Test 1

Subiectul I: Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani

1.1. Identificaţi momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM. (3 puncte)

Infractiunea prevazuta la art. 174 este una formala. Ea se considera consumata din momentul inceperii raportului sexual sau a altor acte de penetrare vaginala sau anala.

Cu referire la raportul sexual altul decit violul sau la acte de penetrare vaginala , comise cu o persoana care nu a implinit virsta de 16 ani, se are in vedere momentul introducerii depline, sau partiale a membrului viril ori altei parti a corpului sau a unui obiect in cavitatea vaginala.

In ipoteza data, infractiunea de la 174 se va considera consumata din momentul traversarii linmitelor labiilor mari, sau mici in funcite de particularitatile individuale. Pentru a considera consumata infractiunea in aceasta ipoteza, nu este necesara confirmarea deflorarii victimei sau a graviditatii acesteia.

In ceea ce priveste actele de penetrare anala comise cu o persoana care nu are 16 ani, infractiunea in cauza se va considera consumata daca au fost traversate limitele sfinkterului exterior al rectului.

1.2. Argumentaţi dacă este sau nu art.174 CP RM unica soluţie de calificare în cazul raportului sexual săvîrşit asupra persoanei care nu a împlinit vîrsta de 16 ani, cu consimţămîntul acesteia. (5 puncte)

Nu. Nu este unica solutie de calificare. Se va realiza componenta infractiunii de la 174 numai daca actul corespunzator a fost perceput adecvat de catre victima. Numai daca victima a avut discernamint.

Drept concluzie, in cazul raportului sexual cu o persoana care nu are 16 ani ori oricare act de penetrare vaginala sau anala, exprimarea consimtamintului victimei care nu are 16 ani are un caracter dublu: 1. consimtamintul univoc, presupunind discernamintul, care se poate realiza prin curiozitatea victimei, interesul material sau atractia sexuala din partea ei.

2. consimtamintul aparent presupunind lipsa discernamintului, care consta in neimpotrivirea victimei, din motiv ca ea nu intelege semnificatia lucrurilor care i se intimpla.

De aceea, o alta solutie de calificare in cazul infractiunii de la 174, este daca raportul sexual sau oricare penetrare vaginala sau anala cu un copil de virsta frageda trebuie calificat potrivit lit. b) alin 3 art. 171 sau lit. a) alin 3 art. 172. in cazul dat, exista toti indicii pentru a considera ca faptuitorul a profitata de imposibilitatea victimei de asi exprima vointa.

1.3. Demonstraţi dacă a fost sau nu conformă scopului legii penale eliminarea din art.174 CP RM a cuvintelor „precum şi alte acţiuni cu caracter sexual” (eliminare operată prin Legea nr.211 din 29.05.2003). (7 puncte)

Nu. Nu a fost conforma. Consideram ca nu este conforma scopului legii pen eliminarea din art 174 a cuvintelor: "precum

si alte aciuni cu caracter sexual", deoarece legea pen apara impotriva infr: persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, mediul inconjurator, orinduirea constitutionala, suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a RM, pacea si securitatea omenirii, precum si intreaga ordine de drept, precum si prevenirea sav de noi infr. In urma modificarii prevederilor art 174 prin eliminarea cuvintelor: "precum si alte aciuni cu caracter sexual" la momentul actual suntem in prezenta unei lacune in legea pen fiindca nu este prevazuta raspunderea pentru satisfacerea poftei sexuale in forme perverse cu o pers ce nu a atins virsta de 16 ani.

Subiectul II. Prezumţia nevinovăţiei

2.1 Descrieţi principiului prezumţiei nevinovăţiei. (3 puncte)Principiul prezumtiei nevinovătiei reprezintă o regulă de bază a PP ii unul dintre dr. Fundamentale

ale omului. Esenta acestui principiu constă în statutul acordat bănuitului, învinuitului sau inculpatului în

cadrul PP, fiind considerat o persoană de bună credintă. Din acest statut rezultând toate garantiile puse la dispozitia acestora si respectarea dr. de a nu încălca acest drept fundamental si de ai acorda garantii reale de a se apăra de o acuzatie injustă. Principiul prezumtiei nevinovătiei mai include si lipsa obligatiei vreunei persoane să\si dovedească nevinovătia sa.

Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea juridică a unui fapt pînă la proba contrarie) este una legală şi relativă. Aceste se explică prin faptul că este prevăzută expres în lege şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii) acestei prezumţii.

Prezumţia nevinovăţiei cuprinde şi lipsa obligaţiei vre-unei persoane să-şi dovedească nevinovăţia sa (art. 8 al (2) CPP R.M.). De asemenea este recunoscut şi atribuit dreptul recunoaşterii întemeiate a persoanei ca vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, doar instanţei de judecată, care nu este ţinută de vre-un interes de serviciu ca să acuze sau să achite în mod preconceput o persoană.

Legea procesual-penală stabileşte că răsturnarea prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile despre vinovăţia persoanei despre săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate legal, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Această reglementare se include în spiritul prezumţiei nevinovăţiei datorită faptului că pedepsirea oricărei persoane pentru o faptă penală se poate realiza doar în baza unor informaţii certe şi veridice despre vinovăţia ei, neadmiţîndu-se presupunerile sau probele afectate de incertitudine. Chiar în cazul aprecierii probelor orice informaţie, în baza căreia se pot trage 2 sau mai multe concluzii opuse (în sensul apărării sau acuzării) despre aceeaşi circumstanţă arată imposibilitatea punerii acesteia în baza unei sentinţe de vinovăţie.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Popovici vs Moldova. (5 puncte)

Reclamantul a susţinut că a avut loc încălcarea articolului 3 din Convenţie pe motivul condiţiilor inumane şi degradante de detenţie; o încălcare a articolului 5 pe motivul arestării preventive nemotivate; o încălcare a articolului 13 pe motivul lipsei unor căi de recurs efective referitor la condiţiile inumane şi degradante de detenţie; o încălcare a articolului 6 pe motivul neechităţii proceselor penale; şi o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie

Reclamantul, dl Petru Popovici, cunoscut drept Micu (“reclamantul”), este cetăţean al Moldovei care s-a născut în 1962. În prezent, el ispăşeşte o condamnare pe viaţă în închisoarea din Rezina.

C ondiţiile de detenţie ferestrele erau acoperite cu plăci din metal iar lumina electrică era tot timpul stinsă. Celulele nu aveau sistem de ventilare. Nu existau saltele, perne, pături sau paturi. Deţinuţilor li se refuza oportunitatea unei plimbări zilnice. Nu existau mijloace de menţinere a igienei în celulă. Nu exista duş şi deţinuţii nu primeau mîncare suficientă. Din cauza imposibilităţii statului de a oferi mîncare corespunzătoare, deţinuţilor li se permitea în mod excepţional de a primi mîncare de la familiile lor.

Curtea va considera că condiţiile de detenţie au rămas neschimbate. În continuare, Curtea reiterează că în cauza Becciev ea a constatat că condiţiile de detenţie au atins pragul minim de severitate contrar articolului 3 din Convenţie (a se vedea Becciev,În prezenta cauză, Curtea nu constată nici un motiv de a se îndepărta de acea constatare şi, prin urmare, conchide că condiţiile de detenţie din timpul arestului administrativ al reclamantului au constituit un tratament inuman şi degradant şi că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenţie.

motivele invocate de instanţele naţionale pentru deţinerea lui în timpul procesului erau generale şi prestabilite şi nu puteau prin urmare fi considerate relevante şi suficiente în sensul articolului 5 § 3 din Convenţie.

instanţele naţionale cînd au dispus arestarea reclamantului şi prelungirea acestei măsuri, au invocat dreptul intern pertinent, fără a arăta motivele de ce au considerat că susţinerile precum că reclamantul s-ar putea sustrage sau să influenţeze ancheta ar fi întemeiat - Curtea a constatat încălcări ale articolului 5 § 3 din Convenţie. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că motivele pe care s-a bazat Judecătoria Buiucani şi Curtea de Apel Chişinău în hotărîrile lor de a dispune arestarea preventivă a reclamantului şi de a o prelungi nu au fost “relevante şi suficiente”.

Reclamantul a susţinut că procedurile care au condus la condamnarea sa au fost inechitabile şi arbitrare. În particular, el a susţinut că, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat în lipsa sa

Totuşi, după casarea sentinţei de achitare a reclamantului adoptată de prima instanţă, Curtea Supremă a calificat acuzaţiile penale împotriva reclamantului, condamnînd-ul aproape pe toate capetele de acuzare aplicînd-ui detenţiunea pe viaţă, fără a examina anumite probe aduse personal de el şi fără a prezenta probele în prezenţa sa într-o şedinţă publică cu scopul de a asigura procedura contradictorie. Guvernul a susţinut că reclamantul a refuzat să participe la şedinţa din faţa Curţii Supreme din 1 martie 2004. O asemenea renunţare din partea reclamantului – în măsura în care este permisă – trebuie stabilită fără ambiguitate

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.  Reclamantul a susţinut că declaraţia dlui Gurbulea, precum că el era conducătorul unei

organizaţii criminale, înainte ca acesta să fie condamnat, a constituit o încălcare a dreptului său de a fi prezumat nevinovat

  Curtea reiterează că prezumţia de nevinovăţie garantată de articolul 6 § 2 din Convenţie este unul din elementele unui proces echitabil prevăzut de articolul 6 § 1. Ea ar fi încălcată dacă o declaraţie a unei persoane oficiale referitor la o persoană acuzată de o infracţiune penală reflectă opinia că aceasta este vinovată înainte ca aceasta să fi fost dovedit în conformitate cu legislaţia. Este de ajuns, chiar şi-n lipsa unei constatări formale, că există un anumit raţionament care sugerează că oficialul îl consideră pe acuzat ca pe un vinovat. Cu privire la aceasta Curtea reiterează importanţa alegerii cuvintelor de către persoanele oficiale în declaraţiile lor înainte ca o persoană să fi fost judecată şi găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni

In consecinţă, declaraţia dlui Gurbulea a fost o declaraţie clară referitoare la vinovăţia reclamantului, care, mai întîi de toate, a încurajat publicul în a-l considera vinovat şi, în al doilea rînd, a prejudiciat aprecierea faptelor de către autoritatea judiciară competentă. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 2 din Convenţie.

Reclamantul a susţinut că potrivit dreptului intern nu exista un recurs în temeiul căruia ar fi putut solicita o încetare imediată a încălcării articolului 3 pe motivul unor condiţii inadecvate de detenţie

Curtea nu consideră posibil de a se îndepărta de constatările sale din cauza Ostrovar. În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenţie, combinat cu articolul 3 din Convenţie

2.3 Apreciaţi în ce măsură instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei se conformează cu prezumţia de nevinovăţie. (7 puncte)

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se întocmeşte în scris, cu participarea obligatorie a apărătorului, învinuitului sau inculpatului şi numai în cazul infracţiunilor uşoare, mai puţin grave şi grave

Declaraţiile învinuitului şi inculpatului au aceeaşi valoare ca şi celelalte probe din dosar. Din aceste considerente, recunoaşterea vinovăţiei, ca atare, nu are valoare probantă, având valoare probantă informaţiile pe care le depun învinuitul şi inculpatul despre fapta dată. Recunoaşterea vinovăţiei poate fi luată în consideraţie doar în ansamblu cu celelalte probe din cauză. Este necesar de nu confundat recunoaşterea vinovăţiei în cadrul declaraţiilor cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei .

În cazul cînd învinuitul, inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul mai multor acţiuni procesuale, e necesar de a constata dacă nu sunt contradicţii esenţiale în declaraţiile depuse la diferite

faze ale procesului. În cazul cînd există contradicţii esenţiale, acesta este un criteriu de a aprecia că probele care constată vinovăţia sunt insuficiente.

Referitor la conformarea acordului de recunoastere a vinovatiei cu prezumtia de nevinovatie este de mentionat faptul ca: in baza principiului prezumtiei de nevinovatiei, chiar daca o persoana isi recunoaste vina, organele abilitate sunt obligate sa o considere nevinovata, pina la proba contrarie, si pina va fi aceasta declarata ca fiind vinovata de catre instanta de judecata.

Test 2

Subiectul I: Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

1.1. Reproduceţi cinci exemple de vătămări grave periculoase pentru viaţă. (3 puncte)

-fracturi deschise ale craniului, inclusiv fara lezarea creierului si a membranelor meningiene.-leziuni penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fara lezarea maduvei spinarii-hemoragii intercraniene-luxatii si suluxatii ale vertebrelor cervicale-leziunile cutiei toracice- leziunile abdomenului-lezarea unui vas sangvin mare...

1.2. Demonstraţi dacă – în contextul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru viaţă (ipoteză prevăzută la alin.(1) art.151 CP RM) – pericolul pentru viaţă este o caracteristică a vătămării grave sau o urmare a vătămării grave (5 puncte).

Pericolul pentru viata este o caractreistica a vatamarii grave.Cind se cauzeaza vatamare grava periculoasa pentru viata atingere se aduce exclusiv relatiilor

sociale cu privire la sanatatea persoanei. Pericolul pentru viata persoanei are un caracter doar medical si nu juridic.. Punctul 27 al Regulamentului Min. Sanatatii nr. 99/2003, mentioneaza ca drept periculoase pentru viata sunt considerate vatamarile grave ale sanatatii care prezinta pericol eminent-imediat-tardiv- sau potential, astfel ca vatamarea sa determine moartea, indiferent daca acest pericol a fost inlaturat printrun tratament medical sau prin reactivitatea individuala ridicata a organismului.

Astfel: pericolul pentru viata este o caracteristica a vatamarii grave, nu o urmare a vatamarii grave. -Este suficient ca vatamarea grava sa fie periculoasa pentru viata in momentul cauzarii sale. -Daca vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii in momentul cauzarii sale nu era

periculoasa pentru viata dar a capatat o asemenea caracteristica ulterior, rezulta ca pe parcurs sau suprapus anumite circumstante suplimentare- ex. Infectarea ranii. Aceste circumstante nu pot fi imputate celui care a cauzat vatamarea.

1.3. Argumentaţi dacă a fost oportună excluderea din legea penală a circumstanţei agravante „repetat”, circumstanţă care a fost prevăzută la lit.a) alin.(3) art.151 CP RM. (7 puncte)

Da a fost oportuna. Deoarece nu era necesar utilizarea acestui termen ducea in eroare la aplicarea corecta a articolului, creea diverse divergente.

Subiectul II: Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane

2.1 Definiţi conceptul de tortură şi tratament inuman ori degradant. (3 puncte)Al. 3 al art. 10 al CPP interzice, fără nici o excepţie, supunerea persoanei la tortură, la tratamente

cu cruzime, inumane ori degradante; sau deţinerea în condiţii umilitoare şi impunerea participării la acţiuni procesuale care ar leza demnitatea umană. Constituţia R.M. consacră acest principiu în al. 24:

Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

Pe lîngă reglementarea constituţională a acestui aspect al principiului, el primeşte şi o vastă reglementare internaţională. Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la 10.XII.1948 şi principiul respectării demnităţii umane (art. 5). Acest principiu este reluat şi în art. 3 al Convenţiei Europene privind protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Roma, 4.XI.1950). Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, adoptată la Strasbourg la 26.XI,1987, devine obligatorie din 01.02.1998 şi pentru Republica Moldova. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 1966 în art. 7 iarăşi consacră acest principiu, de asemenea şi Convenţia ONU din

1984 pentru prevenirea torturii şi a altor Tratamente sau pedepse Crude, Inumane ori Degradante. În toate aceste acte juridice figurează termeni: tortură, tratament inuman, tratament degradant.Convenţia ONU pentru prevenirea torturii, în vigoare din 26 iunie 1987 în art. 1 stabileşte:

Termenul “tortură” semnifică orice act prin care se cauzează unei persoane în mod intenţionat suferinţe sau dureri grave, fie fizice sau psihice în scopul deţinerii de la ea sau de la o terţă persoană a unei anumite informaţii sau mărturii; pedepsirea ei pentru o acţiune, pe care ea sau o terţă persoană a comis-o sau este bănuită de comitere; intimidarea sau constrîngerea ei sau a unei terţe persoane ori din alte motive bazate pe orice fel de discriminare.

De aici rezultă că tortura este construită din trei elemente esenţiale: Cauzarea unor suferinţe sau durerii fizice sau psihice grave; Cauzarea intenţionată a durerii; Urmărirea unui scop anume precum ar fi obţinerea informaţiei, pedepsirea sau intimidarea.

Curtea Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului deosebeşte trei noţiuni de bază ale art. 3 al. CEDO după indicele de gravitate al tratamentului sau al pedepselor. Pentru fiecare dintre noţiuni Comisia Europeană pentru Drepturile Omului şi Curtea definesc criteriile cu prilejul a două cauze interstatale examinate de Curte. În cauza Danemarca, Franţa, Norvegia, Suedia şi Olanda c/Greciei. (Cauza Greacă 1969) au determinat gradele comportamentului interzis după cum urmează:

Tortura: tratament inuman avînd drept scop obţinerea informaţiei sau a unor mărturisiri, sau aplicarea unei pedepse.

Tratamentul sau pedeapsa umană: tratament de natură să provoace în mod deliberat grave suferinţe mintale sau fizice, care, în aceste situaţii particulare, nu se pot justifica.

Tratament degradant: tratament care umileşte în mod grav individual în faţa altora sau care îl determină să acţioneze împotriva voinţei ori a conştiinţei sale.

Codul de Procedură Penală al R.M. interzice şi deţinerea în condiţii umilitoare pentru a nu ofensa, jigni sau înjosi persoana cu scopul de a-l pune într-o situaţie de inferioritate, care să-i aducă atingere demnităţii. Prin demnitate înţelegem – conştientizarea individuală şi de către alte persoane a faptului posedării unor calităţi morale şi intelectuale de apreciere a personalităţii

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Corsacov vs Moldova. (5 puncte)

Art3 interzicerea torturii si art .13 dr la un recurs efectiv .1.Reclamantul a pretins că el a fost supus unei brutalităţi grave din partea poliţiei şi că autorităţile

au omis să desfăşoare o investigaţie adecvată a incidentului, ceea ce constituie o încălcare a articolului 3. El de asemenea se plînge de încălcarea articolului 13 al Convenţiei.

Curtea nu este convinsă de argumentele prezentate de către Guvern şi consideră că acesta a omis să prezinte o explicaţie plauzibilă despre modul cum reclamantului i-au fost cauzate leziuni corporale. Ea notează că expertiza medicală din 28 februarie 2000, întocmită de către o comisie independentă constituită din 4 medici legişti cu experienţă, numită de către procuratură, în mod clar precede faptul că leziunile corporale ale reclamantului nu puteau fi cauzate printr-o cădere a acestuia, dar prin lovituri cu un obiect contodent (vezi paragraful 33 de mai sus). Ea mai notează de asemenea că, constatările comisiei medicale nu au fost puse la îndoială în procedura naţională şi că Guvernul nu a prezentat nici o probă Curţii, care să pună la îndoială concluziile clare ale comisiei medicale. Prin urmare, Curtea consideră că acest raport are o valoare probatorie puternică în ceea ce priveşte modul în care reclamantului i-au fost cauzate leziunile corporale

Curtea conchide că Guvernul nu a reuşit să prezinte probe care să dovedească faptul că leziunile corporale au fost cauzate reclamantului într-un alt mod decît aplicarea unui tratament rău pe parcursul aflării sale în arest.

Expertiza medicală arată că reclamantul a fost bătut cu obiecte contodente în cap şi la talpa piciorului său stîng. Se pare că în rezultatul acestor bătăi reclamantul a suferit o traumă acută la cap şi o contuzie; el avea numeroase vînătăi pe faţă, în jurul urechii drepte şi pe talpa piciorului său stîng; el a avut o perforare a membranei timpanului ca rezultat al leziunilor corporale aplicate care i-au cauzat surzenie brusc instalată şi care a avut drept rezultat scăderea capacităţii de auz (ibidem). Se pare că, leziunile cauzate reclamantului s-au deteriorat pînă la invaliditate de gradul II, care în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova corespunde pierderii capacităţii de muncă în volum de 50-75%.

Totuşi, elementul decisiv pentru determinarea formei tratamentului rău este practicarea aşa zisei falaka (lovirea tălpilor) la care a fost supus reclamantul. Aceasta este o formă de tratament rău deosebit de gravă care presupune intenţia de a obţine informaţii, intimida sau aplica o pedeapsă. Curtea reaminteşte faptul că în cauza Salman v. Turcia, citată sus, § 115) ea a constatat faptul că folosirea practicii falaka, însoţită de lovituri în zona pieptului a constituit tortură.

Curtea notează că investigaţia a durat mai mult de trei ani, perioadă în care ea a fost încetată şi re-deschisă de cel puţin douăsprezece ori. Toate deciziile care au respins plîngerile au avut aceeaşi concluzie: că singura cauză a leziunilor corporale ale reclamantului a fost lovirea sa de pămînt cu capul, atunci cînd a fost aruncat de către ofiţerii de poliţie pentru a-l deposeda de cuţit. De asemenea, aceste decizii au indicat că ofiţerii de poliţie au fost în drept să utilizeze forţa, deoarece cuţitul pe care reclamantul îl avea asupra sa a prezentat o ameninţare pentru viaţa şi sănătatea lor şi că ei au acţionat în limitele legii.

Curtea notează faptul că autorităţile naţionale nu au oferit nici o explicaţie cu privire la discrepanţa dintre concluziile expertizei comisiei medicale din 28 februarie 2000, care în mod clar au indicat că leziunile corporale au putut fi cauzate doar ca rezultat al bătăilor şi versiunea circumstanţelor faptei prezentată de către ofiţerii de poliţie A. Tulbu şi V. Dubceac.

În aceste circumstanţe Curtea constată o încălcare a articolului 3 al Convenţie şi în această privinţă.

2. Reclamantul ar fi putut pretinde compensaţii pentru cauzarea prejudiciului material şi moral, numai dacă prejudiciul ar fi fost cauzat prin acţiuni ilegale, deoarece urmărirea penală, desfăşurată de autorităţile naţionale a conchis că acţiunile ofiţerilor de poliţie A. Tulbu şi V. Dubceac au fost legale, orice acţiune civilă înaintată împotriva lor ar fi fost inefectivă.

Curtea conchide că reclamantul nu a avut un remediu efectiv în conformitate cu dreptul naţional de a pretinde compensaţie ca urmare a aplicării în privinţa sa a unui tratament rău, şi prin urmare constată o încălcare a articolului 13 al Convenţiei în ceea ce priveşte plîngerea înaintată de reclamant în conformitate cu articolul 3 al Convenţiei.

Curtea decide (a) ca statul pîrît să achite reclamantului, în decurs de trei luni de la data la care

hotărîrea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei 20.000 Euro (douăzeci de mii de Euro) în calitate de prejudiciu moral şi 1.000 Euro (o mie de Euro) în calitate de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pîrît la rata aplicabilă la data executării hotărîrii, plus orice taxă care ar putea fi încasată;

(b) că după expirarea celor trei luni menţionate mai sus pînă la executarea hotărîrii va fi achitată o dobîndă la sumele de mai sus la o rată egală cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe parcursul perioadei de penalitate plus trei procente;

2.3 Evaluaţi obligaţiile pozitive şi negative a statului în contextul art. 3 CEDO. (7 puncte)Ce tine de art 3 CEDO Curtea europeană a mai precizat că se află în sarcina statelor nu doar

obligaţia negativă de a nu supune persoanele aflate sub jurisdicţia lor la rele tratamente, ci şi o serie de obligaţii pozitive de a lua măsuri concrete şi eficiente de protejare a integrităţii fizice şi corporale.

O astfel de obligaţie pozitivă este aceea de a lua toate măsurile necesare apte să împiedice supunerea unei persoane la rele tratamente, de exemplu prin adoptarea unei legislaţii penale eficiente care să incrimineze atingerile aduse integrităţii fizice sau corporale. Autorităţile statului vor fi ţinute responsabile şi atunci când nu au luat măsuri eficiente pentru a împiedica producerea unu risc de rele tratamente, risc pe care potenţialele victime l-au adus la cunoştinţa autorităţilor (prin formularea unei plângeri penale, de exemplu). Curtea europeană nu a făcut, în acest context, vreo distincţie dacă relele tratamente provin din partea agenţilor statului sau din partea unor persoane private.

Curtea europeană a afirmat, în repetate rânduri că atunci când o persoană face o susţinere credibilă că a fost supusă unor tratamente contrare articolului 3, autorităţile statului trebuie sădesfăşoare o anchetă oficială efectivă, amănunţită şi aptă să ducă la identificarea şi sancţionarea vinovaţilor. Această obligaţie pozitivă este valabilă chiar şi atunci când relele tratamente au fost produse de persoane particulare.

Test 3

Subiectul I: Contrabanda

1.1. Identificaţi momentul de consumare a infracţiunilor de contrabandă (art.248 CP RM). (3 puncte)

Infractiunea data este formala. Conf. Pct. 5 art. 1 Cod vamal, infractiunile in cauza se considera consumate:

- din momentul trecerii de facto a frontierei vamale a RM- din momentul depunerii declaratiei vamale sau al efectuarii altor operatiuni care denota intentia

de a introduce sau de a scoate bunuri.- totodata, in cazul nereturnarii pe teritoriul vamal al RM a valorilor culturale scoase din tara,

atunci cind intoarcerea lor este obligatorie, contrabanda se considera consumata din momentul expirarii termenului de intoarcere a valorilor culturale stabilit in documentele insotitoare.

Daca din cauze independente de vointa faptuitorului contrabanda nusi produce efectul, cele savirsite constituie pregatirea sau tentativa de contrabanda.

1.2. Argumentaţi care este soluţia de calificare corectă în cazul expedierii substanţelor narcotice peste frontiera vamală a Republicii Moldova, dacă făptuitorul nu urmăreşte scopul de înstrăinare:

1) alin.(2) art.217 CP RM; 2) alin.(2) art.248 CP RM; 3) alin.(2) art.217 şi alin.(2) art.248 CP RM. (5 puncte)

Solutia de calificare corecta este 2) alin.(2) art.248 CP RM; Articolul 116. Calificarea infracţiunilor în cazul  concurenţei dintre normele generale  şi cele

speciale.(1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte

prejudiciabile, iar normă specială – norma penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte.

(2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.

1.3. Demonstrați dacă este sau nu corectă următoarea recomandare din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.5 din 24.12.2010 „Privind practica judiciară în cauzele referitoare la contrabandă, eschivarea de la achitarea plăţilor vamale şi contravenţiile vamale”: „Dacă persoana, eludînd controlul vamal sau tăinuind de el, trece peste frontiera Republicii Moldova valută străină, care, în realitate, este falsă, acţiunile acestei persoane trebuie calificate doar conform art.236 CP RM – fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false”. (7 puncte)

Da. Este corecta. In cazul trecerii peste frontiera vamala a banilor falsi nu este aplicabil nici art. 248 nici alin. 10 art. 287 cod contraventional. O asemenea fapta nu atrage raspundere pentru ca banii falsi, nu pot fi echivalenti cu cei emisi de BNM. Prin bani, se inteleg doar banii autentici in sensul Legii RM cu privire la bani din 1992. banii falsi nu se specifica nici printre obiectele materiale cu calitati speciale nominalizate in alin. 2-4 art. 248.

Subiectul II: Inviolabilitatea persoanei

2.1 Definiţi conceptul de limitare a libertăţii şi indicaţi condiţiile în care limitarea libertăţii în cadrul procesului penal este considerată legală. (3 puncte)

Articolul 11. Inviolabilitatea persoanei    (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile.    (2) Nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în cazurile şi în modul stabilit de prezentul cod.    (3) Privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială se permit numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate.    (4) Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arestare nu poate depăşi 72 de ore.    (5) Persoanei reţinute sau arestate i se aduc imediat la cunoştinţă drepturile sale şi motivele reţinerii sau arestării, circumstanţele faptei, precum şi încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşirea căreia ea este bănuită sau învinuită, în limba pe care o înţelege, în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.    [Art.11 al.(5) modificat prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366; în vigoare 01.07.08]    (6) Organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească este obligată să elibereze imediat orice persoană deţinută ilegal sau dacă temeiurile reţinerii ori arestării au decăzut.    (7) Percheziţia, examinarea corporală, precum şi alte acţiuni procesuale care aduc atingere inviolabilităţii persoanei, pot fi efectuate fără consimţămîntul persoanei sau al reprezentantului ei legal numai în condiţiile prezentului cod.    (8) Orice persoană reţinută sau arestată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.    (9) În timpul desfăşurării procesului penal, nimeni nu poate fi maltratat fizic sau psihic şi sînt interzise orice acţiuni şi metode care creează pericol pentru viaţa şi sănătatea omului, chiar şi cu acordul acestuia, precum şi pentru mediul înconjurător. Persoana reţinută, arestată preventiv nu poate fi supusă violenţei, ameninţărilor sau unor metode care ar afecta capacitatea ei de a lua decizii şi de a-şi exprima opiniile.1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa,

cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;b) dacă  a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre

pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia  sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţilor competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui  alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a  unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Stepuleac vs Moldova. (5 puncte)Reclamantul a susţinut, în particular, că a fost deţinut în condiţii inumane şi degradante de detenţie

şi că a fost lipsit de asistenţă medicală, că a fost deţinut ilegal şi că instanţele judecătoreşti nu au oferit motive relevante şi suficiente pentru arestarea sa, şi că nu a avut acces la materialele pertinente ale dosarului său penal pentru a contesta efectiv arestarea în timpul procesului.Reclamantul s-a plâns că a

fost arestat fără o suspiciune rezonabilă că a comis o infracţiune. Într-o oarecare măsură, sistemul judecătoresc a fost utilizat pentru a-l intimida astfel încât să-şi cedeze afacerile unui concurent.

Singurul motiv pentru a iniţia urmărirea penală a fost plângerea lui G.N., care nu menţiona numele reclamantului.

Cu toate acestea, în ordonanţa de iniţiere a urmăririi penale el a fost menţionat din motive neexplicabile. Mai mult decât atât, Judecătoria Buiucani a exprimat îndoieli cu privire la privarea ilegală de libertate a lui G.N.

Al doilea arest a fost bazat doar pe pretinsele plângeri similare a două persoane, ambii negând în instanţă că ar fi fost victime ale vreunor acţiuni comise de reclamant. În consecinţă, circumstanţele cauzei nu ofereau nici un motiv de a crede că reclamantul a comis vreuna din cele două infracţiuni de care era învinuit.

a. Condiţiile de detenţie din izolatorul DGCCO 1  Curtea notează că reclamantului i-a fost acordată o masă pe zi la DGCCO, soţiei reclamantului i

s-a acordat dreptul de a-i trimite mâncare o dată pe săptămână. Curtea conchide că reclamantul a fost deţinut într-o celulă fără acces la lumina zilei. Guvernul nu a contestat susţinerea reclamantului precum că acestuia i s-a permis să meargă la veceu şi să folosească apa curgătoare 1 pe zi, şi nici că celula nu era încălzită şi că era nevoit să doarmă îmbrăcat şi să folosească aşternuturi proprii.

Curtea constată că descrierea a cel puţin unora din condiţiile de mai sus coincide cu cele făcute de CPT în 2001 . Curtea conchide că reclamantul a fost deţinut în condiţii incompatibile cu articolul 3 din Convenţie.

b.  Asistenţa medicală Curtea face referinţă la opinia Guvernului precum că era imposibil pentru un medic nespecialist să

fie sigur de diagnosticul de bronşită în absenţa unor rezultate urmare a unor investigaţii medicale aprofundate

Ea notează că, în pofida diagnosticului care a necesitat o confirmare, reclamantul nu a fost supus nici unei examinări, cel puţin până la sfârşitul detenţiei din DGCCO şi două săptămâni după aceea ,în DGCCO nu era personal medical iar ambulanţa era chemată în cazuri mult mai grave.

Curtea face referinţă la răspunsul oferit reclamantului privind cererea sa de a fi transferat într-un izolator cu personal medical (a se vedea paragraful Error: Reference source not found supra). În pofida solicitării exprese a reclamantului precum că avea nevoie de asistenţă medicală, acestuia i-a fost promisă asistenţă medicală oricând va avea nevoie de ea. Rezultă că reclamantul nu a primit asistenţă medicală corespunzătoare în timp ce era deţinut în izolatorul DGCCO.

  Curtea notează că în faţa sa nu s-a disputat faptul dacă dreptul sau practica în Moldova cerea unei pretinse victime a unor acte ilegale să se plângă în mod repetat procurorului înainte ca acesta să reacţioneze.

Dimpotrivă, din informaţia pe care o are la dispoziţie rezultă că procuratura a iniţiat două urmăriri penale împotriva reclamantului care se bazau pe plângerile pe care le-au înregistrat, fără a aştepta confirmarea intenţiei autorului plângerilor de a-şi menţine acele plângeri.

Curtea notează că Guvernul nu a comentat susţinerea reclamantului precum că alţi patru foşti ofiţeri de urmărire penală şi un avocat erau deţinuţi în izolatorul DGCCO în acelaşi timp când şi el era deţinut şi, prin urmare, nu existau motive pentru detenţia sa solitară. Opinia reclamantului era că, singurul motiv pentru detenţia sa solitară era de a crea condiţiile necesare pentru intimidarea sa fără martori.

Curtea notează că reclamantul nu a solicitat deţinerea sa solitară şi de fapt s-a plâns despre aceasta, şi nu exista o încheiere judecătorească de a-l plasa în detenţie solitară.

  Deşi Curţii nu i-au fost prezentate probe suficiente precum că reclamantul a fost într-adevăr intimidat în celula sa, ea consideră că statul nu şi-a onorat obligaţia sa pozitivă de a investiga în mod corespunzător alegaţiile reclamantului de rele tratamente, luând în calcul toate circumstanţele cauzei menţionate supra

d.  Concluzie Curtea constată că detenţia reclamantului mai mult de trei luni cu mâncare insuficientă şi cu lipsa

accesului la lumina zilei mai mult de 22 de ore pe zi, lipsa accesului la veceu şi la apă curgătoare când avea nevoie, şi lipsa asistenţei medicale corespunzătoare, au constituit o încălcare a articolului 3 din

Convenţie. În plus, omisiunea de a investiga plângerile sale despre intimidare în celula izolatorului, unde s-a simţit foarte vulnerabil din moment ce era deţinut de unul singur, a constituit o încălcare a obligaţiilor procedurale în temeiul articolului 3 din Convenţie.

2.  Aprecierea Curţii   Curtea reiterează că “rezonabilitatea' suspiciunii pe care poate fi fundamentată o arestare

formează o parte esenţială a protecţiei împotriva arestării şi detenţiei arbitrare şi este încorporată în articolul 5 § 1 (c) din Convenţie. Existenţa unei 'suspiciuni rezonabile' presupune existenţa faptelor ori a informaţiilor care ar convinge un observator obiectiv că persoana vizată ar fi putut comite infracţiunea.

a.  Prima arestare a reclamantului  În prezenta cauză, mai întâi de toate, Curtea notează că nici una dintre instanţe examinând

acţiunile procurorului şi demersurile pentru aplicarea arestării nu au examinat chestiunea dacă a existat o suspiciune rezonabilă precum că reclamantul a comis o infracţiune, în pofida susţinerii reclamantului că el era nevinovat. Chiar dacă am presupune că hotărârile judecătoreşti interne ale instanţelor naţionale fac referire la un asemenea aspect, Curtea va trebui să fie foarte atentă în propria ei apreciere în lumina absenţei unei asemenea examinări la nivel naţional.

motiv invocat de organele de urmărire penală când l-au reţinut pe reclamant şi când au solicitat instanţei de judecată să dispună arestarea sa preventivă era faptul că victima (G.N.) l-a identificat direct pe acesta ca fiind autorul infracţiunii . Totuşi, ea de asemenea notează că plângerea depusă de G.N.

Într-adevăr, doar T.G. şi reclamantul au fost arestaţi şi nu toţi angajaţii. Ordonanţa procurorului din 26 noiembrie 2005 cu privire la dispunerea efectuării urmăririi penale includea numele reclamantului Nu se explica arestarea sa în calitate de director al companiei Tantal, însă reclamantul a fost acuzat de participarea personală în acţiunile de şantaj.

  Mai mult decât atât, Curtea notează că instanţele naţionale, când au examinat demersul pentru aplicarea unei încheieri judecătoreşti, au stabilit că cel puţin unul dintre aspectele plângerii lui G.N. era abuziv.

În particular, plângerea sa referitor la detenţia ilegală a contrazis demersul oficial emis de adjunctul procurorului mun. Chişinău. Aceasta ar fi trebuit să creeze dubii asupra credibilităţii lui G.N.

Conflictul pe care el l-a avut cu conducerea companiei creează alte aspecte de îndoială cu privire la motivele sale. Aceasta conferă o consistenţă susţinerii reclamantului precum că organele de drept nu a verificat în mod autentic faptele cu scopul de a aprecia existenţa unei suspiciuni rezonabile precum că el a comis o infracţiune, ci mai curând au urmărit reţinerea sa, pentru pretinse interese private. subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne, care a solicitat şi a obţinut retragerea licenţei companiei reclamantului pe motivul participării lui în activităţi ilegale înainte ca vreo instanţă să-i stabilească vinovăţia (a se vedea paragraful Error: Reference source not found supra) şi după ce Judecătoria Buiucani a constatat motivele înaintate în sprijinul arestării sale ca fiind convingătoare .

În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie cu privire la prima arestarea a reclamantului.

b.  A doua arestare a reclamantului   Curtea constată similitudini între cele două arestări ale reclamantului. Fiecare dată singurul

temei pentru arestarea sa a fost o plângere a unei pretinse victime. Ea a constatat deja că o suspiciune bona fide sau “autentică” a unui organ de urmărire penală nu este în mod necesar suficientă pentru a convige un observator obiectiv că suspiciunea este rezonabilă

Dimpotrivă, a doua arestare a fost fundamentată pe o presupusă infracţiune care a fost săvârşită la sfârşitul lunii septembrie 2005 .Dacă reclamantul ar fi săvârşit într-adevăr infracţiunea şi dacă ar fi dorit să influenţeze victima sau martorii sau să distrugă probele, el ar fi avut timp suficient să facă aceasta înaintea lunii decembrie 2005, iar Curţii nu i-a fost prezentată nici o probă a unor asemenea acţiuni din partea reclamantului. Prin urmare, nu era nici o urgenţă pentru o arestare cu scopul de a curma o activitate infracţională în curs de desfăşurare.

Şi mai îngrijorător, din declaraţiile celor două pretinse victime rezultă că una dintre plângeri a fost fabricată şi că organul de urmărire penală nu a verificat dacă într-adevăr acea plângere a fost depusă, iar cealaltă plângere era rezultatul presiunii directe a ofiţerului.

  Toate cele de mai sus, inclusiv includerea numelui reclamantului în lista bănuiţilor din cadrul cauzei, stabilite cu privire la prima sa arestare ,creează o impresie îngrijorătoare precum că reclamantul a fost acuzat în mod deliberat.

  În consecinţă, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenţie şi cu privire la ce de-a doua arestare a reclamantului.

IV. PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLLULUI 5 § 3 ŞI 4 DIN CONVENŢIE   De asemenea, reclamantul s-a plâns de insuficienţa motivelor oferite de instanţe pentru

dispunerea arestării sale pe durata procesului şi lipsa accesului la materialele pertinente din dosar referitoare la temeiurile arestării sale Curtea consideră că nu trebuie să examineze aceste plângeri separat, constatând că arestarea în sine a fost contrară articolului 5 § 1 din Convenţie.

Conform incalcarilor :A.  Prejudiciul 2. Curtea consideră că reclamantului i s-a cauzat un anumit stres şi anxietate drept consecinţă a

deţinerii sale contrar articolului 5 § 1 din Convenţie şi în condiţii contrare articolului 3 din Convenţie. Statuând pe baze echitabile, Curtea acordă reclamantului 12 000 euro (EUR) (a se vedea Modarca c. Moldovei, nr. 14437/05, § 103, 10 mai 2007).

B.  Costuri şi cheltuieli  Curtea reiterează că în scopul includerii costurilor şi cheltuielilor într-o hotărâre potrivit

articolului 41, trebuie de stabilit dacă ele au fost în realitate necesare şi realmente asumate şi că au fost rezonabile ca şi cuantum (a se vedea Şarban, citat supra, § 139). Potrivit articolului 60 § 2 din Regulamentul Curţii, pretenţiile reclamantului evaluate şi stabilite pe rubrici trebuie însoţite de justificativele pertinente, iar nerespectarea acestor cerinţe poate determina Camera să le respingă în tot sau în parte.

În prezenta cauză, Curtea notează că, chiar dacă ce reclamantul nu a prezentat o copie a contractului cu avocatul său, avocatul a fost împuternicit în mod corespunzător de al reprezenta în procedurile din faţa Curţii şi ei au semnat o listă cu numărul de ore în pregătirea cauzei. De asemenea, este clar că a fost efectuat un anumit număr de ore de lucru, luând în calcul calitatea observaţiilor. Totuşi, suma solicitată este excesivă şi trebuie acceptată doar parţial. Ţinând cont de lista cu numărul de ore lucrate, numărul şi complexitatea chestiunilor cu care a avut de-a face, Curtea acordă reclamantului 3 000 euro (EUR) pentru costuri şi cheltuieli (cf. Şarban, citat supra, § 139).

