Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU...

26
ELEMENTE DE CERCETARE APLICATE ÎN EDUCAȚIE - Suport de curs – Autor: Conf. univ. dr. Monica MORARU Cuprins: 1. Aspecte specifice ale cercetării educaționale 2. Tipuri de cercetare educațională 3. Etapele cercetării pedagogice 3.1 Delimitarea temei / problemei de cercetare 3.2 Formularea obiectivelor și a ipotezelor cercetării 3.3 Stabilirea lotului de subiecți 3.4 Precizarea variabilelor 3.5 Prezentarea metodelor și a instrumentelor de cercetare 3.5.1 Metoda istorică 3.5.2 Observația 3.5.3 Ancheta 3.5.4 Studiul de caz 3.5.5 Experimentul 3.5.6 Tehnicile sociometrice 3.6 Prezentarea modalităților de desfășurare a cercetării 3.7 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute 3.8 Concluzii 4. Raportul de cercetare Bibliografie

description

asasxdas

Transcript of Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU...

Page 1: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

ELEMENTE DE CERCETARE APLICATE ÎN EDUCAȚIE

- Suport de curs –

Autor: Conf. univ. dr. Monica MORARU

Cuprins:

1. Aspecte specifice ale cercetării educaționale2. Tipuri de cercetare educațională3. Etapele cercetării pedagogice

3.1 Delimitarea temei / problemei de cercetare3.2 Formularea obiectivelor și a ipotezelor cercetării3.3 Stabilirea lotului de subiecți3.4 Precizarea variabilelor3.5 Prezentarea metodelor și a instrumentelor de cercetare

3.5.1 Metoda istorică3.5.2 Observația3.5.3 Ancheta3.5.4 Studiul de caz3.5.5 Experimentul3.5.6 Tehnicile sociometrice 

3.6 Prezentarea modalităților de desfășurare a cercetării3.7 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute3.8 Concluzii

4. Raportul de cercetare

Bibliografie

Page 2: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

1. Aspecte specifice ale cercetării educaționale

Cercetarea în educație reprezintă un ”ansamblu de activități sistematice, riguroase și verificabile pentru dezvoltarea generală a cunoașterii în domeniul educației sau pentru elaborarea unui răspuns explicit la o problemă educativă specifică” (Științele educației. Dicționar enciclopedic, vol. 1, p. 146).

Ca orice alt tip de cercetare științifică, cercetarea educațională implică o problemă de rezolvat, născută dintr-o situație educativă.

2. Tipuri de cercetare educațională

Literatura de specialitate prezintă mai multe tipologii (Van der Maren, 1996, I. Nicola, 2003, L. Antonesei, 2009, I. Neacșu, 2014 ș.a.).

Van der Maren (1996):a. cercetare teoretică/nomotetică b. cercetarea-acțiune c. cercetare centrată pe problem-solving;d. cercetare de tip inovare-creație.

Ioan Nicola (2003):

a. cercetări observaționale (neexperimentale) și cercetări experimentale;b. cercetări teoretico-fundamentale și cercetări practic-aplicative.

Liviu Antonesei și colab. (2009):

a. cercetarea fundamentală și cercetarea aplicativă;b. cercetarea transversală, cercetarea longitudinală și cercetarea interculturală;c. cercetarea cantitativă și cercetarea calitativă;d. cercetarea constatativă și cercetarea experimentală.

Ioan Neacșu (2014):

a. cercetarea fundamentală;b. cercetarea aplicativă;c. cercetarea de dezvoltare.

Cercetarea fundamentală/teoretică își propune să contribuie la aprofundarea/reformularea teoriei, utilizând un demers rațional-filosofic. Este intens conceptualizată. Prin teoriile, legile și modelele explicative propuse caută să aducă noi informații științifice care să contribuie la optimizarea fenomenului educațional.

Cercetarea aplicativă urmăreşte investigarea empirică a unor problematici educaționale mai restrânse, prin utilizarea de metode ştiinţifice specifice sau provenite din alte domenii conexe câmpului educaţional: ancheta pe bază de chestionar/interviu, focus-grup, experiment etc. Vizează o aplicabilitate practică imediată. Prin rezultatele sale, contribuie la optimizarea acțiunii educaționale.

Page 3: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Ioan Neacșu arată în Fundamentele cercetării în Științele educației. Sinteză (2014) că cercetarea acţiune reprezintă nucleul cercetării educaţionale aplicate.

Caracteristicile cercetării-acţiune: participativă; autoevaluativă; evaluativă; situaţională; flexibilă; presupune schimbări, uneori mai profunde în timp; sugerează cercetătorului direcţii şi strategii de acţiune viitoare; este uneori şi colaborativă, participanţii - cercetători, experţi şi practicieni lucrează împreună, în grupuri cu interese definite sau în echipe.

Principalele etape ale unei cercetări-acţiune sunt (apud Neacșu, 2014): a. sesizarea şi formularea problemei; b. elaborarea unui proiect/microproiect de cercetare; c. informarea asupra valorilor de impact ale problemei cercetate; d. revizuirea proiectului elaborat; e. aplicarea proiectului; f. colectarea datelor, clasificarea şi analiza lor; g. interpretarea datelor şi evaluarea de impact a schimbărilor în variate

activităţii;h. revizuirea proiectului pentru o posibilă reaplicare.

Cercetarea de dezvoltare este consacrată utilizării rezultatelor cercetării fundamentale şi aplicative în scopul obţinerii de noi soluţii, principial inovative, cu impact semnificativ şi pentru alte diferite cercetări.

