TEMATICA PENTRU EXAMENULdidu.ulbsibiu.ro/aplicatie/files/drept/2014/sem2/dreptul...TEMATICA PENTRU...

TEMATICA PENTRU EXAMENUL

DREPTUL CONCURENŢEI PE PIAŢA UNICĂ

1. Cazul: Rewe-Zentrale AG v/s. Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Cassis de Dijon), nr.120\78, 20 februarie 1979

Situaţia de fapt

Interzicerea importării şi comercializării în RFG a unei băuturi originare din Franţa (Cassis de Dijon), pe motivul că legislaţia germană prevede o concentraţie minimă de alcool, pe care băutura respectivă nu o avea.

Norme comunitare relevante

Articolul 281 TCE - Noţiunea de restricţii cantitative şi măsuri cu efect echivalent; Teoria exigenţelor imperative

Soluţia şi principiile degajate deCJCE

1. În domeniile în care nu există o reglementare unitară la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul său propriile prevederi privind producţia şi comercializarea alcoolului şi băuturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie să constituie restricţii cantitative la import sau măsuri cu efect echivalent acestora.

2. Obstacolele aduse liberei circulaţii a mărfurilor prin disparităţile legislaţiilor naţionale sunt acceptate în măsura în care sunt justificate de interese imperative, cum ar fi mai ales: eficacitatea controalelor fiscale, protecţia sănătăţii publice, loialitatea tranzacţiilor comerciale şi protecţia consumatorilor.

3. În speţă, Curtea a decis că este vorba de o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative la importul de mărfuri, care nu se justifică printr-o exigenţă imperativă.

Evaluare

Această speţă pune bazele principiului recunoaşterii mutuale în dreptul comunitar, conform căruia, în lipsa unor reglementări unitare la nivelul Uniunii, un stat membru trebuie să accepte pe teritoriul său produsele care sunt conforme cu legislaţia statului membru de origine.

Tema:

Optaţi pentru 2 răspunsuri din 4

Identificaţi orice cuvânt, sintagmă, expresie - cheie -

Justificaţi izvorul juridic al cuvântului cheie

Comentaţi principiul pus în valoare de CJCE

Enunţaţi oricare relaţie cu concurenţa pe piaţa unică

2. Cazul: Lawrie Blum v/s. Land Baden Wurttemberg, nr.66\85, 3 iulie 1986

Situaţia de fapt

Lawrie Blum, cetăţean britanic, a trecut primul examen pentru a deveni profesor în Germania. Totuşi, i-a fost refuzată admiterea în perioada de probă, care trebuie să fie efectuată înainte de a doua examinare, pe motivul că nu avea cetăţenia germană.

Lawrie Blum a argumentat că acest refuz reprezintă o încălcare a art. 39 align. (2) (actualmente art. 45) TFUE. Instanţa germană a susţinut, însă, că un profesor în perioada de probă nu se încadrează în noţiunea de „lucrător”, conform art. 45 (2)


Art.45 alin.2 TFUE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între lucrătorii din statele membre.

Soluţia şi principiile degajate de CJUE.

Curtea precizează că noţiunea de „lucrător” trebuie definită în conformitate cu dreptul comunitar, nu conform normelor interne.

În consecinţă, în opinia Curţii, un profesor aflat în perioada de probă în timpul căreia prestează servicii ca predarea unor cursuri şi în schimbul cărora este remunerat, trebuie considerat un „lucrător”, conform art. 45 (ex: art.39) din TFUE.

Evaluare

Principiul enunţat în această speţă prezintă importanţă în ceea ce priveşte aplicarea art.45 TFUE. Curtea are o acţiune specifică – de „creator de drept” (jurislateur), în sensul că defineşte termenul de „lucrător”, completând, astfel, prevederile Tratatului. Se clarifică, practic, câmpul de aplicare a articolului în discuţie

Tema:




Comentaţi principiul pus în valoare de CJUE.

Enunţaţi oricare relaţie cu concurenţa pe piaţa internă.

3. Cazul: Procurorul regal al Belgiei v/s. Royer, nr.48\75, 8 aprilie 1976

Situaţia de fapt

Royer, cetăţean francez, a fost condamnat pentru intrare ilegală în Belgia. Royer nu îndeplinise formalităţile administrative pentru intrarea în această ţară, unde era stabilită soţia sa. A fost, astfel, expulzat pe motivul că reprezenta un pericol pentru ordinea publică şi pentru că nu a respectat condiţiile legale referitoare la accesul străinilor pe teritoriul Belgiei.

Curtea belgiană a introdus un recurs prealabil în faţa CJUE, cerând interpretarea mai multor dispoziţii de drept comunitar referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor atât din tratat, cât şi din Directiva nr.64/221 referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie de deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică şi Directiva nr.68/360 referitoare la suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul lucrătorilor din statele membre şi a familiilor lor în interiorul Comunităţii.


• art.39alin.2 (actualmente ar. 45 alin.2 ) TFUE referitor la interzicerea discriminării pe motivul naţionalităţii între lucrătorii din statele membre;

• Directiva nr.64/221 (în prezent Directiva 2004/38/CE) referitoare la coordonarea măsurilor speciale pentru străini în materie de deplasare şi sejur justificate de motive de ordine publică;

• Directiva nr.68/360 referitoare la suprimarea restricţiilor privind deplasarea şi sejurul lucrătorilor din statele membre şi a familiilor lor în interiorul Comunităţii.

Soluţia şi principiile degajate de CJUE

Soluţia dată de Curte precizează clar că dreptul resortisanţilor comunitari de a intra pe teritoriul unui alt stat membru acoperă dreptul de a intra şi a căuta un loc de muncă sau de a se alătura familiei. Eşecul unui stat membru în a îndeplini formalităţile privind accesul, deplasarea sau rezidenţa nu justifică expulzarea.

Evaluare

Jurisprudenţa Curţii legată de libertatea de mişcare a lucrătorilor prezintă relevanţă pentru situaţia actuală când României a aderat la UE. dar şi statelor aspirante la aderare.

După cum CJUE a precizat în mai multe speţe, dreptul la liberă circulaţie este aplicabil doar cetăţenilor comunitari. Curtea s-a pronunţat, însă, în mai multe cazuri în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor unor state terţe, căsătoriţi cu cetăţeni ai statelor membre. Astfel, în cauza MRAX v/s. Belgia din 25 iulie 2002, se precizează că cetăţenii unui stat terţ, căsătoriţi cu cetăţeni comunitari trebuie să posede viză pentru trecerea dintr-un stat membru în altul. Pe de altă parte, conform principiului proporţionalităţii, un stat membru nu va trimite înapoi o asemenea persoană care nu are paşaport, viză sau un act de identitate, dacă poate dovedi identitatea şi statutul marital şi dacă nu reprezintă o ameninţare pentru siguranţa, ordinea sau sănătatea publică.

Tema:






4. Cazul: Metro S.B. & CO. KG v/s Comisia & SABA, nr.26\76, 25 octombrie 1977

Situaţia de fapt

Speţa are la bază întrebarea formulată de un tribunal din Germania în privinţa condiţiilor impuse în cadrul unui sistem de distribuţie selectivă pentru ca acesta să fie considerat acceptabil de către Comisie. Această întrebare a fost pusă în cadrul unui litigiu între societatea Metro, în calitate de reclamant, şi societatea Cartier. Aceasta din urmă a instituit un sistem de distribuţie selectivă a ceasurilor sale, considerate produse de lux. Societatea Metrou nu se afla printre distribuitorii acceptaţi, ci îşi achiziţiona ceasurile Cartier prin intermediari independenţi şi le vindea în garanţie Cartier. Aceasta din urmă refuza, însă, să acorde garanţia, care era rezervată cumpărătorilor de la distribuitorii din cadrul reţelei.


Articolul 813 TCE: interzicerea concentrărilor de întreprinderi; noţiunea de concurenţă eficace (workable competition); sisteme de distribuţie selectivă.

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

1. Noţiunea de concurenţă eficientă (workable competition)

„Noţiunea de liberă concurenţă folosită la articolele 3 şi 81 din tratat vizează existenţa unei concurenţe eficace pe piaţă, adică a unui grad de concurenţă necesar pentru a fi respectate exigenţele fundamentale şi obiectivele Tratatului, în general, şi în special cele vizând crearea unei pieţe unice.

Aceasta permite ca natura şi intensitatea concurenţei să varieze în funcţie de produsele sau serviciile în cauză şi de structura economică a pieţelor sectoriale vizate.”

2. Sistemele de distribuţie selectivă

Comisia a recunoscut că sistemele de distribuţie selectivă nu cad sub incidenţa interdicţiei conţinute la articolul 81, paragraful 1 din Tratat, cu condiţia ca selectarea vânzătorilor să se facă în funcţie de criterii obiective, calitative, ca, de exemplu, calificarea profesională a vânzătorilor şi a personalului acestora. Aceste criterii trebuie fixate în mod uniform faţă de toţi posibilii vânzători şi aplicate fără discriminare.

Evaluare

Decizia Curţii prezintă relevanţă în definirea „concepţiei comunitare de concurenţă”, pentru determinarea ei folosindu-se criterii ca natura şi intensitatea, procedându-se la o examinarea in concreto de către judecătorul comunitar; concurenţa poate fi, deci, variabilă în funcţie de produsele sau serviciile în cauză, dar în toate cazurile ea trebuie să fie eficace

Tema:






5. Cazul: Continental Can vs. Comisia, nr.6\72, 21 februarie 1973

Situaţia de fapt

Societatea Continental Can solicită anularea deciziei Comisiei prin care s-a constatat violarea articolului 82 din Tratat, referitor la abuzul de poziţie dominantă, de către societatea menţionată, prin achiziţionarea printr-un intermediar a 80% din acţiunile şi obligaţiile unei societăţi concurente.


Articolul 824 TCE: abuzul de poziţie dominantă.


1. Pentru a contraveni prevederilor Tratatului, o poziţie dominantă trebuie exploatată abuziv, deci nu este ilicită prin simpla sa existenţă. Enumerarea din alineatul 2 al articolului 82 nu este limitativă. Contravin regulilor concurenţei atât practicile susceptibile să provoace un prejudiciu imediat consumatorilor, dar şi cele care le cauzează acestora un prejudiciu prin atingerea adusă structurilor de concurenţă efectivă.

2. Constituie abuz de poziţie dominantă consolidarea poziţiei pe piaţă a unei întreprinderi aflate deja în poziţie dominantă, astfel încât gradul de dominaţie atins limitează substanţial concurenţa, adică nu lasă să subziste pe piaţă decât întreprinderi dependente în comportamentul lor concurenţial de întreprinderea dominantă.

Evaluare

Această decizie constituie una dintre contribuţiile jurisprudenţiale cele mai importante la interpretarea articolului 82 TCE, articol care implică din partea judecătorului comunitar o dublă activitate de interpretare: pe de o parte, determinarea noţiunii de poziţie dominantă şi, pe de altă

parte, caracterizarea abuzului de poziţie dominantă nu numai în funcţie de elementele enumerate în acest articol, care nu sunt limitativ prevăzute, ci printr-un examen de la caz la caz.

Tema:






6. Cazul: United Brands v/s. Comisia, nr.27\76, 14 februarie 1978

Situaţia de fapt

Prin această speţă se solicită de către societatea United Brands Co şi de către reprezentantul său în Olanda, societatea United Brands Continentaal Bv, anularea deciziei Comisiei prin care se constată încălcarea articolului 82 al TCE de către cele două societăţi.


Articolul 82 TCE - abuzul de poziţie dominantă.


1. Determinarea pieţei unui produs: pentru ca un produs să poată fi considerat ca făcând obiectul unei pieţe distincte de cea a altor produse, Curtea examinează dacă produsul în cauză poate fi individualizat prin caracteristici proprii faţă de alte produse similare, astfel încât nu sunt substituibile şi nu sunt se află în concurenţă cu acestea. Este necesară, de asemenea, determinarea în fiecare caz a pieţei geografice a produsului respectiv, ţinând cont de faptul că, pentru a cădea sub incidenţa articolului 82 TCE, concurenţa trebuie să fie afectată într-o parte substanţială a pieţei comune.

2. Noţiunea de poziţie dominantă vizată de articolul 82 se referă la poziţia de putere economică a unei întreprinderi, care îi dă acesteia puterea să împiedice menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă şi îi furnizează posibilitatea să aibă un comportament independent de întreprinderile concurente, de clienţii săi şi în cele din urmă de consumatori. Poziţia dominantă rezultă în general din reunirea mai multor factori, care luaţi izolat, nu sunt în mod necesar determinanţi:

interzicerea de către o societate în poziţie dominantă pe piaţa unui produs ca distribuitorii agreaţi să revândă acest produs în anumite condiţii, aplicarea de către societatea în poziţie dominantă a unor condiţii inegale pentru prestaţii echivalente ale partenerilor comerciali, practicarea unui preţ excesiv faţă de valoarea economică a prestaţiei etc.

Evaluare

Curtea a apreciat că posibilităţile de concurenţă în condiţiile art.86 din Tratat trebuie să fie examinate în funcţie de caracteristicile produsului în cauză şi prin referinţă la o zonă geografică definită, în care este comercializată şi în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene pentru a putea aprecia jocul puterii economice a întreprinderii interesate. Pentru a fi considerat ca fiind obiect al unei pieţe suficient de distincte, produsul în cauză trebuie să poată fi individualizat de caracteristici particulare care îl diferenţiază de alte produse astfel încât să fie foarte puţin interschimbabil cu acestea şi creându-le o concurenţă nesemnificativă.

Importanţa acestei decizii constă în ilustrarea analizei făcute de judecătorul comunitar pentru determinarea concretă a pieţei produsului în cauză (relevant market), utilizând atât criterii geografice, cât şi gradul de substituabilitate al acestui produs cu altele asemănătoare.

Tema:






7. Cazul: Hoffmann - La Roche & Co. AG v/s. Comisia, nr.85\76, 13 februarie 1979

Situaţia de fapt

Societatea elveţiană Hoffmann - La Roche et co. solicită anularea Deciziei „Vitamine” a Comisiei, din data de 9 iunie 1976, privind procedura de aplicare a art. 86 TCE.

