Tema 3 Economia agriculturii1. Masurarea performantelor economice ale exploatatiilor agricole

Functionarea unei exploatatii agricole are, desigur, o anumita finalitate.

Fiecare sef de exploatatie, întreprinzator sau manager doreste ca realizarile

exploatatiei si, implicit, ale sale, în urma activitatii de gestionare a acesteia, sa fie cât

mai bune, ca o rasplata a eforturilor materiale, umane si manageriale depuse într-

un ciclu de productie sau în decursul unei perioade de timp, cum ar fi un an agricol.

Masurarea performantelor economice apartin functiei de control-evaluare a

managementului

Controlul constata în ce masura ceea ce s-a obtinut corespunde

obiectivelor prestabilite. Desfasurarea lui, pe parcursul

activitatii, permite sa se intervina , prin decizii, pentru a corecta abateri (efecte

entropice, având loc dezorganizarea sistemului, acesta pierzându -si

capacitatea de a -si realiza obiectivele, fixate prin activitati de

previzionare).

Controlul are un caracter activ , dar si unul reactiv (69). Caracterul activ al

controlului favorizeaza initierea de actiuni de corectie înainte, chiar, ca urmarile

anumitor decizii sa se fi facut resimtite. În acest fel, se previn efectele negative ce s-

ar putea înregistra, ceea ce este benefic pentru realizarea obiectivelor, pentru evitarea

unor pierderi materiale, de timp etc. Caracterul reactiv al controlului se manifesta

atunci când rezultatele sunt cunoscute si definitive, masurile au caracter corectiv fiind

initiate numai într-un nou ciclu managerial. Ele au ca premisa concluziile desprinse

cu ocazia exercitarii controlului.

Deciziile de corectie corespund, de fapt, unor activitati de reglare. Aceste

activitati urmeaza sa fie desfasurate de manageri si de alte persoane, sefi de

exploatatii, arendasi, întreprinzatori în domeniul afacerilor agricole. Interventia lor

prin decizii adecvate mentin starea de ordine a sistemului „exploatatie agricola” si

asigura, la nevoie, reorganizarea acestuia. Desigur ca, în cazul sistemului amintit este

necesar sa facem cuvenitele sublinieri legate de posibilitatile persoanelor amintite,

care au atributii si competente manageriale, de a reusi în activitatile de reglare .

Sunt numeroase situatii (dezorganizare, aparitia unor boli si daunatori despre care se

detin cunostinte suficiente si exista si mijloace de combatere, insuficienta unor

substante hranitoare în sol etc.), în care rolul reglator se poate manifesta cu bune

rezultate (se iau masuri de re organizare, se combat bolile si daunatorii, se

administreaza îngrasaminte chimice si naturale etc.). Dar, daca ne gândim la

specificul productiei agricole, cu referire speciala la cea vegetala, care se

desfasoara în câmp deschis (mai putin legumicultura practicata în serele de tip

industrial), de multe ori perturbatiile, care apar în sistem, depasesc

posibilitatile materiale, umane sau chiar cunostintele (aparitia unor boli noi) celor

care gestioneaza exploatatii, ceea ce face reglarea dificila sau imposib ila. În astfel de

situatii, sistemul poate ajunge la dezagregare, functionalitatea sa nu se mai

asigura, iar obiectivele nu se realizeaza.

Aceasta stare de lucruri nu constituie o problema si o preocuparea numai

ale agricultorilor, în sens larg, ci, în egala masura, si ale societatii în ansamblul

sau, care este interesata în asigurarea securitatii alimentare a populatiei. Combaterea

secetei, de exemplu, care se manifesta, uneori, în mod sever, producând mari

pierderi, a inundatiilor, a alunecarilor de teren, etc. presupune eforturi din

partea proprietarilor, dar, apare ca necesara si interventia puterii publice, prin

modalitati diverse. Aceste situatii, dar si altele, fac necesara aparitia parteneriatului

si a solidaritatii sociale.

A masura rezultatele si a stabilii, în mod foarte exact, nivelul

performantelor economice ale unei unitati nu sunt lucruri facile. Problemele devin

mai complexe daca ne referim la agricultura, unde exista numeroase tipuri si

forme de exploatatii, cele familiale nu tin nici, cel putin, un minim de

contabilitate, exista numerosi factori de diferentiere a activitatii, structurile de

productie sunt diverse si nu permit c omparatii , calitatea produselor este

foarte variata, exista diferentieri zonale ale cheltuielilor si consumurilor de munca

etc.

Cu toate acestea, pentru a iesi din impas, abordarile ar putea sa aiba loc

pe tipuri de exploatatii.

Desigur ca, în cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, al

societatilor comerciale constituite pe baza initiative private si, chiar, al societatilor

agricole, care au organizata contabilitatea dupa legea în vigoare, pe baza

informatiilor existente se determina elementele de “iesire” (rezultate): venituri, cifra

de afaceri, valoarea adaugata, profit brut si net etc. Cu ajutorul acestora si

recurgând si la alte elemente, în special, la cele de “intrare” se pot calcula

numerosi indicatori si rate, care evidentiaza situatia patrimonial-financiara si

eficienta economica a activitatii fiecarei unitati comerciale.

Indicatorii specifici investiţiilor din agricultură

Amplasarea unor noi obiective de investiţii pe terenuri fertile, dispersia mare a clădirilor

şi aranjarea lor neraţională fac ca agricultura să fie lipsită de suprafeţe însemnate de pămint.

Pentru orientarea organelor de decizie din domeniul investiţional spre terenuri mai puţin

fertile sau improprii pentru agricultură se calculează indicatorul pierderea de venit agricol:

Pentru orientarea organelor de decizie din domeniul investiţional spre terenuri mai puţin

fertile sau improprii pentru agricultură se calculează indicatorul pierderea de venit agricol:

Y=Vn*At*D’

Y reprezintă pierderea de venit net agricol;

Vn – venitul net obţinut anual la un hectar

At – aria ce va fi scoasă din circuitul agricol (in ha)

D – durata scoaterii terenurilor din folosinţă agricolă

Valoarea producţiei agricole

Producţia agricolă finală brută VPA (făcînd abstracţie de la impozitele indirecte şi

subvenţii) este egală cu suma consumurilor intermediare CI, a costului capitalului CK si a muncii

CM, la care se adiţionează ca valoare reziduală masa profiturilor B:

VPA=CI+CK+CM+B

VPA= Q*pa

Q volumul productiei agricole,

pa pretul productiei agricole

CI=F*pf

F volumul factorilor materiali care formează consumurile intermediare

Pf Preţul factorilor materiali achiziţionaţi în afara sectorului

CK=K*pk

K stocul de capital fizic

Pk preţul utilizării anuale a stocului de capital fizic

CM=N*pm

N numărul de lucrători

Pm preţul muncii

Indicatorii de eficienţă ai activităţii agricole

Pragul de rentabilitate – reflecta nivelul cifrei de afaceri (volumul total al

încasarilor) pentru care profitul este egal cu zero.

Pragul de rentabilitate = Costuri fixe (mii lei)/

Pretul de livrare unitar (lei/UM) - Costuri variabile unitare (lei/UM)

Rata rentabilitatii economice – masoara eficienta mijloacelor materiale si financiare

alocate .

R.e. = Profitul exploatari /Total active

Rata rentabilitatii economice trebuie sa fie superioara ratei inflatiei si sa permita reînnoirea

si cresterea activelor într-o perioada cât mai scurta.

Rata rentabilitatii financiare – exprima capacitatea capitalurilor proprii de a

produce profit.

R.F. =Profitul net/Capitaluri proprii

Rata profitului

R.P. = (Profitul brut/Cifra de afaceri)*100

Perioada de rambursare a datoriilor

P.r.d. =(Total obligatii/Cifra de afaceri)x 365 (zile)

Rotatia stocurilor

R.s. = (Cifra de afaceri/ Total stocuri – Facturi neîncasate) x 365 (zile)

Productivitatea muncii

P.m. =Cifra de afaceri/Nr. total de personal

Mult mai complexa este evaluarea rezultatelor de productie si

economice când este vorba de exploatatiile agricole familiale, acestea având o serie

de particularitati, cum ar fi: nu au organizata o minima evidenta, activitatea este

desfasurata, de regula, de membrii familiei (care nu sunt salariati), se utilizeaza

ocazional forta de munca din afara exploatatiei, structurile de productie sunt

eterogene (comparatiile sunt greu de efectuat), calitatea produselor este diferita, exista

modalitati diverse de valorificare a surplusului de productie, ceea ce ridica problema

preturilor pentru determinarea veniturilor etc. Toate acestea îngreuneaza elaborarea

unei metodologii necesare calcularii, cu rigurozit ate, a rezultatelor finale ale

exploatatiilor, care sa ofere o imagine cât mai fidela a realitatii.

