Teme de Reflectie Lingvistica

download Teme de Reflectie Lingvistica

of 27

Transcript of Teme de Reflectie Lingvistica

INTRODUCERE IN LINGVISTICA GENERALA

ION.N.NiCOLETA ROMANA-ENGLEZA/ID. ANUL I.

1

Teme de reflectie-lingvistica Pag5. Comentai relaia dintre limb i societate prezentat mai sus. In viata de relatie,individ si societate s-a creat un mijloc de intelegere care este limba. Ea reprezinta totalitatea expresiilor verbale,pe care o colectivitate de indivizi si le-a insusit spre a facilita intelegerea intre ei. Limba nu exista ca ceva deosebit in sine,ci intotdeauna in mijlocul unei societati. Limba este tot ceea ce apartine mai mult unei natiuni: in limba se reflecta sufletul ei si tot in ea se oglindeste intreaga realitatea a vietii nationale. Limba este diferita de la un popor la altul, este considerata un instrument social ce s-a dezvoltat odata cu constituirea si evolutia societatii umane. Chiar daca societatea este dependenta de limba si invers, cele doua au ritmuri de avolutei diferite: societatea se schimb relativ repede n timp ce limba, ca instrument de comunicare evolueaz mai ncet, sau, n orice caz, evoluiile ei sunt percepute mai greu de ctre vorbitori. In orice domeniu din societatea este necesara comunicarea verbala,pentru ca asa se pun in miscaretoate functiile limbii.

2

Pag10. Citete studiul lui Tudor Vianu, Dubla intenie a limbajului i problemele stilului i elaboreaz un comentariu personal referitor la funciile limbii. Estetica si critica literara romana a ultimei jumatati de veac inregistreaza doua eminente personalitati, a caror aparenta imcompatibilitate asigura,in fapt,armonia si echilibrul spriritual al acestei epoci: George Calinescu si Tudor Vianu. Cel de-al doilea,Tudor Vianu, a existat parca pentru a-si complete emulul prin temperenta si intelepciune superioara,expresia unui intellectualism rafinat,puternic,dominat de system,cu alte cuvinte un spirit classic, un factor de stabilitate,echilibru si armonie,un aristocrat,un Nestor al culturii. Studiul "Dubla intentie a limbajului si problema stilului", constituie o teoretizare expozitiva pentru volumul "Arta prozatorilor romni" (1941), "carte capitala" (Henri Zalis) ntmpinata cu unanima apreciere n epoca si ramasa un punct de referinta al stilisticii estetice, ntre lucrari ca: "Dualismul artei" (1925), "Fragmente moderne" (1925), "Arta si frumosul, idealul clasic al omului" (1934), "Estetica" (1934) si Probleme de stil si arta literara (1955), "Problemele metaforei si alte studii de stilistica" (1957), "Studii de literatura universala si comparata" (1960), "Arta prozatorilor romni" e rezultatul unui travaliu de douazeci de ani. Esentiala inovatie pe care o opereaza autorul n domeniul stilistic se afla la nivelul gruparilor de scriitori care aici se face pe verticala, n functie de tendinte, afinitati, nrudire a evolutiilor individuale. Pornind de la o recunoscuta problema a stilisticii teoretice, aceea a dublei intentii a limbajului, studiul cu acest titlu ajunge n final la definirea stilului si la enuntarea a doua principii ce stau la baza analizei scriitorilor (60 la numar) pe care i cuprinde volumul. Explicatia e nsotita de exemple si pe ct de succint, pe att de convingator este demersul teoretic. Cele doua intentii ale limbajului, solidare, dar si diferite n acelasi timp, sunt acelea de a comunica si de a reflecta. Prin urmare, "cine vorbeste comunica si se comunica,"; sau, cu alte cuvinte, limbajul ndeplineste doua functii: cea "tranzitiva" si cea "reflexiva,", doua functii n relatie directa cu faptul de a organiza "un raport social" sau de a elibera "o stare sufleteasca". In legatura cu cele enuntate, Vianu precizeaza: "Se reflecta n el, n limbaj, (n.n.) omul care l produce si sunt atinsi, prin el, toti oamenii care l cunosc. In manifestarile limbii radiaza un focar interior de viata si primeste caldura si lumina o comunitate omeneasca oare-care". Esteticianul discuta mai departe raportul dintre cele doua intentii. El este de inversa proportionalitate. Aceasta nseamna ca pe masura ce valoarea "tranzitiva" creste, cea "reflexiva" scade, ca o formulare cu un grad de generalitate mare a sacrificat adevarul ei3

