Termenul Si Formele Apelului

31
1. Termenul şi formele apelului CAP. 1 Termenul şi formele apelului**) ----------- *) Denumirea Titlului IV este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 92 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În reglementarea anterioară, denumirea Titlul IV era "Căile ordinare de atac". **) Secţiunea I a devenit Capitolul I prin art. 1 pct. 93 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. ART. 282 (1) Hotărârile date în prima instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în prima instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. (2) Împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. ---------- Alin (2) al art. 282 a fost modificat prin art. 1 pct. 19 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 59/2001 *) publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare alin. (2) al art. 282 avea următorul conţinut: "(2) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecăţii." Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de ORDONAN Ţ A DE URGEN ŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003. Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004. ---------- Art. 282 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005. ---------- *) Ordonan ţ a de urgen ţă a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea Ordonan ţ ei de urgen ţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civil ă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsă prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005 ,

description

apelul in codul civil

Transcript of Termenul Si Formele Apelului

Page 1: Termenul Si Formele Apelului

1. Termenul şi formele apelului

CAP. 1 Termenul şi formele apelului**) ----------- *) Denumirea Titlului IV este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 1 pct. 92 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În reglementarea anterioară, denumirea Titlul IV era "Căile ordinare de atac". **) Secţiunea I a devenit Capitolul I prin art. 1 pct. 93 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

ART. 282 (1) Hotărârile date în prima instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în prima instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. (2) Împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii. ---------- Alin (2) al art. 282 a fost modificat prin art. 1 pct. 19 din Ordonan ţ a de urgen ţă nr. 59/2001 *) publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare alin. (2) al art. 282 avea următorul conţinut: "(2) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecăţii." Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de ORDONAN Ţ A DE URGEN ŢĂ nr. 58 din 25 iunie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 28 iunie 2003. Alin. (1) al art. 282 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004. ---------- Art. 282 este reprodus astfel cum a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005. ---------- *) Ordonan ţ a de urgen ţă a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea Ordonan ţ ei de urgen ţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civil ă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsă prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 14 iulie 2005 şi abrogată de art. IV din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005.

Comentariu

1. Apelul este o cale ordinară de atac prin intermediul căreia oricare dintre părţi poate solicita unei jurisdicţii superioare reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond[ref]. Definiţia

Page 2: Termenul Si Formele Apelului

este una de maximă generalitate, dar ea cuprinde toate elementele esenţiale ale unei căi de atac: subiectele, obiectul şi scopul apelului[ref]. Sau, altfel spus, apelul reprezintă calea de atac obişnuită, prin care partea interesată sau procurorul invocă nemulţumiri faţă de hotărârea de prima instanţă[ref].

2. Potrivit art. 282 alin. 1 C.proc.civ., obiectul apelului îl constituie hotărârile date în primă instanţă de către judecătorii şi tribunale. Din acest punct de vedere legea nu distinge între hotărârile prin care se soluţionează fondul şi cele care nu au acest caracter[ref]. De asemenea, este irelevant faptul dacă hotărârea atacată a fost sau nu pusă în executare. În mod evident, avem în vedere acele hotărâri care sunt executorii de drept sau cele date cu execuţie vremelnică, căci altminteri apelul are efect suspensiv de executare[ref]. Din redactarea textului rezultă, în primul rând, regula că pot fi atacate prin intermediul acestei căi de atac toate hotărârile date de judecătorii şi tribunale în primă instanţă, indiferent dacă s-au pronunţat ori nu în fond, apelul fiind, calea de atac obişnuită, care permite judecarea în faţa unei instanţe superioare, în al doilea grad de jurisdicţie. După cum se arăta într-o decizie a fostei Curţi de Casaţie apelul există întotdeauna dacă un text de lege nu-l interzice[ref]. Această decizie este actuală şi este sprijinită de prevederile art. 299 C.proc.civ.[ref]

3. Aria hotărârilor susceptibile de apel a fost mult restrânsă în urma modificării Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 138/2000. Potrivit art. 282^1 alin. 1 C.proc.civ., text introdus prin OUG 138/2000, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, obligaţii de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 100.000 RON inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

4. O discuţie poate să apară referitor la încheierile premergătoare. Reamintim că încheierea de şedinţă reprezintă actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor din cadrul unei şedinţe de judecată[ref]. Ea reprezintă o sinteză fidelă a activităţii desfăşurate în instanţă de toţi participanţii procesuali. Încheierea de şedinţă, denumită uneori şi proces-verbal sau jurnal, îndeplineşte, aşadar, funcţia unui act de documentare procesuală, întrucât are rolul de a consemna activitatea procesuală Cu privire la regimul acestor încheieri, art. 282 alin. 2 face o precizare necesară. Dar, deşi art. 282 alin. 2 nu prevede in mod expres, din ansamblul textului rezultă, fără îndoială, că este vorba de încheierile premergătoare pronunţate în procesele şi cererile pe care judecătoriile şi tribunalele le soluţionează în primă instanţă şi când deci şi hotărârile asupra fondului sunt susceptibile de apel[ref]. În plus, este de subliniat referirea generală a legii la încheierile premergătoare, adică la acele încheieri de şedinţă care sunt anterioare fondului cauzei. În această categorie se includ atât

Page 3: Termenul Si Formele Apelului

încheierile preparatorii, cât şi încheierile interlocutorii. Raţiunea acestei reguli este una foarte simplă: într-un sistem procesual eficient atacarea fiecărui act procedural sau a fiecărei încheieri în mod distinct de hotărârea finală este de neconceput. O atare soluţie ar constitui sursa unor complicaţii inutile şi ar conduce la o tergiversare nejustificată a procesului[ref]. De aceea, în continuarea regulii enunţate în art. 282 alin. 2 C.proc.civ. alineatul următor precizează că "Apelul făcut împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare". Textul instituie, aşa cum s-a spus[ref], o prezumţie potrivit căreia apelul declarat împotriva hotărârii este considerat că are ca obiect şi încheierile premergătoare.

5. Din coroborarea dispoziţiilor art. 282 alin. 1, cu cele ale art. 299 C.proc.civ., rezultă că pot exista totuşi şi hotărâri date fără drept de apel. Este cazul hotărârilor pronunţate în ultimă instanţă sau în prima şi ultima instanţă, ce pot fi identificate prin aceea că legea le declară fără drept de apel (de exemplu, hotărârea prin care se respinge cererea reclamantului ca urmare a renunţării la dreptul subiectiv dedus judecăţii - art. 247 alin. (4) C.proc.civ.; hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor - art. 273 C.proc.civ.), sau dispune că hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac (spre exemplu, hotărârea de strămutare - art. 40 alin. (4) C.proc.civ.)[ref], ori se prevede că împotriva lor se exercită recursul (de ex. art. 22 alin. 5, art. 253 alin. 2, art. 366 alin. 2[ref] sau când este vorba de hotărârile pronunţate într-o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri (art. 328 alin. (2) C.proc.civ.) şi altele. Hotărârile pronunţate în apel sunt definitive, iar cele pronunţate în recurs sunt irevocabile, astfel încât ele nu pot constitui obiect al apelului[ref].

6. Din coroborarea dispoziţiilor art. 282 alin. 1 cu art. 282 alin. 2 din C.proc.civ. rezultă că în cererea de apel nu este necesar să se facă menţiune specială despre o anumita încheiere şi că, prin apelul îndreptat împotriva unei sentinţe, partea se poate plânge chiar şi numai cu privire la o încheiere premergătoare (desigur cu condiţia de a justifica un interes). Această regulă generală, în anumite materii speciale, este reafirmată. Astfel, - încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul (art. 34 alin. 2 C.proc.civ.), - încheierea de respingere a excepţiei de necompetenţă poate fi apelată (sau recurată, după caz) numai după darea hotărârii asupra fondului (art. 158 alin. 2 C.proc.civ.); - încheierea pronunţată în cazul asigurării dovezilor pe cale incidentală (art. 238 alin. 2 C.proc.civ.) şi încheierea de refacere a dosarului sau înscrisurilor dispărute (art. 583 alin. 4 C.proc.civ.) se pot ataca o dată cu fondul[ref]. Dacă hotărârea finală este inapelabilă acelaşi caracter îl vor avea şi încheierile premergătoare[ref].

