I

Timişoara 2005

II

Referenţi ştiinţifici: Prof. dr. ing. Marian Bura – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara Prof. dr. ing. Nicolae Păcală – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara Conf. dr. ing. Ioan Luca – Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara Coperta: Diana Szebenyi Editura EUROSTAMPA Timişoara, B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 26 Tel./fax: 0256-20.48.16 e-mail:estampa@mail.dnttm.ro ISBN: 973-687-302-1 Tiparul executat la Tipografia Eurostampa

PREFAŢĂ

Prezenta lucrare, rod al colaborării colectivului de cadre didactice de la disciplina „Tehnologia creşterii bovinelor”, se adresează, în primul rând, studenţilor de la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara, dar şi specialiştilor cu preocupări în domeniul creşterii bovinelor şi, în special, al taurinelor.

Prin elaborarea acestei lucrări, autorii au avut în intenţie să pună la dispoziţia celor interesaţi un ghid practic pentru cunoaşterea aspectelor practice privind creşterea, ameliorarea şi exploatarea taurinelor. S-a avut în vedere, atât completarea cunoştinţelor teoretice ale studenţilor, cât şi formarea unor competenţe şi abilităţi practice specifice, cu referire la problematica tratată la cursul „Tehnologia creşterii bovinelor”. Realizarea acestui material didactic are la bază sinteze bibliografice de specialitate actualizate, precum şi experienţa, în domeniu, a autorilor.

Autorii adresează pe această cale, calde şi sincere mulţumiri colectivului de referenţi ştiinţifici - Prof. dr. ing. Bura Marian, Prof. dr. ing. Păcală Nicolae şi Conf. dr. ing. Luca Ioan - pentru sprijinul acordat la redactarea, verificarea şi corectarea prezentei lucrări.

Autorii

I

C U P R I N S

Lucrarea 1. PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE.ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR ...............................................

..... 1

1.1. Normele de protecţie a muncii în fermele de bovine ..................................................... 1

1.1.1. Principalele tulburări ale stării de sănătate a îngrijitorilor din fermele de bovine ......... 1

1.1.2. Măsuri generale de protecţie a muncii în fermele de bovine ......................................... 2

1.1.3. Măsuri de protecţie a muncii specifice fermelor de vaci de lapte .................................. 3

1.1.4. Măsuri de protecţie a muncii specifice activităţii cu taurii de reproducţie .................... 4

1.2. Norme P.S.I. în fermele de bovine ................................................................................... 4

1.3. Abordarea şi contenţia bovinelor .................................................................................... 5

1.3.1. Tehnica abordării bovinelor ........................................................................................... 5

1.3.2. Tehnica contenţiei bovinelor .......................................................................................... 6

1.3.2.1. Contenţia pentru examinarea gurii ........................................................................... 7

1.3.2.2. Contenţia pentru examinarea ugerului ..................................................................... 8

1.3.2.3. Contenţia pentru examinarea membrelor ................................................................. 8

Lucrarea 2. TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII BOVINELOR .......... 10

2.1. Tehnica marcării bovinelor ............................................................................................ 10

2.1.1. Marcarea de scurtă durată (provizorie) ........................................................................ 10

2.1.1.1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale ................................. 11

2.1.1.2. Aplicarea de plumbi ................................................................................................ 11

2.1.1.3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului ....................................... 12

2.1.1.4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale .......................................................12

2.1.2. Marcarea de lungă durată (permanentă) .......................................................................12

2.1.2.1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic ..............................12

2.1.2.2. Tehnica marcării prin tatuare ................................................................................ 14

2.1.2.3. Tehnica criomarcării .............................................................................................. 15

II

2.1.3. Metodologia acordării numărului matricol pentru taurinele cuprinse în controluloficial al producţiei .................................................................................................

... 17

2.1.4. Metode speciale de identificare a bovinelor ................................................................ 18

2.1.4.1. Identificarea prin luarea amprentelor botului ........................................................ 18

2.1.4.2. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin ................................................. 18

2.2. Identificarea şi înregistrarea bovinelor ........................................................................ 19

Lucrarea 3. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE .................................... 24

3.1. Tehnica determinării vârstei după dentiţie .................................................................. 24

3.1.1. Particularităţile dentiţiei la bovine ............................................................................... 24

3.1.2. Semnele folosite la determinarea vârstei ..................................................................... 25

3.1.3. Tehnica stabilirii vârstei la taurine pe perioade .......................................................... 26

3.1.3.1. Perioada I - de la naştere până la vârsta de 18 luni ............................................. 26

3.1.3.2. Perioada a II-a - de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani ............ 27

3.1.3.3. Perioada a III-a - de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani .................... 27

3.1.3.4. Perioada a IV-a - după vârsta de 9 ani .................................................................. 28

3.2. Criterii ajutătoare pentru determinarea vârstei la taurine ........................................ 28

3.2.1. Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală ................................................................... 28

3.2.2. Starea cordonului ombilical ......................................................................................... 28

3.2.3. Starea ongloanelor ....................................................................................................... 28

3.2.4. Apariţia, creşterea şi aspectul coarnelor ..................................................................... 28

3.3. Particularităţile determinării vârstei la bubaline ........................................................ 29

3.3.1. Evoluţia dentiţiei la bivol ............................................................................................. 29

3.4. Anomalii dentare la bovine ............................................................................................ 30

Lucrarea 4. TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE .............................. 31

4.1. Tehnica examenului analitic al exteriorului ................................................................. 31

4.1.1. Capul ............................................................................................................................ 32

III

4.1.1.1. Principalele regiuni ale capului ............................................................................. 34

4.1.2. Gâtul ............................................................................................................................. 37

4.1.3. Trunchiul ...................................................................................................................... 39

4.1.3.1. Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului ........................................................ 39

4.1.3.2. Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului ........................................................ 44

4.1.3.3. Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului ......................................................... 46

4.1.3.4. Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului ........................................... 47

4.1.3.5. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului .......................................... 48

4.1.3.6. Organele genitale .................................................................................................... 49

4.1.4. Ugerul ..................................................................................................................... ... 49

4.1.5. Membrele şi aplomburile ............................................................................................. 54

4.1.5.1. Membrele anterioare .............................................................................................. 54

4.1.5.2. Membrele posterioare ............................................................................................. 56

4.1.5.3. Aplomburile la taurine ............................................................................................ 58

Lucrarea 5. TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI .................... 62

5.1. Metode ajutătoare în efectuarea examenului de sinteză ............................................. 62

5.1.1. Somatometria (măsurători corporale) .......................................................................... 62

5.1.1.1. Măsurători de masă ................................................................................................ 63

5.1.1.2. Măsurători de conformaţie ..................................................................................... 63

5.1.1.3. Măsurători de creştere ............................................................................................ 65

5.1.2. Interpretarea măsurătorilor ........................................................................................... 65

5.1.3. Fotografierea taurinelor ............................................................................................... 67

5.1.4. Cinematografierea (filmarea) ....................................................................................... 67

5.2. Însuşirile care se apreciază în cadrul examenului de sinteză a exteriorului ............. 67

5.2.1. Dezvoltarea corporală .................................................................................................. 67

IV

5.2.2. Armonia corporală ....................................................................................................... 68

5.2.2.1. Raporturile de ansamblu ......................................................................................... 68

5.2.2.2. Raporturile de înălţime ........................................................................................... 69

5.2.2.3. Raporturile de lungime ........................................................................................... 70

5.2.2.4. Raporturile de lărgime ............................................................................................ 70

5.2.2.5. Raporturile între trunchi şi membre ....................................................................... 71

5.2.3. Constituţia la taurine .................................................................................................... 71

5.2.4. Temperamentul la taurine ............................................................................................ 73

5.2.5. Tipurile morfo-productive ........................................................................................... 74

5.2.5.1. Tipul morfo-productiv al taurinelor de lapte .......................................................... 74

5.2.5.2. Tipul morfo-productiv al taurinelor de carne ......................................................... 75

5.2.5.3. Tipul morfo-productiv al taurinelor cu aptitudini mixte de producţie ................... 75

5.2.5.4. Tipul morfo-productiv al taurinelor de tracţiune ................................................... 76

5.2.6. Condiţia la taurine ........................................................................................................ 76

5.2.6.1. Tehnica acordării notei pentru condiţia corporală (BCS) la vacile de lapte dinrasa Holstein-Friză .................................................................................................

... 80

5.2.6.2. Tehnica aprecierii condiţiei corporale la tineretul taurin femel din rasele delapte de tip Holstein-Friză ......................................................................................

... 82

Lucrarea 6. TEHNICA APRECIERII CONFORMAŢIEI CORPORALE LATAURINE ..............................................................................................................

.. 84

6.1. Descrierea lineară a caracterelor de exterior la vaci ................................................... 85

6.1.1. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată românească - Fleckvieh -Simmental .......................................................................................................................

... 85

6.1.2. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Brună - Braunvieh ........................................ 97

6.1.3. Descrierea lineară a exteriorului la rasa Bălţată cu negru românească - Holstein-Friză ........................................................................................................................

. 107

6.2. Aprecierea exteriorului la taurii de reproducţie ........................................................ 117

Lucrarea 7. CULORILE LA BOVINE .................................................................................. 121

V

7.1. Culorile părului la bovine ............................................................................................ 121

7.1.1. Culorile simple ........................................................................................................... 122

7.1.2. Culorile compuse ....................................................................................................... 122

7.1.2.1 Culorile zonale ....................................................................................................... 122

7.1.2.2. Culorile azonale .................................................................................................... 123

7.1.3. Particularităţile de culoare ......................................................................................... 123

7.2. Identificarea taurinelor cu ajutorul culorilor şi particularităţilor de culoare ........ 123

Lucrarea 8. CARACTERELE MORFOLOGICE ALE RASELOR DE TAURINE ŞIALE PRINCIPALILOR HIBRIZI DINTRE ACESTEA ......................................

. 125

Lucrarea 9. TEHNICA PLANIFICĂRII ŞI URMĂRIRII ACTIVITĂŢII DEREPRODUCŢIE ÎN FERMELE DE VACI DE LAPTE ..................................

. 132

9.1. Planificarea activităţii de reproducţie ......................................................................... 132

9.2. Urmărirea activităţii de reproducţie ........................................................................... 137

Lucrarea 10. TEHNICA APRECIERII PROCESULUI DE CREŞTERE ..................... . 139

10.1. Energia de creştere ..................................................................................................... 139

10.2. Viteza absolută de creştere ......................................................................................... 140

10.3. Intensitatea de creştere ............................................................................................... 140

10.4. Coeficientul de creştere .............................................................................................. 141

Lucrarea 11. TEHNICA CONTROLULUI PRODUCŢIEI DE CARNE ........................... 144

11.1. Tehnica aprecierii aptitudinilor pentru carne pe animalul viu .............................. 144

Lucrarea 12. TEHNICA ORGANIZĂRII ŞI EFECTUĂRII CONTROLULUIPRODUCŢIEI DE LAPTE ..................................................................................

. 147

12.1. Controlul cantitativ global al producţiei de lapte .................................................... 147

12.1.1. Controlul producţiei medii zilnice de lapte pe vacă furajată ................................... 147

12.1.2. Calculul producţiei medii lunare de lapte pe vacă furajată ...................................... 148

12.1.3. Calculul producţiei medii anuale de lapte pe vacă furajată ..................................... 148

12.2. Controlul cantitativ individual al producţiei de lapte ............................................. 149

VI

12.2.1. Controlul individual zilnic ....................................................................................... 149

12.2.2. Controlul individual periodic ................................................................................... 149

12.2.2.1. Tehnica controlului producţiei de lapte la 42 de zile ......................................... 151

12.2.2.2. Tehnica controlului producţiei de lapte la 28 de zile ......................................... 154

12.2.2.3. Evidenţa şi înregistrarea datelor ........................................................................ 157

12.3. Estimarea producţiei de lapte pe lactaţie standard ................................................. 161

Lucrarea 13. METODOLOGIA PREDICŢIEI VALORII DE AMELIORARE LAVACI ......................................................................................................................

. 165

13.1. Predicţia valorii de ameliorare la taurine folosind metodologia BLUP - model animal .....................................................................................................................

. 165

Lucrarea 14. TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI NOMINALIZĂRII VACILOR MAME DE TAURI .............................................................................................................

. 180

14.1. Identificarea candidatelor mame de tauri (CMT) ................................................... 180

14.2. Nominalizarea vacilor mame de tauri (MT) ............................................................. 181

14.3. Tehnica aprecierii aptitudinii aptitudinilor fiziologice ale ugerului pentrumulsul mecanic ......................................................................................................

. 185

Lucrarea 15. TEHNICA SELECŢIEI TAURILOR DE REPRODUCŢIE ŞICALCULUL VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR .........................

. 188

15.1. Selecţia tăuraşilor după performanţe proprii (testarea performanţelor proprii) ...... 188

15.1.1. Aprecierea aptitudinilor pentru producţia de carne ................................................. 188

15.1.2. Aprecierea conformaţiei şi dezvoltării corporale ..................................................... 188

15.1.3. Aprecierea aptitudinilor de reproducţie ................................................................... 188

15.2. Selecţia (testarea) taurilor după descendenţi ........................................................... 189

15.2.1.1. Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metodologia BLUP - sire model ... 190

15.2.1.2. Predicţia valorii de ameliorare a taurilor prin metoda comparării cucontemporanii .........................................................................................................

. 196

Lucrarea 16. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE A TINERETULUITAURIN DE REPRODUCŢIE ............................................................................

. 200

16.1. Vaca în gestaţie avansată şi îngrijirea viţelului după fătare ................................... 200

VII

16.2. Întocmirea planului de creştere şi hrănire şi a fişei tehnologice ............................ 200

16.2.1. Analiza modului de hrănire a tineretului taurin ....................................................... 203

16.2.2. Analiza condiţiilor de întreţinere a tineretului taurin ............................................... 206

Lucrarea 17. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE AVACILOR DE LAPTE .........................................................................................

. 212

17.1. Analiza tehnologiei de reproducţie ............................................................................ 212

17.1.1. Analiza modului de pregătire a vacilor pentru fătare ............................................... 213

17.2. Analiza tehnologiei de exploatare a vacilor de lapte ................................................ 217

17.2.1. Analiza tehnologiei de întreţinere legată a vacilor .................................................. 217

17.2.1.1. Organizarea interioară a adăpostului ................................................................ 217

17.2.1.2. Modul de realizare a lucrărilor tehnologice ...................................................... 219

17.2.1.3. Organizarea activităţilor în fermele de vaci de lapte ......................................... 223

17.2.2. Analiza tehnologiei de întreţinere nelegată a vacilor în adăposturi închise cuspaţiu individualizat de odihnă ...............................................................................

. 224

17.2.2.1. Organizarea interioară a adăposturilor ............................................................. 224

17.2.2.2. Analiza modului de realizare a lucrărilor tehnologice şi de întreţinere ............ 227

17.2.2.3. Organizarea şi programarea activităţilor de deservire a vacilor ...................... 228

17.2.3. Analiza tehnologiei de întreţinere a vacilor pe timp de vară pe păşune .................. 229

17.2.4. Analiza tehnologiei de mulgere a vacilor ................................................................ 230

17.2.4.1. Analiza tehnologiei de mulgere manuală a vacilor ............................................ 230

17.2.4.2. Analiza tehnologiei de mulgere mecanică .......................................................... 232

17.3. Analiza hrănirii vacilor .............................................................................................. 237

17.3.1. Analiza nivelului de alimentaţie a vacilor şi structura raţiilor ................................. 237

17.3.2. Analiza aprovizionării cu furaje ............................................................................... 240

17.3.3. Analiza tehnologiei de hrănire ................................................................................. 240

17.3.3.1. Tehnologia de hrănire pe timp de iarnă ............................................................. 240

VIII

17.3.3.2. Tehnologia hrănirii pe timp de vară ................................................................... 240

Lucrarea 18. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUITAURIN .................................................................................................................

. 242

18.1. Îngrăşarea tineretului taurin în sistem semiintensiv ............................................... 242

18.1.1. Analiza parametrilor tehnico-economici .................................................................. 242

18.1.1.1. Analiza afluirii materialului biologic ................................................................. 243

18.1.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere ....................................................................... 243

18.1.1.3. Analiza tehnologiei de hrănire şi aprovizionarea cu furaje ............................... 245

18.1.2. Organizarea activităţii în complexele de îngrăşare a tineretului taurin ................... 248

18.2. Îngrăşarea tineretului taurin în sistem mixt, pe păşune şi în stabulaţie ................ 249

18.2.1. Analiza parametrilor tehnico-economici .................................................................. 249

18.2.1.1. Analiza afluirii materialului biologic ................................................................. 249

18.2.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere ....................................................................... 249

18.2.1.3. Analiza tehnologiei de furajare şi asigurarea cu furaje ..................................... 251

18.2.1.4. Analiza organizării păşunatului ......................................................................... 252

Bibliografie ........................................................................................................................ 253

1

LUCRAREA 1

PROTECŢIA MUNCII ŞI NORMELE P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR

Scopul lucrării:

- cunoaşterea normelor de protecţie a muncii specifice activităţii din fermele de bovine, precum şi a măsurilor ce trebuie adoptate în vederea respectării acestor norme, astfel încât să nu fie periclitată starea de sănătate a personalului din fermă;

- cunoaşterea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (P.S.I.), a măsurilor ce trebuie adoptate pentru evitarea declanşării incendiilor în fermele de bovine;

- cunoaşterea modului de apropiere, în siguranţă, de animal, a mijloacelor şi metodelor de imobilizare parţială sau totală ale acestuia, în vederea executării unor acţiuni cu caracter zootehnic sau sanitar-veterinar, ferind atât omul cât şi animalul de accidente.

1.1. NORMELE DE PROTECŢIE A MUNCII ÎN FERMELE DE BOVINE

Activitatea de protecţie a muncii vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi înlăturarea

cauzelor care pun în pericol sănătatea şi viaţa personalului care îşi desfăşoară activitatea în fermele de creştere a bovinelor.

Protecţia muncii urmăreşte condiţiile în care se desfăşoară munca şi anume, influenţele tehnice şi tehnologice asupra stării fizice şi psihice a personalului, stabilind, pe baza unor observaţii şi concluzii, norme specifice de tehnica securităţii muncii, a căror respectare este obligatorie în organizarea raţională a muncii.

În conformitate cu legile în vigoare, organismele abilitate ale statului îşi asumă sarcina de a elabora norme specifice de protecţie a muncii şi de a se preocupa de organizarea activităţii de protecţie a muncii, precum şi de controlul respectării normelor de protecţie a muncii.

În fermele de mari dimensiuni există un responsabil cu protecţia muncii, dar şeful de fermă, respectiv fermierul este cel care răspunde de instruirea personalului angajat în fermă şi urmărirea respectării normelor de protecţie a muncii în ferma respectivă, cu scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor. Pentru fiecare lucrător din fermele de bovine, se completează „Fişa de protecţia muncii” în care sunt înscrise (obligatoriu), la angajare şi apoi periodic (lunar), datele referitoare la instructajele de protecţia muncii (data efectuării instructajului, numărul legii şi al articolelor de protecţia muncii prezentate, semnătura responsabilului cu protecţia muncii şi semnătura celui instruit). Instructajele de protecţia muncii (la angajare şi cele periodice) sunt urmate de teste de verificare a însuşirii cunoştinţelor privind normele de tehnica securităţii muncii.

Nerespectarea normelor de protecţia muncii şi menţinerea unor condiţii necorespunzătoare de muncă determină apariţia unor îmbolnăviri la personalul de îngrijire-deservire şi, ca urmare, reducerea capacităţii de muncă, iar în cazuri extreme, chiar la pierderi de vieţi omeneşti.

1.1.1. PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE STĂRII DE SĂNĂTATE A

ÎNGRIJITORILOR DIN FERMELE DE BOVINE a) Accidente de muncă. Este considerat accident de muncă evenimentul care se petrece în

timpul procesului de muncă şi care duce la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă a lucrătorilor din fermele de taurine.

Accidentele de muncă sunt consecinţa nerespectării normelor de protecţie a muncii pe durata activităţii cu animalele (mai ales cu cele retive).

2

Cele mai frecvente accidente care pot fi întâlnite în fermele de taurine sunt următoarele: leziuni superficiale ale integrităţii cutanate (zgârieturi, tăieturi, înţepături), călcături, fracturi ale mâinilor şi picioarelor, împunsături sau loviri cu cornul, lovituri cu coada (peste ochi şi faţă).

Pentru evitarea accidentelor de muncă este necesar ca îngrijitorii să se poarte cu blândeţe cu animalele, să crească animale neagresive, blânde, să cunoască şi să respecte cu stricteţe normele de protecţie a muncii.

Accidentele de muncă pot să apară şi ca urmare a nerespectării regulilor şi normelor specifice de lucru cu diferitele ustensile, utilaje, instalaţii şi maşini specifice fermelor de creştere a bovinelor.

b) Bolile profesionale sunt acele boli care în mod obişnuit sunt contractate de către îngrijitori în timpul programului zilnic de lucru, favorizate în mare măsură de nerespectarea tuturor măsurilor de protecţie a muncii. La rândul lor, bolile profesionale pot fi nespecifice sau specifice sarcinii de îngrijitor de bovine.

Bolile nespecifice apar atunci când procesul de muncă se desfăşoară în condiţii atmosferice neprielnice sau ca urmare a existenţei unui microclimat necorespunzător în adăposturi (creşterea peste limitele admise ale concentraţiei de bioxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat, pulberi în suspensie şi a umidităţii). Dintre bolile nespecifice pot fi amintite următoarele: bronşitele, bronhopneumoniile şi afecţiunile reumatismale.

Pentru prevenirea acestor boli este necesară asigurarea unui echipament de protecţie specific diferitelor sectoare de activitate, ca: salopetă, cizme de cauciuc, mantale cauciucate, mănuşi, haine vătuite etc.

Bolile specifice sunt acele boli care se transmit de la animale la om şi sunt cunoscute sub denumirea de zoonoze. Dintre bolile specifice, pot fi amintite următoarele: tuberculoza, antraxul, bruceloza, leptospiroza, salmoneloza, pasteureloza, vibrioza, febra aftoasă, febra Q, scabia, tricofiţia şi altele. Pentru unele din aceste boli, calea principală prin care infecţia se transmite de la animale la om este laptele consumat crud (nefiert, nepasteurizat), iar pentru altele infecţia se transmite prin contactul direct cu animalul bolnav.

Prevenirea acestor boli se face prin izolarea şi tratarea animalelor bolnave, precum şi prin adoptarea unor măsuri de ordin sanitar-veterinar privind stingerea focarelor şi a surselor de infecţie.

1.1.2. MĂSURI GENERALE DE PROTECŢIE A MUNCII

ÎN FERMELE DE BOVINE

Pentru a se evita degradarea stării de sănătate a lucrătorilor din fermele de bovine este necesară adoptarea şi respectarea următoarelor măsuri generale de protecţie a muncii.

- Muncitorii vor fi dotaţi cu echipament de protecţie conform normelor legale în vigoare. - Sistemul de legare a animalelor va fi simplu şi uniform, pentru a permite legarea şi

dezlegarea uşoară şi rapidă a animalelor. - În cazul adăpării la fântâni, acestea vor fi prevăzute cu capac, pentru a preveni căderea în

fântână a oamenilor şi animalelor. Zona din jurul fântânii va fi păstrată în permanentă stare de curăţenie, fără noroi, zăpadă sau gheaţă, evitând astfel accidentele prin alunecare. Pentru a împiedica posibilitatea de transmitere a bolilor de la animale la om, găleţile de la fântână vor fi prevăzute cu grătar metalic, astfel încât animalele să nu se poată adăpa direct din găleată.

- Este interzis consumul de alimente, precum şi fumatul în adăposturi. - Servirea mesei va avea loc în încăperi special destinate şi numai după o prealabilă spălare a

mâinilor cu apă şi săpun. - Întrebuinţarea şi păstrarea uneltelor de grajd (în special a furcilor şi lopeţilor) se va face cu

atenţie, pentru a nu provoca rănirea oamenilor şi a animalelor. - Pentru evitarea accidentelor prin lovire sau împungere cu cornul se recomandă ecornarea

viţeilor, sau, după caz, tăierea şi pilirea coarnelor.

3

- Este interzisă circulaţia personalului pe încărcătura cu furaje sau alte materiale din autovehicule.

- Desfacerea şirelor de baloţi de fân sau de paie se face numai de sus în jos, folosind scări adecvate.

- Ajustarea ongloanelor se va face numai la travaliu.

1.1.3. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE FERMELOR DE VACI DE LAPTE

În cele ce urmează vor fi prezentate cele mai importante norme şi măsuri de protecţie a

muncii, specifice fermelor de vaci de lapte. - Folosirea echipamentului de protecţie adecvat diferitelor lucrări executate de îngrijitori.

Astfel, în timpul administrării furajelor, a igienizării vacilor şi adăposturilor, îngrijitorii vor fi echipaţi cu salopetă şi cizme de cauciuc, iar cei din maternitate vor fi dotaţi şi cu mănuşi de cauciuc. În sălile de muls se vor folosi halate cu mâneci scurte, şorţ şi cizme de cauciuc, mănuşi de unică folosinţă şi bonetă. Echipamentul de protecţie va fi menţinut curat şi va fi folosit numai la activităţile din fermă.

- Monta vacilor şi viţelelor se va executa numai la standul de montă. Îngrijitorii vor fi instruiţi ca în timpul conducerii vacilor în călduri la standul de montă să folosească o frânghie lungă şi să meargă puţin lateral faţă de animal pentru a-l putea supraveghea în permanenţă.

- Maşinile şi instalaţiile zootehnice, aparatele de muls, cele pentru prepararea şi distribuirea furajelor, evacuarea dejecţiilor etc., vor fi atent utilizate, respectând regulile specifice de protecţie a muncii, astfel:

- îngrijitorii trebuie să cunoască foarte bine modul de funcţionare al tuturor maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor cu care lucrează, să nu părăsească ci să supravegheze atent maşinile şi instalaţiile în timpul funcţionării acestora;

- reparaţiile şi reglajele maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor vor fi executate de personal calificat, de specialitate;

- este interzisă repararea instalaţiilor şi maşinilor în timpul funcţionării lor; - manipularea utilajelor de mari dimensiuni (încărcător frontal, încărcător pivotant cu

graifer, remorci autodescărcătoare, basculante etc.) se va face cu atenţie. - Pentru prevenirea unor accidente, precum şi a unor îmbolnăviri, în timpul mulsului se

recomandă respectarea următoarelor măsuri de protecţia muncii: - înainte de muls mulgătorii, se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun, se vor şterge cu prosop

curat şi vor îmbrăca echipamentul de protecţie adecvat (halat alb, bonetă, şorţ şi cizma de cauciuc) apoi vor face toaleta ugerului;

- pentru a preveni loviturile vacii cu coada, aceasta se leagă de membrul stâng posterior cu un elastic, cu o cureluşă sau cu o sfoară;

- după muls, îngrijitorii se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun, se vor dezinfecta cu soluţie de permanganat de potasiu sau alcool iodat (1%), apoi mâinile se ung cu vaselină neutră pentru a preveni inflamarea şi apariţia crăpăturilor;

- se interzice consumul laptelui proaspăt muls (crud), deoarece laptele netratat termic reprezintă o importantă sursă de transmitere a zoonozelor;

- laptele care provine de la animale bolnave sau de la cele suspecte de boli infecţioase se va colecta şi livra separat (în bidoane având semne distinctive) pentru a nu contamina întreaga cantitate de lapte;

- În timpul analizei laptelui (pentru determinarea procentului de grăsime) se va folosi echipamentul de protecţie specific acestei lucrări (şorţ şi mănuşi de cauciuc, ochelari de protecţie şi ustensile special destinate acestei operaţiuni).

4

1.1.4. MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII SPECIFICE ACTIVITĂŢII CU TAURII DE REPRODUCŢIE

Prin temperamentul şi modul lor de exploatare, taurii de reproducţie pot constitui surse ale

unor accidente grave. Pentru prevenirea unor asemenea accidente se recomandă respectarea următoarelor reguli de protecţia muncii:

- pentru a face posibilă contenţia şi conducerea taurilor, la vârsta de 12-14 luni este obligatorie montarea inelului nazal şi echiparea taurilor cu căpăstru cu gâtar;

- aprovizionarea cu inele nazale şi căpestre cu gâtar se va face numai de la firme specializate, iar aplicarea inelului nazal în septumul nazal se va efectua după imobilizarea în travaliu a animalului;

- legarea taurilor în adăpost se va face cu lanţuri duble, rezistente, bine fixate şi care vor fi controlate periodic;

- scoaterea taurului din adăpost va fi efectuată de către îngrijitorul acestuia cu ajutorul bastonului de condus tauri şi numai după ce a verificat inelul nazal şi corecta fixare a bastonului de condus;

- în timpul conducerii taurului, îngrijitorul se va plasa în partea stângă a animalului, ţinând capătul bastonului cu mâna stângă iar mijlocul acestuia cu mâna dreaptă, botul animalului fiind menţinut numai în direcţia de deplasare (fig. 1.1);

- taurii retivi vor fi conduşi la montă sau la sala de recoltare de câte doi îngrijitori plasaţi lateral faţă de taur (fiecare folosind câte un baston de condus);

- în timpul recoltării materialului seminal, taurul va fi dirijat pentru efectuarea saltului de către îngrijitor prin intermediul bastonului de condus fixat la inelul nazal;

- taurul “manechin” va fi contenţionat în standul de recoltare, fiind supravegheat, din faţă, de îngrijitorul său;

- pansajul taurilor se efectuează cu multă grijă şi numai când animalul este legat; - pentru protecţia personalului, în adăposturile pentru tauri şi în sala de recoltare se vor

amenaja spaţii de refugiu pentru îngrijitori, delimitate prin bare sau ţevi metalice rezistente; - plimbarea individuală a taurilor se face obligatoriu cu bastonul de condus; - în cazul plimbării taurilor la bara de lemn (sau metalică) ataşată la vehicul, precum şi la

dispozitivul de tip „carusel”, se va acorda mare atenţie fixării corecte a lanţurilor la inelul nazal.

1.2. NORME P.S.I. ÎN FERMELE DE BOVINE

În fermele de bovine există numeroase materiale inflamabile şi, de asemenea, maşini şi instalaţii care pot constitui surse de incendiu. Pentru evitarea incendiilor (care pot avea urmări foarte grave) se impune cunoaşterea şi respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (P.S.I.). În cele ce urmează sunt prezentate câteva din cele mai importante norme de prevenire şi stingere a incendiilor.

- În fiecare fermă şi, în special, la unele sectoare cu risc ridicat de incendiu (moară, depozitele de furaje fibroase şi de carburanţi-lubrifianţi) vor fi amenajate pichete de incendiu,

Fig. 1.1. Conducerea corectă a taurilor, cu ajutorul bastonului de

condus tauri

5

dotate cu toate ustensilele necesare (stingătoare de diferite tipuri, furci, lopeţi, târnăcoape, ladă cu nisip, rezervor cu apă etc.), toate având semne distinctive (vopsite cu vopsea roşie) pentru a fi folosite numai în scopul destinat.

- În fiecare spaţiu administrativ (birouri, vestiare), în adăposturi şi în magazii va fi afişat la loc vizibil “Planul de evacuare în caz de incendiu”, cu responsabilităţi precise pentru personalul administrativ şi pentru îngrijitori (alertarea pompierilor, evacuarea personalului şi a animalelor şi a diferitelor obiecte de inventar).

- Fumatul este interzis în adăposturi, în apropierea depozitelor de furaje, în mori (pericol de explozie), depozite de carburanţi şi lubrifianţi, precum şi în alte locuri care prezintă pericol de incendiu.

- Este interzisă executarea unor improvizaţii la instalaţiile electrice şi de încălzire. - Materiale şi uneltele din pichetele de incendiu vor fi utilizate numai pentru combaterea

incendiilor şi nu în alte scopuri. - Focurile deschise, precum şi unele aparate ce prezintă pericol de incendiu în timpul

utilizării (aparatele de sudură electrice sau cele oxi-acetilenice) vor fi permanent şi atent supravegheate.

1.3. ABORDAREA ŞI CONTENŢIA BOVINELOR

În activitatea desfăşurată cu bovinele, omul vine în contact nemijlocit cu animalul (furajare, muls, examinarea exteriorului, determinarea vârstei, marcare, executarea unor tratamente etc.). Pentru a putea executa aceste lucrări fără pericol de accidentare este necesară abordarea şi contenţia corectă a animalelor.

Prin abordare se înţelege modul în care examinatorul se apropie şi ia contact, în condiţii de siguranţă, cu animalul, iar contenţia reprezintă imobilizarea parţială sau totală a animalului.

1.3.1. TEHNICA ABORDĂRII BOVINELOR

Înainte de abordarea unui animal examinatorul se va informa (de la proprietar sau

îngrijitor) asupra caracterului şi deprinderilor animalului. Când animalul este liber (pe păşune sau în padoc), iniţial, examinarea animalului se va face

de la o distanţă potrivită, apoi examinatorul se va apropia de animal pe partea laterală stângă, făcându-l atent prin strigarea numelui sau a cuvântului „primeşte”. Apropierea se va face cu atenţie, liniştit dar hotărât, atingând cu mâna la început grebănul, apoi se palpează uşor spinarea, şalele până se ajunge la regiunea care trebuie examinată (fig. 1.2).

În cazul vacilor legate la iesle, abordarea se face prin atenţionarea animalului, iar

apropierea de animal se face din partea lateral-posterioară stângă, primul contact cu animalul având loc în regiunea grebănului sau a spetei, apoi a flancului sau a ultimei coaste.

Întrucât taurinele lovesc cu membrele posterioare (cel mai adesea) în sens lateral, examinatorul trebuie să fie atent la membrul posterior respectiv.

Fig. 1.2. Abordarea taurinelor pe păşune

6

1.3.2. TEHNICA CONTENŢIEI BOVINELOR

În vederea imobilizării parţiale sau totale a bovinelor, în practică se folosesc mai multe mijloace de contenţie: căpăstrul, frânghia, lanţul, inelul nazal, mucarniţa, cleştele nazal, bastonul de condus tauri (fig. 1.3), iavaşaua şi travaliul.

Pentru lucrările cu caracter zootehnic, contenţia se face, în mod obişnuit, în staţiune ortostatică. Cel mai simplu mod de contenţie este legarea la iesle cu ajutorul lanţului sau frânghiei prinse de gâtul sau de coarnele animalelor. Frecvent, pentru contenţie se folosesc şi diferite tipuri de căpestre.

Fig. 1.3. Metode şi mijloace de contenţie la taurine: 1, 2 - căpestre; 3, 4 - contenţia cu ajutorul frânghiei; 5, 6, 7 - diferite tipuri de inele nazale; 8, 10 - cleşti pentru fixarea inelelor nazale; 9 - prinderea bastonului de condus tauri la inelul nazal; 11 - mucarniţe.

Pentru animalele retive se foloseşte mucarniţa sau cleştele nazal (fig. 1.4 - 1, 2), dispozitive

care permit o mânuire mai uşoară şi fără pericole a animalelor. În cazul taurilor de reproducţie se foloseşte bastonul de condus tauri, care se prinde de

inelul nazal (fig. 1.4 - 3). Fixarea inelului nazal la tăuraşii de reproducţie se poate face cel mai devreme la vârsta de 8 luni, iar în mod obligatoriu la 12-14 luni. În vederea fixării inelului nazal (fig. 1.3 - 5) se folosesc cleşti speciali (fig. 1.3. - 8, 10), dar există şi inele nazale care pot fi fixate manual (fig. 1.3. - 6, 7). Inelele nazale sunt confecţionate din oţel inoxidabil sau din alamă.

Tehnica de lucru pentru fixarea inelului nazal cu ajutorul cleştelui este următoarea: se desfac cele două ramuri ale inelului nazal, care sunt articulate la mijloc şi se fixează inelul nazal în ştiftul de poziţionare de pe cleşte. Cu inelul astfel pregătit se perforează septumul nazal al taurului, contenţionat în travaliu, prin strângerea mânerelor; apoi, cu ajutorul şurubului se blochează inelul nazal în poziţia închis.

7

Tehnica contenţiei diferă în funcţie de natura şi caracterul examenului la care este supus animalul: determinarea vârstei după dentiţie, examinarea şi aprecierea ugerului, examinarea membrelor, curăţarea ongloanelor şi potcovitul, individualizarea şi efectuarea măsurătorilor corporale.

1.3.2.1. Contenţia pentru examinarea gurii

Operatorul se plasează în partea lateral-stângă a animalului (în imediat apropiere a pieptului), prinde cu mâna stângă vârful cornului stâng, iar mâna dreaptă o trece printre coarne şi o coboară pe frunte şi faţa animalului până ajunge în dreptul nărilor, unde cu degetul mare şi arătător prinde şi strânge energic septumul nazal. În timp ce cu mâna dreaptă ridică capul animalului, cu mâna stângă apasă vârful cornului în jos şi spre înapoi, depărtând în acelaşi timp picioarele pentru a-şi mări baza de sprijin. În această situaţie examinarea gurii se va face de către un alt examinator (fig. 1.5 - 1, 2, 3).

Fig. 1.5. Succesiunea fazelor de lucru la contenţia pentru examinarea gurii În cazul în care determinarea vârstei se face de către aceeaşi persoană care a executat

contenţia, atunci cornul stâng se trece pe sub braţul drept, iar capul animalului se întoarce spre stânga şi înapoi eliberând mâna stângă care va fi folosită la deschiderea şi examinarea gurii (fig. 1.5 - 4). Pentru evitarea accidentelor, la contenţia capului, vârful cornului se acoperă cu degetul mare.

La vacile fără coarne se foloseşte cleştele nazal sau mucarniţa. Taurii de reproducţie se contenţionează prin prinderea cu mâna dreaptă a inelului nazal.

Fig. 1.4. Mijloace de contenţie la taurine:

1 - cu ajutorul cleştelui nazal; 2 - cleşti nazali; 3 - bastonul de condus tauri.

8

1.3.2.2. Contenţia pentru examinarea ugerului

Pentru examinarea ugerului vaca va fi iniţial legată, cât mai scurt posibil, la iesle sau la un stâlp. Abordarea se va face, de regulă, pe partea dreaptă (pe această parte se face şi mulsul) vaca fiind obişnuită cu prezenţa omului pe această parte. Coada vacii va fi legată cu o cureluşă de un picior sau va fi ţinută de îngrijitor. Apropierea de animal se face în dreptul ultimei coaste, mângâind animalul în regiunea coastelor şi flancului. Apoi mâna se coboară spre uger pentru examinarea acestuia prin palpare. Dacă animalul încearcă să lovească cu piciorul, se va introduce mâna stângă între gambă şi uger pentru a împiedica şi para lovitura prin presarea gambei animalului cu partea externă a antebraţului.

În caz că animalul este în continuare neliniştit şi are tendinţa să lovească, se prinde cu o mână coada jaretului şi se apasă cu putere în jos, iar cu cealaltă mână se palpează ugerul. La animalele pronunţat retive se utilizează mucarniţa şi legarea membrelor posterioare la nivelul jareţilor cu frânghia „în forma cifrei 8” sau cu chiostecul (fig. 1.6).

1.3.2.3. Contenţia pentru examinarea membrelor

Taurinele se obişnuiesc mai greu cu ridicarea membrelor decât cabalinele, deoarece ele suportă mai greu sprijinul masei corporale pe trei picioare. Modul de contenţie diferă la membrele anterioare faţă de cele posterioare.

În cazul examinării unuia din membrele anterioare, abordarea se face pe partea laterală corespunzătoare, plimbând mâna de-a lungul piciorului din regiunea grebănului şi până în regiunea fluierului, examinatorul fiind aşezat cu faţa spre crupa animalului. Apoi, operatorul cuprinde cu ambele mâini, blând dar ferm, mijlocul fluierului şi fixându-l, îl ridică. În momentul în care piciorul a fost ridicat, examinatorul se sprijină bine pe animal, împingându-i greutatea pe picioarele rămase în sprijin. Dacă animalul se opune energic şi piciorul nu poate fi ridicat după metoda descrisă mai sus, pentru examinarea membrelor anterioare se va folosi o frânghie legată de chişiţă şi trecută peste grebăn pe partea opusă, iar capătul frânghiei este tras de către un îngrijitor (fig. 1.7 - 1). Pentru a evita rănirea grebănului, frânghia poate fi trecută şi trasă peste o bară de lemn sau metalică fixată ceva mai sus de nivelul grebănului (fig. 1.7 - 2).

Fig. 1.7. Metode de contenţie a membrelor anterioare

Fig. 1.6. Imobilizarea membrelor posterioare:

1 - cu ajutorul frânghiei „în 8”; 2 - chiostec.

9

La contenţia membrului posterior se poate folosi iavaşaua de gambă (fig. 1.8 - 1, 2) cu ajutorul căreia se strânge coarda jaretului. Ridicarea piciorului se face cu mâna sau cu ajutorul unei bare din lemn plasată pe partea anterioară a jaretului. Cu ajutorul barei de lemn (manevrată de către doi îngrijitori), piciorul animalului este ridicat şi tras spre înapoi. Ca măsură de siguranţă, după ridicarea membrului posterior, acesta se leagă cu o frânghie de bara de lemn (fig. 1.8 - 3, 4).

Contenţia pentru ajustarea ongloanelor, pentru potcovit sau cea pentru alte operaţiuni tehnice care fac necesară imobilizarea totală a taurinelor pentru perioade mai lungi de timp se face în travaliu (fig. 1.9). Travaliul este un dispozitiv care asigură o imobilizare bună, sigură şi fără pericole la oricare din membrele animalului precum şi a capului acestuia.

Aplicaţii practice: - se vor prezenta şi recunoaşte mijloacele şi metodele de contenţie a taurinelor; - se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de abordare şi contenţie a taurinelor, în

adăpost şi în padoc.

Fig. 1.8. Metode de contenţie pentru membrele posterioare:

1 - iavaşa de gambă (frânghie + baston din lemn);

2 - iavaşa metalică, de gambă; 3 - introducerea barei de lemn şi ridicarea

membrului posterior; 4 - legarea membrului posterior de bara de

lemn.

Fig. 1.9. Travaliu: 1- mecanism de ridicare cu

sistem de auto-blocare; 2 - sistem-furcă pentru blocarea

membrelor posterioare; 3, 4 - chingi de suspendare a

animalului; 5 - sistem-furcă pentru blocarea

membrelor anterioare; 6 - jug pentru blocarea capului.

10

LUCRAREA 2

TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI INDIVIDUALIZĂRII BOVINELOR

Scopul lucrării:

- cunoaşterea tehnicii de aplicare a diferitelor procedee şi metode de identificare şi individualizare a bovinelor.

Identificarea şi individualizarea bovinelor sunt operaţiuni absolut necesare în procesul creşterii şi exploatării bovinelor, la planificarea şi urmărirea activităţii de reproducţie, în acţiunile legate de procesul de ameliorare, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni cu caracter sanitar-veterinar.

În scopul identificării unui animal dintr-o fermă sau cireadă, în orice împrejurare şi pe tot parcursul vieţii animalului, în practică se folosesc diferite semne convenţionale sau mărci speciale aplicate pe diferite regiuni ale corpului animalelor.

Taurinele pot fi identificate după o serie de însuşiri proprii care sunt înscrise în fişa genealogică sau în registrul de crescătorie, între care: rasa, culoarea şi particularităţile de culoare, sexul, talia, fenogrupa sanguină etc. Cu toate acestea, identificarea unui individ dintr-un grup după însuşirile mai sus menţionate este foarte dificilă şi puţin expeditivă. Ca urmare, este necesară individualizarea animalelor folosind diferite procedee, recurgând la utilizarea unor semne distinctive care să facă posibilă recunoaşterea unui animal din masa celorlalţi indivizi.

Pentru individualizare, la naştere, fiecărui individ i se atribuie un număr “număr-matricol” care se menţine pe toată viaţa animalului respectiv.

Acest număr se aplică pe corpul animalului printr-un anumit procedeu. Totalitatea semnelor aplicate pe corpul animalului în vederea identificării acestuia constituie marca animalului, iar operaţiunea practică de însemnare poartă numele de marcare.

O bună marcare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să poată fi citită cu uşurinţă; - să fie simplă şi ieftină; - să se menţină până la sfârşitul vieţii animalului; - să nu producă dureri mari animalului şi să nu pericliteze starea de sănătate a acestuia; - să nu deprecieze calitatea pielii; - să nu poată fi modificată uşor sau înlocuită.

2.1. TEHNICA MARCĂRII BOVINELOR În practică se folosesc două procedee de marcare:

- de scurtă durată (provizorie); - de lungă durată (permanentă).

2.1.1. MARCAREA DE SCURTĂ DURATĂ (PROVIZORIE) Acest procedeu se foloseşte pentru identificarea animalelor în cazul unor acţiuni

ocazionale, cum sunt: - acţiuni sanitar-veterinare (tratamente, vaccinări etc.), sau de reproducţie; - prezentarea animalelor la expoziţii sau târguri; - livrări către îngrăşătorii, abator etc.; - identificarea temporară a viţeilor nou-născuţi. Marcarea de scurtă durată cuprinde metode simple, care nu necesită instrumentar de lucru

complicat şi este puţin costisitoare. În continuare sunt prezentate principalele metode de marcare provizorie la taurine.

11

2.1.1.1. Aplicarea de plăci sau rondele pe diferite regiuni corporale

Această metodă se poate utiliza la toate categoriile de taurine. Pentru marcare se pot folosi plăci de diferite forme şi culori, realizate din materiale uşoare şi ieftine (plastic, metal, lemn), prevăzute cu un orificiu prin care este trecută o sfoară, o cureluşă sau un lanţ şi care se fixează la gâtul animalului, pe corn sau la coadă. Pe această plăcuţă sunt înscrise cu diferiţi coloranţi (vopsea) sau prin imprimare (ştanţare) diferite semne convenţionale (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Metode de marcare de scurtă durată: 1 - medalion metalic ataşat cu lanţ; 2, 3, 4 - plăcuţe metalice fixate pe frunte, corn, smocul cozii;

5 - colier-brăţară fixat pe membrul anterior; 6, 7, 8, 9, 10 - diferite tipuri de coliere.

2.1.1.2. Aplicarea de plumbi

Se înconjoară unul sau ambele coarne cu o sfoară, capetele acesteia fiind unite şi trecute prin orificiul unei piese din plumb de formă rotundă (fig. 2.2). Fixarea acestei piese din plumb se realizează cu ajutorul unui cleşte special, cu ajutorul căruia se imprimă, pe una din suprafeţele plumbului, şi cifrele sau alte semne convenţionale care constituie marca provizorie a animalului.

Fig. 2.2. Marcarea cu ajutorul plumbilor: 1 - plumbi; 2 - plumb fixat pe sfoară;

3 - cleşte pentru fixat şi imprimat plumbi; 4 - marcarea cu plumbi pe corn.

12

2.1.1.3. Aplicarea unor substanţe colorante pe părul animalului

Este o metodă frecvent utilizată de către fermieri şi constă în vopsirea unor semne (cifre, litere) pe diferite regiuni corporale: cap, spinare sau crupă.

2.1.1.4. Tunderea părului pe diferite regiuni corporale

Se execută cu ajutorul unor foarfeci curbate prin tunderea părului de pe gât, spinare, crupă

sau coapsă sub forma unor cifre, litere sau diferite semne convenţionale. Această metodă se foloseşte frecvent de către unităţile de industrializare a cărnii, în

acţiunile de achiziţionare a animalelor pentru îngrăşare sau sacrificare.

2.1.2. MARCAREA DE LUNGĂ DURATĂ (PERMANENTĂ) Acest procedeu asigură individualizarea animalelor până la ieşirea din sfera exploatării.

Marcarea de lungă durată se realizează prin mai multe metode folosind: mărci metalice sau din material plastic, tatuarea, criomarcarea.

2.1.2.1. Tehnica marcării prin mărci metalice sau din material plastic

Se cunosc mai multe tipuri de mărci, cele mai des utilizate fiind crotalia şi mărcile din material plastic.

Marca tip crotalie este formată dintr-o lamă dreptunghiulară, având la unul din capete o perforaţie, iar la celălalt capăt un nit. Lama este îndoită sub formă de patrulater având o ramură mai lungă (pe care este ştanţat numărul matricol) şi o ramură mai scurtă prevăzută cu o îndoitură (genunchiul mărcii). Crotaliile au forme şi dimensiuni diferite, în general lungimea lor fiind de 4,5 cm, lăţimea de 1 cm, iar distanţa dintre ramuri de 1 cm.

Mărcile tip crotalia se aplică cu ajutorul unui cleşte special. Cu ajutorul acestui cleşte se realizează atât perforarea urechii animalului (prin intermediul unei piese active de formă eliptică) cât şi nituirea crotaliei (fig. 2.3).

Fazele de lucru la aplicarea crotaliei: - contenţia animalului în poziţie ortostatică; - alegerea locului şi dezinfecţia lui; crotalia se aplică la marginea superioară a urechii, la

confluenţa treimii proximale cu treimea mijlocie, într-o zonă mai puţin vascularizată; - perforarea urechii prin strângerea energică a braţelor cleştelui; perforarea se efectuează

astfel încât între marginea urechii şi genunchiul mărcii să rămână o distanţă de 2 mm la animalele adulte şi 5-10 mm la viţei şi tineret (fig. 2.4);

- verificarea mărcii; - introducerea crotaliei în ureche cu latura lungă de jos în sus în aşa fel încât numărul

matricol să fie pe faţa anterioară a urechii;

Fig. 2.3. Cleşte pentru aplicat crotalii (1); marcă

tip „crotalia” (2)

13

- nituirea: se introduce nitul în orificiul de pe ramura opusă a crotaliei, apoi capătul crotaliei se fixează în locaşul special destinat acestui scop din partea laterală a cleştelui; prin presare se execută nituirea, apoi se verifică corectitudinea acesteia.

Mărci tip “fluturaş” din material plastic. Aceste mărci sunt confecţionate din material plastic de diferire forme, dimensiuni şi culori. Pentru fixarea acestui tip de mărci se folosesc cleşti speciali, perforarea urechii şi fixarea “fluturaşului” având loc într-o singură fază de lucru (fig. 2.5).

Fig. 2.5. Marcarea cu ajutorul mărcilor din material plastic: 1, 2, 3 - diferite tipuri de mărci din material plastic; 4 - inscripţionarea numărului matricol;

5, 6, 7 - cleşti de aplicare a mărcilor din material plastic; 8 - exemple de marcare cu mărci de material plastic Utilizarea acestor mărci are avantajul că identificarea animalelor se face cu uşurinţă, de la

distanţă şi fără a fi necesară contenţia animalelor. Există şi mărci tip fluturaş executate din

Fig. 2.4. Marcarea prin crotaliere

14

material plastic poros care pot fi îmbibate cu substanţe insecticide şi care au o largă răspândire în multe ferme din ţările situate în zonele geografice cu climat cald.

Mărcile metalice, precum şi cele din material plastic, oricare ar fi tipul lor, prezintă dezavantajul că se menţin pe o durată relativ scurtă de timp (se rup prin agăţare), motiv pentru care, periodic, animalele trebuie verificate procedând la înlocuirea mărcilor pierdute.

2.1.2.2. Tehnica marcării prin tatuare

Această metodă constă în perforarea dermului cu ajutorul unor ace fixate pe o plăcuţă din material plastic, ace care conturează forma unor cifre (sau litere) şi impregnarea acestor perforaţii cu un colorant ce nu poate fi metabolizat de organismul animal.

Tatuarea are avantajul menţinerii unui timp îndelungat şi este o metodă ce se pretează a fi folosită mai ales la rasele de taurine cu pielea depigmentată.

Pentru tatuare se foloseşte un cleşte la care, pe un braţ se fixează plăcuţele cu ace, iar pe celălalt braţ există o placă din cauciuc dur (sau lemn) care menţine urechea plană în vederea perforării.

Pentru marcarea prin tatuare, la taurine, se folosesc seturi de cifre care au două dimensiuni: pentru viţei înălţimea cifrelor este de 15 mm, iar pentru taurinele adulte de 20 mm (fig. 2.6).

Fig. 2.6. Trusă de tatuare: 1- cleşte de tatuat; 2 - trusă cu plăcuţele cu ace;

3 - detaliu pentru plăcuţele cu ace (cifrele 7 şi 3); 4- tuş pentru tatuare Se recomandă ca acest procedeu de individualizare (tatuarea) să se facă la viţei în primele

lor două - trei zile de viaţă, pe faţa internă a urechii stângi. În afară de tatuajul urechii, se mai practică tatuajul pe uger (fig. 2.7), utilizând cifre mai mici.

Fig. 2.7. Tatuarea ugerului

Pentru tatuarea urechii se parcurg următoarele faze de lucru: - montarea cifrelor în cleşte, prin introducerea plăcuţelor cu ace în suport, începând cu

ultima cifră a numărului matricol şi terminând cu prima; - contenţia animalului;

15

- alegerea locului pentru tatuare, evitând zonele bogat vascularizate (hemoragiile împiedică impregnarea colorantului);

- dezinfecţia locului ales pentru tatuare; - perforarea dermului printr-o singură şi energică strângere a mânerelor cleştelui; - eventualele puncte hemoragice se îndepărtează prin tamponare cu vată înmuiată în soluţie

dezinfectată; - impregnarea perforaţiilor cu colorant; este foarte important ca această operaţiune să se

facă corect (cu un tampon de vată sau frecând direct cu degetul pielea, astfel încât colorantul să pătrundă în perforaţii).

Colorantul poate fi de culoare neagră (mai frecvent) sau roşie, special fabricat sau poate fi preparat în fermă după următoarele reţete:

a). pentru tuş negru: 10 părţi negru de fum, 4 părţi glicerină, 4 părţi dextrină, 3 părţi apă distilată;

b). pentru tuş roşu: 3 părţi fuxină, 70 părţi glicerină, 15 părţi dextrină, 15 părţi apă distilată. Se amestecă colorantul cu glicerina, omogenizând treptat până se obţine o pastă. Dextrina se

dizolvă în apa distilată încălzită, apoi în amestecul de colorant cu glicerină se adaugă treptat dextrina dizolvată în apă rezultând o pastă semifluidă ce se va păstra în vase mai mici, închise etanş.

2.1.2.3. Tehnica criomarcării

Criomarcarea este o metodă de marcare relativ frecvent folosită pentru individualizarea

taurinelor. Această metodă constă în imprimarea numărului matricol al animalului cu ajutorul unor dangale, răcite la temperaturi foarte scăzute. Ca agenţi de răcire (criogenici) se pot utiliza zăpada carbonică sau azotul lichid.

Principiul acestei metode constă în aceea că prin folosirea temperaturilor scăzute, în funcţie de timpul de menţinere al dangalelor în contact cu pielea animalului, se distrug fie celulele melanofore (care sintetizează pigmentul din firele de păr) din bulbul pilos, fie bulbul pilos. În primul caz, părul ce va creşte va fi decolorat, iar în al doilea caz pe zona marcată nu va mai creşte păr.

Materialele şi inventarul necesar aplicării criomarcării sunt: - Agenţi criogenici: - zăpada carbonică în amestec cu alcool metilic (sau etilic), amestec cu ajutorul căruia

dangalele sunt răcite la o temperatură de -79 oC; - azot lichid, prin care dangalele sunt răcite la o temperatură de -196 oC. - Container termoizolant pentru depozitarea azotului lichid, cu deschidere suficient de

largă pentru introducerea dangalelor. - Set de dangale cu cifre de la 0 la 9. Piesele active ale dangalelor vor fi executate din

materiale având un coeficient mare de transmitere a temperaturii (cupru, aliaje de cupru etc.) şi vor avea dimensiuni suficient de mari pentru a menţine temperatura scăzută pe o durată mare de timp (fig. 2.8).

Fig. 2.8. Danga utilizată la criomarcare

16

Dimensiunile piesei active se aleg în funcţie de vârsta animalelor la care se face marcarea. Astfel: pentru tineretul sub 6 luni cifrele vor avea înălţimea de 5 cm, la tineretul taurin în vârstă de 6-12 luni de 7,5 cm, iar pentru tineretul de peste 12 luni şi la adulte, de 10 cm.

- Ochelari şi mănuşi de protecţie, brici, lame, aparat de ras, foarfecă, perie pentru curăţat părul şi pielea.

a). Tehnica criomarcării cu zăpadă carbonică şi alcool - Se introduce amestecul de zăpadă carbonică şi alcool în container, astfel încât piesa

activă a dangalei să fie complet acoperită. Pentru realizarea şi menţinerea temperaturii de -79 oC în alcool va exista în permanenţă suficientă zăpadă carbonică;

- Contenţia animalului; - Alegerea locului de aplicare: se aleg regiuni corporale bine îmbrăcate în masă musculară

şi pigmentate (faţa laterală a gâtului, spinării, şalelor sau crupei); - Se îndepărtează părul din zona aleasă cu ajutorul foarfecelui apoi cu lama sau briciul; - Se periază zona astfel pregătită pentru îndepărtarea prafului; - Se dezinfectează zona respectivă cu alcool de 95o prin tamponare energică. Operaţiunea

se repetă înaintea aplicării fiecărei dangale cu scopul de a înmuia pielea, asigurându-se astfel un contact mai bun al dangalei cu pielea;

- Se aplică energic dangaua suprarăcită pe zona aleasă şi pregătită, menţinând-o un timp cu durată variabilă, astfel: 10-20 secunde la tineret şi 30 secunde la adulte. La animalele cu părul alb, timpul corespunzător se va prelungi cu cca. 15 secunde.

Această tehnică de marcare are avantajul că menţinerea dangalei mai îndelungată cu 5-10 secunde faţă de timpul optim nu devine critică, dar temperatura optimă a dangalei se menţine mai greu.

b). Tehnica criomarcării cu azot lichid Datorită avantajelor sale, criomarcarea cu azot lichid, este o metodă mai des utilizată în

practică. În continuare sunt redate fazele de lucru ale acestui procedeu. - Se introduc cu atenţie dangalele în recipientul cu azot lichid. Din cauza diferenţei mari de

temperatură a celor două medii (azot lichid şi danga) în prima fază are loc o puternică efervescenţă (mult mai puternică decât în cazul folosirii zăpezii carbonice) ceea ce face ca particule de azot lichid să se împrăştie în jur. Pentru a preîntâmpina posibilele accidente, în timpul lucrului se vor folosi ochelari şi mănuşi de protecţie.

- Zona aleasă pentru aplicare se tunde cu o foarfecă şi se rade cu lama. Celelalte operaţiuni (curăţirea, dezinfecţia cu alcool, aplicarea dangalei) sunt identice cu

situaţia în care se foloseşte ca agent criogenic zăpada carbonică. Durata expunerii este de 5-15 secunde la tineret şi 20 secunde la adulte. Prelungirea duratei

de expunere cu 15-20 secunde determină depilarea zonei de contact (se distrug bulbii piloşi). După aplicarea dangalei, pielea se dezgheaţă în 2-3 minute, zona de contact devine

roşiatică şi edemaţiată. Edemul dispare după 24-48 ore în funcţie de durata expunerii, apoi apare o crustă care se menţine 2-4 săptămâni. După vindecarea pielii, la 6-10 săptămâni începe să crească păr de culoare albă, mai lung, mai subţire şi mai abundent decât firele de păr din jur.

Avantajele criomarcării: - nu produce dureri animalului (temperaturile scăzute produc anestezie locală); - se păstrează toată viaţa animalului şi nu poate fi falsificată; - identificarea animalelor se face uşor, fără a fi necesară contenţia animalului; - aplicată corect, afecţiunile pielii sunt reduse.

17

2.1.3. METODOLOGIA ACORDĂRII NUMĂRULUI MATRICOL PENTRU TAURINELE CUPRINSE ÎN CONTROLUL

OFICIAL AL PRODUCŢIEI

În ţara noastră, modul de acordare a numărului matricol la taurine este obligatoriu şi standardizat prin O.M. (ordin al ministerului) M.A.I.A. nr. 27/29.04.1998 „Sistemul unitar codificat de individualizare şi înregistrare pentru identificarea taurinelor”. Acest ordin prevede că din data de 1 iunie 1998, procedeul oficial de individualizare a taurinelor va consta în aplicarea unei mărci auriculare, confecţionate din material plastic, alcătuită din două părţi (mamă şi tată), fiecare dintre ele având înscris numărul matricol codificat al animalului.

Numărul matricol codificat este format din 12 caractere alfanumerice (2 litere şi 10 cifre), după cum urmează:

RO semnificând codul acordat României, conform standardului ISO; Un număr format din 5 cifre, reprezentând codul de localitate, adoptat după codul

statistic SIRUTA (Sistemul de identificare românesc al unităţilor teritorial-administrative) şi Un număr compus din 5 cifre (de la 00001 la 99999), semnificând numărul de ordine

acordat animalului, în funcţie de data naşterii animalului în fermă, din cadrul fiecărei localităţi. Forma şi dimensiunile celor două părţi componente ale mărcii, precum şi principalele

caracteristici, modul de înscriere şi modul de aşezare a celor 12 caractere alfanumerice sunt prezentate în figura 2.9.

Fig. 2.9. Forma şi dimensiunile crotaliilor din material plastic

18

De exemplu, pentru o vacă născută în Staţiunea Didactică Timişoara, numărul matricol va fi RO1552500571, în care RO reprezintă codul ISO al României, 15525 este codul SIRUTA al localităţii Timişoara, iar 00571 reprezintă numărul de ordine al animalului născut în fermă.

În tabelul 2.1 sunt prezentate codurile SIRUTA ale principalelor localităţi din judeţul Timiş.

Tabelul 2.1

Codurile SIRUTA ale oraşelor din judeţul Timiş

Nr. crt. Localitatea Codul SIRUTA 1 Timişoara 15525 2 Lugoj 15536 3 Buziaş 15541 4 Deta 15546 5 Făget 15681 6 Jimbolia 15550 7 Sânnicolau Mare 15553

Numărul matricol codificat este individual şi unic pe toată durata vieţii animalului,

acordându-se o singură dată, în primele 30 de zile de la naşterea individului. Acordarea şi gestionarea seturilor de numere matricole codificate pe localităţi în cadrul

judeţelor, se face în sistem computerizat de către A.N.A.R.Z. (Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) prin intermediul U.A.R.Z (Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie). Înregistrarea taurinelor în sistemul unitar codificat de identificare se realizează computerizat, prin constituirea de baze-bănci de date la nivel naţional şi judeţean, în care se colectează şi stochează informaţii cu privire la identitatea animalelor, proprietarii sau deţinătorii acestora, origine, sex, performanţe productive şi de reproducţie, starea de sănătate.

Producerea crotaliilor şi înscrierea acestora se face de către Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (A.G.C.T.R.), din fonduri bugetare, pe baza documentaţiei întocmite de către A.N.A.R.Z.

Dacă un animal a ieşit din fermă din diferite motive, numărul matricol al acestuia nu se va mai acorda unui alt animal. În condiţiile în care animalul pierde marca, va primi o nouă marcă cu acelaşi număr matricol. Modificarea numărului matricol şi deci a identităţii animalului constituie fraudă şi se pedepseşte conform legii.

2.1.4. METODE SPECIALE DE IDENTIFICARE A BOVINELOR

2.1.4.1. Identificarea prin luarea amprentelor botului

Amprentele botului constituie o metodă sigură de identificare, similară cu identificarea

omului după amprentele digitale. Oglinda botului la taurine prezintă sinuozităţi specifice fiecărui animal, acestea nefiind identice nici la animalele strâns înrudite. Acest tip de marcare se recomandă a fi utilizată ca metodă suplimentară de individualizare la reproducătorii masculi de foarte mare valoare biologică.

Tehnica luării amprentelor este simplă, folosind tuşul tipografic care se aplică pe botul animalului, după care prin presarea unei coli de hârtie, amprentele sunt prelevate pe aceasta. Hârtia respectivă este ataşată documentelor zootehnice ale animalului.

2.1.4.2. Identificarea prin stabilirea fenogrupului sanguin

Stabilirea paternităţii prin testul fenogrupului sanguin este una din cele mai sigure metode de identificare a animalelor. Acest procedeu a fost introdus pentru prima dată în SUA în anul 1946, pentru taurii utilizaţi la însămânţările artificiale. În ţara noastră, aplicarea acestei metode a

19

fost iniţiată în anul 1971, identificarea tăuraşilor candidaţi pentru reproducţie după fenogrupul sanguin fiind obligatorie.

La taurine există 12 sisteme de grupe sanguine. În fiecare grupă sanguină există unul sau mai mulţi factori sanguini, în total peste 80. Prin combinarea acestora rezultă fenogrupul sanguin, numărul posibilităţilor de combinare depăşind 2 trilioane, cu mult peste numărul total de taurine de pe glob. Ca urmare, fenogrupul sanguin al unui animal are şanse extrem de reduse de a fi identic cu al altui animal, exceptând gemenii monozigotici. Cunoscând fenogrupul sanguin al unui animal el poate fi identificat oricând.

Pentru identificarea animalului se prelevă câte 10 ml sânge (pe anticoagulant) de la mamă, tată şi descendenţi, probele fiind trimise la laboratorul de grupe sanguine Bucureşti. Pentru determinarea fenogrupului sanguin, din factorii de grupă sanguină identificaţi la descendenţi se scad cei ai părintelui sigur cunoscut (mama), factorii sanguini rămaşi provin normal de la tată. Dacă toţi factorii sanguini rămaşi sunt prezenţi în fenogrupul sanguin al presupusului tată, paternitatea propusă se confirmă. Numai un singur factor prezent la descendent, dar absent la părinţi infirmă paternitatea propusă.

La rasele de taurine bălţate, o metodă specială de individualizare constă în desenarea,

imediat după naştere, a bălţăturilor pe o foaie de hârtie cu conturul animalului din profil dreapta şi profil stânga, precum şi pe cap (vezi subcapitolul. 7.2).

2.2. IDENTIFICAREA ŞI ÎNREGISTRAREA BOVINELOR Identificarea bovinelor se realizează pe baza documentelor şi a semnalmentelor aflate pe

corpul acestora. Pentru înregistrarea semnalmentelor unei bovine este necesară întocmirea fisei semnaletice care trebuie să conţină specia, categoria şi sexul animalului, rasa aptitudinile, vârsta, talia, culoarea, particularităţile de culoare şi semnele particulare.

Bovinele existente pe teritoriul României sunt supuse procesului de identificare şi înregistrare prin: declararea bovinelor, aplicarea de mărci auriculare pentru identificare, eliberarea paşaportului individual, înregistrarea exploataţiilor şi întocmirea registrelor pentru bovinele identificate. Aceste operaţiuni sunt reglementate în România de către Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi Siguranţă Alimentară (ANSVSA), prin următoarele acte normative:

- Ordonanţa de urgenţă 113/10.09.2002, privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în

România; - Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 354/2002, pentru aprobarea

Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a bovinelor corelat cu etichetarea cărnii de bovine şi a produselor din carne de bovină;

- Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 320/2002, pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind reguli detaliate de implementare a sistemului de identificare şi înregistrare a bovinelor, referitoare la înregistrarea exploataţiilor, crotalii auriculare, registrele de exploataţie şi paşapoartele bovinelor.

În Comunitatea Europeană, legislaţia privitoare la identificarea şi înregistrarea bovinelor

cuprinde: - Regulamentul Parlamentului European nr. 2629/97/CEE; - Regulamentul Parlamentului European nr. 1760/00/CEE; - Decizia Comisiei Europene nr. 93/317/CEE.

Identificarea bovinelor, conform ANSVSA, se va efectua prin crotalii auriculare aplicate în ambele urechi, care vor purta acelaşi cod unic de identificare. Codul unic va fi format din 14

20

caractere alfanumerice, după cum urmează: 2 caractere vor reprezenta codul ISO al României (RO), 2 caractere vor forma codul SIRUTA la judeţului (de la 01 la 42), 1 check digit (cifră de verificare) şi un număr de ordine a animalului format din 9 cifre (figura 2.10).

Crotalia va fi formată din două părţi inscripţionate identic şi va putea fi aplicată o singură dată, cu un cleşte special. Codul inscripţionat nu se va repeta. Va fi durabilă, greu de deteriorat şi lipsită de nocivitate. Culoarea va fi galben lămâie, iar caracterele inscripţionate vor fi de culoare neagră. Caracterele vor rămâne inscripţionate cel puţin 7 ani şi nu vor putea fi îndepărtate prin spălare, ştergere sau cu hârtie abrazivă. Crotaliile vor fi confecţionate doar la solicitarea ANSVSA.

Fig. 2.10. Crotalia de identificare a bovinelor (ANSV)

Conform ANSVSA, declararea bovinelor se face în termen de 7 zile de la naşterea, cumpărarea, importul, vânzarea, exportul, sacrificarea sau moartea unui animal. Se va întocmi documentul de declarare a bovinei, conform figurii 2.11, în acelaşi timp stabilindu-se şi originea genetică a animalului.

Paşaportul va fi eliberat de Direcţia Sanitară Veterinară, în termen de 14 zile de la notificarea fătării (figura 2.12) şi va constitui unicul document pe baza căruia se va face circulaţia bovinelor pe teritoriul României. Va rămâne în permanenţă la deţinătorul bovinei, pe care o va însoţi, indiferent de destinaţie. Mişcările vor fi consemnate de către medicul veterinar oficial. După sacrificare sau moarte, va fi returnat împreună cu crotaliile, Direcţiei Sanitare Veterinare şi Siguranţă Alimentară emitente.

Paşaportul conţine informaţii despre proprietar, codul unic, exploataţia de origine, sex, rasă, data naşterii, originea genetică, precum şi mişcările efectuate de animal pe durata vieţii.

Registrul de bovine va fi ţinut de către fiecare proprietar de fermă de bovine, iar în cazul gospodăriilor populaţiei, registrul se va afla în posesia medicului veterinar oficial. Registrul va fi vizat de către medicul veterinar oficial şi va fi păstrat pe suport de hârtie şi electronic o perioadă de minim 3 ani.

Se sancţionează următoarele abateri de la legislaţia în vigoare: - refuzul identificării şi înregistrării bovinelor; - deţinerea de bovine neidentificate şi neînregistrate; - nedeclararea naşterii, cumpărării şi transportului bovinelor care nu deţin mărci auriculare

şi paşaport individual; - încărcarea, îmbarcarea şi transportul bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi paşaport

individual; - sacrificarea bovinelor neidentificate şi neînregistrate; - aplicarea de mărci de sănătate şi punerea în consum a cărnii de bovine înainte de

obţinerea rezultatului testării pentru BSE; - sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decât în abatoare autorizate

sanitar veterinar; - nepredarea mărcilor auriculare şi a paşapoartelor individuale ale bovinelor sacrificate.

21

EMIS DE .............................. DOCUMENT DE DECLARARE A BOVINEI

Ştampila emitent

Data emiterii ........................ Nr. ............ SERIA ...........................

COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL Sex Cod RASĂ Data naşterii

PURĂ METIS z l a

Nume bovină

Deţinător Adresă Locul naşterii

Cod NAŢIONAL al exploataţiei sau Cod IMPORT

Împuternicit Adresă

IMPRIMARE COD BARE

Data Semnătura deţinătorului

Se completează de Medicul Veterinar Oficial

ORIGINEA GENETICĂ

Ştampila Medicului Veterinar Oficial

Monta Însămânţare artificială Transplant

embrioni

MAMA TATA Cod identificare

naţional Cod identificare naţional

Cod identificare import Cod identificare

import

Rasa Rasa

Calificare genetică În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta

Data morţii Data tăierii

Deţinător Data semnătura Nume prenume

*Se completează de către medicul veterinar oficial, cu semnătura şi parafa. Valabil până la atribuirea paşaportului. * o copie va rămâne la deţinător

Fig. 2.11. Documentul de declarare a bovinei (ANSVSA)

22

EMIS DE .................. PAŞAPORT DE IDENTIFICARE A BOVINEI

Ştampila emitent

Data emiterii ........................ Nr. ............ SERIA ...........................

COD DE IDENTIFICARE NAŢIONAL Sex Cod RASĂ Data naşterii

Deţinător (Nume, Prenume)

CODUL EXPLOATAŢIEI DE NAŞTERE NAŢIONAL / IMPORT

Adresă

(Jud.) (Oraş, com.) (Localitate, str., nr.)

Imprimare cod bare Cod naţional al mamei Data morţii Data tăierii

z l a z l a

Loc d

e apli

care

În absenţa certificării sanitar-vetrinare, făcută de către Medicul Vetrinar Ofical, acestă bovină nu poate circula

Loc rezervat certificării stării de sănătate a bovinei

Marcare semnalmente

Ştampila

Medicului Veterinar Oficial ORIGINEA GENETICĂ

Monta Însămânţare artificială Transplant

embrioni

MAMA TATA Cod identificare

naţional Cod identificare naţional

Cod identificare import Cod identificare

import

Rasa Rasa Calificare genetică Prime speciale

În testare Semnătura / vigneta Dobândit Semnătura / vigneta

EVIDENŢA MIŞCĂRILOR

Rubrici pentru consemnarea mişcării bovinelor/ noul deţinător, (data/localitatea/judeţul), completate de către Medicul Veterinar Oficial

1 9 17 225

2 10 18 26

3 11 19 27

4 12 20 28

5 13 21 29

6 14 22 30

7 15 23 31

8 16 24 32

Semnătura şi parafa Medicului Veterinar Oficial de la noua destinaţie

1 9 17 225 2 10 18 26 3 11 19 27 4 12 20 28 5 13 21 29 6 14 22 30 7 15 23 31 8 16 24 32

Fig. 2.12. Paşaport de identificare a bovinei (ANSVSA)

23

Aplicaţii practice: - Se vor prezenta ustensilele şi materialele necesare utilizate pentru marcarea taurinelor,

prin metodele menţionate. - Se vor executa practic, de către fiecare student, metodele de marcare pe mulaje pentru

însuşirea corectă a fazelor de lucru. - Se vor efectua demonstraţii şi apoi exerciţii practice de aplicare a metodelor de marcare

pe taurinele din Staţiunea Didactică Timişoara (S.D.T.).

24

LUCRAREA 3

TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BOVINE

Scopul lucrării: - însuşirea mijloacelor subiective de estimare a vârstei la bovine. Vârsta este unul din factorii cu implicaţii majore asupra cantităţii, calităţii şi economicităţii

producţiilor realizate de taurine. De asemenea, vârsta condiţionează tehnologia de creştere aplicată.

De cele mai multe ori, vârsta se poate stabili cu precizie, consultând evidenţele zootehnice ale fermei. În cazul în care evidenţele zootehnice lipsesc, sau nu există garanţia corectitudinii înregistrărilor în evidenţele zootehnice, pentru determinarea vârstei se apelează la unele criterii subiective de apreciere a vârstei. În aceste situaţii, determinarea vârstei se face prin aprecierea aspectului şi stării dentiţiei, apelând însă şi la unele criterii ajutătoare cum sunt: aspectul exterior şi dezvoltarea corporală, starea cordonului ombilical şi prezenţa perniţei fetale la viţei, apariţia, creşterea şi aspectul coarnelor.

3.1. TEHNICA DETERMINĂRII VÂRSTEI DUPĂ DENTIŢIE Concomitent cu înaintarea în vârstă dinţii, în special incisivii, suferă modificări

morfologice importante. Estimarea vârstei animalului se face prin examinarea dentiţiei, luând în considerare modificările care apar la nivelul incisivilor pe parcursul viţeii animalului (prezenţa incisivilor de lapte sau a celor permanenţi şi gradul de uzură al incisivilor).

3.1.1. PARTICULARITĂŢILE DENTIŢIEI LA BOVINE

Bovinele au incisivi numai pe maxilarul inferior, iar pe maxilarul superior este prezent

bureletul gingival (sau bureletul glenoidal), o formaţiune fibro-cartilaginoasă. Incisivii sunt uşor mobili în gingie pentru a se reduce efectul contactului dur al acestora cu bureletul gingival în timpul masticaţiei şi rumegării.

Formula dentară la bovinele adulte este următoarea:

Incisivi = 0

; Canini = 0

; Premolari =6

; Molari =6

; ⇒ 32 8 0 6 6

La tineret lipsesc molarii; ultimii molari (M3) apar la vârsta de 24 luni şi deci numărul de dinţi este 20, astfel că la tineret, formula dentară este următoarea:

Incisivi = 0

; Canini = 0

; Premolari = 6

; Molari = 0

; ⇒ 20 8 0 6 0

După locul pe care incisivii îl ocupă în arcada dentară ei au următoarele denumiri: cleşti, primii mijlocaşi, secunzii mijlocaşi şi lăturaşi (fig. 3.1). Dimensiunile incisivilor scad de la cleşti spre lăturaşi formând un arc semilunar. În funcţie de vârsta animalelor, pe arcada dentară a acestora pot fi prezenţi două tipuri de incisivi, respectiv: incisivii de lapte şi incisivii permanenţi.

Incisivii caduci sau incisivii de lapte sunt incisivii cu care se naşte viţelul şi care la o anumită vârstă sunt înlocuiţi de incisivi permanenţi. Incisivii permanenţi se menţin în arcada dentară pe toată viaţa animalului.

Incisivii sunt formaţi din coroană (de formă lăţită şi prezentând o faţă labială şi una linguală), colet (situat imediat deasupra gingiei) şi rădăcina fixată în alveola dentară.

La exterior, incisivii sunt acoperiţi de un strat de smalţ care are o grosime de cca. 1 mm pe faţa labială şi de 0,3 mm pe faţa linguală (fig. 3.2). Sub smalţ se găseşte dentina, în masa căreia

25

se găseşte canalul dentar cu pulpa dentară. Prin contactul cu furajele (în timpul masticaţiei şi al rumegării), smalţul de pe suprafaţa linguală a incisivilor se uzează şi dispare treptat (începând dinspre marginea liberă a incisivilor), astfel că la zona de confluenţă al dentinei cu zona netocită a smalţului de pe faţa linguală a incisivilor apare creasta dentară.

La bovine, incisivii au creştere limitată. După ce incisivii au ajuns la nivelul maxim de creştere, ca urmare a procesului de uzură al coroanei acestora, incisivii se micşorează în volum, iar între incisivi apar spaţii interdentare.

3.1.2. Semnele folosite la determinarea vârstei

a). Prezenţa incisivilor de lapte sau a incisivilor permanenţi. Incisivii de lapte sunt mai mici, au suprafaţa netedă, cu smalţ de culoare alb-sidefie şi sunt mai gâtuiţi în zona coletului, iar cei permanenţi sunt mai mari şi de culoare alb-gălbuie.

b). Dintele virgin este dintele intact (care nu a suferit nici un proces de uzură), la care smalţul acoperă întreaga suprafaţă linguală. Incisivii de lapte rămân virgini până la vârsta la care viţeii consumă, pe lângă lapte, şi furaje vegetale. Incisivii permanenţi rămân virgini până ce aceştia ajung la nivel.

c). Incisivul permanent ajuns la nivel este acel incisiv care a crescut până la mărimea normală şi are o poziţie corectă în arcada dentară.

În momentul erupţiei, incisivii permanenţi au o poziţie oblică în arcada dentară. Pe măsură ce cresc, incisivii permanenţi se răsucesc în arcada dentară, astfel că la finalul procesului de creştere aceştia au o poziţie paralelă cu gingia. La lăturaşi, indiferent de mărimea şi poziţia lor pe arcada dentară, dacă a început procesul de uzură a smalţului de pe faţa linguală se consideră că au ajuns la nivel.

d.) Tocirea reprezintă faza iniţială a procesului de uzură al smalţului de pe faţa linguală a incisivilor şi se evidenţiază prin dispariţia continuităţii smalţului labial cu cel lingual. La

Fig. 3.1. Denumirea incisivilor la bovine

Fig. 3.2. Structura incisivilor

Faţa labială

26

începutul procesului de tocire, zona tocită are o formă liniară. Treptat, prin continuarea procesului de uzură are loc dispariţia smalţului pe zone din ce în ce mai întinse. În aceste zone se evidenţiază dentina, care are un aspect gălbui. La zona de confluenţă a dentinei cu smalţul de pe faţa linguală se constată vizual şi prin palpare o creastă sinuoasă, denumită creasta dentară.

e). Nivelarea apare ca urmare unui proces de uzură mai avansat şi care duce la dispariţia totală a smalţului pe suprafaţa linguală. În urma nivelării, faţa linguală a incisivului este uşor excavată (uşor scobită) şi netedă, iar la baza incisivului apare o linie rotunjită de smalţ.

f). Forma tablei dentare este dată de aspectul suprafeţei de tocire a incisivului, care evoluează concomitent cu procesul de uzură. Se disting mai multe forme ale tablei dentare (fig. 3.3):

Fig. 3.3. Diferite forme ale tablei dentare: 1 - liniară; 2 - dreptunghiulară; 3 - pătrată; 4 - rotundă; 5 - biangulară;

6 - faza de „butoni dentari”

- forma liniară - apare la începutul uzurii smalţului de pe faţa linguală a incisivilor; - forma dreptunghiulară - când uzura smalţului a ajuns la jumătatea tablei dentare,

diametrul transversal al tablei dentare fiind mai mare decât cel antero-posterior; - forma pătrată - când marginile tablei dentare sunt relativ drepte, iar diametrul transversal

al tablei dentare este aproape egal cu cel antero-posterior, uzura crestei dentare ajungând la colet; în această fază incisivul se consideră a fi nivelat;

- forma rotundă - cele 4 margini ale suprafeţei tablei dentare descriu un cerc aproximativ, iar între incisivi apar spaţii interdentare;

- forma biangulară - în această fază diametrul antero-posterior este mult mai mare decât cel transversal; forma biangulară este rezultatul pierderii pronunţate din marginile laterale ale incisivului şi, ca urmare, spaţiile interdentare sunt mai mari.

3.1.3. TEHNICA STABILIRII VÂRSTEI LA TAURINE PE PERIOADE

3.1.3.1. Perioada I - de la naştere până la vârsta de 18 luni

Caracteristici ale perioadei: retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte, tocirea şi nivelarea incisivilor de lapte, apariţia molarilor.

La naştere, viţelul are (în mod obişnuit) incisivii de lapte apăruţi şi care sunt acoperiţi (parţial sau total) de mucoasa gingivală.

Paralel cu înaintarea în vârstă, mucoasa gingivală se retrage de pe incisivii de lapte, astfel: - la o săptămână mucoasa gingivală este retrasă de pe jumătate din coroana cleştilor; - la 2 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă complet de pe cleşti; - la 3 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă de pe mijlocaşii primi şi mijlocaşii secunzi; - la 4 săptămâni mucoasa gingivală este retrasă şi de pe lăturaşi; Ca urmare a introducerii în raţia viţeilor a furajelor fibroase şi a concentratelor are loc

uzura (tocirea şi apoi nivelarea) incisivilor de lapte, astfel: - la 3 luni începe tocirea cleştilor; - la 4 luni sunt tociţi mijlocaşii primi şi apar primii molari (M1); - la 5 luni sunt tociţi mijlocaşii secunzi;

27

- la 6 luni sunt tociţi lăturaşii; - la 9 luni cleştii sunt tociţi până la jumătatea suprafeţei tablei dentare; - la 12 luni cleştii sunt nivelaţi; - la 15 luni sunt nivelaţi primii mijlocaşi şi apar molarii secunzi (M2); - la 18 luni sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi; - la 21 luni sunt nivelaţi lăturaşii; - la 24 luni are loc erupţia ultimilor molari (M3).

