UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI“, IAŞI

FACULTATEA DE TEXTILE – PIELĂRIE ŞI MANAGEMENT INDUSTRIAL

IAŞI

2008 - 2009

3

Produse din tricot pentru aplicaţii

medicale implantabile

4

Elemente generale. Prezentarea domeniului

1.1. Definiţii ale textilelor tehnice

Definiţia textilelor tehnice oferită de dicţionarul editat de Textile Institute:

“materiale şi produse textile realizate având în vedere proprietăţile şi performanţa lor,

în detrimentul caracteristicilor estetice şi decorative”.

O altă definiţie pentru textile tehnice: ”materiale cu proprietăţi şi caracteristici

superioare (mecanice, termice, electrice, de durabilitate, etc), care le permit să

îndeplinească funcţii tehnice”.

O a treia definiţie oferită de ADANUR pentru textile tehnice(utilizează

noţiunea de textile industriale): ”structuri proiectate în mod special pentru procese sau

activităţi din alte industrii decât industria textilă”.

1.2. Clasificarea textilelor tehnice

Conform ultimei definiţii, textilele industriale pot fi împărţite în trei grupe

principale:

materiale textile utilizate ca părţi componente ale unui produs finit, care

contribuie direct la proprietăţile şi performanţa acestui produs;

unelte textile, folosite pentru diferite procese de producţie;

produse textile, fiind în sine produsul final.

Capitolul 1

5

Clasificarea materialelor textile tehnice:

1.Agricultură 7.Armată

2.Arhitectură şi construcţii 8.Protecţie

3.Materiale compozite structurale 9.Sport şi activităţi recreative

4.Filtrare 10.Transport

5.Geotextile 11.Utilaje pentru producerea hârtiei

6.Medicină 12.Industriale

1.3. Definiţii şi clasificări ale textilelor medicale

Textilele medicale sunt produsele şi construcţiile folosite pentru aplicaţiile

medicale şi biologice. Ele sunt utilizate în principal pentru acordarea primului ajutor,

în scop clinic şi igienic.

Materialele utilizate includ: fibre, fire mono şi multifilamentare, neţesute,

tricoturi, ţesături şi materiale compozite, aplicaţiile acestora putând fi grupate în:

Materiale neimplantabile: bandaje, plasturi, feşe etc.;

Materiale implantabile: suturi, proteze vasculare, articulaţii artificiale etc.;

Aparate extracorporale: (rinichi, ficat, plămâni artificiali);

Produse igienico-sanitare: halate, echipamente pentru blocurile operatorii,

prosoape etc.

Materialele textile implantabile cunoscute sub denumirea de Biotextile au

fost definite ca fiind structuri compuse din fibre textile proiectate pentru a fi folosite în

medii specific biologice (implanturi chirurgicale, suturi), unde performanţa lor depinde

de interacţiunea cu celulele şi lichidul biologic, ţinând cont de biocompatibilitatea şi

biostabilitatea acestora.

Biomaterialele sunt materiale avansate, create a fi utilizate ca interfaţă biocom-

patibilă cu organismul uman, sub forma de dispozitive medicale, implanturi şi sisteme

de protezare.

6

1.4. Materiale folosite în domeniul medical textil

Materia primă utilizată în medicină depinde de cerinţele impuse de aplicaţie,

legate de biodegradabilitatea firelor şi de natura fibrelor (naturale sau sintetice). Fibre-

le nu trebuie să fie toxice, cancerigene sau capabile să genereze alergii. Sterilizarea lor

nu trebuie să afecteze proprietăţile şi caracteristicile mecanice şi chimice.

FIBRE Cele mai des folosite fibre naturale sunt bumbacul şi mătasea, în timp ce

între fibrele sintetice din domeniu se pot menţiona fibrele poliesterice, poliamidice,

polipropilenice. Se mai utilizează şi fibre speciale, cum ar fi fibrele de sticlă şi fibrele

de carbon.

În prezent s-a dezvoltat o nouă generaţie de fibre, din polimeri naturali, precum:

- fibrele biodegradabile de colagen, pentru suturi;

- fibrele din alge, cu proprietăţi curative pentru răni;

- fibre din chitină, obţinută din carapacea crabilor sau a creveţilor şi folosite

pentru caracteristicile curative în cazuri de tromboză (materiale neconvenţionale

din fibre din chitină sunt folosite ca straturi de protecţie în cazuri arsurilor,

stimulând creşterea pielii şi vindecarea).

