Teza Stare de Ebrietate

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

FACULTATEA ŞTIINŢE POLIŢIENEŞTI, ciclul II(studii superioare de masterat)CATEDRA ŞTIINŢE PENALE DISCIPLINA: Drept penal (Partea specială), Criminologia

TEZĂ DE MASTER

ANALIZA JURIDICO-PENALĂ ŞI CRIMINOLOGICĂ A INFRACŢIUNII DE CONDUCERE A MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE

EBRIETATE ALCOOLICĂ CU GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE DE EBRIETATE PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE.

Autor: Conducător ştiinţific:

Pavel APOSTOL, Simion CARP, masterand, gr. 117 doctor în drept

_________________ ________________

CHIŞINĂU, 2013

C U P R I N S

LISTA ABREVIERILOR…………………………………………………………………...…..3

INTRODUCERE...........................................................................................................................4

1. CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE CONDUCERE A

MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE EBRIETATE

1.1. Retrospectiva incriminării infracţiunilor în domeniul transporturilor.............................9

1.2. Conceptul infracţiunii de conducerea a mijlocului de transport în stare de ebrietate şi

locul acesteia în sistemul infracţiunilor în domeniul transporturilor………...…..........14

1.3. Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate în legislaţia penală a altor

state.................................................................................................................................17

2. ASPECTE JURIDICO-PENALE ALE INFRACŢIUNII DE CONDUCERE A


2.1. Obiectul juridic al infracţiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de

ebrietate….…................................................................................................................22

2.2. Latura obiectivă a infracţiunii…………………….……………………………...…...25

2.3. Latura subiectivă a infracţiunii ……………………..…… ……………………...…...29

2.4. Subiectul infracţiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate......33

2.5. Analiza componenţelor de infracţiune distincte, prevăzute de alin. (2) şi (3) ale art. 2641 şi

circumstanţa agravantă prevăzută de alin.(4)....... .................................…………....

…….34

2.6. Delimitarea faptei penale de fapta contravenţională.........……………………...….....66

3. ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE INFRACŢIUNII DE CONDUCERE A


3.1.Noţiunea şi parametrii statistici ale infracţiunii….................................………....….....70

3.2. Cauzele şi condiţiile comiterii infracţiunii............................……………….....….........73

3.3. Personalitatea infractorului..................………………....………….….…….....…........76

3.4. Măsuri generale şi speciale de prevenire ......................................……………...……..81

3.5. Eficientizarea activităţii de prevenire a cazurilor de conducere a vehiculelor în stare de

ebrietate...........................................................................................................................88

ÎNCHEIER

2

E…………………………………………….............................................................85BIBLIOGR

AFIE……………………………………………………………………….…….....88

LISTA ABREVIERILORR.M. - Republica Moldova

F.R. - Federaţia Rusă

S.U.A. - State Unite ale Americii

O.N.U. - Organizaţia Naţiunilor Unite

M.A.I. - Ministerul Afacerilor Interne

C.N.S.C.R. - Consiliul Naţional pentru Siguranţa Circulaţiei Rutiere

C.P. - Cod Penal

C.C. - Cod Civil

M / O - Monitorul Oficial

Cap. - Capitol

Secţ. - Secţiune

Art. - Articol

Alin. - Aliniat

Lit. - Litera

Pct. - Punct

Hot. - hotărârea

Op.cit. - opera citată

Pag. - Pagina

Tab. - Tabel

Nr. - Număr

Vol. - Volum

Mun. - Municipiu

3

Cet. - Cetăţean

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate.

Evoluţia societăţii în Republica Moldova a determinat şi o dezvoltare

vertiginoasă a umărului şi tipurilor de transporturi. Astfel, după cum ne indică

datele de statistică, în ultimii patru ani, numărul mijloacelor de transport

înmatriculate în Republica Moldova s-a triplat. Acest fapt, spre regret, însă a sporit

şi numărul accidentelor rutiere comise. Din acest motiv, incriminarea faptelor

prejudiciabile, comise prin folosirea directă a mijloacelor, cu izvor de pericol

sporit, la exploatarea cărora este obligatorie respectarea necondiţionată şi strictă a

regulilor ce asigură securitatea funcţionării lor, este foarte actuală.

La etapa contemporană, reieşind din tendinţele actuale de consum de băuturi

alcoolice, răspunderea penală este prevăzută şi pentru infracţiunile comise în stare

de ebrietate. Astfel, articolul 24 din Codul penal al R.M. prevede că "persoana care

a săvîrşit o infracţiune în stare deebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe,

nu este liberată de răspundere penală."

Problema responsabilităţii apare în starea gravă de ebrietate (fiziologică),

deoarece ea are unele semne comune cu ebrietatea patologică, care este o psihoză

intensă de scurtă durată şi persoanele care au comis o faptă prejudiciabilă în stare

de ebrietate patologică sînt recunoscute iresponsabile. Ebrietatea patologică în

practica expertizei psihiatrice legale se întîlneşte foarte rar - unul-două cazuri la

mii de expertize.

În sensul de mai sus, răspunderea penală pentru săvîrşirea infracţiunilor în

stare de ebrietate are în conţinut, pe de o parte, dreptul statului: a) de a trage la

răspundere pe infractor; b) de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea

săvîrşită; c) de a-l constrînge să o execute; pe de altă parte, obligaţia infractorului:

a) de a răspunde pentru fapta săvîrşită; b) de a se supune sancţiunii ce i se aplică.

La fel, persoanele care au comis fapte prejudiciabile în stare de psihoze

alcoolice, de regulă, sînt recunoscute iresponsabile şi faţă de ele se aplică măsurile

4

de constrîngere cu caracter medical, prevăzute în art. 99 şi 103 din Codul penal al

RM.

Tema mai este actuală şi din considerentele că calificarea juridică şi

aprecierea psihiatrico-judiciară a infracţiunilor comise în stare de ebrietate

narcotică sau toxică este aceeaşi ca şi cele comise în stare de ebrietate alcoolică.

Persoanele care au comis infracţiuni în stare de ebrietate narcotică sau toxică

în majoritatea cazurilor sînt recunoscute responsabile. Problema se pune şi din

considerentele că mulţi infractori, care au comis infracţiuni în stare de ebrietate,

chiar a doua zi se cutremură ei înşişi de ce au făcut, dar încearcă să se justifice,

declarînd că îşi recunosc vinovăţia, însă nu ţin minte cum au comis aceste

infracţiuni, fiindcă erau în stare de ebrietate.

Cu referire la acest subiect, o atenţie deosebită legiuitorul acordă conducerii

mijloacelor de transport auto în stare de ebrietate. Pentru încălcările regulilor de

circulaţie în stare de alcoolemie, conform legislaţiei în vigoare, survine şi

răspunderea penală.

Astfel, şoferii surprinşi la volan în stare avansată de ebrietate alcoolica sau

stare de ebrietate produsă de alte substanţe, riscă sancţiuni mai dure, după ce

Parlamentul a aprobat la 03.02.2009 prin Legea nr.16-XVI modificări şi completări

la Codul penal.

Noile prevederi diferenţiază răspunderea pentru conducerea în stare de

ebrietate şi stare de ebrietate avansată. Astfel, pentru conducerea vehiculului în

stare de ebrietate, cu depăşirea nesemnificativă a nivelului concentraţiei maxime

admisibile de alcool în sînge, se vor aplica pedepse contravenţionale. În celelalte

cazuri conducătorii auto riscă să fie traşi la răspundere penală.

Obiectul de studiu al acestei lucrări îl constituie conducerea mijlocului de

transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate

produsă de alte substanţe prin prisma conţinutului infracţiunii şi a elementelor care

o compun.

Totodată, studierea unui fenomen infracţional se face imposibilă fără

abordarea unor aspecte cu caracter general. Astfel, prezenta lucrare pe lângă

5

elementele cheie, adică studiul infracţiunii din perspectiva dreptului penal mai

cuprinde şi unele aspecte definitorii şi de esenţă precum ar fi: definirea noţiunii de

stare de ebrietate cu grad avansat, istoricul şi locul incriminării şi, nu în ultimul

rând, direcţiile prioritare de prevenire a acestei fapte penale.

Scopul şi obiectivele lucrării

Scopul prezentei lucrări îl constituie cercetarea minuţioasă a complexului de

probleme juridico-penale şi criminologice referitoare la infracţiunea de conducere

a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare

de ebrietate produsă de alte substanţe, determinarea esenţei social-juridice a

acesteia şi locului componenţei date în sistemul Părţii speciale a CP RM, precum şi

delimitarea acestei infracţiuni de fapta contravenţională, potrivit actualului Cod

penal şi Cod Contravenţional al RM.

Pentru atingerea scopului propus, au fost stabilite următoarele obiective:

─ reflectarea aspectelor istorice a infracţiunilor în domeniul transporturilor;

─ definirea noţiunii de stare de ebrietate cu grad avansat;

─ studierea legislaţiei altor state în materie de răspundere penală pentru

comiterea acestei infracţiuni;

─ elucidarea şi cercetarea elementelor şi semnelor constitutive ale

componenţei de infracţiune;

─ investigarea componenţelor de infracţiune distincte prevăzute de alin. (2),

(3) ale art. 2641 CP RM, precum şi circumstanţei agravante prevăzute de alin. (4);

─ delimitarea infracţiunii de fapta contravenţională;

─ elaborarea unei definiţii criminologice a infracţiunii de conducerea

mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare

de ebrietate produsă de alte substanţe;

─ determinarea cauzelor şi condiţiilor;

─ analiza parametrilor statistici prin prisma nivelului, structurii şi dinamicii

infracţiunii;

─ stabilirea particularităţilor criminologice ale personalităţii infractorului;

6

─ elaborarea unor măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunii date.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al investigaţiei

Studiul normelor de drept penal şi în particular cea referitoare la conducere a

mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare

de ebrietate produsă de alte substanţe implică interpretarea acestora în baza

diverselor metode.

Suportul metodologic la constituit metoda logică: analiza şi sinteza, inducţia

şi deducţia, abstracţia, acestea oferind posibilitatea de a examina profund

problematica abordată; metoda comparativă a permis de a studia infracţiunea în

cauză comparativ cu legislaţia penală a altor state; metoda istorică a permis

studierea omorului sub aspectul evoluţiei lui în timp.

De asemenea, au fost utilizate metoda statistică, metoda pedagogică şi metoda

empirică (observaţia).

În procesul investigării temei a fost studiată şi analizată literatura ştiinţifică de

specialitate şi normele respective ale legislaţiei penale a Republicii Moldova,

Federaţiei Ruse, Ucrainei, României şi Belarusiei, privind interpretarea conducerii

mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.

Reieşind din cele relatate, menţionăm, că în ultimii ani, în literatura de

specialitate tematicii infracţiunii privind conducerea mijlocului de transport în

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau înstare de ebrietate produsă de alte

substanţe, i-au fost consacrate mai multe studii, în care acest proces a fost tratat

sub diferite aspecte.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute.

Prezenta teză de masterat, constituie o cercetare complexă şi bine

sistematizată a problematicii conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate

cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe sub aspectul

juridico-penal şi criminologic.

Noutatea ştiinţifică a prezentului studiu constă în următoarele:

- a fost stabilită influenţa actelor juridice internaţionale privind conducerea

7

mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată asupra legislaţiei

naţionale;

- au fost stabilite asemănările şi deosebirile, din perspectiva dreptului penal

comparat, dintre răspunderea pentru fapta penală şi cea contravenţională şi

alte infracţiuni similare;

- au fost concretizate structura componenţei infracţiunii, momentul de

consumare a acesteia, factorii care contribuie la comiterea etc.

Noutatea investigaţiei constă şi în elaborarea ştiinţific-argumentată a unui set

de recomandări.

Structura lucrării.

Prezenta teză este structurată în trei capitole, introducere, încheiere,

bibliografie.

Primul capitol – „Consideraţiuni generale privind infracţiunea de conducere

a mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat sau în stare de

ebrietate produsă de alte substanţe” – este consacrat abordării unor aspecte ce se

referă la istoricul infracţiunilor în domeniul transporturilor, noţiunea de stare de

ebrietate, locul infracţiunii date în sistemul infracţiunilor în domeniul

transporturilor, precum şi studiu comparat al legislaţiilor penale ale altor state.

Al doilea capitol, „Caracteristica juridico-penală a infracţiunii de conducere

a mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat sau în stare de

ebrietate produsă de alte substanţe”, este consacrat cercetării complexe a

elementelor şi semnelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute în

art. 2641 CP.

Astfel, este minuţios examinat obiectul juridic al infracţiunii; aspectul

obiectiv al faptei; condiţiile necesare pentru tragerea la răspundere penală a

făpruitorului; aspectul interior, psihic al conduitei prejudiciabile.

De asemenea sunt profund investigate componenţe de infracţiune distincte

prevăzute de alin. (2) şi (3), precum şi circumstanţa agravantă prevăzută de alin.

(4). Un loc distinct îl ocupă problema delimitării infracţiunii de fapta

contravenţională similară.

8

Ultimul capitol al tezei, intitulat „Caracteristica criminologică a infracţiunii

de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat sau în

stare de ebrietate produsă de alte substanţe”, cuprinde analiza indicatorilor

statistici prin prisma nivelului, structurii şi dinamicii infracţiunii, precum şi

definirea criminologică a respectivei infracţiunii.

De asemenea, în compartimentul dat al tezei sînt determinate şi un şir de

cauze şi condiţii de comitere a infracţiunii; stabilite particularităţile criminologice

ale personalităţii infractorului; elaborate un şir de măsuri criminologice de

prevenire şi combatere a respectivei fapte penale.

Ultimul compartiment al tezei cuprinde concluziile autorului în ceia ce se

referă la atingerea obiectivelor propuse, trasarea recomandărilor ce ar putea

contribui la îmbunătăţirea cadrului legal ce reglementează incriminarea conducerii

mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat sua în stare de ebriatate

produsă de alte substanţe.

9

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢIUNI GENERALE PRIVIND INFRACŢIUNEA DECONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE

EBRIETATE.

1.1. Retrospectiva incriminării infracţiunilor din domeniul transporturilor.

Tendinţă omului de cautare permanenta a circulaţiei rapide în spaţiu, poate fi

urmărită în întreaga istorie a societăţii umane, începând cu inventarea roţii şi pînă

la crearea unor forme moderne de transport. Însă creşterea vitezei de mişcare

întotdeauna a creat şi o problemă de securitate a procesului, adică deplasării în

siguranţă pe drumurile publice.

Prin urmare, dorinţa de a accelera circulaţia în spaţiul de persoane, a fost

întotdeauna asociată cu siguranţă publică în acest domeniu, ceia ce cuprindea un

complex de reguli ce urmau a fi respectate de toţi.

Anume acetse reguli au stat la baza a celor norme pe care le avem astăzi

prevăzute de Regulamentul Circulaţiei Rutiere şi care sunt protejaţi de legislaţia

penală şi cea contravenţională.

În cele din urma, încercam să prezentăm evoluţia istorică a acestor reguli, care

au evoluat pe parcursul timpurilor pînă la norme juridice distincte, posibile să

producă efecte juridice.

Astfel, pentru a stabili măsuri de pedeapsa împotriva ţăranilor, care au fost

adesea vinovaţi de accidente rutiere, în anul 1839, a fost creat cel mai mare din

Regulamente aprobat de guvernul "cu privire la sancţiunile pentru infracţiunile

împotriva legilor şi a siguranţei personale".

Acesta prevedea o pedeapsă „pentru o plimbare rapida pe străzi, târguri şi

alte locuri vizitate frecvent de oameni”. În cazul în care avea loc un accident de la

persoana vinovată se percepea a amendă, care varia de la 25 la 50 de cenţi argint,

indiferent de despăgubire pentru prejudicii, care urmau a fi achitate, iar în caz de

10

aducerea unor leziuni corporale altor persoane, persoana vinovată urma să fie

reţinută pentru stabilirea tuturor circumstanţelor cu atragere la răspundere şi

ispăşirea pedepsei meritate.

Mai târziu, încălcările normelor de circulaţie, în oraşe şi pe drumurile au fost

reunite în norme speciale legale, adoptate în Codul Penal. În articole separate din

prezenta lege, a fost stabilită răspunderea pentru accidentele de circulaţie care au

provocat decesul, vătămarea corporală, şi care a avut loc pe trotuar, stradă.

În cazul în care prejudiciul cauzat se datora conducătorului vehiculului, acesta

urma să fie arestat de la trei pana la şapte zile pentru stabilirea tuturor

circumstanţelor, cu atragerea la răspundere a persoanei vinovate.

Odată cu trecerea timpului, de la mijlocul secolului al XIX- lea, a apărut un

şir de norme juridice care aveau menirea de a asigura securitatea circulaţiei rutiere.

Aceste au fost unite printr-o serie de articole speciale în " Codul penal" şi cuprinse

în „ legea penală a infracţiunilor şi contravenţiilor lipsite de importanţă", în care

sancţiunile pentru încălcarea regulilor stabilite erau blînde, avînd scop menţinerea

ordinii pe drumurile publice şi siguranţa circulaţiei rutiere.

În 1929 a fost introdus un articol privind responsabilitatea pentru distrugere şi

deteriorare a căilor ferate şi a altor mijloace de comunicare, structuri de pe ele,

semnale de avertizare, material rulant şi a navelor, în scopul de a provoca un

accident de tren sau de o navă. Calificarea infracţiunilor „legate de încălcarea

regulilor de circulaţie în transportul rutier", presupunea că vehiculele implicate în

accidente şi care nu sunt angajaţi în transport, adică nu se află în deplasare, ar

trebui să achite un avans, în funcţie de consecinţele şi natura prejudiciului cauzat.

O astfel de soluţie nu a rezolvat problema, numărul accidentelor crescînd în

continuare şi aducînd pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti.

Reguli de siguranța traficului rutier au existat în dreptul penal încă în perioada

pre- revoluționară . Accentul în codul penal din 1903, a fost pus în primul rând pe

a asigurarea siguranței traficului și funcționării a transportului maritim, feroviar şi

terestru.