3.1.3.2. Perioada a II-a - de la vârsta de 1,5 ani (18 luni) până la vârsta de 4 ani

Apariţia şi uzura incisivilor permanenţi este influenţată de gradul de precocitate al rasei. În continuare, sunt redate semnele după care se determină vârsta la principalele rase de taurine din ţara noastră: Bălţată cu negru românească, Bălţată românească, Brună de Maramureş.

Caracteristicile perioadei: înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi. Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi, precum şi procesul de uzură al acestora

are loc succesiv, începând de la cleşti spre lăturaşi, după cum urmează: - la 1 an şi 6 luni erup cleştii permanenţi; - la 2 ani şi 3 luni erup primii mijlocaşi permanenţi; - la 3 ani erup mijlocaşii secunzi permanenţi; - la 3 ani şi 9 luni erup lăturaşii permanenţi. Perioada de timp care se scurge de la apariţia incisivilor permanenţi (erupţie dentară) până

la ajungerea la mărimea şi poziţia normală în arcada dentară durează 4-5 luni. La rasele de taurine crescute în ţara noastră, la vârsta de 4 ani toţi incisivii sunt permanenţi (fig. 3.4), deci animalul are gura încheiată.

Fig. 3.4. Aspectul dentiţiei la taurine, la vârsta de: 1- o lună; 2 - 2 ani;3 - 3 ani; 4 - 31/2 ani; 5 - 4 ani; 6 - 12 ani

3.1.3.3. Perioada a III-a - de la va vârsta de 5 ani şi până la vârsta de 9 ani

Caracteristicile perioadei: tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi. - la 5 ani cleştii sunt tociţi pe jumătate din suprafaţa tablei dentare; - la 6 ani cleştii sunt nivelaţi; - la 7 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi; - la 8 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi; - la 9 ani sunt nivelaţi şi lăturaşii.

28

3.1.3.4. Perioada a IV-a - după vârsta de 9 ani

Caracteristicile perioadei: micşorarea incisivilor, apariţia spaţiilor interdentare, apariţia formei rotunde şi biangulare a tablei dentare.

- la 10 ani apar mici spaţii interdentare, iar forma tablei dentare tinde spre rotundă; - la 11 ani spaţiile interdentare sunt mai mari ca urmare a reducerii coroanei incisivilor, tabla

dentară fiind rotundă pe cleşti şi pe primii mijlocaşi; - la 12 ani spaţiile interdentare se măresc şi mai mult, iar forma tablei dentare pe cleşti

tinde spre biangulară; - la 13 ani incisivii au coroana redusă, spaţiile interdentare sunt şi mai mari iar forma tablei

dentare este biangulară; - la 14-15 ani, coroana incisivilor este complet uzată, rămânând doar rădăcinile incisivilor

(faza de butoni dentari); uneori cleştii sunt căzuţi din alveole. La rasele de taurine mai tardive (Sura de stepă şi metişii acestei rase, Pinzgau de

Transilvania) înlocuirea incisivilor de lapte cu cei permanenţi, tocirea şi nivelarea acestora are loc mai târziu decât la rasele cu precocitate mijlocie. Astfel, schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi are loc în perioada de vârstă cuprinsă între 1,5 şi 5 ani, tocirea şi nivelarea incisivilor permanenţi între 6 şi 10 ani, apariţia spaţiilor interdentare şi a formei rotunde spre biangular a tablei dentare între 11 şi 15 ani.

3.2. CRITERII AJUTĂTOARE PENTRU DETERMINAREA VÂRSTEI LA TAURINE

3.2.1. ASPECTUL EXTERIOR ŞI DEZVOLTAREA CORPORALĂ

Aspectul exterior şi dezvoltarea corporală se modifică concomitent cu vârsta, astfel că se poate aprecia dacă animalul examinat este tânăr, la vârsta de adult sau bătrân, astfel:

- animalul tânăr are capul mic, trunchiul scurt, îngust şi puţin adânc, membrele lungi (viţelul este “înalt pe picioare”), ongloanele sunt mici, formatul corporal fiind înalt sau pătrat.

- animalul adult are forme corporale mai unghiuloase, formatul corporal dreptunghiular, este vioi şi cu mişcări agile.

- animalul bătrân prezintă musculatura mai redusă, proeminenţele osoase sunt evidente; animalele bătrâne exteriorizează o anumită stare de apatie, se deplasează mai lent, iar timpul de consum al raţiei se prelungeşte.

3.2.2. STAREA CORDONULUI OMBILICAL

- în primele 3 zile de viaţă ale viţelului cordonul ombilical este umed şi moale; - la o săptămână este uscat; - la 2 săptămâni cade, în locul lui rămâne crusta ombilicală; - la 4 săptămâni cade crusta ombilicală.

3.2.3. STAREA ONGLOANELOR

La naştere, pe faţa plantară a ongloanelor se găseşte un apendice de corn moale (perniţa fetală) care cade la vârsta de 4-5 zile a viţelului.

3.2.4. APARIŢIA, CREŞTEREA ŞI ASPECTUL COARNELOR

La viţel, pe locul în care vor forma coarnele se remarcă un smoc de peri mai lungi şi mai subţiri decât perii din jur, sub formă de vârtej.

La 4 săptămâni smocul de peri cade şi prin palpare sub piele se simte o uşoară proeminenţă osoasă, apoi cornul străpunge pielea la 2 luni. Coarnele cresc, în medie, cu cca. 1 cm pe lună, până la vârsta de 18 luni.

29

3.3. PARTICULARITĂŢILE DETERMINĂRII VÂRSTEI LA BUBALINE

Determinarea vârstei la bubaline se face după aceleaşi criterii ca şi la taurine. Comparativ cu taurinele, la bubaline incisivii sunt mai mari şi au faţa labială mai convexă, iar cea linguală mai excavată. De asemenea, stratul de smalţ este mai gros decât la taurine, ceea ce conferă incisivilor o duritate şi, respectiv, o rezistenţă mai mare. Bubalinele au gura încheiată la vârsta de 6 ani, cu 2 ani mai târziu decât rasele de taurine cu precocitate mijlocie.

3.3.1. EVOLUŢIA DENTIŢIEI LA BIVOL

La naştere toţi incisivi sunt acoperiţi de gingie. Retragerea mucoasei gingivale de pe incisivii de lapte are loc astfel:

- la 10 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe cleşti; - la 15 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe primii mijlocaşi; - la 30 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe secunzii mijlocaşi; - 45-60 zile - retragerea mucoasei gingivale de pe lăturaşi. Incisivii de lapte cresc şi ajung la nivel după cum urmează: - cleştii la 3 luni; - primii mijlocaşi la 4 luni; - secunzii mijlocaşi la 5 luni; - lăturaşii la 7-8 luni. Tocirea incisivilor de lapte începe la următoarele vârste: - cleştii la 10-12 luni; - primii mijlocaşi la 12-14 luni; - secunzii mijlocaşi 14-16 luni; - lăturaşii 16-18 luni. Nivelarea incisivilor de lapte are loc astfel: - cleştii la 24-25 luni; - primii mijlocaşi la 25-26 luni; - secunzii mijlocaşi la 27-28 luni; - lăturaşii la 29-30 luni. Schimbarea incisivilor de lapte cu cei permanenţi are loc astfel: - cleştii la 3 ani; - primii mijlocaşi la 4 ani; - secunzii mijlocaşi la 5 ani; - lăturaşii la 6 ani. Tocirea incisivilor permanenţi are loc astfel: - cleştii la 4 ani; - primii mijlocaşi la 5 ani; - secunzii mijlocaşi 6 ani; - lăturaşii 7 ani. Nivelarea incisivilor permanenţi are loc astfel: - la 8-9 ani sunt nivelaţi cleştii; - la 9-10 ani sunt nivelaţi primii mijlocaşi; - la 10-11 ani sunt nivelaţi secunzii mijlocaşi; - la 11-12 ani sunt nivelaţi lăturaşii. După 11 ani se ia în considerare mărimea spaţiilor interdentare şi forma tablei dentare: - la 13-14 ani cleştii au tabla dentară de formă rotundă; - la 15-17 ani lăturaşii au tabla dentară pătrată; - la 20 ani lăturaşii au tabla dentară rotundă; - după 20 ani apare faza de butoni dentari.

30

3.4. ANOMALII DENTARE LA BOVINE La bovine pot să apară diferite anomalii dentare, anomalii care determină uzura anormală a

incisivilor, dar şi dificultăţi în ceea ce priveşte prehensiunea şi triturarea furajelor ingerate de către animal. În continuare sunt prezentate unele anomalii dentare care pot să apară la bovine.

Anomalii numerice. Pe maxilar sunt prezenţi un număr mai mare (pleiodonţie), sau mai mic (oligodonţie) de incisivi, decât în mod normal. În cazul pleiodonţiei se întârzie uzura incisivilor, iar în cazul oligodonţiei uzura incisivilor este mai accentuată decât în mod obişnuit.

Anomalii de schimbare a incisivilor. În acest caz incisivii erup pe o parte a maxilarului fără ca aceştia să apară în acelaşi timp şi pe partea cealaltă, sau se schimbă întâi primii mijlocaşi şi abia după aceea cleştii. În asemenea situaţii, pentru determinarea vârstei se va lua în considerare gradul de uzură al primilor incisivi apăruţi, incisivi la care procesul de uzură este mai avansat.

Anomalii de uzură. Aceste anomalii apar fie din cauza poziţiei anormale a incisivilor în alveola dentară, fie datorită masticaţiei bolului alimentar pe una din părţile maxilarelor, ceea ce determină o uzură mai mare a incisivilor de pe partea respectivă. În asemenea cazuri se examinează ambele jumătăţi ale arcadei dentare, se stabileşte vârsta pentru fiecare în parte şi se face media acestora.

Anomalii de incidenţă. Prognatismul şi brevignatismul superior (maxilarul superior fiind mai lung, respectiv mai scurt decât cel inferior), determină neregularităţi în tocirea şi nivelarea incisivilor. Aplicaţii practice:

- Se vor efectua demonstraţii şi exerciţii practice de recunoaştere a semnelor pentru aprecierea vârstei pe piesele naturale din dotarea disciplinei.

- Se va determina, prin diferite metode, vârsta la taurinele din S.D.T.

31

LUCRAREA 4

TEHNICA APRECIERII EXTERIORULUI LA BOVINE

Scopul lucrării: - cunoaşterea calităţilor şi defectelor regiunilor corporale în raport cu rasa, vârsta şi sexul

animalului. Aspectul exterior reprezintă unul din criteriile de bază în selecţia fenotipică a animalelor.

Prin aprecierea exteriorului se obţin informaţii asupra apartenenţei de rasă, a tipului morfo-productiv, a prezenţei unor defecte care reduc valoarea zootehnică, economică şi de reproducţie a animalului, a stării de sănătate şi a nivelului de creştere şi de dezvoltare a animalelor.

În acelaşi timp, studierea exteriorului animalelor oferă şi indicii privind longevitatea productivă şi, într-o oarecare măsură, a performanţelor productive ale acestora.

Studierea exteriorului trebuie să pună în evidenţă calităţile şi defectele animalelor în corelaţie cu factorii care au favorizat apariţia acestora, precum şi efectul pe care aceste defecte de exterior îl au asupra longevităţii, producţiei şi activităţii de reproducţie a bovinelor.

În vederea aprecierii exteriorului, bovinele se supun examenului analitic şi sintetic al exteriorului.

4.1. TEHNICA EXAMENULUI ANALITIC AL EXTERIORULUI Examenul analitic al exteriorului presupune aprecierea separată a fiecărei regiuni

corporale, analizând: baza anatomică, delimitarea (fig. 4.1 şi 4.2), forma, dimensiunile, direcţia, ataşarea (prinderea), calităţi, tare, defecte şi boli.

Corectitudinea aprecierii unei regiuni corporale se realizează numai dacă se are în vedere tipul productiv al animalului, rasa, vârsta şi sexul, în interdependenţă cu mediul în care trăieşte animalul.

Din punct de vedere zootehnic, “frumuseţea” unei regiuni corporale nu trebuie confundată cu aspectul estetic al acesteia, ci este dată de corectitudinea regiunii respective pentru funcţionalitatea corespunzătoare a unui anumit tip morfo-productiv.

Fig. 4.1. Regiunile corporale: 1 - fruntea; 2 - nasul; 3 - ochiul; 4 - obrazul; 5 - zona temporală; 6 - gâtul; 7 - grebănul; 8 - spinarea; 9 - şale; 10 - şoldul; 11 - crupa, 12 - sacrum; 13 - punctul fesei; 14 - articulaţia coxo-femurală; 15 - fesa; 16 - coapsa; 17 - flancul; 18 - coastele; 19 - spata; 20 - umărul; 21 - braţul; 22 - cotul; 23 - abdomenul; 24 -

grasetul; 25 - gamba; 26 - jaretul; 27 - regiunea trecerii chingii; 28 - antebraţul; 29 - genunchiul; 30 - fluierul; 31 - glezna; 32 - chişiţa; 33 - salba; 34 - pieptul; 35 - urechea.

32

Pentru efectuarea examenului analitic, corpul animalului se divizează imaginar în mai multe segmente (trenuri sau treimi), astfel:

- trenul anterior (treimea anterioară) este cuprins între vârful botului şi linia verticală imaginară ce trece prin unghiul supero-posterior al spetei;

- ternul mijlociu este cuprins între limita posterioară a trenului anterior şi linia imaginară ce trece prin unghiul extern al iliumului;

- trenul posterior cuprinde regiunile corporale situate înapoia limitei posterioare a trenului mijlociu.

În practică, la efectuarea examenului analitic al exteriorului, corpul bovinelor este împărţit în următoarele segmente: cap, gât, trunchi şi membre.

Fig. 4.2. Principalele baze osoase utilizate pentru delimitarea regiunilor corporale

4.1.1. CAPUL Baza anatomică: oasele craniului şi ale feţei, precum şi mandibula. Delimitare: este segmentul anterior al corpului, care la extremitatea lui posterioară se

uneşte cu gâtul. Forma capului este piramidală, cu baza la extremitatea posterioară a capului. La taurine, aspectul capului se diferenţiază cu sexul (fig. 4.3).

Fig. 4.3. Aspectul capului la taurine:

1 - cap de vacă; 2 - cap de taur; 3 - cap de bou.

Vacile au capul mai mic, mai lung şi mai îngust decât taurii, fruntea scurtă şi mai îngustă, iar faţa mai lungă, ţesutul subcutanat este slab dezvoltat. Capul are aspect uscăţiv, fin, cu proeminenţe osoase evidente şi exprimă feminitate. Părul este scurt, pielea este subţire şi

33

aderentă (la unele rase poate forma cute pe obraji). Ochii sunt mari, expresivi, cu privire blândă. Coarnele sunt mai lungi şi mai subţiri decât la tauri.

Taurii au capul mai mare, masiv şi mai larg decât vacile, cu fruntea largă şi faţa scurtă. Ţesutul conjunctiv subcutanat este mai abundent, fapt ce face ca proeminenţele osoase să nu fie evidente. Pielea este groasă, părul pe frunte este mai lung, mai gros şi uneori ondulat. Ochii sunt mai mici, privirea este ageră şi exprimă îndrăzneală (chiar agresivitate, uneori). Coarnele sunt scurte şi groase (butace).

Boii au capul mai mare decât vacile, grosolan şi este lipsit de expresivitatea specifică celor două sexe. Aspectul general al capului la bou este determinat de momentul castrării, respectiv are aspect de cap de taur când castrarea se face la vârsta de 2-3 ani şi este feminin când castrarea se face înainte de maturitatea sexuală.

Dimorfismul sexual exprimat la nivelul capului este mai accentuat la rasele primitive, apoi în ordine descrescătoare la cele ameliorate cu aptitudini mixte şi de lapte şi mai puţin evident la rasele perfecţionate.

Uneori, aspectul general al capului nu este cel caracteristic sexului ca urmare a unor dereglări hormonale, respectiv: taur cu cap de vacă şi vacă cu cap de taur (fig. 4.4).

Vacă cu cap de taur: capul este lipsit de fineţe şi expresivitate feminină, este masiv şi butucănos, având coarne scurte şi groase, păr mai lung şi gros, iar ochii sunt mici. Aceste vaci vor fi eliminate de la reproducţie, ele fiind, în general, slab productive şi au indici de reproducţie necorespunzători.

Taur cu cap de vacă: capul este lung, îngust, ţesutul conjunctiv subcutanat slab reprezentat, pielea şi părul subţiri, privire lipsită de expresivitate. Asemenea tauri, indiferent de originea lor, vor fi excluşi de la reproducţie deoarece au fecunditate, apetit sexual redus şi rezistenţă organică scăzută.

Fig. 4.4. Aspecte nedorite ale capului:

1 - vacă cu cap de taur; 2 - taur cu cap de vacă.

După aspectul general capul poate fi: uscăţiv, afânat, sau grosolan. - Capul uscăţiv - proeminenţele osoase sunt evidente, pielea subţire, părul scurt şi lucios,

ţesutul subcutanat slab dezvoltat, vascularizaţia fiind evidentă. Capul uscăţiv este caracteristic raselor specializate pentru producţia de lapte şi animalelor cu constituţie fină. Este considerat ca fiind defectuos la rasele de carne şi la cele mixte (carne - lapte). Este defectuos şi la rasele de lapte când are aspect suprafin sau infantil, deoarece denotă slăbirea constituţiei.

- Capul afânat (gras) - pielea este groasă, ţesutul conjunctiv subcutanat abundent, mascând proeminenţele osoase, iar părul este abundent şi creţ. Este caracteristic raselor de carne şi mixte (carne-lapte), iar în cazul raselor de lapte este considerat defect.

- Capul grosolan (butucănos) - este mare în raport cu dezvoltarea generală a animalului, acoperit cu piele groasă, cu păr lung şi aspru, iar privirea este inexpresivă (ştearsă). Este caracteristic animalelor cu constituţie grosolană şi cu temperament limfatic. Se consideră defectuos la toate categoriile de taurine.

34

Profilul capului este dat de linia imaginară tangentă la regiunea frunţii şi a feţei (fig. 4.5): - Capul cu profil drept - fruntea şi faţa privite din lateral (din profil) formează o linie

dreaptă; acest profil este dorit la toate tipurile de producţie. - Capul cu profil convex (berbecat) - se întâlneşte frecvent la taurinele primitive şi la

bivoli. La rasele ameliorate este considerat defect şi denotă o furajare necorespunzătoare în perioada de creştere, fiind asociat cu o constituţie grosolană. Convexitatea poate afecta întreaga lungime a capului (cap de berbec), numai regiunea frunţii (cap de iepure) sau numai regiunea nasului (cap acvilin).

- Capul cu profil concav - este caracteristic animalelor cu o constituţie debilă şi constituie un defect grav. Când concavitatea este pronunţată în regiunea nasului şi este asociată cu brevignatism superior defectul poartă denumirea de cap de mops.

Fig. 4.5. Profilul capului:

1- drept; 2 - convex; 3 - concav.

Lungimea capului se apreciază în funcţie de raportul dintre această dimensiune şi lungimea oblică a trunchiului. Din acest punct de vedere, capul poate fi:

- Scurt - lungimea capului se cuprinde de peste 4 ori în lungimea oblică a trunchiului (frecvent întâlnit la rasele de carne);

- Mijlociu - lungimea capului se cuprinde de 3-4 ori în lungimea oblică a trunchiului (specific raselor mixte şi de lapte);

- Lung - lungimea capului se cuprinde de mai puţin de 3 ori în lungimea oblică a trunchiului (întâlnit în general la rasele primitive şi este considerat defect la rasele ameliorate).

După modul de prindere, capul poate fi: - Cap bine prins când trecerea de la cap la gât se face pe nesimţite, iar în regiunea

parotidiană există o uşoară depresiune. - Cap descusut când în regiunea parotidiană depresiunea este mare. Este considerat un

semn al slăbirii constituţiei şi apare mai frecvent la vaci decât la tauri. - Cap placat când prezintă o uşoară convexitate în regiunea parotidiană. Este frecvent

întâlnit la rasele de carne şi la animalele cu constituţia grosolană, fiind considerat ca defectuos la rasele lapte şi la cele mixte.

4.1.1.1. Principalele regiuni ale capului

Principalele regiuni ale capului sunt prezentate în fig. 4.6. a). Coarnele sunt producţii osteo-epidermice, situate la extremitatea superioară a capului,

fiind constituite dintr-un cep osos şi o teacă cornoasă. Taurii au coarnele orientate lateral (coarne butace), iar la vaci acestea sunt mai lungi şi mai subţiri (coarne lace).

La rasele cu aptitudini productive pentru producţia de carne sau de carne-lapte, coarnele sunt mai scurte şi mai groase decât la cele pentru producţia de lapte.

În raport cu forma şi direcţia de creştere, coarnele pot fi grupate în: coarne orizontale, verticale şi asimetrice (fig. 4.7).

35

Fig. 4.7. Forme şi direcţii de creştere ale coarnelor: 1 - în coroană; 2 - în formă de „3”; 3 - în cuier; 4 - în streaşină; 5 - lace;

6 - butace; 7 - de bivol; 8 - coarne căzute; 9 - ţapoşe; 10 - în „V”; 11 - cercurii; 12 - liră închisă; 13 - liră deschisă; 14 - coarne asimetrice; 15 - fără coarne (akeratos).

Fig. 4.6. Principalele regiuni ale capului

36

Coarnele orizontale - orientate spre înainte:

- în coroană - sunt arcuite simetric; - în formă de “3” - descriu împreună cu creştetul forma cifrei 3; - în cuier - cu vârfurile orientate în sus; - în streaşină - cu vârfurile orientate în jos;

- orientate lateral: - lace - sunt lungi şi subţiri; - butace - sunt scurte, grose şi drepte.

- orientate înapoi (de bivol), sunt orientate spre înapoi (aproape paralel cu marginea superioară a gâtului).

Coarnele verticale - în jos - atârnânde; - în sus - ţapoşe - aproape paralele;

- în “V”; - cercurii - sunt uşor arcuite; - în formă de liră - deschisă sau închisă în funcţie de lungimea şi gradul lor de

deschidere. Coarnele asimetrice au formă şi direcţie diferite de creştere.

b). Urechile sunt situate sub coarne şi puţin înapoia lor. Animalele sănătoase, cu temperament vioi, au urechile mari şi relativ mobile, îndreptate lateral. Mobilitatea exagerată a urechilor denotă temperament nervos şi chiar un caracter rău. Lipsa mobilităţii urechilor sugerează un temperament limfatic.

Animalele cu constituţie fină au urechile relativ subţiri cu părul scurt şi neted; cele debile au urechi mici, foarte subţiri cu păr rar, scurt şi foarte fin, iar animalele cu constituţie grosolană au urechi groase, blegi, cu păr gros, des şi aspru.

c). Ochii la taurine sunt mari, proeminenţi, bine deschişi şi limpezi. La tauri ochii sunt mai mici, cu privire îndrăzneaţă, ageră (chiar agresivă), iar la vaci

aceştia sunt mari, cu privire blândă, feminină. Defecte ale ochilor: - Ochi de porc - sunt mici şi acoperiţi de pleoape. Se întâlnesc la animalele slab productive

şi la cele cu constituţie grosolană. - Ochi de broască - sunt proeminenţi în orbite. Se pot întâlni la unii indivizi din rasele de

lapte de tip brachicer (Jersey). - Ochi exoftalmici (bulbucaţi) - constituie o exagerare a ochilor de broască. Se pot întâlni la

unele vaci de lapte cu hipertiroidie, în caz de glaucom sau oftalmii hipertrofice. - Ochi ciacâri - au irisul decolorat, la unul sau la ambii ochi.

d). Fruntea Bază anatomică: oasele frontale. Delimitare: superior de creştet, inferior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri

interne ale ochilor, lateral de tâmplă şi ochi. Dimensiunile frunţii variază în funcţie de sex, precocitate, tip craniologic şi condiţiile de

creştere în perioada de tineret. Taurii au fruntea mai largă şi mai scurtă, acoperită cu păr gros, des, lung şi uşor ondulat. La vaci această regiune este mai îngustă şi mai lungă, acoperită cu păr mai scurt, fin şi

neted. În general, se preferă ca indiferent de rasă, fruntea să fie largă, lungă şi dreaptă. La animalele din rasele primitive şi la cele crescute în condiţii necorespunzătoare, fruntea

este îngustă şi lungă. La rasele precoce şi la animalele crescute în mod raţional fruntea este mai largă.

37

e). Faţa (nasul) Baza anatomică: oasele nazale. Delimitare: superior de frunte, lateral de obraji şi inferior de bot. În general, la taurine profilul nasului este drept, excepţie făcând unele rase de tip brachicer

(Jersey) şi taurinele Roşii dobrogene, la care profilul este uşor concav. Vacile din rasele de lapte au faţa mai lungă şi mai îngustă decât cele care fac parte din

grupa raselor de carne sau mixte. Taurii au faţa mai scurtă decât vacile şi boii castraţi timpuriu. Rasele primitive şi animalele

crescute în condiţii necorespunzătoare au faţa mai lungă. Capul mai cuprinde şi regiunile obrajilor, botului, nărilor, gurii, cefei, parotidei, ganaşelor,

creştetului şi buzelor.

4.1.2. GÂTUL

Baza anatomică: cele 7 vertebre cervicale, ligamentul cervical şi straturile musculare ale acestei regiuni.

Delimitare: anterior de cap, posterior de grebăn, spată şi capul pieptului. Gâtul are formă de trunchi de piramidă; prezintă două feţe laterale, două margini

(superioară şi inferioară) şi două extremităţi (anterioară şi posterioară). Marginea inferioară a gâtului se termină cu un pliu al pielii denumit salbă sau fanon.

La gât se apreciază următoarele aspecte: direcţia, lungimea, grosimea şi prinderea gâtului. - Direcţia gâtului care poate fi: orizontală (întâlnită la majoritatea raselor) şi oblică

antero-posterior şi de sus în jos (la unele rase de carne). - Lungimea - gâtul poate fi: lung; scurt; potrivit de lung. - Grosimea - gâtul poate fi: - subţire; - gros; - mijlociu. - Prinderea gâtului:

- gât bine prins - când trecerea de pe feţele laterale, marginea superioară şi inferioară a gâtului la regiunile învecinate ale trunchiului se face pe nesimţite.

Defecte de prindere ale gâtului: - tăietură de secure - în partea superioară, la locul de prindere cu grebănul apare o

depresiune, consecutiv dezvoltării reduse a musculaturii; - tăietură de lance - în faţa spetei apare o depresiune liniară ca urmare a unui gât

subţire, slab îmbrăcat în musculatură. Forma, lungimea şi grosimea gâtului, diferă în funcţie de sex, rasă şi tip morfo-productiv

(fig. 4.8 şi 4.9). Vacile au gâtul mai lung, mai subţire şi mai aplatizat, cu musculatura mai slab dezvoltată.

Marginea superioară a gâtului poate fi dreaptă, uneori uşor scobită, iar salba este mică. Taurii au gâtul mai scurt şi mai gros decât vacile, marginea superioară este convexă. În

partea posterioară a gâtului, la tauri se găseşte un depozit adipos şi de ţesut conjunctiv denumit cerbice (caracter sexual secundar). Cerbicea începe să se reliefeze de la vârsta de 2-3 luni (în condiţii normale de creştere), se dezvoltă apoi continuu, este evidentă la vârsta de aproximativ 2 ani şi ajunge la dezvoltarea maximă în jurul vârstei de 5 ani.

Cerbicea este mai bine dezvoltată la taurii din rasele primitive decât la rasele de lapte. Lipsa cerbicei la tauri denotă anomalii în funcţionarea glandelor sexuale şi este corelată cu o slabă activitate de reproducţie. Aceşti tauri au o înfăţişare feminină (“tauri cu gât de vacă”) şi nu vor fi admişi ca tauri de reproducţie. Acest defect se poate datora şi furajării necorespunzătoare în perioada de creştere.

Pielea de pe gâtul taurilor este mai groasă, formând cute rare şi groase, iar salba este mai bine dezvoltată decât la vaci.

Boii au gâtul mai lung şi mai subţire decât taurii. Forma şi dimensiunea gâtului la boi se apropie de cele ale taurilor sau vacilor, în funcţie de vârsta la care s-a efectuat castrarea lor.

38

Rasele de lapte au gâtul mai lung şi mai subţire, cu marginea superioară subţire şi dreaptă, eventual uşor concavă. Grosimea maximă a gâtului este la mijlocul acestuia. Salba este subţire şi mică. Pielea este subţire, elastică, densă, mobilă şi formează numeroase cute pe laturile gâtului. Vacile din aceste rase pot avea o uşoară concavitate pe marginea superioară a gâtului. Când această concavitate este accentuată, defectul poartă denumirea de “gât scobit” şi denotă o constituţie debilă.

Fig. 4.8. Profilul gâtului: 1 - la taur; 2 - la vacă.

Fig. 4.9. Aspectul gâtului în secţiune transversală: 1 - rase de lapte; 2 - rase mixte; 3 - rase de carne.

Rasele de carne au gâtul scurt şi gros la bază, subţiindu-se treptat spre cap. Salba este bine

dezvoltată, groasă şi se termină la capul pieptului cu un depozit de grăsime. Pielea este groasă şi uşor detaşabilă.

Rasele mixte au gâtul cu lungime şi grosime intermediare între rasele de lapte şi cele de carne, fiind mai apropiat de una din ele în funcţie de producţia care predomină (carne-lapte sau lapte-carne).

Rasele de tracţiune au gâtul lung, musculos, cu pielea groasă şi densă, puţin mobilă, greu detaşabilă şi nu formează cute.

Taurinele cu constituţie debilă prezintă un gât lung, subţire, cu marginea superioară scobită, cu salbă puţin dezvoltată, cu piele subţire care formează numeroase cute şi cu păr de acoperire rar.

Taurinele cu constituţie grosolană au gâtul scurt şi gros, pielea groasă şi fără cute; părul de acoperire este des, lung şi gros.

La taurinele cu constituţie fină sau robustă, forma şi dimensiunile gâtului sunt caracteristice sexului şi rasei.

39

4.1.3. TRUNCHIUL

Baza anatomică: coloana vertebrală (regiunea dorsală, lombară şi sacrală), sternul, cele 13 perechi de coaste şi oasele coxale.

Trunchiul are formă aproximativ paralelipipedică şi adăposteşte organele vitale ale organismului. Trunchiul se compune din: o faţă superioară, una inferioară, două feţe laterale, o extremitate anterioară şi una posterioară.

Prin forma şi dimensiunile sale, trunchiul oferă date asupra tipului morfo-productiv al taurinelor, asupra stării de întreţinere şi de furajare a animalelor.

4.1.3.1. Regiunile de pe faţa superioară a trunchiului

a). Grebănul Baza anatomică: apofizele spinoase ale primelor 5-7 vertebre dorsale, cartilajele

suprascapulare şi ligamentul cervical. Delimitare: anterior de gât, posterior de spinare şi lateral de spete. Grebănul este format dintr-o creastă mediană şi două planuri laterale. Indiferent de tipul

morfo-productiv al taurinelor, grebănul trebuie să fie lung, larg şi bine îmbrăcat în musculatură, având marginea superioară la acelaşi nivel cu gâtul, spinarea şi şalele.

Rasele de lapte au “grebănul simplu” şi potrivit de larg. Dezvoltarea insuficientă a musculaturii regionale determină apariţia defectului “grebăn ascuţit” (“grebăn în acoperiş”) caracterizat printr-o osatură mediană proeminentă şi planurile laterale unite într-un unghi ascuţit.

Rasele de carne prezintă un grebăn larg şi bine îmbrăcat în musculatură. Uneori la aceste rase se poate întâlni “grebănul dublu” ca urmare a unei foarte bune dezvoltări a musculaturii regionale care proemină de o parte şi de alta peste apofizele spinoase ale vertebrelor dorsale.

Rasele mixte au grebănul lung, larg şi musculos, simplu şi la acelaşi nivel cu spinarea şi şalele. Rasele primitive au grebănul puternic, musculos şi potrivit de larg. Frecvent această

regiune proemină deasupra liniei superioare a trunchiului şi poartă denumirea de “grebăn înalt”. Acest tip de grebăn este considerat defect la toate celelalte tipuri morfo-productive de taurine.

Datorită condiţiilor deficitare de creştere, furajare şi exploatare, regiunea grebănului poate devia de la forma şi dimensiunile specifice cu implicaţii negative asupra rezistenţei organice şi a longevităţii productive a animalelor.

Principalele defecte întâlnite la grebăn (fig. 4.10) sunt următoarele: grebănul simplu despicat, grebănul dublu despicat, grebănul fals ascuţit şi grebănul înfundat.

- Grebănul simplu despicat apare ca efect al reducerii tonicităţii musculare ce fixează spetele pe feţele laterale ale cutiei toracice. În acest caz cartilajele suprascapulare ale spetelor proemină peste nivelul liniei superioare a grebănului, iar între ele apare un şanţ longitudinal.

Stabulaţia prelungită, exploatarea intensivă pentru producţia de lapte şi vârsta înaintată sunt factori favorizanţi pentru acest defect. Este considerat foarte grav la tineret şi mai puţin grav la animale bătrâne.

- Grebănul dublu despicat constituie o agravare a defectului anterior. Ca prezentare, spetele se îndepărtează mult de trunchi şi proemină evident deasupra liniei superioare a trunchiului, delimitând de o parte şi de alta a acestuia două depresiuni liniare ca două despicături, de o parte şi de alta a apofizelor spinoase a vertebrelor dorsale.

Fig. 4.10. Forme nedorite ale grebănului: 1 - grebăn simplu despicat; 2 - grebăn dublu despicat.

40

- Grebănul fals ascuţit este cel mai grav defect întâlnit la nivelul acestei regiuni corporale. În acest caz, spetele proemină atât de mult deasupra apofizelor spinoase dorsale încât cartilagiile suprascapulare se unesc deasupra grebănului dând impresia unui grebăn ascuţit. Acest defect se poate recunoaşte prin observarea cu ochiul liber şi prin palpare (nu se simt apofizele spinoase dorsale).

- Grebănul înfundat apare mai rar la taurine. În acest caz linia superioară a grebănului se află sub linia superioară a trunchiului.

Animalele cu astfel de defecte se elimină de la reproducţie. Prevenirea defectelor amintite se face prin asigurarea unor condiţii corespunzătoare de furajare şi întreţinere, asigurarea mişcării active şi exploatarea raţională a animalelor.

b). Spinarea şi şalele Având în vedere legăturile strâns stabilite între aceste două regiuni şi ca urmare a faptului

că majoritatea cerinţelor şi defectelor sunt comune, ele vor fi studiate împreună. Baza anatomică: - spinare: ultimele 7 vertebre dorsale, articulaţiile costo-vertebrale şi muşchii regionali; - şale: cele 6 vertebre lombare şi muşchii regionali. Delimitare: - Spinarea: anterior de grebăn, posterior de şale, lateral de coaste; - Şalele: anterior de spinare, posterior de linia imaginară ce uneşte cele două unghiuri

externe ale iliumului şi lateral de flancuri. Corespunzător tipului morfo-productiv al animalelor, se cere ca aceste două regiuni să fie

lungi, largi, bine îmbrăcate în masă musculară şi să se găsească la acelaşi nivel cu grebănul şi crupa.

Spinarea şi şalele au un rol important în susţinerea toracelui şi abdomenului, rezistenţa acestor regiuni la efort fiind conferită de conformaţia şi de dezvoltarea musculaturii regionale.

Pe de altă parte, musculatura puternic dezvoltată din aceste regiuni constituie o cerinţă economică productivă importantă (carnea din aceste regiuni constituie specialitate de măcelărie).

Rasele de lapte au în general spinarea şi şalele lungi, rezistente, cu planurile laterale uşor înclinate (“spinare simplă”). În cazul în care planurile laterale sunt mai înclinate şi creasta mediană este evidentă (ca urmare a unor condiţii deficitare de furajare şi întreţinere) apare defectul de “spinare ascuţită” (sau tăioasă). La vacile cu nivel productiv ridicat, aflate în faza ascendentă şi de platou a lactaţiei acest aspect nu se consideră defect, decât dacă se extinde şi la nivelul şalelor.

Rasele de carne au spinarea şi şalele lungi, cu musculatura regională foarte bine dezvoltată. La unele exemplare din aceste rase (mai ales la tineretul taurin din rasele precoce de carne) îngrăşate intensiv, musculatura acestor regiuni, prin dezvoltarea ei, proemină peste linia medie superioară. Acest aspect poartă denumirea de “spinare şi/sau şale duble”.

Apariţia spinării şi şalelor duble la tineret încă de la o vârstă tânără are suport genetic şi poartă denumirea de “culard” (“double muscled”).

Rasele mixte au spinarea şi şalele simple, lungi, largi şi bine îmbrăcate în masă musculară, fără a atinge dimensiunile specifice raselor de carne, dar nici aspectul ascuţit al raselor de lapte.

Defectele de lungime, prindere şi rezistenţă ce pot să apară la nivelul acestor regiuni sunt următoarele:

- spinarea şi şalele scurte; - prinderea defectuoasă cu regiunile limitrofe; - slabă îmbrăcare în musculatură; - rezistenţă slabă. Direcţia spinării şi şalelor poate fi orizontală sau oblică. La animalele adulte spinarea şi

şalele orizontale constituie o frumuseţe zootehnică şi denotă o dezvoltare generală bună a acestora. Linia superioară uşor oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus la tineret nu se consideră defect.

Linia de profil a spinării şi şalelor trebuie să fie dreaptă şi să nu prezinte devieri laterale.

41

Abaterile de la orizontalitate, la animalele adulte, sunt considerate a fi defecte, întrucât denotă o rezistenţă şi constituţie slabă şi exprimă consecinţa unei creşteri şi exploatări neraţionale (fig. 4.11).

Abaterile de la profilul drept pot interesa una sau ambele regiuni şi se pot grupa sub numele de cifoză şi lordoză.

Cifoza constituie un defect grav şi ireversibil la toate categoriile de taurine şi poate avea, după gradul convexităţii, două aspecte:

- spinare şi şale de măgar: convexitate mică; - spinare şi şale de crap: convexitate pronunţată. Cauzele favorizante ale acestor defecte sunt: - întreţinerea şi furajarea necorespunzătoare a tineretului; - întreţinerea tineretului la munte, pe terenuri accidentate, sărace în vegetaţie şi săruri

minerale, fără suplimentarea raţiei; - supunerea boilor de tracţiune la eforturi mari, de timpuriu; - cauze ereditare.

Fig. 4.11. Defecte ale spinării şi şalelor:

1 - spinare şi şale lăsate; 2 - spinare şi şale înşeuate; 3 - spinare şi şale de măgar; 4 - spinare şi şale de crap.

Lordoza - profilul superior al spinării şi şalelor este concav. În funcţie de severitatea

devierii de la profilul drept al acestor regiuni, la taurine se pot întâlni următoarele defecte: spinare şi şale moi; spinare şi şale lăsate; spinare şi şale înşeuate.

Spinare şi şale moi - concavitatea este uşoară, abia perceptibilă. Acest aspect nu se consideră a fi defect la vacile bătrâne sau la cele adulte aflate în stare avansată de gestaţie (concavitatea este determinată de greutatea masei intestinale şi a uterului gestant), însă este considerat defect la tineret şi primipare. Acest defect apare ca urmare a unei constituţii slabe, asociată cu mişcarea activă insuficientă.

Spinare şi şale lăsate - profilul lateral al liniei superioare prezintă o concavitate mai accentuată decât în precedentul caz. Este considerată defectuoasă la toate categoriile de taurine, mai puţin la vacile bătrâne care au avut multe gestaţii şi au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie. Acest defect poate să apară şi la tineretul taurin furajat timp îndelungat cu furaje grosiere.

Spinare şi şale înşeuate - cel mai grav dintre defectele care pot să apară la aceste două regiuni corporale. Sunt predispuse la înşeuare animalele cu spinare lungă, îngustă şi slabă, cele furajate necorespunzător sau din jgheaburi înalte de la o vârstă tânără, vacile de lapte şi, în general, animalele care au fost întreţinute timp îndelungat în stabulaţie, fără mişcare activă. Acest defect, apărut la tineret, denotă pe lângă o îngrijire necorespunzătoare şi o constituţie

42

slabă. Poate fi prevenit, dacă nu este consecinţa exclusivă a unei constituţii slabe, prin înlăturarea cauzelor ce l-ar putea genera.

c). Crupa Baza anatomică: cele două oase coxale, osul sacrum, ligamentele sacro-iliace şi muşchii

regionali. Delimitare: anterior de şale, posterior de coadă, lateral de linia imaginară ce uneşte

unghiurile externe ale iliumului cu articulaţia coxo-femurală şi punctul fesei. Pentru descriere, crupa prezintă două planuri laterale şi o creastă mediană. Indiferent de tipul morfo-productiv, această regiune trebuie să fie lungă, largă pe toată

lungimea ei, la acelaşi nivel cu grebănul, spinarea şi şalele, să aibă o direcţie orizontală sau uşor oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos, să fie bine îmbrăcată în musculatură şi să fie corect prinsă cu şalele (fără demarcaţie).

Dimensiunile şi poziţia crupei influenţează modul desfăşurării parturiţiei şi spaţiul necesar dezvoltării ugerului în volum (fig. 4.12). De asemenea, crupa lungă şi largă constituie suport pentru dezvoltarea unor mase musculare mari, determină aplomburi largi şi corecte ale membrelor posterioare.

Rasele de carne au crupa lungă şi largă, aproape pătrată, iar la unele exemplare se poate întâlni “crupa dublă”. La aceste rase planurile laterale ale crupei sunt aproape orizontale şi prezintă o musculatură de acoperire foarte bine dezvoltată.

Rasele mixte au crupa lungă, largă şi simplă, iar ca direcţie poate fi orizontală sau puţin înclinată dinainte spre înapoi.

Rasele de lapte au crupa mai largă la şolduri şi la articulaţia coxofemurală şi mai îngustă la ischii, sacrumul mai proeminent, iar musculatura regională mai redusă.

În funcţie de sex şi vârstă, crupa este mai largă la vaci decât la tauri şi la animalele adulte faţă de tineret. Crupa se analizează examinând-o de sus, din lateral şi dinapoi.

Forme ale crupei la taurine: - Forma crupei, privită de sus:

- Crupa pătrată: lungimea şi lărgimea sunt relativ egale. Este forma dorită la toate categoriile de taurine.

- Crupa largă: lărgimea este mai mare decât lungimea. Se poate întâlni la unele exemplare din rasele precoce de carne.

- Crupa lungă: lungimea depăşeşte lărgimea. Când lungimea crupei se asociază cu lărgimea redusă a acesteia, se consideră a fi defectuoasă atât la vaci (apar distocii la fătare) cât şi la tauri (poate fi ereditară).

- Crupa pierdută: este slab dezvoltată din toate punctele de vedere şi disproporţionat de mică faţă de dezvoltarea generală a animalului. Se consideră defectuoasă la toate categoriile de taurine.

Fig. 4.12. Direcţii ale crupei: 1 - orizontală; 2 - teşită; 3 - oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus.

43

- Forma crupei, privită din lateral (direcţia mecanică): - Crupa orizontală: şoldul se găseşte la acelaşi nivel cu punctul fesei. Se întâlneşte

îndeosebi la rasele precoce de carne şi la rasele specializate pentru producţia de lapte. - Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de sus în jos: acest aspect al crupei nu este

considerat defect atunci când oblicitatea este mai mică (punctul fesei este puţin mai jos decât şoldul). - Crupa teşită: când oblicitatea dinainte spre înapoi şi de sus în jos este foarte

evidentă. Este considerată foarte defectuoasă deoarece atrage după sine o poziţie anormală a organelor genitale (însămânţări şi monte greu de efectuat, fătări distocice) şi favorizează apariţia defectelor de aplomb la membrele posterioare (“sub el dinapoi”, “jareţi săbiaţi”).

Taurii cu astfel de defecte vor fi eliminaţi de la reproducţie pentru că efectuează greu saltul şi, în afară de aceasta, defectul poate fi transmis ereditar. Crupa teşită se întâlneşte mai frecvent la rasele primitive.

- Crupa oblică dinainte spre înapoi şi de jos în sus este un defect grav la toate categoriile de taurine. În acest caz topografia organelor genitale este anormală (cu repercursiuni negative în activitatea de reproducţie), favorizează apariţia defectelor de aplomb la membrele posterioare (“picior de elefant”, “campat dinapoi”).

- Crupa scurtă - denotă o insuficientă dezvoltare a oaselor bazinului în lungime.

- Forma crupei, privită dinapoi: - Crupa largă pe toată lungimea ei: este largă atât la şolduri cât şi la ischii, şi este de

dorit la toate rasele. - Crupa îngustă pe toată lungimea ei: denotă o slabă dezvoltare în lărgime a bazinului

şi atrage după sine o cantitate redusă de carne de calitate superioară, fătări distocice şi oferă o bază mică pentru prinderea ugerului.

- Crupa îngustă la ischii numită şi crupă în formă “de sfeclă” sau “de migdală” este considerat ca fiind un defect grav. Ca aspect, crupa apare ca fiind largă la şolduri - consecutiv dezvoltării exagerate a tuberozităţii externe a iliumului (deci lărgime falsă) - şi foarte îngustă la ischii. Este un defect grav deoarece favorizează fătările distocice datorate deschiderii posterioare mici a bazinului.

- Crupa în acoperiş: planurile laterale ale crupei au o înclinaţie pronunţată faţă de linia mediană spre lateral şi de sus în jos, osul sacrum fiind foarte proeminent Această formă de crupă se întâlneşte la rasele primitive şi se asociază cu o dezvoltare slabă a musculaturii regionale.

- Crupa şoldită: unul din şolduri este “şters” ca urmare a fracturii gâtului tuberozităţii externe a iliumului Acest defect creează o uşoară jenă în mers şi nu influenţează desfăşurarea parturiţiei, fiind mai ales un defect de ordin estetic (fig. 4.13).

Fig. 4.13. Crupă şoldită, asimetrică şi îngustă

la ischii

- Crupa unghiuloasă: dimensiunile crupei sunt normale, însă prezintă o slabă îmbrăcare în musculatură ceea ce duce la punerea în evidenţă a protuberanţelor osoase. Apare la vacile din rasele de lapte întreţinute necorespunzător şi este considerată ca defect la rasele de carne şi la taurii de reproducţie.

44

- Crupa asimetrică: cele două planuri laterale ale crupei nu sunt situate la acelaşi nivel. Poate fi urmarea unor fracturi ale bazinului şi constituie defect grav deoarece calozităţile formate la locul de sudură a fracturilor pot determina dificultăţi la parturiţie.

Defectele crupei sunt, în mare măsură, consecinţa unei constituţii slabe dar, mai ales, a unui regim inadecvat de creştere a tineretului. Sunt foarte greu sau chiar imposibil de corectat, însă pot fi prevenite printr-o selecţie riguroasă şi printr-o întreţinere corespunzătoare a animalelor.

4.1.3.2. Regiunile de pe feţele laterale ale trunchiului

a). Coastele şi cavitatea toracică Baza anatomică a cavităţii toracice: vertebrele dorsale (superior), coastele (lateral), sternul

(inferior) şi diafragma (posterior). Delimitare: superior de grebăn şi spinare, anterior de piept, inferior de regiunea trecerii

chingii şi abdomen şi, posterior, de flancuri. Deşi cavitatea toracică este delimitată de un număr mai mare de regiuni, aceasta va fi

tratată împreună cu regiunea coastelor întrucât, lungimea, direcţia şi gradul de arcuire al coastelor determină aspectul cavităţii toracice şi permite aprecierea tipului morfo-productiv şi a stării de sănătate a animalului.

Cavitatea toracică adăposteşte cordul şi pulmonii, organe esenţiale în realizarea unor producţii ridicate. Forma şi dimensiunile cavităţii toracice furnizează informaţii asupra tipului constituţional, sexului şi vârstei, condiţiilor de creştere şi de exploatare a animalului.

Dezvoltarea toracelui este dată de dimensiunile acestuia: adâncimea (înălţimea), lărgimea, lungimea (profunzimea) şi perimetrul toracelui.

Indiferent de tipul productiv, toracele trebuie să fie bine dezvoltat, amplu, având capacitate mare şi deci o mai bună dezvoltare a organelor interne pe care le adăposteşte. Aspectul şi dimensiunile toracelui diferă cu tipul morfo-productiv (fig. 4.14).

La rasele de lapte toracele este potrivit de adânc şi larg, dar foarte profund. Coastele sunt lungi, cu lăţime redusă, aplatizate, puţin arcuite şi cu spaţii intercostale mari, orientate oblic spre înapoi, unghiul de inserţie al coastelor pe coloana vertebrală fiind 130o - 140o. În secţiune transversală, toracele apare sub formă eliptică.

Ca urmare a conformaţiei toracice, mişcările de respiraţie sunt mai ample, ventilaţia este mai activă şi procesele oxidative din organism sunt mai intense.

Fig. 4.14. Aspectul toracelui, în funcţie de tipul morfo-productiv:

1 - rase de lapte; 2 - rase de carne.

45

La rasele de carne toracele este mai larg, mai adânc şi potrivit ca profunzime. Coastele sunt lungi, late, cilindrice şi bine arcuite, cu spaţii intercostale mici, inserţia acestora pe coloana vertebrală făcându-se sub un unghi aproape drept (100o - 120o). În secţiune transversală, toracele apare sub formă ovală (aproape rotundă). Mişcările respiratorii sunt mai puţin ample, ventilaţia mai redusă şi deci arderile interne mai puţin intense, animalul fiind predispus la depunerea de carne şi grăsime în organism.

La rasele mixte toracele este potrivit de larg, adânc şi profund, coastele având caracteristici intermediare comparativ cu cele două tipuri productive de bază.

La tauri toracele este mai adânc şi mai larg decât la vaci. La tineret adâncimea toracelui raportată la talie este mai redusă. La animalul adult

adâncimea toracelui este mai mare decât vidul substernal. Dacă condiţiile de creştere în perioada de tineret nu sunt corespunzătoare, la animalul adult

adâncimea toracelui nu este cea caracteristică rasei, animalul rămâne “înalt pe picioare”, defect care nu se mai poate corecta (fig. 4.15).

Fig. 4.15. Adâncimea toracelui la vacă: 1 - torace adânc; 2 - animal „înalt pe picioare”.

Întreţinerea necorespunzătoare în perioada de tineret determină apariţia şi a altor defecte

grave: - torace aplatizat - insuficient dezvoltat în lărgime; - torace strangulat înapoia spetelor - prezintă o depresiune inelară în jurul toracelui (în

regiunea trecerii chingii). Perimetrul toracic (circumferinţa exterioară a toracelui) este mai mare la rasele de carne

decât la rasele de lapte, şi depinde în foarte mare măsură de starea de întreţinere a animalului.

b) Flancul (deşertul) Baza anatomică: muşchiul micul oblic. Delimitare: anterior de regiunea coastelor, superior de şale, inferior de abdomen, posterior

de şold, crupă şi membrul posterior. Regiunea flancului este compusă din trei subregiuni: - scobitura flancului (deşertul flancului) - are forma unei adâncituri şi este plasată de o

parte şi de alta a şalelor. - coarda flancului - delimitează inferior scobitura flancului şi este folosită ca loc de incizie

în cazul operaţiei cezariene. - planul înclinat (iea, teşitura flancului) - este situat sub coarda flancului şi se termină cu

pliul iei. Flancurilor li se mai spun şi “flămânzări” sau “deşerturi” deoarece în funcţie de forma lor

se poate aprecia dacă animalele sunt sătule sau flămânde. Taurinele flămânde au deşerturile adânci. La cele sătule deşerturile se şterg, iar cel stâng în

dreptul căruia se găseşte rumenul, este mai bombat decât cel drept.

46

În caz de timpanism (provocat de fermentarea leguminoaselor verzi - lucernă, trifoi - consumate pe rouă sau după ploaie) scobitura flancului stâng este puternic bombată.

În scobitura flancului stâng, la un lat de palmă sub nivelul apofizelor transversale ale vertebrelor lombare şi la un lat de palmă în sens caudal de la ultima coastă se face puncţia rumenului (cu ajutorul trocarului) în caz de timpanism.

La vacile în gestaţie avansată, scobitura flancului drept se alungeşte în jos ca urmare a greutăţii exercitate de uterul gestant asupra pereţilor abdominali.

c). Şoldul Baza anatomică: unghiul extern al iliumului. Delimitare: anterior de şale, lateral şi inferior de flancuri, posterior de crupă. La viţei, şoldurile sunt mai puţin evidente, ieşirea lor în relief se realizează treptat după

vârsta de 1 an. La rasele primitive, unghiurile externe ale iliumului sunt mult mai proeminente decât la

rasele ameliorate. În cadrul aceleaşi rase, şoldurile la vaci sunt mai evidente decât la tauri. Fracturile gâtului iliumului, ca urmare a unor traumatisme (căzături, loviri etc.) determină

asimetria părţii anterioare a crupei. În funcţie de partea pe care a avut loc traumatismul se poate spune că animalul este “şoldit stânga” sau “şoldit dreapta”.

4.1.3.3. Regiunile de pe faţa inferioară a trunchiului

a). Abdomenul Baza anatomică: peretele inferior al cavităţii abdominale, format din tunica fibro-elastică şi

muşchii abdominali. Delimitare: anterior de regiunea trecerii chingii, lateral de coaste şi flanc, posterior de uger

la vacă şi de testicule la taur. Dezvoltarea abdomenului este puternic corelată cu dezvoltarea aparatului digestiv şi a

glandelor anexe (ficat, pancreas), precum şi cu tipul metabolic al rasei. Abdomenul se examinează din profil şi dinapoia animalului, apreciind gradul de dezvoltare

şi linia inferioară pe care o descrie. Indiferent de tipul morfo-productiv al taurinelor, abdomenul trebuie să fie lung, larg, corect

conformat şi spaţios. La taurii de reproducţie abdomenul trebuie să fie suplu, de formă cilindrică. La vaci raţia se bazează în special pe furaje de volum, motiv pentru care abdomenul este

mai mare (voluminos). La vacile din rasele de lapte şi mixte, la care necesarul de furaje este mare, abdomenul trebuie să fie mare, voluminos, în formă de butoi. La vacile din rasele de carne abdomenul este mai puţin voluminos, având formă aproape cilindrică.

Forma şi dimensiunile acestei regiuni corporale diferă în funcţie de vârstă şi regimul de furajare aplicat, astfel:

- la viţeii sugari în primele 2-3 luni de viaţă (când aceştia sunt hrăniţi, în principal, cu lapte şi nutreţuri concentrate) abdomenul este mai puţin dezvoltat fiind denumit abdomen supt sau ogăresc;

- pe măsura înaintării în vârstă (4-6 luni) abdomenul se dezvoltă în volum (ca urmare a furajării cu nutreţuri de volum) descriind în partea sa inferioară o linie uşor curbată şi poartă denumirea de abdomen cilindric;

- după vârsta de 5-6 luni evoluţia şi dezvoltarea abdomenului diferă în funcţie de sex. La tăuraşi, în condiţiile unei furajări adecvate, abdomenul rămâne cilindric La tineretul taurin femel până la vârsta de 18 luni, abdomenul trebuie să fie în formă de

butoi. Odată cu prima gestaţie şi cu intrarea în producţie, forma şi dimensiunile abdomenului evoluează funcţie de tipul de producţie al animalului respectiv.

Furajarea excesivă a taurinelor cu grosiere (paie, coceni, pleavă), indiferent de vârsta şi sexul acestora, determină o dezvoltare exagerată a abdomenului în sens lateral şi în jos,

47

abdomenul fiind disproporţionat în raport cu dezvoltarea corporală de ansamblu a animalului. Acest defect poartă denumirea de abdomen de paie.

Când abdomenul de paie este asociat cu slăbirea tonusului muscular şi abdomenul este mult coborât înspre sol, el poartă denumirea de abdomen atârnând. Cauzele care pot favoriza apariţia acestui defect sunt următoarele:

- slăbirea constituţiei ca urmare a unei stabulaţii prelungite; - furajarea carenţată, cu furaje de volum de calitate inferioară în exces. Aceste defecte sunt mai puţin grave la vacile bătrâne, care au realizat multe gestaţii, dar

sunt extrem de grave la viţei şi la tineret. Abdomenul supt (ogăresc) nu constituie defect la viţeii sugari, dar este foarte grav la

tineretul taurin de peste 12 luni şi la animalele adulte, deoarece denotă o slabă dezvoltarea tubului digestiv şi, prin urmare, o capacitate productivă scăzută. Cauzele apariţiei acestui defect sunt următoarele:

- furajarea cu raţii în care furajele de volum se găsesc în cantităţi prea mici faţă de necesar; - subalimentaţie prelungită; - boli cronice digestive sau ale cavităţii abdominale: enterite cronice, paratuberculoza,

peritonita. Evoluţia dezvoltării abdomenului în raport cu vârsta se realizează printr-o gimnastică

funcţională progresivă a tubului digestiv, printr-o furajare raţională, respectiv prin obişnuirea de timpuriu şi în mod progresiv a tineretului, cu furaje specifice vârstei de adult.

4.1.3.4. Regiunile de la extremitatea anterioară a trunchiului

Pieptul Baza anatomică: extremitatea anterioară a sternului şi muşchii pectorali. Delimitare: lateral de braţ şi antebraţ, inferior de salbă şi posterior de regiunea trecerii

chingii. Pieptul prezintă o creastă mediană şi două planuri laterale. Este de dorit ca această regiune

corporală să fie largă, bine îmbrăcată în masă musculară şi dezvoltată proporţional cu tipul morfo-productiv, sex şi dezvoltarea de ansamblu a animalului (fig. 4.16).

Fig. 4.16. Aspectul pieptului la taurine:

1 - piept larg; 2 - piept îngust; 3 - piept scobit.

La rasele de carne pieptul este larg şi proemină mult înainte şi în jos. Rasele de lapte au pieptul mai strâmt şi mai puţin proeminent. Rasele primitive şi animalele întreţinute necorespunzător în perioada de creştere au

pieptul foarte strâmt şi cu planurile laterale slab îmbrăcate în musculatură. Taurii au pieptul puternic, foarte bine dezvoltat, proeminent şi cu planurile laterale

48

aproape orizontale. Taurii din rasele primitive au pieptul şi trenul anterior disproporţionat de mari în raport cu dezvoltarea de ansamblu a organismului şi poartă denumirea de “piept leonic”.

Vacile, în special cele de lapte, au pieptul mai îngust, mai puţin proeminent şi cu musculatura regională mai puţin dezvoltată.

O stare bună de întreţinere a animalelor, atrage după sine un piept larg şi bine îmbrăcat în masă musculară.

Principalele defecte întâlnite la nivelul acestei regiuni sunt: piept îngust, piept “de capră”, piept scobit.

- Pieptul îngust (strâmt) se corelează în general, cu defectul de torace îngust şi cu o slabă dezvoltare a musculaturii regionale. Se întâlneşte frecvent la rasele de lapte, îndeosebi la exemplarele cu constituţie debilă, la cele furajate necorespunzător sau întreţinute în stabulaţie prelungită în perioada de creştere.

- Pieptul “de capră” se caracterizează printr-o slabă dezvoltare a musculaturii şi prin proeminenţa exagerată a crestei mediane. Cele două planuri laterale ale pieptului apar ca două depresiuni între umeri şi creasta mediană. Este considerat a fi defect la toate categoriile de animale.

- Pieptul scobit (fals larg) este consecinţa desprinderii şi devierii spre lateral şi înainte a umerilor. La nivelul planurilor laterale, de o parte şi de alta a crestei mediane, apar două adâncituri. Acest defect denotă o constituţie debilă, favorizată şi de o stabulaţie prelungită (fig. 4.16).

4.1.3.5. Regiunile de la extremitatea posterioară a trunchiului

Coada Baza anatomică: cele 18-20 vertebre coccigiene. Delimitare: anterior de crupă. La taurine, lungimea şi grosimea cozii pot furniza informaţii asupra vârstei, sexului, rasei,

tipului morfo-productiv şi constituţional. Primele 4-5 vertebre coccigiene formează baza cozii. La vârful cozii se găseşte un

mănunchi de păr numit smocul cozii. La viţei coada este scurtă şi prezintă un smoc mic. La tauri coada este mai scurtă şi mai groasă şi se termină cu un smoc mai scurt decât la

vaci. Boii au coada mai lungă decât taurii şi mai groasă decât vacile. Vacile din rasele de lapte au coada subţire şi lungă (ajungând până sub limita inferioară a

jaretului), smocul cozii având aspectul de fuior. Vacile din rasele de carne au coada mai groasă şi mai scurtă (până la jaret).

La rasele primitive coada este lungă, acoperită cu păr abundent şi gros. Coada se consideră a fi bine prinsă când osul sacrum se află la nivelul liniei superioare a

crupei, iar baza cozii se îndoaie în jos sub un unghi de 90o sub forma unei cârje, fără a se sprijini pe anus şi vulvă (fig. 4.17).

Fig. 4.17. Prinderea cozii 1 - coadă bine prinsă; 2 - coadă sus prinsă; 3 - coadă jos prinsă; 4 - coadă „înfundată”

49

Defecte de prindere a cozii: - Coada sus prinsă: când locul de prindere al bazei cozii de sacrum şi îndoitura pe care o

formează coada în porţiunea sa iniţială se găseşte deasupra liniei superioare a crupei. Acest defect apare frecvent la animalele care au osul sacrum proeminent.

- Coada jos prinsă: când locul de prindere se află sub nivelul liniei superioare. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la animalele din rasele primitive şi la cele care au crupa teşită.

- Coada înfundată apare atunci când osul sacrum este mai scurt decât coxalul (în acest caz coada se sprijină pe anus şi vulvă). Acest defect este mai frecvent la animalele din rasele primitive şi îngreunează actul montei.

4.1.3.6. Organele genitale

La taur se apreciază testiculele, penisul şi furoul. Testiculele sunt situate în regiunea ingvinală, adăpostite în bursele testiculare care sunt

acoperite cu păr rar, scurt şi fin. În general, testiculul stâng este mai mare şi situat mai jos decât cel drept. Ca o adaptare la condiţiile de mediu, în perioadele cu temperaturi ridicate testiculele coboară mult în bursele testiculare, iar pe timp friguros acestea sunt ridicate.

Testiculele mult coborâte în bursele testiculare la taurii tineri denotă o constituţie slabă. La taurii adulţi testiculele trebuie să fie bine dezvoltate, de consistenţă normală,

globuloase, lunecoase şi nedureroase la palpare, fără aderenţe la învelitori şi bine coborâte în bursele testiculare.

Testiculele se formează în cavitatea abdominală şi coboară prin canalul ingvinal în bursele testiculare până la naştere. Rar, la tăuraşi, se pot constata cazuri de monorhidie şi criptorhidie datorită necoborârii unuia sau ambelor testicule în bursa testiculară. Asemenea animale se exclud de la reproducţie.

Penisul se apreciază cu ocazia montei de probă, în momentul intrării lui în erecţie. La tauri se pot constata fracturi ale penisului, tumori papilomatoase, defecte ce fac imposibilă utilizarea acestor tauri la reproducţie.

Furoul (teaca penisului), este puţin proeminent sub abdomen, dar destul de extins înainte, deschizându-se puţin înapoia ombilicului.

Deschiderea furoului este mică şi prevăzută cu un smoc de peri lungi şi groşi. Acest smoc de peri trebuie scurtat periodic (tuns) pentru a preveni inflamarea furoului, caz în care urinarea şi erecţia sunt dureroase pentru animal, îngreunând copulaţia.

La vacă organul sexual extern este vulva, situată sub anus. La vacile tinere vulva este mică cu labii vulvare apropiate, iar la vacile cu multe fătări

aceasta este mai mare, cu labii groase, flasce şi uşor îndepărtate. La vacile în gestaţie avansată labiile vulvare cresc mult în volum, devin flasce şi

congestionate, sunt uşor întredeschise şi atârnânde. Mucoasa vaginală trebuie să fie umedă şi de culoare roz. Vacile întreţinute timp îndelungat în stabulaţie legată, fără să facă mişcare, pe standuri prea

scurte sunt predispuse la prolaps vaginal sau chiar la prolaps uterin.

4.1.4. UGERUL

Ugerul este o glandă anexă a aparatului genital femel. Din punct de vedere morfologic şi funcţional, ugerul la vacă este format din patru sferturi (drept anterior, drept posterior, stâng anterior, stâng posterior), fiecare în parte constituind o unitate morfologică şi funcţională independentă. Ugerul mai poate fi împărţit în două jumătăţi, anterioară şi posterioară sau stângă şi dreaptă.

La aprecierea ugerului se are în vedere: vârsta vacii, stadiul lactaţiei, starea fiziologică (în repaus mamar sau în lactaţie) şi faza de muls.

Momentul optim de examinare a ugerului: - în raport cu vârsta: la prima fătare (la prima lactaţie);

50

- în raport cu stadiul lactaţiei: în primele 100 de zile de la fătare; - în raport cu faza de muls: înainte şi după muls. Examinarea ugerului se poate efectua şi în afara situaţiilor mai sus amintite, însă se va ţine

seama de factorii anterior menţionaţi. În cadrul examenului multilateral al ugerului se apreciază: mărimea, forma, prinderea

ugerului, ţesutul mamar, vascularizaţia, simetria morfologică a ugerului, pielea şi părul de acoperire a ugerului, forma, dimensiunile şi poziţia sfârcurilor.

a). Mărimea ugerului este în corelaţie directă cu producţia de lapte. La aprecierea mărimii ugerului se are în vedere volumul corpului mamar, deci gradul de întindere al acestuia înainte, înapoi, lateral şi în jos: Din aceste puncte de vedere ugerul poate fi încadrat în următoarele categorii: mare, mijlociu sau mic.

Se preferă ugerul mare, se acceptă ugerul de mărime mijlocie şi se consideră defectuos ugerul mic. Ugerul mic, acoperit cu păr lung, aspru şi abundent, poartă numele de uger sălbatic şi se întâlneşte frecvent la rasele primitive.

La aprecierea mărimii ugerului se va avea în vedere: - individualitatea: în cadrul aceleiaşi rase, se pot întâlni vaci cu uger mare, mijlociu sau

mic; - rasa: ugerul este mai mare la rasele de lapte, mic la cele de carne şi intermediar la rasele

mixte; - ordinea lactaţiei: volumul ugerului creşte de la lactaţia I la lactaţia a II-a, dar şi în

continuare până la lactaţia a IV-a; - stadiul lactaţiei: volumul ugerului creşte pe parcursul fazei ascendente a curbei de

lactaţie, atinge maximul în faza de platou, după care scade pe măsura înaintării în lactaţie.

b). Prinderea ugerului este dată de modul de amplasare a ugerului în regiunea ingvinală şi extinderea anterioară, posterioară şi transversală a ugerului. Se apreciază examinând ugerul din profil şi dinapoi.

În aprecierea prinderii ugerului se definesc următorii termeni: extinderea anterioară, adâncimea ugerului, extinderea posterioară, înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului, lărgimea posterioară, ligamentul suspensor.

- Extinderea anterioară a ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor anterioare până la punctul de unire a ugerului cu partea inferioară a abdomenului (fig. 6.10). Se doreşte ca această distanţă să fie cât mai mare şi să fie ocupată de glanda mamară. De asemenea, trecerea dinspre uger spre abdomen să se facă cât mai lin, pe nesimţite. În cazul raselor de tip Holstein-Friză (fig. 6.44), pentru aprecierea extinderii anterioare a ugerului se examinează locul şi modul de ataşare a ugerului la peretele abdominal. Se apreciază unghiul pe care îl realizează locul de prindere al ugerului cu abdomenul. Un unghi obtuz, de 160º-180º, asociat cu o extindere anterioară până în apropierea ombilicului reprezintă o extindere anterioară dorită. Dimpotrivă un unghi mai mic, apropiat de 90º, se consideră extindere defectuoasă.

- Adâncimea ugerului reprezintă distanţa de la baza mameloanelor până la nivelul articulaţiei jaretului (fig. 6.31). Acest caracter este important pentru mulsul mecanic şi automatizat al vacilor. Se urmăreşte ca partea inferioară a sferturilor să nu depăşească nivelul articulaţiei jareţilor. O distanţă prea mare nu este de dorit, descriind un volum redus al ugerului.

- Extinderea posterioară a ugerului este reprezentată de distanţa dintre baza mameloanelor posterioare şi locul de ataşare a ugerului în zona ingvinală (fig. 6.12). O bună extindere posterioară se manifestă prin uşoara proeminenţă a ugerului înapoia feselor (corzii jaretului). O extindere posterioară exagerată a ugerului nu este de dorit, îngreunând mulsul mecanic şi mai ales automatizat, jenând animalul în timpul mersului, precum şi pierderi de lapte între mulsori.

- Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului se apreciază privind ugerul dinapoi şi reprezintă distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea supero-posterioară, adică până la locul în care începe ţesutul secretor propriu-zis al sferturilor (fig. 6.45). Cu cât această distanţă este mai mică cu atât volumul ugerului va fi mai mare.

51

- Lărgimea posterioară a ugerului se apreciază dinapoia animalului şi reprezintă distanţa dintre faldurile externe ale ugerului la locul de ataşare posterioară (fig. 6.28). Se urmăreşte ca lărgimea posterioară a ugerului să fie cât mai mare.

- Ligamentul suspensor al ugerului este apreciat privind animalul dinapoi şi este reprezentat de ligamentul suspensor median elastic (fig. 6.46). Se apreciază gradul de extindere a ligamentului pe înălţimea posterioară a ugerului, precum şi cât de vizibil este acest ligament. Se doreşte ca ligamentul suspensor să fie cât mai evident şi să urce cât mai sus înspre baza de prindere posterioară a ugerului. Este considerat unul dintre cele mai importante însuşiri ale ugerului vacilor din rasele de lapte, deoarece ligamentul median este principalul element al sistemului de susţinere a ugerului şi are legătură cu textura ugerului, poziţia mameloanelor posterioare şi uşurinţa la mulsul mecanic şi automatizat.

Din punct de vedere al prinderii ugerului se disting următoarele situaţii: - Ugerul bine prins este mult extins anterior, proemină uşor înapoia feselor, coboară până

la nivelul jareţilor, iar privit dinapoi ocupă tot spaţiul dintre membrele posterioare (fig. 4. 18).

Fig. 4.18. Uger mare, vascularizat şi bine prins

- Ugerul crural este amplasat spre înapoi, depăşind mult profilul feselor. Este defectuos întrucât are volum redus, jenează animalul în timpul mersului, iar dacă sfincterele mamelonare nu au suficientă tonicitate, vacile pierd lapte între mulsori.

- Ugerul abdominal se caracterizează prin extinderea exagerată sub abdomen, până aproape de ombilic, şi extindere slabă posterior.

- Ugerul atârnând (pendulos) la care baza mameloanelor depăşeşte nivelul unghiului jareţilor, ca urmare a slăbirii ligamentelor de susţinere ale ugerului (fig. 4.19). Acest defect se întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne ca urmare a efortului de lactaţie o lungă perioadă de timp. Este considerat a fi un defect grav, în special la vacile tinere, punând în evidenţă o constituţie slabă.

Ugerul atârnând jenează animalul în timpul mersului, este expus traumatismelor, nu se pretează la mulsul mecanic şi automat, întrucât aplicarea paharelor de muls este dificilă. La vacile cu producţii foarte mari de lapte, la care se observă o tendinţă a slăbirii ligamentelor de susţinere a ugerului, se pot folosi suspensoare pentru a reduce efortul la care sunt supuse ligamentele de susţinere prin greutatea mare a ugerului (fig. 4.20).

c). Forma ugerului se corelează cu producţia de lapte şi are o importanţă deosebită în cazul mulgerii mecanice (fig. 4.21).

- Uger pătrat: - sferturile sunt bine dezvoltate şi conturate, cu baza largă, de aceeaşi mărime, cu mameloane egal distanţate, marginea posterioară a ugerului formează cu linia inferioară a acestuia un unghi de aproape 90o.

Prin acţiunea de ameliorare se urmăreşte obţinerea formei pătrate a ugerului. Ugerul de formă pătrată se întâlneşte frecvent la rasele specializate pentru producţia de lapte (Jersey, Ayrshire, Holstein-Friză, Brown Swiss).

- Uger globulos - sferturile sunt rotunjite, mai puţin distincte, cu mameloane mai apropiate. Este o formă de uger acceptată în selecţie şi se întâlneşte frecvent la rasele mixte ameliorate.

52

- Uger conic (ascuţit) - baza de prindere este suficient de largă, însă sferturile sunt puţin dezvoltate în partea lor inferioară, iar mameloanele sunt adunate. Această formă de uger este considerată defectuoasă deoarece nu se pretează la mulsul mecanic şi are volum redus.

- Uger divizat - silonul care separă sferturile anterioare de cele posterioare este pronunţat. Este un defect care denotă o dezvoltare redusă a masei glandulare.

Fig. 4.19. Uger atârnând (pendulos) Fig. 4.20. Suspensor pentru uger

- Uger etajat - sferturile posterioare sunt situate mai jos decât cele anterioare dar, situaţia se poate prezenta (mai rar) şi invers.

- Uger de capră - este o exagerare a ugerului etajat, sferturile anterioare fiind mult mai mici şi plasate mai sus decât cele posterioare. Defectul este considerat foarte grav, fiind asociat cu un volum redus şi nu se pretează pentru mulsul mecanic.

Fig. 4.21. Diferite forme ale ugerului:

1 - pătrat; 2 - globulos; 3 - sălbatic; 4 - mic şi conic; 5 - etajat; 6 - de capră; 7 - divizat.

53

d). Calitatea ugerului - se apreciază prin palpare, constatând prezenţa ţesutului glandular şi raportul în care aceasta se găseşte faţă de ţesutul conjunctivo-adipos.

- ugerul glandular - apare grunjos sau buretos la palpare, moale şi elastic. - ugerul cărnos (gras) - apare compact la palpare, fără elasticitate, dând senzaţia unei

bucăţi de slănină sau de carne. Calitatea ugerului se apreciază şi prin examinarea ugerului înainte şi după muls, luând în

considerare şi rezervele laptelui, care sunt cute ale pielii care apar după muls la partea posterioară a ugerului.

Ugerul glandular îşi micşorează mult volumul după muls, iar rezervele laptelui sunt numeroase şi mărunte.

Ugerul cărnos îşi păstrează aproape aceeaşi mărime după muls, rezervele laptelui sunt puţine şi mai groase.

e). Vascularizaţia sanguină şi îmbrăcămintea piloasă. Vacile bune producătoare de lapte au ugerul bogat vascularizat, acoperit de o piele fină cu păr rar, scurt şi subţire. Venele mamare sunt bine dezvoltate, iar porţile de jos ale laptelui (reprezentate de orificiile prin care pătrund venele mamare în torace) sunt evidente.

Atât venele mamare cât şi venele abdominale subcutanate trebuie să fie groase şi sinuoase. Vacile slab productive au arborizaţia sanguină superficială slab reprezentată, venele

mamare sunt mici, îmbrăcămintea piloasă fiind abundentă.

f). Aprecierea mameloanelor (sfârcurilor) Caracteristicile mameloanelor au o importanţă deosebită, deoarece condiţionează sistemul

şi metoda de muls aplicate. Se apreciază: mărimea, forma, direcţia, simetria şi amplasarea lor. Pentru mulsul mecanic şi automat se pretează mameloanele cu lungimea de 6-7 cm şi

diametrul de 2-2,5 cm, sub formă de trunchi de con (circumferinţa la baza mamelonului să fie mai mare decât cea de la vârful acestuia), cu vârful rotunjit, orientate vertical, simetrice ca dimensiuni şi formă, situate cât mai depărtate unul de altul.

Sunt defectuoase mameloanele prea lungi, prea groase, cele cu diametrul prea mic, de formă cilindrică, cele îngroşate la bază sau la vârf, cele deformate, cele asimetrice ca poziţie şi dezvoltare, precum şi cele puţin depărtate de ele (fig. 4.22).

Fig. 4.22. Forme ale mameloanelor: 1 - normal; 2 - lung şi subţire; 3 - cu vârful îngroşat; 4 - cu baza îngroşată;

5 - conic; 6 - lung şi deformat.

Nu sunt dorite sfârcurile suplimentare (supranumerare), care pot îngreuna mulsul. În cazul existenţei sfârcurilor suplimentare la viţele, se recomandă amputarea acestora în jurul vârstei de 1-2 luni. Mameloanele suplimentare se recunosc prin aceea că sunt mai mici şi amplasate în spatele unuia sau a ambelor mameloane posterioare şi, mai rar, chiar între cele anterioare şi cele posterioare.

Forma şi dimensiunile mameloanelor au un determinism genetic ridicat. Generalizând, un uger corect conformat trebuie să aibă volum mare înainte de muls şi

redus după muls, cu rezervele laptelui bogate, de formă pătrată sau globuloasă, bine prins şi bogat vascularizat, acoperit de piele fină cu producţie piloasă redusă, mameloanele potrivite ca mărime, verticale şi depărtate între ele.

54

4.1.5. MEMBRELE ŞI APLOMBURILE

La taurine membrele au rol în susţinerea şi deplasarea unei greutăţi corporale mari, motiv pentru care acestea trebuie să fie bine dezvoltate şi corect conformate.

În condiţiile exploatării intensive a taurinelor, o importanţă deosebită trebuie acordată rezistenţei membrelor, ca o adaptare la tehnologia de exploatare aplicată.

4.1.5.1. Membrele anterioare

Membrele anterioare au rol în susţinerea şi direcţionarea trunchiului în timpul mersului. Examinarea membrelor se face analizând fiecare regiune componentă în parte.

a). Spata Baza anatomică: osul scapulum şi cartilajul suprascapular. Delimitare: anterior de gât, postero-lateral de coaste, superior de grebăn şi inferior de braţ. Spata trebuie să fie lungă, largă, bine îmbrăcată în musculatură, uşor oblică postero-

anterior şi de sus în jos, bine prinsă de trunchi. La rasele de lapte spata este mai lungă şi uscăţivă, iar la rasele de carne spata este mai

scurtă, largă şi bine îmbrăcată în masă musculară. Lungimea şi oblicitatea spetei influenţează mărimea (amplitudinea) pasului.

Defecte: - Spete desprinse: în acest caz, între creasta mediană a grebănului şi marginea superioară a

spetelor apare o depresiune ca urmare a îndepărtării acestora de trunchi. Desprinderea pronunţată la nivelul articulaţiei scapulo-humerale, cu îndepărtarea evidentă

a acesteia de cutia toracică poartă denumirea de piept scobit. Apariţia acestor defecte poate fi favorizată de stabulaţia prelungită, în condiţii intensive de

exploatare. Aceste defecte denotă o constituţie slabă şi reducerea tonicităţii musculaturii centurii scapulare.

b). Umărul Baza anatomică: articulaţia scapulo-humerală. Delimitare: superior de spată, inferior de braţ. Umărul trebuie să fie proporţional dezvoltat şi lipit de cutia toracică.

c). Braţul Baza anatomică: osul humerus. Delimitare: superior de spată, inferior de antebraţ şi lateral de capul pieptului şi torace. Braţul trebuie să fie bine dezvoltat, corect conformat, bine prins de trunchi, orientat oblic

antero-posterior şi de sus în jos, bine îmbrăcat în musculatură. Musculatura redusă a braţului determină oboseală în timpul deplasării şi apariţia defectelor

de aplomb. Proporţional, la rasele de carne musculatura regională este mai bine reprezentată decât la rasele de lapte.

d). Cotul Baza anatomică: articulaţia humero-radială. Delimitare: superior de braţ şi inferior de antebraţ. Cotul trebuie să fie bine dezvoltat, uscat, paralel cu planul median al corpului, uşor detaşat

de trunchi. Când coatele sunt răsucite spre înafară defectul poartă denumirea de coate desprinse şi poate fi rezultatul unei stabulaţii prelungite.

e). Antebraţul Baza anatomică: oasele radius şi ulna. Delimitare: superior de braţ şi inferior de genunchi. Antebraţul trebuie să fie lung, vertical şi cu musculatura regională bine dezvoltată. Privite

55

din faţă, taurinele au antebraţele uşor oblice dinafară spre înăuntru şi de sus în jos. Când oblicitatea este exagerată, distanţa dintre genunchi se reduce şi apare defectul genunchi apropiaţi.

f). Genunchiul Baza anatomică: articulaţia radio-carpo-metacarpiană. Delimitare: superior de antebraţ şi inferior de fluier. Genunchiul trebuie să fie bine dezvoltat, larg, corect conformat, să se încadreze în axul

vertical al membrului, iar trecerea dinspre antebraţ spre fluier să se facă lin. În continuare sunt prezentate defectele ce pot fi întâlnite la această regiune. - Genunchi de oaie (şters) - articulaţia este deviată spre înapoi, profilul genunchiului fiind

uşor concav. - Genunchi arcat - articulaţia este deviată spre înainte. Se întâlneşte frecvent la viţei,

imediat după fătare până în jurul vârstei de o lună. La unele animale se poate observa şi după această vârstă, ca urmare a unui defect ereditar sau a rahitismului. La animalele adulte este considerat foarte grav şi denotă o slăbire a constituţiei.

- Genunchi gâtuit - trecerea de la genunchi la fluier se face printr-o gâtuitură evidentă. Denotă o slăbire a constituţiei, osatură slab dezvoltată şi membre puţin rezistente.

- Higroma genunchiului - apare ca urmare a unor lovituri repetate a feţei anterioare a genunchiului de iesle sau pardoseală şi se prezintă sub forma unei inflamaţii evidente, înconjurată de o formaţiune tegumentară dură. De regulă, această afecţiune nu influenţează starea generală de sănătate a animalelor, dar în cazul unor complicaţii poate produce jenă în timpul deplasării (şchiopături).

g). Fluierul Baza anatomică: oasele metacarpiene Delimitare: superior de genunchi şi inferior de gleznă. La taurine, fluierul trebuie să fie scurt, puternic şi să aibă o direcţie verticală. Rasele precoce au fluierul scurt şi gros, cele tardive îl au lung şi subţire. Tineretul în

creştere furajat deficitar, întreţinut în stabulaţie prelungită, fără mişcare, la vârsta de adult prezintă un fluier lung şi subţire.

h). Glezna (buletul) Baza anatomică: articulaţia metacarpo-falangiană. Delimitare: superior de fluier şi tendon, inferior de chişiţă. La taurine, înapoia gleznei se găsesc două unghii rudimentare. La unele animale acestea

cresc foarte mult, astfel că la animalele cu chişiţă moale ele ating pământul. În asemenea situaţii se recomandă scurtarea unghiilor rudimentare. Unghiul dintre fluier şi chişiţă trebuie să fie de 140-150º, mai deschis la tauri şi tineret decât la vaci.

i). Chişiţa Baza anatomică: falanga I. Delimitare: superior de gleznă şi inferior de ongloane. Chişiţa trebuie să fie pe aceeaşi linie cu profilul anterior al unghiei. La animalele adulte chişiţa formează cu solul un unghi de 45o. La vaci, chişiţa este mai oblică decât la tauri. La viţei chişiţa este aproape verticală,

oblicitatea accentuându-se concomitent cu înaintarea în vârstă. Chişiţa este mai lungă şi mai oblică la membrele posterioare decât la cele anterioare. Chişiţa oblică la viţei (45o) şi verticală la animalele adulte sunt considerate defecte. Gradul de oblicitate al chişiţei este important, întrucât prin intermediul acesteia se face

amortizarea şocului în momentul intrării membrului în contact cu solul. La această regiune se pot întâlni mai următoarele defecte: chişiţă dublă, chişiţă moale,

călcătura de urs, chişiţa verticală.