subiectiv. Aici autorul studiului exemplifica prin enunturi din domeniul matematicii si al fizicii care se pot "transmite oricarei inteligente omenesti", dar care nu comunica nici un "reflex", al intimitatii celui care le emite. Nu la fel se ntmpla n cazul unui fapt poetic de limba, a carui circulatie e mult mai restrnsa, pentru ca "nu toti cititorii/.../ vor putea realiza intentia lui reflexiva". Tranzitivitatea unui enunt poetic e deci mult mai scazuta n favoarea reflexivitatii lui. Un alt raport luat n discutie este acela al cooperarii celor doua intentii ale limbajului. Excluznd faptele lingvistice din domeniile stiintifice, ca legi generale n care reflexivitatea lipseste cu desavrsire, autorul precizeaza ca pretutindeni altundeva cele doua intentii colaboreaza. Chiar daca reflexivitatea e atenuata - ceea ce se ntmpla n limba comuna, practica,- dar si n scrisorile de afaceri sau de politete. Ea exista, totusi, dincolo de conventionalismul lor. Dar esteticianul si propune sa discute si aspectul reflexivitatii absolute. Exemplul delirului unui nebun si al "automatismului psihic" sau al "dictarii subconstientului" n poezia suprarealista au ca efect "desocializarea expresiei". Textul obscur e acela nascut din adncimi mult prea intim subiective si de aceea comunicarea cu altii nu se mai reali zeaza.Dimpotriva, interesul scriitorilor pentru accesibilitate determina scaderea valorii reflexive si deci superficialitate si conventionalism. Acestea sunt, deci, cele doua pericole care ameninta textul literar: obscuritatea si superficialitatea. Pentru a demonstra ca "peste stirea nuda se adauga aureola unei ambiante subiective". Tudor Vianu exemplifica printr-un pasaj sadovenian n care distinge expresiile cu valoare tranzitiva mbogatite de intentia reflexiva ce se resimte la nivelul expresiei. Aici esteticianul ajunge la definirea stilului.Mai nti stilul este, scrie esteticianul, "ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobndeste un fel de a fi subiectiv, mpreuna cu interesul ei propriu-zis artistic". El "este si expresia unei individualitati", dar, desi afirmatia a mai fost facuta (n alti termeni) de catre diversi teoreticieni, ea nu e suficienta, ntruct, asa cum o dovedesc stiintele sociale moderne, individualitatea este produsul "de interferenta a mai multor feluri generale de a fi". De aici posibilitatea si necesitatea de a introduce n anumite curente intelectuale, morale si estetice scriitori comentati. Existenta stilurilor si a curentelor e la fel de autentica precum este existenta individualitatii. Prin urmare, studiul aplicat operei scriitorilor n "Arta prozatorilor romni" are n vedere nu numai "particularitatea lor stilistica individuala", ci si "curentele stilistice care i cuprind".

4

Pag13. Reinei observaia lui Rzvan Sftoiu din citatul de mai jos i comentai-l: Pentru a explica rolul deosebit de important al funciei fatice, Rzvan Sftoiu face referire la opiniile a doi specialiti in lingvistic. Unul dintre ei i anume Malinowski, evideniaz nevoia omului de a a fi mpreun, de a se bucura de compania semenilor, de a crea legaturi sociale, tiut fiind faptul c omul prin natura sa nu este o fiim solitar, el poate evolua doar prin contactul cu celalti oameni. n aceste sens el lrgete cumva orizontul nelegerii asupra funciei fatice i propune termenul de comuniune fatic, care servete doar la stabilirea legturilor ntre oameni, comunicarea ideilor n acest context nu i are locul, acest fapt realizndu-se prin cu totul o alt funcie. Comentariile lui Jakobson referitoare la funcia centrat pe contact dau conceptului o interpretare tehnic Exist mesaje care servesc n primul rnd la stabilirea comunicrii, la prelungirea sau la ntreruperea ei: ele controleaz cum funcioneaz canalul i circuitul. Concluzie,in zilele noastre,oamenii recurg la conversatie fatica pentru a stabili relaii sociale de bunvoin, de politee de negociere,nicidecum pentru a-si exprima cu adevarat propriile sentimente/ganduri.

5

Pag15. Redactai cte un enun n care s fie activate funciile limbii 1.Functia emotiva- Era un friiig! (Era foarte frig). 2.Functia conativa-Si I l-am spus si lui Catalin,stii romanul cu politistii. 3.Functia referentiala- Au adus brazi?. 4.Functia metalingvistica- Trei linii paralele orizonatale inseamna congruent. 5.Functia fatica- Alo,mai esti pe fir? 6.Functia poetica-Batranul merge/Bosorogul se taraie.

6

Pag20. Facei o prezentare a direciilor de cercetare a fenomenului lingvistic pn n secolul al XX-lea Discutii referitoare la teoria limbii au loc inca din Antichitate cnd filozofii greci, reducand vorbirea la pronuntarea cuvintelor inzestrate cu sens emit idei n legatura cu originea numelor obiectelor. Pitagoreii, stoicii, epicureii sunt adeptii conceptiei ca numele obiectelor sunt date de la natura, incat exista o legtura intre aspectul sonor al cuvintelor i nsusirile obiectului denumit. Sofistii , Democrit i Aristotel au aparat Teza Conventiei : numele obiectelor au fost create de oameni n chip arbitrar pe baza unei conventii. Aristotel, sustinea teoria conventiei cosiderand cuvintele simboluri fara legatura cu obiectele. Cuvintele sunt alcatuite din silabe, care la randul lor, sunt formate din sunete. Pentru Platon, prile de vorbire principale sunt numele i verbul, la care Aristotel adaug conjuncia. Prima gramatic greceasc datorat lui Dionisios Trax, identific opt pri de vorbire: articol, nume, pronume, verb, participiu, adverb, prepozoie, conjuncie. De observat prezena participiului n categoria prilor de vorbire, datorat modelului de gndire logic conform cruia, participiul are rolul de a exprima atribute ale micrilor sau ale aciunilor. Anomalitii susin existena unor forme neregulate i neconcordante ntre aspectul semantic i cel morfologic al cuvintelor. Ei susin c n limb nu se poate vorbi despre reguli pentru c excepiile sunt mai numeroase. Abaterile de la regul sunt explicate prin prisma concepiei naturale cu privire la originea cuvintelor: limba aa a fost dat de la natur i omul nu poate interveni n modificarea ei. Analogistii consider, dimpotriv, c predomin regula i c omul poate interveni i modifica limba n sensul normalizrii ei. Evul mediu - consider gramatica drept tiina fundamental, mam a tiinelor. Se observ un interes pentru filozofia limbajului care determin confruntarea a dou curente specifice filozofiei medievale realismul i nominalismul, care se refer, n mod diferit, la raportul dintre concept i obiect. Realismul- renvie teoriile lui Platon sau ale neoplatonicienilor conform crora ideile au o existen real n afara lucrurilor. Consecina acestui fapt n plan lingvistic o reprezint rolul limbii n cunoatere. De vreme ce conceptul determin existena cuvntului, nseamn c existena cuvntului implic existena conceptului, iar explicaia trebuie s mearg de la cuvnt la obiect. Nominalitii cred c existen real au numai obiectele, iar conceptele sunt doar produsul7

