1.Jus Rerum.Conceptele fundamentaleDrepturile reale sau drepturile asupra lucrurilor (res,rei) au fost reglementate, fie de normele lui jus civile (dr. de proprietate quiritara si servitutile-cu exceptia servitutilor conventionale), fie de normele pretoriene, acestea din urma fiind inspirate, in mare masura, din prima categorie.-Bunul (bona) sau lucrul (rei) reprezinta notiuni care in dreptul roman si in dreptul civil postnapoleonian sunt legate in mod indisolubil de o alta importanta categorie specifica dr. privat, aceea de apropriere, de insusire, de dobandire a unui bun, denumit obiect material al dreptului.-Patrimoniulreprezinta o notiune mai complexa,, aproape aporetica in dr. roman si destul de sofisticata si in dreptul civil contemporan. In acceptiunea contemporana- universalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica, care apartin sau sunt raportate la un titutlar.Drepturile- patrimoniul active si obligatiile- patrimoniul pasiv. In vechiul drept roman- sfera restransa de bunuri ( lucrurile corporale mostenite de pater familias sip e care trb sa le transmita mostenitorilor).2.Jus rerum. Divisio bonorum. Res extra patrimoniumBunuri care , prin natura lor (apa, aerul) sau prin vointa legiuitorului( lucruri cu caracter divin sau cele de uzaj public), nu pot face obiectul apropriatiunii private sau chiar commune.a)Res nullius divini juris- bunurile nimanui de sorginte sau izvor de drept divin, constituie masa de bunuri improprii folosintei omenesti, bunuri afectate exercitarii unui cult ori destinate simbolisticii mistice.Res sacrae- doar cele consecrate ca atare unei hotarari a poporului roman-templele, altarele.Res religiosae-obiecte de veneratie si contemplatie-mormintele si semnele particulare.Res sanctae- bunurile precum portile si zidurile cetatii, ptr protejarea lor.b)Res nullius humani juris- bunurile nimanui, consecrate de dreptul omenesc.Res communes-aerul,apa potabila, marea- bunuri care nu pot fi transfromate in obiecte materiale ale proprietatii exclusive ale unei personae, ele fiind bunuri commune.Res publicae-statul avea dreptul de a-si rezerva propriile domenii, bunuri-servii publici(sclavii), ager publicus(pamantul din propr statului), succesiunile vacante, porturile, domeniile publice.Res universitatum- bunurile aflate in proprietatea altor importante personae juridice, morale, precum cetatile, municipiile, orasele italic- teatrele si arenele, circurile, stadioanele.3. Jus rerum. Divisio bonorum. Res in patrimonio- bunurile nimanui(res nullius) si bunurile appropriate (res privatae)-criteriul integrarii bunului intr-un patrimoniu identificabil.Res nullius-bunurile aflate in mod accidental in afara unui patrimoniu identificabil, determinabil, formau o categorie restransa. Remarcam existent bunurilor abandonate, parasite voluntary de catre stapanii lor (res delicate) si bunurile fara stapan, ajunse asa din cause fortuite (bunurile pierdute).Res privatae- bunurile care la momentul de referinta se aflau in patrimoniul unei personae particulare, categ complexa.-criteriile constituirii subdiviziunilor bunurilor in patrimonio.a)importanta formala a bunului in cadrul patrimoniului cetateanului roman.Res mancipi bunurile susceptibile a fi dobandite, la ep. veche, doar printr-o mancipatiune sau printr-o cesiune in fata magistratului, ca modalitati conventionale derivate si formaliste de transfer al proprietatii-suprafetele de pamant italic, fondurile fixe de pe teritoriul italic, animalele de tractiune, turmele de animale mari.Res nec mancipi-toate celelalte bunuri- fiarele salbatice, ursii, leii, camilele, toate bunurile incorporabile.b)corporalitatii bunurilor.Res corporales bunurile tangibile, palpabile, doar ele puteau fi dobandite prin:usucapio, tradition, ocupatio si deosebit , doar ele puteau fi posedate.Res incorporales drepturile si obligatiile, servitutile predialeasupra fondurilor urbane sau rurale.c)muvabilitatii bunurilor corporale.Res moventes (mobile)- bunurile apte de a se deplasa prin propria lor energie (animale, sclavi), alaturi de bunurile care pot fi deplasate sub actiune externa.Lucrurile imobile constructiile, acareturile din dota si toate accesoriile care fac corp comun cu acestea.d)criteriul naturii bunurilor asociat intentiei partilor dintr-un rap juridic.Lucruri de specie individualizate prin natura, constitutie sau forma, sunt unice prin ele insele.Lucrurile de gen neindividualizate prin trasaturi particulare (ce fel de bun, calitate si cantitate), se determina prin operatiuni de cantarire, numarare sau masurare.e)consumptibilitatea- bunuri care se consuma dupa un prim uzaj (primo usu consumumptur) si bunuri neconsumptibile-folosinta indelungata, succesiva in timp.f)fungibilitatea bunurilor- bunuri fungibile care sunt intersanjabile( se pot schimba intre ele fara consecinte juridice) si bunuri nefungibile-unicate.g)accesorialitatea bunurilor- bunuri principale (in res principalem) si bunuri accesorii ( res accesorium);bunurile principale au o existent de sine statatoare pe cand cele accesorii servesc doar la punerea in valoare a celor principale.4.Jus rerum. Proprietas sive dominium.Evolutia dreptului de proprietate in Roma anticain epoca straveche, proprietatea era determinate de modul de organizare tribal a societatii romane. Folosinta comuna sau colectiva asupra terenului pe care tribul il stapaneste nu presupune si a apropriere individuala a vreunei parti- fructele impartite intre membrii colectivitatii.-ulterior familiile au primit in folosinta temporara: cate o suprafata de teren in interiorul cetatii, insuficienta insa, motiv ptr care familiile romane au primit si in afara cetatii o suprafata de pamant.-la epoca veche, legea celor 12 table atesta existent , alaturi de proprietatea gentilica si a unei proprietati familiale. Tot aici au aparut si germenii proprietatii private.- coproprietatea familiala a luat cu timpul locul proprietatii colective, ptr ca mai apoi si proprietatea familiala sa fie obiectul unei disolutii asemanatoare.5.Dominium ex jure Quiritium-nu putea fi exercitata decat de cetatenii romani si evoca ideea de putere si de traditie romana.-subiectii de drept nu puteau fi decat cetatenii romani deoarece acestia erau singurii care se bucurau de jus commercii, drept recunoscut ulterior si unor categorii de peregrine, in mod exceptional.; doar anumite lucruri erau susceptibile a fi dobandite in proprietate quiritara, iar asupra lor dreptul cetateanului roman era absolut.-proprietatea quiritara putea fi dobandita numai prin : mancipatiune, cesiune in fata magistratului judiciar si uzucapiune, mai tarziu se adauga si traditiunea.- principal sanctiune: actiunea in revendicare6.Dominiumbonitarium-proprietatea bonitara a fost reglementata nu de normele lui jus civile, ci cele curpinse in jus gentium.-ii avea ca subiecte de drept pe strainii din provinciile romane.-ptr exercitarea prerogativelor de folosinta si de culegere a fructelor,spre exemplu in ceea ce priveste terenurile situate in provinciile romane, titularii plateau un impozit.-desi peregrinii provinciali aveau doar o possession care nu era utila, mai tarziu, gratie unui edict al pretorului peregrine si prin interdictele posesorii, posesiunea le era aparata printr-o actiune utila.7.Proprietateaperegrina-la Roma, putea fi dobandita doar pe cale exceptionala de catre strainii care, in prealabil, se bucurau de exercitiul lui jus commercii.-nu putea fi garantata insa, printr-o actiune in revendicare, dar li s-a acordat peregrinilor o actio furti (impotriva sustragerilor de orice fel, a delictelor-injuria)-la epoca clasica, printr-o actiune fictive, pretorul peregrin si guvernatorii de provincie ii puteau pune pe peregrine in situatia cetatenilor romani, cazuri in care actiunea lor era asemanatoare revendicarii.8.Proprietatea pretoriana-pretorul Publicius sanctioneaza printr-o actiune (action Publiciana) dreptul posesorilor de buna-credinta precum si dreptul posesorilor in bonis de a uzucapa fictive si instantaneu bunurile aflate in posesiunea lor.-spre deosebire de actiunea petitorie, actiunea publiciana protejeaza pe posesorul care a fost deposedat impotriva vointei sale , ori pe cumparatorul de buna-credinta care a cumparat de la un neproprietar; la epoca veche cumpararea de la un neproprietar era improbabila, datorita formalitatilor complexe ale mancipatiunii si ale cesiunii in fata magistratului judiciar.-odata cu implinirea termenului de uzucapiunea ( 1 an ptr bunurile mobile si 2 ani ptr cele immobile), proprietarul pretorian ar fi devenit proprietar quiritar.-traditiunea producea astfel o dubla consecinta juridical atunci cand obiectul ei era un res mancipi: instrainatorul continua sa pastreze si dupa instrainare nuda proprietate asupra bunului, pe cand dobanditorul avea bunul doar in posesie; aceasta posesiune, insa exercitata un anumit timp ducea la uzucapiune, deci la dobandirea proprietatii quiritare asupra bunului respective.

