Clădirea Wainwright

Chicago, Statele Unite

Arhitecți: Louis Sullivan Dankmar Adler

Grupul de arhitecți cunoscuți sub numele de “Şcoala de la Chicago” a avut parte poate de cea mai mare influență asupra evoluției arhitecturii din Statele Unite în secolul al XX-lea, iar Louis Sullivan este purtătorul unora dintre cele mai inovatoare designuri.

Între 1875 și 1910, grupul a găsit soluții la multe dintre problemele care se iveau în construcția de structuri înalte, în special dezvoltarea unor cadre de oțel care pot fi acoperite cu un strat de zidărie.Din punct de vedere tehnic, zgârie norii aplicau în mod rațional toate cunoștințele referitoare la construcțiile metalice, fiind dotați cu ascensoare care rezolvau circulația verticală.Perfecționarea rapidă din punct de vedere mecanic a ascensoarelor a făcut posibilă folosirea lor la aproape toate marile magazine, încă din 1870.Primul lift acționat cu aburi în Chicago a fost instalat în magazinul lui Charles B. Farwell pe 171 North Wabash Avenue în anul 1864.Acesta a fost înlocuit în 1870 de liftul hidraulic, primul de acest tip fiind construit și instalat de C.W. Baldwin în magazinul și depozitul Busby & Co pe strada West Lake.Aceste construcții au devenit forma cea mai originală a arhitecturii americane.Ele au fost construite, după unele momente de căutări, cu structură metalică, începând a fi dotate cu invenții de vârf ale epocii, precum iluminatul electric, telefonul lui Bell și poșta pneumatică.Școala de la Chicago este în opinia lui De Fusco „un corolar de cuceriri tehnice indiscutabile, de ambiții stilistice ce pornesc de la neoromanic și ajung la neodecorativ, de împerechere arhitectonico-inginerească, de extremă disponibilitate profesională, de dramatice frustrări pentru acei pentru care, nu fară accente veleitare, au încercat să concilieze arta cu această expeditivă și rezolută lume a afacerilor”.

Student Finaga Mihai 1 Grupa 26B

Cultura arhitectonică joacă un rol secundar și instrumental în Școala de la Chicago.Comanditarul este cel ce are rol de protagonist în detrimentul unui stil care este înscris în parametrii eficienței și a prestigiului social.Incendiul din 1871 care a distrus orașul Chicago a oferit ocazia de punere în practică a noilor tehnologii, iar reconstrucția făcută după planul regulator al lui Burnham și Bennet a oferit condiții propice pentru aplicarea plenară a tipicului sistem american de gândire abstractă și pragmatică.Astfel că au fost realizați zgârie-norii ce nu sunt o imagine arhitectonică în perspectivă ci un propriu mecanism unitar de proporții, “o stratagemă mecanică”, cum spunea Wright, utilă pentru a multiplica la maximum zonele cele mai valoroase ale orașului, deci o foarte rentabilă metodă de a revinde cu profit sporit suprafața originală a orașului.În viziunea lui Emilio Cecchi zgârie-norii “nu sunt o simfonie de linii și mase, de plinuri și goluri, de forțe și de rezistențe”, ci sunt “o operațiune de multiplicare aritmetică”, rezultată din lotizarea terenului și din repetarea nivelelor, ceea ce duce la apariția posibilităților de radicală transformare a tradiționalei scene arhitectonice, pe principii similare cu cele din industrie, încercându-se astfel punerea în acord a unui scenariu urban nou cu exigențele noii societăţi care făcea pași hotărâți pe calea industrializării.