Cercetarea cantitativă este proprie etapei de elaborare a cunoașterii. Măsoară date, fapte obiective; se concentrează pe variabile măsurabile și utilizează metode statistice de analiză a rezultatelor obţinute; ia în studiu mulţi subiecţi/multe cazuri.

Cercetările cantitative sunt definite prin două aspecte: numărarea și măsurarea (Antonesei, 2009). Numărarea presupune precizarea numărului respondenților (ex. Câți elevi dintr-o școală solicită consiliere psihologică? Câte școli sunt implicate în proiecte educaționale? etc.). Măsurarea presupune atribuirea unor valori numerice care redau gradul/intensitatea cu care se manifestă un aspect al realității educaționale. Se face prin intermediul scalelor cantitative.

Cercetarea calitativă este asociată fazei exploratorii a cercetării științifice, bazându-se pe descrierea, comprehensiunea, explicarea și interpretarea datelor. Presupune mult mai puţin cuantificarea datelor obţinute și, implicit, analiza statistică a acestora. Metodele de cercetare folosite sunt interviul, observaţia, focus-grupul sau studiul de caz. Frecvent aceste metode sunt folosite ca surse pentru lansarea unor ipoteze ce vor fi verificate ulterior. Ia în studiu puţine cazuri, puţini subiecţi.

Cercetarea constatativă/observațională este o cercetare neexperimentală, realizată în scopul cunoașterii prin observație a unei stări de fapt privind fenomenele investigate, precum şi verificarea unor relaţii şi corelaţii între variabile. Nu se intervine efectiv în desfăşurarea şi controlul fenomenului investigat. Metode folosite frecvent: chestionarul, interviul, observaţia, focus-grupul ş.a. Gradul de obiectivitate al constatărilor și concluziilor este mai redus, fiind influențat de concepția și atitudinea observatorului.

Cercetarea experimentală presupune verificarea prin intermediul experimentului pedagogic a unor relaţii cauzale între fenomenele şi aspectele cercetate (variabila independentă și variabila dependentă), urmată de măsurarea cantitativă a efectelor.

Page 4: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Se poate verifica dacă schimbările introduse în unul din factori generează în mod necesar schimbări în celălalt factor (ex. relația dintre evaluarea formativă și randamentul școlar). Pentru aceasta, este necesară compararea internă a rezultatelor elevilor din clasa experimentale sau compararea rezultatelor clasei experimentale cu cele ale clasei-martor de același nivel.

Cercetarea transversală, alături de cercetarea longitudinală și interculturală/transculturală, este specifică studiilor comparative în care sunt comparați fie subiecții de-a lungul unei perioade de timp, fie diferite grupuri la niveluri diferite de vârstă, funcție de anumite aspecte (apud Antonesei, 2009, p. 19).

Studiile transversale oferă informații asupra schimbărilor dintr-o variabilă pedagogică de-a lungul timpului. De exemplu, se poate testa atitudinea elevilor din gimnaziu și liceu față de serviciile de consiliere psiho-pedagogică din școală.

Studiile longitudinale implică măsurători repetate ale aceluiași grup de subiecți pe o perioadă de mai mulți ani. De exemplu, studiile longitudinale au arătat că vizionarea îndelungată a violenței la televizor de către copiii de 9 ani determină un nivel ridicat al agresivității la vârsta de 19 ani.

Studiile interculturale/transculturale presupun compararea anumitor caracteristici ale unor subiecţi ce provin din culturi diferite. Ex. ”comparând stilurile de predare din țări ce aparțin culturii occidentale cu țări aparținând culturilor orientale, am putea observa că stimularea gândirii critice a elevilor de către profesori este mai prezentă în culturile occidentale decât în cele orientale” (Idem, p. 20).

3. Etapele cercetării pedagogice

Etapele parcurse de o cercetare pedagogică sunt următoarele: delimitarea temei / problemei de cercetare; formularea obiectivelor și a ipotezelor cercetării; stabilirea lotului de subiecți; precizarea variabilelor și operaționalizarea lor; prezentarea metodelor și a instrumentelor de cercetare; prezentarea modalităților de desfășurare a cercetării; analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute; concluzii; limite ale cercetării și direcții viitoare de analiză.

3.1 Delimitarea temei / problemei de cercetare

Orice cercetare debutează cu identificarea temei / problemei de cercetare și a domeniului în care se încadrează. Problema poate fi impusă de fapte sau nu – o problemă pentru care se caută fapte (vezi exemplele citate în paginile anterioare). Problema va fi formulată ulterior sub forma unor ipoteze.

Se realizează apoi o trecere în revistă a teoriilor existente și a rezultatelor diferitelor cercetări publicate în literatura de specialitate. Scopul este acela de a realiza o documentare cât mai amănunțită asupra problemei de cercetat.

Sursele pot fi clasificate în: surse primare (cărți, reviste, ziare, articole, monografii etc.), surse secundare (publicații care prezintă informații prelucrate pe baza surselor primare - bibliografii, referate, cataloage, indexuri etc.) și surse terțiare (tratate, dicționare, enciclopedii, sinteze etc.).

3.2 Formularea obiectivelor și a ipotezelor cercetării

Obiectivele cercetării precizează clar și concis variabilele pe care dorim să le analizăm.

Page 5: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Ex. ”investigarea satisfacției la locul de muncă a cadrelor didactice, în funcție de anumite variabile: gradul didactic, ciclul de învățământ, mediul de rezidență, genul și funcția deținută în instituția de învățământ” (apud Antonesei, 2009, pp. 34-35).

Ipoteza (gr. ”hypothesis” – bănuială, presupunere, supoziție în legătură cu o problemă) implică formularea în termeni preciși a întrebării / problemei pentru care se caută răspuns prin cercetarea inițiată.

