PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII (II) PSIHOLOGIE

Anul de studii III Semestrul II Tematica cursurilor:

1. Psihodiagnoza personalitatii - notiuni introductive 2. Diagnosticul caracterologic si al temperamentelor (Gaston Berger) 3. Teoria lui Eysenck privind structurarea personalitatii; Chestionarele Eysenck

E.P.I., E.P.Q. 4. Teoria factoriala a lui Cattell asupra personalitatii. Chestionarele Cattell

(16PF, H.S.P.Q., Chestionar privind nivelul anxietatii) 5. Inventarul de personalitate Myers – Briggs 6. Chestionarele de tip ‚Big Five. Chestionarul NEO PI (R) 7. Chestionarul de personalitate California: Teoria lui Gough privind evaluarea

personalitatii 8. Chestionare de investigare a tendintelor psihopatologice: Inventarul Multifazic

de Personalitate Minnesota (M.M.P.I.), Chestionarul de personalităŃi accentuate (Smiescheck)

9. Tehnicile proiective in evaluarea personalitatii 10. Teste proiective de desen: Testul arborelui, Testul persoanei umane, Testul

familiei 11. Teste proiective ‚clasice’: Testele de aperceptie tematica (T.A.T, C.A.T),

Testul petelor de cerneala (Rorschach), Testul pulsiunilor (Szondi) 12. Bateria de examinare psihologică şi raportul psihologic

Lect.univ.drd. Gabriela Dima

2

1. PSIHODIAGNOZA PERSONALITATII – NOTIUNI INTRODUCTIVE

Personalitatea este definite ca o configuratie unica, relativ stabila de insusiri

psihice care sunt definitorii pentru o persoana si ii confera individualitatea. Probele prin care se realizează investigarea personalităŃii sunt extrem de diverse - reflectand multitudinea de definitii si caracteristici identificate de-a lungul timpului. Concepte caracteristice Psihodiagnoză = mai general, termenul este folosit pentru orice procedură de evaluare psihologică sau de personalitate; in mod specific, termenul se referă la proceduri de diagnosticare a anormalităŃilor psihologice, a tulburărilor mentale etc. Teorii ale personalităŃii = în funcŃie de orientarea generală si modul in care caracterizează termenul de personalitate, deosebim între: teorii tipologice si teorii privind trasaturile. Teoriile tipologice pun accent pe clasificarea indivizilor în funcŃie de tipuri (ex. Jung – introvert vs.extravert). Teoriile privind trasaturile operează pe presupunerea că personalitatea unui om este un complex de trăsături sau moduri caracteristice de comportament, gândire, de a simti sau reactiona. Teoriile recente utilizează analiza factorială pentru a izola dimensiunile subiacente ale personalităŃii. Abordările tipologice şi cele privind trăsăturile sunt complementare. Test de personalitate = orice instrument profesionist pentru evaluarea personalităŃii. Se disting în principal teste directe, care se adresează direct comportamentului observabil sau care poate fi evaluat conştient, şi teste indirecte, sau proiective, care se adresează întregului personalităŃii şi aspectelor inconştiente. Chestionar de personalitate = în sens larg, un set de întrebări-itemi care se referă la o temă (aspect al personalităŃii) sau un grup de aspecte învecinate acesteia; în sens specific, un instrument de evaluare standardizat. Trăsătură de personalitate = reprezintă o dispoziŃie sau caractenstică subiacenta care poate fi folosita ca o explicaŃie pentru regularităŃile sau aspectele consistente ale comportamentului acesteia; in sens mai larg, o descriere a modurilor de comportament, percepere, gândire caracteristice pentru o persoana. Factor = în general, orice aspect care are o influenŃă cauzală asupra unui fenomen; in statistica, un produs al analizei factoriale, numere într-o matrice factorială. Există..o tendinŃă mai ales când tehnica analizei factoriale se aplică inventarelor de personalitate, să se identifice factorii care apar cu trăsăturile. Factorul nu este o trăsătura; trăsătura este inferată pornind de la factorul obŃinut. Analiză factorială = metodă statistică ce incearcă să pună în evidenŃă factorii comuni unui ansamblu de variabile care au între ele anumite corelaŃii. Analiză de item = analiza în detaliu a itemilor individuali ai unui test sau chestionar cu scopul de a evalua fidelitatea şi validitatea fiecăruia; analizele se centrează pe conŃinutul itemilor şi pe forma acestora. Se pot desfăşura cantitativ sau calitativ, stabilind cât contribuie efectiv fiecare la fidelitatea generală şi validitatea testului; analiza calitativă se preocupă şi de aspecte precum ambiguitatea, dificultatea etc.

3

Analizele moderne încearcă să reconsidere, într-o manieră sistematica nivele ale problematicii chestionarelor in investigarea personalitatii, printre care: modul de construire a itemilor, forma şi conŃinutul lor; tehnicilor statistice, prin care se detecteaza surse de distorsionare. Limita principală a chestionarului de personalitate este intrinsecă demersului de cuantificare a ceva ce in esenta nu a putut fi cunatificat - psihismul viu.

Dintre dificultăŃile clasice avute în vedere sunt: „vizibilitatea” itemilor, gradul de schimbare vs. constanŃă a comportamentului masurat, specificitatea mare a răspunsurilor în sfera personalităŃii, ceea ce duce la dificultăŃi de grupare în categorii bine definite de trăsături sau structuri ale personalităŃii.

O altă problemă majoră Ńine nu atât de construirea chestionarelor, cât de interpretarea datelor: 1. Interpretarea factuala - literala se apropie foarte mult de situaŃia interviului sistematizat; interpretarea psihologică - diagnostică - simptomatică este posibilă în urma experimentării şi validării chestionarului, respectiv a stabilirii empirice a relaŃiei dintre răspunsurile la itemi şi un criteriu specificat de validare. 2. DiscuŃii privind ce anume interpretăm atunci când interpretăm răspunsul la itemi este faptul că există o inerentă ambiguitate a răspunsurilor, ceea ce conduce spre posibilitatea unei game relativ largi de interpretări pentru fiecare răspuns. Formularea mai specifica si mai clară a itemilor, precum şi formularea unor seturi de răspunsuri specificate, pot conduce, pe de o parte, la scăderea gamei de posibilităŃi de interpretare de către subiect a conŃinutului, dar, paradoxal conduc şi spre o „vizibilitate” prea mare, care face ca răspunsurile sa poarte amprenta prea putemică a efectului de faŃadă si a stărilor emoŃionale pe care le trăieşte sau le-a traversat de curând subiectul.

2. DIAGNOSTICUL CARACTEROLOGIC SI AL TEMPERAMENTELOR (Gaston Berger)

Cei 3 factori fundamentali ai caracterului definiŃi de Rene Le Senne sunt emotivitatea, activitatea şi secundaritatea. Emotivitatea: emoŃiile diferă prin obiectul lor, intensitate şi modul de declanşare (mai uşor sau mai greu); a fi emoŃionat echivalează cu a fi tulburat, în timp ce nonemotivul este greu de emoŃionat, rămâne raŃional, cu emoŃii nonviolente (toŃi oamenii sunt emoŃionaŃi în circumstanŃe excepŃionale), îl priveşte pe emotiv cu uimire şi neîncredere. Pentru emotiv însă, raŃiunea este o facultate inferioară simŃirii. Activitatea: nu este comportament, ci dispoziŃia celui care acŃionează. Activul acŃionează de la sine, face mai puŃin efort decât ceilalŃi, pentru el activitatea este firească, îşi reface uşor forŃele după o muncă epiuzantă. Inactivul acŃionează contra voinŃei sale, silit, este indecis, pentru el totul înseamnă efort, recuperează greu, pare secătuit de energie. Secundaritatea: sau „rezonanŃa” - toate impresiile trăite exercită asupra noastră o acŃiune imediată numită „funcŃie primară”; după ce aceste impresii şi reprezentări dispar, ele continuă să răsune în noi şi să ne influenŃeze modul de a gândi şi acŃiona, ceea ce caracterizează „funcŃia secundară”. ViaŃa tipului primar se află sub dependenŃa directă a evenimentelor prezente, care îi solicită memoria şi îi determină acŃiunile, se supune acŃiunilor care se întâmplă, activitatea lui are discontinuităŃi,

4

personalitatea este schimbătoare şi multiplă, este capabil de adaptări rapide, are reacŃii vii, dar superficiale. La tipul secundar impresiile au un efect puternic ulterior; este orientat, predeterminat de propriul trecut, se supune acŃiunilor care s-au întâmplat, se angajează profund în tot ce face, este mai puternic dar mai lent, nu este spontan, ci reflexiv, se adaptează mai greu la nou, nu are încredere în noutate şi schimbare şi se apără de surprize printr-un comportament prevăzător. Chestionarul elaborat de Gaston Berger pentru evaluarea temperamentelor contine 99 de itemi. Din combinaŃiile celor trei dimensiuni – emotivitate, activitate, secundaritate – rezultă opt tipuri temperamentale definite după cum urmează: 1. PasionaŃii (EAS – emotiv, activ, secundar): se autorealizează, au o tensiune extremă a întregii personalităŃi, sunt concentraŃi asupra unui scop unic, sunt dominatori, apŃi pentru a conduce; ştiu să-şi folosească violenŃa în propriul interes, dar pot şi să şi-o domine; sunt sociabili, serviabili, buni oratori; foarte importante pentru ei sunt familia, patria, religia; valoarea dominantă a vieŃii lor este opera de realizat. 2. Colericii (EAP – emotiv, activ, primar): generoşi, cordiali, exuberanŃi, plini de vitalitate, optimişti, bine dispuşi, adesea lipsiŃi de simŃul măsurii, duc o activitate intensă şi febrilă, multiplă şi diversă; pot mobiliza mulŃimea, sunt carismatici; valoarea dominantă este acŃiunea. 3. Sentimentalii (EnAS - emotiv, non-activ, secundar): ambiŃioşi care rămân însă la stadiul aspiraŃiei, meditativi, introvertiŃi, schizotimi, melancolici, nemulŃumiŃi de ei înşişi, timizi, vulnerabili, scrupuloşi; îşi alimentează viaŃa interioară prin distilarea trecutului, nu ştiu să interrelaŃioneze; se resemnează cu uşurinŃă chiar în faŃa evenimentelor care puteau fi evitate; sunt individualişti, valoarea dominantă este intimitatea. 4. Nervoşii (EnAP - emotiv, non-activ, primar): dispoziŃie variabilă, vor să atragă şi să uimească, non-obiectivi, au nevoia de a influenŃa realitatea; gust dezvoltat pentru bizar, oribil, negativ; inconstanŃi sentimental, muncesc doar după bunul plac, nu au sentimentul datoriei; au nevoie de excitanŃi puternici pentru a se sustrage inactivităŃii şi plictiselii (droguri, muzică etc); valoarea dominantă este divertismentul. 5. Flegmaticii (nEAS – non-emotiv, activ, secundar): oameni ai obişnuinŃelor, cu respect faŃă de principii, punctuali, obiectivi, demni de încredere; ponderaŃi, cu o dispoziŃie echilibrată, impasibili, răbdători, tenaci, lipsiŃi de afectare; au un civism profund, moralitate înaltă, simŃ al umorului bine reprezentat, iubesc sistemele abstracte; valoarea dominantă este legea. 6. Sanguinii (nEAP – non-emotiv, activ, primar): extrovertiŃi, buni observatori, au un remarcabil simŃ practic; ştiu să manipuleze, diplomaŃi abili; iubesc societatea, sunt politicoşi, spirituali, ironici, sceptici; liberali, toleranŃi, pun mare preŃ pe experienŃă, iniŃiativă, oportunişti, cu supleŃe a spiritului; valoarea dominantă este succesul social. 7. Apaticii (nEnAS – non-emotiv, non-activ, secundar): închişi, secretoşi, introspectivi, dar fără o viaŃă interioară intensă, sumbri, taciturni, râd foarte rar; conservatori, supuşi obişnuinŃei, greu de reconciliat, tenaci în dispute; vorbesc puŃin, preferă solitudinea, sunt indiferenŃi la viaŃa socială; onorabili, oneşti, sinceri; valoarea dominantă este liniştea. 8. Amorfii (nEnAP - non-emotiv, non-activ, primar): disponibili, concilianŃi, toleranŃi prin indiferenŃă, uneori încăpăŃânare pasivă şi tenace; neglijenŃi, nepunctuali, indiferenŃi faŃă de trecut şi viitor; valoarea dominantă este plăcerea.

5

3. TEORIA LUI EYSENCK PRIVIND STRUCTURAREA PERSONALITATII

CHESTIONARELE EYSENCK E.P.I., E.P.Q.

Eysenck, Hans Jurgen (n. 1916) – psiholog englez, născut la Berlin a fost profesor de psihologie la Universitatea din Londra (1955 – 1983). Mare parte din munca sa, s-a desfăşurat în domeniul cercetării psihometrice a personalitatii si inteligentei umane. Adept al empirismului a intreprins numeroase studii experimentale şi de laborator; in viziunea lui a te baza doar pe chestionare, evaluări sau autoevaluări ale comportamentului înseamnă să depinzi de date ‘subiective’; sunt necesare informatii factuale, obiective dintr-o varietate de surse: date anamnestice, biografice, determinari fizice, masuratori fiziologice, autoevaluări, evaluari ale comportamentelor făcute de altii (Eysenck, 1953) – abordarea ‘personalitatii intregi’.

Preocuparile principale merg spre o fundamentare biologica a comportamentului; adept al teoriilor genetice care accentueaza rolul innascutului in determinarea diferentelor psihologice dintre oameni;

Eysenck a dezvoltat un model factorial ortogonal tridimensional al personalităŃii;

cei 3 factori sunt conceputi ca un continuum de-a lungul caruia se pozitioneaza persoanele, la una din cele doua extreme sau in puncte intermediare;

1. Extraversia (extraversie – introversie) 2. Nevrozismul (stabilitate – instabilitate emotională ) 3. Psihoticismul (adaptabilitate – psihotism)

Analiza celor trei factori / dimensiuni de personalitate releva ‘tipul de personalitate’ – cel mai inalt ca grad de generalitate – definit ca si “constelaŃii observabile sau sindroame de trăsături”. Prin combinarea factorilor extraversie si nevrotism Eysenck regăseşte şi dă o nouă întemeiere tipologiei hipocratice a temperamentelor: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic

Cei 3 factori tipologici au o importanta contributie ereditara in gradientul de normalitate – anormalitate.

1. Extraversia – introversia, unul dintre conceptele de bază ale teoriei sale a fost teoretizat si impus inca de la inceputul sec.XX de catre C.G. Jung; Eysenck explica acest construct prin teoria nivelului innascut al excitarii nervoase, controlat de sistemul reticulat activator ascendent (SRAA):

a) introvertiŃii se nasc cu un nivel ridicat al excitaŃiei (de aceea evita excitatia);

b) extravertii au nevoie de schimbări mai intense pentru a se declanşa trezirea bioelectrică a creierului (de aceea cauta excitatia).

2. Nevrotismul (instabilitatea emotionala) – este legat de sistemul limbic si activarea emotiilor la nivelul sistemului nervos automat (ariile hipocampice şi amigdaliene ca sediu al emoŃiilor); ideea si-a gasit numeroase confirmari ulterioare.

3. Psihoticismul – este pus in legatura cu sistemul hormonal androgin, cu glandele ce dezvolta si mentin caracteristicile masculine (activismul şi agresivitatea); ideea şi-a găsit mai puŃine confirmări ulterioare.

Cauzalitatea genetica apare ca ‘predispozanta’, defineste tendintele naturale de a reactiona (aspectele genotipice); se masoara prin tehnici experimentale, de laborator; Comportamentul observabil este rezultatul interactiunii cu mediul (aspectele fenotipice) – se masoara prin chestionare.

6

CHESTIONARELE EYSENCK

Ca bază empirică, studiile sale au inceput in 1940, investigaŃiile originale

identificând doi factori: extraversia (E) si nevrozismul (N); - Primul chestionar, Maudsley Medical Questionnaire (MMQ – 1952)

cuprindea doar o scară de nevrozism alcătuită din 40 de itemi; - Maudsley Personality Inventory (MPI – 1959) conŃinea scala pentru

nevrozism şi extraversie; - Eysenck Personality lnventory (EPI – 1964) adăuga: o scară L (Lie),

pentru a detecta minciuna, disimularea, se dezvolta si o forma paralela, limbajul este mai accesibil nivelurilor mai putin educate;

- Eysenck Personality Questionnaire (EPQ - 1979) introduce variabila psihoticismului;

INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – E.P.I.

