CUPRINS

Cap. Pag.CuprinsMemoriu de prezentare

I. IntroducereII. Cadru legislativ general referitor la securitatea si sanatatea in

munca Legislatia nationala Legislatia primara – legea securitatii si sanatatii in munca

si normele de aplicare Legislatia secundara – hotarari de guvern, ordine de

ministru Legislatia europeana

III. Concepte de baza referitoare la securitatea si sanatatea in munca Concepte de baza Obligatiile angajatorului Obligatiile lucratorilor

IV. Instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca

Instruirea introductiv generala Instruirea la locul de munca Instruirea periodica Instruirea periodica suplimentara

V. Riscuri generale si prevenirea lor Factori de risc proprii executantului Factori de risc proprii sarcinii de munca Factori de risc proprii mijloacelor de productie Factori de risc proprii mediului de munca Concepte de pericol si risc Pericol grav si iminent Zone cu risc ridicat si specific Notiuni generale de prevenire a riscurilor

VI. Criterii generale pentru evaluarea riscurilor Cadrul legislativ Notiuni generale Obiective Evaluarea riscurilor Principiile de baza ale evaluarii riscurilor Masuri de prevenire Masuri de prevenire legate de executant Masuri de prevenire legate de sarcina de munca Masuri de prevenire legate de mediul de munca (ambient si

mijloace de productie)VII. Organizarea activitatii de prevenire

Structura organizatorica si relatiile functionale la nivel national

Structura organizatorica si relatiile functionale la nivelul angajatorului

Organizarea activitatii de prevenire Activitatile de prevenire si protectie Servicii externe

VIII. Elaborarea documentatiilor necesare desfasurarii activitatii Studiu de evaluafre a factorilor de risc Plan de prevenire si protectie Plan de actiune in caz de pericol grav si iminent Instructiuni proprii de securitate si sanatate in munca Fisa de instruire Alte documente

IX. Actiuni de urgenta Actiuni de urgenta Masuri de prim ajutor

X. Evidente si raportari in domeniul securitatii si sanatatii in munca (la producerea unor evenimente)

Comunicare evenimente Cercetarea evenimentelor Accidente de munca Procesul verbal de cercetare – continut Dosarul de cercetare – continut Inregstrarea accidentelor de munca Boli profesionale

XI. Consecintele nerespectarii legislatiei in vigoare

MEMORIU DE PREZENTARE A DOCUMENTATIEI

Suportul de curs este destinat atat programelor de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca prevazute la art.16 alin.1 lit c) si art.50 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006, aprobate prin HG 1425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, cat si programelor de perfectionare in domeniul securitatii si sanatatii in munca prevazute la art.49 ali.1, lit.b) si art.55 alin.1 lit.b) din Normele metodologice de aplicare a legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006, aprobate prin HG 1425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cursul are drept scop dobandirea capacitatilor si aptitudinilor corespunzatoare necesare desfasurarii activitatilor de prevenire si protectie si se adreseaza:

Angajatorilor de la intreprinderile mici si mijlocii, respective -reprezentatilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca – nivel de baza-40 ore

Lucratorilor desemnati pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie, precum si personalului de executie din cadrul serviciilor interne si externe de prevenire si protectie – nivel mediu 80 ore.

Suportul de curs pentru nivelul de baza – 40 ore, cuprinde: cadrul legislativ in domeniul securitatii si sanatatii in munca concepte de baza referitoare la securitatea si sanatatea in munca notiuni privind instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca notiuni despre riscuri de accidentare si masuri prevenire masuri de acordare a primului ajutor consecintele nerespectarii legisaltiei in domeniul securitatii si sanatatii in

munca

Suportul de curs pentru nivel mediu – 80 ore cuprinde: cadrul legislative in domeniul securitatii si sanatatii in munca criterii generale pentru evaluarea riscurilor notiuni privind instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca organizarea activitatilor de prevenire si protectie elaborarea documentatiilor necesare desfasurarii activitatii de prevenire si

protectie actiuni in caz de urgenta, planuri de urgenta, masuri de prim ajutor evidente si raportari in domeniul securitatii si sanatatii in munca (la

producerea unor evenimente) consecintele nerespectarii legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in

munca

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Securitatea şi sănătatea în muncă ca instituţie de drept reprezintă “un ansamblu de forme legale ce guvernează procesul de muncă având ca scop prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale”.

Activitatea de prevenire se constituie ca o ştiinţă care îmbină cunoştinţe şi tehnici de specialitate cu tehnici şi cunoştinţe din domeniile ergonomiei, igienei industriale, psihosociologiei muncii, medicina muncii şi toxicologiei industriale.

Principala componentă a muncii de prevenire o reprezintă obţinerea maximului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente şi îmbolnăvirilor profesionale.

Obiectivele activităţii de prevenire sunt: - în plan uman: reducerea numărului accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale; - în plan financiar: reducerea costurilor accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale.

A investi în prevenirea acidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în bunăstarea organizaţiei.

Continuitatea procesului de producţie. Producerea unui accident de muncă generează întreruperea lucrului pentru o perioadă de timp, relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o stare de tensiune în rândul personalului. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale ritmului de muncă şi implicit cu scăderea producţiei.

Reducerea costurilor. Mijloacele de prevenire, bine alese, măresc viteza de derulare a fluxului tehnologic, micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. În acelaşi timp sunt eliminate şi cheltuielile planificate cu realizarea măsurilor de protecţie a muncii dispuse în urma cercetării eventualelor accidente.

Creşterea eficienţei muncii. Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor făcute cu repararea utilajelor afectate de accidente, la eliminarea costurilor directe ale accidentului (asistenţa socială, plata concediului medical, ajutoare materiale, etc.), la evitarea perturbărilor procesului de producţie prin reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei accidentaţi.

Creşterea productivităţii. Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin periculoase, stabilirea ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea tehnologică a personalului, respectarea graficelor de întreţinere şi reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea productivităţii, atât prin creşterea randamentului utilajelor cât şi prin creşterea randamentului personalului. De asemenea un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are realizarea unui mediu de lucru normal.

Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creşterea atenţiei şi implicit la reducerea numărului de rebuturi.

Creşterea calităţii produselor. Acest fapt se realizează aproape automat, derivând din disciplinarea personalului în sensul retehnologiei. Astfel un produs realizat în condiţiile optime prevăzute de regimul tehnologic nu poate fi decât un produs de calitate.

Îmbunătăţirea climatului socio--profesional. Implicarea întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor, conduce la conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De asemenea aceasta conduce la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formare a echipelor de lucru, transmitere a sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect stabilite în cadrul organizaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere care favorizează creşterea eficienţei muncii.

Creşterea prestigiului firmei. Creşterea prestigiului firmei se realizează prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor factori perturbatori ce pot cauza accidente, în respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca urmare a realizării unor produse / servicii de calitate, creându-se astfel o imagine favorabilă firmei.

Eliminarea penalităţilor. Eliminarea penalităţilor administrative, contravenţionale sau penale, despăgubirilor către

victime sau urmaşii acestora.

CAPITOLUL II

CADRUL LEGISLATIV GENERAL REFERITOR LA SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂLegislaţia de securitate şi sănătate în muncă este o componentă a sistemului de

reglementări care urmăresc asigurarea protecţiei cetăţenilor, respectiv a unui segment specific de populaţie activă, împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională generate de prestarea oricărui proces de muncă.

Legislaţia de securitate şi sănătate în muncă se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private, angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentaţilor lucrătorilor. Principiile care stau la baza sistemului legislativ din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din România sunt:

• securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un drept fundamental al tuturor participanţilor la procesul de muncă;

• legătura indisolubilă dintre dreptul la muncă şi protecţia muncii;• integrarea securităţii şi sănătăţii în muncă în procesul de muncă;• caracterul preventiv al securităţii şi sănătăţii în muncă;• abordarea prevenirii accidentelor de muncă ca unică problemă.

Sistemul legislativ de securitate şi sănătate în muncă din România, după subiectul reglementării, respectiv natura problemei legiferate, se structurează în două categorii:

• Legislaţia de bază, acte care legiferează strict numai activităţi în legătură directă cu măsurile de securitate şi sănătate în muncă;

• Legislaţia comună, acte care cuprind numai în subsidiar norme juridice de securitate şi sănătate în muncă sau norme de drept.

Dacă se au în vedere: nivelul de emitere, aria de obligativitate în natura reglementării, legislaţia de bază se poate structura pe trei nivele: -nivelul I - Legislaţia primară care stabileşte principiile de bază privind organizarea activităţii de securitate şi sănănăte în muncă – Constituţia României, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, Directiva Europeana; -nivelul II - Legislaţia secundară care detaliază prevederile legislaţiei primare şi cuprinde măsuri de prevenire şi reguli de aplicare – Hotărârile de Guvern; -nivelul III - Legislaţia terţiară care cuprinde măsuri de prevenire detaliate – instrucţiunile proprii emise de fiecare agent economic, instituţie publică cu privire la organizarea activităţii proprii de securitate şi sănătate în muncă.

LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂA fost aprobată în 14 iulie 2006 şi publicată în Monitorul Oficial nr.646 din 26 iulie 2006.

Legea este structurată pe XI capitole:Capitolul I - „Dispoziţii generale”Capitolul II - „Domenii de aplicare”Capitolul III - „Obligaţiile angajatorilor” - secţiunea I- „Obligaţiile generale angajatorilor” - secţiunea II-„ Servicii de prevenire şi protecţie” - secţiunea III-„ Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent” - secţiunea IV –„Alte obligaţii ale angajatorilor” - secţiunea V – „Informarea lucrătorilor” - secţiunea VI- „Consultarea şi participarea lucrătorilor” - secţiunea VII – „Instruirea lucrătorilor”Capitolul IV – „Obligaţiile lucrătorilor”Capitolul V – „Supravegherea sănătăţii”Capitolul VI – „Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor” - secţiunea I – „Evenimente” - secţiunea II – „Accidente de muncă” - secţiunea III – „Bolile profesionale”

Capitolul VII- “ Grupuri sensibile la riscuri”Capitolul. VIII –„ Infracţiuni”Capitolul. IX -„Contravenţii”Capitolul X – „Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu”:Capitolul. XI - „Dispoziţii finale”

DISPOZIŢII GENERALELegea are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi

sănătăţii în muncă a lucrătorilor. Stabileşte principii generale referitoare la: - prevenirea riscurilor profesionale, - protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, - eliminarea factorilor de risc şi accidentare, - informarea, - consultarea, - participarea echilibrată potrivit legii, - instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, - precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.

DOMENIU DE APLICAREPrezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private.

Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

OBLIGAŢIILE ANGAJATORULUIAngajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate

aspectele legate de muncă. În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.

Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru: a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

SERVICII DE PREVENIRE ŞI PROTECŢIEServiciile de prevenire şi protecţie pot fi reprezentate astfel:

a) asumarea directă a responsabilităţii de către angajator, dar numai în cazul microîntreprinderilor ( până în 9 angajaţi inclusiv) sau întreprinderilor mici (până în 49 de angajaţi inclusuv) şi dacă nu există riscuri deosebite. b) lucrător desemnat – persoană nominalizată de angajator, care să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate. c) serviciu intern – serviciu organizat în directa subordonare a angajatorului, să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate.

d) serviciu extern - să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate.

PRIMUL AJUTOR, STINGEREA INCENDIILOR, EVACUAREA LUCRĂTORILOR, PERICOL GRAV ŞI IMINENT

Angajatorul are următoarele obligaţii: a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente. Pericol grav şi iminent de accidentare - situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment.

Angajatorul are obligaţia să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor.

INFORMAREA LUCRĂTORILORŢinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri

corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind: a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii; b) măsurile luate în privinţa primului ajutor, în caz de evacuare, în caz de pericol grav şi iminent.

CONSULTAREA ŞI PARTICIPAREA LUCRĂTORILORAngajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la

discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă cu privire la:• orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;• desemnarea lucrătorilor desemnaţi şi determinarea atribuţiilor şi responsabilităţilor pe

linie de securitate şi sănătate în muncă;• evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie; • evidenţa şi rapoarte;• informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi

informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu; • activităţile realizate de serviciile externe şi modul de colaborare cu acestea;• organizarea şi planificarea instruirii.

INSTRUIREA LUCRĂTORILORAngajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire

suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său: a) la angajare; b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer; c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;

d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru; e) la executarea unor lucrări speciale. Instruirea trebuie să fie: a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri; b) periodică şi ori de câte ori este necesar. Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.

OBLIGAŢILE LUCRĂTORILORFiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi

instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

SUPRAVEGHEREA SĂNĂTĂŢII LUCRĂTORILORMăsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în

funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale. Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.

COMUNICAREA, CERCETAREA, ÎNREGISTRAREA ŞI RAPORTAREA EVENIMENTELOR

Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.

Orice eveniment va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.

Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele; b) asigurătorului, privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora; c) organelor de urmărire penală, după caz.

Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează: a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă; b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune.

GRUPURI SENSIBILE LA RISCURIGrupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi:

- femeile gravide, - lehuzele sau femeile care alăptează, - tinerii, - persoanele cu dizabilităţi, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice.

NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Normele metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă sunt date de Hotărârea de Guvern nr. 1425/2006, modificată si compeltata de Hotărârea de Guvern nr. 955/2010 si de Hotararea de Guvern nr.1241/2011.

LEGISLAŢIA SECUNDARĂLegislaţia secundară detaliază prevederile legislaţiei primare şi cuprinde măsuri de

prevenire şi reguli de aplicare – Hotărârile de Guvern; Hotărâri ale Guvernului care cuprind măsuri şi reguli de aplicare:

• HOTĂRÂREA DE GUVERN nr. 1146 / 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de munca

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantiere temporare şi mobile

• HOTARAREA DE GUVERN NR.493/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la riscurile generate de zgomot

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă

• HOTARAREA DE GUVERN NR.1028/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1048/2006 privind cerintele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

• HOTARAREA DE GUVERN NR.1049/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran

• HOTARAREA DE GUVERN NR.1050/2006 privind cerintele minime pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor din industria extractiva de foraj

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1051/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorso-lombare

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă

• HOTARAREA DE GFUVERN NR.1092/2006 privind protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenti biologici in munca

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă

• HOTARAREA DE GUVERN NR.1135/2006 privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca la bordul navelor de pescuit

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR. 1136/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de câmpuri electromagnetice

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici la locul de muncă

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1876/2005 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.1875/2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorului faţă de riscurile datorate expunerii la azbest

• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.600/2007 privind protectia tinerilor la locul de munca• HOTĂRÂREA DE GUVERN NR.355/2007 privind supravegherea sanatatii

lucratorilor, cu mdificarile si completarile ulterioare(H.G. nr.1/2012)• OUG NR.96/2003 privind protectia maternitatii

Din cadrul legislaţiei secundare fac parte şi Ordinele de Ministru care completează şi/sau modifică prevederile cuprinse în cadrul Hotărârilor.

LEGISLAŢIA EUROPEANĂConvenţia BIT nr.155 se aplică la toate ramurile de activitate economică şi la toţi

lucrătorii şi prevede : ”orice stat va trebui, în conformitate cu condiţiile naţionale şi prin consultare cu organizaţiile profesionale cele mai reprezentative , să definească, să pună în

aplicare şi să reexamineze periodic politica naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”.

Prin introducerea art.118A, în anul 1987 prin semnarea Actului Unic European, s-a creat baza juridică pentru emiterea Directivelor privind asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Prin adoptarea Directivei nr. 89/391/CEE , considerată DIRECTIVA CADRU s-au introdus măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă a lucrătorilor. Directiva conţine principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sub aspectul securităţii muncii, informarea, consultarea, precum şi liniile generale de îndrumare pentru implementarea principiilor afirmate si a fost transpusa in Legea nr.319/2006 a securitatii si sanatatii in munca.

CAPITOLUL III

CONCEPTE DE BAZĂ REFERITOARE LA SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ

CONCEPTE DE BAZĂConceptele de bază referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă sunt PREVENIRE ŞI PROTECŢIE.

Prevenire - ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;

Securitate şi sănătate în muncă - ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă;

Protecţie – ansamblul de măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare şi de altă natură care au ca scop diminuarea sau eliminarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională a lucrătorilor în timpul desfăşurări procesului de muncă.

Angajator - persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;

Lucrător - persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de muncă, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;

Alţi participanţi la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi şomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă şi

pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;

Eveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune.

