DEZVOLTAREA PSIHICĂ LA COPIL, PREADOLESCENT ŞI ADOLESCENT

1. Consideraţii generale privind dezvoltarea psihică.2. Stadiile devoltării intelectuale la copil, preadolescent şi adolescent.

1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DEZVOLTAREA PSIHICĂ

• Dezvoltarea psihică reprezintă procesul care cuprinde totalitatea transformărilor psihice ireversibile, cu sens ascendent, care conducla schimbări cantitative şi calitative la nivelul structurilor psihocomportamentale.

• La om dezvoltarea psihică este un proces prin care se formează noi însuşiri şi structuri psihice funcţionale care diferenţiază comportamentele noi de cele anterioare şi care serveşte unei mai bune adaptări a omului la cerinţele şi solicitările lumii externe.

• Psihologia nu este o singură ştiinţă, ci un sistem de discipline care studiază sistemul psiho-comportamental uman.

• Psihologia vârstelor (psihologia dezvoltării sau “dezvoltare umană”) este o ramură a psihologiei care studiază particularităţile psihice ale fiecărei etape de vârstă, în relaţie cu factorii biologici şi sociali care le influenţează.

• Procesul dezvoltării are loc simultan pe trei planuri: în plan psihologic – dezvoltare psihică, în plan biologic – dezvoltare biologicăîn plan social – dezvoltare socială a personalităţii.

Această disciplină are două obiective principale: • • de a descrie modul în care se dezvoltă indivizii umani, cum se schimbă ei pe

parcursul vieţii; de a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii care determină aceste schimbări. (Seamon şi Kenrick, 1992, p. 378).

Psihologia vârstelor studiază evoluţia psihicului normal, sănătos. Problemele patologice sunt studiate de alte ramuri ale psihologiei, de ex.:

• psihopedagogia specială – studiază problemele psihologice şi pedagogice ale persoanelor nevăzătoare, hipoacuzice, retardate mental etc.;

• psihologia medicală - studiază problemele psihice ale bolnavului somatic etc.

Psihologia vârstelor are mai multe subramuri ca de ex. psihologia copilului, adolescentului, adultului, bătrânului (gerontopsihologia), psihologia sugarului, antepreşcolarului etc.

2. FACTORII DETERMINANŢI AI DEZVOLTĂRII PSIHOSOCIALE

a. CONCEPTELE DE ONTOGENEZĂ, CREŞTERE, MATURIZARE

b. Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială:• Ereditatea

c. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială:• factorii organici• factorii socioculturali

d. Relaţia dintre factorii intern şi externi

a. CONCEPTELE DE ONTOGENEZĂ, CREŞTERE, MATURIZARE

ONTOGENÉZĂ - Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – - reprezintă dezvoltarea individului din momentul concepţiei până la moarte (DEX). Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. Etimologic - fr. ontogénèse. În ontogeneză individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi social.

Dezvoltarea fizică este desemnată în general prin termenul de creştere (ex. creştere osoasă, musculară, ponderală etc.) (Golu, Zlate, Verza, 1993).

FILOGENÉZĂ - biol. 1. Proces de dezvoltare a vieții pe Pământ. 2) Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul acestui proces. Etimologie. fr. phylogenese.

Termenul „maturizare” are două sensuri: 1. ca proces de dezvoltare fizică şi psihomotorie din copilărie care se desfăşoară în aceeaşi ordine la toţi copiii, fiind influenţat preponderent de ereditate (A. Gesell, după Seamons şi Kenrick, 1992, p. 380). Ritmul dezvoltării depinde de factorii de mediu, dar ordinea nu se poate schimba.

Dezvoltarea locomoţiei se desfăşoară în următoarea ordine: 1. copilul stă pe şezut fiind sprijinit,2. stă pe şezut singur3. stă în picioare sprijinindu-se de obiecte4. merge cu ajutorul altei persoane5. stă singur în picioare6. merge singur (Arcan, Ciumăgeanu, 1980).

Dezvoltarea limbajului se produce în aceeaşi ordine la toţi copiii: 1. emitere de sunete2. emitere de sialbe3. emitere de silabe repetate4. imitarea de sunete5. înţelegerea cuvintelor auzite frecvent6. pronunţarea primelor cuvinte7. asocierea a două, iar apoi a trei cuvinte8. formarea primelor propoziţii.

Tot în acest sens spunem că prin maturizare copilul devine capabil să înveţe scris-cititul.