11

De exemplu, în cap. 30 erau prevăzută răspunderea pentru pereclitarea

funcționării a transportului maritim, feroviar şi terestru. În partea 2 din acest articol

a fost prevăzută răspundere pentru aceleași acțiuni, în cazul în care au creat un

pericol pentru viața şi sănătatea persoanelor.

Pedeapsa cea mai severă a fost stabilit pentru cei care încalcă regulile de

siguranță în scopul de a provoca prăbușirea de oricare dintre aceste modele de

transport.

Prin urmare, deja 10 decembrie 1919 , Consiliul a lucrătorilor ia o decizie, în

conformitate cu care , după caz , era permisă executarea pe loc a persoanelor, care

deteriorau căile ferate, adică pentru acte care amenință siguranța transportului

feroviar.

Codul penal din 1922, articole speciale privind responsabilitatea pentru

siguranța și operarea traficului de transport nu au fost .

Cu toate acestea, ele au fost guvernate de reguli care prevăd răspunderea

pentru eșecul sau de încălcare a regulilor stabilite prin lege sau decret necesare

pentru a menține ordinea publică pe căile ferate și căile navigabile.

Începând cu 1923, articole relevante au fost completate şi cu căile aeriene.

Astfel, prin aceste norme a fost inițiată formarea legislației penale privind

infracțiuni din domeniul transporturilor .

În unele cazuri, infracțiuni ce atentează la siguranța traficului și de

funcționare a legislației din domeniul transporturilor se referereau la crime de

proprietate .

Codul Penal din 1926 conținea, de asemenea, dispoziții pasibile să asigure

funcționarea siguranței traficului și transportului la general. De exemplu , în art. 75

prevedea răspunderea pentru încălcarea normelor de siguranță pentru transportul

feroviar.

La data de 23 ianuarie 1931 Comitetul Central al URSS, a adoptat un decret

"Cu privire la răspunderea pentru crimele ce dezorganizează activitatea de

transport".

12

Ulterior , Codul penal din 1926 a fost completat cu alte reglementări, cum ar

fi abuzul de către lucrătorii din domeniul aviației civile prin atribuțiile lor, dacă

aceasta a cauzat sau ar putea cauza deteriorarea sau distrugerea aeronavelor.

Astfel, numai în rezoluția de Plenul Curții Supreme de Justiție din 15

septembrie 1950 "Cu privire la clasificarea infracțiunilor legate de încălcarea

regulilor de circulație rutieră", a fost explicat faptul necesetăţii ca accidente rutiere

soldate cu victime, să fie calificate ca infracţiuni impotriva persoanei.

Însa, faptul dat nu a rezolvat problema de bază cu care se confruntau atunci.

Prin urmare, în Codul penal în 1960, deși nu a fost alocat un capitol separat dedicat

pentru standardele de răspundere pentru încălcarea siguranța și exploatarea

vehiculelor, cu toate acestea, ea a format sistem foarte clar de crime din domeniul

transporturilor.

În același timp, în anul 1968, prin decret al Prezidiului Sovietului Suprem al

URSS din 19 iunie, capitolul infracţiunilor din domeniul transporturilor a fost

completat de articole, care impuneau responsabilitatea pentru conducere în stare de

ebrietate ( art. 211.1 ).

Prin urmare, în Codul penal, deşi nu a fost alocat un capitol separat cu privire

la normele privind răspunderea pentru încălcarea de siguranţă a traficului şi de

funcţionare a vehiculelor, a fost generat de sistem destul de clar de crimă de

transport. Articole, care incriminau o faptă sau alta, care avea tangenţe cu

domeniul transporturilor, au fost incluse în capitole diferite din cod.

Cu trecerea timpului, s-a conturat un tablou clar, şi anume că, sancţionarea

blîndă şi neexitenţa unei reuniuni destincte a normelor din domeniul

transporturilor, duce la haos şi dezastru în acest domeniu.

Ca rezultat, la zilele noastre a ajuns o reglementare complexă de care noi ne

folosim şi care reglementează practic toate raporturi ce ţin de domeniul

transporturilor. Divizarea acestora în fapte contravenţionale şi cele penale a pus o

linie clară între aceste fapte, bazînduse pe gravitatea acestora.

13

În ceia ce priveşte conducerea mijloclui de transport în stare de ebrietate

produsă de alcool cu grad avansat sau produsă de alte substanţe, aceasta este o

infracţiune relativ tînără care a apărut în Codul Penal al RM abia în anul 2009.

1.2. Conceptul infracţiunii de conducerea a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte

substanţe şi locul acesteia în sistemul infracţiunilor în domeniul transporturilor.

Starea de ebrietate denumita în limbajul popular "beţie" reprezinta o

tulburare pasageră a consumatorului, cauzată de factori externi şi avand un substrat

organic.

Tipul de reactie în cazul starii de ebrietate este influenţat de mai multi factori

precum starea fizică şi psihică a consumatorului, gradul de toleranţă asupra

alcoolului cît şi factorii perturbatori ai mediului extern.

În stare de ebrietate apar o serie de modificări.

Dispoziţia psihica trece de la buna dispoziţie la deprimare, supărare şi

agresivitate; initiativa va trece de la stimulare la inhibare; comportamentul social

este afectat şi va trece de la facilitarea unor contacte la manifestări de agresivitate.

Una din principalele modificări survenite este asupra stării de conştienţă care

va trece de la senzaţia de a fi mai treaz şi conştient la starea patologică manifestată

prin ameţeli, prin pierderea temporară a conştienţei şi coma; raţionamentul va

prezenta o încetinire, idei obsesive, scadere a capacităţii critice, ceea ce uneori este

privit ca şi gîndire creativă.

O altă modificare evidentă este asupra motricitatii: vorbirea devine mai

greoaie sau cu alte modificări, apar perturbări evidente în coordonarea mişcărilor şi

o gesticulaţie necontrolată cu mişcări ample;

Modificările neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilataţie,

modificarea pulsului, greturi şi vărsături, tulburări ale termoreglării, pierderea

controlului asupra sfincterelor.

14

Aceaste modificări devin tot mai evidente cu accentuarea stării de ebrietate.

În funcţie de gradul de alcoolemie, se vor diferenţia: stari de ebrietate uşoare (0,5 -

1,5%), medii (1,5 - 2,5%) şi avansate/coma alcoolică (peste 2,5%).

Modificările însa vor fi foarte diferite de la o persoana la alta aflată în

aceeaşi stare, ţinand cont mai ales de gradul de obişnuinţă în consumarea de

bauturi alcoolice.

Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile publice, care

întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, atrage raspunderea penala ;i

se sanctioneaza potrivit prezentei ordonante de urgenta.

Art.85. - (1) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a

unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseste cu

închisoare de la unu la 3 ani.

(2) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul sau tramvai cu numar fals de înmatriculare sau de înregistrare se

pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu numar

fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la

2 ani sau cu amenda.

(4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei

remorci ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare au fost

retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulatie în

România se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

Art.86. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui

tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere se pedepseste cu

închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre

o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau

subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau permisul i-a fost retras sau

anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata sau care nu

15

are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseste cu închisoare de

la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

(3) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(2) se sanctioneaza si persoana care

încredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe

drumurile publice, unei persoane care se afla în una dintre situatiile prevazute la

alin.(1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub

influenta alcoolului sau a unor produse ori substante stupefiante sau a

medicamentelor cu efecte similare acestora.

Art.87. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau

tramvai de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool

pur în sânge se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

(2) Cu pedeapsa prevazuta la alin.(1) se sanctioneaza si persoana care

conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla sub influenta unor substante

ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.

(3) Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele cu

efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii, iar lista acestora

se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute la alin.(1) sau (2)

efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse

periculoase ori se afla în procesul de instruire practica a unei persoane pentru

obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii probelor practice ale

examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de

la 2 la 7 ani.

(5) Refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducatorului unui autovehicul

sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a

examinatorului autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii probelor practice

ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltarii

probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a

prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte

similare acestora, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.

16

Art.88. - (1) Recoltarea probelor biologice se face în unitatile de asistenta

medicala ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens sau în institutii

medico-legale si se efectueaza numai în prezenta unui reprezentant al politiei

rutiere.

Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei în organism de substante ori

produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în

institutiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice

elaborate de Ministerul Sanatatii.

Stabilirea prezentei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminara a

prezentei în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a

medicamentelor cu efecte similare acestora se face de catre politia rutiera, cu

ajutorul unor mijloace tehnice certificate.

Stabilirea concentratiei de alcool în aerul expirat se face de catre politia

rutiera, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata de politistul rutier

cu un mijloc tehnic certificat si depistata ca având o concentratie de pâna la 0,40

mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se recolteze probe

biologice de catre unitatile sau institutiile medicale prevazute la alin. (1), în

vederea stabilirii îmbibatiei de alcool în sânge.

Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata cu un mijloc

tehnic certificat ca având o concentratie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul

expirat, este obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii cu un

mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.

Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati în trafic cu un mijloc

tehnic certificat, care indica prezenta, în produsele biologice, a unor substante sau

produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora li se

recolteaza obligatoriu probe biologice.

Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală

pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei (în continuare – Regulament) este

elaborat în scopul implementării în practică a Legii nr.713-XV din 6 decembrie

17

2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit

de droguri şi de alte substanţe psihotrope (Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 2002, nr.36-38, art.208).

În sensul prezentului Regulament următoarele noţiuni şi termeni semnifică:

stare de ebrietate – stare survenită în urma consumului de alcool, droguri

şi/sau alte substanţe ce provoacă ebrietate şi care are drept urmare dereglarea

psihofuncţională a organismului;

alte substanţe ce provoacă ebrietate – produsele ori substanţele stupefiante

sau medicamentele cu efecte similare acestora, precum şi substanţele ce provoacă

turmentare;

instituţie medico-sanitară abilitată – instituţie medico-sanitară publică

înzestrată corespunzător, în scopul efectuării examinării medicale a stării de

ebrietate şi naturii ei şi recoltării probelor biologice;

testarea alcoolscopică – acţiunile lucrătorului de poliţie sau altei persoane

abilitate, instruite în modul corespunzător, orientate spre stabilirea concentraţiei de

alcool în aerul expirat la persoana testată, efectuate cu ajutorul mijloacelor tehnice

omologate şi verificate metrologic;

examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei

(examinarea medicală) – complex de acţiuni şi procedee cu caracter medical,

stabilite prin actele normative ale Ministerului Sănătăţii ce au drept scop

determinarea şi evaluarea stării de ebrietate a persoanei examinate;

analiză de laborator – investigaţie de laborator ce are drept scop

determinarea în probele biologice a concentraţiei alcoolului, prezenţei drogurilor

şi/sau altor substanţe ce provoacă ebrietate.

Se stabilesc, pentru conducătorii de vehicule, următoarele concentraţii

maxime admisibile de alcool:

a) în sînge – 0,3 g/l;

b) în aerul expirat – 0,15 mg/l.

4. Se atestă ca stare de ebrietate alcoolică:

18

a) cu grad minim – în caz de stabilire a concentraţiei de alcool mai mare

de 0,3–0,8 g/l în sînge şi mai mare de 0,15–0,4 mg/l în aerul expirat;

b) cu grad avansat – în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 0,8 g/l

în sînge şi 0,4 mg/l în aerul expirat.

Testării alcoolscopice, la decizia poliţiei sau altei persoane abilitate de a

efectua astfel de testare, se supun următoarele categorii de persoane:

a) conducătorii de vehicule bănuiţi de consum de alcool, consum de

droguri şi/sau de alte substanţe ce provoacă ebrietate;

b) persoanele bănuite de consum de alcool, consum de droguri şi/sau de

alte substanţe ce provoacă ebrietate, care încalcă ordinea publică şi/sau care

manifestă comportament agresiv şi violent;

c) persoanele implicate în accidente în traficul rutier, cu excepţia

accidentelor grave soldate cu traumatizarea sau decesul persoanelor.

Examinării medicale se supun următoarele categorii de persoane:

a) persoanele la care în urma testării alcoolscopice s-a constatat o

concentraţie de alcool în aerul expirat, corespunzătoare stării de ebrietate cu grad

avansat de alcoolemie;

b) persoanele bănuite de comiterea infracţiunilor sub influenţa alcoolului,

drogurilor şi altor substanţe ce provoacă ebrietate, la decizia lucrătorului organului

de drept;

c) conducătorii de vehicule şi alţi participanţi la trafic, care au fost

implicaţi într-un accident rutier soldat cu traumatizarea sau decesul persoanelor;

d) persoanele bănuite de consum de alcool, consum de droguri şi de alte

substanţe ce provoacă ebrietate, care încalcă ordinea publică şi/sau care manifestă

comportament agresiv şi violent, care refuză testarea alcoolscopică.

e) persoanele care nu sînt de acord cu rezultatul testării alcoolscopice sau

contestă rezultatul acesteia;

f) persoanele ce se adresează de sine stătător.

Cheltuielile necesare pentru efectuarea examinării medicale pentru

stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, precum şi/sau analiza de laborator a

19

probelor prelevate (sînge şi/sau urină) sînt acoperite de solicitantul

examinării/contestării, conform actelor normative în vigoare.

Prestarea serviciilor de către instituţiile medico-sanitare publice şi

achitarea acestora de către organele de drept vor fi efectuate în baza contractelor

încheiate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Modul de efectuare a testării alcoolscopice

Testarea alcoolscopică se efectuează de către persoanele abilitate în acest

scop (colaboratorii de poliţie, lucrătorii medicali, inspectorii „Controlului treziei”

şi alţii), instruite în modul stabilit şi cu respectarea regulilor şi normativelor

sanitaro-epidemiologice în vigoare.

Temei pentru efectuarea testării alcoolscopice serveşte suspectarea

consumului de alcool, droguri sau de alte substanţe ce provoacă ebrietate, precum

şi prezenţa simptoamelor acţiunii alcoolului, drogurilor şi a altor substanţe

psihotrope, medicamentelor cu efecte similare acestora: mirosul de alcool din gură,

instabilitatea pozei, dereglarea mersului, tremurul accentuat al degetelor,

pleoapelor, limbii, comportarea neadecvată, mărturia persoanei examinate despre

faptul consumului.

Persoana abilitată cu dreptul de efectuare a testării alcoolscopice este

obligată:

a) să verifice starea funcţională a aparatului etilotest;

b) să informeze subiectul despre faptul că urmează a fi testat la existenţa

vaporilor de alcool în aerul expirat;

c) să explice persoanei testate procedura testării alcoolscopice;

d) să respecte instrucţiunile privind ordinea testării alcoolscopice şi

normele sanitaro-igienice, desigilînd dispozitivul de protecţie (muştiucul) în

prezenţa examinatului;

e) să extragă pe suport de hîrtie rezultatul măsurării, să-l completeze cu

datele necesare şi să-l aducă la cunoştinţa subiectului testat contra semnătură, cu

anexarea ulterioară la procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În cazul

20

refuzului subiectului testat de a semna extrasul cu rezultatul testării va face

menţiunea respectivă;

f) să explice subiectului dreptul de a contesta, în caz de dezacord,

rezultatul testării alcoolscopice;

g) să conducă subiectul, în cazul în care concentraţia de alcool în aerul

expirat corespunde stării de ebrietate cu grad avansat de alcoolemie, la o instituţie

medicală abilitată pentru efectuarea examinării medicale şi acordarea asistenţei

narcologice necesare.

În cazul documentării faptei ilicite în baza rezultatului testării

alcoolscopice, în procesul-verbal pe lîngă datele obligatorii se indică numărul

şi/sau seria de identificare a aparatului electronic, numărul de ordine al probei.

Persoana testată alcoolscopic, care nu este de acord cu procedura testării,

funcţionarea aparatului de testare, rezultatul testării, este în drept să-l conteste,

prin examinarea medicală cu recoltarea obligatorie a probelor biologice. În acest

caz persoana testată este însoţită de lucrătorul de poliţie la cea mai apropiată

instituţie medicală abilitată, dar nu mai tîrziu de 2 ore după testarea alcoolscopică.

Refuzul subiectului de a fi condus la o instituţie medicală abilitată pentru

examinarea medicală cu recoltarea probelor biologice este considerat ca refuz de la

dreptul de a contesta rezultatul testării alcoolscopice şi serveşte drept temei pentru

menţinerea acestuia în vigoare.

1.3. Conducerea a mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe în

legislaţiile penale a unor state.

Numai în prima jumătate a anului 2013 în republica Belarus, au fost reținute

mai mult de 20.000 de şoferi suspectaţi că au condus în stare de ebrietate.

Astfel, în republica Belarus, amendamente la legislația penală sau manifestat

prin creștere sancțiuni pentru conducere în stare de ebrietate.

Amendamentele aplicate, în special, permit să confiște mașina în cazul în

care conducătorul auto este condamnat pentru conducerea mijlocului de transport

21

de doua ori pe an. Această prevedere se va aplica la străini , inclusiv cetățeni ai

Rusiei.

De asemenea, pentru conducerea mașinii sub influența alcoolului se va

achita o amenda de 13 de milioane de ruble / circa 1400 dolari.

În plus, sunt prevăzute pedepse mai mari pentru șoferii care au condus în

stare de ebrietate şi au comis un accident rutier cu victime umane: autorii unor

astfel de accidente pot obține acum de la 4 la 10 ani de închisoare .

Inițiator la amendamentele pentru conducere stare de ebrietate a devenit

biroul procurorului republicii Belarus. Astfel, s-a constatat că, numărul de

conducători auto condamnate de conducere stare de ebrietate, în prima jumătate a

anului 2013, fiecare al zecelea din conducătorii auto reţinuţi a mai fost reținut

pentru o infracțiune similară .

Modificări ale legislației au fost adoptată de Parlamentul de Belarus în iunie

2013, în luna iulie, şi semnate de către președintele Aleksandr Lukașenko.

În cele din urmă, aceşti 20 de mii de conducători auto care au fost depistaţi

conducînd în stare de ebrietate, sunt potenţialii subiecţi ce vor putea pierde

mijloacele lor de transport pentru fapta comisă.

