Strategie privind risipa alimentară influențată de ambalaje
Transcript of Strategie privind risipa alimentară influențată de ambalaje
Strategie privind risipa alimentară influențată de ambalaje
Autori:
Cristina Lavinia Nistor (coordonator)Monica - Mirela DuldnerMihai Cosmin Corobea
Maria - Luiza JecuIuliana Răuţ
Andreea – Beatrice GîrbaciuSanda DonceaMihaela Doni
Gabriel Mustățea
Cuprins
1. Introducere 1.1. Generalităţi privind risipa alimentară
1.2. Obiectivele strategiei privind risipa alimentară
influențată de ambalaje
2. Influența ambalajelor asupra risipei
alimentare
2.1. Cauzele risipei alimentare datorată ambalajelor
2.2. Funcțiile ambalajelor şi aspecte de durabilitate
ale procesului de ambalare a alimentelor
2.2.1. Funcțiile ambalajelor alimentare
2.2.2. Influența funcțiilor ambalajelor asupra
risipei alimentare
3. Risipa alimentară – studii, rapoarte, politici
4. Risipa alimentară în contextul economiei
circulare 4.1. Potenţialul economiei circulare, la nivel
European şi naţional, pentru prevenirea risipei
alimentare
4.2. Recomandări de politică publică privind
implementarea pricipiilor economiei circulare în
scopul prevenirii risipei alimentare
5. Prevenirea și reducerea risipei alimentare 5.1. Rolul ambalajelor în evitarea risipei alimentare
5.2. Soluţii de proiectare a ambalajelor pentru
prevenirea risipei alimentare
5.2.1. Proiectarea ambalajelor adecvată
scopului
5.2.2. Alimente preambalate sau preprocesate
5.2.3. Produse gata ambalate pentru vânzarea
cu amănuntul
5.2.4. Proiectarea ambalajelor pentru
......4 ......4
.....11
....15
.....15
.....25
.....25
.....30
....35
....65
.....65
.....80
....98
.....98
....100
.....104
....105
....108
2
gospodării mici
5.2.5. Marcarea datei
5.2.6. Înțelegerea și urmărirea pierderilor pe
lanțul de aprovizionare
5.3. Materiale și tehnologii de ambalare care
prelungesc termenul de valabilitate
5.3.1. Ambalarea activă
5.3.2. Ambalarea inteligentă și schimbul de
date
5.4. Măsuri de prevenire și reducere a risipei
alimentare cauzată de ambalaje, prevăzute în
documente europene
5.5. Măsuri de susţinere a activităţii de
management integrat al deşeurilor de
ambalaje.
6. Concluzii
7. Referințe bibliografice
....110
....112
....113
....114
....115
....117
....120
....125
...131
...137
3
Capitolul 1. Introducere
1.1. Generalităţi privind risipa alimentară
În ultimul deceniu, risipa alimentară a devenit un subiect
internațional de îngrijorare pentru factorii de decizie, actorii
industriali și cercetătorii din diverse domenii ştiinţifice [1]. Au
fost luate diverse măsuri pentru a reduce cantitatea de deșeuri
alimentare generate în etapele de producere şi prelucrare a
produselor alimentare (agricultură, acvacultură, pescuit,
procesare, ambalare, transport), dar şi în etapa de consum
(supermarketuri, restaurante, școli, spitale și gospodării) [1].
Pentru fiecare segment al sistemului alimentar, există o
serie de strategii potențiale de reducere a risipei alimentare,
care nu se exclud reciproc. Printre acestea se numără:
comunicarea îmbunătățită a previziunilor între comercianții cu
amănuntul și producătorii agricoli; campanii de informare
publică, programe pentru creșterea competențelor la domiciliu
sau la locul de muncă și schimbări în modul în care hrana este
ambalată și vândută [2].
Termenul de “risipă alimentară” se referă la o clasă largă
de substanţe şi materiale ce necesită o analiză atentă [3]. Acest
termen nu prezintă la momentul actual o definiţie
standardizată, universal valabilă. În mod obişnuit se face
diferenţă între temenii “risipă alimentară”, “pierderi
alimentare” şi “deşeuri alimentare”, după criterii precum:
comestibile sau necomestibile, evitabile sau (parţial)
inevitabile [4].
Termenii „food waste” şi „loos waste” sunt adesea
folosiţi în mod interschimbabil, chiar şi în termeni de
jurisdicţie legali, dar sunt destul de diferiţi din punct de vedere
al originii şi al domeniului de aplicare.
În esență, risipa alimentară se referă la orice mâncare
comestibilă care nu este consumată de oameni și la alimentele
4
necomestibile şi care nu sunt utilizate ca hrană pentru animale,
ca fertilizatori sau în procese industriale. Pierderile alimentare
au loc în timpul etapelor de producție agricolă, post-recoltare
și procesare. Aceasta include şi consumul de resurse utilizate
pentru a produce, prelucra, transporta, depozita și pregăti
alimentele neutilizate [3], la care se adaugă, de asemenea,
ineficiențele existente în sistemul alimentar, care favorizează
creşterea risipei resurselor de care depinde producția și
distribuția alimentelor (figura 1).
Figura 1. Risipa alimentară vs. Pierdere alimentară [5]
„Food loss”
-orice produs alimentar care este aruncat, incinerat sau
distrus în alt mod de-a lungul lanţului de aprovizionare cu
produse alimentare, care nu reintra sub nicio formă în altă
utilizare productivă.
„Food waste”
-produsele proaspete care se abat de la ceea ce este
considerat optim (forma, dimensiune, culoare);
-alimentele care sunt apropiate sau în afara datei de „a se
consuma preferabil înainte de”;
5
-alimente sănătoase neutilizate în gospodări sau unităţile
de alimentaţie.
Ambalarea este esențială pentru a păstra calitatea și
siguranța alimentelor și pentru a prelungi durata de valabilitate
a produsului depozitat, reducând risipa alimentară. Totuşi,
ambalajul este un produs cu un ciclu de viață scurt. Prin
urmare, dacă nu este gestionat corect, poate fi văzut ca o sursă
importantă de deşeuri, provocând o îngrijorare crescută pentru
mediu, având efecte negative asupra economiei și constituind,
de asemenea, un pericol pentru sănătatea umană. Deșeurile
alimentare au un impact mare asupra mediului și, în marea
majoritate a cazurilor, sunt mai grave pentru mediu decât
deșeurile de ambalaje, pentru care există tehnologii de
valorificare, problema esenţială fiind colectarea şi sortarea
corespunzătoare a acestora.
Economia circulară promovează închiderea buclelor în
sistemele industriale, minimizarea deșeurilor și reducerea
aportului de materii prime și energie. Din perspectiva economiei
circulare, lanţul alimentar cuprinde trei etape importante şi anume:
producţia alimentelor, consumul şi generarea deşeurilor
alimentare, inclusiv gestionarea surplusului alimentar (figura 2).
Figura 2. Stagiile lanţului alimentar în modelul economiei
circulare. Economia circulară implică reducerea cantităţii de
deşeuri, reutilizarea alimentelor, utilizarea subproduselor şi
deşeurilor, reciclarea nutrienţilor [6]
6
Reducerea, reutilizarea și reciclarea, dar și reproiectarea
sprijină obiectivele economiei circulare. Aceste instrumente au
potențialul de a reduce impactul ambalajelor alimentare asupra
mediului şi de a influenţa factorii economici şi sociali. Soluții
practice, care vizează o economie circulară, includ eco-
proiectarea, programele de prevenire a deșeurilor și extinderea
duratei de viață a produsului.
Oricât de elitist ar suna termenul de „economie circulară”,
ideea are la bază modelul sustenabilităţii. Utilizarea eficientă a
tuturor resurselor de care dispunem este unul dintre motoarele
economiei circulare. Dacă până acum credeam că reciclarea
este „ţelul suprem”, economia circulară aduce pe piaţă ideea
că reutilizarea produselor finite este cea mai eficientă tactică
pentru a proteja mediul înconjurător, dar şi societatea, în
contextul în care, spun specialiştii, acest model duce şi la
crearea unor noi locuri de muncă.
O cuantificare recentă a pierderilor alimentare globale
evidențiază diferenţe semnificative între țările dezvoltate și
cele în curs de dezvoltare. În țările în curs de dezvoltare,
majoritatea deșeurilor alimentare apar în etapele de producție
primară şi de distribuţie. În schimb, în așa numitele țări
dezvoltate, cea mai mare contribuție la generarea deşeurilor
alimentare este raportată ca provenind din etapa de consum (în
special la nivelul gospodăriilor) [1]. La nivelul Uniunii
Europene rezultatele au confirmat faptul că sectoarele care
contribuie cel mai mult la risipa alimentară (cca. 72% din
pierderile alimentare) sunt procesarea și gospodăriile [7]. Din
cele 28 de procente rămase, 12% provin din servicii
alimentare, 10% din producția primară și 5% din comerțul en-
gross și cu amănuntul.
Situația deșeurilor alimentare reprezintă un fenomen care
ridică probleme serioase din punct de vedere economic şi
social. Având în vedere problema malnutriției, care afectează
7
în jur de un miliard de oameni în întreaga lume, creșterea
pierderilor alimentare, chiar și sub formă de nutriție excesivă
(contribuind la creșterea epidemiei de obezitate în țările
occidentale), este inacceptabilă. Neconștientizarea dimensiunii
deșeurilor produse de fiecare persoană, a impactului acestora
asupra mediului și a valoarii lor economice, constituie
impedimente în soluționarea problemei risipei alimentare [7].
Organizaţia Națiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură (FAO) estimează pierderile alimentare globale
anuale la aproximativ 1,3 miliarde de tone, echivalent cu
aproximativ o treime din producția totală de produse
alimentare [8]. Totuşi, afirmă că „pierderile pot fi reduse în
aproape orice etapă a lanțului comercial prin utilizarea
ambalajelor corespunzătoare” și că pierderile mai mari la
etapele pre și post-recoltare în țările în curs de dezvoltare
„subliniază necesitatea concentrării asupra soluțiilor de
ambalare” [4, 9].
Importanţa reducerii cantităţii de deşeuri alimentare este
recunoscută la nivel mondial. Îngrijorările privind risipa
alimentară au dus la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare
Durabilă [4]. Dintre acestea, Obiectivul 12.3 prevede
următoarele: „Până în 2030, înjumătăţirea deșeurilor
alimentare la nivel mondial atât în cazul furnizorilor, cât şi al
consumatorilor și reducerea pierderilor de produse alimentare
de-a lungul lanțului de producție și aprovizionare, inclusiv
pierderile post-recoltare” [10, 11], [12], [13]. Uniunea
Europeană (UE) are, de asemenea, un obiectiv ambiţios:
reciclarea până în anul 2030 a 60% din toate deșeurile
menajere [14].
Conform Food and Agriculture Organization (2015) în jur
de 800 milioane de oameni nu au suficientă mâncare. Unul din
zece oameni la nivel global suferă de subnutriție cronică și
15% din populația UE se află la limita sărăciei [15]. Conform
8
estimărilor Food Waste Combat, în România, unde 5 milioane
de oameni trăiesc la limita sărăciei, mâncarea irosită sau
aruncată este de 130 kg pe an pe cap de locuitor, ceea ce
reprezintă aproximativ 6000 de tone pe zi [16].
Considerând că alimentaţia este o nevoie fundamentală a
omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii
fiinţei umane, în 1980 Adunarea Generală ONU a decis
marcarea Zilei Mondiale a Alimentaţiei. Astfel, în fiecare an,
la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO) sărbătoreşte Ziua Mondială
a Alimentaţiei, aceasta fiind ziua înfiinţării FAO în 1945, la
Quebec, în Canada. În prezent, această zi este sărbătorită în
peste 150 de ţări. La noi în ţară prin Legea nr.47/2016 s-a
declarat 16 octombrie ca Ziua naţională a alimentaţiei şi a
combaterii risipei alimentare.
În ceea ce privește o ierarhizare a importanţei prevenirii
deșeurilor alimentare, cea mai importantă este prevenirea
apariţiei surplusului de alimente, a pierderilor şi deşeurilor
alimentare. Pe scurt, acest lucru înseamnă că eforturile cele
mai mari trebuie depuse pentru păstrarea alimentelor
comestibile [17]. Aceasta poate fi realizată pe diverse căi, fie
la furnizor, prin intermediul unor instrumente logistice de
gestionare mai bună (producție, procesare și vânzare), fie la
consumator, accentul orientându-se spre educația,
comportamentul și obiceiurile de consum [18, 19].
Prevenirea apariţiei deșeurilor este o modalitate de
economisire a banilor prin reducerea costurilor de achiziție, a
costurilor de manipulare și a taxelor de eliminare a produselor
alimentare și a ambalajelor nedorite. Aceasta poate avea
următoarele beneficii: îmbunătăţirea distribuţiei alimentelor la
nivel global, acestea ajungând mai uşor la oameni, conservarea
resurselor naturale, sprijinirea eforturilor de eliminare a
foametei mondiale, diminuarea problemelor legate de sănătate
9
și miros neplăcut asociate deşeurilor, evitarea utilizării de
terenuri asociate depozitării deşeurilor, reducerea impactului
asupra mediului datorat ciclului de viață al unui produs
alimentar (inclusiv utilizarea de îngrășăminte și pesticide,
poluarea apei, poluarea aerului, consumul de energie și
emisiile de gaze cu efect de seră), creșterea beneficiilor
monetare prin donarea de alimente. O reducere suplimentară a
gazelor cu efect de seră ar putea fi obținută prin separarea
deșeurilor alimentare de deșeurile incinerate, prin prelucrarea
acestora prin digestie anaerobă și prin pre-tratarea deșeurilor
incinerate în instalații de recuperare a materialelor [20].
Principalele strategii de coordonare în vederea combaterii
producerii deşeurilor alimentare includ: întâlniri periodice
între furnizori și comercianți; o mai bună analiză a nevoilor
umane; comenzi mai precise, însoţite de informații detaliate și
moduri de comandare mai bune; modificări ale designului,
dimensiunii și culorii ambalajului în vederea facilitării
comunicării între furnizor, vânzător şi consumator;
modificarea prețurilor pentru a stimula vânzarea produselor cu
cerere mai mică [10, 11]. Este, de asemenea, posibilă
organizarea liderilor din mai multe sectoare în vederea
creșterii gradului de conștientizare cu privire la risipa
alimentară. Astfel de eforturi pot contribui la schimbări
comportamentale și structurale pentru a reduce risipa de
alimente [21].
În prezent, parcursul alimentelor “de la fermă la
consumator” dovedeşte necesitatea sistemelor de ambalare
pentru a facilita protecţia, trasportul şi depozitarea produselor
alimentare. În acest context, ambalajele ar putea contribui
semnificativ la diminuarea risipei alimentare. Aproximativ o
treime din totalul alimentelor produse in lume este pierdut sau
irosit de-a lungul lanţului de aprovizionare [22], rezultând
pierderi economice directe de până la 1 trilion de dolari pe an
10
la nivel global [23], [24], [25]. Pentru companiile de ambalare
se recomandă continuarea dezvoltării unor noi forme de
ambalaje de distribuţie pentru produsele alimentare, care să
reducă la minimum manipularea de-alungul lanţului de
aprovizionare. Formate de ambalare pentru vânzare, cum ar fi
cutiile reutilizabile şi paleţii, oferă o soluţie care reduce la
minimum manipularea produselor.
Alimentele și ambalajele au o relație unică. Folosind
corect ambalajele alimentare, putem reduce la minimum
cantitatea de deșeuri alimentare din casele noastre și ușura
sarcina de mediu cauzată de supraproducția alimentelor. Este
esențial să recunoaștem și să investigăm potențialele
compromisuri între consumul de ambalaje și deșeurile
alimentare care ar putea fi necesare pentru a produce cel mai
bun rezultat din punct de vedere al protecţiei mediului.
1.2. Obiectivele strategiei privind risipa alimentară
influențată de ambalaje
Prezenta strategie vine în sprijinul companiilor din
industria alimentară din România şi al producătorilor de
materiale destinate contactului cu alimentele pentru stabilirea
planurilor proprii de modernizare şi dezvoltare tehnologică şi
pentru implementarea acestora prin proiecte de cercetare-
dezvoltare-inovare realizate în colaborare cu unităţile şi
instituţiile cu profil de CDI. Acest scop poate fi atins doar prin
conectarea permanentă la realitate, prin evaluarea continuă a
stării de fapt și prin înțelegerea fenomenelor și provocărilor ce
caracterizează actualul context.
În cadrul strategiei sunt prezentate efectele directe și
indirecte ale procesului de ambalare în ceea ce privește
contribuția acestuia la producerea de pierderi şi deşeuri
alimentare de-a lungul lanțului de aprovizionare.
11
Strategia privind risipa alimentară influențată de ambalaje
conține 7 capitole şi pentru întocmirea acesteia s-au consultat
150 de titluri bibliografice.
Influența ambalajelor asupra risipei alimentare este
analizată în capitolul 2 al strategiei. Calitatea alimentelor poate
scădea în timpul transportului și/sau al depozitării în urma
unor procese fiziologice (respirația legumelor și/sau fructelor),
chimice (ex. oxidarea lipidelor), fizice (ex. învechirea pâinii,
uscarea acesteia), microbiologice (deteriorarea produsă de
microorganisme), de infestare (produsă de insecte) etc.
Principala condiție de calitate a unui ambalaj alimentar este
aceea de a păstra calitatea produsului ambalat până la
consumare.
Analizând lanțul de aprovizionare cu alimente, există
multe etape și motive pentru care alimentele pot fi irosite.
Studiile evidențiază modul în care funcțiile ambalajelor
influențează deșeurile alimentare și faptul că pare să existe un
potențial ridicat de a reduce risipa de alimente prin alinierea
mai bună a funcțiilor ambalajelor la nevoile și obiceiurile
specifice ale utilizatorilor.
Studii, rapoarte, politici legate de risipa alimentară sunt
prezentate în capitolul 3 al strategiei. Dreptul la alimente a fost
discutat şi adoptat în unanimitate de către Consiliul FAO în
anul 2004, prin promulgarea unui set de recomandări
privitoare la: politicile de dezvoltare economică, aspectele
juridice și instituționale, politicile agro-alimentare, securitatea
alimentară, educație și conștientizare, situații de urgență și
cooperare internațională. În cadrul Comisiei Europene există o
platformă de lucru constituită din experți ai tuturor statelor
membre, care are ca obiective cuantificarea şi monitorizarea
risipei alimentare, în vederea raportării uniforme şi
combaterea acesteia, consilierea cu privire la acțiunile la
12
nivelul UE pentru prevenirea și reducerea risipei de alimente și
facilitarea schimbului de bune practici [7, 26].
Risipa alimentară în contextul economiei circulare este
analizată în capitolul 4 al strategiei. Ca urmare a accesării din
ce în ce mai dificile și costisitoare a resurselor alimentare, a
devenit o necessitate utilizarea rațională a acetora. Modelul
liniar de consum bazat pe „a lua, a face, a dispune” nu este
sustenabil din punct de vedere economic și ecologic și de
aceea s-a impus modelul circular de consum: “refolosire,
reparare, renovare, reciclare” [27].
În economia circulară, produsele și materialele sunt (re)
circulate continuu, spre deosebire de un model liniar în care,
după utilizare, materialele sunt aruncate ca deșeuri. Economia
circulară are drept scop eliminarea foametei prin reducerea,
reutilizarea și reciclarea resurselor alimentare și se bazează pe
îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor (pământ, apă,
energie), dezvoltarea de noi piețe, crearea de noi locuri de
muncă, controlarea competitivității în afaceri, dezvoltarea de
noi modele economice durabile [28, 29]. Economia circulară
funcționează pe baza urmatoarelor principii de bază: 1)
eliminarea deșeurilor, 2) utilizarea de materiale regenerabile
pentru că se pot recicla natural, 3) reutilizarea integrală sau
parţială a produselor, 4) repararea, recondiționarea și apoi
reciclarea, 5) utilizarea cu precădere a energiei regenerabile
[30].
Prevenirea și reducerea risipei alimentare sunt aspecte
analizate în capitolul 5 al strategiei. Sistemele de ambalare au
un rol esenţial în reducerea risipei alimentare. Există opţiuni
de proiectare a ambalajelor care reduc simultan risipa de
alimente şi impactul asupra mediului. Cu toate acestea, uneori
poate fi necesară creşterea impactului ambalajului asupra
mediului pentru a obţine reducerea totală a deşeurilor
alimentare. Aşadar, una dintre cele mai importante strategii în
13
prevenirea risipei alimentare ar fi optimizarea ambalajelor
pentru diferite tipuri de alimente. Printre soluțiile inovative
utilizate în practica tehnologică pentru a produce ambalaje
care păstrează calitatea alimentului sunt: folosirea structurilor
multistrat, a ambalajelor active și/sau inteligente [8].
În capitolul de concluzii se subliniază că risipa alimentară
este de nejustificat atâta timp cât coexistă cu foametea și de
aceea, se consideră că dacă se elimină cauza “risipei
alimentare” va dispărea și efectul. Europa și întreaga
comunitate dezvoltată prin organismele sale internaționale este
dispusă să depăşească această paradigmă, astfel încât în anul
2050 foametea să fi eradicată. În aceest context, în perioada
următorilor zeci de ani se vor parcurge programe complexe,
bazate pe politici speciale care vor optimiza întreg lanțul
alimentar, pornind de la cultivarea resurselor alimentare şi
până la folosirea rațională a alimentelor, vizând reducerea
surplusului alimentar și a deșeurilor alimentare. Fabricarea
ambalajelor alimentare se circumscrie acestor preocupări prin
rolul decisiv pe care ambalajele îl au în diminuarea și
eliminarea pierderilor alimentare. Schimbările sugerate în
proiectarea ambalajelor pot avea un impact profund asupra
dezvoltării durabile. Găsirea unui echilibru între materialul de
ambalare a produsului şi protecţia acestuia, poate duce la o
economisire generală a resurselor, reducerea impactul asupra
mediului şi creşterea eficienţei generale a sistemului.
14
Capitolul 2. Influența ambalajelor asupra
risipei alimentare
2.1. Cauzele risipei alimentare datorate ambalajelor
Între momentul în care alimentele părăsesc fermele şi
ajung în casele noastre, alimentele trec printr-o serie de
procese care alcătuiesc un lanţ lung numit Lanţul de
aprovizionare cu produse alimentare (FSC) (figura 3).
Figura 3. Lanţul de aprovizionare cu alimente [31], [32]
Ambalajele au un aport esențial la dezvoltarea durabilă,
contribuind la utilizarea eficientă a resurselor în lanțul de
aprovizionare, precum și la reducerea cantităţii de deșeuri
alimentare. În majoritatea dezbaterilor, ambalajele sunt în
centrul atenției, deoarece, conform studiilor, oamenii sunt mai
conștienți de deșeurile de ambalaje decât de risipa alimentară,
subestimând cantitatea de deșeuri alimentare produsă.
Ambalarea este una dintre cele mai studiate metode de
reducere a risipei alimentare [33, 34]. Una dintre principalele
preocupări este impactul ambalajelor asupra mediului, versus
generarea deșeurilor alimentare. De exemplu, trecerea la
formate de porție unică, la anumite categorii de alimente,
poate duce la mai multe ambalaje pe unitatea de masă de
alimente, dar potențialul generării de deșeuri alimentare este
redus. Este astfel esențială recunoașterea și investigarea
compromisurilor între consumul de ambalaje și deșeurile
alimentare, pentru a produce cel mai bun rezultat de mediu
(figura 4) [33].
15
Figura 4. Compromisuri între alimente și ambalaje [35]
Ambalajele pot fi clasificate în:
➢ Ambalaje primare: ambalajul de vânzare cu amănuntul
sau către consumator, care conține unitatea de vânzare (de
exemplu pungă de plastic, borcan de sticlă, doză metalică sau
ladă de plastic pentru produse proaspete vrac).
➢ Ambalaje secundare/terțiare: straturi suplimentare care
conțin și protejează ambalajele primare în timpul distribuției
(exemple: cutii de carton ondulat, paleți din plastic sau din
lemn, lăzi de plastic pentru alimente procesate sau folii
extensibile) [36].
Din totalul tipurilor de materiale folosite la confecționarea
ambalajelor, cele polimerice reprezintă aprox. 37% (în
varianta flexibilă 10% și rigidă 27%). Ponderea ridicată a
ambalajelor polimerice alimentare între tipurile folosite în
domeniu se datorează proprietăților de material ale acestor
ambalaje, care pot asigura calitatea produselor ambalate pe
întreaga durată de viață până la consumare. Tipurile de
ambalaje polimerice folosite în industria alimentară, inclusiv
în România sunt dintre cele mai diverse: tăvi, cutii, pungi,
caserole, saci, filme, folie sigilabilă, pahare, pungi pentru vid,
etc. În practica curentă, tipul ambalajului este selectat în
funcţie de produsului ambalat: pungi, sacoşe, saci pentru
cereale, seminţe, zahăr, produse de panificaţie, butelii şi
flacoane pentru îmbutelierea laptelui pasteurizat, tuburi
deformabile pentru muştar, maioneză, piureuri, paste tomate
16
etc, recipienţi de capacitate mică pentru produse semipăstoase
de tipul lactate (iaurt, creme, brânză proaspătă, îngheţată etc.),
semipreparate (maioneză), mezeluri, bidoane şi butoaie pentru
transportul laptelui şi al produselor lactate (smântână, brânză
proaspătă, îngheţată frişcă etc.), tăviţe pentru peşte, bucăţi de
carne, legume, fructe. Dacă aceste tipuri de ambalaje nu
îndeplinesc condițiile de calitate specifice pe întreaga durată,
atât a transportului, precum şi a duratei de viaţă a produselor
alimentare, calitatea acestora se deterioreză, afectând astfel
sănătatea oamenilor și generând pierderi materiale și
financiare importante.
O primă abordare pentru determinarea pierderii sau risipei
de alimente legate de ambalaje constă în identificarea etapelor
lanțului de aprovizionare cu alimente ambalate. Analizând
lanțul de aprovizionare cu alimente, există multe etape și
motive pentru care alimentele pot fi irosite. După ce un produs
este ambalat, fie pentru transport, fie pentru vânzare,
ambalajul poate duce la pierderea conținutului.
Rezultatele din figura 5 ilustrează cantitatea de aliment
care se pierde în funcţie de etapa de procesare.
Figura 5. Pierderile alimentare de-a lungul lanţului de
producţie şi aprovizionare (adaptare din ref. [37])
17
Întrucât ambalajul este, în general, introdus pentru prima
dată imediat după recoltare, etapele identificate ale lanțului de
aprovizionare cu alimente în care pot apărea pierderi și deșeuri
alimentare legate de ambalaje încep cu etapa de după recoltare
și se termină cu servirea alimentelor.
Prima etapă a lanțului alimentar include acele activități
care sunt strâns legate de cultivarea și producția agricolă, etapă
în timpul căreia, inevitabil, se pot înregistra pierderi. Pierderile
din aceast stadiu pot apărea din cauza bolilor și infestărilor
corelate direct cu condiţiile meteorologice.
Următoarele două etape vizează primele operațiuni de
prelucrare a produselor agricole şi includ procedurile de
tratare, depozitare și transformarea ulterioară a acestora în
produse alimentare comestibile. În aceste etape, deșeurile se
datorează resturilor derivate din procesarea alimentelor, parțial
fiziologice și parțial generate de limitările tehnicilor și
tehnologiilor de prelucrare utilizate. Procesele de ambalare și
alegerea materialelor de ambalare a alimentelor joacă un rol
important în prevenirea apariţiei pierderilor alimentare în
cadrul acestor etape.
A patra etapă se referă la procesele de distribuție en-gross
și cu amănuntul, unde o mare parte a deșeurilor este constituită
din produsele alimentare rămase nevândute ca urmare a
nerespectării legislației privind siguranța alimentelor și a
standardelor de calitate și estetică, a strategiilor de marketing
și aspectelor logistice.
Etapele finale coincid cu consumul final, care are loc în
general în locațiile de servicii alimentare și în gospodăriile
private. Deșeurile alimentare care sunt înregistrate în acest
stadiu se datorează, în principal, porțiilor excesive servite sau
cantităților în care alimentele sunt preparate, achiziţiilor
supradimensionate de alimente, incapacității de a consuma
18
alimentele înainte de data de expirare și dificultății de
interpretare corectă a instrucțiunilor de pe etichete.
Un procent semnificativ din produsele alimentare ajunge
în sistemul alimentar caritabil, deci o parte din acestea sunt
consumate. Cu toate acestea, băncile de produse alimentare
sunt uneori obligate să arunce o parte din alimetele destinate
donării, fiind greu de determinat exact cât de multe deșeuri
generează această operaţiune [3]. Există unele mărturii că
sistemul caritabil face ca donarea de alimente să fie mai
fezabilă pentru producători (prin primirea unor credite
financiare în urma donării), decât reambalarea mărfurilor [38].
În timp ce produsele alimentare se află la etapa de
distribuţie, se pot produce pierderi alimentare cauzate de
modul de gestionare a stocurilor, deteriorarea ambalajului sau
depăşirea termenelor de valabilitate [39]. Deteriorarea
mecanică a alimentelor și/ sau a ambalajelor lor și, prin
urmare, pierderea produselor, poate apărea pe parcursul
oricărei etape de transport, în timp ce se află în ambalajele de
transport (secundare sau terţiare) [9]. Calitatea nesatisfăcătoare
a drumurilor poate creşte riscul de deteriorare a alimentelor în
timpul transportului [40]. În plus, pe durata depozitării,
ambalajele produselor alimentare pot fi deteriorate mecanic
datorită stivuirii. Dacă lăzile nu sunt stivuite cu atenţie, se pot
produce daune majore. De exemplu, a fost raportată o pierdere
de aproximativ 30% în cazul unui lanţ de aprovizionare cu
citrice [41]. De asemenea, una dintre cauzele principale ale
risipei alimentare raportate în cazul unui studiu privind
comercializarea căpşunilor din Marea Britanie a fost stivuirea
necorespunzătoare a tăvilor cu căpşuni [42].
Pe de altă parte, ambalajele trebuie proiectate astfel încât
să fie uşor de deschis şi de golit [42]. O deschidere neadecvată
poate duce la risipă alimentară, deoarece consumatorii pot
vărsa alimentele sau băuturile dacă deschiderea unui pachet se
19
dovedeşte a fi dificilă. Acest lucru este valabil în special
pentru persoanele în vârstă sau pentru persoanele cu
dizabilităţi [43].
O estimare bazată pe studii asupra deșeurilor alimentare a
arătat că pierderile alimentare și deșeurile alimentare legate de
ambalaje contribuie cu 20- 25% la cantitatea totală a deșeurilor
alimentare din gospodărie [4] [44] (tabelul 1).
Tabelul 1. Risipa alimentară de-a lungul lanţului de
aprovizionare, cauzată de deteriorarea ambalajelor (adaptare
din [45],[46],[47], [4])
Etapa
Tipurile de risipă alimentară
cauzată de deteriorarea
ambalajului
Alimentele în
lanţul de
aprovizionare
Producţia
primară -
Manipulare şi
depozitare
post-recoltare
Deteriorarea produsului cauzată de
contaminanţi, de muchiile ascuţite
sau aşchiile vaselor de depozitare
Procesare şi
ambalare
Probleme în procesul de umplere;
Defecţiuni ale ambalajului în
timpul sigilării;
Modificari ale ambalajelor din
motive de marketing.
Distribuire
Ambalajul nu oferă suficientă
protecţie mecanică (material de
ambalare necorespunzător,
stabilitate slabă);
Deteriorarea codurilor de bare de
pe ambalaj.
Alimentele în gospodării
Ambalaj dificil de deschis;
Ambalaj dificil de golit;
Dimensiunea necorespunzatoare a
ambalajului.
20
Problemele apărute în timpul ambalării ar putea afecta
calitatea alimentelor [48]. Proprietăţile fizice ale
componentelor alimentelor şi băuturilor pot afecta gustul,
textura, aspectul, stabilitatea, procesarea şi funcţionalitatea
produsului final. În industria alimentară, o mare parte a
alimentelor sunt irosite datorită restricţiilor legislative (de
exemplu, restricţiile privind forma fructelor şi a legumelor, în
care acestea trebuie să se încadreze, considerată cea mai
importantă cauză a risipei alimentare la nivelul etapei de
consum) [49], [48].
