Suport+de+Curs+ +Analiza+Financiara+ +Monica+Achim

SUPORT DE CURS

ANUL III

Semestrul 5

Cluj – Napoca

2008

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Specializarea: Finanţe şi Bănci Disciplina: Analiză Financiară

3

CUPRINS

I. INFORMAŢII GENERALE ....................................................................................... 4 Date de identificare a cursului ........................................................................................... 4 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite .............................................................................. 4 Descrierea cursului.............................................................................................................4 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs..................................................................5 Materiale bibliografice obligatorii ..................................................................................... 5 Materiale şi instrumente necesare pentru curs....................................................................6 Calendar al cursului............................................................................................................6 Politica de evaluare şi notare ............................................................................................. 6 Elemente de deontologie academică .................................................................................. 7 Studenţi cu dizabilităţi ....................................................................................................... 7 Strategii de studiu recomandate ......................................................................................... 7 II. SUPORTUL DE CURS .............................................................................................. 8

Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare ………………………….................................................................................9 Unitatea de curs 1:Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-financiare......9 Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare ……….……………...14 Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare. Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară………………………..................................................32 Modulul II: Analiza situaţiei financiare a entităţii economice …………..................37 Unitatea de curs 1:Analiza poziţiei financiare …………….…………...37 Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare ………………………………….67 Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilor de trezorerie….…………………………………77 Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment………………………………………...79 III. ANEXE ..................................................................................................................... 83 Bibliografie ...................................................................................................................... 83 Glosar de termeni ............................................................................................................. 84 Scurtă biografie a titularilor de curs ................................................................................. 85

4

I. INFORMAŢII GENERALE

Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: Achim Monica Violeta Birou: str. T. Mihali, nr 58-60, cam. 506 Telefon: 40 + 0264-41.86.52 int. 5859 Fax: 40 + 0264-41.25.70 E-mail: [email protected] , [email protected] Consultaţii: se vor afişa la momentul respectiv.

Date de identificare curs şi contact tutori: Numele cursului: : Analiză Financiară Codul cursului: EBF 0046 Anul, Semestrul: Anul III, Semestrul 5 Tipul cursului: Obligatoriu Pagina web a cursului: Tutori: Adresa e-mail tutori:

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Prin însuşirea conceptelor teoretico-metodologice şi abordarea aspectelor practice

incluse în disciplina Analiza financiară, studenţii vor dobândi următoarele competenţe: crearea deprinderilor în vederea construirii unor modele de analiză performante care să surprindă cât mai bine realitatea economică; însuşirea metodelor şi procedeelor analizei economico-financiare; însuşirea modalităţilor de interpretare a rezultatelor obţinute în urma cuantificării influenţelor factorilor asupra fenomenelor; formularea şi propunerea de soluţii necesare îmbunătăţirii eficienţei economice a domeniului cercetat; familiarizarea cu forma şi conţinutul raportărilor financiare conforme cu reglementările în vigoare; însuşirea metodologiei de analiză a fiecărei componente a situaţiilor financiare (indicatori, indici, rate de structură, modele de risc şi faliment etc.) precum şi fundamentarea unor cunoştinţe necesare creării/dezvoltării abilităţilor de a exprima concluzii pertinente privind starea financiară a unei entităţi economice. Pentru asimilarea cu succes a cursului sunt necesare cunoştinţe din sfera contabilităţii, finanţelor, statisticii şi a legislaţiei financiar- contabile în vigoare.

Descrierea cursului Conţinutul disciplinei constă în delimitarea următoarelor secţiuni definitorii ale

Analizei financiare: o secţiune teoretico-conceptuală; o secţiune privind metodologia analizei economice; o secţiune privind prezentarea Situaţiilor financiare ale entităţilor economice; o secţiune privind analiza situaţiei finaciare a entităţii care presupune examinarea amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei opinii privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice, având la bază metodologia de analiză specifică fiecărei componente; o secţiune privind sinteza analizei efectuate prin centralizarea concluziilor desprinse din investigările anterioare şi propunerea unor soluţii pertinente de îmbunătăţire a eficienţei economico-financiare a entităţii.

Obiectivele cursului constau în următoarele: � Familiarizarea cu conceptele fundamentale ale analizei economico-financiare;

5

� Evidenţierea comportamentul fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia;

� Crearea deprinderilor de a utiliza instrumentele statistico-matematice în practica analizei financiare;

� Învăţarea, înţelegerea şi stăpânirea instrumentelor (procedeeelor) utile elaborării unor modele de analiză performantă a fenomenelor ce se derulează în mediul microeconomic;

� Interpretarea influenţelor factorilor care acţionează asupra fenomenelor economice şi propunerea unor soluţii pertinente de creştere a eficienţei economice;

� Localizarea rolului analizei financiare pentru fiecare decident-utilizator al situaţiilor financiare;

� Formarea deprinderilor de a “citi” Situaţiile financiare; � Familiarizarea cu componentele Situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le

furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente; � Însuşirea metodologiei de analiză a Situaţiilor financiare şi dezvoltarea capacităţii

studenţilor de a calcula şi mai ales de a interpreta indicatorii specifici analizei financiare.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Cursul Analiza financiară îmbină două modalităţi de învăţare pentru a asigura o

mai bună pregătire a studenţilor. Pe de o parte, studenţii au posibilitatea să ia parte la audierea unor prelegeri pe o tematică specifică cursului de Analiză financiară în cadrul orelor de pregătire alocate disciplinei, urmate de discuţii cu titularul de curs, menite să exemplifice şi să clarifice conceptele şi noţiunile teoretice prezentate a priori. În al doilea rând, studenţii vor fi implicaţi şi stimulaţi să ia parte la un proces de învăţare activă, prin implicarea lor în realizarea unor proiecte de cercetare realizate asupra unor entităţi care acţionează în mediul economic românesc.

Materiale bibliografice obligatorii 1. BĂTRÂNCEA IOAN (coord.), Analiza financiară a entităţii economice, Editura

Risoprint, Cluj-Napoca, 2007 2. BĂTRÂNCEA IOAN , Raportări financiare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006 3. BĂTRÂNCEA, IOAN (coord.), Analiza financiară pe bază de bilanţ, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001 4. BUŞE, LUCIAN, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti,

2005 5. BUGLEA, ALEXANDRU, Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura

Mirton, Timişoara, 2004 6. GHEORGHIU, ALEXANDRU, Analiza economico-financiară la nivel

microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004 7. GREUNING, VAN HENNIE, Standarde Internaţionale de Raportare Financiară,

Editura Irecson, Bucureşti, 2005 8. MIRONIUC, MARILENA, Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-

metodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006

6

9. PĂVĂLOAIA, WILLI, Analiza economico-financiară. Concepte, studii de caz, aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003

10. RADU, FLOREA, Metode şi tehnici de analiză financiară, Editura Scrisul Românesc, Craiova 1999

11. VÂLCEANU, GHEORGHE. ROBU, VASILE, GEORGESCU, NICOLAE, Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004

12. * * *OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene modficat şi completat prin OMFP 2374/12.12.2007 publicat în M.O. nr.25/14.01.2008

Materiale şi instrumente necesare pentru curs Realizarea în condiţii optime a cursului de Analiză financiară va fi asigurată prin

punerea la dispoziţia titularului de disciplină a următoarelor echipamente: video proiector, laptop, acces la internet. De asemenea, studenţii vor avea la dispoziţie Situaţiile financiare ale unor entităţi economice pe baza cărora să se poată efectua calcule şi interpretări ale indicatorilor specifici analizei financiare.

Calendar al cursului Activităţi Tematica abordată Responsabilităţile

studenţilor Locul de desfăşurare

Întâlnire I: Activităţi didactice

Abordări teoretico-conceptuale privind analiza financiară Metodologia analizei financiare

Parcurgerea bibliografiei Va fi comu- nicat ulterior

Întâlnire II: Activităţi didactice

Analiza situaţiilor financiare ale entităţii financiare. analiza poziţiei financiare, analiza performanţei financiare, analiza fluxurilor de trezorerie, analiza riscului de faliment

Parcurgerea bibliografiei Realizarea unui proiect de cercetare asupra unei firme

Va fi comu- nicat ulterior

Examen final Parcurgerea bibliografiei precizate în vederea susţinerii examenului

Va fi comu- nicat ulterior

Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări ulterioare, acestea urmând să fie comunicate studenţilor.

Politica de evaluare şi notare Modalitatea de notare a studenţilor pentru disciplina Analiza financiară are în vederea următoarele aspecte:

- susţinerea unui examen scris a cărui pondere este de 70% în nota finală. Examenul va fi structurat pe două părţi: prima va fi alcătuită din întrebări grilă, iar cea de a doua din întrebări deschise care vor acoperi întreaga materie predată studenţilor.

- elaborarea unui proiect de cercetare asupra unei teme stabilite de titularul de disciplină, ponderea proiectului de cercetare va fi de 30% din nota finală.

7

Tematica şi rigorile de redactare a proiectului de cercetare vor fi aduse la cunoştinţa studenţilor în cadrul primei întâlniri stabilite să aibă loc cu aceştia.

Studenţii trebuie să ştie că suportul de curs de faţă reprezintă un suport minimal, a cărui simplă parcurgere nu este suficientă pentru promovarea examenului la disciplina Analiză financiară. În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii vor trebui să parcurgă bibliografie indicată în cadrul acestui suport de curt. Elemente de deontologie academică

Plagiatul este o problemă serioasă şi este pedepsită cu asprime. Orice student care este prins că plagiază se poate aştepta să îi fie anulată munca şi să se întreprindă măsuri disciplinare din partea conducerii facultăţii.

Exemple de plagiat:

- realizarea proiectului de cercetare de către o altă persoană; - copierea parţială sau totală a unui proiect de cercetare; - copierea unui proiect de cercetare de pe internet şi răspândirea acestuia şi în rândul

altor studenţi; - conspectarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora (copierea unor

conspecte făcute de alţii). Studenţii pot să citeze surse bibliografice alcătuite din reviste sau cărţi cu

condiţia ca respectivele surse să fie identificate şi prezentate în cadrul proiectului de cercetare. Un proiect care se constituie în mare parte din compilarea unor idei ale unor autori, neavând o contribuţie proprie din partea studentului va fi notat cu un calificativ inferior. Studenţi cu dizabilităţi În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa întrebările lor legate de tematica cursului Analiză financiară pe adresa de e-mail a titularului de curs, menţionată la începutul acestui suport de curs, putând primi lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului. Strategii de studiu recomandate

Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de următoarele recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate în cadrul cursului:

1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării unităţilor de curs.

2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în suportul de curs şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori.

3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea temelor indicate spre studiu.

8

II. SUPORTUL DE CURS

Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-

financiare

Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare

Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei economico-financiare. Utilizatorii

rapoartelor de analiză economico-financiară

Modulul II: Analiza situaţiilor financiare a entităţii economice

Unitatea de curs 1: Analiza poziţiei financiare

Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare

Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilkor de trezorerie

Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment

9

MODULUL I

Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare

Obiective

1. Familiarizarea studenţilor cu noţiunile de eficienţă economică, analiză

economică, analiză de gestiune, analiză financiară, factori de influenţă (factori

cantitativi, factori calitativi), modele de analiză, descompunerea fenomenelor în

factori, ordine de intercondiţionaare (de analiză), relaţia cauză-efect,

evidenţierea, evaluarea şi valorificarea rezervelor interne

2. Punerea în evidenţă a necesităţii, obiectului de studiu şi obiectivelor analizei

economico-financiare

3. Cunoaşterea etapelor şi conţinutului procesului de analiză şi a tipurilor de analiză

4. Delimitarea metodologiei analizei (metodologia de analiză calitativă şi

metodologia de analiză cantitativă)

5. Creearea deprinderilor privind construirea unor modele performante de analiză a

fenomenelor care se derulează în interiorul unei entităţi economice:

6. Dezvoltarea abilităţilor de a interpreta rezultatele obţinute în urma cuantificării

influenţelor asupra factorilor, precum şi a capacităţii de a desprinde concluzii

pertinente privind fenomenele cercetate

Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-financiare

1.1. Necesitatea analizei economico-financiare

Necesitatea analizei economico-financiare a entităţii reiese cel puţin din

următoarele considerente:

�� în primul rând, sporirea eficienţei întregii activităţi a entităţii constituie un obiectiv

central al analizei economico-financiare. Acest obiectiv se realizează prin cunoaşterea

postfaptică, curentă şi previzională a evoluţiei sistemului cibernetic al firmei, a

rezervelor sale interne, precum şi a cauzelor care determină apariţia şi amplificarea

acestora.

10

�� în al doilea rând, scopul analizei economico-financiare este de cunoaştere a esenţei

fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul microeconomic, în scopul

descoperirii legităţilor care guvernează portofoliul de afaceri al entităţii economice.

�� în al treilea rând, analiza economico-financiară, prin metodele şi procedeele sale,

constituie un instrument indispensabil activităţii manageriale a firmelor, întrucât oferă

soluţii practice în vederea prevenirii şi înlăturării factorilor cu acţiune distructivă, şi

crearea, pe această bază, a condiţiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influenţă

pozitivă.

1.2. Obiectul analizei economico-financiare. Definirea conceptului de analiză

În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul analiză provine din limba

franceză şi are un dublu înţeles. În primul rând, prin verbul a analiza (fr. analyser) se

înţelege „ a cerceta un întreg, un fenomen etc. examinând fiecare element în parte”. În al

doilea rând, substantivul analiză (fr. analyse) înseamnă „o metodă ştiinţifică de cercetare

care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte”. În literatura

economică de specialitate, există numeroase opinii în legătură cu definirea termenului de

analiză.

Într-o accepţiune mai largă, efectuând o sinteză a acestor opinii putem spune că

analiza, în general, reprezintă o cale de cercetare ştiinţifică a comportamentului

fenomenelor şi proceselor ce se derulează în natură şi societate. Cercetarea analitică

presupune descompunerea fenomenului sau procesului în componentele sale, stabilirea

relaţiilor de coordonare şi subordonare dintre acestea, precum şi a împrejurărilor care le

generează, le întreţin sau le anihilează apariţia. Prin generalizarea concluziilor, analiza se

completează cu sinteza, care este o metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată

pe trecerea de la esenţă la aparenţă de la particular la general, de la simplu la complex.

Analiza economică evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor ce

se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau

specifice acesteia. Analiza economică are două componente şi anume: analiza stării

economice (de gestiune) şi analiza stării financiare.

11

Analiza stării economice (de gestiune) pune în evidenţă gradul de utilizare

intensivă şi extensivă a resurselor în procesul combinării şi substituţiei tehnico-

economice a factorilor. Este vorba despre: analiza ofertei ca volum, structură, sortiment,

ritmicitate, nivel al calităţii, analiza asigurării şi eficienţa utilizării factorilor de producţie

(stocuri, capital fix, capital uman), analiza costurilor.

Analiza stării financiare reliefează rezervele nevalorificate ale profitabilităţii,

lichidităţii, solvabilităţii, echilibrului financiar, comportamentului la bursa de valori a

firmei şi aprecierea stării de faliment a firmelor.

În ultimii 20-25 de ani, analiza financiară a avut un dinamism accentuat datorită

mutaţiilor mediului financiar şi creşterii riscului odată cu accentuarea turbulenţelor

economico-financiare şi cu internaţionalizarea schimburilor de bunuri şi capital. Şcoala

românească de analiză are o viziune integratoare care permite abordarea problematicii

complexe a activităţii unei întreprinderi atât din punct de vedere economic cât şi

financiar. De altfel, indicatorii financiari care fac, în esenţă, obiectul de studiu al analizei

financiare nu sunt altceva decât expresia monetară a finalităţii activităţii economice. O

analiză pertinentă a situaţiei financiare obligă, fără îndoială, la implicarea unor aspecte

nefinanciare, cum sunt: timpul de lucru, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie

etc. precum şi a unor aspecte calitative: calificarea salariaţilor, calitatea produselor şi

serviciilor, calitatea comunicării interne şi externe. Cauzele dificultăţilor unei

întreprinderi nu sunt numai cauze de natură financiară, ci pot fi generate de orice tip sau

segment de activitate al întreprinderii.

1.3. Obiectivele analizei economico-financiare

În concordanţă cu consideraţiile teoretice ale conceptului, considerăm, în primul

rând, că analiza trebuie şi poate să ofere soluţii de descompunere a fenomenului şi

procesului economic în părţi componente, să studieze comportamentul acestora,

independent şi intercorelat cu alte componente, să ofere soluţii practice de combinare şi

substituţie a factorilor care au un rol relevant în mecanismul de funcţionare al firmei, în

scopul maximizării performanţelor acesteia.

12

În al doilea rând, analiza stării economice şi financiare trebuie să studieze mişcarea,

transformarea fenomenelor şi a proceselor economice din interiorul firmei sub aspect

calitativ şi cantitativ, static şi dinamic, să evidenţieze factorii endogeni şi exogeni,

cauzele şi consecinţele influenţei acestora asupra mecanismului de funcţionare al firmei.

În al treilea rând, analiza economico-financiară trebuie să ofere soluţii practice

cuantificării, pe de-o parte, a eforturilor firmei, iar pe de altă parte, a efectului pe care

aceasta îl va înregistra în economia competiţională.

Nu în ultimul rând, analiza economico-financiară studiază realitatea obiectivă prezentă

sub forma stării fenomenelor şi a proceselor din mediul microeconomic, prin prisma

corelaţiei cauză-efect. Astfel, factorul care într-o ecuaţie de cercetare (model de analiză)

constituie cauza modificării stării unui fenomen, într-o altă ecuaţie poate să se

transforme în fenomen de investigat.

1.4. Conţinutul şi etapele procesului de analiză a activităţii economice

Activitatea practică de analiză economico-financiară este strâns legată de

activitatea de control şi conducere a întreprinderilor. Fără o analiză economică şi

financiară este de neconceput realizarea obiectivelor organelor de control.

Realizarea obiectivelor conducerii întreprinderii, fundamentarea deciziilor

privind planificarea, urmărirea şi reglarea activităţii economice a întreprinderii se

bazează pe concluziile analizei economico-financiare, legate de factorii şi cauzele

modificării rezultatelor economice şi financiare, de soluţiile oferite de analiză, pentru

prevenirea şi înlăturarea lor. Nivelul eficienţei economice a activităţii de analiză –

decizie – control depinde de: metodele de cercetare, de calităţile, experienţa, pregătirea

profesională a persoanelor, dar mai ales de modul de a gândi al acestora.Principalele

etape sunt:

a). Întocmirea planului de analiză presupune precizarea scopului analizei economico-

financiare, obiectivele principale ce trebuie atinse, problemele cheie de cercetat pentru

realizarea scopului, ordinea executării lor, locul desfăşurării analizei, perioada de timp

analizată, perioada cât se desfăşoară analiza, baza informaţională a analizei, stabilirea

echipei de analiză, eventualele colective mixte pentru probleme şi repartizarea sarcinilor

13

pe personal. Tot cu ocazia definitivării planului de analiză, echipa se informează asupra

situaţiei economico-financiare a întreprinderii, asupra obiectului activităţii acesteia,

asupra particularităţilor tehnologice şi organizatorice.

b). Culegerea şi selectarea informaţiilor asigură baza de date necesare analizei.

