Teh lcr Apa

S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A. SERVICIUL TEHNOLOGII 1

1. GENERALITĂŢI

1.1. Rolul şi importanţa sistemului de alimentare cu apă

Creşterea generală a necesităţilor de apă, înregistrată în ultimele decenii, ca urmare a

proceselor de urbanizare şi industrializare, coroborată cu reducerea surselor disponibile

de apă de calitate corespunzătoare, ridică în prezent o serie de probleme complexe în

ceea ce priveşte soluţionarea alimentărilor cu apă. Aceste probleme depăşesc de multe

ori cadrul local al unui consumator, sau a unui grup de consumatori trebuind a fi rezolvate

în contextul unor zone mai largi, pe bazine hidrografice şi de multe ori pe grupuri de

bazine.

Atât la noi în ţară, cât şi în străinătate, aceste probleme îşi pot găsi rezolvarea numai

în cadrul unor examinări de ansamblu, pornind de la bilanţul general de gospodărire a

apelor, care însumează cerinţe şi restituţii pe multiple categorii de folosinţe : populaţie,

industrii, agricultură, zootehnie, piscicultură, hidroenergie şi eventual navigaţie, fiecare cu

anumite asigurări şi anumite caracteristici ale apelor prelevate şi restituite.

În multe cazuri aceste studii conduc la concluzia necesităţii unor amenajări complexe,

singurele în măsură să asigure, pe ansamblu, cantităţile şi calitatea apei solicitate de

diversele folosinţe. În schemele-cadru ce rezultă din aceste studii de gospodărire

complexă a apelor trebuie incluse, pe baza unor calcule tehnico-economice de detaliu, şi

alimentările cu apă pentru centrele populate şi pentru industrii.

Alimentările cu apă constituie, pentru centrele populate şi pentru industrii, echipări

tehnice indispensabile, care condiţionează desfăşurarea vieţii igienice a oamenilor şi

intervin ca un factor esenţial în toate procesele de producţie industrială.

În centrele populate, apa serveşte pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti (băut, gătit,

spălat etc.), a nevoilor publice (comerţ, obiective social-culturale, instituţii, stropitul şi

spălatul străzilor, stropitul spaţiilor verzi, la cişmele şi havuzuri, fântâni ornamentale,

spălarea canalizărilor), a nevoilor zootehnice (adăparea animalelor, spălarea grajdurilor

etc.) şi pentru combaterea incendiilor. În industrii, apa are folosinţe multiple : apa ce

intră în produsul fabricat (pentru realizarea diverselor soluţii, paste, ca solvent),

pentru producţia de abur, ca apă de răcire, ca mijloc de spălare, de sortare sau de

transport a diverselor materiale, pentru combaterea incendiilor etc.

Alimentarea cu apă a unui centru populat sau a unei industrii comportă :

captarea şi aducţiunea apei de la sursă la consumator, staţii de pompare (când sunt

necesare), staţii de tratare pentru corectarea calităţilor apei (în funcţie de calitatea


apei cerută de consumator), rezervoare de înmagazinare pentru crearea unei rezerve

de avarie, a volumului necesar compensării variaţiilor consumului şi pentru păstrarea

rezervei de combatere a incendiilor şi sistemul de distribuţie a apei la consumator,

format din retele de distribuţie şi eventuale staţii de pompare.

1.2. Transportul apei

Elementele de transport a apei sunt lucrările cu exploatarea cea mai dificilă din cauza

amplasării pe un spaţiu mare şi a poziţionării lor în subteran.

Elementele constructive ale sistemului de transport a apei, la care se referă prezenta

documentaţie sunt:

- aducţiunea şi reţeaua de distribuţie la sistemul de alimentare cu apă,

- lucrările auxiliare necesare pe elementele menţionate.

1.2.1 Aducţiunea - asigură transportul apei de la captare la rezervor. Dacă apa nu este

supusă tratării, atunci aducţiunea este continuă între captare şi rezervor. Dacă apa trebuie

tratată înainte de folosire, atunci transportul se face în două etape: de la captare la staţia de

tratare ( apă naturală ) şi de la staţia de tratare la rezervor (apă potabilă ). Ca atare,

aducţiunea va avea două părţi care pot fi diferite ca dimensiuni (diametru, lungime) şi material.

Aducţiunea poate funcţiona gravitaţional ( cu nivel liber sau sub presiune), prin pompare

(conductă sub presiune) sau în sistem mixt. Aducţiunea poate fi monofilară sau multifilară,

simplă sau ramificată (alimentează mai multe rezervoare).

1.2.2 Reţeaua de distribuţie - asigură transportul apei de la rezervor la toţi

consumatorii din localitate. Reţeaua funcţionează tot timpul sub presiune. Curgerea apei în

reţea se poate face gravitaţional, prin pompare totală sau în sistem mixt. Pomparea se poate

face într-o singură treaptă sau în mai multe trepte.Reţeaua poate avea o zonă sau mai multe

zone de presiune după caz; fiecare zonă de presiune trebuie tratată independent, ca o reţea

separată.

1.2.3 Lucrările auxiliare

Pe aducţiune şi reţeaua de distribuţie sunt necesare lucrări auxiliare care să asigure

stabilitatea şi manevrabilitatea funcţionării: robineţi de reglare a debitului, robineţi de golire,

robineţi (ventile) de aerisire, hidranţi, branşamente, cişmele, lucrări de ancoraj, combaterea

loviturii de berbec etc, precum şi echipamente pentru urmărirea funcţionării (manometre,

debitmetre, contoare, prize pentru probe de apă, etc).

În situaţii de exploatare la sisteme modernizate poate exista un sistem SCADA pentru

colectarea automată a datelor şi chiar de executare a unor comenzi tehnologice date

centralizat de la distanţă.


1.3. Tipuri de materiale folosite în realizarea conductelor pentru transportul apei.

1.3.1 Principalele tipuri de materiale folosite la realizarea conductelor pentru transportul

apei sub presiune sunt: fonta ductilă ( FD), polietilena de înaltă densitate( PEHD), poliester

armat cu fibră de sticlă (PAFS şi PAFSIN), oţelul protejat ( cu mortar în interior şi PE la

exterior), oţelul INOX, etc.

La lucrările existente şi cu vechime mare au fost utilizate şi alte tipuri de materiale,

precum: oţel neprotejat sau parţial protejat, fontă cenuşie, azbociment în special la reţele de

distribuţie a apei potabile, beton precomprimat etc .

1.3.2 Exceptând lucrările din tuburi de azbociment, care vor trebui înlocuite urgent, în

mod sistematic, conform prevederilor HG 124 /03, celelalte lucrări vor trebui înlocuite în caz de

deteriorare, la depăşirea duratei normate de folosire, din cerinţele de îmbunătăţire a calităţii

apei asigurate la utilizator (Legea 458/02) sau protecţiei mediului şi economisirii resurselor.

1.3.3 Toate tipurile de materiale folosite sau utilizate pentru remedierea celor existente

vor trebui să respecte următoarele condiţii generale:

-să respecte prevederile HG 622 /04 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă

a materialelor pentru construcţii,

-să aibă avizul organelor sanitare abilitate, dacă materialul ajută la transportul apei

potabile; în niciun caz nu vor avea componente dăunătoare care prin dizolvare pot

ajunge în apă şi sunt periculoase, conform legii 458; tuburile vor avea inscripţii sau

semne convenţionale uşor de reperat prin care să se arate că tuburile sunt destinate

transportului de apă potabilă,

-să aibă parametrii tehnologici adecvaţi cu cerinţele proiectului (diametru, presiune,

rezistenţa la împingerea pământului şi din trafic etc),

-să aibă diametre compatibile cu aparatele de robinetărie folosite,

-să aibă toate piesele de îmbinare pentru a asigura discontinuităţile de pe traseu,

-să aibă tehnologia de lucru cunoscută şi acceptată.

1.4. Terminologie

Semnificaţia termenilor folosiţi în prezenta documentaţie este cea acceptată în tehnica

de specialitate. Semnificaţia altor termeni poate fi găsită în standardele de terminologie SR

10898/ 2005 şi SR EN 752/99 . Pentru uşurinţa urmăririi textului vor fi totuşi explicitaţi unii

dintre cei mai folosiţi termeni.

Sistem de alimentare cu apă: ansamblul de construcţii, instalaţii şi măsuri constructive

, cu ajutorul cărora se asigură apa potabilă în localitate, la presiunea raţională de

utilizare.

Apa potabilă : apa destinată consumului uman sau folosirii directe de către om.


Aducţiune : sistem constructiv în care elementul principal îl constituie conducta şi care

asigură transportul în siguranţă al apei intre captare şi rezervorul de înmagazinare.

Reţea de distribuţie : ansamblul conductelor, armăturilor şi lucrărilor auxiliare, legate

tehnologic, prin care apa din rezervor este transportată la fiecare utilizator, la presiunea de

folosire.

Conducta : element constructiv tubular, care serveşte la realizarea de sisteme de

transport a apei.

Lovitura de berbec (şoc hidraulic) : Suprapresiune/subpresiune ce apare în conductele

funcţionând sub presiune, la variaţia bruscă a vitezei apei.

Presiune maximă de lucru : Valoarea maximă a presiunii în conductă, în secţiunea de

calcul.

Presiune de probă : Valoarea presiunii de încercare a siguranţei şi etanşeităţii unei

conducte după execuţie, reparaţie sau verificare.

Staţie de pompare : Obiect component al sistemului de transport care asigură energia

necesară curgerii apei între două secţiuni ale circuitului.

Cartea tehnică a construcţiei : Ansamblul documentelor tehnice referitoare la

proiectarea,execuţia, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării construcţiei în timp.

Cuprinde toate documentele, legate de construcţia real executată, necesare pentru

identificarea părţilor componente, determinarea stării fizice şi urmărirea comportării în timp a

acestora.

Proiect : Documentaţie tehnică elaboratã după reguli normate prin HG 1163 şi care

poate fi concretizată într-o construcţie cu funcţionalitate prestabilită.

Recepţia lucrărilor de construcţii : Rezultatul activităţii unei comisii specializate

concretizat în documentul prin care se certifică faptul că lucrarea realizată corespunde

cerinţelor de calitate specificate în Legea 10/95 şi asigură parametrii tehnologici pentru care a

fost proiectată; ea marchează momentul în care construcţia intră în faza de exploatare.

Fază determinantă : Stadiul fizic la care o lucrare odată ajunsă nu mai poate fi

continuată fără aprobarea în scris a proiectantului, executantului şi proprietarului/investitorului;

aprobarea este dată după verificarea pe loc a stării reale a lucrării.

Caiet de sarcini : Document elaborat de catre proprietar/investitor prin care sunt

definite clauze tehnice, clauze de calitate, clauze administrative, clauze legate de furnituri, alte

clauze şi care serveşte ca bază pentru oferta constructorului pentru realizarea lucrării. Toate

condiţiile cerute şi asumate de constructor prin contract vor trebui îndeplinite cantitativ, calitativ

şi în termen.

Diriginte de şantier : persoană autorizată, reprezentantul executantului, pentru

urmărirea corectitudinii execuţiei lucrărilor pe şantier în conformitate cu legislaţia în vigoare.


Operator : Persoana juridică, proprietar sau nu al lucrării, abilitată /licenţiată de

organele competente să exploateze un sistem de alimentare cu apă sau/ şi un sistem de

canalizare în condiţiile prevăzute printr-un contract legal încheiat cu proprietarul lucrării.

Reabilitare : ansamblul măsurilor constructive necesare aplicate pentru îmbunătăţirea

condiţiilor şi parametrilor de lucru ai unui obiect existent al sistemului în vederea revenirii la

parametrii proiectaţi de funcţionare.

Retehnologizare : Ansamblul măsurilor constructive necesare pentru aducerea

sistemului vizat la parametrii de funcţionare mai buni decât cei pentru care a fost realizat iniţial,

precum: extinderea sistemului, creşterea debitului transportat, creşterea presiunii de

funcţionare, îmbunătăţirea calităţii apei, creşterea duratei de viaţă, reducerea consumului de

energie, reducerea pierderii de apă, creşterea siguranţei în funcţionare etc.

TVCI : Televiziune cu circuit închis; robot autopropulsat dotat cu cameră de luat vederi

şi care poate prelua şi transmite, printr-un sistem automatizat, vederi asupra suprafeţelor

interioare a conductelor/canalelor nevizitabile.

2. MATERIALE MODERNE PENTRU EXECUTAREA REŢELELOR DE

ALIMENTARE CU APĂ

2.1. Tuburi şi fitinguri din fontă ductilă ( FD)

Eficienţa unei conducte constă în rezistenţa ei la condiţiile de sol, la agresivitatea apei

ce se transportă, la variaţiile de temperatură, la impactul cu şocuri de presiune.

Fonta ductilă s-a dovedit a fi materialul ideal pentru construirea unor astfel de conducte.

De altfel, de la introducerea lor pe piaţă în 1955 tuburile din fontă ductilă au fost

recunoscute ca un standard industrial de notorietate pentru sistemele moderne de alimentare

cu apă şi canalizare.

Mai bine de 50 de ani de experienţă au reuşit să demonstreze superioritatea tuburilor

din fontă ductilă în faţa oricărui alt tip de tuburi:

au o durată de viaţă de peste 100 ani;

sunt deosebit de rezistente - atât din punct de vedere mecanic, cât şi chimic – şi

prezintă factori de siguranţă foarte mari în exploatare;

se instalează fără dificultate,proiectarea fiind simplă;

tăierea se face uşor, la faţa locului;

îmbinarea directă e simplă, rapidă şi sigură; se face etanş, cu garnituri de cauciuc

flexibile care nu impun învelire şi protecţie catodică;

datorită grosimii de perete, tuburile din fontă ductilă au diametrul interior mai mare

decât al celorlalte tipuri de tuburi ca urmare debitul este mai mare, micşorându-se astfel


cheltuielile de pompare şi transport al apei;

sunt flexibile şi rezistente la solicitări mari; comparativ cu alte tipuri de tuburi, au o

rezistenţă de opt ori mai mare la tracţiune şi de patru ori mai mare la presiune

hidraulică;

oferă protecţie anticorozivă foarte bună datorită straturilor de zinc şi bitum;

nu suferă uzura datorată solicitărilor ciclice şi se comportă excelent în codiţii dificile

de sol şi teren;

Sunt doar câteva dintre avantajele certe pe care le oferă tuburile din fontă ductilă

Dar, cu siguranţă, unul dintre cele mai mari atuuri ale acestora, rămâne acela că, odată

instalate,tuburile din fontă ductilă nu au practic nevoie de intreţinere.

lar acest lucru devine cu atât mai important în condiţiile în care, de regulă, conductele

pentru transportul apei sunt îngropate şi deci nu pot fi verificate în mod curent. Ca urmare,

defectele sunt greu depistate, iar eliminarea lor este dificilă şi extrem de costisitoare, la

costurile de reparaţie a conductelor adăugându-se şi costuri pentru refacerea şoselelor şi a

celorlalte elemente de infrastructură.

Dezavantajele ţevilor din fontă ductilă sunt:

greutatea mare a ţevilor;

necesitatea izolaţiei exterioare anticorozivă;

îmbinarea nu se poate realiza decât în tranşee (spaţiu limitat);

flexibilitate mică a îmbinărilor;

reparare complicată, necesitând scule speciale;

costuri relativ mari.

Materia primă necesară obţinerii

tuburilor este fonta de înaltă puritate,

care prin tratament termic şi tratare cu

magneziu se transformă în fonta cu

grafit sferoidal, adică fonta ductilă.

Tuburile din FD se obţin prin turnarea

centrifugală.

Ţevile şi fitingurile trebuie să fie livrate cu izolaţii exterioare şi interioare de protecţie.

Tipul izolaţiei se alege în funcţie de condiţiile exterioare de exploatare în conformitate

cu standardele naţionale.

2.1.1 Izolaţii exterioare

De producator pot fi furnizate următoarele tipuri de izolaţii:

- strat de zinc protejat, în conformitate cu ISO 8179-1;


- vopsea îmbogăţită cu zinc, în conformitate cu ISO 8179-2;

- strat terminal din zinc metalic îmbogăţit;

- îmbrăcăminte din polietilenă, în conformitate cu ISO 8180;

- poliuretan;

- mortar de ciment armat cu fibre;

- benzi adezive;

- acoperire bituminoasă;

- acoperire cu raşini epoxi, (epoxid).

Când nu există standarde ISO, aceste izolaţii trebuie adoptate conform standardelor

naţionale, sau a normativelor tehnice speciale.

2.1.2 Izolaţii interioare

De producător pot fi furnizate următoarele tipuri de izolaţii:

- mortar de ciment Portland (cu sau fără aditivi) în conformitate cu ISO 4179;

- mortar de ciment cu adaos de alumină (aluminat de calciu), în conformitate

cu ISO 4179;

- mortar de ciment cu zgură de furnal, în conformitate cu ISO 4179;

- mortar de ciment cu strat impermeabil;

- poliuretan;

- polietilena;

- acoperire cu raşini epoxi, (epoxid).

Când nu există standarde ISO, aceste izolaţii trebuie adoptate conform standardelor

naţionale, sau a normativelor tehnice speciale (medicina preventivă, sanitare).

Tuburile şi fitingurile de FD se pot livra cu mufă sau cu flanşă

Aceste produse sunt oferite în gama de diametre : de la 60 mm la 2000 mm.


2.2 Tuburi şi fitinguri GRP (PAFS-poliester armat cu fibre de sticlă)

T U B U R I GRP Materialele de bază necesare producerii tuburilor şi fitingurilor GRP sunt răşina

poliesterică nesaturată - ca liant, firele de sticlă tocate – ca armătură şi nisipul cuarţos – ca

agregat de umplutură.

Ca avantaje ale acestor produse menţionăm:

- greutate redusă şi uşurinţa la îmbinare, asigurând un montaj eficient;

- rezistenţa mare la abraziune;

- suprafaţa interioară foarte lisă, rugozitate ≤ 0.01 mm;

- rezistenţa la îngheţ şi temperaturi înalte - proprietatea răşinilor

termorigide;

- montarea conductelor în orice condiţii climatice;

- conductele se taie uşor pe şantier;

- rezistenţa bună la sarcini statice mari;

- rezistenţa la agresiune chimică;

- durabilitate mare;

- deviaţie unghiulară posibilă la îmbinări.

Aceste produse sunt oferite în gama de diametre : de la 200 mm la peste 2000 mm.

fig.2.1


2.3 Tuburi şi fitinguri PEHD

Tuburi (fig.2.2) şi fitinguri (fig.2.3,fig.2.4) din polietilenă de înaltă densitate PEHD :

Tuburi din PEHD Fitinguri PEHD electrofuzibile Fitinguri sudură cap la cap

Materia primă de bază utilizată la fabricarea conductelor PEHD (polietilena de inalta

densitate) este polietilena. Culoarea neagră se datorează funinginei speciale adăugate în

procent de 2 – 2,5 %, care asigură durata lungă de viaţă a conductelor. Conductele sunt

executate pe un flux tehnologic prin metoda extrudării. Conductele cu diametrul până la 110

mm (D = 50,75,110 mm) sunt livrate în colaci, diametrele peste 110 mm sunt livrate în lungimi

de 6 sau 12 m.

Ca avantaje ale acestor produse menţionăm:

- durata de viaţă de 50 ani, pe toată această perioadă, reţelele de conducte din

PEHD nu suferă nici un fel de degradare sau modificare structurală în

condiţiile respectării prescripţiilor de execuţie şi exploatare;

- rezistenţă sporită şi stabilitate la coroziune, la acţiunea solului sau a

microorganismelor;

- sunt sudabile prin termopresiune ;

- rezistenţa mare la tracţiune, ceea ce le conferă posibilitatea de a fi montate

prin tragere prin foraj orizontal dirijat pe distanţe foarte lungi ;

- greutate specifică redusă;

- conferă siguranţă în exploatare (produsele nu prezintă riscul de accidente la

utilizarea lor normală, iar rata specifică a defecţiunilor este redusă);

- prezintă o elasticitate şi o rugozitate a pereţilor redusă şi constantă în timp;

- avantajul unei productivităţi mari la montaj (există multiple tehnici de îmbinare

a conductelor, iar montajul se realizează cu o tehnologie relativ simplă şi cu

consum redus de forţă de muncă).

fig.2.2 fig.2.3 fig.2.4


Agenţii chimici oxidanţi cum ar fi acidul azotic, acidul sulfuric cât şi substanţe

halogene atacă polietilena. În solvenţi alifatici şi aromatici conţinând clor, uleiuri

aromatice cât şi în benzol şi produsele acestuia, polietilena se umflă.

2.4. Cămine de branşament-apometru Căminul pentru apometru este destinat asigurării unei branşări comode şi sigure a

consumatorilor individuali şi colectivi la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă,

permiţând, în acelaşi timp, montarea unui contor pentru măsurarea consumului de apă,

protejarea apometrului şi a instalaţiilor conexe.

Obiectivul căminului pentru apometru, ca

sistem de protecţie anticorozivă, este acela de a

preveni contactul direct între apometru şi

oxigenul din atmosferă, umiditate şi alte

substanţe care declanşează efectul de coroziune.

Acest produs este realizat monobloc, fără suduri

sau îmbinări, materialul utilizat fiind polietilena

lineara, de joasă densitate, în stare pură.

Căminul apometru este realizat din două

straturi, fiecare având o componentă specifică:

- stratul exterior, realizat din polietilenă

compactă, de culoare gri, colorat în masă;

- stratul interior, realizat din polietilenă

expandată, de culoare albă, utilizat pentru

izolaţia termică.

Formatul ales este cel ranforsat, cu nervuri

orizontale şi verticale, pentru asigurarea rigidităţii

mecanice.

Căminul pentru apometru prezintă o serie

de calităţi demne de luat în considerare:

- rezistenţa chimică deosebită, rezistenţă

optimă la ruperea prin stres, rugozitate

foarte scăzută,

- rezistenţa deosebită faţă de

fenomenele de coroziune electrochimică,

- caracteristici hidraulice optime, care se menţin constante în timp şi posibilitatea de a

fi reciclat la sfârşitul perioadei de utilizare.


Căminul pentru apometru este realizat în două variante de aplicabilitate:

- pentru branşamente individuale, cu dimensiuni reduse, de 1.100x550mm şi un

diametru util de 500mm.

- pentru branşamente colective, cu dimensiuni mari, de 1.000x1.100mm

Un accesoriu deosebit de important al căminului

pentru apometru este capacul monostrat, din polietilenă

expandată, de culoare gri, colorat in masa. Acest capac

prezintă o pernă de aer, cu rol termoizolant. Îmbinarea şi

etanşeizarea perfectă dintre căminul apometru şi capacul

monobloc sunt asigurate de garnitura din cauciuc EPDM şi

mecanismul de blocare. Căminul pentru apometru prezinta o

siguranţă sporită la închiderea capacului, prin infiletarea

etanşă.

Termoizolaţia şi etanşeizarea sporite elimină riscul de

îngheţare a instalaţiei, păstrând gradul de impermeabilitate.

2.5. Apometre

Racord Debit

2.6. Vane şi hidranţi

Pe traseul reţelelor pentru diferite manevre ( izolare, aerisire, golire, etc) se utilizează

diferite tipuri de vane care se pot monta atât în cămine cât şi îngropate. De asemenea, vanele

se pot adapta pentru montare pe orice tip de material PEHD, FD, etc.


Vana sertar cu racorduri Supa Plus rezistente la tensionare pentru conducte din PVC si PE

Fontă ductilă

Acoperire epoxidică interioară şi exterioară

Direcţia de închidere: CTC

PN 16

DN 40-300

Capac protecţie vane îngopate Tija manevra pt vane

Vana combi-cross cu 4 ieşiri prevăzute cu flanşe

Fontă ductilă



PN 10/16

DN 100-300

Vana combi T cu flanşe



PN 10/16

DN 80-100


Vana de aerisire

cu simplă acţionare

Gura de intrare prevăzutã cu flanşă

Fontă cenuşie

PN 10/16

DN 50-200

Hidrant subteran

cu dispozitiv anti-rupere

Adâncimea de îngropare 750-1000 mm Adâncimea de îngropare: 800-1500 mm

Cot cu picior Cutie de suprafaţă

pentru hidranţii subterani


Hidrant suprateran

cu protecţie la rupere şi închidere suplimentară cu bilă Model P6 DN80/DN100, PN 16 Ieşiri disponibile: 2xB; 1xA; 2xC; 1xB

DN80/DN100, PN 16 Model P5 Ieşiri disponibile: 2xB; 1xA

2.7.Dispozitive pentru probe de presiune şi obturare temporară

Obturatoare

multidimensionale

Obturatoare

Tip balon

Obturator

mecanic

Pompă probă

presiune manuală

Pompă probă

presiune electrică


3. ECHIPAMENTE AUXILIARE PENTRU LUCRĂRI DE RETELE

ALIMENTARE CU APĂ

3.1 Sprijiniri metalice pentru şanţuri

Sprijinirile metalice pentru şanţuri se folosesc pentru adâncimi mai mari de 1.5 m.

Sprijinirile metalice ce se folosesc sunt de 2 tipuri:

- tip uşor – pentru adâncimi până la 2.6 m (fig.3.1);

- tip mediu – pentru adâncimi până la 3.9 m (fig.3.2);

Panou de bază ( h=2.6m ) Panou de bază + panou superior (h=3.9 m )

Sisteme de sprijiniri în lucru

fig.3.1

fig.3.2

fig.3.3


Şanţurile pentru reţele de alimentare cu apă au adâncimea de minim 1.20m, putând

ajunge în general până la 6m, situaţie în care este obligatoriu să se realizeze sprijinirea

pereţilor săpăturii (fig.3.3). Prin adoptarea soluţiei utilizării panourilor metalice se pot executa

volume minime de săpătură, se reduce substanţial manopera, se execută sprijiniri sigure

pentru efectuarea lucrărilor la adâncime şi se realizează o protecţie superioară a personalului

din punct de vedere al securităţii muncii.

Panourile recomandate a se utiliza sunt următoarele:

– Panouri uşoare - sunt alcătuite dintr-un singur panou având lungimea

L=3.50m, înălţimea H=2.60m şi lăţimea exterioară reglabilă B=0.9-4.71m. Se

utilizează pentru şanţuri cu adâncimea maximă de 2.60m.

– Panouri metalice pentru sprijinirea pereţilor şanţurilor cu adâncimi până la

6m sunt alcătuite din mai multe panouri suprapuse astfel:

panoul de bază care se montează la partea inferioară având lungimea

L=3.50m, înălţimea H=2.60m şi lăţimea exterioară B=1.02-4.70m.

panourile superioare care se montează peste panoul de bază, având

lungimea de L=3.50m, înălţimea H=1.30m, şi lăţimea exterioară B=1.02-

4.70m.

Peste panoul de bază se poate monta un panou superior, asigurând sprijiniri pentru

şanturi cu adâncimi de maxim 3.90m, sau două panouri superioare asigurând sprijiniri, pentru

şanţuri cu adâncimi de maxim 5.20m. Pentru şanţurile cu adâncimi de maxim 6.00m, la partea

superioară a şanţului se execută o săpătură locală pe cele 2 laturi, având înalţimea de maxim

1.00m, bermă de 1.00m, şi taluz de 1:1. Panourile pe verticală se prind intre ele cu elemente

de fixare - plăcuţe metalice fixate cu bolţuri.

Panourile superioare pot avea 1 sau 2 şpraiţuri astfel: când se utilizează un singur

panou superior, acesta va avea un singur şpraiţ, iar când se utilizează două panouri

superioare, cel de dedesubt va fi prevăzut cu 2 şpraiţuri, iar cel de sus cu un singur şpraiţ.

Panourile metalice sunt alcătuite din următoarele elemente :

-Două plăci executate din profile laminate acoperite cu tablă având dimensiunile în plan

de 3.50mx2.60m la plăcile de la panourile inferioare şi 3.50mx1.30m la plăcile de la panourile

superioare. La partea de jos plăcile inferioare pentru o înfigere mai uşoară în pământ, sunt

prevăzute cu câte un cuţit de 14 cm înălţime. Cele două plăci sunt legate de şpraiţuri prin

intermediul unor şuruburi stânga–dreapta montate pe rigidizările de la capetele plăcilor.

Plăcile sunt prevăzute cu amortizoare pentru readucerea la poziţia iniţială a panourilor după

împingerea lor în săpătură şi la extragerea lor.


-Şpraiţurile din elemente metalice prevăzute la cele două capete cu filete stânga-

dreapta care se fixează pe şuruburile de pe cele două plăci. Funcţie de lăţimea şanţului se

folosesc şpraiţuri de lungimi diferite alcătuite din tronsoane intermediare. Şpraiţurile se fixează

articulat pe plăci.

La stabilirea lungimii şpraiţului se va ţine cont de următoarele :

-lăţimea interioară B‘ va fi mai mare cu 20-30 cm decât lăţimea cupei excavatorului;

-lăţimea B‘ va fi mai mare cu min 40 cm decât diametrul conductei care se montează

-Elementele de legătură pe verticală dintre panouri sunt alcătuite din o plăcuţă metalică

fixată cu bolţuri de panourile care se leagă unul de altul. Panourile se leagă numai pe

verticală, în lungime nu se face nici o legătură între panourile alăturate.

3.2 Panouri metalice pentru sprijinirea săpăturilor la cămine

Panourile pentru cămine (fig.3.4) sunt alcătuite din mai multe panouri suprapuse astfel:

panoul de bază care se montează la partea

inferioară, având lungimea de L=3.00m, înălţimea

H=2.60m şi lăţimea exterioară B=2.16-5.30m.

Panoul de bază singur se poate utiliza pentru

cămine cu hmax=2.60m. Panoul de bază are pe

fiecare parte câte 2 aripioare de 70 cm lăţime, între

cele 2 aripioare se montează şpraiţurile.

panoul superior care se montează peste panoul

inferior are lungimea de L=3.00m, înălţimea

H=1.30m şi lăţimea exterioară B=2.16-5.30m,

funcţie de lungimea şpraiţurilor. Peste panoul de

bază se pot monta 1 sau 2 panouri superioare,

asigurându-se o sprijinire de hmax=6.00m.

Când se utilizează un panou superior, acesta va fi

prevăzut cu un singur şpraiţ, când se utilizează 2 panouri superioare cel de sus este prevăzut

cu un singur şpraiţ, iar cel de jos cu 2 şpraiţuri.

Panourile pe verticală se prind cu elemente de fixare - plăcuţe metalice, fixate cu

bolţuri. Distanţa ―B‖ între panouri se stabileşte în funcţie de diametrul conductelor sau al

căminelor ce se vor monta. Această distanţă se reglează prin utilizarea diferitelor tipuri şi

lungimi de şpraiţuri şi combinaţii ale acestora.

fig.3.4


4. UTILAJE DE CONSTRUCŢIE FOLOSITE PENTRU REŢELE DE ALIMENTARE CU APĂ

4.1 Instalaţie de filtre aciculare

Instalaţia de epuismente cu filtre aciculare este utilizată pentru coborârea nivelului apei

subterane în cazul săpăturilor pentru montarea conductelor.

Instalaţia se utilizează în zonele unde pânza de apă freatică este la suprafaţă, pentru

asigurarea condiţiilor executării lucrărilor în mediu uscat.

Instalaţia este compusă din filtrele

aciculare, conducte de legătură şi o staţie de

pompe mobilă montată pe un şasiu. Staţia de

pompe asigură introducerea filtrelor în pământ

şi evacuarea apei captată prin filtre şi are în

componenţă o pompă pentru montare filtre

(fig.4.3), o pompă desecare (fig.4.4), o pompă

de vid, un rezervor de vacuum, un vas de

expansiune şi conducte de legătură.

Tronson de filtre aciculare în exploatare

S-au prevăzut două seturi de filtre

aciculare, unul în lucru şi unul în regim de

montaj, pentru asigurarea continuităţii lucrărilor

(fig.4.1, fig.4.2).

Filtrele aciculare sunt formate dintr-un cartuş

filtrant la partea inferioară şi o ţeavă de

prelungire cu Dn2‖, formată din tronsoane

(fig.4.5). Cartuşul filtrant are o supapă care

permite pomparea apei în momentul introducerii

filtrului în pământ şi aspirarea apei pe timpul

Tronson de filtre aciculare în montaj

funcţionării filtrului. Lungimea filtrelor aciculare

este variabilă, în funcţie de adâncimea

săpăturii, lungimea maximă a filtrelor fiind de

6m.

fig.4.1

fig.4.2


Pompă pentru montare filtre aciculare Pompă pentru evacuare apă

Conductă refulare Cartuş filtrant Tije filtre aciculare

În funcţie de debitul pânzei freatice, se poate utiliza o baterie de filtre aciculare pe o

singură parte a şanţului (debite modice), sau două baterii de filtre aciculare de o parte şi de

alta a şantului.

4.2 Instalaţie de foraj orizontal

Metoda forajului orizontal dirijat, este cea mai modernă metodă de pozare de conducte

în subteran.

Instalaţie de tras conducte Instalaţie de împins conducte

fig.4.3 fig.4.4

fig.4.5


Ca domenii de aplicare a forajului orizontal dirijat putem enumera:

- Subtraversarea unor cursuri de apă, de canale artificiale, de şosele,căi ferate,etc;

- Instalarea în subteran de conducte de apă potabilă, canalizare, gaze, cabluri, etc;

- Reabilitarea unor conducte existente folosindu-se acelaşi traseu;

- Instalarea de conducte filtrante.

4.2.1 Avantajele metodei

Instalarea conductelor orizontale după tehnologia forajului direcţional, permite o serie

de avantaje faţa de metodele clasice aplicate in prezent.

4.2.1.1 avantaje tehnice

- Eliminarea transportului şi depozitării materialului excavat prin procedeele

tradiţionale de pozare;

- Instalarea conductelor şi cablurilor în orice anotimp;

- Asigură pozarea obiectivelor subterane în orice tip de teren (cu excepţia

bolovănişurilor de dimensiuni mari);

- Structura naturală a solului de deasupra zonei forate rămâne intactă. Un astfel de

subsol mulat pe conducte şi în contact cu acestea poate susţine presiunile rezultate

din încărcarea terenului până la suprafaţă.

- Funcţionează eficient în zone saturate şi nesaturate din orice tip de sol;

- Este adaptabilă pentru orice condiţii de poluare şi aplicabilă la recuperarea oricărui

tip de poluant de interes economic (gaze, petrol, etc.), prin procedee de bioventilare,

absorbţie sau recirculare de apă subterană;

- Se pot executa forări în curbă care pot ajunge direct în centrul zonei contaminate;

- Folosirea filtrelor şi a dispozitivelor de scurgere sau aspirare fac posibilă o

decontaminare precisă şi completă. Metodele de decontaminare existente până

acum se restrângeau la operaţiuni de forare orizontală prin straturi de sol dense,

care produceau pericole de surpare.

4.2.1.2 avantaje economice

- Asigură o rentabilitate economică a investiţiei prin viteza mare de construcţie şi

reducerea implicită a costurilor;

- Timpul folosit pentru amplasarea produsului finit este mult scurtat faţă de metoda

clasică de excavare la suprafaţă;

- Costul amplasării conductelor nu depinde de adâncimea la care această operaţiune

este realizată, ci doar de tipul utilajului folosit şi de operaţiunile de lărgire;

- Materialele excavate ajung în cantităţi foarte reduse la punctele de pornire şi de

sosire, deci nu este necesar transportul şi depozitarea lor;


- Subtraversarea rutelor de circulaţie (căi rutiere, căi ferate, ape, piste de aterizare) nu

implică nici un fel de întrerupere a traficului pentru utilajele de capacitate mare;

- În situaţiile în care forarea se efectuează pe coaste sau porţiuni abrupte (unde

tehnica tradiţională presupune un efort special), forarea orizontală decurge cu o

viteză aproape egală cu cea de pe terenurile plane;

- Forările care întâlnesc obstacole artificiale pot subtraversa cu uşurinta: gări, hale de

fabrică de dimensiuni mari, rezervoare, construcţii subterane, piste de decolare şi

aterizare, suprafeţe forestiere, complexe sportive, etc.;

- Eliminarea decopertării terenului şi săpării de şanţuri în intravilan prin procedee

clasice;

- Unul din avantajele deosebite, care este din nefericire greu de observat intr-o

comparaţie directă a tehnicilor forajelor orizontale cu cele cu şanţuri deschise, este

acela al cheltuielilor ulterioare operaţiunilor de forare şi amplasare. Costurile sunt

diminuate în special la forările pe dedesubtul suprafeţelor locuite sau străzilor, unde

cu tehnica tradiţională se produc pagube care se recuperează ulterior cu dificultate.

4.2.1.3 avantaje ecologice

- În parcurile cu plante, sub aleile cu copaci sau în alte tipuri de biotop, forarea

orizontală nu afectează în nici un fel creşterea plantelor, pentru că rădăcinile

acestora pot fi cu uşurinţă evitate;

- Protecţia ecologică a mediului ambiant (evitarea poluării fonice şi atmosferice din

intravilan);

- Deoarece materialele excavate nu ajung la suprafaţă, circulaţia locuitorilor nu este

afectată în nici un fel;

- Constituie un sprijin real în decontaminarea şi protecţia ecologică a mediului

subteran, fără să afecteze suprafaţa terenului;

- Permite reducerea riscurilor de contaminare a echipei de foraj şi a locuitorilor cu

substanţe poluante din zonă;

- Evită dislocarea de soluri contaminate;

- Permite conservarea intactă a monumentelor arhitectonice şi istorice;

- Sunt evitate prăbuşirile de teren şi efectele amplasării utilajelor care afectează în

special zona de la marginea ariei de forare deschisă şi care constau în alterarea

condiţiilor subsolului prin amestecul de straturi.


4.3 Utilaje terasiere

La executarea reţelelor de apă exterioare, ponderea cea mai mare din volumul de

lucrări îl constituie lucrările de terasamente pentru realizarea şanţurilor. Aceste utilaje se pot

împărţi în:

a. Utilaje pentru săpat care sunt excavatoarele cu cupă inversă

Având în vedere caracteristicile reţelelor exterioare (se află în localităţi,geometrie şi

natura terenului), se recomandă excavatoare hidraulice pe pneuri care pot săpa până la

adâncimi de 6 m şi de asemenea au posibilitatea de a se monta echipamente auxiliare (picon,

instalaţie de forat găuri, etc). Aceste excavatoare au avantajul că au o rază ridicată de

manevrabilitate. Cupa excavatoarelor se va alege în funcţie de lăţimea şanţului.

PROMEX P 802

DIAGRAMA PRINCIPALĂ DE LUCRU

Capacitate cupă (mc) 0.7

Masa de serviciu (t) 16.25

Putere nominală (CP) 104

Rampa accesibilă Max.40%

Dimensiuni de gabarit lungime x lăţime x înălţime (mm) 6330x3530x3900


Balansier (mm) 1700 2200 2800

Cupa (mc)

Adâncime 0.3; 0.4 0.5;0.7 0.85

Cu ejector 0.13 0.21 -

De drenaj 0.19 - -

Curăţat şanţuri 0.34 0.46 0.6

profilată 1.0:1.0;1.0:1.25;1.0:1.50

Cupa de încărcare (mc) 0.85 - -

Graifer(mc) 0.38 0.50 0.65

Graifer Polip (mc) 0.4 0.6 -

Prelungitor (mm) 1000 2000 -

PROMEX S/SM 802


Denumire utilaj

Putere nominală CP

Capacitate cupă (mc)

Durata ciclului (min)

Categorie teren Ku Ka Kex Prod (mc/h) I II III IV

Excavator P 802

104 0.7


Masa de serviciu (t) 17.25




Presiunea la sol S/SM (daN/cm2) 0.48-0.58/0.25-0.31;0.41


PROMEX S/SM 1203


Masa de serviciu (t) 25




Balansier (mm) 2200 2800 -

Cupa (mc)

Adâncime 0.85 1.1 -

Curăţat şanţuri 0.700 0.900 -

profilată 1.0:1.0;1.0:1.25;1.0:1.50;1.0:2.0

Cupa de încărcare (mc) 1 1.2 -

Graifer cu semicupe (mc) 0.38 0.50 0.65

Graifer Polip cu petale (mc) 0.6 0.8 -

Graifer Polip cu gheare (mc) 0.6 0.8 -


Denumire utilaj

Putere nominală CP




Excavator P 802

150 1.1

Balansier (mm) 1700 2200 2800

Cupa (mc)

Adâncime 0.3; 0.4 0.5;0.7 0.85

Cu ejector 0.13 0.21 -

De drenaj 0.19 - -

Curăţat şanţuri 0.34 0.46 0.6

profilată 1.0:1.0;1.0:1.25;1.0:1.50

Cupa de încărcare (mc) 0.6 0.8 1.1

Grăifer(mc) 0.38 0.50 0.65

Grăifer Polip (mc) 0.4 0.6 -


Denumire utilaj

Putere nominală CP




Excavator P 802

104 0.8



Excavator KOMAT’SU PC240-6


Dimensiuni de gabarit (mm)

A Laţimea platformei 3280

B Înălţimea cu cabina 2905

C Lungimea 5170

D Consola posterioară(Raza

posterioară de rotire)

2850

E Garda la sol a platformei 1070

F Înălţimea fără cabină 2005

G Garda la sol a şasiului 440

H Ampatament 3830

I Lungimea şasiului 4640

J Ecartament 2580

K Lăţimea şenilei 600-700

L Lăţimea şasiului 3180

Denumire

utilaj

Putere

nominală

CP

Capacitate

cupă (mc)

Durata

ciclului

(min)

Categorie teren Ku Ka Kex Prod

(mc/h) I II III IV

Excavator 158 1.4


Diagrama de lucru

________ lungime braţ 2000 mm



Simbol Denumire 2000 (mm) 2500 (mm) 3000 (mm)

A Înălţimea max. de acţiune 9070 9150 9380

B Înălţimea max. de descărcare 6120 6215 6515

C Adâncimea max. de săpare 5880 6370 6920

D Adâncimea max. de săpare pe

verticală

4800 5145 6010

E Adâncimea maximă de săpare 5550 6170 6440

F Raza max. de acţiune 9285 9655 10180

F’ Raza max.de acţiune la nivelul

solului

9090 9470 10000

H Raza minimă braţ 3950 3965 3860


Excavator KOMAT’SU PW170ES-6

Denumire

utilaj

Putere

nominală

CP

Capacitate

cupă (mc)

Durata

ciclului

(min)


(mc/h) I II III IV

Excavator 0.7


_______ lungime braţ 1800 mm



Simbol Denumire 1800 (mm) 2250 (mm) 2600 (mm)





verticală

4145 4681 5480




solului

8131 8461 8753



Excavator KOMAT’SU PC210LC

Denumire

utilaj

Putere

nominală

CP

Capacitate

cupă (mc)

Durata

ciclului

(min)


(mc/h) I II III IV

Excavator 1.16


A Lătimea platformei 2515

B Înălţimea cu cabina 3015

C Lungimea 4995

D Consola posterioară(Raza

posterioară de rotire)

2770

E Garda la sol a platformei 1100

F Înălţimea fără cabină 2110

G Garda la sol a şasiului 440

H Ampatament 3655

I Lungimea şasiului 4450

J Ecartament 2380

K Lăţimea şenilei 600,700,800,900

L Lăţimea şasiului 2980





Simbol Denumire 1800 (mm) 2400(mm) 2900 (mm)





verticala

4630 5430 5980




solului

8660 9190 9700



LIEBHERR R914

Capacitate cupă (mc) 1

Masa de serviciu (t) 23


Denumire

utilaj

Putere

nominală

CP

Capacitate

cupă (mc)

Durata

ciclului

(min)


(mc/h) I II III IV

Excavator 143 1.0

Simbol UM Valoare

A mm 2500

C mm 3060

D mm 2680

E mm 2795

H mm 2375

K mm 1150

L mm 3748

P mm 1042

Q mm 472

S mm 2400

U mm 4536

N mm 500 600 700 750

B mm - 3000 - 3150

G mm - 3165 - 3165

Z mm 4950

LUNGIME

BRAŢ

mm 1800 2400 3000

V mm 7600 6750 6300

W mm 3100 3100 3300

X mm 10000 10000 9950


Lungime braţ (mm) 1800 2400 3000

Adâncimea max. de săpare 4950 5550 6150

Cota max. la nivelul terenului 8000 8500 9050

Înălţimea max. de descărcare 5750 6000 6200

Înălţimea max.a dintelui 8400 8600 8800


b. Utilaje pentru realizarea umpluturilor care sunt încărcătoarele frontale şi buldozerele

Pentru umplerea şanţurilor după montarea conductelor se pot folosi încărcătoare

frontale pe pneuri precum şi buldozere. Recomandabil este a se utiliza buldo-exacavatoare pe

pneuri deoarece cu un singur utilaj se pot realiza două activităţi.

SPECIFICAŢII TEHNICE PENTRU DOTARE ECHIPAMENTE KOMATSU

BULDOEXCAVATOR WB93R2 1. Dimensiuni :

1.1 Lungimea L = 5895 mm 1.2 Lăţimea l = 2320 mm 1.3 Înălţimea h = 2750 mm 1.4 Ecartament E = 1934/1780 mm 1.5 Ampatament A = 2175 mm

2. Greutăti :

2.1 Greutate totală : cca 8600 kg 3. Motor conform cu Directiva Europeana 97/68 3.1 Tip KOMATSU – diesel

3.2 4 cilindrii – 4 timpi – injecţie directă ; 3.3 Alezaj / cursă : 106/125 mm cu 4 supape pe cilindru; 3.4 Cilindree totală : 4,412 cm3; 3.5 Raport de compresie : 17,5 : 1 3.6 Putere maximă : 97,8 CP la 2200 rpm 3.7 Pompa de injecţie ROTATIVA 3.8 Injectoare cu duze multipunct; 3.9 Amortizor fonic la ţeava de exhaustare:

4. Cutie de viteze :

4.1 Tip MECANICĂ CU CONVERTIZOR, cu 4 viteze înainte; cu 4 viteze înapoi; 4.2 Schimbător de viteze acţionat mecanic 4.3 Limitare electronică a vitezei de deplasare : max. 40 Km/h



A 4220

B 3400

BB 3200

C 2750

D 2750

E 750

F 45○

G 45○

H 110

I 1930

J 430

K 2175

L 1320

M 5895


N 3700

O 5510

P 4500

Q 2500

R 5550

S 4950

T 2750

U 1800

V 1920

W 2320

X 3660

Y 1080

Z 1150


c. Utilaje pentru compactat care sunt maiurile vibrante, plăcile vibrante şi rulourile

compactoare

Pentru realizarea compactării terenului se vor folosi maiuri mecanice pentru stratul din

jurul conductei, plăcile vibrante pentru materialul de umplutură până la buza şanţului şi cu

ruloul compactare pentru stratul de fundare al sistemului rutier.