contiinei subiecilor vorbitori. Empirismul- reprezentat de Bacon, Hobbes i Locke, consider c faptul lingvistic trebuie studiat n sine, c vorbirea se afl n contact direct cu noiunile, nu cu realitatea, c limbile oglindesc instituiile sociale ale fiecrei colectiviti lingvistice. Raionalismul- este dezvoltat de Rene Descartes i de discipolii si, Cartezianismul a dezvoltat gramaticile raionale, Grammaire generale et raisonnee de la Port Royal. Raionalitii reiau teoriile arstotelice care identificau limba cu gndirea i categoriile logice cu cele gramaticale. Ei au introdus ideea prioritii regulii subordonate raiunii i nu uzajului. Potrivit concepiei lor, limbile cele mai evoluate sunt cele mai regulate. regulile trebuie s fie stabilite prin referin la limba epocilor clasice. Naturalismul lingvistic- consider c limbile sunt organisme naturale, care au aprut i sau dezvoltat nfuncie de anumite legi. Naturalitii disting dou etape importante n evoluia limbii: - perioada preistoric, n care limbile i formeaz flexiunea i se dezvolt (morfologic, sintactic i semantic); - perioada istoric, nceput, dup unele opinii, nainte de apariia documentelor, perioad n care limbile evolueaz i ating niveluri diferite de degradare. Wilhelm von Humboldt, considerat ntemeietorul lingvisticii generale, consider c limbajul este o emanaie involuntar a sufletului, o necesitate a inteligenei umane. Psihologismul lingvistic, reprezentat de Steinthal consider c psihicul uman este foarte individualizat i legile sale se afl n nsui individul vorbitor, n lumea lui spiritual. Sunetele care asigur expresia sonor sunt produse individuale, iar categoriile limbii i cele ale logicii sunt incompatibile. Limba este studiat ca un ansamblu de acte de vorbire. Existen real are, dup prerea lor numai vorbirea indivizilor, iar esena limbii se reduce la funcia de exprimare a gndirii. Important n analiz este latura de coninut a limbii. Neogramaticii- consider i ei c real este numai vorbirea individual, iar limba, n general, nu exist. Reprezentantul neogramaticii este H. Paul cu lucrarea Prinzipien der Sprachgeschichte. H. Paul subliniaz rolul factorului psihic n comunicarefactorul cel mai important n orice dezvoltare i n jurul cruia graviteaz totul. Neogramaticii acord o atenie sporit cercetrii legilor lingvistice, concepute ca legi ale naturii. n opinia lor, legile fonetice acioneaz, vorbete, iar limba evolueaz n afara voinei omului.

8

Pag 26. Explicai raportul dintre propoziie i judecat O judecat reprezint o aciune mental prin care cel care judec ncearc s se conving de adevrul unei propoziii. Este cam acelai lucru cu actul de a rosti o propoziie sau de a-i asuma adevrul unei propoziii. Nu intereseaz latura psihic a judecii cinatura acestui tip de semne care au ca varietate principal propoziia care constituie obiectul asupra cruia se exercit judecata. Nu e nevoie ca propoziia s fie elaborat sau judecat, ea poate fi numai contemplat ca un semn susceptibil de a fi afirmat sau negat.

Pag130/. Explicati concptul de judecata si relatia lui cu propozitia: Judecata-reprezinta o actiune mental prin care cel care judeca incearca sa se convinga de adevarul unei propozitii.

9

Pag 27. Explicai conceptul de sens i semnificaie Sens (germ.: Sinn sau Bezeichnetes, engl.: sense), - se refera la relatiile intre semnele, cuvintele i propozitiunile specifice unei limbi; Semnificatie (germ.: Bedeutung, engl.: reference), - se refera la relatia dintre semne i lumea existenta.

10

Pag28. Elaborai un referat n care s urmrii evoluia conceptelor despre limb i gndire n secolul al XX-lea

Faptul c ntreaga micare lingvistic s-a acordat la evolutia generala a stiintelor a permis ca in secolul XX disciplina noastra sa si rafineze si sa-si nuanteze conceptele, sa diversifice metodologia sis a apeleze la formule interdisciplinare..Dupa etapa de delimitari,a urmat cea in care inglobeaza si informatiile din alte domenii ale stiintei in propria sfera de preocupari (din psihologie,sociologie,enografie s.a.). Unele principii care au dominat cercetarea stiintifica din stiintele exacte se reintalnesc in lingvistica,astfel; prioritatea intregului asupra partiiare in vedere ca intregul nu este o suma de elemente, deci nu este determinat de catre parti,ci dimpotriva,intregul se descompune in parti. Cercetatorii limbii s-au situat,in general,in secolul al XX-lea, in gruparea structuralistilor(adepti ai principiilor lui Saussure) sau in cea a nonstructuralistilor. Ei au dezvoltat metodologii si principia diferite si mai ales au pus in circulatie o terminologie specifica fiecarei orientari. La un nivel mai profund, cele doua mari orientari in lingvistica secolului al XX-lea,se caracterizeaza prin: 1. conceptii diferite cu privire la ceea ce este stiintificsi ce are trebui sa fie stiintific in studiul limbii; 2. conceptii diferite cu privire la realitatea lingvistica. Bazele lingvisticii modern- au fost create prin activitatea lui Ferdinand de Saussure, dup apariia lucrrii sale esenial pentru lingvistica modrrn - Curs de lingvistic general. Alturi de el contribuie la dezvoltarea lingvisticii moderne Baudouin de Courtenay i Whitney. De Saussure i De Courtenay formuleaz, n mod independent conceptele lingvisticii moderne: sistem, limb vorbire, sincronie, diacronie, lingvistic intern, lingvistic extern, semn lingvistic etc.