56

- Chişiţă dublă - spaţiul interdigital devine vizibil (sub forma unui şanţ) ca urmare a slăbirii ligamentelor interfalangiene. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la vacile bătrâne şi la cele cu constituţie slabă.

- Chişiţă moale - apare ca urmare a unor falange prea lungi şi a unei constituţii slabe. Defectul este cu atât mai grav cu cât animalul este mai tânăr. Contactul cu solul este dureros, pasul este legănat, iar mersul anevoios. Cauzele favorizante pentru apariţia acestui defect sunt hrănirea necorespunzătoare a tineretului şi întreţinerea prelungită în stabulaţie.

- Călcătura de urs - este o exagerare a defectului de chişiţă moale şi apare ca urmare a slăbirii accentuate a constituţiei, a hrănirii neraţionale şi întreţinerea în stabulaţie prelungită. Animalele cu acest defect se sprijină pe călcâie, unghiile rudimentare ating solul, iar sprijinul pe călcâie este dureros. Taurii cu acest defect execută foarte greu saltul. Defectele de chişiţă moale şi călcătură de urs se întâlnesc mai frecvent la membrele posterioare.

- Chişiţa verticală (de capră, călcătură în pensă) - apare consecutiv unor falange scurte. Chişiţa verticală este considerată normală la viţei şi la tineret şi foarte defectuoasă la animalele adulte. Acest defect determină un mers greoi, dureros şi cu pasul scurt. Acest defect se întâlneşte mai frecvent la membrele anterioare.

4.1.5.2. Membrele posterioare

Membrele posterioare au un rol important în propulsia corpului pe timpul deplasării animalelor, iar la tauri - în momentul efectuării saltului. Regiunile componente ale membrelor posterioare sunt următoarele: coapsa, fesa, grasetul, gamba, jaretul, fluierul, glezna şi chişiţa.

a). Coapsa Baza anatomică: osul femur. Delimitare: anterior de flanc, posterior de fesă, superior de crupă şi inferior de gambă. Coapsa trebuie să fie lungă, largă şi bine îmbrăcată în musculatură. Ca direcţie, coapsa este

oblică dinapoi spre înainte şi de sus în jos. Unghiul coxo-femural este de 90-100º. Privite dinapoi, coapsele trebuie să fie lungi, largi şi bine descinse. La rasele de carne şi

mixte, coapsa este mai bine dezvoltată, şi mai bombată lateral decât la cele de lapte. La taurine, coapsa constituie o regiune principală în care se găseşte carne de calitate superioară.

b). Fesa Baza anatomică: muşchii semitendinos şi semimembranos. Delimitare: anterior de coapsă şi infero-anterior de gambă şi jaret. Fesa împreună cu coapsa formează culota, porţiune din carcasă de mare importanţă pentru

producţia de carne. Profilul fesei poate constitui un indicator ajutător în stabilirea tipului morfo-productiv al

animalelor. Astfel, la rasele de carne şi cele de carne-lapte profilul fesei trebuie să fie convex, iar la cele de lapte profilul este drept sau uşor concav, musculatura regională fiind mai slab dezvoltată.

În partea superioară a fesei se găseşte tuberozitatea ischiatică, formând ceea ce noi numim punctul fesei, punct de reper în măsurătorile corporale şi punct de maniament pentru aprecierea stării de îngrăşare şi a condiţiei la taurine.

La această regiune se pot întâlni următoarele defecte: - fesa scobită - se întâlneşte la vacile din rasele vechi de lapte şi la cele cu constituţie

debilă, intens exploatate; la aceste animale fesa prezintă o concavitate accentuată. - fesa retezată - apare consecutiv lungimii mici a grupelor musculare care formează fesa,

ele terminându-se brusc la nivelul gambei, fără a ajunge la jaret.

c). Grasetul Baza anatomică: - articulaţia femuro-tibio-rotuliană. Delimitare: superior de coapsă şi inferior de gambă. Indiferent de tipul morfo-productiv şi de starea de îngrăşare, grasetul trebuie să fie uscăţiv.

57

d). Gamba Baza anatomică: tibia şi peroneul (fibula). Delimitare: superior de coapsă, posterior de fesă şi inferior de jaret. Gamba trebuie să fie lungă şi bine îmbrăcată în masă musculară. Rasele precoce au gamba scurtă şi aproape verticală, în timp ce rasele tardive şi animalele

hrănite necorespunzător au gamba lungă şi subţire.

e). Jaretul Baza anatomică - articulaţia tibio-tarso-metatarsiană. Delimitare: superior de gambă şi inferior de fluier. Jaretul trebuie să fie bine dezvoltat, larg, gros şi lung, să aibă un unghi de deschidere de

145-150o şi să fie situat în axul membrului. Trecerea de la jaret la fluier trebuie să se facă pe nesimţite. Când trecerea de la jaret la

fluier se face brusc, defectul poartă denumirea de jaret gâtuit şi se întâlneşte mai frecvent la animalele cu fluier subţire şi cu constituţie debilă.

La rasele de lapte, cu osatură fină, jaretul este uscăţiv şi are dimensiuni mai reduse. Defectele jaretului reprezintă devieri ale acestuia de la unghiul normal de deschidere: - jaret închis - unghiul jaretului este mai mic de 140o, defectul purtând denumirea de

membre săbiate, care se asociază de obicei cu chişiţa moale; - jaret deschis - unghiul jaretului este mai mare de 160o, iar defectul poartă denumirea de

picior de elefant, care se asociază cu chişiţa verticală. Regiunile fluierului, gleznei şi chişiţei de la membrul posterior sunt asemănătoare cu cele

prezentate pentru membrele anterioare.

f). Ongloanele (unghiile) Unghiile se aseamănă foarte mult la membrele anterioare şi la cele posterioare, fără a fi

însă identice. Ongloanele sunt mai mari şi mai puţin oblice la membrele anterioare comparativ cu cele posterioare.

Malformaţiile congenitale, precum şi defectele de conformaţie sunt mai frecvente şi mai grave la membrele posterioare, cu implicaţii negative asupra mersului, staţiunii ortostatice, producţiei şi longevităţii productive.

Ongloanele trebuie să fie corect conformate, să asigure o bază mare de sprijin pe sol, proporţional dezvoltate cu celelalte segmente ale membrelor. Privită din profil, linia frontală a ongloanelor trebuie să formeze cu solul un unghi de aproximativ 45o (deci pe aceeaşi linie cu chişiţa), cornul acestora să fie neted şi lucios, iar distanţa dintre ongloane să fie egală pe toată lungimea, dar nu mai mare de 1-1,5 cm.

În continuare sunt prezentate cele mai frecvente defecte ale ongloanelor. - Unghii îndepărtate - când distanţa dintre ongloane este prea mare şi este defectul corelat

cu chişiţa dublă. În acest caz mersul este greoi, chiar dureros. Spaţiul interdigital mare este supus rănirii şi, drept urmare, apariţiei panariţiului interdigital.

În caz de stabulaţie prelungită sau de mişcare insuficientă, ritmul de tocire al ongloanelor este mai mic decât ritmul lor de creştere, alungindu-se la extremitatea lor anterioară, concomitent cu coborârea călcâielor şi cu poziţia aproape orizontală a chişiţei. Acestea sunt motivele pentru care în fermele de taurine, periodic se vor examina ongloanele animalelor din fermă procedând la scurtarea, curăţarea şi ajustarea lor. În caz contrar pot să apară o serie de defecte (fig. 4.23), cum ar fi:

- unghii de grajd - sunt lungi şi ascuţite; - unghii în pantof - sunt alungite şi cu vârful uşor ridicat; - unghii încălecate (în foarfecă) - cele două ongloane se suprapun în partea lor anterioară,

prin vârfurile lor; - unghii scurte şi boante - se întâlnesc frecvent la animalele cu chişiţă verticală, mai des la

tauri decât la vaci.

58

Cele mai grave defecte ale ongloanelor, sunt cele de natură ereditară: unghii în tirbuşon, unghii de porc, unghii de bivol.

- Unghii în tirbuşon (răsucite în formă de melc) - produc dificultăţi deosebite în sprijin şi mers (animalele stau mai mult culcate, iar taurii refuză saltul) şi se agravează o dată cu înaintarea în vârstă.

- Unghii de porc - sunt lungi şi înguste. - Unghii de bivol - sunt disproporţionat de mari şi late. Se întâlnesc mai frecvent la

membrele anterioare.

Fig. 4.23. Diferite forme ale ongloanelor: 1 - normale; 2 - de grajd; 3 - scurte şi boante; 4 - în pantof; 5 - încălecate.

4.1.5.3. Aplomburile la taurine

Prin aplomb se înţelege poziţia pe care o au membrele unui animal în sprijin, faţă de

verticala coborâtă cu ajutorul firului cu plumb din punctele de reper. Un aplomb corect presupune direcţia verticală a membrului, care să fie paralelă cu planul median

al corpului, respectiv punctul de sprijin şi punctul de suspensie să se găsească pe aceeaşi verticală. Aplomburile corecte au o influenţă pozitivă asupra uşurinţei mersului, a rezistenţei animalului

la stabulaţie prelungită şi deci asupra longevităţii productive. Aplomburile corecte sunt urmarea unei creşteri în sisteme tehnologice adecvate, ce asigură multă mişcare şi o furajare raţională.

Marea majoritate a defectelor de aplomb sunt dobândite (având ca principală cauză de apariţie stabulaţia prelungită), dar pot fi şi congenitale.

Aplomburile defectuoase duc la o repartiţie neuniformă a masei corporale pe membrele animalului, o uzură pronunţată a unor articulaţii, tendoane sau ligamente de la nivelul unor membre în raport cu altele (ca urmare a solicitării diferite la efort), mers anevoios şi obositor. Aplomburile defectuoase determină scăderea producţiei şi mai ales a longevităţii productive.

Aprecierea aplomburilor se execută în afara adăpostului, în aer liber, cu animalul în staţiune forţată şi în mişcare. Aplomburile se analizează din faţă, din profil (lateral) şi din spate.

a). Aplomburile membrelor anterioare Privite din faţă - aplombul membrelor anterioare este corect atunci când verticala care

coboară din punctul spetei (centrul articulaţiei scapulo-humerale) împarte membrul în două jumătăţi simetrice şi cade puţin înaintea sau între cele două ongloane. Membrele trebuie să fie paralele pe toată lungimea lor, egal distanţate pe toată lungimea lor, iar la nivelul solului distanţa dintre membre să fie cel puţin egală cu lăţimea ongloanelor unui membru.

59

La rasele de carne şi uneori la cele de carne-lapte, distanţa dintre ongloane este mai mare decât lăţimea unui onglon. Aplombul respectiv poartă denumirea de larg dinainte şi nu constituie un defect, întrucât denotă o foarte bună dezvoltare a pieptului (fig. 4.24).

Devieri de la aplombul corect: - Strâmt dinainte - când membrele sunt paralele, dar distanţa dintre ongloane este mai mică

decât lăţimea ongloanelor unui membru. La aceste animale pieptul este îngust. - Închis dinainte (membre în pâlnie) - când membrele sunt mai apropiate între ongloane

decât între umeri. - Deschis dinainte (răşchirat) - când membrele sunt mai apropiate între umeri decât între

ongloane.

Fig. 4.24. Aplomburile membrelor anterioare, privite din faţă: 1 - corect; 2 - strâmt dinainte; 3 - închis dinainte; 4 - deschis dinainte (răşchirat);

5 - membre în „X”; 6 - membre în „O”.

La taurine apar uneori devieri parţiale de la aplombul corect, situate la anumite regiuni ale membrului (fig. 4.25):

- Panard (răsucite spre înafară) - când membrul este răsucit în afară. Această răsucire poate fi de la cot, genunchi sau bulet.

- Cagneux (răsucite spre înăuntru, canios) - când membrul este răsucit spre înăuntru de la cot, genunchi sau bulet.

- Genunchi apropiaţi (membre în “X”) - antebraţele au direcţie oblică de sus în jos şi dinafară spre înăuntru apropiindu-se mult la nivelul genunchilor, iar fluierele au direcţie oblică inversă antebraţelor.

- Genunchi cambraţi (membre în “O”) - devierea este inversă genunchilor apropiaţi, respectiv genunchii sunt deviaţi în afara liniei de aplomb.

Privite din profil - membrele anterioare au aplomburi corecte când verticala coborâtă din mijlocul tuberozităţii superioare şi externe a radiusului împarte membrul în două părţi egale şi cade puţin înapoia ongloanelor (fig. 4.26). Privite din profil, membrele trebuie să se suprapună perfect.

Fig. 4.25. Defecte de aplomb: 1 - panard; 2 - cagneux.

60

Devieri de aplombul corect: - campat dinainte - când membrul este deviat înaintea liniei de aplomb; - sub el dinainte - când membrul este deviat înapoia liniei de aplomb; - genunchi arcat - când articulaţia genunchiului este deviată înaintea liniei de aplomb; - genunchi şters (de oaie) - când articulaţia genunchiului este deviată în spatele liniei de

aplomb, profilul genunchiului fiind la nivelul antebraţului; - buletura - când articulaţia gleznei este deviată în faţă.

b). Aplomburile membrelor posterioare Membrele posterioare au aplomb corect când verticala coborâtă din punctul fesei atinge

vârful jaretului, împarte jaretul, fluierul şi buletul în două părţi egale şi cade, la un lat de palmă, înapoia ongloanelor, iar membrele sunt paralele. Distanţa dintre cele două membre la nivelul punctului de sprijin este de cel puţin 1,5 din lăţimea ongloanelor unui membru.

Privite dinapoi se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect: - larg dinapoi nu constituie un defect, dimpotrivă, denotă o crupă largă pe toată lungimea

ei. Şi la membrele posterioare (similar celor anterioare) pot fi observate următoarele defecte:

strâmt dinapoi, închis sau deschis dinapoi, panard sau cagneux. Ca devieri parţiale de la linia corectă de aplomb se pot întâlni următoarele defecte: - jareţi cambrate - deviate în afara liniei de aplomb; - coate de vacă - vârful jaretelor sunt apropiate între ele; - jareţi apropiaţi (în bancă) - când feţele interne ale jaretului celor două membre se ating

(fig. 4.27).

Fig. 4.27. Aplomburile membrelor posterioare, privite din spate: 1 - corect; 2 - coate de vacă; 3 - jareţi apropiaţi.

Fig. 4.26. Aplomburile membrelor anterioare, privite din profil:

1 – corect; 2 – campat dinainte; 3 – sub el dinainte.

61

Privite din profil, se pot constata următoarele devieri de la aplombul corect (fig. 4. 28): - sub el dinapoi - când membrul posterior este deviat înaintea liniei de aplomb; - campat dinapoi - când membrul posterior este deviat înapoia liniei de aplomb. Pentru toate rasele, se cere ca la animalul privit din faţă, de la 3-4 m distanţă, membrele

anterioare să acopere pe cele posterioare, şi invers atunci când animalul este privit dinapoi. Uneori acest lucru nu este valabil, chiar la animalele cu aplomburi corecte. La tauri, membrele anterioare sunt mai depărtate, ca urmare a unui piept mai larg şi mai musculos. Dimpotrivă, la vaci membrele posterioare sunt mai îndepărtate de axul median al corpului, datorită unui bazin mai larg, comparativ cu lărgimea pieptului.

Fig. 4.28. Aplomburile membrelor posterioare, privite din profil: 1 - corect; 2 - campat dinapoi; 3 - „sub el dinapoi”.

Aplicaţii practice:

- Se va efectua examenul analitic al taurinelor din S.D.T., evidenţiind în mod special calităţile şi defectele acestora.

- Se va aprecia corectitudinea aplomburilor la taurinele din S.D.T.

62

LUCRAREA 5

TEHNICA EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI

Scopul lucrării:

- însuşirea metodelor ajutătoare şi a tehnicii efectuării examenului de sinteză al exteriorului.

Examenul de sinteză constă în aprecierea exteriorului taurinelor în ansamblu, a armoniei şi proporţionalităţii regiunilor corporale în funcţie de tipul productiv, rasă, sex, vârstă şi stare de întreţinere. Această examinare se recomandă a fi efectuată în afara adăpostului, la animalul aflat în staţiune şi apoi în mişcare.

În cadrul examenului de sinteză al exteriorului se apreciază: dezvoltarea corporală, armonia corporală, constituţia, temperamentul, tipurile morfo-productive şi condiţia.

5.1. METODE AJUTĂTOARE ÎN EFECTUAREA EXAMENULUI DE SINTEZĂ

În vederea înlăturării aproximărilor şi a erorilor de apreciere ce pot surveni în efectuarea examenului de sinteză al exteriorului se pot utiliza ca metode ajutătoare: somatometria, fotografierea şi cinematografierea.

5.1.1. SOMATOMETRIA (MĂSURĂTORI CORPORALE)

Somatometria este o metodă ajutătoare în examenul de sinteză al exteriorului, care constă în măsurarea directă pe animal a diferitelor dimensiuni corporale.

În funcţie de valorile obţinute în urma efectuării măsurătorilor corporale se poate face aprecierea modului de derulare a procesului de creştere, proporţionalitatea diferitelor regiuni corporale ale organismului, dezvoltarea şi favorabilitatea morfo-funcţională a acestora, în funcţie de tipul producţiei aşteptate.

Efectuarea măsurătorilor se face prin amplasarea animalului în poziţie ortostatică (cu masa corporală uniform repartizată pe cele patru membre, capul şi gâtul având poziţia şi direcţia lor normală), respectiv în staţiune forţată, pe un teren orizontal.

Dimensiunile regiunilor corporale se măsoară între anumite puncte de reper ce pot fi sesizate relativ uşor şi care încadrează baza anatomică a respectivei regiuni corporale. Dintre punctele majore de reper amintim:

- punctul spetei = centrul articulaţiei scapulo-humerale; - punctul fesei = centrul tuberozităţii ischiatice; - punctul şoldului = partea exterioară a tuberozităţii externe a iliumului. În vederea efectuării măsurătorilor corporale se utilizează următoarele instrumente: - zoometrul (baston de măsurat sau baston Lydtin) - folosit la măsurarea dimensiunilor

corporale mari; - compasul Wilkens - pentru dimensiunile mici; - panglica metrică - pentru perimetre; - rigla (liniarul) - pentru măsurători pe uger; - cântarul basculă - pentru masa corporală; - goniometrul - pentru orientarea razelor osoase (unghiuri). În funcţie de scopul urmărit, după natura şi sensul lor, măsurătorile se pot clasifica astfel: - măsurători de masă; măsurători de conformaţie; măsurători de creştere. Interpretarea şi valorificarea datelor se face individual, exprimate în valori absolute, în

valori relative şi cu ajutorul indicilor corporali.

63

5.1.1.1. Măsurători de masă

Măsurătorile de masă cuprind un număr relativ restrâns de determinări, care se execută în vederea aprecierii generale şi de ansamblu privind dezvoltarea corporală a animalelor. În continuare sunt prezentate principalele măsurători de masă.

1. Înălţimea la crupă - se măsoară cu zoometrul, de la linia imaginară care uneşte punctele şoldurilor şi până la sol. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasele Bălţată românească şi Bălţată cu negru românească, fiind preferată înălţimii la grebăn pentru că oferă o precizie mai mare.

2. Înălţimea la grebăn (talia) - se măsoară cu zoometrul de la sol până la punctul cel mai înalt al grebănului. Se utilizează în aprecierea exteriorului la rasa Brună.

3. Lungimea oblică a trunchiului - se măsoară cu zoometrul, de la punctul spetei până la punctul fesei.

4. Lungimea corpului - se măsoară cu panglica de la punctul cel mai înalt al grebănului, pe linia superioară a trunchiului până în dreptul liniei imaginare care uneşte cele două şolduri, după care panglica metrică coboară oblic până la punctul fesei.

5. Lărgimea pieptului - se măsoară cu compasul, la faţa externă a articulaţiilor scapulo-humerale.

6. Lărgimea crupei la şolduri - se măsoară cu compasul, între punctele şoldurilor. 7. Perimetrul toracic - se măsoară cu panglica metrică, pe linia verticală ce trece tangenţial

la unghiul supero-posterior al spetei. 8. Perimetrul fluierului - se măsoară cu panglica metrică, în partea cea mai subţire a

fluierului stâng anterior (care corespunde cu treimea superioară a fluierului). 9. Masa corporală - se determină prin cântărire.

5.1.1.2. Măsurători de conformaţie

Măsurătorile de conformaţie se execută în cazul unor studii amănunţite privind conformaţia şi proporţionalitatea diferitelor regiuni sau segmente corporale.

În cadrul măsurătorilor de conformaţie (fig. 5.1), în număr de peste 40, sunt incluse şi măsurătorile de masă care nu vor mai fi menţionate în cele ce urmează.

1. Înălţimea la spinare - se măsoară cu zoometrul, de la nivelul apofizei spinoase a ultimei vertebre dorsale şi până la sol.

2. Înălţimea la baza cozii (la sacrum) - se măsoară cu zoometrul, de la punctul de inserţie al cozii la sol.

3. Înălţimea posterioară a cornului ongloanelor - se măsoară cu rigla distanţa de la sol la partea superioară şi caudală a cornului onglonului posterior.

4. Lungimea orizontală a trunchiului - se măsoară cu zoometrul, în plan orizontal, de la perpendiculara imaginară ce trece prin punctul spetei până la cea care trece prin punctul fesei.

5. Lungimea trenului anterior - se măsoară cu compasul, de la apofiza spinoasă a primei vertebre dorsale până la unghiul supero-posterior al spetei.

6. Lungimea trenului mijlociu - se măsoară cu compasul, de la unghiul supero-posterior al spetei până la punctul şoldului.

7. Lungimea toracelui (profunzimea toracelui) - se măsoară cu zoometrul de la punctul spetei până la locul unde ultima coastă are convexitatea maximă.

8. Lungimea spinării - se măsoară cu compasul, de la unghiul supero-posterior al spetei la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale.

9. Lungimea şalelor - se măsoară cu compasul, de la apofiza spinoasă a ultimei vertebre dorsale până la linia imaginară ce uneşte cele două puncte ale şoldurilor.

10. Lungimea crupei - se măsoară cu compasul, de la punctul şoldului până la punctul fesei.

11. Adâncimea toracelui - se măsoară cu zoometrul, de la punctul cel mai înalt al grebănului până la marginea inferioară a sternului.

64

12. Adâncimea trunchiului - se măsoară cu zoometrul, la nivelul ultimei coaste, fiind distanţa dintre linia superioară a trunchiului şi partea inferioară a abdomenului.

13. Lărgimea toracelui - reprezintă diametrul transversal al toracelui, măsurat cu zoometrul imediat înapoia spetelor.

14. Lărgimea şalelor - se măsoară cu compasul între extremităţile apofizelor transversale ale vertebrei a IV-a lombare.

15. Lărgimea crupei la articulaţiile coxo-femurale - se măsoară cu compasul la partea externă a articulaţiilor coxo-femurale.

16. Unghiul (înclinarea) crupei sau direcţia mecanică a crupei - se măsoară cu goniometrul şi reprezintă unghiul format de orizontală cu linia care uneşte punctul şoldurilor cu punctul fesei.

17. Unghiul jaretului - se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl formează tibia cu oasele metatarsiene.

18. Unghiul chişiţei - se măsoară cu goniometrul unghiul pe care îl face falanga I cu solul.

Fig. 5.1. Măsurători de conformaţie la taurine: 1-1 talia; 2-2 înălţimea la spinare; 3-3 înălţimea la crupă; 4-4 înălţimea la baza cozii; 5-5 lungimea

oblică a trunchiului; 5-6 lungimea crupei; 7 perimetrul toracelui; 8 perimetrul fluierului; a-a lărgimea pieptului; b-b lărgimea toracelui; c-c lărgimea crupei la şolduri; d-d lărgimea crupei la articulaţia coxo-

femurală; e-e lărgimea crupei la ischii.

Măsurătorile de conformaţie cuprind şi măsurătorile efectuate pe uger (fig. 5.2). 1. Lungimea ugerului - se măsoară cu compasul la baza de prindere a ugerului şi mijlocul

de separare a sferturilor laterale, între extremitatea anterioară şi posterioară a ugerului. 2. Lărgimea ugerului - se măsoară cu compasul între două puncte laterale situate pe linia

de demarcaţie a sferturilor anterioare de cele posterioare. 3. Adâncimea sferturilor anterioare şi posterioare - se măsoară cu rigla, în sens vertical, de

la locul de prindere a ugerului (pe faţa externă) la baza mameloanelor anterioare, respectiv a celor posterioare.

4. Adâncimea ugerului - se măsoară cu rigla, din poziţie laterală, de la centrul articulaţiei jaretului până la baza mameloanelor posterioare.

5. Circumferinţa mare a ugerului - se măsoară cu panglica metrică, în zona de convexitate maximă a corpului glandei mamare.

6. Lungimea mameloanelor - se măsoară cu rigla, de la baza de prindere până la vârful acestora.

65

7. Perimetrul mameloanelor - se măsoară cu panglica metrică la bază, la mijloc şi la vârf. 8. Distanţa dintre mameloane - se măsoară, cu rigla, la baza acestora între mameloanele

anterioare, între cele posterioare, precum şi între cele anterioare şi posterioare.

Fig. 5.2. Principalele măsurători de conformaţie ale ugerului: L - lungimea ugerului; l - lărgimea ugerului; A.s.a. - adâncimea sferturilor anterioare;

A.s.p. - adâncimea sferturilor posterioare; C - circumferinţa mare a ugerului; c - perimetrele mameloanelor; d, d1, d2 - distanţa între mameloane; h - lungimea mameloanelor.

9. Înălţimea posterioară (prinderea) a ugerului - se măsoară cu rigla şi reprezintă distanţa

dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară. 10. Lărgimea posterioară a ugerului - se măsoară cu rigla sau compasul şi reprezintă

distanţa dintre cele două falduri externe ale ugerului.

5.1.1.3. Măsurători de creştere

În această grupă de măsurători sunt cuprinse un număr diferit de dimensiuni (de masă sau de conformaţie) care se determină la anumite vârste ale animalelor tinere. Aceste măsurători se utilizează pentru a urmări modul în care se desfăşoară procesul de creştere, în vederea aplicării unei selecţii timpurii sau pentru corectarea la timp a condiţiilor de întreţinere şi furajare, atunci când procesul de creştere nu se desfăşoară conform planificării.

Aceste măsurători se execută periodic, până când la două măsurători succesive se obţin valori identice, ceea ce indică încetarea procesului de creştere pentru regiunea respectivă.

5.1.2. INTERPRETAREA MĂSURĂTORILOR

Interpretarea măsurătorilor se poate face pentru un individ sau pentru un grup de indivizi. Aceste măsurători pot fi exprimate în valori absolute, în valori relative şi cu ajutorul indicilor corporali.

a). Valorile absolute reprezintă exprimarea rezultatelor de măsurare în unităţi fizice (cm sau kg). Aceste valori se folosesc pentru aprecierea dezvoltării corporale generale, la stabilirea variabilităţii diferitelor caractere într-o populaţie şi permit compararea acestora cu standardul rasei sau cu baremurile de încadrare în clase de calitate.

b). Valorile relative folosesc exprimarea procentuală a valorii absolute a diferitelor dimensiuni corporale faţă de una din dimensiunile corporale, care este direct legată de dezvoltarea corporală a animalului.

Drept valoare de referinţă în practica curentă se foloseşte talia (cu menţiunea că uneori se foloseşte şi lungimea oblică a trunchiului sau semisuma dintre lungimea oblică a trunchiului şi talie).

66

%Talie

100xVV a

r în care: Vr = valoarea relativă a dimensiunii Va = valoarea absolută a dimensiunii

Exemplu de calcul: înălţimea la spinare este de 130 cm, iar talia este de 135 cm: Vr = 130 x 100 /135 = 96,29%

Valoarea relativă a înălţimii la spinare, de 96,29%, denotă un grebăn înalt, deci linia superioară a trunchiului nu este corectă.

Deşi valorile relative furnizează date asupra conformaţiei animalelor şi relevă proporţionalitatea dintre diferitele părţi constituente ale corpului animal, raportarea tuturor însuşirilor morfologice faţă de o singură dimensiune, nu asigură o apreciere suficient de elocventă, motiv pentru care în practică se preferă folosirea indicilor corporali.

c). Indicii corporali. În aprecierea corectă a conformaţiei corporale a unui animal (grup de indivizi sau populaţie), pe lângă raportul dintre diferitele dimensiuni corporale şi dezvoltarea generală a acestui animal, este necesar să se aibă în vedere şi proporţionalitatea dezvoltării regiunilor care se găsesc într-o strânsă legătură morfologică şi fiziologică.

Valoarea indicilor corporali prezintă variaţii apreciabile în funcţie de tipul morfo-productiv, rasa, sexul şi vârsta animalelor şi se exprimă în procente (tabelul 5.1).

Tabelul 5.1

Principalii indici corporali la taurine

Denumire Formula de calcul [%] Semnificaţia

Indicele formatului corporal lateral

Lungimea oblică a trunchiului x 100 / Talie

- indică forma geometrică în care se înscrie trunchiul; - creşte de la naştere la vârsta de adult; - este mai mare la masculi faţă de femele; - este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;

Indicele formatului corporal transversal

Lărgimea toracelui x 100 / Talie

- exprimă dezvoltarea în lărgime a animalului; - creşte de la naştere spre vârsta de adult; - este mai mare la masculi faţă de femele; - este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;

Indicele toracic Lărgimea toracelui x 100

/ Adâncimea toracelui

- indică forma cutiei toracice în secţiune transversală; - creşte de la naştere spre vârsta de adult; - este mai mare la masculi faţă de femele; - este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;

Indicele adâncimii toracelui

Adâncimea toracelui x 100 / Talie

- exprimă interrelaţia dintre dezvoltarea generală şi cea a toracelui;

- creşte de la naştere spre vârsta de adult; - este mai mare la masculi faţă de femele; - este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte;

Indicele masivităţii

Perimetrul toracic x 100 / Lungimea oblică a

trunchiului

- exprimă dezvoltarea corporală generală în raport cu lungimea trunchiului;

- creşte de la naştere spre vârsta de adult;

Indicele formatului crupei

Lărgimea crupei x 100 / Lungimea crupei

- determină formatul crupei şi favorabilitatea ei pentru reproducţie

- creşte concomitent cu vârsta

Indicele osaturii Perimetrul fluierului x

100 / Talia - exprimă dezvoltarea osaturii în raport cu dezvoltarea

generală; - este mai mare la rasele de carne faţă de cele de lapte şi

mixte Indicele dactilotoracic

Perimetrul fluierului x 100 / Perimetrul toracic

Indicele diferenţei de înălţime

Înălţimea la crupă x 100 / Talie

- indică direcţia de orientare a liniei superioare a trunchiului - descreşte odată cu vârsta - la adult, raportul are valoarea de 100%

67

5.1.3. FOTOGRAFIEREA TAURINELOR

Fotografierea este un procedeu de apreciere ajutător şi are valoare documentară deosebită, deoarece furnizează amănunte preţioase de analiză şi sinteză care pot să scape celorlalte metode de apreciere a taurinelor sau care nu se pot exprima.

Fotografierea este un procedeu obligatoriu în fermele în care se cresc animale de rasă pură înscrise în registrul genealogic. Această metodă se mai poate utiliza în cazul unor expoziţii zootehnice şi a unor cercetări ştiinţifice.

Fotografierea se execută în zilele luminoase şi senine de vară (dimineaţa sau spre seară) când razele solare cad sub un unghi de 45-50o.

Lumina insuficientă (zilele noroase, toamna şi iarna) face ca animalul să apară fără contur în fotografie. Lumina prea puternică din timpul amiezii produce contraste prea mari între diferite regiuni corporale (pete).

Fotografierea se consideră a fi corectă atunci când prezintă animalul din profil, din faţă, din spate şi de sus.

Când animalul este fotografiat din profil acesta trebuie astfel aşezat încât cele două membre din partea operatorului să fie verticale sau uşor campate, iar cele din partea opusă uşor apropiate (sub el dinainte şi dinapoi). În acest fel ele nu se vor acoperi unele pe altele.

La fotografierea din faţă şi dinapoi, animalul trebuie să aibă membrele în poziţia lor naturală. Pentru fotografiere, animalul trebuie prezentat în perfectă stare de curăţenie corporală.

Fondul pe care se fotografiază animalul trebuie să contrasteze cu culoarea animalului: pentru animalele deschise la culoare (alb, galben) fondul trebuie să fie închis, iar cele închise la culoare (negre, brune) să fie deschis. Locul pe care se aşează animalul trebuie să fie orizontal, neted şi curat.

5.1.4. CINEMATOGRAFIEREA (FILMAREA)

Este o metodă modernă, cu ajutorul căreia se pot ilustra, în succesiune, diferite lucrări cu

caracter tehnologic, de întreţinere sau a condiţiei tineretului în diferite etape de vârstă.

5.2. ÎNSUŞIRILE CARE SE APRECIAZĂ ÎN CADRUL EXAMENULUI DE SINTEZĂ A EXTERIORULUI

5.2.1. DEZVOLTAREA CORPORALĂ

În general, dezvoltarea corporală se apreciază pe baza masei corporale şi a taliei.

Aprecierea completă presupune însă luarea în considerare a tuturor măsurătorilor de masă. Dezvoltarea corporală constituie un caracter de rasă. Pentru a aprecia dacă animalul este

sau nu dezvoltat în mod corespunzător, valorile obţinute se compară cu valorile medii (standard) ale rasei din care acesta face parte.

În funcţie de dezvoltarea corporală rasele de taurine pot fi încadrate în trei grupe: a). Rase HIPOMETRICE - au o dezvoltare corporală redusă, talia fiind sub 125 cm, iar

masa corporală sub 450 kg (Jersey). b). Rase EUMETRICE - au o dezvoltare corporală mijlocie, având talia cuprinsă între 125 şi

135 cm, iar greutatea corporală între 450 şi 600 kg (Brună, Pinzgau de Transilvania, Roşie daneză). c). Rase HIPERMETRICE - au o dezvoltare corporală mare, talia depăşeşte 135 cm, iar

greutatea corporală este mai mare de 650 kg (Simmental, Charolaise). Dezvoltarea corporală este pozitiv corelată cu producţia de carne şi, până la un anumit

nivel, şi cu producţia de lapte. Dacă tineretului nu i-au fost asigurate condiţiile optime de creştere, la vârsta de adult

aceste animale vor avea dezvoltarea corporală mai mică decât standardul rasei, ceea ce atrage după sine realizarea unor producţii scăzute.

68

5.2.2. ARMONIA CORPORALĂ

Armonia corporală se apreciază pe baza proporţiilor şi raporturilor dintre diferitele regiuni corporale, luându-se în considerare şi modul de îmbinare între acestea, în strânsă legătură cu tipul morfo-productiv al animalului.

La taurine, pentru aprecierea armoniei de ansamblu se iau în considerare: - raporturile de ansamblu; - raporturile de înălţime; - raporturile de lungime; - raporturile de lărgime; - raporturile dintre trunchi şi membre.

5.2.2.1. Raporturile de ansamblu

Raporturile de ansamblu se referă la aprecierea întregului animal, privind calitatea părţilor

constituente, dezvoltarea, corectitudinea şi proporţionalitatea acestora. Cele mai importante raporturi dintre marile dimensiuni corporale sunt: profilul corporal şi formatul corporal lateral.

a). Profilul corporal se apreciază după forma geometrică în care se încadrează trunchiul, luând în considerare linia superioară a trunchiului, linia toraco-abdominală, extremitatea anterioară a cutiei toracice şi marginea posterioară a feselor. Profilul corporal variază cu tipul morfo-productiv al animalului (fig. 5.3).

Fig. 5.3. Profilul corporal la taurine: 1 - rase de lapte; 2 - rase de carne; 3 - rase primitive.

La rasele de lapte trunchiul, privit din profil, se înscrie într-un trapez cu baza mare la trenul

posterior deoarece linia inferioară a abdomenului coboară oblic dinapoia membrelor anterioare spre uger. Privit de sus, la aceste rase trunchiul are tot formă trapezoidală, cu baza mare la crupă.

Rasele de taurine specializate pentru producţia de carne au profil corporal dreptunghiular (privit şi din profil şi de sus), trenul anterior şi cel posterior fiind relativ egale ca dezvoltare.

La taurinele din tipul productiv mixt profilul corporal este intermediar comparativ cu cele specializate, tinzând mai mult spre unul din cele două tipuri de bază, după cum aptitudinea productivă predominantă este carnea sau laptele.

Rasele primitive au profilul asemănător cu cel al formelor sălbatice din care provin, respectiv trapezoidal, dar cu baza mare spre trenul anterior.

b). Formatul corporal lateral ia în considerare raportul între talie şi lungimea oblică a trunchiului.

69

Taurinele adulte, indiferent de rasă, au lungimea oblică a trunchiului mai mare decât talia şi, prin urmare, au formatul corporal dreptunghiular. Raportul între cele două dimensiuni diferă însă cu tipul de specializare al rasei, astfel:

- la rasele de carne trunchiul este proporţional mai lung decât la celelalte rase de taurine şi reprezintă 122-128% faţă de talie;

- la rasele de lapte lungimea oblică a trunchiului reprezintă 117-120% faţă de talie; - la rasele primitive lungimea oblică a trunchiului reprezintă 113-115% faţă de talie. Formatul corporal lateral variază şi în funcţie de sex. Astfel, în cadrul aceleiaşi rase, taurii

au lungimea relativă a trunchiului mai mare decât a vacilor cu 3-8%. Prin castrarea masculilor la vârstă tânără se favorizează creşterea oaselor lungi (a

membrelor), motiv pentru care la vârsta adultă, lungimea relativă a trunchiului este mai redusă decât la tauri.

Vârsta influenţează de asemenea formatul corporal lateral. La naştere, viţeii au formatul corporal înalt (lungimea oblică a trunchiului reprezintă 85-92% din talie). În decursul vieţii extrauterine intensitatea de creştere a lungimii trunchiului este superioară taliei, astfel că la vârsta de aproximativ 6 luni cele două dimensiuni sunt egale (formatul corporal lateral este pătrat). În continuare, lungimea trunchiului îşi menţine intensitatea mare de creştere, astfel că la vârsta de adult formatul corporal lateral este dreptunghiular (fig. 5.4).

Fig. 5.4. Evoluţia formatului corporal lateral la rasa Bălţată românească (la naştere, la 6, la 9 şi la 12 luni).

Hrănirea şi întreţinerea necorespunzătoare în perioada de creştere pot influenţa formatul

corporal al taurinelor adulte, în sensul că animalele vor avea trunchiul mai scurt decât cel caracteristic rasei din care fac parte.

5.2.2.2. Raporturile de înălţime

Raporturile de înălţime vizează aprecierea dezvoltării corporale luând în considerare pe de

o parte raportul în care se găsesc cele 4 mari înălţimi ale trunchiului (la grebăn, la spinare, la crupă şi la baza cozii), iar pe de altă parte, raportul între adâncimea toracelui şi talie (indicele adâncimii toracelui).

Raportul celor 4 mari înălţimi ale trunchiului determină profilul şi direcţia liniei superioare a acestuia, care poate fi drept sau sinuos, respectiv oblică sau orizontală.

Pentru toate tipurile morfo-productive de taurine se doreşte ca linia superioară să fie dreaptă şi orizontală (respectiv cele 4 înălţimi să fie aproximativ egale), ceea ce se asociază cu o bună dezvoltare şi rezistenţă a scheletului axial. În acelaşi timp, o linie superioară dreaptă şi orizontală reflectă condiţii bune de furajare şi de întreţinere în perioada de creştere a animalelor.

Prin compararea valorilor celor 4 înălţimi între ele, se pot constata diferite defecte ale liniei superioare, cum ar fi: spinare şi şale înşeuate, de măgar sau de crap etc.

70

La rasele primitive, înălţimea la crupă este, în general, mai mare decât celelalte înălţimi, deoarece crupa este îngustă, iar sacrumul proeminent.

La boii din rasele primitive şi la bivoli, înălţimea la grebăn este, frecvent, mai mare decât la crupă (grebănul este înalt), linia superioară având o direcţie oblică antero-posterioară de sus în jos.

Viţeii se nasc cu înălţimea la crupă mai mare cu 8-10% decât cea la grebăn. În perioada postnatală înălţimea la grebăn are o intensitate de creştere mai mare decât înălţimea la crupă, astfel că la vârsta de adult cele două dimensiuni devin egale.

Dacă în perioada de creştere condiţiile de furajare şi de întreţinere sunt necorespunzătoare, înălţimea la crupă rămâne superioară taliei şi la vârsta de adult.

Linia superioară sinuoasă denotă o constituţie slabă, rezistenţă organică scăzută şi longevitate productivă redusă.

În cazul raporturilor de înălţime se apreciază şi raportul dintre adâncimea toracică şi talie. La taurinele crescute în condiţii normale, adâncimea toracelui trebuie să fie superioară vidului substernal, cu variaţii procentuale în funcţie de tipul morfo-productiv, de rasă, de sex şi de vârstă.

În toate cazurile, indicele adâncimii toracelui trebuie să aibă valori mai mari de 50%. Astfel, la rasele de lapte indicele adâncimii toracelui trebuie să fie cuprins între 51 şi 52%, la rasele mixte între 53 şi 55% iar la rasele de carne 56-60%. Indiferent de rasă, indicele adâncimii toracelui este cu 3-5% mai mare la tauri decât la vaci.

În funcţie de vârstă, acest raport creşte de la naştere spre vârsta de adult. La naştere, adâncimea toracelui este mai redusă decât vidul substernal, cele două dimensiuni egalându-se, în funcţie de rasă, în jurul vârstei de 2-3 ani. Adâncimea toracelui creşte până la vârsta de 4-5 ani.

În cazul unor condiţii de creştere deficitare, la vârsta de adult animalul rămâne “înalt pe picioare” (dezvoltarea insuficientă a adâncimii toracelui şi implicit, a organelor esenţiale adăpostite în cutia toracică).

5.2.2.3. Raporturile de lungime

Raporturile de lungime se apreciază pe baza proporţiilor dintre trenul anterior, trenul mijlociu şi trenul posterior comparativ cu lungimea orizontală a trunchiului. La taurine, cele 3 segmente ale trunchiului se găsesc în următorul raport: trenul anterior 20-25%; trenul mijlociu 40-45% şi trenul posterior 30-35%.

Indiferent de tipul morfoproductiv, se cere o dezvoltare mai mare a trenului mijlociu şi a celui posterior, întrucât aceste segmente se corelează pozitiv cu producţia lapte, dar în special cu producţia de carne.

5.2.2.4. Raporturile de lărgime

Aceste raporturi oferă informaţii asupra dezvoltării generale a animalului în lărgime şi mai ales asupra dezvoltării lărgimilor anterioare (lărgimea pieptului) comparativ cu cele posterioare (lărgimea crupei la şolduri).

La toate tipurile morfo-productive, lărgimea crupei la şolduri este mai mare decât lărgimea pieptului, dar proporţionalitatea dintre aceste două dimensiuni diferă cu tipul de specializare. Astfel, la rasele de carne lărgimea la crupă este mai mare cu 2-3% faţă de lărgimea pieptului, la rasele mixte cu 3-6%, iar la rasele lapte cu peste 6%.

Vârsta nu influenţează raportul dintre aceste două dimensiuni, deoarece ambele lărgimi au intensitate mare de creştere (şi aproximativ egală) după naştere.

Un raport important îl reprezintă şi cel dintre principalele lărgimi ale crupei (la şold, la articulaţiile coxo-femurale şi la ischii). În acest sens, crupa reprezintă o frumuseţe zootehnică absolută când este largă pe toată lungimea ei, constituind o bază anatomică utilă atât pentru producţia de carne, pentru prinderea ugerului, cât şi pentru desfăşurarea în condiţii bune a activităţii de reproducţie.

71

Condiţiile improprii de creştere a tineretului determină caractere de infantilism, care la nivelul acestui segment corporal se manifestă prin crupă ascuţită la ischii (în formă de migdală), formă care este nedorită şi defectuoasă pentru orice tip morfo-productiv.

5.2.2.5. Raporturile între trunchi şi membre

Raporturile între trunchi şi membre indică proporţionalitatea dintre masa corporală şi dezvoltarea membrelor. Aceste raporturi pot fi ilustrate cu ajutorul valorii indicelui osaturii (14,6% la rasele de lapte, 15,1% la cele mixte, 13,9% la cele de carne), a indicelui dactilo-toracic (10,9% la rasele mixte, 9,9-10,1% la cele de lapte şi 9,5% la cele primitive) şi a indicelui de încărcare a fluierului.

5.2.3. CONSTITUŢIA LA TAURINE

Constituţia, în zootehnie, este un termen sintetic care defineşte totalitatea însuşirilor

morfologice ale unui animal, exprimă tipul productiv, nivelul productiv, capacitatea de reproducţie, rezistenţa la factorii de mediu şi la îmbolnăviri.

Practic, constituţia exprimă vigoarea, robusteţea şi rezistenţa organismului iar prin acestea, capacitatea de a suporta şi de a resimţi mai puţin acţiunea nefavorabilă a condiţiilor de viaţă şi de exploatare, influenţând astfel valorificarea economică a potenţialului ereditar al animalelor.

Aprecierea şi încadrarea într-un anumit tip constituţional se face pe baza unor criterii de ordin morfologic (dezvoltarea corporală în raport cu rasa, vârsta şi sexul; dezvoltarea osaturii; dezvoltarea şi reliefarea musculaturii; corectitudinea exteriorului, inclusiv a aplomburilor; caracteristica tegumentului şi a părului; exprimarea caracterelor sexuale primare şi secundare etc.) şi fiziologic (starea de sănătate, comportamentul şi reactivitatea la mediul natural şi artificial de creştere; capacitatea de asimilare şi valorificare a hranei; fertilitatea; longevitatea biologică şi productivă; nivelul productiv şi constanţa acestuia; uşurinţa la întreţinere; adaptabilitatea la noi condiţii de mediu şi tehnologii de exploatare).

Indicatorii cei mai semnificativi ai unei constituţii bune sunt: rezistenţa, adaptabilitatea, longevitatea productivă şi producţia pe viaţă, fertilitatea şi economicitatea exploatării.

La taurine, se cunosc două tipuri constituţionale dorite, respectiv constituţia fină şi constituţia robustă, cu două abateri ale acestora şi deci nedorite, respectiv constituţia debilă şi constituţia grosolană.

Pentru o delimitare mai clară între tipurile de constituţie şi tipurile morfo-productive, constituţia robustă poate fi subîmpărţită în constituţie robust-afânată şi constituţie robust-compactă, specifică raselor de carne şi respectiv celor mixte.

În cadrul raselor de taurine apar indivizi a căror constituţie prezintă caractere intermediare între două tipuri constituţionale de bază. În astfel de situaţii se poate spune despre un animal că are o constituţie fină spre robustă sau robustă spre fină în funcţie de caracteristicile predominante.

a). Constituţia fină este specifică raselor specializate pentru producţia de lapte şi este acceptabilă pentru tipul mixt de producţie de lapte-carne.

Caracteristici: - tipul fiziologic: respirator (în cadrul metabolismului predomină fenomenele oxidative); - tip morfologic: dolicomorf (dimensiunile de înălţime şi lungime sunt mari, iar lărgimile

sunt reduse); - profilul corporal: trapezoidal, cu baza mare spre trenul posterior. Conformaţia corporală este armonioasă, forme corporale uscăţive, musculatura relativ slab

dezvoltată, cavitatea toracică este profundă. Pielea este subţire, elastică, densă şi uşor detaşabilă, iar părul de acoperire este scurt, fin şi lucios. Ţesutul conjunctiv este slab reprezentat şi, ca

72

urmare, razele osoase, vascularizaţia subcutanată, tendoanele şi ligamentele sunt evidente. Osatura este fină şi densă, foarte rezistentă.

Organele interne sunt bine dezvoltate, depunerile de grăsime în organism sunt reduse, iar funcţia glandei mamare este accentuată, temperamentul este vioi, uneori nervos.

Apetitul este bun, rezistenţa satisfăcătore, fertilitatea şi longevitatea productivă sunt bune spre mediocre, iar capacitatea de adaptare la mediu şi rezistenţa la boli sunt bune. Vacile cu constituţie fină produc cantităţi mari de lapte, însă au aptitudini mai puţin favorabile pentru producţia de carne.

b). Constituţia robust-afânată este caracteristică raselor specializate pentru producţia de carne, având precocitate ridicată.

Caracteristici: - tipul fiziologic: digestiv (predomină fenomenele de asimilaţie); - tipul morfologic: brevimorf (predomină dimensiunile de lungime şi mai ales cele de

lărgime, înălţimile fiind mai reduse); - profilul corporal: dreptunghiular. Se caracterizează prin conformaţie corporală armonioasă, iar trunchiul este lung, larg şi

adânc. Masa musculară este bine dezvoltată, animalul având forme rotunjite. Osatura este fină cu o structură mai puţin densă. Părul este lung şi fin.

Pielea este mai puţin densă şi elastică, iar ţesutul conjunctiv subcutanat este foarte bine dezvoltat. Organele interne sunt mai puţin dezvoltate, ritmul cardiac şi respirator sunt mai lente, iar aparatul digestiv are o putere mare de asimilare a hranei.

La aceste animale predomină anabolismul, temperamentul este liniştit, (uneori limfatic), ceea ce determină realizarea unor depuneri însemnate de carne şi grăsime în organism.

Pe ansamblu, taurinele cu constituţie robust-afânată, au aptitudini bune pentru producţia de carne, sunt viguroase, rezistente, adaptabile şi rentabile.

c). Constituţia robust-compactă se întâlneşte frecvent la rasele de taurine cu aptitudini mixte de producţie.

Caracteristici: - tipul fiziologic: respiratoro-digestiv sau digestivo-respirator; - tipul morfologic: mezomorf sau uşor dolicomorf; - profilul corporal: variază de la dreptunghiular până la profil cu tendinţă trapezoidală. Conformaţia corporală este armonioasă, regiunile corporale fiind bine proporţionate, iar

însuşirile morfofiziologice sunt intermediare între tipul constituţional fin şi cel robust-afânat. Ţesutul conjunctiv subcutanat este mijlociu ca dezvoltare, masa musculară este bine

reprezentată. Osatura este dezvoltată şi densă, pielea moderat de elastică şi detaşabilă, iar părul este scurt, elastic şi lucios. Temperamentul este vioi, uneori liniştit.

Taurinele cu o astfel de constituţie au fecunditate şi longevitate productivă bune, indicii productivi sunt ridicaţi, au rezistenţă mare la îmbolnăviri şi la factorii nefavorabili de mediu.

d). Constituţia debilă este o deviere nedorită de la constituţia normală (fină sau robustă), ca efect al unor condiţii cu totul improprii de creştere, întreţinere şi exploatare.

Frecvenţa mai mare a acestui tip constituţional în efectivele cu aptitudini pentru producţia de lapte se datorează specificului metabolic al acestora, care favorizează devierea mai uşoară spre constituţia debilă.

Animalele având această constituţie se caracterizează prin dezvoltare corporală redusă, contururi corporale exagerat de unghiuloase, animalele sunt “înalte pe picioare”, musculatura foarte redusă ca dezvoltare, scheletul exagerat de subţire, puţin rezistent, ligamente şi tendoane slabe. Părul este suprafin, rar, lipsit de luciu şi rezistenţă. Pielea este foarte subţire, străvezie, uşor detaşabilă, dar lipsită de elasticitate, ţesutul conjunctiv subcutanat aproape inexistent.

Conformaţia corporală este lipsită de armonie, capul este alungit şi îngust, urechile sunt

73

mici şi subţiri. Gâtul este subţire şi cu marginea superioară concavă. Spinarea şi şalele sunt înşeuate, toracele este strâmt şi plat, cu spete desprinse, iar chişiţele sunt moi.

Animalele cu constituţie debilă se caracterizează prin vitalitate redusă, sensibilitate mare la boli, temperament nervos sau limfatic (adaptabilitate redusă), apetit slab şi capricios, se întreţin greu şi sunt nerentabile. Producţiile, longevitatea productivă şi fecunditatea sunt reduse. Viţeii proveniţi de la asemenea animale sunt frecvent neviabili, iar cei viabili sunt debili, au vitalitate redusă, cresc greu şi se îmbolnăvesc uşor, având încă de la o vârstă tânără defecte specifice de exterior: arcare, coate de vacă, înşeuare.

Cauzele constituţiei debile: - deficienţe în furajarea şi întreţinerea vacilor gestante, în special în ultima parte a gestaţiei

(ca urmare, produşii acestora au de la naştere semne de constituţie debilă: subdezvoltare, vitalitate redusă, sensibilitate crescută la boli etc.);

- creşterea neraţională a tineretului; - consangvinizare strânsă; - incapacitatea de adaptare la noile condiţii geo-climatice, în cazul animalelor importate.

e). Constituţia grosolană În ansamblu, animalele care au o astfel de constituţie se caracterizează, morfologic, prin

aspect butucănos, brut şi lipsit de expresivitate. Scheletul este format din oase groase şi poroase, capul este mare şi împăstat, coarnele sunt

groase şi rugoase, urechile mari, groase, păroase şi, uneori, blegi. Pielea este groasă şi lipsită de supleţe, cu părul de acoperire gros şi aspru.

Sub aspect funcţional, animalele cu constituţie grosolană se caracterizează prin temperament limfatic (lipsă de reactivitate la stimulii externi), sensibilitate redusă şi mişcări greoaie. Au fertilitate mică şi realizează producţii mici şi nerentabile.

Acest tip de constituţie este urmarea şi expresia unor dereglări neuro-hormonale şi metabolice fie congenitale, fie dobândite sub influenţa unor condiţii de mediu şi de creştere necorespunzătoare.

Acest tip constituţional se întâlneşte la toate rasele, mai frecvent la cele primitive şi la cele cu aptitudini universale de producţie, în special la boi, dar şi la tauri.

5.2.4. TEMPERAMENTUL LA TAURINE

Temperamentul reprezintă modul în care organismul reacţionează la influenţa diferiţilor

excitanţi (stimuli) externi şi interni. Tipul de temperament este determinat de ansamblul particularităţilor psihice, fiziologice şi

morfologice, precum şi de condiţiile de mediu asigurate animalului. La taurine se pot întâlni următoarele tipuri de temperament: liniştit (mezosensibil), vioi

(sensibil), limfatic (hiposensibil) şi nervos (hipersensibil).

a). Temperamentul liniştit este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic, echilibrat.

Animalele cu temperament liniştit sunt echilibrate, au mişcări lente, sunt docile şi uşor de stăpânit. Au vitalitate şi adaptabilitate mari, constituţia este robustă, iar aptitudinile pentru îngrăşare sunt bune.

b). Temperamentul vioi este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic şi echilibrat, la care procesele de excitaţie şi inhibiţie au mobilitate mare.

Animalele cu temperament vioi sunt dinamice şi cu reactivitate promptă la stimulii interni sau externi, au vitalitate ridicată, sunt relativ uşor de stăpânit şi au indici productivi ridicaţi. Se adaptează uşor la noile condiţii de mediu. Constituţia acestor animale este în general fină, având aptitudini bune pentru producţia de lapte.

74

c). Temperamentul limfatic este caracteristic taurinelor cu sistem nervos slab. Intensitatea reflexelor este redusă, iar procesele de inhibiţie le predomină pe cele de excitaţie. Animalele cu temperament limfatic sunt fricoase, se adaptează greu la condiţiile de mediu şi au productivitate redusă. Frecvent, acest tip de temperament se asociază cu constituţia grosolană.

d). Temperamentul nervos este caracteristic animalelor cu sistem nervos puternic dar

neechilibrat, la care procesele de excitaţie sunt intense. Animalele cu temperament nervos sunt greu de stăpânit, chiar agresive, au o rezistenţă

scăzută la factorii de mediu, se uzează timpuriu şi au productivitate redusă. Acest tip de temperament nu este dorit la rasele de lapte, dar mai ales la cele supuse

îngrăşării. Ele asimilează furajele cu randament scăzut, depun sporuri mici şi constituie cauza principală a agitaţiei permanente în cadrul lotului de animale.

În afara legăturilor anterior prezentate (între temperament, constituţie şi tip morfo-productiv) temperamentul este influenţat şi de alţi factori, cum sunt: vârsta, sexul şi chiar starea fiziologică. La tineret, temperamentul este mai vioi decât la animalele adulte, apatia la tineret indică o stare anormală. La tauri, ca o consecinţă a dimorfismului sexual, temperamentul este mai vioi decât la vaci. Un temperament prea liniştit la tauri indică vigoare şi apetit sexual reduse. La vacile în gestaţie avansată, temperamentul este mai liniştit decât la cele în lactaţie.

5.2.5. TIPURILE MORFO-PRODUCTIVE

Fiecăruia dintre cele trei tipuri de aptitudini productive (lapte, carne, muncă), îi este

propriu un anumit tip morfologic (un exterior caracteristic), o anumită constituţie şi, în general, un anumit tip de temperament.

Pe baza producţiilor principale, taurinele pot fi împărţite în următoarele tipuri morfo-productive:

- de lapte; - de carne; - mixte; - de tracţiune.

În cadrul fiecărui tip morfo-productiv se pot întâlni o serie de tipuri productive intermediare.

5.2.5.1. Tipul morfo-productiv al taurinelor de lapte

Producţia principală la acest tip morfologic o reprezintă producţia de lapte, motiv pentru care activitatea organismului este axată pe transformarea în lapte a celei mai mari părţi din substanţele nutritive din furaje. Ca urmare, sub aspect morfo-funcţional acestui tip de producţie îi este specifică o dezvoltare corelativă maximă a sistemelor, aparatelor şi funcţiilor care concură direct (ugerul), sau indirect (aparatele digestiv, respirator, circulator) la îndeplinirea acestei funcţii.

În linii mari, aspectul general al vacilor de lapte este uscăţiv şi unghiulos, conformaţie dolicomorfă, cu pielea subţire, densă, elastică, uşor detaşabilă şi care formează numeroase cute (pliuri) pe părţile laterale ale obrajilor şi gâtului. Ţesutul conjunctiv subcutanat este slab dezvoltat, părul este fin, scurt, des şi lucios. Vasele sanguine sunt bine evidenţiate sub piele.

Capul este fin, uscăţiv, expresiv, relativ lung şi îngust. Urechile sunt subţiri şi mobile, ochii mari, limpezi şi expresivi, iar coarnele sunt subţiri şi relativ scurte. Gâtul este relativ lung şi subţire, cu marginea superioară dreaptă sau uşor concavă.

Linia superioară a trunchiului este lungă, dreaptă şi orizontală, spinarea şi şalele relativ înguste, dar corect prinse. Crupa este lungă, largă şi unghiuloasă, iar pieptul este relativ îngust. Toracele este potrivit de larg, dar adânc (reprezintă 52-53% din talie) şi mai ales profund. Coastele sunt aplatizate, cu spaţii intercostale mari, cu un grad redus de arcuire, prinse oblic pe coloana vertebrală, într-un unghi de 130-140º.

75

Forma cavităţii toracice în secţiune transversală este ovală, indicele toracic având valori de 60-65%.

Abdomenul este voluminos, bine dezvoltat, în formă de butoi, coada este subţire, cu păr scurt şi neted. Ugerul este voluminos, bine prins, glandular, cu păr rar şi fin, cu pielea fină. Membrele sunt lungi şi subţiri, cu osatura fină şi densă.

Datorită dezvoltării accentuate a abdomenului, crupei şi ugerului, la acest tip productiv treimea posterioară a corpului este foarte dezvoltată. Ca urmare, profilul corporal este trapezoidal cu baza mare la trenul posterior.

La aceste animale, în majoritatea cazurilor, temperamentul este vioi, constituţia este fină spre robustă, iar tipul fiziologic este respirator.

În acest tip morfo-productiv se încadrează rasele: Jersey, Ayrshire, Guernsey, Holstein-Friză, Roşie daneză.

5.2.5.2. Tipul morfo-productiv al taurinelor de carne

Taurinele din tipul morfo-productiv de carne se caracterizează printr-o foarte bună dezvoltare a scheletului axial şi a musculaturii, în timp ce scheletul periferic (cap, membre) are o dezvoltare redusă. La aceste taurine cea mai mare parte din substanţele nutritive consumate sunt transformate şi acumulate în organism sub formă de ţesut muscular şi adipos. Sunt animale precoce (rase care ajung timpuriu la maturitatea corporală, la cca. 3 ani), cu ritm rapid de creştere.

La aceste animale capul este larg şi scurt, coarnele scurte şi subţiri, iar urechile mici. Ochii sunt relativ mici şi lipsiţi de expresivitate, gâtul este scurt, gros, bine îmbrăcat în musculatură şi cu salba bine dezvoltată în treimea ei posterioară.

Trunchiul este masiv, larg şi adânc, linia superioară este dreaptă şi orizontală cu grebănul, spinarea şi şalele lungi, largi şi cu o foarte bună dezvoltare a musculaturii din aceste regiuni. Crupa este largă, lungă şi bine îmbrăcată în musculatură. Pieptul este larg şi adânc. Coastele sunt lungi, groase şi arcuite, relativ înguste şi cu spaţii intercostale mici. Unghiul de prindere al coastelor pe coloana vertebrală este de 100-110º.

Toracele este adânc (indicele adâncimii toracelui are valori de peste 55%), iar în secţiune transversală are formă rotundă, indicele toracic are valori de 73-75%.

Abdomenul este lung, spaţios şi cilindric. Ugerul este mic şi cărnos. Membrele sunt relativ scurte, dar bine dezvoltate, musculoase şi cu aplomburi largi şi corecte.

Profilul corporal este dreptunghiular, trenul anterior şi cel posterior fiind relativ egale ca dezvoltare. La acest tip morfo-productiv, constituţia este robust-afânată, temperamentul liniştit şi tipul fiziologic digestiv.

Principalele rase care aparţin acestui tip morfo-productiv sunt: Hereford, Shorthorn, Charolaise, Aberdeen-Angus, Chianina etc.

5.2.5.3. Tipul morfo-productiv al taurinelor cu aptitudini mixte de producţie

În cadrul acestui tip morfo-productiv, în funcţie de aptitudinea principală de producţie, se

întâlnesc două subtipuri productive, şi anume: subtipul de lapte-carne şi subtipul de carne-lapte.

a). Subtipul lapte-carne se caracterizează printr-un aspect al exteriorului mai apropiat de cel specific tipului de lapte. Pielea este mai groasă decât a vacilor de lapte, suficient de elastică, detaşabilă şi formează frecvent cute pe obraji şi feţele laterale ale gâtului. Ca aspect general, taurinele sunt uscăţive, cu ţesut conjunctiv şi adipos subcutanat relativ slab dezvoltate. Capul este proporţional dezvoltat, dar mai mare decât la rasele de lapte. Gâtul este lung şi bine îmbrăcat în masă musculară.

Linia superioară este dreaptă, cu grebănul, spinarea şi şalele mai lungi, mai largi şi bine îmbrăcate în musculatură. Crupa tinde spre forma pătrată. Pieptul este suficient de larg. Toracele

76

este mai larg dar mai puţin profund decât la rasele de lapte, abdomenul este bine dezvoltat. Ugerul este mare, bine prins, cu vascularizaţie evidentă. Membrele sunt subţiri, dar mai bine îmbrăcate în musculatură.

Profilul corporal lateral este apropiat de cel trapezoidal. Constituţia este fină-robustă, temperamentul vioi şi tipul fiziologic respiratoro-digestiv.

Rase ce aparţin acestui tip morfo-productiv: Schwyz, Brună, Friza europeană, Bălţată cu negru românească etc.

b). Subtipul carne-lapte prezintă forme corporale mai rotunjite şi musculatură mai dezvoltată. Pielea este mai groasă, şi formează cute rare dar mai mari decât la tipul de lapte şi subtipul de lapte-carne. Ţesutul conjunctiv subcutanat este bine dezvoltat.

Comparativ cu tipul de carne, subtipul de carne-lapte, prezintă capul mai lung şi mai îngust, gâtul mai lung şi mai gros. Regiunile liniei superioare sunt mai scurte, mai înguste şi mai slab îmbrăcate în masă musculară, pieptul mai îngust, toracele mai puţin larg şi adânc, iar abdomenul este în formă de butoi. Ugerul este bine dezvoltat, membrele sunt mai groase, dar mai slab îmbrăcate în masă musculară.

Profilul corporal lateral este mai apropiat de cel dreptunghiular. Constituţia este robustă spre fină, temperamentul vioi spre liniştit, iar tipul fiziologic este digestivo-respirator.

Dintre rasele de taurine ce corespund tipului morfo-productiv mixt de carne-lapte se pot menţiona următoarele rase: Simmental, Bălţată românească, Dairy Shorthorn, Red Polled etc.

5.2.5.4. Tipul morfo-productiv al taurinelor de tracţiune

Aceste taurine au schelet solid şi bine dezvoltat, îndeosebi cel periferic. Musculatura este suficient de voluminoasă cu fibre musculare lungi. Pielea este groasă şi aderentă, ţesutul conjunctiv subcutanat este slab dezvoltat, părul este des şi gros.

Capul este mare, uneori butucănos, coarnele sunt lungi şi groase, gâtul relativ lung. Grebănul este puternic, proeminent şi lung, spinarea şi şalele sunt relativ strâmte, crupa

este lungă, oblică şi relativ largă. Linia superioară a trunchiului este dreaptă şi orizontală uneori putând fi uşor oblică antero-

posterior şi de sus în jos. Trenul anterior este foarte bine dezvoltat, cu pieptul puternic, larg şi musculos, iar toracele

este lung şi adânc. Membrele sunt lungi, puternice, cu articulaţii puternice, bine conturate, cu unghiurile

razelor osoase deschise (favorabile contracţiilor scurte şi puternice). Taurinele de tracţiune au în general temperament vioi, iar tipul fiziologic este respirator şi

constituţia este robustă (uneori grosolană). Dintre rasele autohtone au aptitudini bune de tracţiune menţionăm: Sura de stepă, Pinzgau

de Transilvania, Mocăniţa.

5.2.6. CONDIŢIA LA TAURINE

Condiţia reprezintă starea fiziologică şi de întreţinere a unui animal la un moment dat. Condiţia asigură exprimarea potenţialului productiv al animalului.

Condiţia în care se găseşte animalul este determinată de mai mulţi factori, cum ar fi: starea de sănătate, nivelul furajării, intensitatea de exploatare, rasă, tip morfoproductiv.

La taurine se întâlnesc patru tipuri de condiţie: de reproducţie, de expoziţie, de îngrăşare şi de extenuare.

a). Condiţia de reproducţie este necesară şi caracteristică vacilor şi taurilor de reproducţie, la care toate funcţiile organismului se desfăşoară normal.

77

La tauri condiţia de reproducţie se caracterizează prin vioiciune, agilitate, supleţe, apetit sexual bun şi potenţă reproductivă accentuată, stare de întreţinere bună.

Aceste deziderate se realizează prin alimentaţie corespunzătoare, mişcare activă zilnică şi folosirea raţională la reproducţie.

La vaci condiţia de reproducţie se caracterizează prin stare de întreţinere bună, vioiciune, apetit bun cu desfăşurarea normală a funcţiei de reproducţie (călduri, ovulaţie, fecundare, dezvoltarea normală a fătului, fătare eutocică), ritmicitate şi producţie ridicată de lapte.

Starea de întreţinere a vacilor de lapte aflate în condiţie de reproducţie diferă în funcţie de starea fiziologică. În primele luni de la fătare, când producţia de lapte este mare şi apetitul scăzut, vacile pierd în greutate. În continuare, pe măsură ce producţia de lapte scade şi apetitul creşte, starea lor de întreţinere se îmbunătăţeşte progresiv. În perioada repausului mamar starea de întreţinere trebuie să fie bună, asigurând în organism rezerve, care vor fi utilizate în prima perioadă a lactaţiei următoare.

La toate categoriile de taurine pentru reproducţie, condiţia de reproducţie se asigură prin furajarea corectă a animalelor, mişcarea activă zilnică şi prin exploatarea raţională. Taurinele vor beneficia de adăposturi corespunzătoare şi de îngrijire bună. Condiţia de reproducţie permite o apreciere corectă a exteriorului.

Activitatea de reproducţie condiţionează realizarea tuturor producţiilor bovinelor (carne, lapte), motiv pentru care, indiferent de tipul morfoproductiv, condiţia de reproducţie va fi considerată ca bază pentru aprecierea potenţialului productiv al animalului.

Deoarece condiţia este foarte strâns legată de exprimarea producţiilor la taurine, s-a încercat aprecierea condiţiei corporale folosind mijloace cât mai obiective. Sistemul la care s-a ajuns în prezent se bazează pe acordarea unor note şi poartă denumirea de Body Condition Scoring (BCS), respectiv sistem de notare a condiţiei corporale.

Aprecierea prin BCS permite fermierilor să evalueze rezervele de grăsime ale vacilor pe parcursul diverselor stadii fiziologice pe care le parcurg acestea într-un ciclu productiv.

Scopul BCS este obţinerea unei măsurători simple şi obiective a cantităţii de rezerve corporale pe care animalul le are la dispoziţie pentru realizarea producţiei. Deşi masa corporală prezintă un indiciu asupra dimensiunilor corporale, la taurine este foarte mult influenţată de starea de saţietate şi de starea de gestaţie. De asemenea, aprecierea BCS se poate efectua atunci când pentru evaluarea animalelor nu avem la îndemână un cântar. Sistemul BCS este mai util dacă este utilizat de către aceeaşi persoană, în mod repetat, în aceeaşi fermă.

Din punct de vedere practic, condiţia vacilor la fătare este asociată cu durata repausului de gestaţie, performanţa productivă în lactaţia următoare, starea de sănătate şi vigoarea noului născut, precum şi incidenţa distociilor la fătare. Adesea, condiţia animalului este eronat asociată cu cauza distociilor la vacile bătrâne. Condiţia vacilor în momentul inseminării afectează performanţa reproductivă prin numărul de însămânţări artificiale/concepţie, intervalul între fătări şi procentul de vaci negestante.

La vacile din rasele de lapte sistemul BCS constă în acordarea unei note de la 1 la 5, nota 1 reprezentând condiţia de extenuare, iar nota 5 condiţia de îngrăşare. Există însă şi alte sisteme de notare (Missouri, SUA) în care se acordă note de la 1 la 9. Un animal poate fi evaluat şi prin fracţiuni de 0,5 sau chiar 0,25 unităţi de punct.

Aprecierea condiţiei corporale a vacilor de lapte prin sistemul BCS este un mijloc de management utilizat pentru maximizarea producţiei de lapte şi eficientizării activităţii de reproducţie, permiţând în acelaşi timp reducerea incidenţei bolilor metabolice şi a bolilor asociate parturiţiei.

BCS este un instrument pentru monitorizarea şi evaluarea programelor de nutriţiei şi alimentaţie a vacilor de lapte. Prin colectarea şi înregistrarea datelor de condiţie corporală se pot lua decizii manageriale foarte importante. Dacă un procent mare de vaci dintr-o cireadă sunt fie foarte slabe fie foarte grase la un anumit stadiu al lactaţiei, atunci probabil există o deficienţă în formularea raţiei. Dacă numai un mic procent de vaci din cireadă este fie prea slab fie prea gras

78

decât ar trebui să fie faţă de normalul corespunzător stadiului fiziologic în care se află, şi nu sunt modificări ale nivelului raţiei administrate, atunci cel mai probabil cauza ar fi modul în care s-au amestecat furajele în amestecul furajer unic.

Condiţia vacilor de lapte se apreciază individual, de cel puţin 3 ori pe parcursul unei lactaţii, după cum urmează:

- în intervalul de o lună de la fătare, astfel încât să se poată reformula raţiile vacilor care au fost prea slabe sau prea grase în momentul fătării;

- la mijlocul lactaţiei (4-8 luni de lactaţie); - la înţărcare, astfel încât raţiile din perioada de repaus mamar să se ajusteze pentru a

realiza o condiţie optimă la fătare. De asemenea, condiţia se mai poate aprecia şi la fătare pentru a aprecia eficienţa

programului de furajare a vacilor în repaus mamar. Figura 5.5. prezintă schematic, condiţia la vacile din rasele de lapte, privită dinapoi.

Semnificaţia notelor este următoarea: 5 - Foarte gras: baza cozii este îngropată în ţesut adipos, oasele pelvine nu se simt chiar la

o apăsare puternică cu mâna. 4 - Gras: falduri de ţesut adipos moale subcutanat. Oasele pelvine se simt numai la o

apăsare puternică cu mâna, dar apofizele transversale ale vertebrelor nu se simt la palpare. 3 - Bun: toate oasele se simt la palpare, dar sunt bine acoperite cu ţesut adipos subcutanat. 2 - Moderat: toate oasele se simt cu uşurinţă la palpare, muşchii au formă concavă în jurul

bazei de prindere a cozii, există ţesut adipos în fosa ischio-rectală. 1 - Slab: muşchii, baza cozii şi vertebrele lombare sunt evidente, înguste şi concave. Nu

există ţesut adipos subcutanat. Pielea, însă, este suplă şi se desprinde cu uşurinţă. 0 - Foarte slab: emaciat, epuizat. Pielea este subţire, strâns lipită pe oase, ţesut adipos

inexistent.

Fig. 5.5. Notarea condiţiei corporale la vacile din rasele de lapte

79

În momentul fătării, vacile din rasele de lapte trebuie să prezinte o condiţie cuprinsă între 2,5 şi 3,5. O notă mai mică în acest moment înseamnă obţinerea unei cantităţi mai mici de lapte în lactaţia curentă. Vacile care au o condiţie peste 3 în momentul fătării sunt predispuse la complexul cetoză/ficat gras, care poate determina apariţia retenţiilor placentare şi a ovarelor chistice.

Vacile cu producţii bune de lapte pierd în primele 80 de zile de lactaţie între 30 şi 60 de kg masă corporală, ceea ce corespunde cu pierderea a 1-1,5 puncte din nota acordată pentru condiţia corporală. Când nota scade sub 2, numai 50% dintre vaci vor intra în călduri şi vor rămâne gestante.

b). Condiţia de expoziţie este condiţia în care se prezintă animalele cu diferite ocazii, mai ales la expoziţii de animale.

Animalele aflate în condiţie de expoziţie au o stare foarte bună de întreţinere (un început de îngrăşare). Pentru ca animalele care participă la expoziţie să aibă un aspect plăcut, o atenţie deosebită se va acorda îngrijiri corporale: Ele vor fi ţesălate şi spălate, ongloanele vor fi ajustate şi unse cu vaselină neutră, iar smocul cozii va fi spălat şi pieptănat. La taurinele aflate în condiţie de expoziţie, exteriorul poate fi corect apreciat.

c). Condiţia de îngrăşare este caracteristică animalelor supuse îngrăşării şi celor îngrăşate, şi constituie un defect pentru taurinele de reproducţie (îngrăşarea afectează, între altele, şi funcţia de reproducţie). Se realizează prin supraalimentaţie, cu depăşirea necesarului pentru funcţiile vitale şi producţie în cazul adultelor, respectiv pentru funcţiile vitale şi creştere în cazul tineretului de reproducţie. Supraalimentaţia determină intensificarea creşterii somatice, se accelerează procesul de creştere şi dezvoltare a musculaturii peste ritmul normal şi conduce la depunerea în organism a unei cantităţi însemnate de grăsime (seu).

Pentru a se realiza condiţia de îngrăşare, la factorul supraalimentaţie se adaugă efectul limitării mişcării animalelor şi întreţinerea în condiţii de semiîntuneric.

Ca urmare, condiţia de îngrăşare se caracterizează prin stare de îngrăşare, cu dezvoltarea maniamentelor, cu forme rotunjite. Aceste animale sunt destinate sacrificării. La taurinele de reproducţie aflate în stare de îngrăşare, eventualele defecte de exterior pot fi mascate de ţesutul conjunctiv şi adipos subcutanat, motiv pentru care aprecierea exteriorului nu se poate realiza în condiţii bune.

d). Condiţia de extenuare este caracteristică taurinelor subnutrite o lungă perioadă de timp sau celor exploatate neraţional, excesiv. În asemenea cazuri, animalele recurg la autoconsum (consumarea rezervelor interne) cu pierderi excesive în greutate. Exteriorul acestor animale se caracterizează prin musculatură redusă, unghiurile diferitelor raze osoase devin evidente, fragilitatea oaselor, apatie, dereglarea gravă a funcţiei de reproducţie.

Condiţia de extenuare la taurinele adulte, prelungită o perioadă lungă de timp, duce la slăbirea constituţiei şi rezistenţei la factorii de mediu şi îmbolnăviri, producţiile sunt scăzute, iar longevitatea productivă este redusă.

La tineret, condiţia de extenuare se manifestă prin subdezvoltare şi debilitate, astfel că la vârsta de adult animalul nu-şi va putea exterioriza capacitatea productivă.

La taurinele aflate în condiţie de extenuare nu se poate face aprecierea corectă a exteriorului, deoarece slaba dezvoltare a musculaturii, aspectul general al animalului şi armonia de ansamblu nu sunt cele normale.

80

5.2.6.1. Tehnica acordării notei pentru condiţia corporală (BCS) la vacile de lapte din rasa Holstein-Friză

Condiţia se apreciază prin palparea şi inspecţia trenului posterior al animalului dinapoi şi

din lateral. Punctele de maniament şi aspectele luate în considerare atunci când se apreciază condiţia unei vaci sunt următoarele:

- apofizele spinoase ale vertebrelor lombare (dinapoi); - depresiunea dintre apofizele spinoase şi transversale ale vertebrelor lombare (dinapoi); - apofizele transversale ale vertebrelor lombare (dinapoi şi din lateral); - trecerea de la şale la flanc (din lateral); - tuberii coxali (şoldurile) şi tuberii ischiatici (punctele fesei) (dinapoi); - trecerea de la şold la punctul fesei (din lateral); - trecerea de la un şold la altul (spaţiul intertuberal coxal) (dinapoi); - fosa ischio-rectală (muşchiul coccigian) (dinapoi). Pentru apreciere, operatorul se plasează înapoia animalului şi se asigură că acesta este

relaxat. Încordarea musculaturii poate să altereze aprecierea condiţiei. Operatorul observă gradul de depresiune din jurul bazei cozii. Apoi se apreciază crupa prin plasarea mâinii pe oasele ischium şi ilium şi palparea cantităţii de grăsime subcutanată de acoperire în aceste regiuni. Se va utiliza întotdeauna aceeaşi mână pentru aprecierea tuturor vacilor. Apoi se va aprecia crupa şi şalele în acelaşi mod, folosind aceeaşi mână. Locul în care se efectuează aprecierea trebuie să fie bine luminat. Pentru acordarea notei BCS se vor folosi punctele de reper prezentate în figura 5.6.

Fig. 5.6. Punctele de reper utilizate pentru stabilirea condiţiei corporale la vacile din rasele de lapte de tip Holstein-Friză

1. Se priveşte trenul posterior al animalului din lateral. Se verifică linia formată de punctul fesei - articulaţia coxo-femurală - punctul şoldului

A. Dacă linia formează litera U BCS 3,25.

B. Dacă linia formează litera V deschis BCS ≤ 3,0.

Vertebre lombare

Ligament sacral Şold

Punctulfesei

Punctul fesei

Articulaţia coxo-femurală

Şold

Ligamentul de la baza cozii

81

2. Se priveşte animalul dinapoi 2.1. Cazul A

BCS = 3,25

Dacă ambele ligamente, sacral şi de la baza cozii sunt vizibile

BCS = 3,50 Dacă ligamentul sacral este

vizibil şi ligamentul de la baza cozii mai puţin vizibil

BCS =3,75 Dacă ligamentul sacral este

puţin vizibil şi ligamentul de la baza cozii nu este vizibil

Dacă ambele ligamente, sacral şi cel de la baza cozii, nu sunt vizibile BCS=4,00

Dacă articulaţia coxo-femurală este plată BCS > 4,00, respectiv: - BCS = 4,25 - apofizele laterale ale vertebrelor

lombare sunt aproape invizibile. - BCS = 4,5 - articulaţia coxo-femurală este

plată şi ischiul este îngropat în ţesut adipos. - BCS = 4,75 - şoldurile sunt abia vizibile. - BCS = 5,00 - toate proeminenţele osoase

sunt rotunjite.

2.2. Cazul B

BCS = 3,00 Şoldurile sunt rotunjite

BCS < 3,00 Şoldurile au aspect unghiulos.

Verifică ischiul

82

BCS = 2,75

Dacă ischiul este acoperit cu ţesut adipos subcutanat

BCS=2,50 Dacă pe vârful ischiului

există un depozit de grăsime palpabil

BCS=2,00 Dacă striaţiile formate de

apofizele laterale ale vertebrelor lombare sunt vizibile pe ¾ din lungime

Dacă nu există ţesut adipos subcutanat în zona ischiatică atunci BCS < 2,50. Vezi vertebrele lombare. Caută striaţii de-a lungul apofizelor laterale ale vertebrelor lombare.

BCS = 2,25 - striaţiile sunt vizibile pe jumătatea apofizelor laterale ale vertebrelor lombare. BCS = 2,00 - striaţiile sunt vizibile pe 3/4. BCS < 2,00 - articulaţiile coxo-femurale sunt proeminente şi linia superioară din zona

lombară are aspect de dinţi de fierăstrău. La tineret condiţia de reproducţie se caracterizează prin: vioiciune, stare de întreţinere

mijlocie la tineretul femel şi bună la tăuraşi, cu apetit bun, prin exterior corect şi proporţional, prin dezvoltare somatică şi fiziologică în raport cu vârsta şi specificul rasei şi apariţia timpurie a pubertăţii.

Tineretul taurin femel de reproducţie trebuie apreciat de cel puţin trei ori înainte de fătare: - La vârsta de 6 luni, pentru a ne asigura că se încadrează în programul de creştere

planificat (nu sunt prea slabe sau prea grase). Atât starea de îngrăşare cât şi starea de extenuare fiziologică în această perioadă de vârstă influenţează negativ dezvoltarea glandei mamare.

- În momentul introducerii la reproducţie, pentru a evita eşecul instalării gestaţiei. - Cu două luni înainte de fătare, pentru a avea posibilitatea adaptării programului de

furajare, astfel încât să evităm fătările distocice şi tulburările metabolice care însoţesc parturiţia.

5.2.6.2. Tehnica aprecierii condiţiei corporale la tineretul taurin femel din rasele de lapte de tip Holstein-Friză

Noul născut va avea o condiţie corporală notată cu nota 2, ceea ce înseamnă că va avea o

anumită acoperire ale apofizelor spinoase, dar şoldurile, ischiile şi apofizele laterale sunt proeminente. Se poate constata şi o depresiune între şolduri şi ischii, precum şi o fosă ischio-rectală proeminentă.

La vârsta de 6 luni viţeaua de reproducţie va avea nota 3 pentru condiţia corporală. Şoldurile şi ischiile sunt rotunjite şi netede. Se poate observa o depresiune moderată între şolduri şi o depresiune între şolduri şi ischii.

La vârsta de 12 luni viţeaua de reproducţie are nota 3,25, prezentând o acoperire subcutanată adecvată în zona apofizelor spinoase, precum şi între şolduri şi ischii. La această vârstă nu este de dorit o notă mai mare de 4, care indică o raţie prea bogată în energie.