Erorile de ambalare (inclusiv umplerea incorectă, sigilarea
şi etichetarea necorespunzătoare a ambalajelor) produc
pierderi semnificative de produse în industria alimentară [48].
Erorile apărute în timpul ambalării necesită o nouă prelucrare
a alimentelor, pentru asigurarea calităţii produselor finale.
Această prelucrare suplimentară generează costuri ridicate şi,
de aceea, produsele cu ambalajele deteriorate sunt, de obicei,
aruncate. Pierderile pot avea loc şi în timpul vânzărilor,
cumpărătorii având dreptul de a respinge produsele de calitate
necorespunzătoare (atunci când nu respectă un anumit
standard) sau pe cele a căror perioadă de valabilitate rămasă
este prea scurtă.
De asemenea, studierea comportamentului consumatorilor
a indicat faptul că ambalajele re-etanşabile, cu o varietate de
dimensiuni, ar putea contribui la reducerea risipei alimentare
[33], [36], [50]. Stimulentele financiare ar putea încuraja
producătorii de produse alimentare să găsească şi să
implementeze soluţii de ambalare versatile şi inovatoare [51].
În cele din urmă, reducerea dimensiunii ambalajelor
pentru produsele alimentare perisabile ar putea permite
consumatorilor să aleagă exact cantitatea de mâncare necesară
şi să evite astfel supra-aprovizionarea. Evans [52] sugerează
21
producătorilor să ofere combinaţii de legume proaspete,
preambalate, pentru prepararea anumitor feluri de mâncare.
Pentru a preveni confuzia între consumatori, cu privire la
datele de expirare a produselor, un potenţial de reducere a
risipei alimentare constă în optimizarea etichetelor pentru
produsele alimentare preambalate [50], [45]. Risipa alimentară
ar putea fi redusă prin eliminarea datei de expirare pentru
anumite categorii de produse şi înlocuirea acesteia cu alte date
(de ex., „a se consuma preferabil înainte de”) [54], [55]. De
asemenea, inovaţiile tehnologice în etichetare pot contribui la
soluţionarea problemei risipei alimentare. Spre exemplu,
indicatorii timp-temperatură (ITT) sunt sisteme care pot
furniza informaţii despre istoricul de temperatură a produsului,
temperatura la care a fost menţinut produsul ambalat sau
indică depăşirea condiţiilor critice timp-temperatură. De
obicei, aceste etichete îşi schimbă culoarea în funcţie de
temperatura şi de timpul de la ambalare, astfel putând fi
identificată calitatea alimentelor [54], [56].
Deşi informaţiile privind perioada de valabilitate a
alimentelor şi condiţiile de depozitare sunt iniţiative
favorabile, care urmăresc modificarea practicilor alimentare,
acestea necesită o abordare mai elaborată, care să combine
cadre de reglementare, măsuri de infrastructură, sprijin
informaţional şi educaţional, metode de calcul al preţului
bazate pe legăturile coerente între inovaţiile tehnologice şi
produs. Prin urmare, pentru prevenirea risipei alimentare,
trebuie urmarită o abordare care să cuprindă practicile tuturor
părţilor implicate de-a lungul lanţului de aprovizionare. Este
nevoie de o strategie pentru coordonarea acestora – de la
etapele de producţie, până la consum (strategii de ambalare,
vânzarea cu amănuntul sau în vrac, oferte speciale, etc).
În domeniul managementului deşeurilor un instrument de
cercetare bun este Diagrama Ishikawa (figura 6) care prezintă
22
principalii factori determinanți care au influență asupra
pierderilor, inclusiv domeniul gestionării angajaților,
proceselor și produselor Diagrama Ishikawa (denumită și
diagrama cauze-efect sau diagramă în „os de pește”) a fost
creată de Kaoru Ishikawa în 1943 și reprezintă grafic cauzele
posibile ale unui efect dat.
Într-o diagramă tipică de acest fel, problemă ce trebuie
rezolvată este notată în ,,capul” peştelui, apoi sunt înşirate
cauzele, de-a lungul ,,oaselor” şi împărţite pe categorii.
Cauzele suplimentare pot fi adăugate pe noi ramificaţii.
Obiectivul principal al diagramei os de peşte este
ilustrarea grafică a legăturii dintre un rezultat şi factorii ce au
dus la apariţia acestuia.
Acest instrument are următoarele obiective principale:
• Determinarea cauzelor de bază (G) ale unei probleme.
• Îndreptarea atenţiei către o problemă anume, fără a
recurge la plângeri şi discuţii irelevante.
• Identificarea zonelor cu informaţii insuficiente.
Figura 6. Diagrama Ishikawa (diagrama os de peşte) [57]
Concret, în cazul deşeurilor alimentare şi de ambalaje,
cauzele principale includ următoarele cauze de nivel 1: pentru
aspectele de mediu (vreme, anotimp, evenimente majore);
23
pentru echipamente (frigorifice, pentru depozitare, transport,
manipulare); pentru materiale (sursa, ambalare); pentru
mijloace de măsurare (obiective, eroare de prognoza, termen
de valabilitate, eficienta producţiei); pentru metode
(promovări, controlul calităţii, schimb de informaţii,
gestionarea stocurilor, proiectarea lanţului valoric); pentru
personal (preferinţele consumatorilor, training, divergenţa
obiectivelor) (figura 7).
Figura 7. Diagrama cauze – efect – deşeuri alimentare şi
de ambalaje [57]
Diagrama, recomandată ca instrument statistic, este
folosită pentru:
• centrarea atenţiei către o problemă anume sau asupra
cauzelor şi nu a efectelor;
• reprezentarea grafică a potenţialelor teorii despre
cauzele care ar putea determina anumite efecte;
• evidenţierea legăturilor dintre diverşi factori im
contextul unei anumite probleme;
• stabilirea legăturilor importante dintre diferite vriabile
şi posibile cauze;
• înţelegerea mai bună a modului de funcţionare a unui
proces.
24
Ca instrumente asamănătoare se pot menţiona Analiza
Pareto, diagrama de împrăştiere (diagramă scatter), diagramele
de flux (flowcharts), formulare de verificare.
Natura ambalajului, dimensionarea şi etichetarea acestuia
afectează direct termenul de valabilitate al alimentelor [33],
[58], [46]. Noi tehnologii, atât implementate, cât şi în plină
dezvoltare, vizează extinderea perioadei de valabilitate a
alimentelor, prin utilizarea unor ambalaje multistrat cu barieră
de hârtie, film sau aluminiu şi ambalarea în atmosferă
modificată [36].
Ambalarea în atmosferă modificată – cea mai avansată
tehnologie – presupune eliminarea aerului din ambalaj şi
înlocuirea acestuia cu un gaz sau un amestec de gaze inerte
[59]. Eliminarea oxigenului previne oxidarea produsului, de
exemplu în ambalajele destinate produselor din carne [51].
Un alt domeniu relevant al cercetărilor viitoare se referă la
potenţialul tehnologiilor emergente (de exemplu, frigidere
inteligente, care prelungesc durata de valabilitate a produselor
alimentare, aplicaţii care monitorizează starea alimentelor de
la domiciliu, etc.), ce pot contribui la reducerea deşeurilor
alimentare [51].
2.2. Funcțiile ambalajelor şi aspecte de durabilitate
ale procesului de ambalare a alimentelor
2.2.1. Funcțiile ambalajelor alimentare
Principalele funcții ale ambalajului sunt conținerea şi
protejarea produsului, facilitarea manipulării și comunicarea
informațiilor către client (figura 8) [42, 60].
25
Figura 8. Funcțiile principale ale ambalajelor alimentare
(adaptare din ref. [4, 42, 60])
Protecția și izolarea
Prima și cea mai importantă funcție a ambalajelor este de a
crea o barieră între mediul exterior și produsul alimentar,
protejând produsele de influența negativă a mediului exterior,
precum și mediul exterior de produsele ce ar putea fi potențial
periculoase pentru acesta. În industria alimentară ambalajele
au anumite proprietăți mecanice, de barieră, dar și termice și
de etanșare, protejând astfel conținutul pe perioada
transportului, de la linia de producție, până în momentul
consumării de către populație. Proprietățile mecanice ale
ambalajelor le fac rezistente la influența factorilor exteriori
cum ar fi șocuri, vibrații, precum și a dăunătorilor (rozătoare,
insecte). Închiderea ambalajelor poate fi concepută astfel încât
consumatorul să observe că ambalajul nu a fost deschis
anterior [61]. Proprietățile de barieră ale ambalajelor nu permit
factorilor exteriori să pericliteze calitatea produselor
alimentare, prevenind astfel dezvoltarea microorganismelor,
26
râncezirea, umezirea, etc. De asemenea, ambalajul trebuie
conceput astfel încât să nu interacționeze cu produsul ambalat.
Unii dintre factorii critici în determinarea proprietăților
materialelor de ambalare sunt [60]:
1. Permeabilitate – ambalajul ar trebui să aibă
permeabilitate selectivă pentru gaze, umiditate și arome
conform cerințelor produsului alimentar.
2. Barieră împotriva luminii – ambalajul ar trebui să
protejeze alimentele împotriva efectelor adverse ale luminii.
3. Contaminarea microbiană – ambalajul ar trebui să
prevină contaminarea microbiană din mediu și din ambalaj în
sine.
4. Rezistența mecanică – ambalajul ar trebui să aibă o
rezistență mecanică suficientă pentru a proteja produsele
alimentare în timpul distribuţiei.
5. Aspecte privind migrația – interacțiunea cu ambalajele
alimentare reprezintă o preocupare serioasă a consumatorilor,
în principal în ceea ce privește siguranța alimentelor. Toate
materialele de ambalare trebuie să îndeplinească limitele de
migrare conform standardelor și reglementărilor.
Ambalajele au astfel rolul de a proteja și menține calitatea
produselor alimentare, prevenind sau reducând deteriorarea
produsului, cu efecte pozitive, atât din punct de vedere
economic, cât și al protecției mediului, datorită creșterii
probabilității ca produsul să fie vândut și consumat înainte de
expirarea termenului de valabilitate [62], [42], [4].
Facilitarea manipulării (comoditatea)
Proiectarea ambalajului influențează modul în care este
manipulat în timpul procesului de producție, transport,
depozitare, utilizare, dar și în cazul eliminării sale. Facilitatea
manipulării implică mai multe caracteristici cum ar fi
greutatea, repartizarea produsului în ambalaj, rata de umplere
a ambalajului, rezistența, deschiderea, golirea, dar și
27
eventualitatea reutilizării și gradul de reciclare. Ambalajele
trebuie să posede cât mai multe proprietăți dintre cele
menționate mai sus, contribuind astfel la eficientizarea
producției, transportului și depozitării şi având, de asemenea,
un rol economic și social prin satisfacerea şi atragerea
consumatorilor [62].
Greutatea este un factor foarte important în dezvoltarea
ambalajelor. Un ambalaj prea greu și voluminos poate duce la
pierderi din punct de vedere economic, deoarece ocupă un
volum mai mare în timpul transportului și al depozitării [62],
[42], [63]. Gradul de umplere a ambalajului este de asemenea
foarte important, mai ales în cazul ambalajelor secundare,
pentru a reduce costurile, dar și impactul asupra mediului.
Astfel, dacă ambalajele au un grad de umplere mai mare,
numărul de transporturi este mai mic, rezultând astfel un cost
și un impact mai mic asupra mediului [63]. Un alt factor
important în facilitarea manipulării este porționarea
alimentelor astfel încât să fie pretabile pentru mai multe
categorii de consumatori, ținându-se cont de adaptarea
cantității produsului la raportul de consum.
Comunicarea
Comunicarea este un alt factor important în dezvoltarea
ambalajelor, acestea trebuind să conțină informații relevante,
atât pentru consumator, cât și pentru transportatori și
distribuitori. Mesajul comunicat de ambalaje trebuie să conțină
informații despre ingrediente, greutate, datele producătorului,
instrucțiuni de utilizare, dată de valabilitate și data producției,
informaţiile nutriţionale, cod de bare pentru identificarea
produsului și condiții de manipulare [30].
Caracteristicile legate de pierderile alimentare ale funcției
de comunicare constau în mare parte în informații și
instrucțiuni despre produs și ambalare, precum şi modul de
stocare, deschidere și eliminare corectă a ambalajului [4, 42].
28
Totodată, ambalajele pot conţine informaţii despre modalităţi
de prelungire a valabilităţii produselor prin încurajarea
congelării lor [64].
O astfel de abordare a comunicării conduce la o reducere a
deșeurilor datorate manipulării, depozitării sau utilizării
incorecte, reducând pierderile de natură economică și
contribuind la protecția mediului [62]. Ambalajul ajută
consumatorii să identifice produsele pe care le doresc și le
preferă. Astfel, probabilitatea de a utiliza toată cantitatea de
produs cumpărată crește, reducând astfel generarea de deșeuri
alimentare [42]. Textele și pictogramele de pe ambalaje
trebuie să fie ușor de înțeles pentru consumatori, iar dacă
pentru informațiile relevante nu există un spațiu suficient, este
de dorit ca ambalajul și produsele sa fie însoțite de un prospect
detaliat [63].
Există controverse din ce în ce mai mari cu privire la
impactul asupra mediului al utilizării unor cantități ridicate de
ambalaje și contribuția lor reală la durabilitatea produselor [4,
65]. În general, cu cât este mai intensă producția de alimente,
cu atât este mai importantă o ambalare mai elaborată [4, 66].
Mergând pe această idee, prevenirea apariţiei de pierderi
alimentare este fără îndoială unul dintre cele mai importante,
dacă nu chiar cel mai important criteriu în vederea optimizării
proceselor de ambalare a alimentelor [67]. Cu toate acestea,
atâta timp cât consumatorii nu sunt conștienți de importanța
reducerii risipei alimentare prin ambalarea adecvată, acest
lucru reprezintă un conflict de obiective și prin urmare,
principala provocare pentru toate părțile interesate în procesul
de proiectare a ambalajelor [4, 68].
Politica europeană în domeniul reciclării deşeurilor a
contribuit la dezvoltarea modelului economic circular
european, în special prin promovarea de măsuri politice şi
29
juridice de susţinere a reciclării şi refolosirii deşeurilor în
procese productive.
2.2.2. Influența funcțiilor ambalajelor asupra risipei
alimentare
O abordare pentru a reduce risipa de alimente constă în
îmbunătățirea sistemelor de ambalare. Accentul trece de la
produsul însuși, la procesul pentru care este folosit și, ca atare,
oferă o mai bună înțelegere a interacțiunii dintre ambalaje și
consumator [61].
Literatura susține că există două căi principale de risipă
alimentară în etapa de consum: (1) consumarea parțială a
conținutului ambalajului și păstrarea în frigider a conținutului
rămas până la deteriorare sau la expirarea datei de valabilitate
și (2) resturi. În cazul în care cantitatea de alimente ambalată
este puțin mai mare decât este necesar, atunci consumatorii
aleg, de obicei, să pregătească mai multă mâncare în loc să
păstreze cantități mici. Supra-aprovizionarea cu produse
alimentare poate contribui, de asemenea, la pierderile prin
resturi. În general, sunt raportate mai multe deșeuri pe cap de
locuitor pentru gospodăriile de una - două persoane [44], [69],
[70], iar cantitatea de alimente ambalată poate fi unul dintre
motive.
Cu privire la modul în care diferitele acțiuni de ambalare
ar putea reduce risipa de alimente în gospodării, unele atribute
au obținut un scor ridicat pentru majoritatea produselor:
„cantitate mai mică de alimente”, „ ușor de deschis/ închis”,
„informații mai bune despre cât timp alimentul poate fi
consumat în siguranță” și „o mai bună protecție a calității
alimentelor în ambalajele deschise”.
Este clar că cele mai importante două atribute ale
ambalajelor pentru îmbunătățirea reducerii deșeurilor
alimentare sunt „conține cantitatea potrivită” (comoditate) și
30
„informații despre siguranța alimentelor” (comunicare).
Ambalarea unei cantităţi mai mici este sugerată în mai multe
studii [44], [70], [71], [72]. Totuşi, cantitatea potrivită poate fi
foarte diferită pentru diferite produse și gospodării. Există cu
siguranță priorități diferite între atribute, respectiv funcții, pe
diferitele produse.
Studiile evidențiază modul în care funcțiile ambalajelor
influențează deșeurile alimentare și faptul că pare să existe un
potențial ridicat de a reduce risipa de alimente prin alinierea
mai bună a funcțiilor ambalajelor la nevoile și obiceiurile
specifice ale utilizatorilor.
Pentru produsele care sunt utilizate în mod ocazional și/
sau care au o durată scurtă de valabilitate, cantitatea poate fi
adaptată pentru a fi utilizată integral pentru o singură masă.
Din păcate, această cantitate diferă pentru gospodării diferite.
Pentru produsele ale căror deșeuri au un impact mai ridicat
asupra mediului în raport cu ambalajele lor, poate fi motivant
ecologic să se adapteze cantitatea la gospodăriile individuale,
ceea ce înseamnă că gospodăriile mai mari folosesc două-trei
pachete, dacă nu există altă opțiune. Pe de altă parte, pentru
anumite produse alimentare, care sunt utilizate în mod regulat,
au o durată de valabilitate mare în ambalajele deschise sau ale
căror deșeuri au impact scăzut asupra mediului comparativ cu
ambalajele lor, ambalarea unor cantități mai mici de alimente
poate să nu fie adecvată din punct de vedere ecologic.
Au fost, de asemenea, luate în considerare mai multe
atribute dinamice de informare specifice produsului:
„temperaturile corecte de păstrare”, „cât timp se poate păstra
ambalajul deschis în siguranță sau cu păstrarea calității”,
date “a se consuma preferabil înainte de” („best before”) etc.
O cantitate semnificativă de deșeuri alimentare datorate
depozitării incorecte poate fi redusă prin îmbunătățirile
funcției „informații despre păstrare” (comunicare), de
31
exemplu, prin etichetarea temperaturii optime de stocare sau a
timpului cât produsul poate fi păstrat la congelator. O inițiativă
suplimentară ar fi ca, pentru anumite alimente, să se afișeze pe
ambalaj alături de datele de „a se consuma preferabil înainte”
şi recomandări de tipul „înghețare înainte de.” Într-o
perspectivă similară, o companie franceză, Les Gueules
Cassées, a creat cu succes o etichetă de expirare „aproape de
data” pentru gama lor de produse.
Reducerea pierderilor alimentare datorate duratei de
valabilitate în Marea Britanie [72] și Norvegia [73] arată clar
că activitățile de „informare” și mai bună „etichetare a datei
de expirare” (comunicare) au un potențial ridicat pentru a
realiza reducerea deșeurilor și sunt măsuri relativ simple.
Atributul ambalajelor „ușor de închis” (facilitarea
manipularii) poate avea, de asemenea, un efect asupra
nivelului de deșeuri și, astfel, a durabilității. Pentru majoritatea
produselor, doar un procent mic din deșeurile alimentare
raportate este atribuit accidentelor datorate ambalajelor [44],
[72]. Există, de asemenea, şi alte tipuri de accidente. De
exemplu, copiii sau bătrânii pot scăpa alimentele pe jos [43].
Astfel, îmbunătățirile atributelor „ușor de deschis” și „ușor de
manevrat” (facilitarea manipulării) par să nu aibă aproape
niciun potențial de a reduce risipa alimentară în majoritatea
cazurilor. Ponderea deșeurilor evitabile care au fost aruncate în
ambalajul original a fost de 19% - 42% [74]. În plus, doar 11%
din aceste deșeuri au fost găsite în ambalaje, cu mai puțin de
25% din conținutul rămas [72]. Aceasta înseamnă că atributul
„ușor de golit” (facilitarea manipulării) are o importanță
minoră pentru majoritatea deșeurilor de alimente. Totuși, acest
atribut a fost cel de-al doilea motiv cel mai citat pentru risipa
datorată ambalajului în unele studii [44].
O cantitate mai mică de alimente pe pachet şi atribute
suplimentare legate de funcțiile de izolare si protecție vor
32
crește costurile per kg de alimente vândute. Probabil
consumatorii nu vor fi motivați să suporte acest cost la punctul
de vânzare, deși ar putea economisi bani din reducerea risipei
alimentare. Lipsa cererii de la consumatori ar putea, de
asemenea, să împiedice investițiile în materiale sau
echipamente noi de ambalare. Un obstacol suplimentar îl
constituie efectul materialului de ambalare în sine asupra
mediului. Este clar că investițiile în materialele de ambalare
destinate reducerii risipei produselor alimentare, dar cu impact
ridicat asupra mediului, nu sunt motivate ecologic. Un alt
factor care nu motivează utilizarea mai extinsă a materialelor
de ambalare pentru a reduce risipa de alimente este faptul că o
cantitate mare de alimente este irosită în ambalajul original,
astfel încât nu este posibilă reciclarea reziduurilor alimentare
și nici a materialul de ambalare. Se impune elaborarea de
politici și sunt necesare eforturi educaționale pentru a informa
consumatorii cu privire la scopul ambalării și pentru a stimula
producătorii și distribuitorii să ajute activ în reducerea
cantității de produse alimentare care sunt irosite la nivelul
gospodăriei.
Pentru a asigura o mai mare consecvență, ca parte a
procesului de autorizare înainte de introducerea pe piață a
produselor cu „dată de expirare” şi dată de „preferabil înainte
de”, companiile ce produc astfel de produse ar trebui să
identifice metoda de determinare a durabilității și să prezinte
un raport ce susţine datele de expirare propuse. [3].
În prezent, atât industria ambalajelor, cât şi evoluţia
tehnologiei materialelor au un potenţial imens de a minimiza
risipa alimentară [75], [9] şi de a contribui la siguranţa şi
securitatea alimentelor [76]. În contextul tehnologiei,
ambalarea poate prelungi termenul de valabilitate a
produselor. Au fost dezvoltate ambalaje cu mai multe straturi
pe bază de polimeri, care prelungesc perioada de valabilitate a
33
alimentelor, reducând în acelaşi timp şi din greutatea
ambalajului [77]. Datorită proprietăţilor de barieră bune,
materialele multistrat sunt potrivite şi pentru ambalarea în
atmosferă modificată. Astfel de ambalaje conţin în principal
azot şi dioxid de carbon, având drept scop prevenirea creşterii
bacteriilor anaerobe şi mucegaiurilor. Dezavantajul
ambalajelor multistrat este, însă, dificultatea de reciclare [4].
Proiectarea şi dezvoltarea viitoare a ambalajelor trebuie să
se concentreze pe progresele ulterioare ale tehnologiei de
ambalare, dar nu ar trebui să neglijeze importanţa efectelor
indirecte ale ambalajului. Actorii implicaţi în proiectarea
acestora ar trebui să inţeleagă cerinţele pe care ambalajul
trebuie să le asigure pe întregul lanţ de aprovizionare, în ideea
de a-şi optimiza produsul astfel încât să fie minimizate atât
pierderile alimentare, cât şi deşeurile de ambalaje. Este
necesară realizarea unor studii privind comportamentul
consumatorilor, precum şi furnizarea de informaţii între
producători şi comercianţii cu amănuntul [4].
34
Capitolul 3. Risipa alimentară – studii,
rapoarte, politici
Risipa alimentară şi deşeurile generate de risipa alimentară
devin din ce în ce mai mult legate şi de problemele
ambalajelor care vin în contact cu alimentele. Studii recente
[33], [51] relevă importanţa ambalajelor, nu numai în păstrarea
pentru un timp cât mai îndelungat a proprietăţilor
organoleptice şi nutritive ale alimentelor, ci şi prin prisma
ciclului de viaţă al acestora. La rândul său, ciclul de viaţă al
ambalajului alimentar trebuie să ţină cont, nu numai de
posibilităţile de reciclare cât mai avansate, ci şi de ciclul de
biodegradare al alimentului cu care vine în contact. Prin
utilizarea ambalajelor biodegradabile şi bioregenerabile din
surse sustenabile se poate contribui direct pe această direcţie.
Există numeroase cauze ce au ca efect risipa alimentară,
inclusiv factorii de mediu din timpul creşterii şi recoltei
culturilor, supraproducţia din cauza incertitudinilor pieţei;
ambalaje necorespunzătoare şi care determină manipularea
dificilă şi deteriorarea stocului etc. [78], [79], [80], [81].
Funcţiile ambalajelor, cum ar fi conservarea şi protecţia
produsului; facilitarea manipulării, depozitării şi transportului
produselor, au un rol important în reducerea cantităţilor de
deşeuri alimentare. Totuşi, potenţialul ambalajului de a reduce
risipa alimentară este rareori investigat [61]. Există însă câteva
studii care au raportat relaţia dintre funcţiile ambalajelor şi
risipa alimentară.
Un astfel de studiu, din Suedia, a aratat că 20-25% din
alimentele aruncate se datorează necorespunderii cu nevoile
cunsumatorilor, cum ar fi pachetele prea mari şi dificil de golit
[44]. Alte studii, efectuate în Norvegia [82], au evidenţiat
faptul că unele dintre motivele risipei alimentare se referă la
35
cantitatea de alimente furnizate şi protecţia acestora. Motivele
se refereau la produse expirate, la produsele cu o calitate
necorespunzătoare, având ambalajul deteriorat şi la produsele
cu o capacitate prea mare [33].
Lipsa cunoştinţelor şi conştientizării relaţiei dintre risipa
alimentară şi impactul ecologic al acesteia [83], [58], [84] ar
putea explica slaba preocupare pentru protecţia mediului. De
exemplu, Principato şi colab. [85] au constatat că 60% dintre
repondenţii studiului întreprins de ei au fost ferm convinşi că
ambalajul produsului are un impact mai mare asupra mediului
decât în reducerea risipei alimentare, iar studiile făcute de
Watson şi Meah [86] au indicat faptul că niciunul dintre
repondenţii lor nu a conştientizat legătura dintre emisiile de
gaze cu efect de seră şi producţia de alimente [51]. Cu toate
acestea, contrar concepţiei consumatorilor, contribuţia risipei
alimentare la amprenta de carbon este, în majoritatea cazurilor,
mai mare decât cea a producţiei şi gestionării deşeurilor de
ambalaje [87]. În majoritatea cazurilor, ambalajele reprezintă
doar 1 – 12% (de obicei aproximativ 5%) din emisiile de gaze
cu efect de seră într-o evaluare a circuitului unui sistem de
ambalare a alimentelor [66].
În cadrul studiului efectuat de Mallinson şi colab. [88], a
fost observat că supra-aprovizionarea cu alimente pare să se
numere printre principalele motive care duc la risipa
alimentară în cadrul etapei de consum a produselor alimentare.
Motivele supra-aprovizionării ar putea fi (i) identificarea unui
furnizor bun, (ii) diferenţele de gust, (iii) efectul de
compensare, (iv) constrângerile de timp, (v) achiziţiile în vrac
şi (vi) ambalajele de capacitate de mare [51]. Unele studii
sugerează că planificarea meselor, schimbarea preferinţelor şi
a obiceiurilor alimentare, dar şi atenţia acordată asupra
ambalajelor pentru vânzarea cu amănuntul ar putea contribui
la reducerea risipei alimentare [58, 84], [89], [70], [88], în
36
timp ce alte studii nu au găsit o corelaţie clară între
planificarea adecvată şi nivelul redus al deşeurilor alimentare
[90], [91]. Cu toate acestea, întocmirea unei liste de
cumpărături ar reduce considerabil numărul cumpărăturilor
spontane, manifestate prin achiziţia de articole neplanificate
[90]
În ceea ce priveşte dimensiunea ambalajelor, consumatorii
consideră că, pentru anumite produse, acestea sunt prea mari şi
nepotrivite persoanelor care locuiesc singure sau în cuplu. O
treime din gospodării susţin că ar genera mai puţine deşeuri
alimentare dacă dimensiunile ambalajelor destinate produselor
alimentare ar fi mai potrivite nevoilor consumatorilor [4]. Pe
de altă parte, preţurile alimentelor care sunt ambalate în
ambalaje mai mici sunt semnificativ mai mari decât preţul
alimentelor care nu sunt preambalate sau care sunt ambalate în
ambalaje mari [83], [92]. Se întâmplă, de asemenea, ca
producătorii de produse alimentare să se confrunte şi cu
problema anulării de ultimă oră a comenzilor sau cu sancţiuni,
atunci când volumele comenzilor nu sunt respectate [48].
Un studiu suedez [44] a investigat influenţa resturilor
alimentare asupra reciclării ambalajelor din materiale plastice.
Williams şi colab. [44] afirmă că până la 20-25% din deşeurile
alimentare se datorează dimensionării prea mari a ambalajelor
şi dificultăţii de golire. În total, deşeurile cauzate de golirea
incompletă a ambalajelor reprezintă aproximativ 4% din
cantitatea totală de risipă alimentară generată de gospodăriile
chestionate. Procesul de golire a unui pachet nu este influenţat
doar de designul ambalajului, ci şi de persoana responsabilă de
deschiderea acestuia. Acest lucru s-a demonstrat cu un test al
comportamentului de golire a pachetelor de lapte de 1000 ml,
unde s-au găsit reziduuri cuprinse între 4,7-14,7 ml.
Potrivit Plastics Recyclers Europe, capacitatea de golire a
ambalajelor poate fi interpretată în două feluri: ambalajul
37
poate fi uşor de golit (de exemplu, sticle, tuburi) sau conţinutul
ambalajului poate fi uşor de accesat (de exemplu, pahare).
„Uşor de golit” înseamnă că un ambalaj poate fi golit fără
forţă şi „uşor de accesat” se referă la o utilizare regulată de
către consumator (de exemplu, folosirea unei linguri pentru
golirea unui pahar de iaurt). Reciclatorii de materiale plastice
sunt îngrijoraţi de reziduurile alimentare rămase în ambalaj
după consum, deoarece acestea pot afecta procesul de reciclare
a ambalajelor [93], [4].
Quested şi Murphy [72] au efectuat unul dintre cele mai
extinse studii pentru a înţelege motivele apariţiei deşeurilor
alimentare funcţie de tipurile de ambalaje (plicuri, pungi,
plase, lăzi, cutii, flacoane, borcane, etc) pentru anumite
produse specifice. S-a constatat că echipa de ambalare (care
include tehnologi de ambalare, proiectanţi, tehnologi
alimentari, etc.) trebuie să ştie ce tipuri de funcţii sunt cele mai
importante pentru dezvoltarea unui anumit produs. În plus,
este necesară cuantificarea impactului diferitelor funcţii ale
ambalajelor privind risipa alimentară pentru diferite produse,
în pieţe şi gospodării. Studiile privind risipa alimentară trebuie
făcute publice, întrucât echipa de ambalare va fi mai informată
şi va fi în măsură să dezvolte produsul/ ambalajul în vederea
minimizării risipei alimentare [42].
În vederea accelerării progresului, Wikstrom şi colab. [61]
au propus să se acorde mai multă atenţie următoarelor puncte:
- Studierea şi colectarea datelor despre modul în care
ambalajele afectează risipa alimentară, în diferite ţări
şi culturi, pentru diferite tipuri de gospodării şi
produse alimentare.
- Dezvolarea metodelor de proiectare pentru
îmbunătăţirea ambalajelor în ceea ce priveşte risipa
alimentară.
38
- Elaborarea unor modele de afaceri rentabile, atât
pentru actorii industriali, cât şi pentru consumatori, în
vederea reducerii deşeurilor alimentare.
Schimbările sugerate în proiectarea ambalajelor pot avea
un impact profund asupra dezvoltării durabile. Găsirea unui
echilibru între materialul de ambalare a produsului şi protecţia
acestuia, poate duce la o economisire generală a resurselor,
reducerea impactul asupra mediului şi creşterea eficienţei
generale a sistemului.
Numeroşii semnatari ai „Pactului de ambalare” australian
caută oportunităţi de reducere a impactului ambalajelor asupra
mediului prin eliminarea sau scăderea masei componentelor de
ambalare. Dacă ambalajul rămâne potrivit pentru scop, acest
lucru permite economii financiare şi de mediu. Cu toate
acestea, dacă se merge prea departe, subţierea pereţilor
ambalajului poate contribui la deteriorarea produsului
alimentar pe timpul transportului şi manipulării.
Într-un raport al Institutului American pentru Ambalaje şi
Mediu (AMERIPEN), autorii subliniază importanţa funcţiei de
protecţie a ambalajului şi se referă la ambalaje ca la o „soluţie
care ar putea reduce semnificativ risipa alimentară” [94]. Unul
dintre argumente este derivat dintr-o corelaţie negativă între
proporţia de mărfuri ambalate şi risipa alimentară.