9.Limitele exercitarii dreptului de proprietate imobiliara-exercitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor immobile putea impiedica corecta lor utilizare de catre alti proprietari, impunandu-se astfel aducerea unor reglementari in unele situatii.Existenta servitutilor reale (prediale) rustice sau urbane care se circumscriu drepturilor reale ale unei personae asupra bunurilor altei personae: -iter (dreptul de a trece pedestru pe terenul altuia) -via(acelasi drept, dar de a trece cu mijloace de tractiune animala) -actus (dreptul de atrece cu turmele de animale pe terenul altuia) -aquaeductus (dreptul de a construe un apeduct, o conducta de apa pe terenul altuia), etc.Servituti reale in categoria celor urbane: -servitutea de intretinere a drumurulor publice limitrofe proprietatilor imobiliare.-servitutea de respectare a unor parametric arhitectonici stabiliti de conducerea comunitatilor urbane.-servitutea de sprijinire a zidului despartitor dintre fondurile vecine.- servitutea de scurgere a apelor pluviale.Existent unor limite ale exercitiului dreptului de proprietate, deduse din dreptul statului roman de a-i expropria pe unii proprietari de imobile, in vederea realizarii unor lucrari de interes public :-drumuri publice.-ziduri de aparare.-amenajari genistice ptr nevoile impuse de strategiile militare.-amenajari portuare.10.Condominiumul in reglementarea justiniana=proprietate conferita in mod concomitant, mai multor titular, cu privire la acelasi sau aceleasi bunuri, fara a presupune divizarea acestora.-conservarea principiului classic al exercitiului prerogativelor coproprietatii fara lezarea intereselor individuale, particulare ale coproprietarilor.-fiecare conindivizar trebuia sa poata incheia nestingherit acte juridice si sa le realizeze pe cele materiale, de natura a profita tuturor coindivizarilor in mod echitabil.-reguli care ghideaza conduit coproprietarilor:Solutiile consacrate in dreptul epocii clasice raman valabile si in reglementarile justiniene.Pentru a folosi si intretine in interes comun mai bine bunul care se afla in posesia doar a unuia dintre coindivizari, i s-a permis acestuia sa incheie acte de administrare avand ca obiect bunul respective.Posesorului comun i s-a permis sa incheie, fara acordul celorlalti coindivizari, toate actele simple de gestiune ptr a conserva si a pastra bunul.Cat priveste actele de dispozitie, acestea nu puteau fi incheiate decat cu acordul expres si unanim al celorlalti coproprietari.-principiul unanimitatii coproprietarilor in luarea deciziilor cu privire la modificarile,exploatarea, imbunatatirile, consumarea sau chiar distrugerea bunului comun, a fost inlocuit cu principiul majoritatii lor, ceea ce a atras reguli distincte de comportament intre coindivizari in raport cu cele aplicabile la epoca clasica.-notiunea de majoritate de refera la intinderea partilor lor ideale din bun si nu la criteriul numeric.11.Nudum dominium=nuda proprietate este acea forma particulara a proprietatii in care titularul ei se afla, intr-o perioada limitata de timp, in imposibilitatea exercitarii prerogativelor esentiale ale dreptului de proprietate, precum usus si fructus, datorita faptului ca, pe seama bunului ce face obiectul proprietatii sale a fost constitutit un alt drept real, si anume uzufructul, in favoarea unei terte persoane; ca atare, el este dezavuat de dreptul de folosinta si de valorificare a bunului frugifer, fiindu-I recunoscut doar dreptul de dispozitie(abusus) asupra bunului.-reprezinta o creatie tardiva in dreptul roman.-toate prerogativele ii erau conservate pana in momentul stingerii respectivelor drepturi ale tertilor asupra bunului sau, dupa care el isi relua atributele cunoscute: jus utendi, jus abutendi si jus fruendi.12.Proprietateaconditionala=cand proprietarul unui bun, pe o perioada limitata, trebuie sa suporte o paralizie sau doar un simplu afect temporar al celei de-a treia prerogative esentiale(abusus)-transferul dreptului de proprietate depinde de indeplinirea sau nu a unei conditii, de consumarea unui termen- in dreptul civil modern, este tratata ca fiind o modalitate a dreotului de proprietate, alaturi de coproprietate si de proprietatea inalienabila temporar.-in dreptul roman a fost dificil receptata din cauza viziunii mecanice a prudentilor asupra dreptului in general si asupra lui jus rerum in general.a)modalitati suspensive- transferarea la termen a proprietatii, odata acceptata a condus la afirmarea ideii ca proprietatea poate fi suspendata, dezavuata de unele efecte pana la implinirea termenului; seaman cu aceea sub rezerva termenului, insa intervine un element aleatoriu de aceasta data.b)modalitati extinctive validitatea transmiterii dreptului de proprietate sub conditie rezolutorie cu pastrarea, chiar de catre transmitator a dreptului de aintenta actiunea in revendicare in contra lui accipiens.13.Proprietatea suspendata-dreptul de proprietate al sclavului s-ar fi consolidate atunci cand el ar fi satisfacut conditia esentiala a obtinerii titlului: dobandirea capacitatii juridice ca urmare a confirmarii statutului sau de om liber-pana atunci ar fi putut incheia acte intre vii doar pe baza mostenirii transmise.Cazuri consacrate: In cazul in care un sclav uzufructuar cumparase un altul fara sa se cunoasca, daca pretul platit se formase din peculiul sclavului comparator sau din sursele distincte ale stapanului sau In cazul extrem de controversat al inmultirii animalelor dintr-o turma data spre folosinta unui uzufructuar: de principiu, inca de la nastere, animalele apartin uzufructuarului, in cazurile de lunga durata unele animale mor si trb inlocuite si de atunci ies din proprietatea uzufructuarului si intra in proprietatea proprietarului turmei.14.Instrainarile etatice-statul roman a cunoscut cea mai remarcabila extindere teritoriala din istorie prin asocierile, cuceririle si anexarile pe care le-a inregistrat in evolutia sa; toate acestea s-au rasfrant asupra patrimoniilor cetatenilor sai, alimentandu-le deseori cu bunuri si valori impresionante.-statul roman proceda la instrainari de bunuri in favoarea cetatenilor saisi, in anumite cazuri chiar in favoarea provincialilor sau a peregrinilor:Sub actiunea pierderii concesiunii, statul putea sa puna la dispozitia cetatenilor sai terenuri degradate, neagricole, in vederea unor lucrari de imbunatatiriSub actiunea pierderii folosintei, statul prin cenzori, putea inchiria cetatenilor sai suprafete manoase, in schimbul unei plati.Puteau fi vandute particularilor si terenurile cu constructii sau edificiile statului.Bunurile mobile puteau fi vandute la licitatii oragnizate de questori (cu bucata sau in loturi mai mari sau mai mici)15.Occupatio-prin ocupatiune putea fi dobandita proprietatea asupra unui bun fara stapan sau asupra unui bun abandonat, daca exista intentia aproprierii sale.-nu toate bunurile sunt susceptibile de a fi apropriate; in timpul dreptului roman aveau aceasta calitate:Bunurile mobile care n-au fost niciodata apropriate.Bunurile mobile sau imobile lasate fara stapan sau care au facut obiectul unui abandon voluntary de catre fostii stapani.Bunurile imobile care n-au fost niciodata insusite de cineva.Bunurile mobile luate ca prada de la un dusman de catre un cetatean roman, in mod particular.Bunurile care compuneau comoara si vanatul pe terenul altuia-descoperirea unei comori putea constitute o sursa a proprietatii apropriate prin ocupatiune doar daca :Obiectele gasite erau de valoare.Descoperirea sa fi fost intamplatoare, pus ape seama hazardului.Comoara sa fi fost tainuita in urma cu un timp atat de indelungat incat sa fie imposibila identificarea tainuitorului ei.Sa fi fost ascunsa in locuri improprii folosintei obisnuite.-un alt caz special este cel al vanatului pe terenul altuia: daca este interzis accesul pe acel teren, vanatorul va raspunde fie penal, daca a avut un scop distructiv, fie pentru comiterea unei tulburari de posesie si va fi obligat la daune interese.16.Accesio cu privire la bunurile imobile-accesiunea reprezinta acel mod originar de dobandire a proprietatii care are loc in urma absorbtiei unui bun considerat ca fiind accesoriu , intr-un alt bun, principal.-pe cale de exceptie, accesiunea prin uniunea bunurilor nu conferea titularului fondului principal o proprietate definitive si totala asupra bunului in integralitatea sa.-forme particulare de accesiune:Aluviunea si avulsiunea (alluvio et avulsio)materialele aluvionare si transportate de apele curgatoare si suprafetele desprinse din malul opus al acestor ape deveneau obiect al proprietatii fondului de atasare din momentul alipirii lor acestora.Albia abandonata si insula aparuta in mijlocul fluviului (alveus fluminis derelictus ac insula in flumina nata)-proprietatea asupra bunurilor imobile atasate fondurilor astfel despartite se suveneau proprietarilor fondurilor riverine, in mod direct proportional cu intinderea fondurilor lor.Semanatura si plantatia apartin, prin forta principiului accesiunii, proprietarului fondului principal, insa dreptul lui nu se nastea la momentul insamantarii sau la plantarii ci la un moment ulterior, cand plantele prindeau radacini.Constructia pe teren strain cu material straine( inaedificatio):Superficiarul( constructorul) care cu buna-stiinta ridica edificul pe terenul altuia si fara acordul proprietarului va pierde dreptul de proprietate asupra edificiului si a materialelor folositeSuperficiarul care s-a aflat in eroare cu privire la proprietatea asupra fondului pe care a edificat constructia va putea revendica materialele folosite, odata cu demolarea virtuala a edificiuluiIn cazul in care superficiar este insusi proprietarul terenului dar a folosit materiale ale altei persoane, aceast tert poate allege intre 2 actiuni: actio de tigno juncto prin care putea pretinde plata dublei valori a materialelor sau action ad exhibendumprin care putea cere demolarea edificiului si apoi restitutirea materialelorJustinian a recunoscut si posesorilor de buna-credinta ai terenurilor pe care au edificat, precum si chiriasilor care au construit cu acordul proprietarilor, dispozitii favorabile ale actiunii in revendicare.17. Accesio cu privire la bunurile mobile-Justinian n-a observant diferenta subtila dintre accesiunea imobiliara si specificatiune, astfel incat, din eroare, a tratat in materia accesiunii domenii precum operele scrise, operele de arta placstica.-bunurile mobile putea forma, prin accesiune, 2 categorii noi de bunuri: Res unitaebunuri care suferisera un procedeu de asabmlare definitive, in sensul ca titularul proprietatii asupra bunului asamblat la altul nu mai poate sa ceara, pe calea unei action ad exhibendum, dezasamblarea bunului in integrum si restituirea partii componente care i se cuveneabunurile raman astfel etern unite:Sudura -asamblarea a doua bunuri cu ajutorul unui material de aceeasi natura cu a bunurilor puse la un loc-proprietarul bunului principal primeste intreaga proprietate.Scriitura - spre deosebire de picture nu aducea cu sine transferul de la proprietarul materiei inscriptionate la autorul scrierii.Pictura - desemna generic, operatiunea de imbunatatire estetica a unui suport material .Tesatura bunul principal pe care orice cusatura se ataseaza ca bun accesoriu si in consecinta, proprietarul tesaturii devine automat proprietarul acestora.Res connexae - nefiind omogene, se subdivizau in :Bunuri diferite alipite sau bunuri de specii diferite care, ptr. Punerea in valoare a unuia dintre ele, presupun alipirea lor.Bunuri diferite asamblate sau bunuri din specii diferite care ptr asigurarea functionarii unui mecanism, presupun alipirea lor.18.Specificatio-exista specificatiune atunci cand un mester, un faurar creeaza un bun de o natura sau o forma noua, fara a avea acordul prealabil al proprietarului materiei prime folosite.- inca din secolul al II d.CR., a fost data, circumstantial, urmatoarea solutie juridica:Daca lucrul nou obtinut ar fi putut fi transformat, reconvertit in cel vechi, proprietatea asupra respectivului bun se cuvenea titularului materiei prime, cu plata manoperei.Daca noul bun era impropriu conversiei in materi aprima din care a fost fabricat, proprietatea se cuvenea specificatorului, dar acesta trebuia sa il despagubeasca pe proprietarul materiei primecu contravaloarea acesteia, cu exceptia cazului in care specificatorul, de buna-credinta, n-a cunoscut provenienta materiei prime folosite si ca atare, era absolvit de plata ei.19.Fructiperceptio-fructele unui bun frugifer sunt rezultatele palpabile sau conventionale pe care un bun le produce fie in chip independent, fie in urma unei manopere care sa stimuleze si sa garanteze obtinerea unui rezultat benefic, chiar ca o consecinta a incheierii pe seama bunului a unui contract de natura a-l face producator de fructe civile.-bunurile frugifere se impart in: propriu-zise (fructe cu o anumita regularitate) si simplu-productive (ale caror produce aduc atingere integritatii lor)-fructele se impart dupa statutul lor juridic si pozitia in raport cu bunul in :Fructe neseparate- unite cu bunul frugifer.Fructe separate- detasate de bunul frugifer.Fructe apropriate- separate si apropriate printr-un act distinct de dobandire, un act de aprehensiune.Regula generala este aceea ca fructele se cuvin, de plin drept proprietarului bunului frugifer, in virtutea dreptului de accesiune.Exceptii de la regula:Emfiteotul, titular al unui drept real in virtutea caruia putea folosi si culege fructele bunului frugifer pe o perioada extreme de indelungata (18-99 ani), devenea proprietar al fructelor doar prin efectul separarii lor de bunul frugifer.Uzufructuarul nu dobandea fructele bunului proprietarului decat in urma perceperii lor.Fermierul-locatar dobandeste fructele in mod subsecvent, derivate.Posesorul de buna-credinta, precum proprietarul bunului frugifer, va dobandi fructele prin simplul fapt al separarii lor.Posesorul de rea-credinta,urmarit de actiunea in revendicare va trebui sa restituie si valoarea fructelor consumate.20.Mancipatio=modalitatea solemna de transfer al proprietatii, prevazuta de jus civile si destinata dobandirii proprietatii quiritare asupra bunurilor mancipi.-era rezervata doar cetatenilor romani sau necetatenilor care erau gratificati cu dreptul de a incheia acte juridice conforme lui jus commercii.-puteau fi mancipate doar bunurile mancipi, cele res nec mancipi erau excluse.-mancipatiunea era un act care la epoca veche se incheia cu ajutorul balantei si al lingoului de arama.-la momentul manciparii era reclamata prezenta instrainatorului si a dobanditorului, a purtatorului oficial al balantei si a celor 5 martori care sa semnifice si reprezentarea celor 4 triburi si curii fondatoare ale Romei(martori de sex masculine, puberi)-plata simbolica tinea loc de pret formal, fiind necesara si suficienta pentru ca dreptul de proprietate quiritara al lui accipiens sa se nasca.21. IN JURE CESSIO( cesiunea in fata magistratului judiciar)a) Def: O cesiune in fata magistratului consta,de facto , intr-un abandon al unui bun ( res mancipi sau nec mancipi)efectuat , in cadrul unei legisactiuni , de catre cedens ( instrainator ) in profitul unui accipiens (dobanditor) si ratificat prin acordul public al maistratului judiciar.b) Conditiile cesiunii:-era recunoscuta doar cetatenilor romani , putand participa ca parti in cadrul procedurilor prev. de legisactiuni.-obiectul material al cesiunii consta atat intr-un bun mancipi, cat si din bunuri nec mancipi.-folosea si la transferul unor drepturi de alta natyra decat proprietatea,desi acestea implicau dreptul de proprietate.Acestea fiind drepturile succesorale ,tutela si curatela.c) Formalitatile cesiunii:Procesul pe care-l presupunea transferul in prez. Magistratului judiciar era unul fictiv.El imbraca forma unui process de revendicare care deghiza un transfer de proprietate. Rolul magis.Judiciar se reducea la constatarea absentei vreunei opozitii formale din partea cdentului parat la alegatia publica a cesionarului reclamant.d) Efectele cesiunii:-in jure cession spre deb de mancipio nu conferee dobanditorului nici o garantie.-cesionarul dobanditor nu era titularul nici a unei action auctoritatis si nici a unei action de modo agri.Protectia sa juridical se limita la aceea specifica unei posesiuni ad usucapiendi.