Marele incendiu din 1871 s-a dovedit a fi o binecuvântare pentru orașul Chicago.Nicicând arta și arhitectura nu au avut la fel de mult de câștigat în Statele Unite.Flăcările au măturat un mare număr de clădiri urâte, mult mai multe decât cele cu valoare arhitecturală, pierdute în urma dezastrului.Clădirile comerciale rezistente la foc, care au apărut imediat într-un volum imens, grupate într-o structură urbană simplistă dar eficientă, au modernizat în asemenea măsură orașul încât el a depăşit imediat din punct de vedere economic și social toate orașele de pe coasta de est, dezvolate încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea.Din punct de vedere constructiv Școala de la Chicago aduce ca noutate utilizarea la o scară nemaiîntâlnită a structurilor metalice.Dar folosirea la construcții a metalului nu reprezentă, nici pentru americani, o noutate absolută.Preluând tehnicile europene americanii au început să utilizeze metalul în construcții din 1843, când Frederick Letz a deschis o topitorie pentru producerea detaliilor ornamentale.The Union Iron Works înființată la Bouton și Hurlbert în 1852, părea să fie prima producătoare de elemente de structură, deși utilizarea lor era limitată.Constructorii New-Yorkezi au folosit pentru prima dată elemente metalice la primul etaj al unei fațade la o clădire construită în 1843.O tehnică similară apărea la Chicago în 1848.Clădirea de birouri denumită Line Block, nu a fost ridicată mai târziu de 1852, cu pereții de zidărie și cu coloanele metalice la interior.A fost demolată în 1963, cu toate că era considerată ca fiind una din cele 4 clădiri care au rezistat marelui incendiu.

Deși fațadele metalice erau destul de comune la Chicago, ele au început să-şi piardă din popularitate spre sfârșitul anului 1860, când arhitecții s-au întors la zidăria pentru faţadele magazinelor şi construcţiilor oficiale.Problemele ridicate în faţa maeştrilor de la Chicago au fost două.În primul rând rezolvarea problemelor tehnico financiare:cum să se folosească metalul astfel încât o clădire înaltă să fie cât mai uşoară, cum să se execute fundaţiile în terenul mlăştinos al oraşului Chicago, cum să se asigure cu maximă eficienţă iluminatul natural şi artificial, aerisirea, încălzirea şi circulaţia verticală mecanică.A doua problemă, neesenţială era cea de estetică:cum să fie exprimată, cu minimum de efort financiar, structura metalică în exterior şi cum să fie unificată compoziţia folosind proporţiile, scările grafice, ritmurile şi ornamentele corespunzătoare.

Una dintre cele mai prestigioase şi elegante construcţii comerciale din Chicago a fost blocul de şase etaje al companiei American Express, construit între anii 1872 şi 1873 de către H.H. Richardson împreună cu asociaţii săi.Sarcina totală a acoperişului era împărţită între zidăria

Student Finaga Mihai 2 Grupa 26B

portantă şi coloanele metalice interioare.Din punct de vedere funcţional clădirea avea ferestre largi, generos luminate. Având aproape înălţimea traveei.Scheletul interior permitea o relativă libertate în dispunerea birourilor.Dar faţada principală, cu o înaltă mansardă iluminată prin lucarne, era supraîncărcată cu o ornamentaţie istoricistă, cvasi-gotica.Era clar că arhitecţii începuseră să înţeleagă problemele tehnice ridicate de clădirile înalte de birouri, dar nu şi pe cele estetice.Opera lui Richardson a făcut ca arhitectura din capitala Middle West-ului să sufere mutaţii majore prin folosirea de largi deschideri, de orizontale ce confereau pereţilor goi asprime, prin cornişe subţiri, prin tratarea picturală şi nu plastică a suprafeţelor, prin absenţa ornamentelor, şi avea să capete o profundă influenţă asupra lui Louis Sullivan.

