UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.: 327. 8 : 343. 326

323. 28

BUSUNCIAN TATIANA

COLABORAREA INTERNAŢIONALĂ A

SERVICIILOR SPECIALE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

SPECIALITATEA 23.00.04 – TEORIA ŞI ISTORIA

RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE ŞI DEZVOLTĂRII GLOBALE

Teză de doctor în politologie

Conducător ştiinţific: VASILESCU Grigore

Doctor habilitat, conferenţiar universitar

Autorul:

Chişinău, 2014

2

© BUSUNCIAN Tatiana, 2014

3

CUPRINS

ADNOTARE (în română, rusă şi engleză)……………………………………………….. 5

LISTA ABREVIERILOR………………………………………………………………. 8

INTRODUCERE………………………………………………………………………… 9

1. REPERE ISTORIOGRAFICE ŞI CONCEPTUAL-TEORETICE ALE

COLABORĂRII INTERNAŢIONALE A SERVICIILOR SPECIALE ÎN

COMBATEREA TERORISMULUI……………………………………………………

17

1.1. Istoriografia cercetării colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea

terorismului………………………………………………………………………………..

17

1.2. Analiza conceptului şi evoluţiei colaborării internaţionale a instituţiilor serviciilor

speciale……………………………………………………………………………………

34

1. 1.3. Fenomenul terorismului – obiect şi factor al colaborării internaţionale a serviciilor

speciale…………………………………………………………………………………….

46

1.4 Concluzii la capitolul 1……………………………………………………………….. 57

2. DEZVOLTAREA CADRULUI POLITICO-JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL DE

COLABORARE INTERNAŢIONALĂ A SERVICIILOR SPECIALE ÎN

COMBATEREA TERORISMULUI……………………………………………………

59

2.1. Aplicarea metodologiei cercetării ştiintifice în investigarea colaborării

internaţionale antiteroriste a serviciilor speciale …………………………………………

59

2. 2. Eficacitatea formelor de colaborare internaţională a serviciilor speciale în lupta

împotriva terorismului…………………………………………………………………….

72

2.3. Experienţa Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii privind

combaterea terorismului: repere pentru Republica Moldova …………………………….

87

2.4. Concluzii la capitolul 2………………………………………………………………. 99

3. VALORIFICAREA EXPERIENŢEI PRIVIND COLABORAREA ÎN

DOMENIUL COMBATERII TERORISMULUI ÎN CONTEXTUL

MODERNIZĂRII SERVICIILOR SPECIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA ….

102

3.1. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova: premise de

colaborare a serviciilor speciale …………………………………………..........................

102

3.2. Strategii ale serviciilor speciale din Republica Moldova privind combaterea

terorismului internaţional …………………………………………………………………

114

3.3. Colaborarea internaţională a serviciilor speciale din Republica Moldova în

combaterea terorismului ………………………………………………………………….

128

4

3.4. Concluzii la capitolul 3………………………………………………………………. 141

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI ……………………………………. 143

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………... 147

ANEXE…………………………………………………………………………………… 167

Anexa 1. Principalele elementele ale terorismului şi frecvenţa acestora reflectate în 109

definiţii ………………………………………………………………………………….

167

Anexa 2. Proiect de cercetare. Metodologia cercetării „Consolidarea capacităților

statelor-membre GUAM privind colaborarea la nivel naţional şi regional în domeniul

combaterii spălării banilor, precum şi sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite

din activitatea infracţională”……………………………………………………………

168

Anexa 3. Proiect de cercetare. Metodologia cercetării „Colaborarea serviciilor speciale

în combaterea ţintelor teroriste”……..…………………………………………………...

170

Anexa 4. Proiect de cercetare. Metodologia cercetării: „Mecanisme de recrutare a

islamiştilor în Europa”…………………………………………………………………….

173

Anexa 5. Proiect de cercetare. Metodologia cercetării „De la un stat decăzut la un stat

funcţional – căile de transformare democratică în regiunile de conflict……………….

174

Anexa 6. Proiect de cercetare. Metodologia cercetării „Identificarea rutelor de tranzit

ale teroriştilor”……………………………………………………………………………

176

Anexa 7. Baza instituţională a sitemului de combatere a terorismului în Republica

Moldova ………………………………………………………………………………….

177

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII …………………………. 181

CV-ul AUTORULUI ……………………………………………………………………. 182

5

ADNOTARE

BUSUNCIAN Tatiana. „Colaborarea internaţională a serviciilor speciale în

combaterea terorismului”. Teza de doctor în politologie. Chişinău, 2014.

Structura tezei: introducere, trei compartimente divizate în subcompartimente, concluzii

generale şi recomandări, bibliografie din 267 de surse, 7 anexe, 146 pagini text de bază.

Rezultatele ştiinţifice obţinute au fost expuse în 21 de lucrări ştiinţifice.

Cuvinte-cheie: colaborare internaţională în domeniul combaterii terorismului, servicii

speciale, terorism, globalizare, relaţii internaţionale, comunitate internaţională.

Domeniul de studiu: relaţii internaţionale şi ştiinţe politice.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în cercetarea complexă a aspectelor

conceptual-teoretice şi aplicative ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului. Valorificarea scopului propus presupune realizarea următoarelor

obiective: analiza aspectelor istoriografice privind cercetarea problematicii; generalizarea

aspectelor conceptual-teoretice de abordare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale;

examinarea aspectelor tipologice şi dimensiunilor structural-funcţionale ale serviciilor speciale;

specificarea aspectelor şi dimensiunilor terorismului internaţional din perspectiva colaborării

serviciilor speciale; studierea aspectelor teoretico-metodologice de abordare a colaborării

internaţionale conform metodelor, tehnicilor, procedurilor apărute în ştiinţele sociale, politice şi

relaţiile internaţionale; cercetarea cadrului normativ, politico-juridic, instituţional de eficacitate a

colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului; investigarea

experienţei Comunităţii de Informaţii a SUA din perspectiva importanţei acesteia în combaterea

terorismului, inclusiv implicaţiilor pentru Republica Moldova; determinarea principalelor riscuri

şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova, premise de colaborare a serviciilor

speciale; evaluarea cadrului normativ şi celui instituţional în procesul de colaborare a serviciilor

speciale din Republica Moldova privind combaterea terorismului internaţional.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a cercetării constau în identificarea dimensiunii

structural-funcţionale a serviciilor speciale în noul context de securitate, din perspectiva

eficientezării colaborării internaţionale privind combaterea terorismului, inclusiv a serviciilor

speciale din Moldova în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată constă în analiza sistemică şi determinarea

priorităţilor cu privire la căile şi modalităţile de consolidare a colaborării internaţionale a

serviciilor speciale, inclusiv a serviciilor speciale din Republica Moldova, în contextul

contracarării eventualelor ameninţări şi riscuri la adresa securităţii internaţionale, în special în

combaterea terorismului.

Semnificaţia teoretică derivă din rezultatele şi concluziile obţinute în urma

conceptualizării strategiilor şi mecanismelor de colaborare internaţională a serviciilor speciale.

Cadrul conceptual elaborat reflectă îndeosebi evoluţiile colaborării serviciilor speciale în

combaterea terorismului din perioada ultimilor decenii ale secolului al XX-lea până în prezent.

Valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele obţinute pot fi utilizate de către cercetătorii

preocupaţi de problematica colaborării serviciilor speciale în combaterea terorismului la

nivelurile internaţional, regional, naţional. Abordarea teoretico-metodologică propusă şi

rezultatele obţinute pot fi utilizate de către factorii de decizie în procesul de elaborare a unor

politici de colaborare a serviciilor speciale. Rezultatele obţinute ar putea servi drept suport

teoretic pentru cursurile universitare: „Colaborarea internaţională a serviciilor speciale”,

„Aspecte teoretice ale terorismului global”, „Integrarea europeană” şi altele.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice s-a realizat prin examinarea şi aprobarea lor în

cadrul şedinţelor Catedrei Relaţii Internaţionale şi Seminarului ştiinţific de profil al Facultăţii

Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea de Stat din Moldova, au

fost expuse la 20 de conferinţe naţionale şi internaţionale şi au fost publicate în 21 de lucrări

ştiinţifice.

6

АННОТАЦИЯ

БУСУНЧАН Татьяна. „Международное сотрудничество специальных служб в

борьбе с терроризмом”. Диссертация на соискание ученой степени доктора политологии.

Кишинэу, 2014.

Структура диссертации. Диссертационная работа включает: введение, три

раздела, разделенных на подразделы, общие выводы и рекомендации, библиографию,

состоящую из 267 источников, 7 приложений, 146 страниц основного текста. Полученные

научные результаты были опубликованы в 21 научных работах.

Ключевые слова: международное сотрудничество в борьбе с терроризмом,

спецслужбы, терроризм, глобализация, международные отношения.

Область исследования: международные отношения и политических наук.

Целью работы является комплексное исследование концептуально-теоретических

и прикладных аспектов международного сотрудничества спецслужб в борьбе с

терроризмом. Реализация поставленной цели предполагает решение следующих задач:

историографический анализ исследования проблемы; синтез концептуально-

теоретических аспектов в познании структур и механизмов международного

сотрудничества спецслужб; анализ структурно-типологических и функциональных

аспектов развития спецслужб; спецификация аспектов и масштабов международного

терроризма; исследование теоретико-методологических аспектов анализа

международного сотрудничества спецслужб; исследование эффективности нормативно-

правовой базы, политических, правовых и институциональных основ международного

сотрудничества спецслужб; изучение опыта Разведывательного Сообщества США, в том

числе и для Молдовы; оценка правовой и институциональной базы процесса

сотрудничества спецслужб Молдовы по вопросам борьбы с международным терроризмом.

Научная новизна и актуальность исследования заключается в выявление

структурно-функциональных аспектов развития спецслужб в новом контексте

безопасности, исходя из перспективы эффективного международного сотрудничества в

борьбе с терроризмом, включая и спецслужбы Республики Молдова, во второй половине

XX-го и начале XXI-го века. Основная решенная научная проблема состоит в

систематическом анализе и определения приоритетов в отношении путей и средств

укрепления международного сотрудничества спецслужб, в том числе спецслужб

Республики Молдова, в контексте предотвращения потенциальных угроз и вызовов в

адрес международной безопасности, в частности, в борьбе с терроризмом.

Теоретическая значимость работы вытекает из полученных результатов и

выводов, в рамках концептуализации стратегии и механизмов международного

сотрудничества спецслужб. Разработанная концептуальная основа отражает, в основном,

эволюцию механизмов сотрудничества спецслужб в области борьбы с

терроризмом, начиная с последних десятилетий 20-го века и по настоящее время.

Практическая значимость работы. Полученные результаты могут быть

использованы исследователями, занимающимися проблемами сотрудничества спецслужб

в борьбе с терроризмом на международном, региональном и национальном уровнях.

Предложенный теоретико-методологический подход и полученные результаты могут быть

использованы в процессе разработки политики сотрудничества спецслужб. Полученные

результаты могут служить теоретической поддержкой для университетских курсов.

Внедрение научных результатов было реализовано посредством их обсуждения и

утверждения на заседании Кафедры и Научного Профильного Семинара факультета

международных отношений, политологии и администрирования Государственного

Университета Молдовы, предоставлены более чем 20 национальных и международных

конференциях и в 21 научной публикации.

7

ANNOTATION

BUSUNCIAN Tatiana. “International Cooperation of the Intelligence services in

Combating Terrorism”. PhD thesis in political sciences. Chisinau, 2014. Thesis structure: consists of introduction, three chapters divided into subsections, general

conclusions and recommendations, bibliography of 267 sources, 7 appendices, and 146 pages of

basic text. Scientific results were published in 21 scientific works.

Keywords: international cooperation in combating terrorism, Intelligence services,

terroism, globalization, international relations, International Community.

Field of study: international relations and political sciences.

Goal and objectives of the research. Study goal consists in the complex research of

conceptual-theoretical and practical aspects of international cooperation of Intelligence services

in combating terrorism. Capitalization of the offered goal involves achievement of the following

objectives: the historiography analysis of researched problem; generalization of conceptual and

theoretical aspects of Intelligence services, related to the international collaboration approach;

examination of typological aspects and structural and functional size of Intelligence services;

specifying aspects and dimensions of international terrorism; studying the theoretical and

methodological aspects of international cooperation approach according to the methods,

techniques, processes occurring in the social sciences, political and international relations;

research of the regulatory, political-legal and institutional stuff for effectiveness of the

international cooperation of Intelligence services in combating terrorism; investigation of U.S.

Intelligence Community experience in terms of its importance in the fight with terrorism,

including Republic of Moldova; establishment of the main threats and vulnerabilities for the

security of the Republic of Moldova, prerequisites of cooperation of Intelligence services;

consulting regulatory and institutional stuff in the process of collaboration of Intelligence

services from Republic of Moldova in the fight with international terrorism.

Scientific novelty and originality consist in identification of the structural and functional

size of Intelligence services, in terms of the new security context about perspective efficiency of

international collaboration in combating terrorism, including Moldovan Intelligence services in

the second half of the twentieth century and early twenty-first century.

The important scientific problem resolved consists in systematic analysis and

establishment of priorities regarding ways and means of strengthening the international

collaboration of Intelligence services, including Moldovan Intelligence services in terms of

preventing potential threats and risks for international security, particularly the fight with

terrorism.

The theoretical significance of the research: originates from the results and conclusions

obtained from conceptualization of the strategies and mechanisms of international collaboration

of Intelligence services. The developed conceptual framework mainly highlights the evolutions

of the Intelligence services cooperation in combating terrorism during the last decades of the

twentieth century up to the present times.

The practical value of the research: the results obtained can be used by policy makers in

the development of collaborative policies for Intelligence services. The results obtained could

serve as theoretical support for university courses: "International cooperation of Intelligence

services", “Theoretical aspects of global terrorism”, „European integration”.

Implementation of scientific results: were undertaken through their examination and

approval at the Department sittings and Profile Scientific Seminar of the International Relations

of the Faculty of International Relations, Political Sciences and Public Administration, MSU,

within the participation in more than 20 national and international conferences, and within the

publication of 21 scientific works.

8

LISTA ABREVIERILOR

CAT Centrul Antiterorist

CEKA (VECEKA) – Comisia Extraordinară pentru întreaga Rusie pentru combaterea

contrarevoluţiei, speculei şi a abuzului de putere

CIA Agenţia Centrală de Informaţii a SUA

CICTE Comitetul Inter -American Împotriva Terorismului

COMINT – Comunicaţii (Comunicaţii intelligence informaţii secrete şi tehnice obţinute din

comunicaţii străine de alţii decât destinatarii)

CSI – Comunitatea Statelor Independente

CSI ATC Centrul Antiterrorist al Comunităţii Statelor Independente

DIA – Agenţia de Informaţii a Departamentului Apărării al SUA

DJ Departamentul de Justiţie al SUA

DS – Departamentul de Stat al SUA

FBI Biroul Federal de Investigaţii al SUA

HUMINT – Surse umane

IMINT Imagistica

INTERPOL Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală

KGB – Comitetul Securităţii Naţionale

MI5 Serviciul de Securitate a Marii Britanii

MI6 Serviciul Secret de Informaţii al Marii Britanii

NATO – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

NCTC – Centrul National Antiterorist al SUA

NKVD – Direcţia Principală a Securităţii Statului

ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

PfP Consortium – Consorţiul “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi

Institutelor de Studii în domeniul Securităţii

SIGINT – Semnalele de informaţii (Transmisii asociate cu comunicaţii, radare şi sisteme de

arme folosite de adversari)

SRI Serviciul Român de Informaţii

SUA – Statele Unite ale Americii

UA – Uniunea Africană

UE – Uniunea Europeană

9

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. În epoca globalizării, statele lumii nu

pot acţiona fără a ţine cont de consecinţe, nici răspunde de sine stătător ameninţărilor şi

vulnerabilităţilor la adresa securităţii lor. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară

caracterizată de rivalitate şi capacitate de anihilare reciprocă a unor blocuri de state, a dispărut,

iar tranziţia postbipolară s-a încheiat, mediul internaţional de securitate aflându-se într-o

continuă mişcare. Obiectivele majore ce conduc dezvoltarea mondiala în epoca postbipolară dă

naştere la noi riscuri şi provocări la adresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune, creează

îngrijorări justificate, dar oferă şi reale oportunităţi.

Structura sistemului relaţiilor internaţionale s-a transformat considerabil şi în urma

schimbărilor produse, opoziţia bipolară a cedat locul multitudinii de relaţii ce se supun greu

controlului şi se bazează pe propriile posibilităţi de interes. Astfel, în sistemul relaţiilor politice

interne şi în sistemul relaţiilor internaţionale vacuumul puterii a fost ocupat cu tot felul de forţe

extremiste şi alte forţe distructive. În acest fel, aceasta s-a manifestat printr-un mare val de acte

teroriste care a inundat întreaga lume şi a ameninţat securitatea multor state.

Mai mult decât atât, intensificarea procesului de globalizare conduce la accentuarea

incertitudinii asupra viitorului securităţii internaţionale. Globalizarea îi determină şi pe factorii

decizionali să-şi concentreze atenţia asupra caracteristicilor sistemelor de colaborare globală, a

noilor ameninţări şi vulnerabilităţi care se produc în legătură cu potenţialele pericole ce se pot

transforma într-un adevărat razboi. Din aceste considerente se impune revizuirea modului de

asigurare a unor forme şi practici eficiente de colaborare, dezvoltarea unor strategii viabile de

securizare a spaţiului global pentru a asista la o nouă transformare a acestuia.

În noua conjunctură creată, serviciile speciale urmează să răspundă provocărilor

contemporane determinate de era informaţională, să-şi consolideze performanţa operaţională şi

analitică prin utilizarea noilor instrumente de acţiune pentru prevenirea şi combaterea mai multor

riscuri, unul dintre cele mai serioase fiind cel al terorismului internaţional. Drept urmare,

majoritatea programelor guvernamentale elaborate în diverse ţări în vederea combaterii

terorismului şi-au propus obiectivele de prevenire, descurajare, reacţie şi previziune. Din diverse

motive, legate de însăşi natura terorismului - instabil, clandestin, relativ imprevizibil,

comunitatea internaţionlă a seviciilor speciale se confruntă cu impedimente serioase pentru a

face faţă ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la nivel politic, al forţelor de securitate, diplomatic

sau organizaţii internaţionale. Noua dimensiune este definită de depăşirea oricăror graniţe,

impuse în comunicare pentru a servi unui scop mai important decât al apărării cetăţenilor şi

drepturilor acestora în cadrul unui stat.

10

Prin urmare, colaborării serviciilor speciale privind combaterea terorismului îi revine

misiunea identificării şi susţinerii oportunităţilor de realizare a intereselor naţionale şi de

afirmare a valorilor de securitate prin valorificarea instrumentelor specifice erei informaţionale.

Noile resurse tehnologice trebuie orientate în sensul susţinerii modalităţilor de colaborare,

cooperare şi conlucrare în vederea valorificării oportunităţilor acţionale şi decizionale. Aşadar,

serviciile speciale au obligaţia să conlucreze la programe comune ce ţin de dezvoltarea unei

colaborări mai eficiente, care ar da dovadă de creşterea transparenţei instituţionale, a promovării

de către noile structuri de securitate a unei deschideri reale către sfera civilă, prin conectarea la

cele mai noi preocupări din instituţiile de învăţământ universitar, postuniversitar, instituţii de

cercetări în domeniul securităţii internaţionale şi apărării, promovarea dialogului şi înţelegerii

între popoarele lumii. Astfel de instituţii stau la baza formării elitei din cadrul serviciilor

speciale.

Reformarea serviciilor speciale marchează o abordare planificată a schimbului de

cunoştinţe, asigurându-se o continuitate a bazelor de date formale şi informale comune, care se

va produce în câteva direcţii esenţiale: modificarea mai rapidă a cadrului legal, explorarea

conceptelor, strategiilor, politicilor şi tehnologiilor, integrarea strategiilor din domeniul

securităţii naţionale; accelerarea formelor de colaborare şi eficacitatea activităţii tuturor

serviciilor, comunităţilor de informaţii ale altor ţări pentru a satisface necesarul „schimbător” al

utilizatorilor de informaţii pentru securitate. Astfel, importanţa investigaţiilor constă în

aprofundarea cercetărilor şi cunoştinţelor în domeniul serviciilor speciale, în definirea formelor,

structurii organizaţionale a colaborării internaţionale a acestora, care va contribui la consolidarea

importanţei analizei în procesul de fundamentare a unui cadru legislativ internaţional, decizional

în vederea optimizării şi utilizării eficiente a colaborării internaţionale, schimbului de informaţii,

formarea echipelor mixte din cadrul serviciilor speciale, comunităţilor de informaţii în lupta

împotriva terorismului.

Actualitatea demersului ştiinţific reiese şi din necesitatea de a cerceta noile transformări

internaţionale, regionale, naţionale cu impact asupra securităţii globale, inclusiv a Republicii

Moldova. Prin prezentarea noilor oportunităţi şi soluţii pentru atenuarea insecurităţii, se

amplifică şi se scoate în evidenţă importanţa relaţiilor de colaborare dintre state. Astfel, devine

tot mai evident faptul că interesele şi obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar

prin colaborare internaţională, care trebuie să se manifeste nu numai în situaţii-limită, dar şi în

tot întregul set de probleme ale lumii contemporane. O astfel de solidarizare a statelor, a

serviciilor speciale, a comunităţilor de informaţii ale acestora, prin stabilirea unor eforturi

conjugate, care împărtăşesc aceleaşi interese şi valori, se pot elabora noi politici comune de

11

securitate şi apărare în vederea optimizării combaterii terorismului într-o lume din ce în ce mai

globalizată. Aşadar, actualitatea cercetării trebuie abordată şi din perspectiva examinării

evoluţiei securităţii globale, care în ultimul deceniu a atestat faptul că succesul acţiunilor şi

stabilitatea pot fi obţinute numai în urma colaborării multidimensionale a comunităţii

internaţionale, în particular prin valorificarea dialogului dintre state şi dinamizarea rolului

decisiv pe care organizaţiile internaţionale îl au în definirea stării de securitate a lumii.

Colaborarea serviciilor speciale a Republicii Moldova cu UE, Alianţa Nord-Atlantică, Consiliul

Europei, Comisia Europeană şi Statele Unite ale Americii este o bună modalitate de a se integra

în eforturile internaţionale, vizând crearea unui sistem comun de securitate în spaţiul euro-

atlantic, de ajustare a cadrului legislativ la standardele europene, de elaborare a strategiilor de

promovare a intereselor naţionale în cadrul negocierelor de aderare la structurile europene şi

euro-atlantice, consolidarea stabilităţii în lume.

Importanţa acestei cercetări rezultă din necesitatea identificării căilor de aprofundare şi

eficacitate a colaborării serviciilor speciale cu structurile menţionate şi preluarea celor mai bune

practici şi lecţii învăţate de dezvoltare a noilor dimensiuni de colaborare, cooperare şi conlucrare

multilaterală în cadrul coaliţiilor multinaţionale desfăşurate pentru operaţiuni de menţinere a

păcii la care Republica Moldova este parte.

Reperele teoretico-metodologice ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului, care înregistează actualitatea şi importanţa investigaţiilor, s-au format

în urma aplicării unei metodologii adecvate de metode, tehnici, proceduri clasice şi noi apărute

în ştiinţele sociale, politice şi ale relaţiilor internaţionale. Printre autorii consacraţi care

reprezintă suportul teoretic al cercetării menţionăm pe V. Ţapoc [136], P. Fruntaşu [59], P.

Varzari [59], N. Mihai [94], J. Plano [106], R.Riggs [106], M. Lowenthal [221, 222], B. Buzan

[24], S. Kent [215], R. Kauffer [55], R. Faligot [55], S. Tsang [135], A. K. Cronin [192], P.

Zeman [256], O. Forcade [58], J. Dziak [198], A. Schmid [234], A. J. Baud [258], D. Kahn

[213], Gh. Arădăvoaice [4], D. Iliescu [4], G. Maior [86, 87, 88], L. Niţă [4], T. Tănase [131], I.

Lucinescu [131], С. Старкин [154, 155, 156, 157, 58], A. Витковский [144], Н. Патрушев

[152, 159], T. Botnaru [11], A. Rusnac [118], V. Armaşu [5, 6], V. Sîli [124, 125], M. Bencheci

[10], C. Ejova [51, 52, 53].

Prin acest studiu optăm pentru optimizarea dezvoltării parteneriatelor cu comunităţile

ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, îmbunătăţirea resurselor ştiinţifice, a schimbului de

tehnologii avansate în procesul de analiză, schimb de informaţii, colaborare şi conlucrare.

12

Conţinutul tezei este determinat de faptul că în prezent terorismul reprezină o problemă

acută cu care se confruntă omenirea şi trebuie găsite noi modalităţi de colaborare internaţională

între serviciile speciale, care repezintă o parte integrantă a asigurării securităţii mondiale.

Scopul şi obiectivele tezei. Scopul lucrării constă în cercetarea complexă a aspectelor

conceptual-teoretice şi aplicative ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului. În realizarea scopului propus am stabilit următoarele obiective:

analiza aspectelor istoriografice privind cercetarea colaborării internaţionale a serviciilor speciale

în combaterea terorismului;

generalizarea aspectelor conceptual-teoretice de abordare a colaborării internaţionale a serviciilor

speciale;

examinarea aspectelor tipologice şi a dimensiunilor structural-funcţionale ale serviciilor speciale;

specificarea aspectelor şi dimensiunilor terorismului internaţional din perspectiva colaborării

serviciilor speciale;

studierea aspectelor teoretico-metodologice de abordare a colaborării internaţionale conform

metodelor, tehnicilor, procedurilor apărute în ştiinţele sociale, politice şi relaţiile internaţionale;

cercetrea cadrului normativ, politico-juridic, instituţional de eficienţă a colaborării internaţionale

a serviciilor speciale în combaterea terorismului;

investigarea experienţei Comunităţii de Informaţii (CI) a SUA din perspectiva importanţei

acesteia în combaterea terorismului, inclusiv implicaţiilor pentru Republica Moldova;

determinarea principalelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova, premise

de colaborare a serviciilor speciale;

evaluarea cadrului normativ şi instituţional în procesul de colaborare a serviciilor speciale din

Republica Moldova privind combaterea terorismului internaţional.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Caracterul inovator al investigaţiei date

reprezintă o noutate ştiinţifică pentru teoria relaţiilor internaţionale, materialele expuse analizând

unele aspecte mai puţin cercetate în mediul academic din Republica Moldova. Caracterul

original al cercetării rezidă în faptul că lucrarea abordează cadrul conceptual-teoretic, scoate în

evidenţă dimensiunea structural-funcţională a serviciilor speciale în noul context de securitate

din perspectiva eficacităţii formelor colaborării internaţionale privind combaterea terorismului,

inclusiv a serviciilor speciale din Republica Moldova. În cadrul cercetării sunt analizate şi

aspectele instituţionale politico-juridice necesare pentru reglementarea activităţii internaţionale a

serviciilor speciale în vederea prevenirii şi neadmiterii noilor atentate teroriste; sunt identificate

schimbările care au avut loc în a două jumătate a secolului al XX-lea până la momentul actual,

13

condiţionate de modificarea viziunii asupra securităţii naţionale, regionale şi internaţionale; este

cercetat procesul extinderii reformelor serviciilor speciale asupra unor domenii noi care necesită

o pregătire specială a colaboratorilor/ofiţerilor acestor servicii; sunt examinate date şi informaţii

despre metodele şi tehnicile folosite de serviciile speciale în diverse epoci istorice, evoluţia

structurilor serviciilor şi agenţiilor speciale; sunt identificate şi conceptualizate formele

colaborării internaţionale a instituţiilor serviciilor speciale în condiţiile globalizării; este abordată

argumentarea politologică a impactului globalizării asupra modernizării serviciilor speciale,

inclusiv a celor din Republica Moldova.

Problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul respectiv. Rezultatul

cercetării efectuate constă în analiza sistemică şi determinarea priorităţilor cu privire la căile şi

modalităţile de consolidare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv a

serviciilor speciale din Republica Moldova, în contextul contracarării eventualelor ameninţări şi

vulnerabilităţi la adresa securităţii globale, în special în combaterea terorismului.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Semnificaţia teoretică derivă din

rezultatele şi concluziile obţinute în urma conceptualizării strategiilor şi mecanismelor de

colaborare internaţională a serviciilor speciale. Cadrul conceptual elaborat reflectă îndeosebi

evoluţiile colaborării serviciilor speciale în combaterea terorismului din perioada ultimilor

decenii ale secolului al XX-lea până în prezent, evidenţiază aspectele ce caracterizează specificul

serviciilor speciale în general, identifică caracterul particular al acestora. Importanța teoretică a

tezei se exprimă prin următoarele: sunt definite noţiunile ce ţin de înţelegerea specificului

serviciilor speciale în raport cu alte noţiuni utilizate, cum ar fi: intelligence, servicii de

informaţii şi securitate, servicii secrete, identificarea deosebirilor de conţinut şi aplicabilitate

teoretică a acestora; sunt argumentate cum au evoluţionat pe parcursul istoriei principiile şi

normele fundamentale de colaborare internaţională a serviciilor speciale; este definită şi

sintetizată noţiunea de terorism în contextul colaborării internaţionale a serviciilor speciale.

Sub aspect aplicativ, această abordare teoretico-metodologică şi rezultatele obţinute pot

fi utilizate de către factorii decizionali în procesul de elaborare a unor politici eficiente de

colaborare internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului. De asemenea,

prezenta cercetare poate servi ca bază pentru studierea abordărilor privind îmbunătăţirea

procesului de colaborare a serviciilor speciale în combaterea terorismului, iar rezultatele pot fi

utile pentru cercetătorii preocupaţi de problematica conlucrării serviciilor speciale în combaterea

terorismului la nivel internaţional şi naţional. În acelaşi context, autorul se pronunţă pentru

iniţierea unor stagii de perfecţionare prin elaborarea unor module universitare specifice

domeniului dat, care ar consolida crearea unei reţele globale de experţi în domeniul colaborării

14

internaţionale şi angajamentul acestora în vederea sprijinirii eforturilor în lupta împotriva

reţelelor teroriste. Aceste stagii ar permite încurajarea colaborării atât la nivel internaţional, cât

şi regional în vederea optimizării strategiilor de combatere a terorismului. Rezultatele obţinute ar

putea servi drept suport teoretic pentru cursurile universitare: „Colaborarea internaţională a

serviciilor speciale”, „Aspecte teoretice ale terorismului global”, „Integrarea europeană”.

Aprobarea rezultatelor. Teza a fost elaborată şi discutată la catedra Relaţii

Internaţionale a Facultăţii Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii

de Stat din Moldova, a fost examinată la Seminarul ştiinţific de profil al aceleiaşi catedre.

Rezultatele cercetării, concluziile şi recomandările efectuate pe parcursul studiului au fost

expuse în 21 de publicaţii ştiinţifice de specialitate din cadrul publicaţiilor periodice şi revistelor

ştiinţifice: Moldoscopie (Probleme de analiză politică, Chişinău, nr. 1/2013, nr. 3/2013), Revista

de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice (Chişinău, nr. 1/2013), Revistă ştiinţe politice, relaţii

internaţionale şi studii de securitate (Sibiu, vol.1/2012, vol. 1/2011), Revista de Istorie şi Ştiinţe

Politice (Chişinău, nr. 2/2012), Revista Ştiinţa Politică în Republica Moldova: realizări şi

perspective, Studii Internaţionale (Chişinău, 2011), Revista Studii Internaţionale viziuni din

Moldova (Chişinău, nr. 1/2008, nr.3/2007), History & Politics (Chişinău, nr.1/2011) şi în 4

publicaţii ca redactor ştiinţific coordonator, editor.

În acelaşi context, unele realizări teoretico-metodologice ale cercetării au fost aplicate în

realizarea unor proiecte internaţionale, precum cercetarea: „Consolidarea capacităților statelor-

membre GUAM privind colaborarea la nivel naţional şi regional în domeniul combaterii spălării

banilor, precum şi sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională”

(Republica Moldova-Ucraina, 2012), cercetarea: „De la un stat decăzut la un stat funcţional.

Căile de transformare democratică dintr-o perspectivă comparativă” (Republica Moldova-

Germania, 2007-2008); proiectul internaţional: “Arhitectura securităţii în vecinătatea estică a

UE: Provocări şi realităţi" (Moldova-Lituania, 2010), proiectul: „Consolidarea cooperării dintre

instituţiile publice, mass-media şi societatea civilă din Republica Moldova în combaterea

terorismului” (Moldova-Belgia, 2009), proiectul: „Cyberterorismul - o provocare a secolului

XXI pentru securitatea statului” (Republica Moldova–Belgia, Turcia), proiectul: „Poiliticile de

vecinatate a Uniunii Europene şi NATO: noi dimensiuni de cooperare regională” şi alte cercetări

de specialitate elaborate şi prezentate pe durata activităţii practice în calitate de director al

Centrului Pro Marshall. Tezele esenţiale şi concepţiile de bază au fost prezentate şi în calitate de

membru al Grupului Internaţional de Lucru „Combaterea Terorismului” din cadrul Consorţiului

“Parteneriatul pentru Pace” din Germania.

15

Rezultatele cecetării au fost discutate în cadrul a 20 conferinţe naţionale şi internaţionale,

respectiv: „Experiența internațională în reformarea statutului Ministerului de Interne.

Acceptabilitate și alternativă pentru Ucraina" (Kiev, MAI, Verkhovna Rada, 05-08.07.2012),

Conferinţa ştiinţifică internaţională: „Interferenţe universitare integrare prin cercetare şi

inovare” (Chişinău, 25-26.09.2012, Republica Moldova-Ucraina-România), Sesiunea de

comunicări ştiinţifice ”Studii de Securitate Riscuri şi ameninţări la adresa securitatii globale”

(Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România, 27-29 mai 2011); Conferinţa Internaţională

“Cyber Defense in the Context of the New NATO Strategic Concept” (Bucureşti, România, 2

iunie 2010); Conferinţa internaţională PTSS Alumni COI: “Net Assessment of the Global

Counterterrorism Efforts” (Centrul European George C. Marshall, 2010, Germania); Masa

rotundă: „Securitate prin cooperare” (Chişinău, 2009); Training-ul "Cyberterorismul - o

provocare a secolului XXI pentru securitatea statului" (Centrul Pro Marshall, Centrul de

Excelenţă de Apărare Împotriva Terorismului, Ankara, Turcia, NATO, Chişinău, 12-16

octombrie 2009); Conferinţa Regională “Regional Perspectives on NATO’s New Strategic

Concept” (Bucureşti, România, octombrie 2009); Seminarul Internaţional: „Consolidarea

cooperării dintre instituţiile publice, mass-media şi societatea civilă din Republica Moldova în

combaterea terorismului” (CPM, NATO şi DCAF, Chişinău, 2009) şi altele.

Sumarul compartimentelor tezei. Teza este alcătuită din adnotare, lista abrevierilor,

introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie, anexe.

Introducerea reflectă fundamentarea şi argumentarea temei alese pentru cercetare,

evidenţiază actualitatea şi importanţa problemei abordate; scopul şi obiectivele tezei;

metodologia cercetării ştiinţifice, noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute; problema ştiinţifică

importantă soluţionată; importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a tezei, aprobarea rezultatelor,

rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere şi sumarul compartimentelor tezei.

În primul compartiment, Repere istoriografice şi conceptual-teoretice ale colaborării

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului, se analizează istoriografia

problemei, aspectele conceptual-teoretice ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului; se cercetează dimensiunea structural-funcţională a serviciilor speciale,

accenul fiind pus pe actualizarea difiniţiilor şi noţiunilor ce ţin de determinarea înţelegerii

specificului servicii speciale, se caracterizează specificul fenomenului terorismului, inclusiv

direcţiile de colaborare internaţională a serviciilor speciale în contracararea acestui flagel.

În cel de-al doilea compartiment, Dezvoltarea cadrului politico-juridic şi instituţional

de colaborare internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului, ne-am propus

16

să evidenţiem metodologia cercetării colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului impusă de noile realităţi ale sistemului internaţional, mecanismele şi

instrumentele politico-juridice ale colaborării internaţionale în vederea flexibilizării modalităţilor

de prevenire şi combatere a noilor riscurii şi ameninţări. Un subcompartiment aparte este destinat

colaborării internaţionale a Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii, prezentat ca

exemplu de functionare, colectare, schimb de informatii, care poate fi preluat şi adaptat de către

serviciile speciale din Republica Moldova, care tocmai sunt în proces de reformare. Un element

considerabil în acest subcompartiment se referă la descrierea perspectivelor de colaborare, a

recomandărilor ce ţin de organizarea activitatilor/training-urilor pentru personalul serviciilor

speciale întru facilitarea colaborării acestora la nivel internaţional.

În cel de-al treilea compartiment, Valorificarea experienţei privind colaborarea în

domeniul combaterii terorismului în contextul modernizării serviciilor speciale din

Republica Moldova, ne-am propus să evaluăm în ce măsură ameninţările şi vulnerabilităţile la

adresa securităţii Republicii Moldova afectează statalitatea, independenţa, suveranitatea şi,

implicit, integritatea teritorială. La etapa actuală constatăm că fragilitatea mediului de securitate

din Republica Moldova este determinată şi de marile dificultăţi privind securizarea frontierelor

sale. Cercetarea materialului teoretic şi empiric scoate în evidenţă o gravă ameninţare la adresa

securităţii Republicii Moldova - menţinerea conflictului din zona de est a ţării. Aceasta se

întâmplă din lipsa unei strategii bine definite a autorităţilor constituţionale ale Republicii

Moldova în procesul de negocieri, lipsa unei viziuni clare a principalilor actori internaţionali cu

privire la modelele de soluţionare ale conflictului, incapacitatea de identificare a

compromisurilor acceptabile, lipsa voinţei politice ferme care să îmbine patriotismul cu

devotamentul faţă de patrie. De asemenea, ne-am propus să analizăm strategiile, modificările

legislative adoptate de serviciile speciale din Republica Moldova pentru implementarea unei

politici internaţionale antiteroriste. Un aspect important îl reprezintă şi analiza particularităţilor

colaborării internaţionale a serviciilor speciale din Republica Moldova privind combaterea

terorismului cu serviciile speciale ale altor ţări. Aceste relaţii vizează adoptarea şi aplicarea unor

măsuri de tip activ, anticipativ şi se bazează pe spiritul de colaborare şi încredere reciprocă,

având ca temelie interesul comun de prevenire şi contracarare a criminalităţii organizate

transnaţionale, a traficului de arme, fiinţe umane, a altor ameninţări la adresa securităţii naţionale

şi internaţionale.

17

1. REPERE ISTORIOGRAFICE ŞI CONCEPTUAL-TEORETICE AIE COLABORĂRII

INTERNAŢIONALE A SERVICIILOR SPECIALE

ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

După evenimentele din 11 septembrie 2001, combaterea terorismului a cunoscut o

abordare istoriografică mult mai complexă, apărând necesitatea unei colaborări mai ample,

reexaminarea relaţiilor dintre serviciile speciale şi trecerea lor la un alt nivel calitativ de acţiuni

comune. Necesitatea colaborării dintre SUA şi aliaţii săi tradiţionali în schimbul de informaţii

operative a demonstrat direcţia de urmat prin crearea noilor coaliţii antiteroriste. Aceasta a

constituit un pas hotărâtor în stabilirea noilor relaţii în noile coaliţii antiteroriste, care până la 11

septembrie 2001 erau considerate tabu de către factorii de decizie de la Washington. Astfel de

relaţii noi de colaborare între serviciile speciale permit ţărilor-membre ale coaliţiilor antiteroriste

folosirea posibilităţilor reciproc avantajoase a partenerilor privind îndeplinirea obiectivelor

propuse. Prin urmare, evoluţia conceptului serviciilor speciale a fenomenului terorismului a fost

transpusă în marile centre de cercetare din Europa Occidentală şi SUA în baza unor instrumente

şi mecanisme viabile. Efortul comun al ţărilor, guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi

serviciilor speciale s-a concentrat asupra acţiunilor de colaborare în vederea unei abordări

coordonate, de transmitere reciprocă a informaţiilor.

1.1. Istoriografia cercetării colaborării internaţionale a serviciilor speciale

în combaterea terorismului

Ca disciplină academică serviciile speciale există de numai câteva decenii, ca profesie

aceste servicii există de milenii. Studiile ce ţin de serviciile speciale au apărut atât de târziu, în

ultimele decenii ale secolului al XX-lea, deoarece acest domeniu se consideră unul închis, secret,

iar lipsa informaţiei despre procesele şi structurile care presupun a fi secrete nu au permis o

abordare amplă şi cu atât mai mult ştiinţifică a serviciilor speciale. Şi, totuşi, în ultimii ani se

relevă o tendinţă bidirecţională interesantă. Pe de o parte, este vorba despre un interes crescând

al politicului şi al societăţii în general pentru realităţile acestei lumi a secretelor determinat, nu în

ultimul rând, de nevoia de a cunoaşte şi de a controla mai bine fenomenul. Pe de altă parte, se

observă şi o deschidere mai largă a serviciilor speciale şi a comunităţilor de informaţii profund

interesate de o relaţie obiectivă, transparentă cu beneficiarii produselor sale, dar şi cu opinia

publică în ansamblul ei. Indiferent de motive, această evoluţie dinspre şi înspre serviciile

speciale creează un flux de cunoştinţe, dar şi un aparat metodologic critic atât de necesare

eforturilor intelectuale de a studia empiric, dar şi teoretic serviciile speciale [87, p. 5-8].

18

Necesitatea căutării, adaptării şi consolidării unui model de informaţii presupune

existenţa şi integrarea eforturilor ştiinţifice în toate domeniile care contribuie la iniţierea şi

dezvoltarea „ştiinţei politice a guvernării”, pentru ceea ce Alain Dewerpe numea, dovedind

nevoia acută a coordonării, valorificării şi optimizării maximale a tuturor resurselor umane ale

naţiunii la nivel strategic. Acest concept îşi bazează existenţa pe obţinerea şi analiza

informaţiilor, indiferent din ce surse ar proveni acestea, deschise, private sau închise [120, p. 17-

32].

Aceste activităţi ar trebui să se desfăşoare în Era Informaţională după reguli, metodologii

şi paradigme noi, diferite de cele ale perioadelor anterioare (secolul al XX-lea, „războiul rece”

etc.). Această stare de lucruri nu este indusă de dorinţa de a fi la modă, ci de o cerinţă specifică

adaptării la noile niveluri de complexitate rezultate din evoluţia socioumană. În circumstanţele

din perioada „războiului rece”, fiecare stat din Europa de Est putea prezida liniştit în Consiliul de

Ajutor Econimic Reciproc (CAER) şi trăi cu impresia că nivelul său pe un domeniu anume este

în regulă. Ceea ce se omitea era standardul de comparaţie care nu viza vreun mediu

competiţional extern al respectivului spaţiu; de acolo doar se procurau produse ori frânturi din

proiectele corespunzătoare inovării disruptive prin diverse mijloace. Acum, acest fapt nu doar că

nu mai este posibil, dar numai cei care au ştiut să-şi protejeze resursele necesare concurenţei ce

condiţionează respectiva transformare pot spera la un statut care să aibă sens a reclama un loc cât

de puţin confortabil în competiţie; dimensiunea sine qua non într-un astfel de proces este

capitalul intelectual văzut ca resursă a economiei intangibilului, nu produsul finit tranzacţionat în

termeni tangibili şi condiţionat de primul. Din acest motiv nu are sens să vorbim de revoluţii, ci

mai degrabă de detectarea acelei cunoaşteri necesare pentru a face faţă efectelor factorilor latenţi

ai evoluţiei ce se acumulează în riscuri pe care teoriile actuale privind fundamentarea serviciilor

speciale le plasează în zona „unforeseen”(neprevăzutului) [120, p. 17-32].

În atenţia serviciilor speciale, colaborarea internaţională în combaterea terorismului a

devenit mai vizibilă ca obiect de cercetare după evenimentele din 11 septembrie 2001. La baza

studierii colaborării internaţionale a serviciilor speciale au fost puse noi abordări, diverse

metodologii susţinute de o solidă bază documentară menită să contribuie semnificativ la

elaborarea unor strategii viabile la nivel internaţional privind prevenirea şi combaterea

terorismului. Iniţial, studiile privind colaborarea internaţională a serviciilor speciale reprezentau

un domeniu restrâns de care îndeosebi se ocupa personalul militar specializat. În acest sens, un

studiu detaliat este oferit de către reputatul expert analist al CIA S. Kent, care printre primii

teoreticieni a studiat şi analizat colaborarea internaţională a serviciilor speciale. Ideile autorului

au fost expuse în studiul Strategic Intelligence for American World Policy [215, p. 17-47], apărut

19

în 1949, în care autorul descrie colaborarea internaţională a serviciilor speciale drept un domeniu

distinct, optând pentru intensificarea colaborării în scopul împiedicării dezechilibrelor printr-un

eveniment neprevăzut. Formula sa impunea ca colaborarea internaţională a serviciilor speciale să

fie înţeleasă ca un mod specific de cunoaştere, împărţit în trei categorii generale: elementul de

bază, primar, descriptiv („descrierea lumii”), elementul curent narativ („descrierea schimbărilor

de zi cu zi din lume”) şi elementul speculativ-evaluativ („predicţii asupra modului în care lumea

se va schimba”) [101, p. 57].

Conform lui S. Kent, colaborarea internaţională a serviciilor speciale se poate caracteriza

prin trei termeni: ca act de cunoaştere (în sensul de informare asupra evenimentelor în derulare

sau în perspectiva de a se derula); ca organizaţie; ca activitate. Celebrul teoretician al domeniului

descrie şi modul în care serviciile speciale internaţionale ar trebui să colecteze şi să analizeze

informaţia, precum şi produsul obţinut la sfârşitul acestei activităţi şi să fie furnizat factorilor de

decizie. În viziunea lui S. Kent, colaborarea internaţională a serviciilor speciale se referă la

schimburile de informaţii şi analize relevante în promovarea intereselor naţionale/internaţionale

de securitate, în elaborarea politicilor strategice în acest domeniu şi controlului asupra

ameninţărilor din partea inamicilor actuali sau potenţiali [86, p. 1-13]. Deşi autorul ne oferă

informaţii preţioase în cunoaşterea domeniului, totuşi, reieşind din realităţile în care îşi

desfăşoară activitatea ştiinţifică, el a fost ghidat mai mult de logica confruntării bipolare a

„războiului rece”.

În următoarea perioadă de timp tot mai multe universităţi au început să implementeze

discipline sau programe de studiu în domeniul serviciilor speciale, luând în considerare

necesitatea formării resurselor umane capabile să se adapteze rapid şi eficient la un mediu

dinamic şi concurenţial. Provocările „războiului rece” au dus la crearea unei adevărate reţele de

centre de studii de securitate în America, dar şi în Marea Britanie, Israel, Canada, Germania etc.

Sfârşitul „războiului rece” a impus practic revenirea la reflectarea realităţii din

perspectiva dimensiunii militare şi a unui mediu nou de ameninţări a terorismului, ceea ce a

culminat cu o modificare a exemplului exprimată prin „demilitarizarea” studiilor privind

colaborarea internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului [186]. Anterior s-a

menţionat faptul că studiile de intelligence au reprezentat la început un fenomen de nişă şi ele

erau rezervate personalului militar specializat, fiind iniţiate la recomandarea unor cercetători

americani, pentru dobândirea avantajului strategic. Exprimarea noilor crize de securitate la

începutul secolului al XXI-lea a confirmat o schimbare de paradigmă care s-a manifestat şi prin

demilitarizarea studiilor de securitate [130, p. 95-104].

20

Pe de altă parte, problema securităţii [242], a mecanismelor de siguranţă a serviciilor

speciale, a comunităţilor de informaţii şi a statelor a devenit o chestiune de primă necesitate şi

importanţă în contextul internaţionalizării terorismului în condiţiile globalizării. Astfel, noi teorii

şi abordări [62] şi-au făcut simţită prezenţa în dezbaterile analiştilor şi experţilor politici [133],

menite să ofere soluţii care să răspundă rapid şi eficient acestor schimbări ale arhitecturii de

securitate. Dintre acestea, colaborarea internaţională a serviciilor speciale s-a conturat drept cea

mai recentă şi cuprinzătoare abordare din sfera studiilor de securitate [137], care aduce o nouă

viziune asupra mediului de securitate duoă „războiul rece”, scoţând în evidenţă noile

vulnerabilităţi prezente, înţelesul mai larg al conceptului de securitate, propunând totodată

metode de gestionare specifice combaterii terorismului internaţional. În asemenea condiţii,

studiile în acest domeniu au intrat într-o nouă etapă [130, p. 95-104], cunoscând o deschidere

extraordinară.

În acest context, o lucrare de referinţă este semnată de J. Baud Enciclopedia informaţiei

şi a serviciilor secrete [258], care ne oferă, pe lângă un vast material bibliografic, date şi

informaţii extrem de utile despre metodele şi tehnicile folosite de serviciile speciale secrete în

diverse epoci istorice, evoluţia structurilor serviciilor şi agenţiilor speciale, cât şi a colaborării

internaţionale, precum şi o serie de personalităţi celebre din istoria colaborării internaţionale a

serviciilor speciale.

De asemenea, o culegere valoroasă şi extinsă de documente privind istoricul colaborării

internaţionale a serviciilor speciale este oferită de R. Faligot şi R. Kauffer în Istoria mondială a

serviciilor secrete [55]. Experienţa istorică la care recurg autorii demonstrează utilitatea

serviciilor speciale prin asigurarea unui flux de informaţii din domeniile politic, economic,

militar, ştiinţific, de natură să conducă la asigurarea securităţii atât la nivel naţional cât si

internaţional.

În mai multe studii de specialitate, printre care şi în lucrarea lui M. Lowenthal –

Intelligence: From Secrets to Policy, conceptul „intelligence” este reprezentat prin trei faţete: ca

proces, ca produs al procesului, ca organizare – organizaţii naţionale/internaţionale, în sensul de

unităţi care au ca îndatorire asigurarea exercitării în condiţii optime a unor funcţii (funcţii ale

statului în care se întrevede structura serviciilor speciale) [222]. În acest context, M. Lowenthal

evidenţiază că colaborarea internaţională a serviciilor speciale cuprinde mai mult decât schimbul

de informaţii şi procesarea acestora în beneficiul factorilor decizionali şi al comandanţilor, acest

fapt fiind valabil chiar şi în cazul în care respectivele informaţii sunt, într-o anume măsură,

confidenţiale ori secrete.

21

Menţionăm şi studiul Terorism, antiterorism, contraterorism [4], elaborat de către un

grup de experţi români printre care Gh. Arădăvoaice, D. Iliescu, L.D. Niţă, din care rezultă că

odată cu accelerarea procesului de globalizare, terorismul a produs mutaţii în strategia de

securitate a statelor, organizaţiilor de securitate, inclusiv a serviciilor speciale, determinând

schimbarea concepţiilor privind poziţia şi rolul instituţiilor statului faţă de acest fenomen cu grad

înalt de risc şi pericol social. În viziunea autorilor [4], măsurile vizau în principal intensificarea

colaborării internaţionale în problema prevenirii şi combaterii terorismului, gestionarea mai

atentă şi mai responsabilă a informaţiilor, monitorizarea atentă a membrilor reţelelor teroriste,

identificarea punctelor critice ale reţelelor teroriste, crearea unei baze de date/sistem electronic

de evidenţă a reţelelor teroriste, monitorizarea statelor ce sponsorizează terorismul. Ca şi în cazul

oricărui demers aflat într-un stadiu incipient, apare un surplus de informaţii, paralelisme,

inexactităţi care împiedică punerea lor în aplicare. Aceste piedici sunt favorizate şi de nota

întâmplătoare în care este abordată colaborarea internaţională a serviciilor speciale în combaterea

terorismului.

E de remarcat şi faptul că colaborarea internaţională în combaterea terorismului este de o

importanţă vitală pentru întreaga comunitate globală. Procesul de instituire a colaborării

internaţionale în combaterea terorismului, elaborarea principiilor şi normelor fundamentale au

evoluţionat pe parcursul istoriei. Primele eforturi multilaterale ale statelor în acest domeniu s-au

format în perioada sfârşitului anilor '20 şi a doua jumătate a anilor '30 ai secolului al XX-lea.

Următorul pas în domeniul colaborării internaţionale a fost făcut în 1937 de către Societatea

Naţiunilor, elaborând Convenţia privind Prevenirea şi Reprimarea Terorismului şi Convenţia

privind Înfiinţarea Curţi Penale Internaţionale, care nu a intrat în vigoare. Prevederile acestor

convenţii au stat la baza formării principiilor şi normelor de colaborare internaţională în

prevenirea şi combaterea terorismului.

În Federaţia Rusă studierea subiectului colaborării internaţionale a serviciilor speciale

privind combaterea terorismului a luat amploare după atentatele teroriste din 11 septembrie

2001, accentul fiind pus pe cercetarea fenomenului terorismului în era globalizării [161],

specificul terorismului islamic şi a grupărilor teroriste, rolul organizaţiilor internaţionale [148] în

contracararea terorismului [160], cât şi analiza tendinţelor şi perspectivelor colaborării

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului transnaţional [160]. O atenţie

sporită este acordată şi studiilor legate de carateristicile funcţionării Comunităţii de Informaţii a

Statelor Unite ale Americii ca model de garantare a securităţii naţionale. În acest conext ar fi de

menţionat cercetătorul rus С. Старкин, care analizează detaliat bazele conceptuale, mecanismele

22

şi tehnologiile activităţii Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii privind

prevenirea şi combaterea terorismului [155].

Cele mai renumite cercetări, cu sens profund şi sistemic, vis-à-vis de colaborarea

internaţională în combaterea terorismului, se referă la monografiile şi articolele experţilor ruşi Д.

Победаш [153] şi A. Витковский [144, p. 63-72]. Cercetând diverse procese, autorii au tras

concluzia că un impediment în cercetarea colaborării internaţionale privind combaterea

terorismului constă în faptul că până în prezent comunitatea internaţională nu a reuşit să

elaboreze o definiţie unanim acceptată a terorismului. Luând în consideraţie lipsa unei astfel de

definiţii, formarea unui cadru juridic cuprinzător pentru colaborarea internaţională dintre state

în combaterea terorismului se concentrează pe acele direcţii, în care manifestările terorismului

sunt mai periculoase pentru comunităţiile internaţionale.

De asemenea, Д. Победаш [153] şi A. Витковский [144, p. 63-72] au menţionat

importanţa colaborării internaţionale în semnarea şi ratificarea convenţiilor, rezoluţiilor şi altor

acte internaţionale pentru preîntâmpinarea şi neproliferarea armelor de distrugere în masă, luptei

împotriva actelor terorismului atomic şi altele. Cercetătorii au tras concluzia că până la

momentul actual s-a creat un sistem internaţional în combaterea terorismului internaţional, care

include colaborarea la nivel global, regional, precum şi la nivel bilateral. La nivel global această

interacţiune se realizează în cadrul ONU şi a agenţiilor sale specializate, în special Organizaţia

Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI), Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI), Agenţia

Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Sub auspiciile acestor organisme a fost elaborat

şi funcţionează cadrul juridic internaţional pentru colaborarea la nivel global, care include o

serie de acorduri universale. La nivel regional, colaborarea internaţională în combaterea

terorismului este luată în consideraţie şi este discutată în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi

Cooperare în Europa (OSCE), Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizaţiei Statelor

Americane (OSA), Asociaţiei Sud-Asiatice pentru Cooperare Regională (SAARC) etc. De

asemenea, sunt elaborate un şir de instrumente internaţionale care reglementează colaborarea

la acest nivel cum ar fi: documente elaborate în urma reuniunilor OSCE de la

Helsinki, Madrid, Viena, Paris; rezoluţii şi decizii adoptate de către instituţiile Uniunii Europene;

convenţia Uniunii Africane (UA) cu privire la prevenirea şi lupta împotriva terorismului din anul

1971; Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului elaborată de

către Consiliul Europei în anul 1977; Convenţia Regională a Asociaţiei Sud-Asiatice pentru

Cooperare Regională (SAARC) privind reprimarea terorismului din anul 1987. Colaborarea

bilaterală decurge sub forma unui dialog la diferite niveluri, precum şi în baza unor

acorduri bilaterale [153].

23

Aşadar, bazându-se pe analiza elaborată, Д. Победаш [153] şi A. Витковский [144, p.

63-72] reuşesc să identifice că una dintre caracteristicile distinctive ale terorismului modern este

dinamica manifestării şi metodele care sunt adesea folosite de terorişti pentru a-şi atinge scopul

final. Prin urmare, colaborarea internaţională în combaterea terorismului se află în permanentă

dezvoltare.

Aspectele teoretico-conceptuale propuse de cercetătorii ruşi au o importanţă vădită pentru

abordarea unor principii de bază ale colaborării internaţionale în combaterea terorismului,

accentul fiind pus pe condamnarea şi confirmarea ilegalităţii terorismului în toate manifestările

sale, comise de orcine şi oriunde, care sunt reflectate în convenţii universale, regionale şi

bilaterale, în rezoluţiile ONU, deciziile altor organizaţii internaţionale.

Totodată, A. Витковский [144, p. 63-72] în Международное сотрудничество в

борьбе с терроризмом: состояние и основные направления повышения эффективности

aduce la cunoştinţă originalitatea abordărilor şi dă posibilitatea de a evalua

principiul de colaborare, care cuprinde şi domenii specifice cum ar fi: interacţiunea

dintre state şi organizaţii în cadrul acordurilor internaţionale; elaborarea noilor acorduri;

adoptarea măsurilor practice de prevenire a atacurilor teroriste, inclusiv schimbul de informaţii şi

coordonarea activităţilor/măsurilor necesare; asistenţa judiciară reciprocă în materie de

procedură penală dintre state; colaborarea întru soluţionarea paşnică a disputelor cu privire

la interpretarea şi aplicarea convenţiilor privind combaterea terorismului.

Prin urmare, eficienţa colaborării internaţionale în combaterea terorismului este

direct stabilită de prevederile inevitabilităţii pedepsei vinovaţilor. În toate acordurile globale, în

acest domeniu (cu excepţia Convenţiei de la Tokyo, 1963) se consolidează principiul jurisdicţiei

universale, care permite stabilirea jurisdicţiei privind infracţiunile comise şi ca urmare asigurarea

inevitabilă a pedepsei infractorului pentru săvârşirea crimei, indiferent de locul săvârşirii

acesteia. Acest principiu se bazează pe acţiunea mecanismului „extradează sau condamnă” [144,

p. 63-72].

În urma analizei se observă că direcţia de bază a colaborării internaţionale în combaterea

terorismului constă în înlăturarea activă a cauzelor care stau la baza terorismului internaţional.

De o importanţă deosebită în acest domeniu sunt eforturile statelor privind eliminarea focarelor

şi tensiunilor internaţionale, crizelor şi conflictelor regionale, care servesc drept motiv pentru

creşterea pericolului terorismului şi altor manifestări de violenţă.

În această ordine de idei, sistemul organelor internaţionale de combatere

a criminalităţii, elaborate în cadrul ONU şi alte organizaţii interguvernamentale şi

neguvernamentale cu caracter universal şi regional, constituie o completare importantă a

24

obligaţiunilor asumate de către state în plan multilateral, precum şi bilaterale în baza acordurilor

existente, care au ca scop eliminarea crimei din viaţa comunităţii internaţionale. Colaborarea

statelor în combaterea terorismului şi altor tipuri de infracţiuni, are loc nu numai în baza unor

acorduri, convenţii, dar şi prin intermediul organizaţiilor, organismelor/instituţiilor

internaţionale, evenimentelor (conferinţe, mese rotunde, reuniuni, cercetări) şi altele [144, p. 63-

72]. În viziunea expertului rus A. Витковский [144, p. 63-72], misiunea serviciilor speciale

constă în adaptarea continuă a acestora pentru a putea face faţă mutaţiilor produse la nivelul

riscurilor de securitate, introducerea noilor instrumente în cadrul colaborării internaţionale a

serviciilor speciale, schimbul de experienţă întru optimizarea luptei contra terorismului

internaţional ş.a.

O altă perspectivă asupra colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea

terorismului este oferită de O. Koлобов şi В. Ясенев. Autorii ruşi pledează pentru crearea unui

plan comprehensiv de îmbunătăţire a analizei alternativelor colaborării internaţionale a

serviciilor speciale privind combaterea terrorismului [146].

Domeniile prioritare ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale au fost abordate

din punct de vedere ştiinţific de către ex-directorul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, Н.

Патрушев [152], care susţine că provocările din mediul informaţional sunt noi şi diverse şi

necesită o abordare multivectorială. De aceea, necesitatea adaptării continue la acest mediu aflat

în permanentă schimbare impune adoptarea unor decizii la nivel internaţional rapid, care să aibă,

de preferinţă, mai puţin un caracter reactiv şi, mai cu seamă, un puternic caracter preventiv

pentru optimizarea eficienţei colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea

terorismului [152].

În acest context, A. Судоплатов [159], cercetător rus, a acordat o atenţie sporită

istoricului statuării instituţionale a seviciilor speciale ruse în combaterea terorismului. În opinia

acestuia, experienţa istorică a serviciilor speciale ruse în combaterea terorismului, din păcate, nu

a fost pe deplin dezvăluită nici până în zilele noastre.

În opinia autorului, datoria absolută a fiecărui stat este de a contribui într-o mare măsură

la consolidarea eforturilor internaţionale de lichidare a cauzelelor profunde ale terorismului şi

punerea în aplicare a celor mai importante instrumente pentru a învinge în acest război. O

colaborare eficientă a serviciilor speciale bine pregătite cu personal instruit ar fi capabilă să

elaboreze şi să implementeze cele mai bune strategii pentru identificarea şi preîntâmpinarea

ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii internaţionale.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001din SUA, alături de replicile lor de la Madrid şi

Londra, au zguduit din rădăcini echilibrul sistemului internaţional de securitate [266]. Creşterea

25

semnificativă a cercetării terorismului internaţional, mai ales după momentul 11 septembrie

2001, a transformat câmpul studiilor terorismului dintr-un subdomeniu al studiilor de securitate

într-un domeniu vast de sine stătător. În consecinţă, abordările teoretice ale descifrării

fenomenului terorismului internaţional a constituit una dintre cele mai prolifice preocupări ale

specialiştilor în domeniu, pornind de la efectele manifestărilor teroriste, cauzele generatoare ale

fenomenului terorismului, cât şi colaborarea serviciilor speciale, a comunităţii internaţionale în

combaterea acestui flagel. Evoluţia corelată a acestor tendinţe a avut ca efect şi reorientarea

obiectivelor domeniului colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea

terorismului, studiile în domeniu devenind tot mai accesibile publicului, ca o nouă componentă a

culturii de securitate. În alt plan, dezvoltarea societăţii informaţionale a constituit, la rândul său,

un „motor” în procesul de modernizare a analizei colaborării internaţionale a serviciilor speciale

în combaterea terorismului.

În Statele Unite ale Americii au fost elaborate numeroase studii privind lupta împotriva

terorismului internaţional, insistandu-se asupra unei dileme, şi anume, respectarea legilor sau

opţiunea pentru eficacitatea metodelor de antiterorism în ţară şi în străinătate [234]. Studiile

despre antiterorism au scos în evidenţă preocupările şi dificultăţile luptei antiteroriste la nivel

internaţional [263], inclusiv a serviciilor specializate.

Printre reprezentanţii de seamă care au scos în evidenţă locul şi rolul serviciilor speciale

după 11 septembrie 2001 se enumeră şi S. Tsang Serviciile de informaţii şi drepturile omului

în era terorismului global [135]. Dincolo de securitatea fizică, autorul este de părerea că

colaborarea dintre serviciile speciale constituie un factor important de protejare şi promovare a

intereselor strategice, politice şi economice ale statelor şi ale cetăţenilor ei atât în interiorul, cât şi

în afara frontierelor sale.

De altfel, după 11 septembrie 2001, asemenea activităţi nu mai reprezintă fenomene

singulare, ci o funcţie cu o creştere exponenţială care generează schimbări majore şi noi direcţii

de acţiune globală pentru fiecare stat şi serviciu/agenţie în parte, de la forme de schimb a

informaţiilor ad hoc, punctuale până la modalităţi instituţionalizate, bilaterale şi multilaterale,

aspecte care presupun, în primul rând, un limbaj cu noţiuni şi sensuri comune. L.K. Johnson, în

Sketches for a theory of strategic intelligence, sugerează că cu cât este mai deschisă globalizării

o naţiune, cu atât are mai mare nevoie de servicii speciale [74, p.103-114.]. Îngrijorările

experţilor cu privire la lipsa coerenţei colaborării internaţionale a serviciilor speciale privind

combaterea terorismului sunt exprimate prin faptul că termenul servicii speciale, adesea, este

folosit ca un termen mult prea cuprinzător pentru orice activităţi de procesare a informaţiilor

[135], iar când totul pare a fi „intelligence”, atunci nimic nu este, de fapt, „intelligence”.