EPI masoara personalitatea prin 2 dimensiuni independente una de alta : extraversia si nevrozismul, incluzand si o scala de minciuna (L – lie). Scala extraversie – introversie (E): Notele mari sunt caracteristice extraversiunii, notele mici introversiunii. - Extravertul – este sociabil, ii plac activitatile distractive, are mulŃi prieteni, simte

nevoia de a discuta cu oamenii şi nu îi place să lucreze de unul singur; işi asumă uşor riscul, îi place aventura şi se expune pericolelor; tinde spre emoŃii puternice, doreşte agitaŃia şi este in general impulsiv; ii place să facă glume, este oscilant, optimist, are tendinŃa de a fi agresiv şi işi pierde cu uşurinŃă stăpânirea de sine; artistic, înclinat spre exterior; in creaŃia estetică, produce un desen împrăştiat, adesea cu subiect abstract; tip alert, cu iniŃiativă şi bun organizator; tinde să se supraaprecieze şi să accepte doar propriul punct de vedere

- Introvertul – este liniştit, retras, introspectiv, are o viaŃă interioara bogată; este tipul gânditor, indicat pentru cercetare, posedă gândire abstractă, dar un spirit de observaŃle mal puŃin dezvoltat căci este orientat spre interior şi oarecum rupt de exterior; uşor tensionat, căci îi lipseşte uşurinŃa exteriorizării bogatelor trăiri interioare; in relaŃiile sociale este rezervat şi distant, neîncrezător şi planificat (non-impulsiv); inclinat spre un mod de viaŃă ordonat, nu agreează agitaŃia, îşi domină agresivitatea şi nu-şi pierde uşor cumpătul; tinde să se subaprecieze.

Scala instabilitate emotionala (nevrotism) – stabilitate (N) - Nevrotismul este caracteristic notelor ridicate; este definit de interrelaŃia dintre

trăsăturile de anxietate, depresie, autoapreciere scăzută, timiditate, toate datorate lipsei de control emoŃional; reacŃiile emoŃionale puternice ale instabilului interferă cu adaptarea sa scazuta la evenimentele de viată şi îl conduc spre reacŃii emoŃionale iraŃionale, adesea rigide

- Stabilitatea emotionala – caracteristica notelor scazute, respectiv lipsei emotionalitatii, apatiei; avem de-a face cu persoane extrem de greu de stimulat emoŃional, reacŃiile emoŃionale sunt slabe ca intensitate, lente, intră greu în atmosfera emoŃională şi au tendinŃa de a reveni la starea de apatie, calm “plat” foarte repede după activarea emoŃională.

7

Scala de minciuna (L) - afirma comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritate a populatiei le incalca in comportamentul informal; notele mici indica sinceritatea raspunsurilor, in timp ce notele mari sunt masuri ale raspunsurilor dezirabile, conformiste sau disimulative. Scala L este orientativa in interpretarea rezultatelor chestionarului.

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – E.P.Q.

Include fata de EPI si o a patra scala ‘psihotism’. Psihotismul - este definit de interrelaŃiile dintre trasaturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsa de empatie; - Cotele ridicate specifice psihotismului indica tendinŃa de a produce tulburări, a fi

solitar, a arăta cruzime, ostilitate fata de ce ceilalti, preferinta pentru lucruri ciudate şi neobişnuite;

- Cotele scazute, specifice adaptabilitatii indica persoane socializate, cu tendinta de a acorda un mare respect regulii sociale, convenŃiilor, drepturilor celorlalŃi; au nivele de aspiraŃie adaptate la realitate.

Desi sunt utilizati termeni psihiatrici, semnificatia lor nu este in acest caz propriu-zis clinica, intrucat se adreseaza persoanelor normale; din această perspectivă, doar la o mică proporŃie de persoane care prezintă un nivel înalt de psihotism este posibil să se dezvolte o condiŃie psihotică propriu-zisă. Schizofrenia este la un capăt extrem al dimensiunii psihotism; include de asemenea nivele înalte de criminalitate, psihopatie, tulburări de tip maniaco-depresiv.

4. TEORIA FACTORIALA A LUI CATTELL ASUPRA PERSONALITATII. CHESTIONARELE CATTELL (16PF, H.S.P.Q.,

CHESTIONAR DE ANXIETATE)

Raymond B. Cattell (1905-1998) profesor la universitatile din Massachusetts, apoi al Harvard, Illinois, este unul din cei mai prolifici psihologi ai secolului trecut. Primul care a analizat sistematic trăsăturile prin analiza factoriala si a oferit o clasificare detaliată a acestora sub forma factorilor de personalitate.

Pentru Cattell personalitatea are un sens direct diagnostic şi diferenŃial. Cercetările lui Cattell asupra personalităŃii sunt nomotetice în măsura în care analiza factorială include cercetarea unui mare număr de persoane şi nivelul de performanŃă la diferite instrumente de cercetare. Rezultate în urma analizelor statistice, trăsăturile nu au o existenŃă ca atare în psihologia fiecărei persoane. Cattell le consideră constructe ipotetice sau imaginare inferate din observarea obiectivă a comportamentului deschis.

Există la Cattell câteva modalităŃi de taxonomizare a trăsăturilor. Trăsături comune şi trăsături unice, distincŃie intalnita si la Allport. - trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om intr-un anume grad de

dezvoltare (ex. inteligenta, extraversia), intrucat toŃi oamenii au in comun un anume fundal genetic;

- trăsăturile unice sunt cele care rar sunt împărtăşite de alŃii şi apar mal ales în sfera intereselor şi atitudinilor;

8

Conform formei de manifestare trasaturile sunt grupate în: - capacităŃi sau abilităŃi care determină cât de eficientă este persoana în a acŃiona

în vederea unui anumit scop (ex. inteligenta); - trăsături temperamentale care definesc stilul sau tempoul de acŃiune (ex.

rapiditatea in actiune); - trăsături dinamice, care sunt acele modalităŃi sau forŃe care activează şi conduc

comportamentele (ex. motivaŃiile). DistincŃia între trăsături de suprafaŃă şi trăsături sursă: - Trăsăturile de suprafaŃă sunt un set de caracteristici ale personalitatii care

corelează între ele fără a forma propriu-zis un factor, in măsura în care nu sunt determinate de o aceeaşi trăsătura sursa; au o valoare în primul rând descriptivă, asemeni sindroamelor clinice (ex. nevrotismului – diferite elemente de comportament, precum anxietatea, indecizia, temerile irationale formează un cluster de elemente alcătuind această trăsătura de suprafaŃă). Trăsăturile de suprafaŃă apar mai puŃin stabile şi au o natură mai puŃin permanentă.

- Trăsăturile sursa sunt importante, stabile şi permanente pentru că sunt factori unitari, fiecare dintre ele fiind sursa unui aspect al comportamentului. Factorii primari care derivă din analiza factorială exprimă aceste trăsături sursă ca elemente de bază ale personalităŃii. Trasaturile sursa se clasifica in doua tipuri:

- trăsături constituŃionale, isi au originea în condiŃiile interne ale organismului (nefiind in mod necesar innascute) si depind de fiziologia organismului (ex. alcoolul duce la influenŃe comportamentale ce se pot descrie ca lipsă de griji, limbuŃie etc.grupate de analiza factoriala ca trasaturi sursa);

- trăsături care Ńin de mediu, deriva din influenŃele cadrului socio-fizic si grupează acele caracteristici sau modalităŃi de comportament învăŃate care formează un model impus de mediu (ex. un cantăreŃ de jaz este diferit ca trăsaturi sursă formate de mediul său, de un ofiŃer de carieră).

Cattell mai ia in considerare pe langa aceste trasaturi si forŃele dinamice sau motivationale si considera ca in psihicul uman exista două tipuri de trăsături dinamice care se manifestă la nivelul atitudinilor:

- ergi – un erg este energia sursă pentru întreg comportamentul, unitatea de bază a motivaŃiei si este direcŃionat spre scopuri precise (ex. curiozitatea, sexualitatea etc.);

- sentimente, format prin învăŃare, poae fi in timp supus procesului invers, de dez-învăŃare, astfel că poate dispare, nemaiavând importantă viaŃa persoanei; pentru fiecare persoană există un model sau set de sentimente care va funcŃiona ca un sentiment – master, si anume sentimentul de sine care este cel mai important şi, virtual, se reflectă în toate atitudinile persoanei.

DiferenŃa dintre erg şi sentiment Ńine de durabilitatea diferită: ergul, fiind constituŃional, este o structură permanentă şi niciodată nu va dispărea total din psihicul persoanei, putand varia doar ca intensitate.

Cercetând longitudinal şi transversal personalitatea, Cattell a evidenŃiat 6 stadii pe care aceasta le traverseaza: (1) Mica copilarie, pana la 6 ani, considerata o perioada de formare majora a personalitatii (formarea deprinderilor bazale, structurarea atitudinilor sociale primare, stabilitatea si forta eului si supraeului, sentimentul de securitate / insecuritate, atitudinea fata de autoritate si posibila tendinta spre nevrotism); (2) Copilaria, pana la 14 ani, perioada de consolidare, inceputul

9

emanciparii si independentei fata de parinti, tendinta de a se identifica cu cei din jur; (3) Adolescenta, pana la 23 de ani, cea mai plina de stres si probleme subiective cu transformari ale trasaturilor de personalitate – unele dispar, altele apar; (4) Maturitatea, 23 – 50 ani, perioada productiva, personalitatea tinde sa devina stabilizata; (4) Maturitatea tarzie – include schimbari si adaptari in personalitate ca raspuns la cele fizice, sociale, psihologice; (5) Batranetea, include problematica adaptarii la o serie de pierderi, obisnuinta cu singuratatea si lipsa securitatii personale.

In functie de aceste stadii Cattell a construit mai multe instrumente de masura: 16 PF destinat vârstelor adulte, HSPQ, pentru 12-18 ani, CPQ pentru 8-12 ani şi ESPQ pentru vârste de la 6 – 8 ani; Chestionar de Analiză Clinică (CAQ), chestionar de anxietate etc.

CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI (16PF)

Cattell construieşte şi publică în 1950 chestionarul 16 PF denumit „Chestionarul celor 16 factori ai personalităŃii” care evalueaza trasaturile identificate de autor prin analiza factoriala.

Chestionarul masoara 16 factori: 12 trasaturi sursa si 4 factori de ordinul al doilea, factori secunzi. Există şi itemi verbali sau numerici destinaŃi evaluării unui factor de abilitate rezolutivă. Factorii evaluaŃi prin analiză factorială sunt constructe bipolare care încearcă să cuprindă mulŃimea de manifestări comportamentale specifice dimensiunii în mod gradat, de la unul dintre polii acesteia caracterizat printr-o maximă exprimare în comportament a unei extreme a dimensiunii, spre celălalt, caracterizat printr-o maximă exprimare a opusului. Cattell utilizeaza un sistem standard de 10 clase. Se considera semnificative pentru comportamentul real al unei persoane acele trasaturi care au o pozitie de la cota standard 7-10, sau de la cota 0-3. Descrierea factorilor primari Factorul A – Schizotimie vs. ciclotimie: de la comportamnet caracterizat prin (cote scazute) schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanŃă, răceală şi indiferenŃă, suspiciune, rigiditate, la (cote ridicate) comportament caracterizat prin ciclotimie: individul este bun, amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalŃi, blând, încrezător, adaptabil şi cald; nu rareori aleg profesii care inseamnă contacte interumane şi o tendinŃă spre a se confonna convenienŃelor sociale. Factorul B – Abilitate rezolutivă generală: de la (cote scazute) slabă abilitate mentală, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, la (cote ridicate) inteligenŃa vie, conştiinciozitatea şi perseverenŃa în rezolvarea problemelor. Scala nu are corelaŃii semnificative cu testele de abilităŃi mentale obişnuite care tipic sunt probe psihologice in timp limitat. Factorul C – Instabilitate emotionala vs. stabilitate emoŃională: forŃa eului este definită ca şi grad de realizare a integrării dinamice şi a controlului emoŃional Factorul E – Supunere vs. dominanŃă: de la (cote scazute) polul comportamentului supus, blând, dependent, la (cote ridicate) un comportament agresiv, combativ, încăpăŃânat, sigur de sine. Factorul F – Expansivitate vs. nonexpansivitate: este un constituent important al extraversiei-introversiei. Factor care suportă influenŃa mediului de formare: cei expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puŃin sever, creator de optimism, dar şi cu aspiraŃii mai puŃin exigente; nonexpansivii sunt, în general, crescuŃi după norme mai severe si tind spre un plus de moderaŃie.

10

Factorul G – Supraeu slab vs. forŃa supraeului: este legat, în principal, de energie şi perseverenŃă; conform denumirii, factorul corespunde supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideraŃia faŃă de normele morale, tendinŃa de a susŃine eul şi a frâna impulsurile idului; se distinge de stabilitatea emoŃională măsurată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieŃii. Factorul H – Threctia vs. parmia: factor puternic dominat de ereditate, temperament constituŃional; Termenul de ‘threctia’ vine de la ‘threat’ – ameninŃare si indica o corelaŃie ridicata cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom faŃă de ameninŃare; timiditate şi sensibilitate la ameninŃare; opus, termenul ‘parmia’ indică predominanŃă parsimpatică; curaj şi lipsă de sensibilitate; Factorul I- Harria vs. premsia: factor din categoria celor formaŃi prin influenŃa mediului si a culturii. Factorul L – Alexia vs. pretension: de la (cote scazute) încredere, adaptabilitate, cooperare, interes faŃă de ceilalŃi, la (cote ridicate) care reprezintă tensiunea, un mod de a trăi neîncrezător, suspicios şi timid. Factorul M – Praxernia vs. autia: de la (cote scazute) comportament practic şi constiincios, spirit logic, expresiv, deschis ca interese, dar cu o relativă lipsă de imaginaŃie, la (cote ridicate) ‘nonconvenŃionalul excentric’, imaginativ, boem, adesea original, care isi urmează calea proprie. Factorul N – Naivitate vs. subtilitate: (cote scazute) polul naivităŃii, indică un comportament direct, naiv, uneori stângaci şi neîndemânatic, la (cote ridicate) perspicacitate şi luciditate în opinii, spirit analitic, alură intelectuală, o viziune nesentimentală asupra lucrurilor şi vieŃii. Factorul O - încredere vs. tendinŃa spre culpabilitate: de la (cote scazute) comportament calm, cu încredere în sine, senin, eficient, la (cote ridicate) indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta la existenŃă; Factorii ‘Q’ - sunt derivati din analiza factoriala asupra celorlalti factori; sunt mai putin clarificati dar au o buna valoare pronostica atunci cand sunt activi in comportament.

- Factorul Q 1 – Conservatorism vs. lipsa de respect pentru convenŃii - Factorul Q 2 – DependenŃa de grup vs. independenta personală: Factor

care se manifesta mai ales la nivelul atitudinilor interioare; contribuie la factorul secund introversie.

- Factorul Q 3 -Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic: factorul depinde de mediu; prezintă o corelaŃie substanŃială cu integrarea pulsională care vizeaza menŃinerea unei adecvate imagini sine; contribuie la factorul secundar anxietate.

- FactorulQ4 -Tensiune ergică slabă vs.tensiune ergică ridicată: factor interpretat ca nivel de excitatie, tensiune, datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustraŃiei.

Factorii 16 PF secundari:

- Factorul I - Adaptare vs. anxietate: - Factorul II- Intraversie vs. extraversie

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU ADOLESCENT ( H.S.P.Q.)

11

HSPQ – (Hight School Personality Questionnaire) contine factorii masurati de 16 PF cu urmatoarele modificari: lipsesc L, M, N, Q1 si apar ca factori suplimentari D si J.

TendinŃe în dezvoltarea personalităŃii in adolescenŃă (Sealy & Cattell):

- Factorul (A) Schizotimie / ciclotimie: de la 11 la 17 ani o creştere a sociabilităŃii şi reducere a însingurării; la băieŃii de peste 18 ani o creştere a obiectivitătii, scepticismului; la fete apare un declin slab spre ciclotimie.

