SOLUŢII ALTERNATIVE LA FABRICAREA · PDF filepoate fi considerată reciclare organică;...

SC Institutul Naţional de

Sticlă SA SC Institutul Naţional al

Lemnului SA SC INCERPLAST SA SC CEPROHART SA

Bd. Th.Pallady 47, Sector 3, Bucureşti

Str. Fabrica de Glucoză 2, Sector 2, Bucureşti

Str. Ziduri Moşi 23, Sector 2, Bucureşti

Bd.Al.I.Cuza nr.3, Brăila

Tel: +40 21 345 25 10; Tel: 40-21-2331556 Tel:+40 21 252 23 56 Tel: +40 239 61 97 33 www.ins.ro www.inl.ro www.incerplast.ro www.ceprohart.ro

SOLUŢII ALTERNATIVE

LA FABRICAREA AMBALAJELOR

PENTRU

CONFORMARE CU CERINŢELE EUROPENE

Raport final iunie 2006

C 15/206 328/2005

Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea cu cerinţele europene

2

Cuprins

1 Implementarea Directivei 92/64/EC componentă a politicii de protecţie a mediului înconjurător

2 Tipuri de ambalaje şi funcţiile lor

3 Evoluţia cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă în Romania

4 Transpunerea cadrului legislativ european în legislaţia naţională

5 Evaluarea conformităţii ambalajelor introduse pe piaţă în România cu cerinţele Directivei 94/62/CE

5.1 Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia ambalajului. Identificarea soluţiilor de prevenire prin reducere la sursă.

5.1.1 Ambalaje din sticlă 5.1.2 Ambalaje din lemn 5.1.3 Ambalaje din material plastic 5.1.4 Ambalaje din hârtie şi carton 5.1.5 Ambalaje din metal

5.2 Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind caracterul reutilizabil al ambalajului. Analiza sistemelor de reutilizare

5.2.1 Ambalaje din sticlă 5.2.2 Ambalaje din lemn 5.2.3 Ambalaje din material plastic 5.2.4 Ambalaje din metal

5.3 Evaluarea conformităţii cu cerinţele referitoare la ambalajele valorificabile (ca material, energetic, biologic). Soluţii de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

5.3.1 Ambalaje din sticlă 5.3.2 Ambalaje din lemn 5.3.3 Ambalaje din material plastic 5.3.4 Ambalaje din hârtie şi carton 5.3.5 Ambalaje din metal

5.4 Analiză tehnico-economică 5.4.1 Ambalaje din sticlă 5.4.2 Ambalaje din lemn 5.4.3 Ambalaje din material plastic 5.4.4 Ambalaje din hârtie şi carton 5.4.5 Ambalaje din metal

6 CONCLUZII


3

Semnificaţia principalilor termeni utilizaţi

conform Anexei 1 la H.G. 621/2005 ambalaj - orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, deasemenea, considerat ambalaj;

ambalaj primar - ambalaj de vânzare - ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator, în punctul de achiziţie;

ambalaj secundar - ambalaj grupat, supraambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; el poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului;

ambalaj terţiar - ambalaj pentru transport - ambalaj conceput pentru a uşura manipularea şi transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorîrii în timpul manipulării ori transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene;

ambalaj reutilizabil - ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către consumator ori comerciant este asigurată de plata unei sume-sistem depozit, prin reachiziţionare sau altfel;

ambalaj compozit - ambalaj confecţionat din materiale diferite care nu pot fi separate manual, nici unul dintre aceste materiale neavând o pondere semnificativă pentru a putea fi încadrat la acelaşi tip de material;

colectare selectivă - colectarea deşeurilor de ambalaje pe tipuri de materiale şi/sau sortimente de materiale

deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, exclusiv deşeurile de producţie, din Anexa nr. I A la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001;

obiectiv de reciclare - cantitatea totală de deşeuri de ambalaje reciclate, raportată la cantitatea totală de deşeuri de ambalaje generate;

obiectiv de valorificare sau de incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie - cantitatea totală de deşeuri de ambalaje valorificată sau incinerată în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie, raportată la cantitatea totală de deşeuri de ambalaje generată;

reciclarea deşeurilor de ambalaje - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri. Termenul include reciclarea organică, dar exclude recuperarea de energie;

reciclarea organică - tratarea aerobă (compostare) sau anaerobă (biometanizare) , în condiţii controlate, utilizându-se microorganisme, a părţilor biodegradabile ale deşeurilor de ambalaje, care produc reziduuri organice stabilizate sau metan. Depozitarea în depozite nu poate fi considerată reciclare organică;


4

reutilizarea ambalajelor - orice operaţie prin care un ambalaj care a fost conceput şi creat pentru a putea îndeplini în cursul ciclului său de viaţă un număr minim de rotaţii este reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput, recurgându-se sau nu la produsele auxiliare existente pe piaţă, care permit reumplerea ambalajului însuşi; un asemenea ambalaj reutilizat va deveni deşeu de ambalaj atunci când nu va mai putea fi reutilizat;

sistem depozit - sistem prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat în ambalaj reutilizabil, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat;

valorificare energetică - utilizarea deşeurilor de ambalaje combustibile ca mijloc de producere a energiei prin incinerarea directă, cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperare de căldură;

conform SR EN 13427:2005

component al ambalajului - parte a unui ambalaj care poate fi separat manual sau cu ajutorul unor mijloace fizice simple;


prevenire prin reducere la sursă - proces care permite asigurarea faptului că, pentru funcţii identice, greutatea, greutatea şi/sau volumul ambalajelor primare şi/sau secundare şi/sau terţiare au fost minimizate, cu respectarea păstrării acceptabilităţii de către utilizator, ca şi cu reducerea impactului asupra mediului;

punct critic pentru reducerea la sursă - criteriu specific de performanţă care interzice

orice altă reducere suplimentară a greutăţii şi/sau a volumului ambalajului fără afectarea caracteristicilor funcţionale. Securităţii şi acceptabilităţii de către utilizator/consumator;


sisteme de reutilizare - dispoziţii (organizatorice, tehnice, şi/sau financiare) care fac posibilă reutilizarea;

sistem în circuit închis - sistem în care ambalajul reutilizabil circulă în interiorul unei

intreprinderi sau al unui grup organizat de intreprinderi;

recondiţionare - operaţii necesare pentru repunerea ambalajului reutilizabil în stare de funcţiune


5

Preambul

Proiectul referitor la “Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformarea acestora cu cerinţele europene” a fost promovat şi finanţat de Ministerului Economiei şi Comerţului, Direcţia Infrastructura Calităţii şi Mediu în cadrul Planului Sectorial în domeniul Cercetării-Dezvoltării din Industrie.

Monitorul proiectului: Liliana Nichita, Direcţia Infrastructura Calităţii şi Mediu Obiectivele proiectului:

Conformarea agenţilor economici cu cerinţele legislative din domeniul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje; Promovarea unui management eficient în domeniul deşeurilor de ambalaje prin asigurarea unui nivel corespunzător din punct de vedere al realizării şi valorificării ambalajului;

Proiectul a fost realizat de un consorţiu format din: SC Institutul Naţional de Sticlă SA, responsabil de proiect Daniela-Maria Paraschivescu, SC Institutul Naţional al Lemnului SA, responsabil de proiect Alexandrina Mihalache SC INCERPLAST SA, responsabil de proiect Florentina Petrescu SC CEPROHART SA, responsabil de proiect Maria Gavrilă

Conducătorul proiectului: SC Institutul Naţional de Sticlă SA Bucureşti, responsabil de proiect: Daniela-Maria Paraschivescu


6

1. Implementarea Directivei 92/64/EC componentă a politicii de protecţie a mediului înconjurător

Protecţia mediului este una din marile provocări actuale, dată fiind amploarea

prejudiciilor aduse mediului de către poluare. In procesul de negociere al Capitolului 22 din Aquis-ul Comunitar, România şi-a asumat o serie de angajamente care o obligă să se adapteze la modelul European de dezvoltare respectând mediul. Acesta se bazează pe principiul dezvoltării durabile care are în vedere satisfacerea nevoilor generaţiei prezente fără a prejudicia şansele generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.

Trei din cele patru domenii mari ale celui de-Al Şaselea Program de Actiune privind mediul al Comunitatii Europene, Managementul resurselor naturale şi al deşeurilor, Mediul şi sănătatea şi Schimbările climatice, sunt legate de dezvoltarea durabilă şi calitatea vieţii [1].

Acţiunile din domeniul Managementului resurselor naturale şi al deşeurilor urmăresc să asigure nedepăşirea de către consum a capacităţii de regenerare a resurselor oferite de mediu, precum şi decuplarea folosirii resurselor de creşterea economică prin creşterea eficienţei utilizării lor şi reducerea deşeurilor. Amploarea problemei deşeurilor de ambalaje şi importanţa ce i se acordă rezultă din menţiunea specială de la Art.14 din Directiva 92/64/EC ca planurile de management al Statelor Membre CE sa conţină un capitol special referitor la managementul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje.

Acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului va fi aplicat în România începând cu anul 2007, cu o perioada de tranziţie de 3 ani până în anul 2010 pentru Directiva 94/62/CE referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje.

2. Tipuri de ambalaje şi funcţiile lor Ambalajele indeplinesc o serie de funcţii vitale în aprovizionarea produsului de la

producător la consumator, astfel că ambalajele nu ar exista fără produsele pe care le conţin şi multe produse nu ar exista fără ambalajul care furnizează o modalitate de livrare.

Gama de funcţii oferite de ambalaje include: Protecţia şi prezervarea, de ex. prevenirea deteriorării fizice şi stoparea sau

inhibarea schimbărilor chimice şi biologice în timpul transportului, manipulării şi depozitării;

Consumul şi reţinerea, de ex. facilitarea distribuţiei şi depozitării unei anumite cantităţi de produs prin unitizare şi containerizare;

Prezentarea/intensificarea vânzării de ex. pentru adăugarea de valoare, atragerea vânzărilor, branding şi imagine;

Identificare şi informare de ex. furnizarea de informaţii despre produs şi companie, instrucţiuni de utilizare, manipulare şi depozitare, coduri de bare citibile de maşini sau om;

Securitate de ex. evidenţierea desigilării, anti – contrafacere; Comoditate de ex. modul de deschidere şi reînchidere, distribuţie.

Pe lângă funcţiile de bază, ambalajele trebuie să răspundă unor ţinte în continuă schimbare (familii mai mici, consumatori cu mijloace mai reduse) şi unor nevoi sociale care afectează modul de consum.

Dezvoltarea/consumul durabile influenţează funcţiile ambalajelor. Iniţiative precum reducerea greutăţii pot produce (şi au produs deja pe plan european) rezultate remarcabile fără a afecta condiţiile de livrare ale produsului, dar exista limite care nu pot fi depăşite fără progres tehnologic în ceea ce priveşte materialul, tehnologia, etc. Din acest motiv este important ca proiectarea ambalajului să fie integrată dintr-o fază incipientă cu modificările aduse procesulului din care rezultă produsul şi orice modificare a produsului sau a ambalajului trebuie să ia în considerare sistemul integrat (care cuprinde produsul şi mai multe nivele de ambalare).

Tipurile de ambalaje şi alţi termeni referitori la ambalaje şi deşeuri de ambalaje se definesc în Directiva 92/64/EC transpusă în legislaţia românească de Hotărârea de Guvern nr. 621/2005. Ambalajele pot fi realizate din materiale diverse precum sticla, lemnul, materialele plastice, hârtia şi cartonul, metalul, etc.


7

Sticla este un material rigid, fragil, uzual transparent, translucid, sau strălucitor, obţinut prin topirea nisipului împreuna cu sodă, calcar şi alţi componenţi. Sortimentele de ambalaje fabricate din sticlă sunt buteliile, borcanele, baloanele, damigenele şi flacoanele. In standardul român SR 13443:1999 sunt specificate condiţiile tehnice de calitate pe care deşeurile de ambalaje din sticlă sub formă de cioburi (denumite uzual cioburi colectate) trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi utilizate ca materie primă secundară.

Ambalajele din lemn, nominalizate prin palete, lăzi, stelaje, tamburi, cutii şi coşuri, sunt formate din elemente prelucrate din lemn rotund, lobde, capete de buşteni, cherestea, rămăşiţe, doage, placaj, furnir, P.F.L, nuiele, etc. Deşeurile de ambalaje din lemn clasificate în majoritate, în categoria deşeurilor inerte (DI) şi Deşeuri Menajere şi Asimilate (DMA) reprezintă ambalajele din lemn, uzate (lăzi, paleţi, butoaie, etc.) la sfârşitul ciclului de viaţă.

Materialele plastice, produse sintetice care conţin drept component esenţial un polimer înalt si care se pot prelucra uşor la cald sau la rece, cu sau fără presiune, au o largă utilizare ca materiale de ambalare. Tipurile de materiale plastice utilizate la producerea de ambalaje sunt: PET (polietilentereftalat), HDPE (polietilena de mare densitate), PVC (policlorura de vinil), LDPE (polietilena de mică densitate), PP (polipropilena), PS (polistiren) etc. In structura deşeurilor de ambalaje din materiale plastice ponderea cea mai mare o au buteliile PET (50%), urmate de ambalaje din PP şi PE (35%).

Sortimentele de hârtii şi cartoane cele mai utilizate pentru ambalaje sunt: hârtiile şi cartoanele cu rezistenţă la grăsimi, hârtiile kraft, cartoanele duplex şi triplex, cartoanele ondulate, hârtiile şi cartoanele compozite, etc. Ambalajele din hârtie şi carton se pot prezenta sub formă de pungi, saci, cutii, etc. Deşeurile de ambalaje din hârtie şi carton se calsifică conform SR EN 643:2003 în: sortimente obişnuite, sortimente medii, sortimente superioare, sortimente kraft şi sortimente speciale.

Ambalajele din metal sunt confecţionate din oţel sau din aluminiu. Oţelul se utilizează în producerea de recipiente pentru ambalarea unei game largi de produse, cum sunt produsele alimentare, vopselele, etc. Ambalajele din aluminiul se utilizează pentru realizarea de recipiente pentru alimente şi băuturi, folii şi laminate.

3. Evoluţia cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă în Romania Cantitatea totală de ambalaje introduse pe piaţă (ambalaje din producţia internă,

ambalaje importate şi ambalaje aferente produselor importate) a crescut în perioada 2002 – 2004 (figura 1) de la 850,0 mii tone la 1004,91 mii tone [2], [3], [4].

850892,82

892,5

1004,91

937,126

983,983

750

800

850

900

950

1000

1050mii tone

2002 2003 2004 2005anul

Realizat

Prognozat

Figura 1

Evoluţia structurii deşeurilor de ambalaje în perioada 2002-2004 este redată în tabelul 1

şi reprezentată grafic pentru anul 2004 în figura 2.