Purtătorii de informaţii economice ale evidenţei economice sau alte informaţii constituie

principalele surse informaţionale care pot fi folosite de analiză. Constatările directe,

sesizările clienţilor, materialele de profil economic din presă, procesele verbale ale

organelor de control, actele normative, instrucţiunile elaborate de ministerul Finanţelor,

corespondenţa cu ministerul de resort şi subunităţile întreprinderii pot oferi informaţii

care ajută la atingerea obiectivelor analizei. Selectarea informaţiilor economice în

funcţie de scopul urmărit, utilizarea informaţiilor economice reprezentative, apelarea la

mai multe surse de culegere a informaţiilor economice, gruparea şi clasificarea

informaţiilor culese uşurează desfăşurarea analizei economico-financiare.

c). Verificarea informaţiilor culese are menirea de a asigura baza informaţională în

concordanţă cu realităţile din economia întreprinderii şi se referă la: Verificarea formei

de prezentare a purtătorilor de informaţie; Verificarea calculelor indicatorilor

economico-financiari comparativ cu normele legale evidenţiază eventualele erori de

calcul şi anomalii între diferiţi indicatori economico-financiari; Verificarea de fond a

informaţiilor economice se referă la urmărirea veridicităţiia acestora, la concordanţa

evidenţei economice cu realitatea practică din întreprindere.

d). Analiza propriu-zisă a informaţiilor economico-financiare. Prelucrarea

informaţiilor economico-financiare cu ajutorul procedeelor analizei economico-

financiare presupune efectuarea unei analize postfaptice, curente şi prospective. Prin

analiza postfaptică şi curentă se urmăresc posibilităţile de reale ale întreprinderii faţă de

rezultatele efective obţinute, evidenţiind şi valorificând rezervele interne din economia

întreprinderii.

e). Sinteza în referatul de analiză oferă posibilitatea stabilirii concluziilor de ansamblu

privind laturile pozitive şi negative ale rezultatelor economice şi financiare ale

întreprinderii. Pe baza cunoaşterii factorilor şi cauzelor abaterilor rezultatelor

economico-financiare de la nivelul planificat sau faţă de o perioadă luată ca bază de

14

calcul, se elaborează măsurile pentru îmbunătăţirea situaţiei. În acest mod se oferă

conducerii firmei variante multiple de îmbunătăţire a situaţiei, pentru a se lua o decizie

optimă. În funcţie de decizia adoptată şi de condiţiile perioadelor viitoare, se elaborează

previziunea situaţiei economico-financiare a firmei.

Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare

Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor analizei economico-

financiare implică operarea cu o serie de metode şi instrumente fie specifice, fie

împrumutate din alte ştiinţe. Metoda constă, practic, în reunirea unor procedee specifice

sau comune altor ştiinţe. Metodologia este „o metodă de cunoaştere cu maximum de

generalitate” care cuprinde „totalitatea metodelor de cercetare folosite de o ştiinţă”.În

cercetarea economică, metodologia analizei cuprinde două grupe de metode, şi anume:

metoda analizei calitative şi metoda analizei cantitative.

2.1. Metodologia de analiză calitativă a stării firmelor

Metoda analizei calitative stabileşte pe baza abstractizării ştiinţifice elementele

componente şi factorii care compun şi influenţează un fenomen economic, evidenţiind

relaţiile de cauzalitate, funcţionalitate şi conexiune inversă dintre fiecare factor şi

fenomenul studiat, precum şi relaţiile dintre diferiţi factori. Unele procedee specifice

acestei metode au fost formulate pentru prima dată în sec. al XIX-lea de cercetătorul

englez John Stuart Mill în lucrarea „Sistem de logică inductivă şi deductivă”, publicată

în anul 1843, şi care sunt următoarele:

Procedeul concordanţei a fost enunţat astfel: Dacă în toate cazurile observate se

constată printre antecedentele fenomenului aceeaşi împrejurare comună, atunci această

împrejurare este cauza apariţiei fenomenului.

Procedeul diferenţei are următorul conţinut: Dacă împrejurările în care apare un

fenomen şi împrejurările în care acesta lipseşte se aseamănă între ele prin toate

condiţiile, afară de una singură, atunci aceasta este cauza sau una din condiţiile

necesare fenomenului dat.

15

Procedeul combinat al concordanţei şi al diferenţei:Dacă două sau mai multe cazuri de

apariţie a fenomenului se aseamănă prin prezenţa aceleiaşi împrejurări, iar două sau

mai multe cazuri se aseamănă prin absenţa aceleiaşi cauze, împrejurările în care

ambele serii de cazuri se deosebesc reprezintă o parte din cauza fenomenului.

Procedeul variaţiilor concomitente precizează faptul că în cazul unei variaţii a unui

fenomen îi urmează întotdeauna o anumită variaţie a altui fenomen, primul fenomen

fiind cauza celui de-al doilea.

Procedeul soldului sau rămăşiţei menţionează faptul că dacă scădem dintr-un fenomen

acea parte care este cunoscută ca fiind consecinţa unei părţi din împrejurările în care

apare, rămăşiţa e consecinţa împrejurărilor rămase.

2.2. Metodologia de analiză cantitativă a stării firmelor

Datorită marii varietăţii şi complexităţi a fenomenelor şi proceselor economico-

financiare cercetate, a ţesăturii dense a corelaţiilor dintre acestea şi factorii lor de

influenţă, analiza economico-financiară utilizează o varietate mare de procedee în

realizarea scopului său. Pentru cunoaşterea sistemică a acestor procedee considerăm

utilă gruparea lor după următoarea clasificare care include mai multe criterii (tipul

legăturii, tipul relaţiei şi mărimile în care se cuantifică influenţa factorilor).

1. Procedeele analizei stării concurenţiale a firmelor �procedeul indicatorului sintetic �procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale) �procedeul distanţei (firma etalon) �procedeul ierarhizării finale a firmelor 2. Procedeele analizei stării interne a firmelor Legătura deterministă, certă, funcţională Relaţia de produs, raport �procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii �procedeul determinării izolate a influenţei factorilor

(cazul teoretico-matematic) �procedeul substituţiei înlănţuite (cazul aplicativ-economic) �procedeul coeficienţilor de repartiţie �procedeul calculului matriceal Relaţia de sumă şi diferenţă �procedeul balanţier

Mărimi absolute

16

Relaţia de produs, raport �procedeul determinării izolate relative �procedeul substituţiilor înlănţuite relative �procedeul indicilor Relaţia de sumă şi diferenţă �procedeul balanţier relativ Legătura nedeterministă, incertă, statistică �procedeul analizei regresionale �procedeul funcţiilor de producţie

2.2.1. Metodologia de analiză a stării concurenţiale a firmelor

1. Procedeul indicatorului sintetic. Este o modalitate de ierarhizare a firmelor, în care

mărimea indicatorului se determină fie ca o medie geometrică, fie ca o medie aritmetică

ponderată a indicilor criteriilor (indicatorilor) de performanţă a firmelor.

a). În primul caz, calculul indicatorului sintetic nu ţine cont de importanţa economică a

indicatorilor economico-financiari selectaţi, în funcţie de care se face ierarhizarea, şi

atunci avem de-a face cu un indicator sintetic global. Calculul indicatorului se poate

realiza în două modalităţi, şi anume:

- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de

min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea:

n

n

iikgk IS ∏

=

=1

Sgk – reprezintă valoarea indicatorului sintetic global al firmei „k”

Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei

„k”

n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate

- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de

min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea:

n p

jkj

m

iki

gk

I

IS

∏

∏

=

==

1(min)

1(max) unde: m+p=n

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al

firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim

Mărimi relative

17

Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” a

firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim

m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin

maxim

p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin

minim.

b). În al doilea caz, calculul indicatorului sintetic ţine cont de importanţa economică a

indicatorilor economico-financiari selectaţi, iar indicatorul calculat ca o medie

aritmetică ponderată se numeşte indicator sintetic complex.

Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi, şi anume:

- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de

min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea:

i

n

iikck pIS ⋅=∑

=1 ,cu condiţia: 1

1

=∑=

n

iip

Sck – reprezintă valoarea indicatorului sintetic complex al firmei „k”


„k”

n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate

pi – reprezintă punctajul acordat indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei

„k”

- dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de

min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea:

j

p

jkji

m

ikick pIpIS ⋅−⋅= ∑∑

== 1(min)

1(max)

cu condiţia 111

=+ ∑∑==

p

jj

m

ii pp iar m + p = n

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al

firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim

Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” al

firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim

18

Pi – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se

optimizează prin maxim

Pj – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se

optimizează prin minim.

m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin

maxim

p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin

minim.

Ierarhizarea firmelor se realizează în ordinea descrescătoare a valorii

indicatorului sintetic astfel determinat.

2. Procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale)

constă în evaluarea performanţelor firmelor cu ajutorul unei matrici în care liniile

reprezintă criteriile de performanţă selectate, iar coloanele reprezintă locul ocupat de

fiecare firmă „k”, în ordinea descrescătoare/crescătoare, în funcţie de nivelul realizat al

indicatorului (criteriului) de performanţă selectat şi de modul de optimizare al acestuia.

Şi în acest caz se calculează doi indicatori:

a). În cazul în care nu se ţine cont de importanţa economică a criteriilor selectate, se

procedează astfel:

- fiecărui loc „j” i se atribuie în ordine descrescătoare un punctaj

,......}16

1,

8

1,

4

1,

2

1{∈jl

- starea economico-financiară globală a firmei se determină ca o sumă ponderată a

numărului de apariţii pe locul „j” a firmei „k” şi punctajul lj acordat acelui loc, astfel

obţinându-se un indicator de stare global.

∑∑==

⋅=n

i

kij

m

jjgk nlS

1

)(

1

Sgk – reprezintă valoarea indicatorului de stare global al firmei „k”

lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”

)(kijn - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele j = m,1 locuri

m – numărul locurilor (nr. coloanelor matricei)

19

n – numărul indicatorilor de performanţă selectaţi (nr. liniilor matricei)

b). În cazul în care se ia în considerare importanţa economică a criteriilor selectate,

valoarea indicatorului de stare se determină ca o sumă ponderată numărului de apariţii

pe fiecare din cele i = n,1 linii şi cele două punctaje (mărime şi importanţă), obţinându-

se astfel, un indicator de stare complex.

i

n

i

kji

m

jjck pnlS ⋅⋅= ∑∑

== 1

)(

1

Sck – reprezintă valoarea indicatorului de stare complex al firmei „k”

lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”

)(kjin - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele i = n,1 linii,

iar )(kjin = 1

pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă

selectate

Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea descrescătoare a valorii

indicatorilor de stare, astfel calculaţi.

3. Procedeul distanţei (firma etalon. În acest caz, pentru fiecare indicator (criteriu) de

performanţă, se alege drept etalon valoarea maximă/minimă a indicelui indicatorului

analizat, considerându-se baza de comparaţie egală cu 1 sau cu 100%. Distanţa dintre

firma analizată şi firma etalon va permite ierarhizarea firmelor. Această distanţă se va

calcula astfel:

a). În cazul în care nu se ţine cont de criteriile de performanţă selectate, se va calcula un

indicator global al distanţei.

∑ −

=

=n

igk

ei

ikD

I

I1

2

)1(

Dgk – reprezintă valoarea indicatorului distanţei globale a firmei „k”


„k”

Iei – reprezintă valoarea (maximă sau minimă) indicelui indicatorului ales drept etalon

din şirul „i” al indicatorului analizat

20

b). În cazul în care se ţine cont de importanţa economică a criteriilor de performanţă

selectate, se va calcula un indicator complex al distanţei.

∑ −

=

⋅=n

iick p

ei

ikD

I

I1

2

)1(

Dck – reprezintă valoarea indicatorului distanţei complexe a firmei „k”

pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor de performanţă

selectate

Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea crescătoare a valorii indicatorului

astfel calculat.

4. Procedeul ierarhizării finale a firmelor constă în atribuirea de puncte în ordine

descrescătoare pentru locurile stabilite prin cele trei procedee prezentate anterior. Locul

final al fiecărei firme „k” se determină prin însumarea acestor puncte, iar ierarhizarea se

realizează în ordinea descrescătoare a scorului obţinut.

∑=

=3

1iikfk PL

Lfk – reprezintă locul final ocupat de firma „k”

Pik – reprezintă punctajul aferent locului „i” al firmei „k”, punctaj stabilit printr-un

procedeu prezentat anterior

i – reprezintă numărul procedeelor utilizate în ierarhizare

2.2.2. Metodologia de analiză a stării interne a firmelor

Reflectarea stării economico-financiare a firmelor poate fi realizată prin aplicarea

principiilor şi regulilor matematice în procesul de construcţie a unor modele de analiză

competitivă. În cadrul acestui proces, un rol decisiv revine stabilirii modalităţilor de

intercondiţionare a factorilor de influenţă a fenomenelor care determină ordinea de

analiză a acestora.

Ordinea de analiză este ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului analizat.

Pentru a justifica această afirmaţie aducem câteva argumente: 1.analiza studiază

fenomenele de la general la particular, de la aparenţă la esenţă, de la complex la simplu;

2.atunci când dorim să obţinem factori agregaţi, aplicând proprietăţile înmulţirii de

asociativitate şi comutativitate, dacă se păstrează ordinea de analiză, se păstrează şi

21

conţinutul economic al factorilor, dacă nu se ţine cont de ea, atunci se pierde şi

conţinutul economic al factorilor agregaţi; 3.în cadrul ordinii de analiză, întotdeauna

prima dată se analizează factorii cantitativi şi apoi factorii calitativi.

Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se exprimă

în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic limitaţi în timp şi

spaţiu. Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură u fenomenul analizat, ei dau esenţa

fenomenului, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul

analizat şi sunt factori intensivi, dar numai teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu.

Metodologia de analiză a stării interne a firmelor are în vedere două categorii de

procedee: a). procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe; b). procedee

aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe.

2.2.2.1. Procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe

La rândul lor, aceste procedee se împart în procedee de evaluare a influenţei factorilor în

mărimi absolute şi în mărimi relative (a se vedea schema de la paragraful 2.2.).

A). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute

1. Procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii

Premise de aplicare:

a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs şi raport

b). Se stabileşte relaţia dintre fenomen şi factorii de influenţă ai acestuia

c). Procedeul constă în descompunerea fenomenului în fracţii cu conţinut economic,

astfel încât numărătorul primei fracţii să fie identic cu numitorul celei de-a doua fracţii,

sau numitorul primei fracţii sa fie identic cu numărătorul celei de-a doua fracţii, şi aşa

mai departe, excepţie făcând prima şi ultima fracţie.

Avantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: fenomenul se poate

descompune până la aflarea cauzelor finale care determină, în esenţă, variaţia acestuia;

în procesul evaluării eficienţei finale procedeul permite măsurarea influenţelor

concomitente a tuturor categoriilor de resurse implicate; permite evidenţierea mai simplă

22

a combinării ţi substituţiei economice a factorilor; este un instrument util de investigare

operativă a performanţelor sistemului supus cercetării

2.Procedeul determinării izolate a influenţei factorilor (cazul teoretico –matematic)


a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe

b). Determinarea legăturii certe dintre fenomen şi factorii săi de influenţă. Procedeul nu

ţine cont de ordinea de analiză

c). Modificarea absolută a fenomenului se descompune în influenţele izolate a fiecărui

factor de influenţă şi în influenţele comune a câte doi, trei,....n factori

d). Stabilirea influenţelor parţiale a fiecărui factor presupune determinarea mărimii

acestuia faţă de starea de bază, restul factorilor rămânând la starea iniţială

e). Influenţele comune înseamnă, în cazul relaţiilor de produs, variaţia concomitentă a

câte doi, trei,....n factori, restul factorilor rămânând la starea iniţială.

Privind influenţele comune (sporurile nedescompuse) s-au ridicat două

probleme: Ce sunt? Cum se repartizează ele asupra influenţelor parţiale ale factorilor?

La întrebarea: Ce sunt?, desigur că părerile specialiştilor (în special a

statisticienilor) au fost diferite: unii au spus că reprezintă influenţa unui factor din

model, alţii că ar fi influenţa unui factor din exterior, altul decât cei care compun

modelul, dar majoritatea au ajuns la concluzia că acestea sunt interacţiuni între factorii

de influenţă. La cea de-a doua întrebare: Cum se repartizează?, din nou părerile şi

răspunsurile au fost împărţite: unii au fost de părere că acestea trebuie atribuite în

totalitate unui singur factor, alţii au spus să se acorde în părţi egale influenţe comune

fiecărui factor, dar acest lucru nu este just deoarece şi factorii influenţează în proporţii şi

în sensuri diferite şi atunci s-a ajuns la concluzia că fiecarui factor trebuie să i se acorde

o cotă parte din influenţele comune, proporţional cu influenţa lor.

Etape de aplicare:

1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat faţă de baza de comparaţie

2).Stabilirea succesivă a influenţei parţiale a fiecărui factor. Factorul analizat, în relaţia

următoare de analiză revine la starea (0)

23

3).Stabilirea influenţelor comune (sporurilor nedescompuse). Numărul influenţelor

comune se determină potrivit relaţiei: 12 −−= nN n , unde N reprezintă numărul

influenţelor comune, iar n reprezintă numărul factorilor de analiză. De fapt, această

formulă reprezintă suma combinaţiilor posibile a câte doi, trei, ....n factori, şi anume:

- combinaţia a câte doi factori ( )!2!2

!2

−=

n

nC n

- combinaţia a câte trei factori ( )!3!3

!3

−=

n

nC n

- .....................................................................

- combinaţia a câte k factori ( )!!

!

knk

nC k

n−

=

- .................................................................................

- combinaţia a câte n factori ( )

1!!

!=

−=

nnn

nC n

n

12 −−= nN n

4). Stabilirea relaţiei de adevăr

Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: nerespectarea ordinii

de analiză pune în imposibilitate analistul să stabilească toate cauzele finale care

contribuie la modificarea fenomenului analizat; determinarea unui număr mare de

influenţe comune care sunt tratate ca factori agregaţi, al căror conţinut economic nu

poate fi precizat cu exactitate (a se vedea cazul relaţiilor complexe, unde influenţele

comune se determină prin diferenţă, fiind imposibilă determinarea lor altfel, din cauza

combinaţiei de operaţii matematice utilizate pentru modelarea fenomenului); obţinerea

unor factori fără conţinut economic, din cauza faptului că nu se ţine cont de ordinea de

analiză; calculul analitic foarte laborios în cazul unui număr mare de factori Toate aceste

inconveniente pot fi eliminate prin aplicarea altor procedee cum ar fi: procedeul

substituţiilor înlănţuite şi procedeul coeficienţilor de repartiţie.

3.Procedeul substituţiilor înlănţuite (cazul aplicativ – economic)


a).Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe

24

b).În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit rămâne în această

stare până la finele procesului de substituţie

Etape de aplicare:

1).Determinarea modificării absolute a fenomenului analizat

2).Determinarea succesivă a influenţei factorilor potrivit ordinii de analiză

3).Stabilirea relaţiei de adevăr pin compunerea valorii influenţei factorilor simpli,

rezultând în acest mod influenţe agregate

Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele:primul factor analizat

(factorul cantitativ) are o influenţă izolată, în ea neîncorporându-se influenţe comune;

influenţele comune se repartizează asupra influenţelor celorlalţi factori (excepţie făcând

primul factor), dar repartizarea se face nerespectând principiul proporţionalităţii, unele

influenţe comune compensându-se cu altele, din cauza semnelor algebrice diferite pe

care le au.

