Tendintele Dezv Turismului de Litoral
-
Upload
andra-andra-a -
Category
Documents
-
view
366 -
download
0
Embed Size (px)
Transcript of Tendintele Dezv Turismului de Litoral

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
FACULTATEA „BUSINESS ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR”
CATEDRA „TURISM”
Proiect economic
„Tendintele dezvoltarii turismului de
litoral in Romania”
Chisinau 20121

Cuprins
Introducere.....................................................................................3
Capitolul I: Turismul de litoral si dezvoltarea acestuia.............................4
1.1. Tendinte in evolutia turismului de litoral ...........................................
1.2. Tipurile de turism practicate ............................................................8
Capitolul II: Tendintele turismului de litoral din Romania........................
2.1 Istoric si dezvoltare in contextul economic si politic al secolului
XX....... .....................................................................................................
2.2.Potenţialul antropic a turismului de litoral al României.............................
Capitolul III: Factorii care influenteaza cererea si oferta turistica litorala....
3.1.Potentialul turistic al Litoralului Românesc.................................................
3.2. Statiunile turistice........................................................................................
3.3. Metode de atenuare a vârfurilor sezoniere..................................................
Anexe .................................................................................................29
Bibliografie .......................................................................................32
Introducere:2

Conceptual deSPRE turism DE litoral
Dintre toate tipurile de turism international ,cel mai important este turismul balnear
maritim sau litoral,care concentreaza cca 80% din fluxurile anuale,indeosebi in Europa si
America de Nord.El inregistreaza amplitudinea maxima in sezonul estival ,diferentiat dupa
durata de insolatie de la 3 luni(zona Marii Baltice) pana la 6 luni(zona Marii Mediterane)In unele
zone de pe Glob(California ,Florida ,Canare) turismul balnear maritime se practica tot timpul
anului pentru cura climatica in timpul sezonului rece.
Printre regiunile turistice de pe Terra consacrate pentru acest tip de turism se pot
mentiona:
Bazinul Marii Mediterane
Zona litoralului Marii Negre
Litoralul Oceanului Atlantic
Marea Nordului si Marea Balica
Coasta atlanica a Americii de Nord
Litoralul vestic American.
Relieful litoral,rezultat in urma actiunii apelor marine asupra uscatului tarmurilor,prezinta
atractie pe de o parte prin formele specifice rezultate (golfuri ,estuare ,faleze ,plaje ,capuri,
stramtori, peninsula si insule)pe de alta parte prin suportul oferit amenajarii de statiuni balneo-
maritime,prezente pe intreaga planeta la latitudini tropicale si temperate,remarcandu-se adevarate
lanturi de asemenea puncte de atractie .
Capitolul I: Turismul de litoral si dezvoltarea acestuia
1.1 Tendinte in evolutia turismului de litoral
3

La nivel metodologic au avut loc o serie de procese care au urmarit intelegerea si
fundamentarea unor termeni din turism. Au aparut o serie de criterii de clasificare, de factorii de
influenta, de metode de evaluare a componentelor pietei turistice.
Turismul de litoral, se include, conform recomandarilor OMT, in functie de obiectivul
specific al calatoriei, in grupa “loisir, recreere si vacante (odihna)”.
Ce inseamna de fapt “turismul de litoral”? In linii mari, este ansamblul activitatilor
turistice care se desfasoara in spatial aflat in imediata apropiere a unei suprafete de apa dar si pe
oglinda acesteia. Se includ aici dezvoltarea turismului (statiuni, hoteluri, restaurante, catering,
etc.) dar si infrastructura care suporta aceasta expansiune (activitati de comert, drumuri spre plaja
amenajate specia, facilitate legate de pescuit). De asemenea, nu putem sa ignoram ecoturismul si
sporturile acvatice (scufundari, inot, bird-watching).
Uzual,turismul de litoral se leaga in principal de ape statatoare,mai exact de mari si de
oceane,date fiind dimensiunile mai mari ale acestora.Apa,prin compozitia ei
chimica(salinitatea),contrastul termic cu aerul,prezenta aerosolilor rezultati din spargerea
valurilor,este resursa fundamentala fara de care turismul de litoral nu se poate manifesta.
Litoralul a constituit din cele mai vechi timpuri un spatiu de locuire propice..Prezenta
apei ca element fundamental al vietii,climatul favorabil si posibilitatile de deplasare au facut ca
de la an la an aceasta suprafata sa fie din ce in ce mai cautata.Aici au loc o serie de alte activitatii
cum ar fi cele portuare ,de extractie de petrol,pescuit,comerciale.
Astfel,o prima caracteristica a turismul de litoral este operarea sa concomitent cu alte
activitati economice.
O a doua caracteristica se leaga de suportul fizic al activitatii si anume fragilitatea
mediului inconjurator.Aici avem in vedere puternica antropizare,eroziunea din ce in ce mai
accentuata a solului,precum si calitatea apelor pasibile a fi infestate tot mai des din diferite
motive.
Tot o consecinta a conditiilor naturale este si impletirea activitatii de turism litoral cu cea
de turism balnear.O activitate care cunoaste din ce in ce mai multe aplicatii este
talasoterapia,adica tratamentul cu apa de mare.Prezenta unor factorii de cura a determinat
construirea unor spatii destinate tratamentelor si prevenirii diferitelor afectiuni.
Combinarea acestor forme de turism poate crea dificultati sub aspectul numarului de
calatori,in special in zonele in care sezonul pentru cura helio-marina este limitat la 2-3
luni.Riscul aglomerarii plajelor si a statiunilor cu toate consecintele negative pe care la genereaza
este o problema de mare actualitate.Adoptarea unor solutii care sa elimine aceste inconveniente
se constituie ca un obiectiv in incercarea de atenuare a unei alte trasaturi a turismului de litoral si
4

anume sezonalitatea.O alternativa ,cel putin pentru statiunile cu functie mixta ,ar fi incercarea de
reorientare a fluxurilor turistice in perioadele de extrasezon.
In ultimii ani,un concept care a inceput sa castige teren este cel de dezvoltare
durabila.Acesta vizeaza o crestere economica care constientizeaza faptul ca resursele sunt
limitate si protejaza comunitatile umane din punct de vedere cultural.
Literatura de specialitate a consacrat 3 faze in evolutia amenajarilor de litoral:
1. faza de pionierat (timp de 2 secole avand ca punct terminal 1930)
2. Faza de urbanizare a litoralului(1930-1960)
3. Faza amnajarilor de litoral de mare amploare.
In ceea ce priveste motivele pentru practicarea turismul de litoral, putem aprecia ca de la
an la an acestea sunt mai numeroase si uneori din ce in ce mai sofisticate.Daca in trecut se
mergea pe litoral pentru factorii naturali de cura, pentru odihna si recreere, astazi putem vorbi de
cluburi pentru practicarea de sporturi nautice, de extinderea naturalismului, de cercetarii
stiintifice sau pur si simplu de moda.
O privire de ansamblu asupra turismului de litoral ne conduce la identificarea anumitor
tendinte:
1. Fragmentarea vacantelor-apare tot mai frecvent ca urmare a mai multor factorii:
a. Stresul de la locul de munca ce determina pause mai frecvent
b. Dezvoltarea transporturilor si a infrastructurii corespunzatoare care permite ajungerea
la destinatie intr-un timp relativ scurt
c. Aparitia calatoriilor de tip “incentive travel”sau acordarea de premii sub forma unor
week-end-uri pe litoral
2.Turistii sunt din ce in ce mai informati cu privire la locul pe care il viziteaza.
3.Consumatorii sunt din ce in ce mai pretentiosi fata de calitatea plajelor si fata de
dotarile din statiuni
4.Datorita diversificarii ofertelor de sporturi nautice are loc o mutatie considerabila si o
formare de fluxuri in acest sens.
5.Reactia cereri la propunerile ofertantilor este pozitiva
1.2.Tipurile de turism practicate
5