26

De aceeaşi părere este şi cercetătorul american J. T. Richelson, care susţine că odată cu

intensificarea pericolelor la adresa securităţii naţionale/internaţionale, colaborarea serviciilor

speciale impune o etapă nouă în conlucrarea acestora: deplasarea centrului de greutate dinspre

schimbul de informaţii cu caracter de generalitate spre colaborarea pe cazuri şi acţiuni punctuale,

ca modalitate de valorificare optimă a potenţialului oferit de partenerii implicaţi. Autorul

consideră că abordarea problematicii colaborării internaţionale a serviciilor speciale privind

combaterea terorismului trebuie să urmeze relaţia simplu complex, în baza căreia se impune o

coordonare reală a activităţii serviciilor speciale/agenţiilor de informaţii în plan intern, regional

şi internaţional [233].

În opinia lui A. K. Cronin, globalizarea terorismului este ameninţarea principală a

stabilităţii pe termen lung în secolul al XXI-lea. Însă beneficiul globalizării constă în faptul că

reacţia internaţională la reţelele teroriste a început, de asemenea, să devină tot mai globală,

domeniile recente de îmbunătăţire semnificativă fiind colaborarea internaţională privind

aplicarea legislaţiei, controlul de informaţii şi, în special, controalele financiare. Autorul este de

părerea că trebuie să se depună un efort chibzuit de a depăşi interesul episodic curent în

următorul fenomen, deoarece terorismul este o ameninţare nestatală puternică, fără precedent

asupra sistemului internaţional, încât nici un stat, indiferent de cât de puternic ar fi în mod

tradiţional, nu-l poate învinge singur, mai ales dacă-i lipsesc cele mai creative minţi instruite şi

implicaţii pe termen lung în această luptă [192, p. 29-50].

O a doua categorie de lucrări specializate se referă la rapoartele administrative ale foştilor

lucrători în domeniu specificate în Le rôle des militaires dans la lutte contre leterrorisme de Ph.

Bonditti, C. Camus, St. Davidshofer, E. P. Guittet, J. P. Hanon [260], care privesc în mod direct

serviciile speciale. În acelaşi context se înscriu şi lucrările care abordează tratarea problemei

măsurilor represive luate împotriva organizaţiilor clandestine sau a simpatizantilor lor atunci

când sunt arestaţi. După cum afirma de exemplu K. Kocsis [217, p. 1-4], sunt prezentate opinii

cu privire la represiune şi la drepturile omului, având ca punct de plecare procesele penale în

care autorii au fost implicaţi, pedepsele acestora aplicate în condiţii de detenţie. Pe de altă parte,

T. C. Bruneau [182, p. 448-460] este de părerea că aşa cum securitatea prin cooperare este un

proces la nivel mondial ale cărui obiective pot fi atinse numai cu condiţia ca state ori grupuri de

state să nu se simtă ameninţate, tot aşa succesul colaborarii antiteroriste este posibil dacă

popoare ori comunităţi etnice, sociale, religioase nu o simt îndreptată împotriva lor.

În Europa, după atentatele din Londra şi Madrid, a devenit necesară cunoaşterea la

nivelul opiniei publice a specificului activităţilor şi metodelor de lucru ale serviciilor speciale.

Or, maniera în care opinia publică poate fi educată în materia analizei studiilor despre serviciile

27

speciale este învăţământul superior atât ca disciplină de sine stătătoare, cât mai ales inserată în

programa analitică a disciplinelor de studii politice şi relaţii internaţionale. Astfel, în Europa

secolului al XXI-lea vom regăsi ca preocupare în creştere pregătirea în domeniul informaţiilor pe

diferite niveluri de studiu, de la domeniul de licenţă până la pregătirea de studii şi cercetări în

domeniu, realizată de universităţi sau de centre de pregătire private ori guvernamentale. În

paralel cu instituţionalizarea emergentă a studiilor despre serviciile speciale s-a manifestat o

explozie a cercetării şi scrierilor academice pe tematici legate de domeniul informativ. În

aproape toate ţările din Europa de azi există centre de pregătire în domeniul serviciilor speciale,

fie că sunt afiliate serviciilor sau agenţiilor de securitate, fie că sunt cursuri realizate de

universităţi civile sau în parteneriat cu agenţiile serviciilor speciale.

În acest sens, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este unul dintre cele mai

experimentate state în pregătirea academică în profilul serviciilor speciale sau Intelligence din

Europa şi are cele mai multe universităţi care organizează cursuri de pregătire universitară şi

postuniversitară în domeniul studiilor despre serviciile speciale. Astfel, la Universitatea Wales

găsim atât cursuri de licenţă, cât şi cursuri de masterat adresate atât începătorilor, cât şi

profesioniştilor. Alte centre universitare care organizează cursuri de Intelligence în Marea

Britanie sunt: Cambridge, Salford, Kings College, University of London, Birmingham

University, Brunel University, Edinbourgh University, Queen Mary College, Liverpool John

Moores, Nottingham University, Reading University, Sheffield University, University of St.

Andrews. La Brunel University sunt prezentate, de exemplu, ca module de bază: conceptul

servicii speciale – politici şi teorii; creşterea nevoii de securitate naţională; serviciile speciale şi

ameninţările nonconvenţionale; agenţiile de intelligence şi managementul comunităţii; studii de

caz: subiecte privind succesul şi eroarea serviciilor speciale; exerciţii şi simulări în analiza

serviciilor speciale [130, p. 95-104].

În Republica Franceză, domeniul învăţământului de Intelligence în mediul academic a

început să ia amploare de relativ scurt timp – din anul 1995, când la iniţiativa amiralului Lacoste,

ex-director al serviciului de informaţii francez, s-a organizat în cadrul Universităţii Marne-la-

Vallée un centru de studii ştiinţifice de apărare: Centre d'études scientifiques de defense (CEHD)

[261]. Platforma cursurilor de Intelligence este acoperită de două instituţii reprezentative:

Centrul Francez de Cercetare a Intelligence (Centre Français de Recherche sur le

Renseignement (CF2R)) [262] şi Centrul de analiză politică comparată, de geostrategie şi relaţii

internaţionale (Centre d'analyse politique comparée, de géostratégie et de relations

internationales (CAPCEGRI)) [264, p. 1-48]. Cele două instituţii colaborează în organizarea

unui curs în domeniu.

28

În Republica Federală Germania, de exemplu, Şcoala de Informaţii BND este al şaptelea

Departament al Serviciului Federal de Informaţii (Bundesnachrichtendienst – BND). Aceasta

face parte şi dintr-o structură federală mai amplă numită Facultatea Federală de Specialitate;

Şcoala BND apare şi cu titulatura Institutul pentru Tehnica Informaţiilor.

În Spania, cursurile au loc într-un parteneriat realizat între Centrul Naţional de Informaţii

şi Universitatea „Rey Juan Carlos”.

În România, implementarea unei adevărate „culturi de securitate” reprezintă încă o

provocare datorită moştenirii reprezentate de imaginea publică privind perioada comunistă şi

abuzurile comise în perioada respectivă de către „Securitate” în numele siguranţei naţionale.

Această deschidere se datorează, în parte, şi celor două mari procese strategice ale istoriei

recente – aderarea la structurile UE şi NATO, ce au marcat în mod irevocabil destinul

democratic al României. Studiile în domeniul colaborării internaţionale a serviciilor speciale a

cunoscut o adevărată recunoaştere odată cu apariţia obligativităţii de protejare a datelor din

interiorul instituţiilor de stat sau chiar al firmelor private [42, p. 790-805]. Astfel, la nivel

guvernamental s-a creat Grupul interministerial pentru cercetare-dezvoltare în domeniul

securităţii cu responsabilităţi diverse la nivel de cercetare, dezvoltare de proiecte ştiinţifice, acte

normative şi alte atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Pregătirea în domeniul serviciilor speciale a cunoscut o evoluţie de la cursurile de

pregătire specializate de scurtă durată din cadrul instituţiilor în domeniu la instituţionalizarea

studiilor de Intelligence în cadrul academiilor sau universităţilor. Datorită faptului că studiile ce

ţin de domeniul serviciilor speciale reprezintă un punct sensibil în formarea viitoarelor resurse

umane implicate în problemele de securitate, expertiza în domeniu constituie un avantaj [130, p.

95-104]. Astfel, studiile ce ţin de serviciile speciale au intrat într-o nouă etapă, cunoscând un

adevărat avânt. Studierea ce ţine de serviciile speciale îşi face loc atât între disciplinele din

diverse centre universitare, cu atât mai mult cu cât domeniul este de o reală importanţă pentru

zona de business, cât şi în dezbaterile mediatice, din ce în ce mai remarcabile, la această temă.

În Republica Moldova, cercetările asupra subiectului colaborării internaţionale a

serviciilor speciale în combaterea terorismului au fost examinate mai puţin, fiind, de facto, într-o

fază incipientă. În acelaşi timp, amintim că datorită cercetărilor ştiinţifice şi studiilor întreprinse

în direcţia de analiză a fenomenului terorismului distingem substanţiale contribuţii care conţin

elemente de colaborare, cooperare, conlucrare în domeniul combaterii fenomenului. Din punct

de vedere al dimensiunilor teoretice, evidenţiindu-se caracterul politic al fenomenului, am

menţiona cercetătorii V. Juc [76], A. Rusnac [118], T. Botnaru, [11], A. Ganenco [11], C. Ejova

[51, 52, 53], D. Ilasciuc [71], A. Zavtur [142], V. Antonov [3], O. Balan [8], al tendinţelor

29

actuale ale terorismului – V. Efremov [50], D. Băţ [9], C. Lesnic [85], al abordării legislative –

N. Osmochescu [105], C. Lazari [77], al abordării juridico-penale şi criminologice – V. Sîli [124,

125], R. Pleşca [107], A. Donciu [124] şi cel de securitate internaţională – Iu. Richicinschi [116,

117], V. Armaşu [5, 6], Iu. Caraman [27]. Cercetările sunt realizate în parametrii unui anumit

domeniu de specialitate, astfel încât subiectul propriu-zis se reduce la o interferenţă cu alte

fenomene de ordin social şi politic cum ar fi atomizarea relaţiilor internaţionale în contextul

globalizării – R. Gorincioi [61], războiul imagologic de V. Croitoru [43] sau abordarea

ideologică de C. Ejova [51, 52, 53]. În aceeaşi ordine de idei, evidenţiem cercetători care

reprezintă în analizele lor aspectele cele mai relevante privind combaterea terorismului cum ar fi

cea de colaborare între autorităţile publice şi cooperarea la nivel interdepartamental – M.

Bencheci [10], V. Armaşu [5, 6], V. Sîli [124, 125]. Interesul şi preocuparea cercetătorilor la

acest subiect în Republica Moldova este actuală, care după părerea autorului tezei trebuie să ducă

la îmbunătăţirea calităţii lucrărilor, dezbaterilor de profil în cercurile academice şi de

specialitate.

În ceea ce ţine de domeniul pregătirii cadrelor pentru serviciile speciale care includ

domeniul securutăţii şi apărării, în Republica Moldova astăzi există câteva instituţii afiliate

instituţiilor respective. De exemplu, în anul 2002 a fost fondat Institutul Naţional de Informaţii şi

Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” cu statut de instituţie de învăţământ superior.

Misiunea Institutului Naţional de Informaţii şi Securitate este promovarea politicii de stat în

domeniul asigurării securităţii statului, pregătirii ofiţerilor de informaţii în conformitate cu

Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţământ superior

aprobat de Guvern. Fiind parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, Institutul

reprezintă o instituţie departamentală de învăţământ superior, aflată în subordinea Serviciului de

Informaţii şi Securitate. Activitatea instructiv-educativă, în calitate de subdiviziune didactico-

ştiinţifică şi administrativă, este subordonată pregătirii specialiştilor de înaltă calificare în unul

sau mai multe domenii, realizării activităţii de cercetare ştiinţifică, precum şi pregătirii cadrelor

ştiinţifice prin doctorat şi postdoctorat.

O altă instituţie de pregătire este Centrul de Studii Strategice de Securitate şi Apărare din

cadrul Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. Începând cu 2011, la Academia militară

„Alexandru cel Bun” a fost introdus programul de master cu specializarea în domeniul securităţii

şi apărării. Cu toate acestea, este încă prematur de confirmat faptul că în Republica Moldova s-a

format o şcoală a studiilor strategice de securitate bine definită. Lipsa unei şcoli a studiilor de

securitate consolidate şi experienţa limitată a autorităţilor centrale de a elabora politici publice

bine definite în acest domeniu complex a determinat absenţa unei viziuni strategice asupra

30

principalelor ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi şi, ca urmare, întârzieri serioase la capitolul

adoptării legislaţiei, care trebuie să reflecte într-o măsură realistă transformările ce se produc atât

în interior, cât şi pe arena mondială, inclusiv la nivel subregional, fapt care, într-o reacție în lanţ,

s-a soldat cu incapacitatea elitelor politice de a răspunde prompt noilor ameninţări, riscuri şi

vulnerabilităţi, aprofundând starea de insecuritate a Republicii Moldova [139].

În acelaşi timp, persistă şi interesul cercetătorilor din mediul academic al Republicii

Moldova privind istoricul serviciilor speciale, procesul de statuare a agenţiilor specializate în

Republica Moldova. În acest sens, poate fi citat breviarul lui T. Botnaru şi A. Ganenco - Istoria

Serviciilor Secrete [11], în care autorii efectuează o primă încercare de a prezenta istoria

serviciilor secrete sovietice moldoveneşti prin prisma biografiilor şefilor acestora. Dat fiind

actualitatea temei de investigaţie, există cercetători care au cercetat problema securităţii

individuale şi a societăţii în baza experienţei acumulate, a cunoştinţelor şi rezultatelor ştiinţifice

la etapa actuală cum ar fi A. Rusnac [118, p.112-216], V. Armaşu [5, p. 20-24], [6, p. 325-327],

M. Bencheci [10, p. 7-13.]. S-au efectuat un şir de cercetări privind fenomenul terorismului,

originea şi evoluţia acestuia, infracţiuni cu caracter terorist, altor infracţiuni conexe terorismului

expuse în monografii, comentarii, în baza experienţei acumulate de V. Sîli [124, p. 211- 215,

125, p. 53-62], R. Pleşca [107, 98 p.], A. Donciu, A. Mardari, A. Sîrcu [124, p. 211- 215], N.

Osmochescu [105, p.88-93], C. Lazari [77, p. 22-26]. C. Ejova şi-a expus punctele de vedere

privind cauzele amplificării fenomenului terorismului în era globalizării [51, p.91-94.], iar C.

Zavtur a cercetat schimbările majore provocate de radicalizarea terorismului la început de

mileniu, proces care a perturbat profund sistemul de securitate internaţional [143, p. 420-424].

Într-un atare context impropriu cercetării ştiinţifice, studiile ce ţin de domeniul serviciilor

speciale au intrat într-o nouă etapă. Studierea acestor discipline la diverse centre universitare

naţionale sau centre de studii în domeniul securităţii internaţionale s-a înscris ca una dintre

priorităţile societăţii de tip democratic în reorganizarea şi restructurarea serviciilor speciale. În

acest context, experţii români T. Tănase şi I. C. Lucinescu [131, p. 1464-1475] ne oferă o analiză

amplă privind transformarea/reorganizarea activităţii serviciilor speciale/agenţiilor de informaţii

după 11 septembrie 2001, autorii optând pentru trinomul cooperare- conlucrare-colaborare

(Doctrina Naţională a României a Informaţiilor pentru Securitate adoptată în Şedinţa Consiliului

Suprem de Apărare a Ţării din 23 iunie 2004) , care exprimă, în viziunea acestora, modalităţile

concrete prin care serviciile de informaţii şi securitate acţionează în vederea realizării unor

obiective comune: încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale şi elaborarea unor

instrumente regionale şi internaţionale care să prevadă măsuri eficiente, imediate şi de

perspectivă pentru combaterea ameninţărilor de securitate globală.

31

Autorii sunt de părerea că coordonarea eforturilor informative, schimbul de informaţii şi

alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale, programe, proiecte ori operaţiuni

informative [131, p. 1464-1475], în timp ce conlucrarea, conform opiniei experţilor se referă la

activitatea din interiorul unui serviciu de informaţii, iar colaborarea şi cooperarea se realizează în

spaţiul intern sau extern. Cât priveşte colaborarea, cercetătorii sunt de părerea că aceasta se

referă la iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte (de colaborare) a unor acţiuni specifice care

vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale, în timp

ce cooperarea presupune organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun a unor

acţiuni specifice de către structurile comunităţilor de informaţii.

Experţii subliniează că o comunitate de informaţii nu este un simplu conglomerat de

instituţii care, separat unele de altele, asigură securitatea statului. O comunitate de informaţii este

un tot integrat, este un sistem organizaţional al cărui produs finit este informaţia de securitate

naţională. Toate aceste componente sunt corelate, colaborarea dintre instituţii fiind principiul

fundamental al funcţionării comunităţii de informaţii [131, p. 1464-1475].

Colaborarea şi cooperarea instituţiilor în cadrul comunităţiilor de informaţii oferă câteva

avantaje majore: asigură completarea şi verificarea informaţiilor, previne dezinformarea, evită

suprapunerile şi rivalităţile disfuncţionale. Indiscutabil, elementul coagulant al cooperării

internaţionale în domeniul serviciilor speciale îl reprezintă amplificarea fără precedent a

terorismului internaţional, atât în ceea ce priveşte gravitatea actelor comise (din punct de vedere

al numărului de victime şi al pagubelor produse), cât şi al formei sale de manifestare. Noua

configuraţie a ameninţărilor a determinat statele din spaţiul euro-atlantic să implementeze

reforme de amploare în domeniul informaţiilor, materializate prin strategii, politici de securitate,

planuri de acţiuni şi reglementări. Autorii ajung la concluzia că necesitatea colaborării dintre

serviciile speciale/agenţiile de intelligence (de informaţii şi/sau securitate ale spaţiului euro-

atlantic) a fost reliefată de conştientizarea faptului că nici un serviciu special/agenţie de

intelligence nu poate face faţă individual ameninţărilor teroriste internaţionale şi exploziei

informaţionale mondiale; fluxul de informaţii din domeniile de interes pentru securitatea

naţională determină crearea unei liste impresionante de cerinţe în domeniul culegerii de

informaţii [131, p. 1464-1475].

O altă perspectivă asupra colaborării internaţionale a seviciilor speciale este oferită de I.

Hărmănescu şi C. Ioniţă [65, p. 101-107] în studiul Arhitectura de informaţii la nivelul Uniunii

Europene, în care experţii avansează ideea necesităţii cooperării în domeniul intelligence dintre

serviciile speciale/agenţiile de intelligence. Experţii sunt de părerea că odată cu producerea

atentatelor teroriste la Madrid (2004) a devenit necesară stabilirea unor mecanisme mai eficiente

32

de gestionare şi evaluare colectivă a informaţiilor la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii

Europene, colaborarea şi conjugarea eforturilor şi experienţei structurilor de informaţii ale

statelor comunităţii euro-atlantice cu cele ale altor servicii speciale partenere.

În acest context, expertul român P. Duţu în lucrarea Rolul forţelor armate în lupta

împotriva terorismului: forme şi procedee de acţiune specifice angajării forţelor armate în lupta

împotriva terorismului scoate în evidenţă importanţa colaborării internaţionale a serviciilor

speciale de informaţii [48, p. 8-62], considerând că este singurul instrument care face posibilă

depăşirea rapidă a unor momente subtile cum ar fi cele referitoare la folosirea forţei în acţiunile

antiteroriste şi care întotdeauna va condiţiona dezbateri politice, deoarece în viziunea autorului în

viitor terorismul, caracterizat îndeosebi prin neanticipare, nu va mai oferi argumente tot atât de

convingătoare pentru a justifica recurgerea la forţă cum a fost în cazul din 11 septembrie 2001.

Astfel, cercetătorul este de părerea că într-o asemenea situaţie doar prin eforturi colective

direcţionate se va putea răspunde imediat, fără riscul de a amâna la nesfârşit aflarea răspunsurilor

la întrebări de genul: În ce condiţii un stat poate reacţiona cu forţa armată la terorism? Împotriva

cui? Cum? Când? Care va fi intensitatea reacţiei? Dacă atunci când este vorba despre terorismul

intern răspunsurile la aceste întrebări se găsesc lesne în legislaţia fiecărui stat, în cazul

terorismului internaţional lucrurile sunt mai complicate, răspunsurile fiind mai curând negociate

[48, p. 8-62]. De asemenea, în acelaşi context, se înscrie şi opinia cercetătorului român G. Maior

[88] exprimată în lucrarea Un război al minţii. Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere

strategică în secolul XXI, în care autorul pledează pentru trasarea unui ”fir roşu” între politici şi

cunoaştere, între informaţie şi analiză, între ameninţare şi securitate, acel „fir roşu” care

determină modul în care un stat îşi foloseşte resursele intelectuale şi materiale pentru a apăra

democraţia şi prosperitatea cetăţenilor săi şi de a juca un rol pe scena internaţională. Tot în acest

mod au fost oferite răspunsuri la întrebările legate de participarea comunităţii internaţionale a

serviciilor speciale de informaţii la operaţiunile antiteroriste. De regulă, competenţele legate de

acest domeniu sunt atribuite în toate statele democratice poliţiei şi serviciilor speciale. Au intrat

deja în discursul obişnuit afirmaţiile că armatele vor fi implicate numai atunci când instituţiile

amintite vor fi depăşite. Numai că toate problemele legate de participarea armatelor la

operaţiunile antiteroriste trebuie bine normate în legile naţionale şi reglementările internaţionale

[88].

Prin urmare, studiile privind colaborarea internaţională a serviciilor speciale de informaţii

în combaterea terorismului au devenit tot mai accesibile publicului, ca o componentă a culturii

de securitate. Agenţiile de informaţii din unele state au realizat parteneriate cu mediul academic

(universităţi, centre de cercetare etc.) pentru organizarea de cursuri, cercetări şi diverse alte

33

activităţi conexe domeniului securităţii naţionale, iar unele centre de studii coodonează programe

de internship pentru atragerea studenţilor din cadrul diverselor instituţii de învăţământ superior

în scopul familiarizării lor cu domeniul intelligence [74, p. 103-114].

Cercetarea istoriografică întreprinsă permite să evidenţiem existenţa unui cadru

epistemologic consistent al istoriografiei colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului, transformarea diferitor procese, schimbărilor care au avut loc în a două

jumătate a secolului al XX-lea până la 11 septembrie 2001 în care mecanismul principal al

colaborării internaţionale a serviciilor speciale, în general, îl consituiau relaţiile bilaterale şi

interacţiunea serviciilor speciale pentru efectuarea unor operaţiuni speciale. Analiza publicaţiilor

ştiinţifice pe perioada 2001-2013, care a cuprins actul terorist din 11 septembrie 2001 şi în

perspectiva istorică se prezintă ca etapa preliminară a negocierilor internaţionale, permite

diferenţierea percepţiei, proceselor normative şi de conduită în colaborarea serviciilor speciale.

În acest fel, într-un şir de lucrări şi culegeri valoroase sunt examinate date şi informaţii destul de

utile despre metodele şi tehnicile folosite de serviciile speciale în diverse epoci istorice, evoluţia

structurilor serviciilor şi agenţiilor speciale, cât şi a colaborării internaţionale, precum şi o serie

de personalităţi celebre din istoria colaborării internaţionale a serviciilor speciale.

Concluzionând studiul istoriografic al problemei cercetate, menţionăm că istoriografia

problemei de studiu este complexă, fapt remarcat prin existenţa abordărilor contradictorii privind

importanţa colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului în

domeniul relaţiilor internaţionale în funcţie de conjunctura internaţională, de interesele urmărite

a celor ce studiază problematica respectivă. Demarcăm în acest sens şcoala teoretică occidentală,

inclusiv cercetările experţilor din SUA şi România, şcoala est-europeană şi abordările

cercetătoriilor din Republica Moldova. De asemenea, evidenţiem faptul că colaborarea

internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului a devenit obiect de cercetare

academică numai de câteva decenii, considerându-se un domeniu închis, secret, ce nu a permis o

abordare ştiinţifică evolută. Aşadar, studiile din ultimul deceniu în domeniul colaborarii

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului demonstrează schimbarea din

monoton în variabil şi global. Provocările “războiului rece” au dus la crearea unei adevărate

reţele de centre de studii de securitate în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Israel,

Canada, Germania etc.

34

1.2. Analiza conceptului şi evoluţiei colaborării internaţionale a instituţiilor

serviciilor speciale

Pornind de la premisa că serviciile speciale ca fenomen există de milenii, dar ca domeniu

de cercetare de numai câteva decenii, evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane, a noilor teorii

ştiinţifice şi a tehnologiei informaţiei au dus la modificări importante, transformări controlate şi

adaptative asupra domeniului serviciilor speciale, mai ales asupra proceselor şi sistemelor de

informaţii. Aceste evoluţii au determinat şi determină în continuare reaşezări obligatorii în

procesele de exploatare a informaţiilor din surse deschise şi închise, astfel încât creşterea

volumelor informaţionale din surse deschise dar, mai ales, creşterea ponderii acestora în

procesele de informaţii, până la procente neverosimile acum câţiva ani, au determinat centrele de

cunoaştere statale ori corporatiste, care au anticipat valenţele utilizării cunoaşterii ca pe un

avantaj competitiv, să întreprindă măsuri extinse şi eficiente cu scopul reconceptualizării

modului de abordare a activităţilor serviciilor speciale, prin prisma a noi modele sistemice [120,

p. 17-32].

Căutările şi eforturile cercetătorilor presupun, la momentul actual, o îmbinare a

eforturilor de cunoaştere şi exploatare a informaţiilor prin proiectarea şi administrarea unor

capabilităţi compuse din reţele de cercetare şi dezvoltare, educare şi inovare, conectate prin cadre

parteneriale la nivel naţional şi global, pe spaţiul informaţional reprezentat de sursele deschise.

În acest context, ar fi necesară redefinirea domeniului informaţiilor prin intermediul conceptului

de servicii speciale sau intelligence (termenul intelligence utilizat din perspectiva ca organizaţie,

este tradus din limba engleză şi echivalat în teză cu servicii speciale) din perspectiva identificării

unui model evolutiv, care să exprime o viziune dinamică şi sistemică a acestuia. Prin urmare,

această redefinire s-ar produce în concordanţă cu evoluţia şi dezvoltarea noilor teorii ştiinţifice,

restructurând procesele serviciilor speciale prin prisma teoriilor reţelelor sociale modificate

sistemic prin interacţiunea inevitabilă cu tehnologiile informaţionale. Deşi în lumea modernă

nevoia de a cunoaşte, de a avea informaţii a devenit un element primordial pentru dobândirea

supremaţiei la nivelul entităţilor statale sau nonstatale, actuala „societate informaţională” nu a

reuşit o definire exactă a acestei activităţi de colaborare internaţională a serviciilor speciale, care

se fundamentează pe informaţie [25, p. 44]. Astfel, în contextul complexităţii deosebite a

pericolelor la adresa intereselor naţionale, realizarea unei colaborări a serviciilor speciale este un

deziderat al oricărei societăţi moderne, responsabile pentru destinele sale. În acest sens, serviciile

speciale sau intelligence, termen nou folosit în mediile academice de peste hotare, oferă

demersului respectiv o contribuţie notabilă. Cu scopul de a înţelege limetele şi aspectele pozitive

ale modalităţii de funcţionare a serviciilor speciale, vom începe cu definirea acestora.

35

Serviciile speciale, în opinia cercetătorului P. Zeman [256], sunt organe speciale de stat,

scopul, efortul şi misiunea primară a cărora este de a proteja statul şi societatea, asigurând la

timp informaţia obiectivă şi calitativă privind securitatea reprezentanţilor aleşi ai statului sau

organelor administrative ale statului. Toate serviciile speciale au la dispoziţia lor unităţi

operaţionale, tehnice, analitice şi de suport ce folosesc instrumente de comunicare, supraveghere,

control şi documentare. Totuşi, există o diferenţă majoră care trebuie subliniată: serviciile

speciale de informaţii sunt "servicii secrete" doar pentru simplul fapt că principiul de bază al

activităţii lor este de a păstra în secret sarcini concrete şi numele persoanelor responsabile de

acestea, precum şi metodele şi mecanismele utilizate în procesul de executare a acestor sarcini.

Dacă un guvern este interesat în colaborarea şi cooperarea serviciilor speciale ale statului cu

colegii din alte ţări, este absolut necesar de a păstra în secret această conlucrare, inclusiv

informaţia asigurată [256].

O primă dificultate în încercarea de a înţelege rolul analizei de servicii speciale sau

intelligence derivă şi din faptul că nu există o definiţie general acceptată. Definirea termenului

intelligence din limba engleză poate avea mai multe semnificaţii, din care consemnăm

următoarele: abilitatea de a gândi şi învăţa, informaţie şi colectare de informaţii secrete, persoane

care culeg informaţii secrete (agenţi, colaboratori, spioni), spirit inteligent (în sensul entităţii

capabile de gândire raţională). Luând în consideraţie semnificaţiile enumerate mai sus, preluarea

acestui termen în limba română este argumentat de utilizarea unor termeni echivalenţi pentru

fiecare din semnificaţiile termenului în limba română cum ar fi: informaţii prelucrate, serviciu

special/agenţie de informaţii, proces/procesarea informaţiei, produs informativ care face referiri

la domeniul extins şi cuprinzător al activităţii de informaţii, necesitând precizări suplimentare

[132, p. 149-160]. Conceptul intelligence este un concept complex şi poate fi utilizat din cel

puţin trei perspective: ca proces, ca organizaţie şi ca produs [222, p. 280-377]. Conceptul

servicii speciale nu este derivat numai din sensul asociat cuvântului englezesc intelligence,

aceeaşi semnificaţie este asociată şi termenilor utilizaţi în limba rusă - razvedka, în limba

germană - nachrichten sau în limba franceză – renseignement [240, p. 48-60]

În opinia lui C. Niţă, dificultatea definirii acestei noţiuni rezidă, în primul rând, în

instrumentele subtile utilizate, în abilităţile teoreticenilor sau ale practicienilor în domeniu ori în

complexitatea subiectului ce trebuie abordat. S-ar putea crede că în cazul unei activităţi ce

datează de când lumea există şi o înţelegere adecvată a substanţei acesteia de servicii speciale

sau intelligence, ce reprezintă cu ce se ocupă şi cum funcţionează. Dezbaterile la nivelul

instituţiilor specializate din mediul academic, la nivelul specialiştilor din sectorul de securitate şi,

în special, din literatura de specialitate dezvoltată în jurul Comunităţii de Informaţii a Statelor

36

Unite ale Americii contrazic aparenta înţelegere a fenomenului [101, p. 57]. Termenul servicii

speciale este definit, de fiecare dată, de oricare autor ce se raportează la el diferit, iar respectivele

definiţii fac rareori referire una la cealaltă şi în foarte puţine situaţii sunt formulate pe baza celor

scrise anterior. Atâta timp cât nu există o reprezentare clară a ceea ce înseamnă intelligence, nu

se poate dezvolta o teorie explicativă a modului în care funcţionează [101, p. 57].

Cert este că, în timp, termenul servicii speciale s-a conturat prin asocierea cu activităţile

secrete ale guvernelor. A. Shulsky a remarcat exact acest aspect circumscris domeniului

serviciilor speciale explicând că toate aceste activităţi sunt desfăşurate de către organizaţii care

au un numitor comun: una dintre „cele mai semnificative caracteristici ale acestor organizaţii

este secretizarea pe care o reclamă activităţile lor” [237]. Secretizarea este esenţială, întrucât

serviciile speciale sau intelligence reprezintă un segment al „confruntării” permanente ce se

derulează între naţiuni [237]. În opinia autorului, pentru domeniul serviciilor speciale obiectivul

constă în deţinerea adevărului, însă căutarea adevărului „implică o confruntare cu un adversar

uman, care are o anumită reacţie” [237]. În acest fel, A. Shulsky evidenţiază faptul că

secretizarea este necesară în activităţile şi organizaţiile din domeniul serviciilor speciale sau

Intelligence şi reprezintă elementul esenţial al activităţii informative, sens în care el afirmă că

„relaţia dintre serviciile speciale sau Intelligence şi secretizare reprezintă elementul fundamental

care individualizează aceste servicii în raport cu alte activităţi intelectuale” [237]. De altfel, într-

un material apărut în 1958 în Studii de intelligence, o publicaţie secretă a CIA la timpul

respectiv, sub pseudonimul R. A. Random, a fost avansată ideea că prin însăşi definiţia sa,

serviciile speciale conţin întotdeauna un anumit procent de „secret”: „Intelligence reprezintă

colectarea oficială, secretă de informaţii referitoare la alte ţări şi procesarea acestor informaţii

necesare pentru elaborarea şi implementarea politicii externe, precum şi derularea de activităţi

acoperite în străinătate, pentru promovarea implementării politicii externe” [101, p. 57].

Serviciile speciale sau intelligence sunt acele organe activităţile cărora presupun

cunoaşterea sau previziunea aspectelor globale importante utilizate de politicieni şi lideri pentru

luarea deciziilor. Activităţile acestor servicii pot fi definite prin colectarea, analiza, evaluarea şi

interpretarea informaţiei obţinute din surse deschise şi secrete, cu scopul elaborării produsului

necesar pentru obţinerea informaţiilor în domeniul politicii externe şi luarea deciziilor strategice

[86, p. 1-13]. Această definiţie a activităţilor serviciilor speciale este mai mult tradiţională şi

restrânsă, deoarece serviciile au mai multe atribuţii. Ele sunt implicate în operaţiuni secrete, ţinta

carora este promovarea intereselelor naţionale prin manipularea tainică a evenimentelor şi prin

intermediul folosirii statutului său în străinătare, fără a dezvalui sursa acestei influenţe [101, p.

57]. Principalele condiţii constau în faptul că serviciile speciale nu pot fi adaptate, reformate,

37

transformate fără o înţelegere clară a teoriei care stă la baza acestor servicii. O teorie globală a

serviciilor speciale ar trebui să explice legătura dintre cauză şi efect, astfel încât stabilirea sursei

în caz de succes sau eşec a acestor servicii să se producă înainte ca acesta să se întâmple. Cauza

iniţială este totul. Înţelegerea motivelor pentru eşecurile din trecut este primul şi cel mai

important pas, dar spre regret deseori ignorat, care ne direcţionează spre succesul serviciilor

speciale în viitor [254]. În cele din urmă, serviciile speciale sunt mandatate să efectueze

operaţiuni de contrainformaţii menite să protejeze statul, populaţia şi secretele de stat de

atacurile din partea serviciilor speciale ostile şi alţi actori/subiecţi şi ameninţări [164]. Din

perspectiva teoriei organizaţiilor, un serviciu special sau Intelligence este o organizaţie bine

structurată pe funcţiuni şi guvernată de legităţi specifice, rezultat al procesului de organizare

sistematică a părţilor componente care contribuie la îndeplinirea scopului organizaţional, al

serviciului. Liderul strategic al serviciului este directorul sau echivalentul acestuia [164].

În zilele noastre o înţelegere adecvată a serviciilor speciale sau intelligence lipseşte.

Acestor servicii le revin împuterniciri speciale, prin intermediul unităţilor lor operaţionale,

tehnice, analitice şi de suport, utilizând diverse instrumente de comunicare, supraveghere,

control şi documentare. Totuşi, există o diferenţă majoră care trebuie subliniată: serviciile

speciale ale statelor democratice au rolul de a apăra securitatea societăţii civile de ameninţări

interne şi externe; serviciile similare ale statelor autoritare şi totalitare au drept scop protecţia

regimurilor (a grupărilor de putere concrete) şi a scopurilor lor expansioniste potenţiale. Prin

urmare, serviciile speciale a statelor totalitare sunt orientate spre controlul populaţiei şi

persecutarea grupărilor şi indivizilor opoziţionişti. Cea mai frecventă categorizare a serviciilor

speciale este în conformitate cu direcţiile sferelor lor de activitate cum ar fi: (1) Serviciile

speciale de contracarare colectează informaţii privind intenţiile şi activitatea indivizilor pe

teritoriul ţării lor, care ar putea pune în pericol suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea

naţională, ordinea constituţională, informaţia secretă şi interesele economice importante ale

statului. Interesul lor primar îl constituie terorismul, extremismul şi alte forme de violenţă

motivată politic sau ideologic. În unele ţări ele colectează, de asemenea, informaţii privind crima

organizată. (2) Serviciile speciale externe colectează informaţii privind ţările străine sau

informaţii ce provine din exterior. Aceste servicii au scopul de a identifica intenţiile potenţiale

ale ţărilor străine şi a agenţilor nonstatali care activează peste hotare. Ele sunt orientate spre

identificarea ameninţărilor din străinătate. Datoria acestora este de a apăra interesele politice,

economice sau chiar de apărare a ţării lor în străinătate [256, p. 168-171].

Dimensiunea structural-funcţională a serviciilor speciale conţine mai multe atribuţii şi

direcţii de activitate. În legea fiecărui serviciu special este stipulată structura funcţională a

38

acestuia. În capitolul II, articolul 7, punctul d) al Legii privind Serviciul de Informaţii şi

Securitate al Republicii Moldova este stipulată una din atribuţiile Serviciului: desfăşurarea

activităţii de combatere a terorismului, finanţării şi asigurării materiale a actelor teroriste [80].

Un alt mod de a percepe serviciile speciale este divizarea lor conform funcţiilor lor militare

sau civile. Serviciile militare speciale se ocupă de probleme militare: capacităţi de apărare,

industria de apărare, diverse aspecte ale afacerilor militare. Termenul “civil”, care induce un pic

în eroare, înseamnă că serviciile speciale se ocupă de un spectru larg de probleme de ordin

politic, economic şi de securitate, cu excepţia celor militare. Într-o diagramă circulară virtuală,

activităţile serviciilor speciale civile, reprezentate de un sector al cercului, ar acoperi o zonă mai

largă decât sectorul cercului care reprezintă serviciile militare.

Necesitatea schimbărilor radicale atât în aria conceptelor, metodelor şi mijloacelor

serviciilor speciale, cât şi în structura organizaţională a acestora este impusă de caracteristici

sociale, culturale şi tehnologice ale secolului al XXI-lea. Fragmentarea şi diversificarea

ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa statului-naţiune, apariţia unor noi competitori statali

pe arena globală şi pericolul crescând al ameninţării actorilor nonstatali trebuie să aibă ca efect

atât schimbările la nivel organizaţional, birocratic în serviciile secrete, cât şi la nivelul percepţiei

populare asupra serviciilor speciale şi necesităţii acestei arii de activitate [58]. O. Forcade şi S.

Laurent sunt printre primii europeni care încearcă să demonstreze rolul serviciilor speciale în

configurarea scenei internaţionale în lucrarea Serviciile secrete. Autorii apreciază că serviciile

speciale, indiferent de denumirea pe care o au, "speciale", "secrete", "de informaţii", au suscitat

şi suscită un anumit mister datorită mai ales discreţiei şi secretului absolut în care sunt percepute

că lucrează [129, p. 112-148].

D. Kahn în revista de specialitate Intelligence and National Security remarcă preocupările

franceze, germane şi spaniole din domeniu [213]. Obişnuiţi cu abundenţa studiilor anglosaxone,

cu transparenţa şi multitudinea datelor şi informaţiilor pe care le oferă aceste studii, uităm

deseori că pentru aceleaşi probleme se pot găsi metode diferite de rezolvare şi că, în mod cert,

pentru probleme diferite este foarte important să abordezi diferit soluţionarea noilor ameninţări

la adresa securităţii.

Semnificaţia noţiunii de servicii speciale sau intelligence variază de la un înţeles mai

restrâns, şi anume, informaţii secrete obţinute prin mijloace specifice, până la interpretări

cuprinzătoare precum: (1) formă specială de cunoaştere în sprijinul procesului decizional al

liderilor; (2) activitate de colectare, analiză şi interpretare a datelor, de identificare a posibilelor

evoluţii, de diseminare a produselor către beneficiari, de concepere şi conducere a acţiunilor sub

39

acoperire; (3) organizaţie ca structură instituţională care conduce şi este responsabilă de activităţi

specifice [90, p. 33-46].

Vorbind despre orientarea serviciilor speciale şi agenţiilor de informaţii şi securitate,

trebuie să subliniem o trăsătură foarte importantă a lor: ele constituie o parte organică a laturii

puterii executive. Serviciile speciale şi agenţiile de informaţii în sine tind să se reprezinte drept

ceva special, un fel de instituţie supranaţională, care ar trebui tratată în mod separat. Însă există

dubii privind un moment: ele, într-adevăr, sunt instituţii speciale, având autorizaţii speciale. Dar,

în acest context, există un singur rezultat: activitatea lor trebuie să fie reglementată într-un mod

mai strict şi, de asemenea, controlată mai riguros decât o instituţie ordinară de stat. Acceptând

faptul că ele reprezintă o parte a puterii executive, este evident că responsabilitatea politică

pentru activităţile serviciilor speciale şi agenţiilor de informaţii aparţine cuiva la nivel executiv,

în majoritatea cazurilor unui membru al guvernului [204, p. 24-29].

Tendinţa cercetărorilor din diferite ţări de a utiliza diferite definiţii ale informaţiei, care

este elementul de bază ale orcărul serviciu special, are implicaţii atât conceptuale, cât şi

substanţiale. Din punct de vedere substanţial, termenul exprimă cum şi de ce instituţiile de

informaţii îşi schimbă esenţa în diverse feluri. Aceasta nu este, desigur, totul, există şi factorii

guvernamentali, instituţionali şi chiar constituţionali, care sunt semnificativi în determinarea

conţinutului informaţiilor. Statele nondemocratice deseori definesc serviciile şi agenţiile lor drept

servicii de securitate şi nu servicii de informaţii sau intelligence. Acest lucru nu se explică

nicidecum prin faptul că agenţiile regimurilor revoluţionare, precum fostul KGB sovietic sau

Departamentul Chinez de Securitate Publică şi Departamentul Securităţii de Stat, îşi au originea

în urmărirea forţelor contrarevoluţionare şi disidente în ţară şi peste hotare. J. Dziak a categorizat

statele precum Uniunea Sovietică drept “state contrainformaţionale” în care agenţiile speciale de

informaţii sunt preocupate în mod paranoic de supravieţuirea regimului şi ameninţările faţă de

acesta, decât de necesităţile politice de asigurare a informaţiilor [198]. Experienţa ţărilor

postsovietice arată că în practică acest fapt nu reprezintă mai mult decât sarcina obişnuită a

departamentelor şi ministerelor guvernului, când informaţia neprelucrată ajunge direct în

rândurile persoanelor cu drept de decizii, fără a trece preventiv prin faza analitică separată. Acest

lucru se întâmplă nu din lipsa unui proces de estimare, ci pentru că analiza tuturor surselor ţine

de angajaţii serviciilor civile, cărora, în calitatea lor de consilieri sau miniştri, le revine

responsabilitatea finală în faţa Parlamentului pentru metodele şi acţiunile departamentelor lor.

Serviciile speciale, după cum s-a menţionat mai sus, există de milenii, dar în primii ani ai

secolului al XIX-lea au fost înfiinţate în exclusivitate servicii militare. Vorbind despre structura

organizaţională, serviciile militare speciale care se ocupau de informaţia strategică au fost

40

încorporate în cadrul ministerelor apărării. După 1945, multe ţări au început procesul de

constituire a serviciilor lor (civile) speciale independent de statele majore şi ministerele apărării;

Agenţia Centrală de Informaţii din America şi Bundesnachrichtendienst (BND) din Germania

sunt doar două exemple. La momentul actual există o multitutine de servicii speciale în lume

[255]. În acest context pot fi aduse câteva exemple ale evoluţiei serviciilor speciale din Regatul

Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Spania, Romania, Federaţia

Rusă şi Republica Moldova.

În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord serviciul special a fost format în

1909 drept Secţia Străină a Biroului Serviciilor Secrete, responsabilă de colectarea informaţiei în

afara ţării. După Primul Război Mondial, Secţia Străină a devenit un serviciu separat numit

Serviciul Special de Informaţii, o denumire care continuă să fie utilizată până în prezent şi fiind

descrisă în Actul Serviciile Speciale de Informaţii din 1994. Cele mai vestite şi în acelaşi timp

cele mai sectete servicii speciale din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sunt:

Serviciul Secret de Informaţii MI6 şi serviciul de securitate MI5. Istoria apariţiei acestor servicii

datează cu 1 octombrie 1909 organizată cu scopul de a lupta în porturile britanice împotriva

spionajului german. În cadrul Ministerului Apărării a fost creat biroul serviciului secret, care în

1910 s-a devizat în două secţii – Secţia Internă şi Secţia Străină. În ianuarie 1916 a avut loc

ultima reorganizare în urma căreia Secţia Străină s-a transformat în direcţia – Cercetare Militară

MI1(c), ulterior denumită MI6, iar Secţia Internă – în Serviciu Mo5 (ulterior denumită Security

Service or MI5). După al II Război Mondial, conform deciziei prim-ministruui Regatului Unit

Winston Churchill, serviciile speciale sunt demilitarizate: MI6 se subordonează Ministrului

Afacerilor Externe şi i se atribuie denumirea oficială de Secret Intelligence Service (SIS or MI6),

iar MI5 se detaşează în componenţa Ministerului Afacerilor Interne [186].

Serviciul MI5 asigură protecţia antiteroristă şi desfăşoară activităţi pentru descoperirea şi

contracararea acţiunilor teroriste. MI5 colaborează strâns cu poliţia metropolitană şi cea din

provincie, cu diverse agenţii şi organisme specializate implicate în lupta cu terorismul şi crima

organizată [86, p. 1-13]. În iunie 2003, în MI5 a fost creat Joint Terrorism Analysis Centre, cel

mai important element de analiză asupra gestiunii britanice a terorismului care operează sub

autoritatea directorului general al MI5 şi este Centrul de Excelenţă asupra ameninţării

terorismului internaţional, activând ca o structură independentă în componenţa căreia îşi

desfăşoară activitatea colaboratori din 16 agenţii şi departamente guvernamentale [235].

Experienţa Statelor Unite ale Americii demonstrează că Serviciul Special de Informaţii

(SSI) a fost un departament al Biroului Federal de Investigaţii al SUA înfiinţat în timpul

mandatului Preşedintelui Franklin D. Roosevelt, pentru a monitoriza spionajul Axei în America

41

Centrală şi de Sud. După ce a activat în perioada anilor 1940-1946, SSI a fost, până la urmă,

desfiinţat, activitatea acestuia fiind încorporată în cadrul departamentelor nou-formate ale

Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA). CIA a fost înfiinţată în 1947 de către Congres şi se

supunea Preşedintelui prin intermediul Consiliului Naţional de Securitate [206, p. 14-17]. Despre

experienţa SUA vom relata în compartimentul doi, subcompartimentul trei.

În Spania, principala agenţie de informaţii a fost Centrul Superior de Informaţii [238]

(Centro Superior of Informacion de la Defensa-CESID) creat în 1977 pentru a înlocui

organizaţiile de informaţii din perioada lui Franco (1939-1975) [238]. Acestea includeau

Brigăzile Politico-Sociale în componenţa cărora intrau detaşamentele civile şi Serviciul de

Informaţii al Gărzii Civile. La 15 octombrie 2001 CESID a fost desfiinţată. Succesorul Centro

Superior of Informacion de la Defensa este Centro Nacional de Inteligencia (CNI) [264, p. 1-48].

Obiectivul principal al acestui Centru este furnizarea informaţiilor, analizelor, studiilor şi

elaborarea planului de soluţionare pentru prevenirea şi evitarea pericolelor împotriva

independenţei, integrităţii teritoriale, intereselor naţionale, stabilităţii instituţionale şi respectarea

legislaţiei Spaniei [267].

În România, originea serviciilor speciale de informaţii datează din noiembrie 1859. Prin

Ordinul Comandamentului Superior nr. 83 a fost stabilit Statul Major al Armatei, care includea

“Secţia a Doua”, considerată a fi primul Serviciu de Informaţii al Armatei Române [121].

Sistemul securităţii naţionale a României reprezintă ansamblul autorităţilor publice cu statut

autonom, precum şi alte instituţii învestite legal să desfăşoare activităţi de informaţii,

contrainformaţii şi de securitate. Acest sistem este compus din: (1) serviciile de informaţii

interne, externe şi militare (Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,

Direcţia Generală de Informaţii a Apărării); (2) serviciile de securitate (Serviciul de Protecţie şi

Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) şi (3) structuri departamentale de informaţii şi

protecţie (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului

Administraţiei şi Internelor, precum şi Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie din

Ministerul Justiţiei) [54].

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a fost înfiinţat la 26 martie 1990 prin Decretul nr.

181, instituţie de stat specializată în domeniul colectării de informaţii privind siguranţa naţională

[122]. În decembrie 1995, în cadrul SRI a fost înfiinţată structura de aviaţie DELTA, care a

permis, Brigăzii Antiteroriste creşterea gradului de operativitate în executarea intervenţiei

contrateroriste. Tot în decembrie 1995, la nivelul direcţiilor judeţene de informaţii, au fost

înfiinţate structuri corespondente pe linia controlului tehnic antiterorist şi intervenţiei

42

pirotehnice. Serviciul de Informaţii Externe este instituţia de stat specializată în domeniul

informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale [110].

În Federaţia Rusă Serviciul de Informaţii Externe a fost creat la 18 decembrie 1991 în

baza Serviciului Central de Informaţii al URSS, care nu cu mult până la aceasta a fost separat din

componenţa Direcţiei întâi Generale a Comitetului Securităţii Statului (CSS) al URSS. În ceea ce

priveşte fosta Uniune Sovietică, acolo a existat întotdeauna un serviciu de securitate al statului,

chiar din momentul înfiinţării Statului Sovietic. Originile acestuia datează din decembrie 1917.

Prima din cadrul succesiunii organizaţiilor de Securitate ale Statului Sovietic a fost Comisia

extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului, cunoscut cu

abrevierile CEKA sau VECEKA. După 1922, CEKA a fost supusă unei serii de reorganizări

[188]. În anul 1918 numele organizaţiei a fost schimbat în Comisia extraordinară pe întreaga

Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei, speculei şi abuzului de putere.

La 13 martie 1954 a fost creat Comitetul Securităţii Statului (Komitet Gosudarstvennoj

Bezopasnosti KGB). În timpurile sovietice existau două subdiviziuni ale KGB care erau

implicate în lupta cu terorismul. Prima subdiviziune intra în componenţa Direcţiei V (ideologică)

şi acţiona pe teritoriul URSS. Cea de-a doua subdiviziune activa în cadrul Direcţiei „K” (Sluzhba

Vneshney Kontrrazvedki, Pervoye Glavnoye Upravleniye sau PGU), care era responsabilă

pentru interzicerea aflării teroriştilor pe teritoriul statului.

În anii 1992-1995 activa Direcţia pentru Combaterea Terorismului (Upravlenie po boribe

s terorizmom) în cadrul Ministerului Securităţii, ulterior FSB (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti

Rossiyskoy Federaciyi)) [162]. La 3 aprilie 1995, preşedintele Federaţiei Ruse a semnat Legea

cu privire la Serviciul de Securitate al Federaţiei Ruse (Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti

Rossiyskoy Federaciyi) în baza căreia FSB este succesorul Serviciului Federal de Contraspionaj

(Federalnaya Sluzhba Kontrrazvedki, FSK) [163].

În ceea ce priveşte serviciile speciale din Republica Moldova, majoritatea istoricilor

susţin ideea că perioada de aur pe care a înregistrat-o Moldova în epoca domniei lui Ştefan cel

Mare, anii 1457-1504, a rezultat expres din faptul că domnitorul a reuşit să instituie un sistem de

cercetare modern, analogic altor curţi monarhice din acea epocă. Prin obiectivele urmărite şi

angrenajul informativ instituit, Ştefan cel Mare a contribuit la asigurarea stabilităţii şi

echilibrului ţării, identificând soluţii reale în faţa unor ameninţări inevitabile [56]. Sursele scrise

ale epocii de referinţă remarcă printre cercetaşii curţii domneşti pe logofătul Isac, solul lui Ştefan

cel Mare şi Bogdan III în Polonia; Stanciu, membru al Sfatului Domnesc (1467-1479) trimis de

Ştefan în 1468 în Polonia, iar în 1475 - în Ungaria; logofătul Tautu prezent în 1497 şi 1499 în

Polonia, iar în 1504 – în Turcia. Preluând experienţa otomană şi valorile sociale respective care

43

selectau cadrele informative indiferent de originea socială, domnia lui Ştefan cel Mare a adus un

plus de stabilitate şi echilibru în zbuciumul ţării resimţit în a doua jumatate a sec. XV. Abia peste

20 de ani după moartea lui Ştefan cel Mare a fost fondat Ordinul Iezuiţilor şi lojele masonice,

care au fost primele reţele informative [56].

În opinia cercetătorului român P. Moraru, în Structurile Serviciului Special de Informaţii

din Basarabia, în timpul campaniei antisovietice (1941-1944), predecesorul serviciului special

din Basarabia, Eşalonul Mobil al Serviciului Special de Informaţii (SSI), ajuns la Chişinău „a

constituit un mic Centru de contrainformaţii pentru Basarabia”, condus de maiorul Gheorghe

Balotescu. Odată cu trupele sovietice (1944), în Basarabia au revenit şi structurile de securitate.

Primele au fost organele SMERŞ ale unităţilor militare şi Direcţia de contrainformaţii SMERŞ a

NKVD al RSS Moldoveneşti, reprezentată de birourile SMERŞ ale Secţiilor NKVD din judeţele

Bălţi, Tighina, Cahul, Chişinău, Soroca, Orhei şi secţia orăşenească Tiraspol [11]. La 16 martie

1946, în baza Legii cu privire la reorganizarea Consiliului Comisarilor Poporului din URSS şi

consiliilor comisarilor poporului ale republicilor unionale şi autonome, consiliile comisarilor

poporului s-au transformat în consilii de miniştri, iar comisariatele în ministere: NKGB s-a

transformat în Ministerul Securităţii Statului. La 14 martie 1953 structurile de securitate ale

statului şi cele ale afacerilor interne au fost comasate într-o instituţie unică – Ministerul

Afacerilor Interne. Direcţia Generală a III-a din MGB s-a unit cu Secţia de contrainformaţii a

MAI şi au format Direcţia a III-a a MAI. La aproape un an de zile, în data de 13 martie 1954, s-a

revenit la vechea organizare. Mai exact, prin Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS,

organele securităţii statului s-au desprins de MAI şi au format Comitetul Securităţii Statului

(KGB) de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS. Secţia de contrainformaţii a MAI a fost

trecută în structura KGB, formând Direcţia Generală a III-a [11].

Proclamarea independenţei naţionale a Republicii Moldova s-a produs la etapa

dezintegrării fostei URSS. În scurt timp, după adoptarea la 23 iunie 1990 a Declaraţiei de

suveranitate, sub egida Comisiei parlamentare pentru securitatea statului şi problemele militare

au fost iniţiate activităţi legislative în scopul creării şi plasării organelor naţionale de securitate

într-un cadru de funcţionare legală. Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 196 din 9

septembrie 1991 este lichidat Comitetul Securităţii de Stat, în baza lui fiind creat Ministerul

Securităţii Naţionale, organ ce ţine de serviciile speciale cu atribuţii majore în apărarea

statalităţii moldoveneşti [56]. Ulterior, serviciile speciale naţionale au fost în permanentă

reformare, vectorul de bază fiind optimizarea structurii şi modificarea obiectivelor funcţionale în

contextul evoluării situaţiei politico-operative din ţară şi de peste hotare. La 16 noiembrie 1999

prin Legea Republicii Moldova nr. 676-XIV, Ministerul Securităţii Naţionale este reorganizat în

44

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, organ de stat specializat în

domeniul asigurării securităţii de stat. La 13 noiembrie 2006 [65, p. 101-107] este creat Centrul

Antiterorist al SIS al Republicii Moldova, organ abilitat cu dirijarea, coordonarea şi realizarea

măsurilor de combatere a terorismului [56].

Experienţa istorică a serviciilor speciale moldoveneşti nu este pe deplin dezvăluită nici

până acum. Procesul de instituire a serviciilor speciale din Republica Moldova au parcurs un

drum destul de lung şi anevoios. După 20 de ani de independenţă, după lichidarea KGB sovietic

şi crearea în septembrie 1991 a Ministerului Securităţii Naţionale, după reorganizarea acestuia în

decembrie 1999, în actualul SIS nu s-au efectuat reforme serioase şi eficiente, doar au avut loc

unele schimbări. Spre deosebire de serviciile speciale ale altor state ex-sovietice, care au parcurs

reforma serviciilor speciale în procesul de aderare la UE, Republica Moldova nu a trecut deplin

prin acest proces. Proiectul Strategiei de modernizare a SIS, conţinutul căruia este prezentat

opiniei publice şi poate fi vizualizat pe site-ul instituţiei, nu oferă şi posibilitatea de a fi discutată

această strategie. O altă problemă cu care se confruntă serviciile speciale din Republica Moldova

ar fi capabilităţile operaţionale reduse, condiţionate de capacităţile umane, profesionale,

financiare, materiale şi tehnice limitate, dublarea competenţelor SIS cu ale altor autorităţi pe

domenii de terorism, securitate economică şi corupţie. Din asceastă cauză încrederea societăţii

este destul de mică în capacităţile de asigurăre a securităţii naţionale de către serviciile speciale.

Astfel, reieşind din cronologia celor şase state enunţate mai sus, se evidenţiază o tipologie

care poate fi cu uşurinţă observată în cadrul serviciilor speciale prin prisma istoricului acestora.

Începând cu secolul al XVI-lea, putem menţiona că mai degrabă existau persoane aflate în

serviciul unui monarh decât a unui stat. Aceasta se considera o perioadă a agenţilor secreţi, plină

de aventuri şi înfruntări sângeroase. Numai din secolul al XVIII-lea a apărut o oarecare formă de

organizare în domeniul spionajului diplomatic. Serviciile speciale secrete în inţelesul

contemporan al cuvântului au apărut în secolul XIX, în urma procesului de birocratizare

administrativă. De la acel moment spionii aventurieri sunt înlocuiţi de reţele bine organizate,

care colectează şi prelucrează cantităţi enorme de informaţii. Apare controlul strict al organizării

birocratice asupa activităţii reţelelor organizate. În materialele expuse mai sus s-a menţionat că

serviciile speciale secrete au fost primele servicii care erau subordonate în exclusivitate

structurilor militare.

Odată cu evoluarea mediului internaţional, s-au produs schimbări relevante şi în serviciile

speciale. În secolul al XX-lea a apărut un nou tip de servicii speciale secrete, servind unei

ideologii şi nu unui stat. Printre acestea au fost CEKA sau VECEKA, KGB, GRU. Exemplul

sovietic a fost urmat de Germania nazistă în anii 1930, unde funcţiona serviciul de informaţii

45

oficial, Abwer, poliţia politică, Gestapo şi un serviciu de securitate al partidului nazist, SD. În

acelaşi timp, în Italia funcţiona PNF, serviciul de informaţii al partidului fascist. Mai târziu au

apărut încă două organizaţii mari - Central Intelligence Agency (CIA) şi Mossad-ul izraelian.

Odată cu amplificarea ameninţărilor, agresiunilor împotriva independenţei şi integrităţii

teritoriale, a stabilităţii instituţionale a statelor lumii, globalizării, interdependenţei şi riscului se

impune o presiune privind reformarea serviciilor speciale şi adaptarea lor la cerinţele epocii

moderne. Aceste schimbări au loc în urma decalajelor dintre state, diferenţelor dintre capacităţile

de analiză şi decizie ale centrelor de putere. În contextul dimensiunii structural-funcţionale, una

din sarcinile primordiale ale reformării a constituit racordarea atribuţiilor şi funcţiilor serviciilor

speciale moldoveneşti la rigorile statului de drept şi ale comunităţilor informative moderne.

Mondializarea relaţiilor umane în toate domeniile, dezvoltarea rapidă a mijloacelor de

comunicare, noile tehnici şi evoluţia ştiinţei, impulsionarea instituţiilor democratice,

interdependenţa progresivă a statelor şi apariţia unor noi manifestări ale puterii economice cu

consecinţe politice şi sociale au condus la transformarea instituţiilor publice atât interne, cât şi

internaţionale [56]. Globalizarea, internaţionalizarea pericolelor, rapiditatea şi perpetuarea

continuă a acestora conduc la ideea schimbarilor continue ale serviciilor speciale, la nevoile de

reformare permanentă a acestora. Pentru aceasta trebuie identificate necesităţile şi alocate

resursele comune, combinarea mai eficientă a resurselor existente, intensificarea dezvoltării

capacităţilor şi armonizarea structurilor, compatibilizarea şi interoperaţionalizarea serviciilor

speciale şi forţelor militare, de colaborare efectivă, precum şi găsirea soluţiilor de comandă

unică. Într-un atare context, termenul de servicii speciale sau intelligence a fost şi este abordat

diferit în funcţie de cultură, evoluţie istorică şi preocupările cercetării ştiinţifice în domeniu. În

opinia autorului tezei, serviciile speciale reprezintă potenţialul adecvat pentru colectarea,

stocarea, prelucrarea şi analiza informaţiei în soluţionarea diverselor ameninţări şi provocări ale

cărei capacităţi de percepţie anticipativă şi de prezentare a ameninţărilor să contribuie la evitarea

acţiunilor nedorite de natură strategică şi de coordonare a acţiunilor viitoare, pentru atingerea

obiectivelor şi realizarea intereselor de bază a serviciilor speciale. Astfel, drept concept dintre

termenii care se utilizează în domeniul nostru: servicii speciale, servicii de informaţii şi

securitate, servicii secrete, intelligence, servicii de informaţii, agenţii de securitate, am luat ca

bază termenul servicii speciale, pe care l-am definit. În cadrul acestui subcompartiment am

determinat sensul comun al termenului de servicii speciale, unde pentru noi este importantă

conexiunea dintre diversitatea de denumiri. Aici putem observa că utilizarea termenului are un

spectru mai larg din totalitatea de termeni pe care i-am enunţat. În opinia autorului lucrării, acest

termen este analogic cu termenul intelligence, care cuprinde un spectru foarte vast. Abordarea

46

obiectivă, dintr-o perspectivă istorică a serviciilor speciale, diferă de la un stat la altul, dar

totodată se observă că statutul şi structura unor servicii speciale se aseamănă şi la baza existenţei

serviciilor speciale moderne persistă o percepţie obiectivă asupra politicului şi al societăţii în

general. De exemplu, în republicile postsovietice se utilizează denumiri ca servicii speciale,

servicii de informaţii şi securitate, servicii secrete. În ţările occidentale se folosesc denumiri ca

intelligence, servicii de informaţii, agenţii de securitate, comunităţi de informaţii.

Argumentarea termenului servicii speciale ar fi o denumire generală a tot ce înseamnă

servicii secrete de spionaj, de contraspionaj, operative, tehnice, direcţia de informaţii şi

contrainformaţii a armatei, inclusiv în Republica Moldova. Un atribut important din dimensiunea

structural-funcţională a serviciilor speciale este combaterea terorismului. În virtutea atribuţiilor

funcţionale, efectivul operativ al fiecărei ţări desfăşoară activităţi informative şi operaţiuni

speciale pentru prevenirea şi contracarea tentativelor teroriste. În actualul mediu de securitate,

serviciile speciale sunt obligate să demonstreze responsabilitate, eficienţă, deschidere şi

respectarea normelor care impun rezolvarea celor mai stringente probleme, respectiv prevenirea

şi combaterea terorismului internaţional. Comunitatea internaţională nu anulează misiunile şi

sarcinile de bază ale serviciilor speciale, ci dimpotrivă, numărul acestor servicii se măreşte,

perpetuează, necesită un nivel ridicat de cunoştinţe şi ingeniozitate a unui personal cu capabilităţi

înnăscute şi dobândite, de o instruire specializată, un nivel mai înalt de colaborare, cooperare,

conlucrare.

1.2. Fenomenul terorismului – obiect şi factor al colaborării internaţionale a

serviciilor speciale

La începutul secolului al XXI-lea, mediul de securitate internaţional înregistrează ca

principală ameninţare terorismul, reconsiderarea strategiilor şi politicilor naţionale de securitate

după atentatele de la 11 septembrie 2001, fiind direct conectate asupra identificării celor mai

viabile soluţii de prevenire şi combatere a acţiunilor teroriste. Astfel, terorismul, prin modul său

de manifestare, se transformă într-un fenomen global al mediului de securitate internaţional.

