Starve the Ego, Feed the Soul

124

description

by Simina Alexandra Enachescu

Transcript of Starve the Ego, Feed the Soul

Page 1: Starve the Ego, Feed the Soul
Page 2: Starve the Ego, Feed the Soul
Page 3: Starve the Ego, Feed the Soul

Simina Alexandra Enăchescu

Starve the ego

Feed the soul

Page 4: Starve the Ego, Feed the Soul
Page 5: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Ghost town of my heart Te-am căutat prin

labirinturi nesfârşite.

M-am învârtit în cerc

până am devenit o

sferă perfectă cu

ochii goi de nesomn,

cu părul răvăşit şi

buzele arse.

Departe de tine mă

scufund în ploi

eterne, ce nu se vor

termina nicicând. Îmi

curăţă pielea şi

sângele uscat. Parcă

iar lipseşte sensul

din fundul minţii mele, parcă iar mă macină insomnii incurabile. Vreau să

îmi intri în piele, în oase, să îmi muşti buzele şi să îmi săruţi ochii.

Vreau ca absenţa ta să îmi sfâşie pielea, să mă îngroape în frunze de

stejar. Vreau să strig în tine şi să aud ecouri mute, lipsite de zgomot, pline

de zbucium.

La răscrucea zorilor totul e neclar. Văd ca prin ceaţă, parcă ar fi doar un

vis, doar o şoaptă pe care nu o voi înţelege nicicând. Nimeni înafară de noi

nu va auzi sonatele venite parcă din fundul pământului, nimeni nu va dansa

pe muzica lor uitată.

Page 6: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Stejarul si

sirenele din acvariu

Adâncul pământului e plin de ființe ca mine, sirene care nu cântă, nu

atrag muritori in haos, nu plâng şi venerează luna. În nopțile de la începutul

primăverii sirenele visează chipuri ca al tău, albe, palide, cu ochii negri şi

vii, cu buzele veșnic arse şi sangerânde. Așteaptă să înceapă să trăiască

parcă de primăveri la rândul şi să scape de lipsa asta oribilă

Între mine şi ele e un geam de sticlă care face totul diform. Ele ți-au

absorbit mintea, ți-au sfâşiat sufletul şi ți-au înecat în lacrimi trupul. Ele te-

au făcut din ce in ce mai puțin familiar. Ele ți-au furat o lumină. Ele se

învârt haotic de şaizeci de anotimpuri. Au reinventat mersul planetelor, ele

sunt frumoase si triste pe vecie.

Încerc să le găsesc de secole, să mă alătur lor, dar poate totul e doar in

mintea mea, doar visul unei febre de mai. Sirenele au facut stelele de

ametist, au vopsit in verde luna, au făcut două luni care acum te vrăjesc cu

mai multă forță.

Page 7: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Ploaia era violet şi sirenele străluceau incredibil de mult. Şi acum işi mai

amintesc ziua în care au vazut prima dată Stejarul. Le-a privit pentru o

secundă şi a plecat pentru totdeauna. Cozile lor lungi şi albastre visau şi

pielea lor albă şi sclipitoare visa şi buzele lor roşii ca rodiile coapte visau. Pe

fețele lor se ascundea frig nespus şi vânt. Pe fețele lor dansează haosul şi o

melancolie infinită. Trăiesc cu stelele care se afla la mii de ani lumină şi

găsesc alinare printre alge.

Prea iubită Morgana, ce mă fac dacă uit să înot printre alge, ce mă fac

dacă ești doar un miraj al durerii? Meduzele ar fi visurile care mă atrag în

adâncuri, nu imi lasa scăpare.

Page 8: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Last of the wilds

Aceea a fost cea mai lungă noapte din an. Totul era tăcut în jur, întunericul înghiţise parcă întreg oraşul în ruină, plin cu locuitori aproape morţi, condmnaţi la o existenţă banală şi fără rost. În acea noapte S. a citit scrisoarea de sute de ori, de mii de ori. A citit-o până a memorat fiecare cuvânt, până fiecare literă i s-a imprimat pe trup, însemnându-i pielea pe veci. Apoi a ars-o. A privit-o devenind scrum şi a plâns. Nu îşi putea aduce aminte când a plâns ultima oară, se simţea de parcă nu o mai făcuse niciodată. Parcă obrajii lui au fost întotdeauna uscaţi şi aspri, fără alinare. Aşteptase în oraş ani la rândul. Plantele acoperiseră totul, timpul îşi pierduse esenţa, totul se mişca din ce în ce mai încet, parcă totul durea mai tare şi zorii veneau mai rar. Acum era sigur. Noaptea asta nu o să se mai termine. Timpul a îngheţat, numai era nimic de pierdut.

Când a luat ultima gură de aer a simţit că pentru prima dată a făcut ceea ce trebuie. El era ultimul. El trebuia să fie, altul nu mai era. Ultimul sălbatic, ultimul om viu, liber şi singur pentru eterninate. S-a scufundat în valuri albe până a rămas nemişcat şi tăcut. În sfârşit era linişte, nu mai putea suporta nicio clipă zgomotul acela infernal. S. nu putea înţelege oamenii. Erau atât de gălăgioşi. El încă din copilărie a încercat să vorbească cât mai puţin. Nu voia să trezească fluturii sau să rănească pe cineva. De fapt, mereu şi-a dorit să fie stejar. Spera că dacă nu se mişcă şi nu scoate niciun sunet natura îl va primi şi va putea privi şi înţelege spectacolul ei mut şi plin de zbucium. Dar asta nu s-a întâmplat niciodată, nu era gata să prindă rădăcini.

Page 9: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Când a deschis ochii lumina era orbitoare, parcă o percepea cu toate simţurile. Simţea cum literele i se întăresc pe piele, nu se vor mai şterge niciodată. Îşi aminti când a văzut-o pentru prima dată, ar fi vrut să o ţină în braţe şi să îi arate unde doare cel mai tare. În acel moment a putut respira din nou. Parcă toată natura a înflorit pe pielea lui. Ce a mai rămas din el după atâtea nopţi fără somn, după ce moartea şi frica i-au urmărit fiecare pas nesigur, a inflorit într-o explozie. Se simţea de parcă s-ar fi trezit dintr-o amorţeală antică, parcă acum a deschis ochii pentru prima dată.

În aer ezita un miros puternic de mentă şi flori sălbatice. În depărtare se auzeau elfii vorbind cu soarele şi pădurea. Când a privit cerul a rămas o clipă mut. Violet. Portocaliu. Păsări. Stele. Constelaţii întregi. De când s-a născut parcă timpul mergea invers. Parcă undeva la sfârşitul vieţii un eveniment ciudat a dat totul peste cap şi viața lui a luat o întorsătură neobişnuită. Parcă s-a născut cu amnezie şi nu îşi mai poate controla destinul.

Acum totul a redevenit la normal. De când decis să se arunce în portal totul a devenit cum trebuie. Nu îşi poate da seama unde a ajuns, dar ştie cu certitudine că aici e locul lui. Aici plantele cresc incredibil de mult, timpul nu există, soarele nu apune, e veșnic primăvară. Aici o să cânte cu elfii, natura o să-l adore, iar stejarii îl vor primii în sfârşit. O va găsi aşteptându-l în iarbă, printre trandafiri.

Page 10: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Labirinturi infinite

Vreau să dansez ca o păgână, cu tălpile jupuite, să simt iarba sub trup,

să îmi curgă liniştea prin vene. Astăzi vreau să fiu eretică, să am ochii verzi

şi pielea arsă de soare.

Vreau să venerez cerul şi

pădurile, vreau să cânt cu

lupii, să mă descompun sub

soare.

Vreau să fiu fiica lunii, să

nu am trup, să fiu.

Nu minţi, vara ne-a prins

iar dezgoliţi până la oase. De

data asta o să ne topim. O

să devenim fluturi şi o să

fugim de zgomotul ăsta

infernal. De ce m-ai dezgolit

până la oase? Îmi vreau

povara în apoi. Până la iarnă

o să stăm îngropaţi, ascunşi.

O să ne spargem în bucăţi

de sticlă, o să fim vii şi poate

Page 11: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

o să reuşim să fugim de ce se află în proprii cromozomi. Mă uit câteodată

la tine, parcă mi-ai fi reflexie, parcă ai fi o fantomă veşnic fericită. Îţi aud

glasul din oglindă, dar nu înţeleg ce spui. Cred că te-ai transformat în

zgomot.

Morţii dansează şi se roagă pentru mine şi pentru tine. Printre valuri de

gheaţă se vede valsul lor nebun. Te rog, îneacă-mă în fiinţă ta infinită, ia-mi

pielea şi oasele şi florile uscate şi fă-mă la loc. Du-mă în locul unde stelele

se duc să moară şi să renască, unde lupii arginti îşi caută calea, unde fumul

şi cenuşa vin şi nu mai pleacă niciodată.

Ştiu că ai obosit, ştiu că nu mai vrei să fii tu, ştiu că te bântuie

melancolia în fiecare clipă, îşi face cuib veşnic în tine. Dacă te-ar face mai

puţin trist ţi-aş da un labirint nesfârşit unde să ascunzi frica, spaima de a fi

tu, unde să te pierzi pe tine, pe mine, intreagă lume. M-aş trezi la miezul

nopţii să văd dacă mai eşti tu, dacă mai îmi strângi în pumni întreagă

existenţă, dacă mai plângi în fundul izvoarelor tăcute, veşnic fără zgomot.

Page 12: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Collapsing universe

Sunt blocată în oglinzi gigantice, sunt doar o reflecţie. Aud şoaptele mării,

îmi povesteşte coşmarurile ei. Nu pot respira, nu mă pot mişca.

Fiu al iernii şi al stelelor, eşti prins în portalul propriei minţi. Nici tu nu

poţi scăpa singur. Îţi amintiesti, tristeţe, ziua în care ne-am întâlnit? Mi-ai

ars fiecare speranţă. Am stat ore în şir unul lângă altul şi ţi-am aşezat

oasele în formă de om. Te-ai ridicat, ai fugit şi nu te-ai mai întors niciodată.

Mi-ai creat o oglindă, acum parcă nu mai pot trăi fără ea.

Sfera vicioasă în care te-ai închis nu are ieşire. Va trebui să o spargi sau să

trăieşti pe veci în ea. O să îţi închin un templu prăbuşit, distorsionat de

gânduri impure. Un templu pe care nu o să-l vezi niciodată.

Ia-mi mâna şi strânge-o, sunt doar lumină efemeră.

Întregul universe a ţipat pentru ultima oară şi s-a prăbuşit peste ultimul

om, ultima licarire de lumină.

Page 13: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 14: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Melting

Intotdeauna am scris ceea ce mi-a fost temă să spun. Am scris pe

frunze, pe copaci şi pe apă. Am scris până cuvintele s-au agăţat de vârfurile

degetelor. Acum îmi ard mâinile. Simt cum mă topesc, mă transform în

lumină, prima dată încet, apoi brusc nu mai exist.

Sub pielea mea nu mai trăieşte luna, nu mai cântă izvoare eterne, nu mai

aud şoaptele copacilor.

Într-o noapte de vară m-am legat de frică sau poate mi-am legat singură

mâinile şi picioarele. De atunci simt cum frica trăieşte în spatele meu, îi

simt respiraţia rece pe piele, e aici dinaintea mea, dinaintea timpului. Am

devenit o marionetă a tăcerii, am scris pagini întregi cu gânduri nescrise;

sunt mută în faţa lumii.

Într-o noapte de vară am avut un vis scufundat în alb. Mă înecam în alb şi

eram fericită, râdeam cu ochii închişi pentru că în vis nu puteam să greşesc.

Peste 10 ani mă voi scufunda în alb şi nu mă voi mai ridica niciodată, vom

trăi pe veci în adâncuri albe.

Page 15: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

În acea primă dimineaţă toţi elfii pădurii vor ieşi din stejari, vor dansa în

jurul meu şi vor cânta. Toate păsările îmi vor adora şi învălui părul. Vom

porni cu toţii spre poartă, vom mulţumi soarelui cu zâmbete stânjenite.

Vom coborî glasul ca-ntr-o şoaptă, vom fi fericiţi şi împreună pentru

totdeauna.

Page 16: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Mamihlapinatapai

Curând o să deschid ochii şi o să simt incă o dimineaţă rece,

interminabilă, o să mai fiu încă amorţită de fricile nopţii care nu dorm

nicicând. O să îmi doresc încă odată ca absenţa ta să mă ţină de mâna şi să

îmi sărute tâmplele înfierbântate. O să îmi curgă o lacrimă abia sesizabilă

pe obrazul stâng şi o să încep iar să te caut printre îngeri perfecţi de

zăpadă.

O să ningă până o să fiu îngropată sub zăpadă, cumva mai aproape de

florile pe care mi le plantezi. O să plâng pentru că nu mă vede nimeni şi

pentru că mi-e teamă că într-o zi o să capeţi formă umană şi o să fi prea

mare pentru mine.

