Studiu de Caz

22
Studiu de caz III Formarea conştiinţei istorice Realizat de: Guta Petruta, Dutu Raluca si Savu Adina XI-E2.

description

Studiu de Caz

Transcript of Studiu de Caz

Page 1: Studiu de Caz

Studiu de caz IIIFormarea conştiinţei

istorice

Realizat de: Guta Petruta, Dutu Raluca si Savu Adina

XI-E2.

Page 2: Studiu de Caz

CronicaCronica este scrierea istorică în care sunt consemnate în

ordine cronologică evenimentele dintr-o anumită perioadă, după surse diverse, atât scrise, cât şi orale. In spaţiul medievalităţii româneşti, denumirea ei este de letopiseţ şi limba de expresie este la început slavona, limba oficială, de cancelarie, preluată din mediul bisericesc care o consacrase ca limba a culturii scrise. Ştefan cel Mare este promotorul acestei acţiuni, continuate ulterior şi de alţi domnitori, pentru ca in secolele următoare să devină operă de autor, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

Clasificare în funcţie de autor sau iniţiator: -cronica domnească este cronica oficială, intocmită sub directa

supraveghere a domnului care a avut iniţiativa ei şi este expresia punctului de vedere oficial;

-cronica de autor este cronica întocmită de un învăţat laic, exponent al clasei sociale cu acces la instrucţie, care are iniţiativa de a fixa în scris evenimentele importante din istoria neamului său;

-cronica anonimă este un tip de cronică al cărei autor nu este cunoscut (cercetările întreprinse asupra acestor cronici, începând cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor; pentru a desemna presupusul autor, se foloseşte formula „atribuită lui”).

Page 3: Studiu de Caz

Temele fundamentale abordate de cronicari şi de ceilalţi autori preocupaţi de conştiinţa istorică a românilor sunt: originile, limba,continuitatea, evenimentele istorice,

instituţia domniei.

Formarea conştiinţei istoriceConştiinţa istorică se naşte din încercarea de a construi identitatea unui

popor, a unei naţiuni, prin raportare la alte popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile. Incepând cu secolul al XVI-lea, preocupările privitoare la felul în care românii se înscriu în cursul istoriei apar în documente scrise în limba slavonă. Acest interes se dezvoltă datorită contactelor pe care cei preocupaţi de formaţia lor intelectuală încep să le aibă cu alte culturi şi alte civilizaţii.

Primul român care afirmă, în lucrarea sa „Hungaria” (1536), scrisă în limba latină. Originea romană şi unitatea limbii şi a poporului român este savantul umanist Nicolaus Olahus. Pasul important este făcut în acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei care la mijlocul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, scriind în limba română, pun bazele istoriografiei şi care, de asemenea, sunt consideraţi a avea merite în crearea unui stil literar. Scrierile lor au ecou şi în Ţara Românească, unde apar alte cronici care continuă efortul de reconstituire a istoriei mai îndepărtate sau mai recente.

Page 4: Studiu de Caz

Dimitrie Cantemir se detaşează ca un istoric savant, acoperind, prin scrierile sale, atât spaţiul universal, cât şi cel autohton. Intenţia autorului este de a elabora o descriere completă a trecutului poporului său. M.Kogălniceanu începe să editeze, în 1843, Letopiseţele Ţării Moldovei şi îndrumă programul revistei Dacia literară către formarea unei literaturi naţionale, pentru care tema istorica este esenţială.

De-a lungul timpului, conştiinţa istorica generează polarizări ( în perioada interbelică ) sau se supune ideologicului ( în perioada comunistă apar teorii deformate despre originile şi vechimea românilor ).