Combaterea terorismuluin este una din atribuţiile şi direcţiile de activitate a orcărui

serviciu special. După cum s-a menţionat anterior, în legea fiecărui serviciu special este stipulată

structura funcţională a acestuia. De aceea, tendinţa majoră în activitatea serviciilor speciale sau

intelligence, îndeosebi după 11 septembrie 2001, a reprezentat-o şi sporirea vizibilităţii

serviciilor speciale atât la nivelul beneficiarilor, cât şi la cel al percepţiei publice, inclusiv ca

răspuns la presiunile exercitate de societatea civilă devenită, între timp, deosebit de sensibilă faţă

de eforturile pentru combaterea terorismului în scopul creşterii transparenţei acestui proces.

47

Globalizarea terorismului impune statelor noi nevoi de politici de securitate şi apărare

comune şi puternice. Multitudinea atentatelor teroriste la începutul secolului al XXI-lea, denotă o

extindere a terorismului fără precedent, până la globalizare. Evenimentele de la 11 septembrie

2001 au reprezentat un moment de răscruce în lupta împotriva terorismului internaţional şi, s-ar

putea spune, o fază de răspântie a istoriei omenirii la începutul secolului al XXI-lea, care a dat o

nouă dimensiune terorismului internaţional, acesta prezentându-se ca un fenomen foarte

complex, cu manifestări extrem de violente, desfăşurate de cele mai multe ori prin surprindere,

împotriva unor ţinte precise, care, în general, nu se pot apăra. Valurile de terorism care au lovit

America, Europa, Asia şi Orientul Mijlociu în ultimii ani, dar cu precădere după 11 septembrie

2001, au scos în evidenţă faptul că terorismul internaţional a atins un nivel de periculozitate

extremă, pe fondul vulnerabilităţilor instituţiilor de securitate şi ale ţărilor democrate faţă de

noile riscuri şi ameninţări. Prevenirea şi combaterea terorismului internaţional impun noi

modalităţi de evaluare, capacităţi şi metode de acţiune adecvate, iar extinderea fenomenului

terorismului şi periculozitatea deosebită a acestuia determină acţiuni conjugate pentru

contracararea lui şi formarea unei coaliţii de amplitudine globală.

Colaborarea internaţională a serviciilor speciale este unul dintre cele mai puternice

instrumente în combaterea terorismului. De capacitatea de reuşită a serviciilor speciale în lupta

împotriva terorismului contemporan, care a devenit un flagel globalizat, depinde supravieţuirea

şi bunul mers al lucrurilor. Rolul de bază al serviciilor speciale este de a pune la dispoziţia

factorilor decizionali ai statelor informaţiile necesare pentru reuşita în lupta cu organizaţiile

teroriste. În noua conjunctură creată se impune şi necesitatea schimbărilor radicale atât în aria

conceptelor, metodelor şi mijloacelor, cât şi în structura organizaţională. Până în prezent

conceptualizarea terorismului a fost foarte variată. Conceptul de terorism asociat cu alte concepte

specifice violenţei, cum ar fi crima sau o acţiune militară în timp de război, poate fi totuşi definit

în termeni calificaţi în mod rezonabil ca obiectiv. Dar se pare că sarcina unei definiri clare şi

obiective a conceptului în cauză este extrem de dificilă, în marea majoritate a cazurilor. Chiar în

domeniul academic nu s-au putut oferi definiţii clare ale conceptului de terorism. Fiind atât de

complex, acesta a suferit multe modificări pe baza cărora s-au generat discuţii care nu au dus la

niciun rezultat.

Din punct de vedere etimologic, noţiunea de terorism este un derivat de la teroare de

origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos)

erau numele date celor doi cai, care trăgeau carul de luptă al lui Ares, zeul războiului [3, p. 40-

46]. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun

recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, distructive. Resorturile psihologice ale

48

acestui proces sunt frica (teama) şi teroarea. Grecii subliniau independenţa relativă dintre aceste

două concepte ce se interrelaţionează. Frica era cunoscută de ei şi ca o reacţie la lucruri noi şi

ciudate, neaşteptate şi periculoase. Frica era o reacţie a cetăţenilor eleni la schimbările politice

majore din cetate (polis), în cazul în care aceste schimbări erau atât de semnificative încât să

ameninţe securitatea lor individuală şi a comunităţii sociale din care făceau parte [244]. Teroarea

era încă de pe atunci percepută ca folosirea sistematică a fricii pentru a obţine ceva. Prin

noţiunea de teroare, examinată independent, se înţelege o stare de teamă extremă care

înspăimântă, tulbură şi paralizează. Această teamă colectivă poate fi indusă prin terorizare adică

prin practicarea ameninţării cu violenţa sau folosirea acesteia. La rândul ei, violenţa este definită

ca recurgerea la forţă de către un individ sau un grup în vederea prejudicierii integrităţii unor

persoane sau bunuri.

În prezent există circa 200 definiţii ale noţiunii de terorism. Însă nu există un consens

internaţional privind definirea terorismului de către specialiştii din domeniul politologiei,

sociologiei sau al ştiinţelor militare [219]. Singurul element în privinţa căruia specialiştii ajung

oarecum la un numitor comun ţine de acceptarea tipurilor general-reprezentative de terorism,

respectiv distingerea clară între terorismul de stat – exercitat de servicii/agenţii specializate care

deţin monopolul coerciţiei – şi terorismul politic – exercitat de “actorii temporari”, practicat la

începuturile sale la nivel intern, apoi la nivel internaţional. Acesta din urmă are drept autori

indivizi sau grupuri bine pregătite şi puternic motivate etnic, religios şi politic. A. Schmid,

cercetător olandez cu renume internaţional în studii privind fenomenul terorismului, şi A.

Jongman, cercetători olandezi de la Universitatea din Leiden, au colectat 109 definiţii academice

şi oficiale ale terorismului, analizând principalele elemente, cât şi modalităţile de prevenire a

acestora. Au fost identificate 22 de elemente în aceste definiţii şi a fost calculată frecvenţa

apariţiei lor [234, p. 5]. Anexa 1, tabelul A 1 întruneşte elementele principale şi frecvenţa

acestora reflectate în 109 definiţii ale terorismului. Analiza generală demonstrează că terorismul

este o metodă a acţiunilor violente repetate, inspirată din anxietate, utilizată de către indivizi

(semi-) clandestini sau un grup format din înalţi reprezentanţi de stat din motive criminale sau

politice. Terorismul este o formă specială de violenţă, o ipoteză deseori întâlnită în literatura de

specialitate. Punctul de plecare în contextul analizei trăsăturilor terorismului îl constituie studiul

lui A. Schmid şi A. Longman în lucrarea lor monumentală de referinţă Political Terrorism: a

New Guide to actors, authors, concepts, data bases, theories and literature [234, p. 5-31].

Terorismul în sine foloseşte deliberat şi sistematic mijloace violente sau ameninţări care

au drept rezultat provocarea de neîncredere, teamă, panică, nesiguranţă, ignorând orice norme

umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atât structura socială, cât şi individul luat separat

49

prin distorsionarea cadrului de percepţie a imaginii societăţii de care depind membrii acesteia şi

în care îşi pun toată încrederea. În urma unui studiu iniţiat în 1983 de cercetătorii A. Schmid şi

A. Jongman de la Universitatea Laiden din Olanda s-a ajuns la concluzia că elementul de

violenţă era prezent în 83,5 la sută dintre ele, scopurile politice în 65 la sută, în timp ce 51 la sută

puneau accentul pe elementul inducerii sentimentelor de frică şi teroare [234, p. 5-31].

Conform dicţionarului lui В. Даль: „terorismul înseamnă ameninţare cu moartea,

asasinare şi alte crime” [145]. Un alt autor rus precum С. Ожегов abordează acest termen prin

prisma violenţei fizice inclusiv până la lichidarea fizică a adversarilor politici [151]. Conform

Dicţionarului Englez Oxford, termenii de terorism şi terorist au fost pentru prima dată utilizaţi în

1795. Iacobinii întrebuinţau deseori acest termen în scris sau oral întotdeauna cu conotaţie

pozitivă. Deja în timpul Marii Revoluţii Franceze acest termen a început să fie utilizat cu sens

negativ. Prin urmare, acesta a înglobat în sens larg un sistem de administrare fundamentat pe

frică. În 1930 termenul a căpătat un sens negativ mai larg, deoarece terorismul a stat la baza

măsurilor represive ale guvernelor totalitare din Italia, Germania şi Rusia Sovietică împotriva

propriilor cetăţeni şi a unui val de asasinări, care a culminat la Marseilles în 1934 cu omorul

regelui Iugoslaviei şi al ministrului de Externe al Franţei. Asasinările din Marseilles au fost

executate de către naţionaliştii din Croaţia, iar această dimensiune internaţională de asasinare a

stârnit un răspuns prompt din partea Ligii Naţiunilor. A fost creată o comisie de experţi pentru a

studia problema. În urma acestor investigaţii au fost făcute propuneri pentru două convenţii

internaţionale: una pentru prevenirea şi pedepsirea terorismului şi a doua pentru instituirea unei

curţi criminale. Cele două convenţii au fost adoptate în 1937. Cu toate acestea, nici una dintre ele

nu a intrat în vigoare. Motivul este clar, un număr foarte mic de state au dat prioritate acestei

probleme [226, p. 1-24].

La sfârşitul anilor ’40, iar apoi în anii ’50, terorismul a fost asociat pe larg cu conflictele

coloniale, în special cele din Estul Mijlociu, America Latină şi Africa. Totuşi, deoarece

legitimitatea regulilor coloniale a fost pusă sub semn de întrebare, autorităţile utilizau deseori alţi

termeni decât terorist pentru a-i numi pe cei care luptau împotriva legii coloniale. Diverse

contraexemple pot fi aduse şi din alte perioade, din rapoartele contemporane despre

evenimentele acelor timpuri, cu referire la participarea naziştilor la Kristallnacht drept terorişti.

Utilizarea termenului pentru a descrie acţiunile violente ale grupărilor sociale conservative

precum Ku Klux Klan în Statele Unite ale Americii este un alt contraexemplu. Totuşi, folosirea

lui nu este întru totul comună. În acest context, istoria utilizării acestui termen este una continuă.

În ediţia din 1989 a Dicţionarului Explicativ Oxford sunt identificate două sensuri ale

terorismului. Primul se referă, în special, la guvern, pentru intimidarea populaţiei în perioada

50

terorii din Franţa postrevoluţionară, iar al doilea defineşte terorismul drept “o politică cu rolul de

a lovi cu teroare pe cei, împotriva cărora este adoptată; implementarea metodelor de intimidare;

faptul terorizării sau condiţia de a fi terorizat”. Ideea că terorismul cauzează frica deseori poate

constitui o barieră în perceperea unor acte particulare de terorism şi a terorismului ca un tot

întreg. Există un clişeu în literatură, precum că teroriştii omoară grupuri mici de oameni pentru a

speria cu mult mai mulţi. Din anii 1990 terorismul a fost cercetat în contextul perioadei de după

„războiul rece” în calitate de "fenomenul zonei gri" sau era legat de narcobusiness, fiind numit

narcoterorism. Din anul 2001 (global sau internaţional), terorism în literatura ţărilor de vest

însemna mai mult o reţea ce unea grupări globale agresive, care duceau un război nemilos

împotriva aşa-numitei lumi civilizate [93].

În opinia cercetătorilor L. Weinberg şi P. Davis, „terorismul nu este o ideologie, ci o

strategie prin care se urmareşte îndeplinirea unor scopuri” [251]. O altă definiţie este dată de X.

Raufer ce stigmatizează fenomenul terorismului drept „arma celui mai slab îndreptată împotriva

celui puternic“ [123]. Un alt cercetător, B. Jenkins, consideră terorismul „ca proces de utilizare a

forţei sau de ameninţare cu forţa, orientat spre realizarea schimbărilor politice” [213].

Referindu-ne la terorismul contemporan, se pot evoca drept cauze plauzibile inechitatea

şi polarizarea socială, extremele de orice fel (de la cele religioase şi ideologice la cele politice),

alienarea şi haosul, dorinţa aberantă de a câştiga "pariuri" cu istoria ale unor indivizi

marginalizaţi sau grupuri scoase la periferia societăţii, în fine, "boli" sociale asociate cu

acumularea de "muniţii" sociale şi naţionale. O cauză profundă a terorismului poate fi legată de

mecanismul de autoreglare socială. Actele teroriste sunt simptoamele acute ale unor boli cronice

ale societăţii care trebuie tratate fără amânare. Pe lângă abordarea ştiinţifică a terorismului există

şi cea instituţională, exprimată deseori de guverne şi oficialităţi politice. Conform

Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii, fenomenul terorismului exprimă

„folosirea calculată a unei violenţe aflată în afara legii cu scopul de a inocula frica, intenţionând

să aducă la tăcere sau să intimideze guverne sau societăţi având drept ţintă atingerea unui scop

care este în general politic, religios sau ideologic” [252, p. 1-25]. Biroul Federal de Investigaţie

al SUA abordează terorismul drept „Folosirea ilegală a forţei şi violenţei împotriva persoanelor

sau proprietăţilor pentru a intimida sau a aduce la tăcere un guvern, o societate civilă sau orice

alt segment de acest gen, cu scopul de a promova obiective politice sau sociale” [252, p. 1-25].

De asemenea, dificultatea identificării şi definirii terorismului ţine şi de multitudinea

formelor sale de manifestare. J. Baud se rezumă la următoarele forme de terorism [259]:

terorismul de drept comun, organizat sau individual, uneori de tip mafiot cu baze de tip clanuri;

terorismul marginal, precum secta Aum din Japonia; terorismul politic cu diferite nuanţe, de

51

extremă dreaptă sau de extremă stângă, revoluţionar marxist, rural sau urban; terorismul religios,

cu grupări fundamentaliste în diferite mari religii, îndeosebi în Islam şi Hinduism; terorismul cu

cauze unice.

Din cele expuse mai sus concluzionăm că există suficient de multe definiţii şi fiecare

dintre ele reflectă puncte de vedere ale unor experţi notorii. Lipsa consensului asupra definirii

terorismului determină, în opinia autorului lucrării de faţă, imposibilitatea realizării unităţii de

concepţie, condiţie esenţială pentru a direcţiona toate eforturile spre îndeplinirea obiectivului.

Totodată, menţionăm că, deoarece terorismul a devenit un fenomen global, el trebuie

tratat respectiv. Aceasta ar stimula colaborarea, cooperarea şi conlucrarea tuturor statelor la

acţiuni comune împotriva terorismului, acţiuni bazate pe o concepţie unitară, care ar aborda

întreaga gamă de instrumente şi mecanisme dimensionale ale cauzelor şi formelor de manifestare

a terorismului, în plan naţional, regional şi internaţional. Astfel, dacă în ultimele decenii ale

secolului al XX-lea terorismul părea că are o dimensiune regională, având centre mai puternice

de manifestare în Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină, în prezent acesta este cu adevărat

global, tinde să se prezinte sub mai multe forme şi îşi „îmbunătăţeşte” capacitatea de

supravieţuire prin adaptarea rapidă la mediul de securitate actual, exploatând în propriul

beneficiu valorile democraţiei, cele mai actuale descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, lacunele din

sistemele de securitate şi, evident, utilizând şantajul, corupţia, ameninţarea, forţa şi altele. În

epoca globalizării statele lumii nu pot acţiona fără a ţine cont de consecinţe, nici răspunde de

sine stătător ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii lor. Astfel, după încheerea

„razboiului rece” terorismul internaţional reprezintă principala ameninţare şi risc la adresa

securităţii internaţionale şi aceast flagel poate fi combătut numai prin colaborarea internaţională

a serviciilor speciale. Aşa dar, având în vedere cele expuse mai sus, terorismul contemporan

poate fi definit ca una din problemele globale care afectează întreaga omenire, prezintă un

pericol şi un risc sporit la adresa securităţii, poate fi combătut doar prin eforturi comune a

întregii omeniri, la aceasta contribuind în mod esenţial serviciile speciale prin colaborarea lor la

toate nivelele naţional, regional şi global.

Sfârşitul „războiului rece”, îndeosebi după 1991, scoate în evidenţă o multitudine de

conflicte etnice care se declanşează cu o violenţă deosebită. De regulă, problemele etnice scot la

iveală probleme fundamentale pe fondul unei descreşteri economice şi implicit cu scăderea

nivelului de trai al populaţiei. Atât libertăţile sociale, cât şi cele politice ale omului nu pot exista

în lipsa libertăţilor economice şi doar dezvoltarea concomitentă a lor poate duce la un rezultat

pozitiv [22, p. 40-47]. Ar fi de menţionat şi faptul că problemele etnice există aproape în toate

statele lumii. Migraţiile unor populaţii, stabilirea acestora pe teritoriile ţărilor vecine duc la

52

confruntări crunte. Elaborarea şi implementarea unor politici publice corecte fac posibilă

soluţionarea problemelor etnice, şi invers, aceste probleme, tratate cu superficialitate, pot

declanşa mari neînţelegeri între state. Consecinţele unor astfel de diferende pot fi inimaginabile,

care ar putea duce la dispariţia unor state. Regândirea strategiei antiteroriste ar trebui să plece de

la premisa că unele cauze ale existenţei terorismului sunt reale, altele nu sunt suficient de bine

cunoscute de către profesionişti şi, pentru a alege căile de acţiune, colaboratorii serviciilor

speciale trebuie să fie mai bine informaţi, să colaboreze mai strâns şi să reducă constrângerile

doctrinar-birocratice.

Aruncând o privire retrospectivă asupra istoriei, putem observa că terorismul include

manifestările separatismului, extremismului şi reprezintă o realitate care s-a manifestat, în

anumit timp şi în diferite proporţii, în toată lumea, afectând atât democraţiile puternice, cât şi

cele în dezvoltare. Astfel de ameninţări cum ar fi crima organizată transnaţională, terorismul,

corupţia, separatismul, folosirea violenţei, având o bază criminală, extremismul politic,

fundamentalismul militant religios şi alte fenomene de acest tip sunt esenţiale şi fac drum spre

cadrul societăţilor vulnerabile moderne. Problemele luptei împotriva tuturor acestor ameninţări

necesită atenţia nemijlocită a întregii comunităţi globale şi în special a ţărilor cu democraţii abia

instaurate, cu un sistem de stat foarte slab [185, p. 41-50].

Violenţa semnifică un mijloc coercitiv utilizat pentru asigurarea dominaţiei sau pentru

dobândirea unei poziţii dominatoare, concretizat, în cazul de faţă, sub forma terorismului. Acest

tip de relaţie socială se construieşte pe baza a trei elemente: (1) autorul violenţei: un individ, un

grup de indivizi (a cărui organizare poate fi atât formală, cât şi informală), o organizaţie, o

instituţie; există anumite interese şi scopuri a căror realizare este urmărită prin diverse mijloace;

(2) victima, cel care suportă violenţa: un individ, un grup de indivizi (a cărui organizare poate fi

atât formală, cât şi informală), o organizaţie, o instituţie, o ţară, un sistem; există o serie de

interese, de scopuri diferite de cele ale celui care exercită violenţa sau sunt percepute ca atare;

(3) acţiunea coercitivă, violenţa în sine şi scopul constă în aproprierea unor resurse sau

dobândirea controlului asupra acestora; dobândirea de putere, prestigiu, afecţiune; impunerea

simbolurilor şi valorilor ce aparţin unor raporturi de forţe; obţinerea acceptării şi conformării la

aceste simboluri şi valori; poate fi întreprinsă prin mijloace directe sau indirecte [149].

Motivat şi din punct de vedere politic, terorismul presupune întotdeauna un pronunţat

simţ al frustrării, al unei nedreptăţi sau injustiţii sociale ori politice, blamând de fiecare dată o

instanţă sau o autoritate politică, considerând că orice instituţie nu poate fi înlăturată decât printr-

o metodă violentă. Din această cauză, fenomenul s-a autodefinit ca “tactica ultimei soluţii”.

Terorismul implică un act criminal, adesea simbolic prin natura lui, cu intenţia de a influenţa un

53

auditoriu aflat dincolo de victimele imediate. Acest fenomen poate fi folosit de indivizi sau

grupări bine organizate în scopul atingerii obiectivelor, în cazul în care alte metode (procese

politice, demonstraţii, atragerea atenţiei presei) au eşuat [181, p. 12-29].

Interesantă şi sugestivă demersului nostru ştiinţific este şi o altă clasificare, aparţinând

Institutului American pentru Studiul Conflictelor potrivit căreia terorismul este de două feluri,

respectiv: terorismul diversionist care, în esenţă, urmăreşte publicitatea, dobândirea unui

prestigiu sau notorietăţi, discreditarea şi demoralizarea autorităţilor, provocarea acestora să ia

măsuri de represiune excesive, care ar duce la înstrăinarea populaţiei sau ar genera ample

nemulţumiri în rândul acesteia, şi terorismul coercitiv. Acest din urmă tip de terorism vizează, în

opinia cercetătorilor acestei instituţii, demoralizarea populaţiei civile, slăbirea încrederii sale în

autorităţi, instaurarea unui sentiment de teamă. În funcţie de această abordare, alţi specialişti în

domeniu categorisesc grupările teroriste în grupări etnice, naţionaliste, religioase; grupări care se

autointitulează drept revoluţionare sau de eliberare; grupări anarhiste care se remarcă prin

absenţa unor scopuri clare şi precise, ideologia lor fiind una confuză; grupări patologice care nu

invocă scopuri politice sau ideologice explicite, ele manifestând o inadaptare, neacomodare la o

anumită societate sau organizare socială; grupări neofasciste de extremă dreaptă care, în unele

ţări nedemocratice, acţionează chiar cu acordul tacit al guvernelor respective; mercenari

ideologici din grupurile cu rază de acţiune transnaţională [7, p. 114-123].

Istoria demonstrează că terorismul este arma celui slab. Într-o societate democratică orice

măsuri restrictive de securitate îndreptate împotriva populaţiei reprezintă un succes al teroriştilor.

Datorită faptului că terorismul s-a manifestat şi se manifestă sub multiple aspecte, scopurile şi

modurile acţiunilor teroriste nefiind aceleaşi, acesta a fost clasificat de către specialişti după

anumite criterii. Ca atare, există numeroase clasificări ale terorismului şi numeroase încercări de

stabilire a unei tipologii a acestuia, ele diferând în funcţie de complexitatea analizei, a

minuţiozităţii criteriilor şi definiţiilor sau a particularităţii autorului, a locului şi a momentului

când acestea au fost elaborate. Există o multitudine de noi vulnerabilităţi ale populaţiilor,

valorilor, statelor, instituţiilor, organizaţiilor şi organismelor naţionale şi internaţionale. Aceste

vulnerabilităţi sunt legate de pericole şi ameninţări. Nimeni nu poate şti care anume sunt

vulnerabilităţile unui sistem, decât în măsura în care cunoaşte pericolele şi ameninţările care

privesc sistemul respectiv. Pentru identificarea acestor pericole şi ameninţări şi depistarea

vulnerabilităţilor societăţii la acestea, este nevoie de o foarte bună cunoaştere a situaţiei şi a

dinamicii respectivei societăţi. La investigaţiile ce ţin de pericole şi ameminţări trebuie să

participe toate ţările indiferent de faptul dacă sunt sau nu afectate de terorism. Cea mai mare

54

vulnerabilitate este cea provocată de neputinţa de a investiga şi evalua cu precizie un sistem

dinamic complex, cu foarte multe evoluţii periculoase, înstufate şi imprevizibile [140, p. 7-48].

Activitatea serviciilor speciale în combaterea terorismului impune reconceptualizarea şi

renunţarea la noţiunea de war on terrorism şi înlocuirea cu cea de counterterrorism, concept

folosit de o mare parte dintre guvernele care se confruntă cu ameninţări teroriste semnificative,

guvernul britanic fiind unul dintre ele [91, p. 114-122]. Terorismul a devenit o preocupare a

comunităţii internaţionale din 1937, când Liga Naţiunilor a elaborat Convenţia pentru Prevenire

şi Pedepsire a Terorismului. Ulterior, Naţiunile Unite şi alte organizaţii interguvernamentale s-au

confruntat cu terorismul din perspectivă politică şi legală [174]. Din 1963, comunitatea

internaţională a elaborat 12 instrumente legale universale ce ţin de prevenirea şi suprimarea

terorismului internaţional, multe dintre ele fiind iniţiate de către SUA.

Chiar dacă este dificil să ne dăm seama de succesul eforturilor generale contrateroriste

până în prezent, au existat inevitabil unele discuţii publice în care atacurile din 11 septembrie şi

cele ulterioare au fost considerate drept rezultatul “eşecului serviciilor speciale” [232]. Lupta

efectivă împotriva terorismului necesită prezenţa unor servicii speciale bine pregătite. Marea

provocare şi problemă pentru serviciile speciale o constituie lucrul cu factorul uman, colectarea

probelor, analiza, colaborarea, cooperarea cu organele legislative şi schimbul de informaţii

pentru ca informaţia despre activităţile teroriste să ajungă în timp real la cei care le vor putea

contracara în modul cel mai efectiv. Informaţia contrateroristă poate fi împărţită în trei categorii

[253]: strategică: informaţia despre organizarea bandelor teroriste, conducerea lor, intenţiile,

scopurile, metodele de activitate, sursele de finanţare, armele şi mijloacele pe care le posedă,

contactele cu elementele externe, inclusiv agenţii străini de securitate etc; tactică: informaţia ce

ţine de planurile specifice ale acţiunilor teroriste numită, de asemenea, „preventivă” şi informaţia

de indicare-prevenire, care oferă unui stat posibilitatea de a anticipa o acţiune teroristă, de a

preveni un atac şi de a împiedica realizarea planurilor teroriste; psihologică: informaţia privind

propaganda psihologică despre acţiunile militare ale teroriştilor împotriva statului care trebuie

contracarate, precum şi date privind teroriştii care oferă statului posibilitatea de a porni propria

luptă psihologică împotriva lor. Unele exemple de aceste informaţii sunt indicatorii de

nemulţumire împotriva conducerii în cadrul organizaţiilor teroriste, metode coercitive în procesul

de recrutare a voluntarilor şi implicarea excesivă a copiilor şi femeilor în operaţiuni teroriste.

În timp ce asigurarea informaţiei strategice şi psihologice de către serviciile speciale până

la momentul actual a fost în general satisfăcătoare, colectarea informaţiei tactice, preventive şi de

indicii până în prezent lasă mult de dorit. Acest fapt în mare parte se datorează dificultăţilor

întâlnite în procesul de pătrundere în interiorul organizaţiilor teroriste pentru colectarea

55

informaţiei umane şi a surselor lor de comunicare utilizate în scopul acumulării semnalelor

informaţionale. Colaborarea, cooperarea şi conlucrarea internaţională a serviciilor speciale are

trei aspecte: asigurarea reciprocă cu tehnologii, training-uri, suport operaţional şi alte tipuri de

facilităţi; schimb de informaţii colectate în mod individual; organizarea operaţiunilor comune de

colectare a informaţiei prin penetrare, cu scopul de a neutraliza şi a desfiinţa organizaţiile

teroriste identificate şi considerate drept inamici comuni.

Experţii care studiază cronologic şi metodic fenomenul terorismului nu neagă faptul că

serviciile speciale şi agenţiile contrateroriste britanice au colaborat strâns, după 11 septembrie,

cu serviciile şi agenţiile celorlalte state-membre ale UE, SUA şi altor ţări în urmărirea indivizilor

suspectaţi de terorism. Aceşti experţi constată că în prezent strategiile de combatere a violenţei

teroriste se consolidează, că acestea, după cum apreciază şi alţi autori, se adaptează continuu la

mutaţiile din mediul ameninţărilor prin cuantificarea elementelor de noutate, studierea

comportamentului şi acţiunilor indivizilor kamikaze, valorificarea profesională a experienţei

operative a serviciilor speciale. Eficienţa activităţii preventive a acestor servicii s-a demonstrat

pe deplin în mai multe cazuri. Informaţiile recente denotă că succesele structurilor statale

britanice în sfera acţiunilor preventive includ şi un atac cu utilizarea sarinului asupra Camerei

Comunelor, a metroului şi alte tentative blocate eficient, preîntâmpinate şi contracarate, dar

ascunse din motive obiective de ochii mass-media şi ai opiniei publice. Cerinţele operaţionale

necesare combaterii terorismului, punctează experţii, trebuie identificate corect, împreună cu

modificările conceptuale, structurale şi organizatorice impuse de noile condiţii [98, p. 46-53]. În

anul 2004, conducătorii centrelor serviciilor speciale americane, britanice, australiene s-au unit

într-o reţea IT pentru a crea o reţea de informaţii unică, care ar permite contracararea atacurilor

al-Qaida şi aliaţilor ei pe întreg globul pământesc.

Transformarea serviciilor speciale, recunoscute pentru tendinţele conservatoare

determinate şi de asigurarea unei stabilităţi de funcţionare a sistemelor, a fost impusă de motive

diferite precum: caracterul transnaţional al noilor ameninţări, presiunile unor factori politici care

au adus în discuţie statu-quo al serviciilor speciale, în noile condiţii ale mediului politic şi

dezvoltării noilor tehnologii informaţionale, aspect care a determinat şi impulsionat

diversificarea şi specializarea acestor servicii [13, p. 21-23]. La nivelul comunităţilor serviciilor

speciale s-a impus necesitatea existenţei unor structuri centralizate. În acest proces pot fi

realizate formule comparative între comunităţi, axate pe cadrul general istoric, evoluţia

comunităţilor în directă legătură cu ameninţările la care au fost supuse, cu menţiunea că diverse

state au răspuns în moduri diferite la acelaşi tip de ameninţări. Cazul comunităţii americane de

informaţii serveşte ca model, dar este şi unul de extremă complexitate.

56

O direcţie bine definită a transformării din domeniul serviciilor speciale este reprezentată

de trinomul colaborare-cooperare-conlucrare [132, p. 149-160] ce exprimă modalităţi concrete

prin care serviciile speciale de informaţii şi securitate acţionează în vederea realizării unor

obiective comune prin încheierea acordurilor bilaterale şi multilaterale, elaborarea unor

instrumente regionale şi internaţionale care să prevadă măsuri eficiente, imediate şi de

perspectivă pentru combaterea ameninţărilor globale.

Necesitatea colaborării serviciilor speciale în domeniul combaterii diferitor ameninţări,

cum e şi cea a terorismului, a fost reliefată o dată în plus de conştientizarea faptului că nici un

serviciu special/agenţie de informaţii nu poate face faţă de una singură acţiunilor organizaţiilor

teroriste. Astfel, a devenit tot mai necesară stabilirea unor mecanisme eficiente de gestionare şi

evaluare colectivă a informaţiilor. Colaborarea serviciilor speciale impune o etapă nouă în

conlucrarea dintre acestea: deplasarea centrului de greutate dinspre schimbul de informaţii cu

caracter de generalitate spre colaborarea pe cazuri şi acţiuni punctuale, ca modalitate de

valorificare optimă a potenţialului oferit de partenerii implicaţi. Una dintre cele mai vizibile şi

semnificative schimbări din ultimii ani a survenit în relaţiile bilaterale şi multilaterale dintre

serviciile speciale de informaţii şi serviciile de securitate. Acest fapt a făcut posibilă apariţia unor

noi oportunităţi, dar în egală măsură şi apariţia unui număr mai mare de provocări de înfruntat.

Rolul şi natura colaborării serviciilor speciale în contextul globalizării (incluzând, totodată, şi

sugestia că însuşi domeniul serviciilor speciale s-a globalizat) reprezintă în perioada actuală una

dintre „moştenirile” momentului 11 septembrie 2001. Legăturile multilaterale tradiţionale au fost

intensificate în mod deosebit în lupta împotriva terorismului. Relaţiile speciale de genul SUA-

Marea Britanie sau SUA-Israel s-au intensificat şi s-au pus bazele unor parteneriate speciale (de

exemplu: SUA-Australia). Efortul comun al ţărilor, guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi

serviciilor speciale s-a concentrat asupra acţiunilor de colaborare în vederea unei abordări

coordonate, de transmitere reciprocă a informaţiilor.

În opinia autorului tezei, războiul împortiva terorismului poate fi învins numai printr-o

strategie globală comună care implică colaborarea internaţională a serviciilor

speciale/comunităţilor de informaţii bine pregătite ce ar fi în stare să identifice ameninţările şi

vulnerabilităţile, să pună în aplicare cele mai efective mecanisme şi instrumente pentru ca

informaţia despre activităţile teroriste să ajungă în timp real la cei care vor putea contracara în

modul cel mai efectiv acest flagel. Numai o conlucrare eficace poate schimba o decizie în

domeniul securităţii internaţionale, un curs de acţiune, o politică a statelor.

57

1.4. Concluzii la capitolul I

1. Cercetarea şi analiza publicaţiilor ştiinţifice ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra

istoricului, procesului de statuare instituţională a serviciilor speciale, cât şi familiarizarea cu

specificul activităţilor, strategiilor şi metodologiei colaborării internaţionale în prevenirea şi

combaterea terorismului internaţional. Reieşind din faptul că funcţionalitatea instituţiei de

asigurare a securităţii naţionale şi internaţionale, precum este serviciul special, nu şi-a pierdut

din actualitate, este necesar de remarcat faptul că în literatura universală şi de specialitate

subiectul a fost cercetat mai amplu în ultimele decenii. Cercetarea istoriografică ne-a permis să

evidenţiem existenţa unui cadru epistemologic consistent al istoriografiei domeniului cercetat,

transformarea diferitor procese, schimbărilor care au avut loc în a doua jumătate a secolului al

XX-lea până la momentul actual. În mediul academic din Republica Moldova acest subiect este

încă unul puţin cercetat, fapt ce a creat impedimente serioase în studierea acestuia. Elucidarea

acestui subiect va contribui la o schimbare prin elaborarea studiilor tematice care pot servi drept

bază teoretică şi practica în străduinţa comunităţii academice din Republica Moldova, în acelaşi

timp, completând un vacuum în eforturile de creare şi profesionalizare a experţilor din domeniu.

2. În baza studierii cadrului conceptual-teoretic, am sistematizat diferite viziuni, abordări

ştiinţifice, diversitatea semantică a serviciilor speciale pentru a surprinde natura specifică a

evoluţiei fenomenului şi conceptului dat. De asemenea, am examinat evoluţia fenomenului şi

conceptului serviciilor speciale, fenomenului terorismului transpuse în marile centre de cercetare

în Europa Occidentală şi SUA în baza unor mecanisme şi instrumente bine conoscute şi aplicate

efectiv de acestea. Analiza dimensiunii structural-formative a serviciilor speciale a mai multor

state ne-a permis să identificăm procesul de statuare instutuţională, inclusiv a serviciilor speciale

din Republica Moldova. E de menţionat faptul că serviciile speciale reprezintă un element

indinspensabil al asigurării securităţii statelor, că marea provocare şi problemă pentru serviciile

speciale o constituie lucrul cu factorul uman, colectarea probelor, analiza materialelor obţinute,

colaborarea cu organele legislative şi schimbul de informaţii.

3. Într-un atare context, serviciile speciale cu atribuţii în planul securităţii naţionale şi

internaţionale au dobândit o nouă dimensiune. Procesul de consolidare şi afirmare politică a

statelor împuternicesc serviciile sale speciale cu sarcini şi responsabilităţi tot mai largi. O atenţie

deosebită se acordă stabilirii şi promovării contactelor cu serviciile speciale străine în vederea

prevenirii şi contracarăriit terorismunui şi altor procese care periclitează securitatea naţională şi

înternaţională, realizează schimbul de informaţii operative şi planifică măsuri comune privind

asigurarea securităţii statelor. Extinderea terorismului global a creeat noi probleme care

generează insecuritate şi dezechilibrează viaţa normală a societăţii, sfidând ordinea de drept la

58

nivel naţional şi internaţional. Găsirea instrumentelor şi mecanismelor care duc la o colaborare,

cooperare şi conlucrare efectivă dintre serviciile speciale/comunităţile de informaţii la nivel

internaţional reprezintă un element extrem de necesar şi eficient. Astfel, studierea fenomenului

terorist, care este o ameninţare la nivel naţional, regional şi global presupune şi evaluarea

necesităţii diminuării acestuia, fapt ce evidenţiază instrumente şi mecanisme noi de contracarare

a acestuia prin modificarea serviciilor speciale.

4. În mai multe rânduri s-au abordat probleme ce ţin de consolidarea stabilităţii regionale

prin prisma intereselor naţionale, s-a reconfirmat poziţia privind diversificarea formelor de

colaborare, extinderea relaţiilor de parteneriat, precum şi aprofundarea interacţiunii în cadrul

comunităţilor informative europene. Extinderea colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului prin implicarea principalilor actori internaţionali, implică o evaluare a

statutului actorului respectiv pe arena internaţională, precum şi identificarea interesului său în

contextul politicii externe promovate. Drept exemplu pot servi intervenţiile desfăşurate sub egida

ONU sau UE fiind iniţiative care au la bază recunoaşterea necesităţii participării la eforturile

pentru o securitate europeană comună.

5. Reieşind din cele expuse, în condiţiile noilor transformări globale doar printr-o

colaborare eficientă a unor servicii speciale moderne cu capacitatea de a rezolva probleme şi

situaţii noi, de a culege şi a prelucra informaţii, inclusiv de a beneficia în mod adecvat de

informaţie ştiinţifică, tehnologică, militară, economică şi politică pot fi preîntâmpinate şi

combătute actele teroriste. După încheierea „războiului rece” provocările şi ameninţările

ultimilor decenii ale secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea s-au globalizat şi s-au

regionalizat. În aceste condiţii au apărut noi dimensiuni potrivit cărora securitatea naţională iese

din cadrul strict naţional şi devine dependentă şi condiţionată de un sistem de securitate

internaţională şi, corespunzător, de apărare colectivă de gestionare a crizelor şi conflictelor de

combatere a pericolelor şi ameninţărilor asimetrice, îndeosebi a celor teroriste.

6. Cercetarea şi elaborarea definiţiei de sinteză a terorismului ne-a permis să constatăm

că aspectele legate de noul nivel de globalizare ridică adevărate provocări şi ameninţări în faţa

serviciilor speciale, provocări şi ameninţări cărora statele nu le pot face faţă de unele singure.

Pericolul mare pe care îl reprezintă terorismul atât pentru securitatea naţională a statelor angajate

global împotriva acestuia, cât şi pentru securitatea globală, poate fi diminuat numai prin eforturi

comune a întregii omeniri, contribuind la aceasta în mod esenţial serviciile speciale prin

colaborarea lor la toate nivelele naţional, regional şi internaţional.

59

2. DEZVOLTAREA CADRULUI POLITICO-JURIDIC ŞI INSTITUŢIONAL DE

COLABORARE INTERNAŢIONALĂ A

SERVICIILOR SPECIALE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

Colaborarea internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului constituie un

element important al unui mecanism instituţional complex care presupune, la rândul său, nevoia

de flexibilizare şi adaptare continuă a ansamblului de norme şi procese definitorii pentru modul

specific de funcţionare al acestuia. În caz contrar, un serviciu special nu ar putea reacţiona, în

timp real, la solicitările actualului mediu de securitate, el însuşi marcat de o continuă schimbare.

Nu există alternativă la procesul de adaptare a structurilor serviciilor speciale la evoluţiile

mediului de securitate la nivel internaţional, a căror dinamică tinde să se situeze, de multe ori, cu

precădere în sfera analitică, cu un pas în faţa demersurilor instituţionale de reconfigurare a

arhitecturii internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului. Modelul Comunităţii

de Informaţii a SUA poate fi preluat şi adaptat la serviciile speciale ale altor state, iunclusiv

Republica Moldova. Deşi există diferenţe din punct de vedere al normelor, obiectivelor şi

procedurilor acestora, pot fi preluate un şir de practici, metode, forme de conlucrare şi experienţe

care ar duce la optimizarea colaborării, cooperării şi conlucrării dintre decidenţii, colaboratorii,

autorităţile acestor servicii, comunităţi şi nu în ultimul rând al cercetării ştiinţifice a colaborării

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului.

2.1. Aplicarea metodologiei cercetării ştiinţifice în investigarea colaborării

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului

Cercetarea efectuată în domeniul colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului, sarcina eficientizării acesteia în condiţiile actuale ale globalizării,

agravării şi amplificării problemelor globale contemporane presupune aplicarea unei metodologii

adecvate, a celor mai înaintate metode, tehnici, proceduri, atât clasice, cât şi noi, apărute recent

în ştiinţele sociale, cele politice şi ale relaţiilor internaţionale.

Teoria şi metodologia ştiinţei contemporane includ un şir complex de metode, tehnici,

proceduri, principii de cercetare atât generale, general-logice, general-conceptuale, filosofice, cât

şi metode particulare (sau regionale) şi metode speciale. Dat fiind faptul că cercetările concrete

în domeniul colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului aplică o

serie de metode de investigaţie diferite, sarcinile noastre în acest subcompartiment metodologic,

pornind de la teoria şi metodologia ştiinţei contemporane, sunt: (1) a evidenţia metodele utilizate

60

(tehnici, proceduri, principii etc.) de autori în lucrările ce au fost publicate la tema cercetată; (2)

a prezenta şi a argumenta pe această bază metodologia proprie, care a fost aplicată la cercetarea

problemelor de eficientizare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv în

combaterea terorismului, în special în ceea ce ţine de Republica Moldova.

În cadrul temei studiate, obiectul, problema noastră de cercetare, foarte importantă din

punct de vedere metodologic este delimitarea dintre cele două planuri de metode: metode

(tehnicile etc.) general-ştiinţifice a colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv în

combaterea terorismului, şi metode (tehnicile, procedurile, modalităţile etc.) utiulizate de

serviciile speciale în activitatea lor practică. De această delimitare vom ţine cont în continuare la

argumentarea metodologiei cercetării problemelor ce ţin de colaborarea internaţională a

serviciilor speciale în combaterea terorismului.

Pornind de la premisa că colaborarea internaţională a serviciilor speciale nu poate fi

examinată într-un vacuum teoretic şi practic, detaşată de context şi de cazuri concrete,

considerăm că aceasta trebuie abordată dintr-o perspectivă interdisciplinară, înţeleasă şi analizată

într-un sens mai larg al transformărilor intelectuale contemporane ale relaţiilor internaţionale,

politologiei, studiilor strategice, geopoliticii, istoriei, conflictologiei şi în sensul schimbărilor

politice naţionale şi internaţionale care perpetuează şi susţin procesul de consolidare a

colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului. În cadrul investigaţiei

noastre, luând în consideraţie aceste circumstanţe specifice, ne propunem să analizăm procesele

de edificare şi consolidare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale pentru combaterea

terorismului în contextul ultimelor evoluţii care au loc în planurile internaţional, regional şi

naţional. De asemenea, scoatem în relief aspecte politico-juridice şi practici de colaborare

internaţională între serviciile speciale şi comunităţile de informaţii în combaterea terorismului şi

integrarea acestora în direcţiile care corespund intereselor naţionale, subliniind totodată impactul

acestor transformări internaţionale asupra reformării serviciilor speciale din Republica Moldova.

Doar astfel vom reuşi să realizăm scopul central al investigaţiei, care constă în cercetarea

complexă a aspectelor conceptual-teoretice şi empirice ale colaborării internaţionale a serviciilor

speciale în combaterea terorismului prin intermediul schimbului eficient de informaţii, analiză,

expertiză privind contracararea eventualelor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii

internaţionale.

Comunitatea internaţională, guvernele lumii, organizaţiile internaţionale se confruntă cu

noi ameninţări teroriste – pericol major pentru securitatea globală, iar una dintre cele mai

eficiente soluţii de ameliorare a situaţiei o considerăm a fi amplificarea colaborării serviciilor

speciale la nivelurile internaţional, regional, naţional în lupta împotriva terorismului. Aceasta şi

61

este ipoteza de lucru a cercetării noastre. Obiectul de studiu al lucrării este colaborarea

internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului. Problema ştiinţifică importantă

soluţionată în lucrare constă în analiza sistemică şi determinarea priorităţilor cu privire la căile şi

modalităţile de consolidare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv serviciilor

speciale din Republica Moldova, în contextul contracarării eventualelor riscuri şi ameninţări la

adresa securităţii globale, în special în combaterea terorismului.

Vom începe cu prezentarea şi argumentarea metodologiei, respectiv a metodelor generale

de cercetare. Dintre acestea, în lucrările supuse analizei şi luate ca bază teoretică pentru teză cel

mai frecvent sunt utilizate aşa metode general-ştiinţifice care includ: metoda istorică, metoda

structural-funcţională, metodele inducţiei şi deducţiei, metoda dialectică, metoda sistemică şi

altele. Din metodele generale-ştiinţifice menţionate, metoda istorică este aplicată la prezentarea

etapizată şi punctuală a evoluţiei dezbaterilor teoretice cu privire la istoria apariţiei şi dezvoltării

colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului, studiilor asupra lor,

practicilor acestora. Această metodă a facilitat efectuarea unei incursiuni istorice în domeniul

cercetat. Metoda istorică a fost utilizată pe larg într-un şir de lucrări şi culegeri valoroase, în care

sunt examinate date şi informaţii destul de utile despre metodele şi tehnicele folosite de serviciile

speciale în diverse epoci istorice, evoluţia structurilor serviciilor şi agenţiilor speciale, a

colaborării internaţionale, precum şi despre o serie de personalităţi celebre din istoria colaborării

internaţionale a serviciilor speciale.

În lucrarea noastră, metoda istorică a fost utilizată în cercetarea istoriografică întreprinsă

şi va fi utilă în contextul în care vom evidenţia existenţa unui cadru epistemologic consistent al

istoriografiei colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului. Vom

identifica dimensiunile structural-fucţionale a serviciilor speciale în noul context de securitate,

schimbările care au avut loc în a două jumătate a secolului al XX-lea şi începutul secolului al

XXI-lea. Astfel, analiza publicaţiilor ştiinţifice din perspectiva istorică va permite diferenţierea

percepţiei, proceselor normative şi de conduită în colaborarea serviciilor speciale.

Viziunea de după războiul rece a determinat o reflecţie serioasă asupra studiilor despre

serviciile speciale. Există studii care analizează modul în care serviciile speciale s-au modificat

datorită transformărilor petrecute pe arena internaţională, cu toate că aceste servicii au apărut

mai târziu. Anterior acest domeniu se considera unul închis, secret, care nu a permis o abordare

mai amplă şi cu atât mai mult ştiinţifică a serviciilor speciale. Actualmente, se atenţionează

asupra faptului că un interes crescând al politicienilor şi al societăţii determină nevoia de a

cunoaşte şi controla mai bine fenomenul. Totodată, se observă şi o deschidere mai largă a

serviciilor speciale și a comunităţilor de informaţii, interesate de a avea o relaţie obiectivă,

62

transparentă cu beneficiarii produselor lor, cu opinia publică în general. Astfel, această evoluţie

dinspre şi înspre serviciile speciale creează un flux de cunoaştere, dar şi un aparat metodologic

critic, atât de necesar eforturilor intelectuale de a studia empiric, dar şi teoretic, structura şi

funcţionalitatea serviciilor speciale [87, p. 5-8].

S. Kent, considerat părintele analizei de intelligence, consideră colaborarea internaţională

a serviciilor speciale drept un domeniu distinct, optând pentru intensificarea colaborării în scopul

împiedicării dezechilibrelor printr-un eveniment neprevăzut. Formula sa impunea ca şi

colaborarea internaţională a serviciilor speciale să fie înţeleasă ca un mod specific de cunoaştere,

împărţit în trei categorii generale: elementul de bază, primar, descriptiv („descrierea lumii”),

elementul curent narativ („descrierea schimbărilor de zi cu zi din lume”) şi elementul speculativ-

evaluativ („predicţii asupra modului în care lumea se va schimba”) [101, p. 57]. S. Kent

atenţionează asupra faptului că colaborarea internaţională a serviciilor speciale se poate

caracteriza prin trei termeni: ca act de cunoaştere; ca organizaţie şi ca activitate. Celebrul

teoretician descrie şi modul în care serviciile speciale internaţionale colectează şi analizează

informaţia, prezintă produsul finit obţinut la sfârşitul activităţii, furnizat factorilor de decizie. De

asemenea, S. Kent subliniază că colaborarea internaţională a serviciilor speciale se referă la acele

schimburi de informaţii şi analize ce sunt relevante pentru promovarea intereselor

naţionale/internaţionale de securitate, pentru formularea politicilor strategice şi pentru

gestionarea ameninţărilor provenind de la inamicii actuali sau potenţiali. Reieşind din analiza

întreprinsă şi din realităţile în care îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică S. Kent, considerăm că

autorul a fost ghidat de logica confruntării bipolare a „războiului rece” [86, p. 1-13].

Cercetătorul rus Н. Патрушев susţine că provocările din mediul informaţional sunt noi şi

diverse şi necesită o abordare multivectorială. De aceea, menţionează cercetătorul, necesitatea

adaptării continue la acest mediu, aflat în permanentă schimbare, impune adoptarea rapidă a unor

decizii la nivel internaţional, care să aibă, de preferinţă, mai puţin un caracter reactiv şi mai mult

un puternic caracter preventiv, pentru eficienţa colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului [152].

Eforturile comune de creştere a eficienţei combaterii terorismului se cer a fi conjugate

strâns cu o solidaritate şi o colaborare internaţională extinsă. Vorbind despre importanţa

colaborării internaţionale în semnarea şi ratificarea convenţiilor, rezoluţiilor şi altor acte

internaţionale pentru preîntâmpinarea şi neproliferarea armelor de distrugere în masă, a actelor

terorismului atomic etc., Д. Победаш [153, p. 1-30] şi A. Витковский [144, p. 63-72] propun

crearea unui sistem internaţional în combaterea terorismului mondial, care ar include colaborarea

la nivelurile internaţional, regional, precum şi la nivel bilateral. Interacţiunea la nivel global este

63

realizată în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei

Civile (OACI), Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI), Agenţiei Internaţionale pentru

Energia Atomică (AIEA). Funcţionarea cadrului juridic internaţional în colaborarea la nivel

global include o serie de acorduri universale. La nivel regional, situaţia este luată în consideraţie

şi discutată în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa

(OSCE), Uniunii Europene (UE), Consiliului Europei (CE), Organizaţiei Statelor

Americane (OSA), Asociaţiei Sud-Asiatice pentru Cooperare Regională (SAARC), etc.

Sunt elaborate instrumente internaţionale care reglementează colaborarea la acest nivel,

cum ar fi: documente elaborate în rezultatul reuniunilor OSCE de la

Helsinki, Madrid, Viena, Paris; rezoluţii şi decizii adoptate de către instituţiile UE; Convenţia

UA cu privire la prevenirea şi lupta împotriva terorismului din anul 1971; Convenţia

Europeană pentru Reprimarea Terorismului elaborată de către Consiliul Europei în anul 1977;

SAARC privind reprimarea terorismului din anul 1987. Colaborarea bilaterală decurge sub

forma unui dialog la diferite niveluri, precum şi în baza unor acorduri bilaterale [153, p. 1-30].

De rând cu metoda istorică este aplicată metoda structural-funcţională, care în cadrul

cercetării ne-a servit pentru evidenţierea şi analiza concepţiilor şi structurilor funcţionale,

precum şi a schimbărilor semnificative din experienţa de colaborare a Comunităţii de Informaţii

a SUA. În acelaşi timp, această metodă ne-a permis cercetarea priorităţilor informative şi a

reformei sistemice a Comunităţii de Informaţi a SUA, ne-a facilitat analiza colaborării

internaţionale antiteroriste şi a proceselor de luptă împotriva terorismului. Prin intermediul

acestei metode am reuşit să deducem măsuri eficiente pentru diminuarea ameninţării globale,

transformarea obligaţiilor internaţionale în legi şi constituirea instituţiilor interne funcţionale. La

fel, această metodă s-a aplicat la racordarea atribuţiilor şi funcţiilor serviciilor speciale

moldoveneşti cu rigorile statului de drept şi ale comunităţilor informative moderne. Sinteza a fost

utilizată pentru a scoate în prim-plan, din multitudinea de elaborări ştiinţifice şi practice,

concepţiile, strategiile şi politicile eficiente de colaborare internaţională a serviciilor speciale.

Abordarea sistemică a permis analiza de ansamblu a serviciilor speciale, vizând

atribuţiile structurale ale acestora, fiecare element instituţional fiind studiat conform

particularităţilor specifice. Această abordare a facilitat examinarea serviciilor speciale şi a

comunităţilor de informaţii în calitate de sistem, care presupune necesitatea de aplicare a

metodelor de management al informaţiei şi cunoaşterii, abordarea dezvoltării prin utilizarea

sistemelor deschise, modificări şi transformări controlate în domeniul serviciilor speciale, noi

teorii ştiinţifice şi tehnologii informaţionale. Prin această metodă am precizat, din punct de

vedere legislativ, specificarea autorităţilor învestite cu împuterniciri în domeniul combaterii

64

terorismului, stipulând existenţa unui sistem al organelor securităţii statului, unei structuri

specializate a puterii executive, menite să asigure, în limita competenţei sale, securitatea statului

Republica Moldova. De asemenea, au fost scoase în evidenţă diferenţe majore între Comunitatea

de Informaţii a SUA şi serviciile speciale din alte state din punct de vedere al normelor,

obiectivelor şi procedurilor lor, al utilizării resurselor umane şi standardelor privind calitatea şi

cantitatea de informaţii pe care acestea le colectează.

De rând cu metodele generale, se aplică şi o serie de principii de cercetare, dintre care

remarcăm principiul ştiinţific şi principiul obiectivităţii. Principiul ştiinţific, care prevede

expunerea fenomenelor şi evenimentelor din punct de vedere teoretico-analitic, conform

rigoriilor ştiinţifice, a facilitat investigarea colaborării internaţionale a serviciilor speciale, a

formelor, strategiilor şi mecanismelor în conexiune, conceptualizarea şi structurarea acestora.

Studiul se bazează şi pe principiul obiectivităţii, fapt care a permis autorului să realizeze o

investigaţie imparţială a acţiunilor serviciilor speciale în combaterea terorismului, a reacţionării

acestora la evenimentele globale. Au fost aplicate şi alte principii filosofice generale, precum cel

al interdisciplinarităţii, complementarităţii, etc.

De rând cu metodele menţionate mai sus, în cercetare se aplică şi un şir de metode

particulare/regionale, dintre care menţionăm metoda de analiză politologică şi cea comparată.

Metodele particulare/regionale în cercetarea colaborării internaţionale a serviciilor speciale se

aplică în temeiul literaturii de specialitate, teoriei politologice şi a relaţiilor internaţionale. Prin

metodele de analiză politologică [106, p. 102-103] au fost examinate conţinutul, esenţa

noţiunilor de bază ale colaborării internaţionale a serviciilor speciale; aplicabilitatea acestora;

importanţa definirii formelor, practicilor, structurii organizaţionale de colaborare; dezvoltarea

strategiilor viabile de securizare a spaţiului global; consolidarea performanţei operaţionale şi

analitice a serviciilor speciale; accelerarea formelor de colaborare eficientă a activităţii

serviciilor, comunităţilor de informaţii din alte ţări. Pentru a realiza integral scopul propus, a

fost acordată o atenţie specială analizei de conţinut a documentelor oficiale internaţionale,

inclusiv documentelor oficiale elaborate de către autorităţile Republicii Moldova, care constituie

baza legislativ-normativă internaţională, regională şi naţională în domeniul de referinţă şi

reprezintă viziunea clasei politice internaţionale şi autohtone asupra modalităţilor de consolidare

a colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului.

Concluzia firească ar fi necesitatea utilizării unei metodologii, a unui ansamblu de

metode, metodici, tehnici speciale şi procedee, cu ajutorul cărora studierea subiectului

colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului ar duce la dezvoltarea,

perfecţionarea, extinderea mai amplă spre elaborarea unor metode complexe, cu limbaj specific,

65

de analiză standard, care ar fi bine-venite în cadrul orcărui serviciu special sau comunitate de

informaţii.

Apariţia ştiinţei speciale sau a unei teorii generale a serviciilor speciale, se elaborează

inclusiv în prezenta lucrare. În acest context, sunt necesare identificarea noilor metode, practici

şi mecanisme de colaborare internaţională în vederea combaterii terorismului, stabilirea unor

relaţii şi parteneriate speciale cu Uniunea Europeană, înglobarea celor mai moderne tehnologii şi

elaborarea unor metode eficiente de expertizare şi îmbunătăţire a tehnologiilor aplicate.

Analiza comparată, care include analiza funcţionării serviciilor speciale din anumite ţări

în particular şi în cadrul regiunilor, presupune evaluarea creşterii posibilităţilor de colaborare

pentru îmbunătăţirea evoluţiei gradului de interoperabilitate a instituţiilor de securitate şi apărare

internaţională, inclusiv a celor din Republicii Moldova, cu structurile similare din UE şi NATO.

De asemenea, această metodă a permis juxtapunerea şi studierea diferitor mecanisme şi practici

de colaborare internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului. Totodată, metoda

dată a contribuit la studierea şi facilitarea accesului la experienţa ţărilor-membre şi nemembre ale

UE, accesul la diverse metode valoroase, pentru examinarea şi aplicarea acestora în beneficiul

securităţii societăţii moldoveneşti, securităţii regionale şi internaţionale. Realizarea unui studiu

comparat al serviciilor din diferite ţări, cum ar fi cele din Regatul Unit al Marii Britanii şi

Irlandei de Nord şi din Statele Unite ale Americii, necesită sesizarea divergenţei conceptuale a

informaţiei.

Metoda analizei de conţinut a actelor şi discursurilor oficiale a contribuit la

argumentarea acţiunilor întreprinse. De asemenea, prin această metodă au fost analizate formele

de colaborare internaţională, strategiile, documentele oficiale, care conferă o natură juridică

relaţiilor dintre serviciile speciale, comunităţile de informaţii ale diferitor ţări. Au fost studiate

rapoarte, documente oficiale, interviuri, discursuri ale oficialilor, care exprimă poziţia fermă a

serviciilor speciale de a conlucra la programe comune ce ţin de dezvoltarea unei colaborări mai

eficiente, care ar duce la creşterea transparenţei instituţionale.

În cadrul studiului s-a apelat la o serie de procedee logice, precum analiza şi sinteza,

inducţia şi deducţia, abstractizarea şi generalizarea, ceea ce a facilitat crearea unei viziuni

ample, complexe şi multidisciplinare asupra formelor, strategiilor şi mecanismelor de colaborare

a serviciilor speciale în combaterea terorismului.

Pentru identificarea rolului şi importanţei colaborării internaţionale a acestor servicii, a

impactului strategiilor, mecanismelor, instrumentelor de colaborare ale serviciilor speciale,

autorul tezei, de rând cu cele menţionate mai sus, a utilizat un şir de metode analitice aplicative,

implementate la nivelurile naţional, regional şi internaţional în cadrul proiectelor internaţionale

66

de cercetare. Materialele prezentate în teza sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări

ştiinţifice în perioada anilor 2006-2012.

Activitatea în calitate de director al Centrului Pro Marshall din Republica Moldova din

2002 până în prezent, de membru al Grupului de Lucru „Combaterea Terorismului” din cadrul

Consorţiului “Parteneriatul pentru Pace” din Germania (2003-2008), precum şi în calitate de

absolvent al Centrului European de Studii în domeniul Securităţii „George C. Marshall”, al

Colegiului European pentru Studii de Securitate şi Relaţii Internaţionale, ne-a permis

cunoaşterea din interior a problematicii abordate în teză. Tezele esenţiale şi concepţiile de bază

prezentate în studiu au fost elaborate şi prezentate pe durata activităţii practice în instituţiile

menţionate. Astfel, fiind membru al Grupului de Lucru „Combaterea Terorismului”, autorul a

avut posibilitatea să conlucreze şi să fie în contact permanent cu profesorii de la Centrul

European de Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania), cu experţi

notorii, civili şi militari, specialişti din cadrul departamentelor guvernamentale, al oamenilor de

stiinţă cu renume mondial, invitaţi la evenimentele şi proiectele de cercetare ale Centrului

„George C. Marshall”. De asemenea, membrii grupului de lucru erau în contact permanent cu

personalul serviciilor speciale din mai multe ţări, pentru a cerceta şi discuta efectiv problema

luptei împotriva terorismului, bazându-se pe concluzii politice relevante.

În cadrul studiilor şi proiectelor comune cu reprezentanţii Centrului „George C.

Marshall”, autorul a preluat experienţe şi practici privind modul în care statul poate lupta eficient

împotriva terorismului, în acelaşi timp menţinându-şi angajamentele faţă de valorile

fundamentale ale societăţii democratice; viziuni clare despre natura şi amploarea ameninţărilor

globale actuale; dezvoltarea percepţiei comune a definiţiei termenului "terorism"; stabilirea

contactelor între specialiştii şi experţii serviciilor speciale/comunităţilor de informaţii care

desfăşoară activitate de combatere a terorismului.

Experienţa acumulată şi lecţiile învăţate ne-au permis elaborarea şi implementarea

strategiilor, mecanismelor de colaborare a serviciilor speciale în combaterea terorismului la

nivelurile naţional, regional şi internaţional, definirea formelor de colaborare internaţională,

regională, bilaterală şi eficacitatea acesteia. Astfel, formularea unor strategii implică o anumită

logică a măsurilor şi rezultatelor. Implementarea celor mai bune tactici în atingerea obiectivelor

duce la succes în noua dimensiune, care este definită de depăşirea orcăror graniţe. Serviciile

speciale au responsabilitatea să conlucreze la programe comune ce ţin de dezvoltarea unei

colaborări mai eficiente, care ar duce la creşterea transparenţei instituţionale, la promovarea de

către noile structuri de securitate a unei deschideri reale către sfera civilă, prin conectarea la cele

mai noi preocupări din instituţiile de învăţământ universitar, postuniversitar, instituţii de cercetări

67

în domeniul securităţii internaţionale şi apărării, promovarea dialogului şi înţelegerii între

popoarele lumii.

Aşa cum am remarcat mai sus, în cadrul cercetărilor întreprinse s-au elaborat o serie de

publicaţii ştiinţifice în domeniul colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea

terorismului. Această teză prezintă interes printr-o abordare reformatoare şi se axează pe efortul

de a cerceta procesul de eficientizare a formelor de colaborare naţională/internaţională a

serviciilor speciale din perspectiva combaterii terorismului. Elaborarea acestei lucrări este

motivată de o serie de factori care duc la menţinerea şi agravarea riscurilor şi ameninţărilor la

adresa securităţii naţionale, regionale şi internaţionale.

Elaborarea şi implementarea proiectelor de cercetare sunt o dovadă că problematica

colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului obţine o atenţie şi

amploare deosebită. De exemplu, proiectul de cercetare Consolidarea capacităților statelor-

membre GUAM privind colaborarea la nivel naţional şi regional în domeniul combaterii

spălării banilor, precum şi sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea

infracţională, implementat în 2012 cu susţinerea Programului Națiunilor Unite pentru

Dezvoltare din Ucraina, a vizat promovarea unei abordări regionale pentru contracararea spălării

banilor în statele-membre ale GUAM (Ucraina, Moldova, Georgia și Azerbaidjan) şi

consolidarea colaborării interdepartamentale şi regionale a acestor state.

Concluzia firească care se desprinde este ca ţările să adopte acte legislative menite să

uşureze procesul de îngheţare a mijloacelor teroriste, care ar permite eliminarea sistemelor de

suport al activităţii teroriste în plan tehnic şi financiar; să întreprindă măsuri serioase împortiva

stocării mijloacelor financiare în favoarea teroriştilor; să limiteze accesul teroriştilor la sistemul

financiar-bancar internaţional; să suprime posibilităţile spălării banilor şi ale transferului

fraudulos de mijloace băneşti, acesta fiind scopul implementării proiectelor. Numai prin

controlul tuturor sistemelor oficiale şi neoficiale de transfer al mijloacelor financiare prin

consolidarea colaborării serviciilor speciale responsabile de contracarea terorismului putem

preveni şi combate terorismul. ( Mai detaliat despre metodologia de cercetare în anexa 2).

Un alt proiect de cercetare, în care au fost abordate diferite aspecte ale problematicii date, este

„Colaborarea serviciilor speciale în combaterea ţintelor teroriste”, implementat cu susţinerea

Centrului European de Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania),

Consorţiului “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în

domeniul Securităţii, Grupului de Lucru „Combaterea Terorismului”(Germania) în anul 2008.

