Tarotul in Metodica Predarii Dansului Social

4
Tarotul in metodica predarii dansului social Principiul de bază pe care îl aplicăm încă de la prima oră de curs este conştientizarea corporală, prin acest lucru înțelegând atât familiarizarea cursantului cu felul în care funcționează propriul corp cât și cu felul în care corpul trebuie să se simtă atunci când practicăm mișcări de dans. Prin aceasta vreau să întăresc, încă o dată, faptul că este absolut obligatoriu să ne simțim naturali în mișcare, relaxați și conștienți, cu alte cuvinte să nu încercăm să copiem maniera de execuție a mișcarilor altor persoane, să nu încercăm să arătăm într-un anumit fel executând mișcările. 1 Altfel spus, să nu executăm mișcările ca și când am dansa, ci natural, ca și când am merge pe stradă. În acest fel putem implementa prima piatră de hotar, primul nostru punct de referință: conștientizarea propriului corp executând mișcări de dans. Iar arcana Le Bateleur din Tarot reprezinta chiar acest aspect: constientizarea corpului si utilizarea acestuia intr-o maniera invizibila din exterior, un fel de cunoastere care isi are punctul de plecare in interior, un parcurs de la interior la exterior, si nu invers. Următorul pas constă în interacțiunea cu partenerul sau partenera, proces care intotdeauna are parte de numeroase 1 Mauricio Castro – Conștiența de tango, Magisteria, 2011, page

description

study

Transcript of Tarotul in Metodica Predarii Dansului Social

Page 1: Tarotul in Metodica Predarii Dansului Social

Tarotul in metodica predarii dansului social

Principiul de bază pe care îl aplicăm încă de la prima oră de curs este conştientizarea corporală, prin acest lucru înțelegând atât familiarizarea cursantului cu felul în care funcționează propriul corp cât și cu felul în care corpul trebuie să se simtă atunci când practicăm mișcări de dans.

Prin aceasta vreau să întăresc, încă o dată, faptul că este absolut obligatoriu să ne simțim naturali în mișcare, relaxați și conștienți, cu alte cuvinte să nu încercăm să copiem maniera de execuție a mișcarilor altor persoane, să nu încercăm să arătăm într-un anumit fel executând mișcările.1

Altfel spus, să nu executăm mișcările ca și când am dansa, ci natural, ca și când am merge pe stradă.

În acest fel putem implementa prima piatră de hotar, primul nostru punct de referință: conștientizarea propriului corp executând mișcări de dans. Iar arcana Le Bateleur din Tarot reprezinta chiar acest aspect: constientizarea corpului si utilizarea acestuia intr-o

maniera invizibila din exterior, un fel de cunoastere care isi are punctul de plecare in interior, un parcurs de la interior la exterior, si nu invers.

Următorul pas constă în interacțiunea cu partenerul sau partenera, proces care intotdeauna are parte de numeroase contradictii, in special la nivel emotional. Dincolo de atractia chimica la nivelul corpului si de tipologia umana2, pentru orice tip de comunicare avem nevoie de un limbaj, iar dansul social are aceleași caracteristici cu o limbă străină: vom putea comunica folosindu-l doar în măsura în care cunoaștem suficiente cuvinte – cu sensul lor corect - și suficiente reguli gramaticale. Acest limbaj ne va permite să comunicăm cu orice altă persoană care cunoaște limbajul – cuvintele și gramatica, si va aduce dupa sine o departajare naturala intre persoanele cu care comunicam mai usor si cele cu care comunicam mai greu.

După ce am început să înțelegem despre ce este vorba în dansul social, ce tipuri de mișcări și în ce fel le putem comunica unei alte persoane, a sosit momentul în care să ne antrenăm una dintre cele mai importante abilități: sincronicitatea.

1Mauricio Castro – Conștiența de tango, Magisteria, 2011, page2 The Force of Gurdjieff, Vol. 1, Magisteria, 2013, page

Page 2: Tarotul in Metodica Predarii Dansului Social

Sincronicitatea reprezintă abilitatea de a face o mişcare, indiferent care ar fi ea, în acelaşi timp cu o altă persoană.

La nivel interior, sincronicitatea presupune să ne conștientizăm, în același timp, atât corpul cât și rațiunea și partea emoțională, lucru care va da nastere unei anumite conexiuni cu partenerul /a, conexiune in numele a ceva mai inalt, fata de un punct de referinta exterior: organicitatea dansului3.

Odată cu exersarea sincronicității – o mișcare în același timp cu partenerul/ partenera – apare și următoarea întrebare: în același timp cu cealaltă persoană, dar când anume? Iar răspunsul la această întrebare este foarte simplu: în funcție de muzică. Din acest moment vom putea considera muzica un punct de referinta, de asemenea

exterior, caruia ne vom supune, pentru a putea avea armonie in dans.

Prin acesta înțelegem în primul rând acomodarea cu ideea de a ține cont de muzică atunci când dansam și în al doilea rând familiarizarea cu noțiunile fundamentale din muzica, respectiv diferențierea între sunetele accentuate și cele neaccentuate.

După cum am menționat deja, câtă vreme mişcările pe care le executăm nu sunt pe muzică, indiferent de perfecţiunea îmbrăţişării cu partenerul, de postura exemplară pe care o avem şi de corectitudinea tehnicii de tango, nu putem afirma că activitatea pe care noi o desfăşurăm se numeşte dans.

Pe de altă parte, este suficient doar să mergem pe muzică împreună cu partenerul/ a pentru a se numi dans.

Se tot spune că dansul social este un dans improvizat, însă multă lume dansează folosind numai structurile simple de pași învățate, insa acest lucru trebuie sa aiba o anumita ordine, o anumita coerenta, care este reprezntata in Tarot de arcana Le Chariot.

Prin simpla folosire a modificatorilor de improvizație vom putea dobândi creativitate, descompunând practic toate elementele deja studiate și amestecându-le așa cum simțim în funcție de muzica pe care dansăm.

În ceea ce privește conexiunea, aceasta apare natural în momentul în care doi parteneri au acelasi nivel de tehnică și muzicalitate, improvizând împreună folosind în sincron același limbaj de comunicare în cuplu. Pur și simplu apare natural în acest caz în care toate celelalte elemente sunt prezente.

3 Eugen A. Cristea, Manuel du Tango Argentin, Magisteria, 2015, page

Page 3: Tarotul in Metodica Predarii Dansului Social

Putem avea acum o imagine completă asupra tuturor etapelor ce alcătuiesc cele trei procese intercalate – tehnica, muzicalitatea și improvizația – în atingerea scopului propus inițial: să dansăm social.

Urmatoarea etapa este sa lasam in urma toate notiunile studiate, sa le transcedem pentru a putea avea libertate in dans.