2.3 Apreciaţi garanţiile procesual penale în materia arestului preventiv şi alternativelor la arest. (7 puncte)

Articolul 5 paragraf 3 din Convenţie conţine două garanţii distincte – principii: -cea dintâi vizează necesitatea de a fi adus de îndată în faţa unui magistrat independent şi imparţial – obligaţie automată şi necondiţionată; -noţiunea de magistrat se apropie mult de cea de „instanţă independentă şi imparţială” conţinută în articolul 6 paragraf 1 din Convenţie; -necesitatea existenţei independenţei magistratului faţă de puterea executivă şi faţă de părţi; -obligaţia audierii celui în cauză; -obligaţia ca magistratul să se pronunţe asupra legalităţii măsurii preventive – examinarea circumstanţelor care pledează pentru sau împotriva arestării preventive a persoanei; pronunţarea pe baza criteriilor juridice stabilite asupra existenţei motivelor care să justifice măsura; -puterea magistratului de a ordona punerea în libertate a persoanei; -dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi eliberat pe durata procedurii.

Test 4

Subiectul I: Provocarea ilegală a avortului

1.1. Identificaţi condiţiile în care persoana, care are studii medicale superioare speciale, poate fi trasă la răspundere conform art.159 CP RM. (3 puncte)

Subiectul infractiunii date este persoana fizica responsabila /16 ani.Chiar daca la lit. b) alin. 1 art. 159 legiuitorul specifica expres persoana care nu are studii

medicale superioare speciale, aceasta nu trebuie sa duca la concluzia ca doar o astfel de persoana ar putea fi subiectul infractiunii sate. Dat fiind caracterul alternativ al prevederilor lit. a)-e) alin. 1 art. 159, intreruperea cursului sarcinii de catre o persoana care nu are studii medicale superioare speciale constituie un temei necesar si suficient pentru a atrage raspunderea penala, daca insa persoana care intreupe cursul sarcinii are aceste studii, raspunderea penala poate fi angajata doar in prezenta conditiilor de la lit. a), c), e) alin. 1 art. 159.

Prin persoana care nu are studii medicale superioare speciale se are in vedere: chirurgul, terapeutul, pediatrul, narcologul, stomatologul, moasa, infirmiera, felcerul, oricare alta persoana care nu are un act valabil de absolvire a unei indtitutii medicale superiare la specialitatea <obstetrica si ginecologie>.

1.2. Determinaţi trei deosebiri dintre infracţiunea de provocare ilegală a avortului şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a condus la întreruperea sarcinii. (5 puncte)

-obiectul juridic special- infracţiunea de provocare ilegală a avortului- relatiile sociale cu privire la viata sau sanatatea persoanei. vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a condus la întreruperea sarcinii- relatiile sociale cu privire la sanatatea persoanei.

- circumstantele agravante-virsta subiectului. - Subiectul infracţiunii prevăzute la art 159 este persoana fizică responsabilă, care la momentul

comiterii infr. A împlinit 16 ani iar la infr de la art 151 -14 ani.- Latura obiectivă a infr de la art 159 se poate manifesta numai prin acţiune, iar la art 151 poate

avea loc şi prin inacţiune.- La art 159 nu există victima infr iar la cea de la art. 151 există – orice persoană aflată în viaţă cu

condiţia să nu fei însăţi făptuitorul.- Latura subiectivă a infr de la art 159 se exprimă sub intenţie directă (numai) iar la art 151 poate

fi şi indirectă.

1.3. Argumentați dacă este sau nu oportună stabilirea în Coduul penal al Republicii Moldova a răspunderii pentru fapta femeii care-şi provoacă avortul. (7 puncte)Propria parere.Subiectul II: Asigurarea dreptului la apărare

2.1 Numiţi mecanismele procesuale de asigurare a dreptului la apărare. (3 puncte)Raporturile sociale care fac obiectul procesului penal constau totdeauna într-un raport conflictual

de drept penal, ce apare ca rezultat al săvîrşirii unei infracţiuni. Aceste fapte constituie şi obiectul raportului procesual-penal care intervine între persoane cu interes opus. Pe parcursul procesului penal părţile şi alţi participanţi cu dreptul la acţiuni legale îndreptate spre apărarea intereselor lor, inclusiv la asistenţa unui apărător.

Dreptul de apărare nu trebuie confundat cu asistenţa apărătorului. Dreptul de apărare constă în totalitatea prerogativelor, facultăţilor şi posibilităţilor pe care potrivit legii le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor. Asistenţa apărătorului este unul din componentele dreptului de apărare şi se

realizează prin: darea de sfaturi şi îndrumări, întocmirea de cereri şi demersuri1.Dreptul la apărare, este prevăzut în actele normative internaţionale şi în cele naţionale ale multor

state, inclusiv R.M.Codul de procedură penală a R.M. în art. 17 arată valoarea de principiu obligaţiei statului de a

asigura dreptul la apărare, în tot cursul procesului penal, părţilor (bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile) de a fi asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau în caz de necesitate, numit din oficiu şi remunerat din bugetul de stat.

Formularea acestui principiu, în CPP al R.M. ca “asigurarea dreptului la apărare” diferă, după conţinut de situaţia “asigurarea dreptului de apărare”. Această formulare însă nu reduce totalitatea formelor de exercitare a dreptului de apărare doar la prezenţa unui avocat. Art. 17, al. 2 al Codului de procedură penală prescrie obligaţia organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a asigura participanţilor la procesul penal deplină exercitare a drepturilor lor procesuale în condiţiile prevăzute de lege procesuală. Formularea menţionată este una legală şi include în sine toate prerogativele, facultăţile şi posibilităţile exercitării apărării unei persoane. Avînd în adere importanţa fundamentală a dreptului de apărare, constituţie R.M. în art. 26 consacră garanţia dreptului la apărare.

Dreptul de apărare în cadrul unui proces penal este prevăzut şi în Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului în art. 6, p. 3, lit. c) prevede că orice persoană acuzată de o infracţiune are dreptul să se apere singură sau să fie asistată de un apărător ales de ea, şi dacă nu dispune de mijloace necesare pentru al plăti, să poată fi asigurată în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei o cer. În Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 9.XI. 1998, nr. 30. “Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului, învinuitului şi inculpatului p. 6. Curtea stabileşte criteriile cînd interesele justiţiei cer prezenţa avocatului:

a) în caz de complexitate sporită a cauzei; b) în dependenţă de capacitatea bănuitului, învinuitului, inculpatului de a se apăra

singur – urmează a fi luate în consideraţie capacităţile, cunoştinţele şi priceperea fiecărei persoane în parte;

c) în dependenţă de importanţa şi pericolul faptei de Comiterea căreia este bănuită sau învinuită persoana.

Principiul asigurării dreptului la apărare, de asemenea, obligă organul de urmărire penală şi instanţa să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau numit din oficiu, independent de aceste organe (art. 57, al. (2) p. 14).

Persoana care efectuează apărarea în cadrul procesului penal, trebuie să posede licenţa de avocat eliberată în urma susţinerii unui examen de licenţă în modul prevăzut de lege. Această obligaţie pentru stat (de a testa calităţile profesionale ale avocatului) rezultă din reglementările internaţionale la care R.M. este parte şi din normele ei interne. Constituţia în art. 26 p.(1) garantează dreptul la apărare. Această garantare se extinde şi asupra asigurării, dacă este necesar, a prezenţei unui avocat din oficiu. Diferenţa dintre avocatul ales şi cel din oficiu trebuie să se limiteze doar la sursa remunerării activităţii sale şi să nu afecteze calitatea asistenţei juridice acordate de el. Garantarea dreptului de apărare este realizată şi prin o serie de norme din CPP al R.M. care cuprind ca şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului în art. 6 p. 3:

- să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege şi de o manieră detaliată asupra naturii şi cauzei acuzării împotriva sa. (şi în articolele 64 CPP al R.M.);

- să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii sale.Acest drept implică toate acţiunile îndreptate spre apărarea persoanei, inclusiv acceptarea sau nu a

audierii; prima audiere şi următoarele să fie realizate în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu; să dispună de consultaţii cu avocatul său fără limită de timp, chiar şi pînă la audierea lui în calitate de bănuit.

Dreptul de apărare este unul complex. Pe lîngă asistenţa unui avocat legea Procesual penală prevede garantează şi alte mijloace care realizează dreptul de apărare. Organele de urmărire penală sunt obligate în virtutea principiului oficialităţii, să aibă în vedere din oficiu toate aspectele care sînt în favoarea părţii (art. 19 CPP al R.M.)

1 Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, partea generală - Vol. V, Uintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, George Antoniu, Constantin Bulai, Nicoleta Iliescu, Rodica Stăinoiu. Ed. Acad. Române – 2003; All Beck.

În legea procesual penală majoritatea normelor ce reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în cauză, în special bănuitului, învinuitului şi inculpatului sunt axate pe realizarea eficientă a apărării lor.

Principiul asigurării dreptului la apărare stabilesc, în art. 17 al CPP al R.M. şi în art. 26 al Constituţiei R.M., că părţile, în tot cursul procesului au dreptul să fie asistate de avocat ales sau unit din oficiu. Codul de Procedură penală specifică noţiunea de “părţi” care au acest drept: bănuitul, învinuitul, inculpatul. Partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă.

Organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale. Codul prevede obligaţia organului de urmărire penală de a-i asigura părţii prezenţa avocatului ales sau, după caz din oficiu (art. 57 al. 2 p. 14 CPP al R.M.).

Pentru a înlătura abuzurile din partea subiecţilor oficiali ai procesului penal procedura interzice organului de urmărire penală să refuze participarea avocatului la audierea martorului sau părţii vătămate. Mai mult, acest drept pentru martor, împiedică folosirea informaţiei pe care o depune, împotriva sa în cazul în care poate deveni bănuit sau învinuit pe dosar. Art. 63 al. 6 interzice integrarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune. Aceste două norme funcţionează într-un mod de completare reciprocă pentru a fi înlăturat potenţialul abuz al organelor de drept.

Este interzis, de asemenea, orice amestec în actualitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele legale este sancţionată.

Jurisprudenţa Curţii Europene pentru apărarea Drepturilor Omului pe cauzele Can a/Austriei (1985) si Campbell şi Fill a/Regatului Unit (1984), recunoaşte dreptul persoanelor la o comunicare nestingherită cu avocatul lor între patru ochi. Prezenţa poliţiştilor sau al altor persoane de pază în timpul consultaţiilor nu permite realizarea deplină a acestui drept. Totuşi, Curtea în cauza Compbell şi Fell a evidenţiat că în anumite împrejurări excepţionale, Statul poate limita aceste consultaţii particulare, atunci cînd există acţiuni temeinice pentru a bănui avocatul că abuzează de situaţia sa profesională, acţionînd în secret în înţelegere cu clientul său pentru a ascunde sau distruge probe sau obstrucţionînd în mod serios mersul justiţiei. Tot Curtea, în cauza Domenichini a/Italiei (1966), a apreciat că interzicerea trimiterii unei scrisori de la un prizonier către avocatul lui constituie o încălcare a art. 6(3) (6) al CEDO.

Asigurarea obligatorie a prezenţei apărătorului trebuie să fie reală şi nu numai formală. Astfel Curtea EDO în cauza Goddi a/Italia a constatat încălcarea art. 6 (3) © a Convenţiei atunci cînd avocatul “desemnat” nu a întreprins atunci de fapt pentru apărarea persoanelor şi el au fost condamnate. Într-o altă cauză Curtea a explicat că prezenţa obligatorie a apărătorului în cazurile cînd interesele justiţiei o cer nu este o alternativă a dreptului persoanei de a se apăra singur, ci un drept individual, la care se aplică standarde obiective, de a aprecia dacă realmente persoana se apără sau nu efectiv. Chiar dacă apare un conflict cînd persoana, căreia i se acordă apărare obligatorie, nu colaborează cu apărătorul atunci acesta trebuie să fie prezent la acţiunile respective şi să vegheze asupra legalităţii procesului din punctul de vedere al apărării.

Convenţia deasemenea prevede, în spiritul dreptului de apărare şi dreptul de confruntare al martorilor (Art. 6 (3) (d)). Curtea recunoaşte încălcarea principiului cînd nu se respectă egalitatea armelor la audierea martorilor de către organele oficiale şi apărare, prin folosirea unor cheme diferite, (Bonisch a/Austriei (1985), sau atunci cînd condamnările se întemeiau pe declaraţiile unor martori anonimi pe care nu i-a putut audia sau pune întrebări apărarea (Koplovski c/Olandei (1989), Windisele c/Austriei (1990)). Codul de Pr.P al R.M. înlătură aceste potenţiale încălcări prin reglementările art. 110 stabilind procedura ascultării martorilor cu statut procesual special (de protecţie a lui).

Părţile dispun de Pr. Dreptului de Apărare pe întreaga perioadă de desfăşurare a Procesului penal.Principiul garantării dreptului la apărare este limitat de Pr. Legalităţii, se corelează cu procesul

oficialităţii, este garantat de principiile respectării demnităţii umane şi folosirea limbii de procedură şi se întemeiază pe principiul prezumţiei de nevinovăţie2.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Castraveţ vs Moldova. (5 puncte)

2 “Tratat de Procedură Penală” Adrian Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, Ed. ALL Beck 2001, p. 44.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 al Convenţiei, că arestarea sa preventivă a fost nemotivată şi că nu a putut comunica cu avocaţii săi în mod confidenţial.

A. Prejudiciu 63. Reclamantul a pretins 4,000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral. El a susţinut că a îndurat

suferinţe psihice severe. 59. Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant şi a susţinut că acesta nu a

prezentat exemple de jurisprudenţă relevantă în sprijinul pretenţiilor sale. El a solicitat Curţii să respingă pretenţiile reclamantului privind satisfacţia echitabilă.

65. Curtea consideră că reclamantul trebuia să fi suferit un anumit stres şi frustrare ca rezultat al încălcărilor dreptului său la libertate şi siguranţă garantat de articolele 5 § 3 şi 5 § 4 ale Convenţie. Hotărând în bază echitabilă, ea acordă reclamantului suma totală de EUR 2,500.

B. Costuri şi cheltuieli 60. Avocatul reclamantului a pretins EUR 2,400 cu titlu de costuri de reprezentare şi EUR 85

pentru cheltuieli de traducere. 61. În ceea ce priveşte cheltuielile de traducere, reclamantul a prezentat o copie a unei chitanţe ce

atestă plata sumei de EUR 85 unui traducător autorizat pentru traducerea observaţiilor din limba română în franceză.

62. În ceea ce priveşte costurile de reprezentare, reclamantul a prezentat Curţii copia unui contract de asistenţă juridică încheiat cu avocatul său, în conformitate cu care onorariul perceput pe oră era de EUR 75. El a anexat la contract o listă detaliată a orelor de lucru, conform căreia avocatul a petrecut 32 de ore asupra cauzei. El a mai prezentat o copie a unei chitanţe ce atestă plata sumei de EUR 418 avocatului său, ceea ce reprezintă prima tranşă, care, potrivit condiţiilor contractului, urma să fie plătită la data semnării contractului.

63. Reclamantul a susţinut că suma pretinsă cu titlu de costuri şi cheltuieli a fost în limitele tarifelor recomandate de Baroul Avocaţilor din Republica Moldova. El a prezentat o copie a documentului privind tarifele recomandate, emis de Baroul Avocaţilor la 29 decembrie 2005.

64. Guvernul nu a contestat suma pretinsă pentru cheltuielile de traducere. Totuşi, el nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare, considerând-o excesivă şi ireală în lumina situaţiei economice a ţării şi a salariului mediu lunar. El a contestat numărul de ore petrecute de avocatul reclamantului şi onorariul pe oră perceput de acesta.

65. Curtea reaminteşte că, pentru ca costurile şi cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime (a se vedea, spre exemplu, Amihalachioaie v. Moldova, nr. 60115/00, § 47, ECHR 2004-...). HOTĂRÂREA CASTRAVET c. MOLDOVEI 14

În această cauză, luând în consideraţie lista detaliată prezentată de reclamant, criteriile de mai sus şi complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului EUR 2,000.

C. Dobânda de întârziere 73. Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în dependenţă de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei; 3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei; 4. Hotărăşte: (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care

această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă.

2.3 Estimaţi formele de realizare a dreptului la apărare în contextul CEDO. (7 puncte)

Articolul 17. Asigurarea dreptului la apărare    (1) În tot cursul procesului penal, părţile (bănuitul, învinuitul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă) au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.    [Art.17 al.(1) modificat prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366; în vigoare 01.07.08]    (2) Organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească sînt obligate să asigure participanţilor la procesul penal deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condiţiile prezentului cod.    (3) Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul la asistenţă juridică calificată din partea unui apărător ales de el sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, independent de aceste organe.    [Art.17 al.(3) modificat prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366; în vigoare 01.07.08]    (4) La audierea părţii vătămate şi a martorului, organul de urmărire penală nu este în drept să interzică prezenţa avocatului invitat de persoana audiată în calitate de reprezentant.    (5) În cazul în care bănuitul, învinuitul, inculpatul nu au mijloace de a plăti apărătorul, ei sînt asistaţi gratuit de cîte un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Test 5

Subiectul I: Escrocheria

1.1. Identificaţi circumstanţele care demonstrează intenţia de sustragere în cazul escrocheriei. (3 puncte)

Latura subiectiva se manifesta in primul rind prin vinovatie sub forma de intentie directa. La calificarea faptei este obligatorie stabilirea scopului special- scop de cupiditate.

Primirea bunului cu conditia indeplinirii unui angajament poate fi calificata ca escrocherie doar in cazul in care faptuitorul inca la momentul intrarii in stapinire asupra acestor bunuri, urmarea scopul de a le sustrage si nu avea intentia sasi onoreze angajamentul asumat.

Alaturi de alte circumstante, intentia cu privire la susttragere este demonstrata prin: situatia financiara extrem de grea a persoanei caresi asuma angajamentul la momentul incheierii tranzactiei, lipsa de fundamentare economica si caracterul imposibil de realizat a angajamentului asumat, etc.

Circumstantele care demonstreaza intentia de a sustrage sunt:- situatia financiara extrem de precara a pers care isi asuma angajamentul la momentul incheierii

tranzactiei;- lipsa de fundamentare economica si caracterul irealizabil al angajamentului asumat;- lipsa unei activitati aducatoare de beneficii, indreptate spre incasarea mijloacelor banesti necesare

onorarii angajamentului;- achitarea veniturilor catre primii deponenti din contul banilor depusi de deponentii ulteriori;- prezentarea la incheierea tranzactiei a unor documente false, etc.

1.2. Argumentaţi că înşelăciunea şi abuzul de încredere sunt anume acţiuni adiacente în cadrul faptei prejudiciabile de escrocherie, dar nu metode ale sustragerii. (5 puncte)

Inselaciunea si abuzul de incredere, apar in componenta escrocheriei in rol de actiuni adeacente, care asigura indeplinirea actiunii principale.

Prin "inselaciune" se intelege dezinformarea constienta a victimei, care consta in prezentarea vadit falsa a realitatii (inslaciune activa) sau in trecerea cu tacere a realitatii, cind are loc ascunderea faptelor si a circumstantelor care trebuie comunicate in cazul savirsirii cu buna stiinta si in conformitate cu legea a tranzactiei patrimoniale (inselaciune pasiva).

Prin abuz de incredere se intelege situatia atunci cind faptuitorul exploateaza raporturile de incredere care s-au stabilit intre el si victima.

Inselaciunea si abuzul de incredere apar in componenta infr de escrocherie in rol de actiuni adiacente care asigura indeplinirea actiunii principale. Inselaciunea si abuzul de incredere nu sunt metode ale sustragerii. Ele reprezinta modalitati ale actiunii adiacente care subzista alaturi de sustragere privita ca actiune principala. Avind un rol ajutator recurgerea la inselaciune sau abuz de incredere se produce nu ca un scop in sine, ci in vederea trecerii in sfera patrimoniala a faptuitorului sau a altor pers a bunurilor apartinind pers inselate sau de a carei incredere s-a abuzat.

Prin intermediul inselaciunii sau al abuzului de incredere faptuitorul exercita o influentare psihica asupra constiintei si vointei victimei care ca si cum cedind bunurile sale faptuitorului, presupune in mod eronat ca ultimul este indrituit a le lua.

1.3. Demonstraţi dacă este sau nu corectă expresia „extorcare prin înşelăciune”, utilizată uneori în mass-media. (7 puncte)

Prin "inselaciune" se intelege dezinformarea constienta a victimei, care consta in prezentarea vadit falsa a realitatii (inslaciune activa) sau in trecerea cu tacere a realitatii, cind are loc ascunderea faptelor si a circumstantelor care trebuie comunicate in cazul savirsirii cu buna stiinta si in conformitate cu legea a tranzactiei patrimoniale (inselaciune pasiva).

Prin "extorcare" se intelege a obtine ceva prin forta, amenintare sau santaj.Deci extorcarea presupune o modalitate de savirsire a unei infractiuni avind scop de cupiditate

insa care nu este savirsita prin sustragere, pe cind inselaciunea reprezinta o modalitate de comitere a escrocheriei, infractiune savirsita prin sustragere.

Din cele expuse rezulta ca nu este corecta expresia "extorcare prin inselaciune" utilizata uneori in mass-media.

Subiectul II: Desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil

2.1 Descrieţi criteriile principiului desfăşurarea procesului penal în termen rezonabil (3 puncte)Rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie sa fie apreciata prin prisma circumstantelor cauzei

concrete, tinindu-se cont de urmatoarele criterii legale:Complexitatea cazului- include toate circumstantele lui atit de fapt, cit si de drept luate in

ansamblu (numarul participantilor la proces, numarul episoadelor infractionale incriminate, dificultatea dovedirii anumitor aspecte cum ar fi necesitatea numirii unor comisii rogatorii in strainatate etc.)

Conduita organului de urmarire penala si a instantei de judecata- tine de rapiditatea cu care acestea solutioneaza intrebarile si efectueaza actiunile procesuale necesare pentru a misca cauza penala spre o solutionare definitiva. Statul raspunde atit pentru conduita organelor mentionate, cit si altor persoane care au fost atrase in procesul penal pentru a contribui la solutionarea cauzei. De acest principiu tine si obligatia statului sa organizeze sistemul legal in asa fel incit sa permita organelor competente sa asigure termenul rezonabil, In general statul nu poate sa motiveze o solutionare lenta a cauzei prin volumul mare de munca. Cu toate ca CPP stabileste ca se ia in consideratie numai conduita organelor de urmarire penala si a instantelor, aceasta prevedere trebuie sa fie interpretata mai larg, incluzindu-se toate organele statului implicate in proces. Astfel, spre exemplu, in practica CEDO, durata procesului in cadrul Curtii Constitutionale se ia in consideratie atunci cind rezultatul acesteia este in stare sa afecteze rezultatul solutionarii cauzei in fata instantelor ordinare.

Criteriul comportamentului partilor – este aplicat pentru a se stabili existenta vinovatiei statului in depasirea termenelor rezonabile si gradul acestei vinovatii. Organele statului nu sint vinovate de incalacarea dreptului persoanei, daca se stabileste ca depasirea a avut loc din vina acesteia.Aceasta poate avea loc atunci cind comportamentul partii duce la o incetinire a procesului cum ar fi in cazul de schimbare nefondata a avocatilor, inaintare nefondata a plingerilo, intirziere la comunicarea informatiilor necesare, lipsa nemotivata de la actiunile ce trebuie ce trebuie sa aiba loc in prezenta partii etc. (exemplu: in cauza Ciricosta si Viola vs. Italia – petitionarii au solicitat de cel putin saptesprezece ori aminarea audierilor si nu s-au opus la sase aminari solicitate de partea adversa, in consecinta CEDO a considerat ca termenul de 15 ani nu incalca dreptul la judecarea cauzei in termen rezonabil.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Holomiov vs. Moldova. (5 puncte)

07.11.2006 - HOLOMIOV c. MOLDOVEI (cererea nr. 30649/05) - violarea art. 3 al Convenţiei (interzicerea torturii) - neacordarea asistenţei medicale strict necesare, timp de peste 3 ani, unei persoane aflată în detenţie care suferă de boli renale; violarea art. 5 § 1 al Convenţiei (legalitatea deţinerii sub arest) - lipsirea de libertate a reclamantului, în perioada 23.05.2002 - 28.12.2005, fără un mandat legal după transmiterea dosarului penal în instanţa de judecată spre examinare; violarea art. 6 § 1 al Convenţiei (termenul rezonabil) - examinarea într-o singură instanţă a unei învinuiri penale în privinţa unui inculpat bolnav, timp de 4 ani 9 luni şi 14 zile, cu intervale de 5 luni între şedinţe, perioadă în care

au avut loc 54 de şedinţe (dintre care doar 15 au fost amânate datorită reclamantului, iar multe amânări au avut loc din cauza lipsei procurorului sau a judecătorului).

Pretenţia privind violarea art. 5 § 3 al Convenţiei (motivarea insuficientă a deciziilor de ţinere sub arest) a fost declarată inadmisibilă deoarece a fost depusă peste mai mult de 6 luni de la emiterea deciziilor de autorizare a arestului.

Lipsa violării art. 6 § 2 al Convenţiei (prezumţia nevinovăţiei) deoarece nu au fost prezentate indicii că procesul penal împotriva reclamantului se baza pe prezumţia că reclamantul ar fi comis infracţiunea care i se incrimina.

prejudicii materiale - EUR 0

prejudicii morale - EUR 25,000

costuri şi cheltuieli - EUR 800

2.3 Evaluaţi modificările legislative produse în Republica Moldova în scopul asigurării dreptului la un proces în termeni rezonabili. (7 puncte)

Articolul 20. Desfăşurarea procesului penal în termen                         rezonabil    (1) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile.    (2) Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:    1) complexitatea cazului;    2) comportamentul participanţilor la proces;    [Art.20 al.(2), pct.2) modificat prin LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284]    3) conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată.    31) importanţa procesului pentru cel interesat;    [Art.20 al.(2), pct.31) introdus prin LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284]    4) vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.    [Art.20 al.(2), pct.4) introdus prin LP235-XVI din 08.11.07, MO188-191/07.12.07 art.732]    (3) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale în care sînt bănuiţi, învinuiţi, inculpaţi arestaţi preventiv, precum şi minori, se fac de urgenţă şi în mod preferenţial.    (4) Respectarea termenului rezonabil la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecarea cazului – de către instanţa respectivă.    (5) În situaţia în care, la efectuarea urmăririi penale sau la judecarea unei cauze concrete, există pericolul încălcării termenului rezonabil, participanţii la proces pot adresa judecătorului de instrucţie sau, după caz, instanţei care judecă în fond cauza o cerere privind accelerarea urmăririi penale sau a procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absenţa părţilor, în termen de 5 zile lucrătoare, de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decît cel care examinează cauza.    [Art.20 al.(5) în redacţia LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284]    (6) Judecătorul de instrucţie sau instanţa decide asupra cererii din alin.(5) printr-o încheiere motivată, prin care fie că obligă organul de urmărire penală sau, după caz, instanţa care judecă în fond cauza să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.    [Art.20 al.(6) introdus prin LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284]

Test 6

Subiectul I: Legea penală

1.1. Relataţi despre structura normei de drept penal. (3 puncte)Structura normei penale diferă după cum sunt aceste norme penale generale şi norme penale

speciale. Norme penale generale stabilind regului cu valoare de principii, au o structură specifică, ce diferă esenţial de norme juridice care aparţin altor ramuri de drept. De cele mai multe ori, normele penale generale sunt constituite din dispoziţii, ipoteză lipsind sancţiunea penală. Aceasta este consecinţa faptului că normele penale generale stabilesc principii şi dicpoziţiile de bază a dreptului penal. Deşi în conţinutul acestor norme nu se găsec toate elementele constitutive, aceasta nu exclude structura completă a normei penale generale. Normele penale speciale prezintă unele particularităţi în structura lor care derivă din faptul că ele sunt norme incriminatorii. Structura normei penale speciale cuprinde elementele necesare din care rezultă conduita impusă participanţilor şi sancţiunea care intervine ca element de constrîngere în caz de nerespectare a dispoziţiei din normă.

Analiza fiecărui element constitutiv al normei juridice penale în parte permite diferenţierea unor forme speciale de descriere a acestora în actul normativ. Astfel, în materie de tehnică legislativă sunt cunoscute următoarele tipuri de dispoziţii:

- dispoziţie simplă- numeşte doar fapta infracţională cu un termen unanim acceptat, dar nu dezvăluie semnele ei.

- Dispoziţie descriptivă – conţine o descriere generalizată a semnelor esenţiale ale infr 186, 187...- Dispoziţii de blanchetă – face trimitere la alte legi penale şi acte normative 236,- Dispoziţii de trimitere – face trimitere la dispoziţiile altor norme penale 152, 154...La rîndul lor, sunt cunoscute următoarele tipuri de sancţiuni penale :- sancţiuni absolut deterinate- stabileşte expres categoria şi mărimea pedepsei. Legislaţia penală în

viguare nu conţine sancţiuni absolut determinate, deoarece conţinutul lor nu permite individualizarea pedepsei în funcţie de circumstanţele concrete ale infr şi de personalitatea infractorului,

- sancţiuni relativ determinate- stabileşte categoria concretă de pedeapsă şi limitele ei, în funcţie de care se disting:

a. stabilirea limitei maxime a pedepsei. În acest caz limita minimă este stabilită în normele Părţii generale a CP pentru categoria respectivă de pedeapsă.

b. stabilirea limitelor minime şi maxime ale pedepsei. Este cea mai răpîndită modalitate de expunere a sancţiunilor în CP al RM.

- sancţiune alternativă – stabileşte două sau mai multe categorii de pedepse din care numai una este aleasă de instanţa de judecată 177.

- sancţiune absolut nedeterminată- sancţiunea nu stabileşte nici categoria şi nici limitele pedepsei. În CP al RM această modalitate a sancţiunilor lipseşte, dar un şir de tratate internaţionale privind lupta cu criminalitatea conţin asemena sancţiuni.

1.2. Analizaţi principiile aplicării legii penale în spaţiu. (5 puncte)Principiile care guverează întinderea în spaţiu a efectelor legii penale sunt:- principiul teritorialităţii legii penale,- principiul personalităţii legii penale,- pricipiul realităţii legii penale,- pricipiul universalităţii legii penale.Pricipiul teritorialităţii legii penale mai este numit şi legea locului săvîrşirii infracţiunii. Potrivit

acestui principiu, admis de toate legislaţiile penale, legea penală a unei ţări se aplică în exclusivitate

tuturor infracţiunilor comise pe teritoriul ţării, neavînd nici o relevanţă calitatea făptuitorului. În conformitate cu art. 11 alin. 1 CP RM, Toate persoanele care au săvîrşit infracţiuni pe teritoriul RM urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu CP al RM. Pentru a determina uncidenţa legii penale în raport cu principiul teritorialităţii, urmează să preciză noţiunea juridico-penală de teritoriu şi infracţiune săvîrşită pe teritoriul ţării. Art. 120 CP stabileşte prin teritoriu RM şi teritoriul ţării se înţelege întiderea de pămînt şi apele cuprinse între frontierile RM, cu subsolul şi spaţiul aerian. Teritoriul ţării include următoarele elemente: suprafaţa terestră, spaţiul acvatic, subsolul şi spaţiul aerian, delimitate prin hotare şi supuse suveranităţii statului.

Suprafaţa terestră reprezintă întindere de pămînt cuprinsă între frontiera politico-geografică ale statului, stabilite prin tratate.

Spaţiul acvatic include apele interioare curgătoare şi apele interioare stătătoare, cuprinse între frontierele politico-geoagrafice ale statului.

Marea teritorială cuprinde fîşia de mare adiacentă ţărmului şi apele maritime interioare, avînd lăţimea de 12 mile măsurată de la linia de bază.

Subsolul este format din zona subterană avînd o întindere ce coincide cu limitele frontierelor de stat, cu o adîncime practic limitată de posibilitatea reală a omului de expoatare în condiţiile tehnici actuale.

Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer de deasupra teritoriului, cuprinsă între verticalele imaginare ridicate de pe frontierele ţării, inclusiv limita exterioară a mării teritoriale.

Infracţiunea săvîrşită pe teritoriul ţării se subînţelege următoarele:- infracţiuni prin modul şi locul de comitere se înscriu pe teritoriul RM.- Infracţiuni comise la bordul unei nave maritime aeriene, înregistrată într-un port sau aeroport al

RM şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al RM. În această situaţie pot exista derogării de la regula generaşă dacă tratatele internaţionale la care RM este parte dispun altfel.

- Infracţiuni comise la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinînd RM indiferent de locul ei de aflare.

În funcţie de localizare în spaţiu a unei fapte infracţionale este necesar a se preciza care este şocul săvîrşirii acesteia. Legiuitorul nostru acceptă teoria acţiunii, consfiinţind-o legal în prevederile art. 12 din CP al RM. „Locul săvîrşirii faptei se consideră şocul unde a fost săvîrşită acţiune, inacţiunea prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

Excepţii de la pricipiul teritorialităţii:- infr săvîrşite pe teritoriul RM de către pesoane ce se bucură de imunitate de jurisdicţie penală sau

în localurile misiunilor diplomatice.- Infr săvîrşite pe o navă maritimă sau aeriană străină ce se află pe teritoriul RM,- Infr săvîrşite în timpul staţionării ori al trecerii unor armate străine pe teritoriul RM.Pricipiul personalităţii legii penale, denumit şi pricipiul cetăţeniei active, este prevăzut în legislaţia

penală a RM la alin 2 al art 11 CP. Potrivit acestor prevederi , cetăţenii RM şi apatrizii cu domiciliul permanent pe teritoriul RM care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu CP al RM.

Pentru aplicare legiipenale a RM, pe baza principiului personalităţii, trebue să fie îndeplinite următoarele:

-fapta să fie săvîrşită în întregime în afara teritoriului RM ţării. Locul săvîrşirii faptei poate fi teritoriul unui alt stat sau un loc nesupus vreunei suveranităţi.

Fapta să constitue infr. Portivit prevederilor din legea penală a RM indiferent dacă statul pe teritoriul căruia a fost săvîrşită o are sa nu incriminată.

Fătuitorul să fie cet a RM sau apatrid cu domicipiul permanent în RM.Infractorul să nu fie judecat în statul străin pentru fapta săvîrşită.Pricipiul realităţii legii penale sau al protecţiei reale, este consacrat în art. 11 alin 3 CP RM, care

stipulează că Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriulRM şi au săvîrşit

infracţiuni în afara teritoriului ţări portă răspundere penală în conformitate cu CP al RM şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul RM dacă infracţiunile săvîrşite sunt îndreptate împotriva intereselor RM, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constitue infracţiune de război.., dacă aceştia nu au fost comdamnaţi în statul străin.

Principiul realităţii legii penale se poate aplica numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

- infracţiunea să fie comisă în străinătate,- infr săvîrşită să fie îndreptată împotriva intereselor RM sau a cet săi, împotriva păcii şi securităţii

omenirii, infracţiuni de război,- infractorul să fie cet străin sau apatrid care nu are domiciliu permanent în RM,- începerea urmăririi penale se face numai cu autorizaţia Procurorului general.Principiul Universalităţii legii penale este consacrta în prevederile ali. 3 art 11 din Cp al RM, care

stipulează că legea penală a RM se aplică pentru săvîrşirea altor infr decît cele pentru care s-ar aplica legea penală a RM conform pricipiului realităţii. Este vorba de săvîrşirea unor infr prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte de către cet străini sau apatrizi ce nu au domiciliul permanent pe teritoriul RM, dacă nu au fost condamnaţi în statul străin.

Aplicarea legii penale a RM, potrivit principiului daat, presupune realizarea cumulativă a următoarelor condiţii:

- savîrşirea infr, alta decît cele pentru care s-ar aplica legea Rm conform principiului realităţii.- Infrac să fie săvîrşită în străinătate în întregime,- Să existe dubla incriminare, adică fapta să fie prevăzută ca infracţiune atît de legea penală a RM,

cît şi de cea a ţării unde a fost săvîrşită,- Fapta să fie săvîrşită de către un cet străin sau apatrid ce nu are domiciliul permanent pe

teritoriul RM,- Infractorul se află în RM venit de bună voie pe teritoriul ţării,- Infractorul sp nu fi fost tras la răspundre penală în străinătate.

1.3. Propuneţi o situaţie practică în care legea penală ar avea efect retroactiv. (7 puncte)Cuza inculpatului Bivol se examinează în instanţa de judecată, acesta fiind invinuit în baza art 202

CP RM de eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor. În cadrul cerecetării judiciare, la data de 24.05.09 a intervenit modificare prevederilor CP iar coponenţa dată fiind dezincriminată. În situaţia dată legea penală va avea un efect retroactiv, aplicîndu-se prevederile noi intrate în viguare care nu condamnă penal asemenea acţiuni.

Subiectul II: Asigurarea drepturilor victimei în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare

2.1 Definiţi noţiunea de victimă a infracţiunii şi victimă a abuzului în lumina jurisprudenţei CtEDO. (3 puncte)

Victimă – se consideră orice persoană fizică sau juridică, căreia prin infracţiune, iau fost aduse daune morale, fizice sau materiale. Calitatea de victimă apare din raportul de drept penal substanţial.

2.2 Explicaţi modalităţile de asigurare a drepturilor victimei în urma infracţiunilor, abuzurilor de serviciu şi erorilor judiciare. (5 puncte)

Garanţiile legale în acest sens sunt înscrise în art. 274 alin. 5 şi art. 313.3. Victima persoană fizică care a suportat daune morale, fizice ori materiale de pe urma

infracţiunii, este în drept să ceară recunoaşterea calităţii ei de parte vătămată potrivit art. 59.Victima persoană fizică sau juridică care a suportat prin infracţiune daune morale şi materiale, potrivit art. 61 poate cere recunoaşterea calităţii procesuale de parte civilă (alin. 3 pct. 5) – 6)).

4. Victima infracţiunilor arătate în art. 276 asupra cărora urmărirea penală se porneşte în baza plîngerii prealabile se poate împăca cu bănuitul, învinuitul, inculpatul (alin. 3 pct. 7).

5. Despre dreptul de a ataca ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale (alin. 3 pct. 9) a se vedea comentariul la art. 274 alin. 6 şi art. 313.

6. Victima este în drept să solicite şi să beneficieze în modul stabilit de art. 215 de măsuri pentru asigurarea securităţii personale, a membrilor familiei ori a rudelor apropiate, în cazul cînd pot fi sau sunt ameninţate cu moartea, cu aplicarea violenţei, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor, ori cu alte acte ilegale (alin. 3 pct. 10).

La acţiunile procesuale la care participă, victima este în drept să primească asistenţa juridică calificată de la un avocat ales.

2.3 Evaluaţi mecanismele procesuale de protecţie a drepturilor victimelor infracţiunilor. (7 puncte)

CPP al RM înscrie unul din drepturile centrale ale statutului victimei – ca cererea să fie înregistrată şi soluţionată în modul prevăzut de art. 263, 265.

Despre rezultatele soluţionării, victima va fi informată, în mod special despre neînceperea urmăririi penale (art. 274 alin. 5).

7. Persoanei fizice sau juridice victimă a infracţiunii îi sunt garantate drepturile arătate în alin. 3.8. Potrivit pct. 1 şi 8 alin. 3, organul de urmărire penală care a primit sesizarea, inclusiv şi cea

declarată oral, eliberează imediat victimei un certificat, în care, potrivit anexei 3 la Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni, se vor conţine date privitor la numărul de înregistrare, numele, prenumele petiţionarului (denumirea persoanei juridice), funcţia şi numele celui care a primit sesizarea, denumirea şi adresa organului de urmărire penală, telefonul de serviciu şi timpul cînd acestea au fost înregistrate.

Certificatul include două părţi dintre care, una se eliberează victimei, alta obligatoriu rămîne şi se păstrează la persoana oficială a organului care a recepţionat sesizarea.Certificatul nu se eliberează în cazul parvenirii sesizării prin oficiul poştal.Refuzul organului de urmărire penală de a primi plîngerea poate fi atacat la judecătorul de instrucţie în termen de 5 zile (art. 265 alin. 2).Pentru detalii în acest sens a se vedea comentariul la art. 263, 265.9. Victima este în drept să prezinte documente şi obiecte prin conţinutul şi proprietăţile cărora

mărturisesc sau adeveresc despre săvîrşirea faptei penale (pct. 2).10. În conţinutul său, pct. 3 indică asupra dreptului de a adresa cerere suplimentară !!!!!11. Alineatul 3 pct. 4 vine să dezvolte şi să completeze prevederile din alin. 2 privitor la dreptul

victimei de a fi informată despre soluţionarea cererii sale.

Test 7

Subiectul I: Starea de extremă necesitate

1.1. Caracterizaţi condiţiile în care acţiunea comisă în stare de extremă necesitate este legală. (3 puncte)

Starea de extrema necesitate implica doua laturi:-Pericolul-Salvarea de la pericolConditiile privind pericolul:

a) Trebuie sa fie iminent – este prima conditie pe care trebuie sa o realizeze pericolul, ceea ce inseamna ca acesta ameninta cu producerea sa, este in imediata apropiere a imfaptuirii sale fara a mai fi posibila luarea unor masuri de preintimpinare a sa.

b) Pericolul sa ameninte valorile indicate in art 38 alin 2. – valorile sociale care pot forma obiectul actiunii de salvare in cazul starii de extrema necesitate sunt expres si limitativ prevazute de lege. Acestera sunt: viata, integritatea corporala sau sanatatea persoanei sau a alteia si interesul public.

c) Pericolul sa fie inevitabil – aceasta presupune ca pericolul nu poate fi inlaturat decit prin savirsirea unei fapte prevazute de legea penala, adica prin sacrificarea altei valori protejate de lege.

