Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova

Academia de Studii Economice

Catedra: „Drept”

TEZĂ ANUALĂ

TEMA:

Constituirea şi funcţionarea

Societăţii pe Acţiuni

A efectuat: Conducător

Studentul anului III ştiinţific:

Facultatea „Economie generală prof. univ.,

şi drept” conf., dr.

Specialitatea „Drept economic” în drept

Grupa DE – 203 d-nul Palii Victor

Chişinău 2003

Cuprins

Introducere ............................................................................. .3

I. Consideraţii generale ……………………………………… 5

I.1 Scurt istoric al Societăţilor pe Acţiuni (legislaţia) ……. 5

I.2 Definiţia şi tipurile Societăţilor pe Acţiuni ………….... 7

II. Personalitatea juridică a Societăţilor pe Acţiuni ………….. 12

II.1 Statutul Juridic al Societăţilor pe Acţiuni …………….. 12

II.2 Atributele de identificare a Societăţilor pe Acţiuni …... 13

III. Constituirea Societăţilor pe Acţiuni …………………….... 17

3.1 Actele constitutive ale Societăţilor pe Acţiuni …………17

3.2 Înregistrarea Societăţilor pe Acţiuni …………………... 28

IV. Capitalul şi profitul Societăţilor pe Acţiuni ……………… 30

4.1 Capitalul social al Societăţilor pe Acţiuni ……………...30

4.2 Profitul Societăţilor pe Acţiuni şi dividendele ………... 36

V. Organele de conducere ale Societăţilor pe Acţiuni ……….. 41

VI. Încetarea activităţii Societăţii pe Acţiuni ………………… 49

6.1 Reorganizarea Societăţilor pe Acţiuni ………………. 49

6.2 Lichidarea Societăţii pe Acţiuni …………………….. 53

Concluzii .................................................................................. 60

Bibliografie ………………………………………………….. 61

Anexele: №1 ............................................................................ 62

№2 ………………………………………………... 69

№3 ………………………………………………… 70

2

Introducere

Prin unire cresc lucrurile mici,Prin dezbinare se prăbuşesc cele mai mari.

(Concordia parvae res crescent,discordia maximae dilabuntur )

SALLUSTIUSEvenimentele din ultimii ani au determinat multipe şi profunde mutaţii în

toate sferele vieţei sociale. Impactul acestora s-au produs, după cum era şi firesc,

şi asupra sistemului de drept, deoarece dreptul nu este altceva decît „viaţa

socială în tiparele normelor juridice”.

Pornind de la ideea că: „Piaţa şi cadrele sunt verigi principale ale lanţului

care constituie baza economică”, Societăţile pe Acţiuni sunt cel mai adecvat

instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea

unor scopuri sociale, pe lîngă satisfacerea unor interese personale ale

antreprenorilor. În ceea ce priveşte societatea pe acţiuni aceasta prin puterea sa de

a concentra capitalurile fragmentate, ce constituie unul din principalii factori de

producţie şi, în acelaşi timp, de mobilizare a resurselor în vederea realizării unor

investiţii de anvergură, ea fiind destinată, în principiu, realizării marilor afaceri ce

necesită capitaluri însemnate.

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale în mare parte este

condiţionată de legităţile şi principiile cererii şi ofertei, care la rîndul lor au

menirea de a generaliza sistemul economiei de piaţă liberă. Pasul hotărîtor în

acest sens îl constituie dislocarea rapidă şi definitivă a planificării de comandă,

rigid centralizată, care nimiceşte mecanismele normale ale circuitului de mărfuri,

servicii şi lucrări. În cosecinţă, reforma structurilor economice presupune – cu

precădere în sectoarele producţiei şi destribuţiei de bunuri – o largă privatizare şi

o efectivă liberalizare, coroborate cu proliferarea agenţilor economici, mai ales a

societăţilor comerciale.

În conexiune indisolubilă cu tranziţia spre economia de piaţă este necesară,

pe plan juridic, renovarea cadrului legislativ. Procesul de înnoire a

reglementărilor a şi înregistrat paşi însemnaţi. O serie de acte normative au fost

3

adoptate şi puse în aplicare în perioada postcomunistă, reconfigurînd sub multe

aspecte structura economiei naţionale. Au fost adoptate, în acest sens în decursul

ultimilor ani acte normative esenţiale unei bune desfăşurări a activităţilor

comerciale, şi anume: Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi; Legea cu

privire la Societăţile pe Acţiuni; Regulamentul înregistrării de stat a

întreprinderilor în Republica Moldova; Regulamentul societăţilor economice din

Republica Moldova, etc. – acte normative care stabilesc modul de înfiinţare,

funcţionare şi încetare a activităţii întreprinderilor comerciale. Ca urmare,

societăţile comerciale s-au înmulţit rapid ca număr, diversificîndu-se, însă, şi ca

formă, iar dintre ele societatea pe acţiuni a dobîndit un rol important în actuala

viaţă economică.

