1)PCR intre apr.-aug.1944

In evolutia PCR intervine o schimbare de amploare si cu efecte de durata in ziua de 4 aprilie 1944.Pus in fata unei cereri imperative a unora dintre tovarasii veniti cu acest scop precis de la Moscova,activistul si jurnalistul Stefan Foris(1892-1946) a cedat conducerea PCR fara nicio impotrivire.Foris nu era un rebel si nici un conducator national,spiritul sau de disciplina partinica era intact,ca si convingerea ca partidul are mereu un ascendent asupra oricaruia dintre membrii sai.

Foris provenea dintr-o familie instarita ce poseda o fabrica de caramizi si tigla.Scoala elementara a absolvit-o in Tarlungeni,dupa care a urmat liceul comercial din Brasov. Foris a fost combatant voluntar in primul razboi mondial.Dupa razboi, a aderat la Partidul Comunistilor din Ungaria si a activat in cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare.In 1919, Foris s-a reintors la Brasov.In 1921 a aderat la nou infiintatul Partid Comunist Roman (care in 1924 a fost interzis). A fost redactor la două gazete de stanga.In 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, insa Foris s-a refugiat in URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena si Berlin. S-a intors in Romania în 1930 si o parte din pedeapsa a ispasit-o in detentie in 1931- 1935.In 1940 preia conducerea PCR,in apr.1944 este inlaturat iar in 1945 arestat.Acuzat de tradare de Teohari Georgescu,Iosif Chisinevschi si Gavrilă Birtas (secretar de partid al regiunii Oradea). Foris a fost ucis in 1946

Luna lui aprilie 1944 a insemnat o noua schimbare de paradigma din istoria stangii politice romanesti,schimbare ce a avut loc in doua etape.Prima etapa se consumase in mai 1921,ca urmare ca aparitiei ideii de comunsim ca atare de catre nucleul dur,pro-Comintern al socialistilor marximalisti.Pana atunci,nota definitorie a socialismului romanesc nu fusese marxismul,ci gherismul ce a fost mult mai puternic in structurarea ideologica a acestei stangi nationale.Constantin Dobrogeanu-Gherea fusese la cumpana celor doua secole principalul interpret roman al lui Marx.Lucrarea sa “Ce vor socialistii romani”(1881) fusese practic primul program cvasipolitic al stangii pretins-marxiste romanesti,chiar anterioara structurarii unui partid caruia acest program sa-i fie suport.In raport cu acest model gherist,comunistii au venit cu un model de import-leninismul(interpretarea si dezvoltarea mai sistematica,mai generala si mai net revolutionara a marxismului catre V.I.Lenin,in mediile de stanga romanesti).Lenin era mai putin cunoscut decat Marx,dar mult mai repudiat de catre socialistii ortodocsi.Astfel incat putem spune ca,in Romania,conflictul dintre socialism si comunism a insemnat de fapt conflictul dintre gherism si leninism.

O alta schimbare de paradigma se produce odata ce leninismul se vede dublat de stalnisim.Daca prima schimbare de paradigma a fost una teoretica si in principal,ideologica,cea de-a doua a fost una teoretica si,in principal,ideologica,cea de-a doua a fost una care privea practica politicii ca atare.Primavara lui 1944 aduce a doua mare schimbare de paradigma din istoria comunismului romanesc.Asa cum,la Moscova Stalin pusese in umbra personajele si pioneratele epocii leniniste,si la Bucuresti oamenii stalinismului vor repurta victoria in raport cu generatia inceputurilor leniniste.In locul unei directiuni “in troica”-alcatuite la inceputul anilor 40 in conditiile date ale razboiului,din Stefan Foris si acolitii sai,apare o alta structura total diferita formata din Emil Bodnaras,Iosif Ranghet si Constantin Parvulescu,ce vor reprezenta in mod oficial conducerea comunistilor pana in toamna lui 1945,cand la Conferinta Nationala a fost aleasa o structura dirigenta ce marca totala reconsiderare a partidului in raport cu noile vremuri si noii sai adversari de pe scena romaneasca.

Epoca lui Foris fusese ultima dintre perioadele total atipice ale acestui fenomen pe care istoriografia romaneasca il numeste comunism romanesc.In realitate,rememorarile acestui curent de gandire si de actiune tin inca mai curand de mitologema decat de analiza.

2)Primele guverne postbelice:Sanatescu,Radescu si impunerea guvernului Groza

Dupa Actul de la 23 august 1944,se formeaza un nou guvern prezidat de Constantin Sanatescu(1885-1947),general,fost sef al Casei Militare Regale(20 mart.1943-24 ian.1944) si maresal al Palatului(1 apr.-23 aug.1944).Luptator in ambele razboaie mondiale,comandant militar al Bucurestiului pe timpul rebeliunii legionare,generalul Sanatescu,in calitate de comandant al Corpului 8 armata, a fost cel care a oprit pogromul impotriva evreilor declansat la Dorohoi in 1940.De asemenea, pe 12 septembrie 1944, la interventia energica a generalului Sanatescu, a fost eliberat preotul greco-catolic Anton Buga,care fusese condamnat la moarte,fiind acuzat de instigare la convulsii sociale impotriva administratiei horthyste din N-V Transilvaniei.In guernul Sanatescu,un guvern in mare parte militar,dar care cuprindea si liderii participalelor partide care conspirasera impotriva lui Ion Antonescu(Iuliu Maniu-PNT,Constantin Bratianu-PNL,Constantin Titel-Petrescu-PSDR,Lucretiu Patrascanu-PCR).Acestia detineau functia de ministri dar fara portofoliu.In al doilea guvern al lui Sanatescu(4 nov-5 dec 1944),guvern in care reapare Patrascanu la Justitie,apar,in premiera,comunistii Gheorghe Gheorghiu-Dej(Comunicatii) si Teohari Georgescu(Interne) precum si Petru Groza in calitate de vicepremier.

Un al treilea guvern e aproape identic si este prezidat de un fost militar de cariera, Nicolae Radescu(1874-1953).Fiul unei familii de mici mosieri din Oltenia,a luat parte la cel de-al Doilea Razboi Balcanic si Primul Razboi Mondial.Pe 5 febr.1933 a demisionat din cadrele active ale armatei fiind repartizat ca ofiter de rezerva al Corpului 4 de Armata urmand apoi sa se implice in politica.Principalele acuze aduse statului roman de catre comunisti si aliatii lor sunt facute in numele unei aliante constituite dupa modelul stalnisit al politicii de front comun.Cunoscut sub numele de Frontul National Democrat,coalitie ce cuprindea PCR,PSDR,Frontul Plugarilor,Partidul Socialist Taranesc,Uniunea Patriotilor,Partidul Taranesc Popular,Frontul Unic Muncitoresc,Frontul National Democrat al Tineretului si Tineretul Democrat Universitar,adica o serie de grupari politice net inegale ca importanta politica.Programul de guvernare al aliantei a fost lansat pe 29 ian.1945,in plina campanie pentru impunerea unui guvern “democrat” condus de o persoana agreata de URSS,Petru Groza.

Inca din prima zi de mandat, generalul Radescu si-a expus programul de guvernare in fata ziaristilor; principalele obiective erau: strangerea relatiilor cu URSS, indeplinirea integrala a conditiilor Armistitiului, restabilirea ordinii in tara.A urmat,insa,o perioada foarte grea:sabotaje, manifestatii de strada,schimbarea prefectilor in anumite judete fara acordul guvernului etc., toate acestea culminand cu manifestatia antiguvernamentala din ziua de 24 februarie 1945 organizata de F.N.D. in Piata Palatului din Bucuresti, prilej cu care s-au tras focuri de arma inspre manifestanti si,desi rapoartele procurorilor aratau limpede că nu armata a facut acest lucru, ziarele comuniste din zilele următoare au cerut pedepsirea „calaului Rqdescu” si inlocuirea guvernului cu unul „cu adevarat democratic”. Dar ceea ce i-a iritat cel mai mult pe reprezentantii F.N.D. a fost discursul curajos rostit de primul-ministru in seara aceleiasi zile la radio, in care explica desfasurarea evenimentelor.Printr-un ordin semnat de V.L. Bogdenko, consilier al presedintelui Comisiei Aliate (sovietice) de Control, se interzicea publicarea în presa si difuzarea discursului rostit de primul-ministru la radio.La 28 februarie 1945, datorita presiunilor trimisului

Moscovei, Andrei Ianuarevici Vasinski, generalul Nicolae Radescu isi prezinta demisia Regelui, care a fost nevoit sa o accepte.

Aspiratia dominatoare se va materializa pe 6 martie 1945,prin instalarea guvernului procomunist condus de Petru Groza.In mod evident acesta nu a ajuns la putere prin presiunea vointei populare si nici macar prin presiunea strazii,elementul determinant in numirea acestui guvern au fost vizitele repetate pe care Visinski,vicecomisarul sovietic pentru Afacerile Straine,vechi si credincios colaborator al lui Stalin,precum si presiunile directe si nedisimulate pe care acesta le face asupra regelui Mihai.Chiar daca si acest guvern a fost alcatuit dupa normele Constitutiei inca in vigoare,trebuie spus ca aceasta trecere camuflata de la un tip de regim la altul s-a facut cu mare grija:in guvernul Groza din 6 martie,comunistii,cel putin numeric,nu detin majoritatea(Patrascanu la Justitie,Dej la Comunicatii,Georgescu la Interne,Petre Constantinescu-Iasi,cu Propaganda).Una din cele mai sensibile probleme ale instalarii acestui guvern a fost problema Transilvaniei.Armatele romane reusesc sa elibereze N-V Transilvaniei(25 nov.1944),de trupele maghiare si germane in retragere urmand sa intre sub controlul sovieticilor.Administratia romaneasca se va reinstala abia la 13 mart.1945,si,cu toata bucuria prilejuita de aceasta reparatie istorica,opinia publica romaneasca a intuit de la bun inceput cvasisimultaneitatea revenirii Transilvaniei sub administratie romaneasca si impunerea guvernului cerut de FND trada un santaj politic.Victoria obtinuta de comunisti prin impunerea guvernului Groza nu va aduce nicio relaxare a vietii politice interne,in ciuda repetatelor declaratii linistitoare ale premierului sau ale liderilor comunisti referitoare la caracterul pasnic ale schimbarii petrecute si la garantarea dreptului de proprietate asupra pamantului.Chiar din aceste luni,comunistii au incercat din rasputeri sa-si impuna propria varianta de reforma agrara aflata in competitie cu PNT,care era chiar mai favorabila pentru micii proprietari.

3)Comisia Aliata de Control si rolul ei

Comisia Aliata de Control era organismul de guvernarea a Germaniei ocupate.Din acest corp conducator făceau parte reprezentanții „celor trei mari” (SUA, URSS, Regatul Unit).In realitate era o comisie propriu-zis sovietic in timp ce reprezentarea anglo-americana era simbolica.Acest organism care trebuia sa tuteleze,in teorie,recladirea democratiei romanesti a fost creat de guvernele sovietic,englez si American in scopul de a supraveghea aplicarea conditiilor conventiei de Armistitiu incheiate intre Romania si Puterile Aliate la 12 sept.1944.In scurt timp a devenit clar aceasta comisie sustinea moral si material partidul comunist,devenind principal institutie a statului roman in perioada urmatoare,instaurand un control plenar,politic-partizan si deplin interest asupra societatii.In aceste conditii,comunistii preiau controlul asupra mijloacelor de informare in masa-radio si presa scrisa-precum si asupra sindicatelor celor ce lucrau in aceste domenii;drept rezultat,presa si activitatea de ansamblu a partidelor de opozitie va fi supusa unei duble cenzuri:pe de o parte cea a Comisiei Aliate de Control,soldata cu amanari sau interdictii pentru diferite manifestari sau cu sincope in aprovizionarea cu hartie,pe de alta refuzul sindicatelor tipografiilor,dirijate de comunisti,de a tipari ceea ce li se parea a fi atacuri la adresa democratiei instituite de guvernul FND.Memoriile inaintate de catre liderii taranisti si liberali guvernului sau Comisiei Aliate,ca si discutiile private ale acestora sau ale regelui Mihai in special cu reprezentantii anglo-americani,de la care asteptau sprijin,nu au avut niciun rezultat major.

4)Greva Regala-1945 si Conferinta Nationala a PCR-oct.1945

In conditiile conflictului de interese evident dintre guvernul Groza si peisajul politic traditional romanesc,regele Mihai a incercat relativ repede un act de forta impotriva guvernului procomunist:pe 21 august 1945,avand ca atu notele reprezentantilor american si britanic la Bucuresti(Roy Melbroune si J.H. Le Rougetel) prin care guvernele american si britanic declarau ca nu vor recunoaste guvernul roman in aceasta formula pe care o considera “nereprezentativa” pentru scena politica romaneasca,regele Mihai a cerut lui Groza sa demisioneze.In fata refuzului acestuia,incurajat vizibil de membrii din Comisia Aliata,regele Mihai I incepe "greva regala", adică refuza sa mai promulge decretele-legi ale guvernului.In mod ilegal,insa,guvernul le aplica. Pe 8 noiembrie 1945,o demonstratie in sprijinul regelui, convocata cu ocazia zilei Sfantului Mihail, a fost reprimata de autoritati.Decretand ca evenimentul era nici mai mult nici mai putin decat o tentativa de lovitură de stat, autoritatile au hotărât sa deschida focul asupra multimii adunate in fata Palatului Regal.In ianuarie 1946,"Greva regală" a incetat dupa ce premierul Groza a fost de acord sa includa in cabinetul sau doi politicieni din partidele de opozitie (liberalul Mihail Romniceanu si taranistul Emil Hatieganu) ca ministri fara portofoliu.Acesta a reprezentat un gest politic care a atras si recunoasterea guvernului de catre Aliatii occidentali.

In fine,in aceeasi perioada se consuma,la Bucuresti,si Conferinta Nationala a PCR.Evenimentul este de o importanta reala.Pe langa temele pe care PCR le va dezvolta in urmatorii ani,are loc o schimbare la nivel de conducere.In locul troicii alcatuite din Parvulescu-Bodnaras-Ranghet este ales un cvartet format din Gheorgher Gheorghiu-Dej,Ana Pauker,Vasile Luca si Teohari Georgescu.

5)Alegerile din noiembrie 1946: protagonisti si consecinte

Alegerile din noiembrie 1946 au reprezentat in realitate,”cea mai mare frauda politica din istoria parlamentara a Romaniei” dupa opinia lui Dinu C.Giurescu.Rezultatele oficiale ii dadeau castigatori pe comunistii romani si pe aliatii lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populara Maghiara (UPM/MNSz), factiunea proguvernamentala taranista din jurul lui Dr. Nicolae Lupu si Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constitutionale romane si instaurarea regimului comunist in tara la sfarsitul anului urmator. Istoricii sunt de acord in general ca BPD a condus o campanie electorala caracterizata prin folosirea tacticilor de intimidare si a abuzurilor electorale impotriva partidelor istorice – PNL, si PNT. Desi exista unele discutii in contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia ca BPD si aliatii lui nu au castigat mai mult de 48% din totalul voturilor. Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946 ii dadeau castigatori pe comunistii romani si pe aliatii lor din Blocul Partidelor Democrate,cu un procentaj de 68,70% (4.773.689 de voturi/ 379 de mandate impreuna cu aliatii).Rezultatele alegerilor a confirmat intrarea Romaniei pe orbita Uniunii Sovietice si apartenența ei efective la blocul rasaritean odata cu izbucnirea Razboiului Rece.Pe 19 noiembrie, cele trei partide de opoziței: PNL,PNT și facțiunea lui Constantin Titel Petrescu desprinsa din PSD,au protestat in mod oficial,acuzand guvernul Groza de falsificarea votului.Ministrii fara portofoliu,liberalul Romniceanu si taranistul Hațieganu au demisionat la scurta vreme dupa anuntarea rezultatelor oficiale.Dupa 1989 s-a putut aprecia ca BPD si aliatii lui nu au castigat mai mult de 48% din totalul voturilor si ca PNT ar fi castigat in mod real suficiente voturi ca sa formeze singur guvernul sau, in cel mai rau caz, in alianta cu alte partide anticomuniste.

6)Sovrom-urile si importanta lor economica

Sovrom-urile,de multe ori SOVROM, au fost societati mixte romano-sovietice infiintate in 1945 in urma unui acord intre România si Uniunea Sovietica,semnat la Moscova pe 8 mai 1945, cu scopul oficial de a gestiona recuperarea datoriilor României fata de Uniunea Sovietica.Sovrom-urile au funcționat pana in 1956,cand au fost dizolvate.Aceste societati mixte au devenit cunoscute cu numele de "sovromuri", termen asociat cu spolierea Romaniei de către URSS.Sovromurile au reprezentat cea mai durabila si mai rentabila forma de exploatare de catre URSS a bunurilor generale din Romania,dar de fapt exploatarea la sange a bogatiilor naturale ale tarii si,in general,a economiei romanesti.

Intr-un memoriu adresat prim-ministrului de atunci, Petru Groza, academicianul Onisifor Ghibu califica infiintarea sovrom-urilor drept "un capitol al tragediei noastre de astazi, camuflat sub firma prieteniei 'romano-sovietice' ". Cat despre activitatea lor, acelasi Onisifor Ghibu considera ca "sub acest nume benign, se duc in Rusia cele mai de seama bogatii de tot felul ale tarii noastre, cu preturi derizorii, in timp ce pe pietele noastre lipsesc cele mai necesare articole sau suntem nevoiti sa le platim inzecit mai mult decat platesc pe ele sovietele"

Cateva intreprinderi de tip Sovrom au fost urmatoarele:Sovromtransport,(1945 - 1954),societate de navigatie, prima societate infiintata;Sovromcuartit,(1952-1956),exploatarea uraniului;Sovrompetrol,Sovrombanc,Sovromlemn,Sovrommetal,Sovromgaz,Sovromchim,Sovromconstrucția,Sovromnaval,Sovrom Metale Neferoase,Sovromcarbune,Sovromasigurare,Sovromtractor,Sovromutilajpetrolier,TARS(Transporturile Aeriene Romano-Sovietice)

7)Reformele economice din 1947-1948

Economia romaneasca a suferit mutatii profunde prin desfiintarea relatiilor capitaliste si subminarea bazei sociale a acesteia,burghezia.Pe 11 iunie 1948 a fost adoptata Legea pentru nationalizarea intreprinderilor industriale,miniere,bancare,de asigurari si de transport care urmareau distrugerea proprietatii private si construirea proprietatii comuniste,a intregului popor.Au loc schimbari privind sistemul monetar din Romania,culminandu-se cu etatizarea Bancii Nationale.

Nationalizarea intreprinderilor,etatizarea bancilor,cooperativizarea agriculturii au fost actiuni menite sa subordoneze intreaga economie nationala statului comunist,aceste masuri facand parte din sovietizarea economiei romanesti.Ignorandu-se legea cererii si ofertei,s-a procedat la centralizarea economica si introducerea planurilor,mai intai anuale si apoi cincinale,primul plan cincinal fiind aplicat pentru controlul economiei.Economia romaneasca a fost orientate spre industrializare,dezvoltandu-se in special industria grea:constructoare de masini,siderurgica,chimica,etc.Industrializarea fortata s-a realizat cu investitii uriase,pentru construirea si sustinerea de colossi industriali(Combinatul Siderurgic de la Galati),pentru realizarea unor proiecte marete cum ar fi Canalul Dunare-Marea Neagra,Transfagarasanul,Casa Poporului etc.In ianuarie 1949,a fost creat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc(CAER),organism economic constituit din toate statele din blocul comunist,care avea ca scop subordonarea si controlarea economiei statelor member de catre URSS.Industrializarea s0a accentuat

dupa anul 1964,cand Romania,ostila Planului Valev ce prevedea includerea tarii intr-un complex agricol ce cuprindea si teritorii din URSS si Bulgaria,s-a detasat de Moscova.Politica de industrializare fortata a economiei Romaniei s-a dovedit a fi falimentara.

8)Colectivizarea agriculturii 1949-1962

Paralel cu industria,si agricultura a fost subordonata statului comunist.In cadrul procesului de colectivizare,96% din suprafata arabila a tarii a fost inclusa in gospodariile agricole,concepute dupa modelul sovietic.Colectivizarea agriculturii s-a realizat prin deposedarea fortata a taranilor de pamant,insotita de terorizarea celor ce se impotriveau,prin confiscarea averilor si arestari,deporar,etc.Peste 80.000 de tarani au fost inchisi in inchisorile comuniste,purtandu-se o lupta acerba cu chiaburimea(taranii instariti) care trebuia desfiintata/Au fost create,in iulie 1953,Gospodariile Agricole Colective(G.A.C) devenite in 1966 Cooperative Agricole de Productie(CA.P) si Gospodarii Agricole de Stat(G.A.S) devenite mai tariu Intreprinderi Agricole de Stat(I.A.S).Procesul de colectivizare se incheie in 1962.Prin subordonarea agriculturii statul putea sa impuna tipurile de culture ce urmau a fi cultivate si preturile produselor agricole.Productivitatea agricola scazuta,munca ineficienta,inventarul agricol folosit,dezinteresul taranilor si migrarea acestora la oras au avut ca effect agravarea problemelor economiei romanesti.

9)Femeile si tineretul in sistemul comunist

In mod indubitabil,sistemul socialist de tip sovietic aplicat in economie si societate a fost o varianta de modernizare.Facilitatea cu care s-au impus se explica prin doua motive:pe de o parte esenta net politica a tuturor acestor reforme si pe de alta parte,succesul aparent,din primele decenii,al acestei modernizari comuniste a parut cu atat mai palpabil cu cat etapele modernizatoare anterioare comunismului,cu toate progresele uriase facute intr-un timp istoric relative scurt,nu fusesera parcurse in intregime in Romania.

In societatea comunista s-a pus in practica folosirea politica a ideii “egalizarii” femeii.In Romania interbelica dreptul de vot a fost acordat pentru prima oara femeilor prin amendamentul la legea electoral din 9 mai 1939;se prevedea drept de vot al cetatenilor,indiferent de sex,care au implinit varsta de 30 de ani dar,ca si pana atunci,exercitarea dreptului de vot era conditionata de stiinta de carte si,pe de alta parte,ca si pana atunci,femeile erau in continuare discriminate in privinta dreptului de a fi alese intr-o functie politica.Alegerile din noiembrie 1946 au fost pregatite propagandistic si din acest punct de vedere: potrivit discursului politic comunist,era pentru prima data cand femeile erau intr-adevar libere sa voteze,fie ca erau sau nu alfabetizate.Prima constitutie comuniste a Romaniei din aprilie 1948,a consfintit egalitatea deplina:dreptul barbatilor si a femeilor de a alege si de a fi alesi.In deceniile urmatoare mobilizarea politica a femeilor a fost prezentata ca fiind un atribut obligatoriu al modernitatii.Uniunea Femeilor Democrate din Romania(UDFR),creata in martie 1948 ce avea drept presedinte de onoare pe Ana Pauker si ca presedinte cu rol efectiv pe activista de cursa lunga Constanta Craciun si Consiliul National al Femeilor din 1957,au fost oragnismele tutelate ale acestei implicari.Incepand cu anii 70 in mod evident raportul barbate-femei in PCR s-a modificat intr-un sens care ar parea sa confirme idea egalitatii sustinute oficial.La Congresul IX al P.C.R din 1974 in Comitetul Politic Executiv al CC se aflau doua femei,Elena Ceausescu si Lina Ciobanul.La urmatorul congres numarul lor crestea la cinci,in Comitetul Central,femeile member reprezinta in 1965 doar 4 procente,in 1979 sunt 20 de procente,iar in

1989 erau 24% din numarul total al membrilor;in privinta membrilor supleanti,cresterea este si mai evident,de la 7% in 1965 la 39% in 1989.Trebuie,in schimb,precizat imediat ca aceasta crestere a importantei politice a femeii in ierarhia PCR a avut un pret care a trebuit platit:promovarea Elenei Ceausescu in prima linie a partidului,pana la a deveni al doilea cap simbolic incoronat al comunismului romanesc de dupa mijlocul anilor 70.

Regimul comunist avea nevoie de femeie ca actor politic intr-adevar.Dar in acelasi timp,bine dirijata de instantele politice,femeia trebuia sa devina un producator de bunuri intr-o economie industrializata in expansiune si.totodata,producatoare de copii pentru asigurarea cresterii demografice a tarii.In anul 1948,pentru reechilibrarea demografica a tarii,avortul era interzis-prin introducerea unui articol,482,in Codul Penal,care stabilea pedepse de la 3 luni la 5 ani de inchisoare,in functie de mai multe variabile,pentru femeie care faceau avort sau pentru cei care efectuau intreruperea de sarcina.In septembrie 1957,in deschiderea fazei sale de relative destindere,regimul Dej a acordat permisivitate avortului la cerere.Aceasta a reprezentat totodata si un semn suplimentar de reconciliere intre regim si societatea supusa.Nicolae Ceausescu a venit cu o alta viziune,destul de restrictive,cu privire la rolul social al femeii: prin decretul 770 de la 1 octombrie 1966,intreruperea cursului sarcinii era din nou interzis si asa avea sa ramana pana in 1989.