7. S-a decis că nu se pot ataca prin apel considerentele hotărârii, dacă dispozitivul este favorabil[ref].

Page 4: Termenul Si Formele Apelului

E limpede că dispoziţiile art. 282 din Codul de procedură civilă au o dublă semnificaţie: determinarea obiectului apelului şi a instanţei competente a se pronunţa asupra căii de atac[ref]. De aceea, instanţa este datoare să dea calificarea corectă cererii, când titulatura dată de părţi este greşită[ref]. Pe de altă parte, s-a decis că apelul, fiind un drept, chiar nefondat, nu poate fi generator de daune, cu excepţia cazurilor când exerciţiul lui constituie un abuz de drept, ceea ce se va stabili de către instanţa de apel[ref].

8. Pentru a putea declara apel împotriva unei hotărâri în primă instanţă, persoana trebuie să fi fost parte în proces, întrucât, în principiu, hotărârea produce efecte numai faţă de părţile care s-au judecat în faţa primei instanţe[ref]. Există însă şi excepţii. În concluzie, pot declara apel[ref]: a) În cazul coparticipării procesuale se aplică principiul independenţei procesuale, oricare dintre coparticipanţi având posibilitatea de a declara apel, dar numai pentru apărarea propriilor interese (evident, cu excepţia situaţiei în care un coparticipant este şi mandatar al celorlalţi)[ref]. Totuşi, în cazul în care este vorba de o obligaţie solidară şi indivizibilă, apelul făcut de unul din coparticipanţi va profita şi celor care nu au făcut sau al căror apel a fost respins fără a fi cercetat în fond[ref]. Mai mult, s-a apreciat că art. 48 alin. 2 C.proc.civ. se aplică nu numai atunci când raportul de drept substanţial dedus judecăţii este un raport obligaţional, ci şi atunci când este un drept real ce poartă asupra unui bun despre care se pretinde că aparţine, în coproprietate sau în indiviziune (dacă este vorba de un patrimoniu), coparticipanţilor. Astfel, dacă soţii au introdus o cerere în revendicarea unui bun comun, apelul unuia dintre soţi profită şi celuilalt; apelul unuia dintre cei ce se pretind a fi coproprietarii bunului în litigiu profită coparticipanţilor care nu au declarat apel. A nu se accepta această soluţie înseamnă a se stabili proprietatea exclusivă a celui ce a introdus apel, deşi nu a existat o cerere în acest sens, deci a admite, implicit, posibilitatea unor cereri noi în apel, în contra interdicţiei categorice prevăzută în art. 294 alin. 1 C.proc.civ. De altfel, art. 48 alin. 2 se referă la "natura raportului juridic" fără a mai face alte distincţii, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie distingă[ref].

b) Terţele persoane introduse în proces în condiţiile art. 49-66 C.proc.civ. dobândesc calitatea de părţi în proces şi tocmai în virtutea acesteia ele sunt îndreptăţite să exercite calea de atac a apelului. Apelul poate fi declarat însă şi de către moştenitori. În această privinţă este necesar să precizăm că însăşi legea se referă în mod implicit la legitimarea procesuală a moştenitorilor, precizând că termenul de apel se întrerupe prin moartea uneia dintre părţi (art. 285 alin. 1 C.proc.civ.). În acest sens, au calitatea de părţi şi succesorii în drepturi ai părţilor, precum şi persoanele sau organele cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală activă, alături de titularii drepturilor, atunci când au sesizat instanţa de fond (de exemplu, autoritatea tutelară, atunci când a introdus ea cererea de chemare în judecată, nu şi atunci

Page 5: Termenul Si Formele Apelului

când este citată în proces pentru a fi ascultată). În aceste cazuri "titularul dreptului" poate şi el declara apel, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost introdusă de un asemenea organ căruia legea îi recunoaşte legitimare activă[ref]. Acelaşi drept de apelare este recunoscut şi terţilor care au intervenit în proces din proprie iniţiativă. În această privinţă o situaţie particulară o are intervenientul în interesul uneia dintre părţi. Apelul acestuia este condiţionat de exercitarea căii de atac şi de către partea în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenţie, astfel cum dispune în mod expres art. 56 C.proc.civ.[ref]. Aceeaşi situaţie există şi în cazul in care partea pentru care a intervenit îşi retrage apelul sau recursul[ref].

c) dreptul de a apela o hotărâre este recunoscut şi creditorilor chirografari, aceştia având posibilitatea de a acţiona în temeiul art. 974 C.proc.civ.[ref], dacă debitorul neglijează valorificarea drepturilor sale. Acelaşi drept este recunoscut în doctrină şi dobânditorilor cu titlu particular cu privire la un drept sau la un bun ce formează obiectul litigiului, dar numai cu condiţia ca transmiterea dreptului să fi avut loc după pronunţarea hotărârii şi mai înainte de expirarea termenului de apel[ref].

d) Procurorul poate exercita şi el calea apelului indiferent dacă a participat sau nu la judecata în primă instanţă[ref].

Calitatea de parte în proces nu este insă suficientă, fiind necesar pentru cel care face apel să justifice şi interesul de a ataca hotărârea. Practic înseamnă că legitimare activă are numai partea care a pierdut procesul[ref], deoarece cel care a câştigat în faţa primei instanţe nu are interes, nu poate demonstra drepturile ce i-au fost lezate[ref]. Interesul poate să fie material, când se urmăreşte obţinerea unui folos de ordin, patrimonial (o sumă de bani, predarea unui bun), sau moral, în situaţia în care se urmăreşte obţinerea unei satisfacţii sufleteşti (de ex. punerea sub protecţia legii, prin instituirea interdicţiei, a alienatului sau debilului mintal)[ref]. Interesul moral nu trebuie însă confundat cu prejudiciul moral şi nici cu reparaţia materială a daunelor morale[ref]. Deci, în măsura în care promovarea oricărei forme procedurale nu asigură niciun folos practic, celui care a recurs la ea, vom spune că ea este lipsită de interes[ref]. Aşa fiind, apelul se va respinge dacă prin cererea de apel se invocă faptul că s-a săvârşit o neregularitate procedurală faţă de adversar (de exemplu, acesta nu a fost legal citat), deoarece folosul practic nu se răsfrânge asupra apelantului, deci interesul nu este personal (într-o asemenea situaţie, apelantul, pentru a obţine reexaminarea fondului pricinii, va trebui să invoce, în termen, alte motive de apel). Însă, apelul părţii care, în prima instanţă, a obţinut satisfacerea integrală a pretenţiilor sale subsidiare nu este lipsit de interes, deoarece hotărârea atacată implică respingerea pretenţiilor principale [ref].

Page 6: Termenul Si Formele Apelului

Terţii, care nu au fost părţi în proces, nu au dreptul de face apel, chiar dacă ar fi interesaţi în cauza respectivă[ref]. În mod excepţional se recunoaşte acest drept unor persoane care nu au luat parte la judecata în primă instanţă în următoarele situaţii[ref]: a) în materie necontencioasă, potrivit art. 336 alin. 4 C.pr.civ., apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii[ref]; b) dobânditorul cu titlu particular al unui drept sau bun ce formează obiectul litigiului, dacă transmisiunea a avut loc după pronunţarea hotărârii de fond, şi înainte de expirarea termenului de apel, poate uza de calea apelului şi recursului; c) creditorul chirograf poate, în baza art. 974 C.civ., exercita apelul ori recursul pe calea acţiunii oblice, subrogatorii în numele debitorului său, cu excepţia cauzelor cu caracter strict personal. Cu privire la atragerea terţilor în proces, direct în faţa instanţei de apel, cererile noi nu sunt admisibile în apel. În acest sens, într-o speţă[ref], s-a arătat că atunci când obiectul este validarea convenţiei de cumpărare a unui imobil, cererea subsidiară făcută de intimat de a se rezilia acea convenţie, pe motiv că nu s-au plătit ratele, nefiind apărare, ci o cerere nouă, o acţiune bazată pe altă cauză, nu poate fi făcută pentru prima dată în apel. Totuşi, există şi unele excepţii, cum ar fi, de exemplu, cererea de intervenţie în interesul uneia dintre părţi, care poate fi făcută chiar în faţa instanţei de recurs, deci cu atât mai mult în faţa instanţei de apel. Soluţia este considerată a fi logică, deoarece intervenţia accesorie are natura juridică a unei simple apărări, iar art. 292 şi art. 294 C.proc.civ. precizează că nu sunt considerate cereri noi cele privind mijloacele de apărare, arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare[ref].

