Societati democratice- trasaturi distinctive

Ce este democratia?

Democraţia (puterea poporului), înţeleasă ca formă de orînduire politică, bazată pe recunoaşterea principiilor suveranităţii poporului, a libertăţii şi egalităţii cetăţenilor, a fost materializată în mod diferit în ţări diferite.

Democraţia veritabilă, autentică presupune eligibilitatea principalelor organe ale puterii de stat, prezenţa şi funcţionarea reală a drepturilor şi libertăţilor politice ale cetăţenilor, a condiţiilor pentru realizarea lor.

A.Lincoln a definit democratia in felul urmator :

,,Guvernarea poporului de catre popor”

Cind si cum apare?

În Statele Unite apare, odată cu Declaraţia de Independenţă din 1776, prima Declaraţie a Drepturilor Omului, care proclamă că „toţi oamenii se nasc egali, că Ziditorul lor i-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile; pentru a garanta aceste drepturi, oamenii instituie din rândurile lor guvernări a căror putere dreaptă emană din consimţământul celor guvernaţi; dacă o guvernare, oricare ar fi forma acesteia, ajunge să nu-şi recunoască scopurile, atunci poporul are dreptul să o modifice sau să o abolească şi să instituie o guvernare nouă“

În Marea Britanie apare in urma revolutiei glorioase din 1688, in urmatorul an fiind elaborată "Declarația drepturilor” care stabilea prerogativele regelui. Suveranul nu putea impune impozite, nu putea să organizeze vreo armată fără avizul Parlamentului; Parlamentul trebuia convocat la intervale regulate; procedurile judiciare se desfășoară prin intermediul juraților; Cetățenii au dreptul de a-și alege reprezentanții săi.

În Franta se instaleaza in urma revolutiei din 1789-1799. Primul an al Revoluției a văzut membri ai celei de-a treia stǎri preluând controlul, asaltul asupra Bastiliei în iulie, aprobarea Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului în luna august și un marș al femeilor cǎtre Versailles care a forțat curtea regala sǎ plece la Paris, în octombrie.  Un eveniment central a fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4 august 1789

În Romania primele elemente democratice apar abia in perioada anilor 1918-1923.Anume in aceasta perioada au avut loc realizarea actiunilor ce au dus la democratizarea ei:• Adoptarea Constitutiei(1923)-prin care se consfintea

separatia puterilor in stat(legislativa,executiva, si judecatoreasca) si se asigura largi libertati si drepturi pentru toti cetatenii tarii.

• Marea Unire a creat un cadru nou, favorabil dezvoltarii generale a societatii romanesti.

• Prin reformele adoptate (reforma agrara, legile privind economia) s-au produs importante mutatii sociale, economice si politice largind spectul drepturilor si libertatilor ale cetatenilor.

Modernizarea economică şi social a impus, iniţial în spaţiul european, apoi treptat şi în alte zone ale lumii, trecerea de la formele tradiţionale ale puterii politice spre structuri şi practici democratice.Această tranziţie a fost legată de ansamblul proceselor de modernizare,incluzând industrializarea şi urbanizarea,constituirea statelor-naţiuni, extinderea tiparului şi a presei, alfabetizarea şi unificarea lingvistică a comunităţilor politice, învăţământ de masă, formarea spaţiului public şi a societăţii civile etc.

Totodată, secolul al XX-lea a adus noi diferenţieri, în special de natură economică, ce se regăsesc şi în planul organizării politice, astfel încât putem vorbi de societăţi dezvoltate, societăţi cu regim totalitar şi comunist (care au dispărut din Europa după 1990), societăţi în curs de dezvoltare („Lumea a Treia”) şi societăţi recent industrializate (mai ales în Asia de Sud-Est).

Ţările dezvoltate au, ca regulă generală, sisteme politice democratice, cele de tip comunist au fost caracterizate prin regimuri totalitare,dictatoriale şi autoritariste (aflate în prezent în tranziţie spre democraţia de tip occidental), iar ţările în curs de dezvoltare au cunoscut diverse tipuri de regimuri politice, de la cele militare la cele democratice.

La modul cel mai general, un sistem politic democratic

se deosebeşte de toate celelalte tipuri de sisteme politice

nedemocratice (autoritare, dictatoriale, totalitare) prin câteva

trăsături esenţiale.

Principalul criteriu de partajare îl constituie modalitatea de aplicare a puterii politice, din care decurg toate celelalte criterii.