La vârsta de 15 luni viţeaua de reproducţie are nota 3,5, prezentând o îmbrăcare în musculatură în zona apofizelor spinoase şi o uşoară depresiune între şolduri şi ischii. Vertebrele nu sunt proeminente iar şoldurile şi ischiile sunt netede.

83

La vârsta de 24 luni juninca va avea nota 3,75, fiind mai bine îmbrăcată în musculatură. Şoldurile şi ischiile nu mai sunt evidente, între acestea observându-se o uşoară pantă. Apofizele spinoase nu mai sunt evidente.

Aplicaţii practice:

- Se vor efectua măsurători corporale şi se vor calcula principalii indici corporali. - Se vor identifica tipurile constituţionale, tipurile de temperament şi tipurile morfo-

productive, la taurinele din S.D.T. - Se va aprecia condiţia unor taurine din S.D.T.

84

LUCRAREA 6

TEHNICA APRECIERII CONFORMAŢIEI CORPORALE LA TAURINE

Scopul lucrării:

- însuşirea metodelor de apreciere a conformaţiei corporale la taurinele de reproducţie.

Aprecierea conformaţiei corporale se efectuează numai la taurinele de reproducţie. Pe lângă posibilitatea de stabilire şi recunoaştere a caracterelor morfologice specifice

raselor, a stabilirii purităţii de rasă şi a evoluţiei acesteia, aprecierea exteriorului la taurine permite depistarea şi eliminarea din lotul de reproducţie a animalelor cu defecte şi malformaţii care influenţează negativ productivitatea şi economicitatea exploatării. Respectiv, permite aprecierea capacităţii de rezistenţă a animalelor la efortul de producţie şi de adaptare la tehnologiile de creştere. De asemenea, exteriorul sau unele însuşiri de exterior, se corelează cu producţiile taurinelor. Astfel, principalii indici ai producţiei de carne se corelează relativ puternic cu însuşirile de exterior. Deşi între conformaţie şi producţia de lapte nu există relaţii antagoniste, coeficientul de corelaţie genetică este de cele mai multe ori mic. Producţia de lapte, însă, este în relaţie strânsă cu însuşirile morfologice şi fiziologice ale ugerului.

Aprecierea exteriorului serveşte şi la stabilirea tipului morfoproductiv al unui animal. Aprecierea conformaţiei corporale are importanţă şi semnificaţie majoră în evaluarea aptitudinilor morfoproductive ale taurinelor, constituindu-se în criteriu de selecţie a materialului de reproducţie. Dar, exteriorul taurinelor nu poate constitui un criteriu exclusiv şi nici decisiv de selecţie la taurine. Este nevoie ca exteriorul să fie completat cu datele furnizate şi de alte criterii de selecţie, cum ar fi: producţia de lapte, producţia de carne, fitness (uşurinţa la fătare, intervalul între fătări, rezistenţa la condiţiile de exploatare) etc.

Bonitarea este operaţiunea tehnică de apreciere complexă a taurinelor pe baza însuşirilor de exterior, a performanţelor productive proprii, precum şi a performanţelor rudelor, în scopul stabilirii valorii lor zootehnice. Deci, aprecierea exteriorului face parte din acţiunea de bonitare.

La taurine, aprecierea după exterior se face în fiecare an, toamna (septembrie - octombrie) la vaci şi primăvara (martie - aprilie) la tauri, precum şi ori de câte ori au loc vânzări-cumpărări de animale. Aprecierea taurinelor după exterior se efectuează şi cu prilejul expoziţiilor, a concursurilor sau a licitaţiilor de animale.

În ţara noastră, bonitarea taurinelor este efectuată de către o comisie de bonitare alcătuită din specialişti, în componenţa căreia intră: Inspectorul zonal de specialitate al Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), şeful serviciului de ameliorare-reproducţie al Unităţii pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ), reprezentantul SEMTEST (în cazul bonitării taurilor de reproducţie), responsabilul pe rasă din cadrul Asociaţiei Generale a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR) şi, după caz, cadre didactice din învăţământul superior. Prin ordin al ANARZ, din comisia de bonitare pot face parte şi alţi specialişti recunoscuţi.

În vederea aprecierii exteriorului, fermierul trebuie să ia următoarele măsuri organizatorice:

- să asigure condiţia de reproducţie la toate animalele supuse bonitării; - să verifice individualizarea animalelor şi să o refacă dacă este cazul; - să completeze la zi evidenţele zootehnice: fişa genealogică, registrul de creştere a

tineretului, registrul de însămânţări şi fătări; - să efectueze măsurătorile de masă la toate animalele care vor fi bonitate; - să instruiască îngrijitorii asupra modului de prezentare a animalelor în faţa comisiei de

bonitare. Înaintea bonitării se efectuează un examen clinic sanitar-veterinar, iar animalele bolnave

nu se vor bonita.

85

Aprecierea conformaţiei corporale a taurinelor se face diferenţiat în funcţie de vârstă, sex şi rasă, astfel:

- vacile ca primipară (obligatoriu) şi ori de câte ori este identificată candidată mamă de taur;

- tăuraşii când încheie testul performanţelor proprii (12 - 15 luni), iar dacă nu au fost supuşi testării o singură dată între vârsta de 12 şi 18 luni;

- taurii de reproducţie se apreciază anual până la vârsta de 5 ani, iar cei înscrişi în registrul genealogic anual până la reformă.

Animalul poate fi examinat legat în adăpost sau afară, dar este preferabil să fie lăsat liber, în mişcare într-un spaţiu amenajat (padoc, platformă, ring).

În mod obişnuit, aprecierea exteriorului implică mai întâi un examen analitic şi apoi un examen de sinteză sau de ansamblu. Indiferent de scopul urmărit, este necesar ca aprecierea să se efectueze în mod sistematic, pentru a cuprinde toate aspectele care interesează.

Examenul de exterior trebuie făcut ţinând seama de vârstă, stare de întreţinere, rasă, tip de producţie.

Începând cu anii 1980, federaţiile internaţionale ale asociaţiilor de creştere a raselor de taurine au convenit să adopte un sistem nou de apreciere a conformaţiei corporale, obiectiv şi modern, pretabil prelucrării computerizate. Sistemul de apreciere după exterior al taurinelor se numeşte descrierea lineară a caracterelor de exterior.

6.1. DESCRIEREA LINEARĂ A CARACTERELOR DE EXTERIOR LA VACI

6.1.1. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI LA RASA BĂLŢATĂ

ROMÂNEASCĂ - FLECKVIEH - SIMMENTAL

Rasa Bălţată românească se va exploata în viitor pentru producţie mixtă de carne şi lapte. Aptitudinile pentru carne se vor menţine la un nivel ridicat şi vor avea cea mai mare pondere din obiectivul de ameliorare al rasei. De asemenea, se vor îmbunătăţi şi caracterele legate de producţia de lapte.

În aprecierea exteriorului se pune accent pe patru grupe (agregate) de caractere: format corporal, îmbrăcare în musculatură, uger şi membre, cuprinzând 18 caractere de exterior.

Descrierea lineară constă în acordarea unei note de la 9 la 1 pentru fiecare însuşire, în general nota 9 descriind exprimarea fenotipică optimă. În general, pentru manifestarea fenotipică intermediară a caracterului se va acorda nota 5, însă, în cazul unor caractere această notă descrie exprimarea fenotipică optimă.

În continuare se vor prezenta succint caracterele de exterior care fac obiectul descrierii lineare la taurinele din rasa Bălţată românească.

Dezvoltare corporală (format corporal)

1. Înălţimea la crupă (HC) se determină prin măsurare. La vacile adulte, pentru valoarea de 140 cm şi peste se va acorda nota 9, iar pentru valoarea de 130 cm şi sub se va acorda nota 1. La vacile mame de tauri, indiferent de vârstă şi lactaţie, baremul minim de acceptare pentru acest caracter este de 135 cm.

2. Lungimea crupei (LC) se măsoară de la punctul şoldurilor la punctul fesei. Valoarea medie a acestui caracter este de 52-53 cm şi se notează cu 5. Lungimea bună şi foarte bună se vor nota cu 8 şi respectiv 9 (fig. 6.1).

86

Fig. 6.1. Lungimea crupei la rasa Bălţată românească

3. Lărgimea crupei (LgC) reprezintă distanţa dintre cele două puncte ale şoldurilor.

Valoarea medie este de 52-53 cm, care se notează cu 5. Lărgimea bună se va nota cu 8 şi foarte bună cu 9 (fig. 6.2). Se va lua în considerare şi lărgimea crupei la ischii şi la articulaţiile coxo-femurale, care condiţionează uşurinţa la fătare.

Fig. 6.2. Lărgimea crupei la rasa Bălţată românească

4. Adâncimea trunchiului (AT) este distanţa dintre linia superioară a trunchiului şi partea

inferioară a abdomenului, măsurată la nivelul ultimei coaste. O valoare de 76-77 cm se consideră medie şi se notează cu 5, iar notele 8 şi 9 corespund aprecierilor de adâncime bună şi respectiv foarte bună (fig. 6.3).

Fig. 6.3. Adâncimea trunchiului la rasa Bălţată românească

5. Unghiul (înclinarea) crupei (UC) sau direcţia mecanică a crupei reprezintă unghiul

pe care îl formează linia care uneşte punctul şoldului cu punctul fesei faţă de orizontală. Crupa cu direcţie perfect orizontală se notează cu 3. Notei 5 îi corespunde o crupă uşor oblică antero-posterior, la care înălţimea la ischii este cu 4-5 cm mai mică decât înălţimea la şolduri. De dorit sunt notele 4 (foarte bună) şi 5 (bună). Extremele biologice se notează cu 1 dacă crupa are o

87

direcţie postero-anterioară şi de sus în jos şi cu 9 dacă crupa este teşită (fig.6.4). Ambele defecte sunt considerate grave şi se consemnează în fişa de evaluare a exteriorului.

Fig. 6.4. Direcţia mecanică (unghiul, înclinarea) a crupei la rasa Bălţată românească

Musculatura

6. Îmbrăcarea în musculatură (IM) este corelată cel mai puternic cu producţia de carne, la tipul morfologic mixt de taurine. Se apreciază mai ales gradul de îmbrăcare în musculatură a coapselor, care împreună cu fesele formează culota, caracterizată prin conţinut ridicat de carne de calitate superioară (fig. 6.5).

Fig. 6.5. Îmbrăcarea în musculatură la rasa Bălţată românească

Acordarea notelor se va face similar aprecierii pentru carne în sistemul EUROP (tabelul

6.1). La rasa Bălţată românească, având în vedere că este un tip mixt, de carne-lapte, nota 7 va descrie exprimarea foarte bună a acestui caracter şi nota 6 exprimarea bună.

Tabelul 6.1

Încadrarea în clase comerciale a îmbrăcării în musculatură în sistemul EUROP

Clasa comercială Nota acordată la descrierea lineară

Coapsele văzute din spate

E 9 Puternic dezvoltate, descinse, foarte convexe U+/U 8/7 Bine evidenţiate, convexe R+/R±/R- 6/5/4 Bine dezvoltate şi cu profil drept O/O- 3/2 Dezvoltate mediocru şi cu profil concav P 1 Slab dezvoltate şi cu profil concav

Fundament (Membre)

7. Unghiul jaretului (UJ) se apreciază din lateral. Un unghi normal al jaretului are 150-155º şi se notează cu 5 (foarte bun) sau 4 (bun). Jaretul deschis se notează cu 1, iar jaretul închis cu 9 (fig. 6.6).

88

Fig. 6.6. Manifestarea fenotipică a unghiului jaretului la rasa Bălţată românească

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ) se apreciază dinapoi (fig. 6.7). Cu 5 se notează

jaretul care nu prezintă o exteriorizare clară a tendoanelor şi vaselor sanguine subcutanate, cu nota 1 jaretul împăstat, buretos, cu mult ţesut conjunctiv subcutanat şi piele groasă, sub care nu se pot vedea tendoanele şi articulaţia. Cu nota 9 se apreciază jaretul curat, cu aspect uscăţiv, cu piele fină şi tendoane bine evidenţiate. Notele dorite pentru acest caracter sunt 9 (foarte bun) şi 8 (bun).

Fig. 6.7. Aprecierea consistenţei jaretului la vacile de rasă Bălţată românească

9. Chişiţe (Cst) se apreciază direcţia falangelor. Chişiţele care au direcţie ce tinde spre

orizontală se notează cu 1, iar când direcţia este aproape verticală se notează cu 9. Preferate sunt chişiţele puţin oblice şi scurte, cu tendinţă spre direcţia verticală, care se notează cu 7 (foarte bine) şi cu 6 (bine) (fig. 6.8).

Fig. 6.8. Aprecierea chişiţei la vacile de rasă Bălţată românească

10. Ongloanele (Og) se examinează la membrele posterioare, apreciindu-se înălţimea

cornului onglonului. Media rasei la înălţimea posterioară a onglonului este de 3 cm, ceea ce corespunde notei 5. Dacă dimensiunea este mai mică de 2 cm se notează cu 1, iar când este mai mare de 4-5 cm se apreciază cu nota 8 (bună) sau 9 (foarte bună) (fig. 6.9).

89

Fig. 6.9. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

Uger

11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU) se apreciază prin distanţa de la baza mameloanelor anterioare până la punctul de unire a ugerului cu partea inferioară a abdomenului. Extinderea evidentă, până în dreptul ombilicului se apreciază cu nota 9, iar extinderea anterioară insuficientă, defectuoasă se notează cu 1. Se urmăreşte ca extinderea anterioară a ugerului să fie cât mai mare şi trecerea spre abdomen să se facă pe nesimţite. Notele 8 (bună) şi 9 (foarte bună) se corelează favorabil cu adâncimea ugerului şi ligamentul suspensor (fig. 6.10).

Fig. 6.10. Extinderea anterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

12. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU) se apreciază dinapoi. Distanţa medie dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului la rasa Bălţată românească este de 32 cm şi se notează cu 5. Înălţimea posterioară mică, deci o distanţă mare între punctele menţionate anterior, se apreciază cu nota 1. Înălţimea posterioară mare, care denotă o distanţă mică între punctele de reper, se apreciază cu note peste 7. Idealul în selecţie este nota 9 (fig. 6.11).

Fig. 6.11. Prinderea posterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

Atenţie! La animalele cu crupa teşită, distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de inserţie a faldurilor ugerului este în mod fals mică, ceea ce în realitate nu favorizează volumul ugerului.

90

13. Extinderea posterioară a ugerului (EPU) este reprezentată de distanţa dintre baza mameloanelor posterioare şi locul de ataşare a ugerului în zona ingvinală. O foarte bună extindere posterioară, manifestată prin prolabarea uşoară a ugerului înapoia feselor se apreciază cu nota 9. Extinderea posterioară slabă se notează cu 1 (fig. 6.12).

Fig. 6.12. Extinderea posterioară a ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

14. Ligamentul suspensor (median) al ugerului (LiS) se apreciază dinapoia vacii,

observând cât de vizibil şi de mult este extins pe înălţimea posterioară a ugerului, faţă de locul de prindere a acestuia (fig. 6.13). Absenţa completă a evidenţierii ligamentului median se notează cu 1. Nota 5 se acordă când ligamentul median este vizibil până la jumătatea înălţimii posterioare a ugerului, iar nota 9 când este vizibil până în apropiere de comisura inferioară a vulvei. În selecţie este de dorit un ligament median notat cu 8 (foarte bun) şi 7 (bun).

Fig. 6.13. Ligamentul suspensor al ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

15. Adâncimea ugerului (AU) se apreciază prin distanţa de la articulaţia jaretului până la

baza mameloanelor. Media rasei, care se apreciază cu nota 5, reprezintă amplasarea bazei mameloanelor cu 4-5 cm deasupra articulaţiei jaretului. Nota 3 se acordă când baza mameloanelor se află la nivelul jaretului, iar nota 1 când se află mult sub articulaţia jaretului. Adâncimea corespunzătoare se notează cu 7 (bună) şi 8 (foarte bună), nota 9 descriind un uger cu volum mai mic, ceea ce nu este de dorit (fig. 6.14).

Fig. 6.14. Adâncimea ugerului la vacile de rasă Bălţată românească

91

16. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM) se apreciază dinapoia animalului. Orientarea divergentă (spre înafară) a mameloanelor posterioare se notează cu 1, iar orientarea convergentă (spre înăuntru) cu nota 9. Nota 5 se acordă când mameloanele sunt orientate vertical şi sunt paralele între ele. În selecţie sunt preferate mameloanele posterioare uşor convergente, apreciate cu nota 6 (foarte bună) şi 5 (bună) (fig. 6.15).

Fig. 6.15. Plasarea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

17. Lungimea mameloanelor (LMa) se apreciază la mameloanele anterioare, care sunt de regulă cu 10% mai lungi decât cele posterioare. Media populaţiei este de 5 cm, care se notează cu 5. Pentru fiecare centimetru în plus sau minus se adaugă sau se scade câte un punct. În selecţie se preferă mameloanele care primesc nota 5 (foarte bună) sau 4 (bună) pentru acest caracter (fig. 6.16).

Fig. 6.16. Lungimea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

18. Grosimea mameloanelor (GM) se apreciază la toate sfârcurile, prin estimarea diametrului la bază. În selecţia vacilor se preferă o grosime de 2,5 cm, apreciată cu nota 5. Pentru fiecare 0,2 cm în plus sau în minus se adaugă sau se scade câte un punct (fig. 6. 17).

Fig. 6.17. Grosimea mameloanelor la vacile de rasă Bălţată românească

În sinteză, în tabelul 6.2 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime

şi principalele defecte la rasa Bălţată românească.

92

Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Bălţată românească se realizează pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.3). Aceasta cuprinde date de identificare a animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii, precum şi toate însuşirile prezentate în tabelul 6.2.

Tabelul 6.2

FIŞĂ DE SINTEZĂ - Rasa Bălţată românească

Grupe de caractere Simbol Note:

mică – mare (1....9)

Note optime: foarte bună – bună

Defecte: mic (notat cu 1)

mare (notat cu 2) FORMAT Înălţime la crupă Lungimea crupei Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Unghiul crupei

HC LC

LgC AT UC

mică – mare scurtă – lungă îngustă – largă mică – mare postero-anterior antero-posterior

9 (138 cm)

9 7 9 4

8 (137 cm)

8 8 8 5

Crupă scurtă........... Crupă în acoperiş...... Crupă îngustă......... Coadă sus prinsă....... Torace îngust........ Piept de capră........ Piept scobit .......... Şale moi.............. Spinare de crap...... Spinare înşeuată.........

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

IM

slabă – bună

7

6

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a ongloanelor

UJ AJ Cst Og

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte mică – mare

5 9 7 9

4 8 6 8

Panard .......... Jarete apropiate...... Membre în O....... Jaret grosolan........ Ongloane deschise... Ongloane încălecate.... Chişiţe moi......... Limax........

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Extinderea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor anterioare Grosimea mameloanelor

EAU IPU EPU LiS AU PM

LMa GM

slabă – bună mică – mare slabă – bună absent – evident adânc – înalt divergente – convergente scurte – lungi subţiri – groase

9 7 9 8 8 6 5 5

8 8 8 7 7 5 4 4

Uger etajat....... Uger asimetric...... Uger divizat....... Uger cărnos........... Sfinctere slabe........ Mameloane apropiate Mameloane posterioare depărtate... Mameloane scurte..... Mameloane în pâlnie ...... Mameloane ascuţite..... Mameloane intercalate ..... Mameloane orientate înainte...............

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând

seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri, cu ajutorul tabelului 6.4, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.

93

Tabelul 6.3

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................

Proprietar.........................................adresa.............................................................................. Vaca nr. (cod) identificare.................................nume......................data naşterii.................... Tatăl nr. (cod) identificare............................nume.........................cod I.A.............................

Data aprecierii Expert

evaluatorData fătării

LactaţiaMăsurători corporale

Luna Ziua Ora HC

(cm) PT

(cm) AT

(cm) Greut. corp

(kg)

Caractere Apreciere

negativă - pozitivă

ote acordate (1....9)

Defecte: - mic (notat cu 1) - mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale

Punctaje medii şi

total

FORMAT Înălţimea la crupă Lungimea crupei Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Unghiul crupei

mică – mare scurtă – lungă îngustă – largă mică – mare

postero-anterior antero-posterior

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi......................... Spinare de crap............... Spinare înşeuată...............

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a ongloanelor

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte

mică – mare

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Jaret grosolan ................ Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.................... Limax.............................

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Extinderea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor anterioare Grosimea mameloanelor

slabă – bună mică – mare slabă – bună

absent – evident adânc – înalt

divergente – convergente

scurte – lungi subţiri – groase

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe................ Mameloane apropiate...... Mameloane posterioare depărtate.... Mameloane scurte ............. Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane intercalate...... Mameloane orientate înainte..........

Total:

94

Tabelul 6.4 Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior

la rasa Bălţată românească

Caractere

Punctaje şi clase pentru fiecare caracter Excelent (EX)

99-90pct. (primipare

max. 88 secundipare

max. 90)

F. bine (FB) 89-85 pct.

Bine plus (B+)84-80 pct.

Bine (B)

79-75 pct.

Suficient (S)

74-65 pct.

Nesatisfăcător(N)

Sub 65 pct.

FORMAT CORPORAL

1. Înălţimea la crupă

9=90 (140 cm)

primpare137 cm

8=87 (139-138 cm)

primpare 134-133 cm

7=82 (137-136 cm)

primpare 134-133 cm)

6=77 (135-134 cm)

primpare 132 cm)

5=72 (133 cm) primpare 131

cm 4=68 (132 cm) 3=65 (131 cm)

2=61 (130 cm)primpare 128

cm 1=57 (sub 130

cm)

2. Lungimea crupei 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

3. Lărgimea crupei 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

4. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

5. Unghiul crupei 4=91 5=88 6=83 3=83

7=78 8=72 2=70

9=64 1=54 şi sub

MUSCULATURĂ

6. Îmbrăcare în musculatură 7=91 6=89 8=86

5=84 9=77 4=78

3=72 2=66

1=60 şi sub

FUNDAMENT

7. Unghiul jaretului 5=91 4=89 6=86

3=81 7=77 2=71 8=67

1=60 9=55 şi sub

8. Aspectul jaretului 9=91 8=89 7=86

6=82 5=77 4=72 3=66

2=60 1=54 şi sub

9. Chişiţe 7=90 6=88 5=83 8=80

4=77 3=70 2=63 9=64

1=55 şi sub 10. Înălţimea posterioară a

ongloanelor 9=91

8=88 7=85

6=81 5=77 4=73 3=68

2=63 1=57 şi sub

UGER

11. Extinderea anterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

12. Înălţimea posterioară 9=91 8=88 7=85

6=81 5=77 4=73 3=68

2=64 1=59 şi sub

13. Extinderea posterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

14. Ligamentul suspensor 8=91 7=88 9=86

6=83 5=78 4=73 3=68

2=63 1=58 şi sub

15. Adâncimea ugerului 8=91 7=88 9=85

6=83 5=78 4=73 3=68

2=63 1=58 şi sub

16. Poziţia mameloanelor 6=91 5=89 7=86

4=83 8=78 3=74 9=68

2=64 1=54 şi sub

17. Lungimea mameloanelor anterioare

5=91 4=88 6=87

7=81 3=78 8=74 2=67 9=66

1=56 şi sub

18. Grosimea mameloanelor 5=91 4=86 6=88

7=81 3=75 8=73 9=64 2=63

1=50 şi sub

În ultima coloană a fişei individuale de evaluare se va trece media punctajelor parţiale pe fiecare agregat de însuşiri. La rubrica Total de pe ultimul rând al fişei de evaluare se va trece media rotunjită a punctajelor medii de la cele patru agregate de caractere. Numărul maxim de puncte pe care îl poate obţine un animal la aprecierea exteriorului este 100. Pe baza acestui punctaj total se va încadra animalul într-o clasă parţială după conformaţie corporală, conform tabelului 6.5.

95

Tabelul 6.5 Cerinţe minime de încadrare în clasele parţiale după conformaţie corporală

Puncte obţinute la aprecierea exteriorului

Clasa

99-90 EX = Excelent (Excellent) 89-85 FB = Foarte bine (Very good) 84-80 B+ = Bine plus (Good plus) 79-75 B = Bine (Good) 74-65 S = Satisfăcător (Fair) sub 65 R = Nesatisfăcător (Poor)

Vacile la prima şi la a doua fătare pot primi cel mult 88 şi respectiv 90 de puncte. Numai

vacile cu trei şi mai multe fătări pot depăşi la aprecierea exteriorului 90 de puncte. Pentru a putea fi clasificate cu calificativul EX, vacile trebuie să aibă o medie de cel puţin

80 de puncte la fiecare grupă (agregat) de caractere. Vacile din rasa Pinzgau de Transilvania se apreciază prin descriere lineară după criteriile şi

pe baza fişei individuale de evaluare prezentate la rasa Bălţată românească.

96

Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Bălţată românească prin metoda descrierii liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.6.

Tabelul 6.6 FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE..........X..............

Proprietar...........S.D.T..........adresa.............Calea Aradului 119.......................................... Vaca nr. (cod) identificare..RO015525300561....nume........................data naşterii.....18/03/2001............ Tatăl nr. (cod) identificare..................................nume..............................cod I.A...........50628.............

Data aprecierii Expert

evaluator Data fătării

Lactaţia Măsurători corporale

Luna Ziua Ora HC

(cm) PT

(cm) AT

(cm) Greut. corp

(kg) 136 630

Caractere Apreciere

negativă – pozitivă

Note acordate (1....9)

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale

Punctaje medii şi

total FORMAT

Înălţimea la crupă Lungimea crupei Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Unghiul crupei

mică – mare scurtă – lungă îngustă – largă mică – mare

postero-anterior antero-posterior

8 7 8 8 5

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi...........(1).............. Spinare de crap............... Spinare înşeuată...............

87 84 88 88 88

87,00

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

8

86

86,00

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a ongloanelor

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte mică – mare

4 8 5 6

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.................... Limax...............(1)..............

89 89 83 81

85,50

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Extinderea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor anterioare Grosimea mameloanelor

slabă – bună mică – mare slabă – bună

absent – evident adânc – înalt

divergente-convergente

scurte – lungi subţiri – groase

8 8 6 8 7 4

4 2

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe......(2).......... Mameloane apropiate...... Mameloane posterioare depărtate.... Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane intercalate...... Mameloane orientate înainte..........

88 88 80 91 88 83

88 63

83,63

Total: 85,53 86 FB

97

6.1.2. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI LA RASA BRUNĂ – BRAUNVIEH

Rasa Brună va fi o rasă de producţie mixtă, pentru lapte şi carne, cu tendinţa de includere

în categoria raselor specializate pentru producţia de lapte. În descrierea lineară a exteriorului sunt incluse 16 caractere, apreciate prin note de la 1 la

9, plus înălţimea la grebăn care se determină prin măsurare. Notele 1 şi 9 reprezintă limitele extreme, iar nota 5 manifestarea intermediară pentru majoritatea caracterelor, cu excepţia unor caractere pentru care aceasta reprezintă optimul.

Cele 17 însuşiri de exterior sunt grupate în următoarele agregate de însuşiri: format corporal, fundament, uger şi musculatură.

Formatul corporal (dezvoltarea corporală)

1. Înălţimea la grebăn sau talia (HG). Se urmăreşte ca obiectiv al ameliorării ridicarea taliei la cel puţin 136 cm, ceea ce se notează cu 8 (bună), iar talia egală sau peste 137 cm se notează cu 9 (foarte bună).

2. Lărgimea crupei la ischii (LgC) reprezintă distanţa dintre cele două puncte ale feselor. În selecţie se urmăreşte o lărgime a crupei echivalentă notelor 7 (foarte bună) sau 6 (bună). Media este notată cu 5. Cu note mici (1-3) se notează crupa foarte îngustă la ischii (fig. 6.18).

Fig. 6.18. Lărgimea crupei la vacile de rasă Brună

3. Adâncimea trunchiului (AT) se apreciază în dreptul ultimei coaste prin distanţa dintre

linia superioară a trunchiului şi partea inferioară a abdomenului. Adâncimea trunchiului cât mai mare se notează cu 9 (foarte bună) sau 8 (bună), faţă de nota 5 aferentă mediei populaţiei (fig. 6.19).

Fig. 6.19. Adâncimea trunchiului la vacile de rasă Brună

4. Linia superioară a corpului (LS). Se notează cu 1 spinarea şi şalele lăsate sau moi şi

cu nota 9 spinarea şi şalele convexe (de crap). Obiectivul selecţiei îl reprezintă spinarea şi şalele uşor descendente (oblice) antero-posterior căruia îi corespund notele 7 şi 6 (fig. 6.20).

98

Fig. 6.20. Manifestarea fenotipică a liniei superioare a trunchiului la vacile de rasă Brună

5. Unghiul (înclinarea) crupei (UC). Ca şi la rasa Bălţată românească, direcţia mecanică a

crupei perfect orizontală se notează cu 3, iar notei 5 îi corespunde o crupă uşor oblică antero-posterior şi de sus în jos, la care înălţimea la şolduri este cu cca. 4 cm mai mare decât înălţimea la ischii. În selecţie sunt dorite notele 4 (foarte bună) şi 5 (bună). Nota 1 descrie o crupă puternic ascendentă antero-posterior, iar nota 9 crupa teşită (fig. 6.21).

Fig. 6.21. Aprecierea direcţiei mecanice a crupei la vacile de rasă Brună

Musculatura

6. Îmbrăcarea în musculatură (IM). Ca şi la rasa Bălţată românească, în aprecierea musculaturii se foloseşte ca reper îmbrăcarea în musculatură a coapselor, privind vaca dinapoi.

Potrivit sistemului EUROP (vezi tabelul 6.1), notele pentru îmbrăcarea în musculatură se acordă astfel (fig. 6.22):

- nota 9, când coapsele sunt puternic dezvoltate, descinse şi foarte convexe (clasa comercială E, nedorită la rasa Brună)

- nota 1, când coapsele au profil foarte concav, sunt slab dezvoltate şi lipsite de musculatură (clasa comercială P);

- notele 5 (foarte bună) şi 4, 6 (bună) când coapsele au profil uşor concav sau drept şi sunt bine dezvoltate (clasa comercială R).

Fig. 6.22. Aprecierea îmbrăcării în musculatură la vacile de rasă Brună

99

Fundament

7. Unghiul jaretului (UJ). Se acordă nota 5 (foarte bună) sau 4 (bună) când unghiul jaretului este de 150-155º, nota 1 când unghiul jaretului este mult deschis (picior de elefant) şi nota 9 când unghiul jaretului este foarte închis (membre săbiate) (fig. 6.23).

Fig. 6.23. Notarea unghiului jaretului la vacile de rasă Brună

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ). Jaretul împăstat cu mult ţesut conjunctiv şi piele

groasă este notat cu 1, iar jaretul fin, uscăţiv cu tendoane şi articulaţie evidentă se notează cu 8 (foarte bun) şi 7 sau 9 (bun) (fig. 6.24).

Fig. 6.24. Aspectul jaretului la vacile de rasă Brună

9. Chişiţele (Cst). Chişiţa moale, orizontală care determină călcătura de urs se notează cu

1, iar chişiţa verticală care determină călcătura în pensă se apreciază cu nota 9. În selecţie se promovează chişiţele uşor oblice, notate cu 7 (foarte bine) sau 6 (bine) (fig. 6.25).

Fig. 6.25. Aspecte ale chişiţei la vacile de rasă Brună

10. Ongloanele (Og) se examinează prin aprecierea înălţimii posterioare a cornului

ongloanelor de la membrelor posterioare. Acesta trebuie să măsoare 3 cm, care reprezintă media rasei şi se notează cu 5. Ongloanele joase (înălţimea posterioară mică) se notează cu 1, iar ongloanele înalte (70-80% din înălţimea anterioară) se apreciază cu nota 8 (bună) sau 9 (foarte bună) (fig. 6.26).

100

Fig. 6.26. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Brună

Uger

11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU). O slabă extindere anterioară a ugerului se apreciază cu nota 1, iar una foarte evidentă cu nota 9. Se consideră că aprecierea acestei însuşiri este utilă numai în cazul unei adâncimi medii a corpului mamar, un uger insuficient dezvoltat poate apărea în mod fals ca având o bună extindere anterioară (fig. 6.27).

Fig. 6.27. Aprecierea extinderii anterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

12. Lărgimea posterioară a ugerului (LgPU) este reprezentată de distanţa dintre cele două falduri externe ale ugerului. La primiparele din rasa Brună, se consideră normală o lărgime de 14 cm, notată cu 5. Nota 1 descrie o lărgime foarte mică, iar nota 9 descrie o lărgime foarte mare, notele intermediare având sens progresiv (fig.6.28).

Fig. 6.28. Aprecierea lărgimii posterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

13. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU). La primiparele din rasa Brună

distanţa dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară este de 30-32 cm şi se notează cu 5. Cu cât această distanţă este mai mică, deci ugerul se prinde mai sus în partea posterioară, cu atât nota care se acordă va fi mai mare şi invers(fig. 6.29).

101

Fig. 6.29. Aprecierea înălţimii posterioare a ugerului la vacile de rasă Brună

14. Ligamentul suspensor al ugerului (LiS). Se acordă nota 5 când ligamentul median

este vizibil până în treimea inferioară a părţii posterioare a ugerului, divizarea corpului mamar este bine conturată, iar mameloanele sunt paralele. Nota 1 se acordă când ligamentul median este invizibil (absent) iar mameloanele posterioare au poziţie puternic divergentă. Nota 9 se acordă când ligamentul median este evident până în apropierea comisurii inferioare a vulvei, iar mameloanele posterioare sunt convergente. În selecţia primiparelor este considerat optim un ligament suspensor apreciat cu notele 8 (foarte bun) şi 7 (bun), suficient de puternic pentru a susţine ugerul în lactaţiile următoare (fig. 6.30).

Fig. 6.30. Aprecierea ligamentului suspensor al ugerului la vacile de rasă Brună

15. Adâncimea ugerului (AU). La primipare se acordă nota 5 când distanţa dintre nivelul

articulaţiei jaretului şi partea inferioară a ugerului este de cca. 12 cm (media rasei). Când baza ugerului se găseşte la acelaşi nivel cu articulaţia jaretului se acordă nota 3. Nota 1 se dă ugerului atârnând, a cărui bază se află cu mult sub nivelul articulaţiei jaretului (fig. 6.31).

Fig. 6.31. Aprecierea adâncimii ugerului la vacile de rasă Brună

16. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM). Mameloanele cu direcţie verticală şi paralele

între ele se apreciază cu nota 5 (foarte bună) sau 6 (bună), cele puternic divergente cu nota 1, iar cele foarte convergente cu nota 9 (fig. 6. 32).

102

Fig. 6.32. Aprecierea direcţiei (poziţiei) mameloanelor la vacile de rasă Brună

17. Lungimea mameloanelor (LM). Se notează cu 5 lungimea mameloanelor de 6 cm, cu

nota 1 mameloanele scurte, cu lungimea egală sau mai mică de 2 cm şi cu note cuprinse între 6 şi 9 mameloanele mai lungi de 6 cm, considerându-se un punct pentru fiecare centimetru în plus. În selecţie, la primipare, se urmăreşte ca lungimea mameloanelor să fie de 5-6 cm, apreciate cu nota 5 (foarte bună) sau 4 (bună) (fig. 6.33).

Fig. 6.33. Aprecierea lungimii mameloanelor la vacile de rasă Brună

În sinteză, în tabelul 6.7 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime

şi principalele defecte, la rasa Brună. Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Brună se realizează

pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.8). Aceasta cuprinde date de identificare a animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii, precum şi toate însuşirile prezentate în tabelul 6.7.

103

Tabelul 6.7 FIŞĂ DE SINTEZĂ - Rasa Brună

Grupe de caractere Simbol Note:

mică – mare (1....9)

Note optime: foarte bună – bună

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

FORMAT Înălţime la grebăn Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Linia superioară a corpului Unghiul crupei

HG LgC AT LS UC

mică – mare îngustă – largă mică – mare concavă – convexă postero-anterior antero-posterior

9 (137 cm)

7 9 7 4

8 (136 cm)

6 8 6 5

Crupă scurtă........... Crupă în acoperiş...... Crupă îngustă......... Coadă sus prinsă....... Torace îngust........ Piept de capră........ Piept scobit.......... Şale moi.............. Spinare de crap...... Spinare înşeuată.........

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

IM slabă – bună 5 6, 4

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a

ngloanelor

UJ AJ Cst Og

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte mică – mare

5 8 7 9

4

9, 7 6 8

Panard.......... Jarete apropiate...... Membre în O....... Jaret grosolan........ Ongloane deschise... Ongloane încălecate.... Chişiţe moi......... Limax........

UGER Extinderea anterioară Lărgimea posterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

EAU LgPU IPU LiS AU PM LMa

slabă – bună slabă – bună mică – mare absent – evident adânc – înalt divergente – convergentescurte – lungi

9 9 9 8 8 5 5

8 8 8 7 7 6 4

Uger etajat....... Uger asimetric...... Uger divizat....... Uger cărnos........... Sfinctere slabe........ Mameloane apropiate Mameloane posterioare depărtate.................... Mameloane scurte..... Mameloane în pâlnie......... Mameloane ascuţite........... Mameloane intercalate.............. Mameloane orientate înainte.....

104

Tabelul 6.8

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BRUNĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................

Proprietar...........................................adresa............................................................................. Vaca nr. (cod) identificare...........................nume............................data naşterii..................... Tatăl nr. (cod) identificare............. ........................nume.........................cod I.A....................

Data aprecierii

Expert evaluator

Data fătării

Lactaţia Măsurători corporale

Luna Ziua Ora HC (cm)

PT (cm)

AT (cm)

Greut. corp (kg)

Caractere Apreciere

negativă – pozitivă

Note acordate (1....9)

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale

Punctaje medii şi

total

FORMAT Înălţimea la grebăn Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Linia superioară a corpului Unghiul crupei

mică – mare îngustă – largă mică – mare

concavă – convexă postero-anterior antero-posterior

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi......................... Spinare de crap............... Spinare înşeuată...............

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a ongloanelor

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte mică – mare

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.................... Limax.............................

UGER Extinderea anterioară Lărgimea posterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

slabă – bună slabă – bună mică – mare

absent – evident adânc – înalt

divergente - convergentescurte – lungi

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe................ Mameloane apropiate...... Mameloane post. depărtate ..... Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane intercalate...... Mameloane orientate înainte....

Total:

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând

seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri, cu ajutorul tabelului 6.9, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.

105

Tabelul 6.9 Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior

la rasa Brună

Caractere

Punctaje şi clase pentru fiecare caracter

Excelent (EX)

99-90pct. (primipare max. 88

secundipare max. 90)

F. bine (FB)

89-85 pct.

Bine plus (B+)

84-80 pct.

Bine (B)

79-75 pct.

Suficient (S)

74-65 pct.

Nesatisfăcător (N)

Sub 65 pct.

FORMAT CORPORAL

1. Înălţimea la grebăn 9=90 (137 cm adulte*)

8=87 (136-135 cm)

7=84 (134 cm)

6=81 (133 cm)

5=77 (132 cm)

4=73 (131 cm)

3=69 (130 cm)

2=64 (129 cm) 1=60 şi sub

(128 cm şi sub)

2. Lărgimea crupei 7=91 6=89 8=86

5=83 9=78 4=75

3=67 2=58

1=50 şi sub

3. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

4. Linia superioară a corpului 7=90 6=91

5=86 4=80 8=75 2=65 3=73

9=58 1=55 şi sub

5. Unghiul crupei 4=91 5=90

6=86 3=85

7=78 8=66 2=72

1=54 9=52 şi sub

MUSCULATURĂ

6. Îmbrăcare în musculatură 5=91 4=87 6=85

7=77 3=78

9=72 2 şi 8=68

9=59 1=58 şi sub

FUNDAMENT

7. Unghiul jaretului 5=91 4=89 6=86

3=81 7=77 2=71 8=67

1=60 9=55 şi sub

8. Aspectul jaretului 8=91 7=89 6=86 9=88

5=82 4=77 3=72 2=66

1=59 şi sub

9. Chişiţe 7=90 6=88 5=83 8=80

4=77 3=70 9=64 2=63

1=55 şi sub

10. Înălţimea posterioară a ongloanelor 9=91 8=88 7=85

6=81 5=77 4=73 3=68

2=63 1=57 şi sub

UGER

11. Extinderea anterioară 9=92 8=89 7=85

6=81 5=77 4=73 3=69 2=65

1=60 şi sub

12. Lărgimea posterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

13. Înălţimea posterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

14. Ligamentul suspensor 8=91 7=89 9=85

6=84 5=79 4=74 3=68

2=62 1=55 şi sub

15. Adâncimea ugerului 8=91 7=89 6=85 9=85

5=80 4=75 3=70 2=65

1=60 şi sub

16. Poziţia mameloanelor 5=90 6=88 4=87

7=81 3=77 8=72 2=64 9=62

1=50 şi sub

17. Lungimea mameloanelor 5=91 4=89 6=85

3=80 7=78 8=70 2=68

9=62 1=55 şi sub

* La primipare = 1 cm mai mică decât la adulte

În ultima coloană a fişei de evaluare se va trece media punctajelor parţiale pe fiecare agregat de însuşiri. La rubrica Total de pe ultimul rând al fişei de evaluare se va trece media rotunjită a punctajelor medii de la cele patru agregate de caractere. Numărul maxim de puncte pe care îl poate obţine un animal la aprecierea exteriorului este 100. Pe baza acestui punctaj total se va încadra animalul într-o clasă parţială după conformaţie corporală, conform tabelului 6.5.

106

Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Brună prin metoda descrierii liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.10.

Tabelul 6.10 FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BRUNĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE.......X.................

Proprietar........S.D.T...adresa...........Calea Aradului 119.............................. Vaca nr. (cod) identificare....RO15525300504...nume....................data naşterii..24/05/2001 Tatăl nr. (cod) identificare...................nume....................cod I.A........................................

Data aprecierii

Expert evaluator

Data fătării

Lactaţia Măsurători corporale

Luna Ziua Ora HG (cm)

PT (cm)

AT (cm)

Greut. corp (kg)

135 603

Caractere Apreciere

negativă – pozitivă

Note acordat

e (1....9)

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale

Punctaje medii şi

total

FORMAT Înălţimea la grebăn Lărgimea crupei Adâncimea trunchiului Linia superioară a corpului Unghiul crupei

mică – mare îngustă – largă mică – mare

concavă – convexă postero-anterior antero-posterior

8 5 7 4

8

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi......................... Spinare de crap............... Spinare înşeuată.....(1)..........

87 83 84 80

66

80,00

MUSCULATURA Îmbrăcare în musculatură

slabă – bună

8

68

68,00

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Chişiţe Înălţimea posterioară a ongloanelor

drept – săbiat plin – uscat moi – drepte

mică – mare

7 5 2 3

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.........(2)........... Limax.............................

77 82 63 68

72,50

UGER Extinderea anterioară Lărgimea posterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

slabă – bună slabă – bună mică – mare

absent – evident adânc – înalt

divergente – convergente scurte – lungi

6 4 5 3 4 9

8

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe......(2).......... Mameloane apropiate...(1)... Mameloane posterioare depărtate.... Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane intercalate...... Mameloane orientate înainte..(1)....

81 72 76 68 75 62

70

72,00

Total: 73,13 73 S

107

6.1.3. DESCRIEREA LINEARĂ A EXTERIORULUI LA RASA BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ - HOLSTEIN-FRIZĂ

Sistemul de apreciere şi clasificare prin descriere lineară la rasa Bălţată cu negru

românească cuprinde 16 caractere, structurate în 4 grupe (agregate) de însuşiri, având ponderi diferite în ansamblul exteriorului, şi anume: tipul morfologic specific producţiei de lapte (tip lapte) cu pondere de 15%, dezvoltare (format) corporală cu 20%, membre (fundament) cu 25% şi uger cu 40%.

TIP LAPTE 1. Caracterele specifice producţiei de lapte (CPL) se referă la extremităţile osoase ale

grebănului, liniei superioare, şoldului şi sacrumului, precum şi la forma gâtului şi expresia capului. Nota 5 se acordă în cazul în care grebănul este evident şi puţin îmbrăcat în musculatură, linia superioară prezintă apofize spinoase evidente, iar extremităţile osoase ale şoldurilor şi sacrumului sunt bine evidenţiate. Nota 9 se acordă în cazul în care vaca are aspect uscăţiv, cu grebăn ascuţit, apofize spinoase şi extremităţi osoase al şoldurilor şi sacrumului foarte puternic evidenţiate, iar gâtul foarte subţire, lung şi fin. Nota 1 se acordă animalelor cu aspect brevimorf, bine îmbrăcate în musculatură şi cu extremităţile osoase rotunjite. În selecţie se preferă primiparele care sunt apreciate cu nota 7 sau 8 (fig. 6.34).

Fig. 6.34. Manifestarea fenotipică a descrierii liniare a aptitudinilor pentru

producţia de lapte la rasa Holstein-Friză

DEZVOLTARE CORPORALĂ (FORMAT CORPORAL)

2. Înălţimea la crupă (HC). La rasa Bălţată cu negru românească se are în vedere ridicarea înălţimii la crupă la valoarea de 141 cm (în medie cu 3 cm în două generaţii). Faţă de înălţimea de 140 cm, considerată în prezent ca bună şi notată cu 7, se vor face ajustările necesare în raport cu vârsta vacii, pentru fiecare 2 cm în plus sau în minus adăugându-se sau scăzându-se câte un punct (fig. 6. 35).

Fig. 6.35. Determinarea înălţimii la crupă la vacile de rasă Holstein-Friză

108

3. Adâncimea trunchiului (AT). Cu 9 se notează adâncimea mare (trunchi foarte descins, capacitate de ingestie ridicată, robusteţe) şi cu 1 se notează adâncime foarte mică (trunchi puţin dezvoltat) (fig. 6.36).

Fig. 6.36. Adâncimea trunchiului la vacile de rasă Holstein-Friză

4. Lărgimea pieptului (LgP). În selecţie se urmăreşte un piept foarte larg apreciat cu nota

9. Vacile cu pieptul foarte strâmt se notează cu 1 (fig. 6.37).

Fig. 6.37. Lărgimea pieptului la vacile de rasă Holstein-Friză

5. Lărgimea crupei (LgC) este dată de distanţa dintre cele două puncte ale ischiilor. O

crupă foarte largă, cu distanţa între ischii de peste 19 cm (o palmă întinsă) se notează cu 9, iar o crupă foarte îngustă se apreciază cu nota 1 (fig. 6.38).

Fig. 6.38. Modul de apreciere a lărgimii crupei la vacile de rasă Holstein-Friză

6. Unghiul (înclinarea) crupei (UC). O direcţie mecanică perfect orizontală se apreciază

cu nota 3. Pentru crupa uşor oblică antero-posterior şi de sus în jos, la care diferenţa de înălţime dintre ischii şi şolduri este de 3 cm (grosimea a trei degete) se acordă nota 5. Crupa teşită se apreciază cu nota 9 şi crupa oblică postero-anterior cu nota 1 (fig. 6.39).

109

Fig. 6.39. Unghiul crupei la vacile de rasă Holstein-Friză

FUNDAMENT (MEMBRE)

7. Unghiul jaretului (UJ) normal, de 150-155° se apreciază cu nota 5 (foarte bun) sau 4 (bun). Pentru jaretul deschis se acordă nota 1, iar pentru jaretul foarte închis nota 9 (fig. 6.40).

Fig. 6.40. Unghiul jaretului la vacile de rasă Holstein-Friză

8. Aspectul (consistenţa) jaretului (AJ). Manifestările fenotipice pentru acest caracter pot varia de la un jaret foarte împăstat apreciat cu nota 1, până la unul foarte fin, cu tendoane şi articulaţie evidente, notat cu 9. În selecţie sunt preferate vacile cu jaret fin, dar suficient de rezistent, care se apreciază cu notele 7-8 (fig. 6.41).

Fig. 6.41. Aspectul (consistenţa) jaretului la vacile de rasă Holstein-Friză

9. Ongloanele (Og) se examinează la membrele posterioare, apreciindu-se înălţimea

cornului la partea posterioară. Înălţimea medie de 2,5 cm corespunde notei 5. Nota 1 se acordă pentru ongloanele foarte joase şi nota 9 pentru ongloanele înalte, care pot ajunge până la 80% din înălţimea anterioară a cornului. În selecţie se preferă vacile care au primit pentru acest caracter nota 8 (fig. 6.42).

110

Fig. 6.42. Aprecierea ongloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

10. Aplombul membrelor posterioare (AMP) influenţează durata de exploatare a vacilor

în condiţii tehnologice intensive. Aplombul corect, care se apreciază cu nota 9, se consideră atunci când membrele posterioare sunt paralele între ele, distanţa dintre jarete fiind egală cu cea dintre ongloane. Se acordă notele 1 şi 2 în cazul jaretelor foarte mult apropiate (coate de vacă sau membre în X) şi notele 5 şi 6 când membrele posterioare au jaretele uşor apropiate (fig. 6.43).

Fig. 6.43. Aplombul membrelor posterioare la vacile de rasă Holstein-Friză

Uger

11. Extinderea anterioară a ugerului (EAU) este definită ca fiind unghiul format de partea anterioară a ugerului şi linia inferioară a abdomenului. Extinderea anterioară foarte bună, până în apropierea ombilicului, corespunzătoare unui unghi de 160-180° se apreciază cu nota 9. Extinderea slabă, care se realizează într-un unghi drept (90°) sau aproape drept se notează cu 1, considerându-se defectuoasă. În selecţie se urmăreşte un uger cu extindere anterioară evidentă, la care prinderea de abdomen să se facă lin, pe nesimţite, notele 9 (foarte bună) şi 8 (bună) presupunând o corelare favorabilă cu adâncimea ugerului şi ligamentul suspensor (fig. 6.44).

Fig. 6.44. Extinderea anterioară a ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

111

12. Înălţimea (prinderea) posterioară a ugerului (IPU). În aprecierea acestui caracter se pleacă de la valoarea medie a distanţei dintre comisura inferioară a vulvei şi punctul de prindere a ugerului în partea posterioară, care este de 10-12 cm şi se notează cu 5-6. Când distanţa este foarte mică, de numai 7-8 cm se acordă nota 9 (foarte bine), iar când distanţa este de 28-30 cm sau mai mult se acordă nota 1 (fig. 6.45).

Fig. 6.45. Înălţimea posterioară a ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

13. Ligamentul suspensor (median) al ugerului (LiS). Se acordă nota 5 când ligamentul

median este vizibil până la jumătatea înălţimii posterioare a ugerului, împărţind ugerul în două jumătăţi egale, cu mameloanele paralele între ele. Faţă de această manifestare fenotipică întâlnită frecvent la primiparele din rasa Bălţată cu negru românească, notele cresc sau scad progresiv, apreciindu-se cu nota 1 ligamentul median invizibil (inexistent) însoţit de poziţia divergentă a mameloanelor. Cu nota 9 se apreciază ligamentul suspensor foarte evident până aproape de locul de prindere a ugerului, care la rândul său trebuie să fie cu 7-8 cm sub comisura inferioară a vulvei, iar mameloanele posterioare sunt uşor convergente. În selecţia primiparelor se preferă un ligament suspensor de nota 7 sau 8 (fig. 6.46).

Fig. 6.46. Ligamentul suspensor al ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză 14. Adâncimea ugerului (AU). Atunci când baza ugerului se află la 10-12 cm deasupra

unghiului jaretului se acordă nota 5. Dacă această distanţă este de 15-19 cm (lungimea unei palme întinse) se acordă nota 9. Când baza ugerului se găseşte la nivelul jaretului se acordă nota 2, iar când este sub nivelul jaretului nota 1. În selecţia primiparelor se preferă animalele care au primit nota 7-8 pentru această însuşire (fig. 6.47).

112

Fig. 6.47. Adâncimea ugerului la vacile de rasă Holstein-Friză

15. Poziţia (plasarea) mameloanelor (PM). În selecţie se urmăreşte ca mameloanele

posterioare să se înscrie în acelaşi ax vertical cu cele anterioare, să fie paralele între ele şi echidistante, situaţie care se apreciază cu nota 5. Nota 1 se acordă când mameloanele posterioare sunt puternic divergente, iar nota 1 când sunt convergente (vârfurile sunt apropiate) (fig. 6.48).

Fig. 6.48. Plasamentul (poziţia) mameloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

16. Lungimea mameloanelor (LM) se apreciază numai la mameloanele anterioare.

Lungimea optimă de 5-6 cm se apreciază cu nota 5. Se acordă nota 6-7 pentru lungimea de 7-8 cm, nota 7-8 pentru lungimea de 8-9 cm, nota 3-4 pentru o lungime de 3-4 cm şi nota 1-2 pentru lungimea de 1-2 cm (fig. 6.49).

Fig. 6.49. Aprecierea lungimii mameloanelor la vacile de rasă Holstein-Friză

În sinteză, în tabelul 6.11 se prezintă fişa cu caracterele care se apreciază, cu notele optime şi principalele defecte, la rasa Bălţată cu negru românească.

113

Tabelul 6.11 FIŞĂ DE SINTEZĂ – Rasa Bălţată cu negru românească

Grupe de caractere Simbol Note:

mică – mare (1....9)

Note optime:foarte bună – bună

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2) P

onde

re

TIP Caractere prod. lapte

CPL

slabe – evidente

9

8

Constituţie debilă........ Constituţie grosolană... Regiuni corporale rotunjite....

15

DEZVOLTARE CORPORALĂ Înălţime la crupă Adâncimea trunchiului Lărgimea pieptului Lărgimea crupei Unghiul crupei

HC

AT LgP LgC UC

mică – mare

mică – mare îngustă – largă îngustă – largă

postero-anterior antero-posterior

9 (142 cm)

9 9 9 5

8 (140 cm)

8 8 8 4

Crupă scurtă........... Crupă îngustă......... Crupă teşită...... Crupă în acoperiş ..... Coadă sus prinsă....... Torace îngust........ Piept de capră........ Piept scobit.......... Şale moi.............. Spinare de crap...... Spinare înşeuată.........

20

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Înălţimea ongloanelor Aplomburile membrelor posterioare

UJ AJ Og

AMP

drept – săbiat plin – uscat mică – mare

defectuoase – corecte

5 8 9 9

6 7 8 8

Panard.......... Jarete apropiate...... Membre în O....... Jaret grosolan........ Ongloane deschise... Ongloane încălecate.... Chişiţe moi......... Limax........

25

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

EAU IPU LiS AU PM

LMa

mică – mare mică – mare

absent – evident adânc – înalt

divergente – convergente scurte – lungi

8 9 8 7 5 6

9 8 9 8 6 7

Uger etajat....... Uger asimetric...... Uger divizat....... Uger cărnos........... Sfinctere slabe........ Mameloane apropiate .. Mameloane posterioare depărtate... Mameloane scurte..... Mameloane în pâlnie .. Mameloane ascuţite .. Mameloane orientate înainte...............

40

Aprecierea exteriorului prin metoda descrierii lineare la vacile din rasa Bălţată cu negru

românească se realizează pe baza Fişei individuale de evaluare (tabelul 6.12). Aceasta cuprinde date de identificare a animalului, date despre momentul şi modul de efectuare a aprecierii, precum şi toate însuşirile prezentate în tabelul 6.11.

114

Tabelul 6.12 FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE

Rasa: BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........................

Proprietar...........................................adresa........................................................................... Vaca nr. (cod) identificare...........................nume..........................data naşterii..................... Tatăl nr. (cod) identificare.................................nume..........................cod I.A.......................

Data aprecierii

Expert evaluator

Data fătării

Lactaţia Măsurători corporale

Luna Ziua Ora HC (cm)

PT (cm)

AT (cm)

Greut. corp (kg)

Caractere Apreciere

negativă – pozitivă

Note acordate (1....9)

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale şi

medii Pondere

Punctaje grupe

caractere şi total

TIP Caractere lapte

slabe – evidente

Constituţie debilă.............. Constituţie grosolană......... Regiuni corp. rotunjite......

0,15

FORMAT Înălţimea la crupă Adâncimea trunchiului Lărgimea pieptului Lărgimea crupei Unghiul crupei

mică – mare mică – mare

îngustă – largă îngustă – largă postero-anterior antero-posterior

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Crupă teşită ................... Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi......................... Spinare de crap............... Spinare înşeuată...............

0,20

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Înălţimea posterioară a ongloanelor Aplomb membre posterioare

drept – săbiat plin – uscat

mică – mare

defectuoase – corecte

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Jaret grosolan ............... Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.................... Limax.............................

0,25

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

mică – mare mică – mare

absent – evident adânc – înalt

divergente-convergente scurte – lungi

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe................ Mameloane apropiate...... Mameloane posterioare depărtate............................. Mameloane scurte ............... Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane orientate înainte...............................

0,40

Total:

Pe baza notelor acordate pentru fiecare caracter în fişa individuală de evaluare şi ţinând

seama de defectele observate de evaluator, se stabilesc punctajele parţiale pe grupe de însuşiri, cu ajutorul tabelului 6.13, în care fiecărei note pe scala 1 la 9 îi corespunde un punctaj. Aceste punctaje parţiale se vor trece în penultima coloană a fişei individuale de evaluare.

115

Tabelul 6.13 Punctaje şi calificative aferente notelor acordate pentru caracterele de exterior

la rasa Bălţată cu negru românească

Caractere

Punctaje şi clase pentru fiecare caracter

Excelent (EX) 99-90pct. (primipare max. 88

secundipare max. 90)

F. bine (FB)

89-85 pct.

Bine plus (B+)

84-80 pct.

Bine (B)

79-75 pct.

Suficient (S)

74-65 pct.

Nesatisfăcător (N)

Sub 65 pct.

TIP LAPTE (15%)

1. Caractere lapte 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 (75) 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

FORMAT CORPORAL (20%)

2. Înălţimea la crupă 9=90 (145 cm)

8=87 (144-143 cm)

7=82 (142-140

cm) 6=80

(139-137 cm)

5=77 (136-135

cm)

4=73 (134-133

cm) 3=68

(132 cm)

2=64 (131-130 cm)

1=60 şi sub (sub 130 cm)

3. Adâncimea trunchiului 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

4. Lărgimea pieptului 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

5. Lărgimea crupei 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

6. Unghiul crupei 5=91 4=89 6=86

3=82 7=78 8=66 2=72

9=52 1=56 şi sub

FUNDAMENT

7. Unghiul jaretului 5=91 6=86 4=89

3=81 7=77 8=67 2=71

9=55 şi sub 1=60

8. Aspectul jaretului 8=91 7=89 9=88 6=86

5=82 4=77 3=72 2=66

1=59 şi sub

9. Înălţimea posterioară a ongloanelor 8=91 9=87 7=88

6=83 5=78 4=73 3=68

2=63 1=58 şi sub

10. Aplomburile membrelor posterioare

9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

UGER

11. Extinderea anterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

12. Înălţimea posterioară 9=92 8=88 7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

13. Ligamentul suspensor 9=92 8=92

(primipare) 8=88

7=84 6=80

5=76 4=72 3=68

2=64 1=60 şi sub

14. Adâncimea ugerului 8=92 7=89 6=85

5=80 9=84

4=75 3=70 2=65

1=60 şi sub

15. Poziţia mameloanelor 5=90 6=88 4=87

7=81 3=77 8=72 2=64 9=62

1=50 şi sub

16. Lungimea mameloanelor 5=92 6=85 4=84 7=78 3=75

8=70 2=66

9=62 1=56 şi sub

Punctajul mediu pe agregatul de caractere se va obţine prin însumarea punctajelor rezultate

pentru fiecare caracter după care se împarte la numărul de caractere care compune acel agregat. Punctajul mediu astfel obţinut se va înmulţi cu ponderea agregatului de caractere respectiv pentru a afla punctajul parţial al agregatului. Prin însumarea punctajelor parţiale se va obţine punctajul total al aprecierii exteriorului care se va trece la rubrica Total de pe ultimul rând al fişei de evaluare. Numărul maxim de puncte pe care îl poate obţine un animal la aprecierea exteriorului este 100. Pe baza acestui punctaj total se va încadra animalul într-o clasă parţială după conformaţie corporală, conform tabelului 6.5.

116

Exemplu de lucru: Să se aprecieze exteriorul unei vaci de rasă Bălţată cu negru românească prin metoda descrierii liniare, conform fişei de evaluare din tabelul 6.14.

Tabelul 6.14

FIŞĂ INDIVIDUALĂ DE EVALUARE Rasa: BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ CANDIDATĂ MAMĂ DE TAUR (CMT)........... FIICĂ DE TAUR ÎN TESTARE........X................

Proprietar.....S.D.T........adresa...........Calea Aradului 119..................................... Vaca nr. (cod) identificare...RO15525700648.nume.....................data naşterii.01/01/2002 Tatăl nr. (cod) identificare.....................................nume........................cod I.A...............

Data aprecierii

Expert evaluator

Data fătării

Lactaţia Măsurători corporale

Luna Ziua Ora HC (cm)

PT (cm)

AT (cm)

Greut. corp (kg)

140 670

Caractere Apreciere

negativă – pozitivă

Note acordate (1....9)

Defecte: mic (notat cu 1) mare (notat cu 2)

Punctaje parţiale şi

medii Pon

der

e

Punctaje grupe

caractere şi total

TIP Caractere lapte

slabe – evidente

9

Constituţie debilă.............. Constituţie grosolană......... Regiuni corp. rotunjite......

92 0,15 13,80

FORMAT Înălţimea la crupă Adâncimea trunchiului Lărgimea pieptului Lărgimea crupei Unghiul crupei

mică – mare mică – mare

îngustă – largă îngustă – largă postero-anterior antero-posterior

9 8 8 9 5

Crupă scurtă..................... Crupă în acoperiş............. Crupă îngustă.................. Coadă sus prinsă.............. Torace îngust.................. Piept de capră.................. Piept scobit.................... Şale moi......................... Spinare de crap............... Spinare înşeuată...............

90 88 88 92 91

89,8

0,20 17,96

FUNDAMENT Unghiul jaretului Aspectul jaretului Înălţimea posterioară a ongloanelor Aplomb membre posterioare

drept – săbiat plin – uscat

mică – mare

defectuoase-corecte

5 8

8 9

Panard............................ Jarete apropiate.............. Membre în O................. Ongloane deschise.......... Ongloane încălecate......... Chişiţe moi.................... Limax.............................

91 91 91

92 91,25

0,25 22,81

UGER Extinderea anterioară Înălţimea posterioară Ligamentul suspensor Adâncimea ugerului Poziţia mameloanelor Lungimea mameloanelor

mică – mare mică – mare

absent – evident adânc – înalt

divergente-convergente scurte – lungi

8 7 8 8 6 7

Uger etajat..................... Uger asimetric............... Uger divizat................... Uger cărnos.................... Sfinctere slabe................ Mameloane apropiate...... Mameloane posterioare depărtate............................. Mameloane în pâlnie........ Mameloane ascuţite........ Mameloane orientate înainte...............................

88 84 88 92 88

78

86,33

0,40 34,53

Total: 89,1 89 FB

117

6.2. APRECIEREA EXTERIORULUI LA TAURII DE REPRODUCŢIE

La tauri, Fişa de punctare este unică pentru toate rasele (tabelul 6.15). Aceasta cuprinde

în prima parte date referitoare la proprietarul, rasa, identificarea, provenienţa şi ascendenţii taurului. În partea a doua, fişa de punctare cuprinde însuşirile care se apreciază. Cele 10 însuşiri sunt grupate în trei agregate, respectiv: tip, capacitate corporală şi format. Pentru fiecare însuşire se acordă o notă de la 10 la 1. Nota 10 exprimă tipul dorit al însuşirii şi nota 1 defectul major. Punctajul general se obţine prin însumarea notelor acordate. Numărul maxim de puncte pe care poate să-l obţină un taur este 100.

Tabelul 6.15

FIŞA DE PUNCTARE TAURUL_________________COD_____________NR. MATRICOL______________ (nume) PROVENIENŢA_________________________________________________________ (crescător) DATA NAŞTERII___________________TATĂL________________________________ (nume, cod) MAMA_________________________________________________________________ nr.matr. Lactaţia maximă - Lapte(kg) - % - kg grăsime

EXPERTIZA LA VÂRSTA 11/2 ani 2 ani 3 ani 4 ani 5 ani MENŢIUNI

DATA

DEZVOLTARE CORPORALĂ - kg TOTAL PUNCTE ARMONIE DE ANSAMBLU MUSCULATURĂ OSATURĂ I. TIP LINIA SUPERIOARĂ ADÂNCIME TORACE

TORACE NOTA cm Notă

II. CAPACITATE CORPORALĂ ÎNĂLŢIMEA LA GREBĂN

cm Notă

LUNGIME CORPORALĂ

cm Notă

CRUPĂ FUNDAMENT CHIŞIŢE-ONGLOANE III. FORMAT

Pentru uşurinţa acordării notelor, în tabelul 6.16 sunt prezentate indicaţiile ajutătoare. Fişa de punctare pentru tauri mai cuprinde o rubrică pentru dezvoltarea corporală în care se

trece masa corporală. Pentru torace, înălţimea la grebăn şi lungimea corporală există câte două rubrici. În prima din ele se trece valoarea în cm a acestor însuşiri, iar în cea de-a doua nota acordată în urma examinării şi conform tabelelor 6.17 şi 6.18.

118

Tabelul 6.16 Indicaţii ajutătoare la acordarea notelor pentru aprecierea conformaţiei corporale - constituţiei la

tauri şi tăuraşi

Însuşirea ce se apreciază (nota

maximă)

Regiunile corporale componente ce se apreciază

Pentru nota

Criterii de acordare a notelor: Semnalarea unor defecte

importante (pt. a se ţine seama la

potrivirea perechilor)

Principale Ajutătoare-complementare

I. CARACTERE DE TIP ŞI RASĂ (20)

1. Armonia de ansamblu, temperament, constituţie, dimorfism sexual (cap şi gât)

10 tipul dorit al rasei, activ, abordabil

dimorfism sexual foarte evident (pt. BR-cerbice, gât puternic, cap larg); talie, lungime, adâncimi şi lărgimi; fără defecte ale liniei superioare, crupă.

9 caractere tipice ale rasei, activ, abordabil

dimorfism sexual evident, mici abateri la talie şi lungimi-adâncimi, cu aplomburi, crupă şi linie superioară corecte.

8 caractere tipice ale rasei, vioi abordabil

dimorfism sexual evident, abateri la talie, lungimi, adâncimi. Unele defecte la principalele regiuni, fără consecinţe la descendenţi.

7 caractere prezente ale rasei, vioi, abordabil

prezenţa dimorfismului sexual, 1-2 defecte decelabile de conformaţie (prinderi, linie superioară, aplomburi, chişiţe, ongloane)

6 caractere de rasă, robust-liniştitdimorfism sexual slab exteriorizat, 1-2 defecte evidente de conformaţie, disproporţionat, vid substernal decelabil.

5 4

caractere de rasă, cam grosolan, limfatic

2-3 defecte grave însumate de conformaţie, animal disproporţionat, vid substernal evident.

3 2 1

debil sau grosolan - limfatic conformaţie foarte defectuoasă a principalelor regiuni (peste 3 defecte grave); vid substernal mare.

2. Musculatură - osatură (caracteristice rasei) - lateral şi din spate - 10 bine evidenţiate musculatură bine evidenţiată pe osatură largă şi lungă.

9 8

evidenţiată musculatură evidenţiată pe fundamentul osos, corect, solid, mici abateri la lărgimi.

7 6

puţin evidenţiată musculatură puţin evidenţiată pe o osatură cu defecte de lungime şi lărgime (îngustimi)

5 4

netedă spre puţin evidenţiată musculatură evidentă pe unele regiuni (grebăn, spinare, spată), pe un schelet fin sau grosolan

3 2 1

foarte slabă (debilă) musculatură neevidenţiată pe un schelet slab dezvoltat

II. CAPACI-TATEA COR- PORALĂ (30)

3. Linia superioară (grebăn, spinare, şale, sacrum) - lateral şi din spate - 10 foarte corectă fără nici un defect de prindere, largă şi lungă Spinare de crap 9 corectă mici abateri de prindere (1-2) sau de prinderea cozii. (sc), spinare 8 corectă abateri de prindere (la grebăn, spinare) înşeuată (si),

7 uşor înşeuată cu abateri de prindere şi de lărgimi prindere defectuoasă

6 înşeuată (lăsată) cu 1-2 abateri evidente grebăn spinare (gs),

5 4

spinare de crap prinderi defectuoase, linie superioară necorespunzătoare spinare-şale

3 2 1

foarte înşeuată sau spinare de crap

prinderi foarte defectuoase ale liniei superioare; spinare de crap evidentă, sau spinare foarte înşeuată

(ss), şale-sacrum (sc)

4. Lărgimea pieptului şi adâncimea toracelui

10 foarte largă şi adâncă lărgimea pieptului şi adâncimea laterală a toracelui foarte evidente, încadrându-se în tipul dorit

9 8

largă şi adâncă lărgimea şi adâncimea evidente, una din ele sub tipul dorit

7 largă şi adâncă ambele dimensiuni corespunzătoare

6 mijlocii lărgime şi adâncime mijlocii (una din dimensiuni prezintă îngustimi)

5 4

îngustă, puţin adâncă ambele regiuni defectuoase (înguste şi puţin adânci)

3 2 1

foarte în-gustă, adâncime foarte redusă,

animal debil, cu vid substernal mare.

5. Circumferinţa toracelui, lungimea, lăţimea şi arcuirea coastelor - adâncimea flancului, capacitatea abdominală - lateral dreapta - (vezi tabel baremuri vârstă ) (în anexă)

119

Însuşirea ce se apreciază (nota

maximă)

Regiunile corporale componente ce se apreciază

Pentru nota

Criterii de acordare a notelor: Semnalarea unor defecte

importante (pt. a se ţine seama la

potrivirea perechilor)

Principale Ajutătoare-complementare

10 foarte larg şi adânc torace larg, adânc, lung, coaste late bine arcuite - tip dorit; adâncimea flancului mare, abdomen bine dezvoltat.

9 larg şi adânc torace larg, adânc, arcuirea coastelor evidentă, flanc corespunzător, abdomen dezvoltat

8 larg şi adânc corespunzător torace corespunzător ca lungime şi adâncime, coaste arcuite, flanc corespunzător

7 lărgime şi adâncime mijlocii regiunile analizate se încadrează în dimensiuni mijlocii

6 mai puţin larg şi adânc coste mai puţin arcuite, flanc redus ca dimensiuni, torace mai puţin dezvoltat

5 4

dimensiunile toracelui mici coaste cu foarte redusă arcuire, flanc şi abdomen slab dezvoltat sau burtă de paie

3 2 1

slab dezvoltat toate regiunile analizate slab dezvoltate, vid substernal mare, animal debil, înalt pe picioare

III. FORMAT (Dezvoltarea corporală) (50)

6. Înălţimea la grebăn (vezi tabel baremuri pe vârste) (în anexă)

Vid substernal mare

7. Lungimea corpului - cu panglica -punctul grebănului - punctul fesei (vezi tabel cu baremuri pe vârste) (în anexă) 8. Crupa - unghiul, lungime, lărgime (lateral şi din spate)

10 dreaptă, spre uşor înclinată lungimea şi lărgimea tipului dorit, fără defecte de prindere ale cozii sau ale sacrumului

Crupă teşită (ct)

9 puţin înclinată lungimea şi lărgimea corecte, uşoare defecte de prindere Crupă în acoperiş (ca) 8 puţin înclinată lungimea corectă, lărgimea mai mică

7 puţin înclinată lungimea mai scurtă, lărgimea mai îngustă

6 mijlocie dimensiuni mijlocii, înclinarea acceptabilă, uşoară tendinţă de crupă în acoperiş sau coadă prinsă sus

5 4

înclinare accentuată scurtă, îngustă, crupă în acoperiş evidentă, coada prinsă sus

3 2 1

teşită foarte scurtă şi foarte îngustă, defect evident de înclinare, coadă înfundată

9. Fundament (aplombul anterior şi aplombul posterior) - lateral, din faţă şi din spate -

10 foarte corect

aplomb anterior corect fără defecte aplomb posterior cu unghiul jaretului foarte corect, jaret uscăţiv, lat, calcaneu puternic, bine evidenţiat osatură solidă

9 corect aplomb anterior corect aplomb posterior cu uşoară arcare, jaret uscăţiv osatură solidă

8 corect aplomb anterior puţin panard aplomb posterior cu uşoară arcare, jaret mai puţin uscăţiv

7 mai puţin corect panard anterior sesizabil arcare posterioară sesizabilă

6 mai puţin corect panard anterior evident unghiul deschis sau prea închis al jaretului, jaret grosolan, coate de vacă

Coate de vacă

5 4

incorect panardism accentuat sau cagneux picior drept sau săbiat, jaret grosolan, coate de vacă

3 2 1

incorect calcaneu înfundat, picior în bancă (spastic) aplomb posterior foarte săbiat osatură grosolană

10. Chişiţe - ongloane (lateral şi din spate)

10 corecte şi solide înalte şi închise

înclinare corectă a chişiţei, fără tendinţă de arcare în mers, solidă, uscăţivă, ongloane cu înălţime posterioară corectă, formă corectă, compactă, complet închise în repaus şi mişcare

9 corecte, aproape solide

înalte cu uşoară deschidere în mişcare

înclinare corectă, uşoară tendinţă de flexibilitate în mişcare ongloane: înălţime şi formă corecte, uşoară deschidere în mişcare

8 corecte, aproape solide

înălţime mijlocie uşoară deschidere în mişcare

înclinare corectă, uşoară tendinţă de flexibilitate în mişcare înălţime mijlocie, formă aproape corectă, uşoară deschidere în mişcare

120

Însuşirea ce se apreciază (nota

maximă)

Regiunile corporale componente ce se apreciază

Pentru nota

Criterii de acordare a notelor: Semnalarea unor defecte

importante (pt. a se ţine seama la

potrivirea perechilor)

Principale Ajutătoare-complementare

7 înaltă sau prea oblică

înălţime mijlocie, deschidere în mişcare şi repaus

defecte vizibile ale înclinării sau lungimii deschidere în repaus şi mers, înălţime posterioară mijlocie

6 5

moale în mişcare înălţime redusă, deschidere vizibilă în mers

limax, în mişcare apare forma de chişiţă moale formă grosolană a ongloanelor, cu înălţime sub medie

4 3

moale în repaus joase posterior, deschise în repaus

limax, foarte oblică, tendinţă de labă de urs în devenire, grosolane, foarte mici sau foarte late înălţime foarte joasă, deschidere vizibilă în repaus

Chişiţă moale (cm) labă de urs (ls)

2 1

călcătură scâlciată sau labă de urs

foarte joase posterior, foarte deschise în repaus

limax, grave deformări de unghi, formă şi poziţie formă grosolană, mari, late, lungi, deschidere mare în repaus, foarte joase poterior (înălţimea posterioară aproape inexistentă)

ongloane scâlciate, ongloane deschise, limax

Tabelul 6.17

Notele la circumferinţa toracelui (în cm) pentru tauri

Pentru vârsta (în ani) împlinită şi peste: Nota 5 4 3 2 1 - 1/2 acordată

245-250 235-240 225-230 200-205 190-195 10 240-244 230-234 220-224 197-199 185-189 9 235-239 226-229 216-219 193-196 182-184 8 230-234 220-225 210-215 189-192 179-181 7 226-229 212-219 204-209 185-188 173-178 6

215-225 206-211 194-203 177-184 167-172 5 4

201-214 191-205 181-193 166-176 161-166 3 2

200 şi sub 190 şi sub 180 şi sub 165 şi sub 160 şi sub 1

Tabelul 6.18

Notele la HG (talia) şi LC (lungimea corporală) (în cm) pentru tauri

Nota acor- dată

Pentru vârsta împlinită (în ani) 1 1/2 2 3 4 5 şi peste

HG LC HG LC HG LC HG LC HG LC 10 136-140 144-148 142-147 150-155 147-152 157-162 153-157 165-169 157-163 169-175 9 133-135 141-143 140-141 148-149 145-146 155-156 150-152 162-164 154-156 166-168 8 130-132 138-140 138-139 146-147 143-144 153-154 147-149 159-161 151-153 163-165 7 127-129 135-137 136-137 144-145 141-142 151-152 145-146 157-158 149-150 161-162 6 122-123 130-131 132-133 140-141 137-138 147-148 141-142 153-154 145-146 157-158 5 122-123 130-131 132-133 140-141 137-138 147-148 141-142 153-154 145-146 157-158 4 120-121 128-129 130-131 138-139 135-136 145-146 139-140 151-152 143-144 155-156 3 117-119 125-127 128-129 136-137 133-134 143-144 137-138 149-150 141-142 153-154 2 114-116 122-124 126-127 134-135 131-132 141-142 135-136 147-148 139-140 151-152

1 113 şi

sub 121 şi

sub 125 şi

sub 133 şi

sub 130 şi

sub 140 şi

sub 134 şi

sub 146 şi

sub 138 şi

sub 150 şi sub

Aplicaţii practice:

- Se va aprecia conformaţia corporală la taurinele din S.D. Timişoara.

121

LUCRAREA 7

CULORILE LA BOVINE

Scopul lucrării: - cunoaşterea culorilor şi a particularităţilor de culoare, în vederea recunoaşterii raselor, a

varietăţilor şi a diferiţilor hibrizi de taurine. Culoarea şi particularităţile de culoare la bovine constituie caractere de rasă. Culorile sunt

însuşiri calitative, iar în urma încrucişării dintre rase, la hibrizi, culorile segregă conform legilor mendeliene. Aspectele cantitative legate de transmiterea culorilor (extindere, repartiţie, intensitate) au un coeficient ridicat de heritabilitate.

7.1. CULORILE PĂRULUI LA BOVINE Culorile de bază ale părului bovinelor sunt: negru, roşu şi alb. Culoarea neagră este

determinată de o genă Rb, care este dominantă faţă de gena R pentru culoarea roşie. Între genele care determină culoarea neagră (Rb) şi culoarea roşie (R) pe de o parte şi gena care determină culoarea albă (r), pe de altă parte, există o dominanţă incompletă. Astfel că indivizii heterozigoţi care vor avea o genă pentru culoarea albă (r) şi una dintre genele pentru culoarea neagră (Rb) sau cea roşie (R) vor avea o culoare a părului vânătă (Rbr), respectiv piersicie (Rr), conform schemei din fig. 7.1.

Genotip Fenotip 2 gene negre

Negru

1 genă neagră 1 genă roşie

Negru

2 gene roşii

Roşu

1 genă neagră 1 genă albă

Vânăt

1 genă roşie 1 genă albă

Piersiciu

2 gene albe

Alb

Fig. 7.1. Combinaţia de gene care determină culorile de bază ale părului la bovine (negru, roşu, alb)

Pe lângă genele care determină culorile de bază, mai există şi gene epistatice, care modifică culoarea, şi anume: gena de diluţie D, care determină diluţia culorii în forma ei dominantă (DD sau Dd) şi gena de intensificare I care în forma ei recesivă homozigotă (ii) dă posibilitatea genei de diluţie (D) să se exprime. Prin acţiunea lor, aceste două gene, duc la apariţia altor culori la bovine decât cele de bază, şi anume: culoarea brună (prin diluţia culorii negre) şi culoarea galbenă (prin diluţia culorii roşii).

Fenotipic, culorile mai deschise sunt recesive faţă de culorile mai închise. Astfel, culoarea neagră este dominantă asupra culorilor brună, roşie, galbenă şi albă, culoarea roşie asupra culorilor galbenă şi albă, iar culoarea galbenă asupra culorii albe.

După extinderea pe suprafaţa corpului, culorile se pot clasifica astfel: culori simple, culori compuse şi particularităţi de culoare.

122

7.1.1. CULORILE SIMPLE

Culorile simple sunt acelea în care părul are aceeaşi culoare, chiar dacă intensitatea culorii (nuanţa) nu este uniformă pe toate regiunile corporale. Culorile simple sunt următoarele:

- neagră la taurine ( rasa Aberdeen-Angus şi rasa Galloway), la bubaline şi la yak. - brună la taurinele din rasele Schwyz, Brown Swiss, Brună alpină, Brună de Maramureş.

O culoare apropiată de cea brună este culoarea căpriorie, întâlnită la rasele Jersey şi Guernsey. - roşie la taurinele din grupa raselor roşii: Angler, Roşie daneză, Roşie de stepă, Roşie

estonă, Roşie letonă, Roşie poloneză, Roşie lituaniană, Red Poll, Santa Gertrudis, etc. - galbenă, mai rar întâlnită la bovine, caracteristică taurinelor galbene din centrul Europei

(rasa Gelbvieh); - albă la rasele Charolaise (alb-crem), Romagnola (alb-murdar), Chianina (alb-porţelaniu),

Shorthorn etc.

7.1.2. CULORILE COMPUSE Culorile compuse sunt acelea în care firele de păr sunt diferit colorate. După numărul de

culori prezente pe roba animalului, culorile compuse pot fi: - binare (la care există fire de păr de două culori); - trinare (la care există fire de păr de trei culori). În cazul culorilor compuse, după modul de repartizare a acestora pe corpul animalului se

deosebesc culori zonale şi culori azonale. Culorile zonale - firele de păr diferit colorate sunt repartizate pe anumite regiuni ale

corpului animalului. În categoria culorilor zonale sunt incluse şi culorile bălţate. La rândul lor, culorile bălţate pot fi culori bălţate tipice şi culori bălţate atipice.

Culorile azonale - firele de păr diferit colorate sunt repartizate într-un amestec, mai mult sau mai puţin uniform, pe suprafaţa corpului animalului.

7.1.2.1. Culorile zonale

Culorile bălţate se caracterizează prin existenţa unor zone diferit colorate, mai mult sau

mai puţin extinse, însă distinct conturate. Culorile bălţate pot fi la rândul lor atipice şi tipice. a). Culorile bălţate atipice când bălţătura este extinsă pe tot corpul, fără o localizare

precisă a contururilor. Aceste tipuri de culori sunt frecvent întâlnite la taurine. La denumirea culorii animalului se menţionează ambele culori, prima fiind cea cu extinderea cea mai mare. Dacă cele două culori au o extindere relativ egală, prima denumire a bălţăturii este dată de culoarea capului. Culorile bălţate atipice sunt următoarele:

- alb cu negru la rasele: Friză, Bălţată cu negru românească etc. - alb cu roşu la rasele: Friză bălţată cu roşu (MRI), Red Holstein, Ayrshire; - alb cu galben la rasele: Simmental, Bălţată românească, Bălţată germană; Culoarea bălţată atipică se transmite recesiv la descendenţi faţă de culoarea simplă. b). Culorile bălţate tipice sunt acele culori la care bălţătura este precis delimitată, având un

desen caracteristic. - Roşu cu alb la rasa Hereford, la care zona albă porneşte de la grebăn, cuprinde marginea

superioară a gâtului, capul, salba, pieptul, abdomenul, ugerul, extremităţile membrelor şi smocul cozii. La rasele de tip Pinzgau, zona de culoare albă porneşte de la grebăn, se lărgeşte treptat pe spinare, şale şi crupă, cuprinde coada, coboară pe regiunea perineală, cuprinde ugerul, faţa inferioară a abdomenului, întinzându-se până la capul pieptului. De asemenea, se formează patru brăţări complete sau incomplete la nivelul superior al antebraţului şi gambei.

