficial. Până în

septembrie Writely şi-a păstrat server-ele proprii, urmând ca după acea dată să se producă

integrarea cu Google Accounts.

Concomitent, Google a continuat să dezvolte aplicaţia de calcul tabelar (achiziţionată tot în

2005, împreună cu compania 2Web Technologies), iar pe 6 iunie 2006, cu patru ani în urmă, se lansa

Google Spreadsheets, prima componentă a ceea ce avea să devină Google Docs. Iniţial, accesul la

Google Spreadsheets s-a făcut pe bază de invitaţie, urmând ca versiunea beta să fie disponibilă

tuturor celor care aveau un cont Google.

Google Docs este gândit astfel încât să ofere şi utilizatorilor mai puţin obişnuiţi cu rigorile

unui presor de text, acces la toate facilităţile de creare şi editare de documente, incluzând formatare

cu bullet-uri, sortare pe coloane, inserare de tabele, imagini, comentarii şi formule, alinierea textului,

stabilirea distanţei dintre rânduri, schimbarea font-urilor, alegerea culorilor, şi nu numai.

Se poate incarca orice fişiere existent. Google Docs suportă orice tip de fişier şi poate

prelucra majoritatea formatelor cunoscute (DOC, XLS, ODT, ODS, RTF, CSV, PPT). Mai mult la

încărcarea unui fişier există posibilitatea convertirii lui automate într-un format editabil în Google Docs

Atunci când discutăm despre documente stocate online, se pune problema accesului la

informaţii. Cu Google Docs, doar se introduc adresele de e-mail ale persoanelor pe doriţi să le

cooptaţi în proiect şi trimiteţi câte o invitaţie. Permisiunea le este acordată instantaneu, iar odată ce s-

au autentificat, pot începe să editeze (ori doar să vizualizeze / după caz) documentul, foaia de calcul

sau prezentarea.

Editează documente împreună cu alţii, în timp real

Principalul avantaj oferit de Google Docs, şi totodată cheia soluţiilor in-the-cloud este faptul

că mai multe persoane pot modifica simultan acelaşi document, iar rezultatele se văd în timp real

13

(fără a fi necesar un refesh). Există o fereastră de conversaţie pe ecran pentru foi de calcul şi pentru

revizuirile de documente, în care puteţi vedea exact CINE, CE şi CÂND a modificat.

În plus, vizualizarea unei prezentări împreună cu alte persoane devine un lucru extrem de

uşor, pentru că oricine s-a alăturat ulterior poate să ţină pasul cu cel care prezintă.

Spre deosebire de soluţia clasică, cu Google Docs nu este necesar să se descarce sau să

se instaleze ceva, atât softul de editare, cât şi documentele fiind stocate pe servere-le Google. E

nevoie doar de conexiune la internet, care să şi funcţioneze corespunzător, şi un browser web

actualizat. Stocarea şi salvarea automată online înseamnă că nu trebuie ca utilizatorul sa-si faca griji

cu privire la defectarea unităţii de hard disk sau la penele de curent, pentru că o problemă de ordin

tehnic este mult mai probabil să afecteze un sistem local, decât un server.

Sursa: http://www.google.com/google-d-s/intl/ro/tour1.html

1.3. TIC în proiectarea didactica

Noul model de proiectare didactică este centrat pe distribuirea conţinutului disciplinei pe

unităţi, ordonate într-o anumită succesiune şi care urmează să fie abordate în decursul unui semestru

sau an şcolar – denumite unităţi de învăţare.

O unitate de învăţare reprezintă o structură didactică deschisă şi flexibilă, care are

următoarele caracteristici:

- determină formarea la elevi a unui comportament specific, generat prin integrarea unor

obiective de referinţă;

- este unitară din punct de vedere tematic;

- se desfăşoară în mod sistematic şi continuu pe o perioadă de timp;

- se finalizează prin evaluarea sumativă;

- este stabilită de către profesor.

Detaliem în continuare cele patru etape ale proiectării demersului didactic.

Lectura programei şcolare

Stabilirea unităţilor de învăţare

Planificarea calendaristică orientativă

Proiectarea unităţilor de învăţare

Lectura curriculumului şi planificarea calendaristică reprezintă premisele actului didactic

eficient. Proiectarea secvenţială a unităţilor de învăţare, cuprinde:

14

- identificarea competenţelor (dintre cele menţionate în planificare) şi notarea simbolică a

acestora (1.1; 3.4; 5.2; etc);

- selectarea, din programă, a conţinuturilor necesare; apar aici inclusiv detalieri de conţinut

necesare în explicitarea unor parcursuri pedagogice, respectiv în cuplarea lor la baza proprie de

cunoaştere a elevilor (la ceea ce deja au învăţat);

- analiza resurselor, respectiv specificări de timp, loc, forme de organizare a clasei, logistică

didactică necesară, metodologie, nivelul iniţial etc.;

- determinarea activităţilor de învăţare care pot determina sau facilita formarea

competenţelor asumate; de regulă, sunt cele din programa şcolară pe care profesorul le

completează, le modifică sau chiar le înlocuieşte cu altele în funcţie de obiectivele propuse;

- stabilirea instrumentelor de evaluare şi apoi construirea lor.

Indiferent de unitatea de învăţare ce urmează a fi proiectată, profesorul iniţiază şi derulează

mai multe acţiuni şi operaţii concrete, încercând să răspundă ştiinţific şi implicit pedagogic la o serie

de întrebări.

Astfel, schema conceptuală a oricărei proiectări didactice la nivel de unitate de învăţare este,

în principiu următoarea:

identificarea obiectivelor/competenţelor - de ce voi face?

selectarea conţinuturilor - ce voi face?

analiza resurselor - cu ce voi face?

stabilirea activităţilor de învăţare - cum voi face?

stabilirea instrumentelor de evaluare - cât s-a realizat?

Proiectul unităţii de învăţare poate fi întocmit pornind de la următoarele rubrici:

Şcoala------- Clasa------------

Disciplina--------- Nr. ore/săpt.---------

Săptămâna------------

Proiectul unităţii de învăţare

Unitatea de învăţare-------------------

Nr. ore alocate-------------------------

Conţinuturi

(subteme/detalieri

Obiective

de

Activităţi

de învăţare

Resurse folosite Modalităţi

de evaluare

/

15

de conţinut) referinţă / Competenţe

specifice

instrumente

În completarea tabelului, se urmăreşte corelarea elementelor celor şase coloane. Practic, pe

baza indicaţiilor din planificare (obiectivele de referinţă/competenţele specifice, obiective operaţionale

şi conţinuturi) se fac detalieri pe orizontală în ordinea derulării activităţilor, pe care le raportăm la câte

un obiectiv de referinţă şi specificăm resursele necesare procesului didactic.

Concomitent cu proiectarea demersului de predare – învăţare şi în concordanţă cu acestea

se proiectează şi activitatea de evaluare, aşa încât să fie evidenţiat randamentul şcolar înregistrat de

elev. Se recomandă specificarea instrumentului de evaluare (test docimologic, lucrare de control,

activitate de evaluare prin activităţi practice etc.), momentul evaluării. La finalul unităţii de învăţare se

va programa o oră de evaluare sumativă.

Caracteristici ale unor unităţi de învăţare bine concepute

Elevii se află în centrul procesului de învăţare.

Proiectele se concentrează pe obiective operaţionale aliniate standardelor de

performanţă (obiective de referinţă şi competenţe specifice).

Proiectele sunt generate de întrebări cheie ale curriculumului.

Proiectele implică metode de evaluare multiple şi continue.

Proiectul are conexiuni cu lumea reală.

Elevii îşi demonstrează cunoştinţele şi competenţele prin produsele şi performanţele

realizate.

Tehnologia sprijină şi îmbunătăţeşte procesul de învăţare.

Capacităţile cognitive sunt vizate prin activităţile din cadrul proiectului

Strategiile de instruire sunt variate şi sprijină diverse stiluri de învăţare.

Programa şcolară a unei discipline se poate publica on-line – pe situl clasei, pe pagina

personală sau pe blogul personal - îmbogăţită cu trimiteri bibliografice asigurând, de fapt, elevului un

nou punct de acces la conţinutul educaţional pe care el trebuie să-l asimileze.

Un profesor ar putea să afişeze şi materiale suplimentare, unităţi de învăţare şi activităţi

diferenţiate pe diferite criterii, sau link-uri către asemenea resurse. Inclusiv notele elevilor la evaluări

le poate include într-o secţiune separată.

În România anului 2009 se poate constata foarte uşor că există o reticenţă faţă de

regândirea procesului de predare-învăţare astfel încât tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor să fie

16

parte din acest proces şi nu doar simple instrumente de lucru. Din acest motiv, majoritatea

profesorilor din învăţământul preuniversitar care folosesc în acest fel TIC apelează în cele mai multe

cazuri la prezentări în PowerPoint şi într-o măsură mult mai mică la software educaţional. Însă TIC nu

se reduce doar la atât. Există o serie întreagă de tehnologii, atât software cât şi hardware (de

exemplu, tablele inteligente – smartboard – care îndeplinesc atât funcţia de video proiector, cât şi pe

cea de tablă normală, putând fi utilizate fără a mai fi nevoie să ştergeţi ceea ce aţi scris şi putând

chiar să salvaţi pe un calculator tot ceea aţi lucrat la clasă), care vin în întâmpinarea profesorului şi-l

ajută să lucreze cu elevii. Studiile realizate în ultimii ani în diverse ţări au arătat că introducerea TIC

în şcoală, la clasă şi în afara ei, în procesele educaţionale în ansamblul lor, contribuie într-o măsură

foarte mare la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. În primul rând, acest lucru se datorează faptului că

TIC se adaptează nevoilor de învăţare ale elevilor şi nevoilor de predare ale profesorilor. De exemplu,

dacă anumiţi elevi trebuie să înveţe limba engleză, folosind un software educaţional specializat şi o

conexiune la Internet pentru a accesa materiale audio-video, profesorul le poate forma mult mai uşor

„urechea‟ pentru acea limbă, le poate induce mult mai simplu noţiunile de gramatică. Însă pentru

aceasta, profesorul trebuie să înţeleagă că nu doar cărţile oferă cunoaştere, ci şi materialele

documentare, ştirile ori desenele animate într-o limbă străină, ca în exemplul amintit.

În al doilea rând, utilizarea TIC în procesele de predare-învăţare face ca elevii să fie mai

atenţi la ceea ce se predă, creşte receptivitatea lor precum şi interactivitatea. Dacă în sistemul clasic

elevul asculta lecţia şi era învăţat să ia notiţe, utilizând TIC în predare se formează atenţia audio-

vizuală. Este o foarte mare diferenţă între explicarea în sistemul clasic a gravitaţiei şi explicarea

însoţită de un suport video în care sunt ilustrate efectele gravitaţiei

(http://www.youtube.com/watch?v=O-p8yZYxNGc&feature=related,

http://www.youtube.com/watch?v=17zF_pt-Aeg).

Accentul se mută pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului, adică de pe reţinerea

de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de competenţe. Elevul va fi mai activ în cadrul

lecţiilor, punând mai multe întrebări cu privire la fenomenele explicate. Un alt avantaj important adus

de introducerea TIC în educaţie este acela că profesorul ajunge la fiecare elev. De exemplu, dacă în

sistemul clasic, un profesor de engleză avea posibilitatea de a conversa în limba predată doar cu

maximum 10 elevi în decursul unei ore de curs, folosind un software specializat şi calculatoare dotate

cu căşti şi microfon, fiecare elev poate asculta şi răspunde la exerciţii ca şi cum ar fi câte un profesor

pentru fiecare elev în parte.

La fel de important este şi faptul că TIC facilitează procesul de învăţare încă din clasă, elevii

reţinând mult mai uşor informaţiile noi pentru că le asociază unor imagini. Nu e deloc de neglijat acest

17

lucru ţinând seama de faptul că majoritatea elevilor sunt învăţaţi în România să scrie de foarte multe

ori pentru a reţine ceva. De fapt, procesul care se întâmplă este invers: elevul nu mai are nevoie să

scrie nimic, el nu trebuie decât să fie atent, iar creierul înmagazinează informaţia de la prima sau a

doua vizualizare. În felul acesta, va fi stimulată memoria de lungă durată şi nu cea de scurtă durată.

La toate aceste avantaje se adaugă acela că elevului i se stimulează creativitatea. Asociind

cunoştinţele dobândite în noul model educaţional cu imagini şi sunete, mintea lui va fi antrenată să

folosească acele cunoştinţe în situaţii noi, să inoveze cu ajutorul lor, să genereze noi idei. Pe de altă

parte, nu trebuie uitat nici faptul că folosind TIC cât mai mult la clasă, atât elevul, cât şi profesorul,

dezvoltă abilităţi complementare cum ar fi cele de utilizare a calculatorului şi a noilor tehnologii

informaţionale, de a prezenta (în locul clasicului mod de a preda prin lectura unor notiţe ori de a

asculta dacă elevul reproduce lecţia bine), de a elabora proiecte pentru lecţii şi a colabora cu colegii.

De fapt, ceea ce propun specialiştii în metodică şi pedagogie modernă este să se treacă de la

viziunea în care procesele de predare, învăţare, evaluare sunt concepute ca separate la aceea în

care cele trei sunt integrate într-un tot unitar, şi se adaugă lor un proces nou, şi anume cel de studiu

(elevul învaţă nu doar la şcoală, ci şi acasă, în faţa televizorului, la calculator, lecturând o revistă sau

un ziar, ascultând un post de radio on-line sau folosind un forum pentru a afla date despre o temă de

interes personal). În această paradigmă, procesul educaţional nu se mai petrece de dragul lui însuşi,

ci el îşi mută focalizarea de pe profesor şi transferul de informaţie pe elev, pe complexul de

cunoştinţe şi înţelegere, competenţe şi atitudini. Activitatea profesorului se centrează pe elev, pe

ajutarea acestuia să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur cunoaşterea. Acest

deziderat al centrării pe elev se datorează şi exploziei informaţionale care a început în secolul trecut.

Ca atare, nu informaţia este problema, ci modul cum e structurată ea, cum ajunge un elev să-şi

structureze cunoştinţele de care are nevoie. Iar profesorul este în acest context un facilitator al

cunoaşterii.