”Ipoteza este o legătură, o conexiune, o corelație între faptele observate în procesele educative și pentru care trebuie să se caute confirmarea; ipoteza este, în fond, începutul de dezlegare a unei probleme” (D. Muster, 1985).

Ipoteza specifică, așadar, relația dintre variabilele implicate în cercetare (ex. presupunem că utilizarea metodelor didactice interactive facilitează însușirea de către elevi a cunoștințelor de psihologie; presupunem că există o corelație pozitivă între motivația profesională și succesul în organizație; evaluarea formativă a elevilor determină creșterea randamentului școlar etc.).

Valoarea de adevăr sau fals a ipotezei rămâne probabilă până la verificarea sa prin metode cantitative sau calitative.

3.3 Stabilirea lotului de subiecți

Se identifică și se descrie lotul de subiecți în funcție de anumite criterii: număr, vârstă, vechime, gen, mediu de rezidență etc. Lotul / loturile de subiecți trebuie să fie omogen (e) în funcție de aceste variabile.

Pe baza investigaţiilor educaţionale realizate pe un eşantion/lot reprezentativ din punct de vedere cantitativ (mărime) și calitativ (caracteristici) se desprind concluzii ce pot fi generalizate la populaţia din care a fost extras.

3.4 Precizarea variabilelor

În această etapă se precizează și se operaționalizează variabilele cercetării – variabilele independente și variabilele dependente. Acestea sunt conținute în formularea ipotezei studiului.

Variabilele independente sunt variabilele asupra cărora cercetătorul intervine prin intervenție experimentală (ex. metode, acțiuni, situații etc.). Variabilele independente sunt reprezentate și de acele date pe care cercetătorul nu le poate varia (ex. gen, grad didactic etc.).

Variabilele dependente sunt variabilele la nivelul cărora se așteaptă apariția unor modificări (ex. randamentul școlar, succesul școlar, satisfacția la locul de muncă etc.).

3.5 Prezentarea metodelor și a instrumentelor de cercetare

Odată formulată ipoteza și stabilirea itinerariului cercetării, se trece la verificarea ipotezei prin recursul la fapte. Acestea sunt colectate prin metodele de investigație. Vom prezenta mai jos cele mai folosite metode și instrumente de cercetare educațională.

3.5.1 Metoda istorică implică studiul sistematic al unor evenimente educaționale din trecut, instituții, curente pedagogice, personalități, devenirea istorică a unor concepte pedagogice fundamentale etc.

Page 6: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Analiza documentelor este instrumentul de lucru specific al metodei istorice. Constă în descrierea, explicarea sau teoretizarea unei mărturii, a unei experiențe, a unui eveniment sau a unui fenomen prin modalități specifice de sistematizare și ierarhizare (Sax, 1968; Johnson și Christensen, 2004, apud Antonesei, 2009, p. 44).

Documentele sau sursele istorice analizate sunt clasificate în trei categorii: primare (mărturii directe ale persoanelor implicate în derularea unui eveniment, documente originale, scrieri originale), secundare (conținuturi care fac referire la anumite documente originale la care nu avem acces, traduceri ale unor scrieri etc.) și terțiare (lucrări care prezintă sinteze ale unor opere, scrieri, curente, teorii etc.). Sunt preferate sursele primare de informație care prezintă evenimentele cât mai exact cu putință.

Principalele limite ale metodei istorice sunt reprezentate de dificultatea identificării și accesării surselor primare și, uneori, de subiectivismul cercetătorului în prezentarea și explicarea evenimentelor,

Exemple teme de cercetare istorică: ”Curentul pedagogiei experimentale în România”; ”Evoluția pedagogiei sociale în lume”; ”Rolul și locul lui J. A. Comenius în istoria gândirii pedagogice”; ”Idealul educațional în Evul Mediu”; ”Idealul educațional în opera lui C. Rădulescu-Motru”.

3.5.2 Observația este o metodă descriptivă de culegere a datelor cercetării. Are un caracter constatativ, urmărind înregistrarea sistematică, organizată a unor fapte, cu scopul de a le surprinde cât mai exact.

Observația îmbracă mai multe forme:

- observația naturală, realizată în mediul cunoscut subiecților (ex. clasa de elevi), și observația de laborator;

- observația spontană, fără un plan prestabilit, și observația sistematică, riguros organizată și structurată;

- observația neparticipativă, în care cercetătorul este detașat de subiecți, și observația participativă, în care cercetătorul este implicat activ în cadrul social pe care îl cercetează.

Observația se realizează prin intermediul unui instrument numit protocol, fișă sau grilă de observație. În genere, acesta trebuie să cuprindă: subiectul observației, scopul și obiectivele observației, contextul în care se realizează observația, perioada de timp, indicatorii observaționali (manifestările calitative ale fenomenului investigat).

Ex. ”Fișă de observație a preșcolarului în timpul jocurilor didactice” (Sursa: Liviu Antonesei, 2009, p. 49):

Data completării fișei de observație...................................................................................................

Numele observatorului.......................................................................................................................

Numele copilului...............................................................Vârsta.......................................................

Grădinița.................................................................Educatoare...............................................................

Instrucțiuni

Notați cu x comportamentul care vi se pare caracteristic pentru preșcolarul implicat într-un joc didactic.

sau

Page 7: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Apreciați pe o scală de la 1 la 4 cât de frecvent manifestă preșcolarul comportamentul descris: niciodată (1), rar (2), des (3), întotdeauna (4).