În lipsa in formatiilor înregistrate pe diferiti suporti, pentru a se cunoaste, fie si

cu o oarecare aproximare, rezultatele exploatatiilor agricole familiale, se efectueaza

cercetari pe baza de esantioane de exploatatii. Astfel, pentru a determina productia

medie la o cultura de câmp, într-o localitate, se recurge la un sondaj, constituindu-

se un esantion de exploatatii familiale (gospodarii individuale). Numarul de gospodarii

cuprinse în esantion trebuie sa detina 10-15% din suprafata totala pe care se practica

cultura în localitatea respectiva. Raportând productia totala, obtinuta de exploatatiile

alese, la suprafata totala cultivata de ele, se obtine productia medie la hectar.

Sondaje se efectueaza, cu aspecte specifice, si în domeniul cresterii animalelor.

Desigur ca, productia are semnificatia sa, dar intereseaza rezultatele

economice. Demersurile de acest fel sunt, asa dupa cum arata studiile efectuate

în cazul exploatatiilor agricole din UE, destul de complexe si presupun o ampla

metodologie si participarea unor experti în domeniu.

Starea economica, si nu numai, în care se gasesc exploatatiile

familiale din agricultura noastra, îngreuneaza mult procesul de evaluare a

rezultatelor, acesta fiind, însa, foarte necesar. La fel de utila apare si îndrumarea

exploatatiilor pentru a tine, cu mijloace simple, o evidenta a ceea ce se cheltuieste si a

ceea ce se obtine. Procesul va cunoaste o desfasurare, în timp, pe masura consolidarii

exploatatiilor.

Evidentierea rezultatelor permite efectuarea de aprecieri privind puterea

economica a exploatatiilor agricole, gradul lor de consolidare, care sa le favorizeze

practicarea unei agriculturi durabile, si aportul pe care îl au la dezvoltarea generala.

Mai mult performantele efective se compara cu cele prestabilite prin programe.

Raportându-se la elemente bine fundamentate, se creeaza posibilitati de a

constata, daca exploatatia a fost gestionata în mod corespunzator, activitatile ei s-

au ales potrivit cerintelor, iar resursele s-au alocat pe baza de

principii economice. Observarea abaterilor releva existenta unor cauze, care trebuie

sa fie identificate. Mai cu seama, când abaterile sunt negative este foarte util sa se

stie ce cauze le -au generat si, deci, unde se poate interveni, astfel încât, în acelasi

ciclu managerial sau, cel putin, în urmatorul sa se adopte masuri de reglare. Pe

aceasta baza, se elimina disfunctionalitatile si se mentin sansele de obtinere a

performantelor economice dorite.

Cunoasterea rezultatelor sintetice serveste si la fundamentarea si

orientarea unor masuri de politica agricola. În ideea existentei unui sprijin si a

amplificarii acestuia, pornind de la rezultate, se aleg exploatatiile carora el trebuie sa

li se acorde, cu precadere. Ar fi vorba de exploatatii agricole cu un anumit grad

de consolidare, care exploateaza suprafete mai mari sau cresc mai multe animale,

se orienteaza catre gestionarea moderna a resurselor de care dispun, tin o minima

contabilitate, îsi desfasoara activitatea dupa un program gândit în relatie directa cu

nevoile manifestate pe piata.

Exploatatiile devin, pe aceasta baza, tot mai puternice si au posibilitati mult

mai mari de a induce în economie, prin intermediul filierelor care se vor crea si

se vor consolida, cantitati de produse, care sa satisfaca diferitele cerinte. Totodata,

prin veniturile obtinute exploatatiile procura factori de productie si diverse

bunuri necesare familiei. Prin ambele modalitati, adica prin “injectare” de produse

adresate, inclusiv, industriilor de procesare, si prin achizitionarea de factori de

productie si de bunuri de natura diversa, se amplifica „efectul de antrenare” al

agriculturii, ceea ce are rol benefic pentru toti cei implicati (agricultori, distribuitori,

procesatori, consumatori) si pentru economia nationala

Caseta 1

Producţia globală agricolă în anul 2011

Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier)* şi gospodăriile populaţiei) în anul 2011, conform datelor prealabile, a marcat o creştere cu 4,6%  faţă de anul 2010. Majorarea producţiei globale agricole în anul 2011 a fost determinată în general de creşterea  producţiei vegetale cu 6,7%, producţia animală fiind în creştere moderată de 0,4%.

Indicii volumului producţiei agricole în a. 2001 - 2011, %

Producţia principalelor produse agricole în gospodăriile de toate categoriile se prezintă astfel:

Producţia, mii toneProducţi

a agricolă în a.

20111,2  în % faţă de

2010

Gradul de influenţă a producţiei

asupra creşterii (+), descreşterii

(-) producţiei agricole globale în 2011 faţă de

20101, %

2009 201020111

Total producţia agricolă x x x 104,6 4,6Producţia vegetală x x x 106,7 4,4

din care pe  principalele tipuri:

cereale şi leguminoase boabe –      total3 2176 2421 2495 102,6 0,5

din care: grîu3 737 744 793 106,6 0,4porumb pentru

boabe 1141 1420 1468 101,9 0,2floarea soarelui3 284 382 425 110,8 0,8sfeclă de zahăr3 337 838 590 70,4 -0,7tutun 4,4 7,6 5,4 70,9 -0,2soia 49 111 78 70,9 -0,6

cartofi 261 280 351 125,4 1,2legume – total 308 341 361 108,0 0,5fructe, nuci şi pomuşoare –

total 308 322 377 115,4 0,6struguri 685 482 594 124,6 3,0Producţia animală x X 100,4 0,2    din care pe  principalele

tipuri:vite şi păsări (în masă vie) 128 155 161 104,3 0,8lapte 575 591 560 94,5 -0,6ouă (mil. buc.) 640 718 703 97,2 -0,1

Analiza impactului diferitor tipuri de producţie asupra ritmului de creştere a volumului fizic al producţiei agricole în anul 2011 faţă de anul 2010 indică, că influenţă pozitivă mai semnificativă a avut-o creşterea producţiei de struguri (cu 24,6%), cartofi (cu 25,4%), floarea soarelui (cu 10,8%), fructe, nuci şi pomuşoare (cu 15,4%), legume (cu 8,0%), cereale şi leguminoase boabe (cu 2,6%), care a generat majorarea producţiei globale agricole, corespunzător, cu 3,0%, cu 1,2%, cu 0,8%, cu 0,6%, cu 0,5% şi cu 0,5%.

În anul 2011 ponderea producţiei vegetale în total producţia agricolă a constituit 68% (în anul 2010 – 66%), din care de cereale şi leguminoase boabe – 18,5% (18,8%), culturi tehnice – 12,0% (12,9%), cartofi, legume şi bostănoase – 13,7% (12,9%), fructe, nuci şi pomuşoare – 4,3% (3,9%), struguri – 14,5% (12,1%). Producţiei animale i-a revenit 32% (în anul 2010 – 34%), din care de vite şi păsări – 18,9% (18,9%), lapte – 9,2% (10,2%), ouă – 3,7% (4,0%).

Creşterea producţiei vegetale în anul 2011 faţă de anul precedent a fost generată în temei de creşterea roadei medii la o serie de culturi agricole. Astfel, producţia medie la un hectar a fructelor sămînţioase s-a majorat cu 32%, strugurilor – cu 30%, cartofilor - cu 18%, cerealelor pentru boabe (fără porumb) şi legumelor de cîmp – cu cîte 16%.

Creşterea moderată a producţiei animale (cu 0,4%) a avut loc în exlusivitate datorită majorării producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor în gospodăriile de toate categoriile (cu 4,3%). Totodată, producţia de lapte s-a diminuat cu 5,5% în rezultatul micşorării volumului producţiei laptelui în gospodăriile populaţiei cu 5,7%, iar de ouă (cu 2,8%)– urmare a reducerii producţiei în întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) cu 13,1%.

Situaţia în profil pe categorii de gospodării indică, că 32% din volumul producţiei globale agricole revin întreprinderilor agricole, 19% – gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), 49% – gospodăriilor populaţiei. Ponderea înaltă a gospodăriilor populaţiei în producţia agricolă este determinată în special de cota importantă a producţiei animale în aceste gospodării (circa 80% din total producţia zootehnică pe ţară).

