Proiect Romana

Grupa a IV-a

Rolul literaturii in perioada

pasoptista

1. INTRODUCERE:●Premisa. Definirea problemei ;

2. CUPRINS:●Definiţie ;●Cadrul istoric-trecerea de la sec. al XVIII-lea la sec. al XIX-lea ;●Pasoptismul romanesc § Literatura română în perioada paşoptistă- Romantismul ; § Reviste-“Curierul romanesc”,”Albina românească” “Dacia literară”, ş.a. § Junimea-“Convorbiri literare”; § Scriitorii paşoptişti; § Poezia paşoptistă (specii cultivate) ;

3. Incheiere. ●Concluzii privind rolul literaturii în perioada paşoptistă;

1

4. Idei principale.

1. INTRODUCERE:

●Premisa.Definirea problemei

În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea,

civilizaţia şi cultura din ţările romane încep să

se orienteze spre Occident. Redirecţionarea are

două cauze importante: pe de o parte criza

Imperiului Otoman, iar pe de altă parte, într-un

context mai larg european, trezirea conştiinţei

naţionale.

Independenţa politică şi libertatea naţională

devin coordonatele fundamentale ale acestei

perioade. Epoca paşoptistă marchează

începutul literaturii noastre moderne, iar prin

opera scriitorilor se instaurează un nou climat

literar si o nouă stare de spirit.

Funcţia literaturii nu mai rămane doar

aceea de a răspandi cultura, de a “lumina”.

2

Conceptul de literatură include acum noi

valenţe: transmiterea emoţiilor estetice,

trezirea sentimentului national, educaţia

morală, mesianismul social.

2. CUPRINS:

Descrierea si analiza cazului.

●Definiţie ;

Caracterizată prinr-o puternică manifestare

a constiinţei naţionale în toate provinciile

romaneşti, perioad ă fixat ă cu aproxima ţ ie între

1830-1860 delimitează o epocă distinctă în

evoluţia istorică a literaturii romane, numită în

mod curent epoca pa ş optist ă .

Perioada pa ş optist ă este o epocă de

afirmare a literaturii naţionale.

3

Perioada se caracterizează printr-o orientare

culturală şi literară cu trăsături specifice epocii

de avânt revoluţionar, de emancipare socială şi

naţională, de militare pentru realizarea Unirii.

Este perioada în care se încearcă „arderea"

unor etape care nu fuseseră parcurse de

literatura noastră şi care se desfăşuraseră

succesiv în literaturile occidentale, în decursul

a mai bine de un secol şi jumătate.

● Trecerea, in evolutia istorica

romaneasca, de la secolul luminilor (al

XVIII –lea) la secolul natiunilor (al XIX-lea)

Deşi după cum s-a subliniat adesea, procesul

dezvoltării literaturii manifestă întodeauna o

autonomie relativă, el nereproducând mecanic

etapele dezvoltării social-politice, totuşi o

caracteristică din cele mai izbitoare al epocii

paşoptiste o constituie legătura dintre

activitatea de creaţie şi desfăşurările concrete

ale istoriei.

4

Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea

româneasca într-o dilemă ce va deveni cu

timpul obsesivă, în oscilaţia ei perpetuă între

Orient şi Occident, în tendinţele manifeste de

modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă

de societăţile moderne ale Europei. Câteva

secole de dominaţie otomană, acutizată de

peste o sută de ani de fanariotism, situau

spiritul public românesc într-o iner ţ ie balcanic ă

ş i feudal ă , de care cu greu se putea elibera.

Titu Maiorescu considera că, pana la 1820,

lumea românească era cufundată în “barbaria

orientală”, fiind trezită ”din letargia ei” de

ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în

toată Europa şi orientată treptat către cultura şi

civilizaţia occidentală.

Descoperirea Occidentului este un proces

ce se derulează cu rapiditate, semnificativă în

acest sens fiind scrierea lui Dinicu

Golescu(1777-1830), “Insemnare a c ă l ă toriei

mele” care consemnează de fapt trei călătorii în

timpul cărora vizitează Transilvania, Banatul, 5

Ungaria, Austria, nordul Italiei, provincii din

Germania şi Elveţia. Textul lui Dinicu Golescu

este al unui inocent care descoperă cu uimire o

lume cu totul diferită de a lui, asimilată însă

comparativ, în termenii cunoscuţi de

acasă.”Toate înfăţişările de civilizaţie îl încântă,

făcându-l totdeodată să ofteze asupra înapoierii

Valahiei” (G. Călinescu).

Prima jumătate a secolului al XIX-lea

reprezintă, în planul succesiunii generaţiilor,

trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari la

tinerii bonjurişti care se întorc de la studii din

străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile

revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării

societăţii româneşti şi ale constituirii statului

român modern. Un val de înnoire se constată

însă mai întai după tratatul ruso-turc de la

Adrianopole din anul 1829 după care Ţările

Române se află, pană în 1834, sub administraţia

rusească a generalului Kisseleff, care

elaborează Regulamentul Organic, o primă

constituţie ce acţiona unitar în ambele

principate Române.6

În acest timp, în saloanele moderne din

Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii ruşi, cei mai

mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist,

de la Sankt Petersburg, vorbitori de limbă

franceză, deveniţi astfel mesagerii unui

europenism suigeneris şi ai unui modernism

avant’ la lettre , afişat cu ostentaţie de

localnici, în special de personajele feminine ale

epocii.

Apar acum, în limba română, elementele de

jargon şi, odată cu aceste tendinţe, creaţiile

dramatice cu caracter satiric, “Comodia

vremii” sau „Franţuzitele”(1833), de

Constantin Faca, ori, ceva mai tarziu, ciclul

Chiriţelor al lui Vasile Alecsandri.

În acest cadru istoric, în literatura română

se constată un efort de recuperare a unei

întarzieri din ce în ce mai vizibile faţă de

sensibilitatea europeană, ceea ce a adus la

receptarea aproape simultană a influenţelor

clasice, iluministe şi romantice, într-un

7

sincretism constatat de multe ori în opera

aceluiaşi scriitor.