Cele mai cunoscute scrieri istorice sunt: -Analele – scrieri istorice în care sunt înregistrate, an cu an,

întâmplările importante din viaţa unui popor; -Cronicile ( letopiseţe ) – lucrări istorice mai frecvente în Evul

Mediu, care cuprind înregistrări cronologice a evenimentelor sociale şi politice;

-Cronografii – scrieri de factură istorică, începând cu facerea lumii, şi care se bazează pe izvoare istorice, dar şi pe legende populare;

Page 5: Studiu de Caz

Secolul al XV-lea si al XVI-lea

-cronici în limba slavonă:-cronici de curte prin care se fixează memoria unei colectivităţi conduse de un voievod;-au circulat numai în manuscris;-primele texte închegate narativ, care depăşesc modelul enumerativ şi sec al analelor;-primele forme de consemnare a istoriei prin prezentarea cronologică a evenimentelor mai importante ale fiecărui an;-primele au fost scrise în Moldova ( anonime, la porunca lui Ştefan cel Mare );-originalele nu s-au păstrat, ci doar mai multe copii identificate după locul în care au fost găsite;-cronici despre Mihai Viteazul;-la acestea se adaugă cronici în versuri scrise în limba greacă;

Page 6: Studiu de Caz

Cronica lui Stefan cel Mare

Letopiseţul de la Bistriţa , care a fost descoperit de I. Bogdan este un manuscris copiat la sfârşitul veacului al XVI-lea sau începutul celui de-al XVII-lea.Codicele cuprinde cronica lui Manases în traducere slavă , urmată de Letopiseţul moldovenesc. Cronica lui Ştefan cel Mare este precedată de o altă cronică de întindere mai mică care începe de la descălecatul lui Dragoş (1359) şi merge până la urcarea in domnie a lui Ştefan cel Mare.Cronica marelui domn al Moldovei se înfaţişeaza deci aici ca o continuitate a acestuia din urmă , alcătuind cu ea un singur trup, un singur letopiseţ, cu titlul : “Acesta e letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldoveneasca”. Letopiseţul acesta nu este însa complet , fiindcă lipsesc ultimele pagini.

Page 7: Studiu de Caz

Letopiseţul de la Putna a fost publicat in “Vechile cronici moldovenesti pana la Urechia”. Originalul a fost găsit in Biblioteca Academiei teologice din Kiev. Materialele istorice sunt alcătuite din cele mai vechi anale sârbeşti , din cea dintăi cronica bulgărească si dintr-o versiune a cronicii moldoveneşti. Versiunea acestui letopiseţ este copiată de călugărul Isaia din mănăstirea Slatina a Moldovei. Originalul pare să fi venit din mănăstirea Putna , fiindcă în cuprinsul textului se găsesc numeroase amănunte privitoare la mănăstirea Putna.

Page 8: Studiu de Caz

Secolul al XVII-lea- cronici scrise în limba română in Moldova: Letopiseţul Tarii Moldovei de

Grigore Ureche, continuat de Miron Costin şi Ion Neculce;- cronici in limba polonă, în versuri şi în proză, scrise de Miron Costin;- o istorie a moldovenilor scrisă de Miron Costin;- cronici anonime muntene;- cronici de autor din Ţara Românească;

Page 9: Studiu de Caz

Cronicile anonime munteneşti

A. Letopiseţul CantacuzinescScurtele note analistice despre începuturi, o prescurtare a biografiei lui Nifon, istoria lui Mihai Viteazul, epoca tratată de Matei Basarab pana la Mihnea III Radul, toate acestea au fost adunate laolaltă de un cronicar de la sfârşitul secolului al XVII - lea, de Stoica Ludescu ( se presupune)care a implinit din partea sa letopiseţul până la sfrâşitul domniei lui Şerban Cantacuzino. Cum această implinire are caracterul unei cronici de familie, ostile altei părţi, s-a dat acestei porţiuni(1654-1688) numele de cronica Cantacuzinilor.Trecând peste legenda lui Radu Negru (aflată la inceputul compilaţiei logofatului), putem observa, că şi în vechile anale moldovne, o listă a domnitorilor până la Radu cel Mare cu anii de domnie si uneori cu ctitoriile şi războaiele lor (Ludescu copiază desigur din vechiul letopiseţ).

