Introducere

Actualitatea temei investigate. Violența în familie a crescut alarmant în contextul unei societăţi

generatoare de nemulţumiri și frustrări ce oferă premisele unui comportament violent. Comportamentul

agresiv a fost studiat îndelung de multe persoane, care au încercat sa găsească cauzele și chiar să prevină

diferitele stări cauzatoare de agresivitate. Conform definiţiei date de dicţionarul explicativ al limbii

române, agresivitatea este „un comportament distructiv și violent orientat spre persoane, obiecte sau spre

sine”. Există și o agresivitate calmă, nonviolenţa dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă,

ostilitate, punere în primejdie sau chiar distrugere. Agresivităţii i-a fost acordată o origine ereditară sau

instinctivă , dar această teză a fost contrazisă, observându-se că agresivitatea este un rezultat al învăţării,

al modelării comportamentului în funcţie de mediul de dezvoltare.

Violența în familie îşi are originea în structura socială, în tradiţii, obiceiuri și mentalităţi care

subînţeleg superioritatea bărbatului asupra femeii. Există o serie de factori agravanţi ai manifestărilor

violente în familie, cum ar fi mutaţiile intervenite la nivelul relaţiilor intrafamiliale, apariţia unor puternici

factori de deteriorare a raporturilor dintre parteneri - starea de stres, creşterea consumului de alcool,

infidelitatea, gelozia. Un factor des întâlnit în ultima perioadă îl reprezintă proliferarea violenței prin

mijloace mass-media, precum și atitudinea de indiferență a opiniei publice față de comiterea actelor de

violență în familie.

În general, suntem atât de duri, agresivi, nerăbdători în nişte situaţii atât de simple, neimportante,

situaţii în care poţi să te comporţi altfel. Majoritatea dintre noi ne comportăm ca nişte surzi și orbi,

admitem și nu reacţionăm în situaţiile când suntem supuşi violenței sau chiar și atunci când suntem

agresaţi. Problema este că noi nici nu conştientizăm că foarte des suntem victime ale diferitelor forme de

violență. Motivul poate ar fi că nu suntem informaţi, nu cunoaştem, și, în rezultat, situaţia este cea care

este.

Altfel spus, există viața cu acte violente, acceptăm violența ăi, inconştient, o promovăm. Abuzurile,

violența sunt tratate ca probleme secundare, neluându-se în consideraţie că ele influenţează viitorul

societăţii. Este necesar de înţeles importanța abordării problemei violenței asupra femeii care urmează a fi

integrată în contextul vieţii sociale. Sunt o mulţime de consecinţe negative, ale violenței asupra femeii:

izolare; neîncredere, nelinişte; productivitate scăzută; probleme de ordin psihic, emoţional, consum

abuziv de alcool, drogare. Se pot observa o serie de efecte negative și asupra societăţii în general pentru

ca de bunăstarea fiecărui individ în parte depinde bunăstarea societăţii: mărirea criminalităţii, perpetuarea

violenței din generaţie în generaţie, familii destrămate, divorţuri numeroase.

Pe plan mondial Violenţa domestică deţine 25% din totalul infracţiunilor violente. Doar 5% din

atacurile violente asupra femeilor sunt raportate la Poliţie si mai puţin de 1% sunt pedepsite. Violenţa

domestică e mult mai des întâlnită decât violenţa pe stradă sau la locul de muncă. Peste 90% dintre

3

agresori sunt bărbaţi, 82% dintre abuzatori sunt cunoscuţi ai victimei, iar 19% sunt chiar rude, 85% dintre

violatori sunt bărbaţi, cunoscuţi ai victimelor, 61% dintre violuri sunt comise în casa cuiva, de regulă a

victimei.

1 din 7 femei sunt violate de către soţii lor, 78% din cazurile de viol sunt achitate, 70% dintre femei

au fost hârțuite sexual într-un anumit moment al vieţii lor .

1 din 11 femei au fost violate, iar 1/3 la prima lor întâlnire, 1 din 2 fete vor fi victimele unei forme

de abuz sexual înainte de a împlini 18 ani . In S.U.A., la fiecare 6 minute o femeie este agresată sexual,

iar în Canada la fiecare 4 minute.

În Europa, prevalenţa violenţei domestice între celelalte forme de infracţiuni ale căror victime sunt

femeile este de 14% (Moldova) și de 58% în Turcia.

Un studiu întocmit de Banca Mondială arată că 20% din totalul bolilor de care suferă femeile şi

fetele cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani din multe ţări ale lumii se datorează violenței domestice.

Violenţa domestică este o problemă globală, cu care se confruntă toate ţările lumii, bine camuflată

și deghizată prin intermediul multor reprezentări greşite despre rolul tradiţional al bărbatului și al femeii

în familie și în societate. Violenţa domestică apare ca urmare a lipsei de cultură, a perceperii eronate a

valorilor familiale şi sociale, fie a neglijării lor.

Este necesar să înţelegem care este rolul negativ al violenței ca fenomen social, să ne conştientizăm

comportamentul și să tindem spre schimbare, îmbunătăţire, să nu acceptăm molestarea, să nu ignorăm

atacurile verbale sau învinuirile, să fim mai sensibili, să nu toleram și să perpetuăm violența.

Motivul pentru care violența domestică constituie tema acestei analize este și creşterea frecvenței

acestor cazuri apărute în societatea noastră. Conform afirmaţiei făcute de Gelles și Staus 1 „este mult mai

probabil ca o persoană să fie lovită sau ucisă în propria familie, de un alt membru al familiei, decât

oriunde altundeva, de oricine altcineva”.

În timp ce multe țări se axează pe controlul violenței stradale, nu trebuie omis faptul că femeile pot

deveni victime în propriile lor case.

Violența domestică se poate manifesta împotriva oricui, însă, de cele mai multe ori, bărbaţii

abuzează de partenerele lor de viață. Tot mai multe femei sunt atacate verbal fiindu-le inoculate

opresiunea, mania, teama și lipsa de încredere în sine. Numărul bărbaţilor agresaţi verbal reprezintă o

mică fracţiune comparativ cu numărul femeilor.

Femeile sunt expuse violenței în permanență, indiferent că e vorba de familie, de locul de muncă

sau de o banală plimbare în parc. Violența nu ține numai de statistici, este un fapt real care se desfăşoară

într-o societate ce este încă axată pe agresiunea bărbaţilor asupra femeilor.

Gradul de investigare a temei. Pentru a realiza o investigaţie multilaterală a temei propuse şi a

dezvălui esenţa categoriilor de drept constituţional utilizate în teză, am apelat la lucrările mai multor

1 Pop, Luana Miruna(coord.), „Dictionar de politici sociale”, ed. Expert, Bucuresti, 20014

cercetători din Republica Moldova şi nu numai, precum şi de acte legislative şi normative din Republica

Moldova.

Acestea şi multe alte lucrări studiază impactul violenței domestice, care deşi este foarte agravant

este şi actual societăţii noastre, fiind totodată şi destul de important de studiat.

Baza teoretico-metodologică. Pentru a îndeplini obiectivele propuse şi a investiga violența

domestică cât mai bine am folosit în calitate de metode de lucru metoda comparativă, statistică şi

teoretică.

Scopul lucrării constă în analiza aspectelor asistenței ale fenomenului de violență domestică.

Obiectivele lucrării:

O1. Delimitarea conceptuală a violenței domestice

O2. Identificarea factorilor care au dus la apariția violenței domestice

O3. Analiza cadrului legal național și internațional privind problematica violenței domestice

O4. Analiza consecințelor violenței domestice

O5. Analiza metodelor și tehnicilor de lucru cu victimele supuse violenței domestice.

Teza de licenţă : ”Aspecte asistențiale ale fenomenului de violență domestică” este constituită din

introducere, două capitole, concluzii și bibliografie.

În primul capitol intitulat „Trăsături generale ale violenței domestice”, am definit conceptul de

violență domestică, factorii care au dus la apariția violenței domestice precum şi elucidat cadrul legal din

Republica Moldova privind problematica violenței domestice.

În capitolul doi „Combaterea violenței domestice” am descris principalele consecințe ale violenței

domestice, am enumerat principalele metode și tenici cu lucrul a asistenței sociale cu victimele supuse

violenței domestice.

Concepte cheie: familie, abuz, violența conjugală, violența în familie, protecția familiei, agresiune

domestică, adăpost social etc.

5

CAPITOLUL I : TRĂSĂTURI GENERALE ALE VIOLENȚEI DOMESTICE

1.1 Delimitări conceptuale ale violenței domestice

“...respectarea drepturilor omului trebuie să

facă parte din educaţia globală şi din

demnitatea omului, iar toate aspectele

violenţei fizice sau mintale împotriva

persoanei umane constituie o violare a

drepturilor sale "

Parlamentul European, Rezoluţie,

11 iunie 1986

„Filozofii care au dezvoltat o reflecţie sistematică asupra raportului dintre individ şi societate au

abordat, într-un fel sau altul, problema violenţei şi a aparenţei acesteia la natura umană. Aristotel, a

considerat că omul este „o fiinţă socială”, întrucât posedă din natură două trăsături definitorii: limbajul

articulat şi sentimentele morale Hobbes, a susţinut că natura omului este violentă şi animalică.

Prin natura sa omul este mai degrabă o fiară decât o fiinţă raţională, afectele şi instinctele îl domină

şi îl determină să vadă în semenii săi simple mijloace pentru atingerea scopurilor imediate sau de lungă

durată, menite să-i asigure conservarea, bunăstarea sau vanitatea. Natura umană nu este deloc sociabilă,

ori de câte ori doi indivizi doresc acelaşi lucru, ei devin duşmani, pentru că sunt în mod natural egali, atât

în privinţa facultăţilor trupului, cât şi a facultăţilor spiritului.”

Violenţa domestică este un tip de abuz emoţional, fizic şi sexual produs de un membru al familiei,

de obicei de partener. Definiţiile violenţei domestice sunt utile în primul rând cercetătorilor şi

profesioniştilor, pentru a putea identifica şi clasifica fenomenul şi pentru a orienta o abordare terapeutică

în cadrul serviciilor de specialitate. Definiţiile surprind obiectivitatea unui fenomen, manifestarea lui,

indiferent de cultură. La nivelul mentalităţii funcţionează mai degrabă „mituri” decât definiţii. „Miturile”

pot avea o parte de adevăr dar cel mai adesea identifică în mod eronat, o relaţie pozitivă cu o relaţie

cauzală. Exemple de „miturii” :

violenţa domestică este un fenomen izolat;

violenţa domestică apare numai la anumite categorii sociale;

victima îl provoacă pe atacator, în consecinţă merită să fie abuzat(ă);

orice cuplu are probleme şi conflicte;

abuzatorul este o persoană bolnavă psihic iritat şi agresiv tot timpul;

alcoolul şi problemele maritale sunt cauza violenţei domestice;

bărbatul violent nu se poate controla;

o femeie oricând poate să îşi părăsească soţul, numai să dorească acest lucru;

6

victimele exagerează abuzul.

Se numeşte „violenţă domestică” orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între

membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul

accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot

duce la moartea unuia dintre parteneri. Funcţia principală a familiei, a părintelui este protejarea familiei,

aceasta însă este de cele mai multe ori neglijată în familile unde predomină violenţa domestică. Având în

vedere că familia, reprezintă „celula de bază a societăţi” măsurile de protecţie în cazul violenţei trebuiesc

conştientizate mai ales la nivelul comunităţii, astfel încât să se minimalizeze violenţa faţă de cei mai slabi

membri ai familiei şi anume femeile, bătrâni şi copii.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă

şi deschisă mediului social: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este evidentă izolarea socială a

acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi în acelaşi timp un sentiment de ruşine şi culpă

care le face să se izoleze. Soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora

să-şi poată mărturisi suferinţa şi eventual să poată primi un sprijin. Pe de altă parte, bărbaţii violenţi au ca

şi caracteristici de personalitate lipsa abilităţilor şi a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenţi, a

comunica, în mediul intim al căminului, devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme

ce, la locul de muncă rămâne o rutină de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor

de serviciu.