11

Pag36. Explicai diferena dintre plan i nivel n nivelul trsturilor distinctive se vede saltul de la substan la invariante lingvistice. Datorit funciei limbii ca mijloc de comunicare, substana capt statut de trsturi distinctive, care se stabilesc prin raportul dintre cele dou planuri,expresie i coninut, adic prin comutare.

12

Pag40. Identificai unitile monoplane i pe cele biplane din secvenele lingvistice urmtoare: o; mare; diapazoane; mama mare; vrul tu; Ion scrie de zor. o-morfem; mare-morfem mama mare-

13

Pag77/. Prezentai deosebirea dintre analiza sincronic i cea diacronicStudiul asupra unei limbi este de natura sincronica,atata timp cat este vorba de materializarea ei concreta in vorbire. Orice alta perspectiva devine insa diacronica. Sincronia desemneaza un anumit stadiu de limba,aspectul unei limbi la un moment dat. Studiul sincronic al limbii presupune o perspective statica asupra acestuia; Lingvistica sincronica esre o lingvistica descriptive si structurata . Distinctia dintre acestea reflecta defapt.dinstictia dintre functionarea si constituirea oricarei limbi.

14

Pag110/.Precizai diferena dintre sensul lexical i cel gramatical Sensul gramatical se opune sensului lexical din punctual de vedere al genezei si al directiei de referinta :sensul lexical provine si denota realitatea extralingvistica,sensul gramatical e dat si definit de prezenta relativa si virtuala a semnificantului in limitele sistemului gramatical din care face parte,la pozitia de ordine pe care clasa lui o ocupa in sistem. Sensul lexical este deschis pentru detalii,polisemie si conotatie, sensul gramatical este inchis si determinat de marci grupate in numar limitat.

15

Explicati conceptual de deictic.Identificati deictice sociale si contextuale in opera lui Caragiale. Termenul de deicticvine din greaca .de la deiktikos (=demonstrativ ), a carui prima acceptie a fost de a indica un obiect de spatiu. Deictic desemneaza ansamblul de cuvinte si forme gramaticale care nu au referinta proprie, luandu-si referinta din contextual de comunicare. -Exmplu de deictic social: Bubico-Ion luca Caragiale.

Dar ntrerup eu pentru cine ai poruncit cafea, madam. Popescu? Pentru dumneata. Da de ce v mai suprai? Da ce suprare! -Exemplu de deictic contextual :Ah! Bubico, zic eu n sine-mi, mngindu-l frumos, de capu-ti! vedea-te-as manusi!

16

Pag78/. Prezentai contribuia lui Ferdinand de Saussure la dezvoltarea lingvisticii ca tiin Cel care avea s marcheze nnoirea totala a lingvisticii,modernizarea ei, Ferdinand de Saussure (1857-1913), si-a dovedit spiritul independent fa de teoriile curente ale vremii lui nc de la primele lucrri, redactate n 1872 sau 1874, fcndu-se cunoscut n lumea savanta din 1878, cnd a aprut la Leipzig prima sa oper de referin Mmoire sur le systme primitive des voyelles dans les languesindo-europennes. Dup o analiz critica a principiilor lingvistice, el abordeaz problematica lingvisticii generale si preocuprile pentruteoria general a limbii sunt preponderente nc nainte de 1880. Pentru istoria lingvisticii este important precizarea cronologiei aparitiei unor teorii stiintifice, dar este nendoielnic c n anumite perioade unele idei plutesc n aer i formularea lor poate fi presenta in lucrarile mai multor cercetatori. Saussure a fost o personalitate cu o gndire profund original n tezele sale teoretice despre limb i manifestarile ei, pe care, pe care le-a elaborat de-a lungul ntregii sale activiti didactice, ca profesor la Universitile din Paris i Geneva. Lucrarea s a f u n d a m e n t a l a , C u r s u l d e l i n g v i s t i c g e n e r a l a , p r e d a t n a n i i 1 9 0 7 - 1 9 1 0 , a f o s t t i p r i t p o s t u m , d e c t r e d i s c i p o l i i s a i C h . B a l l y i A . S e c h e h a y e , a b i a n 1 9 1 6 , p e b a z a u n o r n o t i e s c o a s e l a c u r s u r i de ctre studeni. De atunci ideile sale productive nu numai ca formeaza baza teoretica a stiintei limbii, dar continuua sa constituie ele insele obiectul unor exegeze aprofundate. Ideile lui Saussure au avut cel mai mare impact n lingvistica,dar si in cultura mondiala,chiar daca au trebuit sa treaca cateva decenii pana sa se impuna definitiv. S-a afirmat, pe buna dreptate ,ca pe baza ideilor sale au fost fundamentate noi directii de cercetare:sociolingvistica, de catre A.Meillet,si A.Sommerfelt,stilistica geneveza de Ch.Bally,lingvistica psihologioca de catre A.Sechehaye,functionalismul(care urmareste cum functioneaza o limba intr-o etpa data de istoria ei),de catre H.Frei si A.Martinet, institutionalismul(limba-institutie sociala),de catre G.Devoto si G.Nencioni,fonologia si structuralismul praghez(cu N.Trubetkoi,S.Karcevski si R.Jakobson),lingvistica matematica, de catre B.Mandelbrot si G.Herdan, semnatica de catre S.Ullmann,L.Prieto,Jost Trier, J.Lyons, psiholingvistica, de catre F.Bresson si Ch.Osgood,directia istoria de catre A.Pagliaro si Eugeniu Coseriu,precum si cercetarile structuraliste pe care le-au ilustrat L.Bloomfield ,L.Hjelmslev. Orict s-ar diversifica teoria lingvistic actuala,ea tot de la Saussure se tragesi tocmai faptul ca toate dezvoltarile se concateneaza la principiile elaborate(sau formulate) de el fac proba viabilitatii si generalitatii acestei teorii.

