“Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine - singurul Dumnezeu adevărat - şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu!” Ioan 17, 3

Mai 2009 Nr. 1

În 1904 Ellen White a scris: "Să nu fiţi amăgiţi; mulţi se vor depărta de la credinţă, dând atenţie spiritelor seducătoare şi doctrinelor diavolilor. Avem acum înaintea noastră alfa acestui pericol. Omega va

fi de o natură mult mai surprinzătoare." 1SM 199

mare reformă trebuie să aibă loc printre adventiştii de ziua a şaptea, şi că această reformă va consta în a renunţa la doctrinele care au stat ca stâlpi ai credinţei noastre, şi să ne angajăm într-un proces de reorganizare. Dacă această reformă ar avea loc, care ar fi rezultatul? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, le-a dat rămăşiţei bisericii, vor fi lepădate. Religia noastră va fi schimbată. Principiile fundamentale care au susţinut lucrarea în ultimii cincizeci de ani, vor fi privite ca erori. O nouă organizaţie ar fi stabilită. Vor fi scrise cărţi ai unei noi ordini. Va fi introdus un sistem al filozofiei intelectuale. Fondatorii acestui sistem vor merge în oraşe şi vor face o lucrare minunată. Sabatul, bineînţeles, va fi privit în mod uşuratic, şi tot astfel şi Dumnezeul care l-a creat.

În mare măsura ştim ce a fost alfa, dar ştim ce este omega? Din momentul când sora White a scris aceste cuvinte au aparut diferite idei despre omega, dar care este cea adevărata? Profetul a spus ca omega va fi de “o natură mult mai surprinzătoare” decât alfa şi a “tremurat pentru poporul nostru” (1 SM 197.203). Aceasta înseamna că ea a văzut o criza majora cu care se va confrunta mişcarea adventa, rezultând o mare apostazie:

CUPRINS:

De ce suntem aici...................................................3 „Un lucru va fi cu siguranţă înţeles curând, - marea apostazie, care se dezvoltă şi creşte şi întareşte, şi va continua astfel până când Domnul va veni din cer cu un strigăt.” (E.G. White, SpT Ser.B, nr. 7, pag. 57).

Felurite închipuiri...................................................6

Nedoritul Isus........................................................11

Întrebări şi răspunsuri...........................................14 În perioada ereziei alfa Dumnezeu a arătat sorei

White care este planul lui Satana împotriva bisericii lui Dumnezeu:

Citate controversate..............................................16

Pionerii AZŞ şi trinitatea......................................18 „Duşmanul sufletelor s-a gândit să sugereze că o

Nimic nu va fi îngăduit să stea în faţa noii mişcări. Conducătorii vor învăţa că virtutea este mai bună decât viciul, dar Dumnezeu fiind dat la o parte, ei vor instaura dependenţa de puterea omenească, care, fără Dumnezeu este cea mai rea. Temelia lor va fi clădită pe nisip, iar furtuna şi vijelia vor spulbera clădirea.

Cine are autoritatea de a începe o astfel de mişcare? Noi avem Bibliile noastre. Noi avem experienţa noastră, atestată de lucrarea minunată a Spiritului Sfânt. Noi avem un adevăr care nu suportă nici un compromis. Să nu respingem noi tot ceea ce nu este în armonie cu acest adevăr?” 1SM 204

Să facem un sumăr la rezultatele principale ale “reformei” dorite de vrajmaşul nostru:

1. Principiile adevărului vor fi lepădate

2. Credinţa pioneriilor va fi socotita ca eroare.

3. Religia noastră va fi schimbată.

4. Va fi formată o noua organizaţie.

5. Vor fi scrise cărţi care conţin doctrine noi.

6. Va fi introdus un sistem al filozofiei intelectuale.

7. Sabatul va fi privit în mod uşuratic.

8. Dumnezeu va fi dat la o parte.

9. Nimic nu va putea opri această mişcare afară de Dumnezeu care o va spulbera la sfârşit.

Nu e de mirare ca sora White a “tremurat pentru poporul nostru”.

Întrebarea principala în acest moment este: sa realizat o scimbare în principiile fundamntale de credinţa care au susţinut biserică în timpul pionerilor? A avut loc aceasta “reformă” în biserică ramaşiţei?

Să lasăm să ne raspundă William Johnson, editorul revistei “Review and Herald”:

„Unii adventişti de astăzi cred că punctele credinţei noastre au rămas neschimbate de-a lungul anilor, sau caută să întoarcă ceasul la un anumit punct când totul era drept. Dar toate încercările de a recupera un asemenea ‚adventism istoric’ eşuează în faţa dovezilor moştenirii noastre.

Adventiştii s-au schimbat de-a lungul anilor sub impactul‚ adevărului prezent.’ Cel mai surprinzătoare este învăţătura referitoare la Isus Hristos, Mântuitorul şi Domnul nostru. Mulţi dintre pionieri, inclusiv James White, J. N. Andrews, Uriah Smith şi J. N. Waggoner, au avut un punct de vedere arian sau semi arian – care

spune că Fiul, la un anumit timp înainte de creaţie lumii a fost născut de Tatăl.

În acelaşi fel, modul de înţelegere trinitarian al lui Dumnezeu, care acum face parte din crezul nostru fundamental, nu a fost în mod general susţinut de primii adventişti. Chiar şi astăzi, câţiva nu subscriu la el.” („Adventist Review,” 6 ianuarie 1994, pag. 10,11)

Da fraţi mei, sa făcut o schimbare. Poporul advent şi-a schimbat temelia. Observaţi cum William Johnson numeşte această schimbare. El o numeşte „cea mai surprinzătoare”. Va amintiţi ce a spus sora White în citatul cu care am început acest articol? Ea a zis ca “Omega va fi de o natură mult mai surprinzătoare”. Uimitor! Este în aceasta afirmaţie, mâna lui Dumnezeu, încercând sa-i arăte celor care au ochi să vadă, ceea ce a avut loc?

Citiţi mai departe ce a scris Ellen White referitor la principiile fundamentale care au susţinut lucrarea timp de mai mult de cinzeci de ani:

„Ca popor, noi trebuie să stăm tari pe platforma adevărului veşnic care a rezistat testului şi încercării. Trebuie să îmbrăţişăm stâlpii siguri ai credinţei noastre. Principiile adevărului pe care Dumnezeu ni le-a descoperit, constituie singura noastră temelie adevărată. Ele ne-au făcut ceea ce suntem. Trecerea timpului nu le-a micşorat valoarea” 1 SM 201

„Domnul a declarat că istoria trecutului trebuie repetată pe măsură ce ne apropiem de finalul lucrării. Fiecare adevăr pe care El l-a dat pentru aceste zile din urmă trebuie proclamat lumii. Fiecare stâlp pe care El l-a stabilit trebuie să fie consolidat. Nu putem acum să ne depărtăm de pe temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o. Nu putem intra în vreo nouă organizaţie; căci aceasta ar însemna apostazie de la adevăr.” (Manuscris 129, 1905; 2 SM, pag. 390)

Dragi fraţi, sora White a spus clar ca a „ne îndepărta de temelia pe care Dumnezeu a stabilit-o” este echivalent cu a intra într-o „nouă organizaţie.” Aceasta este definit ca fiind „apostazie de la adevăr.” Din pacate, acest lucru sa realizat. Poporul advent s-a îndepartat de temelia şi a intrat într-o noua organizaţie. Numai acei care rămân pe platforma adevărului pe care l-a stabilit Dumnezeu, rămân în adevărata organizaţie pe care a stabilit-o Dumnezeu.

Pe care platformă vom stă astăzi? Una este Cuvântul lui Dumnezeu, cealalta este nisip. Decizia ne aparţine.

**** 2

E.J. Waggoner

„De aceea trebuia El să fie făcut asemenea fraţilor Săi în toate, ca să devină un Mare Preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, ca să facă ispăşire pentru păcatele poporului. Căci, în ceea ce a suferit El Însuşi, când a fost ispitit, poate să ajute celor ce

sunt ispitiţi” (Evrei 2:17,18).1

Vechiul Testament este plin cu declaraţii care arată că jertfele n-au nici o putere să şteargă păcatul. „Doamne, ... dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus, dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot” (Psalmul 51:16). „De aceea, când intră în lume, El zice: ,Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.’ Atunci am zis: ,Iată-Mă..., vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’” (Evrei 10:5-7).

În ce scop a fost pregătit acest trup pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „începutul zidirii lui Dumnezeu,” pentru Acela care la început era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu şi prin care au fost făcute toate lucrurile şi în care toate îşi au fiinţa? Vedem că trupul lui Hristos a fost pregătit ca jertfă. Hristos declară că I-a fost pregătit un trup pentru ca El să poată face voia lui Dumnezeu în trup.

Despre suferinţele lui Hristos citim: „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” Atât de mulţi cred că Hristos a suferit doar câteva momente când atârna pe cruce, când mâinile şi picioarele I-au fost străpunse sau când a fost batjocorit de soldaţii romani! El a suferit „când a fost ispitit.” Isus Hristos n-a suferit mai puţin când a fost ispitit de Diavol în pustie timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi decât atunci când a fost ispitit în Ghetsemani.

Prin urmare există două motive pentru care a fost pregătit un trup pentru Hristos, două motive pentru care a luat El un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, două motive pentru care a fost făcut în toate lucrurile asemenea fraţilor Săi. Mai întâi, ca El să-I poată aduce lui Dumnezeu o jertfă plăcută şi desăvârşită. Al doilea este ca, în acel trup, El să facă voia lui Dumnezeu. Hristos a întronat voia lui Dumnezeu în firea omenească şi a stabilit adevărul că voia lui Dumnezeu poate fi împlinită în firea omenească, în firea căzută, păcătoasă, a oricărui om. El a făcut lucruri plăcute Tatălui. El a întronat în propriul Său trup voia desăvârşită a lui Dumnezeu.

Unde a suferit? În 1 Petru 4:1 se spune: „Întrucât Hristos a suferit pentru noi în carne, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi” - carne? - „înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi minte, pentru că acela care a suferit în carne a sfârşit-o cu păcatul, ca el să nu mai trăiască restul timpului său în carne după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu” (King James Version).

Hristos a fost ispitit în trup, a suferit în trup, dar a avut o minte care n-a consimţit niciodată la păcat

Însă, dacă ne-am rezuma doar la atât, la urma urmei, n-am avea nici un câştig personal din aceste lucruri. Deci să mergem mai departe în studiul nostru. „Atunci am zis: ,Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.’” „Tu Mi-ai pregătit un trup.” În ce scop a fost pregătit un trup? Ca Hristos să facă voia lui Dumnezeu în el. Ce fel de trup în care să facă voia lui Dumnezeu, a fost pregătit pentru Hristos? Trupul oricărui om, trupul meu şi trupul tău este pregătit de Dumnezeu ca Hristos să poată face voia lui Dumnezeu în el.

Înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi minte, mintea lui Dumnezeu şi permiteţi ca această minte să aibă stăpânire asupra trupului şi veţi experimenta în voi înşivă puterea pe care Isus Hristos o are asupra tuturor - puterea prin care Dumnezeu Însuşi Şi-a demonstrat neprihănirea Sa desăvârşită în cele mai rele condiţii pe care Diavolul le putea plănui. Este puterea pe care El a manifestat-o astfel asupra Diavolului.

Sângele taurilor şi al ţapilor nu poate îndepărta păcatul. Sângele omului nu poate îndepărta păcatul.

3

Cu ce scop ne-am născut în această lume? De ce suntem aici? Ca să facem voia lui Dumnezeu!

Deci, speranţa noastră, singura noastră speranţă este aceea că acest trup a fost pregătit pentru a fi locuit doar de Domnul Isus Hristos, care prin Duhul cel veşnic se oferă pe Sine fără pată lui Dumnezeu şi acest fapt este îndeajuns. Este binecuvântata noastră speranţă. În Galateni 5:17 se spune: „Firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia.”