Cu toate acestea, considerăm că astfel de sancţiuni sunt prea dure şi nu pot fi

aplicate şi în legislaţia penală a ţării noastre. Mijlocul de transport nu de fiecare

data este în posesia persoanei ce îl conduce sub influenţa alcoolului.

Astfel, nu putem să confiscăm mijlocul de transport ce nu este în proprietate

a făptuitorului. Însă mărimea amenzii pentru conducerea în stare de ebrietate ar

putea foarte bine să se încadreze ca sancţiune în legislaţia noastră.

22

CAPITOLUL 2 ASPECTE JURIDICO-PENALE ALE INFRACŢIUNII DE CONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE EBRIETATE ALCOOLICĂ

CU GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE DE EBRIETATE PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE

2.1. Obiectul infracţiunii de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avnsat sau în stare de ebrietate produsă de alte

substanţe .

Odată cu agravrea situaţiei accidentare a apărut necesitatea efectuării unei

analize ample ale condiţiilor care duc la astfel de tragedii pe drumuri naţionale şi

internaţionale. În această ordine de idei conducerea mijlocului de transport în stare

de ebrietate s-a dovedit a fi una din principalele motive care duce la tragediile

rutiere, acest fapt avînd loc datorită imposibilităţii conducătorului auto de a da

23

seama de acţiunile sale sau de diminuarea a recţiei acestuia în timpul deplasării cu

mijlocul de transport.

Dacă fapta contravenţională are un grad de pericol mai scăzut, adică şoferul

îşi dă bine seama de acţiunile pe care la comite, atunci stare de ebrietate cu grad

avansat la volan urmează a fi calificată penal, datorită gravitaţii urmărilor la care

poate aduce.

În legislaţia naţională conducerea mijlocului de transport de către o persoană

care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate

produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte

similare este incriminată în art. 2641 al CP RM.

Art.2641 este compus din trei componenţe de infracţiuni distincte,prevăzute la

alin.(1), (2) şi (3),şi o formă agravată incriminată la alin.(4).

Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe

narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare este prevăzută de

alin.1 al art. 2641 şi se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 500 unităţi

convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240

de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de la 3 la 5 ani.

Totodată, în alin. 2 al acestui articol incriminează predarea cu bună ştiinţă a

conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în stare de ebrietate,

dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264, şi anume:

- o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

- vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţi;

- decesul unei persoane;

Pentru fapta prevăzută de acest aliniat se prevede o amendă în mărime de la

450 la 550 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii

de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.

24

În aliniatul 3 al acestui articol se inscriminează refuzul, împotrivirea sau

eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de

la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical se pedepseşte cu

amendă în mărime de la 550 la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5

ani.

Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3) al art. 2641, săvîrşite de către o persoană

care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce

mijloace de transport, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 700 la 800 unităţi


de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.

Avînd în vedere faptul că la etapa actuală mijloacele de transport prezintă un

grad sporit de pericol, iar conducerea acestora de către persoane în stare de

ebrietate reprezintă un grad un grad şi mai avansat de pericol,considerăm că

legiuitorul a introdus corect şi binevenit art.2641 CP.

Pînă a purcede la analiza juridico-penală a faptei prevăzute de alin. (1) art.

2641 este necesar să definim unele noţiuni, care sunt importante pentru

incriminarea faptei.

Astfel, în conformitate cu art. 13212 al CP RM, prin stare de ebrietate

alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de

alcool în sînge de la 1,0 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul

expirat de la 0,5 mg/l şi mai mult.1

Este neceasar de specificat că, difiniţia stării de ebrietate cu grad avansat cum

o avem în prezent, este una nouă, survenită în urma ultimilor modificări, la

legislaţiei cu privire la stabilirea şi documentarea cazurilor de conducere a

vehiculelor în stare de ebrietate, ca bază avînd unele prevederi din practica

legislativă a ţărilor vecine Ucraina şi România cum ar fi:

1 [Art.13412 al.(3) modificat prin LP145 din 14.06.13, MO161-166/26.07.13 art.516; în vigoare 26.10.13]

25

„Новая инструкция о проверке водителей на опьянение на Украине

с 23.10.2009”, утверждено Приказом Министерства внутренних дел

Украины, Министерства здравоохранения Украины от 09.09.209 N

400/666;

Metodologia privind interpretarea si aplicarea unitara a prevederilor

legale in ceea ce priveşte constatarea contravenţiei de conducere a unui

vehicul sub influenta băuturilor alcoolice, respectiv a infracţiunilor prevăzute

si pedepsite de art. 79 alin. 1 si 4 din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr.

195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, în Ucraina se atestă ca stare de ebrietate alcoolică:

a) cu grad minim – în caz de stabilire a concentraţiei de alcool mai mare de

0,3 pînă la 1,0g/l în sînge şi mai mare de 0,2 pînă la 0,5 mg/l în aerul

expirat, fiind calificată ca contravenţie;

b) cu grad avansat – în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 1,0 g/l în

sînge şi 0,5 mg/l în aerul expirat, calificată ca infracţiune.

În România conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului se sancţionează

legal, după cum urmează:

a) contravenţional – în caz de stabilire a concentraţiei de alcool mai mare de

0,0 pînă la 0,8 g/l în sînge şi mai mare de 0,1 pînă la 0,4 mg/l în aerul

expirat;

penal – în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 0,8 g/l în sînge şi 0,4

mg/l în aerul expirat.

Analizând obiectul infracţiunii de conducerea mijlocului de transport în stare

de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte

substanţe urmează a fi precăutate: obiectul general, generic, nemijlocit şi material.

Obiectul general – totalitatea faptelor infracţionale îndreptate împotriva

valorilor ocrotite de legea penală. Acesta este reflectat în art. 2 „Scopul legii

penale” al Codului penal al Republicii Moldova care prevede: „Legea penală

apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,

proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituţională, suveranitatea,

26

independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea

omenirii, precum şi întreaga ordine de drept”.2

Obiectul generic (de grup) – reiese din sistematizarea componenţilor de

infracţiuni a Părţii Speciale a Codului penal. Anume după obiectul generic

legislatorul divizează totalitatea infracţiunilor în grupuri mari, fiecare constituind

un capitol aparte a Părţii speciale. Conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avnsat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

este cuprinsă în al XII Capitol al Codului penal R.M. – „Infracţiuni în domeniul

transporturilor”.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.2641 îl constituie

securitatea circulaţiei şi a exploatării mijloacelor de transport,ca parte componentă

a securităţii şi ordinii publice, condiţionată de neadmiterea la circulaţia rutieră a

persoanelor în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate

produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau de alte substanţe cu efecte similare.

2.2. Latura obiectivă a infracţiunii.

Infracţiunea prevazută la alin. (1), art. 2641 CP RM, este formală, latura

obiectivă a acesteia manifestîndu-se prin acţiunea de conducere a mijlocului de

transport de către o persoană în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în

stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau de alte substanţe

cu efecte similare. Infracţiunea se consumă din momentul începerii deplasării

mijlocului de transport.

Prin mijloc de transport auto, autovehicul înţelegem un sistem mecanic cu

autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, pentru transportul de călători,

bagaje şi mărfuri sau care execută orice alte lucrări şi servicii aferente

transporturilor.3

2 Codul penal al R.M. adoptat prin legea nr. 985 – XV din 18 aprilie 20023 LEGE Nr. 116 din 29.07.1998 pentru aprobarea Codului transporturilor auto. Publicat : 01.10.1998 în

Monitorul Oficial Nr. 90-91art Nr : 581. Data intrarii in vigoare : 01.10.1998

27

Conducerea mijlocului de transport reprezintă o acţiune continuă care începe

din momentul punerii în mişcare a motorului şi se sfîrşeşte odată cu stoparea

acestuia.

Starea de ebrietate este cea survenită în urma consumului de alcool, droguri,

substanţe psihotrope sau alte substanţe ce provoacă ebrietate, avînd ca urmare

dereglarea psihofuncţională a organismului.

Constatarea concentraţiei vaporilor de etanol în aerul expirat la persoanele

testate, se efectuează cu mijloace tehnice legalizate şi verificate metrologic de către

serviciile de metrologie ale persoanelor juridice desemnate în SNM pentru

efectuarea lucrărilor de verificare metrologică a MM utilizate. Mijloace tehnice

legalizate şi verificate metrologic sunt dispozitivele etilotest, aflate la dotarea

subdiviziunilor Inspectoratului Naţional de Patrulare sau a Serviciilor

Supraveghere Transport şi Accidente Rutiere din cadrul Direcţiilor de Poliţie

municipale sau Inspectoratelor de Poliţie teritoriale. Mijlocul tehnic legalizat,

caracteristicile tehnice şi modul de activitate cu acesta se conţin în anexa

procedurii respective.

Testarea persoanelor în vederea stabilireii gradului de alcoolemie se

efectuiază în strictă confirmitate cu Regulamentul privind testarea alcoolscopică a

conducătorilor auto.

Gradul stării de ebrietate produse de substanţe narcotice, psihotrope sau de

alte substanţe cu efecte similare pentru calificare nu are importanţa.

În cazul încalcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către conducătorul în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau în stare ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau

de alte substanţe cu efecte similare,ce a provocat o vătămare medie sau gravă

integritaţii corporale sau sănătaţii ori decesul victimei din imprudenţă,fapta se

califică doar potrivit aliniatului respectiv art.264 CP, nefiind necesară calificarea

suplimentară în baza art.2641 CP.

2.3. Latura subiectivă a infracţiunii.

28

Latura subiectivă a infracţiunii - o constituie atitudinea psihică a persoanei

faţă de faptasăvîrşită şi faţă de consecinţele ce au survenit sau au putut să survină

ca rezultat al comiteriii nfracţiunii.

Spre deosebire de latura obiectivă, latura subiectivă se caracterizează printr-o

manifestare interioară a infracţiunii. Conţinutul acestei lăture este caracterizat de

următoarele semne: vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul şi

scopul infracţiunii.

Vinovăţia - este un semn principal al laturii subiective, şi necesar pentru

caracterizarea oricărei infracţiuni.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1), art.2641 CP RM se

caracterizează prin vinovăţie sub forma de intenţie directă.

2.4. Subiectul infracţiunii de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat.

Subiectul infracţiunii - îl constituie persoana fizică responsabilă, care la

momentul săvîrşirii infracţiunii a atins o anumită limită de vîrstă prevăzută de

legea penală.

Astfel, pentru a fi pasibilă de răspundere penală, persoana fizică trebuie să

posede două semne obligatorii: responsabilitatea şi vîrsta, de la care pentru

săvîrşirea faptei poate surveni răspunderea penală. În cazul unor infracţiuni,

legiuitorul pe lîngă semnele enumerate mai sus include şi careva caracteristici

suplimentare ale subiectului, care se referă la: cetăţenie, sex, funcţia ocupată,

atitudinefaţă de serviciul militar, etc.

În cazul dat subiectul infracţiunii se caracterizează prin calitatea sa specială.

De asemenea subiectul infracţiunii poate fi şi persoana juridică care desfăşoară

activitate de întreprinzător, care întruneşte o serie de condiţii prevăzute de legea

penală. Pe lîngă gruparea semnelor componenţei de infracţiune în patru elemente,

teoria dreptului penal prevede şi o altă clasificare bazată pe gradul obligativităţii

semnelor juridice. Conform acestui criteriu semnele componenţei de infracţiune se

divizează în: obligatorii (principale) şifacultative (secundare).

29

Semnele obligatorii - sunt acelea care se referă absolut la toate componenţele

de infracţiune fără nici o excepţie. La categoria dată se referă: obiectul infracţiunii,

fapta prejudiciabilă (acţiune sau inacţiune), vinovăţia sub formă de intenţie sau

imprudenţă, responsabilitatea şi atingerea vîrstei de la care pentru săvîrşirea faptei

poate surveni răspunderea penală. Semnele enumerate mai sus, în mod obligatoriu

sunt prezente în componenţa oricărei infracţiuni, iar în cazul lipsei cel puţin a uneia

dintre ele este exclusă existenţa componenţei de infracţiune.

Semnele facultative - sunt considerate acele semne juridice pe care

legiuitorul le aplică încazul creării unor componenţe de infracţiuni separate, ca

completare la semnele principale. Cu ajutorul acestor semne infracţiunea este

caracterizată prin anumite trăsături suplimentare, în care se exprimă exact

specificul infracţiunii date. La această grupare se referă astfel de semne cum ar fi:

consecinţele infracţionale, legătura de cauzalitate dintre faptă şi consecinţe, locul,

timpul, împrejurările, metoda şi mijloacele săvîrşirii infracţiunii, motivul şi scopul

infracţiunii, semnele speciale ale subiectului infracţiunii. În dependenţă de faptul,

cît de mare este atenţia acordată decătre legiuitor unui sau altui semn facultativ al

componenţei de infracţiune, acesta din urmă poateavea o semnificaţie triplă, şi

anume: deseori un anumit semn facultativ poate fi introdus încomponenţa de

infracţiune de bază, şi devine prin urmare, un semn obligatoriu pentrucomponenţa

dată.

Subiectul infracţiunii prevăzute de alin. (1) al art. 2641 CP RM, este persoana

fizică, responsabilă,care la momentul săvîrşirii infracţiunii, a atins vîrsta de 16 ani

ce conduce mijlocul de transport, precum şi persoanele ce se află în procesul de

instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în

timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului

de conducere.

30

2.5. Analiza infracţiunilor prevăzute de alin. (2), (3) ale art. 2641 şi circumstanţa agravantă prevăzută de alin. (4).

În alin. 2 al art. 2641 CP RM, incriminează predarea cu bună ştiinţă a

conducerii mijlocului de transport către o persoană care se află în stare de ebrietate,

dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264, şi anume:

- o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

- vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţi;

- decesul unei persoane;

Pentru fapta prevăzută de acest aliniat se prevede o amendă în mărime de la




În aliniatul 3 al acestui articol se inscriminează refuzul, împotrivirea sau

eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de

la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la

recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical se pedepseşte cu

amendă în mărime de la 550 la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5

ani.

Acţiunile prevăzute la alin.(1)–(3) al art. 2641, săvîrşite de către o persoană

care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce

mijloace de transport, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 700 la 800 unităţi


de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.

Obiectul juridic secundar al infracţiunilor prevăzute de alin. (2) şi (4),art.2641

CP îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.

În cazul alin. (2) şi (4).art.2641 CP obiect material al infracţiunii îl constituie

corpul persoanei.

31

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641CP se

caracterizează prin predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport de

către o persoană în stare de ebrietate, dacă această acţiune a provocat urmările

indicate la art.264.

(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau

cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest

de la 4 la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără)

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2

ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale,

sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare

de până la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de până la 3 ani.

(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:

a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

b) decesul unei persoane,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4 ani.

(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,



(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor

persoane,



32

(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,



[Art.264 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din

12.06.03]

1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge

din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul

determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.

2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de

exploatare a mijloacelor de transport.

3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de

securitate a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, în legătură cu care fapt apar urmări sub formă de vătămări medii ale

integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari, aflate în

raport de cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.

4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau

inacţiune a conducătorului mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a

câtorva prevederi ale Regulamentului circulaţiei rutiere din 27.07.1999 cu

modificările ulterioare sau a altor acte legislative ce reglementează securitatea

circulaţiei şi exploatării transportului. De exemplu, depăşirea vitezei stabilite,

nerespectarea cerinţelor indicatorilor de circulaţie, depăşirea neregulamentară a

altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de asemenea, Legea pentru aprobarea

Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).

5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce

pot conduce la consecinţele acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de

transportare a călătorilor sau a încărcăturilor, exploatarea mijlocului de transport

defectat din punct de vedere tehnic, cum ar fi încălcarea ermetismului sistemului

de alimentare, defecţiunile semnalului sonor sau luminar, lipsa centurilor de

siguranţă etc.

33

6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de

maşini automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi

troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.

7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea

legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de

securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport, prin alte maşini

autopropulsate se înţelege transportul care circulă în mod ocazional pe drumurile

publice, fiind destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau

altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare etc.).

8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice

înţelegem orice mecanism pus în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de

lucru nu mai mic de 50 cm.c. (p.2).

9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu

importă locul unde a fost săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă,

curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alt loc în care este posibilă circulaţia

mijloacelor de transport.

10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările

incriminate, făcându-se trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea

circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. De aceea e necesar să ne

conducem de actele normative menţionate, stabilind care articol, alineat sau punct

ale acestor reguli au fost încălcate.

11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem

infracţiunile contra securităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de

transport de infracţiunile legate de încălcarea regulilor securităţii tehnice sau de

protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi sănătăţii. Dacă consecinţele

menţionate în art.264 sunt provocate în urma încălcării regulilor de încărcare,

debarcare sau a reparaţiei mijloacelor de transport, precum şi a utilizării lor la

efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice sau a altor activităţi, acţiunile

persoanelor care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în funcţie de

circumstanţele concrete, în baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei

34

muncii (art.183), regulilor securităţii tehnice (art.293, 296, 297, 298, 299, 300,

301) sau ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.

12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii

analizate o găsim la art.151. Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea

bunurilor în valoare mai mare de 500 unităţi convenţionale.

13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de

cauzalitate cu încălcările indicate.

14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.

15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie

imprudentă. De aceea pregătirea sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă

conducătorul mijlocului de transport a provocat intenţionat daune vieţii şi sănătăţii

persoanei, cele săvârşite trebuie calificate ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii

persoanei.

16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport,

care a atins vârsta de 16 ani. Nu interesează lipsa permisului de conducere sau

privarea de acest permis, precum şi faptul dacă el este proprietar sau arendator al

mijlocului de transport, l-a răpit sau este o persoană oarecare, căreia proprietarul i-

a predat conducerea unităţii de transport.

17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei

rutiere şi/sau de exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii

cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp

măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate în art.264, dar nu persoana ce

efectuează pregătirea practică.

18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul

persoanei din alin.3 art.264 şi cea de deces a două sau mai multor persoane din

alin.5 art.264 le găsim la capitolul care elucidează infracţiunile contra vieţii şi

sănătăţii persoanei.