Descrierea comportamentului preșcolarului Rezultatul observațieiSe implică intens în joc indiferent dacă crede că pierde sau câștigă.Se implică intens în joc doar dacă crede că va câștiga.Se implică intens în joc doar dacă crede că va pierde.Plânge sau vociferează atunci când pierde.Respectă regulile de bunăvoie.Respectă regulile doar dacă i se atrage periodic atenția asupra acestora.Își construiește propriile reguli de joc.Schimbă regulile în timpul jocului.Contestă verbal regulile jocului.Refuză să se mai implice în joc dacă nu îi plac regulile.Descrierea comportamentului preșcolarului 1 2 3 4Se implică intens în joc indiferent dacă crede că pierde sau câștigă.Se implică intens în joc doar dacă crede că va câștiga.Se implică intens în joc doar dacă crede că va pierde.Plânge sau vociferează atunci când pierde.Respectă regulile de bunăvoie.Respectă regulile doar dacă i se atrage periodic atenția asupra acestora.Își construiește propriile reguli de joc.Schimbă regulile în timpul jocului.Contestă verbal regulile jocului.Refuză să se mai implice în joc dacă nu îi plac regulile.

Limitele observației: natura descriptivă, uneori narativă a datelor obținute, care nu permit cuantificări precise, nici investigarea unor relații de tip cauză-efect. Este recomandabilă implicarea mai multor observatori pentru același grup de subiecți, astfel încât să fie redusă subiectivitatea observației.

Exemple teme de cercetare constatativă/observațională: ”Participarea sau implicarea activă a elevilor în lecție”; ”Comportamentul preșcolarilor în timpul jocurilor didactice”; ”Locul și ponderea activităților în echipă în timpul lecției”.

3.5.3 Ancheta este o metodă de cercetare specifică investigației sociologice, dar utilizată frecvent, într-o formă adaptată, și în cercetarea educațională. Presupune colectarea de informații în legătură cu problema de studiat de la un număr mare de subiecți selectați prin tehnici specifice de eșantionare (Chelcea, 1996; de Singly et al., 1998).

După opinia mai multor autori, tehnicile de realizare a anchetei sunt chestionarul și interviul.

Chestionarul este una dintre cele mai utilizate tehnici în cercetarea educațională. Constă într-o succesiune organizată de întrebări adresate în scris subiecților cercetării.

Elaborarea chestionarului parcurge câteva etape:

a. precizarea problemei de studiat și a obiectivelor urmărite;b. alegerea subiecților de chestionat;

Page 8: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

c. elaborarea chestionarului - va cuprinde instrucțiuni de completare, date biografice (gen, vârstă, profesie, statut, situație familială, condiții de viață familială, nivelul studiilor, orientare religioasă), întrebări;

Tipologia întrebărilor:

după conținutul întrebărilor:- întrebări factuale - solicită subiectului date obiective (ex. Cât timp acordați

studiului individual?); - întrebări de opinie - solicită subiectului date subiective: atitudini,

motivații, interese, așteptări etc. (ex. Considerați că utilizarea dezbaterii în cadrul cursului universitar este benefică?);

- întrebări de cunoștințe - au în vedere evaluarea gradului de cultură al subiecților (ex. Ați citit lucrarea ”Emil sau Despre educație”?);

- întrebări de control - verifică acuratețea, sinceritatea unor răspunsuri (ex. Cine este autorul lucrării ”Emil sau Despre educație”?);

după forma de înregistrare a răspunsurilor:- întrebări închise cu următoarele variante: întrebări închise cu răspuns

dihotomic; întrebări închise cu alegere multiplă; întrebare de ierarhizare/ordonare; întrebare de comparare în perechi;

- întrebări semideschise: de completare, cu răspuns scurt; - întrebări deschise - subiectul formulează el însuși răspunsul la întrebare

(ex. Care sunt problemele cele mai frecvente pe care le întâlniți în practica pedagogică?).

Întrebările trebuie să fie clar formulate, să utilizeze un limbaj accesibil subiecților, să nu sugereze răspunsul, să conțină referiri la o singură situație etc.

d. realizarea unui studiu-pilot sau pretestarea chestionarului – se realizează pe un număr variabil de subiecți (între 10 și 30 de subiecți) și are în vedere analiza termenilor, semnificația acestora pentru subiect, sistemul de cotare, etc.; de asemenea, analiza validității și fidelității chestionarului;

Nu există un acord în privința acestei etape, dar sunt autori care susțin că orice chestionar trebuie să îndeplinească criterii de fidelitate și validitate, aceleași ca în cazul testelor, scalelor de atitudini, inventarelor de personalitate, de valori și interese etc. (Rotariu și Iluț, 1997). Validitatea indică proporția în care chestionarul măsoară ceea ce și-a propus. Fidelitatea se referă la consistența sau stabilitatea instrumentului, gradul de precizie cu care măsoară o anumită caracteristică.

e. revizuirea chestionarului – reformularea întrebărilor, excluderea unora;f. realizarea anchetei prin interogarea subiecților;g. analiza și prelucrarea statistică a datelor obținute.

Limitele chestionarului sunt date de dificultatea de a surprinde motivele pentru care subiecții optează pentru o categorie sau alta de răspuns. Însă, volumul mare de subiecți, cantitatea mare de informații constituie avantaje evidente ale chestionarului.

Interviul constă într-un dialog între intervievator și intervievat despre o anumită temă de cercetare. Spre deosebire de chestionar, interviul permite surprinderea motivelor unor opțiuni ale subiecților pentru anumite răspunsuri.

Page 9: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Forme:

- în funcție de natura întrebărilor: interviu nestructurat (include doar întrebări deschise), semistructurat (cuprinde atât întrebări deschise, cât și întrebări închise) și structurat (include doar întrebări închise, cu răspunsuri prestabilite);

- în funcție de numărul subiecților: individual și de grup (ex. focus-grupul).

