1

INTRODUCERELOCUL ŞI ROLUL COMUNICĂRII ÎN CONSILIERE“LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL”. Această propoziţiefundamentală a culturii universale identifică fără echivoc nu numai natura a totce există, din perspectiva majorităţii doctrinelor religioase ale omenirii, ci şinatura nemijlocit umană a existenţei. Omul nu poate exista în afara cuvântului.Sensul începe întotdeauna cu numele dat realităţii, iar percepţia sensului începecu cel mai elementar act de comunicare. Un om se pune de acord cu alt om şiîmpreună numesc realitatea, dându-i sens. Parafrazând un celebru dictonexistenţial, “dacă comunicare nu e, nimic nu e”. Această “punere-de-acord”asupra sensului a ceea ce ne înconjoară, integrată într-o paradigmăcomunicaţională de tip behaviorist, ne trimite cu gândul la natura, structura şimecanismul de funcţionare comunicării în cadrul activităţii de consilierepsihologică şi educaţională, tema centrală a prezentei lucrări. O temă pe cât defascinantă, pe atât de puţin studiată, mai ales în literatura de specialitateromânească. Aceasta a fost, în ultimă instanţă, şi motivaţia pentru care amrăspuns provocării, alegând o temă atât de complexă, care trimite inevitabil lainterdisciplinaritate. În lucrare se întâlnesc informaţii din domeniul ştiinţeimanagementului cu cele din domeniul psihologiei, sociologiei, ştiinţeicomunicării, semiologiei şi economiei politice, presupunând şi serioasecunoştinţe militare de stat major.Prin structura şi conţinutul lucrării am căutat să dăm răspunsurilesugerate de toate aceste domenii ale cercetării unor întrebări de mare actualitatepentru relaţiile interumane ale mileniului trei, un mileniu care începe printr-unadevărat “big-beng” al comunicării:Care este locul şi rolul comunicării în consilierea psihologică şieducaţională şi cum pot consilierii asigura creşterea calităţii activităţiilor prin comunicare?Cât de veridice sunt informaţiile vehiculate prin comunicare şi cuminfluenţează acestea acurateţea comunicării în activitatea de

1

consiliere?Cum acţionează, de fapt, comunicarea în diferitele activităţi deconsiliere şi cum putem contracara influenţele negative ale uneicomunicări defectuoase?Răspunsurile la aceste întrebări presupun, mai întâi, edificarea asupraconţinutului, semnificaţiei şi mecanismului de funcţionare a comunicării, îngeneral, şi apoi a comunicării în consiliere, în special.Folosul înţelegerii mecanismelor comunicării pentru consiliereapsihologică şi educaţională este dublu:2

Pe de o parte, el se materializează în înţelegerea de către consilier ainfluenţei mediului comunicaţional asuprea existenţei, structuriipsihice, problemelor psihologice şi educaţionale ale persoanei saugrupului-ţintă. Comunicarea poate produce deopotrivă entuziasmsau angoasă, echilibru sau tulburare, fericire sau nefericire etc.Vorbind despre influenţa factorilor determinanţi ai comunicăriiasupra comportamentului, Jean-Claude Abric le prezintă sub formaa două forţe: pozitive şi negative, imaginând următoarele schemefuncţionale: (26, p. 17)„Forţe pozitive –tensiuni pozitive-comportament de apropiere”Forţe negative-tensiuni negative-comportament de evitare”Pe de altă parte, se materializează în înţelegerea de către consilier amodului de utilizare a valenţelor comunicării în activităţile salespecifice.„În procesul consilierii… – spune Mihai Jigău – toate acesteaspecte îşi au importanţa lor în practica ascultării active, a emiteriide mesaje semnificative şi cu valoare ridicată de persuasiune …”Autorul recunoaşte că „cu dificultate ar putea fi găsite unele aspecteale consilierii… care să nu poată fi incluse procesului decomunicare” (27, p. 195-196)Bine stăpânită în toate dimensiunile ei, comunicarea este un instrumentindispensabil al consilierii, vehiculul acesteia, iar noi va trebui să demonstrămacest lucru în desfăşurarea cursului.3

Capitolul întâi:COMUNICAREA – DELIMITĂRI CONCEPTUALEÎn nici un domeniu al vieţii şi activităţii umane existenţa şi manifestareaomului ca fiinţă socială nu este posibilă fără comunicare. Comunicarea dă sens

2

şi finalitate intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor, atitudinilor şi acţiunilor noastre, leface inteligibile pentru ceilalţi, în aceeaşi măsură în care fiecare dintre noipercepem modul de manifestare al celorlalţi faţă de noi prin comunicare. Naturaşi modul de manifestare a relaţiilor de comunicare dintre oameni sunt atât dediversificate, atât de complexe şi de structurate, încât putem spune că omultrăieşte, de fapt, într-un mediu comunicaţional omniprezent, care-i structureazăşi-i afectează viaţa în fiecare clipă.În raportul prezentat la UNESCO de Sean McBride, acesta faceurmătoarele aprecieri: “comunicarea susţine şi animă viaţa. “Prin ea gândirea setraduce în faptă şi sunt reflectate toate emoţiile, toate nevoile omului, de la celemai simple gesturi, care garantează continuitatea vieţii şi până la manifestărilesupreme ale creaţiei – sau ale distrugerii”. Părerea autorului, ca un corolar alimaginii sale despre comunicare este că “comunicarea devine imaginea pe caresocietatea şi-a creat-o despre sine”.[4, p.10]Marin Aiftincă susţine, şi el, cu deosebită fervoare, ideea caracteruluiatotcuprinzător al comunicării: “comunicarea este inerentă existenţei; este oformă a universalităţii”; “comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală aexistenţei umane”.[1, p.40]Denis McQuail este la fel de categoric în susţinerea caracteruluiatotcuprinzător al comunicării. Citându-l pe Edward Sapir, acesta observă că“…orice structură culturală, orice act individual care ţine de comportamentulsocial implică, într-un sens explicit sau implicit, comunicare”. [13, p. 18]În actul comunicării, însă, nu totdeauna omul se poate orienta coerent,logic, precis şi stabil, existând numeroase evenimente comunicaţionale care-itulbură echilibrul prin lipsa lor de consistenţă şi veridicitate, prin caracterul lordenaturat, în raport cu faptele reale, precum şi prin influenţa lor negativă asupraorientării omului în mediul social. În categoria acestora intră şi adevăratetornade informaţionale cu efect negativ, distructiv, producând uneori graveprejudicii în viaţa şi activitatea oamenilor, în rchilibrul lor psihologic,

3

emoţional.Cunoaşterea esenţei şi mecanismului comunicării, precum şi a locului şirolului tehnicilor de comunicare în consiliere este, de aceea, un demers deosebitde util în activitatea de consiliere psihologică şi educaţională.1.1. Comunicarea. Definire, descriere1.1.1. Definiţii ale comunicăriiAşa cum susţin majoritatea autorilor de lucrări de specialitate, elaborareaunei definiţii suficient de precise, care să cuprindă toate aspectele fenomenuluieste extrem de dificilă. Fiecarer autor defineşte comunicarea în funcţie de4

contexte determinate, de perspectiva ştiinţifică, precum şi de modelul decomunicare avut în vedere.Denis McQuail, în lucrarea “Comunicarea”, observă că un autor dinacelaşi domeniu, Dance, a descoperit 15 tipuri de definiţii, astfel încât asumareauneia sau alteia este greu de decis. Doi cercetători americani au inventariat numai puţin de 120 de definiţii. [13, p. 15]Tocmai de aceea, ne vom orienta exclusiv după acele definiţii care suntmai aproape de expresia românească a termenului şi deci mai aproape deînţelegerea noastră.Termenul “a comunica” are, în Dicţionarul explicativ al limbii române,sensul de “a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune”, dar şi“a se pune în legătură, în contact cu …”. [24, p. 179] Din primul sensdesprindem nemijlocit ideea de act liniar, între un comunicator şi un receptor;cel de-al doilea sens situează comunicarea într-un context mult mai larg, acela alinteracţiunii dintre oameni. Acelaşi înţeles are şi definiţia dată în Dicţionarul defilosofie, având ca autor pe Didier Julia: “relaţie între persoane”, o relaţiepreponderent lingvistică, dar care nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitateaformelor de expresie umană codificate în limbaj. [9, p. 57]În cartea lui Horst Rückle, “Limbajul corpului”, se formulează o definiţieextrem de scurtă: “comunicarea reprezintă schimbul de informaţii”. Autorul

4

consideră că aceasta “presupune interacţia socială, prin utilizarea modurilor decomportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenţa unor semnale verbalesau nonverbale care sunt emise şi recepţionate conştient sau inconştient.” [18, p.49]Denis McQuail, în opera citată, defineşte comunicarea ca un “transferordonat de semnificaţie”. [13, p. 29] Este o definiţie simplă, dar din aceastareţinem un termen specific teoriei comunicării, semnificaţia.În cartea lui Gary Johns, “Comportamentul organizaţional”, găsim odefiniţie care încearcă o maximă generalizare: “Comunicarea este procesul princare se schimbă informaţii între emiţător şi receptor” cu precizarea că cei doipoli pot să fie persoane sau instrumente.Sarcină (1): formulați o definiție proprie a comunicării, pe bazadefinițiilor studiate.1.1.2. Mecanismul şi modelele comunicării.Pentru înţelegerea statutului şi importanţei comunicării în relaţiileinterumane este deosebit de important să descifrăm mecanismul comunicării,structura intimă şi factorii care fac posibil acest mijloc de înţelegere întreoameni. În literatura de specialitate, mecanismul comunicării se prezintădeosebit de variat, sub forma unor modele comunicaţionale.În orice model, însă, sunt prezente, explicit sau implicit, cel puţin patruelemente : sursa, mesajul, canalul de comunicare şi receptorul. Situaţiileconcrete de comunicare şi modelele sugerate de diferiţi autori pun în diferitesituaţii speciale sursa şi receptorul, rolul lor poate fi interschimbabil sau chiar5

identic, dar în structura comunicării prezenţa lor este inevitabilă. Aceştia suntpartenerii comunicării, mesajul este conţinutul comunicării, iar canalul decomunicare este vehicolul care duce mesajul de la sursă la receptor (Fig. 1)CANALSURSĂ MESAJ RECEPTORFig. 1: Cel mai simplu model de comunicareUn prag mai înalt de complexitate a structurii comunicării este oferit demodelul Shannon-Weaver, prezentat de Denis McQuail ca punct de plecare în

5

analiza structurii comunicării.Sursă codificare Zgomot decodificare destinatarmesaj transmiţător semnal receptor mesajFig. 2: Modelul de comunicare Shanon-WeaverModelul Shannon-Weaver prezintă mecanismul comunicării, astfel: el“începe cu o sursă, de la care mesajul ajunge la un transmiţător, unde estecodificat într-un semnal, ce poate fi distorsionat de zgomot în drumul său sprereceptor, unde este decodificat şi transmis destinatarului.” [13, p. 36]Din acest model rezultă următoarele etape ale comunicării:1. Sursa emite un mesaj, cu intenţia de a-l face sa ajungă la destinatar cusemnificaţia pe care aceasta i-o dă.2. Mesajul este încărcat într-un transmiţător, care este un dispozitivtehnic sau biologic de transmitere (aparat, dispozitiv, vocea umană,gestica, mimica etc).3. În funcţie de modul de alegere a transmiţătorului, are loc codificarea,utilizîndu-se sisteme de coduri adecvate acestuia:- pentru aparate, coduri tehnice;- pentru vocea umană, coduri lingvistice;- pentru dispozitive, coduri imagistice sau sonore;- pentru gestică, coduri nonlingvistice sau paralingvistice etc.4. Odată codificat, mesajul devin semnal, propriu naturii transmiţătorului.5. În drumul lui spre receptor semnalul parcurge un mediu fizic, tehnic,biologic şi social care poate influenţa parametrii acestuia fieneintenţionat, ca urmare a interferenţelor, obstacolelor naturale sauartificiale neintenţionate, fie intenţionat, în sistemele de comunicareconcurente (militare, informaţionale, economice, sportive etc.)6. Influenţele negative ale mediului asupra semnalului sunt, în schema demai sus, zgomotul..6

7. Pentru a fi înţeles de receptor, semnalul este decodificat. Este de lasine înţeles că dispozitivul de comunicare din schema de mai sustrebuie să fie simetric. Receptorul trebuie să aibă acelaşi sistem decoduri ca şi transmiţătorul, dacă se poate până la identitate.8. Odată decodificat, semnalul devine din nou mesaj, de preferinţă identiccu mesajul iniţial, fiind perceput de către destinatar. Este de reţinut faptul că nueste vorba de o identitate de conţinut sau formă ci mai ales de o identitate desemnificaţie şi aceasta depinde de cultura, experienţa şi capacitatea de acces areceptorului la sistemul de coduri utilizate de sursă.

6

Problema unităţii de semnificaţii dintre mesajul emis de sursă şi celajuns la receptor este rezolvată de modelul propus de Valentin Stancu ş.a. înlucrarea “Relaţii publice, succes şi credibilitate” (fig. 3) [20, p. 272]OS --- ? --- OR

OS = OR

SRS CS CR SRR

AS AT MESAJ AR AD

CODIFICARE TRANSMITERE RECEPŢIE DECODIFICAREFig. 3: Modelul comunicării propus de Valentin StancuSimboluri folosite:OS : obiectul sursei;SRS : sistemul de referinţă al sursei;CS : conceptul sursei;Ceea ce aduce nou acest model, dincolo de centrarea lui pe ideea deeficienţă a comunicării (OS = OR), este diferenţierea între obiect şi conceptulobiectului, diferenţiere care introduce discuţii semnificative cu privire la relaţiadintre cei doi termeni. Aceasta implică apelul la mijloacele de analiză propriisemioticii, dintre care am ales, pentru exemplificare, punctul de vedere al luiUmberto Eco, unul dintre cei mai cunoscuţi semioticieni contemporani.Din punctul său de vedere, procesele de comunicare sunt eminamentedependente de UN SISTEM DE SEMNIFICARE. Dacă definim “proces decomunicare drept trecerea unui Semnal (ceea ce nu înseamnă în mod necesar un“semn”) de la o Sursă, cu ajutorul unui Transmiţător, printr-un canal, la unDestinatar (sau punct de destinaţie)”, atunci sistemele de semnificare sunt coduriAutorii consideră că ocomunicare s-a realizat “cândobiectul sursei este congruentcu obiectul receptorului”

AS : simbolurile sursei;AT : aparat de transmisie;AR : aparat de recepţie;AD : aparat de decodificare.7

care “cuplează entităţi prezente şi entităţi absente”, cu scopul de a face posibilă,la receptor, decodificarea. Procesul de semnificare este procesul prin care "cevamaterialmente prezent în raza de percepţie a destinatarului ţine locul laaltceva”35

7

Sistemele de semnificare sunt autonome în raport cu obiectele realităţii,ceea ce exprimă faptul că ataşarea unui concept la un obiect este dependentădoar de convenţii culturale privind construcţia acestor sisteme. Aceluiaşi obiect ise pot ataşa mai multe concepte, după limba folosită, obiceiuri, tradiţii, reguli,convenţii simbolice etc.În ceea ce priveşte conceptele utilizate în management, în raport cuobiectele pe care le desemnează, este de reţinut faptul că ele se constituie într-unadevărat tezaur cultural-ştiinţific, denumit adesea “cultură managerială”. Gradulde asimilare a acestei culturi influenţează hotărâtor caqpacitatea de comunicaremanagerială cu parteneri interni şi externi, de integrare în structuri economice şisocial-politice naţionale, regionale sau mondiale, precum şi orientarea activităţiiinterne a organizaţiei spre valorile specifice acestor entităţi. Prin urmare,primenirea limbajelor utilizate în managementul contemporan cu concepte,expresii, modele culturale şi comportamentale relativ străine de cultura naţionalăeste o necesitate impusă nu de modă, sau de nevoia de a face pe plac altora, ci deasigurarea unei înalte eficienţe a actului managerial.Pe baza aceleiaşi scheme prezentate mai sus se impune o delimitare aconceptului de mesaj. Prin mesaj, semiotica înţelege un sistem de semne carepoartă cu ele o anumită semnificaţie. Semnul este, în concepţiile semiotice,unitatea minimă de semnificaţie, adică cea mai mică secvenţă care poate intraîntr-un proces de semnificare.Potrivit lui Umberto Eco, “semnul este întrebuinţat pentru a transmite oinformaţie, pentru a spune sau a indica un lucru pe care cineva îl cunoaşte şidoreşte ca şi ceilalţi să îl cunoască în aceeaşi măsură. El se inserează deci într-unproces de comunicare de tipul sursă-enunţător-canal-mesaj-destinatar”. Condiţianecesară şi suficientă a existenţei semnului este, după Umberto Eco, existenţa

8

codului.Locul semnului într-un sistem de semnificare este sugestiv prezentată deautor prin modelul triadic al semnului, model care are o vechime impresionantă,el fiind sugerat pentru prima dată de filosofii stoici. Cele trei componente alemodelului sunt: semnul sau semnificantul (seimaion), conceptul sausemnificatul (semainomenon) şi obiectul sau referentul (tynchanon)semnificatsemnificant referentIată şi interpretarea acestui model:“Un semn (semnificant) trimite, atunci când i se aplică un cod, cătresemnificatul său (o entitate psihică – “ideea”, “conceptul”- pe care o (îl)vehiculează în virtutea unei convenţii culturale) şi/sau – eventual – către un8

corespondent empiric (referentul); linia întreruptă sugerează faptul că raportuldintre semnificant şi referent este suficient de obscur”.36

Ultima propoziţie a acestei interpretări este importantă pentru înţelegereamecanismului comunicării. Comunicăm mai degrabă despre concepte decâtdespre obiecte. Prezenţa obiectelor în comunicare este doar una de ultimăinstanţă.Ferdinand de Saussure, lingvist şi semiolog contemporan de mareanvergură, reduce structura semnului la două componente: semnificant şisemnificat, cu menţiunea, devenită la autor principiu, aceea că între semnificantşi semnificat nu există nici o legătură obiectivă. Legătura este o pură convenţiesubiectivă, stabilită la nivelul relaţiei limbă-vorbire, fără nici o legătură cucontextul comunicării (principiul arbitrarietăţii semnului)37.

Ceea ce am prezentat până aici ca modele de comunicare explicăcomunicarea ca act liniar, mecanicist şi orientat, de la sursă spre receptor.În mediul comunicaţional, însă, actele de comunicare au loc astfel doar pesecvenţe limitate, pe durate de timp limitat şi în domenii limitate. Realitateamediului social relevă, aşa cum am observat deja, situaţii în care sursa şireceptorul îşi schimbă succesiv rolurile, uneori aceste roluri sunt chiar greu sauimposibil de identificat, fapt remarcat mai ales atunci când vorbim decomunicarea neorganizată.Ca alternativă la modelela liniare, sunt prezentate modelele în carecomunicarea este “punere în relaţie”.