Page 10: Studiu de Caz

B.Letopiseţul anonim al Bălenilor Raspunsul partidei Bălenilor a venit prin pana foarte fin ascutita a lui

Radu Popescu, dacă e să credem părerea destul de răspândită astăzi, care-I atribuie, fără totuşi argumente convingătoare, nu doar cronica, semnată, de după 1700, ci si pe aceea, anonimă, care apucă lucrurile de la descălecat, la fel ca letopiseţul cantacuzinesc. Spre deosebire de Ludescu, cu spaimele şi superstiţiile lui de om bătrân, crescut in spirit creştin şi vorbitor numai al limbii scripturilor, Radu Popescu are tonul unui om de lume, scolit in străinătate, s-ar zice, unde a invăţat istorie si trei, patru limbi, şi el este un curtean şi un diplomat încercat in slujba domnilor succesivi. Alegerea lui de către băleni, dacă asa s-a pus problema, ca să scrie versiunea cea bună a istoriei s-a dovedit norocoasă. Letopiseţul Bălenilor infăţişează intr-un mod mult mai verosimil ticăloşiile Cantacuzinilor decât o face letopiseţul acestora cu ale Bălenilor. Ura lui Radu Popescu este mai putin delirantă decât a lui Ludescu si, exceptând pasajul referitor la inscăunarea lui Şerban Cantacuzino ( care, in fond, I-a ucis tatăl) celelalte sunt mai degrabă viclene, cu bune aduceri din condei,ţesând batjocura cu firul subţire al indiferenţei. Dincolo de asta, ceea ce atrage atentia la Radu Popescu, intr-o măsură mai mare decât la toţi cronicarii noştri, este ceea ce s-ar putea numi o artă a spectacolului. Radu Popescu este un scriitor cursiv şi antrenant.

Page 11: Studiu de Caz

C. Letopiseţul anonim brâncovenescCea mai obiectivă ca şi ţinuta cea mai frumoasa, că factura literară este insă

o cronică pe care unii au atribuit-o lui Radu Popescu, dar care este considerată de N. Cartojan anonimă.

Cronica este alcătuită, după cum a arătat regretatul Giurescu, din două părţi inegale. Prima este alcătuită din”cinci şasimi din întinderea totală a operei” şi istorişeşte mersul ascendent al domniei lui Brâncoveanu, care culminează în 1703, când, în vremuri de aparenţă linişte, domnul, rupând toate firele intrigilor ţesute de duşmanii săi , se intoarce in Adrianopol in ţară, cu hatiserif din partea sultanului garantâdu-i domnia până la sfârşitul vieţii.

In a doua parte sunt descrise evenimentele externe din al căror angrenaj s-a dezlănţuit războiul dintre Petru cel Mare şi turci, război care, in vâltoarea lui, a pregătit prăbuşirea lui Brâncoveanu.

N. Cartojan declară că ” noi, istoricii literari, care căutăm in slova strămoşească, dincolo de adevărul istoric, eternul omenesc prins in formele artei, trebuie să recunoaştem aci că, această repede expunere a faptelor[…]este de un real efect dramatic, pe care cronicarul ştie să-l speculeze din punct de vedere literar “.

Page 12: Studiu de Caz

Grigore Ureche

Page 13: Studiu de Caz

GRIGORE URECHEGrigore Ureche (aproximativ 1590-1647) e primul cronicar moldovean de

seamă, a cărui operă a înfruntat timpurile, ajungând până la noi. Cronicarul a învățat carte la Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina si greaca, retorica şi poetica. Reîntors in ţară a participat la viaţa politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu a fost unul din sfetnicii apropiaţi ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său a ajuns mare vornic al aceleaşi Ţari de Jos.A murit in anul 1647 şi a fost înmormântat intr-o criptă de la mănăstirea Bistriţa din Moldova. Spre sfârşitul vieţii, Grigore Ureche a început să scrie Letopiseţul Tarii Moldovei, la care a muncit între anii 1642-1647. E unica lucrare cunoscută, cuprinzând evenimentele din perioada 1359-1594, rămasă nefinisată. . Este o epoca care îl face pe cronicar sa vorbească despre Moldova ca despre o ţară “ mişcătoare şi neaşezată “ aflată in calea răutăţilor din cauza cărora “ de multe ori se făceau războaie “ ţara fiind prădată si arsă, bântuită de foamete cu rare vremuri de bucurii si linişte. În aceste condiţii principala atitudine a oamenilor e lupta, trăsătura morală definitorie este vitejia, iar modelul eroic e Ştefan cel Mare. Prin el Grigore Ureche urmăreşte să trezească in contemporani sentimentul patriotic si ideea că jugul turcesc poate fi înlăturat. Cronicarul prezintă câteva momente din viaţa domnitorului: imprejurarea morţii, portretul, sentimentele poporului la moartea domnitorului, intrarea lui in legendă, starea vremii in acel an, și o scurta și precisă însemnare istoriografică.