22. TRADITIOa) Def: Consta in remiterea posesiunii reale, effective asupra unui bun de catre instrainator(tradens),in favoarea unui dobanditor (accipiens), fara satisfacerea unor exigent formaliste (de jus civile ) ci ca o consecinta a acordului de realizare a transf printr-un mijloc de livrare ,eliberare a respectivului bun.b) Efectele traditiuniiProprietatea quiritara, pretoriana, peregrine si provincial erau dobandite prin traditiune in mod diferentiat si sanctionare asemenea.Astfel:-doband. Proprietatii quiritare avea loc doar asupra bunurilor nec mancipi fiind sanctionata ,protejata prin actiunea in revedicare (rei vindication)-transf. prop pretoriene se realiza la bunurile mancipi .Protectia se asigura prin actiunea publiciana -circulatia prop. Peregrine si provincial era permisa pt bunurile neromane.(bunuri imobile neaflate peteritoriul italic si bunuri mobile aflate in posesia necetatenilor ).Acestea erau protejate prin actiuni utile.c) Conditiile traditiuniiPrima conditie viza capacitatea de instrainare care trebuia satisfacuta de catre instrainator .In principiu orice pers este capabila din pct de vedere juridic sa instraineze.Fac exceptie incapabilii , precum:-nebunul -prodigul-femeile care nu au autorizatia lui pater familias(eventual sot ) , a tutorelui , ori a curatorului dupa caz.A doua conditie avea ca obiectiv incheierea formatiunilor in conditii de perezenta a partilor (cedens si accipiens) si a bunul tradit(corpora 0 la momentul si la locul traditiunii.A treia conditie avea in vedere plata pretului convenit de parti ;plata pretului era o conditie suspensiva a transf de proprietate.A patra conditie vizeaza existenta unei juste cause , a unui just titlu care sa fundamenteze sis a justifice transf de proprietate prin tradition. Formele justului titlu ( justei cause) sunt diverse:-vanzari-cumparari-donatii-inchirieri-legatePaulus evoca vanzarea-ca un act ce motiveaza , determina fiind , fireste , incheiat anterior remiterii effective a bunului.Termenul just avea o dubla acceptiune , un dublu inteles :-pe de o parte sensul de valabil ,valid (producator de efecte juridice)-pe de alta parte sensul de licit ,legal( cf cu legea , sau legalmente autorizat )d) Formele traditiunii:1.Traditio longa manu este o forma a traditiunii care permite transferul unui bun aflat la distanta2. Traditio brevi manu-daca mana care materializeaza actul remiterii effective a bunului ( nuda traditio) poate fi atat de lunga incat sa strabata distantele dintre titularii proprietatii si bunurile care fac obiectul acestora.3. Constitutul posesor- este o aparitie tardiva a acestei varietati de traditiune care plastic ar putea fi descrisa ca o traditiune brevi manu privita in oglinda 4.Rezerva uzufructului-este o figura similara constitului posesor .Instrainatorul nu-si rezerva simpla detentie precara a bunului , ci uzufructul acestuia.23. SERVITUTILE PREDIALE RUSTICE SI URBANE Servitutile prediale rustice sunt vaste , acestea fiind:-servitutea de trecere pe un teren invecinat , serviture care in fct de mijloacele si modalitatile de realizare , se subimpartea dupa cum urmeaza: -iter sive jus eundi (servitutea de trecere pedestra)-via (servitutea de trecere cu atelajele)-actus ( servt. De trecere cu tumele de animale-servitutile acvatice ,precum:- Aqua ductus (serv de transport al apei printr-un apeduct ridicat pe un teren strain) -aquae haustus ( serv de scoatere a apei dintr-o fantana sa un put construite pe un fond strain) -aquae catatio(serv de captare a apei pe un fond invecinat) - Aquea recipiendae(interdictia schimbarii cursului apei, daca acest fapt ar prejudicial un tert)-adaquare sive pectoris ad aquam appulsus( servitutea de adapare a animalelor la o adapatoare situate pe un teren strain ) -navigatio( serv. De navigare pe raurile invecinate prop. funciar-alte servituti , avand diferite utilitati practice , precum: -pascuum sive jus pascendi (serv. De pastere sau de pasunare pastio, pabulum-a animalelor pe un fond strain)-sabulum sive arenae fodiendi ,gleba calcis sive coquendi ,lapis sive lapidis eximendi( serv. care puteau fi exploatate pt folosinta personala resurselor de nisip-arena- sau de piatra de var calcis-ori de piatra lapis) -silvae ceduae(serv. taierii arborilor dintr-o padure a altuia in mod limitata) -confinium (serv. respectarii spatiului lat . 2,5 picioare pt intoarcerea puglului)Servitutile prediale urbane era eterogene daca raportam la criteriul obiectului sau al utilitatii lor immediate.Astfel intalnim:-servituti de agrementare a vietii collective ,orasenesti , precum:-stilicidium(serv. de scurgere a apelor pluvial de pe acoperisul edificiului de pe fond invecinat) -servitus cloace immittendae (serv de scurgere a apelor uzate , menajere , reziduale , de canal printr-o retea de canalizare situate pe fondul invecinat aflat in aval)-servitus fumi immittendae (serv. imprastierii fumului din gospodarie pe fondurile invecinate)-tigni immittendi( serv de sprijinire a grinzii casei vecine )-oneris ferendi (serv. de sprijinire a zidului despartitor)-servituti estetice , de construire a caselor in limitele fizice ale parametrilor arhitectonici , intre ele fiind:-altius tolendi ( serv. de a construe un edificiu mai inalt decat cele invecinate)- nec altius tolendi( serv. de a nu ridica o constructive mai inalta decat cele invecinate )- servitus projiciendi ac protegendi (serv. de proiectare a imobilelor cu exetnsiuni peste un fond invecinat )-servitutile rutiere , dintre care amintim pe cele ce urmeaza: -servitutea de intretinere a drumurilor puplice limitrofe proprietatilor imobiliare -servitutea de permisiune a folosiriii temporare de catre agentii publici specializati in reparare,intretinere, sau degajarea cailor publice a fondurilor imob straine.24.CLASIFICAREA SERVITUTILOR PERSONALEa) Ususfructus(uzufructul) A1) Def-este o servitude personala care confera titularilor ei , dreptul de folosinta si de culegere a fructelor sale neconsumptibile unui bun corporal apartinand altei persoane, drept ce poate fi exercitat doar in limitele neafectarii intergritatii bunului frgifer.Ambii sunt titular ai cate unui drept real distinct , fiecare are obligatia de a respecta drepturile si prerogativele aferente celuilalt.A2) Nudul- proprietar Titularul acestui drept poate sa si-l apere prin actiunea in revendicare , si in eventualitatea ca are si calitatea de posesor , ii este deschisa calea interdictelor posesorii.c) Uzufructuarul Principalele prerogative ale uzufructuarului sunt urmatoarele:-usus (folosinta nestingherita a bunului )Fructus(perceperea , culegerea fructelor bunului frugifer)C1)UsusAcesta prerogative a uzufructuarului semnifica dreptul de a se folosi , de a servi de un bun al altuia in conformitate cu destinatia sa pt ca mai tarziu , sa insemne posib. utilizarii bunului in fct de propriile interese ale uzufructuarului. . Li erau cu desavarsire interzise umatoarele acte:-schimbarea destinatiei bunului -deteriorarea substantei bunului-alienarea bunului dat in usufructC2) Fructi perceptionCulegerea fructelor , a doua mare prerogative a uzufructuarlui era in aparenta nelimitata.Ce inseamna culegerea fructelor ?Pt dobandirea fructelor in deplina proprietate nu era suficenta simpla lor separare , ci mai mult complexul de percepere , de insusire , dupa care , precum un veritabil proprietar , el putea dispune nelimitat de ele prin alte manopere de : -usus( consum, folosinta)-fructus(refructificare sub formele specific ) - abusus(alienarea , dispunerea fizica si/sau juridical de ele , inclusive prin inchirierea dreptului de a fi percepute de catre altcineva) Daca uzfructuarul a fost acela care a cultivat o supraf de teren data in usufruct , iar dreptul de usufruct s-ar fi stins inainte de perioada de recoltare , lui nu I s-ar fi cuvenit nimik din respective recolta pt simplu motiv ca actul de apropiere a fructelor nu avea cum sa se consume , sa se realizeze.A3) Inovatiile justiniene in materie de usufruct A3.1) Quasi-usumfructumEste un usufruct care a avut ca obiect bunuri consumptibile , precum alimentele, conturile bancare, creantele, sumele de bani in general si care consta in transferul prop. bunurilor catre uzufructuar.Avantajul sau decurge din faptul ca , o data cu stingerea quasi-uzufructului , el avea obligatia de a face cesiunea capitalului primului creditor.A3.2) Uzufructul divizilO alta inovatie in mat. De usufruct a fost recunoasterea posib.constituirii unei pluralitati sincrone de uzufructuari prin care a aparut asa-numitul usufruct divizibil.A3.4) Uzufructul alienabilSe refera la vanzarea sau ipoteca in profitul unui tert ,ceea ce nu impiedica stingerea sa , fie de la data prevazuta in contract ,fie de la decesul vanzatorului , situatia care atrage in sarcina cumo uzufructului oblig de a transmite atat bunul, cat si accesoriile sale nudului-proprietar.B) Usus B1) Definitie Uzul constituie o servitude personala care confera titularului ei dreptul de a se folosi de un bun al altuia , repectand prohibitia de a adduce vreo leziune substantei bunului respective.B2) ContinutUzul sau uzajul este mai restrictive din perspective profitului personal al uzuarului decat uzufructul deoarece putea culege fructele bunului frugifer dat in uz.C) HABITATIOC1) Definitie Este acea servitude personal ace consta in dreptul de a locui intr-o anumita casa , drept constituit prin testament.C2) COntinutJustinian i-a permis titularului dreptului de abitatie sa inchiriez sau sa subinchirieze respectivul imobil pt a percepe fructele sale civile.D) OPERAE SERVORUM VEL PECORUMServicile scavului constituiau o servitude ce conferee o folosinta mai instinsa si de durata , o folosinta speciala titularului acestui drept asupra scavului altuia.25. CAILE DE SANCTIONARE A SERVITUTILORIn dreptul roman servitutile au fost protejate , sanctionate in maniere diferite si anume :-fie prin intermediul actiunilor specfice, precum: -actio confessoria -actio negatori-fie prin asa-numitele actiuni generale sau utile ( action utiles)-fie prin interdictele pretorieneA) Action confessoria Subiectul active al acestei actiuni este oricare persoana ce pretinde a avea o servitude asupra bunului altuia, fie reala, fie personala Subiectul pasiv al actiunii confesorii este oricare persoane care , prin acte , fapte , pretentii , pune sub semnul intrebarii existent unei servituti constituite in favoarea sub. Active al actiuniiB) Actio negatoria Subiectul active al actiunii negatorii in materie de servituti este insusi proprietarul bunului apparent aservit.Deoarece acesta neaga oricarei persoane dreptul de a exercita prerogativele vreunei servituti pe seama unui bun determinat al sau .C) Actiones utiles Actiunile utile erau rezervate acelor titular de servituti constituite prin urm mijloace:-praescriptio longi ac longisimi temporis -printr-un pact insotit de o stipulatie-prin quasi-traditioUn exemplu tipic de actiune utila este celebra action Publiciana ce putea fi folosita in calitate de actiune utila confesorie , fie in aceea de actiune utila negatorie , dupa cazD) Interdictele pretorieneInca din ep .clasica servitutile prediale(reale) au inceput a fi protejate , sanctionate atat prin intermediul actiunilor pe cale le-am descries sumar mai sus , cat si prin intermediul interdictelor pretoriene speciale. Titularii servitutilor erau:-Uzufructuarii-Uzuarii-Habitatorii