MAI VIBRANT VIBROMAX SL 2R

SL 2R a b c d e f

mm 650 400 390 280 1250 340

Caracteristici tehnice

Greutatea de operare 73 Kg

Forţa de impact 56,7 KN

Suprafaţa de contact 952 cm2

Numărul de lovituri 800 lov/min

Adâncimea de compactare 45 cm

Viteza de lucru, până la 12 m/min

Productivitatea 202 m2/h

MAI VIBRANT BOMAG BT 65

BT 65 B H L L1 W

mm 350 1000 735 335 280




Lăţimea de lucru 280 mm

Forţa de impact 15.5 KN

Numărul de lovituri 600-720 lov/min

Adâncimea de compactare 1-60 cm


Productivitatea max 336 m2/h

MAI VIBRANT BOMAG BT 65/4

BT 65 B H L L1 W

mm 350 1000 735 335 280



Lăţimea de lucru 280 mm

Forţa de impact 16,2 KN

Numărul de lovituri 540-705 lov/min

Adâncimea de compactare 1-65 cm


Productivitatea max 336 m2/h

PLACA VIBRANTĂ BOMAG BPR 55/65D

BPR 55/65D H H1 L L1 W W1

mm 790 1010 1700 900 450 650



Greutatea de operare principală 403 Kg

Greutatea de operare (W) 388 Kg

Greutatea de operare (W1) 408 Kg

Lăţimea de lucru principală 650 mm

Forţa centrifugă 55 KN

Viteza de lucru max 28 m/min

d. Utilaje pentru tăiat asfalt şi beton cu disc diamantat

Aceste utilaje se utilizează pentru tăierea îmbrăcăminţilor rutiere din asfalt sau beton.

Detalii principale

- Rezervor de apă pentru răcire pânza

- Sistem de răcire direct pe pânza de tăiat beton

- Sistem de tensionare a curelei de antrenare

- Flanşa şi piuliţa pentru pânza de tăiat beton, care se înşurubează în sens

invers acelor de ceasornic

- Dispozitiv de ridicare/coborâre a pânzei care permite reglarea adâncimii de

tăiere şi o uşoară înlocuire a pânzei

Echipamentul foloseşte discuri standard, cu

diametrul de 350 sau 400 mm. Cu accesoriul

pentru tăiere orizontală, poate fi folosit şi

pentru tăierea suprafeţelor şoselelor, sau

suprafeţelor pavate.

Funcţionarea asigură multe avantaje:

- raport putere-greutate imbatabil

- silenţiozitate

-nivel extrem de scăzut al vibraţiilor,

întreţinere minimă necesară

- longevitate operativă

- maxim de siguranţă pentru operator,

Datorită ergonomicităţii şi avantajelor unice,

este ideală în toate lucrările

profesionale, unde este nevoie de o

tăiere rapidă şi sigură.


- Sistem de înaintare cu mecanism de tip melc-roată melcată acţionat de

operator printr-o manivelă

e. Utilaje pentru spart îmbrăcămintea din beton care sunt picon-urile hidraulice

4.4 Aparat de sudură „cap la cap”a conductelor PEHD

Maşina de sudat este formată dintr-un suport cu menghine mobile care se pot

deschide. Mişcarea de apropiere şi îndepărtare este realizată prin intermediul unui piston

hidraulic alimentat şi comandat de la o centrală oleodinamică portabilă. Freza este formată

din două plăci rotitoare, cu lame cuţit, care sunt presate între cele două capete prin intermediul

prinderii hidraulice a tuburilor. Placa termostatică are rezistenţe înecate şi este acoperită cu

un strat antiadeziv de teflon pentru a evita lipirea polietilenei încălzite.

Temperatura este controlată de un termostat. Fiecare maşină este prevăzută cu o gamă

proprie de sudat.


Placa termostatică Freza (oglinda

încălzitoare) centrală oleodinamică portabilă ( Unitatea centrală ) suport cu menghine mobile ( Şasiu)

Uşor transportabil:

- greutate minimă, imediat utilizabil, încape în orice automobil de service, cu şasiu de

montare şi transport rulant.

4.5 Aparat de sudură prin electrofuziune a fitingurilor PEHD

Electrofuziunea este metoda de sudare a ţevilor din polietilenă utilizând fitinguri cu un

sistem de încălzire integrat. Se utilizează mufe, coturi, reducţii, teuri pentru a suda două ţevi.

De asemenea, se utilizează teuri şi şei pentru a realiza racorduri secundare din reţeaua principală. Curentul electric ce trece prin înfăşurarea fitingului va topi polietilena şi va suda fitingul şi ţeava.


5. DOTAREA CU UTILAJE ŞI FORŢA DE MUNCĂ A UNUI FRONT DE LUCRU

Prin front de lucru la lucrările de reţele de alimentare cu apă se poate înţelege distanţa

dintre două cămine de vizitare care conţin fie vane de linie sau ramificaţie (pe o lungime de

cca 150 – 250 m), sau o stradă (lungime de cca 300 m).

5.1 Utilaje:

1 buc excavator cu cupă inversă (sau buldoexcavator)

1 buc încărcător frontal (sau buldozer);

1 buc maşină de tăiat asfalt sau beton;

1 buc ciocan hidraulic;

1 buc motocompresor;

3 – 4 buc ciocane pneumatice;

1 buc automacara 12.5 to pentru manevrat conducte;

Aparat sudat conducte şi fitinguri ( dacă este cazul ) ;

Aparat sudură cap la cap şi electrofuziune pt. conducte şi fitinguri PEHD ( dacă

este cazul ) ;

Dispozitiv pentru efectuare probă presiune ;

2 – 3 buc mai vibrant;

1 – 2 buc plăci vibrante;

1 buc rulou compactor;

1 – 2 autobasculante;

instalaţie de filtre aciculare pentru toată lungimea tronsonului (dacă este cazul);

1 buc rezervor apă pentru compactare sau filtre aciculare;

1 – 2 buc motopompă sau electro – pompă;

1 – 2 buc generator electric;

panouri metalice pentru sprijiniri pentru jumătate din lungimea frontului.

5.2 Forţa de muncă:

2 - montatori conducte;

2 – pavatori;

1 – topograf;

2 – necalificaţi;

2 – şoferi;

4 - deservenţi utilaje.


6. ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE PENTRU ATACAREA LUCRĂRILOR DE

REŢELE ALIMENTARE CU APĂ EXTERIOARE

6.1 Examinarea proiectului lucrării

Constructorul va studia în detaliu piesele desenate ale proiectului şi anume:

- poziţia în plan a noii conducte şi elementele topografice de trasare;

- relaţia acesteia cu conducta preexistentă;

- legăturile care urmează a se executa cu conductele adiacente celei noi;

- prezenţa în teren a altor reţele preexistente (conducte, cabluri, etc.) precum şi a

branşamentelor acestora la utilizatori;

- poziţia pe verticală a conductei;

- subtraversări care trebuie executate;

- adâncimea de execuţie care, corelată cu natura terenului şi prezenţa unor

vecinătăţi, determină necesitatea susţinerilor şi tipul acestora;

- detaliile de susţinere a săpăturilor speciale;

- detaliile constructive ale căminelor;

- detaliile nodurilor (legăturilor) noii conducte cu sistemul la care se racordează.

Vor fi studiate, de asemeni, piesele scrise ale proiectului, urmărindu-se în special:

- verificarea listelor de materiale din proiect (conducte, armături, fitinguri, etc.) şi

conformitatea acestora cu necesarul real rezultat din planul de situaţie şi profilul

în lung;

- natura terenului şi poziţia nivelului freatic, care oferă indicaţii privind modul de

conducere a excavaţiei, susţinerile, eventualele epuismente, etc;

- instrucţiunile speciale privind îmbinările, legăturile, detaliile de susţinere a

reţelelor aparente în săpătură, etc.

Toate neclarităţile şi neconcordanţele vor fi lămurite cu elaboratorul proiectului,

înainte de cererea autorizaţiilor de începere a lucrărilor.

6.2 Verificarea condiţiilor din teren

Se vor verifica:

- natura îmbrăcăminţii străzii pe traseul noii conducte;

- lungimea reală a traseului noii conducte, prin măsurare cu ruleta;

- concordanţa reţelelor din teren cu cele figurate în plan, prin observarea poziţiei

tuturor elementelor de suprafaţă (capace de cămin, guri de scurgere, hidranţi,


puncte de aerisire gaze, etc.). Se vor ridica toate capacele identificându-se

natura, poziţia şi cota reţelelor figurate în proiecte;

- punctele în care urmează a se realiza legăturile din reţeaua (preexistentă şi în

funcţiune) şi noua conductă. Existenţa sau nu a unor cămine ;

- numărul de branşamente în funcţiune la consumatori;

- numărul de branşamente noi (la consumatorii nebranşaţi încă) şi – împreună cu

proiectantul - diametrele acestora ;

- starea iluminatului public pentru circulaţia de noapte;

- cu ocazia verificării situaţiei din teren se vor lămuri şi posibilităţile constructorului

de a-şi asigura anumite utilităţi pe timpul execuţiei lucrărilor şi anume:

hidrantul de la care se poate asigura apa potabilă şi tehnologică;

sursa de curent pentru utilajele acţionate electric şi pentru iluminat;

accesul la un post telefonic din zonă, etc.

- se va verifica existenţa unor terenuri virane apropiate, pentru amplasarea unei

minime organizări de şantier (baracă echipă, lăzi de scule, puncte de servire

masă, depozit de punct de lucru, etc.).

Toate aceste date vor fi culese şi consemnate pentru a se soluţiona, cu proiectantul,

neconcordanţele şi completările faţă de proiect şi a se cuprinde toate elementele necesare

pentru care se cer aprobări de utilizare sau ocupare temporară.

De asemenea, se va fotografia structura şi starea sistemului rutier, se va măsura

lăţimea străzii şi se vor aprecia posibilităţile de menţinere a circulaţiei pe traseul respectiv în

timpul execuţiei (şi în ce condiţii), sau se va lua masura de închidere a străzii. În acest caz se

va concepe schema circulaţiei şi se va aprecia schema circulaţiei locale şi necesarul de

semne de circulaţie pentru dirijarea fluxului reconsiderat.

6.3 Documentele de intrare în amplasament şi începere a lucrărilor

Intrarea în amplasament, în vederea începerii efective a lucrărilor, va avea loc numai

după obţinerea din partea autorităţilor locale (primărie şi poliţie) a autorizaţiilor şi aprobărilor

necesare.

Deoarece documentele diferă în general, de la localitate la localitate atât din punct de

vedere al conţinutului cât şi ca mod de obţinere, relaţia aceasta va trebui discutată în detaliu

cu aceste organe, pentru a se intra în sistemul local.

În principiu, aceste documente sunt:

- autorizaţia de construcţie, care se eliberează de către primărie (serviciul disciplină în

construcţii din cadrul direcţiei de administrare a domeniului public)

- avizul secţiei de circulaţie, din cadrul poliţiei locale


Autorizaţia de construcţie trebuie să aibă la bază un memoriu de descriere sumară a

lucrării stradale, un plan de situaţie şi un grafic de execuţie, deasemeni sumare.

Graficul poate fi o singură bară care marchează durata totală a lucrării sau – dacă se

cere expres – poate fi prezentat prin 2 – 3 etape tehnologice sintetice ca de exemplu:

- săpături şi pozare ţevi la conducta stradală şi branşamente

- umpluturi compactate

- refacerea carosabilului

Elaboratorul autorizaţiei va putea impune constructorului o serie de condiţii pe care

acesta trebuie să le îndeplinească şi anume:

- regimul de lucru ( 1,2 sau 3 schimburi)

- modul de excavare şi de depozitare a pământului excavat

- regimul de zgomot în timpul execuţiei

- modul de ocupare, utilizare şi restituire a unor spaţii din afara lucrărilor, solicitate

temporar de constructor pentru organizare de şantier, depozite, etc.

- modul de abordare şi ordinea de atacare a lucrărilor de branşamente şi de legături, etc.

De asemenea, cel care va elibera autorizaţia va putea solicita precizarea

responsabilului lucrărilor (cu date complete), pentru aplicarea de sancţiuni în cazul

nerespectării prevederilor autorizaţiei.

Autorizaţiile pot fi decalate sau prelungite numai pe baza unor motivaţii temeinice şi a

unor documentaţii care suportă acelaşi regim de verificare şi aprobare. Este, deci, necesară

prevederea din timp a unor astfel de situaţii, pentru a nu se produce discontinuităţi în

desfăşurarea lucrărilor.

Avizul secţiei de circulaţie se va da pe baza documentaţiei de obţinere a autorizaţiei de

construcţie la care se va adăuga schema fluxului circulaţiei în zonă pe durata lucrărilor.

Această schemă va cuprinde:

- dispunerea semnelor de circulaţie pe care trebuie să le planteze şi să le întreţină pe

timpul lucrărilor, care au ca scop redirijarea temporară a circulaţiei urbane- (Anexa 1)

- dispunerea punctelor de semnalizare luminoasă pe timp de noapte, astfel încât să fie

evitate accidentele de circulaţie în zona lucrărilor.

- planul de situaţie schematic al străzii cu figurarea spaţiilor împrejmuite de constructor

şi a străzilor adiacente celei pe care se desfăşoară lucrările .

Avizul va putea cuprinde unele condiţii legate de atribuţiile specifice poliţiei, şi impuse

de aceasta, ca de exemplu:

- asigurarea iluminatului de noapte în unele puncte speciale (intersecţii, zone de

organizare de şantier, depozite de şantier, etc.)


- asigurarea pazei şantierului în schimburile în care nu se lucrează sau în zilele de

repaus.

- asigurarea de accese pentru intervenţiile de urgenţă (pompieri, salvare, etc.)

În cazul unor trasee cu vecinătăţi speciale (căi ferate, linii electrice sau telefonice şi

conducte de importanţă majoră, etc.), va fi necesar să se ia legătura cu aparţinătorii, pentru a

se stabili – în scris – toate condiţiile impuse de activitatea constructorului în zonele respective.

Toate aceste aprobări şi avize trebuiesc luate după elaborarea graficelor program,

pentru că ele pot conţine modificări - uneori semnificative – faţă de modul de lucru propus de

constructor şi pot induce schimbări în asigurarea logistică, necesare înainte de intrarea în

amplasament.

6.4 Alte măsuri organizatorice

Zona prevazută pentru desfăşurarea lucrărilor autorizate va fi împrejmuită cu panouri

metalice de cca 1.5 m înălţime şi va fi semnalizată astfel: avertizoare de lucrări neluminoase,

seturi de balize cu lumini pulsatorii.

Traversarea lucrării – unde este necesar - se va realiza cu ajutorul pasarelelor pentru

pietoni şi a podeţelor pentru mijloacele auto; ambele tipuri vor avea balustrade sigure şi

continue.

Pentru siguranţa lucrărilor – şi implicit a terenului învecinat acestora – se vor utiliza

susţineri corespunzătoare, în special în zonele unde se desfăşoară o circulaţie intensă sau

circulă mijloace grele. O atenţie deosebită se va acorda la protecţia lucrărilor în zona şcolilor şi

grădiniţelor, unde panourile de protecţie nu trebuie să permită accesul accidental al copiiilor.

Alte lucrări temporare necesare sunt legate de evacuarea apelor de infiltraţie din

săpătură, ceea ce se realizează cu ajutorul unor pompe şi a unor furtunuri; traseul furtunurilor

nu trebuie să intersecteze traseele mijloacelor de circulaţie şi nu trebuie să producă scurgeri

accidentale de fluide.

O altă problemă o impune amplasarea mijloacelor de ridicat şi a mijloacelor speciale de

transport (treilere) – pe perioade scurte şi pe zona ramasă liberă circulaţiei, ceea ce se va face

cu măsuri suplimentare de dirijare cu agenţi de circulaţie şi – eventual – cu stabilirea unor

variante de ocolire.

7. TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE A REŢELELOR DE ALIMENTARE CU APĂ

EXTERIOARE

7.1 Observaţii generale

Atacarea lucrărilor se va face întotdeauna din aval spre amonte, cu capătul mufat

în aval.


Obiectul acestor metode de lucru îl reprezintă reţelele noi de apă în localităţi urbane.

În profil longitudinal, conducta de apă trebuie să aibă asigurată o acoperire minimă de

pământ, egală cu adâncimea maximă de îngheţ din zona respectivă ; de asemenea trebuie

respectată condiţia de adâncime minimă de fundare impusă eventual de studiul geotehnic.

În profilul longitudinal conducta de apă se prevede cu pante de minimum 2%o evitându-

se porţiunile de palier care îngreuiază evacuarea aerului spre căminele de ventil.

Sistemele rutiere întâlnite de obicei sunt: asfalt, beton, macadam, pavele, pământ. De

asemenea, pot fi întâlnite situaţii în care se impune amplasarea conductelor fără şanţ deschis,

ceea ce solicită aplicarea unor metode de subtraversare a drumurilor sau a unor cursuri de

apă.

Pentru reţelele noi de apă se folosesc diametrele 32 - 315 mm (PEHD), 300 – 1200 mm

(GRP), 80 -1000 mm (FD).

Pământul rezultat din săpătură poate fi depozitat lateral de şanţ sau, în situaţia unor

străzi înguste sau a unor condiţii restrictive, va fi evacuat direct din excavator în mijlocul auto

şi transportat la un depozit temporar.

Săpăturile fără sprijiniri pot fi executate conform cu ,,Regulament privind protecţia şi

igiena muncii în construcţii / 1993 ―:

- 0.75 m – teren uşor (nisip, umpluturi);

- 1.25 m – teren mijlociu (cazma şi târnăcop)

- 2.00 m - teren tare (sapă, cazma, târnăcop);

- 2.00 m – teren foarte tare (rangă, târnăcop, şpiţ, baros, etc)

Sprijinirile ce se folosesc se execută de 3 tipuri:

- tip uşor – pentru adâncimi până la 2,6 m;

- tip mediu – pentru adâncimi până la 3,9 m;

- tip greu - pentru adâncimi până la 5,2 m;

Aceşti suporţi se vor introduce simultan cu execuţia săpăturii, iar extragerea lor se va

face simultan cu execuţia umpluturii.

Lungimea unui tronson nu va depăşi 60 m – 100 m.

În vederea îndepărtării excesului de apă de infiltraţie (în principal) din pânza freatică, se

vor utiliza metode combinate de epuisment.

Săpătura se va executa din aval spre amonte; se va executa başa pentru colectarea

apei; se vor utiliza motopompe de epuisment; pe porţiunile cu adâncime mare şi aport

substanţial din pânza freatică se vor utiliza filtre aciculare care să permită realizarea unui pat

de pozare uscat al tuburilor.


7.2 Folosirea instalaţiei de filtre aciculare

Se folosesc pentru depresionarea nivelului

apei în pământuri puţin permeabile ( nisipuri fine,

prăfoase ) fig.7.1.

Sistemul de drenare cel mai răspândit şi

cel mai economic, în special pentru coborârea

nivelului apelor de suprafaţă joase (4 – 5 m) este

sistemul Wellpoint. Sistemul Wellpoint este

format dintr-un ansamblu de colectoare

orizontale la care este conectată una sau mai

multe pompe de absorbţie şi de deversare; de la

colectoarele orizontale pornesc articulaţii flexibile

din PVC, legate la conductele verticale fixate în

sol, până la adâncimea dorită şi care duc la

extremitatea sistemului, pentru a aspira apa

filtrată (fig.7.2).

Componenţa sistemului wellpoint

fig.7.1 fig.7.2


Un astfel de filtru constă dintr-o ţeavă de 2 – 3 ţoli diametru având la partea inferioară o

porţiune de 0.8 – 1.0 m perforată. La vârf filtrul este prevăzut cu un dispozitiv special având o

bilă învelită în cauciuc, care lucrează ca un ventil (fig.7.3).

Filtru acicular Introducere apă sub presiune Epuisment din infiltraţii

Înfigerea filtrului se face proiectând un jet de apă cu

presiunea de 5 – 10 daN/cm² prin vârful perforat (fig.7.4).

Datorită jetului, materialul de sub vârf se afânează, iar

partea fină este antrenată spre suprafaţă; se creează

astfel în jurul ţevii un filtru invers.

Pompa poate aspira debitul de apă necesar introducerii

filtrelor dintr-o sursă de apă din zonă, printr-un furtun cu

Dn4‖ prevazut cu sorb, din rezervorul de vacuum de la

Instalare filtru cu jet apă „ jetting” staţia de pompe şi din conducta de refulare a pompei de

desecare.

În timpul instalării sistemelor wellpoint se pot întâlni straturi de teren compact (argilă, lut)

care întârzie operaţiunile de fixare. În aceste cazuri, pentru a înlocui sistemul tradiţional

„Jetting‖, care este adecvat şi economic în cazul terenurilor nisipoase, este convenabilă

utilizarea unui dispozitiv de perforare hidraulic, care

execută găuri, în interiorul cărora se poziţionează capul

de filtrare.

Datorită prezenţei pe orice şantier, a unui

excavator hidraulic, se utilizează un sistem de perforare

hidraulică care este prins pe braţul excavatorului, fiind

comandat de deservent prin circuitele de înaltă presiune

deja existente. Acest sistem este adaptabil în funcţie de

Execuţie foraj ajutător braţul fiecărui tip de excavator (fig.7.5).

fig.7.3

fig.7.4

fig.7.5


După atingerea adâncimii prevăzute, se introduce

în foraj nisip+pietriş, jetul se opreşte, bila se ridică,

iar apa din strat pătrunde prin orificiile laterale ale

filtrului şi începe epuismentul (fig.7.6).

Introducere nisip+pietriş

Filtrele aciculare introduse în pământ în poziţie de captare, sunt prinse cu cuplaje

flexibile cu robinet la o conducta colectoare. Conducta colectoare cu Dn150 mm, din ţeavă de

aluminiu, este formată din tronsoane îmbinate cu cuplaje flexibile cu 3 cârlige. Racordul de la

conducta colectoare la rezervorul de vacuum de la staţia de pompe se face printr-un furtun .

La staţia de pompe mai sunt prevăzute o pompă de evacuarea apei captată de filtre

(desecare), o pompă de vid şi un vas de expansiune.

Pentru funcţionarea instalaţiei se porneşte pompa de vacuum. Datorită depresiunii

create, apa subterană este aspirată de filtre. În momentul în care în rezervorul de vacuum

apa ajunge la nivelul Hminim, porneşte pompa de apă care aspiră apa din rezervor. Pompa de

apă lucrează concomitent cu pompa de vacuum până când nivelul apei în rezervor ajunge la

Hmaxim. În acest moment se întrerupe funcţionarea pompei de vacuum, rămânând în funcţiune

pompa de apă. În momentul în care nivelul apei în rezervor scade la Hminim, pompa de vacuum

este pornită din nou. Aceste operaţii de conectare şi deconectare a pompelor se realizează cu

ajutorul unui sistem automat de comandă.

Pentru evitarea întoarcerii aerului prin pompă în rezervorul de vacuum şi împiedicarea

pătrunderii apei în pompa de vacuum, s-a prevăzut un vas de expansiune pe legătura dintre

rezervorul de vacuum şi pompa de vacuum. Pe conductele de legătură din staţia de pompe s-

au prevăzut robinete cu sertar şi robinete de reţinere cu clapă, îmbinate cu flanşe. La

rezervorul de vacuum s-a prevazut un dispozitiv de siguranţă şi un vacuummetru.

7.3 Desfacere strat rutier

Pentru pozarea reţelelor de apă şi a branşamentelor şi racordurilor este necesară

excavarea terenului atât pe spaţii carosabile cât şi pe trotuare. Pe spaţiul carosabil grosimea

asfaltului este mai mare şi cuprinde mai multe straturi, iar pe trotuare grosimea asfaltului este

mai mică şi cuprinde un singur strat. De asemenea, grosimea stratului suport de beton este

mai mare pe spaţiul carosabil.

fig.7.6


Desfacerea stratului rutier se realizează în mai multe etape :

- Se realizează împrejmuirea zonei de lucru cu panouri sau benzi avertizoare, pe ambele

părţi.

- Se realizează trasarea şi pichetarea tronsonului (lăţimea şi lungimea viitorului şanţ),

inclusiv evidenţierea în teren a intersecţiilor cu alte reţele.

- Se amplasează semnele de circulaţie corespunzătoare, dispozitivele de semnalizare

prevăzute.

- Se amplasează pasarelele şi podeţele necesare.

- Tăierea covorului asfaltic cu maşina cu disc diamantat. Această operaţie se realizează

pe ambele margini trasate ale şantului, eventual cu doi operatori simultan.

- Desprinderea în bucăţi cu ajutorul piconului prin înclinarea vârfului piconului până la

desprinderea plăcilor de asfalt de pe beton.

- Apucarea bucăţilor de asfalt cu mâna (la lăţimi de şanţ mai mici) şi - fie aşezarea

îngrijită lângă rigolă în vederea evacuării - fie depunerea în cupa unui încărcător şi apoi

încărcarea în autobasculantă.

- Preluarea bucăţilor de asfalt (la lăţimi de şanţ mai mari) cu lama cupei unui încărcător şi

apoi încărcarea în autobasculantă

Detalii tehnice şi instrucţiuni de utilizare

Maşina trebuie folosită numai pentru tăierea asfaltului şi betonului respectând

instrucţiunile de siguranţă. Persoanele care folosesc această maşină trebuie să fie informate

asupra instrucţiunilor de siguranţă. Operatorul trebuie să poarte echipament de protecţie şi

căşti de protecţie fonică, deoarece nivelul sonor depăşeşte 89 dB.

Maşina de tăiat beton este construită din metal. Echipamentul este capabil să taie orice

tip de pavaj cu o tăietură precisă fără vibraţii. Maşina este perfect echilibrată pentru a realiza o

tăietură netedă.

Utilizarea maşinii

- Înainte de pornirea motorului asiguraţi-vă că pânza este ridicată la un nivel suficient

pentru a nu atinge suprafaţa de beton.

- Începeţi procedurile de pornire a motorului.

- Odată ce motorul a fost pornit deschideţi robinetul de apă şi asiguraţi-vă că apa ajunge

pe pânză, în ambele părţi ale acesteia, iar furtunul de conducere a apei este curat.

- Din acest moment, puteţi coborî pânza gradat şi uniform până aţi atins adâncimea de

tăiere dorită.

- Ţineţi dispozitivul de urmărire a tăieturii în faţa utilajului într-o poziţie corectă.

- Din acest moment, începeţi să împingeţi echipamentul gradat şi uniform pe suprafaţa ce

urmează a fi tăiată. Înaintarea maşinii se face prin rotirea manivelei.


- Când aţi terminat de tăiat ridicaţi pânza prin acţionarea sistemului de ridicare/coborâre

al pâzei şi opriţi motorul.

Operaţiuni de întreţinere a maşinii

- Verificaţi permanent nivelul apei.

- Verificaţi cel puţin o dată pe zi cureaua de transmisie.

- În cazul degradării unei singure curele înlocuiţi tot setul (toate curele de antrenare).

- La fiecare 100 de ore gresaţi cu vaselină arborii roţilor şi axul pânzei pentru a evita

griparea acestora.

- Asiguraţi-vă întotdeauna că furtunele de apă sunt curate şi că apa ajunge pe pânză.

- La fiecare 100 de ore verificaţi toate părţile componente ale echipamentului astfel veţi

beneficia de un utilaj în bună stare de exploatare.

- În cazul în care motorul nu este folosit o perioadă mai mare de timp se recomandă

adăugarea în rezervorul de combustibil a unor aditivi de conservare.

- În cazul în care utilajul este nefolosit mai mult de 48 ore se recomandă golirea şi

uscarea rezervorului de apă.

- În permanenţă verificaţi toate filtrele (aer, combustibil, eventual ulei) şi nivelul de ulei la

motor. Respectaţi toate regulile de întreţinere ale motorului indicate în cartea acestuia.

7.4 Sprijiniri ale şanţurilor

La montarea panourilor metalice se va ţine seama de următoarele:

- Excavatorul având cupa inversă lucrează prin retragere;

- Excavatorul este prevăzut cu un cârlig fixat pe cupă, îndeplinind şi funcţia de

macara pentru montarea şi demontarea panourilor; de asemenea are şi rolul

de a înfige panourile metalice în săpătură;

- Panourile se aduc la locul de montare gata asamblate cu şpraiţuri

corespunzătoare lăţimii de săpătură necesară, se efectueaza reglaje ale

şpraiţurilor numai la coborârea în săpătură şi scoaterea din săpătură după

care se aduc la poziţia iniţială;

- Împingerea panoului se face prin intermediul unei grinzi auxiliare aşezată pe

panou la partea superioară - este bine a se utiliza câte o grindă metalică pe

fiecare latură;

- Coborârea panourilor se efectuează concomitent cu coborârea fundului

săpăturii;

- În lung panourile nu se leagă unul de celălalt ;

- Execuţia săpăturilor se va face cu atenţie pentru a nu se deteriora reţelele

subterane, se vor numi muncitori instruiţi pentru a supraveghea săpăturile -


în cazul apariţiei unor reţele subterane se va opri excavaţia şi se va face o

identificare a tipurilor de reţele efectuându-se sprijinirea şi protejarea

acestora;

- La montarea panourilor prin rotirea şpraiţurilor se va efectua o strângere a

părţii de sus astfel ca partea superioară să aibă o lăţime cu 5cm mai mică

decât partea inferioară.

7.4.1 Montarea primului panou

1. Se execută o săpătură de 1.00m-1.50m adâncime cu lăţimea egală cu lăţimea

exterioară B a panoului şi lungimea 3.80m-4.00m;

2. Se continuă excavaţia şi la fiecare 30cm-40cm de săpătură se face împingerea

panoului alternativ pe cele 2 laturi pentru a se ajunge la cota finală a săpăturii;

3. La panourile uşoare, după atingerea cotei finale prin reglarea şpraiţurilor se aduc

panourile la poziţia iniţială;

4. La panourile de h max.=6.00m, după coborârea panoului la o adâncime de 2.30m-

2.40m se montează primul panou superior prins de panoul inferior cu plăcuţe

metalice, se vor continua săpăturile şi împingerea în jos a panourilor până la

atingerea cotei finale. În cazul unor săpături mai adânci, se montează încă un

panou superior. După atingerea cotei finale a săpăturilor prin reglarea şpraiţurilor,

panoul inferior se aduce la poziţia iniţială.


Montarea panourilor pentru cămine este identică cu montarea panourilor pentru şanţuri.

7.4.2 Montarea următoarelor panouri

Se începe excavaţia pentru montarea celui de al doilea panou numai după ce primul

panou a ajuns la cota finală. Pentru cel de al doilea panou, sistemul de excavare şi

coborâre este identic cu sistemul de la primul panou.

După montarea întregului set de panouri se trece la execuţia lucrărilor de pozare

a conductelor pe porţiunea respectivă şi se execută proba de presiune.

Dacă probele de presiune sunt bune, se pot începe lucrările de umplutură cu pământ şi

extragere a panourilor.


7.4.3 Demontarea panourilor metalice

Demontarea panourilor se poate începe numai după efectuarea probelor pe tronsoanele

deja montate - dacă probele dau rezultate bune se dă acceptul de continuare a lucrărilor.

Pentru o demontare mai uşoară se face o reglare a panoului inferior astfel ca lăţimea B la

partea inferioară să fie mai mică decât lăţimea B a părţii superioare cu 5cm.

Extragerea se face pe măsura executării umpluturilor. Ridicarea se face prin tragerea

alternativă a celor 2 plăci ale panourilor pentru a se reduce efortul făcut de excavator. Se va

avea grijă ca panta maximă făcută de şpraiţuri cu orizontala să fie mai mică de 1:20.

Ţinând cont de natura tuburilor, umpluturile se vor executa cu atenţie pentru a nu se

produce deteriorarea acestora.

Umplutura se începe cu stratul de nisip care se pune în jurul conductei. Nisipul se va

împrăştia cu lopata uniform în lungul conductei şi se va face o compactare manuală.

După aşternerea nisipului, se face o ridicare de 40-50cm a panourilor şi se continuă

umpluturile pe o grosime de 40-50 cm, care se execută manual (împrăştiere şi compactare)

după compactarea materialului se ridică panourile cu încă 40-50 cm. Se continuă ciclurile de

ridicare şi umplere cu pământ si compactare pe înălţimi de 40-50cm. Împrăştierea şi

compactarea se execută cu mijloace mecanice.

Panourile se pot scoate definitiv când s-a ajuns cu umplutura la 50-60cm sub cota

terenului. După extragere, panourile se încarcă în autocamion şi se deplasează la noul punct

de excavaţii.

Până la o cotă de aproximativ 1.00m peste tub, umpluturile se fac cu aruncarea

pământului cu lopata şi compactare manuală, peste această cotă se poate face umplutura cu

excavatorul şi compactarea cu maiuri mecanice.

7.4.4 Dificultăţi apărute la utlizarea panourilor

Utilizarea panourilor în zonele libere de reţele de utilităţi subterane prezintă mari avantaje

asigurând o execuţie economică, rapidă şi sigură.

În unele zone unde sunt reţele de utilităţi apar probleme de sprijinirea săpăturilor. De cele

mai multe ori nu se ştie poziţia exactă a reţelelor fapt care impune supravegherea atentă a

excavaţiei de către un muncitor, la apariţia semnelor existenţei unor reţele se opreşte

excavaţia cu excavatorul şi se continuă excavaţia manual. După identificarea reţelelor se iau

măsuri de sprijinire şi protejare a acestora. În aceste locuri nu se poate continua înfigerea

panourilor şi se continuă săpătura şi sprijinirea săpăturii cu mijloace clasice însă numai după

fixarea cofrajului metalic la poziţia la care a ajuns.


Este necesar ca şantierul să fie dotat cu materiale de spijinire clasice şi personal

specializat pentru a se interveni rapid la efectuarea spijinirilor clasice.

Dacă panourile au fost introduse pe o adâncime mică 0.80-1.00m este util ca să fie

scoase, să se rezolve problema sprijinirilor clasice în zona respectivă şi să se continue

utilizarea panourilor după trecerea de reţeaua subterană.

8. MONTAREA CONDUCTELOR ÎN ŞANŢ – GENERALITĂŢI

Săpăturile se vor executa, funcţie de natura terenului, cu sau fără sprijiniri, conducătorul

de lucrare va stabili acest lucru.

Pământul din excavaţii se va depozita pe o singură parte, lăsându-se între marginea

săpăturii şi depozit o bermă de 50 cm lăţime.

Dacă sistemul rutier este alcătuit din piatră de râu sau piatră cubică, acestea se vor

îndepărta de marginea săpăturii cu încă 30 cm lăţime de o parte şi de alta a săpăturii.

Ultimii 20 cm de săpătură se vor executa obligatoriu manual.

Dacă prin proiect sau prin avizele eliberate de firmele de reţele subterane, aceste reţele

subterane sunt prezente, săpăturile se vor executa numai manual şi cu mare atenţie pentru a

nu fii deteriorate.

Dacă sistemul rutier sau pietonal este alcătuit din beton sau asfalt, acesta se va tăia, pe

direcţia tranşeei, cu maşina cu disc diamantat, aşa încât şliţul practicat să aibă margini drepte.

Dacă terenul este stabil sau dacă panourile de sprijiniri sunt suficiente pentru toată

distanţa între două cămine, săpătura se va realiza din cămin în cămin.


Dacă terenul nu este stabil şi necesită sprijiniri care nu sunt în număr suficient, atunci

excavaţia se va realiza pe o lungime de o conductă şi jumătate.

Operaţiile necesare montării oricărui tip de conducte în şanţ presupun următorele etape :

8.1 Trasarea lucrărilor

Se va face de topometrul şantierului, în prezenţa şefului punctului de lucru, pe baza

planului de trasare din proiect şi a procesului verbal de predare a amplasamentului încheiat în

prealabil cu beneficiarul.

Trasarea va urmări materializarea următoarelor elemente ale conductei:

axul conductei cu elementele geometrice ale acesteia: aliniamente, vârfuri de

unghi, puncte de tangenţă şi bisectoare, marcate prin cupoane de oţel beton

bătute în teren pe adâncime de minim 20cm şi vopsite vizibil;

poziţia căminelor, marcată prin acelaşi fel de cupoane;

După trasare, topometrul va încheia cu şeful punctului de lucru un document de predare

– primire, datat, conţinând sub ambele semnături toate cotele materializate în teren.

Documentul se va încheia în trei exemplare, din care topometrul şi şeful punctului de

lucru vor păstra câte un exemplar, iar un exemplar va fi depus de către topometru la serviciul

tehnic al şantierului.

8.2 Desfacerea stratului rutier din asfalt

tăierea covorului asfaltic cu maşina cu disc diamantat, desprinderea în bucăţi şi

evacuarea lui cu excavatorul mic;

desfacerea şi încărcarea straturilor suport pentru asfalt şi evacuarea acestuia la

depozit;

8.3 Desfacerea stratului rutier din beton, pavele, balast şi pământ

spargerea betonului cu ajutorul pickonului şi evacuarea acestuia la depozit;

pavele sau bolovani de râu - desfacerea manuală cu târnăcopul şi evacuarea la

depozit;

balast - săparea cu excavatorul şi evacuarea la depozit;

pământ - săparea cu excavatorul şi depozitarea pământului vegetal în vederea

reutilizării.

8.4 Execuţie săpătură

Săpătura se va executa cu excavatoare de 0.4 mc, 1.2 mc sau mai mari,

corespunzător cu mărimea tuburilor ce se montează. Se vor utiliza susţineri obişnuite în cazuri

în care adâncimile sunt reduse, lungimile şanţurilor sunt mici sau reţelele transversale sunt


dese şi susţineri metalice corespunzătoare adâncimii de pozare a tuburilor (susţineri uşoare,

medii şi grele) în celelalte cazuri.

Săpături cu adâncimea până la 1.5 m - cu reţele de utilităţi - săpătură manuală;

- fără utilităţi - excavator şi restul săpătură manuală.

Săpături cu adâncimea până la 2.6 m şi - cu reţele de utilităţi - săpătură manuală;

- fără utilităţi - excavator mic şi restul săpătura manuală.

Săpături cu adâncimea până la 3.9 m şi - cu reţele de utilităţi - săpătură manuală;

- fără utilităţi - excavator mic şi restul săpătură manuală.

Modul de execuţie a săpăturilor cu sprijiniri cu panouri metalice este următorul:

- se execută o săpătură cu adâncimea de 1.00 -1.50 m şi cu lăţimea mai mare cu cca

20 cm faţă de lăţimea exterioară a panoului, pe o lungime de 3.80 – 4.00 m;

- montarea se face cu ajutorul excavatorului cu cupă inversă, prin retragere, panou

cu panou;

- cu ajutorul unei macarale sau cu excavatorul echipat pe cupă cu un cârlig de

ridicare se montează panoul uşor - respectiv panoul inferior - prin împingerea

acestuia în jos, alternativ pe ambele plăci laterale;


- se continuă săpătura cu excavatorul în trepte de 40 - 50 cm până la atingerea cotei

finale;

- după înfigerea în pământ a panoului inferior se montează panoul superior şi se

continuă operaţiile de mai sus;

- se trece la montarea următorului panou numai după terminarea montării panoului

precedent;

- după executarea umpluturilor panourile din spate se extrag şi se montează în faţă.

Pentru uşurarea introducerii susţinerilor se reglează şpraiţurile de la partea inferioară la

o distanţă cu cca 5 cm mai mult decât şpraiţurile de la partea superioară

8.5 Secţiuni tip şi pat de pozare

Adâncimea de îngropare a conductei rezultă din profilul în lung cu respectarea

acoperirii de minim hîngheţ. Lăţimea şanţului este în funcţie de adâncimea săpăturii, de

materialul conductei, de diametrul acesteia, de tehnologia de lansare, asamblare si montaj a

conductei, de felul sprijinirilor,etc. Forma secţiunii transversale a tranşeei este în funcţie de

natura terenului, de taluzurile posibile de realizat fără sprijiniri, de felul utilajului de săpat şi de

nivelul apelor subterane.

Patul conductei se va executa din nisip. Folosirea ca pat pentru conductă a materialului

din excavaţii este permisă numai cu acordul inginerului şi al proiectantului.

Înainte de asşezarea patului conductei, se compactează energic suprafaţa de fundare

(fundul santului).

În general, se poate stabili secţiunea de tranşee după schema de mai jos:

A(cm) B(cm) C(cm)

10 15 30

20 15 30

35 15 30

Lăţime tranşee

Dn <100

100 < Dn < 400

Dn>400

Diametru


8.6 Montare conducte pentru alimentare cu apă

Conductele vor fi pozate în funcţie de tipul lor, de lungimea tuburilor, de tipul suporţilor

utilizaţi, etc. Tuburile vor fi manevrate cu macara şi cu dispozitiv special de prindere pentru a

preveni deteriorarea suprafeţei lor externe. De asemenea, pozarea conductelor depinde de

existenţa conductelor ce trebuie reamplasate, ceea ce necesită operaţii suplimentare.

Diferenţele privind operaţiile necesare la pozarea tuburilor apar datorită modului diferit

de asamblare între tuburi precum şi a lungimii acestora. Totodată, în cazul unor diametre mici

şi materiale flexibile, se poate realiza asamblarea tuburilor pe marginea tranşeei, pentru

lungimi mari. Manevrarea tuburilor se va face cu automacara telescopică, cu depozitarea în

vederea montării pe marginea tranşeei.

Coborârea tuburilor va fi facută piesă cu piesă, cu menţinerea lor în cârligul macaralei

până la terminarea asamblării.

8.7 Protecţia reţelelor întâlnite în săpături

În timpul lucrărilor de montare a conductelor de alimentare cu apă, pot fi întâlnite în

săpături toate celelalte utilităţi: conducte de apă, de gaze, de termoficare, cabluri electrice şi

telefonice, etc.

Când sunt dispuse transversal pe direcţia şanţului, aceste obstacole sunt relativ uşor de

susţinut şi protejat.

Probleme mai dificile pun obstacolele care sunt situate în lungul traseului noii conducte,

sau oblice faţă de acesta.

În toate cazurile vor fi convocaţi imediat deţinătorii reţelelor respective, cu care se va

încheia un document constatativ în care vor fi precizate măsurile de susţinere şi protecţie.


Odată cu începerea săpăturii, şeful punctului de lucru va inspecta cu atenţie pereţii

săpăturii, pentru că pe suprafaţa acestora se poate observa dacă mai jos se află reţele

îngropate, fiind vizibile umpluturile, care contrastează cu aspectul încojurător al peretelui.

Aceste semne pot completa informaţiile privind existenţa unor reţele, cel mai adesea

insuficient investigate şi cunoscute.

Reprezentarea schematică a modului de rezolvare a acestor situaţii este exemplificată

mai jos:


8.8 Proba de presiune

Proba de etanşeitate a unei reţele permite să se verifice dacă montajul îmbinărilor a fost

corect executat. Proba de etanşeitate se execută de către antreprenor pe măsura avansării

lucrărilor.Conform SR 1343/95, proba de presiune se face de regulă pe tronsoane de max

250 m.

Pentru proba de etanşeitate va fi executată umplutura şanţului, mai puţin zona

îmbinărilor, pentru depistarea eventualelor pierderi de apă.


Proba hidraulică va fi executată pe tronsonul la care sunt montate toate armăturile si

sprijinirile de probă la cele două capete.

Vanele de linie sau ramificaţiile, precum şi capetele libere vor fi asigurate obligatoriu în

timpul probelor.

1. Pentru temperaturi ambiante de până la 20°C , menţinute timp de 2 săptămâni -

proba de presiune se efectuează la 12 bari, timp de 1 oră cu o pierdere admisibilă

de 0,1 bar;

2. Pentru temperaturi ambiante cuprinse între 20 - 28°C, menţinute timp de 2

săptămâni - proba de presiune se face la 12 bari timp de 1 oră cu o pierdere

admisibilă de 0,9 bari;

3. Pentru temperaturi ambiante mai mari de 28°C, menţinute timp de 2 săptămâni -

proba de presiune se face la 12 bari, timp de 30 minute, cu o pierdere admisibilă de

0,9 bari.

Conductele care alimentează hidranţii de incendiu şi ramificaţiile de branşament sunt

supuse probelor în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii ca şi reţeaua.

Fazele de efectuare a probei de presiune sunt:

- Instalarea agregatelor de pompare a apei la capătul conductei amplasat mai jos

pe verticală.

- Se montează vanele de golire şi robinetele de aerisire ca şi aparatele de

măsura a presiunii (manometru).

- Se deschid ventilele de dezaerisire.

- Se umple conducta cu apă, se închid robinetele de dezaerisire şi se continuă

pomparea până la realizarea presiunii de încercare.

- Se notează presiunea din 10 în 10 minute urmărindu-se căderile bruşte de

presiune.

- Încercarea se consideră reuşită, dacă după trecerea intervalului de timp conform

condiţiilor de la punctele 1 sau 2 sau 3 , scăderea presiunii în tronsonul încercat

nu depăşeşte pierderea admisibilă.

În perioada de iarnă, cu temperaturi sub 0°C după efectuarea probei, golirea conductei

se face imediat.