- Factorul (B) InteligenŃă: creştere stadială de la 11 la 15 ani. - Factorul (C) Forta eului: creşterea nu este semnificativă pentru nici unul

dintre sexe. - Factorul (D) Flegmatic /excitabil: de la 11 la 17 ani, la ambele sexe se

notează o creştere a identităŃii şi suficienŃei personale, si o scădere a excitabilităŃii şi nesiguranŃei.

- Factorul (E) Sumisiv/ dominant: la ambele sexe de-a lungul timpului creste dominanta, dar in mod diferit: la fete are loc mai întâi o creştere între 11-17 ani; la băieŃi continuă creşterea intre 18-23 ani, în timp ce la fete se produce o stagnare, chiar o uşoară tendintă spre submisivitate; in general scorurile fetelor sunt mai scăzute.

- Factorul (F) Taciturn /expansiv: expansivitatea creşte intre 11-17 ani, apoi apare o tendinŃă spre aplatizare intre 17 – 19 ani, urmata de decline.

- Factorul (G) ForŃa supraeului: nu apare nici o tendinŃă semnificativă; - Factorul (H) Parmia /threctia: uşor declin al timidităŃii de-a lungul vârstelor. - Factorul (I) Premisa /harria: scorurile pentru băieŃi apar mult mai scăzute

decât la fete; în adolescenŃa timpurie, băieŃii prezintă o creştere clară, devin mai realişti, cu încredere în sine, mai hotărâŃi; creşterea la fete este mai semnificativă între 15-18 ani.

- Factorul (J) Coasthenia /zeppia: intre 11-17 ani uşor declin în coasthenia pe masură ce creşte participarea la grup; declinul la băieŃi apare mai mic.

- Factorul (L) Protension/ alexia: pentru fete apare un declin ordonat de-a lungul adolescenŃei.

- Factorul (M) Autia/praxernia: tendinŃă de creştere în perioada 11 – 17 ani, cu semnificaŃia de convenŃionalism, spirit practic, realism; la fete apare un declin semnificativ în perioada următoare.

- Factorul (N) Naivitate /subtilitate: TendinŃă de creştere mai semnificativă intre 15 - 23 ani.

- Factorul (O) Incredere / culpabilitate: tendinŃă generală de descreştere; la fete tendinŃa spre culpabilizare înregistrează scoruri mai mari; băieŃii devin de-a lungul adolescenŃei mai puŃin nelinistiti.

- Factorul (Q1)Conservator /radical: fetele sunt mai conservatoare, fără a fi radicale; băieŃii (la colegiului) prezintă o tendinŃă spre creşterea radicalismului;

- Factorul (Q2) DependenŃă /independenŃă: pentru fete, un declin semnificativ de la 11-16 ani; după 11 ani apare la ambele sexe o creştere semnificativă.

- Factorul (Q3) Controlat/necontrolat: creştere semnificativă doar la băieŃi în prima parte a adolescenŃei.

- Factorul (Q4) Relaxare/tensiune: creştere la ambele sexe in adolescenta timpurie; scădere semnificativă a tensiunii ergice intre 18-23 ani pentru (tinerii de la colegiu).

12

CHESTIONARUL CATTELL PRIVIND NIVELUL ANXIETATII

Masoara nivelul de anxietate generala al persoanei si face distinctia între anxietatea manifestă, simptomatică şi anxietatea mascată, desfaşurată in mod inconstient. Cuprinde un număr de 40 de itemi organizaŃi după factorii primari componenŃi si după caracterul manifest sau interiorizat al simptomelor respective. Primii 20 itemi se referă la manifestări indirecte, “voalate” ale anxietătii, iar ceilalŃi 20 la expresia directă a stării la nivelul comportamentului. Raportul intre jumătatea A şi jumătatea B, calculate separat de nota generală de anxietate, este un indice pentru gradul de mascare sau de exprimare în comportamentul observabil al anxietăŃii. Factorii de anxietate Cattell sunt: O - pornire spre culpabilitate; Q4 - tensiune ergică; Q3 - lipsa de integrare; C - slăbiciunea eului; L - lipsă de securitate paranoică; H - timidiate, care nu are corespondent în scară.

- Q3 - Dezvoltarea conştiinŃei de sine - indică gradul de integrare (respectiv neintegrare) în funcŃie de dezvoltarea conştiinŃei de sine; nota arata masura gradului in care s-a legat anxietatea cu structurile caracteriale si obisnuintele social acceptate; este o componentă dependentă de mediu care prin condiŃiile sale poate genera sau ameliora o stare de anxietate;

- C – Forta Eului - capaciatea de a controla imediat si de a exprima tensiunile într-un mod adaptat şi realist; un Eu îngrijorat, cu multă apăsare conŃine in germene anxietatea; o alta explicatie este ca o tensiune anxioasă puternică a cauzat o anumită regresie şi a împiedicat cresterea normală a EU-lui; psihoticii prezintă o notă C ridicata; C variază în funcŃie de situaŃiile specifice unui anumit mediu.

- L – Insecuritate sau tendinŃe paranoice - reprezintă propensiunea sau tendinŃa paranoică, transformabilă în sentimentul de insecuritate sociala; Nota L se menŃine chiar în situaŃia schimbării cauzelor care au condus la instalarea sentimentului de insecuritate, suspiciune, persecuŃie.

- O – Înclinarea către culpabilitate – indică propensiunea spre culpabilitate ce se poate transforma în stare de anxietate depresiva sau in sindrom depresiv; in termenii freudieni poate fi acoperit prin conceptul de anxietate cauzată de presiunea superegoului; o notă O ridicată trebuie să reŃină atenŃia căci are stabilitate chiar in cazul schimbării condiŃiilor de mediu.

- Q4 - Tensiunea ergică - se dezvoltă din orice fel de nevoi nesatisfăcute; Q4 ridicat se exprimă prin hiperemotivitate, tensiune, iritabilitate şi nervozitate, făcând individul ineficent; este cea mai importantă componentă în structura anxietăŃii, pentru faptul că influenŃează randamentul; este un factor de personalitate sensibil la tratament psihoterapeutic şi la ambianŃa sociala.

Cotele ridicate, extreme, începând de la nota standard 7, indică instalarea anxietăti, in timp ce nivelul 10 standard indică necesitatea unei intervenŃii terapeutice.

13

5.INVENTARUL DE PERSONALITATE MYERS - BRIGGS Teoria lui C.G. Jung privind tipologia de personalitate

Complementar abordării personalităŃii prin prisma trăsăturilor sau dimensiunilor de bază, exista modelul tipologic al personalitatii. Există numeroase tipologii, fiecare cu un sistem de categorizare pornind de la presupunerea că există modele coerente de comportament, respectiv stiluri de acŃiune care sunt suficient de stabile pentru a permite o clasificare a persoanelor de-a lungul acestor tipuri.

C.G.Jung descrie o tipologie bazata pe o viziune structurala asupra psihicului. Jung este întemeietor al psihologiei analitice şi al modelului de analiză de profunzime şi psihoterapie. Tipologia jungiană descrie reacŃii şi preferinŃe curente, aspecte forte şi aspecte limitative pentru 8 tipuri principale în functie de orientarea şi funcŃia dominantă la nivelul eului conştient: introvert senzorial, extravert senzorial, introvert intuitiv, extravert intuitiv, introvert logic, extravert logic, introvert afectiv, extravert afectiv. Inventarul tipologie Myers-Briggs (forma G )

Myers-Briggs Type Indicator (Indicatorul tipologie Myers-Briggs, MBTI) este

un chestionar de evaluare a personalităŃii, care se fundamenteaza pe teoria jungiană a tipurilor psihologice.

Chestionarul se adresează personalităŃii normale şi nu este conceput ca un test clinic. S-au construit şi publicat cinci variante: forma F (166 de itemi), forma G (126 itemi), o formă abreviată de auto-evaluare, forma AV (50 itemi), forma MMTIC (Murphy-Mesgeier Type Indicator Children – 70 itemi), şi, cea mai recentă, forma M (93 de itemi) publicată în 1998.

Indicatorul de tipuri Myers-Briggs vizeaza tipologia de personalitate construită de-a lungul dinamicii dintre atitudinea extraverta şi cea introvertă, dintre eul conştient şi conŃinuturile inconştiente, şi a celor patru tipuri de funcŃii de cunoaştere: doua rationale – functia logica, gandirea si functia afectiva - si doua irationale, „perceptive” – functia senzoriala, legata de informatiile de tip perceptiv si functia intuitiva, legata de cuprinderea unei situatii ca intreg. Din experienŃă rezultă că este imposibil ca toate funcŃiile să se dezvolte in mod egal; funcŃia care în procesul de diferenŃiere rămâne cel mai în urmă este numită de Jung „funcŃie inferioară”. Cel mai adesea ne identificăm mai mult sau mai puŃin complet cu funcŃia cea mai privilegiată şi de aceea cea mai dezvoltată. Aici îşi au originea tipurile psihologice. Teoria tipurilor pleacă de la ideea că oamenii sunt născuŃi cu o predispoziŃie pentru preferarea unei anumite funcŃii în faŃa celorlalte. Folosirea optimă a celor patru funcŃii nu trebuie şi nu se poate obŃine prin egalizare, ci prin dezvoltarea selectivă a fiecăreia în parte.

Descrierea scalelor MBTI 1. Scala EI: Extravertire – Introvertire - preferinŃa pentru focalizarea atenŃiei;

descrie modul cum este orientată energia la dispoziŃia eului. 2. Scala SN: Senzoria1itatea – IntuiŃia - preferinŃa pentru adunarea informaŃiei din

mediu; descrie modul cum este percepută informaŃia. 3. Scala TF: Gândirea logică – Afectivitatea - indica felul in care se iau deciziile.

14

4. Scala JP: Judecata - PercepŃia - preferinŃa pentru orientarea faŃă de lumea exterioară; implică răspunsul la problema modului cum abordezi raŃional sau iraŃional datele de informaŃie asupra realităŃii interioare sau exterioare.

FuncŃia dominantă Dintre cele patru funcŃii (senzorială – intuitivă; logică – afectivă) două sunt preferate deoarece sunt mai dezvoltate, iar una din ele este functia numarul unu – cea care raspunde prima cand subiectul se afla in fata unei informatii noi. Functia dominanta este cea mai familiara subiectului. FuncŃia dominantă se manifestă diferit la extravertiŃi şi la introvertiŃi: la extravertiti se manifesta inspre afară, spre realitatea din jur, aici si acum; la introvertiti funcŃia preferenŃială este menită construirii realităŃii interioare. Tipuri de temperamente

1. SJ (senzorial şi raŃional) – generează un dezvoltat simŃ al datoriei; persoane aşezate,’ ascultătoare şi în primul rând soanele cu aceste litere sunt aşezate, ascultătoare si doresc să fie de folos grupurilor sociale cărora le aparŃin; se simt cel mai bine când au obligaŃii; vor să fie cei care poartă de grijă întregii lumi; se simt mai bine atunci când dau decât atunci cand primesc.

2. SP (senzorial şi percep tiv ) – interes pentru bucuriile vieŃii şi distracŃie; persoane care vor sa fie implicate, sa faca ceva, sunt frecvent plictisite de un status quo, adesea sunt spontane, impulsive; preferă să lucreze mai ales cu situaŃii de criză, pe care le conduc bine în practică, pe căi bine stabilite.

3. NT (intuitiv şi logic) - interes pentru putere si intelect; dorinŃa de putere, nu neapărat putere asupra oamenilor, ci putere asupra mediului înconjurător; isi doresc sa fie capabili să înŃeleagă, să controleze, să prezică şi să explice realitatea. Doresc să fie cunoscuŃi pentru competenŃa lor.

4. NF (intuitiv şi afectiv) – se află în căutarea autenticităŃii şi auto-actualizării; căutători naturali, în căutarea Sinelui, doresc să devină aşa cum sunt în realitate; sunt cei mai idealisti si romantici; au mare capacitate de ascultare empatică.

MBTI este utilizat preponderent in consiliere vocationala, selectia profesionala si cercetare.

6.CHESTIONARELE DE TIP ‚BIG FIVE’ CHESTIONARUL NEO PI (R)

Chestionarele de tip ‘Big Five’ (cinci superfactori ai personalităŃii) se fundamenteaza pe teoriile psiholingvistice in abordarea personalitatii. Ipoteza lexicală - presupune că la nivelul limbajului curent sunt encodate trăsăturile cele mai pregnante confom cărora oamenii se evaluează unii pe ceilalŃi. Paradigma lexicala in evaluarea dimeniunilor personalitatii porneste de la analiza dictionarului unei limbi pentru a extrage descriptorii potentiali de personalitate, care sunt supusi unor criterii de selectie. Majoritatea studiilor de acest gen s-au centrat pe adjective – au dus la elaborarea de instrumente de evaluare de tip Lista de adjective (Goldberg, 1981, Brokken, 1978, Angleitner, 1987 etc.); studii ulterioare au inclus si verbe si propozitii.

15

Toate cercetarile din diferite spatii culturale au evidentiat in urma analizei factoriale cinci superfactori. Controversa majora in evaluarea personalitatii este intre abordarea de tip trăsături ale personalităŃii - clasică - faŃă de abordarea de tip comportamental; Costa şi McCrae dezvolta un model interpretativ care justifica faptul că trăsăturile de personalitate sunt factori determinativi, explicativi pentru comportament.

CHESTIONARUL NEO PI (R)

Autorii americani Costa şi McCrae au conceput şi experimentat mai multe variante de chestionare de tipul ‘Big Five’ pentru masurarea celor cinci factori ai personalităŃii, incluzand si continuturi din alte teste. NEO PI (NEO Personality Inventory, 1985) include 3 factori - nevrotism, extraversie şi deschidere, dezvoltaŃi la nivelul faŃetelor lor, si doi factori - agreabilitatea şi conştiinciozitatea, doar la nivel global. Chestionarul NEO PI (R) cuprinde 240 de itemi, raspunsurile se dau pe o scala in 5 trepte. Exista o versiune prescurtata - NEP FFI (NEO Five-Factor Inventory) cu 60 itemi care masoara scalele doar global; variantele NEO PI R pot fi utilizate pentru subiecŃi începând de la 17 ani, fara tulburari. Factorii NEO PI (R): 1. Nevrotism (N) - fatete: anxietate, ostilitate, depresie, constiinta de sine

(exagerata), impulsivitate, vulnerabilitate; 2. Extraversia (E) - fatete: caldura / entuziasm, spirit gregar, afirmare, activism,

cautarea excitarii, calitatea pozitiva a starilor emotionale; 3. Deschiderea (D) - fatete: deschidere spre fantezie, deschidere spre modurile

proprii de a simti, deschidere in planul actiunilor, deschidere in plan ideatic, deschidere in planul valorilor;

4. Agreabilitatea (A) - fatete: incredere, sinceritate in exprimarea opiniilor, in conduita, altruism, bunavointa, modstie, blandete

5. Constiinciozitate (C) - fatete: competenta, ordinea, simtul datoriei, dorinta de realizare, auto-disciplina, deliberare.

Adaptarea romaneasca

Cercetarile romanesti asupra NEO PI R au inceput in 1995 sub coordonarea M. Minulescu; s-a realizat o validare si etalonare a testului pe populatia adulta. Cercetarile au condus spre un model factorial cu o specificitate anume in ceea ce priveste compozitia factorilor si ierarhizarea lor, comparativ cu alte structuri factoriale. Cei 5 mari factori in modelarea Big-Five in limba romana prezinta fiecare cate 5 fatete; a rezultat un chestionar cu 5 scale principale si 25 de scale structurale: Factorul I: Extraversie - Introversie Factorul II: Maturitate, Adaptare normala - Imaturitate, psihopatie, agresivitate Factorul III: Agreabilitate - Lipsa agreabilitatii Factorul IV: Constiinciozitate - Lipsa ordinii Factorul V: Actualizare (atitudine si motivatii generative) - Stagnare (nonevolutiv)

16

7. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA: TEORIA LUI GOUGH PRIVIND EVALUAREA PERSONALITATII

Harrison G.Gough - psiholog american, creatorul Inventarului de Personalitate California – unul din cele mai populare inventare moderne de evaluare obiectiva a personalitatii; are o larga aplicabilitate internationala, fiind tradus in peste 28 de limbi (pana in 1990); chestionarul a fost supus unei serii de revizuiri si imbunatatiri; adaptarea romaneasca a inceput in 1970.