O direcţie clasică în literatura română

cuprinde ultimile decenii ale secolului al XVIII-

lea , pană către 1830, incluzând creaţia literară

cea mai însemnată a Şcolii Ardelene,

“Ţiganiada” lui Ion Budai Deleanu şi poeţi din

Principate: V ă c ă re ş tii, Costache Conachi, Barbu

Paris Mumuleanu, Dimachi, a căror creaţie se

încadrează în ceea ce se mai numeşte şi “micul

clasicism”-expresie a recuper ă rii influen ţ elor

clasicismului în literatura român ă . Intelectualii

vremii, îndeosebi cei din Transilvania, crescuţi

în cultul pentru latinism, se orientează către

literatura clasică latină, către poezia idilică, prin

traduceri din Vergiliu –“Bucolicele”,

„Georgicele”, „Eneida”, sau din

„Metamorfozele” lui Ovidiu:

* Samuil Micu, V.Aron ş i Ion Alexi traduc

sau adaptează texte din anticii Esop si Xenofon

sau din clasicii Marmontel, Klopstok,

Mademoiselle de Scudery.8

* Poeţii din Molova şi din Ţara

Romanească, V ă c ă re ş tii, Gheorghe Asachi , se

orientează către literatura anacreontică, a

fericirii rurale, citand şi din Ovidiu şi Vergiliu,

dar şi din italienii Torquatto Tasso, Ariosto,

Petrarca, Metastasio.

*V ă c ă re ş tii, Mumuleanu, Conachi , scrie,

astfel, poezie erotică inspirată din Anacreon şi

neoanacreontici, ode şi imnuri patriotice cu

motive din mitologie.

* Primele spectacole teatrale în limba

română abordează piese clasice cu temă

pastorală, cum este “Mirtil şi Hloe”, de Gessner

şi Florian, prezentată de Gheorghe Asachi şa

Iaşi în anul 1816.

In evoluţia literaturii există întotdeauna

legături de continuitate şi „cu cât scriitorul

este mai mare, cu atât legăturile lui cu trecutul

si viitorul sunt mai adânci” .Astfel, între

literatura paşoptistă şi cea anterioară şi

posterioară există o unitate indisolubilă.

9

Aşadar, principala trăsătură a literaturii

paşoptiste constă în coexistenţa curentelor

literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor, ci

chiar şi în aceeaşi creaţie.

Curentele literare (iluminism, preromantism,

romantism, clasicism, realism incipient) sunt

asimilate simultan.

Trecerea de la o epocă la alta se

săvârşeşte adesea pritr-o mişcare de pendul, ca

şi cum conţinutul de exprimat nu ar mai

încăpea în formele artistice existente si ar

impune descoperirea unor modalităţi de a scrie

diametral opus. În această încercare de

renovare radicală unii au vazut o manifestare

de ordin psihologic, dorinţa intimă a artisului

de a birui inerţia şi a se diferenţia prin

originalitate.

Pa ş optismul cuprinde perioada literar ă care

pentru literatura român ă înseamn ă epoca de

modernizare, de afirmare a romantismului ş i de

fundamentare a majorit ăţ ii speciilor .

10

● Afirmarea romantismului

Romantismul este o miscare artistica si

filozofica aparuta in ultimele decenii ale

secolului XVIII în Europa care a durat mare

parte din secolul XIX.A fost o mişcare contra

raţionalismului care marcase perioada

neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului

romantic.

Romantismul pătrunde în literatura

română după 1830, cu oarecare întârziere,

prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai

Eminescu şi chiar mai târziu, în secolul

douăzeci, ca o stare de spirit ce nu dispare

niciodată.

Romanticii timpurii sunt Andrei Mure ş anu,

Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion

Heliade-R ă dulescu, poeţi ce oscilează între

romantism şi clasicism.

Romantismul, în ţara noastră, este

stimulatorul luptei pentru eliberare si al

desteptarii constiintei nationale. Literatura

romantica din perioada paşoptistă nu se pierde 11

in zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime,

ea este o literatură angajată, pusă în slujba

idealului naţional.

Romantismul românesc apare ca o

mişcare unitară, cu un program bine definit,

care ridică literatura noastră de la încercările

minore ale Văcăreştilor, la geniul universal al

lui Eminescu.

Este o reacţie la imobilismul si

schematismul clasicist, presupunând o

eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”, şi

cuprinde destul de repede intreaga Europă.

Multe din motivele frecvente ale romanticilor

sunt preluate şi de scriitorii români: mitul

strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea

ireversibilă a timpului, omul nemuritor, nopţile,

titanismul, natura, geniul, ierarhia divină.

Romantismul se traduce prin ironie, prin

satiră, prin demonism, promovând meditaţia,

nuvela şi romanul istoric, epopeea sociogonică. 12

Romantismul românesc s-a înfăţişat , în

general, în două ipostaze: una plină de tumult,

patetică şi declamatoare în Muntenia, alta mai

senină şi mai temperată în Moldova.

Caracteristice îi sunt angajarea in istorie si

descoperirea folclorului.

Ca primă generaţie a literaturii noastre

moderne, scriitorii paşoptisti au intrat in

conştiinţa românească drept oamenii

începutului de drum.

Reprezentanţii romantismului de acum dau

operei lor un pronunţat caracter militant ei

fiind deopotrivă scriitori şi revoluţionari.

Ideologia literara:articole programatice si de

doctrina-REVISTE

§ Curierul romanesc

Articolele programatice ale unui curent sau

ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o

importanţă majoră, pentru că au cristalizat şi au

13

dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale

epocii.

În Principatele Române, pe la finele secolului

XVIII şi în primii ani ai secolului XIX, începuse

să pătrundă diferite ziare străine, mai ales

franceze, germane şi greceşti.

      Nevoia unui mijloc de a se răspândi mai

repede ştirile despre întâmplările din ţară şi din

străinătate se simţise de mult.

Cel dintai care a schitat un program

teoretic avand ca scop modernizarea literaturii

romane a fost Ion Heliade Radulescu.

El este fondatorul Curierului romanesc ,

revista in limba romana, aparuta pe 8 aprilie

1829.

Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu

Golescu, comandantul armatelor ruseşti, care a

obţinut aprobarea apariţiei gazetei.Este prima

gazet ă româneasc ă cu periodicitate constant ă

ş i cu apari ţ ie îndelungat ă , gazet ă care pune

bazele presei române ş ti .

14

Încet, încet, Curierul românesc devine ecoul

întregii mişcări literare din ţară; îşi face o

datorie să reproducă din confratele moldovean

"Albina românească" a lui Asachi, ştiri politice,

culturale, literare şi mai târziu să facă acelaşi

lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bari ţ iu :

"Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară".