Louis Sullivan s-a născut în Boston, Massachusetts fiul al unui irlandez, Patrick Sullivan și al unei elvețiene, Adrienne List, care au emigrat în Statele Unite în anii 1840 târzii.Crescut într-o familie multi-etnică și multi-culturală, tânărul Louis Sullivan a învățat numeroase și diverse lucruri bazate pe calitățile sale native, așa cum sunt desenul, grafica, cântatul la mai multe instrumente muzicale, dansuri clasice și populare, supraviețuirea în condițiile viații de la țară și a celei urbane.Era prolific și fluent în engleză, franceză, germană, irlandeză și alte limbi galice.Toate acestea, manifestate pe un fond puternic orientat artistic, l-au făcut să fie extrem de independent, știind încă de la vârsta de 11 ani că va urma să devină arhitect.În timpul cât a fost în liceu, Sullivan a fost un elev al profesorului Moses Woolson, a cărui influență educativă s-a exercitat de-a lungul întregii sale vieți.După absolvirea liceului înaintea generației sale, la vârsta de 16 ani, și după ce trecuse nenumărate examene severe de capacitate și diverse baterii de teste, a intrat la școala de arhitectură a Massachusetts Institute of Technology, singura instituție de învățământ superior din Statele Unite care oferea atunci astfel de specializare.După numai un an, dezamăgit să constate că facultatea de arhitectură a MIT, care copia programa de învățământ a École des beaux-arts de Paris, se axa pe studiul exclusiv al arhitecturii anticilor, Renașterii, barocului, clasicismului și academismului, părăsește studiile, se mută la Philadelphia, Pennsylvania și își găsește singur serviciu la firma arhitectului Frank Furness.

Student Finaga Mihai 3 Grupa 26B

Intrarea principală este bordată de elemente Ferestrele “Chicago”:un cadru de fereastră cu două bucăţi decorative Art Nouveau de geam ce glisează pe cercevele dispuse de o parte si de alta

Louis Sullivan a încercat să realizeze o operă în care elementele de limbaj arhitectural să fie clare, explicite, inteligibile, iar volumele să fie vibrate, animate.El a aspirat către a conferi proiectelor sale smnificatie şi valori atât pur arhitecturale cât şi subiective, decodificabile în limbaj social, cu intenţia de a implica şi ele autentica viaţă a poporului.Figură complexă, veritabil om de cultură, într-o Americă aculturală, Sullivan, a intrat în 1879 în biroul lui Adler devenind din 1881 asociat al acestuia.A realizat o operă în care edificiul a devenit un organism unitar, o figură urbană care se inserează în spaţiul urban neintrerupandu-i continuitatea.În opera sa structura internă preia funcţiunea portantă a pereţilor care devin simple diafragme transparente pe care decoraţia le împlineşte.Argan considera că Sullivan a realizat în “centrele citadine americane, unde totul este în mişcare, ...edificii ce nu întrerup mişcarea oraşului, o arhitectură care nu opreşte şi nu segregheaza ci filtrează şi intensifică viaţa.Arhitectura sa nu e concepută în funcţie de urbanism, ci este chiar produsul unei proiectări urbane”.Principiile pe care Sullivan le enunţase în “The Tall Office Building Artisticaly Considered” din 1896 îşi găsesc matura împlinire în Guaranty Building din Chicago, operă ce marchează un moment de apogeu al creaţiei sale.Imobilul de 13 etaje are o decoraţie în care ornamentul, aşa cum spunea Sullivan “este aplicat în aşa fel încât să apară aşa cum este...ca un element binefăcător ieşit din însăşi substanţa materialului”.

Student Finaga Mihai 4 Grupa 26B

În 1972 Clădirea devine unul dintre reperele oraşului Chicago Decoraţia de la cornişa superioară