Cu toate acestea, se discută tot mai mult în public impactul
utilizării unor cantităţi crescute de ambalaje asupra mediului şi
contribuţia sa reală la durabilitate. La nivel global, în fiecare
an sunt produse 348 de milioane de tone de plastic [95]. În
Europa, 39,7% din consumul total de plastic este folosit pentru
ambalare. Cu toate acestea, doar 40,8% din ambalajele plastice
sunt reciclate [95]. Anual, 4,8–12,7 tone de deşeuri de plastic
ajung în ocean, inclusiv ambalaje plastice [96]. O altă critică
asupra ambalajelor din plastic se referă la impactul asupra
sănătăţii umane. De exemplu, unii aditivi, cum ar fi bisfenolul
39
A sau ftalaţii, sunt recunoscuţi ca având efecte negative asupra
sistemului endocrin [97].
În plus, consumatorii consideră ca lipsa ambalajului
contribuie mai mult la sustenabilitatea produselor alimentare
decât ambalarea acestora, care, de fapt, permite prelungirea
duratei lor de viaţă. Într-un raport al WRAP [98], jumătate
dintre consumatorii chestionaţi au declarat că ambalajul
dăunează mediului şi doar un sfert au fost de acord că acesta
prelungeşte durata de valabilitate a unui produs. Intervievaţii
menţionează avantajele esenţiale ale ambalajelor cum ar fi
posibilitatea păstrării produselor în condiţii de siguranţă şi
igienă, oferirea de informaţii importante pe etichete şi
protejarea produselor alimentare de la fabrică până la magazin
şi apoi în timpul drumului spre casă, în timp ce doar 13%
consideră că ambalajul protejează mâncarea şi acasă.
Risipa alimentară are loc nu doar din cauza produselor
alimentare necomestibile. Se poate întâmpla ca alimentele
comestibile să fie aruncate pentru că termenul de valabilitate
este depăşit. Un studiu arată că 64% din consumatorii din UE
interpretează greşit sensul „datei de expirare” [99].
Consumatorii afirmă şi că au nevoie de mai multe informaţii
despre termenul de valabilitate a alimentelor după ce
ambalajul a fost deschis [4].
Prin data de expirare se înţelege, fie „data de valabilitate
minimă” a produsului fie „data limită de consum”. „Data de
valabilitate minimă” reprezintă data până când produsul îşi
păstrează calitatea, cum ar fi aroma şi textura (este data de
tipul „a se consuma preferabil înainte de” („best before”)).
Retailerilor li se permite să vândă produse după ce a trecut
„data de valabilitate minimă” [30].
În 2016, a fost emis un Raport special de reducere a
deşeurilor alimentare, o oportunitate pentru UE de a
îmbunătăţi eficienţa resurselor din lanţul de aprovizionare cu
40
alimente. Acest raport a fost corelat la precedentul pachet al
Comisiei Europene - Economie Circulară, care a inclus
propuneri legislative revizuite privind deşeurile. Problema
combaterii deşeurilor alimentare este integrată în aceste
propuneri. Raportul pune în evidenţă câteva aspecte
importante:
- declaraţiile politice la nivel înalt nu au fost traduse în
acţiuni suficiente;
- scăderea intesităţii de acţiune prin documente
strategice ale Comisiei în timp;
- acţiunea fragmentată şi intermitentă la nivel tehnic este
o problemă critică;
- politicile existente ar putea fi mai bine aliniate pentru a
combate mai eficient risipa de alimente;
- ar trebui respectată alinierea politicilor pentru
îmbunătăţirea prevenirii deşeurilor alimentare;
- sunt necesare clarificări şi o aliniere a politicilor şi
dispoziţiilor pentru facilitarea donării de alimente.
Producţia alimentară este asociată cu un consum
semnificativ de resurse. Astăzi, aproximativ 30% din globul
pământesc şi 70% din toată apa dulce extrasă este folosită
pentru culturi. În plus, producţia şi utilizarea pesticidelor şi a
îngrăşămintelor pot polua aerul, apa şi solul şi, prin urmare,
reprezintă un risc pentru sănătatea umană şi pentru ecosisteme
în ansamblu [100]. Şi mai rău este dacă acest consum de
resurse este în zadar, în situaţiile în care produsele alimentare
işi pierd obiectivul final de consum uman şi sunt risipite.
Importanţa reducerii cantităţii de deşeuri alimentare este
recunoscută la nivel mondial. Îngrijorările privind risipa
alimentară au dus la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare
Durabilă [4]. Dintre acestea, Obiectivul 12.3 prevede
reducerea la jumătate, până în 2030, a deșeurilor alimentare la
nivel mondial, atât în cazul furnizorilor, cât şi al
41
consumatorilor și reducerea pierderilor de produse alimentare
de-a lungul lanțului de producție și aprovizionare. Există multe
provocări în vederea realizării aestui obiectiv, iar ambalarea
alimentelor va juca un rol important. Este necesar să se
acţioneze de acum pentru cercetarea şi dezvoltarea afacerilor
în această zonă.
Auras şi colab. [101] au prezentat cinci probleme ale
industriei ambalajelor care au fost luate în considerare şi
studiate de comunitatea de cercetare (figura 9) [61].
Figura 9. Problemele de ambalare specificate în Agenda
de Cercetare 2030 pentru economisirea alimentelor, unde:
FLW – food loss and waste; LCA – life cycle assessment
(adaptare din ref. [61])
Forumul global pentru creştere ecologică (Global Green
Growth Forum - 3GF) este o platformă globală pentru
proiectarea şi accelerarea soluţiilor la problemele pe care
pieţele şi guvernele nu au reuşit să le rezolve singure. 3GF
permite parteneriate publice şi private, care susţin adoptarea pe
scară largă a tehnologiilor, practicilor şi politicilor ecologice.
În urma Summit-ului Global Green Growth Forum (3GF)
din anul 2016 de la Copenhaga, un parteneriat de organizaţii
internationale de top au lansat Standardul de contabilitate şi
raportare a risipei alimentare şi a formării deşeurilor
42
alimentare. Standardul FLW furnizează primul set de definiţii
globale şi cerinţe de raportare pentru companii, ţări şi alţi
actori industriali pentru a măsura, raporta şi gestiona pierderile
şi deşeurile alimentare în mod constant şi credibil.
Protocolul privind pierderile alimentare şi formarea
deşeurilor este rezultatul unui parteneriat între mai multe părţi
aflate în cauză, convocat de Institutul Mondial al Resurselor şi
iniţiat la Summit-ul 3GF din anul 2013. Partenerii Protocolului
FLW includ: Forumul Bunurilor de Consum, Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO),
proiectul FUSIONS finanţat de UE, Programul Naţiunilor
Unite pentru Mediu (UNEP), Consiliul Mondial pentru
Dezvoltare Durabilă (WBCSD), WRAP (The Waste) -
Programul de Acţiune pentru Deşeuri şi Resurse şi Institutul
Mondial de Resurse.
Standardul FLW a venit în condiţiile în care un număr tot
mai mare de guverne, companii şi alte entităţi îşi asumă
angajamente pentru reducerea deşeurilor alimentare şi
pierderea de produse alimentare. Reprezentanţi ai unor astfel
de organizaţii au făcut numeroase declaraţii despre acest
Standard:
❖ "Scala problemei pierderilor şi a formării deşeurilor
de alimente poate fi dificil de înţeles. Având acest nou
standard, prin care se poate măsura pierderea şi risipa de
alimente, nu numai că ne va ajuta să înţelegem cât de multă
mâncare nu ajunge la consumatori, dar va ajuta şi la
stabilirea unei baze de acţiune. UNEP salută noul standard
FLW şi invită ţările şi companiile să-l folosească pentru a
începe măsurarea şi raportarea pierderilor alimentare şi
formarea deşeurilor alimentare, în paralel cu acţiunile pentru
realizarea Obiectivului 12.3 din SDG (Sustainable
Development Goals – obiectivele de dezvoltare durabilă ale
Naţiunilor Unite): Reducerea la jumătate a formării
43
deşeurilor alimentare până în anul 2030" a declarat Achim
Steiner, director executiv, Programul Natiunilor Unite pentru
Mediu (UNEP).
❖ "Acest standard reprezintă o descoperire reală.
Pentru prima dată, înarmate cu standardul, ţările şi
companiile vor putea cuantifica, acolo unde apare, cantitatea
de produse alimentare pierdute şi irosite şi să prezinte date
despre aceasta într-un mod extrem de credibil şi consecvent" a
declarat Andrew Steer, director World Resources Institute.
"Nu există niciun motiv concret ca atât de multă mâncare să
fie irosită. Acum, avem un instrument puternic şi nou, care va
ajuta guvernele şi întreprinderile să economisească bani, să
protejeze resursele şi să se asigure că tot mai mulţi oameni
obţin mâncarea de care au nevoie."
❖ "Existenţa deşeurilor duce la sărăcirea tuturor. Sunt
mulţumit că o nouă alianţă puternică între organizaţii publice
şi private va oferi un răspuns eficient la provocarea globală a
formării deşeurilor alimentare. 3GF a promovat înca o soluţie
inovatoare la provocările globale", a spus Kristian Jensen,
ministrul afacerilor externe, Danemarca. "Noul standard
privind deşeurile alimentare va reduce pierderile economice
pentru consumatori şi industria alimentară, va atenua
presiunea asupra resurselor naturale şi va contribui la
realizarea ţintelor ambiţioase stabilite în obiectivele de
dezvoltare durabilă. Trebuie să impunem mai multe soluţii ca
aceasta în beneficiul oamenirii, dezvoltării economice şi
planetei”.
❖ "Irosirea unei treimi din produsele alimentare pe care
le producem este o indicaţie clară al unui sistem alimentar
global aflat în dificultate. Standardul FLW este esenţial pentru
stabilirea unei fundaţii fiabile pentru acţiuni eficiente pe teren,
în ţări, oraşe şi intreprinderi mici şi mari, dezvoltând şi
îmbunătăţind lanţul valoric alimentar pe o perioadă lungă de
44
timp. Având soluţii de afaceri tangibile, Standardul FLW
poate ajuta la reducerea semnificativă a pierderilor şi
formării deşeurilor alimentare la nivel golbal", a declarat
Peter Bakker, preşedintele Consiliului Mondial de Afaceri
pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD).
❖ "Fiind un membru al coaliţiei Champions 12.3
(https://champions123.org/), sunt convins că, lucrând
împreună, putem dezvolta soluţii eficiente pentru a reduce
pierderile şi risipa de alimente, pentru a ajuta lumea să
îndeplinească obiectivul 12.3 de dezvoltare durabilă. Nestlé va
juca rolul său. Astfel de acţiuni aduc beneficii societăţii prin
sprijinirea dezvoltării rurale, conservării apei şi securităţii
alimentelor şi ne ajută să ne asigurăm că aprovizionarea
noastră este durabilă", a spus Paul Bulcke, director executiv
Nestlé.
❖ "Deşeurile alimentare reprezintă o problemă de 940
de miliarde de dolari. În 2015, membrii noştri s-au angajat să
reducă la jumătate risipa alimentară şi vedem Standardul
FLW ca un instrument important care să ne ajute să atingem
această ţintă ambiţioasă. Membrii noştri trebuie să cuantifice,
să măsoare şi să raporteze pierderile alimentare în mod
eficient. Standardul FLW îi va ajuta să facă acest lucru cu
consecvenţă şi transparenţă", a declarat Peter Freedman,
director general, Forumul Bunurilor de Larg Consum.
❖ "Activitatea dezvoltată de WRAP pentru a ajuta la
reducerea deşeurilor menajere din Marea Britanie cu 21% a
fost posibilă doar prin analiza noastră de ultimă oră pentru a
cuantifica cât şi unde au fost irosite alimentele. Deşeurile
alimentare nu sunt limitate de graniţe, aşa că WRAP este
încântat că a contribuit la dezvoltarea Standardul privind
reducerea pierderilor şi formării de deşeuri alimentare. Sunt
sigură că va autoriza intreprinderile, guvernele şi alte
organizaţii să ia măsuri la scară internaţională, acţiune pe
45
care WRAP o va susţine cu tărie", Dr. Liz Goodwin, director
executiv WRAP (Programul de Acţiune pentru Deşeuri şi
Resurse).
❖ "Ne bucurăm că am fost primul retailer din Marea
Britanie care a publicat rapoarte asigurate de către terţi
privind formarea deşeurilor alimentare, pentru propriile
operaţiuni şi vom continua să o facem în fiecare an. Această
transparenţă şi evidenţierea dovezilor concrete reprezintă o
piatră de temelie a activităţii noastre de combatere a
deşeurilor alimentare. Acest lucru nu numai că ne-a permis să
identificăm unde există puncte critice de apariţie a deşeurilor
alimentare în propriile operaţiuni, dar ne-a şi ajutat să luăm
măsuri în acele domenii. Noul standard FLW oferă un cadru
comun pentru măsurarea pierderilor şi deşeurilor alimentare,
iar eu sper să le permită şi altora să îşi publice datele şi să ia
măsuri pentru a rezolva această problemă importantă", Dave
Lewis, director executiv Tesco şi preşedinte al coaliţiei
Champions 12.3.
❖ "Măsurarea nivelului de deşeuri alimentare într-un
mod structurat este esenţială pentru dezvoltarea de strategii
eficiente care să se concentreze pe reducerea formării acestor
deşeuri şi să monitorizeze progresul la nivel de afaceri,
naţional şi al UE, precum şi să contribuie la atingerea
obiectivului de dezvoltare 12.3. Manualul de Cuantificare a
Deşeurilor Alimentare (FUSIONS Food Waste Quantification
Manual) este complet sincronizat cu Standardul FLW al
Protocolului Privind Risipa şi Deşeurile Alimentare, ceea ce
permite utilizatorilor manualului FUSIONS, care
monitorizează şi raportează cantităţile şi tendinţele deşeurilor
alimentare să realizeze rapoarte armonizate cu cerinţele
globale şi cu standardele de contabilitate şi raportare", Toine
Timmermans, unul dintre coordonatorii proiectului EU-
FUSIONS.
46
Mişcarea internaţională de combatere a deşeurilor
alimentare creşte pe măsură ce guvernele şi intreprinderile se
angajează să abordeze şi să rezolve această problemă. Cu toate
acestea, cei mai mulţi dintre factorii implicaţi nu ştiu cât de
mari sunt pierderile alimentare sau unde au loc acestea în
operaţiunile sau lanţurile de aprovizionare cu alimente.
Crearea unor stocuri în conformitate cu standardul FLW
reprezintă o bază esenţială pentru a dezvolta strategii eficiente
în vederea reducerii pierderilor alimentare şi pentru a
monitoriza progresul acestei reduceri în timp. Mai mult, acesta
poate ajuta guvernele şi companiile să îndeplinească
angajamentele internaţionale, inclusiv Acordul de la Paris
privind schimbările climatice şi Obiectivele de Dezvoltare
Durabila ale ONU.
Standardul FLW va ajuta, de asemenea, la reducerea
pierderilor alimentare şi formării deşeurilor în sectorul privat.
În 2015, Forumul pentru Bunuri de Larg Consum, care
reprezintă peste 400 dintre cei mai mari comercianţi şi
producători din 70 de ţări, a adoptat o rezoluţie pentru ca
membrii săi să reducă risipa alimentară din operaţiunile lor cu
50% până în 2025. Progresele sunt măsurate folosind
standardul FLW. Unele companii de top, cum ar fi Nestlé şi
Tesco, măsoară şi oferă rapoarte publice despre cantitatea de
pierderi alimentare.
Materialele care vin în contact cu alimentele (FCM) au o
importanţă socială ridicată, deoarece protejează alimentele de
daunele fizice, de murdărie şi de deteriorarea microbiană,
reducând astfel risipa alimentară. Însă, FCM pot avea şi un
impact asupra calităţii şi siguranţei alimentelor pe întregul lanţ
alimentar. Produsele chimice prezente în materialele care vin
în contact cu produsele alimentare sunt cunoscute pentru
migrarea şi contaminarea produselor alimentare, creând astfel
riscuri pentru sănătatea consumatorilor [102].
47
În conformitate cu legislaţia UE existentă [103], toate
FCM trebuie să fie sigure şi inerte - adică să nu influenţeze
alimentele într-un mod negativ. Cu excepţia materialelor din
plastic care vin în contact cu alimentele, nu au fost stabilite
norme UE armonizate pentru a determina respectarea acestor
dispoziţii generice. În consecinţă, demonstrarea faptului că
siguranţa alimentelor este realizată în mod constant şi pentru
alte materiale decât cele plastice s-a dovedit dificilă, aşa cum a
fost dovedit prin mai multe accidente de contaminare a
alimentelor.
Numărul exact de potenţiali contaminanţi alimentari din
FCM nu este cunoscut, dar este enorm: mii de substanţe
chimice sunt utilizate la producerea diferitelor FCM, în timp
ce impurităţile şi produşii de reacţie sunt în număr de zeci de
mii, doar o parte dintre aceştia fiind identificaţi [103]. Riscul
ca o parte dintre aceste substanţe necunoscute să fie toxice este
semnificativ. Produsele chimice care migrează din ambalajele
alimentare pot fi astfel cea mai mare şi cea mai puţin
controlată sursă de contaminare alimentară, depăşind alte surse
precum pesticidele sau poluanţii din mediu [104].
BEUC, Organizaţia Europeană a Consumatorilor insistă
asupra faptului că un regim reformat privind legislaţia
materialelor care vin în contact cu alimentele (FCM) trebuie să
urmeze urmatoarele obiective [105]:
• Realizarea unei reglementări cuprinzătoare şi
armonizate a tuturor FCM-urilor. Sunt necesare noi reguli
pentru controlul tuturor substanţelor chimice care migrează, în
timp ce limitele legale existente ar trebui revizuite pentru a
proteja mai bine consumatorii.
• Stabilirea unei abordări de precauţie. Substanţele
periculoase, cum ar fi perturbatorii endocrini, ar trebui să fie
interzise automat, cu excepţia cazului în care industria poate
48
demonstra că prezenţa lor în FCM nu prezintă un risc pentru
sănătatea umană.
• Operatorilor de afaceri ar trebui să li se solicite să
efectueze şi să noteze evaluările de siguranţă a materialelor
care vin în contact cu alimentele. Autorităţile statelor membre
trebuie să controleze riguros acurateţea şi fiabilitatea
evaluărilor de siguranţă.
• Statele membre trebuie să asigure resurse suficiente
pentru controalele oficiale ale FCM, în timp ce Comisia ar
trebui să promoveze o strategie sistematică pentru a se asigura
că politica UE pentru FCM se traduce într-o protecţie reală a
consumatorilor.
• Pentru a facilita identificarea, trasabilitatea şi
manipularea surselor de expunere, este esenţială o mai mare
transparenţă cu privire la substanţele chimice utilizate sau care
migrează din FCM.
• Garanţia aceluiaşi nivel ridicat de protecţie pentru
FCM fabricate din materiale noi şi reciclate. O economie
circulară de succes poate fi realizată numai dacă consumatorii
sunt siguri că materiile prime sunt sigure.
La rândul lor, normele UE privind materialele plastice se
se focalizează aspra materiilor prime, cum ar fi monomerii şi
aditivii folosiţi la fabricarea ambalajelor şi neglijează în mare
măsură potenţialele migraţii ale substanţelor formate în timpul
fabricării şi utilizării, cum ar fi impurităţile, produşii de reacţie
sau de degradare.
Regimul actual al UE referitor la materialele care vin în
contact cu alimentele este menit să protejeze sănătatea şi
interesele consumatorilor. Cu toate acestea, nici astăzi acest
standard nu este atins în mod adecvat, iar deficienţele lui sunt
recunoscute pe scară largă, inclusiv de către Comisia
Europeană. În 2016, Parlamentul European a concluzionat că
lipsa unor măsuri uniforme în cadrul UE este în detrimentul
49
sănătăţii publice. Din acest motiv, Parlamentul a solicitat
urgent Comisiei să revizuiască actualul cadrul de
reglementare.
În acest context, Comisia a anunţat în noiembrie 2017 o
evaluare REFIT pentru a verifica dacă actualul cadru legislativ
al UE pentru FCM este adecvat scopului şi funcţionează aşa
cum era de aşteptat. BEUC, Organizaţia Europeană a
Consumatorilor, a salutat revizuirea ca pe oportunitate care
oferă o mai bună protecţie a consumatorilor pe termen
îndelungat.
Reglementarea insuficientă a substanţelor chimice ce
migrează provoacă înşelarea consumatorilor. Articolul 3 din
Regulamentul FCM prevede că un material care vine în
contact cu alimentele nu trebuie să îşi transfere componentele
în alimente, în cantităţi care ar putea pune în pericol sănătatea
umană. Această abordare implică faptul că migraţia
contaminanţilor în alimente este legală, atâta timp cât nu poate
fi identificat un risc specific pentru sănătate. Pentru
majoritatea FCM, parametrii de risc nu au fost încă stabiliţi,
iar autorităţile de control sunt, prin urmare, rareori în măsură
să asigure conformitatea.
Se preconizează dublarea în următorii 20 de ani a
consumului de materiale plastice. De exemplu, s-a constatat că
în Europa, în anul 2017, au fost generate 173 kg de deșeuri de
ambalaje alimentare pe cap de locuitor [106]. Ca urmare,
conform noului Plan de Acţiune al Comisiei Europene
(CEAP), vor fi propuse noi inițiative legislative privind
reutilizarea sau înlocuirea tacâmurilor, veselei și ambalajelor
alimentare de unică folosință cu produse reutilizabile, inclusiv
în domeniul serviciilor alimentare, precum şi noi obiective
privind reducerea deșeurilor de ambalaje [106].
Prin Comunicarea emisă în data de 20 mai 2020 [107],
Comisia anunţă că „va solicita angajamente din partea
50
companiilor și organizațiilor alimentare privind
întreprinderea unor acțiuni concrete privind sănătatea și
sustenabilitatea, punând accentul în special pe: reformularea
produselor alimentare în conformitate cu liniile directoare
pentru diete sănătoase și durabile; reducerea propriilor
amprente de mediu și a consumului de energie prin
eficientizare din punct de vedere energetic; adaptarea unor
strategii de marketing și de publicitate ținând cont de nevoile
celor mai vulnerabili; asigurarea că ale lor campanii de
prețuri la produsele alimentare nu subminează percepția
cetățenilor asupra valorii alimentelor; și reducerea
ambalajelor alimentare în conformitate cu noul CEAP”
(Planul de Acţiune al Comisiei Europene).
De asemenea, Comisia anunţă că „pregăteşte o inițiativă
pentru îmbunătățirea cadrului de guvernanță corporativă
(corporate governance framework), incluzând o cerință ca
industria alimentară să integreze sustenabilitatea în strategiile
corporative” [107]. Guvernanța corporativă este un concept
general, care se extinde la toate relațiile unei întreprinderi cu
toate părțile interesate, furnizorii, clienții și angajații săi.
„Comisia va lua măsuri pentru extinderea și promovarea
unor metode de producție durabile și responsabile social și a
unor modele circulare de afaceri în procesarea produselor
alimentare și în vânzarea cu amănuntul, în special pentru
IMM-uri, în sinergie cu obiectivele și inițiativele prezentate în
cadrul noului plan de acţiune CEAP. Dezvoltarea unei
bioeconomii europene circulare și durabile crează
oportunități de afaceri, de exemplu legate de utilizarea
deșeurilor alimentare” [107].
„Ambalajele alimentare joacă un rol cheie în
sustenabilitatea sistemelor alimentare. Comisia va realiza
revizuirea legislației privind materialele care vin în contact cu
alimentele, pentru a îmbunătăți siguranța alimentară și
51
sănătatea publică (în special în ceea ce privește reducerea
utilizării substanțelor chimice periculoase), va susține
utilizarea unor soluții de ambalare inovatoare și durabile,
care utilizează materiale ecologice, reutilizabile și reciclabile
și contribuie la reducerea deșeurilor alimentare” [107].
În tabelul 2 sunt prezentate actualele reglementări
europene privind ambalajele destinate contactului cu
alimentele.
Tabelul 2. Legislaţia europeană privind ambalajele
destinate contactului cu alimentele - principalele cerințe
legale sau de reglementare pentru proiectarea ambalajelor
(adaptare din ref. [37])
Etap
ele
cic
lulu
i
de
via
ță
Pri
nci
pii
de
resp
ect
at
Legi şi reglementări
Co
nce
per
ea a
mb
alaj
elo
r
Cer
ințe
și m
ater
iale
au
tori
zate
des
tin
ate
să v
ină
în c
on
tact
cu
pro
du
sele
alim
enta
re
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind
materialele și articolele destinate să vină în contact
cu produsele alimentare și de abrogare a
directivelor 80/590 / CEE și 89/109 / CEE
Directiva 2008/39/EC a Comisiei de modificare a
Directivei 2002/72/EC referitoare la materiale și
articole din plastic;
Directiva 84/500/EE a Consiliului privind articolele
ceramice;
Directiva 2007/42/EC a Comisiei privind materialele
și articolele din peliculă de celuloză regenerată.
Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei privind
materialele și articolele din plastic destinate să vină
în contact cu produsele alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 1895/2005 al Comisiei
privind restricționarea utilizării anumitor derivați
epoxi în materiale și articole destinate să vină în
contact cu produsele alimentare.
Directiva Consiliului 78/142/CEE privind materialele
și articolele care conțin monomerul clorură de vinil
și sunt destinate să vină în contact cu produsele
52
alimentare.
Directiva Consiliului 82/711 / CEE de stabilire a
normelor de bază necesare pentru testarea
migrației elementelor constitutive din materiale și
articole din plastic destinate să vină în contact cu
produsele alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 450/2009 al Comisiei privind
materialele și articolele active și inteligente
destinate să vină în contact cu produsele
alimentare.
Cer
ințe
esen
țial
e
pen
tru
med
iu Directiva 94/62/EC a Consiliului privind ambalajele
și deșeurile de ambalaje modificată prin Directiva
2004/12/EC și 2005/20/EC a Consiliului.
Decizia 97/129/EC privind sistemul de identificare a
materialelor de ambalare.
Tran
sfo
rmar
ea m
ater
iilo
r p
rim
e; f
abri
care
a am
bal
ajel
or
Au
tori
zări
și r
estr
icți
i
aplic
abile
su
bst
anțe
lor
chim
ice
uti
lizat
e în
am
bal
aje
Regulamentul (CE) nr. 440/2008 al Consiliului din 30
mai 2008 de stabilire a metodelor de testare în
temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 din
Registrul, evaluarea, autorizarea și restricționarea
substanțelor chimice (REACH).
Co
ntr
olu
l, in
spe
cția
mat
eria
lelo
r și
fab
rica
rea
amb
alaj
elo
r
Directiva 94/62/EC cuprinde toate tipurile de
ambalaje introduse pe piața UE și toate deșeurile
de ambalaje. Această directivă reglementează
substanțele chimice și metalele grele prezente în
ambalaje.
Există două reglementări UE importante privind
materialele de contact cu produsele alimentare:
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 şi Regulamentul
(CE) nr. 2023/2006
Tras
abili
t
atea
mat
eria
lel
or
și a
amb
alaj
el
or
des
tin
ate
să v
ină
în
con
tact
cu
pro
du
sele
alim
enta
r
e
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind
materialele și articolele destinate să vină în contact
cu produsele alimentare și de abrogare a
directivelor 80/590 / CEE și 89/109 / CEE.
53
Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a
principiilor și cerințelor generale ale legislației
alimentare, de instituire a Autorității europene
pentru siguranța alimentară și de stabilire a
procedurilor în materie de siguranță alimentară.
Mat
eria
le p
last
ice
reci
clat
e
des
tin
ate
să v
ină
în c
on
tact
cu
alim
ente
le
Regulamentul (CE) nr. 282/2008 al Comisiei privind
materialele și articolele din plastic reciclat destinate
să vină în contact cu alimentele și care modifică
Regulamentul (CE) nr. 2023/2006 privind bunele
practici de fabricație pentru materiale și articole
destinate să vină în contact cu produsele
alimentare.
Regulamentul Comisiei (UE) nr. 10/2011 privind
materialele și articolele din plastic destinate să vină
în contact cu produsele alimentare.
Etic
het
area
amb
alaj
ulu
i
pri
mar
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind
materialele și articolele destinate să vină în contact
cu produsele alimentare și de abrogare a
directivelor 80/590 / CEE și 89/109 / CEE
Um
ple
rea
amb
alaj
elo
r
Igie
na
amb
alaj
elo
r p
entr
u p
rod
use
alim
enta
re
Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena
produselor alimentare.
Directiva 1993/43 privind igiena produselor
alimentare.
Standard ISO 22000: Sisteme de gestionare a
siguranței alimentare - Cerințe pentru orice
organizație din lanțul alimentar.
Standardul EN 15593: Managementul igienei în
producerea ambalajelor pentru produsele
alimentare
Câteva standuri private (BRC, BRC / IOP, IFS, AIB ...)
Co
nfo
rmit
atea
pro
du
selo
r p
ream
bal
ate
Directiva 76/211 / CEE a Consiliului privind
compoziția în greutate sau în volum a anumitor
produse preambalate.
Directiva 2007/45 / CE de stabilire a normelor
privind cantitățile nominale pentru produsele
preambalate, de abrogare a directivelor 75/106 /
CEE și 80/232 / CEE ale Consiliului și de modificare a
Directivei 76/211 / CEE a Consiliului.
54
Directiva 89/396 / CEE a Consiliului privind
indicațiile sau mărcile care identifică lotul din care
face parte un produs alimentar.
Etic
het
area
pro
du
selo
r
Directiva 2000/13 / CE privind etichetarea,
prezentarea și publicitatea produselor alimentare.
Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 privind
trasabilitatea și etichetarea produselor alimentare
și a furajelor produse de la organisme modificate
genetic și de modificare a Directivei 2001/18 / CE, a
Regulamentului nr. 41/2009 privind compoziția și
etichetarea produselor alimentare adecvate pentru
persoanele intolerante la gluten, Regulamentul nr.
90/496 / CEE privind etichetarea nutrițională a
produselor alimentare.
Val
ori
zare
a și
re
cicl
area
deș
euri
lor
de
amb
alaj
e
Directiva 94/62 / CE privind deșeurile de ambalaje,
modificată prin Directiva 2004/12 / CE
La nivel european există măsuri concrete în ceea ce
priveşte managementul deşeurilor în economia circulară, iar
acestea se referă la:
- rate de reciclare obligatorii pentru diferite categorii de
deşeuri: de mase plastice, sticlă, metale, hârtie şi carton
precum şi deşeuri biodegradabile;
- obligativitatea reproiectării produselor pentru creşterea
proporţiei materiilor prime rezultate din reciclare şi pentru
creşterea gradului de reciclare a produselor, cu scopul de a le
considera drept materii prime secundare;
- promovarea şi stimularea reutilizării produselor;
- creşterea ratei de reciclare a deşeurilor municipale până
în anul 2030 la minim 65%;
- creşterea ratei de reciclare a deşeurilor de ambalaje până
în anul 2030 la minim 75%
55
- reducerea risipei alimentare şi implicit a deşeurilor
alimentare rezultate cu 50% până în anul 2030.
În ceea ce privește inițiativele legislative pentru
promovarea principiilor noului CEAP (Planul de Acţiune al
Comisiei Europene), România a demarat primii pași în direcția
angajării unor măsuri privind interzicerea pungilor de plastic
nebiodegradabile, precum și a altor acțiuni, ca de exemplu,
responsabilizarea extinsă a producătorilor. Există sisteme
colective de preluare a responsabilității producătorilor pentru
majoritatea fluxurilor de deșeuri post-consum (ambalaje,
DEEE, deșeuri de baterii și acumulatori, anvelope uzate). Prin
OUG nr. 74/2018, România a ales să transfere integral
producătorilor responsabilitatea finanțării gestionării
deșeurilor post-consum [108].
La 2 martie 2016, Camera Deputaţilor a decis adoptarea
proiectului de lege privind instituirea zilei de 16 octombrie -
Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare.
Prin Legea nr 47/2016 privind instituirea acestei zile, publicată
în Monitorul Oficial al României la 1 aprilie 2016, autorităţile
administraţiei publice, precum şi organizaţiile neguvernamen-
tale pot organiza manifestări şi acţiuni publice, luând în
considerare culoarea galbenă drept culoare specifică acestei
zile. Siguranța alimentară este reglementată în România prin
legea nr.150/2004 privind siguranța alimentelor, reprezentând
bază pentru asigurarea unui înalt nivel de protecție a sănătății
oamenilor și a intereselor consumatorilor [109].
LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea
risipei alimentare, republicată în MONITORUL OFICIAL nr.
103 din 11 februarie 2019 [110] prevede măsurile aflate la
dispoziţia operatorilor economici pentru diminuarea risipei
alimentare:
• responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe
lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea,
56
depozitarea, distribuţia, comercializarea, ajungând până la
consumatorul final, inclusiv în sectorul de industrie
hotelieră şi al serviciilor alimentare;
• vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de
expirarea datei-limită de consum;
• transferul alimentelor prin donare sau sponsorizare, pentru
consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei-
limită de consum, către entităţi, devenite operatori din
sectorul agroalimentar ca urmare a înregistrării ANSVSA,
cu obligaţia respectării prevederilor legale cu privire la
condiţiile de igienă, inclusiv cerinţele privind temperatura
pe perioada depozitării şi transportului, precum şi la
etichetarea corespunzătoare;
• direcţionarea subproduselor nedestinate consumului uman
conform Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 al
Parlamentului European;
• direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii
consumului uman sau animal prin transformarea în
compost;
• direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii
consumului uman sau animal în vederea valorificării lor
prin transformare în biogaz;
• dirijarea către o unitate autorizată de neutralizare a
produselor rămase după parcurgerea etapelor de mai sus.
În domeniul gestionării ambalajelor şi deşeurilor de
ambalaje există două categorii de acte de reglementare: prima
dintre acestea este legislaţia armonizată şi derivă din
transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor legislaţiei
europene în domeniu [111]. În acestă categorie intră Hotărârea
Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi
deşeurilor de ambalaje cu modificările şi completările
ulterioare aduse prin Hotărârea Guvernului nr. 1872/2006 şi
Hotărârea Guvernului nr. 247/2011.
57
În cea de a doua categorie se încadrează prevederile
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind
Fondul pentru Mediu, care acţionează ca un instrument
economic în aplicarea legislaţiei specifice.
Termeni cheie şi cerinţe esenţiale privind caracterul
reutilizabil şi valorificabil al ambalajelor [112]:
Ambalaje reutilizabile: ambalaje care au fost concepute,
proiectate și introduse pe piață pentru a realiza mai multe
cicluri pe durata lor de viață sau pentru a fi reutilizate în
același scop pentru care au fost concepute.
Schemă de răspundere a producătorilor: un sistem
instituit de către un producător pentru a garanta că acesta
poartă o parte a responsabilității de a reduce unele dintre
impacturile de mediu ale fabricației, ale introducerii pe piață și
ale eliminării produselor sale.
Deşeuri de ambalaje:orice ambalaje sau materiale de
ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, exclusiv
deşeurile din producţie, Anexa no.1la Legea 211/2011 privind
regimul deşeurilor, republicata.
Deşeuri de ambalaje generate:cantitatea de ambalaje
care devin deşeuri pe teritoriul naţional după ce acestea au fost
utilizate pentru a conţine, a proteja, a livra, şi a prezenta
produse.
Deşeuri de ambalaje reciclate:cantitatea de deşeuri de
ambalaje generate, care este reciclata indiferent dacă reciclarea
se face în ţară, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în
afara Comunităţii Europene.
Obiectiv de reciclare:cantitatea totală de deşeuri de
ambalaje reciclate, raportată la cantitatea totală de deşeuri de
ambalaje generate.
Prevenire:reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a
materialelor şi substanţelor utilizate în ambalaje şi deşeuri de
58
ambalaje, precum şi a ambalajelor şi desurilor de ambalaje în
cadrul procesului de producţie, comercializare, distribuţie,
utilizare şi eliminare, mai ales prin dezvoltarea de produse şi
tehnologii curate.
Reciclarea deşeurilor de ambalaje:operaţiunea de
prelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje
pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.
Reciclare organică: tratare aerobă (compostare) sau
anaeroba (biometanizare), în condiţii controlate, utilizându-se
microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de
ambalaje, care produc reziduuri organice stabilizate sau metan.
Reutilizarea ambalajelor: orice operaţie prin care un
ambalaj care a fost conceput şi creat pentru a îndeplini în
cursul ciclului sau de viaţă un număr minim de rotaţii este
reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput.
Valorificare: orice operaţie aplicabilă deşeurilor de
ambalaje, prevăzută în Anexa no. 3, a Legii 211/2011,
republicata.
Valorificare energetică: utilizarea deşeurilor de ambalaje
combustibile ca mijloc de producere a energiei prin incinerare
directă, cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperare de căldură.
Trasabilitate: caracteristică unui sistem de a permite
regăsirea istoricului, a utilizării sau localizării a unui deşeu
prin identificări înregistrate.
Colectare selectivă: colectarea deşeurilor de ambalaje pe
tipuri de materiale şi/sau sortimente de material.
Următoarele competente sunt, în general, privite drept
cruciale pentru o dezvoltare sustenabilă avansată [113], [114]:
• Competenţă de gândire sistematică: abilitățile de a
recunoaște și înțelege relaţiile; de a analiza sisteme complexe;
de a gândi cum sunt incluse sistemele în diferite domenii și la
diferite dimensiuni; și de a trata incertitudinea.
59
• Competență anticipativă: abilitățile de a înțelege și
evalua viitoruri multiple – posibile, probabile și dezirabile; de
a crea propria viziune pentru viitor; de a aplica principiul
precauției; de a evalua consecințele acţiunilor; și de a trata
riscurile și schimbările.
• Competență normativă: abilitățile de a înțelege și reflecta
asupra normelor și valorilor care subliniază acţiunile persoanei
respective; și de a negocia valorile, principiile, țelurile și
țintele sustenabilității într-un context de conflicte de interese și
compromisuri, cunoștințe incerte și contradicții.
• Competență strategică: abilitățile de a dezvolta și
implementa colectiv acţiuni inovatoare care continuă
sustenabilitatea la nivel local și mai departe.
• Competență de colaborare: abilitățile de a învăța de la
alții; de a înțelege și respecta nevoile, perspectivele și acţiunile
altora (empatie); de a înțelege, relaționa cu și de a fi sensibil la
alții (conducere empatică); de a trata conflictele într-un grup;
și de a facilita rezolvarea problemelor prin colaborare și
participare.
• Competență de gândire critică: abilitatea de a pune sub
semnul întrebării normele, practicile și opiniile; de a reflecta la
propriile valori, percepții și acţiuni; și de a lua poziție în
discursul sustenabilității.
• Competență de auto-conștientizare: abilitatea de a
reflecta la propriul rol în comunicația locală și în societate
(global); de a evalua continuu și de a-și motiva în continuare
acţiunile proprii; și de a trata cu propriile sentimente și dorințe.
• Competență integrată de rezolvare a problemelor:
abilitatea generală de a aplica diferite cadre de rezolvare la
probleme complexe de sustenabilitate și de a dezvolta opțiuni
de soluționare viabile, inclusive și echitabile care promovează
dezvoltarea sustenabilă, integrând competențele menționate
mai sus.
60
Ţările UE trebui să încurajeze creşterea cotei de ambalaje
reutilizabile introduse pe piaţă şi a sistemelor de reutilizare a
ambalajelor fără a compromite siguranţă alimentară.
Măsurile pot include:
• sisteme de returnare a garanției;
• obiective;
• stimulente economice;
• procente minime de ambalaje reutilizabile introduse pe
piaţă pentru fiecare tip de ambalaj etc.
De asemenea, ţările UE trebuie să ia măsurile necesare
pentru a atinge anumite obiective de reciclare, care variază în
funcţie de materialul de ambalaj, şi aplică în acest scop noile
norme de calcul. Ca obiectiv general s-a stabilit că cel puţin
65% din greutatea tuturor ambalajelor trebuie reciclată.
Până în 2025, ţările UE ar trebui să asigure instituirea unor
scheme de răspundere a producătorilor pentru toate
ambalajele. Schemele de răspundere a producătorilor asigură
returnarea şi/ sau colectarea ambalajelor folosite şi/ sau a
deşeurilor de ambalaje şi canalizarea acestora spre cea mai
adecvată opţiune de gestionare a deşeurilor, precum şi
reutilizarea sau reciclarea ambalajelor colectate şi a deşeurilor
de ambalaje. Aceste scheme vor trebui să respecte unele
cerințe minime stabilite de Directiva-cadru privind deșeurile
(2008/98/CE) şi să contribuie la stimularea proiectării, a
fabricării şi a comercializării ambalajelor într-un mod care să
permită reutilizarea sau recuperarea acestora şi să aibă un
impact minim asupra mediului.
Strategia naţională în domeniul reciclării vizează
următoarele obiective principale:
• Prevenirea formării deşeurilor prin promovarea
tehnologiilor curate şi a produselor ecologice;
• Valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de
colectare şi triere selectivă;
61
• Eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o
soluţie de valorificare.
Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor (SNGD)
este document de bază în stabilirea managementului integrat al
deşeurilor şi stabileşte ca obiectiv principal transformarea
României ”într-o societate a reciclării” prin:
• Prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării
deşeurilor, în conformitate cu ierarhia deşeurilor;
• Încurajarea prevenirii generării deşeurilor şi
reutilizarea pentru o mai mare eficienţă a resurselor;
• Dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare
separată a deșeurilor în vederea promovării unei reciclării de
înaltă calitate;
• Dezvoltarea/ implementarea tehnologiilor/instalaţiilor
de reciclare şi/sau valorificare cu randament ridicat de
extragere și utilizare a materiei prime din deșeuri.
Conform literaturii de specialitate se pot menţiona
următoarele cerinţe privind ambalajele [111]:
a) Cerinţe esenţiale privind compoziţia şi caracterul
reutilizabil şi recuperabil al ambalajelor:
• ambalajul va fi fabricat astfel încât volumul şi
greutatea acestuia să fie limitate la minimum necesar pentru a
asigura nivelul cerut de siguranţă, igiena şi acceptabilitate atât
pentru produsul ambalat, cât şi pentru consumator;
• ambalajul va fi conceput, fabricat şi comercializat într-
un mod care să permită reutilizarea sau recuperarea sa,
inclusiv reciclarea, şi să reducă la minimum impactul negativ
asupra mediului;
• ambalajul va fi fabricat urmărindu-se reducerea la
minimum a conţinutului de substan]e şi materiale toxice şi de
alte substanţe periculoase în materialul de ambalare şi
înelementele sale, substanţe care se pot regăsi în emisiile,
62
cenuşa sau levigatul care rezultă din procesele de eliminare a
deşeurilor de ambalaje.
b) Cerinţe esenţiale specifice privind caracterul
reutilizabil al unui ambalaj:
• proprietăţile fizice şi caracteristicile ambalajului
trebuie să permită mai multe rotaţii în condiţiile normale de
utilizare preconizate;
• ambalajul reutilizat trebuie pregtit, după caz, pentru a
satisface exigenţele în materie de sănătate şi de securitate;
• ambalajul care nu mai poate fi reutilizat trebuie să
devină deşeu de ambalaj recuperabil.
c) Cerinţe esenţiale specifice privind caracterul
recuperabil al unui ambalaj:
• ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită,
atunci când devine deşeu de ambalaj, ca un anumit procent din
greutatea materialelor folosite să fie reciclat. Fixarea acestui
procent poate diferi în funcţie de tipul materialului folosit la
fabricarea ambalajului;
• ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită,
atunci când devine deşeu de ambalaj, ca deşeurile de ambalaj
tratate în vederea valorificării energetice să aibă o valoare
calorică minimă care să permită optimizarea recuperării de
energie;
• ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită,
atunci când devine deşeu de ambalaj, ca deşeurile de ambalaje
tratate în vederea compostării să fie suficient de
biodegradabile;
• ambalajul biodegradabil trebuie să fie astfel fabricat
încât să permită, atunci când devine deşeu de ambalaj, o
descompunere fizică, chimică, termică sau biologică, astfel
încât cea mai mare parte a materialului să se transforme în
bioxid de carbon, biomasa şi apă.
63
Legislaţia naţională în domeniul stabileşte că principiile
privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
sunt valabile pentru toate ambalajele introduse pe piaţa,
indiferent de materialul din care au fost realizate şi de modul
lor de utilizare în activităţile economice, comerciale , în
gospodăriile populaţiei.
Un sistem de ambalare adecvat echilibrează funcţiile şi
cerinţele tehnice de performanţă ale fiecarui nivel de ambalare
(primar, secundar şi tertiar), împreună cu alte criterii de
performanţă şi costuri de achiziţie. Acest lucru necesită un
dialog cu furnizorii şi clienţii pentru a asigura menţinerea
funcţionalităţii şi eficienţei pe întregul lanţ de aprovizionare.
Cantitatea de ambalaje utilizate este de aşteptat să fie
egală cu cantitatea de deşeuri de ambalaje generate datorită
duratei de viaţă scurtă. Informaţiile privind cantitatea de
deşeuri de ambalaje generate oferă un indicator al eficienţei de
prevenire a deşeurilor. Obţinerea unei reduceri generale
semnificative a volumului de deşeuri generate prin iniţiativele
de prevenire a deşeurilor, o mai bună eficientă a resurselor şi o
schimbare către modele de producţie şi consum mai durabile,
în contextul reglementarilor UE specifice pentru reciclare şi
valorificare, va permite rducerea impactului negativ asupra
mediului care este cauzat de deşeuri pe toată durata de viaţă
(de la producţie la depositare). În contextul acestei abordări,
fiecare deşeu nu este privit doar ca o sursă de poluare care
trebuie redusă, ci şi ca o sursă potenţială care trebuie
exploatată.
Reducerea deşeurilor, combinată cu o utilizare inteligentă
a resurselor, are potenţialul de a rezolva decalajul care rezultă
din lipsa resurselor naturale şi creşterea consumului global.
64
Capitolul 4. Risipa alimentară în contextul
economiei circulare
4.1. Potenţialul economiei circulare, la nivel
European şi naţional, pentru prevenirea risipei
alimentare
Risipa alimentară are multiple implicaţii interconectate la
nivelul securităţii alimentare, sănătăţii populaţiei, dezvoltării
economice şi impactului asupra mediului înconjurător. Din
perspectiva ciclului de viaţă, deşeurile alimentare reprezintă,
dincolo de privarea de hrană a unei părţi a populaţiei, o
presiune imensă asupra capitalului, respectiv consumului de
resurse naturale (energie, apă, teren agricol, fond piscicol),
poluării mediului înconjurător (aer, apă, sol) şi impactului
negativ asupra biodiversităţii. Ceea ce agravează situaţia este
cantitatea mereu crescândă de deşeuri alimentare generate la
nivel global şi la nivelul UE, însoţită şi de o creştere a
populaţiei, mai ales în zonele mai puţin dezvoltate, unde
implementarea economiei circulare este în prezent aproape
imposibilă.
Economia circulară este un model economic care are
drept scop eliminarea deşeurilor (zero deşeuri) şi conservarea
valorii resurselor, materiilor prime, energiei şi apei. Produsele
şi materialele sunt continuu (re)circulate , în opoziţie faţă
de modelul liniar în care, după utilizare, acestea deveneau
deşeuri . Cuvintele cheie din economia circulară sunt
refolosire, reparare, renovare, reciclare. Altfel spus, ceea ce a
fost deşeu devine resursă [6]. Conceptul are în vedere că ceea
ce intră într-un produs sau proces, este astfel gândit încât să se
încadreze într-una dintre următoarele două categorii: fie este o
componentă biodegradabilă, fie este o componentă cu 100%
65
potenţial de reciclare [115]. Analiza comparativă a riscurilor în
modelul economiei circulare şi în modelul economiei lineare
este prezentata în tabelul 3 [116].
Tabelul 3. Analiza comparativă a riscurilor în modelul
economiei circulare şi în modelul economiei lineare
Riscuri economia circulară Riscuri economia lineară
Schimbarea concepţiei de
utilizare a produselor, ca
surse valoroase de materiale
în loc de deşeuri.
Dependența faţă de
resursele primare de
materii prime.
Investiţiile iniţiale necesare
pot deterioraprofitul
companiilor pe termen scurt.
Acesta ar fi costul tranziţiei.
Expunere la volatilitatea
preţurilor pe pieţele
internaţionale pentru
resurse primare.
Cererea pe piaţă a produselor
oferite este dependenţa de
colaborarea pe lanţul valoric.
Creşterea numărului de
acte legislative referitoare
la protecţia mediului, cu
impact asupra preţurilor
produselor.
Valoarea reziduală
necunoscută a multor
produse, datorită pieţei
înguste pentru firmele
producătoare care reciclează,
reutilizează, reprelucrează
sau repară.
Creşterea populaţiei şi a
avuţiei financiare cu efecte
pozitive asupra cererii de
consum, dar cu efecte
negative asupra mediului.
- Efecte asupra schimbărilor
climatice
Produse/ afaceri care devin
inutile în vechile practici
lineare de afaceri.
Gestionarea deşeurilor într-o manieră mai eficienta este
primul pas spre o economie circulară,unde majoritatea, dacă
66
nu toate produsele şi materialele sunt reciclate sau reutilizate
din nou şi iar din nou.
Definiția economiei circulare propusă de Comisia
Europeană este următoarea: „într-o economie circulară,
valoarea produselor și materialelor este menținută cât mai
mult posibil; deșeurile și utilizarea resurselor sunt reduse la
minimum, iar atunci când un produs ajunge la sfârșitul
duratei sale de viață, acesta este folosit din nou pentru a crea
o valoare suplimentară; acest lucru poate aduce beneficii
economice majore, contribuind la inovare, creștere economică
și crearea de locuri de muncă”. Altfel spus, economia
circulară presupune mai mult decât deșeuri, ea aduce în prim
plan ideea închiderii buclelor de consum de resurse, ori de
câte ori sunt fezabile din punct de vedere tehnic, recircularea și
transformarea unei anumite cantităţi de resurse.
„Diagrama fluture” elaborată de Fundația Ellen
MacArthur sintetizează principiile unei economii circulare și
„ochiurile” care o compun (figura 10).
Figura 10. Diagrama fluture – modelul economiei
circulare [117]
Practic, această diagramă are la bază trei principii:
67
• conservarea și îmbunătățirea capitalului natural prin
gestionarea și echilibrarea surselor regenerabile de fluxuri,
unde scopul general este regenerarea;
• optimizarea resurselor, unde regenerarea, distribuirea
și optimizarea produselor și materialelor atât în ciclurile
tehnice cât și în cele biologice reprezintă ținta principală;
• promovarea implementării punctului de vedere al
sistemului care are drept scop proiectarea tuturor
externalităților negative.
Considerând „sfera umană” centrul acţiunii (figura 11),
oamenii sunt soluția pentru menținerea produselor la cea mai
mare valoare într-o economie circulară şi sunt cei mai
importanţi într-o economie viitoare în care toate materialele şi
energiile sunt disponibile în mod constant. Pentru a asigura
bunăstarea tuturor în deceniile următoare, un model economic
circular cu o bază umană este esențială.
Figura 11. Factorul uman în diagrama fluture [118]
Pentru asigurarea unei dezvoltării sustenabile, Uniunea
Europeană se concentrează pe reducerea la jumătate, până în
2030, a risipei alimentare pe cap de locuitor la nivel de retail şi
consumator, prin reducerea pierderilor de produse alimentare
pe parcursul lanţurilor de producţie şi aprovizionare, inclusiv
pierderi post-recoltare. Conceptul European de economie
68
circulară se aliniază explicit acestui obiectiv, astfel încât risipa
alimentară a devenit unul dintre domeniile sale prioritare [61].
În prezent, asistăm la o creştere a interesului populaţiei
faţă de risipa alimentară, inducând un ritm alert în rezolvarea
cât mai rapidă a acestei probleme, care se află pe agenda
tuturor ţărilor responsabile. Este datoria ţărilor dezvoltate să
elaboreze planuri de acţiune rezonabile, care să fie apoi
extinse şi la celelate state ale lumii. Este de menţionat că, în
ţările dezvoltate, risipa de alimente este mult mai ridicată faţă
de cele în dezvoltare, înregistrându-se diferenţe notabile în
zona în care se produce risipa majoră [8], [119]. Astfel, în
ţările în curs de dezvoltare, pierderile de alimente se produc, în
principal, în etapa de producţie, datorită tehnologiilor
învechite, logisticii ineficiente, condiţiilor improprii de
depozitare, în timp ce ţările dezvoltate se confruntă cu o risipă
de alimente în faza de consum, de aprox 40%. Este nevoie de
o implicare a oamenilor de ştiinţă pentru elaborarea de soluţii
viabile de economisire a resurselor şi de identificare a
alternativelor, aplicabile în timp scurt, astfel încât să işi
exercite efectele la nivelul mediului economic, social şi
ecologic.
Deşeurile alimentare şi alte fluxuri laterale ale industriei
alimentare includ alimente şi alte părţi necomestibile ce apar
în fiecare etapă a lanţului de aprovizionare. În total, se
estimează că 88 de milioane de tone de deşeuri alimentare sunt
generate anual în Europa, majoritatea (~ 53%) provenind din
pregătirea şi consumul alimentelor la domiciliu.
În ciuda atenţiei tot mai mari din partea lumii academice, a
societăţii civile şi a factorilor de decizie, nu există încă un
consens asupra definiţiei risipei alimentare, a factorilor care
determină generarea sa, o cuantificare comună şi metode de
raportare de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare cu
alimente. În plus, pe măsura elaborării de politici în domeniu,
69
este nevoie de a stabili criterii care să fie utilizate pentru
evaluarea impactului şi eficacităţii acestora. Este necesară o
bază de cunoştinţe solide care să permită o abordare integrată
şi cuprinzătoare.
Un prim aspect care necesită clarificări este definirea
sintagmei „deşeu alimentar”. Astfel, pentru Organizaţia pentru
Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), deşeurile
alimentare sunt delimitate de conceptul de pierdere alimentară
[120]. Pierderea alimentelor se referă la o scădere a masei (a
materiei uscate) sau a valorii nutritive (calitate) a alimentelor
destinate iniţial consumului uman. Deşeurile alimentare se
referă la produsele alimentare adecvate pentru consumul uman
aruncate, indiferent dacă acestea au fost păstrate sau nu peste
data de expirare sau au fost lăsate să se strice.
O contribuţie semnificativă la definirea conceptului a fost
adusă de echipa de cercetători din Olanda şi Italia prin
Proiectul FP7 intitulat FUSION (Food Use for Social
Innovation by Optimising waste preventioN Strategies),
derulat în perioada 2012-2016. Proiectul s-a constituit ca o
abordare inovativă la nivelul mediului social, contribuind la
realizarea unei Europe eficiente din punct de vedere al
resurselor, prin reducerea semnificativă a deşeurilor alimentare
[121]. Autorii studiului consideră că „deşeurile alimentare
sunt orice aliment şi părţi alimentare necomestibile, scoase
din lanţul de aprovizionare cu alimente pentru a fi recuperate
sau eliminate (inclusiv compost, culturi arate/ nerecoltate,
digestie anaerobă, producţie bioenergetică, co-generare,
incinerare, eliminare la canal, depozitare la groapa de gunoi
sau deversare în mare), dar fără a include alimente sau părţi
necomestibile ale alimentelor scoase din lanţul de
aprovizionare cu alimente care urmează să fie trimise la
hrana animalelor sau la procesarea biologică sau chimică a
materialelor”.
70
În cadrul proiectului au fost elaborate recomandări şi
instrucţiuni pentru stabilirea unui cadru comun al politicii
Europene vis-a-vis de risipa alimentară, şi anume:
• Definirea risipei alimentare şi dezvoltarea unei
metodologii de măsurare;
• Stabilirea unui dialog între statele membre şi părţile
interesate ale lanţului alimentar, atragerea şi
implicarea părţilor interesate din intregul lanţ de
aprovizionare cu alimente, pentru a realiza o platformă
pentru schimbul de idei, a celor mai bune practici şi
cunoştinţe privind inovarea socială şi prevenirea/
reducerea deşeurilor alimentare.
• Elaborarea de linii directoare pentru intervenţiile la
nivel politic de stimulare a inovării sociale pentru a
realiza reducerea/ prevenirea deşeurilor alimentare
(noi modele de afaceri pentru realizarea unei
colaborări între economia obişnuită şi economia
socială; stimularea parteneriatelor şi dialogului inter-
sectorial şi intra-sectorial privat-privat, investiţii în
cercetare şi inovare; conştientizarea şi educarea
populaţiei).
• Încurajarea donaţiei de alimente excedentare (scutiri
de TVA pentru donaţiile de alimente către fundaţii
caritabile, armonizarea legislaţiei pentru donarea de
alimente la limita garanţiei).
• Asigurarea unui rol cât mai eficient al guvernului
(crearea unei sinergii în acţiunile comune; adoptarea
de linii directoare specifice pentru evaluarea
intervenţiilor/ strategiilor/ programelor de politici care
vizează risipa alimentară, implementate la nivel
european, naţional şi local; o înţelegere mai bună a
specificaţiilor de pe etichetele alimentelor; utilizarea
produselor alimentare şi a produselor secundare
71
destinate pentru producţia de furaje; îmbunătăţirea
regulilor de interdicţie la pescuit, identificarea
speciilor care au rate mari de supravieţuire.
• Stimularea cercetărilor pentru îmbunătăţirea
cunoştinţelor privind deşeurile alimentare şi impactul
lor asupra mediului social şi economic (implicaţiile
contaminanţilor în alimente pentru sănătatea umană şi
animală, evitarea generării inutile a deşeurilor
alimentare şi îmbunătăţirea metodelor de detectare a
contaminanţilor).
De asemena, trebuie să se acorde atenţie şi altor aspecte,
precum: stabilirea unor sisteme obligatorii de colectare;
prevenirea acumulării de deşeuri alimentare; adoptarea unei
ierarhii legale a deşeurilor alimentare; acordarea stimulentelor
financiare; promovarea lanţurilor scurte de aprovizionare;
introducerea criteriilor de prevenire a deşeurilor de alimente
provenite din servicii alimentare şi catering; introducerea
cerinţelor de prevenire a deşeurilor alimentare în cadrul
etichetei europene pentru servicii de cazare turistică şi servicii
de camping; încurajarea adoptării de programe naţionale de
prevenire a producerii de deşeuri alimentare; promovarea
cercetării şi dezvoltării în domeniul ambalajelor destinate
produselor alimentare.
Departamentul de Ştiinte al Comisiei Europene, Joint
Research Centre (JRC), a elaborat un raport cuprinzător
privind managementul sustenabil al deşeurilor alimentare, în
contextul larg al gestionării acestora şi, în particular, analizând
şi oferind cunoştinţe despre durabilitatea strategiilor de
prevenire a deşeurilor alimentare [122].
Prevenirea creşterii cantităţii de deşeuri alimentare este
cea mai importantă cale de a reduce risipa resurselor naturale,
întrucât impactul producţiei de produse alimentare asupra
resurselor naturale este substanţial şi creşte de-a lungul
72
lanţului valoric alimentar. Dacă raportul ofertă-cerere poate fi
echilibrat prin intervenţia asupra ofertei, se poate evita
presiunea asupra resurselor naturale, care se economisesc şi se
utilizează în alte scopuri. Este nevoie de pieţe secundare sau se
poate apela la donarea de alimente către membrii vulnerabili ai
societăţii, astfel încât să se împiedice utilizarea resurselor
suplimentare pentru a obţine mai multă hrană. În cazul în care
produsele nu sunt consumate de populaţie, ele trebuie
redirecţionate spre hrănirea animalelor, economisind astfel
resurse care ar fi folosite pentru furaje comerciale.
Se impune o abordare holistică, deoarece risipa este un
simptom al cauzelor care stau la baza pierderilor de alimente.
În consecinţă, intervenţiile viitoare ar trebui să vizeze aceste
cauze şi să caute soluţii pentru reducerea deşeurilor la sursă.
De aceea, nu este indicată limitarea acţiunilor legate de
sustenabilitate şi eficienţă doar la producţia şi distribuţia
alimentelor, ci trebuie să se examineze modelele de consum
alimentar şi să se organizeze sistemul alimentar în sine.
A fost concepută o ierarhie piramidală [18] a prevenirii
risipei alimentare, care acordă prioritate acţiunilor pe care
organizaţiile le pot întreprinde pentru a redirecţiona alimentele
irosite (figura 12). Fiecare nivel al ierarhiei de recuperare a
alimentelor se concentrează pe strategii diferite de gestionare a
alimentelor irosite. Nivelurile de top ale ierarhiei sunt
metodele cele mai recomandate pentru reducerea deşeurilor
alimentare, deoarece creează cele mai multe beneficii pentru
mediu, societate şi economie.
Ierarhia posibilităților de “recuperare a alimentelor” într-o
economie circulară consideră următoarele direcții a căror
importanță descrește în ordinea: reducerea la sursă (“source
reduction & reuse” - reducerea volumului surplusului
alimentar, alimente pentru populația defavorizată (“feed
hungry people”- donarea surplusului pentru bănci de alimente,
73
hrănirea animalelor (“feed animals” – redirecționarea
resturilor alimentare către animale), reutilizări industriale
(resturi alimentare pentru recuperare energetică), compostare
(crearea de compost, îngrășământ bogat în nutrienți, pentru
sol), depozitarea la groapa de gunoi sau incinerarea (“landfill
– incineration”) [29]. Mentalitatea circulară de abordare a
traseelor alimentare presupune, ca principal rezultat, reducerea
risipei alimentare, în special prin reutilizarea produselor
alimentare.
Figura 12. Ierarhia piramidală a deşeurilor alimentare,
(adaptare din ref. [18])
Pentru a combate risipa alimentară într-o economie
circulară, este esențial ca lanțurile agricole și alimentare să
lucreze împreună în scopul identificării de modalități pentru a
menține alimentele proaspete pentru cât mai mult timp.
Funcționarea industriei alimentare și a băuturilor într-o
economie circulară înseamnă: 1) păstrarea cât mai mult timp a
calităţii resurselor (materii prime, apă și energie) din care se
obțin produse alimentare și băuturi (îmbunătățirea logisticii și
74
dezvoltarea de sisteme de depozitare adecvate), 2)
valorificarea integrală a materiilor prime şi eliminarea
pierderilor prin procesarea tuturor părților componente ale
resurselor alimentare cultivate în produse cu valoare adaugată
superioară, 3) protecţia mediului, 4) convertirea deșeurilor în
energie, materie primă, îngrășământ sau alte produse, 5)
aprovizionarea durabilă a populatiei şi 6) conștientizarea
acesteia în scopul eliminării risipei.
Recent, a fost publicat un studiu cuprinzător şi amplu
documentat, cu scopul asumat de a clarifica definiţii şi termeni
pentru deşeuri, pierderi şi excedente alimentare [17]. Autorii
au realizat şi o actualizare a ierarhiei piramidale a deşeurilor
alimentare (figura 13).
Figura 13. Actualizarea ierarhiei piramidale a deşeurilor
alimentare (adaptare din ref. [17])
Creşterea populaţiei, în mod deosebit a clasei de mijloc, a
dus la o creştere a necesarului de nutrienţi pentru producţia de
alimente. Cererea de nutrienţi, în special de fosfor, a fost mai
75
rapidă decât creşterea populaţiei umane, ca urmare a orientării
către dietele pe bază de carne, care necesită mult mai mult
fosfor decât dietele bazate pe produse vegetale [123].
Principalul motor al utilizării durabile a fosforului l-a
reprezentat conştientizarea creşterii excesive a poluării apei.
Lumea se confruntă cu un deficit de fosfaţi, resursă
neregenerabilă, ceea ce a impus găsirea de metode şi politici
de recuperare. Pe lângă recuperarea şi reutilizarea fosforului
ca îngrăşământ reciclat, este nevoie de o eficientizare a
utilizării lui în agricultură, fiind menţionat pe lista UE ca
materie primă critică [124].
Pe lângă pierderile de fosfor, în toată lumea există un
dezechilibru din ce în ce mai mare de nutrienţi. Ţările bogate
acumulează nutrienţi în solul lor arabil, în timp ce ţările sărace
nu au acces egal la nutrienţi. Acest dezechilibru de nutrienţi
este agravat şi de dezvoltarea structurală a agriculturii
industrializate, în care producţia de animale şi plante este
concentrată în zone separate. În întreaga Europa şi în alte zone
cu concentraţii ridicate de animale, dezvoltarea structurală
agricolă duce la exces de gunoi de grajd în locurile în care
solurile sunt deja saturate de nutrienţi.