Mediul este necesar pentru însuşirea scris-cititului, dar copilul nu învaţă să scrie până când sistemul nervos nu a atins un anumit grad de maturizare.

2. prin maturizare înţelegem dezvoltarea bio-psiho-socială până la vârsta adultă. Etapa în care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeşte maturitate (din limba latină maturus = copt) (Golu, Zlate, Verza, 1993)

c. FACTORUL INTERN CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA PSIHOSOCIALĂ: EREDITATEA

Omul are 23 de perechi de cromozomi (46 total), împărţiţi in 8 seturi diferite după mărime și formă, 23 dintre ei provin de la mama iar ceilalţi 23 de la tată.

Un cromozom din fiecare pereche provine de la mamă şi celălalt de la tată. Fiecare cromozom este format dintr-o substanţă numită acid dezoxiribonucleic (ADN) care este alcătuit din 4 tipuri de nucleotide: guanină, timină, adenină, citozină. Pe cromozomi se află genele în care este înscris codul genetic care poartă informaţii privind dezvoltarea individului (Hayes şi Orrell, 1997).

23 PERECHI (46) DE CROMOZOMI:- 22 perechi se numesc autozomi şi conduc formarea organismului. - 2 cromozomi au rol în determinarea sexului. Aceştia se notează cu X şi Y. - Femeile au formula cromozomială 2 x 22 + XX iar bărbaţii 2 x 22 + XY.

Celulele sexuale : - ovulele X- spermatozoizii X sau Y.

Totalitatea predispoziţiilor transmise prin codul genetic formează genotipul. Potenţialităţile se transformă în trăsături fizice sau psihice reale în funcţie de condiţiile de mediu, adică se transformă în fenotip. Atunci când examinăm o persoană cunoaştem numai fenotipul său, genotipul nu. Genotipul poate fi doar dedus prin examinarea rudelor persoanei respective (mai ales prin examinarea părinţilor, fraţilor).

5. FACTORII EXTERNI CARE INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA PSIHOSOCIALĂ

a. FACTORI ORGANICI - influenţează în mod direct sănătatea copilului şi indirect dezvoltarea psihosocială. Aceşti factori pot acţiona înainte de naştere, în timpul naşterii sau după naştere.

a1) Factorii care acţionează înainte de naştere sunt în legătură cu sănătatea şi condiţiile de viaţă ale mamei: alimentaţia, consumul de alcool sau medicamente, fumatul, echilibrul emoţional, bolile de care suferă în timpul sarcinii. Rubeola este o boală eruptivă inofensivă, care se vindecă fără complicaţii în 3-4 zile. Dar dacă o femeie însărcinată se îmbolnăveşte de rubeolă, mai ales în primele două luni, copilul va prezenta diferite malformaţii la nivelul analizatorului vizual, auditiv, la nivelul inimii, poate deveni retardat mintal etc. Malformaţiile sau tulburările care se vor manifesta depind de luna de sarcină în care s-a îmbolnăvit femeia (Geormăneanu, 1978, p. 43). Consumul moderat de alcool duce la deficienţe în dezvoltare şi greutăţi la învăţare. Copiii născuţi de mame care au consumat mari cantităţi de alcool în timpul sarcinii au o înălţime mai mică decât copiii de aceeaşi vârstă, diferite malformaţii fizice (cap mai mic, creier insuficient dezvoltat) şi retardare mentală. Fumatul excesiv (un pachet sau mai mult pe zi) poate să determine întârziere în dezvoltarea intrauterină, prematuritate, convulsii.

Malnutriţia mamei poate determina încetinirea dezvoltării intrauterine, malformaţii, insuficienta dezvoltare a creierului, susceptibilitate crescută la boli (Seamon, Kenrick, 1992, p. 384).

a2) În timpul naşterii pot avea loc accidente cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra dezvoltării psihice. De exemplu în timpul unor naşteri foarte grele se pot produce hemoragii intracraniene care într-un procent ridicat (aproximativ 50% din cazuri) duc la deces. Dintre copiii rămaşi în viaţă mulţi prezintă sechele (paralizii, epilepsie, retardare mintală etc.) (Geormăneanu, 1978).