In privinta tinerilor,regimul comunist a incercat o mobilizare care sa puna in valoare resursele de energie si entuziasm ale acestor noi generatii ce urmau sa duca mai departe schimbarea in aprilie 1948,erau inaugurate primele mari santiere nationale ale tineretului: Bumbesti-Livezeni,Salva-Viseu,Agnita-Botoroca,conducta de la Ceanu-Mare,Lunca Prutului si centura Bucurestiului.Au fost implicati 170 000 de tineri in aceste santiere nationale.Ideea “progresista” si “revolutionara” a unei schimbari accelerate prin simpla vointa umana,incordarea cu tel imediat a muncii in colectiv,rimele si ritmurile cantecelor de santier-toate acestea au fost reperele unei generatii,fie si numai pentru acel “obsedant deceniu” ce tocmai incepuse.Desigur,unii nu veneau din pur entuziasm,altii veneau banunind ca participarea la santierele nationale va fi o buna piesa pentru dosarul lor.De mentionat totusi ca Romania nu avea,propriu-zis,o traditie in folosirea entuziasmului tineresc pentru santiere de asemenea avengura.In fapt,aceste santiere pentru tineret au fost inaugurate in Iugoslavia lui Tito iar in Romania au fost trecute,pentru o scurta perioada,in tacere,din motivul ca ar fi fost facute dupa modelul titoist.Reconcilierea cu Iugoslavia a afus si revalorificarea nostalgica si propagandistica a acestor episoade de entuziasm tineresc reformator.

La inceputul anilor 50,de pe bancile scolilor au inceput sa apara primele generatii care-si incepusera educatia intr-un alt sistem.Modelele acestei generatii erau eroii sovietici si aceste generatii tinere urmau sa fie furnizorul principal de lucru necesara politicii industrial urmarite de partid.La inceputul anilor 50,propaganda de partid focalizata pe tineri a fost sprijinita de desfasurarea la Bucuresti,a doua evenimente care au fost intens exploatate din punct de vedere al agitprop-ului:Congresul III Mondial al Tineretului(25-30 iul.1953) si Festivalul Mondial al Tineretuluu(editia IV,1-15 sept.1953),ocazie cu care,intr-o atmosfera de disciplina impusa cu care tineretul generic nu este tocmai compatibil,30.000 de participant au vizitat o capitala a Romaniei in care sumele immense cheltuite de govern pentru organizarea festivitatilor nu puteau masca un Bucuresti gri si cu un nivel de viata cu mult sub media interbelica.Cu toate aceste eforturi de agitatie si propaganda,cu toata disponibilitatea regimului de a asigura acestui tineret,in mod gratuit,o educatie cantitativ satisfacatoare,este un fapt ca,incepand cu anii 60,elita acestei noi generatii a deschis un important process de re-cosmopolitizare:spre mijlocul deceniului,curentul hippie,comun Occidentului dar si Iugoslaviei nu a avut in Romania amploarea de

acolo.Dar in mod evident,o alta moda,o alta coafura,un alt jargon si alte moravuri au devenit repede vizibile.In locul modelelor sovietice ca Zoia Kosmodemianskaia si Stahanov au aparut si vedetele occidentale:Sylvie Vartan,Alain Delon,Giani Morandi iar acest tineret nu a mai avut o dificultate reala in a-s alege,mai curand liber si in raspar cu recomandarile regimului,noul model,in ciuda restrictilor impuse de regim,mai putin dure ce e drept.Incepe sa apara moda parului purtat lung,pantalonii blue-jeans,capata amploare fenomenul folk sau pop-rock,apar in cinematografe filmele occidentale iar in anii 70-80 apar barurile de noapte si discotecile.Totusi,semnele nu erau dintre cele mai bune pentru regim.Cultura epocii rock,nu foarte dezvoltata in Romania precum si alte elemente legate de viata sociala a tinerilor a plantat un sambure de revolta care se va materializa,cel mai adesea,cu plecarea din tara a nesupusilor(trei dintre cei patru membrii ai grupului Pheonix au parasit clandestin Romania dupa 1977).

La inceputul anilor 70 au loc Propuneri de masuri pentru imbunatatirea activitatii politico-ideologice,de educare marxist-leninista a membrilor de partid,a tuturor oamenilor muncii intarite prin plenara CC din 3-5 noiembrie,1971.Tineretul din Romania,repede dispus la liberalizare a devenit tinta unei noi campanii de intimidare.Adolescentii si tinerii acelei perioade pastreaza memoria patrulelor de trei membri-un militian.un simbol al garzilor patriotice si un activist de partid-ce cutreierau bulevardele oraselor legitimand persoanele care li se pareau suspecte.Regimul comunist a fost in permanenta constient ca pierderea de sub control a acestui tineret poate duce sistemul spre un colaps social.La inceputul anilor 80,regimul a incercat implicarea tineretului in uriasa campanile pentru dezarmare si pace prin care Nicolae Ceausescu dorea sa obtina un Premiu Nobel care ar fi fost incunuarea clara si fara echivoc a carierei sale politice.In paralel santierele tineretului sunt reactualizate,sub un nou foc de sloganuri propagandistice:Canalul Dunare-Marea Neagra a fost decorul preferat al acestei noi chemari a tineretului la concretizarea unei stari de spirit pe care regimul o numea,din ratiuni discutabile,”romantism revolutionar”.Rezultatele.au fost,din prespectiva regimului,sub asteptari.Chiar si declararea de catre ONU a anului 1985 ca An International al Tineretului,la initiativa Romaniei,nu a putut schimba radical relatia de respingere tot mai pronuntata dintre generatia tanara si ideologia nereformata a comunismului romanesc.

Un fenomen aparte al perioadei 1975-1989 este o tot mai sesizabila hemoragie spre Occident-realitatea si mitul emigrarii ca cea mai importanta maniera de salvare de sub regimul comunist din Romania.Pe langa evrei sau germani,a caror plecare din Romania are aspectul particular indus inclusive de dorinta perdanta a regimului de atingere a unei utopice omogenitati entice ceea ce intereseaza aici este statuarea emigrarii,mai ales in randul tineretului,ca strategie de confruntare cu regimul.Membrii trupei Pheonix,solistii pop Constantin Draghici,Mihaela Mihai,Pompilia Stoian,fotbalistii Florin Szatmary,Marcel Raducanu,Miodrag Belodedici,actorii Melania Carhe,Liliana Tomescu,Dan Nutu,Septimiu Sever,sau Vasile Gheorghiu,culminand,chiar in avanpremiera caderii regimului,cu plecarea gloriei nationale Nadia Comaneci-toate aceste mici evenimente de viata politico-mondena ale timpului au dat un semnal nu foarte magulitor pentru regim.

Tineretul din Romania a respins,asadar,pe termen mediu si lung,acel model de modernizare propus de communism,imbratisand in schimb un altul-mult mai impur,mult mai riscant dar cu atat mai natural si mai valabil,care era al tuturor colegilor de generatie din lumea libera.Despartirea acestui tineret de communism a incemnat,de fapt,introducerea la normalitate,pentru consumarea ca atare a acestei intoarcei,va fi probabil nevoie de o alta generatie,pentru ca tiparul mental si comportamental a fost dificil de impus,dar este si dificil de sters.

10)Anihilarea partidelor de opozitie si abdicarea regelui

In lupta declansata pentru obtinerea puterii,comunistii s-au confruntat initial cu opozitia partidelor istorice si a regelui.Aceste elemente de opozitie au fost inlaturate rand pe rand.

Partidul Social Democrat,partidul traditional al stangii romanesti condus de Constantin Titel Petrescu a fost primul care a fost eliminate de pe scena politica romaneasca.Pretextul l-a constituit pregatirea alegerilor din 1946 si imperativul momentului,trasat de Plenara CC din ianuarie acelasi an,ca toate “fortele democratice” sa candideze pe o lista comuna.Aceasta propunere nu I s-a parut de bun augur liderului social-democrat dar el a fost repede anihilat de catre un segment important al colegilor sai de partid.Pe 9-19 februarie acelasi an,o sedinta a Comitetului Central Executiv al PSD pune in discutie propunerea comunistilor ca fortele politice ale stangii sa participle la alegerile viitoare pe liste comune.Cu acest prilej s-au adus in dezbatere doua motiuni: una inaintata de Lothar Radaceanu si Stefan Voitec pentru o alianta cu comunistii ce a obtinut 19 voturi si alta sustinuta de Constantin Titel Petrescu si Stefan Voinea ce a obtinut 10 voturi.Ultima incercare de rezistenta a lui Titel-Petrescu si a sustinatorilor sai are loc la Congresul general extraordinar al partidului din 10 martie dar,in urma votului deschis infrangerea sa a fost categorica.Este de fapt prefata disparitiei partidului pentru ca ,dupa alegerile din noiembrie 1946,va fi redus,pentru un an de zile,la rolul de simplu figurant politic.Alaturi de simpatizantii sai din partid,Titel Petrescu va pune bazele unui Partid Social-Democrat Independent,dar in ciuda onestitatii politice a initiatorilor,impactul va fi limitat.In octombrie 1947,comunistii expun idea necesitatii unirii intr-un singur corp a celor doua partide ale muncitorilor,intr-un partid unic muncitoresc.Mutarea va fi magistrala:Partidul Social Democrat va fi inghitit,in februarie 1948,de catre Partidul Comunist,iar rezultatul acestei fuziuni,va purta numele de Partidul Muncitoresc Roman,pana in 1965 cand Nicolae Ceausescu decide revenirea la numele de Partidul Comunist Roman.

Partidul National Taranesc condus de Iuliu Maniu a fost cel mai redutabil adversar politic al comunistilor.Fara indoiala Maniu a fost printre primii care a inteles care va fi noul destin al tarii,mai ales dupa alegerile din noiembrie 1946 si cu toate acestea,a decis sa-si joace rolul pana la capat.In prima jumatate a lui martie 1947,in conditiile in care fruntasii national-taranisti din tara erau arestati sub tot felul de pretext,Iuliu Maniu a avut o intrevedere cu Burton Berry-reprezentantul S.U.A in Romania si i-a inmanat un raport privind sicanele pe care partidul le suporta,reprosandu-i pasivitatea occidentalilor fata de tot ceea ce se petrecea in Romania.Berry a dat asigurari ca problema romanilor a starnit un interes foarte viu Statelor Unite si ca pana in octombrie anul current va fi rezolvata si problema Romaniei.Insa in cazul PNT,capatul a insemnat ziua de 14 iulie 1947,in urma unei inscenari de la Tamadau.Unui numar important de fruntasi ai PNT le-a fost oferitA ocazia de a fugi în strainatate.La aerodromul din Tamadau insa, autoritatile comuniste i-au arestat pe fugari si i-au pus sub acuzare pentru "incercare de fuga intr-o tara straina".Se crede ca intreaga afacere a fost o provocare organizata de Partidul Comunist pentru a justifica desfiintarea PNT, lucru care s-a si intamplat.

Partidul National Liberal,condus de Constantin I.C Bratianu a ales calea autodizolvarii,cu atat mai mult cu cat,profitand de moment,regimul a hotarat sa dea lovitura de gratie si acelei fractiuni liberale conduse de Gheorghe Tatarescu(de care se folosise pana atunci),declarandu-si neincrederea in Ministerul Afacerilor Externe,condus de acesta din urma.De fapt,se poate vorbi mai curand de o “cearta in familia tovarasilor de drum”:Tatarescu,fost sef al delegatiei romane in momentul semnarii Tratatului de pace de

la Paris,isi imaginase,pret de o clipa,ca poate santaja guvernul si pe comunisti,amenintand cu retragerea din Blocul Partidelor Democratice.In fata atacului deschis impotriva sa de comunisti,prin Miron Constantinescu,Tatarescu prezinta,la 24 mai 1947,un raport-din perspectiva proprie-al situatiei din tara,insistand pe nemultumirile populatiei si pe interogatia privind mijloacele de raspuns ale guvernului.Santajul nu a avut niciun efect.Pe 6 noiembrie 1947,liberalii lui Tatarescu sunt exclusi din guvern iar Petru Groza pune in locul sau de la Externe pe Ana Pauker iar la Finante,il inlatura pe Alexandrini cu Vasile Luca.

Ultima structura de rezistenta a vechiului regim,monarhia,avea zilele numerate.La 12 noiembrie 1947,regele si regina mama pleaca la Londra la casatoria verisoarei sale,viitoarea regina Elisabeta II a Marii Britanii,prilej cu care regele o intalneste si pe cea care ii va deveni sotie,principesa Anna de Bourbon-Parma.In lipsa regelui,prin decret regal,guvernul era imputernicit sa asigure conducerea tarii,inclusive numiri sau revocari de functionari din aparatul de stat.Discutiile pe care regele le poarta la Londra cu politicienii britanici nu-i creeaza mari iluzii privind sprijinul occidental.Intors la Bucuresti are parte de o primire glaciara din partea politicienilor comunisti,acestia sperand ca regele nu se va mai intoarce in tara.Pe timpul sarbatorilor de Craciun,Mihai si regina mama Elena s-au indreptat spre Sinaia.La 29 decembrie 1947,premierul Groza a solicitat telefonic,o intalnire cu regele Mihai,la Bucuresti.Acesta a dat curs acestei invitatii,banuind ca este o problema legata de apropriatele sale planuri de casatorie(potrivit Constitutiei din 1923,regele nu se putea casatori fara acordul guvernului).Pe 30 decembrie 1947,la resedinta regala de pe Soseaua Kisseleff din Bucuresti,Petru Groza a venit insotit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej,ministrul economiei nationale,cerand regelui Mihai sa semneze pe loc actul abdicarii,lucru pe care fiul lui Carol II l-a si facut.O adunare parlamentara adunata in mare graba lua nota de abdicarea regelui si,in consecinta,proclama in unanimitate Republica Populara Romana.

11)ARLUS si activitatea sa din 1944

ARLUS este acronimul pentru Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica,o asociatie al carei scop declarat era cunoasterea reciproca si promovarea legaturilor de prietenie dintre România si URSS.Initiativa de infiintare a asociatiei a apartinut unui grup de intelectuali "de stanga", care se aflau in vizita in casa profesorului Constantin Ion Parhon in seara zilei de 20 octombrie 1944, devenita apoi "Ziua Prieteniei romano-sovietice".

Adunarea generala constitutiva care a avut loc pe 12 noiembrie 1944 in localul Facultatii de Stiinte a Universitatii din Bucuresti ii avea printre participantii fondatori pe gen. medic Balanescu,Stroe Botez,Alex.Caratali,Marieta Dragomirescu,prof. Traian Gheorghiu,prof. Constantin Ionescu-Mihaesti,dr. C. Kana,col. Mihail Maltopol,dr. Max.Marbe,col. Egizio Massini, dr. Ștefan-Marius Milcu, prof. Gheorghe Nicolau, dr. Simion Oeriu, prof. C.I. Parhon, Constantin Titel Petrescu, prof. Grigore T. Popa, prof. Nicolae Profiri, prof. Alexandru Rosetti, prof. Emil Stihi, avocatul Petre Viforeanu,ultimul fiind insarcinat cu legalizarea asociatiei ca persoana juridica,avand scopul declarat de a ajuta la cunoasterea reciproca si promovarea legaturilor de prietenie dintre Romania si URSS la Tribunalul Ilfov, sectia Notariat.

In aceeasi zi au fost adoptate actul constitutiv, statutele si programul asociatiei, apoi a fost ales Comitetul de conducere format din: 1 presedinte - C.I. Parhon; 6 vicepresedinti - toti profesori universitari: Simion

Stoilov, D. Danielopol, Gh. Nicolau, N. Profiri, Dumitru Bagdasar si Dimitrie Gusti; 2 secretari generali - prof. P.P. Stanescu si dr. Simion Oeriu; 3 secretari de sedinta - toti doctori - N. Enachescu, Eduard Mezincescu si Stefan Milcu; casier - prof. E. Stihi; bilbliotecar - prof. Traian Săvulescu; comisia de cenzori - ing. T. Ionescu, prof. Dimitrie D. Pompeiu si prof. A. Potop; ca membri, pe langa fondatori, au aderat: C. Agiu, prof. Vladescu-Racoasa, prof. P. Constantinescu-Iasi, prof. Simion Sanielevici, ziaristul Nicolae Cocea, artista Dina Cocea și Elena Livezeanu.

Printre fondatorii ARLUS-ului a fost si academicianul Grigore Benetato.In 1945,secretar general al ARLUS era biologul Simion Oeriu.Din 1954,intalnim in presedintia ARLUS pe scriitorul Mihail Sadoveanu.

Inca de la infiintarea sa,ARLUS a avut ca prim-obiectiv,conform Statutului publicat in 17 decembrie 1944, deschiderea unei sectiuni cu denumirea Cartea Rusa. Aceasta sectiune avea ca sarcina crearea unei edituri si a unei librarii.In primii 9 ani de activitate, Editura Cartea Rusa publicase deja 1.468 de titluri,dintre care,406 in limbile minoritatilor,in 20.750.000 de exemplare.Editura ARLUS-Cartea Rusa a functionat pana in 1968.Majoritatea titlurilor publicate au fost brosuri propagandistice.

Planul editorial al editurii Cartea Rusa avea urmatoarele obiective:traduceri din scriitori sovietici si clasici rusi;autori occidentali democrati;scriitori romani democrati;carti pentru copii si tineret;carti de popularizare;lucrari privind viata si cultura sovietica.

ARLUS a publicat si o serie de periodice: „Veac Nou“, „Caietele ARLUS“, „Analele Romano-Sovietice”.Revista saptamanala “Veac Nou”, oficios al asociatiei,a fost infiintata in 10 decembrie 1944,cu scopul expres de a fi „canalul de emisie” a mesajelor propagandistice si pentru a coordona „programul cultural” de transformare a presei romanesti intr-un "organizator colectiv".

Un alt produs propagandistic a fost Biblioteca Centrala ARLUS, care a dezvoltat un intreg sistem de filiale in teritoriu.La inceputul anilor ’60, cand ARLUS si-a restrans drastic activitatea, iar Editura Cartea Rusa a disparut,o parte din fondurile Bibliotecii ARLUS, precum si ale altor biblioteci create ori “patronate” de sovietici au intrat in colectiile Bibliotecii Centrale de Stat. Din acest motiv, majoritatea acestor carti prezinta stampile precum: “Biblioteca ARLUS”, “Biblioteca Societatii pentru Raspandirea Stiintei si Culturii”, “Biblioteca Institutului Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea”.

12)Formarea PRM si procedeul verificarii membrilor

In octombrie 1947,comunistii expun idea necesitatii unirii intr-un singur corp a celor doua partide ale muncitorilor,intr-un partid unic muncitoresc.Mutarea va fi magistrala:Partidul Social Democrat va fi inghitit,in februarie 1948,de catre Partidul Comunist,iar rezultatul acestei fuziuni,va purta numele de Partidul Muncitoresc Roman,pana in 1965 cand Nicolae Ceausescu decide revenirea la numele de Partidul Comunist Roman.

Aparitia Partidului Muncitoresc Romăn (PMR) in 1948, prin unificarea celor două partide de stănga - PCR şi PSDR - a crescut la peste un milion contingentul militantilor sai. Daca muncitorii se regaseau in titulatura formatiunii politice, in schimb in structura socială a PMR ei reprezentau doar 39 % din total.

Modelul sovietic si in Uniunea Sovietica, intre anii 1926 şi 1929, liderii bolsevici lasasera "larg deschise" portile partidului, pentru ca ulterior sa-l "curete" de elementele socotite nesigure. Epurarile din partid imbunatateau compozitia sociala in perioada de trecere la socialism. In urma verificarilor de partid au fost exclusi 10% dintre membrii de partid. In mai 1950, la Plenara CC, Iosif Chisinevschi recunostea studierea asidua de catre membrii comisiei a documentelor sovietice despre verificare.Comunistii romani nu erau singurii in aceasta situatie.Partidul Comunist Cehoslovac isi redusese efectivele de la 2.500.000 de membri la 1.500.000, iar Partidul Comunist Maghiar,cu o treime!

In februarie 1948 fusese Congresul de unificare prin care a apărut PMR. Cu ocazia prezentarii raportului politic, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul noii formatiuni politice, anunta "trierea" membrilor de partid. La numai patru luni, in iunie 1948, Plenara CC al PMR a hotărăt verificarea membrilor de partid.Din noiembrie s-a infiintat Comisia Centrala de Verificare, condusa de Constantin Părvulescu. Alti componenti ai CC completau efectivul Comisiei: Iosif Chisinevschi, Iosif Ranghet,Ion Vinte, Alexandru Moghioros, Leonte Rautu, Nicolae Ceausescu, Dumitru Petrescu. Pe langa Comisia Centrala, au fost infiintate 74 de comisii judetene. Timp de jumatate de an (noiembrie 1948 - iunie 1949) activistii de partid din provincie au raspuns chestionarilor comisiilor. Inainte de a-si incepe treaba, membrii comisiilor au fost "prelucrati" de la centru. Li se impunea sa fie "foarte atenti, pentru a nu cadea sub anumite influente locale, pentru a nu se lasa influentati de relatii de prietenie, de familie, de rafuieli personale sau de sentimentalism mic-burghez, care ar putea sa-i abata de la o verificare obiectiva si constiincioasa". Judetele industriale (Timis, Cluj, Prahova) au fost printre primele "verificate".

13)Petru Groza-profil politic

Petru Groza (n. 7 decembrie 1884,Bacia, Hunedoara — d. 7 ianuarie 1958, Bucuresti) a fost un avocat si om politic roman interbelic si de dupa al Doilea Razboi Mondial, prim-ministru in primul guvern comunist al României intre 1945 si 1952.A fost Presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Române, functie considerata drept sef al statului, in perioada: 2 iunie 1952 - 7 ianuarie 1958.

Petru Groza s-a nascut in familia preotului ortodox Adam Groza.A urmat clasele primare in localitatea natala,iar cele secundare la Costei, Lugoj si Colegiul maghiar reformat din Orastie.Intre anii 1903 - 1905, a studiat la Facultatea de Drept si Stiinte Economice din Budapesta. Din 1905 isi continua studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial si Economie Politica din Leipzig. În 1907 Groza isi obtine doctoratul in stiinte juridice cu distinctia magna cum laudae.La intoarcerea in tara,Groza a practicat avocatura in Lugoj, apoi in Deva. De asemenea, se implica in viata Bisericii Ortodoxe, fiind membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului din 1911.

Cariera politica o incepe in PNR,unde are ocazia sa fie alături de liderii miscarii nationale a romanilor din Ardeal: Gheorghe Pop de Basesti,Stefan Cicio-Pop,Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldis,Iuliu Maniu si altii.Pe 18 noiembrie/1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia,unde cei 1228 de delegati alesi ai românilor „din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca” au votat Rezolutia Unirii care „decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii cu Romania”.

La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza este ales deputat pe listele PNR. In martie 1920 paraseste partidul impreuna cu gruparea condusa de Octavian Goga si se înscrie in Partidul Poporului pe 17 aprilie.Formatiunea prezidata de generalul Alexandru Averescu fusese chemata la putere de regele Ferdinand I datorita manevrelor de culise intreprinse de fruntasul liberal Ionel Bratianu pentru a determina caderea cabinetului Blocului Parlamentar, coalitie politica din care facea parte si PNR.In guvernul generalului Averescu, Groza este numit ministru de stat fara portofoliu (16 aprilie - 13 decembrie 1921).

La alegerile din martie 1922 si cele din mai 1926 este din nou ales deputat pe listele Partidului Poporului.Manevrele lui Bratianu il aduc din nou pe generalul Averescu la putere.In noul cabinet,Groza primeste portofoliul Lucrarilor Publice.

Indeplineste aceasta functie pana la 14 iulie 1926, moment in care trece ca ministru de stat fara portofoliu. Politica de independenta din activitatea guvernamentala il determina pe Bratianu sa intre in conflict cu generalul Averescu,motiv pentru care fruntasul liberal a intervenit pe langa regele Ferdinand pentru a determina caderea guvernului.Mai mult, la alegerile din iulie 1927 Partidul Poporului nu a intrunit scorul electoral de 2% din voturi, necesar accederii in Parlament.

Dezamagit de viata politica interna,pleaca intr-un exil autoimpus la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale. Revine pe scena publica pe 8 ianuarie 1933, cand fondeaza Frontul Plugarilor. Aceasta era o formațiune politică minora, care se situa pe stanga esichierului politic. Imediat, acest partid a intrat sub aripa protectoare a Partidului Comunist, care se afla in ilegalitate in acele vremuri.