Rezultatele probelor de presiune se consemnează într-un proces verbal, care face

parte integrantă din documentaţia necesară la recepţia preliminară şi definitivă a conductei

fiind faza determinantă.

După terminarea completă a lucrărilor de execuţie, pe conductă se va executa o probă

generală pe întreaga lungime la presiunea de serviciu.

Nu se vor executa probe pneumatice.


Schema de amenajare a unui tronson de conductă pentru efectuarea probei de presiune :

1 — tronson de probă ; 2 — capace de închidere ; 3 — legătura la capătul inferior al conductei ; 4 — ventile de închidere ; 5 — manometru ; 6 — racord pentru ţeava de umplere cu apă şi dispozitiv de cuplare-cu furtunul ; 7 — ventil pentru evacuarea aerului ;.8 — pompă cu piston ; 9 — dispoziţia punctelor de sprijin ale capacelor.

8.9 Spălarea şi dezinfectarea

Înainte de punerea definitivă în funcţiune a reţelei de apă potabilă se va efectua

operaţia de spălare şi dezinfectare cu soluţie de clor de concentraţie 20-30 mg/l timp de 24 de

ore. Se impune necesitatea respectării timpului de contact minim pentru operaţia de

dezinfecţie.

După terminarea operaţiei de dezinfectare se procedează la o spălare a reţelei cu apă

curată. Se recomandă ca operaţia de spălare să se facă pe tronsoane cu curent de apă sau

apă şi aer comprimat, în conductă realizându-se viteze minime de 1,5 m / s.

Se recoltează probe de apă care se analizează în laboratoarele de specialitate,

punerea în funcţiune fiind obligatorie numai după încadrarea în standardul de calitate - STAS

1342/91.

Obţinerea Buletinului de analiză al calităţii apei, după dezinfecţia conductei, este

un document esenţial , alături de proba de presiune şi graficul de lucrări.

8.10 Execuţie umpluturi

Se aşează pe lateralele conductei nisip compactat cu mare grijă pentru a nu lovi şi

deteriora conducta. Stratul de nisip se înalţă până când acesta acoperă conducta cu min. 30

cm.

Se începe umplutura manuală cu material sortat rezultat din săpătură în straturi de câte

20 cm, udate şi compactate la grad de compactare de min. 95%.


După execuţia a cel puţin două straturi manuale, se poate trece la umpluturi executate

mecanizat.

Se depune materialul de umplutură în straturi (care poate fi balast sau material local).

Se compactează conform prevederilor din caietul de sarcini. Compactarea mecanică se

realizează cu placa vibrantă sau cu maiul vibrant, fiecare strat fiind necesar să aibă umiditatea

corespunzătoare, eventual făcându-se o udare suplimentară a materialului de umplutură.

Este obligatorie umplerea completă a spaţiului lateral de conductă şi compactarea

corectă, de acest lucru depinzând calitatea pozării conductei.

8.11 Refacere strat rutier

Stratul rutier se reface conform cu cel existent. Se recepţionează tronsonul. Excedentul

de materiale se îndepărtează, se evacuează toate materialele şi se execută curăţenia spaţiului

de lucru.

8.12 Construcţii şi instalaţii pe conducte

În funcţie de configuraţia în plan şi profilul aducţiunii şi de căile de comunicaţii şi văile

sau cursurile de apă de pe teren, pentru buna funcţionare a sistemului de transport sunt

necesare o serie de construcţii şi instalaţii accesorii.

Acestea se pot grupa astfel :

1) Cămine de diferite tipuri :

de ventil, în punctele înalte de pe profilul în lung al conductei, având rolul de a evacua

aerul din conductă ;

de golire în punctele joase de pe profilul în lung, având rolul de a evacua, la nevoie,

apa din conducte ;

de ramificaţie, în care sunt introduse vanele de izolare a conductelor ramificate;

de vane de linie, care au rolul de a tronsona traseul conductei, în vederea scoaterii ei

parţiale din funcţiune, pentru reparaţii ;

de debitmetre, în care se instalează apometrele sau debitmetrele.

2) Masive de ancoraj la curbele în plan ale conductei, în punctele de ramificaţie sau la

cămine de vană de linie.

3) Construcţii speciale de compensatoare de montaj, având rolul de a permite montarea

şi demontarea armăturilor speciale (vane, piese de ramificaţie, clapete etc.) între punctele fixe

ale conductei , compensatoare de dilataţie, având rolul de a permite dilatarea liniară a

conductei datorită variaţiilor de temperatură şi compensatoare unghiulare având rolul de a

primi mişcări pe verticală între capetele a două tronsoane de conducte la care, în exploatare,

sunt posibile tasări de teren, înclinări de construcţii din care ies aceste conducte etc.


8.12.1. Cămine de ventil

Ventilul de aerisire are dublul rol de a evacua aerul care se colectează în punctele

înalte de pe traseu şi totodată de a permite pătrunderea din exterior a aerului în conductă în

cazul producerii vacuumului în conductă la loviturile hidraulice.

Întrucât în căminele de ventil apa poate stagna în ventilele de aerisire este necesar să

se prevadă pe golul de acces un al doilea capac pentru a asigura izolarea termică pe timpul

îngheţului.

Căminul de aerisire este de forma şi dimensiunile din figură :

Lista de componente

8.12.2 Cămine de golire

Pentru golirea unei aducţiuni cu diametrul D în 3-4 h, ramificaţia de golire trebuie să

aibă un diametru d0 = 0,2...0,4 D.


Căminele de golire se amplasează în punctele joase de pe profilul în lung, sau în

apropierea acestora în cazul în care există posibilitatea descărcării gravitaţionale directe a

tronsonului de conducte într-un emisar apropiat.

În cazul în care golirea directă nu este posibilă, instalaţia căminului se adaptează

pentru o golire parţială a tronsonului de conducte la suprafaţa terenului printr-o gură de

descărcare laterală. Apa care mai rămâne în conductă, se evacuează prin pompare, în acest

scop fiind necesară o conductă de aspiraţie cu clapet de reţinere, care să permită amorsarea

pompei. Chiar în această a doua variantă a căminului de golire este recomandabil ca gura de

descărcare la suprafaţă să fie amplasată prin prelungirea conductei de golire, la marginea unei

viroage sau şanţ preîntâmpinând astfel inundarea şi degradarea terenurilor agricole.

În figură se prezintă un cămin de golire cu instalaţiile aferente.


8.12.3 Cămine de vane

Pe conductele de aducţiune intercalarea vanelor de linie trebuie făcută cu mult

discernământ şi numai în cazul în care acestea sunt indispensabile ca spre exemplu în

punctele de legătură (bretea) între două conducte paralele şi la traversările de c.f.

În cazul în care prin închiderea unei vane s-ar produce pe sectorul conductei din

amonte o depăşire a presiunilor la care a fost dimensionată aducţiunea, se renunţă la

introducerea unei astfel de vane.

Golirea conductelor lungi în caz de avarie se face prin deschiderea după un program

adaptat, în funcţie de locul avariei, a anumitor vane de pe goliri şi eventual prin închiderea apei

la plecarea de la sursă, sau a staţiilor de pompare.

Vanele de linie se introduc de obicei în cămine de golire sau ventil, fiind recomandabil

ca şi conducta din căminul de vană să aibă un gol de vizitare, care poate fi util în anumite

cazuri, chiar pentru depanarea vanei fără demontare. Deasemenea se pot întâlni cazuri în

care se pot monta vane îngropate.

În figurile următoare se prezintă un cămin cu vană îngropată şi un cămin de vane cu

instalaţiile aferente.

Vană îngropată


Cămin vane de joncţiune

Cămin vane de linie


8.12.4 Cămine de debitmetru

Aceste cămine se amplasează la capetele amonte şi aval ale aducţiunilor pentru a

controla pierderile pe aceste conducte, în punctele de ramificaţie pentru a controla debitele

livrate pe traseu şi la plecarea din rezervoare pentru a controla debitele distribuite în reţea şi

variaţia acestora.

Se pot folosi debitmetre sau apometre de diferite tipuri : Venturi, cu diafragmă, cu

morişcă (tip Woltman), de tip electromagnetic etc. Citirile se fac fie prin debitul instantaneu (la

debitmetre), fie prin debite cumulate (la apometre).

Debitmetrele moderne au şi dispozitive de însumare şi de transmitere a măsurătorilor şi

înregistrărilor la distanţă.

Pentru buna funcţionare a aparatelor de măsurare a debitului trebuie .avute în vedere

indicative speciale de montaj privind distanţa în aliniament, fără intercalări de piese speciale

înainte şi după aparatul de măsură. Aceasta distanţă variază după tipul aparatului de măsură

în limite destul de largi : înainte de aparat (2.. .20) D, iar după aparat (2.. .10) D, D fiind

diametrul conductei pe care se montează aparatul. Pentru eventualitatea unor reparaţii,

căminele de debitmetre se prevăd cu conducte de ocolire.


Cămin debitmetru

Lista materiale

Cămin apometru


8.12.5 Hidranţi

Sunt utilizaţi pentru racordarea la conductele de apă şi la echipamentele pompierilor

pentru alimentarea cu apă .

- Se racordează în poziţie verticală la conductele orizontale.

Caracteristici:

- coloana hidrantului este fabricată din ţeavă de fontă;

- evacuarea automată completă a apei în momentul decuplării apei;

- toate materialele sunt rezistente la coroziune;

- etanşarea arborelui cu O-ring;

- element de întrerupere/închidere (cap de valvă) complet vulcanizat; EPDM

- posibilitatea înlocuirii elementelor interioare fără scoaterea din pământ; capacul este fixat cu

patru şuruburi;

- strat acoperire: vopsea epoxidică cu o grosime a stratului de 250 m Ral 3000; protecţie

suplimentară împotriva razelor UV.

Hidranţii stradali sunt de două tipuri:

Hidranţi supraterani


Hidranţi subterani

8.12.6 Masive de ancoraj

Masivele de ancoraj trebuie introduse în punctele unde pot apare solicitări într-un plan

oarecare ce conţine axa conductei şi care nu pot fi preluate de conducta însăşi sau nu pot fi

transmise terenului de fundare fără a produce deplasări ale conductei care deranjează

stabilitatea şi etanşeitatea acesteia.

Astfel de solicitări se produc datorită presiunii apei în interiorul conductei la coturi,

ramificaţii şi în puncte de capăt, cum sunt cele de la tronsoanele supuse probelor de presiune

sau în căminele de vane. Ele nu pot fi preluate de conductă decât în cazul în care aceasta

este din ţevi de oţel sudate. Pentru conductele din tuburi cu îmbinări, în punctele menţionate

este necesară introducerea unor tronsoane de conductă metalică sprijinite de masive de

ancoraj.

Forţa exercitată de apa din conductă la un cot având ungbiul α° pe direcţia bisectoarei

unghiului format de conductă, se determină cu formula ;

S = 1,57d² p sinα/2 [kgf] ;

d — diametrul conductei [cm] ;

p — presiunea maximă din conductă, [kgf/cm3].


Exemple de masive de ancoraj


Caracteristici ale masivelor de ancoraj

1. Blocuri de ancorare pot fi folosite pentru conducte şi fitinguri egale şi mai mici de

300 mm.

2. Aria solicitată a masivului de ancorare trebuie să sprijine pe pământ nedislocat.

Acolo unde peretele săpăturii a fost dislocat se va îndepărta materialul căzut şi se

va extinde până la pământul compact.

3. Blocul de ancorare se va extinde pe lungimea fitingului. Montaţi o placă în faţa

îmbinării înainte de a turna beton. Îmbinarea nu trebuie să fie acoperită de beton.

Fitingurile trebuie protejate cu folie de polietilenă de 8mm înainte de turnarea

betonului.

4. Se vor folosi cofraje în zonele laterale ale blocului de ancorare, în funcţie de

necesităţi.

5. Blocurile de ancorare se vor folosi în aşa fel încât să se potrivească cu fiecare

îmbinare realizată.

6. Blocurile de ancoraj trebuie să aibe minim 50 cm grosime până la pământul

compact, nedislocat.

9. MONTAREA CONDUCTELOR DIN FONTĂ DUCTILĂ - FD

9.1 Manipularea

Manipularea atentă a ţevilor în timpul transportului, încărcării/ descărcării, depozitării şi

montării este esenţială pentru asigurarea exploatării eficiente, pe o perioadă lungă de timp a

conductelor de apă.

Performanţele mecanice ale ţevilor şi racordurilor din fontă ductilă precum şi rezistenţa

izolaţiilor de protecţie sunt adaptate condiţiilor de manipulare pe şantier.

Cu toate acestea se recomandă respectarea unor norme elementare de precauţie.

Dispoziţii de bază

- utilizarea utilajelor de ridicare de putere suficientă;

- dirijarea ridicării;

- manevrarea lină;

- evitarea balansărilor, şocurilor, sau frecării ţevilor de pereţi, socluri şi scări.

Aceste norme de precauţie sunt cu atât mai importante în cazul ţevilor cu diametre mari sau cu

izolaţii speciale de protecţie.

Ridicarea ţevilor

Ridicarea ţevilor prin suspendarea la extremităţi, DN > 300

Se ridică ţevile bucată cu bucată cu ajutorul macaralei echipată cu dispozitiv de

prindere cu cercel şi două cârlige, (fig.9.1), orizontale căptuşite cu cauciuc.


În punctele în care cârligul prinde capătul neted şi mufa ţevii, nu

trebuie să se producă un efort concentrat asupra stratului din mortar

de ciment.

În cazul în care trebuie să se ridice un număr mare de ţevi, este

necesar să se realizeze un mulaj de forma interiorului ţevii, cu ajutorul

căruia acestea sunt ridicate cu macaraua şi care are rolul de a preveni

deteriorarea stratului din mortar de ciment.

Ridicarea cu prinderea de corpul ţevilor

Pentru acest mod de ridicare a ţevilor trebuie să se folosească întotdeauna chingi plate

şi late şi să menţină aceeaşi distanţă (echilibrul) faţă de capetele

ţevii, astfel evitându-se posibilitatea de alunecare accidentală a

acestora,(fig.9.2).

Sunt excluse prinderile metalice (cabluri) care pot deteriora

izolaţia exterioară de protecţie a ţevii.

Ridicarea ţevilor ambalate în pachete, DN 60...300

Ţevile cu DN 60...300 care sunt ambalate în pachete pot fi ridicate cu

ajutorul chingilor plate din material textil, (fig.9.3).

9.2 Transportul ţevilor pe platforma camionului

Pe şantier, ţevile pentru a fi aşezate în lungul tranşeei se transportă pe platforma

camioanelor,( fig.9.4), pe partea opusă depozitului de pământ, cu mufele orientate în sensul

direcţiei de montare.

Se evită:

- rostogolirea sau transportul prin alunecare

pe teren a ţevilor, această operatie poate

produce degradarea izolaţiei exterioare de

protecţie;

- aruncarea sau căderea ţevilor din mijlocul de transport pe sol, pneuri şi nisip;

- depozitarea ţevilor în locuri de risc: de exemplu lângă zonele de circulaţie auto, sau a

celor unde se utilizează exploziv (riscul aruncării pietrelor);

- depozitarea ţevilor pe pietre mari sau în locuri instabile.

fig. 9.1

fig. 9.2

fig. 9.3

fig. 9.4


Transportul

Pentru reducerea riscurilor de producere a accidentelor în timpul transportului este

necesară respectarea unor reguli simple de fixare şi stivuire a ţevilor.

Vehiculele trebuie să fie adecvate transportului şi operaţiunilor de încărcare şi

descărcare a ţevilor şi racordurilor din fontă ductilă.

Este necesară respectarea următoarelor reguli de bază:

- evitarea tuturor contactelor dintre elementele ţevilor şi suprafeţele metalice, pentru a nu

se produce deteriorarea izolaţiei exterioare de protecţie;

- evitarea tuturor contactelor directe dintre ţevi şi platforma camionului, urmărindu-se

orizontalitatea ţevilor, prin aşezarea a două rânduri paralele de scânduri groase din

lemn de bună calitate, fixate de platformă;

- facilitarea operaţiunilor de încărcare şi descărcare a ţevilor în condiţii bune de

securitate, prin utilizarea de chingi din material textil sau de cârlige adaptate şi

interzicerea utilizării legăturilor metalice;

- garantarea unei bune comportări la încărcările din timpul transportului;

- utilizarea de vehicule sau remorci dotate cu un echipament lateral obligatoriu pentru

fixarea încărcăturii prin prezenţa unei scăriţe suficient dimensionate pentru fiecare

nivel al platformei;

- stivuirea încărcăturii cu ajutorul chingilor textile şi a sistemelor cu pârghie.

Pentru mai multe detalii, în conformitate cu mijlocul de transport utilizat şi cerinţele

privind încărcarea, se consultă producătorul.

În cazul ţevilor cu izolaţii exterioare de protecţie speciale, sunt necesare măsuri

particulare, se consultă producătorul.

9.3 Depozitarea ţevilor

Depozitarea ţevilor şi racordurilor pe şantier trebuie să permită o gestionare bună a acestor

piese şi posibilitatea efectuării eventualelor reparaţii curente.

Consideraţii de bază

Depozitarea ţevilor se face ţinând seama de următoarele măsuri de precauţie:

Temperatura de depozitare trebuie să fie mai mică de 25° C (15°C);

În interiorul spaţiului de depozitare nu trebuie să existe echipamente care produc sau

degajă ozon, vapori de mercur, echipamente electrice care funcţionează la tensiuni

mari, motoare electrice sau alte echipamente care pot produce scântei electrice sau

descărcări electrice;

Perioada maximă de depozitare până la montarea ţevilor şi darea lor în exploatare, nu

trebuie să depăşească 3 ani de la data fabricaţiei.

Suprafaţa destinată pentru depozitare trebuie să fie plană.


Se vor evita:

- terenurile mocirloase;

- solurile instabile;

- solurile corozive.

La sosirea ţevilor sau racordurilor în locul de depozitare, acestea trebuie să fie verificate

şi, dacă prezintă deteriorări (de exemplu degradări ale izolaţiei exterioare sau interioare de

protecţie), trebuie să fie reparate înainte de depozitare.

Ţevile se depozitează în funcţie de diametru în stive omogene şi stabile, după un plan

raţional de depozitare, în acelaşi fel se procedează pentru racorduri şi accesorii.

Pentru depozitarea ţevilor se utilizează scânduri de lemn suficient de rezistente şi de

calitate bună.

Se recomandă reducerea la maxim a perioadei de depozitare.

În cazul ţevilor cu izolaţii exterioare speciale de protecţie trebuie să se ia măsuri de

precauţie şi să se consulte producătorul.

Depozitarea ţevilor ambalate în pachete

Pachetele de ţevi pot fi depozitate în stive, câte trei sau patru pachete pe rând, fără a

depăşi înălţimea de depozitare de 2,50 m.

Se verifică periodic starea generală şi stabilitatea stivei.

9.3.1 Depozitarea ţevilor sub formă de stive continui, mufă-capăt neted (cazul 1)

Această metodă de depozitare este eficientă din punct de vedere al securităţii, al

costului materialului de împănare (lemn) şi al raportului dintre numărul de ţevi depozitate şi

volumul de depozitare, conform figura.

Pentru realizarea acestei stive, ţevile trebuie

ridicate cu ajutorul macaralei echipată cu dispozitiv

de prindere cu cercel (inel) şi două cârlige.

Rândul inferior: primul rând se sprijină pe

două scânduri paralele, plasate la o distanta de 1m

faţă de extremităţile mufelor şi capetelor netede.

Ţevile sunt aşezate paralel. Mufele se ating între ele,

dar nu trebuie să fie în contact cu solul.

Ţevile din margine sunt ancorate lateral de

capătul neted şi mufă cu ajutorul unor colţari fixaţi pe scânduri, iar cele intermediare sunt

ancorate de capătul neted cu colţari de mici dimensiuni.

Rândurile superioare: sunt formate în mod alternativ din ţevi aşezate cu mufa la capătul

neted al ţevilor rândului inferior. Toate mufele unui rând trebuie să depăşească extremitatea

capetelor netede ale rândului inferior, cu o lungime de mufă plus 10 cm (pentru a se evita


deformarea capetelor netede). Ţevile din două rânduri consecutive se află în contact

permanent.

9.3.2 Depozitarea ţevilor sub formă de stive continui, cu mufele în aceeaşi direcţie

(cazul 2)

Rândul inferior: modul de aşezare al primului rând este identic cu cel de la depozitarea

ţevilor sub formă de stive continui, mufă - capăt neted (cazul 1).

Rândurile superioare: ţevile sunt aliniate pe

verticală. Fiecare rând este separat prin scânduri de lemn

a căror grosime trebuie să fie mai mare decât diferenţa

dintre diametrul exterior al ţevii şi cel al mufei, conform

figura.

Ţevile din margine sunt ancorate lateral cu

ajutorul unor colţari fixaţi pe scânduri.

Această metodă de stivuire permite utilizarea tuturor dispozitivelor pentru ridicare (cu

dispozitiv de prindere cu cercel şi două cârlige, din exterior cu chingi plate şi late,

motostivuitoare).

9.3.3 Depozitarea ţevilor sub forma de stivă în şah (cazul 3)

Rândul inferior: modul de aşezare al primului rând este identic cu cel de la depozitarea

ţevilor sub formă de stive continui, mufă-capăt neted (cazul 1) cu deosebirea că ţevile sunt

aranjate în mod alternativ mufă-capăt neted. Ţevile alăturate se află în contact permanent.

Mufele depăşesc extremităţile capetelor netede alăturate cu o lungime de mufă plus 5 cm.

Pentru depozitarea ţevilor cu DN > 150, se vor utiliza trei scânduri de lemn în loc de

două.

Rândurile superioare: fiecare rând este format din ţevi aranjate mufă -capăt neted, la fel

ca şi primul rând. Ţevile dintr-un rând sunt dispuse perpendicular pe ţevile din rândul

precedent, conform figura.

Ţevile de la margine sunt fixate de mufele care

alternează în rândul inferior. Această metodă de

stivuire economiseşte la maxim materialul de fixare,

dar rândurile se realizează din aşezarea ţeavă cu

ţeavă.

Nu este recomandată în cazul ţevilor cu izolaţii

exterioare speciale de protecţie, din cauza modului de rezemare prin contact punctual.


Stivuirea ţevilor din fontă ductilă pentru apa potabilă, trebuie să fie efectuată pe suporţi

din lemn de cel puţin 10 cm lăţime, amplasaţi la o distanţă de aproximativ 1,5 m de capătul

ţevilor.

Vor fi evitate stivele mai înalte de 3,0 m, conform reglementărilor privitoare la protecţia

muncii.

9.4 Lucrările de terasament

Realizarea tranşeei şi umpluturii depinde de următorii factori:

- mediul înconjurător;

- caracteristicile conductelor (tip de îmbinare, diametru);

- natura terenului (prezenţa sau lipsa apei);

- adâncimea de pozare.

Tranşeea în care urmează să fie pozată ţeava este amplasată în spaţiu liber în

conformitate cu cerinţele tehnice existente.

9.4.1 Lucrări pregătitoare

Recomandările, privind pozarea, prezentate mai jos sunt cele general prescrise pentru

ţevile din fontă ductilă.

După studierea completă a mediului înconjurător, antreprenorul materializează pe teren

traseul şi profilul conductelor care se pozează, în conformitate cu proiectul şi verifică

concordanţa dintre ipotezele de proiectare şi condiţiile de execuţie.

9.4.2 Deschiderea săpăturilor

La subtraversarea şoselelor, se prevede desfacerea pavajului pe lăţimea necesară plus

0,25m de o parte şi de alta, pentru a evita degradarea părţilor învecinate, după care se

execută săpătura propriu-zisă.

Lucrările de terasamente sunt realizate în general cu ajutorul excavatorului şi trebuie să

corespundă diametrului ţevii, mediului înconjurător şi adâncimii de pozare.

9.4.3 Lăţimea tranşeei

Lăţimea tranşeei depinde de diametrul ţevii, de natura terenului, de adâncimea de

pozare şi de metoda de susţinere şi de compactare.

Execuţia presupune supravegherea lucrărilor privind:

- consolidarea pereţilor săpăturii, prin construcţii de sprijiniri;

- execuţia taluzurilor săpăturii cu o anumită pantă pentru evitarea surpărilor de

pământ sau a rocilor;

- aşezarea pământului excavat într-un depozit plasat la 0,40 m de marginea gropii.

9.4.4 Adâncimea săpăturii

Tranşeea se sapă la adâncimea indicată în profilul longitudinal.


Conform cerinţelor, adâncimea normală a tranşeei este cea a cărei grosime de

acoperire nu trebuie să fie mai mică de 1m deasupra generatoarei superioare a ţevii, fig.9.5.

Această adâncime se justifică prin necesitatea protejării împotriva îngheţului.

9.4.5 Natura terenurilor

Terenurile pot fi clasificate în trei categorii principale în funcţie de coeziunea acestora:

Terenuri stâncoase

Acestea posedă un grad mare de coeziune, care îngreunează realizarea lucrărilor de

terasament, dar care nu exclud toate posibilităţile de surpare. Terenurile stâncoase prezintă

uneori fisuri care pot favoriza căderea bolovanilor întregi de rocă, fig.9.6.

Terenuri care se sapă uşor

Aceste terenuri sunt în număr mare. Prezintă o oarecare coeziune care permite

menţinerea stabilităţii o perioadă de timp şi efectuarea lucrărilor de terasament, fig.9.7.

Coeziunea poate varia foarte rapid sub efectul factorilor deja citaţi (prezenţa apei,

trecerea utilajelor, etc.), care pot produce surpări.

Terenuri instabile

Aceste terenuri, cum ar fi nisipul uscat, mâlul sau pământul proaspăt depozitat sunt

lipsite de coeziune, fig.9.8. Ele se surpă practic instantaneu. Toate lucrările în aceste terenuri

necesită luarea unor măsuri speciale de protecţie împotriva riscului de surpare:

- prin construcţii de sprijinire (panouri).

Punerea în aplicarea a măsurilor privind protecţia pereţilor tranşeei depinde de mediul

înconjurător (urban sau rural) şi de adâncimea de pozare.

fig.9.5 fig.9.6 fig.9.7 fig.9.8

9.4.6 Taluzarea

Se utilizează rareori în mediul urban, din cauza suprafeţelor necesare şi constă în

executarea sub un unghi a pereţilor tranşeei numit ,,unghiul

taluzului", Ф, şi care trebuie să fie apropiat de unghiul de

frecare internă al terenului.

Acest unghi variază în funcţie de natura terenului considerat.


9.4.7 Sprijinirea săpăturii

Tehnicile de sprijinire sunt numeroase, alegerea şi adoptarea acestora se efectuează

înainte de începerea lucrărilor.

Sprijinirea trebuie să fie realizată în general, conform reglementărilor în vigoare sau de

o manieră generală, atunci când natura terenului o impune.

Tehnici curente de sprijinire:

- panouri din lemn din elemente prefabricate (îmbinate sau nu);

- sprijiniri din chesoane de lemn sau metalice;

- sprijiniri din palplanşe.

Oricare ar fi procedeul utilizat, trebuie să se ia în calcul presiunea solului. Panourile

puse în operă, pe toată înălţimea lor trebuie să fie capabile să reziste unei împingeri a

terenului, q, provenită din presiunea activă, determinată cu ajutorul relaţiei:

în care:

γ - greutatea volumică a pământului, kg/m3 (aproximativ egală cu 2000 kg/m3);

φ- unghiul de frecare internă al terenului;

q – forţa de împingere a terenului;

H – adâncimea în m

9.4.8 Radierul săpăturii

Radierul săpăturii trebuie să fie nivelat conform profilului longitudinal al conductelor.

Dacă patul de pozare al ţevilor conţine pietriş grosier şi pietre sau alte corpuri tari, sau

acesta este dur (stâncos, care nu poate fi săpat manual), nu se admite aşezarea directă a

ţevilor pe radierul tranşeei, deoarece acesta poate provoca deteriorarea izolaţiei exterioare de

protecţie a ţevilor.

Înainte de pozarea ţevilor, pe radierul tranşeei se recomandă profilarea patului de

aşezare conform conturului exterior al ţevilor prin săparea unor adâncituri (rigola) suficient de

mari în dreptul îmbinărilor cu mufă. Rezemarea ţevii pe sol trebuie să fie repartizată uniform.

Prezenţa apei

Lucrările de terasament trebuie să fie executate începând din porţiunile mai joase spre

cele mai înalte, în modul acesta este permisă evacuarea apei de pe fundul săpăturii.

În cazul când, tranşeea este realizată în terenuri îmbibate cu apă (prezenţa pânzei

freatice), poate să apară necesitatea evacuării apelor din săpătura prin:

epuisment prin pompare (direct din săpătură, fig.9.9, sau dintr-un puţ alăturat fig.9.10).


9.4.9 Patul de pozare

Radierul săpăturii constituie zona pe care se aşează ţeava, fig.9.11. În cazul în care,

solul de amplasare este sub forma de pulbere şi relativ omogen, este posibilă pozarea directă

a ţevii pe radierul săpăturii.

Atunci când radierul săpăturii nu se pretează pozării directe, trebuie să se realizeze un

pat de pozare din pietriş mărunt, piatră concasată sau din nisip, fig.9.12. Grosimea acestui pat

este de ordinul a 10 cm.

9.4.10 Acoperire şi rambleiere

În timpul montării conductelor, permanent se consultă

fişa ,,Înălţimi de acoperire" pentru detalierea diferitelor zone de

acoperiri şi de rambleuri, fig.9.13, privind:

- mediul înconjurător (sarcina terenului, sarcina din trafic,

calitatea rambleului);

- diametrul conductelor;

- natura terenului întâlnit.

Zona de acoperire

Se disting următoarele zone:

fig. 9.9 fig. 9.10

fig. 9.11 fig. 9.12

fig. 9.13


- de acoperire pentru fixare (rezistenţa la ovalizare în cazul diametrelor mari, în

exclusivitate), realizate în terenuri supuse lunecării (expurgării) sau în materiale de

umplutură aduse din alte zone şi compactate puternic;

- de acoperire pentru protecţie (în cazul terenurilor cu granulozitate foarte diferită),

efectuată în terenuri supuse tăierii sau în nisipuri;

- această acoperire poate asigura două funcţii, de protecţie şi de fixare.

Zona de rambleiere

Umplutura acestei zone este în general realizată cu solul din amplasament

necompactat (în afara şoselelor) sau cu materiale compactate aduse din alte zone (sub

şosele).

Tranşeele pentru montarea ţevilor care traversează drumuri, vor fi efectuate în

conformitate cu cerinţele ,,Instrucţiunilor pentru realizarea umpluturii tranşeelor destinate

pentru montarea ţevilor" şi acordate cu normativele în vigoare referitoare la sistemul de

drumuri şi trafic.

9.4.11 Terenuri instabile

Îmbinările conductelor din fontă ductilă sunt prevăzute cu o garnitură flexibilă din

elastomer care permite realizarea unei devieri unghiulare. Aceasta reprezintă un element de

siguranţă în cazul în care se traversează terenuri instabile sau inconsistente.

Deplasările admisibile permise de devierea îmbinărilor

Traseul conductelor poate traversa terenuri inconsistente sau instabile (regiuni mlăştinoase,

zone în care se infiltrează apa subterană, zone miniere, zone de umpluturi, etc.). În fiecare din

aceste cazuri este necesară o evaluare a potenţialului de deplasare a solului şi stabilirea unor

măsuri pentru reducerea efectelor produse asupra conductelor.

În zonele în care solurile sunt instabile, ţevile trebuie să fie capabile să compenseze

deformaţiile produse de masa de sol aflată în mişcare, deci să reziste unor eforturi mecanice

considerabile (longitudinale şi de încovoiere).

Îmbinările prin mufe, în interiorul gamei devierilor unghiulare admisibile, au tensiunile şi

eforturile de încovoiere nule.

Pentru deplasările verticale uniforme (urcare sau coborâre), îmbinările ţevilor permit

funcţionarea conductei ca tub flexibil, vezi

figura alăturată.

Deplasările extreme sunt determinate de

devierile unghiulare maxime admisibile şi

jocul axial al fiecarei îmbinări.

9.5 Pozarea conductelor


9.5.1 Pozarea aeriană

Pozarea aeriană a unei conducte conţine elemente de îmbinare care constau din următoarele

componente:

- suporţi (sprijiniri);

- compensator al dilatărilor termice;

- ancoraj al elementelor supuse forţelor hidraulice.

Sistemele de conducte din fontă ductilă îmbinate prin mufe reprezintă o soluţie simplă

pentru realizarea supratraversărilor.

Rezemare

Pentru ţevile îmbinate prin mufe automate STANDARD si TYTON, se poate aplica

soluţia clasică, care constă din:

- un suport pentru ţeavă;

- un suport după fiecare mufă;

- o consolă de sprijin cu α = 120°;

- un colier de fixare echipat cu izolaţie din elastomer.

Dilatare termică

Avantajul conductelor din fontă ductilă constă din eliminarea componentelor pentru

compensarea dilatării.

Puncte fixe: fiecare colier trebuie să fie

suficient de strâns pentru a constitui un punct

fix (se prevăd coliere de lăţimi suficiente).

Compensarea dilatărilor: între fiecare suport,

îmbinarea prin mufă automată a conductei

joacă rolul compensatorului de dilatare al

ţevii, în preluarea alungirii în limitele ΔT admisibile.

Ancorare

Fiecare element supus unei forţe hidraulice (curbă, teu, cot) trebuie să fie fixat cu un

suport de ancoraj.

Schimbările de direcţie cu o rază mare de curbură pot fi realizate printr-o simplă deviere

a îmbinărilor (în limitele toleranţelor specificate). În acest caz, trebuie să se ia măsuri de


consolidare a ancorajelor suporţilor respectivi, care se calculează în funcţie de forţele

hidraulice rezultate la nivelul îmbinărilor deviate.

Este cazul să se prevadă un coeficient de siguranţă la dimensionarea acestora, în

scopul compensării eforturilor hidraulice datorate eventualelor modificări ale aliniamentului

conductelor.

9.5.2 Pozarea în tuburi de protecţie

Pozarea unei conducte printr-un tub de protecţie, constă din următoarele:

- centrarea şi ghidarea fiecărui element în interiorul tubului;

- fixarea elementelor între ele în vederea deplasării tronsonului în interiorul

tubului.

Sistemele de conducte din fontă ductilă îmbinate prin mufe, permit efectuarea acestor

lucrări fără dificultate.

Pregatirea suporţilor de ghidare

Înainte de pregătirea suporţilor de ghidare:

- se curăţă extremităţile tubului de protecţie,

- se verifică starea şi aliniamentul tubului de protecţie;

- se verifică ca dimensiunile suporţilor de ghidaj să fie compatibili cu

diametrul interior al tubului de protecţie.

În funcţie de diametrul ţevii, al mufei şi eventual al contraflanşei, se utilizează sau se

confecţionează coliere suport pentru ghidaj şi pentru centrare adaptate necesităţilor privind

tracţiunea ţevii în tubul de protecţie, ca în figura de mai jos.

Este necesar să se verifice ca forţa de tracţiune, să nu depăşească rezistenţa

îmbinărilor zăvorâte.

Îmbinarea conductelor cu mufe zăvorâte

- se introduce în interiorul tubului de protecţie

un cablu de tracţiune prins de prima

ţeavă;

- după fiecare mufă se fixează coliere de

ghidaj şi de centrare;


- se trage prima ţeavă în tubul de protecţie;

- se execută îmbinarea capătului neted în mufa ţevii următoare;

- se zăvoreşte îmbinarea.

1 - tub de protecţie;

2 - echipament mecanic de tip cric hidraulic;

3 - colier de ghidaj;

4 - cordonul de sudură de pe capătul neted

al ţevii;

5 - cablul de tracţiune.

După terminarea acestei operaţii:

- se trage cea de a doua ţeavă în tubul de protecţie;

- se continuă pozarea ţevilor îmbinate cu mufe zăvorate, până când prima

ţeavă ajunge în cealaltă extremitate a tubului de protecţie.

Îmbinarea conductelor cu mufe automate şi cablu de ancoraj

- se introduce în tubul de protecţie un cablu de tracţiune care se fixează de

cablul de ancoraj;

- după fiecare mufă se fixează coliere de ghidaj şi de centrare echipate cu un

dispozitiv pentru fixarea şi legarea cablurilor cap la cap;

- se fixează cablul de ancoraj şi se trage ţeava;

- se efectuează îmbinarea capătului neted în mufa automată a celei de a

doua ţevi;

- se fixează cablul de ancoraj pe al doilea suport şi se urmăreşte deplasarea

ţevii;

- se continuă pozarea ţevilor până când prima ţeavă ajunge în cealaltă

extremitate a tubului de protecţie;

- se demontează cablul de tracţiune fixat pe prima ţeavă, cablul de ancoraj

rămâne pe loc.


Testul de presiune

Înainte de racordarea celei de a doua extremităţi a ţevii aşezate în tubul de protecţie,

este recomandat să se facă o probă de presiune adaptată condiţiilor de testare ale întregii

reţele.

9.5.3 Pozarea în pantă

Pozarea în pantă a unui sistem de conducte din fontă ductilă se poate face în două

modalităţi:

- prin realizarea masivelor din beton pentru fiecare ţeavă;

- prin realizarea unui masiv din beton în capătul amonte al tronsonului

zăvorât.

Forţa axială

Daca se depaşeşte o anumită pantă, frecările dintre conductă şi teren sunt insuficiente

pentru stabilitatea conductei. Se recomandă

echilibrarea componentelor axiale ale gravitaţiei prin

utilizarea de masive de ancoraj, de îmbinări zăvorâte

sau combinarea celor două soluţii.

Se recomandă ancorarea unei conducte atunci

când panta acesteia depăşeşte:

- 20% pentru conducta aeriană;

- 25% pentru conducta subterană.

Ancorarea ţeavă cu ţeavă

Această tehnică se adaptează bine pozării aeriene, şi constă din:

- un masiv de ancoraj după fiecare mufă a conductei;

- capetele cu mufă sunt orientate înspre amonte, în

scopul facilităţii sprijinirii pe masive;

- un spaţiu de 10 mm lăsat între capătul neted şi

reazemul mufei, în scopul preluării dilataţiilor

(condiţii clasice de montare a îmbinărilor EXPRESS,

STANDARD, TYTON).

Ancorarea prin tronson zăvorât


Această tehnică se adaptează bine pozării îngropate şi constă din ancorarea unui

tronson de conducte zăvorât:

- fie prin plasarea unui masiv de ancoraj în capătul

tronsonului în spatele îmbinării cu ţeava din

amonte;

- fie printr-o lungime suplimentară, L, de zăvorâre,

prevăzută pe porţiunea plană din spatele unei curbe

altimetrice.

Efortul maxim axial este preluat de prima îmbinare

zăvorâtă aflată în aval de masiv. Acest efort depinde de

panta şi de lungimea tronsonului zăvorât.

Lungimea maximă admisibilă trebuie să fie definită de rezistenţa maximă a îmbinării zăvorâte.

Notă: Dacă lungimea pantei este mai mare decât lungimea admisibilă a tronsonului zăvorât,

se recomandă folosirea a mai multor tronsoane independente, fiecare ancorat în capăt printr-

un masiv de beton. În acest caz, nu este necesară zăvorârea îmbinărilor din extremităţile

tronsonului.

Recomandări: este necesară pozarea conductelor începând din punctul cel mai înalt, în scopul

plasării îmbinărilor zăvorâte în extensie (supuse întinderii).

9.5.4 Pozarea prin forare orizontală

Ţevile din fontă ductilă cu DN 60... 500 pot fi pozate fără tranşee deschise utilizând una

din cele două tehnici:

- prin foraj orizontal dirijat;

- introducerea în locul unei conducte existente.

Principiul forajului orizontal

Acest tip de pozare al conductelor se utilizează pentru traversarea pe sub

obstacole,râuri, autostrăzi, căi ferate, fără a recurge la tranşee deschise şi fără a perturba

activităţile de la suprafaţă.

Pozarea conductelor din fontă ductilă prin foraj orizontal implică câteva etape:

1. studierea solului cu ajutorul radarului geologic;


2. efectuarea unui foraj pilot, utilizând un echipament de sapă care avansează pe

orizontală în sistem rotativ. Totodata, se realizează presarea laterală a materialului

grosier şi fixarea acestuia în pereţi prin crusta noroiului bentonitic (fluid special de

foraj care se injectează sub presiune înaltă pentru dislocarea terenului, ce

îndeplineşte concomitent şi funcţia unui agent de ungere). Spălarea şi evacuarea

materialului fin odată cu suspensia de bentonită;

3. forajul de lărgire, ce cuprinde: retragerea la punctul iniţial de plecare a tijelor de

forare şi (după caz) a tubului de protecţie în teren coeziv, la care se ataşează un

dispozitiv special lărgitor, concomitent cu introducerea şi pozarea ţevilor din fontă

ductilă. Pilotarea dirijată de la suprafaţă, a tijelor şi dispozitivului de forare, prin

teleghidaj cu ajutorul unui emiţător de unde electromagnetice şi al unui calculator de

parametrii (unghiul de înclinare, viteză şi direcţie) permite ocolirea obstacolelor

preexistente şi ieşirea cu precizie la locul dorit.

Efectuarea forajului pilot

În figură este prezentat modul de efectuare al forajului pilot.

Forarea tunelului pilot

1 - utilajul de foraj;

2 - groapa de acces;

3 - groapa de ieşire;

4 - punctul de pilotare al forajului.

Efectuarea forajului de lărgire şi introducerea ţevilor

9.5.5 Pozarea ţevilor în locul unei conducte existente

Pozarea în locul unei conducte existente este utilizată pentru înlocuirea unei conducte vechi din fontă gri (cenuşie) cu una nouă din fontă ductilă.


Echipamentul pentru extragerea conductei vechi este instalat în groapa de ieşire. Tija

de tracţiune este formată din segmente mici asamblate pe măsura înaintării lucrărilor.

Aceasta se instalează în interiorul ţevii care urmează să fie înlocuită. Echipamentul

presează conducta veche şi concomitent o trage pe cea nouă.

Vechea conductă este distrusă cu ajutorul unui dispozitiv de dezagregare, iar deşeurile

rezultate sunt îndepărtate din gropile intermediare săpate de-a lungul traseului.

Produse ţevi

Dimensiunile ţevilor cu îmbinări zăvorâte care pot fi utilizate la pozarea prin forare

orizontală sunt următoarele:

ţevi STANDARD TT cu izolaţie exterioară de protecţie din polietilenă DN60...500;

îmbinări zăvorâte:

TIS-K, DN 100...300;

UNIVERSAL STANDARD Ve, DN 350...500;

STANDARD Vi, DN 60...300;

UNIVERSAL STANDARD Vi, DN 350...500.

Ţevile din fontă ductilă cu îmbinări zăvorâte permit devieri unghiulare şi suportă

solicitări la tracţiune.

Acestea sunt recomandate pentru pozarea prin foraj orizontal dirijat şi pentru înlocuirea

unei conducte vechi existente, având avantajul de a se adapta la necesităţile traseului.

9.6 Instrucţiuni de montaj pentru ţevi din fontă ductilă şi fitinguri

9.6.1 Tăierea ţevilor

Respectarea traseului conductelor, în general, necesită utilizarea de racorduri şi de ţevi

tăiate pe şantier. Ţevile din fontă ductilă se taie fără dificultate.

Aparate de tăiere utilizate pe şantier:

Pentru tăierea ţevilor, se recomandă următoarele ansambluri de accesorii:

- polizor cu disc (flex) abraziv sau cu dinţi sub un unghi

(marca STIHL, PARTNER-WACKER, C30 S4B - DIN

69100, etc.) pentru toate diametrele


.

Se poate utiliza pentru tăierea ţevilor şi un dispozitiv sub forma unei roţi dinţate;

- fierăstrău pentru metale, pentru DN < 150;

- dispozitiv de tăiere cu role, pentru DN < 150;

- disc acţionat cu aer comprimat, electric, sau cu motor cu ardere internă

pentru DN > 250;

- fierăstrău pneumatic (FEIN), pentru DN 800...1800.

Se poate face o adaptare obţinându-se freză - fierăstrău care efectuează în acelaşi timp

tăierea şi şanfrenarea ţevii.

Procedura

Stabilirea lungimii care poate fi tăiată

În conformitate cu prescripţiile din normativul NF EN 545, din punct de vedere al

lungimii care poate fi tăiată, ţevile se clasifică în două categorii:

DN60...300

Ţevile pot fi tăiate în orice zonă cuprinsă de la

capătul neted al ţevii până la distanţa de 1 m de la

mufă. Dincolo de această zonă trebuie să se verifice ca

diametrul exterior al ţevii să fie de cel puţin DE + 1 mm.

DN 350...2000

Ţevile mai mari de DN 300 pot fi tăiate numai pe o linie continuă perpendiculară pe axa

ţevii, ne fiind admise tăieturile neregulate sau oblice.

Înainte de începerea tăierii trebuie să se verifice ca diametrul exterior al ţevii să fie de

cel puţin DE + 1 mm.

Aceste ţevi trebuie să fie comandate separat pentru livrare. Suplimentar pentru

identificare, se marchează pe partea frontală a mufei indicaţia ,,SR" pentru măsurarea ţevii

(BUDERUS). Dacă numărul de ţevi care urmează să fie tăiate este mare, se recomandă

utilizarea ţevilor ,,calibrate".


Trasarea planului de tăiere

Înainte de a trece la efectuarea tăierii, este necesar să se măsoare cu un circometru sau cu un

compas, diametrul exterior al ţevii, în scopul verificării compatibilităţii acesteia cu dimensiunile

mufei sau contraflanşei cu care urmează să fie îmbinată.

Se marchează planul de tăiere perpendicular pe axa ţevii. Este posibilă utilizarea unei

benzi trasoare.

Tăierea

Tăierea ţevii se va face cu echipamente special destinate acestei operaţii. Când se taie

stratul de protecţie din mortar de ciment al ţevilor, trebuie întotdeauna să se folosească

ochelari de protecţie şi masca pentru respiraţie.