17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la

alin.2, 4 şi 6 art.264 se înţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool,

cât şi din cauza folosirii drogurilor, substanţelor toxice şi a altor substanţe ce

35

provoacă turmentarea care are drept urmare formarea unei stări psiho-funcţionale

neobişnuite.

19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este

evidentă influenţa condiţiilor drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie

verificate şi analizate aceste condiţii. Constatând vinovăţia proprietarului sau a

administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere,

reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere

materială pentru pagubele cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii

drumurilor.

Predarea conducerii mijlocului de transport presupune exprimarea acordului

de către posesorul mijlocului de transport pentru conducerea acesteia de către o

altă persoană,care se află în stare de ebrietate alcoolică ce depăşeşte gradul maxim

admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate produsă de substanţe

narcotice, psihotrope sau de alte substanţe cu efecte similare.Acordul poate fi

exprimat atît în mod expres,cît şi tacit.

Nu este necesar ca persoana ce predă conducerea să fie în stare de ebrietate.

Pentru calificarea faptei în baza alin.(2) art.2641CP, este important să stabilim

dacă posesorul mijlocului de transport predă benevol conducerea acestuia altei

persoane,ştiind cu certitudine că ultimul se află în stare de ebrietate alcoolică ce

depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate

produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau de alte substanţe cu efecte similare.

Infracţiunea prevazută la alin.(2)art.2641CP este materială şi se consumă

odată cu survenirea urmărilor prejudiciabile sum formă de vătămare medie sau

gravă integrităţii corporale sau sănătăţii,ori sub formă de deces al victimei,care se

află în raport de cauzalitate cu acţiunile conducătorul mijlocului de transport,căruia

i-a fost predată conducerea.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzută de alin.(2)art.2641CP se

caracterizează prin imprudenţă,atît în modalitatea neglijenţei criminale,cît şi în

modalitatea încrederii exagerate în sine,şi se explică prin faptul că făptuitorul ştia

că cel căruia îi predă conducerea mijlocului de transport se află în stare de

36

ebrietate şi doreşte să-i încredinţeze conducerea mijlocului de transport,însă nu a

prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile,deşi trebuia şi putea să le

prevadă,sau prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile,însă,în mod

uşuratic,a considerat că acestea vor putea fi evitate.

Subiectul este persoana fizică,responsabilă,care la momentul săvîrşirii

infracţiunii a atins vîrsta de 16 ani şi avînd calitatea de posesor al mijlocul de

transport.

Persoanele ce se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru

obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale

examenului pentru obţinerea permisului de conducere ce predau cu bună ştiinţă

conducerea mijlocului de transport unei persoane în stare de ebrietate alcoolică ce

depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în stare de ebrietate

produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau de alte substanţe cu efecte

similare,care produce urmările prevăzute de art.264 CP,urmează să fie atrase la

răspundere în baza alin.(2),(4) sau (6) ale art.264 CP.

Alin.(3), art.2641 CP incriminează o componenţă de infracţiune formală,care

se manifestă prin una din următoarele modalităţi alternative:

- refuzul;

- împotrivirea;

- eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea

alcoolscopică,de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a

naturii ei sau de la recoltarea probelor în cadrul acestui examen medical.

Art. 438 Cod Contravenţional RM, obligă persoana în privinşa căreia există

temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă

produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe să accepte,la

cererea agentului constatator,testarea alcoolscopică,examenul medical,prelevarea

de sînge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.

Refuzul conducătorului mijlocului de transport faţă de care există temeiuri

suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de

alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe de la testarea

37


naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice şn cadrul acestui examen medical

presupune respingerea de către acesta a solicitării agentului constatator de a urma

procedura testării alcoolscopice, refuzul conducătorului de a se deplasa la instituţia

medicală pentru a fi supus examinării medicale întru stabilirea stării de ebrietate şi

naturii ei,precum şi refuzul de a i se recolta probele biologice în cadrul acestui

examen.Refuzul se consideră consumat din momentul respingerii cererii.

Împotrivirea presupune opunerea de rezistenţă fată de agentul constatator în

timpul înlărurării de la conducerea mijlocului de transport cu scopul deplasării la

instituţia medicală a persoanei fată de care există temeiuri suficiente de a

presupune că se afla în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare

de ebrietate produsă de alte substanţe.Împotrivirea se consideră consumată din

momentul începerii opunerii de rezistenţă.

Nu necesită calificarea suplimentară în baza altor articole ale CP fapta de

împotrivire faţă de agentul constatator,dacă în timpul acesteia a fost aplicată

violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătate sau a fost povocată o vătămare

uşoară integrităţii corporale sau sănătăţii.

Eschivarea conducătorului mijlocului de transport faţă de care există temeiuri

suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de

alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe de la testarea


naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical

presupune sustragerea bănuitului de la locul reţinerii de către agentul constatator,în

timpul deplasării spre instituţia medicală,nemijlocit din instituţia medicală în

timpul aşteptării examinării medicale sau chiar şi în timpul examinării

medicale.Eschivarea se consideră consumată odată cu începerea sustragerii

conducătorului de la locul reţinerii sau în timpul deplasării către instituţia

medicală,precum şi din momentul părăsirii încăperii în care urma să fie supus

examinării medicale.

38

Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie sub

forma intenţiei directe.

Subiectul este persoana fizică,responsabilă,care la momentul săvîrşirii

infracţiuniia atins vîrsta de 16 ani şi conduce mijlocul de transport,precum şi

persoanele ce se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru

obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale

examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3),săvîrşite de către o persoană care nu deţine

permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de

transport,constituie o forma agravată a infracţiunilor prevăzute la acest articol.

Prin persoană care nu deţine permis de conducere se înţelege persoana care nu

a fost învestită cu acest drept în baza Regulamentului cu privire la permisul de

cunducere,organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de

conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier. De asemenea se consideră ca

neavînd permis de conducere persoana care conduce un mijloc de transport de o

altă categorie decît cea pentru care deţine permis de conducere.

Persoana se consideră privată de dreptul de a conduce mijloace de

transport,dacă ea a deţinut permis de conducere a mijloacelor de transport, dar a

fost privată de acest drept în baza unei hotărîri definitive a agentului constatator,

stabilit în art. 400 CC RM.

Articolul 55 al. (1) Cod Penal prevde că "persoana care a săvârşit pentru

prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere

penală şi trasă la răspundere contravenţională în cazurile în care şi-a recunoscut

vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei

este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale".

Din păcate, acest articol nu poate fi aplicat persoanelor vinovate de comiterea

infracţiunii prevăzute de art. 2641 al. (1) Cod Penal, din cauza prevederilor art. 24

Cod Penal care prevede că "persoana care a săvîrşit o infracţiune în stare de

ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanţe, nu este liberată de răspundere

penală".

39

Totodată, art. 2641 Cod Penal, în al. (3) incrimă o altă infracţiune, şi anume:

"Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la

testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de

ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui

examen medical". Această infracţiune se pedepseşte cu amendă în mărime de la




Astfel, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2641 al. (1) şi art. 2641

al. (3) se deosebeşte doar prin faptul că ultima prevede o pedeapsă maximă cu 150

unităţi convenţionale mai mare.

Totodată, art. 55 Cod Penal, şi anume liberarea de răspundere penală cu

tragerea la răspundere contravenţională, este aplicabil persoanei vinovate de

săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2641 al. (3).

Art. 24 Cod Penal nu este un obstacol şi nu este aplicabil în situaţia dată,

deoarece nu este stabilită starea de ebrietate a subiectului, în urma refuzului

acestuia de a-i fi efectuată testarea în vederea stabilirii stării de ebrietate.

Astfel, dacă persoana refuză efectuarea testul de stabilire a stării de ebrietate,

aceasta este pasibiliă de a fi liberată de răspundere penală cu aplicarea răspunderii

contravenţionale, în situaţia în care sunt întrunite următoarele condiţii:

1. persoana şi-a recunoscut vina;

2. persoana a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune (în cazul în care

acesta există);

3. s-a constatat că corectarea persoanei este posibilă fără a fi supusă

răspunderii penale.

În urma celor relatate, ajungem la concluzia că, în cazul în care persoana se

află în stare avansată de ebrietate la volan şi este stopată de un ofiţer de poliţie,

care la rândul său solicită efectuarea testului de stabilire a gradului de ebrietate, cea

mai bună soluţie este de a refuza această testare. Ca urmare, poliţistul nu va avea

nici o dovadă că persoana la volan se afla în stare de ebrietate. Singura faptă pentru

40

care va putea fi învinuită persoana va fi refuzul de la testarea alcoolscopică,

prevăzută de art. 2641 al. (3) Cod Penal. Iar dacă persoana nu a fost trasă anterior la

răspundere penală, aceasta are şanse destul de mari să scape doar cu o pedeapsă

contravenţională, în dependenţă de intima convingere a judecătorului, ceea ce nu ar

fi fost posibil în cazul în care această persoană ar fi acceptat să i se efectueze testul

de stabilire a gradului de ebrietate.

Pentru persoanele nefamiliarizate cu instituţiile răspunderii penale şi a

răspunderii contravenţionale, ultima este o formă mai blândă de răspundere,

reglementată de normele legislaţiei contravenţionale. Această formă de răspundere

prevede o sancţiune mai mică faţă de cea penală. Aşadar, fără dubii, persoanei îi

este mult mai favorabil să fie trasă la răspundere contravenţională decât la

răspundere penală.

Cu ocazia individualizării pedepselor, o mare importanţă au şi circumstanţele atenuante sau agravante. Ele sunt diverse împrejurări, situaţii de care nu depinde realizarea conţinutului legal al infracţiunii în forma sa de bază. Circumstanţele — atît cele atenuante, cît şi cele agravante — se referă la faptă sau la făptuitor, influenţînd gradul de pericol social concret al faptei, agravînd sau atenuînd răspunderea iniţială a făptuitorului. Instanţa de judecată va trebui să ţină seama numai de acele împrejurări sau fapte care atrag o reducere sau sporire simţitoare a gradului de pericol concret al faptei, în ansamblul lor şi nu luate izolat.

Circumstanţele se clasifică după anumite criterii. După cum se referă la faptă sau la făptuitor, circumstanţele sunt reale sau personale. Pornind de la efectul şi cunoaşterea lor, sunt atenuante şi agravante, cunoscute şi necunoscute. Unele dintre circumstanţe sunt prevăzute de lege, altele în teoria şi practica dreptului penal, şi pot fi anterioare, concomitente sau posterioare săvîrşirii infracţiunii.

Sunt considerate circumstanţe anterioare săvîrşirii infracţiunii: antecedentele infractorului, conduita bună a acestuia pînă la săvîrşirea infracţiunii. Circumstanţele concomitente sunt: starea de provocare, desistarea, comiterea faptei în loc public, în timpul nopţii, uneori în participaţie, prin efracţie, cu ajutorul armelor, prin cruzimi, etc. Posterioare acţiunii sau inacţiunii infracţionale sunt considerate: împiedicarea producerii rezultatului, prezentarea făptuitorului de bună voie la organele judiciare, recunoaşterea vinovăţiei de la începutul urmăririi

41

penale, sustragerea de la urmărire, atitudinea faţă de victimă, repararea benevolă a prejudiciului cauzat prin acţiune sau inacţiune.[1]

În funcţie de infracţiunile cu privire la care au efectuat circumstanţele sunt: generale şi speciale. Cele generale se extind asupra tuturor infracţiunilor şi sunt prevăzute în partea generală a Codului penal. Cele speciale sunt prevăzute în partea specială a Codului penal sau în legi speciale şi se aplică numai la o infracţiune (de exemplu, numărul victimelor face ca omorul să devină deosebit de grav, timpul sau locul săvîrşirii furtului atrage agravarea acestuia, consecinţele deosebit de grave agravează fapta). Cînd aceeaşi împrejurare este prevăzută atît ca circumstanţă generală, cît şi ca circumstanţă specială, se va aplica circumstanţa specială.

Circumstanţele atenuante îmbracă şi ele mai multe aspecte. Astfel, în cadrul lor putem distinge circumstanţe legale sau obligatorii şi circumstanţe judiciare sau facultative. Potrivit art. 73 din Codul penal al României, următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:

a) depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;

b) săvîrşirea infracţiunii sub stăpînirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.

Pentru funcţionarea primei modalităţi atenuante este necesară îndeplinirea a două condiţii: una privitoare la atac şi cealaltă la reacţia făptuitorului. În legătură cu atacul, trebuie să existe o stare de legitimă apărare, respectiv de necesitate. Cînd făptuitorul nu s-a aflat în faţa unui atac de o anumită gravitate sau atacul a fost consumat fără posibilitatea revenirii lui sau apărarea s-a produs ulterior, noţiunea de depăşire cu efect scuzabil nu are aplicare. Atacul specific legitimei apărări trebuie să fie material direct, imediat, injust şi de o asemenea gravitate, încît să pună în pericol viaţa celui atacat. Ca urmare a acestuia, făptuitorul depăşeşte în mod nepermis gravitatea acelui act. Totodată disproporţia dintre atac şi apărare trebuie să nu fi fost determinată de o puternică tulburare sau emoţie, deoarece într-un asemenea caz sunt îndeplinite cerinţele legitimei apărări asimilate (starea de legitimă apărare şi exces de apărare determinate de tulburarea sau temerea în care s-a aflat făptuitorul) şi deci, se pronunţă achitarea pentru o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

42

http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/betia-starea-de-ebrietate-ca-circumstanta-atenuanta-sau-agravanta#footnote-188-1

Depăşirea limitelor legitimei apărări este o circumstanţă atenuantă cînd infractorul se află în legitimă apărare, însă apărarea sa a depăşit limitele acesteia fără să se fi aflat într-o stare de tulburare sau temere. Depăşirea acestor limite constituie o circumstanţă atenuantă legală personală. Depăşirea în mod intenţionat a limitelor stării de necesitate constituie o circumstanţă atenuantă dacă fapta a fost comisă pentru înlăturarea unui pericol şi s-au cauzat urmări vădit mai grave decît cele ce s-ar fi produs prin neînlăturarea stării de pericol.

Cît priveşte starea de provocare, ea există atunci cînd infractorul a săvîrşit fapte prevăzute de legea penală sub stăpînirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o acţiune provocatoare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. În asemenea cazuri, inculpatul în timpul luării hotărîrii şi al comiterii acţiunii trebuie să fi fost într-o stare de puternică tulburare sau emoţie determinată de atitudinea provocatoare a victimei. Atenuarea răspunderii şi a pedepsei are loc tocmai datorită faptului că factorul intelectiv şi volutiv a celui provocat, în momentul luării hotărîrii infracţionale, este influenţat de starea de puternică tulburare sau emoţie, iar pe de altă parte, luarea hotărîrii a fost determinată de conduita intenţionat provocatoare a victimei.[2]

Referitor la circumstanţele atenuante judiciare sau facultative, cu caracter exemplificativ, legiuitorul enumeră în cuprinsul art.74 Cod penal, împrejurări care mai pot fi considerate circumstanţe atenuante:

a) conduita bună a infractorului înainte de săvîrşirea infracţiunii;

b) stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;

c) atitudinea infractorului după comiterea infracţiunii rezultînd din prezentarea sa în faţa autorităţilor, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii sau arestării participanţilor.

Instanţa are libertate de a considera ca avînd acelaşi caracter atenuant orice alte împrejurări, cum ar fi: starea de beţie voluntară completă (cînd din proprie iniţiativă, făptuitorul ingerează mari cantităţi de alcool, în raport cu starea psihofizică, acesta alterîndu-i capacitatea de a-şi dirija acţiunile) sau responsabilitatea atenuantă. Codul penal enumeră numai exemplificativ

43


circumstanţele facultative şi lasă la aprecierea instanţei de judecată constatarea şi aplicarea lor.

Caracterul judiciar şi bivalent al beţiei voluntare complete rezultă din dispoziţiile art.49 alin.2 CP, potrivit cărora „starea de beţie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substanţe, nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă“. Beţia voluntară completă, este o circumstanţă judiciară, bivalentă, pentru că deşi unică, în raport de împrejurări poate avea fie caracter atenuant, fie caracter agravant.[3] Este circumstanţă judiciară pentru că stabilirea şi reţinerea ei, este lăsată la aprecierea instanţei judecătoreşti.

Condiţiile beţiei voluntare complete sunt următoarele:[4]

— făptuitorul să se fi găsit, în momentul săvîrşirii faptei, în stare de beţie provocată de alcool sau de alte substanţe;

— starea de beţie să fie voluntară, adică să constea din ingerarea voită de băuturi alcoolice sau alte substanţe;

— starea de beţie să fie completă;

— fapta să fie prevăzută de legea penală şi să constituie infracţiune; numai în acest fel beţia completă va putea constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.

Dispoziţia din alin.2 al art.49 conţine, în raport cu dispoziţiile din capitolul V privitoare la cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, o normă negativă, în sensul că ea nu prevede o astfel de cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, ci dispune excluderea stării de beţie voluntară din rîndul acestor cauze. O astfel de normă negativă era necesară în special pentru ipoteza stării de beţie voluntară completă.

Pentru starea de beţie incompletă, excluderea acesteia dintre cauzele de înlăturare a caracterului penal al faptei decurge din însăşi natura acestei beţii incomplete, care nu poate fi socotită ca o cauză de pierdere a capacităţii psihice de a înţelege şi voi, şi se impune a fortiori, faţă de dispoziţia cuprinsă în alin.1 al art.49 care nu admite înlăturarea caracterului penal al faptei, nici chiar în cazul stării de beţie accidentală, dacă aceasta nu este completă.[5]

În cazul stării de beţie voluntară, dar completă, motivul pentru care această stare a fost exclusă dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei este că

44




persoana care s-a pus voluntar în această stare a avut posibilitatea, încă de la început şi apoi în tot timpul cît starea de beţie era încă incompletă, să-şi dea seama de eventualele urmări pe care le-ar putea avea starea de inconştienţă către care lunecă în mod voit. Ne găsim, deci, în faţa unui caz special de „acţiune sau inacţiune liberă în cauza ei“.