Tabel nr.1 Fibre utilizate la fabricarea implanturilor chirurgicale

Natura fibrei Structura/tipul firului Natura implantului

PES Texturat Artere

PTFE(Politetrafluor -

etilena sau teflon)

Ţesut

Texturat

Ligamente

PES Filamentar, slab torsionat Tendoane

Para aramidice Filamentar, slab torsionat

PP Monofilamentar Hernii

PES Monofilamentar,

Polifilamentar Suturi non-biodegradabile

PA Monofilamentar,

Polifilamentar

Mătase Monofilamentar,

Polifilamentar

Colagen, polilactic

poliglicol

Monofilamentar

Împletitură

Suturi biodegradabile

Tricotat, ţesut Implanturi cardiovasculare

Grefe vasculare

7

PES Tricotat, ţesut Valve

PES Polifilamentar Ligamente

PTFE Polifilamentar

PE Polifilamentar

Matrice din carbon,

termofixată sau

termoplastifiată

Polifilamentar

Oase şi articulaţii

FIRE Fibrele şi filamentele sunt transformate în fire prin procedee de răsucire şi

încâlcire, care să imbunătăţească forţa, rezistenţă la abraziune şi mânuirea lor.

MATERIALE Firele sunt transformate în material prin diverse procedee ca de

exemplu: ţesere, tricotare, înfăşurare.

1.5. Domenii de utilizare

Materialele obţinute prin procedeele de mai sus sunt utilizate în diverse aplicaţii

medicale cum ar fi:

structurile ţesute – pentru materiale şi grefe vasculare, ligamente;

structuri tricotate – pentru grefe vasculare, valve;

structuri neţesute – pentru suturi;

structuri înfăşurate – firele degradabile sau non-degradabile pentru suturi.

Figura 1 – Exemple de structuri pentru materilele implantabile

8

1.6. Procedee de obţinere

Obţinerea materialelor: firele se leagă între ele prin diferite procedee mecanice:

ţesere, tricotare, înfăşurare şi interţesere (materialele textile neţesute).

Procedeul de ţesere: Acestă tehnică presupune întrepătrunderea în diverse

moduri a două seturi de fire (urzeala şi bătătura) în unghiuri drepte. Materialele ţesute

au dimensiuni foarte stabile, dar au extensibilitatea şi porozitatea mult mai scăzută

decât alte structuri. Un alt dezavantaj al ţesăturilor este tendinţa de a se destrăma la

margini când este tăiat în unghi drept sau olic pentru implanturi.

Tehnica cunoscută ca Ţeserea Leno presupune răsucirea a două fire de urzeală

în jurul unei fir de bătătură şi poate să reducă substanţial uzarea şi destrămarea.

Figura 2 – Material şi grefă vasculară realizate cu tehnica de ţesere Leno

Procedeul de tricotare: Tricotarea reprezintă transformarea firelor în ochiuri

angrenate între ele conform unei legături. Ele pot fi tricoturi în întregime din urzeală,

din bătătură sau combinate.

Comparate cu ţesăturile, tricoturile din bătătură sunt mult mai extensibile, dar au

dimensiuni instabile de aceea trebuie stabilizate prin introducerea de fire suplimentare

care să reducă extensibilitatea. Structurile tricoturile din urzeală sunt extrem de

versatile şi pot fi proiectate cu o varietate de proprietăţi mecanice apropiate de cele ale

ţesăturilor. Principalul lor avantaj faţă de ţesături este flexibilitatea lor şi abilitatea lor

9

de a nu se deşira când sunt tăiate. Un dezavantaj al tricoturilor ar fi porozitatea lor

ridicată, care spre deosebire de cea a ţesăturilor nu poate fi redusă la o valoare sigură

determinată de construcţie. Aplicaţiile care au nevoie de porozitate scăzută încorpo-

rează frecvent materiale ţesute.

Figura 2a – Ţesătură (stânga) şi tricot (centru şi dreapta) materiale folosite pentru

grefe vasculare, punând in evidenţă diferenţa de porozitate

Procedeul de înfăşurare: În cadrul procedeului sunt încrucişate unelele peste

altele, trei sau mai multe fire în diagonală. Structurile obţinute pot fi tubulare cu sau

fără miez, dar şi tip fâşie folosite pe post de ligamente.

