Bazinul hidrografic – elemente morfometrice şi relația cu resursele de apă (de ex. rolul pădurii sau al coeficientului de împădurire). Exemple studiate

Bazinul hidrografic este considerat „spatiul geografic de pe care un sistem fluviatil (alcatuit dintr-un colector si afluentii sai) isi aduna apele”. Tinand seama de realitatea morfografica, acesta poate fi delimitat in mod natural, prin cumpene de apa si nu arbitrar. Este considerat un sistem deschis, dinamic, fiind unitatea de baza in care au loc in permanenta fluxuri de materie si energie. Cei mai importanti parametri morfometrici ai bazinului hidrografic, care au legatura cu caracteristicile hidrologice sunt: suprafata, altitudinea si panta medie. Alaturi de acestia se mai remarca: indicii de forma, de asimetrie, ocuparea cu diferite tipuri de suprafete si caracteristici ale bazinului, care influenteaza formarea si dinamica resurselor de apa. Suprafata bazinului hidrografic este delimitata de cumpana de apa (interfluviu) si reprezinta proiectia orizontala a suprafetei topografice. Cumpana de ape reprezinta linia care delimiteaza un bazin hidrografic. Este numita principala, atunci cand delimiteaza bazinul si secundara, atunci cand delimiteaza subbazine din cadrul bazinului. Lungimea si latimea bazinului hidrografic sunt parametrii morfometrici care definesc suprafata de receptie si se iau in calcul pentru determinarea altor parametri ai bazinului. Forma bazinului hidrografic influenteaza concomitent cu indicii morfometrici (suprafata, altitudinea, panta, lungime), modul in care se concentreaza apele si modul de formare si transmitere a undelor de viitura. Prin panta unei vai sau a unei unitati de relief intelegem raportul dintre diferenta de altitudine a doua puncte alese si distanta dintre acestea. Panta mai poate fi explicata si ca planul inclinat care margineste suprafetele orizontale. Vegetatia, in ansamblu si indeosebi padurea si modul de utilizare si/sau acoperire a terenurilor, tinand seama de pozitia geografica, caracteristicile morfometrice si morfologice ale reliefului si de particularitatile solului din arealul bazinului, detin un important rol hidrologic. Efectele hidrologice ale vegetatiei (indeosebi aceea forestiera), constau in capacitatea specifica de a intercepta o parte din precipitatii, retine si amortiza impactul eroziv al picaturilor de ploaie asupra solului, astfel incat agresivitatea scurgerii superficiale de pe versanti este atenuata.

Rețeaua hidrografică – parametrii morfometrici, tipizare, rol hidrologic. Prin retea hidrografica se intelege, in sens larg, totalitatea organismelor fluviatile dintr-un bazin de re naturale si artificiale, balti, mlastini). Frecvent insa, prin retea hidrografica se desemneaza un sistem fluviatil sau sistem de rauri care cuprind un rau colector si afluentii sai in diferite ordine. Principalele elemente care caracterizeaza reteaua hidrografica (numite elemente morfometrice) sunt: lungimea cursurilor de apa, coeficientul de sinuozitate, panta si profilul longitudinal, densitatea. Lungimea raurilor este distanta, exprimata in km, de la izvor la varsare. Coeficientul de sinuozitate reprezinta raportul dintre lungimea reala sau a proiectiei cartografice si lungimea in linie dreapta intre izvor si varsare sau intre doua puncte alese arbitrar. Profilul longitudinal reprezinta configuratia in plan a lungimii cursului principal, rezultata din reprezentarea unei succesiuni de puncte ale talvegului, ale caror coordonate sunt altitudinea si distanta de la izvor sau varsare. Densitatea retelei hidrografice se detrmina cunoscand lungimea retelei de rauri care dreneaza un bazin hidrografic dat si suprafata acestuia. Este un parametru morfometric important ce ofera informatii asupra resurselor de apa, energiei de relief etc.