In localitatea natala a lui Petru Groza, pe 24 septembrie 1935 a fost semnat acordul pentru infiintarea Frontului Popular Antifascist intre MADOSZ si Frontul Plugarilor, ambele formațiuni fiind satelite ale comunistilor.Trei luni mai tarziu, aceleasi doua partide, impreuna cu Blocul Democratic si Partidul Socialist, s-au intrunit la Tebea, unde, sub gorunul lui Horea si mormantul lui Avram Iancu, au incheiat un acord prin care se angajau sa lupte in comun impotriva pericolului fascist.

In urmatorii ani, formatiunea lui Petru Groza a ramas in umbra Partidului Comunist.In 1943, participa la crearea Frontului Patriotic Antihitlerist.Pe 20 iunie 1944, a sustinut formarea coalitiei Blocului National Democrat intre PNT, PNL, PSD Si PCR.

Groza a revenit in prim planul scenei politice dupa actul de la 23 august 1944, cand regele Mihai I il demite din fruntea statului si aresteaza pe maresalul Ion Antonescu.Astfel,Romania a iesit din alianta cu Germania.Seful statului numeste un nou guvern de militari si tehnicieni in frunte cu generalul Constantin Sanatescu.In noul guvern,fiecare partid din BND avea cate un reprezentant.

Pe 12 septembrie 1944, Romania a semnat armistitiul cu Natiunile Unite,care stabilea noul statut international al Romaniei:iesirea din razboiul antisovietic si angajarea in lupta impotriva Germaniei, plata unor insemnate despagubiri de razboi,anularea dictatului de la Viena, stabilirea granitei romano-sovietice

din 28 iunie 1940. Astfel, Romania era ocupata de armatele sovietice, iar SUA si Marea Britanie girau aceasta realitate. La 9 octombrie, s-a realizat „acordul de procentaj” intre Stalin si Churchill, potrivit caruia România intra in sfera de influenta sovietică în proporție de 90%.

Pe plan intern,pe 13 octombrie, PCR si PSD au denuntat in mod oficial actul de colaborare cu PNL si PNT in cadrul BND, au iesit de la guvernare si s-au constituit intr-o noua coalitie denumita Frontul National Democrat. Acest fapt a starnit o noua criza politica, timp in care FND a pornit o uriasa si vehementa campanie impotriva partidelor istorice. Frontul Plugarilor a aderat la noua coalitie politica de stanga.Din cauza presiunilor politice, pe 4 noiembrie, generalul Sanatescu a format un nou guvern „de largă colaborare politică”.Atat liderii de la Moscova, cat si comunistii din Romania,au considerat ca personalitatea si carisma lui Groza ar putea asigura legitimitatea in fata lumii occidentale.In noul cabinet Sanatescu,Petru Groza este numit vicepresedinte al Consiliului de ministri.

Cu toate acestea, crizele provocate de comunisti si socialisti au continuat,iar Constantin Sanatescu s-a vazut nevoit sa isi depuna mandatul pe 6 decembrie 1944.Sef al noului cabinet a fost numit generalul Nicolae Radescu,in timp ce Groza si-a păstrat mandatul de viceprim-ministru.

FND a continuat sa organizeze manifestatii de strada sub lozinca “Vrem guvern FND!” In acea iarna, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunistilor, a efectuat o vizita la Moscova, in timpul careia s-a stabilit programul de actiune pentru preluarea puterii si inlaturarea asa ziselor„forte reactionare” in frunte cu Iuliu Maniu.La Conferinta de la Ialta din 4 - 11 februarie, Marile Puteri au hotarat intrarea definitiva a Romaniei in sfera de influenta sovietica.Ca urmare,FND a pornit un asalt pentru rasturnarea guvernului.S-a actionat pentru preluarea prefecturilor si primariilor si s-au organizat manifestatii si lupte de strada.Pentru a avea sustinere publica,FND si-a atras de partea lui taranii, carora li se promitea infaptuirea reformei agrare prin improprietarirea taranilor si confiscarea mosiilor.

Romania se afla intr-o mare criza politica.In ziua de 26 februarie 1945 a sosit la Bucuresti A. I. Vasinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov.Intr-o audienta la regele Mihai, Vasinski i-a impus sefului de stat roman demiterea imediata a generalului Radescu, care era acuzat ca fiind „reactionar” si „fascist”, criticand partidele istorice si pe Iuliu Maniu.Sperantele depuse de ministrul roman de Externe,Constantin Visoianu,in sprijinul Statelor Unite si al Marii Britanii s-au dovedit iluzorii.Vasinski a exercitat puternice presiuni asupra regelui, adoptand o atitudine agresiva,izbind cu pumnul in masa,trantind usa si declarand: „Ialta sunt eu”!Pe 2 martie,Mihai l-a insarcinat pe Petru Groza, presedintele Frontului Plugarilor, sa alcatuiasca lista noului guvern.In audientele de la Palat, Maniu si Bratianu s-au opus categoric, afirmand ca aducerea la putere a acestui guvern „ar echivala cu o condamnare la moarte a democratiei in Romania”.In cele din urma, regele a cedat, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentata de Petru Groza.Desi,din cele 18 portofolii ministeriale, PCR avea doar 5 portofolii,in realitate, comunistii erau cei care îl conduceau, deoarece fusese dictat de la Moscova.

Pe 18 august, Roy Melbourne a prezentat ministrului de Externe Gheorghe Tatarescu o nota verbala prin care se arata ca guvernul american nu va semna un tratat final de pace decat cu un guvern democratic pe deplin recunoscut.Atat Groza, cat si Tatarescu,au respins nota, declarand-o nula si neavenita.Ei au sustinut ca SUA nu se puteau adresa unui guvern pe care nu-l recunosteau.O astfel de nota au trimis si diplomatii britanici,insa guvernul a avut aceeasi atitudine.

In fata refuzului lui Groza de a demisiona,sustinut de sovietici, regele Mihai a instituit greva regala pe 21 august si nu a mai acceptat sa contrasemneze actele guvernului.La Conferinta din decembrie 1945, s-a decis ca situatia sa fie rezolvata prin numirea a cate un membru PNL si PNT in guvern, dupa care sa se organizeze alegeri libere si sa se asigure libertatea „presei, a cuvantului, a religiei si a asociatiei”.Pe 7 ianuarie 1946, au depus juramantul in calitatea de ministri Emil Hatieganu, din partea PNT, si Mihail Romniceanu, din partea PNL.In fond, hotararile de la Moscova au reprezentat victoria punctului de vedere sovietic, guvernul Petru Groza fiind recunoscut de SUA si Marea Britanie pe 5 februarie 1946.

Dupa esuarea grevei regale, Mihai a adoptat o pozitie mai prudenta cu guvernul.In vederea alegerilor,fortele politice guvernamentale au constituit,pe 17 mai 1946,Blocul Partidelor Democratice pentru a depune liste comune la alegeri. BPD era format din PCR, PSD, PNL-Tatarescu, PNT-Alexandrescu, FP si PNP. In schimb, partidele democratice, PNT, PNL si PSDI, au esuat in tentativa de a crea un front comun al opozitiei. Guvernul a modificat si legea electorala, astfel ca pentru prima data in istorie, la procesul electoral puteau participa si femeile.

Campania electorala s-a desfasurat in prin savarsirea a grave si numeroase abuzuri de catre fortele guvernamentale si atacurile exacerbate ale opozitiei impotriva acestora. Desi Washington si Londra au dat de repetate ori garantii lui Maniu ca alegerile ce se vor organiza vor fi libere si supravegheate de puterile occidentale,guvernul nu a ezitat sa foloseasca in procesul electoral dictonul lui Stalin: „Nu conteaza cine cu cine voteaza, conteaza cine numara voturile”. Alegerile au avut loc pe 19 noiembrie 1946, prezenta la vot fiind masiva. Rezultatele oficiale publicate au fost: BPD - 69,81%, PNT - 12,88%, UPM - 8,32%, PNL - 3,78%, PTD - 2,36%.Imediat,opozitia a acuzat guvernul de frauda, Maniu afirmand ca rezultatele fusese inversate, astfel ca, in fapt, PNT era cel care obtinuse victoria.In schimb, partidele guvernamentale afirmau ca rezultatele alegerilor reflectau adeziunea cetatenilor la programul BND, iar incidentele minore care au avut loc au fost provocate de opozitie.De altfel, era aceeasi traditie electorala romaneasca ca puterea sa declare ca alegerile au fost corecte, in timp ce opozitia ii acuza de frauda.

Aceeasi divergenta exista intre Moscova si oficialitatile engleze si americane. La Washington au sosit rapoarte din partea misiunii diplomatice a puterilor occidentale si din partea Ministerului de Interne de la Bucuresti, care avea acelasi continut divergent.SUA si Marea Britanie s-au limitat la niste declaratii formale,intelegerea privind impartirea sferelor de influenta fiind luata demult. Pe 10 februarie 1947, Romania semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate si Asociate, astfel ca regimul Conventiei de armistitiu se incheia in mod oficial.Acest fapt insemna ca Marea Britanie si SUA nu mai dispuneau de nici o parghie pentru a interveni in favoarea opozitiei, Romania trecand sub controlul exclusiv al URSS.

Dupa alegerile parlamentare,obiectivul politic esential al guvernului Groza era acapararea intregii puteri in stat si lichidarea oricaror forme de opozitie.Planul a fost elaborat de ministrul de Interne,Teohari Georgescu,si Pantelei Bodnarenko, ofiter de informatii sovietic.Inca de la inceputul anului 1947, autoritatile comuniste au operat numeroase arestari impotriva adversarilor politici prin comiterea de grave abuzuri.Pe 14 iulie 1947, autoritatile Ministerului de Interne au reusit sa intinda o capcana principalilor fruntasi national-taranisti, care se pregateau sa plece in Marea Britanie pentru a informa diplomatii occidentali despre situatia reala din tara.Inscenarea de la Tamadau a fost etichetata drept act de tradare nationala si transformata intr-un caz politic major.Pentru a permite implicarea PNT si a lui Iuliu Maniu, autoritatile au extins acuzatiile de la tentativa de parasire frauduloasa a tarii la activitati cu caracter politic.La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Ministri s-a decis dizolvarea PNT.In aceeasi zi a

fost convocata Adunarea Deputatilor, in cadrul careia, pe baza unui raport intocmit de Teohari Georgescu,s-a aprobat dizolvarea cu 294 de voturi pentru si unul impotriva

Pe 1 noiembrie, PNL a decis sa isi inceteze activitatea.Cinci zile mai tarziu,Adunarea Deputatilor a adoptat o motiune de neincredere in Gheorghe Tatarescu, ministrul de Externe si vicepresedintele Consiliului de ministri.Ziua următoare, reprezentantii PNL-Tatarescu au demisionat din guvern. Procesul intentat liderilor PNT s-a desfasurat intre 29 octombrie si 4 noiembrie. Ca si in cazul procesului intentat maresalului Antonescu in urma cu un an si jumatate, sentinta era dinainte stabilita, pe baza unor acuzatii fara acoperire materiala, avand la baza nu probe, ci indicatii politice venite de la Moscova si prezentate in haina juridica la Bucuresti. Iuliu Maniu si Ion Mihalache au fost singurii condamnati la temnita grea.

.La 12 noiembrie 1947,regele si regina mama pleaca la Londra la casatoria verisoarei sale,viitoarea regina Elisabeta II a Marii Britanii,prilej cu care regele o intalneste si pe cea care ii va deveni sotie,principesa Anna de Bourbon-Parma.In lipsa regelui,prin decret regal,guvernul era imputernicit sa asigure conducerea tarii,inclusive numiri sau revocari de functionari din aparatul de stat.Discutiile pe care regele le poarta la Londra cu politicienii britanici nu-i creeaza mari iluzii privind sprijinul occidental.Intors la Bucuresti are parte de o primire glaciara din partea politicienilor comunisti,acestia sperand ca regele nu se va mai intoarce in tara.Pe timpul sarbatorilor de Craciun,Mihai si regina mama Elena s-au indreptat spre Sinaia.La 29 decembrie 1947,premierul Groza a solicitat telefonic,o intalnire cu regele Mihai,la Bucuresti.Acesta a dat curs acestei invitatii,banuind ca este o problema legata de apropriatele sale planuri de casatorie(potrivit Constitutiei din 1923,regele nu se putea casatori fara acordul guvernului).Pe 30 decembrie 1947,la resedinta regala de pe Soseaua Kisseleff din Bucuresti,Petru Groza a venit insotit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej,ministrul economiei nationale,cerand regelui Mihai sa semneze pe loc actul abdicarii,lucru pe care fiul lui Carol II l-a si facut.

In unanimitatea au fost aprobate doua proiecte de lege. Primul lua act de abdicarea regelui Mihai I, pentru sine si pentru urmasii sai, Constitutia României era abrogata, iar noua denumire oficiala a statului devenea Republica Populara Romana.De asemenea, se preciza ca puterea legislativa va fi exercitata de Adunarea Deputatilor pana la dizolvarea ei si intrunirea unei Adunari Nationale Constituante, care se va face la o dată fixata de Adunarea Deputatilor. Aceasta va adopta noua Constitutie a RPR. Prin al doilea proiect s-au numit membrii Prezidiului Provizoriu al RPR: Constantin Ioan Parhon, presedinte, Mihail Sadoveanu, Stefan Voitec, Gheorghe Stere si Ioan Niculi, vicepresedinti.

Groza si-a păstrat mandatul de prim-ministru pana pe 2 iunie 1952. Zece zile mai tarziu l-a inlocuit pe Constantin Ion Parhon in functia de presedinte al prezidiului Marii Adunari Nationale, institutia care asigura in mod simbolic sefia RPR.A ramas in această functie pana la sfarsitul vietii.

Incepand din anul 1948, autoritatile comuniste au inceput sa impuna modelul stalinist de organizare si conducere a societatii. La 11 iunie 1948, guvernul Groza a adoptat legea pentru nationalizarea industriei. Această masura a vizat distrugerea proprietatii private si a generalizat proprietatea publica in industrie, banci si transporturi. A fost creat Comitetul de Stat al Planificarii, care asigura dezvoltarea economica pe baze planificate, avand la baza centralismul economic. Cu pornire din anul 1951, planul de organizare economica era de cinci ani (planul cincinal).Tot dupa model sovietic s-au infiintat Gospodariile Agricole Colective si Gospodariile Agricole de Stat, care indicau tipurile de cultura si fixau preturile bunurilor agricole.Taranii aveau voie sa isi păstreze mici loturi de pamant, dar care sa nu depaseasca 0,15 ha.Pe

plan international,Romania a fost membru fondator al CAER (1949) si al Tratatului de la Varsovia (1955).

Batran si bolnav, a fost silit sa accepte, la 7 februarie 1953, dizolvarea Frontului Plugarilor, un concurent si ghimpe in ochii comunistilor. Cu toate acestea, Groza nu s-a inscris in PMR, astfel ca a reusit performanta politica de a se situa in pozitii de frunte in cadrul regimului, fara sa fi fost vreodata membru de partid.

Petru Groza a decedat pe 7 ianuarie 1958, la varsta de 73 de ani, rapus de cancer. A fost inhumat initial la Cimitirul Ghencea-Militar, iar ulterior a fost depus in mausoleul din fosta Piata a Libertatii din Capitala. Urna cu ramasitele pamantesti ale celui care a fost primul sef de guvern in Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial se afla acum in cavoul familiei din cimitirul de la Bacia, localitatea in care s-a nascut si a copilarit.Dupa 1990 au fost coborâte de pe socluri toate statuile care-l reprezentau pe dr. Petru Groza.

14)Ana Pauker-profil politic

Ana Pauker (nascuta Hanna Rabinsohn, 13 februarie 1893 – d. 3 iunie 1960) a fost o militant activista si fruntasa comunista evreica, dupa Al Doilea Razboi Mondial lidera a gruparii promoscovite ("Pauker") care a controlat pana in 1952 Partidului Comunist Roman, vice-prim-ministru si ministru de externe al Romaniei.

S-a născut la Codaesti,Vaslui,intr-o familie de evrei.A studiat medicina la Bucuresti in scoli ale comunitatii evreiesti si la Geneva in 1918-1919, dar nu termina scoala.De tanara a invatat limba ebraica,pe care a predat-o la o scoala primara evreiasca din Bucuresti.In timp ce fratele ei mai mic,Zalman, a devenit sionist,din 1915 ea s-a orientat spre socialism, fiind politic influentata de colegul si iubitul de tinerete, Heinrich Sternberg.In timpul unei sederi in Franta l-a cunoscut pe activistul comunist Marcel Pauker,cu care s-a casatorit.La incurajarea lui,a intrat,in anul 1920,in miscarea comunista.Este racolata in aceasta perioada ca agent sovietic.In anul 1922 a fost arestata, impreuna cu Marcel Pauker, pentru activitati politice ilegale si,dupa ce au fost eliberati, au plecat in exil, in Elvetia. De acolo a plecat in Franta, unde a devenit instructoare a Cominternului si apoi s-a implicat in miscarea comunista din Balcani. A fost arestata de mai multe ori pentru activitate politica interzisa,fiind membra a PC din România,in cadrul caruia ca activista Comintern, milita si pentru desprinderea Basarabiei de statul roman.In urma unui proces, este condamnata la 10 ani de inchisoare, dar reuseste sa fuga in 1926 in URSS, unde ramane pana in 1934, perioada in care face studii la scolile Comintern.

Dupa intoarcerea in Romania,a primit functia de prim-secretar a CC al PCdR si a fost arestata in 1935,si judecata la Craiova impreuna cu alti conducatori ai Partidului Comunist, intre care Alexandru Moghioros, Smil Marcovici si Alexandru Draghici, fiind condamnata la zece ani inchisoare.In luna mai 1941 a fost lasata sa plece in Uniunea Sovietica, ca urmare a schimbului cu un diplomat roman, detinut de autoritatile sovietice dupa ocuparea in 1940 a Basarabiei și a Bucovinei de Nord.Intre timp,in timpul unei sederi in Uniunea Sovietica, sotul ei, Marcel, fusese arestat si executat in 1938,ca spion al Occidentului, in cadrul epurarilor staliniste, fapt care nu a reusit sa zdruncine credinta ei in cauza comunista si loialitatea ei de

agent fata de regimul sovietic.La Moscova a devenit sefa grupului de comunisti romani exilati,cunoscut, ulterior, sub denumirea de "fractiunea moscovita"

Ana Pauker (era numita Stalin in fusta) s-a reintors in Romania, in 1944, imbracata in uniforma sovietica, după ce armata sovietica a intrat in tara. A fost aleasa secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si a jucat un rol important in organizarea guvernului de coalitie, intitulat "de larga concentrare democratica",de fapt, controlat de comunisti, prezidat de dr. Petru Groza,in anii 1945-1947.In 1947 a fost numită ministru de externe si vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a detinut aceasta functie guvernamentala.In aceasta calitate, a semnat, intre altele, actul prin care Romania ceda Uniunii Sovietice Insula Serpilor. Ca lidera a PCR si a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular si de represiv, si-a castigat o reputatie foarte negativa iar multi considera ca a jucat un rol tenebros in istoria Romaniei, aducand statului roman numeroase prejudicii. Deoarece a condus tara in mod autoritar, a fost poreclita de poporul roman, "Stalin cu fusta".

"Raportul Vladimir Tismaneanu" (pagina 56), menționeaza ca la sfarsitul anilor 40 circula, in Romania, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - baga spaima in burgheji", iar succesiunea numelor, in afara nevoii de rima, ar fi indicat ordinea dupa importanta pe care o aveau respectivii conducatori in partid, acestia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu si Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere in Romania a unui sistem bazat pe crima si faradelege. Un caz elocvent asupra modului cum actiona este cel al Ecaterinei Gata: pentru ca a scuipat-o pe Ana Pauker in timpul interogatoriului, i-au fost smulsi sanii cu clestele, a fost violata si apoi omorata

In anul 1952, in cadrul unui val de epurari, initiat de Gheorghiu-Dej si inspirat dupa modelul altor campanii si procese orchestrate in URSS si in toate tarile aflate sub dominatie sovietica, a fost acuzata de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" si de activitati "antipartinice", de sabotarea colectivizarii agriculturii si de legaturi cu legionarii, cu agenti straini, cu sionisti etc. A fost exclusa din Partidul Muncitoresc Roman.In februarie 1953 a fost supusa unui sir de interogatorii in vederea unui proces politic, dar la numai o luna si jumatate după moartea lui Stalin,in luna aprilie 1953, a fost eliberata din inchisoare si tinuta mai multi ani in arest la domiciliu.

In istoria evreilor, imaginea pe care a lasat-o Ana Pauker este negativa, dar cu o nota de ambivalenta: ea a fost ostila sionismului si autodeterminarii evreilor, in spiritul ideologiei leniniste si staliniste, dar totodata a promovat o politica care a calcat in picioare drepturile fundamentale ale tuturor cetatenilor romani. In acelasi timp, datorita politicii externe a lui Stalin in acea perioada in Orientul Apropiat, paralel cu numeroasele masuri brutale de represiune, regimul comunist de la Bucuresti, condus de Ana Pauker, Laszlo Luka (Vasile Luca), Gheorghiu Dej etc. a permis (si la inceput, intr-o oarecare masura, chiar a incurajat) o emigratie, a unui numar mare de evrei din Romania spre Israel (circa o suta de mii de persoane in cativa ani, in vreme ce din URSS insasi, emigratia era aproape toal interzisa), iar Romania a fost in iunie 1948 (alaturi de celelalte tari dominate atunci de Uniunea Sovietica) printre primele state care au recunoscut de jure tanarul stat evreiesc si au stabilit cu el relatii diplomatice la rang de legatie.

In ultimii ani de viata,i s-a permis sa lucreze ca traducatoare din limba franceza si limba germana pentru Editura Politica.In octombrie 1959 a primit de la autoritatile sovietice post-staliniste instiintarea oficiala ca sotul ei, Marcel, despre a carui soarta exacta nu avea certe informatii, nu a supravietuit Gulagului si a fost, cum era de presupus, executat in URSS, la 16 august 1938.

Ana Pauker a murit,in urma unui cancer de san,la Bucuresti la 3 iunie 1960.La incinerarea ei, la crematoriu, a fost de fata si veteranul comunist Gheorghe Cristescu,unul din fondatorii Partidului Comunist din Romania. A fost reabilitata dupa 1965, venirea la putere a lui Ceausescu, iar urna cu cenusa ei a fost depusa la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului si a patriei, pentru socialism, mai bine cunoscut ca Mausoleul din Parcul Carol.In 1991, cand mausoleul a fost dezafectat, cenusa Anei Pauker a fost preluata de catre familie si transportata in Israel.

15)Gheorghe Gheorghiu Dej-profil politic

Gheorghe Gheorghiu-Dej (nume original:Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Barlad-d. 19 martie 1965, Bucuresti) a fost liderul comunist al Romaniei din 1948 pana la moartea sa si Presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane in perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965.

Gheorghe Gheorghiu s-a nascut in familia unui muncitor sarac,Tanase Gheorghiu si a sotiei sale, Ana.Invatamantul gimnazial l-a avut in Bacau,Moinesti la corpul vechi din actuala scoala nr. 1 "Stefan Luchian" din Moinesti.S-a calificat in meseria de electrician,iar apoi a lucrat la CFR.In 1930 a intrat in randurile Partidului Comunist Roman. Este arestat in 1933 ca urmare a rolului jucat in organizarea grevei de la Atelierele Grivita,fiind condamnat in acelasi an la inchisoare,incepandu-si ispasirea pedepsei in inchisoarea Doftana.In 1936 este ales membru al CC al PCR, devenind lider al factiunii din inchisori a partidului.Dat fiind statutul sau de lider comunist de frunte, este transferat in lagarul de la Targu Jiu in timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecandu-si cea mai mare parte a detentiei intre 1940-1944.Inchis in aceeasi celula cu Nicolae Ceausescu, devine mentorul politic al acestuia din urma.In august 1944, inainte de lovitura de stat, evadeaza din inchisoare.Este ales Secretar General al Partidului Comunist Roman in 1945,dar nu a reusit sa detina controlul asupra partidului pana in 1952, cand a epurat partidul de membrii factiunii moscovite in frunte cu Ana Pauker.In 1946-1947, el a fost membru al delegatiei romane conduse de Gheorghe Tatarescu la tratativele de pace de la Paris

Influenta politica sovietica din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.Influenta economica sovietica s-a materializat prin crearea companiilor mixte SovRom,prin care economia romaneasca a fost transformata după modelul economiei planificate centralizate sovietice.La nivel politic,toate initiativele romanesti trebuiau sa aiba aprobarea lui Stalin.Gheorghiu-Dej a manevrat de asa natură tendintele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vietii sale, pentru a obtine permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiasca, acuzati de "cosmopolitism".In această actiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat pe Departamentul Securitatii Statului, creat cu sprijinul sovietic. Miscarea lui politica s-a inscris in cadrul mai general al epurarilor Proceselor de la Praga si al Complotului doctorilor de la Kremlin.Gheorghe Gheorghiu-Dej nu poate totusi sa fie considerat un antisemit.Desi cei mai multi politicieni epurati erau evrei (in frunte cu Ana Pauker), in tabara proprie se aflau in egala masura evrei, asa cum a fost Gheorghe Gaston Marin.Gheorghiu-Dej a tintit in principal cresterea gradului de control asupra partidului si s-a folosit de nationalism pentru a castiga simpatia populara. Pana la moartea lui Stalin din 1953, Gheorghiu-Dej nu a schimbat cu nimic linia de represiune politica insuflata de la Moscova, represiune care viza intreaga societate romaneasca.In Romania fusese instaurat un regim penitenciar asemanator Gulagului sovietic, principalul lagar fiind cel al Canalului, infiintarea carui fusese personal sugerata de Stalin.Pentru

consolidarea puterii sale, Dej nu s-a dat în laturi sa elimine si alti lider comunisti, instigand la eliminarea fizica a lui Stefan Foris (1946) si la arestarea lui Lucretiu Patrascanu(1948).