În activitatea turistică internă şi internaţională se practică o gamă largă de forme şi
aranjamente turistice, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de turism, de condiţiile
de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile organizării călătoriei.
În multe locuri există oportunităţi pentru practicarea unor forme speciale de turism bazate
pe atracţii locale interesante sau neobişnuite.
Aceste forme de turism pot fi dezvoltate la scară mai mare decât formele de turism
tradiţionale şi în regiuni diferite. Oricum pentru comercializarea acestor forme de turism sunt
necesare cunoştinţe de specialitate, iar autorităţile locale trebuie să înţeleagă modalitatea lor de
dezvoltare înainte de asumarea unor riscuri suplimentare şi de implicare a comunităţii locale, a
oamenilor de afaceri în dezvoltarea lor .
Formele de turism vor fi definite în funcţie de diferite criterii sau factori ce îşi pun
pecetea asupra individualizării şi desfăşurării fenomenului turistic la scara detaliilor sale. Astfel
de criterii sunt: distanţa, durata, provenienţa turiştilor, numărul turiştilor, gradul de organizare,
modul de desfăşurare, mijloace de transport utilizate, vârsta turiştilor, aportul social,
particularităţile regiunii de destinaţie.
Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul
turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.
În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de turism:
a) în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:
turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;
turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor
de reşedinţă. Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau
pasiv, care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă şi turism receptor (incoming) –
de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în
ţara primitoare.
b) după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele forme de
turism:
turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a
tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se realizează prin
intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament) sau a altor tipuri de
înţelegere convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe (hoteluri,
companii aeriene).
6

turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune angajarea
prealabilă a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei
deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităţilor de agrement.
turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice
celor două forme deja prezentate.
c) în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:
turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat,
în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi
perimetru.
turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în
aceeaşi localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:
turism de sejur scurt se mai numeşte şi turism de weekend, presupune una sau două
înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reşedinţă;
turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);
turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte, de
regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiştii de vârsta a treia care efectuează cure şi
tratamente medicale sau de către turiştii cu venituri foarte ridicate.
d) din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii se distinge:
turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de
exemplu turism cultural, de afaceri);
turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente
culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de
circumstanţă (ocazional);
turism de circumstanţă are o durată relativ scurtă, de la câteva ore l câteva zile şi se
poate desfăşura întreaga perioadă a anului. Motivaţiile şi formele pe care le îmbracă sunt extrem
de variate. Între atracţiile la care această formă de turism este sensibilă se înscriu manifestările şi
evenimentele limitate ca durată (festivaluri artistice, expoziţii, competiţii sportive), dar pot fi şi
anumite construcţii cu funcţie turistică permanentă, unde vin în momentele de recreere persoane
antrenate în alte activităţi.
e) după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:
turismul pedestru antrenează din cele mai vechi timpuri numeroşi turişti ce se
deplasează în zona periurbană, dar şi în regiunile muntoase. În cadrul acestei forme de turism
trebuie incluse şi turismul cinegetic, pescuitul şi alpinismul. Turismul pedestru oferă cea mai
strânsă conexiune între m şi natură având un caracter eminamente recreativ;
7

turism rutier se practică de numeroşi participanţi, pe distanţe scurte
(cicloturismul), lungi sau foarte lungi (cu motociclete, automobile sau autocare), iar prin
utilizarea gradului său de independenţă creşte substanţial. Este cea mai dinamică formă de turism
actuală, datorită perfecţionării căilor şi mijloacelor de transport, precum şi înmulţirii
posibilităţilor, de a avea un mijloc de transport propriu;
turism feroviar este facilitat de prezenţa unor mijloace de transport sigure, cu un
confort sporit, optime pentru deplasări la distanţe mari. Este practicat sub forma călătoriilor în
circuit, sau de către turişti ce se deplasează spre anumite localităţi alese ca loc de desfăşurare a
activităţii recreative sau curative;
turism naval utilizează numeroase mijloace de transport, cum ar fi plutele arhaice,
ambarcaţiunile cu vâsle, rame sau motor, nave de pasageri fluviale sau maritime. Frecvenţa
maximă se înregistrează pe lacurile interioare, în anumite sectoare ale fluviilor şi râurilor (cele ce
traversează marile aglomeraţii urbane) şi în zonele de litoral, unde se practică un adevărat
cabotaj turistic. Ca variantă a turismului naval, foarte frecventă este croaziera în bazinul unor
mări intercontinentale (Mediterana, Caraibe, Marea Japoniei);
turism aerian a luat mare avânt în a doua jumătate a secolului XX, prin dezvoltarea
acestor mijloace rapide de transport. Este practicat de persoanele cu venituri mari, dornice de aşi
satisface necesităţile recreative la foarte mari distanţe. Deltaplanele şi elicopterele, tot mai intens
utilizate în acest scop, încearcă să diversifice opţiunile în acest domeniu.
f) în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulaţiei
turistice:
turismul de recreere şi agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun
prilej de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se
interferează cu aşa-numitul turism cultural. Scopul fundamental al practicării sale este
satisfacerea nevoilor recreative ale populaţiei antrenată în munci solicitante, cu mare consum de
energie fizică şi psihică, sau locuind în habitate recunoscute prin stresul lor cotidian. Practicarea
turismului de recreere nu este apanajul unei anumite categorii de populaţie, el este şi la îndemâna
celor proveniţi din medii considerate mai puţin sau deloc stresante – în general locuitorii
aşezărilor rurale. Principalele trăsături ale turismului de recreere sunt:
- antrenează cel mai bine un număr de persoane, majoritatea provenind din ţările
puternic dezvoltate şi urbanizate;
- ponderea decisivă a participanţilor se recrutează din rândul populaţiei urbane, supusă
unei îndepărtări accentuate faţă de natură, în vreme ce populaţia rurală participă cu procente mai
reduse; acest tip de turism sete practicat de toate grupele de vârstă, dar mai ales de tineret şi de
populaţia matură;
8

