Subiecte Proba Practica AMG

23
Subiecte proba practica AMG 1.Schimbarea lenjeriei de pat fără bolnav Materialele necesare: - cearşaf simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două pături, două perne. Efectuarea: Se îndepărtează noptiera de lângă pat, se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se aşează, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, păturile, împăturite corect. Cearşaful se aşează la mijlocul saltelei, se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre capătul opus. Se introduce cearşaful adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul: persoana aşezată cu faţa spre capătul patului: cu mâna de lângă pat prinde partea laterală a cearşafului la o distanţă egală de la colţ, cu lungimea părţii atârnate şi o ridică în sus pe lânga saltea; partea de cearşaf de sub marginea inferioară a saltelei se introduce sub saltea; se lasa în jos partea de cearşaf ridicată ; se introduce sub saltea partea de cearşaf care atârnă sub marginea inferioară a saltelei; celelalte trei colţuri se fac după aceeaşi procedură. Se introduce apoi sub saltea toată partea laterală a cearşafului începând de la colţurile saltelei; se întinde bine cearşaful să nu prezinte cute. Dacă este nevoie se aşează muşamaua (transversal, la mijlocul patului) şi se acoperă cu aleza.

description

amg

Transcript of Subiecte Proba Practica AMG

Subiecte proba practica AMG 1.Schimbarea lenjeriei de pat fr bolnav Materialele necesare:- cearaf simplu, cearaf plic, dou fee de pern, una-dou pturi, dou perne. Efectuarea: Se ndeprteaz noptiera de lng pat, se aeaz un scaun cu sptar la captul patului. Pe scaun se aeaz, n ordinea ntrebuinrii, lenjeria curat, pernele, pturile, mpturite corect. Cearaful se aeaz la mijlocul saltelei, se desface i se ntinde o parte a cearafului spre cptiul patului, cealalt spre captul opus. Se introduce cearaful adnc sub saltea la ambele capete. Se execut colul: persoana aezat cu faa spre captul patului: cu mna de lng pat prinde partea lateral a cearafului la o distan egal de la col, cu lungimea prii atrnate i o ridic n sus pe lnga saltea; partea de cearaf de sub marginea inferioar a saltelei se introduce sub saltea; se lasa n jos partea de cearaf ridicat ; se introduce sub saltea partea de cearaf care atrn sub marginea inferioar a saltelei; celelalte trei coluri se fac dup aceeai procedur. Se introduce apoi sub saltea toat partea lateral a cearafului ncepnd de la colurile saltelei; se ntinde bine cearaful s nu prezinte cute. Dac este nevoie se aeaz muamaua (transversal, la mijlocul patului) i se acoper cu aleza. Apoi se aeaz cel de-al doilea cearaf peste care se ntinde ptura; marginea cearafului dinspre cap se rsfrnge peste ptur. Pentru ca ptura s nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelor pacientei, se va face o cut att din cearaf, ct i din patur, astfel: se aeaz palma minii dinspre picioare pe patur, iar cealalt mn se introduce sub cearaf, ridicnd cearaful i ptura peste palma opus, formnd astfel o cut; se introduce apoi sub captul de la picoare al saltelei, att cearaful ct i ptura, apoi se aeaz colurile folosind procedura descrisa mai sus. Dac se folosete plicul n loc de cearaf, atunci ptura se introduce n plic, dup ce se ndoaie n lungime. Se aeaz pernele introduse n feele de pern curate. 2.Schimbarea lenjeriei de pat la pac imobilizat

Materiale necesare:-cearsaf simplu, cearsaf plic, 2 fete de perna, 2 perne, 1,2 paturi, paravan, sac de rufeEfectuare:Lenjeria de pat se aseaza pe un scaun in ordinea prioritatii impaturita in felul urmator:-patura si cearsaful de sub patura se impaturesc fiecare in 3(in forma de armonica).-aleza se ruleaza impreuna cu musamaua (pe latime sau pe lungime).-cearsaful se pliaza in lungime, cand schimbarea patului se executa pe lungime si in latime, cand schimbarea lenjeriei se executa pe latime.

