1

Studiu de caz“Formarea conştiinţei istorice”

Cuprins

1) Ce inseamnă “Formarea conştiinței istorice” ;

2) Contextul umanismului românesc – Timp și spațiu – Primele încercări istorice;

Principalele teme; Trăsaturile umanismului românesc;

3) George Călinescu “Istoria literaturii române de la origini pană in prezent;

4) Istoriografia românească : Cronicarii / Cronicile;

∙ Ocupația cronicarilor despre rolul istoriei:- funcția educativă și moralizatoare a istoriei;

- obligația cercetării critice a izvorului şi documentelor istorice;∙ Teme fundamentale in cronici:

5) Lingvistica, civilizaţia, şi cultura ca argumente..- originea romană, comună tuturor romanilor;

- latinitatea limbii române (argumente) ;- instituția domniei, personalitați;

6) Concluzii.

2

1) Ce înseamnă?

3

Formarea conştiinţei istorice, este încercarea

de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni, prin raportarea la alte popoare, urmărind:- situarea în timp şi

spaţiu;- evenimentele istorice;- limba;

- cultura şi civilizaţia;

- mentalităţile;

• Conştiinţa istorică, se naşte din încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni, prin raportare la alte popoare. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile.

4

2) Contextul umanismului românesc

– Timp și spațiu –

Primele încercări istorice

5

a. Epoca întunecată : În ceea ce priveşte operele scrise româneşti înainte de sec. al XVI-lea, se

poate spune că acestea sunt puţine şi niciodată exemple elocvente de literatură propriu-zisă.

În general, precursorii literaturii române sunt consideraţi cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce, însă înaintea lor s-au făcut cunoscuţi şi alţi umanişti români.

b. Umanismul : Cultura românească şi, implicit, cronicarii români, au fost exponenţii unui

umanism târziu. Acesta implică devotament pentru căutarea adevărului şi moralităţii prin

mijloace umane, în sprijinul intereselor oamenilor. Primele preocupări istorice apar, în cazul românilor, începând cu secolul al

XVI-lea. Aceasta se datorează creşterii interesului cărturarilor şi erudiţilor pentru

contacte cu alte civilizaţii.

Principalele teme:

6

Temele fundamentale abordate de cronicari, dar şi de ceilalţi literaţi preocupaţi de conştiinţa istorică a românilor, sunt:

Originile poporului român; Limba română;

Continuitatea evenimentelor istorice; Instituţia domniei.

Trasaturile umanismului românesc:

7

a) Caracterul educativ al literaturii - cronicarii scriu dintr-un motiv umanist: Grigore Ureche Predoslovie: “ca sa nu se inece a toate taraie anii trecuti si

sa nu stie ce s-au lucrat sa sa asemene fiaralor, si dobitoacelor celor mute si lara minte“; "au lasat izvod pre urma si bune si rele sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie invatatura, despre cele rele sa se fereasca si sa se socoteasca iara pre cele bune sa urmeze si sa invete si sa se indirapteze".

Miron Costin: Deci fratilor cetitorilor, cu cat va veti indemna a ceti pre acest letopisetu mai mult cu atat veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai invatati a dare raspunsuri la sfaturi, la domni si la noroade de cinste".

b) Caracterul patriotic - sustine tezele etnogenezei: romanitatea poporului roman, latinitatea limbii romane, unitatea poporului roman, continuitatea romanilor in Dacia:

Miron Costin de neamul moldovenilor; Dimitrie Cantemir Hronicul, vechimii romano-moldo-vlahilor.

8

c) Caracterul militant - ei lupta pentru independenta nationala: Istoria cresterii si descresterii imperiului Otoman, da speranta eliberarii

popoarelor asuprite din Europa de imperiul Turc. (Dimitrie Cantemir)- Istoria ieroglifica - arata lupta sa pentru a stabilii influenta imperiului turc

in Moldova - alianta cu Petru cel Mare. (Dimitrie Cantemir)

d) Caracterul filosofic - se introduc meditatii si concluzii asupra istoriei si omului.