Conditiile privind actul de salvare:a) Sa se realizeze prin savirsirea unei fapte prevazute de legea penala – este

prima conditie ce se refera la actul de salvare si inseamna ca, pentru a se pune problema inlaturarii caracterului penal al unei fapte comise in stare de extrema necesitate, este absolut necesar ca acea fapta sa fie prevazuta de legea penala

b) Sa fi constituit singurul mijloc de inlaturare a pericolului si sa fi fost necesara pentru inlaturarea lui – aceasta conditie rezulta expres din continutul al 2 art 38 CP RM , care prevede ca pericolul iminent nu putea fi inlaturat altfel decit prin savirsirea acelei fapte. Daca faptuitorol avea posibilitatea sa inlature pericolul si prin alte mijloace, fara a savirsi o fapta prevazuta de legea penala, acesta este obligat sa aplice celelalte metode existente, cu conditia ca sia dat seama de aceasta.

c) Sa nu fi cauzat urmari vadit mai grave decit cele ce sarfi produs in cazul neinlaturarii pericolului – prin aceasta conditie, legea a impus o anumita limita a actiunii de salvare, a fixat o anumita proportie intre prejudiciul cauzat si cel evitat. Daca faptuitorul si-a dat seama ca prin fapta sa provoaca urmari vadit mai grave decit cele care sar fi putut produce in caz ca pericolul nu era inlaturat, el nu va mai actiona sub imperiul starii de extrema necesitate, urmind sa raspunda penal potrivit legii.

1.2. Stabiliţi asemănările şi deosebirile dintre legitima apărare şi starea de extremă necesitate; starea de extremă necesitate şi riscul întemeiat. (5 puncte)

Asemanarile:Ambele sunt reglementate atit de CP cit si de CCA.Ambele au scopul de a inlatura un pericol.Inlaturarea pericolului presupune savirsirea unei fapte prevazute de legea penala.Ambele au scop ca persoana sa se apere.Ambele institutii presupune reactionarea la un atac.Ambele au acelasi caracter juridic – exclud raspunderea penala.Deosebirile:Legitima aparare apare de la un atac uman, extrema necesitate apare datorita unui pericol(natura).

La legitima aparare prejudiciul e cauzat agresorului, la extrema necesitate prejudiciul e cauzat altor persoane.

La legitima aparare respingerea atacului nu e unicul mijloc, la extrema necesitate actiunea de inlaturare a pericolului trebuie sa fie unicul mijloc.

La legitima aparare dauna cauzata atacatorului poate fi mai mare , la extrema necesitate dauna cauzata trebuie sa fie mai mica decit cea cauzata.

1.3. Cotov a condus pe drumurile publice, fără permis, un autovehicul, pentru a transporta urgent la gară un prieten din altă localitate, venit la el în vizită, şi ale cărui locuinţă şi bunuri personale erau supuse pericolului de inundaţie.Cum trebuie calificată fapta lui Cotov? Argumentaţi răspunsul. (7 puncte)

Fapta comisa de Cotov nu poate fi calificata ca fapta comisa in conditiile extremei necesitati deoarece pericolul care putea surveni in caz de accident care putea sa se realizeze in cazul conducerii automobilului fara dreptul de a conduce (permis de conducere). In lipsa permisului de conducere se pune in pericol siguranta si ordinea participantilor la traficul rutier.

Subiectul II: Administrarea probelor de către apărător

2.1 Identificaţi atribuţiile apărătorului în cadrul probatoriului. (3 puncte)

Un caracter specific are rolul apărătorului în probatoriu. Apărătorul participă în probatoriul penal fără a purta sarcina probei. Neexecutarea sau executarea vicioasă de către organul de urmărire aatribuţiilor sale în probatoriu are ca sancţiune inadmisibilitatea sau neutilitatea probelor, aceastăsancţiune fiind aplicabilă doar pentru partea acuzării şi nu a apărării, care este protejată de prezumţia denevinovăţie. Învinuitul nu poate fi condamnat în urma pasivităţii apărătorului în cadrul probatoriului.

2.2 Analizaţi modalităţile de administrare a probelor de către apărător. (5 puncte)Este necesar de menţionat că schimbarea identităţii are şiconsecinţe psiho-sociale.Remarcăm în acest sens şi procedura schimbării domiciliului persoanei care se află în cadrulunui program de protecţie. Sub aspect organizaţional, aceasta se ciocneşte de probleme determinate deteritoriul limitat al ţării. Din acest punct de vedere legea deschide obiective noi de colaborareinternaţională. Un deziderat important în asigurarea realizării conceptului drepturilor omului constă înaplicabilitatea directă şi în supremaţia normelor internaţionale în procedura penală. PrevederileConvenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale protocoalelor sale adiţionale nu pot fiinterpretate şi aplicate în mod corect decât prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene,alcătuind împreună un bloc de convenţionalitate care reprezintă autoritatea de lucruinterpretativ.Este necesar a determina rolul societăţii civile în procesul penal, aceasta având misiunea de a seimplica în protejarea drepturilor omului în cadrul aplicării anumitor măsuri procesuale sau alefectuării anumitor acţiuni procesuale. Una dintre probleme rezidă şi în participarea elementuluineprofesionist la exercitarea justiţiei.

2.3 Evaluaţi în ce măsură atribuţiile apărătorului la administrarea probelor se conformează cu dreptul la un proces echitabil. (7 puncte)Consecinţele responsabilităţii trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care au determinat

aceastărăspundere. În cazul existenţei mai multor posibilităţi de interpretare a unei legi sau acţiuniurmează a fi aleasă acea care lasă cât mai multă libertate cetăţeanului. Cu cât mai avansată estemăsura care afectează bunăstarea individuală, cu atât mai argumentate trebuie să fie temeiurilecare vor sta la baza imixtiunii. În acest aspect este necesară aplicarea principiului proporţionalităţii

Test 8

Subiectul I: Hărţuirea sexuală

1.1. Definiţi noţiunile „ameninţare” şi „constrîngere”, utilizate în art.173 CP RM. (3 puncte)Infr prev la art 174 este o infr formala. Se considera consumata din momentul inceperii raportului sexual,

a actului de homosexzalism sau lesbianism.

1.2. Demonstraţi dacă este corect a se afirma că infracţiunea, prevăzută la art.173 CP RM, nu aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei. (5 puncte)

Sub incidenta dispozitiei art 174 din CP se afşa raportul sexual, homo sau lesb, care au fost savirsite cu consimtamintul victimei sau prin amenintarea ce i-a fost adusa acesteia de a-i distruge sau a-i deteriora bunurile, sau prin orice alt gen de constringere - explicita sau implicita.

Exprimarea consimtamintului de catre victima are in contextul infr analizate un caracter dualist: 1) consimtamintul univoc, la a carui temei se poate afla curiozitatea, interesul material sau atractia sexuala; 2) consimtamintul aparent, ce consta in neimpotrivirea victimei din cauza ca ea nu intelege semnificatia celor ce i se intimpla.

Ultima ipoteza este valabila in cazul copiilor de virsta frageda (5-6 ani). Consimtamintul aparent al acestora nu are nici o relevanta juridica, iar faptuitorul este constient de acest fapt. De aceea raportul sexual, actul de homo sau lesb sav cu o pers de virsta frageda trebuie calificate potrivit lit b) din alin (3) al art 171 sau lit a) din alin 3) al art 172 din CP. In astfel de cazuri exista toti indicii pentru a recunoaste ca faptuitorul a profitat de imposibilitatea victimei de a-si exprima vointa.

1.3. Estimaţi ce schimbări a suferit sfera de incidenţă a dispoziţiei art.173 CP RM în urma modificării operate prin Legea nr.167 din 09.07.2010, luînd în consideraţie că, înainte de această modificare, dispoziţia art.173 CP RM a avut următorul conţinut: „Constrîngerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualitate ori la săvîrşirea altor acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitînd de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei”. (7 puncte)

In contextul infractiuniii de trafic de fiinte umane, prin violenta periculoasa pt viata si sanatate se are in vedere aplicarea intentionata a violentei care s-a soldat cu vatamarea medie sau usoara a integritatii corporale sau a sanatatii, ori care, desi nu a cauzat aceste consecinte, constituie la momentul aplicarii sale, datorita metodei de operare, un pericol real pt viata si sanatatea victimei.

Subiectul II: Audierea bănuitului, învinuitului, inculpatului

2.1 Descrieţi procedura de audiere a bănuitului, învinuitului, inculpatului. (3 puncte)Considerând audierea un drept al învinuitului sau inculpatului, după ce se constată că

acesta consimte, organul de urmărire penală, înainte să îl asculte, îi cere să dea o declaraţie scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce. Declaraţia în aceste condiţii, adică scrisă personal de învinuit sau inculpat după ce i se aduce la cunoştinţă învinuirea, elimină suspiciunile cu privire la eventualele inexactităţi şi totodată contestarea precizărilor, chiar de învinuit sau inculpat. Pentru soluţionarea cauzei, organul judiciar este obligat să îl asculte pe învinuit sau inculpat, iar legea procesual penală cuprinde reguli care se aplică în toate cazurile ascultării, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii.

Din reglementarea existentă rezultă că ascultarea învinuitului sau inculpatului este structurată în 2 etape: prima etapă în care se clarifică problemele referitoare la datele personale, înainte de a fi ascultat, învinuitul sau inculpatul este întrebat cu privire la nume, prenume, poreclă,data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţie militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa la care locuieşte efectiv, antecedentele penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale. Totodată i se pune în vedere să declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Valeriu şi Nicolae Roşca vs Moldova. (5 puncte)Art 3 Interzicerea torturii Reclamanţii au pretins, în special, precum că dînşii au fost supuşi

relelor tratamente în timpul aflării sale în detenţia poliţiei cu scopul obţinerii declaraţii autodenunţătoare; precum că examinarea plîngerilor sale cu privire la rele tratamente a fost tergiversată; reclamanţii au suferit urmare a condiţiilor inumane şi degradante de detenţie; precum că dînşii nu au avut acces la avocatul ales în timpul reţinerii şi detenţiei iniţiale; şi ultimii nu au beneficiat de remedii efective vizavi de cererile sale cu privire la rele tratamente.

Reclamanţii s-au plîns conform prevederilor Articolului 6 din Convenţie despre interdicţia de a avea accesul la un avocat în timpul detenţiei sale iniţiale în comisariatele de poliţie din Chişinău şi Ialoveni, şi precum că li s-a împiedicat posibilitatea contestării cu apel a mandatului de arestare preventivă. Cu toate acestea, Curtea notează că reclamanţii nu au arătat că procesul penal întru acuzarea lor, în continuare a fost prejudiciat urmare a celor două pretinse încălcări. Respectiv, plîngerea conform prevederilor Articolului 6 din Convenţie este în mod vădit nefondată şi prin urmare inadmisibilă în sensul Articolului 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.

Curtea notează precum că ambele părţi nu contestă faptul că reclamanţii, la 13 iunie 2001, au fost supuşi relelor tratamente de colaboratorii de poliţie în Comisariatul de poliţie Ialoveni. Curtea observă că reclamanţilor li s-au aplicat, inter alia, practici a falaka ( a se vedea mai sus § Error: Referencesource not found). Curtea reaminteşte că maltratarea persoanei pe tălpi, sau falaka¸ este o practică evident intenţionată şi poate fi apreciată exclusiv drept o tortură veritabilă. (a se vedea Corsacov v. Moldova, no. 18944/02, § 65, 4 aprilie 2006, şi Levinţa v. Moldova, no. 17332/03, § 71, 16 decembrie 2008). Prin urmare rezultă că în prezenta cauză a avut loc o violare a dreptului reclamanţilor de a nu fi supuşi torturii, contrar cu aspectul material al Articolului 3 din Convenţie.

Curtea consideră că întîrzierea prezentării reclamanţilor pentru examinarea medico-legală întru confirmarea relelor tratamente aplicate acestora, precum şi tergiversarea începerii urmăririi penale nu este corespunzătoare condiţiilor promptitudinii unei investigaţii în sensul Articolului 3 din Convenţie.

Reclamanţii au pretins 25,000 EUR pentru fiecare cu titlu de compensarea prejudiciului moral cauzat. Dînşii au susţinut că cazul lor a arătat lipsa totală de respect faţă de lege şi drepturile omului din partea colaboratorilor de poliţie şi îngăduinţă şi amabilitate completă din partea procurorilor şi judecătorilor care au examinat cazul împotriva acelor colaboratori de poliţie. Mau mult decît atît, nu numai că reclamanţii au fost torturaţi, dar dînşii şi-au petrecut cîţva ani în condiţii de detenţie inumane şi degradante.

Curtea consideră că reclamanţii au suferit în anumită măsură stres şi frustrare, în special în urma torturării întru obţinerea declaraţiilor autodenunţătoare şi detenţia lor în condiţii inumane, în momentul în care colaboratorii de poliţie care i-au maltratat nu au fost niciodată privaţi de libertate sau nici chiar suspendaţi din funcţie în cadrul efectuării investigaţiei. Bîndeţa pedepsei aplicate colaboratorilor de poliţie doar a adăugat la suferinţele reclamanţilor. În corespundeer cu circumstanţele prezentei cauze, şi hotărînd pe principii echitabile, Curtea oferă 15,000 EUR fiecăruia din reclamanţi.

Statul reclamat trebuie să achite reclamanţilor, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă, potrivit Articolului 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldoveneşti la rata aplicabilă la data achitării:

(i) EUR 15,000 (cincisprezece mii) pentru fiecare reclamant, plus orice taxă care poate fi aplicată, cu titlu de compensare a prejudiciului moral;

(ii) EUR 2,000 (două mii) ambilor reclamanţi cu titlu de compensare a costurilor şi cheltuielilor, plus orice taxă care poate fi aplicată;

+3 % cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene

2.3 Evaluaţi prevederile CEDO şi a jurisprudenţei CtEDO în materia drepturilor învinuitului la o confruntare cu martorul. (7 puncte)

Dacă, însă, statele au ales să organizeze un sistem judiciar cu mai multe grade de jurisdicţie, garanţiile de la articolul 6 se aplică tuturor acestor grade de jurisdicţie, iar Curtea europeană va analiza procedura în ansamblul ei. Curtea a statuat în multiple

rânduri că rolul instanţelor superioare este tocmai acela de a corecta eventualele încălcări de către instanţele inferioare ale drepturilor garantate de Convenţie. În sistemul de drept românesc, căile de recurs sunt apelul şi recursul, însă în anumite cazuri precizate de lege, sentinţa primei instanţe nu poate fi atacată decât cu recurs26. În cazul persoanelor acuzate de o infracţiune, Convenţia europeană prevede garanţii specifice. În primul rând, orice persoană acuzată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la stabilirea legală a vinovăţiei de către o instanţă27. Apoi, orice acuzat are drepturi suplimentare: dreptul la informare cu privire la natura acuzaţiilor, dreptul la apărare şi la apărător numit din oficiu dacă nu dispune de resurse financiare pentru a-şi alege unul, dreptul la citarea şi audierea martorilor şi dreptul la un interpret gratuit.

Test 9

Subiectul I: Infracţiunea

1.1. Caracterizaţi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. (3 puncte)

Se considera ca infractiunea a fost savîrsita din imprudenta daca persoana care a savîrsit-o îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile, dar considera în mod usuratic ca ele vor putea fi evitate ori nu îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile, desi trebuia si putea sa le prevada.

Aşa cum rezultă din prevederile alin.1 art 14 CP RM, pentru ca o faptă să fie considerată infracţiune, ea trebuie să întrunească următoarele trăsături esenţiale: fapta să fie prejudiciabilă (să prezinte pericol social), să fie săvîrşită cu vinovăţie, să fie prevăzută de legea penală şi să fie pasibilă de pedepsă penală. Din definiţia legală a noţiunii de infracţiune reiese că, în primul rînd, infracţiunea reprezintă o faptă, un act de conduită exterioară a omului, prezentînd un anumit grad prejudiciabil. Prin faptă se vatămă sau se pun în pericol valorile sociale ocrotite de lege, de aceea prin ea se înţelege activitatea înfăptuită împreună cu urmările dăunătoare pe care le – a cauzat.

O faptă se consideră ca fiind prevăzută de legea penală atunci cînd o dispoziţie din această lege arată în ce condiţii această faptă este socotită ca fiind susceptibilă de a fi considerată infracţiune.

După cum ştim în legea penală nu este dată o def a vinovăţieie, astfel această definiţie a revenit ştiinţei drep penal, care a definit vinovăţia ca fiind atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta prejudiciabilă săvîrşită şi urmările ei.

Pasibilitatea de pedeapsă ca trăsătură a infracţiunii se exprimă prin ameninţarea, adică prin posibilitatea aplicării pedepsei pentru săvîrşirea fapteiprejudiciabile şi ilegale, deasemeni şi din prevederile art.1 alin.2 reiese pasibilitatea de pedeapsă ca trăsătură a infracţiunii.

1.2. Clasificaţi infracţiunile conform prevederilor Codului penal şi altor criterii de clasificare. (5 puncte)

Prin clasificarea infracţiunilor se înţelege împărţirea tuturor infracţiunilor în diferite categorii în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil.

În prima categorie infracţiuni uşoare sunt incluse faptele comise cu intenţie sau imprudenţă, pentru care legea penală prevede, în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv. Din această categorie fac parte: infracţiuni de lăsare în primejdie, privaţiunea ilegală de libertate…

Din categoria Infracţiuni mai puţin grave fac parte faptele săvîrşite intenţionat sau din imprudenţă, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv. Din această categorie fac parte: determinarea la sinucidere, delapidarea averii străine…

Cea de a treia categorie Infracţiuni grave include faptele comise cu intenţie sau imprudenţă, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv. Din această categorie fac parte: trtamente inhumane, traficul de fiinţe umane…

Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.

Ultima categorie de infracţiuni Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

1.3. Argumentaţi necesitatea clasificării infracţiunilor. (7 puncte)Clasificarea infracţiunilor pe categorii în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei prezintă nu numai importanţă teoretică ci şi practică. Încadrarea faptei în una din categoriile menţionate anterior poate avea drept consecinţe juridice stabilirea categoriei penitenciarului în care se va executa pedeapsa închisorii, influenţarea aplicării condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, a liberării de răspundere penală, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, a înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă. De asemenea

săvîrşirea infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave atrage după sine apariţia stării de recidivă periculoasă şi deosebit de periculoasă.Clasificarea infracţiunilor pe categorii reprezintă un prim criteriu de bază de individualizare a răspunderii penale, orientînd instanţele de judecată spre o calificare corectă a faptei, precum şi spre alegerea unei categorii şi măsuri de pedepsă adecvate cazului respectiv

Subiectul II: Declaraţiile martorului

2.1Definiţi noţiunea de declaraţii ale martorului şi identificaţi persoanele care nu pot fi audiate în calitate de martor. (3 puncte)

Declaratiilemartorului sint date depuse de catre acesta in cadrul audierii asupra oricaror circumstante care urmeaza a fi constatate in cauze. Declaraţiile martorului sînt date orale sau scrise, depuse de acesta în cadrul audierii în condiţiile prezentului cod, asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatate în cauză, inclusiv asupra persoanei bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu aceştia.

În legătură cu necesitatea audierii unui martor care trebuie protejat, procurorul a emis ordonanţa privind audierea prin aplicarea modalităţilor speciale de audiere a martorului. Audierea a fost efectuată de către procuror care se afla într-o încăpere cu martorul, iar în încăperea vecină se aflau bănuiţi şi apărătorii lor.

2.2 Analizaţi erorile care pot influenţa asupra declaraţiilor martorului fidel. (5 puncte)In cadrul urmarii penale fidelitatea martorului se efectueaza prin semnarea procesului

verbal de audiere de catre acesta iar la faza judecarii martorul este obligat sa depuna juramintul si sa semneze procesul verbal referitor ca a fost prevenit depsre raspunderea pentru declaratiile

2.3 Evaluaţi corespunderea legislaţiei naţionale cu standardele CEDO privind „declaraţiile anonime”. (7 puncte)Curtea recunoaste ca toate probele trebuie examinate cu prezenta persoanei akuzate in proces

public cu repsectarea principiului contradictorialitatii si admite utilizarea declaratiilor martorilor ca probe chiar si in situatia cind aceste declaratii nu sint facute intro sedinta de judecata. Utilizarea declaratiilor obtinute in faza urmaririi penale ca probe nu este incalcare a art 6 CEDO insa cu conditia ca dr apararii se respecta. Aceste dr include ca se acorda posibilitatea de acontesta si interoga martorul opozitiei in momentul depunerii marturiilor sau dupa proces. Conform CEDO sentinta de condamnare nu trebuie sa se intemeieze doar pe declaratiile martorului anonim. Dacă există motive temeinice de a considera că viaţa, integritatea corporală sau libertatea martorului ori a unei rude apropiate a lui sînt în pericol în legătură cu declaraţiile pe care acesta le face într-o cauză penală privind o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi dacă există mijloacele tehnice respective, judecătorul de instrucţie sau, după caz, instanţa poate admite ca martorul respectiv să fie audiat fără a fi prezent fizic la locul unde se află organul de urmărire penală sau în sala în care se desfăşoară şedinţa de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute în prezentul articol.

Test 10

Subiectul I: Violul

1.1. Descrieţi corelativ trăsăturile subiectului şi victimei infracţiunii de viol (art.171 CP RM). (3 puncte)

Victimă în cazul violului poate fi atît femeie cît şi bărbat, deasemeni şi subiect poate fi cît femeie atît bărbat. Vîrsta victimei n interesează pentru existenţa infracţiunii de viol, însă dacă este sub 14 ani se vor aplica şi agravantele, pentru subiect vîrsta este 14 ani împliniţi la mom comiterii. La fel pe victimă cît şi pe subiect nu interesează dacă este căsătorit, divorţat nici experienţa sexuală. Deasemeni victimă sau subiect poate fi soţul sau soţia. Deasemi este important diferenţa de sexuală, însă în cazul coraportului o parte a laturii obiective poate fi executată de o persoană de acelaş sex.

1.2. Argumentaţi care este soluţia de calificare corectă în cazul omorului însoţit de viol. (5 puncte)

Pînă la ultimile modificări a CP această agravantă era prevăzută în art.145. în urma modificărilor survenite vor fi aplicate prin concurs 145 cu 171 din motiv că obiectele juridice sunt diferite şi ca să nu fie nepedepsite faptele ilegale ale infractorului.

1.3. Demonstraţi dacă este sau nu corectă următoarea formulare din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.17 din 07.11.2005 „Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală”: „Dacă în timpul violului…victimei i-a fost cauzată vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile urmează a fi calificate prin concurs de infracţiuni în baza art.151 şi 171 CP RM”. (7 puncte)

Consider că este corectă formularea din HPCSJ din următoarele considerente: obiectele de atentare sunt diferite şi anume Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, indiferent de sex şi relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănăatea sau viaţa persoanei. Obiectul juridic al vătămării integrităţii corporale grave îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei şi din motiv că vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii nu constituie o agravantă a componenţei de infracţiune prevăzute la art. 171 CP.

Subiectul II: Audierea martorului

2.1 Definiţi noţiunea de audiere a martorului şi descrieţi procedura audierii. (3 puncte)

Articolul 90. Martorul    (1) Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză.    (2) Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate.    (3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:    1) persoanele care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sînt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă pentru cauză şi să facă referitor la ele declaraţii exacte şi juste;    2) apărătorii, colaboratorii birourilor de avocaţi – pentru constatarea unor date care le-au devenit

cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistenţă juridică sau în legătură cu acordarea acesteia;    3) persoanele care cunosc o anumită informaţie referitoare la cauză în legătură cu exercitarea de către ele a atribuţiilor de reprezentanţi ai părţilor;    4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul – cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobîndite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;    5) jurnalistul – pentru a preciza persoana care i-a prezentat informaţia cu condiţia de a nu-i divulga numele, cu excepţia cazului în care persoana benevol doreşte să depună mărturii;    6) slujitorii cultelor – referitor la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor lor;    7) medicul de familie şi alte persoane care au acordat îngrijire medicală – referitor la viaţa privată a persoanelor pe care le deservesc;    8) persoana faţă de care există anumite probe că a săvîrşit infracţiunea ce se investighează.    [Art.90 al.(3), pct.8) introdus prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (4) Persoanele menţionate la alin.(3) pct.5) şi 7) pot fi citate şi ascultate ca martori numai în cazul cînd această informaţie este absolut necesară pentru prevenirea sau descoperirea infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave.    [Art.90 al.(4) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975]    (5) Persoanele care cunosc anumite circumstanţe despre cauza respectivă în legătură cu participarea lor la procesul penal în calitate de apărător, reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile sînt în drept, în cazuri excepţionale, cu consimţămîntul persoanei interesele căreia le reprezintă, să facă declaraţii în favoarea ei, însă darea declaraţiilor în aceste cazuri exclude participarea lor ulterioară în procedura acestei cauze.    [Art.90 al.(5) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975]    (6) În cazurile necesare, pentru a rezolva chestiunea dacă o persoană este capabilă să înţeleagă just circumstanţele care prezintă importanţă pentru cauză şi să facă în privinţa lor declaraţii juste, organul de urmărire penală, iar la cererea părţilor, şi instanţa pot invita un expert.    [Art.90 al.(6) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975; al.(4)-(10) devin al.(7)-(13)]    (7) Martorul este obligat:    1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei pentru a face declaraţii şi a participa la acţiuni procesuale;    2) să facă declaraţii veridice, să comunice tot ce ştie în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebările puse, să confirme, prin semnătură, exactitatea declaraţiilor sale incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la acesta;    3) să prezinte, la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei, obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă;    4) să accepte, la cererea organului de urmărire penală, examinarea corporală;    5) la cererea organului de urmărire penală, să fie supus unei expertize în condiţii de ambulator pentru verificarea capacităţii de a înţelege corect circumstanţele care urmează să fie constatate în cauza respectivă şi de a face declaraţii juste în cazul în care sînt temeiuri verosimile pentru a pune la îndoială o asemenea capacitate;    6) să se supună dispoziţiilor legale ale reprezentantului organului de urmărire penală sau ale preşedintelui şedinţei de judecată;    7) să nu părăsească sala de şedinţe fără permisiunea preşedintelui şedinţei;    8) să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată.    (8) Neexecutarea neîntemeiată de către martor a obligaţiilor sale atrage răspunderea prevăzută de lege.    (9) Dacă martorul nu se prezintă la acţiunea procesuală fără motive întemeiate, organul de urmărire penală sau instanţa are dreptul să ordone aducerea lui silită.    (10) Martorul care refuză sau se eschivează de a face declaraţii poartă răspundere conform art.313 din

Codul penal, iar martorul care face declaraţii mincinoase cu bună ştiinţă – conform art.312 din Codul penal.    (11) Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul, logodnica, concubinul, concubina bănuitului, învinuitului, inculpatului, nu sînt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de urmărire penală sau instanţa este obligată să aducă aceasta la cunoştinţă persoanelor respective sub semnătură.    [Art.90 al.(11) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (12) Martorul are dreptul:    1) să ştie în legătură cu care cauză este citat;    2) să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa;    3) să înainteze cereri;    4) să fie informat despre toate măsurile de protecţie disponibile, conform prevederilor prezentului cod şi ale Legii privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal;    [Art.90 al.(12), pct.4) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975]    5) să fie informat despre posibilitatea audierii, prin intermediul unei teleconferinţe cu imaginea şi vocea distorsionate, astfel încît să nu poată fi recunoscut;    [Art.90 al.(12), pct.5) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975]    6) să solicite organului de urmărire penală consemnarea datelor de identitate reale într-un proces-verbal separat, care se va păstra într-un plic sigilat, excluzînd posibilitatea învinuitului de a lua cunoştinţă de aceste date;    [Art.90 al.(12), pct.6) introdus prin LP387-XVI din 08.12.06, MO203-206/31.12.06 art.975; pct.(4)-(10) devin pct.(7)-(13)]    7) să refuze de a face declaraţii, de a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate;    8) să facă declaraţii în limba maternă sau în altă limbă pe care o posedă; să ia cunoştinţă de declaraţiile sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea declaraţiilor sale;    9) la depunerea declaraţiilor, să utilizeze documente ce conţin calcule complicate, denumiri geografice şi altă informaţie care este dificil de a o expune din memorie, notiţe asupra amănuntelor greu de reţinut; să ilustreze declaraţiile sale cu scheme, desene grafice;    10) la participarea în acţiuni procesuale din cadrul urmăririi penale, să fie asistat de un apărător ales de el ca reprezentant;    11) să scrie personal declaraţiile sale în procesul-verbal al audierii din cadrul urmăririi penale;    12) să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza penală şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală sau ale instanţei;    13) să i se restituie bunurile ridicate de organul de urmărire penală sau prezentate de el însuşi în calitate de probe, să primească documentele, ce îi aparţin, în original.    (13) Martorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Doorson vs. Olanda. (5 puncte)În cauza Doorson v. Olanda[55] Curtea a arătat că, deşi art. 6 din Convenţie nu impune în mod

expres ca interesele martorilor şi cele ale victimelor chemate să depună mărturie să fie luate în considerare, totuşi, nu poate fi pierdut din vedere faptul că aceste interese sunt protejate prin alte dispoziţii ale Convenţiei. În consecinţă, procesul penal trebuie derulat în aşa fel, încât aceste interese să nu fie periclitate în mod nejustificat. Aşadar, respectarea dreptului la un proces echitabil impune, în anumite situaţii, crearea unui echilibru între drepturile apărării şi interesele persoanelor obligate să depună mărturie în procesul penal. În ipoteza în care restricţionarea dreptului la apărare se impune din motive de protecţie a martorilor, autorităţile naţionale pot invoca dispoziţiile cuprinse în art. 2 (dreptul la viaţă), în art. 5 (dreptul la libertate şi siguranţă) sau în art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie[56]. În alte situaţii, limitarea exercitării dreptului la apărare poate fi justificată chiar prin invocarea dreptului la judecarea într-un termen rezonabil a cauzei, înscris în art. 6 parag. 1 din Convenţie[57].

2.4 Estimaţi raţionamentul audierii martorului cu aplicarea măsurilor speciale. (7 puncte)

Multe din actiunile procesuale se realizeaza conform procedurii generale ,insa cu derogari de la aceasta regula intervin datorita subiectului infractiunii care este minor si se vor aplica careva masuri specifice procedurii date. Dat fiind faptul ca delincventa juvenila este un fenomen care are radacini veki si reprezinta o problema globala este si logic si necesar ca in caz de comitere a unor infractiuni de catre acestia sa existe o procedura aparte p/u subiectii respectivi. Deoarece nu putem plasa minorul la acelasi nivel de dezvoltare fizica , psihica,sociala cu un matur. Din aceste considerente este laudabil faptul ca se incearca implementarea si reglementarea unor proceduri speciale deoarece de acest lucru are nevoie fiecare stat p/u a putea raspunde necesitatilor populatiei in caz de incalcare a legii. Aspectele deosebit de importante a reglementării actuale sunt îndreptate spre asigurarea şi întărirea garanţiilor procesuale ale minorilor, asigurarea participării apărătorului, psihologului, pedagogului, a termenului de audiere, etc. Nerespectarea cerinţelor în ceea ce priveşte asigurarea cu apărător se consideră încălcare esenţială a legii de procedură penală.

Test 11

Subiectul I: Componenţa infracţiunii

1.1. Definiţi elementele şi semnele componenţei de infracţiune. (3 puncte)Cum deja s-a menţionat, componenţa de infracţiune - este o totalitate de elemente şi semne

obiective şi subiective, care permit a califica o faptă prejudiciabilă drept infracţiune.Teoria dreptului penal distinge noţiunile de «semn al componenţei de infracţiune» şi «element al

componenţei de infracţiune». Deşi acestea se află într-o legătura strânsă, ele nu sunt identice.Astfel, semnele componenţei de infracţiune reprezintă prin sine o caracteristică legislativă a celor

mai esenţiale trăsături ale faptei infracţionale. Ele sunt fixate în dispoziţiile normelor Părţii speciale ale Codului penal. Semnele componenţei de infracţiune indică particularităţile diferenţiate a fiecărei componenţe, şi permit a face delimitarea între ele. Cu alte cuvinte, semnele date constau din trăsături concrete, specifice, calităţi inerente fiecărui element al componenţei de infracţiune, adică caracterizează elemente.

Elementele componenţei de infracţiune reprezintă părţi componente ale unui sistem integral. Fiecare element al componenţei, include un grup de semne, care caracterizează diverse laturi ale faptei infracţionale.

Structural, componenţa de infracţiune este compusă din patru elemente, sau cu alte cuvinte din patru grupuri de semne, şi anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă. Primele două grupe de semne se numesc obiective, celelalte două - subiective. La cele obiective se referă semnele ce caracterizează obiectul infracţiunii şi manifestarea lui exterioară, care reflectă latura obiectivă a infracţiunii. La cele subiective - semnele ce caracterizează particularităţile persoanei care a săvârşit infracţiunea.

Orice faptă penală include în mod obligatoriu semne referitoare la toate cele patru elemente ale componenţei de infracţiune.

Mai jos, vom caracteriza succint fiecare element în scopul înţelegerii mai exacte a structurii componenţei de infracţiune.

Obiectul infracţiunii - constituie acele relaţii sociale, în care se manifestă interesele persoanei, societăţii, statului, ce sunt sau pot fi periclitate în rezultatul atentatului infracţional. Aceste interese sunt ocrotite de legea penală, şi sunt enumerate în linii generale în alin.l, art.2 CP al RM „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept."

Latura obiectivă a infracţiunii - constituie manifestarea exterioară a faptei infracţionale. Ea conţine numărul cel mai mare de semne, şi este principalul element al faptei infracţionale care îi atribuie individualitatea, şi care permite de a delimita o infracţiune de alta. Aceste semne sunt: fapta (acţiunea sau inacţiunea), consecinţele infracţionale, legătura de cauzalitate, precum şi locul, timpul, împrejurările, metoda săvârşirii infracţiunii.

Latura subiectivă a infracţiunii - o constituie atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvârşită şi faţă de consecinţele ce au survenit sau au putut să survină ca rezultat al comiterii infracţiunii. Spre deosebire de latura obiectivă, latura subiectivă se caracterizează prin-tr-o manifestare interioară a infracţiunii. Conţinutul acestei lăture este caracterizat de următoarele semne: vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul şi scopul infracţiunii. Vinovăţia - este un semn principal al laturii subiective, şi necesar pentru caracterizarea oricărei infracţiuni.

Subiectul infracţiunii - îl constituie persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins o anumită limită de vârstă prevăzută de legea penală. Astfel, pentru a fi pasibilă de răspundere penală, persoana fizică trebuie să posede două semne obligatorii: responsabilitatea şi vârsta de la care pentru săvârşirea faptei poate surveni răspunderea penală. în cazul unor infracţiuni, legiuitorul pe lângă semnele enumerate mai sus include şi careva caracteristici suplimentare ale subiectului, care se referă la: cetăţenie, sex, funcţia ocupată, atitudine faţă de serviciul militar, etc. In cazul dat subiectul infracţiunii se caracterizează prin calitatea sa specială. De asemenea subiectul infracţiunii poate fi şi persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător, care întruneşte o serie de condiţii prevăzute

de legea penală.Pe lângă gruparea semnelor componenţei de infracţiune în patru elemente, teoria dreptului penal

prevede şi o altă clasificare bazată pe gradul obligativităţii semnelor juridice. Conform acestui cri teriu semnele componenţei de infracţiune se divizează în: obligatorii (principale) şi facultative (secundare).

Semnele obligatorii - sunt acelea care se referă absolut la toate componenţele de infracţiune fără nici o excepţie. La categoria dată se referă: obiectul infracţiunii,faptaprejudiciabilă(acţiunesauinacţiune), vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, responsabilitatea şi atingerea vârstei de la care pentru săvârşirea faptei poate surveni răspunderea penală. Semnele enumerate mai sus, în mod obligatoriu sunt prezente în componenţa oricărei infracţiuni, iar în cazul lipsei cel puţin a uneia dintre ele - este exclusă existenţa componenţei de infracţiune [3, pag. 64].

Semnele facultative- sunt considerate acele semne juridice pe care legiuitorul le aplică în cazul creării unor componenţe de infracţiuni separate, ca completare la semnele principale. Cu ajutorul acestor semne infracţiunea este caracterizată prin anumite trăsături suplimentare, în care se exprimă exact specificul infracţiunii date. La această grupare se referă astfel de semne cum ar fi: consecinţele infracţionale, legătura de cauzalitate dintre faptă şi consecinţe, locul, timpul, împrejurările, metoda şi mijloacele săvârşirii infracţiunii, motivul şi scopul infracţiunii, semnele speciale ale subiectului infracţiunii [5, pag.75]. în dependenţă de faptul, cât de mare este atenţia acordată de către legiuitor unui sau altui semn facultativ al componenţei de infracţiune, acesta din urmă poate avea o semnificaţie triplă, şi anume:

deseori un anumit semn facultativ poate fi introdus în componenţa de infracţiune de bază, şi devine prin urmare, un semn obligatoriu pentru componenţa dată. Spre exemplu, metoda săvârşirii infracţiunii, fiind un semn facultativ în plan teoretic general, devine semnul obligatoriu în cazul infracţiunii de furt (metoda sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane);

acelaşi semn în alte circumstanţe poate să obţină însemnătatea unuia de calificare, adică, a acelui semn, care sporeşte gradul prejudiciabil al infracţiunii, modificând prin urmare calificarea acesteia (omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane - lit.k, alin.3, art. 145 CP al RM);

dacă semnul nu face parte din componenţa de bază (nu a devenit obligatoriu) şi nu este prevăzut în calitate de semn calificativ, acesta poate fi privit ca circumstanţă care atenuează sau agravează pedeapsa penală (art.76 - 77 CP al RM), astfel influenţând asupra alegerii de către instanţa de judecată a tipului şi mărimii pedepsii penale. De exemplu, săvârşirea oricărei infracţiuni prin aşa metode cum sunt: prin deosebită cruzime, motive sadice, batjocura faţă de victimă, sunt privite ca circumstanţe agravante în toate cazurile când o astfel de metodă nu apare nici ca semn obligatoriu şi nici ca cel calificativ (alin.2, art.77 CP al RM) [1].

1.2. Clasificaţi componenţele de infracţiuni în funcţie de mai multe criterii. (5 puncte)Toate componenţele de infracţiune prevăzute în Partea specială a Codului penal al Republicii

Moldova pot fi clasificate în mai multe categorii în funcţie de proprietăţile care caracterizează obiectul, latura obiectivă, latura subiectivă şi subiectul infracţiunii. La baza clasificării componenţelor de infracţiune sunt puse următoarele criterii: gradul prejudiciabil al faptei, modul de descriere a semnelor componenţei de infracţiune şi specificul structurii acestora.

După gradul prejudiciabil al faptei deosebim: componenţa de bază, componenţa cu circumstanţe agravante (componenţa calificată) şi componenţa cu circumstanţe atenuante (componenţa privilegiată).

Componenţa de bază cuprinde totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, întotdeauna prezente la săvârşirea unei anumite infracţiuni, care însă nu prevede semne adiţionale ce măresc sau micşorează nivelul gradului prejudiciabil al faptei. în majoritatea cazurilor, componenţele incluse în Partea specială a Codului penal se diferenţiază în două, trei, patru modalităţi, acest fapt contribuie la individualizarea maximă a gradului prejudiciabil al faptelor care se aseamănă după caracterul, obiectul atentării, formele vinovăţiei, asigurând astfel calificarea corectă a faptei şi aplicarea ulterioară a unei pedepse echitabile. De exemplu, în cazul omorului intenţionat, deosebim componenţa de bază în alin.1, art. 145 CP al RM; componenţa cu circumstanţe agravante în alin.2, 3, art.145 CP al RM; şi componenţa cu circumstanţe atenuante - în art. 146 CP al RM (omorul săvârşit în stare de afect) [2, pag.143].

Componenţa cu circumstanţe agravante - este formată din componenţa de bază, la care se adaugă

anumite condiţii, împrejurări care agravează pedeapsa penală. Legislaţia penală (art.77 CP al RM) prevede un şir întreg de circumstanţe agravante, cel mai des întâlnite fiind: (săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a mai săvârşit o infracţiune, recidivă de infracţiuni, săvârşirea infracţiunii ca îndeletnicire, săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie etc.). Semnele calificative reflectă gradul prejudiciabil al unui anumit tip de comportament, deoarece denotă o schimbare esenţială a nivelului acestuia, comparativ cu cel care este oglindit cu ajutorul semnelor componenţei de bază. Totodată lipsa semnelor calificative sau neconfirmarea lor în procesul urmăririi penale sau al judecării cauzei nu atrage automat excluderea componenţei de infracţiune, deoarece fapta comisă poate să conţină semnele componenţei de bază.

Semnele calificative ale componenţei de infracţiune se deosebesc de factorii care îndeplinesc rolul circumstanţelor agravante sau atenuante. Principala deosebire între acestea constă în aceia că semnele calificative sunt nu altceva decât un mijloc legislativ al diferenţierii răspunderii penale, iar în mod facultativ şi al pedepsei penale (de exemplu, furtul calificat prevăzut de lit.a,b,c,d, alin.2, art.186 CP al RM). Circumstanţele agravante şi atenuante sunt o metodă de individualizare numai a pedepsei penale, şi de aceea se iau în vedere doar în cadrul stabilirii pedepsei, căci ele oferă instanţei de judecată posibilitatea de a spori sau a micşora mărimea pedepsei penale în limita sancţiunii prevăzute de un articol concret al Codului penal.

