SUPRAEXPLOATAREA SPECIILOR IN ROMANIA

CUPRINS

ARGUMENT……………………………………………………………………………….4

I. SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE…………………………..…..5

II. SPECII PE CALE DE DISPARITIE PE GLOB…………………………………………7

III. SPECII FAUNISTICE PE CALE DE DISPARITIE IN ROMANIA………………...10

IV. SPECII FLORISTICE PROTEJATE IN ROMANIA………………………………...14

V. UTILIZAREA DURABILA A COMPONENTELOR BIODIVERSITATII………..18

CONCLUZII………………………………………………………………………………28

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………….…29

ANEXE………………………………………………………………………………….….30

1

ARGUMENT

I. SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE

2

 

 Resursele naturale sunt componente ale mediului înconjurător; ele reprezintă bogăţia unei ţări.

Resursele regenerabile sunt: terenurile agricole, terenurile forestiere, resursele de apă. În această categorie de resurse intră plantele, animalele, gazele din atmosferă. Energia eoliană, cea a mareelor, precipitaţiile sunt, de asemenea, resurse regenerabile. Resursele neregenerabile sunt combustibilii fosili, care generează energie, şi minereurile, care nu generează energie. De asemenea, nu se mai refac speciile de plante şi animale dispărute de pe Glob.  

1. SUPRAEXPLOATAREA TERENURILOR AGRICOLE 

Solurile României reprezintă o bogăţie extrem de importantă. Din suprafaţa totală a ţării, 62% reprezintă terenuri agricole, unele dintre ele deosebit de fertile. Practicarea unei agriculturi printr-o chimizare complexă, care urmăreşte să asigure, pe de o parte, o nutriţie completă a plantelor iar, pe de altă parte, protejarea acestora de atacul bolilor şi dăunătorilor, duce la exploatarea intensivă a terenurilor agricole.

Consecinţa supraexploatării este sărăcirea solului în substanţe nutritive şi poluarea. La acestea se adaugă vânturile puternice şi precipitaţiile bogate din unii ani, care marchează o degradare importantă a solurilor; anual sunt scoase din circuitul agricol mari suprafeţe de teren. În vederea conservării terenurilor este necesară practicarea unei agriculturi ecologice în care să domine îngrăşămintele naturale în locul unor doze excesive de îngrăşăminte chimice, să fie folosite raţional produsele de protecţie a plantelor, să se aplice rotaţia culturilor, capabilă să menţină sau să crească fertilitatea solului. 

2. SUPRAEXPLOATAREA FONDULUI FORESTIER 

Pădurile au multiple funcţii ecologice şi o deosebită valoare economică, datorită masei lemnoase exploatabile şi speciilor de animale care le populează. Tăierile abuzive de arbori au dus la reducerea suprafeţei pădurilor (fondului forestier), iar vânatul neraţional a afectat fauna cinegetică a acesteia (s-a redus numărul mistreţilor, cerbilor, caprelor negre etc.).

Pentru conservarea terenului forestier este necesară extinderea suprafeţelor ocupate cu păduri la toate terenurile care nu pot fi utilizate pentru alte culturi iar, pentru protejarea vânatului, respectarea reglementărilor în vigoare (are loc în anumite perioade, iar unele specii se vânează cu autorizaţie specială). Protejarea masei lemnoase se face prin înlocuirea acesteia cu noi materiale. 

3. SUPRAEXPLOATAREA RESURSELOR DE APĂ ŞI A FONDULUI PISCICOL 

Apa constituie o resursă de importanţă vitală. România este o ţară cu resurse moderate de apă. Cea mai mare cantitate de apă utilizabilă este extrasă din râurile interioare, deşi Dunărea este cea mai importantă sursă de apă. În ultimul timp a crescut consumul de apă în industrie, agricultură şi consumul casnic, cu efecte asupra resurselor de apă. Pentru conservarea resurselor de apă, desfăşurarea normală a circuitului apei în natură are un rol important. Se apreciază că, la nivel planetar, jumătate din cantitatea de precipitaţii anuale se întoarce în apele râurilor şi lacurilor devenind o sursă de apă pentru populaţie. 

3

Pentru conservarea cantităţii şi calităţii apei trebuie eliminată poluarea apelor de suprafaţă şi din pânza freatică, recuperată şi economisită apa industrială. Pescuitul intensiv a dus la reducerea cantităţii de peşte din lacuri şi râuri. Pentru conservarea fondului piscicol se vor respecta reglementările referitoare la zonele şi perioadele în care se poate pescui. De asemenea, trebuie combătute activităţile de braconaj din Dunăre şi Delta Dunării. 

4. SUPRAEXPLOATAREA REZERVELOR ENERGETICE ŞI DE MINEREURI 

Odată cu creşterea consumului energetic, în ultimele decenii a avut loc şi o diversificare a formelor de energie utilizate, aşa cum se observă în graficul alăturat. De asemenea, industria a consumat mari cantităţi din zăcămintele naturale metalifere şi nemetalifere. Pentru conservarea resurselor energetice şi de minereuri se impun: gestionarea raţională a consumurilor specifice, valorificarea deşeurilor pentru economisirea unor combustibili clasici, punerea în valoare a combustibililor inferiori, crearea de noi tehnologii bazate pe folosirea unor noi tipuri de materii prime, utilizarea energiei solare şi eoliene, reducerea consumului. Resursele naturale regenerabile, dar în special cele neregenerabile, trebuie conservate pentru a se evita deteriorarea mediului.

II. SPECII PE CALE DE DISPARITIE PE GLOB

4

 

Peste 19.000 de specii de plante si 5.000 de specii de animale de pe Glob sunt clasificate ca fiind pe cale de disparitie. Alte cateva mii de speciii ajung in pragul disparitiei in fiecare an inainte ca biologii sa le poata identifica.

Principalele cauze ale disparitiei speciilor de plante si animale sunt: distrugerea habitatelor, exploatarea comerciala (colectarea de plante, vanatul irational si braconajul), distrugerile produse de catre speciile aclimatizate si poluarea. Dintre aceste cauze, distrugerea habitatelor reprezinta cea mai mare amenintare pentru aceste specii.

De-a lungul erelor geologice, diferitele specii de plante si animale au evoluat incet si au disparut din cauza schimbarilor climatice radicale si a imposibilitatii de a se adapta competitiei pentru supravietuire. Totusi, din anii 1600, rata de disparitie a crescut progresiv, odata cu cresterea populatiei umane si consumarea resurselor naturale.

Multi oameni de stiinta considera ca de la disparitia dinozaurilor, in urma cu 65 de milioane de ani, astazi ne aflam in mijlocul celei mai mari perioade critice, de distrugere ireversibila a numeroase specii de plante si animale.

Mentinerea ecosistemelor actuale, precum padurile, recifurile de corali sau mlastinile, depinde in mare masura de biodiversitatea lor. Disparitia uneia dintre speciile care alcatuiesc un astfel de lant trofic poate duce la declinul ecosistemului respectiv.

Scaderea ireversibila a biodiversitatii are un impact serios asupra nivelului de trai al oamenilor. Ecosistemele sanatoase asigura hrana, aer curat, apa si soluri fertile pentru agricultura. De asemenea, 40% din medicamentele moderne provin de la plante si animale.

Cauze: Distrugerea habitatelor de catre activitatile umane este cauza primara a disparitiei unor specii de

plante si animale. Pe masura ce vietuitoarele evolueaza, ele se adapteaza unor habitate specifice, care le asigura conditiile optime de viata de care au nevoie. Poluarea, drenarea mlastinilor, defrisarea padurilor, urbanizarea si constructia de drumuri (Transamazonianul, Transsiberianul) duc la distrugerea sau fragmentarea acestor medii de viata. Astfel, speciile pierd contactul cu celelalte populatii, reducandu-se astfel diversitatea genetica si adaptandu-se mai greu la conditiile climatice schimbatoare. In unele cazuri, habitatul fragmentat devine o zona prea restransa pentru a suporta o populatie mare.

In ultimii 400 de ani, exploatarea comerciala mondiala a animalelor pentru hrana si alte produse a crescut simtitor. Multe specii de balene au ajuns in pragul disparitiei dupa ce au fost pur si simplu macelarite pentru ulei si carne. Un alt exemplu concludent este rinocerul negru african, ucis pe scara larga pentru cornul sau, care este pretuit ca medicament si afrodisiac. De asemenea, familii intregi de cactusi si orhidee sunt amenintate cu disparitia din cauza culegerii lor irationale.

Speciile aclimatizate introduse unui nou ecosistem au cauzat, de multe ori, declinul speciilor native. In 1959, colonistii britanici au introdus bibanul de Nil in lacul Victoria in Africa de Est. Acest peste de prada a redus drastic populatiile native de pesti si a cauzat disparitia a nu mai putin de 200 de specii endemice, care se hraneau cu alge. Astfel, vegetatia acvatica din lacul Victoria a crescut extrem de mult si echilibrul natural a fost dereglat, ireversibil pana in ziua de astazi.

5

O alta cauza majora care a dus si duce la diminuarea drastica a faunei si florei este poluarea mediului. Diferite chimicale toxice s-au raspandit tot mai mult in circuitul hranei in cadrul ecosistemelor. Poluarea apei si temperaturile ridicate ale apei au facut sa dispara numeroase specii de pesti endemici. Ploile acide au distrus, pana la sfarsitul sec.XX, 118 milioane m3 de material lemnos in Europa. De asemenea, deversarile chimice au afectat pentru mult timp si fundul oceanic.