ART. 282^1 (1) Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în prima instanţa în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, acţiunile posesorii, precum şi cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asiguratorii şi în alte cazuri prevăzute de lege. (2) Hotărârile instanţelor judecătoreşti prin care se soluţionează plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate nu sunt supuse apelului, dacă legea nu prevede altfel.*) ---------- *) Art. 282^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 94 din Ordonanţa de urgenţa nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. Alin. (1) al art. 282^1 a fost modificat de LEGEA nr. 195 din 25 mai 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 26 mai 2004. Alin. (1) al art. 282^1 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005.

Comentariu

Page 7: Termenul Si Formele Apelului

1. Pentru stabilirea admisibilităţii sau inadmisibilităţii apelului în cazul hotărârilor pronunţate în baza unor legi speciale anterioare modificării Codului de procedură civilă, există anumite dificultăţi, în sensul că, în lipsa unui text expres, soluţia trebuie determinată. Sunt posibile două situaţii[ref]: 1.1) legea specială să prevadă că hotărârile judecătoriei sau tribunalului sunt definitive, voind la data adoptării ei să le sustragă căii de atac existente la acel moment. În aceste situaţii hotărârile nu sunt supuse apelului, dar pot fi atacate cu recurs, în această categorie se încadrează de exemplu acele hotărâri care sunt pronunţate în baza: - art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 - hotărârea judecătorească cu privire la plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor; - art. 8 alin. (4) şi art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976 - hotărârea prin care se soluţionează plângerea în legătură cu întocmirea carnetului de muncă sau cu reconstituirea vechimii în muncă; - art. 11 alin. final din Legea nr. 18/1991 (modificarea articolului prin Legea nr. 169/1997 fiind cea care a înlăturat prevederile privitoare la imposibilitatea atacării cu apel.

1.2) legea specială să prevadă că hotărârea este supusă recursului, calea ordinară de atac din acel moment. În caz contrar, hotărârea e apelabilă. Apre exemplu, aşa cum s-a arătat de către Înalta Curte, împotriva hotărârii judecătoriilor de soluţionare a cererilor de rectificare a cărţilor funciare se exercită şi calea de atac a apelului, iar nu numai a recursului, şi competenţa, în prima cale de atac, revine tribunalului. În cazul care a prilejuit această soluţie, Federalcoop Neamţ a chemat în judecată Consumcoop "Cetatea" Vânători solicitând rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară în baza încheierii nr. 1015/22 noiembrie 2000 la poziţia 50/N/804/17.05.2002 şi 51/N/803/17.05.2002 cu bunurile imobile (clădiri şi teren) prevăzute în sentinţa civilă nr. 919/30 aprilie 1997 a Judecătoriei Târgu Neamţ, bunuri ce constituie proprietatea sa, a petiţionarei, înscrierea în cartea funciară nefiind în concordanţă cu situaţia reală şi actuală. Judecătoria Târgu Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 1641/1 octombrie 2004, a respins ca nefondată acţiunea pentru rectificarea înscrierii în cartea funciară. Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin decizia nr. 158/7 martie 2005, a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac promovată de Federalcoop Neamţ, calificată ca fiind recurs, în favoarea Tribunalului Neamţ. Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin decizia nr. 271/RC/31 mai 2005, a admis excepţia greşitei calificări a căii de atac şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus recalificarea căii de atac din "recurs" în "apel". În temeiul art. 158 C.proc.civ. raportat la art. 2 pct. 2 C.p rovc .civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău. Constatând ivit un conflict negativ de competenţă a dispus suspendarea din oficiu a oricărei

Page 8: Termenul Si Formele Apelului

proceduri şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare. În legătură cu conflictul negativ de competenţă ivit, se reţin următoarele: Federalcoop Neamţ a solicitat, conform art. 35 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, rectificarea înscrisurilor prin care Consumcoop "Cetatea" Vânători, în baza încheierii nr. 1015/22 noiembrie 2000, s-a înscris în cartea funciară la poz. 50/N/804/17 mai 2002 şi 50/N/803/17 mai 2002, cu bunurile imobile evidenţiate prin sentinţa civilă nr. 919/30 aprilie 1997 a Judecătoriei Târgu Neamţ, bunuri despre care reclamanta a pretins că-i aparţin în exclusivitate, înscrierea în c.f. nefiind concordantă cu situaţia reală şi actuală. Potrivit art. 35 din Legea nr. 7/1996, în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în c.f. Din examinarea textului invocat cât şi a solicitărilor reclamantei, formulate prin acţiune, apare că aceasta a înţeles să ceară radierea înscrierii făcute în favoarea pârâtei în cartea funciară cu privire la bunurile imobile ce formau obiectul dosarului nr. 118/1997 a Judecătoriei Târgu Neamţ în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 919/30 aprilie 1997, pe motiv că acestea îi aparţin în exclusivitate, şi prin urmare, înscrierea în c.f. pe numele pârâtei nu era în concordanţă cu situaţia reală şi actuală. Astfel fiind, corect tribunalul a calificat acţiunea, respectiv temeiul juridic al acesteia, ca fiind o acţiune de rectificare de carte funciară, întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 7/1996. Pe de altă parte, potrivit art. 2 din OUG nr. 41 din 27 mai 2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 509/7 iunie 2004 până la preluarea lor (de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară), birourile de carte funciară şi personalul acestora îşi vor continua activitatea în cadrul judecătoriilor, în acord cu procedurile menţionate în cadrul titlului II cap. II din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996 cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2371/C/1997 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de c.f. ale judecătoriilor, cu modificările ulterioare. În acest context şi întrucât nu s-a probat că la data pronunţării sentinţei avusese loc operaţiunea indicată în art. 2 din OUG nr. 41/2004, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 52 şi 53 din Legea nr. 7/1996 aflate în titlul II, capitolul 2 al acestuia în sensul că hotărârile pronunţate în cererile de rectificare de carte funciară sunt supuse apelului cât şi recursului. Prin urmare, în speţă, calea de atac, exercitată de reclamantă, se califică drept apel şi - în raport cu dispoziţiile art. 2 pct. 2 din C.proc.civ. astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 65/2004 pentru modificarea codului de procedură civilă aprobată prin Legea nr. 493/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 1071/18 noiembrie 2004, text menţinut şi prin Legea nr. 219/2005 - urmează a fi soluţionat de tribunal.

Page 9: Termenul Si Formele Apelului

Astfel fiind, s-a stabilit competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Neamţ[ref].

2. În reglementarea actuală este posibil să se aleagă între două soluţii: să se decidă şi în continuare că recursul este singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârilor, astfel cum prevedea în mod expres legea; sau să se decidă că în asemenea situaţii este admisibil şi apelul şi recursul, din moment ce la data adoptării legii speciale legiuitorul a voit ca hotărârea să fie supusă căii ordinare de atac[ref]. S-a arătat în practica judiciară că acţiunea în revendicare este evaluabilă în bani şi, în raport cu această valoare se stabileşte, conform art. 281^1 C.pr.civ., dacă hotărârea primei instanţe este sau nu supusă numai recursului, iar nu şi apelului, ceea ce nu are semnificaţia de îngrădire a liberului acces la justiţie sau de încălcare a dreptului la un proces echitabil. Spre exemplu, într-un caz, la 16 februarie 2004, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Piatra Neamţ, solicitând, în temeiul art. 480 Cod civil, restituirea unei suprafeţe de 1185 m2 teren intravilan, evaluată provizoriu la 4.000.000 de lei. Judecătoria Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 2095 din 27 mai 2004, a respins, ca inadmisiblă, acţiunea în revendicare. Reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin decizia nr. 1512 din 11 noiembrie 2004, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Neamţ, reţinând că, în speţă, sunt operante dispoziţiile art. 282 ̂ 1 Cod procedură civilă , cu referire la art. 299 alin. 3 Cod procedură civilă. Tribunalul Neamţ - secţia civilă, prin decizia nr. 61 din 10 februarie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău, a constatat ivirea conflictului negativ şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că: - acţiunea în revendicare se raportează la valoarea socială protejată, respectiv dreptul de proprietate şi nu la întinderea acestui drept, adică valoarea terenului revendicat; - din interpretarea logică şi istorică a dispoziţiilor cuprise de art. 282 ̂ 1 Cod procedură civilă rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a suprima calea de atac a apelului în raport de valoarea socială ocrotită prin lege; - aplicarea criteriului valoric ar duce la stabilirea unor grade de jurisdicţie diferite pentru acţiunile în revendicare ce au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză şi ar avea consecinţe deosebite pe plan probator, încălcând astfel garanţiile referitoare la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă reţine că: acţiunea în revendicare este o acţiune reală, petitorie prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Prin această acţiune se tinde să se stabilească direct existenţa dreptului de proprietate şi are ca efect imediat redobândirea posesiei, readucerea în patrimoniul titularului a dreptului ce i-a fost încălcat. Prin urmare, o astfel de acţiune este evaluabilă în bani.