Mă simt minusculă, parcă în fiecare clipă pot fi strivită de propriile

gânduri şi temeri. Primeşte-mă, te rog, pentru totdeauna între rădăcinile

tale veşnic umede şi reci.

Page 17: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Am păduri gigantice alergandu-mi prin vene. Sunt veşnic verzi, veşnic

acasă. Sunt în continuă mişcare. Nu pot fi distruse niciodată, se

regenerează, cresc mai mari şi mai puternice în fiecare zi. În curând or să-

mi crească crengi prin tâmple, părul o să mi se transforme în frunze. O să-

mi fi încă odată fragedă mantră. Pe trup or să-mi apară constelaţii în eternă

mişcare, din ochi or să-mi curgă izvoare tăcute.

O să mă pierd printre copaci, o să mă hrănesc cu seva lor plină de viaţă.

Fiecare copac vrea să îţi spună o poveste care probabil te va schimba

pentru totdeauna. Stai şi te uiţi la ei, nu ştii pe care să-l alegi, care ar putea

fi copacul tău, şansa ta să devii întreg, să afli ce lipseşte din tine.

Sunt locuri ciudate, neumblate, unde te strigă pe nume fiinţe

neverosimile, unde florile aduc iertare absolută, acolo pot să dispar

complet.

Page 18: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Eva In Eva se ascunde un ocean de lacrimi. Eva pare o fată normală, cu

părul cârlionţat şi ochii verzi şi trişti ca marea. Eva era îndrăgostită de

Stejar şi plângea când îl vedea prins în toate lucrurile pe care credea că le

iubeşte, dar care erau complet lipsite de acea lumină atât de vie în ochii lui.

Nu înţelegea cum nişte ochi atât de frumoşi puteau fi atât de orbi. Dacă

într-o zi ar apărea cineva gigantic totul ar fi diferit. Cineva atât de înalt

încât ar vedea deasupra tuturor, ar ştii cum arată totul în ansamblu. Ar ştii

unde trebuie să fie.

I-ar spune că nici nu trebuie să caute lumină, trebuie să devină lumină. I-

ar spune că îţi poate fi dor de un loc pe care nu l-ai văzut niciodată, care

probabil nici nu există. Atât de dor încât fluturii din stomac se împrăştie

prin tot corpul până devi tu însăţi un fluture şi îţi iei zborul în căutarea

locului ce ţi-a fost veşnic casă. I-ar spune că e normal să plângi chiar dacă

nu eşti trist. I-ar spune că totul poate fi interesant dacă îl priveşti suficient

şi că poţi iubi pe oricine dacă îl cunoşti destul. I-ar spune că poate deveni

orice dacă îşi doreşte cu adevărat.

Page 19: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Eva se acuza zilnic, spunea că el o vede superficială şi egoistă, câteodată

şi ea credea astfel şi atunci oceanul de lacrimi devenea plin de zbucium şi

amărăciune. Eva se ura pentru că nu se putea gândi niciodată la lucruri cu

adevărat importante. Tot ce o preocupa era singurătatea şi sentimentul de

neapartenenţă care nu îi dădea pace.

În buzunarul Evei se află o Ţară a Minunilor, cea mai minunată dintre

toate. Eva a scris zeci de scrisori şi le-a pus pe toate în buzunar. În scrisori îi

povesteşte lui cum zorii vor veni curând. Dar ea însăşi îi aşteaptă de mult,

parcă de o veşnicie.

În mintea Evei totul e atât de diferit, parcă întunericul n-ar fi căzut

nicicând peste lume. Totul e cufundat în linişte, într-o linişte atât de adâncă

că o face să se simtă singură şi neputinciosă.

Câteodată Eva simte că nimic nu se va schimba şi va rămâne pe veci cu

Ţara Minunilor ascunsă în buzunar.

Page 20: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Fine mess

Se aud urlete afară. Mi-e frică să mă uit pe geam. Copiii lunii au ieşit din

ascunzători. Mi-e teamă că o să dispar complet şi nu o să mă mai vezi

niciodată. Spune-mi, te rog, o poveste despre lumea de afară, despre

păsări care zboară libere şi despre frunze verzi că părul meu. Mi-e frică să

mă uit pe geam. Oare ce aş vedea? Încerc să-mi imaginez noaptea, o

noapte fără stele şi lună. Nu ştiu cum arată întunericul.

Simt cum în străfundul minţii mele apare o nouă fiinţă. Creşte zilnic, o pot

auzi cum respiră, cum mă supune. În fiecare zi e tot mai mare şi am

impresia că nu se va opri niciodată din crescut.

Vrea cu orice preţ să stârnească o revoltă. Vrea să fie liberă, să aibă aripi.

Vrea să aducă fluturi în haos. Vrea cu orice preţ să dispară şi să fie peste

tot.

O simt cum se mişcă. Cum îmi umple mintea cu idei imposibile – sute de

poveşti şi dorinţe iraţionale.

Page 21: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Crezi că am putea crea o lume acronică în mintea noastră? Crezi că am

putea fi fericiţi într-o camera mică, fără geamuri şi uşi, ascunsă undeva

departe? Crezi că am putea încăpea amândoi?

Mă poţi ajută să dărâm toate zidurile şi să trec toate podurile până în

pădurea aceea albastră, plină de licurici, pe care am visat-o? Locul unde

stelele se duc să moară şi să renască.

Tu eşti la capătul celălalt al lumii. Nu te pot auzi nicicum. Plantezi flori

pentru mine, ţi-am spus că nu vreau flori.

Spune-mi cum ai fugit şi unde ai ajuns. Spune-mi de ce pui tăceri

insuportabile între noi. Cuvinte nespuse, infernale, ce nu mă lasă să dorm,

să respir, mă sufocă.

Aşteaptă-mă încă odată la porţile dimineţii. O să vin cândva.

Page 22: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Catedrala Evei

Pescăruşi orbi zburau haotic, fără direcţie şi sens pe plaja pustie. Vântul

îmi adia rece prin par. Vârfurile degetelor atingeau apa îngheţată. Voiam să

alerg, să dansez pe muzica aceea atât de vie înăuntrul meu. Voiam să mă

învârt până cădeam cu palmele în nisip. A început să plouă ca în fiecare vis

cu tine. Valuri sălbatice încercau să mă doboare. Când am luat ultima gură

de aer am văzut o rază de soare strcurându-se printre nori. Între valuri şi

stânci îţi văd palmele reci înălţate spre cer. N-are cine să le încălzească.

M-ai apucat de picioare şi de rochia albă. Am rămas nefiresc de

nemişcaţi, de tăcuţi, de fericiţi. O briza călduţă şi sărată ne mângâia

trupurile şi pescăruşii au văzut pentru prima dată.

Oare câte furtuni mai trebuie să ne spele oasele până vom fi salvaţi?

Brusc, o catedrală atât de înalta că atingea soarele a apărut în mijlocul

acelui vid nefiresc. Era acoperită de sculpturi nemaivăzute: femei cu crengi

şi flori pe braţe, oameni cu copite, un soare cu mâini şi picioare, demoni ai

pădurii dansând cu faţa spre răsărit. Privesc cu teamă şi adoraţie mută cum

Page 23: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

soarele răsare. Zorii vin şi iau tot. După zori nu mai rămâne nimic. Pe

treptele uriaşe un fluture si zbate în agonie. Şi-a rupt o aripă. Atunci am

fost pentru prima dată sora Evei.

În mijlocul catedralei sora Evei dansează. Chipul ei angelic e atât de palid,

ai crede că e o nălucă dacă nu ar fi ochii aceea atât de vii, asemeni livezilor

de cireşi alinaţi de vânt primăvara, asemeni lacurilor fără fund.

A două Evă a fugit cândva de lume, de oameni influenţabili, paranoici,

ignoranţi. A fugit şi ei au aruncat cu pietre după ea pentru că Eva se hrănea

cu flori şi aer, cu oceane şi cu munţi, pentru că Eva simţea.

În inima Evei e un

tunet, iar în stomac e

un gol gigantic care o

absoarbe din ce în ce

mai mult pe zi ce trece.

Catedrala Evei e locul

unde poate fi fericită

alături de ciudăţeniile

din mintea ei şi de

golurile gigantice din

trupul ei firav. E locul

unde poate dansa pe

propria muzică.

Cum să abandoneze

această rătăcire care

frânge oase tinere şi

striveşte suflete

bătrâne?

Page 24: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Please, save me from my mind A fost odată o fată care s-a trezit dintr-un vis foarte lung. O dureau

oasele atât de tare că nu se putea mişca. Respira încet şi stătea cuminte

întinsă cu ochii deschişi, privind locul întunecat unde se afla. Din toate

colţurile ieşeau fantome care încercau să îi încălzească palmele şi să o

readucă la viaţă. Era îngheţată ca fundul unui lac bântuit de amintiri.

A visat nişte trupuri fragile, transparente, goale şi pline de cicatrice.

Formau un cerc şi dansau ca-ntr-un ritual neomenesc. În mijlocul lor era o

fată cu părul negru ca pădurile şi ochii adânci ca marea. Ea săruta

pământul bătătorit şi cânta un cântec de jale în timp ce ţinea în braţe un

pui de cerb. Încerca să încălzeasca trupul animalului pe moarte.

Visul a durat parcă o eternitate. De multe ori nu vedea nimic, nu auzea

nimic. Parcă noaptea intra în sufletul şi în fundul minţii ei. După veacuri

întregi de întuneric auzea din depărtare cântecul de jale. Încerca să fugă.

Se ascundea în propriile-i palme, dar nimic nu o putea ajuta. Dansul

neomenesc apărea din nou în faţa ei. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji

Page 25: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

până le lua vântul şi le ducea departe. Şi mâinile îi tremurau

neputincioase. Dar ce putea face importriva propriei minţi?

Atunci a privit pentru prima dată în ochii aceea ca marea. Oare era

posibil? Fata ce cânta cu cerbul în braţe era chiar ea. Dar nu se poate, ea

era aici şi fata era în mijlocul cercului. Se putea oare să fie în două locuri

deodată? Dar ea unde era defapt? Se rătăcise? Sau poate nici nu exista.

Poate totul e doar în mintea ei. Dar dacă nici ea nu exista, atunci în mintea

cui se întâmplau toate astea? Atunci s-a trezit şi întrebarea s-a pierdut

pentru totdeauna.

Cineva a luat-o în braţe şi a început să o legene. O voce blândă îi cânta un

cântec frumos. Dar ea nu mai voia să doarmă. Şi cineva o ţinea strâns în

braţe şi se simţea în sfârşit în siguranţă. Se simţea atât de iubită încât nu

putea să nu iubească la rându-i. Iubea fantomele ce o încălzeau şi trupurile

translucide şi ochii aceea ca marea, dar mai ales iubea braţele acelea ce o

ţineau atât de strâns.

Page 26: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Delicate frost

Mi-am simțit vârfurile degetelor înghețate. Nu voiam să deschid ochii.

Niciodată. Am pipăit pământul și nu am simțit nimic. Am început să alerg.

„Orice s-ar întâmpla, nu mă opresc din alergat.” mi-am zis.

O să merg cu tine și o să alergăm prin păduri verzi și vii. O să fim și noi

verzi și vii. Cuvintele tale nespuse îmi stau iar deasupra capului ca o

ghilotină. Vrei să-mi frângi pielea moale și să intri. Vrei să-mi săruți

coastele și plămânii, dar iar mă sufoci cu cenușă și fum. Vreau să mă

găsești în haos.Ești trist că luna Octombrie.

Când am deschis ochii am văzut că lumea dispăruse. Totul era praf. M-am

gândit că așa ar trebui să arate un labirint nesfârșit care duce spre lumină.

Într-o șoaptă mi-ai spus toate secretele tale. Acum știu că te poți îneca în

cuvintele pe care le scrii.

Page 27: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 28: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Simte

Rege Stejar, te-ai rătăcit în Niflheim. Ai umblat pe drumuri înghețate, te-

ai pierdut în ceață. Ai căzut în râuri reci. Oasele-ți ca pietrele au devenit

mai albe ca oricând. Ai căutat zorii zilei în adâncuri goale. Poate zorii nu

mai vin nicicând.

M-ai coborât în rai, înger al luminii. Mi-ai sugrumat cuvântul. Dă-mi voie

să fiu mută și oarbă o clipă. Dă-mi voie să-ți frâng inima numai o clipă.

Sunt o lună frântă, obosită, ce îți cântă șoapte la geam în zorii zilei care

nu mai vin. Ce labirint nesfârșit învăluit în ceața îmi scrii pe pielea mută

astă seară.

Ai găsit oameni noi, orașe noi, dar tu ai rămas același. Toți vorbeau,

strigau, urlau, dar nu spuneau niciodată nimic. Își declarau iubire veșnică,

făceau sacrificii, își tăiau mâinile și capetele pentru iubire, dar nu simțeau.

Page 29: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Erau aparate sacre și concrete, cu gânduri murdare și încâlcite. Și tu erai

orb și eu eram mută. Oare ți-am cerut prea mult?