17

Pag54/.Descriei, pe scurt caracteristicile metodei comparative - istorice i modul de funionare Lingvistica, in intelesul pe care i-l dam astazi, dateaza de la nceputul secolului al XIX-lea i este strans legat de crearea metodei comparative-istorice. Aceasta a ramas pana astazi principala metod de cercetare lingvistic i numai graaie aplicarii ei lingvistica a devenit o stiinta. La crearea metodei comparative a contribuit foarte mult cunoasterea limbii sanscrite. Dup ce India a fost cucerit de englezi, diferitii cercetatori europeni au ajuns s cerceteze i sa studieze vechile texte indiene, despre care au scris apoi lucrari mult citite n Europa. Inca din secolul al XVI-lea s-au fcut unele studii comparative intre diverse limbi, nu totdeauna inrudite intre ele. Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, chiar i fara cunoasterea limbii sanscrite, aceste preocupri s-au adncit i au dat natere la lucrri care compar nu numai limbi indoeuropene. Astfel, M. V. Lomonosov a lasat o scrisoare, nepublicata, in care demonstra, pe baza de comparatii lexicale, inrudirea intre limbile slave, baltice, germanice, greac i latina. Trebuie spus apoi ca Rask, autorul unei importante lucrari de gramatica comparata, , nu cunostea inca limba sanscrita. Totusi, cunoasterea acestei limbi a dat un impuls decisiv studiilor lingvistice. Mai nainte, cand se studiau limbile vechi, se luau de obicei n consideraie numai greaca i latina, ceea ce nu putea deschide un orizont destul de vast. Uneori se atragea n comparatie i ebraica, i aceasta nu putea s duc decat la complicaii inutile, deoarece, dup cum se stie astazi, ebraica nu este inrudita cu greaca i latina. Descoperirea sanscritei a largit considerabil baza de comparatie, i cum textele indiene, compuse la o data foarte veche, cuprind numeroase arhaisme, ele au putut lamuri multe particularitti, altfel inexplicabile, ale limbilor clasice. La aceasta se mai adauga faptul c familiarizarea cu lucrarile gramaticilor indieni a permis specialistilor europeni sa inteleaga mai bine procesele din limbile noastre i astfel, pe baza de comparatie, sa lmureasca istoria limbilor nrudite. Prima lucrare tiparita care si-a propus acest scop i a reuit sa-l atinga a fost a germanului Bopp (1791-1867): Uber das Conjugationssystem der Sanskritsprache n Vergleichung mit jenem der griechischen, lateinischen, persischen und germanischen Sprachen, Frankfurt a. M., 1816. Aceasta lucrare este considerata ca actul de nastere al metodei comparative i al lingvisticii istorice. Se cuvine, nainte de a discuta despre meritele i lipsurile lucrarilor lui Bopp i ale contemporanilor sai, s vedem ce este metoda comparativa, folosita pe vremea aceea pentru prima oara.

Mod de functionare: Metoda comparativ-istorica este un ansamblu de procedee cu ajutorul carora se studiaza evolutia limbilor inrudite, adica provenite dintr-un izvor comun, i scopul ei este sa lumineze istoria acestor limbi. Exist dou trsturi ale limbii care fac posibil aplicarea la studiul limbilor a metodei comparative (dup cum absena unor trsturi similare face imposibil aplicarea aceleiai metode la studiul altor fenomene):

18

1.aspectul complexului sonor al cuvntului nu este determinat de sensul cuvntului; 2. regularitatea schimbrilor fonetice. Comparam ntre ele doua cuvinte din doua limbi. Punand faa-n fata rom. mal i fr. mal rau, nu vom putea trage nici o concluzie din asemanarea lor formala, deoarece ele au intelesuri cu totul diferite. De asemenea, comparand rom. masa cu fr. table, nu vom putea ajunge la lamurirea istoriei celor dou limbi sau a celor doua cuvinte, deoarece, dei inelesul acestora este similar, forma lor nu seamana deloc. Alta este ns situatia cand a vorba de cuvinte care seamana ca form i au inteles similar sau cel puin nu difera atat de mult, ncat diferentele dintre ele sa nu poata fi explicate; atunci ne punem intrebarea de unde vine asemanarea. Cum se face atunci ca lui foc i corespunde n italiana fuoco,in spaniola fuego, n portugheza fogo, n franceza feu? Cum s-a ntamplat c toate popoarele de limba romanica sa foloseasca complexe sonore att de asemanatoare ntre ele pentru a exprima acelai nteles? Explicatia este ca toate aceste limbi au mostenit cuvantul din latineste, nu si l-a creat fiecare n parte. Prin urmare, nu se poate spune ca din intamplare mai multe limbi au ajuns la complexe sonore att de asemanatoare pentru a exprima acelasi sens, ci asocierea s-a facut o singura data, n limba de baza.