Şi faptele firii sunt cunoscute. Care sunt ele? „Preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea” (Galateni 5:19-21). Aceste lucruri sunt în fire, împotrivindu-se tot timpul Duhului lui Dumnezeu. Aşa că acolo există un conflict. Acesta este motivul pentru care avem noi dificultăţi în a-L sluji pe Domnul. Noi avem o minte dublă. Noi dorim să-I slujim Domnului şi, într-o oarecare măsură, ne predăm Lui, dar nu pe deplin, astfel că avem mintea Duhului şi mintea firii înfruntându-se pe marele câmp de luptă. Acesta este motivul pentru care auziţi de oameni care au o viaţă de „credinţă” cu „urcuşuri şi coborâşuri.” Ei sunt trântiţi la pământ de vrăjmaş, apoi se ridică şi cad din nou. Ei au două minţi şi un om cu două minţi „este nestatornic în toate căile sale.” Acest fel de experienţă creştină este foarte nesatisfăcătoare, nu-i aşa? Slavă Domnului că nu aceasta este adevărata experienţă creştină. Domnul nu ne cheamă la o asemenea viaţă de cârpeală. El ne prezintă exemplul desăvârşit al lui Hristos, ca să putem fi în această lume la fel cum a fost El.

„Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Efeseni 2:1-3). Iată firea cu poftele ei pe care le împlineşte omul şi aceste pofte ale firii sunt pur şi simplu lucrarea prinţului puterii văzduhului. El este duhul care lucrează în fiii neascultării. Poftele firii sunt lucrarea lui Satana. Dacă vreunul dintre voi a avut o idee greşită, lăsaţi ca, pentru binele vostru, ideea aceea greşită să fie ştearsă din gândul vostru, ca să scăpaţi nu doar de o eroare teoretică, ci de păcat. Gândiţi-vă că ideea unei firi omeneşti fără păcat este de fapt zeificarea

Diavolului; natura fără păcat aparţine numai lui Dumnezeu, iar păcatul aparţine Diavolului.

Numai unul singur este bun - Dumnezeu, iar Hristos este manifestarea lui Dumnezeu

Hristos S-a arătat să ia păcatul nostru şi în El nu este păcat. Dar firea şi Diavolul sunt uniţi inseparabil. Îndemnurile firii sunt lucrarea Diavolului. Lipsa de păcat este atributul dumnezeirii. De aceea, dacă ar exista o fire lipsită de păcat, ar însemna că duhul care lucrează în copiii neascultării, în poftele firii, este Duhul lui Dumnezeu. Dar nu este aşa. Firea este supusă putrezirii. Firea este păcătoasă şi nu poate moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Firea se va împotrivi Duhului lui Dumnezeu atât timp cât o vom avea, dar va veni timpul când „trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire” şi atunci conflictul se va sfârşi. Atunci nu va mai fi nevoie să ne împotrivim firii, şi viaţa aceea lipsită de păcat de care ne-am prins prin credinţă şi care s-a manifestat aici în trupurile noastre păcătoase, va continua prin credinţă de-a lungul veşniciei într-un trup lipsit de păcat.2

Când Dumnezeu va da lumii această mărturie a puterii Lui de a mântui în chip desăvârşit, de a salva fiinţele păcătoase şi de a trăi o viaţă desăvârşită într-o fire păcătoasă, atunci El va îndepărta neputinţele şi ne va da circumstanţe mai bune în care să trăim. Dar înainte de toate, această minune trebuie să aibă loc în omul păcătos, nu numai în persoana lui Isus Hristos ci în Isus Hristos reprodus şi multiplicat în nenumăraţii Săi urmaşi. Astfel viaţa desăvârşită a lui Hristos se va manifesta înaintea lumii, nu doar în câteva cazuri izolate, ci în întregul trup al bisericii. Aceasta va fi lucrarea culminantă, care sau va mântui sau va condamna oamenii; o mărturie mai mare ca aceasta nu este şi nici nu poate fi, pentru că nu este nimeni mai mare ca Dumnezeu. Când Dumnezeu se va manifesta în mijlocul oamenilor, nu pur şi simplu ca Dumnezeu înafara omului ci ca Dumnezeu în om, suferind tot ceea ce suferă omul, supus la tot ceea ce este supus omul, ce putere mai mare decât aceasta s-ar putea descoperi în univers?

Acest lucru lasă pe oricine fără scuză şi oferă o temelie veşnică pe care să putem clădi: stânca Isus Hristos. „Tu Mi-ai pregătit un trup.” Cine este trupul Lui?

Biserica este trupul Său şi noi suntem mădulare ale trupului Său

4

O, dacă tu şi cu mine ne-am da seama că biserica este trupul Lui atunci ce schimbări s-ar produce! Noi ne-am ridica capetele şi ne-am bucura pentru că împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de noi şi că în Numele Lui a venit mântuirea şi tăria şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Hristosului Său. De asemenea ne-am da seama de sfinţenia trupului, oricât de păcătos ar fi, deoarece este trupul lui Hristos şi aceasta ar avea ca urmare faptul că niciodată n-am mai vorbi uşuratic despre cineva. De ce? Pentru că atunci când am privi la cel căzut, L-am vedea pe Isus. Înţelegând că acesta este trupul lui Hristos, am şti că trebuie supus Lui, ca El să folosească acest trup exact aşa cum a folosit acel trup născut din Maria; va fi o bucurie să ne dăm seama de faptul că El face acest lucru pentru fiecare dintre noi.

Indiferent de naşterea noastră, de arborele genealogic, mediul în care am crescut, educaţia pe care am primit-o, condiţiile de viaţă sau slăbiciunile pe care le-am moştenit sau dobândit, Isus Hristos este capabil să ne mântuiască din toate.

E aşa de nefiresc faptul că ne ia atât de mult să înţelegem ABC-ul Evangheliei. Dar nu vă îngrijoraţi şi nu vă descurajaţi, prieteni, pentru că Isus Hristos, care este începutul, este de asemenea şi sfârşitul. Şi atunci când înţelegem, oricât de mult ne-ar fi luat aceasta, ABC-ul Evangheliei, - căci El este alfa, beta - ajungem şi la sfârşit, căci El este sfârşitul, El este omega. El este autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre, aşa că atunci când ajungem la început, iată, am ajuns la sfârşit. Astăzi în lume se vesteşte Evanghelia lui Isus Hristos pentru a aduce oamenii înapoi la începuturi şi când Evanghelia îşi va sfârşi lucrarea şi fiecare suflet susceptibil influenţei Duhului lui Dumnezeu se va preda influenţei Lui, atunci va veni sfârşitul şi cerul nou şi pământul cel nou vor fi aici la fel ca la început; şi începutul va curge întotdeauna spre sfârşit şi nu va mai fi nici un sfârşit, pentru că sfârşitul va fi un nou început. Pământul va fi mereu proaspăt, mereu nou, iar trupurile vor fi mereu noi.

Puterea prin care Isus Hristos Îşi supune toate lucrurile, puterea prin care vor fi reînoite cerul şi pământul, este puterea prin care El ia firea noastră blestemată şi lucrează voia Sa în ea şi, în cele din urmă, puterea prin care ne va schimba trupurile şi le va face nemuritoare.

Cu ce scop este pregătit acest trup? Ca Hristos să locuiască în el - pentru jertfă

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie,

sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. (Într-adevăr, acest trup este pregătit ca Hristos să locuiască în el, ca El să-l poată oferi lui Dumnezeu ca o jertfă vie.) Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1-2).

Acest trup este pregătit pentru Isus ca jertfă permanentă, ca voia lui Dumnezeu să poată fi împlinită în el, ca voia firii să fie luată de la noi şi voia lui Dumnezeu să poată fi întronată în trup, în fire. Aceasta înseamnă că noi trebuie să fim pur şi simplu manifestarea vie, întruchiparea Duhului lui Dumnezeu.

Credeţi acest lucru? Aşa este? Să nu spunem că acest lucru este prea profund ca să-l putem înţelege. Nu-l putem explica, dar putem crede faptul că noi suntem făcuţi doar pentru El, şi că, prin Duhul care însufleţeşte toate lucrurile, Domnul poate gândi în noi. Nu-i aşa? „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui” (Isaia 55:7). Va înseamna aceasta că el nu va mai gândi niciodată? Dacă omul se va lăsa de gândurile lui, dacă îşi va pune gândurile deoparte şi va renunţa la propria-i gândire, care va fi rezultatul? Va avea el o minte goală? Nu. Va avea gândurile lui Dumnezeu. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8-9).

Când Duhul va fi primit astfel încât să fie Cel care însufleţeşte gândirea noastră, când mintea va fi socotită doar un agent şi un mijloc al gândului lui Dumnezeu, ca Duhul să gândească prin acea minte, atunci nu vom mai avea gândirea noastră, ci gândirea lui Dumnezeu. Ce orizont de gândire vom avea atunci! Vom avea gânduri curate. Toate comorile ascunse ale înţelepciunii şi cunoştinţei, toate înălţimile şi profunzimile ştiinţei, sunt deschise omului care face lucrul acesta.

Acest trup nu este deloc trupul nostru, ci trupul lui Hristos, iar noi trebuie să-l predăm conducerii Sale

Tu ai puterea minţii pentru a controla trupul. Aceasta este lecţia pe care trebuie s-o învăţăm în lumea aceasta, dacă vrem să fim printre cei care vor fi înălţaţi la cer fără să vadă moartea, care stau ca minuni ale lui Dumnezeu în faţa universului, ca semn desăvârşit al venirii Sale - adică sunt manifestarea Lui aici în fire, în trup. Tu şi eu trebuie să învăţăm supunerea desăvârşită

5

faţă de Dumnezeu, predarea desăvârşită a trupului, recunoaşterea desăvârşită a faptului că acest trup nu este deloc trupul nostru, ci trupul lui Hristos şi că noi trebuie să-I încredinţăm Lui toate drepturile şi toată autoritatea asupra lui şi să-l predăm conducerii Lui, pentru ca voia firii să fie nimicită. Atunci când firea va pofti şi va jindui după lucrurile neîngăduite, vom avea o putere care poate spune „Nu,” acelor lucruri.

Ştiu că unul dintre motivele principale pentru care mai înainte, timp de atâţia ani, nu mi-am dat seama de puterea lui Dumnezeu de a mă salva de propria mea dispoziţie păcătoasă, a fost pur şi simplu lipsa mea de dorinţă de a fi scăpat de ea. De ce? Omul îndrăgeşte ce este al său. Noi eram uniţi cu firea şi acele lucruri în care găseam plăcere păcătoasă erau într-o asemenea măsură parte a firii noastre încât, fără ele, nici nu ne puteam imagina fericirea, fie chiar şi în rai. Nu-i aşa că aceasta este experienţa pe care aţi avut-o mereu? Nici nu vă puteaţi imagina fericirea fără acel lucru păcătos. Eram dispuşi să renunţăm la orice altceva, dar nu la păcatul nostru îndrăgit. Ce bucurie am mai avea în viaţă dacă ni s-ar lua acel lucru? Când îi vorbesc cuiva despre bucuria unei vieţi sănătoase şi îi arăt anumite lucruri care duc la senzualitate, pasiune, poftă şi boală, el se apără spunând: „Ce rost ar mai avea să trăim dacă nu putem avea nici unul din aceste lucruri?” Nu i-aţi auzit niciodată pe oameni vorbind aşa? „N-am mai avea nici o bucurie dacă ni s-ar lua acest lucru.”

Nu vă daţi seama că aceasta înseamnă doar continuarea păcatului Evei? La început, fiecare pom din grădină, tot ce era plăcut de privit şi bun de mâncat, i-a fost dat Evei şi Domnul i-a spus: „Poţi să mănânci după plăcere din tot ce doreşti.” Dar diavolul i-a fixat mintea asupra singurului pom neîngăduit şi a rodului lui, şi toate celelalte au fost pierdute din vedere. Eva simţea că dacă nu va avea acel singur lucru, nu va mai avea nimic altceva cu care să se hrănească. Cum va mai trăi ea de-acum înainte? Ce rost avea să mai trăiască dacă nu putea avea acel lucru? Acest gând le-a înăbuşit pe toate celelalte.

