Stiinta politica autentica_Pierre Manent

Colec]ia Zoon Politikon este publicat\ cu sprijinul

Institutului de Studii Populare.

traducere din limba francez\ [i prefa]\ deCRISTIAN PREDA

un dialog cu Bénédicte Delorme-Montini

Pierre Manent, LE REGARD POLITIQUE

Entretiens avec Bénédicte Delorme-Montini

© Flammarion, 2012

© Baroque Books & Arts, 2013

Coperta © Baroque Books & Arts

Imaginea copertei: Stela LIE

Concep]ie grafic\: Dana MOROIU, Corneliu ALEXANDRESCU

Lector: Denise GEORGESCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a României

MANENT, PIERRE

{tiin]a politic\ autentic\. Un dialog cu Bénédicte Delorme-Montini / Pierre Manent;

trad. [i pref.: Cristian Preda. – Bucure[ti: Baroque Books & Arts, 2013

Index

ISBN 978-606-93241-7-2

I. Preda, Cristian (trad.; pref.)

32.01(100)(047.53)

Niciun fragment din aceast\ lucrare [i nicio component\ grafic\ nu pot fi reproduse

f\r\ acordul scris al de]in\torului de copyright, conform Legii Dreptului de Autor.

Tiparul executat de Monitorul Oficial R.A.

5

Prefa]\

Pierre Manent mi-a fost profesor `n ultima etap\ a for -m\rii intelectuale, `ntrucât mi-a dirijat doctoratul sus]inut,`n ianuarie 1998, la École des Hautes Etudes en SciencesSociales (EHESS) din Paris. Fiind vorba despre un gân-ditor `nsemnat, mi-am f\cut o datorie din traducereac\r]ilor sale: acesta este cel de-al treilea volum al lui Manentpe care-l ofer publicului `n versiune româneasc\1. Dedata aceasta, e vorba despre un lung interviu, realizatde Bénédicte Delorme-Montini, o specialist\ `n [tiin]epolitice, care colaboreaz\ cu regularitate la prestigioasarevist\ Le Débat.

Pe autor l-am `ntâlnit, de fapt, prima dat\ la `nceputullui martie 1994, la Collège de France, unde a fost asisten-tul lui Aron, apoi al lui Emmanuel Le Roy Ladurie. Mi-lrecomandase Sorin Antohi, care tradusese deja, al\turi deMona Antohi, cartea lui Manent despre Istoria intelectual\

1 Am tradus Cetatea omului (`mpreun\ cu Ioana Popa, pentruBabel, `n 1998) [i Ra]iunea na]iunilor (pentru Nemira, `n 2007).

6 C r i s t i a n P r e d a

a liberalismului1. ~mprejurarea mi-a fost oferit\ de o confe-rin]\ sus]inut\ de Pierre Manent, pornind de la tema – multdiscutat\ `n acea perioad\ – a „sfâr[itului istoriei“, desprecare scrisese Francis Fukuyama. Primul meu text publicat `nRevista 22 evoca aceast\ conferin]\2, care m-a impresionat atâtde tare, `ncât am abandonat studiile de filosofie medieval\,pentru a face o tez\ de [tiin]\ politic\. L-am rev\zut, `n acestscop, pe Manent, la EHESS. Pentru a m\ accepta `n tez\, amredactat nu un simplu proiect, a[a cum se obi[nuie[te, ci [iun studiu, de circa 100 de pagini, despre un moment impor-tant `n istoria liberalismului din secolul trecut, [i anumeColocviul Lippmann de la mijlocul lui 1938: e vorba despreo reuniune, care avea drept pretext apari]ia `n francez\ ac\r]ii The Good Society, a lui Walter Lippmann3. Pierre Manenta primit studiul meu cu interes [i mi-a spus c\ e de acords\-mi `ndrume, ca director de studii, cercetarea doctoral\.Am fost unul dintre primii s\i doctoranzi. Subiectul pe carel-am tratat a fost interpretarea totalitarismului `n anii1938–1960, adic\ ̀ n perioada scurs\ de la Colocviul Lippmannpân\ la publicarea Constitu]iei libert\]ii a lui Hayek, iar autoriide care m-am ocupat au fost, pe lâng\ Lippmann [i Hayek,Wilhelm Roepke, Ludwig von Mises [i Michael Polanyi4.

1 Traducerea a ap\rut `n 1992 la Humanitas, figurând printreprimele volume din cadrul colec]iei „Societatea civil\“. Am ree-ditat textul `n 2003, `n colec]ia „Polis“, de care m-am ocupat ovreme la Humanitas.

2 Cristian Preda, „Istorie [i na]iune“, ̀ n Revista 22, anul IV, nr. 12(164), 1–7 aprilie 1994, p. 4.

3 Traducerea `n francez\ a c\r]ii lui Lippmann a ap\rut subtitlul La cité libre, Médicis, Paris, 1938. Pentru rolul acestui colocviuv. Serge Audier, Le colloque Lippmann. Aux origines du néo-libéralisme,Editions Le Bord de l’Eau, 2008.

4 Am publicat teza sub titlul Le libéralisme du désespoir. Traditionlibérale et critique du totalitarisme dans les années 1938–1960, EdituraUniversit\]ii din Bucure[ti, Bucure[ti, 2000.