Şanfrenarea

După executarea tăierii ţevii şi înaintea asamblării, trebuie să se execute:

- pentru îmbinările mecanice (EXPRESS - GGS - cuplaje - QUICK -

adaptoare cu flanşe): şanfrenarea tăieturii cu ajutorul unei pile sau a unui

polizor cu disc abraziv;

- pentru îmbinările automate (STANDARD - TYTON - STANDARD zăvorâte

- PAMLOCK zăvorâte - TYTON zăvorâte): şanfrenarea şi debavurarea

tăieturii pentru evitarea zgârierii garniturii de etanşare în timpul montajului.

Geometria capătului tăiat al ţevii trebuie să respecte dimensiunile prezentate în tabel şi figură.


Prelucrarea capătului neted

Suprafaţa tăiată metalică se acoperă cu un lac bituminos sau cu un lac care

corespunde izolaţiei exterioare de protecţie a ţevii. Pentru uscarea mai rapidă a lacului, se

recomandă uscarea cu flacăra de gaz a capătului ţevii înainte ca acesta să fie vopsit şi izolat.

Se acordă atenţie la înlăturarea prafului şi la îndepărtarea resturilor din interiorul ţevii.

Capetele recent tăiate ale ţevilor cu diametre nominale mari pot să se ovalizeze. Aceste

capete tăiate pot fi readuse la forma circulară iniţială prin utilizarea unor echipamente care se

asamblează în interiorul ţevii sau în exteriorul acesteia.

Refacerea izolaţiei exterioare de protecţie

După tăierea ţevii trebuie să se repare zona în care izolaţia exterioară de protecţie a

fost deteriorată. Marginea tăiată va fi revopsită. În acest scop se recomandă o uscare rapidă a

stratului de acoperire în conformitate cu DIN EN 545.

9.6.2 Dezovalizarea

Transportul şi manipulările pot provoca o ovalizare a ţevilor, care poate împiedica

montarea corectă a elementelor conductelor.

Metodele prezentate în continuare se aplică pentru ţevi cu DN > 400.

Experienţa a demonstrat că, ovalizările care prejudiciază montajul ţevilor sunt extrem

de rare pentru diametrele mici şi medii (DN < 400).

În cazul producerii ovalizării, se poate readuce ţeava la forma circulară iniţială

(dezovalizare), cu una din metodele prezentate în continuare, cu condiţia ca această operaţie

să nu producă o degradare a stratului interior de protecţie din mortar de ciment.

Dezovalizarea ţevilor cu DN 400...700

Echipamente

- un cric cu cablu (TIRFOR 516);

- un suport pentru cric cu rotiţă pentru ghidarea cablului;

- un braţ cu două rotiţe pentru ghidarea cablului.

Modul de execuţie

Se montează echipamentul conform figurii, după care se tensionează cablurile;

1 - cric cu cablu; 2 - suport pentru cric; 3 - braţ.


- se verifică realizarea formei circulare a capătului neted, pentru ca această

formă să nu fie depăşită;

- se verifică faptul că în urma acestei operaţii nu se degradează izolaţia

interioară de protecţie din mortar de ciment;

- echipamentul rămâne pe poziţie şi se efectuează îmbinarea ţevii.

Tensiunea din cabluri trebuie menţinută în timpul montării îmbinării pentru a fi compensate

deformaţiile elastice ale ţevii.

Dezovalizarea ţevilor cu DN > 800

Echipamente

- un cric hidraulic;

- un calup din lemn (sau o grindă reglabilă);

- două tălpici din cauciuc pentru protecţie, de dimensiuni suficiente.

Modul de execuţie

- se plasează echipamentul conform figurii, şi se respectă poziţia ovalizării;

- se reglează grinzile în funcţie de diametru;

1. un cric hidraulic;

2. un calup din lemn

3. două tălpici din cauciuc

- se manevrează cricul hidraulic şi se

verifică revenirea la forma circulară a capătului neted, pentru a nu depăşi

această formă;

- se verifică faptul că în urma acestei operaţii nu se degradează izolaţia

interioară de protecţie din mortar de ciment;

- echipamentul rămâne pe poziţie şi se efectuează îmbinarea ţevii.

Echipamentul trebuie să rămână sub tensiune pentru a compensa deformaţia elastică a

ţevii. Tensiunea trebuie să fie menţinută în timpul montării îmbinării.


9.7 Tipuri de îmbinări la conductele şi fitingurile din FD

Automată Mecanică Cu flanşe fixe Cu flanşe mobile

9.7.1 Instrucţiuni de montaj pentru îmbinările automate STANDARD si TYTON

La îmbinarea STANDARD, presiunea de contact între

inelul de îmbinare şi metalul mufei sau capătului drept al ţevii

creşte odată cu creşterea presiunii interioare a fluidului.

Asamblarea îmbinărilor STANDARD şi TYTON se realizează prin

simpla introducere forţată a capătului neted în mufă. Montarea

acestor îmbinări este simplă şi rapidă.

Îmbinarea automată STANDARD permite deviaţia unghiulară şi adaptarea la

modificările de traseu prezentând următoarele avantaje:

• Avantaje mari în timpul instalării

• Traseul poate fi modificat

• Eliminarea coturilor de mică amplitudine

• Adaptabilă la mişcările de teren


Domeniul de aplicare

Aceste instrucţiuni se aplică la ţevile din fontă ductilă şi fitinguri, DIN EN 545 cu mufe de

îmbinare STANDARD si TYTON în conformitate cu DIN 28603.

Instrucţiunile speciale de montaj sunt aplicate la montarea şi instalarea ţevilor cu

izolaţie din mortar de ciment (CML) şi/sau îmbinărilor.

Curăţarea mufei

Se curăţă cu atenţie interiorul mufei şi capătul neted al

ţevii.

Suprafeţele destinate aşezării garniturii de etanşare şi

canelura de susţinere trebuie să fie curăţate şi lacul în exces

trebuie să fie îndepărtat.

Pentru curăţarea canelurii de susţinere se utilizează o

răzuitoare specială sau o şurubelniţă flexibilă.

Se curăţă capătul neted care urmează să fie îmbinat

până la liniile de marcaj.

Se verifică porţiunea şanfrenată şi de asemenea starea

bună a capătului neted al ţevii. În cazul tăierii, trebuie să se

restabilească porţiunea şanfrenată.

Aşezarea garniturii de etanşare

Se verifică starea garniturii, se curăţă garnitura de

etanşare şi se strânge în formă de inimă .


Se introduce garnitura în canelura din interiorul mufei într-un

mod asemănător cu cel prezentat în figură, astfel încât aceasta să fie

bine fixată. După aceea, se presează garnitura în interiorul canelurii

până când suprafaţa interioară a acesteia va fi centrică la mufă.

Pentru uşurarea operaţiunii de aşezare a garniturii în interiorul

canelurii, se recomandă să se facă o a doua buclă în partea opusă.

Cele două bucle mici pot fi mai uşor aşezate în poziţia lor finală.

Pentru diametre mari (DN 800...2000) este recomandat să se

deformeze garnitura în formă de cruce pentru a fi aşezată.

Se exercită un efort radial asupra garniturii la nivelul buclei în

formă de inimă (sau cruce) în scopul aşezării în canelură.

Verificarea poziţiei garniturii în canelură

Se verifică dacă garnitura este corect

plasată pe întreaga circumferinţă.

Garnitura de etanşare TYTON

cu inel interior de reţinere dur nu poate

depăşi marginea gulerului canelurii.


Marcarea capătului neted

Dacă pe capătul neted al ţevii nu există nici un marcaj, se

trasează pe corpul ţevii un reper, la o distanţă faţă de

extremitatea capătului neted egală cu lungimea, P, a mufei

minus 10 mm.

Aplicarea pastei lubrifiante

Se aplică un strat subţire de lubrifiant pe suprafaţa capătului neted (în special pe

margini) şi suprafaţa aparentă a garniturii, după care se introduce capătul neted în mufă până

când se realizează un contact centric cu garnitura de etanşare.

Pasta lubrifiantă se aplică cu pensula în cantităţi rezonabile.

Asamblarea

Axele de poziţionare a tuturor ţevilor sau fitingurilor şi ţevi/fitinguri care urmează să fie

îmbinate trebuie să fie aliniate.

Se centrează capătul neted în mufă şi se

menţine ţeava în această poziţie prin realizarea

unui suport de susţinere: din două pene; din

pământ compactat; din pietriş; sau a chingilor.

Se împinge capătul neted în mufă şi se

verifică aliniamentul elementelor care se

asamblează.

Se utilizează un echipament de montaj pentru introducerea marginii capătului neted în

mufa ţevii precedente până când prima linie de marcaj nu mai este vizibilă.

Cazul ţevilor cu marcaj făcut pe şantier

Nu se depăşeşte poziţia marcajului final după linia verticală a capătului mufei.

Cazul ţevilor cu marcaje din fabricaţie

Se introduce capătul neted în mufă până când dispare primul marcaj. Cel de al doilea

marcaj trebuie să rămână vizibil după asamblare.

Verificarea poziţiei garniturii de etanşare

După asamblarea îmbinării, se verifică poziţia garniturii de etanşare cu ajutorul unui

indicator care se deplasează pe circumferinţa exterioară a capătului neted.


Detalii de montaj

Se vor lua în considerare, în totalitate, efectele eforturilor de comprimare din

segmentele de ancoraj care depind de presiunea interioară şi a celor de întindere din îmbinări

(care pot fi pentru fiecare de 8 mm).

Totodată, se consideră eforturile de întindere ale conductelor, care pot să apară la

presiuni scăzute, situaţie în care conexiunile marginale sunt deplasate cu o deviere negativă

maximă admisibilă.

Demontarea

Dacă este necesară o nouă instalare a ţevilor şi fitingurilor acestea se demontează uşor

cu ajutorul unor instrumente speciale.

Demontarea se face printr-o simplă folosire a instrumentelor sau o uşoară învârtire

însoţită de o mişcare înainte - înapoi a ţevii şi/sau fitingului în timpul scăderii tensiunii din

îmbinare.

9.7.2 Instrucţiuni de montaj pentru îmbinările automate cu sistem de zăvorâre

9.7.2.1 Instrucţiuni de montaj pentru îmbinări zăvorâte STANDARD Ve

Asamblarea îmbinărilor zăvorâte STANDARD Ve se realizează prin introducerea forţată

a capătului neted într-o mufă STANDARD după care se montează un sistem de zăvorâre

format dintr-un inel şi o contraflanşă fixate cu buloane. În cazul în care ţevile sunt tăiate, este

necesară realizarea în prealabil a unei porţiuni şanfrenate şi a unui cordon de sudură.




îmbinare STANDARD, în conformitate cu DIN 28603.



Curăţarea mufei

Se curăţă cu atenţie interiorul mufei şi capătul neted al ţevii, conform figurii:

Suprafeţele destinate aşezării garniturii de etanşare şi canelura de susţinere trebuie să fie

curăţate şi lacul în exces din canelură trebuie să fie îndepărtat. Pentru curăţarea canelurii de

susţinere se utilizează o răzuitoare specială sau o şurubelniţă flexibilă.

Se verifică porţiunea şanfrenată, poziţia cordonului de sudură şi de asemenea starea

capătului neted al ţevii.

Se verifică starea garniturii, se curăţă garnitura de etanşare şi se strânge în formă de

inimă.

Se introduce garnitura în canelura din interiorul mufei într-un mod asemănător cu cel

prezentat în figură, astfel încât aceasta să fie bine fixată. După aceea, se presează garnitura

în interiorul canelurii până când suprafaţa interioară a acesteia va fi centrică la mufă.

Pentru diametre mari (DN 800...2000) este recomandat să se

deformeze garnitura în formă de cruce pentru a fi aşezată.

Se exercită un efort radial asupra garniturii la nivelul buclei în formă

de inimă (sau cruce) în scopul aşezării în canelură. Se verifică dacă

garnitura este corect plasată pe întreaga circumferinţă.

Aşezarea inelului de zăvorâre (blocaj) şi a contraflanşei

Se curăţă cu atenţie inelul de zăvorâre şi contraflanşa, în principal zonele indicate în

figură:


Se aşează contraflanşa şi inelul de zăvorâre pe extremitatea capătului neted al ţevii, după

cordonul de sudură, ca în figură:

1- contraflanşă;

2 - cordon sudat;

3 - inelul de zăvorâre;

4 - capăt neted.

Inel de zăvorâre (blocaj) monobloc pentru ţevi cu DN 250...700

Diametrul interior al inelului de zăvorâre este mai mic decât diametrul exterior al

cordonului de sudură. Pentru deschiderea acestui inel este necesar

să se utilizeze o pană trapezoidală.

Această pană se introduce în spaţiul liber special prevăzut, vezi figură.

Modul în care se deschide inelul de zăvorâre cu ajutorul penei

Inel de zăvorâre (blocaj) cu segmente pentru ţevi cu DN 80...200 şi DN 800...1200

Pentru aceste diametre, inelul este format din mai multe segmente, care trebuie să fie

unite între ele, cu elemente de îmbinare din elastomer.

Modul de prindere a două segmente

Determinarea adâncimii de îmbinare

La o distanţă, a, faţă de cordonul de sudură se trasează un marcaj pe capătul neted

pentru stabilirea adâncimii de îmbinare.

Poziţia marcajului pe capătul neted

Marcaj


Valoarea distanţei, a, în funcţie de diametru

DN

80...125

150...20

0

250...50

0

600...10

00

1200

a, mm

20

25

30

35

25


Se aplică un strat subţire de lubrifiant pe suprafaţa capătului neted, în special pe

margini şi pe suprafaţa aparentă a garniturii.

Pasta lubrifiantă se aplică cu pensula în cantităţi rezonabile.

Asamblarea

Se introduce capătul neted în mufă până la linia de marcaj trasată pe porţiunea

terminală a tevii, verificând alinierea tuturor elementelor.

Introducerea capătului neted în mufă

Nu trebuie să se depăşească linia de marcaj pentru a se evita contactul dintre cele

două ţevi şi pentru asigurarea unui spaţiu liber care permite mişcarea ulterioară a îmbinării.

Verificarea poziţiei garniturii de etanşare

Se verifică dacă garnitura de etanşare din elastomer este plasată corect în canelură, în

spaţiul inelar cuprins între capătul neted şi intrarea în mufă.

Indicatorul trebuie să atingă garnitura de

etanşare şi să pătrundă egal în toate punctele

de pe contur.

Poziţionarea inelului de zăvorâre monobloc

Se trage inelul pe capătul neted, până ce acesta vine în contact cu cordonul sudat.

Se verifică dacă este bine aşezat pe toată circumferinţa capătului neted al ţevii.

Poziţionarea contraflanşei

Se aşează contraflanşa în aşa fel încât aceasta să vină în contact cu inelul de zăvorâre

şi se centrează.

Se pun buloanele şi se strâng cu mâna piuliţele până acestea vin în

contact cu contraflanşa. Se strâng piuliţele până când muchia

contraflanşei vine în contact cu mufa.

Indicator

Marcajul trasat pe teava


Dispozitivul de susţinere al ţevilor nu trebuie să fie îndepărtat până când nu a fost

realizat montajul complet al îmbinării.

La asamblare, ţevile trebuie să fie aliniate. După montare este posibilă o deviere

unghiulară a îmbinării în limitele admisibile.

Asamblarea inelului de zăvorâre (blocaj) cu segmente pentru ţevile cu DN 800...1200

Asamblarea primului segment

Segmentele sunt asamblate sub forma unui lanţ, care apoi este închis pe capătul neted

al ţevii, în contact cu cordonul de sudură. Se plasează un element pentru

îmbinare la una dintre extremităţile segmentului prin introducerea acesteia în

spaţiul prevăzut.

Piesa pentru îmbinarea segmentelor se fixează cu ajutorul unui instrument

de scos splinturi cu Φ3,9 care conţine o broşă unsă în prealabil cu pastă

lubrifiantă. Se orientează broşa în aşa fel încât aceasta să corespundă cu

partea înclinată a piesei de îmbinare din elastomer, după care se bate cu

ciocanul.

Asamblarea urmatoarelor segmente

Pentru asamblarea celui de al doilea segment, se procedează la fel ca şi pentru primul.

Se prind următoarele segmente, al căror număr depinde de diametrul ţevii:

- 7 pentru DN 800;

- 8 pentru DN 900;

- 9 pentru DN 1000;

- 10 pentru DN 1200.

Atunci când toate segmentele au fost asamblate, primul segment al lanţului trebuie să

fie echipat cu o piesă de îmbinare, iar ultimul rămâne liber.

Asamblarea ultimului element de îmbinare al inelului

Se unesc primul şi ultimul segment cu ajutorul unei piese de îmbinare. Se fixează ultima

broşă cu ajutorul instrumentului de scos splinturi şi a ciocanului.

Cu ajutorul levierului, se aşează inelul pe capătul

neted al ţevii şi se poziţionează în spatele cordonului de

sudură.


9.7.2.2 Instrucţiuni de montaj pentru îmbinări zăvorâte UNIVERSAL STANDARD Ve

Asamblarea unei îmbinări zăvorâte UNIVERSAL

STANDARD Ve, necesită utilizarea unei mufe UNIVERSAL

STANDARD cu două camere, a unui inel de blocaj care se

reazemă pe un cordon sudat. Se realizează prin introducerea

forţată a capătului neted al ţevii în mufă. În cazul în care ţevile

sunt tăiate este necesară realizarea în prealabil a unei porţiuni

şanfrenate şi a unui cordon de sudură.



îmbinare STANDARD si TYTON în conformitate cu DIN 28603.



Curăţarea

Se curăţă cu atenţie interiorul mufei. Se acordă o atenţie deosebită canelurii unde

urmează să se aşeze garnitura de etanşare şi zonei de amplasare a

inelului de blocaj. Se curăţă capătul neted al ţevii şi se verifică ca acesta

să fie într-o bună stare, la fel şi cordonul de sudură şi porţiunea

şanfrenată.

Introducerea garniturii de etanşare

Se introduce garnitura de etanşare din elastomer în canelura din interiorul mufei, fig.7.73.

Introducerea inelului de blocaj

Se introduce inelul de blocaj în interiorul mufei prin desfacerea acestuia cu instrumente

speciale. Se verifică dacă inelul deschis este aşezat corect în interiorul mufei (este necesar

pentru a putea demonta îmbinarea).

Modul de desfacere a inelului de blocaj la introducerea în

mufă

Garnitură de etanşare



Se aplică un strat subţire de lubrifiant pe suprafaţa capătului neted, în special pe

margini, suprafaţa aparentă a garniturii. Pasta lubrifiantă se aplică cu pensula în cantităţi

rezonabile.

Zonele unde se aplică pasta lubrifiantă

Asamblarea

Îmbinarea trebuie să fie asamblată cu ambele componentele aliniate. Se împinge

capătul neted în interiorul inelului de blocaj, după care se scoate pana.

Se împinge capătul neted până la finalul mufei folosind echipamente pentru montaj.

Lărgirea tăieturii inelului de blocaj permite alunecarea acestuia până lângă cordonul sudat,

după care acesta se reînchide în jurul capătului neted corespunzător cerinţelor impuse,

Poziţia capătului neted în interiorul mufei

Fixarea îmbinării

Se trage capătul neted din mufă până când se fixează inelul de blocaj în interiorul

camerei de compresie cu ajutorul echipamentului de montaj.

Se utilizează un colier cu două cricuri

hidraulice. În acest moment, îmbinarea este

asigurată împotriva desprinderii.

Inel de blocaj


Demontarea îmbinării

Se împinge axial capătul neted până la umărul opritor al mufei (fundul mufei).

Se introduc 4 sau 5 pene de asamblare între ţeava şi inelul de blocaj pentru lărgirea ulterioară

a acestuia.

Trebuie să se verifice dacă pe fiecare parte a tăieturii inelului de blocaj al camerei de

compresie este poziţionată câte o pană. Se trage capătul neted afară din mufă cu ajutorul

echipamentelor de montaj.

9.7.3 Instrucţiuni de montaj pentru îmbinările mecanice cu flanşe

Îmbinările cu flanşe permit montarea, demontarea, reparaţia, vizualizarea şi

întreţinerea uşoară a sistemului de conducte. Este important de a:

- respecta ordinea şi cuplul de strângere a buloanelor;

- nu se pune sub sarcină sistemul de conducte în momentul strângerii

buloanelor.

Asamblarea îmbinărilor cu garnituri plate de etanşare

Procedura

Îmbinarea cu flanşe se execută prin strângerea cu buloane a celor două flanşe, între

care se pune o garnitură de etanşare. Acest tip de îmbinare a ţevilor din fontă ductilă este o

îmbinare rigidă.

Pentru îmbinare, ţevile se aşează cap la cap, astfel ca suprafeţele

celor două flanşe să fie paralele între ele, iar orificiile flanşelor, în care se

vor introduce buloanele de strângere să fie aşezate în aceeaşi axă.

Curăţarea şi alinierea flanşelor

- se controlează aspectul exterior, curăţenia feţelor (oglinzilor) flanşelor şi a

garniturii de etanşare;

- se aliniază piesele pentru îmbinare;

- se asigură, între cele două feţe ale flanşelor care urmează să fie asamblate,

un spaţiu liber care să permită aşezarea garniturii de etanşare.


Poziţionarea garniturii de etanşare

- se introduce garnitura de etanşare între cele două flanşe şi se aşează

buloanele.

Începând cu DN 300, pentru a uşura operaţiunea de poziţionare a garniturii de

etanşare, aceasta se lipeşte parţial numai pe faţa unei flanşe în poziţia corectă cu ajutorul unui

adeziv neopren.

- se centrează garnitura între cele două flanşe.

Strângerea buloanelor

Buloanele se introduc la început numai în orificiile din partea inferioară şi laterale ale

flanşelor, pentru ca garnitura, care se introduce între flanşe pe la partea superioară, să fie

împiedicată de a cădea.

După introducerea garniturii se pun şi celelalte buloane şi se înşurubează piuliţele

respective. Strângerea buloanelor se execută cu cheia, treptat şi într-o anumită ordine (în

diagonală), pentru ca feţele flanşelor să rămână în permanenţă paralele între ele.

Se strâng buloanele în ordinea indicată în figură, cu respectarea cuplului de strângere.

BUDERUS SAINT GOBAIN

9.7.4 Instrumente de montaj şi accesorii pentru îmbinarea ţevilor şi fitingurilor din fontă

ductilă cu mufe

Instrumente de montaj

Pentru realizarea îmbinării ţevilor şi fitingurilor, sunt necesare următoarele instrumente

şi accesorii în funcţie de diametru:

Levier(pârghie): DN 60...125

Deplasarea longitudinală a capătului neted al ţevii în mufă trebuie făcută axial, prin

împingerea cu ajutorul levierului (pârghie, rangă). Pentru repartizarea mai uniformă a forţei de

apăsare, pentru a feri ţeava de deteriorare, între pârghie şi muchia ţevii se va interpune un

calup de lemn aşezat perpendicular.

Montarea ţevii cu ajutorul levierului


Montarea unui fiting cu ajutorul levierului

Cupa excavatorului

Cu multă precauţie este posibilă utilizarea forţei hidraulice a braţului excavatorului

pentru deplasarea capătului neted al ţevii în mufă.

Montarea ţevii cu ajutorul cupei excavatorului

În acest caz, se aşează un calup de lemn între mufa rămasă liberă şi cupa

excavatorului. Se împinge continuu şi uşor urmărind permanent liniaritatea ţevii care se îmbină

cu conducta.

Echipament mecanic pentru montarea îmbinărilor prin mufe UNION şi

TYTON cu DN 80...200 $i DN 150...300 (FRISCHHUT)

Capătul neted al conductei şi mufa se pregătesc pentru îmbinare, se curăţă şi se

apropie. Se instalează dispozitivul după care se fixează conductele în dispozitiv.

Manevrând mânerele dispozitivului se introduce capătul neted al conductei în mufă,

astfel realizându-se îmbinarea.

Echipament mecanic (FRISCHHUT)

Echipament mecanic pentru montarea îmbinărilor prin mufă până la

DN400 (V301; V302; V 303) (BUDERUS)

Echipament mecanic : V 301

Se utilizează pentru îmbinarea ţevilor şi fitingurilor cu dimensiunile DN 80...400, cu

izolaţie exterioară de protecţie din zinc şi bitum (culoarea etichetei: argintie).

Echipament mecanic tip cric (BUDERUS)


Echipament mecanic: V 302

Se utilizează pentru ţevi cu izolaţie exterioară de protecţie din mortar de ciment (CMC),

cu dimensiunile DN 80...400 (culoarea etichetei: albastră).

Echipament tip cric cu cremalieră pentru montarea îmbinărilor prin mufă

cu DN 500...1000 (BUDERUS)

Echipament tip cric cu cremalieră (BUDERUS)

Echipament mecanic tip cric pentru montarea îmbinărilor prin mufă cu

DN 150...700 (AMIDIP)

Echipament tip cric (AMIDIP)

Echipament mecanic tip cric TIRFOR (SAINT-GOBAIN)

DN 150...300: eric TIRFOR 516 cu cablu metalic de tracţiune cu cârlig protejat.

Echipament TIRFOR 516

DN 350...600: cric TIRFOR 532 cu cablu metalic de

tracţiune şi cârlig cu izolaţie de protecţie;

DN 700...1200: 2 cricuri TIRFOR 532, diametral opuse, 2

cabluri metalice de tracţiune şi 2 cârlige cu izolaţie de protecţie;

DN 1400...1600: 3 cricuri TIRFOR 532, amplasate la 120°, 3 cabluri metalice de tracţiune, 3

scripete şi 3 cârlige cu izolaţie de protecţie;

Echipament TIRFOR 532 pentru DN 1400...1600

DN 1800...2000: 4 cricuri TIRFOR 532, amplasate la 90°, 4 cabluri metalice de tracţiune, 4

scripete şi 4 cârlige cu izolaţie de protecţie.

Echipament mecanic de tip cric hidraulic

Această metodă de îmbinare este similară cu cele în care se utilizează cricurile

manuale. Cu ajutorul cricului hidraulic se realizează o distribuţie mai bună a eforturilor pentru

îmbinare. Efortul care este aplicat ţevii este controlat hidraulic.


Echipament mecanic tip cric TIRFOR (SAINT-GOBAIN) pentru coturi şi

curbe

Cric TIRFOR pentru curbe

Accesorii pentru îmbinare

Perie manuală, cablu metalic multifilar, perie de sârmă, spatulă (mistrie), răzuitoare

specială, şurubelniţă flexibilă, pensulă, lubrifiant, indicator.

10. MONTAJUL CONDUCTELOR DIN GRP ( PAFS , PAFSIN)

Aceste instrucţiuni vor fi folosite doar ca puncte de referinţă. Specificaţiile tehnice

pentru un anumit proiect vor avea prioritate înaintea liniilor generale menţionate mai jos.

10.1 Manipulare

10.1.1 Recepţionarea tuburilor

După sosirea camionului pe şantier, materialul va fi verificat cu atenţie în vederea

vreunei deteriorări survenite în timpul transportului.

La primirea mărfurilor trebuie efectuate următoarele verificări:

a. Verificarea vizuală a fiecărui produs;

b. Cantităţile complete de mărfuri trebuie verificate şi comparate cu avizul de

livrare;

c. Notificarea în avizul de livrare a oricărei deteriorări sau al oricărui produs lipsă.

Notă: marfa deteriorată nu trebuie folosită decât dacă a fost verificată şi reparată de

personalul fabricii.

10.1.2. Descărcarea tuburilor

Materialul trebuie descărcat cu grijă, evitând impactul cu obiecte rigide (oţel, piatră,

etc). Pentru tuburi D 300 mm este necesară descărcarea mecanică. Este de preferat să se

folosească două curele de ridicare pentru a ridica tuburile. Nu este permisă folosirea

cablurilor sau cârligelor de oţel la capătul tubului. Este de asemenea de preferat ca tuburile

să fie legate cu curele de ghidare la capete pentru a se putea efectua un control manual al

tubului cât timp este în aer, mai ales pe timp de vânt puternic.


Ridicarea tuburilor

10.1.3. Descărcarea fitingurilor

În mod uzual, toate tuburile sunt livrate cu o mufă la capăt. Doar mufele suplimentare

necesare sunt livrate separat.

Ridicaţi şi descărcaţi cu mare atenţie toate tipurile de fitinguri. Dacă fitingurile sunt

împachetate din fabrică, pot fi descărcate la fel ca tuburile.

10.1.4. Stocarea tuburilor în depozitul antreprenorului Zona de depozitare trebuie nivelată şi curăţată de pietre sau de margini tăioase.

Tuburile pot fi aşezate în stive pentru a micşora zona de depozitare. Straturile trebuie

separate prin cadre din lemn şi trebuie introduse pene din lemn pentru a evita

alunecarea primelor straturi (porţiuni). În general este bine să se aşeze tuburile pe cherestea

netedă pentru a facilita fixarea şi îndepărtarea curelelor de ridicare din jurul tubului. Suportul

tubului trebuie aşezat o distanţă de aproximativ ¼ din lungimea totală a tubului, faţă de

fiecare capăt.

Fitingurile, dacă sunt livrate separat, trebuie depozitate în poziţie orizontală pentru a se

evita eventuale deformări.

Asiguraţi-vă că marfa depozitată este bine fixată în caz de vânturi puternice, în situaţia

în care zona de depozitare nu este nivelată sau dacă mai există marfă aşezată

orizontal. Înălţimea maximă de depozitare este de aproximativ doi metri şi jumătate (2,5 m).

Nu este recomandată stivuirea tuburilor cu diametre mai mari de 1200 mm. La

depozitarea fitingurilor trebuie avut grijă să nu se aşeze greutăţi pe capete, ramificaţii şi coturi.

Deflexia maximă a diametrului trebuie să fie după cum urmează:

Clasa de rigiditate SN

[N/m2]

Deflexia maximă [%

diametru]

2500 2,5

5000 2

10000 1,5


Altă metodă de exprimare a înălţimii de depozitare este prin definirea numărului de

straturi

Tub Numărul maxim de straturi

Diametrul nominal DN [mm] SN 2500 SN 5000 şi 10000

200 – 450

500 – 700

700 – 900

1000 – 1200

> 1200

4

3

2

2

1

5

4

3

2

1

Este recomandat să se folosească aşezarea în piramidă pentru SN 2500 N/m2

Depozitarea tuburilor

10.1.5. Manipularea tuburilor livrate unul într-altul (stocate) Tuburile care sunt livrate la distanţe mari pot fi stocate (tuburi de diametru mai mic în

interiorul celor de diametru mai mare) pentru a reduce costurile de transport. În general,

aceste tuburi au ambalaje speciale şi nu necesită proceduri standard de descărcare,

manipulare, depozitare şi transport. Dacă este necesar, aceste proceduri vor fi

executate înainte de livrare. Separat de acestea, următoarele proceduri generale

trebuie întotdeauna respectate:

1. Ridicaţi întotdeauna mănunchiul de tuburi stocate folosind cel puţin două curele

elastice. Dacă este cazul, vor fi specificate distanţa limită dintre curele şi înălţimea

maximă de ridicare pentru fiecare proiect. Asiguraţi-vă că aceste curele de ridicare

sunt suficient de rezistente pentru a suporta greutatea pachetului;


2. De obicei, tuburile stocate se păstrează cel mai bine în ambalajul în care sunt

transportate. Nu este recomandată depozitarea acestor pachete decât dacă a fost

specificată în prealabil;

3. Pachetele de tuburi stocate nu sunt transportate în siguranţă decât în ambalajul lor

original. Cerinţele speciale, dacă există, în ceea ce priveşte sprijinirea,

configurarea şi/sau legarea în vehicul vor fi specificate pentru fiecare proiect;

4. Despachetarea şi separarea tuburilor se realizează cel mai bine în zona de

separare amenajată. În general, această operaţie constă în montarea a trei sau

patru cadre fixe pe diametrul exterior al celui mai larg tub din pachet. Separarea

tuburilor se poate de asemenea realiza şi cu ajutorul unui motostivuitor. Tuburile

din interior, începând cu cele mai mici, pot fi extrase prin ridicare uşoară cu ajutorul

unui braţ căptuşit care să le ţină suspendate şi care să le îndepărteze cu grijă din

mănunchi fără a atinge celelalte tuburi. În cazul în care condiţiile referitoare la

greutate,lungime şi/sau utilaje împiedică folosirea acestei metode, sunt

recomandate proceduri de extragere prin alunecare a tubului (tuburilor) din

interiorul mănunchiului pentru fiecare proiect.

Extragerea tuburilor cu ajutorul braţului căptuşit al motostivuitorului

10.1.6 Depozitarea lubrifianţilor

Lubrifianţii trebuie depozitaţi cu grijă pentru a evita deteriorarea recipientului.

Recipientele începute trebuie resigilate pentru a preveni contaminarea lichidului

lubrifiant.

10.1.7 Transportarea tuburilor

Dacă este necesară transportarea tuburilor pe şantier, în momentul încărcării lor în

camion este cel mai bine să se folosească materialele originale în care au fost livrate

tuburile. Dacă aceste materiale nu mai sunt disponibile, toate pachetele de tuburi trebuie

sprijinite pe cherestea netedă, la distanţe de maxim 4 metri unul de celălalt (3 metri pentru

cele cu diametru mic), cu o înclinare maximă de 2 metri. Imobilizaţi tuburile pentru a le

menţine stabilitatea şi distanţele. Asiguraţi-vă că tuburile nu se ating între ele, astfel încât

trepidaţiile din timpul transportului să nu provoace frecarea acestora .


DN Zona ţevii

300 mm

Material de umplutură

Patul suport - 150 mm

Foundation (if required)

Haunch DN

Umăr pentru susţinerea ţevii

Sol iniţial

Min. 900 mm DN + 2x(300÷700)

mm

Înălţimea maximă de aşezare (încărcare) este de aproximativ 2.5 metri.

Legaţi tuburile în vehicul peste punctele

de sprijin cu benzi elastice sau cu

frânghie; nu folosiţi niciodată cabluri de

oţel sau lanţuri fără aplicarea unei căptuşeli

pentru a proteja tubul împotriva frecării. De

asemenea, deflexia maximă a diametrului

De nu trebuie să depăşească valorile

specificate în tabel. Nu se acceptă

bombările, zonele plate sau alte modificări

bruşte ale curburii. Transportarea tuburilor fără a respecta aceste condiţii poate cauza

defecte tuburilor.

10.2. Instalarea tuburilor

10.2.1 Recomandări la instalare Modul de instalare adecvat al tuburilor PAFSIN variază în funcţie de rigiditatea

tubului, de grosimea stratului de acoperire, de caracteristicile solului local şi de materialele

de rambleu disponibile. Solul natural trebuie să delimiteze în mod adecvat rambleul din

zona de instalare a tuburilor (vezi figura) pentru a realiza sprijinirea adecvată a tuburilor.

Următoarele proceduri de instalare au ca scop ajutarea executantului să realizeze

o bună instalare a tuburilor. Cu toate acestea, indiferent de condiţiile solului şi de metoda

de instalare, deflexiile iniţiale şi pe termen lung nu trebuie să depăşească valorile

acceptabile specificate. Este posibil ca tuburile instalate fără a respecta aceste condiţii să

nu funcţioneze conform prevederilor.

Modelul rambleului pentru tuburi


Solul natural trebuie testat în mod frecvent şi mai ales când se bănuieşte că vor avea

loc modificări. Caracteristicile de care trebuie să se ţină cont sunt acelea care se obţin în

momentul evaluării patului şi a zonei de instalare a tuburilor. Condiţia cea mai importantă de

care trebuie să se ţină cont este calculul presiunii sau rezistenţa solului în orice perioadă de

timp (în mod normal atunci când nivelul apei subterane este foarte ridicat).

10.2.2 Instalarea de bază

Rezistenţa îndelungată şi buna funcţionare a tuburilor PAFSIN se pot realiza prin

manipulare şi instalare adecvate. Este important ca beneficiarul, inginerul şi antreprenorul să

înţeleagă că tuburile din poliester armat cu fibră de sticlă şi inserţie de nisip (PAFSIN) sunt

proiectate pentru a folosi rambleul din zona de instalare a tuburilor menţionat în procedurile de

instalare recomandate. Tubul şi rambleul formează împreună un ―sistem tub-sol‖ de sprijinire

a instalaţiei.

Inginerii au constatat, în urma unei îndelungate experienţe, că materialele granulare

compactate în mod corespunzător sunt ideale pentru realizarea rambleului pentru tuburi,

inclusiv tuburi PAFSIN. Cu toate acestea, în efortul de a reduce costul de instalare a

tuburilor, deseori solurile provenind din şanţurile săpate sunt folosite drept rambleu.

Luând în considerare această nevoie, inginerii tehnologi au elaborat condiţii de

îngropare pentru tuburile PAFSIN bazate pe modulul a opt soluri naturale diferite, de

la piatră spartă până la solurile fin-granulate cu plasticitate scăzută.

10.2.3 Baza şanţului

Baza şanţului trebuie construită în aşa fel încât să confere un suport stabil şi uniform

pentru întreaga lungime a tubului. Baza şanţului ar trebui compactată pentru a asigura

suportul tubului. Când se întâlneşte un sol instabil, o adâncime suplimentară a şanţului

trebuie asigurată. Grosimea patului trebuie sporită. Este posibil ca în unele cazuri să fie

necesare fundaţii speciale.


10.2.4 Lăţimea şanţului

Lăţimea şanţului la capătul tubului nu trebuie să fie mai mare decât este nevoie pentru

a lăsa loc îmbinării tuburilor în şanţ şi compactării rambleului la vute. Spaţiul standard b‘ al

şanţului (vezi figura) este prezentat în tabel. În condiţii de calitate slabă a solului şi ţinând

cont de clasa de rigiditate a tubului şi de adâncimea de îngropare, lăţimea şanţului poate să

crească.

Tabel :Spaţiul standard al şanţului

Dimensiunile normale ale tubului DN [mm b’[mm]

DN 200-300 DN 350-500 DN 600-900

DN 1000-1600 DN 1700-2400

150 200 300 450 600

Notă – Şanţurile mai late sunt necesare pentru îngropări adânci din motive de siguranţă datorate instabilităţii solului.

10.2.5 Mai multe tuburi într-un singur şanţ

Când într-un şanţ se instalează mai multe tuburi, trebuie păstrată o distanţă minimă

pentru a lăsa destul loc compactării rambleului sub vutele de tuburi; pentru tuburi din acelaşi

şanţ, distanţa minimă dintre tuburi este arătată în tabel:

Distanţa minimă dintre tuburi

Diametru [mm] Distanţa minimă dintre tuburi (X) [mm]

200 – 600 700 – 1200

1300 – 2400

300

600 1000

Tuburi în acelaşi şanţ


10.2.6 Adâncimea şanţului

Adâncimea şanţului se determină ţinând cont de proiectarea tubului, de

serviciile urmărite, de proprietăţile tubului, de dimensiunile tubului şi de condiţiile locale cum

ar fi proprietăţile solului şi combinarea dintre încărcătura dinamică şi statică. Aveţi grijă să

vă asiguraţi că adâncimea de îngropare este suficientă pentru a evita ca lichidele

transmise să nu fie afectate de îngheţ. Asiguraţi un strat suficient de acoperire pentru a

preveni flotaţia accidentală a tubului în zone cu un nivel potenţial ridicat de apă.

10.2.6.1 Adâncimea minimă a şanţului

Trebuie să se respecte întotdeauna adâncimea minimă a stratului de acoperire de

deasupra tubului.

- 0,8 m fără capacităţi de trafic

- 1,0 m AASHTO H 20 încărcătură camion

- 1,5 m BS 153 HA sau ISO H I 60 cu încărcătură şi atunci când se

folosesc utilaje de vibraţie deasupra tubului

Când nivelul apei subterane este ridicat, şi pentru a evita flotaţia tuburilor, trebuie

menţinută adâncimea minimă de îngropare egală cu un diametru. Stratul de acoperire trebuie

aşezat înainte de închiderea sistemelor de golire.

O altă variantă de instalare este ancorarea tuburilor. Dacă se preferă ancorarea,

curelele de ridicare trebuie să fie făcute dintr-un material plat, de minim 25 mm lăţime, plasate

la distanţe de maxim 4 metri.

10.2.6.2 Adâncimea maximă a şanţului

Adâncimea maximă de îngropare acceptată depinde de natura solului, de rambleu şi

de gradul de compactare, de rigiditatea tubului şi de modul de construire a şanţului. Cum

tuburile PAFSIN sunt flexibile, ele depind de sprijinul oferit de solurile unde sunt instalate. În

general, tuburile de presiune sunt îngropate la o adâncime de 3m.

10.2.6.3 Fund de şanţ instabil

În zonele unde fundul şanţului este făcut din soluri moi, neconsolidate sau cu grad

mare de expansiune, acesta este considerat instabil. Un fund de şanţ instabil trebuie

stabilizat înainte de poziţionarea tubului sau trebuie construită o fundaţie pentru a reduce

tasarea diferenţiată a fundului de şanţ. În construirea straturilor de fundaţie se recomandă

folosirea pietrişului sau a pietrei sparte. Grosimea stratului de pietriş sau de piatră spartă

folosit la construirea fundaţiei depinde de duritatea solului de la fundul şanţului, dar nu

trebuie să fie mai mică de 200 mm. Deasupra acestui tip de fundaţii trebuie plasat un strat


normal de pământ. Folosirea unei pânze de filtru pentru a împrejmui complet materialul de

fundaţie va împiedica întrepătrunderea materialelor de fundaţie şi de stratificare, lucru care

ar putea duce la pierderea sprijinului de bază a tubului. În plus, lungimea maximă a porţiunii

de ţeavă între fitingurile flexibile trebuie să fie de 6 metri.

10.2.6.4 Şanţ inundat

Când nivelul apei subterane depăşeşte baza şanţului, nivelul de apă trebuie micşorat

cel puţin până la nivelul fundului şanţului (de preferat până la aproximativ 200 mm

dedesubt) înainte de pregătirea patului de pământ. Se pot folosi tehnici diferite în funcţie

de natura solului local. Pentru solurile nisipoase sau mâloase se recomandă folosirea unui

sistem de forare ataşat la ţeava principală şi a unei pompe. Distanţa dintre forările

individuale şi adâncimea la care sunt executate depinde de nivelul apei subterane. Este

important să se folosească un filtru în jurul punctului de aspiraţie (nisip sau pietriş) pentru a

preveni colmatarea forărilor cu material natural cu granulaţie fină. Dacă materialul local este

argilă sau rocă, sistemele de forare nu funcţionează. Golirea apei se face mai greu în acest

caz, dacă nivelul apei subterane este ridicat. Folosirea puţurilor şi a pompelor este

recomandată.

Dacă apa nu poate fi menţinută sub stratul de bază, trebuie folosite sisteme de

subdrenare, care se fac folosind agregate de mărime unică (20-25 mm) total învelite în pânza

de filtru. Adâncimea subdrenei dedesubtul patului va depinde de cantitatea de apă din şanţ.

Dacă apa subterană nu poate fi separată de pat (şi, dacă este nevoie, chiar şi zona de

instalare a tubului) pentru a evita contaminarea ei de către solul natural, se va folosi drept pat

şi rambleu pietriş sau piatră spartă. În momentul golirii se vor lua următoarele măsuri de

precauţie:

- Evitaţi pomparea pe distanţe mari prin ramblee sau soluri naturale; altfel ar

putea avea loc pierderea suprafeţei de sprijin a tuburilor instalate

anterior datorată îndepărtării materialelor sau deplasării solurilor;

- Nu închideţi sistemul de golire până când nu se atinge grosimea

necesară a stratului superior pentru a preveni flotaţia tuburilor

10.2.7 Selecţionarea stratului de bază şi a rambleului

Metoda de instalare, materialul de construire a stratului de bază şi a rambleului depind

de clasa de rigiditate a tubului, de adâncimea maximă de îngropare, de condiţiile de vidare

şi de structura solului natural.

10.2.7.1 Materialul de construcţie a stratului de bază şi a rambleului

Următoarele materiale sunt acceptate în mod general pentru construirea stratului de

bază şi a rambleului.


Grupa 1 de soluri Pietriş, amestecuri de pietriş şi nisip (GW, GP) Nisip, amestecuri de pietriş şi nisip (SW,SP) cel puţin 40% din particule mai mari de 2 mm şi o cantitate maximă de aluviuni de 5%.

Grupa 2 de soluri Amestecuri de pietriş şi mâl (GM) cantitate maximă de mâl de 15% Amestecuri de pietriş şi argilă (GC) cantitate maximă de argilă de 15% Amestecuri de nisip şi mâl (SM) cantitate maximă de mâl de 15% Amestecuri de nisip şi argilă (SC) cantitate maximă de argilă de 15% şi

mai puţin de 40% de particule mai mari de 2 mm

Grupa 3 de soluri

La fel ca şi grupa 2 (GM, GC, SM, SC), dar cantitatea de mâl sau de argilă poate atinge

40 %.

Notă: literele din paranteze reprezintă simbolurile grupelor de soluri folosite în sistemul

unificat de clasificare a solurilor.