- Negru cu alb la vaca de Dorna, la care desenul este asemănător cu al rasei Pinzgau de Transilvania, doar că zona pigmentată este de culoare neagră.

Bălţăturile tipice se transmit dominant la descendenţi faţă de culorile simple.

123

7.1.2.2. Culorile azonale

Culorile azonale (amestecate) sunt culorile care rezultă în urma amestecului de fire albe cu fire pigmentate sau prin distribuţia pigmentului în proporţii diferite pe lungimea aceluiaşi fir de păr. Aceste culori sunt:

- culoarea vânătă rezultă prin amestecul firelor albe cu fire negre (Rasa de Munte); - culoarea piersicie rezultă prin amestecul firelor albe cu fire roşii în diferite proporţii (rasa

Shorthorn); - culoarea sură (aguti) care este rezultatul amestecului dintre firele bicolore cu fire albe

sau fire negre, firele bicolore întâlnindu-se în proporţia cea mai mare (rasa Sura de stepă).

7.1.3. PARTICULARITĂŢILE DE CULOARE Particularităţile de culoare sunt reprezentate de intensificările sau diluţiile de culoare în

cazul culorilor simple şi prezenţa anumitor pete pe unele regiuni corporale în cazul culorilor compuse. Aceste particularităţi de culoare poartă denumiri specifice, astfel:

- depigmentaţia centrifugă se întâlneşte la rasele din tulpina Simmental; la aceste rase capul, salba, partea inferioară a trunchiului, membrele de la genunchi şi jaret în jos, precum şi jumătatea inferioară a cozii sunt albe.

- zona de culoare mai deschisă pe linia superioară la rasele cu origine brahiceră (Schwyz, Brună de Maramureş, Rasa de Munte, Jersey);

- părul mai deschis la culoare în urechi şi sub formă de inel în jurul botului (Schwyz, Brună de Maramureş, Rasa de Munte, Jersey);

- stea - pată albă în frunte, la rasa Friză; - brezătură - dungă albă care coboară pe mijlocul feţei de la frunte până în dreptul nărilor,

şi care poate cuprinde şi botul, la rasa Holstein; - ochelari - zonă intens pigmentată în jurul ochilor la Jersey, la hibrizii dintre Friză şi

Bălţată românească etc.; - pintenog - depigmentare de la genunchi şi jaret în jos la rasele din tulpina Simmental,

Friză, precum şi la Banteng, Gayal şi Gaur. La unele rase (Sură de stepă, Brună) şi la unele grupe de hibrizi apare decolorarea

sezonieră a culorii de bază. Sub acţiunea razelor solare, pe timp de vară se reduce intensitatea pigmentului din firul de păr, iar în perioada de iarnă culoarea revine la normal. Tot la rasa Sură de stepă se constată o decolorare a firului de păr o dată cu înaintarea în vârstă.

Un alt fenomen care poate să apară la bovine este albinismul care este o anomalie ereditară şi se caracterizează prin absenţa pigmentului din păr, piele şi ochi, precum şi mucoasele aparente. Acest fenomen se asociază cu vitalitate redusă, motiv pentru care animalele respective nu se reţin pentru reproducţie.

Mai frecvent la bovine, se întâlneşte albinoidismul caracterizat prin diluarea pigmentului galben din păr până la o nuanţă alb-gălbuie.

La bovine, pigmentaţia pielii este asociată cu pigmentaţia firului de păr şi este legată de gena Rb (gena pentru culoarea neagră) şi de genele modificatoare.

Pigmentaţia mucoaselor aparente este dominantă asupra absenţei pigmentului.

7.2. IDENTIFICAREA TAURINELOR CU AJUTORUL CULORILOR ŞI PARTICULARITĂŢILOR DE CULOARE

Culorile şi particularităţile de culoare constituie un mijloc de identificare relativ uşor atunci

când efectivul de animale este redus. La rasele de taurine bălţate (Friză, Simmental) desenul bălţăturilor nu este niciodată identic

la două animale şi constituie un mijloc sigur de identificare.

124

În ţările care cresc aceste rase în număr mare, la câteva zile după naşterea viţeilor, reprezentantul asociaţiei de creştere al rasei respective desenează cu exactitate fiecare bălţătură pe conturul animalului din profil dreapta şi profil stânga, precum şi pe cap (fig. 7.2.).

Pe lângă aceasta, în fişa genealogică a fiecărui animal de reproducţie se găsesc fotografiile animalului din profil dreapta şi profil stânga; mărimea, aspectul şi localizarea bălţăturilor servind la identificare.

Fig. 7.2. Profil dreapta şi stânga, pentru desenarea bălţăturilor Aplicaţii practice:

- Se vor recunoaşte culorile şi particularităţile de culoare la taurinele din S.D.T. - Pe profilul desenat al animalului se vor desena bălţăturile la taurinele din rasele B.N.R. şi B.R.

125

LUCRAREA 8

CARACTERELE MORFOLOGICE ALE RASELOR DE TAURINE ŞI ALE PRINCIPALILOR HIBRIZI DINTRE ACESTEA

Scopul lucrării: - însuşirea caracterelor morfologice şi recunoaşterea principalelor rase de taurine şi ale hibrizilor dintre acestea, crescute în ţara noastră şi pe plan

mondial. În tabelul 8.1 sunt prezentate sintetic principalele caractere morfologice ale raselor de taurine şi ale hibrizilor dintre acestea.

Tabelul 8.1 Caracterele morfologice ale raselor de taurine şi a principalilor hibrizi dintre acestea

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

SURA DE STEPĂ - varietatea moldovenească

Sură de diferite nuanţe, mai închise pe trenul anterior şi partea superioară a trunchiului. Viţeii până la vârsta de 4-5 luni au o culoare galben roşcată, care după năpârlire devine asemănătoare animalului adult.

Oglinda botului şi ongloanele sunt pigmentate. Coarnele sunt bicolore: alb-murdar la bază şi negre la vârf.

130 cm; 450-500 kg.

Capul este lung şi îngust, coarnele lungi, groase în formă de liră. Gâtul la vaci este lung şi subţire, salba dezvoltată; dimorfism sexual pronunţat.

Trunchiul este scurt, cu trenul anterior mai bine dezvoltat; profilul corporal trapezoidal cu baza mare la trenul anterior. Linia superioară este convexă, grebănul înalt, lung şi îngust, spinarea şi şalele scurte, strâmte şi ascuţite, crupa oblică sau teşită şi strâmtă la ischii; torace strâmt şi puţin adânc, abdomenul bine dezvoltat; uger mic, acoperit cu păr lung, mameloanele scurte. Tip morfologic este dolicomorf, constituţie robust-compactă, uneori grosolană.

Membrele sunt lungi, solide, cu musculatura uscăţivă şi articulaţii puternice. Unghiile sunt rezistente.

Primitivă, universală (tracţiune, lapte şi carne).

MOCĂNIŢA (Rasa de Munte)

Vânătă, variind de la argintiu la vânăt închis spre negru. Unii indivizi au nuanţă roşcat-căpriorie. În jurul botului, părul are nuanţă deschisă, iar în jurul ochilor este negru, formând aşa-numiţii ochelari

Oglinda botului şi ongloanele sunt negre, coarnele sunt bicolore.

110-120 cm; 250-300 kg.

Cap scurt, uscăţiv, fruntea largă. Coarnele sunt scurte, cercurii sau în coroană, gât de lungime mijlocie şi slab îmbrăcat în musculatură.

Trunchiul este scurt, îngust şi relativ adânc. Grebănul este mai proeminent, iar spinarea şi şalele scurte. Crupa este oblică şi îngustă la ischii. Piept strâmt şi abdomen voluminos. Ugerul este mic spre mijlociu, globulos. Constituţia este robustă.

Membre scurte şi uscăţive, cu articulaţii largi şi unghii foarte rezistente.

Primitivă, universală. (tracţiune, lapte şi carne).

126

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

BĂLŢATĂ CU NEGRU ROMÂNEASCĂ

Bălţată negru cu alb, asemănătoare rasei Friză.

Oglinda botului şi ongloanele sunt pigmentate.

130 cm; 550 kg.

Cap fin, uscăţiv şi expresiv, gât mijlociu dezvoltat.

Trunchiul este lung, potrivit de larg şi de adânc. Linia superioară dreaptă. Uger relativ bine dezvoltat. Constituţia fină-robustă.

Membre subţiri, puternice.

Ameliorată: lapte-carne.

BĂLŢATĂ ROMÂNEASCĂ

Bălţată alb cu galben de diferite nuanţe. Capul, jumătatea inferioară a cozii, abdomenul şi extremitatea inferioară a membrelor sunt de culoare albă.

Oglinda botului este roz deschis, coarnele şi ongloanele sunt galbene.

133-135 cm; 600-650 kg.

Capul este potrivit de lung şi larg. Coarnele sunt groase, adesea în formă de liră. Gâtul este scurt, relativ gros, salba bine dezvoltată.

Trunchiul este lung, potrivit de larg şi de adânc, profil aproape dreptunghiular. Linia superioară dreaptă, lungă, largă. Crupa este lungă, largă şi relativ orizontală, coada este sus prinsă şi sacrumul proeminent. Piept potrivit de larg şi adânc, coastele bine arcuite. Abdomenul este voluminos. Ugerul este mare, globulos, frecvent asimetric (de capră), cu sfârcuri lungi şi groase. Constituţia este robustă,

Membrele sunt potrivit de lungi şi bine îmbrăcate în musculatură, dar ongloanele sunt mici şi mai puţin rezistente.

Ameliorată: carne-lapte.

BRUNĂ DE MARAMUREŞ

Brună-cenuşie de diferite nuanţe, mai deschise pe abdomen, uger şi faţa internă a membrelor. În jurul botului, pe linia superioară şi în pavilionul urechii părul are o nuanţă mai deschisă.

Oglinda botului şi ongloanele sunt pigmentate. Coarnele sunt alb-gălbui la bază şi negre la vârf.

125-128 cm; 500-550 kg.

Capul este potrivit de mare, uscăţiv şi expresiv. Coarnele sunt scurte şi subţiri, în formă de liră. Gâtul este potrivit de lung şi de gros. Salba este mijlocie.

Trunchiul este relativ lung, se lărgeşte spre trenul posterior. Linia superioară este dreaptă. Crupa este lungă şi largă, de formă pătrată, cu sacrumul uşor proeminent. Toracele este lung, potrivit de larg şi de adânc, iar abdomenul voluminos. Ugerul este mijlociu şi globulos, în general, simetric. Constituţia este fină sau fină spre robustă.

Membrele sunt puternice, rezistente cu aplomburi, în general, corecte.

Ameliorată: lapte-carne.

PINZGAU DE TRANSILVANIA Bălţată roşu cu alb. De la grebăn porneşte o dungă albă care se lărgeşte pe spinare, şale, crupă, cuprinde fesele, coada, ugerul, abdomenul şi ajunge la piept. În jurul antebraţului şi gambei se formează brăţări de culoare albă, uneori incomplete.

Oglinda botului este roşietică, ongloanele brun-cenuşii, iar coarnele bicolore.

125-130 cm; 400-500 kg.

Capul este scurt şi larg, coarnele sunt groase, adesea în formă de liră. Gâtul este scurt şi gros, iar salba este bine dezvoltată.

Trunchiul este potrivit de lung şi larg, dar adânc, linia superioară mai lăsată la spinare şi ridicată la crupă. Crupa este lungă, strâmtă la ischii, sacrumul ridicat. Toracele este adânc, larg şi potrivit de profund. Abdomenul este voluminos. Ugerul este mijlociu, globulos, frecvent cărnos, cu mameloane groase. Constituţia este robustă.

Membre puternice, relativ scurte, cu articulaţii largi.

Ameliorată: lapte, carne şi tracţiune.

127

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

HOLSTEIN-FRIZĂ OLANDEZĂ Bălţată negru cu alb. Prezintă, de regulă, două zone de culoare albă, una pe trenul anterior, iar cealaltă pe trenul posterior, cuprinzând partea inferioară a trunchiului, ugerul, parţial coada şi membrele. Capul este negru, frecvent apare stea albă pe frunte.

Oglinda botului şi ongloanele sunt de culoare neagră-ardezie, iar vârful coarnelor este negru.

135 cm; 650 kg.

Capul este uscăţiv, foarte expresiv. Coarnele sunt mici, în formă de coroană. Gâtul este subţire, relativ lung, salba redusă.

Profil corporal trapezoidal cu baza mare la trenul posterior. Linia superioară este dreaptă. Trunchiul este lung, potrivit de larg şi de adânc. Crupa este lungă, largă şi orizontală. Torace profund, potrivit de adânc, cu coastele lungi, oblice şi puţin arcuite. Ugerul este glandular, foarte mare, pătrat sau globulos, bine prins, cu mameloane potrivit de lungi. Constituţia este fină spre robustă.

Membre uscăţive, potrivit de lungi, puternice, schelet fin şi aplomburi corecte.

Perfecţionată: lapte.

FRIZĂ bălţată cu roşu (M.R.I. sau Rotbunte)

Bălţată roşu cu alb. Frecvent apare pe cap brezătura.

135 cm;

650-700 kg.

Capul este mai scurt şi mai larg, cu expresivitate mai redusă.

Trunchiul este mai lung, mai larg şi mai adânc, cu musculatura foarte bine dezvoltată mai ales pe faţa superioară a trunchiului şi cea a trenului posterior.

Membrele sunt mai scurte şi mai groase.

Perfecţionată: lapte-carne.

HOLSTEIN (Holstein-Friză) – Tipul american

Bălţată negru cu alb sau alb cu negru, prezentând pe cap o brezătură albă.

135-138 cm; 650-700 kg.

Capul mai fin şi foarte expresiv, gâtul relativ subţire.

Trunchiul este mai lung, forme corporale mai unghiuloase decât la tipul european, profil corporal accentuat trapezoidal, cu baza mare la trenul posterior. Musculatură slab evidenţiată. Abdomen foarte bine dezvoltat. Uger excepţional de bine conformat, cu dezvoltare mare.

Membrele relativ lungi, subţiri şi foarte rezistente.

Perfecţionată: lapte.

RED HOLSTEIN

Din punct de vedere morfologic nu se deosebeşte de Black Holstein decât prin culoare, aceasta fiind bălţată roşu cu alb sau alb cu roşu.

ROŞIE DANEZĂ

Roşie uniformă variind de la roşu deschis până la roşu închis aproape negru. Culoarea este mai închisă pe linia superioară a corpului.

Oglinda botului este brun închisă, ongloanele cenuşii iar coarnele bicolore

135 cm; 600-650 kg.

Capul este uscăţiv, expresiv, potrivit ca dezvoltare. Gâtul este lung şi slab îmbrăcat în musculatură

Trunchiul lung, potrivit de larg şi de adânc, profil corporal trapezoidal. Linia superioară dreaptă. Crupa este largă, orizontală şi unghiuloasă. Ugerul este voluminos, bogat în ţesut glandular, simetric.

Membre potrivit de lungi, uscăţive puternice, aplomburi corecte

Perfecţionată: lapte.

128

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

JERSEY

Căpriorie, de la galben deschis la cenuşiu. În jurul botului prezintă inel de culoare mai deschisă.

Oglinda botului şi ongloanele sunt negre. Coarnele sunt bicolore.

118-120 cm; 375-400 kg.

Capul este mic, uscăţiv şi foarte expresiv. Coarnele sunt mici şi subţiri. Gâtul este subţire, cu multe pliuri verticale pe feţele laterale.

Trunchiul este potrivit de lung, îngust şi potrivit de adânc. Profilul corporal accentuat trapezoidal. Linia superioară este dreaptă. Grebănul, spinarea, şalele slab îmbrăcate în musculatură, iar crupa este unghiuloasă. Toracele este profund, iar abdomenul foarte voluminos. Ugerul este foarte mare, glandular, de formă pătrată, simetric, cu mameloane mijlocii. Constituţia este fină.

Membrele sunt potrivit de lungi, cu schelet subţire şi dens.

Perfecţionată: lapte.

SIMMENTAL Bălţat galben cu alb, intensitatea pigmentării putând merge de la galben până la roşu. Capul, coada, partea inferioară a trunchiului, membrele de la genunchi şi jaret în jos sunt albe.

Oglinda botului este roz, iar coarnele şi ongloanele sunt galbene.

138 cm; 650-700 kg.

Cap mijlociu cu frunte largă şi lungă. Coarne de mărime mijlocie. Gâtul este de lungime potrivită şi bine îmbrăcat în musculatură.

Trunchi lung, larg şi potrivit de adânc, profil corporal dreptunghiular. Linia superioară dreaptă şi largă, uneori sacrumul ridicat. Crupă bine îmbrăcată în musculatură. Torace spaţios, abdomen dezvoltat. Uger mare şi globulos

Membre groase, puternice, cu aplomburi corecte.

Mixtă: carne-lapte.

SCHWYZ

Brună, de diferite nuanţe. În jurul botului are un inel alb.

Oglinda botului este cenuşie, iar ongloanele depigmentate.

130-135 cm; 600-650 kg.

Capul este potrivit de mare cu fruntea largă. Coarne scurte. Gâtul este mijlociu ca lungime.

Trunchiul lung, potrivit de larg şi de adânc, cu profil corporal trapezoidal. Linia superioară dreaptă. Torace potrivit de dezvoltat. Ugerul mare, bine prins, simetric, globulos.

Membre potrivit de lungi, puternice, cu articulaţii largi.

Mixtă: lapte-carne.

BROWN SWISS

Brună argintie (brun deschis)

Oglinda botului, limba şi ongloanele sunt pigmentate.

135 cm; 650-700 kg.

Capul fin şi expresiv, gât potrivit de lung.

Trunchi lung, cu profil corporal trapezoidal, linie superioară dreaptă, torace profund. Crupa este lungă şi largă. Ugerul este mare, simetric, bine prins.

Membre puternice cu aplomburi corecte.

Perfecţionată: lapte.

RED POLLED

Roşie de diferite nuanţe cu smocul cozii alb.

Oglinda botului şi ongloanele sunt pigmentate.

125-130 cm; 550-600 kg.

Capul mijlociu, fără coarne, gâtul este adânc în partea posterioară.

Trunchi lung, larg şi adânc. Torace descins, abdomen spaţios cu uger mare.

Membre scurte şi relativ subţiri.

Mixtă: carne-lapte.

129

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

HEREFORD Bălţată roşu-vişiniu cu alb. Culoarea albă formează un desen caracteristic care porneşte de la grebăn, cuprinde capul, pieptul, se continuă pe abdomen, jumătatea cozii şi extremităţile membrelor.

Oglinda botului este roz, iar ongloanele sunt alb-gălbui.

125 cm; 550-600 kg.

Capul este scurt, larg, cu coarne groase. Gâtul este scurt cu salba dezvoltată.

Trunchi lung, larg şi foarte adânc, paralelipipedic, cu schelet fin. Spinarea şi şalele sunt lungi şi largi, uneori duble, crupa este orizontală şi musculoasă. Piept larg, torace foarte adânc şi larg. Fese convexe şi bine descinse. Uger slab dezvoltat.

Membre scurte, puternice, bine îmbrăcate în musculatură.

Perfecţionată: carne.

ABERDEEN-ANGUS

Neagră uniformă.

Oglinda botului şi ongloanele sunt negre cenuşii.

118-120 cm;

500-550 kg.

Cap şi gât scurte. Nu are coarne.

Exterior tipic raselor specializate pentru producţia de carne. Se remarcă dezvoltarea mare a trunchiului.

Membrele sunt scurte, schelet fin, bine îmbrăcate în musculatură.

Perfecţionată: carne.

SANTA-GERTRUDIS

Roşie vişinie.

Oglinda botului este roşu închis, iar ongloanele sunt pigmentate.

130 cm; 600-650 kg.

Capul scurt şi larg cu urechi mari şi atârnânde. Depozit de grăsime la grebăn şi pliuri pe feţele laterale ale gâtului, salba bine dezvoltată.

Trunchi cilindric lung, larg şi adânc. Membre groase, musculoase şi puternice.

Perfecţionată: carne.

CHAROLAISE

Uniformă, alb-gălbuie până la galben deschis.

Oglinda botului este roză, iar ongloanele galbene.

135-137 cm; 700-800 kg.

Cap larg, cu coarne relativ subţiri. Gât scurt, gros şi musculos.

Trunchi cilindric, foarte lung, larg şi adânc, linia superioară dreaptă, profil corporal dreptunghiular. Grebăn, spinare şi şale, crupă, lungi şi largi, uneori duble. Fese şi coapse foarte musculoase. Abdomen spaţios. Uger mijlociu dezvoltat.

Membre puternice, musculoase.

Perfecţionată: carne.

BEEF SHORTHORN

Uniformă, albă, roşie, piersicie sau bălţată roşu cu alb.

Oglinda botului este de culoarea cărnii, iar ongloanele sunt galbene.

125-130 cm; 600-650 kg.

Cap scurt, larg şi fin, gât gros, salba dezvoltată.

Trunchi cilindric, lung şi larg, linia superioară dreaptă şi torace adânc. Abdomen descins şi uger de mărime medie.

Membre scurte fine şi aplomburi largi.

Perfecţionată: carne.

130

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

ALB-ALBASTRĂ BELGIANĂ

Albă, bălţată alb-albastră şi bălţată alb cu negru.

Oglinda botului şi ongloanele pigmentate.

135 cm; 700-750 kg.

Cap potrivit de mare, cu gât bine dezvoltat.

Trunchi lung, larg şi foarte adânc, linia superioară dreaptă. Crupa dublă, fese convexe, bine descinse.

Membre scurte, osatură puternică, articulaţii largi.

Perfecţionată: carne.

HIBRIZI: FRIZĂ x B.R.

Bălţată negru cu alb, de la negru degradat la negru intens (de diferite nuanţe). Capul în mod obişnuit este alb, rareori negru cu sau fără stea.

Oglinda botului este de culoare roz, cu pete negre ardezii. Coarnele sunt bicolore, ongloanele galbene, cu striuri fumurii.

135-140 cm; 550-650 kg.

Capul este mai expresiv şi mai uscăţiv decât la BR, iar gâtul este mai slab îmbrăcat în musculatură.

Trunchiul este intermediar, între rasele parentale. Ugerul este mult îmbunătăţit, în ce priveşte mărimea, forma, calitatea, simetria faţă de BR. Tip morfologic mezomorf. Profil corporal mai pronunţat trapezoidal faţă de rasa BR.

Membrele sunt mici, subţiri şi mai puţin îmbrăcate în musculatură ca la rasa BR.

Mixtă: lapte-carne.

HIBRIZI: FRIZĂ x BRUNĂ

Neagră uniformă pe tot corpul. Uneori prezintă pintenogeli.

Oglinda botului, ongloanele şi vârful coarnelor sunt negre.

125-130 cm; 500-600 kg.

Capul mai uscăţiv decât la rasa Brună.

Conformaţie specifică tipului mixt lapte-carne, făptură uscăţivă, profil corporal trapezoidal.

Membre foarte rezistente.

Mixtă: lapte-carne.

HIBRIZI: B.R. x BRUNĂ Frecvent brun deschis, cu capul, vârful cozii şi membrele de la genunchi şi jaret în jos albe, uneori apare culoarea tigrată.

Oglinda botului, vârful coarnelor şi ongloanele sunt fumurii.

130-140 cm; 500-600 kg.

Capul şi gâtul mijlocii ca dezvoltare.

Tip morfologic mezomorf. Conformaţie armonioasă, musculatură dezvoltată.

Membre mijlocii ca lungime şi puternice.

Mixtă: lapte-carne.

HIBRIZI: B.R x PINZGAU DE TRANSILVANIA

Roşie cărămizie cu desen caracteristic rasei Pinzgau şi cu capul alb, la unele exemplare, în regiunea gleznei şi chişiţei se întâlnesc zone depigmentate.

Oglinda botului este roz cu pete fumurii. Ongloanele pot fi pigmentate parţial sau total. Coarnele sunt bicolore.

125-135 cm; 450-550 kg.

Cap încărcat, gât puternic, cu salba dezvoltată.

Trunchi relativ scurt, linia superioară moale, crupa mai îngustă, torace adânc dar strâmt înapoia spetelor, abdomen voluminos. Tip morfologic mezomorf sau brevimorf.

Membre scurte şi puternice.

Mixtă: lapte-carne.

131

Culoarea şi particularităţile de

culoare

Culoarea oglinzii botului

şi fanerelor

Talia şi masa corporală

la vaci

Descrierea morfologică Gradul de ameliorare

şi tipul morfo-productiv Capul şi gâtul Trunchiul Membre

HIBRIZI: BRUNĂ x SURĂ DE STEPĂ

Variabilă ca nuanţe de la brun deschis până la negru şi zonă deschisă în jurul botului.

Oglinda botului, ongloanele şi vârful coarnelor pigmentate.

125-130 cm; 400-500 kg.

Capul este relativ mare, apropiat de cel al rasei Sură de stepă. Gâtul este puternic.

Trunchiul este scurt, îngust şi puţin adânc. În general, tipul morfologic este dolicomorf.

Membrele sunt relativ lungi, puternice.

Mixtă: lapte-carne.

HIBRIZI: BRUNĂ x PINZGAU DE TRANSILVANIA

Brună ciocolatie până la negru degradat. Prezent desenul rasei Pinzgau. În jurul botului are o zonă de nuanţă mai deschisă.

Oglinda botului, ongloanele şi vârful coarnelor sunt pigmentate.

125-130 cm; 450-500 kg.

Capul are caracteristici intermediare între tipul brachicer şi brachicefal. Gâtul este musculos.

Trunchiul este bine dezvoltat în ansamblu. Ugerul este destul de bun sub aspectul mărimii, dar prezintă frecvent, defecte în ce priveşte calitatea şi mai ales simetria sferturilor.

Membrele sunt scurte şi bine îmbrăcate în musculatură.

Mixtă: lapte-carne.

Aplicaţii practice:

- Se vor identifica, pe baza caracterelor morfologice, principalele rase şi grupe de hibrizi prin proiecţii de diapozitive. - Se vor identifica rasele şi grupele de hibrizi din S.D.T.

132

LUCRAREA 9

TEHNICA PLANIFICĂRII ŞI URMĂRIRII ACTIVITĂŢII DE REPRODUCŢIE ÎN FERMELE

DE VACI DE LAPTE

Scopul lucrării: - cunoaşterea şi întocmirea, pe baze tehnice, a planului de însămânţări şi fătări la vaci şi a

mijloacelor de urmărire a activităţii de reproducţie din fermele de vaci. Reproducţia trebuie să constituie o preocupare permanentă a cadrelor tehnice din fermele

de taurine deoarece aceasta condiţionează în mod direct: - realizarea efectivului planificat; - producţia de lapte; - producţia de carne; - eficienţa economică a fermei.

9.1. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII DE REPRODUCŢIE

Această acţiune tehnologică se realizează prin întocmirea “Planului de însămânţări şi

fătări”. Întocmirea acestui plan este o lucrare tehnică de mare importanţă în vederea obţinerii unor indici de reproducţie şi producţie ridicaţi. Planul de însămânţări şi fătări se întocmeşte de către fermier în luna decembrie a fiecărui an şi are valabilitate pentru anul calendaristic următor.

La întocmirea planului de însămânţări şi fătări se analizează fiecare vacă în parte din punct de vedere al stării fiziologice, sanitare şi productive, luându-se în considerare:

- sistemul de programare la însămânţări şi fătări; - vârsta optimă de introducere a viţelelor la reproducţie; - intervalul optim de însămânţare a vacilor după fătare; - durata repausului mamar. a). Sistemul de programare la însămânţare şi fătare a vacilor Având în vedere condiţiile concrete din fermă, cu referire la asigurarea bazei furajere pe

toată durata anului şi a adăposturilor corespunzătoare pentru viţei, fermierul stabileşte sistemul de programare la însămânţare şi fătare a vacilor. Se cunosc două sisteme, şi anume:

- sistemul de însămânţări şi fătări eşalonate, când se planifică la însămânţare (şi la fătare) 20-30% din vaci în fiecare trimestru al anului;

- sistemul de însămânţări şi fătări grupate, când fătările sunt grupate în proporţie de 70-75% în perioada martie-iunie a anului.

b). Termenul optim de introducere a viţelelor la reproducţie Se consideră oportună admiterea la reproducţie a viţelelor când acestea ating o dezvoltare

corporală ce reprezintă 65-70% din valoarea corporală la vârsta adultă specifică rasei. Dezvoltarea corporală optimă (corelată şi cu vârsta) pentru prima însămânţare a viţelelor

este diferită în funcţie de rasă şi anume: - Bălţată românească: 390-400 kg, vârsta 18-19 luni; - Bălţată cu negru românească şi Friză: 370-380 kg, vârsta 16-17 luni; - Brună: 350-370 kg, vârsta 18-19 luni; - Pinzgau de Transilvania: 340-350 kg, vârsta 20-21 luni. c). Termenul optim de însămânţare a vacilor după fătare (durata repausului de gestaţie). Se stabileşte diferenţiat în funcţie de: - nivelul productiv în lactaţia anterioară sau cea curentă; - vârsta vacii (primipară sau multipară);

133

- starea de întreţinere; - modul de desfăşurare al fătării; - rasă. La vacile multipare durata repausului de gestaţie este diferit, în funcţie de nivelul

productiv al vacilor ( vezi tabelul 9.1). Însămânţarea la sub 40 de zile de la fătare (la primul ciclu de călduri), se efectuează numai

dacă s-a constatat că a avut loc involuţia uterină.

Tabelul 9.1 Durata repausului de gestaţie la vacile multipare

Specificare Nivelul productiv în lactaţia anterioară

(kg lapte în lactaţia anterioară) redus mijlociu mare foarte mare

Durata repausului de gestaţie (zile) 21-40 41-60 61-90 91-120 Friză sub 3000 3001-4000 4001-5500 peste 5500 Bălţată românească şi Brună sub 2000 2001-3000 3001-4500 peste 4500 Metişi ai rasei Friză sub 2500 2501-3500 3501-5000 peste 5000

Vacile primipare cu producţie mică şi mijlocie de lapte (sub 15 kg lapte pe zi în primele două luni de fătare) vor fi însămânţate la 60-70 zile de la fătare, iar primiparele cu producţii mari de lapte (peste 15 kg lapte pe zi în primele 2 luni după fătare) vor fi însămânţate la 75-90 de zile de la fătare.

Indiferent de vârsta vacilor, la cele care au starea de întreţinere necorespunzătoare, cele care au avut fătări distocice sau afecţiuni postpartum se amână însămânţarea cu un ciclu de călduri (21 de zile) faţă de datele mai sus menţionate.

d). Durata repausului mamar (R.M.) se stabileşte diferenţiat, în funcţie de: - vârsta vacilor (primipare sau multipare); - nivelul productiv; - anotimpul în care are loc repausul mamar. Stabilirea duratei R.M. se face cu ajutorul datelor din tabelul 9.2. Dacă starea de întreţinere a vacilor, spre sfârşitul lactaţiei, este necorespunzătoare sau dacă vaca

suferă de anumite afecţiuni, durata R.M. se prelungeşte cu cca. 10 zile faţă de termenele menţionate.

Tabelul 9.2 Durata recomandată a repausului mamar

Categoria Nivelul productiv

Scăzut Mijlociu Ridicat Vara Iarna Vara Iarna Vara Iarna

Vaci primipare 60-65 zile 66-70 zile 60-65 zile 66-70 zile 71-75 zile 76-80 zile Vaci multipare 40-45 zile 46-50 zile 51-55 zile 56-60 zile 61-65 zile 66-70 zile

Ţinând cont de elementele mai sus menţionate (sistemul de programare la însămânţări şi

fătări, termenul optim de introducere a viţelelor la reproducţie, termenul optim de însămânţare a vacilor de fătare şi durata repausului mamar) se poate trece la întocmirea “Planului de însămânţări şi fătări” după modelul prezentat în tabelul 9.3.

În coloana 1 (Nr. matricol) se înscriu toate vacile din fermă în ordinea crescătoare a numărului matricol şi viţelele care urmează a fi însămânţate în anul pentru care se face programarea activităţii de reproducţie în fermele de vaci cu lapte.

În coloana 2 se notează categoria din care face parte femela (primipară - P; multipară - M sau viţea - V).

În coloana 3, la viţele se înscrie vârsta pentru prima însămânţare (luând în considerare vârsta şi masa corporală la data întocmirii planului, masa corporală minimă la însămânţare, sporul mediu zilnic şi sporul total planificate în următoarele etape de creştere).

134

Tabelul 9.3 PLAN DE ÎNSĂMÂNŢĂRI ŞI FĂTĂRI PENTRU VACI

Ferma .......................................................................... pentru anul ......................................

Nr. matricol

Categoria: - Primipare (P); - Multipare (M);- Viţea (V)

Data ultimei fătări

sau vârsta la

însămânţare

Programarea şi efectuarea însămânţării Fătarea Înţărcarea

Data trecerii

în maternitate

Durata Taur

(nume, nr. matricol, cod

I.A.)

Perioada planificată

la însămânţare

Data însămânţării

Data Data

probabilă a

fătării

reală a

fătării

începeriiînţărcării

planificatăa

înţărcării

reală a înţărcării

SP (zile)

R.M (zile)

de bază

de rezervă

I II III

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

135

În coloana 6 se notează data la care se urmăreşte apariţia primului ciclu de călduri pentru efectuarea însămânţării.

În coloana 7 se va înscrie data efectuării primei însămânţări. La vaci, data primei însămânţări se programează astfel încât să fie respectat termenul optim de însămânţare al vacilor după fătare (durata repausului de gestaţie). La viţele, data primei însămânţări se va corela cu momentul în care acestea realizează vârsta şi dezvoltarea corporală minimă de admitere la reproducţie.

În coloana 10 (data planificată a fătării) se înscrie data probabilă a fătării (ştiut fiind faptul că durata medie a gestaţiei la vacă este de 280-284 zile).

Cu ajutorul tabelului 9.4 se poate stabili data probabilă a fătării în funcţie de data însămânţării la o durată a gestaţiei de 283 zile.

Tabelul 9.4 Data probabilă a fătării în funcţie de data însămânţării,

la o durată medie a gestaţiei de 283 zile

Ziua din luna de

însămânţare

Luna calendaristică de însămânţarea I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Luna şi ziua când va avea loc fătarea X XI XII I II III IV V VI VII VII IX

1 11 11 9 9 8 11 10 11 11 11 11 10 2 12 12 10 10 9 12 11 12 12 12 12 11 3 13 13 11 11 10 13 12 13 13 13 13 12 4 14 14 12 12 11 14 13 14 14 14 14 13 5 15 15 13 13 12 15 14 15 15 15 15 14 6 16 16 14 14 13 16 15 16 16 16 16 15 7 17 17 15 15 14 17 16 17 17 17 17 16 8 18 18 16 16 15 18 17 18 18 18 18 17 9 19 19 17 17 16 19 18 19 19 19 19 18

10 20 20 18 18 17 20 19 20 20 20 20 19 11 21 21 19 19 18 21 20 21 21 21 21 20 12 22 22 20 20 19 22 21 22 22 22 22 21 13 23 23 21 21 20 23 22 23 23 23 23 22 14 24 24 22 22 21 24 23 24 24 24 24 23 15 25 25 23 23 22 25 24 25 25 25 25 24 16 26 26 24 24 23 26 25 26 26 26 26 25 17 27 27 25 25 24 27 26 27 27 27 27 26 18 28 28 26 26 25 28 27 28 28 28 28 27 19 29 29 27 27 26 29 28 29 29 29 29 28 20 30 30 28 28 27 30 29 30 30 30 30 29 21 31 XII / 1 29 29 28 31 30 31 VII / 1 31 31 30 22 XI / 1 2 30 30 III / 1 IV / 1 V / 1 VI / 1 2 VIII / 1 IX / 1 X / 1 23 2 3 31 31 2 2 2 2 3 2 2 2 24 3 4 I / 1 II / 1 3 3 3 3 4 3 3 3 25 4 5 2 2 4 4 4 4 5 4 4 4 26 5 6 3 3 5 5 5 5 6 5 5 5 27 6 7 4 4 6 6 6 6 7 6 6 6 28 7 8 5 5 7 7 7 7 8 7 7 7 29 8 - 6 6 8 8 8 8 9 8 8 8 30 9 - 7 7 9 9 9 9 10 9 9 9 31 10 - 8 - 10 - 10 10 - 10 - 10 Modul de utilizare al acestui tabel este următorul: luna probabilă a fătării este situată sub

luna calendaristică a însămânţării, iar ziua probabilă a fătării este situată la locul de intersecţie a coloanei lunii calendaristice de însămânţare cu coloana 1 (ziua din luna de însămânţare).

Spre exemplu, dacă însămânţarea a avut loc la 10 mai (coloana 6, rândul 10) data probabilă a fătării va fi la 17 februarie.

136

Data probabilă a fătării poate fi stabilită cu o precizie mai mare doar la vacile care la data întocmirii planului au gestaţia confirmată.

La celelalte vaci, data probabilă a fătării se poate stabili cu mai puţină precizie, fiind influenţată de momentul instalării gestaţiei.

Stabilirea datei începerii înţărcării (coloana 12) se completează numai după cunoaşterea datei reale a instalării gestaţiei şi a nivelului producţiei zilnice de lapte realizat cu 3 luni înainte de fătare, având în vedere ca la data planificată a înţărcării vaca să nu secrete lapte. Data planificată a înţărcării (coloana 13) se stabileşte astfel încât să se asigure un R.M. optim.

În coloana 15 se înscrie data trecerii vacii în compartimentul de maternitate, luând în considerare data probabilă a fătării (reactualizată după cunoaşterea datei însămânţării fecunde prin confirmarea gestaţiei) şi faptul că în ultimele 2 săptămâni de gestaţie vaca trebuie să fie cazată în maternitate. Pe baza planului individual de însămânţări şi fătări se întocmeşte “Centralizatorul lunar al însămânţărilor şi fătărilor” şi “Centralizatorul trimestrial şi anual al însămânţărilor şi fătărilor” (tabelele 9.5 şi 9.6)

Tabelul 9.5 Centralizatorul lunar al însămânţărilor şi fătărilor

Specificare UM Luna calendaristică

I II III IV V VI VII VII IX X XI XII Fătare Cap. Însămânţare Cap. Întoarcere Cap.

Tabelul 9.6 Centralizatorul trimestrial şi anual al însămânţărilor şi fătărilor

Specificare Trimestrul

Total anual

I II III IV Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %

Însămânţări Fătări

În vederea stabilirii numărului de vaci care repetă însămânţările şi a numărului de viţei care

se pot obţine în cursul anului de plan de la vacile care la data întocmirii planului de însămânţări şi fătări sunt recent fătate sau însămânţate (nediagnosticate ca fiind gestante) se va lua în considerare procentul de fecunditate la acestea, procent care depinde în mare măsură de durata repausului de gestaţie (tabelul 9.7)

Tabelul 9.7 Procentul probabil de fecunditate în funcţie de „durata repausului de gestaţie”

Intervalul de la fătare la însămânţare

(în zile)

Probabilitatea de fecundare

Intervalul de la fătare la prima însămânţare 11-31 zile 32-52 zile 53-73 zile 74-94 zile 94-115 zile

Fecunditatea (%) 11-31 0,40 100 - - - - 32-52 0,55 60 100 - - - 53-72 0,62 27 45 100 - - 74-94 0,65 10 17 38 100 95-115 0,68 3 6 13 35 100

116-136 0,70 1 2 4 11 32 137-157 0,68 - 1 1 3 10 peste 157 - - - - 1 4

Numărul total de însămânţări la 100 vaci 201 171 156 150 146 Calving interval (zile) 322 337 355 373 395

137

Din acest tabel se observă că pe măsură ce durata repausului de gestaţie este mai scurtă cu atât procentul de fecunditate la prima însămânţare va fi mai redus. Spre exemplu, dacă însămânţarea vacilor se efectuează la primul ciclu de călduri ce apare după 53 de zile de la fătare, 62% din vaci vor rămâne gestante. La cele 38% vaci rămase negestante şi care urmează a fi însămânţate în ciclul estral următor procentul de fecunditate va fi de 65%, etc.

Cu ajutorul aceluiaşi tabel se mai poate stabili numărul de doze de material seminal necesar. Spre exemplu, dacă însămânţarea se efectuează la primul ciclu de călduri care apare după 53 de zile de la fătare sunt necesare 156 de însămânţări la 100 vaci de vaci. În acelaşi timp, se poate stabili şi durata intervalului între fătări (calving-interval = C.I.); în exemplul mai sus menţionat, C.I. = 355 de zile.

9.2. URMĂRIREA ACTIVITĂŢII DE REPRODUCŢIE

Realizarea planului de însămânţări şi fătări necesită urmărirea permanentă a activităţii de reproducţie din fermă. Pentru a uşura urmărirea activităţii de reproducţie, în practică se folosesc tăbliţe tehnologice şi calendarul reproducţiei (aspecte cunoscute de la disciplina de reproducţia animalelor domestice).

De reţinut că tăbliţa tehnologică individuală a vacilor trebuie să ofere suficiente date asupra activităţii de reproducţie, respectiv:

- data ultimei fătări; - data însămânţării; - starea fiziologică în care se găseşte vaca (recent fătată - până la 60 de zile de la fătare;

însămânţată recent; gestantă, infecundă). Pentru urmărirea activităţii de reproducţie, în ferme se întreprind acţiuni zilnice şi

periodice. a). Acţiuni zilnice:

- depistarea vacilor şi viţelelor în călduri; - însămânţarea vacilor şi viţelelor în perioada planificată; - stabilirea vacilor care se pregătesc pentru înţărcare ; - urmărirea înţărcării vacilor la data planificată; - transferarea vacilor din adăpostul de exploatare în cel de R.M. şi, respectiv, în maternitate; - supravegherea desfăşurării fătărilor; - transferarea vacilor din maternitate în adăpostul de exploatare; - conducerea la zi a calendarului reproducţiei, a tăbliţei tehnologice şi a celorlalte evidenţe

specifice. b). Acţiuni periodice - Întocmirea listei lunare a vacilor care îşi modifică starea fiziologică, după modelul din

tabelul 9.8. Această listă se întocmeşte pentru vacile din norma de exploatare a fiecărui îngrijitor (la sfârşitul fiecărei luni calendaristice se extrag vacile cu evenimente ginecologice sau tehnologice), şi se înmânează fiecărui mulgător-îngrijitor care este răspunzător de realizarea evenimentelor menţionate.

Tabelul 9.8 Lista vacilor pe stări fiziologice

îngrijitor ........................................................................................ luna .....................................................

Nr. matricol al vacii

Data planificării pentru:

Însămânţare Întoarcere Pregătire-înţărcare

Înţărcare Trecerea în adăpost

pregătire fătare sau în maternitate

138

- Întocmirea lunară a listei vacilor care vor fi supuse controlului gestaţiei. Controlul gestaţiei se efectuează la 60 de zile de la ultima însămânţare. Vacile diagnosticate negestante şi cele cu anestru postpartum vor fi luate în evidenţă, se va stabili cauza şi tratamentul de aplicat pentru a restabili cât mai rapid funcţia de reproducţie a vacilor infecunde.

Aplicaţii practice:

Să se întocmească, la vacile din rasa Bălţată românească cuprinse în tabelul 9.9, planul individual de însămânţări şi fătări, centralizatorul lunar, trimestrial şi anual al însămânţărilor şi fătărilor.

Tabelul 9.9 Lista vacilor din rasa Bălţată românească la care se va întocmi

planul de însămânţări şi fătări

Nr. crt.

Nr. matricol

Categoria: - multipară

(M); - primipară

(P); - viţea (V).

Cantitatea de lapte la ultima lactaţie, sau cantitatea

medie zilnică de lapte

Starea de întreţinere: - bună (B);

- mediocră (M); - slabă (S).

Modul de desfăşurare al

fătării: - distocie (D); - retenţie placentară (RP); - metrită (M).

Data ultimei fătări

Data însămân-ţării

fecunde

1 00778 M 4006 S R.P. 01.02 - 2 00538 M 5458 B - 09.10 28.11 3 00822 M 6480 M M 21.12 - 4 00838 M 3200 B D 03.12 - 5 00842 M 2800 B - 02.08 01.11 6 00845 M 4620 S R.P. 05.09 - 7 00987 M 2950 B - 08.07 - 8 01051 M 3850 B - 07.02 09.04 9 01080 M 5330 M - 07.09 - 10 01824 M 2900 B M 09.12 - 11 00504 M 4310 B - 15.12 - 12 00506 M 5840 B D 20.11 - 13 00508 M 3850 M - 26.11 - 14 00514 M 2005 B - 05.02 07.04 15 00515 P 20 B M 16.12 16 00521 P 22 S - 03.11 17 00524 P 12 B - 06.10 18 00547 P 9 B R.P. 16.12 19 00638 P 16 M - 10.12 20 00643 P 11 M - 12.11 21 00650 P 24 S - 25.10 22 00655 P 8 B - 20.11 23 00672 P 17 M D 15.09 24 00675 P 19 S - 18.12 25 00697 P 10 B - 03.11

139

LUCRAREA 10

TEHNICA APRECIERII PROCESULUI DE CREŞTERE

Scopul lucrării:

- însuşirea metodologiei de prelucrare şi interpretare a măsurătorilor de creştere. Din punct de vedere biologic, creşterea este o proprietate fundamentală a materiei vii.

Procesul de creştere se caracterizează printr-o serie de modificări cantitative, generate de multiplicarea masei celulare.

Aprecierea modului de desfăşurare a creşterii se poate realiza pe baza valorilor pe care le reprezintă masa corporală (sau diferitele dimensiuni corporale) la un moment dat, faţă de valorile medii caracteristice rasei din care fac parte animalele respective. În acest sens, se pot face aprecieri asupra procesului de creştere din perioada intrauterină, cât şi din cea extrauterină.

Creşterea intrauterină a produşilor de concepţie se apreciază prin compararea masei corporale şi a dimensiunilor corporale la naştere a viţeilor, cu valorile medii ale rasei.

Creşterea extrauterină (postnatală) se urmăreşte prin determinarea periodică a masei corporale şi efectuarea măsurătorilor de creştere.

Având în vedere faptul că între dimensiunile corporale şi masa corporală există o strânsă corelaţie, în practică se ia în considerare numai masa corporală deoarece efectuarea tuturor măsurătorilor corporale necesită un volum foarte mare de muncă, în special atunci când efectivele sunt mari.

În fermele de elită şi în cazul unor cercetări ştiinţifice se impune şi apreciere procesului de creştere la principalele dimensiuni corporale, întrucât corelaţia între masa corporală şi unele dimensiuni corporale nu este absolută.

Intervalul la care se fac determinările diferă în raport cu scopul urmărit. La taurine se recomandă ca aceste determinări să se execute lunar în primele 6 luni de viaţă, apoi din 3 în 3 luni până la vârsta de 1 an, din 6 în 6 luni până la vârsta de 2 ani şi în continuare o dată pe an până la maturitatea morfologică.

Pentru obţinerea unor date reale şi care să poată fi eficient utilizate în aprecierea procesului de creştere, determinările privind masa corporală vor fi efectuate în condiţii identice şi după o dietă de minimum 12 ore (cântăririle se fac dimineaţa, înainte de administrarea furajelor).

Analiza şi interpretarea desfăşurării procesului de creştere se realizează cu ajutorul unor indici, la calcularea cărora se utilizează valorile obţinute în urma determinărilor periodice.

Principalii indici de creştere utilizaţi pentru aprecierea procesului de creştere sunt următorii: - energia de creştere; - viteza absolută de creştere; - intensitatea de creştere - coeficientul de creştere.

10.1. ENERGIA DE CREŞTERE

Acest indicator este determinat de potenţialul genetic de creştere al organismului şi se exprimă prin valorile absolute ale masei corporale (sau a dimensiunilor corporale) de la o etapă de creştere la alta, sau la maturitatea morfologică.

Energia de creştere, exprimată prin creşterea totală, nu are o evoluţie uniformă pe perioada dezvoltării ontogenetice. Din acest punt de vedere se deosebesc mai multe faze: imediat după formarea zigotului, creşterea este înceată (faza lentă), etapă care este urmată de o creştere din ce în ce mai rapidă (faza logaritmică), apoi creşterea totală scade treptat, astfel că la maturitatea morfologică creşterea încetează (devine nulă - faza staţionară). În cazul taurinelor, faza logaritmică de creştere are loc de la sfârşitul gestaţiei şi până în primul an de viaţă extrauterină.

140

Acest indice se înscrie grafic pe viaţa animalului sub forma unei curbe cu aspect sinusoidal. În acest sens se disting 3 faze, din care prima durează până la vârsta pubertăţii, interval de timp în care creşterea are un caracter accelerat; în faza următoare, respectiv după pubertate până la vârsta de adult creşterea devine autoîncetinită. După atingerea maturităţii somatice procesul de creştere încetează.

10.2. VITEZA ABSOLUTĂ DE CREŞTERE

Acest indicator reprezintă sporul masei corporale sau a dimensiunilor corporale realizate în unitatea de timp (t, în zile) şi se exprimă în kg sau g (pentru sporul total, respectiv pentru sporul mediu zilnic) şi în cm (pentru diferitele dimensiuni corporale).

Pentru calcularea sporului mediu zilnic (sau a acumulării zilnice medii de masă), iniţial se calculează acumularea totală sau sporul total de masă (A.t. sau S.t.) care se exprimă în kg, g sau cm. Acest indice se poate calcula pentru orice însuşire morfologică măsurabilă, după relaţia:

A.t. = Mf – Mi în care:Mf = valoarea finală; Mi = valoarea iniţială.

Viteza absolută de creştere a masei corporale (sporul mediu zilnic sau acumularea medie

zilnică de masă) se calculează cu relaţia:

s.m.z. = (M2 – M1 ) / t în care:

s.m.z. = sporul mediu zilnic (acumularea medie zilnică de masă); M1 = valoarea masei la începutul intervalul de determinare,

exprimată în kg; M2 = valoarea masei la sfârşitul intervalului de determinare,

exprimată în kg; t = durata intervalului, exprimată în zile.

Exemplu de calcul: Un viţel mascul de rasă Bălţată românească a avut la naştere 40 kg,

iar la vârsta de o lună 60 kg. Să se calculeze s.m.z. realizat în această perioadă.

s.m.z. = (60 – 40 ) / 30 = 20 / 30 = 0,666 kg, respectiv 666 g R: s.m.z. = 666g

Exemplu de calcul: un viţel mascul de rasa Bălţată românească are la naştere talia de 74 cm, iar la vârsta de 6 luni 103 cm. Să se calculeze viteza absolută de creştere a taliei în această perioadă.

s.m.z. = (103 cm – 74 cm) / 182 zile = 0,159 cm R: s.m.z. = 0,159 cm

Viteza absolută de creştere este indicatorul cel mai frecvent utilizat în practica zootehnică,

deoarece serveşte la întocmirea planurilor de furajare şi permite sesizarea eventualelor perturbaţii ce apar în procesul de creştere, făcând posibilă intervenţia în eliminarea acestor perturbaţii prin luarea unor măsuri adecvate.

10.3. INTENSITATEA DE CREŞTERE

Intensitatea de creştere (Ic) este raportul procentual dintre sporul absolut şi valoarea masei care creşte şi se calculează cu ajutorul relaţiei:

Ic = M2 – M1 x 100 în care: M1 – valoarea masei la începutul intervalul de determinare;

M2 – valoarea masei la sfârşitul intervalului de determinare; 0,5 x (M1 + M2)

141

Exemplu de calcul: Să se calculeze intensitatea de creştere pentru un viţel mascul de rasă Bălţată românească care la naştere a avut 40 kg iar la o lună 60 kg.

%4050

10020

1005,0

10020100

)6040(5,0

4060

x

x

xx

xIc

Prin specificul procesului de creştere, din momentul procreerii până la stadiul de adult

viteza relativă de creştere se reduce treptat, pentru ca la vârsta de adult aceasta să devină nulă.

10.4. COEFICIENTUL DE CREŞTERE

Acest indicator exprimă procentul de creştere totală a masei corporale sau dimensiunilor corporale, la anumite etape de vârstă faţă de valoarea finală a aceleiaşi însuşiri (la stadiul de adult) sau a unei perioade de vârstă prestabilită.

Coeficientul de creştere se calculează pe baza relaţiei:

C = (Mt / Mf) x 100 în care:C = coeficientul de creştere; Mt = valoarea însuşirii la o anumită vârstă; Mf = valoarea finală a însuşirii.

Exemplu de calcul: Să se calculeze coeficientul de creştere la un viţel mascul de rasă Bălţată românească care la naştere a avut 40 kg, iar greutatea la maturitatea morfologică este de 650 kg.

C = (40 / 650) x 100 = 6,15% R = 6,15%

Din acest exemplu de calcul rezultă că la naştere viţelul reprezenta 6,15% din masa

corporală a animalului adult. Pe viaţa animalului, coeficientul de creştere are valori crescânde, încadrându-se grafic într-

o curbă pronunţat ascendentă pe măsura înaintării în vârstă, pentru ca la maturitatea corporală să aibă valoare maximă (100%).

Dinamica principalilor indici de apreciere a procesului de creştere este prezentată în fig. 10.1.

Fig. 10.1. Reprezentarea grafică a principalilor indici de apreciere a procesului de creştere

142

Exemplu de calcul: Să se calculeze şi să se reprezinte grafic indicii de creştere pentru masa corporală la o viţea B.R., cunoscând energia de creştere (vezi tab. 10.1) şi masa corporală finală (Gf = 625 kg).

Rezolvare: pentru calcularea indicilor de creştere se întocmeşte un tabel după modelul de mai jos, în rubricile căruia se înscriu vârsta şi energia de creştere, apoi cu ajutorul formulelor mai sus prezentate pentru fiecare etapă de vârstă se calculează: sporul total, s.m.z., intensitatea de creştere şi coeficientul de creştere. După calcularea acestor indici se trasează grafic indicii de creştere (fig. 10.2.). Pentru a uşura calculele, se consideră că durata medie a unei luni calendaristice este de 30,5 zile.

Tabelul 10.1

Indicii de creştere pentru masa corporală (Gf = 625 kg)

Vârsta (luni)

Energia de creştere

(kg)

Viteza absolută de creştere

Ic (%)

C (%) Spor total

(kg) s.m.z.

(g)

naştere 36 - - - 6,4 1 48 12 393 28,57 7,68 2 63 15 492 27,02 10,08 3 80 17 557 23,77 12,8 4 98 18 590 20,22 15,68 5 116 18 590 16,82 18,56 6 136 20 656 15,87 21,76 7 158 22 721 14,96 25,28 8 180 23 754 13,57 28,96 9 203 22 721 11,46 32,48

10 226 24 787 11,16 36,32 11 249 24 787 10,04 40,16 12 272 21 689 8,03 43,52

0

50

100

150

200

250

300

naştere 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Vârsta, în luni

(Kg)

0

10

20

30

40

50

(%)

Energia de creştere (kg) C (%) Ic (%)

Fig. 10.2. Reprezentarea grafică a indicilor de creştere pentru masa corporală

143

Aplicaţii practice: Să se calculeze şi să se reprezinte grafic indicii de creştere pentru masa corporală, în

primul an de viaţă, la o viţea din rasa B.N.R., cunoscând energia de creştere (vezi tab 10.2.) şi greutatea corporală finală (Gf=550 kg).

Tabelul 10.2 Indicii de creştere pentru masa corporală

Vârsta (luni)

Energia de creştere

(kg)

Viteza absolută de creştere Ic

(%) C

(%) Spor total (kg)

s.m.z. (g)

naştere 32 - - - 1 41 2 54 3 68 4 83 5 100 6 120 7 139 8 159 9 181 10 201 11 222 12 244

144

LUCRAREA 11

TEHNICA CONTROLULUI PRODUCŢIEI DE CARNE

Scopul lucrării:

- cunoaşterea mijloacelor de apreciere a aptitudinilor pentru producţia de carne la taurinele supuse procesului de selecţie şi la cele destinate valorificării.

Carnea de taurine reprezintă o resursă alimentară deosebită, faţă de care cererea consumatorilor a fost şi este în continuă creştere. Ca urmare, producerea de carne de taurine şi ameliorarea taurinelor pentru producţia de carne reprezintă una din priorităţile specialiştilor din acest domeniu de activitate. Controlul producţiei de carne se face pe animalul viu şi pe carcasă. Metodologia controlului producţiei de carne pe carcasă va fi studiată la disciplina de Tehnologia produselor animaliere.

11.1. TEHNICA APRECIERII APTITUDINILOR PENTRU CARNE PE ANIMALUL VIU

Relaţiile existente între producătorii şi procesatorii din industria cărnii şi a produselor din

carne, impun aprecierea calităţii animalelor în viu pe baza unor criterii cât mai obiective, astfel încât nivelul calitativ determinat prin folosirea lor să se reflecte cât mai exact în calitatea stabilită după tăierea animalelor.

Experienţa practică şi unele cercetări ştiinţifice au demonstrat că există o corelaţie destul de strânsă între calitatea carcasei şi aspectul exterior al animalului viu, definit de conformaţie, dezvoltarea corporală şi maniamente.

Aprecierea animalelor pentru carne în viu se poate face prin metode obiective şi metode subiective. Principalele metode obiective de apreciere sunt: gravimetria, barimetria şi ultrasonografia.

Gravimetria - reprezintă determinarea masei corporale a animalului prin cântărire. Cântărirea se face cu ajutorul cântarului basculă de tip zootehnic, în general după un post

de 12 ore, dimineaţa înainte de administrarea furajelor. În lucrările de selecţie, cântărirea se execută individual, iar în unităţile de îngrăşare

cântărirea se face pe loturi de animale, luate randomizat. Barimetria - este o metodă indirectă de stabilire a masei corporale, pe baza unor

dimensiuni corporale care se corelează strâns cu masa corporală. Pentru stabilirea masei corporale prin barimetrie se utilizează mai multe metode. Una din

acestea este metoda Truhanovschi, care are la bază determinarea lungimii superioare a trunchiului (luată cu zoometrul de la punctul cel mai înalt al grebănului până la baza cozii) şi perimetrul toracic (se determină cu panglica metrică, înapoia spetei). Această metodă se recomandă mai ales la tineretul taurin. În acest caz, determinarea masei corporale se face după următoarea relaţie de calcul:

G = L x P x 2

în care: G = masa corporală în kg; L = lungimea superioară a trunchiului în cm; P = perimetrul toracic în cm.100

Un alt procedeu de determinare indirectă a masei corporale îl constituie tabelul precalculat a lui Cluver-Strauch (tabelul 11.1). Se măsoară lungimea oblică a trunchiului şi perimetrul toracic. În tabel, la locul de intersecţie a celor două dimensiuni se găseşte masa corporală exprimată în kg.

Trebuie precizat însă, că trunchiul animalelor nu se încadrează perfect în forme geometrice, motiv pentru care masa corporală stabilită prin barimetrie presupune erori, în funcţie de starea fiziologică şi de întreţinere, de ± 10%.

145

Tabelul 11.1 Tabel pentru stabilirea masei corporale (în viu) a taurinelor determinată barimetric

(după metoda Cluver-Strauch)

Perimetrul înapoia spetelor

(cm)

Lungimea oblică a trunchiului (cm) 140 145 150 155 160 165 170 175 180 185 190 195

Greutatea vie (kg)

140 241 - - - - - - - - - - - 145 259 268 - - - - - - - - - - 150 277 286 - - - - - - - - - - 155 295 306 317 328 - - - - - - - - 160 313 324 334 347 356 - - - - - - - 165 334 347 358 370 381 398 - - - - - - 170 355 368 380 393 404 431 - - - - - - 175 374 390 403 417 429 443 457 470 - - - - 180 - 414 428 443 452 471 486 500 515 - - - 185 - - 449 464 478 494 508 524 540 552 - - 190 - - - 492 506 522 538 555 572 585 602 - 195 - - - - 531 549 566 582 600 615 633 648 200 - - - - - 580 597 614 634 649 667 684 205 - - - - - - 626 644 662 680 699 717 210 - - - - - - - 678 699 716 736 754 215 - - - - - - - - 734 751 773 792 220 - - - - - - - - 782 804 825

Ultrasonografia - această metodă se foloseşte mai mult la suine şi în mai mică măsură la bovine, cu scopul de a evidenţia grosimea stratului superficial de grăsime şi mai ales a grosimii muşchiului Longissimus dorsi. În acest scop se folosesc diferite aparate cu ultrasunete.

Aprecierea taurinelor în viu prin metode subiective constă în: somatoscopie şi palpaţie. Deşi aceste metode oferă un grad de certitudine mai redus, totuşi ele se folosesc în mod curent în practică.

Somatoscopia - constă în aprecierea taurinelor cu ochiul liber. Gradul de certitudine al aprecierii este condiţionat de pregătirea şi experienţa examinatorului. Animalul este examinat de la distanţa de 5-6 m, din faţă, profil şi din spate, analizându-se gradul de îmbrăcare în musculatură a coapsei, fesei, şalelor, spinării şi spetelor. Se mai ia în considerare rotunjimea formelor corporale în ansamblu, gradul de acoperire a proeminenţelor osoase cu ţesut adipos şi dezvoltarea extremităţilor.

În urma aprecierii se acordă calificativul slab sau gras. Taurinele slabe au aspect unghiulos, gât subţire, musculatura pe trunchi redusă, proeminenţe osoase evidente, flancul scobit, părul lung şi zburlit. Animalele grase au formele corporale rotunjite, linia superioară şi pieptul largi, musculatura bine dezvoltată pe trunchi, flancul inaparent, părul scurt şi lucios.

Palpaţia. Aprecierea animalelor pentru carne prin somatoscopie este completată cu metoda palpaţiei pentru a evidenţia maniamentele.

Maniamentele sunt depuneri de grăsime şi ţesut conjunctiv subcutanat pe anumite regiuni corporale în perioada de îngrăşare a animalelor. La aceeaşi stare de îngrăşare, maniamentele sunt mai evidente la taurinele din rasele de carne, apoi la cele mixte şi în ultimul rând la cele de lapte sau din rasele primitive.

În funcţie de stadiul de îngrăşare, maniamentele apar într-o anumită ordine, de la trenul posterior spre trenul anterior al animalului (fig. 11.1).

În continuare sunt prezentate principalele maniamente după care se apreciază gradul de îngrăşare al taurinelor.

Perdeaua, maniament localizat la pliul iei care apare la începutul îngrăşării. Se evidenţiază prin prinderea iei în palmă, remarcând o îngroşare a regiunii. La un stadiu avansat de îngrăşare se observă cu ochiul liber aspectul convex al regiunii.

146

Pliul cozii, apare aproape în acelaşi timp cu maniamentul iei. Pentru identificare, se prinde pliul de la baza cozii între degetul mare şi celelalte degete, remarcându-se îngroşarea acestuia.

Ultima coastă, maniament care apare la animale semigrase. Pentru examinare se prinde pielea şi ţesuturile subdiacente de la mijlocul ultimei coaste între degetul mare şi degetul arătător. În urma presării, se formează un fald a cărui consistenţă şi grosime dă indicaţii asupra stadiului de îngrăşare.

Fig. 11.1. Principalele zone de maniament utilizate pentru determinarea stării de îngrăşare a taurinelor

Şalele, maniament localizat la extremitatea apofizelor transversale ale vertebrelor lombare

care indică un animal îngrăşat şi depuneri de grăsime la nivelul rinichilor. Pentru evidenţiere se palpează zona respectivă apreciind grosimea stratului musculos adipos.

Şoldul, maniament localizat la unghiul extern al iliumului indică de asemenea, un animal îngrăşat. Se constată prin apăsarea regiunii respective apreciind gradul de îmbrăcare în grăsime.

Capul pieptului, maniament situat la extremitatea anterioară a sternului care se evidenţiază prin palparea regiunii respective. La animalele în stadiu avansat de îngrăşare se constată vizual rotunjirea evidentă a zonei menţionate.

Prescapular, maniament situat înaintea spetei, punându-se în evidenţă în treimea inferioară a spetei, la locul de prindere a gâtului cu trunchiul. Acest maniament este evident la animalele care se găsescîntr-un stadiu avansat de îngrăşare.

Baza urechii, maniament care apare la animalele grase şi foarte grase şi indică depunerea de grăsime pe organele interne.

Guşa, maniament localizat la nivelul gâtlejului, se evidenţiază presând ţesuturile din zona curburii mandibulei. Apare la animalele grase şi foarte grase.

Salba, apare la animale foarte bine îngrăşate şi constă în îngroşarea marginilor inferioare a salbei. Cerbicea, maniament localizat la marginea superioară a gâtului. Indică un stadiu foarte

avansat de îngrăşare la vaci şi boi. Modul de exprimare a însuşirilor bovinelor pentru producţia de carne variază în funcţie de

numeroşi factori, dintre care mai importanţi sunt: specia, rasa, categoria de vârstă, sexul. Specia - datorită diferenţei de conformaţie şi comportament la îngrăşare, normativele

prevăd aprecierea separată pentru taurine şi pentru bubaline. Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii de animale, bubalinele comparativ cu taurinele prezintă proeminenţe osoase mai evidente şi musculatura mai slab dezvoltată.

Aplicaţii practice:

- Se va determina, prin cântărire şi prin barimetrie, masa corporală a unor taurine din S.D.E. - Se va aprecia gradul de îngrăşare al unor taurine, prin palpaţie, pe baza punctelor de

maniament.

147

LUCRAREA 12

TEHNICA ORGANIZĂRII ŞI EFECTUĂRII CONTROLULUI PRODUCŢIEI DE LAPTE

Scopul lucrării: - însuşirea tehnicii de execuţie a controlului global şi individual al producţiei de lapte. În prezenta lucrare se va detalia tehnica controlului cantitativ al producţiei de lapte

întrucât, tehnica controlului calitativ (procentul de substanţă uscată, procentul de grăsime, de proteină, de lactoză şi de săruri minerale) se studiază la disciplinele de Biochimie animală şi Tehnologia produselor animale.

Cantitativ, producţia de lapte se poate determina gravimetric (prin cântărire) şi exprima în kg sau volumetric, utilizând vase cu flotor, situaţie în care exprimarea se face în litri (l).

În practică s-a generalizat exprimarea producţiei de lapte în kg şi, ca urmare, dacă pentru determinarea cantităţii de lapte se folosesc vase cu flotor, volumul obţinut se înmulţeşte cu densitatea laptelui şi se obţine cantitatea de lapte în kg.

Exemplu de calcul: de la o vacă s-au muls la mulsoarea de dimineaţă 16 litri lapte, având densitatea de 1,0315. Să se afle cantitatea de lapte, exprimată în kg.

16 l x 1,0315 = 16,504 R = 16,504 kg

După scopul urmărit şi modul de înregistrare a datelor, controlul producţiei de lapte poate fi: global sau individual.

12.1. CONTROLUL CANTITATIV GLOBAL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE

Controlul global al producţiei de lapte constă în stabilirea cantităţii totale de lapte pe mulsori, obţinută de la vacile dintr-un lot de exploatare, adăpost sau fermă.

Producţia de lapte se înregistrează în “Jurnalul de mulsori” (tabelul 12.1). Datele obţinute în urma controlului global, au caracter economic şi servesc la: - estimarea producţiei medii zilnice, lunare şi anuale de lapte pe vacă furajată; - urmărirea modului de realizare a planului de producţie marfă şi totală de lapte; - salarizarea personalului din fermă.

12.1.1. CONTROLUL PRODUCŢIEI MEDII ZILNICE DE LAPTE PE VACĂ FURAJATĂ

Prin vacă furajată se înţelege fiecare femelă din fermă, din ziua trecerii în turma de bază

(de la data primei fătări) şi până în ziua reformării, indiferent de starea fiziologică în care se găseşte (lactaţie sau repaus mamar).

Prin lapte fizic se înţelege laptele aşa cum el este muls, iar prin lapte STAS (standard), se înţelege laptele fizic recalculat la un procent de 3,5% grăsime, după relaţia:

Ls = (Lf x %g) / 3,5 în care:Ls - lapte stas; Lf - lapte fizic; %g - procentul de grăsime din laptele fizic.

Exemplu de calcul: de la o vacă s-au muls 12 kg lapte cu un conţinut în grăsime de 4,01%. Să se afle cantitatea de lapte STAS.

Ls = 12 x 4,01 / 3,5 = 13,75 R = 13,75 kg

148

Tabelul 12.1 Denumirea unităţii .............................................. Ferma .......................................................................... Luna ............................................... anul ............

JURNAL DE MULSORI

Dat

a

Lapte fizic, muls la mulsoarea de: Total zi Consum

viţei Lapte

livrabilLapte marfă

Efectiv mediu furajat

Producţia medie zilnică / vacă furajatăDimineaţă Prânz Seară Fizic STAS

kg % kg % kg % kg kg kg kg kg Cap. kg kg 1 2 3 4

......

31 Total

Cumulat

Producţia medie zilnică de lapte pe vacă furajată se stabileşte cu următoarea relaţie:

Lmz = Cz / Vfz în care: Lmz – producţia medie zilnică pe vacă furajată; Cz – cantitatea totală de lapte mulsă în ziua de referinţă; Vfz – numărul de vaci furajate în ziua respectivă.

Exemplu de calcul: cantitatea totală de lapte într-o fermă, mulsă în ziua de 10 ianuarie a fost de 4532 kg, iar numărul de vaci furajate în ziua respectivă a fost de 412 capete.

Lmz = 4532 / 412 = 11 kg R = 11 kg lapte / vacă furajată

12.1.2. CALCULUL PRODUCŢIEI MEDII LUNARE DE LAPTE

PE VACĂ FURAJATĂ

Pentru calculul producţiei medii lunare de lapte pe vacă furajată se utilizează relaţia:

Lml = Cl / Vfl în care: Lml - producţia medie lunară pe vacă furajată; Cl - cantitatea totală de lapte obţinută în luna respectivă; Vfl - efectivul mediu de vaci furajate în luna respectivă.

Cantitatea totală de lapte obţinută într-o lună se determină prin însumarea cantităţilor totale zilnice mulse în fermă. Numărul de vaci mediu furajate într-o lună se determină astfel: se însumează numărul de vaci furajate în fiecare zi a lunii respective, iar suma obţinută se împarte la numărul de zile din luna respectivă.

12.1.3. CALCULUL PRODUCŢIEI MEDII ANUALE DE LAPTE

PE VACĂ FURAJATĂ

Pentru calcularea producţiei medii anuale de lapte pe vacă furajată se foloseşte relaţia:

Lma = Ca / Vfa în care: Lma – producţia medie anuală de lapte pe vacă furajată; Ca – cantitatea totală de lapte obţinută în anul respectiv; Vfa – efectivul mediu de vaci furajate în anul de referinţă.

149

12.2. CONTROLUL CANTITATIV INDIVIDUAL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE

Controlul cantitativ individual al producţiei de lapte constă în determinarea cantităţii de

lapte produsă de fiecare vacă pe parcursul unei lactaţii. Producţia individuală de lapte constituie criteriul principal în selecţia vacilor. În selecţie se ia în considerare, în primul rând, producţia de lapte pe lactaţie normală,

respectiv producţia de lapte din primele 305 zile de lactaţie. Se consideră lactaţie normală şi lactaţia mai scurtă de 305 zile, dar nu mai scurtă de 200 zile. În acest caz se consemnează şi numărul zilelor de lactaţie, de exemplu 280 / 4217 kg.

Producţia de lapte pe lactaţia totală este reprezentată de producţia de lapte obţinută din a doua zi de la fătare până la înţărcare, consemnându-se şi numărul zilelor de lactaţie, de exemplu 344 / 4435 kg. În cazul în care lactaţia durează 305 zile sau mai puţin, lactaţia totală se confundă cu lactaţia normală.

Producţia de lapte pe lactaţie totală se ia în considerare la stabilirea producţiei de lapte a unei vaci pe întreaga durată a vieţii sale productive.

În funcţie de intervalul de timp la care se execută, controlul individual al producţiei de lapte poate fi: zilnic şi periodic.

12.2.1. CONTROLUL INDIVIDUAL ZILNIC

Controlul individual zilnic al producţiei de lapte constă în măsurarea şi înregistrarea cantităţii de lapte obţinute la fiecare mulsoare pe durata lactaţiei.

Însumând cantitatea de lapte de la cele 2 sau 3 mulsori dintr-o zi se obţine producţia zilnică. Prin însumarea cantităţii de lapte obţinută în primele 305 zile de lactaţie, sau pe întreaga lactaţie se obţine producţia de lapte pe lactaţie normală, respectiv pe lactaţie totală.

Controlul individual zilnic al producţiei de lapte oferă date certe asupra producţiei de lapte, dar necesită cheltuieli de control foarte ridicate şi, ca urmare, se aplică numai în cazul unor cercetări cu caracter ştiinţific.

12.2.2. CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC

Controlul individual periodic constă în estimarea producţiei de lapte prin controale efectuate la diferite intervale de timp (10; 15; 28 sau 30-31 de zile), pe baza producţiei obţinute în ziua de control.

Cu cât perioadele de control sunt mai scurte, cu atât precizia estimării producţiei de lapte este mai mare. S-a constatat că perioada de control cu o durată de până la o lună oferă date suficient de precise pentru estimarea producţiei de lapte, date care pot fi luate în considerare în acţiunea de selecţie.

Controlul individual periodic al producţiei de lapte se aplică în toate ţările, dar intervalele la care se fac controalele diferă.

Întrucât producătorul de animale de reproducţie şi cumpărătorul acestor animale sunt persoane fizice sau societăţi comerciale cu statut juridic diferit, în ţara noastră controlul producţiei de lapte este efectuat de o autoritate imparţială şi poartă denumirea de “Control oficial al producţiei” (COP).

În ţara noastră, COP se efectuează de către personalul tehnic al Unităţilor Judeţene de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (UARZ), iar prelucrarea şi interpretarea datelor, precum şi difuzarea lor în unităţile din subordine revine Agenţiei Naţionale de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ).

Controlul producţiei de lapte se desfăşoară pe baza unui plan de control, aşa-numitul “Grafic de control” (tabelele 12.2 şi 12.3).

Acest grafic este întocmit la începutul anului de şeful Laboratorului Judeţean de Selecţie din cadrul UARZ, pentru fiecare fermă cuprinsă în control şi pe date calendaristice (ianuarie-decembrie).

150

Norma maximă de control pe zi pentru un controlor este de 50 vaci în ferme cu efective mari şi de 5-8 vaci în ferme de mici dimensiuni, unde animalele sunt dispersate. Lucrările de control se execută pe echipe de control, ca formaţiuni operative de lucru.

Efectuarea controlului individual periodic a producţiei de lapte se bazează pe două elemente de bază, respectiv: perioada de control şi ziua de control.

a). Perioada de control în ţara noastră are o durată de 28 de zile. Deoarece în ultimul timp s-a constat o dispersare în teritoriu efectivului de vaci luate în COP, precum şi reducerea personalului specializat, ANARZ a decis extinderea controlului producţiei de lapte efectuat pe o perioadă de 42 de zile. Astfel, în anul 2003, din totalul de vaci din rasa Brună în COP o proporţie de 97% au fost controlate la 42 de zile, la rasa Bălţată românească 92%, la rasa Bălţată cu negru românească 85% şi la rasa Pinzgau de Transilvania 100%.

Toate regulile care se aplică în cazul controlului la 28 de zile sunt valabile şi pentru controlul la 42 de zile.

Deoarece 90% din efectivul de vaci în COP din ţara noastră este controlat la 42 de zile, în continuare se va descrie acest sistem.

Durata primei perioade de control poate fi de maximum 67 zile, iar ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 21 zile sau mai lungă de 62 de zile.

Se admite depăşirea intervalului între două controale succesive cu până la 55 de zile, dar nu mai mult de două ori într-un an calendaristic. În acest caz, calculul se face pentru o perioadă de 42 zile (ca şi cum controlul s-ar fi făcut în condiţii normale). La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de fătare.

Nerespectarea reglementărilor în vigoare atrage după sine neluarea în considerare în lucrările de selecţie a datelor de control pentru lactaţia respectivă a femelei.

Tabelul 12.2 GRAFIC DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE

- controlul la 42 de zile -

Ferma .................................. Cod unitate .............................. anul ............ Nr. crt. control

Data controlului (ziua de control)

Perioada de control

1 04.01 15.12– 25.01 2 15.02 26.01– 08.03 3 29.03 09.03– 19.04 4 10.05 20.04– 31.05 5 21.06 01.06– 12.07 6 02.08 13.07– 23.08 7 13.09 24.08– 04.10 8 25.10 05.10– 15.11 9 06.12 16.11– 27.12

Exemplu de calcul: la controlul din 4 ianuarie, o vacă este în repaus mamar. La controlul

din 15 februarie se constată că a fătat în 13 februarie. Având numai 2 zile de la fătare, această vacă nu va putea fi controlată decât la controlul din 29 martie. Durata primei perioade de control se va socoti începând cu a doua zi de la fătare (în cazul exemplului de mai sus - 14 februarie) şi până la 19 aprilie, având 65 zile.

b). Ziua de control este egală cu intervalul de 24 ore pentru care se stabileşte cantitatea de lapte la fiecare vacă luată în controlul oficial al producţiei de lapte. Cantitatea de lapte obţinută în ziua de control se consideră producţie medie zilnică pe toată perioada de control (42 de zile).

Pentru a reduce influenţa dinamicii cantităţii de lapte pe parcursul lactaţiei, ziua de control se plasează la mijlocul perioadei de control. Respectiv, controlul individual al cantităţii de lapte se execută la mulsoarea de prânz şi de seară din ziua a 21-a a perioadei de control şi la mulsoarea de dimineaţă din ziua a 22-a a perioadei de control.

151

12.2.2.1. Tehnica controlului producţiei de lapte la 42 de zile

În conformitate cu “Graficul de control” stabilit, tehnicienii controlori se vor deplasa în fermă şi vor avea asupra lor:

- buletinul de control (tabelul 12.4) unde se înscriu toate vacile care urmează a fi supuse controlului, în ordinea crescătoare a numerelor matricole;

- ustensilele pentru cântărirea laptelui şi pentru recoltarea probelor de lapte: - cântar; - pipete de 25 ml; - flacoane de plastic cu capace; - lădiţe (navete) pentru transportul probelor de lapte.

În ziua de control, tehnicianul controlor va executa mai multe operaţiuni înaintea, în timpul şi după efectuarea controlului.

a). Înaintea începerii controlului: - verifică individualizarea fiecărei vaci, confruntând numărul matricol trecut în buletinul de

control cu cel existent pe animal; - înscrie în buletinul de control numărul matricol al vacilor nou-intrate în control şi

consemnează în acest buletin data şi cauza ieşirii animalelor scoase din efectiv; - verifică, prin sondaj, corectitudinea datelor înscrise în evidenţa primară a fermei privind:

însămânţarea, fătarea, înţărcarea şi extrage datele necesare completării buletinului de control.

b). În timpul controlului: - asistă la mulsul vacilor, verificând dacă mulgerea s-a făcut complet; - cântăreşte cantitatea de lapte mulsă şi o înregistrează în buletinul de control; - recoltează probele de lapte pentru controlul calitativ şi răspunde de expedierea lor la

sediul UARZ, împreună cu buletinul de control. Recoltarea probelor se face după o anumită tehnică, astfel ca proba recoltată să fie cât mai

aproape de medie. În cazul a 3 mulsori pe zi, de la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte

(considerată cantitate de bază) şi suplimentar câte 1 ml pentru fiecare kilogram de lapte muls. În cazul a două mulsori pe zi, la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte (cantitate

de bază) şi suplimentar câte 2 ml de lapte pentru fiecare kilogram de lapte muls. Proba medie totală care se trimite la laborator trebuie să conţină cel puţin 25 ml lapte.

Exemplu de calcul: o vacă din rasa Friză cu numărul matricol de RO158250178 care se mulge de 3 ori pe zi a realizat în ziua de control următoarea producţie : la prânz 6 kg, seara 7 kg şi dimineaţa 8 kg.

În acest caz se vor recolta:

- la prânz: 5 ml + 6 ml = 11 ml - seara: 5 ml + 7 ml = 12 ml - dimineaţa: 5 ml + 8 ml = 13 ml Total probă = 36 ml

Probele parţiale se recoltează după ce s-a terminat mulsul, din întreaga cantitate de lapte

muls care, în prealabil, va fi bine omogenizat. Flacoanele de plastic se aşează în navete în ordinea de pe buletinul de control, în zig-zag. În sezonul cald, pentru a se evita alterarea laptelui, în probele de lapte recoltate la prima

mulsoare se vor adăuga diferiţi conservanţi (1-2 picături soluţie naturală de bicromat de potasiu sau formol 40%).

152

c). În intervalul dintre mulsori: - verifică, prin sondaj, greutatea corporală a tineretului taurin şi datele înscrise în registrul

de tineret al fermei; - dacă în fermă există tineret mascul care se preia la reproducţie, execută măsurătorile

corporale de masă. Navetele se expediază de către UARZ la laboratorul regional de analiză, însoţite de

buletinul de control, completat cu toate datele şi semnat de tehnicianul controlor.

Model de calcul pentru controlul individual al producţiei de lapte la 42 de zile

Problema: Să se calculeze cantitatea de lapte şi de grăsime, precum şi procentul mediu de grăsime din lapte pe lactaţie totală pentru vaca de rasă Bălţată românească cu nr. matricol RO155360050, care a fătat în data de 27.03, la primul control realizând o producţie de 18 kg lapte cu 3,7% grăsime. Vaca a fost înţărcată în data de 6.12, realizând la ultimul control o producţie de 8 kg lapte cu 4% grăsime. În intervalul dintre primul control şi ultimul control al producţiei de lapte s-au mai muls 3800 kg lapte cu 150,17 kg grăsime.

Etape de lucru:

1. Se stabileşte durata primei perioade de control: La controlul din 15.02, vaca era în repaus mamar, iar la controlul următor, din 29.03, se

constată că a fătat în 27.03. Având numai două zile de la fătare, această vacă nu va putea fi controlată în data de 29.03, ci doar la controlul din 10.05. Deci, prima perioadă de control durează din data de 28.03 până în data de 31.05 = 65 zile.

2. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru prima perioadă de control: Cantitatea de lapte: 65 zile x 18 kg / zi = 1170 kg Cantitatea de grăsime: (1170 x 3,7) / 100 = 43,29 kg

3. Se stabileşte durata ultimei perioade de control: Data înţărcării fiind 6.12, înseamnă că ultima zi de lactaţie a fost data de 5.12. Din graficul

de control se constată că ultima zi când a fost controlată vaca este 25.10. Ca urmare, ultima perioadă de control începe în data de 5.10 şi se încheie în ultima zi de lactaţie a vacii, adică 5.12. Durata ultimei perioade de control va fi, deci, de 62 de zile.

4. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru ultima perioadă de control: Cantitatea de lapte = 62 zile x 8 kg / zi = 496 kg Cantitatea de grăsime = (496 x 4) / 100 = 19,84 kg

5. Se calculează cantitatea de lapte pe lactaţie (L): 1170 kg + 3800 kg + 496 kg = 5466 kg lapte, în care:

- 1170 kg – cantitatea de lapte determinată pentru prima perioadă de control, - 3800 kg - cantitatea de lapte determinată pentru intervalul cuprins între primul şi ultimul

control al producţiei de lapte; - 496 kg - cantitatea de lapte determinată pentru ultima perioadă de control.