Gheorghiu-Dej a fost deranjat de reformele lui Nikita Hrusciov si de declansarea procesului de destalinizare, care ii punea in primejdie pozitia din fruntea partidului,dat fiind statutul sau de pana atunci de stalinist convins.Dej a devenit arhitectul unei noi politici externe si economice semiautonome in cadrul Pactului de la Varsovia si a CAER-ului la sfarsitul deceniului al saselea.El a luat hotararea crearii unei industrii grele, initiativa care contravenea directivelor moscovite care rezervasera pentru Romania rolul de granar al blocului comunist. Astfel, a fost creat Combinatul siderurgic de la Galati, a cărui productie se baza pe minereuri de fier importate din India si Australia.De asemenea, in 1953 a fost data in exploatare Intreprinderea de Rulmenti Barlad, care ulterior s-a dezvoltat ajungand la un numar de cca. 9.000 de salariati, cam 1/9 din populatia orasului(cca. 80.000 de locuitori la nivelul anului 1989)

Atitudinea politica a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalenta.Daca in 1954 el hotara eliberarea a numerosi prizonieri politici,in acelasi an Securitatea organiza un nou val de arestari ale oponentilor regimului si de noi epurari. Multi dintre supravietuitorii acestui nou val de arestari au fost eliberati in 1964, cand Dej mai era inca in fruntea partidului si statului. Un nou val de represiune a fost initiat dupa infrangerea revolutiei maghiare din 1956. Unii dintre liderii acestei miscari antisovietice in frunte cu Imre Nagy au fost detinuti o vreme in România.

In acelasi timp, au fost initiati numerosi pasi pentru eliminarea influentei SovRomurilor si pentru eliminarea influentei culturale a URSS-ului, (desfiintarea editurii Cartea Rusa, de exemplu).In 1958, Gheorghiu-Dej,secondat de mai vechiul sau protejat, Nicolae Ceausescu a obtinut o victorie politica importanta,reusind sa determine guvernul sovietic sa retraga ultimii militari ai Armatei Rosii de pe teritoriul Romaniei.Dupa această data,Dej a incurajat sentimentele antisovietice.In scrierile istorice a inceput sa se faca referiri la Basarabia romaneasca, iar in ultimii ani ai regimului dejist au fost publicate textele lui Karl Marx, care fuseseră cenzurate pana atunci – cele care faceau referire la imperialismul tarist si la ocuparea teritoriilor romanesti care faceau parte in anii deceniul al saptelea din Uniunea Sovietica.

Iosif Chisinevschi si Miron Constantinescu, cu asentimentul lui Constantin Parvulescu, au incercat destituirea lui Dej din functia de prim-secretar al partidului, dar nu au reusit,datorita esecului de a castiga sprijinul lui Alexandru Moghioros."Deviationistii de dreapta" au fost pe scurt epurati din organele de conducere.

In ultimii sai ani de conducere,Gheorghe Gheorghiu-Dej a luat hotararea stabilirii de relatii diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii. Astfel de initiative au fost incurajate de SUA, presedintele Lyndon B. Johnson considerand ca Romania devenise un stat comunist prieten in contextul Razboiului Rece.In actiunile de strangere a relatiilor diplomatice, Dej a fost secondat de Gheorghe Gaston Marin,vicepremierul guvernului. Marin a fost ultimul colaborator al lui Dej care a fost indepartat de Nicolae Ceausescu din guvernul comunist roman in 1982.Gaston Marin avea sa emigreze mai tarziu in Israel.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit in 1965 de cancer la ficat.Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intentionată a liderului comunist in timpul ultimei sale vizite la Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un argument in favoarea teoriei iradierii lui Dej,

reproducand afirmatiile lui Nicolae Ceausescu, care il informase despre cei "zece lideri internationali pe care Kremlinul i-a ucis sau a incercat sa-i ucida". Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.Gheorghe Apostol sustinea ca el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, dar Ion Gheorghe Maurer, care il privea cu deosebită ostilitate, a manevrat in asa fel incat in fruntea partidului sa fie ales Nicolae Ceausescu,unul dintre protejatii liderului decedat si un personaj de prim-plan in partid.Trupul imbalsamat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus intr-un mausoleu din Parcul Libertatii din Bucuresti.Dupa 1990,trupul sau a fost exhumat si reinmormantat in cimitirul Bellu (Serban-Voda),cateva alei mai sus de mormantul lui Aurel Vlaicu si a catorva mari generali romani (intrarea dinspre BD. Oltenitei a cimitirului). Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioada de Universitatea Politehnica din Bucuresti si de orasul Onesti.

Gheorghiu-Dej a avut două fiice cu soția sa, Maria Alexe: Vasilica (1928-1987) și Constantina (născută în 1931).

16)Lucretiu Patrascanu-profil politic si intelectual

Lucretiu Patrascanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacau - d. 17 aprilie 1954) a fost un om politic roman,membru al conducerii Partidului Comunist Roman,ministru,avocat,sociolog si economist.Pentru o perioada de timp a fost si profesor la Universitatea Bucuresti

Lucretiu Patrascanu provenea dintr-o familie de intelectuali: tatal sau a fost istoricul si prozatorul D. D. Patrascanu(1872-1937), iar mama sa provenea dintr-o familie boiereasca.Devine membru al Partidului Comunist in timpul studentiei, in anul 1919. El si cu Elek Köblös au fost singurii reprezentanti ai PCR la al 4-lea congres al Cominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La intoarcere, a fost arestat si incarcerat la Jilava.La congresul de la Harkov din 1928, a sustinut,impotriva pozitiei oficiale,ca basarabenii moldoveni sunt tot romani.In 1931 este ales deputat din partea Blocului Muncitoresc-Taranesc.

Este arestat in august 1940, apoi eliberat de guvernul national-legionar,in perioada cand Romania,aliata Germaniei lui Hitler,incerca sa pastreze relatii amicale cu URSS.In 1941,dupa Rebeliunea legionara,este din nou arestat si eliberat.

Impreuna cu Emil Bodnaras,este reprezentantul PCR la negocierile secrete cu PNL si PNT, purtate cu scopul de a rasturna regimul lui Ion Antonescu. Dupa lovitura de stat controlata de regele Mihai, din 23 august 1944, intra in noul guvern al lui Constantin Sanatescu. Este unul din reprezentantii Romaniei la semnarea armistitiului cu URSS, la 12 septembrie 1944, si la Tratatele de pace de la Paris, 1947.

In 1946, la Cluj, la un miting tinut in fata studentilor grevisti,isi incepe discursul cu cuvintele „Inainte de a fi comunist, sunt roman”.Va fi acuzat de nationalism burghez si arestat de proprii colegi de partid in 1948, dupa care este condamnat la moarte si executat in aprilie 1954.A fost reabilitat post-mortem in anul 1968, din ordinul liderului PCR Nicolae Ceausescu.

Lucretiu Patrascanu este omul care "n-a inteles, pana la capatul vietii, in ce partid se afla". Intr-o vreme in care era un lucru rau sa fii intelectual, Patrascanu a generat adversitatea tuturor comunistilor.

A existat un avantaj ce l-a avantajat pe Lucretiu Patrascanu in ascensiunea sa si anume ca juristul era un intellectual de partid.Sa admitem ca in anii 20’-30’ apartenenta la communism putea fi expresia unui refuz fata de o societate injust intocmita,dublata de speranta intr-un viitor care ar putea fi mai bun prin constientizarea si activizarea celor multi.Dupa mijlocul anilor 30,Patrascanu isi face datoria profesionala si partinica prin implicarea sa pasionata in apararea unora dintre liderii partidului adusi in boxa acuzatilor pana cand va fi inlocuit cu Ion Gheorghe Maurer,un alt avocat apropriat comunistilor dar mai putin cunoscut la vremea respectiva.Dupa 23 august 1944,Patrascanu va fi primul care intra in echipa ministerial,mai devreme decat ceilalti colegi de partid,ceea ce le va spori acestora atentia la actiunile salemiar pe el il va face cu atat mai influentabil dinspre partea colegilor pe care,pe o parte,viseaza sa ii conduca intr-un viitor nu foarte indepartat,iar pe de alta parte nu doreste sa ii dezamageasca acum.

Popularitatea sa,certa,bazata pe o cvasi-charisma de care oricare dintre camarazii sai este departe.Spre deosebire de ceea ce el crede,aceasta popularitate va fi,in cele din urma,un handicap al sau-pentru ca-l va face cu atat mai indizerabil in universal cu reflexe schizoid al propriilor tovarasi,in care eficienta si ortodoxia partinica ies intotdeauna in castig in lupta cu popularitatea.

Lupta politica pe care Patrascanu o va pierde era una pentru care personajul nu era pregatit,nu dorea si nici nu o astepta.S-ar putea spune ca el a fost,in toamna lui 1944,unul dintre scepticii gruparii sale: in sensul ca nu astepta o victorie politica rapida a ideologiei si partidului in serviciul carora intrase din convingere,in tinerete.Lucretiu Patrascanu a fost unul dintre comunistii pentru care colaborarea postbelica,fie si temporara,cu partidele democratice burgheze reprezenta nu numai o strategie de autolegitimare-asa cum era ea pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej-ci si o conditie a unui success politic in directia democratizarii si stabilizarii societatii romanesti.Prea ancorat in structura unei societati impotriva careia lupta el insusi,incapabil sa surprinda pe justii sai parametric miza stalinizarii Romaniei-pe care,de altfel,o servea cu incredintarea ca va merge in sensul evolutiei istorice anuntate de Marx-Patrascanu a pierdut in cele din urma chiar din cauza acelei particularitati care ar fi trebuit sa fie sursa accidentului sau asupra colegilor:avengura sa intelectuala,constant si cu obstinatie afisata.Dupa 1944,Patrascanu s-a dorit a fi teoriticianul partidului sau;avea majoritatea datelor pentru aceasta si,pe de alta parte-data fiind calitatea camarazilor-nici nu ar fi fost cel mai dificil lucru cu putinta.Numa ca timpul istoric era al lozincilor si al sloganelor,nu al teoriei.Iar omul politic comunist Lucretiu Patrascanu a devenit,intr-un fel,in cele din urma si prin mijlocirea colegilor sai,victima intelectualului Patrascanu.

Patrascanu ramane un intelectual reformat cvasi-burghez,caruia radicalismul de acest tip I se pare nepotrivit pentru o schimbare profunda.Temeiul leninismului inseamna transformarea vechii societati,intr-un rastimp oarecare.Patrascanu este in toamna lui 1944 un Marxist a la roumanie,dispus sa ofere celor dispusi sa ii asculte teoria unei revolutii nu foarte grabite sa prinda contur.In mod paradoxal,acuzele pe care Dej,Luca si alti colegi de partid i le vor adduce erau din acest punct de vedere fundamentate.Cantonat intr-o ordine a schimbarii care era una marxisto-leninisto-intelectuala mai inainte de a fi una leninisto-stalinisto-politica,Patrascanu va pierde o intrecere care era,inainte de toate,una politica si nicidecum intelectuala.

17)Epurari politice in PMR/PCR intre 1945-1957

Represiunea lansata de comunisti dupa instalarea lor la putere nu a vizat numai cadrele intelectuale,membrii partidelor istorice,ai bisericii sau studentimea ci a lovit si asa zisele “elemente ostile” din sanul partidului.

Un prim caz a fost Stefan Foris ce a fost inlaturat in 1944 iar in 1945 arestat.Acuzat de tradare(collaborationism cu Siguranta in perioada razboiului) de Teohari Georgescu,Iosif Chisinevschi si Gavrila Birtas (secretar de partid al regiunii Oradea),Foris a fost ucis in 1946.

A urmat mai bine cunoscutul caz al lui Lucretiu Patrascanu. In 1946, la Cluj, la un miting tinut in fata studentilor grevisti,isi incepe discursul cu cuvintele „Inainte de a fi comunist, sunt roman”.Va fi acuzat de nationalism burghez si arestat de proprii colegi de partid in 1948, dupa care este condamnat la moarte si executat in aprilie 1954,la Jilava.

In interiorul partidului a fost cunoscuta un conflict acerb pentru putere intre Gheorghe Gheorghiu Dej si acolitii sai(printre care se numara si Nicolae Ceausescu)pe de-o parte si grupul Pauker pe de alta parte.In 1952,grupul Pauker pierde lupta pentru putere iar Gheorghe Gheorghiu Dej ia masurile de rigoare impotriva grupului moscovit.Ana Pauker a fost acuzata de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" si de activitati "antipartinice", de sabotarea colectivizarii agriculturii si de legaturi cu legionarii, cu agenti straini, cu sionisti etc. A fost exclusa din Partidul Muncitoresc Roman.In februarie 1953 a fost supusa unui sir de interogatorii in vederea unui proces politic, dar la numai o luna si jumatate după moartea lui Stalin,in luna aprilie 1953, a fost eliberata din inchisoare si tinuta mai multi ani in arest la domiciliu. Vasile Luca,fost ministru de finante(1947-1952) a fost condamnat de plenara CC al PMR, fiind acuzat de deviationism si activitati antipartinice, si in luna august a aceluiasi an a fost arestat.In 1954 a fost condamnat la moarte pentru culpa de tradare. Pedeapsa i-a fost comutata in detentie pe viata.A decedat in inchisoarea Aiud. Teohari Georgescu,fost ministru de interne(1945-1952) a fost arestat pentru „deviere de dreapta”,insa nu a fost condamnat.In schimb nu a mai ocupat de atunci nici o functie de conducere in partid si a devenit directorul unei intreprinderi poligrafice.

Al treilea moment al luptei de varf in PRM are loc dupa moartea lui Stalin.In fruntea PCUS a venit Nikita Sergheevici Hrusciov.El a initiat o serie de reforme si a socat delegatii la cel Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 23 februarie 1956, atunci cand a prezentat faimosul sau Raport Secret prin care denunta "cultul personalitatii" care il inconjurase pe Stalin, acuzandu-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurari. Acest fapt l-a instrainat pe Hrusciov de elementele mai conservatoare din Partidului Comunist, dar a reusit sa invinga ceea ce el a numit grupul antipartinic, grup care incercase sa-l elimine de la conducerea partidului in 1957.In ciuda faptului ca Dej inca avea temerile sale legate de noua conducere de la Moscova,acesta nu s-a abatut de la obiectivele politice pe care le avea,aratand fidelitate Moscovei dar lovind in oponentii din interiorul partidului ce nu erau pe aceeasi lungime de unda cu viziunile sale.

Raportul secret prezentat de Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS, in februarie 1956, prin care era condamnat – printre altele – si „cultul personalitatii”, l-a facut pe redactorul-sef al „Scanteii” Miron Constantinescu sa creada ca ar fi momentul propice de a-l inlatura de la putere pe Dej,asociindu-se in aceasta actiune cu fostul secretar cu propaganda și cultura al CC al PMR,Iosif Chisinevschi. Dintre membrii Biroului Politic, cei doi au reusit sa castige doar suportul lui Constantin Parvulescu, dar nu și al

lui Alexandru Moghioros.Sedinta Biroului Politic al CC din 3-12 aprilie 1956 a fost un veritabil semnal de alarma pentru el si aliatul sau, aratand ca Gheorghiu-Dej se bucura de o pozitie solida si beneficia de numerosi sustinatori.Cu ocazia Plenarei din 28 iunie-3 iulie 1957,Chisinevschi si Constantinescu au fost exclusi din partid.In 1960,Chisinevschi nu a mai fost ales in Comitetul Central in timp ce Miron Constantinescu  a fost readus in viata politica de Nicolae Ceausescu, devenind ministru al invatamantului(1969-1970),vice-presedinte al Consiliului de Stat(1972-1974),rector al Academiei „Stefan Gheorghiu”(1970-1972), presedinte al Marii Adunari Nationale si membru titular al Academiei Romane(1974).Constantin Parvulescu a fost acuzat de ,,deviationism ideologic spre dreapta’’, de complicitate cu Chisinevschi si Constantinescu,fiind inlaturat din toate functiile detinute.De acum, intra intr-un con de umbra, viitorul sau politic fiind asadar compromis.

A fost reprimit in partid in 1974, si - asemanator altor vechi ilegalisti sau conducatori de frunte ai partidului - a fost pastrat ca un element de decor pe langa Ceausescu.In noiembrie,la Congresul al XII-lea al PCR, a luat cuvantul pronuntandu-se impotriva realegerii lui Nicolae Ceausescu la conducerea partidului, acuzandu-l ca pune interesele personale inaintea celor ale partidului si tarii.De asemenea, a acuzat congresul ca neglijeaza problemele reale ale tarii,fiind preocupat de glorificarea lui Ceaușescu.Replici la discursul lui Parvulescu au fost date de istoricul Ion Popescu-Puturi, de presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania,George Macovescu, de vicepresedintele Consiliului de Stat Gogu Radulescu apoi chiar de Nicolae Ceaușescu.Pe 16 decembrie 1980 a fost exclus din partid  si a fost pus sub supraveghere stricta si arest la domiciliu.

Un alt caz,mai putin cunoscut a fost reprezentat de Grigore Ion Raceanu.A avut conflicte ideologice cu Stefan Foris, iar apoi a criticat obedienta prea mare a PCR fata de ordinele venite de la Moscova, in special cele legate de anexarea in 1940 a Basarabiei si Bucovinei de Nord.Din această cauza, a fost exclus din partid in 1942.Dupa razboi, a fost reprimit in partid,dar exclus din nou in 1958,arestat,condamnat ca dusman al poporului,si eliberat in 1960.

18)Revolutia maghiara din 1956 si impactul ei

Revolutia maghiara din 1956 impotriva dictaturii bolsevice si a ocupatiei sovietice a inceput in ziua de 23 octombrie.Satui de conducerea lui Mátyás Rákosi,studentii au declansat o demonstrație pasnica,care s-a transformat in revolutie violenta,sfarsita printr-un masacru comis de trupele sovietice in 10 - 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieti s-au estimat la circa 2.500 maghiari si 700 soldati sovietici; alti aproximativ 200.000 de locuitori au parasit Ungaria, refugiindu-se in Occident.

In 1953, Ungaria a trecut printr-o perioada tulbure,extrem de agitata, provocata de excesele conducerii maghiare staliniste:in jur de 40.000 de oameni nevinovati au fost arestati si aruncati in inchisori,sub supravegherea politiei maghiare ÁVH; alti aproximativ 13.000 de cetateni au fost exilati in provincie, cu interdictia de a se intoarce la Budapesta. Intre 1950 si 1953 un milion de oameni erau sub procedură juridica initiata de procuratura, astfel ca din doi oameni unul era acuzat.La 5 martie 1953 Stalin a decedat, iar congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic s-a delimitat de politica dură practicata pana atunci in toate statele blocului sovietic, cu deosebire in Ungaria, si a inceput procesul de destalinizare. In luna iunie 1956 secretarul cu probleme ideologice al PCUS, Mihail Suslov, a transmis un mesaj cu dublu inteles catre conducatorii unguri: Mátyás Rákosi trebuie sa ramana, dar Kádar, care reprezinta nemultumirea taberei comuniste loiale,trebuie adus la conducere; Suslov a mentionat de asemenea, ca sunt prea multi evrei in conducerea statului comunist maghiar - ceea ce este anormal, iar prin instalarea la

conducere a lui János Kádár, comunistii maghiari pot mentine dominatia absolută asupra statului ungar, si in acelasi timp, sa evite o criza interna. In consecinta,Mátyás Rákosi a fost fortat să demisioneze din functia de Secretar General al Partidului Comunist, fiind inlocuit de Ernő Gerő.

La 23 octombrie 1956, sute de mii de unguri au cerut demisia guvernului fiind sutinuti, chiar in aceeasi zi, de majoritatea populatiei.In 1956 drapelul maghiar cu emblema comunista a fost dat jos, iar spre seara zilei de 23 octombrie 1956, studentii de la Universitatea Tehnica au demonstrat pe bulevardul Bem, afisandu-si solidaritatea cu manifestantii pro-Gomułka din Polonia. Foarte repede, studentii au reusit sa-i coopteze si pe alții, cu intentia schimbarii demonstratiei in protest. Multi soldati maghiari s-au alăturat protestatarilor,scotandu-si steaua sovietica de pe sapca si aruncand-o la gunoi.Fara a avea vreun lider, cca 100,000 de demonstranti au traversat Dunarea spre cladirea Parlamentului,manifestând pasnic.Situatia s-a schimbat,insa,dramatic in momentul cand trupele securitatii maghiare, numita (ÁVH), au deschis focul si au omorat sute de oameni.

In 23 octombrie 1956 Uniunea Sovietica a executat o interventie militară in Ungaria.Aceasta interventie fusese planuita inca din aprilie,atunci cand conducerea sovietica a aflat că Rákosi a planuit eliminarea unui mare numar de intelectuali maghiari, iar Gerő a pierdut controlul asupra tarii, situatia interna putand deveni exploziva.

Interventia sovietica a avut loc pe data 23 octombrie 1956, chiar in aceeasi zi cand, la Budapesta, avea loc un mare miting studentesc - desfasurat la Universitatea Tehnica. Timp de 5 zile s-au dus lupte dure intre studentii unguri si fortele AVH ajutate de trupele sovietice,sub pretextul de a apara tara de invazia NATO.In aceasta etapa, trupele sovietice au luptat numai in Budapesta, neintervenind in restul tarii. Comandantii sovietici negociau cu revolutionarii in cazurile schimburilor de focuri locale.Ungaria,la acea vreme, era condusa de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obtine credibilitatea in fata populatiei decat in momentul in care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul ungar. La 30 octombrie 1956, sovieticii mimeaza intentia de negociere, iar la 3 noiembrie isi schimba radical pozitia, procedand la ocuparea prin forta miltara a Budapestei. Imre Nagy este inlocuit si va fi pus in fruntea guvernului János Kádár. Insurectia se soldeaza cu mii de morti,13.000 de raniti, cu deportarea a 16.000 de persoane si exilarea a peste 100.000.

Imre Nagy a fost desemnat ca prim-ministru de partidul comunist maghiar, dar multi dintre sustinatorii lui initiali crezand, in mod gresit ca va sustine o linie politica agresiva - la fel ca Ernő Gerő sau ca András Hegedűs, care a declarat starea de necesitate si care au aprobat intrarea trupelor sovietice in Ungaria - l-au denuntat ca tradator. Foarte repede, insa, a devenit evident faptul ca Imre Nagy era impotriva interventiei trupelor Armatei Rosii, mai ales ca acesta primise asigurari de la Yuri Andropov ca Uniunea Sovietica nu va utiliza violenta pentru stopa revolutia maghiara.

In cursul revolutiei, multi politicieni arestati, inclusiv inalti prelati ai Bisericii, precum cardinalul József Mindszenty,au fost eliberati. In acele zile, au reaparut pe scena politica partide politice care fusesera interzise in perioada 1945-1949, Ungaria având chiar intentia sa declare iesirea din Pactul de la Varsovia.

Pe 4 noiembrie 1956,trupele sovietice au intrat din nou in Ungaria.URSS a justificat intervenita militate si impunerea guvernului. Uniunea Sovietica a justificat interventia militara si impunerea guvernului János Kádár, in 3 noiembrie 1956, prin responsabilitatea fata de Pactul de la Varsovia. La ora 4.15 toata Ungaria este invadata de armata sovietica.