SCHIMBAREA LENJERIEI PE LATIME:Bolnavul poate fi intors in pozitia sezand. In acest caz, schimbarea lenjerieise va face in latimea patului. Rularea si impaturirea lenjeriei se face ca laschimbarea lenjeriei de pat pe lungime. Tehnica va fi efectuata de 2asistente. Una dintre asistente, va sprijini bolnavul, iar cealalta, va rulalenjeria murdara, dupa ce in prealabil s-a spalat pe maini cu apa si sapun si aimbracat manusile de protectie. Bolnavul este acoperit si este ridicat deasistenta medicala din dreapta in pozitie sezand. Cu manusi curate, se vaderula lenjeria de pat curata, de la spatele bolnavului, unde cele 2 cearsafurise vor intalni fara a se atinge. Se va avea grija ca lenjeria curata sa ajunga lamijlocul patului, pentru a se putea introduce sub saltea, de ambele margini.Dupa intinderea lenjeriei pe suprafata libera a saltelei, bolnavul este culcat.Daca starea lui i-o permite este rugat sa ridice regiunea bazinului. Daca insaaceasta nu este posibila, sau este contraindicata, atunci cele 2 asistente vorintroduce mainile, dinspre capatul proximal al patului(capul bolnavului), cupalmele suprapuse sub bazinul lui, si il vor ridica, iar cu una din mainilelibere ramase, se va indeparta lenjeria murdara in sac, derulandu-se imediatlenjeria curata. Dupa efectuarea tehnicii, asistenta medicala, se asigura cabolnavul este asezat cat mai confortabil. In unele cazuri, aleza se va schimbade mai multe ori pe zi, nefiind nevoita sa schimbe si lenjeria de pat.

3.Imobilizarea provizorie a unei fracturi de humerus

4.Imobilizarea provizorie a unei fracturi de clavicula

5.Masurarea si notarea in FO a temperaturii.Termometrul maximal utilizat in medicina este gradat dupa scara Celsius.Inainte de a fi date in folosinta, termometrele medicale sunt verificate.Termometrul in uz(termometru maximal), este tinut in solutii dezinfectantede bromocet sau cloramina 2%. Solutia nu acopera termometrele tinutevertical, in borcane doar pana la jumatate. Pe fundul borcanelor, se aseazavata acoperita cu tifon pentru a nu permite lovirea rezervoarelor de fundulvasului de sticla. Masurarea temperaturii cu termometru maximal se face incavitati inchise sau semiinchise pentru a obtine temperatura cea maiapropiata de cea centrala. Masurarea se face in axila, rect, vagin, ureche sicavitatea bucala.MATERIALE NECESARE:-termometru maximal-borcanul cu solutie de bromocet sau cloramina 2%-casoleta cu tampoane sterile-tavita renala-alcool medicinal-ceas cu secundar-carnetelul asistentei medicale-foaie de temperatura-pix de culoare albastraTEHNICA: Materialele se transporta la patul bolnavului pe masuta protejatade un camp steril. Asistenta se spala pe maini cu apa si sapun, imbracamanusile, scoate termometrul din solutia dezinfectanta, il clateste sub jet deapa pentru a nu irita tegumentul, si il usuca prin tamponare cu ajutorul unorcomprese. Verifica daca coloana de mercur este coborata in rezervor, dacanu il schimbam sau il scuturam.Masurarea temperaturii in axila: Se ridica bratul bolnavului, se sterge axilaacestuia prin tamponare cu prosopul bolnavului. Se introduce termometrulcu rezervorul in interiorul axilei. Se va tine timp de 1 minut, dupa care sescoate, se citeste gradatia, si se retine. Daca bolnavul era adinamic sauagitat, bratul era sustinut de asistenta medicala. Ne ocupam de ingrijireaulterioara a bolnavului pentru redarea confortului termic si fizic placut. Senoteaza valoarea obtinuta in foaia de temperatura si carnetelul asistenteimedicale. Se trece la reorganizarea locului de munca.

6.Masurarea si notarea in FO a respiratieiSCOP: Poate constitui un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, al evolutieibolii, recunoasterea complicatiilor si a prognosticului.MATERIALE NECESARE:ceas cu secundarfoaie de temperaturapix sau creion de culoare verdecarnetelul propriuTEHNICA: Materialele au fost pregatite si transportate la patul bolnavuluipe masuta protejata de un camp steril. Il pozitionam in decubit dorsal, iardaca acesta are pozitia ocupata se va trece la masurarea respiratiei. Se aseazafata palmara pe suprafata toracelui bolnavului. Se numara frecventamiscarilor, si anume, numarul inspiratiilor, adica miscari de ridicare atoracelui timp de un minut. Dupa terminare, se retine valoarea obtinuta, vomasigura confort termic si fizic palcut si se noteaza tehnica in foaia deobservatie. La aceasta tehnica nu necesita preg.psihica, deoarece poateinfluenta valorile respiratiei. Se trece la reorganizarea locului de munca.