~ntre 1994 [i momentul sus]inerii tezei, am petrecut câtevaluni pe an `n preajma profesorului meu. ~l vedeam, `n pri-mul rând, la seminarul ]inut `n fiecare vineri diminea]a,`ntre orele 11 [i 13, `n sala 11 din 54, Bd. Raspail. Sensulacestui seminar e descris `n mod succint chiar `n cartea defa]\: „Fiecare an e ocazia unei cercet\ri noi sau re`nnoite [icare trebuie formulat\ `n direct, adic\ `n fa]a unor interlo-cutori susceptibili s\ reac]ioneze sau s\ r\spund\, c\rora lise livreaz\, s\pt\mân\ de s\pt\mân\, rezultatul unui anu-mit efort intelectual. Aceast\ formul\ mi se pare singuracu adev\rat vie.“1 Cercetarea „nou\“ la care face referireManent era legat\, de fapt, de un text, unul singur pe an,apar]inând unui autor antic ori modern: `ntr-un an, s-adiscutat Politica lui Aristotel, `n anul urm\tor – Eseurile luiMontaigne [i tot a[a. Formularea „`n direct“ `nsemna, mai`ntâi, lecturarea cu voce tare a unui fragment, `n generalmai scurt de o pagin\. Lectura era f\cut\ de unul dintre au-ditori, desemnat de Manent. Urma un comentariu al pro-fesorului, de 10–15 minute, preg\tit de note `nscrise ̀ ntr-uncaiet de format mare, pe care Manent `l ]inea deschis [i pecare `[i arunca din când `n când privirea. Dup\ comentariu,veneau ̀ ntreb\rile ori reac]iile celor din sal\, ̀ ntre care se aflaudoctoranzi, dar [i un Alain Besançon, de pild\. Dialogul,condus cu mân\ sigur\ de Manent, evita orice divaga]ie.Când comentariile se epuizau, se trecea la un nou fragment.Era, confirm acest lucru, o formul\ „cu adev\rat vie“, efortulintelectual fiind pe m\sur\. Am `nv\]at `n seminarul luiManent cum se interpreteaz\ un text despre politic\2. L-ammai v\zut, apoi, pentru discu]ii despre elaborarea tezei, `n

P R E F A T A 7

)

,

1 V. infra, p. 180.2 Am evocat [i alte aspecte ale acestui seminar `n Cristian

Preda, Occidentul nostru, Nemira, 1999, pp. 183–185.

micul birou pe care-l ocupa la etajul unde se ]inea [i semi-narul, `n cadrul Centrului Raymond Aron. Procedam `ndou\ feluri. Unele discu]ii erau schimburi generale de ideidespre liberalism [i au fost o `ncântare, `ntrucât dasc\lulmeu polemiza de fiecare dat\ cu interpretarea liberalismu-lui ca doctrin\ economic\, iar trei dintre autorii de care m\ocupam eu fuseser\ economi[ti! Alte discu]ii cu Manent auvizat versiunile tezei mele, pe care i le-am prezentat ̀ n pri-mele luni ale lui 1996, apoi `n prim\vara anului urm\tor.Lectura sa a fost foarte atent\: mi-a corectat [i adnotat cuacribie textul. Am discutat, apoi, fiecare pagin\ `n parte,profesorul acceptând, `n cele mai multe cazuri, punctulmeu de vedere. Trebuie s\ mai notez c\, `n privin]a surse-lor, nu mi-a impus niciodat\ nimic: am aflat astfel c\ doc-torandul e cel care porne[te la drum [i are responsabilitatealui, `n vreme ce profesorul doar `l ajut\ s\ ias\ din labirint.

La doi ani dup\ ce mi-am sus]inut teza, Pierre Manenta acceptat s\ vin\ `n România, la invita]ia rectorului NewEurope College (NEC), Andrei Ple[u. Era imediat dup\ ale-gerile locale din 2000, str\zile Bucure[tiului erau pline decâini, iar c\ldura de afar\ – teribil\. Manent a ]inut atuncila NEC o conferin]\, publicat\ `n primul num\r din revistaStudia Politica1, a acordat câteva interviuri pentru presascris\ (Observatorul cultural) [i televiziune (ca invitat ̀ n emi-siunea lui Nicolae Manolescu, de la Pro TV), a avut `ntâl-niri cu studen]ii Facult\]ii de {tiin]e Politice dinUniversitatea Bucure[ti (FSPUB), ca [i cu numero[i intelec-tuali bucure[teni, dar a c\zut [i prad\, pe Calea Grivi]ei,unor... ho]i de buzunare, exper]i – cum am aflat la sec]iade poli]ie nr. 1 – `n „procedeul Maradona“! ~nchei aceast\


1 Pierre Manent, „La démocratie et la nation“, ̀ n Studia Politica,vol. I, nr. 1, 2001, pp. 9–17.

parte (auto)biografic\ a prefe]ei, spunând c\ influen]a luiManent asupra [tiin]ei politice din România e greu dem\surat: volumele sale au fost, `n mod constant, ̀ n ultimeledou\ decenii, parte a bibliografiei obligatorii folosite ̀ n ca-drul FSPUB atât `n ciclul de licen]\, cât [i `n programele demaster [i de doctorat.