8

Tabelul 1

Materiale de Ambalare Anul Sticlă Lemn Plastic Hartie +carton Metal

2002 23,5 11,7 26,5 26,5 11,7 2003 23,5 11,7 26,5 26,5 11,8 2004 21,4 10,2 30,3 23,8 11,5

2004

30,3%

10,2%

21,4%11,5%

23,8%SticlaLemnplasticHartie/cartonMetal

Figura 2

4. Transpunerea cadrului legislativ european în legislaţia naţională La nivel european, cadrul legislativ privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje este

strâns legat de politica Uniunii Europene în domeniul Managementului deşeurilor care implică trei direcţii strategii complementare:

Eliminarea producerii deşeurilor la sursă; Încurajarea reciclării şi refolosirii deşeurilor; Reducerea poluării cauzată de incinerarea deşeurilor.

Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, amendată de Directiva 2004/12/CE, are drept scop armonizarea măsurilor naţionale referitoare la managementul ambalajelor şi al deşeurilor de ambalaje pentru a preveni impactul acestora asupra mediului şi a asigura în acest fel un nivel ridicat de protecţie a mediului. Ea stabileşte ca măsuri prioritare şi principii de gestionare a deşeurilor de ambalaje, următoarele:

Prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje; Creşterea gradului de reutilizare a ambalajelor; Creşterea gradului de reciclare a deşeurilor de ambalaje; Creşterea gradului de valorificare a acestor deşeuri.

Aceste măsuri includ: cerinţe esenţiale pentru materialele din care sunt produse ambalajele; obiective pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje (ca material, energetic, biologic).

Obiectivul specific legat de reducerea cantităţii de deşeuri este ca până în anul 2010 deşeul „final” să reprezinte 20 % din produsul iniţial [5].

Directivele Comisiei Europene nu au putere de lege în Ţările Membre dar stabilesc termene în care acestea să-şi adapteze legislaţia la cerinţele directivelor. Perspectiva aderării la Uniunea Europeană a deteminat România să facă eforturi de armonizare a legislaţiei cu cea Europeană.

Prin adoptarea de legi, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern sau ordine ale ministrului, au fost introduse în legislaţia naţională prevederile Directivei cadru privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. Hotărârea de Guvern 621/2005, transpune în legislaţia romană prevederile Directivei 94/62/CE amendată cu Directiva 2004/12/CE.

Articolul 4 din HG 621/2005 defineşte principiile specifice activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje, articolul 5 enumeră cerinţele esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească ambalajul pentru a fi introdus pe piaţă, iar articolul 8 stabileşte nivelurile maxim admise pentru conţinutul de metale grele din materialele pentru ambalaje.


9

In Anexa 4 se prezintă etapizarea obiectivelor naţionale pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje precum şi obiective individuale de reciclare pentru fiecare material conţinut de deşeurile de ambalaje, în conformitate cu perioada de graţie acordată Romaniei.

Directiva 94/62/CE specifică în mod expres necesitatea pregătirii unor standarde legate de cerinţele esenţiale pentru a facilita implementarea acesteia. Articolul 6 din HG 621/2005 menţionează obligativitatea respectării standardelor române sau naţionale acolo unde nu sunt adoptate standarde europene armonizate pentru a se considera că ambalajul respectă cerinţele esenţiale [6].

Pentru minimizarea impactului ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje asupra mediului, Directiva 94/62/EC defineşte cerinţele esenţiale pe care un ambalaj trebuie să le respecte privind fabricarea şi compoziţia sa şi pentru a fi considerat ca reutilizabil respectiv valorificabil (ca material, energetic, biologic). Conservarea resurselor şi limitarea cantităţii de deşeuri, implică optimizarea sistemului din care fac parte ambalajele, în întregul său.

Conform Directivei 94/62/CE se admite introducerea pe piaţă numai a ambalajelor care îndeplinesc cerinţele esenţiale referitoare la:

Fabricarea şi compoziţia ambalajului: volum şi greutate limitate la minimum necesar asigurându-se nivelul cerut de siguranţă, igienă şi acceptabilitate atât pentru produsul ambalat cât şi pentru consumator; fabricare şi comercializare care să permită reutilizarea sau valorificarea, inclusiv reciclarea şi reducerea la minim a impactului asupra mediului; reducerea la minimum a conţinutului de substanţe şi materiale toxice în materialul de ambalare şi în componentele sale, substanţe care se pot regăsi în emisiile, cenuşa sau levigatul care rezultă din procesele de eliminare a deşeurilor de ambalaje.

Caracterul reutilizabil al unui ambalaj: proprietăţile fizice şi caracteristicile ambalajului trebuie să asigure un număr de rotaţii în condiţii normale de utilizare preconizate; posibilitatea prelucrării ambalajului uzat cu satisfacerea cerinţelor de sănătate şi de securitate; îndeplinirea cerinţelor specifice pentru ambalaje recuperabile când ambalajul nu mai poate fi reutilizat şi devine deşeu

Caracterul recuperabil al unui ambalaj ambalajul trebuie să fie astfel fabricat încât să permită, atunci cînd devine deşeu de ambalaj, ca un anumit procent din greutatea materialelor folosite să fie reciclat; procentul poate fi diferit în funcţie de tipul materialului folosit la fabricarea ambalajului; deşeurile de ambalaj tratate în vederea valorificării energetice, trebuie să aibă o valoare calorică minimă care să permită optimizarea recuperării de energie; deşeurile de ambalaj tratate pentru obţinerea de compost trebuie să fie suficient de biodegradabile pentru a nu împiedica colectarea separată, procesul de obţinere al compostului sau activitatea în care acesta se foloseşte; ambalajul biodegradabil va putea fi supus descompunerii fizice, termice, chimice sau biologice, astfel ca cea mai mare parte a materialului să se transforme în bioxid de carbon, biomasă şi apă.

Cerinţele esenţiale ale Directivei 94/62/CE, transpuse în legislaţia română prin HG.621/2005, au fost preluate în standarde române armonizate cu standardele europene. Este vorba de SR EN 13427: 2005, SR EN 13428: 2005, SR EN 13429: 2004, SR EN 13430: 2004, SR EN 13431: 2005, SR EN 13432: 2000 şi raportul CEN CR 13695.

Utilizând metodologiile stabilite în aceste standarde, agenţii economici implicaţi în circuitul ambalajelor de la fabricare până la transformarea lor în deşeuri ultime, pot demonstra – la cerere – că respectă reglementările din domeniul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.


10

SR EN 13427: 2005 – Condiţii referitoare la utilizarea standardelor europene în domeniul ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.

Standardul propune un cadru de lucru în care pot fi utilizate împreună celelalte 5 standarde şi raportul CEN referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje, de către cei responsabili de introducerea pe piaţă a ambalajelor.

SR EN 13428: 2005 - Ambalaje - Cerinţe specifice fabricării şi compoziţiei. Prevenire prin reducerea la sursă

SR EN 13428: 2005 stabileşte o metodă de evaluare prin care să se demonstreze că reducerea greutăţii şi/sau volumului ambalajului pentru prevenirea prin reducere la sursă s-a făcut asigurând:

funcţionalitatea de-a lungul întregului lanţ de la aprovizionare până la utilizator; securitatea şi igiena pentru produs şi pentru utilizator/consumator; acceptabilitatea de către utilizator/consumator a produsului ambalat.

Prin acelaşi standard se stabileşte metodologia şi procedura care trebuie urmată pentru minimizarea substanţelor periculoase care pot fi conţinute de ambalaje susceptibile să fie aruncate în timpul operaţiei de gestionare a deşeurilor.

SR EN 13429: 2004 – Ambalaje – Reutilizare, stabileşte cerinţele pe care un ambalaj trebuie să le satisfacă pentru a fi clasificat ca reutilizabil şi procedurile pentru evaluarea conformităţii cu aceste cerinţe, inclusiv pentru sistemele asociate.

In document se defineşte ambalajul reutilizabil ca ambalaj sau component al unui ambalaj care a fost proiectat şi construit pentru a realiza pe durata de viaţă un număr minim de trasee sau rotaţii într-un sistem pentru reutilizare.

În standard se prezintă trei sisteme de reutilizare a ambalajelor folosite şi anume: sistem în circuit închis, sistem în circuit deschis şi sistem combinat.

SR EN 13430: 2004 – Ambalaje - Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile prin reciclarea materialului, menţionează cerinţele pentru ca un ambalaj să fie clasificat ca recuperabil prin reciclarea materialului, adaptând procedurile de evaluare a conformităţii cu aceste cerinţe la perfecţionarea continuă a ambalajelor şi tehnologiilor de recuperare a acestora.

SR EN 13431: 2005 Ambalaje – Cerinţe referitoare la ambalajele valorificabile energetic, inclusiv specificarea puterii calorice inferioare minime specifică cerinţele pentru ca un ambalaj să fie considerat valorificabil energetic şi stabileşte procedurile pentru evaluarea conformităţii cu aceste cerinţe.

Pentru a permite optimizarea valorificării energetice într-un sistem industrial real, câştigul caloric teoretic trebuie să fie mai mare decât zero. Puterea calorică q net, trebuie să fie mai mare sau egal cu 5 MJ/kg pentru a îndeplini cerinţele de valorificare energetică.

SR EN 13432: 2000 - Ambalaje - Cerinţe cu privire la ambalajele recuperabile prin compostare şi biodegradare specifică cerinţele şi procedurile pentru determinarea posibilităţii de compostare şi tratament anaerob ale ambalajelor şi materialelor de ambalaj.

SR EN 13437: 2003 Ambalaje şi reciclarea materialelor. Criterii pentru metodele de reciclare. Descrierea proceselor de reciclare şi schema fluxului.

Standardul defineşte criteriile pentru procedeele de reciclare şi descrie principalele procedee cunoscute de reciclare a materialelor şi relaţiile dintre ele. Prezintă stadiul actual al cunoaşterii în domeniul ambalajelor şi tehnologiilor de recuperare.

Raportul CEN CR 13695 care se referă la evaluarea impactului asupra mediului a celor 4 metale grele conţinute de ambalaje la sfârşitul ciclului de viată.

5. Evaluarea conformităţii ambalajelor introduse pe piaţă în România cu cerinţele

Directivei 94/62/CE La evaluarea conformităţii ambalajelor introduse pe piaţă în Romania cu cerinţele

Directivei 94/62 au fost avute în vedere tipurile de ambalaje cu ponderea cea mai mare în cazul fiecărui material de ambalaj analizat. Pornind de la rezultatele evaluării conformităţii cu cerinţele esenţiale proiectul evidenţiază soluţii de reducere a impactului asupra mediului a deşeurilor de ambalaje din sticlă, lemn, hârtie şi carton, metal, în vederea conformării cu cerinţele esenţiale preluate în standardele române armonizate cu standardele europene, şi anume:


11

cerinţele esenţiale privind fabricarea şi compoziţia ambalajelor, prevenire prin reducere la sursă; cerinţele esenţiale privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj; cerinţele esenţiale privind caracterul recuperabil al unui ambalaj; analiza ciclului de viaţă al ambalajelor şi impactul asupra mediului pe durata ciclului de viaţă.

5.1 Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia

ambalajului s-a bazat pe metoda de evaluare din SR EN 13428. Au fost analizate: butelia din sticlă pentru bere de 0,5 l, lădiţele din lemn pentru fructe şi legume, butelia din PET monostrat de 2 l, cutia din carton ondulat tip III-C şi doza din metal pentru bere cu volum util 0,5 l.

Criteriile de performanţă la evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea ambalajului aplicate, pentru identificarea punctului critic pentru reducerea la sursă au fost: protecţia produsului, procesul de fabricaţie, procesul de ambalare/umplere, logistica, prezentarea şi comercializarea, acceptarea de utilizator/consumator, informaţii, securitate, legislaţie [7]

Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind compoziţia ambalajului s-a referit la determinarea cantităţii de substanţe periculoase.

5.1.1 Ambalaje din sticlă La evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia ambalajului din

sticlă, realizată la butelia din sticlă pentru bere s-au analizat 7 tipuri de butelii, cu volum util de 0,5 l fabricate în ţară sau importate şi care au fost preluate din circuitul de utilizare.

Ambalajul din sticlă cuprinde în afară de butelia din sticlă şi alte componente cu rol de prezentare a conţinutului, de redare a unor informaţii suplimentare, de asigurarea etanşeităţii, etc. Greutatea ambalajului este determinată de greutatea buteliei din sticlă care reprezintă 99 % din greutatea totală, în consecinţă reducerea greutăţii ambalajului în conformitate cu cerinţele Directivei 94/62/CE se poate realiza în principal pe seama reducerii greutăţii buteliei de sticlă.

Analiza conformităţii ambalajelor din sticlă introduse pe piaţă în România cu cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei a condus la următoarele concluzii:

există pe piaţă ambalaje din sticlă pentru bere, cu greutăţi diferite, care îndeplinesc funcţii identice; cele a căror greutate este mai mică (cu cca 10 %) provin din import;

fabricantul autohton are o tehnologie de fabricaţie care reprezintă un punct critic din punct de vedere al cerinţei de reducere a greutăţii;

procesul de ambalare/umplere reprezintă un punct critic din punct de vedere al cerinţei de reducere a greutăţii;

nu există probleme legate de cerinţa privind conţinutul de substanţe periculoase în butelia din sticla pentru bere.

Analiza fluxului tehnologic de fabricaţie al ambalajului din sticlă pentru identificarea soluţiilor de prevenire prin reducere la sursă (prin modernizarea şi/sau optimizarea unor operaţii tehnologice), a condus la identificarea unei soluţii alternative la fabricarea ambalajelor din sticlă pentru reducerea la sursă.

Este vorba de trecerea de la procedeul suflat-suflat la procedeul presat-suflat pentru ambalaje cu gât îngust (Narrow Neck Press Blow) care poate asigura reducerea cu minim 10% a greutăţii. Procedeul NNPB permite o distribuţie mai bună a sticlei în pereţii produsului şi asigură condiţiile pentru eliminarea microfisurilor superficiale de pe suprafaţă. În acest mod pot fi atinse 2 obiective şi anume reducerea greutăţii şi menţinerea rezistenţei mecanice în condiţiile unor pereţi mai subţiri. Prin utilizarea acestui procedeu se elimină contra-suflarea (una din cauzele defectelor de tip “distribuţie inegală a sticlei în pereţi”) şi se egalizează timpii de contact sticlă/preformă, sticlă/formă finită cu timpul de reîncălzire, evitându-se formarea ondulaţiilor în pereţii produsului finit prin diminuarea neomogenităţii termice.

În perspectiva apropiată principalul fabricant de ambalaje din sticlă din Romania are în vedere o investiţie majoră care va conduce la creşterea cu 40000 t a producţiei de ambalaje din sticlă cu care prilej se va moderniza şi tehnologia de fabricaţie [8].