7.Masurarea si notarea in FO a pulsuluiSCOP: Evaluarea functiilor cardiovasculare.MATERIALE NECESARE:ceas cu secundarfoaia de temperaturapix sau creion de culoare rosiecarnetelul asistentului medicalTEHNICI: Bolnavul este pregatit psihic, asigurarea repasului fizic si psihic,10-15 minute. Pregatirea fizica: bolnavul este pozitionat in decubit dorsal cubratul sprijinit. Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun, trece laeliberarea arterei radiale(in prelungirea policelui). Dupa ce a localizat arteraradiala, asistenta fizeaza varful celor 3 degete(aratator mijlociu si inelar) petraiectul arterei. Asistenta medicala exercita o presiune asupra pereteluiarterial cu varful degetelor si numara pulsatiile timp de 1 minut. Retinevalorile si se ocupa de ingrijirea bolnavului. Dupa terminare asistentanoteaza in foaia de temperatura valoarea obtinuta cu un pix de culoare rosie.Fiecarui punct ii corespund 4 pulsatii. Uneste valoarea obtinuta cu ceaanterioara printr-o linie pentru obtinerea curbei pulsatile. In carnetelulpropriu, asistenta noteaza pulsul in cifre. Asistenta trece la reorganizarealocului de munca si apoi se spala cu apa si sapun, dupa ce in prealabil adezbracat manusile.LOCURI UNDE SE MAI POATE MASURA PULSUL: Oricare arteraaccesibila palparii si pate fi comprimata pe un plan osos:artera radiala, arteratemporala, subclaviculara, artera superficiala, artera carotida, arterafemurala, artera poplitee, artera pedioasa, artera tibiala.

8.Masurarea si notarea in FO a T.A.SCOP: Evaluarea functiei cardiovasculare (forta de contractie a inimii sirezultatul determinat de elasticitatea si calibrul vaselor).Elemente de evaluat:tensiunea arteriala maxima(sistolica) si tensiunea arterialaminima(diastolica).MATERIALE NECESARE:tensiometru format din: manseta pneumatica, tubulatura, manometru, para cusupapa, stetoscop format din: olive si membrana;tampoane de vatacomprese sterilepix de culoare albastrafoaia de temperaturacarnetelul asistentei medicaleTEHNICA: Bolnavul este pregatit psihic, ise explica importanta sinecesitatea tehnicii. Bolnavul este pregatit fizic: se asigura ca bolnavul areun repaus de 10-15 minute. Dupa transportul materialelor la patulbolnavului, asistenta se spala pe maini cu apa si sapun apoi asezam mansetapneumatica pe treimea medie a bratului aflat in extensie si supinatie.Asistenta medicala dezinfecteaza cu alcool medicinal membranastetoscopului si olivele acesteia. Se sustine membrane stetoscopului pe arterahumerala. Se introduce olivele in urechi, se pompeaza aer in manseta cuajutorul parei de cauciuc pana dispar zgomotele pulsatile. Se decomprimaprogresiv aerul din manseta prin deschiderea supapei, pana ce se percepeprimul zgomot, acela fiind tensiunea arteriala maxima. Se retine valoarea, sise continua decomprimarea, zgomotele devenind mai puternice, iar laultimul zgomot care se aude, reprezinta tensiunea arteriala minima. Se retinvalorile obtinute, se va ocupa de ingrijirea bolnavului pentru a-i redaconfortul termic si fizic placut. Ne ocupam de foaia de temperatura trecandvalorile obtinute. Vom indeparta materialele din salon si vom trece lareorganizarea locului de munca.