9

Norbert Wiener este primul care introduce în comunicare termenul defeed-back (conexiune inversă), prin care se pune în evidenţă influenţareceptorului şi a activităţii de receptare asupra sursei şi a activităţii de codificareşi transmitere a mesajului [cf. 13, p. 36] iar DeFleur, [cf. 14, p. 22-23] făcând oanaliză a corespondenţei dintre semnificaţia mesajului transmis şi a celuirecepţionat, propune o schemă generală a comunicării în care este reprezentatfeedbackul (Fig. 5)Mijloc de comunicareîn masaSursă Emiţător Canal Mijloc de receptare a DestinatarmesajuluiBruiajDestinatar Mijloc de receptare Canal Emiţător Sursăa mesajuluiMecanismul de înregistrarea feedback-uluiFig. 5: Feedbackul în comunicare, după DeFleur9I1, I2 = Doi indivizi, aflaţi în relaţie şiinteresaţi de un obiect din ambientulcomun;O = Obiectul de interes din ambientulcomunPe lângă necesităţile legate de asigurarea calităţii comunicării, feedbackulare şi un rol deosebit în protejarea comunicării autentice de influenţa negativă afactorilor perturbatori.Modelul lui DeFleur păstrează, încă, ideea de comunicare orientată, curoluri bine stabilite. Acest model este depăşit de cel realizat de Newcomb. DenisMcQuail, consideră că autorul modelului se bazează pe “premisa după carecomunicarea între indivizii umani îndeplineşte funcţia esenţială de a permite cadoi sau mai mulţi interlocutori să menţină orientarea simultană unii către ceilalţişi către obiectele unui mediu exterior”. [13, p. 37] Schematic, acest model seprezintă ca în fig. 6:I1 I2

OFig. 6: Modelul lui Newcomb

10

Potrivit acestui model, scopul comunicării este punerea permanentă deacord între partenerii de comunicare în legătură cu ceea ce reprezintă interesulcomun în mediul comunicaţional. Aici nu mai există diferenţierea tradiţionalăemiţător-receptor; fiecare dintre parteneri este în egală măsură emiţător şireceptor, informaţia fiind vehiculată permanent în ambele sensuri, în funcţie demodificările ambientului.Dacă lărgim aria de cuprindere a partenerilor de comunicare, de la indivizila grupuri şi organizaţii şi dacă între cei doi parteneri plasăm un mijloc decomunicare de masă (presă, radio, T.V, internet etc.), atunci obţinem imagineamodelului funcţional al comunicării de masă, deosebit de interesant pentruînţelegerea mecanismelor de creare şi disimulare a unei categorii de zvonuri.În fig. 7 prezentăm modelul comunicării de masă propus de Westley şiMacLean. [cf. 13, p. 38]C M PFig. 7: Modelul comunicării de masă al lui Westley şi MacLeanDacă luăm în considerare multitudinea obiectelor din ambient care sunt deinteres pentru comunicarea de masă şi modalităţile diferite de interpretare aacestora, precum şi posibilele relaţii dintre cei trei termeni sub formafeedbackului, vom înţelege cât de mult poate creşte în complexitate schema deC= comunicatorul;P= publicul;M=canalul media care selecteazăcomunicatorii C în funcţie decredibilitate şi de intereselepublicului P;O= obiect al ambientului.O10

mai sus, mecanismul comunicării fiind perceput ca o reţea de interferenţe întrecomunicator, mijlocul media şi public, în care diferitele informaţii despreambient capătă importanţă mai mare sau mai mică nu numai în funcţie decontext, ci şi în funcţie de atitudinea şi reacţiile comportamentale alepartenerilor.Gilles Willett dezvoltă această schemă, multiplicând obiectele din

11

ambient şi punând în evidenţă modalităţile diferite de acces la acestea, precum şidiferenţele de percepţie dintre A,B şi C.X1 f BAX1 f CAX2 X2 A X’ C X” BX3 X3C f BCX3

X4C X5BX4

X5

Explicaţiile date de autor acestei scheme pun în evudenţă situaţiilecomplexe de comunicare:- X – B: receptorul asistă direct la eveniment;- X – A – B: A îi comunică lui B despre X- X – C - B: mijlocul media îi comunică lui B despre X;- X – A – C – B: A îi comunică lui B despre X prin intermediul mijloacelormedia C; este situaţia comunicării de masă.Variantele fBA, fCA şi fBC reprezintă posibile feed-back-uri: prima ducemesajul direct de la public la comunicator (în management, cumpărarea deproduse sau servicii ca urmare a persuasiunii asupra publicului), a doua ducemesajul de la mijlocul media la comunicator iar a treia duce mesajul de lapublic la mijlocul media.Interpretarea cea mai largă este cea propusă de modelele behavioriste(comportamentiste), dintre care amintim doar modelul lui Gerbner, al Şcolii dela Palo Alto sau modelul transacţional al lui Barnauld.Prezentăm, aici, doar concepţia despre comunicare a lui Gerbner:11

“Cineva percepe un anumit eveniment şi reacţionează într-o anumităsituaţie, prin anumite mijloace, pentru a face disponibile, sub o formă sau alta,materialele şi conţinuturile care privesc contextul şi au anumite consecinţe”Gerbner consideră acest tip de comunicare , comunicare deschisă, în carenu există nimic orientat, nimic dat dinainte ca sens şi semnificaţie încomunicare. Comunicarea “se face”, pe măsură ce anumite realităţi din ambientdevin semnificative pentru “cineva”. [cf. 13, p. 41]1.2. Funcţiile comunicăriiNu toţi autorii de studii asupra comunicării rezervă capitole speciale

12

funcţiilor comunicării. Cu toate acestea, există suficiente informaţii pentru aprezenta un tablou general al preocupărilor pentru definirea acestor funcţii.Sultana Craia prezintă preocupările a doi autori importanţi în acest domeniu,care au făcut, fiecare dintr-o perspectivă proprie, un inventar al funcţiilorcomunicării la diferiţi autori, de la Aristotel şi până astăzi: Laurenţiu Şoitu, în“Pedagogia comunicării” şi Mihai Dinu în lucrarea “Comunicarea. Reperefundamentale.”. Dintre enumerările analizate, vom reţine în primul rând pe cea alingvistului Roman Jacobson:1. Funcţia expresivă: de exprimare a atitudinii emiţătorului faţă de osituaţie şi faţă de conţinutul mesajului.2. Funcţia conativă (persuasivă, retorică), de influenţare a receptorului.3. Funcţia referenţială: de indicare a referentului unui mesaj.4. Funcţia fatică: de menţinere a contactului în comunicare.5. Funcţia metalingvistică: de codificare.6. Funcţia poetică: de instituire a unui mod specific de comunicare prinjocul structurii semnelor.Meritul acestui mod de formulare a funcţiilor comunicării este acela că eleste strâns legat de structura acesteia, precum şi acela că el poate fi generalizatpentru orice tip de comunicare, chiar dacă analiza lui Jacobson este unapreponderent lingvistică.Analizînd, însă, funcţiile comunicării în dependenţă de domeniile în careaceasta se manifestă, vom identifica şi alte modalităţi de formulare.Pentru comunicarea la scara societăţii, Marin Aiftincă propuneurmătoarele funcţii: informarea; socializarea; motivaţia; discuţia şi dialogul;educaţia; promovarea culturii; distracţia; integrarea.Pentru comunicarea prin mass-media Mihai Coman propune funcţiile: deinformare; de interpretare; de legătură; culturalizatoare; de divertisment.Citându-i pe Gregory Bateson şi Jurgen Ruesch, Emilian Dobrescuprezintă funcţiile comunicării ca act tehnic de persuasiune : primirea, stocarea şitransmiterea mesajelor; prelucrarea informaţiilor; amorsarea şi modificareaproceselor psihologice; influenţarea şi dirijarea unor evenimente exterioare.12

1.3. Tipologia comunicăriiModelele prezentate ca suport al înţelegerii mecanismului comunicării au

13

pus în evidenţă multitudinea situaţiilor concrete, aceste situaţii generând o marevarietate de tipuri de comunicare.Este foarte dificil de realizat un tablou atotcuprinzător al tuturor tipurilorde comunicare. Autorii studiilor de specialitate folosesc, pentru prezentareatipurilor de comunicare, o mare varietate de criterii de clasificare. Le vomutiliza, în continuare, pe cele mai reprezentative.Pornind de la premisa că fenomenul comunicării este o caracteristică alumii inteligente, în general, Sultana Craia, în lucrarea “Teoria comunicării” [5,p. 51-80], concepe tipurile de comunicare în cea mai vastă arie de cuprindere,începând cu diferenţierea pe regnuri:1. Comunicarea umană2. Comunicarea animalelorComunicarea umană este, la rândul său, clasificată după două criteriidistincte: criteriul relaţional şi cel al mijloacelor comunicării.A. Din punct de vedere relaţional, comunicarea umană cuprinde:1. Comunicarea în cadrul speciei.2. Comunicarea cu alte speciiÎntrucât pentru folosul prezentei lucrări nu ne interesează comunicarea cualte specii, prezentăm, în adâncirea tipologiei, comunicarea în cadrul speciei.Din perspectiva numărului de parteneri, comunicarea în cadrul specieicuprinde:1. Comunicare intrapersonală (comunicarea cu sine, autoreflecţia)2 Comunicare interpersonală (între doi parteneri, aflaţi într-o relaţiedirectă, nemijlocită)3. Comunicare de grup (în interiorul unui grup determinat de persoane)4. Comunicare de masă (cu grupuri de persoane nedeterminate cantitativsau calitativ)B. Din punct de vedere al mijloacelor comunicării, comunicarea umanăcuprinde:1. Comunicarea nonverbală2. Comunicarea verbalăComunicarea nonverbală este acel tip de comunicare care nu utilizeazălimba vorbită şi nici vreun substitut al ei (coduri verbale pentru surzi, morseetc.). Acest tip de comunicare este, la rândul ei, împărţită de autorii despecialitate după mijloacele nonverbale utilizate, astfel:1. Comunicare tactilă (prin atingere)2. Comunicare gestual-kinestezică (prin mişcarea semnificativă a părţilor

14

corpului, cu excepţia acelor gesturi care au semnificaţie verbală)3. Comunicarea cu ajutorul obiectelor (culoarea, ordinea, mărimea,distribuţia, mişcarea etc.)4. Comunicarea artistică (comunicarea emoţiei artistice, dincolo deconţinutul propriu al acesteia)13

Fiecare dintre cele patru tipuri de comunicare nonverbală poate fi împărţitpe tipuri mai restrânse, dar considerăm suficient acest grad de detaliere, urmândca eventualele precizări de detaliu să le facem în funcţie de necesităţile temei.Comunicarea verbală este acel tip de comunicare care foloseşte înţelesulcuvintelor, fiind şi cel mai complet şi uzual tip de comunicare umană. Speciaumană însăşi se diferenţiază de celelalte specii ale lumii vii, printre altele, şi prinfaptul că utilizează în comunicare cuvintele. Laurenţiu Şoitu remarcă, în lucrarea“Comunicare şi acţiune”: “Cuvântul, prin forţa sa expresivă, dă valoarecomunicării. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonanţeinterioare generate şi amplificate de muzicalitatea rostirii”. [22, p. 111]Din punctul de vedere al mijloacelor folosite în comunicare, comunicareaverbală cuprinde:1. Comunicarea orală2. Comunicarea scrisăÎn unele lucrări de specialitate găsim dihotomia “comunicare verbală –comunicare scrisă”, confundându-se tipul de comunicare orală cu genulcomunicării verbale. Considerăm adecvată dihotomia comunicare oralăcomunicarescrisă, ca specii ale comunicării verbale, gen de comunicare care sebazează pe folosirea cuvintelor. În acest sens, continuând precizările făcuteanterior, comunicarea gestuală cu surzii este comunicare verbală, la fel ca şicomunicarea prin diferite coduri care înlocuiesc fie literele, fie cuvintele, fieexpresii cu înţeles verbal determinat.La fel ca în cazul comunicării nonverbale, şi speciile comunicării verbalepot fi detaliate, la un nivel mai mare de profunzime, folosind caracteristicileemiţătorului şi ale receptorului în comunicare.Astfel, comunicarea scrisă poate fi cu emiţător individual şi receptorindividual (corespondenţa, de exemplu), cu emiţător individual şi receptor

15

colectiv (cazul literaturii de autor) sau cu emiţător colectiv şi receptor colectiv(lege, hotărâre, comunicat etc.)Cât priveşte comunicarea orală, în cazul acesteia împărţirea de mai suseste valabilă, cu menţiunea că într-o secvenţă de comunicare dată este puţinprobabilă comunicarea cu emiţător şi receptor colectiv. Ea se poate, însă, păstraca specie a comunicării orale la scara unei durate de timp semnificative(folclorul, colportajul şi chiar zvonul, ca specie distinctă a comunicării orale). Înpartea a doua a lucrării vom face unele observaţii din acest punct de vedere.14

Comunicare intrapersonalăComunicare interpersonalăDin perspectiva număruluide parteneri Comunicare de grupComunicare de masăÎn cadrul speciei Cu transcendenţa Cu alte speciiEmiţător individual-Receptor individualDin perspectivă relaţionalăAnimală Comunicare Umană orală Emiţător individual-Receptor colectivDin perspectiva mijloacelorNonverbală VerbalăTactilă Gestuală- Cu ajutorul artisticăkinestezică obiectelorScrisă scrisăAtingeri-caretransmitemoţii-ludice-de control-rituale-diverse*Embleme*Ilustratori-bastoane-pictografe-kinetografe-ideografe-mişcări deictice

16

-mişcări spaţiale-mişcări ritmice-ilustratoriemblematici*Gesturi de reglaj*Mişcări afective*Adaptorii*SexualemuzicalăplasticăCinematografică-confesiunea-dialogul-conversaţia-colportajul-lectura colectivă-discursul politic-discursul judiciar-discursul didactic-discursul ocazional-funebru-academic-inaugural/aniversar-cultural-disertaţia-conferinţa-interpelareaEmiţător individuallualReceptor individual-corespondenţaEmiţător individual-Receptor colectiv-confesiuni, memorii,jurnale-literatura-genurile publicisticeEmiţător colectiv-Receptor colectiv-apelul -comunicatul-declaraţia -manifestul-proclamaţiaSCHEMA GENERALĂ A TIPURILORDE COMUNICARE(pe baza clasificării făcută de Sultana Craia)15

Capitolul al doileaASPECTELE PSIHO-SOCIALE ALE COMUNICĂRII

17

INTERPERSONALE ŞI DE GRUP.Consecinţe în planul consilierii psihologice şi educaţionaleINTRODUCEREO analiză atentă a raporturilor dintre tipologia comunicării şi modelelecomunicaţionale specifice activităţilor de consiliere psihologică şieducaţională pune în evidenţă că, din punctul de vedere al numărului departicipanţi, acestor activităţi le este proprie în cele mai multe cazuricomunicarea interpersonală şi, în unele activităţi de consiliere,comunicarea de grup.De aceea, abordările psiho-sociale ale comunicării vor urmări, în cele ceurmează, cu precădere mecanismele psihologice şi psiho-sociale alecomunicării interpersonale şi de grup.Literatura de specialitate distinge un model de analiză specific cercetăriiacestor mecanisme, cu ajutorul căruia se pun în evidenţă variabile-tip alecomunicării cum sunt cele psihologice, cele cognitive sau cele sociale, iardintre cele psihologice, componenta atitudinală şi situaţională.Spre deosebire de abordările tehnice, abordarea psiho-socială concepecomunicarea în primul rând ca interacţiune, partenerii de comunicare fiind înacelaşi timp emiţători şi receptori. Opţiunea este spre modelul transacţionalal comunicării.Potrivit acestui model, „comunicarea reprezintă ansamblul proceselor princare se efectuează schimburi de informaţii şi de semnificaţii între persoaneaflate într+o situaţie socială dată”. (J.C. Abric, 2002, p.14) Potrivit autoruluiacestei definiţii, „comunicarea nu poate fi concepută ca un simplu proces detransmitere; bazată pe interacţiune, ea constituie întotdeauna o tranzacţieîntre locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiţătorul fiind înacelaşi timp emiţător şi receptor şi nu întâi emiţător, apoi receptor (reciprocaeste şi ea valabilă)” (J.C.Abric, 2002, p. 15).Citându-l pe Watzlawick, J.C. Abric observă caracterul social,atotcuprinzător al comunicării, dominanţa acesteia asupra comportamentuluiuman: „Dacă admitem că, într-o interacţiune, orice comportament arevaloarea unui mesaj, cu alte cuvinte este o comunicare, rezultă că nu poţi sănu comunici, indiferent că vrei sau nu” (Watzlawick, cf. J.C. Abric, 2002, p.15).16

1. Factorii determinanţi ai comunicării.Revenind la schema generală a comunicării, utilă întotdeauna pentrufixarea elementelor structurale ale acesteia, putem analiza factorii psihologicişi psihosociali ai comunicării pe două componente distincte: una care se

18

adresează actorilor comunicării, numiţi de noi „locutori” şi una care seadresează codului şi canalului de comunicare.1.1. Factori care influenţează rolul actorilor în comunicarePotrivit lui J.C. Abric, actorii comunicării (locutorii) sunt influenţaţi încomunicare de trei tipuri de variabile: psihologice, cognitive şi sociale.1.1.1. Variabilele psihologice sunt acelea care provin din personalitatea,nevoile, motivaţiile şi interesele locutorilor; ele se manifestă explicit, implicitsau inconştient.Potrivit modelului propus de Lewin pentru explicarea comportamentuluiuman ( cf. J.C. Abric, 20002, p.16), comportamentul individului în câmpulsocial se concretizează în două direcţii:- reducerea tensiunilor exercitate asupra sa;- satisfacerea nevoilor create de forţele interne şiexterne care-l influenţează.Forţe interneCâmp social nevoi tensiuni comportamentForţe externeComportamentul uman se diferenţiază în funcţie de caracterul favorabilsau nefavorabil (pozitiv sau negativ) al forţelor care acţionează asupra sa:Forţele poztitive crează tensiuni pozitive, care induc un comportamentde apropiereForţele negative crează tensiuni negative, care unduc un comportamentde evitareCele două tipuri de comportament declanşează, în procesul comunicării,mecanisme psihologice distincte, dintre cele mai rafinate. Prezentăm, încontinuare, două categorii de asemenea mecanisme, aflate în opoziţie:a) Mecanisme proiective:- a asimila gânditrea celuilalt, a crede că gândeşte ca tine (nu sesesizează diferenţele şi astfel comunicarea este viciată)- a atribui celorlalţi atitudini care să justifice propriulcomportament.b) Mecanisme de apărare:- socotomizarea: eliminarea informaţiei incomode (filtrarea);- memorizarea selectivă (memoria depinde de factori afectivi);- interpretarea defensivă (denaturarea realităţilor incomode);- negarea autorităţii sursei (devalorizarea sursei neconvenabile).17