În spaţiul privat al căminului nu există locuri sigure în care victimele să se poate proteja,

refugiindu-se în momentele dificile. Agresorul are un control total asupra lor ceea ce va amplifica

aspectul de terorizare şi de neputinţă a victimelor.”

În descrierea violenței domestice, punctul de plecare îl poate constitui, definiţia generală a

violenței:2 „utilizarea forţei și a constrângerii de către un individ, grup sau clasă socială în scopul

impunerii voinţei lor asupra altora” sau3 „conduita și atitudine care constau în contragerea fizică sau

psihică exercitată de unele persoane asupra altora pentru a le impune voinţa, opresându-le” Violența

domestică este definită în acelaşi dicţionar ca fiind „ansamblul conflictelor din grupul marital care au ca

efect maltratarea partenerului”. Acest mod de definire face referire la violența fizică în mod prioritar,

ignorând celelalte forme de violență. S.M. Rădulescu definea violența conjugală ca4 „orice formă de

agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva unui membru al căminului familial, unei rude de sânge

sau contra altor persoane din mediul familial”

Prin violența asupra femeilor se înţelege orice act de violență bazată pe diferența de sex care are

drept rezultat sau poate conduce la vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală sau psihologică a femeilor,

inclusiv ameninţarea cu astfel de acte, cu constrângerea sau lipsirea arbitrara de libertate, chiar dacă

2 Zamfir, Vlasceanu, „Dicționar de sociologie”, ed. Babel, București, 19983 Schiopu, Ursula(coord), „Dicționar de psihologie”, ed. Babel, București, 1997, pg 7214 Rădulescu, S.M, „Sociologia violenței (intra)familiale”, ed. LuminaLex, București, 2001

7

acestea apar în viata publică sau privată. (Conform Declaraţiei de la Beijing, din cadrul cele de a Patra

Conferinţe Mondiale a Femeilor, septembrie 1995).

Localizarea violenței în contextul relaţiei de familie introduce termenul de putere, respectiv de

putere diferenţiată a bărbatului față de femeie. Se numeşte "violența în familie" orice act vătămător, fizic

sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua multe

forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni și familie, ameninţări și

atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Abuzul, agresivitatea, violența tind

să graviteze în jurul relaţiilor în care diferenţele de putere sunt foarte mari. Max Weber defineşte puterea

ca: „abilitatea de a controla comportamentul altora, cu sau fără consimţământul acestora”. Această

definiţie introduce o altă noţiune și anume aceea de control în relaţie, care este definită ca „puterea unuia

în raport cu neputinţa altora”. După Luana Pop5, violența domestică implică o manifestare de putere, în

mod compensatoriu, din partea unor indivizi care se simt mici și neînsemnaţi în alte cercuri, ajungând să

refuleze în contextul unor relaţii protejate, în cadrul cărora puterea le este legitimată, prin atribuirea unor

poziţii și roluri în relaţie. Violența domestică este explicată de izolarea socială, pe care o generează ca

efect imediat al instalării unor comportamente violente în interiorul familiei.

Din punct de vedere juridic, violența caracterizează folosirea forţei sau autoritării personale pentru a

produce un prejudiciu sau o vătămare a integrităţii personale. Violența în familie reprezintă 6„orice

acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie, împotriva altui membru al

aceleaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”. De

prevederile legii beneficiază și persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi

(concubinii) sau dintre părinţi și copil, dovedite pe baza anchetei sociale.

Conform dicţionarului de psihologie violența 7 „ține de nivelul de reactivitate al sistemului nervos

dar mai ales de structura caracterială, de lipsa de stăpânire de sine, de impulsivitate, de slaba

organizare a vieţii psihice, de lipsa autocontrolului sau insuficiența reacţiilor emotiv-impulsive, de emoţii

puternice, de conştiinţă de sine dilatată, de forţă brută needucată, de lipsa de morală”

Psihologii încearcă să înţeleagă abuzarea femeii analizând pe de o parte, caracteristicile individuale

ale femeilor și bărbaţilor, axându-se pe cercetarea trăsăturilor de personalitate, mecanismelor defensive

interne și, pe de altă parte, pe prezența unei afecţiunii mentale sau psihopatologice. Din perspectiva

psihologică, la un moment dat, agresorii erau caracterizaţi ca infantili, lipsiţi de controlul impulsurilor, în

timp ce femeile erau caracterizate ca masochiste, paranoice sau depresive. Psihologii Snell și Gayford

susţineau că femeile erau considerate indirect răspunzătoare de brutalitatea bărbatului. Ca mame au fost

considerate responsabile de tulburările psihice ale fiului, iar ca soţii responsabile pentru provocarea

situaţiilor în care bărbatul uzează de violență.

5 Pop, M.L., Dictionar de Politici Sociale, Ed. Exveit, Bucuresti, 20026 Legii Republicii Moldova nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie din 1 martie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 55-56, art. 178)7 Schiopu, Ursula(coord), „Dictionar de psihologie”, ed. Babel, Bucuresti, 1997, pg 722

8

Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este aceea formulată de

Stark și Flitcraft: ”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în

trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de

domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor

care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute

la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra

banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de

îngrijire şi protecţie”

Formele şi efectele violenţei domestice.

„Violenţa este o realitate multidimensională, care poate fi abordată din perspective diferite (istorică,

sociologică, biologică, anropologică şi psihologică). Din perspectivă psohologică şi socială, violenţa

domestică se manifestă, cu diferenţe culturale, în toate societăţile. Agresivitatea este utilizată ca mijlic de

reglare a relaţiilor de putere în diferite spaţii private. Natura umană are, fără îndoială, potenţialul de

agresivitate în structura sa. Viaţa modernă a rafinat însă manifestările ei şi a adus în domeniul acesta

forme noi legate de realităţiile prezentului: violenţa fizică, violenţa psihică, violenţa sexualaă violenţa

prin Internet, traficul de fiinţe umane.”8

Violenţa fizică este „nucleul” dur al violenţei, în care sunt incluse faptele cele mai grave: omorurile

voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile şi rănirile voluntare grave.

„Tradiţia şi realitatea „prezentă” ne spun că femeile, copii şi bătâni sunt „victime preferate” datorită

capacităţi lor reduse de a se apara; ei nu fac faţă forţei fizice masculine. Femeia este asociată cu

înşelaciunea, iar literatura şi discursul religios au fixat adesea o imagine negativă a femeii, care justifică

suspiciunea şi frica bărbatului faţă de femeie. Cei mici şi slabi au fost întodeauna victime potenţiale. A

existat şi încă există o pedagogie cu intenţi educaţionale acceptate atat în familie, cât şi în instituţii.

Bătutul cu palma, cu rigla, şi trasul de păr, şi mai ales de urechi, au fost instrumente pedagogice larg

răspândite, practici admise şi au făcut cariera ca stil educaţional şi expresie a autorităţii adultului.

Rolurile de victimă şi de agresor pot fi transgresate şi în închisorile de femei unele care şi-au ucis

soţii dupa ani întregi de suferinţă. În 1999, s-a constatat în urma unei cercetări că 41% dinte femei şi 60%

dintre bărbaţi au fost abuzaţi fizic în copilărie şi 25% dintre femei şi 26% dintre bărbaţi au fost martori în

copilarie la abuzuri fizice şi violenţa în relaţiile părinţilor lor. Pălmuirea, bruscarea şi împingerea au fost

declarate de către 48% dintre femei, iar lovirea cu pumnul sau cu obiecte, bătaia severă, sunt raportate

familiei.

Vedem deseori la televizor femei bătute de parteneri de viaţă, din cauza că nu au cumpărat băuturi

alcoolice, că mâncarea gătită este prea rece sau nu le place, că de ce nu este acasă când el vine de la

8 Ferreol G. şi Neculau A, 2003,Violența-Tratate psihosociale, Iași p. 489

serviciu, etc. Gluma ironica „pe femeie să o bați ori cum, pentru ca ea ştie de ce” nu a apărut din senin

pentru că se pare că „iubirea” dintre bărbat şi femeie coexistă cu violenţa.”9

Ruşinea sau teama de alte bătăi le îndeamnă pe multe femei să suporte, în continuare, pumni grei ai

soţului şi să-şi fardeze apoi în fiecare dimineaţă ochii învinetiţi. Traumatizată de ideea alungării în stradă,

cu copiii după ea, îngrozită de perspectivele sumbre ale unei vieţi fără un sprijin financiar, fără a avea

credinţa că poate să-şi decidă soarta, femeia ajunge să se resemneze şi să se complacă în starea

conflictuală de care se simte vinovată.

Violenţa psihică poate fi teroarea şi stresul în care trăiesc ceilalţi membri ai familie, dar şi cea mai

puţin observabilă şi mai puţin mărturisită. Printre cele mai grave forme de violenţă domestică, care au

repercusiuni nefaste asupra dezvoltării psihice ale victimei, se numără abuzul psihologic, cum ar fi

izolarea forţată, umilirea, şantajul, lipsirea de ajutor financiar şi ameninţarea cu bătaia sau rănirea. În

acelaşi timp, violenţa verbală este la fel de greu de suportat, o vorbă grea doare, de multe ori, mai mult

decât o palmă.

„În condiţiile contextului actual al conceptelor ce au apărut şi care cotribuie la înţelegerea

fenomenului violenţei, dincolo de cea fizică, ce mai cunoscută şi investigată, se poate spune că este

violenţa psihologică - manifestare a „violenţei perverse” în cotidian. Ea se exprimă prin distrugerea

morală a victimei; există în familie adesea, dar este fie negată, fie banalizată, fie redusă la o simpla relaţie

de domonare.

Maria France Hirigoyen, consideră că „violenţa psihologică poate ucide sau umili fară să-ţi

murdareţti mâinile pentu ca una din marile bucuri ale vieţi este cea de a ne umili semenii.” Violenţa

psihologică este un tip de violenţă ce este agravată de societatea conteporană, dar ea a existat şi în trecut,

fiind un tabu. Violenţa fizică care are o istorie mai largă în câmpul conştinţei şi cunoaşteri umane şi ca

atare, are un prestigiu social mai mare. Legea cu greu poate, astăzi, introduce în domeniul ei referinţele

care nu au vizibilitate.

Urmele, în cazul violenţei fizice, se văd cu spitalizare adesea, analize, experize, tratamente.

Oamenii însă acordă o mare imortanţă violenţei fizice, pentru că modelul medical încă rezistă, deşi

paradigma modernă a violenţei impune modelul psihosocial, mai larg, ce include variabilele extrem de

importante cum sunt educaţia, religia, cultur. Violenţa domestică psihologică, care se manifestă în spaţiul

privat, al cooabiturii cotidiene, li s-au acordat mai puţină importanță „ea” fiind medicalizată tradiţional.”10

Violenţa sexuală 11„Interpretările psihananliste, dominaţia masculină nu mai este pusă sub semnul

întrebarii ci dimpotrivă, dominaţia masculină a constituit o preocupare importantă a unor sociologi de

mare anvergură”. 12„Sexismul şi societatea patriarhală nu mai sunt concepute drept cauze principale ale

9 Ibidem p. 50-51 10 Ferreol G. şi Neculau A, 2003,Violența-Tratate psihosociale, Iași p. 4911 Bartky.S, 1990,Feminity and domination.Studies in the phenomenology of operession, Routhge, New York&London12 Hobbs C.J., 1990, When are burns not accidentall, Archives of Disease in Childhood

10

violenței, ci mai degrabă sunt drept contexte în care bărbații pot alege violența pentru a rezolva

confilctele.”

„Violenţa sexuală a fost şi este folosită pentru a întări supunerea femeilor şi statutul lor de

inferioritate, pentru că legea, dependenţa financiară, şi forţa fizică nu sunt suficiente pentru intimidare.”13

„Feministele consideră că brutalitatea masculină şi actul sexual este o expresie a puteri bărbatului

asupra femei manifestată prin furie.” 14

Abuzul sexual asupra copilului este frecvent în interiorul familiei. Copiii abuzaţi sexual rămân cu

traume şi urme care mai târziu, la maturitate, le poate influenţa viaţa. Moartea copilului din această cauză

este de neiertat.