Procedeul care elimină aceste neajunsuri este procedeul coeficienţilor de

repartiţie, care repartizează influenţele comune ale factorilor, proporţional cu influenţele

parţiale ale acestora.

4.Procedeul coeficienţilor de repartiţie

Premise de aplicare

a).Se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi a relaţiilor complexe

b).În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit revine la starea

iniţială în relaţia următoare de analiză

Etape de aplicare

1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat

2).Calcularea succesivă a influenţelor parţiale a factorilor cantitativi şi calitativi

3).Determinarea influenţelor comune a câte doi, trei, .....n factori

4).Determinarea sumelor influenţelor parţiale ale factorilor

5).Calculul coeficienţilor de repartiţie

6).Determinarea influenţelor totale ale factorilor

7).Stabilirea relaţiei de adevăr

5. Procedeul calculului matriceal

25

În procesul de analiză a stării economice şi financiare a societăţilor comerciale

este necesară depistarea cauzelor finale care contribuie la modificarea fenomenelor

investigate. Aceasta înseamnă de fapt detalierea analizei la nivelul fiecărui sortiment, pe

de o parte, pentru stabilirea consumurilor de materii prime, de energie, salarii etc., iar pe

de altă parte, pentru a determina rentabilitatea sortimentelor analizate. Iată de ce, o

modalitate de evidenţiere a acestor aspecte o reprezintă procedeul calculului matriceal.

Procedeul calculului matriceal presupune construirea unor matrici cu scopul de a

urmării, pe de o parte influenţa consumurilor specifice, iar pe de altă parte, influenţa

costurilor de achiziţie a materiilor prime asupra cheltuielilor materiale la nivel de

sortiment.

6. Procedeul balanţier

Premise de aplicare

a). Procedeul permite separarea influenţei factorilor în cazul relaţiilor de sumă şi

diferenţă, atunci când influenţele sunt exprimate în mărimi absolute

b). Factorul a cărui influenţă a fost măsurată, rămâne în această stare până la finele

procedurii de separare a influenţei factorilor

Etape de aplicare

1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat

2).Determinarea influenţelor factorilor ţinând cont de ordinea de analiză

3).Stabilirea relaţiei de adevăr

B). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi relative

Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor se poate face şi în mărimi

relative, abaterea fenomenului şi influenţa factorilor stabilindu-se în procente.

1. Procedeul substituţiilor înlănţuite relative

Acest procedeu se bazează pe aceleaşi premise şi parcurge aceleaşi etape de

realizare ca şi în cazul procedeului substituţiilor înlănţuite, cu precizarea faptului că

mărimile obţinute se exprimă în procente.

2. Procedeul indicilor

Procedeul permite evaluarea în mărimi relative a influenţei factorilor, asupra

abaterii fenomenului analizat. Rezultatele obţinute prin acest procedeu şi procedeul

26

substituţiilor înlănţuite relative sunt identice. Are aceleaşi premise şi respectă aceleaşi

etape de realizare ca şi procedeul substituţiilor înlănţuite relative.

3. Procedeul balanţier relativ

Premise de aplicare

a). Cu ajutorul acestui procedeu se evaluează influenţele relative ale factorilor în cazul în

care între fenomen şi factorii săi de influenţă se stabileşte o relaţie de sumă şi diferenţă.

b). Influenţa relativă a unui factor se determină ca raport procentual între valoarea

influenţei în mărimi absolute a factorului şi nivelul de bază al fenomenului.

2.2.2.2. Procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe

În evaluarea performanţelor firmelor, înafara legăturilor deterministe, de mai

multe ori este necesară stabilirea, pe baza analizei postfaptice, a influenţei factorilor care

se află în legătură nedeterministă (incertă, statistică) cu fenomenul studiat. În acest sens,

avem în vedere legătura dintre profitul lunar, pe de o parte, şi gradul de utilizare a

capacităţilor de producţie, calificarea muncitorilor, calitatea produselor sau serviciilor

oferite, pe de altă parte etc.

Iată, de ce în analiza stării firmei se utilizează unele procedee care, pe baza

datelor precedente, pot stabili cu aproximaţie forma legăturii dintre fenomen şi factorii

săi de influenţă. Între aceste procedee amintim: procedeul analizei regresionale;

procedeul funcţiilor de producţie.

1. Procedeul analizei regresionale

Procedeul permite stabilirea cu aproximaţie a sensului şi mărimii influenţei

factorilor asupra modificării fenomenului în cazul legăturilor nedeterministe (incerte,

statistice).

Etape de aplicare

a. Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat şi al factorului (factorilor) de

influenţă: Y – fenomenul analizat , x – factor (factori) de influenţă

b. Stabilirea formei legăturii dintre fenomen şi factorul (factorii) de influenţă, utilizând

gruparea, tabelul de corelaţie, reprezentarea grafică, norul statistic. Forma legăturii poate

fi o funcţie liniară, o funcţie de gradul II, funcţie exponenţială.

27

În cazul legăturii liniare, cu un singur factor de influenţă, ecuaţia de regresie va

avea următoarea formă: ( ) ixbaxy ⋅+= , unde: ( )xy - reprezintă media teoretică a lui y;

xi – reprezintă factorul de influenţă; a, b – reprezintă parametrii ecuaţiei de regresie,

astfel: a reprezintă, din punct de vedere matematic, intersecţia cu axa oy, iar din punct de

vedere economic nu are conţinut deoarece xi = 0, deci factorul este indiferent, adică

nuinfluenţează, iar b reprezintă, din punct de vedere matematic, panta (înclinaţia) dreptei

şi prezintă interes şi din punct de vedere economic, el reprezentând coeficientul de

regresie.

Coeficientul de regresie (b) arată cu câte unităţi (procente) se modifică

fenomenul y la modificarea cu o unitate (un procent) a factorului x.

c. Determinarea parametrilor ecuaţiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici

pătrate

( )∑=

−=n

iiYYS

1

2→ minim ( )∑

=

−+=n

iii ybxaS

1

2→ minim

Minimul unei funcţii se află prin derivare, cu condiţia ca prima derivată să fie egală cu 0.

Derivăm funcţia în raport cu a şi apoi în raport cu b şi obţinem:

( ) 2:0121

=⋅−⋅+= ∑=

n

iii yxba

a

S

δ

δ

( ) 2:0121

=⋅−⋅+= ∑=

n

iii yxba

a

S

δ

δ

Astfel, obţinem un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute, a şi b.

⋅=+

=+

∑ ∑ ∑

∑ ∑

= = =

= =

n

i

n

i

n

iiiii

n

i

n

iii

yxxbxa

yxbna

1 1 1

2

1 1

Rezolvăm sistemul aplicând regula lui Cramer (metoda cu determinanţi).

Coeficientul de regresie b, arată prin semnul său, sensul legăturii dintre fenomen

şi factorul de influenţă, astfel:

- dacă b ≠ 0 şi are semnul (+), este cazul corelaţiei directe (la o modificare cu o unitate

sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul se modifică în acelaşi sens cu b unităţi

sau cu b%).

28

- dacă b ≠ 0 şi are semnul (-), este cazul corelaţiei indirecte (la o creştere/scădere cu o

unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul scade/creşte cu b unităţi sau cu

b%).

- dacă b = 0 nu există relaţii de cauzalitate între fenomenul analizat şi factorul de

influenţă considerat şi atunci nu mai are rost să continuăm demersul.

d.Determinarea proportiei influenţei factorului (factorilor) asupra modificării

fenomenului analizat. Aceasta se realizează cu ajutorul coeficientului de determinaţie.

21

/

1

y

n

iii

xy

yxyxn

b

di σ

⋅−⋅

=∑

=

( )n

yyyy

n

yy

n

xx

n

ii

y

n

ii

n

ii ∑∑∑

=== =−=== 1

2

222211 ,,, σ

e.Pentru generalizarea rezultatelor este necesară verificarea semnificaţiei coeficientului

de regresie, precum şi stabilirea intervalului de garantare a rezultatelor.

Semnificaţia coeficientului de regresie b se verifică folosind criteriul t Student, astfel:

bS

bt =

Sb – reprezintă eroarea de selecţie a coeficientului de regresie

( )

( ) ( )∑

∑

=

=

−−

−

= n

ii

n

ii

b

xxn

yyS

1

2

1

2

2

n – numărul gradelor de libertate

Coeficientul de regresie b este semnificativ dacă t calculat pe baza datelor

anterioare este superior valorii teoretice, tabelare, pentru n-2 grade de libertate.

Din cele prezentate rezultă că regresia oferă analizei stării generale a firmei

posibilitatea stabilirii cu aproximaţie a influenţei factorilor asupra fenomenelor

economice, garantând rezultatele obţinute cu o anumită probabilitate. În acest sens

evidenţiem faptul că analiza regresională: permite lărgirea posibilităţilor de măsurare a

rezultatelor economice a influenţelor factorilor; facilitează modalităţile de investigare a

fenomenelor; evidenţiază relaţiile cauzale şi garantează probabilistic rezultatele obţinute

29

Deficienţele aplicării acestui procedeu constau în: aproximarea formei legăturii

dintre fenomen şi factor (factori) de influenţă; modelele stabilite nu surprind întotdeauna

dinamicitatea şi complexitatea fenomenelor supuse cercetării.

2. Procedeul funcţiilor de producţie

În cadrul procesului productiv are loc transformarea unor factori primari (input-

uri) într-un rezultat al producţiei (output). Aceasta înseamnă de fapt o combinare a

factorilor primari, la care se suprapune combinarea factorilor dispozitivi: programarea,

organizarea, conducerea producţiei etc.La baza combinării diferite a factorilor se află, pe

de o parte, proprietatea de substituţie tehnică a procesului productiv, iar pe de altă parte,

substituţia economică (preţul factorilor) a acestui proces.

În literatura economică de specialitate, variaţia independentă a factorilor în

cadrul procesului productiv e cunoscută sub denumirea de „legea producţiei”, fiind

formulată pentru prima dată de J. Turgot, pentru definirea legii randamentelor

descrescătoare din producţia agricolă.

Cu ajutorul acesteia, producţia se poate obţine utilizând diferite variante de

combinare a factorilor. Alegerea variantei optime se face în condiţii de eficienţă

maximă. Între criteriile care se au în vedere menţionăm: maximizarea volumului

producţiei, maximizarea profitului, minimizarea costului etc.O altă modalitate de

combinare a factorilor de producţie o reprezintă funcţia COBB-DOUGLAS. Cobb şi

Douglas au efectuat studii asupra producţiei din industria prelucrătoare a S.U.A. în

perioada 1899-1921, încercând să pună în legătură volumul producţiei cu principalii

factori de producţie (capitalul uman şi capitalul fix). Astfel, forma funcţiei producţiei de

tip Cobb-Douglas este:

1,0,0, <>>⋅⋅= βαβα AKLAQ

unde: A – reprezintă consatanta altor influenţe asupra producţiei (progresul tehnic,

abilitatea antreprenorială); L – timpul de muncă a personalului exprimat în ore; K –

timpul de funcţionare a utilajelor exprimat în ore; α,β – reprezintă coeficienţii de

elasticitate.

Măsurarea variaţiei volumului de producţie se poate face în condiţiile:

30

- modificării timpului de muncă a personalului (L), în condiţiile menţinerii constante a

celuilalt factor (K);

- modificării timpului de funcţionare a utilajelor (K), în condiţiile menţinerii constante a

celuilalt factor (L);

- modificării simultane a celor doi factori

a). Măsurarea influenţei factorului L asupra modificării volumului producţiei, se poate

determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:

βαα KLAL

Q⋅⋅⋅=

∂

∂ −1 ; L

KLA

L

Q βα

α⋅⋅

⋅=∂

∂

L

Q

L

Q⋅=

∂

∂α ;

L

L

Q

Q ∂⋅=

∂α

Producţia se modifică cu α% dacă timpul de lucru al muncitorilor se modifică cu

1%, în condiţiile în care factorul K rămâne constant.

b). Măsurarea influenţei factorului K asupra modificării volumului producţiei, se poate

determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:

1−⋅⋅⋅=∂

∂ βαβ KLAK

Q;

K

KLA

K

Q βα

β⋅⋅

⋅=∂

∂

K

Q

K

Q⋅=

∂

∂β ;

K

K

Q

Q ∂⋅=

∂β

Producţia se modifică cu β% dacă timpul de funcţionare a utilajelor se modifică

cu 1%, în condiţiile în care factorul L rămâne constant.

c).Influenţa modificării simultane a factorilor asupra modificării volumului de producţie

poate avea loc în următoarele situaţii:

c1). Eficienţa constantă a sumei factorilor utilizaţi

α + β = 1

Sporul de producţie obţinut este proporţional cu totalul creşterii timpului de muncă al

personalului şi cu cel de funcţionare al utilajelor.

c2). Eficienţa crescătoare a sumei factorilor utilizaţi

α + β > 1

La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai

mare de 1%.

31

c3). Eficienţa descrescătoare a sumei factorilor utilizaţi

α + β < 1

La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai

mic de 1%.

Funcţiile de producţie Cobb-Douglas au fost adaptate necesităţii muncii practice

de analiză, adică aceea de a stabilii (cuantifica) influenţa factorilor asupra modificării

fenomenelor, când între fenomene şi factori se stabileşte o legătură sub forma unei

funcţii exponenţiale, astfel:

∏=

⋅=n

ii

ixyXAY1

/ε

unde: Y – reprezintă fenomenul analizat; Xi – reprezintă factorii de influenţă

εy / x – reprezintă coeficientul de elasticitate a fenomenului Y în raport cu factorul X

Din demonstraţile anterioare şi interpretările date relaţiilor obţinute, observăm că

influenţa factorilor asupra modificării fenomenului a fost determinată prin intermediul

coeficientului de elasticitate, adică în cazul nostru, prin εy / x. Potrivit acestor relaţii

specifice funcţiei de producţie cobb-Douglas, putem scrie că:

ii

XY

i

iXY

X

Y

X

Ysau

X

X

Y

Yii

:: //∆

∆=

∆∆= εε

factoruluiautilizaredeulcoeficientareprezcX

Y

ldiferentialrandamentuareprezrX

Y

i

i

int

int

−=

−=∆

∆

Astfel, rezultă că:

<

=

>

=

1

1

1

/ c

rIxyε

Coeficientul de elasticitate (Ixy /ε ), pentru întreg intervalul analizat, se poate scrie ca o

ecuaţie diferenţială cu două variabile separabile. Valoarea ecuaţiei se află prin integrare

luând ca limite valorile extreme ale intervalului [0 ; t].

32

<

=

>

=

⋅=

⋅=

⋅=

⋅=⇒=

∫∫

1

1

1

ln

ln

lnln

lnln

11

:

0

0/

0/

0

0/0

0

/

0

//

x

xy

y

x

x

y

y

xy

dxx

dyy

x

dx

y

dy

x

dx

y

dy

t

t

xy

txy

t

t

xy

t

t

xy

t

xyxy

I

I

I

I

II

ε

ε

ε

ε

εε

- dacă Ixy /ε >1, atunci r>c, adică ritmul de creştere a producţiei este mai accelerat decât

ritmul de creştere a factorul alocat şi este eficientă suplimentarea cheltuielilor pentru

acel factor.

- dacă Ixy /ε <1, atunci r<c, adică ritmul de creştere a producţiei este mai încetinit decât

ritmul de creştere a factorul alocat şi se acceptă suplimentarea cheltuielilor cu factorul,

dacă: a). Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mare decât mărimea

cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care determină scăderea costului

unitar şi creşterea profitului. b).Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mică

decât mărimea cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care duce la

nerecuperarea integrală a cheltuielilor suplimentare, dar se urmăreşte obţinerea

producţiei maxime.

Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare.

Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară

3.1. Funcţiile analizei stării economice şi financiare

Analiza, ca metodă generală de cunoaştere, presupune descompunerea

fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea,

evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia

lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentează deciziile strategice viitoare. Iată

de ce analiza economico-financiară are o serie de sarcini, şi anume: furnizarea unor

informaţii utile şi operative în vederea evaluării deciziei de a investi şi de a apela la

33

credite bancare; prezentarea unor informaţii utile legate de perspectivele funcţionării

fluxurilor financiare; să furnizeze informaţii veridice despre resursele investite în

afaceri, posesorii resurselor şi modificările care intervin în mărimea şi dinamica alocării

resurselor.

În scopul realizării acestor ţinte, analiza economico-financiară se bazează pe

următoarele funcţii, şi anume:

I. În primul rând, analiza trebuie să stabilească „diagnosticul” stării economice şi

financiare a unei firme într-un timp şi spaţiu particular. Stabilirea unui diagnostic corect

va deschide astfel, calea administrării „terapiei” impuse de starea economică şi

financiară a firmei. Această „terapie” va mări credibilitatea pe care o acorda firmei

investitorii actuali şi potenţiali.

II. Principiul descoperirii totale a rezervelor interne de care dispune o firmă este o altă

funcţie a analizei care are un impact favorabil asupra evaluării corecte a stării firmelor.

Pe această bază se va asigura protecţia economică a actualilor investitori, atragerea unor

investitori precum şi protejarea stocului de acţiuni ale firmei la bursă.

III. O altă funcţie a analizei stării firmelor este aceea de sporire a eficienţei economice a

întregii activităţi. În acest sens, analiza are în vedere faptul că orice acţiune sau activitate

ce se derulează atât în interiorul cât şi în afara firmei trebuie să fie evaluată prin prisma

principiului costului minim şi al profitului maxim.

IV. Funcţia de conservare a rezultatelor presupune ca în perioada următoare firma să

atingă cel puţin nivelul performanţelor exerciţiilor financiare precedente.

3.2. Utilizatorii rapoartelor de analiză economico- financiară

Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiză se împart în două categorii, şi

anume: utilizatorii interni, adică managerii firmei; utilizatorii externi, adică creditorii,

investitorii, partenerii comerciali (furnizorii, clienţii) ai firmei şi statul.

Managerii firmei, indiferent de nivelul lor ierarhic, monitorizează în permanenţă

activitatea firmei. Informaţiile furnizate de analiza economico-financiară trebuie să stea

la baza fundamentării deciziilor operative, curente şi strategice viitoare privind

34

traiectoriile de urmat: expansiunea sau restrîngerea portofoliului de afaceri, gestionarea

serviciului datoriei în parametrii proiectaţi etc.

Creditorii firmei acordă împrumuturi pentru investiţii şi pentru activitatea

curentă. Fundamentarea deciziei de creditare se face în mod diferit în funcţie de tipul

împrumutului, astfel: pentru împrumuturile pe termen scurt, creditorul este interesat de

lichiditatea firmei, adică de capacitatea acesteia de a face faţă plăţilor pe termen scurt;

pentru împrumuturile pe termen lung, creditorul este interesat de starea de solvabilitate

financiară şi rentabilitate economică.

Investitorii achiziţionează acţiuni ale firmei având un scop dublu: să încaseze un

dividend mai mare decât rata dobânzii pe piaţa financiară; să speculeze valoarea titlurilor

la Bursă. În acest sens ei sunt interesaţi de rentabilitatea financiară şi de cotaţia titlurilor

la Bursă.