Page 10: Termenul Si Formele Apelului

De altfel şi potrivit art. 15 lit. r din Legea nr. 146/19 9 7 acţiunile în revendicare sunt calificate ca evaluabile, pentru că anumite cereri de restituire a imobilelor sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Pe de altă parte: - interpretarea logică şi istorică a art. 282 ̂ 1 Cod procedură civilă, text introdus prin O.U.G. nr. 138/2000, nu relevă intenţia legiuitorului de a creea excepţii de la regula inexistenţei apelului în materia litigiilor al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei inclusiv; - principial, suprimarea unei căi de atac în anumite pricini nu îngrădeşte liberul acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil. Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă, califică drept recurs calea de atac exercitată de reclamant şi în consecinţă a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Neamţ[ref].

ART. 283 Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărare nu mai are dreptul de a face apel.

Comentariu

O altă condiţie pentru a putea exercita apelul este aceea ca partea nemulţumită de hotărâre să nu fi renunţat la dreptul de apel. Renunţarea poate să fie expresă sau tacită, însă aceasta din urmă trebuie să fie dedusă din împrejurări neechivoc. Pentru a se putea renunţa la dreptul de apel, partea trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină şi mai este necesar de asemenea ca litigiul să se poarte asupra unor drepturi de care părţile pot dispune. Deoarece dreptul nostru nu face nicio precizare asupra momentului în care se poate renunţa la apel, se apreciază că renunţarea poate interveni numai după pronunţarea hotărârii, deoarece nu se poate permite suprimarea unui grad de jurisdicţie prin acordul părţilor care ar renunţa la apel[ref].

ART. 284 (1) Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. (2) Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută o dată cu somaţia de executare. (3) Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel. (4) Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii. (5) Apelul declarat în termen suspendă executarea hotărârii de prima instanţa, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.*) -------- *) Alin. (5) al art. 284 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.

Comentariu

Page 11: Termenul Si Formele Apelului

1. În privinţa momentului de la care începe să curgă termenul de apel art. 284 alin. 1 C.proc.civ. nu face decât o aplicare a principiului înscris în art. 102 alin. 1 C.proc.civ. Potrivit acestui din urmă text, "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel". De la această regulă există unele excepţii expres prevăzute de lege. Astfel, cu titlu de exemplu menţionăm că în materie necontencioasă termenul de apel curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare, pentru cei care au lipsit (art. 336 alin. 3 C.proc.civ.)[ref].

2. Comunicarea hotărârii poate fi înlocuită, sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de apel, şi cu un act echivalent. Această situaţie - în care un alt act de procedură înlocuieşte comunicarea hotărârii - poartă numele de principiul echipolenţei[ref], care însă este însă de strictă interpretare; el nu poate fi extins prin analogie la unele împrejurări asemănătoare[ref]. Chiar dacă s-ar dovedi în fapt că partea a cunoscut hotărârea, aceasta nu echivalează cu o comunicare în vederea exercitării apelului. Spre exemplu, dacă o parte a introdus o cerere de îndreptare a unei erori materiale din cuprinsul unei hotărâri de primă instanţă (care nu i-a fost comunicată), aceasta nu face să înceapă să curgă termenul de apel, fiind necesară comunicarea[ref]. Pe de altă parte s-a decis că dacă sentinţa primei instanţe cuprinde o eroare materială, înlăturarea acesteia prin încheiere de către acea instanţă nu are efect novator sau modificator al termenului de apel împotriva instanţei şi nici nu este de natură să proroge acest termen[ref].

3. Principiul echipolentei se aplică numai în trei situaţii anume determinate de Codul de procedură civilă[ref]: a) în situaţia prevăzută de art. 284 alin. 2 C.proc.civ. Drept urmare, dacă hotărârea nu a fost comunicată înainte de pornirea executării silite comunicarea făcută odată cu somaţia va constitui punctul de plecare al termenului de apel. b) a doua situaţie vizează tocmai promovarea apelului înainte de comunicarea hotărârii. Într-o atare împrejurare hotărârea se consideră comunicată pe data depunerii cererii de apel. Soluţia se întemeiază pe faptul că dreptul de apel se naşte din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Datorită acestui fapt partea este îndreptăţită să exercite calea de atac şi înainte de comunicarea hotărârii[ref].

c) Potrivit art. 102 alin. 2 C.proc.civ . "termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, de la data când a cerut-o". De exemplu, dacă acţiunea a fost admisă în parte şi reclamantul a cerut să se comunice hotărârea pârâtului, pe data când a formulat această cerere el este considerat că a avut cunoştinţă de hotărâre[ref]. Când partea cere să i se comunice ei hotărârea, prezumţia de cunoaştere a cuprinsului hotărârii nu mai operează, fiind necesară comunicarea[ref].

4. Aşadar, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel

Page 12: Termenul Si Formele Apelului

(art. 284 alin. 1 C.proc.civ.). În literatura juridică de specialitate s-a apreciat că termenul de apel este un sistem de condiţii formale, constituind un tot organic adaptabil trebuinţelor la care e afectat şi destinaţiei sale practice[ref]. Aşa fiind, observăm că art. 284 alin. 1 îngăduie şi derogări de la termenul de drept comun pe care-l stabileşte[ref]. Aceste derogări pot viza numai durata sau numai punctul de plecare al termenului ori atât durata, cât şi punctul de plecare. De exemplu, art. 619 alin. 1 C.proc.civ. dispune în materia divorţului că termenul de apel este de 30 de zile de la comunicare; art. 158 alin. 3 C.proc.civ. În cazul declinării de competenţă stabileşte că termenul curge de la pronunţare, iar art. 336 C.proc.civ. În materia procedurii necontencioase prevede că termenul curge de la pronunţare, pentru cei care au fost de faţă, şi de la comunicare[ref], pentru cei care au lipsit.

5. Tot ca un caz de întrerupere este analizat şi art. 103 C.proc.civ., care permite părţii ce nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, datorită faptului că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, să o exercite în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, Textul cere ca partea să facă dovadă că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, deci un obstacol peste care nu a putut trece, de exemplu, starea de război, boala gravă, detenţiunea etc., fără ca ea să poată comunica cu cineva. Într-un asemenea caz de forţă majoră, actul de procedură se va putea îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, partea justificând în acelaşi termen instanţei printr-o cerere care au fost motivele împiedicării. Într-un asemenea caz de forţă majoră, actul de procedură se va putea îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, partea justificând în acelaşi termen instanţei printr-o cerere care au fost motivele împiedicării[ref]. Într-un caz, prin sentinţa civilă nr. 1126 din 24 septembrie 2003, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantului P.C. de obligare a Statului Român la plata de despăgubiri, în temeiul art. 504 alin. 2 C.proc.pen. Prin decizia civilă nr. 243/C din 16 martie 2004, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea reclamantului de repunere în termenul de apel iar apelul, declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, a fost respins ca tardiv. Instanţa de apel a reţinut, că: la data de 17 septembrie 2003, când a fost soluţionat fondul cauzei, apelantul a fost prezent şi asistat de avocat şi nu s-a aflat în vreo împrejurare, mai presus de voinţa sa, care să-l împiedice, la data pronunţării hotărârii - 24 septembrie 2003 - să declare apel; potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958 repunerea în termen este o măsură excepţională, iar cel care o cere trebuie să facă dovada că împrejurările care l-au împiedicat să formuleze cererea în termen au fost mai presus de voinţa sa; prin lege nu sunt arătate aceste împrejurări, însă ele trebuie să fie exclusive de culpă, fără a avea gravitatea forţei majore. Împrejurările respective sunt piedici relative ce se analizează în raport cu diligenţa de care trebuia să dea dovadă cel interesat; or, apelantul, care avea interesul şi protecţia legii pentru a declara apel, chiar plecat în delegaţie, avea