10.2.7.2 Profilul şanţului funcţie de tipul solului

Îngroparea ţevilor în şanturi cu pereţi din soluri stabile

Aceste şanturi se definesc ca având pereţii suficient de stabili încât aceştia nu se

prăbuşesc în timpul săpării şanţului respectiv, chiar dacă pereţii nu sunt asiguraţi cu materiale

suplimentare. Acest tip de sol (stabil) în care sunt săpate şanţurile asigură un suport bun

pentru ţeavă după ce şanţul este prevăzut cu pat de suport (aşternut) şi cu material de

umplutură. Densitatea solului este mai mare de 0,2 kg/cm3.

a. Construcţia şanţului pentru instalarea ţevilor în soluri stabile

Îngroparea ţevilor în şanţuri cu pereţi din soluri instabile

Aceste şanţuri se definesc şanţuri săpate în soluri instabile care au pereţii din soluri cu

coeziune mai mică de 0,2 kg/cm3. În cazul în care, înălţimea stratului cu material de umplutură

este mai mică de 1 m procedura de instalare a ţevilor în şanţuri cu pereţi din soluri instabile

poate fi aceeeaşi cu procedura de instalare a ţevilor în şanturi cu pereţi din soluri stabile. Însă,


în cazul în care înălţimea stratului materialului de umplutură depăşeşte 1 m ţevile trebuiesc

instalate în conformitate cu fig. b şi fig. c de mai jos.

b. Construcţia şanţului pentru instalarea ţevilor în soluri instabile (exemplul 1)

c. Construcţia şanţului pentru instalarea ţevilor în soluri instabile (exemplul 2)

Îngroparea ţevilor în şanţuri cu pereţi din soluri granulare

Dacă pereţii şanţurilor sunt din sol cu granulaţie mare, pereţii şanţurilor vor fi săpaţi la

un unghi natural de taluz al materialului granular. În cazul acesta ţevile vor fi instalate ca în

fig.d

Dacă solul de la baza şanţului este foarte moale, se va întări patul de suport (de

aşternut) înainte de montarea ţevilor.

d. Construcţia şanţului pentru instalarea ţevilor în soluri granulare


Îngroparea ţevilor în şanţuri săpate în rocă

Atunci când ţevile sunt instalate în şanţuri săpate în rocă, tranşeul trebuie construit ca în fig. e.

e. Construcţie de şanţuri pentru instalarea ţevilor în rocă

10.2.7.3 Umplerea şanţului – compactarea materialului de umplutură

Pentru „pat‖ şi material de umplutură se foloseşte nisip, pietriş sau rocă fărâmiţată cu

dimensiune mai mică de 25 mm. Este important ca materialul folosit ca suport să fie bine

compactat sub ţeavă. Acest lucru este foarte important pentru a nu permite o deviere

unghiulară a sistemului (abatere unghiulară) mai mare decât cea proiectată. Compactarea în

zona laterală şi dedesubtul ţevii se face cu o scândură sau alt dispozitiv de compactare.


Grosimea stratului compactat depinde de compoziţia materialului de umplutură folosit şi

de modul de compactare. Materialul de umplutură trebuie să fie umezit înainte de compactare

şi trebuie să se obţină prin compactare o densitate a solului de 95% din densitatea aceluiaşi

sol uscat, în condiţii de laborator aşa cum este definit în standardul ASTM D698 – Standard

Proctor Density. Acest nivel de compactare se obţine utilizând mijloace mecanice de

compactare şi executând această operaţie pe straturi succesive de material de umplutură

până se atinge grosimea stratului proiectată.

Când şanţul s-a umplut până la un nivel minim echivalent cu 70% din diametrul interior

al ţevii, umplerea poate fi finalizată cu sol nativ. Trebuie avut în vedere ca în solul nativ să nu

existe pietre mai mari de 15 mm în diametru sau alte materiale la o distanţă mai mică de 30

mm de ţeavă.

Dimensiunea particulelor depinde de diametrul tubului, conform următorului tabel:

Dimensiunea maximă a particulei

Diametrul nominal al tubului

DN [mm]

Dimensiunea maximă a particulei

[mm]

DN<300

350<DN<600

700<DN<1000

1100<DN<1500

DN>1500

10

15

20

25

32

Instabilitatea patului conductelor

Când apar infiltraţii de apă potabilă şi de apă stătătoare pe fundul şanţului, sau solul

de la fundul şanţului prezintă caracteristici de nisipuri mişcătoare, scoateţi apa prin mijloace

adecvate, precum forare sau subdrenare, până când este instalată conducta, iar şanţul

umplut până la o înălţime suficient de mare pentru a preveni flotaţia conductei.

Nivelarea rambleului, a construcţiei stratului de bază şi a fundaţiei va fi de aşa natură

încât, în condiţii de saturaţie, să nu permită deplasarea solurilor fine peste solurile adiacente

de pe fundul sau pereţii şanţului, iar materialul de pe fundul sau pereţii şanţului să nu se

deplaseze peste materialul din zona de instalare a tubului. Orice deplasare sau mişcare a

particulelor solului dintr-o zonă în alta poate duce la pierderea fundaţiei necesare sau a

sprijinului lateral al tubului, sau a amândurora. Deplasarea materialelor poate fi prevenită prin

folosirea unei pânze filtrante.

Pante hidraulice importante pot fi provocate în şanţ în timpul instalării atunci când

nivelul apei este controlat prin diverse metode de pompare sau de forare. Pantele hidraulice

pot apărea şi după construire, atunci când tuburile permeabile de sub lanţuri sau când stratul

de bază clasificat în funcţie de vârstă se comportă ca un lanţ sub nivelele ridicate de apă


subterană; în general trebuie evitate rambleele din pietriş şi piatră spartă când solul local

este de natură fină, cu excepţia cazului în care se folosesc pânze filtrante geotextile pe

fundul şi pe laturile şanţului.

Folosirea temporară a sprijinirilor Dacă se scot sprijinirile după compactare, pot rămâne spaţii goale, iar rambleul de

sprijin poate fi redus sau pierdut.

Sprijinirile trebuie scoase treptat pe măsură ce avansează compactarea rambleului şi a

straturilor. În acest caz, toate spaţiile goale rămase în urmă sunt umplute cu material

compactat. Această ridicare trebuie făcută în mod progresiv astfel încât stratul de bază

- pe care sunt pozate tuburile – şi materialul din zona de instalare a tuburilor să poată fi dur

compactate spre laturile şanţului natural până la 300 mm deasupra coronamentului tubului.

Notă: dacă apa şi/sau solul natural înregistrează alunecări între sprijinirii, atunci cu siguranţă

există goluri. În acest caz trebuie umplute cu rambleu compact.

10.3. Îmbinări

10.3.1 Pregătirea îmbinărilor În momentul instalării unor tuburi, faceţi găuri dedesubtul îmbinării pentru a permite

corecta asamblare a îmbinării şi pentru a evita ca greutatea tubului să fie suportată de mufă.

Fiecare gaură de îmbinare nu va fi mai mare de cât este nevoie. După ce s-a făcut

îmbinarea, umpleţi şi compactaţi cu grijă gaura de îmbinare cu rambleu pentru a asigura

sprijin continuu tubului pe întreaga sa lungime.

10.3.2 Deviaţia unghiulară a îmbinării

Deviaţia unghiulară recomandată şi distribuită în mod egal pe ambele laturi ale

îmbinării este arătată în tabelul de mai jos:

Se recomandă ca valorile de mai sus să nu se atingă în timpul instalării pentru a

permite aşezarea pe termen lung. Întotdeauna îmbinaţi tuburile în linie dreaptă şi apoi rotiţi

spre unghiul dorit.

Diametru [mm] Deviaţia unghiulară a îmbinării [grade]

200 – 350 400 – 500 600 – 900

1000 – 1800 peste 1800

3 3 2 1

0.5


Deviaţia unghiulară a îmbinării tubului

10.3.3 Lubrifiant Folosiţi lubrifianţi vegetali. Nu folosiţi vaselină sau uleiuri de maşini. Sunt necesare

următoarele cantităţi:

Cantitatea de lubrifiant pe îmbinare

10.3.4 Îmbinarea şi asamblarea tuburilor

Mufa este o îmbinare obţinută prin înfăşurarea filamentului având pe toată suprafaţa

interioară o garnitură de cauciuc EPDM (Etilen Propilen Dien Monomer). Etanşarea se face

prin compresia garniturii de cauciuc elastomeric.

Tuburile sunt de obicei livrate cu o mufă montată la un capăt. Curăţaţi capătul tubului cu

o perie fină, lubrifiaţi capătul tubului cu o bucată de pânză uscată şi curată sau cu un burete.

Verificaţi corespunzator capetele tuburilor pentru a nu fi exfoliate.

Folosiţi un dispozitiv de împingere a ţevii în mufa tubului deja instalat (vezi figura a).

Tubul este împins până când atinge centrul garniturii de cauciuc din mufă. Pentru

îmbinarea tuburilor se pot folosi utilaje după cum se arată în figura b.

Diametrul tubului [mm] Cantitatea lubrifiantului folosit [kg]

200 – 600 700 – 1200

1300 – 2000

0.2

0.4 0.7


Figură 1

Figură 2

Figură 3

Figură 4

Figura a: Tuburi îmbinate cu jacuri

Figura b: Îmbinarea tuburilor cu ajutorul diferitelor utilaje:

cupă Excavator/lamă Buldozer; conductă instalată, îmbinare PAFSIN, placă protecţie; manşon, conductă instalată, îmbinare PAFSIN.

10.4. Instalarea sistemelor de ţevi suprateran

Ţevile pot fi instalate deasupra solului în două feluri:

- Sisteme de ţevi ce se pot amplasa direct pe pământ.

- Sisteme de ţevi ce se pot amplasa pe suporţi, console.


10.4.1.Suporţi

Cerinţe generale pentru suporţi:

Pentru a evita deteriorarea ţevilor de către pietre sau alte obiecte ascuţite, se

recomandă să se plaseze ţevile pe suporţi de lemn sau beton. Pentru aceasta este necesar să

se utilizeze un manşon de 180° în punctul unde va fi susţinută ţeava pentru a evita

deteriorarea acesteia cauzată de lovire, frecare sau posibile deplasări. Lăţimea acestui

manşon va fi de cca. 100 mm.

Pentru a ghida ţeava şi a o fixa se va folosi o clemă din metal.

Valvele sau robineţii de închidere vor fi susţinuţi pe suporţi datorită greutăţii mari ale

acestora. La conectarea sistemului de ţevi cu rezervoare sau pompe, eventualele forţe sau

deplasări cauzate de acestea vor trebui eliminate. În cazul existenţei eforturilor suplimentare,

deplasări sau vibraţii, trebuie instalate bucle de expansiune.

10.4.2 Puncte fixe

Punctele fixe se vor folosi atunci când deplasările axiale sunt mari sau pot apărea alte

eforturi (solicitări) suplimentare. Pentru amplasarea verticală a ţevilor poate fi folosită aceeaşi

configuraţie în amplasare.

Punctele fixe în sisteme de ţevi din PAFS trebuie făcute prin montarea de manşoane

sau prin efectuarea îmbinărilor prin laminare din ambele părţi ale clemelor din oţel.

Distanţa între doi suporţi succesivi într-un sistem de ţevi depinde de parametrii

sistemului şi anume încărcarea, momentul de inerţie şi elasticitatea. Încărcările locale, cum ar

fi fitinguri cu greutate mare, tronsoane cu flanşe cu greutate mare, ventile, robineţi sau

schimbările de direcţie în plan orizontal (coturi, etc.), sunt şi ele factori ce afectează distanţa

între suporţi.


10.4.3.Tipuri de distanţe între suporţi:

Sprijin simplu LS – pereche de suporţi pentru preluarea greutăţii unui tronson drept de

ţeavă între două îmbinări:

Sprijinul simplu LS se foloseşte şi pentru:

- cuple cu ganituri de cauciuc, flanşe

- la schimbarea direcţiei în plan orizontal (cu coturi) – pereche de suporţi,

câte unul de fiecare parte a cotului.

- în cazul introducerii unui ventil sprijinit sau a unei pompe în sistem –

pereche de suporţi, câte unul de fiecare parte a ventilului respectiv pompei.

- în cazul introducerii în sistemul de ţevi a unei bucle de dilatare – pereche de

suporţi, câte unul de fiecare parte a buclei.

Sprijin continuu LC – se foloseşte pentru preluarea greutăţii unui sistem de ţevi în care

îmbinările sunt rigide şi sunt capabile să transmită forţe de apăsare (datorită încărcării). Acest

tip se foloseşte şi în cazul sistemelor de ţevi îmbinate prin laminare locală.

NOTĂ: Când se vor folosi cuple cu garnituri de cauciuc fără elemente de blocare sau cuple mecanice, sistemul de ţevi trebuie ancorat la fiecare schimbare de direcţie a ţevilor pentru a preveni dizlocarea ţevilor. Mişcările laterale ale sistemului sunt contracarate prin prinderea în cleme. Când sunt folosite cuple mecanice deplasările laterale în sistem pot fi contracarate prin fixarea cuplei.


10.4.4 Suporţi şi ghidaje pentru ţevi

Pentru susţinerea greutăţii ţevilor pot fi folosite diferite feluri de ghidaje şi suporţi:

Pentru evitarea încărcărilor (sarcinilor) punctiforme pe ţeavă se vor utiliza ghidaje din

bandă de oţel având min. 100 mm lăţime.

Între ţeavă şi ghidaj se va utiliza un manşon de cauciuc pentru a atenua frecarea şi

deteriorarea ţevii cauzată de vibraţii sau deplasări.

Ghidajele care permit mişcări axiale trebuie să fie dotate cu suprafeţe de contact de

frecare din polietilenă, poliamid sau teflon. Suprafaţa de alunecare poate fi plasată în interiorul

ghidajelor metalice sau între ghidaj şi stâlpul susţinător.

Când ghidajul trebuie să permită deplasarea în mai mult de o direcţie (bucla de

expansiune) se recomandă amplasarea unei plăci de alunecare sub ghidaj pentru a permite

deplasare în direcţie axială (longitudinală).

10.4.5. Vane, robineţi de închidere

Pentru a evita ca ţevile să fie suprasolicitate la încovoiere trebuie ca accesoriile grele

ca: ventile, robineţi, etc, să fie sprijinite pe reazeme proprii. Acest lucru se face fie prin

utilizarea unui suport direct pentru ventil, fie cu ajutorul bolţurilor de la flanşele de cuplare a

ventilului.

Dacă o flanşă din poliester armat cu fibră de sticlă este cuplată cu o flanşă metalică,

atunci suportul este de preferat a fi situat de partea flanşei metalice. Aceasta se aplică

cazurilor sistemelor de ţevi subterane.

Tronsonul de ţeavă nu trebuie să fie supraîncărcat de greutatea accesoriilor, de

exemplu greutatea masei de pământ depusă. O soluţie poate fi realizarea de reazeme din


beton armat prevăzute cu suporţi de oţel în măsură să absoarbă întreaga greutate a ventilelor

sau ale altor accesorii montate pe ţeavă. În acest fel vor fi absorbite în construcţia de beton

armat forţele de încovoiere şi forfecare apărute la închiderea şi deschiderea ventilelor.

Robineţii sau ventilele manuale pot fi montate şi susţinute într-un cămin de vizitare aşa

cum este prezentat în imagine.

10.4.6.Burdufuri compensatoare

Vibraţiile de joasă amplitudine vor avea un efect mic asupra ţevilor PAFS datorită

faptului că acestea vor fi absorbite de materialul în sine care are un modul de elasticitate

scăzut. Pentru a elimina vibraţiile de mare amplitudine cauzate de pompe, efectele datorate

tasării solului sau dilatarea pereţilor rezervoarelor cu care ţevile sunt conectate pot fi folosite

burdufuri elastice. Burdufurile pot fi o soluţie acolo unde este utilizată o ţeavă dreaptă şi pe

tronson nu pot fi montate bucle de expansiune sau pentru ramificaţii dacă coloana principală


se poate deplasa (şi o astfel de deplasare poate afecta îmbinarea rigidă între coloana

principală de conducte şi ramificaţie).

Acolo unde sunt întrebuinţate îmbinări rigide sau laminări permanente între ţevi,

folosirea burdufurilor poate deasemenea fi soluţia absorbirii mişcărilor în coloana de ţevi

datorate şi presiunii sau temperaturii.

În multe cazuri este posibil să se conecteze un burduf printr-o conexiune flanşată direct

pe piesa ce produce vibraţii. În imediata apropiere a acestei conexiuni flanşate, pe tronsonul

de ţeavă trebuie plasaţi suporţi pentru a prelua încărcările din ţevi.

10.4.7.Conectarea ţevilor prin pereţii de beton

În cazul în care o ţeavă trece printr-un perete, este încastrată în beton, trece printr-un

ventil montat în interiorul unui cămin sau este îmbinată printr-o flanşă, apare o suprasolicitare

la încovoiere în cazul tasării solului.

În cazul îmbinărilor la trecerea printr-un cămin este necesar să se lărgească şi să se

adâncească şanţul conform desenului de mai jos.

Pentru celelalte tipuri de îmbinări rigide trebuie luate măsuri suplimentare pentru a

preveni apariţia suprasolicitării la încovoiere.

O bandă de cauciuc neoprenic de 6 – 10 mm grosime şi lată de 50 mm trebuie pusă în

jurul ţevii înainte de turnarea betonului. Tronsonul de ţeavă se va monta cu o îmbinare

poziţionată cât mai aproape de căminul de beton.


Există câteva alternative disponibile pentru îmbinările între ţevi PAFS prin pereţii de

beton ai căminelor pentru ventile (robineţi).

a. Printr-o flanşă

b. Cu o garnitură de etanşare

c. Încastrare

10.4.7.1 Flanşa

Flanşa prefabricată, care se conectează (montează) în corpul ţevii, este o flanşă cu

umăr (inel), din oţel sau material PP-Polipropilenă, a cărei grosime

este de aprox. 30 mm (dimensiunile pot varia în funcţie de cerinţe).

Această flanşă este montată în ţeavă prin laminare şi apoi se

introduce în nişa din zid, după care este fixată cu beton sau mortar.

10.4.7.2. Garnitura de etanşare

Garnitura de etanşare se compune din elemente (inele) de cauciuc care etanşează

spaţiul circular dintre ţeava PAFS şi interiorul zidului. Elementele de cauciuc sunt fixate

(conectate) cu şuruburi (bolţuri) de oţel pentru a forma un lanţ

de cauciuc.


După asamblarea ţevii PAFS şi a garniturii de cauciuc în zid, garnitura este comprimată

prin strângerea şuruburilor, astfel asigurându-se o bună etanşare. Garniturile de etanşare sunt

disponibile în o mare varietate de materiale. Acestea pot fi din EPDM, silicon sau alt tip de

cauciuc.

Şuruburile sunt din oţel inoxidabil, sau oţel placat cu zinc sau cadmium. Ca un avantaj

în plus, folosirea garniturilor de etanşare permite ţevii PAFS o anumită deviaţie unghiulară şi o

mişcare într-o direcţie excentrică (permite libertate de mişcare).

10.4.8. Montarea ţevii PAFS direct în zidul de beton

Înainte de aplicarea betonului peste ţeava PAFS, ţeava trebuie prelucrată, rezultând o

suprafaţă rugoasă care ajută la obţinerea unei

legături perfecte între beton şi ţeavă.

Ţeava se va prelucra pe suprafaţa

unde se potriveşte în zid, pe o lungime cel

puţin egală cu grosimea zidului. Această

metodă poate fi folosită acolo unde instalarea

va rămâne fixă.

suprafaţă prelucrată

10.5. Instalare prin forare, recăptuşire (relining) şi construcţie de microtunele (microtunneling)

Când pământul de deasupra şi din jurul tubului nu poate fi dislocat sau când săpăturile

şanţului costă prea mult, se pot folosi instalarea prin forare şi instalarea prin

microtunelare. În acest caz, îmbinarea şi diametrele exterioare ale tubului sunt aceleaşi.

Există două metode de îmbinare a tuburilor prin acest tip de aplicaţie:

Îmbinarea specială „pipe jacking‖ se face direct cu mufă la acelaşi nivel cu diametrul

exterior al tubului. Aceste tuburi vor fi proiectate special pentru a suporta forţa de

îmbinare.

Tuburi standard din PAFSIN pentru porţiuni scurte şi încastrate în cămăşi de beton.

În acest caz, stratul de beton dimprejur suportă forţa de îmbinare şi ţeava internă din

fibră de sticlă oferă rezistenţa la coroziune şi etanşarea îmbinării.

Când se instalează un tub într-o armătură, trebuie luate următoarele măsuri de precauţie:

a. Tuburile se instalează în armătură prin tragere sau prin împingere

b. Tuburile trebuie protejate împotriva alunecării prin folosirea unor

opritoare din lemn ataşate tubului


Figură 5

c. Se pot de asemenea folosi distanţieri din plastic, care să asigure

înălţimea suficientă pentru a permite spaţiul între mufă şi peretele

armăturii

d. Spaţiul circular dintre armătură şi tub poate fi umplut cu nisip,

pietriş sau pastă de ciment. Presiunea maximă de cimentare nu

trebuie să depăşească valorile specificate în Tabel.

Tabel: Presiunea maximă de cimentare

Clasa de rigiditate a tubului

[N/m2]

Presiunea maximă de cimentare [kPa]

SN 2500 30

SN 5000 60

SN 10000 110

Distanţier din plastic

10.6. Testare hidrostatică

Înainte de începerea testului hidrostatic, următoarele puncte trebuie să fie

verificate:

1. Având în vedere faptul că este dificil să se localizeze o scurgere la secţiunile

lungi, iar costul de umplere şi de golire a tubului este ridicat, se recomandă ca

secţiunea de testare să fie limitată la 1000 m.

2. Toate blocurile de reazem şi structurile de beton sunt bine uscate (turnate cu cel

puţin 7 zile înainte de începerea testului).

3. Toate echipamentele de testare sunt funcţionale şi în stare bună.

4. Capătul tubului sau al secţiunii ce urmează a fi testată sunt etanşate cu capace

terminale de testare. Aceste capace trebuie să aibă un orificiu de admisie

localizat în partea inferioară sau la capătul de jos al tubului şi un orificiu de

evacuare în partea superioară a capacului terminal, la capătul de sus al tubului.


5. Toate capacele terminale trebuie să fie fixate în timpul testului hidro pentru

a împiedica dislocarea tubului din cauza presiuni create.

10.6.1. Umplerea tubului Tubul trebuie să fie umplut din punctul cel mai de jos. Aerul din interiorul tubului trebuie

să fie evacuat prin supapele de aerisire localizate la punctele înalte.

În cazul în care tubul nu poate fi umplut din punctul cel mai de jos, un orificiu

suplimentar de evacuare trebuie să fie adăugat la capacele terminale ale orificiului de

admisie.

Umpleţi încet tubul. (Viteza apei de umplere nu depăşeşte 0,3 m/sec.) Aerul

din interiorul tubului este evacuat de obicei prin supapele de aerisire.

- Creşteţi presiunea la 2-3 bar

- Lăsaţi tubul la această presiune timp de 12 ore pentru stabilizare

- După perioada de stabilizare şi după ce aerul din interior este evacuat,

supapele de aerisire trebuie să fie izolate

10.6.2. Încheierea testului

- După perioada de stabilizare presiunea va fi crescută gradat cu până la

2 bari la fiecare 30 minute şi va fi stabilizată la intervalele respective

- Continuaţi până ce presiunea de testare ajunge la punctul cel mai de sus

- Menţineţi presiunea prin pompare timp de o oră, dacă este necesar

- Deconectaţi pompele şi nu lăsaţi să mai intre apă

- Durata testului trebuie să fie suficient de mare pentru a permite

inspectarea vizuală a întregului tub

După încheierea testului hidraulic, tubul va fi spălat cu apă.

Scurgeri admisibile

Majoritatea specificaţiilor proiectului permit o pierdere maximă de presiune sau o

scădere a volumului apei. BS 8010: secţiunea 2.5:1989 permite o pierdere acceptabilă de

0.02 l/mm din diametrul nominal al tubului per 24h per bar.

11. MONTAJUL CONDUCTELOR DIN PEHD

11.1. Condiţii de utilizare

Conductele din PEHD sunt recomandate pentru transportul fluidelor aflate la

temperaturi cuprinse între – 40°C şi + 60°C. La temperaturi peste + 20°C durata de viaţă se

reduce şi este corelată cu temperatura şi presiunea de serviciu. În cazul utilizării pentru

lucrări de exterior, este necesar să se ţină cont de faptul că materialul de bază este

sensibil la acţiunea razelor solare (cu toate că are în compoziţie stabilizatori UV) şi la


Nr crt

Trepte de

presiune PN

Raza minimă de curbură

R

1 2,5 50 x dn

2 3,2 40 x dn

3 4,0 30 x dn

4 6,0 20 x dn

5 10,0 20 x dn

expuneri îndelungate poate suferi descompuneri.

Conductele din PEHD sunt predispuse la încărcari electrostatice, fenomen de care

trebuie să se ţină seama la utilizarea lor.

La temperaturi joase (sub 0°C) elasticitatea scade proporţional, iar conductele devin

mai rigide încât la lovire pot apărea fisuri.

Cu ajutorul conductelor din PE se pot realiza nu numai aliniamente, ci şi trasee

curbate. La pozarea în trasee curbe se vor utiliza razele minime de curbură prevăzute în

tabelul nr. 11.1 (Figura nr. 11.1).

Tabel 11.1

Datele din tabel sunt valabile la temperatura de 20°C.

Fig. 11.1

În mod obişnuit polietilena este inflamabilă, se aprinde la foc deschis şi arde cu

flacără slabă, se lichefiază şi picură. Prin ardere se degajă CO, CO2 şi apă. Nu se

formează deşeuri sau gaze corozive periculoase pentru sănătate.

Pentru unele obiective şi în unele domenii de aplicare pot fi necesare măsuri

deosebite de securitate împotriva focului.

11.2. Depozitarea, manipularea şi transportul conductelor

În scopul evitării deteriorării conductelor din PE se recomandă ca la transportul,

manipularea şi depozitarea acestora să se asigure condiţii speciale. Modalitatea de

depozitare se va stabili în funcţie de durata în care conductele vor fi expuse razelor

solare. Conductele pot fi depozitate maxim 2 ani de la data fabricaţiei, fără măsuri speciale

de protecţie împotriva razelor solare.

11.2.1. Depozitarea în fabrică şi în locurile de utilizare

Modalitatea de depozitare a conductelor se alege în funcţie de specificul locaţiei

care poate fi incinta fabricii sau locul de utilizare.

Având în vedere că în incinta fabricii spaţiul de depozitare betonat trebuie

judicios organizat, este preferată şi chiar recomandată ca soluţie raţională depozitarea

verticală a colacilor, pe covor de cauciuc (Figura 11.2).

De asemenea, depozitarea prin suprapunere a stivelor de conducte asigură o

bună utilizare a suprafeţelor de depozitare şi posibilităţi de manipulare care să nu


provoace deteriorări (Figura 11.3).

Figura nr. 11.2 Figura nr. 11.3 Depozitarea colacilor Depozitarea stivelor legate cu chingi de conducte pe covor de cauciuc

Depozitarea pe suprafeţe betonate prezintă avantajul de a asigura

scurgerea precipitaţiilor, permiţând însă şi o bună delimitare a spaţiilor de circulaţie.

La locurile de punere în operă, colacii şi barele de conducte se vor depozita,

de asemenea, pe suprafeţe plane. Depozitarea orizontală a colacilor se va face pe

dulapi de lemn, iar în lipsa acestora pe pat de nisip cu suprafaţă plană, lipsit de pietriş sau

alte obiecte dure. Pentru depozitarea conductelor cu diametru mic pot fi utilizate şi

tambururi s peciale (Fig. 11.7).

Depozitarea în stive de secţiune prismatică (Fig. 11.4) este cea mai răspândită

modalitate de depozitare. Lungimea dulapilor şi a distanţei dintre eventualele proptele (Fig.

11.5) poate fi de maxim 3m. Rândul inferior de conducte va fi prevăzut cu blocaje lalerale. În

incinta şantierelor, conductele se vor depozita pe pat de nisip.

Fig.11.4 Depozitarea în stive de secţiune prismatică


Fig. 11.5 Organizarea depozitării colacilor

de conducte şi a stivelor, cu asigurarea de

circulaţie în fabrică

Fig. 11.6 Dimensiunile B, C şi b sunt

determinate de diametrul conductelor şi de

condiţiile de transport (gabaritul căii de

transport)

În figurile 11.7 şi 11.8 sunt prezentate două posibilităţi de depozitare în şantier

a barelor de conducte în vrac şi a colacilor (tamburilor).

Fig. 11.7 Tambur metalic utilizat la şantier

întinderea colacilor de conducte

Fig. 11.8 Depozitarea între juguri pe

şantier a barelor de conducte în vrac


11.2.2. Manipularea şi transportul

Cea mai frecventă sursă de deteriorare a suprafeţei exterioare a conductelor

este manipularea necorespunzătoare la transport şi montaj. În cazul conductelor livrate în

colaci, manipularea cu ajutorul stivuitorului prezintă cea mai mare siguranţă (Fig. 11.9).

Fig. 11.9 Manipularea cu stivuitorul a colacilor de conducte

a) dispozitivul de ridicare protejat cu cauciuc b) ridicarea colacilor de conducte

Întinderea (desfacerea colacilor) la locurile de utilizare constituie o sursă frecventă

de deteriorare a conductelor. Desfacerea manuală conduce în mod frecvent la

torsionarea conductei, imprimând acesteia deformări remanente.

În fig.11.10 este prezentat un dispozitiv de descolăcire confecţionabil pe şantier —

din dulapi de lemn — şi care, prin rotire în jurul unui ax vertical uns, face posibilă

desfacerea uşoară şi în siguranţă. Conductele de diametru mare pot fi manipulate şi

cu macaraua, utilizând dispozitivul simplu din fig. 11.11

Fig. 11.11 Dispozitiv de ridicare şi pozare a conductelor de diametru mare

Fig. 11.10 Dispozitiv de descolăcire confecţionat pe şantier


Nu se admite contactul direct al conductelor cu cablurile de oţel sau lanţurile

utilizate la manipulare. Este obligatorie utilizarea unor elemente intercalate din cauciuc,

pânză sau pâslă.

Transportul conductelor în vrac sau legate în stive este permisă doar dacă

acestea sunt aşezate paralel cu suprafaţa platformei mijlocului de transport. Suprafaţa

platformei trebuie să fie netedă, lipsită de corpuri străine şi să asigure un contact total cu

rândul inferior de conducte. Stivele pot depăşi cu maxim 1 m marginea platformei de

transport. În acest caz, capetele ce depăşesc marginea platformei se vor lega la un loc în

scopul preîntâmpinării balansului.

La ridicarea barelor de conducte sau a stivelor se recomandă utilizarea macaralelor,

punctele optime de agăţare fiind la 1/4 - 1/3 din lungime (manevrarea prin agăţare într-un

singur punct este interzisă din considerente de rezistenţă şi de protecţia muncii).

Târârea conductelor şi/sau a stivelor pe platforma mijloacelor de transport este interzisă.

Colacii de conducte pot fi transportaţi fie vertical, fie orizontal. Dispozitivele de

sprijinire trebuie prevăzute cu suprafeţe protectoare.

Încărcăturile vor fi legate de platforma mijlocului de transport cu ajutorul chingilor.

Tensionarea chingilor se va face cu atenţie, pentru a nu produce deformarea barelor şi

colacilor de conductă.


11.3. Sisteme de îmbinare Întrucât lucrarea de faţă îşi propune furnizarea unor informaţii tehnice, s-a optat

pentru prezentarea teoretică a diverselor metode de îmbinare, după criteriul

demontabilităţii, fără indicarea mărcilor acestor produse.

Tehnicile de îmbinare utilizate pot fi substituibile. Alegerea modalităţii optime

de îmbinare este posibilă numai cunoscând funcţia pe care o îndeplineşte conducta,

condiţiile de execuţie şi mijloacele auxiliare aflate la dispoziţie.

11.3.1. Îmbinări demontabile Un criteriu al realizării reţelelor de conducte, considerat şi prin prisma avantajelor

oferite la întreţinerea şi repararea acestora, îl reprezintă demontabilitatea îmbinărilor şi

posibilitatea reutilizării pieselor componente.

11.3.1.1. Îmbinare prin adaptor de flanşă şi flanşă liberă

Din punct de vedere tehnologic, utilizarea îmbinării cu flanşă este inevitabilă

în realizarea reţelelor de conducte. Îmbinarea adaptor cu flanşă şi flanşă liberă este tehnica

cea mai folosită în realizarea îmbinărilor la arterele principale. Structura îmbinării este

prezentată în figura 11.12.

Fig. 11.12 Îmbinare prin adaptor de flanşă şi flanşă liberă

a) Adaptor de flanşă sudat cap la cap

b) Adaptor de flanşă electrosudat

Etanşeitatea şi impermeabilitatea îmbinărilor cu flanşă liberă depind foarte mult de calitatea

execuţiei. Îmbinările cu flanşe pot fi realizate şi cu fitinguri cu flanşă dublă cu piese speciale

de strângere, însă sunt mai costisitoare şi se utilizează doar pentru anumite diametre.

Inconvenientul în cazul racordurilor cu flanşă este sensibilitatea la coroziune a flanşelor şi

şuruburilor, respectiv durata de viaţă diferită faţă de cea a conductei.

Acest tip de îmbinare este obligatoriu la montarea vanelor metalice pe reţele.


11.3.1.2. Îmbinări rapide prin fiting cu element de compresie

Modalitatea cea mai simplă de îmbinare a conductelor de polietilenă este îmbinarea cu ajutorul

fitingurilor cu element de compresie. Această tehnică de îmbinare dă posibilitatea executării cu

randament mărit şi economic a sute de metri de reţele din conducte livrate în colaci (în acest caz

preţul relativ ridicat al fitingurilor devine nesemnificativ raportat la lungimea reţelei realizate).

Domeniul de utilizare este foarte larg, întrucât fitingurile cu element de compresie se

fabrică în domeniul de diametre dn: 16 - 160. Utilizarea lor este posibilă chiar pentru

instalaţii interioare şi conducte tehnologice. Domeniul frecvent de utilizare a fitingurilor cu

element de compresie este depanarea defecţiunilor pe conducte.

Fitingul de îmbinare rapidă din material plastic (PE sau PP), prezentat în figura nr. 11.13, este

preferat în domeniul construcţiei reţelelor hidroedilitare.

Fig. 11.13 Mufă rapidă PE (Racord de compresiune)

11.3.1.2.1 Instrucţiuni de montaj racorduri de compresiune

Racorduri cu Ф< 63 mm

1. Tăiaţi tubul perpendicular utilizând un dispozitiv special de tăiere sau un fierăstrău drept sau circular. Este de preferat utilizarea unei piese de ghidare pentru a obţine o tăietură dreaptă.


Racorduri cu 75 mm <Ф< 110 mm

2. Debavuraţi şi teşiţi capetele pentru a permite o instalare uşoară şi pentru a nu deteriora garnitura. Suprafaţa exterioară a tubului nu trebuie să aibă zgârieturi sau ciupituri pe toată lungimea de inserţie.

3. Deşurubaţi mufa albastră şi montaţi-o pe tub, urmată de piesa de prindere. Asiguraţi-vă că piesa de prindere este orientată corect, cu partea ascuţită spre mufă.

4. Introduceţi tubul în racord pe direcţie axială până depăşeşte garnitura de etanşare şi atinge umărul interior.

5. Strângeţi la început mufa manual, apoi utilizaţi o cheie specială. Atenţie! Nu este obligatoriu ca mufa să atingă opritorul exterior al racordului.

1. Tăiaţi tubul perpendicular utilizând un dispozitiv special de tăiere sau un fierăstrău drept sau circular. Este de preferat utilizarea unei piese de ghidare pentru a obţine o tăietură dreaptă.


2. Demontaţi toate componentele fitingului. Verificaţi ca mufa, opritorul şi garnitura de etanşare respectă ordinea de succedare, apoi apropiaţi-le de capătul tubului.

3. Demontaţi toate componentele fitingului. Verificaţi ca mufa, garnitura de etanşare şi bucşa de presare respectă ordinea de succedare, apoi apropiaţi-le de capătul tubului. Atenţie! În această etapă colierul alb de prindere nu se montează.

4. Depărtaţi mufa albastră şi introduceţi colierul alb de prindere

ca în figură.

5. Apropiaţi colierul alb de racord şi verificaţi că acesta este în poziţie corectă (cu secţiunea mai mare spre racord).

6. Strângeţi la început mufa manual apoi utilizaţi o cheie specială. Atenţie! Nu este obligatoriu ca mufa să atingă opritorul exterior al racordului.


11.3.1.2.2 Instrucţiuni de montaj coliere de branşare

Fig. 11.14 Colier de branşare

1.Localizaţi punctul de instalare şi verificaţi ca suprafaţa ţevii să fie netedă fără ciupituri sau zgârieturi, pentru a nu afecta garnitura. Poziţionaţi corect garnitura în colier.

2. Fixaţi partea inferioară a colierului şi cuplaţi-o cu cea superioară.

3. Introduceţi şuruburile de jos în sus. Înşurubaţi piuliţele şi strângeţi-le în diagonală.


11.3.2. Îmbinări nedemontabile În categoria îmbinărilor nedemontabile pot fi enumerate îmbinările realizate prin

diferite metode de sudare (cu sau fără utilizarea unor fitinguri).

11.3.2.1. Tehnologia sudurii conductelor de PEHD – metoda cap la cap

Criterii generale de sudură

Proprietăţile fizico-chimice ale materialelor de sudat trebuie să fie compatibile reciproc

şi compatibilitatea materialelor trebuie să fie certificată de fabricantul ţevilor şi racordurilor.

Pereţii elementelor ce urmează a fi sudaţi trebuie să fie egali sau să aparţină aceleiaşi

serii S sau PN.

Sudura trebuie făcută în acord cu următoarele:

- În caz de umiditate, vânt sau temperatură scăzută, incinta de sudat trebuie

să fie acoperită cu un material protector. Temperatura mediului

înconjurător, măsurată pe ţevile care urmează să fie sudate, trebuie să fie

între 0°C şi +40°C.

- Extremităţile ţevilor care urmează să fie sudate trebuie să fie închise cu

dopuri de protecţie pentru a preveni ca suprafaţa de sudat să fie răcită de

curenţi de aer.

- Ţevile de sudat trebuie să fie aşezate pe role, făcând mai uşoară

deplasarea lor în timpul operaţiilor de sudură.

- Maşina de sudat trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare (atenţie la

curăţire şi ungere).

- Suprafaţa de lipire a termoplăcii trebuie să fie curăţată înaintea fiecărui

ciclu de sudură folosind hârtie şi alcool.

- Termoplaca trebuie să fie programată să păstreze următoarea temperatură

pe suprafaţa netedă:

pentru ţevi cu pereţi mai subţiri de 12mm, T = 210°C (toleranţa

+10°C)

pentru ţevi cu pereţi mai groşi de 12 mm, T= 200°C (toleranţa

+10°C)

4. Cu o bormaşină găuriţi ţeava, fiind atenţi să nu afectaţi filetul colierului sau garnitura de etanşare. Utilizaţi un distanţier pentru a nu atinge celălalt perete al ţevii. Este mai bine să folosiţi o freză pentru a reduce apariţia zgârieturilor pe ţeavă.


Este de dorit să completaţi un ―PROTOCOL DE SUDURĂ‖ în care trebuie specificate

următoarele detalii:

- Numele sudorului şi al companiei de sudură.

- Modelul şi numărul de serie al maşinii cu care a fost făcută sudura.

- Temperatura mediului şi condiţiile atmosferice.

- Diametrul şi tipul ţevii (PN) sau grosimea acesteia.

- Observaţi presiunea de tragere, presiunea de încălzire şi de sudură.

- Înălţimea marginilor, timpii de încălzire şi de sudură.

Ce se face şi ce nu se face la sudură

Ce se face

Asiguraţi-vă întotdeauna că aparatul este verificat şi întreţinut corespunzător.

Întotdeauna sudura să se execute sub un cort pe un teren fără denivelări.

Asiguraţi-vă că ţevile sunt aliniate corect şi susţinute pe suporturi cu role pentru o

tragere minimă.

Acoperiţi capetele de ţeavă pentru a preveni formarea unui curent de aer prin ţeava

care ar putea duce la răcirea prematură a suprafeţelor de sudat.

Curăţaţi suprafaţa ţevilor (interior şi exterior), capetele ţevilor şi clemele de pe şasiu

înainte de a introduce ţevile în şasiu.

Fixaţi si aliniaţi corect ţevile în aparat.

Spălaţi oglinda încălzitoare când este rece înainte de fiecare sesiune de suduri şi

îndepărtaţi particulele de polietilenă de pe oglindă cu o cârpă uscată când oglinda este

caldă.

Ştergeţi oglinda încălzitoare cu o cârpă când schimbaţi diametrul ţevii de sudat.

Curăţaţi feţele şi cuţitele frezei înainte de a o utiliza.

Asiguraţi-vă că freza produce un şpan continuu pe ambele capete de ţeavă înainte de a

opri ciclul de frezare.

Întotdeauna aşteptaţi ca rotirea frezei să înceteze înainte de a o îndepărta din aparat.

Aşezaţi freza în suportul special destinat.

Îndepărtaţi şpanul din polietilenă de pe capetele de ţeavă şi aparat.

Verificaţi vizual dacă ambele capete de ţeavă sunt complet frezate.

Întotdeauna verificaţi ca să nu existe goluri între ţevi de-a lungul întregii circumferinţe a

ţevilor atunci când acestea sunt lipite.

Pentru a avea o sudură corespunzătoare după verificarea alinierii ţevilor începeţi

neîntârziat procesul de sudare.

Scrieţi pe ţeavă numărul sudurii utilizând un marker.


După expirarea perioadei de răcire acolo unde e necesar se poate îndepărta bavura

exterioară şi/sau interioară.

Ce nu se face

o Nu încercaţi să deschideţi cutia aparatului - nu sunt piese la care utilizatorul să poată

face reparaţii.

o Nu utilizaţi aparate deteriorate.

o Nu încercaţi să sudaţi ţevi din materiale diferite sau cu SDR (grosime perete) diferit.

o Nu lăsaţi şpanul din polietilenă în ţevi sau aparat.

o Nu atingeţi suprafeţele frezate şi nu murdăriţi ţevile când îndepărtaţi şpanul.

o Nu îndepărtaţi ţevile din aparat înainte ca procesul de răcire să fie complet.

o Nu încercaţi să săriţi anumite etape din procesul de sudare.

o Nu încercaţi să îndepărtaţi freza din aparat înainte ca rotirea acesteia să înceteze.

Instrucţiuni de folosire

1. Aşezaţi maşina asigurându-vă că este corect fixată pe suprafaţa de lucru şi

preveniţi astfel căderea ei în timpul ciclului de sudură, ceea ce ar duce la eforturi

în ţeavă şi ar afecta sudura.

2. Aşezaţi mini-unitatea electrohidraulică, termoplaca şi freza lângă maşină şi faceţi

conexiunile electrice şi hidraulice.

3. Pentru a pregăti bacurile pentru sudarea diametrului cerut, procedaţi după cum

urmează:

- deschideţi bacurile, introduceţi reducţiile de prindere (detaliu1 în

figură)

- apoi prindeţi cu şuruburi (detaliu2) aşa cum este arătat în figură.

- Introduceţi elementele care trebuie sudate şi prideţi-le bine în aşa

fel încât să iasă afară din bacuri cu maximum 3 cm.

4. Aşezaţi freza pe poziţia de lucru şi porniţi motorul. Apropiaţi cele două

bacuri (împreună cu capetele care trebuie sudate) de freză, cu o mişcare

uniformă. Adâncimea frezării nu trebuie să fie mai mare de 0,2 mm/rotaţie,

altfel adâncimea mare a tăierii şi frecarea excesivă dintre cuţitele discurilor


şi capetele care trebuie tăiate, ar putea opri motorul. Depărtaţi cele două

capete, opriţi motorul frezei şi întorceţi-vă în poziţia dinainte de frezare.

5. Apropiaţi capetele ţevilor şi verificaţi ca acestea să fie paralele (eroarea

maximă permisă este de 0,3mm). Dacă este cazul, repetaţi frezarea

capetelor. Verificaţi de asemenea ca cele două elemente să fie coaxiale

şi, dacă este necesar, rotiţi elementul (eroarea maximă este de 0,5 mm).

Îndepărtaţi orice urmă de şpan din interiorul ţevilor sau racordurilor cu o

perie.

N.B.: suprafeţele laminate care sunt gata pentru a fi sudate nu trebuie ţinute cu mâna;

daca nu, curăţaţi ambele suprafeţe cu o soluţie specială (metilen clorid).

6. Înainte de sudură, apropiaţi bacurile o dată sau de două ori şi citiţi cu

aparatul de măsură presiunea cerută pentru a trage partea mobilă a

aparatului în care este fixată ţeava (pierdere de presiune). Această

valoare trebuie adăugată adaptării, presiunii de sudură şi încălzire date în

tabel. Pentru a vă asigura că sudura este corect efectuată, este bine să

verificaţi pierderea de presiune în timpul fiecărei operaţii de sudură.

7. Aşezaţi termoplaca (care trebuie să fi atins temperatura de operare) între

cele două capete care trebuie sudate. Apropiaţi capetele ţevilor şi, după

ce faceţi contact cu elementul de încălzire, măriţi presiunea la P1

(presiunea de adaptare), ţinând cont de pierderea de presiune. Ţineţi

această presiune pentru timpul T1 până când marginea ―h‖ are înălţimea

indicată în tabel. Apoi, coborâţi presiunea până la valoarea P2 (ţinând

cont de pierderea de presiune) şi ţineţi-o un timp T2 arătat în tabele.

8. Separaţi capetele care trebuie sudate prin îndepărtarea lor de

termoplacă, scoateţi-o pe aceasta din urmă şi aduceţi capetele împreună

din nou. Această procedură trebuie făcută cât mai repede posibil, şi în

orice caz, timpul între începutul şi sfârşitul acestei operaţii nu trebuie să

depăşească timpul T3 indicat în tabelul de presiuni (tabelul 11.2). Apoi


treceţi la faza de sudură, mărind presiunea la P1 (evident ţinând cont de

pierderea de presiune) în timpul T4 şi menţineţi-o constantă pentru timpul

de sudat T5. Este absolut interzis să răciţi în mod forţat (cu apă rece, aer,

etc.) elementele imediat după sudură.

9. Când elementele s-au răcit complet, deschideţi bacurile, scoateţi ţevile şi

aduceţi maşina în poziţia de repaus.