În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări

de seamă la finele anului şi prin discursurile

ţinute la diferite ocazii”.

În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului

românesc.

În el se găsesc coloane deschise, după bătrânul

Iancu Văcărescu, Grigore Alexandrescu, Ion

Voinescu, Costache Aristia, Cezar Bolliac,

Costache Bălăcescu, Viişoreanu, K. Caragiale,

G. Baronzi, Ion Catina, I. Genilie ş.a. unii din ei

rămaşi necunoscuţi, iar alţii ilustrându-se mai

târziu prin lucrări de valoare.   Curierul

românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică

în limba română, mai ales în Valahia.

15

Ne face cunoscute foile literare ce apar în

vremea aceasta, cum este "Foaia ştiinţifică şi

literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din

Bucureşti, pe lângă foile proprii ale lui Heliade:

"Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe

sexe" (1836).

  În Curier se naşte critica literară în

literatura română. Ea se înfăţişează prin mici

notiţe, în care se apreciază valoarea scriitorilor

şi a celor ce publică scrierile lor în diferite

broşuri.

    Prin Curierul romanesc, Heliade se

formează încet, încet.

Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o

sumă de idei culturale şi literare se răspândesc

în public.

El devine o personalitate şi în locul rolului

modest ce socotea la început că are foaia sa, el

o vede acum cu un rol mare. Aceasta o spune

în no. 93 din anul 1842:

         "Această foaie a fost înainte mergătoare

şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi şi

progresive ce am dobândit; limba ei a crescut 16

dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia

perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător

ajutor la istoria literaturii noastre".

Asadar,inceputurile presei romanesti se

datoreaza unei personalitati curioase, precursor

cu pusee de talent adevarat: Ion Heliade

Radulescu.

Marea influenta pe care el a avut-o asupra

scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin

articolele sale teoretice publicate in ziarul

Curierul romanesc, prin care autorul a

indemnat in primul rand la scris si mai putin la

spirit critic. Datorita insa atmosferei create de

indemnurile sale a fost posibil debutul, intre

1830 si 1840 a unei intregi generatii, din care

s-au remarcat Vasile Carlova, Grigore

Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar

Bolliac.

17

§ Albina românească

Albina românească a fost o gazetă

politico-literară, editată de Gheorghe Asachi la

Iaşi.

Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in

1837 suplimentul literar “Alăuta românească”,

sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.

Dupa Courrier de Moldavie, tipărit la Iaşi

in limba franceză, Albina Româneasc ă este

primul ziar în limba român ă din Moldova, care

alături de Curierul Românesc redactat de I.

Heliade Rădulescu, la Bucureşti, si de Gazeta

18

de Transilvania a lui G. Bariţiu de la Braşov

pune bazele presei periodice româneşti.

§ Dacia literară

Aparuta intr-o perioada dificila pentru

publicatiile autohtone,revista “Dacia literara”

a simbolizat un nou inceput pentru literatura

romana, reprezentand o noutate a presei. Intr-

o perioada in care putinele publicatii existente

prezentau preponderente fapte politice, “Dacia

literara” a fost, prin caracterul sau pata de

culoare in presa romaneasca.

"Dacia literară" continuă idei valoroase

promovate nu cu mulţi ani înainte de reviste

din toate cele trei provincii românesti:

19

"Curierul românesc" (aparut in 1829), al lui Ion

Heliade Rădulescu, in Muntenia, "Albina

românească" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in

Moldova, si "Foaia pentru minte, inimă şi

literatură" (1838), a lui Bariţiu, in Transilvania.

Publicata la 30 ianuarie 1840 revista

marcheaza un punct de cotitura in literatura

romaneasca in care redactorul responsabil al

revistei isi fixeaza ca obiectiv exclusiv

literatura fara a parasi insa telurile politice si

nationale pe care mersesera predecesorii sai.

In Introductie, articol aparut in primul numar

al revistei sunt prezentate realitatile vremii in

privinta publicatiilor nationale.

Sunt mentionate circumstantele politice

anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei

de pana atunci, aducandu-se in discutie si

celelalte ziare nationale, care includeau prea

mult politica fara sa puna accentul necesar pe

literatura.

20

Astfel, “Dacia literara” este prima revista

care se angajeaza sa publice doar lucrari

literare originale din toate provinciile

romanesti, pentru a fi un repertoriu general al

literaturii romanesti.

Mihail Kogalicenu, redactorul responsabil al

revistei traseaza directiile pe care ar trebui sa

se dezvolte literatura autentica sugerand

posibilele surse de inspirtatii in maniera

romantica: istoria nationala, natura si

obiceiurile, traditiile noastre; stabileste tinta

redactiei, cat si rostul criticii care se va

practica:

”Critica noastra va fi nepartinitoare; vom

critica cartea, iar nu persoana” , iar obiectivul

era acela de a oferi tarii “o limba si o literatura

nationala”.

Odata cu articolul program al lui

Kogalniceanu, a aparut un nou punct de vedere

asupra literaturii: multi dintre scriitorii vremii

21

s-au decis sa urmeze sfaturile date de

Kogalniceanu in articolul program, ei elaborand

teme specifice istoriei poporului nostru sau

inspirandu-se din frumusetile naturii.

Epoca literara generata de aparitia “Daciei

literare”, perioada pasoptista, este

caracterizata printr-un proces de efervescenta

creatoare prin receptarea aproape simultana a

influentelor clasice si romantice din literatura

europeana a vremii, si un sincretism al metodei

de creatie ce se poate recunoaste chiar in

opera aceluiasi scriitor.

Dacia literara a fost pulicata pentru a redresa

literatura romana si a oferit impulsul necesar

pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi

nationale.

22

§ Propăşirea

Revista săptămânală de cultură, apărută la

Iaşi intre 9 ianuarie si 29 octombrie 1844, sub

redacţia lui Mihail Kogalniceanu, Vasile

Alecsandri, Ion Ghica si Petre Balş. Primul

număr, în care se publică articolul-program,

este interzis de cenzur ă , de aceea revista

continu ă s ă apar ă sub titlul „Foaie ştiinţifică şi

literară”.

Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe

plan literar si cultural, venind in sprijinul

militantismului revolutionar al epocii.

