GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

DEPARTAMENTUL ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIORCATEDRA ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

Specializarea Administrare Publică

(cifrul 31)

TEZĂ DE MASTER

COMUNICAREA CU MASS-MEDIA ÎN PROCESUL DE ADMINISTRARE

Autor: Veronica Robu

Conducător ştiinţific: Violeta Tincu, magistru în administraţia publică,

lector superior universitar

CHIŞINĂU, 2015

I

U

CUPRINS

ADNOTARE..................................................................................................................................3

ANNOTATION..............................................................................................................................4

INTRODUCERE...........................................................................................................................5

I. CONSIDERAŢII TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND COMUNICAREA CU

MASS-MEDIA ÎN PROCESUL DE ADMINISTRARE...........................................................9

I.1 Cadrul evolutiv şi definitoriu al comunicării publice.............................................................9

I.2 Aspecte conceptuale privind procesul de administrare şi necesitatea transparenţei

administrative....................................................................................................................19

I.3 Probleme ale comunicării cu mass-media în Uniunea Europeană.......................................27

II. COMUNICAREA CU MASS-MEDIA – FORMĂ SPECIFICĂ A TRANSPARENŢEI

ADMINISTRATIVE...................................................................................................................36

II.1 Rolul mass-media în asigurarea transparenţei procesului de administrare.........................36

II.2 Instrumente de comunicare cu mass-media în procesul de administrare............................45

II.3 Noile tehnologii de comunicare cu mass-media şi impactul acestora asupra eficientizării

administraţiei publice.........................................................................................................53

III. ASPECTE PRACTICE PRIVIND COMUNICAREA CU MASS-MEDIA ÎN CADRUL

CONSILIULUI RAIONAL NISPORENI.................................................................................62

III.1 Consiliul raional Nisporeni – caracteristică generală........................................................62

III.2 Formele de comunicare cu mass-media şi activitatea serviciului relaţii cu publicul din

cadrul Consiliului raional Nisporeni.................................................................................67

III.3 Dezvoltarea comunicării cu mass-media ca factor de consolidare a imaginii Consiliului

raional Nisporeni...............................................................................................................74

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI...........................................................................................81

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................83

ANEXE.........................................................................................................................................88

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII.....................................................89

2

ADNOTAREla teza de master cu tema:

Comunicarea cu mass-media în procesul de administrare, elaborată de Veronica ROBU, Academia de Administrare Publică, mun. Chişinău, 2015

Structura tezei:. Teza de master cu tema ”Comunicarea cu mass-media în procesul de

administrare” este structurată pe trei capitole, introducere, concluzii şi recomandări, bibliografie şi

anexe, avînd un volum total de 75 pagini.

Cuvintele-cheie: comunicare, mass-media, administraţie publică, transparenţă tehnici de

comunicare

Domeniul de studiu: administrare publică.

Scopul cercetării: constă în studierea comunicării cu mass-media asupra procesului de

administrare, nemijlocit legat de o dezvoltare continuă a administraţiei publice locale şi a

unitaţilor administrativ- teritoriale din Republica Moldova.

Obiectivele cercetării: - identificarea cadrului de evoluţie şi definire a comunicării publice;

- analiza aspectelor conceptuale privind administrarea publică şi determinarea

importanţei transparenţei administrative; 

- sintetizarea problemelor în comunicarea cu mass- media la nivelul statelor Uniunii

Europene;

- recunoaşterea rolului mass-media în asigurarea transparenţei în procesul administrativ;

- distingerea instrumentelor de comunicare cu mass-media în procesul de administrare ;

determinarea importanţei comunicării publice asupra procesului de administrare;

- detectarea noilor tehnologii cu comunicarea cu mass-media şi stabilirea impactului acestora

asupra eficientizării administraţiei publice

- aprecierea formelor de comunicare cu mass-media şi activitatea serviciului relaţii cu

publicul din cadrul Consiliului raional Nisporeni;

- prevederea dezvoltării comunicării cu mass-media ca factor de consolidare a imaginii

Consiliului raional Nisporeni.

Valoarea teoretică şi valoarea aplicativă a cercetării. În teza dată se încearcă să se pună

accentul pe comunicarea dintre autorităţile publice şi mass-media, se va determina instrumentele

cele mai eficiente de transmitere a mesajelor autorităţilor către cetăţeni cu ajutorul mijloacelor

mass-media. Alături de interpretările teoretice se aplică o analiză practică asupra comunicării cu

mass-media din cadrul autorităţilor publice, în special, colaborarea Consiliului raional Nisporeni

cu mass-media locală.

3

ANNOTATIONof the Master’s degree thesis:

Communication with the media in the administration process,submitted by Veronica ROBU, Academy of Public Administration, Chisinau, 2015

Thesis structure. Master's thesis on "Communication with the media in the

administration" has three chapters, introduction, conclusions and recommendations,

bibliography and annexes, with a total volume of 75 pages.

Keywords: communications, media, public administration, transparency, communication

techniques.

The purpose of research is to study media communication with the administration

process, directly related to further development of local government and administrative-territorial

units of Moldova.

Objectives of research: - identifying and defining the evolving framework of public

communication;

- Conceptual analysis on public administration issues and determine the importance of

administrative transparency;

- Synthesizing problems in communicating with the media in the European Union states;

- Recognizing the role of the media in ensuring transparency in the administrative

process;

- Distinguishing of the communications media in the administration; determining the

importance of public communication management process;

- Detection of new technologies for communication with the media and establish their

impact on the efficiency of public administration

- Assessment forms of communication with media and public relations service activity in

the Nisporeni District Council;

- Provide developing communications with the media to accentuate image Nisporeni

District Council.

Scientific novelty and practical applicability of the paper. The dissertation is trying to

focus on communication between public authorities and the media, will determine the most

effective tools for messaging to citizens by public authorities media. Along with theoretical

interpretations apply a practical analysis on communication with the media from public

authorities, in particular, cooperation with District Council Nisporeni local media.

4

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Pornind de la realităţile politicii interne şi externe pe care

le promovează Republica Moldova, de la obiectivele propuse spre îndeplinire de către Guvern,

precum şi de la realităţile economice, sociale a ţării, se impune necesitatea abordării sub alte

aspecte şi obiective importanţa autrorităţilor locale în asigurarea unei vieţi mai bune pentru

cetăţeni, de altfel şi pentru cei angajaţi în serviciul public.

În condiţiile actuale, dezvoltarea locală reprezintă din ce în ce mai mult un interes pentru

autorităţile centrale, cît şi locale. Fapt ce determină evaluarea comptenţelor şi funcţionalităţii

acestor autorităţi pentru a ridica nivelul de transparenţă, încredere şi comunicare între autorităţile

publice centrale şi locale.

În contextul eforturilor de integrare europeană promovate de Republica Moldova, analiza

impactului comunicării cu mass-media asupra procesului de administrare este una absolut

necesară, deoarece actualitatea studierii acesteia derivă, în mare parte, din tendinţele impuse de

Uniunea Europeană ţărilor membre şi a acelor în proces de aderare, cum este şi Republica

Moldova.

Astfel, prin studierea şi cercetarea acestei teme, se va creea o bază ştiinţific- metodologică

un suport informaţional utilizat în modernizarea cadrului normativ cu privire la comunicarea

publică în administraţia publică locală.

Gradul de cercetare a tezei. În scopul unei investigaţii cu succes a temei propuse spre

cercetare, şi pentru argumentarea rolului comunicării publice locale pentru dezvoltarea

colectivităţii locale au fost analizat o gamă largă de lucrări din România şi Republica Moldova.

Analiza general teoretică a tezei a fost scrisă în baza scrierilor specialiştilor în domeniu, Platon

Mihail[36], Sîmboteanu Aurel[43], Orlov Maria[33]. Nemijlocit în definirea comunicării publice

o valoare ştiinţifică prezintă lucrările autorilor Cioaric Vasile[16], Coman-Kund Florin[18],

Coman Cristina[18], Chiru I.[15], Pruteanu Ştefan[38], Petrescu Andrei[35] şi mulţi alţii. Autorii

abordează problema administraţiei publice locale, a a comunicării publice atît teoretic, prin

analiza particularităţilor acestora, cît şi practic - prin analiza cadrului normativ referitoare la

administraţia publică locală prin prisma transparenţei, informării şi descentralizării

administrative. Modernizarea continuă a sistemului politic şi administrativ precum şi mutaţiile ce

au loc în conştiinţa socială îi determină pe autori să trateze noile viziuni asupra rolului

autorităţilor locale în dezvoltarea vieţii social- economice a colectivităţilor locale şi promovării a

unei imagini de anvergură a autorităţilor publice.

Scopul şi obiectivele cercetării. Pornind de la actualitatea şi gradul de cercetare a temei,

scopul lucrării este determinarea imapctului comunicării cu mass-media asupra procesului de

5

administrare, nemijlocit legat de o dezvoltare continuă a administraţiei publice locale şi a

unitaţilor administrativ- teritoriale din Republica Moldova. Pentru realizarea scopului indicat, s-

au stabilit următoarele obiective, necesare de a fi îndeplinite:

- identificarea cadrului de evoluţie şi definire a comunicării publice ;

- analiza aspectelor conceptuale privind administrarea publică şi determinarea

importanţei transparenţei administrative; 

- sintetizarea problemelor în comunicarea cu mass- media la nivelul statelor Uniunii

Europene;

- recunoaşterea rolului mass-media în asigurarea transparenţei în procesul administrativ;

- distingerea instrumentelor de comunicare cu mass-media în procesul de administrare ;

determinarea importanţei comunicării publice asupra procesului de administrare;

- detectarea noilor tehnologii cu comunicarea cu mass-media şi stabilirea impactului acestora

asupra eficientizării administraţiei publice

- aprecierea formelor de comunicare cu mass-media şi activitatea serviciului relaţii cu

publicul din cadrul Consiliului raional Nisporeni;

- prevederea dezvoltării comunicării cu mass-media ca factor de consolidare a imaginii

Consiliului raional Nisporeni.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. Investigaţia a avut la bază utilizarea unei

metodologii moderne, bazată pe principii teoretico-ştiinţifice: metoda istorico-evolutivă, a fost

utilă în evoluţia conceptului de comunicare publică. Metoda analitică a fost aplicată pentru a

determina raportul dintre comunicarea cu mass-media şi asigurarea transparenţei administrative.

Cu ajutorul metodei structural-organizatorice am depistat care sînt elementele şi particularităţile

de funcţionare a autoritţilor administraţiei publice aplicindu-se pe comunicarea publică realizată

de Consiliul raional Nisporeni, iar utilizarea metodei sistemice a permis generalizarea informaţiei

şi încadrarea ei într-un conţinut logic şi coerent.

Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a tezei. Dacă în majoritatea lucrărilor

cercetătorilor din ţară şi de peste hotare se abordează conceptele teoretice ale comunicării

publice, în teza dată se încearcă a pune accentual pe comunicarea cu mass-media, asupra acelor

instrumente mai eficiente de transmitere a mesajelor autorităţilor către cetăţeni cu ajutorul

mijloacelor mass-media. Alături de interpretările teoretice se aplică o analiză practică asupra

comunicării cu mass-media în cadrul autorităţilor publice, în special,în cadrul Consiliului

raional Nisporeni. De asemenea prin intermediul prezentei lucrări contribuim la dezvoltarea

conceptului de comunicare publică, punîndu-se accentul pe comunicare cu mass-media şi rolul

acesteia în asigurarea transparenţei şi eficienţei administraţiei publice, reieşind din condiţiile

6

socio-economice, politice şi juridice care caracterizează realităţile proceselor ce au loc pe

teritoriul Republicii Moldova, şi optăm prin recomandările formulate pentru implementarea

adecvată a principiilor şi raţionamentelor promovate de strategiile de comunicare, reformare şi

modernizare a autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.

Volumul şi structura tezei. Teza de master cu tema ”Comunicarea cu mass-media în

procesul de administrare” este structurată pe trei capitole, introducere, concluzii şi recomandări,

bibliografie şi anexe, avînd un volum total de 88 pagini. Introducerea acestei lucrări reflectă

argumentarea raţională a actualităţii şi necesităţii abordării subiectului respectiv, ca urmare a

schimbărilor dinamice ce se produc în societate, scoate în evidenţă suportul teoretic care a stat la

baza efectuării cercetărilor, prezintă metodologia utilizată pe parcursul elucidării subiectelor

tratate şi identifică obiectivele şi scopul final al studiului.

Capitolul I este unul teoretico-introductiv, deoarece dezvoltă conceptele de procesului de

administrare, transparenţăşi comunicare în aspect general, şi comunicarea publică, abordate în

mod specific, cu identificarea carateristicilor definitorii ale comunicării publice, şi evoluţia

acestui concept în societatea umană. În cadrul aceluiaşi capitol s-a analizat aspectele

problematice la nivelul statelor Uniunii Europene şi ulterior această analiză a favorizat la

determinarea gradului de comunicare a autorităţilor publice din Republica Moldova.

Capitolul II reflectă analiza comunicării cu mass-media ca formă a transparenţei

administrative, indentificînd rolul mass-mediei în asigurarea transparenţei administrative care

este un element esenţial în legitimarea acţiunilor de dezvoltare şi care totodată prezintă un factor

de dezvoltare şi deschidere a autorităţilor publice către societate, în special în problemele

abordate în studiu. De asemenea, la acest capitol s- a descris elemente esenţiale pentru o bună

comunicarea cu mass-media, cum ar fi conferinţele de presă, comuncatele de presă, diferite

evenimente publice, etc., accentuînd importanţa şi necesitatea lor în promovarea, transmiterea

mesajelor şi colaborării autorităţilor administraţiei publice cu mass-media. Tot în acest capitol se

va indentifica noi tehnologii de comunicare a organelor de stat cu mass-media ca instrumente

eficiente în menţinerea imaginii instituţiilor publice din Republica Moldova.

Capitolul III, este un capitol aplicativ, ce prevede prezentarea aspectelor practice ale

comunicării cu mass-media în cadrul Consiliului raional Nisporeni, prin prezentarea generală a

oraşului Nisporeni, cu sublinirea formelor de comunicare cu mass- media şi activitatea serviciului

relaţii cu publicul, precum şi metodele, strategiile de comunicare cu mass-media care vor fi

dezvoltate pentru a consolida imaginea Consiliului raional Nisporeni.

Concluziile şi recomandările, rezumă rezultatele obţinute pe parcursul cercetării, prezentînd

atît aspectele pozitive, cît şi cele negative identificate, prin formularea finală a unor raţionamente

7

proprii, în baza cărora am efectuat recomandările de rigoare, venite în sprijinul promovării unei

colaborări dintre autorităţile deliberative şi colectivităţile locale capabile să contribuie la luarea unor

decizii optime şi utile în asigurarea dezvoltării continuă a vieţii sociale şi economice a comunităţii

precum şi să asigure o planificare şi desfăşurare eficientă a activităţilor viitoare.

Lista bibliografică cuprinde actele normative, literatura de specialitate, sursele periodice şi

cele electronice care au fost utilizate pe parcursul cercetării, iar anexele oferă suporturi grafice,

documente interne de lucru al specialistului pe probleme în relaţii cu publicul ce completează

analizele efectuate în conţinutul lucrării.

8

Capitolul I. CONSIDERAŢII TEORETICO-METODOLOGICE PRIVIND

COMUNICAREA CU MASS-MEDIA ÎN PROCESUL DE ADMINISTRARE

Autorităţile publice sunt entităţi create de oameni, pentru oameni şi care depind de oameni.

De aceea o funcţie importantă în aceste instituţii se rezervă comunicării interorganizaţionale şi

externă. Această activitate de transmitere şi primire a reacţiilor din partea publicului este

cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, când conducătorii de ţară îşi trimiteau adjuncţii să

informeze populaţia despre o anumită situaţie, despre un anumit eveniment.

Din cele relatate mai sus se evidenţează importanţa şi eficienţa autorităţilor publice de a se

deschide comunicării cu publicul său, de a informa cetăţeanul despre activităţlile sale, de a

menţine nivelul de transparenţă cât mai ridicat. În felul acesta ţările democratice asigură

încrederea cetăţeanului şi colaborarea dinre autoritate şi populaţie.

I.1 Cadrul evolutiv şi definitoriu al comunicării publice

O dată cu începerea proceselor de integrare europeană se impune o modernizare şi

reformare a tuturor aspectelor şi domeniilor vitale a unui stat. Într-un stat democratic, procesul

de modernizare a administraţiilor locale şi centrale urmăreşte şi îmbunătăţirea comunicării dintre

instituţiile de stat şi cetăţeni. Comunicarea este o activitate esenţială nu doar în cadrul

organizaţiei dar şi dintre organizaţie şi clienţi. În acest sens comunicarea devine o verigă în

consolidarea reformelor şi a statului democratic.

Comunicarea publică îşi are rădăcinile în retorica antică. Discursul public nu vizează doar

transmiterea de informaţii, ci mai ales schimbarea opiniilor şi acţiunilor publicului, influenţarea

sentimentelor acestora. Eficienţa unei astfel de comunicări se află deopotrivă în mîinile

oratorului şi ale publicului său. Marcus Fabius Quintilianus a fost primul profesor public de

retorică la Roma şi, totodată, dascalul fiilor şi nepoţilor împaratului Domitian. La retragerea sa

din activitate a scris un compendiu în 12 volume, intitulat Institutio oratoria (“Formarea

vorbitorului în public”).

În zilele noastre, “orice gen de cuvîntare, expunere sau prezentare susţinutî de către o

persoană direct în prezenţa unui auditoriu, mai mult sau mai puţin numeros, dar nu mai mic de 3

persoane, este o formă de discurs public sau comunicare publică” [38, p. 35] (ex. conferinţa,

pledoaria, prelegerea, comunicarea ştiinţifică, luarea de cuvînt, prezentarea unui raport sau a unei

dări de seama, expunerea în faţa unei comisii de examinare, prezentarea unui spectacol etc.).

Comunicarea de masă se referă la “producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau

audiovizuale de către un sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros” [ 38,

9

p. 36]. Motivele care stau la baza consumului de mesaje mediatice vizează informarea,

construirea identităţii personale, integrarea şi interacţiunea socială şi de divertisment.

Odată cu secolul al XIII-lea, influenţată şi stimulată de marile descoperiri şi de spiritul

Renaşterii, începe să se dezvolte „o informaţie cu adevarat universală” [27, p.19] capabilă să

susţină apetitul tot mai crescut al oamenilor pentru ştiri şi cunoaştere. Încă din timpul

civilizaţiilor antice, oamenii se adunau în “locuri privilegiate” – agora, tîrgurile, piaţa, forumul

sau templul - pentru a afla lucruri noi. Noutăţile zilei se afişau pe zidurile din pieţele publice sau

a forumurilor din Grecia şi Roma – „Acta Publica, acta diurna”, „Acta Senatus” - spre

informarea cetăţenilor. Reţeaua de circulaţie a informaţiilor s-a diversificat odată cu apariţia

mijloacelor de comunicare premergătoare ziarului. În secolul al XVI-lea, guvernul veneţian

tiparea o mică foaie de ştiri cu caracter ocazional numită gazzette, cuvînt derivat din gazzetta

care însemna „monedă mică”. În Franţa, prima foaie cu caracter popular datează din 1529, iar

termenul folosit pentru aceste publicaţii cu un profund caracter popular era canards[27, p.21]. În

Anglia, de-abia prin 1621, ştirile externe începeau să fie publicate în aşa-numitele corantos cu

apariţie neregulată. Actul de naştere al presei periodice se semnează la începutul secolului al

XVII-lea cu aportul a două împrejurări benefice: perfecţionarea tiparului şi organizarea poştei ca

serviciu regulat. Tipărirea ziarelor a marcat nu numai o cotitură în istoria comunicării de masă,

dar a fost percepută şi ca o inovaţie de factură socio-culturală ce va influenţa întreaga societate

umană. Odată cu începutul secolului al XIX-lea, ziarul va fi secondat de telegraf şi telefon, iar la

începutul secolului al XX-lea, de radio şi televiziune.

Ceea ce s-a schimbat de-a lungul secolelor şi mai ales în ultimele decenii „sînt modalităţile

şi amploarea cu care informaţia este produsă, colectată, prelucrată, păstrată şi difuzată”. Dacă

adaugăm la toate acestea „mariajul” dintre calculator şi telecomunicaţie, comunicarea este

acaparată de o societate informaţională. Sistemele informaţionale sînt supuse astăzi unor

importante schimbări tehnologice. Microelectronica este cea care pune la punct modalităţi

tentante şi cantitativ incredibile de prelucrare şi păstrare a datelor, în timp ce telecomunicaţiile se

îndreaptă spre anularea distanţelor în comunicare. [25, p.15]

1. Comunicarea poate fi formal definită ca orice proces prin care premisele decizionale sunt

transmise de la un membru al unei instituţii la altul. Comunicarea însoţeşte activitatea instituţiilor

publice, contribuind la realizarea în bune condiţii a acesteia. Comunicarea publică se referă atât la

schimbul şi împărtaşirea de informaţii de utilitate publică, cât şi menţinerea liantului social.[42, p.

12] Comunicarea eficientă – indiferent de domeniul în care are loc aceasta – protocol, negociere,

relaţii publice etc., înseamnă înainte de orice, dorinţa de a construi un cod comun, de a „ieşi” din

10

propriul cod pentru a te împărtăşi din al interlocutorului, respectiv de a construi acel limbaj comun,

condiţie a priori pentru a avea loc comunicarea.

Comunicarea în instituţii este un proces bilateral: el presupune atât transmiterea

ordinelor, informaţiei şi sfaturilor la un centru de decizie (adică un individ învestit cu

responsabilitatea de a lua decizii), cât şi transmiterea deciziilor luate de la acest centru în alte

părţi ale instituţiei. Mai mult, este un proces care se desfăşoară în sus, în jos şi lateral în

instituţie. Canalele de comunicare în instituţiile publice pot fi de două feluri: formale şi

informale. Prin canalele formale se transmit fluxurile informaţionale oficiale. Canalele

informale de comunicare se stabilesc în general între persoane şi grupuri informale. Acestea sunt

formate din angajaţi care au interese comune sau afinităţi. Informaţiile transferate prin aceste

canale sunt neoficiale şi au un caracter personal sau general: ele nu sunt verificate. Comunicarea

instituţională este o comunicare extraorganizaţională prin care instituţia din administraţia publică

urmăreşte să-şi întărească imaginea, să suscite în jurul ei un climat de încredere şi simpatie din

partea cetăţenilor.[ 31, p. 63] Comunicarea externă a instituţiei publice contribuie la notorietatea

şi imaginea organizaţiei în instituţie. Ea îndeplineşte astfel, totodată funcţia de promovare a

instituţiei publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale.

Comunicarea cu rol de promovare reprezintă, în realitate, un caz aparte, pentru că, deşi

literatura de specialitate o considera fără excepţie ca făcând parte din comunicarea externă, ea se

desfăşoară unilateral, dinspre instituţia publică către mediul exterior al acesteia. În această

situaţie, nu mai sunt membrii organismului public cei care intreţin legatura cu exteriorul, ci

organizaţia ca instituţie. Ea dă informaţii despre serviciile pe care le oferă, încearcă să-i

amelioreze imaginea de ansamblu sau, pur si simplu, vrea să facă cunoscute şi să-şi promoveze

valorile.[ 47, p.14]

Roman Jakobson afirma că: „orice act de vorbire reuneşte un mesaj şi patru elemente

legate de acesta: emiţătorul, receptorul, tema mesajului şi codul utilizat”. [34, p.28] Vom

caracteriza succint pe fiecare dintre ele şi începem cu cei doi poli ai comunicării – emiţătorul şi

receptorul. Procesul de comunicare poate fi definit prin interacţiunea componentelor sale: roluri

de emitere şi de recepţie (codificare şi decodificare), construcţia mesajului, contextul, mijloacele

de comunicare, apariţia feedback-ului. Dacă punem întrebarea: „ce caracterizează o comunicare

eficientă?” – trebuie să răspundem că fiecare din elementele amintite îşi aduce contribuţia sa, iar

felul în care sunt echilibrate, armonizate acestea în dinamica lor conduce la o comunicare

eficientă.

Aşadar, atunci când discutăm despre emiţător (cel care codifică) şi receptor (cel care

decodifică) este important să-i caracterizăm din perspectiva relaţiei dialectice dintre ei.

11

Caracteristici ale emiţătorului le reprezintă un individ, un grup sau o instituţie care posedă

o informaţie mai bine structurată decât receptorul, presupune o stare de spirit, presupune un scop

explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut

receptorului). După o altă caracterizare, cea din lucrarea ”Introducere în teoria comunicării” a lui

Ion Haineş -caracteristicile emiţătorului sunt următoarele: motivaţia de transmitere a mesajului

(de ce vrea să comunice); pregătirea socială, educaţională şi culturală; abilitatea de a comunica

experienţa sa anterioară; relaţia personală şi situaţională cu receptorul; atributele psihologice şi

fiziologice.

În plan didactic rolurile majore de emiţător sunt deţinute în şcoală de cadrul didactic;

totuşi, dincolo de posibilităţile unui feedback nuanţat, studentul preia anumite segmente ale

acestor roluri, de pildă cursantul are acces la o multitudine de surse de informaţie şi câteodată

poate să posedă o informaţie mai actuală decât profesorul său. În acest sens, rolurile de emiţător

deţinute de profesor (claritate, coerenţă internă, expresivitate) devin mai puţin stricte. În acelaşi

timp, emiţătorului i se pot atribui grade diferite de prestigiu sau credibilitate, aspecte care au un

impact puternic asupra comunicării ca atare. După John R. P. French şi Bertram Raven există

cinci baze ale puterii sau influenţei ce sunt utile în analiza emiţătorului ca parte a comunicării:

Puterea recompensatoare este puterea a cărei bază este constituită din abilitatea de a răsplăti. În

această categorie se încadrează satisfacerea unor dorinţe ale receptorului. Puterea coercitivă –

receptorul se aşteaptă să fie „pedepsit” de către emiţător dacă nu se conformează încercării de

influenţă a acestuia. Dacă această putere nu este susţinută şi de alte aspecte (cum ar fi cel al

competenţei), comunicarea în acest caz, nu este strict autentică. Puterea referenţială presupune că

receptorul se identifică cu emiţătorul; o persoană sau un grup de prestigiu constituie un model de

referinţă cu care încearcă să se asocieze sau să se identifice alţii, care le adoptă atitudinile sau

convingerile. De pildă, la şcoală puterea referenţială poate juca un rol important la anumite

vârste şcolare mici, cadrul didactic devenind un emiţător cu capacităţi de transmitere sporite şi

autentice.

Puterea legitimă se bazează pe înţelegerea de ambele părţi că cineva are dreptul să pretindă

ascultare de la ceilalţi (ex. relaţia profesor-elev, părinte-copil). Ea implică un cod sau un standard

acceptat de ambii parteneri. În acest sens, Denis McQuail reliefează existenţa anumitor matrice

sociale definite de procesul comunicativ: astfel se aşteaptă de la managerul unei organizaţii să-şi

conducă subordonaţii, de la profesori să-şi educe elevii etc. Totuşi se poate observa astăzi o

relativizare a puterii legitime, o diminuare a efectului ei: spre exemplu, managerul conduce, dar

trebuie să accepte şi propuneri de la subordonaţi, profesorul educă, dar –într-o anumită măsură –

este educat de elevii săi. Cu privire la puterea legitimă atragem atenţia asupra a doi factori ce pot

12

conduce la ineficienţă, şi anume: (1) omnişcienţa poate să caracterizeze managerul, „el ştie tot” şi

astfel devalorizează subordonaţii; şi (2) omnipotenţa este iluzia emiţătorului (de pildă – managerul)

că el poate face orice, că va reuşi să rezolve orice problemă a organizaţiei de unul singur.

Credibilitatea – puterea expertului specifică atribuirea de cunoştinţe superioare

emiţătorului, care au impact asupra structurii cognitive a receptorului (străinul care acceptă

recomandările unui localnic). O astfel de putere este determinată de contextul situaţional şi

instituţional, pentru că, prin definiţie, receptorul nu este, în mod normal, în postura de a evalua

corectitudinea informaţiei primite. De exemplu, cadrul didactic beneficiază în mod tradiţional de

o astfel de putere. Totuşi în societatea actuală, aceasta se nuanţează mult, deoarece

elevul/studentul vine în câmpul comunicării didactice cu o sferă de cunoştinţe diversificate, în

mod special oferite de mijloacele moderne de comunicare – spre exemplu, reţeaua Internet. Prin

urmare trebuie utilizat acest referenţial informaţional multiplu în special în activităţile de echipă.

Precizăm faptul că emiţătorul (manager, cadru didactic, părinte etc.) trebuie să facă mai

puţin apel la puterea recompensatoare si coercitivă (iar atunci când le folosesc trebuie utilizate

oricum numai împreună) şi să accentueze mai mult puterea referenţială şi de expert, competenţa

profesională, credibilitatea sa. În situaţia în care se utilizează puterile de expert şi referenţială

primele trei tipuri de putere nu mai sunt necesare în sensul că sunt incluse. Astfel, se poate

observa că foarte rar acţionează o singură sursă de putere. De obicei situaţia de influenţă implică

diverse combinaţii, în care formele de putere reacţionează interactiv.

Receptorul este la rândul său un individ, un grup, sau o instituţie cărora le este adresat

mesajul sau intră în posesia lui întâmplător, primesc mesajul într-un mod conştient sau

subliminal. Receptorul este foarte important din perspectiva construirii unei relaţii de comunicare

eficiente. M. D Agnoletti consideră că: „aceasta este un proces complex, în care informaţia şi

mesajul sunt mai puţin importante decât chestiunea esenţială de a şti cui te adresezi”.[ 22 p.5]

După Ion Haineş, caracteristicile receptorului importante în procesul comunicării sunt

obiectivele, atitudinile, motivaţia de primire a mesajului; diferenţa de pregătire socială,

educaţională, culturală între emiţător şi receptor; relaţia personală cu emiţătorul; atributele

psihologice şi fiziologice; experienţa anterioară în situaţii similar; diferenţa în bogăţia de

informaţii între emiţător şi receptor (dacă este prea mare, nu mai poate avea loc decodificarea

mesajului). [ 26, p.9] De altfel, este evident că mesajul trebuie să fie direct legat de posibilităţile de

percepţie ale celui care îl recepţionează –legea mult discutată în al doilea subpunct, în momentul

codificării trebuie să avem în vedere decodificarea. O bună comunicare este centrată obligatoriu pe

cel care primeşte mesajul. Saundra Hybels şi Richard L. Weaver reprezintă grafic traseul mesajului

în mintea ascultătorului:

13

Un loc important în receptarea unui mesaj îl ocupă predicţiile despre respectivul mesaj; în

acest sens, receptorul ia în calcul experienţa proprie anterioară în acel domeniu, iar atunci când

această experienţă nu există, opiniile altor persoane despre mesaj sau despre cel care-l transmite.

[ 37, p.14] Astfel se pot evidenţia mai multe feluri de receptori –după tipul de ascultare a

mesajului practicat: ascultarea pentru aflarea de informaţii; ascultarea critică; ascultarea

reflexivă; ascultarea pentru divertisment etc. În general, nu se identifică un singur mod de

ascultare la un receptor, fiind vorba de o îmbinare variabilă după mesaj, context, sursă etc., între

toate aceste tipuri. Însă unul dintre aceste tipuri este predominant, şi în funcţie de el trebuie să ne

construim mesajul.