12

Ambalajele din sticlă nu ridică probleme din punct de vedere al conţinutul de substanţe periculoase. Ponderea componentelor (etichete, inscripţionări) care pot conţine aceste substanţe reprezintă sub 1 % din greutatea ambalajului.

5.1.2 Ambalaje din lemn Au fost testate în cadrul proiectului 2 tipuri de lăzi pentru transportul fructelor şi

legumelor. Lada tip II pentru ardei gras, gogoşari şi varză timpurie în variantele tip II F (fag) şi tip II P1 (foioase moi - plop, anin) respectiv Lada Tip IV pentru roşii de seră, vişine, caise, struguri şi prune în variantele tip IV R (răşinoase - brad, molid) tip IV P (plop) elementele de fund cu grosime de 4÷5 mm, tip IV P1 (plop) toate elementele cu grosime 3 mm, tip IV F1 (fag) elementele cu grosime 3 mm şi tip IV F2 (fag) elementele cu grosime 4 ÷ 5 mm.

Testarea a constat din: determinarea rezistenţelor la compresiune, la încovoiere statică, la cădere liberă şi la vibraţii.

La ambalajele tip IV P1 şi IV F1 lamelele cu grosime de 3 mm, nu pot asigura robusteţea necesară în exploatare. În acest caz punctul critic pentru reducerea la sursă este logistica; lăzile pentru transportul fructelor şi legumelor la care lamelele au grosime de 3 mm nu-şi pot îndeplini funcţia.

Rezultatele încercărilor de laborator arată că ambalajele executate din plop au o robusteţe mult redusă comparativ cu cele de fag. Soluţia o reprezintă combinarea esenţelor de foioase tari cu foioase moi la realizarea ambalajului (părţile ambalajului mai solicitate - şipci de blocare, lamele de capăt - să se realizeze din esenţe tari – fag - iar restul din esenţe moi).

Analiza fluxurilor de fabricare a ambalajelor din lemn de tip lădiţe s-a bazat pe comparaţia metodei clasice prin fierăstruire (prezentată în 3 variante), cu metodele de fabricaţie prin decupare şi derulare.

Metoda clasică de prelucrare prin fierăstruire este depăşită; în funcţie de material primă şi resursele financiare disponibile se poate opta pentru una din soluţiile următoare:

echiparea fabricilor de lăzi cu un număr mai mare de ferăstraie circulare (tip Gugeşti), cu pânze conice asigurând o reducere a consumului de lemn cu cca. 20 %.

înlocuirea ferăstraielor circulare cu fierăstraie panglică cu alimentator carusel, (reducere suplimentară a consumului specific de lemn cu cca 15 %);

implementarea tehnologiilor noi de prelucrare a lemnului la care debitarea elementelor se face prin derulare şi decupare cu diminuarea suplimentară a pierderilor sub formă de rumeguş cu cca 5 %.

Lemnul pur nu conţine substanţe periculoase decât sub formă de urme. Concentraţia de substanţe periculoase poate creşte datorită unor componente ale ambalajului (scoabe, cuie, agrafe) sau prin utilizarea de cerneluri, vopsele sau produse de conservare a lemnului dar influenţa lor nu este semnificativă datorită ponderii mici a acestora în greutatea amabalajului.

5.1.3 Ambalaje din material plastic Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia ambalajului din

material plastic, s-a realizat pentru butelia din PET (polietilentereftalat) monostrat, nereturnabilă.

Ambalajele cu sau fără capac au fost testate pentru determinarea: rezistenţei la compresiune, la cădere liberă şi la vibraţii.

Analiza conformităţii ambalajelor din plastic, monostrat PET introduse pe piaţă în România cu cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei a condus la următoarele concluzii:

există pe piaţă ambalaje din plastic, monostrat PET cu greutăţi diferite, care îndeplinesc funcţii identice;

caracteristicile materialului ca şi parametrii de fabricare sunt diferiţi de la producător la producător, funcţie de materialul importat şi parametrii de lucru ai utilajului de prelucrare;

în ultimii 20 de ani, pe plan mondial, greutatea acestui tip de ambalaj s-a redus cu 30 %;


13

producătorii autohtoni au facut o serie de paşi în îndeplinirea cerinţei legate de reducerea greutăţii/volumului prin investiţii în reproiectarea matriţelor şi realizare de noi preforme;

logistica reprezintă un punct critic din punct de vedere al cerinţei de reducere a greutăţii;

Conţinutul de substanţe periculoase în materialul plastic trebuie obligatoriu verificat în cazul materialului reciclat dacă acesta urmează să fie folosit la fabricarea de ambalaje de material plastic.

Analiza fluxurilor de fabricare a ambalajelor din material plastic tip PET a evidenţiat faptul ca o primă soluţie de reducere la sursă reproiectarea respectiv redimensionarea matriţelor pentru faza de injectare preformă pe linia de fabricaţie existentă, maşina automată pentru realizarea preformelor rămânând aceeaşi;

5.1.4 Ambalaje din hârtie şi carton Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia ambalajului din hârtie

şi carton s-a făcut pentru cutia din carton ondulat tip III – C cu şteguri (separatoare). Cutia luată în studiu se foloseşte ca ambalaj terţiar la amblarea a 4 butelii PET de 1,5 litri conţinând vin (greutate maximă, produs ambalat - 6,5 kg).

S-au determinat caracteristicile de rezistenţă la aplatizare (FCT) şi la compresie (strivire) pe cant (ECT), pe cartoane ondulate cu gramajul de 455 g/m2 şi 400 g/m2.

Datorită caracteristicilor de rezistenţă la aplatizare şi compresie, cutiile din carton ondulat asigură protecţia produselor în timpul transportului şi manipulării. Rezistenţa la compresiune a cartonului trebuie să fie suficient de mare, încât să nu se producă strivirea cutiei de la baza stivei, în condiţiile în care utilizatorul a respectat condiţiile stabilite privind greutatea produsului ambalat. Determinarea rezistenţei la compresie a cartoanelor ondulate permite aprecierea rezistenţei la strivire a cutiei şi anticipează comportarea acesteia în condiţii reale de stivuire, manipulare şi transport.

În urma testării în laborator, s-a constatat că la cutia confecţionată din carton ondulat cu gramajul de 455 g/m2, rezistenţa la compresie a fost cu 8,5 % mai mare faţă de cea a cartonului ondulat cu masa de 400 g/m2, iar rezistenţa la aplatizare cu 28 % mai mare. Rezistenţa mecanică cea mai bună la ambalarea a 6 kg produs (4 butelii PET cu vin de 1,5 l), a prezentat-o cutia din carton cu gramaj 455 g/m2. Reducerea la 400 g/m2, a permis ambalarea a maxim 4 kg produs. Nu se poate face o reducere la sursă sub 455 g/m2, deoarece nu pot fi asigurate caracteristicile funcţionale potrivit destinaţiei ambalajului, respectiv transportul şi manipularea a 6 kg de produs. Logistica, a fost identificată ca un punct critic al acestui ambalaj din punct de vedere al criteriilor de performanţă.

Conţinutul de metale grele respectiv plumb şi cadmiu din hârtiile componente ale cartonului ondulat realizat pe toate tipurile de hârtii care pot fi utilizate la fabricarea cartonului ondulat (hârtia Schrenz, hârtia testliner, hârtia kraft), a evidenţiat valori inferioare celor maxim audmise. Plumbul provine probabil din maculatura tipărită (folosită ca materie primă), dar cantitatea este nesemnificativă. Testele pentru conţinutul de metale grele din diferite grupe de maculatură (materiale reciclabile), realizate în UE au evidenţiat că prezenţa plumbului (maxim 50 ppm) este datorată cernelurilor de tipar din maculatură ceea ce impune descernelizarea acesteia, în instalaţii speciale, înainte de introducerea pe fluxul de fabricaţie.

Analiza fluxului tehnologic de fabricaţie a cartonului ondulat pentru identificarea soluţiilor de prevenire prin reducere la sursă

Cartonul ondulat, produs papetar complex ca structură şi compoziţie fibroasă, reprezintă semifabricatul din care se obţin ambalajele din carton ondulat. Caracteristicile cartonului ondulat sunt structurale, de rezistenţă şi de imprimare (hârtia capac de la stratul de faţă). Cele mai importante caracteristici pentru ambalajele de carton ondulat sunt: masa, grosimea, rezistenţa la aplatizare, la plesnire şi la compresie pe cant.

Tehnologia de fabricaţie cuprinde următoarele etape: Fabricarea hârtiei strat ondulat (hârtie miez)

Hârtia strat ondulat este componentul principal al structurii de rezistenţă a cartonului ondulat prin forma sinusoidală şi punctele de legătură rigide cu straturile de hârtie capac. Ea se opune aplatizării (strivirii), amortizează şocurile exercitate pe feţele cartonului şi contribuie


14

la creşterea rezistenţei la strivire pe cant a cartonului ondulat. Sortimentul de hârtie miez cel mai utilizat la fabricarea cartonului ondulat este cel cu masa de 125 g/m2.

Fabricarea hârtiei strat neted (capac) Hârtia strat neted trebuie să confere cartonului ondulat rezistenţă şi capacitate de

imprimare. În funcţie de compoziţia fibroasă a hârtiei se pot fabrica sortimentele: kraftliner cu min. 80 % celuloză sulfat rezistentă din răşinoase în compoziţie şi testliner cu 100 % maculatură sau cu amestecuri de maculatură şi celuloză în compoziţie. Caracteristicile de rezistenţă ale hârtiei testliner sunt inferioare celei krafliner. Hârtia capac se poate fabrica cu gramaje de la 125 la 250 g/m2.

Fabricarea cartonului ondulat (semifabricatul) Cartonul ondulat se fabrică din hârtie Schrenz (hârtia miez pentru ondulă), hârtie

testliner (hârtia capac) şi un adeziv (cleiul de amidon). În funcţie de numărul de straturi de hârtie, se deosebesc mai multe tipuri de carton ondulat:

- tipul II, compus dintr-un strat ondulat şi un strat neted - tipul III, compus dintr-un strat ondulat prins între două straturi netede - tipul V, compus din două straturi ondulate şi 3 straturi netede - tipul VII, compus din trei straturi ondulate şi 4 straturi netede

Fabricarea cutiilor din carton ondulat Pornind de la placa din carton ondulat se pot fabrica cutii clasice (şliţuire şi biguire pe

slotter) şi cutii ştanţate (decupare şi biguire pe autoplatine). Fazele de fabricaţie a cutiei sunt: imprimare, şliţuire şi biguire, pliere/asamblare, numărare/pachetizare.

Din analiza tehnologiei de fabricare a ambalajelor din carton ondulat a rezultat că pentru reducerea greutăţii cutiei din carton ondulat, este necesar să se acţioneze pe tot fluxul de fabricaţie şi anume:

La obţinerea hârtiei Schrenz (miez) din 100% maculatură: reducerea gramajului de la 125 g/m2 la 100 g/m2; introducerea în partea umedă, a amidonului cationic pentru îmbunătăţirea caracteristicilor de rezistenţă; experimentele la nivel pilot au demonstrat că prin reducerea gramajului şi introducerea în masă a amidonului cationic s-au obţinut creşteri semnificative ale rezistenţei la aplatizare a hârtiei miez;

introducerea în partea umedă a poliacrilamidelor cationice, 2.5 - 3 kg/t, pentru creşterea rezistenţelor în stare uscată;

tratarea la suprafaţă pe presa de tratare a instalaţiei, cu soluţii de amidon oxidat şi lignosulfonat de sodiu, care la o depunere de cca. 10 g/m2, conduc la creşterea caracteristicilor de rezistenţă la aplatizare şi plesnire cu cca. 30 %;

folosirea aditivilor menţionaţi, va permite reducerea gramajului hârtiei miez, fără a afecta caracteristicile de rezistenţă ale acesteia, fapt stabilit prin cercetări şi experimentări la nivel pilot şi industrial.

La obţinerea hârtiei capac (testliner) reducerea gramajului de la 125 la 100 g/m2

prin: introducerea în sistem a aditivilor pentru retenţie – deshidratare, introducerea în circuit a aditivilor funcţionali pentru creşterea rezistenţei în stare uscată şi umedă ( Kymene 611)

tratarea hârtiei la suprafaţă cu amidon modificat creşterea presării, în zona preselor umede pentru compactizarea structurii în vederea creşterii densităţii de legare a fibrelor şi a caracteristicilor de rezistenţă.

Pentru cartonul ondulat: reducerea grosimii cartonului ondulat prin micşorarea gramajelor hârtiilor componente şi trecerea la fabricaţia de cartoane cu microondule

chimizarea procesului de fabricaţie a hârtiilor pentru ondulă şi capac, vor îmbunătăţi caracteristicile mecanice ale cartonului şi se va putea face reducerea la sursă a cutiilor, destinate ambalării diferitelor produse

5.1.5 Ambalaje din metal Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind fabricarea şi compoziţia ambalajului din

categoria ambalajelor din metal, s-a realizat la doza pentru bere, de 0,5 l, cutiile testate fiind


15

preluate din circuitul de utilizare. Dozele pentru bere analizate, confecţionate din oţel respectiv aluminiu, au fost identice ca design şi dimensiuni, capacul fiind prevăzut cu cheiţă;

Analiza conformităţii ambalajelor din metal pentru bere introduse pe piaţă în România, cu cerinţele specifice fabricării şi compoziţiei a condus la următoarele concluzii:

- dozele de bere aflate pe piaţă, fabricate din oţel (greutate medie 30 g) sau din aluminiu (greutate medie 16 g) îndeplinesc aceeaşi funcţie dar dozele din oţel au greutatea mai mare cu peste 50 %; greutatea mai mare a ambalajului din oţel se datorează greutăţii specifice mai mari a acestuia (7,8 g/cm3 faţă de 2,7 g/cm3 la aluminiu);

- pe piaţă sunt introduse în circulaţie ambalaje care se înscriu în cerinţele Directivei 96/62 CE de reducere a greutăţii ambalajelor în condiţiile păstrării funcţiilor acestora;

- procesele de fabricaţie utilizate la realizarea cutiilor metalice pentru bere au evoluat către reducerea greutăţii produsului; în Europa, greutatea dozelor de aluminiu s-a redus cu aproape 20 % în perioada 1990-2003, aşa cum se menţionează într-un studiu de evaluare a rezultatelor aplicării Directivei 94/62 CE realizat în 2005 [8];

- procesele de ambalare/umplere şi logistică reprezintă puncte critice; pentru evitarea oricărei deteriorări în lanţul de transport, umplere şi ambalare pentru ambalajul din metal este necesară o rezistenţă mecanică definită;

- nu există probleme legate de cerinţa privind conţinutul de substanţe periculoase în cutia din metal pentru bere; conţinutul de plumb se situează destul de aproape de limita admisă (funcţie de originea materialelor reciclate);

- tehnologiile de fabricaţie şi materialele de decorare utilizate au evoluat în sensul reducerii conţinutului/înlocuirii metalelor grele.