~n ceea ce prive[te volumul de fa]\, voi semnala c\ elmi se pare important din trei motive. Primul este acela c\dialogul lui P. Manent cu B. Delorme-Montini ne `ng\duies\ urm\rim parcursul form\rii unui important filosof po-litic. Memorabile sunt paginile despre studiile universitaredin Fran]a [i locul ocupat `n cadrul lor de [tiin]a politic\,dar [i despre `ntâlnirile lui Manent cu Raymond Aron [iAllan Bloom, ca [i despre felul `n care s-a exercitat influen]alui Leo Strauss asupra viziunii sale despre gânditorii mo-derni. ~n corela]ie cu aceast\ latur\ biografic\, trebuie con-semnat\ [i valoarea m\rturiei lui Manent despre CentrulRaymond Aron, o institu]ie unde s-au regrupat cercet\toriicare i-au redescoperit pe Tocqueville [i pe al]i gânditorifrancezi liberali din secolul al XIX-lea1 ori care s-au angajat`n critica totalitarismului, pornind de la diverse surse fi-losofico-politice: François Furet, Marcel Gauchet, ClaudeLefort, Alain Besançon, Jean-Claude Casanova, PierreRosanvallon, Philippe Raynaud2.

~n al doilea rând, volumul care apare acum `n versiuneromâneasc\ e pre]ios, pentru c\ e o bun\ introducere `nopera unui autor a c\rui inten]ie fundamental\ este aceeade a formula o „[tiin]\ politic\ autentic\“. Manent consider\

P R E F A T A 9

)

,

1 ~n 1995, am editat dou\ numere din revista Polis, care areluat aceste surse.

2 Ultimii trei au f\cut parte din comisia `n fa]a c\reia autorulacestor rânduri [i-a sus]inut teza de doctorat.

c\ aceast\ reflec]ie pare s\ fi disp\rut, un eveniment cu atâtmai grav cu cât s-a petrecut ̀ n secolul XX: „E un secol ̀ n cares-au petrecut lucruri extraordinare `n materie de politic\:mari r\zboaie, mari revolu]ii. ~n aceea[i perioad\, asist\mla cvasidispari]ia [tiin]ei politice [i a filosofiei politice. Dac\nu cumva ar trebui s\ spunem pe dos: `n secolul XX, pecând [tiin]a sau filosofia politic\ disp\rea, a avut loc o po-litizare extrem\ a vie]ii oamenilor, `n particular `n Europa.Sunt frapat de coinciden]a celor dou\ fenomene: totalitaris-mele conduc la o politizare extraordinar\ a vie]ii oamenilor,o politizare cum n-a mai existat vreodat\ `n istoria uman\,iar oamenii secolului XX sunt lipsi]i de instrumentele ele-mentare pentru a gândi ceea ce se `ntâmpl\.“1 Pentru a ilus-tra ce anume e „[tiin]a politic\ autentic\“, autorul reia – `nform\ succint\ – argumenta]ia principal\ a c\r]ilor sale despregândirea antic\, despre modernitatea politic\, despre evo -lu]ia ideilor liberale de la Machiavelli la Tocqueville, desprelumea european\ de ast\zi. Dintre numeroasele idei origi-nale ale lui Manent, va fi cu siguran]\ re]inut\ cea careprive[te ordonarea istoriei gândirii politice, pornind de lasuccesiunea a trei forme politice – cetatea, imperiul [ina]iunea. Manent pleac\ de la constatarea c\ primele dou\forme, n\scute `n Antichitate, sunt foarte diferite: „Cetateae cea mai mic\ asociere uman\ capabil\ s\ se guvernezesingur\, capabil\ de autarhie. Opus\ ei, imperiul e cea maiampl\ asociere posibil\ sub un singur suveran.“ Autorulurm\re[te raporturile istorice dintre cetate [i imperiu, apoise `ntreab\: „Cum anume, `ncetul cu `ncetul, au fost `nde -p\rtate cele dou\ forme politice? Care sunt motivele careau adus triumful unei a treia forme politice, f\r\ echivalent`n lumea antic\, adic\ na]iunea? De[i prestigiul revenea,


1 V. infra, pp. 18–19.

pe de o parte, cet\]ii [i, pe de alta, imperiului, via]a european\s-a organizat pân\ la urm\ ̀ ntr-o form\ politic\ diferit\ de ce-tate [i de imperiu. De ce [i cum anume? Iat\ `n ce termenisimpli s-au pus, pentru mine, problemele.“1 ~n aceast\ per-spectiv\, unul dintre capitolele cele mai dense ale dialoguluieste cel referitor la rela]ia dintre cre[tinism [i democra]ie.

~n fine, volumul merit\ aten]ia cititorului, fiindc\ evoc\ –`ntr-o modalitate original\ [i pe un ton critic – un subiectcare pare la `ndemâna oricui. Am `n vedere chestiunea Eu-ropei. Pierre Manent o vede din dou\ unghiuri: primul ecel al raportului cu na]iunea, iar autorul repro[eaz\ Euro-pei de azi dispre]uirea factorului na]ional. Iat\ un fragmentsemnificativ `n acest sens: „Na]iunea [...] a fost discreditat\`n Europa [i a fost v\zut\, din ce ̀ n ce mai mult, ca un tip deasociere uman\ care apar]ine trecutului. Ne-am angajat,de asemenea, `n edificarea unei noi forme politice saum\car ̀ n creionarea perspectivei unei noi forme politice, pecare am numit-o Europa, indiferent de modul ̀ n care aceastae conceput\. Continu\m s\ apar]inem b\trânei na]iuni [ivrem s\ apar]inem Europei, care formeaz\ deja o parte aexperien]ei noastre, dar, dup\ mine, ̀ ntr-un sens extrem delimitat [i artificial.“2 Pe de alt\ parte, dezam\girea n\scut\din constatarea c\ Europa nu e bazat\ pe vreuna din for-mele politice cunoscute [i nici pe vreo alta, nou\, e `nso]it\de o critic\ sever\ a rela]iei Uniunii cu democra]ia: „Se ob-serv\ [...] `n Europa o incapacitate crescând\ de a acceptadezacordul politic [i riscul alegerii electorale. Tirania corec-titudinii politice e, de altfel, manifestarea cea mai frapant\a temerii panicate de dezacord. [...] Spa]iul public nu maisuport\ decât unanimitatea. Construc]ia european\ e expresia