26. EMPHYTEUSIS(Emfiteoza)In dreptul roman , a fost consacrata , printr-o constitutiune imperial inca din perioada lui Zenon, ca fiind un drept real de folosinta asupra terenului agricol al altuia , drept perpetuu si transmisibil atat inter vivos cat si mortis causa, cu obligatia corelativa a emfiteotului de plata a pretului periodic al folosintei (prt denominat prin termenii:reditus,canon, pension)Emfiteoza mai tarziu se vadeste a fi o institutie intermediara intre dreptul de proprietate si usufruct.Se deosebeste de proprietate prin faptul conditionarii exercitarii de catre emfiteot a prerogativelor decurgand din dreptul de dipozitie de existent unui accord prealabil al nudul proprietar , dar se deosebeste de usufruct pt faptul ca poate fi considerate o institutie perpetua , transmisibila succesorilor.Exista unele diferente de tratament juridic intre usufruct si emfiteoza , acestea fiind:1 In cazul emfiteozei , beneficiarul folosintei terenului agricol este tinut de obligatia de plata a unui prt al locatiunii, pe cand uzufructuarul nu plateste nimik pt folosinta si culegerea fructelor bunului frugifer2 Emfiteotul dobendeste in plina proprietate toate fructele bunului frugifer prin simpla lor separare , pe cand uzufructuarul isi apropiaza toate fructele prin perceperea lor si numai in mod execeptional prin faptul separarii acestora.3 Dreptul de folosinbta al emfiteotul , nu este insotit de o garantie reala de folosire a terenului agricol 4Emfiteotul ar fi avut si posesiunea juridical a bunului supus , pe cand uzufructuarul nu o avea.Termenul de origine greaca emfiteoza are o dubla radacina lexical :-en care avea acceptiuni precum : pe , asupra , cu privire la phuteo care putea insemna : grefat , altoit , plantat

27. DREPTUL DE SUPERFICIEEste un drept real considerat a fi mai tarziu de catre reprezentantii dreptului civil , tot un dezmembramant al dreptului de proprietate , drept denumit superficies.Dreptul de superficie nu este un drept radical diferoit de emphyteusis.El are insa un specific citadin, urban , spre deosebire de emfiteoza rurala, rustica . Precum in cazul emfiteozei , superficial presupunea folosinta unei suprafete de teren pe care superficiarul putea construe un edificiu , drept in schimbul caruia trebuia sa plateasca o rendita anuala. In dreptul civil modern , superficial este apreciata ca fiind un drept real prin care, in schimbul unei redevente anuale , superficiarul are dreptul de a construe pe terenul altuia si de a folosi constructia pe toata durata dreptuluio convenit ca si cum ar fi proprietarul veritabil al constructieiSuperficia se nastea pe cale conventional , prin contract . De regula aceasta lua forma unei clause anexa la un contract de inchiriere de lunga sau ff lunga durata cu privire la un teren de constructive .Daca perioada superficiei depasea momentul mortii superficiarului , drepturile aferente erau transmisibile succesorilor sai. .Drepturile superficiarului erau alienabile nu doar mortis causa, ci si inters vivos.In ambele cazuri insa, drepturile specific superficiei se stingeau:-Ca urmare a neplatii redeventei anuale ( timp de 3 ani consecutive)-Fie ca urmare a ajunferii la termen a perioadei contractate.Precum in cazul emfiteotului , superficiarul era protejat in exercitiul prerogativelor sale prin intermediul actiunilor utile care-l puneau pe picior de egalitate cu proprietarul terenului inchiriat.28. PIGNUS Prima forma de garantare a unei obligatii se realiza in dreptul roman vechi prin depunerea de facto a unui bun de catre debitor la creditorul sau . Depunerea bunului se realiza pe calea unei simple traditiuni (tradition)In caz de pignus se produce un simplu transfer al detentiei bunului amanetat , iar creditorul nu obtine decat o detentie precara supra lui. Cu alte cuvinte , el dobandeste posibilitatea de a-l apropia rpin efectul curgerii timpului , nu-l uzucapeaza. Garantiile reale au fost de la inceput strans legate de patrimonial debitorului , motiv pt care pe deplin intemeiat Gaius le-a tratat in material bunurilor si nu in aceea a contractelor.Prin pignus puteai fi amanetate atat bunurile mancipi cat si nec mancipi. 1. Amanetarea bunurilor Mancipi.Debitorul ramanea proprietarul quiritar al bunului dat in gaj .Pt acest lucru nu il punea la adapost de avataruri , cum ar fi :-el nu poate garanta decat un credit , fara a avea imp. Intinderea debitului sau ori valoarea bunului amanetatEl nu putea folosi bunul dat in gaj, si pe cale de consecinta , nu-I va putea culege fructele pana la momentul executarii obligatiei garantate.Acest din urma avatar putea fi inlaturat doar pe calea unei noi intelegeri cu creditorul sau , prin care sa-I ouna la dispozitie bunul amanetat sar fireste cu titlu precar.2.Sanctiuneapignus-ului constituit din Res mancipiIn epoca veche , creditorul , detentor precar al unui gaj constand dintr-un res mancipi al debitorlui sau se putea bucura doar de o asigurare de facto a creantei saleIn epoca clasica,dreptul creditorului de a retine amanetul este in buna masura formalizat.DREPTUL DE RETENTIE ii va fi recunoscut creditorului gajist de catre pretor pe calea unei exceptii in cazul unei revendicari a bunului de catre debitorul proprietar al sau.Creditorul gajist putea cere restituirea bunului amanetat atat de la debitorul la care se intorsese intre timp cat si de la un tert oarecare.Creditorul ar fi putut introduce interdictele posesorii si anume interdictele adipiscendae possessionis causa(interdctul Salvian), interdictum possessorium si interdictum quorum bonorum in urmatoarele moduri:-prin quorum bonorum interdiction se putea dubla petitia de ereditateastefl incat heredele putea cere predarea bunurilor succesorale de la un successor proherede-prin interdictium Salvianus , proprietarul unei feude putea cere sa intre in folosinta bunurilor unui colon asezat printr-un contract pe mosia lui-prin interdictium possesorium un comparator obinuit putea cere predarea bunurilor achizitionate in absenta gajului.1.2 Amanetarea bunurilor nec mancipiIn epoca veche era avantajos pt un creditor sa primeasca de la un debitor un bun nec mancipi deoarece bunul nu putea fi revendicat de catre debitor si nici nu mai era necesara folosirea unei exception pignoris de catre creditor.In epoca clasica au aparut noile forme de protective a drepturilor lor asiguratorii:-exceptio pignoris-interdictele posesorii-pactum de vendendo-lex comissorria29. FIDUCIA (garantia) Fiducia reprezinta o garantie reala pivot intre pignus si hypotheca . Deoarece este mai avantajoasa pt creditor decat cea mai buna modalitate a gajului , insa mai dezavantajoasa decat hypotheca.Pt maxima protective a creditorului a fost imaginat o transmiere a bunului amanetat sau fiduciar prin cele 2 modalitati formaliste de tramsmitere a prop.quiritare:--mancipatio-in jure cession1.Statutul juridic al debitorului in cadrul raportului fiduciar.Odata pactul fiduciar incheiat , debitorul pierde proprietatea asupra bunurilor care servesc de garantie , cu conditia ca ele sa fi fost concesionate in prezenta magistratului judiciar sau mancipate.Consecinta rezida in posibilitatea creditorului fiduciar de a dispune de repectivele bunuri inclusiv de la instraina.Partile raportului fiduciary putea incheia un alt pact prin care debitorul sa poata folosi si culege fructele bunului dat in garantie . Dat fiind ca in schimbul acestei folosinte debitorul trebuia sa plateasca o suma de bani cu titlu de prt al locatiunii, inchirierii bunului , un prt denumit arenda , chirie ,, location preti .Debitorul ar fi putut obtine chiar o folosinta gratuita si chiar posibilitatea culegerii pt sine a fructellor bunului-cautiune. Acestea pe langa gratuitatea folosintei si fructificarii bunului-cautiune , ii putea procura debitorului si un alt major avantaj. Este vorba de capacitatea de a uzucapa propriul lui bun fiduciar. Ce inseamna asta? Faptul ca intr-un interval de timp c ear fi deposit un 1 an sau 2 ani creditorul fiduciar ar fi putut lasa in deplina posesie bunul fiduciary sau cautiunea la debitorul sau , ceea c ear fi putut conduce la concluzia ca el se delasase de garatie.2. Pozitia juridica a creditorului FiduciarCreditorul fiduciar a fost in mod deosebit avantajat sub aspectul garantiei reale prin comparative cu creditorul amanetar. Prin efectul unui pactum vendendo incheiat cu debitorul sau, creditorul fiduciary putea devein un veritabil proprietar al bunului fiduciar.El ar fi putut la data scadentei , sa instraineze fara nici o alta formalitate bunul dat in garantie pentru a se indestula din pretul astefl obtinut.Acest drept era denumit Jus distrahendi.Dreptul de retentive dobandit prin lex comissoria reprezenta prin el insusi un izvor al proprietatii neconditionate recunoscute creditorului asupra bunului dat in fiducie.30. Jus rerum.Hypotheca.Izvoarele ipotecii a)Pactumhypothecate conventia de ipoteca sau pactul imobiliar nu era una formala;putea imbraca chiar forma unui acord tacit si partile erau absolvite de obligatia de a-i face publicitate.-putea fi incheiata chiar prin intermediari dar, dupa cum se stie, aceasta posibilitate era recunoscuta doar in dreptul lui Justinian; pactul de ipoteca isi producea efectele spontan, solo consensus(din chiar momentul incheierii sale) dar nu era interzisa conditionarea exercitarii actiunii ipotecare ori nasterea garantiei reale la un termen prestabilit de parti.b)Ipoteca legalagenerale si special.Ipoteca legala generala:-ipoteca legala a sotiei asupra bunurilor sotului ei, ipoteca instituita in vederea garantarii bunei administrari a bunurilor parafernale.-ipoteca legala a sotiei divortate si a mostenitorilor sai asupra tuturor bunurilor sotului pana in momentul restituirii bunurilor dotale-ipoteca legala a fiilor de familie asupra bunurilor lui pater familias cu scopul de garantare a restituirii bunurilor care formau peculiul-ipoteca legala a pupililor si a tinerilor sub 25 de ani asupra bunurilor tuturor, in cazul administrarii bunurilor incapabililor-ipoteca legala a celor pusi sub curatela ptr motiv de nebunie asupra averilor curatorilor lor-ipoteca legala a casei imperial asupra bunurilor debitorilor ei de rap contractuale cu tertii.Ipoteca legala speciala a avut drept obiect bunuri care serveau cu titlu de garantie reala:-ipoteca speciala instituita de imparatul Justinian asupra bunurilor executorilor testamentari sau asupra bunurilor fideicomisarilor insarcinati cu punerea in executare a unui legat testamentar-ipoteca speciala create in favoarea celor aflati sub tutela in vederea asigurarii recuperarii sumelor de bani cheltuite de teri-ipoteca special ace viza recuperarea de catre locator a pretului chiriei de la locatari sau de la arendasic)Ipoteca judiciara-dreptul de retentive asupra unui bun al altuia putea fi obtinut prin efectul adjudecarii respectivului bun, in integralitatea sa, de catre judecator in favoarea unui copartajant in cazul iesirii din indiviziune.-conditii de validitate ale ipotecii:existent in patrimoniu a unor bunuri asupra carora sa fi putut fi incheiate acte juridice de dispozitie, existent unui raport debitor-creditor.