Aceste forme ( violenţa fizică, violenţa psihică, violenţa sexuală ) se pot combina într-un ansamblu

infernal şi cu anumite consecinţe şi de profunzime asupra victimelor. Femeia care îşi pierde încrederea şi

bucuria vieţii, copii care cresc învăţând violenţa ca pe o monedă de schimb în relaţile cu ceilalţi, sunt

dramaticile dovezi ale modificărilor profunde care apar în cazurile de violenţă domestică, în oricare formă

ar fi ea, nu trebuie acceptată. După principiul adânc înrădăcinat cultural care spune că „rufele murdare se

spală în familie”, persoanele agresate îşi acceptă rolul de victimă şi speră în mod nejustificat că nu va mai

exista o situaţie similară. Motivele pentru care femeia agresată îşi acceptă situaţia sunt variate; de multe

ori, argumentul invocat este, existenţa copiilor şi imposibilitatea de a le asigura un trai decent.

Dependenţa emoţională şi obişnuinţa să trăiască pentru şi prin partenerul ei, victima va lua greu decizia

unei despăţiri.

Sărăcia familiei, lipsa unui suport moral îi vor alimenta sentimentul de nesiguranţă şi de neîncredere

în proprile forţe, preferând astfel sitaţia de coşmar în care trăieşte. Fără excepţie, violenţa familială se

manifestă în toate mediile socio-culturale, însa cei cu un statut social ridicat sunt mai puţin dispuşi să o

recunoască; motivele sunt multiple, ruşinea, lipsa de suport social, cariera. „În ceea ce îl priveşte pe

agresor, există câteva trăsături care sunt definitorii pentru personalitatea agresivă. Acestea trebuiesc

recunoscute în vederea tratamentelor de reabilitare. Caracteristicile mai importante sunt : istorie personală

cu abuz în copilărie, nemulţumiri la locul de muncă, consum de alcool sau droguri, atracţie pentru arme,

neîncredere în sine, inabilitatea de a-şi identifica sentimentele, instabilitate, maturitate emoţională,

temperament violent, ironic, critic, schimbă parteneri, învinovăţeşte pe alţii pentru eşecurile proprii,

supărat pe lume, în conversaţii încearcă să domine, gelos, posesiv, nu consideră că partenera-partenerul

este egalul lui, abilităţi scăzute în viaţa intimă, crede că puterea şi controlul, pot fi obţinute prin violenţă,

încredere în sine din ce în ce mai scăzută, tradiţionalist şi rigid privind rolul bărbatului şi al femeii, îşi

vede partenera ca pe o mamă, foloseşte sexul ca pe un act agresiv, atitudine negativă faţă de femeie.”15

13 Rowland R., 1992, Radical feminist heterosexuality:The personal and the political in feminism and psychology, vol.2, nr.3,p.46314 Doworkin A, 1978, The Free Press, Macruillan, New York15 Darlene T, 2000, Domestic violence, Center for women and families-Domestic Violence Program

11

Efectele violenţei domestice sunt atât pe termen scurt dar şi pe termen lung. Rănile produse prin

lovire, tăiere, zgâriere etc, pot duce în unele cazuri la moartea victimei. În alte cazuri se pot produce

depresii, dereglarea ritmurilor fireşti ale organismului, folosirea alcoolului în mod exagerat sau a unor

medicamente, toate acestea ducând la tentative de sinucidere. Copii care sunt martori ai cazurilor de

violenţă în familie vor suferi şi ei de depresii şi boli ale sistemului nervos şi este foarte posibil să devină

şi ei violenţi.

Există situaţii în care victimele suportă violenţele partenerului fără să ia nici un fel de măsură. Ele

refuză să anunţe poliţia, să ia legatura cu asistenţii sociali sau să apeleze la instituţii speciale de îngrijire.

Efectele imediate sunt : Stare de şoc, Negare, Izolare, Confuzie, Aplatizare afectivă, Teamă.

Efecte pe termen lung sunt : Oboseală cronică Iritabilitate, Tulburări de somn (coşmaruri) şi

alimentare, Dificultăţi în luarea deciziilor sau planificărilor de viitor, Aplatizare afectivă, pasivitate

extremă, neajutorate, Incapacitatea de a identifica alternative ale situaţiei sale.

Putem avea şi efectele cumulative ale traumei: Sentiment al pericolului exagerat, Persistenţa

memoriei traumatice şi a flashback-urilor, Gânduri suicide, Tentative de suicid, Dependenţă de alcool sau

de droguri, Depresie, Stimă de sine extrem de scăzută, Stresul posttraumatic.

Efectele sunt mult mai grave dacă femeia este victimă atât a violenţei fizice cât şi a celei sexuale! În

acest caz femeia prezintă simptome de oboseală cronică, migrene, dureri cronice, tulburări de somn sau

alte simptome somatice vag definite, în acest caz simptomele nu au o cauză organică. Femeia poate, ca

urmare a violenţei sexuale să fie însărcinată, să fie nevoită să avorteze ori să aibă un avort provocat sau

spontan. Explicaţiile ei privitoare la semnele de violenţă fizică şi/sau sexuală nu par realiste, apar multe

neconcordanţe în explicaţiile ei şi ale soţului. Soţul încearcă să controleze soţia şi situaţiile, abuzatorul de

cele mai multe ori acompaniază soţia la spital sau la cabinetul medical.

În concluzie putem afirma că violența este un comportament învățat în scopul de a obține putere și

control. Învățrea ei are loc atât în familie cât și în societate, prin observație și reîntărire. În câteva culturi

(Java, Thai, triburi aborigene din Australia, etc) foarte rar bărbații își abuzează femeile, deoarece acest

lucru este condamnat de către comunitate, iar la primele semne ale apariției unui astfel de comportament

între soți comunitatea încetează să-i mai sprijine în vreun fel pe acestia. S-a constatat că exista o anumită

legatură în ceea ce privește transmiterea comportamentului violent de la o generație la alta. Acei copii

care au fost victimele unui sau mai multor abuzuri fizice, au cele mai mari șanse de a dezvolta un astfel de

comportament și în viața de adult. S-a constat că femeile și bărbații reacționează diferit după ce au fost

martorii unui conflict casnic violent; femeile nu mai raportează prezența unei stări de satisfacție maritală,

iar bărbații deprind mecanismul ce duce către violență. La maturitate, comportamentul violent este folosit

ca metodă de stingere al unui conflict sau de reducere a stresului.

12

1.2 Factorii care au dus la apariția violenței domestice

Primul lucru pe care ţinem să-l remarcăm este faptul că, în opinia victimelor (atât a celor care au

trecut prin violenţă şi trafic, cât şi a celor care sunt victime numai a violenţei domestice), noţiunea de

violenţă în familie se reduce doar la violenţă fizică. Deşi, dacă sunt întrebate de violenţă psihologică,

cuvinte obscene, violenţă economică, majoritatea răspund că aceste lucruri sunt ceva firesc, cu care se

confruntă/se confruntau în fiecare zi şi nici nu încearcă să le schimbe.16

Ceea ce ar fi vrut la sigur să schimbe este ca să nu mai fie bătute, căci violenţa psihologică o

suportă ca pe ceva absolut normal. „În fiecare zi mă numea cu cuvinte murdare, de ocară, nu-mi dădea

bani nici de pâine la copii. Da nu asta mă deranja, mă rugam Domnului să nu mă bată”.

De cele mai multe ori, motivele violenţei în familie invocate de victimele participante la

investigarea noastră sunt alcoolismul (80% din răspunsuri) şi sărăcia (60%). Deşi nici una dintre

respondente, victime ale violenţei domestice, nu a menţionat doar o singură cauză – majoritatea au

specificat un întreg set de motive complexe. În cele mai dese cazuri este vorba de mai multe motive

cumulate, cum ar fi starea de ebrietate a abuzatorului şi emoţiile negative ale acestuia, acumulate la

serviciu sau pe parcursul zilei. Circa 30% dintre femeile supuse violenţei domestic consideră că propriul

lor comportament a generat violenţa („faptul că nu tăceam, că nu eram mai supusă, îi răspundeam înapoi

– aceste lucruri au dus chiar la aceea că soţul m-a înşelat cu altă femeie şi, având o relaţie

extraconjugală, era şi mai violent cu mine”). În cazul victimelor minore, care au fost supuse violenţei în

familie, motivul invocat de respondente a fost acela că de fapt copilul ştia despre adulterul tatălui, iar ca

să nu spună mamei, tata o bătea. În unele cazuri de concubinaj, mama (fiind în stare de ebrietate) permitea

concubinului să violeze propriul copil.

Toate minorele intervievate care au avut o experienţă de trafic, motivul de bază pentru a pleca peste

hotare a fost anume acela de a scăpa de teroarea din familie şi de a rupe acel cerc vicios.

Un alt motiv, invocat de respondente, a fost şi educaţia din familia agresorului (circa 30% au

menţionat că aşa e primit la el în familie – şi tatăl lui, şi bunelul erau agresivi cu soţiile). Acest lucru

vorbeşte despre influenţa educaţiei în familie asupra propriului comportament, preluarea modelului de

acasă, din familia de provenienţă şi perpetuarea lui în propria familie.

Momentele specificate vor fi elucidate în exclusivitate din perspectiva victimelor violenţei

domestice.

Un procent relativ mic din numărul respondentelor a menţionat şi un motiv care nu era inclus ca

opţiune de răspuns în chestionar – adulterul din partea bărbaţilor (4%). Acest procent îl constituie, în

exclusivitate respondentele care îşi ispăşesc pedeapsa pentru comiterea unui omor (fie a soţului, fie a

concubinului, care era extrem de violent).16 Evaluarea rapidă privind problema violenței în familie în RM 2007

13

Un lucru ce nu poate fi trecut cu vederea sunt stereotipurile care există încă în societatea din

Moldova: circa 30% din respondente, în calitate de motiv al violenţei, au menţionat: „Mă iubeşte, de-

aceea mă bate”, iar circa 20% au indicat: „Aşa mă educă”.

Experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit,

mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplu fapt că unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau

spitalelor. Deşi s-au căutat factori specifici care să explice comportamentul violent în familie nu s-au găsit

alţii decât cei de natură socială: atunci când soţii sunt foarte tineri, când veniturile familiei sunt foarte

scăzute, alcoolul şi șomajul, dificultăţile sexuale şi lipsa satisfacţiei la locul de muncă. Unele persoane au

probleme de personalitate, ele neavând sentimentul de vinovăţie şi căinţă după o întâmplare violentă. De

multe ori izbucnesc conflicte pe tema rolului femeii în familie şi în societate. Există state

(Kenia,Turcia,state islamice) care se bazează pe un sistem patriarhal, iar aici dependenţa femeii este mare

şi este destul de des victimă a violenţei domestice în cadrul familiei , fără posibilitatea de a se apară în

mod legal.

Violenţa în familie se regăseşte în toate mediile sociale, indiferent de statutul, nivelul educaţional,

ocupaţia partenerilor, tipul de familie (legal constituită sau nu). Ea afectează atât relaţia celor doi

parteneri, dar şi pe ceilalți membri ai familiei, în special copiii.

Specialiştii practicieni au diferenţiat factorii care pot proteja sau favoriza violenţa.

Starea socială.

„Situaţia economică a familiei şi statutul social precar, care aduce frustrări şi nemulțumiri

permanente este cea mai des invocată cauză a violenței domestice. Schimbarea în plan economic atrage

după sine, schimbări profunde de ordin social, „sacrificiile materiale” şi securitatea socială a oricărui

individ, pot anticipa pentru următorii ani, menţinerea sau agravarea unor serii de tulburări de adaptare

caracterizate în comportamente agresive.

Sociologii, consideră că modernitatea şi condiția urbană au generat noi forme de violenţă şi au

provocat schimbări la nivelul valorilor şi aspiraţiilor indivizilor. Conflictele datorate sărăciei, dar şi a

lipsei de educaţie şi de informaţie generează contexte de viaţă privată, în care violenţa este un

comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind învățat de copii şi reprodus ca modalitate esenţială şi

frecventă de comportament interpersonal.