1.1.2. Variabilele cognitive sunt acelea care influenţează comunicarea

19

datorită modului de realizare a cogniţiei. Dintre acestea, prezentăm două sistemeproprii cogniţiei:a) Sistemul cognitiv, care cuprinde capacitatea locutorilor de generalizareşi abstractizare, volumul informaţiilor, a conceptelor asimilate, în general nivelulintelectual al acestora;b) Sistemul de reprezentare. Informaţia suferă un proces de reconstrucţiedupă modelul propriu al fiecărui partener, model influenţat de o serie devariabile social-culturale asimilate: religie, cultură, obiceiuri, mentalităţi, rasăetc. Partenerul interpretează, astfel, informaţia în funcţie de propriareprezentare, adesea diferită de cea a interlocutorului asupra informaţiei. Este oreprezentare a priori, care reconstituie realul, atribuindu-i o semnificaţie proprie.Sarcină (2): Dați un exemplu de interpretare a informației în funcție de propriareprezentare a receptorului, care schimbă semnificația mesajuluiSistemul de reprezentare se raportează la trei elemente specificecomunicării: sinele, celălalt şi conţinutul şi contextul comunicării.Reprezentarea de sine are în vedere cele două laturi ale eu-lui:- eul intim: imaginea pe care eul şi-o face despre sine şi pe care,de regulă, nu-l exprimă, nu-l dezvăluie, îl ţine ascuns (nimeninu este dispus să-şi releve limitele, defectele, slăbiciunile);- eul public: imaginea de sine pe care o oferim celorlalţi; nu estecu necesutate una mincinoasă, ci doar una din care suntsublimate anumite caracteristici incomode.Individul va reacţiona întotdeauna în funcţie de ceea ce crede că este şide ceea ce vrea să pară (J.C. Abric, 2002, p.21)Reprezentarea despre celălalt cuprinde imaginea celuilalt dinpunct de vedere psihologic, cognitiv şi social, determinată defactorii enumeraţi mai sus.Analiza acesteia se va face la capitolulBariere de comunicareReprezentarea despre sarcină şi despre context are în vedereatitudinea interlocutorului în comunicare funcţie de modul în caresarcina cuprinsă în mesaj sau contextul comunicării îi afecteazăinteresele. (vezi schema de la pagina anterioară)1.1.3. Variabilele sociale se referă la poziţia locutorilor comunicării încâmpul social. Acestea cuprind:

20

a) Rolurile şi statusurile sociale (poziţia socială) influenţează comunicareaîn cel puţin două situaţii distincte:Conflictul de rol: comportamentul diferit de rolul aşteptat18

Rigiditatea rolului: imobilitatea comportamentului în situaţiisociale noi.Sarcină (3): explicați și exemplificați diferența dintre conflictul de rol șirigiditatea în rol.b) Prejudecăţi şi stereotipii: sociale, religioase, naţionale, de poziţiefinanciară, de rasă etc.Experiment: Experimentatorul supune atenţiei subiecţilor un ansamblu de 30 fotografii tip act deidentitate reprezentând figuri umane simpatice şi „neutre din punct de vedere etnic”. Sarcina constaîn formularea unor judecăţi cu privire la fiecare fotografie în parte, pe baza a 6 caracteristici:frumuseţe, inteligenţă, forţă de caracter, ambiţie şi bună dispoziţie. Două luni mai târziu li se ceresubiecţilor să emită o nouă judecată, pornind de la aceleaşi criterii şi pe marginea aceloraşifotografii, cu singura diferenţă că, de data aceasta, respectivelor fotografii li se ataşează un nume şiun prenume: evreieşti, italieneşti, irlandeze sau tipic americane. În privinţa fotografiilor însoţite denume americane, judercăţile sunt foarte stabile, de la o fază a cercetării la alta. Dimpotrivă, în cazulcelorlalte fotografii, se observă schimbări substanţiale. Astfel, judecăţile cu privire la fotografiile „deevrei” califică această categirie ca fiind „mai inteligenţi”, „mai ambiţioşi”, „mai puţin simpatici” şiavând „un caracter mai slab”. Exemplul citat ilustrează cât se poate de convingător:1. că indivizii nureacţionează la persoana ca atare, ci la persoana pe care şi-o reprezintă ei în funcţie de stereotipurilela care se raportează în mod inconştient şi 2. că prejudecăţile joacă fără îndoială un rol esenţial înnatura relaţiei pe care individul o va stabili cu interlocutorul său. (Experiment făcut de Razran în1951, în S.U.A.)

Sarcină (4): Explicaţi, într-o frază, în ce constă deferenţa dintre prejudecăţi şistereotipii. Daţi un exemplu de prejudecată şi unul de stereotipie.1.2. Factori care influenţează codul şi canalul de comunicareEste de la sine înţeles că în comunicare adoptarea codului adecvat, ca şialegerea canalului de comunicare sunt condiţii de cea mai mare importanţă înasigurarea unei comunicări eficiente. Studiile de psihologia comunicării pun în

21

evidenţă influenţarea acestor condiţii de către variabile psihice şi psiho-sociale.1.2.1. Variabilele psihice sau obiective:- elaborarea codului în funcţie de caracteristicile psihice alereceptorului (de personalitate, cognitive, sociale)- eliminarea ambiguităţilor în codificare;Aşa cum remarca B. de Jouvenel, “cu cât mai nesigură este semnificaţiatermenilor, cu atât mai mari sunt şansele de neînţelegere.” Fapt remarcat şi deB. Spinoza care spunea că “cele mai multe certuri provin din faptul că oameniinu-şi exprimă bine propriile gânduri şi le interpretează greşit pe ale altora.” P.P.Negulescu afirma, în acest sens, că “precizarea înţelesului termenilor e ceadintâi precauţie de luat în orice discuţie.”19Studiu de caz: La primărie soseşte o echipă de control. Primarul cheamă peresponsabilul cu relaţiile publice şi-i comunică următoarele: “Aştepţi echipa de control, îioferi o masă şi apoi te pui la dispoziţia acesteia.”Ce poate înţelege responsabilul cu relaţiile publice?1. Că aşteaptă echipa de control, o invită la un restaurant, unde va servi masa (adică vamânca), după care se pune la dispoziţia acesteia.2. Că aşteaptă echipa de control, o conduce într-o sală a primăriei unde este o masă şiscaune, pentru lucru, după care se pune la dispoziţia acesteia.Este evident că cele două modalităţi de interpretare a sarcinii pot duce la acţiuni completdiferite, cu consecinţe diferite:1.a. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şiatunci responsabilul cu relaţiile publice procedează greşit, ducând la compromitereaprimarului, dacă echipa de control nu se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.1.b. Este posibil ca primarul să fi dorit să asigure echipei de control un loc de lucru, şiatunci responsabilul cu relaţiile publice salvează, involuntar, onoarea primarului, dacă echipade control se aşteaptă să fie tratată într-un asemenea mod.2. a. Este posibil ca primarul să fi dorit, într-adevăr, să ofere „o masă” echipei de control,la un restaurant, fapt pentru care responsabilul cu relaţiile publice greşeşte, cu consecinţeneplăcute pentru imaginea primarului în ochii comisiei de control, dacă aceasta se aştepta laun asemenea tratament.2.b. Este posibil ca, indiferent de dorinţa primarului, responsabilul cu relaţiile publice săfi procedat corect, ferindu-l, involuntar, pe primar de situaţia unei tentative de corupţie, dacăcomisia de control ar fi fost înclinată spre o asemenea interpretare.Concluzia: toate aceste posibilităţi se reduceau la o soluţie unică, dacă primarul nu eraechivoc în trasarea sarcinii.

22

1.2.2. Variabilele psihosemanticeReprezintă influenţe asupra comunicării care vin din modul în caregândirea se raportează la semantica cuvintelor (sens şi semnificaţie):Principalele variabile sunt:Efectul de hallo: influenţa unor cuvinte, expresii-şoc asuprainterlocutorului ca urmare a semnificaţiei lor simbolice pentrustarea psihică, experienţa, istoria şi întâmplările fericite saunefericite din viaţa interlocutorilor.Ponderea cuvintelor: există unele cuvinte cu rol cheie în mesaj, înfuncţie de care se organizează percepţia.Ordinea cuvintelor: sunt receptate mai bine primele şi ultimelecuvinte ale unui mesaj (efectul de primaritate şi de recenţă).Această variantă se generalizează sub forma „primei impresii”, caredirijează şi califică întregul proces de comunicare.1.2.3. Alegerea canalului de comunicareComunicarea, pentru consilierea psihlogică şi educaţională estepreponderent comunicarea orală. Este important stilul discursului adoptat Unstil prea familiar poate produce interlocutorului sentimente de jenă saudesconsiderare, după cum un stil prea academic îndepărtează interlocutorul,20

incapabil să înţeleagă întreaga semnificaţie a mesajelor.Pentru comunicareaspecifică consilierii sunt importante şi alte aspecte ale mediului comunicării,cum sunt: ambianţa, momentul zilei, mijloacele ajutătoare (fond muzical,olfactiv, vizual etc.).1.2.4. Rolul actorilorÎn comunicare este importantă stabilirea poziţiei reciproce a actorilor.În poziţia reciprocă de surse ale comunicării, fiecare partener se bucură deo anumită autoritate. Aceasta se supune exigenţelor logice şi psihologice aleautorităţii şi induce în conştiinţa interlocutorului încredere, deschidere,stimularea participării sincere, depline.1.3. Factorii de context şi de mediuContextul, precum şi mediul comunicării reprezintă factori de mareimportanţă în comunicare. Aceasta nu are loc într-un spaţiu cultural şi materialsteril. Ea se desfăşoară într-un spaţiu fizic, de cele mai multe ori umanizat,impregnat de un stil cultural, arhitectural, în prezenţa explicită sau implicită aunor contexte sociale determinate care influenţează comportamentul actorilor încomunicare.

23

1.3.1. Contextul material şi temporal cuprinde:- organizarea spaţială a comunicării: poziţia partenerilor, distanţa etc.- mobilarea spaţiului comunicării: tip de mobilier, stil, confort etc.- mijloace ajutătoare: amplificare, fond muzical, lumini, imagini etc.- aspecte temporale: ora, durata, ritmul etc.1.3.2. Contextul social cuprinde:prezenţa sau absenţa unui public sau a unor observatori(coacţiunea) poate potenţa sau inhiba comunicarea, în funcţie desarcina specifică actului comunicării:- comunicarea este potenţată în activităţile performative de tipînvăţare, concurenţă, rezolvare de probleme;- comunicarea este inhibată în cazul activităţilor de tip terapeutic,confesional;- potenţarea sau inhibarea comunicării în prezenţa publicului estedependentă şi de aspecte ale educaţiei interlocutorilor:personalitate, religie, stil de viaţă etc.1.3.3. Contextul cultural şi ideologic, cuprinde:- microcultura partenerilor (obişnuinţe, mentalităţi, religie, stereotipii etc.)- macrocultura mediului social (limba de comunicare, specificul cultural,coduri simbolice etc.)Caz: Potrivit lui Stoetzel (1963), Dumas a ilustrat rolul contextuluicultural încă din anul 1906, în analiza semnificaţiei culturale a surâsului:- în contextul cultural european, surâsul este expresia culturală a uneiatitudini de ascultare şi de relaţionare pozitivă;- în contextul cultural japonez, el semnifică starea de încurcătură;- la cafrii din Borneo, surâsul exprimă dispreţul etc.21

2. Comunicarea interpersonală şi atitudinileRevenind la aserţiunile anterioare, vom privilegia comunicareainterpersonală ca principal tip de comunicare ăn consiliere. Ca urmare, interesulpentru acest tip de comunicare este justificat. Studiile de specialitate privindcomunicarea interpersonală sunt interesate, dincolo de mecanismele eifuncţionale (tehnologia comunicării), de condiţiile de eficienţă a acesteia, dinperspective variate. Samuel C. Certo analizează eficienţa comunicăriiinterpersonale din perspectivă managerială, Umberto Eco din perspectivăsemiotică, Ferdinand de Saussure din perspectivă lingvistică, iar Jean ClaudeAbric din perspectivă psihologică.Întrebându-se „cum poate fi facilitată comunicarea între două persoane

24

aflate în interacţiune?”, J.C. Abric reformulează această întrebare, pornind de lapresupoziţia că a comunica în interacţiune înseamnă „a te exprima şi a fiînţeles”. Ajunge, astfel, la întrebarea: „ce condiţii i-ar permite individului să seexprime în situaţia interindividuală în modul cel mai autentic cu putinţă?”Autorul ajunge la concluzia că eficienţa comunicării este dependentă detipul de relaţie ce se stabileşte între parteneri, iar acest tip de relaţie depinde, larândul său, de „atitudinile dezvoltate de fiecare dintre actorii comunicării”. (J.C.Abric, 2002, p. 35)Sarcină: Din cursul universitar „Fundamentele psihologiei”, capitolul„Caracterul”, actualizaţi descrierea atitudinilor”2.1. Rolul atitudinilor în comunicarea interpersonală- sunt un aspect determinant al climatului relaţional;- influenţează decisiv calitatea relaţiei dintre actori;- influenţează în mod decisiv natura relaţiei sociale, definind statutulfiecăruia, calitatea şi natura elementelor de conţinut al comunicării.2.2. Tipologia atitudinilor interpersonaleJ.C. Abric prezintă o tipologie inspirată din lucrările lui Porter. Pentrufiecare tip de atitudine, autorul formulează o definiţie, un tip de relaţiedeterminată, precum şi consecinţele posibile asupra comunicării.2.2.1. Atitudinea de interpretareDefiniţie: a formula, a verbaliza pentru celălalt raţiuni ascunse carese află la originea spuselor sau faptelor sale (verbal: de fapt, ştiu euce te determină să susţii ceea ce susţii n.n.)Tipul de relaţie creată: .Se crează o relaţie de dependenţă a interpretatului faţă de interpretant.Interpretantul se prezintă ca deţinătorul unei presupuse cunoaşteridespre interpretatConsecinţe posibile:22

- contradependenţa: refuzul de a accepta această situaţie, care poatefi concretizată într-o atitudine agresivă;- blocarea exprimării interpretatului, fie că interpretarea estecorectă, fie că este greşită; când este corectă, comunicarea seblochează, deoarece obiectivul comunicării este epuizat; când estegreşită, comunicarea se blochează datorită neînţelegerii celuilalt.Cazul interpretării corecte este unul particular, întrucât el produce

25

blocajul maxim. Descoperit în intenţiile sale ascunse, parteneruldeclanşează mecanisme de apărare cu atât mai puternice, cu câtinterpretarea este mai pertinentă.- canalizarea discursului celuilalt: dacă discursul continuă,partenerul încearcă să evite continuarea interpretării, ascunzândacele informaţii care-l demască. Se produce fenomenul demanipulare.Concluzii:- în principiu, noninterpretarea;- în particular, îndeosebi în consiliere, interpretarea, ca atitudine aconsilierului, este o practică utilă, cu condiţia stăpânirii ei şiaplicării în momentul potrivit, ca mijloc de provocare, înconştiinţa pacientului a unei autointerpretări corecte.Sarcină: (5) Formulaţi o situaţie problematică din domeniul consilierii, în carenu se justifică interpretarea și explicațiconsecințele interpretării ăn acel caz.2.2.2. Atitudinea de evaluareDefiniţie: formularea unei judecăţi pozitive sau negative în legăturăcu ceea ce spune celălaltTipul de relaţie creată: .Se crează o relaţie de dependenţă a evaluatului faţă de evaluator.Evaluatorull se prezintă ca judecător al evaluatului în legătură cuspusele saleConsecinţe posibile:- blocarea comunicării sau agresivitatea, ca urmare a evaluăriinegative;- orientarea comunicării (manipularea), în cazul evaluării pozitiveConcluzii:- regula generală: nonevaluarea- în particular, evaluările trebuie păstrate în intimitateaevaluatorului, ca premisă a unor atitudini pertinente în consiliere.23

2.2.3. Atitudinea de ajutor (consiliere)Definiţie: a propune celuilalt soluţii pentru rezolvarea problemelorpe care le prezintăTipul de relaţie creată: .Se crează o relaţie de dependenţă a consiliatului faţă de consilier.Consilierul se prezintă ca deţinătorul unei presupuse soluţii laproblemele expuse de consiliat.

26

Consecinţe posibile:- induce superficialitate în discursul celuilalt;- substituirea subiectului în rezolvarea propriilor probleme;- orientarea comunicării spre soluţiile date de consilier(manipulare);- inducerea unei atitudini liniştitoare, care neglijează experienţatrăită de celălalt, ceea ce duce la agresivitate sau la blocaj;Concluzie:- regula generală: non-consilierea;- în domeniul consilierii psihologice şi educaţionale, consiliereaîn comunicare este practicată, cu respectarea unor exigenţespecifice specialităţii.Punctul de vedere al lui J.C. Abric este o profesiune de credinţă,echivalentă cu un catehism al consilierii:„Când spunem că atitudinea de consiliere ar trebui evitată în comunicare,nu afirmăm că este interzis să ne ocupăm de ceilalţi, că orice ajutor sau sfat arfi exclus. Evitarea atitudinii de consiliere se referă, de fapt, la aceea că, atuncicând ne propunem să ajutăm sau să consiliem, ajutorul nostru trebuie să vizezeca solicitantul să-şi poată exprima şi expune în mod optim problemele saucererile. Atitudinea de ajutor şi de consiliere nu poate constitui baza uneicomunicări autentice între persoane, fiind în realitate rezultatul acesteia.Dacă îi voi permite subiectului să se exprime, dacă el va putea, datorităatitudinii mele de ascultare, să-şi expună sentimentele şi punctele de vedere,voi avea la îndemână mai multe elemente pertinente pentru a formula sfatul celmai potrivit.L-am ajutat, dar nu propunându-i soluţii, ci asigurându-i condiţii pentrudezvoltarea internă şi externă a reflecţiei şi a expresiei, fapt care va favorizaasumarea de către subiect a propriilor probleme. Cu cât ne vom apropia maimult de acest tip de relaţie, cu atât sfatul va fi mai pertinent, cu atât el va fi maiuşor de acceptat şi de aplicat” (J.C. Abric, 2002, p. 44)24

2.2.4. Atitudinea de chestionare (anchetă)Definiţie: a pune celuilalt întrebări pentru a-i uşura exprimareaTipul de relaţie creată: .Se crează o relaţie de dependenţă a celui chestionat faţă de cel care

27

pune întrebări. Anchetatorul se prezintă ca stăpânul absolut al situaţieide comunicare: „Aici eu pun întrebări” sau: „Limitează-te larăspunsuri” sau „Nu asta te-am întrebat” etc.Consecinţe posibile:- induce superficialitate în discursul celuilalt, care se limitează la arăspunde la întrebări;-manipularea celui chestionat: prin selectareaîntrebărilor(deliberată sau inconştientă); prin modul de formularea întrebărilor (afirmativ sau negativ, expresia tare sau atenuatăetc); prin ordinea întrebărilor (respondentul este înclinat să-şiorienteze răspunsul la o întrebare după răspunsul dat la întrebareaanterioară).Exemple: I. Inducţia prin formularea întrebării: utilizarea verbului „ainterzice”, în locul verbului „a nu autoriza” (extras dintr-o anchetă făcută înSUA, citată de Dautriat).Prima formulare: „Sunteţi de părere că Statele unite ar trebui săautorizeze discursurile împotriva democraţiei ?”A doua formulare: „Credeţi că Statele Unite ar trebui să interzicădiscursurile publice împotriva democraţiei ?”Răspunsuri: Cazul 1 Cazul 2Da: 21% Da: 46%Nu: 62% Nu: 39%Nonrăspuns: 17% Nonrăspuns: 15%Concluzii: Populaţia SUA preferă expresiile atenuate, în locul celor tari:refuzul discursurilor publice împotriva democraţiei este mai accentuat în primulcaz, faţă de al doilea (62% faţă de 46%)II. Inducţia prin ordinea întrebărilor. (acelaşi autor)Se pune întrebarea: Mergeţi la biserică duminica ?Cazul 1: Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea: Sunteţi uncredincios practicant ? Răspunsurile la întrebarea de bază sunt afirmative înproporţie de 60%Cazul 2: Nu se pune nicio întrebare înainte. Răspunsurile afirmative laîntrebarea de bază sunt în proporţie de 42%Concluzie: între cele două cazuri este o diferenţă semnificativă,determinat de inducţia întrebării preliminare, care obligă respondentul la oconduită conformă primului răspuns.25