Partenerii comerciali ai firmei (furnizorii şi clienţii) urmăresc scopuri diferite în

utilizarea informaţiilor furnizate de analiză, astfel:

- furnizorii sunt interesaţi, pe de o parte, de măsura în care firma îşi poate achita datoriile

conform clauzelor contractuale, iar, pe de altă parte, de menţinerea ca un clien fidel.

- clienţii sunt interesaţi de vandabilitatea firmei, adică de măsura în care aceasta poate

să-şi onoreze obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte livrarea/prestarea

produselor/serviciile, şi dacă firma va rămâne un potenţial furnizor în viitor.

Statul, prin organele sale financiare specializate, este interesat de analiza corectă

a activităţii firmei în vederea încasării impozitelor şi taxelor în conformitate cu legislaţia

financiar-fiscală în vigoare. Statul îşi asumă riscul neîncasării la termen a obligaţiilor

financiar-fiscale ale agentului economic.

Toţi utilizatorii prezentaţi anterior, folosesc atât informaţiile furnizate de analiza

postfaptică, cât şi de cea curentă. De aceea, orice partener al firmei este interesat să

cunoască trendul vânzărilor precedente, a cheltuielilor, a profitului, a cash-flow-ului şi a

duratei de recuperare a investiţiei. În plus, o analiză a poziţiei curente a firmei

evidenţiază ce active sunt utilizate în afaceri, ce datorii trebuie achitate, care este starea

monetară a firmei, care este raportul între creanţe şi obligaţii şi cât de actualizat este

patrimoniul firmei. Potenţialul viitor al unei firme poate fi evaluat cu ajutorul unor

35

metode şi instrumente de predicţie a comportamentului în afaceri a firmei. În acest sens,

cu ajutorul metodelor de actualizare la inflaţie a rezultatelor, a metodelor de analiză a

cursurilor viitoare, a metodelor de predicţie a stării de creştere şi a stării de faliment se

evaluează următoarele ţinte: dacă creşterea economică a firmei poate fi susţinută, pe

baza evoluţiei criteriilor de performanţă; evoluţia cotaţiei la Bursă a acţiunilor firmei

cu ajutorul următorilor indicatori: cursul acţiunii, câştigul pe acţiune; riscul de faliment,

care poate fi prognozat cu ajutorul ratelor îndatorării sau modelelor specifice.

Sumar

Modulul „Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-

financiare” are rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze cu noţiunile utilizate în cadrul

unui demers de analiză economico-financiară a entităţii economice Astfel, după

parcurgerea modulului studenţii vor putea să definească analiza economică, putând

efectua distincţia între cele două componente: analiza stării economice (de gestiune) şi

analiza stării financiare, să cunoască rolul, importanţa, obiectivele şi funcţiile analizei

economice în cadrul mecanismului de funcţionare a entităţii, precum şi necesitatea

acesteia pentru diverse categorii de utilizatori.

Un loc important în cadrul modulului îl ocupă descrierea procedeelor care, prin

reunirea lor, formează metodologia analizei, şi sunt foarte importante în ceea ce priveşte

construirea modelelor de analiza şi cuantificarea influenţelor factorilor asupra

fenomenelor, constituind în acelaşi timp instrumente indispensabile managementului

entităţii în scopul luării unor decizii privind creşterea eficienţei economice.

Bibliografie modul

1. Bătrâncea Ioan (coord.), Analiza-financiară a entităţii economice, Editura

Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, pag.7-149 ;

2. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti,

2005, pag. 11-44;

3. Mironiuc Marilena., Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-

metodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006, pag. 11-33;

36

4. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti,

1997, pag.21-91,

5. Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel, Analiza economico-financiară. Concepte,

Studii de caz, Aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 13-85;

6. Radu Florea Metode şi tehnici de analiză economico-financiară, Editura Scrisul

Românesc, Craiova, 1999, pag. 5-52;

7. Vâlceanu Gheorghe (coord.), Analiza economico-financiară, Editura

Economică, Bucureşti, 2004, pag. 13-45

37

MODULUL II

Analiza situaţei financiare a entităţii Obiective

1. Cunoaşterea informaţiilor furnizate de Bilanţ-componentă a situaţiilor financiare,

2. Însuşirea metodologiilor de analiză diagnostic a acestuia,

3. înţelegerea necesităţii fiecărui aspect analizat pentru conturarea unei analize a poziţiei

financiare cât mai pertinente

4. Exemplificarea cifrică a evoluţiei poziţiei financiare pe baza indicilor cu baza în lanţ

(cazul concret al unei societăţi comerciale, perioada 5 ani).

5. Calculul şi interpretarea ratelor de structură ale activelor, datoriilor şi capitalurilor

proprii, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu

intervalele de siguranţă.

6. Calculul şi interpretarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, echilibru financiar, a

ratelor de rotaţie, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu

intervalele de siguranţă.

7. Stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în ce priveşte stabilitatela financiară.

modalităţile de finanţare a activităţii, gestiunea patrimoniului, a evoluţiei şi structurii

elementelor de active,datorii, capitaluri proprii

Unitatea de curs 1: Analiza poziţiei financiare a entităţii 1.1 Analiza de ansamblu a poziţiei financiare

Raportarea informaţiilor produse de contabilitatea financiară se face cu ajutorul

situaţiilor financiare, care, potrivit Legii contabilităţii, art. 26, sunt obligatoriu a se

întocmi de către toate persoanele juridice care au obligativitatea să conducă o

contabilitate în partidă dublă.

În România, pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite de unităţile

economice, acestea au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale formate din:

Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; Rezultate financiare; Date

informative.

38

Întrucât aceste raportări semestriale prezintă situaţia resurselor controlate de

întreprindere şi a rezultatelor la finele primului semestru în aproximativ aceeaşi structură

ca situaţiile financiare anuale vom prezenta numai structura şi componenţa situaţiilor

financiare anuale. Întreprinderile din România, au obligaţia să întocmească situaţiile

financiare anuale respectând prevederile O.M.F.P. nr. 1752/2005 în funcţie de

îndeplinirea anumitor criterii aşa zise „de mărime”.

Astfel, dacă se depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: total active:

3.650.000 euro; cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în

cursul exerciţiului financiar: 50.

Entităţile sunt obligate la a întocmi: Bilanţ; Cont de profit şi pierdere; Situaţia

modificărilor capitalului propriu; Situaţia fluxurilor de trezorerie; Note explicative

la situaţiile financiare anuale.

Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de

mărime prevăzute anterior întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:

Bilanţul prescurtat; Contul de profit şi pierdere; Note explicative la situaţiile

financiare anuale simplificate. Opţional se pot întocmi situaţia modificărilor

capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

Poziţia financiară a unei întreprinderi este reprezentată conform Standardelor

Internaţionale de Contabilitate (în prezent Standardele Internaţionale de Raportare

Financiară-IFRS) de relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale sale.

Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de bilanţul propriu-

zis dar, în completare, şi celelalte elemente ale situaţiilor financiare pot furniza

informaţii utile relativ la aceste elemente. Este vorba despre „Situaţia modificărilor

capitalurilor proprii” precum şi o parte importantă din notele explicative ca de exemplu:

„Activele imobilizate”, „Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli”, ”Repartizarea

profitului”, „Situaţia creanţelor şi datoriilor”, „Principii, politici şi metode contabile”,

„Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”.

Analiza poziţiei financiare se poate defalca astfel: a). Analiza de ansamblu a

poziţiei financiare b). Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii.

39

Primul pas în analiza poziţiei financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a

poziţiei financiare în cadrul căreia vom pune în evidenţă evoluţia şi mutaţiile structurale

produse în cadrul structurilor poziţiei financiare respectiv în cadrul activelor, datoriilor

şi capitalurilor proprii pe baza informaţiilor puse la dispoziţie prin situaţiile financiare.

Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai

multe exerciţii financiare succesive.

1.1.1.Analiza evoluţiei poziţiei financiare

Se bazează pe calculul unor indici în care posturile din bilanţ se exprimă sub

forma modificărilor procentuale faţă de: valoarea aceluiaşi post dintr-un an de bază,

considerat 100 % pentru indicii cu baza fixă; sau succesiv pentru perioada precedentă, în

cazul indicilor cu baza în lanţ.

A. Analiza dinamicii activelor

Aşa cum rezultă şi din schema de bilanţ prezentată mai sus activele sunt

structurate în trei mari categorii şi anume: I.Activele imobilizate; II.Activele

circulante; III.Cheltuieli înregistrate în avans. Analiza dinamicii activelor presupune

adâncirea analizei pe grupele de active şi în cadrul lor pe elemente componente.

I. Activele imobilizate. Activele imobilizate reprezintă acea parte a activelor pe care

întreprinderea intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1

an) şi care nu se consumă la prima lor utilizare. Activele imobilizate se structurează în:

Imobilizări necorporale; Imobilizări corporale; Imobilizări financiare.

1. Imobilizările necorporale. O imobilizare necorporală este un activ

identificabil nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de

producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru

scopuri administrative.

În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: Cheltuielile de constituire;

Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi

alte valori similare; Fondul comercial; Alte imobilizări necorporale. Analiza în

dinamică a imobilizărilor necorporale vizează:

IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile

de imobilizări de la un an la altul.

40

IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări

de la un an la altul.

IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile


În general pentru întreprinderile româneşti se constată atât o pondere redusă a

imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor cât şi o tendinţă de scădere a valorii

acestora ca urmare a amortizării lor.

2. Imobilizările corporale sunt active imobilizate care: a). sunt deţinute de o

persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de

servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b).

sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an; şi c). au valoare mai mare

decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare. În prezent limita minimă este

de 1800 lei.

Imobilizările corporale cuprind terenuri, construcţii, utilajele, instalaţiile,

mijloacele de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică etc.

Caracteristica generală a imobilizărilor necorporale şi corporale (mai puţin a terenurilor)

este faptul că valoarea lor se recuperează prin amortizare pe durata de viaţă utilă.

Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valorii unei imobilizări necorporale şi/sau

corporale prin includerea în cheltuielile curente a unei cote părţi din valoarea activului

care se amortizează.

Atât imobilizările necorporale cât şi cele corporale pot fi reprezentate la un

moment dat în bilanţ ca imobilizări în curs reprezentate: pe de o parte de avansurile

acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi/sau corporale; pe de altă parte de

costul imobilizărilor necorporale şi/sau corporale neterminate până la sfârşitul perioadei.

Valoarea imobilizărilor corporale se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii

de la un an la altul. Creşterea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin:

reevaluări, modernizări, noi achiziţii. Scăderea valorii imobilizărilor corporale se poate

explica prin scoatere din funcţiune, vânzare, recuperare a investiţiilor prin amortizare,

trecerea imobilizărilor în categoria obiectelor de inventar. Valoarea netă contabilă a IC

este reprezentată de valoarea de intrare a imobilizării diminuată cu amortizarea şi

41

provizioanele legale constituite.

Analiza în dinamică a imobilizărilor corporale vizează două aspecte: a). Analiza

în dinamică a valorii nete contabile (valorii rămase) şi b). Analiza corelativă a dinamicii

imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum

a) Analiza în dinamică a valorii rămase se poate prezenta la un moment dat sub trei

aspecte:

IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile


IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări

de la un an la altul.

IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile


b) Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor

de volum (CAN) se poate prezenta sub trei aspecte:

IIC>100%, ICAN>100%, IIC<ICAN adică imobilizările corporale generează beneficii

economice viitoare într-un ritm superior dotării de care dispune (există o creştere a

gradului de utilizare a imobilizărilor corporale). O astfel de corelaţie între cei doi

indicatori poate însemna: sporirea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere;

accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea necesarului relativ de

imobilizări corporale (când se realizează aceeaşi producţie sau o producţie suplimentară

cu un volum de mijloace fixe mai mic)

IIC = ICAN ceea ce înseamnă că imobilizările corporale generează beneficii economice

viitoare în acelaşi ritm.

IIC<100%, ICAN<100%, IIC > ICAN ceea ce înseamnă un ritm al dotărilor superior

rezultatelor. Pentru o analiză pertinentă se va adânci incursiunea pe categorii de

imobilizări corporale pentru a se identifica categoriile care nu generează beneficii

economice viitoare. O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna:

diminuarea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere; reducerea vitezei de

rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea nivelului de eficienţă al mijloacelor fixe

3. Imobilizările financiare reprezintă titluri de valoare pe care întreprinderea

42

intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi din

deţinerea cărora întreprinderea doreşte obţinerea unor venituri de natură financiară (sub

formă de dobânzi sau dividende) şi, în cazul în care sunt reprezentate de acţiuni,

exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra emitentului. Ele cuprind

titlurile de participare, interese de participare deţinute, alte titluri imobilizate şi creanţele

imobilizate. În general o sporire a acestor imobilizări (IIF > 100) reprezintă o angajare a

resurselor întreprinderii în activitatea altor firme.

II. Activele circulante. În categoria activelor circulante se cuprind acele active care:

a).sunt achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi

se aşteaptă a fi realizate în termen de maxim 1 an; b). este reprezentat de creanţe aferente

ciclului de exploatare; c).este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror

utilizare nu este restricţionată. În categoria activelor circulante se cuprind: Stocurile;

Creanţele; Investiţiile financiare pe termen scurt; Casa şi conturi la bănci

1. Stocurile sunt active circulante: deţinute pentru a fi vândute pe parcursul

desfăşurării normale a activităţii; în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi

condiţii ca mai sus; sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce

urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

În cadrul stocurilor se cuprind:

Stocurile de materii prime şi materiale sunt formate din:materii prime, materialele

consumabile , Materialele de natura obiectelor de inventar, Stocurile aflate la terţi.

Stocurile de produse finite sunt formate din formate din: produsele, Stocuri de mărfuri

şi ambalaje , Stocurile aflate la terţ.

Stocuri de producţie în curs de execuţie care reprezintă producţia care nu a trecut prin

toate fazele procesului tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei

tehnice sau necompletate în întregime. Totodată, în cadrul producţiei în curs de execuţie

se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau

neterminate.

1.1. Analiza în dinamică a stocurilor de materii prime, materiale vizează două

aspecte: ritmul modificării stocurilor şi corelaţia între ritmul modificării stocurilor de

43

materii prime, materiale (ISM), ritmul modificării consumului de materiale (ICM) şi

ritmul modificării indicatorilor de volum – cifra de afaceri netă (ICAN)

a) Privind ritmul modificării stocurilor pot exista următoarele situaţii:

ISM >100% adică o creştere a stocului final de materii prime comparativ cu perioada

precedentă. Această creştere se poate datora: aprovizionării în devans sau peste necesar;

modificării în structura de fabricaţie; scăderii consumului specific; creşterii costului de

achiziţie a materiilor prime de la furnizori; metode diferite de evaluare a stocurilor

(FIFO; LIFO; CMP); ritmul intrărilor devansează ritmul consumurilor în producţie.

ISM = 100% ceea ce reprezintă: aprovizionare ritmică; consum specific constant; costuri

de achiziţie constante; menţinerea structurii de fabricaţie.

ISM < 100% reprezentând o scădere a stocurilor de materii prime faţă de perioada

precedentă care se poate datora: reducerii cantităţii de materii prime aprovizionate;

reducerii preţului de achiziţie al materiilor prime sau folosirea înlocuitorilor cu preţuri

reduse; creşterii consumurilor specifice; ritmul consumurilor devansează ritmul intrărilor

de materii şi materiale.

b) Privind analiza corelativă a celor trei indicatori se pot întâlni următoarele

situaţii:

b1). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN > ICM. Aceasta înseamnă o creştere a

stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii gradului de valorificare a

materiilor prime şi materialelor care se poate datora: reducerii consumului de materiale

la unitatea valorică a cifrei de afaceri; accelerării vitezei de rotaţie a stocului de materii

prime şi materiale prin:reducerea consumului specific şi/sau valoric,reducerea duratei

ciclului de fabricaţie, modificarea structurii stocurilor; creşterii preţului materialelor.

b2). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN < ICM . Această situaţie reflectă o creştere a

stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul scăderii gradului de valorificare a

materiilor prime şi materialelor. Factorii care pot duce la o astfel de situaţie ar fi:

creşterii costurilor de achiziţie în condiţiile menţinerii nemodificate a cantităţii

aprovizionate; creşterii ponderii materialelor cu preţuri mari în totalul stocului; creşterii

consumului specific normat de material la o unitate valorică a cifrei de afaceri.

b3). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN =ICM . Situaţia presupune o creştere a

44

stocurilor pe fondul creşterii costului de achiziţie al materiilor prime şi materialelor.

b4). ISM >100, ICM > 100, ICAN < 100 . Situaţia presupune o creştere a stocurilor pe

fondul reducerii gradului de valorificare a materiilor prime, situaţie datorată: reducerii

vânzărilor; creşterii normelor de consum; creşterii costului de achiziţie.

b5). ISM < 100, ICM < 100, ICAN >100 . Situaţia reflectă o situaţie favorabilă de scădere a

stocurilor pe fondul creşterii gradului de valorificare a materiilor şi materialelor datorită:

creşterii vânzărilor; reducerii normelor de consum; reducerii costului de achiziţie.

1.2. Analiza în dinamică a stocurilor de producţie în curs de execuţie (SPCE)

Producţia în curs de execuţie este evaluată la cost de producţie. Dacă valoarea realizabilă

netă a producţiei în curs de execuţie este mai mică decât costul producţiei atunci

valoarea la care se raportează în bilanţ este valoarea realizabilă netă. Producţia în curs de

execuţie este influenţată de următorii factori: volumul fizic al producţiei (influenţează

direct nivelul producţiei neterminate); durata ciclului de fabricaţie (influenţează

direct nivelul producţiei neterminate); structura sortimentală influenţează nivelul şi

evoluţia producţiei în curs, nivelul şi evoluţia costului de producţie astfel: 1. dacă

structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie

comparativ mai mic, are loc o scădere a valorii producţiei în curs; 2. dacă structura

sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie comparativ

mai mare, are loc o creştere a valorii producţiei în curs, cu consecinţe negative asupra

echilibrului financiar; costul de producţie influenţează în mod direct nivelul şi

dinamica producţiei în curs.

1.3. Analiza în dinamică a stocurilor de produse finite şi produse reziduale.

Valoarea produselor aflate în stoc este influenţată de următorii factori: volumul fizic al

produselor aflate în stoc; termenele de livrare; structura produselor în stoc; costul

efectiv al produselor.

1.4. Analiza în dinamică a stocurilor de mărfuri. Vizează aspecte legate de latura

comercială a firme. Modificarea stocurilor de mărfuri depinde de următorii factori:

raportul dintre ritmul aprovizionărilor şi ritmul desfacerilor de mărfuri;structura

mărfurilor vândute; adaosul comercial practicat; metodele de evaluare a stocurilor

la ieşirea din patrimoniu (FIFO, LIFO, CMP).

45

2. Creanţele. Creanţa în general reprezintă dreptul unei creditor de a solicita

unui debitor o sumă de bani sau anumite bunuri sau servicii.Principalele categorii de

creanţe, clasificate în raport de categoriile de terţi cu care întreprinderea întreţine relaţii

economice, sunt:

Creanţele comerciale care cuprind: Creanţele faţă de furnizori, Creanţele faţă de

clienţi,Creanţele reprezentate de efectele comerciale (cambii, bilete la ordin) de primit.