Diavolul a perpetuat această orbire în firea omenească şi a făcut ca păcatul să ne apară aşa de atractiv încât am întrebat: „Va trebui oare să fiu eliberat de acest lucru?” Ba nu, nu ne-am gândit aşa, ci am spus: „Va trebui să mă lipsesc de acest lucru?” Noi nu am văzut în aceasta un câştig, ci o pierdere: „Va trebui să mă despart de acest lucru? Va trebui să renunţ la el?”

Acesta este felul în care a fost predicată Evanghelia. A fost predicată ca o Evanghelie a renunţării. Dar ea este o Evanghelie a dăruirii. Domnul

Isus Hristos este Cel care a renunţat la tot, iar noi cei care am primit totul.

Când ajungem la subiectul vieţuirii sănătoase, problema nu este aceea de a renunţa la cutare sau cutare lucru, de a renunţa la bucuria de a trăi, ci de a avea ochii îndreptaţi şi fixaţi asupra Domnului Isus Hristos, de a avea privirea fixată asupra a ceea ce este spiritual şi adevărat şi care oferă bucurie, de a înţelege că lucrul pe care ni-l oferă El este mult, mult mai înalt decât părerile noastre cele mai înalte despre plăcere. Aşa că, atunci când le primim în felul acesta, după voia lui Dumnezeu, ne întrebăm apoi cum am putut vreodată să ne mulţumim cu ele şi să trăim stăpâniţi de poftele firii.

Când înţelegem aceasta, avem viaţă sănătoasă în trup muritor, viaţă fără păcat în fire păcătoasă şi atunci ne lăudăm mult mai bucuroşi cu slăbiciunile noastre, pentru că puterea lui Hristos rămâne în noi. Vom simţi plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, vom avea plăcere chiar şi în ispite şi slăbiciuni, pentru că puterea lui Dumnezeu este în noi. O, nu-mi pot imagina şi nu pot înţelege ce bucurii vom avea în lumea viitoare, dar ştiu că pot fi deplin mulţumit, necunoscând nici o altă bucurie mai înaltă decât aceasta pe care ne-o oferă Isus şi anume experienţa puterii lui Hristos în firea păcătoasă - experienţa de a îngenunchea şi a supune voii Lui această fire păcătoasă. Când se realizează acest lucru avem bucuria biruinţei.

Aceasta nu este o simplă teorie, este un lucru foarte practic. Înseamnă a fi posedaţi de Duhul lui Dumnezeu. Ştiţi ce înseamnă a fi posedaţi şi stăpâniţi de Diavol. Aţi auzit expresia „posedat de Diavol,” nu-i aşa? Este atât de trist că vieţuirea cea bună şi dreaptă este atât de puţin cunoscută încât trebuie s-o ilustrăm printr-un exemplu negativ! Noi, ca popor, suntem proprietatea personală a lui Dumnezeu. Nu suntem doar poporul despre care se spune că este al Său şi pe care îl pretinde ca proprietate a Sa, ci suntem poporul pe care îl posedă şi-l stăpâneşte El, suntem poporul posedat de Dumnezeu.

Tu şi eu nu putem face nimic pentru a aduce Duhul lui Dumnezeu în noi. Noi nu avem nici o putere asupra Duhului lui Dumnezeu. El merge unde voieşte şi nimic din ceea ce am putea face sau spune noi, nici un fel de slujire pe care I-am putea-o aduce, nici o tăgăduire de sine pe care am putea-o exercita, nu ne poate umple cu Duhul lui Dumnezeu. Chiar dacă ne-am biciui trupurile, ne-am îmbrăca în saci, ne-am zgâria cu spini, am umbla cu cuie în pantofi, am face pelerinaje pe genunchi, ne-am lega cu lanţuri - şi oamenii fac toate

6

acestea deplin încredinţaţi, pentru a fi eliberaţi de păcat şi umpluţi cu Duhul Sfânt, - totuşi n-am putea aduce Duhul lui Dumnezeu în noi.

Adevărul este că nu putem aduce Duhul lui Dumnezeu în noi; din contră putem face o mulţime de lucruri să-L ţinem afară. Uneori, când vorbesc cuiva despre reforma sanitară şi despre viaţa sănătoasă, despre predarea completă a trupului lui Dumnezeu, ca voia Sa să se manifeste în trup, mi se răspunde: „Nu suntem mântuiţi prin fapte.” Aşa este. Dar noi putem pierde mântuirea, prin fapte. Dacă vom continua să facem acele fapte care-L resping pe Dumnezeu, vom izgoni Duhul lui Dumnezeu şi vom fi pierduţi. De aceea partea noastră este pur şi simplu de a ne preda şi de a cere ca orice lucru păcătos să fie luat de la noi. Curăţiţi-vă de necurăţia cărnii şi duhului, în teamă de Domnul. Scopul pentru care ne este prezentată reforma sanitară este să vedem manifestarea vieţii lui Dumnezeu, să privim faptele şi lucrările lui Dumnezeu şi să vedem viaţa Lui în toate manifestările ei slăvite, în lumina strălucitoare a soarelui, în apa scânteietoare, în aerul proaspăt, în toate felurile în care Dumnezeu ne dă viaţa Sa spirituală. Şi, pe măsură ce ne predăm acestei vieţi, o viaţă mai abundentă decât cea care se manifestă în vreun lucru vizibil, va veni şi ne va umple.

Fiecare suflare de aer, fiecare respiraţie, este plănuită de Domnul să ne aducă aminte că noi trăim doar prin El

De ce ne-a creat Domnul cu nevoia de a ne hrăni? De ce a plănuit El ca trupurile noastre să fie hrănite cu mâncare şi băutură? Domnul ne-ar putea ţine în viaţă şi fără a fi nevoie să ne hrănim, nu-i aşa? De ce trebuie să mâncăm? Ca să trăim, desigur. El ne-a făcut astfel încât să găsim plăcere în lucrul acesta, căci există o plăcere desăvârşită în orice ţine de slujirea lui Dumnezeu. Dar El nu ne-a făcut să mâncăm pur şi simplu de plăcere. Nu. El ne-a făcut să ne placă să mâncăm ca să putem trăi. Să presupunem că Domnul ne-ar fi făcut să putem trăi şi fără să mâncăm. Ce ar spune omul atunci? „Eu am viaţă în mine însumi, nu depind de nimeni, în mine este principiul vieţii, trăiesc prin propria mea putere, nu iau nimic din afara mea, am viaţa chiar aici, în mine.” Omul ar spune acest lucru în ciuda a tot ceea ce ar face Dumnezeu. Dacă n-am avea nici un mijloc vizibil de susţinere a vieţii, L-am uita pe Dumnezeu şi ne-am crede noi înşine dumnezei. Aşa că Domnul a făcut ca noi să ne obţinem viaţa doar din afara noastră, s-o luăm şi s-o primim prin mâncare, apă, soare, aer proaspăt şi să recunoaştem că vine de la Dumnezeu. Astfel, fiecare suflare, fiecare respiraţie a fost plănuită de Domnul să

ne aducă aminte de prezenţa Sa, să ne amintească că trăim prin El. Şi aceasta ca să ne predăm pe noi înşine Lui şi vieţii pe care ne-o dă El prin aceste daruri.

Să presupunem că nu ne gândim deloc la aceste lucruri, că nici nu ne pasă şi că mâncăm lucruri pe care Hristos le dezaprobă - că ne luăm hrana la mâna a doua şi nu proaspătă din mâna lui Dumnezeu. Când facem aceasta, în ciuda darurilor binecuvântate ale lui Dumnezeu şi respingem darurile Lui preţioase, spunem de fapt că putem trăi foarte bine şi doar cu o parte limitată din viaţa Lui. Înseamnă că ne mulţumim cu o viaţă coruptă de Satana.

Indiferent care ar fi moştenirea noastră din fire, Duhul lui Dumnezeu are o asemenea putere asupra firii încât poate inversa complet această situaţie, pentru a ne face părtaşi naturii divine, eliberându-ne de stricăciunea care este în lume prin poftă. Astfel, Dumnezeu Îşi manifestă puterea Sa prin noi. Dar lupta trebuie continuată zi de zi. Nu putem niciodată să încetăm a veghea. Văzând manifestarea lui Hristos în trupul nostru, văzând manifestarea vieţii creştine şi descoperind că El vindecă toate slăbiciunile şi ne iartă toate păcatele noastre, să nu credem vreodată, nici măcar pentru o clipă, că suntem puternici prin noi înşine şi că putem face ce ne place. Doar prin recunoaşterea permanentă a faptului că toată viaţa şi toată puterea vin de la El şi că ne sunt date toate îndurările Sale, putem păstra noi viaţa Sa. Nu trebuie să ne îngâmfăm. Nu vom avea niciodată atât de mult din viaţa lui Dumnezeu încât să ne putem lipsi de ea şi să trăim doar prin noi înşine.

Acum şi în veşnicie, trăim doar prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să vedem perspectivele slăvite ale Evangheliei! Fie ca El să ne facă în stare, pe fiecare dintre noi, să ne dăm seama ce binecuvântare este să-L cunoaştem pe Domnul Isus Hristos - viaţa veşnică - şi bucuria mântuirii. Fie ca, supunându-ne Lui zi de zi, să putem exclama: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule şi Legea Ta este în fundul inimii mele, descoperind puterea Ta chiar în trupul meu muritor şi păcătos, spre lauda veşnică a slavei harului Tău!”

“Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămânţa Lui rămâne în el, şi nu poate păcătui,

fiindcă este născut din Dumnezeu” 1 Ioan 3, 9

7

Erwin Zoor

putere, toate trei existând din veşnicii. Toate trei sunt numite dumnezei. Dar pentru ca în tot ceea ce fac sunt într-o perfecta unitate, sunt "un Dumnezeu" şi nu trei. După aceasta credinţa, cele trei fiinţe (Dumnezei) au hotarât, cu mult, mult timp înainte, sa "joace" trei roluri diferite. Una va fi Tată, alta Fiu si cea de-a treia Duhul Sfânt.

Există numai un singur Dumnezeu. Biblia învaţa acest lucru foarte clar (compară Deut. 6,4; Marcu 12,29-34). Ai ştiut însa ca printre creştini exista mai multe închipuiri despre Dumnezeu? Mai bine zis există diferiţi Dumnezei adoraţi de creştinatate, dintre care doar unul este adevăratul Dumnezeu. Este posibil ca mulţi dintre noi sa se închine unui Dumnezeu fals, fiindca imaginea noastră despre Dumnezeu este falsă. Carui Dumnezeu te închini tu? Adevăratului Dumnezeu al Bibliei sau unui chip fals al lui Dumnezeu? Ţine seama că Isus în Ioan 4, 24 spune, ca aceeia care se închina lui Dumnezeu, trebuie sa I se închine în spirit şi în adevăr.

4. A patra credinţa este, ca Dumnezeu ar fi numai o persoana. Aceasta persoana este Tatăl singur. Se spune ca Dumnezeu, cu mult, mult timp înainte, L-a creat pe Isus Hristos si l-a înalţat peste toate celelalte creaturi. Duhul Sfânt ar fi o energie sau o putere activa a lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa Mărtorilor lui Iehova. 1. Prima credinţa este, ca Dumnezeu ar fi o

trinitate (sfânta treime). Majoritatea “creştinilor” cred acest lucru. Aceasta învaţatura spune ca Dumnezeu consta din trei părţi. O parte este numita Tată, o parte este Fiu şi o parte Duh Sfânt. Aceste trei părţi sunt o singura fiinţa. Aceasta fiinţa este atotputernica, atotştiutoare şi exista din totdeauna cu cele trei părţi sau personaje ale sale.