Sarcină: (6) Formulaţi un caz concret de chestionare în relaţia dintre

28

consilier şi clientul său care deranjează comunicarea și explicați consecințeleConcluzie:- regula generală: non-chestionarea sistematică;- În particular: chestionarea selectivă, prin întrebări deschise,puse în momentele de răcire a comunicării sau de abatereinvoluntară a interlocutorului de la subiectul comunicării.2.2.5. Atitudinea de comprehensiuneDefiniţie: a arăta celuilalt că te interesează şi asculţi ceea ce spunecelălalt. Se realizează prin reformulare (transmiterea, către celălaltde semnale care indică interesul şi înţelegerea)Tipul de relaţie creată: .Se crează o relaţie de dependenţă a celui care reformulează faţă de celcare expune. Cel care expune este privilegiat.Consecinţe posibile:- climat favorabil comunicării;- determină aprofundarea exprimării;- există riscul de interpretare, dacă se încarcă formularea unoropinii subiective care nu se bazează pe comprehensiune.Concluzii: comprehensiunea este o condiţie a unei situaţii optime decomunicare, deci trebuie încurajată şi promovată.Pe baza celor expuse se pot formula cele cinci condiţii ale unei situaţiioptime de comunicare, în concepţia teoriilor nondirective (C. Rogers):1. Non-evaluarea2. Non-interpretarea3. non-consilierea4. Non-chestionarea sistematică. Întrebări deschise5. Comprehensiunea. Reformularea.Potrivit lui C. Rogers, în comunicarea interpersonală specifică consilieriipsihologice şi educaţionale, climatul optim se bazează pe patru componente:1. Acceptarea necondiţionată a celuilalt2. Neutralitatea binevoitoare3. Autenticitatea4. Empatia.Sarcină: Actualizaţi cunoştinţele despre empatie, consultînd cursul deFundamentele psihologiei, capitolul „Imaginaţia”26

3. Tehnici de culegere a informaţiilor. Interviul nondirectiv.Culegerea informaţiilor în procesul de comunicare reprezintă unul dintre

29

obiectivele cele mai importante ale comunicării. Comunicăm pentru a acţiona,iar acţiunea conştientă presupune informaţie. În comunicarea interpersonalădistingem trei tipuri de tehnici de culegere a informaţiilor: interviul nondirectiv,interviul ghidat şi interviul directiv. Cele trei tipuri corespund unei scale anivelului de intervenţie în discursul celui intervievat, de la intervenţia minimă,în cazul interviului nondirectiv, la intervenţia maximă în cazul interviuluidirectiv.Principalele caracteristici ale celor trei tipuri de interviuri sunt următoarele:1. Interviul nondirectiv: este interviul în care se aplică cele patru dimensiuni aleorientării nondirective formulate de C. Rogers: acceptarea necondiţionată aceluilalt, neutralitatea binevoitoare, autenticitatea, empatia.Este interviul specificconsilierii, drept pentru care se mai numeşte şi interviu clinic.2. Interviul ghidat este o variantă a interviului nondirectiv, în care fazelenondirective sunt alternate cu faze directive, pe baza unui ghid de interviu. Înfapt, acesta este un ansamblu de explorări nondirective pe teme introdusedirectiv. Se foloseşte mai ales în activităţile exploratorii de teren.3. Interviul directiv, având ca variantă principală chestionarul este interviul încare totul este dinainte stabilit şi etalonat: Obiectivele, conţinutul şi ordineaîntrebărilor, numărul întrebărilor şi, uneori, chiar şi variantele de răspuns. Sefoloseşte în cercetări statistice cu puternică tentă sociologică.3.1. Rolul climatului în interviul nondirectivÎn interviul nondirectiv, climatul este hotărâtor. Chiar dacă subaspecttehnic se produc erori, acestea pot fi sublimate în prezenţa unui climat favorabil.Niciodată, într-un interviu nondirectiv nu se vor obţine toate informaţiile saucele mai importante informaţii dintr-o singură iteraţie. Adesea imagineaconsilierului asupra cazului este veridică după mai multe iteraţii, prima fiid,adesea, una „de încălzire”, de acomodare reciprocă, de calibrare a reacţiilor, aintensităţii, ritmului şi profunzimii abordărilor. Aşa cum s-a mai precizat, înrealizarea climatului trebuie să se ia în considerare importanţa „primei impresii”.Aceasta poate deschide comunicarea sau o poate bloca.

30

3.2. Formularea temei în interviul nondirectivPrima condiţie în formularea temei este ca aceasta să fie cât mai generalăcu putinţă. În consiliere, adesea tema se formulează singură, pornind de laproblema clientului. Şi aici, însă, introducerea în temă aparţine consilierului,care trebuie să aibă iniţiativa. El nu trebuie, însă, să „ghicească”, să arate că ştiedinainte despre ce este vorba. Întâmpinări de tipul: „Vrei (vreţi) să divorţezi(divorţaţi) ?”; „Probleme în dragoste ?”; „Te-ai împotmolit ?”; „Nu ştii încotros-o apuci ?” au toate şansele să facă imposibilă intrarea în comunicare, acesteafiind inducţii sau interpretări ale pacientului cu consecinţele cunoscute. Deaceea, îndeosebi în consilierea psihologică, intrarea în situaţie de comunicare se27

poate face prin enunţuri de cea mai mare simplitate, de tipul: „Ei ?”; „Văascult”; „Să auzim !”; „Deci ?”, lăsând pacientului iniţiativa lansării temei.A doua condiţie în formularea temei este evitarea restrângerii sau limităriitemei. Un pacient timid, complexat, neobişnuit să vorbească poate aştepta să fieîntrebat. Nici de această dată nu trebuie să inducem o temă anume, pe bază debănuieli. Menţinerea la nivel de maximă generalitate este în continuare necesară.Se pot folosi întrebări de tipul: „Hai să vedem care-i problema”; „Să vedem ce tefrământă”; „Necazuri ?” etc. prin care să declanşăm confesiunea. Dacă pacientulspune ceva, orice ar spune este folositor pentru declanşarea comunicării: Dacăîşi exprimă dificultatea de a aborda tema, reiterăm această dificultate şi pornimde la ea; dacă sugerează problema, atunci reiterăm problema şi îl ajutăm să odezvolte. Pentru acest lucru, folosim tehnicile de intervenţie.3.3.Tehnici de intervenţieCu toate că în interviul nondirectiv este recomandată, aşa cum subliniazăC.Rogers şi J.C. Abric, nonintervenţia, încă de la analiza acestor recomandăriam formulat unele excepţii, aplicabile mai ales în consiliere şi terapiepsihologică. Intervenţiile ţin seama îndeosebi de starea de spirit a clientului,

31

adesea una deteriorată, de capacitatea diminuată a acestuia de a se angaja într-unproces de comunicare optim. Iată principalele tipuiri de intervenţie recomandatede specialişti:3.3.1. Reiterarea sau reflexul simplu: constă în retransmiterea, cătrecelălalt a ceea ce tocmai a spus. Tehnica este una care cere o minimă abilitate şiexperienţă şi nu în ultimul rând capacitatea de a reformula idei, „cu altecuvinte”, fără a denatura sensul spuselor celuilalt. Reiterarea centrează subiectulpe problemă, îi dovedeşte acestuia atenţia noastră şi îl ajută să dezvolte tema, săo aprofundeze. Atenţie, însă! Reiterarea sistematică devine supărătoare,blochează comunicarea sau induce agresiune. Reiterarea sistematică poate fiinterpretată şi ca o boală, ca un tic de comunicare, prezent la unele persoane,drept pentru care trebuie cu atât mai mult evitată. Reiterăm în funcţie de evoluţiadiscursului, în momentele adecvate, când densitatea tematică scade, când seproduc abateri de la temă, când discuţia „lâncezeşte”, când subiectul intră într-ofundătură etc.3.3.2. Reformularea sentimentului: este tot o reiterare, la care se adaugăo interpretare. Se foloseşte mai ales când pacientul intră într-o încurcătură.Reiterând spusele acestuia şi formulând o judecată cu privire la starea luipsihică, îi dovedim înţelegere, răbdare şi disponibilitate de a ajuta la depăşireaacestei stări. Este absolut necesar ca interpretarea să fie una pozitivă, pentru aîncuraja vorbitorul. Pentru aceasta este necesară capacitatea empatică aconsilierului. Fără empatie, reformularea sentimentului poate duce la blocaj saula agresiune.În reformularea sentimentului se impun câteva reguli:- să nu fie agresivă: să fie expusă în termeni acceptabili, suportabili pentrucelălalt, să nu jignească, să nu coboare valoric sentimentele acestuia;28

Expresii de tipul: „Ce ai, te-ai încurcat ?”; „Na, că nu mai ştii ce spui !”;sunt inacceptabile în reformularea sentimentului- să se concentreze asupra persoanei, nu a problemei; Nu putem folosi

32

expresii de tipul: „E prea complicat pentru tine !”; „Lasă asta, că nu tepricepi”, „Probabil vroiai să spui altceva !” etc3.3.3. Susţinerea empatică: este o necesitate absolută. Tot arsenalulempatiei, cunoscut din studiul creativităţii, trebuie folosit. Este justificatpunctul de vedere potrivit căruia capacitatea empatică este criteriueliminatoriu în alegerea profesiei de consilier. Empatia sugerează prezenţaconsilierului în comunicare, coparticiparea la problemele clientului,susţinere energetică şi afectivă şi, totodată, nonintervenţie; este o absenţăactivă, stimulatoare, care nu numai că nu distruge personalitateaclientului, dar o potenţează, o face să se manifeste.3.3.4. Intervenţia de sinteză: Este o reformulare organizată aansamblului discursului realizat de pacient. Potrivit lui J.C. Abric, acesttip de intervenţie îndeplineşte următoarele funcţii:o Funcţia de control: permite consilierului să verifice dacăînţelegerea de ansamblu a problemei a fost corectă şiclientului să intervină în caz de eroare.o Funcţia de retur: Permite clientului să revină cu precizări,nuanţări, informaţii suplimentare.o Funcţia de relansare: permite clientului să revină cuproblemele importante care eventual au fost omise.Rezultă din aceste funcţii cî intervenţia de sinteză este un fel de bornă dehotar în interviu. Ea marchează o etapă, o şedinţă, un moment de schimbareproblematică etc.3.4. Ascultarea şi tăcerea în interviul nondirectiv.Din caracterizarea generală a interviului nondirectiv rezultă o poziţiespecială a celui care aplică interviul. În cea mai mare parte a timpului, acesta tace şiascultă. Intervenţiile sale sunt minime, exigent controlate şi necesare pentru amenţine pe cel intervievat în iniţiativă. Prin urmare, ascultarea şi tăcerea calificate şicontrolate reprezintă condiţii obligatorii pentru un bun consilier.3.4.1. Ascultarea, în interviul nondirectivNiki Stanton formulează zece sfaturi pentru o bună ascultare, pe care le redămmai jos:Fiţi pregătiţi să ascultaţi;Fiţi interesat;Arătaţi-vă interesul;Păstraţi-vă mintea deschisă;

33

Urmăriţi ideile principale;Ascultaţi critic;Ascultaţi cu atenţie;29

Luaţi notiţe;Ajutaţi vorbitorul;Nu întrerupeţi pe vorbitor.Referindu-se la calităţile unui bun ascultător, Samuel C. Certo formula şiel următoarele zece reguli:1. Încetaţi să mai vorbiţi.2. Uşuraţi sarcina celui care vorbeşte.3. Arătaţi-i celui care vorbeşte că vreţi să-l ascultaţi.4. Nu faceţi lucruri care vă distrag atenţia.5. Identificaţi-vă cu vorbitorul.6. Fiţi răbdător.7. Controlaţi-vă temperamentul.8. Lăsaţi-o mai uşor cu argumentele şi criticile.9. Puneţi întrebări.10.Încetaţi să mai vorbiţi.Repetarea, în final, a primului principiu nu este o greşeală de redactare ci oexigenţă a autorului, care precizează faptul că acesta este “primul şi ultimulprincipiu”, adică principiul fundamental pentru a fi un bun ascultător.Jean-Claude Abric menţionează, în studiul său despre ascultare, punctul devedere al lui B. Jacobi. Autorul citat surprinde cu deosebită fineţe valenţeleascultării active, precum şi exigenţele acesteia. Dintre acestea, subliniem:- practicianul se privează de interacţiunea simetrică cu pacientul;- practicianul renunţă la „plăcerea spunerii”;- practicianul renunţă la afirmarea de sine, trăind experienţa subiectului ca pepropria sa experienţă;- practicianul potenţează trăirile subiectului, care se masterializează în bucuriade a fi ascultat- practicianul satisface nevoia subiectului de a fi ascultat, această nevoie fiindpreeminentă oricărei alteia.Sarcină: Studiaţi punctul de vedere al lui B. Jacobi cu privire la ascultare evidenţiatîn lucrarea Psihologia comunicării, autor J.C. Abric, Ed. Polirom 2002, p. 62-64

34

3.4.2. Tăcerea în interviul nondirectiv.Nu numai tăcerea consilierului este importantă în interviul nondirectiv, ci şimodul de raportare a acestuia la tăcerile subiectului În acest sens, J.C. Abricvorbeşte de două tipuri de tăceri:o Tăcerea goală: este momentul în care intervievatul tace deplin, însensul că întrerupe discursul nu numai ca verbalizare ci şi cainteriorizare. Gândurile lui se detaşează de subiectul discursului,epuizându-l. Acesta este momentul intervenţiilor necesare aleconsilierului.o Tăcerea plină: este momentul de întrerupere a verbalizării, dar decontinuare a reflecţiilor intervievatului, acesta rămânând centrat30

în subiect. Este momentul când consilierul nu trebuie săintervină, lăsându-i celui intervievat posibilitatea să stingătensiunile discursului, să evalueze, să proiecteze mentalcontinuarea discursului. Intervenţia în tăcerile pline pot întrerupediscursul, îl pot abate de la cursul normal, pot induce frustrare,enervare, agresiune.Concluzie: tăcerile trebuie ascultate, la fel ca şi vorbirea. E¤xperienţa, talentulşi capacitatea empatică a consilierului va permite distincţia între tăcerile pline şi celegoale.4. Aspecte ale comunicării în tehnicile de grupTehnicile de grup sunt mai puţin utilizate în consilierea psihologică şieducaţională. Din perspectivă psihosocială, tehnicile de grup sunt, mai degrabă,tehnici de ameliorare a coeziunii şi performanţei grupurilor pentru îndeplinirea unorsarcini. S-au dezvoltat, în acest sens, mai degrabă terapii de grup decât activităţi deconsiliere. Prin însăşi etimologia sa, termenul consiliere presupune o activitate faţănfaţă. Consilierea familială nu este o tehnică de grup, deoarece familia nu este grupsocial, în sensul utilizat de psihologia socială şi de sociologie.4.1. Caracteristicile unui grup mic (restrâns)Studiile de psihologie socială şi de sociologie apreciază că un grup mic(restrâns) are un set de caracteristici standard. De Visscher propune următoarele

35

caracteristici:1. Numărul de persoane: de la 3-4 la 25 persoane2. Unitate de timp şi de loc (proximitate şi distanţă interindividuală minimă3. Raţiune de a fi şi de a rămâne împreună4. Destin relativ comun5. Posibilitatea formării unei percepţii şi a unei reprezentări a fiecăruiadespre ceilalţi6. Perceperea unei anumite grupalităţi, observată de membri sau de unobservator extern7. Posibilitatea unei interacţiuni şi a unei comunicări verbale şi nonverbaleefective8. Durată suficientă pentru instituţionalizare.Punctul de vedere sociologic este mai simplificat. Potrivit sociologiei, grupulmic se caracterizează prin:1. Comunitate spaţială şi temporală2. Posibilitatea interacţiunilor reciproce între toţi membrii3. Conştiinţa apartenenţei la grup4. Îndeplinirea unei sarcini comune.Celelalte caracteristici sugerate mai sus ţin de perspectiva psihosocială, care ia înconsideraţie în mai mare măsură determinaţiile psihologice.31

Sarcină: din cursul de psihologie socială, reactualizaţi cunoştinţele desprecaracteristicile grupului mic.4.2. Caracterizarea principalelor tehnici de grupPrezentarea detaliată a tehnicilor de grup este sarcina disciplinelorspecializate în domeniul terapiei şi consilierii de grup. În cele ce urmează vomprezenta doar acele aspecte care ţin de caracterizarea comunicării în cadrul grupului.Ne vom referi la cele două situaţii caracteristice de grup: situaţii de grup centrate pegrup şi situaţii de grup centrate pe sarcină.4.2.1. Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe grupAutorul acestui tip de situţie, Lewin, propune ca subiectul comunicării în grupsă fie problemele care intervin în funcţionarea grupului, membrii grupului abordând

36

şi problemele lor profesionale. Un asemenea grup se numeşte grup de diagnostic(T-grup, Grup de bază)A. Caracteristicile grupului de diagnostic:- numărul de 8-12 persoane de vârste, genuri şi profesii diferite- persoanele nu se cunosc între ele (sau se cunosc foarte puţin)- pentru fiecare grup există un monitor (supraveghetor)- grupul are al dispoziţie aproximativ 15 şedinţe de câte 2-3 oreB. Conţinutul comunicării: comunicarea are loc între membrii grupului, dupăvoinţa proprie a membrilor lui, aceştia căutând să descopere fenomenele de grup şifactorii care asigură funcţionarea eficientă a grupuluiC. Rolul monitorului: monitorul se comportă ca un consilier în situaţie deinterviu nondirectiv, respectând întrutotul exigenţele acestuia.D. Scop terapeutic: participând la activitatea grupului, individul ajunge să secunoască pe sine, să înveţe să comunice cu ceilalţi, să devină fiinţă socială,eliminându-şi limitele de comunicare şi convieţuire. La nivel de grup, consilierul(psihologul şcolii, de ex.) poate utiliza o asemenea tehnică pentru ameliorarearelaţiilor din interiorul grupurilor şcolare standard (clasele de elevi), îndeosebipentru acele grupuri în care apar probleme deosebite de disciplină, adaptare,comunicare etc.Sarcină (7): Descrieți, pe scurt, comportamentul unui membru al grupului dediagnostic4.2.2. Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe sarcină:Acest tip de situaţii presupune existenţa unui grup omogen, ale căruicaracteristici sunt deja definite, ceea ce intervine nou în activitatea grupului fiindsarcina.A. Caracteristicile grupului:- numărul membrilor este predeterminat (grup de muncă, clasă de elevi,echipă managerială, sportivă etc)- grupul are coeziunea, structura şi celelalte caracteristici deja formate (normemorale, mize personale şi colective, reţeaua de relaţii formale şi informale)32

37

- animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia, el estedoar observator.B. Conţinutul comunicării: depinde de tipurile de întruniri proiectate:- În întrunirile de informare descendentă, comunicarea constă în transmitereaşi receptarea în grup a unei sarcini, a unui sistem de norme, reguli, consermne.- În situaţiile de informare ascendentă, comunicarea presupune culegerea deinformaţii din interiorul grupului.- În situaţia întâlnirilor-discuţie, comunicarea constă în schimbul deinformaţii, asupra unei teme date între membrii grupului.- În situaţia întâlnirilor pentru rezolvarea de probleme, comunicarea constă încăutarea împreună, de către membrii grupului, a soluţiilor pentru rezolvarea uneiprobleme.C. Rolul monitorului:- în prima situaţie, problema monitorului este aceea a asimilării corecte îngrup a mesajului.- în a doua situaţie, animatorul se transformă într-un operator de interviu degrup; succesul său depinde de priceperea în utilizarea tehnicilor de interviunondirectiv, ghidat sau directiv. Este de mare importanţă capacitatea animatoruluide a fi un bun ascultător şi de a provoca schimburi între membrii grupului.- în a treia şi a patra situaţie, animatorul are funcţia de facilitare a dialogului,de reglare a discuţiei astfel încât să se asigure participarea tuturor celor cere au uncuvânt de spus şi orientarea spre tema discuţiei.În toate situaţiile, animatorul trebuie să respecte, pe cât posibil, regulilespecifice interviului: non-interpretarea, non-evaluarea, non-consilierea, chestionareaminimă, comprehensiunea.D. Scop terapeutic: Situaţiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai alesîn consilierea educaţională. Psihologul şcolar îşi poate propune ca obiectivameliorarea activităţii grupurilor şcolare standard (clasele de elevi) în legătură cusarcinile specifice ale şcolii, dar şi a unor grupuri şcolare non-standard: grupuri decadre didactice care predau la o clasă de elevi cu probleme, grupuri de cadredidactice de la un nivel de studiu, comisii didactice, caterdre etc.