CPI-ul a aparut ca un instrument simetric fata de MMPI - lnventarul Multifazic de Personalitate Minnesota destinat psihopatologiei; trebuia construit un instrument paralel pentru normalitatea psihica – pornind de la realitatile fiinŃei normale, obişnuite, aflate in interrelatie. Baza conceptuala

Gough este adeptul constituirii unui instrument de evaluare centrat pe persoana; nu se urmareste in primul rand gasirea unei tipologii sau dimensiuni generale a personalitatii.Sistemul conceptual a fost structurat prin anii 1940, avand ca baza de pornire asa-numitele ‘concepte populare’ (folk concepts) – acei termeni descriptivi pe care oamenii îi utilizează între ei pentru a-şi descrie modurile de a se comporta, caracteristicile obisnuite, cotidiene, termei care fac parte din limbajul cotidian si sunt pastrati in limba o durata mare de timp;

Gough se sprijina pe si cauta acele concepte care apar în interrelationarea sociala in toate culturile şi societăŃile; scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil un aspect, o anume temă a comportamentului interpersonal.

- Criticile cele mai dificile aduse ideii “conceptelor populare” constă în problema dacă nu cumva cuvintele au dobandit conotatii diferite pentru diferite persoane; Gough doreşte să evalueze tocmai constructul asa cum este definit cultural, iar atuul il reprezinta faptul ca acestea sunt universale atat cultural cat si in timp;

- Scalele CPI nu pot fi interpretate la fel ca scalele specifice inventarelor construite pe modelul trasaturilor / modelul factorila; scalele CPI nu sunt derivate prin analiza factoriala, ci pe baza utilizarii sistematice a analizei conceptuale, care include validarea practica si de construct; astfel scalele CPI se coreleaza una cu alta in aceeasi masura in care se coreleaza conceptele populare (ex. independenta include multimire de sine, distanta, atunci si scala ‘Independenta’ trebuie sa se refere la aceste concepte);

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA (C.P.I.)

Prima versiune apare in 1951 cu 15 scale, urmata de o versiune cu 18 scale, varianta mai recenta - 1987 cuprinde 20 de scale şi un total de 462 de itemi. Scalele pot fi grupate in 4 grupe / clase de semnificatii psihologice.

I. Stilul si orientarea interpersonala - indică dimensiunile personalităŃii ce intervin in afirmarea persoanei, siguranŃa de sine, imaginea de sine şi adecvarea interpersonala: dominanta (Do), capacitate de statut (Cs), sociabilitate (Sy), prezenta sociala (Sp), acceptare de sine (Sa), Independenta (In), empatie (Em);

17

II. Atitudinea fata de norme si valori – indică opŃiunile valorice si maturitatea interrelaŃionala: responsabilitate (Re), socializare (So), autocontrol (Sc), impresie buna (Gi), comunalitate (Cm), sanatatea (Wb), toleranta (To);

III. Eficienta intelectuala - măsoară mai ales nivelul motivaŃional, în sensul potenŃialului de realizare personală şi al focalizării pe valorile intelectuale: realizarea prin conformism (Ae), realizare prin independenta (Ai), eficienta intelectuala (Ie);

IV. Rol si stil personal– surprind unele modalităŃi intelectuale ce modelează un stil personal: intuitie psihologica (Py), flexibilitate (Fx), feminitate (Fe).

Descrierea scalelor C.P.I. Scala I: Dominanta – Do (36 itemi) – este o masura a dominantei sociale. Scala II: Capacitatea de statut – Cs (28 itemi) – masoara calitati asociate statutului social. Scala III: Sociabilitate – Sy (32 itemi) – identifica un comportament deschis, atasat social. Scala IV: PrezenŃa socială – Sp (38 itemi) – evalueaza echilibrul, spontaneitatea, si siguranta de sine. Scala V: Acceptarea de sine - Sa (28 itemi) – se adreseaza simtului propriei valori si autoaprecierii. Scala VI: Independenta – In (28 itemi) – masoara resursele şi distanta. Scala VII: Empatie - Em (38 itemi) – orientarea spre intuitia afectiva si rezonanta fata de alte persoane. Scala VIII: Responsabilitatea – Re (36 itemi) – surprinde constientizarea regulilor si abilitatilor de a convietui cu cei din jur. Scala IX: Socializarea – So (46 itemi) – evalueaza gradul de interiorizare a valorilor normative si culturale. Scala X: Autocontrol – Sc (38 itemi) – indica pastrarea exigentelor normative si respingerea reactiilor nevrotice. Scala XI: Impresie bună – Gi (40 itemi) – indica raspunsurile caracterizate prin dezirabilitate sociala (scor brut 31 si peste); identifica persoanele al care se prezinta prin supraestimare a atributelor prosociale(prezentare favorabila). Scala XII: Comunalitatea – Cm (38 itemi) – scala are doua functii: de a identifica protocoalele cu prea multe raspunsuri neuzuale sau date la intamplare (scorurile brute de 27 sau sub); in al doilea rand evalueaza pe un continuum gradul de conventionalitate – neconventionalitate. Scala XIII: Sanatatea / Stare personală de bine – Wb (38 itemi) – se refera la starea fizica si psihica a persoanei; scorurile brute sub 20 sunt un indiciu al accentuarii false pe probleme personale si suparari. Scala XIV: ToleranŃa – To (32 itemi) – atitudini de toleranta, rabdare si lipsa a prejudecatilor. Scala XV: Realizare prin conformism - Ac (38 itemi) – evidentiaza potentialitatile de realizare care functioneaza bine intr-un cadru bine definit si clar structurat. Scala XVI: Realizare prin independenta - Ai (36 itemi) – evidentiaza potentialitatile de realizare care functioneaza bine intr-un cadru deschis, minim definit. Scala XVII: Eficienta intelectuala - Ie (42 itemi) - reflecta gradul in care resursele intelectuale sunt utilizate eficient. Scala XVIII: Intuitie psihologica - Py (28 itemi) – masoara capacitatea de a discerne ceea ce altii simt si gandesc.

18

Scala XIX: Flexibilitate - Fx (38 itemi) – identifica la un pol rezistenta la schimbare, fata de fluiditatea si placerea schimbarii. Scala XX: Feminitate / Masculinitate – F/M (32 itemi) – evalueaza pe un continuum rolul social masculin la un pol si feminin la celalalt pol. Modelul cuboid Dupa anii ’70 s-au realizat cercetari care au grupat factorial itemii testului dezvoltand un model ‘cuboid’ in functie de trei super-factori inalt semnificativi. Gough oferă un model conceptual asupra structurii personalităŃii, utilizând ca axe cardinale trei vectori:

- Vectorul 1 - semnifică stilul interpersonal, - Vectorul 2 - semnifică raportarea la normele sociale, - Vectorul 3 - semnifică sentimentul personal de competenŃă.

Din intersecŃia vectorului 1 (extraversia – introversia) şi a vectorului 2 (dependenŃa independenŃa de norme) rezulta patru stiluri comportamentale, denumite de Gough cu literele greceşti:

- Alfa - extravert şi dependent - Beta - introvert şi dependent - Gama - extravert şi independent - Delta - introvert şi independent.

Aceste 4 stiluri comportamentala capata un specific prin raportarea la vectorul 3 (încredere – neîncredere în sine), rezultand 7 nivele diferite pntru fiecare din cele 4 stiluri. Polul superior este definit prin contribuŃia maximă a încrederii în sine, faŃă de polul infenor, definit prin contribuŃia maximă a neîncrederii în sine.

În prezent, chestionarul de personalitate California este unul dintre :ele mai bine experimentate instrumente psihologice de evaluare a personalităŃii. Este un test profesionist, interpretabil doar de profesionişti care s-au format pentru interpretarea acestei probe. CPI se foloseste predominant in domeniul orientarii si selectiei profesionale.

8. CHESTIONARE DE INVESTIGARE A TENDINTELOR PSIHOPATOLOGICE

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA (M.M.P.I.)

M.M.P.I. a aparut ca un instrument care avea ca scop distinctia intre normali şi

anormali si evaluarea şi diagnoza marilor dezordini psihiatrico-psihologice. Chestionarul M.M.P.I este construit în mod deliberat “să evalueze acele

trăsături care sunt caracteristici comune ale anormalităŃii psihologice dizabilitante” (Hathaway şi McKinley,1951). Inventarul este construit prin validare empirica – autorii plecand in construcŃia itemilor şi scalelor de la categoriile nosologice ale vremii: au selectionat 1000 de itemi din studii de caz, rapoarte psihologice, cărŃi de specialitate, teste deja existente, retinand doar 550 de itemi consideraŃi a fi independenŃi unul în raport ceilalŃi. Este un test multifazic pentru că are mai multe subscale care au fost detreminate empiric, prin aplicarea lor unor grupuri de pacienŃi

19

psihiatrici deja încadrati in categorii definite de boli şi unor grupuri de control; criteriul empiric a fost gradul de concordanŃă între diagnosticul prezumtiv pe baza scalelor testului şi diagnosticul clinic. Prima varianta MMPI a aparut in 1941, au urmat imbunatatiri ulterioare prin cercetari, iar in 1989 apare forma a doua M.M.P.I. 2, re-standardizat prin aducerea a zi a normelor, revizuirea itemilor depasiti, largirea bazei de intrebari, extinderea constructelor. Scalele de validare ale profilelor MMPI Sunt construite de autori 4 scale de validare ‘?’, L, F, K: primele trei sunt utilizate`pentru evaluarea globală a inregistrărilor la probă, iar dacă scorurile trec de o valoare maxim admisă sunt suspectate înregistrările; Scala K are funcŃia unei ‘variabile normalizatoare’ calculate pentru a permite o corecŃie a scorurilor scalelor clinice.

- Scala,,?” – numărul de itemi la care subiectul a răspuns ‘Nu ştiu’; când scorul e foarte ridicat rezultatele întregului test nu sunt valide.

- Scala “L” – minciuna (15 itemi) – un rezultat ridicat indică o tendinŃă de prezentare (conştientă sau cvasi-conştientă) sub o lumină favorabilă, ceea ce conduce la o probabila subapreciere a notelor patologice; Scala nu invalideaza profilul, dar indică o subestimare a notelor psihopatologice.

- Scala “F” - frecvenŃă (24 itemi) - răspunsurile corespunzătoare scalei sunt relativ convenŃionale, subiecŃii neconventionali ajung să prezinte scoruri ridicate între 10 şi 20; un scor brut superior lui 20 indică fie că subiectul nu a înŃeles.

- Scala “K” - corecŃie - a fost construită pentru a corija o eventuală influenŃă a atitudinii subiectului, dar poate evidentia şi unele simptome patologice; subiecŃii cu un scor K ridicat tind să adopte o atitudine defensivă faŃă de obiceiurile lor psihologice, astfel prezinta un profil “normalizat”; subiecŃii cu scor scăzut au tendinŃa opusa, spre autocritică, admiterea unor simptome, chiar dacă este nesemnificative.

- DiferenŃa F – K - elimină posibilitatea existenŃei unui “trucaj” deliberat al răspunsurilor.

Scalele clinice MMPI Scala ipohondrie (Hs): o notă Hs ridicată indică faptul că subiectul are tendinŃa de a se plânge excesiv de boli fizice fără nici o bază organică. Scala depresiei (D): este foarte sensibilă, se ridică imediat ce în simptomatologie există o notă depresiva sau anxioasa; este ridicata într-un mare număr de stări nevrotice sau psihotice. Scala isteriei (Hy): cuprinde doua grupe: o scală de temperament isteroid, caracterizând subiecŃi cu atitudini sociale naive care cer afecŃiune şi prezinta reacŃii infantile când preteŃiile nu le sunt satisfăcute; o scala de simptome de conversie. Scala de deviaŃie psihopată (Pd ): o nota ridicata ete caracteristica subiectilor delincventi, care comit delicte de tipul minciunii, furturilor, alcoolismului, toxicomaniei sau delicte sexuale. Scala masclinitate (Mf): scala a fost validată pe un grup de homosexuali cu personalitate feminină constituŃională. un subiect poate fi homosexual fara a avea o notă ridicata. Scala are o relativă valoare diagnostica pentru aspectele patololgice. Scala paranoia (Pa): scală ‘caracterială’ care detecteaza tendinŃe paranoide şi la subiecŃi care n-au prezentat niciodată manifestări patologice.

20

Scala psihastenie (Pt): este o scală simptomatică, itemii se refera la simptomele fobice si obsesionale. Scala schizofrenie (Sc): autorii admit faptul că scala permite depistarea a 60% din schizofrenii. Scala hipomanie (Ma): itemii constituie 2 subscale: expansivitate si iritabilitate. Scala introversiei sociale (S): scala nu este o scală clinică stricto sensu; scorurile ridicate indică tendinŃa de a evita contactele sociale. Scale suplimentare Indicele de anxietate (Ai): masoara nivelul anxietăŃii. Raportul de interiorizare (In): masoara tendinŃa spre ‘interiorizarea’ dificultăŃilor, spre numeroase simptome psihosomatice sau subiective. MMPI se foloseste predominant in domeniul clinic.

CHESTIONAR DE INVESTIGARE A TENDINTELOR PSIHOPATOLOGICE (SMIESCHECK)

Teoria lui K. Leonhard privind normalitatea şi condiŃia de anormalitate:

Autorul german aduce în diagnoza personalităŃii o teorie fondată pe practica sa psihiatrică ca medic. În cadrul continuum-lui dintre normalitate şi anormalitate – având în vedere aspectele de structură, funcŃionare şi adaptare – din perspectiva psihologica a personalitatii mature vs. imature diferentiem: (1) personalitati accentuate, (2) personalitati destructurate, (3) personalitati patologice. Categoria personalităŃilor accentuate prezintă o serie de caracteristici care ies din comun, din „media” de manifestare în cadrul populaŃiei generale, care manifestă tendinŃa de a aluneca în anormal fără a deveni propriu-zis tulburări de personalitate. Accentuarea, în sens pozitiv sau negativ, presupune o manifestare ieşită din comun în mod constant, indiferent de situaŃie.

Karl Leonard (1968) descrie aceste tipuri din datele empirice clinice şi este cel care introduce termenul de „personalitate accentuată”. Clasificarea sa cuprinde ca trăsături accentuate ale firii:

- Tipul hiperperseverent (susceptibilitatea şi ambiŃia) - Tipul hiperexact (conştiinciozitatea şi seriozitatea sunt exagerate) - Tipul demonstrativ (teatral, se autolaudă şi autocompătimeşte) - Tipul nestăpânit (irascibil, indispoziŃie cronică, devieri în direcŃia

alcoolismului sau sexuale) CombinaŃii ale trăsăturilor de caracter accentuate ce conduc spre:

- Tipul hipertimic (cu o constantă bună dispoziŃie) - Tipul distimic (posomorât, seriozitate exagerată) - Tipul labil (oscilaŃii între veselie şi tăcere, hiper şi distimie) - Tipul emotiv (trăiri afective puternice, determinate atât de evenimente

triste, cât şi fericite) - Tipul exaltat (excesivă oscilaŃie a afectelor între euforie şi depresie) - Tipul anxios

CombinaŃii ale trăsăturilor de caracter şi temperament accentuate: - Tipul introvertit (trăieşte preponderent în lumea imaginaŃiei)

21

- Tipul extravertit (trăicştc preponderent în lumea percepŃiei) - Tipul introvertit – hipertimic

Chestionarul elaborat de Smiescheck contine 88 de itemi repartizati in 10 clase care corespund la 10 tipuri de trasaturi accentuate ale personalitatii. Chestionarul se completeaza fara limita de timp. Scalele chestionarului Scala I Demonstrativitate: firea demonstrativa atunci când atinge grade mai înalte devine fire isterică; rezidă în capacitatea anormală de refulare. Scala II Hiperexactitate: firea hiperexactă este contrariul firii demonstrative şi se distinge prin lipsa capacităŃii de refulare. Scala III Hiperperseverenta: substratul firii hiperperseverente, respectiv al celei paranoide, este perseverenta anormală a afectului. Scala IV Lipsa de stapanire, control: fire incapabilă să se stăpânească, prezintă o lipsă a controlului comportamentului emoŃional ca o caracteristică definitorie. Scala V Hipertimie: temperamentul hipertimic, a cărui accentuare este denumită hipomaniacal prezinta o combinaŃie a veseliei cu dorinŃa de acŃiune şi cu nevoia de a vorbi, precum şi cu o inclinaŃie spre divagări. Scala VI Distimie: temperamentul distimic devine, la un grad mai ridicat, temperament subdepresiv. Scala VII Ciclotimie: personalităŃi labile afectiv; la care predomina exclusiv oscilatiile provocate de o cauză lăuntrică, caz în care este vorba de ciclotimie în sensul unei psihopatii. Scala VIII Exaltare: persoane vesele, cu o impresionantă dorinŃă de a trăi, de a „gusta viaŃa din plin”, pot manifesta o exaltare neobişnuită. Scala IX Anxietate: Acest tip de persoane sunt tot timpul anxiosi, stânjeniŃi în context social, se tem de critică sau dezaprobare. Scala X Emotivitate: emotivii sunt impresionaŃi doar de trăirile înseşi, în timp ce dispoziŃia generală a labililor se schimbă în functie de evenimentele exterioare. Calcularea notelor se face printr-o corectie, inmultindu-se cota bruta cu un coeficient specific fiecarei scale, in functie de numarul itemilor. Valorile au urmatoarea interpretare:

- Cifra maxima 24 puncte = procent simptomatic de 100%; - Valoarea 13 puncte = procent simptomatic de 75%; - Valoarea 11 puncte = procent simptomatic de 50%; - Valoarea 6 puncte = procent simptomatic de 25%.