Resursele de apă (Resursele de apă ale Terrei; Gestionarea resurselor de apă din România).APA CA RESURSĂ NATURALĂ Apa este cu certitudine, prin geneză si evolutie, o resursă naturală, vitală pentru existenta vietii pe Terra, vulnerabilă si limitată in timp si spatiu, dar regenerabilă „gratie” circuitului natural al acesteia pe Terra, cu existenta si evolutie perpetuă. La nivel global prezenta apei se datorează proceselor fizice, chimice si chiar biologice care se manifestă la nivelul planetei noastre, precum si evoluŃiei in anumite ere si perioade geologice a Terrei.RESURSELE DE APĂ DULCE ALE TERREI: Indeplinirea nevoilor de consum ale populatiei si ale tuturor activitătilor economice si sociale se bazează aproape in exclusivitate pe folosirea apei dulci. Se subliniează incă o dată că resursele de apă dulce ale Terrei sunt disponibile in principal in sistemele fluviatile, lacuri, ghetari si in subteran, reprezentand in schimb numai 2,53% din totalul resurselor naturale de apă ale planetei. Totusi, din cantitatea de apă dulce care prin calitătile ei poate fi folosită de om, aproximativ 68,7% (24.364.100 km3) este stocată sub formă de gheată sau cea a zăpezilor vesnice, cantonate indeobste la cei doi poli geografici si mai putin in regiunile montane inalte. Din această cantitate, 88,6% (21.600.000 km3) este cantonată in Antarctica, 9,5% (2.340.000 km3) in Groenlanda, iar diferenta de 1,9% (124.100 km3) - in zonele arctice si in regiunile muntilor inalti. La resursele de apă dulce se adaugă si 23.416.500 km3 care se găseste in solul inghetat (permafrost) din zona circumpolară, din care cu puŃin peste 50% poate fi utilizabilă. Analizate la nivelul continentelor, resursele de apă dulce ale planetei - calculate de diferiti autori si institutii de specialitate diferă foarte putin, dar valorile obtinute sunt destul de concludente pentru a ne forma o imagine asupra disponibilitătilor de apă de care dispun continentele in functie de nevoile actuale si de perspectivă ale locuitorilor acestora, indiferent cum sunt folosite resursele respective, si mai ales in evolutia societătii umane pe aceste teritorii.

Fenomene hidrice de risc (de ex. viituri - elemente de calcul, propagare viiturii prin albie – a se vedea materialultransmis pe e-mail la data abordării la LP - şi inundaţii) şi măsuri de diminuare (structural vs. nestructural – a se vedea materialul transmis pe e-mail la data abordării la LP).Fenomene hidrice de risc: Scurgerea apei unui rau fluctueaza intre doua momente extreme, reprezentate prin viituri si secari. In functie de efectele pe care le genereaza asupra componentelor naturale si antropice ale mediului, ele pot deveni dezastre sau catastrofe care produc dezechilibre in functionalitatea sistemului environmental. Din acest motiv ele au fost incluse in categoria riscurilor naturale. Viiturile reprezinta momente de varf in evolutia scurgerii apei unui rau. Se caracterizeaza prin cresteri spectaculoase, deosebit de rapide ale nivelului apei si implicit a debitului, pana la atingerea unui maxim, dupa care urmeaza scaderea apelor care revin la parametrii normali de scurgere. Orice viitura este definita de urmatorii parametri, care se pot determina si pe hidrografe: debitul (debitul de baza si maxim/varful), durata (timpul de crestere, de descrestere si timpul total), volumul, coeficientul de forma, stratul de apa scurs. Inundatiile constituie fenomene naturale si sunt o componenta a ciclului hidrologic natural al Pamantului. Inundatiile si in special marile inundatii constituie unele din fenomenele naturale care au marcat si marcheaza profund dezvoltarea societatii umane, ele fiind din punct de vedere geografic cele mai raspandite dezastre de pe glob.***de la seminar:Masuri de diminuare a riscului hidric: Gestionarea durabila a resurselor de apa si protectia impotriva efectelor asociate fenomenelor hidrice extreme necesita aplicarea unor seturi/serii de masuri structurale si nonstructurale. Principalele activitati de gestionare a riscului si aplicate la inundatii constau in:Activitati de prevenire

Activitati de management/gestionare in timpul fenomenuluiActivitati post evenimentMasuri structurale:Lucrari de amenajare a versantilorLucrari de regularizare a albiei minore (consolidarea malurilor prin plierea/paleerea taluzurilor, indiguiri, epiuri)BarajeleMasuri nestructurale:LigislatiaManagementul situatiilor de urgentaPlanificarea terotoriuluiPolitici de asigurare a bunurilorPrognoze si avertizari hidrologiceActivitati post-inundatiiActiuni educative

Planuri de Amenajare a Bazinelor Hidrografice – Modelul sau abordarea din România  pdf pag 55, AMENAJĂRI DE GOSPODĂRIRE A APELOR] vs SUA, Australia [a se vedea materialul transmis pe e-mail la data abordării la LP]!!!