OBLIGATIILE ANGAJATORULUIAngajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă. Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.

Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile pe baza următoarelor principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Angajatorul, în baza principiilor generale de prevenire şi protecţie, are obligaţia: să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea

echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;

ulterior evaluării, dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;

să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;

să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;

să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.

Când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii: a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor; b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor; c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale; d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.

Alte obligaţii ale angajatorului pentru realizarea prevenirii şi protecţiei lucrătorilor în desfăşurarea procesului de muncă: să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în

muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice; să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului

de protecţie care trebuie utilizat; să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de

3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă cu invaliditate sau deces;

să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor; b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii; c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate; e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor; f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe; g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice; m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor; n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane; q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor; r) să asigure echipamente individuale de protecţie; s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.

OBLIGAŢILE LUCRĂTORILORFiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi

instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

Lucrătorii au următoarele obligaţii: a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie; b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare; c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie; e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană; f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate; h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora; i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. Toate aceste obligaţii se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

Pentru o bună realizare a activităţii de prevenire şi protecţie, între angajator şi lucrător trebuie să existe o bună şi permanentă informare şi consultare.

CAPITOLUL IV

INSTRUIREA LUCRATORILOR IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

Instruirea în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă este considerată una din cele mai importante măsuri de prevenire a accidentelor de muncă, urmărind diminuarea sau eliminarea numărului erorilor umane ce decurg din necunoaşterea riscurilor existente la locul de muncă.

Instruirea de securitate şi sănătate în muncă cuprinde trei faze:– instruire introductiv generală– instruire la locul de muncă– instruire periodică

iar rezultatul instruirii se consemneaza in mod obligatoriu in fisa de instruire individuala, conform modelului prevazut in anexa nr.11 din Normele de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006, cu indicarea materialului predat, a duratei si datei instruirii.

Fisa de instruire individuala va fi pastrata la conducatorul locului de munca si numai in cadrul unitatii/intreprinderii de la angajare pana la incetarea contractului de munca. Fisa de instruire va fi insotita de o copie a fisei de aptitudine, emisa de medicul de medicina muncii, in urma examenului medical la angajare si a examenului medical periodic.

Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca se efectueaza in timpul programului de lucru, pe baza unor tematici si programe de instruire- testare.

Tematicile de instruire se intocmesc pentru fiecare tip de instruire (introductiv-generala, la locul de munca si periodica), iar programele de instruire – testare se intocmesc pentru conducatorii locurilor de munca si pentru lucratori, pe meserii si activitati.

Pentru persoanele care intra in unitate cu acceptul angajatorului sau pentru lucratorii din unitatii/intreprinderi din exterior care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari servicii,

instruirea va fi consemnata in fisa de instruire colectiva , conform modelului prevazut in anexa nr.12 din Normele de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006.

Completarea fiselor de instruire se va face cu pix cu pasta sau stilou, imediat dupa verificarea instruirii, si vor fi semnate de persoanele instruite si de persoanele care au efectuat instruirea si verificarea.

Instruirea introductiv generalaInstruirea introductiv generala se face: la angajarea lucratorilor; lucratorilor detasati de la o intreprindere/ unitate la alta; lucratorilor delegati de la o intreprindere/unitate la alta; lucratorului pus la dispozitie de catre un agent de munca temporar.

Scop: informarea despre activitatIle specifice, riscurile si masurile de securitate si sanatate si activitatile de prevenire si protectie la nivelul unitatii/intreprinderii.

Desfasurare: in cadrul cabinetului s.s.m. sau in alt spatiu amenajat de catre angajatorul care si-a asumat atributiile s.s.m., sau lucratorul desemnat, sau un lucrator din cadrul servicului intern de prevenrie si protectie sau de serviciul extern de prevenire si protectie.

Durata: stabilita prin instructiuni prorpii si nu va fi mai mica de 8ore.Continut: conform tematicii de instruire - material intocmit de catre lucratorii cu atributii

in domeniu s.s.m. si aprobat de angajator, si care trebuie sa cuprinda urmatoarele probleme: legislatie s.s.m.; consecintele posiblie ale nerespectarii si necunoasterii legislatiei de s.s.m.; riscurile de acidentare si imbolnavire profesionala specifice unitatii; masuri la nivelul unitatii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si

evacuarea lucratorilor.Instruirea introductiv generala se va finaliza cu verificarea cunostintelor pe baze de teste.

Rezultatul instruirii va fi consemnat in fisa de instruire. Cei are nu si-au insusit cunostintele prezentate in cadrul instruirii introductiv generale nu vor putea fi angajati.

Instruirea la locul de muncaInstruirea la locul de munca se face dupa instruirea introductiv generala, tututror

lucratorilor instruiti in faza respectiva, inclusiv la shimbarea locului de munca in cadrul aceleasi unitatii.

Scop: prezentarea riscurilor si masurilor de prevenire specifice locului de munca unde a fost repartizat lucratorul.

Desfasurarea:la locul de munca, efectuat de catre conducatorul direct al locului de munca respectiv.

Durata: stabilita prin instructiui proprii de catre seful locului de munca impreuna cu anajatorul care si-a asumat atributiile ssm, sau lucratorul desemnat, sau un lucratror din cadrul servicului intern de prevenire si protectie sau de serviciul extern de prevenire si protectie, si nu va fi mai mica de 8 ore.

Continut: material scris (tematica de instruire aprobata de angajator) care trebuie sa contina informatii privind:

riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice locului de munca; prevederile instructiunilor proprii de s.s.m. elaborate pentru locul de munca;

prevederile reglementarilor de s.s.m. privind activitatile specifice ale locului de munca;

masuri la nivelul locului de munca privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si in caz de pericol grav si iminent;

demonstratii practice privind activitatea pe care lucratorul respectiv o va desfasura si exercitii practice privind utilizarea echipamentului individual de protectie, a mijloacelor de alarmare, interventie, evacuare si de prim ajutor.

Admiterea efectiva la lucru a persoanei instruite se va face numai dupa ce seful ierarhic celui care a facut instruirea la locul de munca a verificat ca lucratorul in cauza si-a insusit cunostintele de s.s.m.

Instruirea periodicaInstruirea periodica se face tuturor lucratorilor care au parcur fazdele anterioare de

instruire.Scop: reimprospatarea si actualizarea cunostintelor s.s.m.Desfasurare: la locul de munca, efectuata de catre conducatorul locului de munca

respectivPeriodicitate: intervalul dintre doua instruiri periodice va fi stabilit prin instructiuni

proprii, in functie de conditiile locului de munca si nu va fi mai mare de 6 luni. Pentru personalul tehnico-administtrativ intervalul va fi de cel mult 12 luni

Durata: nu este stabilita o durata minima se va stabili, prin instructiuni proprii, functie de locul de munca/postul de lucru si activitatile desfasurate.

Continut: conform tematicii care trebuie sa cuprinda problemele de discutat, pe meserii si activitatii si prevederi din instructiunile proprii s.s.m., H.G., etc. care se prelucreaza si vor fi consemnate in fisa de instruire individuala, la rubrica „material predat”.

Tematicile de instruire, pentru toate fazele instruirii, sunt aprobate de angajator si pastrate la persoana care efectueaza instruirea.

Verificarea instruirii periodice se face de catre seful ierarhic celui care efectueaza instruirea si prin sondaj de catre lucratorul cu atributii in domeniul s.s.m., confirmand astfel ca instruirea a fost facuta corespunzator.

Instruirea periodica suplimentaraInstruirea periodica se face suplimentar celei programate in urmatoarele cazuri:

cand un lucrator a lipsit peste 30 zile lucratoare; la reluarea activitatii dupa accident de munca; la efectuarea unor lucrari speciale; cand au aparut modificari ale prevederilor de securitate si sanatate in munca; la introducera unui echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului

existent; la modificarea tehnologiilor existente sau a procedurilor de lucru; la introducerea oricarei noi tehnologii sau a unor proceduri de lucru.

Desfasurarea: la locul de munca, efectuata de conducatorul locului de munca respectiv.Durata:cel putin 8 ore, si se stabileste prin instructiuni proprii de catre conducatorul

locului de munca respectiv, impreuna cu persoana cu atributii s.s.m.Continut:conform tematicii intocmite de persoana cu atributii s.s.m., aprobata de

angajator si pastrata la persoana casre efectueaza instruirea.

Instrurea colectiva privind securitatea si sanatatea in muncaPentru persoanele aflate in intreprindere cu permisiunea angajatorului si pentru lucratorii

din intreprinderi din exterior, care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari servicii in intreprinderea altui angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucratorilor respectivi privind activitatile specifice unitatii respective, riscurile pentru securitatea si sanatatea lor, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul unitatii, in general.

Instruirea se consemneaza in fisa de instrurie colectivaFisa de instrurie colectiva se completeaza in doua exemplare, dintre care unul se da la

conducatorul grupuluii de vizitatori sau angajatorului lucratorilor instruiti, iar celalalt ramane la angajator / lucrator desemnat/ serviciu intern de prevenire si protectie care a efectuat instruirea.

Reprezentanti autoritatilor competente cu atributii de control vor fi insotiti de un reprezentant desemnat de angajator, fara a se intocmi fisa de instruire.

CAPITOLUL V

RISCURI GENERALE ŞI PRVENIREA LOR

RISCURIProcesul muncii constituit în sistemul de muncă reperezintă un complex de activităţi

realizate de executant cu mijloace de producţie conform unor sarcini de muncă într-un anumit mediu de muncă în scopul producerii de bunuri materiale, servicii etc.

Sistemului de muncă are patru componente:• executantul; • sarcina de muncă; • mijloacele de muncă;• mediul de muncă ;

Cele două părţi ale sistemului de muncă, umană (executant) şi materială (mijloace de producţie) intră în relaţii funcţionale prin intermediul sarcinii de muncă într-un anumit mediu de muncă.

În raport cu executantul, sarcina şi mediul de muncă acţionează direct asupra acestuia, în timp ce mijloacele de producţie acţionează numai indirect prin intermediul sarcinii de muncă.

Caracteristicile sistemului de muncă sunt:- este dechis prin factorul uman (executant şi sarcină de muncă) şi semideschis

prin elementele tehnice (mijloace de producţie şi mediul de muncă);- este dinamic, adică se schimbă în timp (în prima fază se tinde spre optimizare

apoi este starea optimă după care apare starea involutivă);- este integrat;- este autoreglabil (prin executant şi sarcina de muncă);- este determinist prin construcţie şi aleatoriu prin funcţionare.

Pentru determinarea riscurilor specifive ale unui loc de munca se utilizeaza „Lista de identificare a factorilor de risc”, lista care evidentiaza cele patru elemente care interactioneaza si influenteaza reciproc:

executantul sarcina de munca mijloacele de productie mediul de munca

FACTORI DE RISC PROPRII EXECUTANTULUIFactorul uman se regăseşte atât în sistemul de muncă ca executant cât şi ca factor de

concepţie şi decizie în spatele celorlalte componente ale sistemului de muncă.Executantul îşi desfăşoară activitatea de muncă în patru secvenţe:

- recepţionarea şi constituirea informaţiei;- elaborarea şi adoptarea deciziilor;- execuţia;- autoreglarea.

LISTA COMPLETĂ DE IDENTIFICARE A TUTUROR FACTORILOR DE RISC PE EXECUTANT:1.- ACŢIUNI GREŞITE

1.1.-Executarea defectuoasă de operaţii: comenzi; manevre; poziţionări; fixări; asamblări; reglare; utilizarea greşită a mijloacelor de producţie etc. 1.2.-Nesincronizări de operaţii - întârzieri; - devansări. 1.3.-Efectuarea de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă - pornirea echipamentelor tehnice; - întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice; - alimentarea sau oprirea alimentării cu energie (curent electric, fluide energetice ); - deplasări, staţionări în zone periculoase; - deplasări cu pericol de cădere:

de la acelaşi nivel : prin dezechilibrare; alunecare; împiedicare; de la înălţime: prin păşirea în gol; prin dezechilibru; prin alunecare.

1.4.-Comunicări accidentogene

2.-OMISIUNI 2.1.-Omiterea unor operaţii. 2.2.-Neutralizarea mijloacelor de protecţie.

FACTORI DE RISC PROPRII SARCINII DE MUNCĂ1.- CONŢINUT NECORESPUNZĂTOR AL SARCINII DE MUNCĂ ÎN RAPORT CU CERINŢELE DE SECURITATE 1.1.-Operaţii, reguli, procedee greşite. 1.2.-Absenţa unor operaţii.

1.3.-Metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor).

2.-SARCINA SUB/SUPRADIMENSIONALĂ ÎN RAPORT CU CAPACITATEA EXECUTANTULUI 2.1.-Solicitare fizică: efort stastic; poziţii de lucru forţate sau vicioase; efort dinamic. 2.2. - Solicitare psihică: ritm de muncă mare; decizii dificile în timp scurt; operaţii repetitive de ciclu scurt sau extrem de complex etc.; monotonia muncii.

FACTORI DE RISC PROPRII MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE1.- FACTORI DE RISC MECANIC 1.1.- Mişcări funcţionale ale echipamentelor tehnice: organe de maşini în mişcare; curgeri de fluide; deplasări ale mijloacelor de transport etc. 1.1.2.- Autodeclansări sau autoblocări contraindicate ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor 1.1.3.- Deplasări saub efectul gravitaţiei: alunecare; rostogoale; rulare pe roţi; răsturnare; cădere liberă; scurgere liberă; debersare; surpare, prăbuşire; scufundare. 1.1.4.- Deplasări sub efectul propulsiei: proiectare de corpuri sau particule; deciere de la traiectoria normală; balans; recul; şocuri excesive; jet, erupţie. 1.2.- Suprafeţe sau contururi periculoase: înţepătoare; tăioase; alunecare; abrazive; adezive. 1.3.- Recipiente sub presiune 1.4.- Vibraţii excesive ale echipamentelor tehnice.

2. FACTORI DE RISC TERMIC 2.1.- Temperatura ridicată a obiectelor sau suptafeţelor. 2.2.- Temperatura coborâtă a obiectelor sau suprafeţelor. 2.3.- Flăcări, flame.

3. FACTORI DE RISC ELECTRIC 3.1.- Curent electric: atingere directă; atingere indirectă; tensiune de pas.

4.- FACTORI DE RISC CHIMIC 4.1.- Substanţe toxice 4.2.- Substanţe caustice 4.3.- Substanţe inflamabile 4.4.- Substanţe explozive 4.5.- Substanţe cancerigene 4.6.- Substanţe radioactive 4.7.- Substanţe mutagene

5.- FACTORI DE RISC BIOLOGIC 5.1.- Culturi sau preparate cu mIcroorganisme : bacterii; virusuri; richeţi; spirochete; ciuperci; protozoare. 5.2.- Plante periculoase (exemplu: ciuperci otrăvitoare).

5.3.- Animale periculoase (exemplu: şerpi veninoşi).

FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ1.- FACTORI DE RISC FIZIC 1.1.- Temperatura aerului: ridicată; scăzută; 1.2.- Umiditatea aerului: ridicată; scăzută. 1.3.- Curenţi de aer 1.4.- Presiunea aerului: ridicată; scăzută. 1.5.- Aeroionizarea aerului 1.6.- Suprapresiune în adâncimea apelor 1.7.- Zgomot 1.8.- Ultrasunete 1.9.- Vibraţii 1.10.- Iluminat: nivel de iluminat scăzut; strălucire; pâlpâire. 1.11.- Radiaţii 1.11.1.- Electromagnetice; infraroşii; ultraviolete; microunde; de frecvenţă înaltă; de frecvenţă medie; de frecvenţă joasă; laser. 1.11.2.- Ionizante: alfa; beta; gama.1.12.- Potenţial electrostatic. 1.13.- Calamităţi naturale (trăsnet, inundaţie,vânt,grindină,viscol, alunecări, surpări, prăbuşiri de teren sau copaci, avalanşe, seisme etc.) 1.14.- Pulberi pneumoconiogene

2.- FACTORI DE RISC CHIMIC 2.1.- Gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici 2.2.- Pulberi în suspensie în aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi

3. FACTORI DE RISC BIOLOGIC 3.1.- Microorganisme în suspensie în aer: bacterii; virusuri; richeţi; spirochete; ciuperci; protozoare etc.

4.- CARACTERUL SPECIAL AL MEDIULUI: 4.1 - subteran; acvatic; subacvatic; mlăştinos; aerian; cosmic etc.

CONCEPTE DE PERICOL ŞI RISCPericolul este definit ca o vătămare potenţială a oamenilor, bunurilor sau mediului.