Exemple:Lista de specii de plante si animale recunoscute ca fiind pe cale de disparitie este mult prea lunga

pentru a fi amintita fiecare specie in parte. Exemple mai concludente sunt: Porumbelul pasager detinea candva suprematia absoluta ca numar de exemplare intre pasari si

mamifere. In anul 1813, s-au numarat peste 1 miliard de porumbei in statul american Kentucky; peste un secol, in acelasi stat, a incetat din viata ultimul exemplar din aceasta specie.

Pasarea “dodo”, asemanatoare porumbelului, dar nezburatoare, a fost zarita prima oara in anul 1598, in insula Mauritius din Oceanul Indian; ultimul exemplar a disparut in jurul anului 1681.

Condorul californian, considerat ca cea mai mare pasare pe cale de disparitie, a intrat in atentia specialistilor care au luat ultimele exemplare din mediul lor natural si le-au trecut in rezervatii speciale, unde se incearca inmultirea lor.

Vulturul plesuv, cu capul alb si acoperit de pene, in ciuda numelui sau, a fost declarat in anul 1782 ca pasare simbol a S.U.A. Existenta sa a fost pusa in mare dificultate din cauza poluarii excesive, dar in urma masurilor energice luate de specialisti, numarul lui s-a redresat simtitor.

Multi papagali sunt grav amenintati de distrugerea nemiloasa a padurilor din habitatele lor tropicale si subtropicale, si de cererea mare de pasari de colivie. Printre speciile amenintate este ara lui Spix, din nord-estul Braziliei, din care se crede ca doar un singur mascul mai traieste in salbaticie. Kakapo din Noua Zeelanda este alt papagal amenintat, impins aproape la disparitie de pradatori ca hermeline, pisici, sobolani introdusi in habitatul lor de colonistii europeni.Dintre cele 4600 specii de mamifere cunoscute, se considera ca peste 1000 de specii sunt puternic

afectate, multe fiind pe cale de disparitie, printre care: Lupul tasmanian, al carui ultim exemplar a murit in captivitate in anul 1936. Ursul panda urias din China a devenit simbolul mondial al animalelor pe cale de disparitie si se

fac eforturi pentru prezervarea lui. Irbisul (leopardul zapezilor), avand habitatul in Himalaya si in zonele invecinate, isi are existenta

pusa in pericol din cauza vanarii excesive pentru blana sa valoroasa. Yakul tibetan, candva in numar foarte mare, a fost redus simtitor ca numar de exemplare datorita

vanarii lui extensive. Fiind vanate fara mila pentru pielea lor deosebita, speciile de crocodil american si crocodil de Nil

isi vad astazi existenta periclitata. Elefantii sunt la randul lor amenintati cu disparitia datorita comerciantilor de fildes care pun mare

pret pe acest produs. In 1979 in Afica mai traiau in salbaticie 1,3 milioane de elefanti dar din cauza braconajului acest numar a scazut la 600.000 in 1989. Elefantul indian -ca specie- este intr-o situatie mult mai grea. Din cauza reducerii habitatului, in salbaticie mai traiesc 35000-54000 de exemplare, majoritatea lor in India. Alte 16000 de exemplare sunt tinute ca animale domestice in diferite tari din Asia.

6

Rinocerul s-a aflat si el mult timp in tinat vanatorilor, ceea ce a dus la o scadere drastica a numarului de exeplare ale speciilor lui. Rinocerul alb, rinocerul de Sumatera si de Borneo, rinocerul de Java si cel african se gasesc acum numai in cateva sute de exemplare

Focile sunt de asemenea amenintate datorita vanatorilor, care erau interesati doar de pielea si blana animalelor. Populatia de foci inelate a ajuns de la catev asute de mii la doar 10000 de exemplare in regiunea arctica-canadiana. Foca calugar, care traieste in ape calde, este cea mai rara dintre foci, in unele regiuni ea fiind deja disparuta.

Primatele se afla si ele pe lunga lista a animalelor amenintate cu disparitia, fapt datorat reducerii suprafetelor ocupate cu paduri tropicale. Specia cea mai periclitata este urangutanul. Numarul gorilelor de munte a scazut si el la doar 350 de indivizi ramasi in salbaticie.Alte animale pe cale de extinctie sunt vidrele marine si cele uriase, soparla de Komodo, balenele

ucigase si cele cu cocoasa, tigrul siberian, unele specii de hiene, jaguarul si unele specii de reptile si amfibieni, cum ar fi broasca testoasa uriasa de Galapagos, broasca aurie, tuatara sau iguana.Situatia nu sta mai bine nici in tara noastra. Odinioara in numar foarte mare, bourul si acvila au mai ramas doar ca simboluri pe stema Moldovei si a Munteniei. Zimbrul nu mai figureaza decat in legendele legate de Dragos-Voda. Falnicul zagan a ramas doar in toponimia muntelui Zaganu. Dropia, care odinioara impanzea Campia Baraganului, a fost redusa numeric la cateva exemplare existente astazi in Dobrogea.

Rasul, capra neagra si cocosul de munte sunt astazi animale ocrotite de lege. In acelasi regim legislativ se afla si multe plante din patria noastra, reduse multe cantitativ, printre care: floarea de colt, garofita Pietrei-Craiului, tisa, bujorul romanesc, sangele voinicului si altele.

Eforturi de prezervare:Situatia a devenit de-a dreptul dramatica. Specialistii considera ca astazi dispar zilnic de pe

suprafata Pamantului numeroase specii de plante si animale, multe dintre acestea chiar inainte de a fi cunoscute de om.

Pentru a se curma aceasta stare intolerabil de fapte, atat pe plan mondial, cat si pe plan national, au fost elaborate o multitudine de acte normative care sa conduca la impiedicarea degradarii mediului, a ecosistemelor si implicit sa salveze de la pieire numeroase specii de plante si animale, printre care:

In anul 1973, 125 de natiuni au semnat Conventia Internationala privind Protectia Faunei si Florei aflate pe cale de disparitie (CITES);

Sub egida Natiunilor Unite, au fost constituite numeroase rezervatii naturale; Au fost constituite organizatii (Greenpeace) si partide politice (partidele ecologiste) care

militeaza impotriva poluarii mediului inconjurator si pentru salvarea faunei si florei, practic a planetei noastre, de la pieire.

Exista o tot mai mare presiune de a impune o interdictie totala asupra importului de papagali salbatici, si orcine vrea sa cumpere un papagal ar trebui sa se asigure ca a fost crescut in captivitate.

Din cauza ingrijorarii mondiale privind soarta soarta elefantilor in 1989 s-au introdus restrictii internationale privind comertul cu fildesul. Ca urmare a acestei masuri, numarul elefantilor africani care traiau in salbaticie a fost de 600000 in 1995.

7

III. SPECII FAUNISTICE PE CALE DE DISPARITIE IN ROMANIA

Europa ii recunoaste Romaniei atuul biodiversitatii: aici traiesc jumatate din salbaticiunile vechiului continent. Suprafata Carpatilor din Romania constituie habitatul a 35% dintre lupii europeni, 50% dintre ursi si 30% dintre risi. Ne putem chiar mindri cu aspretele, o specie de peste care dateaza de acum 30 de milioane de ani si care e de negasit in vreo alta tara din lume. Fauna Romaniei cuprinde 62 de specii amenintate: 15 de mamifere, 13 de pasari, doua de reptile, 10 de pesti si 22 de nevertebrate. Detinem, deci, 62 de specii amenintate in diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx si testoase, la racul european ori vipera de stepa. Exista si proiecte de repopulare, ca acela, de succes, prin care a fost resuscitata capra neagra sau marmota.

In 1935 se infiinteaza Parcul National Retezat, urmat de alte rezervatii naturale: Padurea Letea, Finetele Clujului, Codrul Secular Slatioara. In 1965, in Romania existau 130 de rezervatii, intinse pe o suprafata de 75.000 de hectare. In prezent, in Romania sint 134 de rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 130.000 de hectare. 

Multe dintre speciile prioritare sint pe cale de disparitie. Un exemplu ar fi foca sihastru, cu burta alba sau calugar, al carei habitat se afla pe coasta bulgara si romana a Marii Negre. Specia a fost aproape eradicata de catre pescari, deoarece se credea ca le distruge plasele. Actualmente, estimarile spun ca nu exista mai mult de 400 de exemplare. Si perpetuarea unor efective de pesti este periclitata. Un efect nefast asupra lor a avut constructia barajelor si lacurilor de acumulare pe o parte din riurile interne, de pilda sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I si II. Acestea din urma nu sint dotate cu trecatori pentru specii migratoare precum sturionii, lucru care impiedica reproducerea naturala in zona Cazanelor, spatiu predilect al imperecherii. In aceste conditii, afectate pina in pragul extinctiei sint populatiile de pastruga, morun, cega si nisetru.

Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se afla in pericol de disparitie (capra neagra, ursul, rasul, floarea de colt, sangele voinicului etc. sau arbori de varste considerabile). 

Un alt exemplu este Antilopa saiga - dupa anii ’60, specialistii au mai semnalat citeva exemplare izolate in Moldova si in Delta Dunarii. Acum ele traiesc in Lunca Prutului din judetul Botosani intr-o mica rezervatie naturala.

In Romania, numarul rasilor se estimeaza la 2.000 de exemplare, Carpatii fiind zona cea mai dens populata de aceasta specie (si de ursi, si de lupi) din Europa. Risii sint insa greu de numarat prin metode traditionale, pentru ca sint activi noaptea tirziu si dimineata devreme, atunci cind ei se pot orienta vizual, iar noi, nu.

Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibaresc in Romania, opt sint amenintate cu disparitia: pelicanul comun si cel cret, rata rosie, acvila tipatoare mare, acvila de cimp, vinturelul mic, cristeiul de cimp si dropia“, afirma Dan Munteanu, presedintele Societatii Ornitologice Romane. Unele specii ca piciorongul, califarul rosu si cel alb, stircul lopatar, au fost declarate monumente ale naturii. O alta specie primejduita in Delta este pelicanul, a carui perioada de incubatie este perturbata adesea de ambarcatiunile cu turisti care doresc sa ii admire cit mai indeaproape zborul.

In Delta Dunarii exista specii înalt pretuite, aflate pe cale de disparitie, ca Nimphaea alba si Nuphar luteum, specii rare ca rata sulitar (Anas acuta), rata pitica (Anas crecca), rata lopatar (Anas clupata), rata cu ochiul alb (Aythia niroca). Specia tiganusul (Plegadis falcinellus) inclusa în componenta

8

pasarilor sfinte egiptene, ocupând cuiburile noastre din stuharie, a atins un numar stabilit de noi de peste 500 exemplare. 

Nu tot atat de spectaculoase precum crocodilii, dar mai vechi decit acestia, broastele testoase se sting intr-o criminala nebagare in seama. Au traversat sute de milioane de ani in armurile lor ciudate si incomode ca sa dispara tocmai in zilele noastre, sub ochii nostri. La Centrul de Crestere in Captivitate a Testoasei lui Hermann (CCCTH) din comuna Eselnita-Mehedinti, se da o batalie disperata, contra cronometru, pentru salvarea testoaselor. Cladirea si aparatele sofisticate, cum se vad in documentarele de la Animal Planet, au costat sute de mii de euro. Doar o particica din cele 300 de milioane de euro alocati de UE pentru ocrotirea speciilor pe cale de disparitie de pe continent.

Parcul Natural Portile de Fier a fost infiintat, prin lege, in 2003 si are citeva caracteristici unice: este cel mai mare parc natural din Romania (peste 115.000 de hectare); are o diversitate geologica deosebita, e un adevarat muzeu de geologie in aer liber; intilnim acolo peste 4.000 de specii de plante si peste 5.200 de specii faunistice, multe dintre ele protejate la nivel mondial.

In timp, datorita influentei omului in natura si datorita schimbarilor climaterice multe animale au disparut sau sunt pe cale de disparitie.

In urma vanarii nechibzuite au disparut din fauna tarii noastre bourul si zimbrul si numarul altor animale a scazut foarte mult.

Stramosul zimbrului a fost Bison priscus. In tara noastra s-au gasit multe exemplare fosilizate in carierele de pietris din Campia Romana sau din Campia Transilvaniei. Treptat, Bison priscus si-a schimbat forma, devenbint mai mic si s-a adaptat la viata in regiuni deluroase sau mlastinoase

Putin modificat in marime s-a mentinut pana in Evul Mediu si bourul, specie mult mai legata de campie, care nu s-au putut adapta, decat temporar, la viata de padure, ceea ce a contribuit la staipirea sa mult mai timpurie decat a zimbrului.

Bourul a fost domesticit inca din timpurile preistorice Acest animal prezenta o statura uriasa, un spate aproape drept, frunte latita cu crestetul in linie dreapta si coarne neobisnuit de lungi, ascutite si curbate in sus. Animal extrem de agil, iute si indraznet, ataca intotdeauna cu ferocitate cand ere ranit.In Europa bourul s-a stins dinspre vest spre est, cu circa 300 pana la 500 de ani inaintea zimbrului. S-au pastrat insa, in intreaga Eurasie o multime legende legate de bour. Desenele de capete de bour au fost stilizata si transmise de la o epoca la alta.

Din pricina interventiei omului in scopuri “civilizatoare”, s-au distrus o mare parte a conditiilor de dezboltare naturala a speciilor.

Astfel, melcul de gradina va deveni in curand o piesa de muzeu, la fel si crapul autohton, din ce in ce mai rar in libertate, prezentat mai mult in crescatorii. Dropia a disparut deja, la fel si cega, iar lupii sunt si ei in pericol.

Printre animalele disparute sau pe cale de disparitie din fauna noastra se numara: scarabeul, vestit gandac mitologic, vulturul negru, broasca testoasa dobrogeana, soimul dunarean, pelicanul cret, cega si toti sturionii, nurca, rasul, lupul si alte animale.

Lostrita, peste legendar dispare si ea. Din familia pastravilor, dar de dimensiuni cu totul respectabile, lostrita abia daca mai este intalnita in raurile si lacurile de munte. Crapul roamnesc sau autohton era in perioada interbelica cel mai raspandit si apreciat peste din Romania. O data cu lansarea Luncii Dunarii, in perioada de reproducere a fost distrus.Acum mai este prezent in numar ingrijorator de mic in stare de libertate, mai mult in Dunare.

Lupul a devenit si el o specie pe cale de disparitie din Romania. Inamicul public numarul unu al vacilor de stane, lupul a fost vanat fara discernamant inca din Evul Mediu. Intr-o situatie disperata se afla

9

si rasul. Exemplarele rarisime abia daca mai pot fi intalnite in Fagaras si Piatra Craiului. La fel stau lucrurile si pentru capra neagra, vipera cu corn si vulturul negru sau acvila.

Topul speciilor faunistice protejate in Romania4 decembrie a fost declarata Ziua Internationala a Protejarii Faunei Salbatice. De aceea astazi este

ziua perfecta pentru a vorbi despre speciile de animale din Romania care trebuie protejate, inainte sa dispara pentru totdeauna.

Zimbrul (anexa 1) este o specie de bizon care se intalneste in Europa si reprezinta cel mai greu animal erbivor de pe uscat din acest continent. In Romania, zimbrii pot fi admirati in: 

Rezervatia Dragos-Voda de la Vanatori Neamt, in Rezervatia Neagra de la Bucsani, Dambovita (cea mai mare rezervatie din Romania ca numar

de exemplare), in rezervatia Valea zimbrilor din Vama Buzaului, Brasov, la Hateg - Slivut, la Gradina Zoologica din Targoviste un singur exemplar, la Gradina Zoologica din Bucuresti.

Zimbrii au fost re-introdusi in Romania in anul 1958, cand primele doua exemplare de animale au fost aduse din Polonia si tinute intr-o rezervatie din Hateg. In data de 21 martie 2012 au fost eliberati 5 zimbri din Parcul National Dragos Voda, ei sunt monitorizati in permanenta.

Vulturul Egiptean  (anexa 2) este o specie de vultur plesuv de culoare alb-galbuie, ce se hraneste cu insecte, oua, hoituri. "Puiul faraonului"cum mai este numit are o semnificatie deosebita in mitologia egipteana. In Romania apar periodic 1-2 exemplare de hoitar in zona Dobrogei, iar cat despre cei din Europa, numarul acestora a ajuns undeva sub 5000 de exemplare.

Gasca cu gat rosu migreaza in Romania si in zona litorala nordica a Bulgariei si este una dintre cele mai rare specii de gasca din lume. In prezent, mai traiesc doar 55.000 de exemplare la nivel mondial. Aproximativ 90% din acestea ierneaza la noi de la sfarsitul lunii octombrie pana in luna martie in zona lacurilor Techirghiol, Razelm, Sinoe, Golovita etc.

Balaurul Dobrogean este una dintre cele mai mari specii de serpi neveninosi de pe teritoriul Romaniei. Exemplare ale aceste specii au fost intalnite numai in zona Dobrogei, cat si in Iasi, Vrancea, Buzau si Galati.

Soimul dunarean: in incercarea de a salva aceasta specie, SOR a amplasat 14 cuiburi artificiale in zone impadurite din Podisul Babadag, invecinate cu ariile de stepa. Daca unele cuiburi au fost deteriorate, altele au fost furate, astfel ca rezultatele proiectului au fost sub asteptari.

Aspretele este o specie de peste apa dulce care a aparut acum peste 65 de milioane de ani, din 1963 a fost clasificata ca fiind „critic periclitată” la nivel mondial. Datorita pescuitului si amenajarilor hidrocentralelor pe cursurile raurilor, specia a ajuns in pericol de disparitie si in momentul de fata nu se mai intalneste nicaeri in lume.

Arealul sau s-a restrans numai la zona raului Valsan, intre localitatile Bradet si Malureni. Se pare ca mai exista aproximativ 100 de exemplare aflate in libertate.

Boa de nisip (anexa 3) nu este amenintat cu disparitia in alte tari. In Romania s-a gasit insa pana acum un singur exemplar, in 2011, langa Turnul Magurele.

Rasul este vanat anual deoarece un numar foarte mare al acestora reprezinta un pericol pentru comunitatea locala. Dintre toate tarile europene, aici se intalnesc cele mai multe exemplare, aproximativ 1.300.

10

Dihorul patat (anexa 4). Romania este singura tara din UE unde mai traieste aceasta specie de rozatoare. Dihorul patat se gaseste in Dobrogea si in prezent specia sa numara aproximativ 500 de indivizi in Romania.

Grivanul mic este o specie de rozatoare specifica tarii noastre dar si nord-estului Bulgariei. Denumit si hamsterul dobogean aceasta rozatoare exclusiv ierbivora nu depaseste lungimea de 340mm, durata de viata este de 2-3 ani si este intalnit pe terenurile nelucrate agricol. In tara se gasesc in numar de aproximativ 2000 de indivizi.

