Tema 10. STATISTICA MIJLOACELOR FIXE DE PRODUCŢIE

10.1. Esenţa, elementele şi metodele de evaluare a mijloacelor fixe 10.2. Indicatorii amortizării mijloacelor fixe de producţie. Balanţa mijloacelor fixe10.3. Indicatorii stării şi utilizării a mijloacelor fixe10.4. Statistica utilizării utilajului

10.1. Esenţa, elementele şi metodele de evaluare a mijloacelor fixe

O parte extrem de importantă a avuţiei naţionale o constituie mijloacele fixe de producţie care reprezintă baza tehnico-

materială a economiei naţionale, de aceea lor li se acordă o atenţie deosebotă în

statistica.

Conform Standardului naţional de contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”,

mijloace fixe defineşte ca active materiale (mijloace de muncă), preţul unitar al cărora

depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie, planificate pentru utilizare mai mult de peste un an în activitatea de producţie, comercială şi în alte

activităţi, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor, sau sînt destinate închirierii sau

pentru scopuri administrative.

Sarcinile principale ale statisticii mijloacelor fixe sînt:

1. Stabilirea volumului şi a elementelor mijloacelor fixe;2. Studierea dinamicii şi structurii mijloacelor fixe;3. Calcularea indicatorilor care caracterizează starea, mişcarea şi utilizarea mijloacelor fixe.

Fondurile de producţie fixe sunt destul de variate prin elementele lor şi prin destinaţie.

În componenţa mijloacelor fixe sînt incluse obiectele a căror valoare unitară depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie şi sînt utilizate mai mult de un an: clădirile,

construcţiile speciale, instalaţiile de transmisiune, maşinile şi utilajele (instalaţiile şi echipamentele de forţă, de

măsurare, reglare şi utilaje de laborator, calculatoarele, alte maşini şi utilaje), mijloacele de transport, instrumentele,

inventarul de producţie şi de uz casnic, plantaţiile perene, cheltuielile capitale privind ameliorarea terenurilor, alte

mijloace fixe (cheltuieli capitale pentru mijloacele fixe luate cu chirie, fondurile de bibliotecă etc.).

Nu se includ în componenţa mijloacelor fixe şi se raportă la investiţii sau la stocuri de mărfuri şi

materiale:

a) clădirile, construcţiile speciale şi alte obiecte pe care întreprinderea nu le utilizează în activitatea sa operaţională şi sînt destinate pentru scopuri investiţionale;b) animalele tinere şi la îngrăşat;c) obiectele destinate închirierii.

Structural mijloacele fixe se pot calcula si analiza in functie de diferite criterii, in functie de care aceste se pot grupa astfel:1. Dupa locul de functionare, mijloacele fixe se pot grupa pe ramurile principale ale economiei nationale. Gruparea ofera informatii utile despre potentialul tehnico – productiv din fiecare ramura, modificarile intervenite in structura pe ramuri a mijloacelor fixe, ca si inzestrarea tehnica a muncii si utilizarii eficienta a acestora.

2. Dupa componenta materiala mijloacele fixe se impart in sapte categorii:cladiri, constructii speciale;masini de forta si utilaje energetice;masini, utilaje si instalatii de lucru;aparate si instalatii de masura si control;mijloace de transport, de transmisie;animale, plantatii;dispozitive, accesorii de productie si inventar gospodaresc.Gruparea permite determinarea amortizarilor.

3. Dupa durata de serviciu mijloacele fixe se pot grupa in:mijloace fixe noi;mijloace fixe in functiune la care durata de serviciu consumata este sub durata normala;mijloace fixe in functiune la care durata de serviciu consumata este peste durata normala.

Obiectele se consideră incluse în componenţa mijloacelor fixe din momentul punerii în funcţiune a acestora în baza documentelor perfectate în modul

cuvenit.

Conform precezărilor metodologice Anuarului Statistic a Moldovei, mijloacele

fixe puse în funcțiune includ valoarea obiectelor construcției terminate și date în exploatare în ordinea stabilită: a clădirilor, construcțiilor, întreprinderilor, complexelor

care urmează să fie puse în funcțiune, precum și a utilajului, uneltelor, inventarului,

plantațiilor multianuale, animalelor de producþie și reproducție

Mijloacele fixe funcţionează o perioadă lungă de timp şi se uzează pe părţi.

Ele pot avea cîteva evaluări în expresie valorică. Există evaluarea fondurilor fixe după:

Evaluarea initială completă și restantă;Evaluarea de înlocuire completă și restantă.