- în zonele temperate ale globului, unde se concentrează o populaţie numeroasă,
turismul de recreere prezintă un caracter sezonier evident: vara şi iarna, cele două anotimpuri
extreme, constituie „vârfurile” cererii turistice. Ca urmare acest tip de turism generează
supraîncărcări la nivelul infrastructurii, fie că este vorba de bazele de cazare, fie de căile de
acces;
- distanţa de deplasare variază mult, în funcţie de solicitările şi posibilităţile materiale
ale turiştilor.
- durata actului recreativ este şi ea variabilă. În general, predomină turismul de scurtă i
medie durată, echivalent weekend-uli sau unei fracţiuni de concediu de odihnă. Durata lungă a
recreării este specifică unei grupe restrânse proveniţi în majoritate absolută dintre pensionari;
- eficienţa economică a turismului de recreere este una dintre cele mai ridicate. Aceasta
deoarece turismul tine să-şi satisfacă cerinţele recreative prin utilizarea tuturor elementelor
infrastructurii destinate acestui scop. Nu este mai puţin adevărat că există un mare număr de
turişti cu venituri reduse, în special tineri, la care recreerea se realizează în urma unei minime
solicitări a produsului turistic;
- realizarea unei infrastructuri proprii, în care elementelor comune tuturor tipurilor de
turism (baze de cazare şi alimentaţie) li se asociază dotări specifice, menite să amplifice şi să
satisfacă polivalent cerinţele de agrement (piscine, săli de jocuri diverse, terenuri de sport,
discoteci).
Turismul de recreere valorifică, în primul rând, însuşirile estetice ale fondului turistic
aparţinând cadrului natural. Pe de o parte, reconstruieşte o punte între om şi natură, oferindu-i
acestuia posibilitatea ca, într-un cadru nou, să se elibereze de presiunea viţii cotidiene. Din
această cauză „schimbarea locului” reprezintă o condiţie a recreerii şi agrementului. În acest
domeniu nu îşi au locul standardele şi nici reţele unice; aici intervine profesionalismul agenţiilor
de voiaj de a lansa o ofertă cât mai variată pentru a putea răspunde la cât mai multe cerinţe ale
turiştilor.
turismul de tratament şi cură balneară este o formă specifică a turismului de
odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinţei de a preveni anumite
îmbolnăviri, cât, mai ales, creşterii surmenajului şi a bolilor profesionale provocate de ritmul
vieţii moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru
proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un
climat de cruţare.
Trăsăturile acestei forme de turism sunt următoarele:
numărul participanţilor este mai redus decât în cazul precedent, implicând doar
populaţia suferindă, sau cea dornică de a preveni anumite afecţiuni;
9

majoritatea turiştilor se recrutează din regiunile urbane, unde rezistenţa organismului
uman cedează mai devreme, creşte ponderea populaţiei rurale (anumite boli nefiind induse de
condiţiile mediului de viaţă, ci de alte cauze);
spre deosebire de turismul de recreere şi de agrement, cel curativ se desfăşoară cu
oscilaţii nesemnificative, pe întreaga durată a anului, ceea ce limitează mult apariţia „vârfurilor”
la nivelul fluxurilor şi asaltarea ofertei peste limitele ei. Din această cauză, el are un caracter
regulat şi poate fi optim organizat;
distanţa la care se practică depinde de natura afecţiunii şi de poziţia geografică, în
raport cu domiciliul turistului, a resurselor atractive; distanţele lungi fiind aşadar impuse de
aceşti doi factori, independent de voinţa turistului;
durata actului recreativ este şi ea dictată de natura afecţiunii şi eficacitatea
tratamentului curativ, perioadele în care se desfăşoară acest tip de turism, de obicei medii şi
lungi, având un singur factor limitativ, pentru afecţiunile mai puţin grave, mărimea concediului
de odihnă;
eficienţa economică a turismului curativ este nare datorită faptului că practicanţii
sunt nevoiţi să utilizeze o infrastructură de profil şi să consulte un personal de înaltă calificare,
ceea ce ridică mult costul serviciilor;
în cadrul dotărilor destinate bunei desfăşurări a activităţilor de refacere şi îngrijire a
sănătăţii sunt incluse elemente specifice (saune, băi de plante şi nămol, proceduri de terapie
intensivă, săli de gimnastică recuperatorie).
turismul sportiv constituie o altă formă a circulaţiei foarte agreată de anumite
categorii ale populaţiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice,
sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;
turismul ştiinţific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese,
la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct
de vedere ştiinţific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peşteri, rezervaţii naturale,
monumente ale naturii;
turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în
alte localităţi (ţări) în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai avantajoase decât cele
oferite pe plan local (naţional) sau a unor produse pe care nu le oferă piaţa locală.
g) după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de
turism:
turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care, de
regulă, dispun de o a doua reşedinţă cum ar fi case de vacanţă la munte sau la mare. Aceste
10

persoane şi atunci când apelează la turismul organizat se deplasează cu mijloace proprii de
transport şi recurg la servicii deosebite şi forme de cazare cu un grad de confort mai ridicat;
turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilităţi financiare
relativ limitate. Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare şi mijloace de transport în comun,
sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri la tarifele de transport. În aceeaşi
categorie se încadrează şi cei care solicită bilete prin sindicat;
turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social, adresându-
se, cu precădere, categoriilor tinere ale populaţiei. Această formă de turism apelează la tabere de
creaţie, cantonamente, vacanţe la preţuri medii şi submedii, fiind utilizate mijloacele de transport
mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;
turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte
categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă, incluzând:
participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni. Turismul de afaceri
deţine, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼ din totalul
încasărilor turistice, având cote diferite de la o ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi
nivelul de dezvoltare economică.
Din punct de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se structurează în:
turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucrează, pentru o
scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (reprezentanţi vânzări, ziarişti);
turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul
întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este considerat una dintre
cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri;
târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, destinate
unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul. Ca formă de
turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanţi şi vizitatori;
călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort
foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe
distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea
profesională.
h) după categoria de vârstă şi ocupaţia turiştilor, formele de turism pot fi:
turism pentru tineret practicat de către elevi şi studenţi cu tentă recreativă şi
culturală;
turism pentru populaţia activă (turism polivalent);
turism pentru pensionari preponderent curativ.
11

