Tataie, legatorul de carti

13
Tataie, legatorul de carti ) ) , text de Carmen Nistor fotografii de Diana Iurkiewicz extras în limba română din LOVE ISSUE #6 www.love-issue.com

description

Extras in limba romana din LOVE ISSUE #6 www.love-issue.com

Transcript of Tataie, legatorul de carti

Page 1: Tataie, legatorul de carti

Tataie,legatorul de carti

) )

,

text de Carmen Nistor

fotografii de Diana Iurkiewicz

extras în limba română din LOVE ISSUE #6 www.love-issue.com

Page 2: Tataie, legatorul de carti
Page 3: Tataie, legatorul de carti

© Diana Iurkiewicz

Page 4: Tataie, legatorul de carti

Tataie, cum îi spun eu, Constantin Dumitru pe numele lui sau “nea Costică” pentru prieteni,

are aproape 89 de ani și de când îl știu eu, lucrează. De fapt el lucrează de mult mai mult timp,

adică de peste 70 de ani. S-a pensionat prin ’90 că așa au fost vremurile, dar ar mai fi lucrat

și acum că angajat. Poartă dintotdeauna o servietă grea care se închide cu o cataramă mare

în care invariabil are un metru de tâmplarie, un creion și nițte cartoane plus nelipsita agendă telefonică

completată caligrafic. Când eram copil îl rugam să mă lase să îi fac inventarul genții, căutam carioci și

legatura impresionantă cu chei de tot felul că să mă joc cu ele.

Tataie este legător de cărți, dar se pricepe la atât de multe lucruri că nici eu nu mai știu ce meserie s-ar

putea inventa că să le cuprindă pe toate… Este și poleitor, imprimă cu foiță de aur titluri de cărți sau

decorațiuni, face Goldschnitt că nimeni altul, lucrează în piele și montează garnituri de birou, casete, rame,

cutii, albume foto, portchei, semne de carte, portvizite și multe altele. În general, cred că poate face cam

orice, pentru că l-am văzut cum nascocește prototipuri pentru câte o comandă mai specială.

Eu am crescut la bunici, iar mamaie lucra marochinărie la domiciliu, ajutată de multe ori și de tataie. Am

văzut atâtea procese tehnologice încât acum, dacă le-aș înșira, nici nu știu dacă mi le mai amintesc pe

© Diana Iurkiewicz

Page 5: Tataie, legatorul de carti

toate. Dar îmi plăcea mirosul de piele și felul special în care

scârțâia atunci când o rulam în maini și îi pipăiam desenele

sau repusajul. Mi-ar fi plăcut să lucrez și eu câte ceva,

măcar să tai și să lipesc acolo, cot la cot cu ei, dar tataie

îmi spunea mereu că e greu, că e periculos, că se lucrează

cu niște cuțite extrem de ascuțite. Ca o compensație îmi

dădea pensule și niște tușuri, sau carioci și creioane să

desenez. Au trecut anii, eu m-am mutat, mamaie nu mai

este, iar bunicul s-a adancit în munca lui, că să nu mai

simtă singurătatea…

A început să lucreze de adolescent, ucenic la diverse

ateliere particulare de legătorie. Îmi povestea că la început

nu avea voie decât să măture prin sălile de lucru și să facă

livrări la domiciliu. Ucenic fiind la atelerielele Tănase, i-a

cunoscut pe Rebreanu, pe Topîrceanu și pe Prințul Ioanid

© Diana Iurkiewicz

Page 6: Tataie, legatorul de carti

despre care își amintește că stătea turcește și comanda fetei în casă să îl trateze cu un sandviș și să îi dea

15 lei drept mulțumire că i-a adus cărțile acasă. Meseria n-a învățat-o de la cursuri sau de la vreun maistru

care să îl aibă în grijă, ci pur și simplu a “furat-o”. La început, treaba lui era să culeagă litere, să le distribuie

specialiștilor, însă văzând cum lucrau ei ca poleitori a prins și el meseria asta, a auririi cu foiță de 22 de

carate, una dintre cele mai dificile operațiuni. Conștiincios cum este de o viață, a reușit să se califice atât de

bine încât a primit Carnet de Lucrător. A dat examen pentru el, probă practică și verificarea cunoștințelor

teoretice, la Camera de Muncă și la Tipografia CFR de pe atunci, iar din anul 1943 are carnetul, dovada care

îl recomandă ca specialist în meseria de legător de cărți. Fără carnet nu te puteai angaja bine și rămâneai,

cum spune el, doar un lucrător mediocru.

S-a specializat câțiva ani lucrând în diverse ateliere sau tipografii de elită, a fost și mobilizat în armată

pentru 3 ani, trimis pe front în luptele de la Otopeni. A scăpat cu viață din atacuri ca prin minune, și s-a

întors veteran de război. După război a urmat un an dificil, în care cu greu puteai găsi de lucru, dar pentru

că era atât de priceput a reușit în cele din urmă să se angajeze, ajungând în 1947 la Editura Partidului. Aici

se executau numai lucrări speciale, destinate conducerii de atunci. Își amintește că a avut o comandă ce

urma să fie trimisă lui Josip Broz Tito, o garnitură mare de birou cu 7 piese. Terminând lucrul pe seară,

și-a împachetat lucrarea și a pornit spre tramvai să o livreze. Numai că în stație l-a oprit un milițian zelos,

© Diana Iurkiewicz

Page 7: Tataie, legatorul de carti

© Diana Iurkiewicz

© Diana Iurkiewicz

Page 8: Tataie, legatorul de carti

luându-l la întrebări despre conținutul pachetului. Și fără prea multe discuții l-a dus la secție unde a stat

în arest o noapte întreagă fără să doarmă de grija lucrării, să nu pațească ceva sau să nu întârzie livrarea.