Pot fi toate aceste închipuiri corecte? Sigur ca nu! Este clar ca toţi aceşti oameni se închina unor Dumnezei diferiţi! Este însa acest lucru aşa de important? Pot aceste diferenţe sa influenţeze credinţa noastră, atâta timp cât noi vorbim despre "Dumnezeu" şi încercam sa facem voia Sa? Sigur ca da! Există o credinţa la moda astazi, care spune ca nu este important ce crede o persoana, atâta timp cât persoana respectiva cheama numele lui Dumnezeu. Aceasta este o închipuire falsă şi periculoasa. Biblia ne invata, ca aceeia care nu iubesc adevarul, vor fi inselaţi şi vor crede o minciuna. Pentru ca vor crede aceasta minciuna, ei se vor pierde (vezi 2 Tes. 2,10-12). Isus însuşi spunea: "Aceasta este viaţa veşnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Cel pe care L-ai trimis Tu, Isus Hristos" (Ioan, 17,3). Cum putem sa credem ca Il cunoastem pe Dumnezeu, când nu ştim nici macar cui ne adresam, atunci când chemam Numele Sau? Ne adresam la:

2. Există şi o a doua credinţa, ca Dumnezeu ar fi numai o persoana, care se descopera însa în felurite chipuri în funcţie de timp şi loc. De exemplu în Vechiul Testament este Tatăl. Când a fost pe pamânt a luat înfaţişarea "Fiului", devenind Isus Hristos,

însa fiind mereu aceeaşi persoana. Iar acum se afla la noi într-o a "treia forma" ca Duh Sfânt. Aceasta credinţa este cunoscuta în general ca "Teoria - Isus singur". A. Trei persoane, care sunt o singura fiinţa?

3. A treia este învaţatura, care spune ca exista trei fiinţe atotputernice, care deţin aceeiaşi autoritate şi B. O persoana, care se manifesta în trei feluri?

C. Trei persoane atotputernice, care joaca trei roluri diferite?

D. O persoana şi un fiu creat?

Am descris patru închipuiri îndragite, din care fiecare este altfel şi totuşi nici una nu corespunde învaţaturii biblice despre Dumnezeu.

Adevaratul Dumnezeu

Ce înseamna cuvântul "Dumnezeu"? In general cuvântul ne indica o fiintă, care are cea mai înalta poziţie şi careia i se datoreaza închinare. Biblia învaţa, ca exista numai un singur Dumnezeu, şi ca acest Dumnezeu este cea mai puternica fiinţa din tot universul. Toate lucrurile vin de la El, toata puterea Ii aparţine Lui şi El este stapânul peste toţi şi toate. Cine este aceasta persoana? Biblia spune, ca aceasta persoana este numai Dumnezeu-Tatal.

"Este un singur Dumnezeu si Tată al tuturor, care este mai presus de toţi". (Efes. 4,6)

"Totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile". (1 Cor. 8,6)

"Dumnezeu, Domnul, Cel Atotputernic" a avut un Fiu. Cu mult înainte de timpul nostru, înaintea veşniciilor (vezi E.G.White, Patriarhi şi profeti, cap.1, pag.2), acest Dumnezeu a născut din propria Sa substanţa un Fiu. Acest Fiu nu a fost creat, el a fost născut. A crea înseamna în acest caz a face ceva dintr-o substanţa aflata în exterior sau a face ceva din nimic. Pe când a naşte înseamna în acest caz "a iesi din propria substanţa a Tatalui".

Fiul lui Dumnezeu

Fiul lui Dumnezeu este exact ca Tatăl Sau. El este imaginea în oglinda a Tatălui, având acelaşi caracter sfânt (vezi Evrei 1,3). Dumnezeu a dat toata puterea şi autoritatea Sa, Fiului Sau, creând tot Universul prin El (compara Efes. 3,9; Evrei 1,2; E.G.White, Istoria mintuirii, pag. 7). Isus însuşi ne marturiseşte în Proverbe 8, 22-30 despre naşterea Sa şi despre viaţa Sa împreuna cu Tatăl înainte de facerea Lumii. El spune:

“Domnul ma avea la începutul căilor Sale, înaintea lucrărilor Sale de demult. Din veşnicie am fost unsă, de la început, înainte de a fi pamântul. Când nu erau adâncuri am fost născută… înainte de a fi întemeiaţi munţii, înaintea dealurilor, am fost născută… Când El pregatea cerurile, eu eram acolo…când punea

temeliile pamântului eu eram copilaşul dragostei Lui şi zilnic eram desfatarea Sa, jucându-ma întotdeauna înaintea Lui, jucându-ma în partea locuita a pamântului Sau; şi desfatarile mele erau în fiii oamenilor." (Proverbe, 8, 22-25. 27.29-31) Biblia 2001 - traducere literala noua. E.G.White scrie ca aceste versete se refera la Hristos: Patriarhi si profeţi, cap.1, pag.34)

Isus însuşi ne spune, ca El este singurul Fiu al lui Dumnezeu. In Ioan 3,16 El ne spune foarte clar:

"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu."

Pe acest Fiu (Isus Hristos), L-a trimis Dumnezeu în lume, ca sa moară pentru rascumpararea oamenilor. Fiul avea chipul lui Dumnezeu (vezi Filipeni 2,6), totuşi El a lasat la o parte slava pe care o avea la Tatăl Sau şi S-a smerit singur, devenind o fiinţa omeneasca saraca si umila. El le-a permis oamenilor pe care i-a creat, sa-L respinga, sa-L loveasca, sa-L batjocoreasca, sa-L scuipe, şi in cele din urmă sa-L pironeasca în mod brutal pe o cruce. Cea mai mare durere însa, i-a provocat-o desparţirea de iubitul Sau Tata. El a suferit cumplit, pentru ca noi, pacatoşii, sa avem din nou dreptul la viaţa veşnica. Cel care şi-a dat viaţa este Fiul viului Dumnezeu. Pentru ca este nascut din Dumnezeu, El are natura lui Dumnezeu, fara sa fie însa nicidecum Tatăl insusi. Ce lucru minunat este sa înţelegi, ca Atotputernicul Dumnezeu a îngaduit, ca Fiul Sau iubit, care o data a stat în poala Sa (Ioan 1,18), sa moara înaintea ochilor Sai, pentru ca noi sa putem trai veşnic.

Doua adevaruri vii

Planul de mântuire cuprinde doua adevăruri minunate. Aceste adevăruri trebuie sa le credem, daca vrem sa fim salvaţi.

1. Primul mare adevăr este iubirea minunata a lui Dumnezeu pentru omenirea cazuta. Aceasta iubire este aşa de mare, ca Dumnezeu a acceptat întruparea în carne pacatoasa a singurului Sau Fiu (Ioan 1,14) şi moartea Lui pentru noi.

2. Al doilea mare adevar este ca Isus a acceptat moartea de bunavoie, pentru a plati preţul pentru pacatele noastre. El nu s-a prefacut ca moare, ci a mers cu adevarat la moarte şi a murit într-adevar.

Creştinismul spune însa, ca Isus nu este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Mulţi spun, ca El nu este nascut din Dumnezeu, ci ca El insusi ar fi veşnicul Dumnezeu. Alţii spun, ca El ar fi fost creat de

9

Cum a început totul? Dumnezeu. Aceste închipuiri false contrazic cele doua adevăruri menţionate mai sus.

Acum aproape o mie şaptesute de ani, în anul 325 d.C., marii teologi ai creştinataţii s-au întâlnit într-o localitate numita Niceea, ca sa stabilească, dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu, sau nu. O partida condusa de un barbat cu numele de Arius, a hotarât ca Isus nu era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, ci ca a fost creat, înca înainte ca Dumnezeu sa fi creat ceva. Astazi, Martorii lui Iehova au aceasta credinţa a lui Arius. O alta partida, condusa de un barbat cu numele de Athanasius, a hotarât deasemenea ca Isus nu este Fiul de trup al lui Dumnezeu, totuşi ca El ar fi o parte din Dumnezeu. Athanasius credea, ca Dumnezeu este o fiinţa, formata din trei compartimente, şi acestea sunt Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt. Şi astazi majoritatea creştinilor au aceasta credinţa. Prin aceasta ei resping adevărul biblic, ca Isus este într-adevar singurul Fiu născut al lui Dumnezeu! La consiliul de la Niceea s-au pus bazele unor concepţii false, care în urmatorii 1600 de ani s-au încetaţenit în gândirea creştina populara.

Dovadă dragostei lui Dumnezeu

Pentru ca Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire fară margini, a dat El pe Fiul Sau sa fie chinuit şi sa moara. L-a durut inima sa vadă pe Fiul Sau suferind şi murind. El a dat pentru noi, tot ce avea mai de preţ. Pe singurul Sau Fiu! Numai ca noi sa avem viaţa. Numai aşa a putut Dumnezeu sa demonstreze, ca El ne iubeste mai mult decât propria Să viată.

De ce învaţa majoritatea creştinilor, ca Isus nu a fost născut cu adevarat de Dumnezeu, ci ca El a fost dintotdeauna o parte a aşa numitei "Trinitaţi", în care toate cele trei fiinţe sunt egale în putere şi autoritate? Minte oare Biblia când spune ca Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Sau Fiu (1Ioan 4,9)?

Pe de alta parte, Mărtorii lui Iehova spun, ca Dumnezeu l-a creat pe Isus, şi a lasat ca oamenii sa-L rastigneasca. Poate aceasta sa fie o dovadă de dragoste din partea lui Dumnezeu? Aceasta închipuire satanica il prezinta pe Dumnezeu, ca pe o fiinţa tiranica şi egoista, care sacrifica o creatura, însa El însuşi nu face nici un sacrificiu. Numai atunci când înţelegem, ca Isus este într-adevar unicul Fiu născut al lui Dumnezeu, Fiul preţios şi iubit mai presus de orice în tot Universul, numai atunci vom putea aprecia la justa valoare iubirea pe care Tatăl a aratat-o faţa de noi oamenii. Noi ne plecăm smeriţi în faţa dragostei Sale, numai pentru ca El a fost în stare sa aduca un sacrificiu atit de mare. El a suferit cumplit împreuna cu Fiul Sau, atunci când acesta în chinuri trupeşti şi sufleteşti a murit de o moarte îngrozitoare. El a făcut acest sacrificiu, pentru ca noi, oameni pacatoşi şi pierduţi, sa avem din nou şansa unei vieţi fericite.

Crezi tu ca Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Tu ai citit aceste rânduri, fiindcă Dumnezeu vrea, ca tu să ştii, ce simte El pentru tine. El vrea, ca tu să ştii ce iubire mare are El pentru tine, atât de mare, ca "n-a cruţat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toţi…" (Rom.8,32).

Întelegând aceasta, dragostea lui Dumnezeu schimba deja viaţă ta. Tu vei avea în curând o relaţie mai strânsa faţa de adevăratul Dumnezeu şi Fiul Său (1 Ioan 1,3) şi astfel locul tău în împaratia lui Dumnezeu va fi în siguranţa!

Adversarul lui Dumnezeu, Satana, s-a straduit şi a reuşit în buna măsura să distruga acest adevăr minunat despre mareţia dragostei lui Dumnezeu pentru omenirea pierduta. Satana a înşelat bisericile creştine. Cei care ar fi trebuit sa pazeasca adevărul, au ajuns sa-l distrugă. Aşa ca astazi creştinii învaţa, ca Isus este Fiul lui Dumnezeu numai cu numele, El nefiind cu adevărat Fiul lui Dumnezeu născut din veşnicii.

Biblia învaţa ca Dumnezeu nu poate muri (vezi 1 Tim. 6,16). Atunci este numai logic, ca dacă Isus este însuşi Dumnezeu, El n-ar fi putut sa moară pentru pacătele noastre.