6. Se calculează cantitatea totală de grăsime pe lactaţie (G): 43,29 kg + 150,17 kg + 19,84 kg = 213,30 kg grăsime, în care:

- 43,29 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru prima perioadă de control; - 150,17 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru intervalul cuprins între primul şi

ultimul control al producţiei de lapte; - 19,84 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru ultima perioadă de control;

7. Se calculează procentul mediu de grăsime (G%) în lapte pe lactaţie: G % = 213,30 kg x 100 / 5466 kg = 3,902%

Răspuns: pe parcursul lactaţiei, vaca a realizat 5466 kg lapte cu 213,30 kg grăsime pură, având un procent mediu de grăsime în lapte de 3,902%.

153

CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC AL PRODUCŢIEI DE LAPTE Diagramă ajutătoare pentru stabilirea primei perioade şi a ultimei perioade de control

a lactaţiei – la 42 de zile

04.01 29.03 21.06 13.09 06.12

15.12

25.01 09.03

19.04 01.06

12.07 24.08

04.10 16.11

27.12

26.01

08.03 20.04

31.05 13.07

23.08 05.10

15.11

15.02 10.05 02.08 25.10

Stabilirea primei perioade de control se face în funcţie de data fătării, iar stabilirea ultimei perioade de control se face în funcţie de data fătării. - Ziua de control este plasată la mijlocul perioadei de control, respectiv mulgerea de control se execută la mulsoarea de la prânz (eventual) şi de

seară în ziua a 21-a a perioadei de control şi la mulsoarea de dimineaţă în ziua a 22-a. - Perioada de control are o durată de 42 de zile, cu menţiunea că:

- durata primei perioade de control poate fi de maximum 67 zile; - ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 21 zile sau mai lungă de 62 de zile.

- La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de la fătare. - Lactaţia începe a doua zi de la fătare.

154

12.2.2.2. Tehnica controlului producţiei de lapte la 28 de zile Având în vedere că în ţara noastră sunt şi zone geografice în care se execută controlul

individual periodic la 28 de zile, în cele ce urmează va fi prezentată şi metodologia executării acestui tip de control.

Controlul producţiei de lapte trebuie să se desfăşoare pe baza unui plan de control, aşa - numitul “Grafic de control” (tabelul 12.3).

Acest grafic este întocmit de şeful laboratorului judeţean de selecţie la începutul anului, pentru fiecare fermă cuprinsă în control şi pe date calendaristice (ianuarie-decembrie), ca în cazul controlului la 42 de zile.

În conformitate cu “Graficul de control” stabilit, tehnicienii controlori se vor deplasa în fermă şi vor avea asupra lor:

- buletinul de control (tabelul 12.4) unde se înscriu toate vacile care urmează a fi supuse controlului, în ordinea crescătoare a numerelor matricole;

- ustensilele pentru cântărirea laptelui şi pentru recoltarea probelor de lapte: - cântar; - pipete de 25 ml; - flacoane de plastic cu capace; - lădiţe (navete) pentru transportul probelor de lapte.

În ziua de control, tehnicianul controlor va executa mai multe operaţiuni înaintea, în timpul şi după efectuarea controlului.

a). Înaintea începerii controlului: - verifică individualizarea fiecărei vaci, confruntând numărul matricol trecut în buletinul de

control cu cel existent pe animal; - înscrie în buletinul de control numărul matricol al vacilor nou-intrate în control şi

consemnează în acest buletin data şi cauza ieşirii animalelor scoase din efectiv; - verifică, prin sondaj, corectitudinea datelor înscrise în evidenţa primară a fermei privind:

însămânţarea, fătarea, înţărcarea şi extrage datele necesare completării buletinului de control.

b). În timpul controlului: - asistă la mulsul vacilor, verificând dacă mulgerea s-a făcut complet; - cântăreşte cantitatea de lapte mulsă şi o înregistrează în buletinul de control; - recoltează probele de lapte pentru controlul calitativ şi răspunde de expedierea lor la

sediul UARZ, împreună cu buletinul de control. Recoltarea probelor se face după o anumită tehnică, astfel ca proba recoltată să fie cât mai

aproape de medie. În cazul a 3 mulsori pe zi, de la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte

(considerată cantitate de bază) şi suplimentar câte 1 ml pentru fiecare kilogram de lapte muls. În cazul a două mulsori pe zi, la fiecare mulsoare se recoltează câte 5 ml de lapte (cantitate

de bază) şi suplimentar câte 2 ml de lapte pentru fiecare kilogram de lapte muls. Proba medie totală care se trimite la laborator trebuie să conţină cel puţin 25 ml lapte.

Exemplu de calcul: o vacă din rasa Friză cu numărul matricol de RO158250178 care se mulge de 3 ori pe zi a realizat în ziua de control următoarea producţie : la prânz 6 kg, seara 7 kg şi dimineaţa 8 kg.

În acest caz se vor recolta: - la prânz: 5 ml + 6 ml = 11 ml - seara: 5 ml + 7 ml = 12 ml - dimineaţa: 5 ml + 8 ml = 13 ml Total probă = 36 ml

155

Probele parţiale se recoltează după ce s-a terminat mulsul, din întreaga cantitate de lapte muls care, în prealabil, va fi bine omogenizat.

Flacoanele de plastic se aşează în navete în ordinea de pe buletinul de control, în zig-zag. În sezonul cald, pentru a se evita alterarea laptelui, în probele de lapte recoltate la prima

mulsoare se vor adăuga diferiţi conservanţi (1-2 picături soluţie naturală de bicromat de potasiu sau formol 40%).

c). În intervalul dintre mulsori: - verifică, prin sondaj, greutatea corporală a tineretului taurin şi datele înscrise în registrul

de tineret al fermei; - dacă în fermă există tineret mascul care se preia la reproducţie, execută măsurătorile

corporale de masă. Navetele se expediază de către UARZ la laboratorul regional de analiză, însoţite de

buletinul de control, completat cu toate datele şi semnat de tehnicianul controlor. Tabelul 12.3

GRAFIC DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE - controlul la 28 de zile -

Ferma .................................. Cod unitate .............................. anul ............

Nr. crt. control

Data controlului (ziua de control)

Perioada de control

1 28.12 15.12– 11.01 2 25.01 12.01– 08.02 3 22.02 09.02– 08.03 4 22.03 09.03– 05.04 5 19.04 06.04– 03.05 6 17.05 04.05– 31.05 7 14.06 01.06– 28.06 8 12.07 29.06– 26.07 9 09.08 27.07– 23.08 10 06.09 24.08– 20.09 11 04.10 21.09– 18.10 12 01.11 19.10– 15.11 13 29.11 16.11– 13.12

a). Perioada de control are o durată de 28 de zile. În funcţie de ziua fătării şi respectiv

ziua înţărcării vacii respective, durata primei perioade de control, respectiv a ultimei perioade de control pot fi diferită de 28 de zile, astfel:

- durata primei perioade de control poate fi de maximum 46 zile; - ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 14 zile sau mai lungă de 41 de zile. Se admite depăşirea intervalului între două controale succesive cu până la 35 de zile, dar

nu mai mult de două ori într-un an calendaristic. În acest caz, calculul se face pentru o perioadă de 28 zile (ca şi cum controlul s-ar fi făcut în condiţii normale). La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de la fătare.

Nerespectarea reglementărilor în vigoare atrage după sine neluarea în considerare în lucrările de selecţie a datelor de control pentru lactaţia respectivă a vacii.

b). Ziua de control este egală cu intervalul de 24 ore pentru care se stabileşte cantitatea de lapte la fiecare vacă luată în controlul oficial al producţiei de lapte.

Cantitatea de lapte obţinută în ziua de control se consideră producţia medie zilnică pe toată perioada de control.

Ziua de control se plasează la mijlocul perioadei de control pentru a reduce influenţa

156

dinamicii cantităţii de lapte pe parcursul lactaţiei. Controlul individual al cantităţii de lapte se execută la mulsoarea de prânz şi de seară din ziua a 14-a a perioadei de control şi la mulsoarea de dimineaţă din ziua a 15-a a perioadei de control.

Exemplu de calcul: La controlul din 25 ianuarie, o vacă este în repaus mamar. La controlul din 22 februarie se constată că a fătat în 20 februarie. Având numai 2 zile de la fătare, această vacă nu va putea fi controlată decât la controlul din 22 martie.

Durata primei perioade de control se va socoti începând cu a doua zi de la fătare (în cazul exemplului de mai sus - 21 februarie) şi până la 5 aprilie, având 44 zile.

Model de calcul pentru controlul individual al producţiei de lapte la 28 de zile

Exemplu de calcul pentru stabilirea duratei primei perioade de control

La controlul din 25 ianuarie, vaca cu nr. matricol RO12411990002 era în repaus mamar. La controlul următor, deci în 22 februarie se constată că a fătat în 20 februarie.

Etape de lucru:

1. Se stabileşte durata primei perioade de control: Având numai două zile de la fătare, această vacă nu va putea fi controlată decât în 22

martie, deci prima perioadă de control durează din data de 21 februarie până în 5 aprilie, adică 44 zile.

2. Se calculează cantitatea de lapte şi grăsime pentru prima perioadă de control. Să presupunem că în ziua de control s-au muls 18 kg lapte cu 3,7% grăsime.

Cantitatea de lapte: 44 zile x 18 kg / zi = 792 kg Cantitatea de grăsime: (792 x 3,7) : 100 = 29,3 kg.

Exemplu de calcul pentru stabilirea duratei la ultima perioadă de control

La controlul din 4.X., de la vaca cu nr. matricol RO12411990002 s-au muls 8 kg lapte cu 3,9% grăsime, dar la controlul următor (din 1. XI.) se constată că vaca a fost înţărcată în 5. X.

Etape de lucru: 1. Se stabileşte durata ultimei perioade de control: această perioadă durează din 21.IX.

până în 4.X., adică 14 zile (ziua de 4.X. fiind ultima zi în care vaca a fost mulsă). 2. Se calculează producţia de lapte şi grăsime pentru ultima perioadă de control. Să

presupunem că la ultimul control (din 4.X.) s-au muls 8 kg lapte cu 3,9 % grăsime.

Cantitatea de lapte = 14 zile x 8 kg / zi = 112 kg Cantitatea de grăsime = (112 x 3,9) / 100 = 4,37 kg

Exemplu de calcul pentru producţia totală de lapte

Să presupunem că de la vaca cu nr. matricol RO12411990002, în intervalul dintre prima perioadă de control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte s-au mai muls 3800 kg lapte, cu un conţinut de 150,1 kg grăsime. Să se calculeze: cantitatea totală de lapte; cantitatea totală de grăsime din lapte şi procentul mediu de grăsime din lapte.

Etape de lucru:

1. Se calculează cantitatea de lapte (L):

792 kg + 3800 kg + 112 kg = 4704 kg lapte, în care: - 792 kg – cantitatea de lapte determinată pentru prima perioadă de control, - 3800 kg - cantitatea de lapte determinată pentru intervalul cuprins între prima perioadă de

control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte; - 112 kg - cantitatea de lapte determinată pentru ultima perioadă de control.

157

2. Se calculează cantitatea totală de grăsime pe lactaţie (K):

29,3 kg + 150,1 kg + 4,37 kg = 183,77 kg grăsime, în care: - 29,3 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru prima perioadă de control; - 150,1 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru intervalul cuprins între prima

perioadă de control şi ultima perioadă de control a producţiei de lapte; - 4,37 kg - cantitatea de grăsime calculată pentru ultima perioadă de control;

3. Se calculează procentul mediu de grăsime în lapte pe lactaţie (G %), utilizând

următoarea relaţie de calcul:

G% = 100 x K(kg) / L(kg) în care:- G % - procentul mediu de grăsime - K (kg) - cantitatea totală de grăsime din lapte; - L (kg) - cantitatea totală de lapte pe lactaţie

G % = 100 x 183,77 kg / 4704 kg = 3,906% R: pe parcursul lactaţiei controlate, vaca cu nr. matricol RO12411990002 a realizat 4704

kg lapte, 183,77 kg grăsime pură şi un procent mediu de grăsime în lapte de 3,906%.

12.2.2.3. Evidenţa şi înregistrarea datelor

Datele obţinute în ziua de control precum şi toate evenimentele de reproducţie care au avut loc între ultimele două controale se înregistrează în “Buletinul de control al producţiei de lapte” (tabelul 12.4).

Acest buletin se va completa în cadrul fermei de către tehnicianul controlor. Coloana 16 se completează la laboratorul de analize al ANARZ, iar coloana 18 se completează în situaţii particulare, respectiv când producţia de lapte a vacii în ziua de control este diminuată din cauze obiective (călduri, stări trecătoare de boală etc.).

Buletinul de control se completează în 2 exemplare din care unul rămâne la fermă, iar celălalt însoţeşte probele de lapte la laboratorul de analize.

Buletinul de control se completează cu datele de control calitativ (% de grăsime şi eventual % de proteine), calculându-se apoi cantitatea de lapte şi grăsime pe perioada de control.

Cantitatea de lapte din ziua de control, dacă s-a determinat volumetric, (coloana 12) se înmulţeşte cu numărul zilelor din perioada de control (coloana 13), obţinându-se cantitatea de lapte pe perioada de control în litri. Pentru a obţine o cantitate de lapte exprimată în kg se înmulţeşte cantitatea de lapte pe perioada de control (coloana 14) cu densitatea medie a laptelui (1,03), valoarea obţinută notându-se în coloana 15.

De exemplu, cantitatea zilnică de lapte a fost de 10 l, iar numărul zilelor din perioada de control 28. Rezultă că pe perioada de control cantitatea de lapte a fost de 280 litri care înmulţiţi cu 1,03 va rezulta 288,4 kg.

Dacă cantitatea de lapte din ziua de control s-a stabilit gravimetric, rezultatul înmulţirii coloanei 12 cu coloana 13 se trece direct în coloana 15.

Cantitatea de grăsime pe perioada de control (coloana 17) este egală cu produsul dintre cantitatea de lapte pe perioada de control (coloana 15) şi procentul de grăsime din lapte (coloana 16) totul împărţit la 100. Rezultă:

24,11100

9,3x4,288 kg grăsime

În cazuri speciale, când nu s-a efectuat un control, producţia de lapte la controlul neefectuat se consideră egală cu media controalelor între care acesta se intercalează. Dacă nu s-a efectuat primul sau ultimul control se folosesc datele înregistrate la cel mai apropiat control cunoscut.

158

CONTROLUL INDIVIDUAL PERIODIC AL PRODUCŢIEI DE LAPTE LA VACI Diagramă ajutătoare pentru stabilirea primei perioade şi a ultimei perioade de control

a producţiei de lapte – control la 28 de zile

28.12 22.02 19.04 14.06 09.08 04.10 29.11

15.12

11.1 09.02

08.03 06.04

03.05 01.06

28.06 27.07

23.08 21.09

18.10 16.11

13.12

12.01

08.02 09.03

05.04 04.05

31.05 29.06

26.07 24.08

20.09 19.10

15.11

25.01 22.03 17.05 12.07 06.09 01.11 Stabilirea primei perioade de control se face în funcţie de data fătării, iar stabilirea ultimei perioade de control se face în funcţie de data înţărcării. - Ziua de control este plasată la mijlocul perioadei de control, respectiv mulgerea de control se execută la mulsoarea de la prânz (eventual) şi de

seară în ziua a 14-a a perioadei de control şi în ziua a 15-a, la mulsoarea de dimineaţă. - Perioada de control are o durată de 28 de zile, cu menţiunea că:

- durata primei perioade de control poate fi de maximum 46 zile; - ultima perioadă de control nu poate fi mai scurtă de 14 zile sau mai lungă de 41 de zile.

- La vacile recent fătate, primul control se va face numai după a 5-a zi de la fătare. - Se consideră că lactaţia debutează începând cu a doua zi de la fătare.

159

Tabelul 12.4 Verificat .................................................................... Data .............................................................................. Semnătura ................................................................. Judeţul ...................................... Localitatea ............................................................. Ferma .............................................

BULETIN DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE Nr. ..................... data .................................

A. Controlor ...................................................Nr. ....................................................... B. Laborator de evidenţă .........................

Nr.

crt

.

Nr.

mat

rico

l

RA

SA

Activitatea de Reproducţie

Dat

a înţă

rcăr

ii

(ziu

a, lu

na, a

nul)

Producţia de lapte în ziua de control

Nr.

de

zile

pen

tru

care

est

e va

labi

l con

trol

ul

Producţia pe toată perioada

Obs

ervaţi

i

Însămânţarea Fătarea

Prâ

nz

Sea

ra

Dim

ineaţa

Tot

al

Lapte Grăsime

Dat

a (z

iua,

luna

, anu

l)

Nr.

mat

rico

l tau

r

Dat

a (z

iua,

luna

, anu

l)

Sex

ul

prod

usul

ui

Nr.

mat

rico

l al

prod

usul

ui

Lit

ri

(col

. 12

x 13

)

Kg

(col

. 14

x 1,

03)

%

Kg

(col

. 15

x 16

/ 10

0)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Controlor ......................................................................... Data analizei ....................................Data operării în fişă ................................................... Laborant ..........................................Tehnician UARZ .......................................................... Data expedierii ...............................

160

Buletinul de control al producţiei de lapte (SPAD) prezentat în tabelul 12.5 se întocmeşte în două exemplare din care unul se expediază la ANARZ pentru prelucrarea automată a datelor prin staţia de calcul, iar al doilea rămâne la compartimentul evidenţă al UARZ pentru completarea fişei genealogice a fiecărei vaci.

În coloana 3 se înscrie rasa codificată a vacii. Codurile pentru principalele rase din ţara noastră sunt:

- Brună de Maramureş 01; - Bălţată românească 03 - Pinzgau de Transilvania 04; - Bălţată cu negru românească 08 - Sura de stepă 12

- Bălţată austriacă 17; - Brună elveţiană 23; - Holstein-Friză 25; - Red Holstein 26;

Tabelul 12.5

BULETIN DE CONTROL AL PRODUCŢIEI DE LAPTE (S.P.A.D.)

Unitatea ....................................... Localitatea ....................................... Judeţul ................................ Ferma ................................................... Cod fermă ...................................

Nr.

crt

.

An

refe

rinţă

Nr. matricol

Ras

a, c

od r

asă

Dat

a fă

tări

i

Dat

a înţă

rcăr

ii

C.I

. (zi

le)

R.M

. (zi

le)

Nr.

lact

aţie

i Lactaţia totală

Lactaţia normală (305 zile)

Dat

a naşt

erii

prim

ipar

ei

Cod

taur

tată

Dur

ata

(zil

e)

Lap

te (

kg)

Gră

sim

e (k

g)

Lap

te (

kg)

Gră

sim

e (k

g)

Pro

teină

(kg)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Data ...........................................

Tehnician evidenţă Verificat

.......................................................... ..........................................

161

12.3. ESTIMAREA PRODUCŢIEI DE LAPTE PE LACTAŢIE STANDARD

În vederea selecţiei, vacile trebuie ierarhizate după capacitatea lor productivă redată prin

valoarea de ameliorare. Producţia fenotipică de lapte pe lactaţia normală (realizată în urma controlului individual periodic) reprezintă, însă, doar parţial valoarea de ameliorare a vacilor întrucât este mascată de numeroşi factori de mediu. Corectarea producţiei fenotipice de lapte se face în scopul eliminării perturbărilor negenetice produse de factorii externi sau interni, creşterea comparabilităţii valorilor centrale şi a variabilităţii şi asigurarea ipotezelor statistice în cazul estimării valorii de ameliorare.

A. Corectarea pentru vârsta vacii (echivalent maturitate) Dintre factorii de mediu care influenţează producţia fenotipică de lapte vârsta vacii în

momentul fătării este considerat unul dintre cei mai importanţi. Pentru exprimarea vârstei vacii, în ţara noastră se utilizează ordinea lactaţiei. Deoarece nu toate vacile fată la aceeaşi vârstă, vârsta la prima fătare este un alt indicator utilizat pentru exprimarea influenţei vârstei vacii la fătare, considerându-se că aceasta are un efect mai pronunţat asupra producţiei de lapte pe prima lactaţie. Pentru eliminarea influenţei acestora s-a convenit ca producţia de lapte să fie corectată la valoarea echivalent maturitate (EM).

Prin echivalent maturitate se defineşte producţia de lapte pe care ar fi realizat-o vaca, în aceleaşi condiţii de mediu, dacă ar fi avut dezvoltarea corporală caracteristică maturităţii morfologice.

Pentru aducerea producţiei de lapte la echivalent maturitate se utilizează coeficienţi multiplicativi, care sunt diferiţi în raport cu rasa. Astfel, pentru vacile primipare, producţia de lapte se va înmulţi cu un coeficient ales în raport cu vârsta la prima fătare (tabelul 12.6) şi cu coeficientul pentru prima lactaţie (tabelul 12.7). Producţia de lapte a vacilor multipare se va înmulţi numai cu coeficientul corespunzător ordinii lactaţiei în care vaca a performat (tabelul 12.7).

Tabelul 12.6

Coeficienţi de corecţie ai primei lactaţii în funcţie de vârsta la prima fătare

Vârsta la prima fătare (în luni)

RASA Bălţată românească, Simmental şi metişi

Brună-Schwyz şi metişi

Holstein-Friză şi metişi

25 1,05 1,03 1,02 26 1,03 1,02 1,01 27 1,01 1,01 1,00 28 1,00 1,00 0,99 29 1,00 1,00 0,98 30 0,98 0,98 0,97 31 0,96 0,96 0,96 32 0,94 0,94 0,95 33 0,92 0,92 0,94

B. Corectarea pentru sezonul fătării Un alt factor de mediu care influenţează semnificativ producţia de lapte este sezonul

fătării. Acest factor are un efect diferit asupra cantităţii de lapte şi a cantităţi de grăsime din lapte, motiv pentru care coeficienţii de corecţie variază cu natura producţiei. În ultimii ani ANARZ a elaborat coeficienţi multiplicativi de corecţie pentru luna calendaristică a fătării pentru cele trei rase ameliorate care se cresc în România (tabelul 12.8).

162

Tabelul 12.7 Coeficienţii de corecţie pentru aducerea la lactaţie maximă (EM) în funcţie

de numărul de ordine al lactaţiei, pe rase

Lactaţia

RASA Bălţată românească, Simmental şi metişi

Brună, Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi

Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime 1 1,229 1,204 1,248 1,222 1,214 1,199 2 1,133 1,118 1,144 1,126 1,105 1,095 3 1,067 1,057 1,071 1,060 1,037 1,031 4 1,024 1,019 1,025 1,019 1,003 1,000 5 1,002 1,000 1,001 1,000 1,000 1,001 6 1,000 1,000 1,000 1,002 1,027 1,032 7 1,018 1,019 1,020 1,026 1,088 1,097 8 1,057 1,058 1,063 1,073 1,188 1,203 9 1,119 1,119 1,132 1,146 1,336 1,360

10 1,209 1,206 1,232 1,249 1,549 1,585

Tabelul 12.8 Coeficienţii de corecţie pentru efectul lunii de fătare, pe rase

Luna calendaristică

RASA Bălţată românească, Simmental şi metişi

Brună, Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi

Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime 1 0,966 0,969 1,005 1,013 0,948 0,957 2 0,970 0,976 1,012 1,020 0,975 0,980 3 1,026 1,031 1,061 1,068 0,993 0,997 4 1,067 1,070 1,090 1,097 1,023 1,022 5 1,043 1,042 1,068 1,071 1,035 1,029 6 1,057 1,056 1,051 1,047 1,057 1,051 7 1,047 1,044 1,013 1,006 1,056 1,052 8 1,019 1,015 0,973 0,963 1,040 1,034 9 0,978 0,973 0,930 0,923 1,004 0,997 10 0,962 0,959 0,937 0,933 0,968 0,968 11 0,941 0,938 0,936 0,934 0,960 0,963 12 0,938 0,938 0,941 0,944 0,950 0,956

C. Corectarea pentru durata lactaţiei Plecând de la o durată normală a lactaţiei de 305 zile, producţia de lapte pe lactaţie

normală va fi corectată pentru durata totală a lactaţiei utilizând coeficienţi multiplicativi. Producţia astfel obţinută se numeşte producţia anualizată, iar procesul anualizare. Producţia anualizată este definită ca raport dintre producţia totală şi intervalul între fătări.

Coeficienţii de anualizare a producţiei de lapte diferă în raport cu rasa şi cu durata lactaţiei totale. Astfel, în procedeul de calcul există două ipoteze:

1. Dacă durata totală a lactaţiei este cuprinsă între 200 şi 305 zile, atunci coeficientul de anualizare nu depinde de natura producţiei, adică are aceleaşi valori atât pentru cantitatea de lapte cât şi pentru cantitatea de grăsime din lapte. Valorile acestui coeficient sunt redate în tabelul 12.9.

2. Dacă durata totală a lactaţiei este cuprinsă între 306 şi 400 de zile, atunci coeficientul de anualizare are valori diferite în funcţie de natura producţiei, luând valori diferite pentru cantitatea de lapte şi pentru cantitatea de grăsime din lapte. Valorile acestor coeficienţi sunt redaţi în tabelul 12.10.

163

Tabelul 12.9 Coeficienţi de anualizare pentru lactaţiile cuprinse între 200 şi 305 zile

Durata lactaţiei

(zile)

RASA Bălţată românească, Simmental şi metişi

Brună-Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi

205 0,983 1,018 1,012 215 1,007 1,035 1,037 225 1,027 1,046 1,057 235 1,041 1,054 1,071 245 1,050 1,057 1,078 255 1,054 1,055 1,080 265 1,051 1,048 1,074 275 1,043 1,037 1,063 285 1,029 1,022 1,045 295 1,010 1,003 1,022 305 0,987 0,981 0,994

Tabelul 12.10 Coeficienţi de anualizare pentru lactaţiile cuprinse între 306 şi 400 zile

Durata lactaţiei

(zile)

RASA Bălţată românească, Simmental şi metişi

Brună-Schwyz şi metişi Holstein-Friză şi metişi

Lapte Grăsime Lapte Grăsime Lapte Grăsime 306 0,984 0,984 0,977 0,977 0,987 0,987 315 0,973 0,977 0,969 0,972 0,980 0,982 325 0,960 0,963 0,958 0,961 0,970 0,973 335 0,948 0,950 0,949 0,950 0,961 0,965 345 0,937 0,938 0,940 0,941 0,953 0,957 355 0,928 0,928 0,933 0,933 0,946 0,950 365 0,920 0,920 0,928 0,927 0,939 0,944 375 0,913 0,913 0,924 0,924 0,933 0,940 385 0,908 0,909 0,922 0,922 0,928 0,937 395 0,904 0,907 0,921 0,922 0,924 0,935 Producţia de lapte adusă la valoarea echivalent maturitate şi corectată pentru luna de fătare

şi durata lactaţiei se numeşte producţie de lapte standardizată, şi se utilizează în procesul de ameliorare al taurinelor.

Exemplu de calcul: Să se ierarhizeze după producţia de lapte standardizată următoarele vaci din rasa Bălţată

românească: 1. lactaţia a II-a cu durata de 315 zile, 4250 kg lapte cu 3.8% grăsime. Data fătării 28.03. 2. lactaţia I cu durata de 305 zile, 3850 kg lapte cu 3,9% grăsime. Vârsta la prima fătare 27

luni. Data fătării 30.05. 3. lactaţia a VI-a cu durata de 295 zile, 4450 kg lapte cu 3,7% grăsime. Data fătării 27.07.

1. LS = 4250 x 1,133 x 1,026 x 0,973 = 4807 kg GS = (4250 x 3,8 / 100) x 1,133 x 1,031 x 0,977 = 184,31 kg II

2. LS = 3850 x 1,01 x 1,229 x 1,043 x 0,987 = 4920 kg GS = (3850 x 3,9 / 100) x 1,01 x 1,204 x 1,042 x 0,987 = 187,78 kg I

3. LS = 4450 x 1,000 x 1,047 x 1,010 = 4706 kg GS = (4450 x 3,7 / 100) x 1,000 x 1,044 x 1,010 = 173,61 kg III

164

Aplicaţii practice:

- Să se calculeze cantitatea medie zilnică de lapte pe vacă furajată (fizic şi standard, în kg) într-o fermă cu 400 de vaci care realizează o cantitate totală de lapte de 42 hl* cu un procent de grăsime de 3,9%.

- Să se calculeze cantitatea medie anuală de lapte (în kg) pe vacă furajată într-o fermă cu efectivul mediu anual de 388 vaci furajate şi o cantitate totală de 13400 hl lapte.

- Să se calculeze cantitatea de lapte şi de grăsime, precum şi procentul mediu de grăsime pe lactaţie totală pentru vaca de rasă Bălţată cu negru românească cu nr. matricol RO155350176, care a fătat în data de 31.07, la primul control realizând o producţie de 22 kg lapte cu 3,6% grăsime. Vaca a fost înţărcată în data de 12.02, realizând la ultimul control o producţie de 9 kg lapte cu 3,8% grăsime. În intervalul dintre primul control şi ultimul control al producţiei de lapte s-au mai muls 4523 kg lapte cu 167,35 kg grăsime.

- Să se ierarhizeze după producţia de lapte standardizată următoarele vaci din rasa Bălţată românească:

1. lactaţia I cu durata de 283 zile 3650 kg lapte cu 3,85% grăsime. Data fătării 24.02. Vârsta la fătare 27 luni.

2. lactaţia a II-a cu durata de 323 zile 3400 kg lapte cu 3,98% grăsime. Data fătării 18.08.

3. lactaţia a III-a cu durata de 241 zile 3700 kg lapte cu 3,68% grăsime. Data fătării 14.10.

4. lactaţia a VIII-a cu durata de 306 zile 3680 kg lapte cu 3,72% grăsime. Data fătării 08.04.

* 1 hl = 100 litri

165

LUCRAREA 13

METODOLOGIA PREDICŢIEI VALORII DE AMELIORARE LA VACI

Ameliorarea în rasă curată are ca metodă principală de lucru selecţia, acţionând pentru

îmbunătăţirea caracterelor cantitative şi se întemeiază pe conceptul de valoare genetică aditivă, numită şi valoare de ameliorare. Măsura caracterului cantitativ se numeşte valoare fenotipică sau performanţă.

Caracterele cantitative importante pentru selecţia vacilor sunt: cantitatea de lapte, de grăsime şi de proteină, conţinutul de grăsime şi proteină al laptelui şi cantitatea de substanţă utilă (suma cantităţii de grăsime şi de proteină din lapte). De interes major sunt şi vârsta la prima fătare şi intervalul între două fătări consecutive, dar posibilităţile de selecţie pentru aceste caractere sunt modeste. De asemenea, caracterele cantitative care descriu exteriorul vacii sunt importante pentru selecţie şi nu pot fi ignorate. Pentru a realiza un progres genetic semnificativ, însă, trebuie utilizat un număr mai mic de caractere, definindu-se astfel, caracterul principal de selecţie, care pentru rasele de taurine din ţara noastră îl constituie producţia de lapte. Datorită corelaţiei negative dintre cantitatea de lapte şi concentraţia acestuia în grăsime şi proteină, precum şi a faptului că în România comercializarea laptelui se realizează, cu precădere, pe baza concentraţiei laptelui în grăsime, se consideră cantitatea de grăsime pe lactaţie ca fiind criteriul principal de selecţie la vaci, ce exprimă sintetic atât performanţa pentru cantitatea de lapte cât şi pentru conţinutul laptelui în grăsime.

Spre deosebire de valoarea fenotipică, valoarea de ameliorare nu se poate observa şi măsura direct, ci se deduce prin mijloace matematice pe baza performanţelor productive. Datorită complexităţii efectelor de mediu asupra performanţelor, acestea nu se utilizează ca atare în calcul ci se transformă (se corectează) pentru eliminarea efectelor negenetice.

Estimarea valorii de ameliorare se realizează pentru fiecare vacă în parte. Cu ajutorul valorii de ameliorare se va calcula un index de selecţie, pe baza căruia se va realiza o ierarhizare a animalelor în vederea stabilirii lotului de selecţie.

13.1. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE LA TAURINE FOLOSIND METODOLOGIA BLUP – MODEL ANIMAL

Modelul animal individual este considerat a fi modelul care utilizează optim sursele de

informaţie (ascendenţi, performanţă proprie, rude colaterale, descendenţi), indiferent de numărul caracterelor utilizate.

Modelul în care apare direct valoarea genetică a animalului care realizează performanţa şi nu a indivizilor înrudiţi este numit model animal individual sau, mai simplu, model animal.

În acest caz modelul de calcul a valorii de ameliorare se va scrie pentru fiecare individ în parte. Se scrie modelul conform căruia se va efectua calculul VA:

Yij = + Fi + Aj + eij

în care: Yij - performanţa măsurată a individului; - media generală, comună tuturor observaţiilor; Fi - efectul factorului fix al mediului i; Aj - valoarea genetică aditivă a animalului j; eij - efectul randomizat de mediu.

166

În notaţie matricială modelul poate fi scris:

y = Xb + Za + e

în care: y - vectorul performanţelor; b - vectorul efectelor fixe; a - vectorul efectelor aleatoare; e - vectorul efectelor reziduale.

Sistemul ecuaţiilor modelului mixt va fi, astfel: X'X X'Z x b = X'Y Z'X Z'Z+A-1Ik a Z'Y W b RHS în care:

X - matrice de dimensiunea n animale x m efecte fixe Z - matrice de dimensiunea n animale x p efecte randomizate Y - vectorul coloană a performanţelor (n performanţe x 1) A – matricea relaţiilor genetice dintre indivizi k – raport de varianţe.

În cazul modelului animal, valoarea lui k se calculează cu formula:

k = (1-h2)/h2

Exemplu de calcul Să se calculeze valoarea de ameliorare pentru vacile dintr-o fermă cu 15 capete din rasa

Bălţată românească, folosind metodologia BLUP–model animal şi informaţiile prezentate în tabelul 13.1.

Taurii genitori ai vacilor fac parte din două grupe genetice diferite. Astfel: - taurii t1, t2 şi t3 sunt semifraţi după tată, având un coeficient de înrudire de 0,25; - taurii t4 şi t5 fac parte dintr-o altă grupă genetică, fiind semifraţi după tată şi au un

coeficient de înrudire de 0,25. Între cele două grupe genetice nu există înrudire. Însuşirile pentru care se va calcula valoarea de ameliorare sunt prezentate în tabelul 13.2,

fiind: 1. cantitatea de grăsime din lapte pe lactaţie standardizată (G), 2. punctajul ponderat pentru musculatură din cadrul aprecierii liniare a exteriorului (M) 3. punctajul total obţinut la aprecierea liniară a exteriorului, transformat cu ajutorul ponderilor (E). Deoarece toate vacile au fătat în aceeaşi fermă, iar pentru luna fătării s-a făcut corecţia prin

standardizare cu coeficienţi, ca factor fix de influenţă a performanţelor rămâne anul performanţei, motiv pentru care acesta este introdus în model pentru calculul mediilor.

167

Tabelul 13.1 Informaţiile necesare pentru calculul valorii de ameliorare la vacile din rasă Bălţată românească

Vaca Tata Anul

producţiei

Vârsta laprima fătare

LactaţiaLuna fătării

Durata lactaţiei

Producţia de lapte pe lactaţie Puncte obţinute la aprecierea exteriorului

Lapte (kg)

Grăsime (kg)

% grăsime

Proteină (kg)

% proteina

FormatMuscu-latură

Funda-ment

Uger TOTAL

v1 t1 2002 - 2 4 255 5175 216,32 4,18 159,91 3,09 95 92 87 92 92 v2 t1 2002 - 3 3 315 5824 207,92 3,57 170,64 2,93 85 86 79 87 84 v3 t1 2003 - 4 5 305 5321 209,12 3,93 144,20 2,71 88 87 83 88 87 v4 t1 2003 - 4 3 275 5493 218,62 3,98 156,00 2,84 94 93 95 93 94 v5 t1 2003 - 3 9 295 3992 162,47 4,07 132,93 3,33 89 90 87 89 89 v6 t2 2002 - 4 8 325 4187 151,15 3,61 120,59 2,88 95 89 94 96 94 v7 t3 2003 - 7 7 305 6025 266,91 4,43 187,98 3,12 89 91 86 87 88 v8 t3 2002 - 2 2 285 5966 232,67 3,90 173,61 2,91 89 88 92 92 90 v9 t3 2003 - 2 5 295 4021 161,24 4,01 117,41 2,92 84 80 81 83 82

v10 t4 2003 - 3 6 315 5872 221,96 3,78 176,75 3,01 87 89 88 88 88 v11 t4 2002 - 2 1 335 4161 167,69 4,03 126,91 3,05 87 85 82 87 85 v12 t4 2003 29 1 11 345 4555 182,20 4,00 136,65 3,00 88 83 85 85 85 v13 t4 2003 - 2 12 265 3882 163,04 4,20 116,85 3,01 85 81 79 85 83 v14 t5 2002 26 1 6 305 4772 190,40 3,99 144,11 3,02 93 91 94 88 92 v15 t5 2003 28 1 10 215 3609 149,77 4,15 111,16 3,08 85 87 80 82 84

168

Tabelul 13.2 Însuşirile pentru care se calculează valoarea de ameliorare la vacile de rasă Bălţată românească

Vaca Producţia de lapte pe lactaţie

standard Punctaj exterior ponderat

Lapte (kg) Grăsime (kg) Format Musculatură Fundament Uger TOTAL v1 6594 272,74 19 18 17 37 91 v2 6204 221,37 17 17 16 35 85 v3 5609 219,15 18 17 17 35 87 v4 6019 239,56 19 19 19 37 94 v5 4207 168,77 18 18 17 36 89 v6 4194 150,55 19 18 19 38 94 v7 6338 280,25 18 18 17 35 88 v8 6747 261,25 18 18 18 37 91 v9 4799 189,72 17 16 16 33 82

v10 6444 242,05 17 18 18 35 88 v11 4317 172,58 17 17 16 35 85 v12 4936 193,01 18 17 17 34 86 v13 4336 179,70 17 16 16 34 83 v14 6302 246,10 19 18 19 35 91 v15 4297 174,14 17 17 16 33 83

169

Se construiesc matricile X, Y, Z şi A. Matricea X va avea dimensiunea n animale x m efecte fixe. În cazul exemplului nostru n =

15, iar m = 2, deci matricea X va avea 15 rânduri şi 2 coloane. Transpusa acesteia, X’ va avea 2 rânduri şi 15 coloane, iar produsul X’X va fi de dimensiunea 2 rânduri şi 2 coloane.

2002 2003X= v1 1 0

v2 1 0 v3 0 1 v4 0 1 v5 0 1 v6 1 0 v7 0 1 v8 1 0 v9 0 1 v10 0 1 v11 1 0 v12 0 1 v13 0 1 v14 1 0 v15 0 1

X'= 1 1 0 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0

0 0 1 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1

2002 2003 X'X= 2002 6 0

2003 0 9

Matricea Z va avea dimensiunea n animale x p efecte randomizate. În cazul exemplului nostru n = 15, iar p = 15, deci matricea Z va avea 15 rânduri şi 15 coloane. Transpusa acesteia; Z’ va avea 15 rânduri şi 15 coloane, iar produsul Z’Z va fi de dimensiunea 15 rânduri şi 15 coloane.

v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15

Z= v1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v2 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v3 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v4 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v5 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v6 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 v7 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 v8 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 v9 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 v10 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 v11 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 v12 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 v13 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 v14 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 v15 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

170

Z'= 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Z'Z= 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 Se vor formula apoi matricile X’Z şi Z’X. Matricea X’Z va avea dimensiunea m efecte fixe

x p efecte randomizate, adică 2 rânduri (2002 şi 2003) şi 15 coloane (15 vaci). Matricea Z’X va fi practic transpusa matricei X’Z, având 15 de rânduri şi 15 coloane.

v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15

X'Z= 2002 1 1 0 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 0 2003 0 0 1 1 1 0 1 0 1 1 0 1 1 0 1

2002 2003

Z'X= v1 1 0 v2 1 0 v3 0 1 v4 0 1 v5 0 1 v6 1 0 v7 0 1 v8 1 0 v9 0 1 v10 0 1 v11 1 0 v12 0 1 v13 0 1 v14 1 0 v15 0 1

171

Matricea Y, a fenotipurilor, va fi de fapt un vector având 15 rânduri, corespunzător numărului de vaci şi o coloană corespunzător fenotipului realizat de fiecare vacă pentru fiecare însuşire urmărită. În cazul nostru vom avea trei vectori, şi anume unul pentru cantitatea de grăsime din lapte (G), unul pentru punctajul musculaturii (M) şi unul pentru punctajul total obţinut la aprecierea exteriorului (E).

Folosind matricile Y, X’ şi Z’ se vor calcula matricile X’Y şi Z’Y.

G M E Y= v1 272,74 18 91

v2 221,37 17 85 v3 219,15 17 87 v4 239,56 19 94 v5 168,77 18 89 v6 150,55 18 94 v7 280,25 18 88 v8 261,25 18 91 v9 189,72 16 82 v10 242,05 18 88 v11 172,58 17 85 v12 193,01 17 86 v13 179,70 16 83 v14 246,10 18 91 v15 174,14 17 83

G M E X'Y= 1324,59 106,00 537,00

1886,36 156,00 780,00

G M E Z'Y= 272,74 18,00 91,00

221,37 17,00 85,00 219,15 17,00 87,00 239,56 19,00 94,00 168,77 18,00 89,00 150,55 18,00 94,00 280,25 18,00 88,00 261,25 18,00 91,00 189,72 16,00 82,00 242,05 18,00 88,00 172,58 17,00 85,00 193,01 17,00 86,00 179,70 16,00 83,00 246,10 18,00 91,00 174,14 17,00 83,00

Se construieşte matricea A, a înrudirilor între animale, utilizând formula:

axy = 0,5(axTy+axMy)

în care: - axy reprezintă relaţia genetică aditivă dintre indivizii x şi y; - axTy reprezintă relaţia genetică aditivă dintre individul x şi tatăl lui y; - axMy reprezintă relaţia genetică aditivă dintre individul x şi mama lui y.

În exemplul nostru, vom avea: av1v1 = 1+0 = 1 a t1v1= 0,5(at1t1+at1m1) = 0,5(1+0) = 0,5 av1v2 = 0,5(av1t1+av1m2) = 0,5(0,5+0) = 0,25 av1v6 = 0,5(av1t2+av1m6) = 0,5(0,125+0) = 0,0625 etc. Matricea A, care conţine relaţiile de aditivitate genetică între indivizii din fermă, precum şi

inversa acesteia A-1 sunt redate în pagina următoare. Se calculează apoi raportul de varianţe, cu formula k = (1-h2)/h2

Folosind matricea identitate I, care are pe diagonala principală 1, iar restul elementelor sunt zero, se va înmulţi raportul k cu inversa matricei relaţiilor genetice aditive (A-1). Vom obţine, astfel matricile de tipul A-1Ik, câte una pentru fiecare însuşire.

Matricile Z'Z şi A-1Ik se vor aduna, obţinându-se o altă matrice (Z'Z + A-1Ik), care prin concatenare cu matricile X'X, X'Z şi Z'X va forma matricea W, conform modelului prezentat mai sus. Apoi se vor obţine soluţiile modelului în vectorul b, prin rezolvarea sistemului de ecuaţii, astfel:

b = RHS/W = W-1 RHS

Deoarece heritabilitatea celor trei însuşiri nu este egală, în continuare se vor prezenta matricile specifice pentru fiecare însuşire în parte: G, M şi E.

172

A= v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15

v1 1 0,25 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v2 0,25 1 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v3 0,25 0,25 1 0,25 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v4 0,25 0,25 0,25 1 0,25 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v5 0,25 0,25 0,25 0,25 1 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v6 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,0625 0,0625 0,0625 0 0 0 0 0 0

v7 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,25 0,25 0 0 0 0 0 0

v8 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 1 0,25 0 0 0 0 0 0

v9 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 0,25 1 0 0 0 0 0 0

v10 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0,25 0,25 0,25 0,0625 0,0625

v11 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 1 0,25 0,25 0,0625 0,0625

v12 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 0,25 1 0,25 0,0625 0,0625

v13 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,25 0,25 0,25 1 0,0625 0,0625

v14 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 1 0,25

v15 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0,0625 0,0625 0,0625 0,0625 0,25 1

A-1= 1,17 -0,16 -0,16 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,16 1,17 -0,16 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,16 -0,16 1,17 -0,16 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,16 -0,16 -0,16 1,17 -0,16 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,16 -0,16 -0,16 -0,16 1,17 -0,03 -0,02 -0,02 -0,02 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 1,02 -0,04 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 1,12 -0,22 -0,22 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 -0,22 1,12 -0,22 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,02 -0,04 -0,22 -0,22 1,12 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 1,14 -0,19 -0,19 -0,19 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 1,14 -0,19 -0,19 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 -0,19 1,14 -0,19 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,19 -0,19 -0,19 1,14 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 1,07 -0,26 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,26 1,07

173

Pentru cantitatea de grăsime din lapte (G): h2=0,4 deci raportul k va fi: k = (1-0,4)/0,4 = 1,5

A-1Ik= 1,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 1,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 1,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 -0,25 1,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 1,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 1,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 1,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 1,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 1,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 1,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 1,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 1,72 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 1,72 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 1,61 -0,39 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 1,61

Z'Z+A-1Ik= 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 2,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 2,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 2,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 2,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 2,72 -0,28 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 2,72 -0,04 -0,04 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,61 -0,39 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 2,61

174

Modelul matematic, obţinut prin concatenarea matricilor, va fi:

2002 2003 v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15 2002 6,00 0,00 1,00 1,00 0,00 0,00 0,00 1,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 2002 1324,592003 0,00 9,00 0,00 0,00 1,00 1,00 1,00 0,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 2003 1886,36

v1 1,00 0,00 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v1 272,74 v2 1,00 0,00 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v2 221,37 v3 0,00 1,00 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v3 219,15 v4 0,00 1,00 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,25 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v4 239,56 v5 0,00 1,00 -0,25 -0,25 -0,25 -0,25 2,75 -0,04 -0,03 -0,03 -0,03 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v5 168,77 v6 1,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,52 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v6 150,55 v7 0,00 1,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 2,68 -0,32 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v7 280,25 v8 1,00 0,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 2,68 -0,32 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 x v8 = 261,25 v9 0,00 1,00 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,03 -0,05 -0,32 -0,32 2,68 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v9 189,72

v10 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,72 -0,28 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 v10 242,05 v11 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 2,72 -0,28 -0,28 -0,04 -0,04 v11 172,58 v12 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 2,72 -0,28 -0,04 -0,04 v12 193,01 v13 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,28 -0,28 -0,28 2,72 -0,04 -0,04 v13 179,70 v14 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 2,61 -0,39 v14 246,10 v15 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,04 -0,04 -0,04 -0,04 -0,39 2,61 v15 174,14

W b RHS

175

Matricea W-1 va fi:

W-1 0,30 0,05 -0,14 -0,14 -0,06 -0,06 -0,06 -0,13 -0,05 -0,13 -0,05 -0,04 -0,13 -0,04 -0,04 -0,13 -0,04 0,05 0,22 -0,06 -0,06 -0,11 -0,11 -0,11 -0,03 -0,11 -0,05 -0,11 -0,11 -0,06 -0,11 -0,11 -0,04 -0,10 -0,14 -0,06 0,45 0,12 0,09 0,09 0,09 0,07 0,05 0,08 0,05 0,04 0,07 0,04 0,04 0,06 0,03 -0,14 -0,06 0,12 0,45 0,09 0,09 0,09 0,07 0,05 0,08 0,05 0,04 0,07 0,04 0,04 0,06 0,03 -0,06 -0,11 0,09 0,09 0,44 0,11 0,11 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05 -0,06 -0,11 0,09 0,09 0,11 0,44 0,11 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05 -0,06 -0,11 0,09 0,09 0,11 0,11 0,44 0,04 0,07 0,05 0,07 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05 -0,13 -0,03 0,07 0,07 0,04 0,04 0,04 0,46 0,04 0,07 0,04 0,02 0,06 0,02 0,02 0,06 0,02 -0,05 -0,11 0,05 0,05 0,07 0,07 0,07 0,04 0,44 0,09 0,11 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05 -0,13 -0,05 0,08 0,08 0,05 0,05 0,05 0,07 0,09 0,45 0,09 0,03 0,06 0,03 0,03 0,06 0,03 -0,05 -0,11 0,05 0,05 0,07 0,07 0,07 0,04 0,11 0,09 0,44 0,06 0,04 0,06 0,06 0,03 0,05 -0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,44 0,09 0,11 0,11 0,04 0,06 -0,13 -0,06 0,07 0,07 0,04 0,04 0,04 0,06 0,04 0,06 0,04 0,09 0,44 0,09 0,09 0,07 0,04 -0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,11 0,09 0,44 0,11 0,04 0,06 -0,04 -0,11 0,04 0,04 0,06 0,06 0,06 0,02 0,06 0,03 0,06 0,11 0,09 0,11 0,44 0,04 0,06 -0,13 -0,04 0,06 0,06 0,03 0,03 0,03 0,06 0,03 0,06 0,03 0,04 0,07 0,04 0,04 0,45 0,09 -0,04 -0,10 0,03 0,03 0,05 0,05 0,05 0,02 0,05 0,03 0,05 0,06 0,04 0,06 0,06 0,09 0,44

176

Pentru musculatură (M) şi pentru punctajul total (P), având un coeficient de heritabilitate sensibil egal (0,3), matricile nu sunt diferite, cu

excepţia celor pentru performanţă (X’Y şi Z’Y). Dacă h2=0,3, raportul k va fi: k = (1-0,3)/0,3 = 2,3

A-1Ik= 2,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00

-0,38 2,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 2,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 -0,38 2,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 2,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 2,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 2,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 2,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 2,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 2,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 2,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 2,67 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 2,67 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 2,50 -0,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 2,50

Z'Z+A-1Ik= 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 3,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 3,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 3,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 3,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 3,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 3,67 -0,44 -0,07 -0,07 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 3,67 -0,07 -0,07

0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,50 -0,61

0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 3,50

177

Modelul matematic, obţinut prin concatenarea matricilor, va fi:

2002 2003 v1 v2 v3 v4 v5 v6 v7 v8 v9 v10 v11 v12 v13 v14 v15

2002 6,00 0,00 1,00 1,00 0,00 0,00 0,00 1,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 0,00 1,00 0,00 2002 106,00 2003 0,00 9,00 0,00 0,00 1,00 1,00 1,00 0,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 1,00 0,00 1,00 2003 156,00

v1 1,00 0,00 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v1 18,00 v2 1,00 0,00 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v2 17,00 v3 0,00 1,00 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v3 17,00 v4 0,00 1,00 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,38 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v4 19,00 v5 0,00 1,00 -0,38 -0,38 -0,38 -0,38 3,73 -0,07 -0,05 -0,05 -0,05 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v5 18,00 v6 1,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,37 -0,08 -0,08 -0,08 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v6 18,00 v7 0,00 1,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 3,61 -0,51 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v7 18,00 v8 1,00 0,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 3,61 -0,51 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 x v8 = 18,00 v9 0,00 1,00 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,05 -0,08 -0,51 -0,51 3,61 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 v9 16,00

v10 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 3,67 -0,44 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 v10 18,00 v11 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 3,67 -0,44 -0,44 -0,07 -0,07 v11 17,00 v12 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 3,67 -0,44 -0,07 -0,07 v12 17,00 v13 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,44 -0,44 -0,44 3,67 -0,07 -0,07 v13 16,00 v14 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 3,50 -0,61 v14 18,00 v15 0,00 1,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 0,00 -0,07 -0,07 -0,07 -0,07 -0,61 3,50 v15 17,00

W b RHS

178

Matricea W-1 va fi:

W-1 0,25 0,03 -0,09 -0,09 -0,04 -0,04 -0,04 -0,08 -0,03 -0,08 -0,03 -0,03 -0,08 -0,03 -0,03 -0,08 -0,03

0,03 0,18 -0,04 -0,04 -0,07 -0,07 -0,07 -0,02 -0,07 -0,03 -0,07 -0,07 -0,04 -0,07 -0,07 -0,02 -0,06 -0,09 -0,04 0,32 0,08 0,07 0,07 0,07 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02 -0,09 -0,04 0,08 0,32 0,07 0,07 0,07 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02 -0,04 -0,07 0,07 0,07 0,32 0,08 0,08 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03 -0,04 -0,07 0,07 0,07 0,08 0,32 0,08 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03 -0,04 -0,07 0,07 0,07 0,08 0,08 0,32 0,03 0,04 0,03 0,04 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,03 -0,08 -0,02 0,04 0,04 0,03 0,03 0,03 0,33 0,02 0,04 0,02 0,01 0,03 0,01 0,01 0,03 0,01 -0,03 -0,07 0,03 0,03 0,04 0,04 0,04 0,02 0,32 0,07 0,08 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,02 -0,08 -0,03 0,04 0,04 0,03 0,03 0,03 0,04 0,07 0,32 0,07 0,02 0,03 0,02 0,02 0,03 0,02 -0,03 -0,07 0,03 0,03 0,04 0,04 0,04 0,02 0,08 0,07 0,32 0,03 0,02 0,03 0,03 0,02 0,02 -0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,32 0,06 0,08 0,08 0,02 0,04 -0,08 -0,04 0,03 0,03 0,02 0,02 0,02 0,03 0,02 0,03 0,02 0,06 0,32 0,06 0,06 0,04 0,03 -0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,08 0,06 0,32 0,08 0,02 0,04 -0,03 -0,07 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,03 0,02 0,03 0,08 0,06 0,08 0,32 0,02 0,04 -0,08 -0,02 0,03 0,03 0,02 0,02 0,02 0,03 0,02 0,03 0,02 0,02 0,04 0,02 0,02 0,32 0,07 -0,03 -0,06 0,02 0,02 0,03 0,03 0,03 0,01 0,02 0,02 0,02 0,04 0,03 0,04 0,04 0,07 0,32

179

Soluţiile pentru cele trei însuşiri sunt prezentate mai jos:

Grăsime MusculaturăPunctaj exterior

2002 219,86 17,65 89,40 Mediile pe ani a celor trei însuşiri 2003 208,24 17,34 86,70

v1 20,443 0,160 0,724 Valoarea de ameliorare absolută a vacilor

pentru cele trei însuşiri v2 3,319 -0,083 -0,736v3 6,452 -0,008 0,408v4 13,254 0,479 2,110v5 -10,342 0,236 0,894v6 -25,907 0,119 1,422v7 28,872 0,165 0,339v8 18,664 0,089 0,412v9 -1,307 -0,322 -1,120

v10 8,276 0,086 -0,050v11 -18,754 -0,233 -1,437v12 -8,072 -0,158 -0,537v13 -12,508 -0,401 -1,267v14 7,677 0,070 0,204v15 -12,437 -0,097 -1,085

Soluţiile sistemului reprezintă, pe de o parte mediile însuşirilor pe cele două nivele ale

factorului fix, respectiv anii 2002 şi 2003, iar pe de altă parte valoarea de ameliorare absolută a vacilor din fermă pentru grăsime, musculatură şi punctaj.

Aplicaţii practice:

Să se calculeze valoarea de ameliorare absolută pentru o fermă de cinci vaci de lapte din rasa Bălţată cu negru românească, folosind informaţiile din tabelul 3.

Tabelul 13.3

Informaţiile necesare pentru calculul valorii de ameliorare la vacile din rasa BNR

Nr. matr.

Tata Anul de

producţie VP Lact Luna

Durata lactaţiei

Producţia de lapte pe lactaţie Puncte obţinute la

aprecierea exteriorului Lapte (kg)

Grăsime Fo Tip Fu Ug TO

kg % 400 t1 2003 - 2 V 335 8326 324,71 3,90 90 87 84 83 85 506 t1 2004 28 1 III 305 8246 339,74 4,12 85 87 84 85 85

1006 t2 2003 26 1 X 255 6703 279,52 4,17 85 85 85 88 86 324 t2 2004 27 1 II 315 11669 437,59 3,75 90 87 84 88 87 155 t2 2004 - 2 IX 295 9136 392,85 4,30 90 87 88 89 89

180

LUCRAREA 14

TEHNICA IDENTIFICĂRII ŞI NOMINALIZĂRII VACILOR MAME DE TAURI

Pentru producerea generaţiei viitoare de tăuraşi candidaţi la reproducţie, care vor intra în

programul de selecţie, este nevoie de nominalizarea vacilor care vor produce aceşti tăuraşi. Acest proces se realizează anual, în raport cu necesarul anual de tăuraşi care vor intra în selecţie.

Stabilirea vacilor mame de tauri se realizează în două etape, şi anume: a). identificarea vacilor candidate mame de tauri (CMT) şi b). nominalizarea vacilor mame de tauri (MT).

14.1. IDENTIFICAREA CANDIDATELOR MAME DE TAURI (CMT)

În fiecare an, toamna, pe baza rezultatelor controlului oficial al producţiei de lapte se

realizează identificarea (preselectarea) vacilor candidate mame de tauri (CMT), în sistem computerizat de către ANARZ, utilizând performanţele tuturor vacilor înregistrate în baza de date în urma controlului oficial la producţiei (COP). De asemenea, se iau în considerare informaţii referitoare la înrudire, performanţele populaţiei, data şi locul naşterii etc.

Selectarea în sistem computerizat al CMT se realizează după producţia de lapte (LN) pe baza cantităţii de lapte (kg), a procentului de grăsime (%) şi a cantităţii de grăsime din lapte (kg).

Performanţele productive pe lactaţie normală (305 zile, dar nu mai scurtă de 200 de zile) se corectează multiplicativ (prin coeficienţi) pentru ordinea lactaţiei (aducerea la valoarea echivalent maturitate), pentru efectul lunii calendaristice de fătare şi pentru durata lactaţiei (anualizare). Astfel, se obţine producţia de lapte standardizată.

Se stabileşte numărul de CMT pe rase, în funcţie de nivelul performanţelor, luând în considerare vacile care se abat de la media fermei/rasei.

Pentru ca o vacă să fie candidată mamă de taur, producţia de lapte trebuie să fie mai mare decât media fermei, sau a rasei în fermele cu până la 3 vaci (tabelul 14.1).

Tabelul 14.1

Media caracterelor la populaţia de vaci din România - lactaţii standard 2002/2003 -

Specificare Brună Bălţată

româneascăPinzgau de

Transilvania Bălţată cu negru

românească Cantitatea de lapte (kg) 3860 4502 3775 4898 Cantitatea de grăsime din lapte (kg) 150 178 146 191 Procentul de grăsime din lapte (%) 3,89 3,95 3,86 3,90 Cantitatea de proteină din lapte (kg) 128 144 120 158 Procentul de proteină din lapte (%) 3,32 3,22 3,20 3,23

Ierarhizarea vacilor se face pe baza valorii de ameliorare relative pentru cantitatea de

grăsime pe lactaţie standardizată (VAR%). Se alcătuiesc liste cu CMT pe rase, judeţe, localităţi şi proprietari. Aceste liste cuprind

următoarele date: nr. matricol, data naşterii, data ultimei I.A., cod taur partener, tata, mama, numărul lactaţiei, producţia medie pe lactaţie standard (cantitate lapte, cantitate grăsime şi procent de grăsime) şi valoarea relativă de ameliorare grăsime.

Aceste liste sunt transmise apoi la UARZ şi la comisiile de bonitare.

181

14.2. NOMINALIZAREA VACILOR MAME DE TAURI (MT)

Această a doua fază se desfăşoară în lunile noiembrie-decembrie a fiecărui an. Comisia de bonitare efectuează, pentru fiecare vacă CMT din listele primite, aprecierea

exteriorului prin descrierea lineară, precum şi unele măsurători: înălţimea la grebăn (pentru rasa Brună), înălţimea la crupă (pentru celelalte rase). Se vor nota defectele constatate pentru nominalizarea împerecherilor, în scopul consolidării însuşirilor valoroase şi a corectării celor nedorite la descendenţi. Rezultatele sunt trimise la ANARZ, unde sunt prelucrate computerizat, şi apoi sunt elaborate listele cu mamele de tauri.

Pentru alegerea mamelor de tauri se realizează o preselecţie, reţinându-se numai acele CMT care îndeplinesc cerinţele minime pe rase, stabilite anual de către ANARZ, în raport cu performanţele rasei în anul precedent. Pentru anul 2003-2004, aceste cerinţe sunt redate în tabelul 14.2.

Tabelul 14.2

Cerinţe minime pentru selectarea vacilor mame de tauri (MT)

Rasa şi codul rasei Înălţimea la grebăn - HG

(cm)

Înălţimea la crupă - HS

(cm)

Punctaj total

exterior

Cantitateade lapte

(kg)

Cantitatea de grăsime

(kg)

Procentulde

grăsime(%)

VAG (%)

Brună (01) 129 - 80 5000 182 3,65 >100

Bălţată românească (03)

- 136 80 6000 219 3,65 >100

Pinzgau de Transilvania (04)

- 130 80 3900 - - >100

Bălţată cu negru românească (08)

- 136 80 7500 274 3,65 >100

Ierarhizarea vacilor în vederea alegerii mamelor de tauri se realizează pe baza unui index

multicriterial (IG). Criteriile luate în considerare în selecţia vacilor mame de tauri (MT) sunt: - cantitatea de grăsime pe lactaţie standardizată, redată ca valoare de ameliorare absolută şi

relativă; - caracterele de exterior, evaluate prin punctaj în funcţie de nota acordată şi ponderate în

funcţie de agregatul de caractere din care face parte; Pentru a putea fi introdus în indexul global, punctajul total trebuie transformat prin acordarea

unei ponderi pentru fiecare agregat de caractere care îl compune, conform tabelului 14.3.

Tabelul 14.3 Ponderea agregatelor de caractere pentru transformarea punctajului

pentru exterior în vederea nominalizării vacilor mame de tauri 2003/2004

Rasa şi codul rasei Format Musculatură Membre Uger Tip

Brună (01) 0,25 0,10 0,25 0,40 - Bălţată românească (03) 0,20 0,20 0,20 0,40 - Pinzgau de Transilvania (04) 0,20 0,20 0,20 0,40 - Bălţată cu negru românească (08) 0,20 - 0,25 0,40 0,15

Indexul multicriterial se diferenţiază pe rase, iar ponderea criteriilor este diferită de la rasă

la rasă, fiind prezentate în tabelul 14.4.

182

Tabelul 14.4 Structura indexului global, pe rase (2003/2004)

Rasa şi codul rasei Lapte Carne (musculatura) Exterior IG Brună (01) 0,65 0,20 0,15 1,00Bălţată românească (03) 0,55 0,30 0,15 1,00Pinzgau de Transilvania (04) 0,55 0,30 0,15 1,00Bălţată cu negru românească (08) 0,80 - 0,20 1,00

Etapele de lucru pentru alegerea vacilor mame de tauri sunt: 1. Corectarea producţiei de lapte la lactaţia standard (echivalent maturitate, luna de fătare

şi anualizare). 2. Calculul producţiei medii de lapte pe lactaţie standard pe fermă. 3. Compararea producţiei standardizate cu media fermei, sau a rasei în cazul unor ferme cu

până la 3 vaci. 4. Calculul valorii de ameliorare absolute şi relative pentru cantitatea de grăsime din lapte

pe lactaţie standardizată. 5. Compararea cu cerinţele minime stabilite anual de către ANARZ pentru mamele de tauri

(tabelul 14.2). 6. Transformarea punctajului obţinut la aprecierea liniară a exteriorului cu ajutorul

coeficienţilor din tabelul 14.3. 7. Calculul valorii de ameliorare absolute pentru punctajul obţinut la exterior la toate rasele

şi pentru musculatură la rasele Brună, Bălţată românească şi Pinzgau de Transilvania. 8. Calculul valorilor de ameliorare relative pentru însuşirile care intră în indexul global,

folosind mediile populaţiilor de taurine prezentate în tabelul 14.5 şi următoarele ecuaţii: - IG reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru cantitatea de grăsime din lapte şi se

calculează cu formula:

IG = 100 x (VAG + XPOP)/XPOP (%)

- IM reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru punctajul obţinut la aprecierea musculaturii şi se calculează cu formula:

IM = 100 x (VAM + XPOP)/XPOP (%)

- IE reprezintă valoarea de ameliorare relativă pentru punctajul total obţinut la aprecierea exteriorului transformat cu ajutorul ponderilor din tabelul 4 şi se calculează cu formula:

IE = 100 x (VAE + XPOP)/XPOP (%)

- VAG - valoarea de ameliorare absolută pentru cantitatea de grăsime din lapte (kg) - VAM - valoarea de ameliorare absolută pentru punctajul obţinut la aprecierea musculaturii

(puncte) - VAE - valoarea de ameliorare absolută pentru punctajul total obţinut la aprecierea

exteriorului (puncte). - XPOP - media populaţiei din care face parte vaca, pentru cele trei însuşiri (G, M şi E)

(tabelul 14.5) Media populaţiei de vaci pentru G, M şi E la principalele rase din România sunt redate în

tabelul 14.5. 9. Calculul indexului global folosind ecuaţia următoare:

IGlobal = IGcg x IM

cm x IEce (%)

în care: - IG, IM, IE - valorile relative de ameliorare calculate conform punctului 8. - cg, cm şi ce - coeficienţii pentru cele trei însuşiri, care variază în funcţie de rasă, conform

tabelului 14.4.

183

În cazul rasei Bălţată cu negru românească indexul global este format numai din caracterele privitoare la producţia de lapte şi cele de exterior.

Tabelul 14.5

Media caracterelor la populaţia de vaci din România (ANARZ 2003/2004)

Specificare Brună Bălţată

românească Pinzgau de

Transilvania Bălţată cu negru

românească Cantitatea de grăsime din lapte (kg)

150,00 178,00 146,00 191,00

Punctaj musculatură 7,5 17,1 16,4 - Punctaj total la aprecierea exteriorului

80,71 81,63 80,65 77,89

10. Ierarhizarea vacilor pe baza indexului global.

Exemplu de calcul Vom urmări etapele de lucru pentru identificarea şi nominalizarea vacilor mame de tauri pe

baza unui exemplu de calcul. Vom lua exemplul fermei de 15 vaci de lapte din rasa Bălţată românească prezentat în lucrarea 13. Datele necesare pentru stabilirea CMT şi MT sunt prezentate în tabelul 14.6. Se observă că etapele de lucru 1, 4, 6 şi 7 au fost rezolvate în lucrarea anterioară.

Pct. 2. - Media pentru producţia de lapte pe lactaţie standard este de 5423 kg lapte şi 214,06 kg grăsime din lapte (tabelul 14.6).

Pct. 3. - Comparând producţia tuturor vacilor cu media fermei se constată că numai vacile 1, 2, 3, 4, 7, 8, 10 şi 14 îndeplinesc cerinţa pentru a deveni CMT, pentru că depăşesc media fermei. Numai pentru aceste vaci se va calcula valoarea relativă de ameliorare pentru cantitatea de grăsime din lapte.

Tabelul 14.6 Criteriile de selecţie pentru alegerea MT într-o fermă de 15 vaci de lapte

din rasa Bălţată românească

Vaca

Producţia de lapte pe lactaţie standard Exterior

Lapte (kg)

Grăsime (kg)

VAA (kg)

Musculatură TOTAL

puncte VAA puncte VAA v1 6594 272,74 20,443 18 0,160 91 0,724 v2 6204 221,37 3,319 17 -0,083 85 -0,736 v3 5609 219,15 6,452 17 -0,008 87 0,408 v4 6019 239,56 13,254 19 0,479 94 2,110 v5 4207 168,77 -10,342 18 0,236 89 0,894 v6 4194 150,55 -25,907 18 0,119 94 1,422 v7 6338 280,25 28,872 18 0,165 88 0,339 v8 6747 261,25 18,664 18 0,089 91 0,412 v9 4799 189,72 -1,307 16 -0,322 82 -1,120

v10 6444 242,05 8,276 18 0,086 88 -0,050 v11 4317 172,58 -18,754 17 -0,233 85 -1,437 v12 4936 193,01 -8,072 17 -0,158 86 -0,537 v13 4336 179,70 -12,508 16 -0,401 83 -1,267 v14 6302 246,10 7,677 18 0,070 91 0,204 v15 4297 174,14 -12,437 17 -0,097 83 -1,085

Media 5423 214,06 - 17,5 - 87,8 -

184

Pct. 4. - Utilizând valorile de ameliorare din tabelul 14.6 şi valorile medii ale rasei redate în tabelul 14.5, se calculează valoarea relativă de ameliorare pentru grăsime la vacile CMT. Se va utiliza formula:

VAR = 100 x (VAG + XPOP)/XPOP (%)

Exemplu: pentru vaca 1: VAR = 100 x (20,443 + 178)/178 = 111,48%

Apoi se realizează ierarhizarea vacilor în funcţie de valoarea de ameliorare relativă grăsime (tabelul 14.7).

Tabelul 14.7 Ierarhizarea vacilor CMT după VAR grăsime

Vaca

Producţia de lapte pe lactaţie standard Exterior

Lapte (kg)

Grăsime (kg)

% grăsime

VA Musculatură TOTAL

kg % puncte VA puncte VA v7 6338 280,25 4,42 28,872 116,22 18 0,165 88 0,339 v1 6594 272,74 4,14 20,443 111,48 18 0,160 91 0,724 v8 6747 261,25 3,87 18,664 110,49 18 0,089 91 0,412 v4 6019 239,56 3,98 13,254 107,45 19 0,479 94 2,110 v10 6444 242,05 3,76 8,276 104,65 18 0,086 88 -0,050 v14 6302 246,10 3,91 7,677 104,31 18 0,070 91 0,204 v3 5609 219,15 3,91 6,452 103,62 17 -0,008 87 0,408 v2 6204 221,37 3,57 3,319 101,86 17 -0,083 85 -0,736

Pct. 5. - Dacă se compară vacile din tabelul 14.7 cu cerinţele minime impuse de ANARZ

pentru vacile mame de tauri (tabelul 14.2) se constată că vaca nr. 3 nu îndeplineşte cerinţa minimă pentru cantitatea de lapte (6000 kg), iar vaca nr. 2 pentru procentul de grăsime din lapte (3,65%). Aceste două vaci nu vor putea fi mame de tauri.

Pct. 8. - Pe baza valorilor de ameliorare absolute (tabelul 14.7) şi a mediilor populaţiei de

vaci de rasă Bălţată românească (tabelul 14.5) s-au calculat valorile de ameliorare relative pentru cele trei însuşiri care se constituie în criterii de selecţie (tabelul 14.8).

Exemplu pentru vaca 1:

IG = 100 x (20,443+178)/178 = 111,48%

IM = 100 x (0,160+17,1)/17,1 = 100,94%

IE = 100 x (0,724+81,63)/81,63 = 100,89% Pct. 9. Folosind aceste valori relative şi ponderile economice din tabelul 14.4, s-a calculat

indexul global de selecţie. Exemplu pentru vaca 1:

IG = 111,480,55 x 100,940,30 x 100,890,15 =

Pct. 10. Pe baza valorilor indexului global de selecţie s-a făcut ierarhizarea vacilor mame de tauri. Rezultatele sunt redate în tabelul 14.8.

185

Tabelul 14.8 Ierarhizarea vacilor MT din rasa Bălţată românească

în funcţie de indexul global de selecţie

Vaca VA grăsime VA musculatură VA punctaj

Indexul global VAA

(kg) VAR (%)

VAA (puncte)

VAR (%)

VAA (puncte)

VAR (%)

v7 28,872 116,22 0,165 100,96 0,339 100,42 109,00 v1 20,443 111,48 0,160 100,94 0,724 100,89 106,60 v8 18,664 110,49 0,089 100,52 0,412 100,50 105,88 v4 13,254 107,45 0,479 102,80 2,110 102,59 105,30 v10 8,276 104,65 0,086 100,50 -0,050 99,94 102,68 v14 7,677 104,31 0,070 100,41 0,204 100,25 102,51

Din cele 15 vaci din rasa Bălţată românească din ferma luată în studiu, doar 6 au fost

selectate pentru a deveni mame de tauri. Numai aceste vaci vor fi însămânţate cu material seminal de la cei mai buni tauri ai rasei. Din tabelul 14.8 se constată că vaca nr. 7 are cea mai mare valoare a indexului global de selecţie (109%).

14.3. TEHNICA APRECIERII APTITUDINILOR FIZIOLOGICE ALE UGERULUI PENTRU MULSUL MECANIC

Exploatarea vacilor de lapte în unităţi mari, de tip industrial, impune aplicarea sistemului de mulgere mecanică. Reuşita acestei operaţiuni depinde, în afară de calificarea profesională a mulgătorului, de gradul de perfecţionare a maşinilor şi instalaţiilor de muls şi de aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic. Deoarece aptitudinile morfologice şi fiziologice ale ugerului pentru mulgerea mecanică se transmit ereditar şi pot fi îmbunătăţite prin ameliorare (selecţie şi/sau hibridare) este necesară organizarea controlului acestor aptitudini.

Luând în considerare factorii care condiţionează aptitudinile ugerului pentru mulsul mecanic, aprecierea ugerului trebuie să se facă după criterii sau însuşiri măsurabile, prin metode subiective (inspecţie şi palpaţie), şi prin metode obiective (cântăriri, determinări volumetrice, cronometrări), cum ar fi:

- mărimea, conformaţia şi prinderea ugerului; - simetria morfologică a sferturilor; - structura calitativă a ţesuturilor ugerului; - viteza de muls (uşurinţa la muls); - simetria funcţională a sferturilor ugerului. Sunt unele vaci care, deşi au uger bine conformat, nu au o simetrie funcţională

corespunzătoare, nu suportă aparatul de muls sau nu eliberează laptele la mulsul mecanic. La noi în ţară, controlul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic se face de către

U.A.R.Z., pe bază de grafic întocmit pe unităţi şi date calendaristice. Se efectuează la toate primiparele din fermele cuprinse în controlul oficial al producţiei în care se practică mulsul mecanic, o singură dată în viaţa productivă a vacii, datorită faptului că însuşirile urmărite au coeficient ridicat de repetabilitate (r = 0,90).

Când acest control nu a fost efectuat la categoria de vaci menţionată, se execută obligatoriu la fiicele după care se execută testarea taurilor reproducători, la mamele de tauri şi la vacile înscrise în registrul genealogic, în lactaţia care urmează cuprinderii vacii în una din aceste categorii.

Determinarea aptitudinilor fiziologice pentru mulsul mecanic se efectuează cu ocazia controlului producţiei de lapte la unul din controalele care se încadrează între a 30-a şi a 120-a zi de la fătare, când curba de lactaţie se găseşte la apogeu sau în faza de platou.

Vacile în călduri, cele care suferă de unele boli trecătoare, vacile cu afecţiuni grave ale

186

ugerului (mastite, furunculoză etc.) sau care au producţia de lapte mai mică de 3 kg la mulsoarea de control, vor fi excluse de la controlul aptitudinilor ugerului pentru mulsul mecanic.

Controlul se efectuează numai la mulsoarea de dimineaţă, indiferent de numărul de mulsori pe zi, pentru ca să treacă minimum 12 ore de la mulsoarea anterioară.

Înaintea începerii efectuării controlului se verifică starea de funcţionare a instalaţiei de muls, asigurându-se un vacuum de 0,4-0,5 atmosfere sau 350 Torr, iar pulsatorul aparatului de muls va fi reglat pentru o frecvenţă de 55 de pulsaţii pe minut.

Mulsul se efectuează de către mulgătorul care are vaca în primire la locul obişnuit de muls, după o pregătire prealabilă a ugerului prin spălarea cu apă călduţă şi 1-2 minute masaj.

Mulsul se execută cu un aparat special, denumit „aparat de muls pe sferturi”, care, în loc de bidon pentru colectarea laptelui muls, are 4 cilindri gradaţi de sticlă, câte unul pentru fiecare sfert al ugerului. Prin construcţia sa, aparatul permite ca laptele muls de la fiecare sfert să se acumuleze într-un cilindru, în care se poate măsura cu exactitate cantitatea de lapte mulsă din fiecare sfert, iar prin însumarea cantităţii de lapte din cei patru cilindri, se află cantitatea totală de lapte.

Durata mulsului mecanic se stabileşte de controlor prin cronometrarea timpului scurs de la trecerea primului jet de lapte prin vizorul furtunurilor care pleacă de la paharele de muls şi până la trecerea ultimului jet de lapte, fără a include laptele muls suplimentar în urma masajului final.

Pe baza datelor astfel înregistrate se calculează cei doi indicatori de bază ai aptitudinilor fiziologice pentru mulsul mecanic şi anume: viteza medie de muls şi repartiţia laptelui pe sferturi, care redă simetria funcţională a ugerului sau indicele mamar.

Viteza de muls (VM) se exprimă prin cantitatea medie de lapte (kg), mulsă într-un minut, după relaţia:

VM(kg/min) = Lkg x 60 / t în care: VM = viteza medie de muls, exprimată în kg/minut Lkg = cantitatea totală de lapte, în kg t = durata mulsului mecanic exprimată în secunde

Exemplu de calcul: vaca nr. 00687 din rasa Bălţată românească a dat o producţie de 15 kg

lapte la mulsul de control. Mulsul a durat 7 minute şi 35 de secunde.

VM = 15 x 60 / 455 =1,98 kg/min Viteza medie de muls este influenţată de mai mulţi factori, dintre care mai importanţi sunt

vârsta vacilor (primipară, multipară) şi tipul productiv. Se redă în tabelul 14.9 calificativul pentru viteza medie de muls în funcţie de factorii amintiţi.

Tabelul 14.9 Calificativul vitezei de muls în raport cu vârsta vacilor şi tipul productiv

Calificativul Rase de lapte Rase mixte

primipare multipare primipare multipare Foarte bine 2,2 2,5 2 2,3 Bine 2-2,2 2,3-2,5 1,7-1,9 2-2,3 Satisfăcător 1,7-1,9 1,9-2,2 1,5-1,6 1,7-1,9 Nesatisfăcător 1,7 1,9 1,5 1,7

Indicele mamar (IM) exprimă simetria funcţională a ugerului şi reprezintă raportul

procentual dintre cantitatea de lapte muls din sferturile anterioare, şi cantitatea totală de lapte muls din cele patru sferturi şi se stabileşte pe baza relaţiei:

IM(%) = ((LSA + LDA) / Lkg) x 100 în care:

IM = indicele mamar (%) LSA = cantitatea de lapte muls din sfertul stâng anterior (kg) LDA = cantitatea de lapte muls din sfertul drept anterior (kg) Lkg = cantitatea totală de lapte muls din cele patru sferturi (kg)

187

Exemplu de calcul: LSA = 3,2 kg lapte; LDA = 3,2 kg lapte; Lkg = 15 kg lapte

IM = ((3,2 +3,2) / 15) x 100 = 42,66% Indicele mamar ideal este de 50%, ceea ce denotă o simetrie funcţională perfectă între

sferturi. Acest lucru este foarte rar întâlnit, majoritatea rezultatelor arată că la rasele specializate pentru producţia de lapte, indicele mamar este cuprins între 44 şi 47%. Se consideră foarte bun un indice mamar cuprins între 45 şi 50% şi nesatisfăcător sub 40%.

Valorile de peste 50% sunt la fel defectuoase ca cele sub 50% şi sunt cu atât mai grave, cu cât sunt mai îndepărtate faţă de indicele ideal (50%).

Aplicaţii practice:

1. Să se aleagă, pe baza indexului global de selecţie, vacile mame de tauri dintr-o fermă de 15 vaci de rasă Brună, utilizând informaţiile din tabelul 14.10.

Tabelul 14.10

Performanţele vacilor din rasa Brună

Vaca Lactaţia standard Musculatură Exterior

Lapte (kg)

Grăsime (kg)

% grăsime VA Puncte VA Puncte VA

352 7701 297,26 3,86 12,362 7 -0,189 85 0,110 458 5623 226,04 4,02 -11,376 8 0,054 86 0,353 658 4823 195,33 4,05 -2,304 7,5 -0,174 87 -0,095 724 5702 209,83 3,68 2,530 8,5 0,070 94 1,607 765 4536 176,00 3,88 -8,749 8 -0,052 88 0,148 825 3790 150,08 3,96 -41,950 7 -0,195 84 -0,333 865 6248 248,67 3,98 19,536 8,5 0,136 88 0,198 893 7520 309,07 4,11 20,360 8 0,120 87 0,646 934 4489 183,15 4,08 -2,304 8,5 0,136 92 1,171 967 5264 186,87 3,55 -1,253 9 0,219 95 1,448 978 6814 276,65 4,06 9,362 8 0,082 85 -0,293 992 5198 207,92 4,00 5,763 7 -0,267 83 -1,471

1003 6425 247,36 3,85 18,910 8 -0,024 84 -1,227 1051 7210 284,80 3,95 9,072 8 0,091 86 -0,088 1090 3958 162,28 4,10 -12,457 8 -0,015 84 -1,266

2. Se va determina practic cantitatea de lapte pe sferturi calculându-se indicele mamar şi

viteza medie de muls la vaci din Staţiunea Didactică Timişoara.

188

LUCRAREA 15

TEHNICA SELECŢIEI TAURILOR DE REPRODUCŢIE ŞI CALCULUL VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR

Datorită rolului determinant pe care îl au taurii în maximizarea progresului genetic în

populaţiile de taurine, aceştia trebuie evaluaţi cât mai complet. Selecţia taurilor de reproducţie se realizează după toate sursele de informaţie disponibile, şi

anume: ascendenţi, rude colaterale, performanţe proprii şi descendenţi. În această lucrare se vor prezenta aspectele aplicative ale aprecierii taurilor de reproducţie,

precum şi aplicaţii ale calculului valorii de ameliorare după descendenţi pentru producţia de lapte.

15.1. SELECŢIA TĂURAŞILOR DUPĂ PERFORMANŢE PROPRII (TESTAREA PERFORMANŢELOR PROPRII – TPP)

Tăuraşii proveniţi din împerecheri nominalizate sunt supuşi până la vârsta de 30 de zile

unei preselecţii. Aceasta constă în identificarea tăuraşilor, atestarea originii pe baza fenogrupului sanguin, stabilirea valorii probabile de ameliorare pe baza performanţelor ascendenţilor şi a rudelor colaterale, aprecierea stării de sănătate, a dezvoltării corporale şi a conformaţiei.

Tăuraşii rezultaţi în urma preselecţiei vor intra în programul de testare a performanţelor proprii. Aceasta se desfăşoară în perioada 1-15 luni, în ferme specializate cu condiţii standardizate de întreţinere şi furajare. Se apreciază: aptitudinile pentru producţia de carne, aptitudinile de reproducţie, dezvoltarea corporală şi conformaţia corporală.

15.1.1. APRECIEREA APTITUDINILOR PENTRU

PRODUCŢIA DE CARNE Tăuraşii se afluiesc în staţiunile de testare până cel mai târziu la vârsta de 4 luni. Se

efectuează cântărirea individuală la introducerea în staţiune, la vârsta de 6 luni când sunt trecuţi în adăpostul de control şi în continuare lunar până la vârsta de 12 luni, când se încheie testul.

Periodic, la intervale de 15 zile se determină consumul de furaje, pentru a putea calcula consumul specific.

Pe baza sporului mediu zilnic înregistrat în perioada de vârstă 6-12 luni (g/zi) şi eventual al consumul specific (UNC/kg) se efectuează ierarhizarea tăuraşilor, reformându-se 20% din tăuraşii intraţi în testare.