Componenţa cu circumstanţe atenuante este compusă din trăsături caracteristice ale componenţei de bază, la care se adaugă o împrejurare atenuantă de natură să micşoreze gradul prejudiciabil al faptei infracţionale. Componenţa dată poate fi prezentă fie în diferite alineate ale aceluiaşi articol din Codul penal, fie într-un articol separat (spre exemplu, art. 146 CP al RM - omorul săvârşit în stare de afect - sau art. 147 CP al RM - pruncuciderea). Pentru componenţele de infracţiuni privilegiate este prevăzută o pedeapsă mai blândă comparativ cu componenţele de bază [3, pag.71].

După modul de descriere se deosebesc componenţe simple, complexe şi alternative.Componenţa simplă - în descrierea legislativă a acesteia sunt enumerate toate semnele de

componenţă a infracţiunii, date într-un mod unidimensional: un singur obiect, o singură acţiune, o singură consecinţă, o singură formă de vinovăţie. Componenţa de infracţiune simplă, spre exemplu, este prevăzută în alin. 1, art.145 CP al RM - omorul intenţionat. Obiect al infracţiunii date este viaţa altei persoane. Latura obiectivă se caracterizează printr-o singură faptă (acţiune sau inacţiune) şi survenirea unei singure consecinţe - moartea persoanei. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează printr-o singură formă a vinovăţiei - intenţia.

Componenţa complexă se caracterizează prin două obiecte, două acţiuni sau prin două forme de vinovăţie [4, pag.117]. în cazul componenţelor cu două obiecte - fapta infracţională atentează concomitent asupra a două obiecte, drept exemplu al unei astfel de componenţe poate servi art. 188 CP al RM - tâlhăria, care concomitent atentează asupra proprietăţii şi asupra personalităţii victimei.

Componenţele cu două acţiuni sunt componenţe latura obiectivă a cărora se caracterizează prin săvârşirea a două acţiuni. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de viol (art. 171 CP al RM) sunt caracteristice acţiunile de constrângere şi raportul sexual cu o persoană contrar voinţei sale.

Componenţele cu două forme de vinovăţie - sunt acele componenţe care sunt caracterizate printr-o atitudine psihică diferită a persoanei vinovate faţă de fapta săvârşită şi consecinţele infracţionale. Drept exemplu, al acestei componenţe poate servi alin.4, art.151 CP al RM care prevede răspunderea penală pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei. în această componenţă, vinovăţia (ca semn al laturii subiective), este dublă, şi anume intenţia de a cauza vătămarea intenţionată gravă, precum şi imprudenţa faţă de decesul victimei.

Componenţa alternativă nu prevede o singură faptă infracţională sau o modalitate de acţiune, ci mai multe variante, existenţa măcar a uneia dintre care poate servi drept temei pentru atragerea persoanei la răspundere penală. Deci, componenţele alternative sunt acelea care prevăd în textul de incriminare două sau mai multe modalităţi de comitere alternative sau chiar urmări alternative. Componenţa poate fi alternativă numai în privinţa obiectului şi a laturii obiective a infracţiunii. Această componenţă se divizează în două categorii:

- cu două sau mai multe acţiuni alternative (art.255 CP al RM - înşelarea clienţilor etc.);- în care legiuitorul întruneşte în interiorul unei componenţe altele două (art.188CPal RM-tâlhăria

etc.).După specificul structurii se disting componenţe formale, materiale şi formal reduse.Componenţa formală - este acea componenţă în al cărei conţinut legiuitorul descrie latura

obiectivă a infracţiunii limitându-se la un singur semn principal al ei - fapta prejudiciabilă (art. 163 CP al RM - lăsarea în primejdie, art.371 CP al RM - dezertarea, art.248 CP al RM - contrabanda, etc.). Astfel de componenţe de infracţiune se consumă din momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, survenirea consecinţelor nu este obligatorie pentru calificarea infracţiunii, iar dacă şi au survenit careva consecinţe dăunătoare, acestea pot fi luate în vedere de către instanţa de judecată la stabilirea pedepsei penale. Spre exemplu, infracţiunea de contrabandă se consideră consumată din momentul trecerii ilegale şi reale a mărfurilor, obiectelor şi altor valori peste frontiera vamală a Republicii Moldova.

Componenţa materială - este componenţa în latura obiectivă a căreia legiuitorul a introdus în calitate de semne obligatorii nu numai fapta, dar şi urmările infracţionale. Aceste urmări pot fi indicate direct după caracter (spre exemplu, vătămarea gravă a integrităţii corporale, paguba materială etc.), precum şi după gravitatea faptei (dauna considerabilă, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor etc.). Astfel, latura obiectivă a infracţiunilor cu componenţa materială este caracterizată prin trei semne obligatorii: fapta infracţională (acţiune sau inacţiune), consecinţele infracţionale precum şi legătura de cauzalitate între fapta şi consecinţele prejudiciabile. Tipul dat de infracţiuni sunt considerate ca fiind consumate din momentul survenirii consecinţelor indicate (art.145 CP al RM - omorul intenţionat, art.227 CP al RM - poluarea solului etc.). Spre exemplu, infracţiunea de omor intenţionat (alin.1, art.145 CP al RM) este consumată din momentul survenirii morţii persoanei. Prin urmare, criteriul dat de clasificare a componenţelor permite de a face o delimitare între infracţiunea consumată şi cea neconsumată. în cazul dacă a fost săvârşită fapta infracţională, însă nu au survenit consecinţele prevăzute de legea penală - suntem în prezenţa unei tentative de infracţiune. în timp ce îndeplinirea tuturor acţiunilor caracteristice laturii obiective la componenţa formală, indiferent de survenirea consecinţelor, reprezintă o infracţiune consumată.

Componenţa formal redusă este o astfel de conjponenţă pentru consumarea căreia nu se cere nici survenirea consecinţelor infracţionale, nici aducerea spre sfârşit a acelor acţiuni care pot produce consecinţele date. Prin urmare componenţa de infracţiune este construită în aşa fel, că consumarea infracţiunii este transferată la o etapă mai preliminară. Spre exemplu, infracţiunea de tâlhărie (art. 188 CP al RM) se consideră consumată din momentul săvârşirii atacului în scopul sustragerii bunurilor unei persoane, adică la etapa de tentativă. Iar consumarea infracţiunii de banditism (art.283 CP al RM) este transferată de către legiuitor la etapa pregătirii infracţiunii, deoarece latura obiectivă a acestei componenţe de infracţiune poate să rezide în organizarea unei bande armate. Cu alte cuvinte, infracţiunea cu o componenţă formal redusă se consumă din momentul începerii comiterii acţiunii / inacţiunii prejudiciabile care a creat pericolul real de survenire a consecinţelor infracţionale. Transferarea momentului consumării infracţiunii la o etapă preliminară a acţiunilor infracţionale are loc în scopul înăspririi răspunderii penale, de regulă pentru faptele infracţionale mai grave.

Pe lângă clasificările componenţelor de infracţiune menţionate mai sus, teoria dreptului penal de asemenea distinge şi astfel de componenţe cum arfi: generice şi speciale.

Componenţa generică conţine semnele generale ale unei fapte infracţionale. Cea specială include în sine semne ale unei sau altei varietăţi ale acestei infracţiuni. O astfel de situaţie în ştiinţa dreptului penal poartă denumirea de concurenţa normelor penale. în cazul unei concurenţe a normelor prevăzute în componenţa generică şi cea specială, se aplică norma, în care sunt descrise semnele componenţei speciale de infracţiune [5, pag.83].

1.3. Proiectaţi o speţă în care să fie prezentă o componenţă de infracţiune formal-redusă. (7 puncte)

Componenţa formal redusă este o astfel de conjponenţă pentru consumarea căreia nu se cere nici survenirea consecinţelor infracţionale, nici aducerea spre sfârşit a acelor acţiuni care pot produce consecinţele date. Prin urmare componenţa de infracţiune este construită în aşa fel, că consumarea infracţiunii este transferată la o etapă mai preliminară. Spre exemplu, infracţiunea de tâlhărie (art. 188 CP al RM) se consideră consumată din momentul săvârşirii atacului în scopul sustragerii bunurilor unei persoane, adică la etapa de tentativă. Iar consumarea infracţiunii de banditism (art.283 CP al RM) este transferată de către legiuitor la etapa pregătirii infracţiunii, deoarece latura obiectivă a acestei componenţe de infracţiune poate să rezide în organizarea unei bande armate. Cu alte cuvinte, infracţiunea cu o componenţă formal redusă se consumă din momentul începerii comiterii acţiunii / inacţiunii prejudiciabile care a creat pericolul real de survenire a consecinţelor

infracţionale. Transferarea momentului consumării infracţiunii la o etapă preliminară a acţiunilor infracţionale are loc în scopul înăspririi răspunderii penale, de regulă pentru faptele infracţionale mai grave.

Pe lângă clasificările componenţelor de infracţiune menţionate mai sus, teoria dreptului penal de asemenea distinge şi astfel de componenţe cum arfi: generice şi speciale.

Subiectul II: Percheziţia

2.1Descrieţi procedura de efectuare a percheziţiei şi determinaţi temeiurile pentru efectuarea percheziţiei. (3 puncte)Articolul 128. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente

    (1) Este interzis de a efectua ridicări de obiecte şi documente sau de a face percheziţii în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor de delict flagrant.    (2) În baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei sau a ridicării de obiecte şi documente cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să intre în domiciliu sau în alte încăperi.    (3) Pînă la începerea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să înmîneze, sub semnătură, persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea copia de pe ordonanţa respectivă. Ordonanţa trebuie să conţină, pe lîngă datele prevăzute la art. 255, date cu privire la obiectele sau documentele căutate.    (4) La ridicarea de obiecte şi documente, după prezentarea ordonanţei, reprezentantul organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele sau documentele care urmează a fi ridicate, iar în caz de refuz, procedează la ridicarea lor forţată. Dacă obiectele sau documentele ce urmează a fi ridicate lipsesc la locul indicat în ordonanţă, persoana care efectuează urmărirea penală este în drept să facă percheziţie. Rezultatul percheziţiei urmează a fi prezentat, pentru verificare, judecătorului de instrucţie în termen de 24 de ore, în conformitate cu prevederile prezentului cod.    (5) În cadrul efectuării percheziţiei, după prezentarea ordonanţei, reprezentantul organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele şi documentele menţionate în ordonanţă. Instituţiile financiare nu pot invoca secretul bancar drept motiv pentru a refuza prezentarea documentelor solicitate. Dacă obiectele şi documentele căutate se predau benevol, persoana care efectuează urmărirea penală se limitează la ridicarea acestora, fără a mai efectua alte măsuri de investigaţii.    (6) Toate obiectele şi documentele ridicate se prezintă tuturor persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării. Obiectele şi documentele descoperite în timpul percheziţiei sau ridicării, a căror circulaţie este interzisă de lege, trebuie ridicate indiferent de faptul dacă au sau nu legătură cu cauza penală.    (7) La efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente, persoana care efectuează urmărirea penală are dreptul să deschidă încăperile şi depozitele încuiate dacă proprietarul refuză să le deschidă benevol, evitîndu-se deteriorarea nejustificată a bunurilor.    (8) La efectuarea percheziţiei pot fi utilizate mijloace tehnice, fapt ce va fi menţionat în procesul-verbal.    (9) Organul de urmărire penală este obligat să ia măsuri pentru a nu se da publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei, constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării.    (10) Persoana care efectuează urmărirea penală are dreptul să interzică persoanelor aflate în încăpere sau la locul unde se efectuează percheziţia, precum şi persoanelor care au intrat în această încăpere sau au venit în acest loc, să plece ori să comunice între ele sau cu alte persoane pînă la terminarea percheziţiei. În caz de necesitate, încăperea sau locul unde se efectuează percheziţia pot fi luate sub pază.

Articolul 125. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei    (1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziţie dacă din probele acumulate sau din materialele activităţii speciale de investigaţii rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobîndite de pe urma infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru cauza penală şi care prin alte procedee probatorii nu pot fi obţinute.    (2) Percheziţia se poate efectua şi în scopul descoperirii unor persoane căutate, a unor cadavre sau a

altor date importante pentru cauza penală.    (3) Percheziţia se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.    (4) În cazurile ce nu suferă amînare sau în caz de delict flagrant, percheziţia se poate efectua în baza unei ordonanţe motivate a procurorului, fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziţiei, materialele obţinute în urma percheziţiei, indicîndu-se motivele efectuării ei. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea acestei acţiuni procesuale.    (5) În cazul constatării faptului că percheziţia a fost efectuată legal, judecătorul de instrucţie confirmă rezultatul acesteia printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin încheiere motivată, recunoaşte percheziţia ca fiind ilegală.

2.2 Analizaţi standardele stabilite de art.8 CEDO privind inviolabilitatea domiciliului. (5 puncte)

Ocrotirea vieţii private a individului se realizează în dreptul românesc atât prin mijloace de drept penal prin incriminarea ca infracţiuni a unor acte de imixtiune în viaţa privată, ca exemplu art. 192 ce instituie inviolabilitatea domiciliului, art. 195 Cod penal privind violarea corespondenţei, art. 196 Cod penal care prevede pedepsirea violării secretului profesional, cât şi prin mijloace de drept civil, reparaţia prejudiciului nepatrimonial prin mijloace patrimoniale ( daune morale ) fiind împărtăşită fără rezerve de practica şi doctrina românească.

Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite ( art. 54 al Decretului 31/ 1954 ) încălcarea lor soldată cu un prejudiciu moral atrage răspunderea conform art. 998. Viaţa privată aparţine patrimoniului moral al oricărei persoane fizice, iar protecţia vieţii private face parte din ocrotirea drepturilor personalităţii. De acum atingerile aduse respectului datorat vieţii private prin imixtiuni ilegale, pot cauza persoanei prejudicii morale grave, iar titularul dreptului încălcat este îndreptăţit să pretindă daune morale.

Jurisprudenţa şi doctrina juridică au ajuns să admită, cu valoare de principiu, posibilitatea reparării băneşti a daunelor morale, orientare ce-şi are fundamentul juridic, pe de o parte în prevederile art. 998 – 999 Cod civil, texte de lege în care este folosit termenul de prejudiciu, fără a se distinge între prejudiciul material şi prejudiciul moral, iar pe de altă parte în unele reglementări legale postrevoluţionare, de aplicare în domenii mai limitate, care consacră expres posibilitatea reparării daunelor morale. Se poate exemplifica în acest sens art. 11 din Legea nr. 29 / 1990 care prevede că ‘’ instanţa va lua hotărâri şi asupra daunelor materiale şi morale’’.

Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat cu privire la încălcarea dreptului la viaţă privată , şi anume pentru dreptul de autor, dar nu a lămurit pe deplin problema. Pe scurt - într-un caz din faţa unei instanţe spaniole societatea de gestiune colectiva Promusicae a cerut ISP-ului Telefonica să îi zică cine sunt persoanele în spatele unor adrese IP, ca să-i dea in judecată în civil pentru download ilegal prin Kazaa.Telefonica a zis că în conformitate cu legea care implementează Directiva Comerţului Electronic, "comunicarea datelor solicitate de Promusicae nu este autorizată decât în cadrul unei anchete penale sau în vederea protejării securitătii publice şi apărării naţionale. Instanţa spaniolă a cerut Curţii Europene de Justiţie să "să se stabilească dacă dreptul comunitar impune statelor membre să prevadă, în vederea asigurării protecţiei efective a dreptului de autor, obligaţia de a comunica date cu caracter personal în cadrul procedurii civile’’.

Decizia Curţii Europene de Justiţie, pe scurt, confirma faptul ca directivele UE nu obligă vreun stat să comunice datele cu caracter personal în cazul unor proceduri civile. Instanţa europeană adaugă însă că lasă la latitudinea statelor membre să ia o astfel de decizie, nefiind nici pro, nici contra.

2.3 Estimaţi remediile naţionale de protecţie a drepturilor omului în cadrul dispunerii şi efectuării percheziţiei. (7 puncte)

Consideraţiile juridice ce urmează se referă la percheziţia cu caracter judiciar.Potrivit C.proc.pen., pentru a solicita emiterea unei autorizaţiide percheziţie este necesară începerea urmăririi penale. Cerinţa legală de asitua astfel, din punct de vedere procedural, percheziţia în cadrul procesuluipenal este pe deplin justificată. Efectuarea unei percheziţii vizează unul dintredrepturile fundamentale ale omului – inviolabilitatea domiciliului sau apersoanei – şi autorizarea sa nu se poate situa în afara procesului penal. Estenecesar să existe un minim de date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni caresă permită începerea urmăririi penale. Procedura începerii urmăririi penaleeste, în general, simplă şi sumară şi nu ar trebui să reprezinte un obstacolpentru realizarea operativă a unei percheziţii domiciliare.În opinia practicienilor care efectuează urmărirea penală, de la momentulcomiterii unei infracţiuni şi până la finalizarea actelor premergătoare în vedereaînceperii urmăririi penale, precum şi până la data obţinerii mandatului de percheziţie,trece în general o perioadă mare de timp, fapt care duce, de cele mai multe ori, la pierderea momentului operativ, propice efectuării percheziţiei. Mai mult, în acest interval lung de timp, probele ce se caută pot dispărea sau pot fi distruse. De asemenea, există posibilitatea ca făptuitorul să ia cunoştinţă, prin intermediul celorlalte persoane implicate în procesul penal (martori, partea vătămată, etc.), de activităţile desfăşurate de organele de anchetă, fapt ce îl poate determina să ascundă, să înstrăineze ori să distrugă mijloacele de probă necesare soluţionării cauzei.O altă situaţie semnalată de practică se referă la distincţia făcută de uneleinstanţe între începerea urmăririi penale in rem şi in personam. Deşi izolat,există în practica judiciară solicitări de autorizare a percheziţiei respinse de cătreinstanţele de judecată, cu motivarea că urmărirea penală nu a fost începută inpersonam sau că nu vizează persoana ce urmează a fi percheziţionată.

Test 12

Subiectul I: Spălarea banilor

1.1. Definiţi noţiunea „convertirea bunurilor”, utilizată la lit.a) alin.(1) art.243 CP RM. (3 puncte)

Convertirea bunurilor presupune orice activitate prin care se realizeaza inlocuirea unui bun provenit din savirsirea unei infractiuni cu alt bun de provenienta licita.

1.2. Determinaţi cinci deosebiri dintre infracţiunea de spălare a banilor (art.243 CP RM) şi infracţiunea prevăzută la art.199 „Dobîndirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală” din Codul penal. (5 puncte)

a) Obiectul jur special:243 – îl reprezintă relaţiile sociale cu privire la sursa şi provenienţa licită, precum şi circulaţia

corectă în operaţiunile financiare a mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor pe cînd în cazul

199 – obiectul jur special al infracţiunii este un obiect jur multiplu. Astfel, Obiectul jur principal este format din relaţiile sociale cu privire la reîntoarcerea în masa patrimonială a abunurilor care au fost extrase pe cale înfracţională din cadrul acesteia. Obiectul jur secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la identificarea şi sancţionarea infracţiunilor.

b) Obiectu material:243 – Pe lîngă bunurile despre care se ştie că provin din săvîrşirea unei infracţiuni, ca obiect

material în cazul infracţ de la art. 243 pot apărea şi 1) documentele sau actele jur care atestă sursa şi provenienţa mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvîrşirii infracţiunii; 2) documentele sau actele jur care conţin informaţia privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenentţa mijloacelor băneşti a bunurilor sau a veniturilor, despre care făptuitorul ştie că provin din activitate infracţională pe cînd în cazul infracţtiunii de la

199 – ca obiect material pot apărea numai bunurile care au o existenţă materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială şi cost determinat, fiind bunuri mobile şi străine pentru făptuitor, şi care au fost obţinute nemijlocit pe cale criminală, adică au fost obţinute de pe urma comiterii susragerii, şantajului etc.

c) Subiectul:243 – Subiectul infracţiunii poate fi atît 1)persoana fizică responsabilă care la momentul

comiterii infracţ a tins virsta de 16 ani_; 2) peroana jur care desfăşoară activitatea de întreprinzător. Pe cîn în cazul infracţ prevăz de art.

199 – ca subiect al infracţiunii poate apărea doar pers fizică responsabilă care la momentul săvîrşirii infracţiunii a împlinit vîrsta de 16 ani.

d) În cazul infracţiunii prevăzute la art. 243 sub noţiunea de bun folosit ca obiect material la sav infraţciunii in cauza se are in vedere un bun de orice natura, fie corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum şi actele jur sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului. Asftel în cazul unui bun incorporal de ex a unui titlu de valoare nematerializat - în cadrul infracţiunii prevăz de art. 243 putem vorbi şi de existenţa unui obiect imaterial, pe cînd în cazul infracţiunii prevăz la art. 199 există numai obiectul material - bunurile care au o existenţă materială.

e) O altă deosebire constă în faptul ca în cazul infr prevăz de art. 199 bunurile care au fost obţinute nu nemijlocit pe cale criminală, ci contra mijloacelor băneşti obţinute pe cale criminală nu formează obiectul material al infracţiunii date, pe cînd în cazul infract prevăz de art. 243 bunurile careu au fost obţinute nu nemijlocit pe cale criminală ci contro mijll băneşti obţinute pe cale criminală formează obiectul material al infracţ prevăz la art. 243

1.3. Argumentaţi oportunitatea plasării normei cu privire la spălarea banilor fie în Capitolul X „Infracţiuni economice”, fie în Capitolul VI „Infracţiuni contra patrimoniului” din Partea Specială a Codului penal. (7 puncte)

Consider că este oportun plasarea normei cu privire la spălarea banilor în Cap Infracţ Economice, deoarece această infracţiune se încadrează în categoria infracţinilor săvîrşite în sfera distribuirii bunurilor care este un tip special a infracţiunilor component al Cap Infracţiunilor Economice, şi nu putem afirma ca această infracţiune se săvîrşeşte contra patrimoniului.

Economia tarii sufera in urma acestei infractiuni, nu economia unei singure persoane fizice sau juridice.

Subiectul II: Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor

2.1 Descrieţi procedura de interceptare a comunicărilor. (3 puncte)Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor presupun folosirea unor mijloace tehnice prin

intermediul cărora se poate afla conţinutul unor convorbiri între două sau mai multe persoane, iar înregistrarea acestora presupune stocarea informaţiilor obţinute în urma interceptării pe un suport tehnic.

Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală sau de către ofiţerul de investigaţii. Asigurarea tehnică a interceptării comunicărilor se realizează de către autoritatea abilitată prin lege cu asemenea atribuţii, utilizîndu-se mijloace tehnice speciale. Colaboratorii subdiviziunii din cadrul instituţiei autorizate prin lege, care asigură tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, precum şi persoanele care efectuează nemijlocit ascultarea înregistrărilor, ofiţerii de urmărire penală şi procurorul sînt obligaţi să păstreze secretul comunicărilor şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei obligaţii.    (2) Pentru asigurarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală sau procurorul prezintă organului abilitat prin lege extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie, autentificat de către acesta, privind dispunerea efectuării interceptării comunicărilor. Scrisoarea de însoţire a extrasului din încheierea judecătorului de instrucţie va conţine o menţiune privind preîntîmpinarea persoanei care va asigura tehnic efectuarea măsurii speciale de investigaţii despre răspunderea penală. Extrasul din încheiere trebuie să conţină denumirea instanţei şi numele judecătorului de instrucţie, data şi ora emiterii încheierii, datele privind examinarea demersului procurorului pentru autorizarea efectuării măsurii, datele de identificare ale abonatului sau ale unităţii tehnice prin intermediul căreia se poartă comunicările ce urmează a fi interceptate, durata interceptării, persoana sau organul de urmărire penală responsabil de executarea încheierii, semnătura judecătorului de instrucţie şi ştampila instanţei de judecată.    (3) În cazul în care în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi obţinută şi altă informaţie, cum ar fi date de identificare ale abonaţilor sau persoanelor care au purtat comunicări cu subiectul interceptării şi localizarea acestora, precum şi alte date, judecătorul de instrucţie poate dispune în încheierea de efectuare a interceptării comunicărilor şi obţinerea acestor informaţii.    (4) Subdiviziunea tehnică a organului abilitat prin lege să efectueze interceptarea şi înregistrarea comunicărilor transmite organului de urmărire penală semnalul comunicărilor interceptate şi alte informaţii indicate în extrasul din încheierea judecătorului de instrucţie în regim de timp real, fără a efectua înregistrarea acestora.    (5) Informaţia obţinută în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor poate fi ascultată şi vizualizată în regim de timp real de către organul de urmărire penală şi procuror.    (6) Informaţia obţinută în procesul interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmite, de către subdiviziunea tehnică care a efectuat interceptarea comunicărilor, ofiţerului de urmărire penală sau procurorului pe purtător material de informaţii împachetat, sigilat cu ştampila subdiviziunii tehnice şi cu indicarea numărului de ordine al purtătorului material.    (7) În termen de 24 de ore după expirarea termenului de autorizare a interceptării, organul de urmărire penală sau, după caz, procurorul întocmeşte la finele fiecărei perioade de autorizare, un proces-verbal privind interceptarea şi înregistrarea comunicărilor.    (8) Procesul-verbal privind interceptarea şi înregistrarea comunicărilor trebuie să conţină: data, locul şi ora întocmirii, funcţia persoanei care a efectuat măsura specială de investigaţii, numărul cauzei penale în cadrul căreia s-a efectuat măsura specială, menţiunea cu privire la ordonanţa procurorului şi încheierea judecătorului de instrucţie privind autorizarea măsurii speciale, datele de identitate şi de identificare tehnică ale subiectului ale cărui comunicări au fost interceptate şi înregistrate, perioada în care s-a efectuat interceptarea comunicărilor, menţiunea privind utilizarea mijloacelor tehnice, alte informaţii relevante obţinute în urma interceptării şi înregistrării comunicărilor referitoare la

identificarea şi/sau localizarea unor subiecţi, cantitatea şi numărul de identificare al purtătorilor materiali pe care a fost înregistrată informaţia, numărul de comunicări stenografiate. La procesul-verbal se anexează stenograma comunicărilor care au importanţă pentru cauza penală.    (9) Stenograma comunicărilor constituie reproducerea integrală, în formă scrisă, pe suport de hîrtie, a comunicărilor interceptate şi înregistrate care au importanţă pentru cauza penală. În stenograma comunicărilor se indică data, ora şi durata comunicării, numele persoanelor, dacă sînt cunoscute, ale căror comunicări sînt stenografiate, precum şi alte date. Se interzice stenografierea comunicărilor dintre avocat şi persoana pe care o apără. Fiecare pagină a procesului-verbal de interceptare şi a stenogramei se semnează de către persoana care le-a întocmit. La procesul-verbal se anexează în original suportul pe care au fost înregistrate comunicările interceptate, făcîndu-se menţiune despre împachetarea şi sigilarea acestuia.    (10) Comunicările interceptate şi înregistrate se redau în limba în care a avut loc comunicarea. În cazul în care comunicarea a avut loc într-o altă limbă decît cea de stat, comunicarea se traduce în limba în care se desfăşoară procesul penal de către un traducător autorizat.    (11) La sfîrşitul perioadei autorizate pentru interceptarea şi înregistrarea comunicării, organul de urmărire penală prezintă procurorului procesul-verbal al interceptării şi suportul în original pe care a fost înregistrată informaţia.    (12) Procurorul, după verificarea corespunderii conţinutului procesului-verbal şi a stenogramelor cu conţinutul înregistrărilor, prin ordonanţă, decide asupra pertinenţei acestora pentru cauza penală şi dispune care comunicări urmează a fi transcrise pe un suport aparte.    (13) Comunicările interceptate şi înregistrate se vor păstra integral pe suportul iniţial prezentat organului de urmărire penală de către subdiviziunea tehnică. Acest suport se va păstra la judecătorul de instrucţie care a autorizat măsura specială de investigaţii.    (14) Comunicările interceptate şi înregistrate care au fost stenografiate de către organul de urmărire penală şi au fost apreciate de către procuror ca fiind pertinente pentru cauza penală se transcriu de către subdiviziunea tehnică din cadrul organului de urmărire penală pe un suport aparte, care se anexează la materialele cauzei penale şi se păstrează la procurorul care conduce urmărirea penală.    (15) În termen de 48 de ore de la finisarea perioadei de autorizare a interceptării şi înregistrării, procurorul prezintă judecătorului de instrucţie procesul-verbal şi suportul în original pe care au fost înregistrate comunicările. Judecătorul de instrucţie se expune printr-o încheiere asupra respectării cerinţelor legale la interceptarea şi înregistrarea comunicărilor de către organul de urmărire penală şi decide care din comunicările înregistrate urmează a fi nimicite, desemnînd persoanele responsabile de nimicire. Nimicirea informaţiilor în baza încheierii judecătorului de instrucţie este consemnată de către persoana responsabilă într-un proces-verbal, care se anexează la cauza penală.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Iordachi ş.a. vs Moldova. (5 puncte)Curtea reiterează, convorbirile telefonice sunt parte integrantă a noţiunilor de „viaţă privată” şi

„corespondenţă” în sensul Articolului 8 din Convenţie.Curtea unanim Hotărăşte că a avut loc încălcarea Articolului 8 din Convenţie

2.3 Întocmiţi o încheiere de refuz privind autorizarea interceptării şi înregistrării comunicărilor. (7 puncte)

Dosar nr. (…)

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECTIA CIVILĂ

I N C H E I E R E

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 12.12.2011

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PRESEDINTE: (…) (…)

GREFIER: (…) (…)

Pe rol soluţionarea cauzei civile avand ca obiect investirea cu formula executorie bilet la ordin prinvind pe petenta SC W.R. SRL.

La apelul nominal făcut în sedinta publica au lipsit partile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,

Instanta retine cererea spre solutionare.

INSTANŢA

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 28.11.2011 sub nr. (…) petenta SC W.R. SRL a solicitat investirea cu formula executorie a biletului la ordin nr. (…)(…) emis la data de 15.09.2011 de SC A.B.C. SRL, in valoare de 24.954,52 lei.

In motivarea cererii a aratat ca biletul la ordin a fost refuzat la plata.

In dovedirea cererii, s-au depus la dosar: biletul la ordin, in original si in copie, justificare refuz, borderou de incasare.

Cererea a fost legal timbrata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In caz de refuz de plata a biletui la ordin, posesorul acestuia poate exercita fie dreptul de regres impotriva girantilor, tragatorului si celorlalti obligati (art. 48 din Legea nr. 58/1934), fie poate declansa executarea silita in temeiul acestei file, art. 61 alin.1 din lege dispunand ca biletul la ordin are valoare de titlu executoriu pentru capital si accesorii.

In temeiul dispozitiilor art.46 ind.1 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, prezentarea unu bilet la ordin la plata se poate face in original sau prin trunchiere. Refuzul total sau partial la plata al unui bilet la ordin prezentat la plata prin trunchiere se face in forma electronica de catre institutia de credit platitoare, iar, la baza acestui refuz, institutia de credit care detine biletul la ordin in original va inscrie pe acesta data prezentarii acestuia la plata, spre a constata daca prezentarea s-a facut in cadrul termenului prevezut la art. 41 si declaratia de refuz, datata si semnata de catre reprezentantii legali sau imputerniciti ai acestora. Mentiunile inscrise pe biletul la ordin original constituie dovada refuzui de plata (art. 46 ind. 3 din lege).

Rezulta, asadar, ca numai mentiunea vizand declaratia de refuz inscrisa pe biletul la ordin, in original, face dovada refuzului de plata a acestuia, indiferent de modalitatea de prezentare la plata acestuia, indiferent de modalitatea de prezentare la plata a biletului la ordin, motiv pentru care, raportand aceste dispozitii legale la situatia de fapt si de drept dedusa judecatii, rezulta ca biletul la ordin nr. (…) (…) emis la 15.09.2011 de SC A.B.C. SRL, in valoare de 24.954,52 lei, a carui investire se solicita in prezenta cauza nu poarta mentiunile vizand refuzul de plata din partea trasului, respectiv declaratia de refuz care trebuie sa fie aplicata pe insusi biletul la ordin si sa cuprinda data si semnatura reprezentantului legal al institutiei de credit sau imputerniciti ai acesteia.

Pentru aceste considerente, instanta, avand in vedere ca nu s-a facut dovada vreunui refuz de plata din partea institutiei de credit care sa respecte prescriptiile legale anterior mentionate, iar inscrisul intitulat “justificare refuz” nu are nici o valoare pobatorie, nefiind semnat sau stampilat de catre banca, apreciaza ca nu se impune investirea cu formula executorie a biletului la ordin prezentat instantei in acest scop, petenta urmand a-si valorifica dreptul subiectiv cu precadere prin prezentarea biletului la ordin la plata catre insttutia de credit si numai ulterior acestei proceduri sa solicite investirea acestuia cu formula executorie in vederea declansarii executarii silite.

DISPUNE

Respinge cererea formulata de petenta SC W.R. SRL, cu sediul in Cluj-Napoca, judetul Cluj, ca neintemeiata.

Cu recurs in 5 zile de la comunicare pentru creditor.

Pronuntata in sedinta publica, azi 12.12.2011

PRESEDINTE GREFIER,

Test 13

Subiectul I: Participaţia

1.1. Caracterizaţi trăsăturile participaţiei. (3 puncte)Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvîrşirea unei

infracţiuni intenţionate.Trasaturile participatiei:-pluralitatea de subiecte-activitatea in comun a participantilor la infractiune-unitatea intentiei-cooperarea doar la o infractiune intentionata.

1.2. Analizaţi rolul fiecărui participant la infracţiune. (5 puncte)Participanţii sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de autor,

organizator, instigator sau complice.    (2) Se consideră autor persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sînt pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.    (3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.    (4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o infracţiune.    (5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.    (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.

1.3. Decideţi asupra condiţiilor în care participanţii pot fi liberaţi de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii. (7 puncte)

Spre deosebire de Codul penal al R.S.S.M. din 1961 care considera renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii drept o cauză de nepedepsire a pregătirii şi tentativei de infracţiune, Codul penal din 2002 atestă această cauză ca o modalitate de liberare de răspundere penală.

Potrivit alin. 1 art. 56 CP., se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre săvârşirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.

Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi definitiv, a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia (alin. 2 art. 56 CP.).

Prezenţa în legea penală a instituţiei renunţării benevole poate de multe ori schimba hotărârea persoanei de a duce infracţiunea până la capăt. Cu alte cuvinte, dacă persoana îşi dă seama că are posibilitatea de a scăpa de răspundere penală, dacă ea se decide la timp să nu ducă infracţiunea până la capăt, atunci o aşa faptă devine un mijloc care favorizează preîntâmpinarea consecinţelor infracţionale.

Pentru a înţelege natura juridică a renunţării benevole, c necesar a cunoaşte trăsăturile ei esenţiale:1. Renunţarea trebuie să fie de bunăvoie, adică persoana care a început comiterea unei infracţiuni

renunţă de a o duce până la capăt nu forţat, ci din propria voinţă. Motivele renunţării benevole pot fi diferite: căinţa, frica de pedeapsă, mustrarea de conştiinţă, sentimentul de milă pentru victimă etc. Renunţarea este considerată de bunăvoie indiferent de faptul cui îi aparţine ideea de a se dezice de comiterea infracţiunii: din propria iniţiativă, urmând sfatul rudelor, apropiaţilor, prietenilor etc. Ea se consideră benevolă chiar dacă a survenit datorită rugăminţii victimei.

Renunţarea nu se consideră de bunăvoie dacă făptuitorul a fost impus să facă acest lucru. De exemplu, împiedicarea comiterii infracţiunii de alte persoane, imposibilitatea de a pătrunde în încăpere, apariţia unei paze adăugătoare etc.

2. Renunţarea benevolă trebuie să fie definitivă, pentru totdeauna. întreruperea temporară a activităţii infracţionale, independent de cauzele ei şi de durata întreruperii, nu înseamnă renunţare de bunăvoie.

Renunţarea benevolă trebuie considerată atât întreruperea deplină a oricărei activităţi infracţionale, cât şi abandonarea unei infracţiuni grave, pentru a comite o infracţiune mai uşoară. De exemplu, dacă în perioada pregătirii unui omor, vinovatul de frica pedepsei cu detenţiunea pe viaţă s-a limitat numai la însuşirea ilegală a averii victimei, atunci va avea loc renunţarea benevolă numai pentru omor.

3. Renunţarea de bunăvoie poate avea loc nu în toate cazurile tentativei consumate, dar numai atunci când între momentul comiterii infracţiunii îndreptate spre atingerea scopului infracţional şi momentul survenirii lui există încă un interval de timp în desfăşurarea legăturii cauzale. În aceste cazuri, renunţarea benevolă trebuie să se manifeste numai prin nişte acţiuni active, orientate spre înlăturarea consecinţelor prejudiciabile. De exemplu, otrăvitorul îi dă victimei un antidot sau anunţă la timp medicul. În acest caz, persoana poate răspunde numai pentru păstrarea ilegală a substanţelor toxice şi pentru dauna reală pricinuită victimei.

4. Potrivit alin. 3 art. 56 C.P., persoana care a renunţat de bunăvoie la ducerea infracţiunii până la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune consumată. De exemplu, dacă o persoană se pregătea să comită un omor şi, în acest scop, a procurat ilegal o armă de foc, iar apoi a renunţat la intenţia sa criminală, atunci, ea trebuie trasă la răspundere penală numai pentru procurarea şi păstrarea ilegală a armei de foc.

Calificarea activităţii infracţionale neconsumate în cazul renunţării benevole depinde mult de faptul dacă infracţiunea a fost comisă de o singură persoană sau împreună cu două sau mai multe persoane. Acţiunile participanţilor la infracţiune sunt interdependente şi intercondiţionate. De aceea, renunţarea benevolă la săvârşirea infracţiunii de către participanţi are trăsăturile sale specifice. în conformitate cu alin. 4 art. 56 CP., organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii.

Dacă organizatorul, instigatorul şi complicele nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor, ei vor răspunde în mod penal, iar măsurile întreprinse de ei pot fi recunoscute de instanţa de judecată drept circumstanţe ce atenuează răspunderea penală.

Subiectul II: Reţinerea

2.1 Definiţi noţiunea şi scopul reţinerii. (3 puncte)Constituie reţinere privarea persoanei de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult

de 72 de ore, în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.Retinerea este o masura de privare de libertate a persoanei invinuite de savirsirea unei infractiuni pentru care legea prevede inchisoarea pe un termen de cel putin un an pe cind aducerea silita este o masura procesuala prin care se realizeaza infatisarea persoanelor in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor judecatoresti.Aducerea silita se dispune dupa citarea persoanei invinuite, iar retinerea are loc in cazul in care invinuitul incalca conditiile unei masuri preventive neprivative de libertate sau altor masuri prevazute de CPP.Aducerea silita are loc pentru solutionarea justa a cauzei iar retinerea are loc pentru stabilirea si preintimpinarea savirsiriiunor actiuni ilegale de catre invinuit.

2.2 Determinaţi particularităţile reţinerii unui bănuit minor. (5 puncte)În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice

imediat aceasta procurorului şi părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc.Reţinerea minorului nu poate depăşi 24 de ore.Conditiile ce determina legalitate si temeinicia retinerii:Prima conditie care face parte din acest grup consta in faptul ca temei pentru retinere serveste savirsirea de catre persoana a infractiunii, adica a unei fapte prevazute de legea penala. Este absolut legitima

retinerea persoanei in privinta careia a fost pronuntata deja o sentinta de condamnare si care se eschiveaza de la executarea ei, ascunzinduse.Retinerea penala presupune ca persoana retinuta cu certitudine este vinovata de comiterea unei fapte prevazute de legea penala, cu toate ca in unele situatii o asemenea certitudine , in constiinta cetatenilor simpli care incearca sa efectueze retinerea reprezinta daor o probabilitate, un fapt ce nui asigura de la comitere unei erori de drpet sau de fapt.A doua conditie ce determina legalitaea si temeinicia retinerii se refera la comportamentul persoanei, care se manifesta in incercarea de a ascunde sau de a fugi cu scopul de a se eschiva de raspundere. Acesta situatie se refera si la cazurile din locurile de detinere sau de sub arest.Conditiile ce caracterizeaza actiunile persoanei care efectuiaza retinerea:Prima conditie care face parte din acest grup se refera la faptul ca poate fi retinuta persoana care a comis o infractiune. Daca persoana na savirsit o fapta prevazuta de legea penala atunci fata de ea nu pot fi aplicate masuri de aducere cu forta in fata organelor competente. Mai mult ca atit, daca persoana in genere nu a comis vreo infractiune, atunci aplicarea violentei in scopul retinerii ei acorda dreptul retinutului la aplicare legitimei paprari contra unui atac ilegal.A doua conditie consta in faptul ca in procesul retinerii infractorului dauna este cauzata nemijlocit persoanei retinute. Dauna poate avea caracter fizic sau patrimonialA treia conditie este ca e absolut necesar de respectat conditia cacare consta in faptul ca tinind seama de toate circumstantele cauzei, nu a fost posibil sa se actioneze in alt mod, metoda cu care sa realizat retinerea fiind unicul mijloc de efectuare a cestuia.A patra conditie dauna cauzata in procesul retinerii trebuie sa fie proportionala, sa corespunda caracterului prejudiciabil al faptei savirsite de infractor, personalitatii acestuia, precum si circumstantelor in care sa realizat retinerea.