Creanţele legate de grup care includ: Sume de încasat de la societăţi din cadrul

grupului, Sume de încasat din interese de participare

Creanţele faţă salariaţi reprezentate de: Avansurile din salarii acordate angajaţilor

(chenzina I); Imputaţiile stabilite pentru angajaţi precum şi diverse alte sume de încasat

de la salariaţi.

Creanţele faţă de buget reprezentate de impozite şi taxe de recuperat de la buget

(impozite şi taxe plătite în plus).

Creanţele faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de împrumuturile acordate

acţionarilor/asociaţilor (în acest caz pe termen scurt) şi de dobânzile de încasat aferente.

Alte creanţe care includ creanţele faţă de alţi debitori reprezentate de diverse creanţe

care nu pot fi încadrate în cazurile de mai sus, rezultate, de exemplu, din cedarea

activelor imobilizate, din vânzarea obligaţiunilor etc.

Informaţii detaliate privind creanţele faţă de grup, faţă de buget, faţă de salariaţi

şi alte creanţe le găsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor” deoarece în bilanţ

valorile lor sunt raportate într-un singur post bilanţier. Analiza în dinamică a volumului

creanţelor trebuie apreciată prin prisma categoriilor de creanţe, ca elemente componente,

astfel:

2.1. Analiza în dinamică a creanţelor comerciale:

a) Creanţele comerciale sunt în directă legătură cu generarea cifrei de afaceri nete

ca atare le vom acorda o atenţie specială.

ICCOM > 100% indică o creştere a activităţii comerciale a întreprinderii faţă de perioada

precedentă care se poate datora: creşterii volumul fizic al vânzărilor; creşterii preţului de

vânzare unitar al produselor s/sau serviciilor; prevederile contractuale privind termenele

de încasare; garanţiile materiale constituite în cazul insolvabilităţii clienţilor debitori;

46

structura vânzărilor; calitatea produselor.O creştere a volumului creanţelor este

justificată economic reflectând o dezvoltare a laturii comerciale a întreprinderii cu

condiţia însă ca acestea să fie încadrate în termenele de încasare contractuale. În acest

sens se va apela la informaţiile suplimentare cuprinse în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi

datoriilor” unde sunt urmărite creanţele după diverse criterii inclusiv cele restante. O

creştere a creanţelor pe termen mediu şi lung poate crea probleme de lichiditate

financiară.

ICCOM=100% indică o menţinere în timp a laturii comerciale a întreprinderii.

ICCOM<100% indică o restrângere a activităţii comerciale faţă de perioada precedentă.

b) Pentru o apreciere pertinentă a modului de evoluţie a creanţelor se impune

corelaraea dinamicii creanţelor comerciale cu dinamica cifrei de afaceri nete putând

rezulta următoarele situaţii:

ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM > ICAN situaţie ce reflectă o acumulare a volumului

creanţelor generând o viteză de rotaţie a acestora în scădere faţă de anul anterior, situaţie

nefavorabilă dacă se menţine în timp.

ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM < ICAN situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii

comerciale pe fondul creşterii în paralel a vitezei de rotaţie a creanţelor, situaţie

favorabilă pentru întreprindere, dacă nivelul creanţelor comerciale se menţine în

termenele contractuale.

ICCOM < 100, ICAN > 100 situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale cu o

încasare a creanţelor într-un ritm superior timpilor de facturare, situaţie favorabilă.

ICCOM > 100, ICAN < 100 situaţia indicând o acumulare a creanţelor comerciale fără

realizarea unei activităţi comerciale corespunzătoare. Cauzele trebuie căutate în modul

de selecţionare a clienţilor in direcţia tintirii pe viitor a categoriilor de clienţi platnici,

care să prezinte garanţii rezonabile de plata altfel întreprinderea se poate confrunta cu

grave probleme de ilichiditate iar în timp de insolvabilitate şi risc de faliment.

2.2. Analiza în dinamică a altor categorii de creanţe: creanţe faţă de grup, creanţe faţă

de buget, creanţe faţă acţionari şi asociaţi, creanţe faţă de salariaţi şi alte creanţe. O

creştere a acestor categorii de creanţe trebuie apreciată prin prisma încadrării în

Graficele de recuperare.

47

3. Investiţii financiare pe termen scurt sunt titlurile de valoare (acţiuni,

obligaţiuni etc.) achiziţionate de întreprindere în scop speculativ (pentru revânzarea lor

cât mai rapidă cu un preţ mai mare decât costul de achiziţie) sau în scopul anulării lor

(posibilă numai în cazul acţiunilor sau obligaţiunilor proprii).

4. Casa şi conturi la bănci. În această categorie intră activele care se regăsesc în

forma de „bani” sau sunt uşor transformabile în bani (mai poartă denumirea de numerar

şi echivalente de numerar) astfel: Valorile de încasat; Disponibilităţile din contul curent;

Numerarul şi alte valori; Acreditivele; Avansurile de trezorerie. Investiţiile financiare

pe termen scurt împreună cu casa şi conturile la bănci reprezintă activele care se

regăsesc în forma de numerar sau echivalente de numerar şi formează trezoreria

întreprinderii. (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de numerar).

Analiza în dinamică a trezoreriei se realizează astfel:

ITr>100% reflectă o creştere valorică a trezoreriei care determină consolidarea stării de

lichiditate şi solvabilitate financiară cât şi menţinerea unui echilibru monetar şi pe

această bază menţinerea capacităţii de autofinanţare a firmei. Această creştere a valorii

trezoreriei se poate datora: accelerării vitezei de rotaţie a altor elemente de active

circulante (stocuri şi creanţe); reducerii termenelor de încasare a creanţelor în raport cu

termenele de achitare a datoriilor faţă de furnizori;unui volum mai ridicat al creanţelor în

raport cu datoriile

ITr =100% echilibru;

ITr <100% indică o degradare a stării de lichiditate care, dacă se întinde pe o perioadă

mai mare de timp, poate genera incapacitate de onorare a plăţilor imediate, întârzâieri în

onorarea obligaţiilor care generează penalităţi suplimentare, nevoia de a apela la credite

de trezorerie purtătoare de dobânzi. Potenţialii factori care ar duce la o reducere a

volumului trezoreriei sunt aceiaşi, menţionaţi anterior doar că acum acţionează în sens

opus.

Dacă un nivel scăzut al disponibilităţilor băneşti reprezintă o situaţie

nefavorabilă, la fel de nefavorabilă este şi situaţia în care firma are la dispoziţie pentru o

durată mai mare de timp un volum al disponibilităţilor mai mare decât necesarul curent.

Acest lucru înseamnă: imobilizări de lichidităţi şi neangajarea lor în afaceri; lipsa unei

48

politici de plasamente care să asigure , pe de-o parte menţinerea valorii banilor iar pe de

altă parte realizarea unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi/sau din

vânzarea titlurilor de plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

III. Cheltuieli înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de

asigurare şi alte asemenea achitate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.În

general o creştere a cheltuielilor în avans reprezintă o direcţionare a surplusului monetar

spre obţinerea unor beneficii viitoare.

Activele circulante împreună cu cheltuielile înregistrate în avans formează

activele curente ale întreprinderii şi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă

datoriilor curente, capacitate exprimată în cadrul lichidităţii generale a întreprinderii

denumită şi fond de rulment sau capital de lucru. Creşterea activelor curente comparativ

cu exerciţiul precedent consolidează starea de lichiditate financiară generală a

întreprinderii.

B. Analiza dinamicii datoriilor

Obligaţiile întreprinderii faţă de terţi sunt grupate în bilanţ astfel:

I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an

II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an

III. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

IV. Venituri în avans

Categoria cea mai mare a obligaţiilor întreprinderii este reprezentată de datoriile

întreprinderii iar din punctul de vedere al informării utilizatorilor este foarte importantă

separarea acestora în:

I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an (datorii pe termen scurt);

II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an (datorii pe termen lung).

O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt atunci când: se aşteaptă să

fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al persoanei juridice; sau este

exigibilă în termen de 12 luni de la data recunoaşterii ei. Toate celelalte datorii trebuie

clasificate ca datorii pe termen lung.

La sfârşitul exerciţiului financiar întreprinderile trebuie să menţină în situaţiile

financiare clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această

49

categorie chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni dacă: a). termenul iniţial

a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi b). există un acord de refinanţare

sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat până la data respectivă.

Similar creanţelor şi datoriile sunt generate în relaţiile cu terţii şi în funcţie de

natura lor în contabilitate se clasifică astfel:

1) Datorii financiar-bancare reprezentate de: Împrumuturi din emisiunea de

obligaţiuni,Creditele bancare şi dobânzile de plătit aferente.

2) Datorii comerciale reprezentate de: Datoriile faţă de, Datoriile privind efectele

comerciale de plătit,Datoriile faţă de clienţi.

3) Datorii legate de grup: Împrumuturile primite de la societăţi din cadrul grupului şi

de eventualele dobânzi aferente; Sume datorate privind interesele de participare

4) Datorii faţă de salariaţi reprezentate de:Salariile nete cuvenite angajaţilor;

Indemnizaţiile şi ajutoarele de acordat în diverse situaţii precum şi alte datorii în

legătură cu salariaţii.

5)Datoriile faţă de buget (stat) reprezentate de impozitele, taxele şi contribuţiile de

plătit către buget.

6) Datoriile faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de: Împrumuturile primite de la

acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente; Dividendele de plătit

acţionarilor/asociaţi; Sumele de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui

acţionar/asociat.

7)Alte datorii unde includem datoriile faţă de alţi creditori reprezentate de obligaţii ale

întreprinderii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus.

Analiza în dinamică a datoriilor (atât sub 1 an cât şi peste 1 an) trebuie

realizată pe categoriile de datorii, existând particularităţi de interpretare a rezultatelor

aferente fiecărei categorii:

1.a) Analiza dinamicii datoriilor financiar bancare

IDFB > 100 % indică o creştere a datoriilor financiar bancare faţă de anul de bază prin:

contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeaşi perioadă;

creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectarea termenelor de rambursare a

ratelor scadente şi a dobânzilor aferente

50

Informaţii suplimentare asupra factorilor posibili de influenţare a serviciului

datoriilor financiar bancare le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”.

IDFB = 100 % indică o constanţă a serviciului datoriei financiar bancare.

IDFB < 100 % indică o diminuare a serviciului datoriei financiar bancare, întreprinderea

apelând într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare pentru finanţarea nevoilor

pe termen scurt şi lung comparativ cu anul de bază.

1.b.) Analiza în dinamică a datoriilor comerciale

IDC > 100 % indică o creştere a datoriilor comerciale faţă de anul anterior, creştere care

se poate explica prin: creşterea volumului achiziţiilor şi/sau sau a costului de achiziţie

pentru intrările provenite de la terţi constând în materii prime, materiale, servicii etc.;

majorarea termenelor contractuale de achitare a datoriilor; creşterea valorică a

avansurilor primite de la clienţi

O creştere a datoriilor comerciale trebuie apreciată ca fiind favorabilă atâta timp

cât ele se încadrează în termenul contractual deoarece ele sunt surse gratuite de finanţare

a necesarului de fond de rulment Însă pentru o apreciere pertinentă a nivelului până la

care pot creşte aceste datorii se impune efectuarea în mod suplimentar de comparaţii cu

nivelul creanţelor aparţinând exploatării supervizând o existenţă permanentă a unui

decalaj superior al nivelului plăţilor cu nivelul încasărilor

IDC=100 % indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii comerciale.

IDC<100 % reflectă o diminuare a nivelului datoriilor comerciale întreprinderea apelând

într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare decât cele din activitatea

comercială

1.c.) Analiza în dinamică a datoriilor legate de grup

IDG > 100% indică o creştere a datoriilor legate de grup faţă de anul anterior, creştere

care se poate explica prin: o creştere a sumelor contractate de la societăţi din cadrul

grupului; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectării termenelor de

rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente

În general, datoriile faţă de grup sunt puţin costisitoare, aplicându-se în spiritul

ajutorării reciproce, un nivel al ratei dobânzii preferenţial, inferior ratei medii a dobânzii

de pe piaţă. Nefiind totuşi surse gratuite de finanţate, creşterea nivelului acestor datorii

51

trebuie apreciată prin prisma asigurării de beneficii economice viitoare rezonabile care

să acopere costurile generate.

IDG=100% indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii faţă de grup.

IDG <100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de grup faţă de anul de bazăl în

finanţarea necesarului exploatării punându-se pe alte surse.

1.d.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de salariaţi

IDS >100% indică o creştere a datoriilor faţă de salariaţi care se poate datora: creşterii

salariilor nete cuvenite angajaţilor; creşterii numărului de angajaţi ca urmare a extinderii

activităţii întreprinderii creşterii calificării personalului; creşterii indemnizaţiilor şi

ajutoarelor de acordat în diverse situaţii; creşterii ratei inflaţiei; creşterii productivităţii

muncii; neachitării la termen a datoriilor faţă de salariaţii întreprinderii

O creştere a datoriilor de achitat către salariaţii întreprinderii nu trebuie în nici un

caz să se datoreze neachitării lor la termen deoarece această situaţie poate genera mari

revolte sindicale care va duce în final la deteriorarea generală a imaginii întreprinderii pe

piaţă. Altfel acest surse de finanţare sunt surse gratuite de finanţare deci creşterea lor

este benefică pentru finanţarea curentă a necesarului exploatării atâta timp cât se

realizează un decalaj favorabil al încasărilor cu plăţile.

IDS = 100% indică o constanţă în nivelul datoriilor faţă de salariaţi de la un an la altul,

aceasta neexcluzând însă modicări de ritm în cadrul structurii acestor datorii.

IDS < 100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de salariaţi faţă de anul de bazăi de

influenţă ar fi aceiaşi cu cei menţionaţi anterior doar că acum au o influenţă inversă.

1.e.) Analiza datoriilor faţă de buget (datorii fiscale)

IDF >100 % reflectă o creştere a sarcinilor fiscale ale întreprinderii care se poate datora:

creşterii bazei de calcul a impozitelor (creşterii profitului impozabil, creşterii nivelului

salariilor, creşterii volumului de imobilizări supuse impozitării etc.); creşterii cotelor de

impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii, pe imobilizări, TVA, accize, etc.);

renunţării la acordarea unor facilităţi fiscale ce fusese valabilă în anul de bază;

nerespectării termenelor de plată.

O creştere a datoriilor fiscale este inevitabilă şi trebuie apreciată ca atare atâta

timp cât ea se datorează altor cauze decât cea reprezentată de neachitarea lor la scadenţă.

52

Întreprinderea trebuie să-şi gestioneze eficient raportul creanţe/datorii astfel încât sub

nici o formă să nu apeleze la surse suplimentare de finanţare neachitându-şi sarcinile

fiscale. Acest lucru nu numai că va atrage penalităţi usturătoare de întârzâiere dar mai

mult va genera o imagine şifonată a întreprinderii în faţa potenţialilor creditori.

IDF =100 % reflectă o menţinere a sarcinilor fiscale faţă de anul de bază.

IDF < 100 % indică o diminuare a datoriilor fiscale factorii de influenţă fiind aceiaşi cu

cei menţionaţi anterior dar de sens invers. O reducere a sarcinilor fiscale va trebui însă să

surprindă cauzele generatoare având importanţă dacă ea se datorează unor eventuale

facilităţi fiscale sau ea datorându-se de exemplu restrângerii activităţii.

1.f.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de acţionari/asociaţi

IDA >100 % reflectă o creştere a acestor datorii care se poate datora: creşterii

împrumuturior primite de la acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente; creşterii

nivelului dividendelor de plătit către acţionarilor/asociaţi; creşterii sumelor de plătit în

cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat. Creşterea nivelului acestor datorii

trebuie apreciată pe de-o parte favorabil atunci când ea este rezultatul implicit al unei

creşteri de profit iar pe de altă parte nefavorabil dacă ea se datorează unor împrumuturi

care generează cheltuieli cu dobânzile şi acestea au un nivel semnificativ.

În general, pentru o bună gestionare a datoriilor întreprinderea va apela finanţarea

nevoilor sale astfel: pentru finanţarea activelor imobilizate întreprinderea va utiliza

capitalul propriu şi pentru necesităţi suplimentare datorii cu termen de scadenţă mai

mare de 1 an, reprezentate în principal de datorii financiar-bancare; pentru finanţarea

activelor curente întreprinderea va apela în general, la surse de finanţare curente (pasive

curente) în ordinea directă a costurilor pe care le implică, începând cu datoriile cu

costuri reduse şi continuând cu cele financiar - bancare care implică costurile cele mai

mari, cu menţiunile efectuate pe parcurs care vizează menţinerea unei imagini luminoase

a întreprinderii în ochii creditorilor.

III. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă pasive cu exigibilitate incertă

şi se constituie pentru elemente cum sunt: litigiile, amenzile şi penalităţile,

despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte; cheltuielile legate de activitatea de

service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;

53

alte provizioane.

Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli este recunoscut dacă sunt îndeplinite

cumulativ următoarele condiţii: există o obligaţie curentă generată de un eveniment

anterior; este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective; şi

suma poate fi estimată credibil.

Valoarea constituită ca provizion trebuie să reprezinte cea mai bună estimare la

data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente. Aceste provizioane

reprezintă în fapt surse la dispoziţia întreprinderii până în momentul producerii riscurilor

pentru care s-au constituit, neavând o scadenţă determinată. Din aceste motive, în

analizele financiare această categorie este asimilată categoriei capitalurilor proprii ca şi

surse prin definiţie cu o scadenţă nedeterminată.

Analiza în dinamică a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli vizează

următoarele aspecte:

IPR > 100% indică o creştere a acestor tipuri de provizioane faţă de anul de bază, fie

datorită constituirii de noi provizioane fie datorită majorării celor precedente

IPR =100% indică o menţinere a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli la acelaşi nivel

IPR < 100% indică o diminuare a acestor categorii de provizioane fie datorită anulării lor

ca urmare a rămânerii lor fără obiect fie datorită diminuării lor ca urmare a reconsiderării

valorii activelor pentru care au fost constituite.

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt prezentate detaliat în Nota 2

„Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” reflectând şi o detaliere a variaţiei în timp a

acestor categorii de provizioane). Pentru o analiză detaliată a dinamicii acestor

provizioane se impune deci exploatarea informaţiilor suplimentare reflectate prin această

notă.

IV. Veniturile în avans. În această categorie sunt cuprinse: 1. Subvenţiile pentru

investiţii; 2. Veniturile înregistrate în avans

Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele primite cu titlu gratuit şi care au un

caracter nerambursabil pentru acordarea cărora, principala condiţie este ca întreprinderea

beneficiară să cumpere, construiască sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie

şi/sau de utilizare. Sunt asimilate subvenţiilor pentru investiţii donaţiile primite de

54

imobilizări necorporale, corporale şi în curs precum şi plusurile constatate la inventariere

pentru categoriile respective de active.

Veniturile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de

asigurare şi alte asemenea încasate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.

Analiza în dinamică a veniturilor în avans vizează următoarele aspecte:

IVav > 100% indică o creştere a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta

reprezentând o creştere pe viitor a capitalurilor proprii ale întreprinderii într-un ritm mai

accentuat.

IVav =100% indică o menţinere la acelaşi nivel a veniturilor în avans

IVav < 100 % indică o diminuare a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta

ducând la o creştere a capitalurilor proprii într-un ritm mai redus.