15.1.2. APRECIEREA CONFORMAŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII CORPORALE

În perioada de vârstă 12-15 luni, la tăuraşii promovaţi, se apreciază dezvoltarea corporală

(prin cântărire şi efectuarea măsurătorile de masă) şi conformaţia corporală (prin descrierea liniară a caracterelor, pe rase).

Pe baza criteriilor menţionate până acum (spor mediu zilnic, dezvoltare corporală şi conformaţie corporală) se vor reforma 35-40% din tăuraşii supuşi selecţiei.

15.1.3. APRECIEREA APTITUDINILOR DE REPRODUCŢIE

Tăuraşii rămaşi în urma etapei anterioare de selecţie, vor fi supuşi în aceeaşi perioadă de

vârstă (12-15 luni) la aprecierea aptitudinilor de reproducţie. Se vor lua în considerare intensitatea manifestării reflexelor sexuale, cantitatea şi calitatea materialului seminal, pretabilitatea la congelare a materialului seminal.

189

În urma acestui test se vor elimina 10-15% dintre tăuraşii care nu îndeplinesc cerinţele minime pentru indicii de reproducţie menţionaţi. Ca urmare, din totalul de tăuraşi supuşi testării performanţelor proprii vor promova în testarea după descendenţi un procent de 50%, intrând în aşteptarea rezultatelor testării după descendenţi.

Aplicaţii practice:

Să se ierarhizeze 10 tăuraşi din rasa Bălţată românească după performanţele proprii pentru producţia de carne, la care se cunosc indicii prezentaţi în tabelul 1.

Tabelul 15.1

Nr. crt. Masa corporală

(kg) Spor total(kg)

Consum total

(UNC)

Smz (g)

Consum specific (UNC/kg spor)

Ierarhizare La 6 luni La 12 luni

1 180 390 1200 2 165 350 985 3 145 360 1095 4 200 410 1135 5 190 420 1195 6 185 390 1085 7 160 380 1190 8 150 305 945 9 195 405 1155

10 175 360 1150

1. Se va calcula sporul total prin diferenţa masei corporale la 12 şi 6 luni Ex. pentru tăuraşul 1 St = 390 - 180 = 210 kg 2. Se va calcula sporul mediu zilnic prin împărţirea sporului total la numărul de zile de

referinţă Ex. pentru tăuraşul 1 smz = (210 / 183) x 1000 = 1147 g 3. Se va calcula consumul specific prin raportarea consumului total de UNC la sporul total Ex. pentru tăuraşul 1 CS = 1200 / 210 = 5,71 UNC/kg 4. Se vor ierarhiza tăuraşii în funcţie de sporul mediu zilnic. Acolo unde smz este egal,

departajarea se va efectua pe baza consumului specific. 5. Se vor reforma 20% din tăuraşi, adică 2 tăuraşi care au realizat cel mai mic spor mediu

zilnic cu cel mai ridicat consum specific.

15.2. SELECŢIA (TESTAREA) TAURILOR DUPĂ DESCENDENŢI

Testarea taurilor după descendenţi este operaţiunea cea mai costisitoare în selecţia taurilor

de reproducţie, însă valorile de ameliorare obţinute au cea mai mare siguranţă în evaluarea taurilor.

Testul descendenţei se realizează atât pentru producţia de carne cât şi pentru producţia de lapte. Pentru aceasta se vor recolta un număr de minim 200 de paiete cu material seminal congelat de la fiecare taur aflat în testare şi se vor difuza în teritoriu pentru însămânţarea vacilor. Se vor identifica descendenţii masculi şi femele.

190

Pentru aprecierea valorii de ameliorare în direcţia producţiei de carne descendenţii vor fi afluiţi în ferme de îngrăşare, cu sistem standardizat de creştere. Calculul valorii de ameliorare se va realiza pe baza sporului mediu zilnic realizat de către tăuraşii descendenţi, folosind un model matematic obţinut prin metodologia BLUP.

În direcţia producţiei de lapte, femelele descendente ale taurilor în testare vor performa în fermele de provenienţă. Pentru calculul valorii de ameliorare se va utiliza cantitatea de grăsime din lapte obţinută în prima lactaţie standard.

Pentru exemplificare, prezentăm în continuare un model de calcul al valorii de ameliorare pentru producţia de lapte prin metodologia BLUP, pe care îl vom compara cu metoda comparării cu contemporanii, care a fost utilizată până recent în România.

15.2.1. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR

DUPĂ DESCENDENŢI PRIN METODOLOGIA BLUP-SIRE MODEL

Metodologia BLUP (Best Linear Unbiased Prediction – cea mai bună predicţie liniară

nedeplasată) a fost elaborată de C.H. Henderson în 1949, care a fost apoi perfecţionată şi modernizată de continuatorii şcolii fondate de acesta. Prin această metodologie se construiesc modele liniare de estimare a valorii de ameliorare a animalelor în funcţie de programele de ameliorare specifice raselor cărora li se aplică.

Modelul tată (sire-model) este un model simplu care pleacă de la următoarele premise: - reproducătorii constituie un eşantion extras la întâmplare (randomizat) din

aceeaşi populaţie, care este neconsangvinizată şi neselecţionată; - reproducătorii nu sunt înrudiţi între ei şi nici cu femelele partenere; - împerecherile au loc la întâmplare (randomizat), de la fiecare femelă din

populaţie se ia în calcul un singur descendent; - descendenţii unui reproducător se consideră a fi în exclusivitate semifraţi,

neînrudiţi cu descendenţii altor reproducători; - femelele partenere constituie un eşantion aleator (randomizat), reprezentativ

pentru populaţia originară; - media şi varianţa genetică rămân constante de la o generaţie la alta.

Din cele enumerate mai sus rezultă că modelul tată nu este unul dintre cele mai bune, dar cu siguranţă este mai eficient în ameliorare decât indicele de selecţie. Cel mai complex model care se utilizează în prezent pentru estimarea valorii de ameliorare şi care are la bază metodologia BLUP este modelul animal care elimină toate neajunsurile modelului tată.

Performanţa y a unui individ este dată de formula:

y = 1/2 AS + 1/2 AD + E în care:

AS - valoarea genetică aditivă a tatălui (taur) AD - valoarea genetică aditivă a mamei (vacă) E - eroarea (toate efectele necunoscute care afectează

performanţa individului)

În cazul unei populaţii cu n indivizi (descendenţi ai aceluiaşi taur) formula devine:

y = 1/2 ĀS + 1/2 ĀD + Ē în care:

AS - performanţa medie a descendenţilor taurului AD - valoarea genetică medie a mamelor. Se presupune

că vacile au fost luate randomizat din populaţie E - eroarea medie, care la rândul ei, se presupune a fi

randomizată

191

Exemplu de calcul: Să se calculeze valoarea de ameliorare a trei tauri de rasă Bălţată românească pentru

cantitatea de grăsime din lapte obţinută în prima lactaţie standard, utilizând metodologia BLUP - sire model (model tată). Numărul de fiice, performanţa lor şi repartizarea în cele trei ferme în care au acţionat taurii sunt redate în tabelul 15.2.

Tabelul 15.2 Repartizarea vacilor pe efecte

(kg grăsime) Taurul Ferma 1 Ferma 2 Ferma 3 Total tauri

A 133,10 145,56

155,94 158,76

118,84 -

5

B

- - - - -

160,93 190,85 170,15 182,43 169,85

124,93 128,85 130,25 133,10 142,82

10

C

153,45 153,91 169,46 158,64 174,58 163,49 172,15

216,79 245,24 192,09 195,51 184,92 178,58 207,49

135,40 136,20 136,90 134,63 150,02 161,22

-

20

Total ferme 9 14 12 35 Numărul de fiice este 5 pentru taurul A, 10 pentru taurul B şi 20 pentru taurul C. În ferma 1

au performat 9 vaci, în a doua fermă 14 vaci şi în a treia fermă 12 vaci. Cantitatea de grăsime a fiicelor, prezentată în tabelul 15.2 a fost corectată pentru aducerea

la lactaţia standard. Se scrie modelul conform căruia se va efectua calculul VA:

Yijk = + Fi + Tj + eijk

în care: Yijk - performanţa măsurată a fiicei k provenită de la taurul j realizată în ferma i; - media generală, comună tuturor observaţiilor; Fi - efectul fermei i (factor fix cu 3 nivele: F1, F2 şi F3) Tj - efectul taurului j (Tj = 1/2 AS, unde AS reprezintă valoarea de ameliorare a taurului j)

şi este un factor randomizat cu 3 nivele: A, B şi C; eijk - efectul rezidual egal cu 1/2 AD + E Prin rezolvarea modelului de mai sus se va minimiza ecuaţia:

(a - aj)2

reprezentând suma valorii medii pătratice a diferenţelor dintre valoarea observată (reală) şi cea predictată, care totodată trebuie să fie şi cea mai mică. De aici rezultă prima literă din denumirea metodologiei BEST (cel mai bun).

192

Pentru rezolvare se vor parcurge următoarele etape: A. Construirea modelului: 1. Se calculează sumele pe efectele stabilite prin model:

Efectul Suma

performanţelor Observaţii

F1 F2 F3 A B C

5667,03 1424,34 2609,53 1633,16 712,20 1534,16 3420,67

Media generală = suma tuturor performanţelor Media fermei 1 = suma performanţelor vacilor din ferma 1 Media fermei 2 = suma performanţelor vacilor din ferma 2 Media fermei 3 = suma performanţelor vacilor din ferma 3 ETA taur A = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului A ETA taur B = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului B ETA taur C = suma performanţelor vacilor fiice ale taurului C

ETA = Estimated Transmitting Ability (Capacitatea probabilă de transmitere), adică 1/2 din valoarea de ameliorare a taurului.

2. Pentru fiecare sumă se scrie modelul, cu efectele care îl compun:

F1 F2 F3 A B C Suma F1 F2 F3 A B C

35 9 14 12 5 10 20

9 9 0 0 2 0 7

14 0 14 0 2 5 7

12 0 0 12 1 5 6

5 2 2 1 5 0 0

10 0 5 5 0 10 0

20 7 7 6 0 0 20

5667,031424,342609,531633,16712,20

1534,163420,67

De exemplu, suma fermei 1 este compusă dintr-un total de 9 performanţe, din care 2

aparţin fiicelor taurului A şi 7 fiicelor taurului C. Sau, ETA pentru taurul A se va calcula pe baza performanţelor a 5 fiice, din care 2 se găsesc în ferma 1, 2 în ferma 2 şi una în ferma 3.

La acest sistem se poate ajunge şi prin construirea sa cu ajutorul modelului matematic mixt, descris pentru prima dată de HENDERSON, 1949 (vezi Anexa 1).

Rezultatul este deci, un sistem de ecuaţii având numărul de ecuaţii şi necunoscute egal cu numărul de factori care au fost luaţi în considerare şi înmulţiţi cu numărul de nivele ale fiecărui factor.

Sub formă algebrică sistemul de ecuaţii se scrie astfel:

35 + 9F1 + 14F2 + 12F3 + 5A + 10B + 20C = 5667,03 9+ 9F1 + 0F2 + 0F3 + 2A + 0B + 7C = 1424,34 14+ 0F1 + 14F2 + 0F3 + 2A + 5B + 7C = 2609,53 12+ 0F1 + 0F2 + 12F3 + 1A + 5B + 6C = 1633,16 5+ 2F1 + 2F2 + 1F3 + 5A + 0B + 0C = 712,20 10+ 0F1 + 5 F2 + 5F3 + 0A + 10B + 0C = 1534,16 20+ 7F1 + 7 F2 + 6F3 + 0A + 0B + 20C = 3420,67

Se obţine o combinaţie liniară a observaţiilor fenotipice, de unde vine a doua literă din denumirea metodologiei LINEAR (liniar).

Dacă toate ipotezele modelului sunt adecvate (adică dacă s-au luat în considerare toţi factorii care pot influenţa performanţa fenotipică şi e (eroarea) este minimă, atunci predictorul obţinut (ETA) este nebalansat (nedeplasat, neeronat) (=UNBIASED). Aceasta înseamnă că dacă vom calcula de un număr foarte mare de ori valoarea de ameliorare plecând de la valori independente, în medie, valoarea genetică obţinută va fi egală cu valoarea reală.

193

3. Se adaugă raportul de varianţe k pe diagonala taurilor Raportul k se calculează cu formula:

k = 2e/2

s Pentru modelul tată (sire model):

2S= 1/42

A adică fiicele taurului sunt exclusiv semisurori (F = 0,25). Însă noi cunoaştem doar varianţa fenotipică (2

Y), care intră în calculul heritabilităţii h2=2

A/2Y. De aici putem deduce varianţa genotipică aditivă astfel:

2A= h2 x 2

Y

Ca urmare, varianţa genotipică a taurului va fi:

2S=1/4 h22

Y

Deoarece în varianţa erorii sunt cuprinse toate celelalte genotipuri aditive (cele provenite de la mamă), în cazul modelului tată vom avea:

2e = 2

Y - 2S = (1 - 1/4 h2)2

Y

Deci k va fi:

k = 2e/2

S = (1 - 1/4 h2)2Y/(1/4 h2)2

Y = (4 - h2)/h2

În cazul producţiei de lapte, pentru care h2 = 0,25, valoarea coeficientului k va fi: k = (4 - 0,25)/ 0,25 = 15

În notaţie matricială (conform modelului mixt a lui HENDERSON, 1949), prin adăugarea raportului k pe diagonala taurilor sistemul devine astfel:

35 9 14 12 5 10 20 5667,03 9 9 0 0 2 0 7 F1 1424,34 14 0 14 0 2 5 7 F2 2609,53 12 0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16 5 2 2 1 5+15 0 0 A 712,20 10 0 5 5 0 10+15 0 B 1534,16 20 7 7 6 0 0 20+15 C 3420,67 W b RHS în care:

W = matricea de incidenţă a factorilor. Descrie modul în care sunt repartizate fenotipurile (performanţele) pe factori;

b = vectorul necunoscutelor (a factorilor care vor fi predictaţi); RHS = vectorul fenotipurilor (termenii liberi).

B. Rezolvarea sistemului 4. Se rezolvă sistemul, utilizând ecuaţia următoare:

b = RHS / W = W-1 RHS

W nu are inversă (nu se poate inversa) deoarece matricea nu este singulară (adică determinantul ei este zero, D(W)=0). Înseamnă că există o interdependenţă între cel puţin două linii sau două coloane. Se observă uşor că suma coloanelor 2, 3 şi 4 este egală cu coloana 1 etc.

194

Pentru a putea rezolva sistemul vom elimina primul rând şi prima coloană din matricea W . Putem face acest lucru deoarece interesează mai puţin media generală (adică media pe toate fermele şi toţi taurii).

Sistemul devine, astfel:

9 0 0 2 0 7 F1 1424,34 0 14 0 2 5 7 F2 2609,53 0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16 2 2 1 20 0 0 A 712,20 0 5 5 0 25 0 B 1534,16 7 7 6 0 0 35 C 3420,67 W b RHS

Acum se poate calcula inversa matricei W, deoarece determinantul acesteia nu este nul.

Inversa matricei W este:

W-1 = 0,145 0,025 0,025 -0,018 -0,010 -0,038

0,025 0,096 0,026 -0,013 -0,024 -0,029

0,025 0,026 0,110 -0,011 -0,027 -0,029

-0,018 -0,013 -0,011 0,054 0,005 0,008

-0,010 -0,024 -0,027 0,005 0,050 0,012

-0,038 -0,029 -0,029 0,008 0,012 0,047

Înmulţind W-1 cu RHS se obţine vectorul soluţii b:

b = 153,7738 = media fermei 1 184,3228 = media fermei 2 133,8660 = media fermei 3 -4,89296 = ETA A -2,27296 = ETA B 7,16592 = ETA C

De observat că mediile performanţelor în cele trei ferme nu sunt egale cu mediile simple pe care le-am obţine dacă am raporta suma performanţelor la numărul de fiice din fiecare fermă. Astfel, în ferma 1 media cantităţii de grăsime pe lactaţie normală este 153,77 kg faţă de o valoare de 158,26 kg cât se obţine prin raportare directă, în ferma 2 este 184,32 kg faţă de 186,39 kg iar în ferma 3 este de 133,87 kg faţă de 136,10 kg. Acest lucru se datorează corectării perfomanţelor fiicelor cu valoarea de ameliorare a taurului din care provin. De asemenea, diferenţa dintre cele două valori este cu atât mai mare cu cât numărul de fiice în fermă este mai mic.

ETA reprezintă capacitatea probabilă de transmitere a taurilor (Estimated Transmitting Ability). Deoarece ETA = 1/2 AS VAA = ETAx2, deci:

VAAA = -4,89296 x 2 = -9,78592 VAAB = -2,27296 x 2 = -4,54592 VAAC = 7,16592 x 2 = 14,33184

5. Se calculează acurateţea estimării ETA. Acurateţea se calculează cu ajutorul diagonalei din W-1 corespunzătoare taurilor (Z'Z + k).

În cazul nostru, diagonala este (0,054; 0,050; 0,047) pentru taurul A, B, şi respectiv C.

195

Utilizând aceste valori, precum şi următoarea formulă:

rIH = 1 – (k x elementul din diagonala W-1)

se va calcula acurateţea estimării pentru fiecare taur în parte, astfel:

rIHA = 1 – (15 x 0,054) = 0,436

rIHB = 1 – (15 x 0,050) = 0,500

rIHC = 1 – (15 x 0,047) = 0,543

Din tabelul 15.3 se observă că pe măsura creşterii numărului de fiice creşte şi acurateţea estimării.

Tabelul 15.3 Acurateţea estimării VA la cei trei tauri

taur ETA Nr. fiice rHI A B C

-4,89 -2,27 7,17

5 10 20

0,436 0,500 0,543

Dar, mărimea valorilor din diagonala W-1 corespunzătoare taurilor nu depinde de numărul real de fiice, ci de numărul de fiice efective, care se calculează cu formula:

nej = nj -((nij2/ni))

în care: nj - numărul real de fiice a taurului j nij

2 - pătratul numărului de fiice de la taurul j care performează în factorul fix (ferma) i. ni - numărul total de fiice în ferma i. Deci vom avea: neA = 5 - (22/9 + 22/14 + 12/12) = 4,19 neB = 10 - (02/9 + 52/14 + 52/12) = 6,13 neC = 20 - (72/9 + 72/14 + 62/12) = 8,06

Se poate observa că numărul de fiice efective a unui taur depinde în foarte mare măsură de distribuţia descendenţei taurului în ferme.

Observaţie: nu se pot evalua taurii care au descendenţii numai într-o fermă.

196

15.2.2. PREDICŢIA VALORII DE AMELIORARE A TAURILOR DUPĂ DESCENDENŢI PRIN METODA COMPARĂRII CU CONTEMPORANII

Determinarea valorii de ameliorare prin metoda comparării cu contemporanii se face cu ajutorul formulei

următoare:

VAA = 2 x ((XD - XC)/ nD) în care:

XD = media descendenţilor taurilor din fermă XC = media contemporanilor descendenţilor taurului din fermă nD = numărul de descendenţi din fermă Pentru cei trei tauri din exemplul nostru vom avea: VAAA =2 [((139,33 - 163,67) + (157,35 - 191,29) + (118,84 - 137,66))/5] =

= 2(-76,73/5) = 2 x -15,346 = -30,692 VAAB =2 [(0 + (174,84 - 192,81) + (131,98 - 139,03))/10] =

= 2x (-25,02/10) = 2 x - 2,502 = - 5,004 VAAC= 2 [((163,67 - 139,33) + (202,95 - 169,84) + (142,39 - 129, 79))/20] = = 2(70,05/20) = 2 x 3,5025 = 7,005 În tabelul 15.4 se prezintă valorile de ameliorare absolute ale celor trei tauri obţinute

prin cele două metode. Întotdeauna suma valorilor de ameliorare obţinute prin BLUP va fi zero, lucru care nu

este valabil în cazul comparării cu contemporanii.

Tabelul 15.4 Compararea valorilor de ameliorare a taurilor obţinută prin metodologia BLUP (sire model)

şi metoda comparării cu contemporanii

Taur BLUP CC Observaţii A B C

-9,786 -4,546 14,332

-30,692 Supraestimează la număr mic de indivizi -5,004 7,005 Subestimează la număr mare de indivizi

0 -28,691 Deoarece metoda comparării cu contemporanii nu ţine cont de mediul în care au

performat fiicele taurilor, valoarea de ameliorare obţinută este fie supraestimată fie subestimată.

197

Aplicaţii practice: Să se calculeze valoarea de ameliorare a doi tauri de rasă Bălţată cu negru românească pentru cantitatea de

grăsime din lapte pe lactaţie standard, utilizând metodologia BLUP - sire model (model tată). Numărul de fiice şi producţia de grăsime pe lactaţie, repartizarea în cele trei ferme şi doi ani de referinţă sunt redate în tabelul 15.5.

Tabelul 15.5 Repartizarea vacilor pe efecte

(kg grăsime)

Nr. crt.

Vaca nr.

Taur Ferma Data fătării

Vârsta la prima fătare

(luni) Lactaţia

Durata lactaţiei

(zile)

Cantitate de grăsime (kg)

1 160 T1 F1 01.05.04 30 1 357 285,08 2 136 T1 F1 23.02.03 - 3 312 281,15 3 260 T1 F1 24.03.04 - 2 394 269,91 4 262 T1 F1 14.10.03 - 2 376 301,11 5 138 T2 F1 01.06.04 - 2 350 322,87 6 18 T2 F1 26.03.03 - 3 357 288,33 7 44 T2 F1 05.05.04 28 1 339 314,22 8 258 T2 F1 24.09.03 - 2 378 293,86 9 48 T2 F1 08.08.04 - 2 343 296,69 10 720 T2 F2 24.08.04 - 2 378 343,01 11 868 T2 F2 16.04.03 26 1 357 385,50 12 858 T2 F2 28.06.04 - 3 354 310,25 13 882 T1 F2 13.07.03 27 1 400 335,45 14 790 T1 F2 06.05.04 - 2 368 211,28 15 394 T1 F2 21.12.03 - 3 351 288,92 16 414 T1 F2 15.10.04 - 2 381 321,28

198

Anexa 1 Corespunzător modelului matematic liniar:

Y = Xb + Zu + e Se construieşte modelul mixt: X'X X'Z x b = X'Y Z'X Z'Z+Ik u Z'Y W b RHS Se construiesc matricile de incidenţă X, Z şi Y. X - matrice de dimensiunea n animale x m efecte fixe, în exemplul nostru 35 animale x

media generală + 3 ferme; Z - matrice de dimensiunea n animale x p efecte randomizate, în exemplul nostru 35

animale x 3 tauri; Y - vectorul coloană a performanţelor (n performanţe x 1), în exemplul nostru 35 de

performanţe.

F1 F2 F3 T1 T2 T3 X = 1

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

1 1 1 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1

Z= 1 1 0 0 0 0 0 0 0 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0

0 0 1 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 0 1 1 1 1 1 1

Y= 133,10 145,56 153,45 153,91 169,46 158,64 174,58 163,49 172,15 155,94 158,76 160,93 190,85 170,15 182,43 169,85 216,79 245,24 192,09 195,51 184,92 178,58 207,49 118,84 124,93 128,35 130,21 133,10 142,82 135,40 136,20 136,90 134,63 150,02 161,22

199

F1 F2 F3 T1 T2 T3 X'X = 35 9 14 12 Z'Z = 5 0 0 9 9 0 0 0 10 0 14 0 14 0 0 0 20 12 0 0 12

T1 T2 T3 F1 F2 F3

X'Z = 5 10 20 Z'X = T1 5 2 2 1 F1 2 0 7 T2 10 0 5 5 F2 2 5 7 T3 20 7 7 6 F3 1 5 6

X'Y = 5667,03 Z'Y = 712,20 1424,34 1534,16 2609,53 3420,67 1633,16

Se adaugă k pe diagonala Z'Z şi aceasta devine: Z'Z+k= 5+15 0 0 0 10+15 0 0 0 20+15 Se concatenează matricile conform modelului mixt:

35 9 14 12 5 10 20 5667,03 9 9 0 0 2 0 7 F1 1424,34 14 0 14 0 2 5 7 F2 2609,53 12 0 0 12 1 5 6 x F3 = 1633,16 5 2 2 1 20 0 0 A 712,20 10 0 5 5 0 25 0 B 1534,16 20 7 7 6 0 0 35 C 3420,67 W b RHS

200

LUCRAREA 16

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE A TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE

Scopul lucrării:

- dezvoltarea gândirii tehnologice a studenţilor, astfel încât viitorul specialist să cunoască diferitele variante tehnologice de creştere a tineretului taurin de reproducţie.

Analiza tehnologiei de creştere a tineretului de reproducţie, presupune: - urmărirea modului de îngrijire a viţelului după fătare; - urmărirea modului de întocmire a planului de creştere şi hrănire a tineretului şi a fişei

tehnologice; - urmărirea modului de hrănire a viţeilor pe etape de vârstă; - urmărirea modului de asigurare a condiţiilor de cazare şi a sistemului de întreţinere.

16.1. VACA ÎN GESTAŢIE AVANSATĂ ŞI ÎNGRIJIREA VIŢELULUI DUPĂ FĂTARE

Creşterea viţeilor începe cu vaca în gestaţie avansată. Astfel, unele măsuri luate în timpul

gestaţiei avansate a vacilor vor conduce la obţinerea unor viţei viguroşi şi sănătoşi. Acestea sunt: - înţărcarea vacii cu minim 6 săptămâni înainte de fătare; - vaccinarea vacilor cu minim 3 săptămâni înainte de fătare pentru asigurarea concentraţiei

minime de anticorpi în colostru; - adoptarea unor tehnologii prin care să se evite suprafurajarea sau pierderea în greutate şi

care să asigure necesarul de proteină, vitaminele A şi E şi seleniu pentru o bună creştere a fătului şi o parturiţie eutocică;

- boxa de fătare trebuie să aibă aşternut abundent de paie şi să fie ventilată şi iluminată corespunzător.

Îngrijirile viţelului la naştere presupune asigurarea efectuării următoarelor operaţiuni: - îndepărtarea mucozităţilor din cavitatea bucală şi orificiile nazale şi declanşarea respiraţiei; - îndepărtarea viţelului de la mamă imediat după fătare; - uscarea viţelului şi dezinfecţia cordonului ombilical; - cântărire şi individualizare; - administrarea colostrului; - mutarea în adăpostul de creştere; - vaccinarea şi stimularea nespecifică a funcţiei imune.

16.2. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE CREŞTERE ŞI HRĂNIRE ŞI A FIŞEI TEHNOLOGICE

Planul de creştere şi hrănire se întocmeşte anual în luna decembrie şi are valabilitate pentru

anul calendaristic următor. Acest plan cuprinde, diferenţiat, pe rase, sexe şi destinaţie, următoarele: - masa corporală pe care trebuie să o realizeze tineretul în diferite etape de vârstă,

respectiv: la 3; 6; 12 luni şi la admiterea la reproducţie; - sporul mediu zilnic pentru fiecare etapă de vârstă. La întocmirea planului de creştere se iau în considerare următoarele elemente: - masa corporală medie la naştere; - masa corporală ce trebuie atinsă la maturitatea morfologică (conform standardului rasei); - realizarea unui ritm normal de creştere, specific fiecărei etape de vârstă.

201

Pentru exemplificare, în continuare, sunt prezentate etapele întocmirii planului de creştere pentru tineretul femel de rasă Bălţată românească destinat reproducţiei, prima însămânţare fecundă realizându-se la vârsta de 18 luni.

Elementele necesare pentru întocmirea planului de creştere: - masa corporală la naştere - 35 kg; - masa corporală la vârsta de adult - 650 kg; - coeficienţii de creştere pentru diferite etape de vârstă: - la naştere – 6-8%, - la vârsta de 3 luni – 15-17%; - la vârsta de 6 luni – 26-30%; - la vârsta de 12 luni – 46-50%; - la vârsta de 18 luni – 62-66%. Ţinând seama de elementele de mai sus se calculează masa corporală pe care animalele

trebuie să o realizeze în diferite etape de vârstă cu ajutorul relaţiei:

Gx = Gf x C / 100 în care:

Aplicând această relaţie, rezultă că la fiecare etapă de vârstă, viţelele vor trebui să realizeze următoarele mase corporale:

- la vârsta de 3 luni = 104 kg (650 x 16 : 100 = 104 kg); - la vârsta de 6 luni = 182 kg (650 x 28 : 100 = 182 kg); - la vârsta de 12 luni = 312 kg (650 x 48 : 100 = 312 kg); - la vârsta de 18 luni = 416 kg (650 x 64 : 100 = 416 kg). Se calculează sporul total şi sporul mediu zilnic pentru fiecare etapă de creştere, folosind

relaţiile cunoscute: ST = Gf – Gi [kg] în care: s.m.z. = ST x 1000 / t [g] în care: Datele astfel obţinute se evidenţiază într-un tabel după modelul prezentat în tabelul 16.1.

Tabelul 16.1 Planul de creştere pentru tineretul femel taurin de reproducţie,

rasa Bălţată românească

Specificare U.M. Etapele de vârstă (luni)

adult naştere 3 6 12 18 Masa corporală kg 650 35 104 182 312 416 Spor total pe perioadă kg - - 69 78 130 104 Spor mediu zilnic g - - 766 866 722 577

După întocmirea planului de creştere se întocmeşte “Planul de hrănire” (tabelul 16.2),

urmărindu-se realizarea sporului mediu zilnic printr-o schemă de furajare adecvată; raţiile administrate vor fi alcătuite din acele furaje care sunt cel mai bine valorificate în diferitele etape de creştere.

În planul de hrănire sunt menţionate cantităţile de furaje care se administrează tineretului în diferite etape de vârstă, precum şi ordinea introducerii lor în raţie.

Întocmirea raţiilor se va face cu ajutorul normelor specifice de furajare (tabelele 16.3 şi 16.4), actualizate după caz, astfel ca tineretul de reproducţie să fie armonios dezvoltat şi viguros.

Gx - masa corporală la vârsta x; Gf - masa corporală finală (la vârsta de adult); C - coeficientul de creştere specific etapelor de

Gf - masa corporală la sfârşitul perioadei; Gi - masa corporală la începerea perioadei; t - numărul de zile din perioadă.

Gf - masa corporală la sfârşitul perioadei; Gi - masa corporală la începerea perioadei.

202

Tabelul 16.2 Planul de hrănire pentru tineretul taurin femel de reproducţie

Specificare U.M. Categoria de vârstă (în luni)

0-3 3-6 6-12 12-18 Colostru l 35 - - - Lapte integral l 200 - - - Lapte degresat l 400 - - - (Lapte praf) kg (32) - - - Nutreţ combinat kg 63 136 - - Fân kg 90 90 180 180 Grosiere kg - - 270 540 Suculente conservate kg - 225 450 720 Siloz de ştiuleţi porumb kg - - 234 234 Masă verde kg - 225 1710 2160 Sare kg 1 2 3 4

Tabelul 16.3 Norme de hrănire pentru tineretul taurin femel de reproducţie

(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)

Masa corporală

(kg)

Spor mediu zilnic

(g)

SU maximă(kg/zi)

UNL (/zi)

PDI (g/zi)

Ca (g/zi)

P (g/zi)

150 400

5,19 2,86 275 18 10

600 3,24 319 22 12 800 3,84 361 26 14

250 400

7,05 4,01 358 24 15

600 4,55 403 30 17 800 5,37 442 36 19

350 400

8,69 5,06 434 28 19

600 5,75 474 34 21 800 6,79 505 40 23

450 400

10,03 6,06 509 33 22

600 6,91 540 38 24 800 8,16 557 43 26

Tabelul 16.4 Norme de hrănire pentru tineretul taurin mascul de reproducţie

(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)

Masa corporală

(kg)

Spor mediu zilnic

(g)

SU maximă(kg/zi)

UNC (/zi)

PDI (g/zi)

Ca (g/zi)

P (g/zi)

150 600

3,75 3,21 285 18 10

800 3,67 330 23 13 1000 4,18 370 27 15

250 600

6 4,36 363 24 15

800 4,87 407 29 17 1000 551 450 33 19

350 600

8,07 5,45 435 30 21

800 6,08 480 36 24 1000 6,83 520 41 26

450 600

10,2 6,54 507 38 28

800 7,29 550 44 31 1000 8,15 585 50 34

550 600

12,18 7,63 588 46 32

800 8,61 623 51 34 1000 9,64 640 57 36

203

În tabelul 16.5 este prezentată valoarea nutritivă a unor furaje, mai frecvent utilizate în furajarea taurinelor. Aceste valori, pot fi utilizate la calcularea raţiilor furajere la toate categoriile de taurine.

Tabelul 16.5 Valoarea nutritivă a unor furaje folosite în alimentaţia taurinelor

Specificare SU (kg)

UNL /kg

UNC/kg

PDIN(g)

PDIE (g)

Ca (g)

P (g)

Fân de lucernă, de calitate bună 0,87 0,65 0,58 91 58 13 2,5 Fân de lucernă la înflorire 0,87 0,57 0,49 80 52 11,8 1,1 Fân de golomăţ la înspicare 0,85 0,74 0,70 70 70 3,0 2,2 Vreji de mazăre 0,86 0,51 0,43 53 52 12,0 1,6 Semisiloz de lucernă 0,35 0,29 0,26 34 19 6,9 1,0 Siloz de porumb cu boabe în lapte-ceară 0,35 0,36 0,36 16 20 1,3 0,9 Coceni de porumb 0,76 0,52 0,47 30 43 6,2 2,3 Paie de orz 0,87 0,50 0,44 10 20 2,9 0,6 Pajişte de calitate bună 0,17 0,18 0,18 14 14 1,1 0,6 Raigras englezesc la înspicare 0,20 0,19 0,19 15 17 1,1 0,6 Porumb boabe 0,87 1,24 1,32 83 101 0,26 2,5 Orz boabe 0,87 1,06 1,09 63 70 0,7 3,7 Mazăre boabe 0,87 1,15 1,20 136 87 1,1 3,8 Şrot de floarea-soarelui 0,88 0,76 0,69 217 91 4,0 9,8 Tărâţe de grâu 0,88 0,62 0,55 80 54 1,7 7,8

Pe baza planului de hrănire şi a efectivului de tineret rulat în timpul anului se stabileşte “Necesarul anual de furaje”, precum şi sursele din care se asigură aceste furaje.

16.2.1. ANALIZA MODULUI DE HRĂNIRE A

TINERETULUI TAURIN

Obiectivul principal al alimentaţiei raţionale a tineretului taurin este dezvoltarea funcţiei ruminale cât mai devreme şi utilizarea unor resurse furajere astfel încât să se asigure dezvoltarea optimă la introducerea la reproducţie, în raport cu cerinţele rasei.

Se analizează modul de hrănire a tineretului taurin sub toate aspectele, pe perioade şi subperioade de creştere.

În subperioada colostrală se analizează: - sistemul de alăptare aplicat; - tehnica administrării colostrului; - cantitate/tain; - numărul de tainuri pe zi; - respectarea igienei alăptării. În subperioada alăptării propriu-zise se analizează: - sistemul de hrănire aplicat: intensiv sau semiintensiv; - respectarea cantităţilor de lapte (sau substituent) administrate pe zi la un tain conform

schemei de furajare; - respectarea tehnicii de preparare a substituenţilor de lapte: modul de alegere a

substituentului potrivit planului de creştere, modul de reconstituire în apă şi concentraţia dorită, modul de administrare (schema de alăptare, temperatura de administrare, omogenizarea, numărul de tainuri, volumul unui tain etc.);

- cantitatea şi calitatea furajelor vegetale administrate în perioadele de vârstă 0-3 luni şi 3-6 luni (structura şi textura furajului concentrat, metode de stimulare a consumului voluntar de concentrate, oportunitatea şi momentul introducerii fânului în alimentaţie);

- ordinea de introducere în alimentaţie a diferitelor categorii de furaje, care trebuie să corespundă cu capacitatea funcţională a aparatului digestiv de a valorifica aceste furaje;

204

- sistemul şi metoda de alăptare practicată, precum şi respectarea tehnologiei specifice fiecărei metode de alăptare;

- respectarea regulilor alăptării raţionale; - durata alăptării şi tehnica înţărcării viţeilor. Pentru fiecare categorie de tineret taurin se întocmeşte “Fişa tehnologică” după modelul

din tabelul 16.6. Tabelul 16.6

FIŞA TEHNOLOGICĂ A TINERETULUI TAURIN DE REPRODUCŢIE ŞI LA ÎNGRĂŞARE

INDICATORI U.M. Trimestrul

Total an

I II II IV I F M A M I I A S S N D

Pro

ducţ

ia

Efective la începutul lunii Cap.t

Intrăr

i

Total Cap.t

din

care

: din fătări Cap.t de la alte categorii Cap.t din cumpărări Cap.t. spor în greutate g/zi t

Ieşi

ri

Total Cap.t.

din

care

la alte categorii Cap.t. livrări la alte unităţi Cap.t. treceri la T.B. Cap.t

Pierderi Mortalităţi Cap.t Sacrif. necesitate Cap.t

Evo

luţi

a Efectiv la sfârşitul lunii

Greutate vie t Efective Cap.

Zile furajate Nr. Efective medii Cap.

Fur

aje

Fân Cantitatea t Valoarea (lei/t) lei

Suculente Cantitatea t Valoarea (lei/t) lei

Masă verde Cantitatea t Valoarea (lei/t) lei

Concentrate (Cultivate; comb.) t Cantitatea t Valoarea (lei/t) lei

Grosiere Cantitatea T Valoarea (lei/t) lei

Alte furaje Cantitatea t Valoarea (lei/t) lei

Total

Cantităţi fizice t U.N.C. mii Valoarea Lei d.c. din prod. proprie lei

Materiale diverse şi obiecte de inventar, din care:

Total Lei Cizme Lei Salopete Lei Medicamente Lei Altele

În perioada de creştere până la admiterea la reproducţie se analizează: - structura raţiilor administrate; - cantităţile de furaje administrate; - numărul de tainuri în care se administrează raţia; - ordinea administrării furajelor la un tain; - calităţile nutritive şi igienice ale furajelor. În tabelul 16.7 este prezentat un amestec de furaje concentrate utilizat pentru echilibrarea

raţiilor furajere administrate tineretului taurin de reproducţie, în funcţie de vârstă, masă corporală, rasă şi spor mediu zilnic programat, pe timp de vară şi pe timp de iarnă (tabelele 16.8, 16.9 şi 16.10).

205

Tabelul 16.7 Structura amestecului de furaje concentrate pentru tineretul taurin de reproducţie

Specificare % SU (kg)

UNL /kg

PDIN(g)

PDIE(g)

Ca (g)

P (g)

Porumb 75,5 66,1 94,24 6308 7676 19,8 190 Şrot floarea-soarelui 20 17,6 15,20 4340 1820 80 196 Sare 1 0,9 - - - - - Cretă furajeră 2 1,8 - - - 780 - Fosfat monosodic 0,5 0,4 - - - - 128 Premix vitamino-mineral 1 0,9 - - - - - Total 100 87,7 109,44 10648 9496 879,8 514 Revine la 1 kg X 0,88 1,09 106 95 8,8 5,1

Tabelul 16.8

Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 4 luni, s.m.z.-800 g

Specificare KgSU(kg)

UNL/kg

PDIN(g)

PDIE (g)

Ca (g)

P (g)

Vara Necesar x 3 3,38 308 308 21 12 Pajişte de calitate bună 15 2,5 2,70 196 196 16,5 9 Amestec de furaje concentrate 1,2 1,1 1,30 127 114 10,6 6,2 Sare bulgări x - - - - - - Asigurat x 3,6 4,0 323 310 27,1 15,2

Iarna Necesar x 3 3,38 308 308 21 12 Fân de golomăţ, la înspicare 2 1,7 1,48 140 140 6 4,4 Siloz porumb (boabe în faza delapte-ceară)

3 1,0 1,08 48 60 3,9 2,7

Amestec de furaje concentrate 1,2 1,1 1,3 127 114 10,6 6,2 Sare bulgari x - - - - - - Asigurat x 3,8 3,86 315 314 20,5 13,3

Tabelul 16.9

Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 10 luni (cca. 250 kg), s.m.z.-750 g

Specificare KgSU (kg)

UNL/kg

PDIN(g)

PDIE (g)

Ca (g)

P (g)

Vara Necesar x 7,05 4,96 422 422 27 16 Pajişte de calitate bună 20 3,40 3,60 280 280 22 12 Vreji de mazăre 2 1,72 1,02 106 104 24 3,2 Amestec de furaje concentrate 1 0,87 1,09 106 95 8,8 5,1 Sare bulgări x - - - - - - Asigurat x 5,99 5,71 4,92 479 54,8 20,3

Iarna Necesar x 7,05 4,96 422 422 27 16

Fân de golomăţ, la înspicare 2 1,70 1,48 140 140 6 4,4 Siloz porumb (boabe în faza de lapte-ceară)

5 1,7 1,80 80 100 6,5 4,5

Semisiloz de lucernă 2 0,70 0,58 68 38 13,8 2 Coceni de porumb 1 0,8 0,52 30 43 6,2 2,3 Amestec de concentrate 1 0,9 1,09 106 95 8,8 5,1 Sare bulgări x - - - - - - Asigurat x 5,8 5,47 424 416 41,3 18,3

206

Tabelul 16.10 Raţie furajeră pentru o viţea, în vârstă de 15 luni (cca. 350 kg), s.m.z.-600 g

Specificare Kg SU (kg)

UNL /kg

PDIN (g)

PDIE (g)

Ca (g)

P (g)

Vara Necesar x 8,69 5,75 474 474 34 21 Pajişte de calitate bună 25 4,25 4,50 350 350 27,5 15 Vreji de mazăre 3 2,58 1,53 159 156 36 4,8 Sare bulgări x - - - - - - Fosfat monosodic 0,03 - - - - - - Asigurat x 6,83 6,03 509 506 63,5 19,8

Iarna Necesar x 8,69 5,75 474 474 34 21 Fân de golomăţ, la înspicare 3 2,55 2,22 210 210 9 6,6 Semisiloz de lucernă 7 2,45 2,03 238 133 47,6 7 Coceni de porumb 3 2,28 1,56 90 129 18,6 6,9 Sare bulgări x - - - - - - Fosfat monosodic 0,03 - - - - - - Asigurat x 7,28 5,81 538 472 75,2 20,5

16.2.2. ANALIZA CONDIŢIILOR DE ÎNTREŢINERE A TINERETULUI TAURIN

Se va analiza sistemul de întreţinere practicat, precum şi asigurarea condiţiilor şi parametrilor de confort pe categorii de vârstă.

Creşterea viţeilor sugari în adăposturi calde (profilactoriu şi creşă): - capacitatea profilactoriului faţă de efectivul matcă şi modul de planificare al fătărilor; - sistemul de întreţinere în profilactoriu (în boxe individuale sau colective, fig. 16.1); - respectarea principiului populării şi depopulării totale; - tipul de creşă, numărul de viţei pe boxă, suprafaţa alocată unui viţel, modul de lotizare a viţeilor la populare (fig. 16.2).

Fig. 16.1. Adăpost maternitate cu profilactoriu: A - compartimente de maternitate; B - compartimente de

profilactoriu; C - cameră tampon; D - cameră anexă; 1 - stand (1,30 x 2,30 m), aşternut din paie; 2 - iesle din beton armat; 3 - adăpătoare cu nivel constant;

4 - alee de serviciu, flancată de rigole pentru purin; 5 - alee de furajare; 6 - boxă individuală pentru profilactoriu (0,80 x 1,20 m)

În figura 16.3 sunt prezentate variante de boxe precum şi inventarul folosit în asemenea adăposturi.

207

Fig. 16.2. Compartimente de creşă (viţele 0,5 … 3 luni) şi de pregătire a vacilor pentru fătare, cuplate cu adăpostul maternitate: A - compartiment creşă; B - compartiment de pregătire a vacilor pentru fătare; C -

compartiment maternitate; D - camera tampon; E - cameră de serviciu. 1 - boxă comună pentru viţele 0,5 … 3 luni, 3,40 x 4,10 m (1a - zona de pat cald; 1b - zona de furajare); 2 - iesle din beton armat, cu dispozitive pentru fixarea găleţilor de alăptare; 3 - adăpătoare cu nivel constant; 4 - rigolă pentru purin; 5 - alee de

serviciu; 6 - alee de furajare; 7 - iesle din beton armat; 8 - stand individual, 1,20 x 2,00 m; 9 - canal pentru evacuarea dejecţiilor, cu racleţi batanţi.

Fig. 16.3. Variante de boxe, precum şi inventarul folosit în profilactoriu şi creşă

1, 2 - variante de boxe individuale; 3 - grătar pentru fân; 4, 5 - inele pentru fixarea găleţilor de alăptare; 6 - vas pentru administrarea furajelor concentrate; 7, 8, 9 - găleţi pentru administrarea laptelui.

1

208

Creşterea viţeilor sugari în cuşti individuale amplasate în afara adăpostului (fig. 16.4 şi 16.5):

- materialul din care se construieşte cuşca şi ţarcul; - dimensionarea cuştilor în raport cu dezvoltarea corporală a animalelor care vor fi

crescute; - modul de amplasare a cuştilor, pregătirea terenului; - metodele de administrare a laptelui, a apei şi a furajelor vegetale; - formarea, reîmprospătarea şi evacuarea aşternutului; - asocierea planului de furajare cu nivelul factorilor de microclimat asiguraţi de cuşcă, mai

ales pe timp de iarnă.

Fig. 16.4. Schiţa unei cuşti individuale pentru viţei, confecţionată din poliester armat cu fibră de sticlă

Fig. 16.5. Vedere cuşcă din material plastic pentru viţei

În figura 16.6 este prezentată o cuşcă colectivă, realizată din material plastic, amplasată în afara adăpostului.

209

Creşterea tineretului taurin după înţărcare: - sistemul de întreţinere practicat la tineretul taurin după înţărcare (legată, nelegată,

întreţinerea nelegată în adăposturi semideschise sau închise, tabere de vară pentru perioada adecvată, fig. 16.7).

Fig. 16.6. Vedere cuşcă colectivă din material plastic pentru viţei

Fig. 16.7. Adăpost pentru tineret taurin femel de reproducţie: a - zonă (compartimentată) de odihnă, cu aşternut permanent; b - zona de furajare; c - iesle din beton

armat; d - padoc (compartimentat); e - rigolă pentru purin. Alte consideraţii: - respectarea lucrărilor de igienizare a adăposturilor (zilnice şi periodice); - modul de supraveghere a tineretului din punct de vedere sanitar veterinar, mai ales în

primele luni de viaţă; - modul de asigurare a regimului de mişcare a tineretului; - realizarea operaţiunilor tehnice de marcare şi ecornare; - realizarea parametrilor de confort tehnologic în funcţie de vârstă şi sistem de întreţinere

(microclimat, suprafaţă specifică, frontul de furajare asigurat etc.); - modul de realizare a planului de creştere; - procentul de mortalitate şi morbiditate la viţei, precum şi cauzele care generează aceste

pierderi.

c

210

Principii de ecornare: - viţelul nu este niciodată prea tânăr pentru a putea fi ecornat; - se preferă ecornarea în sezonul rece; - înainte de ecornare, cornul trebuie să fie vizibil; - alegerea metodei (chimic sau cu temperaturi ridicate), conform cu vârsta viţelului. Principii de înţărcare: - vârsta minimă 4 săptămâni; - consum minim de 0,7 kg concentrate pe zi, timp de 3 zile consecutiv; - se va evita stresul multiplu: vaccinări, ecornare, mutare, schimbarea furajului concentrat; - observarea atentă a viţeilor în perioada de înţărcare. În tabelele 16.11 şi 16.12 sunt prezentaţi principalii parametri de microclimat şi de confort

tehnologic care trebuie asiguraţi tineretului taurin pe categorii de vârstă.

Tabelul 16.11 Valorile limită ale parametrilor de microclimat la tineretul taurin

Specificare U.M.Categoria de vârstă (în luni)

0-0,5 0,5-3 3-6 6-12 12-18 Temperatura oC 12-24 10-24 8-24 6-24 6-24 Umiditatea relativă % 60-70 60-70 60-70 60-75 60-75

Viteza curenţilor de aer: iarna

m/sec0,1 0,2 0,2 0,3 0,3

vara 0,5 0,5 0,8 1,0 1,0 Concentraţia CO2 % 0,2 0,2 0,2 0,2 0,2 Concentraţia NH3 mg/l 0,02 0,02 0,02 0,02 0,02

Tabelul 16.12

Elemente de confort tehnologic la tineretul bovin femel întreţinut nelegat

Specificare U.M. Categoria de vârstă (în luni)

0-0,5 0,5-3 3-6 6-12 12-18 18-24 24-30 Boxe individuale mp/cap 0,80 - - - - - - Lungimea cuşetei de odihnă cm - - 120-135 135-145 160-170 180-190 200-210Lăţimea cuşetei de odihnă cm - - 50-55 60-65 75-85 85-95 100-110Înălţime grilaje despărţitoare între cuşete

cm - - 45-50 50-60 70 80 90-120

Animale pe boxă cap. 6-8 10-20 15-30 20-30 20-30 20-30 20-30 Suprafaţa de odihnă pe aşternut permanent

mp/cap - - - 2,50 3,00 3,50 4,00

Înălţime grilaje comparti-mentare boxe şi padocuri

cm 0,80 100 100 110 110 120 120-130

Front minim de furajare individuală

cm - 30 40-45 50 55 60 60

Deschidere grilaj pentru gât cm - 12 12 15 15 17 18 Înălţime bordură iesle spre animal

cm 30-35 35-40 35-40 35-40 35-40 40-50 40-50

Lăţime iesle la exterior cm - 60 60 70 80 80 90 Nivel fund iesle peste pardoseală

cm - 15-20 15-20 5-10 5-10 5-10 5-10

Suprafaţă padocuri mp/cap - 3-4 3-4 4-5 5-6 6-8 8-10 Animale pe adăpătoare cap - 15-20 15-20 15-20 15-20 15 15

Orientativ, în tabelele 16.13 şi 16.14 sunt prezentate programele de lucru pentru personalul

care lucrează în sectorul de tineret.

211

Tabelul 16.13 Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de viţei în vârstă de 15-60 de zile

(în creşă)

Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea acestora în boxe special amenajate sau staţionarul veterinar

515-530 Curăţarea ieslelor şi adăpătorilor 530-600 Administrarea furajelor combinate şi fibroase

600-730

Pregătirea pentru alăptare şi alăptarea viţeilor (spălarea suplimentară a găleţilor şi bidoanelor, prepararea substituentului de lapte şi transportul laptelui, administrarea substituentului de lapte sau a laptelui, spălarea şi dezinfecţia vaselor de alăptare şi manipulare a laptelui)

730-830 Acţiuni sanitar-veterinare 830-900 Cântăriri, lotizări 900-1000 Curăţarea adăpostului, dezinfecţii, pregătirea patului de odihnă

1000-1400 Repaus (prin rotaţie unul din îngrijitori va asigura supravegherea animalelor) 1400-1530 Transportul şi asigurarea furajelor combinate şi fibroase 1530-1630 Acţiuni sanitar-veterinare 1630-1730 Curăţarea adăpostului, evacuarea dejecţiilor 1730-1900 Pregătirea pentru alăptare şi alăptarea viţeilor

1900-1930 Curăţarea adăpostului, pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului îngrijitorului de noapte.

Tabelul 16.14

Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de tineret femel pentru reproducţie în vârstă de peste 6 luni

Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea acestora

515-600 Transportul şi administrarea furajelor fibroase 600-700 Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor 700-800 Transportul şi administrarea suculentelor

800-845 Depistarea viţelelor în călduri apte pentru însămânţare şi afluirea acestora la punctul de însămânţări

845-930 Cântăriri, lotizări, individualizări 930-1000 Dezinfecţii, văruiri, reparaţii curente la adăpost şi padoc

1000-1300 Repaus (prin rotaţie unul din îngrijitori va asigura supravegherea animalelor) 1300-1400 Transportul şi asigurarea furajelor suculente

1400-1415 Depistarea viţelelor în călduri apte pentru însămânţare şi afluirea acestora la punctul de însămânţări

1415-1500 Acţiuni sanitar veterinare 1500-1600 Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor 1600-1730 Transportul şi administrarea furajelor fibroase şi grosiere 1730-1800 Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului îngrijitorului de noapte

212

LUCRAREA 17

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE CREŞTERE ŞI EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE

Scopul lucrării: dezvoltarea gândirii tehnologice a studenţilor, astfel încât viitorul

specialist să cunoască diferitele variante tehnologice de creştere şi exploatare a taurinelor pentru producţia de lapte, să interpreteze corect diversitatea situaţiilor întâlnite în aceste ferme.

Tehnologia de creştere şi exploatare condiţionează în mod direct volumul şi rentabilitatea producţiei de lapte. Inginerul zootehnist trebuie să fie permanent preocupat în a găsi soluţii eficiente, raportate la condiţiile concrete din fermă, pentru a armoniza mediul de creştere şi exploatare cu capacitatea productivă a taurinelor. În acest sens se vor trata elemente de analiză ale tehnologiei de reproducţie, de pregătire a vacilor, pentru fătare, de întreţinere a vacilor, de muls şi de furajare în raport cu cerinţele specifice fiecărei tehnologii.

Cunoştinţele acumulate la disciplinele care fundamentează verigile tehnologiei de creştere şi exploatare a taurinelor, precum şi cele însuşite la cursul de Tehnologia creşterii bovinelor vor fi folosite pentru evidenţierea aspectelor pozitive şi negative din fermă, la stabilirea cauzelor şi măsurilor de adoptat pentru remedierea acestor deficienţe.

17.1. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE REPRODUCŢIE

Activitatea de reproducţie din fermele de vaci de lapte se analizează lunar, trimestrial,

semestrial şi anual întrucât condiţionează realizarea principalilor indicatori tehnico-economici şi rentabilitatea procesului de producţie.

Pentru analizarea activităţii de reproducţie în fermele de vaci de lapte se întocmesc evidenţe zootehnice specifice care pot oferi informaţii privind desfăşurarea activităţii de reproducţie, între care:

1. Registrul unic pentru însămânţări artificiale; 2. Tabel cu vacile şi viţelele însămânţate; 3. Tabel cu vacile şi viţelele controlate pentru diagnosticul de gestaţie; 4. Tabel cu vacile şi viţelele având tulburări de reproducţie; 5. Evidenţa materialului seminal; 6. Calendarul reproducţiei. Pe baza evidenţelor mai sus menţionate se stabilesc principalii indici de reproducţie şi se

analizează capacitatea de reproducţie din fermă, astfel: Rata de concepţie (procentul de gestaţie după prima însămânţare) - trebuie să aibă valori

cuprinse între 50 şi 70%. Procentul de fecunditate este un indicator anual care trebuie să fie mai mare de 88%. Indicele de însămânţare (numărul de însămânţări pentru realizarea unei gestaţii) trebuie să

aibă valori cuprinse între 1,5 şi 2. Vacile cu 3 însămânţări şi depistate a fi negestante se consideră vaci cu tulburări de reproducţie şi sunt luate în evidenţă pentru diagnosticul cauzei şi tratament.

Indicele de gestaţie este raportul procentual al vacilor cu gestaţie confirmată din efectivul total de vaci. Acest indicator se determină lunar şi trebuie să aibă valori de 45-53% (procent ce indică eşalonarea însămânţărilor şi fătărilor pe parcursul întregului an).

Durata “repausului de gestaţie”. Repausul de gestaţie este intervalul cuprins între ultima fătare şi prima însămânţare fecundă. Acest indicator trebuie să aibă valori cuprinse între 80 şi 120 zile.

Calving-interval (C.I.) este perioada de timp dintre două fătări succesive şi trebuie să aibă valori cuprinse între 365 şi 400 de zile.

213

Fertilitatea (natalitatea) reprezintă numărul de viţei produşi într-un an la 100 de vaci şi trebuie să aibă valori de peste 85%.

Structura efectivului de vaci pe stări fiziologice se consideră a fi optimă când, raportat la efectivul total de vaci, se întâlneşte următoarea pondere pe stări fiziologice:

- vaci în lactaţie 80%; - vaci în repaus mamar 20%; - vaci recent fătate (R.F.) 10%; - vaci recent însămânţate (R.Î.) 40%; - vaci gestante (G) 50%, din care:

- vaci în luna 3-7 de gestaţie 30%; - vaci în luna 8-9 de gestaţie 20%;

Vârsta primei fătări este un indicator mediu pe fermă sau individual şi diferă în funcţie de precocitatea rasei. Se recomandă ca vârsta primei fătări să fie de 25-27 de luni la rasa Holstein-Friză şi 27-30 luni la rasele Bălţată românească şi Brună.

Frecvenţa tulburărilor de reproducţie manifestate prin: anestru după fătare (A.F.), anestru după însămânţare (A.Î.), însămânţările repetate să fie cât mai reduse, frecvenţa avorturilor - sub 2%, iar cea a retenţiilor placentare sub 5-10%.

Deficienţele de ordin tehnic, de organizare a reproducţiei, cele de exploatare şi cele sanitar-veterinare sunt cauzele majore în nerealizarea indicilor de reproducţie mai sus menţionaţi.

Deficienţele de ordin tehnic se referă la: - calificarea şi conştiinciozitatea tehnicianului însămânţător; - alegerea momentului optim de însămânţare; - calitatea materialului seminal etc. Deficienţele organizatorice se referă la: - planificarea necorespunzătoare a însămânţărilor şi fătărilor; - organizarea defectuoasă a depistării vacilor şi viţelelor în călduri; - nerecunoaşterea la timp a vacilor şi viţelelor în călduri; - conservarea şi păstrarea necorespunzătoare a materialului seminal; - conducerea defectuoasă a evidenţelor zootehnice etc. Deficienţele legate de condiţiile de exploatare se referă la: - pregătirea vacilor gestante; - igiena necorespunzătoare la fătare; - lipsa mişcării active, înainte şi după fătare; - furajarea defectuoasă a vacilor etc. Deficienţele de ordin sanitar-veterinar:

- tratarea cu întârziere sau fără eficienţă a cervicitelor şi metritelor, apariţia unor boli care determină avortul.

17.1.1. ANALIZA MODULUI DE PREGĂTIRE A VACILOR PENTRU FĂTARE

Pregătirea vacilor pentru fătare trebuie să înceapă din momentul înţărcării şi se referă la: - asigurarea unui repaus mamar optim; - furajarea şi întreţinerea vacilor pe durata repausului mamar; - asigurarea condiţiilor optime pentru fătare. Durata repausului mamar se stabileşte diferenţiat, în funcţie de vârsta vacilor, nivelul

productiv, starea de întreţinere şi sezonul calendaristic în care are loc înţărcarea (vezi lucrarea 9). În general, durata repausului mamar trebuie să fie cuprinsă între 40 şi 70 de zile în cazul vacilor multipare şi de 60-80 de zile la vacile primipare.

214

a). Analiza modului de furajare a vacilor în gestaţie avansată Normele de furajare - se calculează diferenţiat în funcţie de nivelul productiv, vârsta şi

starea de întreţinere a vacilor în momentul înţărcării. Volumul raţiei trebuie să fie de 2-2,5 kg S.U./100 kg masă corporală şi se reduce în ultima

lună de gestaţie. Structura raţiei diferă cu sezonul calendaristic. Iarna - proporţia nutreţurilor conservate prin murare să nu depăşească 25% din valoarea

nutritivă a raţiei şi se administrează numai în prima lună a repausului mamar. Se vor asigura cantităţi suficiente de suculente (10-15 kg), fibroase (6-8 kg) şi în ultima lună de gestaţie se vor administra şi 1-4 kg nutreţuri concentrate.

Vara - se administrează 50-60 kg nutreţ verde şi 1-4 kg furaje concentrate. Indiferent de sezon, din structura raţiei nu trebuie să lipsească amestecul mineral complex.

Nutreţurile concentrate se vor administra diferenţiat, după nivelul productiv al vacilor în lactaţia anterioară, şi numai în ultima lună de gestaţie.

Calitatea furajelor are o importanţă deosebită, având în vedere starea de gestaţie avansată a vacilor. În această perioadă se va administra porumb însilozat şi semifân de foarte bună calitate (aciditate normală), iar leguminoasele să reprezinte 50% din cantitatea de fân administrată.

Nu se admite prezenţa în raţie a furajelor mucegăite, alterate, sau îngheţate întrucât pot influenţa negativ starea de sănătate a vacilor şi pot declanşa avorturi.

b). Întreţinerea vacilor în gestaţie avansată În vederea unei bune pregătiri pentru fătare a vacilor şi junincilor în gestaţie avansată, se

recomandă ca întreţinerea acestora să se facă în adăposturi sau în compartimente separate şi în sistem de întreţinere legat. În fermele cu efective mici, sau în cele ce nu dispun de adăposturi (compartimente) separate, vacile şi junincile în gestaţie avansată vor fi grupate la un capăt al lotului de vaci în vederea asigurării unor condiţii de întreţinere specifice acestei categorii fiziologice.

Condiţiile de igienă şi microclimat sunt asemănătoare celor specifice vacilor în lactaţie. În timpul verii se recomandă întreţinerea pe păşune, în loturi separate. În cazul întreţinerii

legate, atât vara cât şi iarna, pe timp favorabil, vacile şi junincile în gestaţie avansată trebuie să beneficieze de mişcare activă (2-3 km/zi).

Orientativ, în tabelul 17.1 se redă programul de lucru pentru personalul muncitor din sectorul de vaci şi juninci în ultimele 2 luni de gestaţie.

Tabelul 17.1 Programul de lucru pentru muncitorii - îngrijitori de la vaci şi juninci

în ultimele 2 luni de gestaţie

Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi izolarea acestora 515-600 Transportul şi administrarea furajelor fibroase 600-700 Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor 700-800 Transportul şi administrarea suculentelor (nu se administrează cu 2 săptămâni înainte de fătare) 800-845 Masajul ugerului la juninci 845-930 Cântăriri, lotizări, individualizări 930-1000 Dezinfecţii, văruiri, mici reparaţii la adăpost etc. 1000-1300 Repaus (prin rotaţie unul din muncitori va asigura supravegherea animalelor) 1300-1400 Transportul şi administrarea furajului unic 1400-1500 Acţiuni sanitar-veterinare, afluirea vacilor la maternitate 1500-1530 Transportul şi administrarea furajelor fibroase 1530-1730 Curăţarea adăpostului şi evacuarea dejecţiilor 1730-1800 Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

215

c). Asigurarea condiţiilor pentru fătare - se analizează condiţiile de furajare şi întreţinere a vacilor în maternitate.

Durata menţinerii vacilor în maternitate: optim - 15 zile înainte de fătare şi 15 zile după fătare.

Capacitatea maternităţii se stabileşte diferenţiat, în funcţie de modul de organizare a fătărilor, astfel:

- în cazul fătărilor eşalonate, în maternitate se asigură locuri pentru 10% din efectivul matcă; - în cazul fătărilor grupate, numărul locurilor în maternitate se stabileşte după numărul de

fătări în cel mai încărcat trimestru al anului, luând în considerare durata menţinerii vacilor în maternitate.

Amenajările interioare din maternitate sunt specifice, în funcţie de sistemul de întreţinere.

- în cazul întreţinerii legate, se recomandă standul lung (2,2-2,5m) cu lăţimea de 1,3-1,5 m, sistemul de legare lung, aşezarea vacilor crupă la crupă pe 2 rânduri, cu 2 alei de furajare cu deschiderea de 80 cm, adăpători cu nivel constant, una pentru două vaci.

- întreţinerea în boxe pentru cuplul “mamă şi viţel” cu dimensiunile de 2,05 x 3,0 m, amplasate pe 2 rânduri, cu alee centrală de deservire (fig.17.1).

Pentru aşternut se folosesc paiele, evacuarea dejecţiilor se poate efectua manual sau mecanic, iar mulsul manual sau cu instalaţiile de muls (la bidon sau cu grup individual de muls).

Maternitatea trebuie să dispună de padoc, în care vacile sunt scoase zilnic, durata de menţinere fiind legată de condiţiile meteorologice. Principalii parametri de microclimat în maternitate sunt prezentaţi în tabelul 17.2.

Fig. 17.1. Adăpost maternitate, cu întreţinere în boxe tip „vaca cu viţelul”: A - compartimente maternitate; B - cameră tampon; 1 - boxă tip „vaca cu viţelul” (2,05 x 3,00 m),

cu aşternut din paie; 2 - iesle din beton armat; 3 - adăpătoare cu nivel constant; 4- - alee de serviciu, flancată de rigole pentru purin.

În vederea asigurării unor condiţii optime de igienă şi dezinfecţia - dezinsecţia - deratizarea

riguroase, se recomandă organizarea pe compartimente a maternităţii, existând astfel posibilitatea aplicării principiului populării şi depopulării totale (“totul plin - totul gol”). Numărul de locuri pe compartiment va fi de 12-18, iar numărul compartimentelor se stabileşte în funcţie de mărimea efectivului matcă, asigurând minimum 3 compartimente (primul este dezinfectat şi se află în repaus biologic, al doilea este în curs de populare, iar al treilea este populat).

216

Fluxul tehnologic aplicat în maternitate presupune: - populare: o zi; - staţionare în maternitate: 25-30 de zile; - depopulare: o zi; - dezinfecţie - dezinsecţie - deratizare şi repaus biologic: 4-5 zile.

Tabelul 17.2 Principalii parametri de microclimat în maternitate

Specificare U.M. Minimă Maximă Optimă Temperatura oC 14 24 20 Umiditatea relativă % 55 70 -

Viteza curenţilor de aer m/sec Iarna Vara

0,1-0,2 1,0

Respectarea fluxului tehnologic necesită întocmirea, în luna decembrie a fiecărui an, a graficului de populare-depopulare al maternităţii, grafic ce se reactualizează în luna iunie.

În afară de elementele de mai sus menţionate, se vor mai analiza: - modul de pregătire al vacilor pentru intrarea în maternitate; - condiţiile de igienă asigurate; - modul de pregătire al vacilor pentru fătare; - modul de îngrijire al vacilor şi viţeilor după fătare; - respectarea programului de lucru al muncitorilor (prezentat, orientativ, în tabelul 17.3).

Tabelul 17.3 Programul de lucru pentru muncitori-îngrijitori din maternitatea de vaci

Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Verificarea efectivului de animale, depistarea vacilor şi viţeilor bolnavi, curăţarea iesleişi adăpătorilor

515-530 Administrarea furajelor concentrate 530-600 Spălarea ugerului la vaci 600-700 Mulsul 700-730 Administrarea furajelor fibroase 730-830 Activităţi sanitar-veterinare, înmatriculări la viţei, ecornări 830-900 Administrarea furajelor suculente (numai la vacile cu mai mult de 4 zile de la fătare)

900-1100 Curăţarea boxelor, văruit, dezinfecţii, pansajul animalelor, populări, depopulări,pregătirea vacilor înainte şi după fătare, evacuarea dejecţiilor

1100-1430 Repaus (se asigură supravegherea animalelor de un îngrijitor, prin rotaţie) 1430-1500 Administrarea furajelor concentrate 1500-1530 Acţiuni sanitar-veterinare, înmatriculări, ecornări 1530-1630 Curăţarea boxelor, evacuarea dejecţiilor 1630-1645 Administrarea furajelor fibroase 1645-1715 Spălarea ugerului la vaci 1715-1815 Mulsul vacilor 1815-1830 Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

217

17.2. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE

Tehnologia de exploatare a vacilor de lapte cuprinde măsurile tehnico-organizatorice care

concură la exteriorizarea potenţialului genetic productiv şi se referă la: întreţinere, mulgere, hrănire şi organizarea activităţii în fermele de vaci cu lapte.

Analiza tehnologiei de întreţinere a vacilor. Noţiunea de “întreţinere” defineşte un complex de măsuri tehnice şi organizatorice cu privire la:

- adăpostire; - igiena adăpostului; - igiena corporală a animalelor; - regimul de mişcare al animalelor; - organizarea fluxului tehnologic din fermă. Tehnologia de întreţinere practicată în fermă influenţează direct producţia realizată, indicii

de reproducţie, starea de sănătate, longevitatea, productivitatea muncii şi rentabilitatea exploatării. Cercetările din ultimele decenii au cristalizat două sisteme de întreţinere (legat şi liber), cu diferite variante în cadrul fiecărui sistem.

Cunoscând avantajele şi dezavantajele fiecărui sistem de întreţinere se poate alege sistemul cel mai potrivit condiţiilor concrete din fermă: materialul biologic exploatat, zona de amplasare a fermei, gradul de concentrare al efectivului, posibilităţile de asigurare cu forţă de muncă şi nivelul de calificare al personalului angajat din fermă.

Având în vedere sezonul calendaristic, organizarea interioară a adăposturilor şi libertatea de mişcare a vacilor se disting 3 sisteme de întreţinere:

- întreţinerea legată a vacilor - întreţinerea nelegată (liberă) a vacilor - întreţinerea pe timp de vară, în adăpost sau pe păşune.

17.2.1. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE LEGATĂ A VACILOR

17.2.1.1. Organizarea interioară a adăpostului

Organizarea interioară a adăposturilor închise, cu întreţinere legată a vacilor diferă cu: - capacitatea unui adăpost; - modul de dispunere (aşezare) a vacilor; - modul de evacuare a dejecţiilor. Capacitatea adăpostului variază în limite largi, în general până la 200 capete. Vacile pot fi

aşezate pe două rânduri cu dispunerea “cap la cap” (fig. 17.2) sau “crupă la crupă”, sau pe 4 rânduri “cap la cap”. Adăposturile cu o capacitate de 200 capete, cu aşezare pe 4 rânduri cu dispunere “cap la cap” (fig. 17.3) sunt caracteristice sistemului industrial de exploatare, ceea ce permite un grad ridicat de mecanizare al diferitelor operaţiuni tehnologice, cu efecte favorabile asupra productivităţii muncii.

Principalele elemente de analiză a organizării interioare a adăpostului sunt: Standul poate fi scurt, lung sau mijlociu, fiind corelat cu sistemul de legare şi modul de

evacuare a dejecţiilor. Standul scurt se asociază cu sistemul de legare scurtă a animalelor, evacuarea dejecţiilor fiind mecanizată.

Standul lung sau mijlociu se asociază cu legarea lungă a animalelor, iar evacuarea dejecţiilor se efectuează manual sau mecanic. Necesitând un efort fizic sporit pentru evacuarea dejecţiilor şi un consum mare de aşternut, acest tip de stand se recomandă a fi utilizat în maternităţi şi este frecvent întâlnit în fermele private cu efectiv redus.

Confortul pe timpul odihnei se asigură prin folosirea ca aşternut a paielor, talaşului, cocenilor de porumb tocaţi sau a covoarelor de cauciuc.

218

Fig. 17.2. Adăpost pentru vaci de lapte, cu întreţinere legată, pe două rânduri şi cu dispunerea vacilor „cap la cap”, capacitate 100 cap.:

1 - alee de furajare, carosabilă; 2 - iesle din beton armat; 3 - stand, cu pardoseală caldă; 4 - rigolă pentru evacuarea dejecţiilor cu ajutorul instalaţiei cu racleţi batanţi; 5 - alee de serviciu; 6 -

adăpătoare cu nivele constant; 7 - separatoare de stand (din ţeavă metalică).

Fig. 17.3. Adăpost pentru vaci de lapte, cu întreţinere legată, pe 4 rânduri şi cu dispunerea vacilor „cap la cap”, capacitate 200 cap.:

a - alee de furajare, carosabilă; b - iesle, din beton armat; c - stand, cu pardoseală caldă; d - canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; e - alee de serviciu.

Sistemul de legare (fig. 17.4) poate fi: legare lungă sau scurtă., cu diferite variante constructive. Sistemul de legare scurtă, are ca variante:

- legarea şi dezlegarea individuală; - legarea individuală şi dezlegarea în grup; - legarea şi dezlegarea în grup.

219

Aleile din adăpost diferă ca număr, funcţionalitate şi dimensiuni cu numărul de rânduri pe care sunt aşezate vacile în adăpost, modul de dispunere al acestora, modul de distribuire a furajelor şi de evacuare a dejecţiilor. Pardoseala aleilor trebuie să fie impermeabilă pentru apă şi urină, să aibă suprafaţa rugoasă pentru a evita accidentele prin alunecare, să se poată curăţa şi dezinfecta uşor.

17.2.1.2. Modul de realizare a lucrărilor tehnologice

Ventilaţia se asigură natural, prin ferestre sau prin guri de admisie a aerului curat şi coşuri

de evacuare pentru aerul viciat. Dimensionarea sistemului de ventilaţie trebuie să permită primenirea aerului din adăpost de cel puţin două ori pe oră.

Adăparea - apa se administrează cu ajutorul adăpătorilor cu nivel constant (una între două vaci).

Fig. 17.4. Diferite sisteme de legare a vacilor la întreţinerea legată

Distribuirea furajelor se face în iesle, amplasate în faţa standului, manual sau mecanic. Transportul furajelor în adăpost se efectuează cu ajutorul atelajelor cu tracţiune animală, tractor cu remorcă sau remorci tehnologice.

Ieslele au formă şi dimensiuni diferite în funcţie de tehnologia de distribuire a furajelor şi tipul de stand (fig. 17.5). Ieslele tip cunetă sau plată (masă) sunt asociate cu distribuirea mecanică a furajelor şi stand scurt.

220

Fig. 17.5. Soluţii constructive pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, pe standuri scurte, cu furajare mecanizată:

a - iesle cunetă; legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor, cu racleţi batanţi sau ficşi; b - iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe aşternut sau pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică cu racleţi fluture în rigolă deschisă; c - iesle largă cu canal de admisie a aerului proaspăt, legătură Grabner elastică, întreţinere pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug raclor şi canal acoperit cu grătar; d - iesle

plată, legătură bilaterală simplă (d1) sau combinată cu opritor de grebăn (d2), întreţinere pe covor de cauciuc, pe stand completat cu bare speciale de grătar şi evacuare hidraulică a dejecţiilor; 1 - racleţi batanţi sau cu mers

continuu; 2 - lopata mecanică (raclet fluture); 3 - raclet fluture; 4 - canal pentru evacuarea hidraulică a dejecţiilor; 5 - bare de grătar din metal sau beton armat acoperite cu cauciuc sau din lemn de esenţă tare; 6 - căptuşeală

ceramică la iesle; 7 - articulaţie jug; 8 - pardoseală din beton rutier, 15 cm grosime şi balast, 10 cm grosime; 9 - canal de ventilaţie (admisie); 10 - pardoseală sclivisită din beton, 10 cm grosime pe strat de balast de 10 cm grosime; 11 - pardoseală din cărămidă pe muchie, pe strat de nisip pilonat; 12 - pardoseală din covor de cauciuc, 2 cm grosime pe

strat de beton, 10 cm grosime şi balast 10 cm grosime.

221

Colectarea, evacuarea şi transportul dejecţiilor. Evacuarea dejecţiilor poate fi: manuală, mecanică şi hidraulică.

Evacuarea manuală necesită un efort fizic deosebit şi se asociază cu standul lung sau mediu; nu se recomandă în adăposturile cu capacitate mare. Dejecţiile sunt colectate la partea posterioară a standului, de unde cu roaba sau atelaje cu tracţiune animală sunt transportate la platforma de gunoi. Purinul ajunge prin intermediul rigolelor şi canalelor de colectare în bazinele colectoare de unde este transportat pe terenurile agricole.

Evacuarea mecanică se asociază cu standul scurt sau mijlociu, acoperit cu aşternut. Evacuarea mecanică se poate realiza cu racleţi (ficşi sau mobili), lopata mecanică sau tractor echipat cu lamă de buldozer. De la capătul adăpostului, dejecţiile sunt preluate de un transportor înclinat, încărcate în remorci şi transportate la platforma de gunoi (fig. 17.6).

Fig. 17.6. Construcţii pentru gospodărirea dejecţiilor consistente păioase: a - depozit conic de gunoi având volum de 530 m3 şi capacitate de 100 zile pentru 150 vaci, alimentat cu

transportor înclinat; b - platformă de gunoi, de suprafaţă, deservită cu încărcător mobil; c - platformă semiîngropată, deservită de o macara portal; d - gură de scurgere cu închidere hidraulică,

pentru separarea urinei din adăpost; 1 - fosă; 2 - macara portal; 3 - graifer; 4 - rigolă racleţi; 5 - găleată perforată pentru colectare nămol.

Evacuarea hidraulică se asociază numai cu standul scurt, prevăzut cu covor de cauciuc.

Dejecţiile cad prin intermediul unui grătar în canalul de colectare, de unde ajung în bazinele de colectare fiind antrenate de apă prin stăvilar cu funcţionare discontinuă sau cu prag şi funcţionare continuă. Transportul şi împrăştierea dejecţiilor pe terenurile agricole cu remorci autovidanjoare.

222

În tabelul 17.4 sunt prezentate elementele de confort tehnologic în cadrul sistemului de întreţinere legată a vacilor.

Mulsul vacilor se realizează în adăpost, cu instalaţia de muls la bidon (IMMB 2) sau cu instalaţia cu colectare şi transport centralizat al laptelui (IMMC).

Condiţiile de microclimat şi igiena adăpostului. Starea de sănătate a animalelor, producţia realizată, precum şi longevitatea productivă sunt direct influenţate de condiţiile de microclimat din adăposturi.

În adăposturile de vaci cu lapte se va urmări realizarea parametrilor de microclimat prezentaţi în tabelul 17.5.

Tabelul 17.4 Elemente de confort tehnologic în sistemul de întreţinere legată a vacilor

Specificare U.M. Valoare Stand scurt - lungime m 1,60-1,70 - lăţime m 1,10-1,15 Stand mijlociu - lungime m 1,80-2,00 - lăţime m 1,20-1,30 Stand lung - lungime m 2,10-2,30 - lăţime m 1,20-1,40 Despărţitor stand - lungi m 1,40-1,50 - scurte m 0,80-0,90 Înălţime iesle spre animal, stand scurt cm 15-25 Nivel fund iesle peste pardoseală cm 5-10 Lăţime alee de serviciu - evacuarea dejecţiilor cu roaba m 1,20-1,30 - evacuarea dejecţiilor cu vagoneţi m 1,50-1,60 - evacuarea dejecţiilor cu atelaje m 1,80-2,00 - evacuarea dejecţiilor cu racleţi m 1,10-1,20 - evacuarea hidraulică a dejecţiilor cu circulaţie şi pe grătare m 0,70-0,80 Lăţime alee de furajare - transportul furajelor manual m 1,00-1,10 - transportul furajelor cu electrocarul m 1,20-1,30 - transport furaje atelaje m 1,70-1,80 - transport şi distribuirea furajelor cu remorca m 2,30-2,50 Înălţime adăpătoare de la nivelul standului cm 40-65

Tabelul17.5 Principalii parametri de microclimat din adăposturile de vaci de lapte

Specificare U.M. Minim Maxim Optim Temperatura oC 6 24 10-14 Umiditatea relativă a aerului % 60 75 - Viteza curenţilor de aer m/sec vara: 1; iarna: 0,3 Coeficientul de luminozitate - 1/20 1/10 1/12-1/14

Igiena adăpostului se asigură prin lucrări zilnice şi lucrări periodice. Lucrări zilnice: - colectarea şi evacuarea dejecţiilor; - înlocuirea sau primenirea aşternutului; - curăţarea ieslei; - măturarea aleilor; - aerisirea adăpostului. Acţiunile mai sus enumerate se execută de două ori pe zi.

223

Periodic, de două ori pe an, se execută o curăţare mecanică amănunţită a adăposturilor, dezinfecţia şi deratizarea acestora. O atenţie deosebită trebuie acordată combaterii muştelor, acţiune care se realizează prin curăţarea zilnică a adăposturilor şi padocurilor, efectuarea dezinfecţiilor la timp şi gestionarea raţională a dejecţiilor.

Îngrijirea corporală a vacilor. Sistemul de întreţinere legată a vacilor implică îngrijirea corporală obligatorie a vacilor şi se referă la îngrijirea pielii, părului şi ongloanelor.

Zilnic, vacile vor fi ţesălate şi periate pentru îndepărtarea prafului şi a murdăriei. În timpul pansajului, îngrijitorul va examina pielea, sesizând personalul veterinar despre existenţa unor inflamaţii, răni sau paraziţi. Periodic, părul de pe uger se tunde sau se arde cu flacără rece, uşurând astfel igienizarea ugerului şi obţinerea unui lapte igienic.

Întrucât stabulaţia prelungită favorizează creşterea exagerată a ongloanelor, acestea vor fi periodic scurtate şi ajustate (de cel puţin două ori pe an) de către podotehnist. O atenţie deosebită se va acorda din acest punct de vedere animalelor bătrâne şi celor cu greutate corporală mare, animale la care afecţiunile podale sunt mai frecvente.

Asigurarea regimului de mişcare. Cunoscând efectele benefice ale mişcării asupra stării de sănătate, funcţiei de reproducţie şi chiar asupra producţiei de lapte, vacile trebuie scoase în padocuri 2-3 ore pe zi, indiferent de sezon. Suprafaţa limitată a padocului nu permite însă mişcare suficientă, motiv pentru care vacile vor fi supuse unui regim de mişcare activă, prin deplasări zilnice de 2-3 kg care vor fi suspendate numai în condiţii meteorologice cu totul nefavorabile.

17.2.1.3. Organizarea activităţilor în fermele de vaci de lapte

Organizarea activităţilor în aceste ferme trebuie să vizeze asigurarea cerinţelor fiziologice

ale vacilor şi reducerea efortului fizic al muncitorilor. Programul zilnic de lucru din aceste ferme (orientativ, prezentat în tabelul 17.6), se

desfăşoară într-un singur schimb pe principiul normei de deservire generale sau pe echipe specializate. Norma de deservire variază între 20-50 capete, în funcţie de gradul de mecanizare al lucrărilor şi modul de organizare a muncii.

Tabelul 17.6

Programul de lucru pentru muncitorii mulgători din fermele de vaci cu întreţinere legată

Ora Activitatea

500 Prezentarea la program 500-530 Curăţarea ieslelor, adăpătorilor, a patului de odihnă şi administrarea furajelor concentrate

530-730 Mulsul I (spălarea suplimentară a bidoanelor şi aparatelor de muls, igienizarea şi masajul ugerului, efectuarea mulsului, spălarea şi dezinfecţia aparatelor de muls)

730-800 Transportul şi administrarea furajelor fibroase

800-930 Curăţarea adăposturilor, evacuarea dejecţiilor, scoaterea animalelor în padoc, depistarea vacilor în călduri şi afluirea lor la punctul de însămânţare, schimbarea aşternutului, pregătirea patului de odihnă după introducerea animalelor în adăpost

930-1030 Administrarea nutreţurilor suculente

1030-1530 Repaus (se asigură permanenţa în adăpost pentru supravegherea animalelor, prin rotaţie, de către unul din îngrijitori)

1530-1600 Transportul şi administrarea furajelor suculente 1600-1645 Curăţarea adăpostului, pansajul animalelor 1645-1730 Depistarea vacilor în călduri şi afluirea lor la punctul de însămânţări

1730-1970 Mulsul II (spălarea suplimentară a bidoanelor şi aparatelor de muls, igienizarea şi masajul ugerului, efectuarea mulsului, spălarea şi dezinfecţia aparatelor de muls)

1930-2000 Pregătirea adăpostului pentru noapte, administrarea furajelor fibroase, predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

224

17.2.2. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE NELEGATĂ A VACILOR ÎN ADĂPOSTURI ÎNCHISE

CU SPAŢIU INDIVIDUALIZAT DE ODIHNĂ Sistemul de întreţinere nelegată a vacilor în adăposturi închise cu spaţiu individualizat de

odihnă se extinde tot mai mult datorită avantajelor economice pe care le oferă prin productivitatea muncii sporită faţă de sistemul de întreţinere legată. În acelaşi timp, se impune respectarea strictă a tuturor verigilor tehnologice pentru a reduce la maximum efectele negative ce rezultă din tratarea vacilor “pe grupe tehnologice” şi nu individual.