11

IV. SPECII FLORISTICE PROTEJATE IN ROMANIA

Calatorind prin rezervatiile naturale ale Romaniei, de la campie pana pe crestele semete ale Carpatilor, putem intalni numeroase specii de plante si flori ocrotite de lege. Din pacate, multe dintre florile care impodobeau odinioara campiile si muntii Romaniei au fost rupte fara mila si au disparut, iar altele sunt din ce in ce mai rare.

Aceste plante rare, endemisme si relicte galaciare, de o mare importanta stiintifica si estetica sunt astazi declarate monumente ale naturii fiind ocrotite prin lege, pentru a permite perpetuarea lor in flora Romaniei.

Floarea de colt (Leontopodium alpinum) Floarea de colt sau floarea reginei, o adevarata perla a muntilor nostri, este o specie declarata

monument al naturii din anul 1933. Planta erbacee, perena, din familia Asteraceae, de o frumusete aparte si totodata cea mai rara din intreaga flora montana creste in muntii calcarosi, in pajistile de pe versantii abrupti si insoriti sau pe stancarii. Este intalnita in Romania pe stancile aproape inaccesibile omului din Muntii Vrancei, Muntii Bucegi, Muntii Fagarasului, Muntii Maramuresului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlau, Retezat, Godeanu.

Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus) Papucul Doamnei este o specie foarte rara de orhidee. In toata Europa, Papucul Doamnei este pe cale de disparitie si este pe locul intai pe lista plantelor protejate de lege. Multe organizatii au inceput proiecte de inmultire “in vitro” si repopularea zonelor istorice, unde specia acum nu mai exista, cu plantute obtinute in laborator. Multe autoritati au introdus amenzi exorbitante pentru distrugerea plantei sau a zonei in care ar creste. In Romania, Papucul Doamnei este protejat inca din 1938, prin Decret Regal. Face parte din familia Orchidaceae si se intalneste prin paduri, mai mult sau mai putin umbroase, pe coaste, in tufisuri, de preferinta in terenuri calcaroase, in grupe sporadice.

Sangele Voinicului (Nigritella rubra si Nigritella nigra)Sangele voinicului este o planta din familia Orchidaceae si este una dintre cele 58 de specii de

orhidee care pot fi intalnite si in Romania. Florile acestora – inflorescente conice – par rubine stralucitoare in bataia Soarelui. Mirosul lor caracteristic, amintind de vanilie, este atat de patrunzator, incat prezenta podoabei sangerii poate fi simtita de la distanta. Infloresc incepand cu luna mai-iunie pana prin august-septembrie. Cum pot fi deosebite: unele inflorescente sunt mai rotunde si bat in negru (Nigritella nigra), altele sunt mai lunguiete si mai trandafirii (Nigritella rubra).

Garofita Pietrei Craiului (Dianthus callizonus) – anexa 5Acum mai bine de 150 de ani aceasta floare nu era cunoscuta. A fost descoperita pe crestele

prapastioase ale Pietrei Craiului, de doi botanisti ardeleni, Kotschy si Schott. Aparitia ei a produs senzatie si nedumerire in lumea stiintei. Pe de o parte, ea nu a mai fost gasita in nici un alt loc din lume, si nici macar pe vreuna din culmile muntoase vecine Pietrei Craiului. Pe de alta parte, aceasta garofita nu seamana cu garofitele cunoscute, intrunind caracterele a doua grupe sistematice ale genului: “Alpini” si “Glauci”. De astfel, originea sa nu este cunoscuta nici azi.

12

Crinul de padure (Lilium martagon)m – anexa 6Crinul este una dintre cele mai frumoase si gratioase plante. Crinul de padure (Lilium martagon)

face parte din familia Liliaceea si creste in zona padurilor de stejar si fag, fiind o specie mezofila. Poate fi intalnit foarte rar in paduri cu substrat calcaros, molidisuri sau in zona de munte. Este o specie rara, declarata monument al naturii si este ocrotita prin lege. Este o planta salbatica, perena, originara din Europa si infloreste in lunile mai - iunie. Un singur fir de crin de padure poate duce si 50 de flori, dar in general au 10-20 flori! Florile au diverse culori: rosu, roz sau violanceu. Citeste mai departe …

Degetarutul Pitic Alpin (Soldanella montana) – anexa 7Degetarutul este o erbacee perena din familia primulaceelor, care creste in zonele muntoase, in

general descoperite, in luminisuri, la marginea padurii, fiind o floare gingasa, ca un clopotel roz franjurat, fructul fiind o capsula. Are o inaltime de pana la 25 cm si infloreste in lunile mai si iunie. In Romania se gaseste in Carpatii Orientali. In jurul lacului Balea cresc plante specifice circurilor glaciare cum este si Degetarutul pitic alpin. Denumirea populara a acestuia este potiras.

Bulbucii de munte (Trollius europaeus) Bulbucul de munte este o planta perena cu flori din familia Ranunculaceae. Planta este deosebita

ca aspect, eleganta si rar intalnita. Are tulpina mare, de 10 - 60 cm inaltime. La varful tulpinii este o singura floare mare ca o maciulie, cu 30 mm diametru. Floarea este formata din 10 sepale inghesuite, aproape rotunde. Florile sunt galben-verziu sau galben-auriu si au in exterior vinisoare verzi. Infloreste in lunile mai-iulie. Frunzele au culoarea verde intunecat, adanc spintecate in 3-5 parti, cu segmente trifide, dintate pe margini. Frunzele de la baza tulpinii au coditele mai lungi. Fruct folicula. Se gaseste in Romania in Carpatii Orientali, Meridionali si Apuseni, din zona de padure pana in zona alpina, prin pasuni, poieni si in locuri umede.

Bujorul romanesc (Paeonia Peregrina var. Romanica) Bujorul romanesc este o varietate endemica (traieste aproape exclusiv numai in Dobrogea,

altundeva in lume nefiind semnalat) a speciei Paeonia peregrina (bujor de padure). Bujorul romanesc este o peoniacee care se intalneste cu totul izolat in Oltenia (Padurea Calugareasa) si ceva mai des in padurile din Dobrogea (intre Tuzla si Mangalia, Babadag, Niculitel, Baia). Floarea rosie are mai putine petale decat bujorul de gradina si are frunzele mai adanc si mai dens sectate. Specia este protejata prin lege inca dinaintea celui de-al doilea razboi mondial.

Ghintura galbena (Gentiana Lutea) – anexa 8 Planta erbacee, perena care vegheaza pe versantii abrupti si suficient de umezi, face parte din

flora spontana,  ajunge pana la 1-2 m inaltime si apartine familiei Gentianaceae. Tulpina sa este dreapta, cilindrica, neramificata, se termina cu un rizom puternic si lung in pamant. Frunzele sunt mari, opuse, au nervuri puternice, numai tulpinare, iar cele de la baza sunt petiolate. Florile sunt dispuse la baza frunzelor, sunt de culoarea galbena si alungite, au cate 5-7 petale. Infloreste in lunile iulie si august. Vegeteaza in pajistile alpine, pe soluri bogate in humus, preferand pantele insorite si destul de umede din muntii Ciucas, Barsei, Bucegi, Fagaras, Retezat, Rodnei, Maramures, Bihor, Oas - Gutai.

13

Laleaua pestrita (Fritillaria meleagris)Laleaua pestrita este o specie de planta rara, cu raspandire locala, protejata de lege in toate tarile

europene. Denumirea sa populara este floare de sah, bibilica, clopotar sau caldarusa. Populeaza fanetele umede si padurile de foioase. Floarea are forma de cupa, are culoarea maronie - violacee cu pete albe si incanta privirile. Tulpina are aproximativ 20-30 cm, iar floarea 2 cm. Laleaua pestrita, o specie salbatica, autohtona infloreste in cateva regiuni restranse din Romania, in luna mai, pentru doar 7 zile.

Zonele si rezervatiile unde acesta creste: Orheiu Bistritei printre stejari in rezervatia naturala numita Padurea din Ses; Padurea Margaritului situata in comuna Danesti, Gorj; Lunca Poganisului din judetul Timis, a fost declarata arie protejata prin lege de catre Consiliul Judetean Timis in 1995; Rezervatia naturala Lunca cu lalea pestrita din Valea Salajului; Fersig – Maramures; Cheilor Turzii, si in unele zone in judetele Mures, Olt si in Banat. Laleaua pestrita este o specie ocrotita de lege, inca din anii 1980.

Iedera alba (Daphne blagayana)Planta este un arbust pitic cu inaltimea de 15 - 35 cm. Popular i se mai spune: blagaiana, floare de

Sfanta Ana, ghiocei de Postavar. Este o planta monument al naturii si este ocrotita prin lege. Tulpinile sunt taratoare sau erecte, ramurile au frunze numai in varf. Frunzele sunt alungit - eliptice sau ovate, stralucitoare. Florile sunt adunate intr-o inflorescenta (capitul) de marimea unui pumn si sunt de culoare alba - galbuie. Infloreste in aprilie-mai. Creste in luminisurile unor paduri de foioase sau conifere, pe povarnisuri pietroase si pe barnele stancoase din regiunea montana si subalpina a muntilor Bucegi, Ciucas, Bihor, Mehedinti si Cozia.  