10. Anumite aparate de sudură sunt capabile să facă îmbinări speciale

datorită celor 4 bacuri speciale aflate pe o ramă detaşabilă. Pentru a pregăti

maşina, deşurubaţi cele trei şuruburi (Fig.1).

Acestea separă cele patru bacuri de rama detaşabilă de conductă.

11. Determinaţi diametrele ţevilor care trebuie

sudate, aplicaţi reducţiile de prindere, fixaţi

îmbinarea în formă de T, cotul sau racordul în

cel de-al treilea bac în


cilindrul hidraulic (vezi figura alăturată). După aceea,sudaţi elementele aşa

cum este descris în instrucţiunile de folosire.

Faze ale procesului de sudură

Procesul de sudură este compus din mai multe faze descrise în diagrama cu titlul

Forţă/Timp.

Operatorul trebuie să prindă zona terminală a ţevilor de sudat prin intermediul

dispozitivului de fixare, având grijă ca să fie respectată alinierea axelor celor două părţi

cilindrice. Prin intermediul operaţiei de frezare se realizează curăţarea feţelor de sudat şi

perfecta lor cuplare. Se poate trece la prima fază a procesului de sudură care este denumită şi

de adaptare; ea este definită şi de valoarea forţei de adaptare şi duce la formarea marginii la

sfârşitul adaptării. Forţa de adaptare coincide cu forţa de sudură şi duce, prin intermediul

contactului între feţele ţevilor şi termoelement, la crearea de două margini separate de

material plastic topit a căror înălţime faţă de suprafeţele ţevii se găseşte în tabel.

Faza a doua, aşa zisă de încălzire, este definită de valorile forţei şi timpului necesare

pentru o încălzire completă şi omogenă a interfeţei de contact între ţevi. Valoarea forţei este

suficientă pentru a garanta simplul contact între ţevi şi placă încălzitoare: în această fază nu

se modifică înălţimea marginii la sfârşitul adaptării; este important ca la trecerea de la prima la

a doua fază sau în trecerea de la forţa de adaptare la forţa de încălzire să nu se producă

separarea între suprafeţele calde ale ţevilor şi termoelement.

Urmează acum a treia fază în care, după ce aţi distanţat ţevile şi aţi extras

termoelementul, se permite contactul între suprafeţele de sudat; aceasta fază se menţine

constantă pentru un interval de timp necesar să garanteze o răcire completă şi gradată a

sudurii; valorile date în tabel sunt: timpul de creştere a forţei (de la valoarea zero la valoarea

maximă), valoarea maximă a forţei de sudură şi timpul minim de răcire a sudurii. Odată

parcurs acest interval de timp, timp în care îmbinarea nu trebuie să fie supusă la nici un efort

mecanic, sudura poate fi considerată completă, se poate deci proceda la deblocarea bacurilor

şi folosirea maşinii într-un nou proces de sudură.


Verificări nedistructive

Examen vizual

Aceasta presupune ca în urma verificărilor la îmbinarea prin sudura cap la cap să

obţinem rezultatele:

- cordonul de sudură să fie uniform pe întreaga circumferinţă a ţevii;

- profilul de sudură în centrul cordonului să fie deasupra diametrului exterior

al elementului sudat;

- pe suprafaţa externă a cordonului nu trebuie să se observe porozităţi,

incluziuni de pulberi sau alte contaminări;

- nu trebuie să existe spărturi superficiale pe suprafaţa externă a cordonului.

La examinarea vizuală a secţiunilor transversale rezultate în urma îmbinării prin electrosudură,

aplicabile tuturor tipurilor de racorduri electrosudabile se va observa:

- dacă în urma procesului de sudare nu au apărut cedări şi/sau umflături în

tub sau racord;

- nu trebuie să apară lipsa de fusiune între suprafeţele sudate;

- tratamentul de şlefuire la care se supun înainte de sudură elementele

sudate, trebuie să fie vizibil clar pe întreaga circumferinţă a acestora;

- nu trebuie să existe ieşiri ale materialului în exteriorul suprafeţelor

elementelor sudate.

În urma verificărilor sudurii prin polifuziune trebuie să obţinem rezultatele:

- cordonul de sudură dublu, datorat topirii fitingului şi topirii ţevii să fie uniform

pe întreaga circumferinţă a ţevii;

- pe suprafaţa externă a cordonului nu trebuie să se observe porozităţi,

incluziuni de pulberi sau alte contaminări;

- profilul de sudură în dreptul cordonului să fie în prelungirea fitingului şi

deasupra diametrului exterior al ţevii;

- nu trebuie să existe spărturi superficiale pe suprafaţa externă a cordonului;

- se va vedea dacă în urma procesului de sudare nu au apărut cedări şi/sau

umflături în tub sau racord;

- nu trebuie să apară lipsa de fusiune între suprafeţele sudate.

Examen dimensional

Aceasta presupune ca în urma verificărilor la sudura cap la cap să obţinem rezultatele:

- lăţimea cordonului de sudură să fie uniformă pe toată desfăşurarea sudurii: în orice punct al

sudurii, lăţimea ―B‖ a cordonului nu trebuie să varieze cu mai mult de 10% de la valoarea

medie Bm,

unde: Bm = (Bmin + Bmax) / 2;


Bmin = valoarea minimă a lăţimii cordonului de sudură;

Bmax = valoarea maximă a lăţimii cordonului de sudură.

- în anumite puncte ale sudurii, lăţimea ―B‖ a cordonului de sudură trebuie să se verifice ca

având valorile indicate în tabelul 11.3 :

Tabelul 11.3

Grosimea

peretelui

ţevii [mm]

Lăţimea

cordonului

de sudură

―B‖ [mm]

Grosimea

peretelui

ţevii [mm]

Lăţimea

cordonului

de sudură

―B‖ [mm]

Grosimea

peretelui

ţevii [mm]

Lăţimea

cordonului

de sudură

―B‖ [mm]

3 4-6 13 10-14 30 16-21

4 4-7 16 11-15 34 17-22

5 5-8 18 12-16 40 18-23

6 6-9 19 12-18 45 20-25

8 7-10 22 13-18 50 22-27

9 8-11 24 14-19 55 24-30

11 9-12 27 15-20 60 26-32

- în orice punct al sudurii, diferenţa maximă măsurată între cordoanele b1, b2, trebuie să fie

sub 10% din lăţimea ―B‖ a cordonului în cazul sudurii tub-tub şi sub 20% din lăţimea ―B‖ a

cordonului în cazul tub-racord sau racord-racord,

unde: b1,b2 = lăţimea fiecăruia dintre cordoane care constituie lăţimea totală ―B‖ a cordonului;

- diferenţa maximă între două elemente sudate trebuie să rezulte sub 10% din grosimea ―s‖ a

elementului sudat.

VERIFICAREA FUNCŢIONĂRII

Înainte de a proceda la operaţii de sudură faceţi controalele şi interveniţi eventual în reglarea

maşinii după cum se indică în continuare:

- controlaţi ca tensiunea declarată a maşinii şi a tuturor componentelor sale să

corespundă cu tensiunea din reţea;

- curăţaţi perfect îmbinările rapide ale aparatului de sudură şi cele ale centralei

electrohidraulice, ale ţevilor flexibile, de fiecare dată când trebuie să fie racordate

(pentru curăţare, folosiţi motorina şi uscaţi-le cu o cârpă curată); protejaţi-le

întotdeauna cu dopurile din dotare. Aceste operaţii evită ca nisipul sau praful să

poată intra în cilindrii instalaţiei şi să-i deterioreze;

- ghidajele cilindrilor activaţi ai maşinii trebuie să fie totdeauna perfect curate;


- curăţaţi la fiecare ciclu de sudură, şi la temperatura de lucru, suprafeţele

antiaderente ale termoelementului cu hârtie moale îmbibată în alcool (purtaţi mănuşi

de protecţie);

11.3.2.2. Tehnologia sudurii conductelor de PEHD – metoda electrofuziune

Îmbinarea cu electrofitinguri este din ce în ce mai des utilizată, dată fiind

simplitatea operaţiei şi calitatea superioară a îmbinării. Operaţia presupune utilizarea unui

electrofiting (tip mufă, cot, teu, etc) care are înglobată o rezistenţă electrică. Prin încălzirea

rezistenţei are loc încălzirea peretelui conductei şi a peretelui electrofitingului. Prin răcire

electrofitingul se contractă şi presează straturile topite, asigurând condiţii optime pentru

sudare. Aparatele de sudură portabile asigură parametrii de sudare în funcţie de tipul

fitingului şi temperatura exterioară. Figura 11.15. prezintă o secţiune printr-o îmbinare.

Fig.11.15. - Secţiune printr-o îmbinare realizată cu fiting electrosudabil

Utilizabilă pentru o gamă largă de diametre (dn 20 – 630 mm), tehnologia de

îmbinare prin procedeul de electrofuziune se utilizează în construirea şi depanarea

reţelelor de conducte din PE.

Similar tehnologiei de sudare cap la cap, tehnologia de sudare prin electrofuziune este

automatizată. Echipamentele de sudare cele mai moderne elimină „factorul om‖ în

totalitate (Figura 11.16.).

Fig. 11.16. - Fiting electrosudabil marcat cu cod cu bare identificat cu dispozitiv de citire

Pentru realizarea prin procedeul de electrofuziune a unor îmbinări de calitate

superioară, este indispensabilă utilizarea unor scule auxiliare. R ecomandabil este

utilizarea sculelor care asigură ortogonalitatea planurilor de tăiere.


Răzuitoarele pentru ţevi (Figura11.17), sau

aliniatoarele sunt scule foarte importante întrucât se

impune a fi utilizate la realizarea îmbinărilor prin

electrofuziune.

Fig. 11.17. - Dispozitiv de răzuit capetele de conductă pentru electrosudură

Instrucţiuni de sudură

Înainte de începerea sudurii trebuie întotdeauna să verificaţi dacă ţevile şi fitingul sunt

compatibile. Doar materialele compatibile vor fi sudate. Verificaţi PN şi SDR înscrise pe fiting

şi comparaţi-le cu cele ale ţevilor de sudat.

Oriunde este posibil, zona de sudare prin electrofuziune, ţevile, fitingul şi clemele, vor fi

aşezate pe un covor, într-un cort pentru a reduce contaminarea suprafeţelor datorită vântului

şi a curentului de aer din ţeavă.

A. Executarea unei suduri tip mufă

1) Verificaţi capetele ţevilor să fie tăiate perpendicular.

2) Apoi curăţaţi suprafaţa de sudare a ţevii în interior şi exterior utilizând o cârpă

uscată fără scame sau un şerveţel din hârtie.

3) După verificarea şi reglarea răzuitorului, răzuiţi un capăt de ţeavă pe o lungime

mai mare decât jumătate din lungimea fitingului.

4) Curăţaţi suprafaţa răzuită din nou cu o cârpă uscată fără scame sau cu un

şerveţel de hârtie.

Este recomandat ca suprafaţa răzuită să fie curăţată cu o cârpă fără scame sau cu un

şerveţel umezite în alcool izopropilic concentraţie peste 99%.

N.B.Nu atingeţi suprafaţa pregătită a ţevii cu mâna, sau nu permiteţi ca

suprafaţa să se contamineze înainte de a continua. Dacă suprafaţa s-a

contaminat trebuie curăţată din nou sau tăiată.

5) Aşezaţi ţeava pregătită în cleme, aşa încât marcajul de pe ţeavă să fie deasupra.

6) Deschideţi punga fitingului şi verificaţi-l.


Verificaţi ca fitingul să fie curat şi introduceţi-l pe ţeavă până la opritorile din centrul

fitingului. NU atingeţi suprafaţa interioară a fitingului. Dacă această suprafaţă este

contaminată, se poate şterge cu o cârpă fără scame sau un şerveţel de hârtie umezite în

alcool izopropilic 99%.

Dacă suprafaţa contaminată nu poate fi îndepărtată, schimbaţi fitingul.

7) Marcaţi adâncimea fitingului pe cea de-a două ţeavă la jumătate din lungimea

fitingului lăsând punga pe fiting pentru protecţie.

8) Îndepărtaţi punga de pe fiting şi introduceţi a doua ţeavă (după ce a fost răzuită)

în acesta până la opritorile centrale.

9) Strângeţi clemele de fixare.

10) Verificaţi dacă ţevile sunt introduse până la centrul fitingului, fitingul nu trebuie să

se mişte spre o ţeava sau alta.

11) Verificaţi vizual alinierea în toate planurile. Rotiţi fitingul pentru a va asigura că

nu este plasat forţat.

Foarte IMPORTANT de reţinut este că toate fitingurile cap la cap ce se sudează prin

electrofuziune trebuie răzuite şi fixate la fel ca şi ţevile.

Toate fitingurile electrofuziune trebuie păstrate în pungi de protecţie până la sudare.

Odată ce aţi început să pregătiţi o sudură, sudura trebuie încheiată cât mai repede.

Continuăm cu executarea sudurii. Pregătirea ţevii, răzuirea şi fixarea în cleme se aplică la

fiecare fiting.

1) Mai întâi verificaţi ca generatorul să aibă suficient combustibil.

2) Porniţi generatorul, apoi conectaţi aparatul de sudare la acesta şi verificaţi dacă

mufele de ieşire ale aparatului sunt curate şi intacte.

3) Conectaţi cablul de ieşire al aparatului la contactele fitingului. Conectaţi mufa

roşie la contactul roşu al fitingului şi mufa neagră la celalalt contact al fitingului.

4) Verificaţi ca timpul de sudare marcat pe fiting să fie acelaşi cu cel afişat pe

ecranul aparatului. Pentru fitingurile manuale, citiţi timpul de sudare marcat pe fiting

şi introduceţi această valoare în memoria aparatului.

5) Tastaţi START şi ecranul va începe să numere descrescător. Ciclul de sudare

este complet când se ajunge la 0.

6) Sudura trebuie lăsată să se răcească, timpul de răcire este înscris pe fiting. Nu

se vor îndepărta clemele de fixare şi nu se va mişca sudura până când timpul de

răcire nu a expirat.

7) Verificaţi ca martorii fitingului să se fi ridicat.


B. Executarea unei suduri tip şa

Pregătirea ţevii şi fixarea fitingului se vor executa pentru fiecare fiting.

1) Eliberaţi suprafaţa ţevii unde se doreşte sudarea şeii sau a teului de branşament.

2) Curăţaţi ţeava cu o cârpă uscată fără scame sau cu un şerveţel de hârtie.

3) Fitingul plasat în pungă, aşezaţi-l pe ţeavă în locul unde se doreşte

sudarea. Marcaţi pe ţeavă o suprafaţă cu 10mm mai mare decât suprafaţa de

sudare a fitingului.

4) Răzuiţi apoi ţeava, în locul marcat, cu o adâncime de 0,2mm. Curăţaţi suprafaţa

răzuită cu o cârpă fără scame sau cu un şerveţel îmbibate în alcool izopropilic

concentraţie 99%.

5) Scoateţi fitingul din pungă şi aşezaţi-l pe ţeavă, pe suprafaţa răzuită, fixându-l

corespunzător.

6) Aveţi grijă să nu atingeţi nici suprafaţa răzuită a ţevii şi nici suprafaţa de sudare a

fitingului.

7) Sudaţi ca şi la sudarea fitingurilor tip mufă.

8) Permiteţi ca timpul de răcire să expire înainte de a îndepărta dispozitivul de

fixare al fitingului.

C. Sudarea fitingurilor pe ieşirea teurilor

Pregătirea ţevii şi fixarea fitingului se vor executa pentru fiecare fiting. Procedura de

sudare este aceeaşi ca la sudarea fitingurilor tip mufă.

1) Curăţaţi suprafaţa de sudare ca mai înainte.

2) Răzuiţi ieşirea teului de branşament şi ţeava de branşament cu răzuitorul.

3) Marcaţi şi apoi fixaţi fitingul între ieşirea teului de branşament şi ţeavă.

4) Executaţi sudura aşa cum s-a arătat mai înainte.

5) După expirarea timpului de răcire clemele de fixare pot fi îndepărtate.

6) Se fac verificările calităţii sudurilor branşamentului, apoi se poate trece la

perforarea ţevii din reţea.

7) Deşurubaţi capacul teului, apoi deşurubaţi perforatorul până la nivelul

superior al teului, introduceţi tubul în hexagonul perforatorului.

8) Introduceţi cheia hexagon în tub, înşurubaţi apoi perforatorul până când

ţeava va fi perforată. Deşurubaţi apoi perforatorul până la nivelul superior al

teului.

9) Îndepărtaţi cheia şi tubul, apoi înfiletaţi complet capacul teului.

10) Odată înfiletat capacul, acesta se blochează nemaiputându-se deşuruba.

Este important ca odată ce suprafeţele au fost răzuite, acestea să fie curate şi uscate.

Ajungând în acest punct este important să ne referim la verificările calităţii sudurilor.


Aceste verificări trebuie realizate, ele fiind în beneficiul dumneavoastră.

1) Dacă martorii sudurii sunt prezenţi pe fiting trebuie verificat dacă aceştia

s-au ridicat.

2) Verificaţi marginile fitingului asigurându-vă că nu există material topit la

suprafaţa dintre fiting şi ţeavă.

3) Verificaţi ca ţevile să nu se fi deplasat în timpul sudării.

4) Verificaţi puritatea zonei din jurul sudurii.

5) Verificaţi dacă răzuirea a fost executată.

6) Asiguraţi-vă ca şaua sau teul să fie aşezate corect pe ţeavă.

7) În final, dacă aveţi un aparat care poate emite protocolul sudurii, tipăriţi-l şi

verificaţi parametrii.

Dacă una din aceste verificări nu este îndeplinită, fitingul trebuie îndepărtat şi un altul va

fi sudat.

Dacă sudarea fitingurilor tip şa nu este corectă, nu perforaţi ţeava, executaţi o nouă

sudură utilizând un nou fiting la o distanţă mai mare de 200mm de sudura greşită.

11.4 Lucrări de terasamente şi pozarea conductelor

Durata de serviciu a reţelelor executate din conducte PE este influenţată în

mod covârşitor de profesionalismul cu care se realizează şanţul — lăţime, adâncime — şi

patul de fundare. Acest lucru este confirmat de experienţa acumulată până în prezent, pe

baza căreia au fost sintetizate următoarele:

• influenţa SDR asupra tensiunilor şi deformaţiilor se manifestă doar pe timpul

realizării umpluturilor;

• influenţa diametrului conductei, a caracteristicilor terenului şi a adâncimii de

pozare asupra tensiunilor, respectiv a deformărilor este neglijabilă;

• efectul sarcinilor datorate circulaţiei se manifestă doar în cazul adâncimilor de

pozare mai mici de 1 m;

• calitatea lucrărilor de pozare — materialul şi gradul de compactare al patului —

sunt determinante în privinţa tensiunilor şi deformaţiilor.

Respectarea şi impunerea respectării regulilor de realizare a şanţului şi a patului

de fundare trebuie să se facă ţinând cont de cele de mai sus.

11.4.1. Săparea şanţului

La realizarea şanţului şi - în subsidiar - la stabilirea parametrilor secţiunii — este

necesar a se avea în vedere mai mulţi factori.

Normativul I.22 - 99 şi I.6 PE detaliază modul de poziţionare a conductelor de

alimentare cu apă, respectiv de gaze naturale în subteran. În tabelul 11.4. sunt date valorile


orientative pentru conductele de alimentare cu apă (secţiunea transvesală a şanţului, a

adâncimii de pozare este prezentată în figura 11.18.).

Tabel 11.4

Diametrul conductei (mm) Stratul de acoperire (m)

Minim Maxim

80-300 1,20 3,00 peste 300 0,80 3,00

Alţi factori cu influenţă în configurarea secţiunii săpăturii sunt: • caracteristicile terenului (necesitatea sprijinirilor); • diametrul conductei; • tehnologia de montaj (montajul - îmbinarea conductei la suprafaţă sau în şanţ).

Fig. 11.18. - Secţiunea transvesală a şanţului

Prezenţa personalului de execuţie pentru realizarea de lucrări în şanţuri este

necesară doar local şi pentru o perioadă de timp limitată. În consecinţă, lăţimea şanţului

poate fi redusă la minim. Pentru cazurile în care pozarea se face la adâncime normală

(Figura 11.18.) este suficientă realizarea unui şanţ de lăţime minimă (Figura 11.19.),

avantajos şi din punct de vedere static:

Se poate însă opta şi pentru alte secţiuni de şanţ

Fig. 11.19 Tipuri de şanţuri pentru conducte sub presiune


Noile generaţii de utilaje terasiere permit executarea unor şanţuri optime de

pozare. Săpătorul de şanţuri prezentat în figura 11.20. oferă posibilitatea executării

unor şanţuri înguste şi a realizării unui fund de şanţ „profilat‖. Pentru anumite categorii

de teren este necesară realizarea unui pat de fundare, pat care nu impune un profil

special al săpăturii. În aceste cazuri, fundul săpăturii de la adâncimea de:

H = h + dn ajunge la: H = h + dn + c

Fig. 11.20.- Săpător de şanţ

11.4.2. Prevederi privind pregătirea patului de fundare

Capacitatea portantă şi deformaţiile conductei sunt influenţate în mod fundamental

de calitatea patului de fundare. Patul de fundare are o influenţă majoră asupra limitării

deplasării conductelor, cunoscut fiind faptul că, în cazul polietilenei, coeficientul de

dilatare termică lineară este de câteva ori mai mare decât al materialelor obişnuite.

Un pat de fundare de bună calitate este capabil să împiedice mişcările cauzate

de variaţiile de temperatură prin frecarea cu suprafaţa exterioară a conductei.

Forţa de frecare (F1), ce împiedică deplasările conductei, poate fi calculată cu

ajutorul corelaţiei:

F1 = Gt Lh

unde:

= tg (0,8 )

= unghiul de frecare internă al terenului Gt = încărcarea cea mai defavorabilă a terenului (valoarea minimă) Lh = tronsonul „liber‖ de conductă aflat la dispoziţie


Forţa axială (F2), rezultată din variaţiile de temperatură este dedusă din legea HOOK,

astfel: F2 = E A t unde: E = modulul de elasticitate al conductei A = suprafaţa secţiunii conductei

t = diferenţa de temperatură

= coeficientul de dilatare termică liniară a conductei. Deplasările conductei sunt împiedicate dacă:

F1 > n×F2 (Este recomandat ca în calcule să se utilizeze un coeficient de siguranţă n = 1,5).

Condiţiile de fundare (Marquardt) pentru conductele elastice sunt într-o oarecare

măsură diferite de cazul conductelor rigide. Se disting trei categorii de condiţii de fundare care,

potrivit literaturii de specialitate, pot fi formulate astfel:

Categoria A: material de fundare optim (nisip, nisip mâlos, nisip cu pietriş), rezemarea

uniformă a conductei, tasări ulterioare reduse.

Categoria B: rezemarea neuniformă a conductei (posibile rezemări punctiforme şi pe

generatoare), grad de compactare a terenului suficient în zona conductei.

Categoria C: rezemare neuniformă (prezintă ascendent asupra rezemărilor punctiforme

şi pe generatoare), grad de compactare a terenului variabil, tendinţe de tasare.

Corelaţiile dintre condiţiile de fundare şi câteva tipuri de terenuri de fundare sunt

prezentate în tabelul 11. 5.

Ca material pentru patul de fundare se recomandă materialele granulare: nisip, nisip cu

pietriş, dacă Dmax < 20 mm, respectiv materiale slab coezive, mixte: nisip mâlos, argilă

nisipos - mâloasă.

În situaţiile în care terenul de fundare nu asigură o rezemare care să evite afectarea

conductei - stânci, terenuri cu sfărâmături, umpluturi, argilă tare şi mâl, terenuri cu

pietriş având Dmax > 20 mm — se impune realizarea unui pat inferior de pozare

Tabel 11.5

PATUL DE FUNDARE POSIBILITĂŢI DE

EXECUŢIE MATERIAL CATEGORIA

Nisip

A Realizabil prin înnămolire

B Cerinţă generală în cazul oricărui şanţ

C Calitate inacceptabilă de execuţie

Argilă

A Practic irealizabil

B Conţinut minim de nisip 10%

C Neadaptabilă

Nămol

A Irealizabil

B Realizabil la umiditate medie şi conţinut de 10% nisip

C Din nămol uscat şi fără bulgări este realizabil doar teoretic


Grosimea minimă a patului de pozare trebuie să fie de 10 cm, iar în cazul execuţiei

neîngrijite, cu denivelari a fundului şanţului, se recomandă mărirea acestuia.

Pe traseele de conductă în pantă, pentru preîntâmpinarea alunecării patului de pozare,

se recomandă construirea unor blocaje din beton, asemenea celor prezentate în figura 11.21.

Blocajele se vor executa anterior pregătirii patului şi se vor încastra în terenul de

fundare pe 5 cm. Punerea în operă a materialului patului se va realiza exclusiv prin mijloace

manuale - prin lopătare — în straturi succesive de 20 cm.

Compactarea straturilor, în zona conductei, se va executa mecanizat sau manual (cu

maiul de mână din lemn sau metalic, cu muchii rotunjite) (Figura 11.22).

Figura 11.21. Figura 11.22 Protecţia conductei şi a patului Compactarea patului cu maiul de mână

împotriva alunecării cu ajutorul blocajelor. Blocajele vor fi prevăzute pe pante de peste 10%, la distanţa de 25 - 30 m

Compactarea patului poate fi executată şi prin tasarea în urma inundării cu apă.

În urma inundării prin stropirea straturilor succesive (înălţimea maximă a coloanei de

apă fiind de 2-3 cm), granulele de nisip se compactează prin sedimentare în 1 - 2 ore.

Această metodă poate fi utilizată cu succes şi în cazul solurilor cu un nivel ridicat al

apelor freatice, după ce în prealabil conducta a fost asigurată la plutire, prin lestare.

Stratul superior al patului, la extradosul conductei, va fi de minim 15 cm. Valoarea

prevăzută a gradului de compactare al materialului patului pentru zone sub circulaţie va

fi de Tr = 95 % şi respectiv Tr = 85 % pentru alte situaţii. Umplerea şanţului şi

compactarea terenului se vor realiza în straturi, utilizând, în general, materialul excavat

din şanţ. În această zonă maiul de mână poate fi înlocuit cu maiuri mecanice de

greutate redusă sau medie. Gradul de compactare recomandat este de Tr = 90% sub căile

rutiere şi de Tr = 85% în celelalte locuri.

La execuţie este necesară asigurarea posibilităţii de detectare ulterioară a


traseului conductei. Această posibilitate se poate asigura prin pozarea în şanţ, lângă

conductă, a unui fir metalic de semnalizare. Normativul I.6. PE – 96 prevede utilizarea unei

benzi din polietilenă de lăţime minimă de 15 cm de culoare albastră, cu inscripţia

ATENŢIE APĂ. Aceasta se foloseşte pentru avertizare sub nivelul terenului, la jumătatea

grosimii stratului acoperitor, pe tot traseul conductei.

11.4.3. Pozarea conductelor În capitolele anterioare au fost prezentate particularităţile construirii reţelelor

din conducte PE şi posibilitatea execuţiei îmbinărilor la suprafaţă. Reţeaua de conductă

poate fi premontată, prin îmbinarea conductelor din colaci sau din bare, chiar pe mai mulţi

kilometri .

Pentru organizarea tehnologiei de îmbinare şi pozare a conductelor există mai

multe metode verificate în practică. Alegerea tehnologiei optime se face funcţie de

condiţiile din teren, de starea vremii, etc. Conform soluţiei prezentate în fotografia nr.

2 premontajul conductei se realizează într-un anume loc, firul de conductă urmând a fi

transportat prin târâre, la locul de punere în operă. Lungimea maximă a unui fir de

conductă tractabil în siguranţă este:

red n

L =

unde:

red= tensiunea limitată din cauza alungirii = 3,0 N/mm2

n= coeficient de siguranţă (se recomandă valoarea de 1,2)

= densitatea conductei din PE

= coeficient de frecare (în funcţie de natura suprafeţei având valoarea de 0,4 – 0,6)

Tehnologia prezentată în fotografiile nr. 11.1 şi 11.2, reprezentând îmbinarea

conductei lângă şanţul gata săpat, poate fi aplicată prin deplasarea continuă a instalaţiei de

sudare şi a personalului. Deplasarea instalaţiei de sudare şi a personalului, în lungul

traseului conductei, se poate realiza cu ajutorul unei autospeciale de capacitate redusă.

Foto 11.1 Foto 11.2 Îmbinarea conductei cu aparat de sudură în zona determinată (conducta se deplasează prin târâre)


În fotografia nr.11.3 ordinea este inversată: reţeaua de

conductă se îmbină lângă traseu, săpătura şanţului efectuându-

se ulterior, astfel timpul de expunere a şantului deschis este mai

scurt.

Chiar şi pentru pozarea conductei există mai multe

posibilităţi. De exemplu, colacii de conductă pot fi pozaţi direct

de pe tambur, în paralel cu săparea şanţului. Conductele

îmbinate, de diametru mare, pot fi pozate cu ajutorul utilajelor

terasiere direct pe pat, sau pe reazeme aşezate peste şanţuri,

Foto 11.3

această ultimă metodă fiind aplicabilă în cazul nivelului ridicat al apelor freatice. Conducta se

coboară pe pat prin îndepărtarea succesivă a reazemelor. Modalitatea cea mai utilizată este

de pozare prin priză unică, cu ajutorul lansatoarelor de conducte. În practică se utilizează şi

alte metode. În scopul realizării unor lucrări de calitate se cuvin câteva recomandări:

• Nu se acceptă rularea reţelelor de conductă, din cauza solicitărilor de torsionare la

care poate fi supusă conducta, respectiv sudurile.

• Punctele de priză depărtate pot induce alungiri periculoase; din această

cauză lansarea trebuie efectuată cu atenţie.

• Forţele de frecare, apărute la manevrarea conductelor, pot fi reduse prin utilizarea

rolelor.

• În punctele de priză, conducta trebuie protejată împotriva deteriorării, cu adaosuri

din materiale elastice (cu elemente intercalate din materiale plastice).

• Trebuie avut în vedere că la definitivarea poziţiei conductei în şanţuri, aceasta nu

trebuie să vină în contact cu pereţii săpăturii.

11.5. Utilizări ale conductelor PEHD

Principiile de realizare a reţelelor de conducte din PE se diferenţiază în funcţie de

specificul aplicaţiei. Indiferent însă de domeniul de aplicare, se impune întocmirea

documentaţiei de execuţie, în care trebuie să se regăsească următoarele informaţii:

• presiunea de lucru a conductei,

• temperatura de exploatare a conductei, a fluidului de transportat,

• nivelul probabil al apelor freatice în zona de lucru,

• poziţia reţelelor edilitare existente,

• date privind geodezia şi caracteristicile mecanice ale terenului de pozare,

• informaţii privind posibilităţile de organizare a execuţiei lucrărilor.


Pe lângă informaţiile de mai sus, documentaţia de execuţie trebuie să includă şi

specificaţii legate de conductele din PE:

• modalităţile de îmbinare ale conductelor,

• proba de presiune, valoare, mod de încercare;

• poziţia şi dimensiunile ancorajelor şi blocajelor de la ramificaţii, tuburi de

protecţie şi armături,

• modalităţile de preluare a dilatărilor cauzate de variaţiile de temperatură,

• proiectul de epuisment, în cazul în care este necesară o coborâre cu mai mult

de 1 m a nivelului apelor freatice,

• proiectul de utilizare a sprijinirilor (funcţie de condiţii),

• proiectul de organizare, având ca bază condiţiile speciale de lucru.

La realizarea reţelelor de conducte pentru transportul apei este recomandabil a se opta

pentru fitinguri de îmbinare din acelaşi material cu conducta. În afara îmbinărilor cu flanşe şi a

vanelor cu sertar reţelele pot fi realizate din materiale cu durată de viaţă aproximativ egală cu

cea a conductelor. Utilizarea acestor materiale contribuie la mărirea duratei de serviciu a reţe-

lelor.

12. ANALIZA ŞI LOCALIZAREA SISTEMATICĂ A SCURGERILOR DE APĂ

DIN CONDUCTE

12.1. Introducere

Spărturile din conducte nu numai că aduc prejudicii materiale operatorilor de reţea şi

utilizatorilor apei, dar sunt adeseori periculoase. Din această cauză este necesară o

determinare rapidă şi exactă a poziţiei spărturilor, precum şi o monitorizare permanentă a

reţelelor, pentru controlul pierderilor de apă.

La baza sistemului stă un program de monitorizare, predicţie şi localizare exactă a

locurilor de defect din reţea.

12.2. Metode de localizare

În timpul localizării defectelor vom diferenţia două etape de lucru şi anume

"prelocalizarea" care este urmată de confirmarea ("localizarea exactă") acestora.

Prin prelocalizare este stabilită cu o precizie redusă secţiunea afectată de spărtură, prin

palparea armăturilor accesibile direct, cu ajutorul unor microfoane sensibile. Pentru aceasta se

folosesc echipamente de tipul urechii electronice HL5R, a loggerelor digitale de tipul SebaLog

N, a aparatelor din gama Hydrolux®, a corelatoarelor digitale dedicate sau a echipamentelor

combinate de tipul Correlux®.

În funcţie de metoda de teste folosită se utilizează diferite aparate şi tehnici de măsură,

prezentate sintetic în tabelul 12.1.


Aparatele utilizate pentru diferitele metode de localizare

Tabelul 12.1

Măsurătoare zonală

Prelocalizare

Confirmare

(Localizare exactă)

Debitmetre

TDM 10-60 UDM

Locatoare acustice

SebaLog N HL5R

Hydrolux® HL 500

Hydrolux® HL 5000

Hydrolux® HL 500

Hydrolux® HL 5000

Corelatoare

Correlux®P1

Correlux®P100

Correlux®P1 Pro

12.3. Noţiuni de bază

Pentru localizarea pierderilor din reţelele de distribuţie de apă se utilizează în general

zgomotul produs de apa care iese cu presiune prin spărtură. leşirea lichidului prin spărtură

duce la generarea de unde acustice, care sunt purtate mai departe atât de coloana de apă cât

şi de pereţii conductei. Undele acustice se transmit prin coloana de apă spre ambele

extremităţi, sinusoidal. Acolo unde undele ating materialul conductei acesta vibrează. Este

vorba de vibraţiile acustice produse în conductă. Cu cât undele sonore se îndepărtează de

sursă, cu atât devin mai slabe. Există un punct în care undele din coloana de apă nu mai pot

atinge materialul. La toate acestea se adaugă şi calitatea solului, densitatea acestuia,

materialul din care este făcută conducta, presiunea apei din reţea, diametrul conductei, alţi

factori. Din aceste motive nu se poate stabili niciodată cu precizie dinainte cât de departe se

poate auzi zgomotul produs de spărtură.

12.3.1. Materialul conductei

Cea mai importantă condiţie este ca materialul să poată fi supus la vibraţii. Pentru

conductele metalice nu există probleme în condiţii obişnuite. Dimpotrivă, materialele

nemetalice sunt inerte "sonor" şi transmit foarte prost semnalul.

În figura 12.1 sunt reproduse schematic comparativ mărimile distanţelor de transmisie a

sunetului în funcţie de materialul din care este construită conducta.

Pentru conductele metalice sunetul produs de pierdere are frecvenţe de rezonanţă mai

înalte, cuprinse între 500 si 3000 Hz.

Pentru conductele nemetalice, sunetul produs de pierdere are frecvenţe mai joase, între

100 si 700 Hz.


Fig.12.1

În tabelul 12.2 se prezintă influenţa frecvenţei zgomotului pierderii asupra propagării

sunetului prin conductă.

Distanţa de propagare a sunetului prin conducte

Tabel 12.2

Material

0

(mm)

Grosimea

peretelui (mm)

Frecvenţa

(kHz)

Distanţa de

propagare

(m)

Oţel

100

10

0,1

20.000

Oţel

100

10

1

5.000

Oţel

100

10

10

1.250

Oţel

1000

20

0,1

65.000

Oţel

1000

20

1

8.000

Oţel

1000

20

10

1000

Fontă

100

10

0,1

15.000

Fontă

100

10

1

3.000

Fontă

100

10

10

500

PVC

100

10

0,1

100

PVC

100

10

1

10

PVC

100

10

10

1


12.3.2. Dimensiunile conductei

Dimensiunile conductei joacă un rol foarte important. Grosimea peretelui conductei

creşte pe măsură ce se măreşte şi diametrul acesteia. Astfel, o conductă de mari dimensiuni

este din ce în ce mai greu de făcut să vibreze. O conductă cu DN 400 poate fi comparată într-

o oarecare măsură cu o conductă de PVC cu DN 100. Ambele conducte pot fi făcute mai greu

să vibreze.

12.3.3. Tipuri de zgomote

Există două tipuri de zgomote măsurabile:

1. Sunetul care se propagă prin conductă

Mai întâi, cu ajutorul unor instrumente speciale (de tipul urechii electronice HL 5 sau a

aparatelor de tipul Hydrolux® sau Correlux®) se ascultă vanele, armăturile, hidranţii, precum

şi toate punctele de contact direct, pentru perceperea sunetelor suspecte. Prin aceasta sunt

înregistrate direct vibraţiile materialului conductei, cu microfoane sensibile. Frecvenţa acestor

semnale este cuprinsă între 500 şi 2500 Hz.

2. Sunetul care se propagă prin sol

Acest tip de sunet este produs de apa care iese cu presiune prin spărtură şi care atinge

bucăţi din pământ pe care le pune în mişcare. Acest sunet se extinde de obicei în formă de

pâlnie în sus şi poate fi înregistrat la nivelul solului cu un geofon Piezo PAM-B1/W1/U şi cu un

receptor Hydrolux® sau Correlux®. Frecvenţa acestor semnale este cuprinsă între 100 şi

700 Hz.

Pentru aparatura acustică dotată cu filtre trebuie să observăm ca filtrele

să fie reglate corespunzător fiecărui caz în parte.

12.4. Prelocalizarea

Prelocalizarea, adică determinarea zonei spărturii prin care iese apă, se desfăşoară

prin ascultarea locurilor de contact direct accesibile, ca de exemplu hidranţi, vane, etc.

Precizia obţinută în acest mod nu este suficientă pentru efectuarea în mod economic a

săpăturilor pentru reparaţie. Din această cauză prelocalizarea trebuie urmată întotdeauna de o

confirmare (localizare exactă) a locului pierderii.

12.4.1. Cuantificarea locurilor de spărtură prin măsurarea zonei (debitmetrele

VDM si TDM)

12.4.1.1. De ce este necesară sectorizarea - măsurarea zonei?

Este necesară măsurarea zonelor de reţea, deoarece o spărtură cu deschidere mică

poate produce zgomote mult mai mari decât o spărtură veche cu deschidere mare (şi deci cu o

pierdere mult mai mare). Din determinările acustice directe nu se pot trage concluzii asupra

mărimii spărturilor - "un zgomot mare nu înseamnă neapărat o spărtură mare, uneori se

întâmplă chiar invers".


Măsurarea zonei facilitează o clasificare a spărturilor. Astfel există posibilitatea de a se

dirija în aşa fel repararea spărturilor, încât să fie detectate şi eliminate mai întâi spărturile mai

mari şi care aduc pagube mai însemnate.

Figura 12.2 ne prezintă relaţia dintre mărimea spărturii şi rezonanţa zgomotului pierderii.

Fig. 12.2 Intensitatea zgomotului în raport cu

dimensiunea spărturii

În fiecare reţea există mai multe spărturi mici şi un număr mai redus de spărturi mari.

Experienţa de-a lungul mai multor ani a arătat că circa 80% din volumul pierderilor totale sunt

provocate de circa 20% din spărturile existente.

Din punct de vedere economic este important să reparăm cât mai rapid şi cu costuri

minime spărturile cele mai mari.

12.4.1.2. Principiul măsurării zonei

Pentru măsurarea zonei, fig.12.3, se izolează prin decuplarea din reţea părţi ale

acesteia, care sunt conectate pentru alimentare prin furtune la hidranţi. Se fac măsurători şi

evaluări debitmetrice şi presometrice în reţea, pentru care se utilizează fie debitmetrul cu

ultrasunete UDM, fie debitmetrul-presometru TDM 10-60. Valorile măsurate se pot transfera,

procesa şi memora pe un PC sau pe o imprimantă. Aceste măsurători sunt făcute în mare

parte noaptea, între orele 23.00 şi 05.00, când consumul este scăzut. Cantităţile de consum ar

deranja altfel în timpul zilei măsurătorile. În funcţie de numărul locuitorilor dintr-o zonă supusă

măsurătorilor se va fixa o cantitate de consum de bază, care îşi are originea în consumul

natural.

Din experienţă şi din observarea cantităţilor de consum se poate constata dacă există

pierderi în zonă. Prin înlăturarea logică a sectoarelor de reţea se poate identifica zona cu

spărturile cele mai mari.


Fig. 12.3 Măsurarea zonei

12.4.1.3. Consumul minim pe timp de noapte

În fiecare reţea de conducte va exista un consum minim, pe timpul nopţii, care este

dependent de numărul de locuitori. Din această cauză este important ca persoana care face

măsurătorile să fie informată asupra numărului de locuitori din zonele în care se efectuează

măsurători. Consumul minim pe timpul nopţii este valoarea de consum în orele de noapte cu

consum redus, între 24.00 şi 04.00. În tabelul 12.3 apar valori experimentale, care pot servi ca

valori de referinţă.

Consumul minim pe timp de noapte

Tabelul 12.3

<10.000 locuitori

0,010 l/min

>50.000 locuitori

<150.000 locuitori

0,020 - 0,025 l/min

> 500.000 locuitori

0,050 -0,100 l/min


12.4.2. Loggere de zgomot (SebaLog)

Sistemul SebaLog este compus din loggere echipate cu microfoane piezo extrem de

sensibile, amplificator, digitizor, memorie şi baterie. Fiecare logger are o carcasă robustă,

rezistentă la apă. Prin înregistrarea zgomotului pe timp de noapte, el face posibilă detectarea

spărturilor din reţelele de apă, fără a mai fi asistat de operator.

12.4.2.1 Descrierea aparatului

Un microfon sensibil este conectat la un amplificator care digitizeaza semnalele sonore

recepţionate. La momente de timp stabilite anterior, memoria va memora nivelul zgomotului

înregistrat. Loggerele sunt dotate cu acumulatoare care conferă sistemului o mai mare

autonomie în timp (peste 5 ani de operare continuă).Loggerele sunt astfel concepute încât să

poată fi instalate în hidranţi, vane sau în alte puncte de contact direct pe conductă. Fiecare are

atribuit un număr de recunoaştere, care este necesar la valorificarea ulterioară a datelor, în

vederea coordonării loggerelor cu locurile de măsură asociate.

12.4.2.2. Utilizare

Pentru o utilizare cu succes a sistemului este nevoie de cel puţin 6 loggere. Cele mai

bune rezultate se obţin totuşi prin utilizarea a 15 -45 loggere. Numărul acestora determină un

randament şi o acurateţe mai mare a măsurătorii. În primul rând, pe baza planului general

(dacă este posibil la o scară de 1:5000) se realizează o planificare a punctelor de analiză. Se

folosesc preponderent hidranţii care se află în locuri accesibile, adică în locuri de intersecţie a

conductelor. În fiecare punct de măsură se instalează câte un logger. Este recomandabil ca în

reţelele metalice aceştia să se instaleze la distanţe de până la 200 m între ei, iar în reţelele

nemetalice la circa 100 m.

Pentru siguranţă, se notează punctele de măsură încă o dată şi pe un plan de

distribuţie. Fără numerotarea loggerelor şi fără coordonarea acestora evaluarea coerentă a

măsurătorilor urmată de determinarea locurilor spărturilor devine mult mai dificilă.

12.4.2.3. Evaluarea datelor măsurătorii

Zona în care au fost amplasate loggerele este baleiată cu un Commander, care

primeşte prin legătură radio de la acestea toate datele necesare recunoaşterii pierderii. Marele

avantaj este că datele sunt interpretate pe loc în teren, fără a fi necesară procesarea pe un

calculator sau un du-te - vino între teren şi sediul firmei pentru procesarea acestora. Se poate

trece imediat la localizarea şi confirmarea pierderilor în teren. Datele se pot procesa adiţional

şi pe un PC aşa ca în figura 12.4


Fig. 12.4 Evaluarea datelor

cu sistemul înregistrator de

zgomot SebaLog

În general, după încheierea evaluării, se vor face măsurători cu corelatorul, atât pentru

confirmarea rezultatelor, cât şi pentru a se determina locul spărturii.

12.4.2.4. Avantajele sistemului

• Detectarea din timp a spărturilor, cu condiţia de a se face măsurători în mod regulat

• Utilizarea aparatelor este extrem de simplă

• Număr redus de operatori

• Scăderea cheltuielilor cu personalul, pentru că nu se lucrează în timpul nopţii

• Posibilitatea de a face evaluările automat cu ajutorul unui PC

12.4.3. Aparate electroacustice de ascultare (HL5R, Hydrolux® HL, Correlux®)

Aceste aparate sunt sisteme dotate cu amplificatoare şi microfoane sensibile şi de

precizie. Amplificatorul preia procesarea semnalului, căştile servesc la ascultarea zgomotului

de către operator.

Prelocalizarea, adică determinarea zonei spărturii prin care curge apa se face prin

ascultarea locurilor de contact direct accesibile (ca de exemplu hidranţi sau vane), cu ajutorul

microfonului universal şi de contact "antenă" PAM-U, care se conectează la amplificatorul

electronic (HL5R, Hydrolux ®HL 500, sau 5000), fig.12.5. Cu cât ne apropiem mai mult de

locul spărturii, cu atât creşte şi zgomotul recepţionat, iar după ce trecem de aceasta, zgomotul

începe să scadă.

Fig. 12.5 Prelocalizare cu microfonul PAM-U şi cu

Hydrolux®


Locul spărturii se găseşte în sectorul cu zgomot maxim. Microfonul PAM-U acoperă în

cazul conductelor metalice frecvenţe cuprinse între 500 si 2500 Hz, iar pentru conductele

nemetalice între 100 şi 700 Hz.