În anul 2011, ca şi în anii precedenţi, întreprinderilor agricole le revine partea principală la producţia de rapiţă – 93%, sfeclă de zahăr – 91%, tutun – 79%, soia – 78%, cereale şi leguminoase pentru boabe (exclusiv porumb) – 69%, floarea soarelui – 68%. Totodată, în gospodăriile populaţiei sunt concentrate 73% din producţia de legume, 66% - de cartofi, cîte 44% - de struguri şi de porumb, iar în gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – 62% de culturi bostănoase.

2. Organizarea si utilizarea resurselor umane în exploatatiile agricole

Resursele umane sunt privite ca totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale pe care omul le utilizeaza în procesul de productie. Ele includ si experienta fie acumulata, fie obtinuta prin calificare si se dezvolta pe masura evolutiei societatii omenesti . Acest tip de resurse au o dubla apartenenta: la sfera demografiei si la cea a economiei.Resursele umane sunt unice în ceea ce priveste potentialul lor de crestere si dezvoltare, precum si capacitatea lor de a-si cunoaste si învinge propriile limite si reprezinta una din cele mai importante investitii ale unei organizatii, ale carei rezultate devin tot mai evidente în timp.

În cazul unei exploatatii agricole, potentialitatilor naturale si celor economice li se adauga si cele umane care depind de: gradul de instruire al agricultorilor, dinamismul lor, receptivitatea lor fata de progresul tehnic, organizarea colectivitatilor.

Dintre “intrarile” care au loc în sistemul “unitate agricola” (pamântul, apa, materiale, energie, informatii etc.) resurseleumane au o semnificatie aparte. În combinarea factorilor de productie în

vederea obtinerii produselor agricole, rolul resurselo r umane este esential, fiind factorul activ în procesul de utilizare a capitalului funciar si a celui de exploatare.

Alaturi de faptul ca resursele umane pun în miscare ceilalti factori de productie, trebuie avut în vedere ca, o parte a acestora, gestioneaza exploatatiile agricole, luând decizii care influenteaza activitatile de productie si rezultatele lor economico-financiare. Din acest punct de vedere, este de subliniat rolul ce revine sefilor de

exploatatii familiale, managerilor societatilor agricole comerciale pe actiuni, întreprinzatorilor, care îsi administreaza propriile afaceri, si arendasilor, deciziile lor având impact nu numai asupra exploatatiilor pe care le gestioneaza, ci si asupra starii generale a agriculturii. Acest grup de indivizi, a vând cunostintele manageriale necesare, utilizând eficace instrumente economice si operând într-un mediu propice, pot conduce spre performante ridicate exploatatiile agricole.

Cunoasterea disponibilitatilor si a necesitatilor de forta de munca si studiul conditiilor de folosire a acesteia permit sa seaprecieze:

gradul de intensivitate a sistemului de productie (culturile intensive sunt mari consumatoare de forta de munca, cel putin la nivelul de înzestrare tehnica a agriculturii noastre);nivelul productivitatii muncii;contributia fortei de munca la realizarea obiectivelor exploatatiei;modul de organizare a fortei de munca.

Munca în agricultura se desfasoara în conditii deosebite – generate de factorii naturali, de ciclul biologic al plantelor si al animalelor, de faptul ca prin tehnologia lor culturile cer lucrari diferite (nu poate fi vorba de o specializare îngusta a fortei de munca, mai cu seama în productia vegetala) si de caracterul sezonier al activitatii în domeniul culturilor de câmp, cu accente puternice în cazul cerealelor paioase.

Aceste aspecte specifice ale muncii din agricultura,trebuie luate în seama atunci când este vorba de managementul resurselor umane, în cazul unitatilor în care el se poate aplica, cum ar fi societatile comerciale pe actiuni.

Aici, pot fi întâlnite elemente ale acestui management: recrutarea si selectia personalului, formarea sa profesionala, motivatia lui etc. Desigur

ca, si restul fortei de munca din agricultura trebuie sa dispuna de anumite cunostinte, de informatii variate, carora sa li se adauge elemente de formare profesionala, mai cu seama daca avem în vedere un nou tip de exploatatie si de producator agricol. Acestea urmeaza sa -i permita sa foloseasca instrumentele economice si în general , sa gestioneze eficient exploatatia agricola pe care o detine în proprietate, creata prin arendare sau prin intermediul altor modalitati.Disponibilitatile si necesitatile de forta de munca ale exploatatiilor agricole

Un manager, un sef de exploatatie sau un întreprinzator opereaza, cu ocazia programarii activitatii, în ceea ce priveste resursele umane cu:

a) disponibilitatile de forta de munca;b) necesitatile de forta de munca.Disponibilitatile sunt formate din ansamblul de resurse de forta de munca de care dispune o unitate (gospodarie individuala,

societate agricola, societate comerciala agricola pe actiuni etc.) la un moment dat si cu ajutorul carora urmareste executarea lucrarilor, de regula, în timpul unui an.

Aceste disponibilitati pot fi evaluate si pe perioade mai scurte, cum ar fi: campanii de lucrari, luni, chenzinal etc. Se va tine seama de numarul de persoane si de timpul de prezenta al acestora (unele dintre ele putând lucra si în alte domenii, cum ar fi cazul unor membrii ai unei exp loatatii familiale). Forta de munca de care dispune o exploatatie poate fi formata din muncitori permanenti si

temporari, în cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, din membrii familiei ( ajutor familial), când este vorba de exploatatiile familiale si din asociatii care doresc sa participe la munca în societatile agricole pe care le -au înfiintat.

În exploatatiile agricole, mai cu seama în cele familiale, participa la lucrari persoane cu capacitate de munca, cu cunostinte profesionale si de vârste diferite, ceea ce îngreuneaza activitatea de apreciere unitara a resurselor de forta de munca. Este nevoie, însa, de o apreciere reala a disponibilitatilor, ceea ce presupune sa se ia în considerare, deopotriva, atât nivelul de calificare profesionala, cât si vârsta fortei de munca. Este usor de sesizat faptul ca un lucrator calificat si mai tânar executa acelasi volum dintr-o lucrare într-un timp mai scurt.În functie de prezenta fortei de munca în unitate (permanenta, sezoniera etc.) disponibilitatile pot fi redate si sub forma numarului total de zile–om sau de ore-om .

Exploatatiile se diferentiaza sub multe aspecte, de aceea sinecesarul de forta d e munca va fi diferit, aflându-se sub influenta mai multor factori, cum sunt:

dimensiunea unitatii (suprafata sau numar de animale); structura de productie si intensivitatea culturilor (exista culturi cu consum mare de forta de munca); tehnologiile de productie (numarul, felul lucrarilor si gradul lor de mecanizare);modul în care este organizata munca;calificarea fortei de munca ;modul în care întreprinzatorul / managerul asigura coordonarea desfasurarii lucrarilor.

Tinând seama de acesti factori, se poate pune întrebarea: care este necesarul de forta de munca total si pe diferite perioade – luna, sezon, campanii de lucrari etc. ? Raspunsul nu este usor de dat, daca avem în vedere: marea varietate a conditiilor în care actioneaza forta de munca, potentialul fizic diferit al acesteia dupa vârsta si sex, consumul de munca caracteristic fiecarei culturi, gradul de mecanizare al culturilor, nivelul diferit de calificare în cazul muncitorilor, ceea ce determina productivitatea muncii, existenta unor “vârfuri” de munca si a unor perioade de “stagnare”, fenomene care ridica cu acuitate problema folosirii eficienta a fortei de munca etc.

Disponibilitatile (D) si necesitatile (N) de factori de muncase compara si se iau decizii diferite în functie de situatia existenta: D > N sau D < N. În mod firesc, dimensionarea fortei de munca trebuie sa se faca la nivelul care decurge din cerintele, fata de aceste resurse, ale activitatilor alese. Atunci când D < N, si sunt greutati în asigurarea fortei de munca, este posibil, daca ceilalti factori (naturali, cererea pietei, înzestrarea tehnica etc.), ca activitatile sa fie schimbate, în raport cu masura în care se asigura forta de munca, mai ales când avem în program culturii cu grad mai redus de mecanizare. În luarea deciziei, pentru întreprinzator, primeaza rezultatul financiar final, dupa caz: marja bruta sau profitul.

Fiind data structura culturilor, necesarul de forta de munca are ca punct de plecare tehnologiile lor (fisele tehnologice), acestea continând, între altele: lucrarile de executat, volumul fiecareia, perioada de efectuare etc.