Stabilirea corecta a etimologiei este ajutat de faptul c modificarile produse n latura sonora a limbii au caracter regulat i pot fi formulate ca legi fonetice. Acest principiu al metodei poate fi enuntat astfel: datorit regularitatilor schimbarilor fonetice, ntr-un grup de limbi inrudite cuvintele provenite din acelasi etimon (cuvantul din limba-baza) prezinta corespondente fonetice care se repeta la sunete identice. Urmtorul exemplu se bazeaza pe elementul latin din limbile romanice. lat. octo > rom.opt, it.otto, fr.huit, sp.ocho

lacte > rom.lapte,

it.latte, fr.lait, sp.leche

nocte > rom.noapte, it.notte, fr.nuit, sp.noche Conform acestui exemplu, putem stabili o serie de corespondente fonetice ntre grupurile de sunete provenite din lat. ct: rom. pt ii corespunde grupul it. tt fr. it, sp. ch.

19

PagFacei un comentariu referitor la metodele prezentate.Imaginai-v modul de aplicare al lor pentru diferite domenii de cunoatere. a). Metoda ipotezei - este un produs al imaginaiei, dar un produs determinat de observaia faptelor precedat de identificarea unor analogii. Ipoteza reprezint o reflectare anticipativ. Metoda ipotezei duce pe omul de tiin la emiterea unor previziuni, reflectarea anticipativ se cristalizeaz, n primul rnd, sub form de ipotez. b). Metoda observatiei- este absolut obligatorie n orice tiin; ea premerge descrierea, comparaia, clasificarea. Observarea nu nseamn contemplare pasiv; a aplica metoda observaiei nseamn a face o operaie de selecie (trebuie s tii ce s vezi) i un nceput de interpretare (e important cum vezi). n antichitate, n toate tiinele observaia era deficitar; materialul acumulat era foarte srac, iar valoarea lui era diminuat de unele interpretri i teorii fanteziste. Observarea trsturilor fonetice, lexicale i gramaticale ale unui text era dirijat spre descoperirea abaterilor de la anumite norme. c). Metoda ipotezei- duce pe omul de tiin la emiterea unor previziuni, reflectarea anticipativ se cristalizeaz, n primul rnd, sub form de ipotez. d). Inducia- const n gsirea unei explicaii privind un fenomen, prin descoperirea unor legi. Francis Bacon spunea c faptele sunt determinate de legi,iar cercetarea unui numr suficient de fapte poate avea ca efect descoperirea legilor care le guverneaz. e). Deducia- este o metod care se funcioneaz n paralel cu inducia, const n strbaterea drumului invers, de la legi i principii la luminarea fenomenelor particulare. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Beauze susinea c gramatica general este o tiin, pentru c are ca obiect numai speculaia raional asupra principiilor imuabile i generale ale limbajului. f). Metoda Modelarii- Noiunea de model are diferite interpretri. Modelul presupune gndirea analogic. Un analogon se substituie obiectului cercetrii. Prin modelare analogon-ul e supus unei investigaii prin nlocuirea lui cu alt obiect. Modelul este un obiect sau o construcea care reproduce n condiii prestabilite alte obiecte fie ca structuri fie ca funcii. Modele specifice analizei gramaticale sunt: modelul analizei fonetice; modelul generativ; modele matematice ,etc.

20

Pag58.Facei o scurt prezentare a metodelor de cercetare specifice lingvisticii In cercetarea fenomenului lingvistic,se folosesc doua metode specifice: 1). metoda comparativ-istoric; 2). i geografia lingvistic. 3).Metoda analizei n constitueni imediai

1.Metoda comparativ-istorica- a fost creata la sfaritul secolului al XIX-lea de catre Bopp i Rask. Comparatitii identific dou tipuri de comparaie: a). sincronica ntre cele mai diverse limbi se stabilesc tipuri de structura i se formuleaz legi generale ale limbii existente; b). diacronica (comparatia istoric), urmrind evolutia uneia sau mai multe limbi. Metoda comparativ-istorica este un ansamblu de procedee prin care se studiaza limbile considerate inrudite i se deduc reguli de evolutie pentru perioade din care nu exist texte. 2. Metoda geografiei lingvistice- se ocupa de studiul limbilor vii, de formele dialectale ale limbii vorbite, considerate o vreme drept abateri de la forma literara si deci, greseli. Preocupari in domeniul studiului formelor vorbite ale limbii ntalnim inca de la Dante, autor, printre altele al lucrarii De vulgari eloquentia in care identifica 14 dialecte ale limbii italiene. Mai tarziu, n 1821 Leibniz emite ideea notarii pe hari a fenomenelor lingvistice. n 1876, Wenkler realizeaza deja o ancheta de teren, prin corespondena. Chestionarul cuprinde 40 de ntrebari cuprinzand fraze scurte scrise in germana literara, pe care nvatatorii din zonele rurale trebuia s le transpuna n grai local. Problemele abordate se refereau mai ales la fonetica. Wenkler credea c dialectele nu au fost atinse de influente straine i ca, prin urmare, legile fonetice au acionat fara exceptie. 3.Metoda analizei n constituenti imediati : Elaborata de coala descriptivista Americana, metoda analizei n constituienti imediati consta n aceea ca orice enun se imparte in doua ,numite constituent imediati care, al randul lor se impart, fiecare, in alti doi constitueni imediai i tot asa pn se ajunge la ultimii constituenti(cele mai mici unitati semnificative).Aceasta metoda urmareste : descoperirea

21

unitatilor componente ale unui enunt , pornind de la cele superioare catre cele inferioare; descoperirea structurii enuntului.