Articolul - program subliniază ideea unei

reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de

treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai

mult de „adevăratele materiale si intelectuale

a romanilor”, care s ă limiteze ca ş i „Dacia

literar ă ”, mania traducerilor , „izgonind orice

traduceri din scrieri străine, care neavând

23

niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot

imbogăţi literatura”.

În revistă vor fi promovate numai „compuneri

originale românesti”, stiintifice si indeosebi

literare „tot felul de articole originale, proza si

poezie, viata celor mai cunoscuţi autori,

traduceri si extrase din cărţile publicate in ţări

străine, dar al căror subiect se atinge de noi

priviri asupra limbii, bucăti umoristice si, in

sfarsit, critica si instiintarea tuturor scrierilor

noi româneşti”. „Tendinţa de căpetenie” a

revistei este”îndemnul si răspandirea

cunoştinţilor şi literaturii naţionale”.

24

§ Junimea si Convorbiri

literare

Junimea a reprezentat cea mai importanta

miscare literara româneasca, prin care se

produce in cultura autohtona o schimbare

radicala de mentalitate.

Societatea Junimea a fost infiintata la Iasi, in

iarna anului 1864, din initiativa unor tineri

carturari (Petre P.Carp,Vasile Pogor,Teodor

Rosetti,Iacob Negruzzi), colegi de generatie,

stransi in jurul lui Titu Maiorescu, la putin timp

25

de la intoarcerea lor de la studii din

strainatate.

Programul Societatii Junimea :

Activitatea Societatii Junimea s-a desfasurat in

mai multe etape.

1. Cea dintai, ”etapa ieseana”, este

cuprinsa anii 1863 (anul intemeierii) si

1874(anul in care Titu Maiorescu se muta la

Bucuresti).

In anul 1864, Societatea Junimea adopta un

program prin care isi stabilea principiile ce ii

vor calauzi activitatea culturala:

orientarea literaturii spre specificul national;

promovarea specificitatiii esteticului;

sustinerea principiului de autonomie a artei

(arta pentru arta); promovarea “valorii

estetice” ;

26

organizarea, la Iasi, a unei serii de prelegeri

publice (“prelectiuni populare”);

organizarea, cu regularitate, in casa lui

Vasile Pogor, a unor lecturi din opere

autohtone, productii originale ale junimistilor,

urmate de discutii;

achizitionarea unei tipografii, cu ajutorul

careia sa se tipareasca manuale scolare, carti

de stiinta, literatura si mai ales, editii

stintifice,”cu note explicative si index”,ale

tuturor cronicarilor si istoriografilor romani;

abordarea problemelor limbii si ale

ortograiei, combatand tendinta latinizanta de

promovare a ortografiei etimologice;

alcatuirea unei antologii cu cele mai

valoroase poezii autohtone, de la poetii

Vacaresti pana la Vasile Alecsandri. Societatea

Junimea discuta si o multitudine de probleme

filozofice, juridice si sociale, polemizand cu

multi dintre contemporani.

Societatea isi creeaza puternice

adversitati, deoarece contemporanii

27

dezaprobau tendinta membrilor societatii de a

pune in discutie toate aspectele culturale ale

vremii si de a le critica foarte sever.

Din aceste polemici se naste un

program general al Junimii, constand in

combaterea “directiei de astazi din cultura

romana”si afirmarea necesitatii unei directii

noi”, adica a unor schimbari profunde in toate

planurile culturii; combaterea formelor fara

fond, respingerea elemtelor de impostura si

artificialitate rezultate din procesul de import

grabit al tiparelor civilizatiilor occidentale.

2. A doua etapa din existenta Junimii se

situeaza intre anii 1874-1885.

Dupa mutarea lui Titu Maiorescu la

Bucuresti, sedintele Junimii se tin la Iasi, cat si

la Bucuresti, in locuinta lui Titu Maiorescu.In

1885, societatea se muta in capitala,o data cu

plecarea din Iasi a celor mai multi dintre

junimisti.

In aceasta etapa, principala activitate a Junimii

a fost lectura operelor originale. 28

Atractia exercitata de cenaclul junimist era

atat de mare, incat veneau sa citeasca multi

dintre scriitorii de valoare ai vremii.

Astfel, Alecsandri citeste Fantana

Blanduziei, Despot-Voda si Ovidiu, Caragiale O

noapte furtunoasa, Eminescu citeste cele mai

mlte dintre poeziile sale, iar Alexandru

Macedonski este prezent cu poemul Noapte de

decemvrie.

Alaturi de literati, la sedintele Societatii

Junimea au participat numerosi lingvisti,

istorici, savanti din diferite domenii, discutand

problemele majore ale culturii si stiintei.

Prin intreaga sa activitate, Societatea Junimea

a fost considerata cel mai de seama cenaclu si

cea mai importanta societate culturala din

istoria literaturii romane.

Trasaturile junimismului

Societatea Junimea si revista Convorbiri

literare au creat un anumit mod de a intelege

cultura, fenomenul primind, in ansamblu,

29

numele de spirit junimist. Sintetizate de Tudor

Vianu, trasaturile caracteristice ale acestui

spirit au fost umatoarele:

1) Inclinatia spre filozofie . Intelectualii foarte

cultivati, toti junimistii au fost oameni cu o

pregatire filozofica, la curent cu evolutia

stiintei si a literaturii.

2) Spiritul oratoric . Junimea a dezaprobat

modul de a vorbi in public al generatiei

anterioare, care contribuie la crearea unei

frazeologii demagogice.

3) Cuvantarile junimistilor se caracterizeaza

printr-un sever control al expresiei. Ei creeaza

un nou stil oratoric, caracterizat prin

rigurozitate si laconism .

4) Clasicismul . Junimistii au incurajat

promovarea literaturii clasice, intelegand prin

aceasta atat literatura ce apartinea curentului

clasic propriu-zis, cat si operele contemporane

ce intruneau prin valoarea lor artistica

elementele clasice.

5) Ironia . Junimistii cultivau umorul si ironia. Ei

aveau convingerea ca nu se poate construi

30

nimic pe o baza noua fara a distruge mai intai,

cu ajutorul ironiei, prejudecatile si ideile

gresite. Una dintre tintele ironiei lui Maiorescu

a fost”betia de cuvinte”.

6) Spiritul critic . Junimistii au fost partizanii

spiritului critic in cultura, adica ai acelei

atitudini care nu admite nimic decat sub

rezerva discutiei si a argumentatiei temeinice.