Pe 4 noiembrie 1956, la ora 5:05, János Kádár se adreseaza poporului maghiar cu o scrisoare deschisa si anunta la radio ca este prim-ministru.Cei mai multi dintre membrii noului govern Antal Apró,István Kossa, Ferenc Münnich, Imre Dögei, Sándor Rónai, György Marosán au aflat de la radio ca sunt membrii guvernului Kádár.La ora 4:30, radio Szabad Kossuth transmite primele stiri si incepe sa emita programe.La ora 5:20 Imre Nagy, cu o voce dramatica, anunta invadarea Ungariei de catre trupele sovietice, iar intre orele 6 si 8, Imre Nagy si membrii guvernului solicita azil la Ambasada Iugoslaviei. Aceasta interventie a sovieticilor a fost o operatiune militara combinata: bombardamente de artilerie coordonate cu actiuni ale blindatelor (6000 de tancuri). Imre Mécs a afirmat ca armata sovietica a folosit mai multe tancuri impotriva Ungariei decat au folosit germanii pentru invadarea URSS in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Tinta principala a fost Budapesta, care a fost bombardata de artileria sovietica. Aceasta actiune a continuat pana ce Consiliul muncitoresc, studentii si intelectualii au cerut incetarea focului(11 noiembrie 1956)

Imre Nagy a fost arestat in ziua de 22 noiembrie si dus in Romania. Aici, cu concursul Securitatii, este detinut intr-o casa conspirativa din Snagov, sub paza si stricta supraveghere. Convorbirile telefonice ii erau interceptate, corespondenta confiscata, fiind - de asemenea - filat 24 de ore din 24. De indata ce comunistii unguri, la cererea expresa a Moscovei, cer romanilor predarea lui Nagy pentru a fi "judecat",guvernul roman se executa.Este readus in Ungaria, la Budapesta, si, printr-un simulacru de proces, in buna traditie a justitiei staliniste, este condamnat la moarte prin spanzurare (16 iunie 1958)

Impactul revolutiei din Ungaria a fost destul de puternic si s-a concretizat in miscarile studentesti din Romania.Majoritatea studentilor din România erau in parte informati despre situatia din Ungaria prin posturile de radio occidentale, inclusiv Europa Libera.Numerosi studenti considerau evenimentele din Ungaria un model care demonstra ca, in conditiile regimului comunist, studentii reprezinta grupul care trebuie sa porneasca asemenea actiuni care pot implica si paturile largi ale populatiei.

Desfasurarea evenimentelor din Ungaria a fost urmarita cu atentie de studentii din Romania. La inceput se schimba informatiile pe care diferiti studenti le-au obtinut de la radio sau din alte surse si se incep discutii in diferite universitati, in cadrul carora se ridica problema oportunitatii trecerii la actiuni similare cu cele din Ungaria. Constienti ca orice cadru organizatoric risca sa atraga atentia si reactia organelor de securitate, studentii nu au format comitete care puteau fi considerate de către autoritați organizatii clandestine; in schimb, apar grupuri de actiune locala, la nivel de facultati.

In octombrie 1956, atitudinea studentilor fata de evenimentele din Ungaria nu a fost omogena. Grupurile cele mai active au fost cele din facultatile de Stiinte Juridice, Filologie, Teatru, Medicina, Arhitectura, Politehnica, Filozofie precum si de la Institutul Medico-Militar. A fost mult mai rezervata reactia studentilor de la majoritatea institutiilor de invatamant tehnic (Petrol si Gaze, Agronomie), de la facultatile de Matematica, Geografie si Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti si de la Institutul de Stiinte Economice.

Dacă revolta din Ungaria era admirata, exista si o anumită retinere cu privire la Imre Nagy, conducatorul revolutiei din Ungaria.Imre Nagy traise practic in Uniunea Sovietica din anii 1920 iar romanii,in general, considerau conducătorii comunisti adusi de tancurile Armatei Rosii ca fiind de departe mai rai decat cei care traisera in tara.

Cei care urmareau situatia din Ungaria erau preocupati in acelasi timp si de situatia internationala.Desi posturile de radio occidentale ii asigurau pe revolutionari de sprijinul occidentului, studentii din România se asteptau la mai mult decat la simple vorbe si priveau cu multa ingrijorare atitudinea pasiva si lipsa unei interventii militare a Statelor Unite si a puterilor occidentale.

Cu toate aceste rezerve, primele actiuni de protest ale studentilor au inceput la Bucuresti urmate de evenimente asemanatoare ce au avut loc la Timisoara, Cluj,Targu Mures si Iasi. Chiar daca au existat unele informatii despre starea de spirit din alte centre universitare, in conditiile existente atunci in Romania, nu era posibila coordonarea actiunilor de protest ale studentilor din diferitelele centre universitare.

La Bucuresti,o prima manifestare porneste de la studentii de la Facultatea de Filologie care invita conducerea de stat la un dialog. Scopul actiunii nu era de a sonda daca macar unii conducatori comunisti erau dispusi sa inceapa un dialog.De aceea,intrebarile pe care studentii vroiau sa le adreseze conducerii se concentrau asupra aspectelor economice si nu ridicau probleme politice sau ideologice.Aceste intrebari erau doar un semnal trimis conducerii de partid ca exista o intenrie de dialog, nu de confruntare ideologica.Dupa cum se asteptau multi din conducatorii studentilor, nimeni din conducerea de stat nu a dat curs invitatiei.Dar invitatia a putut fi folosita ca argument, demonstrand celor care ezitau, ca studentii nu incepusera miscarea revendicativa ca o confruntare, iar drept consecinta a atitudinii negative a autoritatilor, se impuneau actiuni mai energice.

In multe din institutiile de invatamant superior, precum si in unele licee, incep proteste in timpul cursurilor politice si a celor de limba rusa.In fata ostilitatii studentilor, mai multi profesori sunt siliti sa plece de la catedra. Corpul universitar primeste dispozitii sa incerce sa-i linisteasca pe studenti. Sedintele organizatiilor Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) sunt boicotate.Conducatorii organizatiilor de UTM si studentii membri de partid care se opun acestor discutii sunt dati afara din salile de sedinta.Dupa cum rezulta insa din analizele facute de Comitetul Central al UTM la sfarsitul lunii noiembrie 1956, multi dintre conducatorii organizatiilor de UTM, depasiti de evenimente,se alatura miscarii studentesti.

Prima actiune de organizare este pregătita de un grup clandestin care creeaza legaturi cu toate facultatile in vederea organizarea unei manifestatii.In 28 octombrie 1956 incepe sa emita, pe diferite lungimi de unda, un post de radio, care se institula "Romania viitoare. Vocea rezistentei". Nu exista informatii asupra localizarii acestui post clandestin, una din ipoteze fiind ca era amplasat in Iugoslavia.Postul,considerat de orientare nationalista,prezenta revendicarile studentilor printre care:inapoierea provinciilor rapite de sovietici si indepartatea stalinistilor din Romania care au compromis comunismul si au adus frica si foametea in tara.

Inceperea razboiului din Suez la 29 octombrie 1956 i-a descumpănit pe cei care voiau sa treaca la actiune. Pentru unii, mai avizati, era un semnal clar ca occidentul nu avea intentia sa intervina. Continua insa sa soseasca vesti proaste. Ca urmare a incercarii de organizare a unei rascoale studentesti la Timisoara fusesera arestati circa 2000 de studenti in zilele de 30 si 31 octombrie. Conducatorii miscarii din Bucuresti nu aveau informatii exacte asupra evenimentelor de la Timisoara, dar aflasera pe diferite cai indirecte ca situatia era grava. Din aceste motive entuziasmul pentru ideea unei actiuni studentesti incepuse sa descreasca. Constienți ca timpul lucreaza impotriva lor si ca daca o manifestatie avea sa aiba loc, ea nu mai putea fi amanată, in ziua de 2 noiembrie 1956 se hotaraste convocarea unei adunari

studentesti cu caracter public,eveniment ce urma sa aibe loc pe 5 noiembrie 1956 in Piata Universitatii. Se decisese ca trebuia sa se evite un caracter violent al manifestatiei pentru a nu justifica un raspuns violent al autoritatilor la provocari.Ceea ce se urmarea era aratarea unei opozitii ferme la abuzurile partidului comunist, crearea unui precedent pentru folosirea drepturilor democratice, a dreptului de adunare si determinarea autoritatilor sa inceapa negocieri.

In noaptea de 4 spre 5 noiembrie, trupele Ministerului de Interne au ocupat Piata Universitatii. Circulatia a fost complet oprita, iar pe toata partea carosabilă din fata Universitatii erau camioane in care soldatii,erau asezati pe banci gata de interventie.Manifestatia devenise imposibila.Alte trupe de interventie erau masate in cladirea Universitații si in alte cladiri din zona. Toti cei care avusesera intentia de a participa la manifestatie s-au lamurit asupra situatiei din momentul intrarii in piaa, dar nu s-au oprit. Ceea ce nu stiau, era ca la intrarile in piata se aflau membrii de partid din diferitele facultati care notau numele tuturor celor care treceau prin zona.

Organizarea unei alte manifestatii la Bucuresti nu avea nicio sansa de izbanda.Actiunile revendicative din universitati nu au incetat insa imediat. Studentii de la Facultatea de Filozofie au mai incercat sa organizeze o noua manifestatie la 15 noiembrie, dar organizatorii au fost arestati inainte de a putea transmite mai departe această initiativa. Inca din 27 octombrie 1956, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, intrunit in regim de urgenta infiintase un comandament de criza sub conducerea lui Emil Bodnaras, in alcătuirea caruia intrau Nicolae Ceausescu, Alexandru Draghici si Leontin Salajan. Comandamentul avea atributii foarte largi, avand dreptul de a ordona deshiderea focului si de a declara stare de urgenta in orice regiune a tarii. In mod explicit, comandamentul avea dreptul de a suspenda cursurile in institutele de invatamant superior.

Organele de partid au trecut insa imediat la masuri de represiune, pentru a preveni alte actiuni potentiale similare in viitor. Au urmat o serie intreaga de arestari,anchetele au fost dure, multi dintre cei anchetati afirmand că au fost batuti cu brutalitate.Unii dintre studentii condamnati au murit in timpul detentiei. Unii dintre cei condamnati sau exmatriculati au reusit mai tarziu sa se realizeze, altii insa si-au vazut intreaga viata distrusa.In acelasi timp mediile studentesti au fost puse sub o stricta supraveghere. Multi dintre ei si-au vazut cariera distrusa sau, numai dupa o lunga perioada de timp, au reusit sa gasească alte modalitati de a se realiza. Cu toate ca nu au reusit sa determine o schimbare de regim, miscările studentesti din 1956 au aratat ca inclusiv in Romania exista un puternic curent impotriva comunismului si un tineret dispus sa faca sacrificii pentru exprimarea punctului sau de vedere.

19)Disesiunile dintre Romania si CAER.

Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) a fost creat la initiativa URSS in 1949 ca organizatie economică a statelor comuniste europene pentru a constitui un echivalent al Comunitatii Economice Europene. CAER-ul a fost raspunsul la Planul Marshall. El avea misiunea de a stimula comertul dintre tarile din blocul estic. In realitate,URSS nu a putut oferi tarilor comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA tarilor occidentale. Membre ale CAER erau: URSS, RDG, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si Romania. Alte tari comuniste neeuropene (Mongolia, Cuba, Vietnam) au luat si ele parte in ultimii ani la unele sesiuni ale Consiliului. La activitatea CAER nu au luat parte Republica Populara Chineza, Coreea de Nord si Albania. Secretariatul si multe din Comisiile CAER aveau sediul la Moscova. CAER nu a reusit sa indeplineasca rolul pentru care fusese creat, in principal datorita

sistemului planificat centralizat al economiei statelor membre, schimburile de marfuri continuand sa se desfasoare prin tratative bilaterale cu pastrarea echilibrului balantei de plati. Indeosebi incepand din anul 1962, delegatiile romane in CAER au avut o pozitie critica in CAER la adresa propunerilor sovietice de integrare a economiilor acestor tari. Drept urmare a schimbarilor politice din anii 1989 si 1990, CAER s-a autodesfiintat in 1991.

Organele de baza din CAER erau urmatoarele:

Sesiunea Consiliului, este organul suprem al CAER. Ea este imputernicita sa dezbata toate problemele care intra in competenta Consiliului si sa adopte recomandari si hotarari conform prezentului Statut

Consfatuirea Reprezentantilor tarilor in Consiliu

Comisiile permanente

Secretariatul

Semnele unui dezacord economic romanesc apar la cea de-a XVI sesiune CAER de la Moscova,din 6-7 iunie 1962,pentru ca apoi,prin deciziile Plenarei largite a CC al PMR din 5-8 martie 1963,Bucurestiul sa dea semnalul clar de sustinere al negociatorului-sef al Romaniei,Alexandru Barladeanu,in obiectiile sale referitoare la planul CAER de stabilire a unor organe supranationale de control cu drept de interventie in politica economica a statelor membre Dupa sesiunea CAER din iunie 1962 Bucurestiul primeste un numar de vizite de la Hrusciov si Walter Ulbricht,menite sa-l convinga de lipsa de fundament si riscurile rezistentei economice romanesti.Mai mult,la Bucuresti se va intruni cea de-a XVI sesiune a CAER,concomitent cu cea de-a III sedinta a Comitetului Executiv al organizatiei(14-20 dec 1962),cea care pune in discutie,printre altele,infiintarea Bancii Internationale de Colaborare Economica,o incercare in exremis de a suplini,printr-o banca a tarilor socialiste,lipsa de fonduri investitionale comune ce caracteriza economia tuturor tarilor din Estul-comunist.

Aparent,Dej nu se lasa insa impresionat de aceste declaratii de intentii si va avea in perioada urmatoare o serie de initative pentru care adjectivul surprinzator nu este deplasat:el absenteaza la aniversarea celor 70 de ani ai lui Ulbricht,in iunie 1963,ca si pe 17 aprilie 1964,la sarbatorirea septuagenarului Hrusciov de la Moscova,in schimb acestuia din urma i se va face “un cadou” din considerente care privesc tactica de moment a lui Dej,si anume plenara simultana de la Bucuresti cu o incomoda Declaratie din aprilie ca anexa.Astfel In 1964, Dej anunta public ruperea de URSS,fapt ce a insemnat un nou capitol in istoria comunismului din Romania.

Bresa principala provocata de echipa de la Bucuresti a lui Dej isi va gasi un alibi extraordinar intr-un articol publicat in februarie 1964 de economistul sovietic Valev. El prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de productie,Romaniei revenindu-i rolul de tara preponderent agricola. Planul nu a fost adoptat, fiind puternic contestat de Romania,comunistii romani apreciind ca propunerea Moscovei inseamna practic o dezmembrare a teritoriului national.Romania a respins planul, prevalandu-se de prevederea potrivit careia hotararile C.A.E.R. puteau fi luate numai prin unanimitate. Politica de industrializare a Romaniei a fost sustinuta cu vehementa de către delegatia sa la C.A.E.R., indeosebi de

Alexandru Barladeanu, delegat permanent. Economistul Costin Murgescu publica in revista "Viata economică" un articol prin care respinge planul.

20)Instrumentele represiunii si sistemul de penitenciare din Romania

Impunerea regimului politic comunist a determinat reactii puternice din partea romanilor din toate categoriile sociale.Desfiintarea regimului politic democratic cu institutiile sale,dizolvarea partidelor politice au fost insotite de actiuni indreptate impotriva liderilor politici ai vremii,menide sa ii dicrediteze si sa ii extermine in inchisori,lagare de munca,etc.Desfiintarea proprietatii private pentru constituirea proprietatii statului comunist,nationalizarea intreprinderilor,etatizarea bancilor si colectivizarea agriculturii au determinat reactii in randul taranilor,bancherilor,burgheziei mari si mici,intelectualilor.

Pentru a inabusi orice manifestare ostila,au fost create instrumente ale represiunii:

A) Directia Generala a Securitatii Poporului(Securitatea) infiintata pe 30 august 1948.

Securitatea a fost creata de SMERS, o divizie a NKVD, avand ca misiune inlocuirea serviciilor secrete din tarile ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERS din Romania, numită Brigada Mobila, a fost condusa, pana in 1948, de Boris Grünberg, care folosea, in România, numele Alexandru Nikolski.

Primul director al Securitatii a fost gen-lt. Gheorghe Pintilie,poreclit Pantiusa (nume real: Panteleimon Bodnarenko). Seful Securitatii avea rang de ministru in cadrul Consiliului de Ministri, fiind secondat de 2 directori adjuncti cu rangul de secretari de stat, gen-mr. Alexandru Nicolski si gen-mr. Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow). Toti cei 3 erau ofiteri sovietici

DGSP a înlocuit Directia Generala a Politiei de Siguranta.Conform Decretului 221, Securitatea avea rolul de "a apara cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Romane impotriva uneltirilor dusmanilor interni si externi". De asemenea, organele de securitate erau "singurele abilitate a instrumenta infractiunile ce primejduiesc regimul democratic si securitatea poporului". Prin Decretul nr. 50 din 30 martie 1951, DGSP si-a schimbat numele în Directia Generala a Securitatii Statului, iar prin Decretul 264 din aprilie 1951, SSI (Serviciul Special de Informatii) a intrat in compunerea DGSS.

Potrivit Decretului nr. 324 din 20 septembrie 1951, DGSS s-a separat de Ministerul de Interne si a fost incorporat în Ministerul Securitatii Statului (MSS). Aceasta reorganizare a fost de scurta durata. MSS a reintrat sub comanda MAI, la 7 septembrie 1955. Cateva luni mai tarziu, la 11 iunie 1956, prin Hotararea Consiliului de Ministri nr. 1361, Ministerul de Interne a fost reorganizat si impartit in doua departamente: Departamentul Securitatii si Departamentul Internelor. Cel din urma raspundea de Militie si inchisori, in timp ce primul a mostenit structura DGSS.

Securitatea nu a avut, pana in 1956, atributii in ceea ce privește detinutii politici din inchisori si lagare de munca, cu exceptia supravegherii contrainformative a ofiterilor, subofiterilor si trupelor, care indeplineau serviciul acolo. Asta nu insemna ca Securitatea nu e vinovata de crimele regimului comunist. Ofiterii de securitate nu au intervenit pentru a opri abuzurile. In cele cateva cazuri cand au sesizat asemenea fapte, fie nu s-a luat nici o masura, fie au fost concediati. In multe alte cazuri securistii s-au implicat in crime si

torturi. Securitatea a fost principala sursa de informatii care au dus la inchiderea "dusmanilor poporului" in puscarii si lagare.

Dupa 1953, a urmat o perioada de relativa liberalizare in interiorul lagarului comunist. Totusi  Gheorghe Gheorghiu Dej, un stalinist convins, a initiat o campanie de epurari dupa model stalinist,in urma careia si-a eliminat potentialii dusmani din interiorul partidului. Securitatea, sub comanda lui Alexandru Draghici, a avut un rol important de jucat in aceasta campanie.

In anul 1958, personalul Trupelor de Securitate era stabilit la 5.633 ofiteri, 4.108 sergenti reangajati, 1.416 angajati civil si 46.028 militari in termen, adica 57.185 persoane.

Nici Securitatea nu a scapat de epurari, in perioada 1960-1965, fiind inlaturati multi ofiteri impusi de la Moscova, care ar fi putut sa ameninte autoritatea lui Dej. Securitatea a facut parte din Garda presedintelui Ceausescu pana in 1989. Dupa aceea Securitatea a mai functionat pentru aproximativ 2 ani dupa care si-a schimbat denumirea in SRI.

Dupa moartea lui Dej, venirea lui Nicolae Ceausescu in fruntea PCR a marcat o noua reorganizare a Securitatii. Astfel, din 22 iulie 1967, in urma Decretului nr. 710, a fost infiintat Departamentul Securitatii Statului (DSS), condus de Consiliul Securitatii Statului (CSS), avand in frunte un presedinte cu rang de ministru. La 4 aprilie 1968, Consiliul Securitatii Statului devine organ independent de Ministerul de Interne, pentru ca, la 9 aprilie 1972, sa reintre in cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securitatii Statului a fost reorganizat avand sase directii principale (informatii interne, contrainformatii economice, contraspionaj, contrainformatii militare, securitate si garda si cercetari penale). Aceasta a fost forma sub care a functionat Securitatea pana la caderea regimului comunist, in decembrie 1989. Ultimul sef al Securitatii a fost Iulian Vlad. In 30 decembrie 1989, Consiliul Frontului Salvarii Nationale a hotarat desfiintarea Departamentului Securitatii Statului.

Organizare:

Directia de Informatii Externe-serviciul secret extern al Romaniei in perioada comunista.

Directia de Investigatii-avea agenti si informatori la fiecare nivel al structurilor de partid si guvern, precum si in societate pentru a raporta orice activitati sau opinii impotriva regimului. Realiza perchezitii ilegale in institutii si locuinte, arestand oponentii regimului lui Ceausescu. Agentii foloseau frecvent forta pentru a obliga dizidentii sa-si denunte compatriotii si activitatile lor. Potrivit unor importanti dizidenti, datorita influentei Securitatii asupra unor judecatori sau procurori, nici un oponent nu a fost achitat vreodata de vreun tribunal. Directia de Investigatii lucra in colaborare cu Directia de Supraveghere si Directia pentru Cenzura Corespondentei. Ultima s-a ocupat, printre altele, cu supravegherea corespondentei dizidentilor si etnicilor unguri din Transilvania. Pentru aceasta, agentii au adunat mostre de scris de la populatie si a monitorizat inregistrarea oficiala a tuturor masinilor de scris si copiatoarelor de catre militie

Directia Generala de Tehnica Operativa era un serviciu important pentru activitatile Securitatii. A fost constituit, cu sprijinul KGB, la mijlocul anilor '50 si avea rolul de a monitoriza toate mijloacele de comunicare electronice si telecomunicatiile din tara. DGTO intercepta toate telefoanele, telegramele sau faxurile venind din sau spre strainatate. Agentii DGTO puneau microfoane in cladiri publice si locuinte private pentru a supraveghea discutiile dintre cetateni.

Directia de Contraspionaj se ocupa cu supravegherea strainilor (in special impotriva cetatenilor sovietici) pentru a monitoriza sau impiedica contactele lor cu romani. Impunea o serie de restrictii pentru a opri

intalnirile dintre straini si oamenii de rand, pentru a-i impiedica pe acestia din urma sa ajunga in ambasade straine si pentru a nu cere azil politic. Oamenii trebuiau sa anunte orice contact cu vreun strain la Securitate in termen de 24 de ore.

Directia a IV-a avea atributii similare cu cele ale Directiei de Contraspionaj, numai ca avea atributii la nivelul fortelor armate.Principala sa misiune era aceea de a identifica si neutraliza spionajul sovietic.

Directia a V-a asigura protectia demnitarilor.

Directia de Securitate Interna, avand peste 1000 de agenti, se ocupa cu eliminarea oponentilor din interiorul PCR, din Consiliul de Ministri si din Securitate. Această directie reprezenta o Securitate in interiorul Securitatii, avand propriile structuri de supraveghere, cenzura a corespondentei si monitorizare a telecomunicatiilor.

La nivelul anului 1989, Departamentul Securitatii Statului din cadrul Ministerului de Interne, avea urmatoarea organizare:

Direcția I - Informatii Interne

Direcția a-II-a - Contraspionaj Economic

Direcția a-III-a - Contrainformatii

Direcția a-IV-a - Contraspionaj militar

Direcția a-V-a - Securitate si Garda

Direcția a-VI-a - Anchete Penale

Opt unitati speciale:

Unitatea Speciala de Luptă Antiterorista (U.S.L.A.)

Unitatea Speciala F - Filaj

Serviciul de Protejare a Secretelor de Stat

Serviciul Independent pentru Comert Exterior

Centrul de Informatica si Documentare

Serviciul D - Dezinformare

Serviciul Independent Secretariat-Juridic

Serviciul Independent Invatamant-Mobilizare.

Din organigrama DSS, mai faceau parte: Comandamentul pentru Tehnica Operativa si Transmisiuni, Consiliul Politic al Departamentului Securitatii Statului si Centrul de Informatii Externe(fostul D.I.E).

Expresie a politicii de teroare exercitata de statul comunist si mai ales a dorintei de anihilare a opoziției, Securitatea s-a caracterizat prin brutalitatea metodelor de ancheta. Un rol important l-a jucat tortura, atat ca instrument de dominatie, cat si pentru atingerea unor scopuri imediate, prin obtinerea de informatii considerate utile de catre anchetatori.

Analistii fenomenului totalitar disting doua categorii de tortura:tortura fizica consta in diverse tipuri de agresiuni fizice asupra celui anchetat, la care imaginatia tortionarilor nu avea limita;tortura psihica,"ancheta in tura": cel arestat era bombardat cu intrebari un lung interval de timp, chiar si cateva

zile, fiind privat de hrana sau somn;intimidarea anchetatului: amenintarea cu represalii asupra membrilor familiei sau simularea executiei.