Problemele cotidiene şi stresul conduc la creşterea agresivităţii precum şi situaţiile frustrante,

invocă adeseori drept acuză violenţa domestică. Viitorul cuplurilor este afectat negativ şi în cazul celor

care locuiesc cu părinţii, prin lipsa de intimitate şi prin dependenţa socială a acestora. În condițiile în care

tineri căsătoriţi trebuie să lupte cu greutăţile vieţii, atunci când sunt şomeri, au dispute cu părinții,

respectiv socrii, nu este de mirare că multe familii ajung la violenţă şi divorţ. De multe ori, familiile se

creează la insistenţele părinților, atunci când apare o sarcină nedorită. În multe din aceste cazuri, cei care

se căsătoresc sunt prea tineri şi nu au forţa morală şi materială pentru a forma şi a întreţine o familie.

14

Sărăcia afectează în principal, familiile cu mulţi copii, pensionarii, care au venituri „mizerabile” şi

populaţiile de romi. Astfel creşte riscul de marginalizare a acestor persoane şi scad şansele de viaţă pe

termen lung. În condițiile în care femeia, copilul simt că familia este un mediu mai periculos decât strada,

apelează la o modalitate extremă cea de „copilul străzi” respectiv „boschetar”.

Pe fondul valorilor tradiţionale, agresivitatea socială a crescut. La această creştere se adaugă sş

faptul că nu există o protecţie socială eficientă. În acest sens o altă cauză importantă care poate fi pusă în

discuţie este lipsa unor modele pozitive. Agresivitatea care a invadat şi a „contaminat” toate canalele

informaţionale, furnizează pseudomodelele, ce sunt rapid preluate şi adaptate la nivelul familial.

Mentalitatea tradițională a contribuit şi ea la accentuarea dependentei familiei de bărbat şi a obligat-

o să asculte de legile societăţii patriarhale, în care predomină valorile masculine. Factorii culturali şi

economici contribuie şi ea la „perpetuarea” agresiunilor asupra femei şi copilului. Femeile, ca grup, au o

putere mai mică în societate, motiv pentru deseori ajung să fie victimizate. Obiceiurile, tradiţiile şi legile

care restricționează rolul femei, vor limita oportunităţile economice şi vor contribui la dependenţa femei

faţă de bărbat. Unii tineri, sunt educaţi în mod greşit că o femeie, are singura responsabilitate de a se

îngriji de familie fără să aibă posibilitatea de a încheia prin divorţ o relaţie care nu funcţionează. Femeia,

va privi divorţul ca pe un eşec al vieţii, considerându-se singura vinovată, iar bărbatul care are o astfel de

educaţie va refuza, să respecte femeia necăsătorită sau divorţată.

Violenţa domestică afectează profund comportamentele. Cele mai întâlnite manifestări

psihopatologice sunt : izolarea socială, neputinţa de a comunica, neîncredere accentuată, atac de panică,

depresie, tentativă de suicid, abuz de alcool, droguri şi alte substanţe.

Copii, crescuţi într-un mediu familial violent vor fi nesiguri în stabilirea relaţiilor interumane şi vor

imita la maturitate comportamentul agresiv din familia de bază. Prin urmare violenţa domestică se

manifestă în toate mediile socio-culturale.”17

Alcoolul şi drogurile.

„Unul dintre factorii care declanşează comiterea faptelor cu violenţă îl constituie alcoolul. Pe lângă

efectul excitant pe care îl are asupra sistemului nervos, alcoolul, produce o stare de inhibare a anumitor

zone ale scoarţei cerebrale, manifestată prin pierderea controlului, a voinţei şi în general a puterii de

discernământ cu privire la acţiunile individului. Din punct de vedere medical alcoolul, afectează creierul

intervenind în activitatea centrilor care coordonează echilibrul, percepţia, vorbirea şi gândirea. Produce

dificultăţi în vorbire şi erori în procesul de gândire. Mai sunt afectaţi centrii coordonării, apărând astfel

simptomele clasice: mersul împleticit, căzăturile, ajungându-se până la imposibilitatea de a mai ţine un

chibrit aprins în mână.

Studii recente arată faptul ca multe femeii, cu parteneri alcoolici au fost abuzate. Copii au şi ei de

suferit pentru ca de multe ori cad victime ale propriilor părinţi a căror pe prim plan este „sticla”.

17 Ferreol G. şi Neculau A, 2003,Violența-Tratate psihosociale, Iași,200315

În mod paradoxal, deşi încetineşte funcţiile organismului, alcoolul duce la dispariţia inhibiţiilor.

Emoţiile, sentimentele,atitudinile sunt exprimate mult mai uşor, deoarece aceea parte a creierului care ne

ajută să ne controlăm comportamentul este „scoasă din funcţie sau se relaxează” astfel încât sentimentele,

emoţiile şi atitudinile, devin exagerate. Acestea la un loc pot fi „scânteia” care declanşează „scandalul” cu

consecinţe mai mult sau mai puţin grave. Persoanele care consumă alcool în cantităţi mari au şanse să

sufere de depresie, anxietate şi paranoia. Şansele apariţiei demenţei sunt, de asemenea mult crescute.

Orice persoană care consumă în mod exagerat alcool, ori va adormi ori va intra în comă alcoolică.

Pe lângă faptul că drogurile degradează corpul pot duce şi la modificări psihice. În momentul în

care doza de drog, (heroină, cocaină, canabis, etc.) nu este administrată, persoana deja dependentă

manifestă o stare de violenţă greu de stăpânit şi astfel copii, femeile şi bătrânii, pot fi ţinte uşoare ale

agresiuni. Odată ce un membru al familiei consumă droguri, siguranţa şi stabilitatea familiei este

periclitată. Atmosfera sănătoasă din familie, dragostea, afecţiunea, comunicarea între părinţi şi copii,

constituie astfel principalul aliat în lupta împotriva, drogurilor. Copii care sunt neglijați pot ajunge la

dependenţă de droguri asemeni părinţilor lor.

În concluzie, factorii care cei mai des duc la apariția violenței domestice sunt: statut educațional

scăzut; statut ocupațional scăzut (lipsa unui loc de muncă); dificultăți materiale, financiare, venituri

reduse; existența unor abuzuri în copilăria agresorului; martor la violența în familia de origine; stima de

sine scăzută; unele norme religioase; consumul cronic de alcool sau substanțe nocive (droguri); prezența

copiilor în familie; dependența materială a soției de soț; toleranța femeii față de violență; tradiția care

favorizează poziția bărbatului; insuficiența informare a femeii-victimă cu privire la existența

alternativelor și a posibilităților de sprijin.

16

1.3 Cadrul legal național și internațional privind problematica violenței

domestice

"Nu considerăm necesară vreo dovadă pentru următoarele adevăruri: că bărbaţii şi femeile sunt,

au fost cu toţii creaţi la fel, că au fost înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că ei trebuie

să trăiască în libertate să poată aspira spre fericire, că guvernele trebuie să intervină întru garantarea

acestor drepturi” (Declaraţie scrisă şi adoptată de prima Women’s Rights Convention din SUA, din

Seneca Falls, New York, iulie 1848) .18

În 1848, în localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott

au organizat o conferinţă pe a cărei ordine de zi s-a aflat pentru prima dată discriminarea femeilor.

"Declaration of Sentiment" se sprijinea, la fel ca "Declaraţia drepturilor femeii şi ale cetăţenei" a lui

Olympe De Gouges(Franţa), pe “Declaraţia de Independenţă” de la 1776. Această declaraţie era

îndreptată împotriva dominaţiei bărbaţilor din toate domeniile vieţii. Acest text se baza pe premisa că toţi,

bărbaţii şi femeile se nasc cu aceleaşi drepturi asupra vieţii, libertăţii şi fericirii şi că garantarea acestor

drepturi inalienabile ar trebui să constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care obligau

femeile să adopte o poziţie subordonată au fost declarate ilegitime.

Măsuri legislative pe plan internaţional

Drepturile femeii sunt drepturi ale omului — drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt că

sunt fiinţe umane. Tratamentul inegal al bărbaţilor şi femeilor are o tradiţie foarte lungă. Civilizaţia

modernă nu face nici ea excepţie - declaraţiile drepturilor omului de la 1776 şi 1789 precum şi imaginea

omului ca subiect matur politic, aşa cum au apărut ele în perioada Iluminismului, excludeau în mod

sistematic femeile din schemă. Drepturile omului nu erau valabile decât pentru bărbaţi. Organizaţiile

feministe au luptat mult pentru a-şi dobândi drepturile politice şi civile.

Încă de la înfiinţarea ONU a fost recunoscut principiul egalităţii sexelor (în preambul şi în articolul

1.3 al Cartei ONU: comunitatea statelor se obligă să trateze în mod egal femeile şi bărbaţii). În

“Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din anul 1948, nediscriminarea se baza, printre altele, şi pe

relaţiile dintre sexe.

Realitatea era însă cu totul alta pentru femeile lumii, iar acest lucru nu a prea fost luat în seamă de

instituţiile pentru drepturile omului din cadrul ONU. Drepturile femeii au fost elaborate de către comisii

ONU speciale ("Comisia femeilor"), ale căror propuneri au fost prea puţin transpuse în scris; Convenţiile

ONU pre-existente nu au schimbat cu nimic situaţia reală în care se găseau femeile. Încălcări ale

drepturilor femeilor nu au fost tratate în mod explicit. Neglijarea generală a problemelor care vizau

femeile în cadrul aparatului ONU a avut rezultate deloc neglijabile: Comisia femeilor a cerut în 1972

Adunării Generale a ONU ca anul 1975 să fie declarat Anul Internaţional al Femeii, activităţile din

domeniul drepturilor femeilor urmând a fi amplificate.

18 http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/dokumente/dokument_3.htm/ Art.1. „Declaratia sentimentelor”, Seneca falls, SUA, 1848

17

Anul internaţional al Femeii (1975), Deceniu Femeii (1976 - 1985) şi cele trei conferinţe

internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu sub motto-ul "egalitate,

dezvoltare şi pace" au constituit un moment de răscruce. Numărul activităţilor desfăşurate în beneficiul

femeilor a crescut în cadrul ONU.

În timpul mişcării de emancipare au apărut unele idei care reformau în mod fundamental raporturile

dintre sexe, atât în spaţiul public, cât şi în cel privat. Acele femei şi organizaţii care s-au impus pentru

drepturile femeii vor fi portretizate în cadrul acestui capitol. Astăzi, organizaţiile de femei sunt active în

toate ţările lumii; ele au parteneri în comitetele naţionale şi internaţionale. În acest capitol vom vedea şi

care este misiunea pe care o au astăzi mişcările feministe la nivel internaţional.

În multe ţări ale lumii se pleacă de la ipoteza motivată cultural şi religios că dorinţa femeilor de a fi

tratate în mod egal cu bărbaţii nu-şi găseşte locul în contextul drepturilor omului. Poziţionarea femeii ca

"om de categoria a doua" este cea care hrăneşte atitudinile discriminatorii şi violenţa. Chiar şi în statele în

care egalitatea dintre femei şi bărbaţi este garantată de Constituţie, transpunerea în practică a drepturilor

femeii nu este executată pe deplin.

Prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului vizează astăzi cu siguranţă şi persoanele de

sex feminin. Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricina faptului că

aparţine unui anumit sex a fost încă de la începuturi parte esenţială a declaraţiilor ONU. Totuşi,

discriminarea femeilor mai continuă şi astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate

drepturi esenţiale şi fundamentale precum dreptul la viaţă şi la integritate corporală. Feministele critică

conceptul drepturilor omului, susţinând că acesta ar viza doar societatea occidentală şi mai ales

problemele cu care se confruntă doar bărbaţii.

În iunie 1993, reprezentanţi ai naţiunilor și ONG-urilor din toata lumea s-au reunit la Viena, Austria

pentru Conferinţa Mondiala a Naţiunilor Unite pe tema Drepturilor omului. Apărătorii drepturilor omului

pe problema femeilor lucraseră timp de doi ani la nivel naţional, regional și global pentru a face ca

drepturile femeilor să fie recunoscute ca drepturi ale omului, și ca violența împotriva lor să intre în

discuţie . Documentul rezultat “Declaraţia și Programul de Acţiune de la Viena” a fost semnat de 171 de

state și are un caracter istoric prin evidenţierea faptului că violența împotriva femeilor este un fenomen

care continuă să existe peste tot în lume .