In studiul intitulat In contra directiei de astazi

in cultura romana ,Titu Maiorescu a facut

observatia ca, de la 1821 incoace, dezvoltarea

tarii s-a realizat prin preluarea de la alte

civilizatii europene a unor “forme”(adica a

unor institutii sociale sau culturale) ce nu ar

corespunde “fondului”, adica spiritului

traditional, felului de viata de la noi.

Observatia maioresciana a devenit celebra sub

numele”forme fara fond”.

§ Convorbiri literare

31

Revista Convorbiri literare, aparuta la 1

martie 1867 din initiativa lui Iacob Negruzzi, in

paginile careia s-au publicat in timp cele mai

multe dintre operele marilor clasici: Eminescu,

Caragiale, Maiorescu, Creanga, Slavici, devine

curand dupa aparitie cea mai importanta

publicatie a epocii.

Iacob Negruzzi a fost insarcinat de Junimea

cu editarea revistei, de care s-a ocupat timp

de 28 de ani.

Convorbirile apar la inceput bilunar, in 16

pagini, intr-un tiraj de 300 de exemplare.Prin

comparatie cu programul coerent pe care il

formulase cu decenii in urma Dacia literara,

care debutase cu o rubricatie fixa si o politica

si culturala bine definita de la primul

numar,Convorbirile puteau trece drept o

initiativa modesta, amatorista chiar.Revista nu

este exclusiv literara.Ea acorda un spatiu

important studiilor stiintifice si general

culturale, inscriindu-se in curentul epocii.

Primii autori de literatura publicati de

revista se numarau Iacob si Leon Negruzzi, M.

32

Cornea, Scarlat Capsa, Th.Serbanescu ,

V.Pogor, Nicu Gane, cei mai multi dintre ei

catalogabili in a doua linie valorica.

Primul succes remarcabil este cooptarea

lui Alecsandri, care isi publica incepand cu

nr.20, Canticele comice. Rar, revista

gazduieste si unele recenzii semnate de

Maiorescu, Pogor, Carp sau N.Quintescu.

Mai tarziu, revista junimista are sansa sa

publice cele mai remarcabile productii literare

ale momentului: in 1868 Alecsandri

incredinteaza colegilor sai Pastelurile,

iar in 1872- poemul istoric, Dumbrava Rosie.

Din 1970, incepe colaborarea cu Eminescu, cu

Venere si Madona(nr4), Epigonii(nr 12), apoi in

1871(nr1) Mortua est.

Aceste trei poeme ii furnizau lui Maiorescu

argumentele inscrierii poetului debutant in

directia semnalata in 1872.

Dintre prozatori,Convorbirile au recrutat

de timpuriu, pe ardeleanul Ioan Slavici,care isi

publica aici povestile si basmele populare, apoi

33

nuvelistica exemplara: Popa Tanda, Scormon,

Budulea Taichii(1880). Revista publica nuvela

lui Eminescu- Sarmanul Dionis , apoi Fat-Frumos

din tei. Directia noua a prozei romanesti

(anticipata de Maiorescu din1872) este

spectaculos ilustrata in paginile revistei care

publica jurnalul lui Alecsandri-Calatorie in

Africa si apoi povestile, nuvelele si Amintirile

lui Creanga. Nu trebuie omise nici Scrisorile

Catre V.Alecsandri ale printului Ghica.

Dramaturgia este stralucit ilustrata de

Convorbiri, prin publicarea integrala a pieselor

caragialiene,incepand cu O Noapte

furtunoasa(1879), dar si a creatiilor teatrale

tarzii ale lui Alecsandri: Sanziana si

Pepelea(1883), Fantana Blanduziei(1884),

Ovidiu(1885). Nu lipsesc din revista traducerile

din marea literatura a lumii (Homer, Ovidius,

Lamartine,Shakespeare, Schiller, Goethe,

Byron, Baudelaire si multi altii) si nici literatura

populara.

34

Bine reprezentate sunt si lucrarile de

orientare stiintifica, cele mai spectaculoase

interventii fiind disputele filologice prilejduite

de reforma ortografica. Maiorescu le

inaugurase prin studiul sau Despre scrierea

limbii romane. Revista mai gazduieste Critica

ortografiei d-lui Cipariu, urmat apoi de o

intreaga serie de studii maioresciene. Dar

mentorul Junimii nu adus singur aceasta

batalie extrem de importanta pentru

dezvoltarea viitoare a limbii romanesti.A tinut

sa i se alature filologul Vasile Burla, cu niste

Observari polemice asupra gramaticei limbei

romane de Tim Cipariu, urmate de un protest

Contra ortografiei impusescoalelor romane din

Moldova de Ministerul Instructiunii Publice.

Dintre filologi, se mai remarca studiile lui

A.Lambrior,

Limba romana veche si noua,Observari asupra

Ortografiei romane,Cuvinte de reverenta la

romani si Idreptariu.

Cu o astfel de reprezentare, sectiunea

filologica a Junimii, a reusit sa creeze cadrul cel

35

mai propice aparitiei unei noi generatii de

cercetatori, care vor asigura longevitatea

acestor preocupari in paginile Convorbirilor.

Printre ei se vor afla Al.Philippide, Sextil

Puscariu, Ov.Densusianu.

Totodata, in cadrul cenaclurilor sunt

stimulate discutii pe teme istoriografice,

preocupari care au creat premisele aparitiei in

cercul junimist si implicit in paginile

Convorbirilor a unei generatii de istorici, intre

care Xenopol si apoi N.Iorga.

Revista Convorbiri literare, in perioada cat

a functionat la Iasi (1867-1885) a fost o tribuna

fara precedent a spiritului novator al

epocii.Desi amenintata in repetate randuri de

influentele activitatii politice a membrilor

Junimii, ea a reusit sa ramana o publicatie

literara si stiintifica.

Numit profesor la Universitatea Bucuresti

in 1885, Iacob Negruzzi ia cu el si Convorbirile,

mutare ce avea sa consolideze si mai mult

noua filiala.

36

Noul cerc intelectual va furniza

Convorbirilor material stiintific din plin

(istoriografie, filologie, filozofie, estetica,

folcloristica dar si economie politica sau studii

juridice),dar din paginile revistei lipseste

marea literatura care o consacrase.