12.Imobilizarea provizorie a unei fracturi de gamba

13.Recoltarea prin punctie venoasa a 5 ml de sange pentru examene de laboratorPunctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prinintermediul unui ac de punctie. Scop: Explorator pentru recoltare de sange invederea examinarii de laborator si terapeutic in administrarea demedicamente sub forma injectiei intravenoase si perfuziei (PEV), saurecoltarea unei cantitati de 500 mL de sange in edem pulmonar sauhipertensiune arteriala, dar si pentru transfuzare.MATERIALE NECESARE:musama aleza.perna elastica pentru sprijinirea bratuluialcool medicinal, ace de 25-30mm si diam de 6/10, 7/10, 10/10.seringi de capacitate corespunzatoare.tampoane.Eprubete.manusi sterile.garoul.2 tavite renale.solutia injectabila.Locuri de punctie: venele de la plica cotului(basilica si cefalica), veneleantebratului, venele de pe fata dorsala a mainii, venele subclaviculare,venele femurale, venele maleolare interne, venele epicraniene si jugulare.Bolnavul este pregatit psihic, explic tehnica si importanta efectuarii ei, fizic,pozitionandu-l in pozitie sezand pe scaun cu bratul in abductie si supinatiesau bolnavul este asezat in pat in D.D. cu membrul superior sprijinit inextensie, abductie si supinatie. Se dezbraca membrul ales, astfel incatmaneca sa nu impiedice circulatia de intoarcere. Se aseaza sub bratulbolnavului perna protejata de musama si aleza. Asistenta medicala se spalape maini cu apa si sapun, imbraca manusile, examineaza calitatea si stareavenelor de la plica cotului si alege locul de executare a punctiei. Aplicagaroul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei, strangandu-l, astfelincat sa opreasca circulatia venoasa de intoarcere, efectuand staza, fara acomprima artera. Palpeaza cu indexul mainii stangi, locul pentru punctie.Roaga bolnavul sa stranga pumnul pentru evidentierea venelor, acesteadevenind turgescente. Dezinfecteaza locul cu un tampon imbibat in alcool.Fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei,executand o usoara compresiune si tractiune in jos. Se fixeaza seringa,gradatia si bizoul fiind in sus, acul ramanand atasat. In mana dreapta intrepolice si restul degetelor se tine seringa. Se patrunde cu acul traversand inordine tegumentul in directie oblica, formand un unghi de 30 de grade, apoiperetele venos invingand o rezistenta elastica pana cand acul inainteaza ingol. Se schimba directia acului cu 1,2 cm, in lumenul venei, se verificapatrunderea acului in vena prin aspirare cu seringa. Se continua tehnica infunctie de scopul punctiei venoase:Injectarea medicamentelor, perfuzie (dupa indepartarea stazei) sau recoltareasangelui. Se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii prindesfacerea garoului si a pumnului. Se aplica tamponul imbibat la loculpatrunderii acului si se retrage brusc acul. Se comprima locul punctiei 3minute, bratul fiind in pozitie verticala, pana la realizarea hemostazei(oprireasangerarii), nu se flecteaza antebratul pe brat, deoarece exista risc de a facehematom(colectie de sange intr-un tesut). Daca este cazul se efectueazatualeta locala a tegumentelor si se schimba lenjeria daca s-a murdarit.Bolnavul este instalat comod in pat si este supravegheat. Pregateste sangelerecoltat pentru trimitere la laborator, daca punctia a fost in scop explorator.Reorganizeaza locul de munca si noteaza punctia.14.Recoltarea prin punctie venoasa a 5 ml de sange cu vacutainerDEFINITIE: Folosirea acestei metode, pentru examene hematologice,biochimice, serologice, bacteriologice. Aceasta metoda asigura confortulbln, calitatea probei de sange si securitatea personalului medical.SCOP: explorator.MATERIALE NECESARE:holder( tub din material plastic, care prezinta la partea superioara, amboul, lacare se ataseaza acul de punctie, prin infiletare, iar la partea inferioara, 2aripioare);acul de punctie(este protejat de carcasa bicolora);tuburi vacutainer(eprubete) cu dopuri de diferite culori;stativul;manusile sterile;garou;2 tavite renale ;casoleta cu tampoane de vata imbibate in alcool medicinal;rulou;musama si aleza.Toate materiale sunt pregatite pe masuta de tratament protejata de un campsteril. Bolnavul este pregatit psihic: este anuntat si i se explica importantatehnicii, dar si necesitatea efectuarii acesteia. Bolnavul este pregatit fizic:este asezat(in sala de tratament, dupa caz), pe scaun, in pozitie sezand sau insalon, in decubit dorsal cu membrul superior in abductie, extensie sisupinatie. Asistenta medicala se spala pe maini cu apa si sapun si imbracamanusile steril. Verifica banda de siguranta a acului de punctie(integritatea58si termenul de valabilitate). Indeparteaza carcasa(teaca)de culoare alba saudeschisa, a acului prin miscari de rasucire, infileteaza capatul liber al aculuiin holder. Aplica garoul la distanta de 7-8cm deasupra locului de electie.Indeparteaza carcasa colorata a acului, executa punctia venoasa, introducetubul in holder, apucand aripioarele cu indexul si mediul si cu policeleimpinge tubul in holder, apucand aripioarele cu indexul si mediul si cupolicele impinge tubul in holder si astfel va fi strapunsa diafragma gumata adopului. Dupa prelevarea sangelui se scoate tubul din holder prin miscari deimpingere asupra aripioarelor laterale cu policele. Se introduce tubulurmator, se retrage acul din vena, comprimand locul punctiei 3-5 minute, cutamponul imbibat in alcool, fara a flecta antebratul pe brat, pentru realizareahemostazei. Se eticheteaza tubul si se trimite la laborator; se reorganizeazalocul de munca. Acele se depun in recipiente pemtru intepatoare(daca estecazul se efectueaza tualeta locala a tegumentului, daca lenjeria s-a murdarit,se schimba; se asigura o pozitie comoda a bolnavului in pat, pentru a fisupravegheat in continuare). VSH se colecteaza in eprubeta vacutainer cudop negru. Tubul mov este pentru determinarea hematocritului(VET),recoltarea sangelui se face prin punctie venoasa. Recoltam 2ml sange pecitrate de EDTA( etilen-diamino-tetraacetic 1%).Anticoagulante:heparina= 0,1-0,2mg /ml sangecitrate de sodium 3,8sare disodica(Na2 EDTA)= sare disodica a acidului etilen diaminotetraacetic in cantitate de 1-2mg/ml sange.Tub mov pentru hemoleucograma. Grupul si Rh se colecteaza tot in tubnegru.ORDINEA: rosu, albastru, mov, negru.

