Sorin Bruma Abstract

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 347.5 (478): 34.01

BRUMĂ SORIN

LOCUL RĂSPUNDERII SUBSIDIARE ÎN SISTEMUL RĂSPUNDERII JURIDICE CIVILE

SPECIALITATEA: 12.00.03 - DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL,

DREPT AL AFACERILOR)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

Chişinău, 2009

2

Teza a fost elaborată în cadrul catedrei “Drept civil” a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Referenţi oficiali:

1. COJOCARU Violeta, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova

2. PÎNZARI Veaceslav, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar, Universitatea de Stat „A. Russo”, Bălţi.

Componenţa consiliului ştiinţific specializat:

1. COJUHARI Alexandru, doctor habilitat în drept, profesor universitar 2. BAIEŞ Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar 3. COJOCARI Eugenia, doctor habilitat în drept, profesor universitar 4. VOLCINSCHII Victor, doctor în drept, profesor universitar 5. CIOCÎRLAN Aliona, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la data de 05.12.2009, ora 10.00, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 30 12.00.03 – 23, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD 2069, Republica Moldova, mun.Chişinău, str. G.Iablocikin, 2/1, Bloc 7, sala de conferinţe). Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova şi pe pagina WEB a C.N.A.A. (www.cnaa.acad.md). Autoreferatul a fost expediat la 31 octombrie 2009. Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat, Baieş Sergiu, doctor în drept ____________________ Conducător ştiinţific, Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar ____________________ Autor: Brumă Sorin ___________________

© Brumă Sorin, 2009

3

REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei. Răspunderea civilă, prin multitudinea problemelor pe care le ridică, prin

numeroasele implicaţii sociale şi prin aria sa largă de cuprindere, constituie unul dintre cele mai

importante domenii ale dreptului civil, abordat destul de amplu în literatura de specialitate.

Cercetarea instituţiilor răspunderii civile delictuale şi contractuale rămân mereu o problemă

actuală, de un interes teoretic şi practic deosebit, tocmai datorită numeroaselor cazuri de aplicare în

practică a normelor juridice care le reglementează.

În materia răspunderii civile delictuale, amplificarea răspunderii nu are în vedere gradul de

vinovăţie a autorului faptei ilicite. În plus, există şi situaţii în care răspunderea civilă este antrenată

fără a fi necesară condiţia culpei sau vinovăţiei persoanei chemate să răspundă. Aceasta este

răspunderea civilă obiectivă. În aspectul răspunderii civile delictuale, orice faptă a omului

cauzatoare de prejudicii antrenează răspunderea, indiferent dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţie în

forma intenţiei sau din culpă sub forma neglijenţei sau imprudenţei.

Gradul vinovăţiei este important numai cînd mai multe persoane săvîrşesc o faptă ilicită şi

apare problema angajării răspunderii tuturor, atunci importanţa rezidă în faptul că fiecare dintre

coautorii faptei răspunde proporţional cu culpa ce îi revine.

Mecanismul juridic ce stabileşte la nivel de norme organice condiţiile şi efectele angajării

răspunderii subsidiare se conţine în textul Codului civil al Republicii Moldova în vigoare.

Persoanele interesate de protejarea drepturilor sale prin intermediul acestei instituţii juridico-civile

pot găsi soluţii adecvate în rezolvarea problemelor de drept, deoarece răspunderea subsidiară

reprezintă o categorie a răspunderii civile şi ea urmează a fi supusă regimului prestabilit de

răspundere juridică pentru formarea deficientă a voinţei sau pentru insuficienţa controlului şi

supravegherii cerut de lege.

Astfel, actualitatea temei este desemnată de însemnătatea răspunderii subsidiare, care constă,

în primul rînd, în asigurarea eficientă a dreptului creditorului în cadrul obligaţiilor contractuale şi

extra-contractuale. Asigurarea reparaţiei prejudiciului reprezintă principalul scop al răspunderii

subsidiare. Însăşi existenţa acestei forme a răspunderii civile exprimă o particularitate aparte a

dreptului civil contemporan, care constă în renunţarea la principiul pedepsirii debitorului în favoarea

principiului restituirii daunelor către creditor.

Considerăm că lărgirea sferei aplicării răspunderii subsidiare este condiţionată de modificarea

rolului economico-regulator al statului în activitatea economică a persoanelor juridice, refuzul statului în

4

controlul şi planificarea activităţii economice a persoanelor juridice şi instaurarea influenţei indirecte

asupra acestora prin instituirea la nivel de lege a temeiurilor de răspundere subsidiară. Aşadar,

posibilitatea statului de a influenţa participarea persoanelor juridice la circuitul civil este înlocuită prin

pîrghiile juridico-civile şi juridico-penale. În general, se observă o tendinţă mondială de control al

statului în activitatea persoanelor juridice în toate sferele de activitate financiar-bancară, bursieră,

transport şi comunicaţii şi alte prestări de servicii.

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de cercetare.

Termenul răspundere subsidiară a apărut în calitate de noţiune instituţionalizată în Codul civil al

R.S.S.M., redacţia 1964, ulterior, şi-a găsit reflectare în Codul civil, redacţia 2002 (Codul civil în

vigoare) şi în unele acte normative speciale, însă acest tip de răspundere civilă nu şi-a găsit o marjă

largă de difuzare, nemaivorbind de o noţiune generică, determinată la nivel de legislaţie.

Astfel, Codul civil în vigoare cuprinde numai câteva articole în care se menţionează despre

angajarea răspunderii subsidiare. Noţiunea de răspundere subsidiară este utilizată la art.104, art.118,

art.145, art.156, art.128, art.176. De exemplu, conform art.156, alin.3 din Codul civil în vigoare

„ Acţionarii nu răspund pentru obligaţiile societăţii. Ei suportă, în limitele participaţiunii lor la

capitalul social, riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii”, iar în baza alin. 4 al

aceluiaşi articol „Acţionarul care nu a vărsat în termen aportul subscris răspunde subsidiar pentru

obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate”.

O reglementare analogică se conţine şi în cadrul societăţii cu răspundere limitată, art.145,

alin.3 din Codul civil în vigoare ce stipulează că „membrii societăţii cu răspundere limitată nu

poartă răspundere pentru obligaţiile acesteia. Ei suportă riscul pierderilor, ce rezultă din

activitatea societăţii, în limitele participaţiunii lor la capitalul social”, iar în baza alin. 4 al aceluiaşi

articol, „Asociatul care nu a vărsat în termenul stabilit aportul subscris răspunde subsidiar pentru

obligaţiile societăţii, în limita părţii nevărsate”. Asemenea normă persistă şi în art.9, alin.4 al Legii

cu privire la societăţile cu răspundere limitată.

Ideea legiuitorului care a contribuit la stabilirea răspunderii subsidiare se reduce la antrenarea

răspunderii personale a acţionarului sau a asociatului de rînd cu cea a societăţii, pentru nevărsarea

integrală a contribuţiei, adică pentru necrearea condiţiilor financiare optimale de funcţionare a

societăţii.

Nici ştiinţele economice şi nici ştiinţa dreptului civil naţional nu a acordat noţiunii de

răspundere subsidiară o atenţie deosebită. Ea este, deseori, abordată la examinarea unor aspecte ale

5

răspunderii juridice civile, în general, şi ale răspunderii subsidiare, în particular, precum şi la

studierea anumitor forme de asigurare a obligaţiilor (gajul, cauţiunea). Totodată, este necesar de

menţionat lipsa unităţii opiniilor asupra acestei noţiuni, care constituie subiectul unor discuţii

privind natura juridică a atribuţiilor garantului: dacă acestea reprezintă o obligaţie sau răspundere.

Se cere relevat faptul că garanţia, care, conform codului civil al R.S.S.M., redacţia 1964, prezenta o

modalitate de asigurare a obligaţiilor, în prezent, este inclusă într-un titlu aparte ca o formă a

obligaţiilor. Garanţia a rămas un mijloc de garantare a executării obligaţiilor.

Procesul evoluţiei legislaţiei cu privire la răspunderea subsidiară încă nu s-a încheiat. Aceasta

este cu certitudine vizată şi în modificările efectuate prin legea cu privire la modificarea şi

completarea Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001, nr. 223-XVI din 14.07.2006.

Astfel, conform art.27 al Legii insolvabilităţii, în cazul insolvabilităţii debitorului din culpa

fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive sau a altor persoane care au dreptul

de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa, în alt mod, acţiunile debitorului

(insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în măsura în

care bunurile debitorului sânt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor.

Răspunderea subsidiară se angajează în cazul cînd suntem în prezenţa a doi debitori, unul

fiind principal, iar celălalt – secundar. Întru confirmarea poziţiei respective, putem aduce exemplul

normei, stabilite în art.221 al Legii insolvabilităţii. Esenţa răspunderii subsidiare constă în faptul

acoperirii integrale a prejudiciului cauzat creditorului de către ambii debitori, în ordinea stabilită de

lege, fiind persistentă vinovăţia ambilor debitori în cauzarea prejudiciului. Şi nici într-un caz nu

putem considera şi analiza răspunderea debitorului accesoriu pentru acţiunile celui principal, adică

răspunderea fără vinovăţie pentru fapta altuia.