5.2 Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind caracterul reutilizabil al

ambalajului Evaluarea conformităţii cu cerinţele privind caracterul reutilizabil al ambalajului s-a bazat

pe procedurile pentru evaluarea conformităţii din SR EN 13429, fiind analizate pe tipuri de material de ambalaj: butelia din sticlă pentru bere de 0,5 l, lădiţele pentru fructe şi legume şi paletii din lemn, navetele din material plastic pentru industria de panificaţie şi băuturi şi butoaiele metalice pentru bere.

Pentru a evalua dacă ambalajul poate fi numit “reutilizabil” în condiţiile de utilizare prevăzute pentru acesta, este necesar să se asigure:

1) că reutilizarea ambalajului este un scop deliberat al celui care ambalează/umple;

2) că ambalajul poate fi recondiţionat în mod satisfăcător; 3) că ambalajul poate fi reumplut/reîncărcat în mod satisfăcător; 4) că pe pieţele pe care furnizorul trebuie să comercializeze produsul ambalat,

există disponibil un sistem adecvat care ajută la reutilizare [9]. 5.2.1 Ambalaje din sticlă Evaluarea conformităţii buteliei din sticlă pentru bere de 0,5 l, care reprezintă

componenta reutilizabilă a ambalajului din sticlă pentru bere, a evidenţiat faptul că ea îndeplineşte cerinţele pentru a fi considerată reutilizabilă conform SR EN 13429 deoarece:

1) producătorii de bere care ambalează produsul în butelii din sticlă cu volum util de 0,5l reutilizează ambalajul din sticlă, pe ambalaj fiind menţionată sintagma ambalaj reutilizabil; 2) butelia din sticlă pentru bere poate fi golită fără a suferi stricăciuni semnificative care să o facă să nu mai poată fi folosită; 3) butelia din sticlă poate fi recondiţionată (curăţată de etichete, spălată) după orice standard specificat, cu păstrarea capacităţii de a asigura funcţia prevăzută (conţinere, protejare, manipulare, livrare) fără a prezenta risc pentru sănătatea şi securitatea persoanelor responsabile cu acest lucru; 4) procesul de recondiţionare se desfăşoară cu minimizarea impactului asupra mediului; 5) ambalajul poate fi reumplut fără risc pentru integritatea produsului sau pentru


16

sănătatea şi securitatea persoanelor responsabile de acest lucru; 6) pe pieţele pe care furnizorul trebuie să comercializeze produsul ambalat este disponibil un sistem de reutilizare; 7) sistemul de reutilizare identificat ca fiind corespunzător, în condiţii de utilizare reale, este conform cu specificaţiile pentru unul din tipurile de sisteme de reutilizare propuse în SR EN 13 429.

Analiza sistemelor de reutilizare a ambalajelor din sticlă Reutilizarea buteliilor din sticlă se practică la ambalarea mai multor categorii de lichide

precum apa minerală, băuturile răcoritoare şi berea. Ambalarea berii se face încă preponderent în ambalaje din sticlă (în anul 2005, ponderea a fost de 54 %). Între cele 10 butelii de sticlă pentru bere Tuborg testate în cadrul proiectului, preluate de pe traseul unei rotaţii în luna martie 2006, au predominat ambalajele fabricate în 2004 (provenite din import) urmănd buteliile fabricate în tară înainte de anul 2003 (când a început în România marcarea anului de fabricaţie pe butelii).

Sistemul de reutilizare practicat de companiile de bere pentru ambalajele din sticlă este în circuit închis. Ambalatorul este proprietarul ambalajului pentru care practică sistemul depozit. La rândul său distribuitorul aplică şi el sistemul depozit către comercianţi (pentru vânzarea la raft) sau în circuitul BHR (baruri-hoteluri-restaurante). Afişarea valorii depozitului apare numai la vânzarea în supermarket (ex. Carrefour).

Companiile de bere utilizează sistemul individual de reutilizare a ambalajelor (folosit de o companie sau pentru o anumită marcă a unei companii). Firma care ambalează este proprietara desenului produsului şi a ambalajului. Există companii precum producătorul de bere Tuborg care are atât butelia din sticlă personalizată cât şi lădiţa din plastic în care sunt ambalate buteliile din sticlă. Cele două ambalaje trebuie tratate ca un singur ambalaj reutilizabil care se reîntoarce la acelaşi ambalator.

5.2.2 Ambalaje din lemn Ambalaje de transport tip lădiţe din lemn pentru legume şi fructe se distrug în majoritate

după primul transport (cca. 80 %) fiind considerate de unică folosinţă şi de tip pierdut. Transportul ambalajelor goale de la distanţe mari este unul din considerente (economic) datorită căruia aceste ambalaje sunt mai ales de tip pierdut.

Ambalajele de tip lădiţe executate din esenţe de foioase tari se pot reutiliza de 2-3 ori spre deosebire de cele executate din esenţe de foioase moi (plop, salcie, anin) care se deformează uşor şi sunt considerate de unică folosinţă. Folosind în structura constructivă amestec de esenţe foioase moi şi tari (la părţile ambalajului unde solicitările sunt mai mari precum şipci de blocare, lamele de capăt) se poate ajunge până la 5 reutilizări.

Ambalaje de transport de tip paleţi şi europaleţi Paleţii utilizaţi în transportul, manipularea şi depozitarea mărfurilor în general sunt

reutilizabili de 5 - 10 ori iar în unele cazuri (europaleţii) sunt interschimbabili în traficul intern şi internaţional. Numărul de rotaţii depinde de condiţiile de depozitare după folosinţă (ex. să nu se depoziteze în aer liber sau în mediu umed).

Dată fiind reutilizarea şi interschimbabilitatea europaletelor plane, parametrii constructivi şi caracteristicile tehnice de calitate ale acestora sunt stabilite unitar pe plan internaţional de către Uniunea Internaţională a Căilor Ferate şi difuzate reţelelor de căi ferate naţionale (Fisa UIC nr. 435-2/1990). Potrivit acestei norme, caracteristicile constructive ale europaletelor (forma, dimensiunile, materialele, execuţia, marcarea, rezistenţele mecanice) sunt unitare şi obligatorii pentru toţi producătorii şi utilizatorii de astfel de palete din Europa.

Reutilizarea paleţilor implică măsuri speciale fitosanitare prin tratamente de antiseptizare specifice prevăzute în ISPM nr. 15 / 2002, prin tratamente chimice (cu produse nelavabile, prin impregnare cu produse pe bază de cupru-crom-arsen (CCA), cupru-crom-bor (CCB), si cu produse neremanente, prin gazare cu bromură de metil, fosfina, etc.) şi prin tratamente fizice (termice, iradieri cu microunde, radiaţii IR, UV, gama, etc.) aplicate cu scopul prevenirii şi combaterii importului şi exportului de agenţi biologici, în special de insecte provenite din fondul forestier.

Ambalajele din lemn analizate îndeplinesc cerinţele pentru a fi considerate reutilizabile în conformitate cu SR EN 13429.


17

5.2.3 Ambalaje din material plastic Principalele tipuri de ambalaje reutilizabile din material plastic sunt: bidoane, butoaie,

containere, navete, lăzi şi paleţi. Ambalajele reutilizabile trebuie să fie mai rezistente decât cele de unică folosinţă conform unor norme recunoscute şi menţionate în fişa ambalajului.

Analiza conformităţii cu cerinţele din SR EN 13 429, pentru navetele din material plastic destinate industriei panificaţiei şi băuturilor arată că acestea îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate reutilizabile. Sistemul de reutilizare folosit la ambalajele din material plastic analizate, este un sistem în circuit închis.

5.2.4 Ambalaje din metal Multe din ambalajele din metal sunt utilizate pentru păstrarea conţinutului, deci trebuie

asigurată o închidere ermetică. Ambalajele din metal fiind semirigide reutilizarea acestora nu este foarte uşor de realizat. În general se reutilizează ambalajele de dimensiuni mari cum sunt butoaiele metalice sau box-paleţii.

Evaluarea conformităţii ambalajelor din metal cu cerinţele privind caracterul reutilizabil al unui ambalaj s-a realizat pentru butoaie metalice (din oţel inoxidabil sau aluminiu) pentru bere cu capacitate de 20, 30, si 50 l.

Concluzia care se poate desprinde este că butoaiele metalice pentru bere cu capacitate de 20, 30 şi 50 l îndeplinesc cerinţele privind caracterul reutilizabil conform SR EN 13 429.

Sistemul de reutilizare practicat de companiile de bere pentru ambalajele din metal de tipul butoaielor pentru bere este în circuit închis. Ambalatorul este proprietarul ambalajului pentru care practică sistemul depozit. La rândul său distribuitorul aplică şi el sistemul depozit către comercianţi (pentru vânzarea la raft) sau în circuitul BHR (baruri-hoteluri-restaurante).

Spre deosebire de ambalajul din sticlă pentru care poducătorul de bere aplică un depozit de circa 14 eurocenţi, pentru un butoi metalic pentru bere acest depozit este de 55-60 €. Valoarea depozitului este stabilită de proprietarul ambalajului.

Sistemul depozit practicat în cazul ambalajelor reutilizabile, poate fi avut în vedere pentru aplicare în România la dozele metalice pentru bere ca soluţie de încurajare a returnării acestora. Trebuie pus la punct însă un sistem pentru colectarea acestora şi trebuie să fie făcut cunoscut.

Poate fi spre exemplu preluat sistemul utilizat cu succes în Germania pentru ambalaje din sticlă, doze din metal şi ambalaje din material plastic, unde marile magazine sunt dotate cu „automate” care recunosc şi preiau ambalajele goale ale produselor comercializate în magazin, eliberând un bon pentru contravaloarea depozitului.

5.3 Evaluarea conformităţii cu cerinţele referitoare la ambalajele valorificabile (ca material, energetic, biologic). Soluţii de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Evaluarea conformităţii ambalajelor din sticlă, lemn, materiale plastice, carton ondulat şi metal cu cerinţele esenţiale privind valorificarea prin reciclare

Ambalajele care a fost luat în studiu: butelia din sticlă pentru bere de 0,5 l, lădiţele din lemn pentru fructe şi legume, butelia din PET monostrat, cutia din carton ondulat tip III-C şi doza din metal de 0,5 l. Toate ambalajele luate în studiu îndeplinesc condiţiile pentru a fi reciclate ca material după încheierea ciclului de viaţă.

Unitatea funcţională de ambalaj disponibilă pentru reciclare este în cazul ambalajelor analizate de cca 95 % la buteliile PET, 98 % la ambalajele din lemn, peste 99 % la ambalalele din sticlă şi carton şi 100 % la ambalajele din metal. Furnizorii de deşeuri de ambalaje trebuie să completeze declaraţia privind procentul de unitate funcţională de amblaj disponibilă pentru reciclare pentru a facilita valorificarea acestora.

Soluţii de valorificare a deşeurilor de ambalaje. 5.3.1 Ambalaje din sticlă Inainte de 1990, au funcţionat în România 7 instalaţii de preparare a deşeurilor de

ambalaje din sticlă colectate, având dotare asemănătoare, amplasate în incinta unor fabrici producătoare de ambalaje din sticlă. Dintre toate aceste instalaţii, proiectate şi realizate în România, astăzi mai este în funcţiune una singură. Operaţiile de prepararea a cioburilor erau impuse de gradul de impurificare al acestora, dependent de modul de colectare, depozitare şi transport. Prin preparare, cioburile erau aduse la puritatea şi granulometria care le face


18

apte de a fi utilizate în procesul de fabricaţie al ambalajelor din sticlă. Cioburile transportate de la diferiţi furnizori, în vagoane CF sau auto, se descărcau la utilizator mecanizat sau manual şi se preparau prin sortare manuală, spălare, deferizare şi măcinare. Gradul mare de impurificare cu pământ impunea spălarea cioburilor, epurarea unui volum important de apă înainte de evacuare în sistemele de canalizare şi transport la groapa de gunoi a unei cantităţi mari de noroi.

Soluţii alternative de preparare a deşeurilor de sticlă pentru recuperare Sistemul de reciclare practicat în tările europene presupune implicarea cetăţeanului în

formarea „băncilor de butelii” (figura 3) care dau posibilitatea colectării separate a buteliilor pe culori, în containere speciale amplasate în locuri publice. Colectarea selectivă este primul pas în asigurarea calităţii cioburilor şi reducerea cheltuielilor cu tratarea lor. Aceasta presupune educarea cetăţeanului pentru ca alături de sticlă să nu se introducă şi alte deşeuri şi ca buteliile să fie introduse în containere ţinând cont de culoare. Introducerea a 2 sticle verzi la 100 de sticle albe colectate pentru reciclare, compromite calitatea întregului lot de cioburi. In plus este important ca în containere să se introducă butelia fără etichete, capace, resturi alimentare etc. Spargerile trebuie evitate pe cât posibil.

Figura 3 Menţinerea impurificării cioburilor la un nivel cât mai redus implică depozitare în locuri

curate şi transportul cioburilor în vehicule curate, acoperite. Tratatarea deşeurilor de ambalaje din sticlă colectate se bazează pe prescripţii tehnice minimale (tabelul 2), referitoare la calitatea cioburilor preparate, care în 1995 au fost stabilite la nivel european cu obiectivul de a fi aplicate cu o perioadă de graţie de 3-5 ani.

Tabelul 2

Nr.crt. Caracteristici UM Valoare1 Pietre, impurităţi ceramice g/t < 50 2 Impurităţi metalice magnetice g/t 5 3 Impurităţi metalice non magnetice g/t 5 4 Impurităţi organice g/t 500 5 Impurităţi din material plastic g/t < 100 6 Umiditate % 3 7 Granulometrie > 5 cm % 0 8 < 0,5 cm % max. 5

Date fiind exigenţele de calitate, tratarea cioburilor colectate a devenit un sumum de

operaţii foarte tehnice. Se testează calitatea cioburilor brute şi celor preparate. Cioburile sunt livrate însoţite de un buletin de calitate. Prin comparaţie cu instalaţiile din România se remarcă lipsa operaţiei de spălare şi existenţa sortării materialelor uşoare, materialelor nonmagnetice şi a sortării optice.

O instalaţie de preparare a cioburilor pusă în funcţiune în Franţa în 2002, ocupă o suprafaţă de 36.000 m2 şi are o capacitate de cca 180.000 t/an. Costul investiţiei a fost de 7,62 mil.€. Instalaţia poate realiza ciob preparat de sticlă albă, semialbă şi de o anumită culoare (verde, brun, albastru). In cazul sticlei albe se începe cu o sitare care separă


19

cioburile de peste 60 mm de cele cu granulometrie între 0 şi 60 mm. Se face deferizarea şi apoi se face o nouă sitare unde se separă 3 fracţiuni cu granulometrii de 0-7 mm, 7-15 mm şi peste 15 mm. Fiecare din aceste fracţiuni este supusă separăriii magnetice. Urmeză aspirarea materialelor uşoare (hârtie, materiale organice) şi apoi a materialelor nonmagnetice (aluminiu, plumb, staniu).