Caracteristica de ‚accentuare’ apare atunci cand la una sau mai multe scale procentul depaseste 50%.

22

9. TEHNICILE PROIECTIVE IN EVALUAREA PERSONALITATII

Termenul de proiecŃie a fost folosit pentru prima dată în psihologie de S. Freud, în lucrarea Psihonevrozele de Apărare (1894). ProiecŃia este ,,o operaŃie prin care subiectul expulzează din sine si localizează în altul calitaŃi, sentimente, dorinŃe, chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi” (Laplanche & Pontalis,1994). Diverşi autori au propus însă şi alte accepŃiuni ale proiecŃiei, trecând dincolo de sensul ei primar de mecanism de apărare.

Definitie generala: “Termen utilizat într-un sens foarte general în neuro-fiziologie şi în psihologie pentru a desemna operaŃia prin care un fapt neurologic sau psihologic este deplasat şi localizat în exterior, fie trecând de la centru la periferie, fie de la subiect la obiect.” (Vocabularul psihanalizei al lui Laplanche & Pontalis, 1994).

Definitie operationala: “proiecŃia este tendinŃa oamenilor de a fi influenŃaŃi de trebuinŃele, emoŃiile si structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităŃii, ori de câte ori câmpul percetiv prezintă o anumită ambiguitate” (Exner, 1994 dupa Dumitrascu 2005).

ProiecŃia are loc în grade variabile şi intensitatea ei variază pe o axă începând cu gradul zero - înŃelegerea obiectivă a realităŃii, până la gradul maxim - pierderea limitelor personale şi invazia spre exterior a fantasmelor noastre care deformează flagrant realitatea. Există momente în viaŃă când proiectăm mai mult sau mai puŃin şi există persoane care, în general, proiectează mai mult sau mai puŃin în comparaŃie cu ceilalŃi. Ca fenomen psihologic, proiecŃia este prezenta la aproape toate nivelurile comportamentului nostru: in sfera relatiilor interpersonale, in alegerea profesiei, in boala mentala, in joc, in arta, in plan macro-social etc.

Printre factorii care influenteaza intensitatea proiectiei fac parte: intensitate a emoŃiilor sau a trebuinŃelor, gradul de ambiguitate a situaŃiei, forŃa şi integritatea Eului.

Testele proiective Testele proiective au inceput sa fie utilizate în psihologia aplicată începand cu anii ’30, ca metode de evaluare psihologică mai neconvenŃionale. Prezintă in general următoarele caracteristici (Liebert & Spiegler, 1990 dupa Dumitrascu 2005):

- Sunt sarcini mai ambigue ca cerinŃe sau mai slab structuratea natură, care perimit multiple răspunsuri din partea subiectului (‘open-ended tasks’);

- Subiectul nu cunoaşte semnificaŃia răspunsurilor sale, modul de codificare si interpretare;

- Codificarea şi/sau interpretarea răspunsurilor conŃin în grade variabile o anumita implicare subiectivă din partea psihologului.

Aparitia lor a starnit vii controverse si dezbateri furtunoase; partizanii abordării psihometrice critica: lipsa cerinŃele psihometrice de bază ale unui test (fidelitate, validitate, standardizare), subiectivismului psihologului in interpretare si scorare. Termenul de ‘test’ este încă refuzat de unii autori, preferându-se mai curând cel de ‘tehnică’ proiectivă (Anastasi, 1988); termenii ‘test’ / ‘tehnica’ proiectiva sunt folositi de multi autori ca echivalenti;

Testele obiective se disting de testele proiective prin: - reprezintă sarcini bine structurate, prevăzute cu modalităŃi clare de raspuns

(Da-Nu, A-F sau tip grilă); - sunt standardizate, valide si fidele;

23

- scorarea si interpretarea urmează reguli clare, care solicită la minimum implicarea subiectivă a psihologului.

Exner (1994) aduce argumente care sa sustina ideea nefondarii impartirii testelor in ‘obiective’ si proiective’. DistincŃia test obiectiv - test proiectiv are la bază o prejudecată: un test obiectiv poate conŃine itemi proiectivi, asa cum un test proiectiv poate fi standardizat la nivelul unui test obiectiv (Dumitrascu, 2005).

Clasificarea testelor proiective Fiecare tehnică proiectiva apelează preferenŃial la o anumită poartă proiectivă – un limbaj prin care subiectivitatea noastră se proiectează (Dumitrascu, 2005): Limbajul desenelor - “proiecŃia grafică” Ex. testele de desen: “Testul persoanei”, “testul Arborelui”, “testul Familiei” etc; Limbajul percepŃiei - “proiecŃia structurală” Ex. testele Rorschach, Holtzmann etc., la care subiectul trebuie să spună ce vede în nişte pete de cerneală; Limbajul povestilor - “proiecŃia tematică” Ex. Testul de ApercepŃie Tematică (T.A.T), Children Apperception Test (C.A.T.), la care subiectul trebuie să alcătuiască povestiri plecând de la anumite imagini; fabulele Duss pentru copii, unde subiectul trebuie să completeze povestiri neterminate; Limbajul culorilor - “proiecŃia cromatică”: Ex. testul Luscher, unde subiectul trebuie să selecteze nişte culori în ordinea preferinŃelor; Limbajul pulsiunilor - “proiecŃia pulsională”: Ex. testul Szondi, la care subiectul trebuie să aleagă din nişte fotografii pe cele care îi plac şi care îi displac cel mai mult; Limbajul cuvintelor - “ proiecŃia asociativă”: Ex. testul de asociere verbală a lui Jung, la care subiectul trebuie sa asocieze cât mai repede la stimulii verbali prezentaŃi de examinator; Limbajul frustrării – Ex. testul Rosenzweig, unde subiectul trebuie sa raspunda la nişte situaŃii frustrante prezentate de test. Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilor proiective Avantaje:

- Dificultatea subiectului de a trişa; - Pot dezvălui aspecte mai profunde ale personalităŃii subiectului (temeri,

dorinŃe, conflicte inconştiente); trebuie mentionat ca nivelul de profunzime al proiecŃiei diferă în funcŃie de tehnică şi de rezonanŃa subiectului la respectiva tehnica;

- Majoritatea tehnicilor proiective pot fi aplicate pe subiecŃi cu aptitudini verbale reduse sau defavorizaŃi cultural, cărora nu li se pot aplica, de exemplu, chestionare de personalitate;

- Unele teste proiective (ex. testul culorilor sau testul pulsiunilor) cosumă un timp minim de aplicare şi scorare si ofera rapid informaŃii despre eventuale frustrări sau probleme afective.

Dezavantaje: - Multe dintre ele sunt mai puŃin standardizate, au reguli mai puŃin clare de

scorare şi/sau interpretare, ceea ce implică un subiectivism mai mare în codificarea şi interpretareare şi un risc mai mare de eroare; riscul scade proporŃional cu nivelul de pregătire al interpretului în tehnica respectivă;

- Interpretarea tehnicilor proiective este mai dificila decat a altor tehnici de evaluare;

24

- Majoritatea tehnicilor necesită un timp şi un efort mai mare de învăŃare, o specializare intensivă (în alte Ńări, SUA, Canada, FranŃa, tehnici ca Rorschach, T.A.T sau Szondi implică programe de instruire variind între 1-3 ani).

Domeniile de aplicare a tehnicilor proiective

- In psihologia clinică: majoritatea tehnicilor s-au născut în strânsă relaŃie cu activitatea clinicianului, ca instrumente utile în clarificarea diagnosticulu şi evaluarea structurii şiu dinamicii personalitătii pacientului; ele pot fi folosite şi pentru aprecierea evoluŃiei pacientului în cursul unei psihoterapii, prin aplicări repetate ale aceluiasi test.

- In psihologia şcolară: pot fi aplicate pe copii pentru a evalua aspecte ale personalităŃii asociate cu eşecul şcolar, cu tulburări de conduită etc; necesita aptitudini verbale minime.

- In psihologia organizaŃională: sunt folosite de o serie de autori in selectia de personal, evaluarea grupurilor de munca, satisfactiei muncii sau stresului profesional; exista critici vehemente la adresa folosirii tehnicilor proiective in domeniul organizational, in evaluare si selectie.

- În psihologia militară şi în psihologia judiciara: pot oferi informatii valoroase despre personalitatea criminalului (Gacono & Meloy, 1994, Szondi 1959, 1973).

PrecauŃii in utilizarea tehnicilor proiective Selectarea ipotezelor plauzibile tine de familiarizarea cu testul, pregatirea psihologului si de modul in care acesta poate intelege contextul de viata al subiectului. Interpretarea rezultatelor se face intotdeauna in contextul altor informatii obtinute prin interviu, anamneza, observatii, alte teste. Cea mai eficienta utilizare este in cadrul unei baterii de testare compusa din teste ‘obiective’ si ‘proiective’: numai aplicarea unei baterii face posibila completarea reciprocă sau amendarea unor caracteristici care reies dintr-o probă sau alta (ex. testul Rorschach pune indirect in evidenta si capacitatile intelectuale; dar, un individ anxios, inhibat poate da raspunsuri sarace, limitate; testarea inteligentei lui ne indica nivelul intelectual).

10. TESTE PROIECTIVE DE DESEN: TESTUL ARBORELUI, TESTUL PERSOANEI UMANE, TESTUL FAMILIEI

Desenul a reprezentat dintotdeauna o modalitate fundamentală de expresie a trăirilor, atitudinilor şi modului de gândire. Pentru psihologia proiectivă desenul a devenit un mod preferenŃial de analiză a personalităŃii individului.

25

TESTUL ARBORELUI Arborele reprezintă un element al naturii foarte încărcat de semnificaŃii (ex. simbol al verticalităŃii, ascensiunii, devenirii). Componentele arborelui pot fi cu uşurinŃă asociate simbolic cu aspecte ale vieŃii psihice. Există astăzi mai multe variante ale testului, cele mai cunoscute fiind ale lui K.Koch şi R. Stora. Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici tare nici moale. Instructajul este următorul: „DesenaŃi un arbore, aşa cum vreŃi dvs., orice fel de arbore, dar să nu fie brad”. Bradul este foarte scheletic şi ar da posibilitatea subiecŃilor rezistenŃi să se ascundă uşor prin acest desen. Interpretarea desenului Koch recomandă parcurgerea următoarelor etape în interpretarea arborelui:

a) Impresia de ansamblu b) Analiza trăsăturilor grafice c) Simbolismul spaŃiului grafic d) SemnificaŃia componentelor desenului

a)Impresia de ansamblu Impresia generală poate fi folosită ca ipoteză de lucru pentru analiză ulterioară a desenului, ipoteză care va fi întărită sau amendată de această analiză. Koch (2002 citat în Dumitraşcu 2005) recomanda ca primul pas al interpretării să reprezinte doar o privire contemplativă asupra desenului, pentru a ne forma o imagine intuitivă, de ansamlu asupra acestuia (ex. arbore armonios / nearmonios, schematic / cu detalii, plin de forŃă / fără energie, vesel / morbid etc.). Prima impresie ne poate arată rapid unele trăsături ca nivel energetic, stare de spirit, complexitatea psihologică, atotudinea faŃă de sine.

b)Analiza trăsăturilor grafice Se referă la analiză liniilor desenului care pot dezvălui anumite caracteristici ale subiectului (ex. linii moi, abia vizibile, fără vlagă indică lipsă de energie; predominanŃa liniilor ascuŃite semnalează agresivitate, liniile ondulate arată flexibilitate etc.). Este important să observăm dacă apar „forme primare” (Koch, 2002), o serie de caracteristici grafice primitive (ex. stereoptipii grafice, schematisme, reprezentări naive, nerealiste, mâzgăleli) prezente în special la copiii mici, care la vârste mai mari pot semnala o regresie afectivă şi / sau intelectuală.

c)Simbolismul spaŃiului grafic

Analiza spaŃiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului. Koch (2002) afirmă că spaŃiul grafic al colii de hârtie deŃine nişte coordonate simbolice care ne permit orientarea în lumea inteioară a subiectului. Astfel analiză plasării în pagină se face după cordonatele: sus – jos şi stânga – dreapta (ex. zona inferioară a foii este zona originii, a ceea ce este primit, inconştient, instinctual; partea de sus a foii simbolizeaza ascensiunea, devenirea sau pierderea contactului cu realitatea; partea stângă este asociată cu trecutul, cu mama, cu sinele; partea drepată cu viitorul, deschiderea spre lume).

d)SemnificaŃia componentelor desenului Componentele desenului precum linia solului, rădăcinile, trunchiul, coroana, accesoriile au semnificaŃii simbolice.

26

Linia solului - este o minimă reprezentare a lumii în care se află arborele. AbsenŃa ei dă impresia unui copac „aerian”, trăsătură asociată cu firile „aeriene”, visătoare, fără contact prea ferm cu realitatea. Linia solului fuzionată cu baza arată rezervă, prudenŃă. Rădăcina – reprezintă ceea ce este necunoscut, ascuns, subteran, latura noastră nevăzută, asociată cu dimensiunea bazală, pulsională a vieŃii omului. Rădăcina asigură inserŃia şi stabilitatea arborelui, simbol al nevoii de ataşament, de spijin sau dependenŃă. Trunchiul – este elementul de stabilitate al arborelui, asemenea corpului uman. Face legătuara între coroană şi rădăcină, adică între dimensiunea subterană şi cea aeriană, simbolizând Eul subiectului, instanŃa care mediază între pulsiunile inconştientului şi aspiraŃiile conştiente. Trunchiul este un indicator al vieŃii afective. Coroana - reprezintă raporturile cu mediul, aspiraŃiile (coroana urcă spre cer), dorinŃa de dezvoltare personală, de devenire. Coroana este şi elementul mai fragil, mai perisabil al arborelui, care îşi schimbă aspectul în funcŃie de anotimp. Coroana este un simbol al vârstelor omului şi al dispoziŃiei afective (arbore cu flori sau înfrigurat, dezgolit de frunze). Accesoriile - sunt cele vegetale (frunze, flori, fruncte) şi alte elemente ale desenului (arbore într-un peisaj, cuiburi, păsări etc.), cu semnificaŃii detaliate în manualul testului.

Utilitatea testului Avantaje:

- testul este o sarcină accesibilă subiecŃilor cu un nivel redus de instruire sau deficienŃe cognitive;

- necesită un timp scurt de aplicare; - oferă rapid o serie de informaŃii despre persoană; - tehnică valoroasă mai ales dacă este inclusă într-o baterie de teste care pot

confirma, completa sau amenda ipotezele interpretative. Limite:

- test mai puŃin standardizat ca interpretare, lasă loc subiectivităŃii; - validitatea testului este controversată; - bogaŃia informaŃiilor desprinse depinde de gradul în care subiectul s-a

proiectat în sarcină şi de nivelul de expertiză al psihologului care interpretează.

TESTUL PERSOANEI UMANE (Testul Omului)

IniŃial F. Goodenough utilizaze tehnica desenului unei persoane pentru a evalua dezvoltarea inteligenŃei la copii.