Dimitrie Cantemir: Compendiul sistemei logicei generale; Istoria ieroglifica; Divanul sau galceava inteleptului cu lumea: Miron Costin “Viata lumii” - poem filosofic, pe tema fortuna labilis.

e) Caracterul popular - descoperirea folclorului si a specificului national: Dimitrie Cantemir: “Descriptia Moldaviae”; Dosoftei Mitropolitul: “Psaltirea” - pre versuri tocmita; Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce: folosesc proverbe, zicatori,

traditii, expresii ale limbii populare.

f) Caracterul stiintific - fac trecerea de la cronici la istorie: Dimitrie Cantemir: Istoria cresterii si descresterii Imperiului Otoman - este

scrisa pe baza documentelor din arhivele turcesti de la Constantinopol. Stolnicul Constantin Cantacuzino, foloseste documente pentru a realiza

Istoria Tarii Romanesti.

3) George Calinescu:

9

G. Calinescu face parte din seria scriitorilor de formatie enciclopedica , ale caror personalitate si activitate plurivalenta este coplesitoare .

Opera lui G. Calinescu este unitara, in sensul ca aceleasi modalitati estetice circula de la proza la istorie literara si de la critica la poezie, intr-un univers literar coerent.

 Conform principiului ca ,, a intelege, inseamna a crea din nou, a reproduce in tine momentul initial al operei ’’, Calinescu incearca sa fondeze o metoda critica similara creatiei, avand permanent in vedere procesul istoric: ,, viseaza pe marginea textelor si le duce mai departe ideea si mesajul , aratand ceea ce ar fi putut deveni cartea ’’.

 G. Calinescu vine in literatura romana din literatura univesala, avand convingerea ca unui critic si unui istoric literar, pe langa pregatirea de specialitate si filozofica, ii este necesara cunoasterea in adancime macar a unei literaturi straine . Numai astfel se pot raporta valorile nationale in contextul literaturilor lumii sau numai astfel este posibila o ierarhizare a valorilor.

- G. Calinescu aplica in Istoria literaturii, ideea enuntata in lucrarea “Principii de estetica” , dupa care „nu e cu putinta o critica fara perspectiva totala istorica ” , dupa cum si istoria literaturii trebuie sa apeleze la criteriile estetice ale criticului : „ istoria literara este o istorie de valori si ca atare cercetatorul trebuie sa fie in stare intai de toate sa stabileasca valori, adica sa fie critic ” .

-  Istoria literaturii, comparata de unii comentatori cu un roman ale carui personaje ar fi scriitorii , dovedeste faptul ca, in personalitatea lui G. Calinescu, istoricul literar si criticul se asociaza cu prozatorul de mare talent : pagini precum cele dedicate portretului lui N. Iorga sau descrierii Rasinarilor se inscriu printre filele antologice ale literelor romanesti .

4) Istoriografia româneascăşi cronicarii

10

Cronicarii:

11

Unii dinre cronicarii români sunt:

- Nicolaus Olahus;

- Grigore Ureche;

- Miron Costin;

- Ion Neculce;

Primul istoric - Nicolaus Olahus: Cel care scrie pentru prima dată despre originea poporului

român şi despre unitatea acestuia, este Nicolaus Olahus, în lucrarea sa “Hungaria”.

Scrierea este datată din 1536, şi este scrisă în limba latină.

Istoriografia:

12

Istoriografia începe opera de consemnare a istoriei româneşti la sfârşitul secolului al XV-lea la curtea domnească a Moldovei, în timpul lui Ştefan cel Mare, iar în secolul al XVI-lea iniţiativa se regăseşte şi in Ţara Românească.

In limba română, istoriografia s-a născut o dată cu ridicarea noii boierimi între secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, ca o consecinţă a renunţării la uzul limbii slavone în actele de cancelarie şi a tendinţei marilor feudali de a subordona puterea domnească.

Un rol însemnat în dezvoltarea istoriografiei, mai ales a celei moldoveneşti, l-a jucat umanismul târziu al şcolilor din Polonia. Ideea apartenenţei poporului român şi a limbii sale la ginta latină, aceea a originii comune şi a legăturilor de neam şi limbă între toţi românii, trebuie puse pe seama influenţei umanismului.

a) Nicolaus Olahus: Născut în 1493 la Sibiu, a fost un umanist,

istoriograf şi om politic de origine română care a activat pe teritorului Regatului Ungariei.