Potrivit unei hotărâri a Comisiei, societatea La Roche dispunea de o poziţie dominantă pe piaţa comună, iar, ca urmare a încheierii unor contracte care obligau sau, cel puţin incitau cumpărătorii, prin acordarea unei prime de fidelitate, să-i acorde exclusivitate sau cel puţin preferinţă, încălcase dispoziţiile art.86 TCE prin exploatarea abuzivă a acestei poziţii. Prin urmare, Comisia a hotărât aplicarea de sancţiuni societăţii La Roche. Societatea s-a adresat CJCE susţinând că Decizia Comisiei este incorectă. În Decizia sa, Comisia a arătat că, pentru a aprecia dacă La Roche deţine poziţia dominantă de care e acuzată, trebuie delimitată piaţa relevantă din punct de vedere geografic (care în acest caz se întindea pe toată piaţa comună) şi piaţa relevantă a produsului.


Art. 86 TCE.


În această speţă, Curtea a stabilit că, în ceea ce priveşte dreptul comunitar al concurenţei, dacă un produs este utilizat cu scopuri diferite şi, de asemenea, răspunde unor nevoi economice diferite, poate aparţine unor pieţe distincte. Un astfel de produs, alături de toate celelalte produse care îi pot fi substituite şi cu care intră în concurenţă, constituie, ele însele o piaţă distinctă.

În ceea ce priveşte noţiunea de piaţă relevantă în interpretarea CJCE, se are în vedere posibilitatea ca o concurenţă efectivă să poată exista între produsele care alcătuiesc această piaţă, ceea ce presupune că produsele care intră în concurenţă pot fi substituite

Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă la care se referă art. 86 TCE, Curtea a considerat că este vizată situaţia în care o întreprindere are puterea economică de a împiedica menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă, prin capacitatea de a avea un comportament independent faţă de ceilalţi participanţi pe piaţă, faţă de clienţi şi faţă de consumatori. Acest comportament, deşi nu exclude existenţa unei anumite forme de concurenţă pe piaţă, oferă întreprinderii cu o asemenea situaţie posibilitatea să decidă sau cel puţin să influenţeze într-o manieră decisivă condiţiile concurenţiale de pe piaţă. S-a stabilit că deţinerea unui segment de piaţă de mare amploare constituie un indiciu al unei poziţii mai favorabile în raport cu ceilalţi participanţi.

Noţiunea de exploatare abuzivă este o noţiune obiectivă care vizează comportamentul pe piaţă al unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă şi care sunt de natură să influenţeze structura pieţei şi care au ca efect crearea unor obstacole privind libera concurenţă. Acţiunea unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă pe piaţă, în sensul de a impune cumpărătorilor obligaţia de a se aproviziona în totalitate cu produsele sale, constituie o exploatare abuzivă a unei poziţii dominante în sensul art. 86 din Tratat. În aceeaşi categorie intră şi acţiunea unei întreprinderi care, fără a obliga clienţii să-şi asume o obligaţie formală, aplică – fie unilateral, fie

pe baza unor acorduri încheiate cu clienţii - un sistem de reduceri de preţuri pentru fidelitate (adică pentru faptul că un client se aprovizionează exclusiv sau aproape exclusiv cu produse provenind de la întreprinderea care acordă aceste reduceri) Includerea în contract a unei clauze „englezeşti” (clauză conform căreia cumpărătorii se angajează să comunice întreprinderii care exploatează o poziţie dominantă orice ofertă mai avantajoasă pe care au primit-o din partea concurenţilor acesteia şi prin care îşi rezervă libertatea de a se aproviziona de la concurenţă în cazul în care întreprinderea dominantă nu aliniază preţurile ofertei mai avantajoase) nu duce la excluderea caracterului abuziv şi anticoncurenţial al contractelor prin care se acordă reduceri de fidelitate. În ceea ce priveşte acordarea reducerilor de fidelitate, CJCE concluzionează că acestea sunt condamnabile fiindcă au drept efect aplicarea pentru partenerii comerciali a unor condiţii inegale pentru prestaţii echivalente ce se reflectă în faptul că doi cumpărători ai aceleiaşi cantităţi dintr-un produs plătesc un preţ diferit după cum se aprovizionează exclusiv de la întreprinderea care se bucură de o poziţie dominantă sau, dimpotrivă, se aprovizionează de la surse diferite

Evaluare

După data aderării României la U.E., în legislaţia noastră va trebui să se ţină cont de această interpretare dată art. 86 TCE.

Tema:






8. Cazul: Metro S.B. & CO. KG v/s. Comisia & SABA, nr.26\76, 25 octombrie 1977

Situaţia de fapt

Speţa are la bază întrebarea formulată de un tribunal din Germania în privinţa condiţiilor impuse în cadrul unui sistem de distribuţie selectivă pentru ca acesta să fie considerat acceptabil de către Comisie. Această întrebare a fost pusă în cadrul unui litigiu între societatea Metro, în calitate de reclamant, şi societatea Cartier. Aceasta din urmă a instituit un sistem de distribuţie

selectivă a ceasurilor sale, considerate produse de lux. Societatea Metrou nu se afla printre distribuitorii acceptaţi, ci îşi achiziţiona ceasurile Cartier prin intermediari independenţi şi le vindea în garanţie Cartier. Aceasta din urmă refuza, însă, să acorde garanţia, care era rezervată cumpărătorilor de la distribuitorii din cadrul reţelei.


Articolul 813 TCE: interzicerea concentrărilor de întreprinderi; noţiunea de concurenţă eficace (workable competition); sisteme de distribuţie selectivă.


1. Noţiunea de concurenţă eficace (workable competition)

„Noţiunea de liberă concurenţă folosită la articolele 3 şi 81 din tratat vizează existenţa unei concurenţe eficace pe piaţă, adică a unui grad de concurenţă necesar pentru a fi respectate exigenţele fundamentale şi obiectivele Tratatului, în general, şi în special cele vizând crearea unei pieţe unice.

Aceasta permite ca natura şi intensitatea concurenţei să varieze în funcţie de produsele sau serviciile în cauză şi de structura economică a pieţelor sectoriale vizate.”

2. Sistemele de distribuţie selectivă

Comisia a recunoscut că sistemele de distribuţie selectivă nu cad sub incidenţa interdicţiei conţinute la articolul 81, paragraful 1 din Tratat, cu condiţia ca selectarea vânzătorilor să se facă în funcţie de criterii obiective, calitative, ca, de exemplu, calificarea profesională a vânzătorilor şi a personalului acestora. Aceste criterii trebuie fixate în mod uniform faţă de toţi posibilii vânzători şi aplicate fără discriminare.

Evaluare

Decizia Curţii prezintă relevanţă în definirea „concepţiei comunitare de concurenţă”, pentru determinarea ei folosindu-se criterii ca natura şi intensitatea, procedându-se la o examinarea in concreto de către judecătorul comunitar; concurenţa poate fi, deci, variabilă în funcţie de produsele sau serviciile în cauză, dar în toate cazurile ea trebuie să fie eficace.

Tema:






9. Cazul: Continental Can v/s. Comisia, nr.6\72, 21 februarie 1973

Situaţia de fapt

Societatea Continental Can solicită anularea deciziei Comisiei prin care s-a constatat violarea articolului 82 din Tratat, referitor la abuzul de poziţie dominantă, de către societatea menţionată, prin achiziţionarea printr-un intermediar a 80% din acţiunile şi obligaţiile unei societăţi concurente.


Articolul 824 TCE: abuzul de poziţie dominantă.


1. Pentru a contraveni prevederilor Tratatului, o poziţie dominantă trebuie exploatată abuziv, deci nu este ilicită prin simpla sa existenţă. Enumerarea din alineatul 2 al articolului 82 nu este limitativă. Contravin regulilor concurenţei atât practicile susceptibile să provoace un prejudiciu imediat consumatorilor, dar şi cele care le cauzează acestora un prejudiciu prin atingerea adusă structurilor de concurenţă efectivă.

2. Constituie abuz de poziţie dominantă consolidarea poziţiei pe piaţă a unei întreprinderi aflate deja în poziţie dominantă, astfel încât gradul de dominaţie atins limitează substanţial concurenţa, adică nu lasă să subziste pe piaţă decât întreprinderi dependente în comportamentul lor concurenţial de întreprinderea dominantă.

Evaluare

Această decizie constituie una dintre contribuţiile jurisprudenţiale cele mai importante la interpretarea articolului 82 TCE, articol care implică din partea judecătorului comunitar o dublă activitate de interpretare: pe de o parte, determinarea noţiunii de poziţie dominantă şi, pe de altă parte, caracterizarea abuzului de poziţie dominantă nu numai în funcţie de elementele enumerate în acest articol, care nu sunt limitativ prevăzute, ci printr-un examen de la caz la caz.

Tema:


Identificaţi orice cuvânt, sintaagmă, expresie - cheie -




10. Cazul: Hoffmann - La Roche & Co. AG vs. Comisia, nr.85\76, 13 februarie 1979

Situaţia de fapt

Societatea elveţiană Hoffmann - La Roche et co. solicită anularea Deciziei „Vitamine” a Comisiei, din data de 9 iunie 1976, privind procedura de aplicare a art. 86 TCE.

Potrivit unei hotărâri a Comisiei, societatea La Roche dispunea de o poziţie dominantă pe piaţa comună, iar, ca urmare a încheierii unor contracte care obligau sau, cel puţin incitau cumpărătorii, prin acordarea unei prime de fidelitate, să-i acorde exclusivitate sau cel puţin preferinţă, încălcase dispoziţiile art.86 TCE prin exploatarea abuzivă a acestei poziţii. Prin urmare, Comisia a hotărât aplicarea de sancţiuni societăţii La Roche. Societatea s-a adresat CJCE susţinând că Decizia Comisiei este incorectă. În Decizia sa, Comisia a arătat că, pentru a aprecia dacă La Roche deţine poziţia dominantă de care e acuzată, trebuie delimitată piaţa relevantă din punct de vedere geografic (care în acest caz se întindea pe toată piaţa comună) şi piaţa relevantă a produsului.


Art. 86 TCE.


În această speţă, Curtea a stabilit că, în ceea ce priveşte dreptul comunitar al concurenţei, dacă un produs este utilizat cu scopuri diferite şi răspunde unor nevoi economice diferite, poate aparţine unor pieţe distincte. Un astfel de produs, alături de toate celelalte produse care îl pot fi substitui şi cu care intră în concurenţă, constituie, ele însele o piaţă distinctă.

În interpretarea CJCE noţiunea de piaţă relevantă se referă la posibilitatea ca o concurenţă efectivă să poată exista între produsele care alcătuiesc această piaţă, ceea ce presupune că produsele care intră în concurenţă pot fi substituite unele cu altele.

Cu privire la noţiunea de poziţie dominantă la care se referă art. 86 TCE, Curtea a considerat că este vizată situaţia în care o întreprindere are puterea economică de a împiedica menţinerea unei concurenţe efective pe piaţă, prin capacitatea de a avea un comportament independent faţă de ceilalţi participanţi pe piaţă, faţă de clienţi şi faţă de consumatori. Acest comportament, deşi

nu exclude existenţa unei anumite forme de concurenţă pe piaţă, oferă întreprinderii cu o asemenea situaţie posibilitatea să decidă sau cel puţin să influenţeze într-o manieră decisivă condiţiile concurenţiale de pe piaţă. S-a stabilit că deţinerea unui segment de piaţă de mare amploare constituie un indiciu al unei poziţii mai favorabile în raport cu ceilalţi participanţi.

Noţiunea de exploatare abuzivă este o noţiune obiectivă care vizează comportamentul pe piaţă al unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă şi care sunt de natură să influenţeze structura pieţei şi care au ca efect crearea unor obstacole privind libera concurenţă. Acţiunea unei întreprinderi care deţine o poziţie dominantă pe piaţă, în sensul de a impune cumpărătorilor obligaţia de a se aproviziona în totalitate cu produsele sale, constituie o exploatare abuzivă a unei poziţii dominante în sensul art. 86 din Tratat. În aceeaşi categorie intră şi acţiunea unei întreprinderi care, fără a obliga clienţii să-şi asume o obligaţie formală, aplică – fie unilateral, fie pe baza unor acorduri încheiate cu clienţii - un sistem de reduceri de preţuri pentru fidelitate (adică pentru faptul că un client se aprovizionează exclusiv sau aproape exclusiv cu produse provenind de la întreprinderea care acordă aceste reduceri) Includerea în contract a unei clauze „englezeşti” (clauză conform căreia cumpărătorii se angajează să comunice întreprinderii care exploatează o poziţie dominantă orice ofertă mai avantajoasă pe care au primit-o din partea concurenţilor acesteia şi prin care îşi rezervă libertatea de a se aproviziona de la concurenţă în cazul în care întreprinderea dominantă nu aliniază preţurile ofertei mai avantajoase) nu duce la excluderea caracterului abuziv şi anticoncurenţial al contractelor prin care se acordă reduceri de fidelitate. În ceea ce priveşte acordarea reducerilor de fidelitate, CJCE concluzionează că acestea sunt condamnabile fiindcă au drept efect aplicarea pentru partenerii comerciali a unor condiţii inegale pentru prestaţii echivalente ce se reflectă în faptul că doi cumpărători ai aceleiaşi cantităţi dintr-un produs plătesc un preţ diferit după cum se aprovizionează exclusiv de la întreprinderea care se bucură de o poziţie dominantă sau, dimpotrivă, se aprovizionează de la surse diferite

Evaluare

Calitatea de stat membru U.E.a României implică transpunerea în legislaţia noastră a interpretării date art. 86 TCE.