Daca vrem sa calculam necesarul de forta de munca (Nm)pentru o lucrare (de exemplu, recoltarea strugurilor), atunci avem nevoie de trei elemente: volumul acesteia (VI), cantitatea ( C) din lucrare executata pe zi de o persoana (norma de munca; în alte tari se utilizeaza timpi standard), numarul de zile din perioada de efectuare a lucrarilor. Ca urmare, vom avea:

VlNm = .

C ZDaca este vorba de o lucrare complexa, C reprezinta ceea ce executa întreaga

formatie, iar Nm se pondereaza cu numarulde componenti ai acesteia.

Este cunoscut, însa, faptul ca, în acelasi timp, se executa mai multe lucrari la diferite culturi. În consecinta, se va calcula numarul de zile -om (Z.O.), pe decade, necesar pentru efectuarea acestora, luând ca elemente de baza volumul lucrari si cantitatea de lucru de efectuat într-o zi-om (53). Se obtine, apoi, prin însumare, numarul total de zil-om dintr-o luna (ZO). Numarul lunar d e muncitori (Nml) se va calcula astfel

Nml = ZOl ;

ZZ – numarul de zile lucratoare dintr-o luna.Intervin dificultati în luarea deciziei în legatura cu

necesarul de forta de munca ce trebuie asigurat, datorita variatiei mari a acestu ia de la o luna la alta. Or, când volumul de lucrari este redus, nu vor fi posibilitati de asigurare a conditiilor de salarizare, daca necesarul se stabileste luând în considerare luna în care acesta este cel mai mare (este vorba, desigur, de exploatatiile care recurg la munca veritabil salariata). De aceea, se determina un numar de muncitori permanenti, luând în considerare

perioada cu volumul cel mai redus de lucrari ( se poate recurge la o medie pe câteva luni). În rest, se apeleaza la forta de munca sezoniera sau ziliera.

În cazul cresterii animalelor probleme referitoare la stabilirea necesarului de forta de munca sunt mai simple, datorita continuitatii activitatii în acest domeniu. Se calculeaza numarul

de îngrijitori de baza, de schimb, de servire si de noapte. Numarul de îngrijitori de un anumit fel i (Nîi) se determina astfel:

Nîi = Efi/ Nsi, în care: Efi – efectivul categoriei de animale i;Nsi – norma de servire în cazul categoriei de animale i.

Numarul de îngrijitori va depinde de marimea efectivuluifiecarei categorii si de norma de îngrijire, aflata, la rândul ei, sub incidenta

tehnologiei de crestere si a sistemului de întretinere.Organizarea muncii

Orice unitate are nevoie de organizare, care sa-i permita sa functioneze si sa se manifeste viabil. Organizarea muncii este componenta a organizarii de ansamblu a întreprinderii, având legatura directa cu activitatea de productie a acesteia, deoarece numai în acest cadru se combina toti factorii de productie prin interventia fortei de munca. Ca urmare, organizarea productiei (alegerea culturilor, amplasarea lor pe teritoriul asolamentului, tehnologiile utilizate, asigurarea mijloacelor tehnice, ca numar si structura, în concordanta cu volumul si felul lucrarilor de efectuat, etc.) constituie o premisa de baza pentru realizarea organizarii stiintifice a muncii, atunci când este nevoie de interventia fortei de munca (este cunoscut ca acest lucru are loc numai în anumite perioade de timp ale ciclului de productie ; în cresterea animalelor activitatile au caracter relativ continuu)

Organizarea stiintifica a muncii (OTS) reprezinta un ansamblu de activitati coordonate care au ca obiect sa stabileasca si sa mentina cele mai bune conditii de munca în orice întreprindere si în orice compartiment (subdiviziune) sicare sunt fondate pe principii sau metode rezultate dintr-o cercetare stiintifica.

În agricultura, având în vedere particularitatile acesteia si ale desfasurarii proceselor de munca, mai cu seama în productia vegetala (discontinuitatea

activitatilor, interventia factorului biologic, executarea proceselor de munca presupune deplasarea lucratorului, spre deosebire de industrie unde locul de munca este, în general, fix, etc.) problemele de organizare a mu ncii au un anumit specific si nu pot fi privite în aceeasi maniera cu cele din industrie sau din alte domenii. Cu toate aceste particularitati si, am putea spune, cu existenta unor limite, într-o agricultura moderna, care recurge la ceea ce ofera progresul tehnic si stiintific, si pentru orice întreprinzator care urmareste obtinerea unor rezultate cât mai ridicate, organizarea rationala a muncii este necesara si merita toate eforturile.

Modul în care se organizeaza munca conditioneaza o suma de aspecte referitoare la forta de munca, cum ar fi:

utilizarea eficienta a resurselor umane;

folosirea productiva a unei parti cât mai mari din durata unei zile de lucru;selectionarea lucratorilor care au aptitudini adecvate

lucrarii care se executa;coordonarea e forturilor umane pentru încadrarea în perioada optima de efectuare a lucrarilor agricole;evitarea pierderilor de timp, astfel încât sa se asigure , pe cât posibil, folosirea întregului fond de timp al executantilor lucrarilor;cresterea productivitatii muncii.

Realizarea unor asemenea obiective include necesitateaunor masuri de programare din timp a lucrarilor, de cunoastere a necesarului de forta de munca, de aplicare a diviziunii si cooperarii în munca, astfel încât sa fie potentate eforturile fiecarui executant, de constituire a formatiilor de munca (când este cazul) si de creare a unui climat psihosocial favorabil în ceea ce priveste relatiile interumane.

Organizarea muncii va fi privita si în relatie cu uneleaspecte sociale, cum ar fi:

initierea unor masuri de creare a unui regim rational de munca (desi perioadele optime de desfasurare a lucrarilor agricole presupune o intensificare a muncii în intervale relativ scurte de timp);alegerea momentelor favorabile de executare a lucrarilor si a celor mai bune metode de munca;usurarea muncii lucratorilor, asigurând înzestrarea tehnica corespunzatoare;crearea si mentinerea unui climat relational bazat pe

echilibru, între participantii la munca, favorabil “confortului” psihologic al acesto ra si, deci, realizarii obiectivelor; acest climat este foarte necesar deoarece el poate, asa dupa cum se apreciaza, sa contracareze efectele negative ale unei organizari mai putin reusite, aceasta întâmplându -se, însa, pâna la un anumit punct; asigurarea elementelor de igiena si de securitate a muncii, ca si evitarea oboselii accentuate;recurgerea la o motivatie adecvata a muncii;urmarirea îmbogatirii experientei si cresterea calificarii lucratorilor.

Munca agricola, ca factor care determina, în mare masura,eficienta unei activitati, apare ca actiune a unui om sau a unei echipe (grup) de oameni care au disponibilitatea necesara obtinerii, de catre exploatatie, a unor rezultate performante. Echipa apare, deci, ca o forma de baza în organizarea muncii (15).

Desfasurarea muncii în echipa, când este cazul, este denatura sa usureze efortul depus, ca urmare a sprijinului reciproc dintre componentii sai, si sa reduca timpul pentru efectuarea unor lucrari (cresterea productivitatii), facându-se, si aici, resimtit efectul întrajutorarii (un muncitor încarca 500 de ladite de struguri într-un mijloc de transport, fiind nevoit sa efectueze toate operatiile, într-un timp mai mare decât cel necesar a trei lucratori pentru 1500 de ladite). În plus, se pot aplica diviziunea si cooperarea în munca, mai cu seama în domeniile în care se realizeaza continuitatea proceselor de munca. De altfel, o cerinta a constituirii formatiei de munca

o reprezinta, în functie de lucrarea efectuata, asigurarea structurii acesteia pe meserii, niveluri de calificare vârsta, sex . Structura pe meserii urmeaza sa acopere întreg fluxul de operatii, iar cea dupa calificare permite efectuarea tuturor lucrarilor. Structura dupa vârsta si sex este determinata de

faptul ca procesele de munca cer eforturi diferite. Repartizarea executantilor pe formatii de munca se face si în functie de posibilitatile lor fizice.

Formatiile de munca cuprind un numar mai mare sau mai mic de oameni. Marimea lor este influentata de: domeniul în care actioneaza (culturi de câmp, horticultura etc.), nivelul de înzestrare tehnica a muncii, tehnologiile aplicate, nivelul de calificare si, în general, de cunostinte

profesionale ale executantilor etc. Oricum, prin marimea echipei se urmareste sa se asigure volumul de lucrari în perioada în care acestea sunt prevazute a se efectua. Aspectele organizatorice cu caracter

mai special seregasesc în cazul unor lucrari manuale de mai mare volum, cum ar fi, în

cazul societatilor comerciale agricole pe actiuni, recoltatul strugurilor, al fructelor etc. Este vorba de a organiza, pe perioada de desfasurare a unor astfel de lucrari, munca unui numar însemnat de persoane (majoritatea lor cu activitate sezoniera), fiind necesara solutionarea unor probleme referitoare la: repartizarea lor pe locuri de munca (parcele unde sunt amplasate diferite soiuri), coordonarea operatiunilor desfasurate de diferite grupuri, asigurarea ritmica cu ambalaje si transportul produselor potrivit destinatiei lor, crearea unor conditii de ordin social (masa, cazare etc.).