31.EFECTELE IPOTECII ANTERIOARE MOMENTULUI INSTRAINARII BUNULUI IPOTECATA1) Drepturile si obligatiile debitorului, proprietar al bunului ipotecat.Proprietarul bunului ipotecat ,ramanand in posesia acestuia si fiind de jure , stapanul lui ,, il poate exploata in propriul sau folos (usus, jus utendi).Proprietarul bunului ipotecat , fiind posesorul lui detinea prerogative de a-I culege fructele , fie ca era vorba de fructele natural, industrial sau de cele civile ori de producte.Proprietarul bunului imobil ipotecat pastreaza sub conditia grevarii bunului de sarcina ipotecii , si a treia prerogative si anume dr. de dispozitie , fiind raspunzator pt eventualele pagube pe care le-ar pricinui creditorului ipotecar prin acte incheiate precum: -instrainari -infiintarea unor noi ipoteci pe seama aceluiasi bun , sub conditia penala a delictului denumit stellionatus -crearea unor servituti conventionale de natura a greva bunul ipotecat; -infiintarea altor drepturi reale pe seama bunului ipotecat;Ca oricare proprietar de plin drept , debitorul ipotecar putea intenta erga omnes dupa caz , urmatoarelor actiuni petitorii:- actiunea in revendicare si actiunea publiciana.A2) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar in calitatea acestuia de titular al unui drept asupra bunului altuia (jura in re aliena)Cu acordul proprietarului bunului ipotecat ,creditorul ipotecar poate transforma hypotheca in pignus , cu toate consecintele care decurg de aici si anume aceea a dobandirii posesiunii asupra bunului dat in garantie de catre debitor.Creditorul ipotecar putea obtine acordul proprietarului bunului ipotecat de a se abtine de la incheierea actelor juridice de dispozitie Daca debitorul i-a satisfacut creanta creditorului , acesta din urma trebuia sa-I recunoasca debitorului sau deplina proprietate.32. EFECTELE IPOTECII POSTERIOARE INSTRAINARII BUNULUI IPOTECAT A1) Drepturile si obligatiile proprietarului bunului ipotecat. In cazul in care bunul ipotecat al debitorului a fost instrainat de catre creditorul ipotecar, acesta din urma trebuia sa-I prezinte debitorului sau socotelile sis a-I restituie diferenta de prt rezultata din scaderea valorii creantei sale din valoarea pretului obtinut.Daca bunul ipotecat al debitorului i-a cauzat unele daune creditorului ipotecar , la valoarea creantei se adauga si despagubirile extracontractuale datorate tot de catre debitor.Daca pe parcusul ipotecii, creditorul a adus unele imbunatatiri bunului ipotecat sau chiar daca nu a facut decat sa-I asigure conservarea prin reparatii necesare tot in sarcina debitorului proprietar.Daca bunul ipotecat ajungea intr-o stare precara , creditorul ipotecar putea crere schimbarea obiectului material al ipotecii .A2) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar.La scadenta datoriei , creditorul ipotecar dobandeste si posesia asupra bunului ipotecat. In caz de necessitate , creditorul ipotecar putea intent in contra debitorului sau urmatoarele actiuni: - action Serviana si action hypotherica.Pe tot parcusul existentei ipotecii principale , creditorul ipotecar isi putea permite sa ipotecheze bunul principal al debitorului sau Pana la scadenta datoriei, creditorul ipotecar nu putea exercita in mod direct posesia asupra bunului ipotecat al debitorului sau .Creditorul ipotecar putea sa exercite o serie de actiuni clasificate in categorii distincte, dupa criterii analizate: -actio Serviana -actio quasi Serviana -actio in rem -action in factum -actio arbitrari.In fapt este vb despre urmatoarele actiuni determinate dupa obiectul lor juridic:-actio communi dividundo(actiunea de partaj sau de iesire din indiviziune)-actio finium regundorum(actiunea in granituire sau in hotarnicie)-actio furti( actiunea de furt izvorata dintr-un grav delict)-actio utiles (actiuni asemanatoare prin scop celei in revendicare)-actio negatoria(actiune relative la servituti reale ) -actio confessoria Jus distrahendi este cel mai important drept care deriva din ipoteca si este recunoscut creditorului ipotecar.Lex commissoria ,reprezinta o alta puternica prerogative a creditorului ipotecar. Era de natura a-l transform ape creditorul ipotecar intr-un veritabil proprietar al bunului supus ipotecii inca din momentul scadentei obligatiei debitorului sau.33. Jus rerum. Antichresis - termen juridic de sorginte greaca, termen care, in acceptiune juridical semnifica folosinta comuna sau fructificarea reciproca (inclusiv prin dobanzi) a unui bun ipotecat.-in cadrul unui pact de antichreza ne aflam, de facto, in prezenta unui raport juridic ipotecar urmat de o noua intelegere intre proprietarul bunului ipotecat si creditorul acestuia.-bunul ipotecat ramanea, initial, in posesia debitorului ipotecar; pentru a evita plata dobanzilor la creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei 2 cocontractanti se puteau intelege in sensul ca proprietarul bunului ipotecat sa-l dea in posesie creditorului sau, astfel incat sa se opereze o compensatie conventionala intre dobanzile datorate de debitor si fructele produse de bunul ipotecat culese de creditor.-in dreptul civil roman, dispozitiile art 1697-1703 care sanctionau pactele de antichreza au fost abrogate, aceasta institutie fiind considerate a constitui una de natura camatareasca, imorala si prejudicianta.-spre deosebire de codul civil roman, cel franzez pastreaza inca aceasta institutie straveche, reglementandu-i: Formele acceptabile sub acceptiunea de instrumentum (doar prin inscris authentic sau prin acte sub semnatura privata) Continutul juridic, sub acceptiunea de negotium (drepturile si obligatiile creditorului antichrezist) Efectele pactelor de antichreza dintre parti Efectele acestor pacte fata de terti Interzicerea pactului comisoriu in caz de imposibilitate de plata de catre proprietarul-debitor a sumelor datorate la termenul scadent34.Elementele esentiale ale posesiei Corpus (elemental material al posesiunii) nu reprezinta bunul posedat in materialitatea sa; sensul cristalizat al corpus-ului se rezuma la aprehensiunea factuala, la disponibilitatea de fapt exercitate asupra bunului care facea obiectul posesiei.-era sufficient ca un bun sa se fi aflat la dispozitia unei persoane, in conformitate cu intentia si interesele sale ptr ca ea sa reclame detinerea elementului material al posesiei. Animus (elemental volitional, intentional, subiectiv) animus dominantis reprezinta simpla intentie de a poseda bunul ptr sine, sub aparenta proprietatii; vizeaza adoptarea unui comportament de veritabil stapan al bunului si o dorinta vizibil exprimata de pastrare a bunului ca si cum i-ar apartine de jure posesorului.Este un element psihologic complex, unul care asociaza intentia, vointa si interesele posesorului si care trebuie sa se regaseasca in toata complexitatea sa ptr a fi considerat ca atare si ptr ca posesia sa fie protejata. Titulus (cauza sau titlul posesiei) a reprezentat o constanta a preocuparilor unor romanisti, filosofi si juristi de seama.- fie prin ocupatio res derelictae ( luarea sub stapanire a unui bun abandonat), fie printr-un mod derivat conventional sau neconventional a unui bun alienat, instrainat, posesiunea poate fi legalmente dobandita, adica are o origine acceptabila juridic.- titlurile sau cauzele legale de dobandire sau de achizitionare vor folosi posesorilor si in calitate de justificari suficiente ptr a exercita factual prerogativele.-cauzele pot fi: juste,legale (acele titluri reputate ca fiind legitime, in conformitate cu normele juridice) si nelegale, injuste ( inacceptabile din perspectiva normativitatii romane)35.Clasificarea posesiei dupa criteriul originii ei si al celor 3 subcriterii : a)caracterul aprehendarii corpus-ului, b)al izvorului formal al titlului ei si c)al credintei subiective a posesorului in proprietatea sa -in functie de criteriul originii lor, posesiunile nu reprezentau situatii sau figure juridice omogene-in momentul nasterii posesiunii, se consuma si actul sau faptul perceperii sau aprehensiunii material a bunului sau inceputul, originarea detinerii bunului; in functie de legitimarea acestui moment originar: posesiune justa si posesiune injusta.-in functie de causa possessionis: posesiunea cu causa de jus civile si posesiune cu causa de jus praetorium.-in functie de recunosterea de catre posesor a starii bunului:posesiunea justa de buna-credinta si posesiunea justa de rea-credinta.a) Posesiunea justa este accea care se intemeiaza pe o origine, pe o aprehensiune sau percepere juste, context in care just semnifica tocmai calitatea posesiei de a fi opozabila tuturor, inclusive nudului-proprietar; nu sufera de vicii ale dobandirii ei (violenta, clandestinitate, precaritate).Posesiunea injusta si viciile ei posesiune al carei moment de intemeiere ar fi alterat de iciul c ear insoti aprehensiunea, perceperea bunului sub aspect de corpus; viciile posesiei sunt:Vis (violenta) sau recurgerea la forta fizica sau psihica in vederea dobandirii unui bun in posesie Clam (clandestinitatea) sua disimularea exercitarii prerogativelor reale pentru ca, in timp, sa fie urmarita dobandirea unui bun in posesiune Precario (precaritatea):atat in sens larg, de detinere a unui bun apartinand unei terte persoane de drept in consecinta a unui accord incheiat cu respective persoana, cat si in sens restrains, Acela de detinere a unui bun apartinand unei terte persoane pe baza unei intelegeri cu aceastab)Possessio cum titulus de jus civile (jus quiritium)- posesorul care detine un just titlu al posesiei sale si care just titlu este sanctionat de normele lui jus quiritium isi extrage argumentele de text in vederea protejarii dreptului sau real din normele legale.Posesorii cu just titlu bazat pe normele lui jus civile:Possessor pro emptore (din ctr de vanzare-cumparare)Possessor pro herede (din succesiunea legala)Possessor pro donato (din ctr de donatie)Possessor pro dote (din raporturile dotale)Possessor pro derelicto (din ocupatiunea unui bun abandonat)Possessio cum titulus de jus praetorium (jus honorarium) posesorul unui bun poate avea un titlu legal al posesiunii sale dar care sa nu emane dintr-o norma de jus civile (exemplul donatiei intre soti). Posesiunea de drept pretorian este o posesiune a carei cauza legala nu se regaseste in normele dreptului quiritar, ci in acelea edictale, adica este stabilita si clar delimitate prin intermediul unui edict al magistratului judiciar.c)Posesiune de buna-credinta este cea intemeiata pe credinta sincera a posesorului ca el este in mod real titularul dreptului pretins sic a atare poate sa-l exercite nestingherit asupra bunului posedat. Credinta sincera in existent dreptului pretins face ca, in privinta validitatii titlului de posesiune, eroarea eventuala a posesorului sa nu-i fie imputabila. Posesiunea de rea-credintaacea posesiune exercitata inca din momentul originarii sale de catre Acela care are credinta subiectiva ca nu poate fi titularul dreptului pe care il pretinde asupra unui bun din motive care privesc regularitatea aorehensiunii sau existent viciilor posesiei.36.Clasificarea posesiei dupa criteriul efectelor ei-posesiunea a fost impartita in: possessio ad usucapionem, possessio naturalis si possessio ad interdicta.Possessio ad usucapionemposesiunea necesara pentru a uzucapa a fost sanctionata in epoca clasica romana prin mijloace pretoriene: action publiciana si totalitatea interdictelor posesorii; a mai fost denumita si dominium bonitarium (proprietate nascuta din posesia asupra unor bunuri, in conditiile legii) Conditiile legii -existenta unei posesiuni juste -justul titlu sa fie unul sanctionat, prevazut de jus civile -posesorul sa fi fost de buna-credinta in momentul achizitionariiIn dreptul lui Justinian a capatat denumirea de possessio civilis.Possessio naturalis sive corporalisposesiunea naturala reprezenta o suma de forme ale detentiunii precare.In dreptul lui Justinian sfera posesiunilor naturale se largeste, cuprinzand si fosta categorie de posesiuni interdictale din perioada Principatului si de inceput a Dominatului si grupand astfel: -posesiunile carora le lipsea animus domini (vointa sau elemental subiectiv specific stapanirii bunului ca veritabil proprietar) -posesiunile din al caror moment originar lipsea justul titlu.Dupa importanta lor si a bunurilor pe care le pot avea in detentiune, respectivii precaristi pot fi astfel enumerati:-creditorii gajisti-locatarii si comodatarii-uzufructuarii si emfiteotii-trimisii in posesie conservatorie.Possessio ad interdicta a dainuit doar pana la reglementarile justiniene, fiind apoi contopita cu posesiunea naturala, deoarece era in substanta sa o vaga detentiune asupra unui bun protejata temporar de interdictele posesorii conservatorii, fie ca detentiunea provenea sau nu dintr-un act viciat de aprehensiune.37.Clasificarea posesiei dupa criteriul obiectului juridic al ei. Possessio corporis (possessio stricto sensu) sau posesiunea asupra bunurilor corporale,material, asupra carora sa se poata exercita in mod vizibil si controlabil prerogativele reale pe care jus rerum le recunoaste in raport cu drepturile,patrimoniile si bunurile persoanelor; operatiuni juridice exercitate asupra acestor bunuri: tradition, usucapio, praescriptio longi temporis(prescriptia achizitiva de lunga durata), praescriptio longissimi temporis (prescriptia achizitiva de foarte lunga durata), servitutes praediales rusticae constitutur(constituirea pe cale conventionala a unor servituti prediale rustice. Possessio incorporales (quasi-possessio)-recunoasterea efectelor juridice atrase de exercitiul indelungat al unor drepturi de catre persoane care in mod natural nu si le-ar putea deroga: Sclavii in raport cu possessio libertatis.Peregrinii in raport cu status civitatis.Libertii in raport cu possessio ingenuitatis -doctrina posesiunii dreptului a fost favorizata de institutia prescriptiei achizitive de lunga si foarte lunga durata deoarece, din moment ce a fost acceptata posibilitatea ca exercitiul de facto de lunga durata al unei posesiuni iregulare sa conduca la rezultate asemanatoare pe planul aprehensiunii precum cele din material uzucapiunii, trebuia sa fie admisa si teoria posesiunii dreptului. -cu timpul, protectia interdictala a fost extrapolate si a cuprins si categoria titularilor prezumtivi ai drepturilor reale asupra bunurilor altor persoane:Titularii servitutilor prediale rurale.Titularii superficiei, ai dreptului de a construe pe terenurile altora.Titularii prezumtivi ai uzufructului38.Dobandirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului.Dobandirea elementului volitional,subiectiv,animus (animo meo)regula generala in privinta exercitarii posesiei din chiar momentul dobandirii corpus-ului este aceea a existentei unui animus domini prezumat si doar cel care un interes legitim poate face proba contrara.Regula prezentata este facil de respectat si foarte eficienta atat timp cat posesorul bunului este si detentorul material al acestuia. Lucrurile se complica insa atunci cand posesorul real al bunului nu il mai detine sau nici nu l-a detinut vreodata si, in acelasi timp, un tert il are si il tine in numele si in locul posesorului real, iar intre cei doi se iveste un conflict de interese. Detinatorul bunului care exercita anumite prerogative posesorii in numele si pentru altul, are fara indoiala, o posesiune, dar una afectata de viciul fundamental al pecaritatii.Dobandirea elementului corpus (corpore meo) fie ca era vorba despre un accipiens(dobanditor) cu titlu particular, fie de un accipiens cu titlu universal, el, accipiens nu putea devein posesorul bunurilor in afara existentei unui act material de luar in posesie. Simpla vointa de a poseda pentru sine nu era suficienta.-ca regula generala originara, actul material de aprehensiune presupunea a luare, o prindere in mana, o dobandire directa a bunului, astfel:i. Prin inducere in fundum ac demonstrare finem (de exemplu prin patrunderea pe un teren cumparat si parcurgerea terenului pe la confinele acestuia sau prin delimitarea terenului ocupat, ori daca terenurile erau prea vaste, prin indicarea limitelor de recunoastere) in cazul bunurilor immobile.ii. Prin loco movere at custodiam ponere( prin luarea in mana sau transmiterea in custodia unui paznic material daca bunurile erau prea numeroase) in cazul bunurilor mobile.39. Dobandirea posesiunii printr-un intermediar-trebuie evitata confuzia intre un detentor precar al unui bun pentru altul si intermediarul-dobanditor pentru altul;dobanditorul nu exercita nici una dintre prerogativele posesiei, el facea doar un act de reprezentare.-in epoca postclasica deja se stabilize o regula in materie de reprezentare: tertul reprezentant al posesorului nu putea satisfice decat exigenta dobandirii, aprehensiunii bunului; in niciun caz el personal nu putea invoca nasterea unei vointe proprii de insusire pentru sine si in nume de proprietar al bunului.-animus possidendi ramanea, in principiu, la adevaratul posesor si nu la reprezentantul lui si acest fapt este pe deplin observabil intr-o dubla ipostaza:In cazul contractului de mandate, mandantul este Acela care are animus possidendi anterior dobandirii corpus-ului si nu mandatarul luiIn caz de gestiune de afaceri sau de administrare de peculii, se prezuma ca dobanditorul este acela care are animus possidendi si nu gestionarul sau administratorul afacerii sale.-pe cale de exceptie, in epoca postclasica a dreptului roman, au fost identificate si alte solutii:In cazul tutelei unui pupil in varsta de cel putin 7 ani, acesta putea dobandi:Possessio civilis.Possessio ad interdicta.Titularii dreptului de a administra un peculiu puteau dobandi possessio civilis pentru ei insisi cu conditia respectarii stricte a 2 cumulative exigente: dobandirea bunului sa se fi facut pe seama unei juste cause si dobandirea sa se fie efectuat si cu garantia peculiului.Persoanele juridice de ordin administrative puteau dobandi posesiuni in absenta elementului animus, fapt care nu elimina o serie de posibilitati ca: posibilitatea de a exercita o action publiciana,posibilitatea de a prescrie pe lunga sau foarte lunga durata, posibilitatea de a uzucapa.40.Incetarea raporturilor posesorii-sfarsitul Dominatului si epoca lui Justinian nu au adus modificari de viziune juridca asupra elementului volitional al posesiei, animus; dimpotriva, animus devine elemental fundamental in jurul caruia se construiesc raporturile posesorii.-ceea ce parea de neconceput in epoca noua se centreaza pe pura subiectivitate a posesorului:Persoana declarata absent ape cale judiciara nu pierdea posesiunea asupra bunurilor sale ci doar detentiunea lor pasagera.Sclavul fugar de la stapan nu afecta dreptul de posesiunea asupra sa, ci doar detentiunea provizorie, temporara a stapanului sauPentru pierderea posesiei asupra fondurilor imobiliare era necesara expresa manifestare a intentiei de abandonare arespectivelor fonduri, nu doar simpla sau fizica lor parasire.-deposedarea violenta a posesorului putea conduce la uzurparea sad oar daca cel deposedat nu reclama aprehensiunea tertului comisa intr-o astfel de vicioasa modalitate.-in epoca clasica pierderea posesiunii se putea intampla in: In urma abandonarii bunurilor de catre posesorii acestora Datorita imposibilitatii de facto de a exercita prerogativele posesiunii civile Prin delasarea de elemental animus, de intentia de a poseda util, in nume si inters proprii Drept consecinta a manifestarii unei indolente sau neglijente evidente si prelungite in cazul in care un tert uzurpator a luat sub stapanire vicioasa bunui unui posesor regular41. Sanctiunea juridica a posesiuniiEvolutia interdictelor este legata, dupa cum insusi Gaius a precizat, de evolutia istorica a posesiunii. Posesiunea avea mai curand semnificatia unui raport factice, a unei legaturi vizibile, materiale intre titularul unui drept si obiectul asupra caruia se rasfrangea respectivul drept.Legatira materiala (Corpus) prevala.Juridicul doar o garanta, nu o si presupunea, cum proclama astazi teoriile civiliste in materie de posesiune.Faptul ca jus civile tacea in legatura cu multiple cauze de tulburare a posesiei l-a determinat pe pretor(imputernicit cu imperium) sa ia atitudine-infomala, dar utila. Dispozitiile lui, interdictele pretoriene, sunt asemanatoare ordinelor militare. Desigur, majoritatea lor este conditionala; insa, in toate cazurile, interdictele sunt foarte eficiente. Pentru acest motiv, chiar cei garantati de actiuni civile (de ex. Titularii unei rei vindicatio) preferau sa le invoce, sa le ceara. Astazi, in pratica instantelor civile si actiunile posesorii sunt mai frecvent utilizate decat cele specifice apararii drepturilor reale. Prin interdictele sale, magistratul a dorit, pentru inceput sa regleze mai curand starile de fapt immediate decat complexele raporturi juridice, de drept, mediate. Din aceasta perspectiva, interdictele(ordinele sau decretele) constituiau masuri, alegatii de circumstanta. Insa, in timp, ele s-au institutionalizat, s-au consacrat si au devenit, astfel, izvor de drept recunoscut ca atare si astazi, pe temelii principale.Clasificarea interdictelor se realizeaza in jurul catorva criterii ce tin de natura posesiunii si a faptului tulburator avut in vedere. Primele clasificari au fost realizate de catre Justinian insusi in trei complexe categorii: divisio prima, divisio secunda, divisio tertiae.Din punctul de vedere al calitatii obiectului material al posesiunii, interdictele vizeaza pe de o parte, bunurile sacre sau religioase(res sacrae, res religiosae), iar pe de alta parte, bunurile laice(res privatae, de humani rebus). De exemplu din prima categorie a interdictelor sacre, interdictul de martuo inferendo urmarea sa faciliteze inhumarea linistita sau deshumarea neobstaculata a unui defunct intr-un anumit loc, spatiul respectiv fiind considerat res religiosae. Interdictele referitoare la bunurile laice, private, se subdivid in:-interdicte de utilitate publuca; -interdicte de utilitate parsonala, in raport cu patrimoniul familial, in functie de drepturile de posesiune proteguite.Interdictele posesorii sunt subdivizate in 3 categorii: - interdictele retinendae possessionis causa(ele tind sa mentina o posesiune deja dobandita si nepierduta, dar amenintata cu pierdere); - interdictele recuperandae possessionis causa ( date pt. redobandirea unei posesiuni pierdute); - interdicte adipiscendae possessionis causa(determina dobandirea unei posesiuni in prezenta unui just titlu neonorat)Interdictele retinendae possessionis causa se subdivide in doua subcategorii: - Interdicte uti possidetis, relative la bunurile immobile; - Interdictele utrubi, relative la bunurile mobile. Interdictele uti possidetis(referitoare la bunurile immobile) puteau fi invocate doar daca bunul ce facea obiectul posesiunii nu a fost dobandit de la adversarul din process in urmatoarele conditii: prin acte de violent, prin clandestinitate sau printr-o detentiune precara.Interdictele recuperandae possessionis causa se impart in trei subcategorii fiecare sanctionand un viciu fundamental al posesiunii:Interdictul de vi cottidiana causa (dobandirea posesiunii prin violente obisnuite), care putea fi invocate cu conditia sa nu fi trecut un an(calculate din momentul deposedarii) si titularul lui sa nu fie, la randul sau, culpabil de dobandirea posesiunii prin:violenta, clandestinitate, precariu.Interdictul de precario causa (in contra precaristului), care are in vedere, cu titlul de exemplu, dobandirea bunului de catre cel imprumutat (comodatarul) in calitate de dententor precar si care, refuzand restituirea bunului imprumutat, il uzurpa in drept pe imprumutator(in calitatea sa de posesor legitim, real)Interdictul de clandestine possession causa (creat impotriva acelui care, in mod clandestine, pe ascuns, si-a insusit un bun al altuia)Interdictele adipiscendae possessionis causa tind a facilita dobandirea posesiunii(corpus) dupa obtinerea de catre titularii lor a unui just titlu. Cele mai cunoscute subcategorii sunt:Interdiction quorum bonorum- avea menirea de a dubla actiunea reala specifica, denumita petitie de ereditate.Interdictul Salvian, prin care proprietarul unei mosii se foloseste de garantia speciala create de colonel sau atunci cand respectivul colon a constituit o astfel de garantie pt plata arendei, obiectul garantiei constituindu-l bunuri prcis determinate.Interdictul possessorium, uzitat de acela care, in baza vanzarii-cumpararii, detinea un just titlu, in calitatea sa de bonorum emptorIn aceeasi categorie a interdictelor attributive, si altele, precum: interdictum quam hereditatem, interdictum legatorum, interdictum quam servitutem etc.