38

Sarcină (8): Descrieți, pe scurt, comportamentul unui mambru al unui grup centratpe sarcină pe timpul şedinţelor de consiliere33

BIBLIOGRAFIE1. AIFTINCA, Marin, Babilonul informaţiei, Editura Politică, Bucureşti,1987.2. ANGHEL, Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Editura Aramis,Bucureşti, 2003.3. BONCU, Ştefan, Psihologia influenţei sociale, Editura Polirom, 2002.4. McBRIDE, Sean, Mai multe voci, o singură lume, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1982.5. CRAIA, Sultana, Teoria comunicării, Editura Fundaţiei “România deMâine”, Bucureşti, 2000.6. ECO, Umberto, Tratat de semiotică generală, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1982.7. HEDGES, Patricia, Personalitate şi temperament, Ghidul tipurilorpsihologice, Editura Humanitas, 1997.8. IONESCU, Şerban, JAQUET, Marie Madeleine, LHOTE, Claude,Mecanismele de apărare, teorie şi aspecte clinice, Editura Polirom, 2002.9. JULIA,Didier, Dicţionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic,Bucureşti, 1996.10.LOHISSE, Jean, Comunicarea, De la transmiterea mecanică lainteracţiune, Editura Polirom, 2000.11.MACOVICIUC, Vasile, Filosofie, S.N.S.P.A., Bucureşti, 2000.12.MARGA, Andrei, Raţionalitate, comunicare, argumentare, EdituraDacia, Cluj, 1991.13.McQUAIL, Denis, Comunicarea, Institutul European, 1999.14.McQUAIL, Denis, WINDAHL, Sven, Modele ale comunicării, EdituraComunicare. ro, Bucureşti, 2001.15.MOSCOVICI, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei,Polirom, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 1997.16.MUCCHIELLI, Alex, Arta de a influenţa; analiza tehnicilor demanipulare, Editura Polirom, Bucureşti, 2002.17.ROTARU, Nicolae, Criză şi dialog, Editura RAO, Bucureşti, 2003.18.RÜCKLE, Horst, Limbajul corpului pentru manageri, Editura Tehnică,Bucureşti, 2000.19.de SAUSSURE, Ferdinand, Curs de lingvistică generală, EdituraPolirom, Iaşi, 1998.

39

20.STANCU, Valentin ş.a., Relaţii publice, succes şi credibilitate, Bucureşti.21.STANTON, Niki, Comunicarea, Societatea Ştiinţă & Tehnică, 1995.22.ŞOITU, Laurenţiu, Comunicare şi acţiune, Institutul European, 1997.23.TOMA, Gheorghe (coord.), Tehnici de comunicare, Editura Artprint,Bucureşti, 1999.24.*** Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R.,1975.34

25.***Mic dicţionar enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1978.26.ABRIC, Jean-Claude, Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iaşi, 200227.JIGĂU, Mihai, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti, 200128.Stanton, Niki, Comunicarea,29.Samuel C. Certo, Managementul modern, Editura Teora, 200230.Niki Stanton, Comunicarea, Societatea Ştiinţă & Tehnică, 199535

Capitolul al treileaBARIERE DE COMUNICARE ÎN CONSILIEREAşa cum s-a văzut din primul capitol al lucrării, îndeosebi dinperspectivele interacţioniste şi comportamentiste asupra structurii comunicării,aceasta are loc nu într-un mediu steril, omogen şi protejat, ci, dimpotrivă, într-unmediu încărcat de influenţe dintre cele mai diverse: de la influenţele naturale lacele sociale şi culturale, de la cele individuale la cele de grup şi de masă, de lacele tehnice şi organizatorice la cele logice, semiologice şi lingvistice, de la celeobiective la cele subiective etc. Aceste influenţe merg de la simpla întârziere saucosmetizare a informaţiei, până la completa denaturare sau chiar pierdereadefinitivă a acesteia.Pentru psihologul contemporan, asupra căruia presiunea informaţionalăeste din ce în ce mai puternică, cunoaşterea şi contracararea, pe cât posibil, afactorilor care generează înfluenţarea negativă a comunicării reprezintă o cerinţămajoră.

40

Considerată, aşa cum am văzut, printre cele mai importante aptitudini aleconsilierului, aptitudinea de comunicare cuprinde, inevitabil şi o componentăcare ţine de capacitatea de a proteja comunicarea de influenţele negative. Cumvom vedea în cele ce urmează, această capacitate se exercită atât în mod direct,prin comportamentul comunicaţional al consilierului, cît şi în mod indirect, prinmăsurile şi intervenţiile tehnico-metodologice în sistemul informaţional.Unii autori din domeniul ştiinţelor comunicării grupează factorii careinfluenţează negativ comunicarea sub denumirea de “bariere de comunicare”(Samuel C. Certo, Niki Stanton.), alţii sub denumirea de “zgomot” (Shanon-Weaver, Denis McQuail ş.a.). Întrucât majoritatea autorilor au adoptat termenulde bariere de comunicare, vom utiliza şi noi, în continuare, această accepţiune,fără a neglija, însă, informaţiile despre natura, structura şi modul de manifestarea fenomenelor subsumate termenului de “zgomot”, cu atât mai mult cu cât uniiautori pun “zgomotul” şi “bariera de comunicare” împreună, într-o relaţie cauză(zgomotul)-efect (bariera de comunicare)1.1. Modele teoretice de analiză a barierelor de comunicareCel mai sistematizat model de analiză a barierelor de comunicare (dar nuşi cel mai complet) este cel oferit de Samuel C. Certo. Potrivit acestuia, barierelede comunicare sunt “factori care micşorează probabilitatea unei comunicări desucces.” Autorul distinge două categorii de bariere de comunicare:macrobariere şi microbariere.Macrobarierele de comunicare “sunt legate, în principal, de mediul decomunicare şi de lumea mai largă în care are loc comunicarea”. Autorulenumeră următoarele macrobariere de comunicare:1. Nevoia sporită de informaţii.2. Nevoia de informaţii din ce în ce mai complexe.3. Contextul utilizării şi altor limbi în comunicare, în afara celei oficiale.4. Nevoia constantă de a învăţa concepte noi.

41

36

Microbarierele de comunicare “sunt legate, în principal de elemente cumar fi comunicarea mesajului, sursa şi destinaţia”. În rândul acestora autorulidentifică:1. Punctul de vedere al sursei privind destinaţia.2. Interferenţa mesajelor.3. Punctul de vedere al destinatarului privind sursa.4. Percepţia.5. Cuvintele cu mai multe semnificaţii.2Şi mai puţin riguriasă este prezentarea barierelor de comunicare de cătreNiki Stanton.Acesta enumeră o serie de bariere, toate înscriindu-se, după modelul luiCerto, în categoria microbarierelor, de unde se desprinde concluzia că estepreocupat în mod deosebit de intimitatea procesului de comunicare şi mai puţinde contextul acesteia. Redăm, mai jos, barierele de comunicare enumerate deNiki Stanton:1. Diferenţe de percepţie.2. Concluzii grăbite.3. Stereotipii.4. Lipsa de cunoaştere.5. Lipsa de interes.6. Dificultăţi de exprimare.7. Emoţii.8. Personalitatea.4Acelaşi tip de orientare, preponderent spre mecanismul intern alcomunicării, găsim şi la Ionel Dumbravă, care enumeră următoarele bariere decomunicare:1. Tendinţa de a auzi numai ceea ce ne-am obişnuit să auzim.2. Ignorarea informaţiilor în dezacord cu ceea ce cunoaştem.3. Evaluarea prin criterii subiective a sursei obiective.4. Perceperea diferită a mesajelor funcţie de situaţia concretă şi depresiunea mediului asupra sa.5. Înţelegerea de către diferite persoane în sensuri diferite a aceloraşicuvinte.6. Folosirea neadecvată a elementelor procesului de comunicare.7. Incapacitatea de stăpânire a emoţiilor.8. Discernerea insuficientă a mesajelor relevante de cele cu semnificaţieirelevantă sau nulă.5

42

Din enumerarea lui I. Dumbravă se observă cu uşurinţă că barierele 1-4şi 8 sunt eminamente bariere ce ţin de receptor, barierele 5, 6, 7 au rădăcini întoate componentele unui proces de comunicare conceput liniar şi univoc şinumai prin extensie bariera 4 trimite la contextul comunicării, care este un factorde natura macrobarierei.În lucrarea ABC-ul comunicării manageriale Monica Voicu şi CostacheRusu apreciază că “barierele în procesul de comunicare reprezintă orice lucrucare reduce fidelitatea sau eficienţa transferului de mesaj” şi prezintă un tabel al37

barierelor de comunicare, pe care îl redăm mai jos, pentru comparaţie cucelelalte puncte de vedere:6

Natura barierei Cauze1. Bariere de limbaj Aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentrudiferite persoaneCel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebica pregătire şi experienţăStarea emoţională a receptorului poate deformace el audeIdeile preconcepute şi rutina influenţeazăreceptivitateaDificultăţi de exprimareUtilizarea unor cuvinte sau expresii confuze2. Bariere de mediu Climat de muncă necorespunzătorFolosire de suporţi informaţionalinecorespunzătoriDiferenţe între pregătirea emiţătorului şireceptorului3. Bariere datoratepoziţiei emiţătoruluisau receptoruluiImaginea pe care o are emiţătorul şi receptoruldespre sine şi despre receptorCaracterizarea diferită a situaţiei în care are loccomunicarea de către emiţător şi receptorSentimentele şi intenţiile cu care interlocutoriiparticipă la comunicare.

43

4. Bariere de concepţie Existenţa presupunerilorExprimarea cu stângăcie a mesajului de cătreemiţătorLipsa de atenţie în receptarea mesajuluiConcluzii grăbite asupra conţinutului mesajuluiLipsă de interes a receptorului faţă de mesajRutina în procesul de comunicareInteresante pentru studiul barierelor de comunicare sunt şi observaţiilefăcute asupra contextului comunicării de către Vasile Marin în lucrarea“Comunicarea în administraţia publică” sub titlul “Determinări în construcţiacomunicării”. Analizând statutul celui care iniţiază şi conduce procesul decomunicare, autorul prezintă două tipuri de bariere de comunicare, fără a lenumi, însă, astfel: “capcane în comunicare” şi “erori logice de comunicare”.Potrivit autorului, principalele capcane în comunicare sunt:1. Capcana sprijinului vizual.2. Capcana religioasă.3. Capcana etnică şi rasială.38

4. Capcana sexologică.Cât priveşte erorile logice, autorul apelează cu justificare la logicaargumentării, prezentînd următoarele erori tipice:1. Analogia greşită.2. Dilema vinovăţiei.3. Generalizarea pripită.4. Întrebarea aluzivă.5. Opinia neautorizată.6. Compromisul slab.7. Eroarea post-factum.8. Eroarea tipărită.9. Realitatea trunchiată.7Potrivit teoriei argumentării, scopul emitentului este de a convingeinterlocutorul (receptorul), astfel încît erorile de mai sus pot fi făcute cu intenţiesau fără intenţie. Dacă ele sunt făcute cu intenţie, atunci ele nu sunt, practic,bariere de comunicare, dacă şi-au atins scopul. Dacă, însă, nu sunt făcute cuintenţie, atunci semnificaţia mesajului diferă de cea intenţionată de emitent şi eledevin bariere de comunicare.Alte bariere de comunicare sunt analizate de autor sub titlul “Elemente de

44

artă a comunicării”: acceptul, contextul, respingerea, impermeabilitateacomunicării etc.8Vom încerca, în cele ce urmează, să realizăm o sinteză a modelelor deanaliză prezentate, sub forma unui tablou general al barierelor de comunicare:Acest tablou general va fi folosit, în continuare, pentru caracterizareaprincipalelor bariere de comunicare, prilej cu care vom insera expresiile lortipice aşa cum apar la diferiţi autori.2. Caracterizarea principalelor bariere de comunicare.Măsuri de contracarare a acestora.De la început se impune precizarea că barierele de comunicare nuacţionează izolat, unele de altele. În procesul comunicării barierele decomunicare se succed, se întrepătrund, se influenţează reciproc, de regulă seînsumează, iar în anumite combinaţii pot duce la distorsionarea gravă ainformaţiei ori la prejudicierea sau chiar blocarea comunicării. Termenul“zgomot”, utilizat de unii autori pentru a denumi ansamblul barierelor decomunicare, este expresia acestui efect combinat, care este perceput ca un factorgeneral de diminuare a capacităţii de comunicare. Analizând, însă, barierele decomunicare pe tipuri şi componente, putem descoperi soluţiile optime dediminuare a efectelor lor dăunătoare, pentru a asigura un mediu comunicaţionalstabil şi optim.39

.2.1. Macrobarierele de comunicareAşa cum afirmă Samuel C. Certo, “macrobarierele de comunicare suntfactori care împiedică succesul comunicării într-un proces general decomunicare.”9

Cu o caracterizare mai largă, macrobarierele de comunicare sunt aceifactori care acţionează asupra ansamblului procesului de comunicare, oarecumdin afara lui. Specificul acestor factori este acela că ei nu intervin direct înstructura comunicării, fiind de altă natură decât materialul comunicării, care esteinformaţia propriuzisă. Tocmai de aceea aceste bariere pot fi denumite şi bariarecontextuale.BARIERE DECOMUNICARE

45

MACROBARIERE(Bariere contextuale)MICROBARIERE(bariere de procse)ALE SURSEI ALE RECEPTORULUITEHNICOECONOMICECULTURALE SOCIAL-POLITICEALE CANALULUI- capcane- erori logice- psihologice- lingvistice şiculturale- tehnice - economice- semiotice - de zgomot- psihologice- lingvistice şiculturale- medicaleCOMUNE- diferenţe culturale- diferenţe de percepţie- diferenţe de interes-- volumulinformaţiilor-complexitateainformaţiilor- nivele de dezvoltareeconomică- diferenţele culturale- diferenţe religioase- mentalităţi- obiceiuri- limbă- tradiţii- libertăţi sociale- statute politice- permeabilitateagraniţelor- legislaţii40

1. O primă categorie de macrobariere este cea a macrobarierelor tehnicoeconomice.Caracteristica acestora este aceea că ele acţionează din interiorul

46

mediului în care are loc comunicarea. Aici se înscriu unele bariere enunţate deSamuel C. Certo.A. Astfel, nevioa sporită de informaţii, deci creşterea volumului acestora,ca urmare a creşterii nivelului şi complexităţii vieţii social-culturale, vine, la unmoment dat, în contradicţie cu capacitatea de operare a reţelelor de informaţii,dar şi cu capacitatea de absorbţie a acestora de către actorii comunicării: sursa şireceptorul.Soluţia contracarării acestei bariere este selectarea informaţiilor în funcţiede importanţa lor, precum şi distribuirea lor numai spre receptorii absolutinteresaţi de ele. Totodată, se impune alegerea redundanţei optime a informaţiei,chiar dacă folosirea mai multor semne decât ar fi necesar pentru receptare arpărea o şi mai mare încărcare a canalelor de comunicare. Jean Lohisse insistăasupra faptului că “deşi suprimarea redundanţei poate fi economică, aceastăoperaţie prezintă dezavantajul de a face mesajul foarte vulnerabil la zgomote.”Autorul recomandă un anume grad de redundanţă, care reprezintă “o barierăîmpotriva zgomotului şi previne riscul de ambiguitate şi eroare de receptare.”10

B. În ce priveşte complexitatea tot mai mare a informaţiilor, ea ţine tot decontextul social-cultural. Informatizarea şi matematizarea proceseloreconomico-sociale, încorporarea tot mai accentuată a noilor descopeririştiinţifice în viaţa socială implică inevitabil o creştere a complexităţiimaterialului necesar a fi comunicat, fapt care, de asemenea, poate determinareducerea capacităţii de preluare a acestei complexităţi de către sistemele decomunicare.Soluţiile contracarării acestei macrobariere pot fi găsite pe două direcţiiconvergente: pe de o parte, simplificarea la maxim a procesului de comunicareşi selectarea receptorilor în funcţie de capacitatea de înţelegere, iar pe de altăparte, apropierea receptorilor de complexitate, printr-o permanentă pregătireştiinţifică.C. Un caz aparte este cel al nivelului de dezvoltare economică. El seconstituie ca macrobarieră de comunicare în mod deosebit în comunicareaexternă, între diferite organizaţii, dar şi în cea internaţională. Nivelele de

47

dezvoltare economică diferite ale unor organizaţii, state sau regiuni sunt factoricare frânează dezvoltarea, între acestea, a unei comunicări eficiente. Fiecaredintre părţile participante la proces are un alt sistem de canale de comunicare, unalt model al categoriilor şi codurilor, chiar un alt obiect al comunicării. Dincolode diferenţele lingvistice, care pot fi atenuate printr-o bună organizare atransferului de semnificaţii, rămân diferenţele tehnologice, operaţionale,conceptuale care fac, uneori, aproape imposibilă angrenarea eficientă asistemelor informaţionale. Dificultăţile prin care trec, în prezent, ţările careaderă la structurile europene şi euroatlantice se datorează, în bună măsură, şibarierelor de comunicare determinate de nivelele diferite de dezvoltareeconomică.41