B) Ministerul Administratiei si Internelor este unul din ministerele care fac parte din

Guvernul Romaniei.A fost fondat la data de 20 iulie 1862, primul ministru al ministerului fiind Barbu Catargiu. Prin decretul nr.102/16 martie 1949 Ministerul Afacerilor Interne a primit o noua organizare, acesta urmand a fi condus de un ministru, ajutat de un consiliu, ministrii adjuncti si consilieri ministeriali. O noua reorganizare a avut loc la data de 20 septembrie 1952, prin decretul nr.324, infiintandu-se Ministerul Securitatii Statului, un organ central distinct de Ministerul de Interne. Acestă masura a fost practic anulata prin decretul nr.365 din 7 septembrie 1953, când a avut loc contopirea celor două ministere. La 11 iulie 1956, printr-o hotarare a Consiliului de Ministri s-a stabilit o noua structura pentru minister, acesta fiind impartit in doua departamente: „Departamentul Securitatii” si „Departamentul internelor” iar la data de 30 mai 1963 primind o noua structura organizatorie: „Aparatul de securitate”, „Directia politica a trupelor si formatiilor Ministerului afacerilor Interne”, „Trupele”, „Aparatul militarizat”, „Directia Generala a Arhivelor Statului” si 16 unitati regionale. La 4 aprilie 1968 ministerul a fost reorganizat din nou, Consiliul Securitatii Statului desprinzandu-se ca organ central de stat. Ca urmare a decretului nr.131 din 19 aprilie, 1972, Consiliul Securitatii Statului a fuzionat cu Ministerul Afacerilor Interne, din noua institutie facand parte: Securitatea, militia, trupele de securitate si de pompieri, penitenciarele si arhivele statului.

C) Militia Populara a reprezentat un alt instrument represiv al regimului comunist ce a luat

nastere la data de 22 ianuarie 1949 prin desfiintarea Politiei si Jandarmeriei.Ca si Securitatea,Militia Populara a fost constituita dupa modelul sovietic.Aceasta avea in grija evidenta populatiei,aprobarile de domiciliu sau de schimbare a domiciliului.

Au fost trimisi consilieri sovietici in Romania cu scopul supravegherii si coordonarii activitatii acestora.In perioada represiunii a luat forme din cele mai violente.Dupa moartea lui Stalin,represiunea a scazut in intensitate iar in anii 1962-1964 inchisorile politice au fost deschise fiind eliberati un numar mare de detinuti politici.

In numele luptei de clasa impotriva dusmanilor poporului(burghezia,cheaburimea etc) aceste doua instrumente ale regimului comunist au arestat si condamnat la moarte un numar foarte mare de intelectuali,preoti,tarani,oameni politici,studenti.In perioada 1948-1964,conform statisticilor,au cazut victime regimului de represiune 550 000 de oameni:peste 400.000 inchisi,100.000 domiciliu obligatoriu,50.000 de familii au fost deportate in Baragan.Intre 1948-1953 au fost arestati peste 60 000 de oameni calificati ca tradatori,fascisti,legionari.Fostii lideri politici si oameni de cultura au fost inchisi la Sighet,Gherla,Aiud,Ramnicu Sarat etc sau supusi exterminarii la Canalul Dunare-Marea Neagra.Victime ale fortelor de represiune au fost:Iuliu Maniu,Ion Mihalache,Gheorghe Bratianu,Titel Petrescu,Constantin Argetoianu,Mihail Manolescu,Corneliu Coposu,Ion Diaconescu,Mircea Vulcanescu,Constantin C.Giurescu.Taranii chiaburi arestati,victime ale colectivizarii au fost in numar de 80.000.Au existat victime ale represiunii si in randul comunistilor cum a fost Lucretiu Patrascanu.

Experimentul temnitelor si al muncii fortate din lagarele si coloniile comuniste a insemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui numar mare de clerici ortodocsi sau greco-catolici si, in general, represiunea impotriva tuturor persoanelor care s-au impotrivit instaurarii ,,democratiei populare". Incepand cu martie anul 1945, Partidul Comunist a declansat o teroare sistematica impotriva opozantilor politici, reproducand pe teritoriul Romaniei modelul Gulagului sovietic.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, in timpul regimului comunist, in Romania au existat 44 de penitenciare principale si 72 de lagare de munca fortata destinate detinutilor politici in care au patimit peste 3 milioane de romani dintre care 800.000 de oameni au murit. Ele se aflau sub coordonarea Directiei Generale a Penitenciarelor (cu toate modificarile de titulatura pe care le-a cunoscut de-a lungul vremii). Alaturi de conducerea centrala a DGP, responsabili pentru deciziile referitoare la tratamentul aplicat in locurile de detentie politica erau: comandantii de penitenciare, lagare si colonii de munca si loctiitorii lor, precum si ofiterii politici care asigurau reeducarea detinutilor conform directivelor partidului comunist. Locurile de detentie din perioada comunista ar putea fi clasificate in mai multe categorii, desi majoritatea detinutilor a trecut prin cel putin doua dintre ele.

Abuzurile si incalcarile grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate in toate inchisorile si lagarele comuniste din Romania. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortura. Cele mai utilizate metode de tortura au fost: lovituri aplicate in partile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea parului din cap; bataia cu lopata; tratarea ranilor cu sare; crucificarea; bataia sistematica la talpi cu cravasa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea talpilor la flacara, lovituri cu un creion mai mare in testicole; batai cu saci de nisip. In lagarul de la Valea Neagra Peninsula, de exemplu, era aplicata ,,broasca“ prin care detinutii dupa ce se intorceau de la lucru, erau obligati sa topaie in pozitia ,,pe vin“, cu mainile pe solduri, fiecare tinand in spate un alt detinut. In lagarul de la Valea Neagra condamnatii erau obligati sa stea inghesuiti cate doi, o noapte intreaga intr-o cutie fara acoperis, etc.

O alta metoda folosita impotriva detinutilor a fost munca fortata. Conditiile de munca din lagarele si coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinutii erau pusi sa munceasca pana la epuizare, in conditiile in care normele erau marite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neindeplinirea normei zilnice atragea pedepsirea ,,lenesului“ prin bataie la sezutul gol, atarnarea lui cu capul in jos sau aruncarea lui la carcera. La inceputul anilor 1950, in lagare ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunare-Marea Neagra. De asemenea, lagare de munca fortata si centre de deportare au existat in intreaga tara, dar cele mai multe se aflau in partea sud-estica a Campiei Romane si sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Salcioara, Jegalia, Periesi, Gradina, Satul Nou etc.)

21)Biserica in RPR

Alta victima timpurie a represiunii declansate de regim a fost Biserica,atat in sens larg,ca institutie a statului roman in care cazul crestinitatii ortodoxe este predominant,cat si,in particular Biserica Greco-Catolica,una dintre cultele traditionale ale Romaniei,imbratisata mai ales de romani din Ardeal,institutie care a jucat un rol major in cultura si in istoria romanilor transilvaneni,incepand cu desteptarea constiintei nationale in secolul XVIII si pana la Unirea din 1918.

La data formarii guvernului Petru Groza,patriarh al Romaniei era Nicodim Munteanu(1864-1948),al doilea patriarch al Bisericii Ortodoxe Romane si membru de onoare al Academiei Romane,unul din traducatorii Bibliei romanesti; a tradus si prelucrat din ruseste peste o suta de lucrari teologice, carti de predici sau brosuri religioase. Nascut in Moldova, in satul nemtean Pipirig, la 6 decembrie 1864, din tata ardelean si mama munteanca, cunoscut tuturor ca monah carturar si ierarh harnic si luptator, Patriarhul Nicodim Munteanu a pastorit Biserica Ortodoxa romana intr-o perioada grea pentru Tara si Biserica, intre 1939-1948, ani de razboi si apoi de instaurare a dictaturii comuniste in Romania.

Devenit monah in 1894, la Manastirea Neamt, pe cand studia inca la Academia de Teologie Ortodoxa din Kiev (1890-1895), tanarul Nicolae Munteanu a primit numele Nicodim. A fost, pe rand, predicator al Catedralei Mitropolitane din Iasi, arhidiacon, ieromonah, arhimandrit si vicar al Mitropoliei Moldovei, vicar al Episcopiei Dunarii de Jos si director al Seminarului Teologic din Galati, episcop al Husilor (1912-1924), staret al Manastirii Neamt (1924-1935), Mitropolit al Moldovei si Sucevei (1935-1939), iar in cele din urma Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Patriarh al romaniei (1939-1948).

Succesorul sau,Justinian Marina(1901-1977) a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, între 1948 și 1977 si totodata una dintre cele mai interesante figuri bisericesti ale istoriei contemporane romanesti.Exista controverse cu privire la viata si activitatea sa inainte de 1941.Potrivit unei note informative,Justinian Marina era crezut ca fiind un apropiat al taranistilor si legionarilor si ca ar fii avut o “tiitoare” de origine germana,Leopoldina care ar fi facilitat evadarea unor prizonieri germani.Mai multe surse precizeaza ca ar fi avut un rol si in evadarea din inchisoare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si ca l-ar fi adapostit dupa evadare. Sub conducerea patriarhului Justinian a fost initiata colaborarea Bisericii Ortodoxe Romane cu autoritatile comuniste. Patriarhul a promovat ideea ca istoria merge dupa niste legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasa.Manipulator al credintei in slujba colaborationismului cu regimul comunist-pentru unii-sau salvator “providential” al Bisericii ca institutie-Justinian a avut in realitate ambele roluri.Platind ca pret o colaborare deschisa si traditional cu regimul,Justinian a salvat Biserica Ortodoxa Romana,dar nu este la fel de clar de ce anume a salvat-o;pentru ca este adevarat ca regimul comunist avea nevoie de Biserica si nu se mai punea in niciun caz problema reeditarii zelului anticlerical si bisericesc ce animase primele doua decenii ale bolsevismului rusesc.Sub control,sub observatie stricta a politiei politice,cantonata in imposibilitatea obiectiva de a adaposti si a initia acte impotriva regimului comunist,Biserica a fost unul dintre prizonierii de lux ai comunismului autohton.In instituirea acestui prizonierat,Patriarhul Justinian a avut rolul sau.Alaturi de acesta,Biserica a respirat aerul mereu in schimbare al societatii:izolata si tematoare in anii 50,ceva mai deschisa in anii 60,pusa la carul cultului ceausist incepand cu anii 70.Biserica Ortodoxa Romana a supravietuit efectiv experimentului comunist,cu pierderi dar fara sacrificii imense,gratie abilitatii si cedarii lui Justinian Marina.

In schimb o victim mult mai directa a fost Biserica Greco-Catolica din Romania(Biserica Unita),biserica infiintata in 1699,prin scindarea credinciosilor de rit ortodox din Transilvania.biserica preponderant romaneasca ce pastra ritualul ortodox dar supusa Papei,din punct de vedere administrativ si canonic.Relatiile acesteia cu regimul comunist,in primii ani de dupa razboi si in genere de-a lungul deceniilor socialismului de tip sovietic,au devenit dupa 1990 un subiect de cercetare fascinant.Este de la sine inteles ca supunerea greco-catolicilor la o autoritate din exterior a fost destul de stanjenitor pentru regimul comunist.Dupa castigarea alegerilor din 1946,noul regim a vorbit de pozitia antiguvernamentala a preotilor greco-catolicisi catolici.Pe 17 iulie 1948,guvernul a denuntat Concordatul cu Vaticanul(act incheiat intre Romania si Vatican in 1929 prin care era reglementat statutul credinciosilor catolici cu Romania Mare).Aceasta denuntare a atras dupa sine alterarea conditiilor de practicare a cultului catolic,chiar daca el,ca atare,nu a fost desfiintat,puterea de imixtiune a Papei a fost practice,anulata.

Sub pretextul destul de straveziu al “revenirii la sanul Bisericii mama” prin decretul nr 358 din 1 decembrie 1948,cultul greco-catolic a fost desfiintat,iar activitatea Bisericii Unite a fost interzisa.Lacasurile sale de cult au trecut sub patrimonial Bisericii Ortodoxe,proprietatile sale au fost nationalizate si,ceea ce este mai important,Biserica insasi a fost decapitate prin arestarea marii majoritati a ierarhilor sai: 8 episcopi uniti (Vasile Aftenie,Ioan Balan, Tit Liviu Chinezu, Ioan Dragomir,Valeriu

Traian Frentiu, Iuliu Hirtea,Iuliu Hossu,Ioan Ploscaru,Ioan Suciu,Alexandru Todea,Alexandru Rusu,) si 600 de preoti au ajuns in inchisoare pentru ca au refuzat sa recunoasca unirea unitilor cu Biserica Ortodoxa.

22)Statutul intelectualului in RPR

Pozitia intelectualilor fata de regimul comunist si acomodarea lor reprezinta unul din aspectele cele mai importante ale comunismului romanesc.Printre acte de curaj sau tradari,putem deosebi relativ clar in aceasta perioada de inceput a comunizarii intelectuali comunisti prin vocative,simpatizanti,neangajati care mimeaza inregimentarea si convingerea,sau altii care sunt animati,pur si simplu,de teama si de umbra propriilor greseli din trecut.Ca si in alte cazuri,instaurarea comunismului a avut efectul unui test cu turnesol pentru intelectualii care n-au ajuns in inchisori sau nu au luat calea exilului.

Ca o consecinta in intreaga sa istorie legala,PCR,indiferent de titulaturile sub care a evoluat intr-un moment istoric sau in altul a pastrat aceeasi atitudine rezervat-circumspecta fata de intelectuali:cei amatory de metafore ar spune ca mariajul dintre cei doi-partid si intelecutal-a avut scurte si repede uitate perioade de fericire.Este o situatie normala si paradoxala in acelasi timp:paradoxala,pentru ca utopia prezentata drept ideologie a partidului si comunismului in ansamblu ca sistem politic au fost creatii ale travaliului intelectual;normal totusi,pentru ca sistemul,odata inradacinat in tarile est-europene,a propus un cod de valori incompatibil cu necesitatile primare ale vietii intelectuale,adica libertatea de gandire si expresie.Din aceasta dilemma nu s-a iesit decat prin disparitia fizica a uneia dintre parti.

O lectura “printre randuri” a datelor oficiale furnizate circuitului public de catre departamentul Cadre-Organizare al PMR-PCR cu diverse ocazii conduce spre urmatoarele date statistice referitoare la raportul dintre intelectualitate si comunism romanesc,in maniera globala:

a)numarul intelectualilor creste invers proportional cu numarul taranilor in partid

b)in ansamblu,ponderea intelectualilor in partid,de regula,se afla sub o patrime din numarul total al membrilor

c)in ultima decada a comunismului romanesc,incepand cu 1981,numarul intelectualilor descreste constant,semn al epuizarii atractiei oferite de partid si al constientizarii crizei sistemului

Evidenta ne oblige la alte trei precizari:

a)in timpul primului deceniu al istoriei comuniste a Romaniei,statisticile oficiale de partid nu ofera date,in termini procentuali,despre prezenta intelectualilor in partid

b)venirea la putere a tanarului Nicolae Ceausescu coincide cu un salt spectaculos al ponderii intelectualilor

c)in acceptia partidului,notiunea de “intelectuali” reprezinta pe cel care a optinut o diploma de studii superioare-o definitie care ramane la originea multor controverse terminologice din Romania de azi.

Asa cum se poate observa din cele prezentate,punerea in discutie a pozitiei adoptate de intelectualitatea romaneasca in perioada urmatoare lui august 1944 poate conduce destul de repede la aprecieri cu caracter polemic sau,mai ales,la aprecieri de nuanta morala sau etica.Din perspectiva istoriografica,polemica este binevenita-ea este conditia fara de care pasul inainte nu este posibil;din perspective lectiilor pentru societate-in masura in care istoria mai poate reprezenta o scoala pentru societatea de maine-consideratiile

de facture etica sunt la fel de necesare;mai grav este atunci cand lucrurile se incurca si polemica ajunge in societate iar morala in istorie.

Aducerea in atentie a acestui capitol de istorie contemporana romaneasca pleaca de la amplitudinea pe care efortul de neutralizare a intelectualilor a avut-o in prima perioada a comunismului romanesc,in fond,aceste strategii de atragere-initiative gen ARLUS,numirea intelectualilor in posture politice,ambasade sau functii de stat sustinute politic-au fost,de fapt,cai de adormire a spiritului critic al acestora.

Este evidenta in toate aceste cazuri,exploatarea,in interes propriu,de catre Partidul Comunist a unei bune parti din elita cultural stiintifica romaneasca.Atitudinea acesteia din urma este cu atat mai interesanta cu cat este dificil de apreciat masura in care,in toamna anului 1944 si in 1945,societatea romaneasca in ansamblul ei avea o imagine relativ clara a ceea ce o astepta.

Se poate face chiar o clasificare,imperfecta poate si oricum restrictiva a intelectualilor a caror convertire se va transforma in pagini de istorie.Propunem acolo patru categorii:

a)comunisti prin vocative(Petre Constantinescu-Iasi)

b)simpatizanti social-democrati(Constantin I.Parhon)

c)cei animati de teama(Mihail Sadoveanu)

d)neangajatii marcati de naivitate politica si pretabili la manipulare(George Enescu)

23)Canalul Dunare-Marea Neagra: proiect economic si politic

Canalul Dunare-Marea Neagra este un canal navigabil in judetul Constanta,Romania,ce leaga porturile Cernavoda de pe Dunare si porturile Constanta Midia Navodari de la Marea Neagra,scurtand drumul spre portul Constanta cu aproximativ 400 km.

Planuri de a construi acest canal existau inca din secolul XIX.Inca de la alipirea Dobrogei la Romania,in 1878, a inceput a fi vehiculată ideea unui al patrulea brat al Dunarii, de data aceasta artificial, care sa scurteze drumul catre Marea Neagra. Conditiile tehnice ale epocii faceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificila si costisitoare, asa incat regele Carol I, realist, a refuzat sa se implice in acest proiect.

Ideea insa nu a fost abandonata,in 1928 viitorul academician Aurel Barglazan avea sa faca un studiu, care a indicat practic actualul traseu al canalului.Ulterior,Carol al II-lea a cochetat si el cu ideea canalului, dar criza economica mondiala si apoi inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial au făcut ca realizarea lui sa fie amanata de la sine.

Lucrarile Canalului Dunare-Marea Neagra incepeau in urma unui accord dat de Biroul Politic al PMR in mai 1949 si sintetizat printr-o hotarare a guvernului(505/25 mai 1949).Ulterior o decizie a Marii Adunari Nationale a sporit “legalitatea” intreprinderii-in conditiile in care despre necesitatea ei se vorbea inca de la sfarsitul secolului XIX,de cand dateaza primele proiecte.Este cu totul probabil ca sugestia,in 1949,sa fi venit de la Stalin-pe care liderul roman il vizitase cu putina vreme inaintea demararii procedurii birocratice de lansare oficiala.

In temeiul acestei decizii politice,a fost constituita o Directie Generala a Lucrarilor Canalului-cu sediu la Bucuresti,pana in octombrie 1949,iar apoi la Constanta-subordonata direct Consiliului de Ministri,primul director general al Canalului a fost inginerul Gheorghe Hossu,cel care-dupa stagiul pe acest santier-va

ajunge,din martie 1951,ministru al Constructiilor si Industriei Materialelor de Constructie.A fost urmat de Meyer Grunberg,Vasile Posteuca,acestia neavand calificarea necesara conducerii unui santier de o asemenea aploare si complexitate.

Dupa cum era de banuit,lucrarile pe acest santier erau programate sa fie un obicetiv principal al primului cincinal,valoarea lucrarilor preconizate numai in acest interval era de 68 miliarde de lei,suma efectiv de impresionanta pentru acea vreme.

Acest santier gigant,menit sa scurteze accesul fluvial spre Marea Neagra,era menit a nu resimti nicio clipa lipsa fortei de munca.Pe de-o parte,prin salariile tentante ce se acordau celor care se angajau de buna voie au fost atrasi meseriasi de calitate,pe de alta parte au fost adusi soldati,din randul celor trimisi la “arma speciala Constructii”,la care se adauga si asa-zisele elemente ostile ale regimului.El a fost gandit de la bun inceput ca un santier-lagar de exterminare,pentru cei pe care noul regim dorea sa-i elimine.Pentru aceasta,regimul a gasit alibiurile legale:in ianuarie 1950,Decretul 6 al MAN prevedea infiintarea “unitatilor de munca” pentru reeducarea “elementelor dusmanoase”,apoi a fost revazut chiar si Codul muncii: in iunie 1950,apare articolul 111 care dadea posibilitate guvernului de a apela “temporar” la cetatenii RPR pentru indeplinirea anumitor munci de importanta obsteasca.In august 1952 i-au nastere “coloniile de munca” si “batalioanele de munca”.Pe aceasta baza,mii de detinuti politici au fost folositi ca forta de munca foarte ieftina si care efectiv nu se putea sustrage sarcinilor primate.Cea care a lipsit a fost mana de lucru libera si,eventual,calificata,fluctuatia acesteia a marcat definitive santierul de la un capat la altul al existentei sale.

Sub pretextul cresterii disciplinei si eficientei muncii,din septembrie 1952,Directia Generala a Canalului a trecut in subordinea Ministerului de Interne;in paralel,se infiinteaza si “coloniile disciplinare”-spre deosebire,de coloniile de munca,ce depindeau de Directia Penitenciarelor,aceasta din urma erau controlate strict de Securitate.

Ceea ce trebuie insa sa fie clar este ca nu aceasta fluctuatie a fortei de munca a impiedicat ducerea la bun sfarsit a proiectului.In ciuda fortei de munca a detinutilor,in ciuda numarului mare de muncitori civili sau soldati,in ciuda ajutorului tehnic oferit de URSS,ritmul lucrarilor a ramas constant in urma planului:meseriasii romani ce venisera pe santier nu erau specialist,directorii erau ei insisi improvizati,cu o legitimare mai curand politica decat tehnica,utilajele importante din U.R.S.S nu erau nici suficiente si nici nu aveau oameni in masura sa le foloseasca la parametric optima;in mare fie spus,nivelul economiei si industriei romanesti nu era unul care sa permita finalizarea proiectului.

Vreme de cativa ani,Canalul Dunare-Marea Neagra a fost subiectul preferat al unei intregi literature mobilizator-omagiale.Petre Solomon,Geo Bogza,Nicolae Valmaru si Petru Dumitriu s.a au descries Canalul ca fiind locul unde se poarta batalia finala,de proportii mitologie,dintre vechea si noua Romanie-oferind,se intelege,si un clar prognostic in privinta castigatoarei.Oricat ar fi fost insa incurajata de regim,literature nu a putut suplini tehnologia.

In conditiile in care devenea limpede ca acest santier era impsibil de terminat,trebuia gasit un tap ispasitor al acestui spectaculos esec tehnic.Rezultatul a fost un proces-mamut al unei “bande de sabotori si diversionisti” care a ocupat cea de-a doua jumatate a anului 1952: un prim lot a fost judecat in august-septembrie(5 condamnari la moarte din care trei excutate si mai multe condamnari de munca silnica pe viata) un al doilea lot a fost judecat in luna decembrie a aceluias an.Gama acuzatiilor care li se aducea depasea imaginatia unui om normal: sabotare a muncii,spionaj,contacte cu spioni straini,distrugere de

documente etc.Pe 17 iulie 1953,Hotararea Consiliului de Ministri cu nr.20404 aducea inchiderea oficiala a lucrarilor la Canal.

Cel care a reluat lucrarile la Canalul Dunare-Marea Neagra a fost Nicolae Ceausescu,la aproape exact 2 decenii de la inchiderea lor.Proiectul a fst reactivat la Plenara CC al PCR din 18-19 iunie 1973,dar de acum inainte el se va numi Complex hidrotehnic si de navigatie Dunare-Marea Neagra.Niciun cuvant cuvant despre antecedentele penitenciare dejiste de aici.Tipic pentru propaganda comunista: o simpla schimbare de cvinte in titulatura urmarea sa trimita la o alta,diferita,interpretare a trecutuli.Dar inainte de reluarea proiectului,Ceausescu a adus o reparatie morala victimelor “procesului sabotorilor” din 1952: Plenara C.C din 22-25 aprilie 1968 a dus la reabilitarea condamnatilor din procesul de la Canal,a caror acuzare este declarata ca lipsita de fundament.

Lucrarile efective la Canal au reinceput in ultimul trimestu al anului 1975,iar in data de 9 mai 1978,Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a aprobat proiectul general de executie a ambitioasei lucrari.Demarate asadar in 1975,lucrarile la Canal vor dura aproape 9 ani.Pe locurile vechilor spatii de exterminare vor fi adusi,in principal,soldati.In paralel,o campanile propagandistica urmarea aducerea de tineri elevi sau student pe santier,ca la o “scoala a vietii”,pentru familiarizarea la fata locului cu marota din epoca a Conducatorului Ceausescu: asa-numitul “romantism revolutionar” ultimul refugiu al activismului comunist de altadata.O alta literature conjucturala,alte nume,alte metafore au insotit evolutia santierului.De aceasta data,spre un final fericit:Canalul Dunare-Marea Neara va fi inaugurat de familia Ceausescu,de la bordul unui cochet vas de tonaj mic,numit Lancea,pe 26 mai 1984.De-o parte si de alta,pe malurile Canalului,decorul inaugurarii era animat de mii de tineri adusi special,cu pancarte,tablouri,flori si tablite generatoare de lozinci.Prin ei,Canalul devenea o piesa in panooplia cultului lui Ceausescu.