Nouă zile ai stat spazurat în păduri de mult uitate. Nouă zile somnul ți-a

fost ușor. Te-ai contopit cu copacul. Ai devenit una cu universul. Și copacul

ți-a cântat nouă zile și nouă nopți în limba păsărilor și a plantelor. Au incept

să-ți pătrundă printre gânduri funerare flori.

Te-ai dizolvat în aer. Nu o să te mai găsesc niciodată.

Page 30: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Everything I could never tell you

Pe o câmpie parăsită a sădit cineva un pom. Nici păsările, nici vântul nu

au trecut vreodată pe acolo. Se spunea cândva că acolo a murit un om.

Nimeni nu i-a văzut cadavrul alb şi rece, dar rădăcinile pomului înca se mai

scaldă în sevă şi în sânge.

Avea ochii de plumb. Iubiţii se priveau în ochii ore la rândul și mâncau

fructe din pom. Păsările și animalele sălbatice evitau câmpia. Era ca un cerc

din care nu puteai să mai ieși vreodată. Și iubiții se priveau în ochii de

plumb și mâncau fructele din pom. Și iarba creștea peste tot, dar florile nu

se arătau nicicând.

Și iarna nu ningea, dar era frig. Și primăvara era frig, și vara era frig, dar în

inimile lor era cald, veșnic cald. Și toamna îi urmărea până nu mai simțeau

nimic. Căci toamna te face nimic, atât de nimic că nici ochii nu-i mai ai de

plumb.

Page 31: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Ascunde-mă în tine. O să-mi fie însfârșit cald. Caută un loc în care ne

putem ascunde de privirea lumii înghețate. Vei afla în curând tot ce nu ți-

am putut spune vreodată. Șoptește-mi tăcere, cântă-mi tăcere, îngroapă-

mă-n tăcere, dar apoi nu te aștepta să te caut printre trandafiri.

Page 32: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Strange magic

Când mă gândesc la copilărie, totul începe cu senzaţii.

Prima dată mă copleşeşte mirosul florilor de câmp. În minte îmi apare o

câmpie verde scăldată în lumina difuză a apusului. Înca pot simţi atingerea

ierbii, a pământului ud. Senzaţia de siguranţă, de fericire mută îmi vibrează

în trup încă odată. Parcă o magie ciudată îmi învăluie stomacul și coastele.

Mirosul de levănţică îmi invadează parcă plămânii. Cearşafuri albe, puse la

uscat îmi alină în secret obrajii arşi de soare.

Încă mai pot vedea imaginea bunicilor cu feţe bune şi pline de riduri,

şoptind poveşti şi sărutându-mi părul. Abia acum am realizat că poveştile

bunicii m-au transformat în ceea ce sunt astăzi. Mi-au oferit ceva ce nimeni

nu îmi va putea lua vreodată.

Page 33: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Când mă gândesc la copilărie, o fetiţă palidă prin al cărei păr vântului îi e

frică să adie şi cu şosete lungi şi albe trece pe sub castani foarte bătrani

spre a ajunge în casa bunicii, hrăneşte iarna vrăbiile hămesite şi face îngeri

în zăpadă în locuri ascunse, să îi vadă numai zânele.

Mi-e dor de mine când suflam păpădii şi taceam visând, mi-e dor de

copilăria aceea albastră, cu gust de cireşe coapte. Şi iar mă pierd în

prăpastia dintre mâine şi ieri.

Câteodată am impresia că sunt infinită și fetița aceea se pierde într-un

labirint nesfârșit. O caut neîncetat, dar nu o găsesc decât prea târziu. Deja

plânge într-un colț. Încerc mereu să îi șterg lacrimile, dar ele continuă să

apară. Într-un final fetița se oprește din plâns, îmi zâmbește , strânge mâna

unui arhanghel și pleacă pentru totdeauna.

Page 34: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Regele Stejar Cine e Regele Stejar? E un fugar pe care l-am întâlnit acum multe

primăveri. Avea seva in loc de sânge şi îi era teamă să prindă rădăcini.

Mă privea zilnic. Eu îl chemam tăcut, dar el nu venea. Îi era teamă de

mine, de el însuşi, de rădăcini.

L-am văzut prima dată în mijlocul pădurii. Cânta cu păsările, râdea sub

soare, îşi trăgea viaţa din rouă. A devenit zmeul meu. Avea sufletul de

plumb şi mi-a furat cutia cu albastre flori de mai. Am dansat cu tălpile

goale pe pămantul muribund. Am dansat pe o muzica doar de noi auzită,

sonate venite parcă din centrul pământului.

Ochii lui mă urmează pretutindeni, doar ochii. Când mă priveşte nu pot să

îi ascund nimic. Sunt rece, pură, ingheţată, pierdută pe pielea lui albă.

Îmi e teamă de lucruri concrete. Şi lui îi e, dar amândoi avem nevoie de

ele. Suntem atat de diferiţi, dar totuşi la fel.

De ce nu putem să fim două picături de ploaie? Am cădea împreună până

am deveni un întreg – un strop de ploaie impotriva tuturor.

Page 35: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Te-aş fi iubit cum iubeşte văntul crengile copacilor, dar sunt atât de

obosită. Rege Stejar, o să prinzi cândva rădăcini, degeaba te temi. Poate

nici nu o să doară. Bineînţeles, o parte din tine va muri, dar poate va fi

partea pe care o urăşti cel mai mult. Cea care îţi chinuie somnul altfel

liniştit şi îţi frânge inima în nopţile de vară.

O să devii o persoană mai bună. Rădăcinile te fac întreg, te ajută să îţi

înalţi crengile aproape de cer.

Dar nopţile devin oricum din ce în ce mai reci. Vânturile din nord aduc

frig pe pielea mea şi durere nemăsurată. Mă trezesc de multe ori într-o

lume îngheţată. Mă trezesc în tăcere, îmi pot auzi sangele pulsând în

venele albastre. De cand nu te-am mai văzut, Rege Stejar? De o luna? Un

an? O mie de ani? Întoarce-te curând.

Page 36: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Daca te face mai putin trist

Pădurea dormea. Se cutremura de vise stinghere, ciudate, din alte lumi,

şoapte în limbi necunoscute. Copacii vorbeau în somn. Liniştea îi acoperea

cu o pătură somnoroasă.

În seara aceasta nici florile nu mai privesc spre lună. Totul e cufundat în

întuneric. Doar o căprioară cu ochii de argint colindă neobosită pădurea.

Are trupul acoperit cu săgeţi ascuţite. Nu pare să sufere din cauza lor, dar

totuşi sufletul ei se rupe în zeci de cioburi albăstrui.

Întunericul are darul de a face lucrurile clare pentru cei care îl cunosc.

Nimeni nu mai poartă măşti. Totul e real. Extrem de fragil, dar real.

Legenda spune că întunericul trăieşte în ochii căprioarei, o binecuvântare

devenită parcă blestem.

Page 37: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Căprioara caută lumina. Întotdeauna o va face pentru că şi întunericul

caută lumina. O caută cu disperare pentru a deveni un întreg. Se

modelează în absenţa. Caută să devină o sferă perfectă.

Căprioara e creatoarea întregului univers. Pe blana ei sunt desenate

constelaţii tăcute, în eternă mişcare, în etern zbucium. Poţi zări păsări şi

oceane, poţi vedea cum nasc şi apun stele. Visele ei te poartă departe, atât

de departe încât nici prin gând nu-ţi trece. Prin lumi nebănuit de vesele şi

de triste totodată.

Pe blana căprioarei va

apărea curand sângele

melancolic al unor ere de

mult apuse. Conselatiile vor

deveni roşii-verzui, va

respira sacadat şi totul se

va opri pentru o fracţiune

de secundă. Întunericul se

va întâlni cu lumina şi totul

va fi complet.

Dacă te face mai puţin

trist, află că întunericul şi

lumina vor fi pe veci

împreună. Erau deja

împreună, doar că nu ştiau. Dar căprioara va rămâne pentru totdeauna

acoperită cu săgeţi, asta nu se mai poate repara. Nu e aşa rău, săgeţile vor

deveni curând parte din ea.

Page 38: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Insomnie cronica Pe căi stelare, nebănuite, se plimbă îngândurată; în urma ei- praf de

stele şi gânduri. Păzeşte Calea Lactee dinaintea timpului. Pe pielea rece i-a

desenat cineva, cândva, constelaţii tăcute. În ochii ei zăreşti păsări şi

oceane. În părul ei se nasc şi apun stele.

Visele ei te poartă departe, atât de departe încât nici prin gând nu-ţi

trece. Prin lumi nebănuit de vesele şi de triste totodată.

E fiica lunii şi a soarelui. E steaua inserarii cea cuminte. Ascultă şoaptele

stâncilor eterne din pământ şi adoarme cu ele-n gând. Ochii îi sunt flori, iar

buzele zbucium.

Şi-a înălţat împrejuru-i ziduri, nedându-şi seama că zidurile opresc

întunericul, dar şi lumina.

Page 39: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Mormânt de flori

Era o noapte nemiloasă. Stelele şi luna se ascunseră sub norii fumurii,

iar trandafirii căutară adăpost în ţărână. Pielea striga, sufletul voia să iasă şi

să fugă incă odată în vânt.

Îmi amintesc doi ochi temători ingheţaţi la geam. Pândeau fiecare

mişcare. Parcă vad cercul de cenuşă ce se afla la tălpile-ţi goale. Ai ars şi te-

ai metamorfozat. Erai pur si curat ca marea cand nu o vede nimeni. Ai fugit

spre prag şi ai aşteptat acolo minute, ore, cine mai ştie? Ai amuţit văzându-

ţi reflexia în geam. Buzele erau arse si cearcănele ca la morţi.

O priveai îngheţată, blestemată şi tristă. Când i-ai atins mâna caldă tot

trupul ţi s-a înfiorat. Niciodată nu ai mai atins o mână atat de moale şi de

caldă. Niciodată nu ai mai văzut ochi cuminţi si trişti ca aceea.

Se făcea că stăteaţi amândoi întinşi pe iarbă, era mai şi soarele zâmbea. Îi

desenai pe piele flori si ea radea cu ochii închişi.

Altă dată ploua şi voi eraţi desculţi în mijlocul pădurii.

Îţi apărură vag în minte cateva poezii scrise pe hârtie ieftină. Nu

înţelegeai ce scrie. Erau ude şi cerneala se scursese. Memoria nu te ajută

mai departe.

Mirosea a flori albastre şi tu dormeai la pieptul ei cald. Aţi dormit atat

de mult încât atunci cand te-ai trezit era din nou primăvară – altă

primăvară. Plantele crescuseră peste voi. Eraţi ca într-un mormânt de flori.

Page 40: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Margarete, brânduşe, lalele sălbatice şi crini îşi găsiseră locul langă

trupurile voastre reci.

Te-ai ridicat şi ai putut vedea un fel de cerc lipsit de vegetaţie trasat în

jurul vostru. Parcă ar fi dansat ielele. S-a ridicat şi ea şi aţi pornit împreună

ascultând furtuna ce vă ajungea din urmă.

Nu îţi poţi aminti cât aţi mers aşa, cu palmele încleştate în grădina aceea

a Edenului. Timpul îşi pierdea încet clipa. Îţi aduci aminte de nişte porţi

mari şi negre şi de un oraş ce se întindea în spatele lor. Voi stăteaţi şi

priveaţi cerul cu palmele ridicate, simţeaţi ploaia cum vă mângâie pielea.

Locuitorii v-au văzut: eraţi atât de palizi şi de reci încât v-au dus direct la

spital. Aţi fost duşi în saloane diferite, cand v-au desparţit ai plâns ca un

copil. Paturile erau albe, curate şi miroseau a lavandă; încăperea era la fel

de albă, glacială şi veşnic nefamiliară.

Erai atât de obosit. Auzeai ploaia cântându-ţi la geam şi ai adormit. Ai

visat că eşti închis într-o cutie şi nu poţi ieşi, nici respira. Apoi ţi-ai dat

seama că defapt cutia e trupul tău. Încerci să fugi, dar picioarele nu te

ascultă. Vrei să ţipi, dar nu iese niciun sunet.

Te-ai trezit şi ea era desculţă lângă patul tău. Erai aşa fericit, te simţeai

risipit in delir.

Când v-au dat drumul aţi pornit pe străzi. În oraşul acela ploua atât de

mult încât nimeni nu îşi amintea culoarea cerului senin şi mirosul străzilor

prăfuite. Nimeni nu făcea vreodată ceva ieşit din comun – aproape fiecare

zi era la fel. Poate de aceea toată lumea era atât de interesată de voi. Cât

ai stat acolo ai auzit tot felul de zvonuri care de care mai ciudate.

Unii spuneau că voi veţi readuce timpul în oraş. Parcă vezi ceasul mare din

mijlocul aşezării ale cărui ace se învârteau haotic in toate părţile. Ai

încercat să il repari la stăruinţele locuitorilor, dar nu ai putut face nimic.