Existenţa debitorului accesoriu, în sine, deja prezintă o garanţie pentru interesele creditorului,

deoarece, în caz de incapacitate de plată a debitorului principal, el poate să reclame îndeplinirea

obligaţiei de la debitorul accesoriu. Evident, în perioada dezvoltării relaţiilor economiei de piaţă,

caracterizate prin variabilitate, existenţa răspunderii subsidiare constituie o garanţie pentru

stabilitatea dezvoltării circulaţiei mijloacelor populaţiei civile.

Analiza altor norme de angajare a răspunderii subsidiare, stabilite în Codul civil în aplicare,

ne permit să conchidem că răspunderea debitorului accesoriu nu întotdeauna este legată de

incapacitatea de plată a debitorului principal sau de insuficienţa patrimoniului din care urmează să

fie satisfăcute creanţele creditorilor.

6

Abordarea teoretică a situaţiilor de angajare a răspunderii subsidiare permite scoaterea în

evidenţă a temeiurilor şi condiţiilor angajării răspunderii subsidiare, ceea ce, pînă la urmă, ar

impulsiona legiuitorul ca această răspundere să obţină un caracter uniform de reglementare şi

aplicare. În plus, aceasta ar soluţiona şi problema coparticipării procesuale în soluţionarea litigiilor

judiciare.

Bazele normative ale cercetării sunt constituite de cadrul legislativ şi normativ în vigoare al

Republicii Moldova cu privire la obligaţiile civile, în general, şi obligaţiile solidare, pe cote părţi şi

subsidiare, în special, care a fost efectuat în baza unei retrospective a evoluţiei legale a obligaţiilor

şi, respectiv, a răspunderii subsidiare în ţară, precum şi un studiu comparat al legislaţiilor europene

din Franţa, România şi ale unor state în curs de dezvoltare din acelaşi spaţiu (Federaţia Rusă,

Ucraina, Kazahstan,). În cadrul examinărilor efectuate, au fost analizate şi unele aspecte ale

obligaţiilor in solidum din statele europene.

Bazele practice ale cercetărilor includ practica judiciară naţională şi internaţională ce

abordează litigiile civile. De menţionat că practica judiciară din Republica Moldova, în domeniul

răspunderii subsidiare, este încă nevalorificată, dar acele câteva dosare judiciare, ce au fost

examinate, denotă faptul că aplicarea legislaţiei ce stabileşte răspunderea subsidiară va fi una

prioritară, deoarece menirea ei constă în asigurarea protecţiei depline a creditorului din partea

persoanelor culpabile. O atare situaţie a practicii judiciare se datorează şi adoptării recente a cadrului

legislativ din domeniu.

Aşadar, problema cercetării răspunderii subsidiare, în calitate de subinstituţie a răspunderii

civile, constă în asigurarea integrităţii circuitului civil şi anume conceperea unei formule clare de

angajare a răspunderii subsidiare pentru a exclude posibilitatea eschivării de la răspundere a

subiecţilor vinovaţi nemijlocit de cauzarea prejudiciului, deoarece pînă în prezent sînt atraşi la

răspundere civilă persoanele juridice ca subiecte fictive care răspund cu patrimoniul lor distinct,

dar nu şi acele persoane care participă nemijlocit la formarea voinţei persoanei juridice.

În vederea creării unei viziuni autentice şi complexe asupra aspectelor practice cu privire la

răspunderea subsidiară în Republica Moldova, au fost studiate numeroase materiale contractuale.

Scopul şi obiectivele lucrării sînt reprezentate de analiza complexă a temeiurilor şi

condiţiilor angajării răspunderii subsidiare, definirea naturii juridice a acesteia, pentru a fi posibilă

aplicarea ei în cazurile cînd creditorul urmează a fi satisfăcut atît din partea debitorului ce se află pe

cealaltă extremă a obligaţiei civile, cît şi de acele persoane, care au contribuit direct sau indirect la

7

formarea voinţei vicioase a debitorului sau n-au manifestat grija şi diligenţa necesară cerută de lege,

analiza relaţiilor juridice civile, în temeiul cărora se angajează şi se aplică răspunderea subsidiară,

precum şi construcţiile juridice similare, care exclud răspunderea subsidiară sub aspect comparat cu

legislaţia, practica şi doctrina naţională şi a altor state.

Metodologia cercetării ştiinţifice se constituie dintr-o serie de mijloace şi procedee teoretice şi

practice, strict determinate de specificul domeniului cercetat al realităţii juridice, printre care un loc

dominant îl ocupă metodele ştiinţifice generale: metoda comparativă, metoda istorică, de analiză

sistemică a fenomenelor; generalizarea, inducţia şi deducţia, analiza şi sinteza, analogia. De asemenea,

s-au utilizat metodele juridice speciale a analizei complexe şi interpretative a actelor normative,

metodele formal-juridice, ale logicii formale, concret-sociologice.

Baza teoretică a lucrării o constituie lucrările unui şir de cercetători de peste hotarele

Republicii Moldova, cum sunt: Агарков М.М., Антимонов Б.С., Матвеев В.К., Малейн Н.С.

Белякова А.М., Братусь С.Н., Брагинский М.И., Тархов В.А., Иоффе О.С., Венедиктов А.В.,

Новицкий И.Б., Сергеев А.П., Флейшиц Е.А., Хохлов Е.В., Иванова Г.Н., Шварц Х.И., Pop L.,

Lupan E., Eliescu M., Bîrsan S., Albu I., Ursa V., Deak F. Anghel I.M., Popa M.E., Costin M.N.,

Mureşan M., Stătescu C., Tarhon V.G., Pogoneţ G. şi ale autorilor autohtoni: Baieşu A., Băieşu S.,

Bloşenco A., Cojocari E., Chiriac A., Cimil D., Roşca N. etc.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei constau în

faptul că în baza analizelor ştiinţifice s-a constatat care este mecanismul juridic elementar, ce ar stabili

la nivel de norme uniforme condiţiile şi efectele angajării răspunderii subsidiare, urmează să se conţină

în Codul civil în vigoare, prin plasarea unei norme despre repararea prejudiciului nu numai direct de

către persoana cauzatoare de daune, dar şi pe cel ţinut, în condiţiile legii, să răspundă subsidiar prin

formula în cazul nesatisfacerii depline de către debitorul de bază a creanţelor creditorului privind

executarea obligaţiilor, această cerinţă poate fi invocată de către creditor în partea obligaţiei

neexecutate faţă de alt debitor debitorului subsidiar.

S-a stabilit că creditorul nu este în drept să înainteze faţă de debitorul subsidiar creanţele, dacă

ele pot fi stinse prin compensarea creanţelor faţă de debitorul principal. Această normă ar reflecta

ideea că debitorul principal este obligat să execute, iniţial benevol, obligaţia pretinsă de la el şi să

întreprindă cu diligenţă toate măsurile şi posibilităţile de a executa.

8

Înştiinţarea debitorului de bază despre executarea creanţei faţă de creditor reprezintă doar o

ultimă obligaţie legală a debitorului subsidiar, în temeiul căreia îşi va putea valorifica cerinţele prin

intermediul acţiunii de regres.

În calitate de temei general de angajare a răspunderii subsidiare ar servi formarea deficientă a

voinţei persoanei, ca rezultat al căreia s-a produs prejudiciul sau insuficienţa controlului şi

supravegherii din partea persoanei, care, de asemenea, a dus la pagube materiale.

O altă problemă abordată este cea a delimitării noţiunii de organ al persoanei juridice faţă

de noţiunea de prepus. Ceea ce caracterizează, în mod definitoriu, noţiunea de prepus este, în

principiu, subordonarea juridică, pe care nu o întâlnim în cazul organului respectiv.

În cazul persoanelor juridice, determinarea existenţei raportului de prepuşenie prezintă

aspecte deosebite. În această ordine de idei, angajaţii unei persoane juridice sunt numai prepuşii

acesteia, prin urmare, ei nu pot fi consideraţi drept prepuşii organelor persoanei juridice respective.

Aceste organe nu sunt obligate să răspundă, în calitate de comitenţi, pentru fapta prepuşilor

persoanei juridice.

Concludentă se pare a fi introducerea în legislaţia noastră a noţiunii de organ al persoanei

juridice, pentru a nu mai da naştere la controverse şi la o practică judiciară neuniformă.

Legală şi utilă în acest sens, este şi orientarea practicii judiciare în temeiul naturii juridice a

răspunderii subsidiare, încasarea penalităţilor şi dobânzilor de întârziere în baza art.art.14,art. 585,

art.619,art.1422 din Codul civil în vigoare de la persoanele ce poartă răspundere subsidiară, pentru a

trage la răspundere civilă anume acele persoane care se fac vinovate de prejudiciile cauzate altor

participanţi ai circuitului civil şi chiar patrimoniului persoanei juridice. Esenţa persoanei juridice nu

trebuie redusă la faptul eliberării de răspundere a fondatorilor, asociaţilor, acţionarilor şi altor subiecţi,

care stau în spatele persoanei juridice, o administrează şi obţin interese patrimoniale şi sociale.

De lege ferenda, se propune norma conform căreia persoana ce poartă răspunderea subsidiară

nu poate face referinţă la lipsa vinovăţiei debitorului de bază, în cazul în care neexecutarea obligaţiei

de către debitorul de bază a fost condiţionată de vinovăţia primului, de exemplu, finanţarea

insuficientă a instituţiei de către proprietar, această poziţie reprezentând o înţelegere greşită a

răspunderii subsidiare ca răspundere pentru obligaţiile altor persoane.