a3) După naştere dezvoltarea psihică poate fi afectată de diferiţi factori dintre care amintim: - bolile grave ale sistemului nervos (meningita, encefalita) care pot determina sechele neurologice (paralizii, epilepsie), tulburări intelectuale sau senzoriale (vizuale, auditive). Cu cât copilul este mai mic, cu atât sechelele sunt mai grave;- traumatismele cranio-cerebrale foarte grave – în special cele urmate de comă; acestea pot afecta dezvoltarea intelectuală şi comportamentală (copiii devin nervoşi labili afectiv, hiperkinetici); intoxicaţiile cu medicamente, alcool sau alte substanţe;- alimentaţia insuficientă sau incorectă, săracă în proteine (carne, lapte ouă). Copiii care nu primesc raţia necesară de proteine vor avea o dezvoltare intelectuală deficitară deoarece proteinele au un rol esenţial în sintetizarea unor substanţe (neurotransmiţători) cu rol în funcţionarea creierului (Lieury, 1996, p.152, Mironţov-Ţuculescu, Predescu, Oancea, 1986).

Factorii socio-culturali cu influenţă asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului sunt reprezentaţi de condiţiile economice şi culturale generale ale societăţii, mediul familial şi colectivităţile în care se încadrează copilul (creşa, căminul, grădiniţa, şcoala).

Mediul familial are o importanţă deosebit de mare pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. Au importanţă: structura familiei, nivelul intelectual, cultural, personalitatea şi sănătatea membrilor familiei, metodele educative utilizate ş.a.m.d. O importanţă deosebită o are relaţia afectivă dintre mamă şi copil, mai ales în primii ani de viaţă. Carenţele afective din această perioadă pot avea efecte negative asupra întregii vieţi a copilului.

Atitudinea educativă adoptată de părinţi în relaţiile cu copilul:Atitudine educativă protectoare: Copilul crescut într-un mediu educativ protector are tendinţa să devină pasiv, conformist, exagerat de autocontrolat, prudent, neîncrezător în sine, timid, politicos, serios şi cu o fire deschisă.Atitudine educativă democratică: copilul devine activ, are simţul realităţii, o fire deschisă, este comunicativ, serviabil, vioi, sociabil, sigur pe sine şi încrezător în alţii, puţin nepăsător.Atitudine educativă autocrată: copilul are tendinţa să devină reţinut, retras, tăcut, rigid, sobru, închis în sine, pesimist, anxios, fără încredere în sine.Atitudinea educativă indiferentă: copilul devine nonconformist, activ, neliniştit, instabil, impulsiv, uneori chiar agresiv, cu tensiuni interne şi conflicte emoţionale.

Educația: Colectivităţile în care se încadrează copilul au o influenţă deosebit de mare asupra dezvoltării psihosociale. Grădiniţa are o mare importanţă pentru pregătirea şcolarizării. Şcoala, pe lângă rolul de a transmite cunoştinţe şi a forma deprinderi, are şi rolul de a forma, de a modela personalitatea elevilor.

Intrebare: dezvoltarea individului depinde mai mult de ereditatea sa sau de influenţele externe (mediul în care trăieşte, educaţia pe care o primeşte)?. În această problemă s-au conturat trei poziţii.

1. Unii psihologi şi medici susţin că dezvoltarea individului este subordonată eredităţii. Dezvoltarea copilului este privită ca o desfăşurare în timp a programului conţinut în codul genetic. Influenţele mediului acţionează numai în limitele permise de echipamentul genetic. Asemenea concepţii, numite ineiste (de la cuvântul francez inné = înnăscut) sau nativiste, au fost susţinute de A. Gesell (autorul unui test mult utilizat pentru studiul psihomotricităţii) sau de Chomsky;

2. Alţii acordă o importanţă excesivă mediului. Încă din secolul al XVII-lea filosoful John Locke spunea că psihicul nou-născutului este o pagină albă (tabula rasa) pe care educaţia poate să înscrie orice. La începutul acestui secol John Watson – întemeietorul curentului behaviorist – susţinea că aplicând tehnici adecvate, orice se poate însuşi de oricine. Educaţia poate să facă din oricine orice, doctor sau avocat, cerşetor sau hoţ. Aceste teorii se numesc empiriste sau ambientaliste (Hayes şi Orrell, 1997). 3. Alţi psihologi, (H. Wallon, P. Osterrieth, A. Anastasi) au arătat că factorii ereditari şi de mediu interacţionează. Interacţiunea lor depinde de etapa de dezvoltare, cât şi de natura şi complexitatea proceselor psihice. În perioadele timpurii ale vieţii influenţa eredităţii este mai mare decât ulterior. În cazul funcţiilor psihice mai simple (senzaţii, percepţii) rolul eredităţii este mai mare (ex. sensibilitatea analizatorilor depinde mai mult de ereditate; influenţa mediului, a educaţiei este mai mică). Funcţiile psihice complexe (inteligenţa, memoria, voinţa) au o bază ereditară fără de care nu se pot forma, dar nivelul până la care se dezvoltă depind într-o măsură mai mare de mediul social decât de ereditate.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE DEZVOLTARE PSIHICĂ