Acest sistem de întreţinere are două variante de bază şi anume: - în adăposturi semideschise; - în adăposturi închise. În continuare se va trata întreţinerea în adăposturi închise, care are la rândul său două

variante: cu spaţiu comun de odihnă şi cu spaţiu individualizat de odihnă.

17.2.2.1. Organizarea interioară a adăposturilor

Organizarea interioară a adăposturilor diferă cu dimensiunile acestuia, capacitatea şi modul de amplasare a zonelor funcţionale din adăpost (fig. 17.7).

Fig. 17.7. Adăpost pentru vaci cu întreţinere liberă, cu spaţiu individualizat de odihnă (secţiune transversală): a - alee furajare; b - iesle; c - alee de circulaţie; d - cuşete.

Zona de odihnă - este reprezentată de cuşetele individuale de odihnă. Se va analiza modul de amplasare al acestora (pe 1, 2 sau pe 4 rânduri, de-a lungul pereţilor laterali sau şi la mijlocul adăpostului), dimensiunile cuşetelor în raport cu dezvoltarea corporală a animalelor exploatate. Confortul în timpul odihnei este dat de materialul din care este confecţionat patul de odihnă (beton cald acoperit cu covor de cauciuc sau strat subţire de paie tocate, pământ bătut, nisip etc. - fig. 17.8).

Zona de furajare - este reprezentată prin iesle, care poate fi amplasată: - între zona de odihnă şi cea de mişcare; - de-a lungul unuia din pereţii longitudinali, cu administrarea furajelor din interiorul sau

din afara adăpostului; - la mijlocul adăpostului; - în afara cuşetelor de odihnă. În unele ferme, zona de furajare este amplasată într-un compartiment separat faţă de zona

de odihnă, vacile deplasându-se pentru furajare în compartimentul respectiv prin intermediul unor spaţii de acces.

Se va analiza frontul de furajare - care poate fi normal (toate vacile au acces concomitent la iesle) sau redus (un front de furajare pentru două vaci), dacă spaţiul de furajare este sau nu individualizat prin grilaje metalice dacă există posibilitatea blocării vacilor la iesle (fig. 17.9 şi 17.10).

225

Alimentarea cu apă - se analizează locul de amplasare al adăpătorilor cu nivel constant, frontul de adăpare, numărul de vaci ce revine la o adăpătoare, întreţinerea adăpătorilor.

Zona de circulaţie - este, în general, amplasată între zona de furajare şi cea de odihnă, dar această amplasare este condiţionată de dispunerea celorlalte zone funcţionale (de odihnă şi de furajare). Se analizează tipul de pardoseală în zona de circulaţie (continuă sau discontinuă), lăţimea acestei zone, lăţimea culoarelor de legătură cu padocul şi cu platforma de muls.

Condiţiile de microclimat ce trebuie asigurate sunt cele menţionate la sistemul de întreţinere legată.

Fig. 17.8. Covor de cauciuc (a şi b); diferite tipuri de profil ale covoarelor de cauciuc (c şi d)

În tabelul 17.7 sunt redate elementele confort la întreţinerea nelegată şi spaţiu individualizat de odihnă.

Tabelul 17.7 Elemente de confort tehnologic în sistemul de întreţinere nelegată

şi spaţiu individualizat de odihnă Specificare U.M. Valoare

Mărimea grupelor tehnologice de vaci cap. 20-50 Lungimea cuşetei individuale m 2,10-2,20 Lăţimea cuşetei individuale m 1,10-1,20 Înălţime grilaj despărţitor între cuşete m 0,90-1,10 Lungime grilaj despărţitor cuşete m 1,90-2,10 Front furajare pe animal cm 0,70-0,80 Lăţime iesle cm 0,90-1,00 Nivel fund iesle peste pardoseală cm 5-10 Înălţimea bordurii ieslei spre animal cm 30-40 Deschidere grilaj gât cm 18-20 Front de adăpare m 0,80-1,00 Număr de vaci pe adăpătoare cap. 10-15 Nivel adăpătoare faţă de pardoseală cm 60-70 Lăţime zonă de staţionare şi circulaţie m 2,5-3,00 Lăţime culoare de legătură între adăpost şi padoc sau sala de muls

m 2,20-2,50

Lăţime grătar pardoseală discontinuă cm 11-14 Lăţime fante între grătare cm 4,00-4,50

226

Fig. 17.9. Grilaje de acces la iesle, fără posibilitatea blocării vacilor la iesle.

227

Fig. 17.10. Grilaje de acces la iesle cu posibilitatea de blocare a vacilor la iesle

17.2.2.2. Analiza modului de realizare a lucrărilor tehnologice şi de întreţinere

Distribuirea furajelor - furajele de volum se distribuie în adăpost cu: - tractor cu remorcă; - remorcă tehnologică; - iesle mecanică; - atelaj cu tracţiune animală. Furajele concentrate se administrează, în mod obişnuit, în sala de muls.

228

Evacuarea dejecţiilor - se poate realiza diferit, în funcţie de tipul de pardoseală în zona de circulaţie.

Dacă această pardoseală este continuă, evacuarea dejecţiilor se face cu lopata mecanică tip “DELTA” sau tractor echipat cu lamă de buldozer. În primul caz dejecţiile sunt preluate la un capăt al adăpostului de un transportor înclinat de unde ajung în remorci şi de aici sunt transportate la platforma de gunoi. În cel de al doilea caz, dejecţiile sunt încărcate direct în remorci cu ajutorul încărcătorului frontal cu cupă (IFRON).

Dacă pardoseala zonei de circulaţie este de tip discontinuu (grătar), se practică evacuarea hidraulică a dejecţiilor “cu prag” şi funcţionare continuă, sau “cu stăvilar” şi funcţionare discontinuă.

Mulsul - se execută mecanic, în săli de muls. Igiena adăpostului - se realizează asemănător întreţinerii legate a vacilor. Îngrijirea corporală - întrucât în cazul acestui sistem de întreţinere igiena corporală a

animalelor se păstrează mai uşor, pansajul se execută doar săptămânal cu ajutorul aparatului electric de pansaj. Celelalte lucrări de îngrijire corporală (tunderea părului de pe uger, scurtarea şi ajustarea ongloanelor) se face ca şi în cazul întreţinerii legate a vacilor.

Mişcarea - în cazul acestui sistem de întreţinere este mai amplă, vacile având acces liber la cele 3 zone funcţionale ale adăpostului şi la padoc. Suprafaţa de padoc recomandată este de 13-15 m2/cap în cazul pardoselilor cu pământ bătut şi 8-10 m2/cap dacă sunt betonate. Ideal este ca padocul să fie compartimentat, mărimea compartimentului stabilindu-se în raport cu efectivul grupei tehnologice. De asemenea, padocul va fi prevăzut cu iesle pentru furajarea pe timp de vară.

17.2.2.3. Organizarea şi programarea activităţilor de deservire a vacilor

Activitatea în fermele cu sistem de întreţinere nelegată a vacilor poate fi organizată în unul

sau două schimburi. În cele mai multe ferme, activitatea este organizată pe principiul echipelor specializate, respectiv:

- echipa pentru muls mecanic; - echipa pentru prepararea şi distribuirea furajelor; - echipa de curăţare şi evacuare a dejecţiilor; - echipa de supraveghere a efectivelor. Indiferent de sistemul de întreţinere, în fermele de vaci se vor analiza şi construcţiile

anexe, respectiv: - lăptăria; - padocurile; - spaţiile de depozitare a furajelor; - bucătăria furajeră; - punctul de însămânţări artificiale. Padocurile - sunt obligatorii. Se recomandă a fi amplasate lângă adăpost, cu care să

comunice direct. Suprafaţa padocului se va dimensiona astfel încât să asigure 8-15 m2 pentru fiecare animal. Padocurile vor fi prevăzute cu iesle, adăpători şi copertină.

Lăptăria - se analizează sub aspectul amplasării faţă de adăposturi, dotările tehnice interioare (inventarul lăptăriei) şi condiţiile de menţinere a igienei.

Spaţiile de depozitare a furajelor - se analizează sub aspectul amplasării, capacităţii de depozitare, căi de acces etc. Fânarele pot fi acoperite sau neacoperite. Silozurile pentru suculente pot fi orizontale (platforme sau tranşee) sau verticale (turn).

Bucătăria furajeră - se analizează din punct de vedere al echipamentului de prelucrare a nutreţurilor, îndeosebi pentru grosiere, fibroase şi suculente.

Punctul de însămânţări artificiale - se analizează dotarea tehnică specifică în vederea gestionării şi manipulării corecte a materialului seminal congelat.

229

17.2.3. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNTREŢINERE A VACILOR PE TIMP DE VARĂ PE PĂŞUNE

Cel mai eficient sistem de întreţinere al vacilor de lapte pe timp de vară este pe păşune, în

tabere de vară. Amplasarea. Se recomandă ca tabăra de vară să fie amplasată în centrul pajiştei, pe un

teren mai înalt (evitarea inundării şi băltirii apei în urma unor ploi abundente), de preferinţă la liziera unei păduri sau a unei perdele de protecţie din arbori.

Activitatea zilnică din fermă este stabilită prin programe prezentate, orientativ, în tabelele 17.8 şi 17.9.

Tabelul 17.8 Programul de lucru pentru muncitorii mulgători din fermele de vaci

cu întreţinere nelegată Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Pregătirea pentru muls (verificarea funcţionării instalaţiei de muls, spălarea suplimentară a instalaţiei cu apă caldă)

515-815 Mulsul I (administrarea concentratelor, igienizarea ugerului, masajul ugerului, efectuarea mulsului cu urmărirea funcţionării instalaţiei, evacuarea vacilor de pe platforma de muls

815-1100 Spălarea şi dezinfectarea instalaţiei de muls 1100-1700 Repaus

1700-1715 Pregătirea pentru muls (verificarea funcţionării instalaţiei de muls, spălarea suplimentară a instalaţiei cu apă caldă)

1715-2015 Mulsul II (administrarea concentratelor, igienizarea ugerului, masajul ugerului, efectuarea mulsului cu urmărirea funcţionării instalaţiei, evacuarea vacilor de pe platforma de muls

2015-2100 Spălarea şi dezinfecţia instalaţiei, a aparaturii de muls, curăţarea şi spălarea sălii de aşteptare

Tabelul 17.9 Programul de lucru pentru muncitorii îngrijitori de vaci din fermele

cu întreţinere nelegată a vacilor Ora Activitatea 500 Prezentarea la program

500-515 Verificarea efectivului de animale, depistarea animalelor bolnave şi separarea lor în compartimente special amenajate sau staţionare veterinare

515-700 Curăţarea ieslelor, a adăpătorilor şi administrarea furajelor fibroase sau a furajului unic 700-800 Curăţarea cuşetelor de odihnă, completarea aşternutului şi evacuarea dejecţiilor 800-930 Transportul şi administrarea nutreţurilor suculente 930-1000 Afluirea vacilor în călduri la punctul de însămânţare

1000-1100 Activităţi sanitar-veterinare, lotizări, criomarcări 1100-1400 Repaus (se asigură supravegherea permanentă a vacilor de către un îngrijitor, prin rotaţie) 1400-1500 Transportul şi administrarea furajelor suculente 1500-1530 Afluirea vacilor în călduri la punctul de însămânţare 1530-1630 Acţiuni sanitar-veterinare, tratamente, lotizări 1630-1700 Evacuarea dejecţiilor 1700-1745 Transportul şi administrarea furajului unic, fibroaselor şi grosierelor 1745-1800 Pregătirea patului de odihnă şi predarea sectorului îngrijitorului de noapte.

Construcţiile necesare - sunt formate din şoproane simple sau semideschise prevăzute cu

iesle şi sisteme de contenţie a vacilor. Pe parcelele de păşunat se amenajează umbrare sumare, iar alimentarea cu apă se poate

realiza de la surse naturale (râuri şi lacuri cu apă potabilă), prin adăpători fixe (fântâni forate cu jgheaburi de adăpare) sau mobile (cisterne de adăpare). Tabăra de vară va fi dotată cu boxe pentru fătare, încăperi pentru cazarea personalului de deservire şi păstrarea diferitelor ustensile, a tehnicii şi aparatelor de muls, punct de însămânţări artificiale.

230

17.2.4. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE MULGERE A VACILOR

Operaţiunea de mulgere se poate efectua manual sau mecanic.

17.2.4.1. Analiza tehnologiei de mulgere manuală a vacilor

Analiza tehnologiei de muls se referă la urmărirea modului de respectare a etapelor de muls în ordinea lor cronologică, a specificităţii fiecărei metode de muls şi a igienei mulsului.

Pregătirea vaselor pentru muls constă în verificarea stării de igienă a găleţilor pentru muls şi a bidoanelor de păstrare a laptelui, limpezirea acestora înainte de începere a mulsului.

Pregătirea mulgătorului - spălarea mâinilor şi îmbrăcarea echipamentului de protecţie (fig. 17.11 a).

Fig. 17.11. Pregătirea pentru muls:

a - pregătirea mulgătorului; b - masajul iniţial; c - masajul final.

Pregătirea vacilor - imobilizarea cozii, spălarea şi ştergerea ugerului, efectuarea masajului iniţial. Acest masaj se execută pe jumătăţi de uger (dreapta şi stânga) şi are o durată de 30-60 secunde (fig. 17.11 - b şi c).

Tehnica corectă a masajului iniţial constă în presarea feţei externe a jumătăţii drepte a ugerului cu degetele mari (10-15 mişcări din afară spre înăuntru şi de sus în jos). La jumătatea stângă a ugerului se folosesc celelalte patru degete, degetele mari ţinându-se pe silonul antero-posterior al ugerului (între cele două jumătăţi ale ugerului). Masajul iniţial se încheie prin câteva mişcări de simulare a mulsului efectuate la fiecare mamelor în parte.

Mulgerea propriu-zisă poate fi efectuată prin trei metode de muls (fig. 17.12): - cu mâna plină; - cu nod; - cu două degete.

a

b

c

231

Fig. 17.12. Mulsul manual, metode de muls:

1 - mulgerea cu mâna plină: a - corect; b - incorect; 2 - mulgerea cu nod: a - corect; b - incorect; 3 - mulgerea cu două degete: a - corect; b - incorect.

Mulgerea cu mână plină constă în prinderea mamelonului în palmă, în aşa fel încât sub

degetul mic să nu rămână decât vârful mamelonului şi apoi strângerea succesivă a degetelor, începând cu închiderea inelului format din degetul mare şi arătător pentru a închide comunicarea dintre mamelon şi cisterna glandulară, după care se închid succesiv şi rapid, celelalte degete. Se presează mamelonul astfel ca laptele să fie eliminat în jeturi lungi, continue şi puternice, apoi se deschide palma pentru a permite laptelui să treacă din nou în cisterna mamelonară.

Mulgerea cu nod constă în închiderea cisternei mamelonare între faţa internă a degetului arătător şi faţa externă a degetului mare îndoit. Este o metodă dureroasă, stresantă, care în unele cazuri poate altera şi distruge ţesuturile mamelonului. Cu toate acestea, această metodă se foloseşte în cazul vacilor care se mulg greu, cu mameloane scurte şi groase sau cu sfincterul mamelonar puternic.

Mulgerea cu două degete constă în eliminarea laptelui prin presarea mamelonului între degetul mare şi arătător, de la bază şi de sus în jos printr-o uşoară tracţiune. Această metodă stimulează dezvoltarea în lungime a mameloanelor la primipare, dar are randament redus şi este dureroasă. Se foloseşte în cazul vacilor cu mameloane scurte şi subţiri, în special la cele tinere.

Indiferent de metoda de muls, când jeturile devin slabe, se va executa masajul final. Acest masaj se execută pe sferturile ugerului presând pe fiecare sfert cu ambele mâini, de sus în jos de câteva ori (fig. 17.11c). Masajul final este urmat de mulgerea ultimelor jeturi de lapte.

Indiferent de metoda de muls aplicată, mâna trebuie să fie uscată, curată şi sănătoasă, iar laptele să se obţină prin jeturi puternice. Durata mulsului nu va depăşi 8-10 minute.

După muls, laptele se strecoară, colectându-se în bidoane de depozitare cu o capacitate de 25 litri care se transportă în lăptărie.

a b

1 2

a b

3

b

a

232

Încheierea mulsului se desfăşoară în următoarele faze: - îngrijirea ugerului - tratarea eventualelor leziuni cu unguente neutre şi sterile, iar vara -

în protejarea mameloanelor cu unguente emoliente; se îndepărtează aşternutul umezit la spălarea ugerului.

- îngrijirea mâinilor - se realizează prin spălarea şi ştergerea lor cu un prosop curat, un uşor masaj şi ungerea cu vaselină neutră.

Spălarea vaselor de muls şi a celor de depozitare a laptelui are importanţă deosebită pentru păstrarea calităţilor igienice ale laptelui. După muls, vasele respective se clătesc cu apă rece, apoi se spală cu apă fierbinte şi detergenţi, apoi se clătesc repetat cu apă rece. Toate vasele de muls şi de manipulare a laptelui se păstrează în lăptării, cu deschiderea în jos, pe rastele speciale.

17.2.4.2. Analiza tehnologiei de mulgere mecanică

Indiferent de tipul instalaţiei mecanice de mulgere a vacilor, tehnologia presupune

parcurgerea în ordine cronologică a următoarelor faze: - pregătirea instalaţiei; - pregătirea mulgătorilor; - pregătirea vacilor; - mulsul propriu-zis; - încheierea mulsului. Pregătirea instalaţiei de muls include mai multe operaţiuni: - se verifică închiderea robinetelor pentru vacuum şi a ventilelor de scurgere; - se pune în funcţiune instalaţia de muls; - se verifică şi se reglează nivelul vacuumului pe conductă (optimum 380 mm col. Hg) şi

numărul de pulsaţii (optim 55 pulsaţii/min.); - se trece cu curent de apă pe suprafeţele instalaţiei de muls care vin în contact cu laptele; - se verifică funcţionarea aparatelor de muls. Pregătirea mulgătorilor constă în igienizarea mâinilor şi îmbrăcarea echipamentului de

protecţie. Pregătirea vacilor: - spălarea ugerului cu apă caldă (35-40oC); - ştergerea ugerului cu prosop din pânză, curat (ideal cu un prosop de hârtie, de unică

folosinţă); - efectuarea masajului iniţial; - mulgerea primelor 2-3 jeturi de lapte din fiecare mamelon într-un vas separat (cupă

metalică de culoare neagră) şi examinarea acestui lapte (culoare, consistenţă). Mulsul propriu-zis comportă următoarele operaţiuni: Ataşarea paharelor de muls - începe cu acelea care sunt mai îndepărtate de mulgător, dacă

mulsul se face pe partea dreaptă a animalului, colectorul aparatului de muls se ţine în palma stângă, iar paharele de muls se fixează pe mameloane în următoarea ordine: stâng posterior, stâng anterior, drept posterior, drept anterior. Mamelonul trebuie să pătrundă în mijlocul deschiderii paharului.

Când unul din sferturile ugerului este compromis, paharul de muls aferent se aşează între furtunul de vacuum şi cel de lapte, evitând pătrunderea aerului în instalaţie (prin strangularea furtunelor acestui pahar).

Prin vizorul aparatului se verifică apariţia jetului de lapte. Dacă jetul de lapte nu apare, se scoate şi apoi se ataşează din nou paharul respectiv.

Spre sfârşitul mulgerii când trecerea laptelui este întreruptă de apariţia unor bule de aer, se procedează la efectuarea masajului final, urmat de mulsul suplimentar cu aparatul de muls. Pentru acestea, cu mâna stângă se apasă în jos colectorul, iar cu mâna dreaptă se masează fiecare sfert al ugerului, prin presări de sus în jos. Mulsul suplimentar durează 5-10 secunde pentru fiecare sfert al ugerului.

233

Încheierea mulgerii - când se constată că a încetat trecerea laptelui prin vizor se detaşează aparatul de muls. Mulgătorul prinde colectorul de lapte în mână, apoi închide robinetul de vacuum, introduce aer în unul din paharele de muls pentru detaşare (mulgătorul introduce degetul mare pe lângă unul din mameloane în paharul de muls).

După detaşarea paharelor de muls, mameloanele se dezinfectează cu o soluţie iodată. În continuare, se va prezenta tehnologia specifică de muls pentru diferitele tipuri de

instalaţii de muls mecanic. a). Tehnologia de mulgere a vacilor la bidon În ţara noastră se utilizează instalaţia I.M.M.B.-2. Această instalaţie este echipată cu 8

aparate de muls şi poate deservi 120 vaci. Mulgătorul lucrează concomitent cu două aparate de muls, iar mulgerea se face în adăpost, pe standul vacii.

În continuare, sunt redate, în succesiunea lor, operaţiunile în efectuarea mulgerii cu acest tip de instalaţie, folosind două aparate de muls concomitent. Ordinea mulgerii vacilor depinde de modul de aşezare a acestora în adăpost. Astfel, în adăposturile în care vacile sunt aşezate “cap la cap”, ţinând cont că un robinet de vacuum este plasat între două vaci, succesiunea operaţiunilor mulgerii mecanice sunt următoarele:

- se transportă aparatele de muls din camera în care sunt păstrate şi se aşează lângă vacă; - se fixează furtunul de vacuum de la aparatul de muls la robinetul de vacuum al instalaţiei; - se pregăteşte ugerul pentru muls la vaca 1, se deschide robinetul vacuum şi se ataşează

paharele de muls; - se pregăteşte ugerul pentru muls la vaca 3 şi se ataşează paharele de muls; - se supraveghează desfăşurarea mulgerii la vaca 1 şi se efectuează mulgerea ei

suplimentară; - - se pregăteşte ugerul la vaca 2; - se detaşează paharele de muls de la vaca 1 şi se aplică la vaca 2; - se pregăteşte ugerul la vaca 4; - se mulge suplimentar vaca 3, se detaşează paharele de muls şi se aplică la vaca 4. Aceste operaţiuni se repetă până la mulgerea tuturor vacilor din lot. În momentul umplerii bidonului de colectare al aparatului de muls, laptele va fi trecut în

bidoanele de depozitare, evitând în acest fel pătrunderea laptelui prin conducta de vacuum, ceea ce ar provoca anomalii în funcţionarea instalaţiei.

Dacă vacile sunt aşezate “crupă la crupă” muncitorul foloseşte câte un aparat de muls la fiecare rând de vaci.

Nu se recomandă ca un muncitor să lucreze simultan cu 3 aparate de muls întrucât efectuarea tuturor operaţiunilor în condiţii optime este dificilă, existând pericolul “mulgerii în gol” cu toate consecinţele negative ce derivă din acestea.

După terminarea mulsului bidoanele de colectare a laptelui se transportă cu căruciorul în camera de păstrare. Până la livrare, bidoanele se ţin sub curent de apă rece.

b). Tehnologia de mulgere a vacilor cu colectarea şi transportul laptelui pe conductă În România se foloseşte instalaţia I.M.M.C. - 2. Operaţiunile mulgerii cu acest tip de instalaţie sunt asemănătoare cu cele caracteristice

mulgerii la bidon. Deoarece unele faze se simplifică sau sunt chiar eliminate, un muncitor poate lucra simultan cu 3 sau chiar 4 aparate de muls, ceea ce măreşte mult productivitatea muncii. Dacă instalaţia dispune de dispozitive de detaşare automată a paharelor de muls, un mulgător poate lucra simultan cu până la 6 aparate de muls.

Fluxul laptelui este, în acest caz, modificat în sensul că de la colectorul aparatului de muls laptele ajunge, prin intermediul furtunului pentru lapte, în conducta pentru lapte, iar de aici în tancurile izoterme (amplasate în camere special destinate). Transportul laptelui până la tancul de păstrare are loc ca urmare a vacuumului produs de pompa de vacuum pe conducta pentru lapte.

234

c). Tehnologia de mulgere cu grupul individual de muls Acest tip de instalaţie se utilizează în cazul fermelor mari pentru mulsul vacilor în

maternităţi şi în fermele particulare cu efective mici (5-10 vaci). Tehnologia de mulgere se aseamănă cu cea specifică instalaţiei de muls la bidon. Laptele

colectat în bidonul instalaţiei (20 sau 25 litri) se goleşte în bidoanele de păstrare (25 litri).

d).Tehnologia de mulgere la platforma de tip “tandem” (I.M.M.T - 2) În fermele având o capacitate de 250-300 vaci se foloseşte platforma simplă, cu 2 x 4

locuri deservită de 2 muncitori. În fermele cu grad mare de concentrare se foloseşte platforma de muls dublă 2 x (2 x 4) locuri, deservită de 4 muncitori (fig. 17.13).

Fig. 17.13 Platforma de muls tip “tandem”:

1 - bară de protecţie; 2 - dozator pentru concentrate; 3 - culoar de serviciu pentru mulgători.

Tehnologia de mulgere: - se deplasează un lot-tehnologic de vaci din adăpost în sala de aşteptare; - se pune în funcţiune instalaţia; - la începerea mulsului se introduce câte o vacă în fiecare boxă de muls prin intermediul

uşilor acţionate de mulgător şi se administrează suplimentul de concentrate; - se pregătesc pentru muls şi se aplică succesiv paharele de muls la cele 4 vaci; - se supraveghează mulsul şi în funcţie de cantitatea de lapte şi viteza de muls, se efectuează

mulsul suplimentar şi se detaşează paharele de muls la vaca la care s-a încheiat mulsul; - se scoate vaca respectivă din boxa de muls, iar în locul ei se introduce altă vacă la care se

administrează suplimentul de concentrate, se pregăteşte ugerul pentru muls şi se aplică paharele de muls.

Vacile mulse ajung printr-un culoar înapoi în adăpost. Laptele muls ajunge prin intermediul conductei pentru lapte în tancurile izoterme de păstrare amplasate într-o cameră alăturată sălii de muls propriu-zisă.

e). Tehnologia de mulgere la platforma de tip “brăduleţ” Capacitatea acestor platforme de muls variază de la 8 la 32 locuri. Pe platforma de muls cu

2 x 8 locuri lucrează 2 mulgători efectuând în succesiune următoarele operaţiuni (fig. 17.14): - muncitorul supraveghetor introduce vacile din adăpost în sala de aşteptare; - din sala de aşteptare, se introduc în sala de muls 16 vaci (2 grupe-tehnologice de câte 8

vaci), ele fiind apoi blocate pe platformă; - administrarea suplimentară de concentrate;

235

- primul mulgător spală ugerul vacilor de pe rândul din dreapta al platformei (începând cu prima vacă dinspre uşa de ieşire de pe platforma de muls), apoi şterge ugerul vacilor (în ordine inversă spălării);

- celălalt mulgător (mulgătorul ajutor) execută masajul ugerului imediat după ce acesta a fost şters;

- mulgătorul elimină manual primele 2-3 jeturi de lapte din fiecare mamelon şi aplică paharele de muls în ordinea în care s-a efectuat masajul;

- muncitorul ajutor, după ce a încheiat efectuarea masajului la rândul din dreapta de vaci, execută pregătirea pentru muls (spălare, ştergere şi masaj) la rândul de vaci, din stânga;

- mulgătorul supraveghează mulsul vacilor de pe rândul din dreapta, efectuează mulsul suplimentar, detaşează aparatul de muls de la vaca la care s-a încheiat mulsul, dezinfectează mameloanele, apoi după ce a muls separat primele jeturi de lapte, mută aparatul de muls la vaca de pe rândul opus; această fază continuă până se încheie mulsul la vacile de pe rândul drept al platformei;

Fig. 17.14. Sală de muls mecanic tip “brăduleţ”:

1 - dozator concentrate; 2 - porţi de acces; 3 - acces dinspre sala de aşteptare; 4 - acces spre adăpost; 5 - sala pentru păstrarea laptelui.

- ajutorul mulgător eliberează toate vacile de pe rândul din dreapta, care sunt apoi dirijate

spre adăpost; - îngrijitorul supraveghetor din sala de aşteptare introduce în sala de muls alte 8 vaci pe

rândul din dreapta al platformei; - mulgătorul ajutor le blochează pe platformă şi execută pregătirea pentru muls a acestor

vaci, în timp ce mulgătorul supraveghează mulsul la vacile de pe rândul din stânga al platformei; aceste operaţiuni se repetă până se încheie mulsul la întregul efectiv de vaci;

Laptele este dirijat în tancuri izoterme de păstrare după acelaşi procedeu ca şi în sălile de muls tip “tandem”.

f). Tehnologia de mulgere pe platforma rotativă

Numărul mulgătorilor care deservesc o asemenea platformă depinde de capacitatea acesteia. Platforma cu 35 de standuri este deservită de 5 mulgători care efectuează următoarele operaţiuni (fig. 17.15):

- aducerea vacilor din adăpost în sala de aşteptare; - pornirea, verificarea şi reglarea instalaţiei de muls; - dirijarea pe rând a vacilor din sala de aşteptare în sala de pregătire a ugerului pentru muls,

unde primul mulgător spală şi şterge ugerul, iar cel de al doilea muncitor execută masajul iniţial,

236

mulgerea manuală a primelor jeturi de lapte (separat) şi acţionează pârghia care permite accesul vacii pe platforma de muls;

- al treilea mulgător blochează vaca pe standul de muls şi aplică paharele de muls; - al patrulea muncitor supraveghează mulsul şi execută mulsul suplimentar cu aparatul de muls; - al cincilea muncitor acţionează asupra tabloului de comandă pentru administrarea

concentratelor la vaca care intră pe platformă, detaşează aparatul de muls la ultima vacă de pe platformă şi-l fixează în suportul său.

Elemente de ergonomie specifice platformelor de muls mecanic sunt prezentate în fig. 17.16.

Fig. 17.15. Platformă de muls rotativă: 1 - standuri de muls; 2 - instalaţia de muls, tancuri izoterme de păstrare; 3 - culoar de serviciu pentru

mulgători.

Fig. 17.16. Elemente de ergonomie specifice platformelor de muls mecanic:

1 - canal colector; 2 - canal de serviciu.

g). Tehnologia de muls a vacilor pe păşune Se utilizează instalaţia de muls I.M.M.P. - 2 cu 8 locuri dispuse pe două rânduri şi care este

deservită de 2 mulgători. Tehnologia de muls este similară cu cea din sălile de muls. Buna funcţionare a diferitelor instalaţii pentru mulgerea mecanică a vacilor, precum şi

calităţile igienice ale laptelui, depind de efectuarea la timp a lucrărilor tehnice de întreţinere zilnice şi periodice.

Lucrările tehnice de întreţinere zilnică se execută înaintea şi după terminarea mulsului şi constau în spălarea şi dezinfecţia aparatelor şi după caz, a conductelor de transport centralizat a laptelui.

După fiecare muls se execută spălarea şi dezinfecţia instalaţiei de muls şi cuprinde operaţiuni de spălare interioară şi exterioară a instalaţiei, a bidoanelor de păstrare sau a tancurilor izoterme. Spălarea şi dezinfecţia instalaţiei de muls se realizează în mai multe etape prezentate în tabelul 17.10.

Prespălarea se execută obligatoriu cu apă rece întrucât, dacă temperatura apei depăşeşte 35oC cazeina din lapte se depune pe instalaţia de muls care, apoi, se îndepărtează apoi foarte greu, scurtându-se şi durata de utilizare a pieselor din cauciuc (manşoane de muls, furtunuri pentru lapte etc.).

Dacă se foloseşte ca detergent de spălare “BACTODENT” sau alţi detergenţi special destinaţi, nu mai este necesară dezinfecţia instalaţiei. Dacă se utilizează alţi detergenţi se va executa şi dezinfecţia cu sodă calcinată, clorură de var etc.

În cazul mulsului centralizat, conductele de lapte rămân umplute cu apă după spălare şi clătire până la mulsul următor. Înainte de muls, întreaga instalaţie se clăteşte cu un curent de apă rece.

După fiecare mulsoare se curăţă şi se spală sala de muls şi sala de aşteptare.

237

Tabelul 17.10 Operaţiunile de spălare a instalaţiei de muls mecanic şi durata acestora

Operaţia Durata

(minute) Temperatura

lichidului (oC) Lichidul utilizat

Prespălarea 5 Maximum 35 Apă rece de la reţea cu evacuarea continuă Spălarea 10-15 55-60 Apă caldă cu detergenţi Clătirea 5 - Apă rece de la reţea cu evacuarea continuă Dezinfecţia 5-10 55-60 Apă caldă cu soluţie dezinfectată Clătirea 5 - Apă rece de la reţea cu evacuare continuă

17.3. ANALIZA HRĂNIRII VACILOR

Cel mai important factor de mediu pentru obţinerea unor producţii mari de lapte este hrănirea. Potenţialul genetic productiv al fiecărui individ poate fi pus în valoare administrând raţii echilibrate cantitativ şi calitativ.

În continuare, se vor analiza nivelul alimentaţiei, structura raţiilor, aprovizionarea cu furaje precum şi tehnologia de hrănire aplicată.

17.3.1. ANALIZA NIVELULUI DE ALIMENTAŢIE A VACILOR

ŞI STRUCTURA RAŢIILOR

Analiza ştiinţifică a nivelului de hrănire presupune cunoaşterea necesarului nutritiv, a diferitelor raporturi nutritive mai importante şi a modului de asigurare al acestora prin raţiile administrate.

În tabelul 17.11 sunt prezentate normele (cerinţele nutritive) pentru 1 kg lapte de vacă. În tabelul 17.12 sunt prezentate normele de furajare pentru vacile în lactaţie (întreţinere + producţie), iar în tabelul 17.13 sunt prezentate normele de hrănire a vacilor în funcţie de nivelul lor productiv.

Tabelul 17.11

Norme pentru 1 kg lapte de vacă (după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)

% grăsime UNL (/zi)

PDI (g/zi)

Ca (g/zi)

P (g/zi)

3 0,45 50 3 1,5

3,5 0,47 50 3,1 1,6

4 0,51 50 3,2 1,7

4,5 0,54 50 3,3 1,8

Normele de hrănire mai sus menţionate se vor majora cu 15% în cazul practicării

păşunatului, deoarece cresc cerinţele pentru întreţinerea funcţiilor vitale. La întocmirea raţiilor pentru vacile de lapte se va ţine seama de respectarea principalelor

raporturi nutritive, astfel: - raportul energo-proteic 76-92 g PDI/UNL; - raportul calciu-fosfor 1,5 - 2,5 : 1; - S.U. la 100 kg masă corporală 2,5 - 3,5 kg.

238

Tabelul 17.12 Norme pentru vacile în lactaţie (întreţinere + producţie)*

(după Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 bis., 28.03.2003)

% grăsime

Producţia de lapte (l/zi)

SU maximă(kg/zi)

UNL (/zi)

PDI (g/zi)

Ca (g/zi)

P (g/zi)

3,5

5 14,2 7,83 538 38 29 10 15,9 10,27 800 53 38 15 17,5 12,59 1062 69 46 20 18,9 14,97 1325 84 54 25 20,4 17,35 1589 100 62 30 22 19,72 1850 115 70 35 22,5 22,1 2113 131 78 40 23,5 24,48 2375 146 86

4

5 14,2 8 538 38 31 10 16,2 10,53 800 54 39 15 18,1 13,07 1062 70 47 20 19,5 15,59 1325 86 56 25 21,3 18,14 1589 102 65 30 22,6 20,68 1850 118 73 35 23,3 23,21 2113 134 82 40 23,8 25,75 2375 150 90

4,5

5 14,2 8,15 538 39 31 10 16,5 10,85 800 55 40 15 18,6 13,54 1062 72 49 20 20,1 16,24 1325 88 58 25 22,1 18,93 1589 105 67 30 23,2 21,62 1850 121 76 35 24,1 24,32 2113 138 85 40 24,1 27,01 2375 154 94

* valorile sunt calculate pentru 550 kg masă corporală; corecţia pentru 100 kg masă corporală este de 0,8 –1,5 kg SU, 0,66 UNL, 50 g PDI, 6 g Ca, 5 g P

Tabelul 17.13

Norme de hrană pentru vaci cu masa corporală de 550-600 kg şi niveluri diferite ale producţiei de lapte

Producţia de lapte planificată (kg)

Necesar pe zi şi animal pe animal şi an

SU (kg)

UNLPDI (g)

SU (kg)

UNL PDI (Kg)

3000 (aprox. 10 kg/zi) 16,2 10,53 800 5913 3844 292 4000 (aprox. 13 kg/zi) 17,7 12,06 950 6460 4402 347 5000 (aprox. 16 kg/zi) 18,6 13,58 1113 6789 4957 406

Într-o fermă în care se exploatează vaci pentru lapte, la care producţia medie este de 3000

kg, iar greutatea corporală medie a vacilor este de 550-600 kg, există cu siguranţă şi vaci care au niveluri productive mai mari de 3000 kg/lactaţie. Având în vedere cele de mai sus, în continuare vom exemplifica calculul raţiei furajere pentru vacile în lactaţie.

Calculul raţiei furajere pentru vacile în lactaţie parcurge două etape, astfel: - în prima etapă se va stabili o raţie de bază (tabelul 17.14) care să asigure necesarul

pentru funcţiile vitale şi pentru nivelul productiv la o vacă cu masa corporală de 550-600 kg şi producţia de 3000 kg lapte;

- în a doua etapă, pentru vacile, cu aceeaşi masă corporală, dar cu un nivel productiv mai mare se va calcula şi un amestec de nutreţuri concentrate care administrat în cantităţi diferite va asigura sporul productiv (tabelul 17.15).

239

Din tabelul 17.14 se poate constata că prin raţia de bază prevăzută a fi administrată pe timp de iarnă şi cele două variante pentru vară, se asigură necesarul de S.U., U.N. şi P.B.D. însă nu se asigură raportul Ca/P. Pentru aceasta, în raţie se va adăuga cretă furajeră şi fosfat monosodic până la necesar.

Tabelul 17.14 Structura raţiei de bază pentru vaci cu masa corporală de 550-600 kg şi

cu o producţie de 3000 kg lapte (aprox. 10 kg/zi)

Sezonul FURAJUL Cant.(kg)

SU (kg)

UNLPDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Necesar x 16,2 10,53 800 800 54 39

IARNA (185 zile)

Fân lucernă 5 4,3 2,85 400 260 59 5,5 Coceni porumb 4 4,4 2,08 120 172 24,8 9,2 Porumb siloz (pârgă) 19 6,6 6,84 304 380 24,7 17,1 Sare bulgări 0,05 - - - - - - Fosfat monosodic 0,05 - - - - - - Asigurat x 15,3 11,77 824 812 108,5 31,8

VARA (180 zile)

a

Pajişte de calitate bună 55 9,4 9,9 770 770 60,5 33 Paie de orz 3 2,6 1,5 30 60 8,7 1,8 Sare bulgări 0,05 - - - - - - Fosfat monosodic 0,03 - - - - - - Asigurat x 12,0 11,4 800 830 69,2 34,8

b

Raigras englezesc la înspicare 52 10,5 9,88 780 884 57,2 31,2 Paie de orz 3 2,6 1,5 30 60 8,7 1,8 Sare bulgări 0,05 - - - - - - Fosfat monosodic 0,03 - - - - - - Asigurat x 13,1 11,38 810 944 65,9 33

Pentru a asigura prin raţie necesarul de substanţe nutritive ce depăşesc nivelul productiv de

3000 kg lapte, vacilor li se va administra raţia de bază calculată ca în modelul de mai sus, la care se va adăuga un amestec de nutreţuri concentrate, astfel încât fiecare kg amestec asigură realizarea a 2 kg lapte.

Tabelul 17.15 Structura amestecului de nutreţuri concentrate (concentrate de producţie)

Specificare % SU (kg)

UNL PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Porumb 67 57,9 82,46 5519 6716 17,3 166,2 Şrot fl. soarelui 10 8,8 7,60 2170 910 40 98 Mazăre 20 17,4 20,3 2720 1740 22 76 Sare 1 0,9 Cretă furajeră 1 0,9 390 128 Premix 1 0,9 TOTAL 100 87,2 110,36 10409 9366 469 340 Revine la 1 kg amestec x 0,872 1,1 104 94 4,7 3,4

Calculul de mai sus are în vedere asigurarea a 50 g PDI/0,47 UNL pentru realizarea a 1 kg

lapte. Exemplul de calcul a raţiei furajere pentru o vacă cu nivel productiv de 4000 kg lapte pe an

(aproximativ 13 kg/zi). La raţia de bază formată din 5 kg fân lucernă, 4 kg coceni de porumb, 19 kg porumb siloz,

50 g sare de bucătărie şi 50 g fosfat monosodic (raţie care asigură o producţie de 10 kg lapte pe zi) se adaugă 1,41 kg amestec de nutreţuri concentrate.

Raţia de bază asigură 10 kg lapte pe zi. Amestecul de concentrate asigură: 1,41 kg amestec: 0,47 UNL/kg lapte = 3 kg lapte.

240

Exemplu de calcul pentru o raţie furajeră pentru o vacă cu nivel productiv de 5000 kg lapte/an (aprox. 16 kg lapte/zi):

La raţia de bază formată din 5 kg fân lucernă, 4 kg coceni de porumb, 19 kg porumb siloz, 50 g sare de bucătărie şi 50 g fosfat monosodic (raţie care asigură o producţie de 10 kg lapte pe zi) se adaugă 2,82 kg amestec de nutreţuri concentrate.

Raţia de bază asigură 10 kg lapte/zi. Amestecul de concentrate asigură: 2,82 kg amestec: 0,47 UNL/kg lapte = 6 kg lapte.

Similar calculelor mai sus prezentate pentru raţiile administrate pe timp de iarnă se procedează şi în cazul raţiilor administrate vara.

17.3.2. ANALIZA APROVIZIONĂRII CU FURAJE Se analizează necesarul anual de furaje în raport cu efectivul de vaci şi nivelul productiv

planificat. Se analizează structura plantelor furajere pe suprafaţa destinată producerii acestora. Se iau în considerare: suprafeţele de păşuni şi fâneţe naturale, precum şi terenul arabil destinat cultivării plantelor furajere.

Suprafaţa disponibilă trebuie astfel repartizată pe culturi furajere încât să se poată obţine un număr cât mai mare de unităţi nutritive şi o cantitate cât mai mare de proteină digestibilă la unitatea de suprafaţă.

Se recomandă ca din întreaga suprafaţă arabilă disponibilă, 60-65% să fie cultivată cu leguminoase perene, 25-30% cu porumb pentru însilozare şi 5-10% cu alte culturi furajere specifice zonei geografice în care se găseşte ferma.

17.3.3. ANALIZA TEHNOLOGIEI DE HRĂNIRE Prin tehnologia de hrănire se urmăreşte valorificarea cât mai bună a furajelor existente.

Întrucât în România, la vacile de lapte se practică aproape în exclusivitate tehnologia de hrănire diferenţiată sezonier, în cele ce urmează se va analiza tehnologia de hrănire pe timp de iarnă şi pe timp de vară.

17.3.3.1. Tehnologia de hrănire pe timp de iarnă

Modul de conservare a furajelor influenţează direct valoarea nutritivă şi biologică a

furajelor. Tipul de hrănire, este preponderent voluminos, respectiv furajele de volum reprezintă 70-

90% din valoarea nutritivă a raţiei, iar pentru completare se folosesc furajele concentrate. Structura raţiei - suculentele trebuie să reprezinte 45-55%, iar fibroasele (şi, eventual,

grosierele) 30-40% din valoarea nutritivă a raţiei, diferenţa fiind reprezentată de concentrate. În cazul administrării furajelor grosiere, între fibroase şi grosiere se va asigura un raport de 2:1.

Forma de administrare - furajele grosiere se vor administra după o prealabilă preparare (pentru ridicarea gradului de digestibilitate). Celelalte furaje de volum se pot administra ca atare sau tocate şi înglobate într-un amestec unic.

Modul de organizare al furajării - pe grupe tehnologice şi criteriile ce stau la baza formării acestor grupe.

Se analizează numărul de tainuri, ordinea de administrare a furajelor în cadrul tainului, respectarea programului (orarului) de furajare şi a timpului de odihnă - rumegare pentru animale.

17.3.3.2. Tehnologia hrănirii pe timp de vară

Se analizează varianta tehnologică de hrănire cu nutreţ verde (prin păşunare, prin

administrare la iesle sau mixtă), în funcţie de condiţiile specifice din fermă.

241

Întrucât rentabilitatea maximă se obţine prin practicarea păşunatului, cât şi a organizării taberelor de vară, se recomandă adoptarea acestei variante tehnologice. În acest scop se va organiza păşunatul raţional, pe parcele.

Momentul începerii păşunatului depinde de tipul păşunii şi de înălţimea plantelor ce o compun. Pe păşunile naturale în care predomină plantele cu talie mică, păşunatul poate începe când plantele au o înălţime de 12-15 cm, iar când predomină plantele cu talie mare, păşunatul poate începe când înălţimea acestora este de 15-20 cm. Pe păşunile cultivate cu plante perene, păşunatul începe când plantele au înălţimea de 20-30 cm, iar în cazul celor cultivate cu plante anuale când acestea au înălţimea de 40-60 cm.

Numărul de parcele se stabileşte în funcţie de producţia de masă verde la hectar pe cicluri de păşunat. Numărul ciclurilor de păşunat depinde de durata de refacere a plantelor şi care poate fi de 25-45 zile, pe sezon putându-se realiza 3-5 cicluri de păşunat. Se ia în considerare şi numărul de zile cât se păşunează parcela (recomandabil 4-6 zile).

Împărţind durata de refacere a plantelor la numărul de zile în care se păşunează o parcelă rezultă numărul de parcele la care se adaugă 2-3 parcele de rezervă care, prin rotaţie, vor fi cosite pentru fân.

În general, se recomandă împărţirea păşunii în 6-8 parcele plus 2-3 parcele de rezervă. Fiecare parcelă va fi subîmpărţită în subparcele (cu gard electric), egale ca număr cu numărul loturilor de vaci (un lot de vaci va fi format din maxim 100 capete).

Stabilirea încărcăturii de vaci la unitatea de suprafaţă (capacitatea de păşunat). Se ia în calcul consumul de masă verde pe zi şi animal (în medie 50-60 kg/cap.) şi producţia de masă verde la hectar a păşunii. Tipul şi calitatea păşunii pot influenţa în limite largi capacitatea de păşunat care poate avea valori de la 0,3 la 5 U.V.M./ha.

Suprafaţa unei parcele se calculează în funcţie de capacitatea de păşunat, numărul vacilor din fermă şi producţia de masă verde pe hectar în diferite cicluri de păşunat.

Dacă ferma nu dispune de păşuni naturale sau cultivate (sau cele existente nu asigură necesarul de furaje) şi se practică administrarea nutreţului verde la grajd, se analizează conveierul verde care trebuie să asigure întreg necesarul de furaje verzi pe timpul verii.

242

LUCRAREA 18

ANALIZA TEHNOLOGIEI DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI TAURIN

Pentru îngrăşarea tineretului taurin, în prezent, se aplică 3 sisteme de îngrăşare, fiecare

dintre acestea fiind diferenţiat în numeroase variante de îngrăşare, în funcţie de vârsta animalelor supuse îngrăşării, de sistemul de întreţinere şi furajele utilizate în procesul îngrăşării.

În general, pentru clasificarea acestor metode şi sisteme de îngrăşare se iau în considerare principalii indici tehnici şi economici care se realizează în procesul îngrăşării (tabelul 18.1), astfel:

- vârsta şi masa corporală la valorificare; - ritmul acumulărilor zilnice de masă; - nivelul şi caracterul hrănirii; - consumul specific; - randamentul la sacrificare etc.

Tabelul 18.1

Principalii indici tehnico-economici pe sisteme de îngrăşare

SISTEMUL (tipul de îngrăşare)

Vârsta de valorificare

(luni)

Masa corporală la valorificare (kg)

Sporul mediu zilnic realizat

(g)

Consumul specific

(UNC/kg spor) Pentru “carne albă” 3 130-150 1200-1300 2,3-2,8 Intensiv 13-18 400-500 900-1200 5,2-6,8 Semiintensiv 18-24 450-500 700-900 7-10

Extensiv 24-30 500 500-700 8-11 30-36 550 400-500 11-14

18.1. ÎNGRĂŞAREA TINERETULUI TAURIN ÎN SISTEM SEMIINTENSIV

În condiţiile ţări noastre, cel mai des întâlnit sistem de îngrăşare este cel semiintensiv.

Îngrăşarea se realizează în complexe de tip industrial cu o capacitate de cazare variabilă, cuprinsă între 300-1000 capete, sau chiar mai mare.

În cadrul acestui sistem de îngrăşare se întâlnesc o gamă largă de metode de îngrăşare care vizează valorificarea tineretului taurin la vârsta de 20-24 de luni şi la greutăţi corporale de peste 450 kg.

Regimul de hrănire se bazează pe folosirea la maximum a furajelor voluminoase (fibroase, suculente, grosiere) sau a unor produse secundare rezultate în industria alimentară (borhoturi, tăiţei de sfeclă etc.) la care se adaugă cantităţi moderate de concentrate. Prin acest sistem de îngrăşare se urmăreşte realizare unor indici de producţie ridicaţi în condiţii economice acceptabile.

În complexele de îngrăşare se analizează: parametrii tehnico-economici realizaţi pe faze de îngrăşare, afluirea materialului biologic, tehnologia de întreţinere şi furajare, organizarea muncii.

18.1.1. ANALIZA PARAMETRILOR TEHNICO-ECONOMICI

În cele ce urmează vom trata varianta de îngrăşare în sistem semiintensiv. Tineretul taurin

este preluat spre îngrăşare la vârsta de 4-5 luni şi masa corporală de 90-110 kg. Parametrii tehnico-economici realizaţi în cadrul acestui sistem de îngrăşare sunt prezentaţi

în tabelul 18.2. Din tabelul prezentat se poate constata că sporul mediu zilnic variază pe faze de îngrăşare

243

între 700 şi 1000 g iar pe total ciclului de îngrăşare este de 875 g. Durata îngrăşării este de cca. 490 zile iar greutatea animalelor la livrare este de 520 kg.

Tabelul 18.2

Parametrii tehnico-economici la îngrăşarea tineretului taurin

SPECIFICARE U.M. Faza de îngrăşare

Pregătire Creştere Creştere-îngrăşare

Finisare TOTAL

Vârsta iniţială zile 120 141 273 550 120 finală zile 141 273 550 610 610

Greutatea iniţială kg 100 114,7 220 460 100 finală kg 114,7 220 440 520 520

Sporul total kg 14,7 105,3 240 60 420 Sporul mediu zilnic g 700 800 866 1000 857 Nr. de zile furajate zile 21 132 277 60 490

18.1.1.1. Analiza afluirii materialului biologic

a). Graficul de afluire - respectiv mărimea loturilor şi intervalul de timp la care se

realizează afluirea trebuie să urmărească folosirea la maximum a spaţiilor de cazare, astfel ca indicele de utilizare a spaţiilor de cazare să fie de peste 97 % şi să poată fi respectat principiul populării şi depopulării totale.

b). Respectarea condiţiilor de preluare a viţeilor - animalele preluate trebuie să fie sănătoase, să provină din unităţi indemne de boli infecto-contagioase şi parazitare, ecornate. Nerespectarea condiţiilor de preluare (animale neecornate, sau cu parazitoze externe) atrage după sine penalizări la preţul de achiziţie al animalelor.

c). Transportul la îngrăşătorie - se realizează cu mijloace auto, special destinate (curate şi dezinfectate) în care se asigură 0,7-1 mp per viţel şi o temperatură minimă de 15-16oC pe timpul transportului.

Unităţile din care se preiau viţeii sunt amplasate la distanţe de maxim 50 km faţă de complexul de îngrăşare, dar printr-o bună organizare a transportului, prin tratamente antistres şi chiar tranchilizarea animalelor la îmbarcare, distanţa de transport poate fi mult mai mare.

d). Recepţia viţeilor în ferma de îngrăşare - se face de către medicul veterinar care examinează individual viţeii din punct de vedere clinic.

e). Efectuarea lotizărilor şi acţiunile profilactice - la sosirea în unitatea de îngrăşare viţeii vor fi lotizaţi în loturi cât mai omogene privind vârsta, rasa şi greutatea acestora. În măsura în care este posibil, loturile odată formate se vor menţine ca atare până la sfârşitul ciclului de îngrăşare.

18.1.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere

În complexele de îngrăşare se practică sistemul de întreţinere nelegată, în adăposturi

închise. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de îngrăşare, având în vedere aplicarea obligatorie a principiului populării şi depopulării totale, se impune existenţa unor corelaţii corespunzătoare a spaţiilor de cazare pe faze de îngrăşare.

Exemplu de calcul pentru un complex de îngrăşare având capacitatea de cazare de 4000 locuri: a). Durata îngrăşării se stabileşte după relaţia:

T[zile] = x / y în care: În cazul de faţă: T = 420 / 0,857 = 490,08 zile

T = timpul de staţionare în îngrăşătorie, zile x = sporul total, kg; y = sporul mediu zilnic planificat, kg.

244

b). Capacitatea de cazare pe faze: - faza de pregătire + creştere cu o durată de 21 zile + 132 zile = 153 zile (la care se adaugă

5 zile pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare), ceea ce reprezintă 31,7% din durata totală a staţionării, respectiv pentru complexul cu o capacitate de 4000 locuri pentru această fază revin 1268 locuri.

- faza de creştere - îngrăşare + finisare are o durată de 277 zile + 60 zile = 337 zile (la care se adaugă 3 zile pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare) ceea ce reprezintă 68,3% din durata totală de staţionare, revenind pentru această fază 2732 locuri.

În organizarea acestui sistem de îngrăşare se disting următoarele faze tehnologice: - faza de pregătire - creştere are o durată de 21 + 132 zile şi are drept scop carantinizarea

animalelor şi obişnuirea viţeilor cu furajele ce vor fi utilizate la îngrăşare. La sosirea în unitate, viţeii se cântăresc şi se lotizează în loturi cât mai omogene sub

raportul vârstei şi greutăţii corporale. Viţeii sunt cazaţi în adăposturi modificate faţă de cele clasice (fig. 18.1a) cu boxe colective

plasate pe centrul adăpostului, având pardoseală de tip grătar. Evacuarea dejecţiilor se face hidraulic prin intermediul canalelor de colectare a dejecţiilor. Aleile de furajare şi jgheabul de furajare sunt amplasate de-a lungul pereţilor longitudinali. Furajarea se efectuează cu ajutorul remorcilor tehnologice, acţionate şi tractate de tractoare tip U 445. Ventilaţia este naturală şi se realizează prin ferestre cu panouri basculante (admisia aerului proaspăt) şi şedul aflat pe coama acoperişului (evacuarea aerului viciat). Adăparea se face prin adăpători cu nivel constant.

Capacitatea de cazare a unui adăpost este de 320 locuri, asigurându-se pentru fiecare animal o suprafaţă de cazare de 1,8 mp. În cazul de faţă sunt necesare 4 adăposturi.

Fig. 18.1. Schema adăposturilor pentru îngrăşarea tineretului taurine:

a) - adăpost pentru faza pregătire-creştere: 1 - alei de furajare; 2 - boxe colective; 3 - aerotermă; 4 - canale pentru dejecţii; 5 - adăpători N.C.; 6 - jgheab furajare;

b) - adăpost pentru faza creştere-îngrăşare-finisare: 1 - alee centrală de furajare; 2 - boxe colective; 3 - padocuri; 4 - canale pentru dejecţii; 5 - adăpători N.C.; 6 - jgheab furajare.

Faza de creştere-îngrăşare+finisare are o durată de 270-280 zile+60 zile. Animalele care au

parcurs perioada de pregătire-creştere şi au atins greutatea medie de 210-230 kg, sunt mutate şi cazate în adăposturi închise cu boxe colective de cazare (fig. 18.1b).

Boxele sunt plasate de-a lungul pereţilor longitudinali şi comunică cu padocurile aflate de o parte şi de alta a adăpostului. Aleea de furajare este plasată pe centru adăpostului. Furajarea se

245

efectuează cu ajutorul remorcilor tehnologice acţionate şi tractate de tractoare de tip U 650. Pardoseala boxelor şi a padocurilor colective este de tip grătar, iar evacuarea dejecţiilor se face hidraulic prin intermediul canalelor de colectare şi evacuare a dejecţiilor. Adăparea se face din adăpători cu nivel constant plasate atât în boxele colective din adăpost cât şi în padocuri. Ventilaţia adăpostului este naturală şi se realizează prin intermediul ferestrelor (admisia aerului proaspăt) şi a şedului de pe coama acoperişului (evacuarea aerului viciat).

Capacitatea de cazare a unui adăpost este de 450 locuri, asigurându-se pentru fiecare animal o suprafaţă de cazare de 2,1 mp. În cazul de faţă sunt necesare 6 adăposturi.

În tabelul 18.3 sunt prezentaţi parametrii de confort tehnologic în adăposturile de îngrăşare a tineretului taurin pe faze de îngrăşare.

Tabelul 18.3

Parametrii de confort tehnologic în adăposturile de îngrăşare a tineretului taurin

SPECIFICARE U.M. Faza tehnologică

Pregătire-creştere Creştere-îngrăşare + finisare Număr animale /boxă cap. 28 24 Suprafaţa/cap. animal mp. 1,8 2,1 Front de furajare (furajare la discreţie)

cm. 25 30

Lăţime iesle cm. 70 80 Nr. animale pe adăpătoare cap. 15-20 15-20

Temperatura în adăpost minimă oC 8 8 optimă oC 12 10 maximă oC 24 24

Umiditatea relativă a aerului % 75 75

Concentraţia maximă

CO2 % 0,3 0,3 NH3 % 0,026 0,026 H2S % 0,01 0,01

Viteza curenţilor de aer m/sec. 0,3 0,3 Indice de iluminare x 1/20 1/20

Se vor analiza condiţiile de confort tehnologic asigurate, modul de efectuare al lucrărilor

de pregătire a adăposturilor pentru populare (reparaţii şi întreţineri curente, curăţarea mecanică, dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea acestora).

18.1.1.3. Analiza tehnologiei de hrănire şi

aprovizionarea cu furaje

Se vor analiza sortimentele de furaje care alcătuiesc raţiile pe faze de îngrăşare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, urmărind modul de asigurare al necesarului în principii nutritivi ai raţiei.

Raţiile administrate trebuie să corespundă fazelor tehnologice de îngrăşare pentru realizarea sporurilor medii zilnice planificate prin planul de creştere şi furajare.

În tabelul 18.4 sunt redate cerinţele de substanţe nutritive pentru tineretul taurin supus îngrăşării, iar în tabelul 18.5 este prezentată structura raţiilor pe faze tehnologice şi pe întregul ciclu de îngrăşare.

Furajul de bază utilizat în îngrăşarea semiintensivă este porumbul siloz. La recoltarea culturilor de porumb pentru însilozare se vor utiliza maşini agricole performante, astfel încât tulpinile de porumb să fie tocate şi defibrate la dimensiuni care reduc foarte mult risipa. În acelaşi timp, boabele de porumb aflate în faza de pârgă sunt sparte în particule relativ mici, astfel că acestea sunt mai bine valorificate de către animale. La furajul de bază, pentru echilibrarea raportului energo-proteic, se poate adăuga (în funcţie de faza de îngrăşare) semifân de lucernă.

246

Tabelul 18.4 Necesarul de substanţe nutritive pentru tineretul supus îngrăşării

Masa corporală

(kg)

Spor mediu zilnic

(g)

SU maximă (kg/zi)

UNC (/zi)

PDI (g/zi)

Ca (g/zi)

P (g/zi)

150

600

4,43

3,35 298 16 10 800 3,68 338 19 13

1000 4,00 378 24 16 1200 4,34 418 29 18

250

800

6,02

5,14 420 28 19 1000 5,57 460 33 21 1200 6,02 498 38 23 1400 6,51 832 43 25

350

800

7,35

6,43 492 37 25 1000 6,95 529 42 27 12000 7,51 561 47 29 1400 8,12 589 52 31

450

800

8,56

7,62 563 45 29 1000 8,22 596 49 31 1200 8,89 621 54 33 1400 9,62 640 59 35

550

800

9,66

8,74 639 51 34 1000 9,42 666 56 36 1200 10,19 683 61 38 1400 11,03 691 66 40

Tabelul 18.5

Structura raţiilor pe faze tehnologice pentru tineretul taurin

Specificare Ponderea din valoarea nutritivă a raţiei (%)

Subperioada de îngrăşare Pregătire-creştere Creştere-îngrăşare Finisare

Furaj de bază 40 55 30 Concentrate (amestec) 30 25 50 Fibroase 30 20 20

Amestecul de concentrate este format din: porumb boabe, orz şi tărâţe de grâu (tabelul

18.6). Acest amestec are aceeaşi compoziţie pe tot ciclul de îngrăşare.

Tabelul 18.6 Amestec de concentrate pentru îngrăşarea tineretului taurin

Specificare % SU (kg)

UNL PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Porumb 81,5 70,5 100,44 6723 8181 21,1 202,5 Orz 15 13 15,90 945 1050 10,5 55,5 Sare 1 0,9 - - - - - Cretă furajeră 1 0,9 390 - Fosfat monosodic 0,5 0,4 - - - - 128 Premix 1 0,9 - - - - - TOTAL 100 87,5 116,34 7668 9231 421,6 385 Revine la 1 kg amestec x 0,87 1,16 77 92 4,2 3,8

247

Faza de pregătire-creştere: - Faza de pregătire are o durată de 21 zile, perioadă în care se urmăreşte carantinizarea şi

obişnuirea animalelor cu furajele ce vor fi utilizate pentru îngrăşare. La sosirea în unitatea de îngrăşare animalele vor fi cazate în adăposturi specifice, iar după un repaus de 2-3 ore animalele vor primi fân de bună calitate la discreţie, pentru ca după 24 ore în raţie să se introducă şi furajele concentrate. În primele zile, animalelor li se administrează fân şi cantităţi moderate de concentrate, urmând ca după 4-5 zile să se înceapă obişnuirea cu furajele de volum pe baza cărora se va realiza îngrăşarea (tabelul 18.7).

Tabelul 18.7 Structura raţiei în faza de pregătire, s.m.z. 600 g

Specificare kg SU kg

UNL PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Necesar x 3 2,91 265 265 16 10 Fân de lucernă 1,5 1,3 0,98 136 87 19,5 3,7 Siloz de porumb 3 1,0 1,08 48 60 3,9 2,7 Amestec de concentrate 1,3 1,1 1,50 100 120 5,4 5,3 Sare bulgări x - - - - - - Asigurat x 3,4 3,66 284 267 28,8 11,7

După perioada de pregătire, animalele vor fi hrănite în continuare cu o raţie constituită din

furajul voluminos de bază, fân şi concentrate până la atingerea unei greutăţi corporale de 210-230 kg la vârsta de cca. 270-275 zile. Faza de pregătire-creştere are o durată totală de 132 zile, timp în care animalele realizează un spor total de 105 kg, cu un spor mediu zilnic de 800 g. Structura şi valoarea nutritivă a raţiei pentru faza de creştere sunt prezentate în tabelul 18.8.

Tabelul 18.8

Structura raţiei în faza de creştere, s.m.z. 800 g

Specificare kg SU kg

UNC PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Necesar x 5,2 4,41 379 379 24 16 Fân de lucernă 2,5 2,2 1,22 200 130 29,5 2,8 Siloz de porumb 6 2,1 2,16 96 120 7,8 3,6 Amestec de concentrate 1,5 1,3 1,61 115 138 6,3 5,7 Sare bulgări x - - - - - - Fosfat monosodic 0,02 - - - - - 5,1 Asigurat x 5,6 4,99 411 388 43,6 17,2

Animalele aflate în perioada de pregătire-creştere cu o durată de 21+132 zile sunt

întreţinute în acelaşi adăpost (fig. 18.1a), diferenţierea subperioadelor făcându-se prin furajare (nivelul şi structura raţiei).

Faza de creştere - îngrăşare, are o durată de 270-280 zile. Baza raţiei o constituie furajul de volum de bază (porumb siloz) care reprezintă peste 55% din valoarea nutritivă a raţiei. Ponderea furajului de bază scade spre sfârşitul perioadei la 45-50%. În această perioadă, animalele realizează un spor total de 240 kg cu un spor mediu zilnic de 850-900 g (tab. 18.9).

Faza de finisare are o durată de 60 zile şi are drept scop îmbunătăţirea calităţii cărnii. Pentru realizarea acestui deziderat în structura raţiei creşte ponderea furajelor concentrate, care trebuie să asigure 45-55% din valoarea nutritivă a raţiei.

Sporul total realizat în această perioadă este de 48-50 kg cu un spor mediu zilnic de cca. 800 g.

Menţionăm că faza de creştere-îngrăşare şi faza de finisare se realizează în acelaşi adăpost (fig. 18.1b), diferenţierea între subperioade realizându-se prin nivelul şi structura raţiei (tabelul 18.10).

248

Tabelul 18.9 Structura raţiei în faza de creştere-îngrăşare, s.m.z. 900 g

Specificare kg SU kg

UNC PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Necesar x 7,35 6,69 511 511 39,5 26 Fân de lucernă 3 2,5 1,47 240 156 35,4 3,3 Siloz de porumb 10 3,5 3,60 160 200 13 9 Amestec de concentrate 2 1,7 2,32 154 184 8,4 7,6 Sare bulgări x - - - - - - Fosfat monosodic 0,02 - - - - - 6,4 Asigurat x 7,7 7,39 554 540 56,8 26,3

Tabelul 18.10

Structura raţiei în faza de finisare, s.m.z.800 g

Specificare kg SU kg

UNC PDIN

(g) PDIE

(g) Ca (g)

P (g)

Necesar x 8,56 7,62 563 563 45 29 Fân de lucernă 3 2,5 1,47 240 156 35,4 3,3 Siloz de porumb 7 2,4 2,46 112 140 9,1 6,3 Amestec de concentrate 3,5 3,0 4,06 270 3,22 14,7 13,3 Sare bulgări x - - - - - - Fosfat monosodic 0,03 - - - - - 7,5 Asigurat x 7,9 7,99 622 618 59,2 30,4

18.1.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN COMPLEXELE DE ÎNGRĂŞARE A TINERETULUI TAURIN

Activităţile zilnice sunt prevăzute în programul de lucru şi sunt defalcate pe grupe şi echipe

de lucrători. Echipa pentru prepararea şi administrarea furajelor asigură alimentarea utilajelor pentru preparat furaje, execută amestecul furajelor respectând reţetele de alcătuire a raţiilor pe faze tehnologice şi participă la administrarea furajelor. Echipa pentru evacuarea dejecţiilor, dezinfecţie şi deratizare procedează la verificarea şi după caz, evacuarea canalelor şi foselor de colectare a dejecţiilor şi participă la igienizarea adăposturilor în vederea populării lor.

Orientativ, în tabelul 18.11 este redat programul de lucru pentru personalul muncitor în complexele de îngrăşare a tineretului taurin.

Tabelul 18.11 Programul de lucru pentru personalul muncitor în complexele de îngrăşare a tineretului taurin

Ora ACTIVITATEA 600 Prezentarea la program

600-630 Verificarea efectivului, depistarea şi izolarea animalelor bolnave în boxe, compartimente special amenajate sau staţionare veterinare.

630-700 Curăţarea ieslelor, verificarea adăposturilor, asigurarea cu brichete minerale 700-830 Transportul şi administrarea furajelor 830-930 Acţiuni sanitar-veterinare

930-1100 Cântăriri, lotizări, livrări 1100-1145 Evacuarea dejecţiilor conform graficului 1145-1200 Verificarea adăposturilor şi curăţirea aleilor de serviciu 1200-1400 Repaus (asigurarea permanenţei la grajd de către îngrijitori, prin rotaţie) 1400-130 Verificarea efectivului, depistarea şi izolarea animalelor bolnave

1430-1630 Transportul şi administrarea furajelor 1630-1730 Acţiuni sanitar-veterinare, tratamente, dezinfecţii 1730-1800 Curăţarea aleilor, evacuarea dejecţiilor şi predarea sectorului la îngrijitorul de noapte

249

18.2. ÎNGRĂŞAREA TINERETULUI TAURIN ÎN SISTEM MIXT, PE PĂŞUNE ŞI ÎN STABULAŢIE

Această variantă tehnologică poate fi practicată în cazul fermelor care dispun de suprafeţe

suficiente de pajişti naturale de bună calitate, care să permită o încărcătură de 2-3 capete pe ha şi să asigure obţinerea a 250-300 kg acumulare de masă corporală, în viu/ha. Utilizarea păşunatului pentru tineretul taurin supus îngrăşării pe o perioadă corespunzătoare a anului (în funcţie de zonă şi condiţii pedoclimatice) are o serie de avantaje economice legate de reducerea consumului de furaje concentrate, eliminarea unor lucrări privind recoltarea, transportul şi administrarea furajelor, eliminarea acţiunilor legate de evacuarea dejecţiilor etc.

În fermele de îngrăşare se analizează: parametrii tehnici şi economici realizaţi pe faze de îngrăşare, afluirea materialului biologic, tehnologia de întreţinere şi furajare, organizarea păşunatului.

18.2.1. ANALIZA PARAMETRILOR TEHNICO-ECONOMICI În continuare va fi prezentată o variantă de îngrăşare a tineretului taurin pentru o fermă

având capacitatea de 10 capete. Îngrăşarea se desfăşoară pe parcursul a 2 sezoane de păşunat şi un sezon de stabulaţie, urmată de o scurtă perioadă (30 zile) de finisare (păşunat I + stabulaţie + păşunat II + finisare).

În tabelul 18.12 sunt prezentaţi parametrii tehnici şi economici realizaţi în cadrul acestui sistem de îngrăşare.

Tabelul 18.12 Parametrii tehnico-economici la îngrăşarea mixtă a tineretului taurin

(păşunat + stabulaţie + păşunat+ finisare)

Specificare U.M. FAZA

TOTAL Păşunat I Stabulaţie I Păşunat II Finisare

Vârsta iniţială zile 180 330 510 660 180 finală zile 330 510 660 690 690

Masa corporală iniţială kg 160 235 343 463 160 finală kg 235 343 463 493 493

Sporul total kg 75 108 120 30 333 s.m.z. g 500 600 800 1000 650 Zile furajate zile 150 180 150 30 510

18.2.1.1. Analiza afluirii materialului biologic

Realizarea parametrilor tehnico-economici mai sus menţionaţi presupune organizarea preluării viţeilor de la alţi crescători prin achiziţii (sau, după caz, gruparea fătărilor la vacile din ferma proprie în sezonul de iarnă) astfel ca la scoaterea pe păşune tineretul taurin să aibă greutatea corporală de cca. 160 kg şi vârsta de 5-7 luni.

Viţeii şi tineretul taurin ce vor fi scoşi pe păşune vor fi supuşi unui examen individual clinic de sănătate. Respectarea protocolului sanitar-veterinar are o importanţă covârşitoare, mai ales acţiunile profilactice pentru: antrax, cărbune emfizematos, pasteureloză şi combaterea bolilor parazitare (dictiocauloza, fascioloza, hipodermoza).

18.2.1.2. Analiza tehnologiei de întreţinere

În cazul acestei variante tehnologice sistemul de întreţinere este mixt, respectiv: pe păşune

şi în stabulaţie. a). Întreţinerea pe păşune Presupune existenţa unor suprafeţe de pajişti îmbunătăţite (naturale sau cultivate) şi care

trebuie utilizate raţional. Dacă păşunea se află în apropierea fermei nu este necesară organizarea

250

taberei de vară (situaţia optimă). În această situaţie, animalele sunt zilnic scoase pe păşune iar noaptea sunt aduse în fermă şi întreţinute în padocurile existente, unde există condiţii de protecţie la intemperii, adăpare, furajare etc. Dacă însă pajiştile sunt amplasate la distanţe ce nu permit scoaterea zilnică la păşunat se impune organizarea taberelor de vară.

Tabăra de vară presupune construirea unui adăpost simplu (tip şopron), din materiale locale în care se vor asigura pentru fiecare animal 2,2 - 2,5 mp, prevăzut cu un padoc a cărei suprafaţă trebuie să asigure 4-6 mp pe animal. În padoc se va amenaja un jgheab de furajare, folosit pentru completarea raţiei cu nutreţuri concentrate şi furajarea cu nutreţuri fibroase din stocuri special constituite pentru perioadele nefavorabile păşunatului (intemperii etc.)

De asemenea, în padocuri vor fi amenajate jgheaburi de adăpare şi suporţi pentru bulgării de sare sau brichete minerale. Recomandabil este ca “zona de furajare” a padocului să fie betonată şi protejată de o copertină.

Obţinerea unor rezultate bune în îngrăşarea pe păşune presupune parcelarea păşunii în vederea raţionalizării păşunatului. Îngrădirea păşunii se poate face cu diferite materiale, iar organizarea raţională a păşunatului se poate realiza prin utilizarea “păstorului electric” (fig. 18.2).

Pregătirea pajiştei presupune şi efectuarea unor lucrări agrotehnice specifice: distrugerea muşuroaielor, fertilizări, supraînsămânţări, curăţirea de buruieni etc.

b). Întreţinerea în stabulaţie După perioada de păşunat I şi până la următorul sezon de păşunat II, respectiv în perioada

de finisare, tineretul taurin este întreţinut în adăposturi închise, în stabulaţie legată.

Fig. 18.2. Schema păşunatului dozat

În fig. 18.3 este prezentat, schematic, standul pentru tineretul taurin mascul. Soluţiile

constructive trebuie adaptate posibilităţilor locale astfel încât economicitatea construcţiei să se îmbine cu funcţionalitatea adăpostului şi a standului.

Adăpostul destinat stabulaţiei tineretului taurin supus îngrăşării poate fi separat sau se amenajează numărul de standuri necesare (10) la capătul adăpostului în care sunt cazate şi exploatate vacile pentru lapte.

În primul caz, având în vedere numărul mic de animale, standurile vor fi aşezate pe un singur rând (eventual cu ieslea construită de-a lungul peretelui longitudinal).

Dacă îngrăşarea se face în adăposturile în care sunt şi vacile de lapte, cele 10 standuri necesare tăuraşilor vor fi modificate în sensul construirii rigolei de colectare a urinei (aproximativ la jumătatea standului).

Evacuarea gunoiului, în funcţie de soluţia constructivă concret adaptată, se va face mecanic (cu racleţi batanţi) sau manual.

Ventilaţia este naturală, prin intermediul ferestrelor şi a coşurilor de ventilaţie.

251

Mai rară, dar nu este exclusă nici varianta întreţinerii nelegate (o singură boxă colectivă) cu padoc. Atât în acest caz, cât şi în cazul întreţinerii legate, drept aşternut se pot folosi paiele de cereale.

Fig. 18.3. Schema standului pentru tineretul taurin mascul

18.2.1.3. Analiza tehnologiei de furajare şi asigurarea cu furaje

În timpul sezonului cald, furajul de bază îl constituie nutreţul verde de pe păşune, la care se

pot adăuga cantităţi moderate de fân şi cantităţi reduse de nutreţuri concentrate. Suplimentarea cu fân (şi eventual concentrate) se impune mai ales în perioadele în care, în mod

obişnuit productivitatea naturală a pajiştei scade mult (din cauza secetei din lunile iulie şi august). Asigurarea apei la discreţie condiţionează succesul acestui sistem de îngrăşare. Aceasta

implică existenţa unei surse naturale de apă potabilă sau aprovizionarea ritmică cu apă (cu cisterne tractate). În padoc, ca şi pe parcelele pajiştei, vor fi dispuse suporturi cu bulgări de sare pentru lins (sau brichete minerale).

Pregătirea animalelor (obişnuirea cu consumul de masă verde) se face timp de 8-10 zile. În această perioadă se reduc treptat din raţie grosierele, fânul şi concentratele, paralel cu mărirea ponderii în raţie a furajelor verzi administrate la jgheab sau prin păşunare limitată în timp în jurul fermei.

În tabelul 18.4 au fost prezentate datele referitoare la necesarul de principii nutritivi pe categorii de greutate şi spor mediu zilnic pentru tineretul taurin supus îngrăşării.

În tabelul 18.13 este prezentată, orientativ, o variantă pentru structura raţiei pe faze de îngrăşare pentru tineretul taurin supus îngrăşării (cu 2 sezoane de păşunat, un sezon de stabulaţie, urmate de o scurtă perioadă (30 zile) de finisare în adăpost).

Tabelul 18.13

Structura, orientativă, a unei raţii furajerei pentru îngrăşarea tineretului taurin

Sezonul Furajul Cantitatea

kg/zi Pe perioadă (kg)

Păşunat I (150 zile) Masă verde 17 2550 Tărâţe grâu 1 150

Stabulaţie (180 zile) Porumb siloz (pârgă) 20 3600 Fân câmpie 2 360

Păşunat II (150 zile) Masă verde 37 5550 Tărâţe grâu 2 300

Finisare (în stabulaţie 30 zile) Porumb siloz (pârgă) 19 570 Fân câmpie 3,5 105 Tărâţe grâu + porumb 3 90

252

Luând în considerare structura raţiilor prezentate în tabelul 18.13, în tabelul 18.14 este prezentat necesarul total de furajare pentru o fermă cu o capacitate de îngrăşare de 10 tăuraşi, iar în tabelul 18.15 este prezentat calculul necesarului anual de teren agricol pentru producerea acestor furaje. Sarea se asigură la discreţie pe păşune şi în adăpost (bulgări pentru lins).

Tabelul 18.14

Necesarul total de furaje pentru îngrăşarea a 10 cap. tineret taurin

Sortiment de furaje Necesar (tone)

Revine kg/cap/an

Masă verde (pajişti câmpie) 90 4500 Tărâţe grâu 6 300 Porumb siloz (pârgă) 46 2300 Fân de câmpie 5 250

Tabelul 18.15

Calculul estimativ al necesarului anual de suprafaţă agricolă pentru producerea furajelor necesare unei ferme cu capacitatea de 10 capete tineret taurin

Sortiment de furaje Necesar anual

(t) Producţia medie

(t/ha) Suprafaţa necesară

(ha) Masă verde (pajişti de câmpie) 45 10 4,5 Porumb siloz (pârgă) 23 30 1 Fân (de câmpie) 2,5 4 0,7 Tărâţe grâu 3 Achiziţii x Total x x 6,2

18.2.1.4. Analiza organizării păşunatului

Trecerea animalelor de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat (şi invers) se va face

treptat pentru evitarea tulburărilor digestive la tăuraşi. Începerea păşunatului se va face când înălţimea plantelor a ajuns la 12 - 15 cm şi solul este

uscat. Programul de păşunat poate începe la ora 6 - 7 dimineaţa. În funcţie de condiţiile climatice

concrete animalele pot fi menţinute pe păşune toată ziua sau păşunatul se va efectua în două reprize (dimineaţa şi după amiaza), evitând perioadele caniculare din timpul zilei. În caz de necesitate se va organiza păşunatul pe timpul nopţii.

253

BIBLIOGRAFIE

1. ACATINCĂI, S. - Producţiile bovinelor, Ediţia a II-a, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara. 2. CATRANI, Gh., DOBROVICI, M. - Marcarea animalelor, 1973, Ed. Ceres, Bucureşti. 3. CZISZTER, L. T. - Dirijarea funcţiei glandei mamare, 2004, Ed. Eurostampa, Timişoara. 4. CZISZTER, L. T. - Tehnologia creşterii bovinelor, curs pentru I.D., secţia Zootehnie, partea

I, 2003, partea a II-a, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara. 5. DRINCEANU, D., LUCA, I. - Îndrumător de lucrări practice la Alimentaţia animalelor

domestice, 1992, Lito U.S.A.B., Timişoara. 6. DUDOUET C. - Manipuler et contenir les bovins. 2e Editions, Edition France agricole,

75010 Paris, 2002. 7. FIŞTEAG, I., TOCUŢ, V. - Lucrări practice de Tehnologia creşterii bovinelor, 1980, Lito

Institutul Agronomic, Timişoara. 8. GÂLCĂ, I., IRIMIA, H. - Aprecierea valorii de ameliorare a animalelor, 1996, Ed.

Periscop, Iaşi. 9. GEORGESCU, Gh. şi colab. - Tratat de creşterea bovinelor, vol. I 1988, vol. II 1989, vol.

III 1995, vol. IV 1998, Ed. Ceres, Bucureşti. 10. GEORGESCU, Gh. şi colab. - Cartea fermierului. Creşterea taurinelor, 1983, Ed, Ceres,

Bucureşti. 11. GEORGESCU, Gh., CURELARIU, Niculina - Îndrumător de lucrări practice la Tehnologia

creşterii bovinelor, 1983, Lito Institutul Agronomic „N. Bălcescu”, Bucureşti. 12. GEORGESCU, Gh., VELEA, C., STANCIU, G., UJICĂ, V., GEORGESCU, D.,

RÂMNEANŢU, N. - Tehnologia creşterii bovinelor, 1990, Ed. Didactică şi Pedagocică, Bucureşti.

13. GROSU, H., LUNGU, S., KREMER, V. D. - Modele liniare utilizate în ameliorarea genetică a animalelor, 1997, Ed. Coral Sanivet, Bucureşti.

14. LUCA, I., ŞTEF Lavinia - Practicum de alimentaţia animalelor, 2000, Ed. Marineasa, Timişoara.

15. MIRIŢĂ, I., GEORGESCU, Gh., VELEA, C., STANCIU, G. - Tehnologia creşterii taurinelor, 1982, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

16. MOLDOVEANU, GH. şi colab. - Aprecierea valorii productive a animalelor după exterior, 1961, Ed. Agrosilvică, Bucureşti.

17. ONACIU G. – Aprecierea vârstei şi exteriorului la bovine. Ed. Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001.

18. RUSOAIE, D. - Construcţii zootehnice, 2000, Ed. Mirton, Timişoara. 19. STANCIU, G. - Creşterea animalelor. Îndrumător de lucrări practice, Lito USAMVB

Timişoara, 2002. 20. STANCIU, G. - Lucrări practice la zootehnie, 1975, Lito Institutul Agronomic, Timişoara. 21. STANCIU, G. - Notiţe de curs. Tehnologia creşterii bovinelor, 1993. 22. STANCIU, G. - Tehnologia creşterii bovinelor, 1999, Ed. Brumar, Timişoara. 23. STANCIU, G., ACATINCĂI, S., CZISZTER, L. - Tehnologia creşterii bovinelor.

Îndrumător de lucrări practice, Lito USAB Timişoara, 1994. 24. STANCIU, G., VAIDA, Gh., BURA, M. - Îndrumător de lucrări practice la Tehnologia

creşterii bovinelor, 1986, Lito Institutul Agronomic, Timişoara. 25. ŞERBAN, M. şi colab. - Construcţii zootehnice, 1981, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti. 26. VELEA, C. şi colaboratorii - Îndrumător pentru creşterea şi îngrăşarea tineretului taurin,

1985, Ed. Ceres, Bucureşti. 27. VELEA C., MĂRGINEAN Gh. - Producţia, reproducţia şi ameliorarea taurinelor. Ed. Agro

Tehnica, Bucureşti, 2004.