A cincea conditie consta in faptul ca este absolut interzisa depasirea masurilor necesare pentru realizarea retinerii, adica necorespunderea vadita a infractiunii comise imprejurarilor efectuarii retinerii, cauzarea de daune care nu corespund vadit situatiei retinerii. De pilda atunci cind infractorul putea fi mobilizat prin legare, el a fost impuscat in picior.

2.3 Estimaţi corespunderea legislaţiei naţionale standardelor CEDO în materia reţinerii, inclusiv în ce priveşte „suspiciunea rezonabilă”. (7 puncte)

Este important sa delimitam retinerea penala pe de o parte, de cea procesual-penala, pe de alta parte. In cazul retinerii procesual-penale, aceasta reprezinta o masura procesuala de constringere, care nu cauzeaza nici un fel de daune. Astfel, potrivit alin 1 art 165 din CPP al RM: constituie retinere privarea persoanei de libertate, pe perioada scurta de timp, dar nu mai mult de 72 or, in locurile si in conditiile stabilite de lege.

Dreptul de a efectua o asemenea retinere apartine in exclusivitate organului de urmarire penala art 253 CPP RM, care este obligat in termen de pina la 3 ore de la momentul privarii persoane de libertate sa intocmeasca un proces-verbal de retinere, in care trebue sa se indice temeiurile, motivele, locul, anul, ziua si ora retinerii, fapta savirsita de persoana respsctiva, rezultatele perchezitiei corporale a persoanei retinute, precum si data, ora intocmirii procesului-verbal.

Test 14

Subiectul I: Încălcarea regulilor de protecţie a muncii

1.1. Identificaţi categoriile de victime ale infracţiunii de încălcare a regulilor de protecţie a muncii (art.183 CP RM). (3 puncte)

Salariaţii, studenţii şi elevii care fac practica de producţie, militarii antrenaţi să muncească la întreprinderi, persoane care îşi ispăşesc pedeapsa conform sentinţei instanţei judecătoreşti în perioda de lucru la întreprinderile penitenciarilor sau la întreprinderile stabilite de organele care răspund de executarea sentinţelor, executanţilor unor altor tipuri de activitate, organizate în interesul societăţii şi al statului.

1.2. Argumentaţi care este soluţia de calificare corectă în cazul în care încălcarea regulilor de protecţie a muncii a provocat din imprudenţă decesul victimei:

1) art.149 CP RM; 2) alin.(2) art.183 CP RM; 3) art.149 şi alin.(2) art.183 CP RM. (5 puncte)

Soluţia corectă este alin 2 art183 din motiv că pentru survenirea răspunderii penale pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii care a provocat din imprudenţă decesul victimei este nevoie de calitatea subiectului care trebuie să aibă calitatea specială de persoană cu funcţie de răspundere care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală. Pe cînd la art149 nu este nevoie de aşa calitate. Califarea suplimentară nu este necesară.

1.3. Demonstraţi dacă se încalcă sau nu vreun principiu al dreptului penal, luînd în consideraţie prezenţa în art.183 CP RM a sintagmei „alte urmări grave”. (7 puncte)Da este incalcat principiul legalitatii sub aspectul prevazut de alin 2 art 3 CP RM si anume „este

interzisa interpretarea extinctiva defavorabila a legii penale”.

Subiectul II: Măsurile preventive

2.1 Definiţi noţiunea şi identificaţi scopul măsurilor preventive. (3 puncte)Măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să

întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra asigurării executării sentinţei constituie măsuri preventive.

Măsurile preventive sînt orientate spre a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea ca ei să nu împiedice stabilirea adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.

2.2 Analizaţi formele măsurilor preventive privative de libertate şi alternative arestării.(5 puncte)

Măsuri preventive sînt:    1) obligarea de a nu părăsi localitatea;    2) obligarea de a nu părăsi ţara;    3) garanţia personală;    4) garanţia unei organizaţii;    5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;    6) transmiterea sub supraveghere a militarului;    7) transmiterea sub supraveghere a minorului;    8) liberarea provizorie sub control judiciar;    9) liberarea provizorie pe cauţiune;    10) arestarea la domiciliu;    11) arestarea preventivă.

Arestarea la domiciliu şi arestarea preventivă pot fi aplicate numai faţă de bănuit, învinuit, inculpat. Transmiterea persoanei sub supraveghere se aplică numai faţă de minori. Transmiterea sub

supraveghere a comandantului unităţii militare se aplică numai faţă de militari şi faţă de supuşii militari în timpul concentrărilor. Ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport poate fi ca măsură preventivă principală sau ca măsură complementară la o altă măsură preventivă.    (5) Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sînt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de bănuitul, învinuitul, inculpatul care sînt deja arestaţi.

2.3 Estimaţi raţionamentul măsurilor neprivative de libertate în contextul CEDO. (7 puncte)Având în vedere versiunile contradictorii asupra situaţiei de fapt, Curtea a avut de stabilit sarcina

probei cu privire la presupusa privare de libertate. Instanţa europeană a reamintit că, atunci când analizează mijloacele de probă, aceasta adoptă standardul „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Cu toate acestea, nu a fost niciodată scopul Curţii de a folosi acelaşi mod de abordare ca sistemele juridice naţionale care folosesc acest standard. Rolul Curţii nu este acela de a stabili vinovăţia penală sau răspunderea civilă, ci de a hotărî asupra răspunderii Statelor semnatare, conform Convenţiei. Curtea formulează acele concluzii care sunt, din punctul său de vedere, susţinute de libera apreciere a tuturor mijloacelor de probă, inclusiv unele inferenţe care pot fi extrase din situaţia de fapt, precum şi din susţinerile părţilor.

Masurile de siguranta au ca scopinlaturarea a unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala.

Prin luarea masurilor de siguranta fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala se urmareste atat un scop direct (imediat) cat si un scop indirect (mediat).

Finalitatea imediata (directa) a luarii oricarei masuri de siguranta este inlaturarea unei stari de pericol.

Inlaturarea starii de pericol social presupune preexistenta acesteia, iar masura de siguranta apare, ca un remediu, un mijloc prin care starea de pericol este inlaturata si inlocuita cu o stare de siguranta pentru ordinea de drept.

Daca scopul imediat (direct) priveste prezentul - starea de pericol existenta la momentul luarii masurilor de siguranta - scopul mediat (indirect) priveste viitorul, masurile de siguranta fiind menite a preintampina savarsirea faptelor prevazute de legea penala.

Finalitatea indirecta (mediata) se realizeaza si decurge din realizarea scopului direct (imediat), inlaturarea starii de pericol presupune inlaturarea sau ingradirea posibilitatii de repetare a comportamentului ilicit. Preintampinarea savarsirii de fapte prevazute de legea penala inseamna "a pune un obstacol in calea realitatii din care decurge starea de pericol si a o impiedica sa conduca sau sa contribuie la savarsirea unor astfel de fapte".

Test 15

Subiectul I: Obiectul infracţiunii

1.1. Relataţi despre noţiunea şi importanţa obiectului infracţiunii. (3 puncte)Obiectul infracţiunii îl formează valorile sociale şi relaţiile sociale create în jurul acestei valori

care sunt prejudiciate ori vătămate prin fapta infracţională.Deci, obiectul infracţiunii reprezintă o condiţie necesră pentru existenţa faptei infracţionale.Obiectul infracţiunii determină necesitatea incriminării şi gravitatea abstractă a infracţiunii, care

este în funcţie de importanţa valorii sociale vătămate sau periclitate.Aşadar, obiectul infracţiunii determină şi gravitatea pedepsei aplicate pentru fapta incriminată,

prin care se va putea preîntîmpina săvîrşirea de noi fapte.Deci specificăm că obiectul infracţiunii trebuie reflectat în mod necesar în orice conţinut de

incriminare.

1.2. Analizaţi modalităţile obiectului infracţiunii. (5 puncte)Autorii autohtoni consideră că aşezarea obiectului infracţiunii pe categorii trebuie făcută după

următoarele criterii:- după natura acestora:

obiectul juridic, sau obiectul propriu – zis al infracţiunii, îl constituie valoarea socială, împotriva căreia se îndreaptă acţiunea sau omisiunea incriminată, şi relaţiile sociale corespunzătoare acesteia.

Obiectul material al infracţiunii constă în entitatea materială asupra căreia se îndreaptă influenţarea nemijlocită infracţională, prin al cărei intermediu se aduce atingere obiectului juridic al infracţiunii.

- după ierarhizarea valorilor sociale care fac obiectul infracţiunii:prin obiect juridic general al infracţiunii înţelegem ansamblul relaţiilor sociale privitoare la

ordinea de drept, adică privitoare la totalitatea valorilor sociale apărate de legea penală împotriva infracţiunilor.

Noţiunea obiectul juridic generic al infracţiunii desemnează un grup de valori sociale deaceeaş natură şi de relaţii sociale create în jurul acestor valori şi datorită lor vătămate sau lezate de către un grup de infracţiuni.

Obiectul juridic special al infracţiunii serveşte la determinarea individualităţii unei infracţiuni în cadrul unui grup de infracţiuni de acelaş gen.

- după numărul obiectelor infracţiunii:regula o constituie obiectul simplu sau unic al infracţiunii, pentru că cele mai multe infracţiuni au

ca obiect o singură valoare socială şi relaţiile sociale corespunzătoare acesteia. Adică obiectul juridic principal al infracţiunii îl formează relaţiile sociale referitoare la o anumită valoare socială individuală care sunt întotdeauna vătănate efectiv sau potenţial, prin săvîrşirea unei anumite infracţiuni, pentru care fapt sunt puse în mod special de legiuitor sub protecţia legii penale prin incriminarea infracţiunii respective.

Există însă şi infracţiuni cu pluralitate de obiecte (complexe), aşa cum sunt infracţiunile complexe şi infracţiunile cu obiect juridic multiplu necomplex la care obiectul apărării penale este complex, fiind alcătuit din 2 sau mai multe valori sociale fiecare cu relaţiile sociale aferente. Ex: tîlhărie+aplicarea violenţei...

1.3. Argumentaţi: care este diferenţa dintre obiectul infracţiunii şi obiectul dreptului penal. (7 puncte)Obiectul dreptului penal îl constiutie o categorie aparte de relaţii sociale numite relaţii juridice

penale. Aceste relaţii iau naştere între membrii societăţii şi stat prin intermediul organelor juridice din necesitatea apărării valorilor esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate.

Obiectul infracţiunii în subiectele anterioare.....................

Subiectul II: Măsurile preventive alternative arestării preventive

2.1 Numiţi condiţiile regimului juridic al liberării provizorii sub control judiciar. (3 puncte)Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune sînt măsuri

preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de bănuitul, învinuitul, inculpatul care sînt deja arestaţi.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă bănuitului, învinuitului, inculpatului în cazul în care acesta are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave sau există date că el va săvîrşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.   

(3) Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:       1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decît în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;    2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;    3) să nu meargă în locuri anume stabilite;    4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de cîte ori este citată;    5) să nu intre în legătură cu anumite persoane;    6) să nu săvîrşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;    7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvîrşirea infracţiunii;    8) să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.       (4) Organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte bănuitul, învinuitul, inculpatul liberat provizoriu efectuează controlul asupra respectării de către acesta a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată.    (5) Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri.

2.2 Determinaţi particularităţile revocării liberării provizorii sub control judiciar. (5 puncte)Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:

    1) se descoperă fapte şi circumstanţe care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare şi care împiedică liberarea provizorie;    2) învinuitul, inculpatul cu rea-credinţă nu îndeplineşte obligaţiile stabilite sau a săvîrşit o nouă infracţiune cu intenţie.    (2) În cazul revocării liberării provizorii, persoana este supusă arestării preventive.

2.3 Apreciaţi importanţa dreptului la liberare provizorie prin prisma art.5 CEDO. (7 puncte)Avind în vedere dispozițiile art.5 paragraf 3 din CEDO arăta că orice persoană arestată are dreptul

la liberarea sa cu respectarea unor garanții și obligații.Pînă ca procurorul să adopte hotărîrea de suspendare condiţionată, acesta se convinge că urmărirea penală este completă, a fost desfăşurată legal. În caz că depistează încălcări, restituie cauza OUP pentru a înlătura lacunele. Procurorul suspendă condiţionat urmărirea penală prin ordonanţă, care se confirmă de procurorul ierarhic superior prin rezoluţie (o confirmă dacă consideră că este legală). După confirmare, ordonanţa se aduce imediat la cunoştinţa învinuitului, de către procurorul care a emis-o. Învinuitului i se explică de procuror conţinutul ordonanţei şi îl preîntîmpină, că dacă nu va respecta condiţiile, cauza penală va expediată în judecată. Învinuitul semnează ordonanţa, de asemenea o semnează şi apărătorul, reprezentantul învinuitului dacă acesta este minor. Procurorul anunţă partea vătămată despre emiterea acestei ordonanţe, partea civilă şi reprezentanţii lor legali. Totodată le explică că aceştea au dreptul de a primi copia acestei ordonanţe şi de a o contesta. Suspendarea condiţionată are un termen de 1 an. Dacă pînă la expirarea la 1 an a încălcat obligaţiile stabilite în privinţa lui, sau a mai comis o infracţiune, procurorul soluţionează chestiunea de conexare a dosarelor penale şi trimite cauzele în judecată (poate şi să nu se conexeze, să fie expediate în judecată separat). Dacă însă învinuitul în

perioada de 1 an a respectat toate condiţiile, atunci procurorul înaintează un demers judecătorului de instrucţie cu propunerea de a libera de răspunderea penală persoana. Judecătorul numeşte data examinării şi ia una din următoarele soluţii: 1) acceptă demersul, liberează persoana de răspundere penală şi încetează procesul sau 2) respinge demersul. În cazul respingerii, procurorul trimite cauza în judecată cu rechizitoriu.

Test 16

P

Subiectul I: Violarea de domiciliu

1. Identificaţi cazurile cînd pătrunderea sau rămînerea în domiciliul unei persoane, fără consimţămîntul acesteia, nu este considerată ilegală. (3 puncte)

pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti

pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane

pentru prevenirea răspîndirii unei epidemii

2. Determinaţi şapte deosebiri dintre infracţiunea de violare de domiciliu şi furtul săvîrşit prin pătrundere în locuinţă. (5 puncte)

- Violarea de domiciliu atentează asupra relaţiilor sociale privitoare la realizarea dreptului la inviolabilitatea domiciliului, iar la furt Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale, în cazul furtului săvîrşit prin pătrunderea în locuinţă sunt vătămate în mod adiacent relaţiile sociale cu prvire la inviolabilitatea domiciliului;

- Violarea de domiciliu face parte din capitolul INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR, iar furtul face parte din capitolul: Infracţiuni contra patrimoniului.

- Latura obiectivă a violării de domiciliul se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei, Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.

- furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa, violarea de domiciliu se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu sau în reşedinţă.

- Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator, hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale), Latura subiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel libertatea.

- Subiect al infracţiunii de violare de domiciliu, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, Subiect al furtului este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

- La violarea de domiciliu este prevăzută agravanta cu folosirea situaţiei de serviciu;

3. Argumentaţi dacă este oportun ca răspunderea pentru percheziţiile şi cercetările ilegale să fie prevăzută în art.179 CP RM, sau în Capitolul XIV „Infracţiuni contra justiţiei” din Partea Specială a Codului penal. (7 puncte)

Consider oprotun că răspunderea pentru percheziţiile, cercetările ilegale să fie prevăzute în art. 179 CP, deoarece obiectului juridic generic îl constituie infracţiunile contra drepturilor politice, de muncă etc, altor drepturi constituţionale. Conform art. 29 al Constituţiei RM, care prevede dreptul la inviolabilitatea domiciliului, percheziţiile şi cercetările ilegale atentează la aceste drepturi. Necătînd la faptul că aceste infracţiuni procesuale pot fi considerate la momentul pătrunderii în domiciliul ca ilegale, (delict flagrant) ele pot fi timp de 24 de ore de la terminarea acţiunilor date, prezentate ca probe instanţei de judecată materialele respective pentru controlul legalităţii acestor acţiuni. Din aceste motive consider că răspunderea pentru acţiunile date nu este oportună de a fi stabilită în capitolul infracţiuni contra justiţiei deoarece ele ulterior pot avea suport juridic.

Subiectul II: Arestarea preventivă

2.1 Relataţi despre procedura arestării bănuitului şi învinuitului. (3 puncte)Arestarea preventivă – constă în deţinerea bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest în

locurile şi condiţiile prevăzute de lege. Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de libertate aplicată bănuitului, învinuitului, inculpatului în faza urmăririi penale pentru o anumită durată sau inculpatului în faza judecării cauzei de către judecătorul de instrucţie, sau, după caz, de instanţa de judecată în condiţiile şi ordinea prevăzută de legea procesual-penală.

Temeiurile arestării preventive sunt: 1)- existenţa temeiurilor rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să

se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea, ele pot fi aplicate şi de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei;

2) existenţa unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul cînd există bănuiala rezonabilă privind săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă ce libertate mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din acţiunile din punctul 1.

De asemenea, legislaţia mai prevede anumite circumstanţe cînd arestarea preventivă este posibilă şi anume, cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul RM; bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat; dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri preventive aplicate în privinţa sa.

2.2 Analizaţi constatările CtEDO în cauza Paladi vs. Moldova. (5 puncte)În hotărârea sa, pronunţată în această cauză la 10 iulie 2007, Curtea a constatat, în

unanimitate, violarea art. 3 al Convenţiei, deoarece reclamantul nu a beneficiat de asistenţă medicală necesară în IDP al CCCEC, în urma transferului întârziat (peste 4 luni) a reclamantului la Centrul Republican de Neurologie şi în urma întreruperii tratamentului medical al reclamantului la CRN între 11 şi 14 noiembrie 2005.

Curtea a mai constatat, în unanimitate, violarea articolului 5 § 1 al Convenţiei prin deţinerea reclamantului sub arest fără un mandat legal după expirarea mandatului de arest.

2.3 Modelaţi o situaţie în demersul procurorului care ar justifica prelungirea arestării învinuitului. (7 puncte)Demersul procurorului privind aplicarea măsurii arestării preventive se examinează fără întîrziere

de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului, apărătorului, învinuitului, cu excepţia cazului, în care învinuitul se eschivează de a participa la judecată, la locul efectuării urmăririi penale sau la locul reţinerii persoanei, precum şi cu cu participarea reprezentantului legal al învinuitului. Prezentînd demersul în judecată, procurorul asigură participarea la şedinţa de judecată a învinuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al învinuitului. Dacă apărătorul înştiinţat nu se prezintă, atunci judecătorul de instrucţie asigură învinuitul cu un apărător din oficiu.

La examinarea şedinţei, judecătroul de instrucţie anunţă demersul care va fi examinat, apoi procurorul argumentează demersul, după ce sunt audiate alte persoane prezente la şedinţă. După examinarea demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată - privind aplicarea sau respingerea demersului.

La soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată este în drept să dispună arestare la domiciliuu, liberare provizorie sub control judiciar sau liberare provizorie pe cauţiune.

În cazul admiterii demersului procurorului privind arestarea preventivă, în baza încheierii, judecătorul eliberează un mandat de arestare care se înmînează procurorului şi învinuitului şi care se execută imediat. Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară

Test 17

Subiectul I: Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope

1.1. Definiţi noţiunea „extorcare”, utilizată în art.2174 CP RM. (3 puncte)Noţiunea „extorcare” din art.2174 CP RM are înţelesul noţiunii „şantaj” din art.189 CP RM.Din acest punct de vedere, sub aspectul laturii obiective, extorcarea este alcătuită din acţiunea

principală care este însoţită de acţiunea adiacentă. Acţiunea principală o constituie cererea făptuitorului de a i se transmite substanţele narcotice sau psihotrope. Cererea de transmitere a dreptului asupra substanţelor narcotice sau psihotrope, ca şi cererea de a săvârşi acţiuni cu caracter patrimonial în legătură cu substanţele narcotice sau psihotrope, nu poate forma acţiunea principală în cazul extorcării. Or, în sens literar, prin „extorcare” se înţelege „acţiunea de a obţine un lucru de la cineva ...” [130, p.361]. Deci, este imposibil a extorca drepturi patrimoniale sau acţiuni patrimoniale. Aceasta este singura diferenţă semnificativă dintre noţiunea „extorcare” din art.2174 CP RM şi noţiunea „şantaj” din art.189 CP RM. Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvîrşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţînd cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,.

În ipoteza cererii de transmitere a drepturilor asupra substanţelor narcotice sau psihotrope ori a săvârşirii acţiunilor patrimoniale legate de aceste substanţe (dacă cererea este însoţită de constrângerea corespunzătoare), urmează a fi aplicat art.189 CP RM.

La rândul său, acţiunea adiacentă se poate exprima sub oricare din următoarele modalităţi faptice:1) ameninţarea cu violenţa;2) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare;3) ameninţarea cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor;4) ameninţarea cu răpirea persoanei;5) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;6) ameninţarea cu omorul;7) deteriorarea sau distrugerea bunurilor;8) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;9) aplicarea schingiuirii, torturii, a tratamentului inuman sau degradant;10) răpirea persoanei.

1.2. Explicaţi ce anume desemnează sintagma „în proporţii deosebit de mari” (utilizată în dispoziţia de la lit.c) alin.(3) art.2174 CP RM): urmările prejudiciabile sau obiectul material al infracţiunii? (5 puncte)Nu putem susţine că lit.c) alin. (3) art.2174 CP RM este normă specială în raport cu art.195 CP

RM. Or, aşa cum rezultă din alin.(5) art.1341 CP RM, în cazul sustragerii sau extorcării substanţelor narcotice sau psihotrope, noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se referă la parametrii cantitativi ai obiectului material al infracţiunii. În contrast, aşa cum rezultă din alin.(1) art.126 CP RM, în cazul sustragerii sau dobândirii bunurilor, noţiunile „proporţii mari” şi „proporţii deosebit de mari” se referă la parametrii valorici ai urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii.

consider ca prin sintagma " in proportii mari sau deosebit de mari" de la lit c) alin (3) art 217/4 CP se intelege obiectul material al infr.

1.3. Argumentaţi dacă în art.2174 CP RM ar fi sau nu oportună stabilirea răspunderii penale pentru sustragerea sau extorcarea analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope. (7 puncte)Consider că nu este oportună. Conform alin.(2) art.1341 CP RM, prin „analog al substanţei

narcotice sau psihotrope” se înţelege substanţa de origine natura sau sintentică care, conform componenţei sale şi efectului pe care îl produce, se asimilează cu substanţa narcotică sau psihotropă.

Sintetizând, putem menţiona că, pentru noţiuea de analog ale subs narcotice sau psihotrope sunt comune următoarele trăsături:

după componenţa (structura) chimică şi efectul pe care îl produce (calităţile pe care le are), se asimilează cu substanţa narcotică sau substanţa psihotropă;

nu este inclusă în lista de substanţe narcotice şi substanţe psihotrope supuse controlului din partea statului.

Considerăm că prin utilizarea, în legea penală a Republicii Moldova, a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” se încalcă principiul legalităţii şi al echităţii, ea fiind deci dăunătoare. De aceea, această noţiune trebuie exclusă din Codul penal. Care sunt argumentele pe care le aducem în sprijinul acestei recomandări?

Considerăm că noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope trebuie exclusă din toate articolele specificate mai sus. În acest fel, se va asigura respectarea nu doar a principiului echităţii, invocat de către E.V. Kobzeva, dar şi, nu mai puţin important, a principiului legalităţii.

Într-adevăr, includerea în textul legii penale a noţiunii „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” reprezintă o încălcare a principiului legalităţii. Însă nu sub aspectul aplicării prin analogie a legii penale, cum menţionează V.I. Kuzneţov, dar sub un alt aspect, consemnat la alin.(2) art.3 CP RM – interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale.

Într-adevăr, interpretând noţiunea „analog al substanţei narcotice sau psihotrope în contextul prevederilor art.217, 2171-2173, 2175 şi 2176 CP RM, interpretul rămâne, în cadrul acestor norme de incriminare, deşi – cu aportul nemijlocit al legiuitorului – lărgeşte înţelesul noţiunii date. El nu poate să nu fie lărgit, odată ce nu există nici un act normativ care să reglementeze regimul juridic al analoagelor substanţelor narcotice sau psihotrope. În acest fel, nu poate fi asigurată respectarea regulii nullum crimen sine lege stricta, conform căreia „legea penală, pentru a fi aplicată, are nevoie să fie interpretată, iar această interpretare să fie strictă, adică să clarifice exact sensul şi semnificaţia regulii obiectivizate, materializate în normă” [111, p.12].

Analoagele, precursorii, materialele sau utilajele destinate producerii, preparării sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin aceste substanţe nu pot constitui obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.2174 CP RM. De aceea, sustragerea sau extorcarea lor antrenează răspunderea conform art.186-192 CP RM.

Dacă, printr-o singură acţiune, sunt sustrase sau extorcate substanţe narcotice sau psihotrope, precum şi bunuri de alt gen, atunci cele săvârşite reprezintă concursul ideal dintre infracţiunea prevăzută la art.2174 CP RM şi una din infracţiunile prevăzute la art.186-192 CP RM.

Subiectul II: Punerea sub învinuire

2.1Numiţi condiţiile punerii sub învinuire. (3 puncte)Ofiterul de UP face propunerea de punere sub invinuire cind considera intrunite conditiile Faptuitorul este identificat , in sensul ca exista date despre vinovatia sa , exista probe suficiente

care justifica oportunitatea si teminicia tragerei la rapundere in sensul ca sunt stabilite toate cicunstantele laturei objective a unei componente de infr.

Raportu cu materialile cause se imineaza procurorului. In dependenta de circumstantele cauzei punerea sub invinuire se va efectua in timp de 72/24 ore 10 zile 3, sau6 luni.

Procurorul care conduce UP pentru a pune sub invinuire o persoana apreciaza probele prezentate ofite UP conform proprii convingeri. Ordonanta de punere sub invinuire este actul prin care pers se considera invinuita.

2.2 Determinaţi particularităţile ordonanţei de punere sub învinuire în raport cu rechizitoriul. (5 puncte)Ordonanta de punere sub invinuire nu este sucesibila de afi atacata la judecatorul de instructie in

mod special pentru motivul neintemeiat sau illegal,datorita faptului ca ulterior materialile cauzei vor fi inaintate instantei de judecata cu rechizitoriul.

Ordon. Poate fi modificata de procurorul irarhic superior. Ordonanta de punere sub invinuire este actul prin care se cosidera invinuirea stabilita fata de o persona.

Rechizitoriul este actul procedural prin care se sesizeaza instanta de judecata care detemina limitele judecarii cauzei. Rechizitoriul constituie o totalitate atuturor materialilor urmarirei penale privind toate faptele si episoadele savirsite de catre toti invinuitii cercetati intro cauza penala cu dispozitia de trimiterein judecata in raport cu ordonanta de punere sub invinuire care constata savirsirea unei infr . de o pesoana care este invinuita.

2.3Estimaţi instituţia punerii sub învinuire în raport cu instituţia „acuzării în materie penală” prevăzută de CtEDO. (7 puncte)

Hotărîrea organului de urmărire penală de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum şi hotărîrea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă, cu excepţia cazurilor cînd fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărîrea pronunţată.Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un

tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.

Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal.

Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.

In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari. Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept

comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.

Test 18

Subiectul I: Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport

1.1. Stabiliţi ce rol îndeplineşte mijlocul de transport în contextul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM: obiectul material al infracţiunii sau mijlocul de săvîrşire a infracţiunii? (3 puncte)

In contextual infractiunii de la art 264 mijlocul de transport este obiectul material , sau dupa caz, mijlocul de comitere a infractiunii.

Prin mijloc de transport, potrivit acestui articol, înţelegem toate tipurile de maşini (auto-mobile, tractoare, combine), alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum motocicletele ţi alte mijloace de transport mecanice, care circulă pe magistrală,stradă, in curte, teritoriul întreprinderii, câmp şi alt loc în care este posibilă circulaţiamijloacelor de transport.

La aplicarea legislaţiei in cadrul examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport, prin maşini autopropulsate se înţelege mijloacele de transport care circulă in mod ocazional pe drumurile pubJice, fiind destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare etc). Prin alte mijloace de transport mecanice se înţelege orice mecanism pus în miţcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm cubi. În dispoziţia art, 264 nu sunt enumerate expres încălcările în urma cârora survin consecinţele prejudiciabile, făcându-se doar trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţîei sau de exploatare a mijloacelor de transport, însă este necesar să aplicăm actele normative speciale, stabilind ce articol, alineat sau punct ale acestor norme au fost încăicate şi aflate în raport de cauzalitate cu aceste consecinţe.

1.2. Determinaţi cinci deosebiri dintre infracţiunea, prevăzută la art.264 CP RM, şi infracţiunea de încălcare a regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei (art.269 CP RM). (5 puncte)

Deosebirile dintre infracţiunea prevăzută la art. 264 CP şi infracţiunea de înălcare a regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei (art. 269 Cp) sunt determinate de următoarele:

1. Obiectul infracţiuniiObiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 264 îl constituie relaţiile sociale cu privire

la securitatea funcţionării mijloacelor de transport indicate în lege.Însă obietul juridic principal al infracţiunii prevăzute la art. 269 îl formează relaţiile sociale cu

privier la ordinea şi securitatea circulaţiei.2. Latura obiectivăArt.264 Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securttate a circu-

laţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de câtre persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care apar vătămări medii ate integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari ce se află în raport de cauzalitate.

Art.269 Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau altparticipant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art. 264.

3.Subiectul infracţiunii.La art.264 ca subiect al infracţiunii poate fi conducătorul mijlocului de transport, care a atins

vârsta de 16 ani, indiferent dacă deţine sau nu permis de conducere sau este privat de acest permis, precum şi nu depinde de faptul dacă el este proprietar sau arendaş al mijlocului de transport, 1-a răpit sau este o persoană căreia proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.

La art.269 ca subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană - pieton, pasager sau alt participant latrafic care a atins vârsta de 16 ani.

Alţi participanţi la trafic pot fi conducătorii scuterelor, bicidiştii, conducătorii mijîoacelor de transport cu tracţiune animală, persoanele care mână vitele.

4. Pedepsele aplicate pentru săvîrşirea acestor infracţiuni diferă, în cazul infracţiunii de la art. 264 fara agravante pedeapsa este de amendă în mărime de pînă la 300 uc sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani cu sau fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, în cazul săvîrşirii infracţiunii prevăzute de art. 269 pedeapsa este amenda în mărime de la 300-800 uc sau cu închisoare de pînă la 5 ani.

5. ? O altă deosebire dintre acestea este si faptul că infracţiunea prevăzută la art. 264 include si unele forme agravante cum ar săvîrşirea infracţiunii in cauză în stare de ebrietate, care a provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sanătatii, decesul unei persoane etc, pedeapsa pentru săvîrşirea infracţiunii în cauză cu agravantele menţionate, fiind logic mai mare decit în situaţia prevazuta la alin 1 al acestui artico, pe cind art. 269 cp nu prevede aceste agravante şi respectiv pedepse pentru săvîrşirea infracţiunii cu agravante, însă se stipulează doar că încălcarea de către pasager, pieton, sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, daca acestea a provocat urmările indicate la art. 264, fiind stabilita o pedeapsa fie cu amendă de la 300-800 uc sau cu închisoare de pînă la 5 ani.

1.3. Argumentați dacă este sau nu oportună existența circumstanţei agravante „săvîrşită în stare de ebrietate” la alin (2), (4) şi (6) art.264 CP RM, din moment ce, la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM, se menţionează că la stabilirea pedepsei se consideră circumstanţă agravantă „săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea substanţelor menţionate la art.24 CP RM. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă”. (7 puncte)

Instanta de judecata nu are dreptul sa nu considere aceasta ca o circumstanta agravanta, deoarece aici exista deja incriminarea de comitere a infractiunii in stare de ebrietate. Adica starea de ebrietate si sta la baza pedepsei din aceste aliniate de la art.264.

Este oportun ca legiuitorul a incriminat in aliniate aparte aceasta circumstanta agravanta si nu a lasat la discretia instantei de a aplica sau nu in functie de caracterul infractiunii aceasta circumstanta agravanta, deoarece conform art 77 CP RM instanta de judecata are dreptul sa nu ia in considerare aceasta circumstanta in functie de infractiunea savirsita.

Prin stare de ebrietate se intelege o stare survenita atit din urma consumului de alcool, cit si din cauza folosirii drogurilor,substantelor toxice, a drogurilor si a altor substante ce provoaca turmentarea, o stare psihofunctionala neobisnuita. Aceasta si duce la o pedeapsa mai aspra care trebuie sa fie aplicata direct si nu la discretia instantei.

În cazul în care accidentul rutier a fost comis în stare de ebrietate, constatarea stării de ebrietate a conducătorului mijlocului de transport se efectuează în baza examinării medicale. Concluziile expertizei medicale a stării de ebrietate sunt valabile numai în cazul cînd expertiza medicală a fost efectuată în corespundere cu cerinţele şi indicaţiile metodice aprobate de Ministerul Sănătăţii al RM.

Subiectul II: Scoaterea de sub urmărire penală

2.1. Definiţi instituţia scoaterii de sub urmărire penală şi felurile ei. (3 puncte)Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa

persoanei a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată.Felurile: Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un

capăt de acuzare.

2.2 Caracterizaţi temeiurile scoaterii de sub urmărire penală. (5 puncte)Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta este bănuit sau învinuit şi se

constată că:    1) fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau învinuit;    2) există vreuna din circumstanţele prevăzute la art. 275 pct. 1)–3

1) nu există faptul infracţiunii;    2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;    3) fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană juridică;

, inclusiv dacă fapta constituie o contravenţie;    3) există cel puţin una din cauzele prevăzute la art. 35 din Codul penal.

2.3 Evaluaţi raţionamentul instituţiei scoaterii de sub urmărirea penală în raport cu încetarea urmăririi. (7 puncte)

Încetarea urmăririi penale este actul de liberare a persoanei de răspunderea penală şi de finisare a acţiunilor procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea acesteia.    (2) Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei, prevăzute la art. 275 pct. 4)–9) din prezentul cod, precum şi dacă există cel puţin una din cauzele prevăzute la art. 53 din Codul penal sau dacă se constată că:    1) plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat – în cazurile în care urmărirea penală poate fi pornită numai în baza plîngerii prealabile sau legea penală permite împăcarea;    2) persoana nu a atins vîrsta la care poate fi trasă la răspundere penală;    3) persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.    (3) Încetarea urmăririi penale în privinţa persoanei are loc în orice moment al urmăririi penale dacă se constată existenţa temeiurilor prevăzute la alin. (2).    (4) Încetarea urmăririi penale se dispune de către procuror prin ordonanţă din oficiu sau la propunerea organului de urmărire penală.

Test 19

Subiectul I: Latura obiectivă a infracţiunii

1.1. Caracterizaţi semnele facultative ale laturii obiective a infracţiunii. (3 puncte)Semnele facultative ale l. ob. a infr sunt locul comiterii infr, timpul, metoda, mijlocul si

instrumental, imprejurarile.Latura obiectiva a infractiunii Prin latura obiectivă a infracţiunii se înţelege fapta manifestată sub

forma unei acţiuni sau inacţiuni împreună cu urmările ce le produce, adică atingerea adusă valorilor sociale apărată de norma penală.

Majoritatea autorilor consideră ca latura obiectivă cuprinde elementul material constând în acţiunea sau inacţiunea incriminată, urmarea periculoasă, precum şi legătura cauzală dintre acestea. Elementul material Prin elementul material al unei infracţiuni se înţelege activitatea care se manifestă sub forma de acţiune sau inacţiune. Acţiunea este activitatea sub care se poate prezenta elementul material şi desemnează o atitudine a făptuitorului prin care face ceva ce legea penală ordona să nu facă. Acţiunea nu se confundă cu noţiunea de acţiune care este doar o parte a infracţiunii. Sub raportul mijloacelor de realizare acţiunea se poate înfăptui prin : • cuvinte (în cazul insultei, calomniei) • scris (în situaţia infracţiunii de fals şi denunţare calomnioasă) • acte materiale(la furt). În realizarea acţiunii făptuitorul se poate folosi de forţa proprie, de obiecte sau instrumente (cuţit , topor, cheie), de o energie străină (animal) sau energie electrică. Unele acţiuni se consumă instantaneu, cum este cazul infracţiunii de execuţie promptă: insulta orală, dezvoltare progresivă până la producerea rezultatului ilicit. Inacţiunea (omisiunea) constă în abţinerea de a efectua o acţiune pe care legea pretinde să fie îndeplinită sau înfăptuită , încălcându-se în acest fel o normă onerativă. Din punct de vedere penal prin inacţiune nu se înţelege a nu face nimic, ci a nu face ceea ce legea penală impune şi obligă.

1.2. Analizaţi criteriile legăturii de cauzalitate. (5 puncte)În abordarea sa raportul de cauzalitate impune cîteva particularităţi:

- Raportul de cauzalitate este o categorie obiectivă, ea există indiferent de conştiinţa omului. În realitate, situaţiile cînd consecinţele sînt generate doar de o cauză sînt rare. Uneori, aceeaşi cauză poate fi creată de unele consecinţe, care, la rîndul lor, creează alte consecinţe. Din aceste considerente, legătura de cauzalitate se consideră a fi o corelaţie între multiple fenomene. Legăturile cauzale sînt multiple şi diverse în timp şi spaţiu, deoarece ele exprimă esenţa materiei: mişcare, modificare, evoluţie3. Legătura cauzală nu este întotdeauna raportul doar dintre două fenomene care se succed. Sînt cazuri în care între cauză şi rezultat intervin fenomene intermediare, însă chiar şi în aceste cazuri raportul de cauzalitate este prezent.

Consecinţele prejudiciabile pot fi rezultatul mai multor fapte, după cum şi aceeaşi cauză poate genera mai multe consecinţe. - Raportul de cauzalitate se stabileşte între fenomenul cauză, ca factor generator, şi fenomenul efect, ca rezultat generat. Efectul este fenomenul care urmează fenomenului cauză şi este determinat de acesta4. Prin termenul „efect" nu trebuie de înţeles sensul uzual, adică oricare fenomen, ci doar acele rezultate care, potrivit legii penale, sînt considerate consecinţe dăunătoare sau valori prejudiciate prin comiterea faptei incriminate. În ce priveşte "cauza", prin această noţiune trebuie de înţeles doar acele acte de conduită care sînt interzise de legea penală. Aceasta din considerentul că existenţa unui alt fenomen, neprevăzut de legislaţia penală, nu ar constitui cauză - ca semn obligatoriu al laturii obiective a componenţei de infracţiune. - Stabilirea dependenţei cauzale este un proces unic, adică odată stabilit fenomenul cauză rămîne a fi cauza unică a rezultatului criminal. În examinarea chestiunii raportului cauzal insistent se ridică problema aspectului subiectiv, adică dacă fenomenul cauză trebuie privit doar sub aspectul laturii obiective sau în complex - acţiunea sau inacţiunea criminală şi vinovăţia ca semn al laturii subiective. Doctrina oferă diverse soluţii. Evident,

orice faptă, la calificare, urmează să fie examinată din toate punctele de vedere, ţinîndu-se cont atît de intenţie sau imprudenţă ca element subiectiv, cît şi de legătura de cauzalitate ca element obiectiv al componenţei de infracţiune.

1.3. Decideţi asupra condiţiilor în care este posibilă tragerea la răspundere penală în cazul comiterii unei infracţiuni prin inacţiune. (7 puncte)Conditiile in care este posibila tragerea la raspundere penala in cazul comiterii unei infractiuni

prin inactiune sunt: constatarea existentei unei obligatii, a unei indatoriri legale de a face; este necesar a se stabili fptul ca in situatia data persoana a avut posibilitatea de a savirsi actiunea ceruta de la ea.

Subiectul II: Încetarea urmăririi penale

2.1 Relataţi despre diferite feluri de încetare a urmăririi penale. (3 puncte)Incetarea UP are loc in cazurile ; plingerea prealabila a fost retrasa de catre partea vatamata sau

partile sau impacat, persoana nu a tins virta la care poate fit rasa la raspundere , persoana asavirsit o fapta fiind in stare de iresponsabilitate si nu e necesar aplicarea masurilor de constringere cu character medical, exista o hotarire difinitiva a organului de UP sau instanta in legatura cu acelas fapt sau prin care sa constitui imposibilitatea UP

Incetarea UP are loc in orce moment al UP daca se constata existenta temeiurilor prevazute ea se dispune de catre procurer prin ordonanta din oficiu sau la propunere organului de UP.

2.2 Stabiliţi deosebirile încetării urmăririi penale de clasarea cauzei penale. (5 puncte)Clasarea procesului penal este actul de finalizare a oricăror acţiuni procesuale într-o cauză penală

sau pe marginea unei sesizări cu privire la infracţiune. Clasarea procesului penal se dispune printr-o ordonanţă motivată a procurorului, din oficiu sau la propunerea organului abilitat, fie concomitent cu încetarea urmăririi penale sau scoaterea integrală de sub urmărirea penală, fie cînd în cauza penală nu este bănuit sau învinuit şi există una din circumstanţele prevăzute la art. 275 pct. 1)–3).