Folosite de obicei la suturi, structurile înfăşurate pot fi proiectate în întregime

cu sau fără miez. Din cauza încrucişării firelor unele cu altele, materialele care se obţin

sunt de obicei poroase şi pot absorbi fluide în spaţiile dintre fire şi filamente. Pentru a

le reduce capilaritatea aceste materiale sunt tratate cu un strat de substanţe

biodegradabile (acidul polilactic) sau non – biodegradabile (teflon).

Procedee neconvenţionale de obţinere a neţesutelor: Materilalele textile

neţesute se obţin dintr-o pătură de fibre, care sunt împâslite mecanic cu ajutorul unor

ace speciale (interţesere), cu jet de apă sau care sunt lipite între ele printr-un proces

termic, chimic sau cu ajutorul unei adeziv. Aceste materiale se folosesc cu precădere

ca textile medicale nimplantabile (pentru îmbrăcăminte medicală, şerveţele) însă în

ultima vreme s-au descoperit neţesutele realizate direct din polimer, pentru suturi şi

artere artificiale (produse din teflon expandat ca suturi şi spumă poliuretanică vopsită

electrostatic folosită ca structură tubulară implantabilă).

Proprietăţile neţesutelor sunt determinate de polimerii sau fibrele constituente şi

de procesul de obţinere.

10

.

Funcţii specifice domeniului de utilizare

Principalele funcţii ale textilelor medicale implantabile sunt:

1. Biocompatibilitatea:

Biocompatibilitatea presupune acceptarea unui implant artificial de către

ţesuturile înconjurătoare şi de către întregul organism în ansamblu. Aceasta înseamnă

că materialul nu trebuie să producă nici o reacţie inflamatorie cu ţesutul.

Biocompatibilitatea reprezinta reacţia favorabilă care are loc între materialul

textil implantat, ţesut şi sângele din organism. Potenţialul de reacţie a unui dispozitiv

implantabil este mai mare decât a celui extern.

Exemplu:

Ligamentul artificial intră în contact direct cu ţesutul ce-l inconjoara, dar şi cu

sângele de aceea trebuie să fie biocompatibil, în schimb bandajul extern este temporar

şi intră în contact doar cu pielea.

Atunci când un material este introdus în corp, trebuie luate în considerare două

aspecte. Unul este influenţa mediul fiziologic, care poate schimba natura şi proprietă-

ţile materialului. Celălalt este efectul materialului din care este realizat implantul şi al

fiecărui produs de degradare al acestuia, asupra fluidelor şi ţesuturilor din mediul

înconjurător.

Trebuie subliniat faptul că acţiunea chimică a lichidelor fiziologice nu implică

numai câteva reacţii chimice de schimb ionic sau oxidare – reducere cu moleculele

Capitolul 2

11

constituente ale unui biomaterial dat, dar, peste toate acestea, interacţiunea unui mare

număr de substanţe, încă necunoscute, care operează la nivelul unor substanţe

complexe şi care sunt capabile să extragă în mod selectiv ioni specifici, producând în

interiorul materialului o stare de dezechilibru fizico – chimic. Materialul poate astfel

suferi diferite deteriorări chimice sau fizice.

Pe planul strict al materialelor, principalele teme de studiu fundamental ating

următoarele probleme:

- studiul reacţiilor induse la nivelul interfeţei sistemului viu - material. Aceste

studii au în vedere în acelaşi timp modificările materialului şi reacţiile

organismului;

- crearea de materiale care posedă un cuplu de proprietăţi

biofuncţionale/biocompatibilitate mai bun. Pentru fiecare utilizare, aceste

constrângeri sunt diferite şi implică, deci, studii specifice. Reproducerea

caracteristicilor funcţionale ale ţesutului de înlocuit este o încercare care nu este

stăpânită complet încă, indiferent de material.