24)Constitutiile R.P.R: 1948,1952

Sovietizarea tarilor din Europa de Est a presupus,cu obligativitate,modificarea fundamentelor legal-constitutionale ale statelor respective.Acesta este un process prin care au trecut toti vecinii Romaniei.Modelul principal al tuturor acestor constitutii rasaritene era o magnifica realizare sovietica,anume Constitutia Stalinista din decembrie 1936.

Constitutia din 1948 este prima Constitutie a Romaniei din perioada comunista.Cativa dintre juristii apropiati Partidului Comunist,precum si consilierii sovietici,muncisera din greu pentru a arminiza principiile noii republici populare cu reminiscentele inca vizibile ale Romaniei vechi.Dupa definirea cu totul himerica a noii forme de stat(art.1-Republica Populara Romana este un Stat popular,unitar,independent si suveran),dupa un scurt istoric de genul celor care vor prolifera in anii urmatori(art.2-RPR a luat fiinta prin lupta dusa de popor in frunte cu clasa muncitoare impotriva fascismului,reactiunii si imperialismului) urmeaza incercarea de a impaca incopatibilul: in aceasta tara,a carei noua stema “reprezinta muntii impaduriti,deasupra carora se ridica soarele,in mijloc se afla o sonda,iar in jurul stemei o coroana de spice de grau”(art.99),”mijloacele de productie apartin Statului ca bunuri ale intregului popor,sau organizatiilot cooperative,sau particularilor,persoane fizice sau juridice”(art.5) iar (art.8) “Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege”-o reglementare care apare cel putin ciudata,data fiind aproprierea colectivizarii agriculturii si,in general,ansamblul de masuri indreptate imptriva proprietatii particulare din anii urmatori.

Constitutia din 1948 pare,in litera ei,foarte permisiva in privinta drepturilor cetatenilor.Femeile si tinerii primesc drept de vot de la varsta de 18 ani;sunt stipulate dreptul la munca,dreptul la odihma,dreptul la invatatura,dreptul la folosire a limbii materne(inclusive in scolile de toate gradele);asistenta sociala si sanatate publica sunt preluate in sarcina statului,urmand ca ele sa beneficieze toti angajatii de stat;libertatea constiintei si religiei sunt garantate.Mai presus de toate,”Libertatea individuala a cetatenilor este garantata”(art.28),precizandu-se explicit ca nimeni nu poate fi arestat si detinut mai mult de 48 de ore,ca domiciliul este inviolabil,ca “nimeni nu poate fi condamnat si tinut a executa o pedeapsa decat in baza hotararii judecatoresti”(art.30),ca secretul corespondentei este garantat,la fel si libertatea presei,cuvantului si intrunirilor(precizandu-se imediat ca “mijloacele de tiparire,hartia si locurile de intrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc”-art.31-o prevedere ce poate fi interpretata oricum.Se intelege ca niciunul dintre aceste drepturi nu a functionat vreodata in anii de existent a acestei constitutii.De fapt,aceasta Constitutie de tranzitie din aprilie 1948,a carei sarcina esentiala era legitimarea tinerei republici si nimic mai mult,a avut o viata foarte scurta.

Schimbarile in RPR erau de o asemenea amploare si de o asemenea viteza incat pe 27 sept.1952 a fost publicat o noua lege fundamentala.Constitutia din 1952.Aceasta este,din mai multe puncte de vedere,constitutia exponential a stalinismului romanesc din epoca statului “democrat-popular”(asa cum este definite R.P.R in noua lege),in care “baza puterii[…] este alianta clasei muncitoare cu taranimea muncitoare [si] rolul conducatorilor apartine clasei muncitoare”(art.1); retorica greoaie a expunerii(inclusiv capitolul introductiv,cuprinzand o uluitoare serie de reverente declarative la adresa Uniunii Sovietice,cu totul improprie unui document de o asemenea factura),ipocrizia cu care se vorbeste despre persistenta “formatiunii particular-capitaliste” din economie(art.5) si cinismul cu care se face precizarea ca “Statul democrat-popular realizeaza in mod consecvent politica de ingradire si eliminare a elementelor capitaliste”(art.11),invocarea rituala a drepturilor fundamentale ale cetatenilor,desi era clar deja de cativa ani ce valoare aveau acestea in ochii regimului-toate cele 105 articole vorbesc despre o tara de nerecunoscut.O schimbare intervenea si in impartirea administrative a tarii:in mijlocul Transilvaniei lua nastere Regiunea Autonoma Maghiara,avand drept centru orasul Targu Mures.Aceasta forma de autonomie locala,adoptata cu acordul lui Stalin si cu entuziasmul lui Petru Groza,dorea sa semnifice rezolvarea definitiva,pe bazele leninist-staliniste,a problemei minoritatilor din Romania.

25)Rezistenta anticomunista in munti

Formele de rezistenta la comunizare au fost,in linii mari aceleasi in toata Europa de Est:greve ale muncitorilor,rascoale ale taranimii deposedate de pamant si colectivizate cu forta,proteste intelectuale de diferite feluri,toate au aparut de la un capat la altul al lagarului socialist,de cele mai multe ori cu acelasi rezultat:reprimarea brutal din partea autoritatilor si incercarea de musamalizare a evenimentelor sau prezentarea lor intr-o lumina in care adevaratii oprimatori deveneau victim,iar victimele deveneau teroristi,conspiratori sau tradatori.

In primul deceniu de regim comunist,Romania a fost perimetrul in care s-a incercat o forma de rezistenta aparte,cu o puternica originalitate,inscrisa,oarecum in traditia istorica a poporului roman:rezistenta armata in munti.Ratiunea ei,astazi,pare in mod fatal subreda sau naiva in cel mai bun caz.Totusi,este de retinut ca in ciuda unui intreg dispozitiv de militieni si trupe de securitate pe care autoritatile le-au raspandit prin zonele frecventate de rezistenti,acest fenomen,inceput ca atare in 1945,dar dezvoltat indeosebi dupa 1947,a persistat pana la inceputul anilor 60,reusind performanta de a deveni,in acei ani,chiar si subiect de roman-scris,bineinteles,conform versiunii oficiale.

Aceste trupe de partizani,organizate in mod mai curand spontan,fara un program foarte ferm de rasturnare a regimului sau de sabotare propriu-zisa a sistemului,erau alcatuite din 10-25 de membri(uneori chiar mai multi) recrutati,in cea mai mare parte,din fosti ofiteri ai Armatei regale,tineri student sau muncitori de diferite orientari politice,fosti legionari,fosti membri de partide politice sau tarani din satele de la poalele muntilor.Cu totii erau animate fie de credinta in Rege si in Romania traditionala.fie de acelasi dispret fata de sovietici si de comunistii “vanduti Moscovei”,fie de frica pur si simplu-fie de toate laolalta.Mai ales,ei traiau cu speranta ca,mai devreme sau mai tarziu.Occidentul si,mai ale,SUA vor intervene pentru a pune capat,printr-un razboi,dominatiei sovietice in tarile satelizate;ca urmare a acestor sperante sau a propagandei posturilor de radio occidentale,pe fondul razboiului din Coreea si a incingerii Razboiului Rece,o adevarata psihoza colectiva a agitat,tarziu pana in 1950,indeosebi lumea satelor:este ceea ce astazi putem numi mitul venirii americanilor.

Cu greu pot fi intelese azi,toate resorturile acestei increderi ca statul exponential al Occidentului postbelic va intervene aici,pentru indepartarea jugului sovietic.Zvonurile de tot felul colportate in comunitatile satesti,incurajarile radiodifuzate prin posturile occidentale plus tendinta in esenta umana de a lua,in cazuri de restriste,dorintele drept realitati pe cale de infaptuire-toate acestea i-au facut pe taranii romani sa astepte venirea americanilor pana tarziu,dupa 1956.Ecourile acestei asteptari-parte a increderii romanului generic intr-un Occident cu care,instinctual,s-a considerat afin,in ciuda geografiei si culturii sale postbelice-au razbatut pana la caderea comunismului.

Cu armament in cel mai bun caz modest,ramas din timpul razboiului sau capturat in ciocnirile cu trupele de militia sau securitate,partizanii din munti,chiar daca nu au amenintat niciodata stabilitatea regimului ca atare,au tinut in sah sistemul repreziv pana in 1960-1962,bucurandu-se,in dese randuri,de modesta dar sesizabila sustinere a taranilor din zonele lor de actiune.Este,dincolo de esecul sau final,o epopee a rezistentei pe cat de necunoscuta,pea tat de nobila si autentic partiotica.

Cateva lucruri trebuiesc precizate cu privire la miscarea de rezistenta:in primul rand,cum era de asteptat,ea nu a avut o raspandire omogena pe cuprinsul tarii.Cele mai importante grupuri au actionat in zonele Muntilor Fagaras(Ion Gavrila Ogoranu),si mai ales in zona Muscelului(Toma Arnautoiu,Gheorghe Arsenescu).Alte grupuri actionau in nordul tarii,in Bucovina(Vladimir Macoveiciuc,Constantin Cenusa,Grigore Sandu,Gavrila Vatamanuc etc),in Carpatii Occidentali,in muntii Vrancei,in zona muntoasa a Oltenie,in zona muntilor Macin,in Maramures etc.In al doilea rand,mai multi autori prefer sa vorbeasca,in legatura cu aceste forme de rezistenta armata,despre o “miscare nationala de rezistenta”,aceasta consideratie este valida dintr-un singur punct de vedere: acela al faptului ca aceasta miscare era una romaneasca indreptata asupra unui regim asimilat ca fiind unul invadator;din aceasta perspective,rezistenta poate fi numita drept “nationala”.In rest,cu toata raspandirea grupurilor de rezistenta,cu tot eroismul partizanilor,cu toata daruirea si sacrificial lor sau al celor care i-au sprijinit moral sau material,o asemenea afirmatie nu se sustine,mai ales din cauza ca aceste grupuri nu au avut intre ele decat-in caz optim-legaturi sporadic,iar o platforma comuna sau un program de actiune general nu au existat.

Cum era de asteptat,miscarea de rezistenta s-a stins in cele din urma,in paralel cu constientizarea faptului ca razboiul antisovietic nu va fi pornit de americani intr-un viitor previzibil-lucru acceptat cu greu dupa Revolutia Maghiara din 1956.Trupele de partizani-sau de haiduci,cum se autointitulau unii dintre ei-au

furnizat un numar mare de arestati,de victim ale inchisorilor de exterminare sau ale santierelor de la Canalul Dunare-Marea Neagra

26)Planul stalinist de sovietizare a Europei de Est

Pe 12 aprilie 1944,in conditiile in care Armata Rosie era in plina ofensiva la granita estica a Romaniei,avusese loc la Stockholm reluarea convorbirilor romano-sovietice in vederea gasirii unor conditii reciproc acceptate pentru o posibila inchidere a conflictului.Cu acest prilej,guvernul sovietic trimisese guvernului roman o serie de conditii “minimale” in vederea incheierii unui armistitiu:Romania urma sa recunoasca frontierea de la sfarsitul lui iunie 1940,statul roman urma sa se angajeze la plata unor despagubiri de razboi;in schimb,URSS se angaja sa sustina pozitia romaneasca in revendicarea N-V Transilvaniei si,totodata,sa nu intervina asupra sistemului politic din Romania.URSS nu cerea ocuparea Romaniei,ci numai dreptul de deplasare nestingherita in vederea urmaririi trupelor germane spre Centrul Europei.

In istoriografia mondiala,in ultimul deceniu,aceasta problema-a “premeditarii” de catre societici a ocuparii Europei de Est-este inca in dezbatere.A avut Stalin un plan prealabil de sovietizare a zonei sau,dimpotriva,el-si,prin extensie,politica sovietica de a controla direct-mai curand a evoluat in functie de gesturile si faptele occidentalilor?

Intrebarea este cu atat mai valida cu cat,dincolo de intentiile cunoscute sau doar de banuit ale URSS,este cert ca prima idée concreta privind o anumita segmentare a Europei postbelice in functie de interese ale puterilor mari a venit dinspre un stat occidental-Marea Britanie.Intrebarea este cu totul valida si pentru cazul Romaniei.Pe 5 mai 1944 in conditiile in care devenise evident ca nimic nu mai putea opri inaintarea sovietica spre Berlin,Anthony Eden(ministru de externe al Marii Britanii) transmisese la Moscova,prin intermediul ambasadorului sovietic la Londra Gusev,propunerea ca,temporar,propunerile ce priveau Romania sa fie considerate ca fiind de competenta sovietica,iar problemele Greciei sa intre in sfera de competenta a Marii Britanii.Aceasta schema geopolitica dorita de guvernul britanic isi va gasi concretizarea cateva luni mai tarziu,in urma discutiilor de la Moscova dintre Stalin si Churchill din 9-17 octombrie,privind delimitarea sferelor de influenta din Europa-celebra intelegere bilaterala(la initiativa lui Churchill),informal dar care a fost mutual respectata,prin care URSS capata 90% influenta in Romania,iar Marea Britanie 90% influenta in Grecia.Pe marginea acestei “tranzactii” s-a scris mult in Romania,mai ales dupa 1990 si a fost un subiect al discursului public,deseori similar cu lamentatia de nuanta istorica.Argumentele de ordin moral sunt cu totul incriminante pentru Churchill,si totusi,ceea ce trebuie inteles din acest nefast episod din istorie este ca Churchill era,in acel moment,responsabil de destinul Marii Britanii(nu si al Europei de Est) iar interesul acesteia era sa pastreze,din ratiuni de geopolitica a coloniilor,stapanirea asupra Greciei si,prin aceasta,o prezenta la Marea Mediterana.

In mode evident,URSS era interesata si ea in formarea,in Europa de dupa razboi,a unui cordon sanitar intre ea si Occidentul capitalist,alcatuit din state cu regimuri pe cat posibil de prietenoase fata de Uniune;aceasta dorinta nici nu era noua-ea se nascuse,practic,odata cu URSS,in acest cordon ar fi intrat,in mod obligatoriu,de la nord spre sud,Polonia,Ungaria si Romania.

Istoriografia americana a structurat o perspective la fel de legitima,care neaga existent acestei premeditari staliniste si plaseaza desfasurarea evenimentelor mai curand sub semnul unei evolutii in tadem.In fond si la urma urmei,istoriografia americana incearca sa scoata istoria recenta de sub clisee inerente si dihotomice ale Razboiului Rece.Potrivit acestei viziuni,actiunile si gesturile sovietice si occidentale s-au conditionat reciproc,fiecare competitor fiind predispus sa reactioneze supralicitand la fiecare act al celuilalt.

Istoricul Norman Naimark,plecand de la cazul Germaniei,propune ipoteza potrivit careia sovietizarea Europei de Est si a Germaniei Orientale ,departe de a face parte dintr-o schema pe deplin elaborate anterior,isi datoreaza evolutia mai curand circumstantelor concrete de la sfarsitul razboiului.Teza lui Naimark este ca ofiterii sovietici ar fi bolsevizat zona nu pentru ca ar fi avut un plan in acest sens,ci pentru ca acesta era singurul mod de organizare al societatii pe care-l cunosteau.Victime ei insisi al propriului lor cliseu mental,sovieticii erau condamnati sa interpreteze orice act de opozitie fata de organizare ca fiind un act de ostilitate fata de ei.

John Lewis-Gaddis crede ca dupa 1945 Stalin s-a orientat mai curand dupa politica pasilor marunti,prepondener reactionand la actiuni ale fostilor aliati anglo-americani,in acest sens,potrivit schemei lui Gaddis,lansarea Planului Marshall si actiunile americane din Europa de Vest ar fi fost percepute ca o clara amenintare-si ar fi atras dupa sine crearea Cominformului,desfiintarea opozitiei politice in Polonia,Ungaria si Romania,inlaturarea monarhiei din Romania sub comunizarea,deplina,in anul urmator,la capatul catorva etape succesive,a Cehoslovaciei,Ungariei si Poloniei.

In fiecare dintre cele doua percepte exista argumente valide.Iar un punct valid de convergenta intre cele doua interpretari privind sovietizarea poate pleca din acceptarea unei axiome istoriografice:in istorie,niciodata un efect nu are in urma o singura cauza,ci mai multe.

27)Armata Rosie din Romania(1944-1958)

In urma evenimentelor de la 23 August 1944 si a trecerii Romaniei in randul tarilor ce formau coalitia antihitlerista,Armata Rosie,aflata in plina ofensiva pe linia Prutului,a castigat posibiliatea de a face,intr-un timp scurt,o inaintare rapida spre vest.Conventia de armistitiu dintre Romania si Natiunile Unite s-a semnat la Moscova,in noaptea de 12-13 sept.1944.Potrivit articolului 3,”se vor asigura fortelor sovietice si celorlalti Aliati inlesniri pentru libera lor miscare pe teritoriul Romaniei,in orice directie(…)acordand orice concurs posibil pentru o astfel de miscare,prin mijloacele lor proprii de comunicatie si pe cheltuiala lor,pe pamant,pea pa si aer”.Si totusi dincolo de acest aranjament tehnic,situatia celor doua armate era cu mult mai complexa.Cei doi inamici deveneau efectiv peste noapte aliati fiind totodata vorba de o alianta de conjuctura.Pana la semnarea armistitiului,Armata Rosie ocupa intreaga Romanie si ia peste 100.000 de prizonieri romani.Pe de alta parte,Romania se vedea in situatia paradoxala si de nedorit de a fi,simultan,aliat al unei coalitii eliberatoare a continentului si,in acelasi timp,tara ocupata ea insasi.Se poate vorbi de un handicap de ordin psihologic pe care-l are elita politica romaneasca la finalul razboiului:un sentiment al culpei pe care lovitura de Palat si inlaturarea lui Antonescu nu le putea sterge,a carui radacina se afla in faptul ca in iun.1941-mai 1945,Romania s-a aflat timp de 38 de luni alaturi de Axa si doar 10 luni in coalitia antihitlerista.Pe fondul acestei culpe sip e sentimental de invinsi al

romanilor,statul roman,prin institutiile sale,s-a aratat intimidate de bunul inceput al noii aliante cu URSS si al conlucrarii cu nou aparuta Comisie Aliata de Control.

Inca increzator in faptul ca s-ar putea intelege cu Armata Rosie ca si cu o armata aliata,guvernul Sanatescu a demarat,inca din septembrie 1944,un program menit de a netezi asperitatile nedorite dintre Armata Rosie si cea romana.Potrivit intelegerilor pe care partea romana le dorea respectate,:”materialele si subzistentele necesare Armatei Sovietice care opereaza in Romania se procura numai prin guvernul roman,care da ordine de distributie(…).Cererile Armatei Sovietice se vor prezenta,spre solutionare,guvernului si Comandamentului Roman numai prin Comisia Sovietica de Armistitiu din Bucuresti”.

Ratiunile acestui ordin de zi nu sunt greu de banuit: patrunsa pe teritoriul romanesc,controland Bucurestiul si o buna parte din Romania,Armata Rosie se comporta efectiv ca o armata de ocupatie,operand rechizitii fortate,devastari ale unor bunuri ale statului si jefuiri ale proprietatii private la care se adauga incidente conflictuale intre trupele sovietice si ostasii si jandarmii romani.Practic era incalcat acordul comun,prin care orice material necesar ar fi trebuit pe cale oficiala guvernului,soldatii si ofiterii sovietici se comportau ca pe un teritoriu inamic.

O vreme,armata romana a incercat sa opuna rezistenta.Seful Statului Major,Gheorghe Mihail preciza ca armata,politia si jandarmeria vor opune rezistenta de orice fel in incercarea de a stopa jafurile pe care le faceau ostasii sovietici.In fata avalansei de incidente raportate pe tot cuprinse tarii,generalul Mihail revine cu o circular ce atragea atentia ofiterilor si subofiterilor romani sa evite orice remarci caustic la adresa armatei sovietice si le ordona acestora,totodata,sa explice si trupei de ce trebuie sa faca acelasi lucru.Se incerca astfel,cel putin,prevenirea acelor incidente care ar fi putut trece drept provocate de comportamentul sau comentariile militarilor romani.

Au loc si o serie de confruntari statistice,venite din doua directii diferite.Presa controlata de comunisti de la Bucuresti,dezvolta,prin intermediul lui Nicolae Moraru,cu cifre ametitoare,teza jafului pe care-l facusera “dictatorii romani Uniunii Sovietice:1 000 000 tone cereal,55 320 vagoane zahar,2000 de vagoare produse alimentare diferite,400 000 bucati animale,5 396 tone piei,3515 tone tutun si 36 281 000 tigarete de tutun”,in tara sosind “2000 vagoane masini si instalatii,286 locomotive,5280 vagoane,17 automotoare,2371 automobile si 15 959 stupi de albine”.In mod firesc,aceste date erau imposibil de verificat.De cealalta parte,cifrele romanesti referitoare la “jaful” sovieticilor sunt la fel de impresionante ”254 465 cai,244 810 de vite,210 324 de porci si 748 530 de oi luate din Romania prin forta si trimise in URSS,ia fel,4 284 vagoane de greu,3 900 vagoane de porumb,3200 vagoane ovaz,12 000 vagoane fan,7 256 vehicule auto,46 603 care si carute,1 396 de motociclete,4 361 de biciclete,239 tractoare”.Potrivit unor calcule din 1947,”jaful sovietic” era estimate la 507 907 406 dolari,suma din care autovehiculele retinute de sovietici si trimise in URSS valorau 14 204 000 dolari

Ca principal instrument al ocupatiei sovietice,Armata Rosie,numara,la mijlocul anului 1946,circa 145 000 de soldati stationati in Romania.Dupa incheierea razboiului,Armata Rosie ar fi trebuit sa paraseasca Romania-dar,din motive care tineau de sustinerea nou-impulsului govern Groza,si de oportunitatea aducerii la putere a unor guverne prietene in toate tarile din jur,factorii de decizie de la Moscova au intarziat aceasta repatriere.

Tratatul de Pace dintre Romania si Puterile Aliate si Asociate semnat la Paris pe 10 febr.1947 dadea un termen de 90 de zile pentru retragerea acestor trupe;totusi,URSS isi rezerva dreptul de a le pastra deocamdata pe loc,pentru a-i fi asigurata legatura cu zona de ocupatie sovietica din Austria.

Statutul extrem de fragil reglementat oricum al trupelor de ocupatie este adus in discutie pe 26 decembrie 1948,odata cu semnarea intre guvernul RPR reprezentat,in acest caz,de ministrul de externe,Ana Pauker si guvernul URSS reprezentat de ambasadorul sovietic la Bucuresti,Serghei I Kavtaradze a unei conventii referitoare la stationarea trupelor sovietice.Ma précis,era stabilita obligatia Romaniei de a pune la dispozitia acestei armate,pe vaza oficiala si mutual acceptata,cazarmile necesare,localuri de serviciu,aerodromuri,campuri de instructive,mijloace de transmisiuni etc.In anexele acestui document,erau reglementate o serie de tarife-chirii pentru locuinte sau alte cladiri,pentru energie electrica sau aprovizionare cu apa etc.Devenea destul de clar ca rusii se pregateau aici pentru o indelungata sedere.In anii urmatori au urmat alte acorduri-pentru aprovizionare,pentru transporturi.

Infiintarea C.A.E.R in ianuarie 1949 a intarit baza acestei comuniuni de destin intre societatile din Est.Din trupele de ocupatie,Armata Sovietica se pregatea sa devina scutul in umbra caruia noul mod de viata rasaritean urma sa se dezvolte plenar.Numeroase orase din Romania au oferit decorul pentru bazele acestor trupe,raspandite,relativ echitabil in toate regiunile tarii.

Dincolo de toata frazeolofia diseminata din considerente oficiale si politice la adresa regimului,trebuie retinut ca neintelegeri la nivelul celor doua armate au existat mereu,chiar si in anii celei mai clare dependente servile a Romaniei.Documentele probeaza problema ocuparii cazarmilor ca si o discriminare pozitiva evident in privinta conditiilor de viata asigurate ofiterilor sau consilierilor sovietici.Potrivit unui acord din 8 iulie 1949,”specialistii” sovietici beneficiau in mod gratuity de locuinte mobilate,servicii comunale si medicale,transportul din si in URSS al lor si al familiilor era platit de statul roman,plus un salariu lunar care le era depus in zilele de 10 si 25 ale lunii in contul Reprezentantei comerciale a URSS de la Sovrombanc.Aceste salarii erau scutite de impozitele romanesti,in plus,guvernul ROR se oblige,potrivit unei reglementari din septembrie 1950,sa plateasca guvernului sovietic intre 2000 si 4000 de ruble pentru fiecare specialist sovietic imprumutat in raport cu calificarea sa “drept compensare pentru pierderea care rezulta pentru institutia sau intreprinderea respective societica,ca urmare a delegarii specialistilor sai in strainatate”.Acest ajutor fratesc,dezinteresat,avea asadar pretul sau.