“Cine este cel ce a

biruit lumea, dacă nu celce crede că Isus

este Fiul lui Dumnezeu?” 1 Ioan 5, 5

10

NNeeddoorriittuull IIssuuss SSoorriinn NNiiccoollaa TC: „Pilat le-a zis: ‚Dar ce să fac cu Isus, care

se numeşte Hristos?’ ‚Să fie răstignit’ i-au răspuns cu toţii.” Matei 27:22

ccv„v

Lî

DrdlccdccLlfacsl

exemplul Lui de credincioşie, sfinţenia şi înalta Lui spiritualitate manifestate în tot ceea ce El făcea. Întreaga Lui viaţă era un reproş faţă de egoismul lor şi când timpul probei finale a venit, proba care de fapt însemna ascultare şi viaţă veşnică, sau neascultare şi moarte veşnică, ei au respins pe Sfântul lui Israel. Când li s-a cerut să aleagă între Hristos şi Baraba ei au strigat: "Slobozeşte-ne pe Baraba." Luca 23,18.” E.White – Parabolele Domnului, p.294

Isus curăţă Templu Matei 21:12-14 „Isus a intrat în Templul lui

Este Isus, cu adevărat persoana pe care o dorim să fie cu noi? E adevărat că bisericile vorbesc şi predică despre Isus, şi îi preamăresc Numele în cântec şi poezie. „În numele Lui” se fac toate slujbele şi ceremoniile religioase. Dar Îl dorim cu adevărat? Câte biserici L-ar primi pe Isus măcar ca un simplu membru? Cât timp am „suporta” pe Isus în mijlocul nostru?

Neprihănirea lui Isus este apăsătoare Ioan 7: 45-48 „Aprozii s-au întors, deci, la preoţii

ei mai de seamă şi la Farisei. Şi aceştia le-au zis: „De e nu L-aţi adus?” Aprozii au răspuns: „Niciodată n-a orbit vreun om ca omul acesta.” Fariseii le-au răspuns: Doar n-aţi fi fost duşi şi voi în rătăcire? A crezut în El reunul din mai marii noştri sau din Farisei?”

Marcu 1:22 „Oamenii erau uimiţi de învăţătura ui; căci îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi

nvăţau cărturarii.”

„Conducătorii iudei nu iubeau pe umnezeu; de aceea, ei s-au îndepărtat de El, şi au

espins toate eforturile oferite Lui pentru o rezolvare reaptă a problemei. Domnul Hristos, Fiul cel iubit al ui Dumnezeu, a venit ca să revendice cele ce se uveneau de drept Stăpânului viei; dar vierii L-au tratat u un vădit dispreţ, spunând: "Nu vrem ca acest om să omnească peste noi." Ei invidiau frumuseţea de aracter a Domnului Hristos. Felul Său de a învăţa era u mult superior celui al lor, şi se temeau de succesul ui. El i-a mustrat şi le-a demascat ipocrizia, arătându-

e care va fi rezultatul sigur al căii lor. Faptul acesta i-a ăcut furioşi. Ei sufereau mustrările pe care nu le puteau duce la tăcere. Ei urau nivelul înalt al neprihănirii pe are Domnul Hristos o prezenta mereu. Ei şi-au dat eama că învăţăturile Sale îi plasa acolo unde egoismul or era demascat şi s-au hotărât să-L omoare. Ei urau

Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.”

Se pare că Isus scade valoarea Legii Ioan 7:19. 20 „Oare nu v-a dat Moise Legea?

Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?” Norodul I-a răspuns: „Ai drac. Cine caută să Te omoare?”

Matei 5:17 „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.”

Dar Israel n-a pătruns natura spirituală a Legii şi, deseori, pretinsa lor ascultare nu era decât o înşiruire de forme şi ceremonii, şi nu o predare a inimii în braţele iubirii suverane. Când Isus, prin caracterul şi lucrarea Sa, le înfăţişa oamenilor însuşirile sfinte, pline de bunătate şi părinteşti ale lui Dumnezeu şi prezenta deşertăciunea unei ascultări ceremoniale, conducătorii iudei nici n-au primit, nici n-au înţeles cuvintele Sale. Ei îşi închipuiau că El tratează prea uşor cererile Legii; iar când El le-a înfăţişat însăşi adevărurile care erau sufletul slujbei date lor de Dumnezeu, privind numai la cele de afară, ei, L-au acuzat că vrea s-o strice. …Rabinii au văzut că, prin învăţătura Lui, toată învăţătura pe care o dăduseră ei norodului era făcută de

11

Marcu 12:24 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

nimic. El dărâma zidul de despărţire care fusese aşa de măgulitor pentru mândria şi separatismul lor şi ei se temeau că, dacă are să fie lăsat aşa, are să ducă norodul departe de ei. Din cauza aceasta, ei L-au urmărit cu o ură neîmpăcată, nădăjduind să găsească vreun prilej oarecare pentru a-L face să cadă în dizgraţia mulţimilor şi, în felul acesta, să dea putinţă Sinedriului să se asigure de osândirea şi uciderea Lui…. Pe Munte, Isus era pândit de aproape de iscoade şi, când explica principiile neprihănirii, fariseii au început să şoptească încoace şi încolo că învăţătura Sa era în opoziţie cu preceptele pe care le dăduse Dumnezeu pe Sinai.” E.White – Cugetări de pe munte, p.47,48

„Faptul că nu există nici o controversă sau agitaţie în poporul lui Dumnezeu nu trebuie privit ca dovadă concludentă că ei stau tare la doctrina sănătoasă. Este motivul să ne temem că ei nu fac deosebire clară între adevăr şi eroare. Când nu se ridică noi întrebări prin investigarea Scripturii, când nu există diferenţe de opinii care să îi facă să cerceteze Biblia pentru ei înşişi, ca să fie siguri că au adevărul, vor fi mulţi astăzi, ca şi în trecut, care se vor prinde de tradiţie şi nu vor şti la ce se închină... Fraţii noştri ar trebui să fie dispuşi să cerceteze cu sinceritate fiecare punct în discuţie... Sub nici o formă nu va trebui să permitem să se manifeste spiritul care i-a ridicat pe preoţi şi pe cărturari împotriva Răscumpărătorului lumii. Ei se plângeau că Isus tulbură poporul, şi doreau ca El să-i lase în pace; căci El producea încurcătură şi dezbinare.” E.White – Slujitorii Evangheliei, p. 298-302

Este un păcătos, nu ţine Sabatul! Ioan 9:16,24,25 Atunci unii din Farisei au început

să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei. Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.” El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.”

Isus desfiinţează toate tradiţiile şi nu dă nici o atenţie datinilor bătrâneşti

Matei 15:2-8 „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă.” Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? Făţarnici-lor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

Ioan 5:18 Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.

Isus dărâmă zidurile exclusivismului; distruge pre-tenţia că noi suntem singura biserică

Ioan 10:16.19-21 Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor... Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între Iudei. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?” Alţii ziceau „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de îndrăcit; poate un drac să deschidă ochii orbilor.”

Marcu 7:13 Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”

Isus distruge autoritatea conducătorilor Matei 15:14 Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi

când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”

Isus produce tulburare şi agitaţie; unitatea bisericii este în pericol

Ioan 12:19 Fariseii au zis, deci, între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!”

Ioan 7:43. 44 S-a făcut, deci, dezbinare în norod din pricina Lui. Unii din ei voiau să-L prindă; dar ni- meni n-a pus mâna pe El.

Ultimul consiliu – „patrioţii care căutau salvarea naţiunii”

12

Luca 19:14 Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”

Ioan 11:47-53 Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.” Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic; oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?” Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare.

- Anii 1843 „Mulţi privesc cu oroare la calea urmată

de iudei când L-au respins şi L-au răstignit pe Hristos; iar când citesc istorisirea ruşinoasei Lui maltratări, ei cred că Îl iubesc şi nu L-ar fi tăgăduit ca Petru sau răstignit ca iudeii. Dar Dumnezeu, care citeşte inimile tuturor, a pus la probă acea iubire pe care ei mărturiseau că o simt faţă de Isus. Tot cerul a privit cu cel mai adânc interes primirea primei solii îngereşti. Dar mulţi care au mărturisit că-L iubesc pe Isus şi care au vărsat lacrimi când au citit povestea crucii, au luat în râs vestea cea bună a venirii Sale. În loc să primească solia cu bucurie, au declarat că este o amăgire. I-au urât pe cei care iubeau venirea Sa şi i-au dat afară din biserici.” E.White – Experienţe şi viziuni, p.261

„La consiliul acesta, vrăjmaşii lui Hristos fuseseră adânc convinşi. Duhul Sfânt le impresionase mintea. Dar Satana se lupta să pună stăpânire pe ei. El le-a adus aminte de greutăţile pe care le suportaseră din cauza lui Hristos. Cât de puţin onorase Hristos neprihănirea lor! El prezenta o altă neprihănire, pe care trebuia să o aibă toţi cei ce voiau să fie copii ai lui Dumnezeu. Neluând în seamă formele şi ceremoniile lor, El îi încurajase pe păcătoşi să meargă direct la Dumnezeu, ca la un Tată milostiv, şi să-I spună ce nevoi au. Astfel, după părerea lor, El dăduse la o parte preoţia. El refuzase să recunoască teologia şcolilor rabinice. El demascase practicile rele ale preoţilor şi le compromisese în mod irevocabil influenţa. Stricase efectul principiilor şi tradiţiilor lor, spunând că, în timp ce impuneau cu stricteţe legea ceremonială, ei desfiinţau Legea lui Dumnezeu. Satana le amintea acum toate aceste lucruri.

- Minneapolis 1888 „Tot universul a fost martor la tratamentul

ruşinos la care a fost supus Isus Hristos, reprezentat de Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost în mijlocul lor, ei L-ar fi tratat la fel cum L-au tratat şi iudeii.” E.White – Mărturii speciale, p.620

Isus este afară, neprimit de nici o biserică Apocalipsa 3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă

aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

Satana le-a şoptit că, pentru a-şi menţine autoritatea, trebuie să-L omoare pe Isus. Ei urmau sfatul acesta. Faptul că puteau să-şi piardă puterea era, credeau ei, un motiv destul de puternic pentru a-i duce la o anumită hotărâre. Cu excepţia câtorva, care nu îndrăzneau să-şi spună părerea, Sinedriul a primit cuvintele lui Caiafa ca fiind cuvintele lui Dumnezeu. Consiliul s-a simţit uşurat; discordia a încetat. Ei s-au hotărât să-L omoare pe Hristos la prima ocazie favorabilă. Lepădând dovada dumnezeirii lui Isus, preoţii şi conducătorii aceştia se închiseseră singuri într-un întuneric de nepătruns. Ei ajunseseră cu totul sub influenţa lui Satana, care urma să-i împingă cu grabă dincolo de pragul ruinei veşnice. Dar înşelăciunea era de aşa natură, încât erau mulţumiţi de ei înşişi. Se socoteau nişte patrioţi care căutau salvarea naţiunii.” E.White – Hristos lumina lumii, p.541,542

Nu avem nevoie de El, îl urâm, să fie răstignit! Matei 27:22,23 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu

Isus, care se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit” i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”

13

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

“O jertfă desăvârşită a fost făcută; pentru că‚ atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut’ – nu un fiu prin creaţie, aşa cum au fost îngerii, nici un fiu prin adopţie, aşa cum este păcătosul iertat, ci un Fiu născut după chipul persoanei Tatălui, şi în toată strălucirea maiestăţii şi slavei Sale, unul egal cu Dumnezeu în autoritate, demnitate şi desăvârşire divină. În El locuia trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” („Semnele timpului”, 30 mai 1895)

În aceasta secţiune vom răspunde la unele întrebări pe care oameni le pun deseori în legatura cu doctrina despre Dumnezeu.

Întrebare:

Poate Isus sa fie Dumnezeu (divin) dacă are un început?

Răspuns: Biblia este clară, există un singur Dumnezeu şi

acesta este Dumnezeu Tatăl (Deut. 6, 4; Marcu 12:32; Ioan 17, 3; 1 Corinthians 8:6; Gal. 3:20; Ef. 4, 6 etc.)

“Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii.” (Hristos Lumina Lumii 21.22)

Tatăl este o Fiinţă divină din veşnicie în veşnicie, fară început şi fară sfârşit (Ps. 90, 2). El este sursa existenţei din care vin toate lucrurile (1 Cor. 8, 6).