Tema:






11. Cazul: Imperial Chemical Industries (ICI) Ltd. v/s. Comisia, nr.48\69, 14 iulie 1972

Situaţia de fapt

Imperial Chemical Industries (ICI) a fost una din cele 10 companii, care, împreună, deţineau 80% din piaţa vopselelor în cadrul Comunităţii. În 1964, a fost prima întreprindere care a anunţat o creştere a preţurilor, la scurt timp urmată de o creştere identică din partea celorlalte companii. În 1965 şi 1967 au avut loc alte creşteri, urmate de creşteri de preţuri din partea celorlalţi producători.

Comisia a decis că a fost vorba de practici concertate, conform art.81 TCE şi a impus amenzi faţă de aceste companii.

Companiile au contestat decizia Comisiei, argumentând că acele creşteri de preţuri au fost rezultatul unui comportament paralel, normal pe o piaţă oligopol (acest tip de piaţă este caracterizat prin existenţa unui număr mic de competitori, fiecare dintre aceşti urmărindu-l pe cel care este liderul în materie de preţuri).


Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona concurenţa pe plan comunitar.


După numărul producătorilor implicaţi, Curtea a considerat că nu se poate spune că piaţa europeană a vopselelor este o piaţă de tip oligopol. În consecinţă, competiţia între preţuri ar fi trebuit să continue, nefiind justificat comportamentul paralel în acest caz.

Astfel, creşterea uniformă şi generală a preţurilor nu putea fi decât rezultatul unei intenţii comune a întreprinderilor de a ajusta preţurile pentru a evita riscurile competiţiei, fapt ce este contrar art. 81 TCE.

În conformitate cu soluţia dată în această speţă, în cazul în care există creşteri de preţuri similare, trebuie analizat dacă acestea reflectă existenţa unui comportament independent în cadrul pieţei sau o practică concertată.

Evaluare

În speţă, Curtea a decis că producătorii, prin creşterea preţurilor au încercat doar să elimine incertitudinea privind viitorul lor comportament, care nu mai prezenta, astfel, nici un risc pentru competitori.

Într-o altă speţă, Curtea a adus limitări acestor consideraţii privitoare la modurile de comportament care dau naştere la practici concertate. Astfel, în Ahlström Oy (A.) vs. Comisie (1985)5, Curtea a decis că anunţarea maximului creşterii preţurilor de către producătorii de lemn constituie un comportament care nu afectează incertitudinea producătorilor privind atitudinea viitoare a competitorilor din domeniu.

Legea română privind concurenţa nr.21/1996, modificată prevede în art. 5 (1) Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici , orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;

b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;

c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;

d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;

e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;

g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

Legea română preia, astfel, prevederile art.81 TCE.

Prin aderarea la UE, Tratatul CE a devenit parte din legislaţia internă, astefel că judecătorii români trebuie să ţină seama de precizările făcute de Curte cu privire la semnificaţia acestor dispoziţii.

Tema:






12. Cazul: Consten SARL & Grundig VerkaufsGmbH v/s. Comisia, nr.56 & 58\64, 10 iunie 1965

Situaţia de fapt

Compania germană de electronice, Grundig, a încheiat un contract de distribuţie exclusivă cu societatea franceză Consten, prin care Grundig a fost de acord să aibă ca unic distribuitor în Franţa această firmă, iar în schimb Consten se obliga să nu vândă produse competitoare sau să re-exporte produse Grundig. Consten a primit, de asemenea, exclusiv dreptul de folosinţă a mărcii GINT, marcă înregistrată internaţional de Grundig.

O altă companie franceză (UNEF) a cumpărat produsele Grundig din Germania, unde erau mai ieftine, şi le-a revândut în Franţa. În consecinţă Consten a introdus o acţiune în faţa instanţelor franceze pentru încălcarea dreptului asupra mărcii internaţionale GINT. Societatea UNRF a introdus plângere în faţa Comisiei Europene cu privire la contractul existent între Grundig şi Consten, contract care încălca art.81 TCE. Comisia a dat o decizie în favoarea societăţii Consten, decizie ce a fost atacată de Consten şi Grundig în faţa CJCE.


Art.81 TCE referitor la practicile concurenţiale susceptibile de a distorsiona concurenţa pe plan comunitar.


Curtea a statuat că lista practicilor ilegale din art. 81 TCE este ilustrativă şi nu exhaustivă. În acest articol sunt precizate doar interdicţia de a încheia înţelegeri prin care se fixează preţuri, se limitează producţia sau pieţele, se aplică condiţii diferite tranzacţiilor echivalente şi se impun obligaţii suplimentare fără legătură cu obiectul contractului.

În soluţia dată, Curtea a considerat înţelegerea încheiată între Consten şi Grundig ca având efectul partiţionării pieţei de-a lungul graniţelor naţionale, eliminând, astfel, competiţia în detrimentul consumatorilor.

Evaluare

Decizia din această speţă a fost criticată pe motivul că interzice acordurile „verticale” (între societăţi aparţinând unor niveluri diferite ale distribuţiei, în speţă între producător şi distribuitor) Acordurile de acest tip sunt, în general, văzute ca fiind mai puţin periculoase decât înţelegerile „orizontale”, adică acele acorduri încheiate între companii aparţinând aceluiaşi nivel de producţie, cum ar fi cartelurile.

Astfel, unii comentatori au argumentat că nu trebuie interzise acordurile prin care se restrânge disponibilitatea unei anumite mărci pe o piaţă, atâta vreme cât există o concurenţă efectivă între branduri. Curtea a considerat că nu este nevoie să se ia în considerare efectele unor înţelegeri, atâta vreme cât acesta are ca obiect prevenirea, restricţionarea sau distorsionarea concurenţei.

Tema:






13. Cazul: Van Gend en Loos v/s. Nederlandse Administratie der Belastingen, nr.26/26, 1963

Situaţia de fapt

Van Gend en Loos, o firmă de importatori, a fost solicitată să plătească taxe vamale pentru o marfă importată din Germania în Olanda, conform legii adoptate după crearea CEE. Importatorii au sesizat instanţele olandeze cu privire la plata taxelor vamale, pe motivul că existenţa unei taxe vamale suplimentare încalcă art.25 (ex 12) TCEE, care interzicea introducerea de noi taxe vamale. Instanţa olandeză a sesizat CJCE , conform art.234 (ex 177), pentru interpretarea dispoziţiei relevante.


Art.25 (ex 12) TCEE – interzicerea impunerii de noi taxe vamale, precum şi mărirea cuantumului celor deja existente


1) CEE a creat o nouă ordine juridică în dreptul internaţional, în numele căreia statele şi-au limitat drepturile în anumite domenii bine stabilite, subiectele de drept fiind nu doar statele, ci şi particularii: persoane fizice şi juridice din statul respectiv.

Aşadar, principiul afirmat este acela că obiectivul CE este de a crea o piaţă comună, a cărei funcţionare priveşte în mod direct părţile interesate din CE (persoane fizice şi juridice).

2) Art.25 (ex 12) TCEE produce efecte directe în relaţia dintre statele membre şi subiectele de drept intern, creând drepturi individuale, pe care instanţele naţionale trebuie să le protejeze.

Evaluare

Această speţă consacră recunoaşterea tratatului ca fiind „o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional, nu doar în ce priveşte statele suverane care au semnat şi ratificat tratatul, ci şi în cadrul sistemului intern de drept al acestora. Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi şi obligaţii, care pot fi invocate direct de particulari în faţa instanţelor naţionale. Condiţiile precizate de CJCE pentru ca o prevedere să aibă efect direct sunt următoarele: să fie clară, necondiţionată şi să nu necesite o adoptarea unei legi naţionale în baza ei.

Articolul 148 art. (2) şi (3) din Constituţia României, prevede:

Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul şi autoritatea judecatoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

Tema:






14.Cazul: Costa (Flaminio) v/s. Enel, nr.6/64, 1964

Situaţia de fapt

Ente Nazional Energia Elettrica (ENEL) a fost înfiin ţată de Guvernul Italiei prin Legea din 1962 de naţionalizare a industriei de electricitate. Costa a refuzat să plătească factura de electricitate, pe motivul că naţionalizarea este contrară Constituţiei italiene şi anumitor prevederi din Tratat.


Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Principiile generale ale dreptului comunitar.


Curtea trebuie să analizeze relaţia dintre normele relevante din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi o lege italiană, ulterioară, de naţionalizare a electricităţii, care conţine dispoziţii contrare dreptului comunitar. Soluţia pe care o consacră Curtea este în sensul că transferul de la statele membre din sistemul de drept intern către sistemul comunitar al drepturilor şi obligaţiilor aduce o limitare permanentă a drepturilor suverane, un act ulterior, unilateral din partea statului membru, incompatibil cu dreptul comunitar neputând prevala în raport cu un act comunitar.

Evaluare

Se afirmă prin intermediul acestei speţe faptul că TCE este parte integrantă din sistemul de drept al statelor membre şi trebuie aplicat de instanţele acestora.

Cauza Costa are o importanţă deosebită pentru dreptul comunitar, deoarece consacră existenţa unui principiu esenţial în ceea ce priveşte raportul drept comunitar - drept intern al statelor membre. Practic, CJCE afirmă faptul că, în conflictul care apare între o normă comunitară şi o normă naţională contrară, întotdeauna prima dintre ele va avea prioritate, deci o forţă juridică superioară. Este vorba, aşadar, despre unul dintre cele trei principii ale aplicabilităţii dreptului comunitar: aplicabilitatea prioritară, noţiune care va fi dezvoltată de Curte mai târziu, în cauza Simmenthal (celelalte două sunt aplicabilitatea imediat şi cea directă).

Norma internă contrară va fi întotdeauna înlăturată de la aplicare, indiferent de forţa sa juridică sau de momentul adoptării în raport cu cea comunitară.

Tema:






15. Cazul: Ministero delle Finanze v/s. Simmenthal, nr.106/77,

1978

Situaţia de fapt

O lege italiană a introdus, după intrarea în CEE, conform legislaţiei comunitare, inspecţia veterinară pentru vaci şi vi ţei. Legea a fost atacată în faţa instanţelor italiene ca fiind contrară art.28 (ex 30) , care interzicea restricţiile cantitative cu privire la importuri şi la măsurile cu efect echivalent.


Art.28 (ex 30) TCE.


Instanţa naţională, în aceste situaţii, nu trebuie să aplice legislaţia naţională contrară, chiar în situaţia în care aceasta a fost adoptată după aderarea la CEE şi nici nu este necesar să aştepte decizia unei instanţe naţionale superioare în acest sens.

Evaluare

În 1998, CJCE a reapreciat principiiile expuse în cauza Simmmenthal, astfel că în cauza Ministero della Finanze v/s In.Co.GE.’90 (cauzele C-10-22/97) a motivat că principiile expuse nu trebuie interpretate în sensul că legea naţională contrară ar trebui privită ca inexistentă.

Curtea a decis că în ipoteza în care, o lege internă este adoptată ulterior uneia comunitare şi contrară acesteia, aparţine autorităţilor naţionale sarcina de a decide statutul legii interne respective.

Art.234 (ex 177) prevede procedura prin care CJCE interpretează sau evaluează validitatea unei legi comunitare. CJCE a folosit această procedură pentru a dezvolta conceptul de „nouă ordine juridică” şi pentru a emite reguli care să se aplice uniform în toate statele membre.

Cauza în discuţie vine în continuarea şi în completarea speţei Costa, aducând precizări suplimentare, mai ales cu privire la rolul judecătorului naţional. Acesta din urmă poate lăsa, la nevoie, neaplicată o normă naţională pe care o constată contrară dreptului comunitar, fără a aştepta înlăturarea acesteia pe cale legislativă sau constituţională, fiind vorba despre o consecinţă a principiului aplicabilităţii prioritare consacrat prin intermediul speţei Costa vs. Enel.

Tema:






16. Cazul: R. v/s. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame, nr.C-213/89, 1990

Starea de fapt

Pentru a stabili natura raporturilor dintre proprietarii unui număr de ambarcaţiuni de pescuit şi Regatul Unit, , în 1988 a fost adoptat Actul privind navigaţia comercială6.

Acest act normative prevede reguli stricte pentru înregistrarea vaselor de pescuit ca vase britanice. Multe vase aflate în proprietatea unor cetăţeni spanioli, înregistrate anterior ca vase de naţionalitate britanică nu au mai îndeplinit criteriile pentru înregistrare şi, în consecinţă, nu au mai putut participa la cota de pescuit din Regatul Unit, în conformitate cu politica comună de pescuit.

Aceste persoane s-au adresat instanţei solicitându-i să dispună suspendarea prevederilor relevante din Actul din 1988, pe motivul că acesta contravenea mai multor prevederi ale Tratatului CE.

Cererea de amânare formulată de Secretarul de stat a fost respinsă.

În procedura chestiunii prejudiciale, Camera Lorzilor a sesizat CJCE pentru interpretare, în conformitate cu art.234 (ex 177).




CJCE a decis în sensul că legea internă nu trebuie luată în considerare, dacă se împiedică acordarea unei suspendări temporare în cadrul unui conflict guvernat de dreptul comunitar.

Eficienţa deplină a dreptului comunitar ar fi afectat]ă, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanţă, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să acorde o suspendare temporară.

Evaluare

CJCE a urmat raţionamentul folosit cu ocazia judecării unei acţiuni în executare intentate de Comisie împotriva Regatului Unit, pe baza art.226 (ex 69), Comisia vs. Regatul Unit (Cazul nr.C-246-89R). Astfel, în speţa analizată, Regatului Unit i s-a cerut de către CJCE să suspende aplicarea dispoziţiilor relevante din Actul din 1988. Camera Lorzilor a aplicat decizia CJCE şi a înlăturat regula că nu poate fi cerută statului o amânare temporară în cauza R. vs. Secretarul de Stat pentru Transport, ex parte Factortame (1991). Ulterior, CJCE a dat o interpretare a prevederilor importante din Tratat (Cazul C-211/89R), stabilind că art.43 (ex 52) şi altele au fost încălcate în situaţiile în care înregistrarea a fost îngreunată pentru naţionalii din alte state membre în raport cu cei din statul-gazdă.