În starea de beţie voluntară completă, subiectul poate săvîrşi fapte ilicite comisive cum ar fi insultă, ultraj sau fapte omisive prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi reveneau în timpul cît s-a aflat în stare de beţie. Dacă agentul a consumat în mod voit băuturi alcoolice ajungînd într-o stare de beţie completă nu are relevanţă faptul că starea de beţie s-a produs pe fondul unei boli psihice preexistente afectînd capacitatea de apreciere critică a faptelor şi manifestările volutive ale inculpatului; în acest caz, s-ar putea, cel mult, recunoaşte existenţa unei circumstanţe atenuante. O soluţie similară s-ar putea concepe şi în cazul beţiei voluntare care a atins o treaptă avansată, fără să fie completă.[6]

Starea de beţie voluntară, ca orice împrejurare care priveşte fapta săvîrşită sau persoana făptuitorului, va fi ţinută în seamă la cîntărirea vinovăţiei şi la individualizarea pedepsei. În raport cu natura faptei săvîrşite şi cu complexul împrejurărilor acestei fapte, starea de beţie voluntară poate fi uneori o circumstanţă atenuantă (de exemplu: o persoană neobişnuită cu băuturile alcoolice s-a îmbătat ocazional la o petrecere şi în această stare părîndu-i-se că un altul îl zeflemiseşte l-a insultat şi lovit; sau, de exemplu, persoana care a fost vătămată prin fapta săvîrşită de cel aflat în stare de beţie voluntară a contribuit ea însăşi la aducerea făptuitorului în această stare oferindu-i băutura şi insistînd să mai bea); alteori, starea de beţie voluntară poate constitui, dimpotrivă, o circumstanţă agravantă (de exemplu: făptuitorul s-a îmbătat anume pentru a săvîrşi cu mai mult curaj fapta; sau fapta a fost săvîrşită în exerciţiul profesiunii, făptuitorul aflîndu-se în stare de ebrietate). În genere, starea de beţie ocazională constituie o circumstanţă atenuantă, iar starea de beţie obişnuită a celor care au năravul de a se afla mereu în această stare constituie o circumstanţă agravantă. Starea de beţie accidentală dar necompletă constituie, de regulă, o circumstanţă atenuantă fiindcă există posibilitatea ca, fără să fi ajuns în această stare, independent de voinţa sa, făptuitorul nu ar fi săvîrşit fapta.

Dacă inculpatul, deşi ştia că fiind bolnav, îi este interzisă consumarea băuturilor alcoolice, a ingerat, totuşi, astfel de băuturi, ajungînd prin voinţa sa într-o stare de

45


beţie datorită căreia a devenit agresiv şi a săvîrşit o tentativă de omor el nu poate invoca circumstanţa atenuantă a beţiei voluntare complete. În acest caz, deşi ştia că-i este interzisă consumarea alcoolului, a încălcat interdicţia medicală, cu consecinţa pierderii controlului şi a săvîrşirii unei infracţiuni. El a avut posibilitatea, înainte şi pe parcursul consumului de alcool să-şi dea seama de consecinţele pe care le va avea pierderea controlului asupra actelor sale, îndreptîndu-se voit şi conştient spre o asemenea finalitate. Un astfel de proces are loc întotdeauna în cazul beţiei voluntare complete, răspunderea autorului fiind legitimată tocmai de existenţa unei aşa zise acţiuni sau inacţiuni libere în cauza ei. E vorba de un proces de alunecare treptată spre o stare de inconstienţă, pe care subiectul îl declanşează cunoscînd că astfel, poate săvîrşi fapte prevăzute de legea penală.[7] Deci, în speţă, s-ar putea pune eventual problema existenţei agravantei reglementate de art.49 alin.2 C.Penal; chestiunea va fi lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Într-o altă hotărîre în mod corect s-a decis ca apărarea inculpatului — condamnat pentru violarea de domiciliu şi tentativa de furt — care susţinea că, întrucît era beat, nu şi-a dat seama că pătrunde fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate, fiind încredinţată că intră în domiciliul său, nu poate pune în evidenţă existenţa unei erori de fapt în sensul art.51 C.Penal. El ar fi putut beneficia — în cazul în care s-ar fi dovedit existenţa unei stări de beţie voluntară completă — doar de circumstanţa atenuantă prevăzută de art.49 C.Penal.

Admiţînd că beţia voluntară completă se află în mod obiectiv la limita stării de iresponsabilitate, dacă totuşi ea nu duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, aceasta se datorează împrejurării că mai înainte de a fi ajuns în această stare făptuitorul şi-a putut da seama de urmărirle pe care le-ar putea avea pierderea cunoştinţei către care el se îndreaptă şi, totuşi nu a pus capăt consumului de alcool, acceptînd producerea acelor urmări.

Făcîndu-se o paralelă între un nebun şi un om beat din punctul de vedere al dreptului penal s-a făcut următoarea remarcă[8]: oricît de aspru am pedepsi pe nebuni, aceasta nu va împiedica pe oameni de a înnebuni, nici pe nebuni de a comite fapte penale, pe cînd pedeapsa infractorilor care au comis infracţiuni în timpul beţiei va fi un mijloc salutar de a îndemna pe oameni să nu se mai îmbete.

În legătură cu infracţiunile comise în stare de ebrietate, în literatura juridică s-a concluzionat că, atunci cînd omul s-a îmbătat cu voinţă sau din imprudenţă,

46



infracţiunile comise nu pot fi considerate ca susceptibile de a cădea sub incidenţa legii penale, cum ar fi căzut dacă ar fi fost comise de un om treaz. În schimb aceste infracţiuni pot fi imputate cu titlu de culpă, autorului lor, fiindcă culpa s-a produs mai înainte de a ajunge în stare de beţie în momentul cînd a început să bea sau cînd a văzut că ar fi posibil să se îmbete, decit atunci cînd încă era responsabil.

Cu toate că nu există nici un criteriu prestabilit care să orienteze instanţele în determinarea caracterului atenuant sau agravant al stării de beţie voluntară completă într-o cauză concretă supusă judecăţii, ele trebuie să precizeze motivat ce relevanţă atribuie în speţă stării de beţie voluntară completă.

Săvîrşirea infracţiunii în stare de ebrietate a fost abordată tradiţional în legislaţia şi în doctrina penală din Republica Moldova prin prisma problematicii responsabilităţii şi iresponsabilităţii de a purta răspundere penală. Lucrurile nu s-au schimbat nici în noua lege penală: art.24, care vizează răspunderea pentru infracţiunea săvîrşită în stare de ebrietate, încheie reglementările legii penale referitoare la subiectul infracţiunii, urmînd prevederile despre responsabilitatea şi iresponsabilitatea individului.

Consumul de alcool sau de substanţe narcotice cu efect puternic constituie un factor care însoţeşte des săvîrşirea de infracţiuni. Alcoolul, care, datorită accesibilităţii, are o pondere superioară faţă de celelalte substanţe menţionate în ceea ce priveşte cauzele comiterii infracţiunilor, afectează sistemul nervos central, atacînd conştiinţa şi voinţa persoanei. Codul Penal al Republicii Moldova dispune, în art.24, că „persoana care a săvîrşit o infracţiune în stare de ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanţe, nu este scutită de răspundere penală“. În acest context, un aspect important care urmează a fi clarificat în continuare este înţelesul stării de ebrietate. Se deosebesc două forme de ebrietate calitativ diferite, starea de ebrietate fiziologică şi cea patologică, prima fiind cea vizată de art.24, care nu exclude răspunderea penală.

Starea de ebrietate fiziologică nu exclude caracterul medical al iresponsabilităţii. Această stare survine treptat prin consumul conştient de băuturi alcoolice. De aceea, responsabilitatea nu se exclude atunci cînd infracţiunea este comisă de o persoană aflată în stare de ebrietate fiziologică, dat fiind faptul că consumul de astfel de substanţe este conştient şi ea îşi dă bine seama de starea care poate să survină în urma acestui fapt. În stare de ebrietate fiziologică recepţionarea realităţii obiective nu este complet denaturată; are loc o oarecare dereglare

47

temporară a proceselor psihice, care se poate manifesta prin frînarea gîndirii şi reacţiei, a controlului asupra actelor sale. Or, într-o astfel de stare nu se pierde contactul cu realitatea, iar faptele poartă, ca şi în cazul unui om treaz, un caracter motivat. În practica psihiatrică, în funcţie de cantitatea şi de caracterul băuturilor consumate, se disting 3 grade de ebrietate (simplă sau fiziologică): uşoară, medie şi gravă. Cu cît gradul este mai avansat, cu atît mai mult se reduce atenţia şi reacţia, recepţionarea realităţii obiective, se reduce activitatea intelectivă, apare o dispoziţie instabilă.[9]

În cazul ebrietăţii fiziologice, indiferent de gradul de ebrietate al persoanei, nu poate fi vorba de prezenţa criteriului medical şi, de regulă, nici a celui juridic (deoarece nu se pierde total controlul asupra conştiinţei şi stăpînirea actelor). În consecinţă, persoana care a săvîrşit o faptă în stare de ebrietate fiziologică de orice grad, cu toate că au loc anumite dereglări ale proceselor psihice ale creierului, rămîne a fi subiect al infracţiunii şi urmează a fi supusă răspunderii penale — spre deosebire de starea de ebrietate patologică. Faţă de aceste persoane pot fi aplicate şi măsuri de constrîngere cu caracter medical, în ordinea prevăzută de art.103 din Codul Penal al Republicii Moldova.

Starea de ebrietate patologică se deosebeşte de cea fiziologică nu din punct de vedere cantitativ (în funcţie de cantitatea băuturilor consumate), ci sub aspect calitativ. În psihiatrie aceasta este privită ca o tulburare psihică temporară, care poate apărea şi în cazul consumării unor cantităţi mici de alcool. Starea de ebrietate patologică apare pe neaşteptate, este însoţită de o denaturare în recepţionarea realităţii, iar faptele comise nu reprezintă o reacţie la anumite evenimente ce au loc. Din aceste considerente, în practica psihiatrică, aceste manifestări sunt privite ca psihoze de scurtă durată, iar persoanele care au săvîrşit fapte în asfel de stare sunt recunoscute iresponsabile, datorită cumulării ambelor criterii ale iresponsabilităţii (medical şi juridic).

Un aspect nou şi pozitiv faţă de legea penală anterioară este acela că art.24 se referă nu doar la situaţiile în care starea de ebrietate este produsă de alcool, ci şi la cele cînd aceasta este rezultatul consumării „de alte substanţe“, cu toate că termenul „stare de ebrietate“ nu este cel mai potrivit în acest context. Se au în vedere drogurile, al căror efect asupra conştiinţei din punct de vedere juridico-penal este de aceeaşi natură cu cel al băuturilor alcoolice. Conform Legii[10] Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narcotice,

48



psihotrope şi a precursorilor, prin drog se înţelege o „substanţă narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală sau sintetică, preparat care conţine o astfel de substanţă, altă substanţă, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope“. Substanţele narcotice (stupefiantele) sau psihotrope provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor abuziv.

Starea de ebrietate produsă de substanţe narcotice rezultă din consumarea unor atare substanţe sub formă de pastile, prafuri, injecţii, fumat etc. Ele pot fi cu destinaţie medicală (morfină) sau folosite în alte scopuri decît cele medicinale (heroina), de provenienţă naturală (cînepa) sau sintetică (LSD). În funcţie de efectul drogurilor asupra sistemului nervos central, acestea se clasifică în depresive (care încetinesc activitatea sistemului nervos central), stimulente (care accelerează activitatea sistemului nervos central) şi perturbatorii (care perturbă activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei vizuale, temporale şi spaţiale ale consumatorului).

Substanţele psihotrope sau cu efect puternic sunt alt tip de substanţe care pot provoca starea de ebrietate, care acţionează negativ asupra psihicului şi nu exclud răspunderea penală, în conformitate cu art.24 din Codul Penal al Republicii Moldova. Astfel de substanţe pot fi unele preparate medicale, care nu intră în lista drogurilor (eleniu, dimedrol, cloroform etc.), sau unele substanţe toxice, de uz casnic (benzina, acetona etc.).

Art.24 din CP al RM dispune în final că „cauzele ebrietăţii, gradul şi influenţa ei asupra săvîrşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei“. Articolul dat nu diferenţiază expres răspunderea penală în funcţie de diferitele situaţii şi cauze care au provocat starea de ebrietate, acestea din urmă avînd efect doar asupra pedepsei şi fiind rezervate discreţiei judecătorului. În această ordine de idei, art.78 include săvîrşirea infracţiunii în stare de ebrietate în lista circumstanţelor agravante, de care instanţa de judecată poate să şi nu ţină cont, ceea ce ar putea determina involuntar instanţa de judecată să reţină starea de ebrietate doar în sensul agravării răspunderii.

Este indubitabil faptul că situaţiile în care indivizii consumă alcool sau alte substanţe pentru a-şi da curaj în scopul săvîrşirii infracţiunii, fără de care, fiind cu conştiinţa trează, ei poate că nu ar fi săvîrşit-o, ar trebui apreciate în sensul agravării pedepsei. Însă atunci cînd infracţiunea a fost săvîrşită în stare de ebrietate de către un minor, la îndemnul sau sub influenţa altor persoane (mature) sau cînd

49

efectul acestor substanţe nu le era cunoscut din start, aceste situaţii, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, ar putea fi apreciate drept atenuante ori, cel puţin, să nu fie luate în considerare la stabilirea pedepsei.[11]

Beţia ca circumstanţă agravantă

În sistemul român drept penal infractorul nu este cercetat izolat de fapta săvîrşită şi invers. Trăsăturile subiective şi cele obiective care caracterizează infracţiunea se influenţează reciproc. Ceva mai mult pentru a se putea stabili cu mai multă certitudine gradul de pericol social pe care îl prezintă făptuitorul şi fapta comisă trebuie avute în vedere nu numai trăsăturile care caracterizeazî în mod obligatoriu conţinutul infracţiunii, dar şi celelalte împrejurări anterioare, concomitente şi posterioare săvîrşirii faptei. De aceea o pedeapsă nu poate fi corect individualizată fără o analiză temeinică a împrejurărilor în care a fost săvîrşită infracţiunea. Numai ţinînd seama de diversitatea acestor împrejurări se poate justifica de ce într-un caz a fost aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în altul nu a fost luată această măsură, de ce unui infractor i-a fost aplicată o pedeapsa şi nu alta.

În ceea ce priveşte circumstanţele agravante, legiuitorul a înţeles să le prevadă în mod expres, aplicarea lor de către organul judiciar fiind obligatorie. Acestea ar fi următoarele[12]:

— săvîrşirea unei fapte penale de trei sau mai multe persoane împreună;

— săvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public;

— săvîrşirea aceleiaşi infracţiuni de către un infractor major împreună cu un minor;

— săvîrşirea infracţiunii din motive josnice;

— săvîrşirea infracţiunii în stare de beţie, anume provocată în vederea comiterii faptei;

— săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de o situaţie prilejuită de o calamitate.

Pe lîngă împrejurările ce stau la baza circumstanţelor prevăzute de art.75 C.Penal, sunt şi altele cuprinse în norme speciale, în acest caz ele sunt considerate circumstanţe agravante legale speciale. În literatura juridică se apreciază de către

50



unii autori că în acest caz, în mod greşit aceste împrejurări sunt considerate ca fiind circumstanţe agravante prevăzute în norme speciale sau, respectiv, în partea specială a Codului Penal şi că, de fapt, acestea sunt elemente de agravare ale infracţiunii, caracterizînd aceeaşi infracţiune la care se referă, dar în forma agravantă prevăzută şi incriminată astfel de legiuitor.

În alte lucrări, împrejurările menţionate chiar şi atunci cînd sunt prevăzute în normele de incriminare ăşi păstrează caracterul de circumstanţe, conţinutul constitutiv al infracţiunii fiind stabilit în norma de incriminare a faptei tipice. Este propriu să vorbim de un conţinut „agravat“ sau „calificat“ al infracţiunii ca despre ceva autonom faţă de conţinutul propriu-zis al infracţiunii.

În cazul unor modalităţi normative agravante în care se pot săvîrşi anumite infracţiuni nu este vorba de un nou conţinut al infracţiunii, ci este vorba de conţinutul simplu, propriu-zis al infracţiunii tipice la care se adaugă o împrejurare care măreşte gradul de pericol social al faptei şi, implicit, determină agravarea răspunderii penale.[13]Pentru a argumenta această opinie, se invocă prevederile art.72 C.Penal. Acest text de lege enumeră, printre criteriile de individualizare şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea. Potrivit aceluiaşi text, de aceste criterii se va ţine cont atît în aplicarea pedepsei, cît şi în stabilirea ei.

În cazul circumstanţelor agravante legale speciale, legiuitorul a avut în vedere împrejurările ce privesc la stabilirea pedepsei, în vreme ce circumstanţele agravante generale sunt elemente de care ţine cont judecătorul în momentul aplicării pedepsei (sfera circumstanţelor legale speciale de agravare au în vedere locul săvîrşirii infracţiunii, timpul sau alte împrejurări care ţin de faptă sau făptuitor).

În unele situaţii, legiuitorul a constituit din aceeaşi împrejuarre agravantă atît o circumstanţă legală cu caracter general, prevăzînd-o expres şi exemplificativ prin prevederile art.75 C.Penal, cît şi o circumstanţă de agravare cu caracter special, prevăzînd-o tot expres în conţinutul circumstanţial al unor infracţiuni determinate. În asemenea situaţii, împrejurarea agravantă are o dublă semnificaţie juridică, pe de o parte ca circumstanţă de aplicabilitate generală, iar pe de alta, ca element agravant circumstanţial al conţinutului juridic al unei anumite infracţiuni.

Se consideră, de principiu, că în cazurile în care pentru infracţiunea săvîrşită este incidentă aplicarea aceleiaşi împrejurări şi în calitate de circumstanţă agravantă legală generală şi în calitate de circumstanţă legală specială (sau

51


individuală, cum mai sunt calificate), conflictul sau coincidenţa se rezolvă prin reţinerea şi aplicarea numai a celei din urmă.