Dimineață când a sosit comandantul care, întâmplator, era tipograf de meserie și a văzut ce conținea

pachetul, și-a dat imediat seama de greșeala milițianului și l-au eliberat. Nu înainte de a chema totuși pe

angajatori cu actele comenzii pentru a o dovedi.

Prin mâinile lui au trecut lucrări care s-au odihnit pe birourile șefilor de state, regilor sau prinților, a avut

o comanda pentru Mao Tse-Tung, a lucrat mape destinate semnării tratatelor internaționale la Palatul

Elisabeta, lucrări făcute de el are și Regele Mihai sau chiar Prințul Williams care a primit anul trecut, cu

ocazia nunții, un cadou din partea Casei Regale din România lucrat de bunicul.

Din 1951 a început lucrul la Institutul Poligrafic “Casa Scânteii” chiar de la deschidere. Timp de 40 de ani

i-au trecut prin mâini mii de cărți pe care le-a legat și sute de comenzi speciale. Tot ce era mai important și

mergea către conducerea de Partid sau către Consiliul de Miniștri era făcut de el. Spune că la unele lucrări

delicate la care lucra doar cu foiță de aur, se închidea în atelier și nu lăsa pe nimeni să intre până nu termina.

Păstrează prin sertare niște ziare vechi, cu imagini de când Ceaușescu a jurat cu mâna pe Constituție,

© Diana Iurkiewicz

Page 9: Tataie, legatorul de carti

investit fiind în funcția de Președinte al Republicii Socialiste România. Constituția era legată chiar de tataie.

Pentru familia prezidențială a făcut multe lucrări, mape și albume aniversare, rame, cutii în care tovarășa

primea de ziua ei orhidee importate din Asia. În fiecare an avea comandă specială pentru Ceaușescu, pe

care doar el era capabil să o execute fără cusur.

După Revoluție, la pensie fiind, a continuat să lucreze singur. Nu și-a deschis un atelier, deși acum spune

că i-ar fi plăcut, dar nu s-a priceput la toate cele legate de afaceri. Tataie știa să lucreze și asta l-a interesat

în primul rând, așa că și-a continuat colaborările cu artiștii decoratori cărora le monta lucrările sau a

cunoscut oameni noi cărora le-a fost recomandat pentru seriozitate, promptitudine și calitatea aparte a

lucrărilor.

Când îl rugam să mă lase și pe mine să mai fac câte o operațiune pe lângă el, îmi repeta că nu e o

meserie care să mi se potrivească, că e prea grea și că să îmi văd de ale mele, de școală ori de serviciu.

Am renunțat la munca de birou și am început un drum nou, urmând cursurile Universității de Artă

din București. Pentru că trebuia să pornesc cu ceva, am învățat câteva procedee simple la cursuri de

legătorie ținute de alți oameni. Abia după ce mi-a văzut primele albume într-o expoziție de final de curs

© Diana Iurkiewicz

Page 10: Tataie, legatorul de carti

a înțeles că îmi place meseria asta și că aș vrea

să o continuu eu.

Așa a început tataie să îmi fie profesor pe care

personal îl consider cel mai exigent din câți

există. Chiar dacă mă încurajează să merg mai

departe când îmi mai scapă câte ceva care nu

iese chiar perfect, îmi vine greu, gândindu-

mă la cum el stătea uneori nopți nedormite

lucrând la câte o piesă dificilă care până nu

ieșea cum trebuie nu avea ochi și timp pentru

nimeni și nimic altceva.

Primele lecții sunt despre cărți: cum se leagă

de la zero, cum se desface, cum se coase,

cum se potrivesc coperțile, cum se imprimă

o etichetă. Mă învață operațiunile așa cum

le face el, nu îmi ușurează munca nicicum și

este mai bine așa deși, recunosc, am emoții.

Deși l-am văzut de sute de ori repetând toate

acele mișcări, când pui tu mâna să tai sau să

poleiești cu folio iar literele sunt fierbinți și

tu nu ai decât o singură șansă să le imprimi

bine, povestea se schimbă. Mă uit la mâinile

lui și nu îmi vine să cred că la aproape 90

de ani nu tremură și nu ezită iar faptul că

bagă ață în ac din prima și culege litere de

corp 6 cu penseta fără să poarte ochelari mă

uimește, având în vedere câte zeci de mii de

ore a stat aplecat deasupra mesei, migălind

mii de cărți…

Page 11: Tataie, legatorul de carti

© Diana Iurkiewicz

Page 12: Tataie, legatorul de carti

© Diana Iurkiewicz

© Diana Iurkiewicz

Page 13: Tataie, legatorul de carti

Dintre toate operațiunile, mi-a mărturisit că lucrul cu foița de aur veritabil este cea mai delicată și dificilă.

Am făcut împreună o tentativă de imprimare de literă pe piele și când îmi spunea că nu trebuie să respir, nu

l-am crezut. Asta până în momentul în care am văzut cum zboară foițele pe masă și se mototolesc doar de

la o respirație abia percepută. Mai am de învățat ceva dificil, aplicarea Goldschnitt-ului pe marginea foilor

de carte care se face tot cu aur de 22 de carate, după metode tradiționale, în care la lipit se folosește albușul

de ou. Tehnica necesită multă răbdare și precizie căci de altfel mai tot ce ține de lucrul cu cartea…

Și ucenicia mea nu se oprește aici căci am o listă lungă de lecții pe care vreau să le învăț de la tataie. Iar el

este, în sfărșit, bucuros că cineva din familie duce tradiția mai departe.

Carmen Nistor is a visual artist - www.carmennistor.com

Diana Iurkiewicz is a freelance photographer - dianaiurkiewicz.blogspot.com

© Diana Iurkiewicz