Cei mai multi scriitori ai Junimii incetasera

sa scrie: Eminescu era bolnav si nu mai daduse

dupa 1883 nimic semnificativ; Creanga,din ce

in ce mai slabit de crizele epileptice nu poate

raspunde cererilor insistente de texte noi ce

veneau la redactie; Caragiale se abtine de la

scris dupa esecul comediei D’ale carnavalului si

va reveni abia spre sfarsitul deceniului.Despre

o noua generatie de scriitori nu putea fi vorba.

Pe cat de greu de stabilit data nasterii

acestui fenomen cultural, pe atat de dificila

este si sarcina de a preciza cand s-a incheiat.

Maiorescu tine cu orice pret sa faca scoala si in

acest scop atrage noi generatii de intelectuali

in sfera sa de influenta,dorind sa formeze o

noua Junime., insa Negruzzi ia decizia la 1

ianuarie 1895 sa se retraga de la conducerea

37

revistei, lasand-o pe mana tinerilor,care ii vor

schimba radical orientarea. Acesta este practic

inceputul sfarsitului, caci fenomenul cultural

junimist se incheiase.

Astfel se face ca spre sfarsitul secolului al

XIX-lea, marii scriitori ramasi in viata sau cei

ridicati din noua generatie devin ostili Junimii

si Convorbirilor si ii descoperim activand in alte

publicatii ale epocii de cu totul alte orientari.

(Caragiale, Slavici, Cosbuc, Delavrancea,

Vlahuta).

38

§ Scriitorii paşoptişti

Programul Daciei literare a avut un mare

impact asupra creaţiei literare din epocă,

declanşând un proces de îmbinare echilibrată a

tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la

curentele literare europene , păstrând însă un

specific autohton ce se constituie într-o

abordare creatoare a unor teme şi motive de

largă circulaţie.

Scriitorii români ai epocii asimilează rapid

manifestul romantismului francez şi aplică

principiile acestuia, cu particularităţile

curentului naţional- popular de la revista Dacia

literară.

Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat

teme şi motive romantice, au ales istoria ca

sursă de inspiraţie pentru o lirică a 39

patriotismului ardent şi natura - coordonată a

sufletului românesc, au valorificat literatura

populară şi mitologiile orientale. Fantezia

creatoare, libertatea de creaţie, aspiraţia spre

absolut, spiritul rebel şi contestatar sunt

câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti.

Scriitorii pa ş opti ş ti :

*Nicolae B ă lcescu scrie “Românii supt Mihai

Voievod Viteazul”, “descrierea religios

inspăimântată a unei Românii de o măreţie

sălbatică”(G. Călinescu); evocând numai “

câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei

noastre, dedicate lui Mihai Viteazul, care

cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte

vitejeşti, în exemple minunate de jertfire către

patrie”, Bălcescu reconstituie nu numai istoria

marelui voievod , ci, de câte ori are prilejul,

descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în

care se desfăşoară evenimentele, cu alte

cuvinte mai tot pământul românesc; e o carte

40

despre trecut, scrisă însă pentru marile idealuri

ale prezentului şi ale viitorului; marele

revoluţionar paşoptist doreşte să insufle

contemporanilor săi nu numai dorinţa de

libertate şi de unitate naţională , ci şi

sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor

şi bogăţiilor întregului pământ românesc, chiar

dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub

stăpânire străină;

*Costache Negruzzi prezintă, în “Alexandru

Lăpuşneanul”, “destinul unui domnitor infernal

ca Richard al III-lea” (Paul Cornea);

*Mihail Kog ă lniceanu publică, în 1849, un prim

capitol de roman, “Tainele inimii”;

*Ion Ghica, abordând “stilul scrisorilor”, pline

de informaţii despre personajele şi epoca

respectivă, scrie “Scrisori către Vasile

Alecsandri”;

41

*Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi

culege, în 1846, balada “Mioriţa” pe care i-o

trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri;

*Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende

istorice”, arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan

cel Mare”, “Mircea cel Mare şi solii”, “Daniil

Sihastrul”, “Codrul Cosminului”, în care cultivă

imaginea eroului romantic desprins din cadrele

istoriei naţionale; scrie epopeea “Traianida”, o

amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric,

călătoreşte prin Asia Mică, Palestina, şi Egipt,

ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului”

fiind rodul acestei inedite expierenţe

romantice; scrie “Cântece şi plângeri”, “Poesii

vechi şi noue”, “Manoil”(roman publicat in

1855 in “România literară” a lui Alecsandri)

ş.a;

*Grigore Alecsandrescu se remarca prin

meditatii romantice, “Trecutul.La mănăstirea

Dealului”,” Umbra lui Mircea. La Cozia”, 42

“Răsăritul lunei. La Tismana”, “Mormintele. La

Drăgăşani”, care dau expresie temei ruinelor;

*Vasile Alecsandri :

“In Alecsandri vibrează toată inima, toată

mişcarea compatrioţilor săi, câtă s-a putut

întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a

poporului nostru de astăzi. Farmecul limbii

române în poezia populară el ni l-a deschis;

iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele

celor mai mulţi dintre noi el l-a

întrupat;frumuseţea proprie a pământului natal

şi a aerului nostru el a descris-o;[...] când

societatea mai cultă a putut avea un teatru în

Iaşi şi Bucureşti, el a răspuns la această dorinţă,

scriindu-i comedii şi drame; când a fost chemat

poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din

urmă, el a încălzit ostaşii noştri cu raza

poeziei.” (Titu Maiorescu,1886);

43

*Andrei Mure ş anu , originar din Bistriţa

transilvană scrie poezia “Un răsunet”, care l-a

făcut celebru, devenită astăzi imnul naţional al

României.

Afirmarea acestei generaţii de scriitori,

gazetari, istorici şi oameni politici, numită de

posteritate generaţia paşoptistă, a determinat

începutul modernităţii noastre culturale, o

perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile.

44

§ Poezia paşoptistă –» Specii

cultivate

Perioada premergătoare revoluţiei de la

1848 a însemnat inceputul poeziei noastre

romantice. Poezia paşoptista pune bazele liricii

moderne româneşti.

Ea răspunde, în general, direcţiilor şi

principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în

articolul “Introducţie” din primul număr al

revistei Dacia literară, în sensul că este o

poezie socială, adaptată la momentul istoric si

chiar politic, conformă cu idealurile de libertate

şi unire ce animau sufletele românilor de

pretutindeni. Acum se afirma cu putere spiritul

naţional, încrederea în valorile tradiţionale,

populare, în istoria, natura şi folclorul

românesc, care devin acum, alături de

evenimentele social-politice ale momentului,

teme predilecte ale poeţilor.