După cea de-a 2 a sitare capacele se elimină în circuit închis. Cioburile cu granulometrie 0-7 mm, 7-15 mm merg la o nouă sitare, pentru a separa tot ce este în domeniul 0-7 mm, pe care maşinile care sortează optic nu ştiu să le trieze. Cioburile cu granulometrie de 7-15 mm şi peste 15 mm intra la sortarea optică realizată de 4 maşini care separă impurităţile ceramice şi alte impurităţi care nu se topesc sau nonmetalice care au scăpat la sortarea anterioară. Urmează o nouă sortare optică în care 4 maşini separă pietre, porţelan, vitroceramică şi sticlă albă. Sticla albă mai trece pe la o nouă sortare optică pe 2 maşini amplasate în cascadă.

Procesarea cioburilor pe o astfel de instalaţie conduce la un cost de 21-23 €/tona. Principalul utilizator de deşeuri de ambalaje din sticlă din Romania a folosit în anul 2005

cca 19.000 tone cioburi de la terţi, preponderent cioburi albe (58 %). El ar putea absorbi chiar cantităţi mai mari (cu atât mai mult cu cât se preconizează o creştere a capacităţii de sticlărie de ambalaj cu circa 40.000 t/an) dar cioburile aşa cum se colectează în prezent şi cum pot fi prelucrate în fabrică conduc deseori la probleme de calitate (incluziuni de material netopit etc) care diminuează economiile provenite din reducerea consumului de resurse (materii prime, energie).

Pentru reciclarea deşeurilor de ambalaje din sticlă trebuie pusă în funcţiune o instalaţie competitivă de preparare a cioburilor care să aibă statut de independenţă faţă de fabricantul de ambalaje din sticlă. Foarte importantă este alegerea corectă a capacităţii astfel ca ea să poată fi utilizată în cât mai mare măsură. In acelaşi timp trebuie ca preţul cioburilor preparate să se situeze sub preţul amestecului de sticlă din materii prime primare. Acest deziderat va fi mai greu de obţinut până când colectarea selectivă va fi bine pusă la punct şi populaţia educată să facă acest lucru. Din acest motiv poate fi urmat exemplul din Germania unde cu ceva timp în urmă prepararea cioburilor era subvenţionată parţial de stat.

Fiecare tonă de cioburi utilizată conduce la economisirea a 1,2 t materii prime primare (preponderent minerale naturale). Economia de resurse înseamnă în acest caz şi mai puţine intervenţii nedorite în peisaj. Economia de energie poate ajunge până la 35 % în cazul unor cuptoare performante.

O instalaţie performantă de preparare a cioburilor colectate ar oferi fabricantului de ambalaje din sticlă un produs care să răspundă normelor de calitate menţionate deja, cu o compoziţie medie şi granulometrie cunoscută. Toţi cei care utilizează amblaje din sticlă şi sunt potenţiali furnizori de deşeuri de ambalaje pentru preparare trebuie să respecte anumite norme legate de colectarea şi depozitarea acestor deşeuri pentru ca impurificarea să fie cât mai mică şi să se reducă astfel costurile de preparare.

5.3.2 Ambalaje din lemn Deşeurile de ambalaje din lemn nu deţin o pondere foarte mare în structura deşeurilor

de ambalaje (10-11%) în bună măsură datorită posibilităţii de utilizare ca şi combustibil. Soluţii de reciclare a deşeurilor de ambalaje din lemn Pe plan mondial, au fost definite clasele specifice de produse din lemn, care pot fi

reciclate şi condiţiile în care se poate face reciclarea şi anume: resursă de lemn fără amestec cu alte substanţe auxiliare (metale, substanţe chimice);

resursă de lemn cu amestec de substanţe auxiliare inofensive (tehnic şi ecologic);

resursă de lemn cu amestec de substanţe auxiliare care necesită sortare; resursă de lemn cu amestec de substanţe auxiliare toxice care impune măsuri speciale restrictive de reciclare.

Valorificarea deşeurilor de ambalaje din lemn (lemn uzat) ca material implică prepararea acestuia dată fiind diferenţa semnificativă de calitate faţă de „lemnul proaspăt”. Lemnul uzat cu umiditate mai scăzută decât lemnul brut este sfărâmicios şi prăfuieşte puternic în timpul prelucrării. Se poate utiliza lemnul uzat pentru fabricarea de plăci din aşchii


20

(PAL) şi plăci din fibre (MDF) dar în prealabil trebuie supus dezagregării în anumite condiţii (abur, temperatură ridicată, ados de substanţe chimice). Cele mai eficiente sunt metodele WKI elaborate de Institutul Wilhelm-Klaidity din Germania, produsele realizate din materie primă secundară având proprietăţi comparabile cu cele fabricate din fibre sau aşchii de lemn proaspăt.

Fabricarea plăcilor din aşchii (PAL) folosind lemnul uzat ca materie primă se practică de peste 20 de ani în Germania şi Italia, în ultima vreme acest tip de fabricaţie extinzându-se mult (în Italia există spre exemplu o fabrică în care prelucrează exclusiv lemn uzat). Ca materie primă se pot folosii paleţii, tamburii pentru cabluri şi toate tipurile de ambalaje din lemn, (de regulă gradul de impurificare al acestora este scăzut).

Utilizarea lemnului uzat la fabricarea plăcilor din fibră (MDF) este de dată mai recentă. În 1999 a intrat în funcţiune în SUA prima fabrica de MDF (Kafus Industries Ltd/Canfibre) care utilizează exclusiv lemn uzat ca materie primă şi în perspectivă se vor realiza şi alte fabrici în SUA şi Olanda în proximitatea zonelor urbane aglomerate. Cerinţele de calitate pentru materia primă sunt mai mari decât la fabricarea de PAL dar se pot folosi cu succes paleţii şi tamburii pentru cabluri.

Pregătirea lemnului uzat presupune într-o primă fază zdrobire, separare magnetică, tocare şi sitare. Urmează o nouă separare a impurităţilor magnetice, separarea impurităţilor nonmagnetice, separarea fracţiunilor fină (< 2 mm pentru ardere) şi mijlocie (< 4 mm pentru fabricare PAL) şi extragerea din fracţiunea mijlocie a unor impurităţi (precum nisipul) prin cernere în curent de aer.

Materialul cernut poate fi utilizat la producţia de plăci din aşchii (PAL) sau după alte operaţii la obţinerea de plăci din fibră (MDF)

Reciclarea deşeurilor prin metoda Werzalit Metoda Werzalit reprezintă o soluţie germană de valorificare a deşeurilor reciclabile de

lemn inclusiv ambalaje uzate prin obţinerea de paleţi şi lădiţe de transport. Deşeurile de ambalaje din lemn sortate pentru eliminarea materialelor străine sunt tocate, se mărunţesc prin aşchiere şi se usucă. După uscare şi adăugarea adezivului are loc mularea în matriţe. Avantajele metodei sunt:

economia de masă lemnoasă; productivitatea mai mare decât la fabricarea ambalajelor clasice; rezistenţe mecanice şi la factori externi (umiditate), ale produselor, mai bune; fiabilitate ridicată şi grad de reutilizare mai mare al produselor; produsele se realizează exclusiv din deşeuri de lemn.

Compostarea deşeurilor din lemn Tehnologie pentru realizarea de supercomposturi. Procesul durează minimum 6 luni. Pentru fabricarea composturilor se foloseşte ca

materie primă coajă de răşinoase proaspătă, epuizat de coajă, coajă de fag, alte deşeuri de coajă sau rumeguş, lemn mărunţit, frunze. Ca materiale auxiliare se utilizează nutrienţi (uree, superfosfat, sulfat de magneziu tehnic, borhot) şi activatori (biopreparate obţinute din culturi pure selecţionate pe medii sintetice, sulfat de magneziu tehnic, borhot).

Consumurile specifice de materii prime şi materiale auxiliare diferă în funcţie de calitatea produselor şi destinaţia produsului finit. Se recomandă tratarea cu abur cald a materialului mărunţit, sau prefermentarea deşeurilor în halde libere timp de minim două săptămâni, după care se procedează la mărunţirea materialului.

Mărunţirea se poate face în una sau două trepte, caz în care moara se echipează cu o sită pentru material grosier, astfel încât să se obţină minim 80 % material cu granulaţie de 0 - 3 mm. În momentul intoducerii în fermentaţie materialul trebuie să aibă o umiditate de minim 50 % şi maxim 60 %. În cazul unui material cu o umiditate scăzută se va proceda la stropirea cu apă, ţinând seama şi de aportul de apă prin administrarea nutrienţilor, activatorului şi a modificatorului de pH.

Compostul poste fi utilizat cu succes în agricultură unde: asigură elementele principale pentru hrana plantelor, în special azot, fosfor, potasiu, calciu;

sporeşte capacitatea de încălzire şi de aerisire a solului; solurile argiloase devin mai permeabile, mai afânate, iar cele afânate şi nisipoase, mai coezive;


21

îmbunătăţeşte structura solului cu toate urmările favorabile privind dinamica apei, aerului şi substanţelor hrănitoare din sol, pentru plante;

conservă şi refac rezerva de humus din sol. 5.3.3 Ambalaje din material plastic Transformarea ambalajelor din material plastic într-o materie primă secundară se poate

face utilizând metode de reciclare mecanică sau chimică. Criteriile de care trebuie să se ţină seamă la introducerea în procesul de reciclare sunt:

natura şi caracteristicile materialului plastic utilizat; compatibilitatea fizico-chimică a materialelor (material plastic dominant/minoritar); facilitatea separării în parţi componente; caracteristici fizice ale materialelor, importante pentru sortare în procesul de reciclare

Reciclarea mecanică a ambalajelor din material plastic Reciclarea mecanică (fizică) este folosită pe scară largă pentru transformarea

ambalajelor recuperate în materiale simple care se vor utiliza la fabricarea aceluiaşi tip de produs sau a altor produse.

Este foarte important ca procesul de reciclare să respecte anumite cerinţe şi anume: să fie autorizat; să utilizeze numai materiale plastice în concordanţă cu Directiva 2002/72/EC; eficienţa sortării să fie de minim 99 %; produsul rezultat să îndeplinească cerinţele articolului 2 al Directivei 89/09/EEC; să aibă de un sistem de asigurare a calităţii care să indeplinească cerinţele de autorizare..

Factorii care limitează reciclarea din punct de vedere al calităţii sunt: contaminarea cu alţi polimeri sau de natură minerală; scăderea stabilităţii termice şi a stabilităţii UV; scăderea masei moleculare şi schimbarea distribuţiei de masă moleculară.

Procesul de reciclare începe cu sortarea bazată pe proprietăţi fizice precum: densitate, umiditate, magnetism, proprietăţi electrice, proprietăţi optice sau proprietăţi chimice. Randamentul sortării este mai mare cu cât granulaţia este mai fină. Fluxul tehnologic la reciclarea mecanică a poliolefinelor cuprinde: sortare, tocare, prespălare şi reducerea dimensiunilor tocăturii primare, spălare, separare de apă, uscare primară prin centrifugare, uscare finală (termică). Pe parcursul prelucrării apar impurităţi sau aglomerări de polimer care trebuie filtrate.

Deoarece ambalajul din mase plastice poate fi produs fie din materie primă pură, fie din amestecuri de polimer reciclat, proporţiile de polimer reciclat trebuie specificate în fişa de reciclare a maselor plastice.

In scopul facilitării reutilizării ambalajelor sau reciclarea lor, este necesar ca încă de la centrele de triere, baloturile de material să fie analizate din punct de vedere al contaminării şi procesabilităţii şi trebuie întocmită o fişă de reciclare care să însoţească materialul (balot sau măcinătură din material plastic reciclat), în sistemul şi circuitul ales de reciclare. Procesatorii de material plastic reciclat trebuie să declare că utilizează numai materiale plastice certificate. Atât materialul plastic utilizat cît şi produsul finit trebuie să fie însoţite de certificat de conformitate.

Reciclarea mecanică a polietilentereftalat (PET) Polietilentereftalatul (PET), cel mai raspândit polimer termoplastic cu aplicaţii în

obţinerea de ambalaje, se poate recicla foarte uşor datorită proprietăţilor mecanice foarte bune care permit reciclarea de circa 25-40 de ori. Un rol esenţial îl au vîscozitatea şi punctul de înmuiere.

Calitatea unui polimer reciclat este dată de masa moleculară, care condiţionează fizic, chimic şi mecanic comportarea polimerului şi limitează posibilităţile de utilizare a acestuia. Polimerii PET se utilizează şi prelucrează diferenţiat în funcţie de masa moleculară. Astfel PET cu masa moleculară 38500-46000 se utilizează pentru obţinerea de fibre, 41000-55000 pentru film iar PET cu masa moleculară 51000-84000 pentru injecţie butelii.

În ceea ce priveşte reciclarea materială nu există tehnologii romaneşti standardizate. In Romania se produc anual cca. 225 kt ambalaj de material plastic şi există o capacitate de


22

reciclare de 16 kt-an pentru PET. La nivelul anului 2005 au fost reciclate mecanic 8 kt prin transformare în fulgi destinaţi exportului.

Procesul de reciclare PET presupune: Recuperarea materialelor colectate în forma utilizabilă în reciclare (transformarea în măcinatură cu grad corespunzator de puritate);

Regenerarea materialului; conversia măcinaturii în granule, utilizabile în procesarea secundară (regranularea macinăturii);

Reconversia propriu-zisă care constă în realizarea de produse din materiale recuperate (fibre, fire, folii, placi, tevi, butelii de ambalare lichide).

Costurile pentru o instalaţie completă de reciclare mecanică a PET sunt foarte mari, motiv pentru care deocamdată în ţară nu există şi instalaţii de granulare macinătură. Preţul unei instalaţii simple, de capacitate mică, pentru spălare şi măcinare, variază între 60.000 $ şi 120.000 $, preţul unei instalatii de spălare şi măcinare performante (capacitate peste 350 kg/h) este cca 500.000 €, iar preţul pentru o instalatie de granulare competitivă pentru conversia fulgilor curaţi în butelii noi de uz alimentar, este de cca. 800.000 €.