Această noţiune are un pronunţat caracter de generalitate şi corespunde unei situaţii bine determinate şi descriptibile, denumită situaţie periculoasă a sistemului. Riscul este concretizarea unui eveniment nedorit (E) asociat percepţiei unei situaţii periculoase definite prin cuplul (p,g) unde : p este probabilitatea de producere a evenimentului E g reprezintă gravitatea consecinţelor rezultate în urma producerii evenimentului E (exprimată în termeni de pierderi umane, materiale sau economice) Mai concret, riscul poate fi considerat ca o măsură a pericolului determinat de producerea evenimentului nedorit E.

CLASIFICAREA RISCURILORÎn general, sunt luate în considerare două tipuri de risc:

riscul mediu, reprezentând riscul cumulat existent pe durata unei activităţi, unitatea de timp corespunzând întregii durate de desfăşurare a activităţii; riscul momentan, definit ca riscul instantaneu ce există în orice moment în timpul desfăşurării activităţii.

Din punct de vedere calitativ: 1.- Risc catastrofal, corespunzător vătămărilor soldate cu invaliditate sau deces, distrugerea totală a sistemului şi / sau a mediului său. 2.- Risc critic, corespunzător consecinţelor de tipul vătămărilor grave, dar nepermanente sau distrugerii parţiale a sistemului. Evitarea consecinţelor unui risc critic necesită elaborarea unor proceduri de urgenţă bazate pe studiul şi validarea acţiunilor adecvate de prevenire şi protecţie. 3.- Risc semnificativ, corespunzător vătămărilor generatoare de incapacitate temporară de muncă sau întreruperii funcţionării sistemului, fără afectarea integrării sale. 4.- Risc minor, caracterizat prin defectări ale elementelor sistemului care nu influenţează realizarea, în condiţii de securitate, a finalităţii sale.

PERICOL GRAV ŞI IMINENT ŞI ZONE CU RISC RIDICAT SPECIFIC Pericol grav si iminent de accidentare

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, aşa cum este el definit la art.5 lit.l) din Legea nr.319/2006 = “ situaţia concretă, reală şi actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment; ”, poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.

PERICOL GRAV ŞI IMINENTLa constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat

următoarele măsuri de securitate: a) oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii în care scop va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora. b) evacuarea personalului din zona periculoasă , în care scop trebuie sa: - întocmească planul de evacuare a lucrătorilor; - afişeze planul de evacuare la loc vizibil; -instruiasca lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul în care şi-au însuşit cunoştinţele. c) anunţarea serviciilor specializate, în care scop trebuie să : - desemneze lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să-I instruiască în acest sens; - asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.

d) anunţarea conducătorilor ierarhici, în care scop trebuie să: - stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior. e) eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent în care scop trebuie să:

- desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei; - stabilească serviciile specializate care pot intervenii.

ZONE CU RISC RIDICAT ŞI SPECIFICEvidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit.k) din Legea nr. 319 /

2006: “angajatorul este obligat să ţină evidenţa locurilor de muncă cu pericol deosebit, conform reglementărilor în vigoare”, trebuie să conţină nominalizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi / sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone. Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor. Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire.

NOŢIUNI GENERALE DE PREVENIRE A RISCURILOR

FACTORI DE RISC PROPRII EXECUTANTULUI Prevenirea acestor factori de risc se face prin: selecţie, instruire, informare şi echipamente de protecţie.

FACTORI DE RISC PROPRII SARCINII DE MUNCĂ. Măsurile de prevenire a acestor riscuri se referă la analiza corectă a sarcinii de muncă sub aspectul intensităţii muncii, posibilităţilor fizice şi psihice ale executorilor (protejarea femeilor), completarea corectă a fişei postului şi organizarea ergonomică a locului de muncă.

FACTORI DE RISC PROPRII MIJLOACELOR DE PRODUCŢIE. Măsurile de prevenire a factorilor de risc privind mijloacele de producţie constau în informarea, instruirea şi folosirea echipamentului şi mijloacelor de protecţie adecvate.

FACTORI DE RISC PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ Măsurile de prevenire a factorilor de risc ce aparţin mediului de muncă se referă la: organizarea corespunzătoare a locului de muncă; măsuri tehnice de protecţie şi securitate, intrinsecă, colectivă şi individuală; examene medicale şi psihologice; instruirea personalului; propaganda în domeniul securităţii muncii; acordarea de materiale şi alimentaţie de protecţie; organizarea timpului liber etc.

CAPITOLUL VI

CRITERII GENERALE PENTRU EVALUAREA RISCURILOR

CADRU LEGISLATIVObligativitatea evaluării riscurilor profesionale în ţara noastră decurge din legislaţia

actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind securitatea şi sănătatea în muncă. Astfel, Legea 319/2006, în capitolul III "Obligaţiile angajatorilor" care transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE/1989 prevede: art. 7 al. 3 – Angajatorul are obligaţia să implementeze măsurile prevăzute la alineatele 1 şi 2, pe baza următoarelor principii de prevenire: - evitarea riscurilor; - evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; - combaterea riscurilor la sursă;

al. 4. Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia: a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau a preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă; b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit.a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/ sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice; art. 12. al. 1. Angajatorul are următoarele obligaţii: a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;

Hotărârea de Guvern nr.1425/2006, modificată şi completată prin Hotărârea de Guvern nr.955/2010, prevede la : art.15"(3) Evaluarea riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, trebuie revizuită, cel puţin, în următoarele situaţii: a) ori de câte ori intervin schimbări sau modificări în ceea ce priveşte tehnologia, echipamentele de muncă, substanţele ori preparatele chimice utilizate şi amenajarea locurilor de muncă/posturilor de muncă; b) după producerea unui eveniment; c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la apariţia unor riscuri noi; d) la utilizarea postului de lucru de către un lucrător aparţinând grupurilor sensibile la riscuri specifice; e) la executarea unor lucrări speciale."

NOŢIUNI GENERALEComponentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un

ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare şi desfăşurare a proceselor de muncă, menită să asigure desfăşurarea proceselor de muncă în condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea participanţilor la proces, prin care se elimină riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională.

Activitatea de prevenire şi protecţie se constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând: - cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniile: - ergonomiei, - igienei industriale, - psihosociologiei muncii, - medicina muncii şi - toxicologiei industriale. În acest context, se poate afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente către zero.

Obiectivele majore ale prevenirii sunt: a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale. Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor profesionale.

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul respectiv. Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) asupra organismului uman.

NIVELURI DE RISCNivelurile de risc sunt:

- niveluri de risc parţiale - pentru fiecare factor de risc, - niveluri de risc global pentru fiecare loc de muncă - nivel de risc global agregat pentru întregul sistem analizat.

OBIECTIVEObiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de

prevenire/ protecţie adecvate referitoare la: - prevenirea riscurilor profesionale - formarea lucrătorilor - informarea lucrătorilor - implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a măsurilor necesare de prevenire/protecţie.

EVALUAREA RISCURILOREvaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor să:

- identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor; - evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor utilizate şi organizării locurilor de muncă; - verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate;

- observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de procesul de muncă au fost luaţi în considerare; - contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOREvaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/ protecţie a acestor riscuri şi trebuie să urmărească următoarele etape obligatorii: - identificarea pericolelor existente şi riscurilor; - identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole; - estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor; - examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor; - adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor.

Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative - riscuri din activităţi cotidiene. Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: - fixe (birouri, ateliere, maşini unelte, etc.); - evolutive (şantiere, docuri, etc); - mobile (temporare).

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se modifică. Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se va face luând în considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate schimbările elementelor sistemului de muncă.

Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi iminent de accidentare urmărindu-se: - identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului uman (deces sau invaliditate); - nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale; - durata de expunere la acţiunea factorilor de risc; - numărul persoanelor expuse; - nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale;

MĂSURI DE PREVENIREPrincipiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire/ protecţie a riscurilor sunt:

- evitarea riscurilor; - înlocuirea elementelor periculoase; - combaterea riscurilor la sursă; - prioritatea măsurilor de protecţie colectivă; - considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice; - ameliorarea continuă a nivelului securitate şi sănătate în muncă.

Măsurile de prevenire presupun:

- identificarea factorilor de risc pentru accidente aparţinând elementelor componente (executant, mijloace de producţie, ambient, sarcină de muncă); - măsuri pentru eliminarea factorilor de risc sau pentru anihilarea acţiunii factorilor de risc.

Pornind de la cele patru componente care structurează sistemul de muncă, măsurile de prevenire a accidentelor de muncă se adresează: - factorilor de risc proprii executantului ; - factorilor de risc din mediul de muncă (ambient şi mijloacele de producţie); - factorilor de risc proprii sarcinii de muncă.

MĂSURI DE PREVENIRE LEGATE DE EXECUTANTMăsurile de prevenire a riscurilor de accident legate de executant sunt reprezentate de :

- selecţia profesională - instructajul privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Angajarea unei persoane într-un anumit loc de muncă este rezultatul selecţiei profesionale care are drept scop realizarea concordanţei între capacităţile reale ale individului şi cerinţele unui anumit loc de muncă. Selecţia profesională presupune evaluarea: - stării de sănătate (nivelul de dezvoltare şi funcţionalitatea capacităţilor fizice şi psiho – fiziologice); - nivelului cunoştinţelor profesionale; - motivaţiei.

Evaluarea stării de sănătate urmăreşte aprecierea performanţei potenţiale a individului în raport cu exigenţele unui anumit loc de muncă deci, etapele procesului sunt : - identificarea şi evaluarea exigenţelor activităţii; aceste exigenţe sau cerinţe se pot referi la vârstă, sex, date antropometrice (talie, greutate, postură), personalitate, nivelul de pregătire profesională, capacitatea de comunicare, exigenţe motorii, senzoriale. - evaluarea propriu-zisă a sănătăţii.

Metodele de evaluare a stării de sănătate sunt reprezentate de: - examene medicale şi - psihologice

Examenul medical se face: - la angajare, - în perioada de adaptare şi - periodic. Are rolul de a elimina unele cauze de accidentǎri, ce ţin de lipsa, insuficienţa sau deficienţa unor însuşiri fizice şi psihice ale executantului. Are şi un rol profilactic, care permite reorientarea subiecţilor cǎtre locuri de muncǎ cu riscuri profesionale care nu au incidenţǎ cu starea lor de sǎnǎtate. Este interzisǎ angajarea sau schimbarea locului de muncǎ fǎrǎ examen medical.

Examenul psihologic urmǎreşte concordanţa între structura şi capacitǎţile individului şi sarcinile profesiei şi ale locului de muncǎ. Examenul psihologic identificǎ şi evalueazǎ exigenţele activitǎţii în raport cu performanţa potenţialǎ a subiectului. Examenul psihologic are un rol important în orientarea profesionalǎ, selecţia şi repartizarea la locurile de muncǎ în cadrul

aceleiaşi profesii sau meserii, menţinerea în continuare la un loc de muncǎ, promovarea pe un alt loc de muncǎ cu nivel mai mare de competenţǎ sau nivel de risc mai ridicat şi în recuperarea capacitǎţii de muncǎ dupǎ accidentǎri sau îmbolnǎviri profesionale.

MǍSURI GENERALE DE IGIENǍ A MUNCIIAngajatorii, conducǎtorii secţiilor, atelierelor şi locurilor de muncǎ, precum şi lucrǎtorii,

trebuie sǎ asigure condiţii corecte de muncǎ prin realizarea: - igienei la locul de muncǎ şi - igienei individuale.

Igiena la locul de muncǎ se realizeazǎ prin menţinerea curǎţeniei pardoselilor, curǎţarea de praf a pereţilor, utilajelor, bancurilor de lucru şi spǎlarea geamurilor, iar când este cazul, igienizarea periodicǎ (vǎruire, spǎlare etc.). Deşeurile şi gunoiul aflate în incinte şi chiar în exterior genereazǎ riscuri de îmbolnǎvire. Deşeurile toxice se depoziteazǎ în spaţii şi recipienţi adecvaţi şi etichetaţi.

Igiena individualǎ are douǎ componente: - igiena îmbrǎcǎmintei şi a încǎlţǎmintei şi - igiena corporalǎ. Îmbrǎcǎmintea are rolul de termoreglare a organismului (36,5 – 37,0C). Ea trebuie sǎ fie adecvatǎ locului, sarcinii şi mediului de muncǎ. Când se impune, îmbrǎcǎmintea trebuie obligatoriu spǎlatǎ, curǎţatǎ sau denocivizatǎ. Încǎlţǎmintea trebuie sǎ corespundǎ configuraţiei anatomice a piciorului, sǎ asigure aerisirea lui şi sǎ fie adecvatǎ locului şi sarcinii de muncǎ. Ea trebuie zilnic curǎţatǎ. Igiena corporalǎ este importantǎ pentru menţinerea stǎrii de sǎnǎtate, prin pǎstrarea integritǎţii funcţionale a pielii, care apǎrǎ organismul împotriva pǎtrunderii microbilor şi a radiaţiei ultraviolete, permite eliminarea toxinelor din organism şi termoreglarea organismului

Educaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncăInstruirea în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă este considerată una din cele mai

importante măsuri de prevenire a accidentelor de muncă, urmărind diminuarea sau eliminarea numărului erorilor umane ce decurg din necunoaşterea riscurilor existente la locul de muncă.

Orice proces educativ prezintă trei laturi: - cognitiv – însuşire, dezvoltare a cunoştinţelor - formativ – dezvoltarea de aptitudini (îndemânări) - motivaţional – dezvoltarea de comportamente (punerea în practică a cunoştinţelor şi aptitudinilor). Aceste trei laturi trebuie aplicate, urmărite şi în cazul instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, proces care reprezintă o parte integrantă a educaţiei pentru sănătate a populaţiei.

Propaganda constǎ într-un ansamblu de acţiuni, metode şi mijloace de influenţare a comportamentului uman, în raport cu cerinţele de securitate şi sǎnǎtate în muncǎ. Urmǎreşte eliminarea factorilor de risc ce decurg din atitudini necorespunzǎtoare faţǎ de pericole şi sarcina de muncǎ şi din acţiuni riscante în general.

Propaganda determinǎ:

- modificarea comportamentului individual şi colectiv faţǎ de cerinţele normelor de securitate şi sănătate în muncă; - influenţarea şi corectarea caracteristicilor personale şi colective care pot conduce la accidente şi îmbolnǎviri profesionale; - promovarea unor atitudini corecte faţǎ de riscuri; - cultivarea instinctului de securitate individualǎ şi colectivǎ în procesul muncii; - crearea şi menţinerea unei receptivitǎţi pentru activitatea concretǎ de prevenire a accidentelor de muncǎ. Propaganda se realizeazǎ prin informare, popularizare, reamintire, avertizare, propagandǎ vizualǎ, mobilizare, educare şi conştientizare.

Instruirea de securitate şi sănătate în muncă se realizeaza etapizat:– instruire introductiv generală– instruire la locul de muncă– instruire periodică.

Măsuri de prevenire a riscurilor legate de sarcina de muncă Măsurile de prevenire a riscurilor de accidentare legate de sarcina de muncă sunt în

general măsuri ergonomice, măsuri de adaptare reciprocă om – mijloace de producţie – mediu. Organizarea ergonomică a sistemelor de muncă presupune următoarele etape :

- conceperea procesului de muncă şi a sarcinii de muncă - organizarea efectivă a locului de muncă

Pentru conceperea procesului de muncă şi a sarcinii de muncă este necesară:– stabilirea funcţiei sistemului de muncă (scopul)– stabilirea activităţilor pentru realizarea scopului– repartizarea activităţilor între diferitele componente.

Pe baza informaţiilor astfel obţinute sunt concepute şi selectate elementele sistemului de muncă: mijloace de producţie, mediul de muncă, sarcina de muncă, execuntaţii.

Organizarea efectivă a locului de muncă pe principii ergonomice necesită de asemenea parcurgerea unei serii de etape: - amplasarea optimă a locurilor de muncă - organizarea ergonomică a locului de muncă - circuit raţional al obiectelor muncii - organizarea pauzelor în activitate

Măsuri de prevenire a riscurilor legate de mediul de muncă (ambient şi mijloace de producţie)

Măsurile de prevenire a riscurilor de accidente legate de mediul de muncă sunt în general măsuri tehnice. În funcţie de momentul aplicării se diferenţiază în: - măsuri de prevenire - măsuri de protecţie

Măsuri de prevenire (protecţie intrinsecă) - se aplică în etapa de proiectare a mijloacelor de muncă şi a elementelor materiale ale ambientului; - constau în selectarea celei mai bune structurări a mediului şi a celor mai bune principii de funcţionare a mijloacelor de muncă astfel încât, fără a fi necesară adaugarea unor dispozitive speciale, mediul de muncă să nu reprezinte nici un risc pentru executant.