S-au cercetat şi confirmat ştiinţific aspectele ce vizează răspunderea subsidiară care nu

reprezintă o răspundere pentru acţiunile altei persoane, nu constituie răspundere fără vinovăţie sau

răspundere fără propria încălcare. În calitate de temei juridic al acestei răspunderi figurează

9

răspunderea pentru fapta proprie a persoanei, ce poartă răspundere subsidiară, condiţionată fie de

formarea defectuoasă a voinţei persoanei juridice, fie în lipsa sau insuficienţa controlului şi

supravegherii pe care este obligat să le efectueze. Fapta prejudiciabilă a debitorului de bază în

obligaţia civilă cu creditorul nu serveşte în calitate de temei unic pentru angajarea răspunderii

subsidiare, dar constituie doar un element al faptului juridic complex, ce stă la baza survenirii

acestei răspunderi.

S-a demonstrat că esenţa răspunderii subsidiare se limitează la soluţionarea chestiunii ordinii

în care urmează să răspundă diferiţi debitori. Răspunderea subsidiară nu este un moment de trecere

nici la răspunderea solidară, nici la cea divizibilă.

Semnificaţia teoretică. În teză sînt formulate unele noţiuni, teze, sînt sugerate recomandări

de actualitate în lumina realităţilor economice sociale şi juridice la zi şi de perspectivă: autonomia

de voinţă, răspundere subsidiară, organ al persoanei juridice, executarea creanţei etc.

Valoarea aplicativă a lucrării se manifestă prin faptul că ideile şi concluziile obţinute în

teză şi-au găsit reflectare în şase articole publicate, în cursul de lecţii la disciplina „Drept civil.

Obligaţiile contractuale”, în materialele Conferinţei Internaţionale cu genericul „Codul civil al

Republicii Moldova: 5 ani de aplicare – realizări, rezerve, perspective” 2008.

Rezultatele ştiinţifice principale înaintate spre susţinere:

1. Ţinînd cont de faptul că răspunderea juridică reprezintă în sine o oglindire a libertăţii

voinţei subiectului de drept, este necesar de menţionat că în baza studiului realizat s-a constatat şi

s-a demonstrat că urmează să poarte răspunderea cei care au format sau au manifestat personal

această voinţă, precum şi cei care folosesc persoana juridică pentru atingerea anumitor scopuri

personale. Răspunderea subsidiară reprezintă o categorie organică a răspunderii civile şi ea

urmează a fi supusă regimului juridic uniform de răspundere pentru formarea deficientă a voinţei

sau pentru insuficienţa controlului şi supravegherii, stabilit de lege.

2. S-au cercetat şi s-au confirmat ştiinţific aspectele ce vizează răspunderea subsidiară care

nu reprezintă o răspundere pentru acţiunile altei persoane, nu constituie răspundere fără vinovăţie

sau răspundere fără propria încălcare. În calitate de temei juridic al acestei răspunderi, figurează

răspunderea pentru fapta proprie a persoanei, ce poartă răspundere subsidiară, condiţionată fie de

formarea defectuoasă a voinţei persoanei juridice, fie în lipsa sau insuficienţa controlului şi



10



Se consemnează faptul că esenţa răspunderii subsidiare se limitează la soluţionarea chestiunii

ordinii în care urmează să răspundă diferiţi debitori. Răspunderea subsidiară nu este un moment de

trecere nici la răspunderea solidară, nici la cea divizibilă.

3. Persoana juridică a fost gândită şi recunoscută în calitate de subiect de drept de către

legiuitor numai pentru a motiva dezvoltarea circuitului civil. În măsura în care la constituirea

persoanei juridice s-a recurs la procedeul de ficţiune, tot în această proporţie, putem vorbi despre

autonomia de voinţă şi independenţa exprimării ei de către persoana juridică ca subiect de drept.

Voinţa persoanei juridice este formată de alte persoane fizice şi doar pentru comoditatea circuitului

civil, în formă de ficţiune, se recunoaşte în calitate de voinţă a persoanei juridice.

4. S-a stabilit că în cazul în care legea nu stabileşte expres modul de reparare a prejudiciului, în

scopul protejării intereselor persoanei executate de către creditori, urmează să fie invocată regula

beneficiului de discuţie, adică dreptul persoanei urmărite de a cere creditorilor să reclame mai întîi

plata de la debitor sau satisfacerea creanţelor mai întîi din bunurile drepturile ce formează

patrimoniul comun al debitorilor şi mai apoi urmărirea bunurilor drepturilor personale ale persoanei

urmărite.

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Concluziile şi propunerile formulate sînt utile în

procesul de perfecţionare a legislaţiei privind obligaţiile delictuale şi contractuale, cvasi-delictuale şi

cvasi-contractuale în Republica Moldova, sînt utilizate în practica contractuală a societăţilor

comerciale şi necomerciale, precum şi în activitatea ştiinţifică şi didactică în cadrul Facultăţii de Drept

a Universităţii de Stat din Moldova.

Nu mai puţin important este faptul că ideile şi opiniile prezentate în teză pot servi drept imbold

pentru efectuarea unor noi investigaţii şi studii în domeniul obligaţiilor şi răspunderii juridice civile.

Aprobarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele investigaţionale au fost aprobate în cadrul

Catedrei „Dreptul civil” a Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova, la Seminarul de

profil, în discuţiile din cadrul conferinţelor ştiinţifice la care au fost prezentate comunicări.

Publicaţii la tema tezei -7 ( 5 în reviste ştiinţifice, 2 comunicări la foruri ştiinţifice).

Volumul şi structura tezei. Teza de doctorat este compusă din: introducere – care constituie

o caracteristică generală a problemei cercetate şi o iniţiere in studiu; patru capitole – in care sunt

examinate problemele fundamentale ce ţin de dezvăluirea detaliată a scopului şi obiectivelor

11

enunţate în introducere; concluzii – ce inserează concluziile generale şi recomandările; bibliografia

– ce reprezintă suportul documentar şi doctrinar al tezei; adnotarea; lista abrevierilor.

Cuvintele-cheie: răspundere subsidiară, răspundere juridică civilă, răspundere solidară,

legislaţie, natură juridică, răspundere civilă delictuală, insolvabilitate, obligaţii contractuale,

prejudicii, creditor, persoană juridică, culpă.

CONŢINUTUL TEZEI

Capitolul 1. Valorificarea răspunderii subsidiare în sistemul răspunderii juridice civile

conţine analiza izvoarelor ştiinţifice la tema tezei: articole, monografii, manuale etc., publicate în ţară şi

peste hotare. În rezultatul studierii literaturii de specialitate, se efectuează analiza comparativă a situaţiei

existente în domeniu, cu descrierea avantajelor şi neajunsurilor, se formulează problema spre cercetare şi

direcţiile de soluţionare.

Pornind de la ideile formulate de specialiştii în domeniu: Агарков М.М., Антимонов Б.С.,

Матвеев В.К., Малейн Н.С., Белякова A.M., Братусь С.Н., Иоффе О.С., Венедиктов А.В.,

Новицкий И.Б., Сергеев А.П., Флейшиц Е.А., Хохлов Е.В., Шварц Х.И., Pop L., Eliescu M.,

Bîrsan S., Deak F. Anghel I.M., Popa M.E., Mureşan M., Tarhon V.G., Pogoneţ G. şi alţii au fost

identificate aspectele de interes ştiinţific în contextul investigaţional. De o mare importanţă sînt

cercetările autorilor autohtoni, juriştilor moldoveni în domeniul răspunderii subsidiare: Baieş A.,

Băieşu S., Bloşenco A., Cojocari E., Chibac G., Chiriac A., Cimil D., Roşca N. ş.a.

Analiza literaturii ştiinţifice juridice din perioada post şi precodificare actuală în domeniul

consacrat răspunderii subsidiare ne indică patru construcţii teoretice ale naturii juridice a răspunderii

subsidiare: teoria obligaţiei se fundamentează pe dovezile ştiinţifice potrivit cărora răspunderea

subsidiară nu este o răspundere civilă în deplinul sens al cuvîntului, dar reprezintă o obligaţie

juridico-civilă ce rezultă din prescripţia legii sau prevederile contractului; teoria pluralităţii de

persoane în obligaţia juridico-civilă priveşte natura juridică a răspunderii subsidiare prin prisma unei

varietăţi a acesteia; teoria asigurării executării obligaţiilor civile recunoaşte răspunderea subsidiară

în calitate de modalitate a sa; teoria actului juridic civil tratează răspunderea subsidiară în calitate

de act juridic ce stă la baza apariţiei obligaţiei civile.

Examinînd răspunderea subsidiară prin prisma unui mijloc juridic de protecţie a intereselor

creditorului, trebuie să remarcăm faptul că în legislaţia actuală nu sînt clar determinate drepturile

12

debitorului subsidiar, spre deosebire de reglementarea detaliată a debitorului gajist sau a

fidejusorului, de aceea stabilirea vinovăţiei sale în raporturile cu creditorul este un proces destul de

complicat. În această ordine de idei şi aplicarea mecanismului angajării răspunderii subsidiare

întîmpină probleme de ordin teoretic şi practic deosebite.

Răspunderea subsidiară are propriile temeiuri de survenire, bazate pe neajunsurile personale

ale persoanei ce este desemnată de lege sau contract s-o suporte şi practica judiciară urmează a fi

orientată în direcţia tragerii la răspundere subsidiară a persoanelor în acele cazuri cînd debitorul de

bază susţine lipsa propriei vinovăţii. Lipsa vinovăţiei debitorului de bază în executarea obligaţiilor

civile nicidecum nu presupune faptul că şi persoana ce poartă răspundere subsidiară este vinovată.