Tema:






17. Cazul: Grad Franz vs. Finanzamt Traunstein, nr.9/70, 1970

Situaţia de fapt

Un contractant transportator7 a atacat legalitatea unei taxe de transport din Germania, pe motivul că încălca o Decizie adresată statelor membre cu privire la TVA şi o Decizie de armonizare ce impunea un termen-limită pentru implementarea acesteia.


Art. 249 (ex 189) TCE – izvoarele derivate ale dreptului comunitar.


Redactarea art.249 nu împiedică particularii să folosească deciziile adresate statelor membre drept bază juridică în faţa instanţelor naţionale. Decizia are efect direct; directiva doar fixează data la care regimul TVA (prezent în decizie) va începe să producă efecte juridice.

CJCE a adoptat acelaşi raţionament şi în Van Duyn vs. Home Office (Cazul 41/47), stabilind că directivele pot avea efect direct. În art.249, regulamentul este caracterizat ca fiind direct aplicabil. Dacă acestea sunt şi clare şi necondiţionate, pot avea efect direct, afirmă CJCE în cazul Leonesio vs. Ministerul Agriculturii din Italia (Cazul 93/71).

Aşadar, principiul care se desprinde este în sensul că: regulamentele, directivele şi deciziile pot avea efecte directe.

Evaluare

În această speţă, a fost afirmat un aspect foarte important, şi anume efectul direct al directivei, urmând ca detalierea acestei caracteristici să fie făcută cu ocazia altor speţe, astfel cum vom vedea în continuare. Efectul direct a fost analizat şi cu ocazia speţei Van Gend en Loos, mai precis art.12 din Tratat, Curtea stabilind că dispoziţiile acestuia pot fi invocate şi de particulari, resortisanţi ai UE, chiar dacă articolul în cauză nu îi prevede ca destinatari în mod expres.

Tema:






18. Cazul: Pubblico Ministero vs. Tullio Ratti, nr.148/78, 1979

Situaţia de fapt

Ratti, un producător de solvenţi din Italia, a fost acuzat de nerespectarea legii italiene cu privire la etichetare. Ratti s-a apărat susţinând că produsele sale au fost etichetate conform cu standardelor CE precizate în două directive.




CJCE a motivat că doar pentru una dintre directicve a expirat termenul pentru implementare, în timp ce pentru cealaltă directivă termenul de transpunere în legislaţia internă nu era expirat, astfel că nu are efecte directe pe teritoriul statelor membre, neputând deci fi folosită în instanţă împotriva acuzaţiilor.

Evaluare

Concluzia care se desprinde din motivarea Curţii, este aceea că numai directivele pentru care perioada de implementare s-a terminat pot produce efecte directe nu şi cele al căror termen de implementare nu a expirat.

Tema:






19. Cazul: Defrenne vs. Sabena, nr.43/75, 1976

Situaţia de fapt

Doamna Defrenne, stewardesă, angajată a companiei belgiene Sabena, era plătită mai puţin şi trebuia să iasă la pensie mai devreme decât bărbaţii. Doamna Defrenne a considerat că acest tratament diferit reprezintă o încălcare a art.119 (actualul 141) al Tratatului, care prevede plata egală la muncă egală.


Art.119 (actualul 141) TCE, care prevede plata egală la muncă egală.


CJCE susţine în această cauză faptul că art.119 TCE creează efecte directe, iar compania aeriană trebuia să aplice în raportul juridic cu angajaţii săi regulile din Tratat.

Evaluare

Prevederile TCE (care constituie izvor de drept primar) au efecte directe (adică pot acorda drepturi/impune obligaţii în mod direct) atât la nivel vertical: în raporturile dintre stat şi particulari, cât şi la nivel orizontal, între particulari, persoane fizice sau/şi juridice.

Tema:






20. Cazul: Von Colson & Kamann vs. Land Nordrhein-Westfalen, nr.14/83, 1984

Starea de fapt

Doamnele Von Colson şi Kamann şi-au depus candidatura pentru postul de lucrător social într-o închisoare germană. Oficialii responsabili cu recrutarea au refuzat să stabilească o întâlnire pentru cele două doamne, deşi fuseseră plasate pe primele locuri ale listei de candidaţi de către Comitetul pentru munca socială, din cauza problemelor şi riscurilor asociate muncii într-o închisoare de bărbaţi. Cele două doamne au cerut să li se încheie un contract de angajare sau, în

schimb, să li se acorde despăgubiri, pe baza art.6, Directiva nr.76\207. Instanţele germane au apelat la CJCE, pe baza art.234.


Art.249 şi 10 din TCE; art.6, Directiva nr.76\207.


Conform interpretării date de CJCE, art.6 din Directiva nr.76\207 nu satisface condiţiile pentru a avea efecte directe. Datoria statelor membre de a realiza rezultatele prevăzute de directivă şi cea prevăzută de art.10 (ex 5) TCE în vederea asigurării îndeplinirii acestei obligaţii leagă toate autorităţile din cadrul statelor membre, inclusiv instanţele judecătoreşti. Acestea din urmă trebuie să interpreteze şi să aplice legislaţia adoptată pentru implementarea unei directive în lumina literei şi spiritului acesteia pentru atingerea obiectivului prevăzut de aceasta.

Raţionamentul CJCE este reluat în cazul Kolpinghuis Nijmegen (Cazul 80\86), adăugând faptul că o directivă nu poate reprezenta, în mod independent, baza pentru răspundere penală atunci când prevederile sale sunt încălcate.

În cazul Arcaro (Cazul C-168\95), CJCE a susţinut că, atunci când un stat membru nu transpune o directivă, obligaţia de interpetare a legii naţionale în raport cu dreptul comunitar este limitată. O directivă neimplementată nu poate, per se, să servească pentru determinarea sau agravarea unei răspunderi penale a unei persoane care a acţionat în contradicţie cu prevederile directivei.

Aşadar, când o directivă are efect indirect, legislaţia naţională trebuie să fie interpretată în lumina literei şi spiritului directivei.

Evaluare

CJCE în loc să trateze problema ca una privind supremaţia dreptului comunitar, a stabilit o regulă de interpretare derivată din art.249 (ex 189) TCE, care precizează că directiva este obligatorie pentru statul membru căruia i se adresază, rămânând la latitudinea autorităţilor naţionale alegerea formei şi din art.10 (ex 5) TCE, care consacră datoria statelor membre de a asigura îndeplinirea obligaţiilor care rezultă din Tratat sau din legislaţia derivată.

Subliniem că în European Community Act din 1972 Marea Britanie a prevăzut prevede transpunerea dreptului comunitar cu efect indirect, adică este aplicabilă prin intermediul legislaţiei naţionale.

Tema:






21. Cazul: Marleasing SA vs. La Commercial Internacionale de Alimtacion SA, nr.C-106\89, 1990

Starea de fapt

Marleasing SA a chemat în judecată La Commercial şi alte companii în faţa instanţelor naţionale spaniole. Marleasing SA pretinde că societăţile reclamate au fost înfiinţate de Barviesa (care datora companiei Marleasing o sumă mare de bani) pentru a se asigura că activele sale nu vor fi luate pentru a se da creditorilor. Marleasing doreşte o declaraţie care să spună că, contractul de crearea a societăţilor este nul pe motiv că îi lipseşte cauza, potrivit Codului civil spaniol. La Commercial pretinde că acţiunea ar trebui să fie respinsă, deoarece motivul lipsei cauzei nu este enumerate în art.11, Directiva nr.68\151, care enumeră în mod exhaustiv cauzele de nulitate. Instanţa naţională a apelat, astfel, la CJCE, pe baza art.234 TCE.


Art.11, Directiva nr.68\151, Directiva nr.80\987 cu privire la protejarea angajaţilor în situaţia insolvabilităţii angajatorului.


În aplicarea legii naţionale, indiferent dacă prevederile în cauză a fost adoptate înainte sau după directivă, instanţa naţională trebuie să o interpreteze, pe cât posibil, în lumina literei şi spiritului directivei, în vederea atingerii rezultatului prevăzut de directivă, conform art.249, al.(3).

Concluzia care se impune este aceea că obligaţia de interpretare a legii naţionale pentru a fi conformă cu directiva se aplică, indiferent de faptul dacă legea naţională a fost adoptată înainte sau după directivă.

Evaluare

În interpretarea CJCE Codul civil spaniol trebuie interpretat în conformitate cu directiva, excluzând, astfel, lipsa cauzei ca motiv de anulare a unui contract. Se remarcă faptul că, CJCE

solicită ca interpretarea legii naţionale astfel încât să fie conformă cu o obligaţie comunitară să fie în măsura posibilului.

În cauza Wagner Miret vs. Fondo de Garantia Salarial (Cazul C-334\92), CJCE a acceptat că este imposibil să interpreteze o legislaţie anterioară, astfel încât aceasta să respecte Directiva nr.80\987 cu privire la protejarea angajaţilor în situaţia insolvabilităţii angajatorului. În această situaţie, statul poate fi obligat să despăgubească reclamantul pentru pierderile sale, conform principiului afirmat în cazul Francovich.

Tema:






22. Cazul: Webb vs. EMO Air Cargo (UK) Ltd., nr.32\93, 1992

Situaţia de fapt

Doamna Webb a fost angajată de EMO pentru un termen nedeterminat, în timp ce o altă angajată era în concediu de maternitate. A fost concediată când a aflat că ea însăşi era însărcinată. Camera Lorzilor a trebuit să se pronunţe cu privire la faptul dacă EMO era îndreptăţit să o concedieze pe dna Webb. Curtea trebuia, astfel, să se pronunţe asupra faptului dacă Sex Discrimination Act din 1975 poate fi interpretat astfel încât să fie conform cu Directiva nr.76\207.


Directiva nr.76\207


Potrivit CJCE, Marea Britanie este cea care trebuie să interpreteze legislaţia internă în orice domeniu acoperit de directive comunitare, astfel încât să fie compatibilă cu interpretarea directivei dată de CJCE, dacă acest lucru poate fi făcut fără a se ajunge la distorsionarea înţelesului legislaţiei naţionale.

Evaluare

CJCE a fost de părere că faptul de a concedia a angajată însărcinată care fusese recrutată pentru o perioadă nedeterminată, chiar dacă pentru a înlocui o angajată în concediu de maternitate, reprezintă o încălcare a Directivei nr.76\207. Camera Lorzilor a aplicat şi interpretat legea internă în conformitate cu Directiva.

Astfel, această cauză reprezintă o afirmaţie clară a Camerei Lorzilor cu privire la datoria instanţelor Marii Britanii de a da efect unei legi comunitare atunci când interpretează una internă. Cauza Webb a apărut după Marleasing şi are o soluţie diferită faţă de cea din Duke vs. Reliance Systems (House of Lords, 1988) care susţinea că ar distorsiona înţelesul Sex Discrimination Act (1975), dacă s-ar interpreta astfel încât să se dea efect Directivei nr.76\207.

CJCE a susţinut, deci, abordarea liberală, în defavoarea celei statutare, prezente în cazul Marleasing. În Centrosteel Srl vs. Adipol GmbH (Cazul C-456\98), CJCE a afirmat că instanţa naţională este obligată, atunci când aplică legea internă, anterioară sau posterioară directivei respective, să interpreteze acele dispoziţii de drept intern, pe cât posibil în lumina literei şi spiritului directivei, astfel încât acele prevederi să fie conforme cu rezultatul urmărit de directivă. În cazurile Oceano Grupo Editorial SA vs. Quintero (Cazul C-240\98) şi Salvat Editores SaA vs. Prades (Cazul C-244\98), CJCE a reiterat acest raţionament, adăugând8 că cerinţa de interpretare în conformitate cu directiva solicită instanţei naţionale să favorizeze interpretarea care i-ar permite să-şi decline competenţa conferită printr-o prevedere contractuală discriminatorie (unfair).

Concluzia care reiese din speţa Webb este aceea că instanţele naţionale sunt cele care decid în fiecare caz în parte dacă este posibil să interpreteze legea naţională pentru a fi în acord cu directiva sau dacă interpretarea ar distorsiona sensul legii naţionale.

Tema:






23.Cazul: Metallgesellschaft Ltd., Hoechst Ag and Hoechst UK vs. Commissioner of Inland Revenue and H.M. Attorney General, nr.C-379\98 şi C-410\98, 2001

Situaţia de fapt

Reclamanţii sunt filiale (subsidiaries), ale căror societăţi-mamă nu au sediul în cadrul aceluiaşi stat membru (Marea Britanie şi Germania). Filialele au atacat impunerea unei taxe considerate discriminatorie, cerând restituirea sau compensarea sub forma dobânzii ce ar fi fost datorată.


Art.52 TCE.


CJCE a susţinut că art.52 cere ca filialele rezidente şi societăţile-mamă nerezidente să beneficieze de o prevedere juridică pentru a putea obţine o returnare sau repararea pierderilor financiare suferite şi taxe de care statul membru în cauză a beneficiat, ca rezultat al plăţii în avans a taxei de către filiale.

Evaluare

CJCE nu a acceptat motivarea Marii Britanii în sensul că reclamantul ar fi trebuit să refuze să se supună legii fiscale, cerând aplicarea direct a legii comunitare.

De asemenea, un particular nu poate fi împiedicat să se bazeze pe art.81 doar pentru că a fost parte a unei înţelegeri anticoncurenţiale, cu excepţia situaţiei în care a fost în mod semnificativ răspunzător pentru încălcare.

În esenţă, principiul afirmat de CJCE este că prevederile naţionale nu trebuie să facă practic imposibil sau excesiv de dificil exerciţiul drepturilor conferite de dreptul comunitar.

Tema:






24. Cazul: Francovich, Bonifaci and others vs. Italy, nr.C-6& 9\90, 1991

Situaţia de fapt

Italia nu a implementat Directiva nr.80\987 cu privire la protecţia muncitorilor în caz de insolvabilitate, care cere garantarea plăţii remuneraţiei şi crearea unor instituţii de garantare care să se ocupe de cereri de plată a remuneraţiei. Încălcarea din partea Italiei a fost constată de CJCE în cazul Comisia vs. Italia (Cazul 22\87). Francovich şi Bonifaci au depus cereri de plată a remuneraţiei împotriva companiei declarate falimentată în 1985. Neputând să recupereze plata din partea companiei, au intentat acţiuni în faţa instanţei împotriva statului italian, cerând ca Italia să le plătească o compensare, în lumina obligaţiei precizate de directivă. Cele două instanţe naţionale au cerut CJCE să determine măsura în care statul membru trebuie să răspundă.