Acest domeniu este cel mai greu de abordat în termenii soluţiilor decontracarare. Apropierea nivelurilor de dezvoltare economică este un dezideratde foarte lungă durată, fără realizări spectaculoase pe termen scurt. Cu toateacestea, pe plan internaţional se iau anumite măsuri, în special pe linia apropieriimodelelor şi sistemelor de comunicare. În acest scop, ţările dezvoltate, ca şiorganizaţiile internaţionale, investesc sume considerabile, atât în modernizareainfrastructurilor de comunicare, cât şi în introducerea, în sistemele educaţionaledin ţările rămase în urmă, a noilor concepte şi modele de comunicare.2. A doua categorie de macrobariere este cea pe care am denumit-o,generic, macrobarierele culturale.Contextul cultural are o semnificaţie majoră pentru determinareaeficienţei comunicării. Jean-Claude Abric observă faptul că “în sens strict,microcultura unei organizaţii, a unei instituţii, a unui grup social dat determinămoduri de comunicare şi un sistem de interacţiuni care poate fi în totalitatespecific, altfel spus care poate fi înţeles şi aplicat exclusiv în acest contextlimitat. În sens larg, fiecare dintre noi ştie din propria experienţă că tentativa dea comunica cu interlocutori aparţinând altei culturi - în lipsa unor mijloacepotrivite de codare şi decodare a informaţiei transmise – poate fi un demers de o

48

dificultate extremă.”11

Probleme majore apar şi în ceea ce priveşte diferenţele religioase. Se ştiecă diferitele doctrine religioase privilegiază anumite simboluri, semnificaţii,comportamente, atitudini şi practici care trec dincolo de experienţa religioasă, înexperienţa practică, inclusiv în cea de comunicare. De aceea, comunicarea întreindivizi sau grupuri umane cu apartenenţe religioase diferite este pusă, uneori, îndificultate. Sunt de notorietate dificultăţile actuale ale guvernului francezprivind implementarea unei norme legale care interzice folosirea simbolurilorreligioase în şcoli şi instituţii publice. La toate acestea se adaugă diferenţierilegate de obiceiuri, tradiţii, mentalităţi încorporate în sisteme diferite de moralăşi coduri etice diferite. Multă vreme, în fostul stat musulman Afganistan,talibanii care conduceau ţara au interzis accesul populaţiei la televiziune,considerată un obiect al Satanei.O macrobarieră culturală unanim recunoscută este bariera lingvistică.Comunicarea, îndeosebi în organizaţiile multietnice, este puternic afectată dediferenţele lingvistice dintre membrii acestor organizaţii. Se ştie, deja, că întentativa unui mare număr de cetăţeni români de a găsi locuri de muncă în ţăriledezvoltate, prima barieră este necunoaşterea limbii oficiale a ţării respective.Aceasta, întrucât prima grijă a managerilor firmelor angajatoare este aceea de aputea comunica cu angajatul.La nivelul comunicării dintre organizaţii, bariera este mai uşor decontracarat, prin pregătirea specială a unor interpreţi. La nivelul intern alorganizaţiilor, însă, nici timpul şi nici resursele organizaţiei nu permite folosireainterprtetului.Iată şi câteva măsuri generale de contracarare a macrobarierelor culturaleîn comunicare:42

Dezvoltarea unor acţiuni de cunoaştere reciprocă a culturilor aflate înrelaţie de comunicare;Identificarea acelor obiceiuri, mentalităţi, reguli de conduită alepartenerilor de comunicare care au semnificaţie pentru comunicare;Respectarea credinţei religioase a fiecărui partener fără nici o

49

discriminare. Sunt contraproductive atât discriminarea negativă(interdicţia, blamarea, opresiunea, obligarea) cât şi discriminareapozitivă (stimularea diferenţei, încurajarea prozelitismului, acordareade bonificaţii pe criterii religioase etc.);Pregătirea minuţioasă a canalelor de interpretare în situaţia derulăriiunor acte de comunicare între grupuri umane sau indivizi care folosesclimbi diferite. Încercarea unor psihologi de a utiliza limba parteneruluide dialog în condiţiile cunoaşterii aproximative a acesteia estecontraproductivă şi poate determina pierderi însemnate în înţelegereareciprocă.3. Sunt mai puţin tratate în literatura de specialitate macrobarierele socialpolitice.Neglijarea influenţei acestora asupra comunicării ar fi, însă, o greşeală,în condiţiile în care apar destul de des dificultăţi majore de comunicareprovocate de acestea.Caz: Este suficient să evidenţiem dificultăţile de comunicare într-un grupuman în care mambrii acesteia aparţin sau sunt simpatizanţii unor partidepolitice aflate în raporturi de opoziţie. Când aceşti membri au, în respectivelepartide, şi funcţii de conducere, prăpastia comunicării este şi mai evidentă, cutoate recomandările celor care susţin că simpatiile politice pot fi eludate. Sunt denotorietate dificultăţile de comunicare dintre primari şi consiliile locale, dintreguvern şi primării, dintre prefecţi şi consiliile judeţene, atunci când aceştiaaparţin unor grupări politice rivale.Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul comunicării între organizaţii sau întreguverne. Când partenerul de comunicare este de aceeaşi parte a spectruluipolitic, comunicarea este favorizată. În caz contrar, răceala este evidentă.Schimbul recent de replici dintre reprezentanţiii guvernului României, socialdemocrat,şi unii europarlamentari, democrat-creştini, este elocvent pentru ceeace înseamnă barierele de comunicare de natură politică. Europarlamentarii:România nu respectă moratoriul privind adopţiile. Răspunsul guvernului român:nu avem soluţii pentru a asigura accesul ţărăniştilor în parlementul Romîniei.Distanţa dintre mesajul iniţial şi mesajul de răspuns este evidentă.Sarcină (9): Daţi trei exemple de macrobariere culturale de comunicare înrelaţia dintre consilierul şcolar şi elevi.

50

La barierele strict politice se adaugă, în cadrul categoriei analizate, celesocial-economice cum sunt: nivelul scăzut al libertăţilor, al traiului, legislaţiarestrictivă, impermeabilitatea graniţelor ş.a. Cînd toate aceste bariere sunt active,43

cetăţeanul este timorat, îşi reduce participarea la viaţa cetăţii, are acces redus lainformare, este izolat.Contracararea barierelor social-politice este aproape la fel de grea ca şi cea abarierelor tehnico-economice şi dependentă de ele. Ea înseamnă actualizareapermanentă a legislaţiei, deschidere internaţională, asistenţă internă şiinternaţională pentru segmentele defavorizate ale societăţii, iar în plan politicmaturizarea clasei politice, schimbarea mesajului politic, din unul distructiv înunul constructiv, asimilarea regulilor jocului politic intern şi internaţional.2.2. Microbarierele de comunicareConsiderate de Samuel C. Certo “factori care împiedică succesulcomunicării într-un proces specific de comunicare”, microbarierele decomunicare pot fi denumite şi bariere de proces, ele acţionând din intimitateaprocesului, pe componentele şi fazele acestuia. Literatura de specialitate,îndeosebi curentele mecaniciste, tradiţionale consacră cea mai mare importanţăacestui tip de bariere de comunicare. Fiind relative la un proces care poate fiizolat şi analizat pe părţi, acest tip de bariere pare mai uşor de conceptualizat şichiar de formalizat şi măsurat. Potrivit tabloului general propus, vom analizaconţinutul şi semnificaţia acestor bariere ţinând cont de componenteleprocesului de comunicare (sursă, canal, receptor) şi relaţiile dintre ele.1. Microbariere ale sursei de comunicareMicrobarierele de comunicare care au ca referinţă sursa comunicării(emiţătorul sau emitentul) sunt analizate, în diferite contexte, de cătremajoritatea autorilor citaţi în prezentul curs. Pentru sistematizarea informaţiei,le-am grupat după asemănările de conţinut.Se determină, astfel, microbariere-capcane (Vasile Marin) care se exprimăca inabilităţi ale sursei de a elimina din comunicare expresii şi atitudini cuimpact negativ asupra percepţiei corecte a mesajului. Fie că este vorba de

51

capcane de tip religios sau etnic, rasial, sexologic, care pot determinaataşamentul nejustificat, atenuarea receptării sau chiar respingerea comunicării,fie că este vorba de abundenţa de imagine în detrimentul conceptului, mutândreceptarea de la sens şi semnificaţie la senzaţii vizuale, capcanele apar carezultat al unei slabe pregătiri nemijlocite a sursei pentru actul de comunicare.Asememea capcane pot apare mai ales în comunicarea orală, unde impactul esteimediat şi de mare anvergură, afectând nu numai relaţia directă sursă-receptor cişi relaţia dintre membrii grupului participant la comunicare. Pentru uniipsihologi, renunţarea la invocaţii şi aluzii de natură religioasă, etnică sau rasialăeste echivalentă cu pierderea autenticităţii şi, prin consecinţă, a interesului dinpartea celorlalţi. Dar, aşa cum subliniază Vasile Marin, “umorul nu esteuniversal, iar unele glume sunt gustate numai de cei ce au acelaşi cadru dereferinţă.”12

Capcane precum cele de mai sus sunt prezente şi în comunicarea scrisă, cuefecte mai puţin accentuate, însă.Evitarea unor capcane de acest gen se face prin pregătirea temeinică a surseide comunicare, îndeosebi în domeniul artei de a comunica.44

Cât priveşte capcana sprijinului vizual, autorul observă că sprijinul peimagini are efect numai dacă acestea au legătură directă şi imediată cuconţinutul mesajului şi fac parte, îndeobşte, din cultura receptorului. Abundenţade imagine poate fi mai dăunătoare ca absenţa acesteia. În condiţiile dezvoltăriiexplozive a mijloacelor moderne de comunicare şi imagine, unii psihologifolosesc cu orice preţ asemenea mijloace, nu neapărat pentru creşterea eficienţeicomunicării, ci pentru a fi în pas cu moda. Sunt de notorietate unii psihologipracticanţi care afişează pe masa de lucru cele mai moderne instalaţiiinformatice şi media fără ca măcar să ştie să le pornească sau mobileazăbiblioteca din birou cu cărţi alese după calitatea coperţilor, dar pe care nu le-au

52

citit şi nu au de gând să le citească vreodată. Asemenea imagini sunt cele maipericuloase capcane, atunci când persoana respectivă se confruntă cu un publicavizat, ori în consiliere, aşa cum am mai precizat, nu-ţi alegi publicul, ci eşti ladispoziţia lui. Vasile Marin vorbeşte şi de natura acestui tip de capcană înintimitatea procesului de comunicare. Autorul vorbeşte de unitatea dintreimagine şi conţinutul comunicării, precum şi de justa măsură a actului deilustrare a cuvântului cu imagine: “Exagerarea în ilustrarea vizuală conduce ladiluarea conţinutului util al comunicării.”13

Cât despre erorile logice pomenite de autor, fără a intra în detaliereaacestora, se pot face câteva consideraţii generale asupra lor.În primul rând, se pot evidenţia două cauze ale apariţiei erorilor logice:prima - incoerenţa structurală a gândirii emiţătorului (sursei), determinată deslaba instrucţie intelectuală a acestuia şi de experienţa redusă în comunicare şi adoua – intenţia de a convinge, cu orice preţ, chiar şi prin denaturarea relaţiilorlogice autentice. Este ceea ce autorul numeşte “subiectivismul” sau “amprentapersonală excesivă.”În al doilea rând, se pot prevedea principalele consecinţe ale acestor eroriasupra eficienţei comunicării: scăderea credibilităţii sursei, atunci când erorilesunt descoperite; amânarea rezolvării problemelor eludate prin introducereaintenţionată a erorilor; izolarea treptată a autorului de mediul comunicaţional alcomunităţii în care acesta acţionează.Principala cale de contracarare a erorilor logice este chiar studiul logicii. Dinlectura obligatorie, precum şi din criteriile de selecţie a consilierilor, n-ar trebuisă lipsească teoria argumentării şi cunoştinţe generale de comunicare şi relaţiipublice. De asemenea, se recomandă prezenţa la selecţie a unor psihologiavizaţi, care să descopere şi să bareze accesul unor persoane cu un caractermanipulativ, cu un amor propriu exagerat sau cu personalitate posesivă,dictatorială, paranoică.O anumită latură a capcanelor şi erorilor logice, evidenţiată deja, trimite

53

către o altă categorie de bariere ale sursei: cele psihologice. Din inventarulbarierelor de comunicare prezentate în prima parte, unele au aceastăcaracteristică: stereotipiile, dificultăţile de exprimare, emoţiile sau personalitatea- la Niki Stanton, incapacitatea de stăpânire a emoţiilor - la Ionel Dumbravă,dificultăţile de exprimare, imaginea de sine, sentimentele - la Monica Voicu .45

Caracterul manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv, dictatorialsunt aspecte ale personalităţii pomenite deja, care ţin de mentalitate. Deimportanţă deosebită, din perspectivă psihologică, este imaginea de sine. Jean-Claude Abric prezintă două componente ale imaginii de sine: eul intim şi eulpublic.14

Eul intim este exprimat ca “imagine pe care individul şi-o face despre sine,despre forţele şi slăbiciunile sale, despre adevărata sa competenţă, desprecaracteristicile personale”, iar cel public este “imaginea despre sine pe care ooferim celorlalţi şi care poate fi radical diferită de imaginea intimă”. Autorulconsideră că “în orice situaţie de interacţiune, individul se va comporta înfuncţie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să pară.”Pentru consiliere, influenţa imaginii de sine asupra comunicării este cu atâtmai evidentă, cu cât consilierul este permanent în atenţia publicului, atât în moddirect, cât şi indirect, prin mijloacele mass-media. Tocmai de aceea, el estedeseori tentat să ofere publicului o imagine pe placul acestuia, adesea diferităradical de cea interiorizată. Apar, atunci, blocaje de ordin moral, afectiv,emoţional. De regulă, cu excepţia persoanelor organic emotive (care este bine săocolească funcţiile psihologice), emotivitatea despre care vorbesc autorii citaţiapare inevitabil pe fondul contradicţiei, în trăirile interioare ale managerului,între ceea ce crede că este şi ceea ce vrea să pară. Aici apare şi sentimentulvinovăţiei, proiectat mai ales ca presupoziţie a descoperirii, de cătreinterlocutori, a contrastului.Un anumit grad de emotivitate apare şi ca rezultat al lipsei de experienţă încomunicare. Începătorii în viaţa publică au dificultăţi de comunicare datorateemoţiilor care, pe măsura antrenării, dispar. Cele care au ca sursă vinovăţia,însă, nu dispar, ci dimpotrivă, se accentuează. Depinde, însă, şi de statutul moral

54

al consilierului. Un consilier obişnuit cu imoralitatea, cu minciuna, cudisimularea, cu manipularea va trece uşor peste emoţii, în timp ce unul cinstit cusine şi cu ceilalţi va suferi. Vasile Marin vorbeşte de “ethosul comunicării”,apreciind că “interlocutorul poate fi corupt printr-o plasare strategică, încategoriile sale mentale, obligându-l să asculte şi să urmeze raţionamentele, săjudece cu instrumente şi argumente diferite propria cauză, uneori alta decât alui.”15 Ionel Dumbravă prezintă, din punct de vedere moral, un tablou carecuprinde 10 propoziţii care ucid comunicarea şi 10 sfaturi pentru o bunăcomunicare.16 Tabloul este sugestiv, putând fi considerat un adevărat tablou debord al comunicării de succes în consiliere.10 PROPOZIŢII CARE “UCID”COMUNICAREA10 SFATURI PENTRU O BUNĂCOMUNICARE1. Este imposibil!2. Credeţi că nu am ce face?3. Aceasta nu vă priveşte!4. Nu aceasta este problema!5. De cât timp sunteţi la noi?6. Aceasta este problema dumneavoastră!1. Nu vorbiţi în timp ce altul vorbeşte.2. Destindeţi interlocutorul.3. Ascultaţi şi arătaţi că sunteţi dispus laascultare4. Îndepărtaţi toate perturbările.5. Nu-l judecaţi, puneţi-vă în loculinterlocutorului.467. N-am timp, veniţi mai târziu!8. Descurcaţi-vă!9. Aceasta n-am hotărât-o eu!10. Aşa e peste tot!6. Răbdare! Nu vă grăbiţi!7. Stăpâniţi-vă!8. Nu vă lăsaţi copleşit de critici sau deagresiuni.9. Puneţi problemele în mod constructiv.10. Nu întrerupeţi brutal.O problemă specială, din punct de vedere psihologic, este aceea adificultăţilor de exprimare, barieră de asemenea pomenită de autorii citaţi. Nu

55

toate dificultăţile de exprimare au cauze psihologice. Unii oameni au blocaje devorbire sau dificultăţi de pronunţie cauzate de stări psihice, alţii de configuraţiianatomofiziologice. De regulă, aceste dificultăţi sunt sesizabile relativ uşor.Unele influenţează comunicarea, în sensul distorsionării sunetelor care formeazămesajul (modificarea pronunţiei anumitor litere), altele determină un anumitcomportament al receptorului, care este abătut de la semnificaţia propriuzisă amesajului, întrucât îi atrag atenţia asemenea dificultăţi (ticuri verbale, gesturireflexe care însoţesc pronunţia, onomatopee repetate – în comunicarea orală;locuri comune, limbaj “de lemn”, expresii sau construcţii argumentative ilare –în comunicarea scrisă). Dificultăţile de exprimare sunt mai importante ca bariereîn comunicarea orală şi se manifestă mai accentuat atunci când sursa şireceptorul nu sunt în contact nemijlocit.Şi în cazul barierelor psihologice, cele mai importante măsuri sunt dindomeniul selecţiei şi promovării personalului din domeniul consilierii. Aportulspecialiştilor din psihologie, sociologie, lingvistică şi logică este benefic, nunumai în selecţie, ci şi în profilaxia unor bariere care apar pe parcurs. Trecereacelor cu dificultăţi de oralitate în planul al doilea al comunicării, perfecţionareapermanentă a personalului prin studii de logică şi gramatică, consiliereapsihologică şi lingvistică a celor depistaţi cu dificultăţi sunt numai câteva dintremăsurile care pot diminua influenţa barierelor psihologice asupra comunicării.De mare importanţă în studierea microbarierelor sursei este cunoaştereabarierelor lingvistice şi culturale. Orice act de comunicare are loc într-un mediucultural determinat. Din punctul de vedere al sursei, el presupune utilizarea uneilimbi şi a unui sistem de semne şi simboluri, integrarea comunicării într-omatrice culturală determinată, precum şi luarea în considerare, dincolo despecificitatea sectorială, a unui anumit nivel de instrucţie culturală. Comunicăm

56

într-o limbă oficială sau într-o limbă de circulaţie internaţională, în limba literarăsau în dialect, jargon, argou. Comunicăm în limbaj tehnic, filosofic, medical,informatic. Comunicăm la nivelul simţului comun sau la nivel academic. Toateacestea presupun, pentru sursa comunicării, o anumită competenţă decomunicare.În utilizarea limbii literare, greşelile de ortografie sau de punctuaţie,dezacordurile de gen, număr şi caz, interpretarea eronată a semnificaţiei unortermeni şi folosirea lor cu sens impropriu etc. sunt bariere care pot distorsionaserios comunicarea.Comunicarea este defectuoasă şi atunci când sursa foloseşte un limbaj preaacademic, în raport cu posibilităţile receptorului, sau într-un registru de47

specialitate impropriu, străin de cunoştinţele receptorului. Folosirearegionalismelor, a dialectelor, a jargonului sau argoului este permisă numai înrelaţie cu receptori adaptaţi la aceste particularităţi şi niciodată în prezenţa unoracare nu au acces la semnificaţia termenilor folosiţi.Am vorbit, deja, despre dificultăţile şi consecinţele negative ale comunicăriiîntr-o limbă străină pe care nu o cunoaştem suficient. La cele spuse deja, estenecesar să adăugăm o exigenţă generală de ordin moral: este imoral, dar şineproductiv pentru comunicare să folosim o limbă străină într-o relaţie decomunicare în care sunt prezenţi şi receptori care nu cunosc acea limbă, dacă namluat toate măsurile de traducere.Tot de barierele culturale ţine şi nivelul general de instrucţie culturală şi deeducaţie al sursei comunicării. Mai ales în managementul administrativ acest tipde barieră este evident. Găsim, adesea, în posturi de decizie administrativăoameni cu o cultură precară, al căror mijloace culturale de comunicare suntcantonate în derizoriu, în banalitate sau, şi mai rău, în zona argoului de mahala.Adesea, în comunicarea verbală, asemenea limbaj este asociat şi cu uncomportament nonverbal de comunicare din acelaşi registru. Rezultatul nu poatefi decât o deteriorare a relaţiei de comunicare, fie ca rezultat al incapacităţii de