Valoarea iniţială completă (VIC) este valoarea mijloacelor fixe în momentul punerii în acţiune, adică suma cheltuielilor efectuate în legătură cu construirea, achiziţionarea, transportarea şi instalarea fondurilor fixe pentru punerea lor în funcţiune. Avînd o asemenea evaluare, mijloacele fixe sunt trecute la balanţa întreprinderii şi respective capătă oglindire în dările de seamă. Această evaluare rămîne neschimbată în activul balanţei pînă la momentul reevaluării mijloacelor fixe.

Conform Standardului naţional de contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen lung”, valoarea de intrare a obiectului activelor materiale

pe termen lung constă din valoarea de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele pentru import, impozitele pentru obiectele

cumpărate, prevăzute de legislaţie, cheltuielile de aducere a activului achiziţionat în starea de lucru

pentru utilizarea previzibilă a lui. Rabaturile comerciale şi scontul (înlesnirile) la cumpărare se

scad la determinarea valorii de cumpărare a activului.

Valoarea de înlocuire completă (VÎN.C) este totalitatea cheltuielilor necesare pentru reproducţie într-o formă nouă a mijloacelor fixe în condiţiile actuale. Ea este valoarea reproducţiei mijloacelor fixe în momentul estimării, ţinîndu-se seama de toate condiţiile reale ale producţiei, construcţiilor, preţurilor, nivelului productivităţii muncii ş.a. Valoarea de înlocuire completă se stabileşte în baza inventarierii şi reevaluării mijloacelor fixe.

Valoarea iniţială restantă (VIR) şi valoarea de înlocuire restantă (VÎN.R.) se determină, scăzînd din valoarea inițială sau de înlocuire a mijloacelor fixe suma cotelor de amortizare. Această valoare determină mărimea efectivă a valorii mijloacelor fixe netransferată asupra produselor finite. Prin urmare, scîzînd suma cotelor de amortizare a mijloacelor fixe din valoarea completă, putem obţine valoarea lor restantă.

În Standardului naţional de contabilitate 16 „Contabilitatea activelor materiale pe termen

lung”, putem se găsi şi valoarea de bilanţ, valoarea corectată, valoarea reevaluată,

valoarea venală, valoarea uzurabilă a activelor materiale pe termen lung.

Valoarea de bilanţ - suma cu care activele materiale pe termen lung sînt evaluate la data întocmirii bilanţului. La mijloacele fixe şi resursele naturale aceasta este egală cu valoarea de intrare, corectată sau reevaluată, diminuată cu uzura (epuizarea) acumulată. Valoarea de bilanţ a terenurilor o constituie valoarea de intrare sau reevaluată a acestora, iar valoarea de bilanţ a activelor materiale în curs este egală cu suma cheltuielilor efective sau cu valoarea reevaluată.

Valoarea corectată a mijloacelor fixe - valoarea mijloacelor fixe determinată după efectuarea investiţiilor capitale ulterioare în cazul ameliorării stării activelor.

Valoarea reevaluată - valoarea activelor materiale determinată ca urmare a reevaluării acestora.

Valoarea venală - suma cu care un activ ar putea fi schimbat în procesul operaţiei comerciale între părţile independente.

Valoarea uzurabilă - valoarea de intrare a obiectului de mijloace fixe sau o altă sumă, care substituie valoarea acestuia în rapoartele financiare, diminuată cu valoarea probabilă rămasă în momentul achiziţionării activului.

10.2. Indicatorii amortizării mijloacelor fixe de producţie. Balanţa mijloacelor fixe

În procesul funcţionării mijloacelor fixe de producţie se uzează, îşi pierd valoarea ca urmare

a uzurii fizice şi morale.Durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe

uzurabile la întreprindere poate fi mai scurtă decît durata fizică de serviciu. Durata fizică de serviciu

este perioada calculată pentru uzura fizică a activului, inclusiv perioada pînă devine inutilizabil.

Aceasta depinde de uzura fizică propriu-zisă, determinată de intensitatea (numărul de schimburi), de utilizarea activului sau de programul întreprinderii privind repararea şi asistenţa tehnică a acestuia, precum şi de învechirea (uzura) morală a activului.

Uzura morală a activelor are loc odată cu schimbarea tehnologiei producţiei sau perfecţionarea acesteia, modificarea cererii pieţei la produsele fabricate, serviciile prestate, precum şi în urma restricţiilor juridice (termenele finale ale acţiunii contractului de închiriere, brevetelor).