Directiva nr.80\987 cu privire la protecţia muncitorilor în caz de insolvabilitate; art.10 (ex 5) TCE.


Statele membre, a afirmat CJCE atunci când încalcă dreptul comunitar, sunt obligate să compenseze particularii, dacă sunt îndeplinite 3 condiţii:

• obiectivul directivei trebuie să presupună acordarea de drepturi în beneficiul particularilor;

• conţinutul drepturilor trebuie să fie identificabil în cadrul directivei;

• trebuie să existe o legătură de cauzalitate între încălcare şi pagubă.

Un stat membru va fi răspunzător pentru neimplementarea unei directive în anumite situaţii.

Evaluare

CJCEa afirmat că eficienţa deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă particularii nu ar putea să obţină compensaţii, atunci când drepturile le-au fost încălcate de statul membru. Principiul răspunderii statului este inerent logicii Tratatului. Obligaţia statelor membre de compensare rezultă din art.10 (ex 5) TCE, care le obligă să garanteze îndeplinirea obligaţiilor asumate conform dreptului comunitar.

Răspunderea statului, conform cazului Francovich, se aplică obligaţiilor care pot să nu fie direct aplicabile şi care oferă o rezolvare (remedy) în caz de neimplementare sau de implementare inadecvată a dreptului comunitar.

Tema:






25. Cazul: Brasserie du Pêcheur SA vs. Germany, nr.C-46\93, 1996 şi R. vs. Secretary of State for Transport, ex parte Factortame Ltd. & others (Factortame III), nr.C-48\93, 1996

Situaţia de fapt

În cazurile de faţă se pune problema măsurii în care statul răspunde, atunci când legislaţia a fost adoptată în contradicţie cu drepturi direct aplicabile. Brasserie du Pêcheur a apărut în urma unei cereri din partea unei berării franceze împotriva Germaniei pentru pierderi suferite ca rezultat al legilor privind puritatea berii germane, considerate de CJCE în Cazul nr.178\84 ca încălcând art.28 (ex 30). În cazul Factortame, Merchant Shipping Act din 1988 a fost considerat ca încălcând dreptul comunitar. Proprietarii spanioli de trauler9 au cerut despăgubiri în faţa instanţelor britanice, care au făcut apel la CJCE pe baza art.234.


Art.28 (ex 30) TCE, art. 288 (ex 215) TCE.


CJCE a pus accentul pe importanţa art. 288 TCE ca bază legală pentru stabilirea condiţiilor privind răspunderea statului.

Când un stat membru acţionează într-un anumit domeniu în care are o competenţă largă, va fi răspunzător în faţa unui particular, dacă statul membru încalcă dreptul comunitar, cu următoarele condiţii:

• dispoziţia încălcată acordă drepturi particularilor;

• încălcarea este suficient de gravă;

• există o legătură cauzală directă între încălcare şi pagubă.

Evaluare

Prima şi cea de-a treia condiţie corespund raţionamentului din Francovich. În orice caz, poziţia statelor membre este similară cu aceea a instituţiilor, conform art. 288 (ex 215). Instituţiile comunitare sunt răspunzătoare, când este vorba de măsuri legislative ce implică decizii în cadrul politicii economice, iar încălcările sunt „suficient de serioase”, adică „manifeste şi grave”10.

Repararea nu poate fi condiţionată de greşeală sau de o constatare anterioară a CJCE iar cuantumul trebuie stabilită în funcţie de paguba suferită. Nu s-a stabilit nici o restricţie legată de timp cu privire la efectul sentinţei judecătoreşti.

Tema:






26. Cazul: R. vs. H.M. Treasury, ex parte British Telecommunications plc, nr.C-392\93, 1996

Situaţia de fapt

British Telecommunications pretinde că Regatul Unit a implementat incorect Directiva nr.90\531 privind procedurile de achiziţie pentru organismele contractante din sectorul telecomunicaţiilor11. British Telecommunications afirmă că procedurile adoptate de Marea Britanie pentru exceptare au determinat un dezavantaj, din punctul de vedere al concurenţei, pentru British Telecommunications.


Cele trei condiţii precizate în Brasserie du Pêcheur şi în Factortame trebuie să fie îndeplinite. Totuşi, cu ocazia transpunerii directivei în dreptul intern n, Marea Britanie nu a neglijat în mod grav şi manifest limitele cu privire la exercitarea competenţei sale. Încălcarea nu a fost suficient de serioasă ca să atragă răspunderea.

Implementarea incorectă a unei directive cu formulări imprecise nu dă naştere neapărat la răspunderea statului.

Evaluare

CJCE acceptă în această speţă faptul că încălcarea nu era suficient de serioasă, deoarece obligaţia precizată în directivă era formulată în mod imprecis şi putea, în mod rezonabil, să dea naştere la interpretare din partea Guvernului britanic. CJCE nu a furnizat nic o linie directoare acestuia, iar Comisia nu a obiectat cu privire la legislaţia britanică de implementare. O situaţie similară este şi în cauza Denkavit International vs. Bundesamt für Ernahring (Cazul C-283, 291& 292\94), în care CJCE a constatat că încălcarea din partea Germaniei nu era suficient de gravă pentru a atrage răspunderea, mai ales că majoritatea statelor membre avuseseră aceeaşi abordare.

27. Cazul: R. vs. Minister of Agriculture, Fisheries and Food, ex parte Hedley Lomas (Ireland) Ltd., nr.C-5\94, 1996

Tema:






Situaţia de fapt

Ministerul a refuzat să acorde licenţa, care permitea societăţii Hedley Lomas să exporte oi vii în Spania, deoarece considera că Spania nu implementase adecvat o directivă privind condiţiile ce trebuie îndeplinite înainte de tăiere pentru anumite animale. Comisia a investigat cazul, dar nu a găsit nici o încălcare din partea Spaniei; a informat Marea Britanie că interzicerea exportului încalcă art.30 (ex 36). Instanţele britanice au făcut apel la CJCE (art.234).


Art.30 (ex 36) TCE.


CJCE afirmă, în primul rând, că recurgerea la art.30 este imposibilă în situaţia în care armonizarea a avut loc. În al doilea rând, un stat membru nu poate acţiona în mod individual pentru a evita încălcarea dreptului comunitar de către alt stat membru. În al treilea rând, în cazul în care un stat membru nu trebuie să ia decizii legislative sau are doar o competenţă redusă în acest sens, simplul fapt al încălcării dreptului comunitar poate fi suficient pentru a stabili o încălcare destul de gravă.

În al patrulea rând, aparţine instanţei naţionale sarcina de a determina dacă există o legătură cauzală între obligaţie şi pagubă. În final, dacă se stabileşte răspunderea statului, acesta trebuie să acopere orice pierdere, potrivit legii interne privind răspunderea.

Evaluare

În cauza Dillenkofer vs. Federal Republic of Germany (Cazul nr.C-178\94), greşeala intenţionată nu reprezintă o condiţie prealabilă pentru a angaja răspunderea statului. Guvernul german nu implementase Directiva Package Holiday în termenul limită, lucru considerat de CJCE a fi o încălcare destul de serioasă. De asemenea, în speţa Rechberger vs. Austria (Cazul C-140\97), Austria nu implementase adecvat aceeaşi directivă, în contextul în care nu exista nici o libertate de apreciere în acest sens pentru Austria, încălcare considerată, din nou, de CJCE ca fiind suficient de gravă.12 Mai multe detalii cu privire la marja de apreciere a statului în contextul stabilirii dacă o încălcare este suficient de serioasă sunt precizate în Haim vs. Kassenzah-rnäarzliche Vereinigung Nordhein (Cazul 424\97). Astfel, CJCE a afirmat că existenţa şi scopul marjei de apreciere trebuie să fie determinate de legea comunitară şi nu de cea internă. Aceasta înseamnă că marja de apreciere conferită unui particular de legea naţională nu are relevanţă. Dreptul comunitar nu împiedică situaţia ca o instituţie de drept public, alături de statul membru, să fie răspunzătoare pentru recuperarea pierderii şi a pagubei cauzate unui particular în urma măsurilor pe care le-a luat cu încălcarea legislaţiei comunitare.

Tema:






28. Cazul: Stauder vs. City of Ulm, 1969, nr.29/69

Situaţia de fapt

O reglementare a Comisiei reglementa primirea de ajutoare constând în distribuire gratuită de unt. Când planul a fost implementat, Guvernul german a solicitat beneficiarilor să tipărească un cupon cu numele şi adresa lor. Stauder a pretins că decizia de a implementa acest plan încalcă principiile generale de drept. În faţa CJCE Germania a invocat art. 234.


Articolul 234 TCE

Soluţia şi principii degajate de CJCE

Curtea a stabilit că prevederea invocată nu este de natură să prejudicieze drepturile fundamentale ale omului precizate în principiile generale de drept ale EC şi protejate de Curte.

Evaluare

Concluzia care se impune, potrivit Curţii, este în sensul că principiile generale derivă din următoarele surse: dreptul internaţional scris, principiile recunoscute de sistemele interne de drept ale statelor membre şi deciziile CJCE. Declaraţia din cazul Stauder este prima recunoaştere a CJCE în sensul că drepturile fundamentale sunt recunoscute de legislaţia comunitară.

Tema:






29. Cazul: Internationale Handelsgesellschaft GmbH vs. Einfuhr-und Vorratsstelle Fur Getreide und Futtermittel, 1970, nr.11/70

Situaţia de fapt

Petiţionarii au obţinut o licenţă de export pentru porumb din Germania, condiţionată, de reglementările comunitare, de închirierea unui depozit care avea ca scop garantarea că exportarea se va face pe durata de valabilitate a licenţei. Întrucât exportarea nu a fost finalizată până la expirarea licenţei, autorităţile administrative germane au dispus confiscarea unei parţi importante a depozitului. Reclamanţii au contestat confiscarea invocând faptul că se încalcă unele principii ale legii germane.


Articolul 234 TCE. Principiile generale de drept. Jurisprudenţa CJCE – izvor de drept comunitar.


Curtea a statuat că valabilitatea masurilor impuse de reglementările comunitare nu pot fi înlăturate prin invocarea faptului ca ele contravin drepturilor fundamentale naţionale sau principiilor constituţionale.

Protecţia drepturilor fundamentale, deşi sunt inspirate de tradiţia constituţională comună statelor membre, trebuie să fie asigurată în limitele şi structura obiectivelor comunitare.

Evaluare

Cauza Handelsgesellschaft este foarte importantă, pentru este o hotărâre din seria celor care consacră respectarea drepturilor fundamentale, stabilite ca făcând parte din principiile generale de drept, pe care Curtea le protejează, chiar dacă, din punct de vedere formal, nu sunt drept scris obligatoriu juridic. Ele devin, însă, prin consacrarea de către CJCE, drept nescris, principiu general de drept, însă obligatoriu, în această calitate, pentru instituţii şi statele membre ale Uniunii Europene.

. Tema:






30. Cazul: R vs. Kent Kirk, 1984, nr.63/83

Situaţia de fapt

Căpitanul Kirk, un pescar danez, a fost acuzat de pescuit în zona de 12 mile de la coasta britanică, ceea ce contravine legislaţiei Regatului Unit. Deşi Marea Britanie avea dreptul sub imperiul Acquisition Act să excludă vasele statelor terţe din zona de 12 mile până pe 31 decembrie 1982, căpitanul Kirk a fost acuzat pentru că pescuia în apele britanice pe 6 ianuarie 1983. Ulterior Comunitatea Europeană a adoptat unele reglementări care permiteau Regatului Unit să menţină interdicţia de pescuit pentru următorii 10 ani, antedatate pe 1 ianuarie 1983.


Articolul 7 al Convenţiei Europene pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului


Principiul neretroactivităţii dispoziţiilor penale este comun tuturor statelor membre şi este prevăzută de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului. De asemenea este şi unul din principiile generale ale dreptului comunitar.

Evaluare

Concluzia care se impune, în urma analizei hotărârii CJCE, este în sensul că principiul enunţat are importanţă în domeniul aplicării neretroactive a dispoziţiilor penale. Interpretarea dată de Curte este, de altfel, conformă atât cu prevederile la nivel intern din statele membre ale UE, dar şi cu instrumentele internaţionale în materia drepturilor omului la care acestea sunt parte, dintre care cel mai important este reprezentat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, folosită, de fapt, şi de Curte ca sursă de inspiraţie în protejarea drepturilor omului din perspectivă comunitară şi în consacrarea lor prin intermediul jurisprudenţei sale, ca principii generale de drept, obligatorii pentru instituţiile UE, statele membre şi particulari.

Tema:






31. Cazul: Mulder vs. Minister van Landbouw en Visserij, 1988, nr.120/86

Situaţia de fapt

Mulder şi alţi producători de lapte au decis să nu livreze lapte timp de 5 ani în virtutea unui proiect al Comunităţii Europene de a reduce aprovizionarea în exces cu lapte. După această perioada ei au fost în imposibilitatea de a-şi relua livrările deoarece dispoziţiile comunitare se bazau pe un an de referinţă din timpul celor cinci de nelivrare.


Curtea a decis că în situaţia în care un producător a fost încurajat de dispoziţii comunitare să suspende comercializarea în interes general şi fără să primească despăgubiri, acesta se poate aştepta să nu fie supus unor restricţii pentru că a respectat reglementările.

Evaluare

Conform hotărârii Curţii, o astfel de expectativă este legitimată numai atunci când este rezonabilă, iar nu speculativă. Măsurile comunitare trebuie să nu încalce aşteptările legitime în ceea ce priveşte lipsa interesului public care prevalează (overriding public interest).