Potrivit proiectului menţionat, impactul proceselor de colaborare şi schimb de informaţii;

îmbunătăţirea conlucrării în rândurile partenerilor/serviciilor speciale în lupta împotriva

68

terorismului; definirea unor metode eficiente şi consolidare a cooperării necesită cunoştinţe

fundamentale ale funcţionarilor responsabili de acest domeniu vital, pentru oferirea unor soluţii

concrete, durabile, utile în procesul de edificare a unui sistem naţional/internaţional de securitate

eficient, precum şi pentru valorificarea colaborării cu UE şi NATO în domeniul reformării

serviciiloe speciale şi soluţionării conflictelor îngheţate. De asemenea, s-a pus accent pe

necesitatea schimbărilor conceptelor, metodelor, mijloacelor, precum şi a structurii

organizaţionale a colaborării serviciilor speciale în combaterea terorismului internaţional.

Luând în calcul cele menţionate mai sus, ar trebui să ne orientăm spre revizuirea modului

de asigurare a unor forme şi practici eficiente de colaborare, spre dezvoltarea unor strategii

viabile de securizare a spaţiului global, pentru a asista la o nouă transformare a acestuia. Toate

aceste situaţii au modificat radical percepţia asupra securităţii la nivel planetar, impunând

reexaminarea cadrului instituţional şi politico-juridic al colaborării internaţionale a serviciilor

speciale în combaterea terorismului. Cu certitudine, pentru un stat mic cum este Republica

Moldovă, modul în care aceasta interacţionează cu mediul regional şi cel internaţional este

deosebit de important. Prin dezvoltarea relaţiilor strategice de colaborare cu serviciile speciale

ale altor ţări în domeniul combaterii terorismului, pot fi depăşite un şir de riscuri şi ameninţări

din interiorul ţării.

Deşi în procesul cercetării au ieşit în evidenţă unele diferenţe privind normele, obiectivele

şi procedurile, utilizarea resurselor umane şi standardelor diferitor servicii speciale, s-au

identificat şi unele asemănări ce ţin de cadrul politico-juridic şi cel instituţional, trăsături comune

în legislaţie, în formele de colaborare, în specificul autorităţilor care desfăşoară activitate de

combatere a terorismului etc. (Mai detaliat despre metodologia de cercetare vezi în anexa 3,

tabelul A 3).

O atenţie deosebită în literatura de specialitate este acordată aprofundării cercetării şi

cunoaşterii cauzelor apariţiei şi expansiunii radicalismului religios, definirii factorului

geostrategic, factorilor social-politici, metodelor de radicalizare şi „modus operandi”, factorilor

ce contribuie la perpetuarea şi întărirea dependenţei etc. Importanţa investigaţiilor din cadrul

Proiectului „Mecanisme de recrutare a islamiştilor în Europa”, implementat cu susţinerea

Centrului European de Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania),

Consorţiului “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în

domeniul Securităţii, Grupului de Lucru „Combaterea Terorismului” (Germania) în anul 2007,

au fost identificate unele modalităţi de operare, care trebuie să fie contracarate pentru

descurajarea extremiştilor. De asemenea, în urma investigaţiilor au fost punctate etapele

procesului de selectare şi recrutare de către radicali a persoanelor potrivite. Astfel, au fost

69

definiţi factorii ce contribuie la perpetuarea şi întărirea dependenţei, s-a identificat faptul că

radicalismul religios reprezintă un subiect de interes constant din partea serviciilor speciale atât

la nivel naţional, cât şi internaţional, ca primejdie pentru securitatea naţională/internaţională şi

stabilitatea regională, în special din cauza tendinţelor sale de expansiune. (Mai detaliat despre

metodologia cercetării în anexa 4).

Analizând aspectele transformării democratice – fapte şi cifre, provocări în reforma de

stat şi constituirea statului, identificarea elementelor comparative şi analitice în vedearea

adoptării unor tehnici superioare de evaluare a deciziilor, am determinat că acţiunile separatiste

au un impact semnificativ asupra proceselor ce determină însăşi existenţa şi activitatea statului.

Proiectul de cercetare „De la un stat decăzut la un stat funcţional – de transformare democratică

în regiunile de conflict", susţinut de către Departamentul de Cercetări al Centrului European de

Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania) în anul 2007, a definit

principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova, precum:

nesoluţionarea diferendului transnistrean, migrarea masivă a forţei de muncă, rigiditatea

sectorului energetic, ineficiența funcțională a instituţiilor democratice, inclusiv a societății civile,

corupţia şi altele, care reprezintă obstacole serioase în dezvoltarea viabilă a societății

moldoveneşti. Situaţia menţionată s-a agravat din lipsa expertizei calificate în domeniile vizate,

de deficitul resurselor administrative de realizare a reformelor, de insuficienţa financiară

continuă, de prevalarea intereselor de partid/grup în defavoarea interesului naţional, de

promovarea unei politici externe slabe, de presiunea şi intervenţia unor actori internaţionali în

politica internă a statului Republica Moldova.

Este indiscutabil faptul că o conducere slabă a unui stat sau lipsa democraţiei este una

dintre sursele terorismului. O altă sursă a terorismului este politica internă şi cea externă slabe

atât a ţărilor mici, cât şi a celor mari. Ne aflăm în perioada când terorismul internaţional a ajuns

la un aşa nivel, încât este în stare să dirijeze politica mai multor state şi ,de asemenea, să dizolve

guverne. Potrivit rezultatelor proiectului, cercetarea a generat analize asupra problemelor şi

dificultăţilor ce urmează a fi depăşite în procesul de transformare democratică. De asemenea, au

fost propuse recomandări pentru activitatea de mai departe în contextul modelului de lecţii

învăţate, pentru a avea o viziune clară asupra surselor, economiei politice, mecanismelor de

soluţionare a conflictelor îngheţate, pentru conştientizarea rolului instituţiilor internaționale. (În

anexa 5, tabelul A 5 se poate vedea mai detaliat metodologia cercetării).

În acelaşi context, metodologia Proiectului „Identificarea rutelor de tranzit ale

teroriştilor”, susţinut de Centrul European de Studii în Domeniul Securităţii „George C.

Marshall” (Germania), Consorţiului “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi

70

Institutelor de Studii în domeniul Securităţii, Grupului de Lucru „Combaterea Terorismului”,

(Germania) şi Centrului pentru Combaterea Terorismului al Academiei Militare West Point,

SUA, în anii 2005–2006, evidenţiază motivele creşterii pericolului global, constată fragilitatea

mediului de securitate din Republica Moldova, determinată de marile dificultăţi privind

securizarea frontierelor sale. Cercetarea materialului teoretic şi empiric scoate în evidenţă o

gravă ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova – menţinerea conflictului din zona de

est a ţării. Lipsa unei strategii bine definite a autorităţilor constituţionale din Republica Moldova

şi a unei viziuni clare a principalilor actori internaţionali cu privire la modelele de soluţionare a

conflictului, lipsa voinţei politice ferme, incapacitatea de identificare a compromisurilor

acceptabile duc la pericole extrem de serioase, de o amploare deosebită: contrabanda, estimată la

sute de milioane de dolari anual (în special, cea cu produse din tutun, produse petroliere şi

băuturi alcoolice), traficul de fiinţe umane, traficul ilegal de arme, droguri, care au devenit cei

mai importanţi şi mai negativi factori de impact asupra securităţii economice, politice, militare şi

ecologice a Republicii Moldova. Autorul argumentează în cercetarea efectuată că conflictul

trasnistrean are consecinţe exrem de serioase şi pentru securitatea europeană. Armanentul rusesc

care conţine 19.916 tone şi reprezintă cartuşe, proiectile, rachete şi bombe avia şi care se

păstrează în depozitele din apropierea staţiei Cobasna, fiind concentrat pe un teritoriu de circa

100 ha., este un pericol serios pentru securitatea din regiune. Totodata, autorul susţine importanţa

implicării active a instituţiilor europene în procesul de negocieri. (În anexa 6, tabelul A 6 este

prezentată metodologia cercetării proiectului respectiv).

Menţionăm că un moment aparte în cadrul colaborării internaţionale a serviciilor speciale

este elaborarea unei metodologii care ar contribui la schimbarea culturii din cadrul serviciilor

speciale înspre una care să fie axată mai mult pe spiritul echipei de profesionişti. Evaluările

performanţei analitice sunt deseori făcute de persoane din exterior, iar greşelile descoperite sunt

exploatate de către media şi criticii externi, rezultând astfel o poziţionare defensivă a

profesioniştilor din cadrul serviciilor speciale. De obicei, se acordă o atenţie internă modestă

studiului eşecurilor şi una şi mai mică succeselor, în încercarea de a identifica nişte elemente

necesare perfecţionării personale.

Procesul de analiză a informaţiilor relevante pentru securitatea naţională constituie o

etapă esenţială în îndeplinirea misiunii oricărui serviciu special. În general, specialiştii din acest

domeniu sunt de acord cu ideea că activitatea serviciilor speciale sau intelligence este imperfectă

prin însăşi natura sa. Pornind de la această constatare, un expert american aprecia, referindu-se la

rolul şi locul activităţii de analiză, că aceasta „este cea mai fascinantă şi, totodată, cea mai puţin

înţeleasă sau recunoscută parte a procesului de intelligence” [208].

71

Metodologia cercetării presupune efectuarea studiului problemei ştiinţifice importante

soluţionate din domeniul teoriei relaţiilor internaţionale, precum justificarea şi determinarea

priorităţilor cu privire la consolidarea colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv

serviciilor speciale din Republica Moldova, în contextul contracarării eventualelor riscuri şi

ameninţări la adresa securităţii globale, în special în combaterea terorismului.

În acest scop, sunt înaintate următoarele teze pentru susţinere:

- Identificarea necesităţilor de apărare a statelor împotriva ameninţărilor şi

vulnerabilităţilor, prin alocarea resurselor comune, dezvoltarea capacităţilor, concordanţa

structurilor, trasarea de responsabilităţi comune, găsirea de soluţii, compatibilizarea şi

interoperaţionalizarea pentru intensificarea dezvoltării capacităţilor structural-funcţionale ale

serviciilor speciale.

- Colaborarea internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului este

determinată de schimbul eficient şi continuu de informaţii în baza convenţiilor şi protocoalelor

de colaborare, legilor, normelor şi proceselor definitorii pentru modul specific de funcţionare.

- Elaborarea şi eficientizarea strategiilor şi mecanismelor viabile, în vederea conclucrării şi

schimbului de experienţă dintre factorii de decizie ai serviciilor speciale, vor contribui

considerabil la promovarea unei politici mondiale antiteroriste.

- O strategie globală comună implică o bună colaborare şi măsuri eficiente pentru

diminuarea ameninţării globale. În această ordine de idei, toate statele lumii urmează să

transforme obligaţiile internaţionale în legi pentru constituirea instituţiilor interne funcţionale.

- Mecanismul relaţiilor, elaborarea unui concept de politici comune de securitate şi apărare

la nivel internaţional, în vederea optimizării combaterii terorismului, vizează crearea bazelor de

date comune şi a unui sistem instituţionalizat de contacte pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea

unei noi dimensiuni de colaborare în cadrul coaliţiilor multinaţionale; reformarea serviciilor

speciale prin depolitizarea instituţională; elaborarea şi implementarea unui concept modern de

reformare; implementarea modificărilor legislative şi instituţionale, îmbunătăţirea sistemului de

perfecţionare şi management al personalului, în conformitate cu standardele internaţionale.

72

2.2. Eficacitatea formelor de colaborare internaţională a serviciilor speciale în

lupta împotriva terorismului

Eficacitatea formelor de colaborare în domeniul serviciilor speciale presupune un proces

amplu şi complex, ce implică întrebuinţarea unei game largi de măsuri de natură decizională,

organizatorică, acţională, tehnică, financiară, logistică, educaţională etc. Totodată, eficacitatea

formelor de colaborare vizează crearea celor mai favorabile condiţii, astfel încât obiectivele,

scopurile comune ale serviciilor speciale să fie îndeplinite la timp, cu efortul uman şi material

posibil. Evident, procesul de eficientizare a colaborării în domeniul serviciilor speciale nu poate

avea rezultate prevăzute fără o fundamentare considerabilă a deciziilor pe toate platformele de

acţiune şi fără a atinge obiectivele comune. Mai mult decât atât, eficienţa relaţiilor de colaborare

în domeniul serviciilor speciale vizează toate componentele sistemului, începând cu

fundamentele teoretice, strategii, structuri, sisteme de selecţie, formare şi antrenare a

personalului, înzestrare, comanda şi control, gradul de interoperabilitate, standardizare şi

integrare în raport cu cerinţele interne şi externe (NATO, UE), nivelul şi calitatea susţinerii

logistice etc.

În actualul mediu internaţional de securitate, dinamic şi complex, plin de riscuri, printre

care şi terorismul, ameninţarea majoră crescândă a întregii omeniri, colaborarea internaţională între

diverse structuri internaţionale joacă un rol deosebit de important datorită instrumentelor pe care

şi le-au creat şi continuă să şi le creeze în vederea prevenirii şi gestionării consecinţelor

terorismului, a eforturilor de reorganizare a industriei de armament, de raţionalizare a mijloacelor

de securitate şi combatere a riscurilor de ordin nonmilitar .

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, colaborarea serviciilor speciale la nivel

naţional, cât şi internaţional, nu au obţinut rezultate semnificative. Prima şi una dintre cele mai

importante transformări în mentalitatea serviciilor speciale după 11 septembrie 2001 a fost

necesitatea găsirii noilor mecanisme care să ducă la o colaborare, cooperare şi conlucrare

efectivă între serviciile speciale ale aceleiaşi ţări, cât şi dintre serviciile speciale ale altor ţări. În

ţările în care existau comunităţi ale serviciilor speciale de informaţii, acestea au obţinut valenţe

sau modalităţi noi de distribuire a sarcinilor. În statele în care nu au existat, această formă de

coordonare a apărut sub diferite aspecte. Aceste forme cuprind practic întreaga gamă, de la

planificarea şi distribuirea fondurilor serviciilor speciale şi controlul cheltuielilor acestora până

la simpla întâlnire periodică a şefilor serviciilor speciale, cu raportări parţiale, reciproce pe

diferite teme. În foarte puţine state s-au obţinut rezultate care satisfac toate serviciile. În ceea ce

priveşte colaborarea dintre serviciile speciale ale aceleiaşi ţări, rezultate pozitive s-au obţinut

acolo unde au fost realizate programe comune de dezvoltare şi acolo unde s-a acţionat concentrat

73

şi coordonat în perioadele de criză [178]. Drept exemplu de colaborare, cooperare şi conlucrare

internaţională evicientă a comunităţilor de informaţii pot fi considerate serviciile speciale de

informaţii la nivelul UE: Joint Situation Centre (SITCEN), Intelligence Division of the European

Military Staff (INTDIV), Europen Union Centre (EUSC) şi Europol. În baza colaborării,

cooperării şi conlucrării dintre acestea şi serviciile speciale ale fiecărui stat-membru se încearcă

crearea European Intelligence Communication Network care să colaboreze cu SUA, NATO şi

alte state. De asemenea, s-a intensificat colaborarea, cooperarea şi conlucrarea după atentatul

terorist de la Mumbai (India) cu serviciile speciale de informaţii străine americane (FBI),

britanice şi israeliene. India are o istorie lungă ce ţine de colaborarea, cooperarea şi conlucrarea

cu serviciile speciale de informaţii străine, nu numai cu cele ale Commonwealth-ului, cu excepţia

Pakistanului, cât şi cu ţările din Europa de Est, dar mai ales cu SUA. Această colaborare,

cooperare şi conlucrare dintre India şi SUA datează încă din anul 1950, de pe timpurile prim-

ministrului indian Jawaharlal Nehru, intensificându-se în timpul războiului sini-indian din 1962

şi a celui indo-pakistanez din 1971, în timpul prim-ministrului Indira Gandhi. Încă din anul 1990

în Marea Britanie şi SUA se antrenează ofiţeri de informaţii din India. Prin urmare, colaborarea

internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului cunoaşte şi se manifestă prin două

forme principale cum ar fi colaborarea bilaterală şi colaborarea multilaterală. La fel, s-a

amplificat colaborarea, cooperarea şi conlucrarea SUA cu Sudanul în pofida condamnării

masacrului de la Darfur de către comunitatea internaţională. Numeroase beneficii a obţinut în

schimb Sudanul în urma colaborării, cooperării şi conlucrării, relaţiile cu CIA oferindu-i un

important canal de comunicare cu guvernul SUA.

Deoarece serviciile speciale reprezintă o armă a guvernului, este nevoie ca acestea să

acţioneze în conformitate cu politicile guvernului şi să urmeze obiectivele relevante ale acestor

politici. Prin urmare, ar trebui să existe un sistem concret de sarcini controlat nu numai de

serviciile speciale, ci şi de către departamente ale guvernului în sarcina cărora este colectarea

informaţiilor. Ţinând cont de puterile extraordinare ale serviciilor speciale, este necesar a fi

exclusă cu desăvârşire utilizarea acestora în mod abuziv în scopul realizării scopurilor de

grup/partid ale unui guvern nou ales. Din acest motiv, serviciile speciale nu trebuie să ţină de

apartenenţa politică. Serviciile speciale au nevoie de un regim bine stabilit oficial care să

elibereze autorizarea modalităţilor prin care se pot colecta informaţii. În unele ţări una dintre cele

mai intensive metode solicită semnătura ministrului/directorului responsabil, în altele rolul

autorizării revine în sarcina justiţiei. Serviciile speciale trebuie analizate şi pentru modalităţile în

care folosesc informaţiile. La fel, este foarte importantă definirea căror informaţii este mai

sensibilă, nivelurile de clasificare şi autoritate, asigurarea informaţiilor clasificate. Actualmente

74

există mai multe modele de supraveghere legislativă şi contabilizare a activităţilor de informaţii,

fiind necesare unele aranjamente care să se integreze în anumiţi parametri constituţionali şi

legislativi ai unei ţări şi nu în cei care par atractivi pentru alţii [178].

Majoritatea statelor dezvoltate, inclusiv din spaţiul euro-atlantic, dispun de un cadru

juridico-normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea serviciilor speciale,

comunităţilor de informaţii. O comunitate de informaţii nu este un simplu conglomerat de

instituţii care, separat unele de altele, asigură securitatea statului. Comunitatea informativă este

un tot integrat, un sistem organizaţional al cărui produs finit este informaţia de securitate

naţională/internaţională. Toate componentele sale sunt corelate, colaborarea şi cooperarea dintre

instituţii fiind principiul fundamental al funcţionării comunităţii informative.

În contextual actual de securitate, serviciile speciale, comunităţile de informaţii sunt

nevoite să colaboreze între ele pentru a diminua ameninţările terorismului internaţional care a

devenit în secolul nostru un adevărat flagel, o problemă globală. Statele, prin serviciile sale

speciale, responsabile de prevenirea şi contracararea terorismului, au luat o atitudine netă de

respingere şi hotărârea de a-l reprima, colaborând între ele în acest scop. Principalele instrumente

şi mecanisme de combatere la nivel internaţional a terorismului îl constituie numeroasele

convenţii incheiate şi documente adoptate în acest scop.

Deşi obiectul de studiu al cercetării date este colaborarea internaţională a serviciilor

speciale în combaterea terorismului, ţinem să menţionăm că odată cu creşterea necesităţii

diminuării acestui flagel a devenit necesară şi elaborarea unor seturi de instrumente şi

mecanisme de colaborare internaţională pentru rezolvarea acestei probleme. Astfel, necesitatea

elaborării unei convenţii internaţionale pentru universalizarea combaterii terorismului a fost

abordată încă în anul 1926 în cadrul Societăţii Naţiunilor. Ulterior, prin Convenţia pentru

prevenirea şi reprimarea terorismului din 1937, statele părţi se angajau să prevină şi să reprime

activitaţile de acest gen, să-şi dea reciproc concursul în acest sens, astfel, se “reafirma principiul

de drept internaţional conform căruia este de datoria oricărui stat să se abţină el însuşi de la orice

fapt destinat a favoriza activităţile teroriste îndreptate împotriva altui stat şi să împiedice actele

prin care acesta se manifestă” [40].

Prin Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului (Geneva, 1937, adoptată în

urma atentatului ucigaş de la Marsilia) statele s-au angajat să pedepseasca persoanele vinovate

pentru atentatele împotriva şefilor de stat şi a altor persoane care ocupă funcţii în stat; faptele

care pun în pericol mai multe vieţi omenesti; acte diversioniste asupra bunurilor private şi de

stat; păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste; falsificarea şi introducerea de

paşapoarte şi alte documente false; pregătirea de acte teroriste s.a. [26]. Dupa cel de al Doilea

75

Razboi Mondial terorismul a cunoscut o extindere şi o agravare, mai ales, din cauza tentei

politice care i s-a dat şi a implicarii unor state în asemenea acţiuni. Drept urmare, au fost

adoptate un numar de conventii dintre care unele se referă la combaterea terorismului practicat

contra sefilor de stat şi a altor persoane oficiale, altele pentru a asigura securitatea în domeniul

navigaţiei aeriene şi a navigatiei maritime [26].

Terorismul a fost una dintre problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunării

Generale a ONU care a adoptat în acest sens Rezoluţia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin

care se recomandă adoptarea de urgenţă a unor măsuri de combatere a terorismului,

intensificarea colaborării internaţionale în acest domeniu. Pentru combaterea şi învinuirea

terorismului, la momentul dat, pot fi invocate de asemenea o multitudine de convenţii

internaţionale [50]. Astfel, obiectivul principal al acestor convenţii este de a defini cadrul

colaborării internaţionale interstatale privind prevenirea şi combaterea terorismului internaţional.

Toate aceste convenţii obligă ţara participantă, care a reţinut pe teritoriul său criminalul

suspectat, să-l extrădeze sau să transmită dosarul lui organelor puterii de stat pentru cercetare

penală, deşi în convenţiile sus-numite nu este inclusă extrădarea necondiţionată. De fapt, ele

determină la extrădare şi obligă a prezenta criminalul suspectat spre condamnare, în cazul în care

nu s-a efectuat extrădarea. Mai mult, baza juridică pentru extrădare este asigurată fie de

Convenţie, fie prin introducerea crimelor prevăzute în Convenţia dată, în tratatele existente şi

viitoare cu privire la extrădarea între părţi. Totodată, convenţiile obligă părţile a întreprinde

măsuri practice pentru reţinerea criminalului presupus şi arestarea acestuia. Prin urmare, a fost

obţinut un succes prin adoptarea în cadrul Organizaţiei Statelor Americane, la 2 februarie 1971,

la Washington, a Convenţiei pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau forma

delictelor contra persoanelor, intrată în vigoare în 1977, cât şi a estorcărilor conexe acestor

delicte, dacă asemenea acte au repercusiuni internaţionale.

De menţionat faptul că există cel puţin opt convenţii antiteroriste, care au fost adoptate la

nivel regional. Printre acestea: Convenţia OSA (Organizaţia Statelor Americane) cu privire la

prevenirea şi pedepsirea actelor teroriste împotriva persoanelor de importanţă internaţională,

precum şi estorcărilor legate de acestea (1971) [170]; Convenţia europeană cu privire la lupta

împotriva terorismului (1977); Convenţia regională cu privire la lupta împotriva terorismului

(1977) CRCAS (Convenţia Regională de Colaborare a Asiei de Sud); Convenţia arabă cu privire

la lupta împotriva terorismului (1998) [172]; Acordul cu privire la cooperarea statelor CSI în

cadrul luptei împotriva terorismului (1999); Convenţia Organizaţiei Conferinţei Islamice cu

privire la lupta împotriva terorismului internaţional (1999) [189]; OSA cu privire la prevenirea şi

76

lupta împotriva terorismului (1999); Convenţia interamericană împotriva terorismului (2002).

Unele dintre aceste convenţii conţin principii pe care le vom exemplifica în continuare.

Într-un atare context, convenţia OSA, care a fost prima convenţie regională antiteroristă,

este orientată în exclusivitate împotriva răpirii diplomaţilor şi a fost semnată doar de 9 ţări,

inclusiv SUA. Astfel, ea nu a mai devenit un mecanism efectiv de apărare a diplomaţilor. În

practică, aseasta a fost înlocuită de Convenţia ONU cu privire la prevenirea şi pedeapsa pentru

crimele săvârşite contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv împotriva

agenţilor diplomatici (1973). Pe de altă parte, aproxsimativ 30 de state participante la summitul

Asambleei Generale a Organizaţiei Statelor Americane au semnat Convenţia interamericană

împotriva terorismului [200]. Convenţia dată determină acţiunile condamnate de ea ca fiind

crime, ce nimeresc sub convenţiile antiteroriste ale ONU şi pretinde de la ţările participante ale

Convenţiei interamericane să declare după ratificare că ele nu sunt participante la nici una dintre

convenţiile antiteroriste ale ONU, dacă ele nu consideră convenţia ca fiind aplicabilă la ele

însuşi, fapt care ar crea un stimul puternic pentru statele participante de a semna şi a ratifica

convenţiile antiteroriste ale ONU.

În contextul actual, Convenţia europeană cu privire la lupta împotriva terorismului a

devenit una dintre primele încercări de a înfrunta bariera de bază în procesul de combatere a

terorismului şi extrădare internaţională – statutul politic al crimelor. Deşi această convenţie are

caracter antiterorist, ea nu conţine nici o definiţie a terorismului.

Pe acest fundal se deosebeşte mult Convenţia arabă cu privire la lupta împotriva

terorismului şi Convenţia OUA (Organizaţia Uniunii Africane, din anul 2002 redenumită

Uniunea Africană) cu privire la prevenirea şi lupta împotriva terorismului, care tratează

caracterul exclusiv al crimelor politice şi al „războaielor pentru eliberare naţională”. Ambele

convenţii oferă o definire detaliată a terorismului şi a actelor teroriste. Prevederile Convenţiei

arabe nu corespund cu articolul 5 al Convenţiei ONU cu privire la terorismul cu bombe, în

conformitate cu care actele teroriste cu bombe „în nici un caz, din nici un motiv politic, filozofic,

ideologic, rasial, etnic, religios sau altul asemănător nu vor fi supuse achitării şi vor fi pedepsite

conform gradului de complexitate”.

Este important să menţionăm că ţările se obligă să nu judece şi nici să nu pedepsească

inculpatul, ci doar să transmită dosarul lui spre examinare instanţei de judecată naţionale

corespunzătoare. În cazul în care sistemul juridic nu este independent, există riscul unei presiuni

politice asupra acestuia sau asupra procesului de judecată, fapt care poate împiedica desfăşurarea

procesului, pronunţarea sentinţei adecvate şi executării pedepsei. În practica internaţională

marea majoritate a convenţiilor enunţate mai sus sunt adesea aplicate în practică doar parţial,

77

deoarece până la etapa actuală mai există impedimente pivind utilitatea lor. Întrebarea de bază

este dacă aceste convenţii s-au implementat într-o oarecare măsură în practică. Încheierea

convenţiilor antiteroriste constituie doar un pas într-un drum foarte lung. Executarea practică

presupune nu doar ratificarea convenţiilor şi adoptarea legislaţiei interne corespunzătoare, ci şi

măsuri active în procesul atingerii scopurilor principale ale convenţiilor: prevenirea crimelor şi

urmărirea şi pedepsirea criminalilor. Efectivitatea convenţiilor în acest sens este nedeterminată.

O problemă serioasă este şi lipsa datelor privind numărul de acţiuni întreprinse pentru

prevenirea actelor teroriste şi judecarea teroriştilor. Deşi există destule date privind extrădarea,

judecarea şi pedepsirea teroriştilor aerieni, există foarte puţină informaţie despre alte manifestări

teroriste. În contextul actual, coordonarea acţiunilor este efectuată de „grupul celor opt”,

Organizaţia Cooperării Economice şi Dezvoltării şi Grupul Operativ pentru cercetarea măsurilor

financiare ale luptei cu spălarea banilor, Comunitatea Statelor Independente (CSI), NATO şi UE.

Loviturile sincronizate de teroriştii-kamikaze la 11 septembrie 2001 a denotat rolul

important pe care îl joacă sistemele de susţinere financiară şi tehnică în procesul efectuării

operaţiunilor de către organizaţiile teroriste. Dar lupta cu astfel de sisteme nu este atât de uşoară

precum se pare la prima vedere: ele sunt bine organizate, au o structură complicată şi deseori

utilizează în întregime mecanismele cu legislaţia în vigoare, de exemplu, sub acoperirea

activităţilor de binefacere şi umanitare. În acest context, este necesar a menţiona cele două cifre

care denotă un imens dezechilibru în cantitatea de resurse necesare pentru lupta cu teroriştii şi

sponsorii acestora ce ţine de atacul terorist din 11 septembrie 2001. Cei care au pus la cale acest

atac au cheltuit aproximativ 250 mii de dolari americani, pe când cheltuielile ce ţin de lansarea

mecanismului antiterorist mondial constituie mai mult de două trilioane de dolari americani [191,

p. 58-59]. Prin urmare, trebuie menţionată şi importanţa informaţiei privind sursele de finanţare

pentru cercetarea actelor de terorism. Depistarea surselor finanţării, evident, este mijlocul

important şi eficace de reacţionare împotriva actelor teroriste şi de devansare orientate spre

prevenirea crimelor noi. Limitarea accesului teroriştilor la modalităţile obişnuit de primire,

spălare şi transferare a mijloacelor băneşti ar duce la complicarea procesului de realizare a

activităţii teroriste.

În pofida acestui fapt, până în prezent încercările de a elimina sursele de finanţare a

terorismului s-au realizat parţial. Un factor nefavorabil care influenţează direct încetinirea

realăzării acestui diziderat sunt condiţiile care oferă teroriştilor posibilitatea de a primi, a spăla şi

a transfera mijloacele băneşti, fiind în continuare destul de favorabile, iar în activitatea

Comunităţii Internaţionale, orientată spre deteriorarea acestor condiţii, lipseşte coordonarea.

Pentru distrugerea sistemului de finanţare a teroriştilor este necesară o metodă atotcuprinzătoare,

78

în cazul în care dorim să obţinem un succes câtuşi de mic. Acţiunile trebuie să fie orientate

împotriva întregului spectru de formaţiuni, persoane, companii şi sisteme bancare oficiale şi

ilegale, împotriva organizaţiilor criminale şi aşa-numitor fonduri umanitare care finanţează

terorismul.

În acest sens, Grupul de Acţiune Financiară împotriva Spălării Banilor (FATF) a creat o

bază pentru constituirea principalelor standarde internaţionale în procesul contracarării finanţării

activităţii teroriste. FATF reprezintă un organ interstatal, copreşedinţii căruia sunt reprezentanţii

SUA şi ai Spaniei. Acest organ se ocupă de elaborarea şi menţinerea măsurilor politicii la nivel

naţional şi internaţional orientate împotriva proceselor de spălare a banilor. FATF a publicat o

listă cuprinzând opt „recomandări speciale” pentru deteriorarea sistemului finanţării

terorismului, recomandări care reprezintă punctele de reper în activitatea organelor conducerii de

stat din acest domeniu [199]. Totodată, FATF a pregătit un raport în care organizaţiilor

financiare li se propune să execute anumite acţiuni pentru „descoperirea metodelor şi

mecanismelor ce sunt implementate pentru finanţarea terorismului”.

Cele opt recomandări speciale ale Grupului de Acţiune Financiară împotriva Spălării

Banilor (FATF) sunt [224]: ratificarea şi implementarea mecanismelor ONU; clasificarea

finanţării terorismului şi spălării banilor ca parte componentă a acestuia la activitatea criminală;

îngheţarea şi confiscarea mijloacelor care aparţin teroriştilor; transmiterea informaţiei cu privire

la operaţiunile legate de terorism; îndeplinirea formelor oficiale de colaborare internaţională prin

intermediul tratatelor şi altor convenţii; autorizarea şi înregistrarea companiilor ce efectuează

transferul mijloacelor băneşti prin metode netradiţionale; solicitarea prezentării datelor exacte şi

de valoare cu privire la persoana care transferă mijloacele băneşti pe cale electronică;

examinarea legislaţiei care reglementează activitatea organizaţiilor necomerciale în conformitate

cu cerinţele de ultimă oră. Deşi astfel de recomandări au caracter general, iar pentru îndeplinirea

lor este necesară depăşirea multor bariere practice cu caracter cultural şi instituţional, ele

constituie un bun început.

Mandatul actual al FATF (pentru 2004-2012) a fost obiectul unei revizuiri la jumătatea

mandatului, fiind aprobat şi revizuit în cadrul unei reuniuni ministeriale în aprilie 2008. FATF a

revizuit în februarie 2008 Metodologia sa pentru Evaluarea Respectării Recomandărilor cu

FATF 40+9 recomandări. Aceasta este metodologia folosită în cadrul programului de estimare

reciprocă pentru a evalua sistemele antispălălare a banilor şi combaterii finanţării terorismului

(AML/CFT) [224].

Însă aceasta este numai o parte a problemei de mare amploare ce constă în consolidarea şi

dezvoltarea colaborării internaţionale. Semnificaţia colaborării internaţionale este dificil de

79

apreciat, deoarece încă nu există o astfel de organizaţie care să îndeplinească funcţiile unui

centru de combatere a finanţării terorismului. Caracterul global al ameninţării terorismului în

zilele noastre se explică nu doar prin scopurile acţiunilor alese de terorişti, dar şi prin potenţialul

pieţei mondiale, în special, prin posibilităţile globale pe care le oferă pieţele financiare

internaţionale, precum şi piaţa internaţională de comunicaţii, de aceea, fără o colaborare

internaţională aceasta va rămâne doar o totalitate de diverse măsuri legate de activitatea internă a

unor ţări aparte, pe bază bilaterală şi regională, care, în cel mai bun caz, vor fi efectuate

concomitent, dar fără vreo legătură esenţială a uneia cu cealaltă, iar în cel mai rău caz, pur şi

simplu, vor încurca una alteia. În această ordine de idei, este nevoie de crearea unei astfel de

organizaţii internaţionale, activitatea căreia să fie orientată doar spre combaterea finanţării

teroriştilor, totodată, menţinând, consolidând, coordonând şi instituind un caracter centralizat al

eforturilor FATF, Comitetului de Contracarare a Terorismului al ONU, grupului EGMONT,

Uniunii Europene şi a altor organizaţii şi comitete. Organizaţia respectivă ar avea posibilitatea de

a elabora standarde şi proceduri generale de descoperire a diferitor persoane ca fiind terorişti, a

diferitor grupări ca fiind teroriste, reglementând, totodată, activitatea organizaţiilor „de

binefacere” şi „umanitare”, precum şi a sistemelor bancare atât oficiale, cât şi neoficiale şi ar

dezvălui informaţia cu privire la operaţiunile financiare suspicioase.

Reieşind din cele expuse mai sus, vom menţiona, că la etapa actuală scopul principal al

unei organizaţii cu o extinsă colaborare în acest domeniu este de a determina metoda de schimb

de date identificate despre grupările suspectate de activităţi teroriste, asigurând, totodată,

anonimatul surselor şi metodelor de identificare. De aceea, Comunitatea Internaţională este, pur

şi simplu, obligată să creeze o organizaţie internaţională, unicul scop al căreia ar fi elaborarea

unor strategii viabile privind contracararea finanţării terorismului. În acest sens, până în prezent

doar Organizaţiei Naţiunilor Unite i-a reuşit să elaboreze Strategia Natiunilor Unite de

Combatere a Terorismului, având forma unei Rezoluţii şi a unui Plan de Acţiune

(A/RES/60/2008) care până la etapa actuală rămâne unicul instrument pentru îmbunatăţirea

rezultatelor luptei împotriva terorismului la nivel naţional, regional şi internaţional [60].

Adoptarea acesteia marchează primul moment din istoria Naţiunilor Unite în care statele-

membre au căzut de acord asupra unui cadru strategic şi operaţional de lupta împotriva

terorismului. Odată cu Rezoluţia Adunării Generale (A/RES/62/272) din septembrie 2008,

statele-membre şi-au reafirmat angajamentul faţă de Strategie şi au susţinut întărirea eforturilor

în implementarea sa. Strategia are la bază patru piloni de acţiune: măsuri care să stabilească ce

anume contribuie la răspândirea terorismului; măsuri de prevenire şi combatere a terorismului;

măsuri de construire a capacităţii statelor de a preveni şi de a combate terorismul şi întărirea

80

rolului sistemului ONU în acest sens; măsuri de asigurare a respectării drepturilor omului pentru

toţi şi supremaţia legii ca bază a luptei împotriva terorismului.

Consolidarea în cadrul legislaţiei naţionale a răspunderii penale pentru finanţarea

terorismului şi spălarea banilor în acest scop, de asemenea, reprezintă o problemă importantă în

domeniul combaterii globale a terorismului. Este necesar ca ţările să adopte acte legislative

menite să faciliteze procesul de îngheţare a mijloacelor teroriste, care ar permite eliminarea

sistemelor de suport a activităţii teroriste în plan tehnic şi financiar. Împotriva activităţii de

stocare a mijloacelor în favoarea teroriştilor şi de spălare a banilor trebuie întreprinse măsuri

serioase, care ar reprima acţiunile unor începători ce ar dori să urmeze exemplul colegilor lor

fanatici. În acest scop, pentru a limita accesul teroriştilor la sistemul financiar internaţional şi a

suprima posibilitatea spălării banilor şi a transferului de mijloace băneşti trebuie efectuat

controlul tuturor sistemelor oficiale şi neoficiale de transfer a mijloacelor financiare, începând cu

sistemul Hawala şi terminând cu marile bănci internaţionale. Pe lângă aceasta, instanţele

corespunzătoare trebuie informate la timp şi cu exactitate despre orice operaţiuni suspecte.

Ţinta unei părţi considerabile a infracţiunilor este primirea beneficiilor de către unele

persoane sau grupuri de persoane care execută acte criminale. Spălarea banilor constă în

prelucrarea mijloacelor primite pe cale criminală cu scopul de a ascunde provenienţa lor ilegală.

Acest proces joacă un rol important, permiţând infractorului să profite de aceste venituri în

interes propriu fără să ascundă provenienţa mijloacelor [171]. Traficul ilegal de arme,

contrabanda şi alte activităţi criminale organizate aduc mult profit. Furturile, comerţul la bursă

cu folosirea ilegală a informaţiei despre compania-emitent, luarea de mită şi schemele fraudelor

computerizate, de asemenea, aduc un profit enorm, favorizând legalizarea veniturilor ilegale prin

intermediul spălării banilor.

În perioada 1991 şi 1992 numărul membrilor FATF s-a extins de la 16 la 28 de ţări, în

anul 2000 31 membri, în 2003 – 33 membri, iar în 2007 34 ţări-membre. În componenţa

FATF intră 29 de ţări şi jurisdicţii, în aceeaşi componenţă intră ţările Europei, Americii de Nord

şi de Sud, Asiei care sunt principale centre financiare, precum şi Comisia Europeană şi Consiliul

pentru colaborarea ţărilor în Golful Persic.

Spălarea banilor, conform definirii, nu intră în sfera statisticii economice obişnuite. Şi

totuşi, la fel ca şi în alte sfere ale activităţii economice ilegale, se fac evaluări aproximative

pentru a înţelege cel puţin dimensiunile problemei date. De exemplu, Fondul Monetar

Internaţional a făcut o declaraţie, conform căreia spălarea banilor în lume, după volumul său,

poate fi egală aproximativ de la 2 până la 5 procente din PIB mondial [220, p. 59-70].

81

Conform datelor statistice pentru anul 1996, această rată permite să afirmăm că volumul

spălării banilor a constituit de la 590 miliarde până la 1,5 trilioane dolari SUA. Prima cifră este

aproximativ egală cu volumul producţiei economice generale în ţări ca Spania. Potrivit Fondului

Monetar Internaţional (FMI), în anul 2005 banii spălaţi prin sistemul financiar a atins nivelul de

2,5 mii de miliarde dolari SUA, ceea ce constituie aproximativ 10% din PIB mondial [250].

Spălarea banilor este rezultatul scontat aproape al oricărei crime orientate spre

acumularea veniturilor. Aceasta înseamnă că spălarea banilor poate fi efectuată în orice colţ al

lumii. De regulă, cei care încearcă să spele bani caută jurisdicţii în care riscul de a fi descoperit

este foarte mic datorită programelor slabe şi ineficiente orientate împotriva spălării banilor.

Criminalii caută permanent modalităţi noi de spălare a banilor. Îndeosebi sunt atrăgătoare în

acest sens ţările cu centre financiare în curs de dezvoltare, dar cu mecanisme de control

ineficiente, deoarece în ţările cu centrele financiare bine dezvoltate există deja regimuri

universale pentru combaterea spălării banilor. Anume aceste diferenţe dintre sistemele de

combatere a spălării banilor în diferite ţări sunt folosite de criminali, care transferă operaţiunile

lor în ţările, sistemele financiare ale cărora încă nu sunt întărite de măsuri de protecţie rezistente

şi efective [243, p. 1-7].

Unii consideră că ţările cu economia în curs de dezvoltare nu au posibilitatea să-şi

permită luxul de a diferenţia capitalul primit în funcţie de sursă. Dar amânarea procesului de

întreprindere a măsurilor este periculoasă cu cât mai mult vor fi amânate măsurile, cu atât mai

adânc crima organizată va pătrunde în sistem. Cheltuielile sociale şi politice legate de spălarea

banilor pot fi foarte serioase, dacă nu se va acorda atenţia cuvenită problemei date şi nu se va lua

nici o măsură. Crima organizată poate pătrunde în organizaţii financiare şi prelua controlul

asupra sectoarelor mari ale economiei, efectuând investiţii, sau poate corupe funcţionarii de stat

sau chiar şi guverne întregi ale ţărilor [227].

Majoritatea ţărilor au reacţionat la actele teroriste în mod asemănător: au fost create

imediat comisii de control la nivel ministerial care au implementat măsuri necesare pentru

contracararea provocărilor reale sau posibile. Sub egida unor astfel de comisii au fost efectuate

manifestări concrete, sub forma creării structurilor conducătoare, responsabile pentru luarea

măsurilor de reacţie, precum şi de apărare a obiectelor potenţiale, a hotarelor, a surselor de

asigurare cu apă şi produse alimentare, a ambasadelor şi a companiilor internaţionale de acte

teroriste.

Toate ţările UE au activizat activitatea de colectare, analiză şi predare a datelor

informaţionale instanţelor corespunzătoare, precum şi de coordonare a măsurilor în acest

domeniu (la nivel internaţional, naţional şi în sistemul Europol şi totodată, în sfera analizei

82

ameninţărilor). În conformitate cu deciziile Comunităţii Internaţionale, toate ţările au mărit

volumul de mijloace alocate pentru problema contracarării terorismului. Au fost luate măsuri de

optimizare a potenţialului serviciilor speciale, fapt care a permis rezistenţa mai efectivă a

fenomenului spălării banilor, precum şi măsuri de consolidare a structurii legislative şi de drept

cu scopul suprimării activităţii teroriste şi predarea teroriştilor spre judecată la momentul oportun

[206, p. 14-17].

Statele participante la consultaţiile internaţionale oferă ajutor în întocmirea şi elaborarea

listelor de terorişti şi organizaţii teroriste din diferite ţări ale lumii [14]. Toate ţările au primit

lista cu denumirile organizaţiilor bănuite de finanţarea terorismului, după care au început

procesul de îngheţare a mijloacelor acestor organizaţii. În rândurile ţărilor europene a fost

revizuită baza instituţională cu scopul determinării rolului armatei şi a organelor de drept în

cadrul manifestărilor antiteroriste.

Deja în majoritatea ţărilor au fost luate măsuri pentru elaborarea unei baze legislative

unice de drept şi armonizarea legislaţiei, pregătirea pentru acţiuni în domeniul nuclear, biologic,

chimic şi radiologic. Majoritatea ţărilor-membre ale Uniunii Europene şi până acum apreciază

ameninţarea pericolului la un nivel scăzut. Totodată, în majoritatea statelor au fost luate măsuri

de precauţie: începând cu efectuarea lucrărilor militare de cercetări ştiinţifice şi experimentale de

construcţie la nivel naţional şi crearea subdiviziunilor speciale şi terminând cu crearea rezervelor

de vaccine, antibiotice şi remedii profilactice ale bolilor şi înzestrarea subdiviziunilor de reacţie

rapidă cu echipament pentru dezinfectarea terenurilor şi de protecţie. La acel moment în toate

statele s-a implementat strategia cercetărilor ştiinţifice, care permite a ridica nivelul de siguranţă

a funcţionării obiectelor infrastructurii naţionale. În general, într-o formă sau alta majoritatea

ţărilor Uniunii Europene participă la luarea măsurilor antiteroriste la nivel internaţional. Deseori,

acestea se efectuează sub egida reprezentanţilor permanenţi ai UE şi NATO.

La baza dezvoltării societăţii actuale a stat comunicarea. Situaţia mondială curentă a

demonstrat că de la terminarea ”războiului rece” nu a existat o comunicare eficientă din punct de

vedere al acţiunilor majore, nici cel puţin între statele care aparţineau unuia dintre cele două

blocuri militare bine definite. Combaterea terorismului prin colaborarea, cooperarea şi

conlucrarea activă a statelor şi cetăţenilor lumii este metoda cea mai bună. Această solidaritate

înseamnă izolarea teroriştilor prin înlăturarea cauzelor terorismului. Aceasta presupune, însă, un

lung şi chinuitor efort moral de civilizare continuă a speciei umane, de asumare şi depăşire a

limitei, de toleranţă religioasă şi acceptare a diferenţelor culturale.

Conform Declaraţiei referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile

prieteneşti şi de cooperare dintre state în conformitate cu carta ONU, adoptată prin Rezoluţia

83

Adunării Generale nr. 2625 din 14.10.1970 (art.2), cooperarea internaţională este unul dintre cele

7 principii fundamentale ale dreptului internaţional. Acesta este un principiu relativ nou,

cunoscut după cel de-al Doilea Război Mondial ca rezultat al dezvoltării largi a relaţiilor

internaţionale, în special, condiţionat de necesitatea cooperării economice şi politice a statelor în

vederea asigurării păcii şi securităţii internaţionale, creşterii bunăstării popoarelor, dezvoltării

culturii, protecţiei mediului etc. Principiul corespunde perfect scopurilor Naţiunilor Unite care

prevede „realizarea cooperării internaţionale în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter

economic, social sau umanitar” [41].

Principiul cooperării internaţionale presupune în mod cert o obligaţie – cea de colaborare

într-un domeniu concret pentru a exista, a preveni şi a soluţiona discrepanţele apărute în ordinea

juridică internaţională, statele fiind totuşi libere să-şi aleagă formele de colaborare la care vor

recurge şi care vor fi cele mai eficiente în contextul geopolitic creat [41]. Cercetătorul A.

Витковский a abordat ştiinţific domeniile prioritare ale colaborării internaţionale pentru

sporirea eficienţei luptei împotriva terorismului a realizat. În interpretarea cercetătorului rus,

domeniile prioritare ale colaborării internaţionale sunt: îmbunătăţirea cadrului juridic

internaţional în domeniul luptei împotriva terorismului; precizarea mecanismelor de asistenţă

juridică, inclusiv extrădarea teroriştilor, abordarea principiilor universale privind principiul: "fie

extrădare, fie judecată"; intensificarea luptei împotriva finanţării terorismului, inclusiv prin

reprimarea canalelor de alimentare prin comerţul ilicit de droguri, spălarea banilor "murdari";

contracararea accesului teroriştilor la armele de distrugere în masă şi livrarea lor, posibilitatea

utilizării agenţilor biologici, substanţelor nucleare şi radioactive; intensificarea controlului

asupra traficului de arme convenţionale; depunerea eforturilor privind căutarea şi neutralizarea

surselor, organizatorilor şi conducătorilor activităţii teroriste; convenirea asupra unor principii

comune pentru utilizarea forţelor armate şi grupărilor militare în lupta împotriva terorismului

internaţional; unificarea comunităţii mondiale împotriva ideologiei terorismului; dezvoltarea

tehnologiei comune în interpretarea problemelor ce ţin de combaterea terorismului reflectate în

mass-media, reglementarea precaută a ordinii informaţiei interpretate de mijloacele mass-media,

Internet, situaţiilor care implică acte de terorism; utilizarea maximală a relaţiilor

interparlamentale în unirea eforturilor în lupta împotriva terorismului, inclusiv în urmărirea,

extrădarea şi judecarea persoanelor suspectate de terorism; explicarea oamenilor la nivel de

înţelegere, că potenţialele victime ale teroriştilor nu sunt persoane aparte luate, dar în cea mai

mare măsură sunt cetăţeni nevinovaţi; organizarea şi coordonarea la scară internaţională a unei

reforme juridice în lupta împotriva terorismului la nivel de cercetare ştiinţifică [144, p. 63-72].

84

În opinia autorului tezei, un studiu semnificativ în domeniul colaborarii internaţionale în

combaterea terorismului necesită următoarele aspecte: sistematizarea problemelor de colaborare

internaţională în domeniul combaterii terorismului; tendinţe şi forme de colaborare

internaţională; esenţa şi conţinutul activităţii statului şi coaliţiilor statale (interstatale) în

combaterea terorismului; structuri antiteroriste regionale şi naţionale, direcţiile şi formele lor de

interacţiune; implicarea instituţiilor societăţii civile.

Statele nu pot acţiona efectiv fără ajutorul altor state, cu atât mai mult că numărul statelor

ameninţate direct de terorism a crescut odată cu dimensiunea transnaţională a fenomenului.

Înfăptuirea actelor teroriste pun la îndoială capacitatea acelui sau altui stat de a asigura în ţară

ordinea, securitatea vieţii şi demnitatea cetăţenilor. Globalizarea terorismului impune statelor

lumii necesităţi de politici de securitate şi apărare mai puternice, dar pentru aceasta este nevoie

de identificarea necesităţilor şi alocarea de resurce comune, de intensificarea dezvoltării

capacităţilor, armonizarea structurilor, compatibilizarea şi interoperţionalizarea forţelor, trasarea

de responsabilităţi comune, colaborare în vederea atingerii obiectivelor stabilite, precun şi

găsirea de soluţii comune. Astfel, intervin unele schimbări pe care am dori să le menţionăm, ce

s-au instituit la nivelul serviciilor speciale din unele state-membre ale UE pentru creşterea

eficienţei în lupta împotriva terorismului. De exemplu, în Franţa, la 15 mai 2002, s-a înfiinţat

CSI – Consiliul pentru Securitate Internă (fr.: Conceil de securite interiore). Tot în 2002 a fost

transformată DGSE – Direcţia Generală a Securităţii Exterioare responsabilă de serviciile de

informaţii militare, dintr-o organizaţie pe zone geografice, într-o zonă pe domenii de interes.

Trebuie de menţionat că tot în 2002 la Paris s-a înfiinţat un centru contraterorist comun, denumit

Alliance Base, condus de un general din cadrul DGSE. În cadrul acestui centru activează ofiţeri

de informaţii din Franţa, Marea Britanie, Germania, Canada şi Australia. Aceşti ofiţeri de

informaţii fac schimb de informaţii şi întreprind operaţiuni în comun. În iulie 2008, Direcţia

Supravegherii Teritoriului Francez (DCRG), specializată în materie de informaţii interne, au

obţinut competenţe şi pe linie de combatere a terorismului. O altă măsură a fost reintroducerea

Comitetului interministerial de informaţii ((CIR) fr.: Comite Interministeriel du Renseignement),

organ de coordonare a serviciilor speciale de informaţii întrunit să elaboreze directive naţionale

în materie de informaţii, aflat sub conducerea prim-ministrului Franţei.

Un alt exemplu: în Germania, începând din luna noiembrie 2001, s-au extins

competenţele Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (BfV) în colectarea de informaţii cu

privire la situaţia conturilor din bănci ale persoanelor implicate în acţiuni extremist-teroriste. De

asemenea, în Spania a avut loc o transformare radicală în anul 2002: Serviciul Principal de

Informaţii (CESID) a fost înlocuit cu Centrul Naţional de Informaţii (CNI).

85

În India, în urma atentatelor teroriste din Mumbai, s-a intensificat colaborarea,

cooperarea şi conlucrarea cu serviciile speciale ale altor state. Astfel, o echipă a FBI a sosit

imediat la faţa locului şi a participat la cercetările comune din Palatul Taj Mahal Palace, Hotelul

Tower, Hotel Trident-Oberoi, Casa Nariman. De asemenea, pe lângă FBI, echipe ale serviciilor

speciale de informaţii din Israel şi Marea Britanie au ajutat la investigarea carnajului din

Mumbai. Pentru prinderea vinovaţiilor de atentatele din Mumbai au colaborat experţi din

domeniul contra-terorismului, investigatori, analişti criminalişti şi spioni din cadrul serviciilor

speciale din patru ţări: India, SUA, UK şi Israel. Cu ocazia Jocurilor Olimpice „Beijing 2008”,

China şi-a înscris pe agenda sa şi colaborarea, cooperarea şi conlucrarea dintre serviciile speciale

pentru asigurarea protecţiei sportivilor şi spectatorilor participanţi la eveniment. Încă din ianuarie

2007, Centrul de Comandă al Securităţii Olimpice din Beijing a instituit un Departament de

Relaţii Internaţionale, care a pus bazele unor colaborări internaţionale pe linie de securitate

olimpică în timpul desfăşurării competiţiilor sportive. La fel, în Brazilia, în 2006, s-a creat South

American Intelligence Center [205].

Trebuie menţionat faptul că în scop de colaborare, în decembrie 2007, serviciile speciale

americane au creat un web site interactiv, denumit A-Space, pentru ofiţerii de informaţii ale celor

16 servicii din cadrul Comunităţii de Informaţii, reţea care include baze de date şi arhive cu

rapoarte de lucru, iar în plus dispune de mesagerie electronică şi motor de căutare foarte

puternic.

În prezent, serviciile speciale de informaţii din statele aliate ale NATO, pe lângă

terorismul internaţionalizat, trebuie să facă faţă noilor provocări care impun la o colaborare,

cooperare, conlucrare şi extindere a schemei de personal cu noi specialişti cum ar fi: competiţia

în resursele energetice; noi misiuni de pace, gestionarea informativă până la închiderea celor în

curs; stoparea atacurilor informatice tot mai dese şi toate acestea pe fond de criză financiară tot

mai globalizată.

Comunitatea mondială deţine multe spaţii pentru dezvoltarea colaborării, cooperării şi

conlucrării în lupta împotriva terorismului. În primul rând, este vorba de ONU. Deciziile

organizaţiei, adoptate în ultimii 10 ani, au creat o bază de drept extinsă pentru lupta împotriva

acestui flagel. În ultimul timp, s-a intensificat activitatea Consiliului Rusia-NATO în această

privinţă. UE stabileşte colaborarea cu Rusia în domeniul prevenirii ameninţărilor teroriste.

Asemenea organizaţii ca OTSC şi OCS propun diferite metode de colaborare, cooperare şi

conlucrare pentru lupta antiteroristă. Acum este rândul voinţei politice a liderilor mondiali.

Comisarul European pentru Afaceri Interne Cecilia Malmstrom a menţionat recent că

studiul "Eurobarometru" a aratăt că patru din cinci europeni doresc ca UE să întreprindă mai

86

multe măsuri ce ţin de combaterea terorismului şi a infracţiunilor grave. În conformitate cu

aceasta, comisarul european urmăreşte cum statele-membre ale UE sesizează treptat că o astfel

de problemă de stat sensibilă cum ar fi terorismul poate fi un subiect al unei colaborării mai

intensive în UE [191, p. 58-59].

Activităţile desfăşurate de grupările teroriste a impus colaborarea bi/multilaterală dintre

serviciile speciale, schimbul de informaţii cunoscând în acest sens o creştere tot mai evidenţiată.

Totodată, din cauza ameninţărilor teroriste s-a manifestat şi necesitatea colaborării dintre

serviciile speciale interne şi cele de informaţii externe ale aceluiaşi stat.

Experienţa din ultimul deceniu confirmă faptul că globalizarea, odată cu avantajele şi

transformările pozitive pe care la aduce în cadrul sistemului internaţional, nu este lipsită şi de

aspecte ce ridică, de multe ori, probleme şi îngrijorare, printre care un loc mai important îl ocupă

problematica securizării spaţiilor informaţionale, cu atât mai mult cu cât fenomenul terorismului

a luat o amploare fără precedent.

În concluzie menţionăm că principalele instrumente şi mecanisme de colaborare

internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului sunt: convenţiile internaţionale,

recomandările FATF, strategiile Naţiunilor Unite de combatere a terorismului, rezoluţiile,

planurile de acţiuni, actele legislative la nivel naţional şi internaţional şi altele. Funcţionarea

eficace a acestor instrumente şi mecanisme ţine de buna colaborare, coordonare, conlucrare a

serviciilor speciale, comunităţilor de informaţii prin îmbunătăţirea cadrului juridic internaţional,

reprimarea canalelor de alimentare prin comerţul ilicit de droguri, spălarea banilor, contracararea

accesului teroriştilor la armele de distrugere în masă, posibilitatea utilizării agenţilor biologici,

substanţelor nucleare şi radioactive, unificarea comunităţii mondiale împotriva ideologiei

terorismului, dezvoltarea tehnologiilor comune, utilizarea maximală a relaţiilor

interdepartanentale, organizarea şi coordonarea la nivel internaţional a unei reforme juridice în

combaterea terorismului la nivel de cercetare ştiinţifică şi altele.

Ca instrumentele şi mecanismele de colaborare internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului să funcţioneze, ele trebuie să fie adaptate permanent la noile nevoi

globale, după necesitate să se elaboreze, să se pună în funcţiune noi seturi de instrumente şi

mecanisme de colaborare internaţională pentru depistatea şi diminuarea acestui flagel. Lipsesc

instrumente şi mecanisme funcţionale care ar depista condiţiile favorabile ce oferă teroriştilor

posibilitatea de a primi, a spăla şi a transfera mijloace băneşti pentru executarea actelor teroriste.

Drept urmare a situaţiilor din ce în ce mai frecvente în care serviciile speciale trebuie să se ocupe

de probleme globale sau transnaţionale, relaţiile dintre acestea necesită adaptarea în continuu la

noi practici şi mecanisme de colaborare internaţională. Pentru a fi posibilă o astfel de abordare,

87

se are în vedere conturarea elementelor unei similitudini de valori şi interese dincolo de hotarele

unei identităţi transnaţionale care, fără să nege identităţile naţionale, să reflecte mai bine

obiectivele lumii democratice în ansamblul ei. Colaborarea dintre serviciile speciale,

comunităţile de informaţii este una dintre cele mai puternice instrumente de care dispune

comunitatea internaţională în războiul împotriva terorismului. Necesitatea reformării serviciilor

speciale ale unui stat, inclusiv Republica Moldova, se bazează pe asocierea partenerilor în

vederea atingerii unor scopuri comune, printre care prioritare sunt respectarea drepturilor şi

libertăţilor cetăţenilor, supremaţia legii, democraţia şi economia bazată pe o piaţa liberă,

egalitatea în drepturi şi dreptatea socială. Un exemplu de activitate a unei comunităţi de

informaţii, care reprezintă un model bun de funcţionare, colectare, schimb de informaţii, analiză

create şi dezvoltate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp, este Comunitatea de

Informaţii a Statelor Unite ale Americii.

2. 3. Experienţa Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite ale Americii privind

combaterea terorismului: repere pentru Republica Moldova

Dezvoltarea unei conlucrări strânse cu serviciile speciale ale SUA constituie una dintre

priorităţile majore ale politicii externe a Republicii Moldova. Aspiraţiile şi interesele Republicii

Moldova coincid cu obiectivele strategice ale SUA, prin urmare, acest lucru creează temelia

necesară pentru dezvoltarea unui parteneriat dintre aceste două state [29, p. 89-99]. Obiectivul

acestul paragraf este de a oferi un exemplu clasic privind colaborarea internaţională a unei

comunităţii de informaţii alcătuită din agenţii guvernamentale federale, servicii,

departamente/organizaţii din cadrul Executivului american pentru combaterea terorismului.

Drept model pentru o funcţionare performantă a unei comunităţi de informaţii a fost selectată

Comunitatea de Informaţii (CI) a Statelor Unite ale Americii. CI a SUA reprezintă un model

desăvârşit de funcţionare, colectare, schimb de informaţii, analiză a unei comunităţi de informaţii

create şi dezvoltate pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Din punct de vedere teoretic,

„comunitatea de informaţii” este o noţiune generică prin intermediul căreia se desemnează

funcţionarea coordonată a sistemului securităţii naţionale. Statele Unite ale Americii au fost

primele care au promulgat o lege care să prevadă expres definirea „comunităţii de informaţii”.

Acest model al unei astfel de comunităţi poate fi preluat şi adaptat în diverse ţări care încă nu au

sisteme şi comunităţi de servicii speciale de informaţii sau sunt în proces de reformare a

acestora. În lista principalelor obiective politice de reformare a Republicii Moldova a fost inclus

obiectivul ce ţine de reforma sectorului de securitate şi apărare, care denotă că Republica

88

Moldova este determinată să-şi reformeze serviciile speciale în scopul sporirii eficienţei acestora

în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi internaţionale.

CI a SUA este una dintre cele mai dezvoltate comunităţi, care a trecut prin mai multe

etape de formare. CI a fost înfiinţată în 1947, odată cu adoptarea Legii Securităţii Naţionale, deşi

fusese deja concepută la 7 decembrie 1941 în urma atacului surpriză de la Pearl Harbor, dar a

luat forma sa actuală abia în 1981 [141, p. 156-164]. CI a SUA este un grup de organizaţii şi

agenţii cu procese şi proceduri care sunt uneori complementare, iar uneori dublate. Aceasta este

alcătuită din "agenţii şi oficii a căror prerogative sunt adesea într-o strânsă legătură, iar uneori

combinate, dar care serveşte pentru diferiţi clienţi şi sub diverse linii de autoritate şi control"

[222].

Există multe moduri de a descrie CI a SUA, în dependenţă de funcţie (de management şi

execuţie), de activităţi (de colectare, analiză, acţiune sub acoperire si contrainformaţii) sau după

Departamentul Executiv (eng.: Executive Branch department) sau agenţia independentă intră

sub incidenţa fiecărei organizaţii din CI (Departamentul Apărării, Departamentul de Stat,

Departamentul de Justiţie, Agenţia Centrală de Informaţii etc.) [222]. Cu toate acestea, CI a

SUA reprezintă o vastă reţea de organizaţii şi agenţii care colectează şi analizează informaţii şi

produse informaţionale secrete pentru a sprijini factorii de decizie politică. Pentru membrii CI

din SUA, "analiza informaţiei înseamnă rezolvarea puzzle-lului, care este destul de indicat

pentru a iniţia acţiuni. Scopul este unul politic. Contextul este o situaţie de incertitudine, de

multe ori una care nu poate fi recunoscută în contururi clare, iar standardul este "suficient de

bun pentru a acţiona" [246]. CI a SUA, începând din 2006, este alcătuită din 17 agenţii

guvernamentale federale, servicii, departamente sau organizaţii din cadrul Executivului

american [197]. Aceste agenţii desfăşoară activităţi informative în vederea asigurării securităţii

naţionale a SUA. Conducerea CI este asigurată de Directorul Comunităţii Naţionale de

Informaţii (eng.: Director of National Intelligence (DNI)) şi de Departamentul condus de acesta

- ODNI (eng.: Office of the Director of National Intelligence) [169].

La nivelul comunităţilor de informaţii s-a impus necesitatea existenţei unor structuri

centralizate. În acest proces pot fi propuse formule comparative între comunităţi, axate pe cadrul

general istoric, evoluţia comunităţilor în directă legătură cu ameninţările la care au fost supuse cu

menţiunea că diverse state au răspuns în moduri diferite la acelaşi tip de ameninţăril. Cazul CI a

SUA serveşte ca model, dar este şi unul de extremă complexitate. În SUA acest fenomen a

reprezentat „o lecţie timpuriu învăţată după 11 septembrie, „a necesităţii”. Legea privind reforma

serviciilor speciale de informaţii şi prevenire/combatere a terorismului din 2004 (IRTPA) a

instituit două structuri organizatorice esenţiale ale comunităţii de informaţii actuale: funcţia de

89

Director al Serviciilor Naţionale de Informaţii – funcţie de coordonare a agenţiilor americane de

informaţii şi Biroul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii (ODNI), care a fost investit

cu atribuţii de implementare a viitorului proces reformator. În acelaşi plan se poate situa şi

constituirea ulterioară a Departmentului Securitate Internă (eng: Department of Homeland

Security (DHS). În septembrie 2007, ODNI a introdus planul „100 Day & 500 Day Plans for

Integration & Collaboration”, care include o serie de iniţiative proiectate să construiască

fundamentul pentru creşterea cooperării şi reformării CI. Centrul Naţional de Contraterorism

(eng: National Counterterrorism Center) este o organizaţie deosebit de importantă în cadrul

ODNI [132, p. 149-160].