O soluţie performantă o reprezintă tehnologia de reciclare PET prin care buteliile colectate sunt transformate în granule de înaltă calitate, utilizabile pentru fabricarea de ambalaje destinate alimentelor. Procesul tehnologic (pe o instalaţie EREMA - Austria) parcurge două etape principale:

l. Granularea deşeurilor Fulgii de măcinatură se alimentează în instalaţia de uscare/cristalizare unde are loc

preîncălzirea, uscarea şi cristalizarea. După decontaminare, fulgii de PET, cu viscozitate adecvată, sunt introduşi în extruder unde materialul este plasifiat, omogenizat, degazat şi trecut printr-un filtru fin prevăzut cu sistem automat de autocurăţire, programabil. Filtrul elimina contaminarea reziduală mecanică. De la filtru, topitura este transferată la o instalaţie de granulare. Instalaţia e dotată cu sisteme de măsurare a contaminării care permit controlul continuu al parametrilor topiturii de PET.

Granulele cristalizate, reciclate, cu viscozitate comparabilă cu a materialului virgin, obţinute prin acest procedeu, pot fi utilizate pentru a produce din nou butelii din PET. În acest caz nu mai sunt necesare preuscarea şi precristalizarea.

I. Transformarea fulgilor PET în folie de termoformare Fulgii de PET sunt convertiţi în folii pentru termoformare (pentru realizarea de pahare,

cupe, capace, blister etc.) fără a fi necesară regranularea. Prin utilizarea unei combinaţii de extrudere, se pot realiza filme multistrat. Operaţia de

acoperire utilizată în prezent pentru realizarea filmelor din materiale reciclate nu mai e necesară.

Principalele avantaje ale procesului sunt: Economicitatea investitiei; Eficienţă energetică; Mentenanţă redusă; Fiabilitate ridicată; Flexibilitate în adaptarea la cerinte de produs; Cuplare facila la tehnologii de aval multiple.

Reciclare chimică a ambalajelor din material plastic Reciclarea chimica a ambalajelor din materiale plastice, permite fie refacerea

materialului plastic pentru un nou ciclu de fabricatie în care devine un nou ambalaj, fie descompunerea şi integrarea sa în produse ale industriei chimice.

In reciclarea chimică produsul e descompus în monomeri sau oligomeri, iar apoi sintetizat în material, prin urmare nu se pune problema calităţii deşeului, dar procedeul este costisitor.

Sortarea prin dizolvare sau disoluţie termodinamică este o tehnologie nouă cu perspective mari datorită eficienţei sale economice şi calitaţii deosebite a polimerului reciclat.

Tehnologia se bazează pe faptul că polimerii sunt solubili în xilen la temperaturi relativ mici (polistirenul este solubil în xilen la temperatura camerei, polietilena de joasă densitate la 75 ºC, polietilena de înaltă densitate la 105 ºC, polipropilena la 118 ºC, policlorura de vinil la 138 ºC, polietilentereftalat la 142 ºC).


23

În perspectivă în SUA este prevăzută o investiţie de 25 mil. $ pentru o instalaţie cu capacitatea de 20.000 tone/an care va recicla PET la preţul de 0,65 €/kg (faţă de 1,05 €/kg în cazul reciclării mecanice). Această tehnologie implică însă valori mari de investiţie.

Printre metodele de reciclare chimică se pot cita: Piroliza sau cracarea sub vid la temperaturi sub 600 ºC cu obţinerea unui amestec de hidrocarburi gazoase şi lichide;

Hidrogenarea deşeurilor plastice la 400-500 ºC cu obţinerea unor produse lichide utilizabile în rafinărie;

Gazeificarea de deşeuri plastice la 1600 ºC cu obţinerea de gaz de sinteză, utilizat în producţia de metanol sau amoniac.

În tabelul 3 sunt prezentate diferite procedee de reciclare chimică, tipurile de deşeuri la care se pot utiliza acestea, etapele parcurse şi produsul obţinut.

Tabelul 3

Procedeu Concepţie Tip deşeu

Transesterificare Producerea PET în monomer şi repolimerizare în polioli utilizaţi în obţinerea de spume poliizocianurate

amestec de PET

Transesterificare Degradarea PET în plastifianţi pentru PVC amestec de PET Rafinare Cracarea de deşeuri plastice şi conversia în

hidrocarburi termoplastice

Rafinare Conversia deşeurilor plastice în hidrocarburi termoplastice Rafinare Producţia de petrol brut poliolefine Hidrogenare Cracare la înaltă presiune a deşeurilor plastice şi

conversia în hidrocarburi termoplastice

Hidroliză Extrudare dublu-snack şi conversia PU în polioli spumă poliuretanicăGlicoliză Destrucţia parţială a PET în monomer sticle de PET Metanoliză Destrucţia totală a PET în monomer amestec de PET Metanoliză Destrucţia totală a PET în monomer sticle de PET

Instalaţii industriale, de diferite capacităţi (0,5-6 t/h) în funcţiune în Germania, realizează

reciclarea chimică prin procedeul de piroliză cu producerea de energie, ulei, gaz sau toate cele trei produse.

In afara de instalaţiile din Europa mai pot fi menţionate o uzină de reciclare PET în Japonia cu capacitate de 50.000 t/an, o instalaţie de reciclare prin metanoliză a PET de 4500 t/an, şi una de hidroliză cu o capacitate de 20.000 t/an în Statele Unite.

Două tehnici de valorificare chimică a PET sunt în fază de cercetare în Franţa cu aplicaţii în industria de rafinare chimică şi petrochimică. La prima se revine la monomer prin depolimerizare, la a doua se revine la polimer în produse petrochimice de bază (petrol sau nafta).

Există şi procedee de reciclare complexe, mecano-chimice, cum ar fi procedeul Norec de spălare şi extracţie; se lucrează cu solvent, în 4 trepte de purificare, în atmosferă de azot, la temperaturi de 60-70 0C.

Fazele parcurse sunt: inertizare, curăţirea suprafeţei, postcurăţare, extracţie, recuperarea solventului, uscare, recuperarea materialului plastic curăţat. Procedeul recuperează şi reutilizează solventul şi poate fi continuu.

Reciclarea energetică a ambalajelor din material plastic Deşeurile de mase plastice se valorifică cel mai bine energetic datorită puterii calorifice

mari comparabilă cu a combustibililor uzuali (tabelul 4).


24

Tabelul 4

Material Valoare calorifică MJ/Kg)

Plipropilenă 44 Poetilenă 43 Polistiren 40 PET 33 Gaz natural 52 Petrol 42 Cărbune 29

Eventualele emisii toxice sunt reduse, masele plastice reprezentând 5-10 % din masa de

combustie, iar termocentralele pe cărbuni sunt dotate sau vor fi dotate în curând cu filtre ecologice.

În Romania pot fi valorificate energetic peste 300 kt/an deşeuri de mase plastice. La valorificarea energetică nu se impun analize fizico-chimice preliminare, este necesară doar tocarea mecanică a deşeurilor de ambalaje din material plastic, cu un consum energetic relativ redus. La tocarea deşeurilor de materiale plastice pot fi utilizate tehnologii moderne cum este tehnologia laserilor industriali sau maşini de tocat cu elemente active din carbură de wolfam şi cobalt obţinute prin sinterizare. Optimizarea procentului de ambalaje de mase plastice din amestecul combustibil se poate face după analiza gazelor de combustie rezultate.

In conformitate cu catalogul Aldrich 1994-1995, polietilen tereftalat (PET), polietilena de joasă şi înaltă densitate (LDPE; HDPE) şi polipropilena (PP) fac parte din categoria polimerilor care nu prezintă probleme în ceea ce priveşte amestecul total sau parţial cu solvenţi şi incinerarea lor. In ceea ce priveşte PVC există probleme datorate inflamabilităţii şi posibilităţii apariţiei dioxinei care este un gaz toxic.

Datorită puterii lor calorifice mari, materialele plastice ameliorează randamentul energetic al arderii deseurilor menajere. Energia astfel recuperată este utilizată pentru încălzire şi la producerea electricităţii. Anual se economiseşte astfel în Franţa echivalentul a 300.000 tone de petrol.

Valorificare prin compostare şi biodegradare Pentru ca un polimer să fie component într-un compost, trebuie să fie biodegradabil.

Proprietate care se poate obţine prin: utilizare de bloc polimeri sintetici şi adăugare de componenţi biodegradabili sau fotooxidabili, (soluţia cea mai economică);

schimbarea structurii chimice introducînd grupări hidrolizabile sau oxidabile; utilizare de biopolimeri; construire de structuri hidrolizabile (poliesteri, polianhidride, policarbonaţi).

Cea mai eficientă şi puţin poluantă metodă de transport a rezidiilor organice la locul de compostare este folosirea ambalajelor tip sac, care pe parcursul procesului, se degradează împreună cu rezidiile organice, sub acţiunea factorilor de mediu.

Folosirea în realizarea de ambalaje a materialelor plastice biodegradabile oferă o alternativă viabilă pentru distrugerea deşeurilor, cu impact minim asupra mediului. Ele pot avea diverse aplicaţii în medicină, agricultură, industria auto, ambalaje, etc.

Materialele plastice biodegradabile se pot realiza prin: obţinerea de amestecuri polimerice total biodegradabile, reprezentate de amestecuri polimerice ce conţin amidon, colagen sau alt biomaterial;

obţinerea de compozite polimerice parţial degradabile, care conţin cel puţin un polimer sintetic de preferat atacabil enzimatic şi o componentă naturală, de tipul amidonului, celulozei etc.

Din primul tip de materiale se pot realiza materiale plastice degradabile în care materiale plastice tradiţionale, derivate petrochimice, se înlocuiesc, cu polimeri ieftini, regenerabili, obţinuţi din produşi naturali. Din al doilea tip de material se poate utiliza ca polimer sintetic nebiodegradabil polietilena de joasă densitate, utilizată pe scară largă în ambalaje.


25

Polietilena, poate deveni partial biodegradabilă prin iniţierea degradării termo sau fotooxidative a polimerului cu ajutorul unor pro-oxidanţi/substanţe fotosensibile (ulei vegetal sau săruri ale metalelor tranziţionale). Are loc astfel fragilizarea filmului polimeric. Lanţul polimeric trebuie fragmentat în părţi suficient de mici (cu greutate moleculară de 500-600) pentru a fi atacate/distruse de microorganismele din sol. Prin utilizarea unor antioxidanţi (care inhibă procesul de degradare oxidativă), se poate regla raportul antioxidant/prooxidant astfel încât materialul obţinut să se degradeze după perioade controlate de timp. Pentru astfel de aplicaţii sunt necesare materiale plastice care se fragmentează şi/sau se biodegradează sub acţiunea factorilor de mediu.

Din acest tip de material se pot obţine folii, ambalaje (saci menajeri/de gunoi biodegradabili) şi alte produse biodegradabile, utilizând materii prime naturale, regenerabile, de tipul amidonului, sursă naturală regenerativă, ieftină şi disponibilă în cantităţi mari.

Materialele plastice degradabile pot fi descompuse prin tehnologii controlate, prin compostare sau fermentare în instalaţii special construite. Este esenţial ca materialele plastice să fie complet biodegradate sub acţiunea microbiană, fără să fie afectată calitatea compostului. În acelaşi timp, materialele plastice trebuie să fie capabile să satisfacă toate cerinţele până la sfârşitul duratei de viaţă a produsului.

5.3.4 Ambalaje din hârtie şi carton Ambalajele din hârtie şi carton nu pot fi reutilizate. Ele devin deşeu (maculatură), care

se valorifică prin reciclare în procesul de fabricare a hârtiilor şi cartoanelor. Deşeurile de hârtii şi cartoane reprezintă cea mai importantă materie primă secundară pentru industria celulozei şi hârtiei, datorită atât implicaţiilor ecologice cât şi a celor economice cum ar fi:

conservarea pădurilor, deoarece o tonă de maculatură substituie cca. 5 m3 de masă lemnoasă la fabricarea unei cantităţi echivalente de celuloză;

prelucrarea maculaturii se realizează cu consumuri energetice de 2-3 ori mai reduse decât în cazul folosirii fibrelor celulozice;

apele reziduale de la prelucrarea maculaturii au o încărcare de 3-4 ori mai mică în poluanţi decât cele rezultate la fabricarea celulozelor.

În România, din maculatură se produce hârtia pentru carton ondulat, cartoane duplex, mucavale, hârtia igienică.

Separarea eficientă a deşeurilor la sursele lor de provenienţă, inclusiv cele din gospodăriile private, are o mare importanţă pentru realizarea unui nivel ridicat de reciclare. Deoarece deşeul de hârtie şi carton este o marfă, în UE există o reţea bine dezvoltată de comercializare a maculaturii, prin care se colectează maculatura pe sortimente şi calităţi şi se livrează producătorilor de hârtie şi carton.

Reciclarea deşeurilor de ambalaje din hârtie şi carton ondulat Capacităţile existente în ţară permit reciclarea deşeurilor din ambalaje de hârtie şi carton

dar cantităţile recuperate în vederea reciclării nu satisfac cerinţele fabricilor, ceea ce face ca o parte din maculatură să se importe. Reciclarea deşeurilor depinde foarte mult de calitatea acestora. În conformitate cu SR EN 643: 2003 – Lista europeană a sortimentelor standardizate de hârtii şi cartoane recuperate, hârtiile şi cartoanele recuperate se clasifică în 5 grupe şi anume:

Grupa 1: sortimente obişnuite Grupa 2: sortimente medii Grupa 3: sortimente superioare Grupa 4: sortimente kraft Grupa 5: sortimente speciale

Fiecare grupă conţine mai multe subgrupe (de exemplu în grupa 1: subgrupa 01 ,,hârtii şi cartoane amestecate de la sursă, nesortate, dar fără materiale improprii”). Operatorii economici trebuie să facă colectarea şi sortarea pe grupe, conform standardului european preluat ca standard român.

În principiu hârtiile şi cartoanele recuperate sunt furnizate cu un conţinut de umiditate de maxim 10 %. Dacă conţinutul de umiditate este mai mare, aceasta poate determina reducerea costurilor, metoda de încercare şi eşantionare trebuind să facă obiectul unui acord între cumpărător şi vânzător.


26

Conform evaluării realizate de către Patronatul industriei de celuloză şi hârtie – ROMPAP Bucureşti, în anul 2005 gradul de reciclare a maculaturii din hârtii şi cartoane a fost de 55,6 %, iar gradul de colectare/ recuperare de cca. 40 %. Aceste cifre se situează peste valorile ţintă stabilite de HG 621/2005 pentru anul 2006. Colectarea şi sortarea maculaturii se face de către agenţi economici specializaţi. Din păcate nu se respectă sortarea pe grupe, conform standardului SR EN 643:2003, ceea ce determină agenţii economici să-şi elaboreze caiete de sarcini.

Cantităţile reciclate de ambalaje din hârtie şi carton provin în cea mai mare parte de la operatorii economici şi într-o mai mică măsură de la populaţie. Colectarea selectivă trebuie extinsă la nivelul populaţiei, deoarece o cantitate mare de hârtie şi carton poate fi recuperată din acest sector. În prezent există pubele de capacităţi 1,1 m3 şi chiar mai mici, amplasate în diferite zone, pentru colectarea separată a acestor deşeuri de către agenţii de salubritate.