Smardarul (Rhododendron kotschyi)Rhododendron (din grecescul: rhodos, “trandafir”, si dendron, “arbore”) este un gen numeros

(peste 800 de specii) de plante (arbori si arbusti) din familia Ericaceae. Este originar din estul Asiei si, in ciuda numelui alternativ de “bujor de munte”, nu trebuie confundat cu bujorul propriu-zis care face parte dintr-o alta familie botanica, respectiv cea a Ranunculaceelor. Smardarul creste spontan in tufe pitice in zona alpina. Frumusetea florilor sale - care emana un miros si o aroma asemanatoare visinelor - si care apar de obicei pe la sfarsitul lunii iunie si la inceputul lunii iulie, si raritatea sa, face ca smardarul sa fie o planta ocrotita si protejata ca atare in perimetrul Parcului National Bucegi. Frunzele sunt si raman si peste iarna verzi.

Lotusul termal (Nymphea lotus var. thermalis) – anexa 9Lotusul termal este o specie de nufar endemica pentru zona bailor “1 Mai”, Romania. Aceasta

specie traieste in apele paraului Petea, din apropierea bailor “1 Mai” – Felix, de langa Oradea. Caracteristica apelor paraului este temperatura crescuta (ape termale). Se considera ca aceasta specie ar fi, probabil, un relict tertiar. Specia a fost descoperita in anul 1789 de botanistul P. Kitaibel. Numele l-a primit ceva mai tarziu, in 1908 cand J. Tuzson ii da aceasta denumire datorita asemanarii cu nufarul de Nil. Datorita unicitatii ei (Baile Felix este singurul areal unde se intalneste aceasta specie), Nymphaea lotus var. thermalis a fost declarata inca din 1931, monument al naturiI. 

14

Roua cerului (Drosera rotundifolia)Roua cerului este una din putinele plante carnivore ce pot fi intalnite si in Romania. Specie

ocrotita, ea poate fi admirata in turbariile muntoase, majoritatea astazi aflate in rezervatii naturale. Populeaza tinoavele cu muschi de turba de la Timovul Mohos, Poiana Stambei, Sancraieni Ciuc. Planta consuma aproximativ 50 de insecte pe an. Poate fi usor recunoscuta dupa florile de culoare alba si indeosebi dupa frunze, care au pe suprafata lor numerosi peri glandulari cu rol in digerarea insectelor. Perisorii, numiti si tentacule, secreta substante lipicioase care se aduna sub forma unor picaturi stralucitoare de roua, de unde vine si denumirea plantei.

Alte plante ocrotite de lege mai sunt: macul galben (Papaver alpinum ssp. corona-sancti-stefani), gladiola salbatica (Gladiolus imbricatus), tulichina (Daphne cneorum), irisul de balta (Iris pseudacorus), laricea (Larix deddua).

15

V. UTILIZAREA DURABILĂ A COMPONENTELOR BIODIVERSITĂŢII

Dacă dezvoltarea sistemelor economice în secolul trecut avea ca suport ideea că mediul nu reprezintă un factor limitant al dezvoltării, importanţă majoră având doar capitalul financiar, problemele create de diminuarea drastică a resurselor şi efectele din ce în ce mai vizibile ale impactului activităţilor antropice asupra mediului şi asupra calităţii vieţii au determinat o schimbare de gândire a politicilor economice. În momentul de faţă capitalul natural împreună cu cel financiar şi cel uman trebuie să constituie pilonii oricărei dezvoltări.

Utilizarea durabilă a componentelor biodiversităţii presupune abordarea ecosistemică a managementul integrat al resurselor şi integrarea priorităţilor de conservare a biodiversităţii în politicile şi strategiile sectoriale. Până în prezent aceste deziderate nu se regăsesc într-o formă coerentă şi unitară în politicile sectoriale, principalul motiv fiind lipsa unei valori monetare acordate serviciilor oferite de ecosistemele naturale, servicii care în prezent sunt considerate bunuri publice fără valoare de piaţă. Prin urmare, aşa cum o arată şi concluziile intermediare ale unui studiu efectuat la nivel internaţional2, este esenţială evaluarea corectă a valorii resurselor naturale regenerabile şi neregenerabile şi a serviciilor oferite de TEEB – The Economics of Ecosystems and Biodiversity (Valoarea economică a ecosistemelor şi biodiversităţii)

Obiectivele operaţionale pentru asigurarea integrării priorităţilor de conservare a biodiversităţii în politicile şi strategiile sectoriale - Evaluarea adecvată a impactului strategiilor, politicilor, planurilor şi programelor asupra biodiversităţii; - Creşterea participării factorilor interesaţi în procedurile de evaluare adecvată a impactului; - Internalizarea valorii biodiversităţii în anlizele cost/beneficiu; - Stabilirea schemelor de eco-etichetare bazate pe analiza ciclului de viaţă al produselor pentru care producerea, distribuţia, utilizarea sau depoztarea pot afecta biodiversitatea; - Integrarea conceptului de biodiversitate în mecanismele de evaluare; - Identificarea şi introducerea stimulentelor pentru utilizarea durabilă a componentelor biodiversităţii şi eliminarea celor ce au impact negativ; - Creşterea importanţei funcţiilor ecologice ale terenurilor, inclusiv ale zonelor ripariene şi a celor cu vegetaţie aluvială, pentru combaterea proceselor de eroziune şi pentru menţinerea funcţiilor ecosistemelor.

1. AMENAJAREA TERITORIULUI

Dezvoltarea României s-a făcut prin transformări bruşte şi radicale fie din dorinţa de integrare şi recuperare a “întârzierii” faţă de Europa, fie din cauza regimurilor politice. Dezechilibrele rezultate s-au succedat rapid (industrializarea comunistă forţată, urbanizarea brutală a mediului rural, agricultura cooperatistă intensivă, privatizarea prin distrugere totală, integrarea europeană prin abandonarea tradiţiilor etc) producînd distrugeri, fără să permită regenerarea durabilă a sistemelor rurale şi urbane.

Ansamblurile tradiţionale prin care s-au dezvoltat şi se conservă practici, ecosisteme şi peisaje valoroase au fost desconsiderate prin politica de stat comunistă din cauza conotaţiilor burgheze. În prezent, ele sunt ameninţate de interesele economice ale noii societăţi de consum formate după anii „90, prin fenomenele de fărâmiţare, distrugere şi abandon.

16

Valorile şi peisajele rurale îşi pierd tot mai mult funcţiile, din cauza migraţiei populaţiei către oraşe şi a fenomenului emigrării. La nivelul aşezărilor urbane uniformizarea şi locuirea colectivă impusă în perioada comunistă se perpetuează, neexistînd politici de încurajare a calităţii şi de diversificare a tipurilor de locuire.

Comunităţile care trăiesc tradiţional reprezintă un reper al culturii naţionale şi al identităţii regionale şi europene. România este unul din puţinele state europene care a păstrat tradiţii de trai potrivit spiritului local. Aceste tradiţii se referă la principii şi tehnici de arhitectură vernaculară şi agricultură în armonie cu mediul, flora şi fauna cu un impact scăzut asupra bioversităţii.

Valorile tradiţionale sunt instrumente valabile, verificate în timp pentru funcţionarea unei societăţi durabile. Transformarea accelerată a ecosistemelor impune restabilirea acestor principii, protejarea şi conservarea valorilor şi peisajelor naturale şi culturale.

Această stare de fapt a fost generată de următoarele carenţe legislative şi administrative: Lipsa luării în considerare a noţiunii de peisaj (natural şi/sau cultural) în realizarea şi evaluarea proiectelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a infrastructurii (transport, energetic, producţie), în concordanţă cu prevederile Convenţiei Europene a Peisajului (ratificată prin Legea nr. 451/2002); Carenţe, incoerente şi derogări legislative, insuficienţa reglementărilor şi sancţiunilor pentru infracţiunile privind amenajarea teritoriului, urbanism şi protecţia patrimoniului natural şi cultural; Cadrul instituţional deficitar, existând conflicte de competenţe între mai multe autorităţi ce conduc la diminuarea responsabilităţilor şi aplicarea deficitară a prevederilor legale; Dezechilibre grave în ecosistemele urbane cauzate de neluarea în considerare a biodiversităţii locale şi a poluării excesive.

Obiectivele operaţionale pentru asigurarea managementului integrat al amenajării teritoriului 1. Dezvoltarea şi aplicarea politicilor de amenajare a teritoriului în sprijinul conservării biodiversităţii. O atenţie specială trebuie acordată coridoarelor ecologice, zonelor situate în afara ariilor naturale protejate dar care au un nivel crescut de biodiversitate, cum ar fi zonele montane, cele costiere şi zonele umede; 2. Includerea conservării peisajului ca una din condiţiile principale ale proiectelor de dezvoltare finanţate prin Fondurile Structurale şi de Coeziune.

2. MANAGEMENTUL PĂDURILOR – anexa 10

În România managementul pădurilor se realizează conform principiilor de gestionare durabilă stabilite prin Codul Silvic (Legea nr. 46/2008 cu modificările şi completările ulterioare), după cum urmează: a) promovarea practicilor care asigură gestionarea durabilă a pădurilor; b) asigurarea integrităţii fondului forestier şi a permanenţei pădurii; c) majorarea suprafeţei terenurilor ocupate cu păduri; d) politici forestiere stabile pe termen lung; e) asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi operaţională în gestionarea pădurilor; f) primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii; g) creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală; h) promovarea tipului natural fundamental de pădure şi asigurarea diversităţii biologice a pădurii; i) armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate; j) sprijinirea proprietarilor de păduri şi stimularea asocierii acestora;

17

k) prevenirea degradării ireversibile a pădurilor, ca urmare a acţiunilor umane şi a factorilor de mediu destabilizatori.