42. Deoseiri si asemanari intre posesiune si proprietateDiferente intre posesiune si proprietateIncercand o tratare cimparativa prin prisma prerogativelor reale recunoscute titularilor institutiilor de jus rerum avute de noi in vedere, putem observa urmatoarele deosebiri:Dreptul de proprietate poate fi dobandit de catre o persoana in virtutea capacitatii sale de folosinta, pe cand posesiunea nu putea fi dobandita decat de o persoana capabila.Legea romana a recunoscut si garantat doar proprietarului valabilitatea deplina a actelor juridice incheiate, consecinta ce decurge din conceptia dupa care doar proprietatea este un drept, posesia nefiind din exercitiul unor puteri factuale; ca atare, in cazul in care s-a dovedit ca cineva (in afara dolului sau culpei proprietarului) s-a bucurat de o posesie injusta, ar fi trebuit sa-l despagubeasca pe vere domnus, in viziunea lui Julius Paulus.Pe planul continuarii ( de catre succesorii legali sau testamentari - posesorului) exercitarii atributelor specifice posesiunii, este demn de remarcat faptul ca acestia trebuiau sa efectueze o aprehensiune, o luare in stapanire efectiva diferita de aceea a antecesorilor lor, pe cand transmiterea mortis causa a proprietatii nu presupunea astfel de acte noi de aprehensiune; ne aflam, aici, tot in prezenta unei consecinte a conceptiei dupa care proprietatea este un drept, pe cand posesiunea este o suma de prerogative de facto.Asemanari intre posesiune si proprietate Cu exceptia cazurilor de asa-zisa posesiune a drepturilor, posesiunea si proprietatea presupuneau in calitate de obiect juridic, bunuri corporale sau bunuri materiale, sensibile, deoarece bunurile insesizabilenu sunt susceptibile de aprehensiunesi, pe cale de consecinta, nici de proprietate si nici de posesiune;Bunurile care faceau obiectul posesiunii si al proprietatii trebuiau sa fie invariabil, bunuri susceptibile de apropiere, de aprehensiune, fie ca faceau parte din categoria celor deja apropiate, fie din categoria bunurilor fara stapan dar insusibile.Proprietarul poate fi si posesor, dupa cum si reciproca este adevarata; din perspectiva sociologiei juridice, cel mai adesea posesiunea reprezenta vesmantul exterior al proprietatii, forma sa de manifestare externa, vizibila;Precaristii, fiind incapabili de a poseda pt. sine si in nume propriu, erau in imposibilitatea, a fosrtiori, de a dobandi dreptul de proprietate cu privire la bunurile aflate in precariu, dupa cum nu puteau in calitatea lor de detentori precari sa dobandeasca de la proprietarii bunurilor ceea ce insisi posesorii bunurilor nu au dobandit.