Pag74. Dai exemple de semne lingvistice motivate i explicai-le: a) Motivarea absoluta -cuprinde acea categorie de cuvinte a caror forma sonora reproduce unele trasaturi ale coninutului denumit: -interjectii:- sunt legate n mod spontan de anumite stari afective (ex:Ah, Oh!, Vai!); -Onomatopee- reproduc sunete i zgomote din mediul nconjurtor (ex:cucurigu,trosc,zdrong); - cuvintele cu simbolism fonetic -contin numai unele sunete care amintesc de caracteristicile obiectului (ex:a inghiti,a sughita,a miorlai). b) Motivarea relativa- nu cuprinde semne care sa evoce prin structura lor fonetica anumite obiecte sau fenomene. Este vorba de cuvinte a cror forma poate fi explicata prin alte semne. Despre astfel de cuvinte care amintesc prin structura lor de alte cuvinte (ca aspect sonor sau inteles) se spune c au forma interna. In aceasta categorie intra: - cuvinte derivate de la alte cuvinte cu ajutorul prefixelor sau sufixelor: ghiocel < ghioc (vezi si fr. perce-neige "strapunge zapada", engl. snowdrop "picatura de zapada"); -cuvinte compuse- ce se bazeaza, de obicei, pe o comparatie sau o metafora: ciubotica-cucului, mierea-ursului, engl. do-nothing, rom. pierde-vara etc.; aceste cuvinte sunt extrem de numeroase n limbi care folosesc curent compunerea, ca germana, maghiara sau rusa.

22

Pag83/. Explicai conceptul de servitute gramatical: Servitute gramaticala-situatia in care alegerea unuia dintre cele doua elemente este impusa,vocativul numelui impune ca selectie imperativul verbului.

Pag 87/.Prezentai, pe scurt conceptul de dubl articulare: Dubla articulare este proprietatea cea mai misterioasa a limbajului: este de reinut inepuizabila sa bogatie combinatorica n raport cu celelalte sisteme semiotice. Datorit celei de a doua articulri, limbile ne putem mulumi cu cteva zeci de produse fonice distincte, care se combin pentru a alctui forma vocal a unitilor din prima articulare: n tot, de pild, se folosete de dou ori unitatea fonic pe care o reprezentm cu ajutorul lui /t/, ntre cei doi /t/ introducndu-se o alt unitate pe care o notm cu /o/.Tot datorit celei de a doua articulri forma semnificantului este independent de valoarea semnificatului corespunztor ceea ce asigur o mai mare stabilitate formei lingvistice. Pag90/.Prezentai, pe scurt concepia funcionalist Lui Talcott Parsons ii apartine conceptia structural- functionalista ce pleaca de la presupunerea fundamentala ca societatea este bazata pe o ordine normativa unanim acceptata datorita consensului valoric stabilit intre toti membri societatii. Astfel, omul este un individ conformist, suprasocializat, dominat de structuri care se supune atat presiunilor externe ale mecanismelor institutionalizate, cat si presiunilor interne datorate socializarii. Aceste presiuni determina conformitatea indivizilor cu normele si mijloacele institutionallizate , asa incat devianta apare doar ca o stare potentiala si nu ca o realitate efectiva. In aceasta conceptie este explicata mai degraba conformitatea decat devianta. In interpretarea parsonsiana, numai boala este acceptata ca tip de devianta legitima, intrucat individul bolnav este scutit de rolurile, obligatiile, responsabilitatile pe care ar trebui sa le indeplineasca in mod normal in viata sociala.Pag93/. Prezentai, pe scurt concepia glossematic. 23

Glossematica- accept ideea existenei celor dou planuri ale limbii: al expresiei i al coninutului, dar consider c fiecare plan are, la rndul su, dou aspecte; forma expresiei i substana expresiei, respectiv forma coninutului i substana coninutului. Rolul principal revine, n ambele situaii, formei. Semnul lingvistic este, conform glosematicii, unitatea dintre forma coninutului i forma expresiei. ntre aspectele fiecrui plan, pe de o parte, i ntre cele dou planuri, pe de alt parte, se stabilesc relaii de interdependen, de determinare i de constelaie.

119/.Precizai diferena dintre subiectul acional i cel discursivDiscurs reprezinta un termen complex care poate fi definit ca ansamblu de enunturi ale unui emitator, care se refera la un subiect unic (topic, n terminologia anglo-saxona).

24

Pag 113/. Precizeaz conceptul de interpretant Conceptul de interpretant denumete starea de contiin obiectivat comportamental i provocat unui interpret de contectul acestuia cu semnul i cu semioza. Interpretantul, n sens larg, este sensul semnului; n sens mai restrns, este raportul paradigmatic ntre un semn i altul; aadar interpretantul este i el un semn care, la rndul su, are un interpretant.