57

adaptare a receptorului, fie ca urmare a discreditării sursei, sub aspectulseriozităţii şi credibilităţii. Tocmai de aceea, pentru candidaţii la profesia deconsilier psihologic sau educaţional se impun anumite exigenţe de ordin culturalşi moral.Microbariere ale receptorului comunicării manageriale.Una dintre funcţiile de bază ale comunicării este influenţarea receptorului dea accepta şi a aplica decizii, dispoziţii, norme şi valori. Pentru realizarea acesteifuncţii, receptorul trebuie să fie situat în anumite împrejurări favorabile: săprimească mesajul, acesta să fie înţeles corect, să fie acceptat, să fie interesantpentru receptor, să fie accesibil abilităţilor şi capacităţii de execuţie areceptorului, receptorul să nu fie împiedicat, voit sau întâmplător, să recepteze,să înţeleagă şi să acţioneze etc.Cu toate acestea, în comunicarea reală, în contextul receptării aparnumeroase dificultăţi, numite, aici, microbariere ale receptorului. Din modelelede analiză prezentate rezultă numeroase asemenea bariere, pe care le-am grupat,pentru o mai bună cercetare, în trei clase: psihologice, lingvistice şi culturale,medicale.În rândul microbarierelor psihologice am reţinut, de la Niki Stantonconcluziile grăbite, stereotipiile, lipsa de interes, emoţiile, personalitatea, de laM. Voicu şi C. Rusu starea emoţională a receptorului, ideile preconcepute şirutina, lipsa de atenţie, concluziile grăbite, lipsa de interes.Dincolo de diferenţele de formulare, toate aceste bariere au ceva comun: eleprovin din starea psihologică a receptorului, fie că este vorba de o starepermanentă, ţinînd de caracter, personalitate, obişnuinţe, fie că este vorba de ostare ocazională, ţinând de oboseală psihică, stres, interes etc. Indiferent dacăsunt permanente sau ocazionale, barierele psihologice influenţează receptareamesajului în mai multe moduri caracteristice:48

Stabilirea unei ordini de prioritate a informaţiilor din mesaj, alta decât

58

cea intenţionată de sursă;Eludarea unor informaţii considerate de receptor ca neinteresante,nesemnificative, în dezacord cu ceea ce ştie etc.;Pierderi neintenţionate din conţinutul mesajului, pe fondul stresului, aloboselii;Răspuns inadecvat la mesaj, ca urmare a intereselor, stereotipiilor,caracterului, personalităţii sau obişnuinţelor receptorului.În comunicarea specifică consilierii nu poate să selecteze receptorul dupăpropriile interese. Tocmai de aceea, măsurile de contracarare a barierelorpsihologice trebuie să fie în acord cu această realitate. Ele fac parte din măsurileactive de îmbunătăţire permanentă a relaţiei de comunicare: repetarea mesajelorîn forme diferite; argumentarea mesajelor; transmiterea mesajelor la ore demaximă receptivitate; evitarea mesajelor lungi şi plictisitoare; curăţareamesajelor de conţinuturi neinteresante, lupta permanentă pentri feedback etc.Ca şi în cazul sursei, importante bariere de comunicare apar pe considerentelingvistice şi culturale.Nivelul general de instruire a receptorului, cunoaşterea de către acesta auniversului conceptual în care se face comunicarea, a limbii şi a regulilor deutilizare a acesteia, împreună cu întreg ansamblul de semne şi simbolurinonverbale reprezintă condiţii ale receptării corecte a mesajelor. Oricare dintreaceste condiţii neîndeplinite sau îndeplinite parţial reprezintă bariere dereceptare în comunicare.O categorie de bariere specifice receptorului sunt barierele medicale. Eleapar atât la sursă, pentru că acolo nu există posibilităţi de înlocuire aemiţătorului cu probleme medicale cât şi la receptor, ffie că este o persoană sauun grup din mediul social care poate fi aleator.Văzul sau auzul atenuate sunt bariere importante de comunicare. Mai multchiar, în comunicarea specifică consilierii, mesajele trebuie să ajungă inclusiv laşi de la persoane cu handicap de comunicare sever: orbi şi surdo-muţi. Tocmaide aceea, în ţările civilizate sunt prevăzute prin lege măsuri de asigurare aaccesului acestei categorii de receptori la informaţiile de interes pentru ei. Înoraşe sunt prevăzute semafoare cu avertizare sonoră pentru orbi, la posturile de

59

televiziune jurnalele de ştiri sunt dublate cu limbajul surdomuţilor, există o presăspecializată pentru orbi sau interpreţi speciali pentru prezenţa surdo-muţilor înjustiţie, învăţământ specializat şi multe alte facilităţi care ţin de favorizareaaccesului la comunicare a acestui segment al societăţii.2. Microbariere comune, ale sursei şi receptorului.Aşa cum subliniază Samuel C. Certo, “comunicarea de succes se referă la unproces de comunicare interpersonală în care informaţia pe care sursaintenţionează să o împărtăşească destinatarului este identică semnificaţiei pecare o decodează destinatarul din mesajul transmis.”17 În mod evident,comunicarea de insucces apare când identitatea lipseşte. Cele mai severemicrobariere de comunicare, care distrug această identitate, sunt cele careprivesc relaţia dintre sursă şi receptor. Ele se exprimă ca diferenţe între sursă şi49

receptor, care afectează comunicarea. Diferenţele pot fi de ordin lingvistic şicultural, de percepţie sau de interes.Diferenţele de ordin lingvistic şi cultural prezentate de autorii citaţi înprezenta lucrare sunt numeroase: Samuel C. Certo vorbeşte de diferenţele desemnificaţie dată cuvintelor, ca şi Ionel Dumbravă, care vorbeşte de “înţelegereade către diferite persoane, în sensuri diferite, a aceloraşi cuvinte.” M. Voicu şi C.Rusu, vorbind de barierele de limbaj, mai adaugă faptul că “cel ce vorbeşte şi celce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienţă.” Este evident faptul că în celmai înalt grad preocupă pe specialişti diferenţa de semnificaţie dată cuvintelor.În limba română, ca şi în oricare altă limbă, există numeroase cuvintepolisemantice ca şi numeroase situaţii de utilizare, care schimbă completsemnificaţia acestora:Caz: Samuel C. Certo citează un studiu făcut de Lydia Strong, care “aconcluzionat că pentru 500 dintre cele mai folosite cuvinte din limba englezăexistă 4070 de definiţii diferite în dicţionar. În medie, fiecare dintre acestecuvinte are peste 18 utilizări.”18

Bariere de natura diferenţelor culturale apar şi atunci când partenerii decomunicare au o instrucţie culturală diferită, sau aparţin unor structuri culturale

60

diferite.Primul caz este unul al diferenţelor cantitative. Comunicarea academicăpresupune parteneri cu pregătire academică. Atunci când unul dintre partenerinu are această pregătire, cel cu pregătire superioară trebuie să utilizeze unregistru de cuvinte accesibil celui cu pregătire inferioară. Altfel comunicareaeste viciată sau chiar blocată. Asemenea situaţii apar, de regulă, în discursurilepublice, în prelegerile ştiinţifice, în conferinţele de presă etc.Al doilea caz este unul al diferenţelor calitative. Se înţeleg foarte bine peteme de specialitate medicii între ei, inginerii între ei, filosofii între ei,diplomaţii între ei, dar apar sigur dificultăţi atunci când asemenea teme suntabordate în relaţia cu parteneri de dialog de altă specialitate. Tocmai de aceeaeste recomandabil, atât sub aspect practic, cât şi moral, să evităm punerea îndiscuţie a problemelor noastre profesionale în relaţia cu cei de altă specialitate.Şi situaţia reciprocă este valabilă: este recomandabil, moral şi practic, “să nu nedăm cu părerea” în probleme care nu sunt de competenţa noastră ştiinţifică.Diferenţele de percepţie (termen utilizat de Niki Stanton) sunt microbariereevidenţiate cu multă claritate de autorii studiaţi. Samuel C. Certo vorbeşte dedouă puncte de vedere aflate faţă-n faţă: punctul de vedere al sursei privinddestinaţia şi punctul de vedere al destinatarului privind sursa. Ionel Dumbravăfoloseşte, pentru receptor, expresia “evaluarea pe criterii subiective a surseiobiective”, expresie aplicabilă în egală măsură şi sursei, care poate evaluareceptorul în aceeaşi manieră, cum susţin M. Voicu şi C. Rusu, în ambele cazurifiind vorba fie de “idei preconcepute” despre sine şi despre celălalt, fie de“existenţa presupunerilor” în legătură cu intenţiile partenerului legate deconţinutul comunicării. Faptul este foarte evident mai ales în comunicarea50

politică dintre organizaţii politice aflate în competiţie, unde presupunerile desprecelălalt, ca şi ideile preconcepute împiedică, adesea, comunicarea şi mai alesrezultatele asteptate de electorat.Caz: Marele nostru dramaturg I. L. Caragiale are numeroase textememorabile prin care construieşte situaţii de un haz fără precedent bazate pe

61

barierele de comunicare. Dintre ele am ales unul care ilustrează diferenţele depercepţie dintre participanţii la comunicare:“UN DOMN CĂTRE IMPIEGAT: Mă rog, n-a venit o scrisoare pentru mine?IMPIEGATUL: Nu… Dar de unde era să vie?DOMNUL: Ştiu eu? De la cineva.IMPIEGATUL: Nu.DOMNUL: Bine. (Pleacă.)IMPIEGATUL: (scoţând capul pe ferestruică) Mă rog…DOMNUL: (întorcându-se) Poftim…IMPIEGATUL: Dar…cum vă cheamă pe dv…?DOMNUL: Ion Popescu.IMPIEGATUL: Îmi pare bine… Fiţi sigur că vă vom anunţa îndată ce va sosi ceva.DOMNUL: Mersi.IMPIEGATUL: Pentru puţin (îşi retrage capul.)DOMNUL: Îndatorat. Vă salut. (Pleacă.)IMPIEGATUL: (scoţând iar capul) Mă rog.DOMNUL: (întorcându-se) Poftim…IMPIEGATUL: Dar… unde şedeţi dv…?DOMNUL: La mătuşă-mea.IMPIEGATUL: Mersi… (îşi retrage capul.)DOMNUL: Pentru puţin. Salutare.”(I. L. Caragiale – La poştă)Pe lângă evidenta limită intelectuală a eroilor, este clar că în acest textcomicul se construieşte exploatând barierele de comunicare provenite dinexistenţa presupunerilor. DOMNUL presupune, mai întâi, că IMPIEGATULştie cum îl cheamă, deşi n-avea de unde, apoi că ştie unde locuieşte mătuşă-sa,deşi nu i-a spus, în timp ce IMPIEGATUL presupune, mai întâi că ştie căDOMNUL nu are nici o scrisoare, deşi nu ştie cum îl cheamă, apoi că ştie undesă-i trimită scrisoarea, deşi nu ştie nimic despre mătuşă-sa. Toate acestea,bineînţeles, montate după regulile comicului, cu folosirea situaţiilor paradoxaleşi a neconcordanţei dintre scopul şi mijloacele acţiunii.Revenind la punctul de vedere al lui Samuel C. Certo, acesta pare deosebitde sugestiv prin explicaţiile pe care acesta le furnizează. Autorul observă că“oamenii vorbesc despre un subiect, de regulă, în mod diferit cu semenii lor pecare-i consideră informaţi, în raport cu semenii pe care-i consideră neinformaţi.Destinatarul poate sesiza atitudinea sursei, fapt care blochează adesea o

62

comunicare de succes.” Despre punctul de vedere al receptorului, autorul spunecă “dacă destinatarul consideră că sursa are o credibilitate mică în domeniul încare face comunicarea, destinatarul poate să filtreze o mare parte a mesajuluisursei şi să acorde o mică atenţie mesajului primit.”2251

Pentru eliminarea acestor puncte de vedere sau cel puţin pentru apropierealor, partenerii de comunicare trebuie să se accepte reciproc. Vasile Marinexplică în ce constă acceptul comunicării: el “este determinat în primul rând dedorinţa partenerilor de a-şi oferi prilej de reciprocă definire a relaţiilor lor,fiecare căutând să înţeleagă substanţa şi temeinicia relaţiei care îi uneşte precumşi natura diferenţierilor şi particularităţilor acesteia.23

Samuel C. Certo recomandă receptorilor “să rămână mereu deschişi în raportcu oamenii cu care comunică şi să fie atenţi să nu transmită nici o atitudinenegativă prin comportamentul lor de comunicare”, iar în calitate de receptori, lerecomandă să încerce să ia în considerare valoarea mesajului pe care îl primescfără să ţină cont de atitudinile personale pe care le au faţă de sursă. Multe ideivaloroase se vor pierde – spune autorul – dacă ei vor permite ca mesajele pe carele primesc să fie influenţate de sentimentele personale.”24

Diferenţele de interes sunt microbariere de comunicare ce intervin întresursă şi receptor ca urmare a importanţei pe care o dă fiecare partener mesajuluicomunicat sau ca urmare a unor interese reciproce.În primul caz, sursa poate exagera importanţa mesajului transmis sau poateprivilegia o anumită latură a acestuia, în funcţie de propriile interese. La rândulsău, receptorul poate fi lipsit de interes faţă de un anumit mesaj, îl poate ignorasau trata cu superficialitate. “E în zadar să vorbeşti celui ce nu vrea să te asulte”,spunea M. Eminescu; Diderot spunea că ”cei mai cumpliţi surzi sunt cei care nu

63

vor să audă”, iar Seneca preciza că “nu trebuie să vorbeşti decât cui vrea să teasculte.” Recomandarea marelui savant Nicolae Iorga sună astfel: “Înainte de adiscuta cu cineva, să te informezi dacă nu cumva are un interes să fie de altăpărere. Atunci nu-ţi mai strica vorba degeaba.”25

În cel de-al doilea caz, fie sursa are un interes special în raport cu receptorul(de exemplu, obţinerea votului acestuia în alegeri, atragerea lui într-o activitatesau grup de interese, convingerea lui de a cumpăra un anumit produs, distragereaatenţiei de la anumite aspecte pe care sursa vrea să le ascundă etc.), fiereceptorul manifestă un interes anume în raport cu sursa (obţinerea unor foloase,exprimarea ataşamentului, ascunderea propriilor limite sau defecte etc.)Interesul special al sursei determină numeroase acte de denaturare amesajului: disimularea, truncherea informaţiei, înfrumuseţarea realităţii,promisiunile fără acoperire etc. Aici se încadrează şi erorile logice de carevorbeşte Vasile Marin, atunci când acestea sunt făcute cu bună ştiinţă. Dacăreceptorul nu le sesizează şi acţionează potrivit dorinţei sursei, atuncicomunicarea şi-a atins scopul. Dacă, însă, aceste erori sunt sesizate şidemascate, fie de către receptor, fie de către o sursă concurentă (de exemplu,persoana sau partidul politic aflat în competiţie), atunci comunicarea sedeteriorează, până la blocarea acesteia. Tocmai de aceea, specialiştii încomunicare nu recomandă asemenea strategii, deoarece demascarea falsităţii loreste uşor de realizat, cu consecinţe dezastruoase pentru iniţiator.Interesul special al receptorului capătă, la rândul său, o serie de manifestări:aprobarea, fără temei propriu, a punctelor de vedere ale sursei; confirmarea52

înţelegerii unui mesaj neînţeles; linguşirea, slugărnicia; încurajarea falsului; întruncuvânt, deturnarea feedback-ului.Deosebit de importantă este, pentru înţelegerea diferenţelor de interes cabariere de comunicare, analiza acestora din perspectivă psihologică. Jean-ClaudeAbric analizează mecanismele psihologice care funcţionează în conştiinţa surseişi receptorului, pe timpul comunicării. Aceste pecanisme au fost prezentate în

64

capitolul rezervat psihologiei comunicării.Sursa acestora este în istoria şi structura grupului social de apartenenţă,precum şi în modul specific de modelare a personalităţii fiecăruia. Conformautorului citat, indivizii nu-şi reprezintă partenerul real de comunicare, ci oimagine a acestuia dependentă de stereotipurile proprii care-l afectează în modinconştient şi de prejudecăţile acumulate în viaţa grupului de apartenenţă.Se poate spune, în concluzie, că sursa şi receptorul nu sunt nici pe departecomponente neutre ale procesului de comunicare; oameni fiind, cu o anumităzestre intelectuală, cu interese, stereotipii şi prejudecăţi, cu simpatii şi antipatii,ei influenţează procesul de comunicare, iar barierele datorate relaţiilor dintre eisunt semnificative.Calea fundamentală de prevenire şi înlăturare a acestor bariere estecunoaşterea reciprocă. Cu cât partenerii de comunicare se cunosc mai bine, cuatât prejudecăţile se diminuează, iar capacitatea de a ocoli sau eludasensibilităţile celuilalt creşte.Denis McQuail reţine aprecierea unui cercetător american, Wagner, cuprivire la cunoaşterea reciprocă a partenerilor: “Orice fel de comunicarepresupune o acordare reciprocă între comunicator şi destinatarul comunicării.Această relaţie se stabileşte prin împărtăşirea experienţei celuilalt în termeniitimpului interior… prin experienţa apartenenţei comune…’Noi’, cei carecomunicăm unul cu celălalt, înseamnă, aşadar, participare simultană apartenerilor la dimensiuni diferite ale timpului exterior şi interior – într-uncuvânt, înseamnă a creşte împreună, a coevolua. Acest adevăr priveşte toatetipurile de comunicare.”28

3. Microbariere ale canalului de comunicareÎnţelegem prin canal de comunicare, în sensul prezentei analize,totalitatea mijloacelor tehnice, logice şi culturale prin care se asigurătransmiterea mesajelor între doi parteneri de comunicare. Potrivit schemeigenerale a comunicării prezentate în prima parte a lucrării, canalul decomunicare cuprinde:Sistemele de transmisie-recepţie;Sistemele de transport;Sistemele de codificare-decodificare.Analiza microbarierelorbarierelor dependente de canalul de comunicare

65

presupune luarea în considerare a acestor componente şi a caracteristicilor loresenţiale.Vom observa, mai întâi, că , cu excepţia comunicării orale faţă-n faţă,toate celelalte modalităţi de comunicare implică utilizarea unor mijloace tehnice53

de comunicare, de la cel mai simplu (creionul şi hârtia sau semnalele luminoase)până la cele mai complexe (cum ar fi sateliţii de comunicare sau INTERNETul).Prin urmare, de calitatea acestor mijloace, de nivelul lor de dezvoltaretehnică depinde în mare măsură eficienţa comunicării. De fiecare dată când apardefecţiuni la mijloacele tehnice de comunicare sau inabilităţi în utilizareaacestora, apar barierele tehnice de comunicare. Ele se produc fie din cauzacalităţii slabe sau defecţiunilor mijloacelor de transmitere a mesajului, fie dincauza problemelor care apar la aparatura de recepţie. Între cele două unităţi decomunicare pot apărea numeroase alte perturbări ale mesajului, cauzate deinfluenţele mediului prin care se transportă mesajul. Sunt cunoscute distorsiunilecare apar în telefonia fixă şi mobilă, ca şi în comunicarea prin radio şi T.V.,cauzate de interferenţa mesajului cu alte mesaje, de parametri apropiaţi, deinfluenţele meteorologice şi cosmice, de calitatea mijloacelor de transport încircuitele închise, de gradul de uzură al acestora etc.Alegerea corectă a mijloacelor tehnice de comunicare, asigurareafuncţionării permanente a acestora la parametri optimi, actualizarea permanentăa nivelului tehnic al lor, în pas cu noutăţile tehnico-ştiinţifice reprezintămodalităţile cele mai bune de diminuare a influenţei barierelor tehnice decomunicare.Bariera economică se manifestă nu numai ca macrobarieră de comunicare,ci şi ca microbarieră, proprie canalului de comunicare. Trăind, în principiu, dinbuget public, întotdeauna neacoperitor în raport cu nevoile comunităţii,instituţiile publice se confruntă, adesea, cu dificultăţi majore în înoireamijloacelor tehnice de comunicare, fapt pentru care comunicarea are de suferit.