Măsuri de protecţie - se aplică atât în etapa de proiectare cât şi după constituirea şi intrarea în funcţie a sistemului de muncă; - se diferenţiază în funcţie de modul în care se realizează protecţia executantului: - măsuri de protecţie individuale - măsuri de protecţie colective

Măsuri de protecţie colective constau în: - dotări suplimentare sau metode speciale concepute independent de sarcinile procesului tehnologic, specifice fiecărui factor de risc - acţionează în sensul : - reducerii intensităţtii factorului nociv - impiedicarea contactului cu factorul nociv

Protecţia colectivǎ cuprinde ansamblul metodelor şi mijloacelor tehnice prin care se eliminǎ sau se diminueazǎ acţiunea factorilor de risc asupra a doi sau mai mulţi executanţi. Se materializeazǎ prin dotarea mijloacelor de producţie şi a mediului de muncǎ cu dispozitive, aparate şi instalaţii concepute cu scopul unic de a proteja executanţii procesului de muncǎ.

Metodele şi mijloacele de protecţie colectivǎ vizeazǎ: - combaterea noxelor chimice şi îmbunǎtǎţirea microclimatului (ventilarea); - prevenirea electrocutǎrii; - combaterea zgomotului şi vibraţiilor; - combaterea electricitǎţii statice; - prevenirea iradierii; - combaterea riscurilor mecanice; - îmbunǎtǎţirea iluminatului.

Măsuri de protecţie individuale constau în: - dotări cu mijloace de protecţie individuale ce se interpun între executant şi factorul nociv - acţionează în sensul eliminării sau diminuării acţiunii factorului nociv

Protecţia individualǎProtecţia individualǎ constǎ în dotarea personalului cu mijloace individuale de protecţie

(MIP). Totalitatea mijloacelor individuale de protecţie cu care este dotat muncitorul în timpul lucrului alcǎtuieşte echipamentul de protecţie individualǎ (EIP). Echipamentele individuale de protecţie se interpun între organism şi mediu şi/sau echipament tehnic (ET), diminuând sau eliminând acţiunea cauzelor accidentogene.

Protecţia integratǎ Ideal, pentru protecţia omului în procesul muncii, este eliminarea pericolelor şi riscurilor de accidentare şi îmbolnǎvire profesionalǎ premergǎtor constituirii sistemului de muncǎ şi intrǎrii lui în funcţiune (la nivel de substrat cauzal). Protecţia integratǎ presupune conceperea, realizarea şi selectarea, pentru un sistem de muncǎ, a acelor elemente ce satisfac integral criteriile de securitate înainte de intrarea în funcţiune a obiectivului (sistemul de muncǎ).

CAPITOLUL VII

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE

Structura organizatorică şi relaţiile funcţionale la nivel naţionalMinisterul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este principala structură a statului

abilitată pentru coordonarea şi controlul activităţii de securitate şi sănătate în muncă la nivel naţional. Dintre atribuţiile deosebit de semnificative ale acestuia enumerăm următoarele:

- elaborarea normelor de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii muncii (L319/2006) şi a altor acte normative în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii ;

- autorizarea din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, a funcţionării unităţilor şi retragerea autorizaţiei, în cazul în care societatea nu mai prezintă condiţii sigure de muncă; - cercetarea sub aspectul cauzelor şi al răspunderilor, a accidentelor de muncă mortale, colective şi a celor urmate de invaliditate, precum şi a accidentelor tehnice şi avariilor care ar fi putut periclita sănătatea sau viaţa participanţilor la procesele de muncă, cu stabilirea măsurilor obligatorii în vederea prevenirii unor evenimente similare ;

- avizarea dosarelor de cercetare a accidentelor de muncă, urmate de incapacitate temporară, întocmite de comisiile de cercetare ale unităţilor;

- aprobarea clasificării minelor din punct de vedere al emanaţiilor de gaze;- coordonarea, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare,

a elaborării programului de cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- organizarea împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a activităţii de pregătire generală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Inspecţia Muncii, organ în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale este coordonatorul, la nivel naţional, a activităţii de securitate şi sănătate în muncă. Obiectivele principale ale Inspecţiei Muncii sunt următoarele: a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile de muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite şi a prevederilor legale referitoare la asigurarile sociale; b) informarea autorităţilor competente cu privire la deficienţele legate de aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în vigoare; c) furnizarea de informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei muncii; d) asistarea tehnică a angajatorilor şi angajaţilor, pentru prevenirea ris-curilor profesionale şi a conflictelor sociale; e) iniţierea de propuneri adresate Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale pentru îmbunătăţirea legislaţiei existente şi elaborarea de noi acte legislative în domeniu .

În îndeplinirea obiectivelor în domeniul securităţii şi al sănătăţii în muncă, Inspecţia Muncii are următoarele atribuţii principale: - acordă asistenţă tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale şi controlează realizarea acestora;

- efectuează sau solicită măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale, în unităţi şi în afara acestora, pentru clarificarea unor situatii de pericol; - dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală; - acordă angajatorilor, persoane juridice şi fizice, autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă; - retrage autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii în muncă, dacă constată că prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislaţiei în vigoare; - cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenţa accidentelor de muncă; - coordonează activitatea de instruire şi informare a angajaţilor în domeniul securităţii, sănătăţii şi al relaţiilor de muncă şi urmăreşte activitatea de formare a specialiştilor în domeniu; - controlează aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la certificarea produselor, maşinilor, utilajelor şi a echipamentelor de productie din punct de vedere al securităţii în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul naţional, prin inspectorii de muncă sau prin organisme acreditate de Ministerul Muncii; - controlează respectarea îndeplinirii cerinţelor legale referitoare la sănătatea în muncă şi la înlăturarea riscurilor de îmbolnăviri profesionale.Casa de Asigurări de Sănătate, este Asigurătorul, reprezintă autoritatea competenta în domeniul asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Instituţia are atribuţii pentru: a) sprijinirea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncp a angajatorilor; b) reabilitarea medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea victimelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale; c) raportarea către Ministerul Muncii a situaţiilor deosebite care necesită îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Structura organizatorică şi relaţiile funcţionale la nivelul angajatoruluiConform prevederilor legale în vigoare, Legea 319/2006, angajatorul are obligaţia de a

asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu. Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.

În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia să ia măsurile necesare pentru: a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor; b) prevenirea riscurilor profesionale; c) informarea şi instruirea lucrătorilor; d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă.

Cadrul organizatoric pentru realizarea activităţii de prevenire şi protecţie poate fi constituit din:

- angajatorul care îşi asumă direct responsabilitatea efectuării activităţilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (în cazul microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici) - lucrătorul desemnat - serviciul intern - reprezentanţii lucrătorilor cu responsabilităţi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă - Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă - reprezentanţii lucrătorilor în CSSM - Serviciul Extern

Asumarea directă a responsabilităţii efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie de către angajator se poate realiza în următoarele cazuri:

a) întreprinderi cu până la 9 angajaţi inclusiv Trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate. - angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare, şi anume: - studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic; - în cadrul societăţii nu se desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în Hotărârea de Guvern privind normele metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă.

b) întreprinderi care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv Trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate; - angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate; - angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare; - în cadrul societăţii nu se desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în Hotărârea de Guvern privind normele metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă.

Lucrătorul desemnat – persoană, angajată cu contract de muncă cu normă întreagă, nominalizată prin decizie de către angajator să se ocupe de realizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cadrul societăţii. Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului mediu, şi anume: a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform prevederilor legale şi cu o durată de minim 80 de ore.

Serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate. Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format: - din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior - după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare. Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă.

Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, şi anume: a) absolvirea, în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, a ciclului I de studii universitare, studii universitare de licenţă, ori a studiilor universitare de lungă durată sau absolvirea cu diplomă de absolvire a studiilor universitare de scurtă durată; b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform prevederilor legale şi cu o durată de minim 80 de ore; c) curs postuniversitar cu o durată de cel puţin 180 de ore, masterat sau doctorat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului. Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere. Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

Reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor - persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă; Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Numărul minim prevăzut – în act normativ - va fi stabilit după cum urmează: a) un reprezentant, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv; b) 2 reprezentanţi, în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au sub 50 şi 100 de lucrători inclusiv; c) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi; d) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi; e) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi; f) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;

g) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi; h) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pot desfăşura următoarele activităţi: a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă; b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor; c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă; d) aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie; f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României. Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate. În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din următorii membrii: a) angajator sau reprezentantul său legal; b) reprezentanţi ai angajatorului cu atribuţii de securitate şi sănătate în muncă; c) reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor; d) medicul de medicină a muncii.

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii: a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare; b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă; c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficienţe;

d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia; f) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice; g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern; h) urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari; i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;j) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării; k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute; l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.

Numărul reprezentanţilor lucrătorilor este egal cu numărul format din angajator sau reprezentantul său legal şi reprezentanţii angajatorului. Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă. Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă. Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pe o perioadă de 2 ani.

Numărul minim al reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă se stabileşte în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere/unitate, după cum urmează: a) de la 10 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi; b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi; c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi; d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi; e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi; f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi; g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.

Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin: a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători; b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători; c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători; d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de lucrători;

e) 20 de ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi peste.Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în

muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie să urmeze un program de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu o durată de cel puţin 40 de ore, cu conţinutul minim conform celui prevăzut în legislaţie. Îndeplinirea cerinţei prevăzute anterior se atestă printr-un document de absolvire a programului de pregătire.

Organizarea activităţiiOrganizarea activităţii în funcţie de mărimea întreprinderii/unităţii:

a) Pentru societăţile cu până în 9 angajaţi inclusiv, angajatorul îşi asumă responsabilitatea realizării efective a activităţilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– activităţile din cadrul societăţii nu sunt de tipul celor prevazute in anexa 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006, aprobate prin H.G. nr.1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare

– angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate.

– angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare, şi anume:

- studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic; - curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform prevederilor legale şi cu o durată de minim 40 de ore.

În situaţia în care angajatorul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute mai sus, acesta poate să:

– desemneze unul sau mai mulţi lucrători cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

– organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie;– şi/sau să apeleze la serviciu extern.

b) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) activităţile din cadrul societăţii nu sunt de tipul celor prevazute in anexa 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006, aprobate prin H.G. nr.1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv invaliditate sau deces c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate; d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, şi anume: - studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;

- curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform prevederilor legale şi cu o durată de minim 40 de ore. În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus, angajatorul trebuie: - să desemneze unul sau mai mulţi lucrători cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă - organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie - şi/sau să apeleze la servicii externe. În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute mai sus, dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.

c) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 249 de lucrători, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.

– în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute, care desfăşoară activităţi de tipul celor cuprinse in anexa 5, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006, aprobate prin H.G. nr.1425/2006 cu modificarile si completarile ulterioare angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie :

– în cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

–Activităţile cuprinse in anexa 5 sunt urmatoarele:

1. Activităţi cu risc potenţial de expunere la radiaţii ionizante. 2. Activităţi cu risc potenţial de expunere la agenţi toxici şi foarte toxici, în special cele cu risc de expunere la agenţi cancerigeni, mutageni şi alţi agenţi care periclitează reproducerea. 3. Activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, potrivit prevederilor privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase. 4. Activităţi cu risc de expunere la grupa 3 şi 4 de agenţi biologici. 5. Activităţi de fabricare, manipulare şi utilizare de explozivi, inclusiv articole pirotehnice şi alte produse care conţin materii explozive. 6. Activităţi specifice exploatărilor miniere de suprafaţă şi de subteran. 7. Activităţi specifice de foraj terestru şi de pe platforme maritime. 8. Activităţi care se desfăşoară sub apă. 9. Activităţi în construcţii civile, excavaţii, lucrări de puţuri, terasamente subterane şi tuneluri, care implică risc de surpare sau risc de cădere de la înălţime.10. Activităţi în industria metalurgică şi activităţi de construcţii navale.11. Producerea gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate şi utilizarea masivă a acestora.12. Activităţi care produc concentraţii ridicate de praf de siliciu.13. Activităţi care implică riscuri electrice la înaltă tensiune.14. Activităţi de producere a băuturilor distilate şi a substanţelor inflamabile.15. Activităţi de pază şi protecţie.16. Activităţi în care lucrătorii pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive, aşa cum sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.058/2006 privind cerinţele minime

pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive..

d) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 250 de lucrători , angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie. În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

Activităţile de prevenire şi protecţieActivităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii

pentru care angajatorul are responsabilitate indiferent de modul în care se realizează, sunt următoarele: 1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru. 2. elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie; 3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru, şi difuzarea acestora în întreprindere şi/sau unitate numai după ce au fost aprobate de către angajator;4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului; 5. verificarea însuşirii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin fişa postului; 6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; 7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite; 8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii; 9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui; 10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific; 11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor legale în vigoare, privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă; 12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor; 13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;

15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă; 16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă; 17. efectuarea controalelor interne la locurile de muncă, cu informarea, în scris, a angajatorului asupra deficienţelor constatate şi asupra măsurilor propuse pentru remedierea acestora; 18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărâri ale Guvernului, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile; 19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor legale în vigoare privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă; 20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor legale în vigoare privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă; 21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege; 22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor 23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor;24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, în conformitate cu prevederile din lege; 25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor; 26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie; 27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă; 28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare;29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii obligaţiilor şi atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;". 30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări de servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini; 31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi. 32. evidenţa echipamentelor, zonarea corespunzătoare, asigurarea/urmărirea ca verificările şi/sau încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate la timp şi de către persoane competente ori alte activităţi necesare, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.

1.058/2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive; 33. alte activităţi necesare/specifice asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă.Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie care se desfăşoară în cadrul societăţii şi pentru care există capacitate şi mijloace adecvate; pentru activităţile care nu se pot realiza de către personalul societăţii se vor identifica servicii externe corespunzătoare.

Servicii ExterneServicii externe - persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unităţii, abilitate să

presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform legii; Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu. Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită.

Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern de prevenire şi protecţie; b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie; c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi. Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie. Serviciul extern are obligativitatea raportării contractului inspectoratului teritorial de muncă.

CAPITOLUL VIII

ELABORAREA DOCUMENTAŢIILOR NECESARE DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢII

Studiul de evaluare a factorilor de riscConducerea persoanei juridice are obligaţia de a asigura la fiecare loc de muncă

securitatea şi sănătatea salariaţilor. Scopul evaluării factorilor de risc este de a oferi posibilitatea de a cunoaşte situaţia reală de la fiecare loc de muncă din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii şi respectiv de a lua măsurile de prevenire cele mai potrivite situaţiei date.

Aceste măsuri includ: - prevenirea riscurilor profesionale;

- informarea şi instruirea salariaţilor; - implicarea organismelor şi a mijloacelor care să permită realizarea măsurilor preconizate.

Evaluarea factorilor de risc este o examinare sistematică a tuturor aspectelor procesului muncii, întreprinsă cu scopul de a elimina sursele care ar putea provoca daune corporale, aceasta constituind baza pentru fundamentarea măsurilor de prevenire şi combatere a riscurilor. Procesul de evaluare trebuie iniţiat de conducerea persoanei juridice, de persoana fizică, cu consultarea tuturor celor implicaţi în procesul muncii.

Evaluarea nivelului de securitate trebuie să fie astfel structurata încât să ajute conducerile persoanelor juridice, persoana fizică şi / sau persoanele care se ocupă cu problemele de securitate şi sănătate în muncă la: - identificarea pericolelor existente şi evaluarea riscurilor legate de aceste pericole, în vederea stabilirii măsurilor care se impun pentru a asigura securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor (executantului unei sarcini de muncă); - evaluarea riscurilor în vederea selecţionării celor mai bune echipamente tehnice (ET), echipamente individuale de protecţie (EIP), substanţe sau preparate chimice, de asemenea pentru amenajarea şi organizarea locului de muncă; - verificarea eficienţei măsurilor propuse şi implementate; - ierarhizarea acţiunilor de prevenire în ordinea priorităţii; - demonstrarea pentru ei înşişi, pentru autorităţile competente, lucrătorilor precum şi reprezentanţilor acestora că s-a ţinut seama de toţi factorii legaţi de muncă, că sunt cunoscute şi luate în considerare toate măsurile necesare în vederea asigurării unor condiţii corespunzătoare de securitate şi sănătate în muncă.