În organizarea muncii, asigurându-se conducerea activitatii unor persoane apar probleme psihologice si sociale specifice

acestora. Factorii psihologici au un rol tot mai mare în organizarea muncii, acestia putând fi o bservati începând cu exploatatiile familiale, trecând prin alte forme de exploatatii, si ajungând la societatea comerciala agricola.

Relatiile de munca dintr-o exploatatie individuala prezintacel putin doua trasaturi (15):

a) seful acesteia (întreprinzatorul) îsi asuma coordonarea efectuarii lucrarilor;

b) desfasurarea muncii presupune o asociere strânsa între seful exploatatiei si ceilalti participanti la munca, rolul sau fiind hotarâtor în îndrumarea executarii lucrarilor, criteriul în functie de care se apreciaza modul în care reuseste acest lucru îl constituie nivelul productivitatii muncii.

În cazul societatilor comerciale agricole, constituindu-se,cel putin în anumite situatii, grupuri (echipe) de munca apare caracterul colectiv al acesteia, care genereaza relatii sociale între membrii lor. Fiecare

membru al grupului are propria personalitate (temperament, caracter, aptitudini) care se confrunta cu personalitatile celorlalti componenti (13). Problemele care se abordeaza din punct de vedere sociologic se refera la: structura si dinamica grupului, relatiile de munca, “moralul” grupului etc. Sunt domenii care studiate si întelese, contribuie la realizarea obiectivelor pe care si le propune grupul (echipa), Organizarea muncii în diferite domenii, exemplul cel mai

elocvent constituindu-l industria, se face tot mai mult pe principii ergonomice . Ergonomia are un caracter interdisciplinar, apelând la metode din: psihologie si sociologie, stiintele economice si tehnice, fiziologie si medicina muncii. În încercarea sa de a crea raporturi optime între om si munca, abordeaza aspecte foarte numeroase: capacitatea de munca, antropometrie, forta fizica a organismului

uman, pozitiile corpului în procesul muncii, studierea zonelor de munca, oboseala în munca, regimul de munca si odihna etc.

Eficienta organizarii munciiCând se initiaza masuri de organizare a muncii trebuie evidentiate efectele

de diferite feluri ce se obtin. Este de subliniat dificultatea de a cuantifica aceste efecte si de a le desprinde din rândul celor determinate de alti factori. În încercarea de a surprinde aceste efecte pot fi avute în vedere urmatoarele aspecte:

2. Gradul de utilizare a timpului de munca, care se refera la timpul total , recurgându-se la urmatoarea relatie:

Kt = (Te/ Td)*100 Kt – procentul de utilizare a timpului de munca; Te – timpul efectiv lucrat; Td – timpul total disponibil În corelatie cu gradul de utilizare a timpului de munca se are în vedere, în plan general, raportul dintre necesitatile (N) si disponibilitatile (D) de forta de munca Kf= N/D N - necesitatile de forta de munca D - disponibilitatile de forta de munca

Acest raport exprima o folosire incompleta a fortei de munca, daca N < D, dar si insuficienta disponibilitatilor, atunci când N > D .

Raportul trebuie urmarit si pe perioade de lucrari pentru identificarea cauzelor care au dus la unul sau altul dintre fenomene.

Utilizarea fortei de munca în exploatatiile agricolePentru exploatatiile agricole si, în general, pentru

agricultura, gradul în care este utilizata forta de munca este deosebit de important, daca avem în vedere ca aceasta ramura detine aproape 40 % din populatia activa din economie. Este un procent destul de mare în comparatie cu cel din tarile dezvoltate, unde populatia care lucreaza în agricultura reprezinta sub 5%. În plus, se observa o tendinta accentuata de îmbatrânire a fortei de munca, o pondere ridicata a femeilor si un nivel redus al cunostintelor profesionale si al pregatirii

generale. Aceste trasaturi ale fortei de munca nu sunt favorabile pentru practicarea unei agriculturi moderne. Ca urmare, managementul resurselor umane, cu aplicare si la exploatatiile familiale, trebuie sa aiba printre obiectivele sale: asigurarea formarii profesionale a producatorilor agricoli, informarea si îndrumarea lor pentru a manifesta mai multa disponibilitate fata de utilizarea elementelor de progres tehnic si stiintific si pentru a-si ameliora gestiunea exploatatiilor.

Populatia foarte numeroasa ocupata în agricultura (peste3,3 milioane si 350 000 de salariati), dimensiunea redusa a mariimajoritati a exploatatiilor familiale si discontinuitatea proceselor de munca fac ca resursele umane din aceasta ramura sa fie subfolosite, ceea ce ridica problema nivelului productivitatii muncii agricole. Productivitatea muncii este redusa si datorita faptului ca nu se aplica tehnologii corespunzatoare: lipsesc unele lucrari, iar altele se efectueaza necorespunzator. Ca urmare, nici aportul absolut al agriculturii (procentual el a crescut datorita declinului înregistrat

de industrie) la dezvoltarea economica generala nu va fi pe masura conditiilor pedoclimatice de care dispunem.

Faptul ca în exploatatiile agricole familiale se îmbina mai multe activitati, face sa creasca numarul de zile lucrate de o persoana. Acest lucru, desi pozitiv în sine, nu rezolva, totusi, problema productivitatii muncii, ceea ce revine pe o persoana(cantitate de produse, valoarea productiei etc.), mentinându-se la un nivel scazut, exploatatiile fiind, asa dupa cum s-a aratat, de mici dimensiuni. O productivitate

ridicata presupune sporirea suprafetei lucrate de o persoana sau a numarului de animale îngrijite, în conditiile în care se apeleaza, în masura tot mai mare la mijloacele tehnice, si se aplica tehnologii performante.

Pentru a calcula productivitatea muncii (W) se recurge la formula: W=T/Q sau Q/T Q – volumul productiei obtinute (este vorba de un produs sau de produse care se pot însuma); T – timpul consumat pentru obtinerea productiei.

Din punct de vedere metodologic sunt numeroase discutii în legatura cu: unitatile de masura în care se exprima productia si timpul consumat; preturile utilizate, când se recurge la elemente de ordin valoric; calitatea diferita a produselor, la acelasi volum fizic al acestora , cantitatea utila este mai mare atunci când calitatea este superioara; calificarea diferita a lucratorilor etc.

Productia se exprima, de regula, în unitati naturale (dar si natural-c onventionale) si valorice, iar timpul în ore -om, zile -om, dar se recurge si la numarul de personal (total, numai personalul muncitor, sau numarul mediu scriptic

al acesteia), cu aplicabilitate, mai ales, la societatile comerciale agricole pe actiuni. Sunt prezentate inca câteva modalitati de calcul al productivitatii muncii:

W=Vl/Nl Vl - volumul de lucrări Nl - numar de lucratori W=CA/Np (ZO)(NP) CA -cifra de afaceri Np -persoane ocupate ZO -zile om

NP -număr mediu de personalEste cunoscut faptul ca nivelul productivitatii muncii se afla sub influentat

de conditiile naturale (fertilitatea solului, precipitatii, temperatura etc.) acestea diferentiindu-se pe teritoriu. Conditiile naturale trebuie sa fie puse în valoare pentru a sporii productivitatea muncii si productia agricola. În acelasi sens, actioneaza si alti factori:

• nivelul de înzestrare tehnica a muncii (exista un anumitdecalaj între agricultura noastra si cea din tarile dezvoltate);

• utilizarea unor tehnologii performante (regresul tehnologic este vizibil), bazate pe cresterea

“consumurilor intermediare“ (cantitatile de îngrasaminte, de exemplu, aplicate s-au micsorat mult), pe utilizarea de samânta si material de plantat de înalta calitate etc. ;

• dezvoltarea cunostintelor profesionale ale producatorilor agricoli, cu accente speciale în cazulcelor care lucreaza în exploatatiile familiale, la fel de necesare fiind îndrumarea si informarea lor;

• formarea manageriala a celor care gestioneaza exploatatiile agricole;

• îmbunatatirea metodelor de gestionare a exploatatiilor. Este necesar sa se utilizeze toate posibilitatile, astfel încât,

si din punctul de vedere al productivitatii, agricultura noastra sa se apropie de cea din tarile dezvoltate.