15.Determinarea grupelor de sange prin metoda BETH-VINCENTAnticorpii monoclonali ANTI A i ANTI B sunt de tip IgM i produc aglutinarea direct, pe lam, la temperatura camerei, a antigenelor omoloage A, respectiv B. Reactivii au fost testai prin mai multe metode, sunt specifici, au o aviditate mult mai mare dect cele de surs uman. Metoda de lucru:Se folosete snge venos 3-4 ml.Pe o lam cu godeuri, se picur cte o pictur de ser ANTI A respectiv ANTI B; alturi, n dreptul fiecrei picturi de ser, se adaug cte o pictur de eritrocite de determinat (pictura de 10 ori mai mic dect pictura de ser); picturile de ser se omogenizeaz cu cele de eritrocite, cu colul unei lame sau cu bagheta de sticl; dup 3-4 secunde, apar primele semne de aglutinare, iar reacia este complet dup un minut.1. Dac aglutinarea nu se produce, nseamn c sngele cercetat nu are aglutinogenul. Aparine grupei 0I.2. Dac aglutinarea se produce n serul ANTI A, nseamn c sngele cercetat are aglutinogen A. Sngele aparine grupei AII.3. Dac aglutinarea se produce n serul ANTI, B, nseamn c sngele de cercetat are aglutinogen B. Snge/e aparine grupei B III.4. Dac aglutinarea se produce n ambele seruri-test, nseamn c sngele conine att aglutinogen A, ct i aglutinogen B ; Face parte, deci, din grupa AB IV.16.Administrarea intramusculara de solutii medicamentoaseInjecia intramuscular : introducerea substanelor medicamentoase n stare lichid n organism prin intermediul unui ac ce traverseaz muchii voluminoi lipsii de vase, nervi, trunchiuri nervoase ; n muchii fesieri se evit lezarea nervului sciatic.ScopTerapeuticresorbia ncepe imediat dup administrare; se termin n 3-5min; mai lent pentru soluiile uleioasei.m. se administreaz soluii izotone uleioase coloidale, cu densitate mareLocul de elecie: regiunea fesier cadranul superoextern fesier = rezult din ntretierea unei linii orizontale, care trece prin marginea superioar a marelui trohanter, pn deasupra anului interfesier, cu alta vertical perpendicular pe mijlocul celei orizontale cnd pacientul e culcat, se caut ca repere punctuale Smirnov i Barthelmy (punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra i napoia marelui trohanter; punctul Barthelmy e situat la unirea treimii externe cu cele dou treimi interne a unei linii care unete spina iliac antero-superioar cu extremitatea anului interfesier) cnd pacientul este n poziie eznd, injecia se poate face n toat regiunea fesier, deasupra liniei de sprijinLocuri de administrare: muchi voluminoi lipsii de trunchiuri mari de vase i nervi - regiunea superoextern a fesei - faa extern a coapsei, n treimea mijlocie - faa extern a braului, n muchiul deltoid pregtirea injecieiMateriale seringi sterile i uscate, de unic folosin ace de injecie sterile, de unic folosin, cu diametru de 7/10,8/10,9/10mm seringile i acele se gsesc mpreun sau separat ambalate i sterilizate tampoane de vat sterile tinctur de iod, alcool, eter pile din metal pentru deschiderea fiolelor medicamentele de injectat lamp de spirt, tvi renal pacientul: - se informeaz- se recomand s relaxeze musculatura- se ajut s se aeze comod n poziie decubit ventral, decubil lateral, ortostatism, eznd (pacienii dispneici) - se dezbrac regiuneaEfectuarea asistenta i spal minile dezinfecteaz locul injeciei ntinde pielea ntre indexul i policele minii stngi i neap perpendicular pielea cu rapiditate i siguran, cu acul montat la sering se verific poziia acului prin aspirare se injecteaz lent soluia se retrage brusc acul cu seringa i se