S-a apreciat că, potrivit principiului legalităţii penale, coexistenţa celor două categorii de agravante, trebuie să se regăsească în planul încadrării juridice a faptei, nici o raţiune de ordin tehnic sau practic neputînd elimina obligativitatea incidenţei unei norme cu caracter penal incriminator, decît în caz de derogare expresă a specialului de la general. Cînd însă, coincidenţa nu este deplină, invederînd atît raţiuni distincte, cît şi regimuri de agravare inegală, se crede că în lipsa unei derogări exprese a specialistului de la general, se vor reţine ambele agravante, atît pe planul încadrării juridice a faptei, cît şi în cel al stabilirii în concret a răspunderii penale.

Spre deosebire de circumstanţele agravante legale prevăzute expres de art.75 alin.1 lit.a-f C.penal, care odată constatate atrag şi o aplicare obligatorie, celelalte circumstanţe de agravare care pot fi considerate ca atare de instanţa de judecată, pe baza unei libere evaluări de ansamblu a cauzei, sunt lăsate la libera apreciere a instanţei, purtînd denumirea de circumstanţe de agravare judiciare. În acest sens, dispoziţia art.75, alin.2 C.Penal conţine următoarea formulare: „Instanţa poate reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprimă faptei un caracter grav“.

Legea penală nu defineşte circumstanţa agravantă şi spre deosebire de circumstanţele agravante judiciare care cel puţin sunt exemplificate, nu nominalizează nici o astfel de circumstanţă. Acest sistem este cunoscut şi de legislaţia penală a majorităţii statelor care conţin prevederi similare. Singura condicţie care se impune a fi reţinută de către instanţă este aceea că împrejurarea pe care o reţine ca circumstanţă agravantă, să imprime faptei un caracter grav, adică un grad de pericol social ridicat.[14]

Deşi, legea nu indică explicit cu titlu de exemplu împrejurările care pot constitui circumstanţe agravante, implicit trebuie socotite ca exemple împrejurările prevăzute în art.75 C.penal. Pot fi deci, reţinute împrejurări care au asemănare cu cele din acest articol, de exemplu: împrejurarea că infractorul s-a folosit la săvîrşirea faptei de un iresponsabil, sau împrejurări asemănătoare cu unele din circumstanţele agravante (vătămarea mai multor persoane, starea de beţie a făptuitorului).

52


Deşi facultativă, constatarea circumstanţelor agravante nu este lăsată la discreţia judecătorului, în sensul că aceştia nu au posibilitatea de a ignora prezenţa şi acţiunea lor în cadrul procesului penal. Conform dispoziţiilor art.79 din Codul penal şi 350 din Codul de procedură penală, judecătorul are obligaţia să arate în cuprinsul hotărîrii, în mod concret, orice împrejurare reţinută ca circumstanţă agravantă şi să motiveze constatare lor sau nereţinerea unor împrejurări ca şi circumstanţe agravante. Odată calificate şi reţinute ca atare, aceste împrejurări obligă la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate infractorului sau infracţiunii la care se referă în funcţie de efectele prevăzute de art.73 C.Penal.

Într-o speţă, inculpatul fiind cunoscut ca scandalagiu, un element stăpînit de viciul băuturii, inspirînd celor din jur o teamă permanentă, şi-a ucis concubina cu care avea un copil minor, aplicîndu-i numeroase lovituri de cuţit chiar şi după ce aceasta s-a prăbuşit, pentru ca apoi, după intervenţia martorilor să fugă de la locul faptei, încercînd să se sustragă urmăririi penale şi cu ocazia cercetării penale a dat declaraţii contradictorii. S-a apreciat că, dată fiind periculozitatea infractorului, era incidentă în cauză prevederea dispoziţiilor art.75 alin.final C.Penal.

În art.75, lit.e C.Penal se prevede de asemenea, ca o circumstanţă agravantă generală, împrejurarea prin care săvîrşirea infracţiunii s-a produs în timpul cît făptuitorul se afla în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei. În dispoziţiile art.49, alin.2 C.penal se precizează că beţia voluntară, chiar atunci cînd este completă, nu înlătură răspunderea penală pentru fapta săvîrşită în această stare, dar poate constitui, după caz, o circumstanţă agravantă sau o circumstanţă atenuantă. Potrivit acestor dispoziţii, starea de beţie voluntară provocată în mod întîmplător se inserează printre acele împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante sau agravante. Aşadar, starea de beţie ocazională este o circumstanţă cz caracter bivalent, caracterul şi influenţa ei asupra pedepsei neputînd fi determinate decît în fiecare caz concret, în funcţie de împrejurările de fapt ale cauzei.[15]

Spre deosebire de această circumstanţă, împrejurarea prin care infracţiunea a fost săvîrşită în starea de beţie pe care infractorul şi-a procovat-o anume pentru a dobîndi mai mult curaj în vederea săvîrşirii faptei sau pentru a beneficia, eventual, de o circumstanţă atenuantă, nu mai are caracter bivalent, ci constituie în toate cazurile o circumstanţă cu caracter agravant. Starea de periculozitate deosebită a infractorului rezultă, în acest caz, pe de o parte, din săvîrşirea infracţiunii cu premeditare, dovedită prin însăşi provocare stării de beţie în scopul săvîrşirii

53


infracţiunii, iar pe de altă parte, din procedeul folosit în vederea realizării infracţiunii şi pentru a obţine, eventual, o pedeapsă mai blîndă decît cea cuvenită în realitate.

Existenţa premeditării în condiţiile în care beţia a fost completă este explicată în ştiinţa dreptului penal prin referire la aşa-numitele actiones liberae in causa, fapta infracţională fiind gîndită şi voită anterior, chiar dacă în momentul săvîrşirii ei făptuitorul se afla în stare de inconştienţă, stare care, dacă n-ar fi fost deliberat indusă, ar fi putut duce cel puţin la atenuarea pedepsei de aplicat.

Pe de altă parte, starea de beţie anume provocată poate afecta şi responsabilitatea, cu riscul ca în coroborare cu alte împrejurări starea de beţie să prezinte o stare de pericol ce poate împinge consecinţele actului infracţional peste limitele pe care şi le-a fixat infractorul iniţial. Majoritatea autorilor sunt de părere că, în realitate, beţia, în astfel de cazuri, nu este completă deoarece însuşi faptul săvîrşirii dovedeşte că infractorul în momentul cînd a declanşat procesul cauzal care a dus la producerea rezultatului ilicit nu era inconştient, adică complet beat.

Circumstanţa agravantă operează pe baza existenţei efective a intenţiei cu premeditare în săvîrşirea infracţiunii. Esenţial este să se dovedească faptul că starea de beţie a fost anume provocată în vederea săvîrşirii infracţiunii.

Beţia voluntară preordinată constituie întotdeauna o circumstanţă agravantă, caracterizată ca atare de legiuitor, pentru că relevă periculozitatea sporită a infractorului. Premeditarea asupra modului de săvîrşire a faptei, pregătirea acesteia cu minuţiozitate şi sînge rece, dovedeşte perseverenţa infracţională şi fermitatea deciziei sale antisociale.[16]

Starea de beţie poate fi provocată prin consumarea de alcool sau alte substanţe. Alcoolul, substanţele stupefiante etc., în general au efect puternic energizant, de scurtă durată, şi prin urmare, persoanele care se găsesc în această stare dovedesc multă îndrăzneală, se eliberează de complexe avînd mai multe şanse de reuşită în săvîrşirea infracţiunii. Acesta este unul dintre motivele pentru care cel ce şi-a produs această stare anume pentru a săvîrşi infracţiunea apare într-o lumină mult mai periculoasă.

Beţia voluntară completă este exclusă explicit, potrivit art.49 alin.2 C.Penal, dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece în această situaţie subiectul s-a pus în mod voit în această stare dîndu-şi seama, încă de la început şi

54


apoi în tot timpul cît starea de beţie era incompletă, de eventualele urmări negative pe care le-ar putea avea consumul de alcool. Nu are nici o relevanţă dacă agentul a consumat băuturile alcoolice cu intenţia de a se îmbăta sau nu.

Această formă a beţiei poate constitui fie o circumstanţă atenuantă cînd este întîmplătoare, fără vreo legătură preconcepută cu fapta săvîrşirii, fie o circumstanţă agravantă, cînd aceasta este preordinată (anume provocată în scopul săvîrşirii faptei prevăzute de legea penală).

În stare de beţie voluntară completă subiectul poate comite unele fapte ilicite comisive cum ar fi insulta, ultrajul sau fapte omisive prin neîndeplinirea obligaţiilor legale care i-ar fi revenit pe timpul cît s-a aflat în starea de beţie. Nu are relevanţă dacă subiectul a consumat băuturi alcoolice deşi era suferind de o boală psihică care afecta capacitatea sa de apreciere critică a faptelor; în acest caz instanţa va putea reţine cel mult existenţa unei circumstanţe atenuante.[17]

Persoana care comite o faptă prevăzută de legea penală în stare de beţie voluntară, completă, răspunde pentru infracţiunea comisă. Dacă, însă, ulterior beţia voluntară se converteşte într-o beţie accidentală completă (de exemplu, o persoană după ce consumă o cantitate de vin este solicitată de prietenii săi să consume o băutură inofensivă; convins că băutura nu este alcoolică agentul o consumă deşi în realitate era o băutură alcoolică foarte puternică) în acest caz eroarea în care s-a aflat subiectul face să opereze prevederile art.49 alin.1 C.Penal.

În situaţia în care starea de ebrietate reprezintă un element constitutiv sau circumstanţial al unei infracţiuni, prevederile art.49 alin.2 C.penal nu se mai aplică.[18] Astfel, de exemplu, în cazul infracţiunii de ucidere din culpă, starea de ebrietate constituie o circumstanţă agravantă a acesteia (art.178 alin.3 C.Penal în ipoteza cînd fapta este săvîrşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică).

Starea de ebrietate poate fi uneori şi o condiţie a elementului material al laturii obiective a unei infracţiuni. De exemplu, constituie infracţiunea prevăzută de art.275 C.Penal (părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate) „exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajaţi care asigură direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate“.

Stării de beţie voluntară i se pot suprapune unele cazuri justificative (ex.legitima apărare, starea de necesitate) sau alte cauze care înlătură caracterul penal al faptei (ex.constrîngerea fizică sau morală ori eroarea de fapt).

55



[1] Gheorghe Boboş, Gheorghe Vlădica-Raţiu. Răspunderea, responsabilitatea şi constrîngerea în domeniul dreptului, Ed.Argonaut,

Cluj-Napoca, 1996, pag.146.

[2] Matei Basarab. Drept penal. Partea generală. Tratat, ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2005, vol.II, pag. 394.

[3] Ştefan Daneş. Consideraţii în legătură cu circumstanţele agravante legale şi judiciare, în R.R.D. 11/1984, pag. 33

[4] Valentin Mirişan. Drept penal. Partea generală, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 154.

[5] Vintilă Dongoroz (coord.). Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală, Ed.Academiei, Bucureşti, 1969, vol.I, pag.

403.

[6] George Antoniu. Vinovăţia penală, Ed.Academiei, Bucureşti, 2002, pag.241.

[7] Tiberiu Duţu. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi cauzele justificative. Ed.Europolis, Constanţa, 2007, pag. 150.

[8] Traian Dima. Traficul şi consumul ilicit de stupefiante. Combaterea prin mijloace de drept penal, Ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2001,

pag. 520.

[9] Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama. Drept penal. Partea generală, Ed.Cartier Juridic, Chişinău, 2005,

pag.185-186.

[10] Legea Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor, nr.382-XIV, din 6 mai 1999,

publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.73-77/1999.

[11] Stela Botnaru, Alina Şavga, Vladimir Grosu, Mariana Grama, Op.cit., pag. 187—188.

[12] Gheorghe Boboş, Gheorghe Vlădica-Raţiu. Op.cit., pag. 148.

[13] Octavian Pop. Cauzele care atenuează şi agravează pedeapsa, Ed.Scaiul, Bucureşti, 2001, pag. 89

[14] Constantin Bulai. Drept penal român. Partea generală. Ed.Şansa, Bucureşti, 1992, vol.II, pag. 180.

[15] Vintilă Dongoroz (coord.). Op.cit., vol.I, pag. 166.

[16] Octavian Pop. Op.cit., pag.86.

[17] Mihai Apetrei, Ilie Pascu, Cleopatra Drimer. Cauze care înlătură caracterul penal al faptei, Ed.Ecologică, Bucureşti, 2001, pag.196.

[18] Traian Dima. Op.cit., pag. 521.

56

http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/betia-starea-de-ebrietate-ca-circumstanta-atenuanta-sau-agravanta#footnote-188-18-backlink


















CAPITOLUL 3

ASPECTE CRIMINOLOGICE ALE INFRACŢIUNII DECONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE EBRIETATE

ALCOOLICĂ CU GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE DE EBRIETATE PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE

3.1. Noţiunea şi parametrii statistici ai infracţiunii.

Dacă în centrul atenţiei unor asemenea ştiinţe juridice cum sunt dreptul

penal, dreptul procesual penal, criminalistica se află infracţiunea, elaborarea şi

desfăşurarea acţiunilor de reacţionare la săvârşirea anumitor acte infracţionale şi

estimarea acestora în baza criteriilor juridico – penale, atunci noţiunea de bază a

criminologiei este criminalitatea4.

Este cert faptul, că criminalitatea întotdeauna a fost şi continuă să fie cel mai

periculos fenomen din societate. Din aceste considerente, ea rămâne a fi una dintre

cele mai importante probleme atât în domeniul investigaţiilor criminologice, cât şi

a altor ştiinţe sociale5.

Noţiunea de „criminalitate” se foloseşte mai des în cazurile, când este vorba

despre o pluralitate de infracţiuni, o totalitate statistică a lor6.

Ştiinţa criminologiei studiază fenomenul infracţional sub următoarele

4 Gheorghe Glagchi. Criminologie generală. Ed. MUSEUM. Chişinău, 2001, pag.123.5 Mihai Bîrgău, Iurie Larii. Aspecte juridico – penale şi criminologice ale şantajului. Studiu monografic.

Chişinău, 2004, pag.121.6 Iurie Larii. Criminologie. Volumul I. Chişinău, 2004, pag.12.

57

aspecte: esenţa socială, geneza, legităţile existenţei, caracterul istorico – evolutiv,

pericolul social, tendinţele şi perspectivele evoluţiei criminalităţii; particularităţile

criminalităţii în diferite etape istorice şi tipuri de societăţi; raportul şi

interconexiunea între crime şi criminalitate, precum şi formele reale de manifestare

a fenomenului respectiv prin prisma indicatorilor statistici calitativi (structura,

caracterul criminalităţii) şi cantitativi (starea, nivelul, intensitatea, dinamica

criminalităţii). Analiza criminalităţii trebuie efectuată la nivel general, special şi

individual, adică al criminalităţii în ansamblu, al anumitor tipuri infracţionale

(criminalitatea minorilor, criminalitatea recidiviştilor, criminalitatea urbană şi

rurală etc.) şi a comportamentului infracţional individual, stabilind legităţile

generale ale acestuia7.

În literatura criminologică există o pluralitate de definiţii ale criminalităţii.

Însă, ne cătând la faptul că, criminalitatea este concepută în mod diferit,

majoritatea definiţiilor se bazează pe un şir de trăsături comune, cum sunt: socialul,

variabilitatea, caracterul de masă, totalitatea de fapte infracţionale etc.

Aşadar, în viziunea autorului Tudor Amza, prin criminalitate se înţelege

ansamblul de acte criminale care se produc într-un anumit teritoriu, într-o perioadă

determinată de timp8.

Autorul Narcis Giurgiu, prin criminalitate – ca obiect de studiu al

criminologiei, înţelege fenomenul social de masă care cuprinde totalitatea

infracţiunilor săvârşite în decursul întregii evoluţii umane sau în raport cu anumite

civilizaţii, epoci, intervale de timp ori spaţii geografice determinate – considerate

la scara globală9.

O definiţie generală a criminalităţii, ar putea fi cea propusă de autorul Iurie

Larii, şi anume: „criminalitatea reprezintă un fenomen social – juridic negativ cu

caracter de masă, variabil din punct de vedere istoric, care este constituit din

totalitatea infracţiunilor comise pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată

de timp, ce se caracterizează prin indicatori cantitativi (nivelul, dinamica) şi

7 Gheorghe Glagchi., pag.123.8 Tudor Amza. Criminologie. Lumina Lex. Bucureşti, 1998, pag.28.9 Narcis Giurgiu. Elemente de criminologie. „Chemarea”. Iaşi, 1992, pag.97.

58

calitativi (structura, caracterul)”10.

Reieşind din definiţiile prezentate mai sus, devine posibilă şi definirea

infracţiunii de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

Astfel, infracţiunea de conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte

substanţe, ca tip specific al criminalităţii în general, reprezintă un fenomen social

– juridic negativ cu caracter de masă, care este constituit din totalitatea acţiunilor

destincte, ce pun în pericol viaţa şi sănătatea persoanei ce are un statut special de

participant la trafic, comise de către un număr concret de persoane, pe un anumit

teritoriu, într-un interval determinat de timp, ce se caracterizează prin indicatori

cantitativi şi calitativi.

Deci, criminalitatea în general, şi infracţiunea de conducerea mijlocului de

transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate

produsă de alte substanţe în special, se caracterizează prin indici statistici

cantitativi şi calitativi.

Aceşti indicatori formează în ansamblu starea infracţionalităţii, care nu este

altceva decât caracteristica cantitativ – calitativă a fenomenului criminal pe un

anumit teritoriu, într-o perioadă determinată de timp, prin prisma nivelului,

dinamicii, structurii şi caracterului, distribuirii teritoriale, latentităţii acestuia etc.11.

Prin urmare, infracţiunile de conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte

substanţe, ca şi oricare alt tip de criminalitate, pot fi evaluate cu ajutorul indicilor

statistici.