1.4. Instrumente TIC pentru facilitarea evaluarii

Evaluarea nu mai este faza finală a unui proces educaţional, ci ea intervine pe tot parcursul

acestui proces cu scopul de a gestiona procesul de predare-învăţare. Prin urmare, profesorul devine

managerul procesului de predare-învăţare, el ghidează elevul înspre rezultatele aşteptate, îi oferă

repere şi îl antrenează în procesul de predare-învăţare.

Educaţia centrată pe elev înseamnă să ţii seama de ritmul propriu de învăţare al

elevului, să-l înveţi să înveţe, să-l cooptezi în procesul de predare-învăţare. În acest nou

18

context, profesorul nu mai este un educator, ci un manager şi un facilitator al învăţării.

Cu cât orele sunt mai practice, cu cât folosesc mai mult imagini şi sonor, cu cât elevul este

pus să facă un lucru practic, cu atâta sporeşte atenţia lui faţă de ceea ce predă profesorul. Nu doar

cărţile oferă cunoaştere, ci şi resursele de pe Internet ori filmele documentare etc.

Evaluarea este unul dintre procesele educaţionale implicate în activitatea şcolii, care, deşi în

mod tradiţional era privit ca fiind ultima etapă a procesului de predare-învăţare, comportă mult mai

multe aspecte decât cel simplei verificări de cunoştinţe. În primul rând, ea trebuie privită atât în rolul

de atestare a nivelului de cunoştinţe şi de înţelegere a lor, a nivelului de aplicare a acelor cunoştinţe

în diverse situaţii şi integrare a lor în contexte noi, cât şi ca instrument de motivare a elevului.

În această nouă lumină, evaluarea nu mai are doar rolul de a verifica stadiul dezvoltării

elevului, ci şi de a ghida profesorul în procesul de predare-învăţare. De exemplu, dacă în urma unei

evaluări elevii dovedesc un grad scăzut de pregătire, profesorul îşi poate modela lecţiile astfel încât

să recupereze elementele neasimilate de elevi, dar şi să-şi regândească maniera de lucru cu aceştia,

să-i coopteze şi mai mult în realizarea activităţilor de la clasă. Cu alte cuvinte, scopul principal al

evaluării nu mai este acela de a trece o notă în catalog, ci de a-i ajuta pe profesori şi pe elevi să

progreseze.

În al doilea rând, evaluarea nu trebuie să ia neapărat forma scrisă – studiile au arătat că în

cele mai multe cazuri, testele scrise blochează elevul producându-i o spaimă legată de rezultatul

pe care trebuie să-l obţină. Utilizând TIC în evaluare, s-a observat că această spaimă dispare

aproape în totalitate pentru că atenţia elevului se mută de la coala albă înspre modul de prezentare a

conţinutului testării, deci şi asupra conţinutului.

În plus, evaluările cu ajutorul TIC eficientizează în mod considerabil modul cum sunt testaţi

elevii. Nu mai este nevoie să pierdeţi timpul dictându-le subiectele sau corectând zeci de lucrări la

care de cele mai multe ori aveţi probleme serioase de descifrare a scrisului.

Nu este de neglijat posibilitatea de a avea evaluarea integrată într-un sistem de

management al educaţiei (LMS – Learning Management System), iar acest lucru să permită afişarea

notelor elevilor de la o anumită clasă într-o pagină specială, sub formă de tabel, fără ca profesorul să

stea să calculeze separat nota pentru fiecare elev în parte. Toată această muncă o face direct

sistemul, iar astfel evidenţa notele este mult mai clară.

19

Exemplu de evaluare pe platforma AeL Educaţional

Conţinutul testelor şi rezultatele evaluării pot fi publicate on-line pe site-ul sau blog-ul

profesorului pentru ca elevii să poată reveni, dacă doresc, asupra lor şi să se auto-corecteze.

Rostul testelor nu este să le acorde note mici elevilor pentru că nu au învăţat, ci să-i ajute să înveţe.

De aceea, publicarea lor on-line este un beneficiu pentru profesor şi nu un consum de energie sau

o risipă a muncii după principiul “nu le voi mai putea folosi la altă clasă”. Publicarea lor on-line se

poate face după finalizarea evaluării la toate clasele unde profesorul respectiv predă.

Extindere

Pentru o tratare metodologică a evaluării, sugerăm accesarea următoarei prezentari:

http://fmi.unibuc.ro/cniv/2006/disc/cniv/documente/pdf/sectiuneaA/6_10_radu.pdf

Resurse utile

http://www.cniv.ro/2008/disc/cniv/documente/pdf/sectiuneaC/sectiuneaC_lucrarea14.pdf

prezentare a unor aspecte metodico-didactice şi a unor recomandări practice de evaluare

20

folosind mediul AeL

http://www.cniv.ro/2008/disc/cniv/documente/pdf/sectiuneaC/sectiuneaC_lucrarea23.pdf

prezentare a platformei Easy-Learning (http://easy-learning.neuro.pub.ro/) disponibilă în cadrul

Universităţii Politehnica din Bucureşti, şi vă puteţi face o idee cu privire la cum arată o platformă de

evaluare integrată

http://myschool.ro/ - forum cu rezolvări la exerciţiile din manualele de liceu

http://matematik.ro/ - pagina web a unei profesoare de matematică din judeţul Sibiu şi care

conţine exerciţii de matematică pentru gimnaziu (organizat sub formă de forum)

http://teste.haios.ro/ - website cu teste grilă pentru diverse materii

http://www.englezaonline.ro/ - website care conţine şi o secţiune cu teste on-line

http://www.profuderomana.ro/ - website care are secţiune cu teste de gramatica limbii

române propuse la examenele de admitere la diferite universităţi

1.5.Legislaţie în domeniul IT

Copyright -ul (Dreptul de autor)

Termenul de copyright pentru software dar şi pentru fişiere de tip text, audio sau video În

ţările civilizate, legea protejează, printre altele şi proprietatea intelectuală. Furtul intelectual, din

păcate este o îndeletnicire de care se fac vinovaţi, încă, mulţi oameni de rând dar şi oameni cu

pretenţii de creatori respectabili într-un domeniu anume. De aceea, pentru a permite creatorilor de

bunuri intelectuale să trăiască din comercializarea într-un anumit mod a acestor bunuri, legea

ocroteşte dreptul de autor. Copyright-ul reprezintă modalitatea legală prin care se protejează lucrările

literare, ştiinţifice, artistice sau de orice altă natură, publicate sau nu, cu condiţia ca aceste lucrări să

aibă o formă tangibilă (adică se pot vedea, auzi sau atinge, nu sunt doar în închipuirea unei

persoane). În informatică, problema care se pune este simplă: “Cel care a realizat un program sau

orice alt produs informatic de care au nevoie şi alţi utilizatori, cum este ajutat de lege pentru a i se

respecta dreptul de autor?” Legea apără formal dreptul de autor al unui individ, dar, faptic, acest

individ trebuie să se lupte pentru a i se respecta acest drept. Exemplul clasic în această privinţă sunt

kit-urile de instalare a soft-urilor realizate de marile firme, prevăzute (dacă nu sunt piratate) cu serial

number, modalitate prin care firma producătoare acordă licenţă de utilizare a soft-ului în cauză.

Evident, pentru licenţa respectivă se achită o anumită sumă de bani. Mai nou producătorii de

software au implementat soluţii care sporesc, într-o oarecare măsură protejarea dreptului de autor;

iată câteva dintre acestea:

21

- livrarea softului pe CD-uri şi la instalare se solicită conectarea prin Internet la un centru de

management al licenţelor, centru care verifică respectarea condiţiilor din licenţă şi permite sau nu

continuarea instalării

- furnizarea soft-ului împreună cu una sau mai multe chei fizice de protecţie (ce se montează

la o interfaţă paralelă sau USB, condiţionând astfel lansarea în execuţie a acelui soft de existenţa

cheii fizice)

- înscrierea pe hard-disk-ul calculatorului pe care se face instalarea a unui cod care face

dificilă (pentru nespecialişti) reinstalarea versiunilor cu perioadă limitată de utilizare

- la instalarea sau reinstalarea unui produs operatorului i se poate cere înregistrarea

telefonică sau prin e-mail la un centru de management al licenţelor, centru care verifică dacă la acea

instalare se respectă condiţiile licenţei (perioada de valabilitate, număr de instalări admise, număr de

utilizatori, etc.).

Modalităţi de distribuire a softului (Shareware, freeware, licenţă) Logica valorificării

proprietăţii intelectuale în informatică îmbracă forme particulare. Astfel, se întâlnesc exemple de

producători de soft care, din motive temeinice, susţin promovarea gratuită a unui produs pe piaţă

(aceste motive temeinice sunt, cel mai adesea, nevoia de a stopa concurenţa). În continuare, vom

prezenta nuanţele care se pot întâlni în ceea ce priveşte modul în care produsele informatice pot

ajunge la utilizatori. Produsele shareware – sunt considerate shareware acele produse informatice

care pot fi distribuite de producător gratuit sau contra unei sume modice. Aceste programe pot fi

copiate şi transmise altor utilizatori, fără acordul producătorului, dar folosirea regulată a produsului

atrage după sine o înregistrare şi o plată modică (pentru care de obicei se asigură upgrade şi

asistenţa tehnică a produsului respectiv). În unele situaţii furnizorii de software oferă produsele în

regim shareware pentru perioade limitate de utilizare.

Produsele freeware – sunt considerate astfel acele produse informatice care sunt protejate

de dreptul de autor, dar sunt distribuite gratis de autor. Intrarea în posesia unui produs freeware nu

înseamnă dreptul de a vinde sau distribui acest produs, fără acordul autorului. Produsele licenţiate -

sunt sub incidenţa licenţei acele produse, achiziţionate de la firma sau persoana care le-a creat,

contra unei sume de bani. Acest drept este valabil doar pentru un singur calculator, în general. Dacă

se doreşte instalarea produsului pe mai multe calculatoare se va cumpăra o licenţă specială. În mod

evident, licenţa acordă dreptul de utilizare a produsului, nu dreptul de comercializare sau distribuire a

acestuia. Îndeosebi în cazul produselor licenţiate, sunt o serie de practici de încălcare gravă a legii

copyright-ului. Pentru diminuarea efectelor acestor practici, sunt necesare eforturi în plan educaţional,

22

măsuri de prevenire prin controale periodice la utilizatori şi măsuri de pedepsire în cazul depistării

încălcărilor legii copyright-ului. Cea mai importantă organizaţie implicată în această informare şi

educare este Business Software Alliance (BSA), care reprezintă vocea unită a industriei mondiale de

software comercial şi a partenerilor săi din domeniu. Încă de la începutul activităţii sale în România,

BSA a încercat să avertizeze firmele de faptul că o afacere care se bazează pe utilizare ilegală de

software este o afacere fragilă, care se poate confrunta în orice moment cu probleme majore de ordin

juridic, tehnic sau de reputaţie.

Protejarea datelor în legislaţia românească

Spicuiri din Legea Nr. 8/1996 privind Drepturile de Autor şi Drepturile Conexe Este vorba de

o lege care reglementează, în România, într-un spirit apropiat de abordările altor legi similare din

ţările europene, modul de manifestare a proprietăţii intelectuale şi a drepturilor ce decurg din aceasta.

În industria softului principala problemă care trebuie să fie reglementată şi cunoscută de către

utilizatorii de produse informatice este problema dreptului de autor. Prezentăm, în acest sens o serie

de prevederi, esenţiale, în domeniu, prevederi care apar în legea mai sus menţionată. Cap. 5 Durata

protecţiei dreptului de autor Art. 30 Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator

durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit

legislaţiei civile, pe o perioadă de 50 de ani. Cap. 9 Programele pentru calculator Art. 72

1) Prin prezenta lege, protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui

program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod

sursă sau cod obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.

2) Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau

la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza

interfeţelor sale, nu sunt protejate.

Art. 73 Autorul unui program pentru calculator beneficiază în mod corespunzător de

drepturile prevăzute de prezenta lege, în partea I a prezentului titlu, îndeosebi de dreptul exclusiv de

a realiza şi de a autoriza:

a) Reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parţial, prin orice

mijloc şi sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de încărcarea,

afişarea, transmiterea sau stocarea programului pe calculator.

b) Traducerea, adaptarea, aranjarea şi orice alte transformări aduse unui program pentru

calculator, precum şi reproducerea rezultatului acestor operaţiuni, fără a prejudicia drepturile

persoanei care transformă programul pentru calculator.

23

c) Difuzarea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator sub orice formă,

inclusiv prin închiriere.

Art. 74 În lipsa unor convenţii contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor

pentru calculator, create de unul sau de mau mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau

după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă. Art. 75

a) În lipsa unei convenţii contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru

calculator se prezumă că:

b) utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator;

c) utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru

calculator.

d) Cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implică şi transferul

dreptului de autor asupra acestuia.

Art. 76 În lipsa unei convenţii contrare, nu sunt supuse autorizării titularului dreptului de autor

actele prevăzute la art. 73 lit. a) şi b), dacă acestea sunt necesare pentru a permite dobânditorului să

utilizeze programul pentru calculator într-un mod corespunzător destinaţiei sale, inclusiv pentru

corectarea erorilor. Art. 77

a) Utilizatorul autorizat al unui program pentru calculator poate face, fără autorizarea

autorului, o copie de arhivă sau de siguranţă, în măsura în care aceasta este necesară pentru

asigurarea utilizării programului.

b) Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea

titularului dreptului de autor, să observe, să studieze sau să testeze funcţionarea acestui program, în

scopul de a determina ideile şi principiile care stau la baza oricărui element al acestuia, cu ocazia

efectuării oricăror operaţiuni de încărcare în memorie, afişare, conversie, transmitere sau stocare a

programului, operaţiuni pe care este în drept să le efectueze.

c) Dispoziţiile art. 10 lit. e) din prezenta lege nu se aplică programelor pentru calculator.