Directorul CI coordonează activitatea celor 16 membri ai Comunităţii de Informaţii şi

este principalul consilier prezidenţial şi al Consiliului Naţional de Securitate (NSC). În ceea ce

priveşte activitatea informativă conexă securităţii naţionale, supraveghează şi coordonează

implementarea Programului Naţional de Informaţii. Directorul Comunităţii Naţionale de

Informaţii este numit de preşedinte în urma recomandării Senatului [168]. Fiecare membru al CI

activează individual, în cadrul departamentului său, desfăşurând activităţi de informaţii.

Personalul tuturor departamentelor colaborează strâns atât cu agenţia la care aparţin, cât şi cu CI.

Colaborarea are mai multe forme, inclusiv comunicare electronică, verbală, grupuri de lucru,

lucrări comune privind aplicaţiile tehnologice, grupe operative comune pe probleme

prestabilite

[170]. CI beneficiază şi de contribuţia unor structuri speciale cu care colaborează permanent pe

tema ameninţărilor neconvenţionale. Personalul din diferite sectoare de activitate ale CI operează

în astfel de centre naţionale, colaborând pe termen lung cu un număr important de angajaţi. În

cele mai multe cazuri, activitatea se desfăşoară în sedii comune, specializate pe diferite domenii.

Printre aceste centre se numără Centrul pentru Combaterea Terorismului (eng.: Counter-Terrorist

Centre (CTC)), Centrul pentru Controlul Armelor, Neproliferare şi Tehnologia Mijloacelor de

Luptă (eng.: Weapons Intelligence, Nonproliferation, and Arms Control Center (WINPAC)) şi

Centrul de Combatere a Criminalităţii şi Traficului de Droguri (eng.: Crime and Narcotics

Center(CNC)) [235].

CI solicită deseori sprijin mediilor academice sau specialiştilor din industrie pentru

colaborări în cadrul unor proiecte comune. Grupul pentru Analize Strategice al CIA este un

exemplu în acest sens. Această organizaţie colaborează nu doar cu membrii CI, ci şi cu experţi

pe probleme de strategie militară sau tehnici inovatoare, medii de securitate pe termen lung,

economie globală etc. [236]. Pentru dezvoltarea CI nu a fost elaborat un plan-ghid special.

Dezvoltarea acesteia a avut loc timp de câteva decenii, cu crearea a mai multor agenţii care se

specializează în domenii distincte de activităţile de colectare de informaţii, analiză, acţiune sub

90

acoperire şi de contrainformaţii. Una dintre piesele cele mai influente ale legislaţiei în vederea

dezvoltării comunităţii de astăzi a fost US National Security Act din 1947, care "a oferit cadrul

juridic pentru Comunitatea de Informaţii" [219] şi a înfiinţat Agenţia Centrală de Informaţii

(CIA).

În Actul Securităţii Naţionale erau prevăzute următoarele sarcini pentru CIA: analiza şi

valorificarea informaţiilor obţinute de Departamentul de Stat, Departamentul Apărării şi celelalte

ramuri ale puterii executive; elaborarea recomandărilor pentru Consiliul Naţional de Securitate

privind luarea de măsuri de apărare împortiva pericolului comunist; îndeplinirea altor obligaţiuni

ale Consiliului Naţional de Securitate în sfera apărării securităţii statului. Structural, CIA este

organizată din patru directorate ce au atribuţii în culegerea, obţinerea şi analiza informaţiilor de

orientare politică, militară, economică: Directoratul pentru Operaţiuni recepţionează şi

analizează informaţii prin surse umane (rezindenţi, spoini, agenţi); Directoratul pentru Ştiinţă şi

Tehnologie colectează informaţii prin sateliţi şi mijloace electronice; Directoratul analitic

analizează şi distribuie conducerii de vârf informaţiile obţinute de CIA; Directoratul

Administrativ asigură logisitca activităţii cotidiene a CIA. CIA a fost una dintre primele

organizaţii ce obţinea informaţii prin utilizarea complexă a progreselor tehnologice din domeniul

electronicii, ingineriei zborurilor, cercetărilor spaţiale şi a computerelor pentru stabilirea unor

programe ample, ce prevedeau dezvoltarea echipamentelor şi metodelor de utilizare a acestora în

scopuri de spionaj.

Unul dintre exemplele de succes ale colaborarii internaţionale dintre CI în combaterea

actelor de terorism este operaţiunea comună a Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) şi

a serviciilor secrete germane denumită operatiunea „Alberich”. În cadrul operaţiunii respective,

cu ajutorul informaţiei furnizate de catre CIA privind complotul terorist planificat de catre un

grup de fanatici islamişti germani instruiţi în Pakistan, anchetatorii serviciilor secrete din

Germania au prevenit un iminent atac terorist asemănător atacului de la 11 septembrie 2001. În

decurs de luni de zile operaţiunea „Alberich” a fost discutată în cadrul întâlnirilor săptămânale

convocate de catre ministrul federal cu atribuţii speciale al Germaniei Thomas de Maiziere. Ceea

ce a început cu o informaţie vagă, ulterior s-a transformat în cea mai mare operaţiune a

serviciilor secrete din Germania, nemaivăzută de la aşa-numita operaţiune teroristă ”toamna

germană” din 1977 exercitată de catre membrii grupării de extrema stângă (Fracţiunea Armata

Roşie) împotriva acţiunilor statale.

Operaţiunea „Alberich” a început în luna octombrie a anului 2006, atunci când Agenţia

Americană de Securitate (NSA) a încercat să intercepteze e-mail-uri suspecte transmise dintre

Germania şi Pakistan. Aceasta s-a încheiat un an mai târziu în regiunea Sauerland a Germaniei

91

cu reţinerea a trei indivizi germani convertiţi la islam, Fritz Gelowicz în vârstă de 28 de ani, fiul

unui medic german, şi Daniel S. în vârstă de 22 de ani, ce au fost antrenaţi în manevrarea

armelor de foc în timpul serviciului militar în orasul Saarlouis. Al treilea individ arestat a fost

Adem Y., în vârstă de 28 de ani de naţionalitate turcă. Toti trei au fost prinşi în flagrant de catre

trupele Grupului Special de Aparare a Frontierei (GSG – 9) în timpul mixării unor substanţe

chimice utilizate pentru fabricarea de explozivi artizanali. În urma percheziţionării locuinţei în

care se aflau suspecţii terorişti, anchetatorii germani au depistat detonatoare militare, ce au fost

traficate din Siria, precum şi 60 de litri de peroxid de hidrogen. Materialele au fost aparent

destinate utilizării pentru trei maşini-bombe pe care grupul le avea planificate pentru detonare în

faţa bazei militare americane de pe teritoriul german, a unui club de noapte sau, eventual, în faţa

unui aeroport important. Potrivit cotidianului „Spiegel”, ameninţarea atacului terorist a fost atât

de gravă, încât fostul preşedinte al SUA George W. Bush, cât şi cancelarul federal al Germaniei

Angela Merkel au fost înştiinţaţi în detalii [214]. Acest exemplu ne face să conştientizăm cât de

importantă este colaborarea internaţională dintre serviciile speciale şi care este impactul

colaborării în caz concret.

Menţionăm că dezvoltarea unei colaborări strânse cu SUA constituie una din priorităţile

majore ale politicii externe a Republicii Moldova. Un schimb de experienţă între SIS al

Republicii Moldova şi CIA a SUA s-a observat în cadrul unei vizite de documentare în iulie

2010 la invitaţia Agenţiei Centrale de Informaţii. În cadrul acestei vizite reprezentanţii SIS s-au

familiarizat cu experienţa serviciilor speciale americane în asigurarea securităţii naţionale,

regionale şi internaţionale [126].

O altă instituţie foarte importantă a SUA este Biroul Federal de Investigaţii (FBI), creat în

anul 1908 la iniţiativa Procurorului general al SUA Charles Bonaparte, care a fost susţinut pe

atunci de preşedintele Statelor Unite Theodor Roosevelt. În perioada 1908-1923, numărul

colaboratorilor FBI a ajuns la 650 de persoane. Au apărut secţii teritoriale ale Biroului în 9 state

americane. În 1924, în calitate de director al FBI a fost numit John E. Hoover. Fiind în fruntea

FBI la vârsta de 29 de ani, J. E. Hoover a fost fără întrerupere conducător al acesteia şi a

înterprins un şir de măsuri orientate spre sporirea eficienţei activităţii Biroului. În 1935, serviciul

special în cauză a obţunit actuala denumire – Biroul Federal de Investigaţii. Tot în acel an a fost

delimitată deviza oficială a FBI „Fidelitate, cutezanţă, onestitate”. Principalele sfere de activitate

ale FBI sunt: contrainformaţia, investigaţii pe marginea dosarelor ce vizează încălcarea

drepturilor omului, combaterea terorismului, crimei organizate, traficului de dorguri, a

infracţiunilor grave contra personalităţilor, precum şi lupta cu infracţionalitatea „guleraşelor

albe”, inclusiv cu corupţia în eşaloanele de vârf ale puterii federale şi locale. Activitatea FBI este

92

reglementată de către legislaţia federală, Codul penal şi de procedură, deciziile Judecătoriei

Supreme a SUA, ordinele, instrucţiunile şi indicaţiile Preşedintelui şi Procurorului General. FBI

este o organizaţie departamental-ramificată şi strict centralizată. De asemenea, sistemul FBI

include 4 centre tehnico-ştiinţifice regionale. În 1998 apare o nouă subdiviziune în cadrul

Biroului – Centrul Naţional de Protejare a Infrastructurii, ce are ca sarcină principală lupta cu

infracţiunile în domeniul ciberneticii şi sfera înaltelor tehnologii.

Agenţia de Informaţii a Departamentului Apărării (DIA), o altă instituţie importantă,

controlează o mare parte de informaţii şi date identificate ca fiind secrete de stat în Comunitatea

de Informaţii de astăzi; "arsenalul agenţiilor ... cu mult mai numeroase decât CIA atât în

termeni de oameni, cât şi de dolari" [222]. Fie că este vorba de colectori de informaţii (cum ar fi

Agenţia Naţională de Securitate sau Agenţia Naţională de Informaţii Geospaţiale) sau secţii

analitice (Agenţia pentru Protecţia Informaţiilor şi departamentele specifice de informaţii de

serviciu), DIA colectează, prelucrează şi analizează cele mai multe informaţii apărute în

comunitate. Un domeniu, însă, e de menţionat : DIA nu furnizează majoritatea informaţiei în

special ce ţine de uz intern (domestic), care reprezintă responsabilitatea principală a FBI şi a

restului Comunităţii Organelor de Drept.

DIA a fost înfiinţată în anul 1961 şi s-a constituit ca o agenţie cu rol informativ, ce

reprezintă principalul producător şi administrator al materialelor informative destinate

Departamentului american al Apărării [170]. DIA are angajaţi militari şi civili care activează în

întreaga lume, fiind şi producător, şi operator al informaţiilor din domeniul militar obţinute

îndeosebi din surse secrete externe. Agenţia asigură informaţii secrete din domeniul militar

unităţilor combatante, coordonatorilor politicilor de stat şi militare din cadrul Departamentului

Apărării şi al CI în sprijinul elaborării unor strategii militare sau operaţiuni, dar şi în sprijinul

achiziţiei de armament [167]. Astfel, DIA este producătorul şi principalul responsabil de

informaţiile militare externe, îndeplinind şi rolul de agenţie de consultanţă pentru situaţii de luptă

din cadrul Departamentului Apărării, în timp ce Agenţia Centrală de Informaţii furnizează

informaţii externe preşedintelui SUA, vicepreşedintelui, Consiliului Naţional de Securitate şi

membrilor guvernului.

Agenţia reuneşte în cadrul Comisiei Militare de Informaţii principalele instituţii din

cadrul CI care au ca obiect de activitate Programul de Apărare a SUA răspândit pe mai multe

direcţii conexe unităţilor implicate în conflicte, efectuarea analizelor, politicilor SUA, dar şi cele

legate de resursele energetice. Agenţia asigură sprijin informaţional şi specialiştilor din cadrul

sistemelor de apărare şi are un rol important în asigurarea informaţiilor privind sistemele militare

străine [167].

93

O comunitate de informaţii sau un serviciu special nu se află deasupra legii, legea trebuie

să sancţioneze. Sub acţiunea legii, activităţile şi serviciile speciale nu se pot extinde dincolo de

cele necesare pentru protecţia ordinii democratice, constituţionale.

Comunitatea Organelor de Drept a SUA este reprezentată la toate cele trei niveluri de

guvernare (federal, de stat şi local), iar membrii săi primari (de bază) sunt forţele de poliţie şi de

securitate. Membrii Comunităţii Organelor de Drept sunt în primul rând responsabili de punerea

în aplicare a legislaţiei în cadrul jurisdicţiilor lor. Pentru membrii acestei comunităţi, colectarea

informaţiei nu este o responsabilitate primară. De fapt, pentru FBI şi alte organizaţii de drept,

"informaţia este utilizată în alt sens, nu pentru politică, ci pentru cazuri. Contextul reprezintă

cazurile individuale, iar norma este sala de judecată. Este dincolo de orice îndoială rezonabilă"

[246].

FBI este liderul comunităţii şi este cea mai mare entitate de aplicare a legii la nivel

federal, fiind, de asemenea, un membru al CI. Deşi este cel mai mare reprezentant din partea

Guvernului Federal în Comunitatea Organelor de Drept, există alte organizaţii federale de

aplicare a legii ce sunt parte integrantă a securităţii patriei, inclusiv a Vămilor şi Patrularea

Frontierelor (CBP), Imigrări şi Serviciul Vamal (ICE) şi Agenţiei Antidrog – Departamentul

pentru Informaţii privind Securitatea Naţională (DEA/NN) [227].

Statul de personal şi reprezentarea locală în cadrul Comunităţii Organelor de Drept este

format din ofiţeri ai poliţiei naţionale, ofiţeri ai Patrulei Magistralelor şi ai organizaţiilor judeţene

de poliţie. Coordonarea dintre nivelurile diferite ale comunităţii are loc la depistarea crimelor

specifice sau pe grupuri de lucru dezvoltate în funcţie de tipul infracţiunii (cum ar fi crima

organizată, furt de autovehicule, răpiri etc.). Grupul de Lucru Mixt în domeniul Terorismului

(JTTF), de exemplu, este conceput special pentru a partaja informaţii legate de terorism în SUA

între agenţiile federale ale organelor de drept şi entităţile locale şi naţionale. Astfel de grupuri de

lucru există la fiecare birou FBI din cele 56 de domenii de cercetare, precum şi în alte zece

locaţii din întreaga ţară. Necesitatea unei colaborări mai strânse între CI şi Comunitatea

Organelor de Drept este una clară: lumea interconectată la nivel global poate aduce ameninţarea

terorismului transnaţional spre patrie, consolidând necesitatea de a combina aceste două surse de

informaţii împreună, într-un singur produs de informaţii. Înainte şi imediat după atacurile din 11

septembrie, acest lucru nu a fost întotdeauna respectat. De fapt, "unii cred ca actele de terorism

au fost facilitate prin schimburi continuu de informaţii nesemnificative între agenţiile de

informaţii şi organele de drept, inclusiv prin rândurile blurate ale responsabilităţii

organizaţionale" [175, p. 1-19].

94

Coordonarea dintre cele două comunităţi a fost marcată de secretizare, lipsa de

comunicare şi o indiferenţă faţă de ceea ce fac alte agenţii. Abordările lor de colectare şi analiză

a informaţiilor sunt complet diferite, iar punctele lor de vedere cu privire la rolul şi importanţa

serviciilor speciale la fel sunt diferite. Coordonarea, apoi şi schimbul de informaţii tradiţional şi

netradiţional "probabil, se dovedesc a fi foarte dificile, atingând limitele constituţionale privind

activitatea organelor de drept intern, în timp ce ofiţerii de informaţii schiţează tot mai aproape

proceduri care ar putea compromite sursele şi metodele de colectare de informaţii" [176, p. 1-

32].

Ameninţările teroriste în SUA erau cunoscute încă înainte de 1977. Existau temeri, în

rândul înalţilor responsabili, de atentate teroriste cu bombe radioactive asupra marilor oraşe, în

timp ce companiile aeriene şi apărătorii drepturilor cetăţeanului de rând reclamau excesul de

constrângeri, îndeosebi din cauza atenţiei care se acorda americanilor şi străinilor de origine

arabă [173]. Directorul ştiinţific de la Agenţia de Control Armamente şi Dezarmare (ACDA)

Robert Kupperman avertiza că, dacă nu se iau măsuri, americanii vor continua să se afle pe

marginea unei prăpăstii adânci. Potrivit raportului său, Comisia guvernamentală de luptă

împotriva terorismului a lucrat mai bine de cinci ani la planul de protecţie a SUA împotriva

acestei ameninţări. Această comisie a fost creată de Richard Nixon, în 1972, după asasinarea a

11 sportivi israelieni de către un comando palestinian la jocurile olimpice de la München.

Experţii comisiei respective s-au reunit de două ori pe lună, timp de cinci ani. La acel moment,

preşedintele SUA a precizat că americanii „trebuie să fie gata să acţioneze rapid şi operativ în

cazul în care, în pofida eforturilor preventive, s-ar produce totuşi un act terorist împotriva

americanilor, în interiorul Statelor Unite sau în afară“ [173]. Însă, din lipsa unor atacuri teroriste

majore, priorităţile guvernului american au devenit altele. Mai mult ca atât, ONU nu accepta

ideea sancţiunilor internaţionale împotriva ţărilor care adăpostesc organizaţii teroriste, întrucât o

astfel de afirmaţie este greu de demonstrat şi lasă loc pentru măsuri arbitrare.

Deşi analiza de combatere a terorismului este o zona de bază de concentrare pentru CI,

este destul de diferită faţă de analiza strategică tradiţională şi cea a ameninţărilor militare

desfăşurate în timpul „războiului rece”şi în prima jumătate a anului 2001. De-a lungul anilor,

partea tehnică de colectare a informaţiilor a fost sursa proeminentă de informaţii pentru analiştii

din serviciile speciale. Analiza privind combaterea terorismului trebuie să fie clară, bine

structurată, să corespundă realităţii. Misiunea analiştilor este de a prelucra informaţia care poate

fi extrem de fragmentară, lipsită de referinţe bine definite şi plină de confuzii. Din fragmentări

mărunte ale informaţiei aceştia trebuiau să deducă strategii specifice şi planuri, trebuiau să

găsească fire comune printre componentele aparent lipsite de orice legătură. Spre deosebire de

95

teroristul care are nevoie doar de o singură vulnerabilitate pentru a o exploata, analistul trebuie

să ia în considerare toate vulnerabilităţile potenţiale [187].

În scopul preîntâmpinării aceastei ameninţări şi dezvoltării analizei informaţiei exacte şi

în timp util atât organele de drept, cât şi serviciile speciale trebuie să colaboreze încontinuu.

Dupa 11 septembrie, nu mai există nici o dezbatere în acest sens. În mediul de ameninţare de

astăzi, terorismul poate fi văzut atât ca o preocupare a organelor de drept, precum şi o

ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA, ce reprezintă domeniul CI: "Necesitatea

pentru informaţie se extinde pur şi simplu dincolo de urmărirea persoanelor fizice, de

asemenea, se cere cunoştinţă în ceea ce s-a spus pe străzi şi în moscheile din Brixton sau

Boston – aşa se construieşte "informaţie externă" pe plan intern" [247, p.121-140].

Pe de altă parte, evenimentele din 11 septembrie au relevat natura disfuncţională a

raportului de schimb de informaţii între comunităţi. Aceasta a demonstrat, la fel, diferenţele

fundamentale dintre cele două comunităţi: "fracţia organele de drept/securitatea naţională este

deosebit de semnificativă, sculptată adânc în topografia guvernului american. Paradigma

securităţii naţionale protejează agresiv colectarea informaţiei active. Aceasta anticipează

ameninţarea înainte de a apărea şi planifică acţiunea preventivă împotriva ţintelor suspecte.

Dimpotrivă, paradigma organelor de drept favorizează reacţii către informaţiile furnizate în

mod voluntar, foloseşte arestări ex post facto şi procese reglementate de normele de probe şi

protejează drepturile cetăţenilor" [175, p. 1-19].

Chiar pe când Comunităţile Organelor de Drept şi de Informaţii au avansat în a fi în

contact ca urmare a suprapunerii intereselor, pot apărea probleme legate de coordonare şi

colaborare, deoarece cele două comunităţi au diferite reguli, obiective, surse şi metode, diferite

standarde cu privire la calitatea informaţiei colectate. În mod tradiţional, agenţiile de informaţii

colectează informaţii politice şi militare pentru politicieni, anchetatorii organelor de drept adună

informaţii pentru urmăriri penale. Există câteva reguli care reglementează culegerea de

informaţii - în general, implică activitatea în străinătate care este ilicită sau întreprinsă de

colaborarea convertită cu guvernul-gazdă şi nu se răsfrânge asupra cetăţenilor americani.

Dimpotrivă, organele de drept se concentrează în principal în cadrul graniţelor SUA, apele

teritoriale sau spaţiul aerian. În aplicarea acestor legi ale Statelor Unite ale Americii, cu cereri

extrateritoriale, accentul organelor de drept este pus pe crimele comise de către cetăţenii SUA

sau pe activităţi ilegale, sau externe care afectează securitatea naţională, proprietatea sau cetăţeni

ai SUA. Activitatea organelor de drept din afara SUA şi în interiorul graniţelor altor ţări este de

regulă întreprinsă deschis în colaborare cu guvernul-gazdă.

96

După atacurile din 11 septembrie nimeni din cadrul CI sau al Comunităţii Organelor de

Drept nu vor spune că ei sunt împotriva schimbului de informaţii sau că ei cred că schimbul de

informaţii dintre agenţii, instituţii şi comunităţi este o idee rea. Toata lumea va susţine că

schimbul mai intens de informaţii este necesar agenţiilor din cadrul celor două comunităţi pentru

a efectua o analiză amplă şi minuţioasă din toate sursele, pentru a înfăţişa cu acurateţe imaginea

actualei ameninţări (de exemplu "conectează punctele"). Cu toate acestea, politicile şi acţiunile

acestor agenţii nu au acţionat întotdeauna pe bună dreptate conform acestor dorințe declarate.

Diferenţele culturale înrădăcinate între organizaţii au restricţionat fluxul de informaţii dintre

instituţii/agenţii şi chiar dintre departamentele din cadrul acestor agenţii. Pare a fi o reticenţă

reflexivă a partaja informaţia între agenţii. Agenţiile au creat politici prea restrictive cu privire la

ceea ce poate fi sau ar trebui să fie partajat pe plan intern şi extern.

Atacurile din 11 septembrie au schimbat în mod semnificativ peisajul analitic în CI.

Înainte de atac, ţinta acestei comunităţi a fost orientată, în primul rând, spre statele-naţiuni şi spre

perspectivele analitice tradiţionale ale „războiului rece”. CI militare s-a axat în mod specific pe

armatele altor ţări şi pe capacităţile lor potenţiale împotriva SUA. Chiar şi în timpul creşterii

sponsorizării de stat a terorismului în anii 1980 CI nu şi-a strămutat completamente vizorul de la

Uniunea Sovietică, deşi analiza de combatere a terorismului a început ca o disciplină, accentul

analitic rămânând în altă parte. Atacurile Al-Qaidei au schimbat această ţintă spre combaterea

terorismului şi aproape fiecare participant al CI a aplicat forţă de muncă şi resurse împotriva

acestei probleme.

Astfel, tragedia din 11 septembrie a forţat Comunităţile de Informaţii şi Organelor de

Drept să reevalueze practicile lor în ceea ce priveşte schimbul de informaţii. Astăzi, ameninţarea

este de aşa natură, încât nu poate exista o bifurcaţie între cele două comunităţi cu privire la

informaţii, toate informaţiile relevante disponibile de la o comunitate trebuie să fie împărtăşite cu

celelalte în scopul de a genera o analiză cât mai cuprinzătoare a ameninţării potenţiale asupra

SUA. Este important ca informaţia disponibilă să fie împărţită fiecărui analist în domeniul

combaterii terorismului, indiferent dacă aceasta este din Comunitatea Organelor de Drept sau din

CI. Aceasta a devenit o necesitate analitică necondiţionată, deoarece “centrele de informaţii şi de

aplicare a legii devin tot mai interconectate. Puţini se îndoiesc că perspectivele valoroase pot

rezulta dintr-o strânsă interdependenţă/corespondenţă de informaţii din diferite surse de

informaţii şi de aplicare a legii” [175, p. 1-19].

În ultimii ani, s-a diminuat separarea fizică şi funcţională a domeniilor serviciilor speciale

de informaţii şi de aplicare a legii. Un impuls pentru o relaţie mai strânsă au fost deficienţele ce

vizau schimbul de informaţii găsite în timpul investigaţiilor BCCI şi BNL. Dar există şi alţi

97

factori care au impulsionat cele două comunităţi spre o relaţie mai strânsă. Odată cu destrămarea

Uniunii Sovietice şi sfârşitul „războiului rece” orânduirea în lume s-a schimbat semnificativ. De

asemenea, au avut loc modificări în legislaţia care vizează activităţile criminale transnaţionale,

care afectează Statele Unite ale Americii din ce în ce mai mult.

Lumea în secolul al XXI-lea este cea care va fi din ce în ce mai interconectată. Viteza de

transportare, eficienţa circulaţiei mărfurilor şi transmiterii electronice a informaţiilor şi banilor

reprezintă noi mijloace, prin intermediul cărora activităţile transnaţionale – legale sau ilegale –

pot prospera. Unele dintre cele mai semnificative activităţi criminale, care preocupă factorii

politici de decizie cel mai mult, sunt: activităţile financiare ilegale (inclusiv spălarea banilor),

cercurile criminale care se ocupă de furtul de maşini, circulaţia mărfurilor interzise, produsele

chimice precursoare, armele nucleare, biologice sau chimice, toxice şi vânzarea pe piaţa externă

a deşeurilor ilegale. Mai mult decât atât, infracţiunile ca, de exemplu traficul de droguri, spălarea

de bani şi contrabanda din străinătate, care aveau, de regulă, efect la nivel naţional sau regional

câţiva ani în urmă, acum provoacă probleme la nivel mondial.

Legislaţiile penale naţionale privind reglementarea terorismului diferă de la stat la stat,

având deosebiri uneori cardinale. Acest element este determinat de faptul că nu există o noţiune

unanim acceptată a terorismului, fiind atestate deosebiri în acest sens nu doar între legislaţiile

naţionale ale diferitor state, dar şi în documentele internaţionale. Analizând legislaţiile statelor

formate în spaţiul postsovietic şi a altor state, se constată că componenţele terorismului care se

conţin în ele diferă esenţial după trăsăturile lor, iar uneori sunt complet incompatibile [124, p.

211-215].

În pofida faptului că există diferenţe majore între CI a SUA şi serviciile speciale ale altor

state din punct de vedere a normelor, obiectivelor şi procedurilor lor, a utilizării resurselor

umane şi standardelor referitoare la calitatea şi cantitatea de informaţii pe care acestea le

colectează, pot fi stabilite o serie de proceduri pentru a îmbunătăţi colaborarea, cooperarea şi

conlucrarea dintre autorităţile de aplicare a legii şi cele ale serviciilor speciale, fără voalarea

delimitărilor importante între misiunile şi autorităţile acestor comunităţi.

Lecţiile învăţate din această analiză pentru serviciile speciale ale altor ţări, inclusiv pentru

Republica Moldova, ar fi argumentele şi barierele care stau în faţa colaborării înternaţionale a

serviciilor speciale şi a comunităţilor de informaţii. Argumentele pentru care acestea colaborează

sunt următoarele: globalizarea terorismului; participarea la misiuni de pace multinaţionale şi

combaterea terorismului; lupta împotriva duşmanului comun; crima organizată transfrontalieră;

proliferarea armelor nucleare; necesitatea schimbului de informaţii reciproc avantajos; existenţa

acordurilor dintre state; reformarea serviciilor speciale încă în desfăşurare. Printre barierele care

98

stau în faţa colaborării înternaţionale a serviciilor speciale şi comunităţilor de informaţii se

enumeră: suveranitatea naţională; reţinerea traduţională a serviciilor speciale naţionale de a-şi

divulga informaţiile şi sursele secrete; structura diferită de la un stat la altul, diferenţa

standardelor de clasificare şi secretizare a informaţiilor privind securitatea naţională; diferenţa

sistemelor tehnice de comunicare; dificultăţi lingvistice şi altele.

După cum am menţionat mai sus, dezvoltarea unei colaborări stânse cu SUA constituie

una din priorităţile majore ale politicii externe a Republicii Moldova. În cadrul Congresului

american, în 1992 a fost aprobat Actul de susţinere a libertăţii [248] în care au fost fixate

obiectivele strategice ale SUA în noile state independente apărute pe teritoriul fostei Uniuni

Sovietice, în special: facilitarea tranziţiei statelor din regiune de la autoritarism la democraţie,

promovarea economiilor de piaţă şi consolidarea securităţii regionale, în particular prin

asigurarea unui control eficient asupra proliferării armelor de distrugere în masă (nucleare,

chimice şi biologice) [29, p. 89-99].

Aceste obiective au coincis, de la bun început, cu aspiraţiile şi interesele Republicii

Moldova, iar acest lucru fonda temelia potrivită pentru dezvoltarea unui parteneriat privilegiat cu

SUA. E de menţionat că pe parcursul a celor 20 de ani de independenţă ţara noastră a apelat şi

beneficiat de asistenţa SUA în mai multe procese: aderarea la un şir de organizaţii internaţionale,

precum ONU, OSCE şi OMC; participarea în cadrul unor importante iniţiative regionale, printre

care PpP, NATO, SECI, PSESE, PCESE şi GUAM; negocierea versiunii adaptate a Tratatului

privind forţele armate convenţionale în Europa şi a Declaraţiei Summitului OSCE de la Istanbul

din 1999 în care se stipulează retragerea completă şi necondiţionată a muniţiilor şi forţelor

armate ruse de pe teritoriul Republicii Moldova; identificarea unei soluţii politice viabile şi

durabile pentru conflictul transnistrean (începând cu anul 2005, SUA şi UE sunt observatori la

negocieri în formatul „5+2”); promovarea reformelor democratice şi economice: în perioada

1992-2007 valoarea totală a asistenţei acordate ţării noastre de SUA a constituit peste 700

milioane UDS [199]; modernizarea agriculturii; reformarea şi modernizarea Armatei Naţionale;

combaterea corupţiei şi traficului de fiinţe umane: la 14 decembrie 2006, Moldova a fost inclusă

în Programul preliminar al Corporaţiei SUA „Provocările Mileniului”, destinat asistenţei în

domeniul combaterii corupţiei, în valoare de 24,7 milioane USD; evacuarea armamentului

rusesc din regiunea transnistreană: pentru acest scop SUA a alocat Republicii Moldova peste 30

milioane USD; eficienţa controlului vamal la frontiera moldo-ucraineană, în special pe porţiunea

transnistreană: cu asistenţa tehnico-financiară a SUA şi a Băncii Mondiale a fost implementat

Sistemul ASYCUDA de informatizare a controlului vamal [29, p. 89-97].

99

În primii ani ai independenţei sale, Republica Moldova a reuşit să se afirme la

Washington ca ţară-lider în spaţiul ex-sovietic în domeniul promovării reformelor democratice şi

economice specifice perioadei de tranziţie. Mai mult ca atât, spre sfârşitul anilor ‘90 se

conturaseră premisele necesare pentru a avansa colaborarea moldo-americană la nivelul unui

parteneriat privelegiat, dar Chişinăul a eşuat din mai multe cauze: în perioada 2001-2004

imaginea Republicii Moldova de „fruntaş” în materie de reforme democratice şi economice a

încetat să mai fie una credibilă în rândul oficialilor şi politicienilor americani de la

Departamentul de Stat, Consiliul Naţional de Securitate şi Congresul SUA; cadrul juridic al

colaborării Republicii Moldova cu SUA nu a înregistrat o aprofundare calitativă; dialogul politic

moldo-american s-a remarcat prin lipsa de intensitate, coerenţă şi multe altele [29, p. 89-99].

În concluzie, evidenţiem că colaborarea moldo-americană, la moment, are un caracter

stagnant, ceea ce poate duce la riscuri mari la adresa capacităţii ţării noastre de a-şi promova

eficient interesele naţionale în condiţiile unui context geopolitic regional instabil. Este necesar ca

autorităţile de la Chişinău să convingă SUA de necesitatea unui parteneriat privilegiat bazat pe

următoarele principii: sprijin reciproc pentru suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială

şi inviolabilitatea frontierelor; colaborarea în domeniul securităţii şi apărării pentru a răspunde în

mod efectiv la ameninţările la adresa păcii şi securităţii în regiune; consolidarea Republicii

Moldova ca stat independent, suveran şi democratic, capabil să contribuie la securitatea şi

prosperitatea cetăţenilor ţării şi a întregii Europe; încurajarea şi susţinerea eforturilor Republicii

Moldova în vederea aprofundării legăturilor sale politice, economice, sociale şi de securitate în

Comunitatea Euro-Atlantică; susţinerea integrării depline a Republicii Moldova în UE;

consolidarea securităţii energetice a Republicii Moldova prin conectarea ei la Coridorul Sudic de

tranzitare a resurselor energetice din Bazinul Caspic spre Europa; dezvoltarea colaborării

economice moldo-americane. Un astfel de parteneriat privilegiat, întemeiat pe obiective clar

definite, poate impulsiona evoluţia şi substanţa relaţiilor moldo-americane în toate domeniile de

interes reciproc. Mai mult decât atât, Republica Moldova şi-ar asigura un aliat strategic în

contextul viitoarelor evoluţii geopolitice din regiune [29, p. 89-99].

2.4. Concluzii la capitolul 2

1. Metodologia cercetării ştiinţifice a colaborării internaţionale a serviciilor speciale în

combaterea terorismului a facilitat optimizarea creării unui teren de lucru destul de funcţional, şi

anume, definirea problematicii, stabilirea unui set reprezentativ de elemente comparabile,

determinarea trăsăturilor esenţiale ale elementelor definitorii ale colaborării serviciilor speciale,

formularea unor ipoteze, prognoze sau previziuni care facilitează corelarea şi structurarea

100

informaţiilor la subiectul dat. În contextul celor menţionate, baza teoretică a cercetării au

constituit-o lucrările din domeniul relaţiilor internaţionale, dreptului internaţional, ştiinţelor

politice şi de securitate. Metodologia cercetării a inclus un arsenal complex de metode, tehnici,

proceduri, principii de cercetare atât generale, general-logice, general-conceptuale, filosofice, cât

şi metode particulare şi metode specifice.

2. Întregul complex de măsuri preventive luate de ONU, NATO, UE şi OSCE sunt o

barieră serioasă împotriva acţiunilor teroriste. Aceasta demonstrează că problemele securităţii

secolului al XXI-lea nu mai pot fi soluţionate de o singură naţiune, oricât de puternică ar fi ea, ci

trebuie să se bizuie pe o colaborare, cooperare şi conlucrare internaţională consolidată.

3. Ca rezultat al globalizării factorilor economici, politici, militari, a creşterii reţelelor şi

sistemelor informaţionale globale, serviciile speciale şi comunităţile de informaţii sunt nevoite

să-şi concentreze şi mai mult eforturile spre asigurarea unei securităţi globale. Astfel, este nevoie

de a găsi noi instrumente şi mecanisme potrivite, precum şi soluţii unice, care să ducă la

intensificarea unei colaborări eficiente a serviciilor speciale şi comunităţilor de informaţii.

4. Reieşind din evaluarea sistemului de funcţionare a serviciilor speciale ale altor

ţări,concluzionăm că majoritatea ţărilor cu un nivel avansat de dezvoltare dispun de un cadru

juridico-normativ care stabilesc buna organizare şi funcţionare a serviciilor speciale. Aderarea

serviciilor speciale la convenţiile şi protocoalele internaţionale privind lupta împotriva

terorismului formează un sistem organizaţional al cărui produs este colaborarea internaţională,

prin intermediul căreia se eficientizează acţiunile de contracarare a escaladării terorismului la

nivel mondial, se descurajează proliferarea armelor de distrugere în masă, se aplanează alte

vulnerabilităţi şi riscuri care ameninţă securitatea comună. Prin urmare, cercetarea cadrului

normativ, politico-juridic si instituţional ne-a permis să evidenţiem necesitatea actualizării şi

adaptării în permanenţă a legislaţiei în domeniu.

5. Un loc aparte în acest capitol ocupă enunţarea instrumentelor şi mecanismelor de

funcţionare a acestora: convenţiile internaţionale, recomandările FATF, strategiile Naţiunilor

Unite de combatere a terorismului, rezoluţiile, planurile de acţiuni, actele legislative la nivel

naţional şi internaţional şi altele. Sunt menţionate un complex de măsuri realizate prin

intermediul unei colaborări eficace de către serviciile speciale şi organele de drept. Studierea

acestui subiect va determina serviciile speciale ale oricărei ţări să se asigure ca instituţiile

financiare îşi fac obiectul reglementărilor şi al supravegherii adecvate şi implementează efectiv

Recomandările FATF.

6. Statele care beneficiază de un serviciu special competitiv sunt cele din noua structură

de putere a lumii: Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, China, Japonia. Printre statele

101

membre ale Uniunii Europene care beneficiază de un serviciu special competitiv pot fi

menţionate Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Olanda şi Spania.

7. Dezvoltarea unei colaborări strânse cu SUA constituie una din priorităţile majore ale

politicii externe a Republicii Moldova. Aspiraţiile şi interesele Republicii Moldova au coincis cu

obiectivele strategice ale SUA, astfel, acest lucru fondează temelia necesară privind dezvoltarea

unui parteneriat privilegiat cu SUA în domeniul colaborării serviciilor speciale în combaterea

terorismului. Pe parcursul celor 20 de ani de independenţă, ţara noastră a apelat şi a beneficiat de

asistenţa SUA în mai multe procese: aderarea la un şir de organizaţii internaţionale; participarea

în cadrul unor importante iniţiative regionale; negocierea versiunii adaptate a Tratatului privind

forţele armate convenţionale în Europa şi a Declaraţiei Summitului OSCE de la Istanbul din

1999; facilitarea procesului de identificare a unei soluţii politice viabile şi durabile pentru

conflictul transnistrean; promovarea reformelor democratice şi economice; reformarea şi

modernizarea Armatei Naţionale; combaterea corupţiei şi traficului de fiinţe umane şi altele.

8. Pentru realizarea principalelor obiective politice de reformare a serviciilor speciale,

Republica Moldova şi-a luat angajamentul de a efectua o evaluare a întregului sector de

securitate şi apărare în vederea identificării celei mai adecvate formule de promovare a reformei,

precum şi a acţiunilor ce urmează a fi întreprinse. În vederea reformării sectorului de securitate şi

apărare este nevoie de un concept bine definit de modificare a serviciilor speciale, de un şir de

reforme care ar reieşi din complexitatea şi dificultatea problemei date, de un caracter nelimitat al

capacităţilor şi mecanismelor necesare pentru elaborarea şi implementarea cu succes a acestor

reforme, de prezenţa obiectivităţii în analiza problemelor majore, căilor de soluţionare a acestora,

de resurse necesare şi experienţă, de rezistenţă interdepartamentală şi instituţională şi altele.

Reformele serviciilor speciale sunt bazate pe necesitatea ajustării domeniilor de activitate,

structurilor organizaţionale şi regulilor de operare pentru a acoperi golurile create sau pentru a

evita dublările şi suprapunerea funcţiilor sau eforturilor dintre diferite instituţii, cadrului

legislativ, instruirii personalului, practicilor de lucru şi mecanismelor de coordonare,

infrastructurii şi echipamentului de comunicaţii şi altele.

9. De menţionat şi faptul că necesitatea reformării serviciilor speciale este conştientizată

de elitele politice din Republica Moldova şi aceasta este confirmată în cele mai importante

documente ale guvernării pe parcursul ultimilor trei ani, precum: Strategia Securităţii Naţionale;

Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea europeană: libertate,

democraţie, bunăstare 2011-2014” şi Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica

Moldova – NATO actualizat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.746 din 18 august 2010.

102

3. VALORIFICAREA EXPERIENŢEI PRIVIND COLABORAREA ÎN DOMENIUL

COMBATERII TERORISMULUI ÎN CONTEXTUL MODERNIZĂRII

SERVICIILOR SPECIALE DIN REPUBLICA MOLDOVA

În contextul ameninţărilor şi vulnerabilităţilor contemporane, când competenţele statului

tradiţional sunt limitate de complexitatea evenimentelor şi proceselor cu caracter global,

valorificarea experienţei eficiente a serviciilor speciale şi comunităţilor de informaţii

internaţionale reprezintă o soluţie viabilă. Actul colaborării serviciilor speciale este asigurat de o

serie de strategii şi mecanisme, care asigură un cadru normativ favorabil climatului democraţiei

autentice. Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale şi europene în domeniul

prevenirii şi combaterii terorismului constituie una din priorităţile de bază ale Republicii

Moldova, determinate în programele naţionale privind implementarea Planului de Acţiuni

Republica Moldova–Uniunea Europeană şi a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului

Republica Moldova–NATO. Identificarea unor strategii viabile în vederea colaborării,

cooperării, conlucrării şi a schimbului de experienţă dintre factorii de decizie ai Republicii

Moldova va contribui considerabil la implementarea unei politici naţionale antiteroriste. Acest

fapt va permite Republicii Moldova să se racordeze la standardele internaţionale privind

combaterea terorismului. Un element considerabil se referă la descrierea perspectivelor de

cooperare, a recomandărilor ce ţin de organizarea activitatilor/training-urilor pentru personalul

serviciilor speciale întru facilitarea colaborării acestora la nivel internaţional.

3.1. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii Republicii Moldova: premise de

colaborare a serviciilor speciale

Stabilirea legăturilor de putere la nivel global a determinat şi va continua să determine

transformarea sistemului de relaţii internaţionale, să definească noi provocări la adresa securităţii

statelor. Modificările semnificative în principalele domenii ale vieţii sociale au marcat mediul de

securitate actual. Prin urmare, în astfel de condiţii, insecuritatea unui stat este o îmbinare de

riscuri şi ameninţări. Astfel, aceasta impune statelor ca politica de securitate să fie orientată spre

colaborare la nivel internaţional în vederea contracarării riscurilor şi ameninţărilor. Ecuaţia

securităţii conţine un număr important de elemente cu o conotaţie economică, socială, politică,

geopolitică şi militară; cunoaşterea şi dirijarea cât mai corespunzătoare a acestor elemente,

studierea evoluţiei şi interacţiunii lor, permit prognozarea impactului acestora asupra intereselor

naţionale.

103

Indiferent de modul în care sunt percepute şi gestionate riscurile şi ameninţările interne şi

externe la adresa securităţii, scopul oricărei politici de securitate trebuie să urmărească asigurarea

propriei siguranţe la cele patru niveluri: individual, colectiv, naţional şi internaţional. Aceasta

implică adaptarea continuă a sistemului naţional de securitate la mediul intern şi extern pentru a

face faţă noilor provocări şi probleme de securitate pe dimensiunile: politic, militar, economic şi

societal. Obiectivul securităţii naţionale a unui stat este de a asigura şi apăra independenţa,

suveranitatea, integritatea teritorială, ordinea constituţională, dezvoltarea democratică,

securitatea internă şi de a consolida statalitatea ţării, de aceea deseori subiectul apărării naţionale

devine o temă de dispută. Schimbările intervenite în ultimul timp în viaţa politică, apariţia noilor

pericole la nivel naţional şi global, aduc în prim-plan problemele de securitate a oricărui stat.

Apărarea naţională a unui stat, ca fenomen politic, este înlocuită de securitate care se află într-o

strânsă corelaţie pe plan intern şi extern. Evaluarea capacităţilor de apărare a Republicii Moldova

este determinată de continui modificări în reprezentările sferei securităţii, care presupune о

interconexiune a problemelor militare cu cele nonmilitare.

Odată cu obţinerea independenţei Republicii Moldova, problema garantării securităţii

devine una importantă pentru asigurarea statalităţii şi suveranităţii statului. Pe de altă parte,

amplificarea fenomenului terorismului la nivel global nu face decât să reconfirme importanţa

securităţii ca principala preocupare a Republicii Moldova, inclusiv a serviciilor speciale. În

Republica Moldova managementul defectuos, decăderea economică cu consecinţele sociale

nefaste şi instabilitatea politică sunt cele mai mari surse interne de insecuritate care, încurajate şi

favorizate din exterior prin segmentul transnistrean, afectează securitatea, unitatea şi

independenţa teritorială a ţării.

Serviciile speciale ale Republicii Moldova, ca şi societatea în ansamblu, sunt în proces de

transformare. Anume în aceste momente, când tranziţia slăbeşte potenţialul militar, economic,

social-demografic al societăţii, aceasta este mai vulnerabilă faţă de pericolele din interior şi din

exterior. În al doilea rând, am menţionat anterior, suntem martorii unei lumi în plin proces de

globalizare. Multe din problemele care nu ne afectau mai înainte, devin actuale şi pe ordinea de

zi a serviciilor speciale moldoveneşti, inclusiv problema terorismului. În al treilea rând,

conflictul transnistrean este flagelul, ce fără exagerare, se poate considera pericolul principal la

adresa securităţii naţionale.

Una dintre problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova este generată de

nesoluţionarea diferendului transnistrean. În pofida semnării memorandumului de încetare a

ostilităţilor în 1992 şi a nenumăratelor runde de tratative privind soluţionarea problemei date,

până în prezent nu s-a ajuns la un consens privind reîntregirea teritorială a statului. Astfel,

104

tergiversarea soluţionării problemei transnistrene continuă să nască un şir de ameninţări la adresa

securităţii naţionale şi regionale.

În primul rând, autoproclamata republică moldovenească nistreană (RMN) nu este

recunoscută pe plan internaţional, cu toate acestea, în raioanele de est au fost create structuri

aferente unui stat. Conform Constituţiei, Republica Moldova este un stat integra şi nu recunoaşte

independenţa aşa-zisei RMN. Prin urmare, toate instituţiile din stânga Nistrului sunt declarate

neconstituţionale. De mai bine de 20 ani, din această cauză, persistă o tensiune între cele două

maluri ale Nistrului, situaţie temperată de forţele pacificatoare. În al doilea rând, orice teritoriu

nerecunoscut pe plan internaţional devine tentaţia organizaţiilor criminale transfrontaliere.

Această tentaţie este explicată de lipsa acordurilor formaţiunilor de tip statal cu organismele

internaţionale, menite să combată acest flagel. În al treilea rând, teritoriul nerecunoscutei

republici nistrene găzduieşte cel mai impresionant arsenal de muniţii din această regiune. OSCE

avertizează că stocurile de muniţii din stanga Nistrului ameninţă cu o catastrofă ecologică [207].

Astfel, mai mult de 2/3 din muniţiile din apropierea staţiei Cobasna sunt păstrate în

depozite bine echipate, în care se păstrau anterior muniţiile nucleare. Nivelul de rezistenţă

chimică a trotilului este destul de înalt, iar încălzirea sau răcirea îndelungată, precum şi aflarea în

apă nu schimbă calităţile lui explozive. Sub influenţa luminii solare, trotilul şi muniţiile ce

conţin acest element devin mai sensibile la acţiunile factorilor externi [150].

Un alt aspect este legat de efectele „reacţiei în lanţ” în care explozia iniţială cauzează

exploziile altor obiecte. Drept exemplu de astfel de obiecte serveşte conducta de gaze, care trece

în imediata vecinătate cu depozitele de armament şi de oraşul Râbniţa. Procesul de inflamare a

conductei, în acest caz, este nu doar posibil, ci chiar poate fi egalat, după cantitatea distrugerilor

şi consecinţelor ecologice, cu însăşi explozia.

Toate acestea pot cauza, în consecinţă, o explozie dezastruoasă, care va duce la afectarea

populaţiei civile, la o catastrofă umanitară şi ecologică în regiunea de nord-est a Republicii

Moldova şi în teritoriul apropiat al Ucrainei, pe o suprafaţă de la 500 km2 până la 3000 km

2,

cuprinzând atât localităţile ce se află în vecinătatea imediată de potenţialul epicentru (Cobasna,

Haraba, Vărăncău), cât şi zona care cuprinde oraşele Slobodca, Krasnâe Okna, Balta, Kotovsk

(din Ucraina), Râbniţa, Rezina şi Şoldăneşti (de pe teritoriul Republicii Moldova), precum şi

nord-estul Bulgariei, estul Ungariei, Slovaciei, Poloniei şi sudul Belarusiei [164].

Prin prezenţa sa neoficială pe harta politică a CSI, autoproclamata RMN este un pericol

nu numai la adresa securităţii Republicii Moldova, dar şi pentru întreaga regiune. Cu atât mai

mult, că Republica Moldova are hotar comun cu UE şi NATO, odată cu aderarea la aceste

structuri ale României. Astfel, problema transnistreană determină pentru Republica Moldova în

105

sens negativ, prezenţa separatismului, care continuă să fie un obstacol în calea democratizării

statului şi acest impediment poate servi drept miză a unei eventuale evoluţii a terorismului pe

teritoriul ţării. Pe de altă parte, separatismul reprezintă şi un obstacol în realizarea obiectivelor

strategice asupra politicii interne, externe şi de securitate a ţării. Iată de ce, Republica Moldova

a sensibilizat sistematic instituţiile internaţionale abilitate asupra pericolului pe care îl reprezintă

persistenţa conflictului politic din raioanele de est ale Moldovei pentru securitatea regională şi

internaţională. Aşadar, domeniile concrete în care acţionează ameninţările separatismului

transnistrean şi nivelurile sale de acţiune sunt: individual, statal, regional şi internaţional în care

insecuritatea se extinde din cauza implicaţiilor serioase pe care aceasta le comportă.

Din experienţa statelor ex-sovietice, un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă

statele din Asia Centrală, cum ar fi Tadjikistan, Turkmenistan sau Uzbekistan care au graniţă

comună cu unele dinte cele mai periculoase state teroriste din lume Afganistanul şi Pakistanul.

Se cunoaşte că organizaţiile teroriste apreciază spaţiul Comunităţii Statelor Independente drept

corespunzător condiţiilor de bază necesare pentru desfăşurarea activităţii de organizare a bazelor

de instruire a teroriştilor, a canalelor de procurare a armamentului şi echipamentului special.

Acest fapt este condiţionat de lipsa unui regim de frontieră sever; posibilităţi de procurare a

armelor, muniţiilor şi altor componente speciale produse în CSI; condiţii de recrutare a

specialiştilor pregătiţi în domeniul militar; lipsa de echipament modern de depistare a

accesoriilor activităţilor teroriste; apropierea geografică de zona amplasării principalelor baze ale

structurilor teroriste internaţionale. Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată,

fenomenul terorismului a devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. El

nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită

evoluţie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de

drept, deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi contra normelor internaţionale. Progresul

tehnic a pus la dispoziţia unor indivizi asociali capacităţi distructive care altădată erau destinate

doar guvernelor şi armatelor. Astfel, terorismul internaţional, structurat în reţele transfrontaliere,

reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi a

celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor, inclusiv

ameninţarea securităţii Republicii Moldova.

În acest sens, Transnistria este mai mult decât un depozit nesecat pentru traficanţii de

arme şi produse strategice. Prin deţinerea de armament grupările separatiste ameninţă direct şi

indirect consolidarea statală a Republicii Moldova. Astfel, în raportul său către Parlamentul ţării,

în anul 2001, Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate a indicat multiplele tentative de

pătrundere şi legalizare pe teritoriul republicii a emisarilor şi simpatizanţilor grupărilor teroriste

106

internaţionale: Hizballah, Hamas, Fraţii musulmani, Lupii suri şi aripii extremiste a Partidului

Muncitorilor din Kurdistan (PKK) [6, p. 325-327] .

Importanţa campaniei antiteroriste pentru Moldova este explicată prin faptul aflării atât a

statului, cât şi a întregii zone a Europei de Sud-Est în componeţa aşa-numitului „brâu al

instabilităţii”, care se întinde din Asia de Sud-Est, prin Orientul Apropiat, Caucaz, până în

Balcani - regiune cu o prezenţă activă a grupărilor teroriste şi extremiste, cu conflicte

nesoluţionate. Unul dintre factorii prioritari care au contribuit esenţial la escaladarea situaţiei

constă în faptul că accentul se pune doar pe contracararea pericolelor deja existente, însă nu pe

preîntâmpinarea acestora. Conform legislaţiei penale în vigoare, responsabilitatea pentru

contracararea acţiunilor ce afectează securitatea naţională revine reprezentanţilor instituţiilor de

forţă [6, p. 325-327]. Însă, în situaţia când eforturile principale în combaterea pericolelor

existente sunt direcţionate doar spre contracararea delictului deja realizat, aceste acţiuni sunt

ineficiente, deoarece orice manifestare criminală constituie consecinţele unor contradicţii de

ordin social-politic nesoluţionate în termene oportune, evoluând spre acţiuni cu caracter ilegal.

De aceea, Statele din Europa de Est, inclusiv Republica Moldova trebuie să-şi îndreptate

eforturile spre contracararea măsurilor teroriste (ofensive) şi diminuarea vulnerabilităţii

conflictelor existente ce creează condiţii favorabile activităţii teroriste.

Pe de altă parte, traficul cu armament constituie o altă ameninţare deosebit de gravă la

adresa securităţii Republicii Moldova, în condiţiile în care accesul la astfel de mijloace devine tot

mai uşor din punct de vedere tehnologic, iar tentaţia dobândirii lor sporeşte ameninţător. Unele

state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă, în timp ce se amplifică preocupările

pentru perfecţionarea mijloacelor de transport la ţintă, în primul rând, rachetele purtătoare.

Posibilitatea folosirii unor astfel de mijloace în cadrul operaţiilor militare nu poate fi ignorată.

Eficienţa controlului guvernului asupra mijloacelor de luptă existente, componentelor în curs de

realizare şi tehnologiilor de fabricaţie scade alarmant. Concomitent, scad garanţiile legate de

comportamentul responsabil al autorităţilor ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor

animate de ideologii politice sau religioase extremiste.

Criminalitatea transnaţională organizată reprezintă de asemenea o ameninţare în evoluţie,

care a dobândit capacitatea de a influenţa politica statelor şi activitatea instituţiilor democratice.

Ea constituie atât o expresie a proliferării unor fenomene negative care se amplifică în condiţiile

globalizării, cât şi o consecinţă directă a dirijării ineficiente a schimbărilor politice, economice şi

sociale profunde care s-au produs în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est în procesul de

dispariţie a regimurilor comuniste. Pe fondul unei astfel de situaţii, rămân ameninţări la adresa

securităţii activităţi criminale precum: traficul de droguri; migraţia ilegală şi traficul de fiinţe

107

umane; traficul de produse contrafăcute; activităţile de spălare a banilor şi alte aspecte ale

criminalităţii economico-financiare.

O altă ameninţare ce rezultă din prezenţa secesionismului se răsfrânge asupra securităţii

economice. Utilizarea resurselor naturale ce aparţin de jure statului naţional, neachitarea

datoriilor pentru resursele naturale importate, practicarea unei economii ilegale toate acestea

privesc securitatea statului şi deci reprezintă o ameninţare reală la adresa lui. În acest context,

Republica Moldova are de înfruntat, în afară de realităţile economice internaţionale ale

începutului secolului al XXI-lea, trecerea la economia de piaţă. Situaţia economică internă din

republică este una caracteristică tranziţiei postsovietice: dependenţa energetică de Federaţia

Rusă, starea precară a sectorului agrar şi industrial. În acelaşi timp, se impune luarea în calcul a

câtorva momente specifice care pot diminua ameninţările la adresa securităţii economice a ţării,

printre acestea figurând: asigurarea securităţii energetice, deschiderea de noi pieţe de desfacere a

produselor agricole şi a vinului, reducerea deficitului în balanţa comercială şi remitenţele

cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă peste hotarele ţării.

Sectorul energetic al Republicii Moldova este unul rigid, care necesită o restructurare cât

mai grabnică. Sectorul energetic este caracterizat prin lipsa sau cantităţile nesemnificative ale

resurselor energetice proprii care au provocat o dependenţă aproape totală a securităţii energetice

a Republicii Moldova de sursele externe de energie clasică. Deficitul anual de putere este de 700

MW din cei peste 1000 MW necesari. Această dependenţă energetică sporită limitează

posibilităţile pe care le-ar putea avea guvernul de la Chişinău în negocierile cu conducerea

regiunii separatiste. În acelaşi timp, sunt limitate şi posibilităţile de import al energiei electrice

din direcţia de Vest, deoarece doar trei linii electrice de 110 kV fiecare leagă Republica Moldova

de România. Implicaţiile politice ale problemei asigurării cu energie electrică sunt evidente, la

fel cum este şi cazul furnizării gazelor naturale ruseşti. Acesta este un alt moment critic în calea

asigurării securităţii energetice a Republicii Moldova. Gazele naturale deţin o pondere de circa

55-60% din consumul de resurse energetice, fiind în întregime importate din Federaţia Rusă.

Furnizarea normală riscă să fie întreruptă atât din motive economice, cât şi politice. Gazprom,

fiind o companie rusească practic controlată de stat, este un instrument extern de eficace pentru

promovarea intereselor geoeconomice şi geopolitice ale Moscovei. Amintim că problema

achitării datoriilor moldoveneşti faţă de Gazprom sau chiar a întreruperii furnizării era pusă de

fiecare dată când politica externă a Moldovei era prea "vestică", ceea ce pentru Moscova

înseamnă antirusă sau în cazurile în care Moscova consideră că erau ameninţate interesele

minorităţilor ruso-lingve din Moldova. Negocierile unor preţuri rezonabile cu Gazprom presupun

108

în acest caz apariţia unor furnizori de alternativă pentru Republica Moldova, care ar putea fi

compania rusească ,,Itera,, sau, într-un caz mai bun, o companie europeană [185, p. 41-50].

Un alt factor critic este faptul că practic toate căile de transportare a resurselor energetice

traversează teritoriul Ucrainei, iar relaţiile acesteia cu Federaţia Rusă sunt extrem de

contradictorii. În repetate rânduri reprezentanţii unor forţe politice mai naţionaliste din Rada

Ucraineană au ameninţat Moscova cu blocarea tranzitului de gaze către Europa. Fiind bine

cunoscut fenomenul de utilizare nesancţionată de către ucraineni a gazului rusesc tranzitat,

Republica Moldova este expusă unui risc provocat de cauze din exterior de întrerupere a

livrărilor din cauza unei eventuale înrăutăţiri a relaţiilor dintre Ucraina şi Rusia. În lumina

recentei crize politice din Ucraina, acest scenariu nu este atât de improbabil.

În acest context, autorul lucrării de faţă este de părerea că Republica Moldova ar trebuie

să aibă pe teritoriul său contoare care ar indica consumul real de gaze. Aceasta este o măsură

extrem de necesară pentru ţara noastră. Achitarea consumului de gaze trebuie să se bazeze pe

datele contoarelor proprii şi nu doar conform datelor prezentate de Ucraina.

Sectorul energetic din Republica Moldova nu cunoaşte o dezvoltare benefică nici în

ultimul timp, deoarece nu s-au reconstruit şi modernizat condiţiile de piaţă în ultima perioadă.

Deşi Republica Moldova este membru al Comunităţii Energetice din 2009 şi fiind membru al

acestei Comunităţi s-a angajat în transpunerea cadrului legal aprobat de Uniunea

Europeană pentru a apropia standardele şi condiţiile de operare a sectorului de energie electrică

şi gaze naturale de cele din ţările-membre ale UE, aceaste prevederi au rămas doar pe hârtie [96].

Aceste proiecte trebuiau finanţate din fondurile internaţionale, dar banii pentru realizarea

acestora aşa şi nu au mai fost alocaţi. Potrivit experţilor, pentru asigurarea securităţii energetice

este necesar accesul la alte surse de gaz, iar acest lucru depinde de posibilitatea de conectare la

reţeaua de transportare a gazelor a României şi ca reţeaua de gazoducte din Moldova să fie

interconectată cu reţeaua din România printr-o altă interconexiune decât traseul de tranzit spre

Balcani al Gazprom. Un astfel de rol ar putea avea gazoductul Ungheni-Iaşi, construcţia căruia

era planificată pentru anul 2012, în condiţiile în care UE a aprobat fonduri de circa 12 milioane

de euro din necesarul de 20 milioane [115]. Dar de fapt, în anul 2012, lucrările la acest gazoduct

nu au început. Lucrările de construcţie au fost inaugurate pe 27 august 2013.

În cadrul şedinţei Consiliului Ministerial al Comunităţii Energetice care a avut loc în

octombrie 2011 în or. Chişinău, Guvernul Republicii Moldova a semnat acordul pentru

transpunerea Directivelor şi Regulamentelor care formează Pachetul III Legislativ Energetic.

Conform acordului, respectiva transpunere urmează a fi realizată până în 2015 [115]. Conform

Strategiei energetice a Republicii Moldova, care prevede acţiuni până în 2020, în anii 2007-2010

109

urmau să fie construite mai multe reţele electrice: Linia Electrică Aeriană (LEA) 110 kV Fălciu-

Goteşti, LEA 330 kV (a doua linie) Novodnestrovsk-Bălţi şi LEA 400 kV Bălţi-Suceava. Pentru

aceasta, ţara noastră urma să obţină de la BERD fonduri de circa 46 milioane de euro. Totodată,

până în anul 2010 urma să fie majorată capacitatea centralei electrice CET-1 din Chişinău cu 24

MW. Nici un proiect nu a fost realizat din lipsa resurselor financiare [115].

În prezent Moldova se confruntă cu momente grele în ceea ce privește sectorul energetic.

Criza de energie cu care se confruntă Republica Moldova este descrisă ca fiind o situație

parvenită din cauza întreruperii aprovizionării cu energie însoțită de creşterea rapidă a prețurilor

la energie, care amenință securitatea economică și națională. Moldova trebuie să se bazeze pe

strategii reale de rezolvare a acestor probleme, deoarece, cu siguranţă, există noi modalităţi mult

mai indicate de soluţionare a acestei probleme.

Prin urmare, ameninţarea creată de deţinerea întreprinderilor productive ale Republicii

Moldova de către un singur stat sau întreprinderi de stat ale unui singur stat străin, afectează

capacitatea economică şi ameninţă siguranţa economică a statului, în condiţiile absenţei unei

economii alternative, aparţinând unui număr divers de proprietari privaţi din diferite state,

interesaţi de activitatea pe baza regulilor de piaţă şi profit. Astfel de factorii majori de risc de

origine economică la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova sunt generaţi de

dependenţa excesivă de un furnizor unic de resurse energetice, controlul sistemelor autohtone de

producere şi transport al energiei electrice şi hidrocarburilor de către companiile de stat sau

reprezentând interesele statului furnizor, cu alterarea pieţei şi a competiţiei şi formarea

monopolistă a preţurilor. Riscul criminalizării economiei prin îmbinarea grupărilor criminale cu

clasa politică şi marea corupţie a clasei politice şi corupţia endemic a instituţiilor statului este

destul de mare.

O altă problemă care ameninţă securitatea economică a Republicii Moldova rezultă din

deficitul comercial şi remitenţe. Este de menţionat că în cazul Republicii Moldova acestea au o

legătură strânsă. Blocada economică, instituită de către Federaţia Rusă Moldovei în ceea ce

priveşte exportul de vinuri, carne, fructe şi legume, a condus la scăderea exportului şi creşterea

importului. Dependenţa exporturilor moldoveneşti din aceste sectoare ale economiei naţionale de

piaţa rusească a generat noi ameninţări la adresa securităţii economice a Moldovei.

Remitenţele cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă peste hotare au contrbuit de asemenea

la creşterea importurilor. Republica Moldova deţine locul doi în lume după cota pe care o deţin

în Produsul Intern Brut al ţării transferurile de la muncitorii moldoveni care muncesc peste

hotare, se arată într-un raport prezentat de Secretarul General al ONU, în sesiunea a 39-a a

Comisiei ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare [1].