În accepŃiunea lui de tehnică proiectivă, testul pleacă de la principiul că „în desenul unei siluete umane subiecŃii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi , cu problemele sau conflictele specifice care Ńin de imaginea de sine” (Urban, 1967 în Dumitraşcu 2002:245).

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 şi un creion cu o mină nici tare nici moale. Instructajul este următorul: „DesenaŃi o persoană în întregime”. După ce

27

subiectul a terminat, i se cere: „ÎntoarceŃi pagina şi desenaŃi acu o persoană de sex opus primei persoane desenate”. Interpretarea desenului Interpretarea presupne parcurgerea următoarelor etape:

a) Criterii generale b) Analiza formală c) Analiza de conŃinut

a)Criterii generale: include o serie de aspecte de luat în considerare în prima etapă a analizei, ce Ńin de aspectul de ansamblu, impresia holistă asupra desenului:

- PoziŃia sau atitudinea persoanei desenate (ex. siluată în acŃiune care indică o fire dinamică, persoană înclinată, indicator al dezechilibrului etc.);

- DiferenŃele flagrante de mărime a personajului masculin faŃă de cel feminin sau valorizarea diferită a siluetei masculine faŃă de cea feminină;

- ExpectanŃele de rol sexual legate de desenul persoanei de acelaşi sex cu subiectul (ex. fetele desenează în general siluete feminine cu păr lung, vestimentaŃie specific feminină; băieŃii desenează elemente ale masculinităŃii, cum ar fi îmbrăcăminte, barbă etc.);

- Accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau multiplicarea unor elemente ale desenului – sugerează importanŃa pe care subiectul o acordă elementului respectiv în viaŃa sa (ex. haşurarea excesivă poate sugera nevoia de a ascunde, camufla asxpecte conflictuale din imaginea de sine; accentuarea detaliilor sexuale - buze, sâni, copase – indică dorinŃe erotice intense);

- Omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente sugerează conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcina, evadare. Figura desenată schematic arată că subiectul a evitat să se implice în ssarcină.

- Semne de bizarerie sau irealism grafic sugerează conflicte interioare puternice, atitudine ludică, batjocoritoare sau pierderea simŃului realităŃii;

- Elemente distinctive, atipice, individuale (în comparaŃie cu vârsta, sexul sau nivelul educaŃional al subiectului) sunt foarte importante, dezvăluind ceva din lumea interioară a persoanei.

b)Analiza formală: include analiza trăsăturilor grafice (ex. liniile zimŃate exprimă agresivitatea, liniile întrerupte sugerează nesiguranŃă, anxietate etc.) şi a spaŃiului grafic. Analiza spaŃiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului, simbolismul fiind asemănător celui discuat la analiza arborelui. c)Analiza de conŃinut: ia în considerare modul în care sunt realizate diferitele elemente şi detalii corporale (eventual accesoriile lor). Cea mai consistentă este analiza zonelor corporale care se bazează pe funcŃiile biologice sau sociale pe care ele le îndeplinesc în realitate: - Capul: este sediul gândurilor, al emoŃiilor, al concepŃiei despre sine şi lume şi al

controlului organismului; este sediul conştiinŃei care ghidează adaptarea individului la mediu.

o FaŃa - este principalul element al expresivităŃii emoŃionale;

28

o Gura – este organul de asimilare a hranei şi simbolic al experienŃelor afective; participă la exprimarea emoŃiilor şi are semnificaŃie erotică particulară;

o Ochii – „fereastra sufletului”, asigură expresivitatea feŃei şi funcŃia de receptor al informaŃiilor din lume (ex. mici indică închiderea faŃă de lume);

o Parul – element decorativ, asociat şi cu partea instinctuală a omului; o Urechile – au semnificaŃie dată de funcŃia lor dde orientare în mediu

(ex. accentuate indică o stare de hiper-vigilenŃă); o Nasul – simbol falic, dar legat şi de expresia unor afecte precum furia;

- Gâtul: are funcŃia de canal de comunicare între minte şi corp, între gândire şi emoŃii, între planificare şi execuŃie, între inconştient şi conştiinŃă.

- Trunchiul: reprezintă zona impulsurilor vitale, expresie a forŃei şi a stabilităŃii persoanei (ex. masiv indică dorinŃa de forŃă, masculinitate; desenat subŃire sugerează sentimente de slăbiciune). Elemente de interpretare particulară sunt umerii şi burta.

- BraŃele şi mâinile: componentă instrumentală care asigură manipularea obiectelor din mediu în vederea adaptării; cu braŃele se exprimă dorinŃa de contact afectiv sau respingerea sau agresarea celuilalt (degete ascuŃite);

- Picioarele: asigură deplasarea, echilibrul, autonomia persoanei; - Accesoriile (îmbrăcămintea, cravata, pălăria, nastuii, cureaua, mănuşile, bijuteriile

etc.) au o importanŃă specifică în interpretare, în funcŃie de tipul şi de accentuarea lor.

Utilitatea testului Avantajele sunt similare testului arborelui: rapiditatea aplicării şi faptul că poate fi utilizat pe grupuri de subiecŃi defavorizaŃi cultural. Principalul dezavantaj constă tot în insuficienta validare prin studii specifice. Este recomandat să fie inclus într-o baterie de examinare şi să nu fie folosit ca unică probă de inevstigare a personalităŃii.

TESTUL FAMILIEI

În raport cu alte teste de desen, unii autori au subliniat aportul specific al desenului familiei. Cele mai vechi lucrări în acest sens aparŃin lui Cain şi Gomila (1953), care au identificat 4 elemente de analiză a desenului familiei:

a) Numărul personajelor desenului în comparaŃie cu numărul de personaje al familiei reale (personaje uitate, respinse etc.)

b) Ordinea de realizare şi legăturile dintre personaje; c) Raportul figură – fond; d) Aspectul dinamic al fiecărui personaj.

Studii ulterioare, precum Borelli-Vincent (1965), Stora (1963), Porot (1965) (în Jourdan-Ionescu şi Lachance, 2005) studiază valoarea proiectivă a desenului familiei.

Aplicarea testului necesită o coală de hârtie A4 prezentată subiectului orizontal. Se pun la dispoziŃie creioane colorate din lemn (nu carioci sau creioane cerate). Instructajul este următorul: „Desenează o familie”. În funcŃie de obiectivele

29

administrării, consemnul poate fi modificat sau completat astfel: „Desenează familia ta”. La terminarea desenului examinatorul solicită persoanei să dea un nume familiei desenate şi să scrie pe desen deasupra fiecărui personaj numele, vârsta, sexul acestuia şi relaŃia cu restul familiei. La sfarşit se solicită subiectului să arate cu cine se identifică el sau ce persoanj i-ar place să fie el. Interpretarea desenului familiei Jourdan-Ionescu şi Lachance (2005) prezintă patru etape ale muncii interpretative:

1. Selectarea elementelor observate în desen, a conŃinutului manifest (grupate în părŃile 1-5 ale grilei de cotare elaborate de autori);

2. Elaborarea convergenŃelor interne (conŃinutului latent): sunt puse în legătură ipotezele presupuse şi se reŃin cele care reapar sau se repetă (părŃile 6-7 ale grilei de cotare); ipotezele izolate sunt păstrate pentru analiză la nivelurile următoare;

3. ConvergenŃe externe: confruntarea ipotezelor elaborate pe urma desenului familiei cu observaŃii şi rezultate de la alte instrumente diagnostice (teste de dezvoltare, intelectuale, personalitate etc.); astfel sunt confirmate sau infirmate anumite ipoteze si generate altele;

4. ConvergenŃe cu istoria subiectului: punerea în legătură a datelor diagnostice culese cu istoria subiectului. În acest moment final ipotezele rămase izolate pot fi abandonate prin lipsă de validare.

Nu poate fi făcută o interpretare valabilă a desenului familiei decât tinând cont de mediul şi realitatea subiectului. Anamneza permite considerarea ca fiind normale şi relative a unor elemente care, în alte circumstanŃe ar semnificative patologic (ex. dimensiunile foarte mici sau mari ale membrilor familiei ăn realitate; caracteristici ale deficienŃei, bolii, moarte etc.). Criterii de analiză şi interpretare:

a) ObservaŃii pe timpul administrării probei b) CompoziŃia familiei desenate în raport cu familia reală c) Aspectul dezvoltării d) Aspectul global e) Aspectul detaliat f) Aspectul clinic

a)ObservaŃii pe timpul administrării probei Se notează dacă subiectul este dreptaci sau stângaci, precum şi orientarea mişcării grafice; se notează observaŃii asupra mimicii, gesticii, verbalizările subiectului; orice altă observaŃie asupra manierei subiectului de a desena trebuie consemnată (ex. progresia continuă sau discontinuă a desenului – cap, corp membre sau mai intâi capul tuturoro personajelor etc.). Deasemenea timpul de execuŃie a desenului ofera informaŃii asupra caracteristicilor psihomotrice şi afective. b)CompoziŃia familiei desenate în raport cu familia reală Caracteristicile legate de numărul persoanelor din desen, vârsta, sexul lor sunt comparate cu caracteristicile familiei reale şi se analizează dacă vreun personaj a fost omis sau adăugat, diferenŃele dintre caracteristici şi personajul cu care se identifică subiectul. c)Aspectul dezvoltării

30

Acest punct vizeaza stabilirea nivelului de dezvoltare a desenului personajului celui mai bune executat. Pentru evaluarea în termeni de scală mentală poate fi folosită scala lui Goodenough amintită la desenul persoanei umane. d)Aspectul global:

- Amplasare: se verifică dacă foaia a fost păstrată sau întoarsă (opoziŃie faŃă de consemn), situarea desenului în pagină (sus, jos, dreapta, stânga);

- ÎnălŃimea: dimensiunea fiecărui personaj este legată de importanŃa investirii de către subiect; proporŃiile între desen şi pagină şi între desen ca întreg şi detalii;

- Trasaj: continuu sau discontinuu, apăsat sau uşor, trasaj sigur, direct sau reluat, striuri, umbre, tăieturi, haşuri, liniile curbe au drepte, linii frânte, unghiulare sau buclate, accentuări, apect murdar, d ciornă sau exces de precizie;

- Dispunerea: aliniamentul global al desenului, distanŃa între personaje, gruparea, clasarea personajelor;

- Perseverarea: stereotipia majoră, rigidă, repetarea sistematică a mai multor elemente sau stereotipia minoră, reproducerea diferenŃiată;

- Factori regresivi: regresia-simplificare (figuri primitive), fragmentarea unui personaj, omisiuni, bizarerii (roboŃi, trăsături de animale etc.);

- Dispunerea fiecărui personaj: echilibrul, pezentarea siluetei (cu faŃa sau din profil), poziŃia membrelor, postura şi mişcarea, simetria;

- Culoarea: alegerea culorilor este un indicator afectiv (culori calde sau reci, multe sau puŃine etc.);

- Expresia: expresia chipului fiecărui personaj are o semnificaŃie clinică (ex. are un aer fericit, trist).

e)Aspectul detaliat Tipuri de detalii: - Detalii corporale: părul, capul, expresia feŃei, sprâncene, ochii, privirea, nasul,

pomeŃii, gura, urechile, barba şi mustaŃa, bărbia, gâtul, trunchiul (umeri piept), talia, organele interne, organele sexuale, braŃe şi mâini, gambe şi picioare;

- Sexualizare: ex. la fete feminitatea poate fi exprimată prin bijuterii, linia sânilor, tocuri înalte etc.

- Adăugiri: îmbrăcămintea, mediul înconjurator f)Aspectul clinic

- Valorizare sau devalorizare: tendinŃa este de a valoriza personajul de acelaşi sex; valorizarea personajului special investit în plan afectiv (este adesea desenat primul). Devalorizarea indică o realitate inacceptabilă sau dureroasă: ex. omiterea unui personaj sau a unei părŃi a acestuia, dimensiuni mai mici, personaj executat ultimul, mai în spate etc.

- Identificările: realiste, când subiectul se desenează în manieră realistă (vârstă, sex); identificări ale dorinŃei, când subiectul îşi proiectează tendinŃele într-un alt personaj; identificări de defensă, ale Supra-Eului, identificare cu instanŃa punitivă.

- Organizarea personalităŃii: dă indicaŃii asupra unor trăsături ale personalităŃii în funcŃie de maniera de a desena (ex.la tipul senzitiv, senzorial, adeziv abundă culoarea; tipul raŃional denotă echilibru, rigoare);

31

- Analiza relaŃiilor dintre personaje: distanŃa dintre personaje este semnificativă pentru relaŃia pe care o întreŃine cu aceştia în lumea sa internă şi pentru dorinŃele inconşiente faŃă de ei.

11. TESTE PROIECTIVE „CLASICE”: TESTELE DE APERCEPTIE TEMATICA (T.A.T, C.A.T), TESTUL PETELOR DE CERNEALA

(RORSCHACH), TESTUL PULSIUNILOR (SZONDI)

TESTUL DE APERCEPłIE TEMATICĂ (T.A.T.)

Publicat în 1935 de către H. Murray, medic şi biochimist, profesor la Universitatea Harvard, S.U.A; apariŃia testului nu a avut de la început un ecou prea larg, dar a proliferat odata cu curentul proiectiv si teoriile psihanalitice si a dus la numeroase sisteme de scorare şi interpretare (peste 20 la ora actuala, dupa Exner, 1994). Testul are la baza o teorie despre motivatie: trebuintele unui om se pot manifesta direct in comportament, fiind usor de identificat, dar si indirect, latent, fiind mai greu de sesizat. Murray elaboreaza testul cu scopul de a masura aceste trebuinte si trasaturi de personalitate; ca instrument foloseste productiile narative - povestirile subiectilor pe marginea unor planse reprezentând diverse situaŃii interpersonale;

Principiul testului: o trebuinŃă latentă puternică ,,este aptă sa perceapă… ceea ce doreşte. Un subiect aflat sub influenta unei trebuinŃe are tendinŃa de a «proiecta» în obiectele inconjurătoare ceva din imageria asociată cu trebuinŃa respectiva” (Murray 1962 dupa Dumitrascu 2005).

Conceptul-cheie: APERCEPTIA este definită ca fiind “condiŃionarea experienŃei perceptive de experienŃa anterioara a subiectului. Aceasta faciliteaza şi corecteaza aspectele eventuale imprecise ale percepŃiei” (Dictionar de Psihologie, Schiopu 1997); aperceptia implica continutul perceptiv si continutul proiectiv (proiectiile subiectului in interpretarea datelor reale). Principiul T.A.T. este ca povestind despre personajele şi obiectele prezente în planse, subiectul povesteşte de fapt despre sine.

Testul T.A.T. este compus dintr-un numar de 31 de planşe dintre care 30 cu

imagini reprezentând personaje umane sau obiecte, si o plansa alba. Imaginile nu au fost alese la întâmplare; ele redau scene cu un anumit grad de ambiguitate şi cu un conŃinut esenŃial pentru problematica psihologică umană in general, permiŃând o gamă largă de proiecŃii ale individului (ex. silueta unui bărbat (sau a unei femei) în faŃa unei ferestre deschise; un băiat contemplă o vioară aflată pe o masă in fata lui etc.). Se consideră că fiecare plansă activează o fantasmă specifică, adică are un “continut latent” care se mobilizează la contactul cu percepŃia subiectului (Shentoub); alti autori vorbesc de teme dominante sau comune ale fiecarei planşe care apar in povestirile subiecŃilor (Rapaport et.al,1974, Stein, 1955). Plansele se aplica diferentiat in functie de varsta si sexul subiectului; fiecarui subiect i se aplica doar 20 de planşe; pe spatele planselor este numărul de ordine pe care il ocupa în serie, iar anumite planse au trecute simbolul care arata categoria de subiecŃi la care se aplică: BM (boys-males/baieti-barbati),GF (girls-females/fete-femei), MF (males-females/ barbati-femei), BG (boys-girls/baieti-fete), B (boys),G (girls); planşele care nu prezintă iniŃiale se aplică tuturor subiecŃilor, indiferent de sex sau vârstă.