Numele său în maghiară este Miklós Olá, cu referire la originea sa română (olah=valah).

Nicolae Olahus, este primul “istoric”, cel care scrie pentru prima dată despre originea poporului român şi despre unitatea acestuia, în lucrarea sa “Hungaria”.

Scrierea este datată din 1536 şi este scrisă în limba latină.

“Recunoaşterea internaţională”: În calitate de cărturar, Nicolaus Olahus a întreţinut o

vastă corespondenţă cu numeroşi oameni de cultură europeni, având recunoaşterea lui Erasmus din Rotterdam.

Lucrările cele mai importante, redactate în timpul şederii în Olanda, oferă informaţii cu privire la topografia şi istoria Transilvaniei.

13

↑ Nicolaus Olahus

Harta grupurilor etnice şi lingvistice prezente în Europa medievală.

Imaginea este în concordanţă cu teoria romanităţii teritoriului Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti, susţinută şi de Olahus.

14

b) Grigore Ureche:

“Scopul” cronicilor: Deşi conţineau argumente referitoare

la unitatea românilor de pretudindeni, scopul cronicilor nu era atât impulsionarea spre realizarea fizică a acestei unităţi, cât:

“...să nu se înece anii cei trecuţi [moldovenii să îşi cunoască trecutul istoric, nu] asemeni fiarelor şi dobitoacelor fără minte”.

Cronicarul relatează faptele reale, nu „basnele şi poveştile”, punând bazele realismului istoric;

15

↑ Monedă din Republica Moldova (ediţie limitată, aniversând 415 ani de la naşterea lui Grigore Ureche).

Unitatea poporului român: Apare, de asemenea, ideea unităţii poporului român, mai târziu

reluată de numeroase curente literare, inclusiv cel paşoptist, considerat de mulţi critici punctul zero al literaturii române de mare valoare.

„rumânii, câţi se află lăcuitori de la Tara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureş, de la un loc sunt cu moldovenii si toţi de la Rîm se trag”.

(Grigore Ureche)

↑ Tara Ungureasca.16

c) Miron Costin:”Istorie, nu numai un

basm”:

Miron Costin, cronicarul continuator al operei lui Ureche, defineşte istoria nu numai ca o relatare a faptelor trecute, o povestire epică, ci si ca un instrument spre folosul omului, din care acesta să înveţe.

„Deci fraţilor cetitorilor, cu cât vă veţi îndemna a citi pre acest letopiseţu mai mult cu atât veţi şti a vă feri de primejdii şi veţi fi mai învăţaţi a dare răspunsuri la sfaturi, la domn şi la noroade de cinste” (Miron Costin).

↑ Statuia lui Miron Costin din Iaşi 17

Patriotismul: Definitorie pentru opera cronicarilor nu este numai această

dimensiune moralistă, ci şi perspectiva asupra patriotismului şi etnogenezei poporului român.

Cronicarii susţin descendenţa poporului român din cel roman (latin) prin diverse argumente.

Unitatea poporului român: Apare, de asemenea, ideea unităţii poporului român, mai târziu

reluată de numeroase curente literare, inclusiv cel paşoptist, considerat de mulţi critici punctul zero al literaturii române de mare valoare.

„rumânii, câţi se află lăcuitori de la Tara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureş, de la un loc sunt cu moldovenii si toţi de la Rîm se trag”. (Grigore Ureche).

18

d) Ion Neculce:

Ion Neculce crează o operă istorică de sinteză, astfel că, în scrierile sale se pot găsi trăsături literar-artistice, morale, etc.

„Ce, fraţilor moldoveni, rogu-vă să luaţi aminte, să vă învăţaţi şi să vă păziţi. Oricât ar fi în cinste la vrun domn, bine este să-i slujeşti cu dreptate, că de la Dumnedzău ai plată. Dar cu domnul niciodată să pribegeşti, măcar cum ar hi, şi nu numai în ţară streină, ce nici în Tarigrad cu dânsul să nu mergi, fiind tu moldovan”. (Ion Neculce)

19

↑ portretul lui Ion Neculce.