Art. 78 Autorizarea titularului dreptului de autor este obligatorie atunci când reproducerea

codului sau traducerea formei acestui cod este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare

interoperabilităţii unui program pentru calculator cu alte programe pentru calculator, dacă sunt

îndeplinite următoarele condiţii:

24

a) actele de reproducere şi de traducere sunt îndeplinite de o persoană care deţine dreptul

de utilizare a unei copii a programului sau de o persoană care îndeplineşte aceste acţiuni în numele

celei dintâi, fiind abilitată în acest scop;

b) informaţiile necesare interoperabilităţii nu sunt uşor şi rapid accesibile persoanelor

prevăzute la lit. a) a prezentului articol;

c) actele prevăzute la lit. a) a prezentului articol sunt limitate la părţile de program necesare

interoperabilităţii.

Art. 79 Informaţiile obţinute prin aplicarea art. 78:

a) nu pot fi utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilităţii programului pentru

calculator, creat independent;

b) nu pot fi comunicate altor persoane, în afara cazului în care comunicarea se dovedeşte

necesară interoperabilităţii programului pentru calculator, creat independent;

c) nu pot fi utilizate pentru definitivarea, producerea ori comercializarea unui program pentru

calculator, a cărui expresie este fundamental similară sau pentru orice alt act ce aduce atingere

drepturilor autorului.

Art. 80 Dispoziţiile art. 78 şi 79 nu se aplică, dacă se cauzează un prejudiciu titularului

dreptului de autor sau exploatării normale a programului pentru calculator. Trebuie să menţionăm

faptul că, reproducerea şi utilizarea neautorizată de programe, conform Art. 142 din prezenta lege,

constituie infracţiune si se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, de la 70 lei

la 700 lei, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă, fapta persoanei care nu a avut consimţământul

titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege. Cititorul trebuie să fie de acord cu noi atunci

când facem precizarea că legea care protejează dreptul de autor trebuie citită în întregime pentru a

avea un comportament corect atât în calitate de producător de programe pentru calculator cât şi în

calitate de utilizator de programe pentru calculator. Mai mult, în învăţământul românesc de toate

gradele ar trebui să se facă loc şi pentru studierea sistematică a modului corect în care putem folosi

ceea ce alţii au realizat cu multă migală şi consum de resurse.[2]

Surse:

[1] http://dppd.ubbcluj.ro/rojed/articol_1_1_6.pdf

[2] http://www.ecomunitate.ro/upload/instruire/pdf/Modulul%201.pdf

[3] Cursul „Utilizarea calculatorului personal; aplicarea tic în şcoală şi afaceri”

25

Studiu de caz

Pentru a ilustra modul cum poate implementa TIC un profesor în partea de evaluare din

cadrul procesului educaţional, vă propunem în continuare un exemplu concret. EXEMPLUL 1

Profesoara de limbă franceză a lucrat deja cu elevii de la clasa a VI-a capitolul despre prepoziţii şi

doreşte să îi evalueze astfel încât să aibă o imagine clară a nivelului lor. Pentru asta, ea s-a gândit de

când şi-a structurat cursul la două etape de evaluare:

1) AUTO-EVALUARE

2) EVALUARE FINALĂ

În primul caz, auto-evaluarea presupune exerciţiul elevilor cu ei înşisi cu ajutorul auto-

testelor. Dacă în modelul pedagogic clasic exerciţiile de la finalul fiecărui capitol de manual jucau

uneori şi rolul de auto-teste, profesoara de franceză recunoaşte limita acelor exerciţii şi îşi propune să

schimbe modul cum îi sprijină pe elevi în învăţare. Pentru a face ceea ce şi-a propuse, profesoara se

foloseşte de exerciţii care sunt în format electronic – fie pe un site, fie pe un CompactDisk, fie pe

platforma AeL – pentru a schimba modul de evaluare. În auto-evaluare, obiectivul nu este ca

elevul să primească o notă (chiar dacă la finalul unora dintre testele folosite primeşte o notă), ci să-

şi cunoască nivelul la care se află cu ajutorul unei evaluări obiective. Acest lucru nu se putea

întâmpla în cazul situaţiei cu exerciţiile de la finalul lecţiilor fiindcă, în cazul în care nu avea

răspunsurile, el trebuia să fie şi propriul evaluator.

Folosindu-se de auto-teste deja realizate de alţii sau creându-şi singură propriile teste cu

ajutorul platformei AeL, profesoara de franceză le dă elevilor câteva exerciţii de făcut în clasă cât şi

acasă. Fiindcă ceea ce o interesează este cât anume au asimilat elevii şi nu capacitatea acestora de

a răspunde într-un interval de timp dat. Ca atare, teste nu sunt cronometrate, iar elevii pot să revină

asupra lor ca să se re-testeze şi după alte câteva zile. Din acest punct de vedere, auto-evaluarea

funcţionează ca o evaluare diagnostic, identificând punctele tari şi punctele slabe ale elevilor.

Exemplul 1 - Set de exerciţii

26

http://www.francaisfacile.com/exercices/exercice-francais-2/exercice-francais-55854.php

Exemplul 2 - Set de exerciţii corectat automat de site

27

http://www.francaisfacile.com/cgi2/myexam/voir2r.php?id=55542

Exemplul 3 - Set de exerciţii

http://french.about.com/library/prepositions/bl_prep_verbs-test.htm?

level=20&last=1&q0=17&question1=a

Exemplul 4 - Set de exerciţii

28

http://www.ilv.ucl.ac.be/gramlink-an/exercices/verbprep/verbprep03c.htm

Exemplul 5 - Set de exerciţii corectat, oferind posibilitatea de a introduce din nou

răspunsurile greşite

http://www.ilv.ucl.ac.be/gramlink-an/exercices/verbprep/verbprep01c.htm

Exemplul 6 - Set de exerciţii cu răspunsuri multiple

29

Elevii şi profesorii deopotrivă trebuie deprinşi cu auto-evaluarea. Prin auto-testare, ei

realizează că mai au de învăţat înainte de a spune că au terminat cu studiul. De fapt, învaţă să-

şi recunoască propriile limite şi îi împinge să şi le depăşească.

Dar profesoara de franceză nu a limitat acest tip de evaluare doar la lecţia despre prepoziţii,

ci el este parte din tot procesul educaţional angrenat la disciplina sa. Prin urmare, evaluarea capătă

în acest fel şi o valoare formativă pentru că elevul este învăţat să-şi testeze cunoştinţele şi

competenţe şi să se auto-îmbunătăţească. Mai mult decât atât, deoarece este obişnuit cu testările,

atitudinea elevului faţă de evaluările pentru care primeşte o notă se schimbă. Nu se mai simte

ameninţat de fiecare dată când este anunţat că urmează o lucrare de control sau o teză. Tot datorită

obişnuinţei de a se auto-evalua şi de a fi evaluat, elevul învaţă să compară idei, să se raporteze la o

anumită poziţie pentru a critica o alta, să analizeze critic un discurs, să-şi auto-impună un termen

pentru a duce la bun sfârşit o sarcină. E un fel de disciplină de sine pe care elevul şi-o însuşeşte. Pe

Internet există nu doar teste simple de genul celor enumerate anterior, ci şi platforme web cu exerciţii

diferenţiate pe niveluri de dificultate, de la cele mai uşoare exerciţii până la cele pentru olimpiadă. O

astfel de platformă este Experior, rezervată testelor de matematică.

30

Evaluarea finală După un anumit timp, profesoara de franceză îşi anunţă elevi că va urma o

lucrare finală pe care vor primi o notă. În sistemul clasic, profesoara ar fi venit la clasă cu subiectele

31

scrise pe o foaie şi fie le-ar fi scris pe tablă, fie le-ar fi dictat. Chiar dacă profesoara le-ar fi redactat

folosind un calculator, ea tot ar fi pierdut timp cu transcrierea subiectelor pe tablă sau cu dictarea lor.

Însă există soluţii astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple. O astfel de soluţie ar putea fi

proiectarea subiectelor pe o tablă albă cu ajutorul unui video-proiector. În felul acesta, elevii ar avea

subiectele afişate pe tot parcursul testării fără a fi nevoie să le mai scrie pe coala de examinare. Sau

ar putea tipări respectivele subiecte pe bucăţi de coală A4 pentru fiecare elev în parte. Dar ambele

soluţii pot fi considerate costisitoare pentru că prima presupune ca elevul să se concentreze când pe

coala de examinare, când pe tablă, iar ceea de-a doua presupune un consum suplimentar de timp cu

tipărirea şi tăierea subiectelor.

O altă soluţie, mult mai eficientă, este aceea de a îngloba testul pe o platformă de

managementul educaţie, cum ar fi AeL. Profesoara de franceză îşi poate face singură testul cu

ajutorul AeL-ului, iar elevii să răspundă direct pe platformă. În felul acesta este o mai bună gestionare

a evaluării pentru că profesoara nu se mai chinuie cu calcularea procentelor pentru fiecare subiect în

parte şi calcularea notei finale, iar apoi poate crea un raport imediat cu situaţia celor care au susţinut

evaluarea finală. De îndată ce are acest raport, de fapt o listă cu elevii şi notele primite, ea poate să-l

publice pe site-ul propriu, pe blog-ul propriu sau pe site-ul şcolii, într-o zonă specială. Făcând astfel,

profesoara de franceză economiseşte timp în relaţia cu elevii şi cu părinţii acestora, fiindcă notele vor

fi la îndemâna lor tot timpul şi vor putea cunoaşte situaţia şcolară oricând ar dori.

32

Cap 2. Comunicarea cu ajutorul TIC

Provocare

Of, Doamne! Altă „comunicare”? După „Comunicare managerială”, „Psihologia

comunicării”, „Tehnici de comunicare în spaţiul public”, „Comunicarea cu părinţii”, … acum

urmează „Comunicarea cu ajutorul TIC”!? Ce ne spune? Să folosim PowerPoint?

Adevărul e că Power Point e un instrument puternic. Folosit la… ce? Mesajul verbal ajunge

la receptor dacă este însoţit de imagini. Aşa că texul mesajului, informaţia, trebuie…

prezentată! Ei bine, există doar Power Point? …Mai ales că ne-am cam plictisit de texte

care plutesc peste ecran sau care se iţesc din stânga, din dreapta, din fundul ecranului şi

care te fac să te simţi ca un umil ienicer care nu ştie ce caută pe câmpia de la Rovine

(„lovind în faţă-n spate/Pe pământ lor li se pare…”)

„Prezentarea” a devenit dintr-o componentă exotică, o partea integrantă a demersului

didactic, atât în secvenţa de transfer cât şi în cea de evaluare. Aşa că, la fel ca manualul

sau caietul de notiţe, „prezentarea” trebuie să fie accesibilă elevului 24/7.

2.1. Dezvoltarea competentelor de comunicare ale

elevilor cu ajutorul tehnologiei (Prezi şi Slideshare)

Prezentările au devenit un lucru comun în educaţie,

iar foarte mulţi profesori au început să le folosească din ce

în ce mai des la clasă. Un profesor de limba română, de

exemplu, poate apela la această modalitate de comunicare pentru a aduce mai aproape de elev

romanele şi nuvele din programa şcolară cu ajutorul imaginilor şi fragmentelor audio-video din filme

şi/sau piese de teatru.

Dar şi elevul trebuie să se deprindă cu astfel de prezentări deoarece este un mijloc de

comunicare facil, care îi dezvoltă abilităţile de prezentare în public. Ca atare, la ora de limba română,

profesorul poate delega câtorva elevi realizarea unei prezentări despre romanul “Ion” al lui Liviu

33

Repere teoretice

Rebreanu pe care să o posteze pe acest portal, iar toţi ceilalţi elevi să o comenteze în acelaşi loc.

PREZI – o altfel de prezentare

Se poate demonstra că problemele dificile din biologie necesită metode şi algoritmi foarte

avansaţi pentru rezolvarea lor. Prezentarea din exemplul următor poate fi mai atractivă, oferind

posibilitatea intervenţiilor din partea elevilor.

http://prezi.com/gggrpdp6ogsx/aspecte-computationale-in-biologie/

Prezentarea unui proiect reprezintă o provocare pentru fiecare, fie elev, student sau

profesor, deoarece ajută publicul să îşi formeze o imagine de ansamblu. Prezi este o aplicaţie web

prin intermediul căreia se pot concepe prezentări mult mai atractive şi mai convingătoare decât cele

realizate în Microsoft PowerPoint.

34

Ceea ce face diferenţa este atât grafica prietenoasă, cât şi posibilitatea de a evidenţia

relaţiile dintre componentele prezentării, fără a le „rupe” în slide-uri, aşa cum se întâmplă în

prezentările clasice.

Prezentarea poate fi realizată şi accesată online - oricând şi oriunde este nevoie de ea

(avand la dispoziţie un spaţiu de 100 Mb, pentru contul standard, sau 500 Mb, pentru contul Edu) pe

www.prezi.com, sau poate fi descărcată în calculatorul personal, în cazul în care nu exista acces la

internet în momentul susţinerii. O altă modalitate prin care puteţi realiza o „prezi” este editorul offline

Prezi Desktop, care nu mai impune restricţii în ceea ce priveşte spaţiul de stocare.

Pentru a învăţa mai multe despre Prezi, se pot accesa următoarele tutoriale:

Prezi Pas cu Pas: http://www.youtube.com/watch?v=MAloWJiCQ-o

Tutorial Prezi http://www.youtube.com/watch?v=bMHBNa5KGJ0

Intro Oficial Prezi- motive pentru care Prezi este un instrument mai bun decat

PowerPoint http://www.youtube.com/watch?v=pxhqD0hNx4Q&feature=related

Prezi în sala de clasă:

Elevi lucrând cu Prezi

http://www.youtube.com/watch?v=TK6gbn9Bx80&feature=player_embedded

17 moduri interesante de a utiliza Prezi în sala de curs:

https://docs.google.com/present/view?id=dhn2vcv5_238djxmbfhd&pli=1

Prezi in the classroom http://www.slideshare.net/josteen/prezi-in-the-classroom

Prezentare Prezi despre cum se poate folosi acest instrument în clasă:

http://learningblog.org/2010/05/04/the-power-and-point-of-using-prezi-in-the-classroom/

O altă modalitate de a face prezentări: Slideshare

Slideshare ( www.slideshare.com ) este un portal care conţine prezentări de tip Microsoft

PowerPoint şi OpenOffice Impress de la utilizatori din lumea întreagă. Acest portal poate fi folosit atât

pentru a găsi idei pentru prezentări sau pur şi simplu pentru a învăţa cât mai bine cum se fac

35

prezentările de efect, cât şi la clasă, pentru a-i motiva pe elevi să genereze ei înşişi prezentări pe

care să le salveze pe acest portal. Pe lângă prezentare, site-ul oferă şi posibilitatea de a introduce

comentarii la prezentare sau note la fiecare slide în parte (pagină de prezentare).