Deoarece sortarea şi colectarea maculaturii, nu se face conform standardului, apar componenţi care crează probleme la reciclare (benzi adezive, sârmă şi clame metalice etc). Eliminarea acestor componenţi se realizează în fazele de destrămare şi sortare pe instalaţia de fabricare a hârtiei pentru carton ondulat.

Procesul de reciclare a maculaturii realizat pe instalaţia de la S.C Vrancart SA Adjud constă în prepararea pastei, (respectiv obţinerea fibrei secundare, materia primă în tehnologia de fabricaţie a cartonului ondulat) care cuprinde: destrămare, epurare grosieră, îngroşare, stocare, epurare fină. Epurarea, sortarea şi măcinarea, urmează să imprime fibrelor caracteristicile cerute şi puritatea solicitată.

Destrămarea maculaturii se realizează în 2 hidrapulpere cu funcţionare continuă, cu apa grasă din circuit. Componenţii din deşeul de ambalaj, alţii decît hârtia (sârma, clame metalice, sfori, folii de material plastic sub formă de toron), care pot avea efecte nedorite în procesul de reciclare şi de fabricaţie pe instalaţie, se îndepărtează cu ajutorul unui dispozitiv de extracţie tip Ragger. Cele două hidrapulpere ale instalaţiei sunt echipate cu un aparat de destrămare sub presiune (Hydrapurge tip 24F 950) şi cu un sortizor de refuzuri cu sită cilindrică (TROMMEL) pentru a mări capacitatea de destrămare a refuzurilor uşoare şi a facilita eliminarea acestora din pastă.

Epurarea grosieră a pastei destrămate se face în două epuratoare de înaltă consistenţă, unde se separară impurităţile grele (pietriş, nisip, capse, ace, agrafe). Acceptul de la epuratoare este trimis la o cutie de nivel constant, care alimentează cele două separatoare de refuzuri uşoare (SEPARPLAST). Refuzul colectat de la separatoarele de mase plastice se trimite la un sortizor vibrator, care prelucrează şi refuzurile de la centrisortere. Acceptul de la separplast este diluat cu apă grasă de la îngroşarea maculaturii şi intră la prima treaptă de sortare grosieră pe două centrisortere, echipate cu site cu ochiuri cu diametrul de 3,5 mm. Acceptul de la aceste sortizoare trece la treapta a doua de sortare, în centrisorterul cu găuri cilindro-conice de 1,5/2,5 mm.

Refuzurile de la sortarea grosieră sunt prelucrate pe un sortizor vibrator, iar acceptul se trimite la două filtre îngroşătoare, pentru crşterea consistenţei la 3-3,5 % după care se stochează într-un rezervor de material intermediar.

Epurarea fină se realizează pe o baterie de centriclinere şi trei centriscrinere. Sistemul de sortare şi epurare prezentat, conduce la obţinerea unei paste de maculatură

cu puritate avansată. Prin această tehnologie de sortare şi epurare se elimină din circuit componenţii care nu sunt îndepărtaţi la colectarea şi sortarea maculaturii. Deşeurile solide de la sortarea maculaturii se depozitează în halde, de unde sunt preluate de agenţi economici care se ocupă cu valorificarea acestora.

Valorificarea prin ardere şi biodegradare În prezent în România valorificarea deşeurilor de ambalaje din hârtie şi carton se face

prin reciclare în procesul de fabricare a hârtiei şi cartoanelor. Valorificarea prin ardere şi biodegradare nu se practică în ţară.

Valorificarea prin ardere cu recuperare de energie se face în special la deşeurile din hârtii şi cartoane speciale (hârtii metalizate, hârtii acoperite cu polietilenă, ceruri, hârtii bituminate, cartoane tetrapak). În ţară nu se valorifică aceste deşeuri datorită consumului relativ mic şi a lipsei instalaţiilor de incinerare. Valorificarea prin incinerare cu recuperare de energie, se face într-un număr limitat de instalaţii din Europa.


27

O metodă alternativă de valorificare a deşeurilor de ambalaje uzate (care nu au calitate corespunzătoare pentru reciclare), constă în valorificarea organică, care poate fi avută în vedere pentru viitor. Ambalajele din hârtie şi carton sunt biodegradabile, deoarece sunt alcătuite din constituienţi de natură organică şi anume: maculatura brută (fibre secundare reciclabile), amidon, aditivi de încleiere (clei de colofoniu sau amidon). Conţinutul de metale grele din aceste ambalaje este sub limita prevăzută în legislaţie respectiv ≤ 100ppm.

Valorificarea organică a ambalajelor uzate din hârtie şi carton constă în depozitarea acestora în halde pentru producerea compostului, care poate fi utilizat în agricultură. Aspecte privind valorificarea organică prin biodegradare a ambalajelor din hârtie şi carton au fost studiate la nivel de laborator, dar nu se aplică în cadrul sectorului de celuloză şi hârtie.

5.3.5 Ambalaje din metal În principiu, metalele se preteaza bine la valorificare, deoarece, în timpul utilizării nu se

modifică structura lor. Metalul din gunoiul menajer este impurificat cu hârtii, materiale plastice, cauciuc, resturi de mâncare ş.a.m.d, aşa încât el nu poate fi utilizat decât după o preparare prealabilă. Din această cauză, este necesară o colectare cât mai îngrijită.

In ceea ce priveşte reciclarea metalelor, în Romania există pentru deşeurile de fier o infrastructură funcţională de mult timp. Un utilizator important al metalului este industria producătoare de fier şi oţel.

Cerinţele de calitate sunt diferite, în funcţie de metodele de obţinere a oţelului. Factorii care influenţează calitatea fierului vechi sunt conţinutul în fier, greutatea în vrac impurităţile metalice şi cele nemetalice. Spre deosebire de resturile nemetalice din producţie, metalele vechi din gunoiul menajer nu indeplinesc de regulă cerinţele de calitate, care în cazul oţelăriilor pot fi atinse numai printr-o prelucrare mecanică.

Cerinţele de calitate (conţinutul în substanţe străine, compoziţia chimică, listele de sortimente) pentru metalele feroase se regăsesc în standarde, care au fost adaptate cerinţelor europene (îndeosebi pentru fier, cupru, alamă).

În cazul nemetalelor, cerinţele privind puritatea sunt foarte mari. Aluminiul deşeu nu trebuie să conţină spre exemplu metale în amestec. De asemenea, nedorite sunt foliile şi hârtiile cu un strat de aluminiu, deoarece dau dificultăţi tehnice la topire prin rămăşiţele de cenuşă.

Ca o constrângere suplimentară pentru reciclarea dozelor din metal trebuie precizat că marcarea ambalajelor prevăzută în anexa 3 la HG 621/2005 pentru facilitarea reciclării nu este în totalitate respectată la ambalajele din metal introduse pe piaţă în Romania.

Utilitatea ecologică a reciclării metalelor rezidă în economisirea materiilor prime, reducerea intervenţiilor în peisaj, a efectelor negative de la exploatarea minereului de fier, ca şi în economisirea de energie comparativ cu producţia din materii prime. Mai ales cu ajutorul reciclării aluminiului pot fi diminuate o serie de poluări grave ale mediului care apar la producţia primară a acestui metal (diminuarea poluării mediului la exploatarea bauxitei, reducerea emisiilor cu efect de seră până la 5 % din valoarea iniţială) consum mai mic (cu până la 95 %) de energie primară precum şi economisirea a 2,26 t de bauxită la o tonă deşeu reciclat.

Reciclarea unei tone de deşeuri de ambalaje din oţel conduce la economisirea a 1,42 t minereu de fier şi 0,57 t cocs, diminuarea cu 70-85 % a consumului de energie şi reducerea cu 2,5 t a emisiilor de CO2 în atmosferă.

Sistem de reciclare a dozelor metalice pentru băuturi Funcţie de gradul de contaminare cu agenţi poluanţi, liniile respective vor conţine

echipamente pentru una sau mai multe din etapele următoare de prelucrare: spargerea baloţilor, tocarea dozelor, separarea oţelului, separarea contaminanţilor (pamânt, pietre etc.), desprăfuirea, ambalarea.

Alegerea soluţiei depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: nivelul de contaminare, aspectul dozelor colectate (doze goale, doze presate, doze balotate) tipul tehnologiei de topire care va fi folosit etc.

Dozele folosite pot fi din aluminiu care este deosebit de preţios. Procesul de obţinere a aluminiului din materia prima este deosebit de costisitor prin consumul său uriaş de energie electrică, consum de multe ori mai mare decât obţinerea aluminiului din reciclare. Reciclarea dozelor de băuturi se poate repeta în mai multe cicluri.


28

Oţelul şi aluminiul se pot separa din deşeurile menajere dacă există instalaţii de sortare care pot separa metalele. Separarea oţelului se bazează pe proprietăţile sale magnetice, în timp ce aluminiul se separă prin intermediul curenţilor Foucault.

Destinate sidergurgiei, deşeurile de oţel sunt măcinate şi purificate în acest scop. În uzine specializate, aluminiul se macină şi el pentru a fi apt de topire. Materialele feroase se introduc în furnale înalte sau adăugate fontei de furnal înalt în proporţie de 40 %. Dacă se utilizează cuptoare electrice, se poate retopi numai materialul reciclat. Aluminiul se topeşte în cuptoare speciale.

Soluţii alternative de preparare a deşeurilor din metal pentru recuperare. Nu există încă în România o infrastructură separată de colectare a deşeurilor din doze

metalice. Acestea sunt colectate în amestec cu deşeurile menajere. Alte deşeuri metalice se pot colecta la centrele de colectare a materialelor reciclabile, însă numai dacă este vorba de cantităţi mari. Centrele se pot regăsi în anexele Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Infrastructura de colectare şi prelucrare pentru dozele metalice poate fi dezvoltată doar la nivel local din considerente de costuri de transport. Centrele de colectare şi firmele interesate în cumpărarea deşeurilor din doze metalice ar trebui să accepte toate dozele lipsite de contaminanţi. Deşeurile de doze metalice aduse la instalaţiile de reciclare pot fi contaminate cu alimente care uzează echipamentelor utilizate la sortarea şi prelucrarea acestor materiale.

Deşeurile trebuie compactate şi balotate conform specificaţiilor centrelor de reciclare la care se livrează aceste deşeuri în vederea prelucrării.

Dozele metalice ar trebui colectate şi în marile centre comerciale (poate fi spre exemplu preluat sistemul utilizat cu succes în Germania pentru ambalaje din sticlă, doze din metal şi ambalaje din material plastic, în marile magazine dotate cu „automate” care recunosc şi preiau ambalajele goale ale produselor comercializate în magazin, eliberând un bon pentru contravaloarea depozitului) cu aplicarea sistemului depozit (rambursarea costului ambalajului) cum se practică în unele ţări europene.

Dozele aduse la centrele de colectare trebuie concasate, balotate şi transportate la unităţile centrale de procesare sau instalaţiile de recuperare. În instalaţiile de recuperare, cutiile zdrobite sunt în primul rând încălzite pentru îndepărtarea umidităţii şi apoi sunt încărcate într-un cuptor de retopire. Metalul topit se transformă în lingouri, care se transferă la altă unitate de procesare şi trase în foi subţiri. Foile pot fi refolosite în industrie pentru diferite utilităţi, în funcţie de cererea pieţei. Se poate reduce astfel, semnificativ utilizarea resurselor naturale în procesul de obţinere a lingourilor, respectiv foilor metalice.

Fabricarea dozelor din aluminiu în Romania este de dată relativ recentă şi este de aşteptat ca acest ambalaj să capete o utilizare mai mare. Compania Can-Pack care a pus în funcţiune lângă Bucureşti o linie tehnologică pentru obţinerea dozelor de aluminiu a declarat că intenţionează să se implice şi în reciclarea cutiilor. Conform declaraţiilor preşedintelui companiei se intenţionează punerea la punct în circa 2 ani a unui sistem de reciclare în toată ţara şi care va avea ca obiectiv colectarea a jumătate din dozele livrate.

5.4 Analiză tehnico-economică Specialiştii din Uniunea Europeană au început să utilizeze de câţiva ani analiza cost-

beneficiu (CBA) pentru evaluarea paşilor făcuţi în implementarea Directivei 94/62/EC în Statele Membre şi pentru revizuirea sarcinilor legate de implementare în următoarele etape. Deşi acest tip de analiză se aplică de multă vreme în SUA nu există încă o metodologie standardizată.

Analiza cost-beneficiu este un instrument relativ nou, încă insuficient pus la punct mai ales când este utilizat pentru evaluarea impactului asupra mediului (şi cel social) şi poate constitui doar o sursă de informaţii pentru procesul de decizie. In analiza cost beneficiu impactul asupra mediului în diferitele etape ale ciclului de viaţă al ambalajului, a fost cuantificat valoric pe baza unor date din literatură susţinute de evaluări tehnice. Aşa cum recunosc specialiştii, autori ai acestor analize, există un mare grad de incertitudine şi dificultate în stabilirea unor valori exacte pentru diferite tipuri de impact.

Cu toate acestea, se consideră că indiferent de aceste incertitudini, respectivele evaluări ale impactului reprezintă cele mai bune informaţii disponibile pentru cei care iau deciziile


29

politice. Altfel spus analiza cost/beneficiu prezintă o imagine brută a raportului şi a ordinului de mărime al beneficiilor pentru mediu şi al costurilor măsurilor luate în scopul protecţiei mediului [10].

Conservarea resurselor şi limitarea cantităţii de deşeuri, principalul scop urmărit prin implementarea Directivei 94/62/EC, implică optimizarea sistemului din care fac parte ambalajele, în întregul său. In studiu s-au parcurs principalele etape ale ciclului de viaţă al ambalajului din perspectiva conformităţii cu cerinţele esenţiale şi au fost propuse soluţii pentru ca ambalajele introduse pe piaţă în România să respecte cerinţele esenţiale ale Directivei 94/62/EC. Pentru soluţiile propuse, în limita constrângerilor legate de informaţiile disponibile, timpul disponibil şi bugetul proiectului au fost evaluate costurile şi beneficiile implementării acestora.

Conform metodologiei utilizate de experţii europeni analiza ciclului de viaţă este utilizată pentru determinarea impactului sistemului asupra mediului. Se stabilesc intrările şi ieşirile din sistem şi contribuţia potenţială din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Se realizează apoi pe baza nivelului potenţial de impact asupra mediului o cuantificare pentru diferitele tipuri de emisii de referinţă.

Spre exemplu, emisia de referinţă pentru încălzirea globală este CO2, în consecinţă factorul aplicat pentru CO2 este 1. Alte emisii care contribuie la formarea de CO2 sunt cuantificate prin echivalenţă cu CO2 .