Curtea mai precizează că, fiind o dispoziţie specifică monopolurilor naţionale cu caracter comercial, art. 37 din Tratatul CEE nu este aplicabil dispoziţiilor naţionale care nu privesc exerciţiul, de către un monopol public, a funcţiei sale specifice – respectiv dreptul său de exclusivitate – şi care vizează, în mod general, producţia şi comercializarea de produse determinate, fiind fără relevanţă dacă acestea aparţin sau nu monopolului în discuţie.

În absenţa unei reglementări comune, obstacolele la circulaţia intra-comunitară care rezultă din neconcordanţele legislaţiilor naţionale în materia comercializării unui produs trebuie acceptate în măsura în care ele pot fi recunoscute ca fiind necesare pentru satisfacerea unor exigenţe imperative şi care ţin, în principal, de eficacitatea controalelor fiscale, de protecţia sănătăţii publice, de loialitatea tranzacţiilor comerciale şi de protecţia consumatorului.

Noţiunea de taxe care au efect echivalent restricţiilor cantitative la import, care figurează la art. 30 din Tratatul CEE, trebuie înţeleasă în sensul că intră în domeniul de aplicare a interdicţiei prevăzute de această dispoziţie şi care fixează concentraţia minimă de alcool pentru băuturile spirtoase destinate consumului uman, fixată de legislaţia unui stat membru, atunci când este vorba despre importul de băuturi alcoolice, produse şi comercializate în mod legal într-un alt stat membru.

Tema:






32. Cazul: Sabbatini vs. EP, 1972, nr.20/71

Situaţia de fapt

Doamna Sabbatini a cerut anularea deciziilor prin care permisiunea de emigrare primită anterior de la EP a fost retrasă după căsătorie. Permisiunea a fost acordată „capului familiei”, considerat în mod normal a fi soţul, cu excepţia cazurilor de boli grave sau invaliditate.


Determinarea statutului emigrantului trebuie sa fie subordonată unor criterii uniforme, independent de sex. Decizia luată cu privire la solicitantă a fost anulată.

Evaluare

Concluzia care reiese din analiza hotărârii CJCE este în sensul că, potrivit instanţei de la Luxemburg, persoanele aflate în situaţii similare trebuie să aibă parte de acelaşi tratament, cu excepţia cazurilor în care un tratament diferenţiat este justificat în mod obiectiv, impunându-se astfel aplicarea principiului nediscriminării.

33. Cazul: UK vs. Council (The Working Time Directive), 1996, nr.C-84/94

Tema:






Situaţia de fapt

Consiliul a adoptat Directiva nr.93/104 bazată pe articolul 118a din Tratatul Comunităţii Europene ( privind armonizarea dispoziţiilor referitoare la protecţia muncii), care stipula, inter alia, că totalul orelor de muncă săptămânale nu trebuie să depăşească 48 de ore, că trebuie prevăzute perioade minime de odihnă şi că muncitorii trebuie să fie îndreptăţiţi la patru săptămâni anuale de concediu plătit. Marea Britanie a contestat măsura în temeiul art. 230, susţinând că ar fi trebuit adoptată în temeiul art. 100, necesitând unanimitatea voturilor, mai curând decât în temeiul art. 118a, care necesită votul majorităţii calificate, ceea ce contravine principiului subsidiarităţii.


Articolul 118a din Tratatul Comunităţii Europene


Măsura a fost corect adoptată în temeiul art. 118a, cu excepţia art. 5, teza a doua, care prevedea duminica zi de odihna, care a fost anulat. Adoptarea de directive nu vine în contradicţie cu principiul subsidiarităţii.

Evaluare

Comunitatea Europeană trebuie să acţioneze în limitele puterilor conferite prin Tratat. În domenii care nu sunt de competenţa exclusivă a Comunităţii Europene, aceasta trebuie să acţioneze în conformitate cu principiul subsidiarităţii, numai dacă acţiunea propusă nu poate fi realizată satisfăcător de statele membre.

Tema:






34. Cazul: Commission v/s. Grecia , 1988, nr.272/86

Situaţia de fapt

Comisia a solicitat Guvernului elen informaţii cu privire la importul de cereale în timpul aplicării procedurii prevăzute de art. 226. Grecia a eşuat în demersurile de a oferi informaţiile solicitate atât în etapa informală cât şi în cea oficială.


Articolul 10 TCE


Curtea a statuat că nefurnizarea informaţiilor echivalează cu împiedicarea realizării sarcinilor comunitare, în temeiul art. 10.

Evaluare

În temeiul art. 10, statele membre trebuie să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din Tratat sau din legislaţia subsidiară. Trebuie să faciliteze îndeplinirea sarcinilor comunitare şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea prejudicia aceste obiective.

Tema:






35. Cazul: Commission vs. Italy, 1986, nr.101/84

Situaţia de fapt

Italia nu a prezentat Comisiei raportul statistic din 1979, referitor la transportul de bunuri, încălcând astfel Directiva 78/546. Guvernul italian a invocat în apărarea sa un caz de forţa majoră, susţinând că a fost în imposibilitatea de a respecta dispoziţiile Directivei ca urmare a unui atac cu bombă care a distrus registrul vehiculelor de la Centrul de Procesare a Datelor al Ministerului Transporturilor.


Articolul 226 TCE


Cutea a stabilit că deşi ini ţial atacul cu bombă a reprezentat un caz de forţă majoră, dificultăţile întâmpinate au avut o existenţă limitată în timp. Astfel, administraţia nu a depus cele mai bune diligenţe pentru înlocuirea echipamentelor şi recuperarea datelor. De aceea Guvernul Italian nu invoca acest incident pentru a justifica continua nerespectare a Directivei.

Evaluare

Din hotărârea Curţii se desprinde concluzia că forţa majoră nu reprezintă o apărare temeinică împotriva unei acţiuni întemeiate pe art. 226. Aceasta deoarece pe când cazurile Comisiei ajung în faza judiciară, cazurile neîntemeiate sunt în mod normal soluţionate în etapa administrativă.

Tema:






36. Cazul: Commission vs. UK, 1979, nr.128/78

Situaţia de fapt

Regulamentul 1463/70 stipulează instalarea de tahografe (pentru a indica pauzele şi timpul de condus) în vehiculele care transportă pasageri şi produse pe autostrăzi. Acesta ar fi trebuit implementat de la 1 ianuarie 1976. Marea Britanie a introdus un program de voluntariat pentru a înregistra aceste informaţii şi a declarat că nu intenţionează să implementeze Regulamentul în totalitate din considerente de ordin economic, industrial şi practic.


Articolul 10 TCE


Curtea a decis că dificultăţile de implementare nu pot fi acceptate ca justificare. Permiţând statelor să profite de pe urma calităţii de membru al Comunităţii Europene, Tratatul instituie şi obligaţia ca aceste state să respecte regulile ce decurg din el. Un stat care încalcă în mod unilateral aceste reguli încalcă principiul solidarităţii enunţat de art. 10.

Evaluare

Concluzia Curţii este că dificultăţile practice în implementare nu constituie o justificare în faţa procedurilor de sancţionare. Curtea a avut întotdeauna o poziţie tranşantă în ceea ce priveşte obligaţia statelor membre de a implementa legislaţia comunitară. Astfel, cu ocazia cauzelor aflate pe rolul său, a consacrat o serie de principii şi criterii pe care actele naţionale de executare a celor comunitare trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerate ca având capacitatea de a implementare reală şi efecientă.

Tema:






37. Cazul: Commission vs. Greece, 2000, nr.C-387/97

Situaţia de fapt

Comisia s-a adresat Curţii cu o reclamaţie în temeiul art. 228 în vederea impunerii unei amenzi zilnice Greciei pentru nerespectarea unei hotărâri date împotriva sa pe 7 aprilie 1992 în cazul C-45/91. Prin hotărâre se solicita Greciei să elaboreze şi să implementeze programe pentru eliminarea deşeurilor toxice şi periculoase, sub imperiul a numeroase directive ambientale.


Articolul 171, 228 TCE


Întrucât Grecia nu a luat măsurile necesare pentru eliminarea deşeurilor, ea nu a respectat hotărârea Curţii în cazul C-45/91 şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 171 al Tratatului. Astfel Curtea a stabilit că plata periodică a unor sume răspunde cel mai bine circumstanţelor şi a stabilit o sumă fixă pentru fiecare zi de întârziere în implementarea măsurilor necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii din cazul C-45/91, începând de la data prezentei hotărâri şi până la îndeplinirea acestei în totalitate.

Evaluare

Pentru prima oară, Curtea sancţionează, la cererea Comisiei, un stat membru pentru nerespectarea unei hotărâri anterioare a sa. Astfel, dacă un stat membru nu respectă o hotărâre a Curţii, acestuia i se poate aplica ca sancţiune plata unei amenzi constând într-o sumă globală sau plăţi periodice, în temeiul art. 228.

În aplicarea Tratatului de la Maastricht, Curtea dezvoltă o jurisprudenţă nouă, care invită statele la respectarea imediată a dreptului comunitar. Curtea s-a mai confruntat, în acelaşi timp cu speţa de faţă, cu două alte cazuri: unul împotriva Franţei, cu privire la munca de noapte pentru femei (224/99) şi celălalt împotriva Greciei, din nou, în materia recunoaşterii diplomelor (197/98).

Tema:






38. Cazul: France vs. UK (Re Fishing Net Mesh Sizes), 1979, nr.141/78

Situaţia de fapt

Franţa s-a adresat Comisiei cu o plângere împotriva proiectului de lege al Marii Britanii privind mărimea ochiurilor de la plasele de pescuit. Întrucât Comisia nu a înaintat cazul Curţii în temeiul art. 226, Franţa s-a adresat acesteia în temeiul art. 227.


Articolul 227 TCE


Curtea a stabilit ca Marea Britanie a încălcat reglementările comunitare cu privire la mărimea ochiurilor de la plasele de pescuit.

Evaluare

Concluzia care se desprinde din studierea hotărârii Curţii este în sensul că statele membre preferă să adreseze cererile de soluţionare a disputelor dintre ele Comisiei, evitând astfel confruntările directe. Totuşi, dacă în termen de trei luni Comisia nu dezbate problema, statul poate înainta soluţionarea acesteia CJCE în temeiul art. 227.

Tema:






39. Cazul: British Aerospace and Rover Group Holdings plc vs. Commission, 1992, nr.C-292/90

Situaţia de fapt

Comisia a emis o decizie prin care cerea Marii Britanii să recupereze plăţile cu titlu de ajutor de stat, considerate ilegale, făcute Grupului Rover înainte de a fi preluat de British Aerospace. Deşi ajutorul dat Rover-ului pentru acoperirea datoriilor a fost aprobat de Comisie, stipulând că

nu se vor mai acorda ajutoare suplimentare, concesii financiare adiţionale neautorizate au fost făcute de Guvernul britanic pentru British Aerospace. British Aerospace şi Rover au solicitat anularea parţială a deciziei la CJCE.


Articolul 88 TCE


În situaţia în care Comisia considera că Marea Britanie nu s-a conformat condiţiilor din decizie şi a acordat ajutoare suplimentare, ar fi trebuit aplicate sancţiuni direct împotriva Marii Britanii în temeiul art. 88 şi să înştiinţeze părţile interesate în vederea prezentării comentariilor lor. Decizia a fost anulată în ceea ce priveşte cererea de recuperare a plăţilor adiţionale.

Evaluare

Potrivit Curţii, Comisia poate emite o hotărâre prin care să solicite statului să modifice sau să anuleze ajutoarele de stat ilegale într-un termen dat. Nerespectarea acesteia îndreptaţeşte Comisia sau orice stat interesat sa supună cazul CJCE, în temeiul art. 88 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Tema:






40. Cazul: Cimenteries vs. Commission (Noordwijk’s Cement Accord), 1967, nr.8 (11/66)

Situaţia de fapt

Numeroase societăţi comerciale au beneficiat de scutiri de taxe în temeiul unei reglementări privind concurenţa. Acestea au fost expuse amenzilor când Comisia şi-a schimbat practica printr-o înştiinţare transmisă printr-o scrisoare recomandată.


Articolul 249 TCE


Curtea a stabilit că această măsura a afectat interesele întreprinderilor, schimbând situaţia lor juridică. Aceasta nu a fost o simplă opinie, ci o decizie menită să producă efecte juridice şi trebuie considerată un act supus controlului legalităţii .

Evaluare

CJCE hotărăşte, astfel, că va analiza fondul, iar nu forma unei măsuri pentru a determina dacă se doreşte ca ea să producă efecte juridice. Cu alte cuvinte, în această apreciere, Curtea dă prioritate nu denumirii sau procedura de adoptare a unei măsuri normative, ci dispoziţiilor sale pe fond, de natură să afecteze în mod concret destinatarii măsurii respective.

Tema:






41. Cazul: Commission vs. BASF A.G., 1992, nr.C-137/92 P

Situaţia de fapt

Textul original al unei decizii care stabilea amenzi pentru diferite companii de produse chimice a fost modificat după adoptarea sa. Aceasta a fost adoptată numai în trei dintre limbile oficiale. lăsând în sarcina Comisarul să adopte versiunile în celelalte limbi. Prima instanţă a considerat forma deciziei atât de defectuoasă, încât aceasta să fie considerată ca inexistentă. Comisia s-a adresat CJCE.


Curtea a stabilit că decizia, deşi defectuoasă, nu era atât de viciată încât să fie considerată inexistentă. Măsura iniţială a fost anulată. O reglementare este inexistentă dacă prezintă vicii a căror gravitate este evidentă şi nu poate fi tolerată de ordinea juridică a Comunităţii Europene

Evaluare

Potrivit Curţii, actele instituţiilor comunitare sunt prezumate a fi legale. În situaţii excepţionale, ele pot fi atât de grav afectate de vicii de formă sau de procedură, încât ele sunt considerate inexistente şi nu pot fi supuse anulării.

Tema:






42. Cazul: EP vs. Council (“Chernobyl”), 1990, nr.C-70/88

Situaţia de fapt

Parlamentul European a contestat baza legală a unei decizii a Consiliului privind nivelul admis de contaminare radioactivă în alimente, după explozia de la Chernobyl.