Etape în planificarea anchetei realizată prin tehnica interviului (Antonesei, 2009, pp. 61-64):

1. formularea clară a temei de cercetare;2. selectarea subiecților – se realizează în raport cu tema de cercetare; 3. stabilirea modalităților de acces la intervievați – contactarea și convocarea

subiecților în vederea realizării interviului;4. realizarea ghidului de interviu – presupune stabilirea datelor personale de interes

care trebuie înregistrate pentru fiecare subiect; elaborarea întrebărilor ce vor fi adresate în cadrul interviului: întrebări principale - permit explorarea temelor de interes; reprezintă nucleul ghidului de interviu; întrebări de relansare a dialogului; întrebări de sondare și examinare - solicită detalieri, aprofundări ale răspunsurilor

5. alegerea modalităților de înregistrare a interviurilor – reportofonul este preferat tuturor modalităților de înregistrare (Atenție! Trebuie obținut acordul subiectului de a fi înregistrat!);

6. analiza de conținut – codarea, analiza și interpretarea datelor (mărturii, experiențe, evenimente, fapte etc.) prin raportarea acestora la diferite sisteme teoretice sau la concluziile unor studii similare; forme de analiză: analiza per interviu – valorizează unicitatea punctelor de vedere; analiza tematică – surprinde teme comune ale discursului; analiza propozițională a discursului etc.

Focus-grupul este o tehnică a anchetei prin care se valorizează interacțiunea dintre participanți, fiind adesea preferat interviului individual. Rolul său este acela de a obține date calitative despre atitudini, percepţii, opinii ale participanților în legătură cu o temă dată (ex. ”Familia monoparentală în România”; ”Opiniile studenților cu privire la desfășurarea stagiilor de practică de specialitate”).

Grupul cuprinde un număr mic de subiecți (6-12), relativ omogen, care discută pe parcursul unor sesiuni de lucru un subiect bine stabilit.

Etape pe care le parcurge tehnica interviului cu focus-grup (Agabrian, 2004): 1. planificarea - stabilirea obiectivelor, selectarea participanților, planificarea

întâlnirilor și elaborarea ghidului de interviu; 2. realizarea propriu-zisă a interviului cu focus-grup – moderatorul conduce

discuția, asigură buna desfășurare a acesteia și întreține o atmosferă confortabilă și securizantă, menţine focalizarea, se îngrijeşte ca lista de întrebări să fie parcursă în întregime; asistentul de focus-grup se ocupă de aspectele tehnice ale interviului (organizare, primirea participanţilor, înregistrare);

3. codarea și analiza datelor; 4. prezentarea rezultatelor (redactarea raportului) – cantitativă (grafice și tabele

ilustrative) sau calitativă (extrase din transcrierile datelor înregistrate audio sau/și video).

Limitele interviului: datele rezultate sunt discutabile din perspectiva validității și fidelității; generalizările sunt dificil de realizat; intervievatorul trebuie să fie obiectiv în obținerea datelor, încercând să nu sugereze subiectului anumite răspunsuri.

Page 10: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

3.5.4 Studiul de caz este o metodă descriptivă care presupune investigarea detaliată a unei situații educaționale, eveniment, persoană, instituție sau comunitate (ex. ”Familia – membru activ al comunității educaționale”; ”Parteneriatul școală-familie”; ”Integrarea profesională a tinerilor din mediul rural”; ”Impactul reformelor curriculare asupra formării cadrelor didactice” etc.).

Yin (1994) prezintă trei categorii de studii de caz (apud Tellis, 1997):

a. studii exploratorii – propun clarificarea variabilelor ce vor fi studiate;b. studii explicative – studiază cauzele unui fenomen/eveniment;c. studii descriptive – pentru ilustrarea unor modele teoretice.

Studiul de caz trebuie să cuprindă următoarele date:• definirea problemei de studiat;• prezentarea datelor teoretice relevante;• prezentarea obiectivelor și a ipotezelor studiului; • prezentarea și analiza cazului; • culegerea datelor prin diferite metode și tehnici: observația, interviul, analiza

documentelor;• identificarea şi examinarea variantelor de soluţionare; • redactarea raportului asupra cazului.Limitele studiului de caz: subiectivitate foarte ridicată, validitatea și fidelitatea sunt

adesea îndoielnice, credibilitate redusă etc. Totuși, studiul de caz este o metodă frecvent abordată în cercetarea educațională. Studiul de caz poate pregăti terenul unei cercetări experimentale.

3.5.5 Experimentul este o metodă de cercetare deosebit de importantă în obținerea unor date obiective despre realitatea educațională. Permite cercetătorului ”să stabilească relații de tip cauzal între fenomene prin manipularea unei variabile independente care conduce la modificarea unei variabile dependente, în condițiile în care nu există influențe ale unor variabile externe” (Antonesei, 2009, p. 82).

Variabilele independente (VI) sunt reprezentate de factori, situaţii ale căror influenţe asupra altor factori dorim să le observăm; sunt manipulate și controlate de cercetător (ex. metode de învățare interactivă).

Variabilele dependente (VD) sunt factorii la nivelul cărora se așteaptă apariția unor modificări ca urmare a intervenției variabilei independente (performanțele elevilor la disciplina Psihologie). Trebuie să fie clar definite și ușor de măsurat.