i) după caracteristicile prestaţiei turistice principale preferate de turist în cadrul
sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:
turismul de sejur pe litoral practicat pentru cura heliomarină, sporturi nautice,
odihnă şi recreere, tratament balnear;
turism de sejur în staţiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanţe şi
week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul alb turismul pentru practicarea sporturilor
de iarnă (schi, săniuţă, bob, patinaj, snowbord);
turismul în staţiunile balneo-climaterice reprezintă un sector major în cadrul
industriei turistice româneşti, datorită particularităţilor sale specifice. Este cunoscut că aproape o
treime din apele termale şi minerale de care beneficiază Europa este concentrată în România, iar
efectele acestora pentru sănătate au fost atestate de-a lungul secolelor;
turismul cu caracter special: vânătoare şi pescuit sportiv, congrese, conferinţe.
Turismul cultural. Numit adesea şi turism de vizitare, deoarece practicarea sa
presupune, invariabil „vizita” la un obiectiv sau grupare de obiective sau resurse atractive.
Menirea acestui tip de turism este complexă: în primul rând este instruirea prin îmbogăţirea
cunoaşterii, în al doilea rând este recrearea resimţită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri
şi cunoaşterea unor noi fenomene. Primordială rămâne însă în sfera condiţionărilor nevoia de
cunoaştere şi numai ca derivat al ei, recrearea.
Turismul rural. Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinţa de expansiune şi
petrecere a timpului liber şi a vacanţelor la ţară constituind preocupări vechi mai ales ale
împătimiţilor de natură. Ceea ce prezintă ca noutate este modul în care a evoluat această formă
de turism atât cantitativ cât şi calitativ în ultimele decenii, el tinzând să devină un fenomen de
masă.
12

CAPITOLUL II: Tendintele turismului de litoral din Romania
2.1 Istoric si dezvoltare in contextul economic si politic al secolului XX
Turismul de masă care se practică în prezent îşi are originile în anii imediat următori
sfârşitului celui de-al doilea razboi mondial. Creşterea standardului de viata, a timpului liber şi
dezvoltarea transporturilor au dus la o creştere accentuată a cererii turistice, mai ales pentru
turismul internaţional. Destinaţiile turistice au răspuns acestei cereri prin dezvoltarea unei game
largi de servicii şi facilităţi oferite turiştilor. Originile turismului le regăsim însă cu mult timp în
urmă, în timpurile egiptenilor, atunci când se putea vorbi de călătoriile făcute cu prilejul unor
festivaluri şi celebrari religioase.
Grecii au fost primii care au evidenţiat beneficiile menţinerii unui raport echilibrat între
muncă şi destindere (aici incluzând călătoria), atât pentru individ, cât şi pentru societate.
Romanii foloseau timpul pentru destindere în scopuri practice, spre deosebire de greci.
Inginerii romani au construit facilităţi publice pentru populaţie, pentru practicarea exerciţiilor
fizice pentru destindere şi ca pregătire de război. Reţeua extinsă de drumuri construită de romani
a permis realizarea unor calătorii mai rapide de afaceri sau pentru odihnă. Romanii obişnuiau să
facă vizite prietenilor şi rudelor şi apreciau efectele binefacatoare ale apelor minerale.
În secolul al XVII-lea, atitudinea vis-a-vis de recreere şi călătorii s-a schimbat,
inregistrându-se doua tendinţe dominante:
- dezvoltarea “Marelui Tur” - tinerii aristrocraţi erau trimişi pentru desăvârşirea
educaţiei în marile centre culturale ale Europei : Paris, Veneţia, Roma, Florenţa.
- dezvoltarea staţiunilor balneare - deşi recunoscut încă de pe vremea romanilor, efectul
benefic pentru sănătate al apelor minerale nu a fost exploatat decât începând cu secolul al XVI-
lea.
Secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea au adus noi schimbări în dezvoltarea turismului.
Introducerea tehnicilor producţiei de masă în industrie a dus la o rapidă urbanizare şi la migrarea
populaţiei din zonele rurale spre cele urbane. Tot acum se dezvoltă şi staţiunile de litoral, acestea
fiind însă frecventate doar de nobilime.
Secolul al XX-lea a adus noi schimbări; în primul rând folosirea mai redusă a trenurilor
ca mijloc de transport utilizat pentru turism. În al doilea rând, introducerea produselor turistice
forfetare. Turismul de masă existent astăzi este un fenomen al societăţii post- industriale al celei
de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea. Turismul a devenit parte integrantă a economiei unei
ţări. Cei mai importanţi factori care au dus la creşterea cererii de produse turistice au fost:
creşterea nivelului vieţii, creşterea mobilităţii populatiei, standardele de educaţie şi creşterea
13

timpului liber. Organizaţiile publice şi private s-au adaptat rapid acestei cereri în creştere, oferind
produse turistice tot mai complexe şi de calitate.
Analizând istoria trecută şi prezentă a turismului, se pot evidenţia urmatoarele aspecte:
Efectele mobilităţii sociale - de la începutul activităţii turistice, cei care au beneficiat
de activităţile turistice şi de noile destinaţii au aparţinut anumitor categorii sociale, mai înstărite.
Cu timpul, s-a dezvoltat turismul de masă, iar cei ce practică "turismul elitist" au trebuit să
găsească destinaţii exclusiviste. Aceasta tendintă se mai manifestă şi în prezent, existând staţiuni
exclusiviste;
Importanţa transportului - de la construirea primelor drumuri de către romani, la
introducerea căilor ferate în secolul al XIX-lea şi a altor forme de transport mult mai sofisticate,
dezvoltarea turismului a depins în mare parte de dezvoltarea transportului;
Creşterea ritmului dezvoltării - ritmul de dezvoltare a turismului a fost accelerat în
ultima jumătate a secolului al XX-lea, având efecte pozitive şi negative asupra economiei,
culturii şi mediului.
Pe baza datelor evidenţiate se pot trage concluzii asupra dezvoltării viitoare a turismului.
Un lucru este evident: dacă turismul se va dezvolta în acelaşi ritm şi în următorii 50 de ani,
ritmul îregistrat de la cel de-al doilea razboi pană în prezent, această industrie va juca un rol
economic şi politic de importanţă globală.
2.2.Potenţialul antropic a turismului de litoral al României
Potenţialul antropic al unei zone, regiuni, ţări este identic cu oferta turistică potenţială a
respectivului spaţiu geografic. Încercând o subdiviziune a potenţialului antropic se constată că el
se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei şi din obiective economice care
prezintă interes turistic. Potenţialul turistic antropic al României se compune din valori cultural
istorice (vestigii arheologice, monumente istorice şi de artă, instituţii şi evenimente cultural –
artistice, arta şi tradiţia populară), obiective economice de interes turistic, baza materială turistică
şi potenţialul socio-demografic (forţa de muncă).
Vestigiile arheologice existente pe teritoriul ţării noastre sunt numeroase ş de mare
valoare atât pentru istoria, cultura şi civilizaţia poporului nostru dar şi pentru cel universal. Între
vestigiile arheologice existente pe teritoriul României se pot aminti:
cetăţile greceşti de pe ţărmul Mării Negre construite în sec. VII-VI înainte de
Hristos, cum ar fi Tomis (Constanţa), Calatis (Manglia), prin intermediul cărora populaţia geto-
dacă a venit în contact cu marile civilizaţii ale antichităţii elennistică, persană, romană;
cetăţile dacice şi romano-bizantine – cercetările arheologice au scos la lumină
unele vestigii dacice răspândite în toate zonele ţării cum sunt: Petrodova (Piatra-Neamţ),
14