Dupa estimarile istoricilor militari,numarul consilierilor sovietici plasati in structurile Armatei populare romane,intre 1945-1958 nu au deposit numarul de 150-ei fiind ofiteri de diferite grade si specializari.Un document din 9 ianuarie 1950 arata ca liderii comunisti de la Bucuresti au adus elogii consilierului principal Kolganov pentru ajutorul dat de sovietici in reorganizarea armatei RPR dar aminteste si cateva dintre posturile strategice in care actionau consilierii sovietici.Cu aceeasi ocazie,guvernul roman reitera o cerere formulate in septembrie 1949 referitoare la livrarea de echipament militar sovietic,precum si alta privind trimiterea la scolile si Academiile Militare din URSS a unui numar de 320 de elevi si ofiteri romani “in vederea grabirii procesului de formare,de cadre militare de tip nou”.

Totusi,nu toti acesti consilieri sovietici erau multumiti de ce gaseau in Romania,in unele cazuri,asigurarea locuintei se amana nedefinit,timp in care respectivii locuiau cu familia la hotel,altii se plangeau ca fac propuneri in legatura cu imbunatatirea muncii Ministerului,propuneri care in sedinte sunt acceptate,dar in

practica nu sunt aplicate.Racilele sistemului-angajamente fara acoperire,birocratie stearpa si o suverana delasare in grija statului-patron-se intorceau astfel impotriva celor care implantasera sistemul.

La inceputul lui mai 1955,premierii,ministri de Externe si ai Apararii din tarile comuniste se pregateau pentru o deplasare la Varsovia,in vederea unei Conferinte largite a statelor socialiste din Europa.Conferinta a inceput pe 11 mai,din partea Romaniei fiind de fata,Gheorghe Gheorghiu Dej,Simion Bughici si Emil Bodnaras.Pe 14 mai a devenit clar scopul acestei intalniri.Lua nastere Pactul de la Varsovia

Pactul de la Varsovia sau Tratatul de la Varsovia, numit in mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare si asistenta mutuala a fost o alianta militara a tarilor din Europa Rasariteana si din Blocul Rasaritean, care voiau sa se apere impotriva amenintarii pe care o percepeau din partea aliantei NATO (care a fost fondata in 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grabita de integrarea Germaniei de Vest "remilitarizata" in NATO prin ratificarea de catre tarile occidentale a Intelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varsovia a fost initiat de catre Nikita Hrusciov in 1955 si a fost semnat la Varsovia pe 14 mai 1955. Pactul si-a incetat existenta pe 3 martie 1991 si a fost in mod oficial dizolvat la intalnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.Toate statele comuniste ale Europei Rasaritene au semnat acest pact, (cu exceptia Iugoslaviei). Membrii Pactului de la Varsovia si-au luat angajamentul sa se apere unii pe altii, daca unul sau mai multi dintre ei erau atacati. Tratatul declara de asemenea ca semnatarii isi bazau relatiile pe principiul neinterventiei in afacerile interne si pe respectul suveranitatii si independentei nationale – pana la urma, aceste principii vor fi incalcate mai tarziu in cazul interventiilor din Ungaria - (1956) si Cehoslovacia - (1968).Albania a incetat sa mai fie membru activ al aliantei in 1961 ca urmare a rupturii chino-sovietice, criza in care regimul dur stalinist din Albania s-a situat de partea Chinei. Albania s-a retras in mod oficial din Pact in 1968.

Tratatul de la Varsovia este o structura tipica a regimului comunist cu variant sa poststalinista.Caracterul de cvasiegalitate pe care el il dadea influentei sovietice in partea rasariteana a Europei era in conformitate cu dorinta de schimbare a imaginii pe care o avea Nikita Hrusciov.In fond,trupele sovietice ramaneau la locul lor in est,de aceasta data legitimate de acest pact defensive prin intermediul caruia,ca si pana aici,URSS urma sa-si pastreze primatul in lumea comunista europeana.

In mod evident,Stalin nu avusese nevoie niciodata de un tratat pentru a-si marca stapanirea necontestata asupra zonei.Toate regimurile de aici,erau produsul politicii sale postbelice,toti liderii din aceste tari erau,intr-o oarecare masura diferita dar foarte apropiata,creatiile sale.In crizele de inceput ale Razboiului Rece,de la impartirea Europei si pana la razboiul din Coreea,Stalin nu avusese nevoie de o asemenea structura oficiala de colaborare.In schimb,o asemenea structura era cu totul potrivita planului general al lui Hrusciov de conservare a comunismului in Est si de sprijinire a revoltelor antioccidentale oriunde in lume.Miza lui Hrusciov nu era deloc diferita de cea a lui Stalin.Daca scopul ramanea acelasi doar mijloacele erau cele reformate.Iar Tratatul de la Varsovia a fost unul dintre mijloacele acelei perioade a comunismului din Europa.

Mai exista un motiv anume cu totul obiectiv care,impunea constituirea oficiala a acestei structure defensive.La o zi dupa constituirea Pactului de la Varsovia,pe 15 mai 1955,la Palatul Belvedere din Viena ministrii de Externe si ambasadorii S.U.A,U.R.S.S.,ai Marii Britanii si ai Frantei semnau cu tara gazda tratatul prin care Austria era recunoscuta ca stat independent si suveran.Cu pretul interzicerii de jure a

unei viitoare uniri politice sau economice cu Germania,Austriei ii era recunoscut,de catre cele patru puteri,statutul de neutralitate permanenta.In virtutea acestui tratat,fortele straine de ocupatie urmau sa fie retrase pana la 31 decembrie 1955.Asa cum se va vedea,retragerea sovieticilor din Austria a dat idei la Bucuresti.

Ideea retragerii Armatei Rosii aparinuse,in mod clar,liderilor comunisti de la Bucuresti.Acceptul sau pentru solutia de compromise a prezentarii acestui act ca fiind propus de Moscova nu necesita explicatii suplimentareera o miscare tactica,o cedare de orgolu insignifianta in raport cu beneficiile rezultatului concret.Este foarte adevarat ca Armata sovietica pleca,ca “armata eliberatoare”;in fapt,ea devenea cu adevarat eliberatoare prin insasi plecarea sa.De comun acord,reprezentantii din comisia mixta au hotarat ca interval al retragerii cele doua luni de vara dintre 15 iunie si 15 august 1958.Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varsovia fusese instiintat asupra deciziei si isi daduse acordul,in sedinta din 24 mai,de la Moscova

Despartirea dintre romani si soldatii sovietici a fost regizata in toate etapele sale,devenind unul dintre cele mai ample spectacole organizate de Gheorghe Gheorghiu Dej.Costurile sale nu au fost deloc neglijabile-dar castigul obtinut pe cale de consecinta ea inevitabil de mare.Sectia de Propaganda si Agitatie a CC al PMR,alaturi de Directia Superioara de Politica a Armatei a dat proba eficacitatii lor,intr-o demonstratie de cordialitate politico-martiala romano-sovietica in sine capabila sa-i impresioneze si pe cei care o pregateau.De la campania intretinuta de presa central pana la celebrarile din garnizoane,intreprinderi,cluburi,camine culturale sau scoli din regiunile in care stationasera sovieticii,de la “serile prieteniei” la banchetele organizate,de la fotografiile de despartire ca intre buni prieteni si pana la pregatirea cadourilor personale,pe care delegate ai soldatilor,ofiterilor,muncitorilor sau utemistilor romani urmau sa le dea sovieticilor,tot acest effort de imagine avea un singur scop: acela de a fi legitimate,post-factum,o prezenta armata pe un teritoriu strain care incepuse prin a fi profund ilegitima si ramasese efectiv discutabila pe cea mai mare perioada a desfasurarii sale.Graficul plecarii garniturilor de tren din Romania s-a intocmit cu minutiozitate,de-a lungul traseului,pana la iesirea din teritoriul romanesc,in toate punctele de transit sau de stationare mai mari grupuri de romani convocati ca la o actiune politica au asigurat coerenta scenariului,fluturand batiste si spunand un “la revedere” doar pe jumatate sincer.

Din initiativa lui Leontin Salajan,liderul Ministerului Fortelor Armate,cu avizul Consiliului de Minstri prezidat de Chivu Stoica si prin imputernicirea Prezidiului Marii Adunari Nationale prezidat de Ion Gheorghe Maurer,tot personalul sovietic ce parasea Romania a fost rasplatit simbolic:ordinele Apararea Patriei si Steaua Republicii pentru ofiteri si medalia Eliberarea de sub jugul fascistpentr trupa;inutul de spus ca foarte putini dintre subofiteri si soldati fusesera active si luasera efectiv parte la razboiul antifascist.

Pe 9 septembrie 1948,CC al PCUS adresa o scrisoare catre CC al PMR prin care “propunea” rechemarea tuturor consilierilor sovietici din Romania.Epopeea consilierilor sovietici in Romania nu s-a terminat cu acest act.Inclusiv in virtutea unor cereri ale lui Dej(in numele CC al PMR),in anii urmatori au mai venit specialisti militari iar ultimii doi consilieri sovietici din Ministerul de Interne roman si-au terminat misiunea in mai 1963.Dar ceea ce conteaza este ca,in principiu,in 1958,aceasta problema fusese discutata iar tutela sovietica nemijlocita dadea primele semen clare ale limitei sale.

Pentru Romania,retragerea trupelor sovietice ramane un reper indiscutabil in fundamental schimbarii de statut a regimului Dej.Fostul vasal neconditionat devenea mai stapan decat ceilalti sateliti asupra teritoriului propriu.Premisele independentei relative care avea sa urmeze in istoria comunismului romanesc erau fixate aici,in aceasta despartire regizata de un ocupant care girase instituirea unui nou sistem si,mai ales,distrugerea celui vechi.Cei 14 ani de ocupatie sovietica nu aveau echivalent in niciuna dintre stationarile anterioare,multe dintre ele prelungite,ale armatei ruse pe teritoriul romanesc in istoria moderna.Printr-un gest de reflex,rezultat firesc al pacatului originar al ilegitimitatii nationale,Dej s-a grabit sa mai dea o proba a corectitudinii sale politice,chiar in vara-toamna anului 1958:campania de colectivizare este accelerate,ofensiva impotriva “ideologiei burgheze” cunoaste un nou avant,iar masurile asupra mediului intelectual se intorc la rigorile stalinismului.

Pe termen scurt,1958 a fost o victorie romaneasca;pe termen lung acest an a condus la mixtura cea mai toxica dintre toate cele imaginabile in contextul dat,aceea dintre stalinismul remanent si intrinsic al sistemului si national in crestere al elitei conducatoare.

28.)Declaratia PMR din aprilie 1964 si pozitia Romaniei in conflictul sino-sovietic

Stalinismul lui Dej a fost unul mai multinstinctual si nu ideologic.La plenara CC al PMR din 30 noiembrie – 5 decembrie 1960 Dej clarifica raportul dintre istoria si memoria partidului, comunistii romani neavand de reabilitat pe nimeni.Sunt luate o serie de masuri : indepartarea statuilor lui Stalin,strazile si institutiile nu pot primi numele unor personalitati care inca sunt in viata,se revine la impartirea tarii in regiunile administrative traditionale(fiind desfiintata Regiunea Autonoma Maghiara)

Aceasta derusificare initiata de Gheorghe Gheorghiu Dej reprezinta doar un liberalism de circumstanta.In contrast cu masuri de liberalizare,precum desfiintarea Institutului de limba si literatura rusa Maxim Gorki, a Muzeului Romano-Rus si a librariilor Cartea Rusa, dar si suspendarea editiei romanesti a revistei sovietice Novoe Vremia,se remarca o implicare tot mai sustinuta a partidului in toate palierea societatii. Rusofobia promovata indirect de Gh.-Dej e parte din procesul de nastere a caii romanesti spre comunism.

Plenarei largite a PMR din 15-22 aprilie 1964, numita de multi o « declaratie de independenta, devine un adevarat obiect de cult.Insa scopul ei nu era reformarea veritabila a comunismului ci obtinerea unei stabilitati la nivel modial a doctrinei.Tocmai de accea, pentru a sublinia unitatea retelei comuniste interantionale se face apel la citate din texte de baza ale dogmei – Engels, Lenin, Declaratia din noiembrie 1960 a Consfatuirii partidelor comuniste si muncitoresti de la Moscova.

Pentru a arata faptul ca regimul intern se consolidase( fara a mai putea fi amenintat ) si fusese recunoscut pe plan international, Consiliul de Stat da o serie de decrete pentru gratierea catorva mii de condamnati, printre care si ultimii detinuti politici.

Dupa ce a contribuit decisiv la instaurarea comunismului in tarile pe care le-a ocupat si a legitimat puterea partidelor comuniste din fiecare dintre aceste tari, UniuneaSovietica s-a trezit cu mai multe revolte din partea fiilor sai co-ideologici. Revoltele deschise ale est-germanilor, polonezilor, ungurilor si ceho-slovacilor au fost reprimate cu brutalitate. Dar in cazul conflictului cu chinezii de la finele deceniului 6, sovieticii nu au mai putut folosi forta.

Ca forta, China era o tara comparabila cu URSS, chiar daca mai inapoiat decat aceasta din punct de vedere economic, militar si al prestigiului in ochii tuturor comunistilor din lume.Pe de alta parte, URSS nu a avut succes in a reduce la tacere vocea Chinei deoarece, spre deosebire de revoltele tarilor europene, conflictul cu China era structural diferit. In timp ce europenii doreau lichidarea regimului comunist si reintoarcerea la democratie,chinezii ii concurau pe sovietici in a construi un comunism cat mai aproape de invataturile marxist-leniniste.Dupa reprimarea revolutiei anticomuniste maghiare din 1956,China s-a distantat treptat de URSS din cauza condamnarii de catre Hrusciov a stalinismului.Astfel,conflictul sino-sovietic a avut la baza o logica ciudata:in timp ce conservatorii chinezi condusi de Mao Ze Dong aparau persoana lui Stalin si inflexibila sa politica economico-ideologica,antistalinistii sovietici le reprosau chinezilor dogmatismul ideologic. Iar tarile care s-au revoltat impotriva sovieticilor au inclinat sa fie de partea acestora in disputa cu chinezii.

Unii istorici au interpretat pozitia Romaniei in acest conflict ca una pro-chineza.De fapt, lucrurile nu au stat astfel.Ca majoritatea partidelor comuniste, si cel roman a adoptat un ton conciliant in disputa dintre cei doi colosi.E adevarat ca Romania s-a apropiat mai mult de China, fara a imbratisa insa complet opiniile sale. Ioan Romulus Budura,ambasadorul roman din China a aratat punctele comune care au apropiat partidele comuniste roman si chinez:

“Activitatea era foarte febrila,si din partea sovietica se incerca mentinerea controlului asupra miscarii muncitoresti si socialiste,iar din partea chineza se incerca desprinderea.Incepuse si euro comunismul, cu italienii, cu spaniolii, cu francezii, intr-o anumita masura.In timpul acesta, au loc, din cand in cand, intalniri ale ambasadorilor, respectiv chinez la Bucuresti si roman la Beijing, cu lideri de seama ai conducerii celor doua partide. In aceste convorbiri incepeau sa fie afirmate necazurile noastre si dificultatile noastre in relatiile cu PCUS si cu URSS. S-a ridicat si problema Basarabiei,foarte deschis, s-a ridicat si problema tezaurului.Chinezii,la randul lor, isi spuneau si ei ofurile lor.Astfel, in jurul anilor 1961-1962, se construieste o temelie destul de solida a unei viitoare conlucrari romano-chineze.Intervin multe alte lucruri, ca de pilda controversele din CAER, pozitia lui Barladeanu din 1962 cand refuza avansurile sovietice apropos de rationalizarea economiilor tarilor din aceasta parte a lumii. Chinezii se simteau apropiati noua si noi, la randul nostru, impartaseam o serie de puncte de vedere ale lor.”

La Forumul Mondial al Tineretului din 1964 de la Moscova a avut loc o scena memorabila a conflictului dintre sovietici si chinezi. Aceasta scena a fost rememorata de Stefan Barlea, preedinte al organizatiilor studentilor comunisti din Romania, prezent in sala, intr-un interviu din arhiva Centrului de Istorie Orala din Radiodifuziunea Romana din 2002:

“Rusii, fiind acasa,au pregatit o parte importanta din delegatiile de tineret ca sa-i sustina pe ei si sa-i atace pe chinezi. Si cand au vorbit chinezii, s-a sculat toata sala in picioare, acolitii rusilor, si au inceput sa strige: “Rusine! Rusine! Rusine! Rusine chinezilor pentru ca i-au atacat pe rusi.” Noi n-am aplaudat, n-am spus nimic cat au vorbit ei. In timpul cand s-a produ sacest incident grav, multe delegatii, nu numai noi, si din tari capitaliste, au ramas asezate si n-au participat la aceasta disputa.Asta era orientarea noastra.In cuvantarea rostita de Petru Enache s-a atras atentia ca tineretul si studentii din Romania sunt ingrijorati de polemica care se poarta intre cele doua partide, cele doua tari, si ca apeleaza, asa cum face si partidul nostru, la gasirea unei solutii intelepte. Noi am fost apreciati si aplaudati de toata lumea.Delegatiile foarte apropiate de chinezi erau cam pe pozitii asemanatoare cu noi, nu sustineau conflictul. Se abtineau si de la aplauze. Iugoslavia era prezenta si era limpede ca in treaba asta n-a avut niciodata un punct de vedere

clar, de a sustine pe rusi contra chinezilor sau viceversa. La fel si cubanezii si ceilalti care aveau o pozitie rezervatã.”

Conflictul sino-sovietic a avut insa si momente de acalmie. De el au profitat Romania si celelalte state comuniste pentru a-i largi paleta de optiuni economice si culturale. In lupta dintre cei doi colosi, pe termen lung nu a castigat nimeni, tarile mici ramanand neutre intr-un razboi pe care nu l-au perceput ca fiind al lor.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a pozitionat, deci, statul roman pe o linie mediana. Desi a inteles ca adevarata schimbare va veni de la Moscova, el e interesat in primul rand de de stabilitatea doctrinara, cea care ar fi asigurat si stabilitatea regimului sau. Dej se va pronunta pentru un conservatorism monolitic de extractie stalinista( numit de Georges Haupt stalinism luminat)., in care nu va face altceva decat sa acorde importante egale partii sovietice si celei chineze.

29)Moartea si succesiunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

In orice tip de societate moartea sau demisia conducatorului duce la deschiderea unui proces succesoral.Pe termen scurt vorbim despre un proces politic dar pe termen lung vorbim despre un proces istoric.

Carol Beckz a descoperit trei probleme principale in lumea comunista.Prima este legata de influenta nationalismului asupra unei ideologii presupuse a fi internationale.A doua este legata de conflictul dintre principiile revolutionare si practica guvernarii.A treia este reprezentata de problemele cu privire la succesiunea politica.Problema succesiunii politice este rezolvata de o mana de oameni din fruntea partidului,urmand si directiile ce au fost impuse de Moscova.

In anii 70,Myron Rush a publicat una din cartile clasice legate de istoria comunismului.Intitulata « How Communist States Change their Rullers » a avut o importanta deosebita pentru istoricii romani datorita faptului ca in capitolul VI al cartii,este prezentata succesiunea « aranjata » ce urmeaza mortii lui Dej din martie 1965.La modul general,intentia lui Rush este de a reusi ceea ce putini sovietologi de pana la el mai incercasera si anume autopsia unei succesiuni comuniste.Tipologia realizata de el,perfectibila poate astazi dar la fel de notabila ca la data lansarii ei,cuprinde trei niveluri.In primul rand avem succesiunile cauzate natural(moartea lui Lenin,Stalin).In al doilea rand intalnim succesiuni ce presupun a avea cauze naturale dar asupra carora planeaza suspiciuni(Gheorghi Dimitrov,Boleslaw Bierut,Klement Gottwald).Sunt amintite totusi,si doua exceptii,doua exemple de succesiunie provocate de moartea liderului,moarte care nu are aerul suspect al celor trei de mai sus si anume cazul lui Ho Shi Min si cazul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.In fine,ultimul palier al tipologiei lui Rush prezinta succesiunile cauzate politic,cele mai numeroase in deceniul 6 al secolului XX,ca urmare a actiunii directe a Moscovei si ca un rezultat al contextului intern din fiecare tara.Momentul succesiuni reprezinta totodata si un moment de criza in regimurile comuniste.

Pe 18 martie 1965,Scanteia anunta decesul lui Gheorghe Gheorghiu Dej,dupa o perioada in care acesta aparuse tot mai putin in public.Ceremonialul reprezinta o adaptare a modelului funerariilor

staliniste:garda la tabloul indoliat din biroull lui Dej de la Comitetul Central,garda la catafalc,miting de doliu cu tribuna oficiala din Piata Republicii,cortegiu funerar si deplasarea la monumentul din Parcul Libertatii la care se mai adaugau angajamentele succesorilor si discursurile de adio.In data de 22 martie,Comitetul Central,Consiliul de Stat si Consiliul de Ministri organizeaza o sedinta comuna unde s-au luat 9 masuri pentru « eternizarea memoriei lui Dej« si s-au trimis mesaje in afara Romaniei.

Baronii epocii lui Dej,au cazut,in marea majoritate,de acord asupra tanarului si relativ necunoscutului Nicolae Ceausescu,crezand probabil ca el va fi un personaj docil si manevrabil.In aceste conditii,Maurer si Chivu Stoica ofera sustinerea lor lui Ceausescu in schimbul promisiunii acestuia din urma de a ii mentine pe acestia in functie.Nicolae Ceausescu a intuit foarte bine rolul ierarhiei in sistemul comunist prin raportarea la un centru unic,pe care Ceausescu il va intruchipa.In plus,ca secretar al Comitetului Central insarcinat cu problemele de cadre si organizatorice,el avea acces la dosarele membrilor de partid din randul carora isi va alege « protejatii« si « clientii politici ».

Existau patru contracandidati la functia lui Dej in afara de Nicolae Ceausescu :Chivu Stoica(presedintele Consiliului de Stat),Gheorghe Apostol,Alexandru Draghici si Emil Bodnaras( prim-vicepresedinti al Consiliului de Ministri), ultimul fiind un adversar important,avand conducerea Ministerului de Interne si un profil foarte asemanator cu al lui Nicolae Ceausescu.

In iulie 1965 are loc Congresul IX al PCR in care Ceausescu invoca principiul conducerii colective.Intre august 1965-decembrie 1967,Romania era condusa teoretic de un triumvirat :Nicolae Ceausescu(secretar general al partidului),Chivu Stoica(presedinte al Consiliului de Stat) si Ion Gheorghe Maurer(presedinte al Consiliului de Ministri).Gheorghe Apostol,Emil Bodnaras si Alexandru Barladeanu detineau functia de prim vicepresedinti ai Consiliului de Ministri.Ceausescu ii avea de partea sa pe Ilie Verdet(fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, ca adjunct al Directiei Organizatorice)Paul Niculescu-Mizil(fost sef al sectiei de propagandă si agitatie a Comitetului Central al P.M.R)si Virgil Trofin(fost prim-secretar al CC al UTM).

In noiembrie 1965,Comitetul Executiv al CC desemneaza o comisie care sa cerceteze “cazul” Patrascanu iar in decembrie 1967,Marea Adunare Nationala alege noul Consiliu de Stat al carui presedinte va fi Nicolae Ceausescu,inlocuindu-l astfel de Chivu Stoica.Inca de la inceputul lui ianuarie,Ilie Verdet a fost numit prim-vicepremier in locul lui Gheorghe Apostol iar din decembrie ramane singurul cu aceasta functie.Alexandru Draghici este inlocuit la Ministerul de Interne de Cornel Onescu(fost sef al Sectiei de Cadre) si va ramane doar membru in Comitetul Executiv,in Secretariat si in Prezidiu.Decizia a fost motivate de Ceausescu prin impartirea puterilor in stat.Desi numit in decembrie 1967,unul dintre cei 6 vicepremieri subordonati lui Maurer,imaginea sa fusese dezabilitata in urma prestatiei nesatisfacatoare din 1965,cand a condus prima delegatie trimisa in Occident dupa moartea lui Dej.Datorita acestui fapt,Alexandru Draghici  a fost inlaturat din toate functiile de partid si de stat,a fost degradat din gradul de general-colonel si trecut in rezerva cu gradul de soldat (14 noiembrie 1968).Masurile lui Ceausescu impotriva lui s-au oprit aici,el nu a fost dat in judecata pentru faradelegile comise.In 1969 a fost numit director al „IAS Buftea”, functie pe care a pastrat-o pana in anul 1972,cand a iesit la pensie.