Managementul pădurilor se face pe baza amenajamentelor silvice elaborate conform normelor tehnice cu respectarea următoarelor principii: a) principiul continuităţii recoltelor de lemn; b) principiul eficacităţii funcţionale; c) principiul asigurării conservării şi ameliorării biodiversităţii; d) principiul economic.

După ratificarea CBD, au fost stabilite o serie de principii şi criterii pentru certificarea produselor forestiere, în scopul stabilirii unui management durabil al pădurilor. În România procesul de certificare a început în anul 2000, în pădurile din Parcul Natural Vânători Neamţ. Acest proces a fost parte din proiectul „Managementul Conservării Biodiversităţii”, finanţat de GEF/Banca Mondială, Guvernul României şi RNP.

Replicarea acestui proces a început în 2004 şi au fost deja certificate în jur de 1 milion de hectare de păduri proprietate a statului, administrate de RNP. De asemenea, au fost certificate 25 centre pentru prelucrarea lemnului.

Implementarea procesului de certificare a pădurilor va determina luarea în considerare a aspectelor ecologice şi sociale în procesul de management durabil al pădurilor, deoarece presupune condiţii speciale de identificare a componentelor biodiversităţii forestiere şi măsuri pentru conservarea acesteia.

Produsele certificate devin din ce în ce mai competitive şi mai căutate pe piaţă, comparativ cu cele necertificate. Acesta este principalul stimulent şi factor de dezvoltare al procesului de certificare. Mai mult, procesul trebuie să se extindă şi la pădurile private.

Din totalul de 2.815.658 ha de pădure care nu sunt în prorpietatea statului, doar 2.438.370 ha sunt administrate de ocoale silvice autorizate. Aproape 377.288 hectares sunt încă neadministrate sau nu au fost încă încheiate contracte cu direcţiile silvice. În acord cu prevederile Codului Silvic, toţi proprietarii de pădure trebuie să aibă cel puţin contracte cu ocoalele silvice pentru asigurarea unor servicii de bază (supraveghere, marcarea copacilor pentru extracţie, plantări etc.).

Pe suprafeţele neadministrate, volumul de tăieri ilegale este mai mare, iar managementul practicat nu este unul durabil (tipurile de tăieri).

În prezent, în fondul forestier naţional există suprafeţe, în special în regim de proprietate privată, exploatate şi neregenerate. Din totalul de 8.574 ha plantări în 2007, 8.000 ha au fost plantate de către RNP şi doar 574 ha au fost plantate în pădurile administrate de ocoalele silvice private, de către autorităţile locale.

Conform statisticilor oficiale (Anuarul Statistic 2007) suprafaţa pe care s-au executat tăieri rase în 2007 a fost de aproximativ 4458 hectares, dar a crescut în ultimii ani, în special în molidişuri (fig.4.1).Tăierile rase normale reprezintă mai puţin de 1% din tăierile totale din 2007. Suprafaţa totală de tăieri de igienizare a fost de 1.125.620 ha, mult mai mare decât în mod normal (84.276 ha), în acord cu planurile de management. Acest fapt se datorează subiectivităţii administratorilor fondului forestier.

Procesul de restituire al pădurilor în trei etape a avut unele efecte negative asupra biodiversităţii şi mediului. Conform datelor statistice oficiale, după prima etapă de retrocedare din 1991, din 350.000 ha de pădure restituite, aproximativ 30% au fost tăiate la ras (mai mult de 100.000 ha). Şi următoarele etape, din 2000 şi 2005, au avut efecte negative asupra ecosistemelor de pădure. Fenomenul a început să se reducă

18

odată cu îmbunătăţirea cadrului legislativ, în perioada 2005-2008, şi prin creşterea numărului de personal la Inspectoratele de Control Silvic.

Conform rapoartelor oficiale privind starea pădurilor, în 2006 aproape 700 ha de pădure au fost afectate de tăierile ilegale în pădurile private, iar în pădurile proprietatea statului au fost tăiaţi legal 64.000 mc.

Pădurile sunt şi valoroase resurse energetice. Conform studiului privind abordarea strategică a României cu privire la biocarburanţi, în 2005 s-a recoltat un volum de masă lemnoasă de 15671.103 m3 din care a rezultat 414.103 m3 pierderi tehnologice şi 869.103 m3 coajă lemnoasă. Această potenţială pierdere anuală de cca. 8% material lemnos rezultată din prelucrarea primară poate fi folosită şi pentru producerea biocombustibililor de generaţia a II-a. Introducerea culturilor forestiere perene destinate producţiei biocombustibililor de generaţia a II-a ar reduce ciclul de viaţă al arborilor la 3-15 ani. Speciile lemnoase recomandate pentru cultivare în acest sistem conform acestor linii strategice ar fi plopul şi toate tipurile de salcie, dând o producţie de masă uscată între 10-15 t/ha/an (180-260 GJ/ha/an).

Principalele cauze ale tăierilor ilegale: Gradul de sărăcie al populaţiei locale Tranzacţiile cu terenuri împădurite nu sunt înregistrate corespunzător, iar noii proprietari nu încheie contracte de administrare cu ocoalele silvice Mai mult de 200.000 ha nu sunt administrate de structuri autorizate Insuficienţi inspectori Lipsa controlului volumului de material lemnos procesat Dezvoltarea de mici întreprinderi de prelucrare a lemnului neautorizate Lipsa resurselor financiare pentru compensarea sau pentru susţinerea activităţilor adminsitrative ale deţinătorilor privaţi de pădure

Obiectivele operaţionale pentru asigurarea managementului durabil al pădurilor 1. Implementarea Ghidurilor generale pentru conservarea pădurilor de la nivel European (Conferinţa de la Helsinki - Rezoluţia H2) şi a recomandărilor Forumului Interguvernamental al Pădurilor (IPF); 2. Întărirea capacităţii instituţionale de administrare şi control a activităţilor de exploatare a masei lemnoase; 3. Dezvoltarea mecanismelor de stimulare a proprietarilor de terenuri forestiere pentru certificarea pădurilor.

3. EXPLOATAREA SPECIILOR SĂLBATICE CU VALOARE ECONOMICĂ

Valorificarea plantelor şi animalelor sălbatice aparţinând speciilor a căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management, precum şi a altor specii cu acelaşi regim de protecţie, se face în condiţii compatibile cu menţinerea acestor specii într-o stare de conservare favorabilă, luându-se, după caz, următoarele măsuri: reglementarea accesului în anumite zone şi/sau anumite perioade; interdicţia temporară şi/sau locală a recoltării şi capturării anumitor specii; reglementarea perioadelor, a modurilor şi a mijloacelor de recoltare/capturare, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare; instituirea unui sistem de autorizare a recoltării/capturării plantelor şi animalelor sălbatice în scopuri comerciale, inclusiv stabilirea de cote; încurajarea cultivării şi creşterii în captivitate a speciilor de floră şi faună sălbatică de interes economic, în vederea reducerii presiunii asupra populaţiilor naturale.

Activităţile de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie a plantelor şi animalelor sălbatice, ca şi a unor părţi şi produse din acestea, se desfăşoară în baza autorizaţiilor de recoltare/capturare emise de

19

agenţiile judeţene pentru protecţia mediului prin procedura specifică O.M. nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau de achiziţie şi comercializare pe piaţa internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatică, precum şi a importului acestora şi O.M. nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora.

Pe teritoriul României avem o mare varietate de specii de floră şi faună, valoroase din punct de vedere economic şi social, fiind utilizate în diverse sectoare. În anul 2008, au fost eliberate 1.136 autorizaţii (248 conform O.M. nr. 647/2001 şi 888 conform O.M. nr. 410/2008) pentru activităţi de recoltare, capturare, şi/sau achiziţie şi comercializare pe piaţa internă a plantelor si animalelor din flora şi fauna sălbatică.

Conform O.M. nr. 647/2001, au fost eliberate un număr total de 248 de autorizaţii (72 pentru faună şi 176 pentru floră), iar conform O.M. nr.410/2008, au fost eliberate un număr total de 888 de autorizaţii (435 pentru faună şi 453 pentru floră).

Colectarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice se supun şi reglementărilor specifice din Legea nr. 491/2003.

În vederea asigurării utilizării durabile şi menţinerii într-o stare favorabilă de conservare a populaţiilor speciilor de interes economic, prin legislaţia naţională este reglementat de asemenea comerţul (exportul, importul în/din state terţe precum şi punerea spre vânzare din România în alte State Membre) cu exemplare ale speciilor non-CITES (specii care nu sunt incluse în Anexele Regulamentul (CE) nr. 407/2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr 338/97) recoltate/capturate pe teritoriul României. Autoritatea competentă, reprezentată de Ministerul Mediului şi Pădurilor, autorizează desfăşurarea acestor activităţi prin eliberarea acordurilor de export/import sau certificatelor de origine.

Pescuitul În anul 2008, la fel ca şi în anii precedenţi, în sectorul marin românesc activitatea de pescuit

industrial, practicată de pescarii profesionişti, s-a realizat în două moduri: pescuitul cu unelte active, efectuat cu navele trauler costiere la adâncimi mai mari de 20 m şi pescuitul cu unelte fixe, practicat de-a lungul litoralului, în 28 puncte pescăreşti, situate între Sulina şi Vama Veche, la mică adâncime (3 - 11 m). La aceasta se adaugă şi pescuitul costier la scară mică.