Sucidava lângă Caracal, Drobeta-Turnu_Severin la Dunăre, Potissa (Turda). În Munţii Orăştiei
se află cetăţile şi aşezările dacice construite în perioada lui Burebista şi Decebal aproximativ 82
înainte de Hristos – 106; cetăţile de la Costeşti, Blidaru şi cea mai mare considerată capitala
statului dac distrusă şi apoi refăcută după 106 de romani Sarmizegetusa, cetate situată în
depresiunea Haţeg;
Cetăţile sau castrele romane – construite ca puncte de rezistenţă în expansiunea
romană în Dacia construite în: Dobrogea unde se găsesc şi ruinele podului lui Traian construit de
Apollodor din Damasc, Tibiscum (Caransebeş), Potaissa (Turda). Alături de acestea pot fi
amintite şi ruinele centrelor urbane ridicate la rang de municipii sau colonie, cum sunt: Drobeta,
Apulum (Alba Iulia), Napoca, Tomis şi capitala Daciei romane Sarmizegetusa;
Cetăţile medievale, între cele mai vechi incluzând: cetatea Dăbâca din judeţul Cluj,
Vicoria din judeţul Bihor, Cetatea Severinului din judeţul Mehedinţi, cetatea Curtea de Argeş. În
epoca modernă se remarcă cetăţile feudale sau oraşele întărite cu cetăţi, mai bine păstrate fiind
cele de la Sighişoara, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Mediaş, Cluj-Napoca, Bran în mare parte
restaurate.
De mare atracţie turistică sunt şi cetăţile de scaun din Moldova la Suceava, Neamţ, ca şi
ruinele curţilor domneşti de la Piatra Neamţ, Bacău şi Iaşi. În Ţara Românească se păstrează încă
vestigiile fortificaţiilor şi ansamblurilor voievodale din vechile capitale cum sunt: Curtea de
Argeş, Câmpu Lung, Târgovişte şi ansamblul feudal Curtea Veche din Bucureşti.Pentru perioada
feudală remarcabile sunt şi cetăţile ţărăneşti săseşti din Transilvania sau din judeţul Bistriţa-
Năsăud ridicate de populaţia săsească în faţa invaziilor tătărăşti, unele propuse a fi incluse pe
lista patrimoniului universal. Monumentele istorice şi de artă medievală, destul de numeroase,
variate şi de o valoare culturală recunoscută, datează din perioade istorice diferite şi reflectă
evoluţia culturii şi civilizaţiei româneşti dar şi influenţele altei culturi ale lumii. Cele mai
reprezentante sunt:
mănăstirile din Nordul Bucovinei (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore) construite în
sec. XV – XVI în stil arhitectonic moldovenesc;
bisericile din lemn din Maramureş (Botiza, Surdeşti, Eud, Călineşti) construite în sec.
XVII în stil arhitecturii populare maramureşene;
castelele şi palatele Bran, Mogoşoaia, Peleş, Cotroceni, Ghica, edificii laice
reprezentative;
edificii religioase, monumente şi staţiuni reprezentative pentru cultura românească :
Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, Biserica
15

Neagră din Braşov, Mănăstirea Curtea de Argeş, Arcul de Triumf, Mausoleul Eroilor din
Mărăşeşti, Palatul Ştiubei de la Buftea, Palatul Regal din Bucureşti.
Alte componente al potenţialului turistic antropic:
instituţiile şi evenimentele cultural artistice aflate sau care se desfăşoară în principalele
centre urbane ale ţării: Ateneul Român, Operele din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Palatul Culturii
din Iaşi, muzee şi case memoriale sau evenimente culturale cum sunt: festivalurile muzicale
George Enescu, Cerbul de Aur, festivaluri ale filmului, festivaluri de teatru, expoziţii;
elemente de artă şi tradiţie populară localizate în zone de mare importanţă turistică cum
sunt Maramureşul, zona Dornelor, Oaş, Câmpulung Muscel, renumite centre de ceramicăcum
sunt Marginea (Suceava), Horezu (Vâlcea), zone tradiţionale pentru sărbători populare de iarnă.
Obiective economice – atracţii turistice. Nu în puţine cazuri, în derularea unui program
turistic unele dintre atracţii reprezintă materializări ale activităţii economice din zona respectivă
(baraje şi acumulări de apă, hidrocentrale, canale navigabile, poduri, instalaţii tehnice ale
afacerilor mici şi mijlocii). Este normal să fie aşa întrucât turiştii sunt dornici de a avea
confirmarea orizontului cultural sau informaţional pe care-l posedă şi în perioadele lor de
vacanţă; mai mult în cadrul produselor turistice culturale aceste atracţii fac chiar obiectul
călătoriei. Ţara noastră are şi astfel de resurse turistice. Vom aminti aici : barajul de la Porţile de
Fier, podurile de peste Dunăre (Feteşti – Cernavodă, Giurgiu – Ruse, Giurgeni- Vadu Oii, ruinele
podului lui Apolodor de la Drobeta Turnu Severin); lucrările hidroenergetice de la Bistriţa,
Lotru, Argeş, Olt, Someş, Prut, Siret, Buzău; drumurile trasmontane (Transfăgărăşanu).
Baza materială turistică cuprinde ansamblul mijloacelor tehnice de producţie utilizate în
sectorul turistic, destinate obţinerii de bunuri şi servicii specifice consumului turistic.
Baza materială se împarte în :
baza materială specific turistică;
baza materială generală (infrastructura).
Baza materială specific turistică se referă la resursele materiale ce formează suportul
activităţii turistice fiind destinată exclusiv turiştilor, iar baza materiala generală cuprinde
dotările cu statut independent de activitate turistică dar utilizate şi pentru satisfacerea nevoilor
acesteia (echipamente destinate în egală măsură rezidenţilor şi turiştilor).
Din grupa dotărilor specifice activităţilor turistice fac parte: reţeaua unităţilor de cazare
(de găzduire), o parte din unităţile de alimentaţie, mijloace de transport turistic (rutiere şi
mijloace de transport pe cablu în principal), instalaţii de agrement, cele specifice turismului
balneo-medical, satele turistice, satele de vacanţă, infrastructura cuprinde căile de comunicaţii,
16