dezinfecteaz locul se maseaz uor locul injeciei pentru a activa circulaia favoriznd resorbiangrijirea ulterioar a pacientului: - se aeaz n poziie comod, rmnnd n repaos fizic 5-10 minute17.Administrarea intravenoasa de solutii medicamentoaseDef. : introducerea substanelor medicamentoase n stare lichid n organism prin puncie venoas.Scop: explorator se administreaz substane de contrast radiologic terapeutic Locul injeciei : v. de la plica cotului v. antebraului v. de pe faa dorsal a minii v. maleolare interne v. epicranieneSoluii administrate : - izotone - hipertoneresorbia: instantaneeExecuia injeciei: asistenta i spal minile se alege locul punciei se dezinfecteaz locul punciei se execut puncia venoas : se fixeaz vena cu policele minii stngi, la 4-5 cm sub locul punciei, exercitnd o uoar compresiune i traciune n jos asupra esuturilor vecine se fixeaz seringa, gradaiile fiind n sus, acul ataat cu bizolul n sus, n mna dreapt, ntre police i restul degetelor se ptrunde cu acul traversnd, n ordine, tegumentul n direcie oblic (unghi de 30 de grade), apoi peretele venos nvingndu-se o rezisten elastic, pn cnd acul nainteaz n gol se schimb direcia acului 1-2 cm n lumenul venei se controleaz dac acul este n ven se ndepsrteaz staza venoas prin desfacerea garoului se injecteaz lent, innd seringa n mna stng, iar cu policele minii drepte se apas pe piston se verific, periodic, dac acul este n ven se retrage brusc acul, cnd injectarea s-a terminal; la locul punciei se aplic tamponul mbibat n alcool, compresiv ngrijirea ulterioar a pacientului se menine compresiunea la locul injeciei cteva minute se supravegheaz n continuare starea general18.Administrarea subcutanata de solutii medicamentoaseInjecia subcutanat reprezint introducerea medicamentelor n stare lichid n organism prin intermediul unor ace ce traverseaz esutul celular subcutanat. Scop terapeutic Resorbia ncepe la la 5-10 min de la administrare i dureaz n funcie de concentraia soluiei administrate. Se administreaz soluii izotone nedureroase cristaline (insulina, histamina, cofeina). Locul de elecieregiuni bogate n esut celular lax, extensibil faa extern a braului faa supero-extern a coapsei faa supra- i subspinoas a omoplatului regiunea subclavicular flancurile peretelui abdominalMateriale seringi sterile i uscate ace de injecie sterile cu lungimea de 30-40mm, cu bizoul lung pens anatomic sau pens Pan tinctur de iod, alcool, eter tampoane sterile de vat sau tifon pile de metal pentru deschiderea fiolei soluiile de injectat muama, tvi renalexecuie - asistenta i spal minile - dezinfecteaz locul injeciei -pentru injecia pe faa extern a braului, poziia pacientului este eznd, cu braul sprijinit pe old- se face o cut a pielii ntre indexul i policele minii stngi, care se ridic dup planurile profunde -se ptrunde brusc, cu for la baza cutei, longitudinal 2-4 cm -se verific poziia acului prin retragerea pistonului, dac nu s-a ptruns ntr-un vas sanguin -se injecteaz lent soluia medicamentoas, prin apsarea pistonului cu policele minii drepte -se retrage brusc acul cu seringa i se dezinfecteaz locul injeciei, masndu-se uor, pentru a favoriza circulaia i deci resorbia medicamentului19.Injectia intradermicaInjecia intradermic : administrarea de soluii medicamentoase lichide n organism cu ajutorul unui ac care traverseaz zonele lipsite de foliculi piloi.ScopExplorator intradermoreacii la tuberculin, la diveri alergeniTerapeutic anestezie local desensibilizarea organismului n cazul alergiilorLocul