1. Este un proces adaptativ[1];2. Este un proces neliniar[2];3. Este un proces determinat de mai mulţi factori[3];4. Este un proces care se conduce după principiul transformării influenţelor, cerinţelor, determinărilor externe în cerin ţ e ș i nevoi proprii de dezvoltare a persoanei, adică în autodeterminări.

[1] În sensul că ea serveşte unei mai bune adaptări a omului la cerinţele şi solicitările lumii externe.[2] Nu se realizează doar prin modificări, progrese şi evoluţii continue, sau prin simple cumulări cantitative treptate, dimpotrivă, pe parcursul dezvoltării psihice perioadele de progres pot alterna cu perioade de stagnare, de echilibru sau chiar cu regrese.[3] Factorii ereditari/genetici, factorii de mediu, factorul familial, factorul social, factorul cultural, factorii economici, factorii educaţionali – educaţia şi autoeducaţia – Rezultă că ereditatea, mediul şi educaţia sunt factorii determinanţi ai dezvoltării psihice.

Dacă la vârste mai mici de dezvoltare psihică predominante sunt influenţele externe venite din partea familiei, şcolii, societăţii, treptat acestea vor fi asimilate/interiorizate de către individ transformate în cerinţe şi nevoi proprii de dezvoltare[1].

5. Este un proces stadial[2]; În funcţie de perspectiva de studiere a dezvoltării psihice distingem două tipuri de studii de dezvoltare:

- studii psihogenetice[3];- studii psihodinamice[4].

Stadiile psihogenetice se referă la modul de formare şi dezvoltare a unui anumit tip de proces psihic. Ele caracterizează dezvoltarea psihică din punct de vedere genetico[5]-longitudinal.Stadiile psihodinamice caracterizează dezvoltarea psihică din punct de vedere transversal.

[1] Exemplu: educaţia prin interiorizare se transformă în autoeducaţie.[2] Presupune o succesiune de stadii de dezvoltare a căror ordine este constantă.[3] Verticală.[4] Stadii de vârstă – orizontală.[5] Exemplu: stadiile dezvoltării intelectuale, dezvoltării morale, dezvoltării relaţiilor emotive.

PARTICULARITĂŢI ALE ÎNVĂŢĂRII SPECIFICE VÂRSTELOR ŞCOLARE

1. Conceptul de stadiu de dezvoltare. Stadii şi substadii ale dezvoltării psihice2. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea cognitivă (J. Piaget) 3. Particularităţi ale dezvoltării prin raportare la dezvoltarea morală (L. Kohlberg) 4. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea psihosocială (E. Erikson)

1. Conceptul de stadiu de dezvoltare. Stadii şi substadii ale dezvoltării psihice

Dezvoltarea reprezintă ansamblul schimbărilor sistematice care au loc în plan fizic sau psihic şi care vizează o adaptare cât mai bună la realitate a persoanei .

Caracterul discontinuu surprinde faptul că dezvoltarea are loc în salturiFiecare pas care se face în dezvoltare este diferit de cel făcut anterior. Stadialitatea psihică este un rezultat teoretic ce este direct determinat de caracterul discontinuu al dezvoltării.

Pornind de la perspectiva discontinuă asupra dezvoltării, s-a putut realiza o reprezentare grafică asupra procesului de dezvoltare care ar putea fi imaginat ca un segment de dreaptă care are drept limite cele două capete ale dezvoltării ontogenetice (naşterea şi moartea) iar intervalul dintre cele două capete ale segmentului este la rândul său împărţit în subsegmente – stadiile de dezvoltare.

Stadiul de dezvoltare este o perioadă distinctă dintr-o secvenţă de dezvoltare mai largă („decupaj din dezvoltare”), o perioada caracterizată printr-un set particular de abilităţi, motive, comportamente sau emoţii care formează împreună o structură coerentă.