Evaluarea factorilor de risc comportă următoarele etape: - identificarea pericolelor; - identificarea salariaţilor care sunt expuşi la aceste pericole; - estimarea riscurilor, calitativă şi cantitativă; - examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor la sursa sau de diminuare a acestora.

Evaluarea riscurilor trebuie efectuată pentru toate locurile de muncă. Evaluarea riscurilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă la nivelul întreprinderii

şi/sau unităţii, inclusiv pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, trebuie revizuită, cel puţin, în următoarele situaţii: a) ori de câte ori intervin schimbări sau modificări în ceea ce priveşte tehnologia, echipamentele de muncă, substanţele ori preparatele chimice utilizate şi amenajarea locurilor de muncă/posturilor de muncă; b) după producerea unui eveniment; c) la constatarea omiterii unor riscuri sau la apariţia unor riscuri noi; d) la utilizarea postului de lucru de către un lucrător aparţinând grupurilor sensibile la riscuri specifice; e) la executarea unor lucrări speciale

Plan de prevenire şi protecţie În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri

de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

În urma analizei măsurilor se stabilesc resursele umane şi materiale necesare realizării lor. Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: - loc de muncă/post de lucru - riscuri evaluate - măsuri tehnice - măsuri organizatorice - măsuri igienico-sanitare - măsuri de altă natură - acţiuni în scopul realizării măsurii - termen de realizare - responsabil - acţiuni de monitorizare - propuneri în vederea actualizării - observaţii

Angajatorul are obligaţia: - să elaboreze - să îndeplinească (să realizeze) - să monitorizeze - să actualizeze planul de prevenire şi protecţie. Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator

Masurile tehnice vizeaza ansamblul masurilor ce privesc componentele: mijloacele de munca / echipamente de munca si mediul de munca si se refera la:

aparate si dispozitive de combatere a riscurilor mecanice, electrice, chimice, termice, biologice,etc.

Aparate si dispozitive de imbunatatire a microclimatului Instalatii de ventilatie Mijloace de imbunatatire a iluminatului,etc,

Masurile organizagtorice vizeaza ansamblul masurilor ce privesc componentele: executant si sarcina de munca si se refera la:

instryirea si pegatirea in domeniul ssm testyatrea medicala si psighologic a lucragorilor auorizarea personalului evaluarea riscuruilor la locurile de munca amenajarera cabinetelor de ssm materuale de insgtruire, testare si inforamre echipamewnt individual de protectie,etc.

Masuile igienico-sanitare se frefera la: alimentatie de protectie materiale igienico sanitare aparatura si substante pentru dezinsectie si deratizare unguente, alifii pentru inttretinrea si protectia pioelii posturi de prim ajutor vestiare, bai ciu dusur, grupuri sanitare,etc.

Categoriile de masuri de securitate si sanatate in munca pot fi completate si cu late masuri stabilite in functie de prioritatile determinante in cadrul angajatorului, pentru asigiurarea securitatii si sanatatii lucratorilor

Plan de acţiune în caz de pericol grav şi iminentExperienţa a demonstrat că este bine să existe un plan decât nici unul şi că pe baza

acestuia se poate lua mai uşor măsuri anticipate de reducere a hazardurilor seismice precum şi măsurile cerute de anumite situaţii concrete în faza de urgenţă. Un astfel de plan trebuie să corespundă şi legislaţiei de apărare civilă şi antidezastru, unor ordonanţe şi decrete, precum şi altor acte normative specifice. Persoanele cu funcţii de conducere şi administrative trebuie să se informeze din timp despre reglementările legale existente şi responsabilităţi în privinţa modului în care s-au respectat cerinţele de protecţie; aceste responsabilităţi sunt în atenţia organelor în drept mai ales când se produc dezastre.

Planul trebuie întocmit pornind de la realităţile concrete ale unităţii respective, cu sprijinul specialiştilor, al organelor specializate.

Conţinutul planului de activităţi În conformitate cu exeperienţa, apar drept necesare următoarele activităţi care pot coordona şi pregăti în caz de pericol grav şi eminent: - identificarea hazardurilor şi a măsurilor de eliminare, reducere sau eşalonare pe lista de aşteptare; - exerciţiile de protecţie; - planul de răspuns; - educaţia şi programele de instruire practică; - planul de revenire la normal; - aparatura, echipamente şi materialele necesare.

Scopul acţiunilor de evacuare îl reprezintă luarea măsurilor de protecţie civilă înainte, pe timpul sau după producerea unei situaţii de urgenţă, la declararea stării de alertă, pentru scoaterea în mod organizat, în totalitate sau parţial, din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în vederea protejării vieţii şi sănătăţii, a salariaţilor, a bunurilor materiale cu valoare economică sau care fac parte din patrimoniul, a valorilor arhivistice din instituţie, asigurarea continuităţii desfăşurării activităţilor economico - sociale, precum şi dispunerea lor în zone care asigură condiţii de protecţie şi supravieţuire în situaţii de urgenţă.

Acţiunile de evacuare se planifică şi se organizează în funcţie de tipul de risc, avându – se în vedere parametrii specifici ce caracterizează evoluţia şi amploarea consecinţelor acesteia . În caz de situaţii de urgenţă , acţiunea de evacuare va începe imediat după identificarea pericolului ori după producerea acestuia . Având în vedere, dispunerea în localitate, particularităţile construcţiilor, importanţa socială a instituţiei pot apărea următoarele tipuri de risc , generatoare de situaţii de urgenţă : Riscuri naturale - Fenomene meteorologice periculoase: - Furtuni - Inundaţii - Seceta

- Îngheţul - Incendii - Fenomene distructive de origine geologică: - Cutremure de pământ Riscuri tehnologice - accidente , avarii , explozii si incendii la manipularea imprudentă a instalaţiilor de încălzire, apă caldă, sau la transportul de substanţe periculoase. - prăbuşirea de construcţii , instalaţii sau amenajări – producerea de accidente majore ( explozii, cedarea structurilor de rezistenţă , efectuarea unor lucrări care contravin tuturor normelor de protecţia muncii, etc.) care duc la prăbuşirea construcţiilor , amenajărilor de orice fel, s.a. punând astfel în pericol viaţa salariaţilor , afectând părţi ale structurii de rezistenţă a clădirilor, utilaje, instalatii, reţele de alimentare cu apă potabilă, energie electrică, gaze naturale, comunicaţie etc. - eşecul utilităţilor publice – distrugerea parţială sau totală a reţelelor de alimentare cu apă potabilă, energie electrică, gaze naturale, comunicaţie (relee de radio, reţele de calculatoare, telefonie), care afectează grav desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor instituţiilor publice locale .- căderi de obiecte din atmosfera sau din cosmos – căderi de materiale cosmice, reprezentate în cea mai mare parte de praf cosmic şi de meteoriţi de dimensiuni mici, care se aprind şi ard în atmosfera înainte de a ajunge la sol , sau a unor sateliţi artificiali (sau bucăţi din aceştia), care datorită unor defecţiuni tehnice, îşi părăsesc orbita, iar recuperarea lor înaintea intrării în atmosferă este imposibilă. - muniţia neexplodată (muniţie neexplodată rămasă din timpul conflictelor militare) – reprezentată de mai multe tipuri de muniţii: cartuşe de război de toate tipurile, proiectile, bombe, mine, petarde, grenade şi orice elemente încărcate cu substanţe explozive, incendiare sau toxice care pot fi scoase la suprafaţă. - Riscuri biologice - epidemiile – fenomene biologice care se manifestă prin îmbolnăviri în masă ale salariaţilor datorită unor agenţi patogeni (viruşi, riketsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele) - Riscul acţiunilor de terorism

Instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncăPentru completarea si/sau aplicarea reglementarilor de securitate si sanatate in munca, se

vor elabora instructiuni proprii tinnand seama de particularitatile activitatilor din cadrul unitatilor/intreprinderilor, precum si de particulatritatile locurilor de munca/ posturilor de lucru. Instructiunile astfel intocmite vor fi aprobate de angajator si difuzate celor desemnati sa le puna in aplicare.

Riscurile evaluate, planul de prevenire si protectie precum si instructiunile proprii de securitate si sanatate in munca sunt documente utilizate in activitatea de instrruire a lucratorilor.

Fise de instruire in domeniul securitatii si sanatatii in munca.Instruirea în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă este considerată una din cele mai

importante măsuri de prevenire a accidentelor de muncă, urmărind diminuarea sau eliminarea numărului erorilor umane ce decurg din necunoaşterea riscurilor existente la locul de muncă.

Instruirea de securitate şi sănătate în muncă se realizeaza etapizat:

– instruire introductiv generală– instruire la locul de muncă– instruire periodică.

iar rezultatul instruirii se consemneaza in mod obligatoriu in fisa de instruire individuala, conform modelului prevazut in anexa nr.11 din Normele de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006, cu indicarea materialului predat, a duratei si datei instruirii.

Fisa de instruire individuala va fi pastrata la conducatorul locului de munca si numai in cadrul unitatii/intreprinderii de la angajare pana la incetarea contractului de munca.

Instruirea in domeniul securitatii si sanatatii in munca se efectueaza in timpul programului de lucru, pe baza unor tematici si programe de instruire- testare.

Tematicile de instruire se intocmesc pentru fiecare tip de instruire (introductiv-generala, la locul de munca si periodica) iar programele de instruire testare pentru conducatorii locurilor de munca si pentru lucratori, pe meserii si activitati.

Pentru persoanele care intra in unitate cu acceptul angajatorului sau pentru lucratorii din unitatii/intreprinderi din exterior care desfasoara activitati pe baza de contract de prestari servicii, instruirea va fi consemnata in fisa de instruire colectiva , conform modelului prevazut in anexa nr.12 din Normele de aplicare a Legii securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006.

Completarea fiselor de instruire se va face cu pix cu pasta sau stilou, imediat dupa verificarea instruirii, si vor fi semnate de persoanele instruite si de persoanele care au efectuat instruirea si verificarea.

ALTE DOCUMENTEAlte documente necesare realizării activităţii de prevenire şi protecţie în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă: - propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; - evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific - evidenţa meseriilor şi profesiilor prevăzute de legislaţia specifică şi care necesită autorizărea exercitarii lor - evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare - registru de monitorizare a funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, instalaţii de ventilare, etc. - evidenţa echipamentelor de muncă, registru de mentenanţă - registru de evidenţă EIP - rapoarte privind evenimentele - registre înregistrare evenimente - rapoarte, liste de evidenţă referitoare la azbest, vibraţii, zgomot, şantiere temporare şi mobile.

CAPITOLUL IX

ACŢIUNI ÎN CAZ DE URGENŢĂ

DEFINIŢIISituaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non militar, care prin amploare

şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;

Amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele comunităţii;

Intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;

Starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă – complex de factori de risc care, prin evoluţia lor necontrolată şi iminentă ameninţării, ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu;

Dezastrul reprezintă evenimentul datorat declanşării unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generator de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului şi care, prin amploare, intensitate şi consecinţe, atinge ori depăşeşte nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situaţiilor de urgenţă, elaborate şi aprobate potrivit legii;.

Conflictul armat reprezintă forma de manifestare a violenţei armate, cu caracter internaţional sau neinternaţional, între două sau mai multe entităţi (părţi beligerante) recunoscute

SCOPScopul aplicării Planului de protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă privind analiza şi

acoperirea riscurilor este de a realiza în timp scurt, în mod organizat şi într-o concepţie unitară, măsurile pentru protecţia populaţiei, salariaţilor, bunurilor materiale şi a colectivităţilor de animale în situaţii de dezastre şi în caz de conflict armat.

PLANURIPlanurile de urgenţă şi de evacuare se realizează amplu, în conformitate cu legislaţia din

domeniul protecţiei civile şi domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, în mod special la societăţile care au activităţi ce pot produce dezastre cu afectarea atât a propriilor salariaţi cât şi a populaţiei.

Planurile de urgenţă şi evacuare se realizează împreună cu Inspectorul de protecţie civilă şi Cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

SITUAŢIILE DE URGENŢĂ CE POT AFECTA INSTITUŢIA/OP.ECONOMICa) FENOMENE NATURALE DISTRUCTIVE INUNDAŢII - curs apă – (vârfuri istorice) - în aval de amenajări hidrotehnice ALUNECĂRI DE TEREN CUTREMUR

FURTUNI,TORNADE,SECETĂ,ÎNGHEŢ INCENDII(care pot afecta operatorul economic)

b) RISCURI TEHNOLOGICE INDUSTRIALE A) Transport şi depozitare produse periculoase B) Transportul feroviar. C) Transportul fluvial. D) Transportul prin reţelele magistrale E) Poluare apă G) Prăbuşiri de construcţii ,instalaţii şi amenajări H) Eşecul utilităţilor publice I) Căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos J) Muniţie neexplodată

• RISCURI BIOLOGICE• RISCUL DE INCENDIU• RISCURI SOCIALE• ANALIZA ALTOR TIPURI DE RISCURI

CONCEPŢIA DESFĂŞURĂRII ACŢIUNILOR DE PROTECŢIE-INTERVENŢIEElaborarea concepţiei de desfăşurare a acţiunilor de protecţie-intervenţie constă în

stabilirea etapelor şi fazelor de intervenţie, în funcţie de evoluţia probabilă a situaţiilor de urgenţă, definirea obiectivelor, crearea de scenarii pe baza acţiunilor de dezvoltare, a premiselor referitoare la condiţiile viitoare (completarea alternativelor faţă de obiectivele urmărite, identificarea şi alegerea alternativei de acţiune optime şi care recomandă planul de acţiune ce urmează să fie aplicat), selectarea cursului optim de acţiune şi stabilirea dispozitivului de intervenţie, luarea deciziei şi precizarea/transmiterea acesteia la structurile proprii şi celor de cooperare.

ACŢIUNILE DE PROTECŢIE-INTERVENŢIEForţele de intervenţie specializate acţionează conform domeniului lor de competenţă,

pentru: a) salvarea şi/sau protejarea oamenilor, animalelor şi bunurilor, evacuarea şi transportul

victimelor, cazarea sinistraţilor, aprovizionarea cu alimente, medicamente şi materiale de primă necesitate;

b) acordarea primului ajutor medical şi psihologic, precum şi participarea la evacuarea populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici afectaţi;

c) aplicarea măsurilor privind ordinea publică pe timpul producerii situaţiei de urgenţă specifice;

d) dirijarea şi îndrumarea circulaţiei pe direcţiile şi în zonele stabilite ca accesibile; e) diminuarea şi/sau eliminarea avariilor la reţele şi clădiri cu funcţiuni esenţiale, a căror

integritate pe durata cutremurelor este vitală pentru protecţia civilă: staţiile de pompieri şi sediile poliţiei, spitale şi alte construcţii aferente serviciilor sanitare care sunt dotate cu secţii de chirurgie şi de urgenţă, clădirile instituţiilor cu responsabilitate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, în apărarea şi securitatea naţională, staţiile de producere şi distribuţie a energiei

şi/sau care asigură servicii esenţiale pentru celelalte categorii de clădiri menţionate, garajele de vehicule ale serviciilor de urgenţă de diferite categorii, rezervoare de apă şi staţii de pompare esenţiale pentru situaţii de urgenţă, clădiri care conţin gaze toxice, explozivi şi alte substanţe periculoase, precum şi pentru căi de transport, clădiri pentru învăţământ;

f) limitarea proporţiilor situaţiei de urgenţă specifice şi înlăturarea efectelor acesteia cu mijloacele din dotare.

MÃSURI DE PRIM AJUTORA.GENERALITATI

Personalul trebuie sã cunoascã cel putin urmãtoarele mãsuri de prim-ajutor:a) procedee de scoatere a accidentatului de sub actiunea curentului electric;b) procedee de efectuare a respiratiei artificiale;c) acordarea primului ajutor în caz de arsuri;d) acordarea primului ajutor în caz de hemoragie;e) acordarea primului ajutor în caz de fracturi;f) transportarea corectã a accidentatului. Personalul instruit este obligat sã intervinã, fãrã altã dispozitie, pentru acordarea primului

ajutor în caz de nevoie, actionând imediat si corect, sã anunte sefii ierarhici superiori si sã actioneze, dacã este cazul, pentru interventia personalului medical de specialitate.

B. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE ELECTROCUTARE În cazul în care electrocutatul este în contact cu pãrti aflate sub tensiune, se vor lua

urmãtoarele mãsuri:a) în primul rând trebuie efectuatã scoaterea electrocutatului de sub tensiune;b) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune nu trebuie sã se expunã pericolului,

tinând seama si de faptul cã umiditatea face ca pericolul sã fie si mai mare;c) persoana care scoate electrocutatul de sub tensiune trebuie sã întrerupã imediat

tensiunea, dacã aparatul de întrerupere sau dispozitivul de actionare a lui este în apropiere;e) dacã nu existã posibilitatea de a intrerupe tensiunea din apropierea accidentatului, atunci

cel care a sesizat faptul ca o persoana s-a electrocutat va solicita electrcianului sa intrerupa tensiunea de la tabloul general

ATENTIE!!!In nici-un caz nu se va interveni asupra electrocutatului atata timp cat acesta se afla sub

tensiune. Faptul ca accidentatul este in contact cu tensiunea se poate constata prin manifestarile acestuia, respectiv spasme musculare sau o contractie anormala a corpului.

De cele mai multe ori dupa scoaterea de sub tensiune electrocutatul nu mai respira si nu mai are puls. In aceasta situatie trebuie sã i se facã imediat respiratia artificialã si sã se anunte medicul.

Respiratia artificialã se executã atât timp cât este necesar. În timpul, pe parcursul si dupã executarea respiratiei artificiale se vor lua urmãtoarele mãsuri:

a) respiratia artificialã se executã local, nefiind indicat transportul electrocutatului;b) se îndepãrteazã persoanele strãine;c) se degajeazã electrocutatul la gât si la mijloc, precum si în orice loc unde s-ar afla strâns

de vreun element al îmbrãcãmintei;d) se scot, dacã este cazul, ochelarii electrocutantului;

e) când electrocutatul si-a revenit, nu se mai face respiratia artificialã, dar persoana care acordã primul ajutor va rãmâne gata pregãtitã pentru o nouã interventie, în caz de încetinire a respiratiei electrocutatului;

f) în caz de vomã, se lasã capul electrocutatului pe o parte pentru a permite degajarea gurii si a evita astfel riscul de înãbusire;

g) nu se dã nimic de bãut electrocutatului, înainte ca acesta sã-si revinã complet;h) în nici un caz nu i se vor da bãuturi alcoolice;i) persoana care acordã primul ajutor trebuie sã stie cã un asemenea accidentat prezintã

uneori miscãri convulsive în momentul revenirii si cã dupã revenire poate urma o nouã pierdere a respiratiei, ceea ce necesitã o reluare a respiratiei artificiale;

j) niciodatã nu se abandoneazã respiratia artificialã, înainte de aparitia semnelor specifice mortii, semne pe care singur medicul le poate aprecia;

k) posterior revenirii respiratiei normale este necesar de a lãsa accidentatul sub supraveghere medicalã.

C. RESPIRATIA ARTIFICIALÃ PRIN INSUFLARE DE AER Metodele de respiratie artificialã prin insuflarea aerului de cãtre persoana care acordã

primul ajutor sunt:a) respiratia artificialã gurã la gurã;b) respiratia artificialã gurã la nas.Cãile respiratorii ale unei persoane care si-a pierdut respiratia si al cãrui cap atârnã în fatã

sunt în general obturateCãile respiratorii se pot elibera, dacã se apleacã pe spate capul electrocutatului

(hiperextensiune), iar falca inferioarã este mentinutã usor în sus si în fatã, ca si când i s-ar plasa dintii inferiori înaintea dintilor superiori

Metodele de respiratie artificialã gurã la gurã sau gurã la nas se folosesc cu prioritate, dacã se cunoaste bine modul de aplicare a lor. Aceste metode se aplicã preferential fatã de metoda manualã în urmãtoarele eventualitãti:

a) în toate cazurile în care utilizarea lor permite sã se câstige timp pentru efectuarea cât mai urgentã a respiratiei artificiale;

b) în toate cazurile în care se presupune cã accidentatul este afectat si de leziuni asociate (fracturi etc.).

Pozitia accidentatului trebuie sã fie asiguratã orizontal, pe un sol cât mai regulat si cu fata în sus. Dacã nu sunt îndeplinite aceste conditii atunci se va aplica metoda manualã de respiratie artificialã, expusã la subcapitolul D.

Persoana care face respiratia artificialã va sta lateral fatã de accidentat.Pentru asigurarea unei treceri libere a aerului prin cãile respiratorii ale accidentatului,

persoana care efectueazã respiratia artificialã va executa, în prealabil, operatiile:a) ridicarea cefei accidentatului;b) aplecarea la maximum pe spate a capului accidentatului, conform fig.1 si 2.

Fig.1. Degajarea cãilor respiratorii. Ridicarea cefei si aplecarea pe spate a capului

Fig.2. Degajarea cãilor respiratorii. Aplecarea la maximum a capului pe spate si tragerea bãrbiei spre înainte

Pentru a executa aceste operatii, persoana care face respiratia artificialã trebuie sã aibã:- una din mâini apãsate puternic pe partea superioarã a fruntii, cu care apleacã pe spate

capul accidentatului si îl mentine în aceastã pozitie pe toatã durata respiratiei artificiale;- cu cealaltã mânã trage bãrbia accidentatului înspre fatã.Metoda de respiratie gurã la gurã cuprinde:a) timpul preparator;b) timpul inspirator;c) timpul expirator;d) cadenta;e) mãsuri complementare.În timpul preparator, persoana care face respiratie artificialã:a) inspirã profund aerul (aproape dublul unei inspiratii normale);b) tine permanent capul accidentatului în superextensie;c) trage usor de bãrbia inferioarã si de bazã, pentru a mentine gura deschisã.În timpul inspirator (insuflatia accidentatului) ale cãrui faze sunt ilustrate în fig.5 si 6,

persoana care face respiratia artificialã executã urmãtoarele:a) aplicã gura bine deschisã în jurul gurii accidentatului, apãsând tare pentru a evita

scãpãrile (fig.3);

Fig.3. Gurã la gurã. Amplasarea buzelor persoanei care face respiratia artificialã ( X ).

b) trage usor de bãrbia si buza inferioarã a accidentatului, pentru a-i mentine gura deschisã;c) obtureazã nãrile accidentatului, cu 2 din degetele mâinii cu care apasã pe frunte;d) suflã aerul în gura accidentatului si verificã vizual cã toracele (cosul pieptului) acestuia

se ridicã suficient (fig.4).

Fig.4. Gurã la gurã. Timpul inspirator (nasul accidentatului este obturat prin strângere întredegetul mare si arãtãtor al persoanei care face respiratia artificialã).

În timpul expirator (expiratia pulmonarã a accidentatului), persoana care face respiratia artificialã executã urmãtoarele:

a) înceteazã de a obtura nasul accidentatului, astfel încât aerul sã poatã iesi din plãmânii acestuia prin gurã si prin nas;

b) simultan, ridicã capul, pentru a-si relua suflul (fig.5) si inspirã profund.

Fig.5. Gurã la gurã. Expiratia accidentatului. Inspiratia persoanei care face respiratia artificialã.

Cadenta insuflatiilor va fi de 12 - 15 ori pe minut, fiecare timp inspirator si expirator durând în jur de 2 secunde.

Mãsurile complementare cuprind:a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci se verificã din

nou pozitia corpului si a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în stomacul accidentatului, persoana

care face respiratia artificialã apasã usor pe stomac si se continuã insuflatia, aplecând bine capul accidentatului înspre spate.

Metoda de respiratie artificialã gurã la nas se poate aplica tot asa de bine ca si metoda gurã la gurã, la care diferã modul de insuflatie al aerului.

în timpul preparator, persoana care face respiratia artificialã:a) inspirã profund aerul (aproape dublul unei inspiratii normale);b) tine permanent capul accidentatului în hiperextensiune;c) închide gura accidentatului cu un deget al mâinii, cu care sustine ceafa acestuia.În timpul inspirator (insuflatia accidentatului), ale cãrui faze sunt ilustrate în fig.8 si 9,

persoana care face respiratia artificialã executã urmãtoarele:a) aplicã gura bine deschisã în jurul nasului accidentatului, apãsând tare pentru a evita

scãpãrile (fig.6);

Fig.6. Gurã la nas. Amplasarea buzelor persoanei care face respiratia artificialã ( X ).

b) obtureazã gura accidentatului cu un deget de la mâna cu care-i tine bãrbia;c) suflã aerul în nasul accidentatului si verificã vizual cã toracele (cosul pieptului) acestuia

se ridicã suficient (fig.7).

Fig.7. Gurã la nas. Timpul inspirator al accidentatului. Gura accidentatului este obturatã cu un deget al mâinii persoanei care face respiratia artificialã, cu care sustine bãrbia accidentatului.

În timpul expirator (expiratia accidentatului), persoana care face respiratia artificialã:a) înceteazã de a obtura gura accidentatului, astfel încât aerul sã poatã iesi din plãmânii

acestuia, prin gurã si prin nas;b) simultan, ridicã capul, pentru a-si relua suflul (fig.8) si inspirã profund.

Fig.8. Gurã la nas.Expiratia accidentatului. Inspiratia persoanei care face respiratia artificialã.

Cadenta insuflatiilor va fi de 12 - 15 ori pe minut, fiecare timp inspirator sau expirator durând aproximativ 2 secunde.

Mãsurile complementare cuprind:a) dacã în timpul unei insuflatii, toracele accidentatului nu se ridicã, atunci se verificã din

nou pozitia capului si a cefei, înainte de a începe o nouã insuflatie;b) dacã în timpul insuflatiilor, aerul pãtrunde în exces în stomacul accidentatului, persoana

care face respiratia artificialã apasã usor pe stomacul acestuia si continuã insuflatia, aplicând bine capul accidentatului înspre spate.

D. RESPIRATIE ARTIFICIALÃ MANUALÃMetoda manualã de respiratie artificialã "Silvester modificatã" se aplicã în cazul în care nu

este posibilã aplicarea metodei gurã la gurã sau gurã la nas sau când acestea din urmã nu sunt bine cunoscute de persoana care face respiratia artificialã.

La aplicarea metodei de respiratie artificialã "Silvester modificatã", accidentatul este asezat pe spate, cu un sul format din îmbrãcãminte sau cuverturã pus sub el, la nivelul omoplatilor.

Sulul se pune transversal fatã de accidentat si va avea o grosime de 8 - 10 cm.Capul accidentatului va fi în hiperextensie si usor înclinat lateral (fig.9).

Fig.9. Metoda "Silvester modificatã". Punerea în pozitie.

Persoana care face respiratia artificialã se aseazã la capul accidentatului, cu un singur genunchi la pãmânt. El va prinde bratele accidentatului în pumni si va trage de acestea în sus si apoi pe deasupra capului accidentatului pânã le aduce jos.

În timpul expirator persoana care face respiratia artificialã aseazã antebratele accidentatului pe piept, sub mameloane (sâni) si având mâinile sensibil verticale, comprimã antebratele accidentatului pe piept (fig.10).

Fig.10.Metoda "Silvester modificatã". Expiratia accidentatului.

În timpul inspirator, persoana care face respiratia artificialã, tinând mâinile accidentatului întinse, le duce în sus, apoi le trage deasupra capului accidentatului, pânã le face sã atingã solul, provocând astfel o inspiratie a accidentatului (fig.11).

Fig.11. Metoda "Silvester modificatã". Inspiratia accidentatului.

Fiecare ciclu complet de insuflatie se va efectua cu viteza de aproximativ 12 ori pe minut.Când reapare respiratia normalã a accidentatului, se înceteazã respiratia artificialã.Dacã respiratia normalã se opreste, atunci se reiau miscãrile de respiratie artificialã.Când respiratia normalã a revenit complet, accidentatul se mai lasã un timp în pozitia

orizontalã, cu capul în jos si cu picioarele îndoite în sus.Metoda "Silvester modificatã" poate fi substituitã în cazul în care se dispune de un aparat

manual portativ de respiratie artificialã. Astfel, o respiratie artificialã începutã de urgentã prin metoda manualã "Silvester modificatã" poate fi continuatã cu acest aparat, chiar pe perioada transportului accidentatului la spital.

Masajul cardiac extern poate fi asociat, în anumite cazuri, cu respiratia artificialã, dar el nu poate fi aplicat decât de cãtre personal medical competent.

E. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE ARSURIArsurile pot proveni prin actiunea arcului electric, a focului, apei fierbinti, aburului sau a

agentilor chimici.Arsurile sunt de trei categorii:a) gradul I, ce reprezintã înrosirea pielii;b) gradul II, ce reprezintã umflãturi pline cu lichid;c) gradul III, arsuri profunde, cu sau fãrã carbonizãri.Arsurile localizate, care nu sunt întinse pe suprafete mari si nu sunt nici profunde, se vor

trata la fata locului, avându-se în vedere urmãtoarele restrictii:a) nu se va curãti locul cu obiecte aspre;b) nu se va întrebuinta apã;c) nu se vor deschide bãsicile cu lichid;d) nu se vor aplica substante grase;e) nu se vor folosi solutii cu acid picric.

Tratamentul local se aplicã astfel: a) se vor înlãtura corpurile strãine de pe ranã si din jurul rãnii cu ajutorul unei comprese

sterile uscatã;b) se va spãla locul arsurii cu solutie de bromocet sau rivanol;c) se va aplica un strat subtire cu vatã hidrofilã, ce va fi sustinut cu un bandaj strâns usor,

apoi se va transporta accidentatul la cel mai apropiat punct sanitar.

La arsurile întinse (grave) se va tine seama de urmãtoarele restrictii:- nu se va dezbrãca accidentatul;- nu se va sufla (respira) deasupra rãnilor (arsurilor);- nu se va aplica nici un tratament local;- se va acoperi accidentatul cu o pânzã sterilã;- se va transporta de urgentã la un spital de specialitate.În sezonul rece se va evita rãcirea accidentatului. În cazul arsurilor provocate de agenti chimici se va spãla locul arsurii cu foarte multã apã,

dupã care:a) pentru arsuri provocate de acizi, se va spãla locul cu o solutie de bicarbonat de sodiu

2%;b) pentru arsuri provocate de substante alcaline ( lesie ), se va spãla locul cu o solutie de

acid acetic 1% sau cu apã cu otet (nouã pãrti apã si o parte otet);c) pentru toate situatiile de mai sus, se vor pansa rãnile cu pansament steril, uscat si nu se

vor aplica alte solutii. Se va transporta, dacã este cazul, accidentatul la un spital apropiat, de specialitate.

F. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE ASFIXIEREIndiferent de natura lor, în caz de asfixieri, se vor lua urmãtoarele mãsuri:a) scoaterea de urgentã a accidentatului din atmosfera viciatã;b) scoaterea sau tãierea îmbrãcãmintei care stânjeneste respiratia accidentatului;c) efectuarea respiratiei artificiale când accidentatul nu mai respirã;d) solicitarea, dacã este cazul, a interventiei personalului medical de specialitate.

G. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE RÃNIRILa acordarea primului ajutor, în cazul accidentelor prin rãnire, se disting urmãtoarele

situatii:a) rãniri usoare si putin profunde, care se pot trata de cãtre cel ce dã primul ajutor;b) rãniri grave, profunde sau întinse care necesitã transportarea imediatã la un medic.Dacã este cazul, la rãnirile grave, se va interveni mai întâi pentru oprirea hemoragiei si

imobilizarea (blocarea) fracturilor, iar apoi se va face un pansament steril, rãnitul fiind transportat la medic, care va face interventiile necesare.

Rãnirile usoare si putin profunde, provocate din diferite cauze, trebuie tratate imediat, pentru a se împiedica infectarea lor. Se va acorda o mare atentie rãnilor murdãrite cu noroi.