45

Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este

militantismul regăsit în creaţiile literare, care

se constituie în adevarate manifeste pentru

împlinirea unităţii şi independenţii naţionale,

pentru dreptate socială.

Se dezvolt ă astfel o poezie retoric ă ,

declamativ ă , grandilocvent ă , cu exprimare

direct ă a ideilor ş i sentimentelor, într-un stil

avântat; cu un limbaj adecvat în ţ elegerii de

c ă tre marea mas ă de cititori , în care teme vechi

precum iubirea, destinul, fericirea, moartea

etc. se completează cu mediţatia asupra locului

omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale,

al luptei, al creatorului-bard, al ruinelor,al

mormintelor, al revoluţiei etc.

Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi

evocarea realităţilor sociale constituie o altă

caracteristică a literaturii paşoptiste, scriitorii

ironizând cu severitate moravurile

societăţii,condamnând cu fermitate abuzurile si

46

nedreptăţile manifestate în epocă.

Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de

ordin cultural şi literar: deschiderea spre

cultură şi literatura lumii, alături de revenirea

spre valorile morale şi artistice ale

spiritualităţii româneşti. Scriitorii devin

conştienţi că literatura şi cultura română pot

intra în universalitate doar prin valorificarea

specificului nostru naţional, a surselor tematice

si de exprimare pe care le oferă folclorul şi

istoria naţională.

Din punct de vedere compoziţional, operele

scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu

clasicismul, iluminismul cu preromantismul, de

unde a rezultat si o mare varietate de specii

literare.

Ideea naţională poate fi considerată nucleul

tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub

forma ataşamentului la valorile poporului,ale

pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh.

47

Asachi, La patrie, C.Bolliac, O dimineaţă de

Caraiman, I.Heliade-Rădulescu, Zburătorul), a

elogiului realizărilor poporului (Gh. Asachi, La

introducerea limbii naţionale în publică

învăţătură, C.Bolliac, La cea întâi corabie

românească), a prezentării trecutului ca model

pentru prezent (Gr. Alexandrescu, Umbra lui

Mircea. La Cozia, I.Heliade-Rădulescu, O noapte

pe ruinele Târgoviştei).

Un loc aparte în valorificarea tematicii

istorice îl ocupă balada, o împletire de

elemente epice, lirice şi dramatice, poate cea

mai complexă specie a a momentului, în care,

sintetizând, patetismul cu patriotismul şi cu

valorile morale, poeţii devin cântăreţi ai

trecutului glorios ( D.Bolintineanu, Muma lui

Ştefan cel Mare,Gh.Asachi,Dochia şi Traian).

Un alt pilon tematic îl reprezintă

critica societăţii contemporane, sub forma

satirei ( Gh. Alexandrescu, Satira.Duhului

meu, Gh. Asachi, Soţie de modă) şi a fabulei

(Gr. Alexandrescu, Câinele şi căţelul, Gh.

48

Asachi, Musca şi carul, I.Heliade-Rădulescu,

Cumătria cioarei, când s-a numit

privighetoare).

Iau avânt lirica filozofică ( I.Heliade-

Rădulescu, Visul, D.Bolintineanu, Scopul

omului), cea religioasă ( I.Heliade Rădulescu,

Cântarea dimineţii, Gr. Alexandrescu, Candela)

şi cea erotică ( Gh. Asachi, Dorul, Gr.

Alexandrescu,Aşteptarea, D.Bolintineanu, O

fată tânără pe patul morţii).

Se afirmă artistul-cetăţean, exponent al

conştiinţei colective, aşa cum se observă în

poezia “Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau

“Anul 1840” a lui Gr. Alexandrescu.

Al. Russo inaugurează în literatura română

poemul în proză. Acesta se adreseaza

generaţiei sale, pentru a atrage atenţia asupra

meleagurilor patriei, asociând frumuseţile

naturii mărturiilor unei istorii străvechi.

Pentru a comunica dinamismul istoriei, pe de o

parte, şi pentru a prezenta aspectele

fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte,

zbucium si măreţie, pe de altă parte, poeţii şi-au 49

ales drept modalitate de expresie artistică

legenda – specie literară plină de patos şi de

evocare.

Legendele lui I. Neculce (publicate în “O

samă de cuvinte”), reprezintă punctul de

pornire a numeroaselor lucrări ce aparţin epocii

şi tematicii paşoptiste.Legendele lui V.

Alecsandri, ca şi cele ale lui D. Bolintineanu,

exprimau în mod vădit sentimentul naţional şi,

concomitent, purtau pecetea unei creaţii

artistice, la baza căreia stau studierea şi

valorificarea istoriei,si a folclorului.

Dramaturgia este reprezentată de Vasile

Alecsandri, prin “Iorgu de la Sadagura”,

scriitorul ironizând tendinţa de a imita

Occidentul în ciclul “Chiritelor”, în care

micul provincial este satirizat într-o manieră

ce-l precede pe Caragiale, sau prin “Despot-

Vodă”, o dramă istorică. In general, încercările

„dramatice” ale epocii (multe dintre ele

rămase nepublicate, dar şi cele ale lui N.

Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, 50

G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C. D.

Aricescu, chiar şi cele ale lui D. Bolintineanu

etc.) sunt putţin valoroase din punct de vedere

artistic, dar ele prezintă interes pentru istoria

constituirii acestui gen în literatura română şi

au meritul de a fi veritabile documente şi

mărturii ale vremurilor trecute.

Observăm astfel că poezia paşoptistă

cultivă specii lirice şi epice. În unele opere se

îmbină trăsături ale mai multor specii.

Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova,

Înserare, Ruinurile Tărgoviştii, Vasile

Alecsandri, Pasteluri), idila (Vasile Alecsandri,

Rodica), elegia (Vasile Cârlova, Păstorul

întristat, Dimitrie Bolintineanu, O fată tânără

pe patul morţii, Vasile Alecsandri, Steluţa),

meditaţia (Grigore Alexandrescu, Meditaţie,

Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1848, Ion

Heliade-Rădulescu, Visul, O noapte pe ruinele

TărgoiHşteî), oda şi imnul (Vasile Cârlova,

Marşul oştirii romane, Vasile Alecsandri, Odă

ostaşilor romani, Hora Unirii, Deşteptarea 51

României, Andrei Mureşanu, Un răsunet), satira

şi epistola (Grigore Alexandrescu, Satiră,

Duhului meu, Vasile Alecsandri, Epistolă

generalului Florescu).

Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică

(Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul), balada

istorică (Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan

cel Mare, Mircea şi solii), poemul (Vasile

Alecsandri, Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de

plai), legenda (Vasile Alecsandri, Legenda

ciocârliei, Legenda rândunicăi), fabula

(Alexandru Donici, Fabule, Grigore

Alexandrescu, Fabule), snoava în versuri

(Anton Pann, Povestea vorbei), epopeea (Ion

Heliade-Rădulescu, Anatolida, Mihaida, Dimitrie

Bolintineanu, Traianida).

Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia

începuturilor şi, poate de aceea,

disponibilitatea de a aborda mai multe

domenii, genuri, specii, mai multe tipuri de

scriitură.52

Paşoptismul literar s-a manifestat într-o

juxtapunere de curente literare, directii

estetice si stiluri, coexistând laolaltă elemente

iluminişte cu cele de neoclasicism, umanism,

realism, mesianism utopic şi naţional, toate in

formele romantismului, ce începuse deja a se

afirma ca un curent literar modern, în

descendenţa celui francez.

Faptul că literatura româna a păşit pe calea

„europenizării” cu întârziere a exercitat o

influenţă vădită asupra ritmului de dezvoltare şi

asupra căutărilor ei ideatico-artistice.

Orientarea spre înnoiri radicale, tendinţa de

sincronizare la toate nivelurile cu ţările

dezvoltate din punct de vedere economic şi

cultural constituie caracteristica principală a

paşoptismului.

Invăţământul, presa, teatrul, literatura,

ştiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent.Iau

fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, ,creşte

numărul revistelor şi al altor periodice,al

cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un

public cititor, se organizează biblioteci de 53

literatură beletristică,se infiinţează o viaţă

artistică specific românească, bazată pe

tradiţia populară, ia amploare mişcarea de

culturalizare a maselor.

Per ansamblu, literatura paşoptistă s-a

dovedit a fi democratică, naţională, educativă,

ea având şi dificila sarcină de a forma un

public,

de a-l modela conform idealurilor social-

politice ale momentului.

În numele aceleiaşi specificităţi naţionale,

s-a dus bătălia pentru o limbă unitară, cu

conştiinţă clară că existenţa acesteia e o

condiţie pentru păstrarea identităţii

naţionale.Scriitorii de seamă au apărat

principiul fonetic în ortografie şi,pronunţându-

se în problema neologismelor, au adoptat

principiul împrumutului moderat,în limitele

necesităţilor impuse de dinamica socială şi

culturală.

54

Doctrina literară, câta a fost, a avut un caracter

hibrid, ecletic,dar asta nu i-a impiedicat pe

scriitori să aspire,conform personalităţii

fiecăruia,la un frumos etern, la totalitate şi

determinare, cu convingerea că realitatea are

un sens unic, care se cere descoperit prin

cuvânt.

IDEI PRINCIPALE

Defini ţ ie

*Paşoptismul cuprinde perioada literară dintre

1840 si 1860, perioadă care pentru literatura

română înseamnă epoca de modernizare, de

afirmare a romantismului şi de fundamentare a

majorităţii speciilor.

*Debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor

române de sub dominaţie otomană

de începutul unei energizări economice şi al

dobandirii libertăţilor politice.

Afirmarea romantismului

In jurul anului 1848 romantismul este un 55

curent la modă în toată Europa, astfel încât el

ajunge şi în ţările române sub o formă moderată

însă, fiind mai ale un curent cultural, impregnat

de idei iluministe. Reprezentantii

romantismului de acum dau operei lor un

pronuntat caracter militant ei fiind deopotriva

scriitori si revolutionari.

Reprezentanti

Vasile Alecsandrii, Grigore Alexandrescu, Alecu

Russo, Costache Negruzzi, Ion Heliade

Radulescu, V. Carlova, D. Bolintineanu, Nicolae

Balcescu s.a.

Reviste

Un moment important pentru literatura romana

a fost aparitia revistelor:

*Curierul romanesc (8 aprilie 1829 si 19 aprilie

1848)-Heliade Radulescu >in Muntenia

*Albina romaneasca (1 iunie 1829)-Gheorghe

Asachi >in Moldova

56

*Gazeta de Transilvania (12 martie 1838) &

Foaia peentru minte, inima si literatura (2 iulie

1838-24 februarie 1865)

Baritiu >in Transilvania

*Dacia literara (30 ian 1842)-Mihail

Kogalniceanu

*Propasirea (9 ianuarie-29 octombrie 1844)-

Kogalniceanu, Alecsandri, Ion Ghica si Petre

Bals)

*Convorbiri literare ( 1 martie 1867)

Junimea a reprezentat cea mai importanta

miscare literara romaneasca,prin care se

produce in cultura autohtona o schimbare

radicala de mentalitate

Fundarea speciilor

Poezia paşoptista este cea care pune bazele

liricii moderne româneşti.

Speciile literare cultivate in aceasta

perioadă reprezintă receptarea aproape

simultană a influenţelor clasice şi romantice din

57

literatura europeană a vremii şi un sincretism

al metodei de creaţie ce se poate recunoste

chiar in opera aceluiaşi scriiitor.:elegia,

epopeea istorică, epopeea cosmogonică,

epistola, odă, balada istorică, balada fantastică,

meditaţia, satira, fabula, comedia.

In concluzie, putem spune ca literatura a

avut un rol deosebit de important fiind ca un

aer diafan ce a invaluit secolul natiunilor cu

mireasma modernizarii. Conceptul de literatura

inclunzand transmiterea emotiilor estetice,

trezirea sentimentului national, educatia

morala, mesianismul social.

Totodata un rol deosebit l-au avut si

scriitorii prin operele lor lasandu-si amprenta

asupra literaturii.

Scrierile lor sunt freamatul vechi al epocii

glorioase ce au starnit admiratie imnica de-

alungul secolelor.

58

§ Sfarsit §

Componentii grupei:

Cojocariu Anca

Haidautu Patricia

Pascariu Benny

59

Sarban Cornelia–Anca

60