O soluţie care şi-a dovedit eficienţa în creşterea
durabilităţii sistemului alimentar este implementarea de
strategii alimentare la nivel local. De aceea, lanţurile
alimentare localizate reprezintă un domeniu de interes în
cadrul economiei circulare. Astfel, lungimea lanţului de
aprovizionare, precum şi calitatea alimentelor, echitatea şi
securitatea alimentară sunt elemente semnificative în eforturile
de promovare a sistemelor alimentare locale, asigurându-se
ciclul de nutrienţi şi reducerea deşeurilor. De exemplu,
combinarea elementelor locale şi de sezon în lanţurile de
aprovizionare scurtă („alimente locale”) conduce la reducerea
timpilor alocaţi depozitării şi transportului, oferind, în acelaşi
76
timp, un echilibru mai bun între cerere şi ofertă, ceea ce
contribuie la prevenirea apariţiei deşeurilor alimentare [125].
Referitor la consumul de alimente, una dintre
problemele critice o constituie ponderea excesiv de mare a
consumului de carne produsă industrial pe care se bazează
dieta occidentală. Pe lângă problemele de sănătate asociate
cu consumul ridicat de carne, astfel de sisteme de producţie
reprezintă o povară grea pentru mediu ca urmare a cerinţelor
ridicate de nutrienţi şi energie, emisiilor de gaze cu efect de
seră şi a altor poluanţi. De exemplu, fosforul necesar
produselor din carne este estimat a fi de trei ori mai mare
decât cel al produselor vegetale. Cu toate acestea, nu este
uşor pentru un consumator modern să facă alegeri mai
sustenabile. Comoditatea a permis consumatorilor să ia
decizii la nivel de rutină, fără a se gândi prea mult la
consecinţe. Prin urmare, mulţi consumatori nu sunt
conştienţi de întregul lanţ alimentar, de diverşii factori
implicaţi şi de implicaţiile morale asociate cu deciziile lor.
Cadrul în care oamenii îşi fac în prezent alegerile de
rutină pentru alimentaţie nu conduce la modele de consum
mai durabile. Mai mult, modelele de consum de alimente
sunt legate de orientările valorice ale oamenilor, de
emoţiile, identitatea personală şi colectivă, de tradiţiile şi
cultura alimentară. De asemenea, mulţi oameni consideră că
alegerea dietei este o problemă privată şi că libertatea lor de
alegere într-o societate pluralistă ar fi afectată de
recomandările guvernamentale. Această atitudine face
extrem de dificilă implementarea modificărilor alimentare
dorite la nivel de sistem [126].
Mangementul deşeurilor alimentare începe cu evaluarea
şi cunoaşterea cantităţii de deşeuri alimentare produse şi a
modalităţii de prevenire a risipei alimentare. Excedent
alimentar se consideră a fi un aliment comestibil, aruncat,
77
abandonat intenţionat. El a fost eliminat de la vânzare, de
exemplu, într-un magazin alimentar sau, în alte cazuri, nu
mai este consumat din diverse motive. Excedentul alimentar
devine deşeu alimentar, inutil, lucru care ar fi putut fi evitat
dacă alimentul ar fi fost preparat sau conservat
corespunzator sau dacă deşeurile necomestibile ar fi fost
utilizate în alt mod. Fluxurile de materiale trebuie închise,
aşa încât intrările de noi materiale, dar şi eliminarea sub
formă de deşeuri să fie reduse la minimum. Reţelele
alimentare locale au capacitatea de a contribui la această
abordare prin oferta de sisteme mai simple, uşor de
controlat.
A fost elaborată o metodologie care oferă un instrument
simplu pentru identificarea celor mai durabile opţiuni de
gestionare a deşeurilor alimentare din perspectiva ecologică şi
economică. Identificarea abordării variantei cu cele mai bune
performanţe, atât din punct de vedere economic, cât şi din
punct de vedere ecologic, se poate realiza prin analiza a şase
paşi obligatorii, plus al şaptelea pas opţional (figura 14).
78
Figura 14. Prezentarea generală a cadrului metodologic
propus pentru evaluarea durabilităţii gestionarii deşeurilor
alimentare [122]
În cadrul primului pas este nevoie de identificarea
opţiunilor de tratament aplicabile în managementul deşeurilor
alimentare. Sunt analizate atât variantele deja folosite, cât şi
cele posibile. În funcţie de context, se defineşte aşa numita
unitate funcţionala (UF), care descrie calitativ şi cantitativ
toate funcţiile şi serviciile considerate [122].
Pe lânga UF se definesc şi limitările sistemului aflat în
studiu, inclusiv toate procesele relevante necesare furnizării
funcţiilor şi serviciilor incluse (pasul 2). În paşii 3 şi 4 se
evaluează perfomanţele ecologice şi economice. Pentru cele
ecologice, este necesară evaluarea ciclului de viaţă, ce poate
oferi ca rezultate diferite scoruri de impact asupra mediului,
utilizabile în pasul 5 ca indicatori pentru performanţa de
mediu. Pentru aspectele economice, se pot selecta diferite
abordări, în funcţie de contextul decizional. În mod obişnuit se
folosesc două variante sau o combinaţie a lor şi anume
„costuri reale” sau „comisioane”. În continuare, pe baza
indicatorilor aleşi la paşii 3 şi 4, se poate trece la pasul 5, de
identificare a scenariilor optime, adică a acelora care
îndeplinesc în acelaşi timp ambele obiective. Datorită
incertitudinii inerente datelor şi măsurătorilor, se impune o
analiză a sensibilităţii metodei (pasul 6) care este crucială
pentru a fundamenta deciziile pe un temei mai solid, dar şi
pentru a evita decizii eronate. Pasul 7 (opţional) ia în calcul o
extindere a metodologiei într-un cadru unic, luând în
considerare evaluarea ciclului de viaţă, modernizarea
procesului şi analiza datelor (abordare matematică care ajută la
evaluarea perfomanţelor unor unităţi similare).
79
4.2. Recomandări de politică publică privind
implementarea pricipiilor economiei circulare în scopul
prevenirii risipei alimentare
Analiza părţilor interesate reprezintă un instrument care
permite obţinerea de cunoştinţe utile pentru înţelegerea
politicii diferitelor grupuri, în contextul prevenirii risipei
alimentare. Conform raportului tehnic elaborat în 2016 de JRT
“Prevention of waste in the circular economy: Analysis of
strategies and identification of sustainable targets” [122], cele
mai importante grupuri interesate sunt: consumatorii,
fermierii, procesatorii, factorii de decizie, retailerii,
restaurantele, organizaţiile non-guvernamentale active în
domeniul mediului, cetăţenii, instituţiile din educaţie, entităţile
financiare, institutele de cercetare, unităţile implicate în
colectarea deşeurilor, instalaţiile de tratare a deşeurilor
alimentare, mass media. În urma aplicării acestei analize se
identifică rolul şi poziţia fiecărui grup, vocea cea mai influentă
în domeniu, se definesc nevoile, interesele şi responsabilităţile.
Factorii de decizie sunt responsabili de elaborarea politicilor
de gestionare a deşeurilor alimentare, inclusiv implementarea
şi controlul modului în care sunt respectate directivele.
Acţiunile asupra derulării etapelor lanţului alimentar, în
scopul reducerii risipei alimentare şi al micşorării cantităţii de
deşeuri produse, se pot grupa după următoarele criterii [39]:
• Etapa în care se produc deşeuri: producţie, manevrare
şi depozitare, prelucrare şi ambalare, distribuţie pe
piaţă, consum.
• Grupul ţintă căruia i se adresează măsurile şi acţiunile
elaborate.
• Tipul de acţiune: informală, colaborativă, de
reglementare, organizaţională, economică, tehnică.
80
Aceste aspecte sunt prezentate în schema din figura 15.
Pentru fiecare etapă a lanţului alimentar sunt menţionate
modalităţi prin care se poate interveni în scopul reducerii
risipei alimentare.
81
Figura 15. Intervenţii în etapele lanţului alimentar pentru
reducerea risipei de alimente şi cantităţii de deşeuri produse
(adaptare după ref. [22].
Studiul propus de FAO în 2015 [15] a identificat cinci
puncte cheie asupra cărora se poate acţiona pentru a regla
lanţul alimentar (figura 16): efectuarea modificărilor;
înţelegerea funcţionării lanţului alimentar; aplicarea
instrumentelor tactice specifice; utilizarea impactului general;
insuşirea şi diseminarea cunoştintelor. Astfel, factorii de
decizie sunt primordiali în efectuarea modificărilor, în timp ce
instituţiile educaţionale şi cetăţenii sunt implicaţi în
inţelegerea funcţionării lanţului alimentar. Procesatorii,
fermierii, retailerii şi entităţile sociale sunt implicaţi în al
treilea punct cheie - aplicarea instrumentelor tactice specifice.
Instituţiile financiare (mediul financiar) şi organizaţiile non-
guvernamentale au o poziţie importantă în ceea ce priveşte
impactul general. Al cincilea punct cheie se bazează pe
implicarea unităţilor educaţionale, organizaţii non-
guvernamentale, entităţi sociale şi cercetători.
Figura 16. Punctele cheie asupra cărora se poate
interveni pentru consolidarea lanţului alimentar
Reducerea deşeurilor de alimente trebuie abordată din mai
multe puncte de vedere, care, riguros analizate, vor înlesni
reducerea risipei alimentare şi asigurarea funcţionării
economiei circulare. Astfel, din perspectiva economică,
reducerea, reutilizarea şi reciclarea deşeurilor va produce o
82
diminuare a costurilor de producţie la alimente, o creştere a
veniturilor fermierilor şi, în final, reducerea preţului la
consumator. Din perspectiva conservării şi protecţiei mediului,
aplicarea reglementărilor privind deşeurile alimentare va
determina un consum redus de resurse naturale şi, implicit,
diminuarea emisiilor de gaze de seră. Aplicarea conceptului de
economie circulară la funcţionarea lanţului alimentar are şi o
componentă etică şi socială, contribuind la protejarea
populaţiei cu venituri reduse şi crescând securitatea
alimentară.
Analiza comportamentelor specifice ale populaţiei, legate
de consumul de alimente, realizată în cadrul proiectului
european Horizon 2020 intitulat Causes & Determinants of
Consumers Food Waste (REFRESH, Resourse Efficient Food
and dRink for the Entire Supply cHain), este de un real ajutor
în managementul deşeurilor alimentare [127]. Cercetătorii
implicaţi în proiect au conceput un cadru teoretic ce integrează
cercetările anterioare, punând accentul pe motivaţie, abilităţi şi
oportunităţi ale consumatorilor de a preveni risipa de alimente
la nivelul gospodăriilor. S-a constatat că risipa de alimente la
nivelul consumatorului este rezultatul perpetuării de a lungul
timpului a unei anumite atitudini faţă de alimente. Deşeurile
alimentare au fost analizate din două puncte de vedere. În
primul rând, principalii factori ai apariţiei deşeurilor
alimentare la nivel individual sunt consideraţi lipsa motivaţiei,
dar şi a cunostinţelor pentru a preveni risipa. În al doilea rând,
problema a fost abordată din punctul de vedere al societăţii în
ansamblu, unde intervin, ca factor determinant, barierele
sociale. În mod evident, ambele puncte de vedere trebuie luate
în considerare pentru a surprinde pe deplin complexitatea
risipei alimentare. Factorii care influenţează risipa de alimente
sunt grupaţi în patru mari categorii: motivaţie, capacitate,
oportunitate şi factori spaţiali. Factorii spaţiali se referă la
83
construcţii socio-demografice, care ar putea avea un efect
indirect asupra gestionării alimentelor de consum, ei
intervenind asupra unuia dintre cei trei factori principali
menţionaţi.
Numeroase studii efectuate la nivelul opticii
consumatorului au aratat că un rol important îl are vârsta
acestuia, care determină diferenţe în ceea ce priveşte motivaţia
şi capacitatea de a se implica în combaterea risipei alimentare.
Motivaţia, abilitatea şi oportunitatea afectează probabilitatea
ca populaţia să se implice în acţiuni care împiedică risipa
alimentară în gospodărie. Ele nu operează independent, o lipsă
de abilităţi şi/sau oportunităţi putând fi demotivantă pentru
consumatori, iar o lipsă de motivaţie putând împiedica
dobândirea de noi abilităţi [128], [129].
Un exemplu elocvent al aplicării conceptului de economie
circulară îl reprezintă studiul efectuat asupra ciclului de viaţă
al pastelor făinoase în Italia, ca răspuns la solicitarea
Companiei Barilla, principalul producator la nivel mondial
[129]. Se ştie că pastele uscate sunt produsul cel mai puţin
irosit în context intern, în timp ce, în urma preparării, ele devin
cele mai mai irosite alimente. A fost analizat întregul ciclu de
viaţă, de la cultivarea grâului durum, până la farfuria de pe
masa consumatorului. Cea mai mare pierdere, de 66%, s-a
înregistrat la cultivarea grâului, din cauza pierderilor
fiziologice, în timp ce, la recoltare, au fost pierderi de doar
2.76%. În timpul măcinării, pierderile de 17% sunt datorate
unor producţii alternative (ex, semolină pentru cuscus) din
tărâţele de grâu, dar şi altor co-produse din grâu. La nivelul
consumatorului, pierderile sunt de 12% şi sunt cauzate de
prepararea necorespunzătoare, porţii prea mari sau gust
neconform dorinţelor consumatorului. Analiza riguroasă, pe
etape, a pierderilor a permis evidenţierea unor căi de
diminuare a risipei. În etapa producţiei de paste, o parte din
84
procentul de 2,3% risipă ar putea fi donată, prin intermediul
băncilor de alimente, persoanelor aflate în nevoie, folosită
pentru hrana animalelor sau compostată. La vânzarea cu
amănuntul s-ar putea oferi 0,2% din produsul vândut băncilor
de alimente sau pentru hrana animalelor. Modelul axat pe
analiza ciclului de viaţă al pastelor făinoase în perspectiva
economiei circulare poate fi extins şi la alte alimente
fundamentale pentru hrana populaţiei. În acest mod se vor
închide ciclurile laterale, contribuind la diminuarea risipei de
alimente.
Cercetători de la câteva instituţii prestigioase, printre care
Institutul Modial de Resurse (WRI), Banca Mondială,
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare etc. au formulat
următoarea întrebare: “în anul 2050, se va putea asigura
hrana pentru o populaţie de aproape 10 miliarde, majoritar
săracă, îndeplinind obiectivele climatice şi protejând mediul
înconjurător?” [130]. Raportul propune un set de opţiuni care
ar putea permite elaborarea unui plan durabil privind viitorul
alimentar, în contextul satisfacerii cererilor populaţiei aflate în
creştere şi al asigurării dezvoltării economice şi reducerii
sărăciei, prin evitarea defrişărilor şi reîmpădurire şi prin
reintegrarea în circuitul agricol a terenurilor abandonate şi
neproductive.
Estimările arată că, în 2050, lumea va avea nevoie de un
plus de producţie de 7400 de trilione calorii, adică cu 56% mai
mult comparativ cu anul 2010. Acesta va trebui să acopere
consumul uman, utilizările industriale, hrana animalelor şi
producţia de biocombustibili. De exemplu, consumul de lapte
şi carne, alimente care depind de terenuri (păşuni), va creşte cu
68% faţă de 2010, anul de referinţă.
Decalajul se poate diminua dacă se iau din timp măsuri
care să ducă la scăderea cererii inutile de alimente şi la
creşterea ofertei, prin reducerea nevoilor de alimente şi de alte
85
produse agricole şi prin creşterea producţiei de alimente fără
extinderea suprafeţelor terenurilor agricole. În aceste condiţii
va scădea riscul de a nu putea acoperi nevoile alimentare, care
afectează, în special, populaţia săracă.
Se propune o ţintă ambiţioasă - păstrarea suprafeţei de
teren agricol (inclusiv păşune) la nivelul anului de referinţă
2010 - apelând la măsuri specifice care să stimuleze
randamentele producţiilor agricole şi zootehnice. Dacă nu se
va reuşi atingerea acestei ţinte, atunci se estimează o extindere
a terenurilor agricole cu cca. 3,3 miliarde de hectare, prin
reducerea suprafeţelor ocupate de păduri şi savane. Este o
provocare dificilă, întrucât este puţin probabil ca randamentele
producţiilor agricole să crească în ritmul imperios necesar, cu
o viteză mai mare decât creşterea înregistrată în perioada
1961-2010 şi datorată unor realizări ştiinţifice deosebite
(formule inovative de îngrăşăminte, soiuri superioare de
seminţe, tehnici de irigare etc.).
Pe de altă parte, se estimează că, în anul 2050, ponderea
activităţilor agricole va reprezenta aproximativ 70% din totalul
emisiilor. Datele arată că agricultura şi schimbarea destinaţiei
unor terenuri din ce în ce mai mari au contribuit cu un sfert din
totalul emisiilor cauzate de activităţile umane. Din acest total,
puţin mai mult de jumătate au rezultat din producţia agricolă,
inclusiv surse precum metan din creşterea animalelor şi
cultivarea orezului, oxizi de azot din fertilizanţii cu azot,
dioxid de carbon eliberat de combustibilii fosili folosiţi la
lucrările agricole. Se impun, aşadar, măsuri severe şi rapid
implementate pentru reducerea emisiilor de gaz de seră
rezultate în urma funcţionării lanţului alimentar.
Pierderile şi deşeurile alimentare nu reprezintă doar,
dintr-o perspectivă globală, o oportunitate ratată de a hrăni o
populaţie mondială în creştere, concentrată mai ales în zonele
cele mai defavorizate. De fapt, pe lângă problemele etice şi
86
nutriţionale implicate, impactul asupra mediului cauzat de
risipa alimentară este considerabil. Principalele efecte
măsurate se referă, de obicei, la cantitatea de resurse naturale
finite (de exemplu, apa, îngrăşămintele, solul sau resursele
marine utilizate pentru producerea alimentelor care vor fi
irosite), dar schimbările climatice şi alte efecte negative joacă,
de asemenea, un rol major.
Deja schimbările climatice afectează Europa sub diferite
forme, în funcţie de regiune. Efectele observate pot afecta
economia (turismul, producerea de energie), mediul (pierderea
biodiversităţii, incendiile forestiere), agricultura (scăderea
randamentului culturilor, creşterea cererii de apă) şi sănătatea
umană (decese cauzate de valurile de căldură, pagube produse
de furtunile violente) [131].
În circumstanţe normale, deficitul de alimente dintr-o
regiune ar putea fi acoperit de surplusurile din alte locuri de pe
planetă. Însă modelele realizate de cercetători sugerează că
există un pericol foarte probabil ca să se producă o criză
alimentară pe mai multe continente. Creşterea temperaturii cu
2 grade Celsius şi risipa alimentară vor duce la perturbări
susţinute ale producţiei de hrană la nivel mondial. Regiunile
afectate de deficite alimentare se vor confrunta cu
depopularea. Din păcate, nu este vorba doar despre securitatea
şi siguranţa alimentară, înfometare, malnutriţie şi malformarea
copiilor, ci sunt implicaţii serioase şi în ceea ce priveşte
stabilitatea politică globală.
De la lanţul alimentar, la nenumăratele elemente culturale,
alimentele au un impact material asupra vieţii oamenilor, în
special de când globalizarea în domeniul alimentar
influenţează eco-sisteme şi economii, cu mult înainte de a
ajunge pe masa locuitorilor. Natura intersectorială a
alimentelor are un rol major în dezvoltarea urbană de tip
circular şi sustenabil. De aceea, în contextul urban existent
87
[132], se consideră că alimentele pot avea rol de pârghie în
ceea ce priveşte schimbările sustenabile [133], un obiectiv
pentru a descoperi problemele interconectate şi a găsi soluţiile
sistemice. Umanitatea necesită politici urbane, care pot să
răspundă acestor noi provocări, implicând mai mulţi factori,
sectoare şi niveluri politice. În particular, societatea are nevoie
să se stopeze implementarea politicilor alimentare de urgenţă
şi a unor anumite soluţii care nu generează modificări
eficiente. În locul acestora s-a propus folosirea principiilor
economiei circulare (CE), iar scenariile viitoare vor trebui să
adopte o perspectivă integrată, holistică a sistemului alimentar
[134].
Economia circulară (CE) pentru produse alimentare şi
politicile alimentare (FP) sunt două domenii de cercetare
emergente, în dinamică unul faţă de celălalt, în special atunci
când se discută despre oraşele viitorului. Indicatorii şi
strategiile pentru o economie circulară se pot utiliza pentru
modelarea politicilor alimentare urbane (FP) şi pentru crearea
unui nou model de afaceri şi politici de sustenabilitate [135].
Economia circulară include cinci principii de bază, şi
anume: 1) economie fără deşeuri; 2) materialele biologice sunt
regenerabile spre deosebire de cele tehnologice, care necesită
reciclare; 3) refolosirea produselor ca întreg sau a unor părţi,
iar dacă nu este posibil acest lucru, atunci reciclarea
materialelor; 4) ordinea abordării: repară, refoloseşte,
reconditionează şi apoi reciclează; 5) folosirea energiei
regenerabile [125].
A fost definit un nou concept de cercetare, propus de
Fassio şi Tecco [136] şi de către Fundaţia Ellen MacArthur
[137], numit „economie circulară pentru politica alimentară”.
Acest nou concept prevede: aplicarea unei abordări sistemice
şi implementarea principiilor economiei circulare la probleme
şi soluții, necesitatea unui program transdisciplinar şi integrat
88
pentru proiecte de tip 10R (figura 17), utilizarea alimentelor ca
pivot al schimbărilor intersectoriale şi o nouă formă de
guvernare colaborativă şi integrată.
Figura 17. Conceptul 10 R al managementului deşeurilor:
„Respect, Refuse, Reduce, Reuse, Renew, Recycle,
Responsibility, Rethink, Replant, Restore.
În cadrul acestei noi viziuni sunt propuse şi discutate
următoarele perspective, care reprezintă ipoteze şi soluţii de
aplicare a principiilor economiei circulare, atât lanţurilor
alimentare, cât şi politicilor alimentare:
1. Sistemul alimentar actual este dăunător şi nesustenabil.
Dintr-o perspectivă culturală şi de mediu, există convergenţă
spre promovarea mărfurilor alimentare, care mai degrabă
alimentează economia în sine, decât să răspundă necesităţilor
reale ale consumatorilor.
2. Este necesară o modificare de paradigmă: oraşele sunt
sisteme în cadrul sistemelor, în care reţele întrepătrunse
interacţionează la diferite niveluri.
3. Alimentele ca măsură a schimbării: alimentele pot
reprezenta pivotul pentru un efect de domino al schimbărilor
intersectoriale, ca un rezultat natural al unei alianţe dintre
părţile unui sistem.
89
4. Un nou tip de guvernare este necesar pentru a schimba
mentalitatea şi paradigma curentă.
Aceste patru perspective au fost integrate în studiul de caz
RePoPP (Proiectul de re-design al deşeurilor organice din
piața Porta Palazzo), un proiect rezultat din politicile
alimentare urbane ale oraşului Torino (Italia) [135]. Proiectul a
luat naştere ca urmare a analizei sistemului alimentar realizată
de Atlas of Food, o platformă de cercetare interdisciplinară
care, printr-o abordare sistemică a cercetării urbane, contribuie
la înţelegerea complexităţii problemei alimentelor şi a
conexiunii acesteia cu zona urbană şi suburbană. Astfel,
RePoPP a fost iniţiat în 2016, în timpul Săptămânii Europene
pentru Reducerea Deşeurilor (EWWW) şi a fost dezvoltat prin
intermediul unor organizaţii non-guvernamentale, care au
mobilizat voluntari pentru a recupera surplusul de alimente din
standurile din piaţa Porto Palazzo. Redistribuirea alimentelor
recuperate s-a realizat prin reutilizarea cutiilor de fructe şi
legume, în care a fost încărcat un mix de alimente, suficient
pentru satisfacerea necesităţilor unei familii standard, atât din
punct de vedere cantitativ cât şi calitativ/nutriţional, pentru o
perioadă de două zile. Pe lângă rolul în reutilizare prin
valorificarea surplusului din piaţă, s-a evidentiat şi rolul de
sensibilizare a administraţiei pieţei pentru o reciclare corectă.
Rezultatele studiului de caz RePoPP evidentiază un
răspuns pozitiv la întrebarea referitoare la contribuţia pe care o
aduce utilizarea strategiilor CE la schimbarea paradigmei
socio-economice din politicile alimentare. Proiectul produce
rezultate pozitive nu numai în ceea ce priveşte colectarea
deşeurilor alimentare şi redistribuirea surplusului alimentar,
dar şi în privinţa stimulării incluziunii sociale şi în crearea
unei noi guvernări sistemice. Extinderea proiectului la noi
pieţe, împreună cu posibilitatea ca bunele practici să fie uşor
90
de reprodus şi adaptat, prezintă interes pentru oraş şi pentru
populaţie.
În raportul din 2019 al Fundaţiei Ellen Macarthur
intitulat “Cities and Circular Economy for Food” [137] se
prezintă modul în care oraşele pot avea impact asupra
sistemului alimentar, prin aplicarea principiilor economiei
circulare în trei macro-categorii: producerea de alimente prin
metode regenerative în arii urbane şi suburbane; distribuţia şi
proiectarea de produse sănătoase conţinute în ambalaje
sustenabile; reutilizarea sau reciclarea de output-uri, deşeuri şi
produse secundare alimentare care trebuie să devină input
pentru noi sisteme.
Unele oraşe au preocupări de pionerat în domeniul
politicilor alimentare urbane, cu contribuţii pentru ceea ce se
numeşte “noua ecuaţie alimentară”, ca o nouă viziune
strategică asupra sistemului alimentar şi unde instituţiile
publice au un rol proactiv în rezolvarea problemelor. Astfel,
municipalitatea din Porto Alegre a asigurat suport economic şi
de infrastructură pentru producerea de seminţe organice, dar şi
pentru conservarea biodiversităţii. La rândul lor, Ljubljana,
Moscova şi Viena au politici referitoare la distribuţia şi
accesul alimentelor locale: o strategie de marketing publică
pentru produse din zona rurală, crearea unei infrastructuri care
garantează accesul la alimentele locale proaspete, reglementări
pentru achiziţii publice sustenabile. Oraşele Riga şi Milano au
proiecte care vizează, atât un management mai bun al
produselor alimentare, cât şi reutitilizarea/redistribuţia
deşeurilor alimentare şi a surplusului alimentar.
Realizând proiecte urbane de acest tip la nivel global,
oraşele ar putea să creeze beneficii în valoare de 2,7 miliarde
de dolari pe an până în 2050, să reducă emisiile de gaze de
seră cu un echivalent de 4,3 milioane tone de CO2 şi să salveze
15 milioane de hectare de teren agricol de la degradare [137].
91
Implementarea principiilor economiei circulare (CE)
pentru politicile alimentare (Food Policy, FP) constituie o
abordare de tip win-win [138], fiind începutul unei noi fuziuni
între cele două discipline: pentru CE reprezintă o nouă
platformă de studiu referitoare la viziunea asupra lumii, în
timp ce pentru FP furnizează un nou set de indicatori
structurali şi strategii pentru a crea în viitor politici cu grad
mai ridicat de sustenabilitate. Au fost semnalate însă şi unele
limitări şi obstacole, cum ar fi lipsa studiilor strict legate de
interconectarea acestor două domenii de studiu. Cercetările
următoare ar trebui să se concentreze nu numai la elaborarea
de noi proiecte, cum ar fi RePoPP, dar şi asupra monitorizării
bunelor practici curente. Un exemplu referitor la monitorizarea
economiei circulare pentru activităţi alimentare este cel al
Universităţii de Ştiinţe Gastronomice din Polenzzo, unde au
fost clasificate peste 200 de cazuri referitoare la aplicarea
economiei circulare în politicile alimentare. În prezent se
consideră că strategiile economiei circulare pot fi folosite
pentru întregul sistem alimentar şi pot contribui la evoluţia
conceptului privind dezvoltarea urbană.
Având în vedere implicaţiile economice, sociale şi de
mediu ale risipei alimentare în timp, primul pas către o
rezolvare durabilă a problemei deşeurilor alimentare este
abordarea holistică, pe întregul lanţ alimentar, spre deosebire
de concentrarea numai pe stadiul de consum. Distincţia dintre
surplusul alimentar şi deşeurile de alimente, pe de o parte, şi
deşeurile alimentare evitabile şi inevitabile, pe de altă parte,
sunt cruciale în procesul de identificare a celor mai potrivite
opţiuni de abordare a risipei alimentare. Gestionarea deşeurilor
de alimente trebuie integrată şi aliniată la politicile mai largi
privind produsele alimentare, agricultura, standardele
alimentare, siguranţa alimentară pentru populaţie, producţia
durabilă şi consum.
92
Multe state membre ale Uniunii Europene încă nu au
dezvoltat complet infrastructura necesară în materie de
gestionare a deșeurilor alimentare. Prin urmare, este esențial să
se stabilească obiective clare, pe termen lung, de politici
alimentare, pentru a evita blocarea materialelor reciclabile la
nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor. În elaborarea
planurilor lor naționale de gestionare a deșeurilor și în
planificarea investițiilor în infrastructura de gestionare a
deșeurilor, statele membre ar trebui să utilizeze judicios
investițiile, inclusiv prin fondurile Uniunii, prioritizând
prevenirea, reutilizarea și reciclarea, în conformitate cu
ierarhia deșeurilor [11].
În ultimii ani, inovaţia pentru proiectarea ecologică a
ambalajelor alimentare a vizat în special zona eficienței
energetice. În urma adoptării Pachetului privind economia
circulară, aria s-a extins în zona creșterii gradului de
reciclabilitate a produselor devenite deșeuri, ca o abordare
nouă, care va trebui să fie armonios integrată în cerințele
tehnice ale produselor, ca parte a eforturilor comune de a
reduce impactul asupra mediului.
Conform studiului “Tranziția către o economie circulară.
De la managementul deșeurilor la o economie verde în
România” [108], ţara noastră mai are pași importanți de făcut
în direcția promovării economiei circulare, respectiv a unui
model național de bună practică, care să contribuie activ la
promovarea de noi modele de afaceri durabile. În ecuația
economisirii resurselor, dezvoltarea de parteneriate de
colaborare, de noi procese în genul simbiozei industriale între
industrii diferite reprezintă cheia unei contribuții la
dezvoltarea durabilă pe termen mediu și lung. În ciuda
dificultăților, au început să apară timid primele exemple de
modele de simbioză industrială, în încercarea de identificare a
93
unor soluții viabile privind gestionarea deșeurilor, inclusiv
alimentare.
Pentru construirea modelului românesc al economiei
circulare un rol important îl au bunele practici existente la
nivel internațional și european. Debutul timid din această
zonă, de obicei susținut prin fondurile structurale și de
coeziune, trebuie susținut în mod activ și în continuare. Acest
sprijin este esențial pentru recuperarea decalajelor de
dezvoltare, implementarea de noi tehnologii, educarea
consumatorilor privind rolul utilizării eficiente a resurselor,
prevenirii și combaterii risipei alimentare. La nivelul
României este utilă sprijinirea și dezvoltarea proiectelor și a
altor inițiative din domeniul tehnologiei informației, respectiv
al proiectării ecologice a produselor în direcția promovării
simbiozei industriale, al creșterii gradului de informare al
consumatorilor privind transformarea reziduurilor în noi
produse, ca parte a economiei circulare. Pentru ca economia
circulară să poată fi transpusă în practică este nevoie de un
angajament politic pe mai multe paliere, respectiv de o
implicare a tuturor autorităților publice, dar și a mediului
privat și al ONG-urilor.
Reducerea pierderilor și a cantităților de deșeuri
alimentare într-o economie circulară crează premisele atât
pentru diminuarea pierderilor financiare, cât și pentru creșterea
beneficiilor pentru mediu și sănătate. Există estimări conform
cărora, până în 2050, economia circulară ar putea genera
aprox. 2,7 trilioane de dolari pe an, din care 700 miliarde de
dolari prin valorificarea reziduurilor şi subproduselor
alimentare [27, 139].