Articolul 230 (2), (3) TCE


Curtea s-a declarat competentă să soluţioneze cauzele intentate de Parlamentul European sau de Banca Centrală Europeană în scopul protejării prerogativelor lor.

Evaluare

Statele membre, Consiliul si Comisia pot intenta procese în anulare în faţa CJCE pentru motive determinate. Parlamentul European şi Banca Centrală Europeană pot intenta procese pentru aceleaşi motive în scopul protejării prerogativelor lor.

Tema:






43. Cazul: Codorniu vs. Council, 1993, nr.C-309/89

Situaţia de fapt

C a contestat un Regulament care folosea cuvântul „crémant” pentru vinurile spumoase provenind din regiuni specifice ale Franţei şi Luxemburgului. C este un important producător de vinuri spumoase similare din Spania unde deţine o marca înregistrată şi cel mai mare producător de vinuri etichetate ca „crémant” din Uniunea Europeană.


Articolul 230 TCE


Curtea a stabilit că C era afectat în mod direct întrucât rezervarea acestei categorii numai pentru producătorii din Franţa şi Luxemburg aducea atingere dreptului său de proprietate intelectuală.

Evaluare

Concluzia pe care o consacră Curtea cu ocazia pronunţării în cadrul acestui recurs este în sensul că faptul că măsurile legislative se aplică comercianţilor la modul general nu împiedică comercianţi individuali să fie afectaţi de acestea.

Tema:






44. Cazul: Transocean Marine Paint Association vs. EC Commission, 1974, nr.17/74

Situaţia de fapt

Comisia a emis o măsură referitoare la reînnoirea unor scutiri din politica concurenţială fără să ofere membrilor Asociaţiei posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. Asociaţia a cerut anularea măsurii întrucât i-a fost refuzat dreptul la audiere.


Curtea a statuat că persoana ale cărei interese sunt afectate de o decizie a unei autorităţi publice, cum ar fi Comisia, referitoare la o scutire, are dreptul să prezinte observaţiile sale. Prin urmare, partea vătămătoare a acestei măsuri a fost anulată.

Evaluare

Această hotărâre se întemeiază pe adoptarea de către CJCE a unui principiu din dreptul intern ca principiu general: audi alterem partem. Este o modalitate frecventă de „îmbogăţire” a dreptului comunitar, Curtea utilizând reguli de drept, principii, pe care le împrumută din dreptul intern al statelor membre şi îi dă aplicabilitate comunitară, transformându-l în drept comunitar, obligatoriu, în această calitate pentru instituţiile şi organele comunitare, pentru statele membre şi pentru resortisanţii comunitari.

Tema:






45. Cazul: EP vs. Council, 1985, nr.13/83

Situaţia de fapt

Parlamentul European a reclamat neimplementarea de către Consiliu a unei politici de transport comune în temeiul art. 74 precum şi neadoptarea unei decizii cu privire la transport de către cele şaisprezece comisii.


Articolul 232 TCE


Deşi nu există o obligaţie executorie de a implementa o politică de transport comună în temeiul art. 231, Consiliului i s-a cerut să acţioneze pentru implementarea libertăţilor prevăzute de art. 71, 49, 41 şi 51 în perioada de tranziţie. Pentru a fi executorii, obligaţiile trebuie să fie suficient definite, astfel încât să permită CJCE să stabilească dacă neadoptarea lor este legală.

Evaluare

Prin intermediul acestei hotărâri, Curtea aduce anumite precizări cu privire la faptul dacă instituţiile comunitare pot aduce în faţa instanţei comunitare cazuri de implementare de către una dintre a unei politici, implementare care intră în competenţa sa, potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeană. Potrivit Curţii, dacă Parlamentul European, Consiliul sau Comisia săvârşesc o încălcare a Tratatului, statele membre sau alte instituţii comunitare pot introduce acţiune în faţa CJCE în vederea constatării acesteia.

Tema:






46. Cazul: Lütticke (Alfons) GmbH vs. Commission, 1971, nr.4/69

Situaţia de fapt

L. A. a chemat în judecată Comisia, solicitând daune, în temeiul art. 288 (2), reclamând faptul că aceasta nu a impus Guvernului german modificarea unei dispoziţii controversate dintr-o lege internă. Sub imperiul acestei dispoziţii L A. era obligat să plătească taxe, despre care el alega (susţinea) că sunt în contradicţie cu reglementările comunitare.


Articolul 288 (2) TCE


Curtea a stabilit că nu a existat nici un act ilegal sau omisiune, deoarece Comisia a depus toate diligenţele necesare în timpul negocierilor cu Guvernul german. În temeiul art. 288 nu se poate stabili răspunderea delictuală, întrucât pentru aplicarea acestuia se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

(a) existenţa uni act ilegal sau omisiv care emană de la o instituţie comunitară sau de la un funcţionar al acesteia;

(b) existenţa uni prejudiciu cauzat reclamantului;

(c) existenţa unei legături cauzale între actul greşit sau omisiv şi prejudiciu.

Spre deosebire de răspunderea delictuală, nu există reguli comunitare speciale privind încălcările contractuale. În lumina art. 288 (2) răspunderea contractuală a instituţiilor comunitare este guvernată de legea aplicabilă contractului respectiv.

Evaluare

Potrivit hotărârii Curţii, Comunitatea Europeană trebuie să repare orice prejudiciu cauzat de instituţiile sale sau de funcţionari acestora în exerciţiul funcţiei lor, conform principiilor generale de drept comune legislaţiei tuturor statelor membre.

Tema:






47. Cazul: Schöppenstedt (Aktien – Zuckerfabrik) vs. Council, 1971, nr.5/71

Situaţia de fapt

Petiţionarul, un comerciant de zahăr, a solicitat despăgubiri în temeiul art. 288 (2) pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei reglementări, susţinând că aceasta contravine unei alte măsuri precum şi art. 34 (3) (principiul nediscriminării în temeiul Politicii Comune pentru Agricultură). Consiliul a obiectat, susţinând că acţiunea compromite sistemul controlului de legalitate , în virtutea art. 230.




Hotărârea CJCE în cazul Lütticke a fost aceea de admitere a acţiunii. Cu toate acestea încălcarea nu a fost considerată flagrantă, astfel încât acţiunea nu a avut succes. Curtea a statuat, deci, că nu poate fi răspunzătoare Comunitatea Europeană pentru măsurile legislative care conţin şi elemente de politică economică, decât dacă se încalcă în mod grav o normă privind protecţia intereselor particularilor.

Evaluare

Majoritatea reglementărilor comunitare privesc şi aspecte de politică economică. Astfel, este datoria CJCE să examineze actele instituţiilor comunitare şi să stabilească dacă acestea sunt susceptibile de a da naştere la despăgubiri în favoarea unor particulari. Aceasta nu echivalează, însă, cu protejarea particularilor de efectele negative ale fluctuaţiilor pieţei.

Tema:






48. Cazul: Laboratoires Pharmaceutiques Bergaderm and Goupil v/s. Commission, 2000, nr.C-352/98P

Situaţia de fapt

Reclamantul, într-un apel împotriva unei decizii a Primei Instanţe, a solicitat despăgubiri Comisiei pentru pierderile suferite ca urmare a unei directive a acesteia privind cosmeticele. Directiva interzicea utilizarea mai multor substanţe presupuse a fi cancerigene, dintre care una era utilizată de petent (singura companie care o utiliza astfel) la obţinerea unor loţiuni. Prin urmare compania a intrat în procedura de lichidare. Prima Instanţă a clasat dosarul şi a respins pretenţiile reclamantului, motivând că directiva era un act administrativ şi nu unul legislativ. Reclamantul a înaintat cazul CJCE, care a menţinut hotărârea Primei Instanţe.




Legislaţia comunitară dă dreptul la despăgubiri dacă sunt îndeplinite condiţiile:

(a) regula de drept încălcată conferă drepturi particularilor;

(b) violarea trebuie să fie suficient de gravă;

(c) există o legătură cauzală între încălcarea unei obligaţii care incumbă statului şi prejudiciul suferit de partea vătămată.

Evaluare

Din decizia Curţii rezultă că nu este semnificativă natura măsurii, fiind irelevant dacă actul este administrativ sau legislativ, ci gradul de autonomie de care se bucură instituţiile comunitare.

De asemenea, trebuie reţinut că sintagma „ încălcare suficient de gravă” trebuie interpretată în acelaşi sens atât pentru instituţiile comunitare cât şi pentru statele membre.

Tema:






49. Cazul: CNTA v/s. Commission, 1975, nr.74/74

Situaţia de fapt

Acest caz se referă la sistemul despăgubirilor băneşti (MCAs) plătibile exportatorilor, în virtutea Planului Comun pentru Agricultură, pentru a compensa fluctuaţiile ratei de schimb. CNTA s-a angajat în numeroase contracte de export, înainte ca acest sistem să fie desfiinţat în Franţa de către Comisie, întemeindu-şi preţurile contractuale pe acest sistem (MCAs). CNTA a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfiinţării acestui sistem de către Comisei.


Reglementarea Comisiei a încălcat principiul stabilităţii juridice (legal certainty) şi în special pe cel al aşteptărilor legitime. În absenţa unui interes public, Comisia a încălcat o regulă superioară deoarece nu a adoptat măsuri tranzitorii pentru protejarea comercianţilor. Cu toate acestea, întrucât nu s-a produs nici un prejudiciu real nu au fost stabilite despăgubiri.

Evaluare

Actul ilegal, potrivit hotărârii Curţii, a fost acela de a nu-i notifica pe comercianţi, într-un termen rezonabil, despre înlăturarea sistemului de compensaţii, iar nu adoptarea respectivei reglementări, care nu a fost declarată nulă.

Tema:






50. Cazul: Bayerische Hnl Vermehrungsbetriebe GmbH & CO. KG v/s. Council and Commission, 1978, nr.83, 94/76, 4, 15, 40/77

Situaţia de fapt

Pentru a epuiza cantitatea mare de lapte praf degresat, Consiliul a adoptat o reglementare solicitând producătorilor de hrană pentru animale să cumpere lapte praf degresat de la agenţiile de intervenţie ale Comunităţii Europene. Acesta era mai scump decât soia, care fusese anterior utilizată ca aliment. Unii fermieri au introdus acţiuni în faţa instanţelor naţionale, care au ajuns în temeiul art. 234 la CJCE. Alţii au cerut despăgubiri la CJCE.


Articolul 234 TCE


Reglementarea a fost declarată nulă întrucât contravenea principiilor nediscriminării şi proporţionalităţii, în temeiul art. 234.

În virtutea art. 215 s-a constatat încălcarea unei norme de drept superioare care avea ca scop protecţia particularilor. Totuşi această încălcare nu a fost suficient de gravă încât să atragă răspunderea Comunităţii Europene. Astfel încât fermierii nu au primit nici un fel de despăgubiri.

Evaluare

Concluzia care se desprinde, potrivit Curţii, este în sensul că, deşi a fost declarată nulă în virtutea art. 234, reglementarea nu era suficient de viciată pentru îndeplini condiţiile Formulei Schoppenstedt (art. 288).

Tema:






51. Cazul: Kampffmeyer v/s. Commission, 1967, Joined Cases no. 5, 7, 13 – 24/66

Situaţia de fapt

Solicitanţii – importatori de cereale, nemţi – au solicitat autorităţilor germane o licenţă de import de grâne din Franţa. Autorităţile germane au refuzat acordare licenţei şi au suspendat importurile. Comisia a confirmat această decizie. În temeiul Regulamentului nr.19, asemenea solicitări pot fi respinse numai dacă există ameninţarea unei dezechilibrări a pieţei. Petenţii au contestat hotărârea Comisiei în faţa CJCE, în temeiul art. 173 şi au dat în judecată Guvernul german în faţa instanţelor interne.


Deşi regulile de drept în discuţie nu vizau în mod direct interesele particularilor aşa cum prevede art. 230, s-a avut în vedere protejarea intereselor particulare ale petenţilor. Astfel, acţiunea a fost admisă. Întrucât nu exista ameninţarea unei tulburări a pieţei, hotărârea Comisiei nu era justificată şi a fost anulată.

Evaluare

Cu ocazia acestei hotărâri, instanţa de la Luxemburg consacră din nou ideea efectului direct, principiu stabilit încă din anii 60’, începând cu hotărârea Van Gend en Loos. Astfel, o regulă de drept care beneficiază unei categorii de particulari, beneficiază şi individual acestora, chiar dacă în prevederea respectivă nu se precizează acest lucru în mod expres.

Tema:






52 Cazul: Rheinmühlen – Düsseldorf v/s. Einfuhr-Und Vorratsstelle Getreide, 1974, Joined Cases no.146 & 166/73

Situaţia de fapt

R, un exportator german de cereale, s-a adresat fără succes Tribunalului Fiscal din Hessian pentru a obţine scutire pentru export. S-a adresat şi Tribunalului Fiscal Federal (Bundesfinanzhof), care a casat hotărârea instanţei inferioare, statuând că R are dreptul la scutire. Cazul a fost trimis înapoi la Curtea din Hessian pentru a decide anumite aspecte de fapt. Curtea din Hessian, deşi obligată de legislaţia germană să se supună hotărârilor Curţii Federale, a refuzat să respecte decizia acesteia, şi s-a adresat CJCE cu o serie de întrebări, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 234. R a sesizat din nou Instanţei Superioare cu privire hotărârea instanţei din Hessian de a solicita recurs în interpretarea legii. Curtea Federală a adresat întrebări suplimentare CJCE pentru a determina întinderea atribuţiilor unei curţi inferioare de a cere recurs în interpretare Curţii Comunităţilor Europene în asemenea circumstanţe.


Articolul 234 TCE


Competenţa unei instanţe inferioare de a face recurs în interpretare nu poate fi abrogată de o lege internă; aceasta trebuie să fie liberă să solicite îndrumări în situaţia în care consideră că soluţia instanţei supreme o poate determina să dea o hotărâre care să contravină dreptului comunitar.