Astfel, într-un sistem politic democratic, puterea politică se manifestă preponderent ca o relaţie socială întemeiată pe drept, luând forma de conducere-ascultare;

Dimpotrivă, într-un sistem politic nedemocratic, puterea politică va acţiona arbitrar, întemeindu-se preponderent pe forţă, ea prezentându-se sub forma dominaţie-supunere

Trasaturile distinctive Sisteme politice democratice Sisteme politice nedemocratice

(dictatoriale, autoritare)Folosirea puterii politice trebuie să fie legitimă şi este supusă criteriului de bine si rau.

Puterea poate să triumfe asupra dreptăţii: oricine deţine putere este drept si bun.

Calificările, veniturile, puterea şi statusul nu este necesar să meargă împreună.

Calificările, veniturile, puterea şi statusul trebuie să meargă împreună.

Clasa de mijloc este mare. Clasa de mijloc este mică.

Toţi trebuie să aibă drepturi egale. Cei de la putere au avantaje.

Oamenii puternici încearcă să pară mai slabi decât sunt în realitate. Oamenii puternici încearcă să fie cât mai impresionanţi posibil.

Puterea se bazează pe poziţia formală, pe calitatea de expert şi pe abilitatea de a da recompense.

Puterea se bazează pe familie sau pe prieteni, pe charisma şi abilitatea de a folosi forţa.

Modul de a schimba un sistem politic este acela al schimbării legilor (evoluţia).

Modul de a schimba un sistem politic este acela al schimbării oamenilor de la conducere (revoluţia).

Utilizarea violenţei în politica internă este rară. Conflictele de politică internă conduc în mod frecvent la violenţă.

Guverne pluraliste bazate pe rezultatul dat de majoritatea voturilor. Guverne autocratice sau oligarhice bazate pe cooptare.

Spectrul politic prezintă un centru puternic şi aripi de stânga şi de dreapta slabe.

Spectrul politic, dacă i se permite să se manifeste, prezintă un centru slab şi aripi puternice.

Diferenţieri mici în venituri în societate. Diferenţieri mari în venituri în societate, mărite şi de sistemul de taxe.

Religiile predominante şi sistemele filozofice subliniază egalitatea. Religiile predominante şi sistemele filozofice subliniază ierarhia şi diferenţierea.

Ideologiile politice predominante subliniază şi folosesc divizării puterii. Ideologiile politice predominante subliniază şi folosesc lupta pentru putere.

Teoriile de management native se concentrează asupra rolului salariaţilor.

Teoriile de management nativ se concentrează asupra rolului managerilor.

Alegerile libereca trăsătură distinctivă a societăţii democratice

„Probabil că una din cele mai nete caracteristici care diferenţiază regimurile totalitare de cele democratice este cea a alegerilor care, deşi formal, au aceeaşi accepţiune în cadrul ambelor sisteme, esenţa definirii lor practice în viaţa politică este deosebită. Dacă într- un sistem democratic alegerea este sinonimă cu o opţiune liber exprimată, într-unul totalitar, semantica politică a acestui verb este egală cu legitimarea regimului respectiv, selecţia operată de cetăţeanul care se prezintă la vot fiind anihilată de constrângerile ideologice. Cu alte cuvinte, democraţia înseamnă a fi oricând liber să alegi, opţiunea exprimată conducând la schimbarea sau validarea unei puteri politice, pe când totalitarismul transformă într-o mascaradă întregul fenomen electoral, indicaţia realizată de alegător fiind lipsită de orice valoare politică”.

(Strategii şi politici electorale în alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946. Selecţia documentelor, studiu introductiv, argument şi note de Virgiliu Ţârău şi Ioan Marius Bucur, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1998,

p.LXV).

Trei valuri ale democratizării în secolul al XX-lea

• La o privire de ansamblu asupra destinului democraţiei în secolul al XX-lea, constatăm că această formă de organizare politică a societăţii nu a urmat nicidecum o evoluţie constantă, ci, după cum afirmă politologul american Samuel P. Huntington de la Universitatea Harvard, ar fi mai curând comparabilă cu o serie de valuri care cresc, înaintează, se sparg şi se formează din nou.

Primul val al democratizării

Primul val al democratizării s-a format la începutul secolului al XlX-lea, odată cu extinderea dreptului de vot în Statele Unite ale Americii asupra unei părţi relativ mari a populaţiei masculine, durând până în anii ’20 ai secolului XX.