Colecţiile de prezentări: Slideshare http://www.slideshare.net/mimlov/carte-co2nnect-web

2.2. Instrumente de comunicare virtuala pentru profesori şi elevi (blog, wiki)

Ce este de fapt un blog?

În esenţă este o pagină de internet, gratuită, pe care utilizatorul o personalizează, adaugă un

conţinut, o construieşte după propria dorinţă. Cuvântul blog este prescurtarea de la weblog care într-o

traducere ad-hoc am putea spune că înseamnă jurnal online.

Cum sau unde se face un blog ?

Există o sumedenie de site-uri care oferă hosting gratuit pentru bloguri. Dintre cele mai

cunoscute sunt: http://edublogs.org/, blogger.com şi wordpress.com.

Există şi site-uri romaneşti. După o căutare pe www.google.ro se pot enumera:

http://weblog.ro, http://myblog.ro, http://ablog.ro .Vizitatorul este întâmpinat prietenos de un meniu

facil, iar crearea unui blog durează câteva minute.

Ce poate conţine?

Dacă am văzut cât de simplu este de făcut, trebuie gandit ce trebuie să conţină această

pagină de internet. Au apărut bloguri jurnalistice, de fotbal, bloguri foto sau pur şi simplu o pagina de

internet care conţine diverse informaţii. Altfel spus, blogul oferă libertatea de a adăuga orice fel de

conţinut.

Avem un blog, avem şi conţinut. Următorul pas este promovarea (cu siguranţă vrei ca cineva

să citească informaţiile de pe blogul tău). O modalitate simplă şi indicată este să se trimita mail-uri

către alţi bloggeri invitându-i la blogroll (schimb de link-uri), sau pur şi simplu mesaje pe messenger.

O altă modalitate de promovare este cu ajutorul cititoarelor de rss (un fişier ce conţine tot din ceea ce

apare şi pe blogu lpersonal sau dacă se doreste, doar sumarul). Toate platformele de blog

generează şi un rss care poate foarte uşor fi înscris pe site-uri ca: rss.mioritics.ro, blogosfera.ro.

Aceste lucruri sunt necesare pentru crearea unui blog şi introducerea lui în blogosfera.

Dialogând cu elevii pe blog se poate schimba percepţia acestora şi asupra profesorului. De

foarte multe ori, elevii reacţionează negativ şi ca urmare a faptului că ei sesizează diferenţe

considerabile între o lecţie făcută de alt profesor într-un mod interactiv, cu ajutorul TIC, şi stilul clasic

de predare – învăţare - evaluare

Blog-ul face comunicarea dintre profesor şi elev să nu mai pară un monolog. Elevul are

posibilitatea de a contribui cu comentarii pe blog-ul profesorului şi să-şi spună părerea cu privire la

36

lecţiile pe care le audiază. Cu cât un elev se simte mai atras de metodele utilizate de profesor la

clasă şi în afara ei, cu atât elevul va fi favorabil unei colaborări mai strânse cu profesorul.

Ce e un Wiki?

Wiki-ul este un website pe care utilizatorii pot crea şi modifica informaţia, o unealta de

colaborare online, cea mai simplă bază de date editabilă online.

Cel mai bun exemplu de Wiki: Wikipedia.org, cea mai mare enciclopedie online, ce se

dezvolta prin contribuţii publice. Wikipedia a crescut atât de mult, încât, în ultimul an, a devenit cea

mai populară encilopedie, depăşind cu mult cantitatea de informaţie stocată în orice alta enciclopedie

(electronică sau tiparită).

Marele atu al unui Wiki este uşurinţa cu care utilizatorii pot interacţiona. E foarte simplu de

modificat anumite informaţii eronate sau de creat pagini cu informaţii noi. Acest sistem democratic

permite dezvoltarea spectaculoasă a bazei cu date/informaţii. Funcţionează la fel de bine pentru

comunităţi publice, pentru şcoli, departamente, grupuri sau organizaţii.

2.3. Iniţierea si dezvoltarea de proiecte între profesori, elevi şi şcoli din UE

(eTwinning)

Despre Acţiunea eTwinning

eTwinning este o iniţiativă a Comisiei Europene, lansată în 2005, cu scopul iniţial de a facilita

parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa. Ulterior, scopurile acţiunii s-au

consolidat, platforma etwinning.net devenind o comunitate a şcolilor din Europa, reunind peste

126.000 de cadre didactice din peste 86.000 de şcoli.

Începând din octombrie 2007, acţiunea eTwinning a fost implementată şi în România. Până

în martie 2011, peste 7.600 de cadre didactice din România din aproximativ 4.600 de instituţii de

învăţământ s-au înscris pe platforma eTwinning. Numărul proiectelor în care au participat cadrele

didactice din ţara noastră a fost de peste 3.000.

În România, acţiunea eTwinning este coordonată de Centrul pentru Inovare în Educaţie

(www.tehne.ro), în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (www.ise.ro).

Înregistrarea pe platforma eTwinning

Scolile din România se pot înscrie pe platforma de colaborare www.etwinning.net, alături de

alte şcoli din ţările Uniunii Europene, din Islanda, Norvegia, Croatia, Turcia, Fosta Republica

Yugoslava a Macedoniei.

37

Profesorii şi elevii din România au posibilitatea de a colabora şi de a face schimb de

informaţii cu participanţi din alte ţări, în vederea constituirii de parteneriate pe diferite domenii de

interes sau pe discipline de studiu.

O scoala se poate inscrie completând formularul de înscriere. În formular, se solicită date

despre:

*persoana care face inscrierea – ca persoană de contact (profesia, disciplinele predate,

grupele de vârstă ale elevilor cu care lucreaza, experienţa în proiecte etc.)

* preferinţe pentru etwinning (domenii de interes pentru proiecte, limbile de lucru ale

proiectelor, ideile pentru proiecte)

* şcoală (adresă, tip, telefon, fax, email, informaţii despre conducerea şcolii)

* profilul şcolii (număr de elevi, participarea la alte proiecte, echipamentele IT disponibile în

şcoală pentru proiectele de colaborare la distanţă, experienţa în proiecte de colaborare online, tipul

de conexiune Internet etc.)

După înscriere, se pot modifica datele din formularul de înscriere, direct din contul celui care

a realizat inscrierea.

După inregistrare, se poate intra pe situl etwinning.net utilizând numele de utilizator şi

parola, se poate căuta o şcoală parteneră şi se poate înregistra un parteneriat care sa ofere acces la

un spaţiu de lucru comun (twinspace).

O şcoală se poate înscrie cu mai multe proiecte, propuse de acelaşi profesor sau de

profesori diferiţi. De asemenea, mai mulţi profesori dintr-o şcoală se pot înscrie pe platformă,

fără să înscrie şcoala de mai multe ori. Primul profesor care se înscrie, înscrie şi şcoala,

completând informaţiile despre şcoala (adresa, acces la echipamente etc.). Următorii profesori

se înscriu şi îşi fac cont, îşi comunică domeniile de interes şi ideile de proiecte, iar când ajung

la etapa legată de şcoală, selecteaza opţiunea “şcoala mea este deja înregistrată”. Întrebarea

dacă şcoala este deja înregistrată se află la începutul paginii cu întrebari legate de şcoală.

Alegând varianta “şcoala este deja înregistrată”, se evită dublarea înscrierii şcolii şi confuziile

implicite, însă se pot face mai multe conturi de profesori.

Nu există un termen limită pentru înscriere. De asemenea, fiecare şcoală poate începe un

proiect atunci cand are o idee clară de parteneriat, îl înscrie pe site şi îşi găseşte parteneri. Şcoala

poate fi contactată de alte şcoli şi invitată să participe ori poate contacta ea alte şcoli, invitându-le să

se alăture propunerii sale de proiect.

38

Reguli eTwinning

Portalul eTwinning este o comunitate a cadrelor didactice din întreaga Europă. Este, aşadar,

un spaţiu intercultural şi multilingvistic, în care fiecare dintre noi trebuie să se manifeste responsabil.

În mod firesc, normele de comportament şi de comunicare ar trebui să fie aceleaşi cu cele pe care le

transpunem zi-de-zi în comportamentul nostru: politeţe, onestitate, respect, bunătate, coeziune,

corectitudine, responsabilitate, toleranţă, raţionalitate,  decenţă etc.

Important:

Pe lângă stabilirea normelor de colaborare cu partenerii, este bine să se discute şi cu elevii

participanţi la proiect despre specificul comunicării online, în medii interculturale şi multilingvistice.

Elevii trebuie să fie conştienţi de posibilitatea diferenţelor de interpretare a limbajului (inclusiv

nonverbal, în cazul videoconferinţelor) sau de manifestare culturală.

Dincolo de aceste norme generale, este bine să se reflecteze şi asupra specificului

comunicării la distanţă.

Spre deosebire de comunicarea faţă-în-faţă, în acest context răspunsul nu va fi imediat, ci

poate apărea după câteva zile sau chiar mai mult. In cazul în care este nevoie de un feedback rapid,

se poate opta pentru utilizarea altor mijloace de comunicare (de ex, telefonul).

Modul de adresare să fie politicos, iar limbajul folosit – cât mai simplu. În acest fel, se evită

neînţelegerile sau interpretările greşite cauzate de utilizarea neadecvată a unei limbi străine. Trebuie

luat în calcul faptul că majoritatea utilizatorilor nu sunt vorbitori nativi ai limbilor utilizate.

Trebuie evitata utilizarea literelor majuscule în cadrul mesajului, atunci când nu sunt

necesare. Utilizarea lor poate fi interpretată drept un ton agresiv, răstit, fiind astfel nepoliticoasă.

Pentru siguranţă, nu numai în acest spaţiu virtual, ci şi în celelalte, trebuie evitata furnizarea de date

personale sau date foarte importante.

Este recomandata pastrarea activitatii în cadrul comunităţii în limite rezonabile! Numarul

recomandat de proiecte este 1-3 proiecte pe an scolar. Implicarea într-un număr prea mare de

proiecte va afecta calitatea acestora şi beneficiile reale atât pentru dezvoltarea profesională a

initiatorului, cât şi pentru elevi!

Adăugarea unui număr prea mare de persoane în lista de contacte va îngreuna utilizarea ei

şi va diminua prestanţa statutului de membru al listei!

Mai mult, modul în care veţi folosi comunitatea transmite anumite valori elevilor şi celorlalţi

colegi! Seriozitatea, profunzimea activităţii, complexitatea produselor sunt valori care se transmit

implicit celor cu care lucraţi.

39

Acordaţi sprijin ori de câte ori puteţi! eTwinning este o comunitate de învăţare, prin urmare

transferul de idei, de practici şi suportul reciproc sunt acţiuni de bază pe platformă. eTwinning

încurajează performanţa, nu şi competiţia. Competiţia este doar cu noi înşine, pentru a ne perfecţiona

propriile competenţe, cunoştinţe şi atitudini!

Idei de proiecte

Proiectele pentru eTwinning sunt realizate, de regulă, între două şcoli, însă este posibilă şi

implicarea mai multor şcoli. Ele pot fi proiecte pe discipline de studiu sau transdisciplinare. De

exemplu, pentru disciplina Educaţie/Cultură civică, pot fi propuse proiecte privind tradiţiile din fiecare

ţară parteneră, rolurile şi responsabilităţile elevilor în şcolile partenere, privind formele de organizare

a elevilor – de ex., Consiliul elevilor, elevii făcând prezentări Powerpoint, poze, luând interviuri sau

schimbând impresii prin e-mail cu colegii de la “şcoala geamănă” (şcoala parteneră).

Alte proiecte pot aborda problematica mediului (ex., în ce fel de mediu vrem să trăim, cum

ne ajută natura şi cum o ajutăm noi, care sunt principalele surse de poluare etc.), a alimentaţiei (de

ex., mâncarea fast-food, chipsurile etc.), a igienei.

Alte exemple:

* Matematica – aplicaţiile sale în viaţa de zi-cu-zi (Click aici…)

* Geografie – locul în care trăim, elemente de geografia mediului, elemente de geografie

economică etc. (prezentare, utilizând noile tehnologii – poze, ppt, filme scurte).

* Teme cross-curriculare, de ex., tradiţii, istorie şi interculturalitate, Uniunea Europeană –

instituţii, roluri, implicaţii asupra vieţii cotidiene etc., stiluri de viaţă, legende etc.

În galeria de proiecte disponibilă pe situl etwinning.net puteţi căuta exemple de proiecte pe

discipline sau pe teme, în diferite limbi, din diferite ţări.

Accesaţi:

http://www.etwinning.net/ww/en/pub/etwinning/ideas_and_practice/gallery.cfm

De asemenea, pe site se pot gasi modele de proiecte (ready-made kits) pe care se pot folosi

ca sursă de inspiraţie şi se pot adapta la specificul şcolii dumneavoastră, la interesele elevilor şi la

posibilităţile tehnice ale şcolii.

http://www.etwinning.net/ww/en/pub/etwinning/ideas_and_practice/project_kits.htm

Înscrierea unui proiect

Înscrierea unui proiect se face pe eTwinning Desktop, prin accesarea sitului din contul

personal (nume de utilizator şi parola). Căutaţi în lista de şcoli disponibile pentru parteneriate şi

alegeţi câteva şcoli pe care le consideraţi potrivite. Pe acestea le marcaţi ca “My candidates”, făcând

click pe semnul respectiv. Contactaţi aceste şcoli, trimiţând un mesaj persoanei de contact direct din

40

meniul de mesaje interne, prin e-mailul personal ori invitând-o pe chat. Discutaţi proiectul: ce

urmăreşte, cât va dura, ce activităţi veţi face, cum va participa fiecare şcoală, un calendar al

activităţilor etc. Odată ce aţi stabilit aceste detalii, unul dintre profesori (dumneavoastră sau

profesorul partener) va înscrie proiectul, făcând click pe “Twin Up”, în pagina de şcoli candidate. Apoi,

completaţi formularul de înscriere a proiectului, răspunzând la câteva întrebări simple (scop, activităţi,

durata etc.). După ce aţi completat această fişă a proiectului, şcoala parteneră trebuie să intre în

spaţiul său de lucru şi să accepte proiectul (approve project). Centrul naţional de coordonare verifică

corectitudinea datelor, pertinenţa proiectului şi aprobă sau respinge parteneriatul respectiv.