P R E F A T A 11

)

,

1 V. infra, p. 150.2 V. infra, p. 196.

[i rezultatul acestei mor]i lente a democra]iei. Europa se con-struie[te sub presiunea formulei: nu avem de ales. De fapt, po-poarelor nu li se cere p\rerea decât pentru a nu ]ine seamade ea. Fiecare cet\]ean dintr-o ]ar\ european\ [tie c\ poates\ strige cât `l ]in bojocii, f\r\ ca trenul s\ mai poat\ fi oprit.“Manent critic\ modul `n care au fost tratate, `n unele statemembre, rezultatele consult\rilor populare pe teme euro-pene: „Modul `n care francezii, olandezii sau irlandezii auacceptat s\ fie deposeda]i de op]iunea lor, dup\ ce o expri-maser\ ̀ n mod liber [i o formulaser\ foarte clar, e tulbur\tor.[...]Vechile noastre ]\ri sunt obosite, nu mai au for]a de a faceop]iuni [i nici m\car de a avea ̀ n vedere op]iuni veritabile. Elecârcotesc, dar pân\ la urm\ consimt s\-[i `ncredin]eze desti-nul Ma[in\riei, care nu e decât suma renun]\rilor lor.“1

Fiind o introducere `n opera unui filosof politic deprim\ mân\, o surs\ pentru `n]elegerea liberalismului(francez) contemporan, dar [i o critic\ a Europei birocra-tice, cartea `[i va g\si cu siguran]\ un public ̀ ntre studen]iide la [tiin]e politice, dar [i `n rândul oamenilor cultiva]i,care caut\ s\ `n]eleag\ politica `n autenticitatea ei, [tiindsau doar b\nuind c\ ea este „cauza ordinii sau dezordiniiomene[ti“, cum spune autorul chiar la `nceputul c\r]ii.

Last but not least, cartea define[te o identitate de dreapta,pe care Manent o asum\ deschis. E o dreapt\ care refuz\utopia, fiind ̀ n schimb inspirat\ de ata[amentul fa]\ de cul-tura clasic\, modera]ie [i, desigur, libertate.

CRISTIAN PREDA

1 Ibidem, p. 250.

Pierre Manent, `n ce const\ demersul dumneavoastr\intelectual? ~n fond, ce c\uta]i?

Vreau s\ ̀ n]eleg sau, mai degrab\, doresc s\ ̀ n]eleg.R\spunsul pare, de bun\ seam\, emfatic [i plat, dar`n realitate cred c\ nu e banal, fiindc\ `n ultimavreme, dorin]a de a `n]elege a fost, `n mod evident,abandonat\, ei luându-i locul o dorin]\ care a c\p\tatun mare prestigiu, [i anume dorin]a de a crea. Ast\zi,ambi]ia uman\ e aceea de a fi creator. Exist\ mari crea-tori, creatori de nivel mediu [i mici creatori: ce mai,toat\ lumea are ambi]ia de a crea! Facultatea uman\unanim apreciat\ este imagina]ia. Eu nu am imagi -na]ie, nu sunt un artist [i nu am ambi]ia de a crea. ~nschimb, a[ vrea s\ `n]eleg.

Ce anume s\ `n]eleg? Ceea ce este. Nu mi se parec\ oamenii de ast\zi au ambi]ia de a `n]elege ceea ceeste. Ei par s\ fie interesa]i mai degrab\ de ceeace nu este. Rousseau, mare expert `n aceast\ privin]\printre moderni, spunea: „Nu e frumos decât ceea ce

S T I I N T A P O L I T I C A A U T E N T I C A 13

) )

, ,

nu este.“ ~n fond, pentru mine, lucrurile stau exact pedos: nu sunt interesat decât de ceea ce este. Iat\ de ce,din momentul ̀ n care am devenit matur, nu am pututs\ fiu vreodat\ de stânga: stânga prefer\ s\-[i imagi-neze o societate care nu este, iar eu am considerat`ntotdeauna c\ societatea existent\ e mai interesant\decât cea care ar putea exista.