Sullivan considera arhitectura o emanaţie a unei forţe vitale etern, crezând că natura se manifestă în artă graţie structurii şi ornamentaţiei:”în natură toate lucrurile au o structură - cu alte cuvinte, o formă – care ne arată ce sunt şi cum se deosebesc de celelalte lucruri...Forma ascultă întotdeauna de funcţiune:aceasta e o lege...Acolo unde funcţiunea nu se schimbă, nici forma nu trebuie să se schimbe”.Celebrul său slogan “forma urmează funcţiunii” şi-a găsit expresia profundă în cornişa concavă de la Guaranty Building.Considerând arhitectura “nu o simplă artă...ci o manifestare socială”, criticând acut contradicţiile Şcolii de la Chicago, Sullivan, din motive de exigenţă ideologică, nu s-a putut adapta, devenind izolat, carieră sa intrând în declin după despărţirea de Societatea Adler.În următoarele două decenii de viaţă, aproape uitat, a construit edificii minore în centre rurale, dar în care căutările lui ajung la înalte forme de rafinament decorativ.Lewis Mumford spunea despre Sullivan că a fost “Whitmanul arhitecturii americane...poate primul care a dobândit întreaga conştiinţă a legăturilor care-l unesc cu pământul său, cu epoca şi civilizaţia sa şi a putut să asimileze în întregime învăţămintele secolului său.”

Clădirea Wainwright este realizată de către arhitect între anii 1890-1891, şi poate fi considerată primul zgârie-nori adevărat.Ea combină inovaţiile inginerilor cu cele ale arhitecţilor pentru a creea o clădire ce anunţă viitorul, şi a cărei faţadă reflectă ideile contemporanilor săi.Clădirea a fost construită la comanda învestitorului Ellis Wainwright, care avea nevoie de un

Student Finaga Mihai 5 Grupa 26B

spaţiu administrativ pentru a gestiona ascociatia berarilor din St. Louis.Acesta a fost cea de a două comandă pentru o clădire înaltă primită de către Adler şi Sullivan.Parterul clădirii trebuia să găzduiască spaţii comerciale accesibile de la stradă, iar cel de-al doilea etaj era ocupat de birouri care să fie uşor accesibile publicului.Etajele superioare erau destinate birourilor asociaţiei, ele luând forma unor cubical-uri.Ultimul etaj avea o funcţiune tehnică, aici fiind incluse rezervoare mari de apă.Elementele esenţiale ale structurii sunt mascate cu atenţie sub proporţiile neoclasice şi decoraţiunile organice.În ele se văd educaţia de la Beaux-Arts şi înclinaţia către mişcarea Arts and Crafts.În ciuda tuturor inovaţiilor aduse structurii, Clădirea Wainwright este fundamental tradiţională.

Decorațiunile se rezumă la panouri de teracotă sculptate Coloanele din ferestre sunt aduse in față, și au aplicate pe fațadă sub ferestre în cinci benzi rolul de a camufla cadrul din metal al clădirii

Primele două niveluri formează o plintă proiectată după proporţiile clasice, iar nivelurile superioare sunt retrase faţă de plintă accentuând senzaţia de înălţime.Una dintre caracteristicile clădirilor Şcolii de la Chicago este repetivitatea nişelor ferestrelor de la etajele cu design similar, care creează impresia de unitate la nivelul etajelor superioare.Această impresie este accentuată de benzile de panouri decorative amplasate sub ferestre.

Student Finaga Mihai 6 Grupa 26B

Dispunerea ornamentelor pe clădire continuă să creeze controverse.Puriştii susţin că într-o clădire cu adevărat modernă exteriorul ar trebui să reflecte caracteristicile structurii, iar aspectul exterior al unei structuri cu multe inovaţii tehnologice ar trebui să fie simplu.De altfel Sullivan susţine şi el acest lucru:„Pot spune că va fi de mare importanţă pentru binele nostru estetic dacă vom putea trece total peste folosirea ornamentelor pentru un bun număr de ani, în aşa fel încât gândirea noastră să poată să se concentreze în mod intens asupra producţiei de construcţii cu forme frumoase şi plăcute în nuditatea lor”.În cazul clădirii Wainwright el rămâne însă fidel principiilor şcolii de la Beaux-Arts.