Documentul declară:19 “drepturile femeii și ale fetei sunt o parte inalienabilă, integrală și

indivizibilă a drepturilor omului. Violența bazată pe diferenţe de gen, toate formele de hărţuire și

exploatare sexuală, inclusiv acelea rezultate din prejudecăţi culturale și trafic internaţional sunt

incompatibile cu demnitatea și valoarea persoanei și trebuie să fie eliminate.”

19 http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/was/un-politik.htm “Declarația și Programul de Acțiune de la Viena”

18

În decembrie 1993 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat “ Declaraţia de Eliminare a

Violenței Împotriva femeilor”.

În 1994, Conferinţa internaţională a populaţiei şi dezvoltării, de la Cairo, a adus în discuţie

problema egalităţii între femei şi bărbaţi cu privire la viaţa sexuală şi la reproducere. Programele de

acţiune propuse s-au axat pe stoparea traficului de femei şi copii, promovarea educaţiei femeilor ca

măsură de a le proteja împotriva violenţei domestice, stabilirea de programe pentru victimele violenţei

domestice.

A patra Conferinţă asupra problemelor femeii de la Beijing (1995) a declarat violenţa împotriva

femeilor ca fiind unul din cele 12 obstacole împotriva respectării drepturilor femeii. O atenţie deosebită a

fost acordată serviciilor medicale primare pentru femeile victime ale violenţei domestice.

În septembrie 1995 a avut loc cea de-a 4-a Conferinţă internaţională a femeilor, la care au participat

aprox. 47.000 de persoane. Aceasta a fost cea mai mare Conferinţă din istoria ONU. Aici a fost adoptată

"Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor", drepturile femeii afirmându-

se aici ca o componentă integrală a drepturilor omului. În cele ce au urmat a început o nouă discuţie

aprinsă, care s-a întins pe tot cuprinsul lumii, pe tema definiţiilor diferite de la o cultură la alta a

drepturilor femeii. Faptul că catalogul de revendicări de 150 de pagini, "programul de acţiune", a fost

semnat de 189 de state, se datorează mai ales prezenţei a multor mii de membri ai organizaţiilor

neguvernamentale. Prin ratificarea Declaraţiei s-au impus următoarele obligaţii:

promovarea egalităţii între sexe în domeniul politicii, economiei şi societăţii

protejarea drepturilor femeii

combaterea sărăciei femeilor, mai ales a acelora din ţările în curs de dezvoltare

condamnarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor

desfiinţarea diferenţelor dintre sexe în domeniul educaţional şi sanitar.20

În 1995 Naţiunile Unite au organizat cea de-a patra Conferinţă Mondială privind problemele

femeilor, la Beijing, unde apărătorii drepturilor femeii au cerut din nou ca guvernele să ia măsuri concrete

pentru a îmbunătăţi statutul femeii.

Măsuri legislative pe plan naţional

Suntem nevoiţi să recunoaştem din capul locului, că o lege specială, ce ar reglementa problema

violenţei domestice, mai exact, acţiunile care urmează a fi întreprinse în acest sens, în perioada

desfăşurării interviurilor încă nu aveam. Legea de bază este Legea cu privire la prevenirea şi combaterea

violenţei în familie era deja adoptată de Parlament încă din martie 2007, însă Preşedintele Republicii

Moldova a avut mai multe obiecţii la ea, astfel încât Legea a fost promulgate după redactările de rigoare

abia la 11 martie 2008 de Preşedinte prin decretul 177 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova la 18 martie 2008, nr. 55 - 56.21

20 Conferinţă Internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii, al dezvoltării şi al păcii" 199519

Printre actele legislative şi normative care consfinţesc drepturile şi libertăţile omului (inclusiv şi în

cadrul familiei) şi prevăd mecanismele de apărare a lor, pot fi menţionate:

 Constituţia Republicii Moldova;

 Codul familiei;

 Codul civil;

 Codul penal;

 Codul contravenţiilor administrative;

 Planul Naţional de Promovare a egalităţii între genurile umane în Republica Moldova pentru anii

2003-2005, aprobat de Guvernul Republicii Moldova;

 Planul Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, aprobat de

Parlamentul Republicii Moldova.

Printre alte acte legislative la care am fi putut face referinţă, dar care nu au incidenţă directă asupra

fenomenului violenţei domestice, ci doar una indirectă, tangenţială, putem numi Legea nr. 5-XVI cu

privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi din 9 februarie 2006, precum şi câteva

articole din Codul penal şi cel de contravenţii administrative, care însă nu prevăd expres cazurile de

violenţă în familie.

Codul penal al Republicii Moldova.

Articolul 145. Omorul intenţionat

Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect

Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii

Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii

Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă

Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

Codul contravenţiilor administrative

Articolul 47/1. Cauzarea leziunilor corporale uşoare, care au provocat o dereglare de scurtă

durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată dar stabilă a capacităţii de muncă (aliniatele 1 şi 2).

În datele de mai sus am enumerat puţinele articole din cele două Coduri (penal şi al contravenţiilor

administrative), dar care şi ele nu conţin decât câte un rând – „asupra soţului (soţiei) sau a unei rude

apropiate” – (art. art. 145, 151, 152, 154, unul şi acelaşi în toate), specificând mărimea pedepsei, iar în

celelalte articole nici atât.

Legea privind prevenirea şi combaterea violenţi în familie cuprinde noţiunile de bază ale violenţei,

subiecţii acţiunilor de violenţă, autorităţile şi instituţiile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a

violenţei în familie, competenţele acestora, mecanismul de soluţionare a actelor de violenţă în familie

21 Legea nr.45 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie la 11 martie 2007 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 18 martie 2008, nr. 55 - 56

20

(atât prevederi pentru victima violenţei în familie, în sensul protecţiei şi securităţii ei, cât şi prevederi în

sensul lucrului cu agresorul). La elaborarea acestei legi au contribuit şi reprezentanţii organismelor

internaţionale (OSCE, Misiunea în Moldova) şi ai ONG-urilor din domeniu (Gender Centru). În primul

rând, este îmbucurător faptul că ea oferă un cadru legal cuprinzător – se dă definiţia violenţei şi noţiunilor

asociate, care sunt formele (ori în afară de violenţa fizică există şi cea economică, morală, alte tipuri de

violenţă), sunt definiţi subiecţii (cine pot fi persoanele supuse violenţei – nu doar membrii familiei

imediate a unor soţi, care au o căsătorie înregistrată civil, ci şi cei care locuiesc împreună: bunei, rude mai

îndepărtate). Într-un cuvânt, este un act legislativ pe care trebuia să-l avem demult şi care pune accentele

corespunzătoare. Sperăm să fie şi unul lucrativ.

Principalele lacune ce ţin de cadrul regulatoriu al problemei violenţei în familie:

1) Chiar dacă Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie a fost aprobată

şi promulgată, încă nu există mecanisme clare de implementarea a ei, respectiv, nu sunt

create instrumentele regulatorii corespunzătoare, ce ar permite diferitelor categorii ale

grupurilor profesionale să desfăşoare acţiuni concrete în domeniu, pentru care ar purta şi

responsabilitatea cuvenită.

2) Lipsa unei coordonări eficiente a activităţilor care se organizează în domeniu. Ne referim în

special la coordonarea activităţilor între organizaţii la nivel local. Dacă la nivel central, în

cazul donatorilor, organizaţiilor internaţionale există o coordonare a activităţilor desfăşurate,

atunci la nivel de agenţii de implementare de multe ori acest lucru nu are loc. Mai mult

chiar, se resimte un spirit de competiţie/concurenţă între diferite ONG-uri în detrimentul

unei cooperări în vederea asigurării unui impact mai mare şi a durabilităţii activităţilor.

3) În mass media din Moldova se resimte lipsa unor articole de sensibilizare a factorilor de

decizie despre problema violenţei domestice, precum şi articole ale experţilor care ar

explica prevederile din actele normative în domeniu

În concluzie putem menționa că în acest capitol s-a referit atât la actele normative internaţionale,

semnate şi ratificate de Republica Moldova, cât și la legislaţia naţională. Or, din moment ce guvernul unui

stat a semnat şi ratificat careva acte legislative internaţionale, el trebuie să-şi ajusteze la acestea şi

legislaţia naţională.

21

CAPITOLUL II : COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

2.1 Consecințele violenței domestice

Violenţa domestică poate fi definită ca o ameninţare sau producere a unei răniri fizice, în trecutul

sau în prezentul convieţuirii cu partenerul.

Violenţele în familie sunt la originea numeroaselor maladii fizice şi psihice, a frecventelor

consultaţii, spitalizări şi a incapacităţilor temporare de muncă, precum şi a unui consum ridicat de

medicamente şi de alte servicii de sănătate.22

Tratarea cu violenţă a partenerului, cât şi relaţionarea violentă în cadrul familiei sunt

comportamente învăţate. Dacă nu se intervine pentru stoparea violenţei domestice, de la un eveniment la

altul severitatea agresiunilor se accentuează. Concomitent cu creşterea riscului, scade capacitatea victimei

de a se proteja.

Efecte ale violenței domestice

Femeile victime ale abuzurilor se confruntă cu numeroase efecte negative, precum lipsa încrederii

în propria persoană, apariţia sentimentelor de neputinţă, depresie, tulburări psihice grave, instabilitate

emoţională. Din cauza fricii de agresor, paradoxal, femeia manifestă o anumită dependență de acesta,

ajunge să se autoînvinovăţească, are tendinţa de a se autodistruge, se izolează de familie, prieteni, colegi,

mergând până la tentativa de suicid.

Efectele violenței conjugale

Cercetătorii estimează că există un risc mare ca femeia să fie victima a violenței în cuplu, atunci,

când, atât femeia, cât și partenerul său au fost martori sau victime ale abuzului în copilărie. De asemenea,

specialiștii apreciază că există un risc crescut ca băieții care au fost martori la violență să dezvolte la

maturitate comportamente violente, iar fetele să devina victime ale violenței în cuplu.

Prin violența asupra copilului înțelegem faptul că părinții sau cei ce au copil în îngrijire îl expun

unui comportament abuziv emoțional, fizic sau sexual. Ori îl neglijează într-atât încât sănătatea fizică sau

emoțională și dezvoltarea acestuia sunt în pericol.

Violența domestică are efecte devastatoare asupra femeii. După unii specialiști se delimitează două

categorii de victime ale unor evenimente traumatice:

primare  care suferă direct de pe urma evenimentului;

secundare care asistă la întâmplări de natură traumatică, exercitate asupra unor persoane

îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuți.

Victima primară este persoana abuzată fizic sau sexuală, persoana bolnavă care nu este dusă la

medic, adolescentul denigrat pe nedrept de dascal în fața prietenilor săi, soldatul rănit în razboi, individul

închis într-un lagăr de concentrare etc.

22 Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé, WHO/NHL HV 6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse, chapitres 4 et 6, 2002

22

Victime secundare sunt persoanele care sunt martori ai violențelor din familie sau din afara ei (când,

de exemplu un copil asistă la bătaia cruntă la care este supusă mama sa); în acest caz reacția persoanei

este traumatizantă, comparabil cu ale celor din situația de victima primară.

După unii specialiști, dacă în patru săptămâni de la acțiunea evenimentului traumatic se rezolvă

fenomenele, atunci capacitatea de adaptare a organismului victimei a biruit stresul. Dacă, însă,

simptomele persistă mai mult de o lună, consecințele psihice se vor prelungi pentru perioade de timp greu

de determinat, adesea – în lipsa unui ajutor de specialitate – pentru toată viața.23

Câteva din categoriile de tulburări care pot deveni cronice la persoanele victime ale violenței și care

pot îngreuna adaptarea în continuare la sarcinile zilnice ne spune Maria Roth - Szamoskozi:24

tulburări de somn, datorită coșmarurilor sau a gândurilor recurente, care împiedică persoana

să se odihnească;

probleme de memorie, amintiri obsesive, declanșate de senzații vizuale, auditive sau

olfactive care fac ca victima să retrăiască evenimentul traumatic al abuzului;

probleme de concentrare desfășurarea activităților de fiecare zi;

tulburări de afect, de tip anxietate, labilitate crescută, anxietate generalizată, panică, fobii,

impulsivitate, crize de plâns;

gânduri de suicid, care sugerează victimei că nu mai merită să trăiască;

comportament obsesiv, compulsiv, prin care victima se simte constrânsă să comită anumite

acțiuni, fără să se poată împotrivi;

tulburări de tip disociativ, de pierdere a contactului cu realitatea și alunecarea în planul

imaginativ;

comportament sexual reactiv, tulburări de sexualitate.