Inten]ia mea este, deci, de a `n]elege ceea ce este.Bine`n]eles, exist\ limite: nu vreau s\ `n]eleg ceea ceeste `n astre, ceea ce este `n adâncul m\rii sau lanivel subatomic, fiindc\ tot ceea ce ]ine de [tiin]elenaturii `mi e cu totul str\in, dar vreau s\ `n]elegceea ce ]ine de lucrurile omene[ti. S\ `n]eleg uma-nul. Mai precis s\ `n]eleg politica sau chestiunile po-litice. Dar nu pentru c\ aceste chestiuni politice arfi un aspect ceva mai interesant al chestiuniloromene[ti decât altele, ci `ntrucât ordinea politic\ erealmente cea care d\ form\ vie]ii umane. Politicae cauza ordinii sau dezordinii omene[ti. Pe scurt,dac\ e s\ r\spund `n modul cel mai direct `ntreb\riidumneavoastr\, singura mea ambi]ie e de a `n]elegepolitica, sau politicul, sau chestiunile politice – neputem juca, desigur, cu genul sau cu num\rul, darnu asta e, pentru mine, important.

Aceast\ ambi]ie presupune o reevaluare a locu-lui ocupat de politic\ `n privin]a umanului. Avemtendin]a de a oscila `ntre sub-evaluare [i supra-eva-luare. O supra-evaluare care politizeaz\ totul [ispune: „totul e politic“; o sub-evaluare care afirm\:„adev\rata via]\ e `n afara politicii.“ Ei bine, eu cauts\ identific adev\ratul rol al politicii `n ordonarealumii umane.

14 P i e r r e M a n e n t

Demersul filosofului politic se rezum\ la aceast\ c\u -tare? Filosofia, filosofia politic\, [tiin]a politic\ reprezint\oare trei modalit\]i diferite de a surprinde lumea uman\?

Nu m-am considerat niciodat\ sociolog sau antro-polog, dar nici istoric sau filosof. ~n realitate, nu dorescprea tare s\ fiu desemnat sau recunoscut ca filosof.Mai `ntâi, pentru c\ sunt suficient de modest ca s\ nupretind a[a ceva [i, apoi, pentru c\ via]a mea intelec-tual\ a fost mai curând magnetizat\ de un câmp deprobleme decât influen]at\ de busola unei discipline.Câmpul `l reprezint\ problemele politicului. ~ntr-unanumit sens, tot ceea ce contribuie la l\murirea aces-tor probleme `mi este util.

Pentru cine e interesat de asemenea probleme,Machiavelli, de pild\, este unul dintre autorii cei maip\trunz\tori, dar statutul s\u de filosof nu e foartecert. Adaug – f\r\ s\ m\ f\lesc cu asta, dar e un fapt –c\ o parte destul de `nsemnat\ din ceea ce se presu-pune c\ `i intereseaz\ pe filosofi nu m\ intereseaz\deloc. ~n plus, pentru unele din operele canonice alefilosofiei moderne nu am admira]ia la care te-aia[tepta din partea cuiva care a f\cut studii de specia-litate. Spre deosebire de operele filosofiei grece[ti,care nu sunt decât mu[chi, sânge [i nerv, având, deasemenea, pielea catifelat\ [i str\lucitoare, cele maimulte dintre operele moderne sunt invadate [i, dup\p\rerea mea, sugrumate sau desfigurate de un ]esutconjunctiv de abstrac]iuni, care alc\tuiesc poate ocondi]ie a a[a-numitei profunzimi, dar care nu e pro-funzimea pe care eu o pre]uiesc.

Filosofia modern\ cea mai prizat\ este, de altfel, ̀ nmic\ m\sur\ politic\. Invers, rangul filosofic al celormai interesan]i autori politici este incert. Montesquieu


) )

, ,

e un autor politic cu un discern\mânt extraordinar,dar el nu se afl\ ̀ n canonul marilor filosofi. {i cum, ̀ nviziunea mea, via]a uman\ cap\t\ form\ [i e articu-lat\ mai ̀ ntâi ̀ n via]a politic\, am c\utat adev\rata fi-losofie prim\ la autorii politici, filosofi cu sau f\r\patent\, f\r\ a m\ sinchisi prea tare de cartea lor devizit\, f\r\ a-mi p\sa prea mult de func]ia lor oficial\`n distribu]ia p\r]ilor cunoa[terii.

Chestiunea dificil\ [i la care a[ vrea s\ pot da unr\spuns este cea a rela]iei dintre, pe de o parte, filo-sofia prim\ a ordinii umane, care se manifest\ ca or-dine politic\ [i, pe de alt\ parte, ceea ce ar fi [tiin]apolitic\. Autorul care are, pentru mine, cea mai mareautoritate `n aceast\ privin]\, [i anume Aristotel,trateaz\ lucrurile care m\ intereseaz\ sub rubrica„[tiin]\ politic\“. El nu folose[te decât foarte rar ex-presia „filosofie politic\“, [i anume atunci când vreas\ desemneze tratarea dialectic\ a dificult\]ilor ri-dicate de problema drept\]ii politice. M-a[ mul]umibucuros cu ceea ce a scris maestrul, dac\ n-a[ `n -cerca [i o anume perplexitate. Atunci când `ncearc\s\ dea seama de trecerea de la o form\ politic\ laalta, mobilizând istorici vechi [i moderni, opere li-terare [i filosofice, texte religioase [i teologice, subce rubric\ ar putea fi a[ezat un asemenea demers?Un demers care nu respect\ niciun protocol disci-plinar, dar care nu e – a[a sper eu – unul l\sat lavoia `ntâmpl\rii. Nu am un r\spuns clar, satisf\ -c\tor, la aceast\ `ntrebare. S\ spunem c\, `ntrucâtcaut s\ `n]eleg politica, dac\ urmez o anumit\ dis-ciplin\, fac [tiin]\ politic\. Toate cuvintele acesteasunt echivoce, dar inten]ia mea e, `n primul rând,aceea de a parveni la o [tiin]\ politic\.