Grigore Ureche deschide arta portretului prin concizia exprimărilor memorabile realizând un elogiu al domnitorului exemplar: “Fost-au acest Ştefan Vodă,om nu mare de stat, mânios si de grabă a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâia fără giudeţ. Amintrelea era un om întreg la fire, neleneșu, și lucru său îl știa a-l acoperi, si unde nu gândeai acolo îl aflai.

Page 14: Studiu de Caz

La lucruri de războaie meșter; unde era nevoie însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu să indărăpteze si de aceea raru razboi nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, se rădica deasupra biruitorilor”.

Cronicarul obiectiv prezinta calitatile si defectele domnitorului fapt ce umanizeaza eroul. Portretul fizic e doar schitat in propozitii negative cu sens pozitiv “ om nu mare de stat” ceea ce contrasteaza cu avalansa de atribute morale: impulsivitatea domnitorului autoritar care are drept de viata si de moarte asupra supusilor sai: “manios si de graba a varsa sange”. Energic preocupat este omniprezent “unde nu gandeai acolo il aflai”. In politica externa exceleaza prin spiritul de luptator fiind un excelent strateg si conducator de osti “la lucruri de razboaie mester”, cunoaste puterea exemplului “unde era nevoie insusi se varaia ca vazandu-l ai sai sa nu se indarapteze”, dar si prin optimism si prin spiritism diplomatic “stiindu-se cazut jos se ridica deasupra biruitorilor”. Se remarca rolul inversiunii al epitetului si al antitezei in realizarea portretului moral.

Page 15: Studiu de Caz

Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext "ca să nu se înece ...anii cei trecuţi" şi să lase urmaşilor amănunte despre cele ce au fost să se petreacă in anii de demult, dar şi din grija că aceştia să nu rămană "asemenea fiarelor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte". E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei in trezirea şi creşterea conştiinţei naţionale a poporului, "Letopiseţul Ţării Moldovei" constituind începutul istoriografiei în limba română.Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele şi întimplările cele mai importante, ţinând foarte mult sa fie nu un "scriitoriu de cuvinte deşarte ce de dereptate".

Grigore Ureche a deschis un nou drum în literatura istorica română, care avea să contribuie la elaborarea unor opere dintre cele mai importante in literatura româneasca veche. Acest drum a fost continuat în primul rând de Miron Costin, care are cuvinte de laudă pentru predecesor, pentru dragostea lui de ţara, nelăsându-şi patria “să rămâie întru întunerecul neştiinţei”.

Page 16: Studiu de Caz

Miron Costin

Page 17: Studiu de Caz

Miron CostinMiron Costin născut in anul 1633, avea aproape 5 ani in 1638 când

devine nobil polon.Era al doilea fiu, între cei 11 copii. Costinii făceau parte dintr-o familie care se ridicase recent din punct de vedere politic, şi-şi adunase o avere însemnată in moşii şi sate. Tatăl său, Iancu Costin, a fost silit să fugă în Polonia, cu familia.Acolo a căpătat o cetătenie polonă şi şi-a dat copiii la şcoală. El apare pentru îintâia oaă în documentele istorice, care a ajuns postelnic al doilea (1626), mare postelnic (1630-1632) sub Moise Movila şi mai pe urmă hatman (1633). Ioan sau Iancu Costin a făcut parte dintre boierii filopoloni. Familia Costin se stabileşte in Polonia lângă Bar şi capătă în arendă moşia Novosilca Nova.