După ce un proiect este înregistrat, şcolile pot tipări direct din Desktop certificatul care atestă

parteneriatul (eTwinning Label). Şcolile primesc acces la Twinspace, un spaţiu de lucru exclusiv

pentru şcolile partenere în acel proiect (utilizarea twinspace nu este obligatorie, dacă puteţi desfăşura

proiectul folosind alte mijloace de comunicare).

Un proiect înregistrat este vizibil pe harta eTwinning (eTwinning Map) şi poate fi ales pentru

a fi prezentat în galeria de proiecte. Pe parcurs, când proiectul ajunge la maturitate, şcolile pot

candida pentru obţinerea Certificatului de calitate sau pentru alte competiţii.

Cap 3. TIC pentru CES

Provocare

Priviţi imaginea de mai jos şi răspundeţi la întrebarea: E necesar TIC pentru CES?

41

3.1. Identificarea nevoilor tehnologice pentru CES

Persoanele cu dizabilităţi, de-a lungul timpului, au încercat să se exprime, să se dezvolte, să

îşi trăiască viaţa într-un mod cât se poate de normal. Frica şi ignoranţa societăţii vis a vis de

problemele lor, au dus ca astăzi să ne confruntăm cu aşa numita „problemă de integrare a

persoanelor cu dizabilităţi” şi să construim procese care, în timp scurt, să repare greşeli de mii de ani.

În ciuda tuturor piedicilor, oamenii dizabili, au reuşit să se afirme, cerând din ce în ce mai des dreptul

lor la o viaţă firească. O simplă căutare pe internet după persoane cu dizabilităţi celebre, va returna

mii de rezultate de personalităţi cunoscute, personalităţi cu dizabilităţi şi care au reuşit să se afirme.

Homer, Euller, Roosevelt, Stephen Hawking sunt doar câţiva dintre aceştia.

Ignorată la început, societatea oamenilor cu dizabilităţi a început să constituie o problemă

pentru societatea generală. Din cauza unor perioade istorice pline de conflicte, din cauza avansării

tehnologiilor şi odată cu ele a efectelor adverse, societatea s-a trezit că lumea persoanelor cu

dizabilităţi se dezvoltă rapid şi că, dacă ceva nu se va face, aceştia vor deveni o povară pentru

societate. Problema era însă inedită, pentru că oamenii trebuiau să facă ceva, dar nu ştiau cum.

Prima reacţie a fost aceea de izolare, sperând că oamenii cu dizabilităţi vor putea fi susţinuţi de restul

societăţii în cadrul unor rezervaţii. Astfel, fără o instrucţie, fără mari posibilităţi de a îşi câştiga

existenţa, oamenii cu dizabilităţi se văd nevoiţi, fie să accepte izolarea, fie să practice meserii bazate

pe talentele lor native, acolo unde ele există. Printre aceste meserii, se numărau cea de lăutar,

împletit coşuri din nuiele etc.

Acesta a fost cadrul în care societatea a decis că nu se poate aşa, că nu poate să întreţină o

întreagă altă societate paralelă.

O altă motivaţie a pornit din partea oamenilor sufletişti, altruişti care nu puteau să suporte

chinul aplicat altor semeni. Cu toate acestea, lipsa unor experienţe anterioare, a unui plan după care

să te ghidezi, a dus la separarea sistemelor de învăţământ. Au luat fiinţă astfel şcoli pentru educarea

nevăzătorilor, scoli pentru educarea persoanelor cu deficienţe de auz, scoli pentru educarea

persoanelor cu deficienţe mentale.

Pentru a putea educa persoanele cu handicap senzorial, este clar că era nevoie de metode

alternative, adaptate la handicapul respectiv. Aceste metode nu erau cunoscute, deci ele trebuiau

inventate.

Practic, aşa ia naştere conceptul de accesibilitate, prin încercarea acestor centre de a găsi

metode alternative pentru educarea şi valorificarea competenţelor persoanelor cu dizabilităţi.

42

Din ce în ce mai mult, pe moment ce timpul curgea, persoanele cu dizabilităţi, doreau, aveau

nevoie de dreptul de acces la cultură, la informaţie, la munca, la o viaţă socială normală.

Se părea că problemele acestor persoane erau reprezentate şi puteau fi rezolvate în jurul

unui singur cuvând: Acces.

Din cauza unei promovări intense, majoritatea oamenilor când aud termenul de accesibilitate

se gândesc imediat la Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiei şi la accesibilitatea software-ului.

Însă, accesibilitatea software-ului, este doar un caz particular, infim, al accesibilităţii. Accesibilitatea

se poate manifesta sub diverse forme şi aproape fiecare domeniu are propria sa subcategorie

relaţionată cu accesibilitatea. Accesibilitatea este strâns legata de domeniul proiectării (design)

împrumutând şi completându-l pe acesta în ceea ce priveşte tehnicile şi metodologiile de lucru.

Pentru a putea accesibiliza învăţarea trebuie să se ţină cont de instrumentele utilizate în

cadrul actului educaţional, dar mai ales de modul lor de folosire. Daca modul de folosire nu este

corespunzător, atunci un instrument ce poate fi benefic în instruire, se poate transforma într-un obiect

ce îngreunează actul educaţional.

Amintim câteva exemple:

Tabla, un instrument foarte des folosit, dar care exclude sau diminuează comunicarea.

Profesorul scrie informaţia, povesteşte o parte din ea sau pe marginea ei clasei şi se trece la altă

etapă. Daca un elev nu vede prea bine sau de loc, a pierdut majoritatea informaţiei. Uneori chiar când

suntem bine intenţionaţi se întâmplă să facem un gest, sau să nu abordăm corespunzător o situaţie.

Accesabilitatea în TIC, reprezintă adaptarea programelor de calculator pentru a putea fi

utilizate de către oricine. Adaptarea se poate face fie pentru un acces direct, fie pentru un acces

indirect cu ajutorul altor programe ajutatoare. TIC este domeniul unde accesibilitatea este cea mai

dezvoltată. La momentul actual calculatorul poate fi folosit pentru o mulţime de activităţi, de către

majoritatea oamenilor indiferent de dizabilitate.

Accesul la informaţie în acest domeniu se face combinat, direct şi indirect. Cel mai adesea,

un calculator pentru a fi utilizat de o persoană cu dizabilităţi, are nevoie de adaptări software sau

hardware. Însă acestea nu sunt lucruri ieşite din comun, nu necesită un nou tip de calculator, creat

numai pentru persoanele cu dizabilităţi. Aceste persoane folosesc un calculator obişnuit, puţin

adaptat. La momentul de dezvoltare majoră al Tehnologiilor Informaţionale, Microsoft a fost firma

importantă în peisaj, sistemele sale, MS-DOS şi mai apoi Windows, fiind printre cele mai utilizate.

Microsoft a identificat nevoia persoanelor cu dizabilitati şi a pus bazele unui cadru de lucru

(framework) care interogat va spune oricui îl interoghează ce anume se întâmplă la un moment dat.

Desigur că acestui cadru de lucru trebuia cineva să îi comunice ce se întâmplă, iar această sarcină a

43

căzut în seama dezvoltatorilor de aplicaţii, care, mai mult sau mai puţin dişciplinaţi, au ţinut cont sau

nu de acest fapt.

Faptul că multe dintre aplicaţii erau cu sursă închisă, adică modificabile doar de creatorul lor,

a dus la trecerea multor ani până când accesibilitatea în TIC a devenit cu adevarat utilizabilă.

Tehnologiile asistive reprezintă toate acele tehnologii care ajută persoanele cu dizabilităţi să

realizeze activităţi pe care nu puteau să le realizeze sau le realizau foarte greu înainte. Tehnologiile

asistive realizează aceasta prin punerea la dispoziţie, de metode îmbunătăţite, sau schimbate de

realizare a acelor activităţi. Termenul de tehnologii asistive se mai referă şi la procesul de alegere,

localizare şi utilizare a acestor tehnologii. Tehnologiile asistive includ tehnologiile adaptive precum şi

tehnologiile de reabilitare.

Tehnologiile de acces reprezintă acele tehnologii care oferă posibilitatea accesului la

anumite informaţii pe o cale alternativă. Distincţia dintre cele două se face foarte clar la nivel de

modalitate de lucru. Astfel dacă o tehnologie asistivă, poate porni de la a prezenta informaţiile într-o

modalitate alternativă (deci să fie practic o tehnologie de acces), ea ajunge însă în anumite cazuri, să

preia funcţii parţial sau total, funcţii pe care persoana cu dizabilităţi nu le mai poate realiza. O

tehnologie este tehnologie de acces, când singurul ei rol este de a facilita accesul la o anumită

informaţie, pe o cale alternativă.

Tehnologiile adaptive, sau de adaptare, reprezintă acele tehnologii, care fac posibilă

adaptarea unui proces, a unei entităţi la o metodă alternativă de utilizare.

Tehnologiile de recuperare sunt acele tehnologii care ajută în procesul de recuperare al

persoanei cu dizabilităţi, sau au ca posibil efect, îmbunătăţirea stării persoanei cu dizabilităţi.

După cum există accesibilitate dincolo de marginile domeniului TIC, aşa există şi tehnologii

dincolo de marginile acestui domeniu, dar e drept că într-o eră informaţională, nu se putea altfel decat

ca tehnologia să joace un rol important în cadrul acestui domeniu.

Clasificarea tehnologiilor asistive şi de acces

În primul rând avem o clasificare după existenţa fizică a respectivei tehnologii:

Daca tehnologia presupune existenţa unui dispozitiv, ca principal actor în cadrul tehnologiei

respective, atunci ea este o tehnologie hardware.

Dacă în schimb tehnologia este una de tip metodologic sau bazată pe programe de

calculator, ea se numeşte tehnologie software.

După implicarea tehnologiei în cadrul acestor tehnologii de acces şi asistive, avem

tehnologii asistive non tech, sau low tech (usoara influenta tehnologica), tehnologii asistive middle

44

tech sau medium tech (cu implicare tehnologica medie), iar la capatul celalalt tehnologiile high tech

(cu un grad ridicat de implicare al tehnologiilor).

Diferenţa dintre ele este dată, pentru a putea clasifica într-un fel, după cum urmează:

Tehnologiile non tech sau low tech, sunt caracterizate de lipsa orcărei tehnologii, practic nu

au nevoie de sursă de curent sau de baterie pentru a fi folosite, sunt ori statice ori mecanice. Sisteme

simple bazate pe hârtie sau diverse obiecte cum ar fi:

Planşe vorbitoare,tabla de scris cu ştergere uscată/magnetică,

clipborduri, bibliorafturi, dosare cu fişă,

Albume foto, poze şi imagini laminate, benzi de evidenţiere.

Tehnologiile middle tech, sau medium tech, sunt acele tehnologii care implica tehnica cât

mai putin, au nevoie de o sursă slabă de curent cum ar fi o baterie. De obicei sunt formate dintr-o

vorbire digitală, înregistrare digitală de voce, un ecran tactil senzitiv şi uneori chiar acces prin

folosirea unui întrerupător cu poziţii multiple sau a unui dispozitiv cu multiple direcţii de manevrare

(switch, joystick). Dintre acestea enumerăm:

Aparate de înregistrat (casetofon, reportofon, video, camere video),

Aparat de învăţare a limbilor (language master),

proiectoare, cronometre şi ceasuri, calculatoare de buzunar.

Tehnologiile asistive High Tech, sunt acele tehnologii care implică tehnica în cele mai fine

detalii şi sunt folosite pentru a realiza un complex de activităţi. Printre acestea se numără:

Aparate computerizate, cu voce digitală, specializate pentru anumite activităţi,

Sisteme bazate pe computere pentru activităţi multiple,

video camere, computere şi dispozitive de adaptare,

Sisteme complexe pentru emitere de voce.

Aceste tehnologii sunt complexe şi de cele mai multe ori necesită un antrenament prealabil

în utilizarea lor.

Multe dintre obiectele obişnuite din viaţa de zi cu zi sunt tehnologii asistive. Dacă extrapolăm

la orice persoană, nu doar la cele cu dizabilităţi, observăm că de fapt, chiar şi pentru o persoană fără

dizabilităţi, multe dintre aceste obiecte sunt de fapt tehnologii asistive deoarece ele „asistă” persoana

respectivă în activitatea sa zilnică, pentru a-şi organiza mai bine lucrurile, îndatoririle, activităţile ce

trebuie realizate. Se observă încă odată, că nu putem vorbi de nişte adaptări specifice, bune numai

restricţionar pentru o anumită categorie, ci aceste tehnologii în mare parte sunt benefice şi în lipsa

unei dizabilităţi.

45

3.2. Integrarea TIC în procesul didactic

Persoanele cu deficienţe fizice

În cazul acestor persoane sunt utilizabile mai multe tehnologii şi metode. Problema ridicată

de această dizabilitate în principal, în ceea ce priveşte relaţia cu computerul, este aceea a introducerii

textului, comenzilor şi a alegerii opţiunilor prezentate în interfaţa grafică. Mai mult, termenul de

dizabilitate fizică este foarte larg, sub acest termen ascunzându-se foarte multe afecţiuni.

Aceste afecţiuni pot acţiona fie la nivelul unui membru superior sau inferior, fie la nivelul

ambelor membre superioare, sau la nivelul ambelor membre inferioare, fie prin incapacitatea totală

de mişcare.

Depinzând de aria de acţiune şi de gradul de gravitate, se alege şi tehnologia folosită, astfel

încât procesul de introducere a datelor la computer să fie comod pentru persoana cu dizabilităţi fizice.

Tastaturi, aranjamente de tastaturi, tastaturi virtuale

Pentru cei ce nu pot, din diverse motive, să utilizeze tastatura clasică, există dispozitive

alternative pentru tastatură. Se găsesc pe piaţă tastaturi pentru o singură mână, tastaturi cu tastele

împărţite în două grupuri (grupuri care pot fi chiar detaşabile), tastaturi cu taste mărite ca dimensiuni,

tastaturi cu tastele amplasate plan sau după caz în trepte, tastaturi care nu necesită apăsarea

tastelor shift pentru realizarea caracterelor de pe nivelul doi.