Evaluare

Articolul 234 prevede un mecanism prin care CJCE este împuternicită să emită hotărâri preliminare în ceea ce priveşte:

a. interpretarea Tratatului;

b. validitatea şi interpretarea actelor instituţiilor Tratatului şi ale Băncii Centrale Europene;

c. interpretarea statutelor organismelor înfiinţate prin acte ale Consiliului.

Această procedură a avut un rol important în dezvoltarea dreptului comunitar deoarece Tratatul este un act – cadru şi, deci, conţine puţine amănunte şi definiţii. Astfel, prin intermediul ei CJCE a explicat şi clarificat dispoziţiile Tratatului.

Tema:






53. Cazul: Broekmeulen (C.) vs. Huisarts Registratie Commissie, 1981, nr.246/80

Situaţia de fapt

Comisia Germană de Apel pentru Medicină Generală (nu este vorba de o curte sau un tribunal care judecă sub imperiul legii germane) a respins solicitarea lui B de a profesa ca medic în Olanda. În cadrul raportului elaborat de CJCE, Comisia a fost considerata ca fiind o curte sau un tribunal pentru a putea fi îndeplinit scopul art. 234.


Articolul 234 TCE


Comisia de Apel, care funcţionează cu încuviinţarea autorităţilor publice şi cu sprijinul lor şi care emite hotărâri definitive în urma unei proceduri contencioase trebuie asimilată curţilor sau tribunalelor pentru a-i putea fi aplicabil art. 234.

Evaluare

Pentru ca un organism să poată fi considerat curte sau tribunal, acesta trebuie să exercite o activitate judiciară. Un organism administrativ nu poate intra sub incidenţa art. 234. Atunci când un organism arte atât atribuţii administrative cât şi judiciare, el va putea solicita CJCE interpretarea reglementărilor comunitare numai în ceea ce priveşte activitatea sa judiciară.

Tema:






54. Cazul: Cilfit SRL. and Lanificio di Gavardo SPA. v/s. Ministry of Health, 1982, nr.283/81

Situaţia de fapt

Importatori de lână au contestat colectarea de taxe pentru inspecţii de salubritate impusă de Guvernul Italian importatorilor de lână din afara Comunităţii Europene, motivând că lâna este un produs de origine animală ( pentru care cheltuielile nu pot fi stabilite prin acte normative) şi de aceea nu sunt supuse acestor cheltuieli. Guvernul italian a invocat faptul că interpretarea sintagmei „ produs de origine animală” era în mod evident făcută în virtutea principiului acte claire, caz în care nu este necesară nici o solicitare în temeiul art. 234. Curtea Suprema italiana a deferit cauza CJCE.




O solicitare de interpretare adresată Curţii nu este necesară când:

(a) problema de drept comunitar este irelevantă;

(b) problema a fost deja dezbătută de Curte iar aceasta s-a pronunţat asupra ei;

(c) sensul corect este evident şi nu lasă loc la interpretări.

Evaluare

Atunci când o problemă de interpretare a reglementărilor comunitare este ridicată în faţa unei curţi sau a unui tribunal al unui stat membru, acea curte sau tribuna, dacă apreciază că acea interpretare îi este necesară pentru a emite o hotărâre, poate solicita CJCE să se pronunţe asupra ei.

Tema:






55. Cazul: Da Costa En Schaake NV, Jacob Meijer NV & Hoechst – Holland NV v/s. Nederlandse Belastagingenadministratie, 1963, nr.28 – 30/62

Situaţia de fapt

O curte în ultima instanţă a înaintat un recurs în interpretarea legii pentru chestiuni identice cu cele din cazul Van Gend en Loos asupra cărora Curtea se pronunţase de curând. Comisia a solicitat respingerea dosarului pentru lipsa cauzei, întrucât nu rămânea nici o problemă de interpretat.


Articolul 234 TCE


Atunci când a fost deja emisă o hotărâre imperativă a fost emisă pentru o problemă identică, instanţele naţionale trebuie să nu se mai adreseze CJCE pentru interpretare. In orice caz, nici o instanţă internă nu poate fi lipsită de posibilitatea de a solicita interpretarea unei dispoziţii pentru care Curtea a dat deja o soluţie.

Evaluare

O concluzie foarte importantă care se desprinde din această hotărârea este în sensul că solicitările instanţelor naţionale, în baza art. 234, prin care se cere fie interpretarea unei dispoziţii comunitare, nu sunt împiedicate de existenţa unei hotărâri anterioare a Curţii preferitoare la aspecte similare, nu există deci în această ipoteză autoritatea „lucrului interpretat”.

Tema:






56. Cazul: Foglia (Pasquale) vs. Mariella Novello (no.1), 1980, nr.104/79

Situaţia de fapt

F şi N, comercianţi de vin, în Franţa şi Italia, au inserat în contract o clauză prin care se obligau să nu plătească nici o taxă care contravine reglementărilor comunitare. F a cerut recuperarea de la N a unei taxe plătite în Franţa de un transportator de bunuri. Se pare că părţile au inventat în mod artificial termenii contractuali şi litigiul pentru a obţine o hotărâre privind validitatea legii franceze.


Articolul 234 TCE


Curtea este obligată să emită decizii în ceea ce priveşte cazurile veridice. A hotărî în circumstanţe ca cele din prezentul caz ar periclita sistemul prin care particularii s-ar putea apăra împotriva reglementărilor fiscale contrare Tratatului.

Evaluare

Regula pe care o consacră Curtea cu ocazia acestei hotărâri este în sensul că problemele deferite de instanţele interne CJCE trebuie să se refere la situaţii reale privind legislaţia comunitară, altfel urmând a nu fi luate în considerare de Curte. Cu alte cuvinte, instanţa de la Luxemburg nu are rol consultativ în această ipoteză, adică nu dă răspunsuri decât cu privire la cauze reale, aflate pe rolul instanţelor naţionale. Avize îi pot fi cerute de instituţiile comunitare, dar numai pe aspecte reale (de exemplu, Avizul 2/94 cu privire la posibilitatea aderării CE la CEDO sau Avizul 1/91 cu privire la semnarea Acordului privind Spaţiul Economic European).

Tema:


1. Identificaţi orice cuvânt, sintagmă, expresie - cheie -

2. Justificaţi izvorul juridic al cuvântului cheie

3. Comentaţi principiul pus în valoare de CJCE

4. Enunţaţi oricare relaţie cu concurenţa pe piaţa unică

57. Cazul: Foto – Frost (Firma) vs. Hauptzollamt Lübeck – OST, 1987, nr.314/85

Situaţia de fapt

O instanţă germană s-a adresat CJCE cu privire la competenţa unei curţi naţionale de a invalida o dispoziţie a unei reglementări comunitare (era vorba despre decizie care venea în contradicţie cu un act normativ).


Art. 234 TCE


Instanţa de la Luxemburg a decis că instanţe judecătoreşti naţionale nu sunt competente să declare nule acte ale instituţiilor comunitare, însă pot stabili validitatea acestora. Curtea a statuat că o excepţie de la regula precizată mai sus ar putea duce la o hotărâre de amânare.

Evaluare

Potrivit hotărârii Foto-Frost, curţile naţionale pot analiza validitatea unui act comunitar. Totuşi, instanţele naţionale nu au competenţa de a declara un act comunitar invalid (în speţa o decizie a Comisiei). Doar CJCE, responsabilă pentru asigurarea că dreptul comunitar este aplicat în mod uniform în toate statele membre, are competenţă atât să declare nule acte ale instituţiilor comunitare. practic, Curtea modifică al.2 al art.234, transformând puterea în obligaţie a instanţelor naţionale inferioare de a sesiza Curtea cu orice chestiune legată de validitatea unui act comunitar. Această decizie se justifică prin necesitatea asigurării uniformităţii dreptului comunitar, creând practic un sistem centralizat de revizuire a actelor comunitare, uneori criticat în doctrină.

Tema:






58. Cazul: Zuckerfabrik Süderdithmarschen A.G. vs. Hauptzollamt Itzehoe, 1991, nr.C-143/88 & C-92/89

Situaţia de fapt

Z, un producător de zahăr, s-a plâns că o hotărâre germană privind impunerea unor taxe, întemeiată pe un act normativ al Comunităţii Europene, este nulă. Curtea germană a adresat CJCE un număr de întrebări, printre care şi una referitoare existenţa unui posibil temei pentru suspendarea unei măsuri naţionale bazate pe o reglementare comunitară care s-ar putea să fie nulă.


Art. 234 TCE. Regulamentul Consiliului 1914/87.


O instanţă naţională poate suspenda o măsură naţională menită să implementeze un act comunitar dacă:

(a) aceasta are îndoieli serioase cu privire la validitatea actului comunitar şi dacă ea însăşi deferă cauza CJCE;

(b) există ameninţarea unor pagube grave şi ireparabile pentru solicitant;

(c) curtea internă ţine cont de interesele comunitare.

Evaluare

Concluzia la care ajunge Curtea este în sensul că instanţele interne nu sunt oprite de art. 249 de la a suspenda aplicarea unor măsuri administrative naţionale adoptate în baza unor acte comunitare.

Astfel, în dispozitiv, Curtea precizează următoarele:

1) Art.189 din Tratat (în veche numerotare, înainte de modificarea de la Amsterdam) trebuie să fie interpretat în sensul că nu exclude puterea, pentru jurisdicţiile naţionale de a acorda suspendarea executării unui act administrativ adoptat pe baza unui regulament comunitar.

2) Suspendarea executării unui act naţional care execută un act comunitar nu poate fi acordată de o jurisdicţie naţională, decât dacă aceasta are îndoieli serioase cu privire la validitatea actului comunitar şi dacă, în cazul în care CJCE nu ar fi deja sesizată cu chestiunea validităţii actului contestat, ea însăşi îl trimite, dacă există urgenţă şi dacă reclamantul este ameninţat cu un prejudiciu grav şi ireparabil şi dacă această jurisdicţie are în vedere interesul Comunităţii.

3) Examinarea întrebărilor adresate nu a scos la iveală elemente de natură să afecteze validitatea Regulamentului (CEE) no. 1914/87 al Consiliului, din 2 iulie 1987, cu privire la stabilirea unei taxe specială de retragere13 în sectorul de zahăr pentru campania de comercializare 1986/1987 .

Tema:






BIBLIOGRAFIE MINIMĂ

Acte normative

- Constituţia României;

- Codul comercial;

- Legea nr.11/ 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurenţei neloiale, în forma din anul 2011;

- Legea nr.21/10 aprilie 1996, legea concurenţei, în forma din anul 2011;

- Legea nr.31/ 16 nov.1990 privind societăţile comerciale în forma din anul 2011;

- Legea nr. 137/17 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat;

- OUG nr. 117 din 21 decembrie 2006 la procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat în vederea aplicării art. 87-89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora;

- Hotărârea Guvernului nr.228/ 7 mai 1992 privind protejarea producătorilor naţionali şi a pieţei interne de competiţie neloială rezultată din impozitul unor produse la un preţ de dumping sau subvenţionat, precum şi exportul sub nivelul celor de pe piaţă internă;

- Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 29 aprilie 2004 cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial, prevăzute la art. 5 alin.1 din Legea concurenţei nr.21/1996, şi în cazurile de concentrare economică;

- Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 4 aprilie 1997 cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă;

- Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 24 mai 2002, privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontală;

- Instrucţiunile Consiliului Concurenţei din 24 mai 2002, privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale.

-

LEGISLAŢIE EUROPEANĂ

- Tratatul de funcţionare a Funcţionării a Uniunii Europene (FUE forma consolidată din anul 2009); http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm

- Directiva nr. 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privitoare la practicile comerciale neloiale faţă de consumatori pe piaţa internă;

- (modifică Directiva nr. 84/450/CEE a Consiliului şi Directivele nr. 97/7/CE, 98/27/CE şi nr. 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului precum şi Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului - denumit impropriu – “directiva asupra practicilor comerciale neloiale”, în JO L 149, 11.6.2005, p. 22;

- Regulamentul Consiliului Comunităţilor Europene nr. 1/2003 din 16 dec 2002 de punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art 81 şi 82 din Tratat;

- Regulamentul Comisiei Comunităţilor Europene nr. 2790/1999 din 22 dec 1999 privind aplicarea art 81 alin 3 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene referitor la exceptarea incidenţei art. 81 alin. 1 asupra acordurilor verticale şi practicilor concertate;

- Regulamentul Consiliului Comunităţilor Europene nr. 659/1999 din 22 martie 1999 privind normele de aplicare ale art. 93 (actualmente 88) din Tratatul C.E referitor la ajutoarele de stat;

- Regulamentul Comisiei C.E.E nr. 70/2001 din 12 ian 2001 pentru aplicarea art 87 şi art 88 din Tratatul C.E.E referitoare la ajutoarele de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii;

- Regulamentul C.E.nr. 659/1999 al Consiliului din 22 Martie 1999, privitoare la interpretarea art.88 din Tratatul CE;

- Regulamentul C.E.nr. n°994/98 al Consiliului din 7 Mai 1998 pentru aplicarea art. 92 şi art.93 din Tratatul CE privind determinarea categoriilor de ajutoare de Stat;

- Reguli comune asupra concurenţei, fiscalităţii şi armonizării legislaţiilor precum şi art.81 şi art.82 şi art.85 din Tratatul de instruire a Comunităţii Europene încheiat la Roma la 25 martie 1957, versiune consolidată Maastricht ;

- Regulamentul Consiliului Comunităţilor Europene nr. 1/2003 din 16 dec 2002 de punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi art.82 din Tratatul CE.

Lucrări publicate

- E.Florescu, A.C. Târşia, Drept comercial, Partea I, Editura Alma Mater, Sibiu 2011;

- E. Florescu, Dreptul concurenţei, Editura Alma Mater, Sibiu 2005.

TEMATICA PENTRU EXAMENULdidu.ulbsibiu.ro/aplicatie/files/drept/2014/sem2/dreptul...TEMATICA PENTRU...

Documents

Transcript of TEMATICA PENTRU EXAMENULdidu.ulbsibiu.ro/aplicatie/files/drept/2014/sem2/dreptul...TEMATICA PENTRU...