2.3 Proiectaţi o ordonanţă motivată de încetare a urmăririi penale pe temei discreţionar. (7 puncte)

DISPUN”Conducerea urmăririi penale pe cauza penală

procurorului procuraturii________________

Procuror___________________________________________________________________________

semnătura„ _____” „________________” 200______

ora _____ min ______

ORDONANŢĂDE ÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE

mun. Chişinău “14” noiembrie 2007locul emiterii data emiterii

Ofiţerul de urmărire penală din cadrul SUP a CPs Botanica mun. Chişinău, locotenent depoliţie Ghenadie Butnari, examinînd în temeiul art. 262 alin. (1) pct.1 CPP, art. 26 CPP şi art. 265

CPP,plîngereavictimei

Petruşca Igor,înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 sub nr. 711 în R

-1,A CONSTATAT:

Pe data de 11 noiembrie 2007, aproximativ la ora 20 şi 30 min., cet. Bîzga Ion Vasile înapropierea barului „Barza Albă” situat pe str. Cocorilor 9, mun. Chişinău, în baza relaţiilor ostile cucet. Petruşca Ion, apărute spontan după întrebuinţarea în comun a băuturilor alcoolice, i-a aplicatlovituri cu pumnii şi cu picioarele peste diferite părţi ale corpului, cauzîndu-i fractură a mandibulei,coastelor 1, 3 şi 5 şi excoreaţii pe găt şi faţă.Examinînd materialele acumulate: raportul de constatare medico-legală nr. 43 din 12noiembrie 2007 şi din datele existente, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvîrşită infracţiunea,prevăzută de art. 152 alin. (1) Cod penal.Ţinînd cont de cele expuse, conducîndu-se de prevederile art. 57 alin. (2) pct.1 CPP, art. 55alin. (4) CPP, în temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) CPP şi în conformitate cu prevederile art. 255 CPP,-DISPUNE:1. Începerea urmăririi penale conform elementelor infracţiunii prevăzute deart. 152 alin.(1) Cod penalcu privire la săvîrşirea infracţiunii: vătămarea intenţionată medie a integrităţiicorporale, care nu este periculoasă pentru viaţă, comisă de către cet.

Bîzga Ion Vasile, a.n. 20.02.1974, domiciliat în mun. Chişinău str. Cuza Vodă 12, ap. 19, şomer.2. De informat victima despre decizia luată.Ofiţer de urmărire penalălocotenent de poliţie _____________ Ghenadie Butnarisemnătura

Notă:Copia ordonanţei a fost expediată procurorului la “14” noiembrie 2007

Ofiţer de urmărire penalălocotenent de poliţie _______________ Ghenadie Butnari

Test 20

Subiectul I: Răpirea mijlocului de transport

1.1. Identificaţi momentul de consumare a infracţiunii de răpire a mijlocului de transport (art.1921 CP RM). (3 puncte)Infracţiunea de răpire a mijlocului de transport este o infracţiune formală şi se consideră

consumată din momentul începutului deplasării mijlocului de transport. Încercarea nereuşită de a porni motorul în scopul răpirii mijlocului de transport urmează a fi calificată drept tentativă de infracţiune.

Dacă mijlocul de transport răpit va fi lăsat de făptuitor fără supraveghere şi ulterior va fi însuşit de către alte persoane, făptuitorul va purta raspundere doar pentru răpire. Dacă în urma deplasării făptuitorul cu mijlocul de transport răpit de el personal ca rezultat al încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijlocului de transport, automobilul va fi distrus sau deteriorat, cauzînd astfel daune în proportţii mari prorprietarului, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate atît în baza art. 192/1 cît şi în baza art. 264 CP-încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.

1.2. Argumentaţi care trebuie să fie calificarea în cazul cererii de transmitere a bunurilor străine, care este însoţită de ameninţarea cu răpirea mijlocului de transport. (5 puncte)Consider, că calificarea în cazul cererii de transmitere a bunurilor străine, care este însoţită de

ameninţarea cu răpirea mijlocului de transport urmează a fi calificată conform componenţei de infracţiune prevăzută la art. 189 CP-Şantaj, deoarece latura obiectivă a infracţiunii încriminate la art. 189 CP se poate exprima în fapta prejudiciabilă care constă într-un complex de acţiuni: acţiunea principală şi acţiunea adiacentă. Astfel, acţiunea principală în cazul nostru este cererea de a se transmite bunurile proprietarului, ale posesorului sau al deţinătorului, care este însoţită de acţiunea adiacentă de ameninţare cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţintărului-ameninţarea cu răpirea mijlocului de transport.

1.3. Demonstrați dacă este sau nu oportună plasarea normei cu privire la răpirea mijlocului de transport fie în Capitolul XII „Infracţiuni în domeniul transporturilor”, fie în Capitolul VI „Infracţiuni contra patrimoniului” din Partea Specială a Codului penal. (7 puncte)Datorită faptului că latura obiectivă a infracţiunii de răpire a mijlocului de transport se realizează

prin acţiunea de răpire a mijlocului de transport, considerăm că este oportun şi raţional plasarea normei cu privire la răpirea mijlocului de transport în Capitolul VI Infracţiuni contra patrimoniului din Partea specială a codului penal, deoarece răpirea mijlocului de transport nu întodeauna este soldată cu încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijlocului de transport, dar o asemenea faptă întodeauna îl privează pe posesor sau proprietar de posibilitatea folosirii, posedării şi administrării lui.

Astfel urmează de apreciat şi modificările recente ale legiuitorului nostru cu referire la Codul Penal al RM, care prin ultimele modificări a plasat norma cu privire la răpirea mijlocului de transport în Capitolul VI Infracţiuni contra patrimoniului din Partea speciala a CP., fiind prevăzută de art. 192/1, anterior acestă normă era plasata în Capitolul XII Infracţiuni în domeniul transporturilor la art. 273 CP, ce consider dupa cum am menţionat mai sus binevenită această modificare.

Subiectul II: Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti

2.1Relataţi despre natura juridică a procedurii reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti. (3 puncte)

Dr. la repararea prejudiciului este conditionata de existenta unor erori savirsite in procesul penal de OUP si instantele de judecata . lg procesul penala acorda dr victimei in urma infractiunelor si abuzurilor de seviciu dr la reparatia acestor fapte cu conditia ca eroarea sa se manifeste prin anumite actiuni procesuale sau extraprocesuale sis a fie constatate printro hotarire

2.2Stabiliţi condiţiile şi temeiurile reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti. (5 puncte)Conditiile repararii prejudiciului sunt existenta erorii care se manifesta prin anumite actiuni

procesuale si extraprocesuale , orce abatere de la principiul legalitatii care urmeaja a fi reparat , deasemenea caracterul illicit al actiunelor procesuale.

Temeiul repararii prejudiciului sunt –retinerea ilegala , tinerea sub arrest, tragerei ilegale la raspundere, condamnari ilegale , confiscari ilegale , efectuarea ilegala aperchezitiii, punerea ilegala sub sechestru , supunerei ilegale la arrest administrative, masurilor operative de investigatii, ridicarea ilegala a documentelor contabile. Deasemenea repararea prejudiciului apare in situatile pronuntarei sentintei de achitare , scoaterei persoanei de sub UP, adoptarii de catre instanta de judecata a hotarirei cu privire la anularea sanctiunei

Prin urmare caracterul illicit al actiunelor effectuate in cursul UP sau a judecarii cauzei se constata prin unul din actele mentionate

2.3Proiectaţi o cerere de reparare a prejudiciului în calitate de apărător a persoanei achitate. (7 puncte)

Judecatorii sec . ciocana Judecatorul MB

Cerere

Subsemnatul S.D aparator al cet MS care a fosr prejudiciat in dreptul sau prin ridicarea ilegala a documentelor contabile din cadrul istitutii mega for , fara temei legal , si cauzarea prejudiciului material si moral , cerem reparearea prejudiciului si inapoierea documentelor ridicate

Test 21

Subiectul I: Aplicarea pedepsei

1.1. Descrieţi condiţiile aplicării pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege. (3 puncte)

Potrivit art.79 alin.(1) CP RM ținînd cont de circumstanțele excepționale ale cauzei legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în săvîrșirea infracțiunii de comportarea lui în în timpul și după consumarea infracțiunii, de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei precum și de alte contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la descoperirea acesteia, instanța de judecată poate să aplice infractorului o pedeapsă mai blîndă.

Reieșind din prevederile legii există 3 modalități de aplicare a pedepsei mai blînde: i. Aplicarea pedepsei sub limita sub limita minimă prevăzută de

sancțiunea articolului încriminat persoanei, dar nu mai puțin decît minimul pedepsei prevăzut pentru categoria dată de pedeapsă în normele din partea generală a CP RM.

ii. Aplicarea unei alte categorii de pedeapsă mai blîndă decît cea prevăzută în sancțiunea articolului.

iii. Neaplicarea pedepsei complimentare în cazul în care ea este obligatorie și este prevăzută în sancțiunea articolului incriminat persoanei.

Prevederile expuse mai sus nu se aplică persoanelor adulte în cazul recidivei de infracțiuni și în cazul aplicării pedepsei cu detențiune pe viață.

În cazul comndamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracțiunilor deosebit de grave, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală dar constituind cel puțin 2/3 din minimul pedepsei prevăzute de CP RM pentru infracțiunea comisă. În cazul în care instanța de judecată găsește de cuviință aplicarea articolului 79 CP RM, acesta întotdeauna este obligată să indice concret care sînt circumstanțele considerate excepționale și să motiveze necesitatea aplicării lor.

1.2. Determinaţi diferenţele dintre regulile aplicării pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni şi în cazul unui cumul de sentinţe. (5 puncte)

Diferențele aplicării pedepsei în cazul unui concurs de infracțiuni și în cazul unui cumul de sentințe sînt următoarele:

-în cazul art.85(cumulul de sentințe) nu permite aplicarea metodei absorbirii pedepsei mai ușoare de pedeapsa mai aspră.

-temenul pedepsei definitive în cazul cumulului de sentințe este de 30 de an, iar în cazul concursului de infracțiuni de 25 ani închisoare pentru adulți, iar pentru minori 15 ani în cazul cumulului de sentințe și 12 ani 6 luni în cazul concursului de infracțiuni.

-aplicarea pedepsei în cazul cumulului de sentințe prevede comiterea de noi infracțiuni după pronunțarea sentinței pentru altă infracțiune iar aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni prevede comiterea de noi infracțiuni pînă la pronunțarea sentinței.

La cumularea pedepselor dacă una din sentințe a fost stabilită detențiunea pe viață pedeapsa definitivă v-a fi detențiune pe viață.

1.3. Apreciaţi importanţa încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi influenţa lui asupra pedepsei aplicate. (7 puncte)

Acordul de recunoaștere a vinovăției este o tranzacție încheiată între acuzatorul de stat și învinuit sau după caz inculpat care și-a dat consimțămîntul de a-și recunoaște vina în schimbul unei pedepse reduse. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atît de către procuror cît și de către învinuit, inculpat și apărătorul său. El poate fi încheiat în orice moment după punerea sub învinuire pînă la începerea cercetării judecătorești.

Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției influențează asupra pedepsei aplicate deoarece acesta garantează pesoanei că recunoașterea vinovăției este luată în considerare de către instanța de judecată și pedeapsa pentru infracțiune imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru aceasta infracțiune.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

2.1 Definiţi noţiunea de control judiciar. (3 puncte) Controlul judiciar reprezintă  drepturile si obligațiile pe care le au în cadrul unui sistem

judiciar instanței judecătorești superioare de a verifica, în condițiile și cu procedura stabilită de lege, legalitatea și temeinicia hotărîrii pronunțate de instanțele judecătorești inferioare lor și de a casa sau modifica acele hotărîri ce sunt greșite sau de a le confirma pe cele ce sunt legale și temeinice.

2.2 Analizaţi sfera controlului judiciar. (5 puncte) Judecătorul de instrucţie examinează demersurile procurorului privind autorizarea

efectuării acţiunilor de urmărire penală, măsurilor speciale de investigaţii şi de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere care limitează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.   Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva actelor ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.    

    Judecătorul de instrucţie examinează plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului care nemijlocit exercită acţiuni de urmărire penală dacă persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.   

Judecătorul de instrucţie examinează cererile privind accelerarea urmăririi penale.   Demersurile şi plîngerile înaintate conform prevederilor alin.(1)-(31) CPP RM se examinează de către judecătorul de instrucţie la locul efectuării urmăririi penale sau a măsurii speciale de investigaţii.

2.3 Estimaţi instituţia controlului judiciar în raport cu prevederile CEDO. (7 puncte)Avantaje: Garantarea apărării drepturilor și intereselor persoanelor; Evitarea abuzurilor din

partea OUP, procuror; Garantarea legalității acțiunilor și actelor din cadrul UP; Existența unui control reciproc inst. ierarhic superioară controlează judecătorul de instrucție, acesta controlează procurorul, iar cel din urmă controlează organele de UP în ansamblu. Dezavantaje: Posibilitatea periclitării independenței procurorului; Abuzzul judecătorului de instrucție în desfășurarea UP; Perturbarea operativității(fiind necesară în permanența autorizații din parte judecătorului de instrucție; Posibilitatea divulgării inforrmațiilor despre cauză.

Conform prevederilor CEDO controlulu judiciar este absolut necesar in cadrul UP pentru protectia drepturilor persoanelor.

Test 22

Subiectul I: Omorul intenţionat

1.1. Identificaţi cele cinci tipuri de cruzime deosebită care se deosebesc în funcţie de motivaţia săvârşirii omorului cu deosebită cruzime, prevăzut la lit.j) alin.(2) art.145 CP RM (3 puncte).

Motivația săvîrșirii omotului cu o deosebită cruzime este neuniformă, sub acest aspect pot fi deosebite următoarele tipuri de cruzime:

1.Cruzimea impulsivă (adică cea care presupune o reacție nemijlocită în raport cu situația legată de irascibilitatea emoțională). Cruzimea de acest tip apare situativ și, într-o măsură considerabilă, este condiționată de perceperea subiectivă de către faptuitor a faptelor și evenimentelor. În astfel de cazuri, făptuitorul denotă un risc sporit de comportare agresivă chiar și în legătură cu pretexte obiectiv nesemnificative, comportare care, în condițiile unei contra-reacții din partea victimei, se transformă în cruzime impulsivă.

2.Cruzimea instrumentală (incluzînd utilizarea cruzimii față de victimă în calitate de mijloc de atingere a scopului infracțional). Cruzimea instrumentală are un suport rațional, nu unul emoțional. Se are în vedere aplicarea cruzimii în vederea constrîngerii victimei să săvîrșească acțiunile de care este interesat făptuitorul: să indice locul care sunt ascunse bunurile de valoare; să divulge numele celor care l-au denunțat pe fărtuitor et. Strivirea părților corpului, lovirea cu picioarele- sunt unele din cele mai frecvente procedee de realizare a cruzimii instrumentale. În majoritatea cazurilor, actele de violență sunt realizarte cu sînge rece și fără ezitări.

3.Cruzimea forțată, ce apare ca rezultat al supunerii făptuitorului cererilor, amenințărilor din partea liderului grupului infracțional, care încearcă astfel să creeze premisele unei răspunderi colective. Este posibil să se ateste reducerea capacității făptuitorului să-și regleze volitiv propriul comportament, deși se păstrează conștientizarea faptului că că acest comportament este în contradicție flagrantă cu legea.

4.Cruzimea privită ca rezultat al solidarității de grup, atunci cînd făptuitorul încearcă să-și păstreze sau să-și sporească autoritatea în cadrul grupului infracțional. În această situație, făptuitorul se află sub presiunea unei amenințări sui generis de a-și pierde aprecierea din partea altor membri ai grupului infracțional, de a nu mai putea să autorealizeze în cadrul grupului.

5.Cruzimea ca motiv dominant ce caracterizează personalitatea făptuitorului, atunci cînd aceasta se autoafirmă prin realizarea unor asemenea calități ale personalității sale ca sadismul, mizantropia, agresivitate față de lumea înconjurătoare.

1.2. Demonstraţi dacă este sau nu aplicabilă circumstanţa agravantă specificată la lit.o) alin.(2) art.145 CP RM – „omorul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1)” – în ipoteza săvîrşirii succesive de către aceeaşi persoană a unui omor săvîrşit din motive huliganice şi a unui omor săvîrşit asupra unui membru de familie (5 puncte).

Circumstanța agravantă specificată la lit.o), alin.(2) art.145 CP RM-„omorul săvîrșit de către o persoană care anterior a săvîrșit un omor intenționat prevăzut la lain.(1)”- în ipoteza săvîrșirii succesive de către aceeași persoană a unor infracțiuni din motive huliganice și a unui omor săvîrșit asupra unui membru al familiei nu este aplicabilă.

Circumstanța agravantă în cauză se referă la un antecedent al făptuitorului- săvîrșirea anterioară a unui alt omor, astfel, agravanta se justifică ărin periculozitatea deosebită a făptuitorului care, după un anumit interval de timp de la săvîrșirea unui omor, săvîrșește o nouă infracțiune de acest fel.

De facto, repetarea infracțiunii reprezeintă o pluralitate de infracțiuni, de iure, repetarea infracțiunii este tratată ca infracțiune unică. Deoarece calificarea infracțiunilor, care alcătuiesc repetarea, este unitară, ca și cum în devălmășie, cînd infracțiunile repetate își pierd individualitatea care presupune intenția infracțională unică și se dispersează în contextul calificării conform unei singure norme și nu în conformitate cu mai multe norme după numărul infracțiunilor săvîrșite.

1.3. Estimaţi dacă este sau nu oportună excluderea din dispoziţia art.145 CP RM a prevederii de la lit.o) alin.(2): „omorul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1)” (7 puncte).

Da este oportună.

Subiectul II: Controlul judiciar al procedurii prejudiciare

2.1 Numiţi categoriile acţiunilor şi măsurilor procesuale efectuate sau aplicate cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. (3 puncte)

Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire penală legate de limitarea inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi alte acţiuni prevăzute de lege.

Judecatorul de instructie asigura controlul judecatoresc in fazele prejudiciare prin urmatoarele actiuni:

Dispunerea, inlocuirea, incetarea sau revocarea arestarii preventive si a arestarii la domiciliu. Dispunerea liberarii provizorii a persoanei retinute sau arestate , revocarea ei perchezitie, examinarii corporale, punerea sub sechestru a bunurilor, ridicarii de obiecte ce

contin secret de stat, comercial, bancar, a exumarii cadavrelor. Dispunerea susupendarii provizorii din functie, a internarii persoanei intr-o institutie medicala. Autorizarea interceptarii comunicarilor, a sechestrului corespondentei, inregistrarii de imagini. Audierea martorilor in conditiile art 109-110. Efectuarea altor actiuni de urmarire penala prevazute de CPP.

La realizarea competentei, judecatorul de instructie se bucura de aceeasi independenta si de aceleasi imunitati ca si ceilalti judecatori. Independenta acestuia este asigurata prin insasi procedura de infaptuire a justitiei, care este stipulata in norme concrete ale CPP, co nform carora la infaptuirea justitiei judecatorul este independent si se supune e numai legii, excluzindu-se orice presiune asupra lor. Judecatorul va stabili vinovatia sau nevinovatia persoanei conform legii si propriei convingeri bazate pe probe cercetate in cauza respectiva. Justitia penala se efectueaza fara emixtiuni, unde judecatorul este obligat sa se opuna oricarei incercari de a exercita presiuni asupra sa.

2.2 Analizaţi corespunderea legislaţiei naţionale cu rigorile CEDO în ce priveşte atribuţiile judecătorului de instrucţie în controlul măsurilor speciale de investigaţii. (5 puncte)

Sunt unele divergente. Autorizarea judecatorului de instructie pentru exercitarea unei actiuni procesuale constituie

prin sine o forma de control judiciar in cazul necesitatii organului de urmarire penala sau a organului care exercita activitate operativa de investigatii de a efectua o activiate care atrage implicarea organului statal in viata privata a persoanei , a domiciliului, a corespondentei. Pt a decide autorizarea efectuarii unei actiuni procesuale care implica imixtiunea organului de urmarire in viata privata a persoanei, afectind astfel niste drepturisau libertati fundamentale ale persoanei, judecatorul de in structie verifica urmatoarele:

Daca imixtiunea organului de urmarire penala este prevazuta de legeSe considera imixtiunea organului de urmarire penala prevazuta de lege in cazul in care

aceasta imixtiune este reglemenata de lege , iar legea care autorizeaza imixtiunea este clara, accesibila si previzibila.

Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale autorităţilor publice.

Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial în condiţiile Legii nr.173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.

Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective.

Daca aceasta imixtiune este necesara intr-o societate democratica

Imixtiunea este considerată necesară într-o societate democratică atunci cînd ea este „fondată pe o necesitate socială imperioasă şi mai ales proporţională scopului legitim scontat" (CEDO, hot. Olsson c. Suediei din 24 martie 1988), adică cînd imixtiunea este compatibilă cu principiile democratice.

Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii.

Daca imixtiunea solicitata urmareste un scop legitim

Daca este respecatat pricipiul proportionalitatii intre dreptul sau libertatea persoanei garanatate de lege si necesitatea efectuarii actiunii procesuale solicitate.

Principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg. Alin.(2) art.8 CEDO prevede drept scop legitim pentru imixtiune de către agenţii de stat în viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei acestuia: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

2.3 Proiectaţi o situaţie cînd refuzul procurorului de a efectua o acţiune procesuală poate fi contestată la judecătorul de instrucţie. (7 puncte)

In cazul in care se face demers cu privire la aplicarea arestului preventiv instanta de judecata este in drept ca singura sa dispuna aplicarea arestului sau arestul la domiciliu sau liberarea provizorie pe cautiune. Aplicarea masurilor preventive de judecata de instructie se face prin adoptarea unei incheieri motivate. Conform legislatiei RM se aplica numai in cazul savirsirii unei infractiuni pt care legea prevede paedeapsa privativa de libertate pe un termen mai mare de 2 ani dar pot fi aplicate aceste masuri preventive si in cazul in care persoanei careia i se incrimineaza o infrractiune pt care pedeapsa e privatiunea de libertatea pe un termen mai mic de 2 ani:

Se ascunde de urmarirea penala si de instanta Impiedica stabilirea adevarului in procesul penal Savirseste alte infractiuni

La fel arestarea preventiva poate fi aplicata de instanta de judecata si in scopul executarii sentintei daca:

Banuitul, invinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul RM Banuitul invinuitul inculpatul a incalcat conditiile altor masuri preventive

aplicate in privinta sa.

Test 23

Subiectul I: Huliganismul

1.1. Identificaţi conţinutul noţiunii de violenţă, specificate în dispoziţia de la alin.(1) art.287 CP RM. (3 puncte)

În sensul art.287 alin.(1) CP RM, prin violență se are în vedere violența soldată cu vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătății ori violența soldată cu leziuni corporale care nu presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătății, nici pierderea neînsemnată și stabilă aa capacității de muncă.

Cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciabile presupune amenințarea cu violența, adică victimei i se provoacă sentimentul de teamă de a fi supusă violenței, dacă nu se v-a conforma voinței făptuitorului.

1.2. Argumentaţi dacă este sau nu posibil concursul ideal dintre infracţiunea de huliganism (art.287 CP RM) şi infracţiunea de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.152 CP RM). (5 puncte)

În cazul în care infracțiunea de huliganism este urmată de vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății în acestă situție se atestă prezența concursului real de infracțiuni, iar calificarea se face conform art.287, pe de o parte, și 152 CP RM, pe de altă parte.

Consider că nu este posibil concursul ideal dintre infracţiunea de huliganism şi infracţiunea de vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, deoarece latura obiectivă a infracţiunii de huliganism include prin sintagma însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţare cu aplicarea unei asemenea violenţe şi acţiunile de vătămare intenţionată medie sau uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei, fapta de huliganism însoţită de aplicarea violenţei persoanelor în procesul cărora a fost cauzată vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii urmează a fi calificată numai confor art. 287 C.P.

Alta este insă situaţia în cazul în care huliganismul este însoţit de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau de omorul intenţionat, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs cu art. 151 sau 145 din CP.

1.3. Formulaţi propuneri de perfecţionare a dispoziţiei de la alin.(1) art.287 CP RM, astfel încît să se elimine la maxim subiectivismul organului de aplicare a legii penale. (7 puncte)

Huliganismul reprezintă acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită.

!!!!!De intrebat !!!(subiectivism cu referire la opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor care curmă actele huliganice?????????).

Se consideră huliganism însoţit de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice acele acţiuni huliganice care sunt însoţite de opunerea de rezistenţă colaboratorilor? Poliţiei, altui colaborator al organelor afacerilor interne, reprezentantului puterii ori altei persoane în legătură cu îndeplinirea datoriei de serviciu sau obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de luptă cu criminalitatea sau cetăţeanului care curma actele huliganice, inclusiv cele însoţite de violenţa sau de ameninţarea cu aplicarea ei în privinţa acestor persoane.

Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea ulterioară a făptuitorului este în afara componenţei huliganismului, şi va fi calificată în concurs cu articolele respective ale Părţii speciale a CP.

???????????In acest caz noi neam putea confrunta cu faptul ca organul de aplicare a legii penale sar expune

asupra acestui articol cu un subiectivism exagerat. Legiuitorul nostru poate nu a avut aceasta intentie de ai acorda instantelor judecatoresti aceasta prioritate insa din acest articol rezulta nemijlocit faptul ca orisice instanta judecatoreasca ar putea interpreta acest articol dupa bunul sau plac.

Subiectul II: Limitele judecării cauzei penale

2.1 Determinaţi limitele judecării cauzei. (3 puncte) Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub

învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.Rechzitoriul – este actul procedural, prin care se sesizează nstanţa de judecată, care

determină limitele judecării cauzei, în baza căruia instanţa de fond se pronunţă prin sentinţă.2.2 Comparaţi procedura modificării învinuirii în şedinţa de judecată în sensul atenuării şi în

sensul agravării situaţiei inculpatului. (5 puncte) Modificarea învinuirii în instanţa de judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează

situaţia inculpatului şi nu se lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situaţiei inculpatului se admite numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod. Procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă şi în instanţa de apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului, apărătorului lui şi, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire. În asemenea situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă termen necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după ce judecarea cauzei continuă. În instanţa de apel, procurorul poate modifica acuzarea în sensul agravării doar în cazul în care a declarat apel. Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă infracţiune sau că au apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, sau că infracţiunea incriminată a fost comisă în coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat sau ilegal de sub urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea urmăririi penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul stabilit la art.287, pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu participarea apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în situaţia cînd cauza se restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în privinţa persoanei scoase anterior de sub urmărire penală pentru aceeaşi faptă, instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta, materialele noi, dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului, apărătorului acestuia şi celorlalţi participanţi interesaţi, în condiţiile prevederilor art.293 şi 294, apoi cauza se prezintă în instanţa respectivă pentru continuarea judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în prezentul alineat poate fi prelungit de instanţă pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite instanţei pentru continuarea judecării. Dacă, în urma înaintării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă competenţa de judecare a cauzei penale, instanţa, prin încheiere, trimite cauza penală după competenţă.

2.3 Decideţi argumentat asupra importanţei instituţiei renunţării procurorului la învinuire. (7 puncte)

La terminarea urmăririi penale, procurorul în termen de cel mult 10 zile verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora. Cauzele în care sunt persoane arestate sau minori, se soluţionează de urgenţă.

Dacă procurorul constată, că au fost respectate dispoziţiile CPP privind urmărirea penală, că aceasta este completă, atunci dispune următoarele soluţii:

1. atunci, cînd materialele dosarului rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că acesta poartă răspundere penală:

a) pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art.art. 281,282 CPP, dacă acesta n-a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, apoi se întocmeşte rechizitoriul prin care se dispune trimiterea cauzei în judecată;

b) dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care se dispune trimiterea cauzei în judecată.

2. prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăriri penale, clasarea cauzei sau scoaterea persoanei de sub învinuire.

Includerea în rechiztoriu a unei acuzări mai grave decît cea care a fost pus sub învinuire persoana sau a unui cap de acuzare, care n-a fost pus sub învinire conform prevederilor CPP, este o încălcare a dreptului la apărare.

Test 24

Subiectul I: Individualizarea pedepsei

1.1. Definiţi conceptul şi formele de individualizare a pedepsei. (3 puncte) Pentru ca pedeapsa penală să-și atingă scopul ea trebuie să fie aleasă astfel încît aplicarea ei

să aibă un efect maxim. Pentru aceasta pedeapsa penală este stabilită individual pentru fiecare infracțiune și infractor aparte.

Operația de adaptare a pedepsei penale în raport cu fiecare infracțiune și infractor poartă denumirea de individualizarea pedepsei.

Individualizarea pedepsei reprezintă un proces complex la care participă legiuitorul, instanța de judecată și administrația instituției penitenciare unde persoana își execută pedeapsa sau oficiul de executare a pedepsei în cazul executării pedepselor non-privative de libertate.

1.2. Analizaţi mijloacele şi criteriile de individualizare a pedepsei. (5 puncte) Mijloacele de individualizare a pedepsei reprezintă diverse modalități acordate prin lege

instanțelor de judecată ce le dau acestora posibilitatea de a stabili categoria de pedeapsă, mărimea pedepsei și modul de excutare.

Legea penală stabilește mai multe mijloace de individualizare a pedepselor penale dintre care pot fi de exemplu: alegerea unei pedepse concrete dintre cele alternative fixate în sancțiune, de a aprecia pedeapsa în limitele minimale și maximale prevăzute de sancțiune.

Alegerea mijlocului de individualizare a pedepsei penale nu se face arbitrar de către instanța de judecată, dar ținîndu-se cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei expuse în art.75 CP RM. Criteriile generale de individualizare a pedepsei reprezintă niște date de care instanța de judecată este obligată să țină cont în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Astfel, potrivit alin.(1) art.75 CP RM„persoanele recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în partea specială a CP și în strictă conformitate cu dispozițiile părții generale. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, din motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și educării vinovatulu, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.”

Reieșind din prevederile capitolului 8 din partea generală a CP criteriile de individualizare a pedepsei penale pot fi nu doar cele generale expuse în alin.(1) art.75 CP , dar pot fi și criterii speciale de care se ține cont la aplicarea pedepsei în unele cazuri particulare.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt: -pedeapsa penală este fixată în limitele sancțiunii expuse în articolul conform cărora se

cărora se califică fapta comisă; -la stabilirea pedepsei se ține cont de dispozițiile din partea generală a CP RM; -la stabilirea pedepsei instanța ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, aici avîndu-se în

vedere atît caracterul cît și gradul de prejudiciabiltate al faptei comise; -instanța va ține cont de motivul săvîrșirii infracțiunii; -instanța v-a ține cont de persoana celui vinovat; -instanța de judecăată la stabilirea pedepsei ține cont de circumstanțele atenuante sau

agravante; -instanța ține cont de influența pedepsei aplicate asupra corectării și educării condamnatului.

În acest context o pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă din numărul celor menționate nu v-a asigura atingerea scopului pedepsei.

Iar în cazul în care s-a comis o infracțiune ușoarp sau mai puțin gravă minorului i se v-a aplica o pedeapsă penală numai dacă se v-a aprecia că luarea măsurii de constrîngere cu caracter educativ nu v-a fi suficientă pentru corectarea minorului.

-la aplicarea pedepsei instanța v-a ține cont de condițiile de viață a familiei condamnatului; Criteriile generale de individualizare a pedepsei se i-au în considerație atît la aplicarea

pedepsei principale cît și la aplicarea pedepselor complementare Ele sînt obligatorii pentru instanța de judecată și trebuie luate în considerație toate fără nici o excepție.

1.3. Proiectaţi o speţă în care ar fi utilizate regulile aplicării pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe. (7 puncte)

În cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a stabilit o pedeapsă ca detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori alte categorii de pedepse, se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă.

Regulile de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe se deosebesc de regulile de aplicare a pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni. În conformitate cu prevederile codului penal cu privire la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe, pentru aceasta pedeapsa poate fi aplicată numai conform metodei cumulului total sau parţial al pedepselor. Astfel, dacă după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvîrşit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. În acest caz pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 30 ani. Pentru cumul de sentinţe legea penală nu prevede aplicarea metodei absorbirii pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră, deşi în practică aceasta uneori nu este real.

Cumularea pedepselor complementare în cazul cumulului de sentinţe se efectuează în condiţiile cumulării în cazul unui concurs de infracţiuni.

Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decît pedeapsa stabilită pentru săvîrşirea unei noi infracţiuni şi decît partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.

La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.

Subiectul II: Sentinţa de încetare a procesului penal

2.1 Identificaţi temeiurile şi descrieţi structura sentinţei de încetare a procesului penal. (3 puncte)

Încetarea procesului penal poate avea loc în baza următoarelor temeiuri: -lipsește plîngerea părții vătămate, plîngerea a fost retrasă sau părțile sau împăcat; -a intervenit decesul inculpatului; -persoana nu a atins vîrsta pentru tragere la răspundere penală; -există o hotărîre judecătorească definitivă în privința aceleiași persoane pentru comiterea

aceleiași fapte; -există o hotărîre a organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane în privința aceleiași

fapte de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de sub urmărire penală sau de clasare a procesului penal;

-există alte circumstanțe care condiționează sau exclud pornirea urmăririi penale și tragerea la răspunderea penală precum și în cazurile prevăzute de art.54-56 CP RM.

2.2 Comparaţi dispozitivul sentinţei de încetare a procesului penal cu dispozitivul sentinţei de condamnare. (5 puncte)

- Atît în dispozitivul sentinței de condamnare cît și în dispozitivul sentinței de achitare se v-a indica numele, prenumele și patronimicul inculpatului.

-Sentința de condamnare v-a conține categoria și mărimea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, pedeapsa definitivă pe care acesta urmează să o execute , categoria penitenciarului în care inculpatul urmează să ispățească pedeapsa, data de la care începe executarea pedepsei, durata termenului de probă în cazul condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei iar în cazul încetării procesului penaldispozitivul sentinței v-a conține dispoziția cu privire la încetarea procesului penal și motivul pe care se întemeiază încetarea procesului penal.

-Sentința de condamnare v-a conține în dispozitivul ei dispoziția privitoare la măsura preventivă ce se v-a aplica inculpatului pînă cînd sentința v-a deveni definitivă iar sentința de încetare a procesului penal v-a conține dispoziția de revocare a măsurii preventive.

-2.3 Proiectaţi o sentinţă de încetare a procesului penal emisă în şedinţa preliminară. (7

puncte)SENTINŢĂ

DE ACHITARE –

FAPTA INCULPATULUI NU ÎNTRUNEŞTE ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE INFRACŢIUNII

Dosarul nr.___ SENTINŢĂ

În numele legii

Data, luna, anul Oraşul ___

Judecătoria (includeţi denumirea), în componenţa

preşedintelui şedinţei de judecată, judecător Numele, prenumele

grefierului Numele, prenumele

cu participarea

procurorului Numele, prenumele,

avocatului Numele, prenumele

a judecat în şedinţă publică/ închisă (indicaţi) cauza penală privind învinuirea lui Includeţi numele, prenumele, patronimicul învinuitului, data şi locul naşterii, naţionalitatea, studiile, cetăţenia, statutul matrimonial,

numărul copiilor minori şi a persoanelor întreţinute (dacă este aplicabil), locul muncii, statutul militar, gradul de invaliditate (dacă este aplicabil), adresa de la domiciliu, antecedentele penale (dacă există sau nu există), cunoaşterea limbii de stat,

învinuit de săvîrşirea infracţiunii prevăzută de articolul (numărul, alin., lit. articolului), Cod penal.

Procedura de citare legal executată.Avocatul a pledat (indicaţi concret chintesenţa).Procurorul s-a pronunţat (indicaţi concret chintesenţa).Asupra materialelor din dosar şi a probelor administrate în şedinţă, instanţa

CONSTATĂ:

Indicaţi învinuirea în baza căreia cauza în privinţa învinuitului a fost trimisă în judecată.

Descrieţi fapta infracţională comisă şi circumstanţele cauzei, indicînd locul, timpul, modul săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele prejudiciabile ale infracţiunii (latura obiectivă a infracţiunii).

Descrieţi circumstanţele cauzei constatate de instanţa de judecată şi enunţarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea motivelor

pentru care instanţa respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

Nevinovăţia inculpatului se întemeiază pe următoarele probe:

Indicaţi probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi care demonstrează nevinovăţia inculpatului şi explicaţi fiecare probă în parte (declaraţiile părţii vătămate, a martorilor, a inculpaţilor, corpurile delicte, procesele-verbale, documente, constatări tehnico-ştiinţifice etc).

Audiat în şedinţa de judecată, inculpatul vina nu a recunoscut-o, explicînd că acţiunile sale sunt legale şi nu constituie o încălcare a legii

(includeţi explicaţiile învinuitului). Declaraţiile inculpatului instanţa de judecată le apreciază din punct de vedere al coroborării lor ca probe puse la baza hotărîrii de achitare.

Astfel, instanţa de judecată, cercetînd nemijlocit sub toate aspectele probele prezentate de părţi, inclusiv documentele şi procesele - verbale ale unor acţiuni de urmărire penală, propuse de partea acuzării şi apărării, conchide că învinuirea formulată inculpatului nu şi-a găsit confirmare.

În conformitate cu art. 340, 384, 385, 390, 392-394, 396 CPP, instanţa de judecată

HOTĂRĂŞTE:

A-l achita pe (numele, prenumele, patronimicul) învinuit în baza art. (numărul, alineatul, lit. articolului) CP, pentru că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni. (Numele, prenumele, patronimicul) se consideră reabilitat.

Indicaţi dispoziţiile privind revocarea măsurilor preventive (dacă este cazul) , dispoziţii privind modul de acoperire a cheltuielilor de judecată, etc.

Sentinţa cu drept de apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel (includeţi denumirea).

Preşedintele şedinţei, judecător semnătura Numele, prenumele

Test 25

Subiectul I: Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare

1.1. Identificaţi circumstanţele care indică lipsa scopului de înstrăinare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. (3 puncte)

Despre lipsa scopului de înstrăinare pot mărturisi, în prezența unor temeiuri suficiente: cantitatea redusă de substanțe narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor; lipsa unei înțelegeri cu cei care pot să procure astfel de substanțe; circumstanța că făptuitorul suferă de narcomanie etc. În vederea stabilirii scopului de înstrăinare, este necesară identificarea tuturor acestor circumstanțe în ansamblu, și nu doar uneia dintre ele.

1.2. Argumentaţi dacă plantele spontane (care au crescut de la sine), ce conţin substanţe narcotice sau psihotrope, pot sau nu să reprezinte obiectul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.217 CP RM. (5 puncte)

Plantele spontane ce conțin substanțe narcotice sau psihotrope pot să reprezinte obiectul material al infracțiunii prevăzute de alin.(1) art.217 CP RM, deoarece cultivarea presupune răsădirea , îngrijirea sau recoltarea plantelor care conțin substanțe narcotice sau psihotrope. Pentru aplicarea răspunderii în baza art.217 alin.(1) CP RM, este suficient ca făptuitorul să realizeze oricare din cele 3 activități: răsădire, îngrijire, recoltare. Nu este obligatoriu să le realizeze pe toate trei. De aemenea, la calificare, nu este relevant dacă se îngrijesc sau se recoltează plante spontane ori plante răsădite de către făptuitor sau de o altă persoană. Asemenea împrejurări pot fi luate în considerație la individualizarea pedepsei.

1.3. Demonstraţi dacă este sau nu oportună prezenţa art.217 CP RM în capitolul consacrat infracţiunilor săvîrşite contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale. (7 puncte)

Este oportună prezența art.217 CP RM în capitolul consacrat infracțiunilor săvîrșite contra sănătății publice și conviețuirii sociale atîta timp cît în acesta este indicată lipsa scopului de înstrăinare a substanțelor nartcotice sau psihotrope.

Subiectul II: Sentinţa de achitare

2.1 Caracterizaţi temeiurile sentinţei de achitare. (3 puncte) Temeiurile sentinței de achitare sînt următoarele:

-nu s-a constatat existența faptei infracțiunii; -fapta nu a fost săvîrșită de către inculpat; -fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii; -fapta comisă nu este prevăzută de legea penalî; -există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.2.2 Comparaţi consecinţele distincte în dependenţă de diferite temeiuri de achitare. (5 puncte)Sentinţa se adoptă în numele legii, ea trebuie să fie legală, adica trebuie să corespundă întru totul legii. Sentinţa trebuie să fie întemeiată, adica să se bazeze doar pe acele probe, care au fost recunoscute ca pertinente, concludente, utile, admisibile, certe şi suficiente. Sentinţa trebueie să fie motivată, adica fiecare concluzie din sentinţă să fie bine argumentată, indicîndu-se expres izvorul care confirmă concluzia dată. Sentrinţa trebuie să fie echitabilă, adica proporţională faptei.

2.3Decideţi argumentat asupra oportunităţii restituirii dosarului procurorului în cazul achitării prevăzute de art.390 alin.1 pct.2 CPP,, fapta nu a fost săvîrşită de inculpat,, . (7 puncte)

 Dacă instanţa de judecată a pronunţat o sentinţă de achitare pe motiv că fapta nu a fost săvîrşită de inculpat, la cererea procurorului, acestuia i se restituie dosarul penal şi el reia urmărirea penală în vederea identificării făptuitorului infracţiunii.