Astfel numai pe parcursul perioadei de 10 luni ale anului 2013, în cadrul

acţiunilor de profilaxie realizate, pe teritoriul Republicii Moldova, au fost depistate

4746 cazuri de conducere a mijloacelor de transport de către conducătorii auto în

stare de ebrietate, dintre care:

10 Iu. Larii. op. cit., pag.12.11 Mihai Bîrgău, Iurie Larii. Op. cit., pag.123.

59

Cauze penale:

a) Pornită procedura penală conform art. 2641 al. 1-4 a CP RM – 3413 cauze.

b) Remise spre examinare la procuratură - 3234 materiale, dintre care:

- încetate conform art. 55 CPP a RM – 983;

- clasate – 107;

- suspendate condiţionat – 177;

- expediate în Judecată – 1460;

- în procedură la Procuratură - 507 materiale.

- în procedură în organul de Urmărire penală – 179 materiale.

Cauze contravenţionale:

a) Pornite proceduri contravenţionale conform art.231 al.5, art. 233 al 1 şi 3

CC RM – 1333.

b) expediate în instanţa de Judecată - 1007 materiale, dintre care :

276 – clasate;

183 – privaţi de dreptul de a conduce orice mijloc de transport;

31 – amendaţi;

12 – arestaţi;

505 - la examinare în instanţa de Judecată.

326 – în procedură la agenţii constatatori.

O problemă nu mai puţin importantă pentru ştiinţa criminologică o

constituie latentitatea criminalităţii.

Prin termenul „criminalitate latentă” în criminologie şi în practica organelor

de drept se subînţelege totalitatea faptelor criminale care, de fapt, sunt săvârşite,

dar nu sunt înregistrate de organele de drept, şi respectiv, nu sunt reflectate în

statistica oficială. În literatura juridică, criminalitatea latentă adesea este definită ca

totalitatea infracţiunilor nedeclarate, dar cunoscute organelor de drept12.

Criminalitatea latentă este clasificată în trei tipuri:

12 Mihail Bîrgău. Criminologie. Partea generală. Vol. I. Chişinău, 2005, pag.78.

60

naturală;

sporadică;

de frontieră.

Prin „criminalitate naturală” înţelegem totalitatea situaţiilor când

infracţiunea a fost săvârşită, însă organele de drept nu cunosc acest fapt.

„Criminalitate sporadică” o constituie faptele criminale cunoscute organelor de

drept, care, din motive diferite, nu sunt trecute în evidenţă. „Criminalitatea de

frontieră” se consideră totalitatea infracţiunilor ce au fost săvârşite, dar victima nu

a perceput acest fapt13.

3.2. Cauzele şi condiţiile comiterii infracţiunii.

Problema cauzelor şi condiţiilor fenomenului criminal este una dintre cele

mai importante în criminologie. Cercetarea acestora duce la elaborarea şi realizarea

practică a unor măsuri temeinice, care vor favoriza prevenirea şi combaterea

reuşită a fenomenului criminalităţii.

La baza apariţiei şi răspândirii conducerii mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe

se află un cumul de cauze şi condiţii care se află într-o continuă amplificare şi

dezvoltare, acestea fiind principale şi secundare, obiective şi subiective, constante

şi temporare etc.

Cauzalitatea este legătura obiectiv – existentă dintre două sau mai multe

fenomene, în care unul din ele (cauza) produce, generează altele (efecte). Deci,

cauza este fenomenul care precedă şi determină sau generează un alt fenomen,

numit efect. Legătura cauzală nu este o imaginaţie, dar este o legitate, care există

real între toate fenomenele naturale şi sociale. Fiind o categorie filosofică,

cauzalitatea are un sens universal, deoarece nu există fenomene care n-ar avea

cauzele lor. În acelaşi timp nu există fenomene care nu generează unele efecte,

consecinţe14.

13 Ibidem, pag.79.14 Iurie Larii. Op. cit., pag.26.

61

Aşadar, cauzele criminalităţii sunt nişte fenomene şi procese sociale, care

generează şi menţin existenţa criminalităţii sau provoacă creşterea ori descreşterea

ei15.

În legătură cu existenţa unei multitudini de factori care contribuie la

comiterea infracţiunilor, nu este raţional de a le analiza separat, ci reunindu-le în

grupuri. În acest context, pot fi evidenţiate următoarele şapte grupuri principale de

factori, şi anume: economici, politici, organizatorici, juridici, psihologici, medicali

şi tehnici.

Fiecare din respectivele grupuri are influenţă atât asupra criminalităţii în

întregime, cât şi asupra unor tipuri de infracţiuni separate, în special asupra

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat

sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

Astfel, factorii criminalităţii pot fi clasificaţi convenţional în următoarele trei

niveluri:

factorii criminalităţii în general (nivelul general);

factorii unor tipuri de criminalitate (nivelul de grup);

factorii infracţiunilor concrete (nivelul nemijlocit).

1) Nivelul general cuprinde următoarele grupuri de factori:

Economici – dezechilibru dintre necesităţile economice şi posibilităţile

societăţii, grupurilor sociale şi a indivizilor; criza economică profundă; polarizarea

populaţiei după nivelul veniturilor (săraci şi bogaţi); şomajul; inflaţia; erorile în

strategia şi practica înfăptuirii reformelor economice; scăderea producerii

bunurilor; neachitările salariilor; limitarea resurselor economice; creşterea

nivelului economiei tenebre.

Politici – lipsa unei armonii politice în societate; contradicţii între

verigile puterii de stat; manifestarea separatismului, extremismului; conflicte

interetnice; conflicte armate; instabilitatea politicii penale; lipsa unui control

eficient din partea societăţii asupra sistemului de măsuri de combatere a

criminalităţii; lupta pentru putere a partidelor politice sau a organizaţiilor obşteşti

15 Ibidem, pag.26.

62

care urmăresc scopuri politice, sau a grupurilor separate, liderii cărora urmăresc

scopuri egoiste; nivelul înalt de birocratism şi corupţie în organele puterii de stat

etc.16

Juridici – inacţiunea unui şir de legi şi altor acte normative; instabilitatea

şi imperfecţiunea legislaţiei îndreptate în special asupra prevenirii şi combaterii

criminalităţii; pasivitate în înaintarea propunerilor legislative; nivelul scăzut de

cultură juridică a societăţii etc.

Organizatorici – supraîncărcarea sistemului justiţiei penale; nivelul

scăzut de descoperire a infracţiunilor; deficitul interpretării oficiale a legislaţiei

penale; lipsa unui sistem centralizat de expertiză criminologică a legislaţiei;

contradicţiile de competenţă şi corelaţie a organelor responsabile de prevenire şi

combatere a criminalităţii etc.17

Psihologici – pierderea de către o parte a populaţiei a unor idealuri

elementare omeneşti în domeniul convieţuirii sociale; scăderea nivelului de

încredere a societăţii faţă de organele de drept; solidaritatea joasă a populaţiei în

prevenirea şi combaterea criminalităţii; alcoolismul, narcomania, toxicomania;

nihilismul juridic etc.

Medicali – bolile psihice; accesibilitatea dobândirii preparatelor medicale

(narcotice, psihotrope) care influenţează asupra psihicului persoanei; alcoolismul,

narcomania, toxicomania etc.

Tehnici – insuficienţa şi imperfecţiunea mijloacelor şi tehnologiilor de

destinaţie generală şi specială; eficacitatea joasă a mijloacelor tehnice folosite în

procesul urmăririi penale; aprovizionarea insuficientă a organelor de drept cu

mijloace de transport, de autoapărare, alte mijloace tehnice speciale; armament;

competitivitate tehnică a infractorilor în raport cu organele de drept; nivelul scăzut

de automatizare a evidenţelor criminale etc.18

16 Алексеев А.И. Криминология. Курс лекций. Москва, 1998, pag.68.17 Криминология. Учебное пособие. Под общей редакцией Эминова В.Е. Москва, 1997, pag.17.18 Ibidem, pag.20.

63

Deci, respectivii factori denotă despre existenţa unor lacune economice,

politice, juridice, tehnice, sistemului măsurilor de combatere a criminalităţii,

sănătăţii fizice, psihice şi morale a societăţii.

2) Nivelul de grup cuprinde acele fenomene, care exercită o influenţă

negativă asupra unui tip de infracţiuni printre care şi conducerii mijlocului de

transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate

produsă de alte substanţe, adică factori criminogeni specifici acestei infracţiuni, la

aceşti factori se pot atribui:

Lacunile în legislaţie, în ceia ce priveşte procedura de documentare a

cazurilor date.

Corumpitibilitatea din partea persoanelor cu funcţie de răspundere ce

documentează astfel de cazuri.

Consumul abuziv de băuturi alcoolice.

Insuficienţa măsurilor de profilaxie.

Interacţiunea slabă dintre organele de drept şi instituţiile medicale privind

stabilirea stării de ebrietate etc.

3) Nivelul nemijlocit reflectă concretizarea factorilor care contribuie la

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat

sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe. Acesta deci, cuprinde acele cauze

şi condiţii care contribuie la comiterea unei infracţiuni privite individual.

Investigaţiile criminologice au pus în evidenţă o gamă largă şi diversă de

factori cu valoare etiologică în apariţia manifestărilor agresive îndreptate împotriva

persoanei, factori clasificaţi în două categorii, în raport cu locul de formare a lor -

în interiorul sau în exteriorul individului.

În rândul factorilor endogeni s-au reţinut: calitatea (nivelul) formării

educaţionale şi a dezvoltării intelective, felul temperamentului, concepţia asupra

moralei, condiţia biologică (un rol însemnat în cadrul acesteia fiind jucat de

afecţiunile psihice, dobândite sau genetice). Între factorii exogeni s-au incriminat

standardul de viaţă socio-economică, mediul ambiant, gradul de civilizaţie, plăgile

64

sociale (în care alcoolismul, drogomania şi, mai de curând, extinderea metodei de

„lichidare dură a conturilor” în pegra societăţii, deţin o însemnată pondere).

Factorii endogeni şi exogeni au fost remarcaţi datorită frecvenţei şi

importantei lor capacităţi de a condiţiona ori determina comiterea unor astfel de

fapte, dar este de subliniat că, dacă fiecare în parte are aptitudinea de a constitui

sursa de declanşare a manifestărilor agresive împotriva vieţii persoanei, cel mai

adesea ei sunt decelaţi într-o nocivă asociere şi împletire.

Printre cauzele sociale şi economice se pot menţiona: slăbirea funcţiilor

familiei şi ale şcolii; creşterea influenţei negative a mediului social în care se

formează personalitatea tinerilor; infestarea zilnică a vieţii spirituale prin

mijloacele de informare în masă care propagă imoralitatea şi consumul de alcool,

cauzând un dezechilibru psihologic cu efect criminogen; dezrădăcinarea şi

alienarea unor largi categorii ale populaţiei, ca efect al industrializării şi

urbanizării; recesiunea economică, creşterea şomajului, inflaţia, cu consecinţele

grave şi imediate asupra nivelului de trai. Printre factorii favorizanţi ai

infracţiunilor de conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică

cu grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe sunt: alcoolismul,

care dobândeşte proporţii din ce în ce mai mari, slăbirea controlului social, lipsa

educaţiei, necunoaşterea legislaţie de domeniul.

3.3. Personalitatea infractorului.

Una dintre principalele componente ale obiectului de cercetare al

criminologiei este personalitatea infractorului. Criminologii studiază personalitatea

infractorului din perspectiva relevării rolului ei în etiologia actului infracţional şi

utilizării posibilităţilor de influenţare asupra acesteia pentru a nu admite repetarea

acţiunilor infracţionale.

Din punctul de vedere al criminologiei anume personalitatea infractorului

poartă în sine cauzele săvârşirii infracţiunii, este veriga principală a întregului

mecanism al comportamentului criminal, iar acele particularităţi ale ei care

65

generează un astfel de comportament trebuie să formeze, obiectul nemijlocit al

profilaxiei19.

Personalitatea criminalului interesează ştiinţa criminologiei din două

perspective. În primul rând, criminologia studiază legăturile ce există între

personalitatea criminalului şi crimă. În al doilea rând, investighează posibilităţile

de influenţare în scopul reorientării comportamentului negativ al acestuia20.

Personalitatea reprezintă în sine calitatea socială a omului. Ea nu se

dobândeşte din momentul naşterii, ci se formează în procesul relaţiilor sociale,

adică este un produs al socializării individului. În acelaşi timp, omul este un produs

al unei duble determinaţii, fiindcă natura sa este biosocială. Biologicul include în

sine legăturile genetice ale omului şi se află în raport de subordonare faţă de

relaţiile sociale. Bineînţeles că trăsăturile sociale integrează în sine şi

particularităţile de natură biologică, inclusiv psihologică, din care considerente ele

nu dispar şi nu sunt excluse din esenţa socială a omului21.

De regulă, personalitatea infractorului apare cu mult mai înainte de

săvârşirea infracţiunii.

Calităţile individuale caracterizează personalitatea din diferite puncte de

vedere: educaţia, nivelul cultural, calificarea, starea familiară etc. Toate acestea n-

ar fi prezente la individ, dacă el ar vieţui în afară societăţii, a relaţiilor sociale.

Relaţiile social-economice, cultura şi morala care predomină în societate formează

manifestările vieţii intelectuale ale personalităţii, sentimentele, caracterul,

interesele, scopurile ei22.

Deci, socialul personalităţii în general, şi cel al personalităţii infractorului în

particular, există ca o totalitate obiectivă de semne formate de-a lungul unei

anumite perioade de timp în unele condiţii concrete de natură social – economică,

culturală, politică, care condiţionează alegerea conştientă de către individul uman a

unui sau altui tip de comportament. Evidenţierea şi dezvăluirea caracterului social

al personalităţii infractorului în calitate de tip generalizat are o însemnătate

19 Gladchi Gh. Op. cit., pag.231.20 Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S. Elemente de criminologie. Chişinău, 1997, pag.28.21 Mihai Bîrgău, Iurie Larii. Op. cit., pag.132.22 Iurie Larii. Op.cit., pag.41.

66

gnoseologică deosebită, deoarece are loc o desprindere a unei forme individuale de

existenţă dintr-o diversitate de relaţii sociale.

O definiţie generală a personalităţii infractorului, după părerea noastră, ar

putea fi considerată cea dată de autorul Iu. Larii, şi anume: „personalitatea celui ce

a comis infracţiunea datorită unor trăsături psihologice ce-i sunt caracteristice, a

viziunilor antisociale şi alegerea căii social – periculoase de satisfacere a

necesităţilor sale sau nemanifestarea activităţii corespunzătoare pentru

preîntâmpinarea rezultatului infracţional”23.

Reieşind din faptul că, natura individului uman, cum deja s-a menţionat este

una biosocială, pare raţional a dezvălui corelaţia biologicului şi socialului în

personalitatea infractorului. Pentru a efectua aceasta, este necesar de a determina în

primul rând structura acesteia. Anume structura reprezintă acele elemente şi

trăsături care stau la temelia formării personalităţii, inclusiv a celei infractorului.

În această ordine de idei, unii savanţi, printre care şi Cetverikov V.S.,

evidenţiază următoarele elemente ale structurii personalităţii: biofizice, social –

demografice, psihologice, morale, social – funcţionale, juridico – penale,

criminologice24. Alţii, se limitează doar la elementele social – demografice, social

– funcţionale şi social – psihologice25.

Autorul Iu. Larii susţine părerea, precum structura biosocială a personalităţii

infractorului include în sine totalitatea elementelor:

Psihice, ce includ în sine: a) trăsături emoţionale - temperamentul,

dinamica senzaţională, excitaţia emoţională, capacitatea de a retrăi etc.; b) trăsături

intelectual – volitive – caracterul, nivelul de dezvoltare mentală, volumul de

cunoştinţe, orizontul intelectual, capacitatea de a lua decizii, scopurile, interesele şi

insistenţa în realizarea lor, aptitudinile, deficienţele psihice.

Fizice: sexul, vârsta, starea fizică a organismului şi a sănătăţii, alte

particularităţi caracteristice corpului fizic uman.

Social – demografice: locul naşterii şi cel de trai, starea familiară, nivelul

23 Iurie Larii. Op.cit., pag.42.24 Четвериков В.С. Криминология. Учеб. пособие. Москва: Инфра-М., 1996, pag.65.25 Криминология. Учебное пособие. Под редакцией Кузнецовой Н.Ф. Москва, 1996, pag.45.

67

de instruire, profesia, locul de muncă, naţionalitatea, religia etc.

Juridico – penale: însăşi săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunii, recidiva

infracţiunilor, locul şi rolul în grupul criminal, motivul şi scopul comiterii

infracţiunii, modalitatea şi caracterul infracţiunii, atragerea la răspundere şi

pedeapsă penală, forma de ispăşire a pedepsei etc.26.

În continuare, vom analiza trăsăturile principalele a personalităţii

infractorului „carcterial” şi cel „ocazional”, care cel mai bine se incadrează pentru

infracţiune de conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

a) Infractorului „carcterial”

Caracterul vizează suprastructura socio-morala a personalităţii, calitatea de

fiinţă sociala a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalităţii, întrucît

exprimă profilul psihomoral, evaluat dupa consistenţa sistabilitate. Acesta

reprezintă un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj, exprimîndu-se printr-un

ansamblu de atitudini-valori.

Infractorul caracterial prezintă unele tulburări de ansamblu ale caracterului,

unele deficienţe în capacitatea de organizare si ierarhizare a valorilor sociale. Acest

tip de infractor se caracterizează prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambiţie,

individualism, dominaţie, încredere excesiva în sine, suspiciune, instabilitate

comportamentală, inadaptare socială, desconsiderarea celorlalti, lipsa emoţiilor şi a

sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ si deseori intra in conflict

interrelaţional.

b) Infractorului „ocazional”

Infractorul ocazional comite o fapta penala datorită unor incitaţii exterioare,

a unor ocazii speciale. Se pune problema dacă la acest tip de infractor, factorii

externi sunt decisivi ( ocazia îl face pe individ infractor) sau factorii interni,

personali (ocazia descopera infractorul din individ). Majoritatea criminologilor şi a

psihologilor criminalişti susţin ca factorii externi sunt predominanţi, dar exista şi o

contribuţie a factorilor interni. Astfel, sunt situaţii,imprejurări excepţionale care

26 Iurie Larii. Op.cit., pag.46.

68

pot determina la infracţiune si pe o persoana care, în alte împrejurări nu ar comite o

asemenea faptă. O caracteristica a infractorului ocazional este faptul ca el nu

recidivează.