Un alt aspect important legat de tastaturi, este aranjamentul tastelor pe acestea. Acest

aranjament se regăseşte în două mari variante „qwerty” şi „dworak”. Cel de al doilea este mai bun

pentru persoanele cu dizabilităţi, grupând majoritatea tastelor folosite pe rândul de bază, iar pe cele

mai puţin folosite pe rândul de sub rândul de bază.

Fig. Tastatură QWERTY

46

Fig. Tastatură DWORAK

Există aranjamente particularizate, aranjamente în care utilizatorul îşi rearanjează tastele

conform cu nevoile sale. Aceste aranjamente (keyboard layout), pot fi realizate la nivel software (din

setările sistemului de operare), dar ele pot fi şi regăsite în componente fizice aflate pe piaţă.

Tastaturile virtuale sunt redări pe ecranul monitorului ale unei tastaturi clasice, iar

utilizatorul poate apăsa tastele folosind diverse instrumente de indicare a direcţiei (mouse, ecran

tactil, sau alte dispozitive). Folosirea acestei componente software este utilă atunci când folosirea

unei tastaturi fizice nu este posibilă.

Un alt gen de tastatură util în cazul acestei dizabilităţi, este tastatura cu proiecţie. Acest tip

de tastatură, proiectează pe o suprafaţă plană imaginea unei tastaturi. Proiecţia se realizează cu

ajutorul diverselor tipuri de lumină, iar comenzile sunt preluate tot prin intermediul luminii. Utilizatorul

nu trebuie decât să atingă proiecţiile de pe suprafaţa plană pentru a trasmite comenzile.

47

Fig. Tastatură cu proiecţie

Există şi alte tipuri de tastaturi utilizate, menite să uşureze munca în scrierea caracterilor şi

introducerea comenzilor:

Chorded Keyboard – Este un dispozitiv care are puţine taste, iar caracterele

sunt introduse prin combinaţii formate din aceste taste. Acţiunea este una similară interpretării

unei melodii la pian, de unde vine şi numele dispozitivului. Avantajul acestei tastaturi este că

poate fi folosită cu o singură mână, iar dimensiunile sale mici o fac perfectă pentru includerea

ei într-un asistent digital personal, adaptat specificităţilor dizabilităţii în cauză.

Tastaturi cu taste multifuncţionale – Sunt dispozitive care au un număr redus

de taste, dar care, în conjuncţie cu un software adecvat, ajută la scrierea de caractere şi la

introducerea de comenzi. Un exemplu de astfel de tastatura este tastatura speciala Pitch,

care are 5 butoane rotunde cu ajutorul cărora textul şi comenzile sunt introduse.

Dispozitive alternative de acces

Atunci când utilizarea tastaturii şi a mouse-ului clasic se dovedesc greu de realizat, chiar

dacă acestea au fost adaptate, atunci tehnica ne oferă posibilităţi alternative cu ajutorul de

echipamente special proiectate pentru a ţine cont de alte caracteristici decât miscarea clasică.

Unele din aceste dispozitive sunt chiar utile în viaţa de zi cu zi, ele fiind incluse în manualele

de informatică la capitolul periferice de la începuturile acestui domeniu.

Un astfel de dispozitiv clasic, care acum este o tehnologie de

acces este dispozitivul trackball. Acest dispozitiv, arată ca un mouse,

numai că în loc să fie manevrat şi prin presiunea cu o suprafaţă plană

să se realizeze miscarea cursorului, la acest dispozitiv există o bilă în

48

partea de sus, bilă care poate fi rotită realizând astfel mişcarea cursorului. Adaptările acestor

tehnologii ţin cont de natura dizabilităţii. Avem astfel adaptări ale dispozitivelor pentru utilizarea cu

membrele inferioare dacă acest lucru este posibil. Există deci mouse pentru picior, trackball pentru

picior.

Tablete grafice, ecrane tactile şi planşe tactile

Tableta grafică este un dispozitiv cu o suprafaţă plană, pe care se pot trasa linii cu ajutorul

unui stilou special. Aceste linii sunt trimise la calculator, iar acesta transformă semnalele primite în

imagini. Planşele tactile (touch screen) sunt dispozitive utilizate la mişcarea cursorului mouse-ului

pe ecran şi la activarea acestuia în punctul în care se află. Foarte întâlnit ca înlocuitor al mouse-ului

în calculatoarele portabile (notebook, laptop). Dispozitivul este format dintr-o suprafaţă plană de

contact.

Utilizatorul trece degetul peste această

suprafaţă, iar computerul mişcă indicatorul mouse-

ului în direcţia mişcării de pe planşă. Prin apăsarea

pe suprafaţa planşei se realizează click sau dublu

click. Multe dintre aceste planşe vin şi cu o zonă de

scroll, pentru a facilita parcurgerea materialelor, fără

a fi nevoie de căutarea zonei de scroll pe ecran. De

altfel, o adaptare prielnică în multe dispozitive mouse,

este rotiţa pentru scroll, ce ne scuteşte de efortul căutării şi fixării barelor de scroll pe ecran. Ecranele

tactile sunt dispozitive ce se ataşează la monitorul calculatorului, sau sunt construite ca şi

funcţionalitate nativă a monitorului. Acest dispozitiv permite alegerea unei opţiuni de pe ecran prin

indicarea directă, cu ajutorul unui stilou special a unei zone de pe ecran. Computerul primeşte zona

care a fost indicata şi realizează comanda aflată în acea zonă. În conjuncţie cu tastatura virtuală

acest dispozitiv poate fi folosit pentru a introduce şi text.

Instrumente bazate pe senzori

Aceste instrumente sunt fie realizate pentru

trasmiterea de informaţii cu ajutorul senzorilor, fie

pentru manipularea lor cu ajutorul acestor senzori.

Tastatura cu functionalităţi bazate pe lumini (lomak)

49

(Light Operated Mouse And Keyboard). Acest dispozitiv este format dintr-o suprafaţă plană cu multe

cercuri. Între fiecare 3 cercuri se află un senzor de lumină şi un led. Instrumentul este manipulat cu

ajutorul unui stilou special care emite o rază laser slabă. Utilizarea dispozitivului se realizează prin

trasmiterea cu ajutorul stiloului de raze luminoase către senzorii suprafeţei plane. În momentul când

un senzor recepţionează semnalul luminos, ledul său se aprinde pentru a indica faptul că tasta este

activă.

Dispozitivul are şi funcţionalităţi de mouse. Când stiloul este lăsat din mână şi nefolosit

pentru o vreme, el se stinge. Stiloul are senzori încorporaţi pentru a simţi mişcarea şi pentru a intra în

funcţiune. După indicarea tastelor dorite, stiloul este îndreptat spre un senzor central, senzor denumit

senzorul de confirmare. Acest senzor preia informaţia introdusă şi o trimite la server. În mod normal,

acest dispozitiv se montează vertical, sub monitorul calculatorului, iar stiloul este montat pe o pălărie,

sau pe o bandă pentru cap.

La unii utilizatorii, dispozitivul se poate utiliza şi orizontal, iar stiloul să fie ţinut în mână.

Instrumente de indicare bazate pe unde infraroşii – Acestea sunt dispozitive care cu ajutorul luminii

infraroşie, depistează poziţia spre care sunt îndreptate şi trasmit computerului această poziţie.

Computerul calculează apoi punctul de pe ecran înspre care dispozitivul se îndreaptă şi acţionează

comanda aflată în acel punct pe ecran.

Dispozitive de urmărire a ochilor (eye

traking) - Sunt dispozitive care sunt capabile fie să

urmărească poziţia spre care ochii privesc, fie să

urmărească mişcarea ochilor în funcţie de cap şi

astfel să poată estima punctul spre care privirea se

îndreaptă. Acest dispozitiv trimite apoi computerul fie

pozitia spre care se uită utilizatorului, fie mişcarea pe

care ochii o au. Computerul poate astfel fie să

activeze comanda aflată în punctul spre care

utilizatorul se uită, fie să mişte cursorul mouse-ului

odată cu mişcarea ochilor utilizatorului.

Dispozitive bazate pe ultrasunete – La fel ca instrumentele ce folosesc undele infraroşii,

numai că acestea se bazează pe ultrasunete în loc de infraroşii. La nivel experimental se folosesc şi

instrumente bazate pe semnale trasmise de la nervi si, sau de la creier.

Instrumente non-tech

50

În finalul prezentării instrumentelor utilizate de către persoanele cu dizabilităţi fizice, amintim

că introducerea de date în computer se poate face şi cu un stilou montat pe cap sau pe barbie, sau

ţinut în gură, stilou cu care se vor apăsa tastele unei tastaturi clasice.

lângă instrumentele enumerate, sistemele de operare vin cu propriile instrumente de a

facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi fizice.

Dintre acestea amintim:

Sticky keys (taste lipicioase) – Această caracteristică facilitează acţionarea

combinaţiilor de taste ce includ shift, alt, control, fără ca aceste taste să fie apăsate în acelaşi

timp cu tasta a cărei funcţii se doreşte, ci mai de grabă apăsate consecutiv. Spre exemplu

dacă un utilizator doreşte să acţioneze alt + f4, nu va trebui să apese alt, să ţină apăsat alt şi

să apese f4 după care să le elibereze pe ambele. El va apăsa mai întâi tasta alt, o va elibera,

sistemul de operare va ţine cont ca tasta alt este apăsată, iar utilizatorul poate apăsa acum

f4. Pentru anularea unei tastări greşite se apasă din nou aceeaşi tastă. Spre exemplu dacă nu

am dorit apăsarea tastei alt, mai apăsam o data tasta alt, iar sistemul de operare va reţine că

am dezactivat tasta alt.

Macro recorders (comenzi macro) – Prin această caracteristică, sistemul de

operare poate fi instruit ca la apăsarea unei combinaţii de taste, să realizeze un întreg set de

operaţiuni. Foarte util când avem de lucru cu un lanţ de acţiuni pe care le realizăm foarte des,

relativ în aceeaşi ordine.

Keyboard shortcuts (scurtături prin taste) – Este o caracteristică importantă

cu ajutorul căreia unei acţiuni, în general unei acţiuni de mouse, i se asociază o combinaţie de

taste. Uneori operaţiunile mouseului nu pot fi inlocuite pur şi simplu, ci pentru o operaţiune de

mouse, este necesară o operaţiune în mai mulţi paşi utilizând tastatura. Spre exemplu,

acţiunea de copiere. Cu ajutorul mouseului se face prin operaţiunea de glisare şi fixare (drag

and drop). Pentru aceasta două ferestre reprezentând sursa şi destinaţia sunt aşezate alături

şi cu ajutorul mouse-ului informaţia ce se doreşte a fi copiată din sursă în destinaţie este trasă

din sursă şi eliberată în fereastra destinaţie. Pentru a face acelaşi lucru de la tastatură, trebuie

mers în fereastra sursă, folosită combinaţia de taste ctrl + c pentru a semnala sistemului de

operare că dorim copierea acelor informaţii, Apoi mergem în fereastra destinaţie unde vom

apăsa ctrl + v pentru a semnala sistemului de operare că poate începe copierea în acea

fereastră destinaţie.

51

Mouse keys (taste de mouse) – Este o caracteristică a sistemului de operare

care permite manevrarea cursorului mouse-ului folosindu-se tastele de pe blocul numeric al

tastaturii.

ClickLock (blocare click) - Prin această caracteristică butonul mouseului

rămâne apăsat chiar dacă noi l-am eliberat. Foarte util în acţiunea de glisare şi fixare fără a

ţine butonul mouse-ului apăsat.

Caracteristici software

Pentru a putea introduce date în computer, persoanele cu dizabilităţi fizice au la dispoziţie şi

o metodă software.

Recunoaşterea vocala (speech recognition)

Această tehnologie se bazează pe algoritmi de inteligenţei artificiale. Caracteristicile de

recunoaştere vocală le întâlnim deja în viaţa de zi cu zi, inglobată în telefoanele mobile, în diverse

dispozitive a căror securitate se bazează pe recunoaştere vocală etc. Algoritmii folosiţi pot să fie mai

buni sau mai slabi, dar fiecare are o aplicabilitate şi deci niciunul nu poate fi denumit prost.

În teorie ar fi mai bine ca atunci când dorim să folosim recunoaşterea vocală, să putem

comanda un dispozitiv, fără a pierde timp prealabil cu antrenarea sa pentru a ne recunoaşte vocea.

Totuşi majoritatea sistemelor de recunoaştere vocală pentru computer lucrează în acest fel. Sistemul

de recunoaştere vocală trebuie mai întâi antrenat pentru a recunoaşte vorbitorul. El oferă un text

vorbitorului şi îl aşteaptă pe acesta să citească respectivul text. Textul este evidenţiat pe ecran pe

moment ce el este citit şi recunoscut şi după ce sistemul a înmagazinat şabloanele de vorbire ale

utilizatorului. Textul este astfel conceput încât să recunoască şi să forţeze apariţia tuturor inflexiunilor

de voce posibile ale vorbitorului. Antrenarea iniţială durează 30 minute. Sistemul poate fi antrenat şi

pe parcurs şi cu cât antrenamentul este de mai lungă durată cu atât sistemul va fi mai bun în

recunoaşterea unui vorbitor. După antrenarea sa, sistemul pune la dispoziţie utilizatorului posibilitatea

de a manipula un computer folosind comenzi vocale.Sistemul lucrează în două moduri:

Comandă vocală; mod în care se pot trasmite comenzi,

Dictare; mod în care computerul acceptă text.

Este clar că pentru a utiliza această tehnologie este nevoie de un microfon ataşat la placa de

sunet a computerului. Fiind un sistem de recunoaştere, sistem ce depinde de factorii externi

computerului, acest sistem nu este sigur 100%, el are un grad de eroare în informaţia transpusă în

computer.Acest grad depinde de următorii factori:

Calitatea microfonului,

Calitatea plăcii de sunet a computerului,

52

Calitatea sistemului de recunoaştere vocală folosit,

Calitatea vorbitorului în exprimare.