Ţinînd cont de faptul că acesta răspunde în baza propriilor temeiuri, nu este corectă poziţia absolvirii

lui de răspundere în cazul lipsei vinovăţii debitorului de bază.

Mecanismul vinovăţiei debitorului subsidiar constă în faptul că el este capabil să formeze

voinţa persoanei juridice cu anumite deficienţe, care în viitor pot produce pagube contraagenţilor

persoanei juridice. Construcţia juridică a entităţii persoanei juridice este utilizată de unii comercianţi

sau necomercianţi pentru a-şi atinge scopurile economice şi de altă natură bine determinate, uneori

mai puţin legale, prin prisma limitării răspunderii civile la mărimea patrimoniului persoanei juridice.

Un alt aspect al problemei care se pune în această materie o constituie delimitarea noţiunii de

organ al persoanei juridice faţă de noţiunea de prepus. Ceea ce caracterizează, în mod definitoriu,

noţiunea de prepus este, în principiu, subordonarea juridică, pe care nu o întâlnim în cazul organului.

Sistemul liberal de înregistrare a persoanelor juridice urmează a fi balansat cu ajutorul

sporirii răspunderii civile şi penale pentru prezentarea datelor ce nu corespund realităţii la momentul

înregistrării, efectuării modificărilor şi completărilor în actele de constituire, crearea firmelor-

fantomă sau a firmelor de o singură zi.

În felul acesta, direcţiile de soluţionare a problemei pot fi următoarele: argumentarea

necesităţii limitării cercului de persoane juridice la necesitatea dispunerii de patrimoniu cu drept de

proprietate privată, pentru orientarea persoanelor fizice la practicarea activităţii comerciale în

calitate de întreprinzători individuali, după formula expusă în art.26 din Codul civil în vigoare;

formularea de dovezi pentru ideea formarii capitalului social exclusiv din mijloace băneşti,

interzicerii folosirii capitalului social în alte scopuri decît pentru asigurarea răspunderii, stabilirii

13

limitelor la încheierea actelor juridice la indicele valorii de balanţă a patrimoniului persoanei

juridice, intensificării controlului asupra săvîrşirii unor astfel de contracte civile.

Capitolul 2. Răspunderea subsidiară – formă a răspunderii civile include o analiză a

răspunderii civile în ansamblu, care, în calitate de categorie juridico-civilă, nu este definită în

legislaţie şi în jurisprudenţă, însă care poate fi just înţeleasă şi definită, numai dacă se va porni de la

formele sale concrete de manifestare, de exemplu, civilă, administrativă, disciplinară etc. Fiind

diferite după temeiurile şi condiţiile de angajare, ele, în ansamblu, vor însuma elementele

constitutive ale unei definiţii globale.

Problema de bază a dreptului civil a fost şi rămîne cea a temeiurilor răspunderii, care fac

parte din conţinutul faptei ilicite civile. Conţinutul faptei ilicite este constituit din fapta juridică care

generează un raport juridic între vinovat şi persoana vătămată, creînd anumite revendicări ale

persoanei vătămate şi răspunderi ale contravenientului de a repara prejudiciul cauzat prin fapta

ilicită.

Temeiul apariţiei obligaţiei, ca urmare a prejudiciului cauzat (obligaţiei delictuale), îl

constituie totalitatea faptelor, care formează conţinutul faptei ilicite.

Majoritatea autorilor cum sunt Тархов В., Рабец А.М., Costin M.N., Bloşenco A. etc,

consideră că structura conţinutului faptei ilicite este compusă din patru elemente: acţiunea ilicită

(inacţiunea), prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate şi vinovăţia. Trebuie să menţionăm că toate

aceste elemente ale conţinutului faptei ilicite reprezintă, de asemenea, condiţiile apariţiei răspunderii

juridice civile, constituind regula generală a răspunderii juridice civile. Totodată, în unele cazuri,

pentru apariţia răspunderii nu e necesară existenţa a patru elemente ale conţinutului faptei ilicite.

În prezent, este larg răspândită răspunderea fără vinovăţie (de exemplu, răspunderea

persoanei care realizează activitatea de antreprenor pentru neexecutarea obligaţiilor sale). Această

dispoziţie este cuprinsă în art.603 alin.1 din Codul civil în vigoare. Răspunderea civilă poate

interveni şi în cazul lipsei prejudiciului, de exemplu, plata penalităţii.

În acest context, este susţinută părerea că în dreptul civil există conţinuturi „trunchiate” ale

faptei ilicite. În această situaţie, debitorul poate fi tras la răspundere în cazul cînd există un singur

element – caracterul ilicit al faptei. În concluzie, ilicitatea constituie elementul necesar şi partea

integrantă a conţinutului infracţiunii civile, fapt confirmat de legislaţie.

Este evident faptul că subiectul, prin acţiunile sale, tinde spre atingerea unor scopuri

concrete, dintre care un număr mare corespunde ordinii de drept stabilite. Pentru a fi ilicite, aceste

14

acţiuni trebuie să încalce o normă de drept. Ilicitatea, la fel ca prejudiciul şi legătura de cauzalitate

între acţiunea (inacţiunea) persoanei şi rezultat, reprezintă elementul obiectiv al conţinutului faptei

ilicite, iar vinovăţia este elementul subiectiv.

În cazul răspunderii fără culpă, acţiunea poate fi ilicită însă nu poate fi culpabilă. Prin

urmare, acţiunea ilicită nu este întotdeauna culpabilă. Cu toate acestea, acţiunea culpabilă este

recunoscută ilicită în toate cazurile.

Cele expuse se referă, de asemenea, la inacţiunea ilicită. Inacţiunea este considerată ilicită, în

cazul cînd obligaţia persoanei de a acţiona a fost stabilită de lege sau contract şi, încălcînd această

obligaţie, subiectul nu a întreprins acţiunea corespunzătoare.

Prejudiciul reprezintă elementul independent al conţinutului faptei ilicite şi condiţia apariţiei

răspunderii juridice civile. Prejudiciul nu poate fi identificat cu ilicitatea.

Prejudiciul nu constituie un indiciu al ilicităţii. Consecinţele dăunătoare sînt rezultatul

conduitei contrare legii şi condiţia independentă a răspunderii juridice civile. Totodată, în unele

cazuri, răspunderea civilă poate interveni în lipsa prejudiciului (pagubei). În cazul nelivrării mărfii

în termenele prevăzute în contract, furnizorul este obligat să-i plătească cumpărătorului penalitatea

stipulată în contract, cu toate că neexecutarea obligaţiei nu a adus prejudiciu cumpărătorului.

Prejudiciile sînt de mai multe feluri (fiind clasificate după natura economică sau

neeconomică): prejudiciile patrimoniale (materiale) şi prejudiciile nepatrimoniale (morale).

Prejudiciul patrimonial este cel mai frecvent întîlnit şi constă în conţinutul economic, putînd fi

evaluat în bani. Prejudiciul nepatrimonial este consecinţa dăunătoare care nu poate fi evaluată în

bani, fiind consecinţa încălcării unui drept personal nepatrimonial. Momentan, este problematică

clarificarea problemei cuantumului pagubei morale, deoarece, pînă în prezent, nici un sistem de

drept n-a pretins şi nu pretinde că a găsit o cale juridică perfectă, pe deplin corespunzătoare, pentru

repararea daunelor morale.

Prejudiciul cauzat altuia trebuie să fie consecinţa faptei altei persoane. Cu alte cuvinte, între

fapta/conduita ilicită a persoanei constitutivă de culpă şi paguba pe care săvîrşirea ei o produce

victimei trebuie să existe un raport de la cauză - efect. Altfel nici nu se poate antrena răspunderea

civilă. Raportul de cauzalitate este, asemenea prejudiciului şi faptei ilicite, o condiţie generală şi

obiectivă a răspunderii.

Ultimul element al conţinutului faptei ilicite este vinovăţia autorului prejudiciului.

15

Spre deosebire de Codul civil al R.S.S.M. redacţia 1964, Codul civil în vigoare

reglementează formele vinovăţiei. Astfel, conform art.604 al Codului civil în vigoare, debitorul

poartă răspundere numai pentru dol (intenţie) sau culpă (imprudenţă sau neglijenţă), dacă legea sau

contractul nu prevede altfel sau dacă din conţinutul sau natura raportului nu reiese altfel.

Pornind de la dispoziţia acestei norme, dolul îmbracă forma de intenţie, iar culpa poate să

apară în două forme – imprudenţă şi neglijenţă.

Distincţia dintre aceste două forme n-are nici o semnificaţie practică, deoarece răspunderea

civilă are ca principiu repararea integrală a prejudiciului. Repararea este necesar să se efectueze

indiferent de formele intenţiei, însă, în unele cazuri, diferitele forme de culpă prezintă interes atunci

cînd prejudiciul sau prejudiciile au fost cauzate de mai multe persoane. În cazul dat, instanţa poate

avea în vedere forma de gravitate a culpei persoanelor vinovate în comiterea prejudiciului.