Spre exemplu efectul 1kg de emisii în cazul metanului este de 21 de ori mai mare decât efectul 1 kg de CO2. Prin urmare factorul pentru metan este 21.

Pe baza acestor factori se face şi cuantificarea valorică prin asocierea unei valori economice fiecărei categorii individuale de impact.

Incălzirea globală este evaluată pe bază de echivalent în CO2. La baza stabilirii unei valori asociate se află cifrele din studiul referitor la „Schimbări Climatice 1995 –Anexa 4”[1]. Pe baza datelor din acest studiu valoarea economică asociată dioxidului de carbon este de 13,44 €/tonă CO2.

Acidifierea este cuantificată în acid echivalent (H+). Cuantificarea valorică a impactului este de 8,7 €/kg acid echivalent, ceea ce revine la 0,27 €/kg SO2.

Pentru transport în mod similar au fost cuantificate valori prin corelarea cu nivelul emisiilor, potenţialele accidente etc. exprimate în autovehicol km echivalent.

Valoarea este de 85,5 €/1000 km autovehicol echivalent. Poluarea sonoră asociată transportului este legată în special de zgomotul produs de

maşinile grele şi respectiv de disconfortul creat celor care locuiesc/lucrează în apropierea unui drum principal pe care circulă camioane şi care include dificultăţi în comunicare, scăderea concentrării, condiţii improprii de somn. Valoarea este în acest caz de 2-3 €/1000 km.

Aceste date au fost avute în vedere şi în cadrul analizei cost/beneficiu din prezentul studiu.

Somajul reprezintă un cost social dacă nu este vorba de un somaj voluntar. El trebuie avut în vedere dacă se creează locuri de muncă prin care se reduc costurile sociale (rata şomajului în Romania în anul 2005 - 6,3 %).

Din cauza constrângerilor legate de timpul disponibil şi bugetul proiectului a fost necesar, ca în fiecare etapă a ciclului de viaţă analizată, să se facă o serie de ipoteze de lucru.

5.4.1 Ambalaje din sticlă Concluziile rezultate din analiza economică pentru ambalajele din sticlă sunt:

Adaptarea la cerinţele Directivei 94/62/EC în ceea ce priveşte ambalajele din sticlă implică costuri care nu sunt întotdeauna sub nivelul beneficiilor în diversele etape ciclului de viată analizat;

In cazul implemetării tehnologiei de fasonare presat – suflat care permite înscrierea în cerinţele esenţiale legate de fasonare beneficiile estimate, rezultate din diminuarea consumului de materii prime, energie şi a cantităţii de emisii, depăşesc costurile estimate cu implementarea noii tehnologii;


30

Analiza cost/beneficiu pentru reutilizarea buteliilor versus butelii de unică folosinţă este favorabilă reutilizării în ipoteza analizată de transport pe distanţa de 100 km pentru reîntoarcerea buteliilor din sticlă la cel care execută umplerea;

Costurile legate de valorificarea deşeurilor de ambalaje din sticlă ca material depăşesc cu 12,5 % beneficiile care rezultă din reciclarea acestora.

5.4.2 Ambalaje din lemn Analiza comparativă între metoda clasică prin “fierăstruire” şi cele 5 variante de tehnologii

modernizate, a evidenţiat posibilitatea reducerii consumului specific de lemn cu 15 – 25 %, micşorarea cantităţii de rumeguş rezultat din procesul de fabricaţie şi diminuarea consumul specific de energie electrică cu până la 48 %.

Prin procedeul clasic de “fierăstruire” la obţinerea lamelelor cu grosimea de 3 - 6 mm, pierderile sub formă de rumeguş sunt de 50 %, datorate grosimii pânzelor de ferăstrău. Pierderile sunt cu atât mai mari cu cât lemnul se debitează în grosimi mai mici.

Modernizarea tehnologiei în cele 5 variante analizate presupune achiziţionarea de utilaje cu scopul fluidizării tehnologiei de fabricaţie a lăzilor, a reducerii consumului de materie primă prin diminuarea cantităţii de rumeguş rezultată din proces şi implicit beneficii pentru mediu. Toate cele cinci variante de investiţii sunt profitabile, în mod special variantele II prelucrarea prin fierăstruire cu “circular cu pânze subţiri”, IV procedeul prin “decupare”, şi V procedeul prin “derulare”.

Ca modalităţi de valorificare a deşeurilor de lemn au fost analizate valorificarea ca material, valorificarea biologică şi cea energetică. Este important de menţionat că valorificarea unui metru cub de resursă secundară lemnoasă utilizată ca sursă de energie pentru populaţie, se face la un preţ de 4-10 €/m3 în timp ce folosită ca materie primă secundară la fabricarea de plăci aşchii şi fibre (PET) valoarea aceleiaşi resurse ajunge la 50-65 €/m3.

Valorificarea prin reciclarea deşeurilor de ambalaje din lemn în tehnologia Werzalit implică costuri de investiţie de 5 mil. € în cazul dotării pentru producţia de lădiţe mulate. Consumul de materie primă lemnoasă este de 1,25 ori mai mic în cazul lădiţelor mulate obţinute prin tehnologia Werzalit. În plus gradul de reutilizare al acestor produse este mai mare. Produsele sunt realizate exclusiv din deşeuri de lemn reciclabile.

5.4.3 Ambalaje din material plastic Evaluarea beneficiilor şi costurilor reducerii la sursă în cazul flacoanelor din

polietilentereftalat (PET) de 0,5 l şi 1 l s-a făcut având în vedere două etape de reducere a greutăţii cu câte 15 % (în total reducerea greutăţii analizată este de 30 %). Rezultatele financiare în ambele etape sunt bune, riscurile fiind legate de eventuala creştere a costurilor materiilor prime.

Valoarea de investiţie aferentă derivă din reproiectarea respectiv redimensionarea matriţelor pentru faza de injectare preformă pe linia de fabricaţie existentă; maşina automată pentru realizarea preformelor fiind aceeaşi;

Beneficiile din punct de vedere al impactului asupra mediului rezultă din economia de resurse (materii prime, energie) şi din reducerea emisiilor de NOx, SO2, CO2;

Pentru o tonă de produs finit economia de materie primă PET este de 180 kg dacă se aplică prima reducere a greutăţii şi de 336 kg după cea de a doua reducere a greutăţii.

Analiza costurilor şi a beneficiilor obţinute prin reducerea cantităţii de materie primă utilizată la acelaşi volum de fluid îmbuteliat, prin folosirea preponderentă când este posibil a flaconului cu capacitatea de 5 l, în locul flaconului de 1 l (eventual şi a altor capacităţi 1,5 l, 2 l, 2,5 l cu flaconul cu capacitate de 5 l).

Evaluarea beneficiilor s-a făcut având în vedere o reducere a consumului de materii prime la acelaşi volum de produs ambalat (prin scăderea numărului de flacoane utilizate pentru îmbutelierea aceluiaşi volum de lichid);

Beneficiile din punct de vedere al impactului asupra mediului rezultă din economia de resurse (materii prime, energie electică, gaz natural) şi din reducerea emisiilor de NOx, SO2, CO2;


31

Pentru volumul de produs ambalat analizat de 50 l, reducerea consumului de materie primă este de 26 g/1 kg de materie primă;

Beneficiul utilizării materialelor plastice biodegradabile (pe bază de polimeri sintetici şi naturali) derivă reducerea costurilor (polimerii din categoria petrochimică au un preţ de 4-5 ori mai mare) şi din reducerea impactului asupra mediului prin economie de resurse petrochimice, diminuarea intervenţiei în peisaj, păstrarea destinaţiei terenurilor agricole, realizarea unui bilanţ avantajos al bioxidului de carbon în natură etc.

Realizarea şi utilizarea de material plastic biodegradabil este fezabilă, asigurând rezultate financiare bune, raportul cifra de afaceri/valoare investiţie fiind de circa 8:1;

Varianta FBB –folie parţial biodegradabilă pe bază de polietilenă şi amidon este mai fezabilă, dar varianta FBA - folii total biodegradabile pe bază de alcool polivinilic şi amidon, asigură biodegradabilitatea totală în mediu a foliilor;

Analiza tehnico-economică în cazul reciclării deşeurilor de ambalaje din mase plastice evidenţiază faptul că reciclarea chimică implică cheltuielile cele mai mari. Reciclarea mecanică are costuri ceva mai mici iar cea mai eficientă valorificare este cea energetică. Incinerarea maselor plastice în amestec cu cărbunele este cea mai avantajoasă (la incinerarea maselor plastice fără alt adaos costurile cresc datorită instalaţiilor de neutralizare a emisiilor de gaze)

Obţinerea materialului plastic reciclat, materie primă secundară, implică cheltuieli de sortare, triere limitată, condiţionare (mărunţire/ tocare), valorificare a materialului obţinut. Pentru a evalua eficienţa procedeului de reciclare ales costurile materiilor prime secundare obţinute trebuie raportate la preţurile materiei prime virgine.

Pe plan mondial cei mai importanţi reciclatori sunt marile firmele producătoare de ambalaje din materiale plastice care îşi reciclează propriile deşeuri. Procedeul de reciclare utilizat depinde de legislaţia ţării în care aceasta se face şi de tipul subproduselor de reciclare (toxicitatea acestora).

5.4.4 Ambalaje din hârtie şi carton În cazul ambalajelor din hârtie şi carton analiza economică a soluţiei de fabricare a

cartonului ondulat cu masa redusă de la 455 g/m2 la cca 400 g/m2 a relevant faptul că se economiseşte materie primă în toate etapele de fabricare ale acestuia în total fiind vorba de o economie de circa 150 kg maculatură/tona de carton ondulat, economie de utilităţi (energie termică, energie electrică, apă) estimată la cca 38 lei/tona de carton ondulat şi reducerea costurilor în staţia de epurare a apei uzate cu cca 25 lei/tona de carton ondulat.

5.4.5 Ambalaje din metal Adaptarea la cerinţele Directivei 94/62/EC în ceea ce priveşte ambalajele din aluminiu

implică costuri care nu sunt întotdeauna sub nivelul beneficiilor în diversele etape ciclului de viată analizat;

In cazul investiţiei care poate asigura o minimă reducere a greutăţii dozelor de aluminiu pentru băuturi, beneficiile estimate, rezultate din diminuarea consumului de materii prime, energie şi a cantităţii de emisii, se situează sub costurile estimate cu implementarea acesteia;

Beneficiile legate de valorificarea deşeurilor de ambalaje din aluminiu ca material depăşesc costurile care rezultă din reciclarea acestora în principal datorită reducerii consumului energetic cu 95 % faţă consumul iniţial.


32

6. CONCLUZII

• In ceea ce priveşte standardele române, armonizate cu cele europene care se referă la implementarea Directivei 94/62/CE, acestea sunt insuficient cunoscute şi nu funcţionează deocamdată un sistem de control aşa cum prevede HG621/2005 care să impună cunoaşterea şi aplicarea lor;

• Există pe piaţa din România amabalaje care îndeplinesc cerinţele privind fabricarea şi compoziţia dar în paralel există şi ambalaje care nu îndeplinesc unele din aceste cerinţe;

• In Uniunea Europeană s-a acumulat deja o experienţă bogată în aplicarea cerinţelor Directivei 94/62/CE şi pe baza analizei rezultatelor obţinute s-au reorientat direcţiile de acţiune; este bine ca această experienţă să fie bine cunoscută şi folosită de cei implicaţi în luarea deciziilor;

• Dacă ţinem cont că statelor membre le-a fost necesară o perioadă atât de mare de timp pentru a obţine rezultatele prezente, trebuie pornit de la premiza că în România paşii pentru implementare vor fi mici dar trebuie să înceapă să fie făcuţi;

• Orientarea prezentă în Uniunea Europeană este spre mărirea ponderii ambalajelor reutilizate, pe cât posibil în condiţii de eficienţă;

• Sistemele de reutilizare eficiente implică o foarte bună evaluare a distanţei maxime de transport totuşi reutilizarea trebuie avută în vedere ca alternativă la reciclare sau depozitare finală ori de câte ori acest lucru este fezabil;

• Prima problemă legată de reciclare, valabilă pentru toate tipurile de materiale analizate rămâne sistemul de colectare

- Se bazează în primul rând pe colectarea de la agenţii economici şi nu implică decât în mică măsură populaţia

- Deşeurile sunt colectate în condiţii necorespunzătoare şi nu respectă normele chiar dacă acestea există;

- Nu se respectă în totalitate reglementarea privind marcarea ambalajelor pentru a facilita reciclarea

- Este necesară o activitate mai susţinută de informare în legătură cu posibilitatea şi implicaţiile participării la colectarea selectivă a deşeurilor.

• A doua problemă legată de reciclare sunt costurile implicate şi diminuarea acestora se poate face prin:

- Colectarea selectivă a deşeurilor; - Alegerea celui mai eficient procedeu pentru un anumit tip de deşeu; - Corelarea capacităţii instalaţiilor de preparare a deşeurilor cu sursele de deşeuri

şi potenţialii utilizatorii pentru a putea fi folosită la maximum; - Preţul materiei prime secundare trebuie să fie competitiv, comparativ cu cel al

materiilor prime primare sau subvenţionat într-o primă etapă de către stat; - Materia primă secundară rezultată din valorificarea ca material trebuie să fie

însoţită de un certificat de calitate prin care să se garanteze respectarea normelor de calitate în vigoare pentru acest tip de material.

Pentru toate tipurile de materiale toate cele 3 componente, respectiv reducerea la sursă, reutilizarea şi valorificarea (ca material, energetic sau biologic) sunt soluţii pentru diminuarea consumurilor de resurse şi a impactului asupra mediului înconjurător de multe ori chiar foarte semnificative.


33

Bibliografie

1 Al 6-lea program de Acţiune pentru Mediu 2001-2010, Viitorul nostru – alegerea noastră 2 Planul de implementare pentru Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de

ambalaj, amendată prin Directiva 2004/12/CE, iunie 2004 3 Interpretarea datelor de raportare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje pentru anul 2003 4 Interpretarea datelor de raportare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje pentru anul 2004 5 Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje 6 Hotărârea de Guvern nr. 621 din 23 iunie 2005 privind gestionarea ambalajelor şi a

deşeurilor de ambalaje 7 SR EN 13428 Ambalaje – Cerinţe specifice fabricării şi compoziţiei. Prevenire prin

reducerea la sursă 8 www.stirom.ro 9 SR EN 13429 Ambalaje - Reutilizare

10 RDC Environment, PIRA - Evaluation of costs and benefits for the achievement of reuse and recycling targets for the different packaging materials in the frame of the packaging and packaging waste Directive 94/62/EC – March 2003

SOLUŢII ALTERNATIVE LA FABRICAREA · PDF filepoate fi considerată reciclare organică;...

Documents

Transcript of SOLUŢII ALTERNATIVE LA FABRICAREA · PDF filepoate fi considerată reciclare organică;...