Reprezentarea stadialităţii psihice

Stadializare a dezvoltării propusă de psihologul român A. Chircev:

Salt calitativ

Acumulări cantitative

Stadiu de dezvoltare

Periodizarea dezvoltării:1. perioada prenatală (concepţie-naştere)2. perioada sugarului (0- 12/14 luni)3. perioada antepreşcolară (1 – 3 ani)4. perioada preşcolară (3 – 6/7 ani)5. vârsta şcolară mică (6/7 – 11 ani)6. vârsta şcolară mijlocie/pubertatea (11 – 15 ani)7. vârsta şcolară mare/adolescenţa (15 – 18 ani)8. adultul tânăr (20 – 40 ani, cu adolescenţa întârziată/postadolescenţa – 20 –

25 ani)9. adultul matur (40 – 65 ani)10. perioada vârstei a treia (peste 65 de ani)

2. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea cognitivă (J. Piaget) Primele cercetări sistematice asupra dezvoltării intelectului copilului au fost

realizate de J. Piaget, reprezentantul Şcolii de la Geneva, institut recunoscut pentru meritele cercetărilor în domenii interdisciplinare. Dezvoltarea cognitivă, având în centrul ei gândirea, se caracterizează prin salturi calitative sistematice, care duc spre tabloul final al inteligenţei tipic umane.

Cercetările efectuate de J. Piaget au demonstrat succesiunea a patru stadii:

1. Inteligenţa senzoriomotorie (0-2 ani)2. Stadiul preoperaţional(2-6/7 ani)2.1. Substadiul gândirii simbolice (2-4 ani) 2.2. Substadiul gândirii preoperatorii (4-6/7ani)3. Stadiul operaţiilor concrete (7/8 – 11/12 ani)4. Stadiul operaţiilor formale (11/12 –18 ani sau niciodată)

1. Inteligenţa senzoriomotorie (0-2 ani)Conform teoriei lui Piaget asupra inteligenţei senzoriomotorii copilul de 0-2 ani gândeşte prin intermediul percepţiilor senzoriale şi al acţiunilor motorii efectuând anumite operaţii practice cu obiectele pe care le explorează.

J. Piaget a numit această activitate „inteligenţă senzoriomotorie”. Astfel, înainte de gândirea – reflexie (exprimată prin limbaj) la copil apare în primii 2 ani o inteligenţă practică. Inteligenţa senzoriomotorie este alcătuită doar din algoritmi simpli ce au un segment senzorial (declanşator) şi unul motric de răspuns. Aceşti algoritmi poată numele de scheme şi au proprietatea de a se transfera la realităţi diferite.

De exemplu căutarea, găsirea şi apucarea unui obiect se desfăşoară conform unor algoritmi – scheme senzoriomotorii încorporate.

J. Piaget consideră că inteligenţa senzoriomotorie se dezvoltă prin intermediul a două procese complementare:

1. asimilarea, care constă în interpretarea noilor experienţe în termenii schemelor deja existente; Exemplu:

- copilul numeşte calul pe care îl vede pentru prima dată câine deoarece este singura denumire pe care o deţine pentru animalele cu patru picioare;

- copilul care exersează reflexul suptului asupra oricărui obiect cu care vine în contact.2. acomodarea, care constă în modificarea schemelor existente pentru a se potrivi noilor experienţe. Exemplu:

- copilul atribuie corect numele animalului, învăţându-l;- copilul alege pentru a exersa reflexul suptului anumite obiecte (acadeaua dar nu

şi mingea).,

Din interferenţa celor două procese apar noi scheme care dirijează copilul către reprezentarea simbolică a obiectelor şi activităţilor.

2. Stadiul preoperaţional(2-6/7 ani)Specificul acestui stadiu constă în faptul că gândirea copilului are un caracter

prelogic (sensul cuvântului preoperaţional se referă la faptul că operaţiile gândirii nu sunt încă suficient de funcţionale). Astfel se explică specificul contradictoriu al gândirii sale (ex. Am fost la cumpărături… mâine, Mama, cine s-a născut primul, tu sau eu?)

2.1. Substadiul gândirii simbolice (2-4 ani) este primul substadiu al dezvoltării gândirii pe care îl parcurge preşcolarul şi în cadrul căruia gândirea are o configuraţie specifică. Simbolurile sunt cuvinte, obiecte sau comportamente care înlocuiesc altceva. Ele iau aceste valori nu datorită unor proprietăţi intrinseci ci datorită intenţiilor pe care le au cei care le utilizează. Exemplu:

nu există nici o asemănare fizică între un băţ şi un cal şi cu toate acestea nimic nu-l împiedică pe copil să folosească băţul ca înlocuitor (simbol) al calului şi aceasta datorită dorinţei (intenţiei) de a se juca.