Domeniul cardiovascular este marcat în mod esenţial de problema de

hemocompatibilitate, adică de compatibilitatea materialului cu acest ţesut viu

particular care este sângele. Hemocompatibilitatea consistă, în principiu, în problema

coagulării sângelui în prezenţa corpurilor străine şi riscurilor de tromboză legate de

această coagulare. În realitate, studiul hemocompatibilităţii este complex şi nu se

limitează la cel al coagulării. El include, în egală măsură, acela al răspunsului

sistemului imunitară (anticorpi, etc.) şi cel al reacţiei celulelor şi ţesuturilor, în mod

special al limfocitelor şi leucocitelor prezente în sânge. O problemă de evaluare a

hemocompatibilităţii materialelor este, de asemenea, de găsire a unui criteriu de

măsura obiectiv pentru această caracteristică: trombogenicitate, proprietate de activare

a complementului.

2. Biodegradabilitatea şi absorbabilitatea:

Biodegradabilitatea şi absorbabilitatea materialelor textile implantabile se referă

12

la capacitatea acestora de a se modifica din punct de vedere chimic sub acţiunea

enzimelor, de a metaboliza şi elimina înafara corpului, produsul descompunerii lor.

Exemplu:

Aplicaţia biomedicalã din polimerii absorbabili – suturile absorbabile chirur-

gicale, utilizate în special pentru închiderea inciziilor interne.

O categorie de suturi sunt cele naturale ce poartă denumirea de “catgut”,

obţinute din intestine de animale: oi, porci, măgari. Avantajul lor, spre deosebire de

suturile non – degradabile, este că pot fi folosite chiar şi în prezenţa infecţilor.

Dezavantajele lor sunt însă rezistenţa scăzută la tracţiune, a purităţii îndoielnice şi a

costului ridicat.

Pentru eliminarea acestor dezavantaje aceste suturi au fost înlocuite cu cele din

colagen, construite tot pe suport animal (tendoanele din carnea de vacă transformate

în fibrile extruse).

Există deasemenea suturi absorbabile sintetice realizate din acid glicolic

(dexon) ce au rezistenţă de rupere, la tracţiune, reactivitate foarte mică cu ţesutul

înconjurător, înnodare uşoară. Ca dezavantaje menţionăm scăderea rezistenţei de

rupere la tracţiune în 15 zile, de accea acidul glicolic trebuie copolimerizat şi astfel

rezistenţa până la 6 săptămâni.

3. Imunizarea / sterilizarea

Îmunizarea şi sterilizarea unei material textil sunt realizate cu scopul de ai

conferi acestuia stabilitatea necesară la acţiunile mediul fiziologic, care îi pot schimba

natura şi proprietăţile.

Substanţele folosite la imunizare şi sterilizare trebuie să fie deasemenea

compatibile cu mediul înconjurător intern.

4. Susţinere, consolidare

Acestă funcţie se referă la plasele abdominale, care trebuie să asigure o

rezistenţă sporită peretelui abdominal bolnav, pentru a grăbi vindecarea lui.

Deasemenea şi suturile trebuie să întărească ţesuturile pe care le îmbină, pentru că

13

marginile acestora să poată fi sudate la loc.

5. Mecanică – rezistenţa la solicitări mecanice

Matrialele textile medicale implantabile sunt supuse solicitărilor mecanice în

activităţile cotidiene şi de aceea trebuie să reziste pentru a nu pune în pericol viaţa

persoanelor care le folosesc.

Înainte de implantare materialele sunt supuse testelor de rezistenţă în

laboratoare specializate.

6. Siguranţă în funcţionare / conformitatea

Funcţia de siguranţă în funcţionare şi de conformitate pot fi verificate în urma

simulărilor şi testelor în vitro.

7. Durabilitatea

Pentru asigurarea acestei funcţii materialul textil trebuie realizat din materii

prime rezistente în timp sau sau până la vindecarea ţesutului (în cazul celor

degradabile).

14

Materiale tricotate / produse din tricot utilizate în

realizarea materialelor textile implantabile

3.1. Exemple de tricoturi şi produse din tricot folosite în

realizarea materialelor textile implantabile

Aplicaţii ale biotextilelor implantabile. Materialele textile implantabile din

tricot sunt folosite la efectuarea reparării ţesuturilor sau reinlocuirea chirurgicală

precum ligamente artificiale tricotate, proteze vasculare (figura 3a, 3b, 3c), cornee

artificială (figura 4a, 4b), valve cardiace (figura 5), bioproteza valvei aortice cu inel tri-

cotat din politetrafluoretilena cusut (figura 6a, 6b, 6c), bioproteze vasculare (figura 7),

plasă tricotată din poliester pentru susţinerea inimii (figura 8).