Biomasa stocurilor, pentru principalele şase specii de peşti, a fost estimată la circa 92.806 tone în anul 2008, (din care 60.000 tone pentru şprot), faţă de 75.316 tone în 2004 – 2005 şi doar 15.350 tone în 2006 (când au fost luate în considerare doar şprotul şi speciile de guvizi).

În anul 2008, atât pentru icrele, cât şi pentru larvele de şprot, s-au înregistrat valori mai mici în ceea ce priveşte efectivul estimat cât şi în privinţa densităţilor medii, comparativ cu anul precedent, iar efectivul puietului de bacaliar a fost de circa 4 ori mai mic faţă de anul 2006. Hamsia continuă să fie specia dominantă în ihtioplanctonul din perioada caldă a anului, atât pentru icre, cât şi pentru larve. Principala problemă în ceea ce priveşte pescuitul o reprezintă lipsa unui evaluări adecvate a staării de conservare a speciilor de peşti, datele existente privind stocurile fiind contradictorii.

20

Vânătoarea Conform Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (Legea nr. 407/2006 cu modificările şi

completările ulterioare), fauna de interes cinegetic este considerată resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional, iar exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv.

În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului şi gestionarul delimitează în fiecare fond de vânătoare una sau mai multe zone de linişte a faunei cinegetice în care exercitarea vânătorii este interzisă. Suprafaţa zonelor de linişte a faunei cinegetice însumează minimum 10% din suprafaţa totală a fiecărui fond de vânătoare. În coridoare ecologice de migraţie sau în habitate naturale de interes comunitar, zonele de linişte se constituie integral sau parţial, după caz, în suprafaţa acestora. În parcurile naţionale şi în zonele de protecţie integrală şi protecţie strictă din parcurile naturale vânătoarea este interzisă. Apropate toată suprafaţa României este divizată în fonduri de vânătoare (21.966.355 ha).

Dintr-un total de 2149 fonduri de vânătoare, 570 sunt gestionate de către RNP, inclusiv 22 fonduri de vânătoare pentru cercetare şi 14 rezervaţii genetice speciale. Rezervaţiile pentru conservarea resurselor genetice au fost desemnate pentru carnivorele mari (7), cerb comun (3), zimbru (2) şi ca zone de iernare pentru păsări (2).

Cele mai multe fonduri de vânătoare sunt gestionate de către asociaţii de vânători afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor. De asemenea, există şi câteva fonduri de vânătoare gestionate de asociaţii de vânători neasociate la AGV.

Pentru speciile strict protejate, cum sunt ursul brun, lupul şi pisica sălbatică, evaluarea efectivelor a început să devină un proces participativ. De asemenea, acest lucru se observă şi în evaluarea efectivelor de capră neagră din parcurile naţionale.

În Raportul privind Starea pădurilor din 2007 au fost identificate unele probleme privind practicarea vânătorii, cum ar fi: Nu se respectă întotdeauna procedurile de emitere a permiselor de vânătoare, metodele de vânătoare şi principiile de selectare a animalelor ce trebuie eliminate; Metodele de evaluare a efectivelor populaţionale nu se respectă întotdeauna, cotele de captură fiind supraevaluate şi ducând la declinul populaţiilor.

Ţarcurile şi fermele de vânătoare În România există 18 ţarcuri de vânătoare unde speciile de interes vânătoresc sunt ţinute pentru

vânătoare. În unele ferme sunt deţinute specii sau diferite subspecii şi varietăţi alohtone, ce pot afecta fauna sălbatică naturală în cazul în care scapă în sălbăticie. Dincolo de problemele legate de drepturile animalelor, în mare măsură existenţa acestor ţarcuri poate diminua presiunea vânătorii asupra speciilor din sălbăticie, mulţi vânători preferând modalităţi mai uşoare de vînătoare.

Obiectivele operaţionale pentru exploatarea durabilă a speciilor cu valoare economică a - Promovarea utilizării durabile a speciilor cu valoare economică; - Dezvoltarea măsurilor tehnice de conservare pentru asigurarea utilizării durabile a speciilor de interes economic; - Interzicerea practicilor de acvacultură şi de reproducere în captivitate a speciilor de interes cinegetic ce pot afecta starea de conservare a speciilor sălbatice şi a habitatelor naturale.

21

4. AGRICULTURA

Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii ha (sau 61,8% din suprafata totală a ţării) în anul 2005, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrala şi de Est. Deşi zone semnificative din suprafaţa agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condiţiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităţilor agricole de producţie în regiunile de sud şi de vest ale ţării. Cea mai mare parte a suprafeţei agricole este arabilă (64,1%) iar păşunile şi fâneţele deţin de asemenea ponderi importante (22,6% şi respectiv 10,4%). Podgoriile şi livezile, inclusiv pepinierele, reprezintă restul de 1,5% şi respectiv, 1,4% din suprafaţa arabilă a ţării (INS – Anuarul Statistic al României, 2008).

Suprafaţa agricolă a României a scăzut uşor de la un an la altul. Transferul suprafeţelor de teren către sectorul construcţiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafaţei agricole în ultimii douăzeci de ani. Reducerea suprafeţelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosinţă a terenului agricol în cel forestier apare, în special, în zonele defavorizate.

Retrocedarea şi redistribuirea suprafeţelor de teren agricol a început în anul 1991, desfăşurându-se în mai multe etape succesive. Ca urmare, pâna în anul 2005, 95,6% din suprafaţa agricolă a ţării a fost retrocedată foştilor proprietari sau moştenitorilor legali ai acestora. Totuşi, titlurile de proprietate au fost emise fără o verificare corespunzătoare a terenurilor din punct de vedere cadastral şi fără înscriere în Cartea funciară. Identificarea şi delimitarea parcelelor retrocedate nu au fost întotdeauna corect realizate, făcând astfel obiectul multor litigii şi dispute.

Terenurile aflate în proprietatea publică a statului au în prezent o pondere de numai 0,5% din suprafaţa totală arabilă (367,2 mii ha), 0,7% din suprafaţa totală păşuni (231,2 mii ha) şi 0,2% din suprafaţa totală de fâneţe (32,4 mii ha) (INS, 2004). În Anuarul Statistic din 2008 lipsesc date referitoare la proprietatea privată şi de stat.

Distribuţia exploataţiilor agricole are un pronunţat caracter dual. În 2007, din totalul de 3.931.350 exploataţii, 3.851.790 utilizau o suprafaţă agricolă de 13.753.046,49 ha. Suprafaţa agricolă medie a unei exploataţii agricole din România este de 3,50 ha şi este divizată în aproximativ 3,57 parcele, fapt care o situează cu mult sub dimensiunea medie a unei ferme europene. Această medie scăzută maschează diferenţa dintre exploataţiile agricole în ceea ce priveşte dimensiunea acestora, remarcându-se o distribuţie bipolară. Aproape 80% din suprafaţa agricolă utilizată (SAU) este împărţită aproximativ egal între două categorii: un grup foarte numeros (80% din totalul exploataţiilor), format din exploataţii de mici dimensiuni, sub 5 ha şi un grup foarte mic, de exploataţii cu dimensiuni de peste 50 ha (13.830 care exploatează 40% din SAU). Restul de 20% din SAU este exploatată de către un segment intermediar, reprezentat de exploataţii cu dimensiuni între 5 şi 50 ha, segment care este redus comparativ cu alte state din UE şi care necesită a fi dezvoltat (INS – Anuarul Statistic al Romaniei, 2008).

Cea mai mare parte a suprafeţei agricole a exploataţiilor cu personalitate juridică aparţine administraţiei publice, şi anume, municipiilor şi comunelor (44,2%). Restul este împărţit între societăţile comerciale cu capital majoritar privat (35,81%), unităţile agricole private (15,44%), societăţile comerciale cu capital majoritar de stat (1,25%), cooperative (0,08%) şi alte tipuri (3,2%) (INS – Anuarul Statistic al României, 2006). În Anuarul Statistic din 2008 setul acesta de date lipseşte.

Performanţa în agricultură a fost scăzută şi a devenit tot mai instabilă. Acest lucru este rezultatul unei structuri duale şi „învechite” a exploataţiilor agricole, a lipsei pieţelor care să sprijine restructurarea şi modernizarea sectorului agricol şi a industriei alimentare care nu şi-a încheiat încă procesul de

22

restructurare şi modernizare. Suprafeţele cultivate cu viţă nobilă în perioada 1998-2005 au scăzut cu 16%. Randamentul soiurilor de viţă nobilă este de numai 30 hl de vin/ha, cu mult sub media europeană, de 50 hl/ha. Suprafaţa cultivată cu soiuri hibride în gospodăriile individuale a scăzut şi ea cu 20% în aceeaşi perioadă. Suprafaţa acoperită de livezi a urmat şi ea o tendinţă descendentă, scăzând cu 15% în perioada 1998-2005. În medie, suprafaţa cultivată cu legume a depăşit 260.000 ha în perioada 2000-2005, înregistrând un vârf de 380.000 ha în 2004. În ciuda fluctuaţiilor determinate de factorii climatici, tendinţa generală a acestei suprafeţe a fost una ascendentă.