Page 13: Termenul Si Formele Apelului

posibilitatea să ia legătura telefonică cu familia şi avocatul angajat la instanţa de fond care, în baza împuternicirii de la prima instanţă, putea declara apel, urmând ca motivarea să fie făcută până la prima zi de înfăţişare; de aceea, apelul expediat prin poştă la data de 24 decembrie 2003, formulat împotriva hotărârii comunicată la data de 6 noiembrie 2003, este declarat cu depăşirea termenului legal. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul-apelant care, susţine că a făcut dovada că, datorită unei împrejurări mai presus de voinţa sa, a fost împiedicat să ia cunoştinţă de hotărârea apelată, comunicată la data de 6 noiembrie 2003. Această împrejurare constă în faptul că în perioada 20 octombrie 2003 - 10 decembrie 2003, fără întrerupere şi fără posibilitatea revenirii în localitatea de domiciliu, a fost nevoit să se deplaseze în mai multe localităţi în vederea îndeplinirii unor obligaţii de serviciu. Că, împiedicarea de a lua cunoştinţă de hotărârea apelată a luat sfârşit la data de 10 decembrie 2003, dată în raport cu care cererea de apel s-a formulat în termenul legal. Motivarea instanţei că putea declara apel, deoarece a fost prezent în instanţă la data soluţionării cauzei şi nu a existat vreo împrejurare care să-l fi împiedicat s-o facă la data pronunţării, nu se întemeiază pe vreo dispoziţie legală; de altfel, în ultimul paragraf al considerentelor, instanţa reţine că termenul de apel curge de la data comunicării hotărârii. Se mai susţine, că nici faptul reţinut de instanţa de apel că se putea lua legătura cu familia sau avocatul pentru a declara apel, datorită mijloacelor moderne de comunicare, nu poate fi primit. Recurentul precizează că "a invocat imposibilitatea de a cunoaşte, de a primi, de a fi comunicată hotărârea şi nicidecum imposibilitatea de a declara apel". Recursul nu este fondat. Soluţia respingerii cererii de repunere în termen şi a apelului ca tardiv declarat, pronunţată prin hotărârea atacată, este legală. Reclamantul-apelant a cerut să fie repus în termenul de apel, în temeiul art. 103 C.proc.civ., iar instanţa de apel, deşi îşi sprijină soluţia pe art. 19 din Decretul nr. 167/1958, reţine că împrejurările invocate de apelant nu au fost mai presus de voinţa sa. Or, repunerea în termen pentru asemenea împrejurări este prevăzută de art. 103 C.pr oc .civ. Textul, în alineatul 1 partea finală, reglementează repunerea în termenul pentru exercitarea oricărei căi de atac şi priveşte situaţiile în care partea dovedeşte că a fost împiedicată să exercite calea de atac în termen, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Art . 103 C.proc.civ. reglementează o repunere în termen "sui generis", în condiţii restrictive şi nu una propriu-zisă. Prin modul de redactare, acest text se deosebeşte de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează repunerea în termen propriu-zisă. În timp ce art. 19 alin. (1) din decret se referă "in terminis" la cauze "temeinic justificate" şi la împrejurări ce nu sunt imputabile titularului dreptului, care sunt de natură să împiedice introducerea acţiunii în termenul legal, art . 103 alin. (1) C.pr.civ. are caracter mult mai restrictiv, deoarece se referă la "o împrejurare mai presus de voinţa părţii".

Page 14: Termenul Si Formele Apelului

Acest text are ca obiect un drept procedural, care trebuie exercitat, sub sancţiunea decăderii, într-un anumit termen, iar sancţiunea decăderii este inoperantă numai dacă împrejurarea care justifică repunerea în termen este obiectivă, mai presus de voinţa părţii, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de aceasta. Faptul că reclamantul-apelant, prezent în proces la prima instanţă, asistat de apărător, a plecat în delegaţie în mai multe localităţi, în perioada 21 octombrie 2003 - 10 decembrie 2003, nu constituie o împrejurarea obiectivă, mai presus de voinţa sa, care să fi făcut imposibilă declararea apelului în termenul legal, pentru a justifica repunerea în termen. Această împrejurare nu poate fi considerată un obstacol ce nu putea fi prevăzut şi depăşit de apelant, care l-a împiedicat să declare apelul în termen legal. Pentru considerentele expuse, s-a respins recursul[ref].

6. Soluţionarea cererii de repunere în termen este de competenţa instanţei de apel[ref]. Termenul de apel este considerat, pe bună dreptate, ca un termen imperativ şi absolut, astfel că nerespectarea lui atrage sancţiunea iremediabilă a decăderii[ref]. Termenul de apel, fiind un termen imperativ şi de decădere, curge continuu, fără să fie susceptibil de întrerupere şi suspendare. Această regulă cunoaşte totuşi unele excepţii[ref]: a) termenul de apel se întrerupe, astfel cum dispune în mod expres art. 285 C.proc.civ., prin moartea părţii care are interes să facă apel. Într-o asemenea împrejurare se va face o nouă comunicare a hotărârii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor. Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data acestei comunicări. În cazul moştenitorilor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau având capacitate de exerciţiu restrânsă, în cazul persoanelor dispărute, precum şi în cazul succesiunilor vacante, termenul de apel va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu (art. 285 alin. 2 C.proc.civ.). b) termenul de apel se întrerupe prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. Un nou termen de apel va începe să curgă şi de data aceasta, dar numai după ce se va comunica hotărârea la domiciliul sau reşedinţa părţii (art. 286 C.proc.civ.). c) A treia situaţie a fost deja analizată - respectiv ipoteza în care partea a pierdut termenul de apel dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa. Este o aplicare şi în materia apelului a dispoziţiilor generale prevăzute de art. 103 C.proc.civ. Aşa cum s-a arătat în doctrină[ref] forţa majoră are şi în cazul termenului de apel un efect întreruptiv. O situaţie de forţă majoră reprezintă o imposibilitate obiectivă de executare a unei obligaţii determinate de o împrejurare de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără nicio culpă[ref] executarea obligaţiei de natură procesuală. Forţa majoră se defineşte ca fiind o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este absolut imprevizibilă şi inevitabilă. Pentru ca un eveniment sau o împrejurare să fie calificate caz de forţă majoră este necesar să îndeplinească următoarele trei

Page 15: Termenul Si Formele Apelului

condiţii[ref]: să fie externă, imprevizibilă şi inevitabilă (irezistibilă). Cu titlu de exemplu, poate să constituie forţă majoră un eveniment natural sau de altă natură, cum ar fi o catastrofă naturală, un cutremur, o inundaţie, o ploaie torenţială, un incendiu catastrofal, o conflagraţie[ref] - în măsura în care sunt întrunite condiţiile pe care le-am specificat mai sus. După cum s-a arătat într-o decizie a Tribunalului Suprem[ref], "în cazul unor alunecări de teren frecvente, susceptibile deci de a fi prevăzute, urmările lor păgubitoare pot fi prevenite şi evitate: Astfel, dacă se învederează puternica probabilitate a producerii unei alunecări de teren, caracterul imprevizibil al fenomenului se înlătură". Cu alte cuvinte, atunci când anumite rezultate păgubitoare pot fi cunoscute şi evitate, dar nu au fost evitate, nu ne aflăm într-un caz de forţă majoră. Nu este însă mai puţin adevărat că însăşi calificarea ca "forţă majoră" a unor situaţii sau fenomene este relativă: ceea ce astăzi este de neînvins, mâine poate fi stăpânit de om[ref]. Aprecierea invincibilităţii împrejurării se realizează in abstracto, având în vedere condiţia şi posibilitatea unei persoane capabile, care depune diligenţa şi prudenţa maximă de care este în stare[ref]. Aprecierea caracterului de forţă majoră a unei situaţii trebuie să se facă în conformitate cu prevederile legale[ref]. Bunăoară, instanţa supremă a stabilit că blocajul financiar nu constituie o împrejurare imprevizibilă şi de neînlăturat pentru un agent economic spre a nu-şi îndeplini obligaţiile contractuale[ref]. Sunt considerate în schimb cauze de forţă majoră: catastrofe naturale (cutremure, secetă, inundaţii, furtuni); criza gravă de materii prime; dificultăţi în aprovizionare şi transport; deteriorarea utilajelor de muncă; conflictele de muncă etc.[ref]

7. Dincolo de excepţiile menţionate mai sus, hotărârea se definitivează pe data expirării termenului de apel şi nu la data respingerii apelului ca tardiv, împotriva unei asemenea hotărâri nu se mai poate exercita nici recursul[ref].