Variabilele externe sunt acele condiții care pot influența VD, alături de VI (ex. tipuri de feedback, relații interpersonale, nivelul aptitudinal al elevilor, motivația elevilor, maturizarea subiecților, personalitatea experimentatorului etc.). Acestea trebuie să rămână constante pe tot parcursul desfășurării experimentului, lucru destul de dificil de realizat în cadrul experimentelor pedagogice. Se recomandă ca experimentatorul și cercetătorul să fie două persoane distincte.

Controlul variabilelor externe este abordat în legătură cu validitatea internă și externă a unui experiment. ”Validitatea internă se referă la credibilitatea relației cauzale dintre variabila independentă și cea dependentă, care este asigurată doar în cazul în care se

Page 11: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

controlează variațiile variabilelor externe. Validitatea externă se referă la posibilitatea de generalizare a rezultatelor unui experiment” (Idem, p. 83).

În cele mai multe dintre experimente se compară două sau mai multe grupuri de subiecți: experimentale și de control.

Grupul experimental este alcătuit din subiecții care vor fi supuși intervenției experimentale, adică variației variabilei independente.

Grupul de control include subiecți care nu vor fi supuși intervenției experimentale.

Cele două grupuri trebuie să fie echivalente/omogene din punct de vedere al caracteristicilor (vârsta, gen, mediu de proveniență, nivel aptitudinal, nivel al performanțelor școlare etc.).

În cazul în care grupul de control lipsește, avem de-a face cu un pseudoexperiment.

Etapele desfășurării experimentului pedagogic:

a. etapa inițială (de constatare)/pretest – se măsoară VD pentru grupul experimental și grupul de control;

b. etapa de experimentare – se intervine cu VI la grupul experimental; c. etapa finală (de control)/posttest – se măsoară efectele VI asupra grupului

experimental și grupului de control.

Planul experimental constituie o prezentare sintetică a elementelor și etapelor specifice desfășurării unei cercetări experimentale, numărul de variabile independente și dependente, prezența sau absența grupului de control etc. Acesta trebuie clar stabilit înainte de începerea studiului.

Simboluri utilizate:

Gc și Ge – grupul de control și grupul experimental

O – observația și măsurarea VD în etapa de pretest și posttest

X – intervenția experimentală prin variația VI

Exemple:

Plan experimental de tip pretest/posttest cu grupuri echivalente (Idem, p. 88)

Grup experimental/ de control Pretest Intervenția experimentală Posttest

Ge O X O

Gc O - O

Plan experimental cu caz unic de tip pretest/posttest (Idem, p. 87)

Grup experimental/ de control Pretest Intervenția experimentală Posttest

Ge O X O

Avantajele experimentului: controlul relației cauză-efect; atingerea unei mai mari obiectivităţi; posibilitatea de a verifica datele experimentale prin replicare (repetarea

Page 12: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

experimentului). Se pot verifica calitățile unor metode de instruire/evaluare, consecințele unor schimbări în procesul de învățământ la nivelul curriculumului, mijloacelor de instruire, timpului de învățare etc.

Limitele pot viza depersonalizarea subiecților (trebuie să se ceară acordul subiecților pentru a fi incluși în cercetare); distorsiunea comportamentului; aşteptările subiecților și ale experimentatorului; slaba reprezentativitate a eșantionului etc.

3.5.6 Tehnicile sociometrice sunt utilizate pentru studierea relațiilor din cadrul grupurilor sociale (clasa de elevi). Sunt vizate natura, configuraţia şi intensitatea interacțiunilor din cadrul grupului investigat.

Autorul tehnicilor sociometrice este J.L. Moreno, care în anii 1932-1938 a studiat natura interacțiunilor dintr-un grup de eleve ale unei școli de fete din Hudson, New York. Rezultatele obșinute au fost utilizate pentru repartizarea acestora în camerele de cămin. Metoda a avut succes, fiind folosită astăzi în foarte multe domenii: militar, terapeutic, educațional, managerial etc.

În cadrul tehnicilor sociometrice sunt incluse: testul sociometric, matricea sociometrică sau sociomatricea, indicii sociometrici, sociograma (individuală şi colectivă) etc.

Cercetarea sociometrică începe prin utilizarea testului sociometric. Prin intermediul acestuia se pot obţine date referitoare la natura relaţiilor interpersonale din cadrul grupului studiat, identificarea subiecților cu potențial de lider, a celor izolați etc. Testul sociometric este alcătuit din itemi care solicită subiectului să numească una sau mai multe persoane cu care ar prefera să colaboreze/una sau mai multe persoane cu care nu ar prefera să colaboreze în desfășurarea unei activități.

Exemple itemi: ”Numeşte-i, în ordinea importanţei, pe trei dintre colegii tăi cu care ai dori să-ţi pregăteşti lecţiile”; ”Numeşte-i, în ordinea importanţei, pe trei dintre colegii tăi cu care nu ai dori să-ţi pregăteşti lecţiile”; ”Numeşte-i, în ordinea importanţei, pe trei dintre colegii tăi cu care ai dori să-ţi petreci timpul liber”; ”Numeşte-i, în ordinea importanţei, pe trei dintre colegii tăi cu care nu ai dori să-ţi petreci timpul liber”.

Matricea sociometrică este o modalitate de organizare a datelor obţinute din aplicarea testului sociometric. Constă într-un tabel cu dublă intrare, care sintetizează opțiunile subiecților. Pe orizontală şi pe verticală sunt introduse în ordine alfabetică numele subiecților (iniţiale). În căsuțele corespunzătoare numelor se înregistrează opțiunile (”+” pentru preferințe și ”-” pentru respingeri). După ce au fost centralizate datele testului pentru toți subiecții, se adună preferințele și respingerile pentru fiecare subiect (pe verticală), iar numerele rezultate se trec în dreptul fiecăruia, pe două linii distincte. Se obține astfel poziţia sociometrică a fiecărui subiect în raport cu activitatea vizată. Subiecții care au întrunit un număr mare de preferințe sunt acceptați cei care au întrunit un număr mare de respingeri sunt respinși; cei care nu sunt nici preferați, nici respinși sunt izolați.