Sullivan susţinea că planul de bază pentru clădirea Wainwright a fost schiţat în trei minute.Poate este o exagerare, însă conceptul de ansamblu nu este complicat.O serie de niveluri identice dispuse pe un soclu.Benzile de ferestre prezintă panouri situate în adâncime faţă de stâlpi.Colţurile clădirii prezintă coloane voluminoase, iar construcţia este decorată cu o cornişă bogat ornamentată cu forme sculptate inspirate de natură, în stil Art Nouveau.Sullivan nu vedea nicio contradicţie între căutarea unei structuri adevărate şi ornamentaţii.Declară chiar că aceste coonstructii trebuie să satisfacă „nevoile ochiului pentru o distracţie care să inspire”.Designul clădirii se bazează pe motivul recurent al ferestrei încadrate de două coloane simple cu un panou decorat în partea de jos.Aceasta permite clădirii să fie citită atât pe verticală cât şi pe orizontală.Tensiunea creată dă astfel impresia de monumentalitate.Clădirea Wainwright este aşezată pe un cadru de oţel standard, aşa cum a fost conceput de Jenney, care, complementat de invenţia lifturilor, afacut posibilă construirea de clădiri înalte.Sullivan scria că adevărata expresie a exteriorului artistic al unei clădiri trebuie să fie dată de cadru, dar în cazul clădirii Wainwright aspiraţiile sale sunt contrazise.Sunt de două ori mai multe coloane şi stâlpi decât grinzi din oţel, determinându-i pe unii critici să declare că Sullivan a creeat o faţadă falsă.În plus, se poate spune că, separând învelişul de zidărie de cadru, prin aducerea acestuia în faţa cadrului, unitatea teoretică a structurii este întreruptă, deşi, bineînţeles acest lucru nu este vizibil.

Detalii ale decorației din teracotă Decorație din teracotă

La numai doi ani după finalizarea clădirii Wainwright, Sullivan declara că neoclasicismul întoarce cursul arhitecturii americane înapoi cu cincizeci de ani.Remarca era făcută în contextul succesului stilului Beaux-Arts al designului rivalului său Daniel Burnham, prezent la Expoziţia Universală de la Chicago.Daniel Burnham îi încuraja pe designerii clădirilor înalte de birouri să mascheze inovaţiile aduse structurii cu faţade clasice.Sullivan însuşi fusese acuzat că făcuse exact acest lucru la clădirea Wainwright, dar de atunci mulţi arhitecţi americani fuseseră

Student Finaga Mihai 7 Grupa 26B

influenţaţi de lucrarea lui Charles Mulford „Modern Civic Art of The City Made Beautiful”.Mişcarea The City Beautiful intenţiona să îmbogăţească centrele oraşelor cu clădiri monumentale care să le pastişeze pe cele contruite în Europa secolului al XIX-lea.

Istoricul Carl W. Condit descrie clădirea Wainwright ca fiind o „clădire puternică, cu o bază viguroasă, pe care se susţine un ecran cu o imagine vie de ascensiune”.Ea este un model de arhitectură sensibilizată şi adaptată nevoilor funcţionale ce au predominat căutările Şcolii de la Chicago, o îmbinare între funcţionalismul American şi estetica Beaux-Art-istă.

Bibliografie:

- Anthony Hassell, David Boyle, Jeremy Harwood :MODERN ARCHITECTURE (Art in Detail) 2008-Kenneth Frampton: MODERN ARCHITECTURE:A CRITICAL HISTORY 2007-Sorin Vasilescu: ISTORIA ARHITECTURII MODERNE 1993- Lewis, Michael J.: LOUIS SULLIVAN AFTER FUNCTIONALISM 2001- Leland M. Roth: AMERICA BUILDS: Source Documents in American architecture and planning 1983- Carl W. Condit: THE CHICAGO SCHOOL OF ARCHITECTURE: A History of Commercial and Public Building in the Chicago Area 1998-W.H. Jordy: AMERICAN BUILDINGS AND THEIR ARCHITECS 1972

Student Finaga Mihai 8 Grupa 26B