Dac\ exist\ o [tiin]\ politic\, `nseamn\ c\ putem [ticeva `n politic\. Ce anume [tim?

Cred c\ [tim multe lucruri `n politic\. {tim multe,dac\ ne str\duim s\ [tim multe. ~ntrucât politica, a[acum am afirmat, traseaz\ conturul celor omene[ti, [timmulte lucruri despre cele omene[ti, dac\ ne str\duims\ le afl\m. Exist\ o [tiin]\ a lucrurilor omene[ti. Astacred eu, asta cred pu]ini semeni de-ai no[tri. Contem-poranii no[tri cred c\ exist\ `n mod sigur o [tiin]\ anaturii, proba fiind aceea c\ tehnica bazat\ pe [tiin]elenaturii produce lucruri extraordinare, dar nu sunt lafel de convin[i c\ ar exista [i o [tiin]\ a lucruriloromene[ti. ~ntreba]i-i nu doar pe celebrii „oameni de pestrad\“, ci [i pe majoritatea speciali[tilor `n [tiin]eumane [i sociale. Ce v\ vor spune ei? Ceva de felulurm\tor: „~n privin]a umanului, nu exist\ decât punctede vedere, sau perspective, sau perspective diferite [icare depind de tot felul de factori, care depind de`mprejur\ri istorice sau familiale, de valorile fiec\ruia[i care depind, de asemenea, de sigur, de disciplina[tiin]ific\ pe care o punem la lucru pentru a le sur-prinde.“ Dac\ vrem, deci, s\ elabor\m o [tiin]\ politic\,ea trebuie construit\ `mpotriva opiniei extrem de in-fluente – fiindc\ e [i opinia popular\, [i opinia savant\ –potrivit c\reia, `n privin]a umanului, nu exist\ decâtperspective diverse, ce nu pot fi reduse la unitateaunei [tiin]e. E necesar s\ prob\m caracterul obiectival unei cunoa[teri de care se `ndoiesc `n chip radicalcei mai mul]i dintre contemporanii no[tri.

Acest „perspectivism“ contemporan hr\ne[te ceeace am putea numi un nihilism, fiindc\ defini]ia nihi-lismului, sau una din defini]iile sale posibile, estepierderea `ncrederii `n ra]iunea uman\. Nu avem


) )

, ,

defel ̀ ncredere c\ ra]iunea uman\ ar putea gândi lumeauman\. Aceast\ convingere potrivit c\reia ra]iunea nudeschide accesul la cele omene[ti a devenit ast\zi opiniacea mai r\spândit\, sub numele de relativism: acestae nihilismul light!

~n zilele noastre, noi, contemporanii no[tri, nucredem c\ am putea `n]elege lucrurile umane [i, prinurmare – aceasta e cealalt\ fa]\ a nihilismului –, nuiubim lucrurile legate de om. Nu le iubim, pentru c\nu le putem `n]elege. Avem sentimentul c\ nu leputem `n]elege [i, prin urmare, ]inând seama de dis-tan]a dintre cele omene[ti [i noi, nu e posibil\ apro-pierea de via]a uman\, pe care, `ns\, nu ne putem`mpiedica s-o dorim.

Cum explica]i acest nihilism? Cum am ajuns la ne`ncre-derea ̀ n ra]iune [i la lipsa de iubire pentru ceea ce ]ine de om?

Pot fi avansate mai multe explica]ii. Cel mai im-portant motiv care explic\ situa]ia actual\ e, pân\ laurm\, dispari]ia [tiin]ei politice autentice. Putemspune fie „[tiin]\ politic\ autentic\“, fie „filosofie po-litic\ autentic\“: dincolo de un nume sau altul, e sigurc\, `n perioada din urm\, aceast\ reflec]ie a disp\rut.

S\ lu\m cazul secolului XX. E un secol `n care s-aupetrecut lucruri extraordinare `n materie de politic\:mari r\zboaie, mari revolu]ii. ~n aceea[i perioad\,asist\m la cvasidispari]ia [tiin]ei politice [i a filosofieipolitice. Dac\ nu cumva ar trebui s\ spunem pe dos:`n secolul XX, pe când [tiin]a sau filosofia politic\disp\rea, a avut loc o politizare extrem\ a vie]ii oame-nilor, ̀ n particular ̀ n Europa. Sunt frapat de coinciden]acelor dou\ fenomene: totalitarismele conduc la o poli-tizare extraordinar\ a vie]ii oamenilor, o politizare cum


n-a mai existat vreodat\ ̀ n istoria uman\, iar oameniisecolului XX sunt lipsi]i de instrumentele elementarepentru a gândi ceea ce se `ntâmpl\. Dac\ un om caStalin a putut s\ se prezinte ca „secretar general“,fiind, pe de alt\ parte, celebrat ca p\rintele [tiin]elor[i artelor [i corifeul umanit\]ii, asta s-a `ntâmplat,`ntr-o anumit\ m\sur\, fiindc\ `n Europa secoluluitrecut am devenit incapabili s\ folosim un cuvânt: cu-vântul „tiran“ sau cel de „tiranie“. ~n vreme ce dom-neau tiraniile cele mai `nsp\imânt\toare din istorie,termenul [i no]iunea de tiranie ne sc\pau. Cred c\una dintre cauzele neorânduielii care a domnit `n se-colul XX este aceast\ politizare privat\ de gândireapolitic\, aceast\ politizare lipsit\ de o [tiin]\ politic\cât de cât competent\.