• Gândirea simbolică presupune abilitatea pe care o dobândeşte copilul după vârsta de 2 ani de a utiliza simboluri, de a gândi făcând un obiect sau o acţiune să reprezinte alt obiect sau acţiune.

• Cuvintele sunt principalele simboluri cu care copilul învaţă să înlocuiască obiectele, însă el devine foarte creativ în joc, având capacitatea de a descoperi simboluri neaşteptate pentru lucruri neaşteptate.

• Simbolul cel mai important utilizat acum este cuvântul, cu ajutorul căruia copilul are posibilitatea de a reprezenta atât obiecte, cât şi acţiuni.

2.2. Substadiul gândirii preoperatorii este cel de al doilea substadiu al gândirii pe care îl parcurge copilul în perioada preşcolară.

În această etapă gândirea este o gândire intuitivă deoarece înţelegerea de către copil a fenomenelor este centrată pe aspectul perceptual cel mai evident – modul în care apar lucrurile (aparenţa). La această vârstă copilul este tentat să gândească ceea ce vede (gândirea lui este intuitivă întrucât tinde să se lase amăgit de aparenţe, de ceea ce îl lasă să cunoască organele sale de simţ, fără a mai prelucra intern).

3. Stadiul operaţiilor concrete (7/8 – 11/12 ani)Conform teoriei piagetiene, gândirea şcolarului mic se situează în stadiul

operaţiilor concrete, stadiu caracterizat prin începutul structurării logice a gândirii. Acest lucru se datorează organizării inteligenţei pe baza operaţiilor gândirii (comparaţia, analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea). Ce caracterizează acest prim stadiu logic este faptul că operaţiile mentale rămân dependente de conţinutul pe care îl pot prelucra: materialul concret. Acest lucru îl determină pe copil să realizeze cu succes acele operaţii care pot fi însoţite de acţiuni concrete cu obiectele şi să eşueze în ceea ce priveşte operaţiile care nu se desfăşoară în plan concret. Copilul va putea să opereze cu succes în planul logic al comparaţiei, analizei şi sintezei, dar va face erori în planul generalizării şi abstractizării.

4. Stadiul operaţiilor formale (11/12 –18 ani sau niciodată)

Dacă în etapa anterioară gândirea avea un caracter concret, acum apare posibilitatea de a gândi abstract şi general, detaşat de realitatea imediată şi de formele concrete şi particulare.

Pe această bază se dezvoltă raţionamentul şi stocarea informaţiei cu ajutorul conceptelor abstracte şi al legităţilor. Raţionamentul se desprinde de material, de concret şi operează la nivelul abstracţiunilor.

Idealismul adolescentin se bazează pe tendinţa de a opera în planul posibilului, uneori uitându-se drumul înapoi, către real (ceea ce explică atitudinea de dezamăgire a adolescentului faţă de lumea adulţilor).

Conform teoriei lui J. Piaget gândirea puberului şi adolescentului se situează în limitele stadiului operaţiilor formale.

Acestea au la bază posibilităţi deschise de raţionament de tip experimental. Acest tip de raţionament, odată format, permite, în afara oricărei învăţări şcolare explicite, reconstrucţia unor categorii (timp, spaţiu, viteză, volum) care în perioada anterioară au avut alte cadre de referinţă şi construcţia unora noi (hazard, materie, energie, informaţie). Astfel, logica adolescentului, aflată în prelungirea şi pe baza logicii concrete (specifică perioadelor anterioare), realizează nu numai lărgirea domeniului dincolo de caracterul concret al gândirii, ci şi o integrare a operaţiilor mentale în noi sisteme.

3. Particularităţi ale dezvoltării prin raportare la dezvoltarea morală (L. Kohlberg) Dezvoltarea cognitivă a copilului este strâns legată de capacitatea sa de a judeca

în plan moral. El consideră că gândirea morală a copilului este heteronomă într-o primă etapa (preia reguli, norme, valori din mediu fără a le trece printr-o analiză internă proprie). Odată cu dezvoltarea capacităţii cognitive, ea devine din ce în ce mai autonomă (caracterizată prin formarea şi interiorizarea propriului sistem de valori şi principii morale).