Pe parcursul întregii perioade clasice şi postclasice, regula generală rămînea aceea că în cazul

neonorării obligaţiunilor, creditorul, la aprecierea sa, îl putea urmări în justiţie atît pe debitorul

principal, cît şi pe garantul acestuia. Împăratul Iustinian I, prin decretul său din anul 535 (Nov.4

cap.I) a uşurat situaţia garantului, recunoscînd răspunderea lui ca subsidiară.

Garantul era avantajat cu benefiecium exussionis sive ordinis – înlesnire ce prevedea

răspunderea în succesiune. În baza Novelei a 4-a a lui Iustinian, garantul, împotriva căruia creditorul

a intentat acţiune, fără a încerca să recupereze creanţa de la debitorul principal, avea dreptul să

obiecteze împotriva acţiunii, cerînd ca creditorul să execute, în primul rînd, averea debitorului

principal.

Astfel, garantarea a reprezentat prima formă a răspunderii subsidiare în dreptul civil.

Legislaţiile civile ale lumii au evoluat, într-o măsură sau alta, sub influenţa dreptului roman.

Dreptul civil al ţărilor Europei de Est conţine norme similare, inclusiv normele privind răspunderea

în cazul apariţiei obligaţiei subsidiare. Însă, o dată cu dezvoltarea dreptului civil, normele privind

răspunderea au început să vizeze nu numai relaţiile dintre cetăţeni, evoluţia institutului persoanei

juridice a antrenat necesitatea soluţionării problemei privind răspunderea persoanei juridice. Juriştii

romani, care s-au confruntat cu problema răspunderii persoanelor juridice, se bazau pe principiul

separării totale a bunurilor persoanei juridice şi ale membrilor săi pentru datoriile reciproce. Însă, în

procesul evoluţiei dreptului civil, au apărut astfel de persoane juridice, membrii cărora poartă

răspundere totală sau parţială, dar totuşi subsidiară (în afară de cotizaţia de membru), pentru

datoriile persoanei juridice.

16

În dreptul civil francez, contractul de cauţiune este definit ca un contract conform căruia

persoana terţă, numită garant, se obligă în faţa creditorului să efectueze plata în cazul în care

debitorul nu-şi onorează obligaţiile. Acest contract este complementar şi prevede existenţa obligaţiei

principale. Civiliştii francezi disting două forme de cauţiune: simplă (nesolidară) şi solidară.

Conform legii, cauţiunea simplă reprezintă regula generală, însă în literatura de specialitate se

menţionează că, în practică, această formă de garantare este rar întîlnită din cauza riscului ce-l

prezintă pentru creditor. În cazul cauţiunii simple, nesolidare, situaţia garantului este diferită de cea

a datornicului solidar prin faptul că, în primul caz, el are două înlesniri – dreptul de a solicita, în

prealabil, urmărirea averii personale a debitorului principal (beneficium discussionis) şi dreptul de a

solicita reclamantului divizarea urmăririi în limitele părţilor de răspundere a fiecărui garant

(beneficium divisionis). În cadrul abordării răspunderii subsidiare se analizează dreptul garantului

de a solicita urmărirea prealabilă a proprietăţii debitorului principal.

În abordarea analitică a domeniului, s-a constatat de exemplu,că codul comercial german

prevede norme ce reglementează răspunderea subsidiară a asociaţilor în societatea cu răspundere

nelimitată şi asociaţia în comandită. Se menţionează faptul că pentru acţiunile persoanelor care

gestionează societatea, sub firma ei, răspunderea o poartă societatea, iar fiecare dintre asociaţii ei -

numai prin mijlocire. În plus, dreptul civil german presupune şi existenţa tovărăşiilor cooperatiste,

ca persoane juridice, ai căror asociaţi poartă răspundere pentru obligaţiile sociale ale tovărăşiei atît

în limita părţilor lor sociale, cît şi nelimitat şi subsidiar. Una din formele răspunderii complementare

(subsidiare) este prevăzută în paragrafele 829 şi 832 din Codul civil german. Aceste paragrafe prevăd

responsabilitatea pentru minori şi răspunderea persoanei obligate să efectueze supravegherea.

Cauţiunea în dreptul englez şi cel american reprezintă obligaţia garantului, care trebuie să fie

perfectată în formă scrisă, cu excepţia cazurilor cînd scopul urmărit de cauţiune privind răspunderea

pentru datorie, eroare sau insuccesul altei persoane nu este principal, ci doar suplimentar.

În cazul neonorării de către debitorul principal a obligaţiunii sale da bază, răspunderea

garantului devine imediat răspundere principală. În absenţa altor clauze, răspunderea îi revine

garantului, creditorul nefiind obligat să-l anunţe pe acesta despre neîndeplinire sau să înceapă

urmărirea debitorului principal. În acest context, spre deosebire de alte sisteme de drept, dreptul

englez nu oferă garantului dreptul de a obiecta împotriva acţiunii creditorului cu cererea de

îndreptare a acestuia către debitorul principal.

17

În Capitolul 3, intitulat Fundamentul teoretic al răspunderii subsidiare, se analizează

textele legale naţionale şi internaţionale din care se afirmă că, în primul rînd, răspunderea subsidiară

poate să rezulte dintr-un contract. În acest caz, ea trebuie calificată ca fiind contractuală sau

voluntară. Sînt însă cazuri cînd răspunderea subsidiară apare ca urmare a unui prejudiciu, atunci ea

poate fi numită delictuală. De asemenea la executarea prestaţiei către creditor pot fi obligaţi

asociaţii (proprietarii) persoanelor juridice. O astfel de răspundere se numeşte statutară.

S-a constatat că răspunderea subsidiară, ca formă a răspunderii civile, include multe din

trăsăturile caracteristice pentru ultima. În acelaşi timp, ea are propriile particularităţi. Anterior, în

literatura de specialitate, domina opinia că principalele trăsături ale răspunderii civile sunt constrîngerea

exercitată de stat, acţionarea în judecată a persoanei care a comis delictul, precum şi consecinţele

negative suportate de persoana în cauză.

Coerciţia exercitată de stat reprezintă una din trăsăturile distinctive ale răspunderii civile în

societatea contemporană. Prin urmare, ea este specifică şi pentru răspunderea subsidiară.

Răspunderea subsidiară se deosebeşte de cea principală şi după termenele de existenţă.

Pentru răspunderea principală legislaţia nu prevede un termen concret de existenţă, în timp ce

răspunderea subsidiară, în unele cazuri, este limitată în timp. Astfel, răspunderea subsidiară a

părinţilor pentru prejudiciul cauzat de copilul minor (de la 14 la 18 ani) încetează la atingerea de

către el a majoratului. Prin urmare, răspunderea părinţilor nu poate depăşi patru ani. Totuşi,

răspunderea lor poate să înceteze mai devreme, dacă minorul autor al delictului, înainte de atingerea

vîrstei de 18 ani, începe să aibă venituri sau alt fel de bunuri suficiente pentru a acoperi prejudiciul

adus sau dacă, de asemenea, înainte de majorat, el obţine capacitate delictuală deplină: în caz de

căsătorie sau ca urmare a emancipării.

Examinînd natura juridică a răspunderii subsidiare, se susţine ideea că răspunderea civilă

este bazată şi condiţionată de voinţa liberă a unui subiect obligat, fenomenul răspunderii subsidiare

poate fi studiat anume în această ipostază, cu referinţă la regimul juridic al răspunderii persoanelor

fizice şi juridice.

Dacă răspunderea reprezintă în sine o oglindire a libertăţii voinţei, atunci ar fi logic ca

răspunderea să o poarte cei care au format sau prezentat această voinţă, precum şi cei care folosesc

persoana juridică pentru atingerea anumitor scopuri personale. În această formulă logico-juridică,

ar trebui să fie înţeleasă şi reglementată răspunderea subsidiară. În cazurile în care persoana

juridică este capabilă cu propriul capital să răspundă pentru obligaţiile asumate în raporturile cu

18

partenerii, ficţiunea persoanei juridice şi a autonomiei voinţei sale îşi păstrează puterea sa. Dar

cînd persoana juridică este incapabilă patrimonial să răspundă pentru obligaţiile asumate în

raporturile cu terţii, legiuitorul, în anumite cazuri, depăşeşte acest procedeu şi stabileşte

răspunderea subsidiară a acelor persoane care au contribuit direct la formarea voinţei persoanei

juridice şi, prin acest fapt, au cauzat pagube terţelor persoane.

Faptul că persoana juridică reprezintă un subiect de drept nu mai trezeşte la nimeni nici o

îndoială. Acest lucru este consacrat în toate actele normative ce reglementează activitatea lor, dar în

nici un act normativ nu se reglementează specificul formării şi exteriorizării voinţei acesteia.

Răspîndirea totală a normelor ce reglementează statutul juridic al persoanei fizice asupra celei

juridice permit soluţionarea unor probleme de moment, şi nicidecum unele conceptuale. Concepţiile

doctrinale, vizavi de geneza şi esenţa persoanei juridice, nu au potolit spiritul discuţiilor ştiinţifice,

dar au făcut această polemică şi mai aprinsă. Considerăm că, pentru explicarea valenţelor juridice

ale răspunderii subsidiare în cadrul persoanei juridice, este acceptabilă teoria ficţiunii genezei ei,

contrar teoriei realităţii, acceptată în unele sisteme de drept civil contemporane.

Organul persoanei juridice este atît o parte integrantă a persoanei juridice, cît şi un număr de

persoane fizice distincte de persoana juridică. Aceasta din urmă se exprimă prin organele sale, astfel

că ele nu pot fi chemate separat, distinct, la răspunderea civilă.