8. Codul de procedură civilă cuprinde o reglementare distinctă în privinţa termenului de apel pentru procuror. Art. 284 consacră regula potrivit căreia pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţare. Această soluţie porneşte de la premisa că procurorul, datorită funcţiei şi poziţiei sale, are posibilitatea de a se informa asupra conţinutului hotărârilor pronunţate[ref]. Introducerea cererii de apel produce următoarele efecte[ref]: - sesizează instanţa de apel cu judecarea apelului. Instanţa de apel nu se sesizează niciodată din oficiu, dar, prin introducerea cererii, judecătorii sunt obligaţi să o judece, sub sancţiunea denegării de dreptate; - prelungeşte efectul suspensiv şi după expirarea termenului în care poate fi exercitat apelul, iar în cazul hotărârilor cu execuţie vremelnică, oferă instanţei de apel posibilitatea de a dispune suspendarea executării; - stabileşte cadrul procesual al apelului, cu privire la părţi, cât şi cu privire la pretenţiile ce vor fi rejudecate în fond ;

Page 16: Termenul Si Formele Apelului

- ca urmare a cererii de apel, prima instanţă nu va mai avea posibilitatea de a îndrepta eventualele erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârii apelate sau de a interpreta dispozitivul acesteia, deoarece apelul este o cale devolutivă de atac, deci presupune o rejudecare atât în fapt, cât şi în drept, ceea ce înseamnă că hotărârea primei instanţe va fi înlocuită de hotărârea instanţei de apel (aceasta se va întâmpla chiar şi în ipoteza în care instanţa de apel ajunge la aceeaşi concluzie ca şi prima instanţă). Desigur, aceste efecte nu subzistă dacă apelul a fost introdus peste termen, cu excepţia situaţiilor analizate. Excepţia de tardivitate a apelului poate fi invocată de partea interesată, de procuror, dar şi de instanţă din oficiu. Apelul introdus cu nerespectarea termenului defipt de lege va fi respins ca tardiv. Hotărârea instanţei de fond se definitivează astfel pe data expirării termenului de apel, iar nu pe data respingerii acestuia ca tardiv[ref].

ART. 285 (1) Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor. (2) Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicarii prevăzute la alin. 1. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu. (3) Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii. ART. 286 Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată. ART. 287 (1) Cererea de apel va cuprinde: 1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în Romania, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. arătarea hotărârii care se atacă; 3. motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; 4. dovezile invocate în susţinerea apelului; 5. semnătura. (2) Cerinţele de la pct. 2 si 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 si 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin 2.

Page 17: Termenul Si Formele Apelului

(3) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzator dispoziţiile art. 112 pct. 5. (4) Termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare. ------------ Pct. 1 al alin. (1) al art. 287 a fost modificat prin art. 1 pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2001*) publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare pct. 1 al alin. (1) al art. 287 avea următorul conţinut: "1. numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;" Pct. 1 al alin. (1) al art. 287 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005. Alin. (4) al art. 287 a fost introdus de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005. ------------ *) Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsă prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 14 iulie 2005 şi abrogată de art. IV din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005.

Comentarii

1. După cum se observă, art. 287 alin. 1 pct. 1 pretinde ca în cerere să se arate numele şi domiciliul sau reşedinţa ambelor părţi, apelant şi intimat, dar textul nu prevede aceste cerinţe sub sancţiunea nulităţii. Este firesc deoarece la acest moment ele figurează în dosarul cauzei, dar faptul că nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, nu înseamnă că nu se poate invoca nulitatea, ci este necesar ca partea care ridică excepţia să dovedească vătămarea suferită prin lipsa cerinţei şi faptul că această vătămare nu poate fi altfel înlăturată.

2. Fără a înţelege numai un prejudiciu material, vătămarea urmează să fie apreciată în concret de instanţă. Uneori, aşa cum am arătat, vătămarea este prezumată de lege fără posibilitate de dovadă contrară, sau se prezumă "juris tantum", realizându-se în acest mod, răsturnarea sarcinii probaţiunii. În toate celelalte cazuri, partea urmează să probeze existenţa vătămării. Aceasta deoarece simpla încălcare a unor norme procedurale nu este pedepsită cu nulitatea decât dacă partea care o invocă a fost vătămată. Astfel, faptul că în dispozitivul hotărârii nu se arată cuantumul sumei pentru care s-a admis acţiunea, nu este motiv de nulitate, dacă în considerente calculul este făcut exact[ref]. Dacă, de exemplu, procedura de citare a fost viciată, dar partea se prezintă în instanţă, scopul citării a fost atins[ref], şi deci nu

Page 18: Termenul Si Formele Apelului

există prejudiciu. Tot astfel, părţile sunt obligate să-şi comunice la domiciliu actele de care se servesc, dar art. 96 îngăduie ca această comunicare să se facă şi în instanţă. Potrivit art. 125 pentru fiecare şedinţă de judecată se afişează o listă a proceselor din acea zi, judecata făcându-se în ordinea înscrierii pe listă. Dacă în lipsa uneia dintre părţi, procesul se judecă peste rând, partea care a fost judecată prin surprindere a fost vătămată şi poate cere anularea hotărârii. Dar dacă a fost prezentă, ea nu mai are acest drept, deoarece, deşi prescripţia legii a fost încălcată, ea nu a suferit nicio vătămare[ref]. Pe de altă parte, s-a decis într-un caz că nu numai că pârâtul nu a fost prejudiciat prin necomunicarea tuturor înscrisurilor prezentate de reclamant, pentru că putea lua cunoştinţă de ele din dosar, dar, după ce nu i-a fost rezolvată cererea de a-i fi comunicate înscrisurile, formulată la un termen de judecată, nu a mai reiterat-o în termenul ce a urmat, când au fost puse concluzii în fond, condiţii în care neregularitatea procedurală s-a acoperit, şi, deci, nu atrage nulitatea hotărârii pronunţate[ref]. De altfel, în jurisprudenţa mai veche s-a decis constant că nu se poate anula un apel dacă există în dosar suficiente date pentru identificarea părţilor şi a domiciliului acestora[ref]. In schimb, nearătarea hotărârii care se atacă este sancţionată în mod expres de art. 287 alin. 2 C.proc.civ. cu nulitatea. Sancţiunea nulităţii este operantă numai în cazul neindicării hotărârii, textul citat conţinând o referire generală în acest sens, nu şi în cazul nearătării unor elemente ca data pronunţării sau chiar numărul sentinţei; este suficient, prin urmare să se indice acele elemente din care să rezulte neîndoielnic hotărârea care formează obiectul apelului[ref]. S-a decis însă că nu se poate anula apelul chiar dacă nu se arată numărul hotărârii sau data acesteia, în situaţia în care cererea de apel cuprinde elemente suficiente care să permită cu certitudine identificarea hotărârii primei instanţe[ref]. Din combinarea motivelor de apel cu cererea de chemare în judecată, eventual cu alte acte de procedură ce au natura juridică a unei cereri de chemare în judecată, va rezulta dacă apelul priveşte toate pretenţiile deduse judecării primei instanţe sau numai o parte din acestea[ref].

3. Printre elementele esenţiale ale cererii de apel se numără: 3. a) motivarea apelului Apelul este singura cale de atac pentru care legea nu prevede expres motivele de exercitare. Aşadar, cauza apelului constă în expunerea sumară a justificării apelului, a motivelor de nemulţumire contra primei judecăţi, a observaţiilor critice în temeiul cărora apelantul cere o altă soluţie a procesului. Lipsa acestei expuneri nu poate avea nicio urmare defavorabilă pentru apelant, căci, graţie caracterului devolutiv al apelului, procesul îşi urmează dezbaterile în cadrul fixat prin actele pregătitoare, părţile putându-se servi "de mijloacele şi probele invocate la prima instanţă"[ref]. În apel, evident, nu se poate schimba cauza. Regula are o importanţă deosebită şi trebuie urmărită de instanţe, ca şi de către părţi.

Page 19: Termenul Si Formele Apelului

De exemplu, s-a considerat: - a fost modificată cauza dacă la prima instanţă s-a reclamat o anumită sumă cu titlu de depozit, iar în apel s-a invocat împrumutul; - invocarea dolului în apel, pe când la prima instanţă se invocase neplata preţului; - cererea de nulitate a testamentului olograf bazată pe susţinerea că el nu e scris şi semnat de testator are o cauză deosebită de cererea privitoare la incapacitatea de a dispune[ref]; - în apel nu se poate solicita anularea actului de vânzare pentru viciu de formă, când în primă instanţă temeiul a fost neplata preţului şi dolul în obţinerea consimţământului[ref]; - dacă în primă instanţă s-a solicitat anularea unui act pentru un motiv de fond, în apel nu se poate invoca nulitatea rezultând din neîndeplinirea unei formalităţi prescrise în vederea executării sau când s-a cerut anularea unui act ca simulat, în apel nu se poate invoca anularea lui pentru ingratitudine[ref]; - dacă la prima instanţă s-a solicitat o sumă cu titlu de taxă pentru confirmarea acreditivului, în apel nu se poate invoca că suma, modificată şi ea, reprezintă diferenţa dintre preţul stipulat în contract şi preţul facturat de pârâtă[ref].