1. Codul este acea convenţie tacită sau explicită în virtutea căreia se recunoaşte existenţa

unei relaţii de tip funcţional între ceea ce semnifică ceva şi ceea ce este semnificat. Într-un sens,

ideea de cod cade exact pe ideea de semn şi pe cea de limbaj. Totuşi între cod şi limbă nu trebuie

să punem semnul egal. Reţinem în acest sens afirmaţiile lui Pierre Guiraud: „Limba şi codul

sunt, şi una şi celălalt, sisteme de convenţii care permit transformarea unui mesaj; astfel, limba

este sistemul de echivalenţe lexicale şi de reguli sintactice cu ajutorul cărora ideile, gândirea sunt

transformate în cuvinte articulate. Dar există între limbă şi cod o diferenţă fundamentală:

convenţiile codului sunt explicite, prestabilite şi imperative; cele ale limbii sunt implicite, ele se

instituie spontan în chiar cursul comunicării. Ca noţiuni conexe ale codului avem codaj sau

codificare şi decodaj sau decodificare. Codajul este actul prin care o serie de semnificaţii sunt

transpuse prin intermediul regulilor într-un anumit text care foloseşte un anume limbaj. Orice

codaj este într-un anumit sens un transcodaj (nu există semnificaţii în sine). Decodajul sau

transcodajul se referă la trecerea unui text dintr-un cod în altul (de pildă, din telegraf în cod

normal). Cum am insistat la punctul anterior, decodificarea ar trebui să se prezinte ca imaginea în

oglindă a codificării, restituind cu fidelitate intenţiile emiţătorului. [32, p.10]

În procesul de comunicare pot apărea următoarele bariere comunicaţionale: a) la nivelul

emiţătorului şi al receptorului: starea emoţională a receptorului; rutina, care influenţează

receptivitatea; imaginea de sine a emiţătorului şi a receptorului şi imaginea despre interlocutor;

caracterizarea diferită a situaţiei de comunicare de către emiţător şi receptor; lipsa atenţiei în

receptarea mesajului; concluzii grăbite asupra mesajului; lipsa de interes a receptorului faţă de

mesaj; sentimentele şi intenţiile participanţilor la situaţia de comunicare. b) la nivel de limbaj:

aceleaşi cuvinte primesc sensuri diferite pentru persoane diferite, în special din cauza

diferenţelor în planul pregătirii şi al experienţei; dificultăţi de exprimare; exprimarea cu

stângăcie a mesajului de către emiţător; utilizarea de cuvinte sau expresii confuse; c) la nivelul

14

contextului: context fizic necorespunzător (poluare fonică ridicată); suporţi informaţionali

necorespunzători.

Diversitatea cauzelor care determină dificultăţile şi perturbările aferente procesului de

comunicare face obligatorie existenţa în cadrul respectivului sistem a posibilitaţilor de reglare, de

adaptare şi de transformare. Elementul central al acestei reglări este reprezentat de feed-back,

care îi permite receptorului ( de exemplu, cetăţeanul) să-şi emită reacţiile, iar emiţătorul ( de

exemplu, funcţionarul public, purtătorul de cuvânt al instituţiei, etc) să le înregistreze. Abilitatea

comunicatorului de a răspunde adecvat feed-back-ului este determinantă pentru eficienţa

comunicării. Funcţiile feed-back-ului sunt a) funcţia de control al înţelegerii, al receptării în bune

condiţii a mesajului; b) funcţia de adaptare a mesajului la caracteristicile actorilor, la dificultăţile

întâmpinate sau alte evenimente care presupun o modificare a conţinutului sau a formei; c)

funcţia de reglare socială prin flexibilitatea rolurilor şi funcţiilor îndeplinite de diverşi actori, în

măsură să faciliteze înţelegerea punctului de vedere al celuilalt; d) funcţia socio-afectivă: feed-

back-ul creşte siguranţa internă şi satisfacţia actorilor.

Una dintre dificultăţile derulării unui proces de comunicare eficient este generată de

disonanţa cognitivă. Aceasta presupune selectarea surselor de informare în conformitate cu

propriile convingeri ale entitaţilor implicate în transmiterea sau receptarea mesajului comunicat.

Fenomenul disonanţei cognitive este foarte obişnuit în administraţia publică. Astfel, când un

grup se constituie pentru a discuta diferite probleme, constatăm că, de la şefii departamentelor, la

ministere, la directori generali, la secretari de stat, etc, fiecare găseşte grupul unde unde ceilalţi

au aceeaşi viziune asupra problemelor. Cand întâlnirea începe şi membrii grupului îşi expun

opiniile personale, ei aud propriile puncte de vedere prezentate în cuvinte diferite şi pleacă

întăriţi în convingerile lor iniţiale, care sunt asemănătoare cu ale celorlalţi. În plus, şi în rândul

funcţionarilor publici se manifestă un mecanism psihologic care acţionează în sensul respingerii

şi al deformării informaţiilor şi realităţilor care nu sunt în concordanţă cu propriile convingeri.

[19, p.98]

În comunicarea publică ne adresăm tuturor, unui public nedefinit, deşi cunoscut. Scopul

este unic: câştigarea adeziunii, a libertăţii de a acţiona legitim, în numele masei. În comunicarea

publică răspunsul este numai de acceptare sau refuz. Comunicarea publică pare a fi destinată mai

ales sferei politicului. Şi este adevărat, fiind mijlocul principal prin care se cucereşte puterea

politică. Scopurile majore ale comunicării publice sunt persuasiunea şi manipularea. Oamenii

politici le folosesc pe amândouă pentru cucerirea puterii. Comunicare publică poate avea chiar

forme atipice: de exemplu în cadrul unui colos multinaţional, unde conducerea „comunică” cu

15

angajaţii după standardele moderne ale conducerii participative folosind practic tehnicile

comunicării publice.[ 41, p. 143]

Activitatea instituţiilor publice este orientată spre realizarea unui interes general. în acest

scop, instituţiile publice beneficiază de prerogative în regim de putere publică stabilite prin lege.

Forma de comunicare ce însoţeşte activitatea instituţiilor publice în vederea satisfacerii

interesului general este denumită comunicare publică. Comunicarea publică se distinge, pe de o

parte, prin faptul că mesajele ce alcătuiesc conţinutul acesteia sunt emise, receptate şi prelucrate

de instituţiile publice, iar pe de altă parte, funcţia acesteia este de a face cunoscute, de a pune în

valoare acţiuni prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general. Comunicarea publică

apare ori de câte ori este vorba de aplicarea unei norme, desfăşurarea unei proceduri, adoptarea

unei decizii publice. Aşadar, mesajele instituţiilor publice sunt alcătuite din informaţii de utilitate

publică. Prin comunicarea publică se urmăreşte, în egală măsură, cunoaşterea nevoilor şi a

dorinţelor membrilor corpului social pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care

le deţin, să vină în întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general. În consecinţă,

comunicarea publică este comunicarea formală spre care tinde realizarea schimbului de

informaţii de utilitate publică, ca şi la menţinerea coeziunii sociale, şi a cărei responsabilitate

incumbă instituţiilor publice.[18, p. 10 ]

Bernard Miege, în lucrarea sa „Societatea cucerită de comunicare”, comunicarea publică

reprezintă recurgerea din ce în ce mai clară şi mai organizată din partea administraţiilor de stat la

mijloacele publicitare şi la relaţiile publice. Acest fapt se datorează faptului că, pe de o parte,

statul trebuie să facă faţă unor noi responsabilităţi, care s-au amplificat în interiorul statului, iar,

pe de altă parte, recurge la noi procedee de gestionare, inclusiv la procedeele de gestionare a

opiniei puse la punct în sfera afacerilor comerciale şi industriale. De asemenea, trebuie să se facă

deosebirea între comunicarea publică şi comunicarea politică, cu care este adesea confundată; în

perioade electorale, un guvern sau un ministru este tentat să valorizeze mai curând politica

personală şi cea a partidului decât acţiunile întreprinse de administraţia pe care o conduce.

Totuşi, comunicarea publică nu se limitează doar la campaniile ministeriale, iar interesul de a nu

o transforma într-un apendice al comunicării politice este din ce în ce mai evident, mai ales în

diversificarea metodelor şi răspândirea acestora la toate eşaloanele administrative.

În al doilea rând, comunicarea publică nu trebuie asimilată comunicării instituţionale.

Accentul pus pe aspectul instituţional sau organizaţional are ca efect disimularea caracteristicilor

specifice comunicării de instituţie, pe de o parte, şi comunicării publice, pe de altă parte.

Dezvoltarea celei din urmă trebuie legată de anumite transformări care se produc chiar în

interiorul aparatului de stat. Comunicarea publică urmăreşte patru categorii de efecte [46, p.41]:

16

1. modernizarea funcţionării administraţiilor, mai ales în cazul dispozitivelor de relaţii cu

publicul sau al sistemelor de prezentare şi transmitere a informaţiei. Administraţiile trebuie să

facă faţă unor cereri din ce mai complexe şi precise. Cei administraţi se asteaptă să obţină

informaţii la care socotesc ca au dreptul şi nu mai acceptă răspunsuri care se ascund după

secretul deciziilor administrative şi dau impresia de arbitrar. Adaptarea şi modernizarea

administraţiilor depind la fel de mult de schimbările comportamentului celor administraţi care se

consideră tot mai mult nişte consumatori, chiar nişte clienţi;

2. unele campanii îşi fixează ca obiectiv producerea unor schimbări de comportament.

3. pentru unele administraţii sau întreprinderi publice, grija principală este să îşi asigure

prin comunicare o imagine modernă;

4. căutarea adeziunii cetăţenilor cu privire la o anumită problemă, prin acţiuni de

sensibilizare. Teme al acestor campanii de sensibilizare ar fi: cele care încearcă să modifice

comportamentele: lupta impotriva accidentelor de muncă, a tabagismului, a tratamentelor greşite

aplicate copiilor sau femeilor, a incendiilor sau a focurilor din păduri etc.; cele care au ca obiect

prezentarea noilor elemente de informare privind drepturile şi datoriile cetăţenilor: serviciul

naţional, declararea veniturilor, modalităţi de creare de afaceri; cele care intenţionează să

promoveze servicii şi organisme publice: muzee, lucru manual, parcuri naturale regionale,

imaginea de ţară, etc.

Trăsătura esenţială a comunicării publice este aceea de a acţiona la nivelul reprezentărilor

sociale şi de a permite o rapidă modificare a discursurilor publice; ea diferă în mod esenţial de

alte tipuri de comunicare prin finalitatea sa. Când comunicarea publică serveşte bunăstării

colective, colectivitatea nu are nici o rezervă. De obicei, comunicarea publică are o origine

guvernamentală, iar semnatarul campaniilor nu este neutru în ceea ce priveşte acţiunea angajată

şi rezultatele sale. Oricare ar fi tema pastrată, se întâmplă frecvent ca ministrul în cauză să

observe impactul comunicării asupra publicului şi să încerce să beneficieze în urma succesului

acesteia în privinţa propriei imagini.

Legitimitatea economică a comunicării publice, care poate fi bine apreciată în termeni

financiari. Orice prevenire împotriva pericolelor sociale (boli cardio-vasculare, alcoolism,

tabagism, toxicomanie etc.), antrenează economii importante în ceea ce priveşte costul

îngrijirilor medicale şi sociale atunci când acţiunile desfăşurate se dovedesc eficiente. Apărarea

mediului, informarea economică, îmbunătăţirea imaginii de marcă a corpurilor sociale au,

desigur, o explicaţie financiară, dau naştere la câştiguri ce contribuie la îmbogăţirea comunităţii

în ansamblu, precum şi a indivizilor care o formează. Comunicarea publică dobândeşte astfel o

17

legitimitate economică apreciabilă în mod concret, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna în cazul

legitimităţilor politice.

Administraţia publică reprezintă un sistem complex subliniat de raporturi dintre autorităţi

şi autorităţi, autorităţi şi cetăţenii. Aceste relaţii sunt întreţinute prin comunicare. Astfel, în

procesul de administrare se indentifică mai multe tipuri de comunicare publică: [11, p. 4]

- comunicarea de informare şi de explicare, inerentă legitimităţii mesajului public, chiar

dacă este vorba de informaţii privind funcţionarea practică a instituţiilor, de informaţii pe care

serviciile publice sunt datoare să le furnizeze cetăţenilor sau de reguli civice, care trebuie

reamintite în mod permanent;

- de promovare sau de valorizare: atât a instituţiilor publice şi a serviciilor oferite de

acestea publicului, cât şi a recomandărilor care dezvăluie ce s-a convenit a fi considerate drept

cauze sociale;

- de discutare sau de propunere spre dezbatere a proiectelor de schimbare instituţională,

de alegere a ofertelor politice.

Raportarea definirii comunicării publice la evoluţia istorică al omenirii şi la invenţiile

domeniului tehnologic şi informaţional, obţinem o explicaţie modernă a acesteia. Conform

definiţiei oferite de Carmen Ardelean în suportul de curs „Teorii ale comunicării publice”,

comunicarea publică reprezintă transferul de informaţii, opinii, idei cu un mesaj şi un scop, într-o

situaţie publică. În general, aceasta implică folosirea unor mijloace auxiliare (video, Power

Point, grafice etc.) şi se bazează pe forme media (presă, TV, radio), implicarea unor grupuri mai

mari de persoane în luarea deciziei; brainstorming; think-tank; situaţii oficiale (companie;

politică; educaţie etc.) În înţelesul modern al termenului, comunicarea publică se referă la toate

formele de comunicare, de către administraţie, cu grupuri mari de oameni („publicul”), în cadrul

unor acţiuni cu caracter politic, comercial sau social. Toate aceste forme de adresare în public

sunt intermediate de canale mediatice (televiziune, presă, radio).

Din cele menţionate mai sus, comunicarea publică poate fi considerată drept o comunicare

formală care tinde către schimbul şi împărtăşirea de informaţii de utilitate socială şi spre menţinerea

relaţiilor sociale, a căror responsabilitate revine instituţiilor publice. Reglementările şi controalele

se dovedesc incapabile să obţină rezultatele aşteptate. Nu este de ajuns ca o masură să fie

obligatorie pentru a modifica comportamentul individual. Mai bine ar fi să se încerce obţinerea

adeziunii voluntare a fiecăruia, încercîndu-se antrenarea oamenilor în această mişcare care

presupune binele fiecăruia, precum şi acela al colectivităţii. Acesta este obiectivul comunicării

publice. Comunicarea publică, ale cărei tehnici şi mijloace sunt asemănătoare datorită utilizării

generalizate a posibilităţilor mediatice (campanii de afişare, mesaje televizate), încearcă să-l facă

18

pe fiecare cetăţean responsabil de alegerile sale în materie de sănătate şi securitate şi să asigure

participarea sa la viaţa publică.

În concluzie se poate de evidenţiat că comunicarea publică reprezintă un proces mai mult

decât necesar într-o autoritate publică, din simplu motiv că prin ea se tranmite un mesaj, se

asigură dreptul cetăţeanului la informare. Totodată comunicarea publică reprezintă o

îndeletnicire veche şi nobilă şi foarte cotată în present.

I.2 Aspecte conceptuale privind procesul de administrare şi necesitatea transparenţei administrative

Societatea deschisă, cu adevărat democratică, e o societate în care statul, în ansamblu,

autorităţile acestuia lucrează în văzul tuturor. Membrii unei societăţi contemporane democratice,

având o educaţie complexă şi o cultură politică reală, „cercetează necontenit realitatea în care

trăiesc, analizează, critic propriile acţiuni şi acţiunile organelor de stat şi, atunci când sesizează

abateri de la consesns, întreprind măsuri concrete de sancţionare a celor responsabili.

Termenul administrare este de origine latină, fiind formată din prepoziţia ad – către şi

substantivul minister – slujitor, executor. Acest termen în semnificaţia directă înseamnă către

slujitor. Ulterior termenul administrare a început a fi folosit pentru a indica orice fel de activitate

îndeplinită sub comandă sau ordinea cuiva. Dicţionarul limbii române defineşte noţiunea de a

administra ca o acţiune de conducere, a cârmui, a gospodări o întreprindere, o instituție. Astfel,

procesul de administrare reprezintă un ansamblu de acţiuni şi activităţi bine organizate conduse

de nişte organe abilitate cu putere şi atribuţii care prin exercitarea acestora au scopul de a

satisface nevoiele cetăţenilor. În fine, procesul de administrare este unul complex care include şi

sectorul privat, dar relaţionând cu scopul cercetării date, se va face referire la procesul de

administrare în sectorul public, unde activitatea de administrare urmăreşte satisfacerea

interesului general al cetăţenilor. Termenul administraţie publică a fost menţionat pentru prima

dată în legislaţia Republicii Moldova în Constituţie adoptată la 29 iulie 1994. Anterior era

utilizat termenul de administraţie de stat (perioada sovietică şi post sovietică). Termenul

administraţie publică reprezintă o categorie mai îngustă decât termenul administraţie, deoarece

administraţia publică este un gen de administraţie exercitată în temei de organele executive ale

statului şi care se deosebeşte de administraţia particulară. [30, p.2]

Pentru a identifica locul şi rolul conceptului de transparenţă administrativă în vederea

consolidării instituţionale a administraţiei publice, considerăm important a analiza rolul

administraţiei publice în raport cu mediul social. În acest context, Claude Goyard afirmă că

19

„administraţia publică are interesul, prin însăşi natura sa, să privească permanent la tot ceea ce se

întâmplă în societate şi să se adapteze rapid evoluţiei şi ritmului mediului social, dar şi

progresului tehnic înregistrat în cadrul societăţii respective”. În raporturile cu grupurile sociale,

administraţia se poate afirma că este într-un continuu dialog, datorat comunităţii de probleme,

care se pun în faţa lor, pentru faptul că există o instituţionalizare a formelor de consultare, ca şi

sentimentul drepturilor şi obligaţiilor pe care îl au fiecare dintre ele, aducându-şi o contribuţie

însemnată la rezolvarea anumitor probleme, chiar dacă au şi puncte de vedere divergente. În

acelaşi timp însă, în raporturile care se stabilesc între administraţie şi cetă- ţeni, indivizii izolaţi

au cel mai adesea sentimentul că opinia lor „nu contează” şi că, de fapt, „ei nu există”, mai mult

chiar, consideră că administraţia publică nici nu-i distinge, confundându-i, într-o mare măsură,

şi, prin urmare, au tendinţa, uneori, pe bună dreptate, să se considere „părăsiţi”. Tocmai din

aceste considerente, deducem că conceptul de transparenţă necesită a fi studiat cu preponderenţă

în cadrul raportului dintre administraţie şi cetăţean, care, sub semnătura mai multor autori de

prestigiu este plasat în diverse compartimente ale ştiinţei administraţiei. Bunăoară, în viziunea

autorului Ioan Alexandru, acest raport este plasat în cadrul compartimentului „Mecanisme şi

instituţii în exercitarea controlului asupra funcţionării administraţiei publice”. Totodată,

remarcăm că majoritatea abordărilor privind interferenţa conceptului de transparenţă în ştiinţa

administraţiei sunt tratate prin prisma unei activităţi de informare, comunicare, constatare şi, mai

puţini sunt cei, care o tratează din punctul de vedere al exercitării controlului asupra funcţionării

administraţiei publice. [51, p.121]

Autoarea Maria Orlov în lucrarea sa de Drept administrtaiv descrie principiul transparenţei

ca un drept al oricărei persoane la informaţie pe care autoritatea publică trebuie să o prezinte în

termeni rezonabili, prin mijloace eficace şi corespunzătoare. [33, p.21] Transparenţa presupune

o informare corectă a membrilor societăţii. Constituţia Republicii Moldova, în art. 34 statuează

dreptul la informaţie, un drept nou pentru legislaţia noastră, aderând astfel la instrumentele

juridice internaţionale. Potrivit art. 34 din Constituţie cetăţenii au „dreptul de avea accesul la

orice informaţie de interes public [1]. Acest drept presupune că autorităţile publice potrivit

competenţelor ce le revin sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra

treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Acest drept de informare a

cetăţeanului presupune unele limitări şi anume la informaţia cu caracter secret.

În Republica Moldova, legislaţia care creează cadrul de implementare a ceea ce am putea

numi „guvernare transparentă şi participativă“ este relativ nouă. Principalele acte normative sunt:

Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie, Legea nr. 239 din 13.11.2008 privind

transparenţa în procesul decizional, Hotărîrea nr. 96 din 16.02.2010 cu privire la acţiunile de

20

implementare a Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul

decizional. Scopul actelor normative mai sus menţionate este de a asigura informarea

multilaterală asupra procesului decizional din cadrul autorităţilor publice; să asigure participarea

directă a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate la

procesul decizional; c) să eficientizeze procesul decizional în cadrul autorităţilor publice; d) să

sporească gradul de răspundere al autorităţilor publice faţă de cetăţeni şi societate; e) să

stimuleze participarea activă a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a

altor părţi interesate la procesul decizional; f) să asigure transparenţa activităţii autorităţilor

publice. a) crearea cadrului normativ general al accesului la informaţiile oficiale; b)

eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a controlului efectuat de către cetăţeni

asupra activităţii autorităţilor publice şi a instituţiilor publice; c) stimularea formării opiniilor şi

participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic. [7]

Legea privind transparenţa în procesul decizional, în articolul 1 defineşte transparenţa ca

„oferirea, în vederea informării în mod deschis şi explicit, de către autorităţile publice care cad

sub incidenţa prezentei legi a tuturor informaţiilor privind activitatea lor şi consultarea

cetăţenilor, asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, altor părţi interesate în procesul de

elaborare şi de adoptare a deciziilor”. De asemenea prezenta lege prevede principiile pe care se

bazează orice autoritate publică în procesul de administrare:    a) informarea, în modul stabilit, a

cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor părţi interesate despre

iniţierea elaborării deciziilor şi despre consultarea publică pe marginea proiectelor de decizii

respective; b) asigurarea de posibilităţi egale pentru participarea cetăţenilor, asociaţiilor

constituite în corespundere cu legea, altor părţi interesate la procesul decisional [ 3]. Modalităţile

de informare şi participare sunt enumerate în Hotărîrea nr. 96 din 16.02.2010 cu privire la

acţiunile de implementare a Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în

procesul decisional[ 9]. Legea privind accesul la informaţie stabileşte şi clasifică dreptul la

informare a cetăţeanului în dependenţă de caracterul informaţiei, oficială, secretă, cu acces

limitat, precum şi condiţiile de acces la aceste tipuri de informaţie în vederea asigurării dreptului

cetăţeanului la informaţie şi consolidarea statului democratic. Autorităţile administraţiei publice

în baza acestor legi, îşi deschid relaţiile de colaborare cu societatea civilă, cetăţenii şi instituţiile

de informare în masă.

Principiile bunei guvernări implică respectarea transparenței în elaborarea și adoptarea

actelor normative, iar deciziile pregătite şi adoptate într-o manieră transparentă şi participativă se

bucură de susținerea societății și au șanse sporite de a servi interesul public. Legea nr. 436 din

28.12.2006 specifică că „Raporturile dintre autorităţile publice centrale şi cele locale au la bază

21

principiile autonomiei, legalităţii, transparenţei şi colaborării în rezolvarea problemelor

comune.”, ceea ce semnifică că nivelul de transparenţă în procesul de administrare trebuie să

existe şi în interiorul autorităţilor administraţiei publice. [ 6] Asigurarea transparenţei în cadrul

structurilor administrative facilitează implimentarea deciziilor, prevenirea şi combaterea

corupţiei. Acest lucru este subliniat şi în Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi

combaterea corupţiei. În articolul 5 al prezentei legi, la literele „ e) participarea societăţii civile şi

accesul la informaţie în procesul decizional; f) accesul la informaţia despre măsurile de prevenire

a corupţiei şi rezultatele aplicării lor;” reprezintă garanţiile prevenirii corupţiei. Aceste garanţii

definesc şi condiţiile unui procesde administrare transparent şi comunicativ cu cetăţenii şi alte

instituţii civile. [ 5]

Având în vedere rolul deosebit al statului în asigurarea drepturilor la informaţie, se

constată că deseori jurnaliştilor li se interzice să asiste la şedinţele Parlamentului, Guvernului,

chiar şi la şedinţele consiliilor locale şi raionale. O altă problemă în asigurarea transparenţei şi

asigurării dreptului la informaţie este că majoritatea televiziunilor şi radiourile sunt controlate

politic, ceea ce împedică difuzarea şi transmiterea unor informaţii veridice despre administrarea

publică din Republica Moldova. [39, p. 128-129] Caracteristică tranşantă a actualului stil

european de administrare democratică a treburilor publice, transparenţa este explicată de

dicţionarul explicativ ca „ceva uşor de înţeles sau de ghicit; ceva clar, limpede“. Acest concept a

devenit o cerinţă indispensabilă în promovarea altor principii democratice şi valori umane la

nivelul comunităţilor locale în societăţile contemporane.

In ţările occidentale termenul „transparenţă” s-a impus în ultimii ani din necesitatea de a

califica fenomenul de deschidere a administraţiei publice spre exterior şi a luat locul unui alt

concept, al celui de publicitate, folosit până nu demult cu sensul şi în scopul de a ridica vălul

secretului administrativ. Noţiunea de transparenţă este de fapt mult mai largă şi adecvată

necesităţilor actuale ale relaţiilor administraţie-cetăţeni decât cea de publicitate. Se consideră că

transparenţa, aşa cum este concepută de ştiinţa administraţiei publice contemporane, este

rezultatul unei presiuni tot mai mari exercitate de corpul social asupra organelor administraţiei

publice. Pe de altă parte, creşterea ponderii administraţiei în societate are efectul bumerangului,

atrăgând asupra acesteia revendicările tradiţional înaintate puterii politice. Până nu demult

consimţământul, încuviinţarea erau unicele condiţii în sistemul democratic de conducere a

cetăţenilor. Acum la acest sentiment se mai adaugă şi principiul de cunoaştere. Cetăţenii mai

bine informaţi nu vor să se supună (să asculte) fără să cunoască. Ei nu acceptă de a fi guvernaţi

fară a şti de ce şi pentru ce. Anume ideea modernă de cunoaştere presupune fenomenul

22

transparenţei. Din acest punct de vedere, se consideră că dreptul la transparenţă face parte în

prezent din cea de a treia generaţie a drepturilor omului.

Principiul transparenţei îşi are începutul de la însăşi viaţa socială, dar stă şi la baza

activităţii economice. După cum ne demonstrează practica ţărilor occidentale şi unele exemple

de la noi, unul din drepturile fundamentale la care pretind în prezent angajaţii de la întreprinderi

este nu numai cel de a fi informaţi despre situaţia financiară, ori despre ansamblul de decizii

luate de manageri, ci se răsfrânge şi asupra întregului mecanism politic. Aceste revendicări se

referă, în primul rând, la procesul de administrare de pe loc. în perioada de trecere de la o

administrare de comandă la una de înţelegere cu cetăţenii, anume transparenţei îi revine rolul de

intermediar. Iată de ce este important de a lua în discuţie conceptul de transparenţă, de a analiza

căile de aplicare a acestui principiu şi la noi în republică. Se spune că ideea unei transparenţe

administrative seamănă cu o „casă din sticlă". Orice trecător are posibilitatea de a vedea totul ce

este înăuntru. Dar principalul este nu numai de a vedea, ci şi de a face anumite concluzii, a

întreprinde anumite acţiuni.

Pornind de la cele expuse, putem evidenţia trei laturi esenţiale ale procesului de trans-

parenţă. Prima o constituie dreptul de a cunoaşte. Administraţia publică funcţionează în interesul

general, deci cetăţenii au dreptul de a şti tot ceea ce se întâmplă în interiorul ei, pentru că

administraţia este în serviciul cetăţenilor. A doua faţetă a principiului transparenţei este dreptul

de a controla. E bine să ştii, dar trebuie să ai şi posibilitatea de a-ţi exercita dreptul de a controla

legalitatea şi oportunitatea deciziilor administrative, pentru a putea aprecia cum sunt utilizate

încrederea şi finanţele publice. Şi aici nu mai e nevoie de a apela la cea de a treia generaţie a

drepturilor omului, pentru că e suficientă şi prima: încă în articolul 15 al Declaraţiei franceze a

Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, datată cu anul 1789, se precizează: „Societatea are dreptul să

ceară socoteală tuturor agenţilor publici ai administraţiei sale“. În sfârşit, există şi o altă idee

legată de cea a transparenţei, care, s-ar părea, este contrară celei privind „casa de sticlă“. Este

vorba despre dreptul cetăţenilor de a fi şi în rol de actori, şi nu numai de spectatori, în activitatea

administraţiei publice, adică dreptul de a participa plenar la procesul de dirijare a societăţii. într-

un limbaj mai contemporan, acest principiu ar putea fi explicat în felul următor: a avea dreptul de

a fi nu atât un administrat, cât un utilizator al administraţiei. în ţările avansate din punctul de

vedere al organizării activităţii administrative, conceptul unei administrări pasive este tot mai

mult înlocuit cu cel al antrenării cât mai largi a cetăţenilor în procesul de dirijare. Este vorba deci

despre nişte utilizatori (consumatori), dar în sensul activ al cuvântului, care au dreptul şi

posibilitatea de a se încadra în mecanismul de administrare. [16, p. 73-75]

23

Transparenţa reprezintă un principiu democratic care s-a manifestat pentru prima dată în

societăţile civile dezvoltate şi constituie una dintre cele mai remarcabile consecinţe ale

amplificării presiunii şi controlului social asupra organelor administraţiei publice. În epoca

noastră informaţională, revendicările transparenţei sunt explicabile şi de schimbările importante

ce se produc în mentalitatea socială: mulţi oamenii nu mai doresc să fie conduşi fără ca să

înţeleagă finalităţile şi motivaţiile administraţiei. Iar în cadrul societăţilor în tranziţie,

transparenţa a fost salutată ca simbolul imanent al libertăţii. Ea este în egală măsură un element

primordial, acceptarea căruia trebuie să faciliteze trecerea de la un sistem al hotărârilor

centralizate şi „opace“ la cel al deciziilor adoptate democratic, într-un cadru transparent.

În activitatea administraţiei publice, transparenţa este un concept multidimensional, care a

suscitat discuţii controversate în cercul savanţilor, analiştilor şi politicienilor din diverse societăţi

contemporane. Aceasta nu este echivalent doar cu dreptul cetăţenilor de avea acces la informaţie,

chiar dacă anume acesta reprezintă latura cea mai importantă şi mai larg deschisă a diverselor

interpretări. În afara dreptului de a fi informat, o administrare pe deplin transparentă presupune

recunoaşterea şi respectarea drepturilor cetăţeanului de a înţelege procesul administrativ, dreptul

de a face cunoscută propria opinie şi dreptul de a expune opinia altora unei critici obiective şi

argumentate. Din interferenţa acestor drepturi rezultă trei domenii distincte ale unei administrări

publice transparente şi anume informarea, controlul şi participarea cetăţenilor la procesul

decizional.

În relaţia sa cu instituţiile publice, cetăţeanul doreşte să cunoască modul în care acestea îşi

îndeplinesc sarcinile stabilite prin lege, să fie informat despre modul de adoptare şi oportunitatea

deciziilor publice care îl afectează în modi direct. Activitatea instituţiilor publice implică

transparenţa! acţiunilor desfăşurate, aceasta apărând ca o garanţie al realizării interesului general.