mijloace de transport în comun urban şi interurban, reţeaua de telecomunicaţii, unităţi
comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamente tehnico edilitare.
Componenta principală a bazei materiale specifice turismului o constituie unităţile de
cazare, întrucât acestea corespund unei necesităţi de bază în activitatea turistică şi anume odihna,
fără de care nu se poate realiza consumul turistic, prin urmare se poate spune că de modul în care
este dimensionată capacitatea de cazare, este distribuită şi este repartizată teritorial depind toate
celelalte caracteristici ale bazei materiale turistice, inclusiv amploarea şi orientarea fluxurilor
turistice.
Potenţialul socio-demografic. În turism potenţialul socio-demografic cuprinde două
elemente importante, populaţia şi aşezările umane.
Populaţia interesează activitatea turistică sub mai multe aspecte:
ca rezervor pentru cererea turistică de servicii, creşterea numărului populaţiei,
creşterea gradului de urbanizare, modificările produse în structura socio-profesională, nivelul de
cultură şi educaţie al populaţiei, creşterea speranţei de viaţă, reprezintă factori importanţi care
determină şi stimulează activitatea turistică;
ca forţă de munca în activitatea turistică, cu rol de modelare a „materiei prime”
(oferta turistică potenţială), în diferite produse turistice prin munca vie înglobată în prestaţiile
de servicii specifice pentru fiecare produs turistic;
ca element dinamic, în creşterea calităţii serviciile turistice prin pregătirea
profesională, etică, prin atitudini, prin calităţi psiho-sociale.
Un alt element ce trebuie analizat în contextul potenţialului socio-demografic îl
reprezintă aşezările umane urbane şi rurale.
Localităţile urbane prin numărul mare de locuitori, prin veniturile mai ridicate, prin
gradul mai accentuat de poluare, reprezintă principalele centre emiţătoare de turişti care doresc
să evadeze din tumultul vieţii citadine într-un mediu natural nepoluat. Totodată aşezările urbane
prin faptul că permit concentrarea celui mai mare număr de obiective turistice se constituie şi în
importante centre receptoare de turişti.
Localităţile rurale sunt centre receptoare importante în special cele situate în zone cu
potenţial turistic ridicat dar centre emiţătoare mai modeste.
CAPITOLUL III: Factorii care influenteaza cererea si oferta turistica litorala
3.1.Potentialul turistic al Litoralului Românesc
17

Factorii naturali
Aflat în partea de sud -est a României, judeţul Constanţa ocupa jumătatea sudică a
Dobrogei, limita de sud fiind dată de graniţa de stat cu Bulgaria. Judeţul Constanţa are o
suprafaţă de 7071 kmp, iar populaţia este de 746.000 locuitori (1997-1998).Relieful este format
dintr-un podiş tabular ce aparţine Podişului Dobrogei de Sud şi Podişului Casimcei, care nu
depăşeşte decât pe alocuri altitudinea de 200 m. De-a lungul Văii Carasu, pe o lungime de 64,2
km, se află partea cea mai joasă, unde a fost construit canalul navigabil Dunăre – Marea Neagră,
densitatea reţelei hidrografice având, de altfel, cea mai redusă valoare de pe întreg teritoriul ţării.
Principalul factor de atracţie al turiştilor în această zonă rămâne, însă, marea. Avându-şi
originea în vechea Mare Sarmatică, mult mai întinsă, Marea Neagră are o suprafaţă de 411.540
kmp, cu o adâncime maximă de 2245 m şi o platformă continentală întinsă, care coboară până la
400+500 m. Este o mare de tip continental, legându-se prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele cu
Marea Mediterană, iar de acolo cu întreg Oceanul Planetar.Apa mării este bogată în clorură de
sodiu şi magneziu, sulfat de calciu, de potasiu, la fel ca şi lacurile Razim, Sinoie şi Techirghiol –
lacuri bogate în săruri, cu nămol sapropelic bogat în substanţe minerale şi cu o valoare
terapeutică deosebită, recunoscute şi pe plan mondial. Marea Neagră este a treia mare europeană
ca întindere şi a doua ca adâncime. Apa are o salinitate redusă: 17-18% la ţărm şi o temperatură
de +20-25 grade C în timpul verii, iar în timpul iernii de +9 grade C. Marea Neagră este lipsită
de flux şi reflux, în schimb, uneori, valurile pot atinge 1–3 metri, favorizând thalasoterapia. O
caracteristica aparte mai este şi panta de imersiune lină, ce înaintează 50-100 m de la ţărm în
larg, fiind deosebit de apreciată de copii şi de neiniţiaţii în tainele înotului. Acesta este unul din
motivele, dar nu singurul, pentru care unele staţiuni sunt destinate cu precădere copiilor.
Litoralul românesc al Mării Negre începe de la frontiera Republicii Moldova – punct de vărsare
al braţului Chilia în mare. Spre sud, se întinde pe o suprafaţă de 40 km ţărmul maritim, marcat de
linia estică a Deltei Dunării. În continuare, de la braţul Sf. Gheorghe, spre sud, până la Capul
Midia, pe o porţiune de 100 km, se întinde zona nisipurilor joase (Razim - Sinoe). Prin poziţia sa,
această porţiune este deosebit de pitorească, având multe aşezări pescăreşti, însă un număr redus
de obiective turistice. De la Capul Midia spre sud, pe o întindere de aproximativ 100 km, se află
o înşiruire de staţiuni balneo-maritime şi de odihnă.
Climatul litoralului românesc este rezultatul climatului maritim şi al celui de stepă: climă
blândă şi uscată, cu veri calde. Durata de strălucire a soarelui în luna iulie este de 10-12 ore pe zi,
iar temperatura medie este de 24 grade C. În sezonul cald temperatura la suprafaţa plajei urcă
pană la 45 grade C, însă brizele marine, bogate în aerosoli, atenuează arşiţa zilelor toride.
18

Precipitaţiile în timpul verii scad sub 100 mm/m în zona litoralului. Aerul este nepoluat, lipsit de
praf, fum sau microbi, ca şi apa mării. În picăturile extrem de fine care plutesc în aer, aerosolii
proveniţi din sfărâmarea valurilor, conţin substanţe care intră în componenţa apei de mare.
Inhalarea aerosolilor este recomandată majorităţii oamenilor, acţionând ca un fortifiant asupra
organismului, cu excepţionale rezultate pentru copii, persoane demineralizate sau predispuse la
tuberculoză. De asemenea, ozonul existent stimulează nutriţia, având şi o mare putere
antiseptică, de aici rezultând valenţele medico-terapeutice, recunoscute şi peste hotare, a
litoralului romanesc. Marile întinderi de plajă sunt pavate cu nisip auriu, de o fineţe deosebită,
rezultat din scoicile măcinate. Peste tot, plajele sunt orientate spre răsărit, cu expunere la plajă
până după amiază. Între Mamaia şi Mangalia se întinde parcă un singur oraş, o imensă staţiune.
De-a lungul coastei, un spaţiu mirific etalează o salbă de staţiuni care răspund tuturor vârstelor şi
gusturilor: Năvodari, Mamaia, Constanţa (staţiuni destinate odihnei), Eforie Nord, Eforie Sud,
Costineşti, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi
Vama Veche (destinate odihnei şi curei balneare)
Dar, factorul principal care contribuie la dezvoltarea funcţiunii balneo-climaterice şi
turistice a staţiunilor este, în primul rând, marea.
3.2. Statiunile turistice
Staţiunea Năvodari este situată la nord de oraşul Constanţa, pe malul sudic al lacului
Taşaul şi la ţărmul Marii Negre (tabere de copii). Tot la Năvodari există şi un camping modern
cu o capacitate de 11.000 locuri,
Staţiunea Mamaia este situată la 3 km nord de Constanţa. Este cea mai mare staţiune
turistica din România (situată la 6-8 m altitudine), ea mai fiind denumită şi Perla Mării Negre.
Staţiunea este aşezată pe o fâşie de nisip scăldată la răsărit de valurile mării, iar la apus de
apa dulce a lacului Sintghiol.
Eforie Nord a fost înfiinţată în 1894, când Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti a
construit aici un sanatoriu balneo-climateric. Aceasta este a doua staţiune ca mărime şi este
situată la 14 km de Constanţa. În partea de sud-vest se află lacul Techirghiol cunoscut pentru
proprietăţile curative ale nămolului, astfel că turismul recreativ se îmbină cu cel balnear.
Staţiunea are o largă deschidere spre mare şi o faleză de peste 30 m înălţime. Plaja de peste 3 km
lungime are şi porţiuni ce ating 100 m în lăţime. Un aer de prospeţime este dat de cele peste 30
ha de spaţii împădurite din staţiune.
Staţiunea Eforie Sud este o staţiune estivală integrată oraşului Eforie (9.461 locuitori la
1 iulie 1991), aflată în extremitatea sud-estica a României, în Judeţul Constanţa, pe fâşia de
19