Într-o primă fază aceasta este heteronomă (preia norme, reguli, interdicţii, valori) din anturajul imediat, fiind neselectivă, nesituativă, rigidă, vizând doar fapta nu şi motivaţia. Apoi ea devine autonomă prin interiorizarea şi implicarea propriului sistem valoric în actul de judecare. Distincţia heteronom-autonom în judecata morală şi implicaţiile sale evidente în conduita morală îi aparţine cercetătorului american L. Kohlberg. Aceste cercetări i-au permis psihologului amintit să identifice trei niveluri mari ale evoluţiei judecăţii morale în funcţie de impactul intercultural asupra acestei categorii de vârstă. Acest model teoretic prezintă şase stadii ale genezei raţionamentului moral:

1. NIVELUL PREMORAL SAU PRECONVENȚIONAL (4-10 ani), unde standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectivă binară: bun/rău, are dreptate/se înşeală, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate după consecinţele lor şi în mai mică măsură prin prisma cauzalităţii. Acest nivel presupune următoarele subniveluri:a) al moralităţii ascultării, în care pedeapsa şi recompensa sunt criterii foarte puternice, iar evitarea pedepsei şi supunerea la normă apar ca avantaje personale imediate

b) al moralităţii hedonismului instrumental naiv, unde conformarea la normă este sursă de beneficii şi, ca atare, trebuie realizate pentru că fiind recompensată poate fi şi plăcută în consecinţele sale;

2. NIVELUL MORALITĂŢII CONVENŢIONALITĂŢII MORALE (10-13 ANI); este nivelul conformării la normele exterioare şi al jucării rolului de copil aşa cum

este acesta cerut de universul familiei şi de alte grupuri de apartenenţă; conformarea are la bază plăcerea de a i se recunoaşte purtarea, de a avea un statut „bun”, deci de a fi apreciat. La nivelul acestei moralităţi se desprinde:

a) moralitatea bunelor relaţii; copilul respectă norma din dorinţa de a fi recunoscut ca un băiat „bun” sau o fată „bună”; totodată, începe să se prefigureze judecarea faptelor după intenţia lor şi nu numai după consecinţe;

b) moralitatea legii şi ordinii, unde respectarea autorităţii, a normelor şi a legilor se realizează ca necesitate ce reglementează conduita tuturor, fapt care acţionează şi în beneficiul personal;

3. NIVELUL AUTONOMIEI MORALE SAU AL INTERIORIZĂRII ŞI ACCEPTĂRII PERSONALE A PRINCIPIILOR MORALE (după 13 ani, la tinereţe sau niciodată). Şi acest nivel al acceptării normelor cunoaşte mai multe subniveluri şi particularităţi ale moralităţii desprinzându-se în acest sens:

a) moralitatea contractuală, caracterizată prin acceptarea democratică a legii şi a înţelegerii standardelor morale ca rezultat al unei decizii mutuale; legile nu sunt intangibile şi pot fi schimbate pe considerente raţionale;

b) moralitatea principiilor individuale de conduită; se cristalizează propriul sistem de valori prin semnificaţiile personale acordate conceptelor de justiţie, reciprocitate, egalitate, demnitate; judecarea de sine este percepută ca a fi mai puternică decât cea care vine din exterior.

Continuatorul lui J. Piaget în studiul judecăţii morale a fost L. Kohlberg. Acesta a identificat trei niveluri de evoluţie a judecăţii morale, fiecare cuprinzând două niveluri distincte:

Nivel/stadii Specificul stadiului Natura stadiuluiI. Nivelul preconvenţional (4-8/10 ani)

1. heteronomia morală 2. hedonismul

instrumental primar

Etica pedepsei şi obedienţeiEtica pieţei şi a schimbului

Este bine dacă sunt urmate regulile impuse de cineva, se poate face tot ceea ce nu este urmat de o pedeapsă.Este bine ceea ce este agreat de cineva care imparte favoruri (loialitate pe termen scurt).

II. Nivelul convenţional (8/10-13 ani)

1. conformismul interpersonal

2. orientarea determinată de sistemul social

Etica părerii celorlalţiEtica legii şi ordinii impuse de sistemul social

Este bine ceea ce aduce aprobarea din partea grupului de apartenenţă (prieteni, colegi).Este bine ceea ce se conformează obiceiurilor, regulilor şi autorităţilor.

III. Nivelul postconvenţional (după 13 ani sau niciodată)

1. stadiul contractului social

Etica contractului social şi a drepturilor individualeEtica propriilor principii alese şi

Este bine ceea ce se conformează procedurilor existente, scopul fiind acela de a evita problemele sociale,

2. stadiul moralităţii autonome

interiorizate dezordinea.Este bine ceea ce este conform principiilor morale generale interiorizate.