Comunicării publice îi revine rolul de a răspunde exigenţelor pe care le presupune transparenţa

actelor publice. Astfel, informaţiile de utilitate publică trebuie să fie puse la dispoziţia celor

interesaţi, deciziile publice trebuie să fie motivate, cetăţenii trebuie să fie consultaţi cu privire la

utilitatea proiectelor publice [49, p. 21].

Dreptul cetăţenilor de a fi informaţi şi obligaţia autorităţilor de a informa sunt consfinţite în

norme constituţionale, care obligă autorităţile administraţiei publice să asigure informarea

corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

Autorităţile administraţiei publice, în limita competenţelor care le revin, sunt obligate să asigure

informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice, prevedere care se referă şi la

mijloacele mass-media.

24

Informaţia este oxigenul democraţiei, iar democraţia ar fi de neconceput fără accesul liber

al publicului la informaţii. Lipsa transparenţei în viaţa politică şi în actul de guvernare reprezintă

unul dintre obstacolele cele mai greu de depăşit către o societate democratică, în care cetăţenii să

aibă încredere în oamenii politici şi în guvernanţi. Dar informaţia nu reprezinta numai o

necesitate pentru cetăţeni, ea este şi un element esenţial al unei bune conduceri. Istoria mai veche

sau mai recentă ne arată că o guvernare proastă are nevoie de secrete pentru a putea rezista, dar şi

realitatea că secretomania şi autoritarismul guvernărilor duce, în mod inevitabil, la proliferarea

abuzului, corupţiei şi ineficienţei şi, în final, la falimentul regimurilor de acest tip. Cu toate

acestea, majoritatea guvernelor preferă să-şi administreze unele afacerile in secret. Chiar şi

guvernele democratice preferă să-şi administreze majoritatea afacerilor la adăpost de ochii

publicului. Şi guvernele pot găsi oricând motive pentru a păstra secrete — interesele privind

securitatea naţională, ordinea publică şi interesul mai larg al publicului sunt câteva exemple in

acest sens. Prea adesea guvernele tratează informţia oficială drept proprietatea lor în loc de a o

privi drept un bun pe care il deţin şi il păstrează in numele poporului. Informaţia le permite

cetăţenilor, pe de o parte, să aprecieze în cunoştinţă de cauză acţiunile administraţiei, iar pe de

altă parte, să participe în mod avizat la dezbaterile şi la luarea deciziilor care îi privesc.

Informarea publicului cu privire la drepturile sale şi promovarea unei culturi de

transparenţă guvernamentală sunt esenţiale pentru atingerea scopurilor legislaţiei privind

libertatea de informare. Într-adevăr, experienţa multor ţări dovedeşte că un corp de funcţionari

publici recalcitranţi poate submina fie şi cea mai progresistă legislaţie. Prin urmare, activităţile

de promovare reprezintă o componentă esenţială a unui regim bazat pe libertatea de informare.

Activităţile specifice în acest domeniu vor diferi de la o ţară la alta, în funcţie de diverşi factori,

precum modul de organizare al corpului de funcţionari publici, principalele restrângeri ale liberei

circulaţii a informaţiilor, nivelul de cultură generală şi măsura in care publicul este conştient de

existenţa acestor informaţii. Legea trebuie să prevadă acordarea unei atenţii sporite şi a

resurselor adecvate pentru promovarea scopurilor legislaţiei.

Lipsa transparenţei, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare, conduce la

încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Aplicarea reală a

principiului transparenţei (care acoperă şi procedurile, şi garanţiile care privesc atât accesul la

informaţii, cât şi participarea la procesul de decizie) ar duce la o mai mare încredere în legi şi

reglementări, din moment ce ele au fost adoptate cu consultarea celor interesaţi. Transparenţa are

rolul de a preveni acţiunile care ameninţă integritatea publică (acte de corupţie) şi de a evalua

performanţa administraţiei publice locale (capacitatea administrativă). La nivelul Uniunii

Europene, în vara anului 2001 a fost lansată Carta Albă asupra Guvernării Europene, document

25

elaborat de către Comisia Europeană. Pentru asigurarea unei guvernări cât mai democratice,

carta propune cinci principii: deschidere, participare, responsabilitate, eficienţă şi coerenţă.

Modalităţile prin care se operaţionalizează transparenţa ţin de: asigurarea accesului

cetăţenilor la informaţiile de interes public, participarea cetăţenilor la elaborarea de acte

normative şi la şedinţele publice [54]

Un guvern este transparent atunci când majoritatea informaţiei despre activităţile sale,

politicile sale şi deciziile sale este accesibilă pentru public. Este rezultatul informaţiei

disponibile. A fi transparent: pentru participare – încurajarea implicării cetăţenilor la procesul de

luare a deciziilor, pentru răspundere – într-o democraţiei, cetăţenii au dreptul de a trage la

răspundere funcţionarii publici pentru acţiunile sale pentru eficienţă – acces la informaţii reactiv

–acces la informaţii proactive. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova a lansat o Concepţie

de comunicare prin care se menţionează că informarea complexă asupra documentelor de politici

şi mediatizarea lor va asigura transparenţa şi sprijinul public al reformelor social-economice

lansate. Din acest motiv, comunicarea către publicul larg a acestora, va fi posibilă numai în cazul

unei diseminări eficiente a informaţiei în cadrul Guvernului – atît în cadrul Aparatului

Guvernului, cît şi în cadrul ministerelor şi autorităţilor administrative centrale. Obiectivul în

cauză poate fi realizat prin intermediul unui sistem integru de comunicare internă, astfel încât

fluxurile informaţionale în administraţia publică centrală să nu întîmpine bariere birocratice,

tehnice sau de cooperare interdepartamentală. Crearea unui sistem îmbunătăţit şi mai eficient de

comunicare guvernamentală va permite Guvernului, ca entitate, să creeze şi să menţină un mediu

favorabil de comunicare, autorităţile publice şi funcţionarii publici fiind abilitaţi să reacţioneze

mai bine şi mai operativ la necesităţile de informare şi comunicare cu societatea şi mass-media.

Îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor guvernamentale în mod transparent necesită restructurarea

multilaterală a funcţiei de comunicare, care include crearea unei infrastructuri de comunicare cu

scopul de a îmbunătăţi comunicarea internă în cadrul administraţiei publice centrale, precum şi

existenţa unui efort coerent în vederea creării dialogului public eficace. În acest proces, Guvernul

va consolida eforturile sale interne de „a vorbi într-o singură voce” şi a transmite mesaje

complexe şi coerente. În ţările europene transparenţa numai este un principiu, un drept, el a

devenit o regulă de procedură. Un exemplu elocvent reprezintă Luxemburgul, unde dreptul de

acces la documentele administrative nu este considerat o libertate, ci doar o regulă de procedură.

În acest caz este vorba de a permite unui reclamant să aibă acces la documente pentru a se apăra

în instanţa de judecată. Aici dreptul la informaţie este deci un accesoriu al contenciosului

administrativ, şi nu un instrument de democratizare a sistemului administrative. [16, p. 79]

26

În concluzie, cerinţa de a fi transparente se manifestă faţă de toate domeniile vieţii sociale,

fie că e vorba de conturile unei societăţi comerciale, de informaţiile economice şi salariile

acţionarilor, de protecţia consumatorilor, de regulile aplicate în lupta contra corupţiei ori de

finanţarea unor partide politice, de măsurile privind libertatea presei şi comunicării audiovizuale

ori de drepturile cetăţenilor privind transparenţa actelor administrative. Adică e vorba de

posibilitatea de a cunoaşte în direct, fără filtre şi deformări, realitatea aşa cum este ea.[ 16, p.77]

Prin Acordul de Asociere, Republica Moldova își propune să determine crearea unei

administrații publice eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu

beneficiarii serviciilor sale, contribuind, astfel, la sporirea capacităților instituționale și ale

resurselor umane ale administrației publice centrale și locale pentru a îmbunătăți eficiența

activității acestora. O astfel de administrație va concentra efortul în punerea în aplicare a legii și

furnizarea de servicii publice de calitate. În acest sens, cetățenii Republicii Moldova vor

beneficia de procese decizionale coerente, resurse umane competente și bine gestionate, o

structură instituțional-administrativă adecvată, proceduri de funcționare clare, simple (e-

guvernanță), o atitudine și cultură organizațională centrate pe promovarea interesului public,

precum și un management eficient și transparent al cheltuielilor publice. Reformarea

administrației publice va asigura reducerea birocrației și eliminarea corupției.

I.3 Probleme ale comunicării cu mass-media în Uniunea Europeană

Politica de comunicare nu este reglementată de dispoziții specifice din tratate, ci decurge în

mod direct din obligația Uniunii Europene de a explica publicului funcționarea și politicile sale,

precum și înțelesul „integrării europene”, în general. Nevoia unei comunicări eficace are drept

temei juridic Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care garantează tuturor

cetățenilor dreptul de a fi informați cu privire la chestiunile europene. De la lansarea sa oficială

în 2012, noua inițiativă cetățenească europeană a permis cetățenilor să se implice în mod mai

direct în legislația nouă și în chestiunile europene.

Deși tratatele nu cuprind niciun capitol sau articol specific cu privire la politica de

comunicare, Carta drepturilor fundamentale a UE – elaborată în 1999-2000 de o Convenție și

căreia Tratatul de la Lisabona i-a conferit caracter obligatoriu și același statut juridic ca și

tratatele UE – prevede un cadru comun tuturor instituțiilor europene pentru conectarea

realizărilor UE de valorile fundamentale ale UE în comunicarea cu publicul larg. Principalele

articole ale Cartei drepturilor fundamentale referitoare la informare și comunicare sunt articolul

11 (dreptul la informare și libertatea de exprimare, precum și libertatea și pluralismul mijloacelor

de informare în masă), articolul 41 (dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosarul propriu),

27

articolul 42 (dreptul de acces la documentele instituțiilor europene) și articolul 44 (dreptul de a

adresa petiții). Pentru acțiunile pentru care nu există un temei juridic separat în Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene (TFUE) este necesară o trimitere la articolul 352 din TFUE

(fostul articol 308 din Tratatul de instituire a Comunității Europene)[ 63].

Comunicarea cu cetățenii constituie de multă vreme o preocupare de bază a instituțiilor

europene, care caută să promoveze încrederea în proiectul european. Confruntată cu voturile

negative de la referendumurile din Franța și Țările de Jos privind Constituția pentru Europa (mai

2005), urmate de respingerea Tratatului de la Lisabona în Irlanda (iunie 2008), UE a luat o serie

de măsuri având ca obiectiv îmbunătățirea comunicării dintre instituțiile și cetățenii Uniunii.

Acest lucru a fost considerat necesar nu numai pentru că publicul este insuficient informat cu

privire la politicile UE și la impactul acestora asupra vieții de zi cu zi, dar și, în mod special,

pentru a permite cetățenilor UE să-și exercite dreptul de a participa la viața democratică a

Uniunii, în care deciziile se presupun a fi luate într-un mod cât mai deschis posibil și cât mai

aproape cu putință de cetățeni, cu respectarea principiilor pluralismului, participării, deschiderii

și transparenței. Începând din 2012, inițiativa cetățenească europeană, o noutate introdusă de

Tratatul de la Lisabona, le permite cetățenilor să propună în mod direct elaborarea de noi acte

legislative ale UE.

Din 2005, Comisia [66] a emis o serie de documente de politică privind comunicarea.

Acestea reflectă vizibilitatea mare a acestei politici, care se bazează pe trei principii: consultarea

publicului și luarea în considerare a opiniilor și preocupărilor acestuia; explicarea modului în

care politicile Uniunii Europene influențează viața de zi cu zi a cetățenilor; stabilirea de contacte

cu cetățenii la nivel local, adresându-se acestora în cadrul lor național sau local, prin intermediul

mijloacelor de comunicare în masă preferate de aceștia.

B.Programul „Europa pentru cetățeniˮ (2007-2013) și succesorul acestuia. În urma

apelurilor lansate în cadrul Consiliilor Europene de la Tampere (1999) și Nisa (2000) la un

dialog mai deschis cu societatea civilă, Consiliul European a inițiat, în ianuarie 2004, un prim

program de acțiune la nivelul Comunității pentru a promova cetățenia europeană activă (Decizia

2004/100/CE a Consiliului). În urma eșecului proiectului Constituției pentru Europa, programul

„Cetățenia europeană activăˮ a fost urmat de programul „Europa pentru cetățeniˮ, instituit prin

Decizia 1904/2006/CE a Parlamentului European (PE) și Consiliului pentru perioada 2007-2013

cu un pachet financiar total de 215 milioane EURO. Pe baza recomandării formulate în urma

evaluării intermediare din 2010 a programului, Comisia Europeană a propus în mod oficial, în

decembrie 2011, continuarea programului „Europa pentru cetățeniˮ în următorul cadru financiar

multianual 2014-2020, chiar dacă într-o formă ușor revizuită [55]. Principalele obiective sunt

28

indicate ca fiind „de a consolida memoria istorică și de a întări capacitatea de participare civică

la nivelul Uniuniiˮ [ 55, p. 3], iar noul program a fost adoptat oficial de către Consiliul Uniunii

Europene la 14 aprilie 2014 [Regulamentul (UE) nr 390/2014 al Consiliului][64]. Cu un buget

total de 185,5 milioane EUR, care reprezintă astfel o reducere în comparație și cu programul

anterior, și cu propunerea inițială a Comisiei, programul „Europa pentru cetățeniˮ pentru

perioada 2014-2020 va oferi finanțare pentru două domenii tematice: (1) „Memorie europeanăˮ,

care se concentrează asupra istoriei creării proiectului european și (2) „Implicare democratică și

participare civicăˮ, care urmărește să consolideze înțelegerea de către cetățeni a politicilor UE și,

în special, să obțină implicarea activă a societății civile în elaborarea politicilor europene.

„Parteneriat pentru comunicarea privind Europaˮ. Anul 2009 a fost primul an în care

Parlamentul, Consiliul și Comisia au convenit asupra priorităților de comunicare

interinstituționale în cadrul declarației comune intitulate „Parteneriat pentru comunicarea privind

Europa” [56], care a fost semnată în decembrie 2008. Cele patru priorități selecționate au fost

următoarele: alegerile europene, energia și schimbările climatice, a 20-a aniversare a

schimbărilor democratice din Europa Centrală și de Est și sprijinirea creșterii economice, a

ocupării forței de muncă și a solidarității – cu o referire specială la Anul European al Creativității

și Inovării. Obiectivul acestui document este „[c]onsolidarea coerenței și sinergicilor dintre

activitățile întreprinse de diferite instituții ale UE și de statele membre pentru a oferi cetățenilor

un acces îmbunătățit și o mai bună înțelegere a impactului politicilor UE la nivel european,

național și local” [56].

Inițiativa cetățenească europeană. Introducerea acestei inițiative în Tratatul de la Lisabona

conferă cetățenilor Uniunii Europene, de la 1 aprilie 2012, o voce mai puternică, acordându-le

dreptul de a solicita în mod direct Comisiei să prezinte noi inițiative de politică. Aceasta este

menită să adauge o nouă dimensiune democrației europene, să completeze setul de drepturi

referitoare la cetățenia Uniunii și să intensifice dezbaterea publică în jurul politicilor europene,

contribuind la crearea unui veritabil spațiu public european. Se speră ca punerea în aplicare a

inițiativei să consolideze în special implicarea cetățenilor și a societății civile organizate în

elaborarea politicilor UE. În conformitate cu tratatul, în urma unei propuneri a Comisiei

Europene, în 2011, Parlamentul European și Consiliul au adoptat un regulament care definește

normele și procedura aferente acestui nou instrument [65]. Inițiativa cetățenească europeană

permite unui număr de un milion de cetățeni din cel puțin un sfert din statele membre să invite

Comisia Europeană să prezinte propuneri de acte legislative în domenii în care Comisia are

competențe în acest sens. Organizatorii unei inițiative cetățenești, un comitet al cetățenilor

compus din cel puțin șapte cetățeni ai Uniunii domiciliați în cel puțin șapte state membre diferite,

29

va avea un an de zile la dispoziție pentru a strânge declarațiile de susținere necesare, al căror

număr va trebui să fie confirmat de autoritățile competente din statele membre respective.[ 62]

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a avut un impact aproape imediat asupra activității

instituțiilor UE, punând mai puternic accentul pe obținerea de rezultate pentru cetățenii Uniunii

printr-un proces decizional raționalizat și mai democratic. În special, Tratatul de reformă a întărit

rolul Parlamentului în modelarea Europei. Ca reprezentant ales în mod direct al tuturor

cetățenilor Uniunii, acesta are responsabilitatea clară de a explica ce înseamnă Europa, de a

exprima interesele cetățenilor europeni și de acționa în conformitate cu acestea. În rapoartele

sale, Parlamentul a prezentat, prin urmare, în mod repetat propuneri detaliate vizând

îmbunătățirea relației dintre UE și cetățenii săi. De exemplu, într-o rezoluție adoptată în

septembrie 2010, PE a propus modalități concrete prin care cetățenii UE se pot implica mai mult

în dezbaterile pe teme europene). Raportul analizează modul în care comunicarea poate iniția,

încuraja și dezvolta în continuare dezbaterea europeană. Acesta a subliniat că o mai bună

comunicare din partea guvernelor, partidelor politice, universităților, serviciilor publice de

radiodifuziune și chiar a instituțiilor UE este esențială pentru construirea unei „sfere publice

europene” de dezbatere. Rezoluția a abordat, de asemenea, revoluția în curs din domeniul așa-

numitelor „rețele de socializare”, pe platforme precum Facebook, Twitter, MySpace și pe o serie

întreagă de bloguri.

În ciuda creșterii competențelor Parlamentului, participarea la alegerile europene a scăzut

în mod constant de la primele alegeri prin vot direct desfășurate în 1979. Pentru a inversa această

tendință, Parlamentul utilizează din ce în ce mai mult internetul pentru a comunica online cu

publicul. Acest lucru se întâmplă mai ales în anii electorali, care duc la o intensificare deosebită

a utilizării rețelelor sociale și a platformelor web de utilizare în comun a conținuturilor.

Tendințele actuale de indiferență crescândă sau chiar ostilitate față de UE în rândul

cetățenilor Uniunii – în contextul actualei crize financiare și al aparentei lipse de soluții, precum

și al răspunsurilor politice puternice din partea liderilor UE – necesită, în special, strategii și

politici de comunicare adecvate la nivel european. A lua parte în mod activ la elaborarea acestor

strategii și politici nu este numai o obligație a Parlamentului European față de cetățenii europeni

pe care îi reprezintă, de fapt, ci este și în propriul său interes. Dacă facem un pas în spate şi

privim în ansamblu proiectele de comunicare existente la nivel european şi analizăm eforturile

făcute de instituţii pentru a comunica cu cetăţenii, realizăm că există o discrepanţă clară între

obiectivele propuse şi rezultatele obţinute.

Uniunea Europeană se luptă, de fapt, să interacţioneze cu cetăţenii şi să aducă dezbaterea

europeană mai aproape de aceştia pentru a le inspira un spirit de solidaritate, democraţie şi

30

acţiune colectivă. Totuşi, undeva pe parcursul acestui proces de comunicare, legătura devine din

ce în ce mai difuză, iar, de cele mai multe ori, se pierde. Acest lucru se întâmplă deoarece

majoritatea dintre noi suntem imunizaţi împotriva acestui tip de promovare organizaţională, fiind

bombardaţi zilnic cu o cantitate imensă de informaţii (de cele mai multe ori inutile). Vieţile

noastre, ca cetăţeni europeni, sunt centrate în general în jurul existenţei naţionale, iar

dimensiunea europeană care se regăseşte în viaţa noastră de zi cu zi este extrem de superficială,

de foarte multe ori neglijabilă. Din această cauză, o mare parte dintre cetăţenii europeni

consideră că nu au nevoie de Uniunea Europeană şi că nu ar trebui să fie interesaţi de problemele

legate de aceasta.

Mai mult decât atât, am putea spune că acest fenomen de nepăsare este unul relativ normal

dat fiind faptul că cetăţenii de astăzi cu o vârstă peste medie, care alcătuiesc un procentaj

semnificativ din populaţia europeană, sunt cei care trec prin cea mai radicală tranziţie

comunicaţională din istorie. Tehnologiile de informaţie şi comunicare (ICT) şi mass media au

evoluat mai mult în ultimii 10 ani decât în ultimii 50, acest lucru ducând la o capacitate imensă

de diseminare a informaţiei. Însă, conform Eurostat, cel mai scăzut număr de utilizatori de

internet, 37%, se situează în grupa celor cu vârste între 55 şi 74 de ani. Având în vedere faptul că

Uniunea Europeană profită din plin de ICT, observăm cum majoritatea canalelor de comunicare

folosite în prezent de către aceasta exclud de cele mai multe ori populaţia de vârsta a treia, sau pe

cea care nu are acces la noile tehnologii.

Nu în ultimul rând, o problemă de comunicare extrem de importantă pe care o putem

identifica este imposibilitatea dezvoltării unui dialog veritabil între cetăţeni şi Uniunea

Europeană. Există numeroase programe de informare la nivel european care pun la dispoziţia

cetăţenilor toate informaţiile de care aceştia ar putea avea nevoie sau pe care le-ar putea solicita.

Mai mult, ne bucurăm de o extraordinară transparenţă din punct de vedere decizional, existând

transmisiuni în direct sau online ale tuturor reuniunilor anumitor instituţii, precum şi materiale

media de informare cu privire la activităţile lor. Totuşi, în ciuda acestor aspecte, nu există

mecanisme eficiente care să stimuleze participarea directă şi care să faciliteze crearea unui

dialog, pentru a înlocui monologul existent astăzi.

Viitoarele politici de comunicare ale Uniunii Europene trebuie să rezolve problemele de la

nivelul firului ierbii. În vederea dezvoltării unui viitor european mai apropiat de cetăţeni, mai

deschis, transparent şi bi-direcţional din punctul de vedere al comunicării, statele membre trebuie

să implementeze programe educaţionale europene care să se adreseze copiilor de la o vârstă

foarte fragedă, dezvoltându-le un spirit de apartenenţă european în paralel cu cel naţional.

Percepţia asupra Uniunii Europene trebuie să fie diferită de cea care există astăzi, trebuie să fie

31

mai deschisă către colaborare, către educaţia interculturală şi, foarte important, către libertatea de

mişcare. Generaţiile de mâine nu trebuie să fie ancorate în existenţa lor naţională, ci să accepte

idea de Europa ca o comunitate reală. Această nouă percepţie va duce la dezvoltarea unei noi

sfere sociale şi la un flux de idei, bune practici şi cunoştinţe, cât şi la progres şi inovaţie pe tot

teritoriul Uniunii, prin intermediul liberei circulaţii a tuturor cetăţenilor, prin interacţiunea

constantă a numeroase culturi, cât şi prin oportunităţile oferite de piaţa comună şi de programele

europene.

În mediul academic, unii autori consideră că o sferă publică europeană nu poate exista fără

o limbă comună în care toţi cetăţenii să poată comunica. Aceasta, însă, trebuie considerată în

mod metaforic. Europenii au nevoie, de fapt, de obiective şi scopuri comune pentru a putea fi

uniţi cu adevărat. Interesele naţionale, atât în materie de comunicare cât şi în alte aspecte,

trebuiesc armonizate şi uniformizate pentru ca tranziţia către o cetăţenie europeană adevarată să

poată avea loc.

După cum am menţionat deja, una dintre problemele esenţiale ale comunicării europene în

ziua de astăzi este aceea că informaţia este pusă la dispoziţia tuturor şi că sunt create mecanisme

de diseminare, dar nu există mecanismele necesare care să educe cetăţenii cu privire la

înţelegerea reală şi utilizarea eficientă a acestor informaţii. Este ca şi când am construi o maşina

nouă pentru cineva care nu are carnet. Oamenilor trebuie să li se explice ce ar trebui să facă

pentru a beneficia de toate avantajele oferite de UE. Acesta este un proces de tranziţie pe termen

lung, de trecere de la un monolog ineficient la un dialog veritabil în cadrul căruia UE trebuie să

realizeze că fără a stabili obiective de comunicare ce sunt în concordanţă cu interesele directe ale

cetăţenilor, aceste bariere comunicaţionale vor exista întotdeauna şi un canal de comunicare

bidirecţional nu va putea fi creat.

Cetăţenii europeni vor să comunice, dar au nevoie de ceva relevant despre care să

comunice, ceva relevant pentru vieţile lor şi pentru viitor, ceva care îi afectează în mod direct şi

la care pot contribui. Aceştia trebuie să vadă că, în ciuda dezinteresului pe care îl manifestă, sunt

nevoiţi să participe la procesul comunicaţional pentru binele lor, în vederea dezvoltării unui

spirit civic, al acţiunii colective, pentru a-şi consolida atât identitatea europeană, cât şi principiile

democratice în care cred. Astfel observăm că aici este punctul în care Uniunea Europeană ar

trebui să acţioneze, să aducă în atenţia cetăţenilor puterea pe care aceştia o au prin intermediul

comunicării.[58]

O organizaţie politică, cum este UE, se străduieşte să creeze un mediu dinamic pentru

industriile mass-media prin reducerea birocraţiei, oferind acces mai uşor la finanţare, contribuind

cu proiecte de cercetare precum şi încurajând o cooperare mai mult cu parteneri din interiorul şi

32

din afara Uniunii. Pentru majoritatea oamenilor obişnuiţi, televiziunea este principala sursă de

informare şi divertisment. Televiziunea a deschis era comunicării prin sateliţi artificiali – sute de

milioane de oameni de pe toate continentele receptează în acelaşi timp, aceleaşi imagini.

Dezbaterea problemelor generale creează sentimentul participării oamenilor la

contemporaneitate şi la actul democraţiei. Realitatea directă cu care se confruntă şi se referă

adesea UE este însă, din nou, diferită şi mult mai pragmatică. Sectorul audiovizual implică

interesele comerciale mari şi problemele legate de diversitatea culturală, serviciile publice şi

responsabilitatea socială. Apar, prin urmare, întrebări necesare, în faţa cărora Uniunea

Europeană, cu precădere în condiţiile actualei crize economice mondiale, va trebui să răspundă

fără îndoială. În condiţiile în care mass-media au încă un rol central în viaţa cetăţii (deoarece

acestea pot influenţa atitudini, opinii şi comportamente ale oamenilor, prin caracterul lor public),

aceste întrebări devin factori de civism în societăţile democratice. [53, p. 45]

În această serie de idei şi relatări despre comunicarea cu mass-media în spaţiul Uniunii

Europene, analiză creată în aspect general, în următoarele rînduri se va prezenta un studiu de caz

privind relatia guvern-presa în unele ţări europene:[44, p. 53]

În Italia, de exemplu, au fost deschise birouri în teritoriu, datorită descentralizării. O lege

din 1983 obligă ministerele să creeze servicii de comunicare locale pentru a aduna de la cetățeni

sugestii care să fie folosite la elaborarea viitoarelor măsuri ale guvernanților. O altă lege a fost

votată în urmă cu 15 ani și se referă la transparența administrației, iar în 2006, prim-ministrul a

emis o circulară pentru reorganizarea structurilor publice, astfel încât să ofere o importanță

sporită rolului de comunicator. Departamentul de comunicare al guvernului are urmatoarele

atribuţii: - redactarea tuturor comunicatelor de presă ale executivului; - analiza şi documentare pe

situaţii şi probleme de interes particular;  - conceperea şi implementarea unor strategii de

comunicare promovate de guvern pe suport scris, vizual şi electronic; - organizarea conferinţelor

de presă; - redactarea unor newslettere săptămânale cu informaţii asupra activităţii guvernului,

trimise direct şi gratuit mass-media.

În Marea Britanie, Serviciul de informatii şi comunicaţii al guvernului britanic are trei

obiective strategice:- explicarea politicilor şi acţiunilor miniştrilor şi departamentelor lor; -

responsabilizarea cetăţenilor în a-şi exercita drepturile şi obligaţiile; - să asigure şi să dovedească

faptul că banii contribuabililor sunt folosiţi corect, fără risipă. Majoritatea membrilor Serviciului

de informaţii şi comunicaţii lucrează în ministerele şi departamentele guvernului. Activitatea lor

se adaptează organizaţiei respective. În atribuţiile lor intră:- crearea şi menţinerea unui bun nivel

de informare la nivelul opiniei publice despre activitatea respectivului minister/departament;  -

folosirea tuturor metodelor de publicitate pentru a ajuta la atingerea obiectivelor organizaţiei;-

33

consultanţă acordată la elaborarea reacţiei respectivei organizaţii la semnalele venite din partea

presei şi a opiniei publice.

Guvernul francez îşi organizează comunicarea cu societatea civilă prin Serviciul de

Informare al Guvernului (SIG), care are patru sarcini de bază:- analiza evoluţiei opiniei publice

şi a conţinutului informaţiei publicate în mass-media; - difuzarea de informaţii utile asupra

activităţii guvernamentale; destinatarii acestei informaţii sunt aleşii din parlament, presa şi

publicul; - iniţierea unor acţiuni de informare interministerială în privinţa unor chestiuni de

interes general; - asigurarea unei asistenţe tehnice destinate tuturor instituţiilor administraţiei

publice şi coordonarea politicilor lor de comunicare. În Franța, la fel, datorită descentralizării, s-

a îmbunătățit comunicarea autorităților cu populația. Structurile locale comunică între ele și iau

decizii imediat fără să aștepte mesaje de la administrația centrală.

Guvernul Federal German comunică prin intermediul unei instituţii de tradiţie, Oficiul

Federal de Presă (OFP), creat încă din 1949. Şeful OFP coordoneaza această activitate, fiind, în

acelaşi timp, purtătorul de cuvaânt al guvernului. Atribuţiile de bază sunt: - coordonarea tuturor

activităţilor de relaţii publice şi asigurarea suportului tehnic pentru acţiuni de mediatizare.

Aceasta include producţia de filme despre activitatea guvernului, gestionarea site-ului internet,

administrarea vizitelor oficiale şi crearea de evenimente de mare impact, organizate în numele

guvernului. - in cadrul Oficiului Federal de Presă, Direcţia  Informare efectuează analize ale

presei germane şi internaţionale, pe care le ordonează într-o bază de informare, accesibilă atât

echipei guvernamentale, cât şi preşedintelui federal sau membrilor Bundestagului.-Direcţia

Afaceri Interne (în cadrul OFP) se ocupă cu analize interne şi conceperea materialelor care

urmează să fie puse la dispoziţia presei. Aici se decid marile teme pe care guvernul le lansează în

dezbaterea publică.Țara noastră nu trebuie să inventeze modele de comunicare în sectorul public. Ele au fost

deja puse în aplicare în țările avansate și pot fi preluate cu succes. În țările europene din Vest a

fost creat un cadru legal care încadrează rolul comunicatorilor, încurajează importanța

comunicării și participarea directă a oamenilor, ceea ce poate face și R. Moldova. Comunicatorii

nu doar transmit populației mesajul autorităților, ci sunt și cei care analizează, diseacă și care

spun ce se poate de făcut ca mesajul să ajungă mai bine la oameni, mai ales că în ultimii ani a

crescut numărul instituțiilor mass-media. [57]

În concluzie, instituţiile Uniunii Europene suferă de “transparenţă” în activitatea lor,

deoarece colaborările cu mass-media au devenit familiare. Participarea cetăţenească la luarea

decizilor are un bun temei juridic. Totuşi activitatea de comunicator, ca şi în Republica Moldova

nu este expres stipulat într-un act normativ. Acest aspect fiind un element intern şi de

34

management propriu a autorităţii. Problema în aceste structuri se înscrie la capacitatea

persoanelor de a primi informaţia, şi anume persoanelor de vîrsta a treia, care nu pot să utilizeze

noile tehnologii informaţionale. Şi în Uniunea Europeană mai persistă indiferenţa cetăţenilor de a

se implica în procesul decizional. Analiza separată a aspectelor de comunicare în unele ţări

europene demonstrează că relaţiile publice, comunicarea cu mass-media este o acţiune destul de

dezvoltată, complexă şi cu tradiţii în cazul Germaniei.