Persoanele fizice care alcătuiesc organul sunt subiecte de drept şi apar în dubla lor calitate, şi

anume, ca persoane fizice de sine stătătoare şi ca organe interne ale persoanei juridice. Aceste

persoane nu pot fi chemate direct la răspundere, dar sunt chemate în mod indirect.

Pe de o parte, persoana fizică ce îndeplineşte funcţiile organului se identifică cu persoana

juridică, iar, pe de altă parte, persoana juridică se detaşează de această persoană prin prejudiciul pe

care i l-a cauzat. Persoana juridică are, în general, două categorii de organe principale, pe de o parte,

adunarea generală, care are puterea de a adopta hotărâri şi care exprimă voinţa persoanei juridice,

unde sunt convocaţi toţi membrii fondatori şi, pe de altă parte, cei care administrează persoana

juridică şi au putere executivă, care execută voinţa ei şi care poartă diferite denumiri în funcţie de

felul persoanei juridice (administratori etc.).

Organele persoanei juridice pot fi alcătuite fie dintr-o singură persoană, situaţie în care este

vorba de organe unipersonale, fie din mai multe persoane fizice, ipoteză în care organele poartă

denumirea de organe colegiale sau colective şi care reprezintă marea majoritate a acestora.

19

Dacă este vorba despre un organ unipersonal, nu există probleme, deoarece greşeala organului se

identifică cu greşeala persoanei juridice, iar organele unipersonale nu antrenează o răspundere colegială.

Dacă este vorba, însă, de un organ colegial, dacă cel puţin faţă de un membru al organului de conducere

sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, implicit va putea fi angajată răspunderea pentru

fapta proprie a persoanei juridice. Astfel, există atât răspunderea organului colegial în întregime, cât şi

răspunderea fiecărui membru al organului faţă de persoana juridică.

Prin analiza comparativă a răspunderii subsidiare şi a altor categorii conexe se delimitează

diferite tipuri de răspundere: solidară, subsidiară sau comună, necesară pentru găsirea unor soluţii

mai clare şi mai constructive în legislaţie. Confundarea acestor instituţii ar duce la apariţia unor

norme juridice contradictorii, ceea ce a fost menţionat mai sus. Spre comparaţie, în caz de

răspundere solidară, consecinţele negative sunt suportate de toţi debitorii, datorită principiului

acţiunii în regres: debitorul care a executat prestaţia poate să reclame codebitorilor săi restituirea

excedentului în limita părţii ce revine fiecăruia dintre ei. De asemenea, în caz de obligaţie solidară,

creditorul nu trebuie să se teamă că va alege greşit debitorul. Căci dacă el nu va putea primi plata

sau compensarea integrală de la debitorul ales, atunci el va putea pretinde partea neachitată de la

oricare dintre debitorii rămaşi.

Subiecţii relaţiilor de drept civile, în unele cazuri, sunt liberi să aleagă tipul de răspundere:

solidară sau subsidiară. Ei pot stabili şi specificul răspunderii alese. Totodată, această libertate de alegere

trebuie să decurgă în limitele stipulărilor contractului. Prin urmare, ea este posibilă doar în cadrul

răspunderii subsidiare contractuale, fiind exclusă în răspunderea statutară sau delictuală. Totuşi, atunci

cînd părţilor li se oferă posibilitatea de a stabili specificul răspunderii în contract, norma juridică trebuie

să indice, în calitate de regulă principală, varianta conform căreia se constată incapacitatea de plată a

principalului debitor şi se acordă părţilor dreptul la schimbarea regimului juridic al răspunderii subsidiare

prin condiţiile contractului încheiat. Este foarte posibil ca, deja după executarea prestaţiei de către

debitorul accesoriu, debitorul principal să intre în posesia unor bunuri. În acest caz, în opinia noastră,

este necesar ca debitorului accesoriu să-i fie acordat dreptul de a-i cere creditorului ca acesta să perceapă

datoria de la debitorul principal, parţial sau în totalitate. Răspunderea debitorului accesoriu nu trebuie să

depăşească răspunderea debitorului principal.

În Capitolul 4. Particularităţile angajării răspunderii subsidiare se analizează cazurile

posibile, conform părerii noastre, de angajare a răspunderii subsidiare. De exemplu, o situaţie

controversată în ceea ce priveşte corespunderea esenţei juridice cu reglementarea legală stabilită este

20

stipulată în art.1351 din Codul civil în vigoare – Asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii

civile în mod solidar. În raporturile interne, întinderea răspunderii se stabileşte după cotele-părţi

din patrimoniul social, dacă, în contract, nu este prevăzut altfel.

Această prevedere legală imperativă lipseşte creditorii de dreptul de a se adresa iniţial pentru

repararea prejudiciului către patrimoniul participanţilor şi mai apoi să urmărească bunurile personale

ale asociaţilor. Acest mecanism creează nişte inconveniente vădite pentru asociaţi, deoarece fiecare

asociat acţionat de creditori va fi obligat să achite integral datoria pretinsă şi nu proporţional cotei

sale. Acesta nu va putea pretinde ca, mai întîi, să fie executată societatea civilă, în sensul

patrimoniului ei, şi mai apoi fiecare asociat în limita cotei-părţi din patrimoniul care îl deţine. În

cazul ilustrat, este oportună stabilirea răspunderii subsidiare a asociaţilor în limitele cotelor sale părţi

din patrimoniu pentru prejudiciile cauzate de către asociaţi terţelor persoane. Această formulă legală

este prezentă şi în unele ţări cu o legislaţie civilă contemporană, de exemplu, cea a Quebecului,

art.1221. Ar fi oportun ca asociaţii să invoce regula beneficiului de discuţie, similară cu cea

prezentă în art.1367 din Codul civil în vigoare în cazul în care copărtaşii răspund solidar pentru o

obligaţie pe care, conform art.1362, trebuie să o execute în raport cu cotele-părţi ce le revin sau în

cazul în care au consimţit la executarea unei asemenea obligaţii, fiecare parte poate cere, la

desfiinţarea comunităţii, ca datoria să fie acoperită din bunurile comune.

Investigînd particularităţile prescripţiei acţiunii în cadrul angajării răspunderii subsidiare se

menţionează că relativa independenţă a răspunderii subsidiare faţă de alte categorii de răspundere

civilă se manifestă, de asemenea, în specificul curgerii prescripţiei acţiunii civile. Chestiunea despre

prescripţia acţiunii este principială pentru examinarea de către instanţă a pretenţiilor creditorului faţă

de debitor.

Soluţionarea chestiunii este importantă şi constă în stabilirea momentului în care începe să

curgă prescripţia acţiunii îndreptate împotriva debitorului accesoriu: în acelaşi timp cu începutul

curgerii prescripţiei acţiunii iniţiate împotriva debitorului principal sau independent de aceasta.

Debitorul accesoriu poate fi tras la răspundere în cazul în care debitorul principal a

refuzat să-şi onoreze obligaţiile asumate prin contract sau nu a răspuns, într-un timp rezonabil,

la cererea creditorului de a plăti creanţa. Numai după constatarea acestor fapte juridice (refuz de

executare şi lipsa unui răspuns în termen rezonabil), creditorul este în drept să introducă o

acţiune împotriva debitorului accesoriu.

21

Prin urmare, apariţia dreptului creditorului la acţiune împotriva debitorului accesoriu este

condiţionată anume de faptele juridice respective. Aceasta ar însemna că prescripţia acţiunii

împotriva debitorului accesoriu începe să curgă din momentul apariţiei dreptului creditorului la

acţiune, adică din momentul în care el a aflat sau ar fi trebuit să afle despre refuzul debitorului

principal de a-şi onora obligaţia sau despre lipsa unui răspuns din partea acestuia în termen

rezonabil.

În cazul obligaţiilor al căror termen de executare nu este stabilit sau este determinat de

momentul solicitării, curgerea prescripţiei acţiunii începe din momentul apariţiei dreptului

creditorului de a solicita executarea obligaţiei.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

În baza analizelor operate pe parcurs, s-au constatat următoarele:

1. Răspunderea juridică reprezintă în sine o oglindire a libertăţii voinţei subiectului de

drept. S-a ilustrat şi s-a demonstrat că urmează să poarte răspunderea cei care au format sau au

manifestat personal această voinţă, precum şi cei care folosesc persoana juridică pentru atingerea

anumitor scopuri personale. Răspunderea subsidiară reprezintă o categorie organică a răspunderii

civile şi ea urmează a fi supusă regimului juridic uniform de răspundere pentru formarea

deficientă a voinţei sau pentru insuficienţa controlului şi supravegherii, stabilit de lege.

Mecanismul juridic elementar, ce ar stabili la nivel de norme uniforme condiţiile şi efectele angajării

răspunderii subsidiare trebuie, să se conţină în Codul civil în vigoare, prin plasarea unei norme despre

repararea prejudiciului nu numai direct de către persoana cauzatoare de daune, dar şi pe cel ţinut, în

condiţiile legii, să răspundă subsidiar prin formula în cazul nesatisfacerii depline de către debitorul de

bază a creanţelor creditorului privind executarea obligaţiilor, această cerinţă poate fi invocată de către

creditor în partea obligaţiei neexecutate faţă de alt debitor (debitorul subsidiar).