Toate aceste consecințe sunt adesea cunoscute de victima adultă și cu toate acestea, ea decide să

păstreze relația cu agresorul, sub justificarea că nu are ce să facă, nu are unde să se ducă.

Violența în familie nu este doar o problemă domestică față de care femeile trebuie să își asume

responsabilitatea. Aceasta este o realitate care se extinde dincolo de familie, fiind conținută de toate

valorile și instituțiile societății.

Consecinţele violenţei domestice asupra homeostaziei familiei

Consecinţele violenţei domestice nu se răsfrâng doar asupra victimei ţintite, ci şi asupra întregii

familii, a copiilor mai ales, şi sunt resimţite ca o pierdere şi o suferinţă a societăţii în general.

Ca victimă a partenerului violent, femeia suferă pe planul sănătăţii fizice, mentale şi reproductive.25

23 Roth – Szamoskozi  M.,  Copii si femei victime ale violentei. , Ed. Presa Clujeana, Cluj – Napoca, 2005, p. 25. 24 Ibidem, p, 25 – 26.25 CAMPBELL J. C., Health consequences of intimate partner violence, The Lancet, vol 359, p. 1331-1336, 2002,

23

Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt: un comportament distructiv al stării de sănătate (fumat,

sex neprotejat), un consum de alcool sau droguri, tulburări intestinale iritative, astmul, migrenele şi

durerile de cap, vătămarile corporale, dizabilităţile parţiale sau permanente, moartea.

Consecinţele asupra sănătăţii mentale sunt: depresiile, frica, anxietatea, respectul de sine scăzut,

disfuncţiile sexuale, tulburările de nutriţie şi de somn, tulburările obsesivcompulsive, tulburările de stress

postraumatic, suicidul.

Consecinţele asupra sănătăţii reproductive sunt: sarcinile nedorite, problemele ginecologice,

naşterile premature, greutatea mică la naştere, bolile inflamatorii pelviene, durerile pelviene cronice,

mortalitatea şi morbiditatea maternă.

Multiple studii au pus în evidenţă, pe toate continentele, diversele forme de traumatisme fizice

suferite de femei şi cauzate de violenţa domestică. Raportul mondial (OMS) asupra violenţei şi sănătăţii

(2002), a evidenţiat astfel, în diverse ţări, toate aceste consecinţe complexe asupra sănătăţii femeii.26

Consecinţele mortale sunt: Mortalitatea cauzată de SIDA, Mortalitatea maternă, Omuciderea,

Suicidul.

Efectele violenţei asupra femeii sunt atât imediate cât şi de durată.

O anchetă efectuată asupra unei populaţii de aproximativ 400 de femei suedeze, adulte, a arătat că

problemele de sănătate au fost de 11 ori mai frecvente în cadrul unui grup de femei care au suferit de

violenţe în timpul copilărei lor decât în cadrul grupului martor, şi de 7 ori mai frecvente în cadrul unui

grup de femei care au suferit de violenţe în adolescenţă, comparativ cu grupul martor.27

De asemenea, în cadrul unor studii efectuate în Statele Uninte, E.M. Valera şi H. Berenbaum au

studiat 99 de femei bătute de partener şi au concluzionat că mai mult de trei sferturi dintre ele au suferit

de cel puţin o leziune cerebrală cauzată de partener şi aproximativ jumătate dintre ele au suferit de leziuni

cerebrale multiple.28

Raporturile sexuale prin forţă (cu penetrare) pot antrena diverse complicaţii ginecologice, printre

care hemoragii şi infecţii vaginale, fibroame, scăderea libidoului, iritaţii genitale, raporturi sexuale

dureroase, dureri pelvine cronice, infecţii urinare.

HIV/SIDA

Principalele forme grave de maladii, consecinţe ale violenţei domestice, sunt maladiile transmise

sexual. Printre acestea, contaminarea prin virusul imunodeficienţei umane (HIV) este una dinte cele mai

grave, dar cercetările privind legătura dintre viol şi transmiterea acestui virus lipsesc.

Nivelul transmiterii HIV ca urmare a unui raport sexual neprotejat unic şi nonviolent a fost estimat la

aproximativ 0,03% şi 0,56% (ceea ce înseamnă 3-56 cazuri de seroconversii la 10000 raporturi

26 Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé, WHO/NHL HV 6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse, chapitres 4 et 6, 200227 KRANTZ, G., OSTERGREN, P., The association between violence, victimisation and common symptoms in Swedish women, Journal of Epidemiology and Community Health, vol 54, p. 815-821, 200028 COKKINIDES V. E., COKER A. L., SANDERSON M., ADDY C., BETHEA L., Physical violence during pregnancy: maternal complications and birth outcomes, Obstetrics and Gynecology, vol. 9, p 661-666,1999

24

sexuale).De asemenea, este evident faptul că riscul de contaminare este mai ridicat pentru femeile din

ţările unde prevalenţa virusului HIV şi nivelul violenţei sexuale sunt ridicate.29

Violenţa între parteneri este un factor favorizant al transmiterii virusului imunodeficienţei umane

HIV (după corectarea variabilelor în legătură cu comportamentul la risc ridicat al unor femei,

comportament care, el însuşi, poate decurge din violenţa masculină). De exemplu, într-un studiu recent

efectuat asupra unui număr de 1400 de femei care au venit la consultul medical pentru examene prenatale

în 4 dispensare din Soweto, (Africa de Sud) s-a constatat că seropozitivitatea era asociată cu violenţa între

parteneri intimi şi cu un nivel ridicat al dominaţiei masculine în relaţia de cuplu.

Autorii au concluzionat astfel, că de-a lungul vieţii, probabilitatea unei contaminări HIV este mai

ridicată pentru femeile având parteneri violenţi sau dominatori.

Maladii sexual transmisibile

Femeile victime ale violenţei sexuale, violului sunt vulnerabile la infecţii bacteriene (sifilis,

blenoragie, infecţii chlamidia), infecţii virale (virusul hepatitei B, herpes simplex-herpes genital,

papiloma virus) şi infecţii provocate de protozoare (organisme unicelulare - trichomonas). Nu rare sunt

şi problemele cauzate de purici pubieni, scabie.

Sarcinile nedorite

Sarcina nedorită este o consecinţă a violenţei sexuale dar şi un factor de care trebuie ţinut cont în

studiile vizând cunoaşterea violenţei domestice.

Nivelul frecvenţei naşterilor cauzate prin viol este dificil de evaluat din

multiple motive, dar în principal, ca armare a faptului că majoritatea violurilor, şi în special a celora din

cadrul familiei, nu sunt declarate. Cifrele reale sunt cu siguranţă superioare numărului de violuri

declarate. Puţine date sunt disponibile în acest sens. Datele disponibile arată că frecvenţa complicaţiilor

şi deceselor este superioară în cadrul avorturilor ilegale faţăde cea din cazul avorturilor legale practicate

într-un centru medical.

Studii realizate în Stalete Unite au arătat că aproximativ 11% dintre femeile gravide au fost victime ale

violenţei fizice.30 Prin comparaţie cu grupul martor (femei având caracteristici comparabile dar nefiind

victime ale violenţei) s-a constatat că în grupul femeilor care au afirmat că au fost victime ale violenţei

există un nivel mai ridicat de naşteri prin cezariană şi spitalizări datorate unor complicaţii ale naşterii (în

special, infecţii renale, declanşarea prematură a contracţiilor, traumatisme cauzate de căderil sau lovituri

abdominale).

O sinteză a mai multor studii privind violenţa asupra femeilor gravide din ţări în curs de dezvoltare,

a concluzionat că prevalenţa acestui tip de violenţă variază între 4% şi 29%. Printre principalii factori de

risc incriminaţi au fost identificaţi: veniturile mici, nivelul scăzut de studii al ambilor parteneri şi faptul

29 Amnesty International, Halte à la violence contre les femmes. Les Femmes, le VIH/ sida et les droits humain, ACT 77/084/2004, Londres, novembre 2004,30 . COKKINIDES V. E., COKER A. L., SANDERSON M., ADDY C., BETHEA L., Physical violence during pregnancy: maternal complications and birth outcomes, Obstetrics and Gynecology, vol. 9, p 661-666,1999

25

că naşterea nu a fost programată. De asemenea, una dintre principalele consecinţe ale acestui tip de

violenţă a fost greutatea mică la naştere a copilului.

Invalididatea

Violenţa fizică împotriva femeilor poate provoca diferite invalidităţi fizice.

Violenţa sexuală, în special violul poate provoca consecinţe invalidante pe plan social; astfel, din

cauza unor fistule vezicale sau rectale, victima poate prezenta incontinenţă, ceea ce va determina o izolare

socială a ei şi o excludere din colectivitate.

De asemenea, problemele psihologice cauzate de violenţă pot constitui o invaliditate, împiedicând

femeia de a avea un comportament normal.

Moartea

Consecinţele mortale sunt: mortalitatea cauzată de SIDA, mortalitatea maternă, omuciderea,

suicidul. Riscul de a fi omorât este mai mare printre femei decât printre bărbaţi, victime ale violenţei

domestice. În anumite ţări, cum ar fi Africa de Sud, femeile sunt ameninţate cu moartea în numele unor

practici culturale, iar în ţări precum Turcia, Pakistan sau în alte ţări arabe, femei din toate categoriile de

vârste sunt ucise din cauza unor motive ce au legătură cu noţiunea de "onoare".

Ca o concluzie la capitolul analizat putem menționa că consecinţele violenţei sunt profunde şi pot

infuenţa mai mult decât sănătatea şi starea de bine individual, respectiv starea "de sănătate" a întregii

comunităţi.

O femeie care trăieşte într-o relaţie de violenţă îşi pierde încrederea în ea însăşi şi în capacitatea sa

de a participa la viaţă. Femeile maltratate prezintă dificultăţi de acces la informaţii, precum şi la seviciile

de sănătate existente. Consecinţele violenţei domestice pot persista timp îndelungat după consumarea

actului de violenţă propriu-zis, iar repercursiunile în timp ale diferitelor tipuri şi multiple episoade de

violenţă sunt cumulative.

Cu cât violenţa este mai gravă, cu atât impactul asupra sănătăţii fizice şi mentale este mai profund.

26

2.2 Metode și tehnici cu lucrul a asistentului social cu victimele supuse violenței domestice

Studiul serviciilor oferite victimelor violenţei domestice arată că ele se rezumă mai mult la

intervenţiile în situaţia de criză. Asistenţa victimelor violenţei domestice nu se realizează printr-un proces

ce ar finaliza cu soluţionarea definitivă a problemei. Nu se atestă careva etape distinctive în asistenţa

victimelor - există organizaţii care oferă consiliere psihologică, asistenţă juridică, asistenţă socială, cazare

temporară, dar aceste servicii nu satisfac nici pe departe toate nevoile victimei (care tinde să capete

încredere în forţele proprii, să devină independentă economic, să-şi gestioneze propria viaţă, să poată

asigura un minimum necesar copiilor şi un mediu sigur pentru creşterea şi dezvoltarea lor).

Fără îndoială, calitatea serviciilor oferite victimelor violenţei în familie este încă joasă. Şi acest

lucru se întâmplă nu din cauză că organizaţiile prestatoare ar acorda servicii necalitative, ci din

considerentul că numărul organizaţiilor existente, care oferă real servicii acestei categorii este mic şi nici

nu se alocă resurse financiare pentru a dezvolta asemenea servicii.