35

Capitolul II. COMUNICAREA CU MASS-MEDIA – FORMĂ SPECIFICĂ A

TRANSPARENŢEI ADMINISTRATIVE

Mass-media este considerată o a patra putere într-un stat democratic, datorită funcţiei sale

de a monitoriza activităţile autorităţileor publice centrale şi locale, de a sancţiona ilegaităţile

organelor de conducere precum şi a asigura dreptul cetăţeanului la accesul la informaţie, prin

distribuirea mesajelor parvenite de la instituţiile publice şi prezintă un interes public.

Autorităţile publice cum s-a menţionat în paragrafele anterioare trebuie să comporte o

imagine transparentă şi deschisă cetăţeanului. De aceea colaborarea dintre autorităţi şi mass-

media trebuie să fie una dintre cele mai bune, deoarece comunicarea cu mass-media ajută

autoritatea publică să creeze şi să menţlină nivelul de transparenţă, nivelul de încredere a

populaţiei şi statutul democratic al ţării.

În acest sens, autorităţile publice centrale şi locale trebuie să dispună de numeroase metode

de comunicare pentru a fi cit mai aprroape de nevoiele cetăţenilor şi a menţine un dialog

continuu cu societatea. Tehnicele utilizate trebuie să fie comode, accesibile şi moderne pentru ca

să păstreze legătura continuă între instituţia publică şi societatea şi mass-media.

36

II.1 Rolul mass-media în asigurarea transparenţei procesului de administrare

Comunicarea stă la baza organizării sociale. Comunicarea de masă este deseori sinonimă

cu mass media, în cadrul societăţilor moderne. Mass media reprezintă canalul sensibil al

schimbului de informaţii privind valorile culturale. Politica se subsumează tot mai mult încercării

de a transforma mass-media într-un serviciu de propagandă în folos propriu. Democraţia

receptează gradul de adaptare al cetăţenilor la cerinţele sociale. [53, p. 43]. Dar, maşinile cele

mai caracteristice secolului nostru sunt maşini informaţionale. Cine spune „comunicare“ se

referă, de fapt, la „informaţie“. Presa, radioul, televiziunea au dezvoltat într-un mod considerabil

problema comunicării în epoca noastră şi i-au modificat datele esenţiale. Cantitativ, comunicaţia

a crescut prodigios. Ceea ce nu este mediatizat, difuzat prin mass-media, abia dacă există. În

acest sens, mass-media nu comunică doar evenimentul, dar îl şi recreează. Societatea

informaţională pare că a dat deja raspunsul: prin mass-media, ca factor corealizator al civilizaţiei

industriale.

Funcţionarea normală a societăţii contemporane este de neconceput fără mass-media, fără

o informare colectivă, având o extraordinară putere de difuzare a mesajelor. Sute de milioane de

oameni care nu se cunosc şi nu s-au văzut niciodată, participă simultan la acelaşi spectacol şi

împărtăşesc aceleaşi reacţii şi emoţii, vin în contact cu aceleaşi informaţii şi opinii. Deţinând

controlul asupra accesului la lume, mass-media oferă o anumită versiune a realului, o imagine a

evenimentelor, oamenilor şi conjuncturilor social-istorice. Oferind informaţii, idei şi subiecte

comune de dialog, mass-media leagă oameni depărtaţi şi diferiţi într-un fel de comunicare ce nu

mai este bazată pe apropierea spaţială, valori religioase şi culturale, ci pe cea informaţională.

Mass-media este peste tot în jurul nostru. A trăi o zi fără acest nou tip de comunicare a devenit

imposibil pentru marea majoritate a persoanelor. În cadrul societăţii de masă, mass-media

dirijează opiniile şi le uniformizează, transformă spiritele individuale în spirit de masă. Mass-

media constituie un sistem complex de mijloace şi modalităţi tehnice moderne de comunicare,

producere, difuzare şi receptare de mesaje, de limbaje specifice, de noi genuri culturale spre o

audienţă largă, eterogenă şi disparată geografic.

37

Relaţiile cu presa se înscriu în strategia globală de comunicare: calitatea acestora este

esenţială atât pentru crearea unei imagini pozitive a instituţiei, cât şi pentru eficienţa comunicării.

„Relaţiile cu presa scrisă sau audiovizuală sunt o formă superioară de adresare către opinia

publică”. [40, p. 5] Există câteva reguli simple pentru întreţinerea relaţiilor bune cu presa. O

bună comunicare cu jurnaliştii înseamnă o comunicare rapidă, o comunicare selectivă, O

comunicare constantă Nu trebuie să existe o ezitare în contactarea jurnaliştilor. Este posibil să li

se transmită documente, să fie invitaţi la reuniuni, la briefing-uri, acestea va permite anticiparea

evenimentului şi prezentarea mai bună a mesajului. Astfel se creează un climat de încredere şi

legături personale care permit colaborarea serioasă şi o mai bună rezonanţă a informaţiei. Din

perspectiva democraţiei, mass-media înseamnã, pe de-o parte, o extindere considerabilã a

accesului la spaţiul public şi, implicit, la informaţia politicã şi, pe de altã parte, limitarea

participãrii politice a publicului. “Mass-media supravieţuiesc ca sistem deoarece furnizează

funcţii importante pentru societate, în ansamblul ei. Adică, sistemul mass-media are anumite

consecinţe asupra populaţiei, consecinţe care sunt considerate cu adevărat importante. Atât timp

cât mass-media răspund acelor necesităţi ale societăţii considerate importante, sistemul care le

satisface va rămâne acelaşi”. [21, p.132]

Buna utilizare a mediilor sociale pot ajuta guvernul să înţeleagă mai bine, să răspundă şi să

atragă atenţia beneficiarilor. Aceste mijloace permit realizarea unei comunicări reale în ambele

sensuri, avînd următoarele beneficii: pot îmbunătăţi accesul autorităţilor şi instituţiilor publice la

publicul lor specific şi pot îmbunătăţi accesibilitatea comunicării guvernului; permite guvernului

să fie mai activ în relaţiile sale cu cetăţenii, partenerii şi părţile interesate; oferă mai multe

posibilităţi pentru a ajusta sau reorienta rapid modul de comunicare, atunci când este necesar;

pot îmbunătăţi eficienţa costurilor pe termen lung pentru comunicare; sunt credibile pentru că se

distanţează de canalele guvernamentale oficiale; pot creşte viteza diseminării informaţiei şi

feedback-ului publicului; pot ajunge la diverse publicuri specifice privind aspecte specifice; pot

reduce dependenţa guvernului de canalele media tradiţionale şi contracara informaţiile inexacte

oferite prin intermediul lor. În ultimii 5 ani, modul de abordare a mijloacelor de comunicare s-a

schimbat creşterea rolului media sociale în sectorul public. În acest sens, Tony Blair, Prim-

ministru Regatului Unit a declarat în Transformational Government Strategy, 2005 că “Guvernul

trebuie să răspundă pentru a face faţă doriţelor şi aspiraţiilor cetăţenilor şi nevoilor administraţiei

pentru a fi eficient şi demn de încredere.”

38

Mass-media este privită ca fiind importantă datorită mesajelor pe care le transmite

publicului cu privire la problemele sociale, însă, după cum spune și zicala „cu o floare nu se face

primăvară”, menționarea unei probleme sociale nu se poate numi elaborare a unei campanii de

comunicare publică. Rolul mass- mediei poate fi exprimat ca orice tip de publicaţie care îşi

permite un mijloc de diseminare şi opinie. Media este un “câine de pază a cetăţenilor” sau un

“câine de vânătoare” pentru cetăţeni. Totuşi, paradoxal este că s-a oferit dreptul legitim la

accesul liber la informaţii de interes public, dar încrederea în guvern scade.[ 72] În societatea

modernă, media poate fi considerate drept sisteme de informaţii vital implicate în procesele de

menţinere, schimbare şi conflict atît la nivelul societăţii, cât şi acel al inndividului şi al grupului.

Important este că indivizii pentru a cunoaşte şi avea acces la ceea ce se întîmplă în mediul lor,

devin din ce în ce mai dependenţi de informaţia transmisă prin mass-media. Tipul şi intensitatea

relaţiei de dependenţă depind de două condiţii principale, dacă societatea trece printr-o perioadă

de schimbare, conflict sau instabilitate, şi dacă media ocupă opoziţie centrală şi importantă ca

surse de informaţie. [29, p. 96]

Aşa cum apariţia limbajului a deschis noi porţi pentru ca oamenii să evadeze din limitele

comunicării dependente de timp şi loc şi să se organizeze în consecinţă, apariţia comunicării de

masă şi dezvoltarea sa în sisteme complexe de comunicare permit oamenilor de astăzi să se

organizeze la o scară mai globală. În vederea atingerii obiectivelor strategice de comunicare,

colectivităţile locale recurg adesea la presă şi la canalele de televiziune, acestea asigurând

transmiterea eficace a mesajelor instituţionale, în măsura în care realizează o difuzare largă şi

regulată a informaţiei către populaţie. Conştientizând influenţa pe care mass-media o exercită

asupra opiniei publice, instituţiile publice locale au ocazia să-şi creeze o imagine favorabilă, să

promoveze colectivitatea, să mobilizeze cetăţenii în vederea concretizării unor acţiuni de interes

general. Pe de altă parte, mijloacele de comunicare în masă contribuie la realizarea transparenţei

administrative, la informarea asupra deciziilor adoptate la nivel local, precum şi la realizarea

unei educaţiei civice. Pentru îndeplinirea acestor finalităţi, instituţiile publice locale caută să

întreţină bune relaţii îndeosebi cu presa şi televiziunea locală, datorită interesului preponderent

pe care acestea îl acordă vieţii colective. În acest sens se urmăreşte asocierea reprezentanţilor

presei scrise şi a celei audiovizuale la viaţa instituţională, prin organizarea unor întâlniri cu

aleşilocali sau funcţionari 'ai instituţiilor publice locale, prin punerea la dispoziţie a unor

documente sau informaţii de interes local. Relaţiile cu mass-media locală se concretizează, de

regulă, prin organizarea unor conferinţe de presă, acordarea unor interviuri de către conducătorii

instituţiilor publice locale, prin intermediul comunicatelor de presă.[ 18, p.73]

39

Prin reţeaua sa complexă de relaţii de dependenţă între indivizi, reţele interpersonale,

organizaţii şi sisteme sociale, sistemul mijloacelor de comunicare de masă a evoluat de la statutul

său de curiozitate experimentală din anii 1830, la statutul său contemporan de sistem esenţial de

informare pentru perpetuarea societăţii contemporane, aşa cum este organizată ea în present.

Rolurile specifice pe care le joacă mijloacele de comunicare de masă din cadrul societăţii variază

de la societate la societate, deoarece sistemul mass-media are, în societăţi diferite, o ecologie

diferită de relaţii de dependenţă. în societatea americană, dezvoltarea istorică a importanţei

sistemului mass-media în funcţionarea societăţii poate fi schiţată în termenii creşterii numărului

şi intensităţii relaţiilor de dependenţă faţă de mass- -media. Aceste creşteri ne semnalează

extinderea rolurilor sociale ale mass-media în domeniile instituţionale centrale ale vieţii sociale.

Relaţiile de dependenţă primordiale în anii 1830, de exemplu, au fost relaţii de dependenţă faţă

de sistemul economic şi de cel politic, cu capacităţile de publicitate şi creare de ştiri ale mass-

media ca resurse majore de informare. Cuvântul vorbit era considerat în continuare ca fiind

canalul cel mai viabil prin care puteau fi răspândite informaţii economice şi politice.

Cu cât societatea americană devenea mai complexă, cu atât schimbările vizând aceste

aspecte erau mai evidente. Cele mai importante erau limitele sistemului de comunicare

interpersonală, care odată făceau viabil cuvântul vorbit. Condiţiile de organizare ale unei

societăţi din ce în ce mai complexe puteau fi din ce în ce mai puţin întrunite prin comunicarea

interpersonală. De-a lungul timpului, sistemul comunicării de masă a umplut acest gol, devenind

din ce în ce mai necesar pentru atingerea consensului social, coordonarea activităţilor politice şi

economice naţionale, mobilizarea cetăţenilor în vreme de criză sau ameninţare, precum şi pentru

alte scopuri sociale. Cu alte cuvinte, resursele de informare ale sistemului mass- -media au

devenit din ce în ce mai importante şi valoroase. Cu trecerea timpului, sursele mass-media au

început să se insinueze - şi continuă să o facă - în eforturile unor instituţii de a atinge anumite

scopuri. În toate sferele, fie ele militare, educaţionale, familiale, religioase sau ale sistemelor de

ştiinţă şi sănătate, putem observa creşteri ale dependenţei faţă de mass-media. în mod similar, pe

măsură ce sistemul mass-media însuşi a evoluat spre o formă mai complexă, el trebuie să

stabilească noi relaţii, care devin mai mult sau mai puţin esenţiale pentru bunăstarea şi

supravieţuirea sa. Pentru a aprecia cât de important a devenit sistemul mass-media, e instructiv

să ne imaginăm ce s-ar întâmpla în viaţa socială şi personală dacă, dintr-un motiv inexplicabil,

toate formele de comunicare de masă de care dispunem astăzi ar dispărea brusc. Cum ar putea

oamenii înţelege lumea în care trăiesc, acţionează şi îşi joacă rolurile, dacă n-ar mai exista nici

un mijloc de comunicare de masă ? Cum ar supravieţui societatea noastră, aşa cum o ştim noi?

[ 21, p. 321-322]

40

În Republica Moldova dependenţa de mass-media este ridicată, fiind faptul că, trecem

printr-o perioadă de schimbare şi mass-media este o sursă importantă de informare pentru

majoritatea locuitorilor. De altfel, televiziuniile şi reporterii ziaristici investighează cazurile de

corupţie, blamează acţiunile şi inacţiunile autorităţilor publice, deseori depistează încălcări ale

dreptului la acces liber la informaţie şi publică diferite informaţii cu caracter public despre

declaraţiile de avere a funcţlionarilor şi demnitarilor de stat. Cu ajutorul, serviciului de relaţii cu

publice, mass-media publică rapoartele de activitatea a instituţiilor publice, sau cel puţin

informează consumatorii de ştiri despre existenţa acestor documente publice.

Conform Concepţiei de comunicare a Guvernului se menţionează că eforturile Guvernului

sunt de a crea mecanisme de guvernare transparentă, materializate printr-un şir de reforme

majore care pot fi implementate şi realizate în mod complex numai prin perceperea şi susţinerea

acestora de către societatea civilă, mediul de afaceri şi mass-media. Cel mai eficient mijloc de

asigurare a coeziunii dintre societatea civilă şi administraţie îl reprezintă comunicarea

interactivă, capabilă să ofere publicului informaţii ample, veridice şi adecvate despre politica de

stat, elaborată şi realizată. De aceea, Guvernul îşi mediatizează activitatea în toate sursele de

informare posibile, inclusiv mass-media, acţiunile Guvernului sînt permanent reflectate de mass-

media centrală şi locală;activitatea Guvernului este mediatizată prin pagina-web oficială şi prin

revista „Buletinul Informativ al Guvernului”; societatea civilă cunoaşte, la nivel informativ,

activităţile Guvernului (direct şi prin mass-media); presa are acces permanent la şedinţele

Guvernului şi la conferinţele de presă ale acestuia; periodic, Guvernul organizează şedinţe şi

întîlniri în teritoriu în diferite regiuni ale ţării; în toate instituţiile guvernamentale este

implementat mecanismul de audienţă, petiţionare şi de acordare a accesului la informaţie.

Alt rol al mass-media în asigurarea transparenţei procesului de administrare este educarea

cetăţeanului dar în primul rînd al autorităţilor publice. În Ghidul de comunicare a Agenţiei de

dezvoltare regională Nord se menţionează că „trebuie să existe un contact permanent cu mass-

media pe toată perioada programului/proiectului (lansare, implementare, închidere).”, iar însăşi

autoritatea publică să fie deschisă spre colaborare cu mass-media indicîndu-se unele reguli de

cooperare cu mass-media, şi anume: [59, p.9] Este bine să se cunoască care sunt subiectele

fierbinţi şi controversele locale şi să fie luate în considerare atunci când se face publică o

informaţie; Informaţiile pe care se trimit jurnaliştilor trebuie să aibă substanţă şi să fie de ultimă

oră. Ştirile trebuie, de asemenea, să conţină elementul uman, pe care cititorii să-l considere

interesant, şi cu care se pot relaţiona. Reporterii scriu despre „poveşti bune”, plasându-le

întotdeauna într-un context specific, cu amprentă locală. Trebuie să fie ales instrumentul potrivit,

comunicate de presă, informaţii de presa şi scrisori adresate editorilor, comunicate de presă

41

video, anunţuri de interes public, tipărituri publicitare, campanii cu fluturaşi, conferinţe de presă

şi evenimente. În selectarea celui mai adecvat instrument trebuie luate în considerare, în primul

rând, natura mesajului pe care se transmite, caracterul de urgenţă al mesajului, valoarea de ştire,

constrângerile financiare şi caracteristicile publicului-ţintă. Se poate de adsemenea, să fie

furnizate informaţii suplimentare, pe lângă mesajul central, punându-se la dispoziţie fotografii,

fişe de prezentare, informaţii biografi ce şi de contact ale experţilor dintr-un anumit domeniu sau

adrese de website-uri relevante. Deasemenea, autorităţile publice în vederea unei comunicări cu

mass-media şi asigurării unei transparenţe trebuie să respecte şi aceste reguli: când se trimite

informaţia către mass-media, se precizează dacă ea este destinată difuzării imediate sau dacă se

impune un embargo până la o anumită dată şi oră, informaţiile de presă trebuie să conţină doar

detaliile de bază (cine, ce, unde, când, de ce şi cum), se răspunde cu promptitudine solicitărilor

jurnaliştilor şi apelurilor acestora, nu se ignoră o întrebare din partea jurnaliştilor, nu se promite

exclusivitate nimănui, pe jurnalişti nu se tratează ca duşmani, în cazul contrazicerilor, se face

ferm şi din convingere profesională,autorităţile publice trebuie să fie disponibile, mai ales când

un jurnalist caută o informaţie, doreşte să o obţină cât mai repede, uneori pentru un articol sau un

program din ziua următoare.

Informaţiile furnizate de mass-media reprezintă o modalitate de reducere a incertitudinii

în procesele sociale, un instrument de dezvoltare şi creştere a conştiinţei publice. Mijloacele

moderne de comunicare prin impactul asupra publicului, asupra maselor, acţionează ca

intermediari între faptele, evenimentele, procesele, fenomenele economice, sociale, politice,

ideologice, culturale şi opinia publică. Opinia publică se manifestă şi acţionează în legătură cu

probleme aduse la cunoştinţa oamenilor de mass-media. Mijloacele de comunicare în masă

interesează opinia publică nu numai în măsura în care îşi îndeplinesc funcţia de informare, de

transmitere de ştiri, de semnalare de evenimente. Ele privesc opinia publică mai ales din

perspectiva unei alte funcţii: de exprimare şi cristalizare a opiniilor. Publicul vrea să aibă o

atitudine, o orientare clară în interpretarea tuturor evenimentelor şi urmăreşte articolele sau

emisiunile care promovează idei noi şi care stimulează gândirea, astfel încât alături de informaţii

şi în directă legătură cu ele mass-media vehiculează şi opinii. Mijloacele comunicării de masă

determină cu mai multă regularitate şi forţă efecte de consolidare decât efecte modificatoare.

Eficienţa mass-mediei ca mijloc de influenţă a opiniei publice este determinată de natura

comunicării de masă, a mass-mediei, dar şi de cea a problemelor. Este nevoie de o anumită

“concordanţă între conţinutul repertorial şi cel interpretativ ţinându-se seamă de faptul că

valenţele neraţionale ale mesajului par să aibă uneori o influenţă mai puternică decât cele

raţionale”[28, p.87]. Sarcina finală şi nespecifică a mass-mediei este aceea de a contribui, alături

42

de alte sisteme culturale la consolidarea ideologiei dominante, exercitând asupra membrilor

societăţii o influenţă informativ-formativă deliberat orientată. Din acest punct de vedere mass-

media reprezintă un domeniu activ al vieţii sociale. Câmpul ei specific de acţiune este opinia

publică. Guvernele, partidele politice, instituţiile, organele publice, instituţiile de cultură

apelează la mass-media pentru a informa, dar şi pentru a influenţa, a convinge şi a-şi atrage

adepţi, aderenţi pentru a cuceri opinia publică. Mass-media acţionează urmărind formarea de

opinii lăsând individului spaţiu de reacţii subiective şi comportamentale. Opiniile nu pot fi

formate prin constrângere. Mass-media exprimă, comunică, formează, modelează opiniile,

orientează mişcările de idei în diferite direcţii.

Prin Acordul de Asociere, Republica Moldova își propune să determine crearea unei

administrații publice eficiente, responsabile, credibile, transparente și deschise în relația cu

beneficiarii serviciilor sale, contribuind, astfel, la sporirea capacităților instituționale și ale

resurselor umane ale administrației publice centrale și locale pentru a îmbunătăți eficiența

activității acestora. [20, p.16] De aceea mass-media reprezintă un reper care are rolul de a

influenţa unele schimbări în cultura organizaţională şi comunicarea externă a autorităţilor

publice.

Lectorul universitar român Mircea Botei sublinizează că comunicarea publică urmăreşte

patru categorii de efecte:

a. modernizarea funcţionării administraţiilor. Administraţiile trebuie să facă faţă unor

cereri din ce în ce mai complexe şi precise. Cei administraţi se aşteaptă să obţină informaţii la

care socotesc că au dreptul şi nu mai acceptă răspunsuri care se ascund după secretul deciziilor

administrative şi dau impresia de arbitrar. Adaptarea şi modernizarea administraţiilor depind la

fel de mult de schimbările comportamentului celor administraţi care se consideră, tot mai mult

nişte consumatori, chiar nişte clienţi;

b. căutarea adeziunii cetăţenilor cu privire la o anumită problemă, prin acţiuni de

sensibilizare;

c. uneori administraţiile publice îşi propun şi lansează campanii de comunicare care au ca

obiectiv fixat producerea unor schimbări de comportament în rândul cetăţenilor;

d. pentru unele administraţii, grija principală este să îşi asigure, prin comunicare, o

imagine modernă.

Astfel, dacă să analizăm aceste efecte prin prisma rolului mass-mediei se constată că mass-

media este un instrument de informare, un instrument destul de necesar pentru autorităţile

publice, deoarece prin intermediul mass-mediei, autorităţile publice pot disemina informaţia în

legătură cu unele acţiuni de modernizare, ca exemplu ar servi mediatizarea reformei

43

administraţiei publice. În urma acestui proces, Cancelaria de Stat, ca organ coordonator al

proiectului a organizat campanii de informare, a format grupuri de lucru la care au participat şi

reprezentanţii media. Scopul acestei campanii a fost şi este ducerea la cunoştinţa cetăţenilor

despre acţiunile planului şi despre aşteptările proiectului. Deseori la televizunile şi posturile de

radio de pe teritoriul Republicii Moldova se difuzează spoturi cu scopuri sociale, cum ar fi

combaterea corupţiei, protejarea mediului ambient. Prin aceste spoturi, cetăţeanului i se cere

adeziunea, impicare şi colaborare la combaterea şi prevenirea problemei.

Colaborările mass-media şi autorităţile administraţiei publice au ca scop de a schimba

comportamentul cetăţeanului, crearea unei imagini precum şi manipularea societăţii. Acest fapt

se datorează dependenţei unor posturi TV, radio, presei de finanţările partidelor politice, care

prin intermediul acestor mijloace de comunicare infiltrează informaţia în rîndul cetăţenilor. De

cele mai multe ori, aceste informaţii ori sunt eronate, ori vin să acopere o faptă ilegală. Totuşi

comunicarea autorităţilor administraţiei publice prin intermediul mass-media oferă o imagine

modern şi deschisă acestor autorităţi. Din cele expuse mai sus se evidenţează rolul mass-media

în procesul de administrare.

În Republica Moldova asigurarea transparenţei în procesul de administrare este asigurat

de 74 licenţe de emisie pentru serviciile televizate, 57 – licenţe pentru serviciile radiofonice şi 77

– autorizaţii de retransmisie, conform rapoartelor de activitate a Consiliului Coordonator al

Audiovizualului. Consiliul Coordonator al Audiovizualului este singurul organ abilitat cu

atribuţii de monitorizare a posturilor de televiziune şi radio difuzate pe teritoriul Republicii

Moldova, conform datelor statistice oferite în raportul de activitate, transparenţa în procesul de

administare este consolidată în buletinele de ştiri difuzate la posturile de televiziune: ”Moldova-

1” (“Mesager” – ora de difuzare 19:00); ”Prime” (“Primele ştiri” – ora de difuzare 21:00); ”2

Plus” („Reporter” – ora de difuzare 19:00); ”Publika TV” (“Prime time news” – ora de difuzare

19:00); ”Jurnal TV” (“Jurnal” – ora de difuzare 19:00); ”N 4” („Obiectiv” – ora de difuzare

19:00); ”PRO TV CHIŞINĂU” („Ştiri” – ora de difuzare 20:00); ”TV 7” (“Ştiri” – ora de

difuzare 18:00); ”Accent TV” (”Accent info” – ora de difuzare 21:00) şi ”Canal 3” (”Ştirile

Canal 3” – ora de difuzare 22:00). În perioada de raport, posturile de televiziune ”Moldova-1”

(56 de subiecte), ”Prime” (33 de subiecte), ”2 Plus” (26 de subiecte), ”Publika TV” (38 de

subiecte), ”Jurnal TV” (48 de subiecte),”N 4” (62 de subiecte), ”PRO TV CHIŞINĂU” (41 de

subiecte), ”TV 7” (64 de subiecte), ”Accent TV” (35 de subiecte) şi ”Canal 3” (16 subiecte) au

difuzat 419 materiale în cadrul cărora au fost reflectaţi subiecţi politici. Din aceste posturi de

televiziune, doar”Moldova-1”, ”Prime”, ”2 Plus”, ”Publika TV”, ”N 4”, ”PRO TV CHIŞINĂU”,

44

”TV 7” şi ”Canal 3”, supuse monitorizării au respectat principiul de informare din mai multe

surse în cazul subiectelor conflictuale prezentate în cadrul emisiunilor informative. [68]

În vederea stabilirii unei statistici la nivelul radiodifuzorilor privind transparenţa în

procesul de administare este mai dificil pentru a relata, deoarece monitorizarea serviciilor de

programe oferite publicului de radiodifuzori şi a ofertelor de servicii de programe asigurate de

distribuitorii de servicii se realizează periodic în baza unui plan anual al Consiliului Coordonator

al Audiovizualului, care trasează obiectivele pentru autoritatea de reglementare în anul ce

urmează. Acest control poate fi exercitat însă şi aleatoriu, ori de cîte ori CCA consideră că este

necesar, sau în cazul în care este sesizat din afară cu privire la nerespectarea de către un

radiodifuzor/distribuitor de servicii a prevederilor legale, normelor de reglementare sau a

obligaţiilor înscrise în licenţa de emisie/autorizaţia de retransmisie. Acelaşi lucru se poate se

poate subliniat şi la stabilirea numărul de distribuitori la nivel local. Însă, speecificînd că

comunicarea cu mass-media este o acţiune strigentă pentru orice autoritate public, fie de nivel

central sau local, prezenţa mass-mediei este prezentă în fiecare raion, care trebuie să asigure

difuzarea informaţiei pe raza întregul teritoriu al raionului.

La capitolul presă scrisă şi on-line, Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu

desfăşoară nici o activitate de monitorizare, pentru a realiza o analiză cantitativă a respectării

transparenţei în procesul de administrare. Cert este faptul că într-un raport al Centrului de

Jurnalism Independent din Republica Moldova din 2012 se specifică abordarea situaţiei

economice, inclusiv indicatorii economici înregistraţi în ultima perioadă în ansamblu pe ţară sau

în unele regiuni, criza economică mondială şi impactul ei asupra țării, programe locale şi

internaţionale de depăşire a crizei etc., care au fost reflectată cu intensitate diferită de publicaţiile

periodice monitorizate în cadrul proiectului. Astfel, în total, în februarie 2011, au fost publicate

74 articole, cea mai mare parte din ele revenind ziarului local din Soroca Observatorul de Nord

(27 de informaţii despre situaţia economică, majoritatea absolută fiind ştiri scurte, fără analiza şi

opinia experţilor în domeniu) şi ziarului cu distribuţie naţională Nezavisimaia Moldova (18

articole, unele din ele fiind materiale de analiză critică părtinitoare a politicilor economice ale

alianţei de guvernare, semnate de colaboratori ai redacţiei sau de analişti/comentatori apropiaţi

Partidului Comuniştilor). Timpul de dimineaţă a publicat doar nouă articole, ceea ce reprezintă

un număr nesemnificativ pentru o publicaţie cotidiană cu distribuţie naţională. În total, cele cinci

ziare monitorizate au editat în februarie 58 de numere, astfel media per ediţie este de 1,3 articole

tematice. Cel mai bun raport dintre numărul de articole şi numărul de apariţii a fost înregistrat în

Observatorul de Nord (6,7 articole tematice per ediţie în luna februarie), urmat, în ordine

descrescătoare, de Express/Aiin Acik (2 articole per ediţie), Nezavisimaia Moldova (1,4), ziarul

45

de la Tiraspol Pridnestrovie (0,8) şi Timpul de dimineaţă cu doar 0,4 articole per ediţie. În ceea

ce priveşte documentarea, in respectivul raport se subliniază că ziarele nu s-au documentat

suficient pentru articolele care au vizat situaţia economică, iar Timpul de dimineaţă a fost unica

publicaţie care a înregistrat, în medie, câte două surse pentru un material tematic. Toate

articolele publicate în Express/Aiin Acik şi Observatorul de Nord, au avut câte o singură sursă,

la fel ca şi majoritatea materialelor din Nezavisimaia Moldova şi Pridnestrovie. În total pentru

cele 74 materiale tematice, cele cinci ziare au făcut trimitere la 89 de surse sau, în medie, la 1,2

surse per articol. [69]

În concluzie, rolul mass-mediei în asigurarea transparenţei procesului de administrare

este unul semnificativ prin faptul că stă la baza creeării unei legături dintre autorităţi şi cetăţeni,

precum şi la sancţionarea autorităţilor publice pentru ilegalităţile create. Deasemenea prin aceste

entităţi mediatice, autorităţile publice reuşeşc să transmită mesajul lor, indiferente de care ar el,

de informare sau manipulare a opiniei publice. Cel mai trist rămîne a fi controlul mass-mediei de

un partid politic care manevrează cu opinia publică după bunul plac. Acest fapt, în Republica

Moldova este foarte pronunţat iar majoritatea instituţiilor mediatice difuzează o transparenţă

controlată.