La baza extinderii democraţiei au stat principiile fundamentale ale revoluţiei americane şi franceze, democraţia fiind adoptată în 29 de ţări. Printre ţările care au făcut parte din primul val al democratizării Huntington numeşte SUA, Franţa, Anglia, Belgia, Elveţia, Olanda.

Factorii mai importanţi care au provocat apariţia acestui prim val au fost dezvoltarea economică la acel moment, starea economică şi socială existenţă în coloniile britanice, victoria ţărilor Antantei în primul război mondial, precum şi prăbuşirea imperiilor coloniale.

Totuşi, valul a început să se retragă în 1922, odată cu venirea la putere a lui Mussolini, perioada de reflux durând până în 1942. Astfel, în Italia, Germania, Grecia, Lituania, Polonia sau Estonia, în locul instituţiilor democratice au fost instaurate regimuri fasciste, naziste, comuniste ori dictaturi militare, numărul ţărilor democratice ale lumii scăzând până la 12.

Al doilea val al democratizării

Un al doilea val al democratizării începe să se formeze odată cu victoria Aliaţilor în cel de-al Doilea Război Mondial şi cu extinderea fenomenului decolonizării în urma unor ample mişcări de eliberare naţională.

Democraţiile occidentale impun în această perioadă regimul democratic într-un şir de ţări ca Germania Occidentală, Italia, Japonia, Austria, Coreea de Sud.

Cel de al doilea val a culminat cu anul 1962, când numărul ţărilor democratice se ridicase la 38, după care retragerea valului va reduce acest număr la 30.

Al treilea val al democratizariiÎncepând însă cu anul 1974, un al treilea val va conduce la dublarea numărului ţărilor democratice în lumea contemporană, acest proces afectând ţările din Sudul Europei (Portugalia, Spania, Grecia, Turcia), din America Latină (Argentina, Chile, Nicaragua, Brazilia etc.) şi din Asia (Coreea de Sud, Filipine, Indonezia, India).

La sfârşitul anilor ’80 ai secolului XX acest val al democratizării a cuprins, în a doua fază, Centrul şi Estul Europei, între care Germania de Est, Polonia, Cehoslovacia, România, Bulgaria, Lituania, Letonia, Estonia, fără a lua în consideraţie schimbările produse în Uniunea Sovietică şi în unele părţi ale Africii.

Întrebarea care frământă mulţi autori contemporani este dacă acest al treilea val al democratizării a ajuns la apogeul său. Retragerea sa va aduce oare cu sine o reducere a victoriilor democratice petrecute în anii ’70 şi ’80 ?

S.P.Huntington analizează complexul forţelor politice şi culturale fară a ajunge la o concluzie definitivă. O retragere a celui de al treilea val este desigur posibilă, afirmă autorul menţionat, urmată probabil de un al patrulea val. Dar acest tipar nu este inevitabil. „Luând în consideraţie evenimentele petrecute în trecut, cei doi factori decisivi care influenţează consolidarea şi extinderea democraţiei în viitor sunt dezvoltarea economică şi conducerea politică”, scrie Huntington. „Dezvoltarea economică”, adaugă el, „face posibilă democraţia; conducerea politică o transformă în realitate”

Democratia in viziunea occidentalilor

“... Personal nu am înţeles niciodată ce înseamnă „democraţia”. În cele mai multe părţi ale lumii de astăzi, democraţie înseamnă să fii condus de mijloacele de informare în masă, ziarele, televizorul. Fiindcă avem prin lege ceea ce se cheamă „votul popular”, dar din moment ce oamenii nu pot judeca singuri ceea ce li se întâmplă, şi sunt mulţi cei care nu gândesc în lumea contemporană, transferă puterea în mâna celor care stăpânesc mijloacele de informare în masă iar aceştia, prin puterea pe care o au, ar trebui să aleagă calea cea grea şi să educe întreaga lume. Mulţi dintre aceştia, nu toţi, din fericire, sunt iresponsabili. Democraţia poate exista numai dacă avem un public foarte educat. Într-un oraş ca Atena Antică exista democraţie, dar nu ne gândim cum trăiau sclavii, femeile, fiindcă cei educaţi erau bărbaţii. De obicei nu îşi alegeau conducătorii prin vot ci prin aruncarea sorţilor, ca şi cum ar fi lăsat în mâinile lui Dumnezeu această alegere. Nici o legătură, deci, cu Camera Comunelor. “

Steven Runcimancel mai mare bizantinolog al secolului XX