În cazul unei rãniri usoare si mai putin profunde se vor lua imediat urmãtoarele mãsuri:a) persoana care dã primul ajutor trebuie, în prealabil, sã-si spele bine mâinile cu apã si

sãpun, folosind o perie, iar apoi se vor dezinfecta degetele cu tincturã de iod sau spirt medicinal;b) se interzice spãlarea rãnilor cu apã sau cu substante farmaceutice;c) nu se admite atingerea rãnilor, nici chiar cu mâinile spãlate si dezinfectate;d) nu se vor presãra prafuri si nici nu se vor acoperi rãnile cu alifii; spãlarea rãnilor si

acoperirea lor cu substante chiar farmaceutice se vor face de cãtre persoane calificate, deoarece prin aceastã operatie se pot acoperi corpurile strãine care determinã infectarea, ceea ce va conduce la întârzierea vindecãrii rãnii;

e) nu se va sterge rana de nisip sau pãmânt; stergerea rãnilor de pãmânt sau nisip nu este recomandatã, deoarece prin aceastã operatie se pot introduce particule de nisip sau pãmânt mai adânc în ranã, îngreunând operatia de curãtire ce urmeazã a fi fãcutã de medic sau infirmier, putând deci determina infectarea rãnii;

f) nu se vor îndepãrta cheagurile de sânge de pe ranã; îndepãrtarea cheagurilor de sânge poate provoca hemoragii puternice; se va aplica peste ranã o compresã sterilã si apoi se va lega cu un pansament;

g) nu se vor pune alte bandaje (pansamente) decât cele sterile din trusele medicale.În cazul în care trusa farmaceuticã lipseste sau se aflã prea departe, se va putea folosi

pentru bandaje o pânzã curatã (se recomandã sã fie proaspãt spãlatã si cãlcatã).Se recomandã ca pe compresa sau pânza ce se aplicã pe rãni sã se toarne tincturã de iod.

Pata de tincturã trebuie sã depãseascã suprafata rãnii. Rãnile pot fi însotite de hemoragii puternice care, prin natura lor, sunt:a) hemoragii venoase sau capilare;b) hemoragii arteriale, care trebuie oprite înainte de tratarea rãnilor.Hemoragiile venoase si hemoragiile capilare sunt caracterizate prin scurgeri abundente de

sânge de culoare închisã, sub forma unei pânze continue în jurul rãnii. Hemoragiile arteriale sunt caracterizate prin scurgeri de sânge colorat în rosu aprins si

tâsnind sacadat.În cazul rãnilor profunde, sângele clocoteste în ranã (plagã).Aceste hemoragii sunt foarte grave, putând provoca moartea în câteva minute.Hemoragiile venoase, hemoragiile capilare si hemoragiile arteriale de micã importantã se

vor opri prin aplicarea unui pansament compresiv.Punerea unui garou, în aceastã situatie, este o eroare gravã care poate conduce la infectie

sau cangrenã.Hemoragiile arteriale importante necesitã o actiune rapidã si imediatã, prin care sã se

opreascã scurgerea de sânge. Oprirea sângelui se poate face prin compresiune (apãsare), fie cu ajutorul mâinilor, fie a unui garou sau a unui tifon rãsucit.

Compresiunea pentru oprirea hemoragiei se face în vecinãtatea rãnii, în partea dinspre care se face alimentarea naturalã cu sânge.

În cazul realizãrii compresiunii cu ajutorul garoului (tifonului) acesta va trebui sã cuprindã membrul la care se aplicã.

Compresiunea trebuie fãcutã, de preferintã, între ranã si inimã, astfel încât strangularea arterei sã se facã pe osul cel mai învecinat.

Se recomandã ca apãsarea sã se facã la brate sau la coapse, deoarece la antebrat artera este cuprinsã între douã oase si operatia este mai dificilã.

Trebuie avut în vedere faptul cã oprirea hemoragiilor cu ajutorul garoului (tifon rãsucit) este o operatie periculoasã, deoarece acesta întrerupe circulatia sângelui si poate conduce la cangrenã si amputare.

Garoul (tifonul rãsucit) nu trebuie tinut timp îndelungat. Se va face slãbirea lui din 20 în 20 minute, iar în cazul în care se constatã încetarea hemoragiei, se va înlãtura.

Dupã oprirea hemoragiei sau reducerea acesteia la minimum si scoaterea garaoului (tifonului), se va aplica un pansament steril - compresiv.

Indiferent de natura hemoragiei si în special în cazul unei hemoragii arteriale, se va transporta rãnitul la medic (punct sanitar).

Medicul este cel care va stabili tratamentul si, eventual, interventia chirurgicalã necesarã.

Accidentatul cãruia i s-a aplicat un garou (tifon rãsucit) pentru oprirea hemoragiei arteriale trebuie transportat de urgentã la medic (punct sanitar), deoarece mentinerea unui garou mai mult de douã ore poate conduce la producerea cangrenei si la amputare. Un accidentat care are hemoragie nu poate fi pãrãsit pânã nu este transportat si predat unui medic sau personalului sanitar specializat.

În cazul în care accidentatul nu poate fi însotit de un supraveghetor pânã la primul punct sanitar, se va aplica eticheta de montare a garoului:

FOARTE URGENT:

Garoul a fost pus la ora .................. minutul ..................... .

Accidentatului care prezintã rãniri însotite de hemoragii i se va aplica urmãtorul tratament, în completarea opririi hemoragiei:

a) se va acoperi rana cu pansamente sterile;b) se va transporta culcat;c) se vor lua mãsuri de încãlzire;d) i se va da sã bea, pe cât este posibil, bãuturi calde (nealcoolizate).Rãnirile pielii de pe cap se caracterizeazã prin hemoragie puternicã, dar nepericuloasã, care

se va trata prin aplicarea unui pansament steril. Apoi accidentatul se va transporta la primul punct sanitar.

Hemoragiile nazale, care sunt provocate de rãniri, se vor trata prin apãsarea puternicã a nãrii care sângereazã, capul tinându-se drept; dupã un minut se va slãbi foarte încet aceastã compresiune.

În cazul în care hemoragia nu se poate opri prin aceastã metodã, se va pune în nara sângerândã un tampon cu antipirinã si se continuã apãsarea.

Existã si cazuri în care hemoragiile nazale sunt necesare. În aceastã situatie nu se va întreprinde nimic si se va consulta un medic sau personalul sanitar specializat.

În general nu se vor opri hemoragiile nazale, la persoanele despre care se stie cã suferã de hipertensiune, sunt obeze sau în vârstã.

Hemoragiile interne, la care nu apare în mod vizibil sânge, se pot recunoaste dupã faptul cã accidentatul este palid si are pulsul slab si accelerat, greu de numãrat.

În aceste cazuri, accidentatul va fi culcat cu fata în jos si mentinut imobilizat, va fi acoperit si se va proceda la încãlzirea lui.

Nu se va da accidentatului sã bea si nici sã mãnânce. Se va transporta cât de urgent la primul punct sanitar unde se poate face o interventie chirurgicalã.

H. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE FRACTURI, LUXATII SI ENTORSE

În cazul fracturilor, persoana care dã primul ajutor trebuie sã stie cã fracturile sunt caracterizate prin trei simptome:

a) dureri;b) imposibilitate de a misca membrele;c) deformatii.În cazul fracturilor, durerile sunt foarte mari, localizate într-un singur punct. Membrele

accidentate nu se pot misca din cauza durerilor, iar în cazul în care fracturile sunt la membrele

inferioare, accidentatul nu se poate deplasa. Apar, în multe cazuri, deformatii vizibile, de exemplu deviatii ale axului longitudinal al membrului fracturat, existând însã si cazuri în care aceste deviatii nu sunt vizibile, membrele fracturate prezentând numai umflarea articulatiilor.

Persoana care dã primul ajutor în cazul unei fracturi trebuie sã ia în primul rând urmãtoarele mãsuri:

a) sã nu miste accidentatul;b) sã dezveleascã zona în care s-a produs fractura, pentru a constata dacã este o fracturã

deschisã sau închisã.În cazul în care este necesarã deplasarea accidentatului, persoana care dã primul ajutor va

prinde accidentatul cu o mânã pe deasupra si cealaltã pe dedesubtul membrului fracturat si ajutat de o altã persoanã, care va cuprinde corpul victimei, va executa transportarea.

În cazul unei fracturi deschise, se va pune un pansament uscat pe ranã, înainte de a se face imobilizarea.

Se întelege prin fracturã deschisã, o fracturã însotitã de o ranã ce comunicã cu fractura.Fractura deschisã este periculoasã si prin faptul cã poate conduce la infectii grave.Existã posibilitatea ca un os fracturat sã pãtrundã sub piele si sã o perforeze, de aceea

personalul care dã primul ajutor trebuie sã ia toate mãsurile pentru a împiedica acest fenomen. Imobilizarea unei fracturi este una din operatiile cele mai importante, care trebuie fãcutã

întotdeauna sub supravegherea si îndrumarea unei persoane calificate (medic sau infirmier).Ea se obtine cu ajutorul unor gutiere sau atele, care se vor fixa bine si corect. Se va avea

grijã sã nu se modifice pozitia membrului accidentat si nu se va încerca corectarea deformatiei.Modificãrile necesare, în special cele care conduc la corectarea deformatiilor, se vor face

numai de cãtre un medic specialist.Imobilizarea unei fracturi a membrului inferior se face prin asezarea atelelor atât lateral,

cât si pe fata posterioarã a membrului accidentat.Este obligatoriu a se imobiliza ambele articulatii din regiunea de deasupra si dedesubtul

fracturii, astfel:a) la o fracturã în zona gambei, se vor imobiliza deasupra genunchiului si coapsei, iar

dedesubt glezna si laba piciorului;b) la o fracturã în zona coapsei, se vor imobiliza deasupra - soldul si trunchiul, iar dedesubt

- genunchiul si gamba.Se recomandã, pe cât posibil, imobilizarea totalã.Imobilizarea membrelor superioare se va face în majoritatea cazurilor, printr-o esarfã, cotul

fiind îndoit.Se va putea completa aceasta prin atele rigide, care însã nu vor ocupa decât segmentul

fracturat al membrului.Cotul rãnit poate împiedica îndoirea bratului si imobilizarea membrului cu ajutorul esarfei.

În acest caz, se va face imobilizarea totalã a bratului.În cazul fracturilor craniene, interventia persoanei care dã primul ajutor trebuie sã fie foarte

atentã, dat fiind faptul cã existã cazuri în care accidentatul percepe aceste traumatisme cu întârziere de 2 - 3 ore si deci cunoasterea existentei traumatismelor este uneori dificilã.

Interventia trebuie sã fie si foarte urgentã, pentru a nu fi tardivã.Se va transporta accidentatul culcat la primul centru chirurgical, unde va fi pus sub

supravegherea medicului, timp de cel putin 48 de ore.Simptomele în cazuri de fracturi craniene sunt:a) traumatisme la cap;

b) pierderea cunostintei, care poate fi numai momentanã;c) hemoragie prin nas si prin urechi.Pot apãrea fracturi craniene fãrã sã provoace rãnirea pielii de pe cap si fãrã sã curgã sânge

pe nas sau prin urechi. Uneori perceperea traumatismelor de cãtre accidentat se manifestã cu întârziere de 2 - 3 ore, prin dureri de cap, hemoragii pe nas, înrosirea ochilor etc.

Accidentatul poate intra în comã chiar dupã mai multe ore de la accidentare.Fracturile coloanei vertebrale si ale bazinului sunt în cele mai multe cazuri exceptional de

grave. În aceste cazuri, transportul accidentatului se face prin rostogolirea acestuia, cât se poate de încet, pânã va fi asezat culcat pe o plansetã durã. Nu se va face vre-o imobilizare a accidentatului si se va transporta imediat la cel mai apropiat punct sanitar, unde se aflã un medic chirurg.

Se interzice transportarea pe brate a unui accidentat cu coloana vertebralã sau bazinul fracturat, acest mod de transport putând sã-i fie fatal.

Simptomele în cazuri de fracturi la coloana vertebralã sau la bazin sunt:a) dureri puternice în zona dorsalã;b) paralizarea membrelor inferioare;c) tulburãri în urinare.În cazul fracturilor de coaste, persoana care dã primul ajutor va imobiliza toracele

accidentatului printr-un bandaj strâns, realizat cu o fasã, iar apoi se va transporta accidentatul în pozitia sezând la primul punct sanitar.

Simptomele în cazuri de fracturã de coaste sunt:a) respiratie îngreunatã si dureri în timpul respiratiei;b) eventuale urme de sânge în sputã (salivã).În cazul luxatiilor, se va proceda identic ca în cazul fracturilor la brate si la membrele

inferioare:a) nu se va pierde din vedere niciodatã cã o luxatie poate fi însotitã de o fracturã;b) în cazul unei luxatii a umãrului, care este cea mai frecventã, cotul se depãrteazã de corp.

Nu se va face nici o încercare de a se readuce cotul la pozitia normalã, ci se va transporta accidentatul fãrã esarfã.

În cazul unei entorse, persoana care dã primul ajutor trebuie sã facã un bandaj strâns peste articulatia care a suferit si sã transporte accidentatul la un medic, singurul care poate sã analizeze situatia.

Entorsele sunt întinderi sau smulgeri ale ligamentelor care mentin articulatiile. Articulatiile în cauzã prezintã umflãturi.

La miscãri, locurile unde s-au produs entorsele sunt foarte dureroase.Nu se va pierde niciodatã din vedere faptul cã entorsele pot fi însotite de fracturi.

I. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE ÎNTEPÃTURI SAU ZGÂRIETURI Accidentele de acest gen sunt susceptibile, în absenta unei dezinfectii imediate, de a

antrena complicatii grave (panaritiu, flegmoane etc.), care pot provoca infirmitãti definitive.Orice întepãturã sau zgârieturã, oricât de neînsemnatã ar pãrea la început, trebuie

dezinfectatã imediat.Dezinfectia va avea urmãtoarele faze:a) se comprimã puternic, timp de câteva secunde, zona din jurul rãnii, pânã când se scurg

câteva picãturi de sânge;b) cu ajutorul unei mese, continând o solutie antisepticã, se va badijona regiunea atinsã;

c) dacã rana prezintã o oarecare întindere, aceasta se va acoperi cu un pansament uscat sau cu o compresã sterilã;

d) este prudent ca în aceeasi zi, rana respectivã sã fie consultatã si la un serviciu medical.

J. MÃSURI DE PRIM-AJUTOR ÎN CAZ DE LESIN SAU INSOLATIEÎn caz de lesin, se vor lua urmãtoarele mãsuri:a) bolnavul se culcã imediat, cu capul mai jos decât restul corpului;b) se stropeste bolnavul pe fatã, cu apã rece;c) se palmeazã usor bolnavul pe obraji si i se dã sã miroasã solutii puternic volatile (eter,

otet, apã de colonie, amoniac, etc.);d) se supravegheazã bolnavul, pentru a nu apare un stop cardiac.În caz de insolatie, se vor lua urmãtoarele mãsuri:a) se deschide bolnavul la gât;b) se aplicã pe fruntea si capul bolnavului, comprese cu apã rece sau gheatã;c) i se dã bolnavului sã bea bãuturi calde, în nici un caz bãuturi alcoolice.

CAPITOLUL X

EVIDENŢE ŞI RAPORTĂRI ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

-la producerea unor evenimente-

Evidenţe şi raportări• Comunicarea şi cercetarea evenimentelor • Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase• Semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale

Comunicarea evenimentelorEveniment - accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în

timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;

Orice eveniment, va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoştinţă despre producerea acestuia.

Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora c) organelor de urmărire penală, după caz.

Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relaţie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestaţiilor medicale. Semnalarea suspiciunilor de boală profesională se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.

Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

Evenimentul/accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului.

Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul; b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului; c) locul unde s-a produs evenimentul; d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat accidentatul; e) numele şi prenumele victimei; f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă; g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive; h) consecinţele accidentului; i) numele şi funcţia persoanei care comunică evenimentul; j) data comunicării; k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.

În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.

Organele de poliţie rutieră competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la faţa locului.

În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.

Cercetarea evenimentelorCercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:

a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă; b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute; c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;

d) de către autorităţile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boală profesională şi a bolilor legate de profesiune. Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.

Accidente de muncă - Definiţiiaccident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută

profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces

• accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;

• accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

• accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;

• accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;

• accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;

• accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;

• accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;

• accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;

• accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;

• accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;.

• accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;

• accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;

• accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;

• accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;

• accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

• dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;

• accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni

Accidente de muncă - ClasificareAccidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse şi in raport cu numărul

persoanelor accidentate.In raport cu urmarile suferite accidentele de munca se clasifica in:

a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice; b) accidente care produc invaliditate; c) accidente mortale.

In raport cu numarul persoanelor accidentate, accidentele de munca se clasifica in: a) accidente individuale; b) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauză.

Cercetarea evenimentelorCercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la

producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Cercetarea se face imediat după comunicare.

Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă

Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul. Excepţii: - cazurile în care lucrătorii au suferit o invaliditate evidentă, - cazurile în care victimele sunt cetăţeni străini sau - cazurile în care printre victime se află cetăţeni străini.Acestea sunt cercetate de inspectoratul teritorial pe care s-a produs evenimentul.