Apelul are un caracter devolutiv, iar în temeiul acestei căi de atac instanţa superioară este îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate. Dar apelul este devolutiv numai pentru ceea ce s-a apelat, astfel că partea care se declară nemulţumită de hotărâre trebuie să învedereze atât temeiurile de fapt cât şi cele de drept pe care-şi fundamentează criticile aduse hotărârii atacate. Prin urmare apelantul nu va putea formula şi susţine motive de apel decât în legătură cu problemele cu privire la care a formulat cererea de apel[ref]. Toate motivele pentru care pot fi exercitate celelalte căi de atac reprezintă, în acelaşi timp şi motive de apel, la acestea adăugându-se orice alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie. Apelantul va trebui însă să indice în cererea de apel motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, iar dacă nu a menţionat în cerere cauza apelului, va putea să împlinească această lipsă cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în apel. În caz contrar, va interveni decăderea[ref]. Motivarea apelului este importantă sub un dublu aspect: pe această cale se aduc la cunoştinţa instanţei motivele de nemulţumire ale apelantului faţă de hotărârea atacată, iar intimatul este pus în situaţia de a-şi putea formula în mod judicios şi din timp apărarea[ref]. Sub acest aspect părţile pot folosi în apel motive invocate în faţa primei instanţe şi deci instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu privire la ele. Este firesc, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, ceea ce presupune o rejudecare în fond. Dar apelul este totuşi o cale de atac prin care se critică o hotărâre dată de prima instanţă, astfel încât legea pretinde apelantului să arate nemulţumirile sale faţă de modul în care s-a desfăşurat judecata de fond, şi de hotărârea atacată în fapt şi în drept[ref]. Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul trebuie menţionate în cererea de apel sau până cel mai târziu la prima zi de

Page 20: Termenul Si Formele Apelului

înfăţişare, astfel cum rezultă din art. 284 alin. 1 şi 2 C.proc.civ.[ref]. La prima zi de înfăţişare, apelantul nu va putea cere amânarea cauzei pentru depunerea motivelor de apel[ref]. Prima zi de înfăţişare nu trebuie confundată cu primul termen de judecată[ref]. Este prima zi de înfăţişare termenul la care sunt îndeplinite cele două condiţii, chiar dacă taxele de timbru s-au achitat după acest termen[ref]. În schimb, termenul la care părţile nu au putut pune concluzii deoarece cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare[ref] sau pentru că cererea de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâtului[ref] ori pentru că, faţă de obiectul cererii, completul de judecată nu era legal constituit[ref] nu poate fi socotit prima zi de înfăţişare[ref].

Dacă motivele nu au fost invocate în aceste condiţii, apelantul decade din dreptul de a le mai invoca, dar apelul nu va fi anulat sau respins ca nemotivat, deoarece, părţile pot să se folosească în faţa instanţei de apel de motivele invocate în primă instanţă[ref]. Indicarea greşită a unui text de lege nu poate atrage nulitatea apelului; o atare eroare poate fi rectificată şi oral în instanţă[ref]. Pe de altă parte, este de observat că legea se referă la motivarea în drept a apelului, împrejurare care nu implică necesitatea unei indicări exacte a textului de lege aplicabil, fiind suficientă doar arătarea principiilor de drept. De asemenea, simpla menţiune în cererea de declarare a căii de atac că apelantul îşi întemeiază apelul pe concluziile scrise depuse în faţa instanţei de fond nu constituie o motivare în sensul legii[ref]. Reamintim în acest sens că apelul este o cale de atac împotriva unei hotărâri nedefinitive, ceea ce ar însemna că motivele de fapt şi de drept ar trebui să fie în legătură cu hotărârea ce constituie obiect al apelului. Apelantul trebuie să îşi arate nemulţumirea în raport cu această hotărâre, cu modul în care a avut loc judecata sau cu soluţia pronunţată de prima instanţă. Ni se pare că nu ar fi suficient ca în cererea de apel să se reia motivarea în fapt şi în drept din cererea de chemare în judecată, întâmpinare sau dintr-o cerere de intervenţie (principală ori forţată). Ne sprijinim această soluţie şi pe faptul că elementele cererii de chemare în judecată rămân neschimbate în tot cursul procesului (art. 294 alin. 1 C.proc.civ., pentru apel), aşa încât, dacă legea ar fi dorit ca apelantul să reproducă numai cauza cererii de chemare în judecată, nu ar fi fost necesar pct. 3 al art. 287 C.proc.civ., cu atât mai mult cu cât, în privinţa obiectului cererii de chemare în judecată (pretenţia concretă supusă judecăţii), nu s-a făcut nicio precizare[ref]. In cererea de apel nu trebuie repetate motivele din cererea de chemare în judecată, întâmpinare sau cererea reconvenţională ori cererea de intervenţie etc. ci este necesară o expunere a justificării apelului, care stabileşte şi limitele în care va avea loc judecata în apel. În jurisprudenţa mai veche constant se decidea că nu e motivare declaraţia apelantului că susţine motivele acţiunii sau simpla trimitere la concluziile de la prima instanţă[ref]. Această trimitere este suficientă pentru a arăta intenţia de a fi avute şi ele în vedere, astfel cum prevede art. 292, şi deci nu trebuie repetate, deoarece sunt

Page 21: Termenul Si Formele Apelului

cunoscute de la prima instanţă, astfel că trebuie dezvoltate în scris numai motivele noi care au determinat exercitarea căii de atac[ref]. Tocmai deoarece motivarea apelului presupune evidenţierea cauzelor de nemulţumire, s-a decis că ea nu poate să rezulte numai din indicarea unei probe[ref]. Textul art. 292 prezintă importanţă atât în ceea ce priveşte arătarea motivelor de apel, cât şi în privinţa determinării dovezilor ce pot fi folosite în instanţa de apel. Prin urmare, părţile pot folosi in instanţa de apel şi motivele invocate în faţa primei instanţe, împrejurare insă care nu-l scuteşte pe apelant de obligaţia de a face referire în cererea de apel şi la aceste motive. In aceste condiţii, apreciem că într-o asemenea împrejurare apelul nu poate fi respins ca nemotivat sau insuficient motivat, instanţa având obligaţia de a-l soluţiona examinând şi motivele invocate în faţa primei instanţe[ref].

3. b) Probatoriul Procesul de natură civilă (incluzând aici pe cel de natură comercială sau de dreptul muncii, de contencios administrativ sau fiscal ori procesul în materie contravenţională, care au particularităţile lor în materie de probaţiune, însă fondul este cel prevăzut în Codul de procedură civilă) fiind, de regulă, un proces contencios, nu poate fi soluţionat numai pe baza afirmaţiilor părţilor, judecătorul putând să-şi formuleze convingerea pe baza probelor administrate[ref]. Ca urmare, probele au o importantă deosebită în soluţionarea pricinii cu care a fost sesizată instanţa civilă, întrucât fără probe este practic imposibilă darea hotărârii, fără a se dovedi ceea ce se afirmă. Numai administrând corect şi în totalitate probele, judecătorul poate să cunoască raporturile reale dintre părţi, faptele care au generat conflictul dintre acestea, şi apoi, pe baza probelor administrate, să aplice corect legea la cazul cercetat[ref]. Arătarea dovezilor de care apelantul înţelege să se servească în susţinerea apelului are o temeinică justificare şi ea vizează apărarea intereselor legitime ale intimatului, căci dacă acestuia nu i s-ar aduce la cunoştinţă dovezile invocate de apelant el s-ar afla în imposibilitate de a-şi pregăti o apărare temeinică. Arătarea dovezilor de către apelant evită surprinderea intimatului, ceea ce face ca lupta judiciară să se poată continua de pe aceleaşi poziţii de egalitate caracteristice procesului civil[ref]. În practică[ref] s-a subliniat faptul că probele trebuie propuse cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în faţa instanţei de fond, ori în cursul judecării procesului, când nevoia lor reiese din dezbateri şi partea nu le-a putut prevedea. Sau că[ref] instanţa nu poate respinge ca tardivă o probă din oficiu, dacă partea adversă nu s-a opus la administrarea ei. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri[ref].