Referindu-se nemijlocit la serviciile acordate, experţii au menţionat unanim faptul că ele sunt

acordate în exclusivitate de ONG-uri, deşi aceasta este o problemă a statului şi ar trebui să se implice mai

mult în soluţionarea ei şi structurile de stat. În acelaşi timp, serviciile existente la moment şi prestate mai

mult de ONG-uri sunt adresate exclusiv victimei, cu agresorul practic nu lucrează nimeni. Vorbind de

structurile de stat, mai mult sau mai puţin implicate în soluţionarea acestei probleme, intervievaţii au

indicat Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei şi Ministerul Afacerilor Interne. Primul ar trebui

să fie preocupat mai mult de aspectul social al problemei, de identificarea victimei şi referirea la

prestatorii de servicii sau acordarea unor servicii directe. Preocupările MAI ar fi să ţină mai mult de

combaterea acestui fenomen prin aplicarea sancţiunilor/contravenţiilor administrative sau penale (în

funcţie de caz). Lucrul cu agresorul, în sensul prevenirii comportamentului violent, instruirii abuzatorului

(cum să-şi gestioneze furia) nu intră în competenţa niciunei structuri de stat.

Metodologia asistenţei sociale este domeniul de reflecţie preocupat de manierele de acţiune, de

principiile şi procedeele utilizate în practica asistenţială. Metodologia ne permite să înţelegem care este

logica ce guvernează cunoaşterea şi acţiunea asistenţială, având în atenţie, deopotrivă, procesul de

investigare a problemelor sociale,precum şi strategiile de intervenţie în vederea soluţionării acestora.

Metodele de lucru care pot fi aplicate victimelor violenței domestice este studiul de caz, interviul

etc.

Interviul, ca metodă de cercetare poate fi utilizat cu eficiență într-o gamă largă de domenii, nu doar

în cele de profil socio-uman sau social ci în toate sferele de activitate care presupun o investigație a

anumitor fenomene sociale sau verificarea unor ipoteze ori teorii. În general, interviul este extrem de util

în a putea clarifica sau cel puțin înțelege anumite aspecte sociale prin colectarea de informații, păreri atât

27

de la persoane avizate cât și de la oameni obișnuiți. De fapt, din punct de vedere etimologic termenul

de ,,interviu” provine din neologismul englezesc ,,interview” care poate fi tradus prin întâlnire,

întrevedere iar în limba franceză, are ca echivalent termenii de ,,entretien”(conversație, convorbire)

și ,,entrevue”(întâlnire între două sau mai multe persoane).

Aceste precizări etimologice sunt necesare pentru că în limba română s-a fãcut distincție între

termenii de ,,interviu” și ,,convorbire” dar și pentru că pornind de la etimologia cuvântului  vom putea

releva notele definitorii ale interviului ca modalitate de investigare în sociologie și psihologie. Spre

exemplu, în cadrul școlii sociologice condusă de către Dimitrie Gusti s-a folosit termenul de „convorbire

sociologică“ ca însemnând culegerea de informații „pentru lămurirea problemelor științifice de-a dreptul

din gura oamenilor“. Traian Herseni remarca faptul că acestei tehnici de lucru, denumită interviu, i s-au

închinat numeroase studii, mai ales de sociologie americanã nefăcându-se nici o

diferențã între interviu și convorbire. Din fericire, această distincție a fost surprinsă foarte bine de către

un discipol al profesorului Dimitrie Gusti, Henri H. Stahl care afirma că „termenul de interviu nu este

potrivit pentru operația de interogare statistică sumară, restrânsă doar la un număr limitat de întrebări, la

care se poate răspunde în sistem binar, prin da sau nu, și cu atât mai puțin nu e justificat să

denumim interviu ceea ce de fapt este convorbire“ (Stahl, 1974, 243). Astfel, plecând de la cele doua

distincții etimologice, putem conchide trăsăturile principale ale acestei metode de cercetare definind-o ca

o conversație față în față, în care o persoană obþine informații de la altă persoană (N.Denzin, 1970). Asta

nu înseamnă că orice conversație este și un interviu. Între cele două există niște similarități dar nu și un

raport de echivalență.

 Clarificarea acestei confuzii a fost abordată în lucrarea lui Roger Daval și colaboratorii acestuia  

,,Tratat de psihologie socialã”, distincțiile dintre interviu și celelalte fenomene psihologice amintite fiind

reluate. În primul rând interviul presupune întrevederea dar asta nu înseamnă că se confundă cu ea. De

cele mai multe ori, oamenii nu se întâlnesc pentru a obține informații unii de la alții ci pur și simplu

pentru a se vedea, pentru a petrece timp împreună. Putem spune așadar, că interviul reprezintă doar o

parte infirmă a motivelor pentru care oamenii se întâlnesc.

În al doilea rând nu există interviu fãrã convorbire, dar nu orice conversație constituie un interviu.

Convorbirea presupune spontaneitate, interactivitate iar informația nu este direcționată într-un singur sens

întrucât nu există un conducător al discuției.

În al treilea rând, interviul este mai mult decât un dialog deoarece dialogul nu presupune neapărat

schimbul de informații în legătură cu o temă sau alta. Dialogul reprezintă mai degrabă o forma de a-ți

exprima stările sufletești, ideile, concepțiile.

În final, nu putem confunda interviul cu interogatoriul, deși la prima vedere se aseamănă foarte bine

prin faptul că amândouă forme presupun existența unui set de întrebări și a unei persoane care

coordonează discuția. Diferența majoră dintre cele două constă în libertatea pe care o oferă asupra

28

exprimării propriilor opinii. Astfel, în primul caz subiectul este constrâns să răspundã pe când în cel de al

doilea caz subiectul poate răspunde liber la întrebările care îi sunt adresate.

Instrumentul de lucru al interviului îl constituie ghidul de interviu care este alcătuit din întrebări

deschise, aceste întrebări deschise, aceste întrebări vizând „ansamblul populaţiei” şi ansamblul temei de

cercetare, putând fi modificate în cursul desfăşurării convorbirilor.

Ghidul de interviu asigură respondenţilor o anume libertate în abordarea unor teme. L-am utilizat

pentru a obţine informaţii de la mai multe persoane cu privire la aceste teme de interes pentru cercetarea

mea. Ghidul de interviu oferă temele sau subiectele ce urmează a fi abordate, dar lasă intervievatorului

posibilitatea de a explora informațiile tematice asupra unor teme prestabilite.

Întrebările din interviu s-au grupat pe doua secţiuni:

1. întrebări pentru investigaţia inițială

Aceste întrebări au urmărit:

descrierea situaţiei familiale a adolescentului înainte şi după divorţul părinţilor săi;

aprecierea gradului de vulnerabilitate emoțională a tânărului după despărţirea părinţilor;

informaţii despre istoria vieţii părinţilor lui şi atitudinile lor actuale în ceea ce îl priveşte pe

adolescent.

2. întrebări pentru investigaţia detaliată

Întrebările din interviurile avute au urmărit în această etapă a investigaţiilor, obţinerea unor

informaţii cât mai delicate despre:

atitudinea părinţilor faţă de adolescent, caracterizată în: obiceiurile zilnice actuale,

atitudinea pre si post natală, aprecierea dezvoltării timpurii a adolescentului, perceperea

nivelului de dezvoltare intelectuală a adolescentului şi a problemelor sale, relaţionarea faţă

de adolescent după divorţ şi de modalitățile folosite de părinte pentru a regla

comportamentul adolescentului;

modul de percepere a divorțialităţii atât a adolescenţilor, cât şi a părinților lor;

relaţia adolescentului cu fiecare dintre părinţii săi înainte şi după divorţ;

responsabilităţile adolescentului înainte şi după divorţ;

responsabilităţile părintelui singur după divorţ;

manifestarea autorităţii în cadrul familiei înainte şi după divorţ;

interacţiuni specifice familiei: relaţiile dintre părinţii divorţaţi, precum şi cele dintre părinţi

şi adolescenţi, alianţele care se formează între membrii familiei după divorţ;

timpul liber în familie şi modul de petrecere a lui înainte şi după divorţ;

cunoaşterea situaţiei şcolare a adolescentului înainte şi după divorţ;

nivelul veniturilor familiale înainte şi după divorţ;

statutul socio-profesional al părintelui singur.

29

Pentru o bună desfășurare a interviurilor am încercat să acord suficient timp şi o atenţie specială

fiecărui adolescent în parte. De asemenea, nu am continuat cu întrebările atunci când subiecţii intervievaţi

erau prea obosiţi sau aveau o dispoziţie nefavorabilă. Am asigurat pe cei intervievaţi de confidenţialitatea

datelor furnizate şi totodată de păstrarea anonimatului lor. Am întâmpinat dificultăţi în realizarea

interviurilor cu părinţii adolescenţilor din cauza statutului puţin cunoscut de asistent social, dar şi pentru

că aceştia nu erau obișnuiți cu discuţiile libere privind problemele lor familiale intime.

Am utilizat această tehnică datorită posibilităţii de a obţine răspunsuri specifice la întrebările pe

care le-am adresat; pe de altă parte am putut observa comportamentele non-verbale, fapt ce a sporit

cantitatea şi calitatea informaţiilor. De asemenea, spontaneitatea răspunsurilor şi asigurarea răspunsurilor

la fiecare întrebare, au sporit volumul informaţiilor adunate.

Studiul de caz „este o tehnică specială a culegerii, a punerii în formă şi a prelucrării informaţiilor

care încearcă să arate caracterul evolutiv şi complex al fenomenelor, referitor la un sistem social

cuprinzând propriile sale dinamici.” Aceasta metoda constă în „a raporta o situaţie reală, luată în

contextul său, şi o analiză pentru a vedea cum se manifestă şi mai ales cum evaluează fenomenul care îl

interesează pe cercetător”.Unul din avantajele studiului de caz este că furnizează o situaţie în care putem

observa jocul unui număr mare de factori care interacţionează, permiţând astfel să fie recunoscute

complexitatea şi bogăţia situaţiei sociale.

Septimiu Chelcea arată că studiul de caz se particularizează în cadrul cercetării sociologice prin

faptul că „este înțeles ca un sistem integrat , abordat holistic, cercetarea interesându- se mai mult cum

decât de ce fenomenul studiat se prezintă într- un anumit mod , cazul fiind un fenomen contemporan în

contextul social real”.

Această metodă determină o analiză calitativă a datelor, deoarece se bazează mai mult pe descrierile

verbale realizate de subiecţi, decât pa analiza matematică a datelor (analiza cantitativă).

S. Freud, este poate cel mai cunoscut cercetător care a apelat la metoda studiului de caz pin care el

realiza compilarea istoriilor detailate ale cazurilor tratate (chiar teoria lui cu privire la natura

personalităţii, se bazează pe aceste istorii de caz de exemplu cazul „Micul Hans”).

Un alt mare psiholog al secolului trecut, Jean Piaget, a pornit în prima fază a elaborării teoriilor sale

de la studii de caz detailate, bazate pe observaţii amănunţite asupra comportamentului copiilor aflaţii la

diferite etape ale dezvoltării, chiar asupra propriilor săi copii.”

30

Concluzii generale

Violența împotriva femeilor, este larg raspândită în toata lumea. Aceasta ia atât forme subtile, cât

și evidente, fiind adânc înrădăcinate în practicele sociale și culturale și astfel în ordinea ,,naturală” a

lucrurilor. Violența împotriva femeilor, în toate formele sale, este o consecință a raporturilor de putere

inegale care există între barbati și femei. Aceasta nu pentru că efectele inegalității de gen nu sunt

evidente, ci pentru că mentalitățile sunt bine înrădăcinate în societate. 

Consecinţele violenţei sunt profunde şi pot infuenţa mai mult decât sănătatea şi starea de bine

individual, respectiv starea "de sănătate" a întregii comunităţi.

O femeie care trăieşte într-o relaţie de violenţă îşi pierde încrederea în ea însăşi şi în capacitatea sa

de a participa la viaţă. Femeile maltratate prezintă dificultăţi de acces la informaţii, precum şi la seviciile

de sănătate existente. Consecinţele violenţei domestice pot persista timp îndelungat după consumarea

actului de violenţă propriu-zis, iar repercursiunile în timp ale diferitelor tipuri şi multiple episoade de

violenţă sunt cumulative.

Violența domestică afectează dramatic generațiile viitoare. Copiii sunt deseori abuzați alături de

mamele lor, ceea ce îi predispune de a repeta acest tipar nu doar în propriile familii ci și în societate în

ansamblu, creând un cerc vicios. Existența unui paralelism clar între violența din interiorul și cea din

exteriorul familiei. Tolerarea în grad înalt a violenței împotriva femeilor și fetelor la nivelul familiei

influențează societatea în general, existând studii care identifică violența domestică ca o componentă

cheie a multor probleme sociale, exemplu fiind copiii străzii, exploatarea copiilor, prostitutie, trafic.