II.2 Instrumente de comunicare cu mass-media în procesul de administrareComunicarea externă reprezintă o modalitate de prezentare a activităţii primăriei către

publicul larg. Administraţia publică locală are obligaţia de a informa cetăţenii despre modalitatea

de cheltuire a banilor publici şi despre serviciile publice oferite. Un plan bun de comunicare

stabileşte un dialog continuu între administraţie şi cetăţeni prin explicarea priorităţilor şi

proiectelor implementate, în curs de implementare sau cele planificate. Comunicarea externă este

realizată în ambele sensuri şi rezultă din nevoia celor din administraţia locală de sprijin public

pentru inten ţiile şi deciziile lor. În comunicarea externă sunt utilizate o serie de instrumente [23,

p.18] conferinţa de presă, comunicatul de presă, istorii de succes, interviul, organizarea

evenimentelor: conferinţe, seminare, târguri, evenimente publice

Conferinţa de presă este o modalitatea de a marca un eveniment important şi de a

permite jurnaliştilor să fie primii care beneficiază de informaţii despre anumite subiecte. O

conferinţă de presă oferă organizatorilor oportunitatea de a informa jurnaliştii direct de la sursă

despre un subiect anume, ceea ce contribuie la o procesarea mai simplă a informaţiei şi la o

informare corectă a cetăţenilor. Este important de luat în considerare faptul că prezenţa

jurnaliştilor la eveniment poate fi asigurată prin caracterul inedit al evenimentului, prin relaţiile

instituţionale sau personale cu mass-media şi printr-o bună organizare încă de la etapa

invitaţiei de presă, difuzată în ajun pe toate canalele disponibile. [23, p.25]

46

O conferinţă de presă reuşită necesită mobilizarea unor resurse substanţiale. Pentru ca la

conferinţă să participe 10 jurnalişti, de obicei trebuie invitaţi în jur de 20. O pregătire minuţioasă

a unei conferinţe durează între 4 şi 8 zile de lucru intens, la acestea adăugându-se prezenţa la

eveniment şi monitorizarea rezultatelor. Este extrem de important să se organizeze conferinţe de

presă doar pentru evenimentele importante şi să nu se abuzeze de această metodă doar pentru

anunţarea unor detalii. Iată câteva observaţii care necesită atenţie deosebită: invitaţiile trebuie

trimise cu două-trei săptămâni înainte de conferinţă; planificarea datei unei conferinţe de presă

presupune verificarea datelor celorlalte evenimente anunţate pentru perioada respectivă, pentru a

se asigura interesul maxim al jurnaliştilor invitaţi; se alege o locaţie centrală şi accesibilă; se

poate ataşa invitaţiei şi o hartă şi se fac aranjamente pentru parcare; se amenajează un birou de

înregistrare la intrarea în sala de conferinţă. Jurnaliştii vor fi rugaţi să ofere datele lor de contact,

care vor fi ulterior incluse în fişierele de presă. Pregătiţi pentru jurnalişti o mapă de presă

conţinând discursurile vorbitorilor, comunicatul de presă, precum şi orice alte informaţii

ajutătoare pentru eveniment. Plasaţi-i pe cei care ţin discursuri unul lângă altul, astfel încât să

poată intra toţi în cadrul unei fotografii şi amplasaţi în spatele prezidiului afişe sau bannere cu

subiectul conferinţei. Astfel, fotografiile şi materialul filmat de reporteri va purta marca

evenimentului. Asiguraţi apă şi cafea celor prezenţi. Pentru vorbitori este recomandată apa plată.

Este important ca la conferinţa de presă să existe un moderator, care le va ura bun venit tuturor

celor prezenţi şi-i va prezenta reporterilor pe membrii prezidiului. De asemenea, în decursul

conferinţei, moderatorul poate da microfonul şi direcţiona întrebările reporterilor către persoana

care poate oferi răspunsul. Trebuie să existe un purtător de cuvânt principal care va conduce

conferinţa şi care va răspunde la toate întrebările. Înaintea evenimentului, purtătorul de cuvânt

trebuie informat în detaliu despre toate subiectele din agendă şi pregătit pentru posibilele

întrebări ale jurnaliştilor. Amintiţi-vă că discursul fiecărui vorbitor nu trebuie să depăşească 10-

15 minute. După ce discursurile s-au încheiat, deschideţi sesiunea de întrebări. Aceasta nu

trebuie să fie mai lungă de 20 minute. După conferinţă, organizatorii, inclusiv purtătorul de

cuvânt, vor lua parte la o întâlnire în cadrul căreia se trag concluziile despre desfăşurarea

evenimentului, cu scopul de a analiza unde-dacă este cazul unor îmbunătăţiri, pentru

evenimentele viitoare. Conferinţa de presă trebuie să asigure iniţiatorului stabilirea unor contacte

directe şi de încredere cu reprezentanţii mass-media. Aceste contacte vor permite ulterior

menţinerea interesului şi a curiozităţii jurnaliştilor. Nu întotdeauna există un eveniment major,

dar acest lucru nu trebuie să împiedice pregătirea terenului. Astfel, în momentul în care apare

ceva important, jurnaliştii vor fi pregătiţi să vorbească despre el, datorită fluxului continuu de

informaţii pe care le primesc.

47

Conferinţele de presă pot avea diferite formate. În funcţie de situaţie, pot fi planificate cu

mult timp în avans sau organizate în ultimul moment. Pot fi adresate tuturor jurnaliştilor, unui

grup- ţintă restrâns în funcţie de subiectul abordat sau de zona geografică sau pot fi rezervate

pentru un cerc limitat de jurnalişti, consideraţi ca lideri de opinie. Conferinţele de presă se ţin de

obicei în prima parte a zilei, într-un spaţiu fix. Alte evenimente de presă pot dura o jumătate de

zi sau chiar o zi întreagă (de reţinut că timpul jurnaliştilor este preţios): de exemplu, o vizită a

jurnaliştilor pentru a vedea proiectele încheiate. Mai multe elemente pot fi combinate, cum ar fi

o excursie pe teren urmată de conferinţa de presă la prânz. [59,p. 12-13]

Recepţia de presă poate fi privită ca o conferinţă de presă transformată într-un eveniment

social: conferinţa de presă propriu-zisă este un element obişnuit al programului de lucru (este

vorba atât despre programul organizatorilor, cât şi despre cel al jurnaliştilor), în care un purtător

de cuvânt (reprezentant) al unei organizaţii transmite informaţii - preponderent din categoria

hard news - către jurnalişti. Recepţia de presă, mai puţin „oficială” din punctul de vedere al

furnizării informaţiilor şi mai generoasă în ceea ce priveşte timpul ce poate fi alocat difuzării

acestora, pune în prim-plan mai degrabă încercarea de a construi relaţii de cooperare pe termen

lung cu cei din lumea presei decât necesitatea de a difuza ceva de actualitate. Recepţia de presă,

la fel ca şi vizitele pregătite de o organizaţie pentru jurnalişti, constituie o încercare de a clădi

această relaţie pe un fundament mai personal, într-un cadru care pune accent mai mult pe

socializare decât pe informare. Recepţia de presă poate fi organizată în orice moment al zilei, fie

sub forma unui mic-dejun sau a unui prânz cu jurnaliştii, fie a unui dineu în cursul serii.

Indiferent de perioada din zi când are loc, recepţia de presă va cuprinde o parte „neoficială”, în

care participanţii socializează împreună îmi-un cadra informai, şi o pane „formală”, în care

gazda va prezenta ceea ce şi-a propus să aducă la cunoştinţa jurnaliştilor: fie un eveniment din

categoria hard news, fie consideraţii asupra politicii (strategiei) organizaţiei într-o anumită

chestiune, fie - atunci când scopul recepţiei este pur şi simplu mai buna cunoaştere reciprocă -

mulţumiri pentru participarea la această acţiune; de obicei, cel puţin primele două categorii de

anunţuri ale gazdei sunt urmate de o perioadă mai lungă sau mai scurtă de întrebări şi răspunsuri,

care se desfăşoară într-o manieră mai puţin oficială decât în cadrul unei conferinţe de presă). Fie

la sosire, fie la plecare, jurnaliştii pot primi dosare de presă sau alte tipuri de materiale conţinând

informaţii special pregătite pentru recepţie.

O recepţie de presă poate fi organizată cu următoarele ocazii:

- lansarea (încheierea cu succes) a unei campanii, strategii, doctrine, a unui program;

- lansarea unui produs ;

- inaugurarea unui sediu nou al organizaţiei sau a unei noi capacităţi de

48

producţie;

- invitarea unei persoane proeminente în cadrul unui program al orga¬nizaţiei ;

- momente festive (memorabile) în viaţa organizaţiei;

- previzualizarea unei expoziţii, a unui târg, a unui film sau a unui video- clip ; lansarea

pentru presă a unui spectacol, a unei lucrări literare sau ştiinţifice etc.;

- evitarea caracterului oficial al unei conferinţe de presă.

La o recepţie de presă, pe lângă faptul că va trebui să vă ocupaţi de anunţarea jurnaliştilor

şi de verificarea disponibilităţii lor de a participa, este important să stabiliţi - împreună cu

conducerea - echipa de repre¬zentanţi ai organizaţiei care vor participa la întâlnirea cu jurnaliştii.

Din echipă este bine să facă parte persoane care cunosc strategia de ansamblu a organizaţiei, care

au atât expertiză, cât şi autoritate în domeniul lor de specialitate şi care, în plus, nu sunt la prima

întâlnire cu jurnaliştii. Odată stabilită componenţa echipei, va trebui să-i pregătiţi pe membrii săi,

furni- zându-le mesaje-cheie pe care ar trebui să le livreze, avertizându-i asupra posibilelor

greşeli de comunicare. Ei trebuie să ştie că, în timpul recepţiei, vor trebui să fie disponibili

pentru conversaţii informale cu jurnaliştii. Rolul dumneavoastră va fi acela de a face

prezentările.

în ceea ce priveşte invitaţii, de cele mai multe ori nu veţi putea fi gazdă pentru toţi

jurnaliştii cu care cooperaţi. în funcţie de scopul recepţiei şi de subiectul care urmează să fie

abordat, puteţi selecta un număr restrâns de jurnalişti, şi anume pe cei pentru care subiectul

prezintă un grad mai mare de interes ; de altfel, unii specialişti susţin că recepţiile de presă la

care invitaţii sunt jurnalişti din presa generală nu dau rezultate, recomandând acest tip de

manifestare pentru întâlniri cu reprezentanţii presei specializate. Această limitare autoimpusă nu

vă dă însă dreptul să refuzaţi participarea unui jurnalist care ţine neapărat să fie prezent la

recepţia pe care aţi organizat-o.

Atunci când faceţi invitaţii pentru o recepţie de presă, trebuie să clarificaţi de la bun

început cu prezumtivii invitaţi faptul că vor fi prezenţi şi alţi colegi de-ai lor din mass-media. Ei

trebuie să ştie de la bun început că nu li se oferă o oportunitate de presă în exclusivitate. Acest

cadru informai de întâlnire şi conversaţie permite organizaţiei să deschidă noi canale de

comunicare cu presa sau să le consolideze pe cele existente ; succesul de moment al unei astfel

de recepţii este greu de apre¬ciat, însă rezultatele ei benefice se vor face cunoscute în timp.

In pregătirea unei recepţii de presă, va trebui încă de la început să vă avertizaţi şeful că

oferirea de mâncare şi băutură nu-i va obliga în nici un fel pe jurnalişti să facă relatări pozitive

despre organizaţie. Recepţia de presă este mai degrabă o investiţie pe termen lung, un prilej de a

dezvolta relaţii durabile şi oneste cu reprezentanţii mass-mediei.

49

Comunicatul de presă este un instrument prin care autorităţile publice locale informează

mass-media cu privire la activităţile administraţiei şi comunităţii, iar prin intermediul mass-

media informează publicul larg. Pentru a fi publicat de presa scrisă sau citat de cea audiovizuală,

comunicatul de presă trebuie să conţină o informaţie nouă şi care să fi e de interes pentru public.

Jurnalistul este cel care hotărăşte dacă va publica sau nu comunicatul, dacă îl va publica integral

sau parţial, dacă îl va modifica sau nu. Pentru a creşte şansele unui comunicat să apară în presă,

informaţia pe care o prezintă trebuie să fie relevantă pentru public, să aducă un element de

noutate, să fie clară, uşor de citit şi de în ţeles, să includă maximum de informaţie încât mai

puţine cuvinte şi să fie adaptată contextului local. Cu alte cuvinte, caracteristicile principale ale

ştirii de presă trebuie să se regăsească în comunicatele remise presei. Materialele trebuie

concepute de la bun început astfel încât să corespundă acestor cerinţe şi, în plus, să respecte

stilul jurnalistic. Nu în ultimul rând, este foarte important să se respecte regulile de identitate

vizuală ale instituţiei (stemă, logo, antet etc.). Structura comunicatului de presă: titlul trebuie să

fie scurt, de impact, explicit, să determine interesul jurnalistului, să atragă atenţia asupra unor

acţiuni, decizii, realizări, idei noi. Trebuie să fie simplu, direct, cu verbe de acţiune şi trebuie să

ofere o perspectivă clară asupra subiectului tratat de comunicatul de presă. Primul alineat

constituie esenţa informaţiei şi trebuie să răspundă la întrebările: cine? ce? unde? când? cum? şi

de ce? E bine ca acest paragraf să nu depăşească 5 sau 6 rânduri. Al doilea alineat detaliază

ideile expuse în primul alineat. Dacă primul prezintă faptele noi şi importante, al doilea

dezvăluie circumstanţele, motivele, explica ţiile, consecinţele, deci argumentează. Al treilea

alineat poate să conţină o declaraţie a primarului, preşedintelui raionului sau a altui oficial

relevant. În general, o declaraţie dă culoare, dar şi greutate textului, iar vorbirea directă adaugă

o nuanţă de naturaleţe. În încheiere sunt incluse datele de contact pentru informaţii

suplimentare (persoan ă de contact, funcţie, număr de telefon, fax şi adresa de poştă

electronică).

La elaborarea unui comunicat de presă ţineţi cont de câteva elemente cheie: titlul

comunicatului de presă. Este importantă utilizarea cuvintelor care atrag atenţia. Încercaţi să

folosiţi nu mai mult de un singur rând pentru titlu. Primul alineat din comunicat trebuie să

conţină toată informaţia importantă: mesajul principal care trebuie transmis împreună cu cea mai

importantă parte a subiectului. Citatele trebuie să fi e atribuite clar persoanei căreia îi aparţin

[23, p. 26] Se va folosi un limbaj simplu şi clar, data şi ora comunicatului sunt obligatorii, de

asemenea, numele şi datele persoanei de contact trebuie menţionate obligatoriu, pentru cazul în

care un jurnalist are nevoie de informaţii suplimentare. Nu se includ opiniile personale în

comunicat. Pentru ca textul să fie uşor de înţeles, se căută o scriere cât mai simplă şi concisă,

50

textul trebuie să fie limpede şi să conţină cuvinte concrete. Este important pentru jurnalişti să

se folosească date şi cifre care se pot verifica uşor.

Istoria de succes reprezintă o descriere simplă a unei reuşite, bune practici sau lecţii

învăţate. Scopul acesteia este prezentarea realizării, stimularea unui comportament similar sau

replicarea bunei practici. Poate constitui o chemare la acţiune. În elaborarea unei istorii de succes

este important să se ţină cont de receptorul mesajului, să se utilizeze cuvinte-cheie şi fraze

clare, simple, şi pe înţelesul grupului ţintă. Cifrele (procentele, corelările de date), citatele şi

pozele vor face o istorie de succes mai atractivă. Prin intermediul unei istorii de succes se obţine

vizibilitatea şi credibilitatea a ţiunilor autorităţilor publice centrale şi locale, promovarea

instituţiei, educarea publicului (a grupului ţintă), obţinerea de suport şi uneori de resurse

financiare necesare. [23, p. 27]

În funcţie de eveniment şi importanţa acoperii media, uneori este binevenită acordarea

unui interviu pentru presa locală şi regională. Astfel de interviuri pot fi folosite pentru mai

multe scopuri, evenimente sau momente. Indiferent de scopul interviului, important este ca

funcţionarul să fie bine pregătit, iar pentru aceasta poate solicita în prealabil de la mass-media

tema şi subiectele pe care se va axa interviul.

Conferinţele, seminarele şi târgurile se organizează pentru a furniza informaţii generale

despre activităţile primăriei şi planurile de viitor, se pot organiza conferinţe, seminare sau

târguri. De asemenea, ele sunt utilizate pentru a instrui şi informa cetăţenii în diferite domenii,

dar şi pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la un anumit subiect sau situaţie din

comunitate, regiune sau chiar din ţară. Principalele obiective sunt: furnizarea de informaţii

despre rezultatele preconizate ca urmare a implementării programului / proiectului; prezentarea

de informaţii specifice despre proiecte lansate sau aflate în pregătire, proiecte finisate, planuri

de viitor; promovarea implicării cetăţenilor prin creşterea nivelului de cunoştinţe şi

îmbunătăţirea abilităţ ilor participanţilor în diferite domenii; sensibilizarea opiniei publice cu

privire la un anumit subiect sau situaţie. Conferinţele şi seminarele trebuie concepute special

pentru un anumit grup ţintă, iar această decizie va influenţa conţinutul şi forma evenimentului.

Este relevantă implicarea unor beneficiari care pot prezenta problemele pe care le-au întâmpinat

în diferite situaţii, permiţând transferul de experienţă către alţi cetăţeni. Seminarele şi atelierele

de lucru sunt cea mai bună alegere atunci când trebuie transmise mesaje specifice către un grup

mai mic şi /sau mai specializat. Sunt recomandate în mod deosebit pentru procesele de învăţare

activă în grup. [23, p.28]

Evenimentele sunt o modalitate de încurajare a schimbului de experienţă şi a altor tipuri

de activităţi cu scopul îmbunătăţirii vieţii cetăţenilor din localitate, de sporire a calităţii vieţii

51

cetăţenilor. Lista evenimentelor organizate poate include Ziua uşilor deschise, Hramul oraşului,

Ziua Mediului, Ziua Apei, recepţii cu diferite ocazii. Paşi necesari pentru organizarea unui

eveniment de succes este deciderea referitoare la tipul evenimentului dorit, scopul, implicarea

mai multor cetăţeni în planificarea şi organizarea evenimentului, formarea unui grup de lucru

care să includă reprezentanţi ai primăriei, membri ai comunităţii, ai societăţii civile şi alţi

parteneri. Ar fi bine să fie implicaţi oamenii de afaceri şi societatea civilă, la fel şi mass-media

în promovarea evenimentului. Alegerea subiectului central şi a mesajului va face mai uşoară

munca în ceea ce priveşte promovarea, pregătirea materialelor şi amenajarea locului în care va

avea loc evenimentul. Dacă este o activitate de sensibilizare a opiniei publice, se poate de

organizat activităţi mici în jurul evenimentului final, concursuri, seminare, competiţii. În

organizarea acestor evenimente este necesar de a ţine cont de locul desfăşurării şi bugetul de

cheltuieli. [23, p. 29-30]

Newsletter-ul este un instrument practic folosit pentru a comunica informaţii punctuale, în

mod regulat şi proactiv către publicuri ţintă variate. Poate fi trimis electronic, caz în care trebuie

avute în vedere următoarele sfaturi: este structurat în coloane standard şi conţine informaţie

concisă. Cititorul caută să acumuleze rapid informaţia, având posibilitatea de a obţine informaţii

suplimentare prin accesarea unor link-uri; este transmis proactiv spre cititori într-un mod flexibil.

Nu este doar o sursă de informare ci şi un instrument de conştientizare şi de stimulare a

interesului pentru o licitaţie deschisă de proiecte, noi surse de informare sau exemple inovatoare;

pune accentul pe dimensiunea umană şi furnizează exemple de proiecte; stilul său rezultă din

conştientizarea nevoilor de informare ale audienţei; trebuie să fie uşor de citit - 4-8 pagini sunt

uşor de parcurs şi de produs cu un cost scăzut. Întrebările care trebuie luate în calcul la realizarea

unui newsletter: este direcţionat către publicul potrivit? Cum ar trebui să arate? Cât de frecvent

ar trebui să fie utilizat şi cât de lung ar trebui să fie? Care este stilul cel mai potrivit? Va fi

produs intern sau va fi subcontractat? Cum ar trebui distribuit (tipărit sau în format electronic)?

Cum va fi gestionată lista de distribuţie?

Vizite organizate pentru jurnalişti (tururi media). O tehnică de relaţii publice care se bucură

de suficientă credibilitate, dar necesită şi eforturi complexe constă în organizarea unor vizite în

folosul celor din mass-media: fie tururi aranjate la sucursale (filiale) ale organi¬zaţiei, fie vizite

în sistem itinerant sau chiar la sediile redacţiilor. Unii specialişti susţin că aceste vizite pot fi

clasificate în trei categorii:

- călătorie de presă la una sau mai multe facilităţi ale organizaţiei, care de obicei sunt

dispuse în localităţi diferite şi printre care se poate număra chiar sediul central al organizaţiei ;

52

- călătorii ale unor experţi (persoane-cheie) din organizaţie în diferite localităţi, unde sunt

organizate întâlniri cu membrii redacţiilor, în vederea prezentării unui nou produs, a unei noi

tehnologii, a unei persoane etc. Asemenea întâlniri pot avea loc chiar în sediile redacţiilor

diferitelor instituţii media;

- călătorii „de familiarizare”, organizate mai ales de companiile turistice în folosul

jurnaliştilor specializaţi pe acest domeniu.

Dacă aveţi de organizat o asemenea vizită, va trebui să vă gândiţi la aspecte ca: – detaliile

logistice ale vizitei; – posibilitatea ca vizita să producă întreruperi sau distorsionări ale

programului obişnuit de lucru al angajaţilor atunci când grupul (grupurile) de jurnalişti trece prin

locaţie; – siguranţa vizitatorilor: luarea în considerare a tuturor detaliilor care ar putea apărea pe

traseul vizitei şi ar putea periclita cumva siguranţa celor care vizitează; stabilirea măsurilor de

protecţie pentru vizitatori (echipamente speciale, reguli de respectat, personal de supraveghere

etc.); instructaj preliminar cu jurnaliştii referitor la măsurile de protecţie etc.; 108 – necesarul de

personal pentru organizarea vizitei (personal de însoţire, experţi şi prezentatori ai diferitelor

puncte de interes, eventuali susţinători ai unei conferinţe sau ai unui briefing de presă, personal

pentru pregătirea materialelor necesare pe timpul vizitei, personal auxiliar – şoferi, bucătari,

asistenţi etc.). Pentru pregătirea vizitei, va trebui să efectuaţi lucrări ca: – să realizaţi, în primul

rând, un plan detaliat privind modul de desfăşurare a vizitei; – să propuneţi conducerii

organizaţiei data de desfăşurare, activităţile care vor fi prezentate jurnaliştilor, traseul de

desfăşurare, persoanele care vor fi implicate în desfăşurarea vizitei; – să participaţi efectiv la

pregătirea vizitei sub toate aspectele; – să anunţaţi din timp mass-media; – să propuneţi

persoanele din organizaţie care vor fi implicate în contacte cu jurnaliştii (prezentatori, experţi) şi

să organizaţi pregătirea prealabilă a lor; – să planificaţi şi să pregătiţi personalul de însoţire

pentru grupurile de jurnalişti, dacă se preconizează participarea în număr mare a acestora; – dacă

este cazul, să pregătiţi dosare de presă pentru jurnalişti; – să aveţi în vedere pregătirea unei

încăperi în care să puteţi organiza un briefing de presă, dacă pe timpul vizitei apare o asemenea

necesitate. În esenţă, va trebui să vă concentraţi atenţia asupra a două categorii de personal de

care veţi avea nevoie pe timpul vizitei pentru presă: – prezentatori (ghizi); – personal de însoţire.

Rolul acestei metode de comunicare este de a consolida relaţia autorităţilor publice cu jurnaliştii,

creşterea încrederii şi formarea unei imagini positive a autoritîţii publice.

În concluzie, autorităţile administraţiei publice în activitatea lor de satisfacere a interesului

general trebuie să folosească o gamă largă de instrumente de comunicare cu mass-media şi cît

mai diverse, nu doar pe cele tradiţionale, brefingul de presă şi comunicatul de presă. Reflectarea

cît mai transparentă a deciziilor este atunci cînd cetăţenii sunt informaţii, iar sursele de informare

53

sunt multiple, cînd conducătorii autorităţilor publice utilizează orice mecanism pentru a

comunica cu beneficiarii direcţi şi indirecţii ai deciziilor aprobate de instituţia publică. De

asemenea evitarea crizelor şi conflictelor se poate realiza prin folosirea şi instituirea unui birou

cu atribuţii în relaţii publice, care s-ar ocupa de prezentarea autorităţii publice într-o imagine

bună în raport cu cetăţenii şi societatea civilă. Un alt aspect constatat în realizarea acestui studiu

este şi lipsa unei experienţe a autorităţilor publice din Republica Moldova în comunicarea

eficientă cu mass-media, iar de cele mai multe ori comunicarea duce în defavoarea organului

public.

II.3 Noile tehnologii de comunicare cu mass-media şi impactul acestora asupra eficientizării administraţiei publice

Modul în care se desfăşoară procesul de comunicare influenţează nu numai eficienţa cu

care este transmis mesajul. Concepţia modernă în domeniul comunicării are în vedere şi reacţia

interlocutorilor în urma procesului de comunicare. Scopul comunicării în cadrul unei organizaţii

sau în relaţia cu clienţii este culegerea şi diseminarea de informaţii pentru a efectua anumite

acţiuni în urma acestei comunicării. Managerii vor încerca să comunice angajaţilor informaţii

prinvind munca pe care aceştia trebuie să o desfăşoare, comportamentul lor şi modul în care ei

vor beneficia împreună cu organizaţia în urma activităţii desfăşurate. Clienţii doresc rezolvarea

problemelor proprii, iar funcţionarul public, înţelegerea problemelor specifice ale fiecărei

persoane în vederea soluţionării lor. Aşadar transmiterea eficientă nu este de fapt decât scopul

limitat al unui proces de comunicare, întotdeauna procesul de comunicare doreşte să contribuie

în mod sinergic la încurajarea unor reacţii, comportamente şi activităţi. În zadar comunicăm

corect, mesajul ajunge exact, dacă el nu posedă forţa de a pune lucrurile în mişcare, dacă nu

găseşte nici un ecou în interlocutor sau, chiar mai mult, trezeşte rezistenţa acestuia sau o reacţie

adversă. Din punctul de vedere al managerului, al cetăţeanului sau al funcţionarului acest mod de

comunicare nu este de dorit, poate fi chiar dăunător. Oamenii nu vor face ceva doar fiindcă li se

spune să facă un anumit lucru, nici măcar nu pot fi forţaţi să accepte ceva sau pe cineva, ei vor

accepta doar ceea ce doresc, înţeleg şi consideră benefic. Concepţia modernă asupra comunicării

vede în aceasta un mijloc eficient nu doar de transmitere de informaţii, ci şi de motivare,

stimulare a productivităţii şi performanţelor, de îmbunătăţire a relaţiilor de la locul de muncă şi

cu clienţii. Dincolo de procesul conceptual clasic al comunicării, abordările moderne ţin cont de

modul în care emoţiile afectează rezultatele pe care le obţinem, în activitatea de la locul de

muncă şi în viaţă. Pentru a reuşi în ceea ce dorim să întreprindem nu ajunge o abordare logică şi

obiectivă a fenomenelor şi multă muncă, ci şi luarea în consideraţie a lucrurilor mult mai subtile

54

ale relaţiei dintre oameni în procesul de comunicare, şi anume, a emoţiilor care se transmit şi se

creează între ei şi în legătură cu organizaţia sau subiectul discutat în timpul procesului de

comunicare. [50, p. 78]

Triada automatizare, informatizare, digitizare este nelipsita din perimetrul inovatiilor

tehnologice. Automatizarea este înteleasa ca utilizare la scara tot mai larga a calculatoarelor,

astfel ca în literatura de specialitate se vorbeste despre cinci tipuri de utilizare a calculatoarelor: ·

Utilizarea de tip functionaresc (e.g. prelucrarea datelor în cadrul serviciilor de salarizare) ·

Procesarea informatiei (e.g. rezervarea biletelor de avion) · Controlul informational al productiei

· Design (e.g. realizarea unor prototipuri de avioane sau pagini de ziare) · Luarea deciziilor (e.g.

utilizarea de modele econometrice în luarea deciziilor) ComputereIe si tehnologiile aferente

continua sa ofere oamenilor noi si noi modalitati de comunicare.

Apariţia internetului ca un nou “medium” de comunicare a generat o serie de aşteptãri în

privinţa democratizãrii sau a dezvoltãrii unor noi structuri şi practici democratice. În ultima

vreme toata lumea navigheaza pe Internet, trimite scrisori prin posta electronica sau are o

întîlnire pe Chat. Internetul este un sistem mondial de reţele de calculatoare interconectate, care

înlesneşte serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la

distanta, transferul de fisiere, posta electronica si grupurile de discutii. Are posibilitati enorme

pentru comunicarea globala, rapida si ieftina si poate domina în scurt timp aria educationala. Dar

canalele de comunicatie existente (în primul rînd accesul pe liniile telefonice) impun restrictii.

Înlocuirea acestora cu canale cu fibra optica si tehnologie digitala ar permite facilitati superioare,

ca de exemplu transferul informatiei video la cerere.

Cercetătorii investigheazã potenţialul internetului de a stimula participarea politicã prin

posibilitatea pe care o oferã utilizatorilor de a interacţiona direct (“one to one”) cu instituţiile şi

actorii politici sau cu alţi utilizatori, membrii ai diferitelor comunitãţi şi grupuri sociale. O

problemã de actualitate se referã la internet ca sursã de informaţii politice “alternative” (“contra-

informaţia”, Pellisier,1999) la informaţia furnizatã de mass-media tradiţionale. Potenţialul

interactiv al internetului se manifestã şi în capacitatea acestui canal de a furniza mult mai multã

“informaţie identitarã” decât mass-media tradiţionale, fapt care, la prima vedere, poate

intensifica interacţiunile dintre instituţiile locale şi cetãţeni.

Internetul – o sursã de comunicare a discursului politic, ceea ce se explică prin faptul că

una dintre problemele controversate ale comunicãrii politice actuale se referã la posibilitãţile pe

care le au actorii politici de a se adresa direct electoratului astfel încât discursul politic sã nu

“adaptat” de jurnalişti la necesitãţile unui “eveniment mediatic”. Unii autori semnaleazã cã un

simptom al comunicãrii politice actuale constã în faptul cã publicul accede din ce în ce mai greu

55

la discursul politic “mediat”, adică la discursul iniţial al actorului politic. Din acest punct de

vedere, internetul ar putea ameliora circulaţia publicã a discursului politic în mãsura în care

liderii politici şi partidele integreazã internetul printre practicile de comunicare politică.