de elecie: faa anterioar a antebrauluiLocuri de administrare: zone lipsite de foliculi piloi faa anterioar a antebraului faa extern a braului i a coapsei orice regiune n scop de anestezieSoluii administrate: - izotone , uor resorbabile, cu densitate micResorbia: - foarte lentExecutarea- asistenta i spal minile- dezinfecteaz locul injeciei- se ntinde i imobilizeaz pielea cu policele i indexul minii stngi- se prinde seringa n mna dreapt (ntre policele i mediul minii drepte) i se ptrunde cu bizoul acului ndreptat n sus n grosimea dermului - se injecteaz lent soluia prin apsarea pistonului- se observ, la locul de injectare, formarea unei papule cu aspectul cojii de portocal, avnd un diametru de 5-6 mm i nlimea de 1-2 mm- se retrage brusc acul, nu se tamponeaz locul injecieireorganizareangrijirea ulterioar a pacientului- este informat s nu se spele pe antebra, s nu comprime locul injeciei- se citete reacia n cazul intradermoreaciilor la intervalul de timp stabilit20.Perfuzarea unui pacient deshidratat cu ser fiziologicPerfuzia intravenoasa are ca scop:hidratarea si mineralizarea organismuluiadministrarea medicamentelor la care se urmareste efect prelungitdepurative, adica dilueaza si favorizeaza excretia din organism a produselortoxice completeaza proteinele sau alte componente sangvine alimentare parenteralaMateriale necesare:-trusa sterila pentru perfuzat-solutie hidratanta sterila si incalzita la temperature corpului-garou-tavita renala-stativ pentru suspendarea pungilor cu solutie perfuzabila-seringi si ace sterile-musma, aleza-pensa termostatica-casoleta cu campuri sterile, comprese sterile, solutii dezinfectante ( alcool,tincture de iod )-romplast, foarfece, vataEtape de excutie:Pregatirea materialelor si instrumentelor:pe o tava acoperita cu un camp steril pregatim materialele mai sus amintitese pregateste flaconul si trusa de perfuzie si se fixeaza pe stativvom fi ft atenti sa eliminam aerul din lumenul tubului de perfuzie, iaramboul tubului sa nu atinga nimic din jur atunci cand il suspendam pe stativ,pt a nu desterilizePregatirea fizica si psihica a pacientului:se aseaza bolnavul in decubit dorsal, comod, cu bratul in extensie si pronatiesub brat punem o perna tare acoperita cu musama si alezaEfectuarea perfuziei:spalare pe mainise dezinfecteaza si badijoneaza locul punctieise face punctia venoasa si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la acse deschide imediat prestubul pt a permite scurgerea lichidului in vena si seregleaza viteza de scurgere a lichidului in vena cu ajutorul prestubului la 60pic / minut.pe urma, se fixeaza in leucoplast portiunea de tub de langa ac si acul pepielea bolnavuluise supravegheaza modul de functionare al aparatului si starea bolnavuluidaca exista mai multe flacoane cu solutie de perfuzat, schimbarea flaconuluigol cu cel plin se face astfel: inainte ca flaconul sa se goleasca complet seinchide prestubul si se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon; duparacordare se deschide imediat prestubul permitand lichidului sa curga invena; schimbarea flaconului se va face rapid pt ca sangele refulat prin ac sanu se coaguleze si sa fie necesara alta punctie venoasadupa terminarea perfuziei, inainte ca ultimul flacon sa se goleasca, seinchide prestubul, se aplica pensa hemostatica intre ambou si tubul decontrol, se exercita o presiune asupra zonei cu un tampon si se extrage acul (vezi punctia venoasa )pe locul punctiei se aplica pansament steril fixat cu leucoplast