Cu toate acestea, acolo unde sisteme de recunoaştere vocală există, acestea sunt poate

cele mai uşoare metode de a folosi computerul pentru persoanele cu dizabilităţi fizice. Sistemele care

nu au nevoie de antrenament, pot fi folosite pentru texte scurte, în mod uzual unul sau doua

cuvinte,pentru texte mai lungi ele având o rata foarte scăzută de recunoaştere a cuvintelor.

53

Recunoaşterea scrisului de mână (handwriting recognition)

Pentru persoanele care pot scrie de mână, dar dintr-un motiv sau altul nu pot utiliza

metodele clasice de introducere a datelor şi comenzilor în computer, Există încă un sistem pe care

acestea l-ar putea folosi.

Recunoaşterea scrisului de mână

este o tehnologie bazată şi ea pe

algoritmi de inteligenţa artificială.

Sistemul are nevoie de antrenament

cu utilizatorul pentru a da rezultate

bune, dar funcţionează şi fără un

antrenament prealabil, bazându-se

pe nişte şabloane implicite. Pentru a

lucra cu acest sistem este nevoie de

o tabletă grafică pe care utilizatorul

să scrie. Sistemul va vedea ce

anume trasează utilizatorul şi va

compara şablonul respectiv cu şabloanele din baza sa de date, alegând şablonul cel mai apropiat.

Fiind o metodă de recunoaştere nu este o metodă sigură 100%, depinzând de o mulţime de factori

externi.

Persoane cu dizabilităţi de vedere

Vom intra acum într-o altă sferă a dizabilităţii, sfera dizabilităţii ce afectează unul sau mai

multe simţuri ale omului. Vom începe cu simţul văzului, urmând ca mai apoi să trecem la cel al

auzului. Ordinea astfel aleasă este din cauză că, multe din tehnologiile prezentate, utilizate de către

persoanele care nu văd, devin utile şi pentru comunicarea cu mediul extern în ceea ce îi priveşte pe

cei care nu aud. Mai mult, adesea cele două dizabilităţi sunt întâlnite la o singură persoană caz în

care se foloseşte întregul complex de tehnologii pentru cele două dizabilităţi.

Spre deosebire de cazul persoanelor cu dizabilităţi fizice, unde, în relaţia cu computerul, cea

mai mare parte afectată este introducerea de date şi comenzi. În cazul dizabilităţilor la nivel senzorial,

ambele domenii sunt afectate, atât exprimarea în limbajul uzual al persoanelor fără dizabilităţi, cât şi

perceperea de informaţii din mediul înconjurător. În cazul unei persoane care nu vede, avem o

situaţie şi mai insolită, acesteia fiindui afectat simţul pe care oamenii îl folosesc în obţinerea

54

majorităţii informaţiilor din mediul înconjurător. Revenind la computer, ca şi caz particular al mediului

înconjurător, problemele ridicate de lipsa vederi în relaţia cu computerul sunt următoarele:

Imposibilitatea citirii informaţiei de pe ecran,

Imposibilitatea urmăririi tastelor ce trebuie tastate.

Adăugăm faptul că, pentru cei ce nu văd, care nu se pot obişnui cu metoda digitaţiei pe o

tastatură clasică, au fost create tastaturi în alfabetul braille, aceste persoane putând deci folosi

propriul lor alfabet pentru a introduce date în computer. După cum s-a observat pe parcursul acestor

capitole referitoare la accesibilitate, alfabetul braille a fost amintit în diverse ocazii şi pare că ar fi bun

pentru mai multe tipuri de dizabilităţi. El nu este o tehnologie asistive bazată pe tehnică electronică,

dar anumite aparate sunt create pentru a produce informaţie în alfabetul braille. Drept pentru care ne

vom concentra în cele ce urmează pe o scurtă prezentare a acestei tehnologii asistive, urmând ca în

înşiruirea de tehnici şi tehnologii bazate pe alfabetul braille să prezentăm modul de funcţionare al

echipamentelor.

Text către vorbire, sinteze vocale, cititor de ecran şi amplificator de ecran

Tehnologia „text către vorbire” (text to speech) este o tehnologie capabilă să preia o

informaţie textuală şi să o transforme în informaţie vorbită. Pentru a reuşi aceste lucruri tehnologia

text către vorbire se foloseşte de două componente importante: Cititor de ecran (screen reader) şi

sinteza vocală (synthesis engine).

Cititorul de ecran este un software specializat, care rulează în fundal, ca un serviciu.

El preia informaţia video de la sistemul de operare şi uneori chiar de la placa video a

calculatorului. Transformă această informaţie în informaţie text şi o trasmite către motorul de sinteză

vocală. Cititorul de ecran reuşeşte să preia informaţia prin intermediul căilor puse la dispoziţie de

sistemul de operare (cum ar fi microsoft accessibility aplication, MSAA), sau prin interceptarea driver-

ului video.

Sinteza vocală - Este un software capabil să preia informaţie text, să o transforme în

informaţie vorbită şi apoi să o redea prin intermediul unui difuzor propriu, sau prin intermediul plăcii

de sunet a calculatorului. Există două tipuri de sinteze vocale: Sinteze vocale software şi sinteze

vocale hardware. Cele hardware sunt cutii mici, cu un microprocesor şi o memorie propriu şi cu un

sistem de sonorizare propriu. Acestea se conecteaza la computer prin intermediul unui port paralel,

serial, sau usb, port prin care îşi preiau informaţia de la computer. Apoi procesează informaţia primită

şi o redau prin sistemul propriu de sonorizare. Sintezele vocale software, sunt simple aplicaţii care

preiau informaţia trimisă şi redau prin intermediul placii de sunet a computerului informaţia audio.

După tipul de realizare avem două tipuri:

55

Sinteze vocale bazate pe formanţi (cu voce generată) şi

Sinteze vocale bazate pe sunete polifonice (cu voce obţinută prin

concatenare).

Primul tip de voce se realizează prin păstrarea informaţiilor sunetelor vocii umane.

La momentul dorit, sinteza vocală cere computerului să genereze un zgomot cu acele

caracteristici. Computerul generează acel zgomot, pe care creierul uman îl interpretează ca pe o

voce pronunţând cuvinte. Fiind o voce generată şi nu una bazată pe înregistrări, vocea bazată pe

formanţi are unele avantaje. Primul avantaj este că i se poate regla viteza şi se pot atinge viteze de

lectură foarte mari. Al doilea avantaj este acela că nu necesită o mare cantitate de procesare, drept

pentru care este foarte rapidă în ceea ce priveşte timpul de răspuns la o acţiune a utilizatorului.

Firesc, aceste avantaje aduc şi dezavantaje. Vocea este una metalică, robotizată, iar la

vocile prost realizate chiar sacadată. Vocea este una obositoare, nu poate fi folosită pentru o lectură

îndelungată fără oprire, ea fiind totuşi un zgomot generat, monoton. Vocile bazate pe sunete

polifonice, se construiesc din înregistrări ale vocii umane, înregistrări foarte comprimate şi din care se

păstrează anumite caracteristici, nu întregul spectru de sunet. La momentul dorit, sinteza vocală preia

bucăţi de înregistrări şi le concatenează pentru a forma cuvintele şi frazele.

Avantajele acestor tipuri de voce: Vocea sună uman putând astfel să fie folosită pe perioadă

îndelungată fără a obosi utilizatorul.

Dezavantaje: Are timpi de răspuns mai reduşi, viteza de lectură poate fi mărită doar până la

un anumit punct, punct care depinde de viteza de procesare a sintezei vocale.

Creşterea calităţii vocii înseamnă automat creşterea în dimensiuni a programului. Pe lânga

simpla preluare a informaţiilor de la sistemul de operare şi trimiterea lor către sinteza vocală, cititorul

de ecran oferă şi o mulţime de alte servicii.

Există însă şi unele probleme pe care un cititor de ecran nu le poate suplini, precum şi altele

pe care le face, dar nu poate suplini vederea. Spre exemplu, sa vedem modul de lucru al unei

persoane văzătoare cu un computer: Deschide computerul, are nevoie de iconiţa unui program, are

dintr-o dată în faţa ochilor întregul ecran şi observă iconiţa care îl interesa în al doilea rând de icoane,

de asemenea ştie că iconiţa respectivă e verde cu galben şi îi atrage atenţia imediat.Un nevăzător,

deschide computerul şi trebuie să se plimbe prin toate iconiţele până când o găseşte pe cea dorită.

Dacă ştie cu ce literă începe, poate folosi caracteristica sistemului de operare de a te poziţiona pe o

iconiţă sau o opţiune care începe cu litera tastată, dar şi aşa pot exista mai multe iconiţe al căror

nume începe cu litera respectivă.

56

Amplificatorul de ecran poate fi fie un instrument hardware, care suprapus pe ecranul

monitorului măreşte imaginea acestuia, sau părţi din aceasta, fie un program special care, într-o parte

a ecranului, de obicei partea de sus, măreşte zona de focus a

sistemului de operare. În acest fel cineva cu resturi de vedere

poate să citească şi să folosească ecranul monitorului în

mod obişnuit. Aceste amplificatoare pot fi întâlnite fie singure, fie

ca şi componente ale unui cititor de ecran. Există chiar şi

amplificatoare care, deşi de sine stătătoare, pot interacţiona

cu cititoarele de ecran şi să se sincronizeze cu acestea.

Persoane cu deficienţe de auz

În cazul acestor persoane nu există metodologii, tehnici sau tehnologii specifice în ceea ce

priveşte utilizarea computerului. Majoritatea caracteristicilor de accesibilitate pentru aceste persoane

se regăsesc în cazul oricărui sistem de operare. Practic, persoanele cu deficienţe de auz, îşi preiau

informaţia în mod vizual, acesta fiind şi modul în care majoritatea computerelor actuale oferă

informaţia. Pentru informaţiile sonore vitale, s-au implementat în cadrul sistemelor de operare şi al

diverselor aplicaţii, semnalizări vizuale, atunci când un semnal sonor apare.

Se pot adapta dispozitive luminoase la computer, care să emita semnale luminoase atunci

când computerul emite un sunet atrăgând astfel atenţia că un semnal sonor a fost redat. Se poate, în

felul acesta, ca persoana cu dizabilităţi să fie înştiinţată că a primit un e-mail nou, că un mesaj de

eroare a avut loc etc.

Pentru persoanele cu percepţie auditivă slabă, se poate pur şi simplu mări sonorul sistemului

de sunet, precum şi ajustarea sunetelor redate astfel încât percepţia să fie optimă.

Pentru comunicarea la distanţă, pentru a înlocui telefonul acolo unde el nu poate fi folosit,

există dispozitivele tty (teletypewriter), sau tdd (telecomunication

device for the deaf). Aceste dispozitive sunt capabile să

transforme în tonuri ce pot fi trimise pe linia telefonică, ceea ce o

persoană fără auz scrie şi să transforme înapoi tonurile în text.

Dacă acestea sunt însoţite de servicii oferite în care un operator

citeşte ceea ce a tastat o persoană fără auz şi apoi scrie ce

dictează persoana care aude, atunci persoanele fără auz au

acces să comunice cu orice persoană care posedă un telefon.

57

Unele sinteze vocale pun la dispoziţie şi un modul de lectură pe buze a informaţiilor. Astfel

acestea au o fereastră cu o faţă umană animată, preiau informaţia text şi mişcă buzele din animaţie

ca şi cum un vorbitor ar rosti acele informaţii. Astfel persoanele care au dificultăţi în a înţelege textul,

dar pot citi pe buze pot folosi această caracteristică. Sinteza vocală mai intervine într-un fel în modul

de relaţionare al unui om cu deficienţe de auz. De cele mai multe ori, când omul nu aude de loc şi

daca instalarea dizabilităţii a fost timpurie, omul nici nu mai poate vorbi corect. El poate însă folosi

computerul pe post de translator.Omul cu deficienţe de auz scrie ce doreşte să trasmită, apoi

activează sinteza vocala secondată de un cititor de ecran, iar aceasta va citi cu voce tare ceea ce

doreşte individul să vorbească. Un profesor poate folosi aceasta tehnică în relaţia sa cu un elev cu

deficienţe de auz şi vorbire, pe lângă toate celelalte tehnologii asistive non-tech existente.

Un caz aparte, destul de rar în românia, îl constituie oamenii cu handicap senzorial multiplu.

Adică acei oameni care au şi cecitate şi deficienţe de auz. În cazul acesta computerul dotat cu o

sinteză vocală şi un display braille sunt instrumentele necesare pentru educaţia superioară (clasele 3

până la liceu). Însă pentru a putea utiliza aceste concepte, elevul respectiv trebuie mai întâi să înveţe

braille şi semnificaţia conceptelor trasmise prin intermediul acestui alfabet.

Persoane cu dizabilităţi de limbaj sau de vorbire

Tehnologiile folosite în acest caz sunt preponderent software şi ele se formează din

programe specifice, sau programe ajutătoare.

Programe de predicţie textuală – Sunt softuri care pe baza a câtorva litere deja introduse

îţi oferă o listă de variante posibile, sortate după probabilitatea utilizării. Altele merg pe idea alegerii

de la început, punând la dispoziţie utilizatorului liste de cuvinte din care acesta să aleagă, fără să fie

nevoie să tasteze ceva.

Programe de corectare gramaticală – Sunt software specializate, sau componente din

software de uz general, care parcurg textul scris şi pe baza unor dicţionare şi unor reguli gramaticale

cunoscute, corectează, sau sugerează corectarea greşelilor din text.

Filtre de tastare – Formate din programe de predicţie textuală, dar şi din filtre de tastatură.

Aceste filtre pentru tastatură dau posibilitatea utilizatorilor să acceseze mai repede literele de care au

nevoie şi să evite tastarea din greşeală a altor taste.

Cititorul de ecran – Utilitatea cititorului de ecran nu se opreşte numai la persoanele cu

deficienţe de vedere, ci ea este extinsă, în mai multe arii ale dizabilităţii. Cititorul de ecran împreună

cu o sinteză vocală pot ajuta în înţelegerea textului scris şi, sau citit. Util în afecţiuni precum dislexia,

dislalia, disgrafia. O altă întrebuinţare a cititorului de ecran este aceea de înlocuitor de voce. Dacă o

58

persoană nu mai poate vorbi, el poate tasta informaţiile în computer şi să lase sinteza vocală să le

redea cu voce tare.