Economia Circulară este o nouă abordare, preluată în
întreaga Europă, pentru a da asigurări că resursele sunt
utilizate eficient de către societate , şi acolo unde este posibil,
sunt menţinute în ciclul economic prin reutilizare, reciclare şi
94
recuperare. Doar în cazul în care nu mai reprezintă nici o
valoare, deşeurile ar trebui eliminate. Comisia Europeană a
adoptat un nou pachet ambițios de măsuri privind economia
circulară pentru a ajuta întreprinderile și consumatorii
europeni să realizeze tranziția către o economie mai puternică
și mai circulară, în care resursele sunt utilizate într-un mod
mai sustenabil. Acțiunile propuse vor contribui la „închiderea
buclei” în ciclurile de viață ale produselor, prin intensificarea
reciclării și a reutilizării, și vor aduce beneficii atât pentru
mediu, cât și pentru economie. Planurile vor valorifica și vor
utiliza la maximum toate materiile prime, produsele și
deșeurile, favorizând economisirea energiei și reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră. Propunerile acoperă întregul
ciclu de viață: de la producție și consum, la gestionarea
deșeurilor și piața materiilor prime secundare.
Pachetul legislativ din România a fost elaborat cu scopul
de a alinia legislația din România la cea europeană din
domeniul gestionării deșeurilor, și urmărește implementarea
instrumentelor economice "plăteşte pentru cât arunci",
"răspunderea extinsă a producătorului" și "taxa la depozitare",
precum și stabilirea responsabilităților tuturor părților
implicate, ținând cont inclusiv de modificările aduse prin
promovarea pachetului economiei circulare.
Societatea de consum, alături de tendința de creștere a
populației la nivel mondial, intensificarea procesului de
urbanizare, dezvoltarea şi difuzarea tehnologiei informaţiei şi
a comunicaţiilor, creșterea continuă a standardului de viață,
reducerea ciclului de viață al produselor au contribuit la
creșterea volumului și diversificarea fluxurilor deșeurilor.
În condiţiile diminuării accentuate a resurselor naturale, a
deteriorării rapide a calității aerului, apei, solului și a afectării
ecosistemelor naturale, preocupările la nivel internațional
referitoare la gestionarea deșeurilor au căpătat un caracter
95
dinamic în direcția identificării celor mai bune soluții și
tehnologii. În acest context, managementul deșeurilor a
devenit o problemă de fond a evoluției social-economice
viitoare.
Printre modelele de afaceri implementate în activitatea de
management integrat al deşeurilor se pot menţiona:
• reciclarea în buclă închisă - folosirea deşeurilor ca
materie primă în procesul de producție;
• downcycling - reciclare prin care se obin produse cu o
valoare mai mică decât deşeurile procesate;
• upcycling - reciclare prin care se obţin produse cu o
valoare mai mare decât deşeurile procesate;
• simbioza industrială - punerea în comun de servicii
sau produse cu alte industrii, pentru eficientizarea consumului
de resurse.
Sustenabilitatea, cu efecte în mediul economic, ecologic,
social şi tehnic, atributul econmiei circulare poate fi susţinută
de indicatori. Indicatorii care măsoară economia circulară
(EC) pot fi clasificaţi în trei domenii de măsurare funcţie de
modul de raportare la LCT. Conceptul Life Cycle Thinking
cunoscut şi sub denumirea de “cradle-to-grave” este o
caracteristică centrală a managementului modern al mediului
şi al evoluţiilor care stau la baza conceptului de dezvoltare
durabilă. Domeniile de măsurare sunt:
• Scop 0 - indicatorii măsoară proprietăţile fizice din
ciclurile tehnologice, fără abordarea aspectelor specific LCT –
ului;
• Scop 1 -indicatorii măsoară proprietăţile fizice din
ciclurile tehnologice cu abordarea completă sau parţială a
LCT-ului (reutilizare/ reciclabilitae/ recuperabilitate RRR,
respectiv rata potenţială de reutilizare (produse,componente)
de reciclare (material) şi recuperare (energie));
96
• Scop 2 - indicatorii măsoară efectele modelarii lanţului
(sarcini şi beneficii sau cauza –efect) din ciclurile tehnologice
(rata beneficiilor).
Aceşti indicatori, parametrii sau funcţii ale unor variabile,
pot furniza informaţii despre circularitate (cicluri tehnologie)
sau despre efecte (modelare cauză-efect), pot fi rezultatul
informaţiilor compuse din date cantitative şi calitative şi pot fi
aplicaţi la nivel micro (un singur produs), mezzo ( parcuri eco-
industriale) şi macro( includ nivelul naţional, nivelul global
fiind o scară suplimentară).
Gândirea ciclului de viaţă are o viziune holistică asupra
producţiei, consumului, reutilizării/reciclării şi eliminării
reziduurilor unui produs pentru a evalua impactul asupra
mediului pe întregul său ciclu de viaţă. Modelul de consum al
resurselor alimentare integrat unei economii circulare este o
oportunitate-cheie pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare
Durabilă a ONU, conform cărora până în anul 2030 vor fi
eliminate deșeurile alimentare şi va fi eradicată foametea.
97
Capitolul 5. Prevenirea și reducerea risipei
alimentare
5.1. Rolul ambalajelor în prevenirea risipei
alimentare
Ambalajele sunt o combinație de materiale cu rol esențial
în lanțul aprovizionării și livrării către consumator, fiind
concepute pentru a proteja, conserva, distribui și vinde fiecare
produs alimentar. Decizia de utilizare a unui anumit ambalaj
este foarte complexă și este determinată atât de protecția
produselor alimentare, cât și de numeroasele necesități ale
procesului de manufactură și transport. Creșterea accentului
asupra deșeurilor alimentare adaugă o altă dimensiune
procesului de luare a deciziilor privind ambalajele alimentare
[140], [141], [142], [63].
Principalele criterii de proiectare pe care ambalajele ideale
trebuie să le îndeplinească conform Regulamentului European
450/2009 sunt: toxicitate zero, manipulare ușoară, rezistență
mecanică adecvată, caracteristici ferme de închidere (cum ar fi
reetanșarea), controlul umidității, etichetarea corespunzătoare.
Pentru a crea strategii de succes în vederea reducerii
risipei alimentelor şi ambalajelor, este important să luăm în
calcul mai mulţi factori. Primul pas în reducerea deşeurilor
alimentare și a ambalajelor îl constituie măsurarea cantității și
urmărirea tipului și motivului pentru care produsele alimentare
și ambalajele sunt aruncate. În plus, urmărirea momentului în
care deşeul este generat poate furniza, de asemenea, informații
utile pentru a localiza anumite cauze pentru risipa alimentelor
și ambalajelor.
Cele trei recomandări principale de reducere a cantităţii
ambalajelor alimentare prevăd:
98
1. Reducerea surselor şi prevenirea apariţiei deșeurilor
înainte de a fi create;
2. Reutilizarea;
3. Reciclarea/compostarea.
Reducerea pierderilor pe întregul lanț de aprovizionare cu
alimente este posibilă prin modificări tehnologice și
îmbunătățirea ambalajelor [3]. De exemplu, dimensiunea
ambalajului poate constitui o problemă, de multe ori fiind prea
mare pentru folosirea în gospodării mici. În cazul multor
alimente perisabile, procesul de ambalare nu s-a schimbat
substanțial în ultimii ani, dar există exemple de îmbunătățiri
promițătoare (de exemplu, introducerea în ambalaje a unor
benzi de absorbţie a etilenei sau utilizarea capacelor sigilate
termic, care reduc considerabil greutatea ambalajului,
menținând în același timp protecția produsului).
O diversitate de metode și instrumente de inspectare ar
putea fi utilizate pentru a determina cât de mult, când și de ce
se irosesc produse alimentare și ambalaje. Aceste metode de
urmărire a deșeurilor alimentare pot ajuta la măsurarea:
▪ Cantității și tipurilor de alimente irosite și de ambalaje
aferente;
▪ Cauzelor primare de generare a deșeurilor;
▪ Modelelor de generare a deșeurilor (prin intermediul
graficelor și datelor rezumate).
Eliminarea sursei sau prevenirea apariţiei deșeurilor este
cea mai eficientă modalitate de reducere a impactului
alimentelor și al ambalajelor irosite asupra mediului. După
urmărirea și evaluarea surselor deșeurilor, pot fi implementate
strategii adecvate pentru economisirea de bani și reducerea
impactului deșeurilor asupra mediului.
Conceptul de dimensiune socială și etică a deșeurilor
alimentare este subiect discutat în contextul gestionării lanțului
de aprovizionare cu alimente şi determină combinația optimă
99
între responsabilitatea socială corporativă și comunicarea de
piață.
5.2. Soluţii de proiectare a ambalajelor pentru
prevenirea risipei alimentare
Există oportunități semnificative de a reduce risipa
alimentară în lanțul de aprovizionare prin îmbunătățiri și
inovații în ambalaje și prin comunicarea acestora părților
interesate din industrie. Mâncarea este pierdută și irosită din
multe motive, inclusiv daune pe câmp din cauza evenimentelor
meteorologice severe și eliminarea componentelor
necomestibile în timpul pregătirii alimentelor. În timp ce
aceste pierderi sunt în mare măsură inevitabile, alte deșeuri
apar din cauza ineficienței sau deficienţelor de manipulare în
lanțul de aprovizionare. Aici ambalajele pot juca un rol
important, de exemplu, prin reducerea deteriorărilor mecanice
sau prin prelungirea duratei de valabilitate.
Oportunităţile de ambalare în faza de procesare şi
ambalare sunt prezentate mai jos sub cinci teme centrale
(figura 18).
100
Figura 18. Oportunităţi de ambalare în procesare şi
ambalare pentru a reduce risipa de alimente (adaptare după
ref. [36])
Şi în etapa de distribuţie a lanţului alimentar există trei
teme centrale (figura 19) prin care pot fi create oportunităţi de
ambalare pentru reducerea risipei alimentare.
Figura 19. Oportunităţi de ambalare în distribuţie pentru
a reduce risipa alimentară (adaptare după ref. [36])
Diverse studii au identificat sursele de deşeuri alimentare
din timpul distribuţiei, inclusiv în cazul ambalării
necorespunzătoare. Ambalajul primar şi secundar/ terţiar
trebuie să protejeze alimentele proaspete şi procesate de daune
fizice în transport şi manipulare, iar produsele proaspete
trebuie, de asemenea, să fie păstrate într-un anumit interval de
temperatură pentru a menţine perioada de valabilitate.
Urmărind oportunitățile de ambalare, au fost formulate şi
câteva strategii de proiectare a ambalajelor primare, în vederea
reducerii risipei alimentare. Câteva exemple de astfel de
strategii de proiectare sunt descrise în tabelul 4.
101
Tabelul 4. Exemple de strategii de proiectare a
ambalajelor primare pentru a reduce risipa de alimente în
gospodării
De asemenea, pentru modalităţile de ambalare care să
permită reducerea deşeurilor alimentare au fost identificate o
serie de strategii de ambalare [4]:
1) Ambalaje de distribuție care asigură o mai bună protecție și
termen de valabilitate pentru produsele proaspete pe parcursul
Caracteristică de
proiectare Descriere
Potențial impact
asupra deșeurilor
alimentare
Pachete
resigilabile
Saci și pungi cu
închidere cu fermoar,
pungi resigilabile de
brânză și cereale,
„pachete frigorifice”
(borcane de plastic cu
capace inșurubabile)
pentru produse preparate
Posibilitatea resigilării
pachetelelor ajută la
păstrarea alimentelor
proaspete mai mult timp
Pachete mai mici
Exemple includ jumătăţi
de pâine, porții unice de
iaurt
Permit consumatorilor
din gospodăriile mai
mici să cumpere doar
ceea ce au nevoie
Pachete
subdivizate
Pachete împărțite în
porții, de exemplu carne
feliată, în compartimente
separate
Permit consumatorilor
să folosească atât cât au
nevoie și să păstreze
restul sigilat în pachet
Instrucţiuni de
depozitare
detaliate pe
etichetă
Informații privind locul
de depozitare a
alimentelelor (dacă ar
putea fi depozitate sau nu
la frigider) sau
încurajarea
consumatorilor să
„înghețe alimentele
înainte de data”
Pot îmbunătăți
practicile de depozitare
a alimentelor și conduc
la prelungirea duratei de
valabilitate în
gospodărie
102
transportului de la fermă la procesator, angrosist sau vânzător.
Acest lucru poate necesita dezvoltarea de soluții specifice,
proiectate pentru produse individuale.
2) Ambalajele de distribuție care permit recuperarea
surplusului și a produselor proaspete care nu se pot vinde din
ferme și redirecționarea către organizațiile de salvare a
alimentelor.
3) Proiectarea îmbunătățită a ambalajelor secundare pentru a
se asigura că sunt “adecvate scopului”, adică protejează în
mod adecvat produsele alimentare, pe măsură ce trec prin
lanțul de aprovizionare. Dezvoltatorii de ambalaje trebuie să
înțeleagă procesul de distribuție și unde și de ce apar deșeurile.
4) O orientare continuă către alimentele preambalate și
prelucrate pentru a prelungi durata de valabilitate a produselor
alimentare și pentru a reduce risipa în distribuție și la punctul
de consum (gospodării sau furnizori de servicii alimentare).
Ambalajul în sine trebuie, de asemenea, să fie recuperabil
pentru a reduce la minimum impactul total asupra mediului.
5) Utilizarea extinsă a ambalajelor “gata de vânzare cu
amănuntul” pentru a reduce dubla manipulare și deteriorare și
pentru a îmbunătăți rularea stocurilor, asigurându-se în același
timp că sunt concepute pentru protecția eficientă a produsului
și recuperare (reutilizare sau reciclare) la sfârșitul ciclului de
viaţă. Punerea în aplicare a acestor inițiative ar putea fi
susținută prin activități de cercetare și comunicare
suplimentare pentru a evidenția legăturile critice și
compromisurile dintre consumul de ambalaje, protecția și
izolarea alimentelor și risipa alimentară.
6) Dezvoltarea produselor și a ambalajelor pentru a răspunde
schimbării modelelor de consum și gospodăriilor mai mici.
Produsele unice și în cantităţi mai mici vor reduce deșeurile
prin satisfacerea nevoilor gospodăriilor cu una sau două
persoane.
103
7) Adoptarea de noi materiale și tehnologii de ambalare, cum
ar fi ambalarea în atmosferă modificată și introducerea de
captatori de oxigen sau etilenă, pentru a prelungi termenul de
valabilitate al alimentelor.
8) Educarea producătorilor, comercianților cu amănuntul și a
consumatorilor cu privire la semnificația marcajelor privind
termenele de expirare sau “ preferabil înainte de” înscrise pe
ambalajele primare pentru a se asigura că acestea sunt utilizate
în mod corespunzător şi pentru a evita aruncarea acestora atâta
timp cât încă se pot consuma în siguranță.
9) Colaborarea dintre producători și comercianții cu amănuntul
pentru a îmbunătăți înțelegerea de către industrie a aspectelor
privind risipa alimentară din lanțul de aprovizionare. O atenție
mai mare trebuie acordată locului şi motivului pentru care apar
deşeurile; urmărirea în timp va reduce costurile și impactul
asupra mediului provocate de deşeuri.
10) Mai multe lanțuri de aprovizionare sincronizate care
utilizează ambalarea inteligentă și schimbul de date pentru a
reduce stocurile în exces sau învechite.
11) Sprijinirea cercetărilor care investighează şi calculează
impactul asupra mediului, precum şi impactul economic şi
social al diferitelor formate de ambalare (ambientale,
refrigerate şi congelate) pentru alimente proaspete şi procesate
şi comunicarea acestor informaţii industriei, guvernului şi
consumatorilor.
5.2.1. Proiectarea ambalajelor adecvată scopului
Sunt căutate oportunități de reducere a impactului
ambalajelor asupra mediului prin eliminarea unor componente
de ambalare sau prin găsirea unora cu greutate redusă. Dacă
ambalajul este adecvat scopului, aceasta va conduce la
obținerea de economii financiare și protejarea mediului.
Totuși, dacă există exagerări privind greutatea redusă, aceasta
104
poate contribui la deteriorarea ambalajelor și a produsului în
timpul transportului și manipulării. Achiziționarea ambalajelor
secundare și terțiare necesită o înțelegere a cerințelor fizice ale
ambalajelor pe măsură ce se deplasează pe lanțul de
aprovizionare.
Un sistem de ambalare adecvat pune în acord funcțiile
ambalajelor cu cerințele tehnice de performanță ale fiecărui
nivel de ambalare (primar, secundar și terțiar), precum și cu
alte criterii de performanță și costuri de achiziție. Acest lucru
necesită un dialog cu furnizorii și clienții pentru a asigura
menținerea funcționalității și eficienței pe întregul lanț de
furnizare.
5.2.2. Alimente preambalate sau preprocesate
Proprietarii mărcilor alimentare şi contractorii de ambalare
trebuie să investigheze propriul lanţ de distribuţie pentru a
înţelege pe deplin cerinţele privind ambalarea în timpul
transportului, depozitării şi manipulării. Este necesară şi
existenţa de organizaţii profesionale şi de formare profesională
menite a dezvolta cunoştinte şi abilităţi în industrie în
proiectarea şi caracteristicile ambalajelor, cu un accent special
pe gestionarea compromisurilor dintre eficienţa ambalajelor şi
risipa alimentară pe intregul lanţ de aprovizionare.
Consumatorii caută din ce în ce mai mult alimente
„convenabile”, care reduc timpul de preparare și gătire, în timp
ce procesatorii și comercianții cu amănuntul caută să
prelungească durata de valabilitate a produselor. Exemplele
includ produse proaspete care sunt preambalate, adesea cu
unele prelucrări (de exemplu frunze de salată tăiate și spălate)
(figura 20), precum și alimente care sunt gata preparate (de
exemplu supe proaspete sau mâncare congelată).
105
Figura 20. Legume preambalate în supermarket
Se preconizează că această tendință va continua,
determinată de cererea consumatorilor, precum și de inovarea
produselor și a ambalajelor de către furnizori. Tendința
continuă de a preambala produse proaspete și alimente
procesate va fi susținută de inovația continuă privind
materialele de ambalare și de noi formate determinate de
schimbarile demografice.
Pre-procesarea și ambalarea pot reduce deșeurile
alimentare în lanțul de aprovizionare și în gospodării,
prelungind durata de valabilitate. Totuşi, impactul asupra
duratei de valabilitate nu este întotdeauna pozitiv. Unele
produse pot avea o perioadă de valabilitate mai scurtă, datorită
pre-procesării și ambalării, care poate conduce la o deteriorare
fiziologică mai rapidă și la degradare microbiană [143].
Dificultatea constă în echilibrarea comodităţii ambalajului,
termenului de valabilitate și deșeurilor pentru fiecare tip de
produs. De exemplu, atunci când un consumator Gospodarie
sau unitate de servicii alimentare) achiziționează un produs
alimentar preparat în prealabil, o parte din deșeurile de
preparare a alimentelor sunt transferate în sectorul de
fabricație. Acest fapt este probabil să aibă un impact pozitiv
asupra valorificării deșeurilor alimentare, deoarece
aproximativ 50% din deșeurile organice provenite din
106
gospodării ajung la gropile de gunoi, comparativ cu doar
~12% de la producători. Totuși, aceasta va conduce la cantități
crescute de deșeuri de ambalaje care necesită eliminarea sau
reciclarea la nivelul gospodăriei.
Ambalarea necorespunzătoare poate face, de asemenea,
mai dificilă recuperarea alimentelor perisabile sau cărora le-a
expirat data de utilizare.
Deși cele mai multe oportunități de reducere a deșeurilor
pot fi conferite de schimbarea comportamentului, de exemplu,
de comenzile și practicile de gătit și de oferta de servicii mai
bune pentru recuperarea deșeurilor alimentare, producătorii ar
putea lua în considerare potențialul de a reduce risipa generată
de prepararea alimentelor prin furnizarea mai multor alimente
preparate în prealabil (de exemplu, legume tăiate congelate).
Aceste influenţe sunt ilustrate printr-un exemplu ipotetic
(figura 21), care compară o salată ambalată pre-preparată cu o
salată obţinută din ingrediente individuale acasă.
Figura 21. Compararea alimentelor pre-preparate –
posibile efecte asupra risipei alimentare şi deşeurilor de
ambalaje [36]
107
Există, de asemenea, oportunități de orientare a dezvoltării
ambalajelor mai explicit spre proiectarea acestora pentru a
reduce risipa de alimente. De exemplu, prin asigurarea că
produsul poate fi consumat complet, ceea ce va scădea
impactul global asupra mediului [33].
Tendința de vânzare cu amănuntul, de la produse
alimentare proaspete până la produse preambalate și
prelucrate, are implicații privind ambalarea secundară și
terțiară. Astfel, ambalajele secundare și terțiare pot fi mai
simple și mai puțin robuste, dar suficient de rezistente pentru a
proteja cerințele funcționale ale ambalajului primar (de
exemplu izolare, protecție și termen de valabilitate prelungit).
De asemenea, pot exista oportunități de a furniza mai multe
produse preambalate sau semi-procesate unităților de servicii
alimentare pentru a le ajuta să reducă risipa de la prepararea
alimentelor. Serviciile alimentare reprezintă cea mai mare
sursă de deșeuri alimentare din sectorul comercial și industrial,
generând cantităţi foarte mari de deșeuri și expediind 98% din
acestea la groapa de gunoi [144]. Cercetări din Marea Britanie
au estimat că 65% din deșeurile alimentare de la restaurante
provin din preparare [145].
5.2.3. Produse gata ambalate pentru vânzarea cu
amănuntul
Ambalarea „gata de vânzare cu amănuntul” este un
termen general utilizat pentru a descrie ambalajele care
livrează produse gata de vânzare, de la producător sau
procesator direct la magazinele de vânzare cu amănuntul.
Acestea includ unități de comercializare cu afișare pe raft
(ambalaj „gata pentru raft”) sau pe podeaua magazinului
(paleți compleți sau fracționați). Aceștia pot fi unidirecționali
sau reutilizabili.
108
Avantajele ambalajelor “gata pentru raft” pentru
comercianții cu amănuntul includ eficiență operațională
îmbunătățită la nivelul magazinului și circulație mai rapidă a
stocurilor. Acest lucru se realizează prin „proiectarea din
spatele raftului”, cu configurații de ambalare dezvoltate pentru
a reflecta volumul de vânzări și pentru a maximiza
considerațiile de aspect [144]. Există avantaje asociate și
pentru producătorii de alimente, deoarece refacerea mai rapidă
a stocurilor îi ajută să se asigure că produsul lor este
întotdeauna disponibil pe raft.
Au fost dezvoltate noi formate de ambalare secundară și
noi planograme pentru a răspunde cerințelor de retail pentru
produsele ambalate “gata pentru raft”, cu caracteristici de
„deschidere ușoară”și un număr redus de unități de vânzare cu
amănuntul pentru fiecare ambalaj secundar. Comercianții cu
amănuntul susțin că aceste ambalaje de unică folosință (în
general cutii de carton și alte cutii) reduc risipa de produse,
deoarece promovează o rotație mai eficientă a stocurilor prin
creșterea vânzărilor (printr-o mai bună vizibilitate și
disponibilitate) și creșterea vitezei de reaprovizionare.
Ambalajele „gata pentru raft” ar putea, de asemenea, să
faciliteze procesele de retragere a produselor, promovând o
contabilizare mai eficientă a stocurilor și potențial mai puține
deșeuri în proces [102]. Cu toate acestea, unii proprietari de
marcă susțin că aceste ambalaje cu o singură utilizare cresc
risipa de produse în transport și depozitare. Unul dintre cele
mai frecvente formate este un ambalaj perforat, care permite
deschiderea ușoară, dar reduce rezistența cutiei. Prin urmare,
este mai probabil ca acest ambalaj să fie strivit în timpul
transportului, depozitării și manipulării:
Există o serie de sisteme de ambalare reutilizabile pentru
distribuirea produselor proaspete, a produselor alimentare și
băuturilor ambalate, iar unele dintre acestea sunt disponibile în
109
formate „gata de vânzare cu amănuntul” (lăzi sau paleți de
plastic). În timp ce ambalajele de distribuție reutilizabile au
potențialul de a reduce semnificativ deșeurile de ambalaje, s-
au făcut puține cercetări cu privire la faptul că acestea pot
reduce sau nu risipa alimentară. Lăzile reutilizabile pot reduce
daunele produsului, deoarece sunt ambalate la fermă sau la
magazia de ambalaje și apoi transportă produsul până la raftul
de vânzare cu amănuntul. Eliminarea necesității de a
despacheta produsele în magazin pentru expunere cu
amănuntul reduce volumul de manipulare și probabilitatea de
deteriorare a produsului, în special pentru fructe moi.
Mai recent, au fost adoptaţi de unele lanțuri de
supermarketuri paleți de expunere reutilizabili. Aceștia pot
oferi o soluție cu “o singură atingere” care livrează produsele
de la punctul de fabricație până la vânzare. Acestea reduc
manipularea și daunele produsului în lanțul de distribuție,
deoarece nu necesită să fie despachetate la centrul de
distribuție sau la magazinul cu amănuntul. Paleții fracționați
(dimensiunea jumătății sau a sfertului) pot îmbunătăți rotația
stocurilor, permițând magazinelor să adapteze caracteristicile
unității la rata vânzărilor. Pot avea, de asemenea, beneficii
pentru deșeurile alimentare, reducând riscul de expirare a
produsului alimentar.
5.2.4. Proiectarea ambalajelor pentru gospodării mici
Există oportunități de reproiectare a ambalajelor pentru a
ajuta consumatorii să reducă deșeurile prin redimensionarea
cantității de produse ambalate. Provocarea constă în
proiectarea ambalajelor primare și a ambalajelor secundare
care să satisfacă dorințele și nevoile de schimbare ale
consumatorilor. Schimbări semnificative la nivel social și de
stil de viață includ o tendință spre cumpărăturile online, către o
populație îmbătrânită, gospodării mai mici (figura 22), cu
110
cererea de mai multă comoditate și alimente gata preparate.
Tendința de vânzare cu amănuntul în vrac, la preţ mai scăzut,
poate crește risipa de alimente dacă consumatorii ajung să
cumpere mai mult decât au nevoie.
Figura 22. Evoluţia distribuţiei populaţiei pe gospodării
Din cauza concentrării lor asupra valorii, comercianții cu
amănuntul fac eforturi pentru promovarea produselor ambalate
în cantități mai mari. Însă depozitarea lor la consumator poate
conduce la degradarea acestora înainte de a fi consumate.
„Două la preţ de unul” și formate mari nu se potrivesc
tendințelor demografice, care au drept consecință existența
gospodăriilor mai mici și a oamenilor care mănâncă singuri. În
aceste situații, produsul este mai probabil să expire înainte de a
putea fi consumat complet, ceea ce duce la generarea de
deșeuri alimentare. Cu o populație îmbătrânită și o tendință
către gospodării formate din una sau două persoane,
producătorii trebuie să ia în considerare modul în care pot
satisface cererea consumatorilor pentru cantități ambalate mai
mici sau mai flexibile, pentru ca alimentele să nu-și piardă
prospețimea.
111
5.2.5. Marcarea datei
Datele “preferabil înainte de” și cele “de expirare” sunt
furnizate pe alimente proaspete și procesate, pentru a oferi
comercianţilor cu amănuntul și consumatorilor informații cu
privire la perioada de valabilitate rămasă. Cu toate acestea,
acești termeni au definiții diferite și sunt adesea înțeleși
incorect. Normele privind marcarea datei, care se bazează pe
codul standardelor alimentare, includ următoarele definiții:
➢ “preferabil înainte de”, semnifică sfârșitul perioadei
în care pachetul intact de produse alimentare, dacă este păstrat
în conformitate cu toate condițiile de depozitare adecvate, va
păstra toate calitățile maxime de aromă și textură;
➢ “data de expirare” semnifică sfârșitul perioadei
estimate după care pachetul intact de produse alimentare, chiar
dacă este păstrat în conformitate cu toate condițiile de
depozitare adecvate, nu mai trebuie consumat din motive de
sănătate și siguranță.
Confuzia cu privire la semnificația acestor termeni poate
duce la situația în care alimente care sunt comestibile încă sunt
scoase din rafturile supermarketurilor și aruncate [146], [147].
Codul standardelor alimentare cere etichetarea cu doar una
dintre datele de valabilitate, fie “preferabil inainte de” fie
“data de expirare” pentru produsele alimentare ambalate cu o
durată de valabilitate mai mică de doi ani. În ciuda acestui
fapt, datele sunt adăugate din ce în ce mai mult şi la produsele
cu termen de valabilitate mai mare de doi ani pentru a ajuta la
gestionarea stocurilor și pentru a ajuta consumatorii să
identifice cât timp a stat un aliment în depozit [148].
Producătorii trebuie să se asigure că datele de valabilitate de
pe ambalaj sunt vizibile și ușor de citit. Lipsa sau etichetarea
inadecvată poate determina consumatorii sau comercianții cu
amănuntul să arunce mâncarea care încă este comestibilă.
112
5.2.6. Înțelegerea și urmărirea pierderilor pe lanțul de
aprovizionare
În capitolul 2 s-au identificat sursele de deșeuri alimentare
în timpul distribuției, inclusiv ambalarea necorespunzătoare.
Ambalajul primar, secundar şi terțiar trebuie să protejeze
alimentele proaspete și procesate de stresul fizic în timpul
transportului și manipulare, iar produsele proaspete trebuie, de
asemenea, să fie păstrate într-un anumit interval de
temperatură pentru a menține perioada de valabilitate.
Gestiunea lanţului de aprovizionare constituie astăzi, în
condiţiile unei pieţe concurenţiale, o miză strategică majoră
pentru întreprinderile industriale şi comerciale. Aceasta
reprezintă un potenţial important de creare a valorii pentru
client: calitatea serviciului, performanţa în ceea ce priveşte
termenul şi reactivitatea.
Gestiunea lanţului de aprovizionare (Supply Chain
Management) are ca obiectiv, pe de o parte, coordonarea
activităţilor şi fluxurilor de la furnizori şi colaboratori până la
clientul final şi, pe de altă parte, de a integra gestiunea
fluxurilor de-a lungul lanţului, în special prin intermediul
informatizării datelor. Importantă este asigurarea unei
circulaţii rapide a materialelor şi informaţiilor pentru
garantarea unui serviciu optim pentru clienţi şi reducerea
trezoreriei imobilizate în stocuri pentru întreprindere. Aceasta
integrează lanţul de aprovizionare amonte, dar şi fluxul de
informaţii raportate la cerere [149]. Acestea din urmă sunt
constituite din trei informaţii principale:
Informaţia despre cerere: este vorba de studiul tendinţei
pieţei, de unde trebuie să decurgă previziunile de vânzare, care
sunt transformate‚ în plan director de producţie, apoi în plan
de aprovizionare şi în sfârşit în necesar de componente.
113
Informaţia despre comandă: acest flux de informaţii
cuprinde oferta comercială şi dezvoltarea produselor, apoi
preluarea comenzii, urmărirea comenzii şi în sfârşit facturarea.
Acest proces este bazat pe schimb de informaţii despre
comenzi şi facturare. Din ce în ce mai mult, aceste sisteme de
informaţii trec prin internet. De exemplu, acest lucru se
întâmplă în cazul achiziţiilor electronice sau în cazul datelor
informatizate – EDI (Electronic Data Interchange). Primul caz
se foloseşte pentru a armoniza procedurile de facturare şi al
doilea pentru schimb de informaţii.
Informaţii despre realizarea comenzii: acestea constau în
coordonarea operaţiilor de achiziţionare şi aprovizionare cu
componente, elaborarea planurilor de producţie, urmărirea
stocurilor de componente şi pregătirea comenzii şi expedierea
ei.
În raport cu această reprezentare a lanţurilor de
aprovizionare, observaţia concretă a funcţionării lor arată că
sincronizările şi ajustările între diferite elemente implicate
într-un lanţ, sunt dificil de operat şi se transpun adesea printr-o
majorare a nivelurilor stocurilor, pentru a răspunde exigenţelor
unui coeficient de serviciu elevat.
Majoritatea companiilor au o înțelegere slabă a pierderilor
totale de la punctul de producție sau de procesare inițială până
la vânzătorul cu amănuntul. Există o oportunitate pentru
cultivatori și producători de a lucra mai strâns cu comercianții
pentru a înțelege și a monitoriza risipa alimentară din lanțul de
aprovizionare.