Efectivele de animale au scăzut drastic pe parcursul perioadei de tranziţie. Desfiinţarea sau privatizarea cooperativelor agricole de producţie şi a fermelor de stat au avut drept rezultat apariţia unor modificări structurale semnificative. Neputând utiliza spaţiile şi dotările tehnice din fostele unităţi de producţie intensivă, micii agricultori s-au bazat pe creşterea animalelor, în principal pentru consumul propriu.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană s-a realizat armonizarea completă a sistemului legislativ şi corespunzător a cadrului instituţional din domeniul biosecurităţii. România a adoptat, de asemenea, Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea prin Legea 59/2003. În prezent principalul act legislativ este reprezentat de Legea 247/2009 pentru aprobarea cu modificări şi completări ulterioare a OUG nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi pe piaţă a organismelor modificate genetic la care se mai adaugă OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu completările şi modificările ulterioare. Totuşi sistemul BCH în România nu este încă deplin implementat şi se impune instruirea continuă a personalului implicat din cadrul autorităţilor publice centrale şi de la nivel regional şi local.

Pentru testarea în câmp a plantelor modificate genetic România a depus un total de 48 dosare de notificare la DG JRC3 după cum urmează: 14 în 2007, 9 în 2008, 21 în 2009 şi 4 dosare la începutul anului 2010. Aceste date justifică preocuparea pentru cercetarea în domeniul biotehnologiilor şi totodată în domeniul evaluării riscurilor. Dacă fermierii români au cultivat peste 110.000 ha de soia modificată genetic înainte de 2007, după integrarea în Uniunea Europeană au început să cultive porumb modificat genetic iniţial pe o suprafaţă de 350 ha pentru ca în 2008 să ajungă la 7146 ha şi să înregistreze o scădere la 3244 ha în 2009. O atenţie deosebită trebuie acordată în prezent creşterii capacităţii de asigurare a trasabilităţii şi studiilor de evaluare a riscurilor orientată şi faţă de organismele modificate genetic neautorizate în Uniunea Europeană.

Toată această stare de fapt a agriculturii româneşti poate constitui un imens potenţial pentru recostruirea întregului sector agricol pe alte baze, durabile şi centrate pe punerea în valoare a biodiversităţii. Principalele probleme care îngreunează acest proces sunt următoatele: Conceptul de agrobiodiversitate nu este introdus în politica naţională agrară în sensul corect al termenului; Schemele actuale de agro-mediu iau parţial în considerare obiectivele şi principiile de conservare a biodiversităţii, în unele cazuri fiind contradictorii cu măsurile de conservare a speciilor sălbatice şi a habitatelor naturale; Subvenţiile pentru agricultură nu iau în considerare principiile conservării biodiversităţiii; Utilizarea nedurabilă a terenului (fragmentare, conversia terenurilor, abandonul terenurilor agricole); Alinierea la cerinţele politicii agrare comune privind extinderea culturilor destinate obţinerii de biodiesel, etanol, biomasă, fără a se ţine cont de realităţile româneşti; Lipsa unui inventar naţional al raselor autohtone; Lipsa unor stimulente pentru omologarea şi promovarea raselor şi soiurilor autohtone; Lipsa unor programe de conservare a raselor si soiurilor autohtone omologate;

23

Inexistenţa unei politici agrare naţionale care să stimuleze diversificarea tipurilor de culturi prin producerea şi consumul unor plante cu potenţial agricol, neutilizate (lintea, bobul, meiul, etc.); Lipsa unor mecanisme care să stimuleze aplicare unor scheme agro-ambientale pentru obţinerea producţiei agricole; Lipsa unor mecanisme care să stimuleze producţia agricolă de tip eco, bio, etc; Lipsa unei strategii clare privind organismele modificate genetic.

Obiectivele operaţionale pentru asigurarea managementului integrat al agriculturii 1. Menţinerea şi dezvoltarea practicilor agricole extensive şi a metodelor tradiţionale de utilizare a terenurilor ce asigură conservarea habitatelor semi-naturale: o Dezvoltarea standardelor pentru bunele practici agricole o Promovarea şi asigurarea viabilităţii speciilor şi soiurilor/raselor ce contribuie la conservarea ecosistemelor şi speciilor sălbatice o Dezvoltarea schemelor actuale de agro-mediu 2. Diminuarea efectelor negative ale practicilor agricole intensive 3. Implementarea Principiilor de la Addis Ababa şi a Ghidurilor privind Utilizarea Durabilă.

5. TURISMUL

Turismul a fost una din cele mai de succes industrii în creştere de după cel de-al doilea război mondial, o creştere semnificativă înregistrând în ultimii ani turismul în ariile naturale protejate. Ţinând cont de faptul că aspectele de mediu devin din ce în ce mai importante pe agenda publică (mai ales în ţările din Europa şi America care generează turism), agenţiile de turism devin din ce în ce mai sensibile atât faţă de interesul crescut faţă de zonele naturale protejate, cât şi faţă de impactul pe care îl pot avea turiştii asupra acestora. World Resources Institute (n.t. Institutul Mondial al Resurselor) raportează că pe parcursul ultimei decade turismul pe bază de experienţe naturale a crescut de la 20% la 30%. În plus, aproximativ 40% din volumul turismului de la nivel internaţional este către ţările în curs de dezvoltare şi cu o economie în curs de tranziţie, în care sunt situate marea majoritate a ariilor natural protejate, aşa cum este şi cazul României. Aceasta este o creştere surprinzătoare de la cei 3% înregistraţi în 1950. Aceste noi destinaţii sunt des considerate a fi „atracţii de biodiversitate” şi deşi acoperă doar 2% din întreaga suprafaţă a Terrei, cuprind mai bine de jumătate din întreaga biodiversitate a planetei. Pe măsură ce fragilele ecosisteme sunt sufocate de trafic (uman sau cu vehicule) şi de poluanţii asociaţi acestuia, principalul lor punct de atracţie este ameninţat de distrugere. Prin urmare, provocarea cu care se confruntă industria turismului din România este aceea de a menţine echilibrul dintre a răspunde cererii în continuă creştere pentru zonele naturale protejate şi a conserva integritatea acestora.

Companiile care promovează un turism responsabil faţă de mediu recunosc din ce în ce mai des faptul că nu au un impact enorm doar asupra mediului natural, ci şi asupra dezvoltării sociale şi economice a comunităţilor. Multe companii care îşi desfăşoară activitatea în industria turismului joacă un rol pro-activ în conservarea tradiţiilor culturale. Multe dintre acestea vor să fie cetăţeni corporatişti responsabili şi nenumărate hoteluri şi staţiuni, mici sau mari, au impus practici care să economisească sursele de energie/apă sau să diminueze poluarea, fiind astfel lideri în cadrul comunităţilor lor. În timp ce aceste companii contribuie la conservarea calitativă a noilor destinaţii şi pentru viitorii lor clienţi, ele îşi consolidează de asemenea şi loialitatea faţă de marcă şi faţă de propria lor imagine publică.

Un număr remarcabil de 8 milioane de persoane sunt angajate direct de sectorul turistic al UE, iar turismul are de asemenea un important impact indirect asupra numărului locurilor de muncă din serviciile

24

adiacente industriei. Unele surse estimează că numărul locurilor de muncă din turism va creşte cu mai bine de 2,5 milioane pe parcursul următorilor 10 ani. Prin urmare turismul va reprezenta pe parcursul următorilor ani o importantă oportunitate pentru crearea de noi locuri de muncă – mai ales în România. Dar creşterea numărului de locuri de muncă nu este singurul impact benefic al turismului. Activităţile turistice sunt de asemenea şi factori sociali, deoarece turismul nu mai este doar o activitate pentru puţinii privilegiaţi, ci mai degrabă o practică răspândită pentru marea majoritate a cetăţenilor UE. Principalele probleme pe care le poate genera dezvoltarea turismului în ariile naturale protejate şi în afara acestora: peisaje distruse datorită construcţiilor de noi structuri de cazare eroziunea zonelor intens vizitate prezenţa turiştilor poate face să dispară obiceiuri locale, poate schimba valoarea terenurilor şi a forţei de muncă, poate determina dezvoltarea unor companii multinaţionale detaşate de problemele locale transportul spre şi dinspre aceste zone poate avea un impact negativ, prin consumul mare de combustibili fosili şi eliberarea de CO2 şi noxe transformarea unei destinaţii turistice într-o zonă total dependentă de această activitate, dacă nu se păstrează o diversificare a activităţilor din zonă.

25

CONCLUZII

26

BIBLIOGRAFIE

„Ecologie si protectia mediului” de Dr. Gh. Mohan si Dr. A. Ardelean;

Berca M., 1998, Strategii pentru protecţia mediului şi gestiunea resurselorl. Ed. Grand,

Bucureşti;

Botu I., M. Botu, 2000, Protecţia şi conservarea biodiversităţii. Ed. Conphys, Rm. Vâlcea;

Internet.

ANEXE

27

ANEXA 1. ZIMBRUL

ANEXA 2. VULTURUL EGIPTEAN

28

29

ANEXA 3. BOA DE NISIP

ANEXA 4. DIHORUL PATAT

30

ANEXA 5. GAROFITA PIETREI CRAIULUI

31

ANEXA 6. CRINUL DE PADURE

ANEXA 7. DEGETARUTUL PITIC ALPIN

32

33

ANEXA 8. GHINTURA GALBENA

ANEXA 9. LOTUSUL TERMAL

34

35

ANEXA 10. MANAGEMENTUL PADURILOR

36

CONSEERVAREA BIODIVERSITATII – PANORAMA

37