66

Caz: Este de reţinut un episod trist, la care am participat personal, într-onoapte de Paşti. Piaţa din faţa bisericii era neîncăpătoare, o mare de oameni fiindinteresată de participarea la slujba de înviere, planificată a se ţine chiar în piaţă.Mijloacele de amplificare fiind de proastă calitate, rudimentare, recepţia slujbeiera extrem de dificilă pentru majoritatea participanţilor, astfel încât în scurtăvreme piaţa s-a golit de credincioşi, rămânând doar cei care aveau asigurată oaudiţie directă. Este un exemplu trist de modul cum un moment solemn poate firatat din cauza proastei funcţionări a mijloacelor tehnice, rod al lipsei de resursepentru procurarea unora mai performante şi mai sigure în exploatare.O problemă de mare fineţe în analiza barierelor de comunicare propriicanalului este aceea a microbarierelor ce apar în procesul de codificare şidecodificare a mesajelor. Procesul cuprinde două etape distincte: una acodificării-decodificării semiotice, prin ataşarea la informaţie a unui sistem decoduri cu o anumită semnificaţie şi una a codificării-decodificării tehnice, carepresupune transformarea mesajului codificat semiotic în unitate tehnică numităsemnal: electric, vizual, acustic, magnetic etc. Cea de-a doua etapă nu mai faceobiectul analizei noastre, fiind o problemă pur tehnică, deja analizată. Prima54

etapă, însă, pune probleme de ordin semiotic, drept pentru care barierelor careapar aici le-am spus bariere semiotice.Pentru analiza acestora, vom porni de la condiţiile semiotice minimalepentru realizarea comunicării:Identitatea sistemelor de codificare ale sursei şi receptorului, decifolosirea de către partenerii de comunicare a aceloraşi coduri;Gradul de discriminare al sistemelor de codificare, care să permităeliminarea echivocurilor;Existenţa, la partenerii de comunicare, a aceloraşi instrucţiuni deutilizare a sistemelor de coduri.Prima condiţie pare neproblematică şi realizabilă de la sine, întrucât este

67

puţin probabil ca cineva să transmită un semnal în codul morse, iar receptorul săcaute să înţeleagă mesajul în codul lingvistic, fără a cunoaşte codul morse. Cutoate acestea, apar, şi aici, situaţii de viciere a comunicării sau chiar de blocare aacesteia. Printre acestea enumerăm:- insuficienta cunoaştere de către parteneri a măsurii în care celălaltstăpâneşte sistemul de coduri pe care intenţionează să-l utilizeze. Un mesajtransmis într-o limbă pe care receptorul n-o cunoaşte este un mesaj ratat;folosirea, în comunicare, a unor termeni de specialitate inaccesibili receptoruluiduce, de asemenea, la blocarea comunicării; eliberarea unui permis de conducereauto unei persoane care nu cunoaşte semnificaţia semnelor de circulaţie este oeroare care pune în pericol grav pe participanţii la traficul rutier, inclusiv pepersoana care obţine permisul în asemenea condiţii;- codificarea defectuoasă. O asemenea dificultate apare mai ales încomunicarea scrisă, atunci când codificatorul nu cunoaşte şi nu respectă regulilegramaticale de scriere a propoziţiilor şi a frazelor, semnele de ortografie şi depunctuaţie, ceea ce poate duce în eroare receptorul.Este cunoscut faptul că o singură virgulă pusă în locuri diferite poateschimba radical semnificaţia comunicării, ca în exemplul de mai jos:“Omul trece, puntea cade-n apă” / “ Omul trece puntea, cade-n apă”.În comunicarea orală, pronunţarea cu o anumită cursivitate, fără pauzesesizabile, a unor cuvinte alăturate poate, de asemenea, crea confuzii. Estesugestivă pentru comunicarea orală ghicitoarea românească: “Doi olteni trecurăpodul înainte şi-napoi trecură doi. Câţi olteni trecură podul înainte şi-napoi?”În oralitate, grupul de cuvinte “trecură doi” poate fi interpretat şi cusemnificaţia “trecu Rădoi”, unde Rădoi este nume specific oltenesc. În primulcaz, răspunsul este: doi; în al doilea caz, răspunsul este: unu. Receptorul estepus, evident, în dificultate, dacă nu vede textul scris.În “Psihologia comunicării”, Jean-Claude Abric vorbeşte de “variabilele

68

psihologice şi psihosemantice”29 ale comunicării , prezentate în partea a doua acursuluiNeluarea în considerare a acestor variabile, în procesul codificării, duce lainterpretarea eronată a mesajului de către receptor. Totodată, luarea lor înconsiderare, mai ales în discursurile persuasive (electorale, de exemplu) şi înreclame, aduce foloase considerabile în obţinerea adeziunii receptorului.55

În ce priveşte gradul de discriminare a sistemelor de codificare, pot apare,de asemenea, dificultăţi de comunicare. Cuvintele polisemantice, echivocurile,expresiile vagi, neclare, char dacă au o semnificaţie indiscutabilă pentru sursă,ele pot genera semnificaţii discutabile la receptor.Prezentăm, mai jos, fără comentarii, registrul de recomandări ale lui J.-C.Abric, în legătură cu calitatea codului:“Calitatea unui act de comunicare depinde în mare măsură de calitatea şipertinenţa codului utilizat, care va fi cu atât mai eficient, cu cât va fi mai adaptatla natura informaţiei vehiculate, la finalitatea situaţiei şi la caracteristicileactorilor implicaţi. Se poate spune că pentru orice comunicare există un codoptim – acela care permite cea mai bună înţelegere a mesajului transmis. Apoi,codul trebuie elaborat totdeauna în funcţie de receptor. Într-o situaţie decomunicare vizînd transmiterea sau schimbul de informaţii, codul utilizat va ficu atât mai perfrmant, cu cât va fi mai puţin ambiguu. Polisemia, ambiguitateacodului sunt întotdeauna sursele unor dificultăţi de comunicare.”30

Pentru a asigura eficienţa maxinmă a comunicării, în unele împrejurări,concomitent cu sau înainte de transmiterea mesajului se pun la dispoziţiareceptorului şi instrucţiuni de utilizare a sistemelor de coduri. Asemeneainstrucţiuni apar în comunicările ştiinţifice, în tratate şi manuale de specialitate,în pachetele de SOFT pentru mijloacele informatice, prin definirea prealabilă aunor termeni sau semne utilizate sau ca documente de sine stătătoare, cum estecodul rutier sau codurile folosite la criptarea şi decriptarea informaţiilor cu

69

caracter secret. Există, de asemenea, reguli nescrise, stabilite pentru utilizareaunor coduri de comunicare în grupurile mici: echipe de muncă, echipe sportive,grupuri de prieteni etc. De gradul de precizie a acestor instrucţiuni, decapacitatea lor de a cuprinde cât mai multe situaţii de utilizare a codului pe carelînsoţesc depinde calitatea comunicării. Ele, însă, trebuie să mai îndeplinească ocalitate: uşurinţa în utilizare, în memorare, capacitatea de a reda cu cât mai marefidelitate semnificaţia semnelor utilizate, iar pentru cele secrete, dificultateamaximă de a fi descifrate de către adversari.Încheiem prezentarea microbarierelor canalului cu microbarierele dezgomot. O parte din semnificaţia acestora a fost inevitabil prezentată în relaţie cualte tipuri de bariere. Cu toate acestea, literatura de specialitate le consacră unloc aparte, fie ca rezultat al unei anumite conceptualizări a termenului, fie carezultat al nevoii de punere în evidenţă a unei similarităţi între acest termen şitermenul comun de “zgomot”, ce sugerează o perturbaţie supărătoare de naturăauditivă.Prezentând teoriile mecaniciste, liniare ale comunicării, Jean Lohissedefineşte zgomotul ca “perturbări aleatoare care pot deforma sau alterainformaţia”31

Putem imagina o listă a acestor perturbări:Zgomotul funcţional al aparaturii de transmisie-recepţie;Zgomotele produse de fenomene ale naturii, sub formă de paraziţii sauperturbări sonore, luminoase, de confort etc.;56

Zgomotul specific comunicării într-un public aleatoriu, preocupat dealtceva;Bruiajele naturale sau artificiale, neintenţionate sau intenţionate .După cum se observă, unele zgomote sunt de natură tehnică, altele denatură umană; unele sunt intenţionate, altele neintenţionate. Protecţia împotrivaacestora se face potrivit naturii lor, astfel:- alegerea canalului de comunicare potrivit, în funcţie de natura

70

mesajului;- folosirea de mijloace de comunicare performante, cu mare fidelitate;- luarea unor măsuri de protecţie faţă de bruiajul intenţionat;- evitarea comunicării cu un public ostil şi indiferent sau în prezenţaacestuia;- folosirea unui coeficient optim de redundanţă pentru receptarea corectăa mesajului.Sarcină (10): Daţi trei exemple de microbariere de comunicare ale surseidin activitatea dumneavoastră profesională.Din prezentarea barierelor de comunicare rezultă o mare interferenţă aacestora. De altfel, comunicarea are loc într-un mediu comunicaţional complex,în care factorii favorizanţi şi cei defavorizanţi coexistă şi îşi modifică permanentlocul şi importanţa. Se poate vorbi, în termenii utilizaţi de specialiştii înantropologia comunicării, de un “sistem global de comunicare”. Acest sistemeste gândit ca “o construcţie comună, în complementaritate, opoziţii,contradicţii, în ambiguităţi de orice fel”, rod al unei “ordini negociate” întreactori şi mediul social. Potrivit lui Lohisse, “contextul nu îl reprezintă doarmediul interacţiunii; mai important, el este ansamblul sistemului simbolic alstructurilor şi practicilor”32. Prin urmare, comunicarea nu are loc doar într-unmediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constitituire a semnificaţiilor,astfel încât nu poate fi neglijată nici intenţionalitatea şi sensurile date masajuluide actorii comunicării, dar nici influenţa exercitată asupra acestora de mediulsocial, ca mediu producător de cultură.57NOTE BIBLIOGRAFICE1. Valentin Stancu ş.a., Relaţii publice, succes şi credibilitate, Bucureşti, p. 2752. Samuel C. Certo, Managementul modern, Editura Teora, 2002, p. 406-4083. Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu, Management, Editura Economică, 1999, p. 4694. Niki Stanton, Comunicarea, Societatea Ştiinţă & Tehnică, 1995, p. 3-45. Ionel Dumbravă, Management general, Editura Fundaţiei “România de Mâine”,Bucureşti, 2000, p. 136.6. Monica Voicu, Costache Rusu, ABC-ul comunicării manageriale, Editura “Danubius!,Brăila, 1998, p.317. Vasile Marin, Comunicarea în administraţia publică, Fundaţia “Dacia”, 2002, p. 63-658. Ibidem, p. 69-729. Samuel C. Certo, op. cit., p. 40610. Jean Lohisse, Comunicarea, De la transmiterea mecanică la interacţiune, EdituraPolirom, 2000, p. 33

71

11. Jean-Claude Abric, Psihologia comunicării, Teorii şi metode, Editura Polirom, 2002, p.3112. Vasile Marin, op. cit., p. 6313. Idem14. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 2115. Vasile Marin, op. cit., p. 7916. Ionel Dumbravă, op. cit., p. 13517. Samuel C. Certo, op. cit., p. 40518. Ibidem, p. 40819. Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei R.S.R., 1975, p. 52520. Reflexii şi maxime, Ediţie îngrijită de Constantin Bădescu, vol. I, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 34621. Ibidem, p. 348-34922. Samuel C. Certo, op. cit., p. 407-40823. Vasile Marin, op. cit., p. 7024. Samuel C. Certo, op. cit., p. 407-40825. Reflexii şi maxime, op. cit., p. 346-34926. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 18-1927. Ibidem, p. 24-2528. Denis McQuail, Comunicarea, Editura Institutul European, 1999, p. 6629. Jean-Claude Abric, op. cit., p. 2830. Idem, p. 2531. Jean Lohisse, op. cit., p. 3332. Ibidem, p. 16358

TEMATICA ORIENTATIVĂPENTRU EXAMENUL ORAL LA DISCIPLINATehnici de comunicare1. Definirea şi structura comunicării. Modelul Shanon-Weaver- indentificarea definiţiei comunicării în modelul Shanon-Weaver- exemplificare pe o temă de consiliere2. Modelul semiotic al comunicării. Consecinţe în consiliere- Prezentarea modelului semiotic al lui Umberto Eco şi F. de Saussure- Exemplificare pe consiliere3. Feed-back-ul în comunicare. Importanţa lui pentru consiliere- Norbert Wiener şi teoria feed-back-ului în comunicare.- Importanţa feed-back-ului pentru consiliere4. Modelul interacţional al comunicării de masă. Importanţa lui pentruconsiliere- prezentarea variantelor modelului interacţional al comunicării de masă- exemplificări pe domeniul tehnicilor de grup în consiliere5. Modelul reacţiei comunicative al lui Gerbner. Importanţa lui pentruconsiliere

72

- Prezentarea modelului- Importanţa lui pentru tehnicile de grup în consiliere6. Funcţiile comunicării. Funcţia expresivă- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii7. Funcţiile comunicării. Funcţia conativă (persuasivă, retorică), de influenţarea receptorului.- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilieri8. Funcţiile comunicării. Funcţia referenţială- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii9. Funcţiile comunicării. Funcţia fatică- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii10.Funcţiile comunicării. Funcţia metalingvistică:- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii11.Funcţiile comunicării. Funcţia poetică- prezentarea funcţiilor comunicării.- interpretarea acestora pe domeniul consilierii12. Comunicarea cu transcendenţa. Influenţa acesteia asupra consilieriipsihologice şi educaţionale59

- specificul comunicării cu transcendenţa- importanţa credinţei religioase în consiliere13.Tipuri de comunicare din punctul de vedere al numărului de parteneri.Comunicarea intrapersonală.- prezentarea tipurilor de comunicare- caracterizarea comunicării intrapersonale, cu exemplificări pe domeniulconsilierii14.Idem. … Comunicarea interpersonală.15.Idem… Comunicarea de grup.16.Idem… Comunicarea de masă17.Tipuri de comunicare din punct de vedere al mijloacelor. Comunicareaverbală orală.- Prezentarea tipurilor de comunicare.- Caracterizarea comunicării verbale- Specificul comunicării orale în consiliere

73

18. Idem….. Comunicarea verbală scrisă19.Idem… Comunicarea nonverbală gestual-kinestezică20.Idem… Comunicarea nonverbală cu ajutorul obiectelor21. Factorii psiho-sociali care influenţează rolul actorilor în comunicare.Variabilele psihologice- prezentarea variabilelor psihologice;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale22.: Factorii psiho-sociali care influenţează rolul actorilor în comunicare.Variabilele cognitive- prezentarea variabilelor cognitive;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale23.Factorii psiho-sociali care influenţează rolul actorilor în comunicare.Variabilele sociale. Rolurile şi statusurile sociale- prezentarea influenţei rolurilor şi statusurilor sociale asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale24.Factorii psiho-sociali care influenţează rolul actorilor în comunicare.Variabilele psihice- prezentarea influenţei prejudecăţilor şi stereotipiilore asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale25.Factorii psiho-sociali care influenţează codul şi canalul de comunicare.Variabilele psihice- prezentarea influenţei variabilelor psihice asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale26. Factorii de context material şi temporal în comunicare.- prezentarea influenţei factorilor de context material şi temporal asupracomunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale27.Factorii de context social în comunicare.- prezentarea influenţei factorilor de context social asupra comunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale60

28.Factorii de context cultural şi ideologic în comunicare.- prezentarea influenţei factorilor de context cultural şi ideologic asupracomunicării;- exemplificare pe domeniul consilierii psihologice şi educaţionale29.Atitudinile de interpretare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de interpretare în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii30.Atitudinile de evaluare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de evaluare în comunicarea interpersonală

74

- exemplificări pe domeniul consilierii31.Atitudinile de consiliere în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de consiliere în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii32.Atitudinile de chestionare în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de chestionare în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii33.Atitudinile de comprehensiune în comunicarea interpersonală.- prezentarea atitudinii de comprehensiune în comunicarea interpersonală- exemplificări pe domeniul consilierii34.Rolul climatului în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere35.Formularea temei în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere36.Tehnici de intervenţie în interviul nondirectiv. Reiterarea- prezentare generală- exemplificare pe consiliere37.Tehnici de intervenţie în interviul nondirectiv. Reformularea sentimentului- prezentare generală- exemplificare pe consiliere38.Tehnici de intervenţie în interviul nondirectiv. Susţinerea empatică- prezentare generală- exemplificare pe consiliere39.Tehnici de intervenţie în interviul nondirectiv. Intervenţia de sinteză- prezentare generală- exemplificare pe consiliere40. Ascultarea în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere41.Tăcerea în interviul nondirectiv- prezentare generală- exemplificare pe consiliere42.Comunicarea în situaţii de grup centrate pe grup.- prezentare generală61

- exemplificare pe consiliere43.Comunicarea în situaţii de grup centrate pe sarcină

75

- prezentare generală- exemplificare pe consiliere44.Macrobariere de comunicare tehnico-economice.- locul macrobarierelor tehnico-econimice în ansamblul barierelor decomunicare- caracterizarea barierelor tehnico-economice, cu exemplifcare pe domeniulconsilierii45. Macrobarierele de comunicare culturale (idem, conţinutul)46. Macrobarierele de comunicare social-politice (idem, conţinutul)47. Microbarierele sursei comunicării (idem, conţinutul)48.Microbarierele comune, ale sursei şi receptorului comunicării (idem,conţinutul)49. Microbariere ale receptorului comunicării (idem, conţinutul)50.Microbariere ale canalului de comunicare (idem, conţinutul).

76