Alţii credeau că sunteţi umbre – rude ale ielelor şi nu vă priveau cu ochi

buni. Spuneau că sunteţi blestemaţi şi că aduceţi cu voi nenorociri. Iar alţii

îşi aminteau de doi tineri ce locuiseră cândva acolo. Fuseseră izgoniţi şi

lăsaţi să moară la porţile oraşului. Se spune ca au avut suflete negre, erau

Page 41: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

nebuni. Se spune ca ei au furat timpul din oraş, de cand au fost goniţi plouă

şi fiecare zi e la fel.

Dar voi eraţi mai vii decât tot oraşul acela. Anii voştri erau tineri, iar

sufletele voastre cântau şi auzeau vântul.

Ce aţi fi putut voi face? Ce vină aţi putut avea voi?

Acea ultimă zi ţi-o aminteşti perfect. Ce zi infinită… Oraşul era o cuşcă, un

labirint nesfârşit unde sufletele, deşi împreună, nu se întâlneau nicicând. V-

aţi văzut amândoi zdrenţele tinereţii sfâşiate şi v-aţi mirat. Apoi într-un vals

nebun aţi fugit din oraş. Totul ardea, ceasul ardea, timpul ardea. O ultimă

ploaie de primăvară a sărutat incet oraşul, apoi a fost scrum. Parcă un

tunet din fundul pământului a înghiţit totul şi ploaia s-a oprit.

Ai văzut străzi în flăcări, fum, ai auzit ţipete înabuşite. Nici măcar nu aţi

încercat să salvaţi pe cineva. Simţeaţi că acesta trebuie să fie sfârşitul

oraşului, iar locuitorii erau parte din el. Oricum eraţi neputincioşi în faţa

flăcărilor.

Aţi plecat departe şi nu v-aţi uitat înapoi. V-aţi curăţat pielea şi oasele şi

mintea în adâncuri reci. Aţi stat cuminţi o eternitate îmbraţişaţi în apă şi în

vânt.

Page 42: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Pierdut

Bieţi nebuni fără cap aleargă disperaţi, cad în genunchi, îşi rup pielea si

le curge sânge. Vor să alunge singurătatea. Fiara cea mai temută ce

trăieşte în trupurile lor, hrănindu-se cu disperare şi lacrimi. Ar face orice, ar

fugi oriunde, dar singurătatea vine după ei ca o umbră.

Resemnarea mută îţi acoperă trupul ca o pătură imensă. Te înăbuşă. E

atât de mare şi de grea. Nu te poţi mişca.

Erai imbătat cu eros şi nu te puteai mişca. Era o bătălie, un război. Tu erai

victima şi tot tu erai şi ucigaşul.

Eşti închis într-o sală cu oglinzi, eşti un nebun ce mormaie minciuni şi

adevăruri. Îi acuzi, îi blestemi, dar poate nu e vina lor. Dacă ai putea să dai

pătura jos…

Eşti o cameră mică şi joasă cu pereţii strâmbi şi albaştri şi cu geamuri

mari si înalte prin care intră lumina lunii în nopţile călduţe de mai. Îţi

Page 43: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

ascunzi pereţii strâmbi de ochii lumii şi îi admiri în secret, poate că ţie îţi

plac.

Cerul era violet, atât de violet încât te dureau ochii când îl priveai şi totuşi

nu-ţi puteai lua ochii de la el. Ai înălţat mainile spre soare şi ai fi putut jura

că pătura disparuse.

Page 44: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Nemuritor si rece

A fost odată o epavă ruginită şi distrusă de timp. Zăcea nemişcată pe un

ţărm îngheţat. Asculta stâncile eterne cum vorbesc în somn şi ar fi vrut

macar odată să mai fie corabia din alte vremuri. În cabina prăfuită cu pereţi

mucegăiţi locuia un bătrân. Viaţa acestuia era una pe cât de liniştită, pe

atat de zbuciumată. O inimă avea şi o pierduse în oceane.

Cateodată, foarte rar, pleca în sat şi mai apoi în pădure. Nu vorbea

niciodată cu nimeni. Lumea îl considera nebun şi îl evita. Nimeni nu ştia ce

face în pădure şi nimeni nu îl întreba. Se întorcea pur şi simplu la barcă cu

un sac plin în spate. Cine şi-ar fi închipuit ce secrete ascundea bătrânul

acela ciudat?

Într-o seară fulgerele au acoperit cerul, iar norii au furat apusul. Bătrânul

s-a dus în cabină şi s-a aşezat pe un fotoliu peticit. Ca în fiecare seară a

închis ochii şi s-a lăsat adormit de glasurile mării.

Dansul stropilor de ploaie ridică corabia şi o aruncă în tumultul valurilor

înspumate. Aceasta o ia la goană printre stâncile adormite. Brusc, sufletul

Page 45: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

rătăcitor se trezeşte în mijlocul nemuririi. Se aruncă pentru a o mia oară în

portal şi incă odată pică de la înălţime.

Nebunul şi-a recuperat inima. Regi sunt şi cei fără coroană, iar teroarea

îngheaţă şi sângele celor cu inima mare.

Bătânul a ajuns lângă cuşca plină cu şoareci şi a văzut copiii lupilor

murmurând cântece în limba nopţii şi a lunii. Şi-a trecut degetele pe

pământul părăsit ce altă dată i-a alinat coastele şi tălpile. L-a cuprins o

nebunie haotică şi a dispărut printre trandafiri.

De atunci nimeni nu a mai ştiut nimic despre bătânul de la barcă.

Amintirile lumii despre el vor fi şterse pentru totdeauna.

Page 46: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Runaway

O să te părăsesc, vis alb. Aud vântul prin crengile ingheţate ale

copacilor. Mă cheamă. Vreau să îl simt intrându-mi prin piele.

Am fugit cu vântul. În faţa lui nimic nu mă putea opri. În acea zi toţi

demonii s-au ridicat la cer. Am fost liberă sa-mi iubesc pereţii strâmbi. Mi-

am acceptat oasele frânte şi pielea violet şi tălpile arse. Am crezut eternă o

agonie efemeră. Am simtit o plăcere nefireasca să alerg prin vânt. Am vrut

să imi las tulburarea să zboare.

Soarele meu a murit, nu a lăsat nicio lumină. Degetele mi s-au înfipt în

tâmple, goana nebuneasca a încetat. Am cazut la pământ respirând

sacadat. Marea era roşie, iar cerul era gri. Cum am putut crede ca aş putea

fugi de mine însămi?

Page 47: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 48: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Frig

Ne privim fără ochi în întuneric. Ne simţim fără gest sub lună. Trupurile

ne sunt lut, se modelează ca să ajungă un întreg în absenţă. Vom fi doua

aparate sacre şi concrete,dar fara sens unitar. Ţi-am fost cândva lumină, ţi-

am fost lună şi tu mi-ai fost soare.

Am în inimă un gol gigantic.În fiecare zi devine tot mai mare. În fiecare zi

parcă mă absoarbe şi nu mă pot împotrivi.

Privesc cuminte literele aldine ce îţi ies din gură ca ghimpii de pe ţărmul

mării – ghimpi ce-ţi coloreaza tălpile si tâmplele in culoarea singurătăţii. Ca

o ghilotină îmi frangi pielea moale şi pleci.

Risipeşte-ţi viaţa pe palmele mele reci. Ascultă şoaptele demonilor din

seara asta îngheţată. Vor şopti frig şi tăcere. E frig şi tu ştii că e frig.

Page 49: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 50: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

A fost odata o fata care credea

Atâta timp cât o să crezi în ceva, va exista.

Nu poţi ştii niciodată ce padure te va înghiţi, ce floare albastră îţi va fura

privirea nevolnică sau ce fiinţă degradată vei ajunge.

Ai putea să cauţi poarta dintre finit şi infinit, real şi ireal chiar în noaptea

asta. Aş putea crede că o să dispar. Nu voi arde, nu voi fugi – voi disparea.

Realitaţile noastre sunt diferite. Ce se va întampla atunci?

Atâtea cuvinte fară sens. Ne-am pierdut printre străini.

A fost odată o fată care credea că vântul îi va alunga tristeţea. Că-şi va lua

zmeul de mână şi va fugi-n lumină. Că va dansa cu tălpile goale pe

pamanutul muribund. Că va dansa cu ielele. Că se va pierde între nadir si

zenit. Că va fi un strop de ploaie impotriva tuturor.

Page 51: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 52: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Prea strain

Iubitule, eşti un trup din lut. Întunericul îţi face sufletul diform.

Pleacă şi găseşte-ţi chipul. Fugi de toamnă, de frunze moarte şi de ploaie.

Dacă te găsesc, pune-le pe toate în buzunar.

Mi-e frig. Trupul meu e un spital în

care vi când vrei, dar pe care îl

părăseşti mereu. Am văzut o mare

care cântă. O să dispar în ea.

Prea străine, realitatea ta mi-e haos.

Priveşti zdrenţele tinereţii mele

sfâşiate cu ochii orbi. De ce? De ce nu

îmi acoperi pielea rece cu suflarea ta?

Priveşte, un fluture fără o aripă

încearcă să zboare. Ce agonie

nebunească…

Page 53: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Ciob spart Nu vei mai fi niciodată la fel. Rugina ţi-a invadat obrajii, cioburi de

gheaţă ţi-au tăiat pielea, iar

golurile ţi-au invadat pieptul.

Ce poţi face? Încerci să scapi,

dar ştii că nu poţi trăi o

eternitate în perfecţiune. Vrei

fluturi în stomac, sufletul tău e

prea mare – nu mai încape în

trupul asta răvăşit.

Colorează-mi tăcerea în

albastrul venelor tale.

Păstrează-mă, ciob spart, între

costele-ţi dureroase. Ascunde-

ne departe, ascunde durerea.

În mintea ta nu sunt decât un

fluture alb care încearcă să

scape, doar o floare moartă.

Am obosit şi mi-e frig. Tăieturile mov-albăstrii au îngheţat, unde eşti? Îmi

poţi auzi tăcerea? Desenează-mi constelaţii pe pielea rece. Transformă-mi

buzele-n cenuşă fără viaţă. Nu te mai teme de gânduri ascunse, nu se vor

arăta niciodată. Nu încerca să mă înţelegi, demonii îţi vor năpusti pieptul.

Eşti sângele în venele mele. Eşti mirosul dinaintea ploii.

Page 54: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Lasa- ma sa fiu Trei luni au ales trei fraţi cu plumb în vene. Trei luni provoacă zbucium

în inimile întunecate. Dau lumină, simt lacrimi, oase frânte, ascultă rugi.

Rugi disperate, ignorate, împietrite, suflete vândute disperării.

Trei fraţi cu gheaţă-n inimi au cântat lunilor toată primăvară. Cuvintele

câştigă întotdeauna, dar ei ştiau că vor pierde. Vor pierde, vor fugi, vor

dispărea apoi vor arde, vor fi cenuşă, dar nu vor muri niciodată.

Vor fi vântul şi vor alina păduri, vor fi zbuciumul izvoarelor, vor fi trei fraţi

scrum vrăjiţi de lună. Vor fi trei suflete chinuite, negre, de gheaţă.

Vor privi lumina lunii din adâncuri reci. Sângele le va-ngheta în vene. Se

vor odihni pe veci în braţele valurilor. Sunt îngeri ai luminii, năluci ale

timpului, pierduţi în întuneric.

Du-te, alătură-te lor. O să scapi de privirea lumii ăsteia reci. O să-mi

părăseşti încă o dată venele. Cânta-mi agonia fără să oboseşti vreodată şi

lasă-mă să fiu eu măcar o clipă.

Lasă-ţi măştile oarbe, o să vezi ruinele. O să vezi totul distrus şi o să

preferi să-ţi îngheţi oasele-n adâncuri.

Page 55: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 56: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Zmeul de plumb

Un zmeu cu sufletul de plumb mi-a furat inima. Un zmeu cu trupul verde

a cântat cântecul meu, cântecul ascuns în inima pământului, în fiecare

literă scrisă pentru el.

Un zmeu cu ochii ca astrele m-a părăsit pe dealuri moarte. Mi-a-ngropat

inima departe şi a fugit în o sută de primăveri.

Toamna rece nu mă lasă. Îmi intră-n vene. Îmi intră-n ochi. Îmi intră-n

suflet. Tremurul mâinii lui mă caută. Îmi vrea ultima suflare. Îmi vrea

zbuciumul din gene. Îmi vrea smoala ascunsă-n vene.

Am rămas pe veci îngheţată, cu albastre flori de mai presărate-n locul

inimii. Mi-am aşteptat zmeul, dar nu mi-a adus niciodată inima de plumb

inapoi.

Page 57: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 58: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Fata verde cu parul padure

Fată verde, ai plâns atât de mult că arăţi ca o fată oarbă. Am privit zile-n

şir cum te contopeai cu copacii, în cele din urmă aţi devenit unul.

Fată verde, te-ai pierdut între cele patru zări, eşti răspântia lor. Eşti

mirosul cald ce zăboveşte în eter înaintea ploii.

Flori de mai albastre îţi caută părul verde. Şoapte stinghere îţi caută

buzele verzi. Unde vrea inima să te ducă?