Urechea umană percepe diferenţele în intensitate ale semnalului sonor numai pentru

valori mari ale acestora. Din acest motiv o apreciere obiectivă a intensităţii sunetului indicată

de un aparat este de mare ajutor pentru operator. Amplificatoarele moderne fac posibilă

memorarea şi reprezentarea prin histograme a zgomotului înregistrat, fig.12.6. Aceste

amplificatoare facilitează o prelocalizare obiectivă şi exactă.

Fig.12.6 Reprezentarea zgomotului prin histograme pe ecranul locatorului Hydrolux®

Pentru a evita măsurătorile greşite, trebuie ca zgomotul pierderii să fie recunoscut ca

atare.Aparatele de măsură dotate cu filtre şi cu posibilitatea de a realiza o analiză a frecvenţei

spectrului de zgomote sunt aici cu mult superioare amplificatoarelor simple şi astfel

insuficienţele auzului uman sunt compensate.

12.4.4. Corelatoare (Correlux®)

Corelare înseamnă "potrivire". Corelatorul calculează din diferenţa de timp a sunetului

înregistrat în cele două puncte de măsură distanţa dintre spărtură şi unul dintre puncte şi

ilustrează apoi rezultatul măsurătorii atât printr-o corelogramă, cât şi alfanumeric, direct în

metri, pe display, fig.12.7.

Acolo unde din cauza problemelor grave de ordin acustic sau a inaccesibilităţii

conductei afectate de spărtură nu este posibilă localizarea spărturii prin ascultarea sunetului la

nivelul solului, se poate realiza o localizare foarte precisă a spărturii, cu ajutorul procesului de

corelare.


Fig. 12.7 Afişarea corelogramei pentru corelatorul Correlux P100

12.4.4.1. Principiul măsurării prin corelare

Pentru a localiza o spărtură trebuie ca cele două microfoane să fie aşezate pe două

armături, conectate la emiţătoarele - amplificatoare (de exemplu în punctul "A" şi în punctul "B"

în figura 12.8). Zgomotul pierderii se propagă în ambele părţi pe conductă şi este înregistrat în

punctele A şi B.

În acest timp sunetul este măsurat fie direct la nivelul conductei cu senzorii piezo, fie în

coloana de lichid, cu hidrofoane. Semnalele recepţionate şi amplificate sunt transmise de

emiţătoarele radio spre corelator.

Dacă pe tronsonul măsurat se găseşte o spărtură, corelatorul va calcula (după

introducerea în memorie a lungimii, diametrului şi a tipului de material din care este făcută

conducta) poziţia punctului în care se află aceasta.

Zgomotul făcut de o spărtură se propagă cu aceeaşi viteză către cele două puncte de

măsură, în cazul în care conducta este construită dintr-un singur tip de material. Semnalul va

ajunge, în cazul prezent în figura 12.8, mai întâi la armătura din stânga, după ce a parcurs

segmentul "d". În acelaşi timp, zgomotul se propagă către dreapta şi va ajunge la armătura din

punctul "B" după ce parcurge segmentul "d" şi în plus restul distanţei până în acel punct. Acest

segment este de lungime "L - 2d". Această diferenţă în timpul de propagare este notată cu ∆t.

Alt factor utilizat în procesarea datelor este viteza sunetului "V", necesară pentru calcularea

poziţiei spărturii.


Distanţa până la spărtură se calculează cu formula:

Fig. 12.8. Principiul măsurării cu corelatorul

Zgomotele perturbatoare şi care nu apar decât într-unul din cele două puncte de

măsură nu au nici o influenţă asupra măsurătorii. Întrucât celălalt receptor nu primeşte în acest

caz zgomote similare, corelatorul nu găseşte nici el o asemănare atunci când compară sunetul

recepţionat în cele două puncte de măsură.

Corelatorul are nevoie de un anumit timp pentru a face măsurătoarea şi pentru a evalua

rezultatul (circa 10 secunde). În comparaţie cu timpul total necesar pentru măsurătoare,

perturbaţiile de scurtă durată care pot apare în sistem nu au nici o influenţă, la fel ca şi

perturbaţiile produse de o sursă de zgomot în mişcare (de exemplu o maşină).

În tabelul 12.4 sunt prezentate vitezele de propagare ale sunetului pentru câteva din

conductele folosite uzual.


Vitezele de propagare pentru diferite materiale

Tabelul 12.4

Material

Фint.

(mm)

Grosimea

peretelui (mm)

Viteza de

propagare

(m/ms)

Oţel

100

10

1,31

Oţel

200

10

1,31

Fontă

200

10

1,28

Oţel

200

20

1,02

Fontă

200

20

0,99

Plumb

100

10

0,74

PVC

100

10

0,35

12.4.4.2. Recomandare

Semnalul sonor nu poate fi perceput dacă în interiorul conductei se află o "pernă" de

aer, întrucât aceasta amortizează intens sunetul produs de pierdere, atenuând mult

propagarea lui prin pereţii conductei. Pe conductele lungi şi care sunt puse în funcţiune doar

cu puţin înainte de măsurătoare se obţin adeseori din această cauză măsurători

neconcludente şi nesatisfăcătoare. Experienţa acumulată de-a lungul anilor ne arată că aceste

conducte trebuie puse în funcţiune cu câteva ore înainte de măsurătoare şi că aerul existent în

ele trebuie evacuat într-o proporţie cât mai mare pentru obţinerea unor rezultate corecte.

12.4.4.3. Avantajele sistemului

• Este independent faţă de zgomotul din mediul înconjurător

• Procesul de localizare este foarte precis

• Procesul de măsură este obiectiv

• Conductele din reţea rămân în funcţiune

• Procesarea datelor pe un PC sau o imprimantă

12.5. Confirmarea (Localizarea exactă)

Localizarea exactă a spărturii este de fapt scopul final al determinărilor făcute. Precizia

obţinută trebuie să fie atât de mare, încât să nu fie necesare lucrări de săpătură mai mari

decât cele de la locul defectului.

12.5.1. Aparate electroacustice de ascultare (Hydrolux ®, Correlux®)

Prin ascultarea cu ajutorul unui geofon de tip PAM-W1/E1/U a sectorului deja

prelocalizat anterior este posibil să se recunoască locul spărturii, cu ajutorul zgomotului maxim

recepţionat la nivelul solului, fig. 12.9. Pe suprafeţele dure microfonul cu protecţie la zgomotele


exterioare PAM-W, oferă avantaje considerabile în caz de vânt, ploaie, precum şi o protecţie

sporită faţă de zgomotele traficului rutier.

Fig.12.9 Analiza frecvenţei şi selectarea filtrului cu Hydrolux® HL 5000

Microfonul lucrează în domeniul 100 - 700 Hz. Problema constă în a deosebi sunetul

pierderii care se propagă prin sol de celelalte sunete ambientale. Astfel vorbim de un semnal

propriu spărturii (zgomotul pierderii) şi de un semnal perturbator (zgomotul ambiental). În mare

parte, din cauza zgomotelor ambientale prea puternice, numai orele de noapte erau anterior

propice efectuării de determinări.

Sistemele moderne de tip Hydrolux ® sau Correlux® fac posibilă o rejecţie puternică a

zgomotelor perturbatoare, printr-o tehnică perfecţionată a filtrelor digitale de care dispun.

Analiza în frecvenţă a zgomotului înregistrat ajută la selectarea filtrelor adecvate. Procesarea

digitală a semnalului sonor uşurează astfel localizarea spărturii, chiar şi într-o zonă cu

probleme, ceea ce înseamnă că localizările pe timp de noapte (care sunt foarte costisitoare)

pot fi eliminate.

Din practică se poate observa că distanţa de amplasare a punctelor de măsură ale

geofonului pe sol trebuie corelată cu tipul de material din care este făcută conducta. La

conductele din material plastic această distanţă nu trebuie să fie mai mare de 75 cm. Pentru

conductele din fontă distanţa poate fi de 150 cm, iar la cele din oţel chiar de circa 300 cm (vezi

figura 12.1).

Histograma face posibilă determinarea spărturii extrem de exactă şi de obiectivă, ca şi în cazul

prelocalizării, fig.12.10.

Fig.12.10 Localizarea exactă cu

geofonul şi cu receptorul Hydrolux®


12.6. Concluzie

Introducerea metodelor de prelocalizare şi localizare exactă a pierderilor din reţele

promovate de firma Seba Dynatronic facilitează astăzi o scădere a deficitului de apă.

Aplicarea procedeului potrivit în fiecare caz va garanta succesul în determinări. Prin aplicarea

metodei se reduc atât costurile de exploatare cât şi costurile de reparaţie, metoda fiind utilizată

inclusiv pentru predicţia pierderilor din reţea.

13. SUBTRAVERSĂRI CĂI DE COMUNICAŢIE SAU ALT TIP

Sunt situaţii în care montarea conductelor nu se poate face cu şanţ deschis, cum ar fi

traversarea drumurilor, a căilor ferate, a liniilor de tramvai, sau a altor lucrări subterane.

Subtraversarea se poate face prin două metode şi anume:

foraj orizontal dirijat cu ajutorul unor instalaţii speciale, care constă în

introducerea în teren -pe direcţia viitorului traseu - a unei piese de forare (cârtiţă)

- de la punctul de intrare la cel de ieşire şi tragerea apoi a conductei spre punctul

de intrare; tuburile se sudează unul de altul pe măsura avansării;

foraj clasic, care constă în forarea şi introducerea unei ţevi de protecţie din oţel

prin care se vor monta tuburile; spaţiul dintre ţevile de protecţie şi tuburi se va

completa conform caietului de sarcini.

13.1 principii tehnologice

Noua tehnologie de foraj orizontal dirijat reprezintă un sistem de foraj rotativ,

hidrodinamic, dirijat şi axat pe trei principii tehnologice de bază:

- Utilizarea unei scule de săpare având forma unui sfredel cu daltă în lance (fig.13.1);

- Avansarea pe orizontală în sistem rotativ şi prin dislocarea terenului pe baza

injectării sub presiune înaltă a unui jet cu fluid special de foraj, ce îndeplineşte

concomitent şi funcţia unui agent de ungere;

Fig. 13.1


- Pilotarea dirijată de la suprafaţă a tijelor şi dispozitivului de

forare, prin teleghidaj, cu ajutorul unui emiţător de unde

electromagnetice plasat în interiorul sapei, care transmite

în permanenţă parametrii precum adâncimea la care se

află sapa, înclinarea sapei în % şi orientarea vârfului sapei

în sistem orar. Aceste informaţii sunt primite la suprafaţa

terenului de un receptor-emiţător portabil –fig. 13.2 care le

afişează în orice moment şi le pune la dispoziţia

navigatorului (persoana care dirijează execuţia forajului

pilot). Instantaneu, datele sunt retransmise şi pe un

receptor fix instalat pe echipamentul de foraj, unde apar pe

ecranele citite de operatorul echipamentului.

Pe lângă datele de mai sus, sonda din interiorul sapei mai transmite informaţii cu

privire la temperatura mediului în care se află şi gradul de încărcare a bateriilor care

o alimentează. Pe baza datelor primite, navigatorul transmite în permanenţă

operatorului instrucţiuni de orientare şi înaintare a sapei, permiţând astfel

respectarea traseului proiectat, evitând contactul cu obstacolele subterane

cunoscute şi ieşind la suprafaţă în punctul prestabilit, precizia fiind de ± 5 — 20 cm.

13.2 etape tehnologice

Procedeul de foraj orizontal dirijat cuprinde trei faze tehnologice consecutive:

Faza 1.a - cuprinde realizarea forajului pilot prin forarea în teren a unei găuri la

diametrul deschis de sapa de foraj la înaintare, presarea laterală a materialului desprins şi

fixarea acestuia în pereţi, gaura de foraj rămânând în permanenţă plină cu noroiul de foraj

injectat.

Faza 2.a - reprezintă largirea găurii forate iniţial şi cuprinde demontarea sapei de

foraj Ia extremitatea îndepărtată a forajului, înlocuirea cu un cap lărgitor de diametru superior

sapei cu cca. 30 % şi retragerea la punctul iniţial de plecare (unde se află echipamentul de

foraj) a tijelor de forare împreună cu lărgitorul. Odată cu retragerea coloanei de prăjini

împreună cu lărgitorul, coloana se completează în urma lărgitorului cu prăjini de foraj astfel

încât, deşi lărgitorul se aproprie în permanenţă de echipamentul de foraj, lungimea întregii

coloane rămâne constantă, extremitatea opusă echipamentului fiind mereu la suprafaţă.

Această operaţiune se repetă consecutiv, cu diametre din ce în ce mai mari, până se ajunge Ia

diametrul necesar pentru pozarea ţevii. Conform tehnologiei forajului orizontal dirijat, acest

diametru trebuie să fie cu cca. 30% mai mare decât diametrul ţevii (sau al mănunchiului de

ţevi) care se pozează.

Fig. 13.2


Faza 3.a - reprezintă pozarea conductei în subteran, cuprinde executarea unei ultime

lărgiri cu lărgitorul final la care se ataşează un dispozitiv de prindere a ţevii ce urmează a fi

pozată în teren. Întreg ansamblul format din: prăjini, capul lărgitor, capul de prindere a ţevii şi

ţeavă, este tras prin deschiderea executată în cadrul primelor două etape, către echipamentul

de foraj. Când întregul ansamblu este scos la suprafaţă la amplasamentul instalaţiei de foraj,

dispozitivele de lărgire şi prindere sunt detaşate de ţeavă, aceasta rămânând în subteran, în

acest fel fiind terminată pozarea tronsonului de conductă în teren. A doua lărgire executată la

tragere are rolul de a împinge în pereţii găurii de foraj materialul sapat şi de a-i compacta,

astfel că, datorită acestei operaţii şi a noroiului de foraj cu rol de stabilizare şi lubrefiere, pereţii

găurii nu se prabuşesc şi forajul îşi păstrează diametrul o perioadă relativ lungă de timp (de

ordinul a câteva zile), suficientă pentru a permite tragerea ţevii fără pericol.

După pozarea ţevii, în decurs de câteva zile, prin drenarea treptată a apei din compoziţia

noroiului de foraj, materialul excavat în timpul forajului şi pereţii găurii vor tinde să ocupe

întregul spaţiu rămas astfel încât, în final, ţeava pozată va fi în contact direct cu pământul pe

întreaga suprafaţă.

13.3 caracteristici de performanţă tehnică

Prin utilizarea a diferite tipuri de utilaje sau instalaţii este posibilă realizarea forajului

orizontal dirijat, cu aplicabilitate practică destinată instalarii în subteran a unor conducte şi

cabluri, realizării unor drenaje şi ecrane impermeabile, sifonării de râuri şi canale, consolidării

terenurilor instabile, reparării unor conducte avariate sau uzate.

Metodologia şi conductele utilizate prezintă următoarele caracteristici:

- Tehnica de locaţie = prin teleghidaj (unde radio şi magnetice);

- Diametrul maxim final forat (după lărgirea găurii iniţiale) = 600 mm;

- Diametrul conductelor pozate: max. 500 mm;

- Lungimea tronsoanelor de conducte metalice pozate = 4-12 m;

- Conducte din plastic rulate până la = 160 mm şi tronsoane de 4-12 m la diametre

mai mari de 160 mm;

- Precizia de ghidare orizontală la capătul tunelului = 5 cm - 20 cm.

Instalaţiile sunt caracterizate rezumativ prin particularităţile constructive şi

performanţele tehnice prezentate în tabelul ―Tipuri de utilaje‖:


Tipuri de utilaje din dotarea HIDROCONSTRUCTIA-GEOROM

Forţa de

tracţiune

tf

Moment

torsiune

Nm

Lungime

între două

locaţii

m

Tehnica de

locaţie

R=radio

M=magnetic

Adâncimea

de

detectare

Diametrul

max. la

retragere

Diametrul

max.

conductă

trasă

4,5 1505 200 R 15 300 250

11 5424 360 R,M 30 600 500


14. MĂSURI DE SIGURANŢĂ PE DURATA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR Înainte de începerea oricărei lucrări se va face instructajul tuturor muncitorilor şi se va

stabili responsabilul de lucrare care va trebui să urmărească aplicarea tuturor măsurilor de

siguranţă prevăzute pentru lucrarea respectivă. Se vor aplica măsuri de siguranţă atât a

muncitorilor cât şi a persoanelor străine care sunt nevoite să tranziteze lucrarea.

Astfel, toate tronsoanele aflate în lucru vor fi împrejmuite şi semnalizate corespunzător

pentru ca pietonii şi autovehiculele să poată evita lucrarea. În dreptul accesului la instituţii

publice sau proprietăţi private se vor amplasa podeţe şi pasarele (pentru pietoni şi

autovehicule) prevăzute cu balustrade pe ambele părţi. Măsuri speciale (îngrădire completă)

se vor lua în dreptul grădiniţelor, şcolilor, spitalelor. Între localităţi, unde traseul parcurge zone

fără circulaţie, spaţii verzi sau terenuri cu diferite destinaţii, lucrările se pot organiza în flux

continuu, pe porţiuni de lungimi mari. Acest lucru permite viteze de execuţie ridicate prin

utilizarea maşinilor de sudat cap la cap în flux continuu.

Toate traversările de conducte sau cabluri se vor sprijini corespunzător astfel ca nici un

muncitor ce va executa montarea noilor conducte să nu fie în pericol de accidentare.

Căminele se vor executa de regulă în săpătură sprijinită. Umpluturile se vor executa

numai după realizarea tuturor racordurilor şi branşamentelor. Lucrările se vor organiza astfel

ca durata cât se va menţine şanţ deschis să fie cât mai redusă.

Lungimea unui tronson nu va fi mai mare decât va permite configuraţia străzii, astfel

încât să nu se împiedice accesul ambulanţelor şi pompierilor.

La execuţie se vor respecta instrucţiunile prevăzute în ―Regulamentul privind protecţia

şi igiena muncii în construcţii‖, avizat de MLPAT cu nr. 9/N/15.03.1993 cap. 33 -Lucrări de

alimentări cu apă şi canalizări (art. 1583 - 1832).

Pământul rezultat din săpătura manuală se poate depozita lateral tranşeii, dar

păstrând o banchetă de protecţie de minim 0.7m faţă de marginea tranşeei. Excedentul cât

şi pământul existent impropriu de umplutură se va încărca în auto şi se va transporta

direct la groapă.

Pe toată durata lucrărilor, tranşeea va fi obligatoriu împrejmuită şi se vor instala

panouri avertizoare, iar pe timp de noapte va fi semnalizată corespunzător pentru

prevenirea oricăror accidente. Coborârea în tranşee se va face pe scări rezemate, iar

muncitorii vor purta căşti de protecţie.

Pentru a evita căderea muncitorilor, pământului sau materialelor, sprijinirile vor

depăşi cu cel putin 0.15 m marginea superioară a şanţurilor.

Lansarea în şanţ a tuburilor este interzisă a fi efectuată de muncitori necalificaţi.

Deasemenea nu este permisă lansarea prin cădere liberă.

Lansarea tuburilor printre cabluri electrice, conducte gaze, apă, etc. se face fără


atingerea acestora şi numai după ce au fost protejate prin măsuri speciale.

Sculele devenite disponibile nu vor fi lăsate pe marginea şanţurilor sau pe

platforme, ci vor fi depozitate cu grijă la distanţe de minim 1.5 m de marginea săpăturii.

Pentru coborârea în şanţ a tuburilor se vor folosi frânghii, scripeţi, electropalane,

automacarale, în funcţie de greutatea tuburilor, respectându-se normele de protecţia

muncii la aceste dispozitive.

Când se lucrează în căminul de vizitare şi capacul acestuia este îndepărtat, se vor

plasa plăcuţe avertizoare, cu indicaţia ―cămin în lucru‖ amplasate în toate direcţiile de

deplasare, la distanţa de 1.5 m de centrul căminului.

Accesul în căminul de vizitare se face numai după ce în prealabil s-a constat că nu

există gaze vătămătoare sau explozive, cu ajutorul detectorului de gaze.

La execuţia lucrărilor cât şi în activitatea de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor

proiectate se va urmări respectarea cu stricteţe a prevederilor actelor normative

menţionate care vizează activitatea pe şantier .

Personalul muncitor trebuie să aibă cunoştinţe profesionale şi cele de protecţia

muncii specifice lucrărilor ce se execută, precum şi cunoştinţe privind acordarea primului

ajutor .

Este necesar să se facă instructaje cu toţi oamenii care iau parte la procesul de

realizare a investiţiei, precum şi verificări ale cunoştinţelor referitoare la N.T.S.

Instructajul este obligatoriu pentru întreg personalul muncitor de pe şantier în

interes de serviciu sau interes personal .

Pentru evitarea accidentelor sau a îmbolnăvirilor, personalul va purta echipamente

de protecţie corespunzătoare în timpul lucrului sau de circulaţie prin şantier .

Mecanismele de ridicat vor fi deservite numai de personalul calificat .

Nu se vor deplasa sarcini suspendate pe deasupra muncitorilor .

În timpul transportului pe verticală, elementele de construcţie vor fi asigurate contra

deplasărilor longitudinale sau transversale.

Operaţiile de încărcare şi descărcare manuală, se vor face prin rostogolire pe plan

înclinat, cu ajutorul unor dispozitive corespunzătoare sarcinilor respective şi controlate

înainte de începerea lucrărilor. La folosirea macaralelor se vor respecta sarcinile admise

de acestea.

Este interzisă descărcarea tuburilor prin cădere şi rostogolire liberă.

Efectuarea operaţiunilor de încărcare-descărcare se va face sub conducerea şefului de

echipă care răspunde de aşezarea macaralelor în raport cu greutatea materialelor de

construcţie şi cu capacitatea acestora, precum şi cu întreaga manevră de coborâre.

Se vor monta podeţe pentru traversarea şanţurilor (canalelor).


Se vor monta plăcuţe avertizoare care să semnalizeze locurile periculoase pe timp

de zi şi de noapte.

La lansarea prefabricatelor vor fi utilizate numai macarale verticale cu capacitatea

corespunzătoare sarcinii, cu cârlige asigurate, iar operaţia de lansare se execută numai în

prezenţa şefului de echipă.

În Anexa 2 este prezentată o fişă pentru măsuri SSM.

Întocmit:

COLECTIVUL SERVICIUL TEHNOLOGII

Responsabil Coordonator

Ing. Viorel Stoenete


ANEXA 1 – MODELE DE SEMNALIZARE A LUCRĂRILOR


ANEXA 2 - FIŞĂ DE MĂSURI PROPUSE PENTRU SSM

Nr.

Crt

Locul de muncă / Factor de

risc

Nivel de

risc

MĂSURA PROPUSĂ

Nominalizarea măsurii Competenţe

/răspunderi Termene

0 1 2 3 4 5

1

lovire de către sarcina

suspendată în cârligul instalaţiei

de ridicat, aflată în balans

4

- legarea sarcinii se va face numai de către persoane

instruite, testate şi autorizate ca legător de sarcină;

- se interzice prezenţa persoanelor în raza de acţiune a

instalaţiei de ridicat;

- dirijarea poziţiei sarcinii în timpul deplasării se face cu

funii, frânghii etc.;

- se interzice balansarea sarcinii suspendate;

- se interzice prezenţa personalului sub sarcina suspendată.

Şef punct de lucru

Deservent utilaj de

ridicat

Muncitori –

legători de sarcină

Permanent

2

surpare, rostogolire a

semifabricatelor, pieselor finite

(panouri metalice), depozitate

defectuos şi neasigurete contra

rostogolirii sau căderii

4

- depozitarea materialelor se face astfel încât să se excludă

pericolul de accidentare, incendiu explozie, etc.;

- materialele trebuie depozitate în locuri unde nu se

desfăşoară alte activităţi;

- materialele trebuie asigurate contra deplasărilor

accidentale.

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent

3

deplasări, staţionări în zone

periculoase sau cu pericol

deosebit (sub sarcină, pe căi de

acces, în raza de acţiune a

utilajelor de săpat sau de ridicat,

autovehicule, în zone cu pericol

de surpare)

4

- sunt interzise staţionarea sau circulaţia pe căile de acces,

în raza de acţiune a utilajelor sau în zone cu pericol

temporar, unde există riscul de cădere a materialului din

cupa excavatorului sau din basculantă;

- se interzice staţionarea, circulaţia pe sub sarcina

suspendată;

- este intezisa intrarea personalului în şanţuri

neconsolidate;

- muncitorii, aflaţi în şanţ, nu se vor apropia la mai mult de

0,5 m de zona din şanţ neprotejată de panouri;

- deserventul ET trebuie să execute manevrele numai după

ce s-a asigurat că nu există pericol de accidentare pentru

ceilalţi lucrători şi numai după ce a semnalizat acustic

Şef punct de lucru

Muncitori

Deservent utilaj

Muncitori

Muncitori

Muncitori

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Deservent utilaj

Muncitori

Permanent

Permanent


manevra;

- sunt interzise trecerea sau staţionarea lucrătorilor pe

partea carosabilă (rămasă în circulaţie auto şi neprotejată

prin panouri metelice).

4

nesincronizări de operaţii

(întârzieri sau devansări) între

deserventul instalaţiei de ridicat

şi legătorii de sarcină

4

- deserventul instalaţiei de ridicat are obligaţia să execute

manevrele numai la semnalul legătorului de sarcină sau al

persoanei desemnate în acest sens: conducătorul locului de

muncă;

- legătorul de sarcină are obligaţia să cunoască şi să aplice

întocmai codul de semnalizare prestabilit al instalaţiei de

ridicat.

Şef punct de lucru

Muncitori

Deservent utilaj de

ridicat

Permanent

5

lovire de către un mijloc de

transport sau ET propriu în

timpul efectuării manevrelor, în

timpul deplasării sau la

efectuarea operaţiilor de

încărcare, descărcare materiale

(necesare desfăşurării procesului

de producţie) sau de către

autovehicule deviate de la

traseul normal şi intrate în zona

de lucru

3

- autovehiculul va fi adus la încărcat – descărcat numai

după ce a primit semnalul de la conducatorul de formaţie;

- în timpul încărcării cu material autobasculanta se va

sigura împotriva deplasărilor accidentale;

- căile de circulaţie trebuie menţinute în permanenţă libere,

curate, asigurate împotriva pericolului de alunecare,

derapare şi să fie corespunzătoare cu gabaritul ET.;

- se interzice încărcarea / descărcarea simultană a mai

multor mijloace de transport;



ceilalţi lucrători şi numai după ce a semnalizat acustic şi

luminos manevra;

- lucrătorii nu trebuie să stea în raza de acţiune a ET sau

în zone cu pericol temporar, unde există riscul de cădere a

materialului excavat;

- utilajele trebuie să corespundă din punct de vedere

tehnic, fiind în bună stare de funcţionare;

- reviziile şi reparaţiile trebuie efectuate la termen,

conform progamărilor anuale;

- înainte de efectuarea oricărei manevre deserventul

utilajului trebuie să ia toate măsurile necesare pentru

desfăşurarea activităţii în condiţii de stabilitate a ET;

- personalul trebuie să-şi desfăşoare activitatea numai în

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Deservent utilaj

Muncitori

Ing. şef mec.

Deservent utilaj

Ing. şef mec.

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Permanent

Permanent


zona de lucru marcată şi protejată de panouri şi indicatoare

rutiere;

- indicatoarele rutiere trebuie poziţionate astfel încât

participanţii la trafic să le poată observa uşor şi să le

înţeleagă (se va respecta schema aprobată pentru

semnalizarea lucrării);

- în cazul în care vizibilitatea este mică se va asigura

dirijarea circulaţiei cu piloţi.

Muncitori

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Piloţi rutieri

6

autoblocarea unei mişcări

funcţionale a ET de săpat sau de

ridicat (eventual cu sarcină

suspendată)

3

- se interzice circulaţia, staţionarea personalului, în zona

de acţiune a ET de ridicat sau săpat în timpul executării

manevrelor;

- se va respecta graficul reviziilor şi reparaţiilor ET de

ridicat în vederea evitării accidentelor tehnice;

- utilajul va fi utilizat numai în scopul pentru care este

destinat, interzicându-se folosirea lui în alte scopuri

(susţinere, platformă de lucru, împingerea sau târârea de

materiale, alte utilaje, etc.).

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitori

Ing. şef mec.

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Permanent

7

răsturnare autovehicule, E.T. de

săpat sau ridicat, devierea de la

traiectoria normală a acestora

datorită unor unor defecţiuni

tehnice (defecţiune la sistemul

de frânare, de direcţie, etc.)

3

- utilajele trebuie să corespundă din punct de vedere tehnic

fiind în bună stare de funcţionare;



ceilalţi lucrători şi numai după ce a semnalizat acustic şi

luminos manevra;




- reviziile şi reparaţiile trebuie efectuate la termen,

conform progamărilor anuale;

- înainte de efectuarea oricărei manevre deserventul

utilajului trebuie să ia toate măsurile necesare pentru

desfăşurarea activităţii în condiţii de stabilitate a ET;

- în timpul încărcării cu material autobasculanta se va

sigura împotriva deplasărilor accidentale;

- căile de acces trebuie să fie corespunzătoare cu gabaritul

ET.

Ing. şef mec.

Deservent utilaj

Deservent utilaj

Muncitori

Ing. şef mec.

Deservent utilaj

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Permanent


8

proiectarea de corpuri / particule

de către roţile ET în mişcare sau

surprinderea de către corpuri

căzute din ET (din basculante,

cupa excavatorului, etc.).

3




- ET autopropulsate trebuie să circule cu maxim 5 km/h în

zona de lucru, iar căile de rulare trebuie să fie libere şi

curate de materiale care ar putea fi proiectate de roţile ET;

- este obligatoriu purtarea căştii de protecţie pe toată

durata programului de lucru.

Muncitori

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Permanent

Permanent

9

tăiere sau înţepare datorită

muchiilor tăietoare ale sculelor,

pieselor, semifabricatelor, etc.

3 - este obligatoriu purtarea echipamentului de protecţie

(mănuşi de protecţie).

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent

10

vibraţii transmise sistemului

muscular şi osos în timpul

lucrului cu placa vibrantă.

3 - se vor organiza pauze scurte (10 min.), la intervale

regulate (1 oră), pentru odihnirea motoristului.

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent

11

temperatura scăzută a obiectelor

metalice în anotimpul rece -

degerături


(mănuşi, cizme, haine vătuite, capişon).

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent

12

electrocutare datorită deteriorării

izolaţiei cu unelte manuale sau

cu utilaje de săpat a cablurilor

electrice subterane aflate pe

traseul de săpat

3

- sunt interzise lovirea, tăierea sau deteriorarea instalaţiilor

electrice, telefonice, de gaze naturale, de canalizare, de

termoficare etc., care s-ar întâlni cu ocazia efectuării

lucrărilor. - la întâlnirea unor asemenea instalaţii lucrările

vor fi întrerupte, fiind continuate numai în prezenţa

delegatului unităţii care are în exploatare instalaţia

respectivă

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitori

Şef punct de lucru Permanent

13

electrocutare legător de sarcină

datorită intrării instalaţiei de

ridicat în contact cu o linie

electrică aeriană sau în câmpul

electric al acesteia.

3

- este interzisă utilizarea instalaţiilor de ridicat în zona în

care se găsesc linii electrice aeriene aflate sub tensiune,

dacă aceste instalaţii nu sunt prevăzute cu dispozitive de

avertizare a intrării braţului în câmpul electric cu tensiune

periculoasă;

- utilajele de săpat vor fi poziţionate astfel încât, în timpul

manevrelor, cupa utilajului sau orice altă parte a acestuia

să ni se apropie la o distanţă mai mică de 0,5 m de reţeaua

electrică.

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Permanent

14 afecţiuni ale organismului

(insolaţii, insuficienţă 3

- se vor aplica reducerea timpului de lucru, administrare

apa minerala, utilizare E.I.P.

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent


respiratorie, deshidratări)

provocate de temperatura

ridicată în sezonul canicular şi

secetos

15

zgomot la utilizarea ET (maşina

de tăiat asfalt, placă vibrantă,

etc.) – surditate (hipoacuzie).

3

- angajaţii trebuie să efectueze obligatoriu controlul

medical periodic.

- este obligatoriu purtarea echipamentului de protecţie

(antifoane).

Muncitori

Medic de întrepr.

Muncitori

Şef punct de lucru

Periodic

Permanent

16

surparea, prăbuşirea malurilor de

pământ neconsolidate sau

căderea, alunecarea de la

suprafaţă a materialelor excavate

şi aflate pe marginea şanţului

3

- săpăturile se vor executa astfel încât să fie prevenită

prăbuşirea pereţilor, iar consolidarea acestora se face cu

panouri;

- panourile se vor monta unul după altul, cu o distanţă de

maxim 0,2 m între ele şi vor asigura stabilitatea malurilor

pe toată înălţimea acestora;

- muncitorii pot coborî în şanţ numai după executarea

definitivă a consolidării (panou montat şi macaraua

îndepărtată) şi verificarea marginilor şanţului pentru

îndepărtarea materialelor care ar putea să cadă (se vor

verifica marginile şanţului şi se vor îndepărta toate

materialele pe o lăţime de minim 1 m de margine);

- se interzice coborârea sculelor sau a materialelor de

spijinire prin aruncarea de sus;


(cască, cizme) pe toată durata programului de lucru;

- în timpul coborârii materialelor este interzisă prezenţa

muncitorilor în şanţuri;

- pentru săpături cu adâncimea mai mare de 1 m, acestea

se vor împrejmui şi vor fi prevăzute cu numărul necesar de

scări, care să permită evacuarea rapidă a executanţilor in

caz de pericol.

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Permanent

Permanent

17 calamităţi naturale (trăsnet,

viscol, vânt, prăbuşiri de teren) 3

- se interzice lucrul pe perioada în care există riscul

producerii acestor calamităţi;

- se interzice deplasarea staţionarea în zonele în care există

riscul producerii acestor calamităţi;


Şef punct de lucru

Muncitori Permanent


(mănuşi, cizme, cască);

- angajatii au obligaţia să oprească lucrul la apariţia unui

pericol iminent de producere a unui accident şi să

informeze conducătorul locului de muncă.

18

operaţii, reguli, procedee greşite

sau succesiuni greşite a

operaţiilor în timpul executării

săpăturilor sau a lucrărilor

auxiliare, pregătitoare a acestora

3

- lucrările în apropierea drumurilor publice sau pe partea

carosabilă vor începe numai după instituirea restricţiilor de

circulaţie, prevăzute de normele în vigoare şi impuse de

executarea lucrărilor în condiţii de siguranţă (indicatoarele

de circulaţie şi semafoarele se vor monta, conform

schemelor aprobate);

- în cazul în care în timpul săpăturilor se întâlnesc obiecte

metalice, se interzice ridicarea acestora, până nu se

constată natura acestora;

- sunt interzise lovirea, tăierea sau deteriorarea instalaţiilor

electrice, telefonice, de gaze naturale, de canalizare, de

termoficare etc., care s-ar întâlni cu ocazia efectuării

lucrărilor;

- săpăturile, în apropierea cărora se circulă, vor fi

îngrădite, semnalizate optic şi amenajate cu mijloace de

protecţie adecvate pentru prevenirea căderii mijloacelor de

transport sau a persoanelor;

- traversarea şanţurilor se face numai pe podeţe prevăzute

cu balustrade;

- la coborârea sau urcarea din şanţ nu este permisă

utilizarea şpraiţurilor, ci numai a scărilor;

- zilnic, înainte de începerea lucrului şi pe tot timpul cât se

lucrează şeful punctului de lucru va verifica starea

terenului şi a consolidărilor;

- este interzisă circulaţia echipamentelor tehnice prin

cuprinderea şanţului între roţile utilajelor;

- panourile se vor monta unul după altul, cu o distanţă de

maxim 0,2 m între ele şi vor asigura stabilitatea malurilor

pe toată înălţimea acestora;

- nu se va admite în niciun caz prezenţa muncitorilor în

şanţ în timpul coborârii panourilor de susţinere, a ţevilor, a

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitori

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Permanent

Permanent


căminelor sau a materialului de umplutură;

- rectificarea pereţilor şanţului se va face de la suprafaţă

prin folosirea unor scule adecvate;

- muncitorii pot coborî în şanţ numai după executarea

definitivă a consolidării (panou montat şi macaraua

îndepărtată) şi verificarea marginilor şanţului pentru

îndepărtarea materialelor care ar putea să cadă;

- muncitorii, aflaţi în şanţ, nu se vor apropia la mai mult de

0,5 m de zona din şanţ neprotejată de panouri;

- orientarea căminelor la locul de montare se va face

numai de la suprafaţă cu ajutorul unor răngi de lungime

adecvată, muncitorul adoptând o poziţie de lucru care să

excludă dezechilibrarea şi căderea lui în şanţ;

- panourile utilizate la consolidarea şanţurilor se vor scoate

cu ajutorul macaralei numai atunci când s-a ajuns cu

umplutura la adâncime de maxim 1,2 m faţă de suprafaţă.

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Permanent

19

decizii dificile în timp scurt la

apariţia pericolelor de

accidentare, în special cu sarcina

suspendată sau la apariţia

pericolului de surpare maluri


regulate (1 oră), pentru odihnirea muncitorilor.

Şef punct de lucru

Muncitori Permanent

20

cădere de la înălţime în timpul

coborârii ţevilor în şanţuri, a

executării de umpluturi,

circulaţiei pe marginea

malurilor, etc.

3

- lucrările cu risc de cădere în gol se execută numai de

personalul care are viză medicală în acest sens;

- activităţile cu risc de cădere vor fi supravegheate

permanent de şeful de echipă;

- în timpul coborârii ţevilor, a executării umpluturilor cu

pământ sau a oricăror alte lucrări efectuate în apropierea

şanţului muncitorii vor purta centură de siguranţă ancorată

de un punct fix sau mobil (pe un suport de ancorare

orizontal) pentru limitarea deplasării spre zonele în care

există riscul de cădere în gol;

- se interzice circulaţia personalului care nu au atribuţii la

lucrare pe marginea şanţului;

- şanţurile care nu au fost umplute până la terminarea

schimbului se acoperă cu panouri, se împrejmuiesc şi se

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Şef punct de lucru

Muncitori

Permanent


semnalizează;

- muncitorii vor coborî/urca în/din şanţ numai pe scări cu

trepte încastrate de lungime potrivită.

- se interzice coborârea, respectiv urcarea pe şpraiţuri sau

pe consolidările pereţilor săpăturii;

- muncitorii vor respecta în timpul desfăşurării activităţii o

distanţă de siguranţă de minim 0,5 m faţă de marginea

şanţului, semnalizată prin bandă reflectorizantă sau

împrejmuire metalică.

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

Şef punct de lucru

Muncitori

21

efectuarea de intervenţii, operaţii

la instalaţii, ET, neprevăzute

prin sarcina de muncă

3 - intervenţiile la instalaţii sau ET se pot executa numai de

personalul calificat, autorizat şi instruit în acest sens.

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitori

Permanent

22

neutilizarea echipamentului

individual de protecţie (cască,

cizme, mănuşi)


(mănuşi, cizme, cască, salopetă).

Şef punct de lucru

Muncitor Permanent

23

nerespectarea normelor de

securitate şi sănătate a muncii la

efectuarea lucrărilor (săpături

fără sprijiniri, folosirea de scule

şi unelte defecte, etc.)

3

- personalul angajat are obligaţia de a-şi însuşi şi respecta

normele şi instrucţiunile de protecţie a muncii şi măsurile

de aplicare a acestora;

- săpăturile se vor consolida cu panouri dinainte

confecţionate, care se vor introduce de sus, cu ajutorul

macaralei, pe măsura avansării lucrărilor.

- înainte de fiecare utilizare deserventul este obligat să

verifice starea tehnică a sculelor şi uneltelor de mână;

- se interzce folosirea sculelor şi uneltelor care prezintă

defecţiuni.

Şef punct de lucru

Deservent utilaj

Muncitor

Permanent

24 recul la lovirea cu târnacopul,

ranga sau barosul 2

- la repartizarea lucrărilor pe muncitori, maistrul sau şeful

de echipă va indica procedeul corect de lucru (nepericulos)

şi măsurile corespunzatoare privind utilizarea utilajelor,

instalatiilor si sculelor din dotare;

- se vor organiza pauze scurte (10 min.), la intervale

regulate (1 oră), pentru odihnirea lucrătorului;

- utilizarea sculelor se va face numai de personal buni

cunoscători ai procedeului tehnologic.

Şef punct de lucru

Muncitor Permanent

25 viroze sau afecţiuni pulmonare,

reumatism datorită lucrului în 2


(mănuşi, cizme, haine vătuite, capişon, manta ploaie).

Şef punct de lucru

Muncitor Permanent


mediu umed sau în anotimpul

rece (ploi, ninsori)

26

efort static datorita pozitiei

ortostatice în timpul lucrului-

afecţiuni musculare şi ale

sistemului osos



Şef punct de lucru

Muncitor Permanent

27

poziţii de lucru forţate sau

vicioase (la executarea

săpăturilor manuale)

producătoare de afecţiuni ale

sistemului osos şi muscular



Şef punct de lucru

Muncitor Permanent

28

cădere de la acelaşi nivel prin

alunecare, împiedicare de

materiale, suprafeţe acoperite cu

polei, etc.

2

- căile de acces şi circulaţie trebuie să fie eliberate de orice

obstacol care ar putea îngreuna deplasarea fără riscuri a

lucrătorilor;

- materialul excavat, imprastiat pe drum va fi imediat

adunat in zonele stabilite;

- este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie

(încălţăminte cu talpă antiderapantă);

- deplasarea personalului pe astfel de terenuri se va face cu

atenţie;

- în timpul iernii, pentru evitarea alunecării lucrătorilor,

căile de acces şi circulaţie se vor degaja de zăpadă şi polei.

Şef punct de lucru

Muncitor Permanent


ANEXA 3 – CAIET DE SARCINI GENERAL PENTRU EXECUŢIA REŢELELOR DE

ALIMENTARE CU APĂ

1. TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE

În acest capitol se prezintă o descriere în ansamblu a tehnologiei de execuţie,

urmând ca în capitolele următoare să se detalieze pe categorii de lucrări aspectul

specific al acestora şi cerinţele de calitate în vederea recepţiei.

1. 1. Lucrări pregătitoare

Eliberarea amplasamentului se va face cu respectarea strictă a prevederilor

planului de coordonare întocmit de Proiectant.

Se va acorda o atenţie deosebită identificării reţelelor existente ce urmează a fi

menţinute în funcţiune fie prin executarea unor lucrări de susţineri, fie prin sifonări sau

devieri. Pentru orice fel de intervenţii vor fi chemaţi beneficiarii acestor reţele pentru

acordarea de asistenţă tehnică.

Organizarea de şantier specifică executării acestor lucrări cuprinde:

− depozit pentru aprovizionarea cu: tuburi, fitinguri, armături,etc.

− instalaţie de forţă, de alimentare cu energie electrică pentru funcţionarea

utilajelor şi pentru iluminatul şi semnalizarea tranşeei pe timpul nopţii;

Trasarea lucrărilor se va face pe baza planului de trasare şi a planului de

coordonare.

1. 2. Fluxul tehnologic

Lucrările de construcţii necesare execuţiei tranşeii se compun din:

− Pregătirea frontului de lucru care constă în eliberarea terenului de corpuri

străine existente, materializarea zonelor cu reţele subterane ce se menţin în funcţie,

aducerea şi depozitarea materialelor necesare, realizarea împrejmuirilor;

− Trasarea axului şi a elementelor caracteristice ale acestuia conform planului de

trasare şi a reperelor date de beneficiar la predarea amplasamentului;

− Desfacerea pavajelor, îndepărtarea pământului vegetal şi depozitarea acestuia,

îndepărtarea molozului şi a bolovanilor şi materializarea dimensiunilor necesare

săpăturii;


− Executarea săpăturilor mecanizate (cu excavatorul cu cupa inversă) şi

manuale, pământul rezultat fiind descărcat în autobasculantă şi transportat la depozitele

fixate.

Pentru toate reţelele care traversează tranşeea de săpătura se vor realiza susţineri.

− Montarea podeţelor provizorii de şosea şi de tramvai (dacă este cazul);

− Montarea elementelor prefabricate cu macaraua se va realiza astfel încât să

corespundă riguros cu dimensiunile proiectate;

− Executarea umpluturilor în straturi de 10 - 30cm grosime compactate energic cu

maiul de mână sau maiul mecanic. Umpluturile vor fi realizate cu pământ sănătos

(argile) la umiditatea optimă. Pe măsură ce se execută umpluturile, se vor recupera

elementele componente ale sprijinirilor verticale şi cofrajele.

− Desfacerea parapeţilor şi a podeţelor provizorii;

− Evacuarea materialelor, utilajelor şi dotărilor de pe tronsonul terminat şi

începerea lucrărilor de refacere a sistemului rutier ;

Toate lucrările se vor executa respectând standardele şi normativele în vigoare,

menţionate la fiecare din capitolele ce urmează, din prezentul caiet de sarcini.

Calitatea lucrărilor efectuate se va verifica conform normativului C56-85, de către

executant şi beneficiar şi răspund de aceasta.

De asemenea beneficiarul şi executantul vor stabili punctele de condiţii speciale

datorită situaţiilor întâlnite pe parcursul lucrărilor.

2. LUCRĂRI DE TERASAMENTE

Pentru execuţia canalului ce face obiectul prezentului caiet de sarcini, lucrările de

terasamente constau în săpături necesare execuţiei structurii de rezistenţă precum şi a

umpluturilor ce se execută peste canal. Acestea se execută cu mijloace mecanizate sau

cu mijloace manuale în funcţie de volumul de săpătură şi de adâncimea de pozare a

diverselor gospodării subterane (definite în planurile de situaţie sau profile longitudinale),

care intersectează sau sunt în apropiere.

Lucrările de terasamente nu vor începe înainte de a fi executate toate lucrările

pregătitoare conform prevederilor cuprinse în acest capitol la punctele 1.1. şi 1. 2.