Comisia de cercetare Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de

cercetare a evenimentului Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane, dintre care o persoană trebuie să fie, după caz:

• a) lucrător desemnat;• b) reprezentant al serviciului intern de prevenire şi protecţie;• c) reprezentant al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu pregătire de nivel

superior în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să

aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului. Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să apeleze la servicii externe. Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.

Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă, cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederii coprticipării şi a angajatorilor implicaţi, dacă este cazul.

Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii.

Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă se va încheia în cel mult 10 zile lucrătoare calculate de la data producerii. Fac excepţie situaţiile cum ar fi cele în care este necesară prelevarea de probe, efectuarea de expertize, determinări de noxe, pentru care se poate solicita în scris, argumentat şi în perioada celor 10 zile, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.

Procesul verbal de cercetareProcesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină următoarele capitole:

a) data încheierii procesului-verbal; b) numele persoanelor şi în ce calitate efectuează cercetarea evenimentului; c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea; d) obiectul cercetării; e) data şi ora producerii evenimentului; f) locul producerii evenimentului; g) datele de identificare a angajatorului la care s-a produs evenimentul, numele reprezentantului său legal; h) datele de identificare a accidentatului/accidentaţilor;

i) descrierea detaliată a locului, echipamentului de muncă, a împrejurărilor şi modului în care s-a produs evenimentul; j) urmările evenimentului şi/sau urmările suferite de persoanele accidentate; k) cauza producerii evenimentului; l) alte cauze care au concurat la producerea evenimentului; m) alte constatări făcute cu ocazia cercetării evenimentului; n) persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, din capitolele de la lit. k), l) şi m); o) sancţiunile contravenţionale aplicate; p) propuneri pentru cercetare penală;q) caracterul accidentului; r) angajatorul care înregistrează accidentul de muncă sau incidentul periculos; s) măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare şi persoanele responsabile pentru realizarea acestora; t) termenul de raportare la inspectoratul teritorial de muncă privind realizarea măsurilor prevăzute la lit. s); u) numărul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora; v) numele şi semnătura persoanei/persoanelor care a/au efectuat cercetarea; w) avizul inspectorului-şef adjunct securitate şi sănătate în muncă/avizul inspectorului general de stat adjunct securitate şi sănătate în muncă; x) viza inspectorului-şef/inspectorului general de stat.

(1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în mai multe exemplare, după cum urmează:

a) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul, asigurător şi victime;

b) în cazul accidentului de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă, pentru lucrători cu angajatori diferiţi, pentru fiecare angajator, inspectoratul teritorial de muncă care a avizat dosarul, asigurător şi victime;

c) în cazul accidentului de muncă urmat de invaliditate, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii, asigurător şi victime;

d) în cazul accidentului de muncă mortal, precum şi în cazul accidentului mortal în afara muncii, pentru angajatorul care înregistrează accidentul, organul de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii, asigurător şi familiile victimelor;

e) în cazul incidentului periculos, pentru angajatorul care înregistrează incidentul, organele de urmărire penală, inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, Inspecţia Muncii şi asigurător.

Dosar de cercetareCercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde:

a) opisul actelor aflate în dosar; b) procesul-verbal de cercetare;

c) nota de constatare la faţa locului, încheiată imediat după producerea evenimentului de către inspectorul de muncă, în cazul evenimentelor care se cercetează de către inspectoratul teritorial de muncă/Inspecţia Muncii, conform competenţelor, sau de către lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie, iar în absenţa acestora, de serviciul extern de prevenire şi protecţie, în cazul evenimentelor a căror cercetare intră în competenţa angajatorului, şi semnată de către angajator, care va cuprinde precizări referitoare la poziţia victimei, existenţa sau inexistenţa echipamentului individual de protecţie, starea echipamentelor de muncă, modul în care funcţionau dispozitivele de protecţie, închiderea fişei de instruire individuală prin barare şi semnătură, ridicarea de documente sau prelevarea de probe şi orice alte indicii care pot clarifica toate cauzele şi împrejurările producerii evenimentului; c^1) nota de constatare la faţa locului, întocmită de alte organe de cercetare abilitate şi încheiată în prezenţa şi cu participarea reprezentanţilor inspectoratului teritorial de muncă, care reprezintă piesă la dosar şi înlocuieşte nota prevăzută la lit. c). Nota de constatare nu se va întocmi în situaţiile în care se menţine o stare de pericol grav şi iminent de accidentare, care nu permite accesul inspectorilor de muncă la locul evenimentului, argumentându-se acest fapt; d) schiţe şi fotografii referitoare la eveniment; e) declaraţiile accidentaţilor, în cazul evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă sau de invaliditate; f) declaraţiile martorilor şi ale oricăror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului; g) copii ale actelor şi documentelor necesare pentru elucidarea împrejurărilor şi a cauzelor reale ale evenimentului; h) copii ale certificatului constatator sau oricăror alte autorizaţii în baza cărora angajatorul îşi desfăşoară activitatea; i) copii ale fişei de identificare a factorilor de risc profesional şi ale fişei de aptitudine, întocmite potrivit prevederilor legale; j) copii ale contractelor individuale de muncă ale victimelor; k) copii ale fişelor de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale victimelor; în caz de deces aceste fişe se vor anexa în original; l) concluziile raportului de constatare medico-legală, în cazul accidentului mortal; m) copie a hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul, în cazul persoanelor date dispărute; n) copie a certificatelor de concediu medical, în cazul accidentului urmat de incapacitate temporară de muncă; o) copie a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, în cazul accidentului urmat de invaliditate; p) copii ale actelor/documentelor emise/completate de unităţile sanitare care au acordat asistenţă medicală victimelor, inclusiv asistenţă medicală de urgenţă, din care să rezulte data şi ora când accidentatul s-a prezentat pentru consultaţie, precum şi diagnosticul; q) copie a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice.

Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a determina caracterul accidentului.

Înregistrarea accidentelor de muncăÎnregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în registrele de

evidenţă prevăzute, în baza procesului-verbal de cercetare. Accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima,

cu excepţiile prevăzute de lege. Accidentele de muncă produse la sediile secundare aflate pe raza altui judeţ decât cel

unde este declarat sediul social se vor înregistra la sediul social, cu excepţia cazului în care sediul secundar are personalitate juridică.

Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate.

În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.

Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată victima.

Accidentul de muncă suferit de o persoană aflată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.

Accidentul de muncă suferit în timpul stagiului de practică profesională de către elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia profesională.

Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.

Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul.

În cazul accidentului de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta, înregistrarea se face în condiţiile prevăzute de lege.

Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.

Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.

Accidentul de muncă produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii ca urmare a neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator se înregistrează de către angajatorul care, în urma cercetării, a fost găsit răspunzător de producerea accidentului.

Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare accidentului în cauză.

Dispariţia unei persoane în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia se înregistrează ca accident mortal, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul.

FIAMÎn baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege,

angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care se

înaintează spre avizare după cum urmează: a) inspectoratului teritorial de muncă care a avizat dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea avizului; b) inspectoratului teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea procesului-verbal de cercetare.

Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului.

Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social, domiciliul sau reşedinţa.

În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.

Angajatorul are obligaţia de a anunţa încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă la inspectoratul teritorial de muncă la care a înaintat FIAM, în termen de 5 zile lucrătoare de la încheierea perioadei de incapacitate temporară de muncă.

În cazul în care angajatorul şi-a încetat activitatea, accidentele suferite de lucrătorii acestuia vor fi înregistrate în contul lui, iar completarea FIAM va fi efectuată de inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia angajatorul îşi desfăşura activitatea.

Registre de evidenţăAngajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:

a) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă b) Registrul unic de evidenţă a incidentelor periculoase c) Registrul unic de evidenţă a accidentelor uşoare d) Registrul unic de evidenţă a accidentaţilor în muncă ce au ca urmare incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru

În registrul prevăzut la lit. d) se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minimum 4 zile de lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului. Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate.

Alte prevederi• Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea evenimentelor produse în afara graniţelor

României, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu, se realizează în conformitate cu prevederile H.G.1425/2006

• Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul României în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, se realizeză în conformitate cu prevederile H.G. 1425/2006

Boli profesionaleOrice suspiciune de boală profesională, inclusiv intoxicaţia acută profesională, se va

semnala obligatoriu de către toţi medicii, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.

Medicul care suspectează o boală profesională sau o intoxicaţie acută profesională completează fişa de semnalare BP1, şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională ori de intoxicaţie acută profesională.

După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale.

Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale

Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea, pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, direcţiei de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, inspectoratului teritorial de muncă participant la cercetare şi asigurătorului la nivel teritorial.

Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:

a) opisul documentelor din dosar; b) istoricul de expunere profesională (documentul care certifică ruta profesională, şi

anume copie de pe carnetul de muncă) şi, după caz, nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată;

c) copie de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale de la dosarul medical de medicina muncii;

d) istoricul stării de sănătate la locul de muncă (documentul eliberat de medicul de medicina muncii care asigură asistenţa de medicina muncii la unitatea respectivă);

e) document medical care precizează diagnosticul de boală profesională (biletul de ieşire emis de clinica/secţia de medicina muncii din structura spitalelor sau adeverinţa medicală emisă de medicul de medicina muncii care a precizat diagnosticul de boală profesională, în cazul în care bolnavul nu a fost internat) şi copii ale unor investigaţii necesare pentru susţinerea diagnosticului de profesionalitate;

f) procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională; g) copie de pe fişa de semnalare BP1.

Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută în anexa nr. 22 din H.G. 1425/2006

Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

Bolile legate de profesieLista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23 din H.G.1425/2006.Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se

comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.

CAPITOLUL XI

CONSECINTELE NECUNOASTERII SAU NERESPECTARII LEGISLATIEI IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA

Nerespectarea legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca conduce la: Sanctionarea celui vinovat Producerea unor evenimente (accidente de munca, incidente periculoase, imbolnaviri

profesionale, etc.)

I.SANCTIONAREAIncalcarea legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca constituie, in functie de

gradul de pericolpe care il reprezinta fapta, fie abatere disciplinara, fie contraventie – care antreneaza raspundere administrative, fie infractiune – care antreneaza raspundere penala. Existenta prejudiciului, ca urmare a uneia din fapetele aratate mai sus, attrage raspunderea materiala sau civila, dupa caz.

Raspunderea disciplinara, contraventionala si penala exista, in cazul dispozitiilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, chiar daca unitatea sau persoana participanta la procesul muncii, nu au suferit nici un prejudiciu de oridn patrimonial.

In schimb raspunderea patrimoniala (materiala sau civila) poate exista numai in cazul in care, ca urmare a incalcarii legislatiei in domeniul securitatii si sanatatii in munca, au provocat pagube materiale (unitatii sau persoanei participante la procesul muncii.

Raspunderea disciplinara si contraventionala pot functiona concomitant, atunci cand fapta intruneste in acelasi timp atat elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, cat si cele ale

unei contraventii. Ele nu se exclude, deoarece orice contraventie la legislatia in domeniul securiatii si sanatatii in munca constituie si o obligatie de serviciu.

1.Raspunderea disciplinara1.1.Conceptul de raspundere disciplinaraRespectarea obligatiilor ce revin persoanei incadrate in munca constituie ceea cew se

numeste disciplina muncii.In domeniul securitatii si sanatatii in munca obligatiile pe care o persoana incadrata in

munca trebuie sa le respecte sunt prevazute in actele normative care reglementeaza securitatea si sanatatea in munca, in regulamentul de organizare si funcgtionafre, regulamentul intern, contratul colectiv de munca, contractul individual de munca, precum si in indicatiile date de conducerea unitatii prin decizii sau ordine (scrise sau verbale).

Nerespectarea obligatiilor la care s-a facut referire mai sus, indifferent sub ce aspect (fie neluarea masurilor, fie nerespectarea celor luate) constituie abatewre disciplinara, cafre atrage dupa ea raspunderea disciplionara s persoanelor vinovate.

1.2.Elementele constitutive ale abaterii disciplinarePentru ca fapta persoanei incadrate in munca sa constituie abatere disciplinara si ca atare

sa atraga aplicarea unei sanctiuni disciplinare, trebuie intrunite urmatoarele conditii:a) cel care a savarsit fapta sa fie incadrat in munca;b) sa existe vinovatie;c) fapta sa contravina obligatiilor de serviciu si normelor de comportament prevazute de

lege, contract, regulament, etc.d) fapta sa aiba urmari nefavorabile asupra relatiiloer de munca din unitate.Faptele care constituie abateri disciplinare in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu

sunt enumerate in actele normative care se refera la ele. Actiunile sau inactiunile prin care se incalca obligatiile de munca pot fi extreme de variate. De aceea obligatia de munca a carei nerespectare justifica aplicarea unei santiuni disciplinare va fi apreciata intotdeauna ca intrand in continutul unui raposr juridic de munca concret.

1.3.Sanctiuni disciplinareSanctiunile disciplinare sunt mijloace de constrangere care se aplica persoanelor

incadrate in munca ce au savarsit abateri disciplinare. Deoarece acestea sunt fapte care prezinta, de regula, o periculozitate sociala redusa, sanctiunile disciplinare au in primul rand un character educativ-preventiv, scopul urmarit prin aplicarea lor fiind acela de a apara ordinea si disciplina la locul de munca, de a educa pe cei incadrati in munca in spiritual indeplinirii constiincioase a indatoririlor de serviciu si de a preveni producerea unor acte de indiscipline.

Sanctiunile disciplinare sunt prevazute in Codul Muncii si sunt aplicate numai prin decizia scrisa a angajatorului.

2.Raspundereea contraventionala2.1.Trasaturi proprii contraventieiContraventia este fapta savarsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai redus

decat infractiune si este prervazuta si sanctionata ca atare prin legi sau alte acte normative.

Sub aspectul continutului sau contraventia se apropie, ca fapta prin care se incalca dispozitiile legale, de infractiune. Contraventia se deoasebeste insa de infractiune, criteriul determinant constituindu-l gradul de pericol social pe care il prezinta fapta savarsita (mai redus).

2.2.Contraventiile la normele si dispozitiile legale de securitate si sanatate in muncaDupa gravitatea lor si dupa cuantumul amenzii care se aplica, contraventiile la

dispozitiile legale de securitate si sanatate in munca sunt prevazute la art.39 si 40 din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006.

Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute de legea securitatii si sanaattii in munca se fac de catre inspectorii de munca. Sanctiunile contravewntionale prevazute de Legea 319/2006 se aplica angajatorilor.

3.InfractiuneaInfractiunea este fapta care prezinta pericol social marit, savarsita cu vinovatie si

pedepsita de legea penala.Faptele care constituie contraventie in domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt

prevazute la art.37 si 38 din Legea securitatii si sanatatii in munca nr.319/2006.Neluarea vreuneia dintre masurile legale de securitate si sanatate in munca de catre

persoana care avea indatorirea de a lua aceste masuri, daca se creeaza un pericol grav si imminent de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profersionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la doi ani au cu amenda. Daca fapta prevazuta mai sus produce consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoare de la un an la trei ani sau amenda. Daca fapta prevazuta mai sus este savarsita din culpa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni sau un an sau cu amenda.

Nerespectarea de catre orice persoana a obligatiilor si a masurilor stabilite cu privire la securitatea si sanatatea in munca, daca prin se creeaza un pericol grav si imminent de producere a unui accident de munca sau imbolnavire profersionala, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la doi ani au cu amenda. Daca fapta prevazuta mai sus produce consecinte deosebite, pedeapsa este inchisoare de la un an la trei ani au amenda.

Daca nerespectarea consta in repunerera in functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminarii tuturor deficientelor pentru care s-a luat masura opririi lor, pedeapsa este inchisoare la un un an la doi sau amenda.

II.PRODUCEREA UNOR EVENIMENTENerespectarea legislatiei in vigoare in domeniul securitatii si sanatatii in munca, poate

conduce la producerea unui eveniment – accident de munca, incident periculos, boala profesionala,etc.

Accidentul de munca – vatamarea violenta a organismului sau intoxicatia acuta profesioana survenita in timpul procesului de munca sau a indeplinirii indatoririlor de serviciu si care produce incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate sau deces.

Dupa gravitate accidentele de munca se clasifica in: accidente cu incapaciatate temporara de munca, accidente cu invaliditate si accidente mortale.

Dupa numarul de accidentati accidentele se clasifica in accidente individuale si accidente collective.

Accidentul colectiv este accidentului in urma caruia sa accidenteaza in acelasi timp si din aceeasi cauza cel putin 3 persoane.