32

Aplicarea testului: Testul se aplica in două sedinte a cate 10 planse fiecare, necesitand aproximativ o

oră de sedinta (prima serie: 1-10, apoi 11-20, functie de varsta, sex, numarul plansei in serie). Ultim fază de ancheta are scopul de a elimina eventualele neclarităŃi sau confuzii narative si de a depista prin intrebari sursele povestirilor: experienŃa de viaŃă, fantezia, producŃii literare sau artistice etc.; unii autori propun ancheta dupa ultima povestire (plansa 20), altii să se realizeze chiar pe parcursul testării; uneori ‘ancheta’ este sacrificată din motive de timp.

Inregistrarea datelor: Examinatorul trebuie să noteze cât mai fidel posibil povestirile subiectulul pe foaia de protocol, inclusiv stilul de verbalizare sau particularităŃile discursive ale subiectului (reveniri, poticniri, ezitări, lapsusuri etc.). Interpretarea are în vedere două dimensiuni:

1. Interpretarea conŃinutului - se referă la conŃinutul propriu-zis al povestirilor: personaje, ambiantă, acŃiuni, emoŃii ale personajelor, teme, deznodăminte, simboluri etc.

2. Analiza formală – vizează cadrul formal al povestirilor: nivelul de conceptualizare, coerenŃa discursului, particularităŃi ale limbajului, fineŃea analizei psihologice, tonul afectiv al povestirii, resursele imaginative, gradul de implicare in sarcina, etc.

Cele doua demersuri se integreaza intr-o singură interpretare a subiectului.

Analiza de continut este cea mai complexa forma de analiza a povestirilor; trecerea de la conŃinutul manifest al povestirilor la personalitate si stiluri de comportament, reprezintă un demers mai puŃin standardizat; naratiunea poate implica perceptia de sine si a lumii, lumea fanteziei, aspecte inconstiente, negate ale personalitatii, o forma metaforica a unor conflicte interne in care personajele sunt sub-identiatile personalitatii subiectului etc.; cea mal dificilă sarcină a interpretului este de a afla care dintre aceste variante este valabilă din povestirile individului. Paşii de interpretare

1. Identificarea personajului principal – ‘eroul’ din fiecare povestire: dupa Murray eroul are o semnificatie particulara, fiind personajul cu care subiectul se identifica cel mai mult; eroul este personajul căruia i se acordă cea mai mare atenŃie in naratiune, este protagonistul; de obicei are acelaşi sex şi/ sau vârstă cu subiectul, dar nu întotdeauna.

2. Identificarea dorinŃelor, trebuintelor, aspiratiilor eroului - reprezinta intr-o formă reală sau metaforică pe cele ale subiectului; se urmareste identificarea tipului de trebuinte ale ‘eroului’ (ex.de iubire, agresivitate), intensitatea lor, manifestarea directa sau indirecta in comportament; celelalte personaje ale povestirii pot fi considerate sub-identităŃi ale subiectului; de obicei dorinŃele acceptate de către subiect sunt atribuite Eroului, cele reprimate sau neintegrate altor personaje sau obiecte;

3. Analiza interactiunii dintre Erou şi mediu, emoŃiile Eroului care rezultă din aceste interacŃiuni – pot fi interactiuni favorabile sau nefavorabile, care arata tipul ‘relatiilor obiectule’ ale subiectului, obiectele/persoanele foarte investite afectiv, conflictele sau problemele interne ale individului.

4. Sinteza concluziilor partiale care derivă din această analiză, pentru fiecare poveste;

33

5. Sinteza datelor – descriere a personalităŃii subiectului pe baza concluziilor desprinse din fiecare poveste cu accent pe: teme frecvente, trăsături frecvent atribuite Eroului sau derivând din comportamentul lui, emoŃii si comportamente dominante, deznodăminte; in plus sunt relevante povestirile foarte investite afectiv sau cu o temă neobişnuită pentru planşa respectivă.

Analiza formala - se refera la limbajul în care sunt elaborate naratiunile: coerenŃa,

concizia, bogăŃia detaliilor, realismul, stilul, tendinŃele descriptive. Acest tip de analiză evidentiaza particularităŃi ale subiectului precum: inteligenŃa, claritatea gândirii, aptitudinile verbale, creativitaea, intuiŃia psihologică, simŃul realităŃii. Labilitatea afectivă devine evidenta atunci când subiectul reacŃionează afectiv excesiv la o planşă, prin explicaŃii, critici, descrieri foarte emoŃionale, se tulbură afectiv pe punctul de a plânge, se blochează din cauza emoŃiilor.

Avantaje si limite ale T.A.T. T.A.T. este unul dintre cele mai sofisticate instrumente diagnostice şi unul dintre

cele mai răspândite în practica psihologica atât în Europa, cât şi în America; se bucura de o popularitate comparabila cu Rorschach. Avantaje:

- ofera informaŃii despre diversele paliere ale personalităŃii - stil cognitiv, complexitatea gândirii, sfera afectivă şi motivaŃională, relaŃii interpersonale;

- are aplicabilitate larga, atât în clinică, cât şi în afara ei (ex. mediul educational - evaluarea nevoii de reusita scolara);

- exista o varianta pentru copii C.A.T. (Children Apperception Test) care foloseste poze cu animale (Bellak & Sorel), si o versiune pentru varsta a treia S.A.T. (Bellak & Bellak).

Dezavantaje: - necesită un timp mai mare de învăŃare si expertiza in utilizarea lui; - necesita un timp mai mare de aplicare si interpretare.

TESTUL PETELOR DE CERNEALA (RORSCHACH)

Autorul testului - psihiatrul elveŃian Hermann Rorschach (1884-1922) porneste elaborarea testului de la un joc de societate celebru în epoca, jocul Blotto: consta în asocierea liberă în faŃa unor imagini formate prin plierea unei foi peste nişte pete de cerneală; jucatorii trebuiau sa spuna ce vad. Rorschach dorea un instrument prin care să poată discrimina schizofrenia de alte tulburări mentale şi de subiecŃii normali; intre 1916-1920 a elaborat şi testat o serie de astfel de pete de cerneală pe pacienŃii lui şi a descoperit ca schizofrenii reacŃionau diferit de ceilalŃi pacienŃi si ca metoda releva o serie de caracteristici psihologice şi la subiecŃii normali. Autorul publica descoperirile sale in ‘Psihodiagnostic’ – vehement criticata de comunitatea stiintifica a vremii. După moartea autorului (la 37 de ani), sansa testului este data de utilizarea sa de catre colegii sai. Ajuns in America testul capata o amploare fara precedent in istoria testelor. Dezvoltarea sa a fost influenŃata de teoriile psihanalitice la moda si de apariŃia conceptului de “tehnica proiectivă” lansat de L. Frank. Tehnica “petelor de cerneala” a proliferat într-o gamă impresionantă de şcoli de scorare şi interpretare; s-au desfasurat numeroase studii, experimente, cercetari, s-au scris tratate, articole. In prezent se foloseste “Sistemul Comprehensiv”, un sistem standard de scorare si

34

interpretare a autorului american John Exner Jr. care a reuşit să dea testului o bază empirică solidă.

Testul constă în zece pete de cerneală simetrice - 5 policrome şi 5 alb-negru - care sunt rezultatul ambiguu al plierii unei coli peste o pată de cerneală. Autorul a selectionat aceste pete din multe altele după anumite criterii empirice (ex. Simetria - unele sunt compacte, altele dispersate; criteriul culorii; gradul diferit de ambiguitate). Caracteristicile petelor de cerneala asigură testului forŃa sa diagnostică, fiind capabil sa suscite în subiect o varietate de reacŃii cognitive şi afective prin care işi dezvăluie lumea interioară şi trăsăturile de personalitate. Testul este o sarcină perceptivă nestructurata (nu o proba de imaginatie) la care se cere subiectului să spună ce ar putea fi la fiecare planşă; proba implica un proces de interpretare a situatiei-stimul (‘Formdeutung’); percepŃia este o construcŃie a lumii, pe care o elaborăm în acord cu datele noastre interioare fundamentale.

Aplicarea Rorschach

Materiale necesare: cele 10 planse, cateva foi A4 si aşa-numita foaie de locaŃie, folosită în faza de anchetă pentru localizarea răspunsurilor pe planşă. Aplicarea testului implică două faze:

1. Faza de răspuns este prima etapa a aplicarii testului: se noteaza cuvant cu cuvant tot ce spune subiectul, pastrand o atitudine neutra; raspunsurile care nu sunt notate fidel nu pot fi codificate; inregistrarea se face pe o foaie A4 impartita in 2 coloane: in stanga se trec verbalizarile din faza de raspuns, iar in dreapta explicatiile din faza de ancheta.

2. Faza de anchetă - se realizează după ce s-au dat toate răspunsurile la cele l0 planse; scopul anchetei este de a clarifica ce a fost perceput în faza de răspuns pentru a permite scorarea răspusurilor. Esential este ca examinatorul vrea să vadă asa cum vede subiectul. Un răspuns este considerat clarificat dacă, în urma anchetei, examinatorul a aflat cele trei componente majore ale scorării: locaŃia (Unde este?), (2) determinanŃii (Ce îl face să semene cu?) şi (3) conŃinutul (Ce este?).

Criterii de interpretare a Rorschach A) Variabilele-cheie: scorurile L- ‘lambda’ şi EB- ‘tipul de rezonanta intima’ ne

dau informaŃii în lumina carora trebuie analizate cele patru clustere. - Lambda - ne arată dacă subiectul tinde sa inteleaga lumea dintr-un

cadru ingust de referinŃă, simplificand excesiv situatiile cu care se confruntă;

- EB - indica stilul de adaptare al subiectului / ‘tipul de rezonanŃă intimă’ - arată dacă subiectul este orientat mai mult spre lumea interioară, lumea externă sau ambele.

B) Clusterul cognitiv - in linii mari, arată efortul depus de subiect si complexitatea operaŃiilor mentale desfăşurate în rezolvarea de probleme, cât de bun este contactul cu realitatea sau dacă exista distorsiuni serioase la nivelul gândirii.

C) Clusterul afectivitate – ne da informaŃii despre controlul emoŃional, implicarea afectivă şi stresul resimtit pe plan afectiv.

35

D) Clusterul imaginii de sine – ne dă informaŃii despre modul în care subiectul se percepe pe sine, inclusiv despre obsesiile sau fantasmele care invadeaza imaginea de sine.

E) Clusterul interpersonal – se referă la natura si calitatea relaŃiilor interpersonale ale subictului.

F) Interpretarea finală – reuneste informatiile desprinse din analiza clusterelor si variabilelor-cheie si le integreaza intr-un tablou final privind: stilurile de conduită, modul de a gândi si de a reacŃiona, dimensiunea emoŃională, stilul lui de percepŃie a celorlalŃi şi de relaŃionare cu ei.

Avantaje şi limite ale testului Rorschach Avantaje:

- Dintre toate testele proiective, Rorschach-ul se pare ca merita cel mai mult termenul de ‘test’: ‘Sistemul Comprehensiv’ ofera o tehnica standardizată la nivelul aplicării, scorării si interpretării unui test obiectiv; sistemul conferă o anumită validitate şi siguranŃă scorării şi interpretarii;

- Testul măsoară o serie de aspecte foarte variate şi profunde ale personalitatii subiectului si ofera un tablou integrat al personalitatii, nu divizat ca multe alte teste;

- Are aplicabilitate larga intrucat masoara de la stiluri şi abilităŃi cognitive până la stiluri afectiv-temperamentale şi interpersonale.

Dezavantaje:

- Necesită un timp mare de învăŃare pentru a putea fi utilă în practica evaluării personalităŃii.

- Este consumatoare de timp: aplicarea dureaza in medie 30-45 de minute, scorarea in jur de 20-30 minute, iar interpretarea in jur de 2 ore.

- Poate fi greu aplicabila in conditii limtate de timp sau numar mare de subiecti.

TESTUL PULSIUNILOR (SZONDI)

Leopold Szondi (1893-1986), de formatie medic endocrinolog, a fost unul dintre cei mai originali gânditori din domeniul psihiatriei şi psihopatologiei, dar unul dintre cei mai puŃin menŃionaŃi în manuale. Baza conceptuala: “Analiza destinului” (Schicksalsanalyse) – introduce noŃiunea de ‘destin’ în cadrul ştiinŃelor umane şi medicale. Dupa Szondi destinul este “un sir de alegeri fundamentale pe care le face individul şi care îi marchează viata in principalele ei domenii: in iubire, prietenie, profesie, boală şi moarte” (Dumitrascu 2005). Alegerile care conturează profilul destinului se supun unei determinari familiale – o mostenire ereditara care impinge persoana sa faca inconstient anumite alegeri; ca şi cum tendintele strămoşilor lui ar continua să se manifeste si ii dirijeaza viata. Predispozitiile genetice familiale sunt denumite ‘inconstient familial’ (Szondi) – situat la un nivel intermediar intre ‘inconstientul colectiv’ postulat de Jung şi ‘inconstientul personal’ descris de Freud. Teoria sa face un salt de la ‘destin’ la ‘genele familiale’ si rolul genelor latente recesive asupra reactiilor psihologice; urmeaza un alt salt, de la ‘gena’ la ‘pulsiune’:

36

genele se manifestă în viaŃa subiectului prin anumite pulsiuni a căror interacŃiune asigură dinamismul psihic individual.

Spre deosebire de Freud, care spunea că nu se poate cunoaşte numărul pulsiunilor, Szondi afirma că ele sunt în număr de patru, fiecare fiind compusă din doi factori pulsionali complementari. Acest sistem pulsional descris de Szondi este considerat general uman, iar in functie de incarcatura genetica / familiala pulsiunile se manifestă în mod diferenŃiat de la om la om; astfel se pot explica formele maladive in care se pot manifesta anumite pulsiuni puternice. Manifestarea intensă a unei pulsiuni nu duce neapărat la dezadaptare; libertatea individului şi asumarea propriului destin constă în capacitatea lui de a-şi conştientiza şi regla o anumită dispoziŃie pulsională periculoasă.

Sistemul pulsional 1. Pulsiunea Sexuală - energia investită în activităŃile sexuale şi agresive; compusa din:

- Factorul h (iniŃiala de la homosexualitate) -conturează latura feminină, tandră a sexualităŃii;

- Factorul s (de la sadism) - se referă la latura masculină, dură a sexualităŃii. 2. Pulsiunea Paroxismală – energia prin care reactionam afectiv sau prin care ne controlăm exprimarea emotiilor; compusa din:

- Factorul e (de la epilepsie) - se referă la tendinŃa de descărcare bruscă a energiei afective;

- Factorul hy (de la isterie) - se referă la dorinŃa de exhibiŃionism. 3. Pulsiunea de Contact – energia investită relaŃia cu obiectele lumii (de căutare, de păstrare, de ataşament); compusa din:

- Factorul d (de la depresie) – indică nevoia de căutare şi de păstrare a obiectelor din mediu;

- Factorul m (de la manie) - se referă la nevoia de a cbŃine plăcere din aceste obiecte.

4. Pulsiunea Eului – energia depusă de subiect pentru a regla şi a controla celelalte trei pulsiuni, încât să se asigure un echilibru între satisfacerea lor şi supravieŃuirea organismului; compusa din:

- Factorul k (de la catatonie) - nevoia de organizare a Eului ca entitate distinctă de mediu;

- Factorul p (de la paranoia) - nevoia de fuziune a Eului cu lumea. Testul Szondi a apărut din dorinŃa autorului de a da o baza empirică teoriei sale

despre schema pulsionala. Materialul testului: 48 de fotografii de bolnavi mental, alese din multe altele, in baza unor cercetări empirice (inclusiv genealogice); fiecare boală reprezinta câte un factor pulsional; majoritatea feŃelor provin dintr-un atlas de psihiatrie din secolul al XIX-lea, al lui Wilhelm Weygandt, plus cateva figuri de criminali sadici si altele ale unor pacienti a lui Szondi. Szondi alege figurile unor bolnavi mental considerand ca nebunia este o forma extremă şi maladivă de manifestare a genelor pulsionale, iar oamenii au tendinŃa de reacŃiona afectiv puternic la alŃi oameni care prezintă acelasi tip de încărcătură pulsională (“genotropism”). Sarcina subiectul este sa aleagă dintre fotografii pe cele care îi plac cel mai mult şi cele care îi displac cel mai mult – reprezentand o situatie de alegere fortata prin care

37

subiectul isi exprima ‘alegerile’ pe care le face in viata reala. Principiul testului este că dacă cunoaştem aceste alegeri, putem cunoaşte personalitatea subiectului.