Exista mai multe forme şi mărimi, pentru copiile găsite în corpul uman.(figura 9)

Figura 3a Figura 3b Figura 3c

Capitolul 3

15

Figura 4a Figura 4b

Figura 5

16

Figura 6a Figura 6b

Figura 6c

Figura 7 Figura 8

17

Figura 9 – Articole textile medicale implantabile la om

18

Proteze vasculare

Protezele vasculare se realizează prin tricotarea firelor poliesterice de calitate

“Filmed”. Structura tricotului cât şi parametrii tehnologici asigură o porozitate optimă

a pereţilor arterelor, astfel încât pierderile de sânge la protezare sunt minime,

permeabilitatea la apa fiind cuprinsa între 2000 si 2500 cm3 / cm

2 / min.

Protezele vasculare sunt liniare (figura 10a), bifurcate (figura 10b), multi-

ramificate (figura 10c) şi conice (figura 10d). De asemenea, pot avea extensibilitatea

de 10-20% si cu extensibilitatea de 150-300%. Pentru rigidizarea lor sunt folosite

structuri metalice expanadate (figura11).

Figura 10a Figura 10b

Figura 10c Figura 10d

19

Figura 11

Valve biologice cardiace

Valvele biologice tip MIVA - Pop D Popa sunt realizate dintr-un suport de fixare

şi dintr-o parte biologica ce constituie valva propriu-zisa. Suportul realizat în Institutul

de Cercetări.Textile din Bucureşti, este constituit dintr-un schelet de polipropilenă,

îmbrăcat cu un tricot din fire poliesterice , caracterizat prin:

- Rezistenţa la plesnire;

- Capacitate mare de mulare;

- Capacitate redusa de deşirare;

- Compactitate.

Pe scheletul din materialul plastic tricotul se prinde cu aţa chirurgicală specială,

realizată deasemena în I.C.T

Partea biologică se recoltează de la porc mistret şi după un proces complex de

pregătire se fixează prin coasere în suport în cadrul unei secţii specializate a Institu-

tului Pasteur Bucuresti. Suporturile, respectiv valvele, se produc în nouă tipo-

dimensiuni cu diametrul de implantare de: 17, 19, 21, 23, 25, 27, 29, 31 şi 33 mm. Este

prezentată în figura 5 de la pagina 15.

20

Tricotul sub forma de plasă

Tricotul sub forma de plasă este utilizat ca material întăritor la realizarea

bioprotezelor vasculare, la întărirea muşchilor abdominali, la realizarea înlocuitorului

de meninge, la confecţionarea protezelor rinoplastice, arcade, pavilioane auriculare,

alogrefe pentru inflamaţia supurativă a mucoasei nazale) etc.

La realizarea plaselor tip Plastex s-a avut in vedere necesitatea ca acestea să

suporte un timp nelimitat solocitari ciclice de natura diferită şi să reziste la contact cu

mediul intern al organismului. Ca urmare, a fost necesară o corelare a structurii

tricotului şi solicitările fizico-mecanice.

Au fost luate în considerare ca optime din toate punctele de vedere tricoturile

realizate din fire poliesterice de calitate ”Filmed” obţinute pe maşini de tricotat din

urzeală, în structură file. Aceasta prezintă o configuraţie stabilă a ochiurilor, nu se

destramă, nu se ruleaza la margini şi se modeleaza uşor în timpul operaţiei.(figura 12).

Figura 12

Bioproteze vasculare

Bioproteza vasculară este constituită dintr-un cordon ombilical uman îmbrăcat cu

plasă de tricot textile:

Bioproteza vasculara a fost folosita în:

- Protezări arteriale;

- Protezari venoase;

21

- Realizari de şunturi arteriovenoase pentru dializa extrarenală.

Partea textilă a bioprotezei vasculare este realizata în Institutul de Cercetări

Textile dintr-un tricot file tip Plasters produs pe maşinile de tricotat din urzeală

utilizându-se fire poliesterice de calitate “Filmed”.

Tricotul se consolidează pe materialul biologic în cadrul Clinicii De Chirurgie

Cardiovasculara - Fundeni cu aţa chirurgicală specială realizată de asemnea în I.C.T.

Structura tricotului serveşte la meţinerea formei şi împiedică apariţia dilataţiilor

pe traiectul cordonului. Figura 7 ilustrază aceste bioproteze vasculare.