5.3. Materiale și tehnologii de ambalare care
prelungesc termenul de valabilitate
Consumatorii solicită acum produse proaspete sezoniere
pe tot parcursul anului. Acest lucru, combinat cu stimularea
114
retailerilor de a prelungi durata de valabilitate, a dat naștere
unor noi tehnologii care ajută la menținerea prospețimii pentru
perioade mai lungi, iar ambalarea joacă un rol major în acest
sens. Acest lucru permite un ciclu de viaţă al produsului
alimentar mai lung și va reduce risipa de alimente prin
deteriorare.
5.3.1. Ambalarea activă
Ambalarea activă este o nouă abordare pentru menținerea
sau prelungirea duratei de valabilitate a produselor alimentare.
Conform Regulamentului European 450/2009, ambalajele
active cuprind sisteme de ambalare care interacționează cu
alimentele, încorporând componente care eliberează, absorb
sau împiedică pătrunderea unor substanțe în sau din interiorul
ambalajului din sau în mediul înconjurător. Agenții activi
pentru ambalarea alimentelor sunt prezentați în figura 23, iar
tehnologiile care implică utilizarea acestora sunt descrise în
tabelul 5.
Figura 23. Agenții activi pentru ambalarea alimentelor
115
Tabelul 5. Tehnologii pentru ambalaje active și
beneficiile acestora în ambalarea produselor alimentare [63],
[66], [44], [150],[151].
Tehnologie Descriere Potenţial impact asupra
deşeurilor alimentare
Ambalaje
barieră multi-
strat
Ambalaj care conține mai multe
straturi pentru a oferi barierele
necesare la umiditate, gaze și
miros (pot fi combinații de
polimeri, folie de aluminiu și /
sau acoperiri)
Eliminând umiditatea și
oxigenul întârzie degradarea
produsului
Ambalaje cu
atmosfera
modificată
(MAP)
Sunt adăugate gaze (dioxid de
carbon, azot) în ambalaj, înainte
de sigilare, pentru a controla
atmosfera în pachet, care apoi
este menținută de un film cu
proprietăţi de barieră pentru gaz;
Sunt utilizate pentru carne,
brânză, fructe și legume.
Reduc creșterea
microorganismelor
Acoperiri
comestibile
Bazate pe o serie de proteine,
lipide, polizaharide și
compozitele lor; Pot fi folosite
pe fructe, legume, carne, produse
de cofetărie și alte produse
Creează o barieră direct în
jurul produsului alimentar
(mai eficace decât
ambalajele externe).
Agenți
antioxidanți
Filme antioxidante comestibile
(chitosan, alginat, gelatină,
derivați de celuloză); utilizate
pentru alimentele cu conținut
mare de lipide: pește, carne,
legume, nuci
Îmbunătățesc stabilitatea
alimentelor sensibile la
oxidare
Captatori de
etilenă
(„scavengeri” de
etilenă)
O serie de tehnologii diferite
care implică reactivi chimici
adăugați la folii de polimer sau
pelicule pentru controlul
cantității de etilenă din
atmosferă; Pot fi folosiţi pentru
fructe și legume
Îndepărtarea etilenei
întârzie maturizarea şi
prelungeşte durata de
valabilitate a produselor
proaspete .
Captatori de
oxigen
Substanțe sub formă de pulbere
conținută într-un plic sau
Îndepărtarea oxigenului
încetinește procesul de
116
5.3.2. Ambalarea inteligentă și schimbul de date
În viitor, lanțul de aprovizionare va implica probabil o
colaborare și transparență informațională sporită, ceea ce va
permite un lanț valoric mai sincronizat, cu vizibilitate și
trasabilitate mai mare [152]. Comercianții cu amănuntul încep
să schimbe date cu privire la vânzările și previziunile cererii
cu furnizorii majori, iar acest lucru îi ajută pe producători să
își îmbunătățească planificarea producției, să realizeze o
(„scavengeri” de
oxigen)
încorporate în filmul însuşi, care
elimină oxigenul din ambalajul
închis; Folosiți pentru carne
procesată feliată, mâncare
preparată, bere și produse de
panificație
degradare a alimentelor
(modificarea gustului,
schimbarea culorii,
pierderea de nutrienți, atac
microbiologic cu bacterii și
fungi) și prelungește
valabilitatea alimentelor.
Absorbanți de
umiditate
Suport fabricat din polimeri
super-absorbanți, care absorb
umiditatea; folosiți pentru carne
proaspătă, păsări de curte și
pește proaspăt.
Mențin condiții mai puţin
favorabile dezvoltării
microorganismelor
Ambalaje
aseptice
Ambalaje care au fost sterilizate
anterior umplerii cu alimente
tratate la temperatură ultra
ridicată(UHT); formatele includ
carton dens, pungi și cutii de
carton dublat cu filme polimerice
sau metalizate, utilizate în
special pentru lapte.
Temperaturile ridicate ucid
microorganismele și
ambalajul închis etanş
împiedică intrarea acestora,
a gazelor sau umidităţii care
ar putea produce
degradarea; asigură un
termen de valabilitate de
peste 6 luni, fără
conservanți
Sisteme anti-
microbiene
Conțin sisteme de inhibare a
creșterii unor microorganisme:
enzime, polimeri antimicrobieni,
nanoparticulele (ex: chitosan sau
nanoparticule de Ag, Cu, Au,
TiO2 încorporate în polimeri);
utilizate pentru carne și brânză.
Creșterea duratei de
valabilitate, păstrarea
prospețimii
117
circulație mai rapidă a stocurilor și să reducă deşeurile. Unii
producători și comercianți cu amănuntul au redus deja
costurile și deșeurile de produse prin îmbunătățirea sistemelor
care previzionează cererea și prin intermediul schimbului de
date la nivelul vânzărilor și stocurilor [144].
Colaborarea și schimbul de date în lanțul de aprovizionare
pot fi facilitate de tehnologiile de ambalare „inteligente” sau
„interactive” (unele exemple sunt prezentate în Tabelul 6).
Ambalarea inteligentă a alimentelor poate furniza în timp real
date de expirare, de urmărire a produsului și indicatori de
temperatură, care sunt bazate fie pe timp, fie pot fi activate de
anumite substanțe chimice, determinate de date de identificare
a frecvenței radio (RFID), sau au senzori termici, pentru a
oferi un feedback mai bun cererii pentru diverși actori ai
lanțului de aprovizionare [37]. Tehnologiile interactive
inteligente privind ambalajele primare, secundare sau terțiare
au potențialul de a reduce risipa alimentară în lanțul de
aprovizionare, trimițând informații înapoi furnizorilor privind
calitatea, siguranța, durata de viață și eficiența logistică [38].
Aceste informații pot fi utilizate pentru a reduce timpul pe care
îl petrec produsele în lanțul de aprovizionare, extinzând astfel
durata de valabilitate și reducând probabilitatea ca produsul să
se strice în tranzit sau depozitare.
Tabelul 6. Exemple de ambalaje inteligente şi efectul
asupra risipei alimentare
Tehnologie Descriere
Impact potenţial
asupra deşeurilor
alimentare
Etichetă de
identificare
a frecvenței
radio
Conține un microcip,
în mod normal
închis în plastic, care
stochează data
Poate fi utilizată pentru
a urmări produsele prin
lanțul de aprovizionare
(în transport, în centrul
118
(RFID)
(etichetă
inteligentă)
în
ambalajele
primare,
secundare și
terţiare
produsului (de
exemplu data de
expirare). Sute de
etichete pot fi citite
simultan de la câțiva
metri distanță.
de distribuție, intrarea
și ieșirea din depozitul
magazinului de vânzare
cu amănuntul, etc.
Etichetele RFID
îmbunătățesc controlul
stocurilor, minimizând
„lipsa din stoc” și
asigurând că produsele
sunt vândute înainte de
a fi expirate și de a
necesita eliminare.
Pot înregistra istoricul
temperaturii
produsului.
Senzori
termici
O serie de tehnologii
care pot indica
istoricul timp-
temperatură al
produsului, de ex.
cerneluri termo-
cromice care își
schimbă culoarea
atunci când o
temperatură a fost
depășită sau se
schimbă, sau
înregistratoare de
date digitale, care
pot indica perioada
în care un produs a
suferit temperaturi în
afara toleranței.
Pot fi utilizați pentru a
se asigura că produsele
rămân în intervalul lor
necesar de temperatură
în timpul distribuției, în
special în lanțurile reci.
Marcajele de timp -
temperatură de pe
ambalajele de consum
pot ajuta, de asemenea,
consumatorii să știe
când un produs este
sigur pentru consum.
119
5.4. Măsuri de prevenire și reducere a risipei
alimentare cauzată de ambalaje, prevăzute în
documente europene.
A. Utilizarea eficientă a resurselor: reducerea
deșeurilor alimentare, îmbunătățirea securității
alimentare; Rezoluţia Parlamentului European din
16 mai 2017 referitoare la inițiativa din domeniul
utilizării eficiente a resurselor: reducerea deșeurilor
alimentare, îmbunătățirea securității alimentare
(2016/2223(INI))
1) examinarea, până la 31 decembrie 2020, de către
Comisia Europeană a posibilității de a stabili obiective
obligatorii de reducere a deșeurilor alimentare la
nivelul întregii Uniuni Europene, care ar urma să fie
realizate până în 2025 și 2030, pe baza măsurătorilor
calculate în conformitate cu metodologia comună;
2) ambalarea corespunzătoare a alimentelor, care
contribuie semnificativ la reducerea deșeurilor
alimentare și la creșterea duratei de valabilitate a
alimentelor, prin prelungirea termenelor lor de consum
și prin mai buna lor conservare, daca ambalajul
alimentar este reciclabil și obținut din materii prime
regenerabile; acest lucru poate contribui suplimentar
la obiective legate de păstrarea unui mediu
înconjurător mai curat și la utilizarea mai eficientă a
resurselor naturale;
3) folosirea ambalajelor alimentare din categoria
materialelor active și inteligente, care vin în contact cu
alimentele, ce pot îmbunătăți calitatea alimentelor
ambalate, pot prelungi perioada de valabilitate a
acestora, pot monitoriza mai bine starea alimentelor și
120
pot furniza informații cu privire la prospețimea
acestora;
4) adaptarea mai bună a tipului de ambalaj alimentar
prin: dimensiune, formă și material constitutiv,
precum și prin modul de distribuție și de conservare,
la caracteristicile fiecărui produs alimentar în parte și
la nevoile consumatorilor, ceea ce conduce în mod
cert la limitarea risipei alimentare;
5) responsabilizarea tuturor actorilor din cadrul lanțului
de aprovizionare, inclusiv a producătorilor de sisteme
de ambalare, în ceea ce privește prevenirea risipei de
alimente;
6) creșterea contribuției materialelor și soluțiilor de
ambalare a alimentelor pentru prevenirea pierderilor
de alimente și a risipei de alimente de-a lungul lanțului
de aprovizionare, de exemplu, folosirea ambalajelor
care reduc pierderile de alimente în timpul
transportului, depozitării și distribuției și care
păstrează calitatea și igiena alimentelor pentru mai
mult timp sau care prelungesc termenul de valabilitate;
7) îndeplinirea necesității ca ambalajul alimentar să fie
adecvat scopului (de exemplu, fără ambalare excesivă
sau deficitară), adaptat produsului și exigențelor
consumatorului, precum și luarea în considerare a
duratei ciclului de viață a produsului ambalat în
ansamblu;
8) evaluarea avantajelor ambalajelor alimentare de
origine biologică, biodegradabile și compostabile,
luând în considerare impactul asupra sănătății umane
și siguranța alimentară și adoptând o abordare bazată
pe ciclul de viață al acestora;
121
9) adoptarea obiectivelor de reducere a deșeurilor
alimentare în conformitate cu măsurile și obiectivele
prevăzute în Directiva 94/62/CE privind ambalajele și
deșeurile de ambalaje, în special obiectivul privind
reducerea substanțială a consumului de ambalaje
nereciclabile și a utilizării excesive a ambalajelor;
10) sprijinirea dezvoltării și utilizării de materiale active și
inteligente care vin în contact cu alimentele și de alte
soluții inovatoare, cu o contribuție pozitivă la
utilizarea eficientă a resurselor și economia circulară;
11) asigurarea de către legislația relevantă privind
materialele care vin în contact cu alimentele a unui
nivel maxim de protecție a consumatorilor pentru toate
materialele de ambalare, inclusiv materialele
importate din țări terțe;
12) elaborarea de norme armonizate la nivelul UE pentru
materialele care vin în contact cu alimentele și
acordarea priorității elaborării de măsuri specifice la
nivelul UE pentru materiale precum hârtia și cartonul,
în conformitate cu Rezoluția Parlamentului
European din 6 octombrie 2016 referitoare la
punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr.
1935/2004 privind materialele și obiectele destinate
să vină în contact cu produsele alimentare;
13) încurajarea folosirii de către operatorii din sectorul
alimentației publice a unor ambalaje reutilizabile,
fabricate din materiale reciclabile, care să le permită
clienților să își ia la pachet alimentele rămase;
14) adaptarea ambalajelor alimentare la caracteristicile
fiecărui produs în parte și la nevoile consumatorilor,
pentru a limita risipa acestor produse.
122
B. Rezoluția Parlamentului European din 19 ianuarie
2012 referitoare la evitarea risipei de alimente:
strategii pentru creșterea eficienței lanțului
alimentar din UE (2011/2175(INI)) (2013/C 227
E/05):
1) utilizarea optimă și eficientă a ambalajelor produselor
alimentare, ceea ce poate juca un rol important în ceea
ce privește prevenirea risipei de alimente prin
reducerea impactului global al produsului asupra
mediului, nu în ultimul rând prin intermediul
proiectării ecologice industriale, care include măsuri
precum dimensiuni variate ale ambalajelor, pentru a-i
ajuta pe consumatori să cumpere cantitatea necesară și
pentru a descuraja consumul excesiv de resurse;
2) oferirea de consiliere cu privire la modalitățile de
depozitare și de utilizare a produselor și proiectarea
ambalajelor astfel încât produsele să reziste mai mult
și să-și mențină prospețimea, garantând întotdeauna
utilizarea unor materiale care nu afectează sănătatea
sau durabilitatea produselor pentru ambalarea și
conservarea produselor alimentare.
C. Regulamentul (CE) NR. 450/2009 al Comisiei din 29
mai 2009 privind materialele si obiectele active si
inteligente destinate să vină în contact cu produsele
alimentare :
1) plasarea substanțelor responsabile de funcția
activă și/sau inteligentă într-un recipient separat,
cum ar fi un săculeț de hârtie sau încorporarea
directă a lor în materialul ambalajului, cum ar fi în
plasticul sticlei din plastic. Părțile pasive, precum
recipientul, ambalajul în care este amplasat
recipientul respectiv și materialul ambalajului în
123
care substanța este încorporată trebuie să facă
obiectul dispozițiilor specifice comunitare sau de
drept intern, aplicabile materialelor și obiectelor
respective;
2) evaluarea substanței individuale sau, dacă este
cazul, a combinației de substanțe care alcătuiește
componentele, pentru a garanta că substanțele sunt
sigure și că îndeplinesc cerințele prevăzute de
Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 privind
materialele și obiectele destinate să vină în
contact cu produsele alimentare;
3) necesitatea evaluării și autorizării combinației de
substanțe, în unele cazuri, atunci când funcția
inteligentă sau activă implică interacțiuni între
diferite substanțe, ceea ce duce la o amplificare a
funcției sau la producerea de noi substanțe
responsabile de funcția activă și inteligentă;
4) folosirea părții pasive a unui material activ sau
inteligent trebuie să îndeplinească cerințe cu
privire la inerția materialului, cum ar fi limita
migrației globale aplicabilă materialelor plastice.
În cazul în care un component activ eliberator este
încorporat într-un material care vine în contact cu
produsele alimentare și care este vizat de o măsură
comunitară specifică, este posibil să existe riscul
depășirii limitei migrației globale din cauza
eliberării de substanță activă;
5) creșterea cotei de ambalaje reutilizabile introduse
pe piață și a sistemelor de reutilizare a ambalajelor
într-un mod ecologic, fără a compromite igiena
alimentară sau siguranța consumatorilor.
Sistemele de ambalare au un rol esenţial în reducerea
risipei alimentare. Există opţiuni de proiectare a ambalajelor
124
care reduc simultan risipa de alimente şi impactul asupra
mediului. Cu toate acestea, uneori poate fi necesară creşterea
impactului ambalajului asupra mediului pentru a obţine
reducerea totală a deşeurilor alimentare [153]. Aşadar, una
dintre cele mai importante strategii în prevenirea risipei
alimentare ar fi optimizarea ambalajelor pentru diferite tipuri
de alimente [68].
5.5. Măsuri de susţinere a activităţii de management
integrat al deşeurilor de ambalaje.
a) Conştientizarea şi educaţia socială = Consumator
durabil.
Activităţile de conştientizare a publicului pot include o
gamă largă de activităţi concepute pentru a convinge şi educa.
Aceste activităţi se pot concentra nu numai pe reutilizare şi
reciclarea resurselor, ci şi pe încurajarea utilizării responsabile
şi reducerea la minimum a producerii de deşeuri de ambalaje.
Din grupa activităţilor de reducere a deşeurilor de
ambalaje se pot menţiona:
• Organizarea unor programe de informare şi
conştientizare, cu implicarea tuturor părţilor interesate,
privind protejarea naturii (impact biunivoc om-
mediu).
• Dezvoltarea unor module aferente domeniului
economiei sociale, cu impact direct asupra incluziunii
sociale prin ocuparea persoanelor din grupuri
vulnerabile.
• Promovarea unui mod de viaţă sănătos şi proactiv,
asigurarea unui mediu corespunzător desfăşurării unei
munci decente.
b) Stabilirea unui sistem naţional de indicatori de
măsurare în funcţie de strategiile comune (CE?) şi de
125
scopurile de măsurare (CUM?) în conformitate cu abordarea
conceptului de ciclu de viaţă, care:
• permit cunoaşterea sistemelor uniforme de clasificare
ale UE privind caracterul durabil al activităţilor
desfăşurate, evitând divergențele și asigurând o mai
mare claritate pentru participanții la piață;
• facilitează înţelegerea succesiunii și interacțiunii
dintre „o taxonomie în materie de mediu” și „o
taxonomie socială”, a fenomenului de
“greenwaching”;
• permit cunoaşterea coerenței și complementarităţii cu
legislația și politicile UE existente în alte domenii (de
exemplu, mediu și climă, sănătate, agricultură,
energie, transport);
• permit cunoaşterea fondurilor şi a cadrului de
finanţare durabilă.
c) Îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deşeurilor.
• Sortarea deşeurilor la surse;
• Colectarea eficientă a deşeurilor, transportul şi
depozitarea în condiţii de siguranţă;
d) Modelarea cauzelor şi efectelor producerii deşeurilor
pe baza capacităţii de a privi produsele de ambalare pe
ciclurile de proiectare, producţie, consum, utilizare şi
eliminare, inclusiv interacţiunile cu sustenabilitatea.
• Aplicarea conceptului de gândire a ciclului de viaţă
(Life Cycle Thinking), care se bazează pe cele trei
principii ale economiei circulare, respectiv:
➢ reducerea deşeurilor şi poluării prin
proiectare;
➢ extinderea duratei de viaţă a produselor şi
materialelor;
➢ regenerarea sistemelor naturale.
126
• Adoptarea unei perspective sistemice în timpul
procesului de proiectare, pentru a utiliza materialele
potrivite pentru o viaţă adecvată, o utilizare viitoare
extinsă şi o reciclare optimă, promovarea
alternativelor ecologice.
• Monitorizarea şi optimizarea utilizării resurselor şi
consolidarea conexiunilor între actorii lanţului valoric
prin intermediul platformelor şi tehnologiilor digitale.
e) Imprimarea unui caracter mai deschis mai colaborativ
și mai internaţional științei și inovării, –inovarea deschisă,
ştiinţa deschisă, deschiderea spre lume.
• Valorificarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi
tehnologice, continuarea activităţilor în domeniul
tehnologiilor viitorului care să stea la baza construirii
modelului românesc al economiei circulare.
• Pregătirea profesională continuă, complexă şi flexibilă
astfel încât, pe viitor, un specialist va trebui să posede
nu numai know-how, adică abilităţi fizice, psihice şi
mentale (şcolarizare, training, forţă de muncă,
rezistenţă la stres), dar şi know-what (cunoaşterea
informaţiei, faptelor, fenomenelor), precum şi know-
why (înţelegerea fenomenelor) şi know-who
(capacitatea de a interacţiona cu persoane deţinătoare
de informaţii).
• Elaborarea unei agende strategice pentru inovare,
iniţierea şi susţinerea unor programe naţionale de
cercetare unitară care să permită abordarea noţiunii de
deşeu pe baza conceptelor de simbioză industrială şi
de “depăşire a limitelor”.
• Dezvoltarea programelor sectoriale de finanţare a
cercetării aplicative atât din bugetul de stat, cât şi prin
stimularea investiţiilor private şi prin dezvoltare de
parteneriate în acest sector.
127
f) Investiţii în gestionarea deşeurilor pentru a depăşi
provocările tehnologice.
• Dezvoltarea unor instrumente financiare inovatoare şi
asigurarea accesului la acestea, precum şi la finanţarea
ecoinovarii.
• Înfiinţarea unor centre de colectare/ sortare
centralizate, respectând principiul proximităţii.
g) Măsuri cadru pentru implementarea noţiunii de
ambalare durabilă (tabelul 7)
Tabelul 7. Măsuri cadru pentru implementarea noţiunii
de ambalare durabilă
Ţinta Principii Indicatori
Ambalare
durabilă
Design
durabil
Eficienţă, ciclică,
efectivă, sigură
-
Protocol
global pentru
ambalare
durabilă
Evaluarea
ambalajelor
durabile
-Lista detaliată
indicatori
-Descriere
fiecare indicator
-Referire la LCA
-Referinţă la EN
13430
Coaliţie
pentru
ambalare
durabilă
Acţiuni
voluntare
Ambalarea
durabilă implică:
- a furniza
responsabil,
eficient şi sigur;
- utilizarea
energiei
regenerabile;
- reciclare
eficientă.
-Nu există
indicatori
prestabiliţi
-Referire la
LCA, instrument
COMPAS
(încorporează
criteriile de
performanţa de
mediu în etapele
de dezvoltare a
conceptului şi
selectarea
materialelor în
128
proiectarea
produsului)
Ghid
ambalare
sustenabilă
Responsabil
itatea
extinsă a
producatoru
lui
Principii de
sustenabilitate:
-potrivit
scopului;
-eficienţa
resurselor;
-utilizare
materiale cu
impact redus =
recuperarea
resurselor.
-Chestionare
prestabilite
-Verifiarea dacă
recomandările
corespund
principiilor
Directiva
94/62/EC
Reglementă
ri legale
Cerinţe de
ambalare
-reducerea
greutăţii şi a
volumului;
-proiectare
pentru
recuperare;
-utilizarea
minimă a
substanţeor
periculoase
Regulile de
calcul a ratei de
reciclare
Directiva
2008/98/EC
Reglementa
ri legale
Respectarea
ierahiei
deşeurilor.
-
Transformarea deșeurilor într-o resursă este sprijinită prin:
• punerea integrală în aplicare a legislației Uniunii în
domeniul deșeurilor, care include ierarhia deșeurilor,
necesitatea de a asigura colectarea separată a
deșeurilor, obiectivele de reducere a deșeurilor
destinate depozitării etc.;
129
• reducerea generării de deșeuri și a generării de deșeuri
pe cap de locuitor în termeni absoluți;
• limitarea valorificării energetice la materialele
nereciclabile și eliminarea treptată a depozitării
deșeurilor reciclabile sau recuperabile.
Răspunsul pentru consumatorul eficient, îi determină pe
toţi producătorii să se integreze din ce in ce mai direct în jurul
funcţiei vânzare şi a consumatorului final, prin modurile de
condiţionare, de reaprovizionare, de previziuni, bazându-se pe
noile tehnologii de informare şi de transfer direct al datelor
[149].
130
Capitolul 6. Concluzii
Costurile asociate risipei de alimente sunt de cel puțin
două feluri: costuri economice și costuri de mediu. Costurile
economice includ nu numai costurile legate de valoarea
produselor în sine, ci și costurile legate de producția,
transportul și depozitarea produselor irosite, precum și costul
tratării acestora. Din punct de vedere al mediului, risipa de
alimente reprezintă o risipă de resurse (cum ar fi pământul,
apa, energia și alți factori de producție) de-a lungul ciclului de
viață al produselor și creșterea în consecință a emisiilor de
gaze cu efect de seră.
Pentru a crea strategii de succes în vederea reducerii
risipei alimentelor şi ambalajelor aferente, este important să fie
luaţi în calcul mai mulţi factori. Primul pas în reducerea
deşeurilor alimentare și a ambalajelor îl constituie măsurarea
și urmărirea cantității, tipului și motivului pentru care
produsele alimentare și ambalajele sunt aruncate. În plus,
urmărirea momentului în care deşeul este generat poate
furniza, de asemenea, informații utile pentru a localiza
anumite cauze pentru risipa alimentelor și ambalajelor.
Risipa alimentară exercită o presiune nejustificată asupra
mediului și resurselor naturale limitate. Conform Organizației
pentru Alimentație și Agricultură (FAO), aproximativ o treime
din totalul alimentelor produse la nivel mondial se pierde sau
se irosește; această cantitate corespunde unei suprafețe
cultivate de mărimea Chinei și generează aproximativ 8 % din
totalul emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe lângă efectele
economice și de mediu semnificative, risipa alimentară are și o
importantă conotație socială. Într-o lume în care peste 800 de
milioane de persoane suferă de foame, trebuie facilitată
recuperarea și redistribuția surplusului alimentar, astfel încât
131
alimentele sigure și comestibile să poată ajunge la cei care au
cea mai mare nevoie de ele.
Pierderi și deșeuri alimentare pot apărea de-a lungul
lanțului de aprovizionare începând cu etapa post- recoltare și
terminând cu servirea alimentelor. Pentru minimizarea acestor
pierderi, ambalajele pot juca un rol important, atât prin
reducerea daunelor în tranzit și manipulare, în timpul
transportului, distribuției și depozitării, cât și în etapa de
consum, prin prelungirea duratei de valabilitate a alimentelor
și evitarea pierderilor. Există oportunități semnificative de a
reduce risipa alimentară în lanțul de aprovizionare și la
consumatori prin îmbunătățiri și inovații în ambalaje și prin
comunicarea acestor beneficii și oportunități părților
interesate. Studiile din domeniul industriei alimentare au
evidenţiat clar dependenţa dintre ambalaje şi reducerea risipei
alimentare.
Este crucială, în acest sens, proiectarea unor sisteme de
ambalare cu o eficiență maximă. Tehnologiile emergente pot
genera soluţii pentru reducerea risipei alimentare. O abordare
inovativă de reducere a risipei alimentare, dar și a deșeurilor
alimentare este aceea a utilizării sistemelor de ambalare active
și a ambalajelor inteligente, care permit prelungirea
semnificativă a duratei de valabilitate a produselor, cât și
colaborarea și schimbul de date în lanțul de aprovizionare, fapt
carepermite o transparență informațională sporită și un lanț
valoric mai sincronizat, cu vizibilitate și trasabilitate mai mare.
Ambalajele dificil de deschis sau de golit, dimensiunea
necorespunzatoare a ambalajului, induc probleme majore atât
pentru risipa alimentră, cât şi pentru prelucrarea ulterioară a
deşeurilor de ambalaje alimentare. Numărul tot mai mare de
gospodării și reducerea membrilor acestora necesită o reducere
a formatelor dimensionale ale ambalajelor. Aceste formate mai
mici se potrivesc mai bine nevoilor noii societăți, deoarece
132
permit o utilizare mai bună a produsului ambalat. De exemplu,
o persoană care locuiește singură preferă mâncarea ambalată
în cantități care îi permit utilizarea completă a produsului
înainte de data de expirare; cuplurile cu copii mici preferă
formate care permit luarea lor în aer liber, etc. Populația
îmbătrânită are, de asemenea, un impact asupra ambalajelor,
deoarece persoanele în vârstă preferă pachetele cu sisteme
ușor de deschis și cu un text ușor de citit imprimat pe ambalaj.
Creșterea implicării femeilor pe piața forței de muncă își are
efectul său asupra ambalajelor, reducând timpul disponibil
pentru cumpărături și gătit. Familiile cu ambii membri care
lucrează preferă alimentele convenabile (preambalate sau
preprocesate), frefrigerate sau congelate, cu dată de expirare
mai lungă. Prin intermediul recompartimentării produsului
alimentar şi ambalării adecvate se pot reduce cu cel puţin 10%
pierderile alimentare.
Ambalajele ce nu oferă suficientă protecţie mecanică
(material de ambalare necorespunzător, stabilitate slabă) (chiar
dacă sunt din materiale bioregenerabile) pot afecta dramatic
risipa alimentară.
Colectarea selectivă şi reciclarea ambalajelor ar trebui să
constituie şi pentru România, ca ţară membră în UE, o
prioritate pentru reducerea amprentei de mediu.
Deşi evaluarea ciclului de viaţă (LCA) al unui produs
alimentar este utilizată pe scară largă pentru studiile despre
ambalajele alimentare, există şi unele provocări cu astfel de
metodologii. LCA-urile analizate demonstrează, de asemenea,
complexitatea inerentă a evidenţieriii impactului asupra
mediului al ambalajelor alimentare într-o singură metodologie.
Multe efecte asupra mediului, cum ar fi scurgerile de mediu
sau migraţia chimică, ar putea să nu fie adecvate LCA. Acest
lucru este deosebit de important atunci când se iau in
considerare capacităţile de gestionare a deşeurilor din locaţiile/
133
ţările în care nu toate deşeurile sunt colectate la sfârşitul vieţii,
ceea ce face ca riscurile de scurgeri de mediu să fie
semnificativ mai mari.
În mod similar, schimbarea practicilor de gestionare a
deşeurilor pentru deşeurile alimentare, incluzând creşterea
redistribuirii sau colectarea separată a resturilor organice
pentru compostare şi digestie anaerobă, are, de asemenea,
potenţialul de a reduce impactul deşeurilor. LCA-urile ar
trebui să fie combinate cu cunoştinţe despre factorii de
generare a deşeurilor alimentare pentru a înţelege mai bine
măsura în care ambalajele pot reduce risipa de produse, având
în vedere că mulţi factori de deşeuri alimentare (de ex. tehnici
de depozitare şi pregătire) nu sunt legate de ambalaje, în timp
ce altele sunt (de exemplu multipack). Dacă se ţine seama de
deşeurile alimentare, ar putea fi analizaţi în mod similar şi alţi
factori, cum ar fi proiectarea ambalajului pentru a asigura
prelungirea duratei de valabilitate. Pe măsură ce baza de
cunoştinţe privind migraţia chimică din materialele care vin în
contact cu alimentele creşte, aceste aspecte ar trebui să fie mai
bine integrate în evaluarea designului ambalajului şi a alegerii
materialului. În absenţa unor limite de siguranţă concrete,
trebuie adoptat principiul precauţiei. Riscurile şi complexitatea
identificării substanţelor chimice şi toxicitatea acestora devin
mai complexe în produsele reciclate.
Pentru a asigura bunăstarea tuturor în deceniile următoare,
un model economic circular în cadrul lanţului alimentar este
esențial. Economia circulară implică un echilibru între
dezvoltarea economică, protecţia mediului înconjurător şi
economia resurselor disponibile, obiectiv atins printr-o
utilizare raţională şi cu randament ridicat a resurselor în
procesul de producţie, reducerea nivelului de poluare, astfel
încât efectele negative ale activităţilor umane asupra mediului
înconjurător să fie minime. Politica europeană în domeniul
134
reciclării deşeurilor a contribuit la dezvoltarea modelului
economic circular european, în special prin promovarea de
măsuri politice şi juridice de susţinere a reciclării şi refolosirii
deşeurilor în procese productive.
Punerea în aplicare a acestor inițiative ar putea fi susținută
prin activități de cercetare și comunicare suplimentare pentru a
evidenția legăturile critice și compromisurile dintre consumul
de ambalaje, izolarea și protecția alimentelor și risipa
alimentară. Studiile realizate confirmă faptul că influența pe
care ambalajele o au asupra risipei alimentare nu este
exploatată suficient, în ciuda faptului că majoritatea
cercetărilor arată că o ambalare corespunzătoare poate reduce
risipa.