Conf. Art. 350 CPP, dacă în şedinţa preliminară s-au constatat temeiurile prevăzute în art. 332 CPP- se emite sentinţa de încetare a procesului penal în cauza dată, copia sentinţeii fiind înmînată părţilor interesate şi explicîndu-le modul şi ordinea de atac. Totodată, odată cu încetarea procesului, instanţa decide şi asupra revocării măsurii preventive, restituirii cauţiunii, aplicării măsurilor de siguranţă, încasarea cheltuielilor judiciare.

Conf. Art. 391 CPP, după cercetarea judecătorească, se emite sentinţa de încetare a procesului penal, dacă:

- lipseşte plîngerea părţii vătămate, a fost retrasă plîngerea sau părţile s-au împăcat;

- a decedat inculpatul- persoana nu a atins vîrsta de atragere la răsp.penală- există hot.judecătorească în privinţa aceleiaşi persoane referitor la aceiaşi faptă- există hotărîrea OUP asupra aceleiaşi persoane pentru aceiaşi faptă de încetare a urmăririi

penale, de scoatere sub învinuire sau de clasare a dosa.penal- există circumstanţe care exclud sau condiţionează pornirea UP sau de clasare a UP.De asemenea şi în cazurile prevăzute de art. 54-56 CP (libererea de răsp.penală a minorilor;

liberarea de răsp.pen. cu atragerea la răsp. Administrativă şi liber.de răsp.penală dacă pers. a renunţat de bună voie la infracţiune).

Test 26

Subiectul I: Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false

1.1. Identificaţi momentul de consumare a infracţiunii prevăzute la art.236 CP RM. (3 puncte)

Infracțiunea în cauză este o infracțiune formală, ea se condideră consumată din momentul confecționării chiar și a unui singur exemplar al banilor falși sau al titlulrilor de valoare false, indiferent dacă făptuitorul a reușit sau nu să le pună în circulație.

1.2. Determinaţi cinci deosebiri dintre infracţiunea prevăzută la art.236 CP RM şi infracţiunea de escrocherie. (5 puncte)

Infracțiunea prevăzută la art.236 CP RM se deosebește de infracțiunea de escrocherie prin următoarele:

1.obiectul juridic generic al infracțiunii prevăzut de art.236 îl constituie relațiile sociale cu privire la economia națională, iar obiectul juridic generic al escrocheriei îl formează relațiile sociale cu privire la patrimoniu.

2.obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art.236 îl constituie relațiile sociale cu privire la încrederea publică în autenticitatea banilor sau a titlurilor de valoare iar obiectul juridic special al escrocheriei are un caracter complex care constă din obiectul juridic principal care este constituit din relațiile sociale cu privire la posesia asupra bunurilor mobile și obiectul juridic secundar care îl constituie relațiile sociale cu privire la libertatea manifestării de voință și minimul necesar de încredere.

3.obiectul material al infracțiunii prevăzute la art.236 îl formează: biletele Băncii Naționale a Moldovei, monedele, valuta străină, valorile mobiliare de stat sau alte titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăților iar obiectul material al escrocheriei este format din bunurile care au o existență materială, sunt create prin munca omului, dispun de valoare materială și cost determinat, fiind bunuri mobile și străine pentru făptuitor.

4.obiectul și structura laturii obiective: -latura obiectivă a escrocheriei este formată din a)fapta prejudiciabilă alcătuită din 2 acțiuni (inacțiuni) – acțiunea principală care constă în dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane și acțiunea adiacentă care constă în înșelăciune sau în abuz de încredere; b)urmările prejudiciabile sub forma prejudiciului partrimonial efectiv;c) legătura de cauzalitate dintre fapta fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

-Latura obiectivă în cazul infracțiunii prevăzute de art.236 CP RM constă în fapta prejudiciabilă exprimată în acțiune. Acțiunea dată se înfățișează prn intermediul celor 2 modalități normative cu caracter alternativ: fabricare și punere în circulație care la rîndul său presupun 2 modalități faptice cu caracter alternativ: contrafacerea și alterarea.

5.circumstanțele agravante: infracțiunea prevăzută de art.236 este incriminată într-o variantă tip și într-o variantă agravantă iar escrocheria este incriminată într-o variantă tip și patru variante agravante.

1.3. Argumentați dacă este sau nu oportună plasarea componenţei prevăzute la art.236 CP RM, fie în Capitolul X „Infracţiuni economice”, fie în Capitolul XVII „Infracţiuni contra autorităţilor publice şi securităţii de stat” din Partea Specială a Codului penal. (7 puncte)

Consumarea infractiunii se considera in cazul in care, in urma actiunii sau inactiunii faptuitorului, au survenit urmarile indicate in lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau juridice. In urma comiterii acestei infractiuni se provoaca daune materiale adica este o infarctiune materiala iar , in calitate de urmari ale acestei infractiuni legea prevede si cauzarea daune considerabile dr-lor si intereselor legale ale p.f.sau p.j.

Calificarea ar trebui sa fie de felul urmator:Pu persoana care a estorcat bani pedeapsa conform art.326 alin.1 traficul de influenta; iar pentru persoana care a dat banii falsi care imitau perfect banii autentici art 236 alin.1 Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false

Subiectul II: Condiţiile de fond ale apelului

2.1 Enumeraţi categoriile de hotărîri nesupuse apelului. (3 puncte)

Conform art. 400 CPP, sunt supuse apelului numai sentinţele prin care cauza a fost rezolvată în fond în urma judecării în prima instanţă. De asemenea pot fi atacate cu apel şi încheierile date în prima instanţă.Sentinţele e pot fi atacat cu apel pot fi grupate în mai multe categorii: 1) sentinţele prin care se

soluţionează latura penală şi latura civilă a cauzei, sentinţele de achitare şi de condamnare; 2) sentinţele pronunţate pe căile extraordinare de atac; 3) sentinţele privind aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical.Încheierile date în prima instanţă pot fi atacate cu apel numai o dată cu sentinţa. Aceste încheieri

pot fi grupate în următoarele categorii: încheieri supuse apelului o dată cu fondul (asupra probelor, asupra cererilor formulate, asupra măsurilor procesuale), încheiere atacate imediat (referitor la cheltuielile de judecată cuvenite martorului, expertului, interpretului şi apărătorului) şi încheieri care nu pot fi apelate (asupra recuzării).Titularii dreptului de apel sunt:

-procurorul-inculpatul-martorul, expertul, interpretul, apărătorul, -orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei;

2.2 Analizaţi procedura judecării apelului prin prisma jurisprudenţei CtEDO . (5 puncte)Posibilitatea instantei de apel de a desfiinta hotararea atacata si de a trimite cauza spre rejudecare instantei de fond a fost limitata prin modificarea C.proc.civ. in sensul ca aceasta va putea surveni o singura data pentru fiecare motiv (necercetarea fondului si nelegala citare) si doar in situatia in care partea a solicitat-o in mod expres, facandu-se astfel aplicatia principiului disponibilitatii .Regula este retinerea cauzei cu rejudecare si nu cu trimitere. In cazul in care se constata ca, in mod gresit, prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va anula hotararea atacata si va judeca procesul, evocand fondul.

2.3 Proiectaţi o decizie de respingere a apelului pe motivul ,,nefondat ,,. (7 puncte)Renunţarea la apel este o manifestare de voinţă în mod expres a părţii, care declară că nu va

utiliza calea de atac a apelului. Renunţarea la apel poate fi făcută numai respectînd unele condiţii: pot renunţa numai părţile; renunţarea este valabilă numai după pronunţarea sentinţei.

Renunţarea la apel nu poate fi făcută anticipat şi poate fi realizată pînă la expirarea termenului de declarare a apelului. Renunţarea la apel nu poate fi condiţionată şi nu poartă un caracter definitiv. Renunţarea se face personal în scris de parte sau printr-un mandat special (procură.)

Retragerea apelului, ca şi renunţarea, este un refuz de a utiliza calea de atac, însă retragerea apelului, presupune un apel declarat. Retragerea apelului poate privi atît latura penală, cea civilă, cît şi cauza în ansamblu. Retragerea poate fi şi parţială. Retragerea apelului nu poate fi revocată, oricare ar fi motivul retragerii, chiar dacă partea a comis o eroare de fapt sau de drept. Retragerea apelului este limitată în timp (oricînd, pînă la începerea cercetărilor judecătoreşti în instanţa de apel) şi trebuie să fie făcută numai de apelant, în formă scrisă sau verbală. Apelul depus de procuror, poate fi retras numai de procurorul ierarhic superior.

Test 27

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Răspunderea penală

1.1. Relataţi despre noţiunea şi principiile răspunderii penale. (3 puncte)

Conform CP raspunderea reprezinta condamnarea publica, in numele legii a faptelor infractionale si a persoanelor care le-au savirsit, condamnare ce poate fi precedata de masurile de constringere prevazute de lege.Raspunderea penala este o institutie juridica fundamentala a dreptului penal, care reprezinta componentele de baza ale intregului sistem de drept. Raspunderea penala poate fi interpretata in doua sensuri si anume: in sens lar si restrins.In sens larg prin raspundere se intelege insasi raportul juridic penal de constringere, nascut ca urmare a savirsirii infractiunii intre stat, pe de o parte si infractor pe de alta parte.In sens restrins prin raspundere se intelege obligatia unei persoane de a suporta o sanctiune penala datorita faptului ca a savirsit o infractiune.Principiile raspunderii penale reprezinta acele idei calauzitoare care , care se regasesc in normele de reglementare a raspunderii. Se considera principii fundamentale a raspunderii urmatoarele principii:-infractiunea unic tenei al raspunderii penale- legalitatea raspunderii penale- individualizarea juridica a raspunderii penale- principiul umanismului raspunderii penale-principiul personalitatii raspunderii penale- principiul inevitabilitatii raspunderii penale. - principiul unicitatii raspunderii penale- principiul prescriptibilitatii raspunderii penale.1.2. Elucidaţi mecanismul de realizare al răspunderii penale. (5 puncte)

In cadrul raportului juridic penal, raspunderea penale se realizeaza in forme si modalitati diferite, in functie de natura infractiunii savirsite, de pericolul ei social.

In cadrul raportului juridic penal de conflict raspunderea penala nu este realizata momentan. Stingerea momentana a raspunderii penale are loc doar in doua cazuri:

Ca rezultat al decesului infractorului sau prin executarea pedepsei capitale. In restul cazurilor realizarea raspunderii penale are loc in anumite etape ale procesului de realizare.

Prima etapa este cuprinsa intre momentul savirsirii infractiunii si cel al inceperii urmaririi penale. Organele competente intreprind actiuni privind identificarea faptei si a faptuitorului.

A doua etapa- etapa tragerii la raspundere penala a persoanei vinovate. Incepe din momentul pornirii urmaririi penale si pina la terminarea urmaririi penale. Aici se aplica restrictii de natura procesual-penala fata de banuit, liberarea conditionata de raspundere penala etc.

A treia etapa- etapa condamnarii , care incepe din momentul terminarii urmaririi penale si pina la momentul in care hotarirea de condamnare devine definitiva.

A patra etapa – etapa executarii pedepsei penale, incepe din momentul in care hotarirea de condamnare devine definitiva si dureaza pina cind aceasta sanctiune este executata efectiv sau considerata executata in temeiul legii.

A cincea etapa – antecedentele penale (consecinta a raspunderii penale), este cuprinsa intre momentul terminarii executarii pedepsei penale si momentul in care intervine reanilitarea.

Etapele analizate anterior pot exista de sinestatator, raspunderea penala putind fi realizata la oricare dintre etapele mentionate.

Raportul uridic de raspundere penala se realizeaza doar in cadrul raportului juridic penal de conflict, adica din momentul savirsirii infractiunii si pina la stingerea sau ridicarea antecedentelor penale in ordinea stabilita de lege.

1.3. Proiectaţi o speţă în care ar fi posibilă liberarea de răspundere penală a persoanei în legătură cu expirarea termenului de prescripţie. (7 puncte)In anumite condiţii scopurile corectării şi reeducării, prevenţiei generale şi speciale sunt realizabile

şi fără aplicarea răspunderii penale sau a pedepsei penale, ceea ca se poate face, de exemplu, cu ajutorul măsurilor de constrângere cu caracter educativ. Pentru rezolvarea efectivă a acestor probleme, legislatorul, conducându-se de principiul umanismului şi folosind adeseori metoda încrederii, prevede diverse categorii de liberare de răspundere penală.

Subiectul II: Efectele apelului

2.1 Definiţi noţiunea de efect devolutiv al apelului. (3 puncte)Prin efectul devolutiv al cererii instant de apel capata dreptul de ajudeca cauza ori imputernicirile

de a infaptui o noua judecata. Alte opinii sustin ca efectul devolutiv inseamna transmiterea cauzei de la prima instant la instant de gradul al doilea cu toate chestiunile de fapt si de drept. Devolutia promoveaza o verificare a modului cum sa desfasurat judecata si solutionarea fara o desfiintare prealabila a hotaririi.

Apelul are mai multe efecte şi anume: efectul suspensiv, efectul devolutiv, efectul extensiv şi neagravarea situaţiei în propriul apel.

Declararea apelului are ca efect imediat suspendarea executării hotărîrii pronunţate de prima instanţă şi suspendarea continuă pe întreg procesul judecării apelului. Apelul declarat în termen este suspensiv de executare atît în ceea ce priveşte latura penală cît şi cea civilă, dacă legea nu prevede astfel. Efectul suspensiv al apelului poate fi total atunci cînd sentinţa este atacată integral şi parţial; atunci cînd vizează ori numai latura penală, ori numai latura civilă. Apelul are efect suspensiv numai în cazul cînd a fost declarat în termen, iar în cazul declarat după expirarea termenului, atunci el are efect suspensiv numai dacă a fost recunoscut de instanţa de apel ca repus în termen.

Prin efectul devolutiv al cererii instanţa de apel capătă dreptul de a judeca cauza ori împuternicirile de a înfăptui o nouă judecată. Prin declararea apelului nu se provoacă o nouă a judecăţii care s-a încheiat prin pronunţarea hotărîrii, dar se face o verificare multilaterală în fapt şi în drept al sentinţei. Această verificare se efectuează în măsura, în care hotărîrea a fost atacată şi această măsură constituie conţinutul expresiei „efect devolutiv”. Instanţa de apel judecă numai în limitele sentinţei de care a fost legată. Apelul are dreptul de a schimba calificarea faptei, de a examina fapte noi, nu se poate pronunţa asupra altor fapte sau persoane, decît a celora care au constituit obiectul examinării în prima instanţă. Instanţa de apel nu poate modifica calitatea procesuală a persoanei în sensul agravării situaţiei. Apelul devolutiv nu este limitat de motivele invocate de apelant, adica odată ce partea a declarat apelul, pentru istanţă este suficient pentru a examina sub toate aspectele şi limitele în care apelantul doreşte.

Apelul titularilor devoluează cauza în funcţie de calitatea procesuală a fiecăruia. Apelul procurorului devoluează atît latura penală, cît şi cea civilă. În cazul cînd procurorul apelează fără a arăta expres persoana la cere se referă, atunci apelul are efect devolutiv integral, iar cînd procurorul declară apel în defavoare, efectul devolutiv este limitat la inculpat sau inculpaţii la care se referă apelul. În cazul cînd apelul este declarat în favoare instanţa are dereptul de a examina cauza şi cu privire la alţi inculpaţi, dar nu în baza apelului devolutiv, dar cel extensiv.

În cazul cînd în urma apelului unui inculpat prin efect devolutiv nu se pot produce consecinţe asupra celorlalţi inculpaţi, deoarece efectul devolutiv nu se poate substitui cu cel extensiv, care are o reglementare specială ş autonomă.

Efectul devolutiv al apelului părţii vătămate este limitat în ceea ce priveşte latura penală a infracţiunii, prin care i-a fost cauzată o daună morală, fizică sau materială. Apelul părţii civile devoluează numai latura civilă. Apelul părţii civilmente responsabile devoluează numai latura civilă şi numai în limitele intereselor acestei părţi.

„Extensiv” înseamnă fenomen care are capacitatea de a se extinde (de a-şi lărgi efectele). Efectul extensiv în procedura penală se întîlneşte în ambele căi de atac. Prin efectul extensiv al unei căi de atac se înţelege posibilitatea de răsfrîngere a acestei căi şi faţă de părţile în privinţa cărora a rămas definitivă prin neatacare. Rfectul extensiv se realizează în anumite condiţii:

- să exste un apel declarat. Instanţa a fost legal investită cu soluţionarea căii de atac;- să existe subiecţi procesuali cu interese comune- să existe unitatea procesuală şi funcţională- părţile să se judece în acelaşi proces.

Legislaţia cere ca extinderea efectului apelului să nu agraveze situaţia părţilor, dacă acestea nu au declarat apel sau la care acestea nu se referă.

Legea procesual-penală stabileşte, că instanţa de apel soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

Deci, în calea de atac hotărîrea poate fi modificată numai în favoarea celui care a exercitat-o. Esenţa principiului dat constă în aceea că instanţa asigură şi garantează libertarea folosirii căilor de atac pentru părţi, fără ca aceştea să se teamă că calea de atac le poate înrăutăţi situaţia. Totodaă acest principiu este supus şi unor reguli, el fiind limitat în folosirea căii proprii de atac. Este imposibilă

agravarea situaţiei părţii numai în cazul cînd există un singur apel al său, sau mai multe apeluri, dar între părţi nu există interese contrare. Dacă în cauză există un apel opus apelului părţii, poate avea loc agravarea situaţiei (apelul inculpatului şi apelul în defavoare al procurorului).

Regula neagravării situaţiei se aplică tuturor titularilor dreptului de apel cu excepţia procurorului. Atunci cînd în apelul declarat de procuror s-au invocat motive atît în favoarea cît şi în defavoarea părţii, situaţia inculpatului poate fi agravată, deoarece un asemenea mod nu poate fi considerat ca exercitat în defavoarea părţii.

Principiul dat acţionează numai atunci cînd nu există un apel contrar intereselor apelantului.

2.2 Comparaţi efectul devolutiv al apelului cu efectul devolutiv al recursului. (5 puncte)Efectul devolutiv în recurs este limitat de voinţa recurentului, deoarece instanţa superioară nu poate proceda la judecarea recursului, dacă n-a fost sesizată printr-o cerere de recurs formulată de unul din titularii dreptului de recurs. Efectul devolutiv în recurs de asemenea este limitat de persoana recurentului şi de calitatea sa în proces. Conform CPP limitele sunt ale efectului devolutiv în recurs şi nu ale soluţiei care poate fi influenţată şi de efectul extensiv al recursului.

Recurs pot declara procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă, martorul, expertul, interpretul, apărătorul, alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate printr-o măsuro sau printr-un act al instanţei de apel.

Recursul procurorului devoluează atît latura penală cît şi cea civilă. Recursul inculpatului devoluează ca şi recursul procurorului. Recursul părţii vătămate devoluează numai latura penală, iar a părţii civile şi celei civilmente responsabile – numai latura civilă.

Recursul declarat de martor, expert, interpret, traducător, apărător sau de o altă persoană ale cărei interese au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei nu devoluează fondul cauzei, dar numai chestiuni auxiliare sau adiacente.

La examinarea recursului împotriva hotărîrilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, instanţa de recurs examinează cauza în limitele prevăzute de CPP, însă ea este obligată, ca în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, dar fără a agrava situaţia părţii în favoarea căreia s-a declarat recurs.2.3 Proiectaţi o decizie în care se va aplica efectul devolutiv al apelului. (7 puncte)Efectul extensiv în apel îl consider oportun, deoarece acesta nu permite agravarea situaţiei părţilor,

dacă acestea n-au declarat apel sau la care acestea se referă. Efectul extensiv nu înrăutăţeşte situaţia celorlalţi participanţi la proces.

Test 28

Subiectul I: Şantajul

1.1. Reproduceţi o situație cînd şantajul este săvîrşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor (lit.e) alin.(2) art.189 CP RM ). (3 puncte)

În vederea obţinerii sumei de 10.000 lei de la cet. X , pentru obţinerea acestora faptuitorul incendiază automobilul pers X, ceea ce corespunde al. 2 lit e.

În sensul dispoziţiei de la art.189 alin.(2) lit.e) CP, deteriorarea ori distrugerea bunurilor este săvîrşită în scopul întăririi cererii de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora, sau de a săvîrşi acţiuni cu caracter patrimonial. În asemenea cazuri nu este necesară calificarea suplimentară conform art.197 CP indiferent de proporţii (inclusiv dacă dauna este în proporţii mari).

1.2. Argumentaţi dacă şantajul poate sau nu poate fi inclus în rîndul infracţiunilor săvîrşite prin sustragere. (5 puncte)

Nu poate fi_, noi avem sase categorii de sustrageri. In primul rind ,Sustragerea reprezinta luarea ilegala gratuita a bunurilor mobile din posesia unei alte personae care a cauzat prejudiciu patrimonial efectiv, in scop de cupiditate. Doar prima forma a santajului corespunde cu semnele sustragere, adica cerinta de a treansmite, insotita de amenintarea cu aplicarea violentei. Celelalte doua actiuni principale: Cerinta de atransmite dr de propr asupra bunului precum si cerinta de a savirsi alte act cu caracter patrimonial nu corespund indicatorilor notiunii de sustragere in special celor ce se refera la latura obiectiva.

1.3. Demonstraţi dacă este sau nu oportună utilizarea termenului „şantaj” cu înţelesuri diferite în art.173 şi 189 CP RM. (7 puncte)

Nu este. Not de santaj desemneaya situatia in caree faptuitorul inainteaya cerinta de atransmite bunurile dr de pr, sau alte actiuni insotite cu amenintarea de a raspindi stiri defaimatoare, numai o ipoteya corespunde santajului celelalte modalitati corespunde extorcarii. In art 314 este santaj ceea ce bnu corespunde cu norma de la 189

Subiectul II: Efectul extensiv al apelului

2.1 Definiţi noţiunea de efect extensiv al apelului. (3 puncte)Notiune de “extensive” se defineste ca un fenomen ce are capacitatea de a se extinde, adic a de

asi largi sfera de actiune. Potrivit art 411 CPc, instant de apel examineaza cauza cu extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refera, avind dreptul de a hotari in privinta lor, fara sa creeze acestor parti o situatie mai grea

2.2 Comparaţi efectul extensiv cu efectul devolutiv al apelului. (5 puncte)Prin Efectul devolutiv, avind dreptul de a schimba calificarea faptei, de a examina probe noi,

instant nu se poate pronunta asupra altor fapte sau altor personae decit asupra celor care au constiutuit obiectul examinarii in prima instant

Nu se poate transmite de la instant de fond sau de apel la cea de recurs ceea ce na fost supus judecatii instantei anterioare

Efectul devolutiv al recursului este limitat la vointa recurentului si la persoana acestuia, precum si la calitate a acestuia in proces.

Totusi efectul extensive presupune o derogare de la aceste reguli generale: daca prima instant nu s-a pronuntat asupra unor fapte sau personae incluse in rechizitoriu si sustinute de procurer in cadrul dezbaterilor, instant de apel va avea dreptul de a se pronunta si asupra lor

instant de apel examineaza cauza cu extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refera, avind dreptul de a hotari in privinta lor, fara sa creeze acestor parti o situatie mai grea

Se poate intimpla ca un inculpate, (sau reprez acestuia) atacind hotarirea, sa obtina modificarea ei, iar alt inculpate din aceeasi cauza penala nu a atacat-o, situatia lui raminind neschimbata, chiar daca prima instanta a comis erori de fapt sau de drept, ce vizau ambii inculpate. Astfel apare

pericolul de a fi pronuntate doua hotariri contradictorii in aceeasi cauza. Garantia excluderii acestui pericol o constiuie efectul extensive.

2.3 Proiectaţi o decizie prin care se va aplica efectul extensiv al apelului. (7 puncte)Efectul extensiv în apel îl consider oportun, deoarece acesta nu permite agravarea situaţiei

părţilor, dacă acestea n-au declarat apel sau la care acestea se referă. Efectul extensiv nu înrăutăţeşte situaţia celorlalţi participanţi la proces.

Test 29

Subiectul I: Legitima apărare

1.1. Reproduceţi noţiunea legală a legitimei apărări. (3 puncte)

Este in stare de legitima aparare persoana care savirseste fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material si real, indreptat impotriva sa, a altei persoane sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.    (3) Este in legitima aparare si persoana care savirseste fapta, prevazuta la alin.(2), pentru a impiedica patrunderea, insotita de violenta periculoasa pentru viata sau sanatatea persoanei ori de amenintarea cu aplicarea unei asemenea violente, intr-un spatiu de locuit sau intr-o alta incapere.

1.2. Analizaţi condiţiile legitimei apărări. (5 puncte)Оn literatura de specialitate Conditiile legitimei aparari sunt clasificate оn 3 categorii si

anume:a) Conditiile legitimii aparari ce se refera la valorile aparate.b) Conditiile legitimii aparari ce se refera la atac.c) Conditiile legitimii aparari ce se refera la aparare.

a) Conditiile legitimii aparari ce se refera la valorile aparate cuprind referinte оmpotriva cui este оndreptat atacul si cine poate fi aparat. Aici putem mentiona urmatoarele conditii:

- Atacul se va considera periculos daca este оndreptat оmpotriva drepturilor unei persoane.- Atacul se va considera periculos daca este pus оn pericol interesul public.- Atacul se va considera periculos, daca este оndreptat оmpotriva inviolabilitatii domiciliului.Nu constituie legitima aparare fapta savоrsita оmpotriva actiunilor legale, sau оmpotriva persoanelor responsabile de stat.De asemenea nu constituie legitima aparare fapta savоrsita avоnd оnsa posibilitatea evitarii acestei actiuni prin alte actiuni mai putin periculoase.Aici umreaza de mentionat ca dauna cauzata prin aparare este legata de valorile dreptului aparat.

b) Conditiile legitimii aparari referitoare la atac:Legitima aparare presupune un atac, o actiune agresiva. Prin atac se оntelege o actiune agresiva savоrsita cu intentia de a vatama grav valorile sociale, aparate de legea penala.Reiesind din art. 36 CP, оn doctrina penala au fost concretizate urmatoarele conditii pe care trebuie sa le prezinte atacul, ca persoana sa recurga la legitima aparare:- Atacul trebuie sa fie savоrsit de o persoana fizica.- Atacul trebuie sa fie direct, material, imediat, si real.Atacul este direct cоnd оntre actiunile agresorului si victima exista un contact fizic. Este atac direct si оn cazul cоnd nu exista un contact direct, оnsa оn felul cum actioneaza agresorul, partea vatamata este pusa оn pericol grav.

Оn practica judiciara s-a decis ca nu exista atacul direct, cоnd оntre agresor si partea vatamata a existat o piedica.Оn literatura de specialitate este mentionat la fel, ca va exista atacul direct, оn cazul cоnd agresorul foloseste o arma de foc оn vederea savоrsirii infractiunii..Atacul material este atunci cоnd acesta se realizeaza prin fapte de natura sa provoace modificari materiale, fizice asupra valorilor оmpotriva carora se оntdreapta. Atacul este recunoscut material nu numai cоnd pentru realizarea lui se foloseste forta fizica, ci si оn cazul cоnd acesta din urma se asociaza cu diferite instrumente, mijloace care sunt оn masura sa provoace o modificare fizica valorilor ocrotite de legea penala.Atacul imediat este atunci cоnd actiunea de agresiune ameninta cu certitudine оnfaptuirea atacului. Atacul pe viitor nu da dreptul persoanei de a se apara.Atacul real este atunci cоnd se afla оn curs de desfasurare. Actiunile savоrsite dupa realizarea atacului nu constituie legitima aparare.- Atacul trebuie sa fie оndreptat оmpotriva persoanei, a drepturilor acestora sau оmpotriva interesului public.- Atacul treubuie sa puna оn pericol grav drepturile persoanei si interesul public.- Atacul trebuie sa fie оndreptat оmpotriva unei persoane sau a unui interes public.- Atacul trebuie sa puna оn pericol grav persoana, drepturile si interesele acesteia.Caracterul grav al atacului rezulta din urmarile grave care puteau sa intervina оn urma savоrsirii

infractiunii.

c) Coniditiile legitimii aparari referitoare la aparare:

Legitima aparare presupune prin concept existenta unei aparari оmpotriva agresiunii care sa se concretizeze оn savоrsirea unei fapte prevazute de legea penala.Prin aparare, оn sensul dreptului penal, se оntelege actul prin care cel atacat sau persoana care оi vine оn ajutor оncearca sa оnlature atacul cu caracteristicile prevazute de lege.Apararea , la rоndul ei, trebuie sa оndeplineasca urmatoarele conditii:a) Apararea este admisa pentru a respinge un atac оndreptat оmpotriva unei persoane sau a unui interes public.b) Apararea sa se realizeze printro fapta prevazuta de legea penala.c) Apararea sa fie оndreptata оmpotriva atacantului.d) Apararea sa fie concomitenta cu atacul.e) Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.La aprecierea proportionalitatii оn practica judiciara se iau оn consideratie urmatoarele оmprejurari:- intensitatea atacului- valoarea social - prejudiciabila- mijloacele folosite de agresor- modul de folosire a mijloacelor- forta si posibilitatile agresorului- timpul si locul unde a avut loc atacul.

1.3. Argumentaţi pro sau contra includerii în legea penală a noţiunii de „depăşire a limitelor legitimei apărări”. (7 puncte)

Consideram oportun deoarece persoana urmeaya sa constientizeze particularitatile sau conditiile legitmiei aparari, altfel oricare persoana ar invoca legitima aparare.

Legitima aparare presupune prin concept existenta unei aparari оmpotriva agresiunii care sa se concretizeze оn savоrsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Prin aparare, оn sensul dreptului penal, se оntelege actul prin care cel atacat sau persoana care оi vine оn ajutor оncearca sa оnlature atacul cu caracteristicile prevazute de lege.

Apararea , la rоndul ei, trebuie sa оndeplineasca urmatoarele conditii:a) Apararea este admisa pentru a respinge un atac оndreptat оmpotriva unei persoane sau a

unui interes public.b) Apararea sa se realizeze printro fapta prevazuta de legea penala.c) Apararea sa fie оndreptata оmpotriva atacantului.d) Apararea sa fie concomitenta cu atacul.e) Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.La aprecierea proportionalitatii оn practica judiciara se iau оn consideratie urmatoarele

оmprejurari:- intensitatea atacului- valoarea social - prejudiciabila- mijloacele folosite de agresor- modul de folosire a mijloacelor- forta si posibilitatile agresorului- timpul si locul unde a avut loc atacul.

Subiectul II: Efectul neagravării situaţiei în propria cale de atac

2.1 Definiţi noţiunea de efect al neagravării situaţiei în propria cale de atac. (3 puncte)În practica judecătorească este posibilă situaţia cînd instanţa a fost sesizată cu declaraţia de

recurs să constate că soluţia pronunţată de instanţa desesizată constituie unele vicii şi necesită a fi reformată în defavoarea părţii care a utilizat calea de atac. Această situaţie ar impune stingherirea părţilor de a ataca hotărîrile judecătoreşti şi nerealizarea drepturilor sale în procesul penal.

Graţie acestui fapt, Codul de procedură penală art.425 expres revede că instanţa de recurs soluţionînd cauza nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs Deci, pe baza căii de atac utilizată de titular, hotărîrea poate fi reformată numai în favoarea lui.Efectul neagravării situaţiei în propria cale de atac

Conform acestui efect, instanţa de control judiciar nu poate crea o situaţie mai grea decât cea hotărât de prima instanţă, pentru cel care a declarat apel ori recurs sau în favoarea căruia a fost declarat apelul ori recursul.

Efectul se produce nu numai la judecarea cauzei în apel sau în recurs ci şi la rejudecarea cauzei ca urmare a desfiinţării hotărârii în apel cu trimitere sau a casării în recurscu trimitere şi la reluarea urmăririi penale ca urmare a restituirii cauzeila procuror de către instanţa de apel ori de cea de recurs.

2.2 Comparaţi efectul neagravării situaţiei cu efectul extensiv. (5 puncte)Efectul extensiv al căilor de atac ordinare obligă instanţa de control judiciar să examineze cauza,

prin extindere,şi cu privire la persoanele care nu au uzat de calea de atac sau la care aceasta nu se refer ă, putând hotărî şi în privinţa acestora f ăr ă însă a le putea crea o situaţie mai grea.Extinderea examinării nu poate avea loc decât faţă de persoanele din acela şi grup procesual cu cel care a declarat apelul ori recursul sau la carese refer ă declaraţia de apel ori recurs.

Noţiunea de „extensiv” se defineşte ca un fenomen ce are capacitatea de a se extinde, adică a-şi lărgi sfera de acţiune. Din prevederile art.426 CPP RM se subînţelege că instanţa de recurs este obligată să examineze cauza prin extindere cu privire la persoanele în privinţa cărora nu s-a declarat recurs sau la care acesta nu se referă. Din acelaşi articol reiese, de asemenea, că instanţa nu este obligată să ia hotărîrea şi în privinţa lor, ci este în drept. adică chiar dacă instanţa va examina cauza în privinţa altor persoane din acelaşi grup procesual, ea nu va decide întotdeauna şi asupra lor. Pentru a decide şi asupra altor persoane din acelaşi grup procesual sunt necesare anumite condiţii:

Extinderea efectului căilor de atac să nu agraveze situaţia părţilor, dacă acestea nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă dacă s-a decis admisibilitatea recursului.

În cazul admiterii recursului unui inculpat şi reducerii pedepsei, instanţa poate reduce şi pedeapsa aplicată coinculpatului condamnat pentru aceeaşi faptă, care nu a utilizat calea de atac, dacă situaţia lor este similară din punct de vedere al circumstanţelor reale şi datelor personale.

De asemenea, instanţa de control judiciar trebuie să achite şi pe inculpatul care nu a utilizat calea de atac, dacă situaţia lui este identică inculpaţilor recurenţi achitaţi. Legea (art.426 CPP RM)

Aşadar, de calea de atac declarată de o parte, profită şi celelalte părţi din acelaşi grup procesual, chiar dacă acestea nu au declarat-o. ele vor profita şi în situaţia cînd pentru cel care a atacat hotărîrea, calea de atac este nefondată, neputîndu-se subordona situaţia părţilor care nu au declarat-o, temeiniciei recursului părţii care a utilizat calea de atac.

Asemanari:Sunt ambele efecte ale declararii apelului sau recursului2.3 Proiectaţi o decizie în care instanţa de apel a încălcat efectul neagravării situaţiei. (7

puncte)În cazul admiterii recursului unui inculpat şi reducerii pedepsei, instanţa poate reduce şi pedeapsa

aplicată coinculpatului condamnat pentru aceeaşi faptă, care nu a utilizat calea de atac, dacă situaţia lor este similară din punct de vedere al circumstanţelor reale şi datelor personale.

De asemenea, instanţa de control judiciar trebuie să achite şi pe inculpatul care nu a utilizat calea de atac, dacă situaţia lui este identică inculpaţilor recurenţi achitaţi.

Test 30

Subiectul I: Tîlhăria

1.1. Identificaţi soluţia de calificare atunci cînd, în cadrul tîlhăriei, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii provoacă din imprudenţă decesul victimei. (3 puncte)

Daca in cadrul tilhariei vatamarea intentionata grava a integritatii corporale sau a sanatatii a provocat din imprudenta decesul victimei, cele savirsite trebuie calificate conform art. 149 si lit c) alin(3) art. 188 CP a RM.

1.2. Argumentaţi de ce realizarea scopului de sustragere nu influenţează asupra calificării infracţiunii de tîlhărie. (5 puncte)Din considerentu ca este o infr formala se consumă din momentul atacului insotit de

violenta periculoasaşi nu in momentul survenirii prejudiciului material. Realizareea scopului are influienţă asupra individualizării pedepsei penale şi nu asupra calificării faptei.. Importanta este intenţia ci nu scopul.

Tilharia nu poate forma concurs cu o parte a sa.Tâlhârie se considera consumata din momentul atacului, insoţit de aplicarea sau amenin-ţarea a violenţei periculoase pentru viaţa sau sanatatea victimei, indiferent de faptul dacaa fost sau nu insuşita averea proprietarului.Acţiunile infractorului pot fi calificate ca tâlharie prin indicele ameninţarii de aplicarea violenţei doar când o astfel de ameninţare este reala, determinata, prezinta pericol real pentru viaţâ sau sanatatea victimei.

Aceasta nu influenteaza asupra calificarii infractiunii de tilharie deoarece din insasi definitia data de legiuitor reiese ca tilharia(atacul asupra persoanei) are deja drept scop sustragerea bunurilor.

1.3. Demonstrați dacă este sau nu corectă următoarea formulare din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”: „Violenţa nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei… e considerată cauzarea unei vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice”. (7 puncte)

Este corecta aceasta formulare deoarece orisice actiune din partea infractorului este socotita ca violenta, insa violenta nepericuloasa pentru viata si sanatatea victimei poate fi vatamari usoare, deoarece aceste vatamari nu pun in pericol viata si sanatatea persoanei, sau cum ar putea pune in pericol viata sau sanatatea o palma data peste fata. Aceate violente nepericuloase nu pun in pericol viata si sanatatea persoanelor, nu limiteaza capaciatatea de munca a persoanei. De aceea atit vatamarile usoare cit si aplicarea intentionata a loviturilor sau a altor actiuni violente care au cauzat numai dureri fizice nu pot fi considerate periculoase pu sanatatea si viata victimei.

Subiectul II: Hotărîrile instanţei de apel

2.1 Definiţi noţiunea de tardivitate a apelului. (3 puncte)Tardivitatea apelului presupune depunerea tardiva a unei cereri, incalcarea unor norme privind conditiile de indeplinire a unor acte procedurale: nelegala citare, lipsa de citare, exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata. 2.2 Comparaţi tardivitatea cu inadmisibilitatea apelului. (5 puncte)Inadmisibilitatea presupune inexistenţa unei posibilităţi legale de a invoca protecţia unui drept. Soluţia de inadmisibilitate propusă încalcă grav principiul liberului acces la instanţă pentru că exclude verificarea în fond a cererii de strămutare, instanţa pronunţându-se doar pe excepţie. De altfel, soluţia propusă nu are nici o utilitate practică, din moment ce în situaţiile indicate prin propunere, instanţa verifică realizarea condiţiilor cerute de dispoziţiile legii, pronunţând, în caz de nerealizarea lor, soluţia de respingere a cererii, în toată gama de manifestare a împrejurărilor alegate (rămasă fără obiect, lipsită de interes, lipsă calitate procesuală activă sau pasivă ş.a.m.d.). Prin urmare, obligarea instanţei la pronunţarea soluţiei inadmisibilităţii creează confuzii grave, între examinarea pe fond a cererii sau/şi neexaminarea ei, în ambele situaţii instanţa fiind obligată a verifica realizarea aceloraşi condiţii. Curtea Europeană a DO.

2.3 Proiectaţi o decizie prin care apelul este respins ca inadmisibil. (7 puncte)Inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală, constă în lipsireade efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea

unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior

. Ea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este

îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu arecalitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel

depăşeşte limitele în care i se recunoaştele dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În prima situaţie de respingere a apelului ca inadmisibil, apelul nueste obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din celecare, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse nici uneicăi de atac.apelul va fi respins ca inadmisibil numai dacă sentinţaîmpotriva căreia se îndreaptă nu este supusă nici unei căi de atac, cumeste cazul sentinţei de declinare a competenţei (art.42 alin.4 C.pr.pen.) oria sentinţei prin care a fost soluţionată o cerere în materia Legiinr.290/2004 privind cazierul judiciar (art.23 alin.1 şi 2).

Test 31

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Subiectul infracţiunii

1.1. Caracterizaţi responsabilitatea şi iresponsabilitatea. (3 puncte)Responsabilitatea în doctrina penală apare definită ca fiind aptitudinea persoanei de a-şi da

seama de faptele sale, astfel că responsabilitatea se apreciază prin intermediul factorului intelectiv care presupune capacitatea persoanei de a înţelege semnificaţia acţiunilor şi inacţiunilor sale, şi prin intermediul factorului volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stăpână pe acţiunile sau inacţiunile sale. Responsabilitatea este premisa necesara pentru constituirea subiectului infractiunii pers fiz, precum si pentru stabilirea vinovatiei sale, tragerea la rasp pen si pedeapsa.

Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

Iresponsabilitatea    (1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod.    (2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.

1.2. Determinaţi condiţiile în care este posibilă tragerea la răspundere penală a persoanei juridice.(5 puncte)Persoana juridica care desfasoara activitate de intreprinzator este pasibila de raspundere penala

pentru o fapta prevazuta de legea penala daca exista una din urmatoarele conditii : -p.j. este vinovata de neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a dispozitiilor directe ale

legii, ce stabilesc indatoriri sau interdictii p/u efectuarea unei anumite activitati;-p.j. este vinovata de efectuarea unei activitati ce nu corespunde actelor de constituire sau

scopurilor declarate;

-fapta care cauzeaza sau creeaza pericolul cauzarii de daune in proportii considerabile persoanei, societatii sau statului a fost savirsita in ineresul acestei p.j. sau a fost admisa , sanctionata, aprobata, utilizata de organul sau persoana imputernicita cu functii de conducere a p.j. respective. Calitatea de personalitate juridica se obtine din momentul inregistrarii de stat si dispare odata cu radierea acesteia din registrul respectiv.

Astfel norma legala citata pune in evidenta semnele acestui subiect al infractiunii- (1) calitatea de p.j., si desfasurarea activitatii de intreprinzator. Lipsa unuia dintre aceste semne va semnifica si absenta subiectului infractiunii respective.