Programe de revizuire – Fiind nişte cititoare de ecran mai evoluate, acestea includ şi un

modul de evidenţiere a textului citit. Ele pot fi simple programe cărora li se furnizează un text şi apoi îl

citesc cu voce tare, subliniind, sau schimbând culoarea pe moment ce citesc. Pot ajunge să îşi preia

singure informaţia de pe ecran (în cazul combinării cu un cititor de ecran) şi să evidenţieze textul citit.

Recunoaşterea vocală – Tehnologie care recunoaşte vocea umană şi transformă în text

cuvintele auzite. Poate fi folosită mai ales ca terapie, în încercarea de a-i face pe elevi să pronunţe

corect cuvintele.

Cele două sisteme, cel de revizuire şi cel de recunoaştere vocală, pot fi combinate într-un

soft care să ofere un întreg exerciţiu pentru cei ce doresc să exerseze. Astfel softul poate cere

utilizatorului să pronunţe un cuvânt, utilizatorul pronunţă, iar apoi softul verifică dacă utilizatorul a

pronunţat corect, daca a pronunţat corect, îl lasă să treacă la următorul cuvânt, dar dacă nu, pronunţă

cu voce tare încă odată cuvântul şi cere utilizatorului să pronunţe din nou.

Ecrane tactile – Sunt dispozitive ce se ataşează ecranului computerului sau sunt construite

în interiorul acestuia. Aceste dispozitive permit alegerea directă prin apăsare direct pe ecran a

informaţiilor, datelor, comenzilor dorite.

3.3. Metode si tehnici de lucru

Multe dintre activităţile de la clasa, impun parcurgerea de materiale în alfabet obişnuit. Fie că

vorbim de parcurgerea unui manual, fie că vorbim de parcurgerea unui test, sau de parcurgerea

indicaţiilor unui profesor, acestea se află toate într-un alfabet obişnuit.

Pentru a parcurge aceste texte ele trebuie să fie într-un format aşa numit accesibil. Adică să

fie într-un format text pe care cititorul de ecran să îl poată nara.

Dar ce se întâmplă când textul este scris pe hârtie şi nu în calculator. Deşi recomandarea

este ca din ce în ce mai mult computerul să fie inclus în munca la clasă, el fluidizând anumite

procese, regăsim încă şcenarii în care textul de pe hârtie este utilizat.

Caracteristici ale sistemului de operare

Sistemele de operare înglobează câteva caracteristici care să facă lucrul cu ele mai facil

persoanelor fără vedere.

59

Contrast şi dimensiuni mari – Prin această caracteristică, parametrii de afişare ai

sistemului de operare pot fi modificaţi astfel încât literele afişate să fie mai mari şi culorile folosite să

fie în contraste diverse pentru a mări gradul de lizibilitate al acestora.

Mouse trace (urme de mouse) – Pentru a face cursorul mouse-ului mai vizibil, acesta lasă

în urmă o urmă a traseului astfel încăt să poată fi urmărit pe ecran.

Mouse location (localizarea mouse-ului) – Este o caracteristică pentru urmărirea

cursorului de mouse. Dacă utilizatorul nu observă unde este cursorul mouse-ului, apasă tasta ctrl, iar

sistemul va genera un cerc pe ecran cu centrul în poziţia mouse-ului. Cercul se strânge din ce în ce,

iar urmărirea lui duce la localizarea cursorului mouse-ului

Mouse pointer size (mărimea cursorului de mouse) – Mărimea precum şi forma şi culoarea

cursorului de mouse pot fi modificate astfel încât el sa fie vizibil pe ecran.

Mouse pointer contrast (contrast pentru cursorul mouse-ului) – Această caracteristică face

posibil ca mouse-ul să îşi schimbe culoarea în momentul în care intră pe o suprafaţă de culoare

diferită, iar culoarea cursorului mouseului să fie contrastantă cu culoarea suprafeţei pe care a intrat.

Keyboard shortcuts (scurtături de taste) – Reprezintă o caracteristică a sistemului de

operare prin care comenzi ce se realizau doar cu mouse-ul, se pot realiza şi cu tastatura prin diverse

combinaţii de taste. Spre exemplu pentru copiere se folosesc combinaţiile de taste ctrl+ c şi ctrl + v.

60

Alte tehnologii

Nevăzătorii pot folosi şi ei ca o tehnologie alternativă de introducere a datelor, recunoaşterea

vocală descrisă la paragraful destinat persoanelor cu dizabilităţi fizice.

Studiu de caz

Primordial pentru fiecare persoană în educaţia sa este să aibă un alfabet în care să scrie, să

citească şi să se exprime. Pentru persoanele nevăzătoare rolul acestui alfabet îl are alfabetul braille.

Nu numai că este un alfabet, dar este şi astfel creat încât să ofere posibilitatea învăţării fără mare

efort a unei informaţii prezentate. Mai mult, el foloseşte şi ca interfaţă între om şi computer. De aceea

majoritatea informaţiilor posibil de transformat în braille pentru uzul unui elev nevăzător, vor fi

transformate în braille. Este mult mai uşor de citit şi de învăţat în braile decât după orice altă metodă,

cum ar fi învăţarea după lectură audio. Este drept că printarea unui întreg material în braille, va ocupa

multă hârtie şi informaţia va fi voluminoasă, dar ca alternativă se poate utiliza parcurgerea unui text

cu ajutorul display-ului braille.

Învăţarea prin braille are şi avantajul că nu solicită auzul persoanei respective, păstrând

astfel simţul acesta cât mai multă vreme. Elevul îşi poate scrie temele folosind computerul, poate

completa teste folosind computerul, poate parcurge materiale, sau poate urmării indicaţiile unui

profesor, atâta timp cât acestea sunt textuale şi nu se bazează pe grafice. Dacă se doreşte utilizarea

de grafice totuşi, atunci ele trebuie însoţite de o descriere textuală. Descrierea textuală nu trebuie

realizată după un anumit tipic, elevul va fi capabil să înţeleagă nişte explicaţii euristice asupra figurii

respective. Pentru a da un exemplu: când descrieţi imaginea unui nevăzător, închipuiţivă că i-o

descrieţi cuiva cu care vorbiţi la telefon şi care nu are posibilitatea de a vedea acea imagine în acel

moment. Cuvintele folosite trebuie să fie simple, dar nu copilăroase, decât dacă chiar vă adresaţi unui

elev de vârsta respectivă. Dacă puteţi realizaţi o machetă a figurii respective, din hârtie sau alte

materiale aflate la îndemână. Pentru a transforma diverse texte de pe hârtie în computer pentru un

elev nevăzător, tehnologia O.C.R. prezentată anterior vă poate ajuta foarte mult. Cu ajutorul cititorului

de ecran, nevăzătorii pot face aproape orice pe computer, cu limitele descrise anterior. Drept urmare

ei pot naviga pe internet şi pot utiliza o pagină de internet care conţine formulare.

O metodologie interesantă şi uşor de folosit pentru a testa cunoştinţele elevilor este aceea

prin intermediul unei pagini de internet cu un formular de testare. Un nevăzător va putea parcurge

acest test. Evitaţi aranjarea documentelor în stiluri încărcate. Aceste stiluri bulversează cititorul de

61

ecran şi în concluzie accesul la informaţie va fi îngreunat. Spre exemplu nu folosiţi tabele în tabele în

tabele într-un procesor de texte, sau nu folosiţi în exces coloane sau linii unite.

Scrierea şi citirea formulelor matematice

Dacă la celelalte texte cititorul de ecran poate ajuta, în ceea ce priveşte matematica,

alfabetul braille rămâne singura speranţă. Alfabetul braille este standardizat în matematică până la

nivel liceal. Totuşi, aşa cum cititorul de ecran nu poate ajuta foarte mult, nici imprimantele braille nu

pot scoate text matematic, mai mult, după cum am văzut, nici O.C.R-ul nu poate să citească text

matematic. Prima variantă şi singura sigură la momentul de faţă este dictarea textului matematic şi

transcrierea lui în braille de către elev. Totuşi asta nu rezolvă multe, profesorul trebuind să se bazeze

pe lectura elevului pentru a-i verifica temele sau cunoştinţele, sau să înveţe el însuşi alfabetul braille

(lucru care e de dorit).

O metodă alternativă de a scrie matematică şi care va rezolva multe dintre probleme, este

scrierea matematicii folosind un limbaj de marcare (markup language). La momentul de faţă există

mai multe limbaje destinate matematicii, dintre acestea amintim:

Mathml; un limbaj de marcare pentru matematică bazat pe xml,

Tex; Un limbaj bazat pe comenzi pentru matematică,

HRTEX; Human Readable tex, este un limbaj bazat pe tex, dar cu comenzi

simplificate astfel încât acest limbaj să poată fi citit cursiv de un om şi înteles,

LATEX; Un limbaj extins bazat pe tex.

Unele cititoare oferă deja extensii pentru citirea textului pentru unul sau mai multe din aceste

limbaje, dar din păcate nici un unul din ele nu este cunoscut pe scară largă nici în comunitatea

nevăzătorilor, nici în comunitatea oamenilor fără dizabilităţi.

Totuşi există încercări şi e doar o problemă de timp până când vor apărea programe

capabile să preia text latex şi să îl afişeze pe un display braille. Astfel de soft-uri experiment există

deja. Problema majoră a latexului rămâne aceea că, încă nu e foarte cunoscut pe scară largă şi, în

concluzie, nu există materiale în această sursă. Tot la nivel experimental există sisteme O.C.R.

îmbunătăţite care să preia imagini cu text matematic şi să le transforme în sursă latex.

Persoane cu dizabilităţi de învăţare

În cazul acestor persoane, toate tehnologiile enumerate la persoanele cu deficienţe de limbaj

şi vorbire sunt valabile şi aici. La acestea se adaugă însă:

Programe de înţelegere a lecturii – Sunt software care se axează pe formarea sau

îmbunătăţirea abilităţilor de citire. Aceste programe se bazează pe activităţi gata făcute şi expuse, pe

62

povestiri, exerciţii sau jocuri. Tehnic aceste programe sunt create folosindu-se componente

multimedia; sunet, imagini, inregistrări şi chiar sinteze vocale. Ele pot ajuta utilizatorii în exersarea

recunoaşterii literelor sonore, în îmbunătăţirea gradului de înţelegere a cuvintelor prin adăugarea de

grafice, sunete şi efecte de animaţie.

Instrumente de citit şi programe pentru dificultăţi de invăţare

Putem include în această categorie multe dintre softurile obişnuite din viaţa de zi cu zi,

softuri care, aplicate în domeniul dizabilităţii ele devin adevarate tehnologii asistive. Scanarea,

transformarea, navigarea, sau citirea cu voce tare cu sau fără sinteză vocală sunt exemple de

tehnologii care pot face materialul de învăţat mai uşor de parcurs pentru persoanele cu deficienţe de

învăţare. La toate acestea se adaugă softurile specific create pentru a îmbunătăţi o anumită abilitate,

caracteristica etc, softuri cu un singur scop terapeutic.

Aplicaţii pentru accesibilizarea paginilor Web

O aplicaţie pentru accesibilizarea paginilor Web este de obicei o aplicaţie client-server care

poate oferi acces la conţinutul paginii prin sinteză vocală. Acest lucru poate fi util nevăzătorilor, dar

este mai ales apreciat de către ambliopii, care nu folosesc un cititor de ecran şi este de asemenea util

persoanelor dislexice (care deşi văd, nu pot citi), precum şi persoanelor cu deficienţe cognitive.

Sistem client-server pentru accesibilizarea saitului MCTI

(stânga aspectul original, dreapta versiune accesibilă)

În vederea accesibilizării paginilor Web pentru persoanele cu deficienţe de vedere, aşa cum

se vede în figura de mai sus, aspectul original al saitului poate fi modificat atât prin modificarea

culorilor cu care este afişat textul, cât şi prin mărirea acestuia.

63

BIBLIOGRAFIE:

1. Hersey, P.; Blanchard, H. Kenneth; Dewey, J., Management of Organizational Behavior. Utilizing

Human Resourses, Prentice Hall, Upper Saddle River, 1996.

2. Curriculum naţional. Programe pentru învăţămîntul liceal. Ştiinţe socio-umane, Editura Cartier,

Chişinău, 1999.

3. Curs tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Liviu Constandache, Radu Vasile, Bucureşti, 2010.

4. Cursul „Utilizarea calculatorului personal; aplicarea tic în şcoală şi afaceri”

5. SIVECO Romania (2009) - Un ghid educaţional de utilizare a dreptului de autor -pentru cursul

Intel® Teach Program Essentials Course (suport CD)

6. Baban, A. -coord., Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si. Dumitru,

Ion Al., Dezvoltarea gandirii critice si invatarea eficienta, Editura de Vest, Timisoara, 2000

7. Muresan, P., Invatarea rapida si eficienta, Editura Ceres, Bucuresti, 1990

8. Pacurari, O., Tarca, A., Sarivan, L., Strategii inovative, suport de curs, Editura Sigma, Bucuresti,

Colectia Centrul Educatia 2000+, 2003

9. Prashnig, B., Learning Styles- Here to stay, Education Today, 2000

10.Prashnig, B., Don't teach me- let me learn! The learning Style of dropouts and at risk students, ,

Education Today, 1994

Siteografie:

1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturi_de_autor

2. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ghid:Drepturi_de_autor

3.. http://relatiipubliceinagentiadeturism.wikispaces.com/file/view/Utilizarea+dreptului+de+autor.pdf

Assumptions About Learning,

http://www.honolulu.hawaii.edu/intranet/committees/FacDevCom/guidebk/teachtip/assumpts.html

4. How to learn, http://www.howtolearn.com/personal.html

5. Learning Styles, http://www.berghuis.co.nz/abiator/lsi/lsiframe.html

6. Learning Styles, http://www.chaminade.org/inspire/learnstl.htm

7. What's YOUR Learning Style, http://www.usd.edu/trio/tut/ts/style.html

8. Teaching Tips, http://www.adm.uwaterloo.ca/infotrac/tipsheets.html

9. http://dppd.ubbcluj.ro/rojed/articol_1_1_6.pdf

10. http://www.ecomunitate.ro/upload/instruire/pdf/Modulul%201.pdf

64