Pădurea te vrea, fată verde. Îţi vrea sufletul şi trupul. Îţi vrea glasul şi

ecoul. Să nu fugi. Nu mai trebuie să te ascunzi de lume. Acum poţi fii ceea

ce eşti.

Fată verde, ce frumoasă eşti! Toate păsările cânta azi pentru tine. Uite, şi

stelele strălucesc pentru tine.

Închide ochii, fată verde. Acum poţi să dormi. Risipeşte-te în abis!

Page 59: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Tu nu eşti ca stâncile eterne din pământ, tu eşti că frunzişul pădurii,

toamna te risipeşte, te mistuie, eşti vulnerabilă, te cheamă pământul; iar

primăvara dansezi în ploaie şi râzi sub soare..

Asta eşti tu, fată verde, iar ăsta ţi-e destinul.

Eşti ultima fiica a lunii, dintre toate cea mai frumoasă.

Page 60: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Dansul Umbrelor

Umbre dansează în întuneric. M-am pierdut printre ele. Sunt toate

moarte şi nesperat de vi. Dansează împreună pe scena vieţii lor prăfuite.

Trăiesc cu toţii în trecut, iar eu m-am pierdut printre ele, m-am pierdut în

trecut.

Sunt doar martoră a faptelor întâmplate. Eu nu pot dansa încă. Eu nu pot

întrerupe povestea vieţii lor nesfârşite. Nu sunt încă o umbră.

Prin dans alungă demonii. Prin dans trăiesc şi reuşesc să fie ei înşişi, cu

riscul de a devenii nişte monştri.

Acest ritual mecanic, învechit şi mişcările sigure, lascive le dăruiesc

veşnicie. Şi-au risipit cândva adevărată viaţă, iar acum s-au transformat în

năluci ale timpului.

Nu pot pleca. Sunt blocată în iluzia lor. Cum aş putea părăsi o iluzie? Mă

atrage cu o muzică necunoscută. Totul pare desăvârşit, cu toţii par fericiţi.

Atât de fericiţi… Ştiu că nu e adevărat. Dar e prea mult. Urc pe scenă lor şi

rămân acolo o eternitate. Mă alătur dansului. Devin goală pe dinăuntru. Nu

Page 61: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

mai simt nimic. Nu mai sunt nimeni. Timpul îşi pierde încet clipa. Totul

devine rece. Atât de rece.

Brusc un ghimbe îmi înţeapă pielea. Curge sânge. Privesc absentă. Nu

simt durerea. Nu sunt o umbră. Nu asta îmi doresc. Părăsesc umbrele.

Alerg spre necunoscut mai repede decât am crezut vreodată că voi putea

alerga. Iluzia se îndepărtează. Nu mai vreau să dansez cu umbrele.

Page 62: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Abis

Oricât ai încerca, toţi te urăsc. Oricât te-ai strădui, nimeni nu te

cunoaşte. Stai cu ei, dar ura îţi muscă din degete, iar singurătatea îţi

îngheaţă oasele subţiri.

Unde o să găseşti pe cineva care te înţelege? Nu aici.

Te aşezi pe iarbă şi priveşti cerul. Eşti atât de obosit, atât de plin de vină

neînţeleasă. Stai întins pe iarbă veacuri la rândul, milenii întregi.

Îmbătrâneşti greoi. Ridurile îţi încarcă faţa şi mâinile. Nu îţi pasă. Apoi

mori şi renasti din propria cenuşă. Dar nu te ridici, rămâi acolo, ţi-e bine

aşa.

Te gândeşti la tot ce a fost înainte şi la tot ce va urma. Îţi aminteşti de

toate gândurile şi visele pierdute în foc. Nu credeai că le vei pierde

vreodată, dar erau deja pierdute- tu erai pierdut.

Ani la rândul ai zăcut în noroi, apoi în zăpadă, apoi te-ai topit la soare. Ai

căutat răspunsuri la întrebări, dar ai ajuns să pierzi întrebările.

Acum, după atâta timp, te ridici plin de riduri, cu oasele îngălbenite şi

sângele inegrit şi pleci să vezi lumea. Totul e schimbat. Începi să mergi şi te

simţi uşor ca o nălucă.

După atâta timp, feţe necunoscute au luat locul măştilor vechi.

Page 63: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Hoinăreşti prin locuri străine, pe străzi noi şi prin păduri pe care nu le-ai

mai văzut niciodată. Schimbarea nu te sperie, din contră, îţi oferă un vag

sentiment de siguranţă. Brusc te opreşti în faţa unui lac familiar. Îţi priveşti

mirat reflexia şi observi că nu eşti bătrân. Eşti acelaşi dintotdeauna.

Îţi dai seama că nimic nu s-a schimbat cu adevărat- în afara de tine.

Acum ai o pereche de ochi noi. Acum nu mai poţi vedea măşti, acum vezi

doar oameni.

Page 64: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Cuvinte din lemn

Fugi pe dealuri cu feţe schimonosite de durere, dealuri fără ochi. Oarbe.

Fugi prin păduri, rătăceşte-te. Asta vrei. Cazi. Închide ochii şi ascultă. Ai mai

făcut vreodată asta? Şi ce auzi? Auzi pădurea, îţi alină agonia cu glasul ei.

Nu te vei întoarce niciodată. Poţi fugi toată viaţa? Poţi încerca.

Or să înceteze să te mai urmărească vreodată? Străine, amintirile sunt

veşnice. O să le trăieşti în fiecare clipă a agoniei tale, dar acum ascultă.

Pădurea cântă pentru tine. Lasă ploaia să-ţi spele oasele frânte. O să te

înfunzi în noroi. O să îţi găseşti fericirea printre rădăcini umede şi reci. Apoi

o să ieşi noaptea, o să alergi cu lupii şi o să visezi cu luna. Dar nu înceta

niciodată să asculţi. Glasul pădurii te va ţine în viaţă, glasul pădurii te va

ajută să nu dispari.

Pădurea ştie că ai prefera să arzi decât să dispari puţin câte puţin.

Page 65: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 66: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Sticla

Inima-mi bate cu putere într-un colţ al camerei întunecate. Mirosul de

cerneală şi de frunze putrezite îmi face stomacul să se răzvrătească. În jurul

meu fotografiile arese pe margini danzeaza cu întunericul.

Doi ochi negri mă privesc din cel mai îndepărtat colţ. Doi ochi plini de

moarte. Îi pot auzi respiraţia greoaie, o pot simţi aproape de mine.

Câteodată mă ridic. Câteodată ies la lumina, dar omul cu ochii negri mă

urmăreşte peste tot.

Îl simt cum încearcă să îmi între în piele, îi simt inima bătând odată cu a

mea.

El e mirosul dinaintea ploii, e un înger cu aripi negre, un serafim al

întunericului.

În faţa lui mă simt de sticlă. Vede prin mine. Îmi ştie şi cel mai

neînsemnat gând. Îmi trăieşte şi cele mai monotone clipe. Îmi cunoaşte

fiecare secret.

Page 67: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Câteodată am impresia că vede prin ochii mei, că trăieşte prin sângele

meu, că zboară cu aripile mele.

Îmi trimite gânduri scrise pe cenuşă. Nu vrea să ne despărţim niciodată.

Nu mai vrea să fie singur. Nu mă lasă să ies afară, spune că oamenii sunt

prea răi. Spune că sunt demoni ce se vor hrăni cu visele pe care el le

cunoaşte atât de bine.

Totuşi ochii aceia negri mă privesc curioşi. Ce vor să afle de la mine? Ce

gând le e necunoscut?

– Ia-mi ochii ca să mă vezi mai bine. Ia-mi sângele ca să mă cunoşti mai

bine.

Dar el se pierde în tăcere. Nu îmi ia nimic. Pentru o clipă îi văd un zâmbet

trist pe chip şi omul cu ochii negri continuă să mă privesca pentru

totdeauna

Page 68: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Haos

Dacă te-aş întâlni cândva, poate ţi-aş lua cuvintele din aer şi le-aş

închide în temniţa inimii mele.

Dacă ţi-aş zării ochii cruzi ca iarba verde, poate ţi-aş fura un zâmbet

nesigur şi şoapte stinghere.

Dacă aş reuşi vreodată să-ţi văd sângele sufletului aş fugi cât mai departe

de tine. Poate că vei suferi, dar trebuie să înţelegi că tu nu m-ai putea iubi

niciodată. Tu nu eşti ca mine. Te rog doar să-mi săruţi ochii, să-i alini o

singură dată cu parfumul tău sălbatic.

Aş vrea să ştii că dacă aş putea vreodată dansa, aş dansa cu tine.

O să dansez pe o muzică doar de noi auzită. O să dansez cu tălpile goale

pe pământul ce arde de durerea despărţirii unor inimi ce nu au fost

niciodată împreună.

Page 69: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 70: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Luna Privesc fără glas spre alba nălucă a

nopţii. Parfumul de iasomie îmi învăluie

simţurile.

-Dă-mi ochi să văd şi urechi să aud.

-Dar ai. Caută-le.

-Sunt toate moarte, iar sufletul-mi

pâlpâie stingher.

Îi privesc chipul învăluit de stele. E ca

un craniu, dar nu chiar un craniu. E

vechi, mai vechi ca timpul însuşi şi mai

trist decât orice.

-Ce cauţi aici? Noaptea nu e pentru îngeri.

-Am pierdut cândva un vis aici, speram să-l pot regăsi.

-Pleacă, dacă l-ai pierdut aici nu-l poţi găsi.

Am crezut cândva că luna e amica visătorilor, am crezut că mi-e

întunecată alinare. Dar ce se pierde în întuneric rămâne în întuneric.

Page 71: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Marea

Am întrebat marea dacă a iubit

vreodată, dar nu mi-a răspuns. Valurile

înspumate mi-au şoptit să plec, să nu

aflu iubirea mării, să mă bucur de soare.

Am mai întrebat odată, şi marea mi-a

dezvăluit fiecare părticică a sufletului ei

îngheţat.

Atâtea oase-n adâncuri reci, atâţia

oameni care s-au iubit, atâtea apusuri şi

atâta viaţă. Ani la rândul marea a plâns

la răsărit şi la apus.

Câte vieţi a luat, câte vieţi a dat şi câte vieţi a iubit.

Şi marea e furioasă, şi marea e tristă, şi marea a iubit.

Page 72: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Momente

Un fluture din ceară îşi agită aripile de gheaţă într-un colţ obscur al

stomacului. Colecţionez momente ca acesta. În ultimul timp nu prea am

mai avut parte de ele.

Îmi place să le iau şi să le pun într-un fel de album. Sunt atât de fragile,

câteodată le scap din neatenţie. Unele se sparg în o mie de cioburi

îngheţate care inundă zarea şi se pierd în neant, dar altele îşi iau zborul,

plutesc cât mai departe de oameni şi de privirea mea.

De fiecare dată se întorc pe pământ sub formă de ploaie. Picăturile mici şi

reci au aparţinut cuiva odată, fiecare a fost trăită şi iubită. Fiecare are o

poveste proprie.

Intră în pământ şi trec în nefiinţă. Dar apoi? Nimeni nu ştie ce se întâmplă

cu ele. Poate că dispar sau poate că se ascund.

Oamenii uită momentele magice, atât de importante şi astfel fluturii

dispar.

Page 73: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 74: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Zbuciumul vantului de mai

Iubitule, am auzit c-ai învăţat să spui poveşti nescrise. Îmi spui, te rog,

povestea mea? Păsările călătoare mi-au şoptit poveşti morbide. Nu vreau

să le cred. Se poate oare să nu trăim în acelaşi întuneric? Se poate oare să

nu iubim aceiaşi noapte?

Şi mai spune-mi, de ce în loc de ochi am două anotimpuri? De ce în loc de

buze am zbuciumul vântului de mai? De ce în loc de călcâi îţi port sărutul

tainic? Şi mai ales, de ce eu nu iubesc?

Văd feţe triste, aud voci, cu toţii îmi cer ajutorul din toate cele patru zări,

şi totuşi tu nu îmi ceri nimic. Tu eşti liber, iubirea e-n sângele tău

amestecat cu gheaţă şi arsenic.

Ai fost cândva, acum nu mai exişti pentru nimeni altcineva. Ai plecat şi

nu-mi mai spui poveşti nescrise.

Page 75: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 76: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

O floare moarta apune primavara

In suflet port eternă rătăcire, în sânge plumb topit mă macină.

Smoală-n ochi apare odată cu luna. Ce fac? Ce caut? Ce gând îmi tremură

în suflet? Ce vise dau năvală-n noaptea rece?

Am întins mâna în tăcerea nopţii şi am rămas pe veci cu ea întinsă. Am

aşteptat să vină cineva, să văd lumina, am rămas cu aşteptarea.

Te-aş fi iubit cum iubeşte vântul crengile copacilor, cum iubeşte ploaia

florile albastre. Acum totul e agonie.

Acum îţi spun adio. Nu o să ne mai vedem niciodată. Eşti doar o floare

moartă. Doar un cântec al inimii mele, doar un vis din miez târziu de

noapte.