Pag102/. Explicai conceptul de substituie n viziunea lui Bloomfield: Formele propoziionale sunt grupate de ctre Bloomfield n : forme propoziionale complete, grupate, la rndul lor, n categoria (tipul) actant - aciune i categoria (tipul) imperativ i forme propoziionale minore: completive i exclamative. Segmentarea fcut de Bloomfield are drept criteriu taxemul seleciei. Din explicaiile savantului american, formele propoziionale complete aparin discursului elaborat (premeditat), iar cele minore aparin enunului spontan. Actantul reprezint protagonistul unei aciuni: copilul plnge, brbatul este nalt. Aadar, cel puin la prima vedere, Bloomfield extinde acest tip propoziional i la enunuri care exprim stri. O form porpoziional de tip imperativ este uor de exemplificat ea exprimnd o porunc, un ndemn etc. n ce privete formele pronominale minore, conceptului completiv i se atribuie ca sens, ceea ce poate aprea ca rspuns la o ntrebare, iar formele exclamative sunt, de obicei, enunuri monomembre sau expresii tipice: al dracului! v rog! tat! etc. Poziiile identificate de Bloomfield sunt:obiect, punct de reper, posesor. Punctul de reper exprim o circumstan (de timp sau de loc), iar posesorul exprim o poziie asemntoare atributului n genitiv. O alt deosebire stabilete Bloomfield avnd ca perspectiv taxemele (intonaia, pauza i accentul. Din aceast perspectiv se disting enunuri cu intonaie final, descendent sau ascendent, cuprinznd propoziii afirmative, interogative pariale i interogative totale. n raport cu modul de utilizare a pauzei enunurile pot fi: paratactice i nonparatactice. Aceast diferen poate fi nele as prin rostirea diferit a unui enun , n funcie de punctele de insisten create de vorbitor: Stau n cas.Plou poate fi rostit cu intonaie descendent pe stau sau pe acas sau cu intonaie descendent pe Plou. n primul caz, felul de intonaia nu are o determinare asupra legturii dintre cele dou enunuri, n cel de-al doilea, accentul se refer la relaia dintre cele dou enunuri.

25

Pag11/. Facei un referat despre cuvintele pragmatice Pragmatica reprezint i studiul aspectelor biologice, psihologice i sociale ale limbajului, stabilind legturi cu tiine gata constituite (socio-lingvistica, psiholingvistica, antropologia). Dintr-o alt perspectiv, pragmatica studiaz tipuri de expresii avnd ca suport semantica logic, domeniu de cercetare care folosete termenii de indivizi, de mulimi i de operaii. Indivizii sunt entiti (persoane, fiine, lucruri, locuri, determinri temporale), care formeaz o totalitate. Semantica logic studiaz clase de expresii care desemneaz ceva. Rudolf Carnap numete designator termenul prin care se identific aceste expresii. Astfel, la nivelul pragmaticii apare un interes pentru capacitatea de desemnare pe care o au demonstrativele, pronumele i adjectivele posesive, adverbele de loc sau de timp etc. aa numitele cuvinte pragmatice. Cel care face o analiz a cuvintelor pragmatice este Emile Benveniste n capitolul Omul n limb din lucrarea intitulat Probleme de lingvistic general. Benveniste observ, de exemplu, c pronumele i verbul sunt singurele clase gramaticale care includ categoria persoanei. n toate limbile care folosesc verbul acesta se clasific n funcie de tipurile de conjugare care, la rndul lor, se clasific n funcie de referina la persoan. O categorie astfel stabilit, are, n concepia lui Benveniste, un caracter sumar i nelingvistic. Faptul de a dispune ntr-o ordine constant i ntr-un plan uniform personae definite prin succesiunea lor i raportate la fiine eu, tu, el nseamn a transpune, pur i simplu, ntr-o teorie pseudo-lingvistic,diferene de natur lexical. Benveniste consider c este necesar s se analizeze modul n care fiecare persoan se opune ansamblului format de celelalte i principiiul pe care se bazeaz opziia dintre ele. Un predicat poate fi enunat i pentru persoana a III-a, dar n afara relaiei eu tu. Astfel, legitimitatea acestei forme ca persoan este diacutabil. Aa numita form de persoana a treia cuprinde o indicaie de enun despre cineva sau ceva, dar nu raportul la o persoan anume. Lipsete elementul variabil i propriu-zis personal al acestei indicaii. Persoana a treia nu este deci o persoan; forma verbal nsi are funcia de a exprima nonpersoana. Aceast observaie se bazeaz pe absena oricrui pronume de persoana a treia i pe situaia special a persoanei a treia la verbele celor mai multe limbi. Persoana a treia a fost acordat cu primele dou din motive de simetrie i pentru c orice form verbal indo-european tinde s sublimeze indicele subiectului, singurul pe care-l poate manifesta. Pragmatica lui Benveniste reprezint o semantic a condiiilor de enunare. El grupeaz pronumele (adjectivele) demonstrative de apropiere, deprtare; adverbele de loc i de timp i timpurile verbale. Demonstrativele constituie un subsistem ce poate fi neles numai prin raportare la aceeai instan de discurs.

26

Analiza cuvintelor pragmatice l determin pe Benveniste s afirme c nu limba este instrumentul procesului de comunicare, ea aparine, de fapt, discursului. Limbajul are un statut primordial n raport cu discursul n sensul c o anumit proprietate a acestuia (alimbajului) confer discursului calitatea de instrument al comunicrii. Raportul dintre limbaj i discurs este un raport de condiionare.n orice comunicare, orice individ trebuie sse constituie ca subiect. Aceasta nseamn ca vorbitorul s foloseasc pronumele eu. Pronumele devine o form al crei coninut este nsi persoana vorbitorului i momentul l irepetabil n care se vorbete. Aceasta presupune convertirea limbajului n discurs, deci constituirea ca subiect a individului, convertire numit subiectivitate

Pag120./Prezentai, pe scurt, conceptul de persoan la Benveniste Orice enun lingvistic este produs ntr-un aumit loc i la un anumit moment, are deci, o determinare spaio-temporal, este rostit de o persoan (vorbitor) i adresat altei persoane (asculttor). n mod obinuit vorbitorul i asculttorul sunt persoane diferite. i se afl n acelai context spaio-temporal.

27