Între istorie şi literatură: Fiind vorba despre manifestările conştiinţei istorice în literatura

română, se poate ridica întrebarea dacă opera cronicarilor are şi valenţe artistico-literare.

Adevărul este că, deşi valoroşi pentru istorie, cronicarii au reprezentat şi prima generaţie de scriitori, de autori de literatură.

Anecdotica şi stilul oral: Legendele lui Neculce au un conţinut anecdotic, cu înţelesuri

morale şi expresii populare. George Călinescu: „Când citeşti cronica lui Neculce, un nume îţi

năvăleşte numaidecât în minte: Creangă.[…] proverbialitatea, filozofia bătrânească, minunarea, văietătura şi în fine acel lucru învederat, dar inanalizabil, ce se cheamă darul de a povesti” .

20

Tehnica portretelor:

1. Grigore Ureche - portret din care reies mai accentuate trăsăturile positive ale personajului:

„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat, de multe ori la ospeţe omorîea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la hire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi, şi unde nu gândiiai acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vîrîea, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze. Şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că ştiindu-se căzut jos, se rădica deasupra biruitorilor…”.

2. Ion Neculce - portret al lui Dimitrie Cantemir: • Dimitrie Cantemir, care în tinereţe se arătase „nerăbdător, mânios, zlobiv la

beţie” , încât îi ieşise „numele de om rău” , căpătând domnia, „ştiu să-şi piarză numele cel rău căci doară mai la vârstă venise, au doară chivernisise vieaţa lui unde nu era pace, că aşa se arăta de bun şi de blând, că tuturora le era uşile deschise, şi nemăreţ, de vorovèa cu toţi copiii, încât începuseră toţi a se lipi de el şi a-l lăuda.[…] Era om învăţat. Numai la giudecăţi nu prè putè lua sama bine, poate fi trăind mult la Ţarigrad în străinătate. Lăcomie nu avè mare, lucrurile lui poftiè să fie lăudate”.

21

Figuri de stil şi moduri de expunere:

22

• Cronicarii aduc în limba română şi în literatură toate modurile de expunere, aşadar, pe lângă naraţiune şi descriere, dialogul şi monologul. Odată cu descrierea, în literatură au pătruns şi figurile de stil, utilizate în mod frecvent de Neculce, luând din vorbirea populară comparaţia, cea mai simplă figură de stil.

• „intrat-au tătarii în ţară ca lupii într-o turmă de oi” (Ion Neculce).

• Tot la Neculce se întâlnesc câteva epitete populare, majoritatea conţinând adjectivul „bogat”, precum: „făcè bogată stricăciune”, ori „s-au făcut mare şi frumoasă nuntă”.

• Metaforele sunt rare, la fel ca în vorbirea populară: „Duca să tulbură tare şi-şi aprinse poaleli de toate părţile”, etc.

Figuri de stil populare:

Marii scriitori români şi cronicile:

23

Scriitorii postmedievali au utilizat operele cronicarilor ca modele şi surse de inspiraţie.

Un exemplu elocvent este nuvela lui Costache Negruzzi din 1840, “Alexandru Lăpuşneanul”, al cărei punct de pornire este chiar în cronica lui Ureche, în scena în care Lăpuşneanul, când i se spune că boierii nu îl vor domn, el răspunde: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei, şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie”.

Moştenirea cronicarilor:

Normele avant la lettre pe care cronicarii le impun mai mult sau mai puţin voluntar, stabilesc un set de reguli plastice privind figurile de stil, descrierile (mai ales portretele) şi relatările epice, apropiindu-se, prin limbaj şi viziune, de roman.

(1) Bolintineanu, (2) Alecsandri, (3) Sadoveanu, (4) Creangă. Scriitori care au folosit cronicile drept sursă de inspiraţie.

24

5) Lingvistica, civilizaţia, şi cultura ca argumente..