litoral cuprinsă între Marea Neagra şi Lacul Techirghiol, 6-20 m peste nivelul mării, la 5 km
distanţă de Eforie Nord şi la 19 km distanţă de Constanţa.
Staţiunea Techirghiol este amplasată în partea de nord-vest a lacului cu acelaşi nume, în
jurul unui mic golf al acestuia, la o distanţă de 3-4 km de litoral şi la circa 18 km sud de
Constanţa.
Această staţiune este cunoscută pentru băile reci şi calde cu nămol. De asemenea, lacul
Techirghiol este cel mai bogat lac cu nămol terapeutic şi cel mai întins lac salin din România
(11,7 kmp).Staţiunea dispune de 5 baze de tratament, în cadrul cărora există numeroase instalaţii.
(pentru băi calde la vane sau bazine cu apă sărată concentrată provenită din lac, pentru băi şi
împachetări cu nămol, pentru aerosoli, hidroterapie etc.)Se ştie, de asemenea, că apa lacului
Techirghiol este de cinci ori mai sărată decât cea a Mării Negre.
Staţiunea Costineşti este o staţiune balneoclimaterica estivală situată la 31 km sud de
Constanţa, în apropierea satelor Costineşti şi Schitu, pe ţărmul Mării Negre, 10 m deasupra
nivelului mării.
Clima marină cu veri fierbinţi (temperatura medie în iulie depăşeşte 22°C) şi ierni blânde
(temperatura medie în ianuarie este în jur de 0°C).
Staţiunea Olimp este înfiinţată în anul 1972 şi este una din cele mai moderne din zona
sudică a litoralului românesc, clădirile având un stil arhitectonic aparte.
Este o staţiune estivală mondenă (apăruta în deceniul al 7-lea), aflată în extremitatea sud-
estica a României, pe ţărmul Mării Negre, la 5-20 m deasupra nivelului mării, într-o zona relativ
verde (păduri cu specii de arbori meridionali). Olimp se găseşte la 6 km nord de oraşul Mangalia
(căruia îi aparţine din punct de vedere administrativ) şi la 38 km sud de Municipiul Constanţa
(reşedinţa judeţului Constanţa). Clima marină cu veri foarte fierbinţi (temperatura medie în luna
iulie depăşeşte 22°C), când soarele străluceşte 10-12 ore pe zi, şi ierni blânde, cu ninsori slabe
(temperatura medie în luna ianuarie este de 0°C).
Staţiunea Neptun este o staţiune estivală mondenă (apărută în deceniul al 7-lea) aflată în
extremitatea sud-estica a României, pe ţărmul Mării Negre, la 5-20 m deasupra nivelului mării,
într-o zona relativ verde (păduri cu specii de arbori meridionali). Staţiunea Neptun se găseşte la
6 km nord de oraşul Mangalia (căruia îi aparţine din punct de vedere administrativ) şi la 38 km
sud de Municipiul Constanţa (reşedinţa judeţului Constanta). Clima marină excitantă cu veri
foarte fierbinţi (temperatura medie în luna iulie depăşeşte 22°C), când soarele străluceşte 10-12
ore pe zi, şi ierni blânde cu ninsori slabe (temperatura medie în luna ianuarie este de 0°C).
Temperatura medie anuală este de 11,2°C.
Staţiunea Jupiter se află în imediata apropiere a Neptunului, având o plajă ce se întinde
pe o distanţă de 1 km, într-un golf pitoresc. Este situată, ca şi staţiunile Neptun şi Olimp, între
20

pădurea Comorova şi ţărmul mării. Turiştii dispun de o gamă diversă de servicii de bază şi
suplimentare, de cea mai înaltă calitate.
Staţiunea Jupiter este o staţiune estivală aflată în extremitatea sud-estica a României, pe
ţărmul Mării Negre, la 5 km nord de oraşul Mangalia (Judeţul Constanţa), căruia îi este integrată
din punct de vedere administrativ. Staţiune relativ nouă (a fost inaugurată în iulie 1968), aceasta
dispune de numeroase hoteluri moderne, de restaurante, baruri şi cluburi de noapte, camping,
cinematograf, terenuri de tenis şi minigolf, bazine de înot, popicărie etc. În lunile de vară cerul
rămâne în mare parte senin, iar soarele străluceşte în medie 10-12 ore pe zi. Temperatura medie
anuală este de 11°C (temperatura medie în luna iulie depăşeşte 22°C, iar cea medie din luna
ianuarie este de 0°C).
Staţiunea Cap Aurora este cea mai tânără staţiune a litoralului romanesc. Ea atrage
nenumăraţi turişti prin frumuseţea peisajului, prin stilul arhitectonic impunător al clădirilor, prin
frumuseţea hotelurilor sale cu nume de pietre preţioase: Safir, Topaz etc.
Ambarcaţiunile de pe lacul Tismana, terenurile de sport, piscinele, discotecile contribuie
la realizarea unei vacanţe de neuitat.
Staţiunea Venus, este situată între Saturn şi Cap Aurora şi are o capacitate de cazare de
peste 10000 de locuri în hoteluri de 1-5 stele . Hotelurile au un stil arhitectural original şi ocupă
în totalitate o acoladă largă a golfului Aurora pe care îl închid în partea sudică. Staţiunea dispune
de baze de tratament ( bazine cu apă mezotermală sulfuroasă, băi de nămol, săli de masaj ),
terenuri de sport, lacul Razlem pentru practicarea canotajului. Staţiunea Venus oferă turiştilor săi
un cadru perfect pentru petrecerea vacanţelor de vară în spaţii de cazare confortabile, cu dotări
moderne.
Staţiunea Saturn a apărut în nomenclatorul staţiunilor în anul 1971-1972 şi este o
staţiune climaterică estivală, situată la 3-10 m altitudine.
Diversele posibilităţi de cazare se adaugă restaurantelor si barurilor, teatrului in aer liber,
terenurilor de sport, posibilităţilor de pescuit si echitaţie etc. Staţiunea mai are şi 2 sate de
vacanţă: Dunărea şi Delta.
Oraşul Mangalia este situat la 7 km nord de Vama Veche (în apropierea graniţei de stat
cu Bulgaria) şi la 44 km sud de oraşul Constanţa. Este o staţiune balneo-climaterică permanentă,
aflată la aceeaşi latitudine cu staţiunile Mediteraneene Monaco, San Remo si Nisa.
Este o aşezare de aceeaşi vârstă cu Tomis, colonia antică purtând numele de Callatis,
întemeiată de greci în secolul al VI-lea î. Hr. În sec XIII – XIV, a fost revitalizată de genovezi şi
a purtat numele de Pangalia.
21