CAPITALUL FIX AL EXPLOATATIILOR AGRICOLE

Necesitatea asigurarii capitalului fix în exploatatiile agricoleActivitatea dintr-o unitate agricola include relatia si fata de capitalul fix si cel

circulant, care intervin cu un rol hotarâtor în obtinerea si cresterea productiei. Capitalul fix, asa dupa cum se cunoaste, are anumite particularitati, servind în mai multe cicluri de productie, este supus uzurii fizice ( accentuata de conditiile din agricultura) si celei morale. Intereseaza capitalul fix în ansamblul sau, dar o atentie speciala se acorda mijloacelor (echipamentelor) tehnice (tractoare, masini agricole etc.).

Insuficienta capitalului fix si a celui circulant, deci o slabacapitalizare a unitatii reduce posibilitatile de marire a productiei, îngreuneaza desfasurarea proceselor de munca, face sa creasca consumul de energie biologica a oamenilor si a animalelor de tractiune, mareste eforturile fizice ale

producatorilor, iar productivitatea muncii este scazuta. Or, se recunoaste ca utilizarea mijloacelor tehnice are însemnate consecinte economice (cresterea randamentului

pamântului, a productivitatii muncii, reducerea costurilor produselor etc.) si sociale (usurarea si ameliorarea muncii producatorilor).

Agricultura tarilor dezv oltate releva rolul deosebit pe care l-a avut modernizarea tehnica, cresterea înzestrarii muncii cu mijloace mecanice, ca si sporirea

consumului de diferiti factori, de natura capitalului circulant, care s-au regasit în obtinerea unor randamente mari la hectar si, în ultima instanta, de fapt, în cresterea productivitatii pamântului ca principal factor

de productie din agricultura. Pe aceasta baza, generatoare de crestere de productivitate a muncii, a fost posibila reducerea ponderii fortei de

munca ocupate în agricultura si dimensionarea costurilor de productie, obtinându -se multe efecte pozitive, inclusiv în ceea ce priveste realizarea avantajului comparativ la export. Mai mult, se

apreciaza ca generalizarea folosirii tractoarelor si masinilor în agricultura a modificat viata rurala.

Pentru agricultura noastra, extinderea mecanizarii este onecesitate fundamentala. Cu ajutorul mijloacelor mecanice, agricultorii, a caror munca pierde din caracterul de duritate, existent când se desfasoara

manual, actioneaza asupra unui agroecosistem având drept scop obtinerea de produse agricole (17). Asigurarea si utilizarea mijloacelor tehnice în agricultura sunt dependente de o multitudine de factori, directi dintre care amintim: dezvoltarea si nivelul tehnic al industriei care produce pentru agricultura, existenta mijloacelor financiare în cazul exploatatiilor agricole, pentru ca masinile si tractoarele sa poata fi achizitionate, structurile de productie din agricultura, conditiile dimensionale ale exploatatiilor agricole

Alegerea tipurilor de tractoare si masini agricole –cerinte, criteria

Conditiile de productie din agricultura sunt foarte variate (tip de sol, panta, clima, rezistenta solului etc.), iar lucrarile agricole, prin specificul lor, cer mijloace tehnice de putere diferita. Mai mult, farâmitarea proprietatii ridica problema gabaritului si a puterii echipamentelor utilizate. Toate acestea impun o anumita orientare a producatorilor industriali de tehnica agricola spre situatia existenta (se pare, potrivit experientei altor tari si aprecierilor specialistilor, ca tehnica agricola nu trebuie coborâta, în totalitatea sa, la structura dimensionala actuala a exploatatiilor noastre). Este cunoscut, de altfel, faptul ca lucrarile de baza cer tractoare de mai mare putere. Totodata, apar probleme si pentru detinatorii de mijloace tehnice, ei trebuie, în conditiile amintite, sa opteze pentru un tip sau altul de mijloace tehnice.

Exista numeroase cerinte ce se pot manifesta fata demijloacele tehnice:

sa contribuie la mecanizarea complexa (toate lucrarile la toate culturile), la diversificarea parcului de tractoare si masini (producerea unor tipuri diferite pentru exploatatiile familiale); sa asigure executarea proceselor tehnologice în conformitate cu exigentele agrotehnicii;indici calitativi-superiori în efectuarea lucrarilor, reducerea pierderilor de produse la recoltare (cerinta agrozootehnica); gradul de maruntire a solului la arat (cerinta tehnologica);sa reprezinte tipuri de masini corespunzatoare conditiilor de lucru din unitate unde vor fi folosite (cerinta de înzestrare tehnica rationala);

sa contribuie la cresterea productivitatii muncii, la reducerea cheltuielilor, micsorarea consumului de combustibil (cerinte de ord in economic);sa asigure îmbunatatirea conditiilor de munca ale celor care le utilizeaza (cerinta ergonomica);sa evite poluarea mediului, înlaturându -se emanatia de gazepoluante, scurgerile de combustibili si lubrifianti etc. (cerinte ecologice).

Necesarul de tractoare si masini agricole9.3. Necesarul de tractoare si masini agricole

Exista o anumita varietate de tractoare si masini agricole, ca si de unitati care, potential, ar urma sa le cumpere pentru a le utiliza în procesele de productie. De aceea, necesarul poate fi privit în mod diferentiat, pornind de la unele exploatatii agricole familiale cu o putere economica mai mare (recurgând , inclusiv, la venituri din alte surse), care îsi asigura un numar re strâns de mijloace tehnice, ajungându-se la societati de tip AGROMEC si la cele agricole pe actiuni, pentru care apar probleme referitoare la dimensionarea si utilizarea rationala a unui parc de astfel de mijloace, mai diversificat si mai cuprinzato r.

Pentru societatile amintite este necesar sa se evite situatiile extreme: a) asigurarea mijloacelor tehnice sub limita necesara,ceea ce nu permite efectuarea întregului volum de lucrari în timp optim si b) procurarea unui numar mai mare decât ceea ce este necesar, consecinta imediata fiind faptul ca mijloacele tehnice nu vor fi utilizate economic .

De altfel, înainte de a stabili necesarul de mijloace tehnice trebuie sa se

cunoasca cel putin doua aspecte:mijloacele tehnice (tractiunea, în cazul tractoarelor)

disponibile;mijloacele tehnice (respectiv, tractiunea) utilizate.

Recurgând la analiza celor doua aspecte se obtin informatii privind atât gradul de utilizare a mijloacelor tehnice în perioada precedenta, cât si necesarul ce trebuie asigurat pentru un anumit volum de activitate, determinat de conditii multiple .

Numarul si structura mijloacelor tehnice ce urmeaza sa seasigure se gasesc sub influenta a numerosi factori: specificul zonei în care sunt amplasate unitatile agricole (clima, relief etc.), structura de productie din unitatile agricole pentru care se vor presta lucrari (în cazul AGROMEC-urilor) sau din societatile comerciale agricole pe actiuni (acestea având propriile mijloace tehnice); tehnologiile de productie practicate; volumul de lucrari de efectuat; etc.

Multimea factorilor din agricultura (existând factori si din afara – tipuri de mijloace tehnice, randamentele lor, fiabilitatea, pretul si durata de folosire a acestora etc.), care actioneaza, conexiunile ce pot sa apara

imprima acestei activitati(determinarea necesarului de tractoare si masini agricole) un caracter complex. Calculele de fundamentare urmeaza sa ia în considerare acesti factori, astfel încât sa se determine numarul si structura optime ale mijloacelor tehnice, care sa asigure cresterea gradului de mecanizare a lucrarilor agricole, scurtarea perioadei de executare, îmbunatatirea calitatii acestora si reducerea cheltuielilor de exploatare.necesarul de tractoare (pentru a a lcatui agregatele) pe feluri de lucrari ( de câte tractoare avem nevoie, din parcul propriu, în cazul unei societati comerciale pe actiuni Relatia de calcul este urmatoarea:

N t = Vl/ Rz *Z,în care :Nt – necesarul de tractoare; Vl – volumul lucrarii;Rz – randamentul zilnic al agregatului (se considera tractoare de aceeasi putere);Z – numarul de zile din perioadaEficienta economica a utilizarii tractoarelor si masinilor agricole

Având în vedere eforturile financiare solicitate de cresterea înzestrarii tehnice, ca si nivelul cheltuielilor de exploatare pe care le genereaza este necesar sa se urmareasca folosirea eficienta a tractoarelor si masinilor agricole, si în general, a întregului capital fix.