4. Particularităţi ale învăţării prin raportare la dezvoltarea psihosocială (E. Erikson)

Teza centrală a teoriei lui E. Erickson este că fiecare individ îşi dezvoltă abilităţi de relaţionare socială pe tot parcursul existenţei. Însă fiecare etapă este deschisă unei noi achiziţii prin intermediul unei crize de dezvoltare pe care persoana o trăieşte. Soluţionarea crizei se poate realiza fie pozitiv, fie negativ, urmând ca respectiva achiziţie să marcheze viaţa socială a persoanei pe parcursul întregii sale existenţe ulterioare.

Dezvoltarea psihosocială (E. Erikson)

Stadiul Principala achiziţie(variantele extreme)

Factorii sociali determinanţi

Corolarulaxiologic

1.infantil (0-1 ani) Încredere v. Neîncredere

Mama/substitutul matern

Speranţa

2.copilărie mică (1-3 ani)

Autonomie v. Dependenţă

Părinţii Voinţa

3copilărie mijlocie(3-6 ani)

Iniţiativă / v. Retragere, Vinovăţie

Mediul familial Finalitatea acţiunii

4.copilărie mare (6-12 ani)

Sârguinţă, eficienţă v. Inferioritate

Şcoala şi grupul de joacă

Competenţa

5. adolescenţă (12-8/20ani)

Identitate v. Confuzie

Modelele şi covârstnicii

Unitatea

6.tânărul adult(20-30/35 ani)

Intimitate v.Izolare

Prietenii, relaţia de cuplu

Mutualitatea afectivă

7. adultul (35ani– 0/60 ani)

Realizare v.Rutină

Familia şi profesiaResponsabilitatea, devoţiunea

8. bătrâneţea (peste 60 ani )

Integritate v.Disperare

Pensionarea, apusul vieţii

Înţelepciunea

STADIILE IMPLICATE ÎN CICLURILE VIEŢII ŞI ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE (PERIODIZAREA VÂRSTELOR)

Ciclul vieţii

Caracteristici fundamentale

Substadiile implicate

Caracteristicile privind modificarea

Prenatal(9 luni)

Formareaorganismului. Naşterea

-perioada embrionară;-perioada fetală precoce-perioada fetală tardivă

Cel mai intens ritm de creştere

Copilăria şipubertatea, inclusiv adolescenţa (0-20 ani)

Însuşirea (învăţarea)

conduitelor decreştere,

autonomia, autoservirea, auto- controlul, învăţarea, însuşirea de strategiide instruire şi auto-instruirea, socializarea conduitei, integrarea familială, şcolară, socială, subidentităţile socio-culturale, familială şi şcolară

-Primul an de viaţă;-Prima copilărie (perioada antepreşcolară 1-3 ani);-A doua copilărie (perioada preşcolară 3-6 ani); -A treia copilărie (perioadaşcolară mică 6-10 ani);-Pubertatea (10-14 ani);-Adolescenţa (14-20 ani);-Adolescenţa prelungită (20-24 ani)

Ritm foarte intens de creştere staturală şi ponderală în primul an, ritmul creşte treptat cu un puseu în perioada preşcolară si altul în perioada pubertăţii.La 24 de ani creşterea staturală încetează.

Vârsteleadulte active(20-65 ani)

Contribuie la viaţaproductivă,construc-ţia unei familii, deci a subidentităţilor profe- sionale,

maritale şi parentale.

-Tinereţea 25-35 ani;-Vârsta adultă precoce 35-44 ani;-Vârsta adultă mijlocie 45-55 ani;-Vârsta adultă tardivă 55-65 ani;

Echilibru şi vitalitate, procreere activă.În vârsta adultă precoce se resimte o uşoară deteriorare senzorială (vizuală) care se extinde şi

spre alte zone senzoriale.

Vârstele de

involuţie(65-90 ani)

Dezangajare profesională, adaptare la denuclearizarea familiei.

-Perioada de trecere 66-70 ani;-Perioada primei bătrâneţi 70-80 ani;-Perioada celei de-a doua bătrâneţi 80-90 ani; -Perioada marii bătrâneţi peste 90 ani

Uşoară intensificare a deteriorării organice în perioada de trecere. Ritmuri foarte inegale de deteriorare a funcţiilor şi energiei

psihice în celelalte perioade, cu deces în oricare din ele.