Mangalia este singurul loc din ţara noastră unde iarna temperatura rămâne peste 0 grade
C. Are o climă dulce, ceea ce face ca primăvara să sosească mai devreme, iar toamna să întârzie
aici mai mult.
Este de asemenea singura staţiune maritimă, care deţine izvoare minerale (sulfuroase,
mezatermale şi radioactive). Baza de tratament include secţii de recuperare medicală, instalaţii
pentru băi calde cu apă sulfuroasă şi cu apă de mare, cu nămol, kinetoterapie, hidroterapie,
saună, săli pentru gimnastică medicală, cabinete de geriatrie.
3.3. Metode de atenuare a vârfurilor sezoniere
O cale importantă pentru creşterea eficienţei economice a activităţii turistice pe litoral o
constituie mărirea perioadei de sezon, astfel ca aceasta să depăşească graniţa celor 120 de zile,
precum şi exploatarea corespunzătoare a spaţiilor încălzite în perioada extrasezonului.
Prin mărirea perioadei de sezon ne referim la lunile mai, septembrie şi octombrie, luni în
care coeficientul de ocupare a spaţiilor de cazare este scăzut. Pentru folosirea eficientă a
spaţiilor de cazare în aceste perioade, s-ar putea realiza două variante. Prima variantă e utilizarea
capacităţii tuturor staţiunilor, deschizând şi închizând treptat unităţile pe măsura sosirii (respectiv
plecării) turiştilor. A doua variantă este utilizarea la încărcătura maximă a anumitor staţiuni, în
mod eşalonat, în primul rând cele care au spaţii încălzite. Prima variantă prezintă unele
dezavantaje în sensul ca oferă posibilităţi limitate de agrement, ceea ce influenţează buna
dispoziţie a turiştilor, mai ales cu timpul nefavorabil. Are însă avantajul că personalul poate fi
ocupat chiar la un volum redus de activitate.
A doua variantă este mai avantajoasă şi din punct de vedere economic, dar numai pentru
acele staţiuni care sunt deschise, ea oferind posibilitatea de a se utiliza integral mijloacele de
agrement. Necesitatea pregătirii sezonului este determinată de considerentele economice impuse
de foarfeca tarife-cheltuieli. Astfel apare necesitatea reducerii pe cât posibil a cheltuielilor
convenţional-constante pe fiecare unitate. Analizând factorii care influenţează prelungirea
sezonului turistic, se pot clasifica în două categorii distincte. Prima categorie cuprinde factorii
exogeni: venitul naţional şi individual, structura consumului populaţiei, structura socio-
profesională a populaţiei, gradul de urbanizare, volumul de timp liber, structura şi calitatea
ofertei turistice primare. A doua categorie sunt factorii endogeni: măsuri economico-
organizatorice, politica de preţuri şi tarife, politica comercială, publicitate şi informare turistică.
Factorii exogeni au o acţiune generală asupra prelungirii sezonului turistic pe litoral şi nu pot fi
influenţaţi prin măsuri luate de către conducătorii hotelurilor şi restaurantelor din Eforie Nord şi
Sud.
22

Dorinţa omului de a cunoaşte din ce în ce mai mult se extinde şi în sfera turismului,
determinând populaţia să apeleze tot mai mult la serviciile acestuia. În condiţiile unei civilizaţii
din ce în ce mai avansate, gradul de urbanizare va fi mai ridicat, multe localităţi rurale se vor
transforma în oraşe, fapt ce va influenţa negativ liniştea, aerul curat, gradul de aglomerare, şi
desfăşurarea activităţii oamenilor în bune condiţii. Apare deci necesitatea de a evada din acest
mediu, fie pentru destindere şi odihnă, fie pentru refacerea sănătăţii. Acest lucru va fi posibil cu
atât mai mult cu cât s-a trecut la reducerea săptămânii de lucru la cinci zile, deci la creşterea
volumului de timp liber. Oamenii au posibilitatea, chiar în afara concediului de odihnă anual, să-
şi rezerve două zile pe săptămână pentru destindere, efectuând excursii în zonele preferate , în
funcţie de posibilităţile bugetare proprii. Spre deosebire de ceilalţi, singurul factor lipsit de o
structură dinamică, este oferta turistică primară. În cazul litoralului, aceasta se referă la mare,
plajă, nămol, aerosoli. Dacă ne referim la perioada de extrasezon nu putem vorbi de mare şi
plajă, în schimb se poate vorbi de valorificarea în condiţii optime a nămolului, apelor minerale,
aerosolilor marini, într-un cuvânt, a posibilităţilor de tratament balnear. Ţinând seama de
influenţa generală a tuturor factorilor analizaţi mai sus, se poate arăta cum societăţile de turism
de pe litoral pot influenţa, prin forţe proprii, opţiunile potenţialilor turişti. Astfel, prin măsuri
economico-organizatorice luate de Ministerul Turismului, ce poate întări şi dezvolta
infrastructura, poate spori gradul de atractivitate a obiectivelor turistice, se pot diversifica
serviciile, venind astfel în întâmpinarea gusturilor şi preferinţelor diferitelor segmente de turişti.
De asemenea, printr-o politică comercială adecvată, se pot diferenţia tarifele, dând posibilitatea
tuturor categoriilor de oameni, şi în special a celor cu un venit sub medie, să beneficieze de
odihnă şi tratament în condiţii asemănătoare celor din timpul sezonului estival. Diferenţierea
tarifelor nu trebuie să presupună însă condiţii inferioare de cazare şi masă, ci lipsa condiţiilor
naturale din timpul verii. Mai mult, această lipsă a condiţiilor naturale trebuie compensată de
îmbunătăţirea confortului, a sejurului în general.
Toate aceste măsuri luate de Ministerul Turismului şi de staţiunile de pe litoralul Mării Negre
trebuie popularizate, printr-o informare largă a oamenilor, prin toate mijloacele posibile, astfel
încât să trezească dorinţa de a vizita şi a beneficia de condiţiile create în cadrul zonelor turistice
preferate.
23