De circa 50 de ani, in Europa s-a impus tot mai mult idea ca gospodarirea cantitativa si calitativa a apelor, managementul catastrofelor naturale generate de prezenta in exces sau de lipsa apei, conservarea biodiversitatii mediului acvatic, nu se poate realiza decat privind cu fata spre viitor, adica numai prin elaborarea unui plan director realizat la nivel de bazin hidrografic. Din acest punct de vedere, Romania se numara pentru primele tari din Europa care nu numai ca a introdus administrarea apelor pe bazine hidrografice, inca din anul 1959, dar a realizat (in intervalul 1959 - 1962) si primele planuri de amenajare a bazinelor hidrografice. In prezent, zestrea amenajarilor hidrotehnice cuprinde peste 1200 de lacuri de acumulare dintre care 400 au volume de peste 1 mil. m3, 230 de mari baraje ce figureaza si in Registrul mondial al marilor baraje, 9920 km de diguri, 6300 km de regularizari de albii, 2290 km de derivatii de debite etc. Amenajarile hidrotehnice existente sunt realizate atat ca amenajari cu folosinte complexe, cat si ca amenajari de unica folosinta cum ar fi producerea de energie hidroelectrica, alimentari cu apa, controlul viiturilor, piscicultura sau agrement. Din totalul celor circa 230 de amenajari mai semnificative, situatia pe folosintele ce fac obiectul prezentului studiu se prezinta astfel: 67 de amenajari hidrotehnice au ca folosinta exclusiva producerea de energie hidroelectrica; 5 amenajari hidrotehnice au ca scop satisfacerea cerintelor de apa ale unei singure folosinte, alta decat producerea de energie hidroelectrica sau atenuarea viiturilor; 39 de amenajari hidrotehnice sunt destinate satisfacerii cerintelor de apa a doua folosinte, altele decat atenuarea viiturilor;. 119 de amenajari hidrotehnice cu mai mult de doua folosinte.

Lacurile – geneză; parametrii morfometrici în relație cu stratificarea termică, bilanț şi rol hidrologic. ***de la seminar:Limnologia: Limnologia reprezinta ramura hidrologiei care se ocupa cu studiul lacurilor sub aspectul cunoasterii genezei, al proceselor hidrologice, biologice, fizice si chimice, precum si cel al valorificarii acestora in diferite scopuri. Lacurile reprezinta acumulari de apa cu caracter relativ stagnant, cantonate in depresiuni ale scoartei terestre, create prin actiunea factorilor naturali si/sau antropici. Din duprafata Terrei, lacurile detin 1,8%, adica 2,7 mil. Km2, iar volumul de apa cantonat in acestea este de aprox. 229250 km3 (0,017% din resursa de apa dulce a Terrei)Clasificarea lacurilor dupa geneza cuvetei:Interna : origine tectonica (Tanganyika); origine vulcanicaExterna: fluviatil; maritim; glaciar; eolian; rez. din dizolvarea apei; antropic; La orice cuveta in profil transversal se deosebesc doua regiuni:Tarmul (mal, tarm, bancuri nisipoase litorale)Adancime Elemente morfometrice lacustre:Bazinul de receptie la care se determina suprafeteSuprafata laculuiLungimeaLatimeaVolumul (m3/km3)Adancimea (m)FormaGradul de dezvoltare a liniei tarmuluiGrad de insulozitate Lacurile antropice sunt amenajate pentru producerea energiei electrice, atenuarea undelor de viitura, piscicol.Dinamica apei din lacuri: Pe suprafata lacurilor, in functie de factorul genetic, se pot observa miscari permanente si periodice. Miscarile permanente prezinta modificari produse volumului si adancimii lacurilor. Acestea se datoreaza imisarilor lacurilor. Miscarile periodice sunt curentii si valurile care iau nastere sub actiune eoliana. Valurile se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:Creasta valuluiTalpa (depresiune)Lungime Inaltime Valurile exercita o influenta majora asupra tarmurilor modeland falezele, plajele si prispele. Din punct de vedere biologic, la un lac se pot diferentia trei orizonturi (straturi):