Eficienta cu care este folosit capitalul fix se poate reda utilizând o serie de indicatori: 1. Venituri din exploatare la1000 lei capital fix. (V/CF)* 10002. Cifra de afaceri la 1000 lei capital fix (CA/CF)*10003. Valoarea adaugata la 1000 leicapital fix (VA/CF)*10004. Profitul la 1000 lei capital fix (P/CF)*1000

Adâncind aceasta problema, în cazul tractoarelor si a masinilor, în calitate de componente de baza ale capitalului fix, lucrurile pot fi privite începând cu un agricultor care detine un singur tractor, mergând pâna la societatile comerciale prestatoare de servicii, sub forma lucrarilor agricole si al societatilor comerciale agricole pe actiuni detinatoare de tehnica agricola pentru propria activitate de

productie.În primul caz, aprecierea eficientei presupune evidentierea cheltuielilor fixe si variabile generate de utilizarea tractoarelor pentru a efectua lucrari diferitelor exploatatii. Aceste cheltuieli se vor compara cu veniturile obtinute, în raport de

volumul lucrarilor efectuate si de tarifele percepute, obtinându-se un rezultat (R) pozitiv (profit) sau negativ (pierdere)

Volumul de lucrari si numarul de ore de functionare si, înfinal, eficienta cu care sunt utilizate mijloacele tehnice depind de factori de natura diversa, dintre care amintim (17,74,82):

a) producerea, de catre industria de profil, de masini sitractoare perfect adaptate la functiile lor, la specificul activitatilor din agricultura si, totodata, a unor masini polivalente, care sunt utilizate, desigur, la mai multe lucrari, prelungindu -se durata de folosire a lor în decursul unui an, având loc o reducere a cheltuielilor pe ora de functionare, fenomenul fiind influentat si de aria de deservire;

b) conditiile naturale în care vor efectua lucrari tractoarelesi masinile agricole (relief, rezistenta solului etc.), influenta acestora regasindu-se asupra randamentului agregatelor;

c) suprafata detinuta, structura culturilor, tehnologiile si modul de organizare a terenului arabil specifice, dupa caz, unitatilor din microzona în care se presteaza lucrarile agricole sau societatilor comerciale agricole pe actiuni, acestea influentând:

randamentul agregatelor, timpul necesar pentru a efectua un hectar- lucrare, consumul de combustibil si, în final cheltuielile de exploatare;

d) rezolvarea, într-o anumita perspectiva a problemelor privind concentrarea proprietatii funciare, crescând, deci, suprafetele exploatatiilor agricole, concomitent cu reducerea numarului acestora, si comasarea fiecarei proprietati într-un numar cât mai mic de loturi; are loc, astfel, o ameliorare a structurilor funciare; în acelasi sens actioneaza

si concentrare a proprietatii în exploatare , prin arendare, cooperare, asociere etc.

e) modul de alcatuire a agregatelor, urmarindu-se folosirea puterii tractoarelor, asigurarea vitezei si a latimii de lucru si un consum redus de combustibil;

f) formarea profesionala a celor care utilizeaza mijloacele tehnice, asigurându-se o exploatare rationala a acestora si cresterea timpului efectiv de lucru dintr-un schimb;

g) stabilirea momentului optim de înlocuire a fiecarui mijloc tehnic, accentul fiind pus pe evolutia nivelului che ltuielilor de functionare

În sensul celor de mai sus, poate fi citata experientaagricultorilor francezi, care recurg la unele forme de utilizare în comun a diverselor mijloace tehnice, cum ar fi: întrajutorarea (ajutorul reciproc), banca de munca, contractul de folosire a unor masini, sau cooperative de utilizare a materialului agricol

Întrajutorarea este o forma de exploatare colectiva fondata pe reciprocitate si gratuitatea serviciilor între agricultori . Ea se concretizeaza prin schimburi de servicii în munca si în mijloace de exploatare. Întrajutorarea permite compensarea anumitor riscuri, iar agricultorii beneficiaza de competente tehnice deosebite, având loc si o diminuare a cheltuielilor de exploatare. Se sustine ca, în timp, întrajutorarea a permis agricultorilor sa -si amelioreze conditiile

de munca.Banca de munca este o asociatie de întrajutorare, care permite sa se

normalizeze acest fenomen, astfel încât nimeni sa nu fie lezat, ceea ce este deosebit de important în cazul punerii în comun de mijloace tehnice costisitoare. Ea este creata între agricultori, care sunt sau nu proprietari de mijloace tehnice. Acestia schimba munca si masinile lor. Fiecare tip de munca sau de mijloc tehnic are un barem de utilizare. Se stabileste o balanta valorica p entru fiecare participant. Acesta cunoaste, astfel, importanta lucrarilor pe care le -a furnizat sau pe care trebuie sa le furnizeze.

Contractul de utilizare a unei masini presupune, de fapt, cumpararea si utilizarea în comun a unei masini. Cei care recurg la acest contract participa la cumparare cu sume de bani a caror marime este în functie de utilizarea viitoare pe care conteaza si accepta reglementarea folosirii fixata în comun.

C.U.M.A. are forma juridica de societati cooperativeagricole. Ele pun la dispozitia celor care adera, masini, tractoare si chiar elicoptere. Buna functionare a unei astfel de cooperative depinde de rigoarea regulamentului interior care sta la baza acesteia.

Impactul pe care factorii prezentati, alaturi de care pot fi regasiti si altii, îl au asupra eficientei utilizarii tractoarelor si masinilor agricole presupune studierea fiecaruia si gasirea unor solutii de raspuns, astfel încât influenta lor sa fie, totdeauna, pozitiva.Mijloacele de transport si utilizarea lor

Mijloacele de transport constituie o alta componenta a capitalului fix, ele intervenind cu un rol important în desfasurarea activitatii din agricultura. Se cunoaste faptul ca aceasta ramura este de mare întindere teritoriala si ca, anual, se obtin cantitati însemnate de produse (de ordinul milioanelor de tone), unele fiind

de mare volum,altele perisabile etc., care trebuie transportate spre locurile de depozitare sau spre centrele de consum. Este vorba de deplasarea lor fizica pe diferitele filiere . În plus, în agricultura se utilizeaza importante cantitati de factori de productie, ceea ce presupune, între altele, vehicularea lor de la locul de procurare sau de depozitare spre cele unde sunt amplasate

diferitele culturi. Avem, în acest fel, imaginea volumului transporturilor (acestea nedesfasurându-se, în toate cazurile în cele mai bune conditii din cauza, în principal, a starii drumurilor) din agricultura si, cel putin în mod indirect, a nivelului cheltuielilor pe care le genereaza si care se rasfrâng asupra productiei.

Fata de transporturile din agricultura se manifesta anumite cerinte, cum ar fi:vehicularea produselor agricole, în termen optim, la locurile de depozitare sau spre centrele de consum, fara pierderi

cantitative si deprecieri calitative (fiind cunoscut raportul dintre pret si calitate);asigurarea la termenele agrotehnice a factorilor de productie necesari culturilor;urmarirea utilizarii rationale a mijloacelor de transport, tinând seama de caracterul sezonier al lucrarilor de transport si de conditiile în care se desfasoara;fie ca se executa cu mijloace proprii, fie închiriate de la unitatile specializate, nu trebuie uitat ca se transporta factori de productie si produse foarte variate, uneori pe distante mari si în conditii dificile de deplasare, ceea ce influenteaza

utilizarea mijloacelor de transport si, desigur, nivelul cheltuielilor.În ceea ce priveste eficienta cu care sunt folosite mijloacele de

transport, se tine seama de faptul ca produsele agricole care se transporta au o valoare mai scazuta decâtprodusele industriale de acelasi volum. Aceasta face ca economicitatea

transportului (se mai numeste si transportabilitate economica) produselor agricole, adica raportul dintre valoarea acestora si volumul pe care îl ocupa sa fie mai mica în agricultura (63) . Este vorba, cu alte cuvinte, de masura în care valoarea produsului transportat suporta cheltuielile de transport.