Subiecți 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 + -

1 - - + + + - 3 3

2 - - + + + - 3 3

3 - + + - - + 3 3

4 + + + - - - 3 3

5 + + - - + - 3 3

6 - - + - + + 3 3

Page 13: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

7 - - + - + + 3 3

8 + + - + - - 3 3

9 - + + - + - 3 3

10 + - + - + - 3 3

Preferințe (+) 3 4 3 3 3 4 4 3 2 1 30 30

Respingeri (-) 3 2 5 2 3 4 2 2 4 3 30 30

∑ 6 6 8 5 6 8 6 5 6 4 60 60

Sociograma reprezintă ilustrarea grafică a relațiilor din cadrul grupului. Sociograma poate fi individuală sau colectivă.

Informaţiile obţinute prin tehnicile sociometrice sunt deosebit de utile cadrului didactic, în scopul îmbunătățirii climatului relaţional din cadrul clasei de elevi.

3.6 Prezentarea modalităților de desfășurare a cercetării

Se descrie modalitatea în care s-a desfășurat cercetarea, problemele întâmpinate, instituțiile din care au fost selectați subiecții etc.

3.7 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

Această etapă cuprinde:

a. aplicarea metodelor de analiză statistică a datelor calitative (analiza de conținut) și cantitative (programe statistice; indici statistici) pe baza cărora se realizează analiza, prelucrarea și prezentarea acestora;

Calcularea indicilor statistici: media, mediana, modulul, dispersia, indici de corelație

Deşi pentru obţinerea unui anumit rezultat numeric putem folosi mai multe formule echivalente algebric, vom prefera întotdeauna acele formule care presupun cât mai puţine operaţii, sunt rapide și precise (Dragomirescu, 2009).

Media (m) reprezintă raportul dintre suma valorilor individuale și numărul lor.

Formula ei este m = ∑ xN

sau m = T 1N

, unde T1 = ∑x. Se poate calcula media de

vârstă, media notelor/punctajelor etc.

Mediana este valoarea care împarte șirul ordonat crescător sau descrescător în două grupe egale ca număr. Mediana se află la mijlocul șirului, iar locul sau rangul acesteia este calculat astfel: (N + 1) / 2.

Modulul este valoarea care prezintă frecvența cea mai mare într-un șir de rezultate.

Media, mediana și modulul determină ”tendința centrală” a rezultatelor.

Dispersia (varianța) exprimă gradul de concentrare a valorilor și de abatere a lor de la ”tendința centrală”. Există mai multe tipuri de abateri, cum ar fi

Page 14: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

abaterea tip, abaterea standard etc. Calculul dispersiei este un gen de verificare a datelor mai precis, mai riguros, mai obiectiv.

Dispersia se obține după calcularea mediei, astfel: σ2=T 2

N−M 2 , undeT 2=∑ x2

Abaterea standard (care se notează cu 𝜎) este√σ2

Exemplu: Calculați media și dispersia pentru următoarea serie de valori:

4, 5, 5, 6, 6, 7, 7, 8, 8, 9, 9, 10.

Rezolvare:

1.Plasăm seria în x, calculăm pătratele valorilor în coloana x2 și calculăm T1 și T2, sumând valorile din fiecare rând.

x x2

4556677889910

1625253636494964648181100

T1 = ∑x = 73 T2¿∑ x2 = 626

2. Calculăm media notelor după formula: m = ∑ xN

sau m = T 1N

, N = nr. valorilor

Astfel, m = 7310

; m = 7,3

3. Calculăm dispersia după formula: σ2=T 2

N−M 2

Astfel, σ2=626

10−53,29=62,6−53,29=9,31

Analiza corelațională, prin calcularea coeficientului de corelație, arată că există sau nu o relație între variabile (ex. există o corelație între numărul de ore alocate studiului la matematică și notele elevilor?). Coeficientul de corelație Pearson (r) se aplică pentru

Page 15: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

eșantioane mari, iar coeficientul de corelație Spearman (p) se aplică pentru eșantioane mici (câțiva subiecți).

Valorile coeficientului de corelație Pearson (r) se pot încadra în intervalul (-1; 1). O valoare a lui r (+) arată că există o corelație (+) între variabile. O valoare (–) a lui r indică o corelație (–) între variabile (ex. elevii care alocă mai multe ore jocurilor pe calculator tind să obțină note școlare mai scăzute și invers). Când r = 0, nu există nici o corelație.

Pentru mai multe informații privind programele de analiză statistică a datelor cercetării, recomandăm lucrarea lui Adrian Vicențiu Labăr, SPSS pentru științele educației. Metodologia analizei datelor în cercetarea pedagogică, Polirom, Iași, 2008.

În ceea ce privește prezentarea datelor cercetării, deosebit de sugestive sunt reprezentările grafice: diagrame de structură (se redau procentual părțile componente ale unui întreg), diagrame de comparație (reprezintă pe coloane verticale separate procentele părților care alcătuiesc un întreg sau evoluția unui fenomen), coordonatele carteziene, histogramele, curbele statistice. Acestea au rolul de a ilustra evoluția fenomenului studiat.

“Does the teachers’ attitude influence you in your learning activity?”