Aplicare şi inregistrarea datelor

Cela 48 de fotografii ale testului sunt repartizate în sase serii echivalente de câte opt fotografii. Pe spatele fiecarei fotografii apare:

- numarul seriei simbolizat printr-o cifră romană (I,II,III,IV,V,VI); - locul fotografiei în seria respectivă notat cu o cifră arabă (de la 1 la 8); - initiala - h (homosexualitate), s (sadism), e (epilepsie), hy (isterie), k

(catatonie), p (paranoia), d (depresie) sau m (manie) - indicand factorul la care se referă poza respectivă, adica tipul de boală mentală pe care o reprezintă.

Instructaj: “Vă voi arăta nişte persoane şi va trebui să-mi spuneŃi care dintre ele vă plac cel mai mult şi care vă displac cel mai mult”. Se pun în faŃa subiectului cele opt fotografii din prima serie, pe doua randuri de cate patru: “UitaŃi-vă la ele şi alegeŃi două persoane care vă plac cel mai mult. Nu staŃi să vă gândiŃi prea mult, alegeŃi la prima impresie”. O a doua etapa solicita: “Acum vreau să alegeŃi două persoane care vă displac cel mai mult” şi “incă două persoane care vă displac din cele rămase”. Observatie: Pentru a pune un diagnostic sau a avea o imagine consistentă despre personalitatea subiectului, testul trebuie aplicat de cel puŃin şase ori; se recomandă să avem zece profile ale subiectului, testat la intervale de minimum 24 de ore. Dupa faza de inregistrare a alegerilor si respingerilor se trece la faza de elaborare a profilelor pulsionale:

o Profil de fatada – in care intra alegerile, personele cele mai placute si primele respingeri, cele mai antipatice; profilul pulsional de faŃadă prezintă reacŃiile cele mai actuale care îi determină conduita;

o Profil complementar experimental sau de culise - in care intra a doua transa de respingeri, iar pentru persoanele simpatice se iau ultimele 2 poze ramase in fiecare serie; profilul de culise arată tendinŃele latente ale subiectului, care în anumite circumstanŃe se pot actualiza.

Principii generale de codificare si interpretare Fiecare reacŃie din profilele pulsionale este codificată cu unul dintre următoarele patru semne:

� ReacŃia pozitivă (+) - se notează cu ‘+’ reacŃia în care exista 2 sau mai multe alegeri simpatice si maximum una antipatică (2/0, 2/1 ,3/0, 3/1, 4/0, 4/1, 5/0, 5/1, 6/0); reactia pozitiva indica o identificare constienta sau inconstienta cu structura motivationala corespunzatoare acelui factor;

� ReacŃia negativă (-) - se notează cu ‘+’ reacŃia în care exista 2 sau mai multe alegeri antipatice si maximum una simpatică (0/2, 1/2, 0/3, 1/3, 0/4, 1/4, 0/5, 1/5, 0/6); reactia negativa indica existenta unei atitudini negative, refuzul identificarii cu pulsiunea acelui factor care tinde sa se exprime în comportament într-o formă modificată sau disimulată.

� ReacŃia ambivalentă (±) – se notează cu ‘±’ reacŃia în care subiectul a ales minimum două fotografii ale unui factor ca simpatice si minimum două ca antipatice (2/2, 2/3, 2/4, 3/3, 3/2, 4/2); reacŃiile ambivalente exprimă un conflict intre acceptarea si refuzul simutan al acelei trebuinte; reactiile ambivalente sunt factori simptomatici subiectivi.

38

� ReacŃia nulă (0) - se notează cu ‘0’ reacŃie în care apare maximum o alegere simpatică si maximum o alegere antipatică (0/0, 0/1, 1/0, 1/1); reacŃia nulă arată că nu există momentan o tensiune dinamică în trebuinŃa respectivă; reactiile nule sunt factori simptomatici obiectivi, observabili comportamental, fie normal, fie patologic.

In interpretarea unui profil Szondi se analizeaza:

- Reactiile tensionate - apar atunci cand subiectul alege cel putin patru fotografii in aceeasi directie (se notează câte un ‘!’ unde avem 4 alegeri, ‘!!’ la 5 si ‘!!!’ la 6 alegeri in aceeasi directie) ; factorii incarcati indica trebuintele cele mai puternice care nu isi pot descarca energia fie din cauza extremei lor intensitati, fie existenta unor bariere interne sau externe;

- Reactiile ambivalente - Reactiile nule - Pozitia si tensiunea factorilor din fiecare vector - Combinatiile factoriale pentru fiecare vector in parte.

Avantaje şi limite ale testului Szondi Avantaje:

- Testarea consuma putin timp, la fel si codificarea reactiilor; - Poate oferi, la un nivel minimal al interpretarii, o orientare rapidă în

problematica subiectului; psihologul poate depista rapid disconfortul produs de tensiunea unor trebuinŃe nesatisfăcute;

- Ca tehnica non-verbala este accesibila copiilor sau persoanelor cu un nivel redus de instruire;

- Testul este mai putin vulnerabil la incercarile subiectului de a trisa, fiind o sarcina putin transparenta pentru subiect.

Dezavantaje:

- Necesită un timp destul de mare de practică pentru a putea elabora o interpretare complexa despre personalitatea subiectului;

- Dificultatea de a face trecerea de la semnificatia de baza a reacŃiilor pulsionale la anumite trăsături de personalitate sau comportamente; este uneori dificil de corelat reacŃiile factoriale şi vectoriale intre ele pentru a oferi o imagine unitară şi dinamică a structurii subiectului.

12. BATERIA DE EXAMINARE PSIHOLOGICĂ ŞI RAPORTUL PSIHOLOGIC

Evaluarea psihologică presupune utilizarea unui instrumentar psihodiagnostic

complex, capabil să surprindă o arie cât mai mare şi în acelaşi timp relevantă de aspecte: abiltăŃi, aptitudini, trăsături, motivaŃii etc.; astfel examenul psihologic presupune folosirea adecvată a întregului ansamblu de metode specifice psihologiei cu nuanŃe de interpretare şi corelare specifice diagnosticului.

Bateria de examinare reprezinta o metodologie de evaluare care combina mai multe probe în funcŃie de scopul testării pentru a creşte puterea de predicŃie a unor instrumente. Cele mai frecvent folosite metode în psihodiagnostic sunt: anamneza, observaŃia, chestionarul, interviul şi testul. Valoarea fiecărei metode este variabilă în

39

funcŃie de tipul de psihodiagnostic în care este implicat, astfel încât nu se poate anula valoarea unei metode, dar nici absolutiza. Întotdeauna trebuie să se Ńină cont de necesitatea folosirii unor metode diferite in evaluare; fiecarei metode i se acorda o pondere şi valoare specifica în rezultatul final cu o interpretare corelată nuanŃată a informaŃiilor obtinute din fiecare metodă. Din păcate, adesea studiul validităŃii combinaŃiilor de teste nu se cunoaşte. Rămâne semnalată ca o necesitate validarea bateriilor de examinare, pentru ca, combinaŃia de teste aleasă să aibe într-adevăr o valoare predictivă, respectiv validitate ridicată (un exemplu de combinare a metodelor de evaluare îl reprezintă centrele de evaluare, care s-au dovedit a avea o valoare predictivă ridicată, mult mai bună comparativ cu utilizarea separată a probelor incluse).

Alegerea metodelor de evaluare incluse intr-o baterie de examinare este dependenta de (Horghidan 1997):

- Criteriul folosit la evaluare – de exemplu inteligenta se masoara folosind teste si scale de evaluare, in timp ce complexele se evidentiaza prin observatie si convorbire;

- Scopul evaluarii – de exemplu evaluarea potentialului cognitiv se face cu precadere prin teste in cazul selectiei de personal, si preponderant prin scale de evaluare atunci cand scopul este instituirea unui program educational-recuperator;

- Varsta persoanei evaluate – unele metode nu sunt potrivite pentru evaluarea copiilor, in timp ce altele nu pot fi aplicate pentru evauarea persoanelor varstnice.

In procesul de decizie privind alegerea unui chestionar sau test in favoarea altuia similar se tine cont de calitatile psihometrice ale probelor, pentru a asigura o valoare ridicata a rezultatelor obtinute.

RAPORTUL PSIHOLOGIC

Raportul psihologic este expresia condensată a activităŃii de testare / evaluare psihologică a unei persoane (client, consumator de servicii etc.) care răspunde cu instrumentele ştiinŃei sale scopului pentru care a fost desfăşurată investigaŃia. Raportul psihologic nu se confundă cu fişa psihologică, deoarece raportul rămâne la client, iar fişa la psiholog; raportul „traduce” în termeni inteligibili informaŃia prezentă în fişă, la care se adaugă obligatoriu capitole de interpretare, sumarizare (concluzii) şi recomandări. Raportul psihologic nu exclude partea tehnică de prezentare a datelor (notele brute şi notele standard ale testelor utilizate), dar importantă este „traducerea” limbajului cifric într-o descriere narativă, într-un limbaj accesibil clientului. Rapoartele se adapteaza nivelului de comprehensibilitate al beneficiarului fiind redactat în termeni profesionişti, dar şi accesibili celui care a comandat-o.

Forma pe care o ia raportul este de obicei direct legată de tipul de examen şi de cerinŃele beneficiarului: raportul unui examen clinic diferă în amploare şi profunzime a interpretărilor de raportul unui examen de selectie; raportul privind consilierea educaŃională diferă în conŃinut şi tip de centrare pe probleme de raportul de expertiză judiciară. Un psihodiagnostic profesional poate implica si elemente clinice; un psihodiagnostic clinic poate evidentia carente profesionale. Cand se cere o evaluare globala a unui subiect se insista frecvent asupra folosirii unui psihodiagnostic

40

complex care sa abordeze atat clinic, cat si educational / profesional un subiect. Datorita resurselor de timp si numarului mare de subiecti ce trebuie adesea investigati, psihodiagnosticul complex este mai putin raspandit - el implica un numar mai mare de metode si instrumente folosite, are o durata mare de desfasurare, si o interpretare mai complexa.

CondiŃiile şi principiile generale de întocmire a raportului se refera la:

- obiectivitate - non-intruziune - lipsa de ambiguitate şi subiectivism - respectarea confidentialitatii - neutilizarea unor termeni care nu sunt inteligibili beneficiarului - explicarea semnificaŃiei rezultatelor prezente.

O deficienŃă constă în descriptivismul exagerat (privind comportamentul subiectului in timpul examinarii) fara a oferi si comentarii asupra acestor prezentări. Rapoartele descriptive compuse din copierea din manualul testului a propozitiilor corespunzatoare unui scor sau ansamblu de scoruri la teste nu sunt decat o recolta de concepte si idei disparate, uneori contradictorii, desprinse din fiecare test si servite drept interpretare, fara vreun efort de intelegere si integrare din partea psihologului. În raport se includ explicaŃii posibile, atenŃionând când acestea nu sunt certe (posibil, risc pentru… etc.). În situaŃia unor rezultate contradictorii este important ca psihologul să prezinte obiectiv constatările şi să încerce explicarea inconstanŃelor, incertitudinilor, discordanŃelor dintre date.

Structura raportului psihologic

Structura unui raport psihologic trebuie să cuprindă (Clinciu, prelucrare după Richard 1988):

1. Date factuale si de identificare a subiectului - sunt datele care descriu caracteristicile demografice principale pentru identificarea subiectului şi includerea sa intr- o categorie; se referă la informaŃii precum: data naşterii, data evaluării (care permit determinarea vârstei), sex, şcolarizare, ocupaŃie, starea civilă etc. In cazul prezentarii unui studiu de caz in contextl educational, universitar, la conferinte, seminarii, cercetari etc. se anonimizeaza datele care pot duce la identificarea clientului / cazului din motive de confidentialitate, deontologie profesionala.

2. Scopul evaluarii psihologice (motivul evaluării sau intrebarea de referinŃă / reper) – indică cine a cerut evaluarea psihologică şi in ce scop.

3. Testele administrate si rezultatele obtinute (note brute si note standard) – pentru anumite tipuri de teste pot exista foi de inregistrare / centralizare; această secŃiune conŃine informaŃie de strictă specialitate şi vizează personalul de specialitate in cazul in care raportul ajunge la alŃi psihologi sau categorii de specialişti.

4. Anamneza sau istoria personala a cazului – care este ghidată de scopul explicit al evaluării, astfel incât investigarea trecutului clientului să surprindă elementele semnificative din viaŃa persoanei, relevante in legătură cu acest scop (ex. evaluarea in vederea selecŃiei profesionale se interesează de evoluŃia educaŃională şi profesională, dar nu de aspecte legate de famile / relaŃii de famile).

41

5. Observatii relevante din timpul examinarii – care se referă la aspecte precum conduita generală in timpul examenului, starea de mobilizare, fluctuaŃie a atenŃiei datorate scăderii motivaŃiei, interesului sau epuizării, stilul de abordare cognitivă, strategiile utilizate (mai ales la probele de performanŃă), aspecte legate de autocontrol, impulsivitate, nivel de energie, comentariile cu care se asociază reuşita / nereuşita, toleranŃa la frustrare etc.

6. Interpretarea rezultatelor – este cea mai complexă şi cea mai importantă parte a raportului psihologic deoarece face sinteza datelor psihometrice cu cele de anamneză, de observaŃie şi provenite din surse colaterale, cu scopul de a le da un sens inteligibil pentru client, părinte, beneficiar, intr-o manieră obiectivă, dar care să nu lezeze, informaŃia fiind explicită şi utilizabilă şi in alte contexte.

7. Sumarizarea – este secŃiunea in care se rezumă in unul-două paragrafe rezultatele de ansamblu ale intregului examen.

8. Recomandari – sugestiile oferite sunt date in sensul potenŃării calităŃilor insuficient puse in valoare şi a optimizării sau compensării aspectelor deficitare.

Atât in literatura de specialitate, cât şi in practica curentă intâlnim formate foarte diferite de rapoarte psihologice in funcŃie de scopul evaluării, metodele folosite in evaluare, persoana căreia i se adresează raportul şi nu in ultimul rând persoana care redactează raportul. De obicei intâlnim diferenŃe mari de format intre raportul psihologic al funcŃiilor intelectuale şi cel al profilului de personalitate. Raporturile descriptive merg cu un pas dincolo de raporturile de scoruri prin includerea interpretărilor rezultatelor scală cu scală (in cazul testelor de personalitate). Important de reŃinut este faptul că lungimea unui raport psihologic nu dă insă şi valoarea acestuia. Valoarea raportului psihologic este data de:

- Gradul de acoperire a scopului şi a aşteptărilor clientului; - Măsura în care s-a operat cea mai potrivită selecŃie a testelor şi a procedurilor

disponibile la un moment dat, în raport cu solicitarea clientului; - Faptul de a include datele cele mai pertinente reieşite din observatie, care au o

mare valoare diagnostică; - Faptul dacă rezultatele sunt confirmate de timp fidelitatea test-retest), de alŃi

evaluatori (fidelitatea interscoreri sau interspecialişti), de faptele anticipate (validitatea relativă la criteriu) sau de viaŃa însăşi aflată dincolo de peretii cabinetului (validitatea ecologica);

- Faptul de a oferi altor specialişti (profesori, medici, sociologi etc.) puncte de sprijin solide in deciziile sau în interventiile lor de specialitate;

- Faptul de a Ńine pasul cu cele mai noi si avansate standarde din domeniu, furnizate de Ńările cu mare tradiŃie în testarea psihologică.

La final raportul psihologic se parafează, se datează şi semnează, moment in care devine un document oficial cu consecinŃe posibile asupra clientului, document pentru care psihologul işi asumă responsabilitatea.

Bibliografie selectiva 1. Clinciu, A. (2005). Psihodiagnostic. Brasov: Editura Universitatii Transilvania. 2. Cretu, R.Z. (2005). Evaluarea personalitatii. Modele alternative. Iasi: Polirom.

42

3. Dumitraşcu, N. (2005). Tehnicile proiective în evaluarea personalităŃii. Bucuresti: Editura Tgrei.

4. Jourdan-Ionescu, C., Lachance. J (2005). Desenul familiei. Bucuresti: Editura Profex.

5. Minulescu, M. (2005). Psihodiagnoza moderna. Chestionarele de personalitate (Ed.II ed.). Bucuresti: Editura Fundatiei Romania de Maine.