Creditorul urmează să-şi orienteze, iniţial, în mod imperativ, creanţele de executare a obligaţiilor

faţă de debitorul cu care este legat direct printr-un raport juridic material, adică debitorul de bază, iar

numai în cazul în care ultimul nu este potent de a executa la cerere sau la scadenţă creanţa, atunci această

cerinţă în partea obligaţiei neexecutate urmează a fi adresată debitorului subsidiar, care nu este în relaţii

juridice directe cu creditorul. Până la înaintarea cerinţelor (creanţelor) faţă de debitorul subsidiar, care

poartă răspundere suplimentară faţă de răspunderea altei persoane, adică a debitorului principal,

creditorul este obligat să pretindă executarea faţă de debitorul de bază.

22

Creditorul nu este în drept să înainteze faţă de debitorul subsidiar creanţele, dacă ele pot fi

stinse prin compensarea creanţelor faţă de debitorul principal. Această normă ne aduce la ideea că

debitorul principal este obligat să execute, iniţial, cu bună-credinţă, obligaţia pretinsă de la el şi să

întreprindă cu diligenţă toate măsurile şi posibilităţile de a executa.

Persoana obligată să poarte răspundere subsidiară, urmează, pînă la executarea obligaţiei

cerute de către creditor, să înştiinţeze despre acest fapt debitorul de bază, iar dacă faţă de el este

înaintată o acţiune judiciară – să-l antreneze pe acesta în proces. În caz contrar, debitorul de bază este

în drept să opună faţă de cerinţele ce rezultă din acţiunea de regres acele excepţii, pe care le-ar fi avut

faţă de creditor.







Organul persoanei juridice este atît o parte integrantă a persoanei juridice cît şi un număr de


că ele nu pot fi chemate separat, distinct, la răspundere civilă.

Dacă este vorba, însă, de un organ colegial, dacă cel puţin faţă de un membru al organului de

conducere sînt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, implicit va putea fi angajată

răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice. Astfel, există răspunderea organului colegial

în întregime şi răspunderea fiecărui membru al organului faţă de persoana juridică.

2. O altă problemă abordată o constituie delimitarea noţiunii de organ al persoanei

juridice faţă de noţiunea de prepus. Ceea ce caracterizează, în mod definitoriu, noţiunea de prepus

este, în principiu, subordonarea juridică, pe care nu o întâlnim în cazul organului respectiv.

În cazul persoanelor juridice, determinarea existenţei raportului de prepuşenie prezintă

aspecte deosebite. În această ordine de idei, angajaţii unei persoane juridice sunt numai prepuşii

acesteia, prin urmare ei nu pot fi consideraţi drept prepuşii organelor persoanei juridice respective.

Aceste organe nu sunt chemate să răspundă, în calitate de comitenţi, pentru fapta prepuşilor

persoanei juridice.

23

De lege ferenda, considerăm utilă introducerea în legislaţia noastră a definirii noţiunii de

organ al persoanei juridice, pentru a nu mai da naştere la controverse şi la o practică judiciară

neuniformă.

Legală şi utilă în acest sens, ar fi orientarea practicii judiciare în temeiul naturii juridice a

răspunderii subsidiare, încasarea penalităţilor şi dobânzilor de întârziere în baza art.14, art.585,

art.619,art.1422 ale Codului civil în vigoare al Republicii Moldova de la persoanele ce poartă răspundere

subsidiară, pentru a trage la răspundere civilă anume acele persoane, care se fac vinovate de prejudiciile

cauzate altor participanţi ai circuitului civil şi chiar patrimoniului persoanei juridice. Esenţa persoanei

juridice nu trebuie redusă la faptul eliberării de răspundere a fondatorilor, asociaţilor, acţionarilor şi altor

subiecţi, care stau în spatele persoanei juridice, o administrează şi obţin interese patrimoniale şi sociale.

3.S-au cercetat şi s-au confirmat ştiinţific aspectele ce vizează răspunderea subsidiară

care nu reprezintă o răspundere pentru acţiunile altei persoane, nu constituie răspundere fără

vinovăţie sau răspundere fără propria încălcare. În calitate de temei juridic al acestei răspunderi

figurează răspunderea pentru fapta proprie a persoanei, ce poartă răspundere subsidiară, condiţionată

fie de formarea defectuoasă a voinţei persoanei juridice, fie în lipsa sau insuficienţa controlului şi





S-a demonstrat că esenţa răspunderii subsidiare se limitează la soluţionarea chestiunii ordinii

în care urmează să răspundă diferiţi debitori. Răspunderea subsidiară nu este un moment de trecere

nici la răspunderea solidară, nici la cea divizibilă.

4. De lege ferenda, se propune norma conform căreia persoana ce poartă răspunderea

subsidiară nu poate face referinţă la lipsa vinovăţiei debitorului de bază, în cazul în care

neexecutarea obligaţiei de către debitorul de bază a fost condiţionată de vinovăţia primului, de

exemplu, finanţarea insuficientă a instituţiei de către proprietar, această poziţie reprezentând o

înţelegere greşită a răspunderii subsidiare ca răspundere pentru obligaţiile altor persoane.

Prescripţia acţiunii împotriva debitorului accesoriu începe să curgă din momentul apariţiei

dreptului creditorului la acţiune, adică din momentul în care el a aflat sau ar fi trebuit să afle despre

refuzul debitorului principal de a-şi onora obligaţia sau despre lipsa unui răspuns din partea acestuia

în termen rezonabil.

24

5. În baza analizelor ştiinţifice s-a constatat că mecanismul juridic elementar, ce ar stabili la nivel

de norme uniforme condiţiile şi efectele angajării răspunderii subsidiare, urmează să se conţină în Codul

civil în vigoare, prin plasarea unei norme despre repararea prejudiciului nu numai direct de către

persoana cauzatoare de daune, dar şi pe cel ţinut, în condiţiile legii, să răspundă subsidiar prin formula

în cazul nesatisfacerii depline de către debitorul de bază a creanţelor creditorului privind executarea

obligaţiilor, această cerinţă poate fi invocată de către creditor în partea obligaţiei neexecutate faţă de alt

debitor debitorul subsidiar.

Creditorul trebuie să-şi orienteze, iniţial, în mod imperativ, creanţele de executare a obligaţiilor

faţă de debitorul cu care este legat direct printr-un raport juridic material, adică debitorul de bază, iar

numai în cazul în care ultimul nu este potent de a executa la cerere sau la scadenţă creanţa, atunci această

cerinţă în partea obligaţiei neexecutate urmează a fi adresată faţă de debitorul subsidiar, care nu are

relaţii juridice directe cu creditorul. Până la înaintarea cerinţelor (creanţelor) faţă de debitorul subsidiar,

care poartă răspundere suplimentară faţă de răspunderea altei persoane, adică a debitorului principal,

creditorul este obligat să pretindă executarea faţă de debitorul de bază.

Creditorul nu este în drept să înainteze faţă de debitorul subsidiar creanţele, dacă ele pot fi

stinse prin compensarea creanţelor faţă de debitorul principal. Această normă ne aduce la ideea că

debitorul principal este obligat să execute, iniţial benevol, obligaţia pretinsă de la el şi să întreprindă

cu diligenţă toate măsurile şi posibilităţile de a executa.

Persoana obligată să poarte răspundere subsidiară, urmează, până la executarea obligaţiei cerute

de către creditor, să înştiinţeze despre acest fapt debitorul de bază, iar dacă faţă de el este înaintată o

acţiune judiciară – să-l antreneze pe acesta în proces. În caz contrar, debitorul de bază este în drept să

opună faţă de cerinţele ce rezultă din acţiunea de regres acele excepţii, care le-ar fi avut faţă de creditor.







Organul persoanei juridice este atât o parte integrantă a persoanei juridice, cât şi un număr de


că ele nu pot fi chemate separat, distinct, la răspundere civilă.

25

Dacă este vorba însă de un organ colegial, dacă cel puţin faţă de un membru al organului de

conducere sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, implicit va putea fi angajată

răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice. Astfel, se atestă atît răspunderea organului

colegial în întregime, cât şi răspunderea fiecărui membru al organului faţă de persoana juridică.

6. De lege ferenda propunem completarea art.14 din Codul civil în vigoare cu un alineat,

potrivit căruia „Persoana care poartă răspundere subsidiară este obligată să plătească

creditorului valoarea prejudiciului real. Plata dobânzilor, penalităţilor, compensarea venitului

ratat ş.a. sunt posibile în cazurile prevăzute de lege sau contract”.

Impactul elaborărilor efectuate asupra ştiinţei se exteriorizează prin aceea că ştiinţa

naţională la momentul de faţă este în faza de apreciere a reglementărilor noi din domeniul

raporturilor economice dintre subiecţii de drept. Propunerile elaborate de către noi pot fi utilizate

atît în cadrul unei posibile remanieri a legislaţiei codificate cît şi la adoptarea unor legi noi în

domeniul raporturilor comerciale unde regula de bază constă în asigurarea despăgubirii eficiente şi

totale a persoanei păgubite.

S-a demonstrat la nivel teoretic cît şi practic că starea lucrurilor la capitolul răspundere

subsidiară nu poate asigura o creştere calitativă a eficienţei mecanismului juridic de angajare a

răspunderii subsidiare.

Problema stabilirii răspunderii persoanei vinovate reprezintă atît una de ordin juridic cît şi de

ordin social deoarece se vor curma eventualele eschivări de la răspundere a celor ce nemijlocit au

cauzat prejudiciul.