Pe baza informaţiilor detaliate în note această categorie de venituri în avans se va

detalia pe venituri înregistrate în avans şi subvenţii pentru investiţii punând în evidenţă

astfel valenţe informaţionale suplimentare, necesare utilizatorilor analizei financiare.

C. Analiza dinamicii capitalurilor proprii

Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele

întreprinderii după deducerea datoriilor acestora. Dacă avem în vedere recunoaşterea

capitalurilor proprii mai puţin cea a rezultatelor (despre care vom vorbi în paragraful

următor) aceasta se face în momentul în care sunt generate beneficii economice pentru

întreprindere dar care nu vor fi recunoscute ca venituri (în rezultat) pentru a nu putea fi

distribuite acţionarilor sub formă de dividende.

1. Capitalul social reprezintă contribuţia acţionarilor/asociaţilor într-o întreprindere.

Capitalul social poate fi:Capital social subscris nevărsat; Capital social subscris vărsat.

Analiza în dinamică a capitalului social vizează următoarele aspecte:

IKsoc>100% indică o majorare a capitalului social ca urmare a necesităţilor suplimentare

de capital apărute.

IKsoc = 100 % indică o menţinere la acelaşi nivel a capitalului social.

IKsoc < 100% indică o diminuare a capitalului social care se poate face prin diminuarea

numărului de acţiuni/părţi sociale sau a valorii nominale a unei acţiuni/părţi sociale.

2. Primele legate de capital apar în cazul operaţiunilor de majorare a capitalului social

55

şi reprezintă diferenţa dintre valoarea echivalentului primit în schimbul

acţiunilor/părţilor sociale şi valoarea nominală a lor.

Analiza în dinamică a primelor legate de capital vizează următoarele aspecte: IPK

> 100% indică o creştere a primelor legate de capital ce va determina o creştere a

capitalurilor proprii; IPK = 100% indică o menţinere la acelaşi nivel a primelor legate de

capital; IPK < 100% indică o diminuare a primelor legate de capital şi implicit o

diminuare a capitalurilor proprii.

3. Rezervele din reevaluare care reprezintă plusul de valoare obţinut în cazul

reevaluării imobilizărilor corporale. Analiza în dinamică a rezervelor din reevaluare

poate surprinde la un moment dat unul din următoarele aspecte: IRreev> 100% indică o

creştere a rezervelor din reevaluare realizată în condiţiile prezentate anterior; IRreev

=100% indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor din reevaluare faţă de anul de

bază; IRreev<100% indică o diminuare a rezervelor din reevaluare realizată de asemenea

în condiţiile prezentate mai sus.

4. Rezervele care reprezintă acea parte din capitalurile proprii care se constituie în

principal din profitul obţinut de o întreprindere pe care acţionarii/asociaţii consimt să-l

lase la dispoziţia întreprinderii (să-l capitalizeze) sau, în cazuri excepţionale, din alte

surse (cum ar fi primele legate de capital, rezervele din reevaluare etc.).

Analiza în dinamică a rezervelor poate surprinde următoarele situaţii: IR >100%

indică o creştere a rezervelor ce va determina o creştere a capitalurilor proprii; IR=100%

indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor; IR<100% indică o diminuare a

rezervelor şi implicit o diminuare a capitalurilor proprii. Pentru o analiză în dinamică

detaliată a rezervelor se exploatează informaţiile suplimentare furnizate de „Situaţia

modificării capitalului propriu”.

5. Rezultatul exerciţiului care reprezintă diferenţa între veniturile unui exerciţiu

şi cheltuielile aceluiaşi exerciţiu. Rezultatul exerciţiului se calculează lunar, cumulat de

la începutul exerciţiului, iar la sfârşitul exerciţiului el poate fi: Profit sau Pierdere. Se

apreciază favorabil o obţinere de profitului net iar în dinamică o creştere a acestuia

deoarece această categorie reprezintă principala cale de autofinanţare a întreprinderii.

Referitor la explicarea dinamicii repartizării profitului analistul financiar va

56

utiliza informaţiile suplimentare furnizate de Nota 3 „Repartizarea profitului” respectiv

repartizarea acestuia pe principalele destinaţii: rezerve legale, acoperirea pierderii

contabile sau dividende precum şi partea din profit rămasă nerepartizată.

6. Rezultatul reportat care reprezintă: Profitul care încă nu a fost repartizat pe

destinaţii; sau Pierderea care încă nu a fost acoperită.

Patrimoniul public care reprezintă partea din patrimoniul regiei constituită din bunurile

proprietate publică pe care regia le are în administrare. Se evidenţiază distinct de

patrimoniul regiei.Capitalurile proprii plus patrimoniul public reprezintă totalul

capitalurilor întreprinderii.

1.2.Analiza structurii poziţiei financiare

Obiectivele analizei structurilor poziţiei financiare sunt: stabilirea şi evaluarea

raportului dintre elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii; evidenţierea

principalelor mutaţii calitative în starea mijloacelor şi a surselor generate de schimbările

interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social;aprecierea stării patrimonial-

financiare; fundamentarea politicilor şi strategiilor financiare. Ratele de structură se

determină ca ponderi ale grupelor de active, datorii, capitaluri proprii în totalul acestora.

A. Analiza structurii activelor

Ratele de structură generale ale activelor se diferenţiază în: Rata generală a

imobilizărilor 100xAB

AIRAI = ; Rata generală a activelor circulante 100x

AB

ACRAC = ;

Rata cheltuielilor în avans 100xAB

CavRCav = .

O creştere a ratei imobilizărilor faţă de anul de bază semnifică o consolidare,

modernizare a insfrastructurii întreprinderii care are consecinţe favorabile în direcţia

creşterii credibilităţii firmei în faţa investitorilor şi ai creditorilor. De asemenea însă o

imobilizare prea mare de active imobilizate poate crea pe termen scurt probleme de

lichiditate financiar, dacă întreprinderea nu dispune de suficient numerar pentru

finanţarea afacerilor curente.

Rata activelor circulante pune în evidenţă dimensiunea propriu-zisă a afacerii

derulate de întreprindere în decursul exerciţiului financiar. Această rată diferă de la o

57

ramură la alta şi de la un sector la altul. O imobilizare consistentă în stocuri şi creanţe

generează probleme de lichiditate pe termen scurt.

Rata cheltuielilor în avans pune în evidenţă direcţionarea resurselor financiare

ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii în perioada următoare.

În întreprinderile din România rata cheltuielilor în avans este nesemnificativă.

Aflarea cauzelor finale care au generat mutaţii structurale în cadrul activelor

presupune descompunerea ratelor pe elemente componente.

1. Rata generală a activelor imobilizate (RAI) se descompune pe elemente

componente astfel:

1.1. Rata imobilizărilor necorporale: 100R IN xAI

IN=

1.2. Rata imobilizărilor corporale: 100R IC xAI

IC=

1.3. Rata imobilizărilor financiare: 100R IF xAI

IF=

2. Rata generală a activelor circulante (RAC) se descompune pe elemente

componente astfel:

2.1. Rata stocurilor : 100R S xAC

S=

Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura

activităţii, ea fiind mai ridicată la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei de

bunuri materiale. Durata ciclului de fabricaţie se reflectă în mod direct în această rată, şi

o creştere a volumului activităţii generează o sporire justificată a stocurilor. Dar, totodată

nivelul stocurilor poate fi afectat şi de diverşi factori conjuncturali ai pieţei, putând

exista la un moment dat aprovizionări peste necesar mai ales la unele materii prime la

care sunt fluctuaţii pronunţate de preţ. Ca atare, dată fiind complexitatea factorilor de

influenţă nu putem determina un nivel de referinţă al ratei stocurilor dintr-o anumită

ramură sau sector de activitate.

2.1.1. Rata stocurilor de materii prime şi materiale: 100R SMP xS

SMP=

O creştere a ratei stocurilor de materii prime şi materiale se poate datora fie

diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a

58

volumului stocului de materii prime fie datorită creşterii volumului de stocuri de materii

prime şi materiale menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor

factori. Atunci când creşterea RSMP se datorează creşterii stocului de materii prime

cauzele trebuie căutate printre: aprovizionări peste necesar datorită fluctuaţiilor de preţ;

modificări în structura de fabricaţie în favoarea unor sortimente cu costuri de achiziţie

mai mari sau care necesită un volum mai mare de materiale în producţie; încetinire a

vitezei de rotaţie a acestor stocuri

2.1.2. Rata producţiei în curs de execuţie: 100R SPCE xS

SPCE=

O creştere a ratei stocurilor de producţie în curs de execuţie se poate datora fie


volumului stocului de producţiei în curs de execuţie fie datorită creşterii producţiei în

curs de execuţie menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor

factori. Atunci când creşterea RSPCE se datorează creşterii volumului producţiei în curs

de execuţie cauzele trebuie căutate cel puţin printre următoarele: creşteri a duratei

ciclului de fabricaţie; modificări în structura producţiei în favoarea unor sortimente cu un

ciclu mai lung de fabricaţie; încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri.

2.1.3. Rata stocurilor de produse finite: 100R SPF xS

SPF=

O creştere a ratei stocurilor de produse finite se poate datora fie diminuării ratelor

celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului

de produse finite, fie datorită creşterii stocurilor de produse finite menţinându-se

neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori.

2.1.4. Rata avansurilor pentru cumpărări de stocuri: 100R AS xS

AS=

O creştere a ratei avansurilor pentru cumpărări de stocuri se poate datora fie


volumului avansurilor pentru stocuri fie datorită creşterii valorice a avansurilor pentru

cumpărări de stocuri menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor

factori. Creşterea ratelor de stocuri semnifică imobilizări de numerar sau echivalente de

numerar în diverse faze (aprovizionare, producţie, desfacere).

59

2.2. Rata creanţelor : 100R CR xAC

CR=

O creştere a ratei creanţelor se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau

ratei trezorerie, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului creanţelor, fie datorită

creşterii volumului creanţelor menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a

trezoreriei, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei creanţelor se datorează

creşterii volumului creanţelor cauzele trebuie căutate printre: extinderea relaţiilor cu

partenerii externi; creşterea termenului de încasare prevăzut prin contract

În ambele situaţii se realizează însă o creştere a imobilizărilor monetare cu

implicaţii nefavorabile asupra echilibrului financiar pe termen scurt. În scopul

identificării cauzelor finale, pentru a identifica locurile unde trebuie acţionat pentru a

ameliora eventualele dezechilibre financiare pe termen scurt generate de o creştere a

volumului creanţelor, este necesar a se aprofunda analiza ratei creanţelor prin calculul

unor rate ale creanţelor analitice având în vedere: 1. natura creanţelor; 2. certitudinea

încasării lor; 3. termenul de realizare Datele necesare calculării unor astfel de rate

analitice le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”.

2.3. Rata trezoreriei ; 100R TR xAC

TR=

O creştere a ratei trezoreriei se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau

ratei creanţelor, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului trezoreriei fie datorită

creşterii volumului trezoreriei menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a

creanţelor, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei trezoreriei se datorează

creşterii în mărime absolută a volumului trezoreriei cauzele trebuie căutate printre:

extinderea volumului plasamentelor pe termen scurt; creşterea numerarului existent în

casieria întreprinderii şi în conturi la bănci. O creştere a ratei trezoreriei semnifică o

consolidare a stării de lichiditate financiară cu implicaţii favorabile asupra menţinerii

unui echilibru financiar pe termen scurt. O creştere necontrolată a numerarului înseamnă

însă pentru acţionarii întreprinderii că nu există o angajare a firmei în afaceri, banii fiind

imobilizaţi în bănci sau titluri.

60

3. Rata cheltuielilor în avans 100xAB

CavR Cav = pune în evidenţă direcţionarea

resurselor financiare ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii

în perioada următoare.

B. Analiza structurii datoriilor

Pune în evidenţă ponderea pe care diferitele tipuri de datorii o deţin în totalul

acestora. Ca urmare se pot evidenţia următoarele rate de structură a datoriilor:

1. Rata datoriilor pe termen scurt: 100R DTS xDT

DTS=

2. Rata datoriilor pe termen mediu şi lung: 100R DTML xDT

DTML=

3. Rata provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli: 100R PV xDT

PV=

4. Rata veniturilor în avans: 100R Vav xDT

Vav=

O creştere a acestor rate faţă de anul de bază semnifică la un moment dat o

orientare a surselor de finanţare mai mult sau mai puţin pentru activitatea curentă sau cea

de investiţii. Pentru o analiză detaliată se impune defalcarea categoriilor de datorii în

rate analitice astfel:

1.1. Rata datoriilor pe termen scurt se poate detalia în:

1.1.1. Rata datoriilor financiar bancare pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o

deţin datoriile curente faţă de bănci şi alte instituţii financiare, precum şi ratele curente

la emisiunile de obligaţiuni (DBS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS).

100R DBS xDTS

DBS=

1.1.2. Rata datoriilor comerciale pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o deţin

obligaţiile pe termen scurt faţă de terţi izvorând din activitatea comercială (DCS) în

totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). 100R DCS xDTS

DCS=

1.1.3. Rata datoriilor faţă de grup pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe termen

scurt faţă de societăţi din cadrul grupului (DGS) în totalul datoriilor pe termen scurt

(DTS). 100R DGS xDTS

DGS=

61

1.1.4. Rata datoriilor faţă de salariaţi pe termen scurt indică ponderea obligaţiilor pe

termen scurt faţă de angajaţii întreprinderii (DSS) în totalul datoriilor pe termen scurt

(DTS) 100R xDTS

DSSDSS =

1.1.5. Rata datoriilor fiscale pe termen scurt indică ponderea datoriilor faţă de buget pe

termen scurt (DFS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). 100R DFS xDTS

DFS=

1.1.6. Rata datoriilor faţă de acţionari pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe

termen scurt faţă de acţionarii/asociaţii întreprinderii (DAS) în totalul datoriilor pe

termen scurt (DTS). 100R DAS xDTS

DAS=

1.1.7. Rata altor datorii pe termen scurt ce nu apar în cadrul datoriilor menţionate mai

sus (ADS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS): 100R ADS xDTS

ADS=

Creşterea acestor rate se poate datora fie diminuării celorlalte categorii de rate

din această categorie fie creşterii elementelor de datorii pe termen scurt la care se referă,

fie ambilor factor. În general se apreciază favorabilă situaţia în care modificările în

structura datoriilor pe termen scurt sunt în favoarea datoriilor cu costuri reduse. O

creştere a ratei datoriilor financiar bancare poate fi însă benefică pentru întreprindere

dacă ea nu generează penalităţi şi majorări de întârzâiere şi de asemenea costurile

implicate sunt însoţite de beneficii economice viitoare superioare.

1.2. Rata datoriilor pe termen lung, se poate detalia în mod similar, de această

dată vizând însă coordonatele pe termen lung. În cazul ratelor structurale ale datoriilor

pe termen mediu şi lung putem spune că în majoritatea situaţiilor acestea sunt

reprezentate de o valoare semnificativă a ratei datoriilor financiar-bancare, urmate

eventual de rata datoriilor fiscale, celelalte rate înregistrând însă valori nesemnificative.

C. Analiza structurii capitalurilor

Pune în evidenţă modalitatea de asigurare a întreprinderii cu diferite categorii de

resurse pe termen nelimitat, reprezentate pe de-o parte de capitalul social al firmei iar pe

de altă parte de dimensiunea celorlalte categorii de surse proprii. Se are în vedere însă şi

dimensiunea patrimoniului public în măsura în care este vorba despre întreprinderi care

62

posedă într-o măsură mai mare sau mai mică capital de stat. Ca urmare o primă

structurare a capitalurilor întreprinderii pune în evidenţă ponderea capitalului propriu în

raport cu capitalul de stat, în cadrul următoarelor rate:

1. Rata capitalului propriu: 100R CPR xCT

CPR=

2. Rata patrimoniului public: 100R PUB xCT

PUB=

În vederea sublinierii cauzelor finale care au generat la un moment dat o

modificare a capitalurilor proprii se impune analiza structurii acestora, în cadrul unor

rate analitice de forma:

1.1. Rata capitalului social: 100R CS xCPR

CS=

1.2. Rata primelor legate de capital: 100R PC xCPR

PC=

1.3. Rata rezervelor din reevaluare: 100R Rreev xCPR

Rreev=

1.4. Rata rezervelor: 100R R xCPR

R=

1.5. Rata rezultatului reportat: 100R RR xCPR

RR=

1.6. Rata repartizării rezultatului: 100Re

R RRex xCPR

xR=

Rata capitalului social va fi însă în majoritatea cazurilor semnificativă, în jurul

său oscilându-se între valori diferenţiate ale celorlalte categorii de rate la diverse

momente în funcţie de politica de majorare a capitalurilor proprii adoptată la un moment

dat.

1.3. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii entităţii

În sens general lichiditatea şi solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea

întreprinderii de a face faţă plăţilor scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe

termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung.

1.3.1. Analiza lichidităţii financiare

A. Abordări generale. După părerea noastră lichiditatea financiară reprezintă

capacitatea elementelor de active curente de a se transforma în lichidităţi pentru a face

63

faţă datoriilor imediat scadente. Starea de lichiditate financiară este influenţată de o serie

de factori cum ar fi: o viteză de rotaţie a creanţelor care depăşeşte viteza de rotaţie a

datoriilor; o viteză de rotaţie a stocurilor în creştere; fluxuri de numerar pozitive din

activitatea de exploatare, investiţii şi finanţare.

B. Modele de analiză a lichidităţii financiare Deşi o analiză completă a

lichidităţii financiare necesită utilizarea bugetelor de numerar, analiza acestei categorii

financiare se poate face în mod rapid utilizând structurile bilanţiere. Principalele forme

ale lichidităţii financiare sunt: Lichiditatea generală; Lichiditatea intermediară ;

Lichiditatea efectivă

1. Lichiditatea generală reprezintă capacitatea activelor curente (ACR) de a face faţă

datoriilor curente ale întreprinderii (DCR). O.M.F.P. nr. 1752/2005 numeşte această rată

„Lichiditatea curentă.”

ACR = Ac + Cav ; DCR = DTS + Vav, unde: Ac reprezintă activele circulante;

Cav reprezintă cheltuielile în avans; DTS reprezintă datoriile întreprinderii cu scadenţă

sub 1 an; Vav reprezintă veniturile în avans. Lichiditatea generală se prezintă sub două

forme:

1.1. Lichiditatea generală în formă absolută (LG):

LG = ACR -DCR

<=>

generala elichiditat dedeficit 0,iilichiditat al generalechilibru 0,

generala elichiditat deexcedent 0,

1.2. Lichiditatea generală în formă relativă (RLG):

RLG = 100DCR

ACRx

<=>

datoriilor a deficitara acoperire %, 010idatoriilor a aechilibrat acoperire %, 010

datoriilor a aexcedentar acoperire %, 010

Rata lichidităţii generale va trebui să evolueze în jurul valorii de 200 %, deci în

cadrul unui interval de siguranţă financiară de RLG [ ]% 250 %, 150∈ .

2. Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor curente mai puţin

stocurile (în calitate de elementul de activ cel mai puţin lichid) de a face faţă datoriilor

curente ale întreprinderii. Şi aceasta se prezintă sub două forme:

2.1. Lichiditatea intermediară în formă absolută (LI):

64

LI = (ACR-S) -DCR

<=

>

raintermedia elichiditat dedeficit 0,iilichiditat al generalechilibru 0,

raintermedia elichiditat deexcedent 0,

2.2.Lichiditatea intermediară în formă relativă (RLG):

RLI = 100DCR

S-ACRx

<=>

deficitara raintermedia acoperire %, 010 aechilibrat raintermedia acoperire %, 010

aexcedentar raintermedia acoperire %, 010

Analiştii americani apreciază însă un interval de siguranţă mai restrâns al acestei

rate şi anume de [ ]% 100 %, 80 .

3. Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care trezoreria acoperă datoriile scadente. Se

prezintă sub două forme.

3.1. Lichiditatea efectivă în formă absolută (LE):

LE = TR -DCR

<=>

deficitara e trezoreri0,e trezorerideechilibru 0,

aexcedentar ie trezorer0,

3.2.Lichiditatea efectiva în formă relativă (RLE):

RLE = 100DCR

TRx

<=>

e trezoreride deficitara acoperire , , % 010 e trezoreride integrala acoperire %, 010

e trezoreride aexcedentar acoperire %, 010

Se apreciază un nivel favorabil al lichidităţii cuprins în intervalul de siguranţă

financiară de RLE [ ]% 100 %, 50∈ .

1.3.2. Analiza solvabilităţii financiare

A. Abordări generale. Conform IFRS solvabilitatea financiară se referă la

disponibilităţile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se

onoreze angajamentele financiare scadente. În linii generale, relativ la definirea noţiunii

de solvabilitate, putem sintetiza următoarele: 1. Solvabilitatea se referă la gradul de

acoperire a creditelor; 2. Reprezintă gradul în care întreprinderile fac faţă obligaţiilor de

plată; 3. Solvabilitatea reprezintă o stare a echilibrului financiar care pune în evidenţă

mărimea capitalurilor în raport cu mărimea creditelor

B. Modele de analiză a solvabilităţii financiare. Principalele modele ale

solvabilităţii generale sunt: Solvabilitatea financiară generală; Solvabilitatea exprimată

65

sub forma ratelor de dependenţă financiară; Solvabilitatea exprimată prin gradul

de acoperire a dobânzilor.

1. Solvabilitatea financiară generală reprezintă capacitatea întreprinderii de a rambursa

la scadenţă ratele curente pentru datoriile pe termen mediu şi lung rămase de achitat

contractate faţă de bănci şi alte instituţii financiare. Se prezintă sub două forme.

1.1. Solvabilitatea financiară generală absolută (SG):

SG = ABr -RC

<=>

atesolvabilit dedeficit 0, atesolvabilit deechilibru 0, atesolvabilit deexcedent 0, , unde

- ABr reprezintă activul bilanţier recalculat adică activul bilanţier rămas după deducerea

datoriilor curente ale întreprinderii. Activul bilanţier recalculat se poate determina şi pe

baza lichidităţii generale anterior determinate astfel:ABr = AI +LG unde: AI reprezintă

valoarea activelor imobilizate ale întreprinderii; LG reprezintă lichiditatea generală; RC

reprezintă ratele curente aferente datoriilor financiar bancare pe termen mediu şi lung

rămase de achitat.

1.2. Solvabilitatea financiară generală în formă relativă (RSG)

RSG = 100 AB r

xRC

<=>

itateinsolvabil % 010 atesolvabilit deechilibru ,%, 010

atesolvabilit de aexcedentar %, 010

Intervalul de siguranţă financiară în cadrul căruia se apreciază un nivel favorabil

al solvabilităţii generale este RSG [ ]% 180 %, 80∈ .

2. Ratele de dependenţă financiară exprimă gradul de solvabilitate al întreprinderii

putând fi exprimate sub diverse forme astfel:

2.1. Rata autonomiei financiare totale (RAFT) pune în evidenţă gradul în care

întreprinderea poate face faţă obligaţiilor de plată şi se determină astfel:

0x10PB

CPRRAFT = , unde: CPR reprezintă capitalul propriu al întreprinderii; PB

reprezintă pasivul bilanţier.

Analizând în dinamică se apreciază favorabil o creştere a acestui indicator,

intervalul de siguranţă financiară acceptat fiind de RAFT [ ]% 100 %, 30∈ .

2.2. Rata stabilităţii financiare (numită şi rata solvabilităţii patrimoniale) pune în

evidenţă capacitatea investiţională a întreprinderii şi se calculează după relaţia:

66

0x10PB

CPMRSF = iar CPM = CPR+PV+DTL+SI unde: CPM reprezintă capitalurile

permanente ale întreprinderii; PV reprezintă provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;

DTL reprezintă datoriile pe termen mediu şi lung şi SI reprezintă subvenţiile pentru

investiţii În dinamică este apreciată favorabil o creştere a ratei solvabilităţii patrimoniale

faţă de anul precedent iar intervalul de siguranţă financiară apreciat de specialişti este

RSF [ ]% 100 %, 80∈ .

2.3.Rata autonomiei financiare la termen (RAFTM) pune în evidenţă gradul de

finanţare a întreprinderii pe seama resurselor pe termen mediu şi lung şi se calculează

astfel: x100CPM

CPRRAFTM =

Se apreciază favorabilă o evoluţie ascendentă a acestui indicator intervalul de siguranţă

financiară fiind de RSF [ ]% 100 %, 50∈ . O legătură între rata stabilităţii financiare, rata

autonomiei financiare la termen şi rata autonomiei financiare totale poate fi stabilită

astfel:

100

RSF x RAFTMx100

PB

CPMx

CPM

CPRx100

PB

CPRRAFT ===

Se poate constata din relaţia de mai sus că rata autonomiei financiare la termen şi

rata stabilităţii financiare influenţează direct proporţional rata autonomiei financiare

totale.

3. O altă formă de exprimare a solvabilităţii generale este cu ajutorul gradului de

acoperire al dobânzilor în cadrul indicatorului Rata de acoperire a dobânzilor

(RADOB) care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi dobânzile bancare,

determinat astfel: x100CHD

RBDIRADOB =

unde: RBDI reprezintă rezultatul brut al exerciţiului înainte de deducerea dobânzilor şi a

impozitului pe profit. Se poate determina ca RBDI = RNE + IP+CHD, iar RNE

reprezintă rezultatul net al exerciţiului; IP reprezintă impozitul pe profit; CHD reprezintă

dobânzile bancare exigibile în anul curent.Este apreciat ca favorabil un nivel al

indicatorului în creştere şi desigur o acoperire integrală a dobânzilor.

67

Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare

Într-o exprimare sintetică prin performanţe financiare se înţelege veniturile,

cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei întreprinderi. Informaţii despre aceste

structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte

din notele explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele

întreprinderii. Ne referim aici cel puţin la notele obligatorii de întocmit potrivit

reglementărilor actuale în vigoare şi anume: „Analiza rezultatului din exploatare”,

„Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”. Analiza

performanţelor financiare se poate defalca astfel: În funcţie de obiectivele urmărite în

cadrul analizei performanţei financiare acest aspect poate fi tratat astfel: a). Analiza de

ansamblu a performanţei financiare; b).Analiza performanţelor financiare pe baza

indicatorilor de rentabilitate financiară şi economică; c). Analiza rentabilităţii

investiţiilor de capital.

2.1. Analiza de ansamblu a performanţelor financiare

În cadrul acestui capitol vizăm urmatoarele aspecte: analiza pe nivele a

performanţelor financiare; analiza a evoluţiei performanţelor financiare; analiză a

structurii performanţelor financiare.

2.1.1. Analiza pe nivele a performanţelor financiare

Pe baza informaţiilor furnizate de Contul de Profit şi Pierdere analiza

performanţelor financiare se adânceşte pe patru niveluri, şi anume: nivelul de exploatare;

nivelul financiar; nivelul extraordinar; nivelul global.

A) Nivelul de exploatare. În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în evidenţă

volumul activităţii principale (de bază), adică a activităţii de exploatare utilizând un

sistem de indicatori specifici calculaţi pe baza Contului de Profit şi Pierdere.

1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri realizate de o

societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de volum, cifra de

afaceri netă reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare (prin producţia

vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate de o firmă axată pe vânzări (prin

vânzările de mărfuri) (VM) şi subvenţiile din exploatare aferente cifrei de afaceri netă

(SE). SEQvVMCAN ++=

68

2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei firme

productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia producţiei

stocate (Qs), pe de-o parte, cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia de imobilizări

(Qi), pe de altă parte. QE = QV + QS + Qi

3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de

societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate de comerţ

prin magazinele proprii. Indicatorul se determină ca diferenţă între veniturile rezultate

din vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile (CD) adică: MC = VM – CD

Relaţia dintre marja comercială şi vânzările de mărfuri poate fi pusă în evidenţă cu

ajutorul Ratei marjei comerciale (RMC) exprimă în fapt procentul de adaos comercial

practicat de întreprindere după relaţia: RMC = x100VM

MC .Indicatorul se poate determina

pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont de Profit şi Pierdere.

4. Marja industrială (MI) reprezintă valoarea nou creată în activitatea productivă

desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp respectiv

durata exerciţiului financiar. Marja industrială se determină ca diferenţă între producţia

exerciţiului (QE) pe de-o parte, şi cheltuielile cu materiile prime, materiale, energie

(CM) şi lucrările executate de terţi (Lt) pe de altă parte, astfel: MI = QE – [ CM + Lt ]

5. Valoarea adăugată (VA) reprezintă valoarea nou creată de o societate comercială în

decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului financiar.

Valoarea adăugată se determină prin însumarea marjei comerciale şi a marjei industriale

(VA = MC + MI). Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care

exprimă volumul activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de

volum prezentaţi mai sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a

produs efectiv în întreprindere, făcând abstracţie de intrările din afară.

6. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin faptul că

ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate deci este un

rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează ca diferenţă între veniturile din

exploatare (VE) şi cheltuielile de exploatare (CE) astfel:

RE = VE-CE

<≥

loataredeaactivitatedinpierdererezultaloataredeaactivitatedinprofitrezulta

exp0exp0

69

Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi,

corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia. Analiza indicatorilor prezentaţi

care exprimă performanţele activităţii de exploatare se poate adânci utilizând procedeele

deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au determinat pe de-o parte

sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte sporirea/diminuarea cheltuielilor.

B) Nivelul financiar evidenţiază fluxurile financiare ale unei societăţi comerciale. Se

calculează ca diferenţă între veniturile financiare (VF) şi cheltuielile financiare (CF),

adică:

RF = VF-CF<≥

financiaraaactivitatedinpierdererezultafinanciaraaactivitatedinprofitrezulta

00

Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei

întreprinderi la nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot

explica modificările de rezultate financiare prin prisma modificărilor diferitelor

categorii de venituri şi cheltuieli.

C) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile

financiare din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter

întâmplător, el neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale

unei întreprinderi, atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului

foarte alternant (profit/pierdere).

Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile

extraordinare (VEX) şi cheltuielile extraordinare (CEX), şi anume:

REX = VEX-CEX

<≥

araextraordinaactivitatedinpierdererezultaaraextraordinaactivitatedinprofitrezulta

00

Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei

întreprinderi la nivelul fluxurilor extraordinare. În mod analog se poate realiza o analiză

detaliată în dinamică şi pentru această categorie de rezultate.

D) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori

rezultatele intermediare şi finale ale activităţii agenţilor economici. În acest sens

distingem: rezultatul curent; rezultatul brut total; rezultatul brut înainte de deducerea

70

dobânzilor şi impozitului pe profit; rezultatul net al exerciţiului; capacitatea de

autofinanţare; capacitatea de autofinanţare netă.

1. Rezultatul curent (RC) indică rezultatul aferent activităţilor cu caracter repetitiv şi

normal care exprimă sintetic performanţele economice şi financiare ale întreprinderii. El

nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobişnuit, normale, repetitive.

RC = REXP + RF

2. Rezultatul brut al exerciţiului însumează nivelul general de performanţă al celor trei

paliere ale activităţii entităţii. RBE = RE + RF + REX = RC + REX, unde: RBE

reprezintă rezultatul exploatării; RF reprezintă rezultatul financiar; REX reprezintă

rezultatul extraordinar; RC reprezintă rezultatul curent (format din rezultatul exploatării

la care se adaugă rezultatul financiar)

3. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit este un

indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi

neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor: RBDI = RE + CHD, unde: CHD

reprezintă cheltuielile privind dobânzile

4. Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază rezultatul

final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit: RNE = RBE – IP, unde:

IP reprezintă impozitul pe profit.

5. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi comerciale reflectă potenţialul

financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa internă de finanţare

generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia.

Capacitatea de autofinanţate se poate determina cel mai uşor astfel:

CAF = RNE +Amp-Vpv,

unde: RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; Amp reprezintă cheltuieli cu

amortizarea şi provizioanele calculate; Vpv reprezintă venituri din provizioane.

Schema Contului de Profit şi Pierdere aprobat prin O.M.F.P. nr. 1752/2005 nu

pune în evidenţă distinct veniturile şi cheltuielile calculate privind amortizările şi

provizioanele ci ele apar sub formă netă, ca ajustări ale elementelor de cheltuieli (cu

semnul „+” dacă valoarea cheltuielilor calculate din amortizări şi provizioane este mai

71

mare decât veniturile din provizioane şi cu semnul „-” în situaţia inversă). În consecinţă

pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din note.

2.1.2. Analiza evoluţiei performanţelor financiare

Şi în cazul analizei performanţelor financiare furnizate în cea mai mare parte de

Contul de Profit şi Pierdere se utilizează tehnici şi instrumente a căror procedură se

bazează pe faptul că rezultatul şi celelalte componente ale Contului de Contului de profit

şi Pierdere sunt comparabile în timp şi spaţiu.

În acest sens se vor calcula indicii cu baza în lanţ ai valorilor aferente posturilor

din Contul de Profit şi Pierdere punându-se astfel în evidenţă creşterile sau scăderile de

performanţe de la un an la altul. De asemenea pentru informaţii suplimentare se poate

proceda la determinarea unei astfel de evoluţii luând de această dată o clasificare a

cheltuielilor după funcţii aşa cum este redată ea în cadrul Notei 4 „Analiza rezultatului

din exploatare”

Utilizând procedeele specifice analizei economico-financiare se poate pune în

evidenţă măsura în care factorii de intercondiţionare ai performanţelor financiare de la

diferite nivele au influenţat valoarea respectivei performanţe financiare. Pentru

realizarea unei comparabilităţi a performanţelor financiare pertinente trebuie să se ţină

seama de efectele inflaţiei. În acest sens IAS 29 „Ajustarea la inflaţie” precizează că

situaţiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent

sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură curentă, de la data

bilanţului. Această operaţiune vizează de fapt evaluarea tuturor datelor din situaţiile

financiare la preţurile curente la data întocmirii situaţiilor financiare. Atunci când nu se

aplică însă prevederile IAS 29 se impune eliminarea din rezultate a inflaţiei astfel încât

analiza să se facă pe baza unor valori comparabile.

Pentru deflatarea performanţelor pot fi utilizate o serie de mărimi ce aproximează

inflaţia cum ar fi:1 indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (ip); rata medie a

inflaţiei din sectorul de activitate al unităţii analizate (rsi); rata medie a inflaţiei în

economie (ri). Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată

1 Petru Stefea, Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2002, pag. 84

72

(ip) ca indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar

consta în: ip

RRc

+=

1, unde: Rc reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri

comparabile; R reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri constante; ip

reprezintă indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată.

În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al

întreprinderii iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul

este astfel posibilă.

2.1.3. Analiza structurală a performanţelor financiare

Pentru o interpretare pertinentă însă a mutaţiilor produse în cadrul performanţelor

financiare furnizate prin situaţiile financiare se impune de asemenea o analiză în

dinamică a structurii performanţelor financiare. Prin analiza structurii valorii posturilor

din contul de profit şi pierdere se pun în evidenţă mutaţiile structurale privind

performanţele financiare pe de-o parte luând ca bază de comparaţie rezultatul brut al

exerciţiului ca indicator sintetic global ce reflectă performanţa întregii activităţi iar pe de

altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic ce exprimă volumul întregii

activităţi.

A. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza rezultatului brut al

exerciţiului În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în

rezultatul brut al exerciţiului (RE), şi anume: ponderea rezultatului exploatării (GE):

100.RBE

REGE = ; ponderea rezultatului financiar (GF): 100.

RBE

RFGF = ; ponderea

rezultatului extraordinar (GEX): 100.RBE

REXGEX = .

Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau

ineficienţa) generală a societăţii comerciale, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei

subactivităţi în totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către societatea

comercială, pe de altă parte.

B. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza veniturilor totale. Un

aspect esenţial al analizei contului de profit şi pierdere îl constituie analiza pe verticală a

73

profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se află

diferitele componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar. Analiza

structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia contribuţia fiecărei

componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.

2.2 Analiza performanţelor pe baza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de

rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi În acest sens în

calculul ratelor de rentabilitate trebuie să se pornească de la motivaţia pe care

investitorul a avut-o în momentul plasării capitalului şi anume aceea de a recupera după

o anumită perioadă de timp acest capital împreună cu un surplus care să-i justifice

decizia de investire. În consecinţă se poate vorbi despre rentabilitate doar atunci când se

compară surplusul obţinut de investitor cu capitalul investit adică se compară „un efect”

cu „un efort”.

2.2.1. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară reflectă gradul de remunerare a capitalului investit într-

o întreprindere de către proprietari. Se poate exprima atât ca formă absolută, ca mărime

a profitului net cât şi sub formă relativă, ca rată de rentabilitate.

Rentabilitatea financiară exprimată ca mărime a profitului net, reprezintă

partea din profitul brut al exerciţiului ce rămâne întreprinderii după plata impozitului pe

profit. : RNE= RBE-Ip, Ip= PI x 16 %, PI= RBE-VNI+CHND,

Unde: RNE reprezintă rezultatul net (contabil) al exerciţiului; RBE reprezintă rezultatul

brut al exerciţiului; Ip reprezintă impozitul pe profit calculat; PI reprezintă profitul

impozabil; VNI reprezintă veniturile neimpozabile; CHND reprezintă cheltuielile

nedeductibile.

Rentabilitatea financiară exprimată ca Rată a rentabilităţii capitalului

propriu sau Rata rentabilităţii financiare (ROE – din engleză „return on common

equity”) determinată ca raport între profitul net obţinut de întreprindere (PN) şi capitalul

propriu (CPR) astfel: ROE = x100CPR

PN

74

Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente:

Indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe de-

o parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în afaceri, pe

de altă parte; Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor

constituind o măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

Indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau

profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.

2.2.2. Analiza rentabilităţii economice

Ratele rentabilităţii economice pun în evidenţă contribuţia resurselor controlate

de întreprindere la generarea de rezultate. Se pot determina în forme variate astfel:

1. Rata rentabilităţii economice (RRE) pune în evidenţă contribuţia elementelor

patrimoniale la obţinerea de rezultate şi se determină ca raport între rezultatul brut al

exerciţiului (RBE) şi totalul activului bilanţier (AB): 100xAB

RBERRE =

2. Rata rentabilităţii activelor (ROA-din engleză „return on assets”) măsoară gradul

de rentabilitate al întregului capital investit în firmă. Se determină ca raport între

rezultatul net al exerciţiului (RNE) şi totalul activelor întreprinderii (AB).

