ASPECTE ALE RĂSPÂNDIRII ŞI CLASIFICĂRII SOLURILOR

LUMII (BAZA MONDIALĂ DE REFERINŢĂ PENTRU

RESURSELE DE SOL – WRB-SR)

Răspândirea solurilor pe suprafaţa Terrei este guvernată de o serie de legi geografice globale

- zonalitatea, etajarea şi intrazonalitatea - dar care spaţial pot avea un caracter regional

(etajarea) sau local (intrazonalitatea).

Zonalitatea

- distribuţia solurilor sub forma unor benzi latitudinale este relativ uniformă fiind

influenţată şi de poziţia uscatului în raport de mări, oceane sau mari lanţuri montane

- dacă uscatul Terrei ar fi continuu şi format doar din câmpii şi dealuri joase zonele s-ar

desfăşura egal în sens latitudinal şi longitudinal

-legea zonalităţii poate fi urmărită mai ales în interiorul Eurasiei, cu o largă

desfăşurare latitudinală

Corelaţia între zonele de soluri şi zonele de vegetaţie în Eurasia

Zonele de soluri Zonele de vegetaţie

criosolurilor tundră

podzolurilor păduri de conifere

luvisolurilor păduri de foioase în climat umed

cernoziomurilor silvostepă şi stepă

kastanoziomurilor stepă semiaridă

calcisolurilor pustiuri temperate şi tropicale

lixisolurilor şi a acrisolurilor savană

feralsolurilor păduri tropical umede

Etajarea

- succesiunea altitudinală a etajelor are la bază pedopeisajul zonal urmat de un număr

diferit de etaje funcţie de latitudine şi altitudinea munţilor

- comparativ cu fâşiile zonale, etajele sunt mai bine individualizate, dar mult mai

restrânse ca suprafaţă (oricum suprafaţa lor scade pe măsură ce altitudinile cresc)

- expoziţia, panta versanţilor, fragmentarea sunt factori locali care perturbă

desfăşurarea strict altitudinală a etajelor.

Manifestarea intrazonalităţii

- guvernată de influenţa excesivă a unuia sau a mai multor factori pedogenetici locali

cu o poziţie indiferentă în raport cu zonele sau etajele de sol (anumite categorii de roci sau materiale

parentale, ape freatice situate la mică adâncime etc.).

Din aceste motive, pe suprafaţa uscatului Terrei s-a format o mare diversitate de soluri

Pe măsura aprofundării cunoştinţelor despre acestea a evoluat şi modul lor de clasificare:

•Clasificarea naturalistă

•Clasificarea F.A.O.-U.N.E.S.C.O.

•Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol / World Reference Base for Soil Resources (W.R.B. –

S.R.)

Clasificarea naturalistă

Pune accentul pe raporturile existente între factorii de mediu, procesele pedogenetice şi proprietăţile

solurilor şi cuprinde trei clase.

Solurile normale (zonale) răspândite în regiunile de şes, ocupă areale întinse şi s-au format în special sub

influenţa factorilor bioclimatici.

Solurile de tranziţie spre cele zonale, formate prin influenţa unui factor local, intrazonal (rocă, relief, exces

de umezeală).

Solurile anormale în a căror pedogeneză devine dominantă influenţa unui factor de solificare intrazonal

(rocă, relief, exces de umezeală).

Feralsolurile şi plintisolurile

-soluri minerale puternic alterate din regiunile tropicale umede

-climatul cald şi umed, pădurea tropicală şi stabilitatea formelor de

relief au favorizat alterarea intensa

-solurile rezultate sunt profunde, relativ uniforme pe toată grosimea

lor şi bogate în oxizi şi hidroxizi de fier, de unde culorile roşii şi

aluminiu

-oxizi de fier pot forma noduli sau chiar orizonturi întărite

-în cazul plintisolurilor, plintitul (mixtura de cuarţ, argilă şi oxizi de

fier) poate cimenta ireversibil când este expus la aer.

Acrisolurile şi alisolurile

-soluri minerale acide din climat cald şi umed (tropical,

subtropical, musonic), dar cu manifestarea unui sezon mai uscat

pentru o perioadă scurtă de timp

- caracteristici: formarea unui orizont B cu acumulare intensă a

argilei şi acidifierea intensă a profilului (la alisoluri se observă şi o

îmbogăţire în Al).

Nitisolurile şi lixisolurile

-soluri minerale caracterizate

printr-o acumulare intensă a

argilei

-Răspândire în climatul

tropical şi subtropical

-alterarea intensă a

mineralelor duce la îndepărtarea

bazelor şi silicei şi la acumularea

sescvioxizilor (oxizi şi hidroxizi de

fier şi de aluminiu) şi a mineralelor

argiloase (predominant caolinit-cu

capacitate de schimb cationic redusă)

-o parte din argila

neoformată este preluată de apa din

precipitaţii şi depusă pe feţele

elementelor structurale, formând

pelicule lucioase la nitisoluri

-la unele lixisoluri

peliculele de argilă sunt mai puţin

evidente.

În cazul

calcisolurilor,

gipsisolurilor,

solonceacurilor,

soloneţurilor

şi durisolurilor,

condiţiile bioclimatice

determină în general procese

de alterare slabe.

În regiunile mai aride

predomină procesele de

dezagregare (termică,

haloclastism).

Cantităţile reduse de precipitaţii, determină o slabă spălare a

sărurilor solubile (cloruri, sulfaţi, carbonaţi)

Astfel încât acestea se acumulează în sol la diferite adâncimi în

raport de cantitatea de precipitaţii.

Calcisolurile, formate în climat arid şi semiarid, prezintă acumulare de carbonat de calciu.

Gipsisolurile sunt soluri cu acumulare de gips, din climate aride.