În perspectivă se propune analiza, în primul rînd, a practicii judiciare care va apărea în

domeniul răspunderii subsidiare şi elaborarea, în temeiul acesteia, a unui mecanism uniform de

angajare a răspunderii subsidiare. La fel se propune analiza reglementărilor internaţionale în materia

răspunderii delictuale şi contractuale în coraport cu răspunderea subsidiară cu indicarea oportunităţii

aplicării aceluiaşi mecanism în cadrul legislaţiei naţionale.

De asemenea, se propune analiza practicii Curţii Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului şi stabilirea impactului ei asupra dezvoltării instituţiei răspunderii civile în general şi a

răspunderii subsidiare în special.

.

26

Lista lucrărilor publicate la tema tezei

Articole în reviste:

1. Brumă Sorin. Caracteristica generală a temeiurilor răspunderii juridice civile. Revista

Naţională de Drept, 2005, nr. 6, p. 38-44.

2. Brumă Sorin. Locul răspunderii subsidiare în sistemul de tipuri ale răspunderii juridice

civile. Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 12, p. 60-63.

3. Chiriac Andrei, Brumă Sorin. Evoluţia istorică a răspunderii subsidiare în legislaţia

europeană (analiza succintă). Revista Naţională de Drept, 2006, nr. 8, p. 27-32.

4. Cimil Dorin, Brumă Sorin. Natura juridică a răspunderii subsidiare. Revista Naţională de

Drept, 2009, nr. 3, p. 37-40.

5. Cimil Dorin, Brumă Sorin. Natura juridică a răspunderii subsidiare (continuare). Revista

Naţională de Drept, 2009, nr. 4, p. 62-66.

Materiale ale comunicărilor ştiinţifice:

6. Brumă Sorin. Coraportul dintre temeiurile juridico-civile ale răspunderii subsidiare şi

solidare. În Comunicările prezentate la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Codul

Civil al Republicii Moldova, 5 ani de aplicare – probleme, realizări şi perspective”, 18-19

septembrie, 2008. Chişinău: Institutul Naţional de Justiţie, 2008, p.5 (0,5 c. a.).

7. Brumă Sorin. Oglindirea răspunderii subsidiare în materie de asigurări. În Comunicările

prezentate la Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Codul Civil al Republicii

Moldova, 5 ani de aplicare – probleme, realizări şi perspective ”, 18-19 septembrie, 2008.

Chişinău: Institutul Naţional de Justiţie, 2008, p.6 (0,2 c. a).

27

ADNOTARE Brumă Sorin, „Locul răspunderii subsidiare în sistemul răspunderii juridice civile”, teză de

doctor în drept, Chişinău, 2009

Cuvinte-cheie: răspundere subsidiară, răspundere juridică civilă, răspundere solidară,

legislaţie, natură juridică, răspundere civilă delictuală, insolvabilitate, obligaţii contractuale,

prejudicii, creditor, persoană juridică, culpă.

Din punct de vedere structural, teza este formată din introducere, patru capitole, concluzii şi

bibliografia din 188 de denumiri. Rezultatele obţinute au fost publicate în 7 lucrări ştiinţifice.

Domeniul de studiu al prezentei lucrări este analiza în esenţă a reglementărilor relaţiilor

privind răspunderea subsidiară.

Scopul şi obiectivele lucrării sînt reprezentate de analiza complexă a temeiurilor şi

condiţiilor angajării răspunderii subsidiare, definirea naturii juridice a acesteia, pentru a fi posibilă

aplicarea ei în cazurile cînd creditorul urmează a fi satisfăcut atît din partea debitorului ce se află pe

cealaltă extremă a obligaţiei civile, cît şi de acele persoane, care au contribuit direct sau indirect la

formarea voinţei vicioase a debitorului sau n-au manifestat grija şi diligenţa necesară cerută de lege,

analiza relaţiilor juridice civile, în temeiul cărora se angajează şi se aplică răspunderea subsidiară,

precum şi construcţiile juridice similare, care exclud răspunderea sibsidiară sub aspect comparat cu

legislaţia, practica şi doctrina naţională şi a altor state.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a tezei constau în formularea anumitor concluzii de

ordin teoretic şi practic şi înaintarea propunerilor de lege ferenda, care rezultă logic din

investigaţiile realizate, contribuind la completarea doctrinei în problemele vizate, la perfecţionarea

legislaţiei în vigoare, făcînd-o mai compatibilă şi logic închegată cu reglementările naţionale şi

internaţionale deja existente.

Semnificaţia teoretică. În teză sânt formulate noţiuni, teze, sînt sugerate recomandări de

actualitate în lumina unor realităţi economice sociale şi juridice actuale şi de perspectivă:

autonomia de voinţă, răspundere subsidiară, organ al persoanei juridice, executarea creanţei etc.

Teza poate servi drept suport didactic pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii facultăţilor

de drept, precum şi pentru specialiştii din domeniu. De asemenea, lucrarea se adresează persoanelor

din învăţămîntul juridic şi cercetătorilor ştiinţifici.

28

АННОТАЦИЯ Брумэ Сорин, « Место субсидиарной ответственности в системе гражданской

юридической ответственности», диссертация доктора права, Кишинэу, 2009

Ключевые слова: субсидиарная ответственность, гражданская юридическая

ответственность, солидарная ответственность, законодательство, юридическая природа,

гражданская деликтуальная ответственность, несостоятельность, договорные обязательства,

ущерб, кредитор, юридическое лицо, вина.

Структурально работа состоит из введения, четырёх глав, заключений и библиографии

имеющая 188 названий.

Область изучения данной работы является существенный анализ правовых норм

регулирующих общественные отношения, касающиеся субсидиарной ответственности.

Главные цели, поставленные для реализации этого изучения, состоят из особенности

анализа появления и развития этих отношений и их правовых регулирований, определение

субсидиарной ответственности и идентификация ее места в системе гражданской

юридической ответственности и.т.д.

Существенная научная новизна, а также оригинальность диссертации состоит из того

что в работе делаются конкретные теоретические и практические выводы, и предлагаются

определённые изменения в законодательстве. Это существенно способствует обогащению

доктрины, совершенствованию законодательства, делая её более совместимой с уже

существующими международными и национальными нормами.

Теоретическое и применительное значение темы исходит из того, что в работе

пробуется сделать многовидовую трактовку правовых норм регулирующих общественные

отношения касающиеся субсидиарной ответственности. В этом контексте в работе

совершается комплексный научный анализ этого феномена, как с точки зрения

теоретической, так и с практической; используется знания из области гражданской

ответственности и юридической науки, законодательства, а также юридической практики в

данной сфере. Актуальность темы и мотивировка её выбора исходят из того что работа

является первой попыткой выделить разные специфические и противоречивые аспекты

правовых норм регулирующих отношения касающиеся субсидиарной ответственности,

оценить их с точки зрения теоретической, и внести предложения для их решения в

национальной правовой системе.

29

ANNOTATION Sorin Brumă „ The place of subsidiary responsibility within the system of civil legal

responsibility”, to the doctoral thesis, Chişinău, 2009

Key words:

Subsidiary responsibility, civil legal responsibility, solidar responsibility, legislation, legal

nature, civil felony responsibility, insolvability, contractual obligations, damages, creditor, legal

person, guilt.

From the structural point of view, the paper consists of the introduction, four chapters,

conclusions and the bibliography with 188 references. The obtained results were published in 7

scientific works.

The studying field of the present work consists in analyzing the essence of the relations'

regulations regarding the subsidiary responsibility. The main objectives for acquiring this aim were

to analyze the appearance and the evolution of these relationships and their regulations, the

definition of the concept of subsidiary responsibility and the identification of its place within the

system of legal civil responsibility, etc.

The scientific novelty, as well as originality of this work consists in elaborating theoretical and

practical conclusions and presenting certain proposals of lege ferenda that would logically result

from the investigations performed in the work, thus, contributing to the enriching of the doctrine and

the improvement of the legislation in force, making it more compatible and logically linked with the

existing national and international regulations.

The theoretical importance and the applicative value of the work consist in the fact that it has a

multi-aspectual approach to legal regulations of the social relationships regarding the subsidiary

responsibility. In this context, the work contains a complex scientific analysis of the particularities

of applying the subsidiary responsibility both from the theoretical and practical point of view; there

is also some knowledge from the domain of legal civil responsibility and legal science used; of the

legislation in force as well as the legal practice in this domain. This material can be used for

modification of civil legislation, etc.

The present thesis can be used as a teaching support for students, masters or researchers of the

law faculties, for other specialists in this field, etc. The paper is also addressed to people from the

legal studies environment as well as scientific researchers.

30

BRUMĂ SORIN

LOCUL RĂSPUNDERII SUBSIDIARE ÎN SISTEMUL RĂSPUNDERII JURIDICE CIVILE

SPECIALITATEA: 12.00.03 - DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL, DREPT AL AFACERILOR)

Autoreferatul tezei de doctor în drept

___________________________________________________________________

Aprobat spre tipar: data Formatul hârtiei 60x84 1/16

Hârtie ofset. Tipar ofset. Tirajul ....ex.

Coli de tipar.:... Comanda Nr....

____________________________________________________________________

Denumirea şi adresa instituţiei unde a fost tipărit autoreferatul

Sorin Bruma Abstract

Documents

Transcript of Sorin Bruma Abstract