110

Printre problemele cele mai grave, generatoare de insecuritate socială, se numără

protecţia socială a păturilor defavorizate: persoane cu venituri sub nivelul mediu, bătrânii şi

persoanele cu dizabilităţi. Situaţia precară a acestei categorii de persoane naşte tensiuni în rândul

societăţii moldoveneşti, sporeşte numărul crimelor şi favorizează migrarea ilegală în ţările cu un

nivel de trai mai ridicat. Insecuritatea socială în Republica Moldova s-a manifestat prin migrarea

masivă a forţei de muncă. Acest fenomen tinde să ameninţe securitatea atât pe plan intern, cât şi

internaţional. Pe plan intern, ca urmare a plecării peste hotarele ţării a persoanelor, există riscul

creării deficitului de braţe de muncă. Aceasta se resimte mai ales în domeniul construcţiilor şi al

învăţământului preuniversitar, în special, în mediul rural. Corupţia este de asemenea un fenomen

ce ameninţă securitatea pe plan intern, regional şi internaţional. Discrepanţa dintre venitul mediu

lunar şi preţurile la alimentele de bază, la facturile de întreţinere, la benzină, la îmbrăcăminte sau

întreţinerea copiilor s-au dovedit a fi cauzele principale ce au generat şi înrădăcinat acest flăgel

în Republica Moldova. Practic, toate domeniile au fost afectate de corupţie. Moldova continuă să

fie o ţară de origine a traficului de fiinţe umane, în special femei şi fete traficate în scopul

exploatării sexuale în Orientul Mijlociu şi în statele europene de la sudul şi vestul hotarelor sale,

dar şi bărbaţi, în scopul exploatarii la muncile agricole sau construcţii [245].

În Republica Moldova nu există magnaţi industriali, deşeurile cărora ar conduce la

agravarea situaţiei ecologice. În schimb persistă probleme de alt gen care ameninţă starea

sănătăţii populaţiei şi, în acelaşi timp, securitatea fizică. În mediul rural problema aprovizionării

cu apa rămâne una prezentă. Majoritatea populaţiei rurale foloseşte apa din fântâni, pe când

fântânile de la sate nu întotdeauna au apa la standardele necesare, nedăunătoare sănătăţii. În

acest context, putem spune că în Republica Moldova ameninţările la adresa securităţii fizice sunt

generate de vulnerabilităţile interne ale securităţii statului. Prezenţa unei insecurităţi sociale

semnificative poartă, în cele mai multe cazuri, o tentă de ameninţare politică [24]. Aceasta

deoarece ameninţarea socială este strâns legată de cea militară şi politică. Iar ceea ce ar mai

trebui de nuanţat ar fi că migrarea peste hotare este şi ea provenită din insatisfacţia populaţiei

faţă de războiul economic şi/sau psihologic, faţă de nesiguranţă, incertitudine, subdezvoltare

economică ce domină statul confruntat de probleme separatiste (cazul Republicii Moldova fiind

unul elocvent).

Cât despre ameninţările ecologice aduse statului naţional şi intreg sistemului

internaţional, acestea sunt şi ele iminente, căci practicarea economiei ilicite duce la omiterea

normelor sanitare de prelucrare a materialelor toxice – acizi, gaze de seră, floruri de carbon. Mai

mult decât atât, cercetările demonstrează că birocraţia separatistă de multe ori finanţează

„bugetul anual” din producerea substanţelor radioactive foloste la fabricarea armelor chimice şi

111

biologice, iar deşeurile chimice se scurg în râuri, lacuri sau în pământ, poluând astfel atmosfera,

căci URSS, de exemplu, a lăsat în urma sa mii de tone de pesticide şi mari fabrici de producere a

armamentului.

Dacă vorbim de instabilitatea politică, aceasta de asemenea este majoră, căci

complotează la însăşi ideea de stat, la identitatea naţională, la ideologia organizatoare şi la

instituţiile care o exprimă. De obicei, instrumentul acestui tip de ameninţare este propaganda

practicată atât de elita segregaţionistă, cât şi de cea oficială, pericolul, incertitudinea şi confuzia

în acest caz dublându-se. Cei ce au de suferit în urma acestui război, în ultimă instanţă, sunt

cetăţenii paşnici din ambele tabere (căci elitele şi aparatul birocratic cunosc mecanismul acestui

fenomen). Propaganda atacă coeziunea socială, penetrând ideile de limbă, religie, cultură, etnie

şi ideologie. Ea incearcă să atragă în aşa mod cât mai mulţi simpatizanţi, aducând prejudicii

bazei sociale şi politice a statului.

Prezenţa unei insecurităţi sociale semnificative poartă, în cele mai multe cazuri, o tentă de

ameninţare politică [24]. La rândul său, ameninţarea socială este strâns legată de cea militară şi

politică. Republica Moldova, fiind doar consumator şi nu generator de securitate, necesită

înţelegerea unui adevăr absolut, şi anume, importanţa colaborării pe plan internaţional în vederea

diminuării ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii. Iar acest lucru poate fi obţinut

numai prin conlucrarea cu diverse structuri regionale care pot oferi siguranţă şi stabilitate în

sistemul actual de securitate.

La etapa actuală, în Republica Moldova există mai multe autorităţi publice cu atribuţii în

domeniul asigurării securităţii naţionale, fiecare dintre ele dispunând de o competenţă şi structură

strict stabilită prin legislaţia în vigoare. Lipsa unei interacţiuni eficiente împiedică soluţionarea

problemelor de importanţă majoră pentru securitatea naţională. Ineficient se realizează schimbul

de informaţii dintre structurile abilitate în domeniul asigurării securităţii naţionale. Problema

persistă nu doar în Republica Moldova, ci şi în alte state, unde atribuţiile privind asigurarea

securităţii naţionale revine unui şir de ministere, instituţii, departamente. Astfel, dispersarea

cadrelor responsabile de realizarea securităţii naţionale duce spre utilizarea lor extrem de

iraţională ce influenţează negativ calitatea activităţii desfăşurate.

În scopul soluţionării acestor probleme pentru asigurarea securităţii naţionale, conducerea

Republicii Moldova îşi propune drept obiectiv crearea grupurilor mixte permanente care vor

coordona conlucrarea în diferite sectoare de activitate operativă, elaborând planuri de acţiuni

comune; intensificarea schimbului de informaţii între subdiviziunile cointeresate cu referinţă la

infracţiunile ce periclitează securitatea de stat şi ordinea publică; orientarea eforturilor spre

realizarea măsurilor comune de contracarare a infracţiunilor ce ţine de latura economică,

112

migraţia ilegală, traficul de stupefiante, încălcarea regimului de intrare/ieşire în/din ţară, a

tentativelor de promovare a acţiunilor cu caracter extremist-terorist etc.

Astfel, în 2007, Preşedintele Republicii Moldova a lansat un apel către şefii de stat şi de

guvern ai statelor-membre ale Naţiunilor Unite privind necesitatea intensificării, în cadrul ONU,

a eforturilor de combatere a terorismului internaţional [34]. Acest apel constă în trasarea unor

obiective şi sarcini concrete pentru a face faţă sfidărilor şi provocărilor noului mileniu.

Concomitent cu pericolele tradiţionale externe, apar şi ameninţări noi, necunoscute

anterior, provocări care ameninţă stabilitatea, securitatea naţională şi politică. Se intensifică

ameninţările din sfera informaţională în urma elaborării de către unele ţări a conceptelor de

război informaţional, care presupune influenţa asupra sferelor informaţionale a altor ţări, inclusiv

a Moldovei. Asemenea pericole se referă la posibile perturbări în funcţionarea sistemelor de

informaţii şi de telecomunicaţii, precum şi securitatea păstrării resurselor informaţionale,

obţinerea accesului neautorizat la acestea. Tot la acest tip de pericole se referă şi accesul fără

restricţii la Internet pe site-uri cu conţinut dubios, care seamănă desfrâu, infantilism şi apatie în

sufletele tinerei generaţii.

Ţinând cont de tendinţele actuale ale terorismului, sunt de remarcat două situaţii cu

pericol potenţial pentru Republica Moldova, care pot conduce la destabilizarea ordinii interne în

stat: (1) creşterea numărului comunicărilor mincinoase cu bună ştiinţă despre actul de terorism şi

(2) stabilirea pe teritoriul ţării a unor membri activi din organizaţiile şi grupările teroriste de

peste hotare [125, p. 53-62]. Referindu-ne la prima situaţie menţionăm că în ultimul timp, în

Republica Moldova a crescut numărul apelurilor telefonice anonime cu comunicate false despre

plasarea bombelor şi de pregătire a actelor teroriste, Astfel, până în luna septembrie 2010, au

avut loc 8 cazuri de asemenea comunicate [125, p. 53-62].

De asemenea, în 2009 a fost ameninţată cu explodarea unei grenade Procuratura

Generală, iar la 26.06.2010 s-a făcut auzită o nouă ameninţare cu detonarea unui exploziv în

acelaşi loc, ulterior constatându-se că explozivul era fals. În ambele cazuri s-a reuşit stoparea

escaladării situaţiei şi evitarea consecinţelor prejudiciabile de proporţii. În acelaşi context,

considerăm că explozia din octombrie 2009 în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care deşi nu a fost

calificată ca act terorist, totuşi, denotă deţinerea ilegală de către populaţia civilă a armelor,

muniţiilor şi explozivilor [125, p. 53-62].

În ceea ce vizează cea de-a doua situaţie, stabilirea pe teritoriul ţării a unor membri activi

din organizaţiile şi grupările teroriste de peste hotare sau susţinători ai ideologiei teroriste,

considerăm că acest fapt poate avea efecte negative exteriorizate prin crearea şi consolidarea

unei structuri de acoperire, în special de natură comercială sau filantropică, care asigură

113

legalizarea stabilirii în ţară a membrilor organizaţiilor sau grupărilor teroriste; stabilirea pe

teritoriul ţării a unor cadre cu experienţă şi cu antecedente de profil, care au participat anterior la

comiterea actelor teroriste; implicarea în activităţile infracţionale conexe terorismului de obţinere

a mijloacelor financiare necesare asigurării logistice a respectivelor organizaţii; persistarea

pericolului unor conexiuni între reprezentanţii anumitor organizaţii teroriste cu reprezentanţii

unor organizaţii cu tendinţe extremiste autohtone; posibilitatea studierii unor obiective din

teritoriul ţării, care pot deveni ţinte teroriste potenţiale etc. [125, p. 53-62].

Concluzionând, complexitatea separatismului constă în faptul că ameninţările pe care

acesta le comportă se manifestă în multiple domenii (de la ecologic la militar) şi în diverse

planuri (de la individual la internaţional). Din cele expuse anterior reiese clar că insecuritatea

produsă de mişcările separatiste este una dintre cele mai provocatoare şi serioase ameninţări.

Cât priveşte pericolele la adresa securităţii societale în Republica Moldova sunt

determinate de evoluţia mai mulor factori. Traficul de persoane, creşterea numărului de persoane

ce suferă de boli incurabile (cancer, HIV/SIDA), securitatea alimentară şi situaţia ecologică

influenţează în cea mai mare măsură securitatea fizică a cetăţenilor Republicii Moldova. În

aceeaşi ordine de idei, putem menţiona pericole în sfera securităţii internaţionale (acţiuni ale

altor state ce dăunează consolidării ţării noastre) cum ar fi: atentatele directe şi indirecte la

integritatea teritorială; limitarea influenţei în exterior, lezarea intereselor naţionale şi reducerea

influenţei ca stat; crearea în spaţiul postsovietic a unor zone de crize dirijate, menite să

împiedice sau să frâneze procesele de integrare în structurile internaţionale, altele decât CSI

[118].

Riscurile şi ameninţările la adresa Republicii Moldova sunt potenţate şi amplificate şi de

unele vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi ca ameninţările militare, ameninţările politice,

ameninţarea societală, ameninţările asupra domeniului economic, ameninţările ecologice.

Proliferarea ameninţărilor teroriste, ecologice, culturale, a pericolelor la adresa siguranţei

naţionale conduc la o întrepătrundere a elementului securitar naţional cu cel regional sau global,

în măsură să asigure stabilitatea şi securitatea prin mecanisme de colaborare, cooperare şi

conlucrare, prin regionalizarea şi globalizarea relaţiilor militare şi de securitate.

Astfel, responsabilitatea politică, siguranţa acţiunilor şi solidaritatea internaţională pot fi

factori foarte importanţi, care ar duce la asigurarea reducerii ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la

adresa Republicii Moldova. Prin urmare, securitatea a încetat să mai fie o problemă naţională

sau regională, ea a devenit o problemă globală, deoarece trebuie avute în vedere mutaţiile

frecvente care au loc în mediul internaţional. Aşadar, atingerea unui nivel înalt al securităţii

naţionale, înţeles ca sistem de protecţie al intereselor vitale ale personalităţii, societăţii şi statului,

114

capabil să îndepărteze pericolele şi ameninţările de Moldova, va oferi posibilitatea de a continua

şi de a dezvolta tendinţe pozitive în politică, economie, sfera socială, în relaţiile interstatale.

Dezvoltarea ţării în condiţiile stabilităţii şi securităţii în cele din urmă vor contribui la rezolvarea

principalului obiectiv strategic ridicarea nivelului şi calităţii vieţii cetăţenilor Republicii

Moldova. Cu cât economia unei ţări este mai puternică, cu atât mai mult contribuie la o

securitate efectivă.

Semnarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP), implicarea mai activă

a UE în reglementarea conflictului transnistrean prin formatul de negocieri 5+2, aderarea la

spaţiul unic aerian, începerea negocierilor privind liberalizarea regimului de vize şi examinarea

perspectivei de semnare a unui acord de liber schimb şi de asociere la UE sunt noile dominante

care pot influenţa într-o manieră pozitivă consolidarea securităţii naţionale şi internaţionale a

Republicii Moldova în cazul valorificării plenare a acesteia şi implementării cu bună credinţă a

angajamentelor asumate.

Politica de securitate a unui stat trebuie să se axeze pe dimensiunea internă şi externă,

astfel reducând riscurile şi ameninţările statului. Securitatea unei ţări depinde direct de iscusinţa

statului de a-şi putea exercita productiv rolul de garant al suveranităţii, bunăstării şi prevenirii

instabilităţii. Pentru diminuarea şi preîntâmpinarea riscurilor şi ameninţărilor, statul Republica

Moldova are nevoie de practici bune în elaborarea noilor documente strategice, proiecte de legi,

decizii ale Guvernului, acte ce au o mare importanţă pentru dezvoltarea statului, concepţii,

convenţii, contracte, acorduri internaţionale, strategii de colaborare etc.

3.2. Strategii ale serviciilor speciale din Republica Moldova privind combaterea

terorismului internaţional

Analiza conţinutului strategiilor de securitate ale diferitor state, a impactului acestor

strategii pe plan intern şi pe plan extern, precum şi a proceselor de implementare a acestora

permite identificarea unor caracteristici, practici şi experienţe care urmează a fi luate în

considerare în procesul de elaborare a unui asemenea document complex de importanţă

strategică. Procesul elaborării documentelor strategice naţionale sau internaţionale trebuie să fie

bine structurat şi instituţionalizat. Acest proces trebuie să fie continuu datorită necesităţii

adaptării permanente a strategiilor existente sau elaborării altora noi. Evident, acest proces destul

de complex necesită implicarea unui personal experimentat şi, uneori, a expertizei străine.

Elaborarea oricărei strategii sau concepţii de securitate naţională presupune o înţelegere

asigurarea securităţii cetăţenilor.

115

La colaborarea, cooperarea şi conlucrarea internaţională, confruntarea cu problemele de

risc şi securitate trebuie să-şi aducă contribuţia nu numai politicienii şi specialiştii militari, dar şi

inginerii, economiştii, savanţii, specialiştii din câmpul ştiinţelor sociale ş.a. Elaborarea unor

planuri complexe şi integrate, cu utilizare în procesul decizional, având ca finalitate dezvoltarea

unui management al riscului, este condiţionată de efectuarea unor analize de risc cât mai

complete. Lipsa de corelare a programelor de evaluare a riscului şi de management la diferite

niveluri (local, naţional, subregional, regional, mondial) reprezintă astăzi un risc în sine. Când

vorbim despre evaluarea sau cuantificarea riscului, trebuie să avem în vedere posibilitatea

apariţiei unui eveniment nedorit, precum şi consecinţele lui împărţite pe clase, în funcţie de

ţintele afectate şi măsurile de risc reclamate. Deci, sursele de risc nu sunt independente, ci

intercondiţionate. Ele se influenţează reciproc, rezultând o diversitate de scenarii posibile.

Experienţa din ultimii ani arată că nu putem avea dezvoltare fără securitate şi securitate

fără dezvoltare. De la sfârşitul "războiului rece" asistăm la o adâncire şi extindere substanţială a

conceptului de securitate. Procesul democratizării serviciilor speciale constituie una dintre cele

mai importante condiţii ale reducerii insecurităţii, asigurării consolidării democraţiei şi bunei

guvernări. La începutul secolului al XXI-lea aproape două treimi din ţările lumii sunt

democratice şi, în aceste circumstanţe, consolidarea democraţiei şi reforma sectorului de

securitate reprezintă şi continuă să fie problema-cheie a procesului de tranziţie de la totalitarism

la democraţie în majoritatea societăţilor din sud-estul Europei. Cu certitudine, nevoia stringentă

de democratizare a relaţiilor civil-militare şi stabilirea normelor, procedurilor, mecanismelor,

instituţiilor şi culturii care garantează responsabilitatea liderilor aleşi nu este un proces rapid şi

de scurtă durată.

Majoritatea statelor din regiunea Europei de Sud-Est s-au alăturat coaliţiei internaţionale

antiteroriste. Republica Moldova, la fel, şi-a arătat disponibilitatea şi a purces la o colaborare

concretă, împreună cu toate părţile interesate de combaterea fenomenului terorismului.

Prin urmare, reconfigurarea relaţiilor dintre componentele specifice ale securităţii,

precum şi înţelegerea proceselor din sfera securităţii mondiale şi europene obligă statul să îşi

readapteze strategia proprie la evoluţiile mediului de securitate, integrând-o într-o viziune

sistemică mai largă, pentru a-şi spori capabilitatea de contracarare a ameninţărilor şi

vulnerabilităţilor ce pot afecta interesele Republicii Moldova.

Îndeplinindu-şi angajamentele comunitare în combaterea terorismului, Republica

Moldova a elaborat şi a implementat la nivel naţional o politică activă privind prevenirea şi

combaterea terorismului în toate formele şi manifestările acestuia. Mecanismul promovării

acestei politici se întemeiază pe principii definitorii cum ar fi: a) legalitatea; b) prioritatea

116

măsurilor de prevenire a terorismului; c) inevitabilitatea pedepsei pentru săvârşirea unui act

terorist; d) îmbinarea metodelor publice şi secrete de combatere a terorismului; e) folosirea în

complex a măsurilor de profilaxie, juridice, politice şi social-economice; f) prioritatea protejării

drepturilor persoanelor puse în pericol de un act terorist şi minimizarea pierderilor de vieţi

omeneşti; g) cedări minime în faţa teroristului; h) dirijarea unipersonală a forţelor şi mijloacelor

antrenate în desfăşurarea operaţiilor antiteroriste; i) publicitate minimă a procedeelor tehnice, a

tacticii de desfăşurare a operaţiilor antiteroriste şi a componenţei participanţilor la aceste

operaţiuni [10, p. 7-13].

Potrivit art. 13 din Legea privind organele securităţii statului, sistemul organelor

securităţii statului este format din Serviciul de Informaţii şi Securitate, Serviciul de Protecţie şi

Pază de Stat, Poliţia de Frontieră a MAI şi Serviciul Vamal, care îşi desfăşoară activitatea în

conformitate cu legile respective, precum şi din instituţiile de învăţământ şi alte instituţii

şi organizaţii nemilitarizate ale organelor securităţii statului [84].

Astfel, prezenţa unui ansamblu larg de autorităţi cu atribuţii de asigurare a securităţii

naţionale impune necesitatea coordonării activităţii acestora în scopul preîntâmpinării şi

contracarării eventualelor pericole de ordin intern şi extern. Aceste autorităţi sunt: Preşedintele

Republicii Moldova care coordonează întreaga activitate de combatere a terorismului; Guvernul

Republicii Moldova principala autoritate responsabilă de organizarea activităţii de combatere a

terorismului şi de asigurarea acesteia cu forţele, mijloacele şi resursele necesare; Serviciului de

Informaţii şi Securitate ca autoritate naţională desfăşoară nemijlocit activitatea de combatere a

terorismului; Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova

este abilitat cu dirijarea, coordonarea şi realizarea măsurilor de combatere a terorismului [83]. De

rând cu organele enunţate în legea respectivă, în Republica Moldova mai există şi alte autorităţi

care participă la combaterea terorismului în limitele împuternicirilor lor stabilite prin acte

legislative şi alte acte normative, inclusiv: Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne,

Ministerul Apărării, Poliţia de Frontieră, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale,

Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Serviciul Vamal, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi

Comunicaţiilor, Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Serviciul

prevenirea şi combaterea spălării banilor al CNA. La combaterea terorismului în limitele

împuternicirilor lor stabilite prin acte legislative şi alte acte normative participă la fel şi

autorităţile publice locale. Iar la activităţi de prevenire, depistare şi curmare a activităţii teroriste

pot participa, în limitele împuternicirilor lor, şi alte autorităţi ale administraţiei publice, în modul

stabilit de Guvern. Controlul asupra activităţii de combatere a terorismului este exercitat de

Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern şi de organele judiciare în limitele

117

împuternicirilor lor [83]. În anexa 7, figura A 7.1 şi figura A 7.2 se marchează o prezentare

detaliată a autorităţilor Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de combatere a

terorismului şi autorităţi care desfăşoară activitate de combatere a terorismului în limitele

împuternicirilor lor.

Armonizarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale şi europene în domeniul

prevenirii şi combaterii terorismului constituie una dintre priorităţile de bază ale Republicii

Moldova, determinată în programele naţionale privind implementarea Planului de Acţiuni

Republica Moldova–Uniunea Europeană şi a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului

Republica Moldova–NATO [10, p. 7-13]. Cu referire la aspectul internaţional în domeniul

combaterii terorismului menţionăm că legislaţia naţională prevede următoarele: a) Republica

Moldova, în conformitate cu tratatele internaţionale la care este parte, colaborează cu organele de

drept şi serviciile speciale ale altor state, precum şi cu organizaţiile internaţionale care activează

în acest domeniu; b) în interesul asigurării securităţii persoanei, societăţii şi statului, Republica

Moldova urmăreşte pe teritoriul său persoanele implicate în acţiuni teroriste, inclusiv în cazurile

în care actele teroriste au fost planificate ori săvârşite în afara teritoriului său, dar au adus daune

ţării, precum şi în alte cazuri, prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova

este parte; c) în caz de necesitate, Republica Moldova, în conformitate cu tratatele internaţionale

la care este parte, poate solicita, în mod stabilit, asistenţa necesară din partea altor state la

desfăşurarea acţiunilor de eliberare a ostaticilor, precum şi poate participa la astfel de acţiuni [10,

p. 7-13].

Punând la bază principiul de dirijare unipersonală a forţelor şi mijloacelor antrenate în

desfăşurarea operaţiilor antiteroriste şi în temeiul art. 6 aliniatul (4) al Legii cu privire la

combaterea terorismului [83], prin Hotărârea Guvernului din 13 noiembrie 2006 [67], se creează

Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Printre sarcinile de bază ale

Centrului au fost stipulate: coordonarea tehnică a măsurilor de prevenire şi combatere a

terorismului desfăşurate de către autorităţile publice competente; analiza mersului realizării

măsurilor antiteroriste; evaluarea forţelor antrenate în promovarea politicii antiteroriste naţionale

şi înaintarea propunerilor privind ajustarea lor la condiţiile reale, la fel determinarea factorilor de

risc, acordarea de asistenţă autorităţilor publice şi alte abilităţi nu mai puţin importante [10, p. 7-

13].

O importanţă semnificativă o are Concepţia Securităţii Naţionale (CSN). Proiectul noii

CSN a Republicii Moldova a fost elaborat de comisia instituită prin decretul Preşedintelui

Republicii Moldova nr. 374-IV din 22 decembrie 2005 şi constituie un document politic, care

reflectă evaluarea generală a mediului de securitate pe plan naţional şi internaţional în care

118

operează Republica Moldova, defineşte obiectivul politicii statului şi liniile directorii în

domeniul securităţii naţionale, valorile şi principiile general-umane ce urmează a fi promovate şi

protejate de stat şi reconfirmă ireversibilitatea cursului de integrare europeană a ţării. Imperativul

adoptării unei noi Concepţii a fost generat de schimbările dinamice care au apărut pe plan

naţional, regional şi internaţional în domeniul securităţii statului şi care au determinat epuizarea

efectelor juridice ale Concepţiei Securităţii Naţionale, aprobată prin Hotărârea Parlamentului din

15 mai 1995 [68]. În pofida caracterului său echilibrat din punct de vedere juridic, Concepţia din

1995, pe fundalul noilor ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii, inclusiv a terorismului

internaţional, nu mai putea asigura aplicarea eficientă în practică a unui şir de prevederi

constituţionale.

Prin urmare, a apărut necesitatea elaborării prezentului proiect CSN care pornea de la

imperativul caracterului multidimensional al securităţii naţionale, al intereselor naţionale ale

Republicii Moldova, obiectivelor politicii externe şi de securitate ale statului, complexităţii

ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale, plasării persoanelor-cetăţenilor

şi a drepturilor omului în centrul obiectivelor de asigurare a securităţii naţionale, instituirii şi

lansării capacităţilor de planificare strategică în domeniul securităţii naţionale, dezvoltării

componentei civile a sectorului de securitate, consolidării controlului civil asupra forţelor armate

şi instituţiilor de forţă, precum şi perfecţionării capacităţilor operaţionale ale forţelor armate şi

instituţiilor de forţă. La 8 mai 2008, Parlamentul Republicii Moldova a votat în primă lectură

proiectul noii CSN [78]. Principiul de bază al acestei Concepţii este statutul de neutralitate

permanentă a Republicii Moldova, prevedere care accentueaza că Republica Moldova nu este

parte şi nici nu va intra în blocuri militare, nu va participa la acţiuni militare şi nu va admite

prezenţa pe teritoriul său a unor trupe militare şi armamente străine. Concomitent, CSN prevede

foarte clar obiectivele securităţii naţionale a Republicii Moldova, şi anume, asigurarea şi

apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale, ordinea constituţională, dezvoltarea

democratică, securitatea internă şi consolidarea statalităţii Republicii Moldova.

La elaborarea documentului a fost luată în calcul experienţa mai multor state (Republica

Estonia, Republica Letonia, Republica Lituania, Ungaria, Georgia, Republica Polonă, fosta

Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Bulgaria, Republica Cehă), concepţiile şi viziunile

conceptuale de securitate ale unor state neutre (Republica Finlanda, Republica Austria, Regatul

Suediei), precum şi studiile unor centre de cercetări specializate din Regatul Unit al Marii

Britanii şi al Irlandei de Nord, SUA şi Canada. Totodată, se poate menţiona că noua CSN este

mai evoluată decât cea precedentă (1995) şi are drept obiective securitatea umană şi individuală,

119

societatea, cetăţenii, adică securitatea societală nu numai a statului, cum era stipulat în concepţia

anterioară [35].

Analizând Strategia Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, tragem concluzia că

aprobarea Strategiei Securităţii Naţionale oferă şansa începutului unei faze calitativ noi în

politica de securitate şi apărare a Republicii Moldova, iniţierii şi implementării unor reforme

adecvate în sectorul de securitate şi apărare în conformitate cu practicile şi standardele europene,

inclusiv modernizării cadrului juridic. În opinia noastră, implementarea eficientă a Strategiei

Securităţii Naţionale este un obiectiv de importanţă majoră pentru securitatea naţională. Iar

realizarea corectă şi completă a acestui deziderat trebuie începută de la reformarea organului în

sarcina căruia sunt puse [69].

În pofida unor lacune din conţinutul Strategiei, documentul este unul extrem de necesar, iar

identificarea resurselor administrative şi financiare se va dovedi vitală pentru buna implementare

a sa. Documentul nu abordează într-o manieră profundă problemele de securitate a Republicii

Moldova şi nici nu oferă o viziune clară privitor la asigurarea securităţii naţionale. Mai mult ca

atât, conflictul transnistrean şi prezenţa militară străină nu sunt abordate ca fiind provocări

majore pentru securitatea naţională a ţării. Trebuie de remarcat, de asemenea, că politica de

securitate este una de factură orizontală, aşa încât toate autorităţile publice ale statului şi

organizaţiile societăţii civile trebuie informate cu privire la esenţa şi mecanismul de realizare a

Strategiei [70].

Monitorizarea activităţilor şi rezultatelor obţinute trebuie evaluate semestrial, în comun cu

experţii centrelor de cercetare neguvernamentale, iar în caz de necesitate de a introduce

schimbări operative în activităţile de contracarare a ameninţărilor şi vulnerabilităţilor apărute la

un moment dat. La fel, pentru o evaluare mai obiectivă a problemelor de securitate este oportun a

propune modul de ierarhizare a ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la care este expusă Republica

Moldova [139]. Totodată, din cuprinsul Concepţiei şi Strategiei lipsesc elementele şi mijloacele

de protejare a intereselor naţionale, planificarea, inclusiv zona resurselor sau a calendarului

securizării societăţii [102]. Însă cert este faptul că Concepţia lansează un mesaj politic aşteptat de

la Republica Moldova de către Uniunea Europeană şi partenerii occidentali şi stipulează

ireversibilitatea cursului de transformare a ţării noastre într-un stat de drept, democratic,

european. În acelaşi timp, adoptarea noii Concepţii constituie un obiectiv prevăzut de Planul

Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova–NATO (obiectiv 2.1.1, implicit

1.1.3 şi 1.5.1) ce are drept scop perfecţionarea bazei politico-juridice a sistemului de securitate

naţională şi apărare a Republicii Moldova, necesară pentru realizarea reformelor corespunzătoare

[105, p. 88-93]. Punctul forte al oricărei concepţii antiteroriste îl constituie capacitatea forţelor

120

cu destinaţie specială de a îndeplini prompt şi eficient misiunile ce le revin pentru stoparea

activităţilor cu caracter terorist, în caz de necesitate.

Prin urmare, Strategia Securităţii Naţionale reprezintă documentul de temelie pentru

realizarea reformei în domeniul de securitate. Evidenţiind importanţa acţiunilor pe plan intern şi

extern în promovarea intereselor naţionale şi în asigurarea securităţii naţionale, Strategia

stipulează că un element central în această direcţie este oferit de procesul de integrare europeană

a Republicii Moldova [148].

Elaborarea actelor legislative are loc nemijlocit cu concursul reprezentanţilor serviciilor

speciale. Conlucrarea cu instituţiile centrale de specialitate constituie una dintre cele mai

importante forme de colaborare, deoarece prin intermediul acestor acţiuni se realizează sarcinile

puterii executive în două sau mai multe ramuri ale administraţiei publice. Conexiunea pe

orizontală îşi găseşte reflectare în unele măsuri organizatorice întreprinse de către serviciile

speciale, de comun acord cu reprezentanţii organelor centrale de specialitate [27, p. 115-118].

În acest context, trebuie să specificăm încă o problemă ce este examinată de către

organele legislative ale Republicii Moldova: implementarea legislaţiei antiteroriste în

conformitate cu standardele internaţionale. Din această poziţie este important să asociem

terorismul, în cadrul legislaţiei Republicii Moldova, cu un număr de crime împotriva securităţii

lumii şi a celei umane cu toate consecinţele legale reieşite de aici, incluzând nefolosirea

termenului de prescripţie, care este important în condiţiile când terorismul şi-a însuşit un caracter

internaţional, iar numărul victimelor atacurilor teroriste este atât de mare. Şi acest lucru este

deosebit de important în zilele noastre, când găsim în spatele terorismului agresiunea militară a

unor ţări împotriva altora, voalând subiecţii reali ai acestui fel de agresiune. În aşa cazuri,

acuzaţiile cad asupra organizaţiilor sociale de natură religioasă sau de alt caracter extremist, deşi

liderii acestor organizaţii sunt pregătiţi de serviciile speciale ale diferitor ţări, fiind controlaţi tot

de ele. Este important să se facă o diferenţă între terorismul real şi quasi-terorism, în spatele

cărora găsim alte crime şi mai periculoase împotriva umanităţii şi a lumii întregi [23, p. 41-50].

Lupta cu terorismul, care include prevenirea ca direcţie principală, trebuie să fie începută

într-o fază timpurie, iar situaţiile teroriste menţionate în legislaţie trebuie revizuite într-un timp şi

spaţiu mai larg decât situaţiile particulare de minare, explozii ale clădirilor şi construcţiilor,

luarea ostaticilor etc. Din acest punct de vedere, o importanţă majoră are expertiza criminală a

proiectelor social-economice transformaţionale şi a diferitor acte legale normative. Acest lucru

ne-ar putea ajuta să evităm dezvoltarea situaţiilor care ar putea determina terorismul sau alte

modalităţi criminale de soluţionare a problemelor.

121

În aşa situaţii o mare importanţă are colaborarea internaţională. Această colaborare

trebuie să aibă ca bază elaborarea unor documente şi acţiuni specifice de către specialiştii cu un

nivel înalt de profesionalism [16, p. 373-385]. Soluţionarea problemei combaterii terorismului în

vederea respectării drepturilor omului şi în special dreptul la viaţă este una dintre situaţiile cele

mai problematice care sunt foarte stringente astăzi, deoarece în cazul terorismului toţi indivizii

au dreptul să trăiască: teroriştii şi victimele lor, şi participanţii la operaţiunea contrateroristă. Însă

este admisibil să limităm drepturile şi interesele legale ale teroriştilor în scopul asigurării

drepturilor şi intereselor legale ale victimelor lor. Articolul 3 din Legea “Cu privire la

Combaterea terorismului” prevede că operaţia contrateroristă este orientată spre asigurarea

apărării drepturilor omului şi spre minimalizarea pierderii vieţilor umane [83].

Luând în consideraţie situaţia socială şi politică creată în Republica Moldova, precum şi

schimbările globale care au loc în lume, putem vorbi cu siguranţă despre o ameninţare clară a

terorismului şi a evoluţiei sale. Procesele care au loc în lume arată că există o intensificare şi o

creştere a relaţiilor şi a fuziunilor de organizaţii teroriste şi grupări ale crimei organizate. Este

mai evidentă existenţa planurilor, scopurilor şi metodelor de acţiuni comune în aşa domenii ca

comerţul cu arme, comerţul cu muniţii şi explozive, comerţul cu droguri, migraţia ilegală şi

spălarea banilor. Fără crearea unei baze legale efective în lupta împotriva terorismului şi a crimei

organizate în general nu există nici o posibilitate de a asigura stabilitatea şi ireversibilitatea

rezultatului. Împreună cu această Decizie specială a Guvernului Republicii Moldova a fost

stabilită ordinea reabilitării sociale a oamenilor care au avut de suferit în urma actelor teroriste

[45].

În opinia autorului lucrării, e de menţionat faptul că viitorul serviciilor speciale nu ţine de

aspectul tehnologic în sine. În prezent totul depinde de cunoştinţe şi de procesul în care noi

planificăm, organizăm, manevrăm şi ne instruim în scopul de a produce acea valoare

informaţională efectivă şi analitică pentru îmbunătăţirea procesului naţional şi internaţional de

luare a deciziilor.

Marea provocare pentru viitorul Moldovei reprezintă formarea unei mentalităţi

corespunzătoare actorilor politici şi sociali, care vor contribui la urgentarea procesului de

implementare a unei culturi politice cu adevărat democratice. Acest fapt va permite efectuarea

unei reforme adevărate a sectorului de securitate, în conformitate cu normele şi principiile

Uniunii Europene [225, p.103-116]. Greşelile comise în faza iniţială a reformelor democratice au

diminuat capacităţile instituţiilor de aplicare a legii, precum şi reglementarea de stat şi

monitorizarea, în acest fel provocând şi diminuarea rolului statului şi scăderea eficienţei acestuia

în soluţionarea problemelor de securitate. Dezvoltarea transparenţei crescânde, împreună cu cele

122

mai bune practici ale ţărilor cu tradiţii democratice de lungă durată, pot contribui cu adevărat la

democratizarea acestui sector [15, p. 76-85].

Sectorul de securitate a Republicii Moldova a trecut prin mai multe etape de constituire.

În această ordine de idei, începând cu anul 1994 s-a creat Serviciul de Securitate a Preşedintelui

Republicii Moldova, un serviciu special, independent în subordonea Preşedintelui Republicii

Moldova. Mai târziu, în anul 1998, a fost instituit Serviciul Protecţie şi Pază de Stat subordonat

Guvernului Republicii Moldova. Ulterior, în anul 2008, Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat

trece în subordinrea directă a Preşedintelui Republicii Moldova [79].

În anul 2000, Departamentul Trupelor de Grăniceri a fost retras din componenţa

Ministerului Securităţii Naţionale al Republicii Moldova (din noiembrie 1999 reorganizat în

Serviciul de Informaţii şi Securitate) [80] şi restructurat într-o structură independentă. Din iulie

2012 Serviciul Grăniceri [81] este reorganizat în Poliţia de Frontieră [82] şi transmis în

subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ulterior s-a traversat o fază

nouă demilitarizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate. Astfel, activitatea serviciului

constituie o structură viabilă, aptă să depisteze, să preîntâmpine şi să contracareze orice acţiune

care, din punct de vedere legislativ, prezintă un anumit pericol pentru securitatea statului,

societaţii sau persoanei. Reieşind din obiectivele şi funcţiile stabilite de conducerea de vârf a

republicii, SIS îşi orientează activitatea în direcţia depistării oportune a oricăror acţiuni săvârşite

atât în teritoriul ţării, cât şi în străinătate, care pot submina statalitatea, suveranitatea şi

integritatea teritorială a Republicii Moldova, afecta interesele ei politice, economice şi defensive.

Scopul serviciilor speciale este anihilarea şi privarea grupărilor teroriste internaţionale de

surse de finanţare. Sursele de finanţare a grupărilor teroriste prezintă un prim obiectiv pentru

serviciile speciale în depistarea şi anihilarea acestora. Actele teroriste depind de sumele

importante de bani alocate. De aceea, primul obiectiv constă în descoperirea, identificarea şi

anihilarea filierilor de finanţare a terorismului, fiind de o importanţă majoră. Autorităţile

Republicii Moldova au dat o importanţă deosebită acestui subiect şi la 15 septembire 2003, în

cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), a fost instituită unitatea autonomă – Serviciul

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (SPCSB) [83]. Luând în considerare necesitatea

promovării unei politici unitare din partea instituţiilor abilitate în vederea prevenirii şi combaterii

spălării banilor şi finanţării terorismului, necesitatea eficientizării mecanismelor relevante,

precum şi ponderea pe care o manifestă fenomenele în cauză, se impune imperativ o reacţie

strategică clară, prin adoptarea de către guvern a Strategiei Naţionale de prevenire şi combatere a

spălării banilor şi finanţării terorismului [66] şi Planului de Acţiuni întru implementarea acesteia.

123

În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale legale, SPCSB colaborează cu întregul sistem de

instituţii şi entităţi raportoare implicate în prevenirea şi combaterea spălării banilor, inclusiv cu

organele neguvernamentale. Serviciul Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a semnat

acorduri de colaborare interinstituţională cu Procuratura Generală, Banca Naţională a Moldovei,

Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Curtea de Conturi, Serviciul

Vamal şi Comisia Naţională a Pieţei Financiare [113].

Una dintre activităţile prioritare ale SPCSB este stabilirea şi aprofundarea colaborării

bilaterale cu alte servicii similare din străinătate, precum şi cu organismele internaţionale de

profil. Serviciul participă activ la lupta internaţională de combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismului. Perioada 2007-2009 a fost marcată de fortificarea calitativă a sistemului autohton

de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului, datorită, în primul rând,

conjugării acţiunilor mai multor organe de drept naţionale şi instituţii specializate în domeniu,

precum şi asistenţa tehnică şi financiară din partea Consiliului Europei, Comisiei Europene şi

Statelor Unite ale Americii, care au contribuit la realizarea Strategiei naţionale în domeniu,

aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 632 din 05 iunie 2007 şi a planurilor anuale de

implementare [112].

Ţările au un nivel diferit de dezvoltare, inclusiv sistemele autohtone de combatere a

spălării banilor şi finanţării terorismului (CSB/CFT). Totodată, experienţa practică şi evoluţia

multidimensională a metodelor şi mijloacelor de combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismului a permis determinarea unor standarde general unice, care, implementate, contribuie

la edificarea unui sistem CSB/CFT eficient. Mai mult decât atât, în vederea creşterii eficacităţii

măsurilor de prevenire şi combatere a acestor fraude, serviciile specializate ale mai multor state

au fondat organizaţii regionale şi internaţionale care promovează aceleaşi politici, standarde şi

ajutor reciproc în combaterea spălării banilor, finanţării terorismului şi crimelor predicate

acestora. Anume aceste premise au stat la baza politicii colaborării internaţionale a SPCSB în

domeniul CSB/CFT, odată cu crearea acestuia (15 septembrie 2003) [83].

Problemele ulterioare ar putea apărea fiind cauzate de particularităţile instituţionale şi

culturale. În timp ce activitatea serviciilor speciale se axează în mod special pe prevenire,

organele de aplicare a legii au drept scop reacţia. Mandatul lor este mai dificil datorită unei

dileme contextuale şi mai mari - celei între libertate şi securitate.

Luând în consideraţie faptul că societatea civilă, mass-media şi cercurile academice

implicate în studierea strategiilor, reformelor în domeniul serviciilor speciale sunt într-un număr

limitat, atutorităţile ce expertizează legile în domeniul respectiv sunt şi mai puţine. În opinia

autorului tezei, insuficienţa cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului,

124

eventual, condiţionează o experienţă săracă în domeniu şi, în consecinţă, deficienţa identificării

şi implementării soluţiilor adecvate în cazuri concrete. Situaţia în cauză impune intensificarea

cercetărilor practico-ştiinţifice în domeniu, fiind utilizată experienţa avansată a specialiştilor din

domeniu pentru crearea bazei tehnico-ştiinţifice în vederea prevenirii şi combaterii actelor de

terorism.

Totodată, e de menţionat şi partea bună a lucrurilor ce ţine de faptul că securitatea

naţională este asigurată nu doar prin eforturile Serviciului de Informaţii şi Securitate, ci o

contribuţie comună au toate structurile şi instituţiile de forţa, după cum s-a observat anterior.

Acest obiectiv poate şi este realizat doar în cadrul unui mecanism bine echilibrat de conlucrare

între toate instituţiile şi structurile de stat. Astfel, SIS este în stare sa riposteze în faţa

ameninţărilor şi vulnerabilităţilor parvenite la adresa statului Republica Moldova. În regim de

lucru se petrec deseori sedinţe comune la diferite niveluri, se elaborează şi se implementează

planuri comune de acţiuni în diferite domenii, se efectuează operaţiuni comune. Ca rezultat al

acestora sporeşte eficacitatea activitatii organelor securităţii statului. Unele operaţiuni ale SIS de

ultimă oră sunt elaborate şi implementate în comun cu aceste organe [73].

În funcţie de caracterul actului terorist şi de competenţele autorităţilor abilitate să

combată terorismul, printr-o decizie a directorului SIS, ministrului Afacerilor Interne,

procurorului general, directorului Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, se întreprind măsuri de

formare a unui grup operativ cu specialişti din diferite domenii pentru dirijarea operaţiunilor

antiteroriste [72].

După cum s-a menţionat mai sus, în Republica Moldova există mai multe autorităţi

publice cu atribuţii în domeniul asigurării securităţii naţionale, fiecare dintre ele dispunând de o

competenţă şi structură strict stabilită prin legislaţia în vigoare. O interacţiune mai eficientă în

acest domeniu ar contribui considerabil la soluţionarea problemelor de importanţă majoră pentru

securitatea naţională şi internaţională, deoarece ineficient se realizează schimbul de informaţii

dintre structurile abilitate în domeniul asigurării securităţii naţionale la nivel naţional, regional şi

internaţional. Problema persistă nu doar în Republica Moldova, ci şi în alte state, unde atribuţiile

privind asigurarea securităţii naţionale revine unui şir de ministere, instituţii, departamente.

Astfel, dispersarea cadrelor responsabile de securitatea naţională duce spre utilizarea lor extrem

de iraţională, ce influenţează negativ calitatea activităţii desfăşurate.

În acest context, în luna mai anul 2011, prim-ministrul Republicii Moldova a convocat în

şedinţă conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului de

Informaţii şi Securitate şi Centrului Naţional Anticorupţie, discuţia axându-se pe situaţia

criminogenă din ţară şi acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru combaterea criminalităţii şi

125

asigurarea ordinii publice. Premierul s-a arătat îngrijorat de situaţia criminogenă din ultima

perioadă şi a solicitat urgentarea acţiunilor în scopul identificării persoanelor care se fac vinovate

de comiterea infracţiunilor şi a atras atenţia asupra necesităţii efectuării unor măsuri de prevenire

şi profilaxie, reiterând necesitatea conlucrării efeciente a structurilor responsabile.

O realizare majoră a anului 2011 a fost elaborarea „Directivei de acţiuni antiteroriste”, în

baza căreia acţionează toate marile unităţi, unităţile şi subunităţile militare desemnate să

participe la acţiunile antiteroriste. Directiva este elaborată în conformitate cu Legea cu privire la

combaterea terorismului cu modificările şi completările ulterioare [83]. A fost întocmit planul de

estimare a pericolelor la obiectivele de importanţă majoră ale Armatei Naţionale şi, totodată, au

fost verificate unităţile şi instituţiile militare în acest sens [114].

E de menţionat că în articolul 4 al Legii cu privire la combaterea terorismului [83] este

prezentată poziţia principală a Republicii Moldova referitoare la necesitatea de a accentua

conlucrarea şi ajutorul reciproc al statelor şi diferitelor organizaţii în domeniul activităţii

teroriste. Prin această prevedere se menţionează că statul nostru, bazându-se pe principiile

internaţionale în domeniu, este deschis colaborării cu organele de ocrotire a normelor de drept şi

serviciile speciale ale altor state, precum şi cu organizaţiile internaţionale în competenţa cărora

intră lupta împotriva terorismului. De asemenea, prin includerea prevederii respective se remarcă

necesitatea utilizării multilaterale a experienţei internaţionale în lupta împotriva acestui

fenomen, crearea unui mecanism eficient de combatere a terorismului internaţional, blocarea

sigură a posibilelor canale ale traficului de armament şi substanţe explozive atât în interiorul

ţării, cât şi a „importului” din ţările străine [107].

În general, combaterea terorismului, din punct de vedere juridic, se bazează pe tratatele

internaţionale care, de fapt, reprezintă temelia juridică a colaborării internaţionale în acest

domeniu, precum şi reglementarea unanim şi pe deplin acceptată de către statele semnatare.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 616-6 din 17 august 2011 “Cu privire la aprobarea

metodologiei de determinare a vulnerabilităţii obiectivelor de importanţă vitală şi a celor ce

prezintă pericol sporit în caz de eventuale acte teroriste sau altor infracţiuni cu caracter terorist

pe teritoriul Republicii Moldova” [114], a fost constituit grupul de lucru care este responsabil să

determine toate obiectivele la care se referă respectiva hotărâre şi să înainteze propunerile de

rigoare Centrului Antiterorist al SIS al Republicii Moldovei până la finele lunii februarie 2012.

Astfel, în cadrul grupului au fost desemnate persoane de contact, care ţin legătura permanentă cu

Centrul Antiterorist al SIS al Republicii Moldova [114].

În concluzie din perspectivă politică, UE şi NATO poate susţine Moldova în Reformarea

Consiliului Suprem de Securitate (pentru a-i spori rolul în calitate de autoritate naţională de

126

coordonare în sectorul de securitate şi apărare) în implementarea Strategiei Securităţii Naţionale,

în elaborarea Strategiei Militare Naţionale şi Analiza Strategică a Apărării, dar şi în vederea

sporirii controlului democratic al Forţelor Armate.

Aspectul combaterii terorismului, identificarea factorilor generatori ai acestui fenomen

constituie o chestie de importanţă atât naţională, cât şi internaţională, necesitând o soluţionare

imediată. Din acest motiv considerăm oportună perfecţionarea neîntârziată, în caz de necesitate,

a legislaţiei ce ţine de domeniul vizat, atrăgând la această activitate şi societatea civilă [10, p. 7-

13]. La momentul actual se impune elaborarea unor principii de colaborare în combaterea

terorismului dintre instituţiile statale şi business, dintre instituţiile statale şi societatea civilă (ne

referim, în special, la organizaţiile neguvernamentale). Un capitol aparte îl poate constitui

colaborarea dintre instituţiile statale şi presă. Scopul primordial este de a mobiliza toate forţele şi

mijloacele din societate la soluţionarea în comun a sarcinii de depistare, prevenire şi contracarare

a terorismului, de acţionat astfel, încât această sarcină să nu fie privită doar ca una ce ţine de

serviciile speciale şi instituţiile de menţinere a ordinii publice [10, p. 7-13].

Serviciile speciale din Republicii Moldova pledează pentru punerea accentului pe prevenirea

manifestărilor teroriste în primul rând, apoi pe contracararea lor. În acest context, vom menţiona

doar câteva dintre sarcinile majore comune, care după părerea noastră, stau în faţa autorităţilor

publice abilitate cu prevenirea şi combaterea terorismului şi a societăţii civile: propagarea în

societate a valorilor posibil mai puţin apreciate astăzi cum ar fi patriotismul, conştiinţa civică şi

vigilenţa ce ar putea deveni pârghii importante în procesul cultivării la populaţie a sentimentului

de respingere a ideilor extremist-teroriste; demascarea, prin intermediul mijloacelor de

comunicare în masă, a caracterului destructiv al terorismului; familiarizarea populaţiei cu

eventualele consecinţe negative ale antrenării indivizilor în acţiuni teroriste sau altor infracţiuni

ce afectează securitatea statului.

Din punct de vedere al valorilor şi principiilor democratice, alinierea Republicii Moldova

la politicile europene este teoretic posibilă. Legislaţia Republicii Moldova, dar şi activitatea

actorilor politici este orientată spre asigurarea păcii, securităţii şi a drepturilor omului – principii

fundamentale ale UE. În acelaşi timp, în opinia autorului acestei lucrări, succesul reformelor

susţinute de UE depinde, în primul rând, de eforturile consecvente şi sistemice ale Republicii

Moldova de a le implementa. Aceste circumstanţe ar trebui să ne orienteze şi să demonstreze că

pentru a avansa în interconectarea propriei securităţi naţionale cu cea a UE, Republica Moldova

ar trebui să se angajeze în elaborarea şi realizarea unor măsuri de durată, viabile ce vizează

interesele actuale şi viitoare ale comunităţii.

127

De asemenea, autorităţile ar trebui să valorifice la maximum oportunităţile oferite de

Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) prin intermediul căruia poate fi susţinută

material şi logistic reforma serviciilor speciale. Apartenenţa la IPAP demonstrează identitatea

proeuropeană de securitate şi contribuie la dezvoltarea, pe piaţa internă, a unui cadru viabil de

securitate. Mai mult ca atât, IPAP a fost inclus în planul Executiv 2009-2013 pentru a deveni

bastionul securităţii prin participarea activă la Programul European pentru Securitate şi Apărare.

Prin implementarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova

– NATO, actualizat, Republica Moldova speră să optimizeze procesul de reforme în sectoarele

securităţii naţionale şi apărării. În obiectivul : 1.5.: Combaterea terorismului şi asigurarea

apărării cibernetice, se menţionează faptul că Republica Moldova va continua să implementeze

programe şi strategii în vederea combaterii terorismului, în conformitate cu normele şi

angajamentele internaţionale, va consolida cooperarea şi coordonarea între instituţiile sale şi va

dezvolta relaţii de cooperare cu NATO, aliaţii şi partenerii NATO [108]. De asemenea, Moldova

va consolida mecanismele sale de control asupra exporturilor de mărfuri cu dublă destinaţie şi va

continua să întreprindă acţiuni de combatere a spălării banilor, pentru a eficientiza lupta

împotriva terorismului, crimei organizate şi traficului de fiinţe umane. În acest context, Moldova

va conlucra intens cu ONU, OSCE, Interpol şi alte organizaţii internaţionale. Ţara noastră va

continua eforturile de sporire a protecţiei împotriva atacurilor cibernetice a sistemelor strategice

de comunicare şi informare. În obiectivul 3.2.: Cooperarea în domeniul ştiinţific pentru pace şi

securitate, Republica Moldova doreşte să asigure o dezvoltare durabilă a potenţialului său

ştiinţific şi tehnic, să aplice standardele adecvate de protecţie a mediului înconjurător, să

perfecţioneze capacităţile statului de a reacţiona la provocările societăţii moderne şi ameninţările

la adresa securităţii [108]. O atenţie deosebită este acordată intensificării cooperării în cadrul

Programului NATO „Ştiinţă pentru Pace şi Securitate” (SPS) în domenii de interes comun pentru

statele NATO şi Moldova. Securitatea alimentară şi combaterea bioterorismului, securitatea

mediului ambiant, gestionarea resurselor de apă din Moldova, prevenirea şi combaterea

dezastrelor naturale, securitatea în sfera informaticii şi comunicării electronice, efectuarea

studiilor regionale, inclusiv în domeniile migraţiei ilegale, al traficului transfrontalier de fiinţe

umane şi al ameninţărilor netradiţionale la adresa securităţii – acestea sunt priorităţile în

cooperarea ştiinţifică [108]. Şi nu în ultimul rând, ar fi de menţionat faptul, despre acţiunile

concrete ale Guvernului Republicii Moldova "Cu privire la aprobarea Planului Individual de

Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO, actualizat", în cadrul Întreprinderii de

Stat "Centrul de telecomunicaţii speciale" a fost creat Centrul pentru Securitatea Cibernetică -

CERT-GOV-MD. Acest Centru reprezintă o echipă de experţi în securitatea informaţională, a

128

cărei sarcină este să răspundă la incidente ce ţin de securitatea sistemelor informaţionale, asigură

serviciile responsabile pentru gestionarea incidentelor şi sprijinirea beneficiarilor lor în

recuperarea de pe urma a încălcărilor de securitate în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.

746 din 18.08.2010 [108].

Astfel, IPAP reprezintă o oportunitate unică pentru modernizarea sistemului de securitate

naţională. Prin urmare, datorită extinderii sale, asistenţa oferită poate fi concepută pentru a face

faţă nevoilor specifice unui partener, fiind un mecanism de lucru care permite măsurarea

progreselor şi adaptarea programelor, precum şi atingerea obiectivelor un viitor european

pentru Republica Moldova, pilonul viitoarelor încercări de colaborare în dezvoltarea sistemului

de securitate naţională Republica Moldova NATO.

Prin urmare, indentificarea unor strategii viabile în vederea colaborării, conlucrării şi a

schimbului de experienţă dintre factorii de decizie ai Republicii Moldova va contribui

considerabil la promovarea unei politici naţionale antiteroriste. Acest fapt va permite Republicii

Moldova să se racordeze la standardele internaţionale privind combaterea terorismului.

3.3. Colaborarea internaţională a serviciilor speciale din Republica Moldova în

combaterea terorismului

Terorismul contemporan a devenit un flagel mondial şi poate fi considerat drept o

provocare fundamentală a acestui început de mileniu. Prăbuşirea comunismului ca sistem

mondial a reconfigurat spaţiul geopolitic, provocând explozia naţionalismelor şi a puseurilor

etnice acumulate în anii dictaturii, îndeosebi în fostele state multinaţionale care au cunoscut o

implozie gestionată, prin mijloacele terorii şi violenţei. De asemenea, provocarea globalizării a

produs o schimbare semnificativă în relaţiile internaţionale, marcând apariţia unor actori

importanţi pe scena mondială: companii transnaţionale, organizaţii neguvernamentale, asociaţii

şi fundaţii umanitare, diverse grupuri de interese, indivizi proiectaţi pe scena politică etc.

Respectiv, având în vedere că secolul al XXI-lea a moştenit de la secolul precedent o multitudine

de probleme, tematica terorismului internaţional şi a pericolului acestuia pentru întreaga

societate internaţională este foarte actuală.

Procesul de colaborare internaţională a serviciilor speciale în combaterea terorismului

reprezintă o soluţie viabilă doar în cazul în care este luată în consideraţie atât abordarea teoretică,

cât şi cea practică. Această îmbinare reprezintă o exigenţă globală pentru interdependenţa

statelor la nivel naţional, regional şi internaţional, în care trebuie încadrate procesele de

colaborare şi integrare.

129

Astfel, colaborarea poate fi efectuată în interiorul ţării în bază interdepartamentală,

precum şi în bază bilaterală şi multilaterală între state, cu participarea organizaţiilor de profil

unic sau a structurilor cu activitate diversă. De asemenea, colaborarea poate fi efectuată în

contextul organizaţiilor internaţionale, în special în cadrul ONU, NATO, UE, OSCE şi

Organizaţiei de Cooperare din Shanghai.

Republica Moldova, fiind doar consumator şi nu generator de securitate, necesită

înţelegerea unui adevăr absolut, şi anume, importanţa colaborării pe plan internaţional în vederea

diminuării ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii. Iar acest lucru poate fi obţinut

numai prin conlucrarea cu diverse structuri regionale şi internaţionale care pot oferi siguranţă şi

stabilitate în sistemul actual de securitate.

Serviciile speciale din Moldova au dreptul legal de a colabora, coopera şi conlucra la

nivel internaţional. Acest aspect este foarte relevant, deoarece în vederea aspiraţiilor europene şi

euro-atlantice de viitor ale Republicii Moldova, formează un stimul puternic în procesul de

ajustare a serviciilor speciale moldoveneşti la valorile şi normele democratice nelipsite în cadrul

Uniunii Europene şi comunităţii euro-atlantice.

Realizând totalmente imperativul combaterii terorismului, ţara noastră, după cum s-a

menţionat anterior, este parte a coaliţiei antiteroriste globale şi susţine eforturile comunităţii

internaţionale în contracararea fenomenului, acest lucru fiind confirmat de Parlamentul Re-

publicii Moldova în anul 2001, imediat după comiterea atacurilor teroriste din Statele Unite ale

Americii. Susţinând întru totul activitatea Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor

Unite, a Comitetului Antiterorist care activează în cadrul acestuia, Republica Moldova

întreprinde măsurile de rigoare pentru implementarea la nivel naţional a rezoluţiilor cu privire la

combaterea terorismului. Au fost întocmite şi prezentate patru rapoarte despre mersul executării

rezoluţiei 1373 (2001) şi un raport despre implementarea rezoluţiei 1624 (2005). Totodată, fiind

parte la cele 12 instrumente juridice ale ONU în domeniul combaterii terorismului, Republica

Moldova a iniţiat procedurile interne pentru ratificarea celui de-al 13-lea – Convenţia

internaţională privind suprimarea actelor terorismului nuclear adoptată de Adunarea Generală a

ONU la 13 aprilie 2005 [10, p. 7-13].

În septembrie 2006, în cadrul ONU a fost adoptată Strategia mondială antiteroristă şi

Planul de acţiune al celor 192 de state prin care se abordează fenomenul şi colaborarea

internaţională degrevată de componenta politică în contextul globalizării [72]. Fiind parte la

convenţiile internaţionale ONU de luptă împotriva terorismului, Republica Moldova

implementează consecvent prevederile acestora, precum şi prevederile stipulate în rezoluţiile

Consiliului de Securitate [103].

130

Concomitent, Republica Moldova susţine şi participă activ la iniţiativele Consiliului

Europei în domeniul luptei împotriva terorismului şi în acest context a ratificat Convenţia

europeană pentru reprimarea terorismului din 1977, Protocolul de amendare a acesteia din 2003,

precum şi un şir de alte convenţii europene în domeniul extrădării şi asistenţei juridice în materie

penală. În prezent, sunt realizate procedurile interne pentru ratificarea Convenţiei Consiliului

Europei cu privire la prevenirea terorismului şi Convenţiei privind spălarea de bani, căutarea, re-

ţinerea şi confiscarea veniturilor provenite din crime şi finanţarea terorismului [72].

Republica Moldova colaborează cu serviciile speciale ale altor state, cu organizaţiile

internaţionale care desfăşoară activităţi de combatere a terorismului. În plan multilateral,

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) colaborează, cooperează şi conlucrează în cadrul

Consiliului conducătorilor organelor de securitate şi serviciilor speciale ale statelor-membre ale

CSI, unde se lucrează în domeniul luptei împotriva terorismului internaţional, traficului de

droguri, de armament, de fiinţe umane, al migrării ilegale, spălării de bani şi a altor infracţiuni

grave. Pe parcursul anului 2008, conducerea SIS a participat la lucrările acestui forum

internaţional organizat de serviciile de securitate partenere în Republica Kârgîzstan şi în

Republica Armenia. Pe parcursul anilor 1997, 2002 şi 2007 SIS a fost gazda acestui Consiliu

[39].

Conlucrarea dintre Republica Mopdova şi Federaţia Rusă este una destul de activă şi

fructuoasă. În luna octombrie 2012, la Moscova şi-a desfăşurat lucrările cea de-a XI-a

Consfătuire a conducătorilor serviciilor speciale, organelor de securitate şi de drept ale ţărilor–

partenere ale SFS. Evenimentul a reunit 96 delegaţii din peste 60 de ţări, precum şi experţi din

structurile de profil ale ONU, CSI, UE şi Organizaţiei de cooperare de la Shanghai [36].

Evaluând riscurile teroriste la etapa actuală, oficialii au abordat în cadrul şedinţelor un şir

de subiecte conexe terorismului cum ar fi: fenomenul radicalizării tineretului în unele regiuni ale

lumii; separatismul naţional – pericol pentru dezvoltarea societăţii democratice şi a statului;

cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului cibernetic; asigurarea securităţii în

cadrul evenimentelor şi manifestări cultural-sportive de anvergură etc. Experţii au pus în discuţie

viziuni actuale ce ţin de interacţiunea serviciilor speciale în problema contracarării ameninţărilor

la adresa stabilităţii regionale şi internaţionale. Drept o nouă provocare a fost menţionată

intercalarea structurilor extremiste şi teroriste cu reţelele crimei organizate, extinderea şi

deversificarea capacităţilor financiare şi logistice ale acestora [36].

De asemenea, participanţii la Consfătuire şi-au exprimat convingerea privind eficienţa

eforturilor de asigurare a securităţii naţionale şi internaţionale şi necesitatea consolidării

capacităţilor informaţional-analitice. Totodată, s-a convenit asupra perfecţionării mecanismului

131

de interacţiune în vederea intensificării potenţialului integrativ al parteneriatelor din cadrul

comunităţii serviciilor speciale şi organelor de ocrotire a normelor de drept [36].

În iunie 2003, SIS a fost desemnat în calitate de instituţie competentă a Republicii

Moldova pentru relaţii oficiale cu Centrul Antiterorist al statelor-membre ale CSI. În această

calitate, SIS participă la aplicaţii operativ-tactice comune şi la lucrările conferinţelor ştiinţifico-

practice pe probleme legate de prevenirea şi contracararea terorismului internaţional [39].

Pe plan regional, SIS întreţine relaţii de colaborare cu instituţiile de profil din statele-

membre ale GUAM, în cadrul cărora sunt organizate şedinţe de lucru pe probleme ale securitaţii

naţionale a statelor-membre. În contextul politicii de integrare a Republicii Moldova în

structurile Uniunii Europene, SIS depune eforturi pentru aderarea la comunităţile informative

europene şi regionale, stabilirea şi promovarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale cu instituţiile

de profil din state europene în probleme de interes comun. La capitolul schimbului de informaţii

dintre organele de drept relevante şi agenţiile de aplicare a legilor din statele-membre ale UE şi

Moldova privind persoanele implicate în activităţi teroriste şi de finanţare a actelor teroriste, SIS

al Republicii Moldova realizează schimbul respectiv de date prin intermediul Centrului Virtual

Naţional SECI/GUAM pentru combaterea terorismului, criminalităţii organizate, traficului ilicit

de droguri şi altor tipuri de infracţiuni grave, instituit prin Hotărârea Guvernului din 27 ianuarie

2006 [39]. Statul nostru deja a ratificat mai multe convenţii, rezoluţii în domeniul prevenirii şi

combaterii terorismului.

În perioada 2003-2012 SIS a stabilit raporturi de colaborare bilaterală cu serviciile

speciale din Bulgaria, Germania, Statul Israel, Marea Britanie, Polonia, România, Turcia, ţările

Baltice, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. Aceste relaţii au la bază spiritul de încredere

reciprocă şi hotărârea fermă de a acţiona pentru prevenirea şi contracararea ameninţărilor la

adresa securităţii europene, regionale şi naţionale. Colaborarea se realizează prin schimb de

informaţii, de experienţă şi de acte normative în domeniul asigurării securităţii statului, precum

şi prin solicitări de a interveni în situaţii concrete pentru contracararea ameninţărilor asimetrice.