Page 77: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 78: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Etern strain

In boarea lucie a unei dimineţi toride, îţi îndrepţi privirea spre cer, spre

blocuri ude şi-nverzite de timp şi de atâta ploaie.

Durerea îţi chinuie sternul şi îţi îngreunează respiraţia. Cobori absent pe

scări şi te duci la plimbare. Parcul gol, innegrit şi plouat îţi şopteşte amar

gânduri şi vise. Începi să urli în plină stradă, nu te aude nimeni, începi să

alergi nebuneşte, şi tipi, şi plângi…dar ceilalţi ce fac? Se uită la tine cu o

resemnare apatică, cu umor chiar. Şi te ajută cineva? Nu, te lasă să te

chinui singur. Nimeni nu îţi oferă căldură sângelui sau.

Etern străin al gândurilor mele ce zăboveşte printre oase, cearceafuri

albe cu miros de primăvară te-nvaluie pe nesimţite, te duc pe-alai de vise

in edenul suferinţei şi te aruncă în răşină. Parfumuri serafice te-mbată, iar

demonii îţi intră-n piele.

“Dacă înebunesc mă mai iubeşti?” te-am întrebat cândva, şi nu ai

răspuns. Erai fericit pe atunci, sau credeai că eşti- trăiai în realitate. De

Page 79: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

atunci lucrurile s-au schimbat. Atunci nu mă înţelegeai, dar acum o faci.

Acum lumea ta te crede nebun doar pentru că ai părăsit-o.

Mai ai un ultim vis, un ultim strigăt către lume. Vrei să afle toţi că tu ai

fost iubit cândva, dar realitatea lor ţi-a furat iubirea. Nu mai poţi, ai strigat

prea mult, ai şoptit vise şi poveşti, ai cântat tristeţe şi ai urlat agonie.

Şi mai ai multe de spus, dar nu mai ai glas…

Ai rămas doar cu paturi

albe, curate, cu miros de

lavandă şi cu o încăpere

albă, glacială şi veşnic

nefamiliară.

Primăvara devine singura

ta alinare şi te pierzi în

parfumul ei.

Ai reuşit, eşti unul dintre

puţinii oameni fericiţi. Asta

sunt nebunii: veşnici

câştigători ai vieţii, spirite

adoratoare de iubire şi

fericire, ce le au pe

amândouă, dar le pierd şi le

caută toată viaţa.

Page 80: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Umbre

Când am închis ochii am putut vedea străzi în flăcări, fum, tumult şi

ţipete înăbuşite. Ţipetele veneau parcă de nicăieri, nu reuşeam să disting

niciun chip, doar umbre, doar cârpe inegrite şi nori de arsenic.

Apoi am văzut scrum, oase şi fum. Ce erau fiinţele acelea fără glas, fără

chip, învăluite în negru? Oare aşa voi ajunge? Voi fi înecată în arsenic, fără

vise şi fără chip?

În mijlocul oraşului este un cimitir din piatră. E greu să iubeşti ceva ce

poate fi atins de moarte aşa că oamenii au încercat să guste din eternitate.

Asta erau locuitorii oraşului: suflete ce nu puteau fi atinse de moarte. Au

crezut că veşnicia înseamnă putere, viaţă şi fericire, dar s-au înşelat.

Oamenii sunt meniţi să fie amintiri eterne, nu suflete eterne. Au ajuns cu

toţii pustii, goi şi mai morţi decât puteau fi vreodată înainte. Cum au ajuns

aici? Au fost dintotdeauna, dar vor să plece, mereu au vrut, nu sunt fericiţi,

nu pot şi nici nu vor să fie pentru că sunt prea singuri. Se urăsc unul pe

celelalt, dar au învăţat să trăiască împreună, în ură, tristeţe şi veşnică

cenuşă.

Sunt oameni ce au urat ceea ce au fost, oameni răi ce au suferit prea

mult. Oameni care au văzut partea întunecată a lunii, care au trăit în ea.

Page 81: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

De aici vin toate vocile necunoscute, voci ce crezi că îţi aparţin, dar nu

aparţin nimănui, au aparţinut cândva. De aici sunt şoaptele în miez de

noapte, şi visele tulburi, şi nopţile nedormite.

Şi ei încă mai iubesc, chiar dacă urăsc, încă iubesc. Întotdeauna o vor

face.

Întotdeauna vor spera la o viaţă nouă. Una foarte scurtă, dar fericită.

Page 82: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Plumb si iasomie

Picături de mare-n părul tău, pete de soare pe piept şi tristeţe-n ochii.

Sângele tău miroase diferit, miroase a primăvară şi a flori de mai albastre,

iar părul tău şopteşte vise şi poveşti. Pielea albă şi brăzdată de cicatrice

nevăzute mă învăluie cu un miros de iasomie. De obicei am grijă să nu mă

îndrăgostesc de clipe, dar seara aceea era învăluită de ceaţă, nu gândeam

raţional, totul era ca într-un vis. Valurile mării miroseau a plum şi a scrum,

iar pescaruşi dansau în vânt.

Totul era îndepărtat, extrinsec şi fragil. Oh, atât de fragil încât până şi cea

mai scurtă ploaie ar fi putut distruge totul.

Page 83: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 84: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Dark

Frimituri nocturne de viaţă pulsau în trupul meu învăluit de sânge. Am

ajuns într-o pădure, liniştea devenea cel mai lăuntric lucru din seara aceea.

Nu îmi auzeam nici măcar respiraţia. Vocile din capul meu tăceau şi ele.

Încă îţi mai simt mirosul crud invaluindu-mi părul. Avem aceleaşi dornite,

amândoi vrem să cunoaştem universul, să îl înţelegem, vrem să fim fericiţi,

să ne iubim, să ne chinuim, să ne devorăm.

Am ajuns aproape goală pe dinăuntru, nu mai sunt decât o grămadă de

oase, vene, o inima şi o jumătate prea mică de plămân. Dar tu ai ajuns

chair mai rău, nu mai eşti decât o umbră. Plângi toată ziua, visezi prea

departe, nu te mai recunoşti nici tu. Ai uitat de mine. Nici nu m-ai cunoscut

vreodată.

Page 85: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Un zgomot înfundat mi-a încurcat şirul gândurilor. Panica şi sudoarea mi-

au schimbat paloarea feţei. Totul e în întuneric, nu văd nimic, nu simt

nimic.

Page 86: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Esti din nou tu

Cel mai trist moment este acela când realizezi că te-ai pierdut. Eşti

spulberat în toate părţile şi nu poţi face nimic decât să cauţi şi să speri că

într-un final te vei găsi.

Dimineaţa găseşti o arteră micuţă pulsând sub primele raze ale soarelui şi

o iei. O bagi în buzunar şi simţi un nou început. Mai pe la amiază găseşti un

plămân îngropat adânc în nămol. Îl iei, îl cureţi cu grijă şi îl bagi şi pe el în

buzunar. Apoi le găseşti tot mai rar: jumătate de ficat aruncat în iarbă,

câteva vene înfundate prin nisip, oasele mâinii stângi răsfirate pe asfalt în

praf şi soare şi tot aşa. Piedicile nu întârzie nici ele, provocările devin din ce

în ce mai mari, durerea aproape te face să renunţi. Te îneci văzând cu ochii

în propria-ţi anvalansa de cuvinte. Totul e inecacios şi miroase a frunze

putrezite.

Page 87: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Încet-încet reuşeşti. Le aduni cu grijă pe toate şi le bagi în buzunarul

acum foarte mare şi plin de sânge uscat.

Totuşi îţi lipseşte ceva, nu îţi poţi aminti ce, dar continui să cauţi.

Disperat, furios, singur, fericit, trist şi din nou disperat nu ai linişte o clipă

până nu găseşti acel ceva ce îţi lipseşte.

Totul până într-o zi. Zorii dimineţii vin liniştiţi, aducând cu ei o zi

frumoasă.

Atârnată de o sârmă dintr-o curte oarecare, inima ta bate nebuneşte.

Niciodată nu ţi-ai închipuit că poate să bată atât de tare: o auzi chiar şi din

locul unde ai rămas pentru o clipă înmărmurit.

O iei, o cureţi de sângele ce curge şiroaie pe lângă ea şi o bagi în buzunar,

e prea mare, e foarte mare, gigantică chiar. Nu ai mai văzut niciodată o

inimă atât de mare.

Acum eşti în sfârşit complet, te simţi mai plin ca niciodată. Eşti din nou tu.

Page 88: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Utopie

Mi-am lăsat trupul efemer sărutat de vânt. Şoaptele adânci ale

pământului acopereau şirul gândurilor răvăşite. Soarele amiezii încălzea

trupul aşezat pe iarba moale.

Am închis ochii şi m-am gândit că plouă. Şi a plouat. Pământul ud şi rece

mi-a încărcat părul auriu.

Am închis ochii şi m-am gândit că ninge. Şi fulgi mici mi-au învăluit trupul,

iar gândurile-au inghetat pe rând.

Am închis ochii şi m-am gândit că o să mor. Şi când i-am deschis nimic nu

mai era la fel.

Razele aurii ale unei dimineţi toride îmi dezgheţau oasele albe şi

amorţite. Sufletul meu a luat-o razna într-o agonie a disperării fericite.

Page 89: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Auzeam, vedeam şi simţeam. Totul era nou şi vechi, strălucitor şi tainic.

Totul era etern, era cum trebuia să fie. Totul avea sens.

Am zburat mai sus de nori odată cu visele mele şi cu păsări sălbatice. Mi-

am aruncat oasele înfundate de tristeţe şi neputinţă în spumă albă a mării.

Le-am zdrobit de stânci şi le-am curăţat. Am fugit şi am lăsat totul în urmă.

Mi-am deschis ochii şi totul era lafel, dar totuşi diferit. Acum parcă

trandafirii sălbatici ce-mi încununau fruntea erau mai roşii şi miroseau

diferit.

Acum parcă sângele ce-mi curgea prin vene avea altă culoare.

Page 90: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Thoughts

Nu mă simt muritoare. Dacă aş înţelege universul, aş trăi veşnic. Oricât

aş încerca nu reuşesc, totul se pierde într-un abis negru plin de stele.

Triunghiuri şi cercuri, sfere, suflete şi plumb- totul e neclar. Totul pare

schimbător şi efemer.

Îmi trebuiesc alţi ochi. Cu unii noi, din frunze moarte, aş înţelege totul

mai bine. Printr-un geam curat de sticlă totul e mai clar decât printr-un zid.

Dar oare ce o să văd? O să văd vise şi o să ating fericirea? Sau o să mă

rătăcesc într-o gaură înfundată de disperare crudă? O să văd un câmp de

maci roşii şi o să aud şoapte translucide sau o să văd oase şi scrum?

Page 91: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 92: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Sirens and demons

Simfonia umbrelor fără glas trezeşte demonii din sălaşurile lor morbide

şi îi aruncă în spuma catargul putred în tăcerea nopţii, gonesc spre o

himeră şi formează poemul pe care mi l-ai scris într-o noapte de mai.

Cândva era scris în stele.

Acum totul doarme într-un somn plin de zbucium. Nălucile învăluite în alb

aleargă spre o noapte îndepărtată. Au pierdut-o odată cu cântecul

sirenelor. Visele nocturne întorc priviri şi tulbură ochi.

Glasurile sirenelor se aud pierdute în zare, doar câteva clipe, pentru

ultima dată.

Page 93: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Cândva am vrut să scriu o poveste despre ele, despre sirenele triste şi

frumoase. Tinere pentru eternitate, îşi alina dorurile în spumă îngheţată a

mării. Aduc vise şi adorm marinării. Ucid demoni pierduţi şi se hrănesc cu

seva lor neagră.

Corăbii negre-n fundul mării ascund sonatele acestor fiinţe ce visează

odată cu luna.

Page 94: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Sange Albastru

In partea întunecată a lunii oameni cu chipuri de înger îşi caută

fericirea. Prin vene le curge sânge albastru şi prin inimă le trec fiori.

Umbrele acestor suflete sfărâmate visează la trăiri eterne. Parfumuri

serafice şi maci roşii scaldă negrul îngheţat.

O clipă şi un vis al nopţii au răpit un înger corupt şi l-au inebunit. Ajuns în

prăpastie, îngerul s-a crezut etern, dar era efemer.

Începutul unui mare cântec se transformă atunci într-o gaură fără fund,

într-un vid. Sonatele sufletelui păşeau într-un dans al culorilor. O mâna s-a

întins spre cer şi a atins bolta. Un muritor a fost infinit. O ciocârlie a vestit

sfârşitul.

Ne-am aruncat într-un abis strălucitor din care nu am mai ieşit niciodată.

Umbre colorate se răsfrângeau asupra noastră în o mie de lumini diferite.

Tăcerea îşi cânta ultimul cântec.

Unde mergem? Spre stele…

Page 95: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 96: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Under the Moon

L: Vorbeşte mai încet. Luna cântă stelelor. Ce vrei?