Eventualele neconcordanţe între situaţia luată în considerare în proiect pe baza datelor

geotehnice şi cea constatată de executant pe teren, vor fi semnalate proiectantului

pentru stabilirea măsurilor corespunzătoare.

În vederea reducerii consumului de material lemnos pentru sprijinirea săpăturilor

se vor folosi pe cât posibil elementele de inventar.

2.1. STANDARDE ŞI NORMATIVE

Lucrările de terasamente se execută în conformitate cu următoarele acte normative:

STAS 9824 / 0 –74 Măsurători terestre. Trasarea pe teren a construcţiilor.

Prescripţii generale.

STAS 9824 / 1- 87 Măsurători terestre. Trasarea pe teren a construcţiilor civile,

industriale şi agrozootehnice.

C169 - 88 Normativ pentru executarea lucrărilor de terasamente, pentru

realizarea fundaţiilor construcţiilor civile şi industriale.

C56 - 85 Normativ pentru verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de

construcţii şi a instalaţiilor aferente.

Legea 10 / 1995 privind siguranţa, durabilitatea, funcţionalitatea şi

calitatea construcţiilor.

2.2. RESPONSABILITĂŢILE PĂRŢILOR DE CONTRACT LA EXECUŢIA

LUCRĂRILOR DE TERASAMENTE

Prin contractul pentru realizarea lucrărilor publice, între cele două părţi-

investitorul (beneficiarul) şi antreprenorul (ofertantul în favoarea căruia s-a adjudecat

lucrarea publică) - se stipulează următoarele obligaţii în legătură cu lucrările de

terasamente:

2. 2. 1. Investitorul are obligaţia să-şi procure toate autorizaţiile şi avizele

prevăzute de lege precum şi regulamentele care să-i permită executarea lucrărilor în

cauză.

De asemenea, investitorul are obligaţia să verifice corespondenţa datelor luate în

considerare la elaborarea proiectului tehnic, cu datele din teren privitoare la natura

terenului de fundare, prezenţa sau absenţa unor reţele subterane sau a pânzei freatice

şi să-l înştiinţeze pe antreprenor de eventualele nepotriviri în vederea soluţionării lor.


Înainte de începerea lucrărilor, investitorul trebuie să stabilească de comun acord cu

antreprenorul condiţiile de execuţie şi anume:

− locul de depozitare a pământului rezultat din săpătură;

− sursa de pământ pentru umplutură sau locul de depozit intermediar ce va fi

folosit pentru umpluturi;

− locul de depozitare a pământului vegetal;

− distanţele de transport ale acestora ca şi a celorlalte materiale necesare.

2. 2. 2. Antreprenorul are obligaţia să execute lucrarea la termenul prevăzut în

contract şi pe proprie răspundere conform datelor prevăzute în proiectul tehnic.

Pentru aceasta el trebuie să verifice documentele primite de la investitor şi să-l

înştiinţeze pe beneficiar de corespondenţa lor cu proiectul tehnic.

Antreprenorul este răspunzator de trasarea corectă a lucrărilor faţă de reperele

date de investitor.

Erorile intervenite pe parcursul execuţiei lucrărilor vor fi corectate de antreprenor.

2. 3. PREGĂTIREA TERENULUI ÎN VEDEREA ÎNCEPERII LUCRĂRILOR

Lucrările ce trebuie executate înainte de începerea săpăturii propriuzise sunt în

principal următoarele:

− eliberarea terenului pus la dispoziţie pentru execuţia canalului, de obiecte ce ar

putea împiedica lucrul;

− defrişarea zonelor cu spaţii verzi, copaci, arbuşti, etc. (dacă este necesar);

− decopertarea stratului vegetal, transportul şi depozitarea acestuia în locuri

fixate. Grosimea stratului de pământ vegetal se va stabili prin sondaje;

− desfacerea pavajelor şi evacuarea materialelor rezultate, depozitarea lor în

vederea refolosirii ( în acest sens se va consulta documentaţia separat întocmită de

colectivul Drumuri ).

Eliberarea terenului se face de regulă mecanizat cu buldozerul, iar încărcarea în

autobasculantă fie manual prin aruncare directă, fie mecanizat cu încărcare frontală.

Curăţirea se face pe întreaga suprafaţă a terenului pe care urmează să se execute

lucrarea.


În condiţii de timp nefavorabil (ploi, zăpezi) se vor lua măsuri pentru îndepărtarea apelor

de suprafaţă prin rigole create de la început pentru a servi pe întreaga perioadă a

lucrărilor. Zăpada se va strânge şi se va încărca în autovehicule pentru evacuare.

Tot înainte de începerea lucrărilor de săpături, trebuie materializate reţelele subterane,

poziţia lor, cotele la care se găsesc şi execuţia lucrărilor descrise ( acolo unde este

cazul ) şi de demolare a celor scoase din funcţiune. Aceasta se va face cu acordul şi

sub controlul beneficiarului acestor gospodării.

2. 4. TRASAREA OBIECTIVULUI

Trasarea se va executa în două etape:

− fixarea reperelor în teren şi a axului traseului prin metoda drumuirii, pe baza

planului de situaţie, etapă ce se execută de investitor la predarea amplasamentului;

− trasarea lucrărilor în detaliu ce se face de către antreprenor.

Metodologia de trasare şi abaterile admisibile sunt stabilite de STAS 9824/ 1-87 şi în

Normativul C56-85 (anexa II 2.2).

2. 5. EXECUTAREA SĂPĂTURILOR

La executarea săpăturilor trebuie să se aibă în vedere următoarele:

− să nu se strice echilibrul natural al terenului în jurul gropii de fundaţie sau în

jurul fundaţiilor pe o distanţă suficientă pentru ca stabilitatea construcţiilor învecinate

existente să nu fie influenţată;

− să se asigure păstrarea sau îmbunătăţirea caracteristicilor pământului de sub

talpa de fundaţie;

− să se asigure securitatea muncii în timpul lucrărilor;

Săpăturile se vor executa de regulă mecanizat. Execuţia manuală este admisă

numai dacă volumul de săpătură este redus şi folosirea utilajelor nu este justificată din

punct de vedere economic.

Când executarea săpăturilor pentru fundaţii implică dezvelirea unor reţele

existente (apă, canal, gaze, electrice ) ce rămân în funcţiune, trebuie luate măsuri pentru

protejarea lor împotriva deteriorării, măsuri prevăzute în proiect, iar executarea

săpăturilor va începe numai după obţinerea aprobării de la instituţiile care exploatează

instalaţiile respective ( aviz de săpătură şi atunci când este cazul aviz de foc ).


Executarea săpăturilor de fundaţii deasupra unui cablu electric se admite numai

în prezenţa reprezentantului instituţiei care exploatează reţeaua electrică respectivă,

care va indica şi controla la faţa locului măsurile ce trebuie luate pentru protejarea

cablului şi evitarea accidentelor.

Când existenţa reţelelor de instalaţii nu este prevazută în proiect, dar există indicii

asupra lor sau acestea apar întâmplător în timpul execuţiei săpăturilor, se va proceda

astfel:

− se vor opri lucrările de săpătură;

− se va prospecta terenul cu mijloace adecvate;

− după detectare se vor anunţa atât proiectantul cât şi organele de exploatare a

reţelelor.

Cu acordul clar şi sub controlul acestora, se va proceda la protejarea sau dezafectarea

lor.

Săpăturile de fundaţie de lungime mare trebuie să fie organizate astfel, ca în

orice fază a lucrului, fundul săpăturii să fie înclinat spre unul sau mai multe puncte. În

acest mod se va putea asigura colectarea apelor în timpul executării săpăturii şi

evacuarea lor în condiţii optime.

În cazul executării de săpături lângă construcţii existente sau în curs de execuţie

trebuie luate măsuri speciale pentru asigurarea stabilităţii acestora. Lucrările

corespunzatoare vor fi cele prevăzute în proiectul de execuţie (sprijinirea fundaţiilor sau

construcţiilor existente etc.).

Dacă aceste lucrări au fost omise din proiect executantul nu este absolvit de

obligaţia de a cerceta fundaţiile existente şi de a lua măsuri imediate pentru a asigura

stabilitatea acestor construcţii , sesizând îndată pe proiectant în vederea luării măsurilor

definitive.

Lucrările corespunzătoare vor fi cele prevăzute în proiectul de execuţie (sprijinirea

fundaţiilor sau construcţiilor existente, etc.).

Executantul este obligat să organizeze execuţia acestor lucrări cu cea mai mare

atenţie, utilizând personal tehnic de calificare corespunzătoare, care să urmărească

permanent toate fazele execuţiei.


Pentru lucrările de săpătură sub nivelul terenului, se utilizează excavatoarele cu

cupă inversă.

Pentru defrişarea terenului, doborârea arborilor, scoaterea rădăcinilor, scoaterea

pământului vegetal şi aplanarea pământului denivelat sau cu gropi, amenajarea

drumurilor de acces şi pregătirea terenului pentru lucrul cu excavatorul, se pot folosi

buldozerele. Alegerea utilajului optim şi a metodei de execuţie se va face ţinând cont de

condiţiile speciale în care se execută lucrarea, forma săpăturii şi volumul de săpătură.

Săpăturile manuale se vor executa în spaţiile în care utilajele de săpat nu au loc de

manevră, pe tronsoanele amplasamentului unde există indicate gospodării subterane

care nu pot fi dezafectate sau mutate şi sunt în stare de funcţionare şi la aducerea

gropilor de fundaţie la cotele din proiect, după executarea lucrărilor de săpături

mecanizate.

2.6. SIGURANŢA SĂPĂTURILOR ŞI PROTECŢIA TALUZELOR

Săpăturile de fundaţie cu pereţii verticali nesprijiniţi pot fi executate până la

adâncimi ( conform C169- 88 ) de:

− 0,75 m în cazul terenurilor necoezive şi slab coezive;

− 1,25 m în cazul terenurilor cu coeziune mijlocie;

− 2,00 m în cazul terenurilor cu coeziune foarte mare.

Pentru adâncimi mai mari, pereţii săpăturii se vor sprijini în mod obligatoriu cu

dulapi de lemn sau metalici aşezaţi orizontal sau vertical prinşi cu filete şi şpraiţuri

orizontale, iar când adâncimea de săpătură creşte peste 5,00 m. se va executa proiect

special de sprijiniri.

Trebuie luate următoarele măsuri pentru menţinerea stabilităţii malurilor:

− terenul din jurul săpăturii să nu fie încărcat şi să nu fie supus la vibraţii;

− pământul rezultat din săpătură să nu fie depozitat la o distanţă mai mică de

1,00m de la marginea gropii de fundare. În cazul săpăturilor până la 1,00m adâncime,

distanţa se poate lua egală cu adâncimea săpăturii;

− se vor lua măsuri de înlăturare rapidă a apelor de precipitaţii sau provenite

accidental;


− dacă din cauze neprevăzute, turnarea fundaţiei nu se efectuează imediat după

săpare se iau măsuri de sprijinire a peretelui în zona respectivă sau de transformare a

lor în pereţi cu taluz;

− la maxim 2,50 m înălţime de la fundul săpăturii se va executa o banchetă de

0,30 m.

Executantul este obligat să urmărească permanent apariţia şi dezvoltarea

crăpăturilor longitudinale paralele cu marginea săpăturii care, dacă nu sunt cauzate de

uscarea pământului pot indica începerea surpării malurilor şi să se ia măsuri de

prevenire a accidentelor.

2. 7. PRECAUŢII LA COTA DE FUNDARE

Pentru a menţine caracteristicile mecanice ale pământului de sub talpa fundaţiei,

este necesar ca turnarea fundaţiilor să se execute fără întârziere, după ce săpătura a

ajuns la cota de fundare din proiect.

Săpăturile ce se execută cu excavatorul nu trebuie să depăşească în nici un caz

profilul proiectat al săpăturii.

În acest scop, săpătura se va opri cu 30 cm deasupra cotei profilului săpăturii,

diferenţa de 30 cm săpându-se manual. Schimbarea cotei fundului săpăturii de fundaţie

în timpul execuţiei, se poate face numai cu acordul proiectantului şi al beneficiarului.

Fundul săpăturii adus la cota de fundare trebuie să fie neted şi cu suprafaţa

nealterată. În cazul depăşirii cotei de fundare cu săpăturile, se vor executa umpluturi şi

se vor compacta la un nivel minim de 90% din gradul de compactare natural.

Compactarea fundului săpăturii se va executa şi la terenurile macroporice, sensibile la

umezire pentru reducerea volumului de pori şi a sensibilităţii la umezire.

Finisarea săpăturii (săparea ultimului strat) trebuie făcută imediat înainte de începerea

execuţiei fundaţiei .

2.8. PREVEDERI PE TIMP FRIGUROS

La executarea lucrărilor de săpături pe timp friguros, este obligatorie respectarea

măsurilor generale şi celor specifice lucrărilor de pământ, prevăzute în normativ C16-84

partea a II-a cap. 6 ( Lucrări de pământ ).


2.9. INSPECTAREA LUCRĂRILOR ŞI AVIZAREA

Principalele operaţii privind inspectarea şi avizarea lucrărilor de săpături se

execută în conformitate cu ―PROGRAMUL DE CONTROL― întocmit de proiectant şi

avizat de beneficiar şi executant.

În etapa de pregătire a săpăturilor se urmăresc următoarele obiective şi se

întocmesc următoarele acte care vor face parte din documentaţia cărţii construcţiei:

− predarea amplasamentului se face pe baza unui proces verbal de predare -

primire a amplasamentului şi a bornelor de reper, semnat de beneficiar şi proiectant în

calitate de predatori şi de executant în calitate de primitor;

− executantul asigură trasarea obiectivului pe amplasamentul stabilit;

− comfirmarea executării trasării şi a operaţiunilor de nivelment în conformitate cu

prevederile proiectului se asigură prin ―Proces verbal de trasare a lucrărilor― semnat de

beneficiar şi executant.

Pentru aspectele de ordin calitativ specifice lucrărilor de săpături se au în vedere

în principal:

− verificarea de către proiectantul geotehnicean, în prezenţa delegatului

beneficiarului şi a executantului, a naturii terenului de fundare, respectiv consemnarea

constatărilor în ―Procesul verbal de verificare a naturii terenului de fundare―;

− verificarea de către delegatul beneficiarului şi executant a efectuării săpăturii la

cota de fundare prevazută prin proiectul de execuţie a lucrării.

Confirmarea verificării şi constatările făcute se consemnează în ―Procesul verbal

de verificare a cotei de fundare‖.

La terminarea lucrărilor de săpături pentru fundaţii se va verifica pentru fiecare în

parte dimensiunile şi cotele de nivel realizate şi se vor compara cu dimensiunile din

proiect; în cazul depăşirii oricărei dintre abaterile admisibile, este interzisă începerea

executării corpului fundaţiilor înainte de a se fi efectuat toate corecturile necesare

aducerii spaţiului respectiv în limitele admisibile.

În toate cazurile în care se constată că la cota de nivel stabilită pentru proiect

natura terenului nu corespunde cu cea avută în vedere la proiectare, soluţia de

continuare a lucrărilor nu poate fi stabilită decât pe baza unei dispoziţii scrise a

proiectantului.


2. 10. FOLOSIREA MATERIALULUI REZULTAT

Pământul rezultat din săpătură se va încărca în autobasculante şi se va

transporta în depozite amenajate, stabilite de comun acord cu beneficiarul şi

executantul, obţinând în acest sens acordul primăriilor sub jurisdicţia cărora se află

spaţiul respectiv.

În depozit, pământul se va împinge şi nivela cu buldozerul conform prevederilor

acordului primit.

Beneficiarul şi executantul vor stabili pe bază de proces verbal distanţa reală de

transport a pământului.

2. 11. UMPLUTURI. DESCRIEREA LUCRĂRILOR. MATERIALE.

TEHNOLOGII DE EXECUŢIE.

Lucrările de umpluturi realizate la execuţia canalului constau în:

− umpluturi pe fundul săpăturii pentru aducerea la cota necesară;

− umpluturi pe lângă canal;

− umpluturi peste placa canalului.

Acestea se execută cu material rezultat din săpătură, iar când acesta nu

corespunde din punct de vedere calitativ, se va aduce material de umplutură dintr-o

sursă apropiată.

Datorită faptului că nu există spaţiu de depozitare pe marginea săpăturii,

pământul rezultat se va transporta în întregime la depozit, urmând ca pământul necesar

pentru umplutură să fie adus pe lucrare.

Materialele pentru umpluturi trebuie să fie pământuri coezive sau slab coezive.

Este interzisă folosirea pământurilor cu contracţii şi umflări mari, prafuri, mâluri, argile

moi cu conţinut de materii organice.

Umpluturile pe fundul săpăturii se execută înainte de turnarea egalizărilor.

Astfel se îndepărtează ultimul strat de pământ care s-a alterat şi celelalte impuritaţi ce

au apărut pe fundul săpăturii; se verifică cotele de nivel, planeitatea şi pantele necesare

ale fundului săpăturii.

Acolo unde este cazul se fac corecturile de rigoare, săpând manual sau

adăugând material atât cât este necesar. Adaosul de pământ se va compacta cu maiul

mecanic prin treceri succesive pentru a se asigura un grad de compactare de 92 % .


Operaţiile de umpluturi pe lângă canal se vor efectua dupa ce toate lucrările de

construcţii la canal au fost executate, respectiv:

− s-au decofrat toate elementele monolite şi au fost scoase din săpături cofrajele;

− s-au astupat golurile de montaj dintre plăci;

− s-au montat plăcile de acoperire;

− s-au făcut toate racordurile la canalizarea din zonă.

Înainte de execuţia umpluturilor se vor scoate din săpătura materialele ce au

căzut lângă canal: bolovani, resturi vegetale şi altele.

Umpluturile se execută manual prin împrăştierea pământului cu lopata în straturi

uniforme de 10-30 cm grosime.

Se va avea grijă ca pe lângă peretele canalului să nu se împrăştie material

granular şi astfel să se formeze un dren ce ar atrage apa din infiltraţii.

Straturile de umplutură se vor compacta cu maiul mecanic sau de mână pe toată

grosimea lor asigurând un grad de compactare de 95% cu o abatere de 5% la valoarea

maximă şi 5% la valoarea minimă.

Umpluturile peste canal se vor executa în mod similar. Primele două straturi se

vor executa obligatoriu manual după care se pot folosi şi utilaje: buldozere pentru

împrăştiere şi cilindri compactori pentru compactarea materialului depus.

Se va asigura un grad de compactare conform prevederilor proiectului de

specialitate Drumuri.

Pentru porţiunile de traseu situate pe străzi, se va studia şi documentaţia de

pavaje pentru a se putea stabili cota la care se vor opri umpluturile.

Pentru porţiunile de traseu situate în spaţiu verde, acestea se vor opri cu circa 30cm sub

cota terenului natural, urmând ca pe această grosime să se împrăştie pământ vegetal

adus din depozit şi să se reamenajeze spaţiile verzi la forma şi structura iniţială.

2. 12. TESTE, ÎNCERCĂRI, VERIFICAREA CALITĂŢII UMPLUTURILOR

La execuţia lucrărilor de umpluturi se vor verifica:

− corespondenţa naturii terenului cu cea prescrisă în proiect;

− cotele de nivel ale fundului săpăturii în vederea începerii lucrărilor de fundaţii;

− calitatea materialului utilizat pentru umpluturi, conţinutul în materiale şi

impurităţi;


− respectarea tehnologiei de compactare;

− realizarea gradului de compactare prevăzut în proiect;

Verificările se vor face pe probe luate din fiecare strat cu o frecvenţă de o probă

la 50-100 m de umpluturi.

Rezultatele acestor verificări se vor înscrie în procese verbale de lucrări ascunse.

3. LUCRĂRI DE BETOANE MONOLITE

3. 1. GENERALITĂŢI DESCRIEREA LUCRĂRILOR.

Se vor executa din beton simplu sau armat camerele de intersecţie şi de trecere

precum şi racordările canalelor existente din zonă.

Turnarea betoanelor se va executa în cofraje din panouri de inventar din placaj,

refolosibile.

Lucrările de betoane se vor executa respectând cu stricteţe următoarele acte

normative: NE 012 – 99 Cod de practică pentru executarea lucrărilor din beton

şi beton armat.

STAS 10102 / 75 Construcţii din beton, beton armat şi beton precomprimat.

Prevederi fundamentale pentru calculul şi alcătuirea elementelor.

STAS 1799 / 88 Construcţii de beton, beton armat şi beton precomprimat.

Tipul şi frecvenţa verificărilor calităţii materialelor şi betoanelor destinate executării

lucrărilor de construcţii.

STAS 1667 / 76 Agregate naturale grele pentru mortare şi betoane cu lianţi

minerali.

STAS 146 / 80 Var pentru construcţii.

STAS 388 / 80 Lianţi hidraulici. Ciment Portland.

STAS 8133 / 90 Ciment. Reguli pentru verificarea calităţii.

STAS 1030 / 85 Mortare obişnuite pentru zidarie şi tencuială.

STAS 438 /1-89 Produse de oţel pentru armarea betonului.

Oţel beton laminat la cald. Mărci şi condiţii tehnice de calitate.

STAS 1759 / 88 Încercări pe betoane. Încercări pe betonul proaspăt.

Determinarea densităţii aparente, a lucrabilităţii, a cantităţii de agregate fine şi a

începutului de priză.

STAS 1275 / 88 Încercări pe betoane. Încercări pe betonul întărit.


C26 / 85 Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive.

C56 / 85 Normativ pentru verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de construcţii şi

instalaţii aferente.

Orice completare sau modificare făcută acestor prescripţii după întocmirea

prezentului proiect tehnic, ca şi alte norme ce se referă la lucrările executate sunt

obligatorii pentru constructor.

3. 2. BETONUL, COMPOZIŢIA FABRICAŢIEI, TRANSPORTUL ŞI PUNEREA ÎN

OPERĂ

Betoanele utilizate sunt conform detaliilor anexate de următoarele clase:

C2.8 / 3,5 (B 50) pentru betonul de egalizare , matarea umpluturilor şi profilări în

camere ;

C32 / 40 (B 500) pentru betonul simplu de profilare a camerelor de intersecţie;

C12 / 15 (B 200) la secţiunea camerelor de intersecţie şi racordări;

Reţetele de preparare a betonului se vor întocmi în conformitate cu normativul NE

012 - 99.

Se recomandă folosirea cimentului de tip SR II / A – S 32,5 ( SRA 35 tip P 4

10 ).

Agregatele sunt de carieră cu dimensiunea granulometrică maximă 16 mm, în

funcţie de tipul betonului.

Betonul va fi procurat de la o fabrică de betoane apropiată unde se va comanda

pe baza reţetei corespunzătoare a betonului.

În cazul folosirii aditivilor, se recomandă a se executa încercări pe prefabricate în

vederea respectării caracteristicilor betonului cerut.

Transportul betonului se va face prin malaxare continuă, tinând cont de cantitatea

necesară de punere în operă, socotită judicios. Se vor respecta prevederile normativului

NE 012-99.

Mijloacele de transport trebuie să fie curate şi etanşe pentru a nu pierde laptele

de ciment.

Punerea în operă a betonului se va face în mod continuu, evitând pe cât posibil

întreruperile de betonare.


Turnarea betonului în radiere se va executa după recepţia calitativă a lucrărilor de

săpătură, cofraje şi armături. Se va urmări ca înainte de turnare să se verifice starea

suprafeţelor de contact cu betonul întărit (se va curăţa pojghiţa de lapte de ciment,

asigurând rugozitatea necesară unei bune conlucrări).

Apoi se verifică dacă s-au umezit cofrajele, betonul vechi sau alte suprafeţe cu

care ar veni în contact betonul proaspăt, şi dacă s-au luat măsuri de evacuare a apelor

provenite din precipitaţii care au pătruns eventual în incinta cofrajelor.

Betonarea în radier se va efectua de regulă cu bena; în cazul folosirii pompei de

turnare se vor lua măsuri necesare lucrabilităţii betonului şi a dimensiunii agregatelor.

Betonul adus la punctele de lucru trebuie să se încadreze în limitele de

lucrabilitate admise şi să nu prezinte segregări. Nu este admisă corectarea lucrabilităţii

prin adăugare de apă, ci numai prin adezivi superplastifianţi.

Înălţimea maximă de turnare a betonului este de 3,00 m.

La elemente mai înalte de 3,00 m se vor prevedea ferestre de cofraj, iar

betonarea se va face cu pâlnii speciale cu capătul inferior la maximum 1,50 m deasupra

zonei ce se betonează.

În timpul betonării se va verifica tot timpul poziţia armăturilor şi a cofrajelor pentru

evitarea eventualelor deformări sau deplasări. Când apar aceste deformaţii, se va

opri betonarea până la corectarea accestora în mod operativ.

Betonul se va turna uniform, în lungul elementului, urmărindu-se realizarea de

straturi orizontale de maximum 50 cm grosime, iar turnarea stratului următor se va face

înaintea începerii prizei betonului din stratul anterior turnat.

În timpul betonării nu este permisă ciocănirea sau scuturarea armăturii

elementului ce se betonează şi nici aşezarea vibratorului peste armături.

Se va urmări înglobarea completă a armăturilor în beton şi respectarea grosimii

stratului de acoperire care va fi minim 4,5 cm pe suprafeţele în contact direct cu

pământul, de 3,5 cm în contact cu betonul de egalizare şi de 4,0 cm în interiorul

canalului.

Fiind elemente cu grosimi relativ mici, se va acorda o atenţie deosebită umplerii

complete a secţiunilor la noduri sau la elementele de îmbinare, fiind recomandabilă

îndesarea betonului cu şipci sau vergele concomitent cu vibrarea lui.


Este interzisă circulaţia muncitorilor peste armături, cofraje, ori betonul proaspăt,

fiind permisă numai pe punţi special amenajate.

Durata maximă a întreruperilor în timpul betonarăii nu trebuie să depaşească

timpul de începere a prizei betonului care se poate considera de 2 ore de la prepararea

acestuia. Dacă din motive întemeiate nu se poate relua betonarea în acest timp, ea se

va face numai după trecerea a minim 12 ore.

Înainte de începerea turnării betonului, rostul de întrerupere se va trata

corespunzător prin şpiţuire şi suflare cu aer sau apă, în vederea realizării unei conlucrări

optime. Pentru aceasta se va demonta cofrajul pe o parte şi se va curăţa bine suprafaţa

după care se va reface cofrajul şi se va executa turnarea grinzilor şi plăcilor după 1- 2 h

de la terminarea turnării pereţilor pe care reazemă.

Grinzile şi plăcile ce sunt în contact se vor turna concomitent, iar dacă nu este

posibil acest lucru, se va creea un rost la 1 / 5-1 / 3 din deschiderea plăcii urmând să se

toarne ulterior şi restul.

Compactarea betonului se poate face manual (cu şipci, vergele) sau mecanic prin

vibrare.

Se admite şi lovirea cu ciocanul a cofrajului, dar numai pe zone restrânse.

După ce betonul a atins o rezistenţă minimă de 2,5 N / mm2, se poate face

decofrarea. Operaţia se execută cu grijă, fără bruscări, astfel încât muchiile elementelor

să nu fie deteriorate sau cofrajele rupte.

Dacă în urma decofrării se constată defecte de turnare majore (goluri, segregări,

neacoperiri de armătura etc.), se va trece la remedierea acestora numai după

consultarea proiectantului.

Defectele limită admisibile ale elementelor de beton şi abaterile de la

dimensiunile din proiect sunt date în normativul C56 -85 şi trebuiesc respectate

întocmai.

Pentru betonare pe timp friguros se va respecta normativul C16-84.


3.3. ARMĂTURI ŞI CONFECŢII METALICE. MATERIALE, MANIPULARE,

DEPOZITARE ŞI FASONARE.

3.3.1. Armături

Oţelul beton folosit la armarea elementelor de construcţii este:

− oţelul beton neted OB 37 pentru repartiţie, etrieri şi armături uşoare,

− PC 52 profilat la cald, pentru armătura de rezistenţă curentă.

Oţelul pentru armături trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate cerute de

STAS 438 / 1,3 din 1989 şi de normativul NE 012 - 99, condiţii ce se verifică pe baza

certificatului de calitate a lotului de oţel adus şi prin încercări de laborator.

Oţelurile pentru armături trebuie depozitate pe tipuri de diametre, în spaţii

amenajate şi dotate corespunzator astfel încât să asigure:

− evitarea corodării oţelului;

− evitarea murdăririi oţelului;

− asigurarea posibilităţii de identificare uşoară a fiecărui sortiment şi diametru.

Fasonarea barelor, confecţionarea şi montarea acestora, se va face în strictă

conformitate cu prevederile proiectului (detaliile de armare a elementelor).

Fasonarea se va face în ateliere specializate.

Înainte de a se trece la fasonare, executantul va proceda la identificarea barelor

necesare, la posibilităţile de fasonare şi eventual se va cere acordul proiectantului

pentru modificările necesare. Armăturile ce se fasonează trebuie să fie curate şi drepte,

şi în acest scop se va proceda la curăţirea eventualelor impurităţi şi a ruginii, prin

frecarea cu peria de sârmă în zonele în care se sudează. Oţelul livrat în colaci se va

îndrepta înainte de fasonare prin tragere cu troliul, dar fără a produce deformări ale

profilului. Alungirea maximă va fi de 1 mm / ml.

Montarea barelor în cofraje se va face prin distanţieri din plastic, iar legarea

barelor cu sârmă moale.

Se va urmări realizarea acoperirii armăturii conform punctului precedent.

Dacă lungimea barelor din lot nu este suficientă pentru realizarea unui anumit tip

de bară, se va proceda la înnădirea acesteia prin sudură cu eclise (ls = 10 d), sau la


montaj, prin înnădire pe o lungime egală cu 40 d (la OB 37), şi 35 d (la PC 52) (d =

diametrul maxim al armăturilor ce se înnădesc).

La montarea armăturilor în cofraj se interzice montatorilor să calce pe armăturile

gata montate în cofraj.

Înainte de turnarea betonului se vor verifica din punct de vedere calitativ lucrările

de armături şi se vor corecta eventualele nepotriviri sau defecte.

Verificările necesare şi abaterile limită sunt trecute în următoarele normative: NE

012-99 şi C 56 / 85 şi se vor respecta întocmai.

Toate verificările, rezultatele obţinute şi observaţiile făcute, se vor trece în

procesul verbal de lucrări ascunse.

3.3.2. Confecţii metalice ( scări de acces, podeţe provizorii, etc ).

Se vor încadra conform normativului C150 / ‗84 în categoria ― B ― de importanţă

cu execuţie în uzină şi montare pe şantier. Se vor încadra în clasa de sudură ―4― cu a =

0,7t pentru profile metalice şi a = 0,3_ ( cu sudură pe contur) pentru praznuri.

3.4. COFRAJE, MATERIALE, CONDIŢII DE CALITATE, COFRARE ŞI

DECOFRARE

Pentru execuţia lucrărilor de beton armat monolit, se vor folosi cofraje refolosibile

din lemn.

Ele trebuie montate şi alcătuite astfel încât să prezinte rigiditatea şi stabilitatea

necesară, iar sarcinile să poată fi transmise şi repartizate corect punctelor de reazem.

Panourile de cofraj, înainte de fiecare folosire, se curăţă de beton şi lapte de

ciment, şi se ung cu agenţi de decapare pe feţele ce vin în contact cu betonul.

Aceste produse nu trebuie să corodeze betonul sau cofrajul şi nu trebuie să

păteze betonul şi să se aplice uşor şi să nu-şi schimbe dimensiunile.

Înainte de folosire cu 1- 2 ore cofrajele se udă. Montarea cofrajelor trebuie să

cuprindă următoarele operaţii:

− trasarea poziţiei cofrajelor;

− asamblarea şi susţinerea provizorie a panourilor;

− verificarea şi eventual corectarea poziţiei cofrajului;

− închiderea, legarea şi sprijinirea definitivă a cofrajelor;


− montarea armăturilor în cofraje şi a pieselor metalice de trecere etanşă ce se

vor îngloba în beton;

− betonarea elementului cofrat;

− decofrarea după îndeplinirea condiţiilor de rezistenţă a betonului turnat.

Va trebui acordată o atenţie deosebită la cofrajele ce au rezemare directă pe

pământ astfel încât să nu se deplaseze datorită unor deplasări sau tasări ale terenului.

Se va acorda o atenţie deosebită la rosturile panourilor pentru asigurarea etanşeităţii

cofrajului. În acest scop nu se admit panourile rupte, găurite sau cu căptuşelile

discontinue.

La montarea cofrajului se admit abateri de ±1 cm faţă de cotele proiectului.

Se interzice decofrarea elementelor înainte de realizarea de către beton a

rezistenţei minime de 2,5 N / mm2, iar pentru grinzi şi plăci se vor menţine susţinerile

până la 15-30 de zile. În cazul condiţiilor deosebite de lucru aceste termene se pot

corecta pe bază de încercări de laborator.

4. ELEMENTE PREFABRICATE DIN BETON ARMAT

4. 1. ELEMENTE PREFABRICATE DIN BETON ARMAT - PROCURARE,

MANIPULARE, DEPOZITARE

Canalul proiectat ce face obiectul prezentului caiet de sarcini se va executa

conform planurilor anexate.

Tipurile de elemente folosite sunt:

− elemente de coşuri de acces.

Numărul definitiv al elementelor prefabricate rezultă din listele de cantităţi de

lucrări. Prefabricatele vor fi executate în fabrică, la comanda antreprenorului şi vor fi

transportate la lucrare şi montate de acesta.

Execuţia elementelor prefabricate se va face conform tehnologiei folosite în

fabrică, în tipare metalice refolosibile.

Materialele folosite vor respecta condiţiile de calitate cerute în general la lucrările

de betoane, care se găsesc în standardele şi normativele ce reglementează lucrările de

beton armat prefabricat.

În ceea ce priveşte aceste prescripţii, faţă de cele arătate la capitolul precedent

se mai menţionează următoarele:


STAS 6657 / 1 – 89 Elemente prefabricate de beton, beton armat şi beton

precomprimat.

Condiţii tehnice generale de calitate.

STAS 6657 / 2 - 89 Elemente prefabricate de beton, beton armat şi beton

precomprimat. Reguli şi metode de verificare a calităţii.

STAS 6657 / 3 - 89 Elemente prefabricate de beton, beton armat şi beton

precomprimat.

Procedee, instrumente şi dispozitive de verificare a caracteristicilor geometrice.

STAS 7721 - 90 Tipare metalice pentru elemente prefabricate de beton, beton

armat şi beton precomprimat. Condiţii tehnice de calitate.

C28 - 83 Instrucţiuni tehnice pentru sudarea armăturilor de oţel beton.

C26 /85 Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive.

C56 / 85 Normativ pentru verificarea calităţii şi recepţia lucrărilor de construcţii şi

instalaţii aferente.

Respectarea prevederilor acestor prescripţii este obligatorie la toate fazele

execuţiei şi montării elementelor prefabricate.

Elementele prefabricate se execută conform documentaţiei tehnice trimise la

fabrică. Tehnologia de execuţie, fiind o problemă internă a fabricii, nu se insistă asupra

ei, ci doar asupra celor mai importante aspecte ce trebuie urmărite de către antreprenor.

Materialele ce intră în componenţa prefabricatelor (beton, armături) trebuie să aibă

îndeplinite cerinţele de calitate impuse de normativ, cerinţe ce se verifică pe baza

certificatelor de calitate, sau a buletinelor de laborator pentru încercări efectuate asupra

materialelor. Tiparele şi prizele lor de fixare să fie suficient de rigide pentru a nu suferi

deformări în timpul vibrării, manipulării, etc. În cazul în care decofrarea se face prin

smulgere, tiparele trebuie astfel ancorate încât să reziste la forţa de smulgere. Feţele

tiparelor ce vin în contact cu betonul trebuie să fie unse cu agenţi de decapare înainte

de utilizare. Aceşti agenţi nu trebuie să corodeze şi să nu producă pete pe suprafaţa

acestuia.

Periodic tiparele trebuie verificate cu şabloane pentru a se obţine elemente

prefabricate corespunzătoare.


Armarea se va face conform proiectului. Orice modificare se va face numai cu

acordul proiectantului.

Poziţia armăturii în tipare, grosimea stratului de acoperire, poziţia pieselor

metalice înglobate şi a tiparelor pentru goluri în elementul prefabricat, trebuie asigurate

cu distanţieri de plastic.

Dupa verificarea tiparelor şi a armăturii, în caz că abaterile se înscriu în limitele

admise de normative, se trece la turnarea betonului, conform fişei tehnologice întocmite

în acest sens. După expirarea timpului prevăzut în fişe, se va executa decofrarea, fără a

produce avarii prefabricatelor, care vor fi menţinute acoperite cu folie de polietilenă şi

stropite timp de 7 zile. Manipularea elementelor prefabricate trebuie să se execute

numai după expirarea termenului prevăzut în fişa tehnologică.

Transportul prefabricatelor se va face cu mijloace auto. Poziţia de transport nu

trebuie să permită deplasări ale elementelor. Se vor folosi opritori de lemn şi cabluri de

ancoraj. Încărcările şi descărcările se vor executa obligatoriu cu utilaje (macarale). Se

interzice folosirea altor utilaje sau descărcarea prin basculare, existând pericolul de a se

deteriora sau de a se produce fisuri în elementele prefabricate.

Depozitarea lor se va face în locuri special amenajate în acest scop, iar pe

lucrare, în depozite intermediare dispuse în lungul traseului. Astfel, pentru plăci, se vor

folosi reazeme din lemn ce se pun între elemente, iar elementele de canal se vor

deplasa în poziţia de montaj.

Fiecare lot de prefabricate trebuie să fie însoţit de certificatul de calitate dat de

fabrică ce garantează cerinţele de calitate prevăzute de norme.

Antreprenorul trebuie să verifice acestea şi să ia măsuri pentru aprovizionarea cu

elemente prefabricate corespunzătoare.

4.2. MONTARE

Montarea elementelor prefabricate se va face pe baza fişei tehnologice întocmită

de executant. Aceasta trebuie să cuprindă:

− cantitatea de elemente de montat pe sortimente;

− mijloacele de transport până la locul de montare;

− metodele de montare şi utilajele necesare;

− ordinea de desfăşurare a operaţiunilor de montare;


− formaţiile de lucru necesare montajului;

− detaliile privind modul de pregătire a suprafeţelor pe care urmează a rezema

elementele prefabricate;

− modul de realizare a monolitizării elementelor prefabricate între ele;

− abateri şi toleranţe de montaj;

Înainte de începerea operaţiilor de montare se vor executa următoarele lucrări

pregătitoare:

− trasarea axului canalului pe fundul săpăturii;

− executarea egalizărilor, a completărilor pentru aducerea la cotă şi pregătirea

suprafeţelor pentru montaj;

− verificarea elementelor prefabricate şi transportarea lor la locul de montaj;

− verificarea utilajelor şi a dispozitivelor de prindere.

Execuţia corectă a montajului prefabricatelor se va verifica permanent, luând

măsuri de corectare a eventualelor abateri ce depăşesc limitele admise prin normele în

vigoare. Fiind vorba de lucrări îngropate, rezultatele verificărilor se vor trece în procesul

verbal de lucrări ascunse.


CUPRINS

Cap 1- GENERALITĂŢI ......................................................................................................1

1.1 Rolul şi importanţa sistemului de alimentare cu apă....................................................1

1.2 Transportul apei...........................................................................................................2

1.3 Tipuri de materiale folosite în realizarea conductelor pentru transportul apei.............3

1.4 Terminologie................................................................................................................3

Cap 2- MATERIALE MODERNE PENTRU EXECUTAREA REŢELELOR DE ALIMENTARE

CU APĂ...............................................................................................................................5

2.1 Tuburi şi fitinguri din Fontă Ductilă (FD).......................................................................5

2.2 Tuburi şi fitinguri GRP (PAFS-poliester armat cu fibră de sticlă)..................................8

2.3 Tuburi şi fitinguri PEHD.................................................................................................9

2.4 Cămine de branşament – apometru............................................................................10

2.5 Apometre.....................................................................................................................11

2.6 Vane şi hidranţi............................................................................................................11

2.7 Dispozitive pentru probe de presiune şi obturare temporară......................................14

Cap 3- ECHIPAMENTE AUXILIARE PENTRU LUCRĂRI DE REŢELE ALIMENTARE CU

APĂ.....................................................................................................................................15

3.1 Sprijiniri metalice pentru şanţuri...................................................................................15

3.2 Panouri metalice pentru sprijinirea săpăturilor la cămine ............................................17

Cap 4- UTILAJE DE CONSTRUCŢIE FOLOSITE PENTRU REŢELE DE ALIMENTARE CU

APĂ..................………..............……...........................................................................…….18

4.1 Instalaţie de filtre aciculare...........................................................................................18

4.2 Instalaţie de foraj orizontal……………………………………………......................….....19

4.3 Utilaje terasiere.............................................................................................................22

4.4 Aparat de sudură "cap la cap" a conductelor PEHD.....................................................39

4.5 Aparat de sudură prin electrofuziune a fitingurilor PEHD...............................................40

Cap 5- DOTAREA CU UTILAJE ŞI FORŢA DE MUNCĂ A UNUI FRONT DE LUCRU.......41

5.1 Utilaje…………………………………………………....…………….………...…................41

5.2 Forţa de muncă…………………………………………………………….….......................41

Cap 6 - ACTIVITĂŢI PREMERGĂTOARE PENTRU ATACAREA LUCRĂRILOR DE

REŢELE ALIMENTARE CU APĂ EXTERIOARE..................................................................42

6.1 Examinarea proiectului lucrării.......................................................................................42


6.2 Verificarea condiţiilor din teren......................................................................................42

6.3 Documentele de intrare în amplasament şi începere a lucrărilor..................................43

6.4 Alte măsuri organizatorice.............................................................................................45

Cap 7- TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE A REŢELELOR DE ALIMENTARE CU APĂ

EXTERIOARE......................................................................................................................45

7.1 Observaţii generale.......................................................................................................45

7.2 Folosirea instalaţiei de filtre aciculare............................................................................47

7.3 Desfacere strat rutier......................................................................................................49

7.4 Sprijiniri ale şanţurilor.....................................................................................................51

Cap 8- MONTAREA CONDUCTELOR ÎN ŞANŢ - GENERALITĂŢI.....................................55

8.1 Trasarea lucrărilor…….........……………………………………………………..........…….56

8.2 Desfacerea stratului rutier din asfalt....……………………………………........................56

8.3 Desfacerea stratului rutier din beton, pavele, balast şi pământ......………............….…56

8.4 Execuţie săpătură..........................................................................................................56

8.5 Secţiuni tip şi pat de pozare..........................................................................................58

8.6 Montare conducte pentru alimentare cu apă.................................................................59

8.7 Protecţia reţelelor întâlnite în săpături...........................................................................59

8.8 Proba de presiune..........................................................................................................61

8.9 Spălarea şi dezinfectarea...............................................................................................63

8.10 Execuţie umpluturi.........................................................................................................63

8.11 Refacere strat rutier.......................................................................................................64

8.12 Construcţii şi instalaţii pe conducte................................................................................64

Cap 9- MONTAREA CONDUCTELOR DIN FONTĂ DUCTILĂ (FD)....................................74

9.1 Manipularea....................................................................................................................74

9.2 Transportul ţevilor pe platforma camionului....................................................................75

9.3 Depozitarea ţevilor..........................................................................................................76

9.4 Lucrări de terasament....................................................................................................79

9.5 Pozarea conductelor......................................................................................................83

9.6 Instrucţiuni de montaj pentru ţevi din FD şi fitinguri.......................................................90

9.7 Tipuri de îmbinări la conductele şi fitingurile din FD......................................................95

Cap 10- MONTAJUL CONDUCTELOR DIN GRP (PAFS, PAFSIN).................................110

10.1 Manipulare.................................................................................................................110

10.2 Instalarea tuburilor.....................................................................................................114

10,3 Îmbinări......................................................................................................................123


10.4 Instalarea sistemelor de ţevi suprateran................................................................125

10.5 Instalare prin forare, recăptuşire (relining) şi construcţie de microtunele .............132

10.6 Testare hidrostatică...............................................................................................133

Cap 11- MONTAJUL CONDUCTELOR DIN PEHD......................................................134

11.1 Condiţii de utilizare................................................................................................134

11.2 Depozitarea, manipularea şi transportul conductelor............................................135

11.3 Sisteme de îmbinare.............................................................................................140

11.4 Lucrări de terasamente şi pozarea conductelor....................................................158

11.5 Utilizări ale conductelor PEHD..............................................................................164

Cap 12- ANALIZA ŞI LOCALIZAREA SISTEMATICĂ A SCURGERILOR DE APĂ DIN

CONDUCTE..................................................................................................................165

12.1 Introducere............................................................................................................165

12.2 Metode de localizare.............................................................................................165

12.3 Noţiuni de bază.....................................................................................................166

12.4 Prelocalizarea.......................................................................................................168

12.5 Confirmarea (Localizarea exactă).........................................................................176

12.6 Concluzie...............................................................................................................178

Cap 13- SUBTRAVERSĂRI CĂI DE COMUNICAŢII SAU ALT TIP..............................178

13.1Principii tehnologice...............................................................................................178

13.2 Etape tehnologice.................................................................................................179

13.3 Caracteristici de performanţă tehnică...................................................................180

Cap 14- MĂSURI DE SIGURANŢĂ PE DURATA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR..........182

ANEXA 1 – MODELE DE SEMNALIZARE A LUCRĂRILOR .......................................185

ANEXA 2 - FIŞĂ DE MĂSURI PROPUSE PENTRU SSM............................................205

ANEXA 3 – CAIET DE SARCINI GENERAL PENTRU EXECUŢIA REŢELELOR

DE ALIMENTARE CU APĂ...........................................................................................214

CUPRINS......................................................................................................................235

Teh lcr Apa

Documents

Transcript of Teh lcr Apa