Totul în lumea de astăzi se deruleaza în spiritul unei mari provocari. Daniel Bougnoux

apreciaza ca “web-ul este rational prin forma sa ori prin operatiile necesare conectarii, dupa care

utilizatorul are libertatea totala de a naviga dupa bunul plac, trimitînd sau primind chiar si

mesajele cele mai nebunesti.”[ 12, p. 140] Cu legături de mare viteză ce trec graniţele naţionale,

poşta electronică (e-mail) este un serviciu Internet care permite alcătuirea unor mesaje şi

transmiterea lor către unul sau mai mulţi destinatari. Pornit iniţial ca un serviciu simplu, capabil

să mute un mesaj text (şir de caractere) de pe un calculator pe altul şi să-l adauge la un fişier

numit casuţă postală, e-mail-ul a cunoscut o dezvoltare concomitentă cu dezvoltarea reţelelor de

comunicaţie. Pe Internet, adresa e-mail constă din numele unei cutii poştale (de exemplu,

ramona) urmat de caracterul @ şi de numele domeniului calculatorului (ca în

ramona@eed.usv.ro). Forumul de discutii (chat forum) funcţionează într-un sistem de buletine

informative (BBS) şi este un forum special sau o conferinţă care permite mai multor participanţi

on-line sa se angajeze în acelaşi timp într-o conversaţie prin tastarea pe rînd de întrebări şi

răspunsuri. Această nouă formă de comunicare între coexistenţialii lumii virtuale reprezintă

practic liantul dintre aceştia, Chat-ul fiind similar modului în care cetăţenii Greciei Antice îşi

partajau opiniile în Agora. Este indubitabil ca pentru moment această formă de comunicare în

noua lume virtuală este rapidă şi eficientă. Limbajul folosit, care abundă în forme abreviate,

aparţine totuşi lumii reale şi se modifică continuu, ceea ce îl face mai inaccesibil pentru cei din

afară. În această lume invizibilă pentru cei neconectaţi la reţea se ajunge printr-o simplă

comandă şi dintr-o dată ne putem trezi în mijlocul unei civilizaţii aflate la celălalt capăt al lumii.

Chat-ul este locul de întîlnire al culturilor şi civilizaţiilor care tind să se contopească într-o

unitate multiculturală. UseNet-ul este cel mai mare sistem distribuit de aviziere electronice care

ofera în jur de 50.000 de grupuri de discutii (news groups) şi este folosit zilnic de peste 15

milioane de persoane din peste 100 de ţări. [25, p.17]

Tehnologia Informației se dezvoltă foarte rapid, punînd la dispoziție noi oportunităţi de

transformare a administrației publice și noi forme de comunicare cu beneficiarii de servicii

publice. Instrumentele și mijloacele de comunicare oferite de rețelele de socializare fac parte din

categoria tehnologiilor inovaționale care simplifică schimbul interactiv de informaţii,

interoperabilitatea, precum şi colaborarea în rîndul funcționarilor publici dar şi între aceştia şi

publicul larg.

56

În ultimii 5 ani, modul de abordare a mijloacelor de comunicare s-a schimbat creşterea

rolului media sociale în sectorul public. Tony Blair, Prim-ministru UK, menţiona în

Transformational Government Strategy, 2005 că “Guvernul trebuie să răspundă pentru a face

faţă doriţelor şi aspiraţiilor cetăţenilor şi nevoilor administraţiei pentru a fi eficient şi demn de

încredere.” Media sociale (MS) (eng. social media) este un termen folosit pentru a desemna

tehnologiile şi practicile online care sunt folosite pentru a împărtăşi opinii şi informaţii, pentru a

promova discuţii şi pentru a construi relaţii. Serviciile şi instrumentele Media Sociale implică

îmbinarea tehnologiei, telecomunicaţiilor şi interacţiunii sociale. Are o varietate de formate

diferite, de exemplu text, imagini video şi audio. Termenul de MS se aplică instrumentelor în

cauză, aria în care se aplică şi practicile dezvoltate prin folosirea lor. Buna utilizare a MS pot

ajuta guvernul să înţeleagă mai bine, să răspundă şi să atragă atenţia beneficiarilor. Aceste

mijloace permit realizarea unei comunicări reale în ambele sensuri. Beneficiile acestor medii

socaile se materializează în îmbunătăţirea accesului autorităţilor şi instituţiilor publice la publicul

lor specific şi pot îmbunătăţi accesibilitatea comunicării guvernului;permite guvernului să fie

mai activ în relaţiile sale cu cetăţenii, partenerii şi părţile interesate; oferă mai multe posibilităţi

pentru a ajusta sau reorienta rapid modul de comunicare, atunci când este necesar; îmbunătăţesc

eficienţa costurilor pe termen lung pentru comunicare; sunt credibile pentru că se distanţează de

canalele guvernamentale oficiale; cresc viteza diseminării informaţiei şi feedback-ului

publicului; pot ajunge la diverse publicuri specifice privind aspecte specifice; pot reduce

dependenţa guvernului de canalele media tradiţionale şi contracara informaţiile inexacte oferite

prin intermediul lor.

Prezenţa pe social media a unei autorități publice a devenit în ultimii 5 ani o practică

normală dar și o reflecţie a unui proces de comunicare activ şi transparent. Rețelele de

socializare contribuie la sporirea interactivităţii dintre prestatorii de servicii publice şi

beneficiari, oferind noi oportunităţi de a accesa segmente de populaţie care nu utilizează

mijloace media tradiţionale: TV și presa scrisă. Rețelele sociale reprezintă o oportunitate viabilă

în ceea ce priveşte promovarea imaginii și ameliorarea reputaţiei administrației publice. Datorită

faptului că beneficiarii accesează rețelele sociale în scopul comunicării/informării, autoritățile

administrației publice își pot utiliza propriile rețele sociale cît pentru promovarea serviciilor

prestate și pentru atragerea beneficiarilor potențiali, atît şi pentru fidelizarea celor existenți.

Beneficiul utilizării social media este unul incontestabil, în cazul în care autoritatea și-a

format o strategie de socializare bine gîndită. Astfel, administrația publică va realiza o mai bună

transparenţă a activităţii sale, va stabili o relaţie interactivă cu cetăţenii, va spori

responsabilitatea pentru politicile publice lansate și pentru calitatea serviciilor publice prestate,

57

astfel căpătînd mai multă încredere și apreciere din partea beneficiarilor. Astăzi Guvernul

Republicii Moldova încurajează oficial autoritățile administrației publice să utilizeze tehnologiile

de socializare pentru a-şi îmbunătăţi comunicarea, colaborarea şi schimbul de informaţii cu

publicul larg, cu alte structuri de stat, cu sectorul privat, cu reprezentanții comunității

internaţionale, precum şi cu cetăţenii aflaţi peste hotare. [60]

Chiar dacă social media sunt abordate adesea doar în calitate de mijloc de distracție,

suntem ferm convinși că acestea pot deveni veritabile instrumente de marketing, de observație și

analiză a așa-zisului comportament de consumator al beneficiarilor de servicii publice,

instrumente de comunicare directă cu cetățenii și în sfîrșit o alternativă a barometrului opiniei

publice în general și a opiniei beneficiarilor care fac parte dintr-un segment concret al pieței pe

care îl deservește o autoritate-prestator concretă. Activitățile lansate pe profilul de socializare a

unei autorități a administrației publice referitoare la antrenarea cetățenilor la procesul decizional

sau la inițierea unui sondaj de opinie trebuie determinate de reguli speciale care vor determina

modul de analiză a feedback-ului. Dar de regulă, rețelele sociale oferă 3 mecanisme de feedback:

mesajele private, comentariile plasate sub textele sau materialele video, audio care pot fi accesate

de toți utilizatorii rețelei și aprecierea (plasarea like-urilor) la acestea sau la diverse

acțiuni/evenimente create pe pagina oficială a autorității. Aceste instrumente pot servi drept

indicator de popularitate sau apreciere/dezapreciere de către beneficiari a activității autorității

publice per ansamblu, a unei activități concrete sau serviciu public prestat de aceasta.

Creînd un profil în cadrul unei rețele de socializare și plasînd pe el diverse informații,

autoritatea își formează automat grupul-țintă, eșantionul pe care va avea posibilitatea să îl

cerceteze ulterior. Analizînd opinia beneficiarilor utilizatori exprimată prin intermediul

comentariilor de încurajare sau din contra de dezaprobare, like-urilor, emoticoanelor, numărului

de vizualizări sau numărului de persoane abonate, autoritatea va fi capabilă să presteze servicii

publice de calitate, să-și configureze și coordoneze activitatea în conformitate cu cerințele și

necesitățile beneficiarilor, să modernizeze serviciile publice, și cel mai important să capete

încrederea și aprobarea cetățenilor. [13, p.101] Considerăm plauzibilă efectuarea cercetării

beneficiarilor prin intermediul rețelelor de socializare, din simplu motiv că aceasta nu implică

cheltuieli în plus (deoarece, de regulă sondajele de opinie sunt efectuate contra plată de

organizații specializate), poate fi realizată la zi, în regim de timp real și este absolut imparțială și

corectă, datorită faptului că profilul de pe social media permite comunicarea directă, fără

intermediari între autoritate și cetățeanul X concret.

În prezent utilizarea rețelelor de socializare în sectorul public reprezintă o inovație, cu

care unele autorități ale administrației publice s-au asimiliat destul de repede (vorbim aici despre

58

autoritățile administrației publice centrale de specialitate și a celei locale de nivelul II). Cea mai

des utilizată rețea socială este Facebook (toate ministerele au pagini oficiale în această rețea),

după care urmează Youtube și Twitter. De regulă link-urile la profilurile autorităților pe rețelele

de socializare sunt plasate nemijlocit pe web siteul oficial al acestora, însă uneori acestea lipsesc,

chiar dacă profilul există și este funcțional (ca de exemplu în cazul profilului de pe Facebook a

Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Afacerilor Interne sau a Ministerului Tehnologiei

Informației și Comunicațiilor).

În ceea ce privește promovarea și asigurarea transparenței în prestarea serviciilor publice,

îndeosebi a celor digitalizate, aceasta este asigurată de Centrul de Guvernare Electronică prin

intermediul profilurilor pe Facebook, Twitter, LinkedIn, Google+, Youtube, Flickr și a blogului

Guvern on-line de pe Wordpress. Centrul de Guvernare Electronică desfășoară o activitate foarte

intensă pe pagina sa de Facebook, pe lîngă informații cu privire la activitățile desfășurate în

cadrul autorității sunt postate date privind noile servicii publice care pot fi prestate în regim on-

line și care urmează a fi lansate în curînd; tutoriale sub forma unor filmulețe de animație scopul

cărora este de a prezenta simplu, într-o formă accesibilă, pas cu pas procedura de accesare a unui

anumit serviciu public electronic; anunțuri scurte privind e-serviciile publice lansate anterior.

[70] Totuşi, revoluţia digitală continuă să se extindă în diverse modalităţi, de neimaginat cu

câţiva ani în urmă. ,,Blog-urile şi podcast-urile, de exemplu, sunt unele dintre cele mai recente

instrumente de comunicare utilizate de profesioniştii relaţiilor publice şi de marketing pentru a-şi

atinge audienţele şi clienţii” [45, p. 87]

Noile media electronice, denumite uneori media telematice, din cauza că realizează o

combinaţie între telecomunicaţii şi informatică, au fost definite drept un set de servicii care

poate fi oferit consumatorului prin intermediul unei reţele de telecomunicaţii şi care permit

transmiterea şi recepţionarea atât a informaţiei publice, cât şi a celei private. Prototipul noului

mijloc de comunicare telematic poartă denumirea de videotext şi se referă la un serviciu oferit

printr-o reţea telefonică, prin intermediul căreia consumatorii au posibilitatea să consulte şi să

extragă informaţii din baze de date , atunci când doresc, sau să intre în dialog cu alte persoane la

reţea. Teoretic, aceste modificări antrenează o mutare a accentului dinspre media generale către

media inviduale şi, din punct de vedere al controlului, dinspre emiţător către receptor.

Majoritatea sistemelor de comunicare public sunt reglementatte pentru a respecta interesul

public, pentru a răspunde unui obiectiv de profunzime sau pe termen lung al societăţii, pentru a

garanta eficienţa, calitatea serviciilor, accesul universal la acestea, precum şi pentru a proteja

consumatorul, în cazul în care sea junge la situaţii de monopol. Dezvoltarea tehnologiilor

electronice are drept scop eliminarea barierilor. [29, p. 171-176]

59

Noile tehnologii de comunicare au dezvoltat diverse forme de interacţiune socialã,

internetul şi mass-media locale recuperând „dialogul social”, considerat mult timp o resursã

deficitarã a democraţiilor liberale. Însã în condiţiile fragmentãrii sociale, a disipãrii spaţiului

comun şi a proliferãrii „nişelor sociale” (Axford, ibid.) a devenit tot mai dificil de construit o

agendã şi o culturã publică.

Relaţiile publice pe internet înseamnă site-uri prin care se promovează beneficiarul de

relaţii publice, dar şi campanii de PR în presa online, care devine din ce în ce mai vizitată - se

preconizează ca fiind viitorul presei scrise. Comunicatele de presă sunt tehnici de promovare

specifice activităţii de relaţii publice, care par să fi descoperit prin intermediul internetului, un

canal media rentabil, atât din punct de vedere financiar cât şi din punct de vedere al target-ului

propus. ,,Internetul relativizează însă – în abordarea Deliei Balaban - linia de demarcaţie între

public şi privat, posibilităţile tehnice permit postarea unor aspecte din viaţa personală cu mare

uşurinţă on-line. Totodată însă, fiecare persoană care are acces la internet şi care are anumite

cunoştinţe de utilizare poate contribui la cristalizarea opiniei publice”. [10, p. 163.]

Sunt acum instrumentele de bază ale comunicării oriunde în lume Internetul-ul, World

Wide Web-ul şi email-ul. Totuşi, revoluţia digitală continuă să se extindă în diverse modalităţi,

de neimaginat cu câţiva ani în urmă. ,,Blog-urile şi podcast-urile, de exemplu, sunt unele dintre

cele mai recente instrumente de comunicare utilizate de profesioniştii relaţiilor publice şi de

marketing pentru a-şi atinge audienţele şi clienţii” [45, p. 96]

În ultimii ani, ,,blogosfera” a devenit un fenomen la nivel mondial, conform aprecierii lui

Dennis L. Wilcox[48, p. 234]. Technorati.com, web site-ul de depistare a blog-urilor,

înregistrează deja peste 100 de milioane de blog-uri (denumite şi Weblog-uri) şi estimează că

alte 75.000 de noi blog-uri sunt create în fiecare zi. SUA sunt centrul blogosferei, cu peste 25

mil. de blog-uri, însă naţiunile Uniunii Europene nu sunt cu mult în urmă. Franţa, de exemplu,

este lideră, cu peste 3,45 mil. de blog-uri. Din acestea, 10.000 de blog-uri sunt operate de

companii franceze. Deşi vasta majoritate a blog-urilor sunt deocamdată proprietăţi ale unor

indivizi care îşi postează jurnalele şi opiniile personale, acestea încep să fie din ce în ce mai mult

recunoscute de către personalul de afaceri şi de relaţii publice ca o modalitate extrem de

eficientă, din punct de vedere al costurilor, pentru a atinge un număr mare de persoane.

Începând să înţeleagă necesitatea comunicării în noul spaţiu online, tot mai multe

organizaţii au început să-şi facă bloguri, învingându-şi astfel temerile legate de lipsa controlului

total asupra procesului de comunicare. Blogurile oferă organizaţiilor nu numai putinţa de a oferi

mai multe informaţii, ci şi posibilitatea dialogului cu publicul lor. Evident, nu e indicat ca o

organizaţie să-şi facă un blog doar pentru a arăta că e în pas cu tendinţele şi a fi la modă.

60

Utilizarea blog-urilor de către companii şi organizaţii este o practică din ce în ce mai

populară în Statele Unite, constată Dennis L. Wilcox, şi în câteva regiuni din Europa, însă o

tehnologie şi mai nouă este cea a podcasting-ului. De fapt, editorii New Oxford American

Dictionary au ales „podcast-ul” drept cuvântul anului 2005, şi l-au definit ca fiind: „Înregistrarea

digitală a transmisiunilor radio sau a programelor similare, disponibilă prin descărcarea de pe

Internet pe un audio player personal”. Cu alte cuvinte, un program gen radio cu durata de 3-5

minute poate fi încărcat ca un fişier MP3 pe Internet. Dennis L. Wilcox, profesor de relaţii

publice la San Jose State University din California, autor al cărţii „Public Relations: Managing

Competition and Conflict” susţine că podcasturile sunt o modalitate excelentă pentru o

organizaţie de a comunica cu clienţii, membrii, vânzătorii, furnizorii şi angajaţii săi. În principiu,

cu ajutorul unui RSS (Really Simple Syndication), o persoană care se abonează la un podcast

anume primeşte chiar şi alerte via email despre disponibilitatea unui nou podcast. E important să

reţinem că, totuşi, un podcast nu poate avea doar un caracter de promovare; el trebuie să ofere

credibilitate, informaţii verificate şi de încredere. Un alt avantaj al podcastului, fie el audio sau

video, e abilitatea de a ajunge la o audienţă prin ceea ce se cheamă „media personalizate”.

Indivizii pot utiliza un PDA sau chiar un telefon celular pentru a recepta un podcast sau chiar

pentru a urmări postările pe un blog. Aşa cum a declarat Larry Moskowitz, CEO Medialink,

pentru PR Week, „fiecare ecran este acum un ecran TV, fie că e vorba de ecranul telefonului, al

PDA-ului sau al PC-ului de la birou.”

Privite cu suspiciune şi reticenţă de anumite persoane şi cu entuziasm de altele, noile

tehnologii comunicaţionale generează cu o repeziciune uluitoare noi forme şi instrumente de

comunicare, forme hibride şi de neînţeles sau de neanticipat acum câţiva ani. În această lume a

luptei acerbe pentru monopolul comunicării, specialiştii în relaţii publice - fie în calitate de

producători de informaţie, fie în calitate de consumatori – trebuie să se adapteze „din mers”,

explorând noile opţiuni, acceptându-le şi utilizându-le cât mai eficient posibil.

Blog-urile şi podcast-urile sunt instrumente utile în peisajul marketingului şi al relaţiilor

publice moderne. Ele nu înlocuiesc canalele media tradiţionale, ci duc la apariţia aşa numitelor

„media personalizate” ce ajung la indivizi în numeroase modalităţi, la toate orele zilei, fără

influenţele mediate şi fără constrângerile canalelor media tradiţionale. Autorii contemporani

vorbesc despre o nouă formă a opiniei publice - opinia publică digitală. New-media oferă

publicului posibilitatea de a trece de la statutul de simplu receptor, la cel de emiţător, de

comunicator. Noile media sunt scena pe care sunt prezente o multitudine de opinii, fiecare poate

fi teoretic un jurnalist. Internetul prezintă însă şi o problemă de identitate, întrucât on-line fiecare

poate fi cine doreşte. ,,Mediul on-line – susţine Andrei Petrescu – a schimbat dramatic orice

61

industrie, mai ales cea a comunicării şi a PR-ului. În termen de câteva secunde, orice mesaj poate

ajunge oriunde în lume, fiind atinse în timp record obiective, influenţate decizii, construite sau

distruse brand-uri. Dacă până acum, mass-media era a patra putere în stat, cu siguranţă

elementele de new-media (tot ce ţine de partea de online a mass-media) întregesc sistemul şi

sporesc factorii de influenţă” [35, p. 38 ]

În concluzie putem afirma că rețelele de socializare reprezintă un mijloc electronic de

comunicare eficient în promovarea e-transparenței și serviciilor publice, deoarece asigură accesul

nemijlocit la toate datele persoanelor abonate la acest profil, fară ca să fie necesară accesarea lor

pe portalul guvernamental unic www.servicii.gov.md sau pe pagina web oficială a autorității-

prestator și un instrument de marketing prin intermediul căruia serviciile publice dar și imaginea

autorității per ansamblu sunt promovate într-o formă subtilă. Rețelele de socializarre oferă

posibilitatea utilizării unor mijloace de feedback instantaneu privind activitățile desfășurate de

autoritatea publică sau calitatea serviciilor publice prestate. De asemeni, vizualizarea profilului

oficial sau abonarea la știrile de pe acest profil poate ajuta considerabil administrația publică de a

promova o imagine pozitivă și a efectua o publicitate eficientă și gratuită a serviciilor publice.

Dar pentru ca acest mijloc să fie alicabil, trebuie să existe anumite norme care să reglementeze

„coportamentul” cît a funcționarilor publici, atît și a cetățenilor pe platformele de socializare, iar

datele care sunt postate nemijlocit pe profil, trebuie să fie prezentate într-o formă ingenioasă,

simplă și atractivă pentru utilizator.

62

Capitolul III. ASPECTE PRACTICE PRIVIND COMUNICAREA CU MASS-MEDIA ÎN

CADRUL CONSILIULUI RAIONAL NISPORENI

Autorităţile publice locale de nivelul doi reprezintă structuri importante în crearea

legăturilor dintre autorităţile publice locale de nivelul unu şi Guvern, între cetăţeni şi Guvern,

precum şi între autoritatea publica locală de nivelul doi şi autorităţile publice locale de nivelul

unul din cadrul raionului.

De aceea instituirea unui serviciu responsabil de disiminarea informaţiilor despre

activitatea consiliului raional, menţinerea dialogului între cetăţean şi consiliul, între consiliul şi

alte organizaţii sociale din teritoriu devine una primordială , deoarece acest actor al comunicării

asigură fluxul mesajelor între ceilalţi actori menţionaţi mai sus. De asemenea intervine în

situaţiile de criză apărute între părţile comunicării şi asigură imaginea consiliului raional în

comunicarea cu mass-media.

Totodată îmbunătăţirea şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare cu mass-media se

transformă într-o muncă zilnică şi asiduuă pentru consiliul raional. Plus că, societatea

contemporană este din ce în ce mai trebuincioasă în vederea necesităţii de cunoaştere a

activităţilor, a acţiunilor şi a planurilor autorităţii publice.

3.1 Consiliul raional Nisporeni – caracteristică generală Prima atestare documentară a localităţii Nisporeni este reflectată în cartea de hotar

semnată de domnitorul Moldovei Gaspar Vodă la 4 ianuarie 1618. Ocupaţia de bază a

localnicilor era agricultura şi vînatul. O ramură aparte era cultivarea viţei de vie şi pomicultura.

La nivelul anului 1868 în Nisporeni erau 4 uscătorii de fructe, 20 mori de vânt, 3 mori cu cai,

340 de crame şi teascuri, un atelier de produs butoaie. Potenţialul înalt eolian şi existenţa morilor

de vînt din secolul XIX au stat la baza elaborării stemei şi drapelului oraşului în 2005. În anul

1940, pentru o perioadă scurtă oraşul Nisporeni devine centru administrativ al raionului cu

acelaşi nume, ca să revină la acest statut în 1967. În perioada anilor 1960-1970 se construiesc

mai multe edificii sociale (câteva şcoli, grădiniţe şi un spital).

Către sfârşitul anilor 1980 în oraş funcţionau mai multe întreprinderi industriale: 2 fabrici

de vinuri, o fabrică de lactate, una de conserve, o fabrică de producere a cărămizilor, o mini-

fabrică de confecţii, câteva organizaţii mari de construcţii şi o puternică bază auto. În anii 1989-

1990 în oraş s-au desfăşurat mai multe cenacluri şi manifestaţii de renaştere naţională. În

perioada de tranziţie majoritatea întreprinderilor şi-au redus esenţial volumul de producţie, iar

unele şi-au întrerupt activitatea. Perioada dată s-a caracterizat cu migraţia masivă a populaţiei

peste hotare şi reducerea numărului de locuitori, scăderea nivelului de trai. Începând cu anii

2002-2003, în raion încep să se dezvolte noi afaceri, graţie surselor financiare parvenite de peste

63

hotare de la cetăţenii raionului. Unul din cele mai marcante evenimente ale istoriei localităţii este

acordarea oraşului statutului de scaun episcopal. Acest eveniment s-a produs în noiembrie 2005

odată cu hirotonia arhimandritului Petru de la Mănăstirea Hâncu, în postul de episcop de

Nisporeni, vicar al Mitropoliei Chşinăului şi întregii Moldovei. La momentul actual cel mai

important loc în dezvoltarea socio-culturală a raionului îl joacă Consiliul Raional Nisporeni.

Raionul Nisporeni a fost creat la 23 mai 2003, în baza legii privind reforma

administrativ-teritorială nr.XIV-764 din 27.12.2001. Raionul include 23 de primării, în cadrul

cărora sunt 39 localităţi cu o populaţie de 64,3 mii locuitori [conform datelor statistice raionale la

01.01.2012]. Reşedinţa raionului este oraşul Nisporeni cu o populaţie de 11726 mii locuitori

(grad de urbanizare - 18,22%), iar în 38 sate locuiesc cca. 52614 mii locuitori (81,78%)

Consiliul raional este o autoritate reprezentativă a populaţiei raionului, fiind compus din

consilierii aleşi în condiţiile Codului electoral . 1 La momentul actual populația raionului

Nisporeni este în număr de 64.340mii locuitori, ca urmare acestui fapt, Consiliul raional

Nisporeni este format din 33 de consiliei.

Conform art.41, punctul 1, al Legii privind administraţia publică locală, Consiliul raional

este autoritatea reprezentativă a populaţiei. Astfel, Consiliul raional.Nisporeni este autoritatea

publică în cadrul căreia sunt desfăşurate regulat anumite activităţi prin intermediul funcţionarilor

publici şi celorlalţi angajaţi. Consiliul raional este situat în centrul oraşului Nisporeni, pentru a fi

accesibil tuturor locuitorilor din toate regiunile oraşului. Are o arhitectură foarte frumoasă, astfel

este anexată o imagine. Conform organigramei, Consiliul este format din 7 secţiii şi 3 direcţii.

Astfel, sunt angajaţi un număr mare de persoane pentru a realiza obiectivele, sarcinile, atribuţiile şi

obligaţiunile instituţiei. Activitatea instituţiei este reglementată în profunzime de unele acte

normative, ca de exemplu:

1. Constituţia Republicii Moldova;

2. Legea Nr.158 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

3. Legea Nr.436 privind administraţia publică locală;

4. Legea Nr.239 privind transparenţa în procesul decizional;

5. Legea Nr.397 privind finanţele publice locale

6. Legea Nr.768 privind statutul alesului local;

7. Legea Nr.25 privind Codul de conduită a funcţionarului public;

8. Legea Nr.764 privind organizarea administrativ-teritorială a RM;

9. Codul electoral al RM nr.1381.

1 Mihail Platon, Administraţia public, curs de lecţii, Editura Universul, Chişinău, 2008, p. 387

64

Prin prisma acestor acte normative funcţionarii publici, cît şi ceilalţi angajaţi activează cu

stricteţe pentru a-şi îndeplini cît mai bine sarcinile avute, pentru satisfacerea necesităţilor

raionului, cît şi gasirea unor soluţii constructive pentru a mai elimina din problemele cu care se

confruntă zilnic locuitorii. Printre principalele competenţe de bază ale Consiliului raional

Nisporeni sunt următoarele:

    a) aprobă organigrama şi statele de personal ale aparatului preşedintelui raionului, ale direcţiilor

şi ale altor subdiviziuni subordonate consiliului raional, precum şi suma totală a cheltuielilor

necesare pentru asigurarea activităţii lor;

    b) aprobă bugetul raional, contul de încheiere a exerciţiului bugetar, precum şi modul de

utilizare a fondurilor speciale;

    c) decide privind administrarea bunurilor domeniilor public şi privat ale raionului;

    d) decide, în condiţiile legii, darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori locaţiune

a bunurilor domeniului public al raionului, precum şi a serviciilor publice de interes raional;

    e) decide, în condiţiile legii, vînzarea, privatizarea, concesionarea, darea în arendă ori locaţiune

a bunurilor domeniului privat al raionului;

    f)  decide efectuarea auditului intern;

    g) decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor,

podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi altor obiective din

domeniul economic, social, comunal şi de agrement de interes raional;

    h) decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de

îmbunătăţirea condiţiilor locative în conformitate cu Legea cu privire la locuinţe;

    i)  decide organizarea, în limitele competenţei sale, a serviciilor publice de interes raional şi

aprobă tarifele la serviciile cu plată, prestate de acestea;

    j) aprobă strategii, prognoze, planuri şi programe de dezvoltare social-economică a raionului,

programe de refacere şi protecţie a mediului înconjurător, programe de utilizare a forţei de muncă

în teritoriu, monitorizează realizarea acestora;

    k)  alege din rîndul consilierilor, în condiţiile prezentei legi, preşedintele raionului;

    l) alege, la propunerea preşedintelui raionului, vicepreşedinţii şi îi eliberează din funcţie, în

condiţiile Legii privind administraţia publică locală;

    m) desemnează reprezentantul său în instanţa de judecată în litigiile privind legalitatea

deciziilor adoptate şi în cele care rezultă din raporturile cu alte autorităţi publice;

    n) numeşte, pe bază de concurs desfăşurat conform legislaţiei în vigoare, secretarul consiliului

raional şi conducătorii instituţiilor şi subdiviziunilor din subordine;

o) aprobă regulamentul consiliului raional;

65

    p) decide sau, după caz, propune înfiinţarea, în condiţiile legii, de instituţii publice şi

întreprinderi de interes raional, precum şi participarea la fondarea societăţilor comerciale;

    q) aprobă, în condiţiile legii, norme specifice pentru structurile autonome şi pentru instituţiile

publice pe care le înfiinţează;

    r) decide înfiinţarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor social-culturale de interes raional şi

asigură buna lor funcţionare, în limita alocaţiilor prevăzute la bugetul respectiv;

    s) decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv

cooperarea transfrontalieră, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, promovarea

şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi

economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate, în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări

de interes comun;

t) aprobă simbolica raionului;

    u) dispune consultarea publică, în conformitate cu legea, a proiectelor de decizii în problemele

de interes local care pot avea impact economic, de mediu şi social (asupra modului de viaţă şi

drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii şi protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale,

serviciilor publice), precum şi în alte probleme care preocupă populaţia sau o parte din populaţia

unităţii administrative-teritoriale; [6]

În baza atribuţiilor oferite de lege, principalul obiectiv al Consiliului raional Nisporeni este

instituirea unui sistem modern și eficient al administrării publice care, poate consolida procesele

democratice şi ale cărui principii de funcţionare corespund practicilor europene. Sarcina

prioritară a fost şi rămâne, consolidarea eforturilor aleşilor locali pentru un management

comunitar efficient. Punctele de reper în dezvoltarea comunitară a raionului şi asupra cărora se

consolidează efortul funcţionarilor publici se conduc după următoarele principii:

- Respectarea legislaţiei în vigoare.

- Consolidarea cetăţenilor în vederea rezolvării problemelor locale.

- Transparenţă în activitatea decizională.

- Colaborare eficientă între APL de nivelul I şi APL de nivelul II.

Astfel pentru realizarea obiectivelor strategice pentru anul 2015 şi în vederea unei bune

organizări a activităţii Consiliului raional Nisporeni şi a Aparatului preşedintelui raionului, în

conformitate cu programele de activitate ale Consiliului raional au fost convocate 4 şedinţe

ordinare şi 5 extraordinare, în cadrul cărora au fost examinate şi adoptate 199 decizii, din ele 136

decizii de ordin general şi 63 decizii de ordin financiar. Pe parcursul anului 2015 s-au desfăşurat

o serie de seminare, şedinţe de instruire şi informare cu invitarea specialiştilor din instituţiile de

profil pe domenii de activitate ca: administraţie publică, relaţii funciare şi cadastru, achiziţii,

66

agricultură, finanţe publice, scrierea şi înaintarea propunerilor de finanţare extra-bugetară, etc.