Astfel,Miron Costin intră în rândurile nobilimiii polone de la varsta de cinci ani şi se bucură de privilegiile acordate acesteia. Marele cronicar moldovean a învăţat in condiţii apropiate de acelea in care s-a pregătit Ureche. Adăugând atitudinii lirice rigoarea investigativă, Miron Costin este creatorul prozei ştiinţifice româneşti, în “De neamul moldovenilor”. Cultura română a început să se individualizeze incă din secolul al XVI-lea şi în prima jumatate a celui următor. Grigore Ureche nu facea decât să afirme plenar această individualizare. Confirmareaei a fost făcută prin hotărârea lui Miron Costin de a continua “Letopiseţul” început de Ureche, dar şi prin inaugurarea unor genuri şi specii literare noi. La Miron Costin întâlnim pentru ultima oară un echilibru intre tentaţia povestirii şi efortul de pozitivare a demostraţiei. Miron Costin işi încheie predoslovia la “Letopiseţ” cu făgăduinţa unui “letopiseţ întreg” si cu regretul de a nu-l fi realizat încă. Cel din 1675 este prezentat ca o parte dintr-un plan mult mai vast : “Fost-au gândul mieu, iubite cetitorule, să fac letopiseţul ţării noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintâi […] şi urdzisam şi începătura letopiseţului”.

Page 18: Studiu de Caz

Ion Neculce

Page 19: Studiu de Caz

Ion Neculce Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna

părtaş sau le-a cunoscut de aproape. În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat, nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea ştiinţă, câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea". Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om, de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise...". Neculce nu era prea învăţat, dar era om cu bun simţ, cu pricepere de a judeca lucrurile, câştigată prin amestecul direct în afacerile statului şi cu un deosebit talent de a povesti. Se poate zice că el e cel mai literat din toţi cronicarii Moldovei. El ştie foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situaţie sau pe un om. Aproape toţi domnii, despre care vorbeşte în cursul cronicii sale, au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. De la el aflăm că Dumitraşcu Cantacuzino (1684-85), era "om nestătător la voroavă (vorbă), amăgitor, geambaş de cai de la Fanar din Ţarigrad", Constantin Cantemir (1685-1693), "carte nu ştia, ci numai iscălitura învăţase de o făcea; practică bună avea: mânca bine şi bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la faţă, buzat, barba îi era albă ca zăpada". Fiul acestuia, Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup, chipeş, la minte aşezat, judecător drept; nu prea era cărturar, numai nici era prost. Minciunile nu le iubea; la avere nu era lacom; era şi credincios la jurământ. Mânie avea straşnică; de multe ori răcnea tare, cam cu grabă". Dar nu nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze, ci şi grupurile, naţiunile (psihologia socială nu-i era străină). Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători, iar despre greci are un faimos pasagiu, din care reproducem aci câteva rânduri: “La grec milă, sau omenie, sau dreptate, sau nevicleşug, sau frica lui Dumnezeu, nici unele de acestea nu sunt. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândeţe, iar inima şi firea tot cât ar putea este să facă răutate”.

Page 20: Studiu de Caz

ConcluziiCronicarii moldoveni si munteni au bazele procesului de construire

a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilorde la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român.

Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . Aceeaşi concepţie se găseşte şi îin opera lui C.Cantacuzino. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea con ştiinţei naţionale.

Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ), descrierea ( Miron Costin ), naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). Influenţa cronicarilor asupra literaturii române moderne e indiscutabilă. Autori precum Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Sadoveanu ş.a. s-au inspirat din opera lor.

Page 21: Studiu de Caz

Bibliografie:

1.N. Cartojan, “Istoria literaturii române vechi”2.G. Călinescu, “Istoria literaturii române de la origini pân în prezent”3.Nicolae Manolescu, “Istoria critic a literaturii române”4.N. Cartojan, “Istoria literaturii române vechi”5.Dicţionarul enciclopedic român6.Grigore Ureche, Letopiseţul7.Miron Costin, De neamul moldovenilor8.Dan Horia Mazilu, Cronicari moldoveni – Antologie9.Dan Horia Mazilu, Recitind literatura român veche10.Eugen Negrici, Naraţiunea în criticile lui Grigore Ureche si Miron Costin11.Nicolae Manolescu, Istoria critic a literaturii române12.Istoria literaturii române, vol I13.Dumitru Velciu, Grigore Ureche14.Mircea Scarlat, Miron Costin15.Ion Rotaru, Valori expresive in literatura român veche

Page 22: Studiu de Caz

SFARSIT!