Biblia este la fel de clară cu privire la Isus. El este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu Tatăl (Prov. 8, 22-31; 30, 4; Ioan 1, 14.18; 3, 16; 10, 36; 1 Ioan 4, 9 etc). El este Dumnezeu (divin) prin moştenire (Evr. 1, 4; Col. 1, 19). Fiind născut din Dumnezeu a moştenit toate lucrurile de la Tatăl Său, natura, caracterul, numele, Spiritul, viaţa etc. (Evr. 1, 1-5; Ioan 5, 18. 26; 17, 7). Spiritul Profetic confirmă acest adevăr:

“Marele Creator a convocat întreaga oştire cerească pentru ca, în prezenţa tuturor îngerilor, să-I acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost aşezat pe tron cu Tatăl şi mulţimea cerească a îngerilor sfinţi era adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca propria Lui prezenţă. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca şi cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de creaţiune a pământului şi a fiecărei vieţuitoare care avea să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia şi planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur. Voia Tatălui avea să fie împlinită în El.” (Istoria mântuirii 14)

“Cine este Hristos? – El este singurul Fiu născut al Dumnezeului celui viu. El este faţă de Tatăl asemenea unui cuvânt care exprimă gândul, asemenea gândului făcut auzit.” Instructorul tineretului 28 iunie 1894.

“Scripturile arată în mod lămurit legătura dintre Dumnezeu şi Hristos şi înfăţişează cât se poate de limpede personalitatea şi individualitatea fiecăruia. (Evrei 1, 1.5 citat). Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o poziţie proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt descoperite Fiului Său” (Măr. Vol. 8, 268.269)

Ideea că Isus nu are început nu-l face cu nimic mai divin, pentru că divinitatea Sa nu depinde de timp

sau de “vârsta” Lui, ci de faptul ca este născut din singurul Dumnezeu adevărat. Acest fapt Îi da dreptul la moştenirea pe care a primit-o, şi în care este inclusa şi divinitatea Sa. A stărui că Isus nu are început (ca nu este Fiul adevărat al lui Dumnezeu) nu adaugă nici o iota la demnitatea sau statutul Lui. Isus este Cel ce este, nu pentru ca nu are început ci pentru ca a fost născut din Dumnezeu.

Pionerii AZŞ au facut unele comentarii semnificative în aceasta privinţa:

“Fiecare membru al familiei umane, cu excepţia lui Adam, a avut părinţi, şi fiecare a avut un început al zilelor; şi într-adevăr, cu două excepţii, fiecare a avut un sfârşit al vieţii. Chiar şi îngerii lui Dumnezeu, toţi au avut un început al zilelor, ceea ce-i face să fie excluşi din această descriere ca şi membrii familiei omeneşti. Şi în ceea ce-L priveşte pe Fiul lui Dumnezeu, şi El ar fi exclus de asemenea, căci Îl are pe Dumnezeu ca Tată, şi are, într-un anumit punct din veşnicia trecută, un început al zilelor.” (J. N. Andrews, Review & Herald, September 7, 1869)

“Numai Dumnezeu este fără de început. În cea mai timpurie epocă când a putut exista un început, - o perioadă atât de îndepărtată încât pentru minţile finite este practic veşnică, - a apărut Cuvântul. „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1. Acest Cuvânt necreat a fost Fiinţa care, la împlinirea vremii S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Începutul Său nu a fost asemenea nici unei alte fiinţe din Univers. Este descoperită în expresiile pline de mister: „singurul Său (al lui Dumnezeu) Fiu născut” (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9), „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1:14), şi, „Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.” Ioan 8:42. Se pare astfel că, printr-un proces sau impuls divin, nu prin creaţie, cunoscut numai de Omniscienţă, şi posibil numai pentru Omnipotenţă, Fiul lui Dumnezeu a apărut.” (Uriah Smith, 1898, Privind la Isus, pag. 10)

“În multe locuri din Biblie, Hristos este numit Dumnezeu... Acest nume nu a fost dat ca o consecinţă a unei mari realizări, ci este al Lui prin drept de moştenire... Un fiu este totdeauna îndreptăţit să poarte numele tatălui; şi Hristos, ca “singurul Fiu născut din Dumnezeu,” este la fel de îndreptăţit să poarte acelaşi nume cu Tatăl. Un fiu, de asemenea, este într-o măsură mai mică sau mai mare o copie a tatălui; el are, într-un anumit grad, trăsăturile fizice şi caracteristicile personale ale tatălui său, dar nu în mod desăvârşit, pentru că nu există o copie fidelă în întreaga omenire. Nu există nici o imperfecţiune în Dumnezeu sau în vreo

lucrare de-a Sa; şi astfel, Hristos este “reprezentarea exactă” a Fiinţei lui Dumnezeu (Evrei 1,3). Ca Fiu al lui Dumnezeu, existent prin Sine Însuşi, El are în mod natural toate atributele Divinităţii... Astfel, adevărul este că Hristos este un Fiu născut şi nu creat. El a moştenit un Nume mult mai minunat decât al îngerilor. El este “Fiu peste casa Lui” (Evrei 1,4; 3,6). Şi, de vreme ce este singurul Fiu născut din Dumnezeu, El este chiar esenţa şi natura lui Dumnezeu şi posedă prin naştere toate atributele divine, pentru că Tatălui I-a făcut plăcere ca Fiul Său să fie “reprezentarea exactă a Fiinţei Lui, strălucirea slavei Sale” (Evrei 1,3) şi să fie umplut cu plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2,9). Astfel, El are “viaţa în Sine Însuşi.” El posedă nemurirea în dreptul Său şi o poate oferi şi altora. Viaţa există în El, astfel că nu-I poate fi luată... Hristos “este în sânul Tatălui;” fiind în mod natural de origine divină şi având viaţa în El Însuşi, El este potrivit numit Iehova, Cel ce există prin Sine Însuşi şi este astfel denumit în Ieremia 23, 5-16, unde se spune că vlăstarul drept, care va face dreptate şi judecată pe pământ, va fi cunoscut sub numele de IEHOVAH TSIDEKENU - Domnul neprihănirea noastră.” (E.J. Waggoner Hristos şi neprihănirea Sa, pag. 11-24)

“În dezbaterea referitoare la egalitatea perfectă dintre Tatăl şi Fiul şi faptul că Hristos este chiar în natură Dumnezeu, nu dorim să fie înţeles că învăţăm că Tatăl nu a fost înainte de Fiul. Nu ar fi necesar să veghem asupra acestui punct dacă nu ar exista unii care ar crede că Fiul a existat la fel de timpuriu ca şi Tatăl; alţii merg în extrema care nu adaugă nimic demnităţii lui Hristos, ci Îi scad din onoarea ce I se cuvine, având în vedere că mulţi mai degrabă aruncă totul decât să accepte o teorie ce este atât de evident în armonie cu limbajul Scripturii, că Isus este singurul Fiul născut al lui Dumnezeu. El a fost născut, nu creat. El este din substanţa Tatălui, aşadar chiar în natura Sa El este Dumnezeu, şi de aceea “I-a plăcut Tatălui ca în El să locuiască toată plinătatea.” Coloseni 1:19... În timp ce amândoi sunt de aceeaşi natură, Tatăl este primul în timp. De asemenea, El este mai mare prin faptul că nu are început, în timp ce personalitatea lui Hristos are un început” (E. J. Waggoner, Signs of the Times, April 8, 1889)

Aşa cum putem vedea, există o armonie perfectă între Biblie, Spiritul Profetic şi pionerii AZŞ referitor la persoana Domnului nostru Isus Hristos. Toţi învaţă ca El este pe deplin divin nu pentru ca nu are început ci datorita moştenirii Sale, fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu.

15

CCIITTAATTEE CCOONNTTRROOVVEERRSSAATTEE

Stimaţi cititori, în numerele revistei noastre vom încerca să abordăm unele citate din Spiritul Profetic cu scopul de a aduce o lămurire mai clară a felului în care sora White a folosit aceste citate.

“În Hristos este viaţa originară, neîmprumuta-tă, nederivată” HLL 530

Mulţi cred că prin acest citat Ellen White a afirmat ca Isus nu a primit viaţa de la nimeni şi ca a schimbat mersul bisericii publicându-l în cărtea “Hristos Lumina Lumii”. Totuşi Biblia spune categoric “că aşa cum Tatăl are viaţa în Sine Însuşi, la fel I-a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine Însuşi” Ioan 5, 26. Ce a vrut să spună Ellen White declarând că în Isus a fost “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată”? Ca sa răspundem la aceasta întrebare vom folosi cheia pentru înţelegerea scrierilor ei:

“Mărturiile însuşi vor fi cheia care va explica soliile care ne sunt date, aşa cum un verset este explicat printr-un alt verset” (1 SM 42)

Sa ne uitam acum la contextul acestui citat aşa cum a apărut în original:

“‘În El era viaţa, iar viaţa era lumina oamenilor’ Ceea ce este specificat aici nu este viaţa fizică, ci nemurirea, viaţa care este în exclusivitate proprietatea lui Dumnezeu. Cuvântul care era cu Dumnezeu şi care era Dumnezeu avea această viaţă. Viaţa fizică este cea pe care o primeşte fiecare individ. Aceasta nu este veşnică sau nemuritoare, deoarece Dumnezeu, Dătătorul vieţii o ia înapoi. Omul nu are nici un control asupra vieţii lui. Dar viaţa lui Isus era neîmprumutată. Nimeni nu-I poate lua aceasta viaţa. “Eu Însumi o dau”, a spus El. În El este viaţa originară, neîmprumutată, nederivată. Această viaţa nu se află în oameni în mod

inerent. Omul este posesorul ei numai prin Hristos. El nu poate să o câştige; îi este dată ca un dar dacă crede în Hristos ca Mântuitorul său personal” ST April 8, 1897 (În româna citatul se poate gasi în cartea “Maranata” pag. 300)

Ce putem învăţa din acest citat?

1) “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată” este în exclusivitate proprietatea lui Dumnezeu.

2) Isus Hristos are aceasta viaţă.

3) Omul nu are “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată” în mod inerent ci este posesorul ei numai prin Hristos ca un dar dacă crede în El.

Din contextul putem vedea că viaţa “originară, neîmprumutată, nederivată” poate fi primită. Când omul o primeşte putem spune despre acest om că în el este “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată”, dar va însemna aceasta ca el nu are început? Cu siguranţa ca nu. Este clar ca Ellen White în citatul respectiv face o comparaţie între două vieţii diferite, una nemuritoare şi cealalta muritoare. Cel care are o viaţa nemuritoare, adica “viaţa originară, neîmprumutată, nederivată” nu înseamnă ca este fară început, ci că în el este o viaţa divina care este nemuritoare, adică nu are sfârşit.

Din citatul putem sa vedem şi că, spre deosebire de om, Isus are aceasta viaţa în mod inerent. El i-a primit-o prin moştenire. Aceasta este de acord cu Ioan 5, 26 unde Domnul Isus Însuşi a confirmat că a primit viaţa de la Tatăl Său. Ce viaţa a putut primi El de la Tatăl Său? Evident, viaţa divina, nemuritoare, “originară, neîmprumutată, nederivată.” Ellen White:

“Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele

16

Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii.” (Hristos lumina lumii 21)

Aici vedem că Tatăl este sursa vieţii. Prin Fiul Său, viaţa Sa se revarsă peste toate fiinţele create. E clar ca Isus a primit (moştenit) viaţa Tatălui Său ca să o reverse mai departe peste toata creaţiunea.

„I-ai dat autoritate peste toţi oamenii, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care I i-ai dat.” Ioan 17, 2

“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – a declarat Isus; “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Hristos este investit cu puterea de a da viaţa tuturor creaturilor.” (RH 5 Aprilie, 1906).

________________________________________________

Întrebare: Mai aveţi şi alte dovezi că ei nu sunt călăuziţi de Scripturi?

Răspuns: Da; sunt atât de multe încât nu putem introduce mai mult de un exemplu în această lucrare mică. Ei resping multe din cele care sunt în mod clar conţinute de Scriptură, şi susţin multe care nu pot fi găsite nicăieri în acea Carte Divină.