De asemenea, au fost stabilite şi primele contacte cu serviciile speciale ale Croaţiei,

Franţei, Spaniei şi Danemarcei. Aceste relaţii vizează adoptarea şi aplicarea unor măsuri de tip

activ, anticipativ şi se bazează pe spirit de colaborare şi încredere reciprocă, având la bază

interesul comun de prevenire şi contracarare a criminalităţii organizate transnaţionale, traficului

de arme, fiinţe umane, substanţe narcotice, explozive, radioactive, a circulaţiei armelor de

distrugere în masă, precum şi a altor ameninţări la adresa securităţii naţionale şi europene [39].

E de menţionat şi participarea în februarie 2008 a reprezentanţilor SIS în calitate de

observatori la Conferinţa Serviciilor Speciale ale Europei Centrale (MEC), iar în luna octombrie

132

2008, a conducerii SIS la a 7-a Şedinţă Plenară a Conferinţei Serviciilor Speciale din Europa de

Sud-Est (SEEIC), care a avut loc în oraşul Belgrad, Republica Serbia. La aceste şedinţe au fost

puse în discuţie subiectele de colaborare în vederea activizării interacţiunii în interesul securităţii

europene şi regionale, combaterea terorismului internaţional şi organizarea schimbului de

informaţii de interes comun [39].

În contextul politicii de integrare europeană a Republicii Moldova, SIS depune eforturi

semnificative pentru aderarea la comunităţile informative europene şi regionale, stabilirea şi

dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi multilaterale pe probleme de interes comun. Semnificative sunt

contactele cu structurile de securitate ale Comunităţii Europene, la etapa actuală fiind stabilite

relaţii şi purtate discuţii preliminare cu reprezentanţii conducerii Directoratului de securitate al

Comisiei Europene şi Oficiului de securitate al Secretariatului General al Consiliului Uniunii

Europene [39].

Colaborarea dintre SIS şi serviciile speciale din statele Uniunii Europene urmăreşte

adoptarea şi aplicarea de măsuri de tip activ, anticipativ, menite să impulsioneze şi să

eficientizeze acţiunile de contracarare a terorismului naţional şi internaţional, să descurajeze

proliferarea armelor de distrugere în masă, să aplaneze alte pericole care ameninţă securitatea

naţională şi comunitară [39].

Un obiectiv strategic este promovarea ţării noastre în procesul de integrare europeană,

fiind convinşi că aderarea la Uniunea Europeană va oferi noi garanţii de stabilitate şi va spori

gradul de securitate al Republicii Moldova. Un loc aparte revine participării Serviciului de

Informaţii şi Securitate la realizarea sarcinilor comune de consolidare a securităţii regionale şi

europene [95]. În urma acţiunilor întreprinse pe linia integrării europene, conducerea SIS a

efectuat un şir de vizite de lucru la Bruxelles, unde au avut loc întrevederi cu cadre de conducere

de la Directoratul de Securitate al Comisiei Europene şi Oficiul de Securitate al Secretariatului

General al Consiliului Uniunii Europene şi primele contacte oficiale cu structurile de securitate

ale Comunităţii Europene. SIS participă la reuniunile anuale multilaterale ale şefilor serviciilor

speciale de infornaţii externe ale unor ţări vecine în cadrul cărora sunt examinate subiecte legate

de necesitatea dinamizării conlucrărilor în domeniul securităţii europene, regionale şi naţionale.

Colaborarea în domeniul informaţiilor impune deplasarea centrului de greutate dinspre

schimbul de date cu caracter general spre cooperarea şi conlucrarea pe cazuri şi acţiuni concrete,

valorificarea optimă a potenţialului oferit de partenerii implicaţi şi identificarea celor mai bune

modalităţi de utilizare şi direcţionare a resurselor umane, logistice şi financiare de care dispune

comunitatea informativă, în vederea angajării lor în lupta antiteroristă [89]. Pe teritoriul

Republicii Moldova până în prezent n-au fost înregistrate formaţiuni teroriste, emisari sau

133

activişti ai acestora, terorismul manifestându-se doar sub formă de ameninţare. Însă Uniunea

Europeană, NATO, Federaţia Rusă şi SUA astăzi sunt piese importante în arhitectura

continentală şi globală de securitate. Totodată, Republica Moldova este obligată să se

conformeze cu interesele României, Ucrainei, Turciei şi ale altor ţări cu care colaborează în

vederea asigurării securităţii regionale [95].

În scopul perfecţionării continue a pregătirii profesionale, conducerea SIS, reprezentanţii

Centrului Antiterorist şi Detaşamentului ALFA participă anual la exerciţii şi aplicaţii

antiteroriste pe teritoriul Moldovei şi peste hotarele ei. Aceste acţiuni se înscriu în Planul

Individual de Acţiuni Republica Moldova–NATO, la capitolul reformarea sectorului militar de

securitate şi modernizare a mecanismului de colaborare dintre instituţiile de forţă, ca parte

componentă a realizării politicii de integrare europeană.

În cadrul operaţiunilor comune de eliberare a ostaticilor s-a realizat scopul principal

perfecţionarea capacităţilor de luptă ale detaşamentelor speciale şi ridicarea pregătirii

psihologice a efectivelor acestor structuri întru realizarea sarcinilor în condiţii extreme.

În calitate de invitaţi la exerciţiile antiteroriste au asistat reprezentanţi ai Misiunii OSCE în

Republica Moldova, Centrului Antiterorist al Comunităţii Statelor Independente, ofiţeri de

legătură ai serviciilor speciale străine cu care SIS conlucrează în baza acordurilor bilaterale [10,

p. 7-13].

S-a desfăşurat exerciţiul operativ-tactic “Forţele Speciale 2011” cu participarea

efectivului SIS, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, Ministerului Afacerilor Interne şi a

militarilor Batalionului cu Destinaţie Specială. Scopul acestui exerciţiu a fost stabilirea

colaborării interministeriale pentru planificarea şi executarea misiunilor ce revin fiecărei

instituţii în parte în vederea antrenării efectivului ministerelor de forţă la contracararea

activităţilor teroriste [114]. Astfel, intensificarea colaborării dintre structurile antiteroriste are

drept scop perfecţionarea procedeelor şi modalităţilor de acţiune în cazul unor situaţii specifice

pentru prevenirea, depistarea şi stoparea activităţii teroriste, precum şi eliminarea cauzelor şi

condiţiilor de desfăşurare a acestora [72].

O colaborare internaţională fructuoasă se resimte şi din partea Serviciului Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor (SPCSB), unitate autonomă a Centrului Naţional Anticorupţie

(CNA). După cum s-a menţionat anterior, una din activităţile prioritare ale SPCSB este stabilirea

şi aprofundarea colaborării bilaterale cu alte servicii similare din străinătate, precum şi cu

organismele internaţionale de profil. Serviciul participă activ la acţiunile internaţionale de

combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului.

134

Pe parcursul anilor 2010-2012, SPCSB a înregistrat progrese la capitolul extinderea

colaborării cu instituţiile internaţionale de profil”. În vederea intensificării schimbului de

informaţii, au fost semnate acorduri bilaterale în domeniul prevenirii şi combaterii spălării

banilor şi finanţării terorismului cu autorităţile similare din San Marino, Israel, Serbia, Bahamas,

Republica Franceză, Monaco, Muntenegru şi Africa de Sud. De asemenea, la Chişinău a avut

loc Şedinţa de Lucru a Comitetului EGMONT, la care au participat peste 150 de reprezentanţi

din 80 de ţări. Acest eveniment a reiterat poziţia Republicii Moldova vis-à-vis de normele şi

standardele internaţionale în domeniul CSB/CFT. Şedinţa Grupului EGMONT a avut loc la

Chişinău, semnificând o recunoştinţă privind progresele înregistrate în domeniu [112].

Actualmente, Serviciul dispune de 39 de memorandumuri semnate cu serviciile similare

din alte ţări: Albania, Belgia, Bulgaria, Belarus, Croaţia, Georgia, Germania, Liban, Lituania

Macedonia, Coreea de Sud, România, Federaţia Rusă, Ucraina, Slovenia, Indonezia, Olanda,

SUA, Cipru şi altele. De asemenea, Republica Moldova a aderat la Grupul de state contra

corupţiei (GRECO) în conformitate cu Legea nr. 297-XV din 22 iunie 2001 [112]. În această

perioadă au fost menţinute şi intensificate relaţiile cu următoarele organizaţi şi structuri

internaţionale: Comitetul Selectat de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării

Banilor – MONEYVAL; Grupul de Acţiune Financiară Internaţională de luptă împotriva spălării

banilor - FATF; Grupul EGMONT; Reţeaua Interinstituţională de Recuperare a Activelor

CARIN.

La 3 septembrie 2010 prin Hotărârea Guvernului nr. 790, a fost aprobată Strategia

naţională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2010-

2012, conform căreia a fost elaborat Planul de Acţiuni privind implementarea Strategiei [112].

La 16 ianuarie 2013, Guvernul Republicii Moldova a examinat și aprobat Proiectul de

hotărâre a Parlamentului cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a

spălării banilor şi finanţării terorismului pentru anii 2013-2017 şi Planului de acţiuni pentru

implementarea acesteia. Scopul de bază al acestui document pentru următorii 5 ani este

identificarea şi reducerea vulnerabilităţii sectoarelor financiar-bancare şi nebancare faţă de riscul

spălării banilor şi finanţării terorismului. Documentul stabilește patru obiective strategice în

domeniu: consolidarea sistemului de prevenire; optimizarea regimului de combatere; asigurarea

cooperării naţionale şi internaţionale; asigurarea transparenţei şi feedbackului privind măsurile

de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. Pentru realizarea

obiectivelor propuse toate acţiunile au fost separate prin prisma măsurilor legislative, măsurilor

instituţionale şi măsurilor de implementare. Pentru fiecare acţiune este prevăzut un termen de

realizare, autoritatea responsabilă, indicatorii de monitorizare şi rezultatul de implementare [64].

135

Colaborarea SPCSB cu organismele internaţionale de profil presupune, în primul rând,

ajustarea bazei normative în domeniu la standardele internaţionale, precum şi la schimbul intens

de informaţii pe canale securizate. Acest fapt permite evoluţia activă a metodelor şi mijloacelor

utilizate de SPCSB în procesul de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismul.

Recent, la 20 februarie 2013, drept urmare a conlucrării bilaterale a SPCSB al Centrului

Naţional Anticorupţie cu Serviciul Secret al Departamentului Securitate Naţională (DSN) al

Statelor Unite ale Americii, în urma efectuării măsurilor operative de investigaţie au fost reţinuţi

doi bărbaţi, fiind bănuiţi de fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false. Pe cazul dat a

fost intentat un dosar penal [28]. De asemenea, ca urmare a conlucrării bilaterale a SPCSB al

CNA cu Serviciul Secret al DSN al SUA, în luna august 2011 a fost descoperită şi anihilată o

altă grupare transnaţională, implicată în diferite tipuri de infracţiuni, inclusiv cibernetice.

Hacherii au fost prinşi şi arestaţi [33]. În octombrie 2011 SPCSB al CNA în colaborare cu

Serviciul Secret al DSN al SUA au reuşit anihilarea filierei din Republica Moldova, parte a unei

grupări internaţionale specializată în legalizarea mijloacelor băneşti şi obiectelor de lux. Membrii

grupării utilizau programe specializate pentru a sparge bazele de date ale unei companii

importante din SUA responsabilă de stocarea informaţiei despre conturile bancare a peste 240

milioane de persoane. Aşadar, ca urmare a acţiunilor întreprinse de către Centru a fost posibilă

anihilarea filierei şi sechestrarea unei partide majore de tehnică de calcul procurată din

mijloacele băneşti sustrase de la cetăţenii americani în sumă estimativă de 850 mii lei [127].

În acelaşi timp, prin Hotărârea Guvernului nr. 122 din 04.03.2011 a fost aprobat

Programul naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova Uniunea

Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize. La 27 iunie 2011, Ministerul Afacerilor

Externe şi Integrării Europene, în colaborare cu Grupul de lucru pe vize, frontiere şi Regiunea

transnistreană al Convenţiei naţionale pentru integrare europeană a organizat în oraşul Bălţi o

masă rotundă la care au participat 30 reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, mediului

academic, societăţii civile şi mass-media [102].

De asemenea, la acest capitol am putea menţiona iniţiativa proiectului internaţional

„Arhitectura securităţii în vecinătatea estică a Uniunii Europene: provocări şi realităţi”, care a

avut loc la Chişinău în iunie 2010, întrunirea fiind organizată de către Centrul Pro Marshall din

Republica Moldova. Acest eveniment a antrenat în discuţii experţi de talie internaţională din

Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Georgia, Germania, Letonia, Lituania, Moldova, Norvegia,

Polonia, România, Elveţia şi Ucraina, discuţiile fiind precedate de mai multe întâlniri cu

136

personalităţi cu putere de decizie din cadrul serviciilor speciale şi personalităţi relevante,

reprezentanţi ai ONG din Republica Moldova.

Scopul principal al discuţiilor a fost sensibilizarea opiniei publice şi facilitarea dezbaterii

publice pe probleme privind reforma sistemului de securitate al ţării noastre şi elaborarea unei

abordări unanime între personalităţi cu putere de decizie din serviciile speciale şi reprezentanţi ai

societăţii civile cu privire la viitorul securităţii Republicii Moldova, pe baza experienţei

acumulate de noile state-membre ale UE. Un alt scop a fost de a învăţa din cunoştinţele

acumulate de ţările europene în domeniul diverselor modele de securitate care ar intensifica

cercetările practico-ştiinţifice în domeniu, fiind utilizată experienţa avansată a specialiştilor din

domeniu pentru crearea bazei tehnico-ştiinţifice în vederea prevenirii şi combaterii actelor de

terorism.

În acelaşi timp, această iniţiativă vizează o problemă importantă cea privind

oportunităţile şi accelerarea proceselor de integrare europeană a Republicii Moldova. Acest lucru

ar trebui să fie abordat de către întreaga societate, prin colaborarea continuă cu ţările-membre ale

UE, care într-o perspectivă mai îndepărtată ar putea include pe agenda sa politică şi problema

integrării euro-atlantice a Republicii Moldova. În prezent, această discuţie nu este considerată

relevantă a fi iniţiată nici de Guvernul, nici de societatea civilă din Republica Moldova. În timp

ce ideea de integrare în UE este acceptată de către majoritatea populaţiei, numărul adepţilor

integrării euro-atlantice este destul de scăzut şi, luând în considerare dezbaterile din societatea

moldovenească în ceea ce priveşte vectorul său de dezvoltare – de Vest sau de Est – elitele

politice preferă să evite abordarea acestui subiect. Cu toate acestea, consolidarea securităţii

naţionale a Republicii Moldova este o chestiune de interes nu numai pentru ţară în sine, ci şi

pentru comunitatea internaţională, pentru că e vorba de securitatea întregii regiuni. În acest sens,

securitatea şi stabilitatea în Republica Moldova afectează în mod direct stabilitatea regională la

frontierele de est ale UE şi NATO. Prin urmare, experienţa Europei Centrale şi de Est se

dovedeşte a fi, în multe cazuri, neproductivă, dacă o separăm de integrarea europeană, de

discutarea aspectelor legate de asigurarea securităţii ţării, care ar putea fi furnizată de modelul

NATO, de alte modele de afiliere sau nonafiliere privind statutul de neutralitate, care în diferite

ţări este perceput diferit.

De la bun început, Republica Moldova şi-a proclamat neutralitatea, însă pe teritoriul său

necontrolat de Est se mai află trupele ruse,, trupe cu un mandat contestabil în ceea ce priveşte

menţinerea păcii. Într-o mare măsură, societatea moldovenească nu are suficiente cunoştinţe

asupra acestei abordări şi, din această perspectivă, dezbaterile publice privind aspectele de

securitate şi o mai bună înţelegere a ceea ce de fapt înseamnă aceasta, sunt extrem de importante,

137

mai ales pentru că oamenii, în multe cazuri, nu sunt familiarizaţi cu alte modele disponibile de

securitate, de exemplu, cele din Elveţia, Austria sau Finlanda. Prin iniţierea acestui proiect,

organizatorii din Moldova au asigurat un anturaj de discuţii libere pe teme importante ce ţin de

dezvoltarea ulterioară a ţării, prin facilitarea accesului la experienţa ţărilor-membre şi

nonmembre ale UE. Aceste practici oferă diverse modele valoroase pentru a fi studiate şi aplicate

în beneficiul securităţii societăţii moldoveneşti şi a întregii regiuni.

O altă preocupare majoră pentru experţii din Moldova, care au în vizor securitatea

naţională şi chestiunile de politică externă, este nivelul insuficient de cunoştinţe în ceea ce

priveşte practicile internaţionale în materie de politică de securitate. Moştenirea abordării după

modelul sovietic este încă o "povară" pentru mulţi dintre experţi, cărora le este dificil să

progreseze de la mentalitatea şi modul de gândire învechite la acceptarea valorilor şi practicilor

cu adevărat democratice. Aceste obstacole împiedică procesul de tranziţie şi diminuează

considerabil eforturile internaţionale în menţinerea securităţii în regiune. Având în vedere acest

lucru, procesul de interacţiune şi schimb de experienţă trebuie să fie consolidat şi mai mult,

pentru a permite profesioniştilor şi experţilor din serviciile speciale să fie conectaţi la fluxul de

cunoştinţe la nivel mondial în acest domeniu. Discuţiile la masa rotundă au fost benefice,

satisfăcând această necesitate într-un mod eficient şi constructiv. De asemenea, acestea au servit

drept abordare explicativă suplimentară şi a oferit posibilitate publicului din Moldova de a se

familiariza cu o experienţă internaţională avansată în ceea ce priveşte formularea unor politici

eficiente pe probleme de securitate în Republica Moldova, care au fost tratate foarte superficial

de către guvernele anterioare [23, p. 41-50].

Bazându-se pe propunerile şi sugestiile care au fost făcute în timpul discuţiilor la

evenimentele respective, experţii participanţi au recomandat acţiuni care pot fi luate în

considerare de către autorităţile Republicii Moldova şi care ar putea contribui la elaborarea unor

iniţiative de parteneriat cu instituţiile publice, mass-media şi societatea civilă [109].

Odată cu creşterea progresului tehnologic, tot mai periculos devine terorismul cibernetic.

Reţelele informaţionale astăzi se dezvoltă vertiginos, creând condiţii favorabile pentru utilizarea

„păienjenişului” mondial drept unealtă a teroriştilor. În acest sens, se atestă pericole majore de

utilizare a spaţiului electronic pentru propagarea concepţiilor extremist-teroriste şi

fundamentalist–islamice, fiind o modalitate accesibilă de schimb de informaţii şi consolidare a

rândurilor sale. Caracterul luptei împotriva terorismului se schimbă permanent şi pentru a se

opune noilor acte teroriste trebuie mereu găsite noi abordări. Pentru a fi cu un pas înaintea

teroriştilor, colaboratorii serviciilor speciale, implicaţi în aceast sector, trebuie să se

perfecţioneze permanent, să beneficieze de cele mai bune instruiri. În această ordine de idei, la

138

finele anului 2009, la Chişinău, Centrul Pro Marshall din Republica Moldova a organizat şi a

desfăşurat training-ul: "Cyberterorismul - o provocare a secolului XXI pentru securitatea

statului". Proiectul a reprezentat un prim pas în asigurarea unei noi înţelegeri a securităţii

cibernetice, astfel încât procedurile de instruire să serviască scopurilor educaţionale. Training-ul

a oferit oportunitatea susţinerii iniţiativelor în examinarea convingerilor de bază despre crima

cibernetică, care, în mod evident, trebuie analizată şi investigată în mediul guvernamental,

academic, în sectorul de securitate, apărare şi industrie. De asemenea, proiectul a contribuit la un

schimb fructuos de informaţii şi la sporirea nivelului de cunoştinţe în domeniul respectiv,

precum şi la dezvoltarea abilităţilor reprezentanţilor serviciilor speciale în vederea implementării

progresive a soluţiilor economice şi sociale, realizării politicilor şi reformelor în domeniul

securităţii, justiţiei, politicii externe şi afacerilor interne în contextul Politicii de Vecinătate a

Uniunii Europene şi a colaborării Alianţei Nord-Atlantice cu Republica Moldova [44].

De exemplu: un atac cibernetic a avut loc la 8 aprilie 2009. Întreprinderea de stat Centrul

de telecomunicaţii speciale al Serviciului de Informaţii şi Securitate a depistat un atac cibernetic

masiv (DDoS) orientat spre blocarea paginii oficiale a Preşedintelui Republicii Moldova.

Analiza incidentului a demonstrat că atacul a fost organizat prin intermediul unei reţelele de

calculatoare virusate de tip botnet administrate din exteriorul ţării. Specialiştii Centrului au

întreprins o serie de măsuri în vederea stopării atacului şi au lansat sistemul de monitorizare

permanentă a situaţiei. Peste doua zile, la 10 aprilie 2009, de pe adresă IP, înregistrată în or.

Bucureşti, România, iarăşi a fost încercată o tentativă de atac cibernetic masiv de tip „denial-of-

service” (DoS) asupra paginii oficiale a Preşedintelui Republicii Moldova. Pe parcursul unei

perioade scurte de timp (până la 6 minute) răufăcătorii au atacat serverul oficial al Preşedintelui

Republicii Moldova cu un volum mare de adresări false (peste 3,5 milioane de pachete de

sincronizare) în scopul blocării şi deteriorării întregii reţele informaţionale. Specialiştii

Serviciului de Informaţii şi Securitate şi al Centrului de telecomunicaţii speciale au întreprins

toate măsurile necesare în vederea stopării atacului.

Extinderea Uniunii Europene spre Est cauzează multe întrebări ţărilor care îşi exprimă

intenţia sau dorinţa de a fi incluse în viitor în această structură, de asemenea, ele determină

Uniunea Europeană să-şi concentreze atenţia asupra lipsei de democraţie în Belorus sau asupra

unor democraţii eşuate cum ar fi cazul Republicii Moldova sau cazul Ucrainei. Este indiscutabil

faptul că o conducere slabă a statului sau lipsa democraţiei este una dintre sursele terorismului. O

altă sursa a terorismului este politica internă şi externă neadecvată atât a ţărilor mici, cât şi a

celor mari. Ne aflăm în perioada când terorismul internaţional a ajuns la un astfel nivel, încât

este în stare să dirijeze politica mai multor state sau chiar să dizolve guverne.

139

Un stat democratic în care se evidenţiază rolul provocator al reformelor serviciilor speciale

ar fi unul în care nu se conştientizează multe momente şi în care nu există democraţie adevărată,

este limitat timpul pentru instituirea unor instituţii democratice mature; lipsesc resursele

financiare şi umane necesare pentru efectuarea reformelor; se implementează politici cu scopuri

multiple în cadrul reformelor de securitate (democratizarea şi combaterea noilor ameninţări

teroriste) şi există un obiectiv dublu de a obţine şi a menţine nivelul de eficienţă şi democratizare

a serviciilor speciale [200].

Marea provocare pentru viitorul Moldovei o reprezintă formarea unei mentalităţi

corespunzătoare actorilor politici şi sociali, care vor contribui la urgentarea procesului de

implementare a unei culturi politice cu adevărat democratice. Acest fapt va permite efectuarea

unei reforme constructive în sectorul de securitate în conformitate cu normele şi principiile

Uniunii Europene [225, p. 103-116]. Greşelile făcute în faza iniţială a reformelor democratice au

diminuat capacităţile instituţiilor de aplicare a legii, precum şi reglementarea de stat şi

monitorizarea, în acest fel provocând şi diminuarea rolului statului şi scăderea eficienţei acestuia

în soluţionarea problemelor de securitate. Dezvoltarea transparenţei crescânde, împreună cu cele

mai bune practici ale ţărilor cu tradiţii democratice de lungă durată, pot contribui cu adevărat la

democratizarea acestui sector [15, p. 76-85].

Insuficienţa cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, eventual, atrage

o experienţă săracă în domeniu şi, în consecinţă, o deficienţă a identificării şi implementării

soluţiilor adecvate în cazuri concrete. Această situaţie impune intensificarea cercetărilor

practico-ştiinţifice în domeniu, fiind utilizată experienţa avansată a specialiştilor din domeniu din

alte ţări pentru crearea bazei tehnico-ştiinţifice în vederea prevenirii şi combaterii actelor de

terorism.

Datorită numărului mare de particularităţi ce caracterizează orice democraţie în contextul

său unic, în prezent nu există o soluţie unică pentru a ţine sub control procesul de securitate.

Totuşi, unele trăsături sunt considerate esenţiale în orice discuţie privind reformele de securitate

în cadrul unei democraţii. Putem folosi un stil dialectic pentru a discuta despre balanţa între

astfel de valori ca libertate vs. securitate, transparenţă vs. tăinuire, centralizare vs. fragmentarea

comunităţii de securitate, şi controlul legislativ vs. controlul executiv asupra securităţii [200].

În acest context, aspectul securităţii naţionale ia în consideraţie, în primul rând,

asigurarea implementării standardelor democratice internaţionale. Merită să menţionăm că

viitorul existenţei serviciilor speciale nu ţine de tehnologie în sine. Actualmente, importante sunt

cunoştinţele privind gândul de organizare, administrare şi să ne instruim în ceea ce priveşte

procesul eficient de informare şi de analiză la nivel naţional şi internaţional, cum va derula

140

procesul de luare a deciziilor. Acest lucru necesită, mai curând, o abordare calitativă de către

elita politică. Comunitatea strategică de Intelligence trebuie să fie investită cu autoritate şi

autonomie pentru a-şi efectua liber responsabilităţile pentru care sunt create impedimente

artificiale, impuse de normele birocratice.

Reieşind din cadrul analitic al acestui subcompartiment, putem menţiona că Republica

Moldova, conform articolului 11 al Constituţiei [37], este un stat neutru. Însă, Uniunea

Europeană nu restricţionează participarea statelor neutre la programele sale. Dintre cele 27 state-

membre ale UE, cinci sunt state neutre, dar participă activ în Politica de Securitate şi Apărare

Comună (PSAC). Statele europene neutre dau dovadă de flexibilitate chiar dacă nu sunt membre

ale nici unei alianţe militare. Finlanda, Suedia, Austria, Irlanda şi Malta promovează politica de

securitate a UE şi a NATO pentru a-şi satisface necesităţile de securitate. Contribuţia acestor

state puternice din punct de vedere economic face PSAC oarecum dependentă de participarea

acestor state. De asemenea, un şir de state-partenere UE, fiind neutre, contribuie cu trupe şi

capabilităţi la operaţiunile civile şi militare ale UE.

Colaborarea dintre serviciile speciale funcţionează, în principal, în interiorul alianţelor

militare. Această colaborare priveşte, mai mult, schimbul de informaţii, în unele situaţii, având

drept scop şi o împărţire geografică sau tematică a unor activităţi de colectare, cu precădere de

informaţii din surse electronice, care necesită instalaţii complexe şi foarte costisitoare. În

anumite situaţii geopolitice, serviciile speciale ale unei ţări le pot suplini pe ale altei ţări aliate.

După 1980, se dezvoltă o serie de acorduri de colaborare şi cooperare între servicii din ţările

vestice şi cele membre ale blocului comunist, în special în lupta împotriva drogurilor şi a crimei

organizate [118].

Creşterea eficienţei sectorului de securitate naţională a Republicii Moldova este

determinată de un schimb permanent şi eficient de informaţii. Activităţile ce ţin de schimbul de

informaţii dintre serviciile speciale demonstrează că există colaborare, cooperare şi conlucrare la

nivel naţional, regional, dar totodată şi la nivel internaţional între acestea şi instituţiile similare

ale altor state. Aceste activităţi de schimb de informaţii din cadrul serviciilor speciale se

fundamentează pe următoarele principii: legalităţii, obiectivităţii, oportunităţii informării,

planificării, prevenirii, colaborării, cooperării, conlucrării, transparenţei, protecţiei surselor şi

mijloacelor, neutralităţii şi echidistanţei. Evident, există şi bariere în calea realizării unei

colaborări pentru un sistem performant printre care: lipsa accesului la tehnologiile avansate,

costul ridicat la tehnologiile avansate, lipsa tehnicilor moderne de predare-învăţare, cu

posibilităţi de aplicaţie practice în teren, lipsa instruirilor avansate pentru pregătirea

profesioniştilor.

141

3.4. Concluzii la capitolul 3

1. În urma analizei principalelor ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii statelor,

implicit al Republicii Moldova, am tras concluzia că acestea sunt potenţate atât de

vulnerabilităţile interne ale acestora, cât şi de fenomenele asociate globalizării, dintre care cele

mai periculoase sunt crima organizată, proliferearea armelor de distrugere în masă, traficul de

fiinţe umane, terorismul ş.a. Potenţarea şi maximizarea acestor factori de risc se realizează în

condiţiile în care Republica Moldova, stat aflat în tranziţie, se confruntă cu o veritabilă disoluţie

a puterii, cu incapacitatea reală a structurilor de reacţie a instituţiilor statului, ceea ce duce la

sporirea insecurităţii interne şi externe a statului. Prin cercetarea problemelor cu care se

confruntă statul pot fi evidenţiate cinci sectoare ale securităţii naţionale, în funcţie de natura

ameninţărilor, adică, de ordin militar, politic, economic, societal sau ecologic. În esenţă, cele

cinci sectoare identificate au un rol analitic, urmând descompunerea securităţii naţionale în

elemente mai mici. Definirea ameninţărilor la adresa securităţii se completează cu distincţia

făcută între acestea şi vulnerabilităţi. Extinderea conceptului de securitate duce la o multiplicare

a obiectelor de referinţă ale acesteia, a ceea ce se consideră că trebuie protejat, securizat.

2. Determinarea unei strategii eficiente constituie un obiectiv major pentru fiecare stat în

parte şi pentru comunitatea internaţională în ansamblu. De aceea, conceptul de securitate este

definit într-o serie de instrumente juridice. Analizând actele normative care conţin anumite

strategii ale serviciilor speciale pivind combaterea terorismului am concluzionat că nu există o

strategie unitară care ar conduce la abordări sectoriale, departamentale sau naţionale. Prin

urmare, identificarea unor strategii viabile în vederea conlucrării şi a schimbului de experienţă

dintre factorii de decizie ai Republicii Moldova va contribui considerabil la implementarea unei

politici naţionale antiteroriste. Acest fapt va permite Republicii Moldova să se racordeze la

standardele internaţionale privind combaterea terorismului.

3. Reieşind din cele expuse, putem menţiona că reforma sectorului de securitate este

departe de a fi finalizată, declaraţiile publice privind reforma, modernizarea, transformarea şi

depolitizarea Serviciului de Informaţii şi Securitate nu au fost transpuse în acţiuni. Se poate

observa că multe activităţi privind reforma serviciilor speciale sunt în proces de desfăşurare în

sectorul de apărare, securitate, poliţie, justiţie. E de menţionat faptul că necesitatea reformelor

serviciilor speciale este condiţionată de modificarea viziunii asupra securităţii naţionale şi

extinderea acesteia asupra unor domenii noi. Evidenţiem existenţa unei crize ce ţine de

pregătirea multidisciplinară a ofiţerilor de informaţii cu profil contraterorist, care, pe lângă

cunoaşterea unor limbi străine, a culturii şi mentalităţi orientale, vor trebui să aibă şi o

142

specializare înaltă în domeniul IT, să fie pregătite echipe de analişti de informaţii şi ofiţeri

operativi cu o nouă gândire şi percepţie, capabili să cuprindă simultan două lumi şi două realităţi.

Pentru o monitorizare bună, pentru a reacţiona prompt la orce fel de ameninţări este necesară o

flexibilitate legislativă, organizaţională, metodologică şi tehnologică.

4. Cercetarea materialelor privind reforma serviciilor speciale a scos în evidenţă

necesitatea continuării reformelor democratice pentru a restabili încrederea publică. Astfel, am

luat cunoştinţă despre procesul de democratizare care este un proces extrem de complex şi dificil

şi este însoţit de decizii şi acţiuni radicale pentru eliminarea asocierilor cu regimul autoritar.

Colaborarea Republicii Moldova cu UE este o modalitate de a se alătura eforturilor

internaţionale, vizând crearea unui sistem comun de securitate în spaţiul european, de ajustare a

cadrului legislativ la standardele europene, de elaborare a strategiilor, de promovare a intereselor

naţionale în cadrul negocierilor de aderare la structurile europene şi consolidarea stabilităţii în

lume. Vecinătatea Republicii Moldova cu UE şi NATO implică asumarea unor angajamente din

partea Republicii Moldova ce urmăresc edificarea unui parteneriat eficient şi reciproc avantajos

cu cele două structuri internaţionale în vederea îndeplinirii sarcinilor ce se impun în contextul

intereselor comune ale securităţii regionale.

În opinia autorului lucrării date, colaborarea internaţională a serviciilor speciale din

Republica Moldova în combaterea terorismului constituie un aspect important în dezvoltarea

relaţiilor interstatale, cu atât mai mult că atare colaborare rămâne în toate timpurile unul dintre

cele mai principale aspecte, care se realizează în baza unor decizii imposibil de ignorat. Acest

aspect al vieţii internaţionale a determinat crearea unui fundament teoretic distinct de analiză a

relaţiilor internaţionale pornind de la conceptul de colaborare care proiectează procesul de

interacţiune a unuia sau mai multor actori în cadrul căruia este exclusă aplicarea violenţei sau a

forţei, dominând eforturile comune de căutare a căilor de realizare a interesului comun.

În cadrul colaborării internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului,

Republica Moldova cooperează cu serviciile speciale ale altor ţări, cu organizaţiile internaţionale

care desfăşoară activităţi de combatere a terorismului. S-au stabilit raporturi de colaborare

bilaterală cu serviciile similare din CSI, Bulgaria, Germania, Israel, Marea Britanie, Polonia,

România, Turcia, ţările baltice, Ungaria, SUA. De asemenea, s-au stabilit contacte şi cu serviciile

speciale ale Croaţiei, Franţei, Spaniei şi Danemarcei.

143

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Problema ştiinţifică importantă soluţionată a permis stabilirea priorităţilor de

consolidare a colaborării internaţionale a serviciilor speciale, inclusiv serviciilor speciale din

Republica Moldova. Analiza sistemică a condiţionat identificarea importanţei combaterii

terorismului ca factor de risc şi ameninţare la adresa securităţii globale. Prin acest fapt se

confirmă ipoteza metodologică formulată şi se recunoaşte că cea mai eficientă soluţie de

ameliorare a situaţiei ar fi amplificarea colaborării serviciilor speciale în lupta împotriva

terorismului atât la nivel internaţional şi regional, cât şi naţional.

Tezele conceptuale şi rezultatele ştiinţifice au fost aprobate în cadrul unui şir de proiecte

internaţionale şi regionale, rezultatele cărora au fost expuse în publicaţii ştiinţifice editate în

colecţii recenzate, reviste de specialitate din Republica Moldova, Germania, România, Croaţia,

în volum total de 19,00 coli de autor, prezentate şi discutate în cadrul şedinţelor Grupului

Internaţional de Lucru „Combaterea Terorismului”, conferinţelor internaţionale, meselor

rotunde, training-urilor. S-au elaborat şi implementat proiecte la nivel internaţional cu

participarea experţilor şi profesioniştilor din Republica Moldova în cadrul cărora s-au analizat şi

examinat din punct de vedere ştiinţific aspecte conceptual-teoretice, teoretico-metodologice de

abordare a colaborării internaţionale, a prevenirii şi combaterii terorismului internaţional.

Analiza problemei de cercetare ne-a permis să formulăm următoarele concluzii:

1) Analiza aspectelor istoriografice ne-a oferit o imagine de ansamblu asupra istoricului

colaborării serviciilor speciale, procesului de constituire instituţională a acestora, precum şi

asupra activităţii de cercetare istoriografică din cadrul centrelor de studiu din SUA, Europa de

Vest şi de Est. Analizând istoriografia problemei am tras concluzia că nivelul de cercetare în

mediul academic din Republica Moldova este încă insuficient cercetat şi puţin dezvoltat.

Studierea acestui subiect din punct de vedere ştiinţific va contribui la o schimbare calitativă a

comunităţii academice din Republica Moldova privind percepţia acestui nou subiect, în acelaşi

timp, completând un vacuum în eforturile de creare şi profesionalizare a experţilor în domeniu.

2) Cercetarea aspectelor conceptual-teoretice de abordare a colaborării internaţionale a

serviciilor speciale în combaterea terorismului a dus la determinări conceptuale reieşind din

studierea evoluţiei serviciilor speciale din ţările menţionate în teză, au evidenţiat aspectele ce

caracterizează specificul serviciilor speciale în general, fiind identificat caracterul particular al

fiecărei ţări cercetate.

3) Analiza evoluţiei istorice ne-a permis evaluarea metodelor şi mijloacelor utilizate în

activitatea serviciilor speciale. Examinarea aspectelor tipologice şi a dimensiunilor structural-

144

funcţionale ale serviciilor speciale a scos în evidenţă nevoia de aplicare a metodelor moderne de

management al informaţiei, abordarea dezvoltării prin utilizarea sistemelor deschise, prin

modificări controlate ale domeniului serviciilor speciale, prin aplicarea noilor teorii ştiinţifice şi

tehnologiilor informaţionale.

4) Prin specificarea aspectelor şi dimensiunilor de manifestare, terorismul a devenit una

dintre cele mai mari probleme globale contemporane. Extinderea terorismului global a creat noi

probleme care generează insecuritate şi dezechilibru în societate, sfidând ordinea de drept la

nivel internaţional şi naţional. Prevenirea şi combaterea terorismului este una dintre atribuţiile şi

direcţiile de activitate a orcărui serviciu special.

5) Materialul teoretic şi practic a fost abordat printr-o metodologie complexă, cu caracter

interdisciplinar al studiilor bibliografice, istoriografice, conceptual-teoretice şi analitico-

aplicative. Metodologia a inclus abordări, principii şi metode de cercetare a colaborării

internaţionale a serviciilor speciale în combaterea terorismului utilizate în domeniul ştiinţei

politice şi relaţiilor internaţionale.

6) Analiza cadrului normativ, politico-juridic şi instituţional accentuează necesitatea

schimbărilor radicale atât în aria conceptelor, metodelor şi mijloacelor, cât şi în abordarea

instituţională a colaborării serviciilor speciale în combaterea terorismului internaţional. Deoarece

la începutul secolului al XXI-lea mediul de securitate internaţional înregistrează o ameninţare

principală cum este terorismul, prevenirea şi combaterea acestuia impune noi modalităţi de

evaluare, capacităţi şi metode care să determine acţiuni unite pentru contracararea acestui flagel

şi formarea unei coaliţii globale.

7) Cercetarea experienţei Comunităţii de Informaţii a SUA ne-a permis să costatăm la ce

procese a apelat şi de ce asistenţă a beneficiat Republica Moldova pe durata celor 20 de ani de

independenţă. Astfel, am luat cunoştinţă despre faptul că dezvoltarea unei conlucrări strânse cu

SUA constituie una dintre priorităţile majore ale politicii externe a Republicii Moldova.

Aspiraţiile şi interesele Republicii Moldova au coincis cu obiectivele strategice ale SUA.

8) În urma analizei principalelor riscuri şi ameninţări pentru securitatea naţională am tras

concluzia că acestea reprezintă obstacole serioase în dezvoltarea viabilă a societății. Situaţia s-a

agravat din lipsa expertizei calificate în domeniile vizate, de deficitul resurselor administrative în

realizarea reformelor, insuficienţa financiară continuă, predominarea intereselor de grup în

defavoarea interesului naţional, implicarea unor actori internaţionali în politica internă a statului.

9) În baza evaluării cadrului normativ/legislativ şi instituţional în procesul de colaborare

a serviciilor speciale din Republica Moldova privind combaterea terorismului subliniem, de

asemenea, necesitatea perfecţionării şi armonizării cadrului legislativ/normativ cu legislaţia

145

europeană şi recomandările UE privind încurajarea colaborării dintre serviciile speciale la nivel

internaţional şi regional. Aşadar, cercetarea acestuia ne-a permis să evidenţiem necesitatea

actualizării şi adaptării în permanenţă a legislaţiei în domeniu.

În baza studiului efectuat şi a concluziilor deduse, care confirmă actualitatea şi

importanţa problematicii cercetării, înaintăm următoarele recomandări:

1) Referindu-ne la mediul academic din Republica Moldova, considerăm importantă

integrarea în spaţiul european de cercetare în baza excelenţei ştiinţifice, estimării capacităţii

structurilor de cercetare, consolidării resurselor umane, materiale şi instituţionale, aceasta

constituind un suport considerabil al îmbunătăţirii bazei ştiinţifice. În baza acordurilor de

colaborare a structurilor de forţă ale Republicii Moldova şi Academiei de Ştiinţe a Moldovei se

recomandă valorificarea posibilităţilor programului european PC7 (Memorandumul de Înţelegere

dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova la cel de-al Şaptelea Program Cadru al

Comunităţii Europene pentru cercetare) şi Programului Horizon 2020, cu noi posibilităţi de

valorificare a fondurilor europene destinate cercetării, inovării şi dezvoltării. Acestea vor permite

sectorului de securitate naţională şi cercetătorilor autohtoni să colaboreze şi să concureze în

calitate de partener egal la toate concursurile anunţate; să devină parte componentă a unei reţele

europene a oamenilor de ştiinţă; să beneficieze de potenţialul şi excelenţa ştiinţifică europeană

pentru soluţionarea problemelor interne.

2) Pentru atingerea scopului reformării serviciilor speciale, trebuie implementate cu

stricteţe prevederile următoarelor documente de politici conform Programului de activitate al

Guvernului: “Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, 2009–2013; 2011–2014;

Planul individual de acţiuni al parteneriatului Republica Moldova – NATO, actualizat.

3) În reformarea sectorului securităţii naţionale al Republicii Moldova trebuie să se

dezvolte capacităţi administrative şi manageriale, ţinând cont de standardele şi normelele

internaţionale în conformitate cu tratatele şi acordurile la care Republica Moldova este parte.

Totodată, reformarea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) trebuie

să vizeze, în primul rând, adaptarea legislaţiei din domeniu la standardele europene şi

internaţionale, implementarea unui management eficient al resurselor umane pentru

condiţionarea profesionalizării activităţilor instituţionale, a modului de acţiune a colaboratorilor

SIS şi dezvoltării capabilităţilor de acţiune specifice serviciilor speciale la etapa actuală.

4) Dezvoltarea capacităţilor de cercetare şi analiză a serviciilor speciale, a principalelor

probleme de securitate va permite evaluarea obiectivă a riscurilor şi ameninţărilor de securitate,

identificarea mijloacelor de combatere a terorismului şi stabilirea cadrului de colaborare

internaţională în vederea obţinerii şi implementării obiectivelor stabilite. Respectiv, studiile de

146

securitate şi apărare trebuie să conţină subiecte privind manifestările de terorism şi ale

infracţiunilor conexe terorismului, inclusiv cercetarea detaliată a particularităţilor genezei

acestuia, aspectelor care ţin de activitatea de combatere a terorismului, rolului serviciilor speciale

şi organelor de drept, importanţei colaborării acestora; participarea colaboratorilor serviciilor

speciale la exerciţiile practice şi operativ-tactice pe plan internaţional, la desfăşurarea

operaţiunilor antiteroriste în scopul colaborării, consolidării şi perfecţionării acestora în

exercitarea măsurilor de prevenire şi combatere a terorismului; acordarea unei atenţii sporite la

pregătirea ofiţerilor analişti atât în termeni cantitativi, cât şi calitativi de către Institutul Naţional

de Informaţii şi Securitate „Bogdan, întemeietorul Moldovei", Academia Militară „Alexandru cel

Bun”, Academia „Ştefan cel Mare”.

5) Pentru a deveni partener credibil în noua arhitectură de securitate internaţională şi

regională, considerăm actuală accelerarea procesului de transformare democratică a societăţii

moldoveneşti şi realizarea obiectivelor privind integrarea în spaţiul european de securitate care

să reprezinte cetăţenii şi în care aceştia să aibă încredere. Poziţia Republicii Moldova depinde de

capacitatea factorilor politici de a construi un sistem democratic, viabil, de a crea şi susţine

mecanismele legale privind combaterea terorismului, de a evita degradarea puterii şi capacitatea

de gestionare a actului de conducere.

6) Fiind un stat neutru, dar nefiind membru al nici unei alianţe militare, Republica

Moldova nu este limitată în participarea activă la programele UE pentru a-şi satisface necesităţile

de securitate, contribuind cu capabilităţi eficiente la operaţiunile civile şi militare ale UE

orientate spre menţinerea păcii şi combaterea terorismului internaţional, astfel, dând dovadă de

flexibilitate. Prin participarea la programele UE s-ar acorda o atenţie deosebită procesului de

profesionalizare în domeniul serviciilor speciale în instituirea unei culturi a securităţii privind

realizarea proiectelor de modernizare la un înalt nivel a sectorului de securitate şi apărare al

Republicii Moldova. Fondarea unei instituţii naţionale de studii strategice ar asigura o bază

teoretico-metodologică importantă în managementul securităţii naţionale a Moldovei.

7) Instituirea unei Comunităţi Naţionale de Informaţii în Republica Moldova în cadrul

Consiliului Suprem de Securitate, consiliu care reprezintă structura specializată din cadrul

Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, ar asigura funcţionarea în parteneriat a autorităţilor

care desfăşoară activitate de combatere a terorismului, păstrâdu-şi atribuţiile şi principiile de

activitate, concomitent, cu o mai bună coordonare a activităţii de informaţii la nivel strategic.

147

BIBLIOGRAFIE

Surse bibliografice în limba română

1. Acţiunea ONU. Republica Moldova deţine locul doi în lume după cota în PIB a

transferurilor de la muncitorii de peste hotare. În: Revistă electronică lunară, 2006, nr.4 (47).

www.un.md/news_room/jc/newsletters/2006/Actiunea%20ONU%204-2006.pdf (vizitat

24.02.2013).

2. Andronic C. Analiza de Intelligence – incertitudine şi credibilitate. În: Infosfera, 2009,

anul I, nr. 2, p. 44-51.

3. Antonov V. Formele de manifestare ale terorismului internaţional, 11 septembrie

2001, Noul Concept de Securitate Internaţională. În: Materialele conferinţei internaţionale.

Chişinău: Institutul Muncii, 2002, p. 40-46.

4. Arădăvoaice Gh., Iliescu D., Niţă L. D. Terorism, antiterorism, contraterorism, Bucuresti:

Antet, 1997. 384 p.

5. Armaşu V. Organizaţiile şi reţelele terorismului internaţional în spaţiul Europei de sud-est.

În : Perfecţionarea cooperării în domeniul securităţii naţionale şi regionale. Noi ameminţări

teroriste – pericol pentru securitatea naţională. Surse, condiţii de apariţie şi metode de

contracarare. Tezele conf. Internaţionale. Chişinău : Centrul Pro Marshall din Republica

Moldova, 2003, p. 20-24.

6. Armaşu V. Ameninţările terorismului internaţional: măsurile întreprinse de către Serviciul

de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova privind contracararea acestui fenomen. În:

Tendinţe globale şi regionale la etapa contemporană. Probleme de cooperare a poliţiei în

contracararea terorismului. Materiale ale Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale. Chişinău,

2007. p. 325-327.

7. Balaban C. Problema terorismului în dreptul internaţional. În: Impact Strategic. Bucureşti:

Universitatea Naţională de Apărare, 2004, nr. 2, p. 114 – 123.

8. Balan O. Terorismul – crimă internaţională. Chişinau: Academia de Poliţie "Ştefan cel

Mare", 1998. 144 p.

9. Băţ D. Dimensiunile teoretice ale terorismului. În: Analele ştiinţifice ale Universităţii de

Stat din Moldova, Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Chişinău, 2005, vol. II. p. 36-39.

10. Bencheci M. Interacţiunea autorităţilor publice abilitate cu privire la combaterea

terorismului: aspecte de cooperare interdepartamentală. În: Moldoscopie. Revistă ştiinţifică

trimestrială, USM, 2009, nr. 2 (XLV), p. 7-13.

11. Botnaru T., Ganenco A. Istoria Serviciilor Secrete. Chişinău: Museum, 2004. 220 p.

148

12. Bucur-Marcu H. Organizaţii ale societăţii civile şi dezbateri publice ce ţin de reforma

sectorului de securitate. În: Arhitectura securităţii în vecinătatea estică a UE: provocări şi

realităţi. Chişinău: Cuvîntul-ABC, 2011, p. 203-208.

13. Bucuroiu I. Serviciile de informaţii în secolul XXI şi problemele de securitate - Rolul şi

misiunile serviciului de informaţii militare pentru executarea activitatii de informaţii militare

strategice În: Pulsul Geostrategic. Braşov: INGEPO Consulting, 2007, nr. 17. p.21-23.

14. Buletin Special, 2011, nr.1. http://www.antiteror.sis.md/file/Bulet_Spec_nr1.pdf (vizitat

12.02.2013).

15. Busuncian T. Democratizarea sectorului de securitate – o necesitate a noilor societăţi

democratice. În: Politicile de vecinătate ale NATO şi UE – Noi dimensiuni pentru cooperarea

regională. Tezele seminarului internaţional. Chişinău: Centrul Pro Marshall din Republica

Moldova, 2007, p. 76-85.

16. Busuncian T. Terorismul şi crima organizată. În: Criminalistica la începutul mileniului

trei: constatări, tendinţe, perspective. Tezele simpozionului internaţional Chişinău: Universitatea

Liberă Internaţională din Moldova ş. a., 2005, p. 373-385.

17. Busuncian T. Rolul Comunităţii de Informaţii a Statelor Unite privind combaterea

terorismului internaţional. În: History & Politics, 2011, nr.1, p. 77-91.

18. Busuncian T., Vasilescu G. Concepţia serviciilor de informaţii din perspectiva combaterii

terorismului. În: Ştiinţa politică în Republica Moldova: realizări şi perspective. Studii

Internaţionale, Chişinău, 2011, p. 29-37.

19. Busuncian T. Controlul democratic asupra reformei sectorului de securitate în Republica

Moldova. În: Studii Internaţionale viziuni din Moldova, publicaţie periodică ştiinţifico-metodică,

2007, vol. IV, nr. 3, p. 54-59.

20. Busuncian T., Vasilescu G. Cooperarea internaţională şi schimbul de informaţii între

serviciile de informaţii. În: Ştiinţa politică în Republica Moldova: realizări şi perspective. Studii

Internaţionale. Chişinău, 2011, p. 288-294;

21. Busuncian T. Cooperarea internaţională şi schimbul de informaţii între serviciile speciale

(secrete). În: Securitate prin cooperare (Culegere de materiale ale absolvenţilor moldoveni al

Centrului George C. Marshall). Chişinău, 2009, p. 34-48.

22. Busuncian T. Planul Marshall – promotor al declanşării proceselor de integrare şi

unificare europeană. În: Studii Internaţionale viziuni din Moldova, publicaţie periodică

ştiinţifico-metodică, 2008, vol. VI, nr. 1, p. 40-47.

149

23. Busuncian T. Colaborarea organelor securităţii statului a Republicii Moldova în

combaterea terorismului pe plan interdepartamental şi internaţional. În: Arhitectura securităţii în

vecinătatea estică a UE: provocări şi realităţi. Chişinău: Cuvîntul-ABC, 2011, p. 41-50.

24. Buzan B. Popoarele, statele şi teama. Chişinău: Cartier. 2000. 386 p.

25. Buzărnescu Ş. Sociologia opiniei publice. Bucureşti: Editura Enciclopedică Română,

1996, p. 44.

26. Calugaru D. Terorismul la începutul mileniului III. Bucureşti: Academia de Studii

Economice, 2006. 52 p.

27. Caraman Iu. Implementarea politicilor de securitate naţională: Cooperarea Interagenţii.

În: Politicile de vecinătate ale NATO şi UE – Noi dimensiuni pentru cooperarea regională.

Tezele seminarului internaţional. Chişinău: Centrul Pro Marshall din Republica Moldova, 2007,

p. 115-118.

28. CCCEC a arestat o grupare de falsificatori de carduri. In: IT Moldova. 2012.

http://itmoldova.com/2012/02/20/cccec-a-arestat-o-grupare-de-falsificatori-de-carduri/#more-

41130 (vizitat 22.02.2013).

29. Chirilă V. Relaţiile Republicii Moldova cu SUA. Evoluţia politicii externe a Republicii

Moldova. Chişinău: Cartdidact, 2009, p. 89-99.

30. Ciobanu I. Criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi unele forme de manifestare

în Republica Moldova. Chisinau: Muzeum, 2001, 160 p.

31. Chelcea S. Tehnici de cercetare sociologică. Bucureşti: SNSPA, 2001, 234 p.

32. Coandă S. Metodele şi formele cunoaşterii ştiinţifice. Chişinău: Universitas, 1991, 45 p.

33. Colaborare între SUA şi Republica Moldova: Hackeri moldoveni prinsi. În : Karadeniz

press. http://karadeniz-press.ro/kara/colaborare-intre-sua-si-r-moldova-hackeri-moldoveni-

prinsi/ (vizitat 22.02.2013).

34. Comunicat de presă. Preşedintele Republicii Moldova lansează un apel pentru fortificarea

eforturilor ţărilor membre ONU întru combaterea terorismului. În: Moldpres, Chişinău, 2007.

35. Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova aprobată prin Legea Republicii

Moldova. Nr. 112 din 22.05.2008. Publicat: 03.06.2008 în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 97-98.

36. Comunicat de presă. Consfătuirea conducătorilor serviciilor speciale ale ţărilor–partenere

ale Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse. 2012.

http://www.sis.md/ro/comunicare/noutati/comunicat-presa-4 (vizitat 12.02.13).

37. Constituţia Republicii Moldova aprobată prin Legea Republicii Moldova. Din

29.07.1994. Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1.

150

38. Construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi va fi declarată proiect de importanţă naţională în

Moldova şi România. http://unimedia.info/stiri/constructia-gazoductului-ungheni-iasi-va-fi-

declarata-proiect-de-importanta-nationala-in-moldova-si-romania-47999.html (vizitat

25.02.2013).

39. Cooperarea internaţională. Chişinău, 2011. http://www.sis.md/md/activitateint/ (vizitat

25.02. 2013).

40. Creţu V. Drept internaţional penal. Bucureşti: Tempus România, 1996, 245 p.

41. Creţu V. Drept Internaţional Public. Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine,

2006, 341p.

42. Cristescu C. Studiile de intelligence în învăţământul universitar public. Prototipul

programei analitice a studiilor de intelligence. În : Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu

participare internaţională „Strategii XXI”, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

Bucureşti, 2009, p. 790-805.

43. Croitoru V. Impactul războiului imagologic în era informaţională. În: 11 Septembrie Noul

Concept de Securitate Internaţională. Materialele Conferinţei Internaţionale. Chişinău: Institutul

Muncii, 2002, p.123-127.

44. Cyberterorismul - o provocare a secolului XXI pentru securitatea statului. Chişinău,

2009. http://promarshall.md/?action=show&cat=56&obj=104 (vizitat 25.02.2013).

45. Decizie specială aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru

aprobarea Regulamentului privind modul de reabilitare socială a persoanelor care au suferit în

urma unui act terorist. Nr. 873 din 08.07.2002. Publicat: 18.07.2002 în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.103-105/997

46. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 1998,

1191p.

47. Dumneanu L. Pericolul terorismului. În: Revista Naţională de Drept. Publicaţie periodică

ştiinţifico-practică, 2003, V.2, p.45-48.

48. Duţu P. Rolul forţelor armate în lupta împotriva terorismului. Forme şi procedee de

acţiune specifice angajării forţelor armate în lupta împotriva terorismului. Bucureşti :

Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, 2010, p. 8-62.

49. Edificarea şi promovarea unei noi culturi de securitate în Republica Moldova. Chişinău,

2010. http://www.sis.md/md/publicati/2559/1/4016/ (vizitat 25.02.2013).

50. Efremov V. Terorismul internaţional în pragul noului mileniu: aspecte juridico –

metodologice. Universitatea „Perspectiva – INT”, 2011, 212 p.

151

51. Ejova C. Terorismul contemporan – consecinţă a proceselor globalizării. În: Analele

Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova, Seria „Ştiinţe socioumanistice”. 2006, vol. II, p.

91-94.

52. Ejova C. Terorismul internaţional: concept şi ideologie. În: MOLDOSCOPIE (Probleme

de analiză politică). Revistă ştiinţifică trimestrială. USM, 2006, nr.1 (XXXII), p. 135-149.

53. Ejova C. Republica Moldova în contextul interacţiunii ţărilor CSI în combaterea

terorismului internaţional. În: MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Revistă

ştiinţifică trimestrială. USM, 2010, nr.4 (LI), p. 207-213.

54. Evoluţia conceptelor de securitate. În: Revistă Studii de securitate, 2011.

http://studiidesecuritate.wordpress.com/2011/08/11/evolutia-conceptelor-de-securitate/ (vizitat

18.02.2013).

55. Faligot R., Kauffer R. Istoria mondială a serviciilor secrete. Bucureşti: Nemira, 2002,

vol. 3, 4, 532 p.

56. File de istorie, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. 2011.

http://www.sis.md/ro/istoric (vizitat 18.02.2013).

57. Filip A. Fenomenul terorismului îsi are originile în guvernarea tendenţioasă şi intolerantă.

În: Capitala. Chişinău, 2002, vol. 86, p. 9.

58. Forcade O. , Laurent S. Serviciile Secrete. Puterea şi informaţia secretă în lumea

modernă. Bucureşti: Cartier, 2008, 280 p.

59. Fruntaşu P., Varzari P. Cum să scriem o teză de an şi o teză de licenţă. Chişinău: ISPRI,

2005.

60. Ghidul privind abordrea comună în lupta împotriva terorismului. În: Oficiul Naţional de

Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, 1986.

http://www.onpcsb.ro/pdf/Ghidul%20privind%20abordarea%20comuna%20in%20lupta%20imp

otriva%20terorism.pdf (vizitat 23.02.2013).

61. Gorincioi R. Atomizarea relaţiilor internaţionale în contextul globalizării: construcţii

generale. În: 11 Septembrie Noul Concept de Securitate Internaţională. Materialele Conferinţei

Internaţionale. Chişinău: CEP USM, 2002, p.82-88.

62. Graham E., Newnham J. Dicţionar de relaţii internaţionale englez-român. Bucureşti:

Universal Dalsi, 2001, 600 p.

63. Guvernare şi democraţie în Moldova. În: e-journal. 2011. http://www.e-democracy.md/e-

journal/2011.shtml (vizitat 12.02.2013).

152

64. Guvernul Republicii Moldova. Pagina oficiala. Comunicat de presă. Prim-ministrul Vlad

Filat a prezidat astăzi ședința Cabinetului de Miniştri. 2013.

http://www.gov.md/libview.php?l=ro&idc=436&id=5985 (vizitat 12.02.2013).

65. Hărmănescu I., Ioniţă C. Arhitectura de Informaţii la nivelul Uniunii Europene, În:

Gândirea militară romanească. Bucureşti: Statul Major General al Armatei României, 2006, nr.

6, p. 101-107.

66. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea Strategiei naţionale de

prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului şi Planului de acţiuni pentru

implementarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării

terorismului pentru anul 2007. Nr. 632 din 05.06.2007. Publicat: 15.06.2007 în Monitorul Oficial

al Republicii Moldova nr. 82-85

67. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind Centrul Antiterorist al Serviciului de

Informaţii şi Securitate. Nr. 1295 din 13.11.2006. Publicat: 17.11.2006 în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 178-180.

68. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Concepţiei securităţii

naţionale a Republicii Moldova şi la formarea Consiliului coordonator pentru elaborarea

proiectelor de legi şi altor acte normative care vor reglementa construcţia, pregătirea şi folosirea

Forţelor Armate. Nr.445-XIII din 05.05.1995. Publicat: 29.06. 1995 în Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 35/399.

69. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei securităţii

naţionale a Republicii Moldova. Nr. 153 din 15.07.2011. Publicat: 14.10.2011 1995 în

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 170-175.

70. Iovu A. Strategia Securităţii naţionale. Recomandări pentru procesul de implementare. În:

Institutul de Politici Publice. Publicaţii. Chişinău. 2011.

http://ipp.md/libview.php?l=ro&idc=170&id=593

71. Ilaşciuc D. Terorism şi politică. În: Tezele conferinţei ştiinţifice a corpurilor didactico-

ştiinţifice. Totalurile activităţii ştiinţifice în anii 1991/1992, 1993, vol. II, p.54.

72. Interviu cu Valeriu Furdui, director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate al

RM. Edificarea şi promovarea unei noi culturi de securitate în Republica Moldova. Chişinău,

2010. http://www.sis.md/md/publicati/2559/1/4016/ (vizitat 25.02.2013).

73. Interviul domnului Artur Reşetnicov acordat ziarului „Moldova Suverană”. Chişinău,

2008. http://sis.md/md/publicati/2559/1/3537/ (vizitat 25.02.2013).

74. Ivan I. Intelligence – de la teorie către ştiinţă. În: Revista Română de Studii de

Intelligence, 2010, nr. 3. p. 103-114.

153

75. Jarca P. Terorismul – crimă sau delict internaţional. În: Dreptul, 2002, vol. 2, p.123-131

76. Juc V. Edificarea relaţiilor internaţionale postrăzboi rece: aspecte teoretico-metodologice

şi replieri geostrategice. În: Chişinău: „Tipogr.-Sirius” SRL, 2011, 248 p.

77. Lazari C. Drepturile omului şi terorismul. În: Revista Naţională de Drept, 2001, nr. 10, p.

22-26.

78. Legea Republicii Moldova pentru aprobarea Concepţiei securităţii naţionale a Republicii

Moldova. Nr. 112 din 22.05.2008. Publicat: 03.06.2008 în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 97-98.

79. Legea Republicii Moldova cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat. Nr. 1457-

XIII din 28.01.1998. Publicat: 1998 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.12-13.

Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituirea Serviciului de Protecţie şi

Pază de Stat. Nr. 216 din 26.02.1998. Publicat: 09.04.1998 în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 30.

80. Legea Republicii Moldova privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii

Moldova. Nr. 753 din 23.12.1999. Publicat: 31.12.1999 în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 156. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311721

(vizitat 12.02.2013).

81. Legea Republicii Moldova cu privire la Serviciul Grăniceri. Nr. 162 din 13.07.2007.

Publicat: 05.10.2007 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 157-160.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=325348 (vizitat 2.02.2013).

82. Legea Republicii Moldova cu privire la Poliţia de Frontieră. Nr. 283 din 28.12.201.

Publicat: 20.04.2012 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 76-80.

http://lex.justice.md/md/342897/ (vizitat 12.02.2013).

83. Legea Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului. Nr.539-XV din

12.10.2001. Publicat: 06.12.2001 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. nr.147-149.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312844 (vizitat

25.02.2013).

84. Legea Republicii Moldova privind organele securităţii statului. Nr. 619 din 31. 10. 1995.

Publicat: 13.02.1997 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 10-11.

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311701 (vizitat

25.02.2013).

85. Lesnic C. Probleme cauze şi tendinţe actuale ale terorismului. Materialele conferinţei

ştiinţifico-practice internaţionale. Chişinău: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova,

Academia de poliţie “Ştefan cel Mare”, 2006, p. 92-94.

154

86. Maior G. C. Intelligence. În: Intelligence, 2008, anul 5, serie nouă, nr. 11. p. 1-13.

87. Maior G.C. Istoricism, legalism şi teoretizare în studiul intelligence-lui. În: Revista romană

de studii de intelligence, 2009, p. 5 – 8.

88. Maior G.C. Un Război al Minţii. Intelligence, servicii de informaţii şi cunoaştere strategică

în secolul XXI. Bucureşti: Editura RAO, 2010. 480 p.

89. Marculescu P. Terorismul global sau globalizarea terorismului. În: 9 am News. 2007.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-08-18/terorismul-global-sau-globalizarea-

terorismului.html (vizitat 25.02.2013).

90. Marinică M., Ivan I. De ce Intelligence? În: Revista Română de Studii de Intelligence,

2009, nr. 1-2, p. 33–46.

91. Marinică M. , Tudorancea R. O nouă viziune a strategiei SUA privind combaterea

terorismului. Intensificarea rolului comunităţii din Intelligence în raport cu factorul militar. În:

Politici şi Strategii în Gestionarea Conflictualităţii. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de

Apărare „Carol I”, 2008, vol. 1, p. 114-122.

92. Metodologia ştiinţelor socioumane. Volum coordonat de Serge Moscovici, Fabrice

Buschini. Iaşi: Polirom, 2007.

93. Mică enciclopedie de politologie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, 493

p.

94. Mihai N. Introducere în filosofia şi metodologia ştiinţei. Chişinău: ARC, 1996, 160 p.

95. Mihai Gh. CIA va acorda asistenţă pentru securitatea Republicii Moldova. În: Ziua Veche.

2010. http://www.ziuaveche.ro/images/pdf/09/zv24.pdf (vizitat 18.05.2013).