3. c) Semnătura este o formalitate esenţială, întrucât ea atestă în mod neechivoc nu numai voinţa părţii de a se judeca, ci şi exactitatea conţinutului cererii de chemare în judecată. De aceea, pe bună

Page 22: Termenul Si Formele Apelului

dreptate, unii autori afirmă tranşant că fără semnătură cererea de chemare în judecată este ca şi inexistentă[ref]. Este firesc să fie aşa deoarece doar în măsura în care cererea de apel este semnată se poate deduce şi voinţa neîndoielnică a apelantului de a critica hotărârea şi de a se judeca într-o nouă fază a procesului civil. Lipsa semnăturii poate fi totuşi complinită în condiţiile art. 133 alin. 2 C.proc.civ., dispoziţii care sunt aplicabile şi în materie de apel[ref].

3. d) Timbrarea Cererea de apel se timbrează cu 50% din taxa datorată pentru cererea de chemare în judecată, iar dacă obiectul litigiului este evaluabil în bani, taxa se calculează la suma contestată[ref]. Precizarea este importantă în cazul în care prima instanţă a admis doar parţial pretenţiile reclamantului şi declară apel atât pârâtul, cât şi reclamantul, care vor timbra diferenţiat, în funcţie de valoarea contestată, iar nu în funcţie de obiectul litigiului.

ART. 288 La cererea de apel se vor alătură atâtea copii câţi intimaţi sunt. Apelul se depune la instanţa a carei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii. Preşedintele va înainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile. Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executarii hotărârii primei instanţe. ART. 289 (1) Preşedintele instanţei de apel, indata ce primeste dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114^1, şi va dispune citarea părţilor. (2) Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea şi de pe motivele de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.*) (3) Dispoziţiile art. 113 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător. (4) Apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singura secţie a instanţei de apel. ---------- *) Alin. (1) si (2) ale art. 289 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 96 din Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, alin. (1) si (2) ale art. 289 aveau următorul conţinut: "(1) Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114, şi va dispune citarea părţilor. (2) Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile

Page 23: Termenul Si Formele Apelului

certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la primă instanţă, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinare."

Comentariu

1. Articolul 289 răspunde la întrebarea dacă este întâmpinarea obligatorie în apel. Soluţia s-ar fi desprins şi din prevederile art. 298 C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 118. Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 138/2000, art. 118 alin. 1 C.proc.civ. a fost modificat în sensul că: "întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel". Păstrarea unui echilibru şi a unei egalităţi procesuale impune ca, după cum reclamantul îşi formulează în scris pretenţiile şi îşi dezvăluie mijloacele de probă pe care le va folosi în susţinerea afirmaţiilor sale, tot astfel şi pârâtul, mai înainte de intrarea în etapa dezbaterilor, să arate în scris apărările sale, precum şi probele pe care se sprijină[ref]. Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai depune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică[ref]. Neformularea de către pârât în întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare a apărătorilor sale faţă de pretenţiile reclamantului poate expune pe pârât la consecinţe negative în valorificarea drepturilor sale. Astfel, în privinţa excepţiilor de procedură, care privesc normele cu caracter dispozitiv, pârâtul pierde posibilitatea de a le mai ridica ulterior primei zile de înfăţişare pentru a lua un singur exemplu, pârâtul chemat în fata unei instanţe necompetente teritorial, în cazurile în care necompetenţa este relativă, dacă nu a ridicat această excepţie prin întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare, nu se va mai putea plânge ulterior spre a cere declinarea competenţei[ref]. Ideea că întâmpinarea este obligatorie inclusiv în recurs decurge şi din dispoziţiile art. 291 şi art. 292, specifice apelului[ref].

2. Codul de procedură civilă nu cuprinde dispoziţii particulare privitoare la cerinţele pe care trebuie să le întrunească întâmpinarea. În aceste condiţii, trebuie să recurgem la dispoziţiile de principiu ale art. 298 C.proc.civ. text care face trimitere la dispoziţiile dreptului comun. Prin urmare, în considerarea acestor norme şi ale celor de drept comun în materie, întâmpinarea va trebui să cuprindă precizări privitoare la: excepţiile de procedură pe care intimatul le invocă faţă de cererea de apel; răspunsul la toate motivele de fapt şi de drept ale apelului; dovezile pe care se întemeiază apărarea intimatului şi semnătura acestuia[ref]. Aşa fiind, nedepunerea întâmpinării de către intimat în apel îl va pune pe acesta în imposibilitatea de a mai invoca probe în faţa acestei instanţe, dar el păstrează dreptul de a se opune la admiterea apelului şi de a contesta dovezile pe care acesta se sprijină[ref].

ART. 290

Page 24: Termenul Si Formele Apelului

Când apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri au fost repartizate la secţii deosebite, preşedintele ultimei secţii investite va dispune trimiterea apelului la secţia cea dintâi investită. ART. 291 (1) În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114^1, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare.*) (2) Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constată ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114^1 alin. 3 sau 4, după caz. ------------ *) Art. 291 a fost modificat prin art. 1 pct. 97 din Ordonanţa de urgenţa nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 291 avea următorul conţinut: "Art. 291. (1) În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare." Alin (2) al art. 291 a fost modificat prin art. 1 pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2001**) publicată în M.Of. nr. 217 din 27 aprilie 2001. În vechea reglementare, alin. (2) al art. 291 avea următorul conţinut: "Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constată că motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114 alin. 5." Alin. (2) al art. 291 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 14 iulie 2005. ------------- **) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001 a fost respinsă prin LEGEA nr. 69 din 31 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 612 din 14 iulie 2005 şi abrogată de art. IV din LEGEA nr. 219 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005.

ART. 292 (1) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (2) În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi

Page 25: Termenul Si Formele Apelului

noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă. ----------- *) Art. 292 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. În vechea reglementare, art. 292 avea următorul conţinut: "Art. 292. Părtile nu se vor putea folosi, înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţa sau arătate în cererea de apel şi în întâmpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138."

ART. 293 (1) Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare. (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel prevăzută la alin. 1 rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal. ---------- *) Art. 293, cu o nouă redactare, a fost reintrodus prin art. 1 pct. 99 din Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000. Iniţial art. 293 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952.

Comentariu

1. In urma modificării Codului de procedură civilă prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 138/2000 intimatul care nu a declarat iniţial apel are posibilitatea de a adera la calea de atac exercitată de partea potrivnică[ref]. Aderarea la apel[ref] sau apelul incident este o instituţie care are ca finalitate menţinerea unui echilibru în situaţia juridică a părţilor. Observăm că art. 293 alin. 2 C.proc.civ. face distincţie între apelul principal şi cel accesoriu, ceea ce determină şi existenţa unui raport de dependenţă între cele două apeluri. Acest raport de dependenţă - cu semnificaţii în ceea ce priveşte soluţiile ce pot fi pronunţate - nu mai există în cazul în care aderarea la apel s-a făcut înăuntrul termenului de apel[ref].

2. Oarecum apropiat de acest subiect, apare întrebarea: poate instanţa de apel să se considere învestită şi cu judecarea cererii de chemare în garanţie, deşi apelul este îndreptat numai împotriva soluţiei date cu privire la cererea principală? Răspunsul trebuie să fie categoric în sens negativ. În caz contrar, s-ar încălca un principiu general al desfăşurării procesului civil - principiul disponibilităţii - fără a exista un text de lege care să permită

Page 26: Termenul Si Formele Apelului

aceasta. Efectul devolutiv al apelului este guvernat de principiul "tantum devolutum, quantum apellatum". Dacă în cererea de apel figurează ca părţi numai reclamantul şi pârâtul de la prima instanţă, atunci instanţa de apel nu poate să-1 introducă, din oficiu, pe terţul chemat în garanţie. Rezultă că numai intimatul sau chiar chematul în garanţie poate să ceară repunerea în discuţie, în faţa instanţei de apel, a chemării în garanţie, iar nu şi instanţa de apel din oficiu[ref].

ART. 293^1 În caz de coparticipare procesuală, precum şi atunci când la prima instanţă au intervenit terţe persoane în proces, intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să declare apel împotriva altui intimat sau unei persoane care a figurat în prima instanţă şi care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urma ar fi de natură să producă consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces. Dispoziţiile art. 293 se aplică în mod corespunzător.---------- *) Art. 293^1 a fost introdus prin art. 1 pct. 100 din Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2000 publicată în M.Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.