43. Jura obligationum. Gaius, Julius Paulus, Justinian si conceptiile lor in planul definitional al obligatieiObligatiile fac parte integranta din jus rerum.Definitiile si clasificarile obligatiilor au reprezentat creatii tardive ale jurisconsultilor romani.In viziunea lui Gaius, obligatiile se nasc din raporturi personale, raporturi care au drept obiect anumite prestatiuni. In caz de conflict de interese intre resprectivele parti ale raporturilor obligationale, ele au la dispozitie asa-numitele actiuni personale, actiuni care au un obiect juridic bine definit: dare sau facere.Gaius afirma: Actiunea personala este aceea prin care actionam impotriva cuiva care ne este obligat, adica prin care intelegem sa I se impuna: de a da, a face, a executa cevaElementul praestare are o intindere imensa incluzand practice universalitatea actiunilor omensti.In epoca clasica(prin intermediul unor diferite texte juridice atribuite lui Gaius) termenul praestare a fost asimilat definitiv in terminologia juridica si doctrinara, fiind recunoscute contractele nenumite.Jurisconsultul epocii clasice Julius Paulus, referindu-se la esenta notiunii de obligatie, nu se indeparteaza prea mult de explicatiile gaiane. El spune : Substanta obligatiei nu consta in ceea ce ne da proprietarul unui lucru corporal sau in ce ne face titularul unei servituti, ci in ceea ce constringe un tert: sa ne dea, sa ne faca sau sa ne execute ceva.Justinian defineste obligatia ca fiind legatura juridica in virtutea careia suntem constransi sa predam un lucru conform dreptului cetatii noastreIn definitia lui Justinian atrage atentia expresia vinculum juris( legatura juridical), ceea ce explica inca o data legalismul, formalismul dreptului roman obligational si executional.

44. Comentarii si analize pe seama notiunii de obligatieEduar Cuq apreciaza, exempli gratia, ca obligatia este un raport de drept stabilit temporar intre doua personae dintre care una (debitorul) este tinuta necesarmente sa-i furnizeze alteia (creditorul) o prestatie susceptibila de a fi evaluate in bani. Dupa Rene Demindue, obligatia este stituatia juridical avend de scop o actiune sau o abstentiune, de valoare economica sau morala, a caror realizare trebuie s-o asigure anumite personae. Acesta continua de fapt tezele emise de Raymond Saleilles care, la randul sau, in opinia lui Plastara il combate pe Brinz atunci cand inlatura notiunea de vinculum juris preferand-o pe aceea eufemistica de situatie juridical pt. a putea fi mai bine assimilate obligatiile natural.In general, daca vom face o sinteza a literaturii romaniste de specialitate, vom putea concede ca o obligie este o legatura juridica intre persoane determinate sau determinabile, legatura in virtutea careia una dintre ele, in calitatea de subiect pasiv trebuie sa execute in favoarea alteia, in calitatea acesteia din urma de subiect activ o prestatiune oarecare, determinata sau determinabila, constand, in linii generale in : dare, facere, non facere sau praestare. Importante elemente de diferentiere se pot reliefa intre conceptiile romaniste si cele civiliste:in dreptul civil napoleonian si postnapoleonian, obligatiile pot cunoaste o varietate infnita, deoarece ele sunt sanctionate apoi prin actiuni civile in justitie; per a contrario, sive a contrario sensu, in dreptul roman asistam la o stare de fapt diametral opusa si ca atare numeroase raporturi de acest gen au fost create, in timp, prin mijloace neformaliste, pretoriene(honorare), pe cai sofisticate sau, pur si simplu, recunoasterea lor de jure a fost extrem de trenata;in dreptul civil modern si in cel actual, postmodern, normele care snactioneaza raporturile juridice de obligatii sunt intemeiate pe fundamentul puterii politice si sunt sanctionate prin autoritatea legilor scrise; per a contrario sive a contrario sensu, in dreptul roman obligatiile s-au supus unei recunoasteri progresive si populare in peste 1300 de ani de emergentanormativa;in dreptul civil posmodern cunoaste o tratare distincta, dihotomica a materiei obligatiilor in functie de natura raporturilor juridice, o dualitate in : norme obligationale comerciale si norme civile; per a contrario sive a contrario sensu, in dreptul roman asistam la o benefica tratare unitara a acestora.Tot in dreptul roman au fost evidentiate primele trasaturi distincte ale drepturilor suiective care deriva din raporturile obligationale fata de acelea izvorate din pozitia juridica a persoanelor fata de lucruri. In primul rand este vorba de opozabilitate. Astfel, daca drepturile reale propriu-zise pot fi universal opozibile, drepturile nascute din raporturi obligation ale sunt totdeauna relative.Asa cum observa si Rene Demogue, esential in aprecierea obligatiilor este executarea lor si nu persoanele rigid determinate de definitia Institutiunilor justiniene.