~n acela[i registru, dac\ p\str\m ̀ n memorie rapor-tul dintre `n]elegere [i prietenie, se observ\ c\, `n pe-rioada totalitarismelor, ura [i absen]a ̀ n]elegerii mergmân\-n mân\. De ce? Pentru c\ ̀ ntr-o lume pe care nuo putem st\pâni intelectual, `ntr-o lume pe care n-oputem gândi, ̀ ntr-o lume ̀ n care nu putem recunoa[tetiranul drept tiran, pasiunile sunt dezl\n]uite f\r\ aputea fi ̀ n]elese. Repet: ̀ nsp\imânt\toarea dezl\n]uirepasional\ a totalitarismelor e legat\, `ntr-o m\sur\esen]ial\, de incapacitatea oamenilor din secolul XXde a gândi ceea ce f\ceau. E ceva inedit. Cred c\niciodat\ `n istoria occidental\ nu a mai existat atâtaincapacitate de a gândi ceea ce f\ceam, cum s-a`ntâm plat `n secolul XX. Acesta e factorul major dinspatele tulbur\rilor secolului trecut, dar [i un stimu-lent pentru a `ncerca s\ reg\sim bazele unei [tiin]epolitice sau ale unei filosofii politice.


) )

, ,

O ultim\ observa]ie, care confirm\ cele spuse maidevreme: nu putem trece cu vederea faptul c\ mariifilosofi ai secolului XX, cei considera]i ca marii filo-sofi ai acestui secol – Heidegger, Husserl, Bergson,Wittgenstein –, au avut atât de pu]ine de spus desprechestiunile politice. Dac\ pune]i `mpreun\ ceea ce auscris cei mai mari filosofi ai secolului XX despre poli-tic\, rezultatul este dezolant. De-a dreptul dezolant!Nu vorbesc despre ignoran]i sau oameni lipsi]i de in-teligen]\, ci despre cele mai ascu]ite min]i ale secolu-lui trecut. Au avut foarte pu]ine lucruri de spusdespre politic\. L-am men]ionat pe Heidegger. A[acum [ti]i, atunci când vorbe[te despre politic\, am fipreferat s\ tac\.

Pe ce baze poate fi `ntemeiat\ o nou\ [tiin]\ politic\ `nepoca relativismului?

Am avut `nc\ de timpuriu sentimentul c\ e nevoies\ reg\sim `ncrederea `n cunoa[terea politic\ [i c\ enevoie, de aceea, s\ reg\sim sau s\ punem bazele[tiin]ei politice. Dificultatea e, de bun\ seam\, aceeac\ putem fi foarte convin[i de faptul c\ o asemenea[tiin]\ e de dorit, dar asta nu `nseamn\ [i c\, `n acestfel, ea e [i posibil\: exist\ multe lucruri dezirabile carenu sunt posibile. Oare aceast\ [tiin]\ e posibil\? Num-am trezit `ntr-o diminea]\ spunând: „Lumea astaare nevoie de o [tiin]\ politic\ pe care a pierdut-o, iareu o voi produce.“ Nu, lucrurile n-au stat a[a; `nschimb, am observat ceea ce oricine poate observa, [ianume c\, nu cu mult timp `n urm\, `ntr-o lume carene e apropiat\, exista o [tiin]\ politic\ foarte pertinent\.Am `n vedere prima parte a secolului al XIX-lea, o pe-rioad\ `n care Europa – [i `n particular Fran]a – ie[ea


din convulsiile produse de Revolu]ia Francez\, der\zboaiele purtate de Imperiu [i de urm\rile acestora.

Dac\ vom compara experien]a revolu]ionar\ fran-cez\ [i experien]a totalitarismelor, vom descoperisimilitudini: mari convulsii, mari r\zboaie, teroare,devast\ri, masacre. Privi]i, `ns\, cum anume arat\Fran]a dup\ aceast\ perioad\ teribil\, ̀ n care domnea„ma[ina de ucis“, cum spune Chateaubriand! Ea iesecapabil\ de o literatur\ minunat\, de o poezie splen-did\ [i de o analiz\ a societ\]ii moderne, a politiciimoderne care e de o precizie, de o elegan]\ [i de o am-plitudine pe care le admir\m de când i-am redesco-perit pe Benjamin Constant, Guizot [i Tocqueville.Societatea care a traversat Revolu]ia Francez\ [i Im-periul, care s-a n\scut `n convulsii [i violen]e, e o so-cietate care a fost capabil\ s\ se `n]eleag\ pe sine.Avem, deci, o mare [tiin]\ politic\ legat\ de o mareexperien]\ politic\, [i anume experien]a de careFran]a [i Europa au avut parte ̀ n momentul primelorcuceriri democratice, la ̀ nceputul secolului al XIX-lea.