Violența este o problemă de sănătate publică, având consecințe fizice, psihologice și sociale asupra

femeilor și fetelor uneori pe durata întregii vieți. De asemenea, violența în familie afectează dezvoltarea și

productivitatea tuturor societăților, femeile fiind considerate esențiale pentru dezvoltarea durabilă.

Inhibate de violență sau amenințate cu violența, femeia nu contribuie la viața socială și politică a unei

societăți pe masură potențialului de care dispun.

Aproape fiecare membru al unei familii, indiferent de categoria de rudenie, poate experimenta în

cursul ciclului său de viață, un conflict familial concretizat adeseori, prin acte de violență, agresiune sau

abuz. Dacă conflictele constituie o constantă a vieții oricărui grup social, inclusiv a familiei, violența

reprezintă un factor variabil dependent de contextul social și de modelele culturale. Deci violența sau

abuzul contra soției este o formă de compensare a unui deficit care împiedică conviețuirea armonioasă în

cadrul cuplului și-i dă partenerului sentimentul existenții unui complex de inferioritate.

Cu cât violenţa este mai gravă, cu atât impactul asupra sănătăţii fizice şi mentale este mai profund.

În continuare se regăsesc sistematizate concluziile şi recomandările făcute la diferite capitole ale

prezentei lucrări:

31

Concluzii:

1. Societatea consideră violenţa în familie o problemă ce ţine de interiorul familiei, preferând

să nu ia o atitudine şi, evident, mai puţin încearcă să întreprindă careva acţiuni împotriva

acestui fenomen.

2. Mass media joacă încă un rol pasiv sau insufi de activ în vederea abordării subiectului

violenţei în familie, limitându-se de cele mai dese ori la relatări de la evenimente

ocazionale sau date statistice. Lipsesc, de exemplu, articolele de problemă, de analiză

profundă a fenomenului, de atitudine.

3. Lipsa unui sistem de educaţie/cultură nonviolentă, de egalitate între genuri atât în şcoală,

cât şi în familie.

4. Serviciile existente în prezent sunt puţine la număr şi foarte slab promovate, din care cauză

sunt cunoscute de un număr infim de potenţiali beneficiari, mai ales în mediul rural.

5. Serviciile medicale pentru victimele violenţei în familie sunt greu accesibile. Multe

victime provin dintr-un mediu social foarte vulnerabil şi nu au poliţă de asigurare

obligatorie de asistenţă medicală, respectiv, nu pot beneficia de asistenţa medicală

minimală, garantată de stat.

6. Resurse financiare insuficiente pentru a dezvolta nişte servicii minime durabile.

7. Neîncrederea victimelor faţă de structurile de stat, condiţionată de lipsa unei sensibilităţi

faţă de problema violenţei în familie (lipsa legii de multe ori era un paravan pentru a nu

întreprinde absolut nimic).

8. Promovarea neadecvată a serviciilor existente în rândurile specialiştilor.

Recomandări:

1. Cadrul normative – reglementatoriu și institutional

Elaborarea instrumentelor regulatorii de implementare a Legii cu privire la prevenirea şi

combaterea violenţei în familie, ceea ce ar permite (dar şi stimula/obliga) diferitelor

categorii ale grupurilor profesionale să desfăşoare acţiuni concrete în domeniu, pentru

care ar purta şi responsabilitatea cuvenită.

Organizarea unor şedinţe de coordonare regulate la care ar participa reprezentanţii tuturor

agenţiilor implicate în prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie (structuri

de stat, ONG, organizaţii internaţionale), în cadrul cărora să se facă schimb de informaţii

despre activităţile desfăşurate, planurile de viitor, precum şi să se coordoneze diverse

aspecte ce ţin de reglementarea problemei violenţei în familie.

Replicarea Sistemului Naţional de Referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi

potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane şi asupra victimelor violenţei

domestice.

32

Elaborarea cadrului normativ care ar reglementa lucrul cu subiecţii violenţei în familie.

Elaborarea şi aprobarea la nivel naţional a standardelor de calitate privind serviciile oferite

în domeniul violenţei în familie. Elaborarea şi aprobarea la nivel naţional a unui mecanism

de acreditare a organizaţiilor care prestează servicii în acest domeniu.

2. Servicii acordate în domeniul violenţei în familie (prevenire şi asistenţă)

Desfăşurarea unor campanii masive de sensibilizare a publicului larg, care ar schimba

atitudinea populaţiei faţă de problema dată şi mai ales atitudinea factorilor de decizie.

Campanii de sensibilizare a tinerei generaţii privind modul de viaţă non-violent.

Programe speciale privind cultivarea unui mod de viaţă non-violent în cadrul

curriculumului preuniversitar şi universitar.

Asigurarea durabilităţii serviciilor (implicarea şi structurilor de stat în acordarea serviciilor

respective, consolidarea capacităţilor prestatorilor de servicii existente, ONG-urilor) prin

specializarea actorilor din domeniu.

Lansarea serviciilor pentru agresori, specializarea unor organizaţii/structuri care ar lucra cu

agresorul în vederea prevenirii abuzului (metode proactive, încurajatoare, şi nicidecum

metode represive).

Sensibilizarea comunităţii donatoare în vederea revizuirii politicilor de finanţare, care ar

trebui orientate în cel puţin 2 direcţii prioritare:

Prevenirea fenomenului violenţei în familie

Servicii durabile subiecţilor violenţei în familie.

3. Consolidarea capacităţilor grupurilor profesionale

Extinderea programelor de instruire (treninguri, seminare) privind prevenirea/combaterea

violenţei în familie şi în rândurile judecătorilor, procurorilor, medicilor etc., campanii de

sensibilizare asupra problemei şi în rândurile acestor categorii profesionale.

Conjugarea eforturilor de organizare (în baza unor proiecte/programe) a treningurilor şi

altor forme de instruire, circumscrise unor programe de instruire continuă a specialiştilor,

imperativ dictat şi de fluctuaţia mare a cadrelor, în special în structurile de stat.

Instituirea şi instruirea unor echipe multidisciplinare care s-ar ocupa de cazurile de

violenţă în familie. Preluarea experienţelor pozitive în acest sens din alte ţări în acest

domeniu.

33

Bibliografie

1) Amnesty International, Halte à la violence contre les femmes. Les Femmes, le VIH/ sida et les

droits humain, ACT 77/084/2004, Londres, novembre 2004

2) Bartky.S, 1990,Feminity and domination.Studies in the phenomenology of operession, Routhge,

New York&London

3) COKKINIDES V. E., COKER A. L., SANDERSON M., ADDY C., BETHEA L., Physical

violence during pregnancy: maternal complications and birth outcomes, Obstetrics and

Gynecology, vol. 9, p 661-666,1999

4) CAMPBELL J. C., Health consequences of intimate partner violence, The Lancet, vol 359, p.

1331-1336, 2002,

5) Conferinţă Internaţională ONU a femeilor: "Acţionăm în spiritul egalităţii, al dezvoltării şi al

păcii" 1995

6) Darlene T, 2000, Domestic violence, Center for women and families-Domestic Violence Program

7) Doworkin A, 1978, The Free Press, Macruillan, New York

8) Evaluarea rapidă privind problema violenței în familie în RM 2007

9) Ferreol G. şi Neculau A, 2003,Violența-Tratate psihosociale, Iași

10) Hobbs C.J., 1990, When are burns not accidentall, Archives of Disease in Childhood

11) KRANTZ, G., OSTERGREN, P., The association between violence, victimisation and common

symptoms in Swedish women, Journal of Epidemiology and Community Health, vol 54, p. 815-

821, 2000

12) Legii Republicii Moldova nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie

din 11 martie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 55-56, art. 178)

13) Organisation Mondiale de la Santé, Rapport mondial sur la violence et la santé, WHO/NHL HV

6625/ sous la direction Etienn G. Krug et al., Genève, Suisse, chapitres 4 et 6, 2002

14) Pop, Luana Miruna(coord.), „Dictionar de politici sociale”, ed. Expert, Bucuresti, 2001

15) Rădulescu, S.M, „Sociologia violenței (intra)familiale”, ed. LuminaLex, București, 2001

16) Roth – Szamoskozi M., Copii si femei victime ale violentei. , Ed. Presa Clujeana, Cluj – Napoca,

2005, p. 25.

17) Rowland R., 1992, Radical feminist heterosexuality:The personal and the political in feminism

and psychology, vol.2, nr.3,p.463

18) Schiopu, Ursula(coord), „Dicționar de psihologie”, ed. Babel, București, 1997, pg 721

19) Zamfir, Vlasceanu, „Dicționar de sociologie”, ed. Babel, București, 1998

20) http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/was/un-politik.htm

21) http://www.dadalos.org/rom/Menschenrechte/grundkurs_3/frauenrechte/woher/dokumente/

dokument_3.htm/ Art.1. „Declaratia sentimentelor”, Seneca falls, SUA, 1848

34

AnexaTema: “Aspecte astențiale ale fenomenului de violență domestică”

1. Introducere: Statutul persoanei investigate

Inițialele repere (nume, prenume)

Vârsta

Sexul

Localitatea

Locul

Data (ora)

Durata interviului

Intervievatul

Și alte date de observații

Povestiține despre d-stră?

Cîți membri sunteți în familie?

Cîți copii aveți?

Cu cine trăiți în prezent?

Aveți nevoie de ajutor în cazul în cînd sunteți abuzat fizic?

Cine vil oferă? Cît de des?

În timpul cînd sunteți abuzat fizic plecați cu copii de acasă?

Unde plecați? Cît de des plecați?

Care sunt cauzele că sunteți abuzată?

Considerați că soțul d-stră procedează corect abuzându-vă? De ce da? De ce nu?

2. Percepția proprii situații

Povestiține despre viața d-stră. Cum este să trăiești când permanent sunteți abuzată fizic? Cum

era viața d-stră înainte de a fi abuzată?

Cum este viața d-stră în comparație cu cea a vecinilor care au o viață liniștită?

În viața fiecăruia există lucruri plăcute și neplăcute. D-stră ce vă provoacă plăcere la moment în

viață? De ce?

Ce vă îndesplace? De ce?

În cazul cînd sunteți maltratată cineva vă ajută? Cine sunt aceste persoane? De ce?

Cui îi împărtășiți problemele, bucuriile, secretele, neliniștea, frica? Ați simțit nevoia de a vă

destăinui cuiva? Cui? De ce?

35

Aveți o persoană la care apelați în caz de necesitate? Cât de des apelați la ea? Care este forma de

acces la această persoană…telefon, vecini etc.

Povestiține ultima oară cînd ați fost agresată fizic?

Cunoașteți serviciile de urgență? Cît de des le apelați? La care anume?

Aveți probleme de sănătate? Cum sa modificat starea sănătății după ce ați fost lovită atîtea ori?

Cum explicați faptul că soțul vă abuzează?

După ce sunteți lovită și sunteți în stare gravă mergeți la medic? Cu ce simptome?

Damilia d-stră ce vă spune în aceste cazuri? Vă ajută? Cum?

3. Interacțiune cu rudele și părinții d-stră

Povestiține relația pe care o aveți cu părinții și cu rudele și cu copii?

Cum vorbiți cu ei? Cît de des?

Le spuneți problemele care vă deranjează? De ce da? De ce nu?

Sa schimbat ceva de cînd vă ajută ei?

Părinții, rudele, prietenii vă înțeleg problemele?

De ce credeți asa? Argumentați?

4. Interacțiunea socială la nivel de comunicare

Povestiține o zi din viața d-stră cînd comunicați și vă înțelegeți bien cu soțul d-stră? Ce faceți?

Cum petreceți timpul?

Care sunt relațiile cu familia rudele?

Vă simțiți în siguranță cu ei?

Aveți prietenii noi?

După aceste probleme rudele, vecinii sunt mai aproape de d-stră sau nu doresc să țină legătura? De

ce?

5. Perspective pe viitor

Ce ați dori să se întîmple în viața d-stră în momentul apropiat?

Dacă ați avea posibilitatea să schimbați ceva în viața d-stră…ce ați schimba? De ce?

36