Solonceacurile, specifice climatelor aride şi semiaride sunt îmbogăţite în săruri uşor solubile.

Soloneţurile-climate semiaride/ semiumede; orizont de acumulare a argilei (B) bogat în Na.

Durisolurile- climat arid şi semiarid; acumulare de silice secundară care poate cimenta.

Kastaniozomurile, cernoziomurile şi faeoziomurile au

în comun un orizont de suprafaţă gros şi închis la

culoare, bogat în humus, format sub o vegetaţie

ierboasă care lasă anual în sol o cantitate mare de

resturi organice uşor de descompus. Cantitatea anuală

de precipitaţii, relativ redusă, determină îndepărtarea

din sol doar a sărurilor uşor solubile, solul rămânând

bogat în baze schimbabile. În stepa mai umedă şi în

silvostepă, umiditatea atmosferică suplimentară,

determină o uşoară migrare a argilei, formându-se un

orizont B argic (argiloiluvial). Kastanoziomurile sunt

soluri de stepă uscată care au orizontul superior brun

închis şi cu un conţinut moderat de humus (foto 3);

prezintă carbonaţi de calciu. Cernoziomurile sunt

soluri de stepă, cu orizontul de suprafaţă negru şi

bogat în humus (mai bogat decât al

kastaniozomurilor); prezintă carbonaţi de calciu.

Faeoziomurile sunt soluri de stepă mai umedă sau

silvostepă; orizontul superior este închis la culoare

(negru sau brun închis) şi bogat în humus; solul nu are

carbonaţi sau aceştia sunt situaţi în profunzime.

Luvisolurile, planosolurile, albeluvisolurile

sunt caracterizate printr-un profil puternic

diferenţiat textural. Luvisolurile, formate în

climat temperat umed (sub păduri de

foioase), au orizont de acumulare a argilei,

cu grad de saturaţie în baze şi capacitate de

schimb cationic ridicate. Planosolurile sunt

de asemenea bogate în argilă, însă, la ele

trecerea între orizontul eluvial şi cel argilos

este bruscă (trecere texturală bruscă). La

albeluvisoluri, orizontul eluvial, albicios,

pătrunde în pene în orizontul argilos, aflat

sub el. Podzolurile, formate în climat

temperat rece (sub păduri de conifere), mai

ales în emisfera boreală au orizont eluvial

cenuşiu, bogat în silice reziduală şi orizont

de acumulare a oxizilor de fier şi aluminiu şi

chiar şi a humusului, de culoare brună-

ruginie. Umbrisolurile, formate în climat

temperat umed şi mai rece, au un orizont

superior închis la culoare şi bogat în humus

acid; ele nu prezintă procese de migrare a

constituenţilor, ci doar alterare in situ a

materialului parental.Criosolurile, soluri din

climatul rece subpolar, cu permafrost (sol

îngheţat permanent) la o adâncime mai mică

de 100 cm. La suprafaţă se acumulează (în

sezonul de vegetaţie foarte scurt) materie

organică incomplet descompusă, sub formă

de turbă.

Cambisolurile au orizont B cambic, cu diferenţiere slab-moderată a

profilului rezultată prin procese nu foarte intense de alterare a

materialului parental. Cauza stadiului relativ incipient de evoluţie este

timpul limitat de pedogeneză (determinat de echilibrul eroziune-

solificare existent pe versanţii moderat înclinaţi; relief şi materiale

parentale recente). Proprietăţile arenosolurilor, vertisolurilor şi

andosolurilor sunt influenţate în principal de către roca de solificare: -

nisipuri (pentru arenosoluri – soluri nisipoase, foarte permeabile); -

argile gonflante de tip smectitic (pentru vertisoluri - soluri foarte

argiloase, cu procese de gonflare, la umezire şi contractare, la uscare;

prezintă crăpături adânci); - roci vulcanice (pentru andosoluri - soluri

bogate în compuşi coloidali amorfi, formate în climate umede, pe roci

vulcanice).

O altă categorie, în cadrul solurilor

minerale condiţionate de alţi factori

decât cei climatici sunt solurile

condiţionate de relief

(leptosolurile, regosolurile,

fluvisolurile, gleisolurile), care se

pot forma în condiţii bioclimatice

foarte variate zonal-altitudinal.

Există patru situaţii. Prima este

specifică leptosolurilor, fiind

legată de versanţi povârniţi şi roci

dure aproape de suprafaţă; solurile,

formate mai ales în areale

muntoase sunt foarte subţiri şi

bogate în fragmente de rocă. A

doua situaţie este cea a

regosolurilor, formate pe materiale

neconsolidate, dar unde solul se

păstrează subţire, datorită eroziunii

manifestate pe versanţi. Cea de a

treia situaţie este a fluvisolurilor,

soluri tinere formate în regiuni

inundabile, unde procesul de

solificare este întrerupt prin

depunerea de noi aluviuni. Ultima

situaţie, este cea a gleisolurilor, a

căror formare este influenţată de

excesul permanent de umiditate,

provenit dintr-o pânză freatică

situată la mică adâncime.

Influenţa antropică

(aplicarea intensivă de

îngrăşăminte şi lucrarea adâncă a

solului, irigarea cu ape bogate în

mâluri, fertilizarea cu gunoi de

grajd, iarbă, coceni etc.) de lungă

durată a modificat partea

superioară a solului şi a dus la

apariţia antrosolurilor.

Histosolurile sunt

soluri organice (materia organică

se acumulează la suprafaţa

solului sub formă de turbă)

formate în areale joase cu

umiditate în exces sau în regiuni

reci şi umede. Ocupă cele mai

mari suprafeţe (peste 50% din

total) în regiunile subpolare

boreale.