1.3. Elaboraţi o speţă în care ar fi prezent subiectul special al infracţiunii. (7 puncte)Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special şi anume: să fie conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei sau contabil şef, director financiar- contabil, ori să ocupe o altă funcţie în cadrul acesteia, care iar permite să ţină documentele contabile, fiscale sau financiare, ori să dispună de obiectele impozabile.Persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător trebuie să aibă calităţi speciale şi anume: să fie contribuabil - ex. Societat comercială, coperativă, întrerindere de stat sau municipală etc., instituţia privată ce activează în domeniul finanţelor, asociaţia obştească, fundaţie, organizaţiile social politice etc- toate acestea cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice.

Subiectul II: Recursul ordinar

2.1 Numiţi categoriile de sentinţe supuse recursului ordinar. (3 puncte)Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel.

2.2 Comparaţi recursul împotriva deciziilor cu recursul împotriva sentinţelor. (5 puncte)Codul de procedură penală determină cu precizie, prin art.420 CPP RM obiectul recursului, adică

hotărîrile ce pot fi atacate cu recurs. Este foarte important ca hotărîrile susceptibile de recurs să fie complete şi cu claritate arătate în cuprinsul legii, pentru ca, pe de o parte, persoanele îndreptăţite să atace hotărîrea să aibă cunoştinţă de dreptul lor şi, de pe altă parte, să evite declararea unor recursuri inadmisibile, ceea ce ar conduce la punerea în executare a hotărîrii cu întîrziere, iar pentru părţi ar însemna timp pierdut şi cheltuieli inutile.

Hotărîrea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în anulare, precum şi hotărîrea pronunţată de instanţa de recurs în rejudecarea cauzei se numeşte decizie. Toate celelalte hotărîri date de instanţe în cursul judecăţii se numesc încheieri. Pot fi atacate cu recurs deciziile şi încheierile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel .

Pot fi atacate cu recurs atît latura penală cît şi latura civilă a cauzei.De asemenea, este posibilă atacarea separată cu recurs a laturii penale sau a laturii civile a cauzei,

în dependenţă de persoanele care îşi volorifică acest drept. În conformitate cu prevederile alin.1 art.420 CPP RM pot fi atacate cu recurs

deciziile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel.Acestea sunt deciziile prin care se soluţionează cauza în fond în apel, asigurîndu-se un control de

drept asupra hotărîrilor de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, cît şi deciziile prin care se soluţionează, în apel, orice cerere introdusă în baza unor dispoziţii, referitoare la punerea în executare a hotărîrii penale (cum sunt deciziile instanţei de apel pronunţate în cazul cererii de amînare sau întrerupere a executării pedepsei, ori în privinţa unor schimbări necesare în executarea unor hotărîri sau în rezolvarea unor incidente ce se pot ivi în cazul punerii în executare a unor măsuri de siguranţă sau educative).

Nu sunt supuse recursului următoarele decizii:- deciziile instanţei de apel prin care s-a dispus rejudecarea cauzei;- deciziile prin care s-a luat act de retragere a apelului, dacă legea prevede această

cale de atac;- deciziile instanţei de recurs;- deciziile instanţei de recurs în anulare sau revizuire;- deciziile prin care au fost soluţionate conflictele de competenţă.

Încheierile pot fi atacate cu recurs, de regulă, numai odată cu decizia recurată, chiar dacă au fost date după pronunţarea hotărîrii.

În această categorie sunt incluse:

- încheieri care soluţionează chestiuni premergătoare fondului cauzei şi au fost date în timpul judecăţii şi anume: încheieri prin care instanţa dispune asupra administrării probelor sau cererilor formulate de părţi; încheieri prin care instanţa ia măsuri pentru buna desfăşurare a procesului penal, cum sunt cele privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecată ori cele privind extinderea acţiunii penale sau a procesului penal;

- încheieri care au fost date după pronunţarea deciziei recurate (de înlăturare a unor omisiuni vădite sau de interpretare a erorilor materiale).

Încheierile care nu pot fi atacate cu recurs sunt:- încheierile prin care s-a admis ori s-a respins abţinerea sau s-a admis recuzarea

(art.35 alin.3 CPP RM);- încheierile date în cauzele penale în care s-au pronunţat decizii nesusceptibile de a

fi atacate cu recurs. Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele:

- în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 401 CPP nu au folosit calea apelului;

- cînd apelul a fost retras dacă legea prevede această cale.Totdată, persoanele care nu au declarat apel împotriva sentinţei, pot declara recurs împotriva

deciziei date în apelul de larat de altă persoană, prin care i s-a întrăutăţit situaţia.Procurorul, care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul

declarat din partea apărării. BÎn principiu, căile de atac ordinare pot fi folosite de orice persoană ale cărei interese au fost

lezate prin actul justiţiei. Această regulă corespunde principiului constituţional al accesului liber la justiţie, prevăzut de art.20 din Constituţia Republicii Moldova.

Calea de atac a recursului are caracter personal în raport cu diversele părţi care o exercită. Aceasta înseamnă că dreptul de recurs al fiecărei părţi este independent de dreptul de recurs al celorlalte.

În art.421 CPP RM sunt indicate expres persoanele care pot declara recurs; acestea sunt persoanele indicate în art.401 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător.

Deci, pot declara recurs:- Procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă;- Inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Sentinţele de achitare sau

de încetare a procesului penal pot fi atacate şi în ce priveşte temeiurile achitării sau încetării procesului penal;

- Partea vătămată, în ce priveşte latura penală în cazurile în care procesul penal se porneşte doar la plîngerea prealabilă a acesteia în condiţiile legii;

- Partea civilă şi partea civilmente responsabilă, în ce priveşte latura civilă;- Martorul, expertul, interpretul, traducătorul şi apărătorul, în ce priveşte

cheltuielile judiciare cuvenite acestora;- Orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau

printr-un act al instanţei. Pentru a declara recurs, persoanele trebuie să îndeplinească două condiţii:

- să fi avut calitatea de parte în cauză în momentul cînd s-a pronunţat hotărîrea care face obiectul recursului;

- subiecţii să aibă un interes real în exercitarea căii de atac şi în obţinerea pe calea casării a unei alte hotărîri [16, pag.292].

Necesită de avut în vedere că persoanele indicate în alin. (1) pct. 2) – 6) art. 401 CPP pot declara recurs doar pirn intermediul avocatului .

În cazul în care recursul prevăzut în art.421 CPP RM este declarat de altă persoană decît procurorul sau avocatul, recursul se restituie persoanei care l-a declarat cu o scrisoare de însoţire, explicîndu-i-se modul de declarare a acestuia.

2.3 Proiectaţi o decizie de respingere a recursului împotriva deciziei ca inadmisibil. (7 puncte)

Republica MoldovaCurtea Supremă de JustiţieDECIZIE10 ianuarie 2008 mun. ChişinăuColegiul penal în următoarea componenţă:preşedinte – Raisa Botezatu,judecători – Mihail Macar şi Andrei Harghela examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal

al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie2007 declarat de către avocatul Mihail Gorincioi în interesele condamnatului Urdea Tudor Petru, născut la 20 aprilie1954, originar şi domiciliat în s. Başcalia,r-l Basarabeasca, moldovean, cetăţian al RMoldova, cu studii medii incomplete, neangajat, în cîmpul muncii, căsătorit, fără antecedente penale.

Asupra admisibilităţii recursului în cauză, în baza actelor din dosar Colegiul penal al Curţii Supreme de justiţie,

C O N S T A T Ă:1. Prin sentinţa Judecătoriei Basarabeasca din 12 martie 2007, Urdea Tudora fost condamnat în

baza art. 152 alin. (1) Cod penal la 160 ore muncă neremunerată în folosul comunităţii.S-a dispus încasarea de la Urdea Tudor în folosul părţii vătămate Haivaz Varvara daună

materială – 29.397 lei şi daună morală –10.000 lei. 2. Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut, că Urdea Tudor la 21 iulie 2005, în

jurul orelor 20 aflîndu-se în s. Başcalia, r-l Basarabeasca., în rezultatul conflictului apărut cu cet. Ivanov Alexandru, în urma relaţiilor ostile apărute spontan între el şi partea vătămată Haivaz Varvara, i-a aplicat ultimei multiple lovituri cu pumnul în regiunea capului şi pieptului cauzîndu-i leziuni corporale medii, cu dereglarea sănătăţii de lungă durată.

3. Împotriva sentinţei avocatul Mihail Gorincioi în interesele condamnatului Urdea Tudor a declarat apel, solicitînd admiterea lui, casarea sentinţei, rejudecarea cauzei cu pronunţarea unei noi hotărîri de achitare, invocînd că nu a comis infracţiunea incriminată.

4. Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2007 apelul declarat a fost respins ca depus peste termen şi menţinută sentinţa Judecătoriei Basarabeasca din 12 martie 2007 fără modificări.

5. Împotriva decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2007 avocatul Mihail Gorincioi în interesele condamnatului Urdea 2Tudor a declarat recurs ordinar în care solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunţarea unei noi hotărîri de achitare, invocînd că decizia adoptată este ilegală.

6. Verificând argumentele invocate în recursul ordinar în raport cu critica formulată şi actele cauzei, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 404 alin.(1) CPP, apelul poate fi declarat şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării pedepsei.

Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2007 corect a respins apelul condamnatului concluzionînd că ultimul a fost depus cu încălcarea art. 402 CPP, pe cînd în cazul dat nu au fost stabilite temeiuri prevăzute de art. 403 şi 404 CPP, pentru repunerea în termen a apelului declarat tardiv.

Conform art. 420 alin.(4) Cod de procedură penală nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele indicate în art. 401 al prezentului cod nu au folosit calea apelului, adică nu a utilizat calea de atac apelul.

Prin urmare recursul se v-a respinge din motiv că nu a fost utilizată calea de atac apelul .7. Pentru aceste motive în conformitate cu art. 432 alin. 2 pct. 4 CPP, Colegiul penal al Curţii

Supreme de Justiţie, în numele Legii,3 D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Mihail Gorincioi în interesele condamnatului Urdea Tudor împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 20 septembrie 2007, ca fiind vădit neîntemeiat, din motiv că nu a fost utilizată calea de atac apelul.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte Raisa BotezatuJudecători Mihail Macar Andrei Harghel

Test 32

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Furtul

1.1. Relataţi despre ipotezele de calificare în cazul în care făptuitorul este surprins în procesul săvîrşirii furtului. (3 puncte)

Sustragerea averii pe ascuns, potrivit HP CSJ a RM din 28 iunie 2004 nr. 23 are loc si in cazurile daca aceasta:

este savârsita in prezenta unei persoane pe care infractorul o considera inapta de a constientiza caracterul ti esenta celor ce se intâmpla din diferite motive (boala, stare de ebrietate, vârsta frageda etc); aici rezulta atitudinea psihologica a infractorului care si are importanta la furt adica insusirea pe ascuns, deci daca infractorul are atitudinea ca persoana din prezenta sa nu are capacitatea de a constientiza atunci se califica ca furt.

este savârsita in prezenta persoanelor implicate in actul de insusire a averii sau inprivinta carora autorul infractiunii e incredintat câ ele nu vor impiedica savârsirea furtului din motive personale acesta va purta raspundere penala in calitate de coparticipant; la fel atitudinea persoanei care efectuiaza furtul are rolul decisiv, anume faptul ca persoanele prezente nu prezinta piedica prin faptul ca nu va denunta la politie, adica faciliteaza furtul.

este savârsita in lipsa victimei sau victima n-a observat furtul. Infractorul e constient de faptul ca actioneaza pe ascuns, in lipsa victimei sau victima nu a observat furtul nu canstituie temei ca furtul sa nu existe in general. Ca victima nu a observat furtul nu inseamna ca furtul nu a existat. Actiunea sa produs deja.

1.2. Determinaţi cinci deosebiri dintre infracţiunea de furt (art.186 CP RM) şi infracţiunea de jaf (art.187 CP RM). (5 puncte)

2. Sustragere pe ascuns furt, sustragere deschisa jaf.3. Jaful savârsit cu aplicarea violentei nepericuloase pentru viata sau sanatatea persoanei ori

cu amenintarea aplicarii unei asemenea violente specifice pentru jaf reprezinta elementelecalificative. La furt nu exista asa ceva.

4. Prin aplicarea violentei, in afarâ de avere, obiect al actiunilor infractionale devine si per-soana - victima, sanatatea si integritatea sa corporala.

5. Subiect la jaf de la 14 ani la furt poate fi recunosc si pers de la 14- 16 ani.

1.3. Argumentați dacă este sau nu corectă următoarea recomandare din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, potrivit căreia pungăşia cu cauzarea de daune în proporţii considerabile trebuie calificată conform lit.d) alin.(2) art.186 CP RM, ca furt cu cauzarea de daune în proporţii considerabile? (7 puncte)Nu, nu este corecta, deoarece este incalacata regula stabilita la alin 2 art. 3 CP a RM, conform

careia aplicarea legii penale prin analogie este interzisa.

Subiectul II: Recursul ordinar

2.1Numiţi temeiurilor recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel. (3 puncte)Articolul 427. Temeiurile pentru recurs

    (1) Hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în următoarele temeiuri:    1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei;    2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile art.30, 31 şi 33;    3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede altfel;    4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a apărătorului, interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie potrivit legii;    5) cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;    6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei;    7) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus tardiv;    8) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza unei legi mai blînde;    9) inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;    10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;    11) persoana condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeaşi faptă sau există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de o nouă lege sau anulată de un act de amnistie, a intervenit decesul inculpatului ori a intervenit împăcarea părţilor în cazul prevăzut de lege;    12) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;    13) a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului;    14) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii aplicate în cauza respectivă;    15) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel naţional a drepturilor şi libertăţilor omului care poate fi reparată şi în această cauză;    16) norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiaşi norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiţie.    (2) Temeiurile menţionate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanţa de apel.   

2.2Caracterizaţi situaţiile cînd recursul poate fi respins în faza admisibilităţii în principiu. (5 puncte)Articolul 432. Admisibilitatea în principiu a recursului

    (1) Instanţa de recurs examinează admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanţei de apel, fără citarea părţilor, în camera de consiliu în baza materialelor din dosar.    (2) Un complet format din 3 judecători, prin decizie motivată, va decide în unanimitate asupra inadmisibilităţii recursului înaintat în cazul în care se constată că    1) recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă şi de conţinut, prevăzute în art.429 şi 430;    2) recursul este declarat peste termen;    3) temeiurile invocate de recurent nu se încadrează în cele prevăzute la art.427;    4) recursul este vădit neîntemeiat;       5) recursul nu abordează probleme de drept de importanţă generală pentru jurisprudenţă.    (3) Decizia privind inadmisibilitatea recursului este irevocabilă şi se comunică părţilor.    (4) Dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă şi conţinut, iar temeiurile invocate se încadrează în cele prescrise de lege, din care se întrevede încălcarea gravă a drepturilor persoanei, şi cauza prezintă un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi în cazul în care unul din judecătorii din complet nu este de acord cu inadmisibilitatea, completul din 3 judecători va trimite, prin încheiere, recursul pentru

judecare Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit din 5 judecători.       (5) Preşedintele Colegiului lărgit va fixa termenul de judecată a recursului şi va dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta, precum şi despre esenţa recursului. O dată cu citarea procurorului şi avocaţilor, acestora li se va expedia copia de pe recurs.

2.3Proiectaţi o decizie de admitere a recursului la judecarea acestuia. (7 puncte)Decizia privind inadmisibilitatea recursului este irevocabilă şi se comunică părţilor.    (4) Dacă

recursul îndeplineşte cerinţele de formă şi conţinut, iar temeiurile invocate se încadrează în cele prescrise de lege, din care se întrevede încălcarea gravă a drepturilor persoanei, şi cauza prezintă un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi în cazul în care unul din judecătorii din complet nu este de acord cu inadmisibilitatea, completul din 3 judecători va trimite, prin încheiere, recursul pentru judecare Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constituit din 5 judecători.

Test 33

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Vinovăţia şi formele ei

1.1. Caracterizaţi conceptul şi formele vinovăţiei. (3 puncte)Vinovatia reprezinta atitudinea psihica( constienta si volitiva) a persoanei fata de fapta

prejudiciabila savirsita si urmarile prejudiciabile ale acesteia , ce se manifesta sub forma de intentie sau imprudenta.

Formele vinovatiei: infractiunea savirsita cu intentie si infractiunea savirsita din inprudenta.Conform art 17 :Se considera ca infractiunea a fost savîrsita cu intentie daca persoana care a

savîrsit-o îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod constient, survenirea acestor urmari.Conform art 18: Se considera ca infractiunea a fost savîrsita din imprudenta daca persoana care a savîrsit-o îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile, dar considera în mod usuratic ca ele vor putea fi evitate ori nu îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile, desi trebuia si putea sa le prevada.

1.2. Analizaţi fapta săvîrşită cu două forme de vinovăţie şi fapta săvîrşită fără vinovăţie. (5 puncte)Conform art 19 infractiunea savîrsita cu doua forme de vinovatie: daca, drept rezultat al savîrsirii

cu intentie a infractiunii, se produc urmari mai grave care, conform legii, atrag înasprirea pedepsei penale si care nu erau cuprinse de intentia faptuitorului, raspunderea penala pentru atare urmari survine numai daca persoana a prevazut urmarile prejudiciabile, dar considera în mod usuratic ca ele vor putea fi evitate sau daca persoana nu a prevazut posibilitatea survenirii acestor urmari, desi trebuia si putea sa le prevada. În consecinta, infractiunea se considera intentionata. Astfel ceea ce caracterizeaza, sub aspect obiectiv, infractiunile savirsite cu 2 forme de vinovatie este imprejurarea ca, urmarind producerea unui anumit rezultat sau acceptindul, faptuitorul savirseste o fapta ce constituie elementul material al unei infractiuni, dar produce un rezultat mai grav ori in plus, ce caracterizeaza o infractiune mai grava sau o varianta agravanta a celeiasi infractiuni.

Conform art 20: fapta se considera savîrsita fara vinovatie daca persoana care a comis-o nu îsi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile si, conform circumstantelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea sa le prevada. Dispozitia acestei norme penale reglementeaza un aspect al principiului vinovatiei raspunderii penale, care exclude incriminarea obiectiva in dreptul penal al RM. Nici o fapta savirsita fara vinovatie, oricit de prejudiciabila ar fi urmarile ei, nu poate fi recunoscuta drept infractiune.

1.3. Construiţi mecanismul psihologic al vinovăţiei. (7 puncte)

Vinovatia intruneste in sine 2 factori psihici caracteristici pentru latura subiectiva a infractiunii, si anume: factorul intelictiv (constiinta) si factorul volitiv (vointa).

Factorul intelictiv presupune reprezentarea deplina a continutului, sensului si consecintelor urmarite sau acceptate prin savirsirea faptei penale, precum si prevederea intergii desfasurari cauzale a acesteia. In constiinta apare deci ideea savirsirii faptei, se cintaresc argumentele pro si contra, in fine se ia decizia de a savirsi sau nu infractiunea. Factrul intelictiv are lor hotaritor in reglarea activitatii omului, inclusive activitatea infractionala.

Factorul volitiv (vointa) reprezinta facultatea psihicva prin care sunt mobilizate ori orientate constient energiile fizice ale omului in vederea savirsirii actului de conduita exterioara. Vointa de a savirsi actul de conduita face ca acesta sa fie atribuit persoanei care la savirsit.

Subiectul II: Recursul în anulare

2.1 Numiţi condiţiile înaintării unui recurs în anulare. (3 puncte)Recursul în anulare poate fi declarat în termen de 6 luni de la data rămînerii irevocabile a

hotărîrii judecătoreşti sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării ei.

2.2 Analizaţi temeiurile pentru recurs în anulare. (5 puncte)Articolul 453. Temeiurile pentru recurs în anulare

    (1) Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărîrea atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.    (2) Recursul în anulare este inadmisibil dacă nu se întemeiază pe temeiurile prevăzute în prezentul articol sau este declarat repetat.

2.3 Estimaţi instituţia recursului în anulare prin prisma jurisprudenţei CtEDO ,,securităţii raporturilor juridice” . (7 puncte)

Actualmente Curtea Europena p/u Drepturile Omului dupa examinarea petitiilor cetatenilor poate obliga statul de a repara un drept incalcat de o autoritate publica a statului. Recursul in anulare se va examina la cererea oricarui titular daca va fi posibila repararea erorii. In faza examinarii admisibilitatii in principiu a recursului se va constata posibilitatea repararii incalcarii la o noua judecare. Oportunitatea recursului in anulare prin prisma art.6 CEDO este o posibilitate a tuturor cetatenilor care se confrunta cu o asemena situatie de a se folosi de prevederile Conventiei in caz de incalcare din partea unor organe de stat. De asemenea Conventia trebuie respectata de catre partile contractante printre care se afla si RM. Putem mentiona faptul ca nr dosarelor pierdute la CEDO in dese cazuri a fost invocat art.6 CEDO

Test 34

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Traficul de fiinţe umane

1.1. Definiţi noţiunea „dependenţă fizică”, specificată la lit.g) alin.(2) art.165 CP RM. (3 puncte)Dependenţa fizică înseamnă starea fizică sau psihică ce rezultă din interacţiunea organismului

victimei cu substanţe narcotice sau psihotrope, stare caracteristică prin modificări de comportament şi alte reacţii, însoţite întotdeauna de necesitatea de a folosi asemenea substanţe în mod continuu sau periodic, pentru a le resimţi efectele psihice şi, uneori, pentru a evita suferinţele.

1.2. Determinaţi cinci deosebiri dintre infracţiunea de trafic de fiinţe umane (art.165 CP RM) şi infracţiunea de trafic de copii (art.206 CP RM). (5 puncte)

Victima infracţiunii- la 206.victima nu a atin 18 ani, Trafic de finite umane- persoana majora. Prin prisma convenţiei dre. Omului copil este pers pina la 18 ani,

Dupa lat obiectiva la traffic de finite umana este complexa: act principala: recrutarea, transp, adapost primirea unei personae insotita de una din actiunile adiacente: amenintarea cu aplicarea violentei, inselaciune, rapier, confiscare de doc, darea sau primirea platilor unor pers care detin control, ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane atît fizice, cît şi juridice;

b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau

beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,

la art 206 latura obiectiva este simpla si este formata din: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţămîntului unei persoane care deţine controlul asupra copilului,dupa obiectul juridic generic la 165 relatii sociale cu privire las libertatea, demnitate, cinstea unei personae, la 206- relatii sociale cu privire la protectia familiei si dezvoltarea in bune conditii a minorului.

Dupa ob j special: Principal difera, 165- rel sociale cu privire la lib fiz a pers, la 206- dezv in bune condizii a minorului, integritatea minorului.

Dupa latura sub scopurile difera la traficul de copii este mult mai larg si implica: exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;

b) exploatării prin muncă sau servicii forţate; b1) practicării cerşetoriei sau în alte scopuri josnice;c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale; d) folosirii în conflicte armate; e) folosirii în activitate criminală; f) prelevării organelor sau ţesuturilor umane; g) abandonării în străinătate, h) vînzării sau cumpărării,

1.3. Argumentați dacă este sau nu corectă următoarea formulare din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie, nr.37 din 22.11.2004 „Cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii”, conform căreia „prin „violenţa periculoasă pentru viaţa şi sănătatea fizică sau psihică a persoanei” se înţelege vătămarea intenţionată gravă ori medie, prevăzute de art.151 şi 152 CP RM ”. (7 puncte)Nu este corecta deoarece vine in disconcordanta cu alin 3 art 165.

Subiectul II: Revizuirea procesului penal

2.1Numiţi cazurile de revizuire. (3 puncte)Articolul 458. Cazurile de revizuire a procesului penal

    (1) Hotărîrile judecătoreşti irevocabile pot fi supuse revizuirii atît cu privire la latura penală, cît şi cu privire la latura civilă.    (2) Dacă hotărîrea judecătorească se referă la mai multe persoane sau mai multe infracţiuni, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.    (3) Revizuirea poate fi cerută în cazurile în care:    1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei;    2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată;    3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;    4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza respectivă.    [Art.458 al.(3) în redacţia LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (4) Dacă nu se poate da hotărîre din cauza că s-a împlinit termenul de prescripţie a incriminării sau s-a declarat un act de amnistie sau din cauza că unele persoane au fost graţiate, precum şi din cauza decesului învinuitului, circumstanţele prevăzute la alin.(3) pct.1)-3) se stabilesc printr-o cercetare efectuată potrivit prevederilor art.443 şi 444.

2.2Comparaţi procedura de deschidre şi judecare a revizuirii în dependenţă de anumite cazuri. (5 puncte)

Articolul 460. Deschiderea procedurii de revizuire    (1) Procedura de revizuire se deschide în baza cererii adresate procurorului de nivelul instanţei care a judecat cauza în fond. În cazul temeiurilor prevăzute la art. 458 alin. (3) pct. 3) şi 4), procedura de revizuire se deschide în baza cererii adresate instanţei de judecată care a judecat cauza în primă instanţă.    [Art.460 al.(1) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (2) Cerere de revizuire poate declara:    1) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;    2) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după decesul acestuia.    (3) Cererea de revizuire se face în scris, cu arătarea motivului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.    (4) Organele de conducere sau conducătorii persoanelor juridice care au cunoştinţă despre vreo faptă sau circumstanţele ce ar motiva revizuirea sînt obligate să sesizeze procurorul sau, după caz, instanţa de judecată.    [Art.460 al.(4) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (5) Procurorul poate din oficiu să iniţieze procedura revizuirii.    (6) Dacă există vreunul din temeiurile prevăzute în art. 458 alin. (3) pct. 1)–3), procurorul, în limitele competenţei sale, dă o ordonanţă de deschidere a procedurii de revizuire şi efectuează cercetarea circumstanţelor sau dă o însărcinare în acest scop ofiţerului de urmărire penală. În cursul cercetării circumstanţelor noi descoperite se pot efectua, cu respectarea dispoziţiilor prezentului cod, audieri, cercetări la faţa locului, expertize, ridicări de obiecte sau documente şi alte acţiuni de urmărire penală care vor fi necesare.    [Art.460 al.(6) modificat prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (61) Dacă se constată existenţa temeiului prevăzut la art. 458 alin. (3) pct. 4), instanţa de judecată admite prin încheiere cererea şi rejudecă cauza.    [Art.460 al.(61) introdus prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]    (7) Dacă lipsesc temeiurile prevăzute la art.458, procurorul emite o ordonanţă de refuz în deschiderea procedurii de revizuire, ordonanţă care este susceptibilă de a fi atacată în modul prevăzut la art.313.    [Art.460 al.(7) introdus prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781; al.(7) devine al.(8)]    (8) În tot timpul efectuării cercetării circumstanţelor noi descoperite, Procurorul General este în drept de a înainta demers de suspendare a executării hotărîrii în limitele cererii de revizuire.

2.3Proiectaţi o hotărîre de admitere a cererii de revizuire în cazul prevăzut de art. 458 alin.(3) pct.3) ,,două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia,, . (7 puncte)

H O T Ă R Î R E În numele Legii

9 februarie 2005 mun. Chişinău

Judecătoria Buiucani, mun. Chişinăuîn componenţă:Preşedintele şedinţei, judecătorul I.U.grefier O.P.examinând în şedinţă publică cererea lui G.P. cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare

c o n s t a t ă

G.P. a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui S.G. cu privire la încasarea datoriei.În motivarea acţiunii reclamantul G.P. a indicat că, el, la 23 februarie 2002, i-a dat cu împrumut lui S.G

suma de 10000 lei pe termen de un an, cu o dobândă anuală de 10%, pe care ultimul nu a restituit-o. Din aceste considerente reclamatul a cerut încasarea acestora.

Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 4 ianuarie 2005 a fost admisă acţiunea lui G.P. împotriva lui S.G. şi în beneficiul lui G.P. a fost încasată suma de 11000 lei.

La 20 ianuarie 2005, G.P. a depus o cerere cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare, indicând că, instanţa de judecată, la emiterea hotărârii din 4 ianuarie 2005 n-a rezolvat problema încasării de la pârât în beneficiul reclamantului a cheltuielilor de judecată şi anume a taxei de stat în mărime de 330 lei plătită de ultimul la depunerea cererii de chemare în judecată.

Părţile, reclamantul G.P. şi pârâtul, S.G. în şedinţa de judecată nu s-au prezentat, despre locul, data şi ora şedinţei de judecată fiind înştiinţaţi în mod legal.

Studiind materialele dosarului, instanţa de judecată, ajunge la concluzia despre necesitatea emiterii unei hotărâri suplimentare din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 250 al.(1) lit.c) CPC, instanţa care a pronunţat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărâre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.

Din materialele dosarului urmează că, la depunerea cereri de chemare în judecată, ceea ce se confirmă prin chitanţa anexată cu nr. 1098762 din 27 decembrie 2004, reclamantul G.P., în conformitate cu art. 84 CPC şi art. 3 al.(1) lit.a) al Legii taxei de stat, a plătit taxa de stat în mărime de 330 lei şi a cerut ca aceasta să fie încasată de la pârât.

Din considerentele că, instanţa de judecată la emiterea hotărârii din 4 ianuarie 2005, a admis în întregime pretenţiile reclamantului, în conformitate cu art. 94 al.(1), art. 240 al.(1) şi art. 241 al.(6) CPC, aceasta trebuia să încaseze de la pârât în beneficiul reclamantului suma de 330 lei, plătită de ultimul în calitate de taxă de stat la depunerea cererii de chemare în judecată, ceea ce n-a făcut, circumstanţă ce constituie temei pentru emiterea unei hotărâri suplimentare cu privire la încasarea de la pârâtul S.G. în beneficiul reclamantului G.P. a sumei de 330 lei.

În conformitate cu art. art. 238-241, art. 250 al.(1) lit.c) CPC, instanţa de judecată

h o t ă r ă ş t e

Se încasează de la S.G. în beneficiul lui G.P. suma de 330 (trei sute treizeci) lei.Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile, prin intermediul

Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău.

Preşedintele şedinţei, I.U.judecătorul

Test 35

Pentru examenul de licenţă la disciplinele: DREPT PENAL şi DREPT PROCESUAL PENAL

Subiectul I: Etapele activităţii infracţionale

1.1. Relataţi despre pregătirea de infracţiune. (3 puncte)Pregatirea de infractiune, pentru a considera o activitate drept act de pregătire pedepsit penal, activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite semne obiective şi subiective. La semnele obiective se referă prevederile alin. 1 art. 26 CP privind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cauze independente devoinţa făptuitorului. Cerinţa alin. 1 art. 26 CP privind caracterul intenţionat al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune.Din felul în care se manifestă actele de pregătire, ele pot fi de natură intelectuală ori mate-rială. Un act de pregătire de natură inteîectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşio infracţîune.

1.2. Analizaţi trăsăturile şi modalităţile tentativei de infracţiune (5 puncte)Se considera tentativa de infractiune actiunea sau inactiunea intentionata indreptata nemijlocit spre

savirsirea unei infractiuni daca, din cause independente de voinata faptuitorului, acestea nu si-a produs efectul. Trasaturile tentativei: - actiunea faptuitorului este indreptata nemijlocit spre savirsirea unei infractiuni concrete; -actiunea ,inactiunea a carei executare a inceput nu si-a produs efectul; -producerea

efectului infractiunii este impiedicata de cause independente de vointa faptuitorului; -este intotdeauna intentionata.

Modalitatile tentative de infractiune:Dupa principiul realizarii sau nerealizarii tuturor actiunilor infractionale si al apropierii survenirii

rezultatului infractional:a) Tentativa neterminata(intrerupta) atunci cind executarea faptei a fost impiedicata

sa se desfasoare pina la capat, din cause independente de vointa faptuitorului. Subiectul nu realizeaza complet actiunea tipica descrisa in norma de incriminare.

b) Tentativa terminata(fara efect) are loc atunci cind sunt savirsite toate actiunile pe care persoana le-a considerat necesare si care in realitate au fost necesare pentru savirsirea infractiunii, dar, din cauze independente de vointa faptuitorului, rezultatul cerut de norma de incriminare nu s-a produs.

A)Tentativa la un obiect impropriu(nul) are loc atunci cind persoana atenteaza asupra valorii sociale ocrotite de legea penala, care exista in realitate, dar actiunile comise nu creeaza pericol real si nu pot pricinui vreo dauna din cauza erorii faptuitorului – obiectul material lipsea la momentul atentatului sau poseda astfel de calitati, intit prin actiunile intreprinse nu putea fi vatamat.

B)Tentativa cu mijloace improprii(nule) are loc atunci cind subiectul foloseste pentru atingerea rezultatului infractional mijloace inapte, dupa calitatile lor fizice, obiective, sa provoace survenirea rezultatului dorit. In acest caz, consumarea infractiunii nu a fost posibila din cauza insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite.

1.3. Elaboraţi o speţă în care să fie prezentă componenţa de infracţiune prelungită. (7 puncte)

Acîele de pregătire de natură materială constau din procurarea, fabricarea sau adaptarea mijîoacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. Alin. 1 art. 26 CP nu a enumerat în mod exbaustiv toate actele posibile de pregâtire de infracţiune. Prin ex-presia sau crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut câ orice acte de pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub in-cidenţa alin. 1 art. 26 CP. Aceste acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii ş\ de date privitoare la săvârşirea infracţiunii, plănuirea infracţiunii şi re-partizarea rolurilor între participanţi, înţelegerea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc.) şi de naturâ materială (pregâtirea unor ascunzişuri pentru tâinuirea uneltelor infracţiunii, bunurilor furate etc, pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea infracţiunii etc).

Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care "din cauze independente devoinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul".

Subiectul II: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

2.1 Identificaţi avantajele aplicării instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei. (3 puncte)Unul din cele mai des intilnite argumente in favoarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este

argumentul avantajului economic, care intr-o măsură sau alta, favorizează aproape toate părţile unui proces, dar mai ales statul, care are posibilitatea de a economisi resurse băneşti şi umane esenţiale. Avantajele economice prezentate de această instituţie sunt susţinute atit prin observaţiile practicienilor, cit şi prin studii şi calculi ştiinţifice.

Un alt avantaj al acordului este faptul că acesta permite organelor abilitate, şi in special instanţelor judecătoreşti, să proceseze cazurile mai repede decit procesul tradiţional. Aceasta, la rindul său, are un şir de efecte benefice asupra funcţionării sistemului judiciar.

Acordul eliberează atit procurorul cit şi invinuitul de riscurile şiincertitudinile inevitabile din cadrul unui proces judiciar.

Această instituţie acordă invinuitului un sens al eficacităţii: el participă activ in luarea deciziei despre pedeapsă şi, in aşa fel, demnitatea lui şi sensul valorii proprii şi posibil respectul lui faţă de lege şi instituţiile justiţiei penale sporesc.

2.2 Analizaţi cazurile cînd instanţa de judecată refuza acceptarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. (5 puncte)

Incontestabil instanta de judecata are dreptul opozabil partilor la process de a refuza judecarea cauzei in procedura speciala de recunoastere a vinovatiei in situatiile in care aceasta atesta anumite vicii in ce tine de modalitatea obtinerii recunoasterii vinovatii, si ma ales in situatia kind exista probabilitatea sporita ca inculpatul fiind nevinovat sa doreasca sa accepte incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei in urma abuzurilor de drept comise din partea procurorului sau in urma exercitarii incompetente a atributiilor sale de catre avocat , la fel cum si in cazul in care instanta constata ca inculpatul nu constientizeaza la justa valoare toate partile positive si negative ale incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei si deci acest fapt ar putea duce la solutionarea gresita a cauzei . La fel instanta este obligate sa aprecieze daca acest accord a fost incheiat in conditiile legii , benevol si daca exista suficiente probe care confirma condamnarea déjà in dependent de acesti factori instanta este in drept sa accepte sau sa refuse incheierea lui. La examinarea acestuia instanta va mai tsine cont si de urmatoarele fapte :  

a) dacă învinuitul, inculpatul a avut posibilitatea de a citi şi discuta cu avocatul său acordul privitor la poziţia sa pînă la semnarea acestuia;    b) dacă acest acord reprezintă o expresie integrală a înţelegerii inculpatului cu statul;    c) dacă inculpatul înţelege condiţiile acordului cu privire la poziţia sa;    d) dacă nu i-a făcut cineva învinuitului, inculpatului alte promisiuni sau asigurări de altă natură pentru a-l influenţa de a adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;     e) dacă nu a încercat cineva să-l forţeze pe învinuit, inculpat, sub orice formă, pentru a adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;    f) dacă inculpatul recunoaşte vinovăţia din dorinţă proprie, întrucît el este vinovat;    g) dacă în cazul în care acordul încheiat se referă la o infracţiune gravă, inculpatul înţelege că recunoaşte învinuirea de comitere a unei infracţiuni grave;    h) dacă a luat cunoştinţă de materialele şi probele administrate în cauză; 

Instanţa urmează să informeze inculpatul şi cu privire la următoarele: despre sancţiunea maximă posibilă prevăzută de lege şi orice sancţiune minimă obligatorie pentru infracţiunea respectivă; dacă îi va fi aplicată o pedeapsă condiţionată şi va încălca condiţiile respective, el va executa pedeapsa reală; instanţa este în drept să hotărască ca inculpatul să compenseze părţii vătămate prejudiciul cauzat, precum şi cheltuielile judiciare dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va putea ataca sentinţa numai privitor la pedeapsa fixată şi la încălcările procedurale; faptul că, prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatul se privează de dreptul la judecată în procedura deplină, cu respectarea prezumţiei nevinovăţiei

Instanţa întreabă inculpatul dacă susţine sau nu poziţia sa privitor la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În cazul în care inculpatul susţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el face declaraţii în instanţă despre ceea ce a săvîrşit în legătură cu învinuirea ce i se incriminează şi atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar. Atunci cînd inculpatul nu susţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el are dreptul de a renunţa la declaraţia sa privitor la infracţiunea pusă sub învinuire. În acest caz, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură deplină.

2.3 Apreciaţi importanţa circumstanţelor de care trebuie să ţină cont procurorul la iniţierea şi încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. (7 puncte)La iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul trebuie să ia în considerare

următoarele circumstanţe:    1) voinţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuarea urmăririi penale sau acuzarea altor persoane – vointa invinuitului , inculpatului fiind pilonul de baza pe care se sprijina intreaga institutie in cauza, doar constientizarea de catre acesta a caracterului prejudiciabil, daunelor si suferintelor morale sau fizice provocate si prezenta caintei personale a inculpatului ii permite procurorului de a propune inceperea procedurii de recunoastere a vinovatiei si instantei de a accepta judecarea cauzei conform acestei procedure ea fiind o conditie sine-qua-non al acordului de recunoastere a vinovatiei iar lipsa acestuia provocind nulitatea acestei proceduri    2) atitudinea învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa criminală şi de antecedentele penale – este foarte important ca inculpatul sa-si formeze o atitudine corecta fata de faptele comise in trecut astfel ca ulterior sa i-a decizia corecta de a manifesta un comportament correct si in corelatie directa si armonioasa cu legea si cu bunele moravuri dind dovada de cainta fata de cele savirshite si traind un sentiment de rusine incubate in interiorul acestuia fata de cele savirsite fapt care denota decizia luata de

acesta de a se corecta si de a da dovada de bunele calitati pe care le poseda orice cetatean consitiincios.    3) natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate- respective este o conditie obligatory faptul ca acordul de recunoastere a vinovatiei se incheie doar in cazul unor infractiuni ushoare mai putin grave si grave in restul cauzelor incheierea acestuia fiind imposibilam faptul dat fiind intemeeat in tendinta de a asigura securitatea publica a societatii a mediului a habitatului incare existam si ne manifestam in comun, a mentine sanatatea si ordinea publica morala .    4) căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma responsabilitatea pentru cele comise de el – dupa cum am mai mentionat intreaga instituie in cauza se fundamenteaza pe atitudinea negative a faptuitorului fata de faptele comise si dorinta lui de a repara consecintele negative care s-au produs la manifestarea comportamentului sau viciat si neadecvat respective vadit illegal, in acest sens inculpatul asumindusi deplina raspundere si intrind in esenta negativismului faptelor comise .    5) voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia cît mai prompt şi de a accepta o procedură restrînsă – este absolut logic ca inculpatul nu trebuie sa nege faptul vinovatiei sale deoarece numai in cazul kind acesta intelege si isi asumadeplina raspundere pentru fapta comisa el intelege in primul rind prejudicial care s-a produs din cauza nechibzuintei sale si in al doilea rind faptul ca factorul decisive al producerii acestor prejudicii este nimeni altcineva dekit propria sa persoana si viziunile sale gresit formate despre coabitarea cu mediul social in care acesta se afla .     6) probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv – procurorul trebuie isa sa tie cont si de situatia obiectiva create la momentul judecarii cauzei sau egfectuarii urmaririi penale kit si de probabilitatea sau suficienta probelor pentru a fi absolute convins ca persoana data este adevaratul faptuitor si el nu va comite o greseala judiciara invinuind o alta persoana dekit cea care este pasibila de raspundere penala pentru fapta care I se imputa la moment.    7) interesul public de a obţine o judecare mai operativă cu cheltuieli mai reduse - ultima dar nu si cea mai putin importanta conditie o reprezinta aspectul operativitatii si rentabilitatii aplicarii procedurii speciale sus numite aceasta contribuind la infaptuirea promta si calitativa a actului de justitie .