Expresia valorică (bănească) a uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe se numeşte în statistică amortizare. Pentru mijloacele fixe de producţie amortizarea caracterizează acea parte din valoarea lor pe care o pierd în procesul producţiei şi o transferă asupra produsului finit.Uzura mijloacelor fixe de producţie se determină prin includerea cotelor de amortizare în costul producţiei. Suma uzurii unei unităţi (a obiectului de inventar) a mijloacelor fixe este determinată după scăderea din valoarea de intrare a obiectului a valorii previzibile rămase care, de regulă, este neînsemnată.

Valoarea rămasă se determină la data achiziţionării obiectului şi ulterior nu se majorează ca urmare a modificării preţurilor. Dacă, însă, întreprinderea aplică metoda alternativă admisibilă de evaluare, valoarea rămasă este revizuită la data reevaluării activului.Uzura mijloacelor fixe, transmisă produselor finite se recuperează prin fondul de amortizare. Fondul de amortizare serveşte drept sursă de finanţare a investiţiilor capitale necesare pentru reînoirea mijloacelor fixe.

Fondul de amortizare se determină după următoarea relaţie: FA = VIC + K + M +VL, unde, FA – fondul de amortizare; VIC – valoarea iniţială; K – cheltuieli pentru reparaţia capitală; M – cheltuieli pentru modernizare; VL – valoarea de lichidare a mijloacelor fixe (valoarea rămasă).

Raportul dintre fondul de amortizare şi termenului de funcţionare (durata de amortizare) a mijloacelor fixe reprezintă suma anuală a cotelor de amortizare.

TFACA

unde, CA - ∑ anuală a cotelor de amortizare; T – termenul de funcţionare.

Raportul procentual dintre fondul de amortizare şi produsul dintre valoarea iniţială completă şi durata de amortizare

reprezintă norma de amortizare:

%100**TV

VMKVNA

IC

LIC

unde, NA – norma de amortizare; VIC – valoarea iniţială completă; T – durata de amortizare.

Volumul şi structura mijloacelor fixe nu rămîne neschimbată. Mijloacele fixe existente şi mişcarea lor într-

o perioadă sau alta (un an) îşi găsesc reflectare în balanţele mijloacelor fixe ce se întocmesc la diferite

nivele:•Pentru anumite întreprinderi;•Pentru anumite ramuri;•Pentru economia naţională.

Balanţa mijloacelor fixe se poate întocmi atît după valoarea iniţial completă cît şi după valoarea restantă. Balanţa mijloacelor fixe din cadrul întreprinderii după valoarea iniţial completă caracterizează volumul mijloacelor fixe la începutul perioadei, mărimea şi micşorarea lor în cursul anului şi volumul la sfîrşit de an a mijloacelor fixe. Mijloacele fixe pot fi mărite pe seama punerii în acţiune a mijloacelor fixe noi. Micşorarea mijloacelor fixe poate avea loc pe seama scoaterii din funcţiune a mijloacelor fixe din cauza ieşirii din uz, a uzurii sau a transmiterii lor altor întreprinderi.

Categorii de

mijloace fixe

Mijloace fixe

existente la

începutul anului

Pe parcursul anului Mijloace fixe

existente la

sfîrşitul anului

Mijloace fixe noi puse în

funcţiune

Livrate de alte

întreprinderi

Scoase din

funcţiune

Alte scoateri

din funcţiune

A 1 2 3 4 5 6            1+2+3-4-5

Balanţa mijloacelor fixe după valoarea inițială completă se construieşte după următorul tabel:

Balanţa mijloacelor fixe după valoarea de înlocuire restantă poate fi reflectată astfel:

Categorii de

mijloace fixe

Mijloace fixe

existente la

începutul anului

Pe parcursul anului Mijloace fixe

existente la

sfîrşitul anului

Mijloace fixe noi puse în

funcţiune

Reparaţii capitale

Scoase din

funcţiune

Uzura

A 1 2 3 4 5 6            1+2+3-4-

5

10.3. Indicatorii stării şi utilizării a mijloacelor fixe

După datele bilanţului contabil pot fi calculate indicatorii ce caracterizează starea mijloacelor fixe. Pentru

caracterizarea stării mijloacelor fixe de producţie în statistică se calculează următorii indicatori:

Coeficientul utilizării mijloacelor fixe se calculează ca raport valoarei de lichidare (rămasă) a mijloacelor fixe pentru o anumită dată şi valoarea iniţială completă:

%100*IC

LUMF V

VC

Coeficientul uzurii (de amortizare) a mijloacelor fixe reprezintă raportul dintre suma cotelor de amortizare anuale şi valoarea iniţială completă/restantă (la începutul anului):

%100*IC

UZ VCAC

Pe lîngă caracterizarea uzurii şi a utilizării mijloacelor fixe în statistică se calculează

indicatorul relativ ieşirii din funcţionare şi de înoire a mijloacelor fixe.