Întrebare: Ne daţi exemple din ambele cazuri? Răspuns: Dacă Scriptura ar fi fost singura lor unitate de măsură, ei ar fi trebuit să-şi spele picioarele unii

altora, după porunca lui Hristos din capitolul 13 al evangheliei după Ioan; - ei ar fi trebuit să serbeze, nu Duminica, ci Sâmbăta, după porunca „Aminteşte-ţi să păstrezi sfânta zi de Sabat;” căci această poruncă nu a fost schimbată sau anulată în Scriptură.

Întrebare: Mai aveţi şi altă cale pentru a demonstra că Biserica [Catolică – n.t.] a avut puterea de a institui ca principii, sărbători?

Răspuns: Dacă nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi făcut lucrurile în privinţa cărora religioniştii moderni au căzut de acord cu ea; - nu ar fi înlocuit serbarea Duminicii, prima zi a săptămânii, pentru serbarea Sâmbetei, cea de-a şaptea zi, o schimbare pentru care nu există nici o autoritate Scripturistică.

Întrebare: Mai remarcaţi şi alte adevăruri pe care Biserica le învaţă ca fiind necesare, dar care nu sunt clar scrise în Scriptură?

Răspuns: Doctrina Trinităţii, o doctrină a cărei cunoaştere este necesară pentru mântuire, nu este într-un mod explicit şi evident scrisă în Scriptură, în accepţiunea protestantă a interpretării personale. (24 februarie 1859, R&H, vol.13, pag.107, par.11-14)

„Erorile poate că au încărunţit de bătrâneţe, dar bătrâneţea nu face din eroare adevăr şi nici din adevăr eroare.” 6T 142

PROTESTANŢII NU SUNT CĂLĂUZIŢI DE SCRIPTURĂ

17

Din aceste citate este clar că Loughborough şi Andrews au fost antitrinitarieni. Cu cei trei amintiţi de fratele Teofil avem deja cinci. Fratele Teofil ne spune ca au fost numai cinci. Să vedem dacă este aşa!

Un răspuns la două afirmaţii făcute de către doi membri marcanţi ai conducerii Conferinţei Muntenia cu privire la pionerii fondatori ai bisericii AZŞ.

J.H. Waggoner: 1. Prima este a fratelui Petre Teofil care în studiul

său numit “Doctrina despre Trinitate” la pagina 13 spune:

“Dificultatea lor constă în următoarele: ei consideră negarea trinităţii ca fiind negarea divinităţii lui Hristos. Dacă ar fi aşa, ar trebui să ne agăţăm de doctrina trinităţii cu toate puterile; dar nu este cazul. Cei care au citit comentariile noastre asupra morţii Fiului lui Dumnezeu, ştiu că noi credem hotărât în divinitatea lui Hristos; dar nu putem accepta ideea trinităţii după cum este susţinută de trinitarieni, fără a renunţa la ideea noastră asupra măreţiei sacrificiului făcut pentru răscumpărarea noastră....

“Din grupul de pastori adventişti format după dezamăgire, 38 erau trinitarieni şi 5 erau semiarieni, între care erau James White, Joseph Bates şi Uriah Smith.”

O afirmaţie interesantă şi probabil pentru mulţi corectă (e facuta de fostul preşedinte al Conferinţei Muntenia, deci un frate de încredere). Este interesant că fratele Teofil nu ne dă nici un nume din cei 38 pioneri trinitarieni. Într-o ocazie am rugat un alt reprezentant înalt al bisericii sa-mi dea măcar un singur nume de pioner trinitarian. Dânsul în mod sincer mi-a spus că nu ştie.

Aşa cum am remarcat înainte, marea greşeală a trinitarienilor în argumentaţia asupra acestui subiect este următoarea: ei nu fac nici o deosebire între negarea trinităţii şi negarea divinităţii lui Hristos. Ei văd numai cele două extreme între care este adevărul; iar ei consideră fiecare referinţă la pre-existenţa lui Hristos ca o dovadă în sprijinul trinităţii. Scriptura mărturiseşte în mod lămurit despre pre-existenţa lui Hristos şi despre divinitatea Sa; însă păstrează o desăvârşită tăcere în ceea ce priveşte trinitatea.” (Ispăşirea în Lumina Naturii şi a Descoperirii, pag. 164, 165)

Ei bine, să vedem care este adevărul. Fratele Teofil ne da trei din cei cinci pioneri care nu credeau în trinitate şi anume James White, Joseph Bates şi Uriah Smith. Să vedem daca au fost cinci sau mai mulţi.

J. N. Loughborough :

„Întrebări pentru fratele Loughborough R.F. Cottrell

Întrebarea 1: Ce obiecţii serioase se ridică faţă de doctrina Trinităţii? “Dar a îmbrăţişa doctrina trinităţii nu este atât o

dovadă a unei intenţii rele, cât una a intoxicării cu acel vin din care toate naţiunile au băut.” (RH 6 iulie, 1869) Răspuns: Există multe obiecţii pe care le putem

impune, însă datorită spaţiului nostru limitat, le vom mărgini la următoarele trei: 1. Este contrară raţiunii. 2. Este contrară Scripturii. 3. Originea sa este Păgână şi mistică.” (RH septembrie 13, 1898)

“Motivele pentru care nu o adopt şi nu o apăr sunt: 1. Numele ei este nescripturistic; trinitatea, sau Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei; eu am adoptat ideea că doctrinele care necesită cuvinte născocite de mintea omenească pentru a le exprima, sunt doctrine născocite. 2. Nu m-am simţit niciodată chemat să adopt sau să explic ceea ce este contrar tuturor simţurilor şi raţiunii pe care Dumnezeu mi le-a dat. Toate încercările mele de a explica un subiect ca acesta, nu l-ar clarifica prietenilor mei.” ( RH, 1 iunie 1869)

J.N. Andrews:

“Doctrina Trinităţii a fost admisă în biserică de conciliul de la Niceea din anul 325. Această doctrină distruge personalitatea lui Dumnezeu şi a Fiului Său Isus Hristos, Domnul nostru. Dezonoarea, măsurile prin care a fost introdusă cu forţa în biserică, şi care apar pe paginile istoriei eclesiastice, pot cu uşurinţă să-l facă pe cel ce o crede să roşească. (RH, 6 martie 1885). Cu Waggoner şi Cottrell avem deja şapte pioneri

18

antitrinitarieni. E clar că au fost mai mulţi decât cinci cea ce ne arată că fratele Teofil greşeşte. Adevărul este că toţi au fost antitrinitarieni. Acest lucru este afirmat într-un studiu al lui Russell Holt, un profesor AZŞ trinitarian:

„...fără nici o exepţie ei (pioneri) au respins trinitatea dar în egală unanimitate au înălţat divinitatea lui Hristos” (Doctrina trinităţii în denominaţiunea AZŞ: respingerea şi acceptarea ei, pag. 6).

Fratele Teofil pe aceiaşi pagina continuă: „Cu toate că marea majoritate a adventiştilor erau trinitarieni...”. El susţine din nou acelaşi lucru, că majoritatea pionerilor erau trinitarieni. Este interesant că în cartea „Trinitatea în lumina revelaţiei” tiparita de casa de editură „Viaţa şi sanatate” se afirmă altceva. De exemplu:

„Este adevărat ca la început majoritatea pionerilor îşi exprimau înţelegerea cu privire la Dumnezeire în termeni antitrinitarieni” (Gerhard Pfandi, pag. 133).

Aici avem un exemplu clasic, unde doi teologi AZŞ se contrazic între ei (şi nu este singurul caz).

2. A doua afirmaţie vine din partea lui Lucian Floricel, noul secretar al conferinţei Muntenia. În luna martie 2007 în comunitatea din care fac parte a afirmat că pionerii AZŞ nu au respins orice concepţie a trinitaţii ci doar concepţia metodista din secolul XIX. După el, pionerii nu au respins concepţia trinitariana pe care o susţine biserica AZŞ astăzi. În cartea „Trinitatea în lumina revelaţiei” la pagina 374 el spune acelaşi lucru:

„Prezentăm, mai jos, şi o fotocopie după „Doctrines and Discipline of the Metodist Episcopal Church”, din 1856, pag. 15. La punctul 3 apare concepţia metodistă despre Trinitate, cea pe care au respins-o James White şi ceilalţi pioneri adventişti: „Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat, veşnic, fară trup sau mădulare”.

La întălnirea din comunitatea mea el a citit un paragraf de James White ca o susţinere a poziţiei sale şi anume:

„Modul în care spiritiştii au determinat sau au tăgăduit pe singurul Domn Dumnezeu şi pe Domnul nostru Isus Hristos, a fost prin cea dintâi folosire a vechiului crez nescriptural Trinitarian”.

Pentru oaspeţii prezenţi la aceasta întalnire cuvintele fratelui Floricel au fost suficiente, dar cea ce ei nu ştiau este că fratele Floricel nu a terminat paragraful în întregime. Iata citatul complet:

„Modul în care spiritiştii au determinat sau au

tăgăduit pe singurul Domn Dumnezeu şi pe Domnul nostru Isus Hristos, a fost prin cea dintâi folosire a vechiului crez nescriptural Trinitarian, şi anume, că Isus Hristos este veşnicul Dumnezeu, cu toate că nu au nici măcar un singur pasaj pentru a-l sprijini, în timp ce noi avem o abundenţă de mărturii lămurite ale Scripturii că El este Fiul veşnicului Dumnezeu.” (James White, 24 ianuarie 1846, „The Day Star”).

Vedem că James White a respins doctrina trinitaţii pentru că ea susţine că Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu ci Dumnezeu Însuşi (sunt de acord cu fratele Floricel ca el a respins şi crezul metodist ca Dumnezeu este fară trup sau madulare, dar nu numai atât). El numeşte pe cei ce susţin aceasta doctrina spiritişti. Acum, să citim un citat de sora White unde ea ne descoperă care este una din învăţaturile de baza ale spiritiştilor:

“Aici, apostolul a scos în evidenţă una dintre caracteristicile de seamă ale învăţătorilor spiritişti. Ei refuză să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.” (Patriarhi şi Profeţi, 686)

O întrebare, refuză crezul trinitarian al biserici AZŞ de astazi să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? Răspunsul ne este dat chiar de teologi bisericii AZŞ:

“La botezul lui Isus, Tatăl L-a numit “Fiul Meu preaiubit”. Totuşi, Isus este Fiu nu din punct de vedere ontologic, ci funcţional. În planul de mântuire, fiecare membru al Trinităţii a acceptat un anumit rol.” (Trinitatea în lumina revelaţiei, 156)

"Studiul nostru a clarificat asemenea cristalului faptul că Isus a existat dintotdeauna. Evident, El nu a fost întotdeauna Fiul lui Dumnezeu. El nu putea să fie literalmente Fiul lui Dumnezeu, pentru că El este Dumnezeu. El nu putea fi Fiul lui Yahweh (Iehova) pentru că El este Yahweh (Iehova). Ellen White spune, “Iehova este numele dat lui Hristos.” Calitatea lui de Fiu poate fi doar în sens figurat. Tot la fel, Tatăl nu a fost întotdeauna “Tatăl”. Aceştia trebuie că au adoptat titluri corespunzatoare părţilor pe care le-au jucat în planul de mântuire. În acest fel au fost cei doi prezentaţi lumii nou testamentale. Tatăl a fost membrul senior care controla, iar Isus a fost Fiul ascultător care a împlinit voia Tatălui. Acesta trebuie să fie primul răspuns la întrebarea “Ce înseamnă a-L numi pe Isus “Fiul lui Dumnezeu?”” (Max Hatton, The Trinity Doctrine, page 18)

“Relaţia Tată-Fiu în Dumnezeire trebuie înţeleasă într-un sens metaforic şi nu într-un sens literal” (Max

19

Hatton, Understanding the Trinity, p. 97)

Sa ne întoarcem la afirmaţia fratelui Floricel care spunea ca pionerii au respins numai doctrina trinitariana metodista care susţine ca Dumnezeu nu are “trup sau mădulare” şi nu cea adventista care susţine ca exista trei fiinţe divine. Sa vedem dacă este aşa.