Infractorul ocazional se caracterizează prin: sugestibilitate, sensibilitate,

impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scăzut, luarea rapidă a

deciziilor etc.

În functie de contextul situaţional şi genul infracţiunilor, acest tip de

infractor este de mai multe feluri:

a) infractorul ocazional comun care, sub presiunea unor trebuinte imediate

şi prezenţa unor circumstanţe defavorabile, comite furturi din magazine,

încalcă ordinea publică sau, pentru obţinerea unor beneficii ilegale,

săvărşeşte activităţi frauduloase;

b) infractorul care săvărşeşte fapte penale sub presiunea unor stari emotive

puternice (manie, furie, ura, jignire etc.), pe care nu le poate stăpîni;

c) infractorul care cade sub influenţa unor condiţii personale critice şi

defavorabile (situaţie materială precară, criza financiară momentană etc.),

poate comite o infracţiune;

d) infractorul care comite un delict din imprudenţă, din neprevedere

(automobilistul care incalca regulile de circulatie).

În fine, trebuie de menţionat, că tipul dat de criminalitate are propriul sistem

de determinare criminologică baza căruia o constituie cauzele şi condiţiile sociale,

care stimulează atât criminalitatea privită în general, cât şi unele infracţiuni

concrete printre care şi omorul intenţionat. Anume factorii sociali, interacţionând

cu particularităţile biologice ale persoanei concrete, influenţează activ atât la

formarea personalităţii infractorului, cât şi la motivarea respectivei fapte

infracţionale comise de către acesta.

3.4. Măsuri generale şi speciale de prevenire a conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate

produsă de alte substanţe.

69

Prevenirea criminalităţii înseamnă protejarea oamenilor, societăţii, statului

de crime. Rădăcinile istorice ale acestui tip de practică socială se trag din

adâncurile secolelor: odată cu apariţia primelor interdicţii cu caracter juridico –

penal, au început să funcţioneze şi anumite măsuri, atât de combatere cât şi de

prevenire.

Totodată nu putem nega, că prevenirea criminalităţii este un proces

complicat, cu multe aspecte, care posedă anumite criterii ale integrităţii, fiind o

oarecare unitate în deosebiri. O importanţă mare are cercetarea complexă a acestui

proces, cu evidenţierea elementelor lui constitutive, clasificărilor, a evaluării

integrative, adică ceea ce este specific unei analize de sistem27.

Criminologia, cum este şi firesc, leagă conceptul de prevenire de obiectul

său de cercetare – studierea cauzelor criminalităţii, prevenirii etc., oferindu-i aici o

accepţiune mult mai largă, care nu se limitează numai la scopul şi funcţiile

preventive ale legii penale, ci are în vedere ansamblul factorilor care le determină

şi a condiţiilor care favorizează săvârşirea actului criminal, precum şi reacţia

socială faţă de acesta. Nu întâmplător, prevenirea constituie unul din scopurile

prioritare ale criminologiei ca ştiinţă, unul din elementele principale prin care

aceasta este definită28.

În dependenţă de caracterul determinării sociale a criminalităţii, măsurile de

influenţă preventivă se divizează în două mari categorii: generale şi speciale.

Aceasta reprezintă o divizare clasică.

Prevenirea generală este un proces multifazic complex, format din elemente

interdependente. Astfel, dezvoltarea pozitivă a societăţii, perfecţionarea instituţiilor

economice, politice, sociale etc. ar contribui activ la prevenirea generală a

criminalităţii. În acelaşi timp, scopul prevenirii criminalităţii nu este îndreptat

direct spre îmbunătăţirile economice, dar acestea influenţează un şir de manifestări

negative, ca sărăcia, şomajul, vagabondajul, cerşetoria ş.a. – adică manifestările cu

o vocaţie criminogenă binecunoscută.

27 Криминология. Под редакцией Орехова В.В. Санкт – Петербург, 1992, pag.94.28 Brezeanu O. Prevenirea criminalităţii la început de mileniu. Bucureşti, 2001, pag.17.

70

Spre deosebire de prevenirea generală, cea specială se efectuează cu un scop

bine determinat în interesele prevenirii criminalităţii, adică măsurile speciale sunt

chemate să soluţioneze problemele de: înlăturare, neutralizare, minimizare a

factorilor criminogeni; însănătoşirea microclimei sociale, îndreptăţirea

comportamentului persoanelor, care poate duce la comiterea infracţiunilor etc. Aşa

sunt spre exemplu, operaţiunile de profilaxie cum ar fi „NOPŢILE ALBE”,

efectuate de organele afacerilor interne sau supravegherea administrativă a unor

anumite categorii de persoane, eliberate din locurile de detenţie etc.

După conţinut, măsurile preventive a criminalităţii pot fi de natură

economică, politică, socială, organizatorică, cultural – educativă, de drept etc.

Asigurarea pieţei cu mărfuri de larg consum, creşterea nivelului veniturilor

populaţiei, sunt nu altceva decât măsuri economice de prevenire a criminalităţii.

Drept exemplu de măsuri politice de prevenire a criminalităţii poate servi

stabilizarea situaţiei politice în stat sau în unele regiuni ale acestuia, consolidarea

puterii şi încrederii în aceasta din partea populaţiei.

La măsurile sociale se referă spre exemplu, protecţia intereselor păturilor

vulnerabile ale populaţiei, crearea condiţiilor necesare de trai pentru refugiaţi,

emigranţi, şomeri.

În calitate de măsuri organizatorice, poate fi menţionată planificarea

activităţii sau coordonarea acţiunilor subiectelor implicaţi în activitatea de

prevenire a criminalităţii.

Măsurile cultural – educative includ implementarea în viaţa societăţii a

ideilor binelui şi adevărului, legilor moralităţii înalte, a înlăturării fenomenelor de

degradare, contracarării eficiente a aşa numitei culturi în masă – a propagării

egocentrismului, violenţei, cruzimii, desfrâului sexual etc.

Măsurile juridice de prevenire a criminalităţii, în dependenţă de conţinut, se

divizează în măsuri care: a) contribuie la neutralizarea condiţiilor ce favorizează

săvârşirea infracţiunilor concrete (cum ar fi normele diferitor ramuri legislative,

care limitează capacitatea de acţiune a alcoolicilor; care lipsesc de drepturile

părinteşti; care reglementează ordinea de procurare şi păstrare a armamentului

71

etc.); b) stimulează activitatea ce împiedică sau curmă comiterea infracţiunilor

(normele juridico – penale referitoare la refuzul de a duce până la capăt

infracţiunea, legitima apărare, reţinerea infractorului); c) reglementează procesul

prevenirii criminalităţii29.

Este necesar de menţionat, că lista măsurilor de prevenire a criminalităţii,

evidenţiate după criteriul examinat, nu poate avea un caracter exhaustiv. De rând

cu cele enumerate se poate, spre exemplu, de numit măsurile de prevenire cu

caracter demografic, ecologic, tehnic etc. Specificul măsurilor de prevenire a

criminalităţii poate fi condiţionat de particularităţile subiectelor, obiectelor cu

influenţă de prevenire şi alte criterii.

Pentru realizarea unei reuşite activităţi de prevenire a conducerii mijlocului

de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate

produsă de alte substanţe la nivelul statal, după părerea noastră, sunt necesare un

şir de premize, cele mai esenţiale fiind:

activitatea informaţional – analitică eficientă, care constă în

studierea sistematică şi generalizarea informaţiei privind toate cazurile

de conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe;

efectuarea unei prognozări ştiinţific argumentate privind starea

şi dinamica, precum şi stabilirea în baza datelor obţinute, a unor

probabile regiuni şi persoane cu înclinaţie spre comiterea acestui gen

de infracţiuni (Nordul şi Sudul; mai puţin Centru);

consolidarea eforturilor societăţii, statului şi a oricărui cetăţean

în combaterea acestui fenomen,

inevitabilitatea survenirii răspunderii penale pentru comiterea

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu

grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe.

Reieşind din aceasta, propunem următoarele măsuri îndreptate spre

prevenirea conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad

29 Iurie Larii. Op.cit., pag.109.

72

avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe, în special:

utilizarea largă a mijloacelor de informare în masă, iar prin intermediul

publicaţiilor de presă, emisiunilor TV şi radio se va efectua profilaxia prin

aducerea la cunoştinţă a pedepselor care se vor aplica faţă de persoane ce

conduc mijloace de transport în stare de ebrietate

informatizarea populaţiei despre eficienţa rezultatelor activităţii organelor

de drept în combaterea acestui fenomen, îndreptată spre întărirea încrederii

populaţiei în buna activitate a organelor respective;

declanşarea unor operaţiuni speciale în vederea depistării persoanelor ce

conduc sub influenţa alcoolului;

stimularea esenţială a persoanelor, care acordă ajutor în combaterea

conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe şi altor infracţiuni

asemănătoare;

dotarea organelor de drept cu mijloace tehnice speciale de ultima

generaţie;

petrecerea conferinţelor ştiinţifico – practice pe problemele conducerii

mijloacelor de transport în stare de ebrietate avansată şi altor infracţiuni

asemănătoare, cu scopul elaborării unor recomandări practice destinate

pentru angajaţii organelor de drept;

perfecţionarea bazei juridice îndreptate spre combaterea conducerii

mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau

stare de ebrietate produsă de alte substanţe, prin semplificarea procedurii de

documentare.

Prevenirea infracţiunii de conducerii mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau stare de ebrietate produsă de alte substanţe,

ca de altfel, şi a oricăror altor infracţiuni, este o problemă destul de complicată,

care cuprinde soluţionarea nu numai a problemelor de drept, dar şi a celor

economice, sociale, psihologice, organizatorice etc.

Autorul Vetrov N.I. menţionează: „Profilaxia infracţiunilor şi altor devieri

73

de la normele conduitei sociale, reprezintă în sine procesul de organizare, în care

este determinat un scop clar – a nu admite conflictul persoanei cu legea”30.

3.5. Eficientizarea activităţii de prevenire a cazurilor de conducere a vehiculelor în stare de ebrietate.

În conformitate cu principiile stabilite în Strategia naţională pentru siguranţă

rutieră (Hotărîrea Guvernului nr.1214 din 27 decembrie 2010), asigurarea unui

management eficient în domeniul siguranţei traficului rutier este bazată pe

efectuarea studiilor privind principalele categorii de participanţi la trafic expuse

riscului accidentelor rutiere, cît şi a comportamentului periculos al participanţilor

la trafic prin nerespectarea legislaţiei în vigoare sau prin nerespectarea drepturilor

celorlalţi participanţi la trafic, în vederea promovării acţiunilor sociale şi de

educare a conducătorilor auto, precum şi a campaniilor de impunere a legislaţiei şi

de monitorizare a abaterilor în trafic.

Analiza indicilor ce caracterizează dinamica accidentelor rutiere pe

parcursul anului curent denotă, că pe fundalul majorării anuale a fluxului de

transport se atestă o stabilizare a numărului accidentelor de circulaţie, a numărului

persoanelor decedate şi celor traumatizate în urma acestora.

Pe parcursul a 10 luni ale anului curent au fost înregistrate 2.113 accidente

rutiere (-7.1%, a.p. 2.275) soldate cu 240 persoane decedate (-29.6%, a.p.341) şi

2608 traumatizate (-11.7%, a.p.2.951).

10 luni 2012 10 luni 20130

1000

2000

3000

4000

2275 2113

341 240

2951 2608 Accidente

Decedati

Traumati

Astfel, din numărul total al accidentelor rutiere înregistrate, 703 din ele (a.p.

839) accidente au fost calificate ca accidente grave, soldate cu 240 (a.p. 341)

persoane decedate şi 830 (a.p. 1119) traumatizate.

30 Ветров Н.И. Профилактика преступлений среди молодежи. Москва, 1980, pag.19.

74

În municipiul Chişinău s-au produs 890 (-12.1%, a.p. 1012) accidente

rutiere, soldate cu 37 (+5.7%, a.p. 35) persoane decedate şi 1072 (-20.1%, a.p.

1341) traumatizate.

10 luni 2012 10 luni 20130

500

1000

15001012 890

35 37

13411072 Accidente

Decedati

Traumati

Frecvenţa accidentelor rutiere (anii 2012-2013)

Din numărul total de accidente, cea mai mare parte o constituie:

tamponarea pietonilor – 755 accidente (35,7% din numărul total de

accidente comise în perioada respectivă);

ciocnirea mijloacelor de transport – 701 (33,2%);

tamponarea obstacolelor – 302 (14,3%);

inversiunea mijloacelor de transport - 216 (10,2%);

tamponarea cicliştilor – 70 (3,3%);

tamponarea hipomobilelor – 14 (0,7%);

ciocnirea vehiculelor cu locomotive – 6 (0,3%).

75

Concomitent, cea mai mare parte din numărul de accidente s-a produs din

vina conducătorilor auto – 1861 sau 88.1% din toate accidentele înregistrate în

ţară.

Efectuînd o analiză a încălcărilor regulilor de circulaţie comise de

conducătorii auto, care aduc la săvîrşirea accidentelor rutiere, aceste încălcări se

repartizează astfel:

- viteză neadecvată vizibilităţii, condiţiilor, situaţiei rutiere – 436 accidente (23,4%

din toate accidentele comise din vina conducătorilor auto),

- de trecere a pasajelor pentru pietoni – 275 (14,8%),

- depăşirea vitezei stabilite – 287 (15,4%),

- de începere a deplasări, schimbare a direcţiei, manevrare - 260 (14,0%),

- nerespectarea priorităţii la trecerea intersecţiilor – 187 (10,1%),

- nerespectarea distanţei, intervalului lateral – 136 (7,3%),

- conducerea transportului sub influenţa alcoolului - 124 (6,7%).

755

701

302

216 70 146

tamponarea pietonilorciocnirea mijloacelor de transporttamponarea obstacolelorinversiunea mijloacelor de transporttamponarea cicliştilor

66457025819360125

76

Tinerilor conducători auto cu stagiul de conducere de până la un an le revin

5,62% (total–104 accidente) din numărul accidentelor comise din vina

conducătorilor auto, în rezultatul cărora 16 persoane au decedat şi 152 au fost

traumatizate. De către conducătorii auto cu stagiul de conducere de la 1 până la 3

ani, au fost comise 158 accidente sau 8,5% (21 persoane au decedat şi 201 au fost

traumatizate). Iar de către conducătorii cu stagiul de la 3 ani până la 5 ani au fost

comise 100 accidente sau 5,4% din totalul accidentelor rutiere (13 persoane au

decedat şi 138 au fost traumatizate).

Din vina pietonilor, care au încălcat regulile de traversare a părţii carosabile

au fost înregistrate 138 accidente rutiere soldate cu decesul a 17 şi traumatizarea

altor 126 persoane.

În raport cu anul precedent numărul accidentelor în care au suferit copii s-au

redus cu 15,7%, fiind înregistrate 402 accidente, în rezultatul cărora şi-au pierdut

viaţa 17 (-51,4%) şi au fost traumatizaţi 454 (-14,0%) copii.

Campanii de impunere a respectării legislaţiei în trafic.

Pe parcursul a 10 luni ale anului 2013 subdiviziunile Inspectoraului Naţional

de Patrulare au organizat un şir de acţiuni specializate de profilaxie a încălcărilor

Regulamentului circulaţiei rutiere - cauze frecvente ale accidentelor, cu genericul

436

275

287

260

187

136

124

viteza neadecvată

trecerea pasaje de pietoni

depăşirea vitezei stabilite

schimbarea a direcţiei, manevrare

nerespectarea priorităţii la trecerea in-tersecţiilor

nerespectarea distanţei

conducerea transportului sub influenţa alcoolului

77

cu genericul “Grija” (1-13 ianuarie, 6-12 mai, 1-30 iunie), ”Conduci acum,

vorbeşti mai tîrziu” (6-7 februarie), „Semaforul” (18-24 martie), „Autobuz” (11-16

martie, 18-21 iunie, 16-27 septembrie), „Pasaj feroviar” (18-24 martie, 15-25 mai),

„Pietonul are prioritate la trafic” (24-31 mai, 02-12 septembrie), „Stare de

ebrietate” (17-25 mai, 1-30 iunie), “Viteza” (13-30 iunie,28 iulie - 31 august),

“Motociclistul” (1 - 9 iunie, 26 iulie - 4 august), “Girofar” (27 – 28 iunie ), „Şofer

la vedere” (16 - 17 mai, 23 mai – 30 iunie), ,,Nopţi Albe” (1 iunie - 1 septembrie,

15 septembrie - 30 noiembrie), campania ,,Un copil informat - un copil protejat” (2

- 12 septembrie), ”Cascada” (26-29 septembrie), ”Transport hipomobil” (14-20

octombrie).

În cadrul campaniilor de impunere a respectării legislaţiei în trafic, în baza

Codului contravenţional au fost documentate 133.741 contravenţii din domeniul

circulaţiei rutiere, inclusiv 22.732 cazuri de depăşire a vitezei stabilite, 16.373

cazuri de neaplicare a centurii de siguranţă, 2.850 cazuri de trecere a intersecţiei la

semnalul de interzicere a semaforului şi 1.045 contravenţii comise de pietoni şi

biciclişti.

În acelaşi context, au fost sesizate 3.413 cazuri de conducere a mijloacelor

de transport de către persoane aflate în stare de ebrietate calificate ca infracţiuni şi

1.333 - documentate ca contravenţii, inclusiv 192 – în lipsa permisului de

conducere.

Prin decizia agenţilor constatatori au fost aplicate 128.712 amenzi în

valoare de 39.881.745 lei, fiind percepute 94.749 amenzi în valoare de 15.167.932

lei, ceea ce constituie circa 73,6% din numărul celor aplicate.

Pentru comiterea contravenţiilor grave au fost private de dreptul de a

conduce mijloace de transport 366 persoane. În acelaşi timp, pentru conducerea

vehiculului sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere 31 conducători

auto au fost sancţionaţi cu arest contravenţional pe un termen de 15 zile.

78

Teza Stare de Ebrietate

Documents

Transcript of Teza Stare de Ebrietate