Un pas spre reducerea cantității de deșeuri alimentare îl
reprezintă și campaniile de educare și informare, atât în rândul
consumatorilor cât și în rândul celor din lanțul de producție,
transport și distribuție. Campaniile pot introduce ghiduri de
bune practici pentru o ambalare adecvată și o comunicare
eficientă în ceea ce privește proprietățile și durata de
valabilitate a produselor, astfel încât să fie atins dezideratul de
reducere la jumătate a cantității de deșeuri alimentare pâna în
2030.
Schimbările sugerate în proiectarea ambalajelor pot avea
un impact profund asupra dezvoltării durabile. Găsirea unui
echilibru între materialul de ambalare a produsului şi protecţia
acestuia, poate duce la o economisire generală a resurselor,
reducerea impactul asupra mediului şi creşterea eficienţei
generale a sistemului.
Pentru construirea modelului românesc al economiei
circulare în domeniul ambalajelor alimentare, un rol important
îl au bunele practici existente la nivel internațional și
european. Pachetul legislativ din România a fost elaborat cu
scopul de a alinia legislația din naţională la cea europeană din
135
domeniul gestionării deșeurilor și urmărește implementarea
instrumentelor economice "plăteşte pentru cât arunci",
"răspunderea extinsă a producătorului" și "taxa la depozitare",
precum și stabilirea responsabilităților tuturor părților
implicate, ținând cont inclusiv de modificările aduse prin
promovarea pachetului economiei circulare.
Producătorii sunt responsabili pentru managementul ieşirii
din uz a produselor lor, astfel încât să fie evitată producerea de
deşeuri care nu mai pot fi reintroduse în ciclul economiei
circulare. Managementul deşeurilor începe încă din etapele de
proiectare ale produsului. La nivel european aceste etape fac
parte din conceptul de “life cycle thinking” şi “life cycle
assessment”. Ambele abordări le regăsim în ceea ce înseamnă
răspunderea extinsă a producătorului. În România, debutul
timid din această zonă, de obicei susținut prin fondurile
structurale și de coeziune, trebuie susținut în mod activ și în
continuare.
136
Capitolul 7. Referinţe bibliografice 1. Reynolds C, Goucher L, Quested T, et al (2019) Review:
Consumption-stage food waste reduction interventions -
What works and how to design better interventions. Food
Policy 83:7–27.
https://doi.org/10.1016/j.foodpol.2019.01.009
2. Horton P (2017) We need radical change in how we produce
and consume food. Food Secur 9:1323–1327.
https://doi.org/10.1007/s12571-017-0740-9
3. MacRae R, Siu A, Kohn M, et al (2016) Making better use of
what we have: Strategies to minimize food waste and
resource inefficiency in Canada. Can Food Stud Rev Can
Études Sur Aliment 3:145. https://doi.org/10.15353/cfs-
rcea.v3i2.143
4. Wohner B, Pauer E, Heinrich V, Tacker M (2019)
Packaging-Related Food Losses and Waste: An Overview of
Drivers and Issues. Sustainability 11:264.
https://doi.org/10.3390/su11010264
5. Technical Platform on the Measurement and Reduction of
Food Loss and Waste
6. Jurgilevich A, Birge T, Kentala-Lehtonen J, et al (2016)
Transition towards Circular Economy in the Food System.
Sustainability 8:69. https://doi.org/10.3390/su8010069
7. Home - Eurostat. https://ec.europa.eu/eurostat/. Accessed 4
May 2020
8. Gustavsson J, Cederberg C, Sonesson U (2011) Global food
losses and food waste: extent, causes and prevention ; study
conducted for the International Congress Save Food! at
Interpack 2011, [16 - 17 May], Düsseldorf, Germany. Food
and Agriculture Organization of the United Nations, Rome
9. Manalili NM-, Dorado MA, Otterdijk R van, Food and
Agriculture Organization of the United Nations (2014)
Appropriate food packaging solutions for developing
countries
10. UN. General Assembly. Work of the Statistical Commission
Pertaining to the 2030 Agenda for Sustainable Development.
Resolution Adopted by the General Assembly on 6 July
2017: A/RES/71/313; United Nations: New York, NY, USA,
2017.
11. Directive (EU) 2018/851 of the European Parliament and of
the Council of 30 May 2018 amending Directive 2008/98/EC
137
on Waste: 2008/98/EC; 2018. Available online: https://eur-
lex.europa.eu/legalcontent
12. FAO (2013) (The Food and Agriculture Organization of the
United Nations) Food wastage footprint. Impacts on natural
resources. Wwwfaoorgdocrep018i3347ei3347epdf Accesat
25 April 2020
13. UN (2015) UN (United Nations). Resolution adopted by the
General Assembly on 25 September 2015. Transforming our
world: The 2030 agenda for sustainable development. N Y
UN
14. Slorach PC, Jeswani HK, Cuéllar-Franca R, Azapagic A
(2020) Assessing the economic and environmental
sustainability of household food waste management in the
UK: Current situation and future scenarios. Sci Total Environ
710:135580. https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2019.135580
15. (2015) Social protection and agriculture: breaking the cycle
of rural poverty, FAO releases SOFA 2015 report
16. Studiu privind risipa de hrană în România
17. Teigiserova DA, Hamelin L, Thomsen M (2020) Towards
transparent valorization of food surplus, waste and loss:
Clarifying definitions, food waste hierarchy, and role in the
circular economy. Sci. TOTAL Environ. 706
18. Papargyropoulou E, Lozano R, K. Steinberger J, et al (2014)
The food waste hierarchy as a framework for the
management of food surplus and food waste. J Clean Prod
76:106–115. https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2014.04.020
19. Garrone P, Melacini M, Peergo A, Pollo M (2012) Opening
the Black Box of Food Waste Reduction. SSRN Electron J.
https://doi.org/10.2139/ssrn.2109594
20. Wang D, He J, Tang Y-T, et al (2020) Life cycle assessment
of municipal solid waste management in Nottingham,
England: Past and future perspectives. J. Clean. Prod. 251
21. Gosliner W, Delaney T, Caldwell S, et al (2020) The
Planning, Implementation, and Evaluation of California’s
Inaugural Food Waste Prevention Week. J. PUBLIC Health
Manag. Pract. 26:E28–E31
22. Lipinski, B., Hanson, C., Lomax, J., Kitinoja, L., Waite, R.,
Searchinger, T., 2013, Reducing Food Loss and Waste.
Working Paper, Installment 2 of Creating a Sustainable Food
Future. World Resources Institute. Washington, DC.
23. Lipinski B A Clowes, L Goodwin, C Hanson, R Swannell, P
Mitchell (2017) SDG Target 12.3 on Food Loss and Waste:
138
2017 Progress Report. An annual update on behalf of
Champions 12.3. Wash DC World Resour Inst WRI Behalf
Champions 123
24. FAO (2014) (The Food and Agriculture Organization of the
United Nations). Food wastage footprint: Full-cost
accounting. Final report. Wwwfaoorg3ai3991epdf Accesat
25 April 2020
25. WRI (2016) CGF, FAO, EU-FUNDED FUSIONS
PROJECT, UNEP, WRAP, and WBCSD. Food loss and
waste accounting and reporting standard. Wash DC World
Resour Inst
26. (2016) EU Platform on Food Losses and Food Waste. In:
Food Saf. - Eur. Comm.
https://ec.europa.eu/food/safety/food_waste/eu_actions/eu-
platform_en. Accessed 4 May 2020
27. Fightng food waste using the circular economy, KPMG,
2019
28. Guided choices towards a circular business model,
www.greencycle.si, 2018
29. FoodDrinkEurope, Opportunities to prevent and reduce food
waste, https://www.fooddrinkeurope.eu/our-
actions/maximizing-resources/
30. Regulation (EU) No 1169/2011 of the European Parliament
and of the Council of 25 October 2011 on the Provision of
Food Information to Consumers, Amending Regulations
(EC) No 1924/2006 and (EC) No 1925/2006 of the European
Parliament and of the Council, and Repealing Commission
Directive 87/250/EEC, Council Directive 90/496/EEC,
Commission Directive 1999/10/EC, Directive 2000/13/EC of
the European Parliament and of the Council, Commission
Directives 2002/67/EC and 2008/5/EC and Commission
Regulation (EC) No 608/2004: 1169/2011; 2011.
31. Where is food lost and wasted?
32. Tzounis A, Katsoulas N, Bartzanas T, Kittas C (2017)
Internet of Things in agriculture, recent advances and future
challenges. Biosyst Eng 164:31–48.
https://doi.org/10.1016/j.biosystemseng.2017.09.007
33. Wikström F, Williams H, Verghese K, Clune S (2014) The
influence of packaging attributes on consumer behaviour in
food-packaging life cycle assessment studies - a neglected
topic. J Clean Prod 73:100–108.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2013.10.042
139
34. Dilkes-Hoffman LS, Lane JL, Grant T, et al (2018)
Environmental impact of biodegradable food packaging
when considering food waste. J Clean Prod 180:325–334.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2018.01.169
35. Karli Verghese, Helen Lewis, Simon Lockrey, Helen
Williams (2013) FINAL REPORT: The role of packaging in
minimising food waste in the supply chain of the future
36. Verghese K, Lewis H, Lockrey S, Williams H (2015)
Packaging’s Role in Minimizing Food Loss and Waste
Across the Supply Chain: PACKAGING’S ROLE IN
MINIMIZING FOOD WASTE ACROSS THE SUPPLY
CHAIN. Packag Technol Sci 28:603–620.
https://doi.org/10.1002/pts.2127
37. Roles of Packaging | proeurope4prevention.org.
https://www.proeurope4prevention.org/roles-of-packaging.
Accessed 4 May 2020
38. Midgley J (2014) Social Development: Theory and Practice.
SAGE Publications Ltd, 1 Oliver’s Yard, 55 City
Road London EC1Y 1SP
39. Priefer C, Jörissen J, Bräutigam K-R (2016) Food waste
prevention in Europe – A cause-driven approach to identify
the most relevant leverage points for action. Resour Conserv
Recycl 109:155–165.
https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2016.03.004
40. HLPE; (2014) Food Losses and Waste in the Context of
Sustainable Food Systems: A Report by The High Level
Panel of Experts on Food Security and Nutrition of the
Committee on World Food Security. HLPE Rome Italy
41. Hellström D; O A; (2017) Hellström, D.; Olsson, A.
Managing Packaging Design for Sustainable Development:
A Compass for Strategic Directions. John Wiley Sons
Chichester UK
42. Lindh H, Williams H, Olsson A, Wikström F (2016)
Elucidating the Indirect Contributions of Packaging to
Sustainable Development: A Terminology of Packaging
Functions and Features: The Indirect Contributions of
Packaging to Sustainable Development. Packag Technol Sci
29:225–246. https://doi.org/10.1002/pts.2197
43. Duizer LM, Robertson T, Han J (2009) Requirements for
packaging from an ageing consumer’s perspective. Packag
Technol Sci 22:187–197. https://doi.org/10.1002/pts.834
140
44. Williams H, Wikström F, Otterbring T, et al (2012) Reasons
for household food waste with special attention to packaging.
J Clean Prod 24:141–148.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2011.11.044
45. Parfitt J, Barthel M, Macnaughton S (9) Food Waste within
Food Supply Chains: Quantification and Potential for
Change to 2050. Philos Trans R Soc Lond B Biol Sci
365:3065–81. https://doi.org/10.1098/rstb.2010.0126
46. Priefer C; J J; Bräutigam, KR (2014) Food Waste Generation
in Europe: Reasons, Scale, Impacts and Prevention
Strategies. Technikfolgenabschätzung—Theorie Praxis 2014,
23, 21–31. Tech Prax 23 21–31
47. Manzocco L, Alongi M, Sillani S, Nicoli M (8)
Technological and Consumer Strategies to Tackle Food
Wasting. Food Eng Rev 8:1–11.
https://doi.org/10.1007/s12393-016-9149-z
48. Dora M, Wesana J, Gellynck X, et al (2019) Importance of
sustainable operations in food loss: evidence from the
Belgian food processing industry. Ann Oper Res.
https://doi.org/10.1007/s10479-019-03134-0
49. EC(2010) Preparatory study on food loss across EU 27.
Technical report. Bruss Eur Comm
50. WRAP2015 Reducing Food Waste by Extending Product
Life Final Report.
HttpwwwwraporguksitesfileswrapProduct20Life20Report20
Final0pdf Accesat 24 April 2020
51. Schanes K, Dobernig K, Gözet B (2018) Food waste matters
- A systematic review of household food waste practices and
their policy implications. J Clean Prod 182:978–991.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2018.02.030
52. Evans D (2014) Food Waste: Home Consumption, Material
Culture and Everyday Life. Bloomsbury Publ
53. Terry L; M C; Williams, A; Jenney, N; Whitehead, P; (2011)
Fruit and Vegetable Resource Maps. Final Report; Mapping
Fruit and Vegetable Waste through the Retail and Wholesale
Supply Chain. WRAP Barbury UK
54. Newsome R, Balestrini CG, Baum MD, et al (2014)
Applications and Perceptions of Date Labeling of Food.
Compr Rev Food Sci Food Saf 13:745–769.
https://doi.org/10.1111/1541-4337.12086
55. Qi D, Roe BE (2016) Household Food Waste: Multivariate
Regression and Principal Components Analyses of
141
Awareness and Attitudes among U.S. Consumers. PloS One
11:e0159250–e0159250.
https://doi.org/10.1371/journal.pone.0159250
56. Priefer C Jorissen, J, Brautigam, K, (2013) Technology
Options for Feeding 10 Billion People. Options for Cutting
Food Waste. Science and Technology Options Assessment.
Eur Parliam Bruss Belg
57. DIAGRAMA FISHBONE (OS DE PEŞTE)
58. Quested TE, Marsh E, Stunell D, Parry AD (2013) Spaghetti
soup: The complex world of food waste behaviours. Resour
Conserv Recycl 79:43–51.
https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2013.04.011
59. Oliveira M, Abadias M, Usall J, et al (2015) Application of
modified atmosphere packaging as a safety approach to
fresh-cut fruits and vegetables – A review. Trends Food Sci
Technol 46:13–26. https://doi.org/10.1016/j.tifs.2015.07.017
60. Singh P, Wani A, Langowski H-C (2017) Food Packaging
Materials: Testing & Quality Assurance. CRC Press
61. Wikström F, Verghese K, Auras R, et al (2019) Packaging
Strategies That Save Food: A Research Agenda for 2030. J
Ind Ecol 23:532–540. https://doi.org/10.1111/jiec.12769
62. Wikström F, Williams H, Venkatesh G (2016) The influence
of packaging attributes on recycling and food waste
behaviour – An environmental comparison of two packaging
alternatives. J Clean Prod 137:895–902.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2016.07.097
63. Morris C, Brody AL, Wicker L (2007) Non-thermal food
processing/preservation technologies: a review with
packaging implications. Packag Technol Sci 20:275–286.
https://doi.org/10.1002/pts.789
64. Wansink B (2018) Household Food Waste Solutions for
Behavioral Economists and Marketers. J Food Prod Mark
24:500–521.
https://doi.org/10.1080/10454446.2018.1472694
65. Sealed Air Corporation. Taking Stock: Retail Shrink
Solutions: White Paper; Sealed Air Corporation: Charlotte,
USA, 2015
66. Silvenius F, Grönman K, Katajajuuri J-M, et al (2014) The
Role of Household Food Waste in Comparing Environmental
Impacts of Packaging Alternatives: Comparing
Environmental Impacts of Packaging Alternatives. Packag
Technol Sci 27:277–292. https://doi.org/10.1002/pts.2032
142
67. Curran MA (2012) Life Cycle Assessment Handbook: A
Guide for Environmentally Sustainable Products. John Wiley
& Sons, Inc., Hoboken, NJ, USA
68. Williams H, Wikström F (2011) Environmental impact of
packaging and food losses in a life cycle perspective: a
comparative analysis of five food items. J Clean Prod 19:43–
48. https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2010.08.008
69. Hanssen OJ, Syversen F, Stø E (2016) Edible food waste
from Norwegian households—Detailed food waste
composition analysis among households in two different
regions in Norway. Resour Conserv Recycl 109:146–154.
https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2016.03.010
70. Jörissen J, Priefer C, Bräutigam K-R (2015) Food Waste
Generation at Household Level: Results of a Survey among
Employees of Two European Research Centers in Italy and
Germany. Sustainability 7:2695–2715.
https://doi.org/10.3390/su7032695
71. Langley J, Yoxall A, Heppell G, et al (2010) Food for
Thought? — A UK pilot study testing a methodology for
compositional domestic food waste analysis. Waste Manag
Res 28:220–227.
https://doi.org/10.1177/0734242X08095348
72. (2014) Quested, T.; Murphy, L. Household Food and Drink
Waste: A Product Focus; WRAP: Oxon, UK
73. Stensgård, A.E.; Prestrud, K.; Hanssen, O.J.; Callewaert, P.
Matsvinni Norge. Rapportering av Nøkkeltall 2015–2017;
Østfoldforskning: Kråkerøy, Norway, 2018; Available
online:
https://www.matvett.no/uploads/documents/OR.28.18-
Edible-food-waste-in-Norway-Report-on-key-figures-2015-
2017.pdf
74. Bernstad Saraiva Schott A, Andersson T (2015) Food waste
minimization from a life-cycle perspective. J Environ
Manage 147:219–226.
https://doi.org/10.1016/j.jenvman.2014.07.048
75. Kowalska A (3) The issue of food losses and waste and its
determinants. LogForum 13:7–18.
https://doi.org/10.17270/J.LOG.2017.1.1
76. Simões M, Martins R, Marmé M (January 7) Failure analysis
of a filling valve from a Brewery’s beer filler. Eng Fail Anal
93:. https://doi.org/10.1016/j.engfailanal.2018.07.012
143
77. Oki Y, Sasaki H (2000) Social and environmental impacts of
packaging (LCA and assessment of packaging functions).
Packag Technol Sci 13:45–53. https://doi.org/10.1002/1099-
1522(200003/04)13:2<45::aid-pts496>3.0.co;2-#
78. Lipinski B C Hanson, J Iomax, L Kitinoja, R Waite, T
Searchinger (2013) Reducing food loss and waste. Wash
DCWorld Resour Inst
79. Baker D Fear J, Denniss R, (2009) What a waste—An
analysis of household expenditure on food. Policy Brief No 6
WwwtaiorgausitesdefualtfilesPB6Whatawastefinal7pdf
Accessat 25 April 2020
80. Bloom J (2010) American wasteland. How America throws
away nearly half of its food. Camb MA USA Capo
81. Essonanawe Edjabou M C Petersen, C Scheutz, T Fruergaard
Astrup (2016) Food waste from Danish households:
Generation and composition. Waste Manag 52 256–268
82. Stensgard A Hanssen OJ (2015) Food waste in Norway
2014. Status and trends 2009–14. Krakerø Nor Rep
Østfoldforskning 0115 ForMat Proj
83. Graham-Rowe E, Jessop DC, Sparks P (2014) Identifying
motivations and barriers to minimising household food
waste. Resour Conserv Recycl 84:15–23.
https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2013.12.005
84. Stefan V, van Herpen E, Tudoran AA, Lähteenmäki L (2013)
Avoiding food waste by Romanian consumers: The
importance of planning and shopping routines. Food Qual
Prefer 28:375–381.
https://doi.org/10.1016/j.foodqual.2012.11.001
85. Principato L, Secondi L, Pratesi CA (2015) Reducing food
waste: an investigation on the behaviour of Italian youths. Br
Food J V 117 731–748
86. Watson M, Meah A (2012) Food, waste and safety:
negotiating conflicting social anxieties into the practices of
domestic provisioning. Sociol Rev 60:102–120.
https://doi.org/10.1111/1467-954x.12040
87. Silvenius F, Katajajuuri J-M, Grönman K, et al (2011) Role
of Packaging in LCA of Food Products. In: Towards Life
Cycle Sustainability Management. pp 359–370
88. Mallinson LJ, Russell JM, Barker ME (2016) Attitudes and
behaviour towards convenience food and food waste in the
United Kingdom. Appetite 103:17–28.
https://doi.org/10.1016/j.appet.2016.03.017
144
89. Farr-Wharton G, Foth M, Choi JH-J (2014) Identifying
factors that promote consumer behaviours causing expired
domestic food waste. J Consum Behav 13:393–402.
https://doi.org/10.1002/cb.1488
90. Stancu V, Haugaard P, Lähteenmäki L (2016) Determinants
of consumer food waste behaviour: Two routes to food
waste. Appetite 96:7–17.
https://doi.org/10.1016/j.appet.2015.08.025
91. Visschers VHM, Wickli N, Siegrist M (2016) Sorting out
food waste behaviour: A survey on the motivators and
barriers of self-reported amounts of food waste in
households. J Environ Psychol 45:66–78.
https://doi.org/10.1016/j.jenvp.2015.11.007
92. Evans RM, Opher M, Gombosi TI (2011) LEARNING
FROM THE OUTAB. Astrophys J 728:41.
https://doi.org/10.1088/0004-637x/728/1/41
93. Maris J, Bourdon S, Brossard JM, et al (January 1)
Mechanical recycling: Compatibilization of mixed
thermoplastic wastes. Polym Degrad Stab 147:245–266.
https://doi.org/10.1016/j.polymdegradstab.2017.11.001
94. AMERIPEN; Quantifying the Value of Packaging as a
Strategy to Prevent Food Waste in America: January 2018.
Am Inst Packag Environ St Paul U S Am
95. PlasticsEurope; (2018) Plastics—The Facts 2018: An
Analysis of European Plastics Production, Demand and
Waste Data. Plast Bruss Belg
96. Jambeck JR, Geyer R, Wilcox C, et al (2015) Plastic waste
inputs from land into the ocean. Science 347:768–771.
https://doi.org/10.1126/science.1260352
97. FOSTER PMD (2006) Disruption of reproductive
development in male rat offspring following in utero
exposure to phthalate esters. Int J Androl 29:140–147.
https://doi.org/10.1111/j.1365-2605.2005.00563.x
98. Plumb A; D P; Parry, A (2013) Consumer Attitudes to Food
Waste and Food Packaging: A Qualitative and Quantitative
Investigation into Consumer Attitudes to, and Behaviour
Around, Food Waste and Food Packaging, Which Will
Inform Action to Help Further Reduce Household Food
Waste. WRAP Barbury UK
99. (2012) EU Custom Research and Coordination Centre (GfK
EU3C). Consumer Market Study on the Functioning of the
145
Meat Market for Consumers in the European Union: Final
Report. SANCO2009B1010 GfK EU3C Bruss Belg
100. FAO (2012) FAO Statistical Yearbook 2013—World Food
and Agriculture. FAO Rome Italy 2012
101. Auras R S Clune, K Gronman, M Kvalvag Pettersen, H
Møller, A Olsson, R Soukka, (2017) Packaging saves food:
A research agenda to combat food waste. 28th IAPRI World
Symp Packag 9–12 May Lausanne Switz
102. Zacpac. Australian packaging companies seeing the benefits
of shelf ready packaging. 2012 15/12/12 - 18/01/13 ,
https://zacpac.com.au/shelf-ready-packaging-australia/
103. Muncke J, Backhaus T, Geueke B, et al (2017) Scientific
Challenges in the Risk Assessment of Food Contact
Materials. Environ Health Perspect 125:095001.
https://doi.org/10.1289/EHP644
104. Grob K, Biedermann M, Scherbaum E, et al (2006) Food
Contamination with Organic Materials in Perspective:
Packaging Materials as the Largest and Least Controlled
Source? A View Focusing on the European Situation. Crit
Rev Food Sci Nutr 46:529–535.
https://doi.org/10.1080/10408390500295490
105. (2019) REFORM EU FOOD PACKAGING RULES TO
BETTER PROTECT CONSUMERS, BEUC comments to
the Food Contact Materials REFIT evaluation - BEUC-X-
2019-029 – 01/05/2019
106. (2020) Circular Economy Action Plan - The European Green
Deal
107. (2020) Comunicare a Comisiei către Parlamentul European,
Consiliul European, Comitetul Economic și Social European
și Comitetul Regiunilor – „A Farm to Fork Strategy for a
fair, healthy and environmentally-friendly food system”
108. Valentina Elena TÂRȚIU (coordonator), Mihaela
ȘTEFĂNESCU, Ana-Maria PETRACHE, Cătălin Răzvan
GURĂU (2019) Tranziția către o economie circulară. De la
managementul deșeurilor la o economie verde în România
109. Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de
Sănătate, Analiza de situație, 2018
110. LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea
risipei alimentare, MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 11
februarie 2019,
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/183792
111. DESEURILE DE AMBALAJE - GHID LEGISLATIV
146
112. Legea 249/ din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de
gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje /Anexa
no. 1 şi Anexă no.2
113. de Haan G (2010) The development of ESD-related
competencies in supportive institutional frameworks. Int Rev
Educ 56:315–328. https://doi.org/10.1007/s11159-010-9157-
9
114. Rieckmann M (2012) Future-oriented higher education:
Which key competencies should be fostered through
university teaching and learning? Futures 44:127–135.
https://doi.org/10.1016/j.futures.2011.09.005
115. Kirchherr J, Reike D, Hekkert M (2017) Conceptualizing the
Circular Economy: An Analysis of 114 Definitions. SSRN
Electron J. https://doi.org/10.2139/ssrn.3037579
116. Virginia Campeanu SPRE O ECONOMIE CIRCULARĂ ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂSOLUŢIE PENTRU
REVIGORAREA ECONOMIEI
117. (2013) Towards the circular economy
118. Alexandre Lemille (2017) Circular Human Flows -
Enhancing Humans as an integral part of Circular Economic
Flows
119. Hodges RJ, Buzby JC, Bennett B (2011) Postharvest losses
and waste in developed and less developed countries:
opportunities to improve resource use. J Agric Sci 149:37–
45. https://doi.org/10.1017/S0021859610000936
120. Manalili NM FAO. 2014. Appropriate food packaging
solutions for developing countries. Rome.
121. WASS, LEI Consumer and Chain, Fresh, Food & Chains, et
al (2016) Recommendations and guidelines for a common
European food waste policy framework. FUSIONS, Bologna
122. Cristobal Garcia J; Vila M; Giavini M; Torres De Matos C;
Manfredi S.; Prevention of Waste in the Circular Economy:
Analysis of Strategies and Identification of Sustainable
Targets - The food waste example; EUR 28422; Luxembourg
(Luxembourg): Publications Office of the European Union;
2016; JRC105415; doi:10.2760/256208
123. Baroni L, Cenci L, Tettamanti M, Berati M (2007)
Evaluating the environmental impact of various dietary
patterns combined with different food production systems.
Eur J Clin Nutr 61:279–286.
https://doi.org/10.1038/sj.ejcn.1602522
124. 20 critical raw materials - major challenge for EU industry
147
125. European Commission, 2013, Communication from the
Commission to the European Parliament and the Council:
Building the Single Market for Green Products—Facilitating
better information on the environmental performance of
products and organisations, April 2013, COM/2013/0196
126. Schösler H, Boer J de, Boersema JJ (2012) Can we cut out
the meat of the dish? Constructing consumer-oriented
pathways towards meat substitution. Appetite 58:39–47.
https://doi.org/10.1016/j.appet.2011.09.009
127. Van Geffen, L.E.J., van Herpen, E., van Trijp, J.C.M., 2016:
Causes & Determinants of Consumers Food Waste.
REFRESH Deliverable 1.1
128. Mondéjar-Jiménez J-A, Ferrari G, Secondi L, Principato L
(2016) From the table to waste: An exploratory study on
behaviour towards food waste of Spanish and Italian youths.
J Clean Prod 138:8–18.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2016.06.018
129. Principato L, Ruini L, Guidi M, Secondi L (2019) Adopting
the circular economy approach on food loss and waste: The
case of Italian pasta production. Resour Conserv Recycl
144:82–89. https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2019.01.025
130. Tim Searchinger, Richard Waite, Craig Hanson, Janet
Ranganathan, Patrice Dumas and Emily Matthews (2018)
Creating a Sustainable Food Future - A Menu of Solutions
to Feed Nearly 10 Billion People by 2050
131. Schimbările climatice în Europa: cifre și date
132. Magarini A, Calori A (2015) Food and the cities: food
policies for sustainable cities. Ambiente, Milano
133. Corinna Hawkes and Jess Halliday (2017) IPES-Food. 2017.
What makes urban food policy happen? Insights from five
case studies. International Panel of Experts on Sustainable
Food Systems.
134. Meadows DH, Wright D (2008) Thinking in systems: a
primer. Chelsea Green Pub, White River Junction, Vt
135. Fassio F, Minotti B (2019) Circular Economy for Food
Policy: The Case of the RePoPP Project in The City of Turin
(Italy). Sustainability 11:6078.
https://doi.org/10.3390/su11216078
136. Fassio F, Tecco N (2018) Circular economy for food:
materia, energia e conoscenza, in circolo. Ambiente, Milano
137. Ellen MacArthur Foundation (2019) CITIES AND
CIRCULAR ECONOMY FOR FOOD
148
138. Robert Beauregard (2015) La città eterogenea. Fondazione
Giangiacomo Feltrinelli
139. Cities and Circular Economy for Food.
https://www.ellenmacarthurfoundation.org/publications/citie
s-and-circular-economy-for-food. Accessed 4 May 2020
140. Gutierrez MM, Meleddu M, Piga A (2017) Food losses, shelf
life extension and environmental impact of a packaged
cheesecake: A life cycle assessment. Food Res Int 91:124–
132. https://doi.org/10.1016/j.foodres.2016.11.031
141. Hebrok M, Boks C (2017) Household food waste: Drivers
and potential intervention points for design – An extensive
review. J Clean Prod 151:380–392.
https://doi.org/10.1016/j.jclepro.2017.03.069
142. Heller MC, Selke SEM, Keoleian GA (2019) Mapping the
Influence of Food Waste in Food Packaging Environmental
Performance Assessments. J Ind Ecol 23:480–495.
https://doi.org/10.1111/jiec.12743
143. (2007) Ragaert, P., F. Devlieghere, and J. Debevere,
Postharvest Biology and Technology. 44:185–194
144. Encycle Consulting and Sustainable Resource Use, A study
into commercial & industrial (C&I) waste and recycling in
Australia by industry division (unpublished draft). 2012,
Report to the Department of Sustainability, Environment,
Water, Population nad communities: Canberra.
145. Sustainable Restaurant Association, Too good to waste:
restaurant food waste survey report. 2010: UK
146. Gunders, D., Wasted: How America Is Losing Up to 40
Percent of Its Food from Farm to Fork to Landfill. 2012,
Natural Resources Defense Council: New York,
https://www.nrdc.org/sites/default/files/wasted-2017-
report.pdf
147. Stuart, T., Waste: Uncovering the global food scandal. 2009,
New York: Penguin Group,
https://www.scribd.com/doc/229873096/Waste-Uncovering-
the-Global-Food-Scandal-Stuart-Tristram
148. AFGC, A guide to the application of date marking of food.
2010, Australian Food and Grocery Council Canberra, p 3,
https://www.afgc.org.au/wp-
content/uploads/2016/07/AFGC-Best-Practice-Guide-Date-
Marking-July-2016.pdf
149. (2017) Gestiunea lanţului de aprovizionare
149
150. Yildirim S, Röcker B, Pettersen MK, et al (2018) Active
Packaging Applications for Food: Active packaging
applications for food…. Compr Rev Food Sci Food Saf
17:165–199. https://doi.org/10.1111/1541-4337.12322
151. Vilela, C. ; Kurek, M. ; Hayouka, Z. ; Röcker, B. ; Yildirim,
S. ; Antunes, M. D. C. ; Nilsen-Nygaard, J. ; Pettersen, M.
K. ; Freire, C. S. R. A concise guide to active agents for
active food packaging. Trends in Food Science &
Technology 2018, 80, 212 - 222.
152. Capgemini, HP, Microsoft, Building strategies for the new
decade. 2011, The Consumer Goods Forum: Paris, p. 21,
https://www.theconsumergoodsforum.com/wp-
content/uploads/2017/11/End-to-End-Value-Chain_Future-
Value-Chain-Report.pdf
153. Verghese K E Crossin, S Clune, S Lockrey, H Williams, M
Rio, and F Wikstrom (2014) The greenhouse gas profile of a
“Hungry Planet”; Quantifying the impacts of the weekly
food purchases including associated packaging and food
waste for three families. 19th IAPRI World Conf 15–18 June
VictoriaUniversity Melb Aust
Cercetări privind riscurile cauzate de materialele destinate contactului cu alimentele, pe grupe de materiale. Armonizarea cu legislația europeană
Contract 3PS/28.08.2019