96. Moldova Suverană. Securitatea energetică. Implicaţiile Parchetului Energetic III asupra

sectorului energetic al Republicii Moldova. 28 februarie 2012. http://www.moldova-

suverana.md/economic/media/6472-securitatea-energetic.html (vizitat 18.03.2013).

97. Moraru P. Structurile Serviciului Special de Informaţii în Basarabia, în timpul campaniei

anisovietice (1941-1944). În: Studia Securitatis. Revistă de Studii de Securitate şi Politice.

Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga”, 2011, anul V, p. 14-25

98. Murărescu S. Consideraţii generale. Miza fundamentală a analizei de informaţii. În: Ghidul

analistului de intelligence. Bucureşti : Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai

Viteazul”, 2011, p. 46-53.

99. Mureşan M. Strategii inteligente, de sinteză, pentru combaterea terorismului. În: Impact

Strategic, 2005, nr.3, p. 12-19. http://cssas.unap.ro/ro/pdf_publicatii/is16.pdf (vizitat

18.02.2013).

155

100. Niţă C. Despre eşecurile în intelligence şi necesitatea unui proces „After Action Review”

(AAR) în domeniul analitic, În: Revista Română de Studii de Intelligence. Bucureşti: Academia

Naţională de Informaţii, 2010, nr. 3, p. 41-65.

101. Niţă C. O încercare de definire a termenului „intelligence”. În: Revista Română de Studii

de Intelligence. 2009, nr. 1-2, p. 57. http://www.animv.ro/ro/doc/rrsi1_2.pdf (vizitat18.02.2013).

102. Notă informativă privind activităţile anticorupţie desfăşurate în Republica Moldova în

perioada de 9 luni 2011. Chişinău, 2011. 31 p.

103. ONU împotriva terorismului. Site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării

Europene al Republicii Moldova. 2012.

http://www.mfa.gov.md/onu-md/onu-impotriva-terorismului/(vizitat 12.02.2013).

104. Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova: studii. Chişinău: Coaliţia Pro-Nato, 2009,

92 p.

105. Osmochescu N. Combaterea terorismului internaţional. În: Materialele Conferinţei

Internaţionale. Chişinău: Institutul Muncii, 2002, p.88-93.

106. Plano J. C., Riggs R. E., Robin H. S. Dicţionar de analiză politică. Bucureşti, 1993, p.

102-103.

107. Pleşca R., Sîli V. Legea cu privire la combaterea terorismului nr. 539-XV din 12.10.2001.

Comentariu (cu modificări şi completări până la 21.01.2009). Chişinău, 2009, 98 p.

108. Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO, actualizat

http://www.army.md/img/userfiles/doconline/new_ipap_ro.pdf (vizitat 25.01.2014).

109. Prezentarea publica a studiului: “Arhitectura securităţii în vecinătatea estică a UE:

provocări şi realităţi”. Chişinău, 2011. http://promarshall.md/?action=show&cat=56&obj=117

(vizitat 25.02. 2013).

110. Prezentarea Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Sit-ul oficial al Serviciului de

Informaţii Externe. 2013. http://www.sie.ro/index.html (vizitat 18.02.2013).

111. Prisecaru B., Ene A. Metode de analiză. Tipologie, caracteristici. În: Ghidul analistului de

Intelligence. Bucureşti: Editura Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 2011, p.

53-68.

112. Raport anual 2007, Serviciul prevenire şi combaterea a spălării banilor şi finanţării

terorismului, CCCEC. Chişinău, 2008.

http://cccec.md/Sites/cccec_md/Uploads/Raportul%20de%20activitate%20a%20SPCSB%20pent

ru%20anul%202007%20md.A08DD068AA6340D68D3CF1572C0DCAFF.pdf (vizitat

15.02.2013).

156

113. Raport anual CCCEC 2010. Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. Chişinău,

2011.

http://www.cccec.md/Sites/cccec_md/Uploads/Raportul%20de%20activitatea%20a%20SPCSB

%20pentru%20anul%202010.A08DD068AA6340D68D3CF1572C0DCAFF.pdf

(vizitat 25.02.20013).

114. Raport de Implementare a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica

Moldova – NATO (IPAP) (Ianuarie 2011 – Ianuarie 2012). Chişinău, 2011.

115. Republica Moldova îşi întăreşte securitatea energetică pe banii UE. În: Adevărul, 2011.

http://www.adevarul.ro/moldova/economie/Republia_Moldova_isi_intareste_securitatea_energet

ica_pe_banii_UE_0_424157668.html (vizitat 25.02.2013).

116. Richicinschi Iu. Pericolul terorismului nuclear. În: Revista Naţională de Drept, 2003, vol.

2, p. 36-38.

117. Richicinschi Iu. Prevenirea şi reprimarea terorismului în legislaţia statelor străine. În:

Revista Naţională de Drept, 2001, vol. 10, p. 71-73.

118. Rusnac A. Aspecte ale teoriei securităţii. Chişinău: Fundaţia „Draghiştea”, 2005, 216 p.

119. Schemă descoperită de CCCEC, procurorii anticorupţie şi serviciul secret al SUA:

1 000 000 de lei “spălat” prin băncile din Moldova. Chişinău, 2011.

http://cccec.md/news/?nid=92a041e0dc1df47aac7ee266fa3a60a4 (vizitat 25.02.2013).

120. Sebe M. Despre intelligence (I). În: Revista romană de studii de intelligence, nr. 1-2, 2009,

p. 17 –32.

121. Serviciul de Informaţii Externe. Despre noi/Istoric/Cronologia structurilor de informaţii

externe din România. http://www.sie.ro/index.html (vizitat 18.02.2013).

122. Serviciul Român de Informaţii. Despre noi/Misiunea şi viziunea SRI.

[online] http://www.sri.ro/misiune-viziune-valori.html (vizitat 12.02.2013).

123. Servier J. Terorismul. Bucureşti : Editura Institutului European, 2002. 160 p.

124. Sîli V., Armaşu V., Donciu A. şi alţii. Infracţiuni cu caracter terorist, infracţiuni conexe

terorismului şi unele infracţiuni cu caracter de terorizare. Chişinău, 2011, p. 211- 215.

http://www.sis.md/ro/publicatii/monografia-infractiuni-caracter-terorist-infractiuni-conexe-

terorismului-si-unele (vizitat 12.02.2013).

125. Sîli V., Pleşca R. Terorismul şi unele particularităţi de contracarare a acestuia. Monografie.

Chişinău: Garomond Studio SRL, 2010. p. 53-62.

126. Sprijin american şi românesc. http://roncea.ro/2010/10/05/seful-sie-la-chisinau-fara-

publicitate-alaturi-de-toti-sefii-serviciilor-de-informatii-externe-din-jurul-marii-negre-si-sefii-

serviciilor-de-informatii-militare-din-noua-tari-din-balcani-si-din-eur/ (vizitat 18.01.2013).

157

127. SPCSB al CCCEC şi Serviciul Secret al SUA au anihilat un filieră internaţională, bănuită

de spălare de bani http://www.cccec.md/events/?nid=8a57ccc92e63af1a77bc4e7bb1c3a74b

(vizitat 22.02.2013).

128. Stanciu I. A. Organizaţiile teroriste contemporane, actor nonstatal cu implicaţii majore

asupra securităţii. În: Politici şi strategii în gestionarea conflictualităţii. Bucureşti: Editura

Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2008, vol. 2. p. 9-15.

129. Stoica C. Fundamente ale deciziei în managementul activităţii de realizare a securităţii

naţionale. Bucureşti: A.N.I., 2006. 148 p.

130. Stoica M. Studii de intelligence în viziunea europeană şi naţională. În: Revista Română de

Studii de Intelligence, 2009, nr. 1-2, p. 95-104.

131. Tănase T., Lucinescu I.C. Cooperarea în domeniul intelligence – ului în spaţiul european şi

euroatlantic, În: Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională.

Bucureşti: Universotatea de Apărare „Caril I”, 2010, p. 1464-1475.

132. Tănase T., Tudorance R. Transformarea intelligence-ului în contextul noilor provocări ale

secolului al XXI-lea. În: Revista Română de Studii de Intelligence. Bucureşti : Academia

Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, 2009, nr. 1-2, p. 149-160.

133. Terorismul: istoric, forme, combatere. Culegere de studii. Bucureşti: Omega, 2001. 255 p.

134. Tîrziman E. Ştiinţele informării şi comunicării - domeniu de cercetare. Bucureşti, 2004. 49

p. http://www.lisr.ro/7-tirziman1.pdf (vizitat 22.02.2013).

135. Tsang S. Serviciile de informaţii şi drepturile omului în era terorismului global.

Bucureşti:Univers Enciclopedic, 2008. 259 p.

136. Ţapoc V. Teoria si metodologia stiintei contemporane:concepte şi interpretări. Chişinău,

CEP USM, 2005, p. 182-185

137. Ureche M., Rogojan A. Servicii secrete străine. Bucureşti: Paco, 2000, vol. I. 561 p.

138. Varzari V. Securitatea naţională a Republicii Moldova în contextul opţiunii de integrare

europeană. Autoref. tezei de dr. politologie, Chişinău, 2012. 33 p.

139. Varzari V. Securitatea naţională a Republicii Moldova în contextul opţiunii de integrare

europeană. Teză de dr. în politologie. Chişinău, 2012. 167 p.

140. Văduvă Gh. Terorismul contemporan – factor de risc la adresa securităţii şi apărării

naţionale, în condiţiile statutului României de membru NATO. Bucureşti: Editura Universităţii

Naţionale de Apărare, 2005. 48 p.

141. Vîlceanu C., Belciu I. Reconfigurări sistemice ale Comunităţii americane de Informaţii din

perspectiva „creării avantajului decizional”. În: Revista Română de Studii de Intelligence.

Bucureşti: Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, 2010, nr. 3, p. 156-164.

158

142. Zavtur A., Antonov V. Arhitectura ordinii noi internaţionale şi frămîntările politice ale

lumii islamice. În: Moldoscopie. Probleme de analiză politică. Revistă ştiinţifică trimestrială.

Chişinău: USM, nr.1 (XXXII), 2006, 182 p.

143. Zavtur C., Coval C. Psihologia teroriştilor. În: Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat

din Moldova, Seria „Ştiinţe socio-umanistice”. Chişinău, 2003, vol. II, p.420-424.

Surse bibliografice în limba rusă

144. Витковский А. Международное сотрудничество в борьбе с терроризмом: состояние и

основные направления повышения эффективности. Аналитический вестник Совета

Федерации ФС РФ, 2010, № 15, c. 63-72.

145. Даль В. Толковый словарь живого великорусского языка, т. 1-4. Мoсква, 1978. 514 с.

146. Колобов О. А., Ясенев В. Н. Информационная безопасность государства и

контртерроризм. Нижний Новгород: ННГУ, 2004. 319 с.

147. Лисник И. Борьба с терроризмом: меры технического контроля и противодействия.

Кишинэу, 2004, 176 с.

148. Ляхов E. Г., Ляхов Д. Е. Международные институциональные

контртеррористические системы. Москва: университет МВД России, 2004, 91 с.

149. Ляхов Е. Г. Терроризм и межгосударственные отношения. Москва: Международные

отношения, 1991, 216 с.

150. Обманчивая тишина. Независимая Молдова, 2005, № 131-132 (3609 - 3610).

151. Ожегов С. И. Толковый словарь русского языка. Москва: АСТ, 2010. 736 с.

152. Патрушев Н. П. Международное сотрудничество спецслужб плодотворно

развивается. Известия, 2007. http://www.izvestia.ru/news/324826 (vizitat 25.02.2013).

153. Победаш Д., Международные режимы нераспространения ядерного оружия,

Екатеринбург: Уральский государственный университет, 2010, 30 c.

154. Старкин С. В. Анализ разведывательной информации по транснациональному

терроризму в современных внешнеполитических условиях: подходы американских

теоретиков. Гуманитарные исследования. Астрахань: Астраханский государственный

университет, 2011, № 1, 11 с.

155. Старкин С. В. Аналитические институты разведывательного сообщества США во

внешнеполитическом процессе. Нижний Новгород: Стимул- CT, 2011, 466 с.

156. Старкин С. В. Зарождение и концептуальные основы профессиональной доктрины

американского разведывательного анализа. Теория и практика общественного развития.

2010. Nr. 4. с. 168-171. http://teoria-practica.ru/-4-2010/politika/starkin.pdf (vizitat 25.02.2013).

159

157. Старкин С. В. Профессиональная подготовка аналитиков разведывательного

сообщества США в контексте обеспечения внешнеполитического процесса.

Исторические, философские, политические и юридические науки, культурология и

искусствоведение. Вопросы теории и практики. Тамбов: Грамота, 2011, nr. 3, часть 2,

с.185-189.

158. Старкин С. В. Формирование аналитических институтов американского

разведывательного сообщества: концептуальные подходы Ш.Кента. Москва: Власть, 2010,

nr. 12. С. 173-175.

159. Судоплатов А. П. Две фазы борьбы с террористическим подпольем (Неизбежность

затяжной войны с террористическим подпольем). 2004.

www.pfpconsortium.org/file/1827/view (vizitat 14.02.2013)

160. Устинов В. В. Международно-правовые проблемы борьбы с терроризмом. Москва,

2002. 594 с.

161. Устинова В. В., Бекяшев К. А., Авясов М. Р. Борьба с международным терроризмом:

сборник документов. Москва: Проспект, 2005. 671 p.

162. Федеральная служба безопасности. История создания.

http://www.fsb.ru/fsb/history.htm (vizitat 18.02.2013).

163. Федеральная служба безопасности. Нормативные акты.

http://www.fsb.ru/fsb/npd/more.htm%21id%3D10340801%40fsbNpa.html (vizitat 18.02.2013).

164. Чем опасны склады с боеприпасами в Кобасне. În: Moldova noastră. Chişinău, 2005.

http://www.mdn.md/ru/index.php?day=1390 (vizitat 25.02.2013).

Surse bibliografice în limba engleză

165. A Consumer’s Guide to Intelligence. CIA, Public Affairs Staff. Washington D.C.,1999, p.

vii.

166. A Military Guide to Terrorism in the Twenty-First Century. În: Terrorist Organizational

Models, 2007, chapter 3.

167. About DIA. Defense Intelligence Agency. 2013. http://www.dia.mil/about/ (vizitat

24.02.2013).

168. About the ODNI http://www.odni.gov/who.htm (vizitat 24.02.2013).

169. An Overview of the United States Intelligence Communite for the 111th Congress, 2009.

https://www.fas.org/irp/eprint/overview.pdf (vizitat 24.02.2013).

170. An Overview of the United States Intelligence Community. 2007.

http://www.dni.gov/who_what/061222_DNIHandbook_Final.pdf (vizitat 24.02.2013).

160

171. Annual Report 2001-2002. Financial Action Task Force on Money Laundering, Report

on Money Laundering, 2002. http://www.fatf-gafi.org/dataoecd/13/1/34328160.pdf (vizitat

23.02.2013).

172. Arab Convention for the Suppression of Terrorism. 22 April, 1998. In: UNHCR the UN

Refugee Agency. http://www.unhcr.org/refworld/publisher,LAS,,,3de5e4984,0.html (vizitat

26.02.2013).

173. Bass F. , Herschaft R. U.S. foresaw terrorist threats. Nixon-era panel planned defense.

LJWorld.com, 2005. http://www2.ljworld.com/news/2005/jan/24/us_foresaw_terrorist/ (vizitat

12.02.2013).

174. Bassiouni M. Ch. International Terrorism: Multilateral Conventions (1937-2001). În:

International and Comparative Criminal Law Series. Boston: Brill Academic Publishers, Inc.,

2001. 608 p.

175. Best R.A. Jr. Intelligence to Counter Terrorism: Issues for Congress. Report for

Congress. Washington D.C.: Congressional Research Service. Congressional Research Service,

2003, p. 1-19.

176. Best R. A. Jr. Intelligence and Law Enforcement: Countering Transnational Threats to the

U.S. Washington D.C.: Congressional Research Service Report for Congress, 2001, p. 1-32.

177. Bion W. R. Experiences in group and other papers. London: Tavistock. 1961. 191p.

178. Born H., Caparini M., Fluri Ph. Security Sector Reform and Democracy in Transitional

Societies. Centre for the Democratic Control of Armed Forces Geneva: Nomos, 2002. 120 p.

179. Borum R. Counterterrorism training post-9/11. The Changing Face of Terrorism.

Singapore: Eastern Universities Press, 2004. 12 p.

180. Borum R. ş..a. The role of operational research in counterterrorism. International Journal

of Intelligence and Counterintelligence. Florida: University of South Florida, 2004, nr. 17, p.

420-434.

181. Bruce H. Terrorist Targeting: Tactics, Trends, and Potentialities. Terrorism and Political

Violence, 1993, vol. 52, p. 12-29.

182. Bruneau T. C. Democracy and Effectiveness: Adapting Intelligence for the Fight Against

Terrorism. Journal of Intelligence and CounterIntelligence. London: Taylor & Francis,

2008, vol. 21, p. 448 – 460.

183. Busuncian T. Security Research Center in Moldova. System building approach to

combating terrorism. Zagreb, 2005, p. 63-65.

184. Busuncian T. Terrorist Routs in South Estern Europe. Connections, The Quarterly Jurnal.

Germany, 2007, vol. VI, no. 1, p. 85-102.

161

185. Busuncian T. The Difficult Path to Democracy and Good Guvernance: The Case of

Moldova. From Fragile State to Functioning State. Pathways to Democratic Transformation in a

Comparative Perspective. Berlin: Lit-Verlag, 2009, p. 41-50.

http://hip.coleurop.pl/ipac20/ipac.jsp?session=127385298VU67.1383719&profile=natlib&uri=li

nk=3100027~!80624~!3100001~!3100002&aspect=subtab30&menu=search&ri=1&source=~!h

orizon&term=Collmer%2C+Sabine%2C+1962-&index= (vizitat 12.02.2013).

186. Christopher A. The Defence of the Realm: The Authorized History of MI5. 2010.

http://www.warbooksreview.com/war-books-review/2010/07/the-defence-of-the-realm-the-

authorized-history-of-mi5-.html (vizitat 18.02.2013).

187. Clark R. M. Intelligence Analysis: A Target-Centric Approach. Washington DC: CQ

Press, 2009, 360 p.

188. Collier Ch., Laver J. The Impact of Stalin's Leadership in the USSR, 1924-1941. London:

Nelson Thornes Limited, 2008. 160 p.

189. Convention of the Organization of the Islamic Conference’s Convention on Combating

International Terrorism, 1 July, 1999. Nr. 59/26-P. UNHCRthe UN Refugee Agensy.

http://www.unhcr.org/refworld/publisher,OIC,,,3de5e6646,0.html (vizitat 26.02.2013).

190. Convention to prevent and punish the Acts of Terrorism Taking the Form of Crimes

Against Persons and Related Extortion that are of International Significance. nr. 24381 din 2

februarie 1971. Threaty Collection. http://treaties.un.org/doc/db/Terrorism/Conv16-english.pdf

(vizitat 22.02.2013).

191. Counterterrorism and a Crossroads. Per Concordiam, Journal of European Security and

Defense Issues. Germany, George C. Marshall European Center for Security Studies, 2012,

version 2, issue 3, p. 58-59.

192. Cronin A. K. Behind the Curve: Globalization and International Terrorism. Defeating

Terrorism: Shaping the New Security Environment,. Guilford, CT: Mc-Graw-Hill, 2003. p. 29-5

193. Davies P. Ideas of Intelligence: Divergent Concepts and National Institutions. Harvard

International Review, 2002, 24, no. 3, p. 62-66.

194. Davis J. Improving CIA analytic performance: strategic warning. U.S. Central

Intelligence Agency, Sherman Kent Center for Intelligence Analysis, 2002, vol. 1, nr. 1, 9 p.

195. Díaz G. Methodological approaches to the concept of intelligence failure. Research Unit

on International Security and Cooperation (UNISCI). Madrid, 2005,16 p.

http://www.ucm.es/BUCM/revistas/cps/16962206/articulos/UNIS0505130003A.PDF (vizitat

22.02.2013).

162

196. Dixon N. M. Common Knowledge: How Companies Thrive By Sharing What They

Know. Boston: Harvard Business Press, 2000. 188 p.

197. Drug Enforcement Administration Element Becomes 16th Intelligence Community

Member. In: ODNI, 2006. http://www.dni.gov/organization.htm (vizitat 12.02.2013).

198. Dziak J. J. Chekisty a History of the KGB. San Francisco: Lexington Books, 1988. 234 p.

199. FATF 40 Recommendations. In: Financial Action Task Force on Money Laundering,

2003. http://www.fatf-gafi.org/dataoecd/7/40/34849567.PDF (vizitat 23.02.2013).

200. Filip V. F. The intelligence phenomenon in a new Democratic milieu. Romania – a case

study. Monterey 2006. http://www.fas.org/irp/world/romania/filip.pdf (vizitat 25.02.2013)

201. Fishbein W. , Treverton G. Rethinking “Alternative Analysis” to Address Transnational

Threats. 2004, vol. 3, nr. 2. https://www.cia.gov/library/kent-center-occasional-

papers/vol3no2.htm (vizitat 25.02.2013).

202. Foreign Operations Appropriated Assistance: Moldova, Fack Sheet, Bureau of European

and Eurasian Affaairs Washington, DC, January 20, 2009.

http://www.state.gov/p/eur/rls/fs/103478.htm (vizitat 12.01.2013).

203. Fostering Hemispheric Security and Protecting the Democratic State. United Sates

Permanent Mission to the Organization of American States, 2008.

http://www.usoas.usmission.gov/hemispheric-security.html (vizitat 23.02.2013).

204. Gottfredson L. S. The General Intelligence Factor, Scientific American, 1998, nr. 4. p.

24–29.

205. Green E. U.S. "Pleased" by Creation of South American Intelligence Center, 2006.

http://archives.uruguay.usembassy.gov/usaweb/paginas/2006/06-313EN.shtml (vizitat

12.02.2013).

206. Gregory F. The EU’s Role in the War on Terror. Jane’s Intelligence Review, 2003, vol.

15, p.14-17.

207. History of the CIA. Central Intelligence Agency, 2007. https://www.cia.gov/about-

cia/history-of-the-cia/index.html (vizitat 18.02.2013).

208. Hulnik A. S.. Fixing the Spy Machine: Preparing American Intelligence for the Twenty-

First Century. Westport. Connecticut: Praeger, 1999, 248 p.

209. Isaacson J. A.., O’Connell K. M. Beyond Sharing Intelligence, We Must Generate

Knowledge. RAND Corporation, 2002.

http://www.rand.org/publications/randreview/issues/rr-08-02/intelligence.html (vizitat

12.02.2013).

163

210. Johnson L. K. Intelligence Theory of Strategic Intelligence, 2008. Johnson L.K.

Intelligence Theory of Strategic Intelligence. Routledge, 2008, p. 33-53.

211. Jenkins B. M. International Terrorism. A new mode of conflict. International Terrorism

and World Security. London: Croom Helm, 1975. 51 p.

212. Johnston R. Analytic Culture in the US Intelligence Community. An Ethnographic Study.

Washington, DC: Center for the Study of Intelligence, 2005.161 p.

213. Kahn D. An historical theory of intelligence. 2008. http://david-kahn.com/articles-

historical-theory-intelligence.htm (vizitat 18.02.2013).

214. Kaiser S., Rosenbach M., Stark H. Operation Alberich. How the CIA Helped Germany

Foil Terror Plot. In: Spiegel online International. 2007

http://www.spiegel.de/international/germany/0,1518,504837,00.html (vizitat 24.02.2013).

215. Kent Sh. Strategic Intelligence for American World Policy. Princeton University Press,

1949, p. 17-47. http://www.dtic.mil/cgi-bin/GetTRDoc?AD=ADA256389. (vizitat 22.02.2013).

216. Klein G. Intuition at Work: Why Developing Your Gut Instinct Will Make You Better at

What You Do. New York: Doubleday Business, 2002, 288 p.

217. Kocsis K. Reform in intelligence and security services in transition countries. În:

Workshop on “Issues & Challenges of Intelligence Accountability in Democratic Societies" for

Officials from Montenegro. DCAF. Geneva, 2007, p. 1-4. http://www.dcaf.ch/Event-

Attachement/Reform-of-Intelligence-Security-Services-in-Transition-Countries-Kalman-Kocsis-

Session-III

218. Laqueur W. A World of Secrets: The Uses and Limits of Intelligence. New York: Basic

Books, 1985, 404 p.

219. Laqueur W. No end to war: terrorism in the twenty-first century. New York: Continuum,

2003. 288 p.

220. Levitt M. Stemming the Flow of Terrorist Financing: Practical and Conceptual Challenges.

The Fletch Forum of World Affairs, 2003, vol. 27, nr.1, p. 59-70.

221. Lowental M. Definitions and context.Bringing Intelligence about Practitioners Reflect on

Best Practices, 2003. http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/dia/bring_intel_about.pdf (vizitat 12.

02. 2013).

222. Lowenthal M. M. Intelligence: From Secrets to Policy. Washington DC: Congressional

Quarterly Press, 2011. 5 th edition. 377 p.

223. Matey G. D. Intelligence Studies at the dawn of the 21st Century: New Possibilities and

Resources for a recent topic of International Relations. In: UNISCI Discussion Papers, 2005. 15

164

p. http://www.ucm.es/BUCM/revistas/cps/16962206/articulos/UNIS0505230003A.PDF (vizitat

22.02.2013).

224. Methodology for Assessing Compliance with the FATF 40 Recommendations and the

FATF 9 Special Recommendations. Financial Action Task Force, 2004. http://www.fatf-

gafi.org/dataoecd/16/54/40339628.pdf (vizitat 23.02.2013).

225. Micewski E. ş. a. Civilian and democratic control of Armed Forces in South East Europe:

an analysis of the Stability Pact Self-Assessment Studies. Berlin: Nomos, 2005, p. 103-116.

226. Murphy J. F. The Control of International Terrorism. National Security Law. NC: Carolina

Academic Press, 2004. p. 1-24.

227. Noble R. K. The Links between Intellectual Property Crime and Terrorist Financing.

International Chamber of Commerce, 2003.

http://www.iccwbo.org/uploadedFiles/BASCAP/Pages/links.pdf (vizitat 23.12. 2011).

228. Organizational Chart. Homeland Security. 2010.

http://www.dhs.gov/xabout/structure/editorial_0644.shtm (vizitat 24.02.2013).

229. OSCE warns that ammunition depots in Transnistria pose serious environmental threats.

Moldova azi. Chişinău, 2007. http://www.azi.md/news?ID=44494 (vizitat 25.02.2013).

230. Protecting America's Freedom in the Information Age. În: A Report of the Markle

Fondation Task Force. New York: Markle Foundation, 2002, 174 p.

http://www.markle.org/sites/default/files/nstf_full.pdf (vizitat 25.12.2011).

231. Quick Facts. http://www.fbi.gov/about-us/quick-facts/quickfacts (vizitat 24.12.2011).

232. Richard A. B. Jr. Intelligence to Counter Terrorism: Issues for Congress. Report for

Congress. 2003. 19 p. http://fpc.state.gov/documents/organization/31482.pdf (vizitat

25.02.2013).

233. Richelson J. The U.S. Intelligence Community. New York: Westview Press, 2011. 544 p.

234. Schmid A. P., Jongman A. J. Political Terrorism: a New Guide to actors, authors, concepts,

data bases, theories and literature. New Djersey:Transaction Publishers, 2005, p. 5-31.

235. Security Service MI5, Joint Terrorism Analysis Centre.

http://www.mi5.gov.uk/output/joint-terrorism-analysis-centre.html (vizitat 18.02.2013).

236. Seventeen Agencies and Organizations United Under One Goal.

http://www.intelligence.gov/about-the-intelligence-community/ (vizitat 24.02.2013).

237. Shulsky A. N., Schmitt G. J Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence.

Washington D.C.: Potomac Books, 2002. 265 p.

238. Smith G. D. Combating terrorism. London. New York: Routledge, 1990. 307 p.

165

239. Spain Intelligence Services. În: The Library of Congress Country Studies CIA World

Factbook.http://www.photius.com/countries/spain/national_security/spain_national_security_inte

lligence_service~124.html (vizitat 18.02.2013).

240. Steele R. D. The New Craft of Intelligence: Achieving Asymmetric Advantage in the Face

of Nontraditional Threats. OSS Inc., 2002. 60 p.

241. The FBI Federal Bureau of Investigation http://www.fbi.gov/about-us/quick-facts (vizitat

22.02.2013).

242. Terriff T. ş.a. Security Studies Today. Cambridge: Policy Press, 1999. 240 p.

243. Thachuk K. L. Terrorism’s Financial Lifeline: Can It Be Severed? Strategic Forum.

Institute for National Strategic Studies. National Defense University, 2002, nr. 191, p. 1-7.

http://www.mafhoum.com/press4/127E17.pdf (vizitat 23.02.2013).

244. Thackrah J. R. Dictionary of terrorism. Routledge, 2004. 318 p.

245. Trafficking in Persons Report. U.S. Department of State Publication 11335, Office of the

under Secretary for Global Affairs, 2006.

http://www.state.gov/documents/organization/66086.pdf (vizitat 24.02.2013).

246. Treverton G. F. Reshaping National Intelligence for an Age of Information. California:

RAND Corporation, 2003. 288 p.

247. Treverton G. F. Terrorism, Intelligence and Law Enforcement: Learning the Right

Lessons. In: Intelligence and National Security, 2003, vol 18, nr. 4, p. 121-140.

248. U.S. Government Assistance to and Cooperative Activities with Eurasia, Bureau of

European and Eurasian Affairs, Washington, DC, January 2007.

http://www.state.gov/p/eur/rls/rpt/eurasiafy07/index.htm (vizitat 12.01.2013).

249. Walk K. How to Write a Comparative Analysis. In: For the Writing Center at Harvard

University, 1998. http://www.fas.harvard.edu/~wricntr/documents/CompAnalysis.html (vizitat

22.02.2013).

250. Walker J. The washing machine. The Guardian, 2005.

251. Weinberg L., Davis P. Introduction to political terrorism. New York: McGrow Hill, 1989.

234 p.

252. Whittaker D. Definition of Terrorism and Motivation for Terrorism. London and New

York: Routledge publication, 2001. p.1-25

253. Winkler Th. H., Ebnöther A. H., Hansson M.B. Combating Terrorism and Its Implications

for the Security Sector. Stockholm: Swedish National Defence College, 2005. 250 p.

254. Wohlstetter R. Pearl Harbor: Warning and Decision. Stanford: Stanford University Press,

1962. 428 p.

166

255. World Intelligence and Security Agencies. http://www.fas.org/irp/world/index.html (vizitat

22.02.2013).

256. Zeman P. Intelligence Services of the Czech Republic: Current Legal Status and its

Development. În: I-intelligence. 2007. http://www.uzsi.cz/uploads/cis_2006.pdf (vizitat

22.02.2013).

Surse bibliografice în limba franceză

257. Arboit G., Mathien M. Médias et exploitation politique des services de renseignement.

Annuaire Français de Relations Internationales (AFRI). Bruxelles: Bruylant, 2005, p. 955- 967.

258. Baud J. Encyclopédie du renseignement et des services secrets. Paris: Lavauzelle-Graphic,

2002. 741 p.

259. Baud J. La Guerre Asymetrique ou la Defaite du Vainqueur. Editions du Rocher, 2003, 212

p.

260. Bonditti Ph. Le Role des Militaires dand la Lutte Contre le Terrorisme. 2008. 221 p.

261. Centre d'études scientifiques de defens. http://www.cehd.sga.defense.gouv.fr/ (vizitat

25.02.2013).

262. Centre Français de Recherche sur le Renseignement, www.cf2r.org/ (vizitat 22.02.2013).

263. Combattre le terrorisme Progrès et Défis. Le CAPE de Jerusalem. Centere des Affairrs

Publiques et de L’Etat.

FRA.pdfhttp://www.jcpalecapeorg/UserFiles/File/CTED_progress_and_challenges _FRA.pdf

(vizitat 25.02.2013).

264. Delesse C. Cahiers de recherche Working papers. Les vulnerabilites a l’international, les

entreprises et les societes de securite privees: vers une gouvernance ethique. CEREBEM, CEntre

de REcherche de BEM. 2008, nr. 128-08, 48 p.

265. Les terrorismes, de possibles définitions. Les instruments internationaux relatifs a la

prévention et a répression du terrorisme. In: Bibliothèque Jeanne Hersch, 2002.

http://www.aidh.org/Biblio/Txt_trait-terr/001_kannan_2.htm, (vizitat 12.02.2013).

266. Seminatore I. Terrorisme et anti-terrorisme. IERI, 2010.

http://www.ieri.be/fr/publications/ierinews/2010/february/terrorisme-et-anti-terrorisme (vizitat

26.02.2013).

Surse bibliografice în limba spaniolă

267. Centro Nacional de Inteligencia. http://www.cni.es/en/welcometocni/ (vizitat

18.02.2013).

167

ANEXE

Anexa 1

Principalele elementele ale terorismului şi frecvenţa acestora reflectate în 109 definiţii

Cercetătorii olandezi A. Schmid şi A. Jongman au colectat 109 definiţii academice şi

oficiale ale terorismului, analizând şi identificând elementele de bază şi modalităţile de prevenire

a acestora. În urma acestor investigaţii au fost constatate 22 de elemente în cele 109 definiţii

academice şi oficiale, în baza cărora a fost calculată frecvenţa apariţiei lor.

Tabelul A. 1: Elementele terorismului şi frecvenţa apariţiei acestora în cele 109 definiţii.

Sursa: adaptată şi tradusă de autorul tezei în baza datelor din lucrarea Political Terrorism: a

New Guide to actors, authors, concepts, data bases, theories and literature. New Jersey:

Transaction Publishers, 2005, p. 5 a lui Schmid A. P. şi Jongman A. J.

Nr.

d/o

Elemente Frecvenţa

(%)

1 Violenţă, forţă 83,5

2 Motivaţii politice 65

3 Frică, accent pe teroare 51

4 Ameninţare 47

5 Efecte psihologice şi reacţii anticipate 41,5

6 Discrepanţă între obiective şi victime 37,5

7 Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice 32

8 Metodă de luptă, strategie, tactică 32,5

9 Extranormalitate cu încălcarea normelor acceptate, fără constrângeri

umanitare

30

10 Constrângere, estorcare, conciliere 28

11 Cu aspect publicitar 21,5

12 Caracter arbitrar, impersonal şi aleatoriu, imparţialitate 21

13 Civili, necombatanţi, neutrali, victime 17,5

14 Intimidare 17

15 Nevinovaţia victimelor 15,5

16 Grup, mişcare, organizaţie cu scop răufacător 14

17 Aspect simbolic, demonstrativ pentru alţii 13,5

18 Incomensurabilitate, imprevizibilitate şi neaşteptarea unei violenţe 9

19 Clandestin, cu aparenţe normale 9

20 Repetitiv, caracter de serie şi campanie a violenţei 7

21 Caracter penal 6

22 Exigenţe pentru terţi 4

168

Anexa 2

Proiect de cercetare

Metodologia cercetării „Consolidarea capacităților statelor-membre ale GUAM

privind colaborarea la nivel naţional şi regional în domeniul combaterii spălării banilor,

precum şi sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională”,

anul 2012

Scopul proiectului: abordarea temei din punct de vedere a contracarării regionale a

spălării banilor şi finanşării terorismului în statele-membre ale GUAM (Ucraina, Moldova,

Georgia și Azerbaidjan), consolidării cooperării interdepartamentale din aceste state la nivel

național.

Principalele obiective ale cercetării: revizuirea cadrului legislativ și instituțional din

Republica Moldova pentru o mai bună colaborare la nivel naţional şi internaţional în domeniul

combaterii spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi sechestrarea şi confiscarea

veniturilor provenite din activitatea infracţională; perfecţionarea recomandărilor de îmbunătățire

a cooperării la nivel naţional şi internaţional în domeniul combaterii spălării banilor şi finanțării

terorismului bazate pe cele mai bune practici.

Problema cercetării. Lumea în secolul al XXI-lea este din ce în ce mai interconectată.

Eficienţa circulaţiei mărfurilor şi transmiterii electronice a informaţiilor şi banilor reprezintă noi

mijloace prin intermediul cărora activităţile transnaţionale, legale sau ilegale, pot prospera.

Evenimentele din 11 septembrie 2001 au denotat rolul important pe care îl joacă sistemele de

susţinere financiară şi tehnică în procesul efectuării operaţiunilor de către organizaţiile teroriste.

Consolidarea în cadrul legislaţiei naţionale, regionale şi internaţionale a răspunderii penale

pentru finanţarea terorismului şi spălarea banilor reprezintă o problemă importantă în domeniul

combaterii globale a terorismului. Este necesar ca ţările să adopte acte legislative menite să

faciliteze procesul de îngheţare a mijloacelor financiare ale teroriştilor, care ar permite

eliminarea sistemelor de suport al activităţii teroriste în plan tehnic şi financiar. Împotriva

activităţii de stocare a mijloacelor financiare în favoarea teroriştilor trebuie întreprinse măsuri

serioase. În acest scop se implementează proiecte pentru a limita accesul teroriştilor la sistemul

financiar internaţional şi a suprima posibilitatea spălării banilor şi a transferului fraudulos de

mijloace băneşti. Numai prin controlul tuturor sistemelor oficiale şi neoficiale de transfer a

mijloacelor financiare, începând cu sistemul Hawala şi terminând cu marile bănci internaţionale

Proiect susţinut de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Ucraina. Autorul tezei, în colaborare cu

reprezentanţii Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor (SPCSB) al Centrului Naţional Anticorupţie al

Republicii Moldova a implementat proiectul respectiv. Autorul a participat la acest proiect în calitate de consultant.

169

şi consolidarea colaborării serviciilor speciale responsabile de contracarea terorismului, putem

preveni şi combate terorismul.

Principalele rezultate ale acestui proiect vor fi încadrate în legislaţie şi în procesul de

promovare a politicilor. Acest lucru este foarte important în vederea furnizării de mecanisme

care să integreze din acest punct de vedere Republica Moldova în practicile şi politicile Uniunii

Europene, ca parte a procesului de aderare a ţării noastre la aceste structuri. De asemenea, va

facilita definitivarea cadrului legislativ şi instituţional din Republica Moldova în domeniul

combaterii spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi sechestrarea şi confiscarea

veniturilor provenite din activitatea infracţională, scoaterea în evidenţă a colaborării

interdepartamentale.

În urma proiectului au fost formulate recomandări privind îmbunătățirea colaborării la

nivel internaţional în domeniul combaterii spălării banilor şi finanțării terorismului bazate pe

cele mai bune practici.

Sursa: elaborat de autorul tezei.

http://www.unodc.org/centralasia/en/ongoing-projects/corruption.html

170

Anexa 3

Proiect de cercetare

Metodologia cercetării „Colaborarea serviciilor speciale în combaterea ţintelor teroriste”,

anul 2008*

Preambul. Lupta împotriva terorismului internaţional este un fenomen cu care se

confruntă mai mult serviciile speciale şi organele legislative din întreaga lume. Necesitatea de a

implementa acţiuni solide din partea serviciilor speciale secrete privind organizaţiile teroriste,

indivizii şi mecanismele de finanţare, este un element foarte important. Este important să

capturăm terorişti, dar pentru aceasta este absolut necesar să cunoaştem care anume uşi să

deschidem pentru ai captura, acesta fiind scopul predominant al serviciilor speciale.

Examinarea problemei. Procesele de colaborare, conlucrare şi schimb de informaţii;

îmbunătăţirea colaborării în rândurile partenerilor/serviciilor speciale în lupta împotriva

terorismului; definirea unor metode informaţionale (retenţia, detenţia secretă, interogarea

agresivă); eficienţa şi consolidarea colaborării, cooperării şi conlucrării.

Realizarea proiectului. Proiectul a fost planifict în în două etape cu definirea

următoarelor întrebări:

în ce mod sunt constituite serviciile speciale, comunităţile de informaţii şi cele legislative

pentru a conduce acţiuni de spionaj împotriva ţintelor teroriste cu un înalt nivel de paranoia în

domeniul securităţii;

cât de bine sunt poziţionate serviciile secrete şi cele legislative pentru a acţiona efectiv în

urma informaţiilor obţinute;

este schimbul de informaţii confidenţial privind ţintele teroriste un important element de

forţă în lupta împotriva acestui pericol şi altele.

Rezultatele proiectului: * *

politica standardelor duble duce în consecinţă la “efectul bumerangului”;

* Proiect susţinut de Centrul European de Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania),

Consorţiul “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în domeniul Securităţii,

Grupul Internaţional de Lucru „Combaterea Terorismului”(Germania). Autorul a participat la acest proiect în

calitate de membru al acestui grup de lucru. * *

Grupul Internaţional de Lucru „Combaterea Terorismului” este în contact permanent cu personalul serviciilor

speciale, cu comunităţile de informaţii din mai multe ţări, pentru a cerceta şi a discuta efectiv această problemă,

bazându-se pe concluzii politice relevante. În baza relatărilor reprezentanţilor/experţilor au fost întocmite rapoarte

expuse pe site-ul oficial al Consorţiului “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de

Studii în domeniul Securităţii, Grupului Internaţional de Lucru „Cmbaterea Terorismului” cu aces limitat.

171

lupta împotriva terorismului internaţional este imposibilă în lipsa unei societăţi

democratice caracterizate de respectarea drepturilor omului şi valorilor umane acceptate

pretutindeni;

crearea unor forţe internaţionale specializate eficiente, a unei baze informaţionale şi a

canalelor de comunicare în scopul prevenirii ameninţărilor teroriste;

accelerarea elaborării unui sistem unic de legislaţie antiteroristă, sporirea eficienţei

sistemului de cooperare al organelor legislative şi de investigaţie, inclusiv interacţiunea

în timpul elaborării şi implementării operaţiunilor speciale concrete;

implementarea unui sistem de analizare comună a pericolelor pentru securitate în cadrul

terorismului în mai multe state şi regiuni;

dezvoltarea unei solidarităţi mutuale bazată pe legături interdepartamentale internaţionale

puternice care ar constitui cel mai mare beneficiu din colaborarea regională pentru

securitatea internaţională;

anticiparea şi prevenirea conflictelor constituie scopul strategic al politicii externe şi al

securităţii generale a Uniunii Europene.

În tabelul A 3 sunt date etapele desfăşurării proiectului de cercetare.

Tabelul A. 3: Reperele proiectului de cercetare

Scopul Cercetarea complexă a aspectelor colaborării serviciilor speciale în lupta

împotriva ţintelor teroriste

Obiectivele Examinarea proceselor de colaborare, conlucrare şi schimb de informaţii;

îmbunătăţirea colaborării în rândurile partenerilor/serviciilor speciale în lupta

împotriva terorismului; definirea unor metode informaţionale (retenţia,

detenţia secretă, interogarea agresivă); eficienţa şi consolidarea colaborarării,

cooperării şi conlucrării

Problemele

examinate

Cnstituirea serviciilor speciale/comunităţilor de informaţii şi conlucrarea

acestora cu organele legislative; poziţionarea serviciilor speciale şi organelor

legislative în acţiune în baza informaţiilor obţinute; schimbul de informaţii

confidenţiale privind ţintele teroriste.

Rezultatele

preconizate

teoretico-

aplicative

imaginea de ansamblu de constituire şi funcţionare a serviciilor

speciale/comunităţilor de informaţii în combaterea terorismului

importanţa şi schimbul de informaţii între serviciile speciale

necesitatea schimbărilor conceptelor, metodelor, mijloacelor, cât şi a

structurii organizaţionale a colaborării serviciilor speciale în

combaterea terorismului internaţional

identificarea şi susţinerea oportunităţilor de realizare a intereselor

naţionale şi de afirmare a valorilor de securitate prin valorificarea

instrumentelor specifice erei informaţionale

intensificarea procesului de globalizare

172

revizuirea modului de asigurare a unor forme şi practici eficiente de

colaborare

dezvoltarea unor strategii viabile de securizare a spaţiului global

modificarea percepţiei asupra securităţii la nivel planetar

Concluzii accelerarea procesului de transformare democratică a societăţii

moldoveneşti şi realizarea obiectivelor privind integrarea în spaţiul de

securitate european şi euroatlantic

identificarea procesului de guvernare prin flexibilitate şi adaptabilitate

în reprezentarea cetăţeniilor

examinarea capacităţii factorilor politici privind consolidarea unui

sistem democratic, viabil

crearea şi susţinerea mecanismelor legale privind combaterea

terorismului

Actorii

implicaţi

reprezentanţi/experţi din SUA, Croaţia, Azerbaijan, Uzbekistan, Moldova,

Austria, Albania, Germania, Marea Britanie, Georgia, România; reprezentanţi

ai organizaţiilor internaţionale: OSCE, NATO

Perioada Locul desfăţurării

Etapa I 11.11.2007 05.03.2008 Tirana

Albania

Etapa II 07.03.2008 26.09.2008 Garmisch-Partenkirchen

Germania

Sursa: elaborat de autorul tezei

https://pfpconsortium.org/ru/node/5/about/programs acces limitat.

173

Anexa 4

Proiect de cercetare

Metodologia cercetării „Mecanisme de recrutare a islamiştilor în Europa”, anul 2007

Scopul principal: cercetarea şi studierea modului în care grupările teroriste internaţionale

recrutează noi membri, în special din cadrul Comunitatăţii europene a musulmanilor.

Obiectivele:

a analiza şi a determina mecanismele de recrutare a teroriştilor islamişti din mediul

european şi modul în care acestea funcţionează;

a identifica locul moscheiilor radicale ca loc de recrutare;

evaluarea procesului de acţiune a islamiştilor în cadrul entităţilor teroriste structurate cum

ar fi Al-Qaeda;

a determina procesul de recrutare a musulmanilor din diaspora europeană recrutaţi de

prietenii radicalizaţi şi cunoştinţele lor;

a analiza aspectele şi dimensiunile activităţii sinucigaşilor cu bombe de sex feminin care

au revenit în Irak;

a evalua metodele de recrutare prin intermediul soţilor, prietenilor;

a identifica factorii psihologici specifici care afectează musulmanii în Europa, care ar

putea contribui la radicalizarea proteroristă;

a determina activitatea de propagandă pe Internet şi pe site-uri web.

Examinarea problemei: aprofundarea cercetărilor şi cunoştinţelor cauzelor apariţiei şi

expansiunii radicalismului religios; definirea factorului geostrategic, factorilor social-politici,

metodelor de radicalizare şi modus operandi şi altele.

Participanţii proiectului/experţii: SUA, Croaţia, Azerbaijan, Uzbekistan, Moldova,

Austria, Germania, Marea Britanie, Georgia, România, Ungaria, Bosnia şi Herzegovina, Grecia,

Afganistan, Albania, Armenia, Belgia, Bulgaria, Pakistan.

În baza relatărilor reprezentanţilor/experţilor au fost întocmite rapoarte expuse pe site-ul oficial al Consorţiului

“Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în domeniul Securităţii, Grupului

Internaţional de Lucru „Cmbaterea Terorismului” cu aces limitat.

174

Anexa 5

Proiect de cercetare

Metodologia cercetării „De la un stat decăzut la un stat funcţional – căile de

transformare democratică în regiunile de conflict”, anul 2007*

Cercetarea presupune explorarea şi determinarea factorilor care duc la slăbirea statului şi

dezvoltarea instabilităţii în ţară sau regiune; elaborarea soluţiilor pentru depăşirea acestor

situaţii; identificarea factorilor decisivi şi necesari pentru “vindecarea” statelor care se

presupune a fi “slabe” sau “decăzute” (prabuşite) prin efectuarea unei analize comparative a

diferitor ţări (Georgia, Moldova, Kosovo şi Afganistan).

Pe durata proiectului, un accent deosebit s-a pus pe identificarea aspectelor care au

contribuit la transformarea democratică a ţărilor ex-sovietice, particularităţilor locale şi

regionale luate în consideraţie, precum şi gradului, caracterului asistenţei acordate de

comunitatea internaţională.

Conținutul cercetării a fost determinat în baza a trei niveluri mari, după cum urmează:

nivelul descriptiv - subliniind dezvoltarea şi dezavantajele situaţiei actuale;

treapta analitică - legătura specifică existentă între stat şi diferite fenomene nocive

(corupţia, crima/crima organizată, terorismul, insecuritatea energetică, instabilitatea

regională etc.); analiza celor 3 concepte: supremaţia legii, principiile democratice,

guvernarea corectă;

recomandări de politici - politici necesare pentru adaptarea viitorului model de

comportament adecvat.

În cercetarea respectivă autorul a făcut o incursiune asupra pericolului terorismului care

include manifestările separatismului, extremismului şi reprezintă o realitate ce s-a manifestat în

anumit timp şi în diferite proporţii în toată lumea, afectând atât democraţiile puternice, cât şi cele

în dezvoltare. Ameninţări cum ar fi crima organizată transnaţională, terorismul, corupţia,

separatismul, folosirea violenţei având o bază criminală, extremismul politic, fundamentalismul

militant religios şi alte astfel de fenomene sunt esenţiale şi fac drum spre cadrul societăţilor

vulnerabile moderne. Problemele luptei împotriva tuturor acestor ameninţări necesită atenţia

nemijlocită a serviciilor speciale, a întregii comunităţi globale şi în special a ţărilor cu democraţii

abia instaurate, cu un sistem de stat foarte slab. Scopul, problemele examinate, actorii implicaţi

şi rezultatele proiectului sunt date în tabelul A 5.

* Proiect susţinut de către Departamentul de Cercetări al Centrului European de Studii în Domeniul Securităţii

„George C. Marshall” (Germania).

175

Tabelul A. 5: Reperele cercetării

Scopul analiza aspectelor transformării democratice – fapte şi cifre, provocări în

reforma de stat şi constituirea statului, identificarea elementelor comparative

şi analitice în vedearea adoptării unor tehnici superioare de evaluare a

deciziilor care implică costuri importante pentru societate

Problemele

examinate

cercetarea a urmărit identificrea corelaţiei specifice existente între statul slab

şi majoritatea subiectelor de interes major pentru dezvoltarea democratică a

Republicii Moldova prin prisma celor trei concepte (supremaţia legii,

principiile democratice şi buna guvernare): fenomenul corupţiei; insecuritatea

energetică – o dependenţă de rezervele străine; instabilitatea regională;

proliferarea armelor mici; proliferarea armelor de distrugere în masă; mediul

multi etnic; controlul asupra bolilor infecţioase; terorismul şi crima

organizată transfrontalieră

Actorii

implicaţi

reprezentanţi/experţi din Georgia, Moldova, Kosovo şi Afganistan;

reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale: OSCE, NATO

Rezultatele

proiectului

cercetarea a generat analize asupra problemelor şi dificultăţilor ce urmează a

fi depăşite în procesul de transformare democratică şi, totodată, au fost

propuse recomandări pentru activitatea de mai departe în contextul modelului

de lecţii învăţate

Perioada Locul desfăţurării

Etapa I 11.11.2007 05.03.2008 Tirana

Albania

Etapa II 07.03.2008 26.09.2008 Garmisch-Partenkirchen

Germania

Sursa: elaborat de autor [185, p. 41-50].

Materiale proiectului au fost publicate în From Fragile State to Functioning State. Pathways to

Democratic Transformation in a Comparative Perspective. Berlin: Lit-Verlag, 2009.

http://hip.coleurop.pl/ipac20/ipac.jsp?session=127385298VU67.1383719&profile=natlib&uri=li

nk=3100027~!80624~!3100001~!3100002&aspect=subtab30&menu=search&ri=1&source=~!h

orizon&term=Collmer%2C+Sabine%2C+1962-&index=

176

Anexa 6

Proiect de cercetare

Metodologia cercetării „Identificarea rutelor de tranzit ale teroriştilor”, anul 2005–2006*

Aspectele problemei:

tendinţe ale politicilor de securitate promovate în regiuni în noul context schimbător;

analiza valenţeleor proceselor de combatere a rutelor teroriste de trafic în scopul

stabilităţii regionale şi internaţionale;

examinarea posibilităţilor de colaborare şi opţiuni de parteneriat.

Participanţii proiectului/experţii: Republica Moldova, Azerbaijan, Croaţia, Georgia,

Germania, Kazahstan, România, SUA.

Tabelul A. 6: Reperele cercetării

Scopul proiectului identificarea rutelor teroriste (trafic de droguri, arme,

fiinţe umane); determinarea rutelelor comune între

terorişti şi traficanţi de droguri, arme şi persoane

Obiectivele identificarea legăturii dintre rutele teroriste de trafic ale

drogurilor, armelor şi persoanelor; identificarea formelor

de cooperare între terorişti şi traficanţii de droguri, arme

şi persoane

Extinderea geografică a

proiectului

Zone de interes

Europa de Sud-Est; Asia Centrală; Caucaz; Europa de

Vest; Irak şi Afganistan

Diferenţa dintre terorişti şi

grupări criminale

traficul de arme, droguri şi persoane: indicatori ai

potenţialei activităţi teroriste

măsura în care pot fi folosite activităţile de trafic

ca mijloc de identificare a acţiunilor teroriste

„Mariaje de convenienţă”

între terorişti şi criminali cine pe cine susţine în această problemă

“limitele colaborării”?

Măsura în care rutele de

tranzit ale traficului coincid

cu căile de tranzit pentru

recrutarea teroriştilor

sunt oare şi ţările de tranzit puncte de recrutare?

sunt oare şi ţările de tranzit posibile ţinte?

se transformă oare şi ţările de tranzit în baze

temporare pentru celulele teroriste?

Recomandări

sunt salutabile studiile de caz

cercetarea potenţialelelor rute ale teroriştilor

cercetarea şi investigarea evenimentelor relativ

recente (după 2002)

Sursa: elaborat de autor [184, p. 85-102]

Ca rezultat, materiale proiectului au fost publicate în: Connections, the Quarterly Journal.

Germany, 2007, vol. VI, nr. 1. https://pfpconsortium.org/ru/node/5/about/programs acces limitat

* Proiect susţinut de Centrul European de Studii în Domeniul Securităţii „George C. Marshall” (Germania),

Consorţiul “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în domeniul Securităţii,

Grupul Internaţional de Lucru „Cmbaterea Terorismului”, (Germania), Centrul pentru Combaterea Terorismului,

Academia Militară West Point, SUA.

177

Anexa 7

Baza instituţională a sistemului

de combatere a terorismului în Republica Moldova

Preambul:

Prezenţa unui ansamblu larg de autorităţi cu atribuţii de asigurare a securităţii naţionale

impune necesitatea coordonării activităţii acestora în scopul preîntâmpinării şi

contracarării eventualelor pericole de ordin intern şi extern.

În toate ţările dezvoltate persoana cu cea mai mare funcţie de stat responsabilă de

asigurarea securităţii naţionale este şeful puterii executive. În Republica Moldova şi în

SUA persoana responsabilă este preşedintele ţării.

În Republica Moldova, pe lângă şeful puterii executive, funcţionează organul suprem ce

îl consultă pe Preşedinte în problemele securităţii naţionale, coordonează politica

departamentelor responsabile de asigurarea ei, trasează obiectivele strategice ale

activităţii acestora – Consiliul Suprem de Securitate.

În Statele Unite ale Americii, la nivelul personalului de conducere, de asigurare a

securităţii Consiliul Securităţii Naţionale (CSN), la Casa Albă sunt responsabili:

consilierul special al Preşedintelui pentru problemele securităţii naţionale, secretarul

executiv al CSN (are în subordine patru membri al directoratului CSN cu statut de

consilieri ministeriali care sunt numiţi în funcţie de Preşedinte şi poartă răspundere

pentru anumite direcţii de activitate ale Consiliului) şi directorul grupului de analiză

situaţională.

În continuare sunt date fig. A. 7.1 Autorităţile Republicii Moldova implicate în

activitatea de combatere a terorismului şi fig. A. 7.2. Autorităţile Republicii Moldova abilitate cu

activitate de combatere a terorismului în limitele împuternicirilor lor.

178

Fig. A. 7.1. Autorităţile Republicii Moldova implicate în activitate

de combatere a terorismului

179

180

Fig. A. 7.2. Autorităţile Republicii Moldova care desfăşoară activitate de combatere a

terorismului în limitele împuternicirilor lor

Sursa: elaborat de autorul tezei [83; 10, p. 7-13; 118, 216 p.; 206, p.14-17].

Participarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, prevăzute de art.6, la

combaterea terorismului prin:

elaborarea şi înfăptuirea măsurilor preventive, speciale, organizatorice, educative şi de

altă natură, în scopul prevenirii, depistării şi curmării activităţii teroriste;

crearea sistemelor departamentale de contracarare a infracţiunilor cu caracter terorist şi

menţinerea stării de pregătire a unor asemenea sisteme;

punerea la dispoziţie a informaţiei, a mijloacelor materiale, tehnice şi financiare, a

mijloacelor de transport şi mijloacelor de telecomunicaţie, a utilajului medical şi

medicamentelor;

exercitarea altor atribuţii, în funcţie de cerinţele activităţii de combatere a terorismului.

Din componenţa Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat al Departamentului

instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei fac parte structurile specializate pentru

combaterea terorismului care activează în colaborare cu Centrul antiterorist al Serviciului de

Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Pentru dirijarea nemijlocită a operaţiunii

antiteroriste, se formează o grupă operativă condusă de reprezentantul Centrului antiteror al

Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.

Controlul asupra activităţii de combatere a terorismului este exercitat de Parlament,

Preşedintele Republicii Moldova, Guvern şi de organele judiciare, în limitele împuternicirilor

lor.

181

DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza de

doctorat, sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că,

în caz contrar, urmează să suport consecinţele, în conformitate cu legislaţia în

vigoare.

BUSUNCIAN Tatiana

Semnătura

Data 03 decembrie 2013

182

CV-ul AUTORULUI

BUSUNCIAN Tatiana

Data naşterii: 06.04.1958

Locul naşterii: Republica Moldova, or. Chişinău

Cetăţenia: Republica Moldova

Studii:

-2007–prezent: doctorandă, învăţământ cu frecvenţă redusă, Universitatea de Stat din Moldova,

Facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, Catedra Relaţii Internaţionale,

Specialitatea 23.00.04 – Teoria şi istoria relaţiilor internaţionale şi dezvoltării globale;

-2004-2008: studentă la Universitatea de Studii Europene din Moldova, Chişinău, Republica

Moldova, Facultatea de Drept, Profilul: Jurisprudenţă, Specialitatea: Drept, Specializarea: Drept

Internaţional;

-2005-2006: masterandă la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Chişinău, Republica

Moldova, Specializarea – Jurnalism şi ştiinţe ale comunicării/Comunicare publică;

-1975-1979: studentă la Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău, Republica Moldova,

Facultatea Biblioteconomie şi Bibliografie, Specializarea-Biblioteconomie şi bibliografie.

Diplome:

- Licenţiat în Drept, Profilul: Jurisprudenţa, Specialitatea: Drept, Specializarea: Drept

Internaţional. (iunie 2008);

- Magistru în Jurnalism şi ştiinţe ale comunicării/Comunicare publică, Specializarea:

Jurnalism şi ştiinţe ale comunicării/Comunicare publică, ( iunie 2006);

- Certificat de finalizare a cursului în domeniul studiilor de securitate naţională şi luarea

deciziilor oferit de Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, Colegiul

pentru Studii de Securitate şi Relaţii Internaţionale, Germania (mai-iulie 2001);

-Licenţiat în Biblioteconomie şi Bibliografie, Profilul: Biblioteconomie şi Bibliografie,

Specialitatea : Biblioteconomie şi Bibliografie (iunie 1979).

Domenii de interes ştiinţific:

- Relaţii internaţionale, securitate naţională, securitate internaţională, integrare europeană,

terorism, corupţie, securitate europeană şi societate civilă.

Activitatea profesională:

- iulie 2002 – prezent: Centrul Pro Marshall din Republica Moldova, director;

- februarie 1995 – noiembrie 2001: Serviciul Protecţie şi Pază de Stat al Republicii Moldova,

şef adjunct de direcţie;

- martie 1992 – decembrie 1994: Centrul de cercetări şi proiectări ecologice, specialist

principal;

- iulie 1990 – martie 1992: Secretariatul Parlamantului Republicii Moldova, inspector superior;

- august 1980 – martie 1990: Serviciul militar prin contract, colaborator.

Activitatea ştiinţifică:

Publicaţii: Autor a 21 de lucrări ştiinţifice şi 4 publicaţii ca redactor ştiinţific coordonator, editor publicate

în problematica securităţii naţionale şi internaţionale, relaţii internaţionale, domeniul

terorismului, corupţiei, integrării europene şi europenizării societății. Conferinţe:

Participări la mai mult de 20 conferinţe naţionale şi internaţionale organizate la Chişinău, Sibiu,

Bucureşti (România), Krynica, Warşovia (Polonia), Garmisch-Partenkirchen, Berlin (Germania),

Istanbul (Turcia), Bruxelles (Belgia), New York (Statele Unite ale Americii), Zagreb (Cruatia),

Zurich (Elveţia), Tbilisi (Georgia), Sarajevo (Bosnia şi Herţegovia), Kiev (Ucraina) cu referate şi

comunicări ştiinţifice ce ţin de domeniul securităţii naţionale şi internaţionale, terorismului,

relaţiilor internaţionale, studiilor europene şi migraţiei.

183

Proiecte:

- aprilie 2010-mai 2011: director de proiect : Arhitectura securităţii în vecinătatea estica a UE:

provocări şi realităţi". (Republica Moldova, Lituania) ;

- septembrie 2009-decembrie 2009 : co-director de proiect: Consolidarea cooperării dintre

instituţiile publice, mass-media şi societatea civilă din Republica Moldova în combaterea

terorismului. (Republica Moldova, Belgia);

- mai 2009-octombrie 2009 : PpP co-director de proiect : Cyberterorismul - o provocare a

secolului XXI pentru securitatea statului. (Republica Moldova, Belgia, Turcia);

- decembrie 2007-mai 2009: director de proiect, Programul Consolidarea Capacităţii de

Monitoring a Societăţii Civile în Moldova. Prevenirea şi controlul corupţiei în sistemul vamal şi

organele de poliţie. (Guverul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite al Americii.

Proiecte de cercetare :

- 2012: Consolidarea capacităților statelor membre GUAM privind claborarea la nivel naţional şi

regional în domeniul combaterii spălării banilor, precum şi sechestrarea şi confiscarea veniturilor

provenite din activitatea infracţională” (Republica Moldova-Ucraina 2012).

- 2008: Colaborarea serviciilor speciale în combaterea ţintelor teroriste. (Centrul European

pentru Studii de Securitate George C. Marshall, Grupul de Lucru „Combaterea

Terorismului”,Germania).

- 2007-2008: De la un stat decăzut la un stat funcţional – căile de transformare democratică în

regiunile de conflict. (Departamentul de Cercetări, Centrul European pentru Studii de Securitate

George C. Marshall,Germania).

- 2007: Mecanismele de recrutare a islamiştilor în Europa. (Centrul European pentru Studii de

Securitate George C. Marshall, Grupul Internaţional de Lucru „Combaterea Terorismului”,

Germania).

- 2006-2007: Identificarea rutelor de tranzit ale teroriştilor. (Centrul European pentru Studii de

Securitate George C. Marshall, Grupul de Lucru „Combaterea Terorismului”,Germania).

Distincţii: - 2009: Certificat de apreciere pentru contribuţia semnificativă în calitate de co-director al

Cursului Avansat de Training-uri NATO "Cyberterorismul - o provocare a secolului XXI pentru

securitatea statului;

- 2006: Certificat de apreciere pentru realizarea rolului de legătură între Centrul European

Ceorge C. Marshall, Consorţiul “Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi

Institutelor de Studii în domeniul Securităţii şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova, pentru

sprijinirea Centrului European George C. Marshall în eforturile sale de promovare a reformelor

democratice în Republica Moldova şi Ucraina, 2006, Chişinău, Republica Moldova;

- 2004: Certificat de apreciere pentru aportul personal în aprofundarea şi dezvoltarea cooperării

multilaterale cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

Parteneriate şi colaborări : - 2006 – prezent: membru al Consiliului Alianţei Anticorupţie;

- 2003 – prezent: membru al Consorţiului Parteneriatul pentru Pace, Germania.

Cunoştinţe IT: Windows, Internet Explorer, Microsoft Office, Microsoft Office Excel,

Microsoft Project.

Adobe Photoshop, Sony SoundForge etc.

Limbi vorbite: româna (maternă), rusa (nivel avansat), engleza (nivel avansat), franceza (nivel

mediu).

Date de contact:

Adresa: str. Alba-Iulia 81/6, ap. 20, MD-2071, Chişinău, Republica Moldova

Telefon fix: (+373-22) 600845

Telefon mobil: (+373-0) 69067969; e-mail: busuncit@pims.org busuncian@gmail.com