Exista o mare varietate de tipuri de transporturi , criteriile de grupare a acestora fiind , desigur, si ele diferite:a) dupa locul unde se executa, exista transporturi : interne (în

interiorul unitatii) si externe (în afara unitatii);b) dupa distanta : transport local, efectuat de regula cu mijloace proprii , inclusiv cu

tractiune animala (mai cu seama în cazul gospodariilor familiale) si transport la distanta, realizat cu mijloace proprii de mare capacitate sau închiriate;

c) dupa termenul de executare, întâlnim transport: limitat de termene agrotehnice, nelimitat de aceste termene si accidental;

d) dupa mijlocul de tractiune: transport cu tractiune mecanicasi, respectiv, cu tractiune animala ;

e) dupa itinerarul parcurs, se pot delimita: transport pendular (dus-întors), inelar, în cazul distributiei sau al încarcarii din mai multe puncte de pe teritoriul , de exemplu, al unei societati comerciale agricole pe actiuni, radial (între ferme sau între acestea si centrul societatii agricole comerciale). Produsele care se transporta se pot grupa si ele dupa mai

multe criterii, cum ar fi:a) dupa natura lor: cereale, leguminoase, fructe, furaje,

îngrasaminte etc.;b) dupa rezistenta la transport: produse perisabile si pretentioase la transport si

produse cu durata mai mare de pastrare si rezistente la transport;c) dupa greutatea volumetrica exista produse: cu volum mic si

greutate mare si, respectiv, cu volum mare si greutate mica .Cunoasterea specificul diferitelor produse are importanta în ceea ce priveste

repartizarea lor pe mijloace de transport si asigurarea unor cerinte specifice, inclusiv, în unele cazuri, a atmosferei conditionate.

Desfasurarea transporturilor si utilizarea eficienta amijloacelor de transport au ca premisa esentiala calcularea necesarului de astfel de mijloace tehnice. În cazul unui anumit tip de mijloace de transport (dupa repartizarea prealabila a volumului de produse pe fiecare tip), pentru a stabili necesarul (Nt) se poate folosi relatia urmatoare Nt = V /W*t în care: V – volumul produsului ce trebuie transportat; W – productivitatea zilnica a mijloacelor de transport; t – timpul în care trebuie efectuat transportul. Durata (D) a unei curse:

D = d * 60/v + d1+ d2+t1+t2

în care: d – distanta de transport (dus si întors) – km. v – viteza medie de deplasare a mijlocului de transport, în km/ora; d1, d2 – timpul pentru deplasarea dus si întors, în minute; t1, t2 – timpul pentru încarcat si de scarcat, în minute. numarul de curse dintr-o zi (N):

N = T*k /D, unde : T – timpul de lucru pe zi, în minute ; k – coeficientul de utilizare a timpului zilnic de lucru (80 - 90%);

D – durata medie a cursei , în minute;Eficienta investitiilor în constructii agricole

Este cunoscut faptul ca desfasurarea unor procese deproductie din agricultura (în cresterea animalelor, legumicultura de sera, stocarea cerealelor, depozitarea si pastrarea legumelor si a fructelor etc.) are loc în spatii închise, reprezentate prin constructii de diferite tipuri, ferme si variante constructive.În cresterea animalelor, concentrarea unor efective mari în întreprinderi si forme, prin extinderea tehnologiilor industriale, a condus la aparitia unor constructii de dimensiuni considerabile. La fel s-a întâmplat si în domeniul depozitarii si al pastrarii unor produse agricole. Toate au cerut investitii ridicate. Declinul agriculturii, dupa 1990, a facut ca multe dintre constructii sa nu mai fie folosite, din motive variate, efectivele de animale reducându-se semnificativ. De asemenea,

capacitati de depozitare si de productie legumicola în sera nu mai sunt utilizate. În ansamblu, a avut loc o pierdere de capital.

Dincolo de cele întâmplate cu vechile constructii, trebuie subliniat ca o agricultura moderna reclama existenta unor spatii construite, acestea urmând sa fie gândite si realizate fara supradimensionare, tinând cont ca, de exemplu, ca fermele de crestere a animalelor vor concentra efective mult mai mic i decât în perioada anterioara anului 1990, stabilindu-se dimensiuni optimale pentru fiecare specie, pe categorii de exploatatii si pe sisteme de productie .

Constructiile îsi vor pastra, deci, rolul în ceea ce priveste modernizarea tehnica a agriculturii, fiind o componenta importanta a

capitalului fix.Spatiile construite ofera conditii pentru desfasurarea proceselor de

munca si protejeaza animalele, culturile de sera si produsele depozitate, împotriva intemperiilor. Rolul lor sau, cel putin, al unora dintre ele este, însa, mult mai complex.

O serie de constructii au impact asupra nivelului productiei (exista pareri care contesta acest rol (71). Astfel, daca avem în vedere grajdurile si serele,

prin microclimatul asigurat influenteaza starea de sanatate a animalelor si a plantelor si, prin aceasta, potentialul lor productiv.

Alte constructii, cum sunt depozitele de legume si fructe,în special cele cu atmosfera

controlata, mentin si chiar îmbunatatesc calitatea produselor depozitate, deoarece acestea îsi continua anumite

procese biologice (maturare si coacere). Rolul lor economic (nu mai vorbim de cel social – asigurarea de produse necesare hranei populatiei în extrasezon) este mai larg. Este cunoscut faptul ca, în general, exceptând legumele obtinute în spatii acoperite si sere, oferta de legume si de fructe este sezoniera. Or, cererea consumatorilor este ritmica. Ca urmare, produsele depozitate satisfac esalonat cererea de consum. Mai mult, ele intervin si cu rol de reglare, vârful de oferta ducând la scaderea preturilor de vânzare. Retragând din circuitul comercial unele cantitati de produse si asigurând pastrarea lor, depozitele permit vânzarea lor în perioadele când preturile sunt mai ridicate

sau, In cazul exportului, cвnd conjunctura pietei internationale este favorabila.Alte constructii sunt destinate adapostirii echipamentelor

agricole (tractoare, masini, utilaje, instalatii etc. “Confortul” asigurat de aceste constructii evita accelerarea uzurii fizice a mijloacelor tehnice respective, ceea ce influenteaza asupra duratei lor de utilizare si asupra nivelului cheltuielilor de Intretineri si reparatii.

Avвnd In vedere ca pentru constructii se fac eforturi financiare, sub forma de investitii, este necesar ca ele sa raspunda unor cerinte de natura tehnica si economica ( 8 ): sa corespunda proceselor de productie specifice domeniilor pentru care au fost

realizate; sa favorizeze mecanizarea proceselor de munca si aplicarea componentelor

tehnologiilor utilizate; sa ofere posibilitati de racordare la retelele edilitare, asigurвndu-se

anumite utilitati (apa, energie electrica etc.) cu cheltuieli minime; sa poata fi adaptate la alte domenii de activitate, avвnd In vedere modificarile

structurii cererii; In acest fel are loc o economisire a resu rselor utilizate pentru investitii si se asigura o mai mare flexibilitate In trecerea de la o afacere agricola la alta; totodata, se evita uzura morala rapida a constructiilor;

O alta problema importanta o constituie amplasareaconstructiilor, ele constituind componente ale unor centre de productie, aceasta urmвnd a se face tinвnd seama de conditii naturale si tehnico-constructive, care pot fi (8): orografice si microclimatice (terenul sa fie permeabil, pвnza de apa freatica sa se afle la cel putin 1,5 m sub talpa fundatiei, iar apa subterana sa satisfaca necesarul cantitativ si calitativ pentru alimentare);

sanitar-veterinare (apa sa corespunda reglementarilor, terenul sa fie In afara zonelor de poluare industriala, sa se respecte distantele fata de centrele populate, evitвndu-se poluarea reciproca).Cerintele si conditiile de amplasare sunt respectate cu

ocazia elaborarii studiu lu i de fezabilitate. Alegerea acesteia si, implicit, a variantei constructive iau In considerare: veniturile brute ce se vor obtine, cheltuielile totale actualizate, venitul net actualizat, rata interna de rentabilitate a investitiei, analiza pragului de rentabilitate, analiza sensibilitatii si a riscului. În general, se au In vedere performantele economice viitoare, posibil de atins In urma efectuarii investitiilor

Asigurarea eficientei investitiilor trebuie urmarita In toateetapele de realizare a constructiilor: proiectare, executie si exploatare. În

acest sens, urmeaza sa se aiba In vedere, Intre altele :optimizarea dimensiunii constructiilor si amplasarea lor rationala;reducerea costurilor constructiilor prin alegerea variantei

constructive care este cea mai avantajoasa;stabilirea succesiunii fazelor de executie si de punere In functiune, pentru

ca perioada de realizare a investitiei sa fie cвt mai mica; folosirea la Intreaga capacitate a constructiei, cheltuielile cu

amortizarea raportвndu-se pe un volum mai mare al productiei, ceea ce influenteaza costul pe unitatea de produs (capacitatea fiind

proiectata , desigur, In concordanta cu solicitarile existente pentru ceea ce se urmareste a se obtine).