Coeficientul ieşirii din funcţionare a mijloacelor

fixe se calculează prin împărţirea valorii mijloacelor fixe ieşite din funcţionare la valoarea tuturor mijloacelor fixe de la începutul perioadei:

%100*INC

IESIES MF

VC

Coeficientul înoirii mijloacelor fixe se determină prin împărţira valorii mijloacelor fixe întroduse pe parcursul anului către valoarea mijlocelor fixe existente la sfîrşitul perioadei (anului):

%100*SF

INTINT MF

VC

Îmbunătăţirea utilizării mijloacelor fixe de producţie este unul dintre cei mai importanţi factori ai eficienţei producţiei şi ai sporiri productivităţii muncii. Este un factor important al măririi volumului producţiei, reducerii costului de producţie, sporirii randamentului mijloacelor de producţie. Îmbunătătţirea utilizării mijloacelor fixe înseamnă obţinerea unui volum suplimentar de producţie cu mijloace fixe existente. Deaceea utilizarea anumitor tipuri ale mijloacelor fixe poate fi caracterizată prin conformarea producţiei efective fabricate de ele cu capacitatea lor maximă.

Un indicator generalizator al utilizării tuturor mijloacelor fixe de producţie este fabricarea producţiei în expresie valorică (bănească) la fiecare leu al valorii medii a mijloacelor fixe de producţie.Indicatorul randamentului mijloacelor fixe se calculează prin:

%100*FM

VPFRAMF

unde, VPF – valoarea producţiei fabricate; MF – valoarea medie anuală a mijloacelor fixe.

Indicatorul randamentului mijloacelor fixe este unul dintre principalii indicatori folosiţi pentru caracterizarea eficienţei producţiei.Consumul specific (indicatorul invers randamentului mijloacelor fixe):

%100*VPFFMCSP

Înzestrarea muncii cu mijloace fixe se calculează ca raport dintre valoarea medie anuală a mijloacelor fixe şi numărul mediu scriptic de lucrători:

LM SN

FMIN

Nivelul rentabilităţii a mijloacelor fixe se calculează ca raportul dintre profitul global (pînă la impozitare) şi valoarea medie anuală a mijloacelor fixe:

%100*FMPGREMF

În statistică, pentru determinarea şi analiza dinamicii mijloacelor fixe pe unele tipuri, se foloseşte metoda valorii indicilor medii:

• cu structură variabilă: 010

00

1

11 хxffx

ffx

Iv

•cu structură fixă:

1

10

1

11

ffx

ffx

I f

•indicele de structură: .0

00

1

10

ffx

ffx

Is

10.4. Statistica utilizării utilajului

Una dintre sarcinile statisticii este sdtudierea folosirii utilajelor. Indicatorii principali ai folosirii utilajelor sînt:Coeficientul folosirii utilajelor existente (instalate) se obţine prin compararea numărului de utilaj în acţiune cu cel existent (instalat). O asemenea comparare ne oferă o imagine clară despre greutatea specifică a utilajului existent:

%100*E

AFUE NU

NUC

Coeficientul folosirii utilajului în timp se numeşte coeficientul al încarcării extensive. Se calculează ca raportul dintre timpul efectiv de funcţionare a utilajelor şi timpul calendaristic.

%100*C

EFFUT T

TC

• Coeficientul folosirii utilajelor conform forţelor se numeşte coeficientul al încărcării intensive şi se calculează prin compararea forţei efective medie a utilejelor cu cea maxim posibilă (potenţială).

%100*..POSIBMAX

EFUF F

FC

Coeficientul folosirii utilajelor conform volumului de lucru îndeplinit după timp şi după forţă, adică coeficientul încărcării integrale poate fi obţinut pe calea comparată, adică raportului dintre volumul de lucru executat în mod efectiv cu volumul maxim posibil, sau pe calea înmulţirii coeficientului încărcării extensive cu coeficientul încărcării intensive.

%100*..POSIBMAX

EXFUVL VL

VLC

Regimului de schimburi al funcţionării utilajelor se obţine prin împărţirea numărului total de maşini, unelte, schimburi la numărul de maşini, unelte, zile ale utilajului în funcţiune.

FFU M

MRS

Vă mulţumim pentru atenţie !