3.2. Proprietăţi ale materialelor tricotate/produselor din

tricot folosite în realizarea materialelor textile implantabile

Funcţiile textilelor medicale implantabile sunt îndeplinite cu ajutorul

proprităţilor materialelor tricotate sau produselor din tricot care le alcătuiesc.

Proprietăţi:

non – toxicitatea unde fibrele nu trebuie să prezinte impurităţi şi polimerul din

fibră sau procedeele de fabricaţie să fie non – toxice;

răspuns non – alergic ;

abiliatea de a fi sterlizat;

rezistenţa materialelor trebuie să fie ridicată şi în cazul în care nu este trebuie

încorporate elemente care să îmbunătăţească această proprietate;

rigiditatea la încovoiere – este de dorit o valoare scăzută, mai ales în cazul

realizării înnodării suturilor;

rezistenţa la abraziune trebuie să fie ridicată, ea scade odată cu creşterea

fineţii, cu scăderea torsiunii, cu creşterea cristalinităţii fibrei şi cu cea a

coeficientului de frecare;

rezistenţa la solicitări ciclice şi pe termen lung trebuie să fie foarte bună;

porozitatea, care determină ritmul în care ţesutul va creşte şi va încorpora

implantul (fibrele circulare sunt mai uşor încoporate de ţesuturile umane decât

22

cele mari şi cu secţiune transversală neregulată);

biocompatibiliatea depinde de aplicaţie şi presupune înlesnirea dezvoltării

ţesutului fără ca implantul să reacţioneze cu fluidele şi ţesuturile din interiorul

corpului şi biostabilitate – existenţa unei suprafeţe artificiale corespunzătoare

unde celulele corpului uman să adere şi să se dezvolte;

funcţionarea corespunzătoare - textilele medicale au nevoie să îşi îndeplinească

scopul pentru care au fost proiectate.

23

Concluzii

Materialele textile au o multitudine de utilizări surprinzătoare în domeniul

medical, de la articole de igienă şi îmbrăcăminte de unică folosinţă pentru doctori,

până la suturi biodegradabile şi bioproteze.

Industria textilelor medicale s-a diversificat aducând în faţa noi materiale şi

destinaţii inovative. Dezvoltarea tehnologiei polimerilor a produs o diversificare mai

largă a aplicaţiilor în textile medicale implantabile. Biotextilele au fost definite ca fiind

structuri compuse din fibre textile proiectate pentru a fi folosite în medii specific

biologice, unde performanţa lor depinde de interacţiunea cu celulele şi lichidul

biologic ţinând cont de biocompatibilitatea şi biostabilitatea acestora.

Materialele textile continuă să aibă un rol important în dezvoltarea produselor

medicale şi chirurgicale. Introducerea de noi materiale, îmbunătăţirea procedeelor de

producţie, a proprietăţilor fibrelor, realizarea cît mai cuprinzătoare şi mai corectă a

testărilor, au o influnţă semnificativă în evoluţia fibrelor şi materialelor pentru aplicaţii

medicale.

Textilele evoluează în produse interdisciplinare de înaltă tehnologie cu mari

şanse pe piaţă. Structurile textile din implanturi sunt evidenţiate prin structură, compo-

ziţie, comportamentul suprafeţei fibrelor şi degradabilitatea. Dezvoltarea tehnologiilor

textile vor aduce cu siguranţă un grup nou şi îmbunătăţit de textile biomedicale.

Capitolul 4

24

Teza de Doctorat “Contribuţii la dezvoltarea şi realizarea tricoturilor cu destinaţii

tehnice” – Şef Lucr.Dr. Ing. CIOBANU LUMINIŢA

Lucrarea de licenţă “Materiale textile medicale” – Student Huţu Simona promoţia

2008

Handbook of tehnical textile editată de A R Horrocks and S C Anand from The

Textile Institute – Cambridge England

Wellington Sears handbook of industrial textiles – S. Adanur, editată de S Adanur,

Auburn University, USA

http://www.mct.ro

http://www.certex.ro

http://www.devicelink.com

http://cmpicsu.upt.ro

http://www.secantmedical.com/textile-science/knitted.php

http://www.tx.ncsu.edu

http://www.biomed.metu.edu.tr

Bibliografie