25

Limba latină şi limba romană:

Unul dintre cele mai puternice argumente în

demonstrarea continuităţii latine pe teritoriul Ţărilor Române, este asemănarea între limbile celor două popoare.

În primă fază, istoricii se referă la fondul lexical (la vocabular), însă apoi se vorbeşte şi despre sintaxă (construcţia frazei).

26

Studiul limbii: În cazul limbii române, vorbim despre aproximativ 70% din

cuvinte provenite din latină, restul fiind de provenienţă slavă (termeni arhaici, bisericeşti), greacă (ex buzunar, folos, proaspăt), maghiară (ex oraş, a cheltui) şi turcă (cafea, cutie, papuc).

Latină

Formaţii interne bazate pe etimoane latine

Slave

Germană

Maghiară

Turceşti

Traco-dace de substrat

Alte/origine incertă (Structura limbii române moderne - lexic.)

27

28

„…de la Rîm [Roma] ne tragem…De la râmleni, ce le zicem latini; pâine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gaină, ei zic galina; muiere, mulier; femeie, femina; părinte, pater; al nostru, noster şi altele multe din limba latinească, şi de am socoti pre amaruntul, toate cuvintele le-am înţelege…”.

[Grigore Ureche, despre Limba Moldovenească]

Religia: Un binecunoscut citat spune că “Poporul român s-a

născut creştin”, o deviză menită a emfaza romanitatea poporului român.

Dovezile arheologice susţin acest lucru, fiind găsite numeroase obiecte de cult pe teritoriul fostei Dacii.

↑Donariul de la Biertan, obiect votiv creştin găsit în apropierea Sibiului, datând din sec al IV-lea. Inscripţia “Ego Zenovius Votum Posui” se traduce prin “Eu, Zenovie, am pus acest dar.”

Creştinătate şi ortodoxie:• Deşi caracterul ortodox al credinţei române plasează (mai ales) Moldova şi Muntenia în sfera de influenţă religios-ideologică slavonă, naţionaliştii preferă să accentueze asemănările şi nu deosebirile faţă de Occident.• Este, aşadar, mai importantă creştinătatea decât ortodoxia propriu-zisă.

29

Istoria:

Anul 1848 aduce întregii europe o serie de mişcări revoluţionare, începând cu luna februarie (în Franţa) şi printre care se numără şi revoluţia română. Aceasta a fost o expresie a de afirmare a naţiunii române şi a conştiinţei istorico-naţionale.

Horace Vernet, Baricadă pe strada Soufflot.

În Ţara Românească, revoluţia s-a bucurat de mai mult succes ca în Moldova.

Tinerii revoluţionari i-au atras în tabăra lor pe intelectualii mai de seamă din acea vreme, precum şi o parte a administraţiei şi armatei.

După proclamaţia de la Islaz, se formează un guvern provizoriu ce se bucura de sprijinul maselor. Acesta este condus de mitropolitul Neofit şi îi are ca membri pe Nicolae Bălcescu, C.A.Rosetti, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Ion C Brătianu ş.a.

30

De la Ureche la Maiorescu…

Titu Maiorescu, scriitor şi critic român, nu a participat la Revoluţia de la 1848 însă a fost un continuator al ideilor lingivstico-naţionale.

Principiile enunţate de către el sunt radicale, neîncurajând împrumuturile sau traducerile literale din alte limbi şi ridiculizând “beţia de cuvinte”.

Titu Maiorescu ↑

31

Miron Costin expune asemănările de port, îmbrăcăminte şi încălţăminte dintre romani şi români, precum şi similitudinea ceremoniilor de ospăţ şi de înmormântare, cu flauturi şi bocitoare profesioniste.

Flaut roman

32

Concluzii de grup:

Dupa cum s-a demonstrat, limba, religia, obiceiurile, si cel mai important, istoria, au dus la o autodefinire a romanilor ca popor de sine statator si la o mai mare apropiere intre ei si Europa.

Formarea constiintei istorice, a insemnat identificare pe mai multe nivele cu latinitatea veche si chiar cu noul si prosperul Occident.

33

34

Bibliografie:

www.wikipedia.ro