Au fost examinate în termenii stabiliţi 11 petiţii şi plîngeri ale cetăţenilor, 18 demersuri ale

agenţilor economici.

În economia modernă se consideră, în proporţie de 80 la sută, succesul este asigurat de un

sistem de administrare, conceput cu pricepere şi orientat spre inovare, construit pe, construit pe

corespunderea lui întocmai scopurilor propuse, pe profesionalism, pe stimulente interne clare pe

controlul executării deciziilor, plus cu o structură administrativă bine determintă. În vederea

realizării obiectivelor sale Consiliul raional este alcătuit din personal pregătit, iar structura

organizatorică îi permite desfăşurarea tuturor acţiunilor propuse. Structura Consiliului raional

este divizată în:

Politici economice

Secția agricultură, industria prelucrătoare, relaţii funciare şi cadastru

Direcția raională învățămînt, tineret și sport

Direcția Finanțe

Direcția asistență socială și protecţie a familiei.

Secția cultură și turism

Aparatul președintelui. Acest organ este compus din: Preşedintele raionului,

Vicepreşedinţii raionului, Secretarul Consiliului raional, Secţie Administraţie Publică, Serviciul

Juridic, Serviciul Arhivă, Secția administrativ-financiară. Un rol important în realizarea

obiectivelor de funcţionare a Consiliului Secţiei Administraţie publică care este alcătuită din:

Şeful Secţiei, Specialist principal în problemele privatizării și postprivatizării, Specialist resurse

umane, Specialist principal al secţiei administraţie publică, Specialist în protecţia civilă şi

serviciul de alternativă, Arhitect şi Specialist în probleme relaţii cu publicul , funcţie care se

cumulează cu funcţia de secretar din anticameră.

Deci, observăm o gamă largă de atribuţii spre executare de subordonaţii Consiliului

raional, toate pentru satisfacerea necesităţilor locuitorilor raionului, şi tot odată pentru prestigiul

instituţiei. Un specific al realizării principiului transparenţei în activitatea Consiliului raional se

efecturealizează achiziţionarea serviciilor de audiovizual şi presă scrisă în baza procedurii de

cerere a ofertelor de preţuri. [Anexa nr. 1]. La analizarea acestei Dări de seamă participanţi la

asigurarea transparenţei sunt Ziarul Desteptarea şi Postul TV AlbasatTV. Aceşti doi parteneri

media vor fi analizaţi în paragraful următor ca intrumente de comunicare a Consiliului raional.

Complexitatea şi modernizarea raionului este un scop bine determinat pentru conducerea

raională. Ceea ce denotă că dezvoltarea raionului este una continuă, favorizată de

profesionalismul personalului şi aşezarea geografică favorabilă.

67

III.2 Formele de comunicare cu mass-media şi activitatea serviciului relaţii cu publicul din

cadrul Consiliului raional Nisporeni

La realizarea oricărui management se direcţionează după un şir de principii. În sensul

acesta concepţiile lui Henry Fayol prevăd anumite principii de organizare a activităţii

administrative şi de dezvoltare a teoriei şi practicii administraţiei publice. Abordările întreprinse

de Fayol în ştiinţa administraţiei se bazează pe cinci elemente, şi anume: planficarea

previzională, organizarea, comunicarea, coordonarea şi controlul.[ 43, p. 190]. În cazul nostru

comunicarea reprezintă principiul primordial în formarea imaginii, a mediului transparent şi

deschis în autoritatea publică locală, în mod special în cadrul Consiliului raional Nisporeni.

Imaginea din administraţia publică se plasează, la rândul său, în conceptul de imagine

publică, care înglobează multiple manifestări, şi anume: imaginea de instituţie/ organizaţie,

publicitatea de prestigiu, imagine de marcă, imagine de produs, comunicare instituţională. Toate

aceste componente se conjugă şi se influenţează (de pildă, calitatea vizuală a unui dosar de presă

este o problemă concomitent de imagine de marcă şi de comunicare instituţională), constituindu-

se într-un ansamblu care răspunde unui obiectiv comun, acela de a da o viziune pozitivă asupra

instituţiei/organizaţiei, asupra ofertelor acesteia, cu alte cuvinte de a construi notorietatea sau

prestigiul – ideal dorit de toată lumea. Imaginea instituţională în forma sa pură vizează

identitatea, crearea în conştiinţa cetăţeanului/consumatorului a unei reprezentări organizaţionale

clare, ce se distinge de imaginile de marcă comerciale. [52, p.140]

În vederea creării unei imagini de notorietate în administraţia publică se utilizează diverse

forme de comunicare şi anume: comunicarea între diferite niveluri de administraţie, comunicarea

pe acelaşi nivel, comunicarea între administraţie şi executivul social, comunicarea între

administraţie şi autoritatea politică, comunicarea în mediul social. În cadrul Consiliul raional

Nisporeni funcţia de comunicare între autoritatea publică şi mediul intern şi extern este asigurată

şi implimentată de specialistul în relaţii cu publicul, sub ramură a secţiei administraţie publică,

care execută toate avizele puse de preşedintele raionului Nisporeni cu privire la chestiunile,

problemele şi situaţiile ce ţin de comunicarea publică şi imaginea autorităţii în cauză. De

asemenea, aceasta funcţie are în atribuţiile sale sarcina de a realiza mesaje de felicitare,

discursurile preşedintelui referitor la un anumit eveniment care urmează să se desfăşoare. Pe

lîngă acest lucru, tot specialistul în relaţii cu publicul are în menirea sa funcţională de a coordona

cu mass-media referitor la tot ceea ce se publică din partea Consiliului raional, ca exemple sunt

mesajele de felicitare a preşedintelui, diferite anunţuri care pot fi găsite pe site-ul Consiliului.

Conform fişei postului, care este elaborată în conformitate cu prevederile legii Nr. 158 din

04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi a Regulamentului

68

intern de funcţionare şi organizare a Consiliului [vezi anexa nr. 2], specialistul în probleme

relaţii cu publicul este funcţionar public, iar atribuţiile sale sunt destul de complexe. Scopul

general al funcţiei este asigurarea legăturii dintre Preşedintele raionului şi societatea civilă a

raionului prin implementarea legislaţiei în vigoare pentru realizarea optimă a drepturilor

cetăţenilor. La acesta se adaugă şi sarcinile de bază care prevăd monitorizarea lucrului cu privire

la înregistrarea, evidenţa şi controlul examinării petiţiilor; asigurarea informării cetăţenilor

raionului privind principalele activităţi organizate de Preşedintele raionului; contribuire la buna

desfăşurare a activităţilor Consiliului; informează cetăţenii privitor la principalele activităţi ale

Aparatului preşedintelui, astfel conlucrînd cu mass-media locală; informează conducerea

consiliului referitor la problemele cetăţenilor; promovează legislaţia privind liberul acces la

informaţie şi transparenţa în activitatea APL de nivelul II; participă la desfăşurarea sondajelor

de opinii pe pagina web al Consiliului; pregăteşte materialele necesare pentru prestarea

informaţiilor solicitate în baza Legii liberul acces la informaţie; actualizează informaţiile de pe

panoul de informaţii şi pagina de internet al Consiliului; avizează populaţia referitor la agenda

vizitelor de lucru în raionul Nisporeni a reprezentanţilor Consiliului Raional, Guvernului R M,

transminţînd informaţia primăriilor din raion; anunţă persoanele invitate la şedinţele organizate

de către conducerea raionului; participă la organizarea şi desfăşurarea seminarelor, meselor

rotunde şi a conferinţelor de rang raional;

Aceste sarcini mai sus menţionate, obligă specialistul în probleme relaţii cu publicul să fie

o persoană responsabilă din punct de vedere a exercitării atribuţiilor sale de funcţie în strictă

conformitate cu legislaţia în vigoare şi Regulamentul intern al autorităţii publice.

Responsabilitatea specialistului la îndeplinirea sarcinilor trebuie să se reflecte şi în calitatea şi

veridicitatea răspunsurilor sale oferite la petiţii, răspunsurile la solicitări în formă orală. Fiind o

punte de legătură între autoritate şi cetăţeni, trebuie să fie transparent şi să asigure transparenţa

instituţiei şi nu în ultimul rind să îşi sporească abilităţile şi competenţele profesionale. Astfel că,

se prezumă eficienţa şi eficacitatea acestei funcţii, precum şi imaginea autorităţii în ochii

cetăţenilor dar cel mai important în ochiul mass-mediei, care este un observator şi supraveghetor

al activităţii administraţiei publice şi care critică dur orice încălcare a autorităţilor per ansamblu.

Multitudinea de publicuri implicate într-o oarecare măsură în activităţile organizaţiei,

sunt diferite. Literatura de specialitate le clasificăîn mai multe feluri: [18, p. 75]

a) publicurile tuturor problemelor – participă activ la toate dezbaterile;

b) publicurile apatice – sunt foarte puţin active;

c) publicurile unei singure probleme – nu participă activ decât la un număr limitat de teme,

cu subiecte foarte apropiate;

69

d) publicurile problemelor fierbinţi – se activează numai după ce mass-media au făcut

dintr-o problemă o chestiune de maximă actualitat, iar mass-media este tipul de public

înfierbîntat, care urmăreşte şi scotoceşte orice amănunt al activităţii autorităţii publice pentru al

adduce în faţa cetăţenilor. În pofida presiunilor exterioare în comunicare, în cadrul Consiliului

raional Nisporeni sunt exercitate unele activităţi de bază de un specialist în relaţii cu publicul,

prin care dă dovadă de:

- comunicare potrivită (bun consilier);

- dicţie, personalitate, individualitate etc;

- comportament adecvat în orice situaţie;

- profesional în ceea ce face;

- capacităţi în utilizarea tehnicii de comunicare specifice cum ar fi: informarea; prezentarea de ştiri etc.

Specialiştul în relaţii publice apreciază că publicul este reprezentat de orice grup sau

individ care este implicat în viaţa autorităţii, mai ales că autoritatea nu poate avea numai un

public unic şi omogen. Ea are mai multe publicuri şi acestea sunt stabilite în funcţie de nivelul de

implicare în comunicare, de susţinere sau de constrângere a autorităţii. Un grup de oameni căruia

o organizaţie îi rezervă problemele ce-l frământă, începe să se simtă legată de aceasta şi să-i

devină public. Acesta devine ţintă când acţiunile autorităţii îl vizează direct. Mai multe grupuri

de oameni, cărora autoritatea le rezolvă problemele care le interesează devin publicurile acesteia.

Activitatea desfăşurată de un specialist de relaţii publice în folosul organizaţiei pe care o

reprezintă este deosebit de complexă. Această complexitate este generată de faptul că activitatea

de relaţii publice are un pronunţat caracter de influenţare socială. Prin urmare, specialiştii de

relaţii publice pentru a fi eficienţi din acest punct de vedere trebuie să-şi însuşească foarte bine

cele şase principii ce alcătuiesc taxonomia strategiilor de influenţare, elaborată de americanul

Robert Cialdini. Din această perspectivă, principiul angajamentului se bazează pe tehnica

„piciorului în uşă”, adică la începutul intrevederii cu receptorul se formulează o cerere mai

mică, urmând ca pe măsură ce se intră în discuţii, să se profite de amabilitatea receptorului şi să

se abordeze obiectivul vizat. Principiul angajamentului are la bază şi tehnica „startului mic” a

„aruncării mingii joase”.

Această tehnică presupune ca ambele solicitări să aibă acelaşi obiect. De pildă, dacă un

specialist în relaţii publice a reuşit să convingă publicul-ţintă asupra unui preţ de vânzare a unei

maşini, foarte dorită de către acesta, după un scurt interval de timp revine cu scuzele de vigoare

arătând că dintr-o regretabilă eroare, nu a introdus în preţul maşinii şi un pachet de servicii

obligatoriu, fără de care maşina nu se poate vinde. Publicul-ţintă doritor să achiziţioneze maşina

70

respectivă, acceptă acel pachet aproape fără să comenteze preţul actualizat al maşinii în urma

aplicării acestei proceduri.

Cel de-al doilea principiu este cel al reciprocităţii care presupune: norma concesiilor

reciproce; tehnica sentimentului de vinovăţie. Norma concesiilor reciproce studiată de Cialdini

presupune ca publicului-ţintă să i se creeze iluzia potrivit căreia specialistul în relaţii publice şi-a

abandonat o solicitare importantă în favoarea uneia mai neînsemnată. Mulţumit de această

favoare, publicul-ţintă se simte obligat să facă şi el o concesie şi, ca urmare, răspunde chiar

solicitării vizate. Din această speţă se poate trage concluzia potrivit căreia este bine ca specialist

de relaţii publice să exagerezi puţin solicitarea, pentru a ajunge la obiectivul vizat, făcând la

rândul său anumite concesii.

Cel de-al treilea principiu este al validării sociale care presupunea ca specialistul în relaţii

publice să determine publicul-ţintă să creadă că şi alte publicuri-ţintă similare au dat sau ar urma

să dea curs solicitării acestuia.

Cel de-al patrulea principiu este cel al autorităţii şi este însuşit de specialiştii în relaţii

publice având la bază tehnicile obedienţei care-i ajută să fie consideraţi infailibili de către

publicurile-ţintă. Penultimul principiu este cel al rarităţii, care îl ajută pe specialistul de relaţii

publice să prezinte pentru publicurile-ţintă, un produs ca fiind foarte rar şi, ca urmare, foarte

greu de găsit în altă parte.

Principiul atractivităţii este ultimul principiu din cele şase propuse de Cialdini şi se

bazează pe tehnicile de persuasiune care asigură ca sursa să devină din ce în ce mai atractivă şi

să poată să obţină mai multă influenţă. Cialdini atunci când a propus aceste şase principii a avut

în vedere să pună în mişcare mecanisme comportamentale care să permită declanşarea unui act

de complezenţă fără să se exercite presiuni asupra publicurilor-ţintă şi fără ca manipularea să

devină evidentă.

Un departament de comunicare trebuie condus de un manager strategic cu susţinerea

obligatorie a coaliţiei dominante din organizaţie. Acesta nu trebuie să fie neapărat purtătorul de

cuvânt. Coaliţia dominantă din organizaţie, împreună cu conducătorul ei trebuie să dea input-uri

şi să susţină managerul strategic al departamentului de comunicare, în încercarea sa şi a

oamenilor săi de a furniza programe de comunicare eficiente, proactive. Este esenţial ca

asemenea semnificaţii în ceea ce priveşte activităţile de informare şi comunicare publică să fie

împărtăşite de coaliţia dominantă a organizaţiei. Problema este că, într-o organizaţie publică,

cultura organizaţională nu este de tip participativ şi, ca urmare, acordul total nu este neapărat

susceptibil. Pe de o parte, scopul oficial al reprezentanţilor şi managerilor de instituţii publice

este de a informa public în legătură cu activităţile instituţionale care afectează interesele

71

publicului. În vederea atingerii obiectivelor strategice de comunicare, colectivităţile locale recurg

adesea la presă şi la canalele de televiziune, acestea asigurând transmiterea eficace a mesajelor

instituţionale, în măsura în care realizează o difuzare largă şi regulată a informaţiei către

populaţie. Conştientizând influenţa pe care mass-media o exercită asupra opiniei publice,

instituţiile publice locale au ocazia să-şi creeze o imagine favorabilă, să promoveze

colectivitatea, să mobilizeze cetăţenii în vederea concretizării unor acţiuni de interes general. Pe

de altă parte, mijloacele de comunicare în masă contribuie la realizarea transparenţei

administrative, la informarea asupra deciziilor adoptate la nivel local, precum şi la realizarea

unei educaţii civice. [18, p. 72]

Sunt specialişti care uzitează cu noţiunea de susţinători. Aceştia pot afecta sau sunt

afectaţi de acţiunile organizaţiei. R.E.Freeman este de părere că ar fi bine să se întocmească o

hartă a susţinătorilor unei organizaţii şi aceştia trebuie să devină cu prioritate ţinta structurii de

relaţii publice a acesteia. Pentru îndeplinirea acestor finalităţi, instituţiile publice locale caută să

întreţină bune relaţii îndeosebi cu presa şi televiziunea locală, datorită interesului preponderent

pe care acestea îl acordă vieţii colective. în acest sens se urmăreşte asocierea reprezentanţilor

presei scrise şi a celei audiovizuale la viaţa instituţională, prin organizarea unor întâlniri cu aleşi.

Lista susţinătorilor, Consiliului raional Nisporeni identificaţi de către specialistul în probleme

relaţii publicul reprezintă structurile mass-media existente în raion. Conform Harta instituțiilor

media din Moldova-Ghidul mass-media, prin care Centrul pentru Jurnalism Independent

gestionează proiectul electronic Ghidul MASS-MEDIA, şi unde se include datele despre toate

publicațiile scrise şi online, posturile de radio și TV din Republica Moldova, [61], Consiliul

raional Nisporeni dispune de următoarele mijloace de comunicare: Albasat TV, Ziarul

Deşteptarea, Ziarul Expressul de Nisporeni şi Ziarul de Vest al cărei activitate a fost suspendată.

Aceste mijloace media activează în baza unui acord-contract încheiat între Consiliul raional şi

reprezentanţii media locali, prin care jurnaliştii se obligă să participle la orice şedinţă, eveniment

public, intern din cadrul consiliului, iar angajaţii Consiliului să participle la emisiuni, interviuri

în vederea radificării problemelor din cadrul raionului.

Albasat TV [73] conlucrează cu Consiliul raional Nisporeni în baza contractului de

prestarea a serviciilor de audiovizual, cîştigat în urma procedurilor de achiziţie, prin licitaţie[vezi

anexa 3]. Este unicul operator de televiziune din raion, care transmite pe teritoriul raionului

informaţii despre viaţa politică, socială, culturală şi economică. Albasat este un operator TV

cablu, înfiinţat în 10.12.1996. Zona de difuzare nu este doar în raionul Nisporeni, dar şi în

Străşeni și Hînceşti, frecvența pentru oraşul Nisporeni e pe canalul 8. Emisiunile sunt difuzate

în română, dar după caz pot fi şi în limba rusă. Cele mai permanente rubrici sunt știri, dezbateri

72

publice, realități și perspective, eveniment, opinia ta. Forma de proprietate este Societate cu

Reduceri Limitate, fondat de „Albasat” SRL, iar redactor şef sau director este domnul Bardan

Efim. Semnarea acordului de colaborare dintre Consiliul raional si canalul TV a favorizat

participarea permanentă a reporterilor la şedinţele Consiliului şi la toate evenimentele organizate

de către Consiliul. Specialistul în probleme relaţii cu publicul este responsabil de informarea

acestora despre evenimentele ce se vor desfăşura pe parcursul lunii, sau în cazuri neplanificate,

relatarea evenimentelor sunt difuzate la emisiunea de ştiri de la ora 19:00. Astfel o tehnică

tradiţională de comunicare cu mass-media pentru autoritatea Consiliului raional o reprezintă

ştirea. Pe canalul de Youtube al postului de televiziune Albasat puteţi urmări unele reportaje

legate de subiecte de actualitate, cum ar fi: Regenerraea şi extinderea pădurilor pe teritoriul

raionului Nisporeni. Festivalul Cîntecului Pascal, etc.

https://www.youtube.com/user/ALBASAT. Totuşi cea mai importantă tehnică reprezintă

transmiterea directă a şedinţelor ordinare şi extraordinare ale Consiliului raional Nisporeni.

Un accent major în colaborarea Consiliului cu postul de Televiziune Albasat TV este

participarea membrilor consiliului la emisiunea Alternative, care este genericul unui nou ciclu de

emisiuni, pe care televiziunea ALBASAT îl difuzeză săptămânal, unde se pune în dezbateri

problemele din raion. Acest talk-show adună experţi din diferite domenii şi împreună cu

funcţionarii publici locali găsesc soluţii pentru cele mai actuale probleme, reforma administrativ-

teritorială, Perspectivele agriculturii și dezvoltării rurale, etc. În acest şir de idei este emisiunea

Realităţi şi perspective. Conform dărei de seamă pentru anul 2014 costul serviciilor prestate de

către aceast post TV în vederea asigurării transparenţei Consiliului raional s-a estimat în jurul

sumei de 15950lei, suma achitată din bugetul raional. [vezi anexa nr. 4].

Ziarul Deşteptarea a fost înființat la data de 07.06.2004 de către Grigore Ciorici, care este

şi Redactor şef/director al ziarului. După cum s-a menţionat mai sus zona de difuzare este raionul

Nisporeni. Această publicaţie apare cu o peridiocitate săptămînală, în limba română, fiind editat

într-un tiraj de 1600 exemplare. Comunicarea Consiliului raional cu mass-media se reflectă în

rubrica „Actualitate locală”, care se referă la evenimentele importante desfăşurate în raion sub

egida Consiliului raional. Deasemenea prezenţa jurnalistilor de la ziar le evenimentele din raion

legate de Consiliul raional este simţită prin transpunerea lor în rubricile ziarului. Specialistul în

relaţii cu publicul lucrează cu redacţia ziarului prin intermediul poştei electronice, deoarece sunt

transmise comunicatele de presă, anunţurile despre funcţiile publice vacante, informaţii despre

organizarea şedinţelor de lucru, mesajele de felicitare a preşedintelui de raion, etc. Numarul de

articole publicate în acest ziar se estimează anual la un număr de 128 articole. Colaborarea cu

73

acest ziar este legalizată printr-un contract de achiziţii de bunuri sau servicii prin procedura de

cererii oferterilor de preţuri care se încheie anual în urma procedurii de achiziţii.[vezi anexa nr.5]

Ziarul Expresul este un ziar regional, săptămînal de informaţii, analiză şi opinii. Primul

număr al Expresului a apărut la 1 noiembrie 2007 la Ungheni, care şi dezvoltat difuzarea prin

crearea si Site-ului Expresul.com la 1 octombrie 2010 şi este actualizat zilnic cu ştiri şi

evenimente nu doar din şi despre oraşul şi raionul Ungheni, cît şi din raionul Călăraşi, şi raionul

Nisporeni. Conţine ştiri şi reportaje în format text, video, audio şi foto cu şi despre evenimentele

desfăşurate în raion. Pentru raionul Nisporeni e disponibil doar în format electronic. [74]

Pagina WEB al Consiliului raional Nisporeni este principalul canal pentru comunicarea

globală, foarte valoroasă pe plan informative, informaţia putînd fi accesată în timp util şi

solicitată la cerere. [75] Eficacitatea unui site în comunicarea modernă nu mai trebuie

argumentată, ea a devenit o realitate cotidiană. Pentru organizaţii, existenţa unui site propriu nu

mai constituie în prezent un lux, ci o necesitate.

Abordând o manieră proactivă, site-ul este un instrument puternic pentru construirea „din

timp de pace”, încă din etapa de precriză, a unei imagini publice pozitive şi stabile a unei

organizaţii. In acest fel, atunci când se va afla în situaţii de criză, organizaţia va fi percepută în

mod constructiv de către opinia publică, fapt care va contribui substanţial la rezolvarea eficientă

a crizei. In etapa crizei propriu-zise, comunicarea organizaţiei cu publicurile sale va fi potenţată

utilizarea tehnicilor de relaţii publice precum biroul de presă online, dosarele de presă,

conferinţele şi briefing-urile de presă online. În această privinţă, pagina web al Consiliului

dispune de o larga informaţie despre activitatea desfăşurată în raion şi de către Consiliul raional

pentru jurnalişti şi cetăţeni. De menţionat că informaţia este de actualitate şi postarea acestora nu

întîrzie. Conform Raportului semestrial al Secţiei Administraţie publică În cele 6 luni ale

semestrului I au fost plasate 83 de articole pe pagina web a Consiliului raional iar în celelalte 6

luni ale semestrului II au fost plasate 99 de articole pe pagina web a Consiliului raional. De

asemenea pe pagina Web a Consiliului se găsesc informaţii despre structura Consiliului raional şi

adresele de contact nu doar a angajaţiilor din cadrul Consiliului dar şi a serviciilor

descentralizate şi desconcentrate din raion, astfel că jurnaliştii oricînd se pot adresa specialiştilor

pentru concretizarea unor informaţii. Pagina de noutăţi este mereu actualizate cu informaţii,

anunţuri. Oricine poate consulta Strategia de dezvoltare durabilă a raionului. Este dedicată şi o

pagina sectorului investiţional, turismului, istoriei şi geografiei raionului. Transparenţa şi

comunicarea deschisă este asigurată deplasarea pe pagină a declaraţiilor pe venit ale persoanelor

cu funcţie de conducere. De pe pagina web mass-media oricîndpot prelua anunţurile despre

74

posturile vacante din cadrul Consiliului, şi nu în ultimul rînd Consiliul dispunde de o gamă mare

de poze pe pagina Web.

Pentru un specialist de relaţii publice eficacitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate sunt

deziderate ale muncii specifice. Cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari în condiţiile unor

cheltuieli reduse, cu atât eficienţa relaţiilor publice este mai mare, iar organizaţia poate să-şi

îndeplinească scopurile propuse. Munca asupra asigurării transparenţei este mare, iar Consiliul

raional Nisporeni utilizează mijloace diferite pentru a comunica cu societatea civilă şi anume

actualizarea paginii web al Consiliului Relaţiile cu mass-media de asemenea sunt bine

argumentate prin încheierea anuală a contractelor de prestare a serviciilor de audiovizual şi presă

scrisă. Aeste acţiuni confirmă că Consiliul raional Nisporeni depune efortul şi îndeplineşte

obiectivul propus de a asigura transparenţa în activitatea sa. Toate aceste eforturi integrate duc la

formarea unei imagini positive în societatea raionului şi cea a Republicii Moldova.

75

III.3 Dezvoltarea comunicării cu mass-media ca factor de consolidare a imaginii Consiliului raional Nisporeni

Prin realizarea obiectivelor propuse, în anul 2020 raionul Nisporeni va fi un raion modern,

al oportunităţilor în care să studiezi, să munceşti şi să trăieşti decent, cu o comunitate de afaceri

dinamică şi competitivă, cu autorităţile locale responsabile şi deschise şi cu cetăţeni activi.

Viziunea şi obiectivele strategice de dezvoltare a raionului Nisporeni rezultă din direcţiile pe

care Republica Moldova la va urmări în dezvoltarea sa viitoare şi care sunt prevăzute de:

Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului formulate de Naţiunile Unite, Planul de Acţiuni

Republica Moldova – Uniunea Europeană, Strategia Naţională, Planul de Acţiuni Republica

Moldova – Uniunea Europeană, Strategia Naţională “Moldova 2020”, Strategia de Dezvoltare

Regională, regiunea de Dezvoltare Centru, Strategia de Dezvoltare Economică şi Socială a

Euroregiunii Siret, Prut-Nistru. În anul 2020, raionul Nisporeni are o infrastructură eficientă, a

cărei dezvoltare, operare şi întreţinere se face cu ajutorul unei baze de date existente la nivelul

fiecărei administraţii publice locale. Infrastructura de drumuri se caracterizează prin drumuri

modernizate care duc spre obiective economice, culturale, sociale şi turistice, prin modernizarea/

construcția de noi drumuri şi dotări, spaţii de parcare, trotuare pentru pietoni, pentru o siguranţă

sporită a circulaţiei. Infrastructura de utilități hidro-edilitare și de comunicații se caratcterizează

prin utilități noi şi eficiente: sisteme de apă potabilă şi apă uzată, de aprovizionare cu gaze,

internet, telefonie mobilă şi fixă, iluminat public. Pînă în 2020 în raionul Nisporeni vor fi

asigurate condiții de acces la servicii sigure, suportabile şi durabile de aprovizionare cu apă

potabilă pentru 65% din populația urbană şi 42% din populaţia rurală, alimentate atît pe grupuri

de localități prin apeducte regionale din sursele de apă (de suprafață), cît şi prin soluții locale din

surse subterane. Concomitent, se vor asigura serviciile suportabile şi durabile de canalizare

pentru 25% din populația urbană şi 15% din populația rurală, apele uzate fiind tratate conform

normelor în vigoare la stații de epurare regionale, cît şi la stații locale, asigurînd condițiile

sanitare şi de mediu ale raionului. Infrastructura serviciilor sociale, de educație şi sănătate se

caracterizează prin unități de învățămînt, sanitare, culturale şi sociale moderne şi funcționale.

76

În 2020 va creşte nivelul de trai a populației, vor fi funcționale un şir de măsuri care vor

contribui la dezvoltarea durabilă pentru un viitor sigur al comunității, se va consuma apă mult

mai curată, se vor utiliza tehnologii avansate în agricultură pe terenuri consolidate şi irigate, cu

păduri reîntinerite şi cu biodiversitate, cu rezervații naturale protejate, cu biserici şi mănăstiri

întreținute şi admirate de vizitatori, cu localități primitoare, înscrise armonios în mediul natural şi

construit, şi în care este organizat sistemul de colectare, transport şi depozitare a deşerilor

menajere (colectare selectivă).[ 71]

Dezvoltarea social- economică a raionului Nisporeni, preconizată să fie înfăptuită pînă în

2020 va avea ca efect dezvoltarea tuturor sferelor, inclusiv în domeniul comunicării mediatice.

De aceea, dinamica instituţională, modificările de misiuni şi procesele de adaptare la noile

conjuncturi sociale impun şi determină schimbări de substanţă în funcţionarea organizaţiilor, se

va accentua tot mai mult nevoia de comunicare a Consiliului raional cu cetăţenii săi, deoarece el

va deveni un actor important pe scena socială, în contextul creşterii complexităţii misiunilor

organizaţiei şi a consecinţelor care se vor produce în urma implimentării Strategiei de dezvoltare

durabilă a raionului Nisporeni (2013-2020). De asemenea, un element important al unei strategii

reprezintă monitorizarea şi evaluarea. Aceste două elemente ale oricărei strategii de dezvoltare

sunt procesele continue de colectare a informaţiilor despre modul de implementare a Strategiei

de Dezvoltarea Durabilă a raionului Nisporeni şi de utilizarea informaţiilor obţinute pe parcursul

monitorizării cu scopul de a analiza modul în care strategia şi-a atins ţinta şi a avut eficienţa

scontată. Aceste funcţii ale stategiei vor fi suficient realizate doar utilizând toate mijoacele de

comunicare.

Dezvoltarea reprezintă evoluarea şi transformarea de la o stare calitativă veche la alta nouă,

în cazul nostru ar reprezenta îmbunătăţirea calităţii comunicării cu mass-media a Consiliului

raional Nisporeni. Conform datelor prezentate în raportul Ministerului Tehnologiilor

Informaţiilor şi Comunicaţiilor “Accesul populaţiei la tehnologiile informaţionale şi de

comunicaţii” (vezi anexa 6), numărul gospodărilor care dispun şi utilizează calculatorul este de

67% pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar nivelul de conectare şi utilizare a internetului

este acelaşi. Tot în acelaşi raport se indică că cel mai mare procentaj se înregistrează în domeniul

utilizării reţelelor de socializare (82%) şi discuţii pe chat (88%), fapt ce denotă că o acţiune

strategică de consolidare şi dezvoltare a imaginii Consiliului raional reprezintă creearea pe

reţelele de socializare, cele mai populare în raionul Nisporeni, Facebook.com şi odnoklassniki.ru

a paginii Consiliul raional Nisporeni. Responsabilitatea administrării paginii îi va reveni

specialistului în probleme cu relaţii cu publicul. Atribuţiile în administrarea paginii se vor reduce

la plasarea informaţiilor relevante despre activităţile si evenimentele din cadrul Consiliului

77

raional Nisporeni, de asemenea va monitoriza şi evalua statistica vizualizării postărilor de către

utilizatorii din reţea.