T: Mi s-a făcut dor de mine. Vreau să-ţi vorbesc.

L: Unde ai fost atâta vreme?

T: Între şapte zări. M-am rătăcit.

L: Şi cum ai ajuns aici din nou?

T: Nu mai ştiu.

L: Ai ştiut vreodată?

T: Poate.

L: Vezi cerul?

T: Da.

L: Nu e decât o parte din el.

T: Dacă ai fi mai mare te-aş iubi.

L: Vrei să plecăm?

Page 97: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

T: Nu ştiu ce vreau. Ba ştiu, dar nu pot să-ţi spun.

L: Cum e între şapte zări?

T: E viaţa şi e moarte, raţiune şi delir, voci şi ecouri. Nu e mai nimic defapt.

Goliciune şi întrebări.

L: Ce culoare au ochii tăi? Nu-mi pot aminti.

T: Îşi caută culoarea încă.

L: Ai mei sunt negri ca noaptea.

T: De ce te chinui?

L: Nu mă chinui, aşa trăiesc eu.

T: Miroşi a trandafiri.

L: Ţi se pare.

T: Cum ar trebui să fie seara asta?

L: Bucurie respirată.

T: De ce nu e aşa?

L: Ba e. Uită-te la lună.

Page 98: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Picaturi de ploaie Eu nu mai am amintiri. Nu mai am trecut,nici viitor. Am doar prezent şi

încerc să mă bucur de el… sau poate nu. Iar el? El nu e trecut, nu e nici

viitor. E în pielea mea, în sângele meu. Nu e o amintire, nu e o nălucă

pierdută. Nu va dispărea niciodată. E ca mirosul dinaintea ploii. Dansează

în aer cu atâta uşurinţă, de parcă ar fi fost creat pentru asta. Dar nu a fost.

Atunci pentru ce? Nu ştiu. Poate pentru 7 secrete de sub 7 pereţi vopsiţi în

albastru şi galben. Poate pentru o iubire moartă pe care a visat-o într-o

noapte de mai pe când dormea sub un cireş înflorit. Pentru un zâmbet pe

care-l tot visează de atunci şi pentru un joc de litere, un cuvânt, două, o

propoziţie, nu mai mult; pe care să chinuie să şi le amintească de fiecare

dată când vine primăvara, dar pe care nu şi-l poate aminti.

Asta îl chinuie, asta aduce ploaia după dans. Asta îl ucide încet-încet. Şi

de fiecare dată când vine ploaia închide ochii şi nu mai aude nimic. Totul

devine negru şi nedefinit: locul, timpul şi raţionamentul dispar pentru o

perioadă.

Apoi se trezeşte sub cireşul înflorit, mereu înflorit, din fundul grădinii.

Priveşte spre cer. Pentru o clipă vede în zare un joc de litere, un cuvânt,

două, o propoziţie. Niciodată mai mult. Apoi uită şi vine din nou primăvara.

Page 99: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 100: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Mental *

Tencuieli morbide au căzut pe trupu-mi însângerat şi au scos la iveală un albastru lasciv. Îmi alergi prin venele arse ca o otravă, ca un cântec ucigaş ce se aude pierdut în zare, ca un ecou al trecutului singuratic şi mort.

Brusc, m-am ridicat călcând pe cioburi şi am pornit spre altă lume, spre altă viaţa. Nu am apucat să fac prea mulţi paşi că am auzit ceva strigandu-mă din spate. Mi-era frică să mă întorc sau să arunc o privire.

Lacrimi negre au început să pice din cer şi am luat-o la goană. Agonia era eternă. Glasurile din spate ajunseră în mintea mea atât de adânc încât şi acum cred că au fost acolo dintotdeauna. Sângele îmi pulsa în vene cu violentă, vocile se transformară într-un zumzăit nedefinit, dintr-o limbă moartă de milenii. Nu mai veneau din spate, erau în toate părţile. Mă aruncau într-o groapă fără fund…într-un abis negru şi înfundat, urât mirositor şi putred. Şi nu voiau să plece…Mă zvârcoleam pe jos urlând după ajutor dar nimeni nu voia să le alunge. Nimeni nu putea. Şi atunci te-am strigat. Am aruncat într-un nume toate visele, toată speranţă, toată ura şi toată iubirea.

Totuşi pentru o clipă am putut gândi lucid. Nu voiam să îmi intri în minte din nou, nu îmi doream deloc asta, dar aveam nevoie. O nevoie acută mirosind a disperare

Page 101: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

**

Brusc, m-am ridicat călcând pe cioburi şi am pornit spre altă lume, spre altă viaţa. Totul mirosea a trandafir şi a salcâm. Zarea era inundată în portocaliul unui cer nou.

Delirul raţiunii şi al clipelor de libertate m-au aruncat în efervescenţa paradisului pe care îl caut de la începutul timpului.

Page 102: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Peronul X

Iţi mai aminteşti de ziua aia când ne-am plimbat cu trenul? Păşeam

apăsat pe asfaltul peronului 7. Trenul prăfuit, gol de mulţi ani, s-a oprit

zgomotos în faţa noastră. Eu aveam părul negru şi lung, iar tu o poşeta

galbenă care stătea atârnată de umărul tău în lumina oarbă a răsăritului.

Ne-am urcat şi ne-am dus la locurile noastre. Trenul era luminos, pe scaune

era aşternută pudră de talc, iar controlorii şi valeţii erau cu toţii parcă din

aceiaşi familie: înalţi, uscăţivi şi palizi, cu toţii aveau aceleaşi haine prăfuite

din totdeauna şi acelaşi zâmbet rece, politicos şi oarecum uimit să vadă din

nou călători în trenul acesta nebăgat în seamă, aproape invizibil. După ce

ne-au văzut biletele s-au închis cu toţii, chicotind, într-o anexă îndepărtată

a trenului.

Parfumul de iasomie se amesteca cu altceva, putred şi umed. Geamurile

erau aburite aşa că ai scos o batistă dintr-unul din buzunare şi le-ai şters

cât să vedem cerul şi umbrele copacilor.

Curând am ajuns într-un tunel, întunericul a invadat trenul. M-ai strâns

de mâna şi am ştiut că ne apropiem. Un zâmbet nebunesc mi s-a aşternut

pe chip şi m-am ridicat. Am alergat până la uşa, trenul mai avea puţin şi

Page 103: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

ieşea din tunel. Am deschis uşa. Lumină din nou. Lacul imens se juca cu

razele soarelui în faţa noastră. De undeva din spate chicotelile se opriră, iar

paşi repezi se apropiau de noi. Am sărit fără să ne gândim de două ori

înainte. Rădeam ca nebunii în soare şi nu ne păsa de apa rece care ne

îngheţa oasele şi ne făcea să ne pierdem minţile încă odată.

Eram împreună şi atât conta. Lumea asta moartă voia să ne fure iubirea şi

noi nu am lăsat-o.

Page 104: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Kind of

Sunt în mijlocul nemuririi. Sunt un nor pe cerul azuriu. Sunt cântecul

dimineţilor târzii si tot odată glasul lor. Sunt o picătură de utopie. Sunt

otrava ce ţi-a intrat în sânge cândva şi de care nu vei mai scăpa niciodată.

Îţi aminteşti de mine? M-ai cunoscut cândva,înainte de nemurire, undeva

în abis. Mi-ai jurat iubire eternă şi mi-ai dăruit un trandafir vopsit în negru.

Cred că noi suntem nişte ciudaţi. Nimeni nu ne poate înţelege,

desigur,nici nu încearcă. Poate doar din cauza vârstei, noi suntem tineri şi

vom trăi pentru totdeauna, ei se vor ofili încet-încet. Noi suntem veşnici că

stâncile de pe malul Mării Negre, ei sunt trecători că frunzişul pădurii. Ei

cred că suntem prea tineri să gândim aşa şi să visăm la valurile mării. Dar

noi nu suntem că ei,niciodată nu vom fi.

Ei sunt morţi, noi suntem vi, întotdeauna vom fi. Fericirea e de

nepătruns, de aceea noi o vom avea din plin. Cele mai frumoase clipe sunt

cele pe care nu le-ai trăit încă, mereu îmi spun asta, trebuie să fie adevărat.

Page 105: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 106: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Morning skies

Mirosul agonic de dimineaţă târzie întărâtă ecourile nesfârşite ale

primăverii să o ia razna.Moleşeala nopţilor de nesomn îmi derutează

mintea.Casa fără tavan lasă razele aurii să pătrundă până la mine.Eu le

miros,le simt şi mă joc cu ele într-un joc nesfârşit al fericirii dăruite de acea

stare atât de apropiată de nebunie.Stau şi zâmbesc cerului cu ochii mai goi

ca niciodată,cu mintea plecată undeva departe,si el îmi răspunde

sfios.Parfumul efervescent al sufletului trezeşte în mine o durere ascunsă,

şi brusc, cerul se întuneca şi plouă.Picăturile reci îmi destrămă zidul format

şi căuta să distrugă fericirea oarbă care îmi acoperise privirea.M-am uitat

spre cer şi am simţit că e zi dar cerul era negru.Unde e dimineaţă mea?

Page 107: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 108: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Para- para- paradise

O umbră colorată a visului tomnatic mi s-a arătat odată-n somn.Ecoul

rozaliu al vieţilor trecute o luă la goană printre amintiri,un strop de fericire

s-a scurs leneş pe streaşina casei,un bulevard roşiatic explodă sângeros.O

viaţa sfărâmată se apleacă deaspura unei fanatani,punandu-şi o ultima

dorinţa – un ultim strigăt copleşitor către lună.

Eu eram o pasăre mică aruncată în lumea aceea visată de către

soarta.Cerul inorat îmi deruta calea şi îmi închidea orizonturile; vântul mă

arunca în tumultul fulgerelor firave.

Trebuia să ajung undeva ,dar nu mai găseam drumul ce trebuia să-l

urmez, ochii mi-erau înceţoşaţi iar puterea îmi slăbea.Eram rătăcită.

Muzica îmi răsună în minte tot mai încet,tot mai pierdut.Osteneala-mi

pătrunde în oase tot mai crunt.

U trup fragil căzu fără

speranţă pe gheaţa

rece,glacială. Suflă pentru

ultima dată…şi se trezi.

Page 109: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

A fost candva

*

A fost cândva un oraş în care ploua zi şi noapte. Ploua atât de mult încât

locuitorii nici nu-şi aminteau culoarea cerului senin şi mirosul străzilor

prăfuite. De altfel,nici nu erau mulţi locuitori, iar cei care erau stăteau mai

mult în case şi în cafelelele care se aflau la fiecare colţ de stradă.

Peste tot erau străzi negre, ude şi inegrite de vreme,singure şi uitate de

lume care nu aveau niciun rost. Nimic nu avea vreun rost în orăşelul acela

spălat de ploaie.

În centrul oraşului se afla un ceas inegrit şi ud de vreme. Era stricat

probabil: câteodată acele sale se învârteau haotic, în toate părţile,

câteodată nu mergea zile în şir. Totuşi nimeni nu îl băga în seamă şi

numanui nu i se părea ceva în neregulă cu asta.

Page 110: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Locuitorii se asemănau într-un fel oraşului lor. Cu toţii erau îmbrăcaţi în

negru şi gri, probail după o modă îngheţată în timp. Nimeni nu avea

prieteni, nimeni nu se îndrăgostea, nimeni nu se afirma. Totul era

monoton, negru şi plouat. Totul era calculat, cumpătat şi firesc. Pe nimeni

nu interesa nimic, de altfel nici nu avea ce să îi intereseze din moment ce

niciodată nu se întâmpla nimic.

**

O dimineaţă monotonă, o ploaie monotonă, un geam monoton, o lacrimă

monotonă. O exlozie monotonă de soare se răsfrânge asupra orăşelului

plouat. Mirosul de colb şi praf inundă zarea.

Oamenii miros a salcâm proaspăt tăiat şi a trandafiri. Rouă dimineţii

cheamă râsete de copii. Fericirea scăldă orăşelul care acum miroase a

soare, a oameni şi a viaţa.

Totul nu durează decât o clipă rătăcită prin infinit. O explozie aruncă

orăşelul cu toată puterea într-un abis perdut prin lumina. Trecutul se

amestecă cu prezentul,monotonia cu fericirea,iar mirosul de colb cu cel de

salcâm.

Page 111: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Page 112: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Plumb

Unde sunt oamenii aia fericiţi? Eu nu-i văd nicăieri. Peste tot ochii goi cu

minţi obosite şi triste. Peste tot chipuri negre .Alea albe unde sunt?

Poate se ascund de mine, asemenea unui cântec visat .Sau poate au fugit

astă toamnă odată cu păsările migratoare într-un tărâm numai de ei ştiut.

Ori au dispărut .Dacă eşti fericit dispari?