83.33%

3.33%13.33%

Yes

No

I cannot say

100.0093.33

83.33

66.67 66.67

56.67

33.33

0

10

20

30

40

50

60

70

80

90

100

Frequency(%)

ope

nnes

s

sen

se o

f dut

y

kind

ness

pro

fess

iona

lre

spon

sibi

lity

optim

ism

soci

abili

ty

sen

se o

fh

umo

r

Quality

“What qualities do you value in a teacher?”

b. analiza ipotezelor lansate – dacă sunt confirmate, infirmate sau neconfirmate (dacă rezultatele la teste statistice nu sunt semnificative la pragul de semnificație de p < 0,05, atunci ipotezele sunt neconfirmate).

În testarea ipotezei ne referim la ipoteza nulă H0 și ipoteza de cercetare H1 - H0 – presupune că nu există nici o relație între variabile. H1 – presupune că există o corelație între variabile. Scopul îl reprezintă respingerea H0 și, implicit, acceptarea H1.

Lotul de subiecți redus, erorile în selectarea subiecților, alegerea unor metode cu un grad de validitate și fidelitate scăzut conduc la erori în testarea ipotezelor și reduc puterea cercetării.

c. interpretarea datelor obținute – presupune formularea unor judecăți de valoare asupra semnificațiilor datelor obținute din investigarea problemei; reconstituirea întregului plecând de la fapte; integrarea elementelor în sistem;

Page 16: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

3.8 Concluzii

Concluziile cercetării trebuie redactate în concordanță cu obiectivele și ipotezele stabilite. Tot aici vor fi precizate limitele cercetării, direcțiile viitoare de analiză, dar și posibilitățile de valorificare a rezultatelor obținute în practica educațională.

4. Raportul de cercetare

Raportul de cercetare este principala formă de prezentare a informațiilor rezultate din demersul investigativ.

Redăm mai jos structura unui model de raport de cercetare (adaptat după modelul avizat de Prof. univ. dr. Ioan Neacșu în cadrul Proiectului ”Cercetarea realității educaționale – coordonată fundamentală a formării viitorilor profesori”).

Pagină de prezentare: antetul complet al proiectului/numele universității și al facultății, titlul temei de cercetare, numele şi prenumele cercetătorului/absolventului, anul realizării, numele și titlul coordonatorului

Cuprins: numele capitolelor/subcapitolelor, bibliografia și anexele, cu indicarea paginației corespunzătoare din text

Lista tabelelor Lista figurilor Lista abrevierilor Rezumat/abstract. Concepte cheie Conținutul lucrării:

Introducere – va cuprinde justificarea alegerii temei, formularea foarte succintă a scopului cercetăriii şi prezentarea sintetică a structurii lucrării (1-2 p.).

Capitolul I Cadrul teoretic/conceptual al problemei studiate – va cuprinde:

1. unul/două subcapitole care să prezinte o sinteză a literaturii de specialitate relevantă pentru problema studiată, prezentarea unor cercetări similare (aproximativ 1/4 pag. din numărul total de pagini al lucrării);

2. evidenţierea/listarea, cu foarte puţine detalieri, a naturii cercetării, a obiectivelor, variabilelor și ipotezelor cercetării.

Capitolul II Metodologia cercetării – va prezenta informații despre lotul de subiecți, metode, tehnici, instrumente de cercetare (cu descrierea procedurii de investigare) - date succinte despre metodele de colectare, analiză şi prelucrare statistică a datelor (volum: circa 1/4 din totalul paginilor raportului).

Cap. III Rezultatele cercetării – va prezenta prelucrarea, analiza şi interpretarea pedagogică a datelor, succinte comentarii privind validitatea şi relevanţa datelor, prin raportare la obiective, ipoteze, subiecţii investigaţi, contextul cercetat etc. (2/4 din volumul total al raportului).

Concluziile cercetării se vor redactata în concordanță cu obiectivele și ipotezele stabilite. Tot aici vor fi precizate limitele cercetării, direcțiile viitoare de analiză, dar și posibilitățile de valorificare a rezultatelor obținute în practica educațională ( 2-3 p..).

Page 17: Suport de Curs - Elemente de Cercetare Aplicate in Educatie - Conf. Univ. Dr. Monica MORARU (Repaired)

Bibliografia - se va adopta unul din stilurile cunoscute şi acceptate de grupul cadrelor didactice coordonatoare.

Anexe

Notă: citările se vor realiza în cadrul textului (nume, an, p/pp); notele de subsol vor fi folosite pentru explicații suplimentare.

Bibliografie:

1. Agabrian, M. (2004). Cercetarea calitativă a socialului, Iași: Institutul European.2. Antonesei, L. (coord.) (2009). Ghid pentru cercetarea educației, Iași: Editura

Polirom.3. Labăr, A.V. (2008). SPSS pentru științele educației. Metodologia analizei datelor

în cercetarea pedagogică, Iași: Editura Polirom.4. McMillan, J.H. (1992). Educational Research. Fundamentals for the Consumer,

New York: HarperCollins Publishers Inc.5. Muster, D. (1985). Metodologia cercetării în educație și învățământ, București:

Editura Litera.6. Neacșu, I. (2014). Fundamentele cercetării în Științele educației. Sinteză.7. Nicola, I. (2003). Tratat de pedagogie școlară, București: Editura Aramis.8. Radu, I. (coord.) (1993). Metodologia psihologică și analiza datelor, Editura

Sincron.9. Rotariu și Iluț, 199710. Tellis, W. (1997). ”Introduction to case study”, The Qualitative Report, 3(2),

http: // www.nova.edu/sss/QR/QR3-2/tellis1.html.11. *** (2007). Științele educației. Dicționar enciclopedic, vol. 1, București: Editura

Sigma.