Analiza literaturii de specialitate a determinat că implimentarea noilor tehnologii

informaţionale în comunicarea cu mass- media a Consiliului raional ar aduce un feedback mai

eficient şi ar evita mai rapid situaţiile de criză. Astfel, în conformitate cu lucrarea autorilor Ion

Chiciudean şi George David, în comunicarea cu mass-media, autoritatea publică poate să adopte

un şir de metode pentru eficientizarea şi transmiterea mesajului mai rapid. Aceste metode ar fi:

[14, p. 143-153]

Blogging-ul corporativ reprezintă un sistem care include ţinerea pe Internet a unor

„jurnale” care tratează diferite subiecte sau aspecte (jurnale scrise, fotografice, video sau audio,

cu posibilitatea ca vizitatorii să posteze comentarii). Dacă, până nu demult, era valabilă sintagma

„cine nu e pe Internet nu există”, astăzi ea capătă o conotaţie nouă, care devine din ce în ce mai

pregnantă: „cine nu are blog nu există”. Blogging-ul permite o interactivitate substanţială mai

crescută între emiţătorul mesajului şi receptorii lui, deoarece receptorii au şi ei posibilitatea de a

plasa comentarii care se bucură de aceeaşi vizibilitate ca şi mesajul deţinătorului blogului. Până

nu demult el se manifesta ca formă individuală de prezenţă şi de interacţiune în lumea virtuală,

astăzi organizaţiile - în special companiile de afaceri - preiau această tehnică şi încearcă să-i

valorifice potenţialul în sfera comunicării corporative. În acest fel, calea preponderent

unidirecţională a comunicării dinspre organizaţie spre publicul-ţintă este înlocuită cu calea

bidirecţională în care organizaţia interacţionează - de cele mai multe ori în timp real - cu fiecare

interlocutor în parte.

Blogging-ul prezintă avantaje ca: feedback-ul rapid cu referire la mesajul postat de

conducătorii sau membrii organizaţiei; posibilitatea de a obţine în mod gratuit date relevante

despre cei care constituie publicurile-ţintă ale organizaţiei (vârstă, sex, educaţie, ocupaţie,

apartenenţa la mediul urban sau rural, nivel de trai etc.); posibilitatea de a utiliza un blog şi ca

instrument de comunicare internă, prin care membrii organizaţiei nu rumai că sunt informaţi

în timp real cu privire la anumite evoluţii, dar pot să-şi spună şi propriile păreri; posibilitatea de a

răspunde rapid unor nemulţumiri, înainte ca acestea să se răspândească în interiorul sau

exteriorul organizaţiei. În cazul temei cercetate, şi în cadrul activităţii de comunicare în

administraţia publică acesta ar permite jurnaliştilor să se informeze despre evoluţii foarte recente

- chiar aflate în curs de desfăşurare - din autoritatea în cauză. Un plus al acestei metode în

dezvoltarea imaginii este posibilitatea ca, prin comunicare transparentă, organizaţia să-şi

perfecţioneze calitatea serviciilor pe care le oferă, de a creşte substanţial vizibilitatea publică a

organizaţiei, în cazul comunicării de criză, blogging-ul corporativ poate fi extrem de util,

78

deoarece oferă un feedback practic instantaneu, asemănător celui care se manifestă în cazul

comunicării faţă-în-faţă, iar întreţinerea unei comunicări profesioniste cu diferite publicuri-ţintă

prin intermediul blogului contribuie în mod substanţial la consolidarea imaginii pozitive a

autorităţii care va rămâne în memoria de lungă durată a oamenilor.

Ca în majoritatea situaţiilor de comunicare de criză, şi în utilizarea blogging-ului este

nevoie de profesionişti. trebuie să fie un bun comunicator, trebuie să cunoască foarte bine

particularităţile socio- demografice ale publicurilor-ţintă, pentru a putea modela corespunzător

mesajele organizaţiei către acestea.

RSS (prescurtare de la Really Simple Syndication - sindicalizare405 foarte simplă)

reprezintă o modalitate de notificare a utilizatorilor unui site abonaţi la această opţiune: ori de

câte ori site-ul este actualizat (completat) cu informaţii noi, utilizatorii înregistraţi primesc o

suită de scurte notificări despre aceste actualizări. Această opţiune este foarte utilă în cazul site-

urilor de ştiri, cu actualizări numeroase şi frecvente, al cotidianelor online, blogurilor, canalelor

TV de pe Internet şi, în general, al organizaţiilor al căror site este foarte dinamic (este actualizat

frecvent, adică zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi). Această tehnică de comunicare ai fi un

bun instrument de a ţine la curent instuţiile media despre actualizările survenite pe site-ul

Consiliului raional. Astfel, cetăţenii vor fi informaţi la timp şi mereu vor avea pe masă ştirea şi

activitatea aleşilor lor, de asemenea este o posibilitate uşoară de a preveni situţiile de criză.

Un instrument ce ar facilita comunicarea cu mass-media a Consiliului raional, prin

specialistul relaţii cu publicul este introducerea în practică a crearea şi difuzarea newsletterelor

electronice. Această tehnică de comunicare poate mediatiza un anumit subiect sau o anumită

organizaţie, fiind difuzat elcctronic unor liste de abonaţi, în cazul Consiliului raional informaţia

va fi transmisă, în primul rînd instituţiilor media şi celorlalte instituţii publice din raion.

Promovarea newsletterului - ca direcţie activă a strategiei de comunicare a Consiliului raional va

avea ca obiectiv, în primul rând sensibilizarea acelor publicurilor de care autoritatea are nevoie

pentru uşurarea implimentării planului de activitate şi a proiectelor de dezvoltare comunitară. Nu

în ultimul rînd utilizarea Newsletterul va contribui la consolidarea imaginii favorabile a

autorităţii. In timpul crizei de imagine, pe lângă rolul de informare oportună, newsletterul poate

oferi o bună bază documentară pentru jurnalişti, prin consultarea arhivelor sale.

Servicii de difuzare a comunicatelor de presă pe Internet prezintă un şirde portaluri, site-uri

care ajută la dublarea difuzării unui comunicat de presă prin metodele „clasice” şi de trimiterea

lui către un portal specializat în difuzarea comunicatelor prin intermediul Intemetului. Acest

lucru se poate realiza prin deschiderea unui site regional care ar permite mass- mediei regionale

să preia comunicatul de presă şi să-l difuzeze, ca exemplu de astfel de site ar fi

79

www.comunicatregional.net, doar că la crearea unui astfel de site trebuie să contribuie Consiliile

raionale Călăraşi, Nisporeni, Ungheni. În acest caz, jurnalişti din cadrul instituţiile media

regionale vor utiliza acest portal ca sursă de documentare, iar un comunicat, odată publicat astfel,

poate deveni sursă a unor relatări în mass-media. Pentru o organizaţie care traversează o perioadă

de criză, posibilitatea difuzării largi, rapide şi cu costuri reduse a unor comunicate de presă

reprezintă un avantaj în comunicare. Făcându-şi astfel cunoscut punctul de vedere în mod

oportun în situaţii de criză, organizaţia poate evita sau contracara apariţia zvonurilor, a

informaţiilor din surse alternative, a speculaţiilor. Prin urmare, organizaţia îşi poate păstra

supremaţia informaţională, continuând să fie un pol dominant în materie de comunicare şi

evitând situarea într-o postură defensivă/reactivă.

Comunicatele de presă multimedia. Impactul televiziunii şi al noilor media face ca

publicarea de comunicate de presă multimedia (MNR - multimedia news release) să reprezinte

din ce în ce mai mult o variantă viabilă faţă de comunicarea prin intermediul tehnicilor

„tradiţionale" de relaţii publice. Spre deosebire de formatul „tradiţional” al comunicatului de

presă realizat sub formă de text, un MNR utilizează forţa imaginilor şi a sunetului care pot

îmbogăţi substanţa textului: un MNR constituie, în realitate, un site de sine stătător, relativ mic

(câteva fişiere legate între ele), sau o secţiune a site-ului organizaţiei, în care fişierele de text sunt

prezentate împreună cu fişiere video, audio, foto etc. care aduc informaţii şi explicaţii

suplimentare despre un subiect, produs, eveniment etc. Adresa de Internet a acestui MNR poate

fi apoi trimisă jurnaliştilor interesaţi sau poate fi publicată în portalurile de difuzare a

comunicatelor de presă sau în alte portaluri şi site-uri care au legătură cu subiectul (produsul).

Comunicatele multimedia sunt atractive atât pentru televiziuni, cât mai ales pentru mass- media

electronică. Impactul lor este mai intens, datorită combinaţiei de text, sunet, imagini statice şi

dinamice. In situaţii de criză, ele nu numai că satisfac nevoia de documentare a mass- mcdiei, dar

constituie şi un instrument puternic dc transmitere a mesajelor organizaţiei într-o manieră

proactivă.

Podcast-uri, videocast-uri. Podcasting-ul reprezintă o metodă de distribuţie a fişierelor în

format multimedia (de obicei fişiere audio, dar şi video), prin intermediul feed-urilor RSS şi

ATOM. Fişierele (podcast- uri) pot fi fie ascultate/vizionate Online, fie descărcate şi redate pe

echipamente mobile (telefoane mobile, iPod-uri, playere MP3/MP4 etc.) sau pe calculatoare ce

acceptă formatul în care acestea au fost create; deocamdată, metoda de bază rămâne totuşi aceea

de descărcare periodică, la intervale relativ scurte, a fişierelor prin intermediul unui cititor de

conţinut RSS sau ATOM. În acest fel, cei care trebuie să se deplaseze frecvent, care nu lucrează

în birou sau sunt blocaţi în trafic pot primi ultimele noutăţi în format audio despre domeniile care

80

îi interesează. Pentru comunicarea de criză, această tehnologie poate fi utilizată în lansarea de

mesaje de avertizare a populaţiei despre un pericol iminent (contaminare iminentă, alertă de

inundaţie sau de furtună, posibilitatea exploziei unor instalaţii ş.a.m.d.). De asemenea, mesajele

prin care se solicită sprijin public (ca, de exemplu, donarea de sânge în cazul unui accident cu un

număr mare de răniţi) pot fi transmise şi prin intermediul podcast-urilor. In fine, faptul că

utilizatorii de podcast-uri pot „auzi cu propriile urechi” mesajul autorităţii îi conferă acestuia mai

multă credibilitate. În mod asemănător, aşa cum am specificat de la bun început, pot fi distribuite

şi fişiere în format video, a căror credibilitate este - cel puţin teoretic - şi mai puternică, deoarece

informaţiile primite prin intermediul analizatorilor vizuali primează în ceea ce priveşte

încrederea care li se acordă.

YouTube (www.youtube.com) este un site specializat în furnizarea de fişiere video, a căror

durată este de cel mult 10 minute şi care au mărimea până la 100 MB41W. Diversitatea autorilor

(proprietarilor) acestor fişiere este extrem de mare, însă şi numărul vizitatorilor, precum şi

popularitatea acestui site sunt impresionante. Atât de impresionante, încât din ce în ce mai multe

instituţii media - în special televiziuni, mergând până la cele de prestigiu precum CNN, NBC,

CBS şi altele - utilizează în emisiunile lor de ştiri materiale postate pe YouTube. Acesta

constituie, de altfel, principalul motiv pentru care Consiliul raional poate apela la postarea pe

acest site a unor fişiere video: posibilitatea ca ele să fie preluate de către mass-media fără a fi

necesară contactarea directă a specialistului în probleme relaţii cu publicul. În acest fel, aceştia

pot să se implice efectiv în rezolvarea altor atribuţii, nefiind nevoie să aloce un timp suplimentar

satisfacerii solicitărilor mass-mediei. În plus, ca şi în cazul podcast-urilor, impactul mesajului

audiovizual este potenţat de faptul că receptorul are posibilitatea „să vadă cu propriii ochi”.

Site-urile care construiesc reţele de socializare (Facebook, MySpace, Twitter, Linkedln)

cunosc, alături de bloguri, o creştere substanţială în ceea ce priveşte interesul populaţiei care

utilizează Internetul. Conform unui raport dat publicităţii de către The Nielsen Company -

companie specializată în informaţii de marketing şi măsurarea pieţei în domeniul mass-media -

în 2008 utilizarea e-mailului a fost depăşită, pentru prima dată în istorie, de accesarea

„comunităţilor de membri” (reţele de socializare şi bloguri). Eforturile de comunicare a

Consiliului raional nu pot şi nu trebuie să minimalizeze importanţa utilizării acestor modalităţi de

a ajunge la publicuri extrem de largi. Inovaţia a reprezentat motivul pentru care Facebook s-a

distanţat de alte platforme de social media şi a atras atât de mulţi utilizatori. Una dintre aceste

idei de succes a fost lansarea platformei Facebook 2007. Prin intermediul interfeţei pentru

programarea aplicaţiilor (API – Application Programming Interface) a apărut posibilitatea

construirii unor aplicaţii care să folosească conexiunile sociale deja existente, precum şi

81

informaţiile din profil pentru ca utilizatorii să poată primi mesaje personalizate din partea

dezvoltătorilor de aplicaţii. Este o metodă prin care dezvoltătorii primesc feedback de la

utilizatori: monitorizarea updateurilor, mesajele recepţionate pozitiv ori, dimpotrivă, a celor

ignorate. O altă idee inovativă a reprezentat-o opţiunea Like. Variatele aplicaţii ale Facebook

readuc zilnic, pe site, aproximativ jumătate dintre utilizatori. Această performanţă a site-ului de

socializare arcontribui avantajos la dezvoltarea imaginii. Pentru aceasta e nevoie de a crea pagina

de Facebook al Consiliului raional Nisporeni care reprezinta o procedură uşoară şi scurtă ca

timp. Pagina realizată va fi întreţinută cu cele mai noi evenimente postate, poze, linkuri, mesaje,

comentarii, invitaţii la evenimente şi audienţă online cu cetăţenii, promovarea serviciilor publice

prestate de Consiliul raional, lansarea de campanii sociale, organizarea mai uşoară a sondajelor,

deoarece majoritatea tinerilor şi maturilor au pagină de facebook, la fel şi instituţiile meda din

raion. Acest obiectiv ar trebui implmentat in trimestrul unu al anului 2016.

Descrierea acestor tehnici de comunicare vor contribui la deschiderea Consiliului raional

Nisporeni spre cetăţeni, va consolida un parteneriat fructuos cu instituţiile media, va spori gradul

de transparenţă şi nu în ultimul rînd va facilita procesul de comunicare mult mai eficient şi

opertaiv. Referindu-ne la implimentarea Strategiei de dezvoltare economică şi de atragere a

investiţiilor în raionul Nisporeni (2013-2020), acestea vor fi instrumente destul de eficiente în

promovarea strategiei, informarea cetăţenilor despre planul de acţiuni şi se crede că va spori

responsabilitatea funcţionarilor publici, iar implimentarea strategiei va fi una productivă şi în

termeni stabiliţi.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În rezultatul cercetării problematicii comunicării cu mass-media în procesul de

administrare, putem trage următoarele concluzii:

1. Comunicarea publică este o parte componentă a unui management eficient, reprezentînd

un proces mai mult decât necesar într-o autoritate publică, acesta fiind o funcţie de transmitere si

asigurare a dreptului cetăţeanului la informare.Totodată comunicarea publică reprezintă o

îndeletnicire veche şi nobilă şi foarte cotată în present.

82

2. Prin procesul comunicaţional se asigură o administrare transparentă, obiectiv expres

prevăzut în actele normative ale Republicii Moldova şi subliniat în acordul de Asociere a

Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Astfel că administrarea, comunicarea şi transparenţa

sunt elemente interdependente în crearea unei administrații publice eficiente, responsabile,

credibile, deschise în relația cu beneficiarii serviciilor sale, contribuind la sporirea capacităților

instituționale și ale resurselor umane din administrația publică centrală și locală.

3. Rolul mass-mediei în asigurarea transparenţei procesului de administrare este unul

semnificativ prin faptul că stă la baza creeării unei legături dintre autorităţi şi cetăţeni, precum şi

la sancţionarea autorităţilor publice pentru ilegalităţile create. Deasemenea prin aceste entităţi

mediatice, autorităţile publice reuşeşc să transmită mesajul lor, indiferent de care ar fi el, de

informare sau manipulare a opiniei publice. Cel mai trist rămîne a fi controlul mass-mediei de un

partid politic care manevrează cu opinia publică după bunul plac. Acest fapt, în Republica

Moldova este foarte pronunţat iar majoritatea instituţiilor mediatice difuzează o transparenţă

controlată.

4. Un alt aspect constatat în realizarea acestui studiu este şi lipsa unei experienţe a

autorităţilor publice din Republica Moldova în comunicarea eficientă cu mass-media, iar de cele

mai multe ori comunicarea duce în defavoarea organului public.

5. Rețelele de socializarre oferă posibilitatea utilizării unor mijloace de feedback

instantaneu privind activitățile desfășurate de autoritatea publică sau calitatea serviciilor publice

prestate. De asemeni, vizualizarea profilului oficial sau abonarea la știrile de pe acest profil poate

ajuta considerabil administrația publică de a promova o imagine pozitivă și a efectua o

publicitate eficientă și gratuită a serviciilor publice.

6. În pofida faptului că gradul de transparenţă şi deschidere a structurilor europene este

ridicat totuşi implicarea cetăţenilor la procesul decizional este redus, comunicarea cu mass-

media devenind un obiectiv important pentru spaţiul european şi în continuuă modernizare.

7. În realizarea studiului de caz s-a ajuns la concluzia că autorităţile raionale dispun de

mijloace de comunicare cu mass-media şi interacţiunea autorităţii cu instituţiile media este

aglomerată, însă această legătură şi colaborare nu este suficient valorificată lasînd un aspect de

ocazie.

În baza investigaţiilor realizate şi concluziilor formulate, se propun unele recomandări:

1. Evitarea crizelor şi conflictelor se pot realiza prin extinderea atribuţiilor specialistului

în relaţii cu publicul şi motivarea angajaţilor în acest domeniu printr-o remunerare mia mare,

cursuri de perfecţionare, stagier in afara ţării;

83

2. Din punct de vedere logistic, se recomndă elaborarea unei strategii, plan de

comunicare a autorităţii publice, precum şi acordarea asistenţei necesare şi specializate

specialistului în probleme relaţii cu publicul la scrierea lui. Acest fapt ar contribui la sporirea

vizitelor jurnalistilor în cadrul autorităţii publice şi sporirii gradului de transparenţă la

implimentarea politicilor şi deciziilor;

3. În vederea sporirii gradului de transparenţă se propune autorităţilor publice

intensificarea luărilor de cuvînt la radio, televiziune cu privire la raportările anuale, trimestriale

ale autorităţilor, precum şi probleme de dezvoltare locală, manifestarea conducerii autorităţilor

publice locale în comunicarea cu mass-media printr-un numar mai mare de conferinţe de presă,

brefing-uri, editarea de ziare locale în toate primăriile din raion şi asigurarea transmiterii

posturilor de televiziune locală în fiecare casădin raion.

84

BIBLIOGRAFIE

Cadrul normativ1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994// Monitorul Oficial al Republicii Moldova,

nr.1 din 18.08.1994;

2. Carta Europeană : exerciţiul autonom al puterii locale din 15.10.1985, ratificată prin

Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova, nr. 1253-XII din 16.07.1997// Tratate

Internaţionale, vol. I, 1998;

3. Lege privind transparenţa în procesul decizional nr. 239- XVI din 13.11.2008// Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr. 215-217 din 05.12.2008;

4. Lege Nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

public// Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 230-232 din 23.12.2008

5. Lege nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei// Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr. 103-105 din 13.06.2008;

6. Lege nr. 436 privind administrația publică locală din 28.12.2006// Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 32-35 din 09.03.2007;

7. Lege nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie// Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 88-90 din 28.07.2000;

8. Lege privind statutul alesului local nr. 768 din 02.02.2000// Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 34 din 24.03.2000;

9. Hotărîrea nr. 96 din 16.02.2010 cu privire la acţiunile de implementare a Legii nr. 239-

XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional// Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 30-31 din 26.02.2010;

Literatura generală şi de specialitate

10. Balaban Delia, Comunicare mediatică, Bucureşti, ed. Tritonic, 2009, p.

11. Botei Mircea, Comunicarea în administraţiapublică, note de curs, Braşov, Universitatea

Spiru Haret, 2009, p.40;

12. Bougnoux Daniel, Introducere în ştiinţele comunicării, traducere de Violeta Vintilescu,

Polirim, 2000, p. 406;

13. Bulgaru, Oleg, Elemente de informatică cu aplicații în științele sociale. Chișinău: CEP

USM, 2011, p.169;

14. Chiciudean Ion, David George, Managementul comunicării în situaţii de criză, Bucureşti,

SNSPA, 2011, p.165;

15. Chiru I., Comunicare interpersonal, București, Editura Tritonic, 2003,p. 213;

85

16. Cioaric Vasile, Relaţii publice. Istorie.Teorie. Practică., Chişinău, Ed. Prut Internaţional,

2003, p.195;

17. Coman Cristina, Relaţiile publice şi mass-media, Iaşi: Editura Polirom, 2004, p. 272;

18. Coman-Kund Florin, Politica de comunicare externă a colectivităților locale, București,

Editura Economică, 2000, p. 96;

19. Creangă Ion, Curs de drept administrativ, Chişinău: Editura Epigraf, 2003, p. 215 ;

20. Creangă Ion, Bostan Olesea, Beneficiile Acordului de Asociere UE-RM, Chişinău, IDIS

Viitorul, 2015, p.53

21. Deflleur Melvin L., Sandra Ball/Rokeach, Teorii ale comunicării de masă, Iaşi: Polirom,

1999, p 368;

22. Ghid Bunele practice în relațiile publice, Bucureşti, ANFP, 2015, p. 196;

23. Ghid de comunicare pentru Autorităţile Publice Locale din Moldova / Agenţia Statelor

Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Congresul Autorităţilor Locale din Moldova

(CALM). - Chişinău : Bons Offices, 2013, p. 60;

24. Ghidul bunelor practice ale autorităților publice locale. Chișinău, Ed.Bons Offices, 2006.

25. Graur Evelina, Tehnici de comunicare, Cluj-Napoca, Ed. MEDIAMIRA, 2001, p.114;

26. Haineş I., Introducere în teoria comunicării, Bucureşti, Ed. Fundaţiei „România de

Mâine”, 1998, p. 231;

27. Jeanneney Jean-Nöel, O istorie a mijloacelor de comunicare. De la origini pîna azi, Iaşi,

Institutul European, 1997, p. 406;

28. Mathien Michel , “Le systeme mediatique”, Paris, Hachette, 1989, p. 231;

29. McQuauil Denis, Sven Windahl, Modele ale comunicării, pentru studiul comunicării de

masă, Bucureşti, SNSPA, 2001, p. 432;

30. Mocanu Victor, Munteanu Valeriu, Drept administrativ, note de curs, Chişinău, USPEE,

2013, p.74

31. Mucchielli Alex, Arta de a influenţa. Analiza tehnilor de manipulare, Iaşi, Ed. Polirom,

2002, p. 317;

32. Munteanu V. A., Marketing public. Iași, Editura Sedcom Libris, 2006, p. 267 ;

33. Orlov Maria, Belecciu Ştefan, Drept administrtiv, Chişinău: „Elena V.I.”, 2005, p.270;

34. Roman Jakobson. Essais de linguistique generale. Editura de Minuit. Paris, p.28, p.286;

35. Petrescu Andrei, Blogul, instrument de relaţii publice şi marketing online, în PR,

Publicitate şi New-Media, coordonatori Delia Cristina Balaban, Ioana Iancu, Radu Meza,

Bucureşti, ed. Tritonic, 2009, p. 231;

86

36. Platon Mihail,Administraţia publică,curs de lecţii,Editura Chişinău,Universul, 2008, p.

645;

37. Popescu Corneliu – Liviu, Autonomia locală și integrare europeană. București, Ed. All

Beck, 1999, p. 207 ;

38. Prutianu Ştefan, Manual de comunicare şi negociere în afaceri. Comunicarea, Polirom,

2000, p 792;

39. Qui vadis Moldova, Orlov Maria, Negru Boris, Cuncţchi Tatiana, Cojocaru Eugenia,

Hristiev Eugen, Perebinos Eugen, Programul TACIS, Chişinău:- F.E.P.Tipografia Cenrală, 2002,

p.150;

40. Relaţii cu presa, Ministerul Apărării Naţionale, Bucureşti, Ed. Militară, 1999, p.56 ;

41. Rotariu Ilie, Comunicare şi relaţii publice de afaceri, Sibiu: Editura Universităţii „Lucian

Blaga”, 2010, p. 216;

42. Secrieru Angela, Ghidul Alesului local, Chișinău, Ed. Bons Offices, 2011, p. 143;

43. Sîmboteanu Aurel, Teoria administraţiei publice, Chişinău: Editura CEP al USM, 2008,

p. 221;

44. Stancu V., Relatiile publice, Bucureşti, SNSPA, 2005, p. 53;

45. Tudor Dorina, Relaţii publice în mediul internaţional-curs universitar, București, Ed.

SNSPA, 2006, p. 123;

46. Tran Vasile, Stăngiucelu Irina, Teoria comunicării, Ed. Comunicare.ro, SNSPA, 2003, p.

138;

47. Vorzsak A., Marketingul serviciilor. Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2004.

p.

48. Wilcox Dennis L., Relatii Publice. Strategii Si Tactici, Bucureşti, ed, Curtea Veche,

2008, p. 624;

49. Zemor Pierre, La Communication publique, Paris, Presses universitaires de France, 1995,

p.128;

Surse periodice

50. Luţă Iulia Lavinia, Metode moderne de comunicare în instituţiile publice, Revista

Administraţie şi management public, 1/2003, p. 73-84;

51. Mardare Galina, Elemente integrante ale conceptului de transparenţă administrativă în

viziunea autorilor doctrinari, Revista Administrarea Publică, nr. 2, 2012. p120-129;

52. Rădulescu Corina, Mass media – partener în realizarea formelor comunicării publice,

Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative 1(30)/2012, pp. 139-155;

87

53. Rhea Cristina, Comunicarea în democraţie între definiţiile fundamentale şi practica UE,

Revista Sfera Politicii, volumul XVIII, nr 3,martie 2010 p. 42-46;

54. Şerban Dragoş, Transparenţa în activitatea administraţiei publice, Revista Studii juridice

universitare, nr. 3-4, 2009;

Surse internet

55. COM(2011)0884 (http://eurlex.europa.eu/lexuriserv/lexuriserv.do?

Uri=COM:2011:0884:FIN:RO:PDF (accesat 12.12.2015)

56. COM(2007)0569http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/ (accesat 12.12.2015)

57. Comunicarea în instituțiile publice din Moldova - o meserie complexă, dar puțin

cunoscută http://media-azi.md/ro/stiri/comunicarea-%C3%AEn-institu%C8%9Biile-publice-din-

moldova-o-meserie-complex%C4%83-dar-pu%C8%9B-cunoscut%C4%83

58. De ce Uniunea Europeană nu are o politică de comunicare

http://www.europuls.ro/societate-sp-1187835791/educaie-i-cultur/580-de-ce-uniunea-european-

nu-are-o-politic-de-comunicare,

59. Ghid de comunicare în dezvoltarea regională,

http://adrnord.md/public/files/pdf/GHID_DE_COMUNICARE.pdf (accesat 11.10.2015)

60. Ghidul de utilizare a rețelelor de socializare în sectorul public. [Accesat 25.12.2015]

Disponibil:http://idsi.asm.md/files/file/eGov/Ghidul_de_utilizare_a_retelelor_sociale_in_sectoru

l_public.pdf/]

61. Ghidul mass-media, http://media-azi.md/ro/media-map/A (accesat 03.01.2016);

62. Iniţiativa cetăţenească europeană http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/welcome

63. Jurnlaul Oficial al Uniunii Europene, nr.115 din 9.5.2008;http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2008:115:FULL&from=RO); (accesat 19.11.2015)

64. Jurnlaul Oficial al Uniunii Europene din17.4.2014, (http://eur-lex.europa.eu/legal-

content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:L:2014:115:FULL&from=RO ) .; (accesat 19.11.2015)

65. Jurnlaul Oficial al Uniunii Europene din

11.3.2011:http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?

uri=OJ:L:2011:065:0001:0022:RO:PDF (accesat 19.11.2015)

66. Politica de comunicare http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/ (accesat

09.10.2015)

67. Rezoluția Parlamentului European din 7 septembrie 2010 referitoare la jurnalism și noile

mijloace de comunicare în masă

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-

0307+0+DOC+XML+V0//RO (accesat 16.12.2015)

88

68. Raport de activitate http://www.cca.md/files/RAPORT%20CCA%202014-%20var.2.pdf

(accesat 28.12.2015)

69. Reflectarea de către mass-media a subiectelor de interes public februarie - aprilie 2012

http://www.ijc.md/Publicatii/monitorizare/Raportul%20nr6%20RO%20alt.pdf (accesat

26.12.2015)

70. Profilul Centrului de Guvernare Electronică

https://www.facebook.com/eGovernment.Center.Moldova (accesat 27.12.2015)

71. Strategia de dezvoltare

http://www.nisporeni.md/public/files/publication/strategia_2013_2020_final.pdf (accesat

03.01.2016)

72. Transparenţa în administraţia publică: rolul mass-media şi media sociale,

http://www.anfp.gov.ro/R/Doc/2014/Comunicare/Stiri/Arhiva%20stiri/2011/15%20iunie

%202011%20transparenta.pdf (accesat 09.12.2015)

73. http://www.albasat.md/ro/news-source/nisporeni (accesat 10.01.2016)

74. http://www.expresul.com/category/nisporeni-2/ (accesat 10.01.2016)

75. http://www.nisporeni.md (accesat 23.12. 2015)

89

ANEXE

Anexa nr.1, Darea de seamă nr. 07

privind achiziţionarea bunurilor (serviciilor) prin Cererea de ofertelor de preţuri

Anexa nr. 2. Fişa de post al Specialistului în probleme

relaţii cu publicul

Anexa nr.3,Contract nr. 7.2

privind achiziţionarea prin procedura Cererii ofertei de preţuri

a serviciilor de audiovizual

Anexa nr. 4Actul emisiunilor realizate

de de către Albasat TV pentru Consiliul raional Nisporeni

Anexa nr. 5Contract nr. 7.1

privind achiziţionarea prin procedura Cererii ofertei de preţuri

a serviciilor depresă scrisă

Anexa nr. 6Studiu privind Accesul populaţiei

la tehnologiile informaţinale şi comunicaţiilor

90

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, Veronica Robu, declar pe propria răspundere că materialele prezentate în

teza de master sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că în caz

contrar, urmează să suport consecinţele în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Veronica Robu ___________________(semnatura)

28 aprilie 2023

91