Şi ea? Ea de ce nu a plecat? Stă închisă în camera aia din fund. De obicei e

liniştită, dar aseară am auzit-o cântând la pian. Nu iese aproape niciodată

de acolo, doar câteodată, noaptea,când cerul e negru şi lună e mare. Iese şi

cântă cu lună. Cântă aşa frumos. E tristă probabil, altfel nu ar cântă aşa

frumos. Şi umbla hoinară alături de lună şi cântec până în zori. Apoi se urca

pe acoperiş şi vorbeşte cu ei, le şopteşte ceva. Îi îndeamnă să vină şi să

aducă lumina.

Page 113: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Am auzit că a învins moartea odată. Dar nu a fost chiar un trium, vezi, a

rămas tristă şi singuratică. Şi câteodată plânge. O aud noaptea suspinând

uşor.

Nu vorbeşte niciodată cu nimeni despre nimic. Nimeni nu ştie nici măcar

cum o cheamă…numai zvonuri. E atât de tânără, anii ei încă mai cântă şi

miros a trandafiri. Unii zic că stă aici din totdeauna, poate chiar de mai

devreme.

Eu nu cred. Dar tristeţea ei pare a fi veşnică.

Cred că doar aşteaptă primavara.

Page 114: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Lost inside Te simţi vlăguită,fără speranţă,fără viaţa.Lună albă şi moartă îţi

luminează buzele roşii şi faţa pală.Cine eşti?Ce eşti?Şi ce vrei?Nimeni nu

ştie.Câteodată nici tu.Eşti doar o fata cu ochii mari şi trişti.Şi ce vrei?Vrei

viaţa,vrei o pereche de ochi noi,vrei soare,dar pielea ta e prietenă cu

luna…şi soarele tău moare în fiecare zi.

Micile stele argintii îţi aduc sclipiri în umbra ochilor, şi încă odată te minţi

singură.Te amăgeşti.Aştepţi rouă dimineţii care de fiecare dată vine prea

târziu,prea rece şi prea puţină.

Page 115: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Nothing

Trupul şi sufletul meu sunt începutul unui mare cântec.Ochii-mi sunt

zbuciumul efemer al primăverii iar buzele două flori albastre purtate de

vântul leneş pe malul mării.Fericirea mea e mai veche decât tot universul

,mai veche decât tot ce a fost vreodată,chiar înaintea ei.Legenda spune că

în curând voi fi sfârşită.Nu voi mai simţi nimic.Tristeţea va pleca,fericirea

nu va mai veni,iar sufletu-mi va fi gol şi pustiu.Nu voi mai simţi nimic,voi

există pur şi simplu.Tăcerea-mi va acoperi glasul şi o nouă mască chipul.Şi

atunci voi şti,voi şti în sfârşit cine sunt.

Voi putea zbura deasupra unui nor singuratic si voi putea simti picaturile

reci si veninoase ale ploii muşcandu-mi din carne.

Page 116: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Etern

Cândva am auzit o poveste despre un înger care a căzut de pe o stea

tocmai pe pământ.

Frimiturile de speranţă se topeau,iar teamă de necunoscut i se aşezase

pe faţă că o mască de disperare.Părul lui era blond,dar încă îşi căuta

culoarea.Ochii albastri scânteiau într-un mod neobişnuit.S-a aşezat la un

colţ negru de stradă şi s-a uitat la stele.

Odată cu zorii a pornit în lume.A început să caute primăvara peste tot,dar

o pasăre migratoare cu ochii calzi i-a spus că e plecată.Nu se ştie sigur

unde,dar se zvoneşte că numai în copilărie o va putea găsi.

Apoi a văzut o stea căzătoare atât de frumoasă încât a rămas câteva clipe

fără grai.A păşit încet spre ea şi i-a jurat supunere eternă.În schimb,

această l-a învăţat un cântec.Zile în şir îngerul rătăcitor a cântat fără

oprire.Veneau oameni din toate cele 7 colturi ale lumii să îi asculte

glasul,dar toate au trecut şi îngerul a rămas din nou singur.Atunci a vrut să

Page 117: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

cunoască mai bine oamenii şi să se îndrăgostească .Uita că astfel îşi neagă

trecutul şi începutul.

Căci un înger trebuie să dăruiască aceasi iubire tuturor,în schimb

dragostea aceasta era diferită.Atât de diferită încât nici măcar îngerii nu o

puteau înţelege.Dar el era orbit de frumuseţile vieţii de muritor şi de

farmecul clipelor de agonie.Astfel a pornit în căutarea fructului oprit.

A căutat sub lună şi sub soare,în apă şi în aer,în oraşe şi în câmp dar peste

tot dăinuia aceasi linişte apatică şi goală.

Singurătatea îi apăsă umerii cu o putere colosală.Agonia simţurilor îl făcu

să cadă în frenezia unui vânt înşelător.Mii de gânduri i se învârteau prin

cap fără vreo direcţie anume,iar sângele se ingrea încet-încet.

Într-o noapte, un demon aruncat într-un univers greşit străbătea

singuratic şi temător pădurea tainică şi bântuită din care îngerul privea

stelele şi visa la etern.

Ochii întunecaţi priveau cu sete spre stele şi îşi amintea de clipele când

rătăcea printre ele.Cine era ea?Ce căuta aici?Încotro trebuie să o apuce?

Îngerul simţi covârşitoarea confuzie a feţei cu ochii negri şi s-a îndreptat

spre ea cu paşi mărunţi.

Brusc numic nu a mai contat.Doar ochii aceia blânzi care o priveau cu

lăcomie.Îşi lasă pielea albă în bătaia lunii şi o atinse pe cea rece a îngerului.

Totul era învăluit în ceaţă unei dimineţi târzii.Suflarea agonică îi răsfiră

părul şi îi treazea zbuciumul sângelui acum roşu şi pur.Razele soarelui

furaseră un sărut etern şi fugiră cu el departe,spre infinit.

Page 118: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Spring

Primăveri o sută aş vrea să am în suflet, da’ păcat de toamna rece care

nu mai pleacă. Am deschis uşa iar camera fu umplută de un aer

stătut.Lângă pragul uzat al uşii se afla un plic albastru.Pe el era scris

numele tău – ilizibil şi dezordonat.Nu voiai să îţi recunoască nimeni

fantomatica amprentă.Asta era al patrulea secret al nostru. Când l-am

deschis au ieşit patru anotimpuri.Am trecut prin fiecare cu fiori că prima

dată.Le-am simţit şi le-am iubit pe toate.Miresme neverosimile m-au

îmbătat,culori felurite m-au orbit,senzaţii trecătoare m-au învăluit.

Cântece ascunse în venele colorate ale primăverii mi-au umplut

mintea.Lacrimi căzute din ochii toamnei mi s-au scurs pe obraji.Dorurile

iernii mi-au îngheţat oasele sfărâmicioase şi reci iar melancolia verii mi-a

şoptit un cântec uitat de mult.

Ochii

sunt flori,

Iar buzele,

zbucium.

Page 119: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Burning desire

Totul începe cu un vis.Un vis stingher cu un miros

plăcut,nedefinit,înşelător.Îţi acoperă părul,faţa,gâtul şi încet-încet intra

înăuntru.Te îneci cu el-e puternic.Îţi revi dar nu uiţi niciodată aroma aceea

oarecare.Apoi îl laşi în pace şi îţi intra în oase.Te dor,devin albe şi

sfărâmicioase, apoi îţi invadează şi îţi otrăveşte fără milă sângele.Nu te mai

doare .Îngheţi ,uiţi de durere ,de fericire, de soare şi de lună, de oameni şi

de lume,de viaţa şi de moarte, de tine,de tot…

Şi devi brusc conştient de mirosul ăla profund,de doi ochi albaştrii şi de

durerea ascunsă a oaselor.Şi venele, altă dată colorate, devin reci şi arse.

Şi deschizi ochii si vezi ceva.Vezi viaţa.Nu îţi dai seamă ce este.Nu îţi

păsa.Îi închizi greoi şi leneş şi dormi.Acelaşi vis te chinuie că în fiecare

seara.

Iată şi o culoare,nu o vezi bine.A fugit prea repede.Unde ?În inima

probabil.

Pleci…undeva departe.Te rătăceşti.Apoi explodezi şi de transformi în

cenuşa.O bună bucată de timp nimeni nu o să-şi amintească de tine, de ce

ai fost şi de ce ai iubit vreodată.Şi atunci când ultimul fir de praf va fi uitat

de existenţă ta tristă şi arsă vei putea renaşte.În ce?Nimeni nu va ştii

vreodată.Căci ai ars.

Page 120: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

Ezoteric

Asta seara a-nceput să ningă, cu fiori mici ,albi şi reci.Iar tu visai la flori

de mai albastre.Zăpadă s-a aşternut cu repezime pe pământul aburind, iar

tu credeai că râzi în soare.Şi cerul s-a-negrit de tot , iar tu vorbeai încet cu

lună pală.Şi tremurând te-ai ridicat ,şi ai păşit pe lemnul tare cu ochii

redeschişi spre soare.

Un fior de sub pământ ,îngropat de veacuri , s-a retrezit cu ochii stinşi

spre a-ţi fură crezarea. Tu ai gonit cu ochii goi spre altă primăvară dar ai

căzut în iarna grea cu ochii-n flori albastre .Şi trupul ţi s-a dezgolit , şi

sângele-a dat năvală în tremurul iluziei vechi ce-a dăinuit cândva.

Ai privit cu ochii goi spre străzile pustii şi ai simţit apusul stins

acoperindu-ţi faţa.O lacrimă s-a scurs de undeva de sus, strigandu-ţi o

chemare,un cer violet s-a prăbuşit pe tine: ţi-a sfărâmat oasele reci şi ţi-a

simţit suflarea caldă.O ploaie rece s-a scăldat în al tău sânge şi ai privit o

Page 121: Starve the Ego, Feed the Soul

Innocent look Insane mind

clipă intragă spre stradă neagră şi pustie ,apoi ai reuşit să scapi, să laşi

sângele-n urmă.Te-ai ridicat şi ai fugit,te-ai aruncat în cântec.

Ai gonit cu aripi murdare,nergre şi reci spre un soare ce nu va străluci

niciodată.Un vânt rece şi crud te-a dărâmat şi te-a izbit de bolta , şi

îngheţat,cu visele atarnandu-ţi sfâşiate , ţi-ai continuat visul jumătate gol.O

sferă deformată te-a trezit şi te-a pus faţa în faţa cu iarnă…şi tu tot

primăvară ai văzut.

Ţi-a scăldat sângele în apa îngheţată a mării până a răsărit soarele.Razele

agonice ţi-au luminat zâmbetul şi ochii trişti.

Page 122: Starve the Ego, Feed the Soul
Page 123: Starve the Ego, Feed the Soul

Cuprins Ghost town of my heart .....................................................5 Stejarul şi sirenele din acvariu ............................................6 Last of the wilds .................................................................8 Labirinturi infinite ............................................................ 10 Collapsing universe .......................................................... 12 Melting ............................................................................ 14 Mamihlapinatapai............................................................ 16 Eva .................................................................................. 18 Fine mess......................................................................... 20 Catedrala Evei .................................................................. 22 Please, save me from my mind ......................................... 24 Delicate frost ................................................................... 26 Simte ............................................................................... 28 Everything I could never tell you ...................................... 30 Strange magic .................................................................. 32 Regele Stejar .................................................................... 34 Dacă te face mai puţin trist .............................................. 36 Insomnie cronică .............................................................. 38 Mormânt de flori ............................................................. 39 Pierdut ............................................................................ 42 Nemuritor şi rece ............................................................. 44 Runaway ......................................................................... 46 Frig .................................................................................. 48 A fost odată o fată care credea ......................................... 50 Prea străin ....................................................................... 52 Ciob spart ........................................................................ 53 Lasa-ma să fiu .................................................................. 54 Zmeul de plumb ............................................................... 56 Fată verde cu parul padure ............................................... 58 Dansul Umbrelor .............................................................. 60 Abis ................................................................................. 62

Page 124: Starve the Ego, Feed the Soul

Cuvinte din lemn .............................................................. 64 Sticlă ............................................................................... 66 Haos ................................................................................ 68 Luna ................................................................................ 70 Marea .............................................................................. 71 Momente ........................................................................ 72 Zbuciumul vântului de mai ............................................... 74 O floare moartă apune primăvara .................................... 76 Etern străin ...................................................................... 78 Umbre ............................................................................. 80 Plumb şi iasomie .............................................................. 82 Dark ................................................................................ 84 Eşti din nou tu .................................................................. 86 Utopie ............................................................................. 88 Thoughts ......................................................................... 90 Sirens and demons ........................................................... 92 Sânge Albastru ................................................................. 94 Under the Moon .............................................................. 96 Picături de ploaie ............................................................. 98 Mental........................................................................... 100 Peronul X ....................................................................... 102 Kind of ........................................................................... 104 Morning skies ................................................................ 106 Para-para-paradise ........................................................ 108 A fost candva ................................................................ 109 Plumb ........................................................................... 112 Lost inside ..................................................................... 114 Nothing ........................................................................ 115 Etern ............................................................................. 116 Spring ........................................................................... 118 Burning desire ............................................................... 119 Ezoteric ......................................................................... 120