Revin la `ntrebarea: E [tiin]a pe care ne-o dorimposibil\? Da, este. Dovad\ st\ faptul c\ Fran]a a ie[itdin distrugeri [i r\zboaie cu o `n]elegere a ceea ce i se`ntâmplase, care e cu totul [i cu totul admirabil\ [icare r\mâne pân\ ast\zi cel mai mare edificiu, cel maimare ansamblu de [tiin]\ politic\ de care putem pro-fita `n chip nemijlocit. Am putea numi acest edificiu„[tiin]a politic\ liberal\ a societ\]ii democratice“. For-mula e cam lung\, dar e precis\. Iat\ de unde ar tre-bui pornit `n reconstituirea unei [tiin]e politice: de laultima mare [tiin]\ despre o mare experien]\! A[a amidentificat-o eu [i, de aceea, m-am ̀ ndreptat c\tre ea ̀ nmod spontan. Nu a fost, de altfel, un demers personal,


) )

, ,

ci – a[ zice – demersul genera]iei mele: `n vremea `ncare se pr\bu[ea `n sfâr[it prestigiul comunismului,ne-am `ndreptat cu to]ii, chiar dac\ fiecare `n feluls\u, c\tre aceast\ [tiin]\ politic\ disponibil\.

Atunci când v\ descrie]i demersul, insista]i ̀ ntotdeaunaasupra leg\turii dintre [tiin]\ [i experien]\. ~n plus, sunte]isceptic `n privin]a utilit\]ii metodologiilor. Ave]i cumvainten]ia s\ construi]i o [tiin]\ f\r\ metodologie?

Vre]i s\ ruina]i ce mai r\mâne din cariera mea laUniversitate! E adev\rat. ~ntrucât sunt atât de rezer-vat `n privin]a demersului metodologic, cu toateprecau]iile [i prolegomenele sale proliferante, nu a[propune nici m\car o metodologie a absen]ei oric\reimetodologii. {i atunci, ce fac? ~ncerc, mai `ntâi, s\ajung `n acel punct, sau `n acea zon\ `n care [tiin]elepolitice autentice – au existat cel pu]in dou\ – s-auarticulat pornind de la marile experien]e politice.

Dispunem, cum ziceam, de dou\ [tiin]e politice au-tentice. E vorba despre [tiin]a antic\, `n primul rând,cea greceasc\, o [tiin]\ care d\ seama de experien]aconsumat\ a cet\]ii; e vorba, apoi, despre [tiin]a mo-dern\ liberal\, care se ̀ mparte ̀ n dou\: ̀ nainte [i dup\revolu]ia politic\ modern\. ~nainte: `n cursul secoleloral XVII-lea [i al XVIII-lea, arhitec]ii liberalismului ela-boreaz\ principiile unei ordini noi, ordine [i principiicare sunt cele pe care le `mp\rt\[im [i noi, sub expre-sia „drepturile omului“. Dup\: `n prima jum\tate a se-colului al XIX-lea, sunt analizate cele mai bune mijloacede a pune `n aplicare principiile [i efectele, uneorinea[teptate sau nedorite, ale noii ordini.

Exist\ o diferen]\ foarte vizibil\ `ntre ciclul antic[i cel modern. La greci, experien]a a precedat teoria.


Platon [i Aristotel au avut noroc! Atunci când anali-zeaz\ cetatea, aceasta se afl\ la finele dezvolt\rii sale.Bilan]ul s\u poate fi f\cut. Situa]ia noastr\ [tiin]ific\nu pare a fi la fel de bun\. ~n cazul modernilor, [tiin]apolitic\ vine – am spus-o deja – `nainte [i dup\ expe-rien]\. {tiin]a politic\ liberal\, luat\ ca `ntreg caremerge de la Hobbes sau Locke la Tocqueville, este [iun proiect de construc]ie [i o descriere evaluativ\.Cum proiectul nu e terminat, a[a `ncât vorbim [i azidespre „democratizarea democra]iei“, experien]anoastr\ pare a fi ne`ncheiat\. {i atunci, cum s\ nu fie[tiin]a noastr\ provizorie? Iat\ motivul pentru caremul]i a[teapt\ de la democra]ia de mâine s\ ne spun\ce trebuie s\ credem despre democra]ia de azi. Cred c\putem, cred c\ trebuie s\ fim mai ambi]io[i. Suntemprobabil la fel de avansa]i `n ciclul democratic mo-dern pe cât erau grecii `n ciclul democratic al cet\]ii`n vremea lui Aristotel [i cu siguran]\ mai avansa]idecât erau `n vremea lui Platon. N-avem nicio scuz\ca s\ nu ̀ ncerc\m din toate puterile s\ ̀ n]elegem – dar[i s\ evalu\m – unde suntem.

Tocmai am men]ionat ambi]ia. Ambi]ia [tiin]ific\.Dac\ m\ las `n voia evoc\rii ambi]iei mele extreme –m-a]i invitat s-o fac, nu-i a[a? – a[ spune c\ mi-arpl\cea s\ pot rea[eza cele dou\ cicluri politice aleOccidentului – incluzând evident [i lunga perioad\care le separ\ [i le leag\ – ̀ ntr-o istorie inteligibil\ cares\ fie ̀ ntemeiat\ pe o singur\ ipotez\, [i anume „omule un animal politic“. ~ntreaga noastr\ istorie se desf\ -[oar\ pornind de la natura noastr\ politic\ – iat\ ce a[vrea s\ ar\t [i s\ fac `n]eles.

Stiinta politica autentica_Pierre Manent

Documents

Transcript of Stiinta politica autentica_Pierre Manent