„Erau unii foarte de timpuriu care au transformat doctrina trinităţii într-un triteism şi în loc de trei persoane divine având structura Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, au prezentat trei fiinţe colaterale, egale si având originea în sine, făcându-le trei principii independente şi absolute, fără nici o relaţie de Tată – Fiu, ceea ce este cea mai potrivită noţiune pentru trei dumnezei.” (J.H. Waggoner, Thoughts on Baptism, 1878)

Este interesant ca pionerii nu sunt singuri care numesc doctrina prezenta al bisericii „triteism”. Citiţi va rog urmatoarele afirmaţii facute de Max Hatton, un pastor AZŞ din Australia:

“Unii adventişti de ziua a şaptea acceptă divinitatea deplină a Tatălui, a Fiului şi a Spiritului Sfânt, dar nu accept că ei toţi există într-o singură substanţă. Ei Îi văd pe fiecare dintre Ei existând în acelaşi soi de substanţă, dar oricât ar încerca, în felul acesta ei nu pot evita provocarea Triteismului. Aceasta nu este adevărata doctrină a Trinităţii. Poate de aceea aud uneori că nu ar trebui să folosim cuvântul Trinitate ci mai degrabă să ne referim la Cele Trei Persoane ale Dumnezeirii. Puteţi să o numiţi cum vreţi, dar nu este adevărata învăţătură a Scripturii să avem Trei Fiinţe separate combinate într-o unitate a caracterului, dragostei şi scopului (şi aceasta şi aceea) ca fiind adevăratul Dumnezeu. Nu pot scăpa de concluzia că trei fiinţe separate de substanţă separată nu sunt mai puţin decât trei dumnezei separaţi – Triteism.

Dacă dorim să fim în armonie cu Scriptura trebuie să acceptăm că există Trei Persoane care ocupă aceeaşi Substanţă (uneori descrisă ca Esenţă). După părerea mea Triteismul este o formă de politeism şi nu pot să îl accept.

Am observat că de-a lungul anilor mulţi adventişti care mi-au spus ceva referitor la Trinitate erau de fapt triteişti. Aceşti oameni nu au studiat niciodată în adevăratul sens subiectul, doar vin cu Scriptura ştiind că Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt sunt toţi Dumnezeu şi totuşi este un singur Dumnezeu adevărat. Au acceptat idea că sunt uniţi în dragoste şi scopuri, iar ei concluzionează că aceasta Îi face o Trinitate. Au citit afirmaţii similare în unele părţi din literatură noastră. Cu părere de rău trebuie să spun că se înşală. Acest concept nu este

doctrina biblică a Trinităţii. Membrii Bisericii noastre trebuie să fie mai bine educaţi la acest subiect vital. Acest lucru mi-a devenit foarte clar când am discutat cu câţiva dintre ei despre Congresul Trinităţii la care tocmai participasem. Când am afirmat că am discutat ce spune Biblia despre Trinitate în jur de 25 de ore erau foarte uimiţi şi au întrebat ce am putut discuta atât de mult?

Jerry Moon, The Quest for a Biblical Trinity, Journal of the Adventist Theological Society, Vol. 17, Number 1, Spring 2006, scrie despre Cei Trei din cer dintr-un studiu de scrierile Ellen White, paginile 143. 144:

“Conceptul de Dumnezeu care este explicat în scrierile ei târzii înfăţişează pe Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt ca fiind trei Persoane eterne cu intelec, voinţă şi emoţii ce sunt unite în character, scop şi dragoste. Nu este nici un conflict între Ei, nu lucrează în scopuri care se întretaie, nu există competiţie, nu există dezacord. Astfel nu sunt trei dumnezei (ca în politeism sau triteism), ci Unul. Mai mult, unitatea lor nu este un paradox mathematic, ci o unitate relaţională, similară cu unitatea văzută într-o bună căsătorie, în care soţul şi soţia sunt uniţi într-o unitate mereu crescândă, dar fără să le fie negată individualitatea.”

Am o dificultate enormă în a vedea posibilitatea de a raţiona în felul acesta şi de a adopta acest tip de credinţă. Eu nu îl pot numi doctrina biblică a Trinităţii. Doctrina biblică a Trinităţii presupune o unire fizică, nu numai o unire relaţională. Este destul de dificil să crezi într-o Fiinţă supremă care a existat dintotdeauna; mulţi care au o capacitate intelectuală considerabilă găsesc că acest lucru trece dincolo de abilitatea lor de a accepta. A spune că există o singură Fiinţă divină este incredibil de suficient, dar a spune că sunt trei astfel de Fiinţe care sunt la fel din punct de vedere mental în toate lucrurile şi care au decis să coopereze în orice fel posibil, face abuz de credibilitatea unei asemenea afirmaţii aproape dincolo de limitele acceptabile. Vă rog opriţi-vă şi gândiţi-vă la ceea ce s-a spus, găsesc că nu este o raţionare biblică sănătoasă să faci o astfel de afirmaţie.” (How many Gods in the Godhead?).

Aici vedem confuzia în care se gasesc teologi bisericii AZŞ în privinţa doctrinei despre Dumnezeu. Şi nu sunt singuri. Citiţi urmatoarul exemplu de confuzie printre adventişti:

"Recent, am avut o discuţie biblică cu un grup de adventişti şi neadventişti, în care a fost ridicata urmatoarea întrebare: Ce cred adventişti despre Trinitate? Imediat un pazitor al duminicii a zis că

20

“Biserica voastra suna ca o confuzie” a spus un Musulman.

cuvântul trinitate nu se poate găsi în Biblie. Toţi adventişti au recunoscut acest lucru. Unul dintre adventişti a răspuns că există un Dumnezeu, o fiinţa cu trei personalităţii, în sensul ca Dumnezeu Tatăl are un fel de personalitate multiplă (split personallity).

Acest incident ma tulburat întreaga saptamâna. Dintotdeauna am crezut în trinitate aşa cum scrie în cele 27 de principii fundamentale AZŞ, aşa că niciodata nu m-am gândit ca unii adventişti cred altfel. Un alt adventist a răspuns că Dumnezeu Tatăl,

Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt sunt cu toţi egali în putere şi gând. Al treilea a spus că de abia când vom ajunge în cer le vom vedea pe Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos, dar Duhul Sfânt nu va fi vizibil pentru că nu mai va fi nevoie de el. Al patrulea a zis că toţi trei Dumnezei există, dar Dumnezeu Tatăl este cel mai puternic, Isus este mai puţin puternic şi Duhul Sfânt este cel mai slab. În sfârşit al cincilea adventist a zis ca Tatăl este Dumnezeu, dar Isus nu este.

"Urmatorul Sabat m-am dus la biserică şi am întrebat diferiţi membri despre credinţa lor în trinitatea. Uimitor, am primit radical diferite opinii. A fost clar ca noi nu ştim ce credem” (Mornie Sinclair Knight, S.D.A Collegiate Quarterly, March 26, 1999, p. 113)

În sfârşit cred că afirmaţia fratelui Floricel nu este rezultat al studiului său personal ci este numai preluata de la White Estate şi transmisă mai departe fară sa verifice dacă este adevărata sau nu. Fac aceasta afirmaţie deoarece am văzut citatul lui James White pe siteul de la White Estate ciopîrţit în acelaşi fel în care fratele Floricel ni la prezentat noua. Il puteţi citi aici: http://whiteestate.org/books/egww/EGWWc05.html

Normal, prieteni mei neadventişti au fost confuzi. “Cum e posibil cinci oameni din aceiaşi biserică sa aivă aşa de diferite păreri despre Dumnezeu?”- au întrebat. Un prieten Evreu a observat: “ Aceasta înseamna că totdeauna când adventişti se roaga, unii se roaga unui Dumnezeu şi alţii se roaga la mai mulţi Dumnezei.”. ****

“În Cuvântul Său, Dumnezeu a încredinţat oamenilor cunoştinţa necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi

trebuie să fie primite ca o descoperire autoritară, infailibilă a voinţei Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor şi dovada experienţei.” Tragedia Veacurilor, 7

“Dar Dumnezeu va avea un popor pe pământ care să susţină Biblia şi numai Biblia, ca măsură a tuturor învăţăturilor şi ca temelie a tuturor reformelor... Înainte de a primi orice învăţăturã sau precept, trebuie să

cerem un clar "Aşa zice Domnul" în sprijinul ei.” Tragedia Veacurilor, 595

„În instrucţiunea dată apostolilor Săi, Hristos nu numai că a schiţat lucrarea, dar le-a şi dat solia. ‚Învăţaţi pe toţi oamenii’, a spus El, ‚să păzească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit’. Apostolii trebuiau să predice ceea ce Hristos i-a învăţat. Aici este inclus nu numai ceea ce a vorbit atunci când a fost prezent în Persoană,

dar şi ceea ce a oferit prin toţi profeţii şi învăţătorii Vechiului Testament. Învăţătura omenească este îndepărtată. Nu există nici un loc pentru tradiţie, pentru teoriile şi concluziile oamenilor sau pentru legislaţie

bisericească. Nici un set de legi decretate de autoritatea eclesiastică nu este inclus în această instrucţiune. Nimic din toate acestea nu trebuie predicate de servii lui Hristos. ‚Legea şi profeţii’, alături de înregistrarea propriilor Sale cuvinte şi fapte, constituie măsura încredinţată apostolilor pentru a fi dată lumii. Numele lui

Hristos este cuvântul test pentru ei, simbolul lor, legătura dintre ei, autoritatea acţiunilor lor şi sursa succesului lor. Nimic din ceea ce nu poartă atestarea Sa nu trebuie recunoscut în împărăţia Sa.” Hristos Lumina Lumii

826

21

LIBERTATE DIN CAPTIVITATE

E.J. Waggoner

Hristos a devenit părtaş sângelui şi cărnii pentru ca, prin moartea Sa, să distrugă pe cel care are puterea morţii, şi anume, pe diavolul „şi să-i elibereze pe cei care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor”. „El Şi-a examinat şi Şi-a răscumpărat poporul.” Libertatea din robie este deja a lor. Să ne amintim că, atunci când Isus a văzut femeia din sinagogă care fusese legată de Satana cu un spirit de infirmitate de optsprezece ani şi care nu se putea ridica în nici un fel, El i-a spus: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Luca 13:12. Ea fusese dezlegată şi când era aplecată, Isus doar i-a vestit că era liberă să se ridice dacă alege; şi ea aşa a făcut. Tot aşa, Isus vine să vestească libertatea captivilor. Nu este nici o legătură peste nici un om de pe pământ care să nu fie clătinată imediat dacă individul doar ar şti şi ar crede că Dumnezeu i-a dat libertatea. Fiicei roabe a Sionului i se spune să-şi

dezlege legăturile de la gât. Legăturile sunt distruse; ea nu are decât să le arunce. Aceasta este solia pe care fiecare slujitor al Evangheliei şi fiecare persoană care a fost făcută una cu Hristos este însărcinată să o vestească lumii păcătoşilor – pentru ca tot ce au de făcut să fie numai revendicarea libertăţii lor în numele lui Isus, şi o au! Hristos a distrus legăturile, rămâne numai ca ei să îşi arate dorinţa de a fi eliberaţi, aruncându-le. Cu siguranţă, tot ce se

putea face, a fost făcut. Să fie vestit cu glas tare până la marginile pământului că nu este nici un suflet legat de vreun păcat, decât dacă aceasta este voia lui. El este liber dacă doreşte să îşi exercite această libertate. Oricine este în robie faţă de vreun obicei rău, este în robie pentru că iubeşte să fie astfel sau nu a învăţat încă vestirea libertăţii. Atunci să răsune vestea peste tot, pentru ca toţi cei care iubesc libertatea să o aibă.

Solia Adevărului Advent aste o publicaţie dedicata proclamarii şi restituirii principiilor adevărului pe care le-a dat Dumnezeu pionerilor mişcării advente.

Editor: Andov Dejan

Contact: tel. 0740 327 689

E-mail: dejan1888@gmail.com

Web: http://adevaruladvent.googlepages.com

22

23