45. Subiectele obligatieiOrice raport obligational are 2 subiecte: - reus credendi - reus debendiREUS CREDENDIIn virtutea unei legaturi juridice, o persoana(creditorul) poate cere unei alte persoane(debitorul) sa execute o anumita prestatiune. Pin aceasta posibilitate, creditorul transgreseaza limitele actiunilor sale naturale, din celelalte raporturi juridice si chiar daca este temporara, induce o stare de putere asupra cuiva(debitorului in speta)Creditorul mai este denumit subiect activ al obligatiei pt. ca, in caz de neexecutare a obligatiei sau de executare necorespunzatoare, el poate sa ceara prin actiune obligarea debitorului pe cale judiciara la executare( fie si silita); astfel, el este activ in cadrul raporturilor procesuale judiciare; el investeste instanta si trebuie sa-si dovedeasca pretentiile.REUS DEBENDI-Debitorul este legat de creditorul sau, este dependent de el, dar el se poate libera, poate rupe lantul ce-l leaga de creditorul sau prin executarea obligatie. Astfel, pt. debitor esista intotdeauna o solutio( sa plateasca, sa elibereze,sa desparta, sa indeplineasca o primisiune etc.)Debitorului i s-a mai spus subiect pasiv al obligatiei. Metoda teleologica ne indeamna sa-l consideram pasiv doar pe planul raportului procesual, judiciar, unde el poate adopta o pozitie de asteptare, intrucat creditorului ii revine, ii incumba obligatia procesuala de a dovedi veridicitatea pretentiilor sale. Dimpotriva, pe planul raportului obligational strict, de drept material, debitorul a fost si ramane cat se poate de activ, fara ca acest lucru sa determine o contradictie in terminis in raport cu ele sustinute mai sus.

46. Obligatio elementorum. Juris vinculumLegatura juridica sugereaza existenta unui raport juridic de putere intre creditor si debitor. Aceasta nu este una de facto, ci una de jure. Debitorul intra sub puterea creditorului conform dreptului cetatii si nu datorita vreunei manifestari unilaterale de vointa a creditorului.Prin juris vinculum nu intelegem doar un concursus voluntatum(un concur de vointe) acceptat de legea romana. Astefel, in plina epoca gentilica, raporturile conventionale erau dificil de conceput, aproape inimaginabile.Dlictele existau insa si cereau forme de punitiune care, invariabil, conduceau la aplicarea principiului suveran de atunci, acela al razbunarii private. Intr-un anumit fel, principiul modern al echvalentei prestatiunilor dintr-un contract si al acoperirii valorice a prejudiciului delictual pastreaza inca in germinis esenta principiului echivalentei actului de vendeta cu acela producator de daune.

47. Obligatio elementorum. Jus personam.Voluntas sive libertas. ConsensusJus in personamObligatia da nastere la drepturi care depind, in exercitarea lor, de vointa creditorului. Si debitorul isi manifesta sau isi poate manifesta vointa dupa nasterea raportului de obligatie, dar intr-un mod extrem de restrans: poate sa execute obligatia si pe cale de consecinta sa se libereze, dupa cum, neexecutand-o, ramane la dispozitia suverana a creditorului sau. Acesta din urma, creditorul, personal, hotaraste daca sa-si execute silit sau nu debitorul.Fiind strans legata de persoana creditorului si de aceea a debitorului, obligatia nu poate genera decat drepturi personale, de creanta, chiar daca obiectul juridic al acestor drepturi consta in prerogative reale, de jus rerum.Voluntas sive libertasObligatiile se nasc pe un teren al libertatii, al autonomiei de vointa. Raporturile de obligatie au presupus in momentul legarii partilor exprimarea libera a vointei lor(indiferent care ar fi izvotul acestora).Alura de raport de putere pe care a capatat-o obligatia in epoca veche nu este decat aparent incompatibila cu libertatea formala, juridica:libertatea de a comite un delict si de a suporta consecintele prevazute de legle cetatii sau de cutumele care sanctionau razbunarea privata;libertatea de a incheia un contract supunandu-te riscului insolvabilitatii;libertatea de a nu executa obligatiile contractuale sau riscul suportarii formelor de executare silita.Pe de alta aprte, partile lunt libere sa modifice in substanta lor elementele raporturilor obligationale nascute deja, fara a abandona cadrul drepturilor de creanta. In acest fel, ele au o pozitie mai favorabila, mai libera decat aceea a titularilor de drepturi reale propriu-zise. Angajamentele lor initiale pot suferi modificari in timp in conformitate cu vointa exprimata de ele insele, daca, fireste, se ajunge la un acord de vointe.ConsensusPrin efectul acordului de vointe, intre partile raportului juridic obligational se naste o veritabila lege care se impune respectivelor parti de la sine si care, pt. eventualul judecator al cauzei contencioase, chemat sa solutioneze litigiul, are valoare de reper juridic fundamental. Legea partilor obtinuta prin consensus a fost agreata si de legiuirile civile.Daca avem in vedere ca partilor la raporturile delictuale le-a fost pemisa stabilirea intinderii prejudiciului si a modalitatilor de dezdaunare a victimei-creditor si, mai mult li s-a recunoscut si capacitatea de a negocia si a incheia tranzactii pe seama drepturilor litigioase nascute prin delict, avem imaginea importantei elementului consensus in cadrul tuturor raporturilor de obligatii. Putem astfel aprecia ca principiul consensualismului, alaturi de acela al autonomiei de vointa, s-a constituit intr-un veritabil corolar al materiei obligatiilor inca din dreptul lui Justinian.

48. Obligatio elementorum. Dies(tempus) si praetio aestimabilisDies (tempus)Elementul timp este esential intr-un raport obligational. Nu exista obligatii perpetue, precum dreptul de proprietate sau care sa depaseasca limita existentei viagere, prin acte inter vivos, precum emfiteoza. Spre deosebire de aceasta, in mod natural orice debitor urmareste a se libera de legatura sa juridica si a vedea stinsa obligatia, indiferent care ar fi modalitatile extinctive: plata, novatiune de debitor(prin schimbare de debitor, prin schimbare de creditor, prin schimbare de bun),mijloace pretoriene(darea in plata, pactul de constitut, prescriptia extinctiva), compensatia.Nu intotdeauna partile stabileau un termen rezonabil pt. executarea obligatiilor sau, chiar daca o faceau, nu-l respectau cu strictete;ca atare legiuitorul roman a trebuit sa intervina si a limitat dreptul la actiune al creditorului. Instrumentul interventiei legiuitorului roman pt. accelerarea executarea obligatiilor a fost prescripria extinctiva.(asa cum este si astazi)Praetio aestimabilisEvaluarea pecuniara a prestatiunii debitorului/ contravaloarea prestatiunii lui este un element substantial, fundamental si, ca atare,ineluctabil al oricarei obligatii.Praetio aestimabilis comporta numeroase nuantari. Astfel, au fost acceptate contractele unilaterale in care interesul moral, afectiv, filantropia, atasamentul de arte, sporturi, cultura sunt prin definitie non aestimabilis pretii. Pe de alta parte, pretul estimabil sau evaluabil in bani al obligatiei poate reprezenta faptul dispensarii creditorului de o noua cheltuiala, de o investitie, ceea ce inseamna, practic, o compensatie indirecta.

49. Obiectul juridic al obligatiei.DareObiectul juridic dare al obligatiei este un transfer al dreptului de proprietate( Gaius si Domitius Ulpianus)Dare este o obligatie care nu se confunda cu intelesul comun, acela de a dona, a darui, a da ceva pur si simplu. Sensul latin, roman al notiunii analizate este acela de transferare a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun.Obligatia de dare in sens pur roman a fost destul de rara in viata juridica a romanilor si, in orice caz, discutabila. Sa ne reamintim ca, in epocile straveche si veche, formalismul juridic exagerat presupunea transmiterea proprietatii prin acte juridice precum mancipatio si in jure cessio.Romanii au avut in vedere, in epoca clasica, prin pana inspirata a lui Gaius, acele transferuri exceptionale ale proprietatii in cadrul actelor juridice translative de proprietate care nu-si produc efectele solo consensu(instrainarea bunurilor imobile,instrainarea bunurilor de gen, orice alta intelegere ca, la o data viitoare celei a incheierii actului juridic, sa aiba loc transferul dreptului de proprietate sau constituirea efectiva a unui drept real.

50. Obiectul juridic al obligatiei .FacereFacere inseamna a realiza o activitate oarecare in profitul unei parti a raportului obligational si in virtutea imperativului de executare a obligatiei. Ca si in cazul notiunii de dare si facere, nu trebuie inteleasa in sensul comun, obisnuit. Nu orice activitate inseamna facere. Activitatea respectiva trebuie sa corespunda:ratiunii comune, bunului-simt( in caz de delict)descrierii ante factum, precizarilor partilor(in caz de contract)In dreptul roman a fost sanctionat principiul interpretativ al conventiilor in favoarea debitorului si defavorabil creditorului sau stipulantului. Asemanatoare acestei teze este si o alta teza consacrata, aceea prin care, in caz de confuzie, este favorizat contractul insusi. Astfel, din aceste doua teza putem observa ca obligatiile asumate de catre parti sunt constructii juridice de utilitate sociala, care merita sa-si produca efetctele scontate, iar daca el, creditorul, nu si-a precizat bine conditiile si parametrii prestatiei datorate de catre debitor, ei bine, este greseala, culpa sau vina lui si, prin urmare, va suporta consecinta odioasei restrangeri a scontatului facere.

51. Obiectul juridic al obligatiei. Non facereSi o simpla abstentiune, abtinere de la a face ceva, care ar putea sa-i produca un prejudiciu creditorului, putea constitui obiect a raporturilor obligationale.Obligatia de non facere a avut un dublu inteles:un inteles particular(acela de a nu face ceva in raport cu creditorul)un inteles mai larg(acceptiunea de clauza impusa de creditor de a nu presta ceva, el, debitorul, de catre un tert)Non-folosinta reprezinta, pe de o parte, o obligatie conventionala expresa dar, dupa unii romanisti, si o cauza de stingere voluntara a dreptului real de servitute.Notabile deosebiri erau intre obligatiile de non facere privind servitutile prediale rustice sau rurale si acelea car