100xAB

RNEROA =

3. Rata profitabilităţii activelor (BEP – din engleză „basic earnings power”) se

determină ca raport între rezultatele obţinute de întreprindere înainte de deducerea

dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor întreprinderii.

100xAB

RBDIBEP =

4. Rata profitabilităţii vânzărilor (ROS- din engleză „return on sales”) numită şi

marja profitului arată profitul net obţinut la 100 de lei cifră de afaceri netă reflectând

astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii de autofinanţare a

întreprinderii. 100xCAN

RNEROS =

Notă ! O.M.F.P. nr.1752/2005 la Nota 9 denumeşte acest indicator „ Marja brută din

vânzări” cu următoarea relaţie de calcul:

75

100neta afaceri deCifra

vanzaridinbrut Profit vanzaridinbruta Marja x=

Precizăm faptul ca pentru compararea întreprinderilor aparţinând aceluiaşi sector

analiştii financiari utilizează pentru calculul acestui indicator, la numărător Profitul brut

din vânzări pentru a elimina efectul cotelor de impozitare diferite. Din aceste motive şi

O.M.F.P. nr. 1752/2005 se raliază aceleiaşi abordări.

5. Rata rentabilităţii generale (RRG) pune în evidenţă eficienţa consumului total de

resurse prin raportarea rezultatului net obţinut la cheltuielile totale ale întreprinderii.

100xCT

RNERRG =

2.2.3. Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital

Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale

performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare de

risc şi rentabilitate. Dintre aceste rate menţionăm:

1. Rezultatul pe acţiune (EPS -din englezul „earning per share”) arată cât rezultat

net produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar se determină ca raport între

rezultatul net al exerciţiului corespunzător acţionarilor comuni (RNE) şi numărul de

acţiuni comune emise şi aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv. NA

RNE BEPS =

Rezultatul pe acţiune – diluat (DEPS - din englezul „diluate earning per

share”) presupune ajustarea profitului net corespunzător acţionarilor comuni (obţinând

rezultatul net ajustat - (RNEa) şi a mediei ponderate a acţiunilor în circulaţie (obţinând

media ponderată ajustată –NAa) cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale

diluante. NAa

RNEa DEPS =

2. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E- din englezul „price-to-earnings

ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară

de profit raportat. Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi

profitul pe acţiune (EPS). EPS

PPA P/E =

Ratele P/E sunt mari pentru firmele care au perspective mai bune de dezvoltare

(în condiţii economice şi de risc constante) şi sunt mici pentru firmele a căror activitate

76

este riscantă. Cu alte cuvinte indicatorul exprimă încrederea investitorilor în viitorul

întreprinderii respective.

3. Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni (MTBR -

din englezul „market-to- book-ratio”). Reprezintă o altă rată importantă deoarece

indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă conducerii unei întreprinderi.

VCA

PPAMTBR =

Valoarea contabilă reprezintă costul istoric al acţiunilor ordinare reprezentând părţi din

capitalul social al întreprinderii. Preţul de piaţă al unei acţiuni este afişat la bursă. O

întreprindere bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă o

valoare de piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a capitalului său

social. Dacă economia este în recesiune raportul este subunitar chiar dacă echipa

managerială este bună. În concluzie, valorile acestei rate depind atât de factorii

economici generali (sau valabili pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin

numai de firma respectivă, ca entitate distinctă.

4. Randamentul dividendelor (RDIV) măsoară câştigul încasat de acţionari în urma

investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Se determină ca raport între dividendul pe acţiune

(DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA). x100PPA

DIVARDIV = , unde:

NA

DIVDIVA = iar: DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un

exerciţiu financiar; NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie

Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari

în urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Dacă nu se acordă dividende atunci

trendul trebuie să fie ascendent.

5. Rata de acoperire a dividendelor (RADIV) măsoară proporţia în care profitul net

(RNE) este distribuit acţionarilor sub formă de dividende (DIV). x100DIV

RNERADIV =

77

Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilor de trezorerie

A treia componentă a situaţiilor financiare pe lângă Bilanţ şi Contul de Profit şi

Pierdere o reprezintă Situaţia fluxurilor de trezorerie. Conform reglementărilor actuale

în vigoare acest document este obligatoriu de întocmit de către întreprinderile mari,

celelalte întreprinderi puând întocmi opţional un astfel de raport

A. Definire. Prin fluxuri de trezorerie sau de numerar înţelegem creşterea sau

descreşterea de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

Potrivit IAS 7 „Situaţiile fluxurilor de numerar” numerarul cuprinde disponibilităţile

băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe

termen scurt, extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de

numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

B. Obiective. Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne,

manageriale cât şi pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel:

- Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de trezorerie” pentru a determina gradul

de lichiditate al întreprinderii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planifica

nevoile de investiţii şi finanţare.

- Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util pentru

a determina capacitatea întreprinderii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera

în viitor lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc. De

asemenea acest document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin Contul de

Profit şi Pierdere şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatare şi

mai mult prezintă efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de investiţii şi de

finanţare desfăşurate în decursul unui exerciţiu financiar.

În ambele cazuri avantajele Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:

- Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera

numerar şi echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare,

investiţii, finanţare

- Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii

actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi

78

- Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite

întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite

pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente.

C. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar. În acest sens sunt utilizate două

metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar. Diferenţa

între ele constă doar în modul de construire a fluxurilor aferente activităţii de exploatare

prin metoda directă realizându-se dezideratul utilizând fluxurile de încasări şi plăţi în

timp ce metoda indirectă porneşte în calculul fluxurilor de la rezultatul net pe care îl

ajustează corespunzător astfel:

- cu modificările survenite pe parcursul perioadei în stocuri şi în creanţele şi datoriile din

exploatare;

- cu elementele nemonetare cum ar fi: amortizarea, provizioanele, impozitele amânate,

pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profiturile nerepartizate ale întreprinderilor

asociate şi interesele minoritare;

- toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din

investiţii şi finanţare.

D. Interpretarea Situaţiei fluxurilor de numerar vizează următoarele proceduri şi

obiective:

• Examinarea fluxurilor de numerar din activităţile curente de exploatare pentru a se

determina dacă acestea sunt pozitive şi pentru a stabili diferenţa dintre rezultatul

exploatării şi fluxurile nete din exploatare.

• Compararea fluxurilor de trezorerie din activităţile curente de exploatare cu plăţile de

dividende din secţiunea activităţilor de finanţare pentru a stabili dacă aceste ieşiri

importante de mijloace băneşti sunt acoperite şi nu reprezintă un efort deosebit pentru

întreprindere.

• De o importantă valoare informaţională este examinarea activităţii de investiţii pentru

a vedea dacă firma îşi extinde sau nu activitatea şi ce laturi sunt vizate în extindere

sau restrângere.

79

• Pe baza analizei activităţii de investiţii se examinează apoi secţiunea referitoare la

finanţare pentru a se analiza modul în care compania îşi finanţează expansiunea sau

dacă aceasta nu se extinde, modul în care îşi reduce datoriile legate de finanţare.

• În final este important a se determina consecinţele operaţiunilor de investiţii şi

finanţare nemonetare asupra fluxurilor de numerar. Astfel de operaţiuni nu implică

ieşiri sau intrări efective de mijloace băneşti ci privesc activele imobilizate, datoriile

pe termen lung sau capitalurile proprii şi pot consta în înlocuirea unui activ

imobilizat cu o datorie pe termen lung sau achitarea unei datorii prin emisiunea de

acţiuni.

Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment

Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariţiei unui eveniment care să

prejudicieze activitatea întreprinderii. În sens restrâns, riscul de faliment constă în

posibilitatea ca întreprinderea să intre în incapacitate de plată pe termen lung respectiv

sa nu-şi mai poată continua activitatea. În sens general, cunoaşterea anumitor rate

permite detectarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Metoda scorurilor se

bazează însă pe un calup de rate (indicatori) determinaţi statistic care ponderaţi cu

anumiţi coeficienţi în cadrul unui model matematic pot determina cu o anumită

probabilitate starea de sănătate viitoare a întreprinderii. Astfel, se atribuie întreprinderii

analizate o notă Z numită „scor”. Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul

Altman, modelul Canon-Holder, modelul Băncii Centralei Franţei.

Modelul Altman. Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în

S.U.A. în anul 1968 fiind dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu

ajutorul acestui model Altman a reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor

firme cu aproximativ doi ani înainte de producerea acestora. Calculul variabile z se face

pe baza următoarei ecuaţii: Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5

Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o

puternică interdependenţă sunt:

80

1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adapta

modificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între

capitalului circulant (Cc) în total active (AB) adică: AB

FR

AB

CcX1 ==

Capitalul circulant (Cc) sau fondul de rulment (FR) se pot determina prin două

modalităţi:

2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între

profitul reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB).AB

PRIX2 =

Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămâne

după repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV

3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model cât

rezultat net de impozit şi dobânzi generează activele întreprinderii. Se determină ca

raport între profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul

bilanţier (AB): AB

RBITX3 = RBIT = RBE+CHDOB, unde: RBE reprezintă rezultatul

brut al exerciţiului; CHDOB reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare

4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care datoriile

firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV). DT

CSVX4 =

5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB) contribuie

la obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de afaceri nete (CAN).

AB

CANX5 =

Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel: Dacă z > 3 atunci firma este

solvabilă; Dacă z ∈ [ )3,8,1 atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa

activitatea în măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare; Dacă z < 1,8 atunci

falimentul firmei este iminent.

Modelul Canon Holder. Modelul aparţine analiştilor francezi J. Conan şi M. Holder

şi se bazează pe analiza „lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se

bazează pe următoarea ecuaţie: Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5

81

Indicatorii selectaţi în acest model sunt:

1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente

(ACR) diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale întreprinderii (DCR).

DCR

S-ACRX1 =

2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente

(CPM) în totalul pasivului bilanţier (PB).PB

CPMX2 =

3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport

între cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a întreprinderii.

(CAN).CAN

CFX3 =

4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între cheltuielile

cu personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA). VA

CPX4 =

5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al

exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia:

VA

RBEXPX5 =

Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face

astfel: Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă; Dacă z ∈ [ )9,4 atunci firma se află intr-o

zonă de incertitudine cu posibilităţi de redresare; Dacă z < 4 atunci falimentul firmei

este iminent.

Sumar

Modulul „Analiza situaţiei financiare a entităţii” are rolul de ajuta studenţii să se

familiarizeze cu componentele situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le

furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente şi pe

această cale să şi formeze deprinderile de a “ citi” un bilanţ contabil.

Analiza situaţiilor financiare ale entităţilor economice presupune examinarea

amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei opinii

privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice. Aceasta se impune ori

82

de câte ori trebuie luată o decizie de către diverşi decidenţi: manageri, investitori

potenţiali sau actuali, bănci, statul, angajaţii etc. Realizarea unei astfel de analize se face

exploatând informaţiile cuprinse în documentele ce formează raportările financiare şi

anume pe baza Bilanţului, Contului de Profit şi Pierdere, Situaţia modificării capitalului

propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie, Notele explicative. În acest sens se distinge

analiza următoarelor aspecte: analiza poziţiei financiare, analiza performanţelor

financiare, analiza fluxurilor de numerar, analiza riscului de faliment.

Bibliografie modul

1.Batrâncea, I. (coordonator), Analiza financiara a entităţii economice, Editura

Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.71-322

2.Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005,

pag. 56-359;

3. Ştefea P. ,Analiza rezultatelor întreprinderii, , Ed. Mirton, Timişoara, 2002, p. 37-

251

4.Greuning H.V. -“Standarde Internaţionale de Raportare financiară”, Institutul

Irecson, Bucureşti 2005,p10-46, p.p.82-217

*** OMFP 1752/2005 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile

conforme cu Directivele Europene modficat şi completat prin OMFP 2374/2007 din 12 decembrie

2007 publicat în M.O. no.25/14.01.2008

83

III. ANEXE

Bibliografie

1. Bătrâncea Ioan (coordonator), Analiza financiară a entităţii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 2. Bătrâncea Ioan , Raportări financiare, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 3. Bătrâncea Ioan (coordonator), Analiza financiară pe bază de bilanţ , Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 4. Buglea Alexandru, Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura Mirton,

Timişoara, 2004 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 5. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 6. Epstein J.Barry, Mirza Ali Abbas, IFRS 2005 - Interpretarea şi aplicarea Standardelor

Internaţionale de Contabilitate şi Raportare Financiară, Editura BTM Publishing House, Bucureşti, 2005

Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe, FSEGA 7. Gheorghiu Alexandru, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic,

Editura Economică, Bucureşti, 2004 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 8. Mironiuc Marilena, Analiza economico-financiară. Elemente teoretico-

metodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006 Mod de accesare:Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 9. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997 Mod

de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe, FSEGA 10. Păvăloaia Willi, Analiza economico-financiară. Concepte, studii de caz, aplicaţii,

Editura Moldavia, Bacău, 2003 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 11. Radu Florea, Metode şi tehnici de analiză financiară, Editura Scrisul Românesc,

Craiova 1999 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 12. Vâlceanu Gheorghe (coordonator), Analiza economico-financiară, Editura

Economică, Bucureşti, 2004 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

13. * * *OMFP 1752/17.11.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cudirectivele europene, M.O. nr. 1080/30.11.2005 modificat şi completat prin OMFP 2374/ 12.12.2007 publicat în M.O. nr.25/14.01.2008

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

84

Glosar de termeni

Analiza economică – reprezintă o metodă de cercetare ştiinţifică a fenomenelor şi proceselor care se derulează în mediul economic.

Analiza stării economice – evidenţiază utilizarea intensivă şi extensivă a

factorilor de producţie în procesul combinării şi substituţiei tehnico-economice a resurselor.

Analiza stării financiare – evidenţiază rezervele nevalorificate pe linia

profitabilităţii, lichidităţii şi solvabilităţii financiare, a echilibrului financiar, performanţelor financiare, punând în evidenţă expunerea entităţii la riscul de faliment, precum şi comportamentul acesteia la Bursă.

Eficienţa economică – arată modul cum sunt utilizate resursele unei entităţi şi se

exprimă prin intermediul raportului efect/efort Factorii cantitativi- reprezintă purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se

exprimă în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic limitaţi în timp şi spaţiu

Factorii calitativi - dau esenţa fenomenului analizat, sunt de aceeaşi natură cu

acesta, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul analizat şi sunt factori intensivi, teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu.

Fluxuri de trezorerie sau de numerar – reprezintă creşterea sau descreşterea de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

Metodologia analizei economice - un ansamblu de metode, tehnici şi procedee cu ajutorul cărora se cuantifică influenţele factorilor asupra fenomenului analizat în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare a eficienţei economice a fenomenului cercetat.

Ordinea de analiză – reprezintă ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului. Ea

este importantă datorită faptului că ţinând cont de ea se păstrează conţinutul economic al factorilor.

Poziţia financiară a entităţii - relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii

ale sale. Performanţe financiare- veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei

entităţi Ratele de rentabilitate- semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de

rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi

85

Scurtă biografie a titularilorde curs

Informatii Personale Nume Prenume: Lector dr. ACHIM MONICA VIOLETA

E-mail: [email protected],[email protected]

Birou: S 506

Data nasterii: 25-01-1976

Nationalitate: Romana

Adresa: Str. Teodor Mihali 50-60

Pagina web: -

Activitate Profesionala

Experienţa Profesionala:

Oct.2004 - prezent: Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Catedra de Finante. Lector doctor. Principalele activităţi si responsabilitati: - titular al disciplinei de Analiza economico-financiara la sectiile Finante Banci, Afaceri internaþionale, Statistica si previziunea afacerilor(2004-prezent). - a ţinut seminarii de Bazele Contabilitãþii si Statisticã descriptiva (2004-2007) - a participat la elaborarea suportului de curs pentru I.D. la disciplina Analiza economico-financiara - publicarea cãrţii cu titlul "Leasing-concept,derulare,contabilitate, eficienþã", Ed. Economica, Bucureºti, 541 pg,.2005 - elaborarea a 11 articole în volume si reviste de specialitate pe tematica analizei economico-financiare - 2007-2006: membrã în grantul cu titlul "Studiu privind cuantificarea gradului de competitivitate a entitatilor economice la nivelul statelor membre si in curs de aderare la Uniunea Europeana, in conditiile unei economii globale", grant CNCSIS tip At /2006, Val. 28.350 RON; - 2006-2005: membra în grantul cu titlul " Studiu privind oferta de produse ºi servicii bancare corelatã cu strategia de piaþã a firmei", Contract de cercetare CTTC cu Universitatea Babeº-Bolyai, Cluj-Napoca, nr, 001/4.10.2005, valoare 7000 RON. Oct.2000- Oct.2004- Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Catedra de Statisticã-Matematica-Previziuni, Asistent universitar. Principalele activitati si responsabilitati: - pregatirea si tinerea seminariilor la disciplina Analiza economico-financiarã (2000 - 2004);

86

- sustinerea publica a tezei de doctorat "Contabilitatea şi eficienþa leasingului în economia roamneascã", în domeniul Contabilitate, în data de 27 februarie 2004, apreciata de comisia de evaluare cu calificativul "foarte bine"; - publicarea a 2 cãrţi in domeniul Analizei economico-financiare; - publicarea a peste 30 de articole stiinþifice, in volume si reviste periodice, in special pe problematica tezei de doctorat- leasingul; - membru in Grantul cu titlul "Evaluarea stãrii financiare a firmelor private din România", grant tip C, nr 281/2000 finanþat de Banca Mondialã (70 %) ºi Guvernul României (30%), valoare 44.700 USD, ( 2000-2002) Oct.1998- Oct.2000 - Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Catedra de Analiza, Preparator universitar. Principalele activitati si responsabilitati: - pregatirea si tinerea seminariilor la disciplina Analiza economico-financiarã; -publicarea a 6 articole stiinþifice, in volume si reviste periodice

Educatie Formare:

- Nov. 2004 devine expert contabil, membru al filialei Cluj CECCAR - Feb.2004: obţine diploma de doctor in Economie, specializarea Contabilitate, cu calificativul "foarte bine" - Feb. 2004 -Oct.1999:Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor,doctorand fara frecventa - Iunie. 2000:devine membrã a Societãþii Române de Analizã economico -financiarã - 1998- 1999: Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Masterat, secþia Management Contabil şi Audit, absolvite cu media 10 - 1994–1998: Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice Secþia Contabilitate ºi Informaticã de Gestiune, media anilor de studii 9,74, Licenþiatã, media 9,83 -1998: Curs organizat de departamentul pentru pregãtirea profesorilor, absolvit cu media 9,75 -1990-1994 : Liceul Teoretic Zalau, profilul Matematicã-fizicã, Diplomã de bacalaureat, media 9.60.

Limba materna:

romana

Limbi Straine: engleza, scris, citit, vorbit

Aptitudini organizatorice:

- Oct. 2005- prezent : Coordonator a peste 120 de lucrari de licenþã pe tematica Analizei economico-financiare. - Oct 2006- prezent: Coordonator activitate imagine a Catedrei de Finanţe, cu ocazia expoziţiilor organizate de Facultatea de Stiinţe Economice ţi gestionarea Afacerilor, UBB Cluj.

87

Aptitudini calculator:

Utilizare calculator

Suport+de+Curs+ +Analiza+Financiara+ +Monica+Achim

Documents

Transcript of Suport+de+Curs+ +Analiza+Financiara+ +Monica+Achim