4

Capitolul I

Consideraţii generale

1.1 Scurt istoric al Societăţilor pe Acţiuni (SA).

Societăţile pe acţiuni s-au dezvoltat într-o perioadă relativ recentă, însă le

găsim sub o formă rudimentară şi în alte timpuri. În doctrina franceză, se

consideră că societăţile pe acţiuni ar avea originea în concesiunile acordate la

sfîrşitul Evului Mediu de către suveranitatea teritorială societăţilor de capitalişti

pentru a organiza servicii de interes general – servicii publice, bănci, ş.a.

După o altă teză societatea pe acţiuni ar fi o aplicaţie a regulii maritime

potrivit căreia proprietarul unei nave răspunde pentru avariile cauzate de

căpitanul său numai în limita în care a investit în acea navă. Similară este şi

proprietatea minieră germană, o mina care nu putea fi material divizată, ci era

împărţită în cote denumite „carate”. Fiecare posesor răspundea proporţional cu

valoarea cotei sale, care putea fi liber transmisă.

O altă teză afirmă că apariţia şi dezvoltarea întreprinderilor sub forma

societăţilor pe acţiuni au fost impuse de cuceririle coloniale, care solicitau

capitaluri enorme, atît pentru organizarea expediţiilor spre pămînturile

descoperite, cît şi pentru administrarea de stat a acestor teritorii. Aceste companii

erau constituite pe baza unor patente regale sau conexiuni, cu participarea unui

număr mare de posesori de fonduri1. Contribuţiile asociaţiilor formau un

patrimoniu distinct de patrimoniul asociaţiilor care avea ca titular compania, în

calitate de persoană juridică. Pentru prima dată, contribuţiile la formarea

patrimoniului au primit denumirea de „acţiuni”. În cele din urmă, riscurile

asociaţiilor erau limitate la contribuţiile lor, la formarea patrimoniului companiei.

Prima societate pe acţiuni, condusă de un organ executiv şi care avea ca

organ suprem adunarea generală a acţionarilor, este considerată Compania

Olandeză a Indiilor Orientale, înfiinţată în 16022. Majoritatea autorilor consideră

1 De cele mai multe ori aceştia puteau fi regele, curtenii şi negustorii.2 Unii autori consideră că prototipul societăţii pe acţiuni ar fi Banca Sfîntului Gheorghe din Genuia, înfiinţată în 1419, şi chiar compania engleză Russia Company, înfiinţată în 1566.

5

ca această companie este prima societate pe acţiuni care a deschis calea acestei

forme de organizare juridică a activităţii economice. În 1626 a fost constituită

Compania Olandeză a Indiilor Occidentale, Compania Suedeză Meridională

(1625), Compania Insulelor Americii (1626), Compania Noii Franţe (1628),

Compania India de Est, Compania Mărilor Sudului, Societatea Franceză a

Indiilor Orientale. Înfiinţarea acestor companii este legată de expansiunile

coloniale ale puterilor maritime europene ca Olanda, Anglia, Franţa.

O perioadă îndelungată de timp constituirea societăţilor pe acţiuni era

permisă prin petente regale şi abia la mijlocul secolului al 19-lea s-a admis

constituirea lor pe bază contractuală. Reglementarea juridică a societăţilor pe

acţiuni era împrumutată de la un stat la altul fiind îmbogăţită cu ultimele realizări.

Totuşi nici aceste împrumuturi de legislaţie nu protejau acţionarii de abuzurile

care au avut loc în fiecare ţară în legătură cu emisiunile hîrtiilor de valoare

(acţiunilor). Societăţile pe acţiuni, pe lîngă serviciile aduse societăţii omeneşti în

urma concentrării capitalurilor, au permis şi comiterea unor fraude de către

administratorii societăţii pe acţiuni ce au ruinat pe acţionarii şi creditorii sociali 3.

Acesta a fost unul din motivele pentru care societăţile anonime pe acţiuni puteau

funcţiona numai pe baza autorizaţiei guvernului şi numai după anul 1867 (în

Franţa, Belgia, Olanda, Germania) şi din 1946 (în Anglia) această reglementare a

fost suprimată, fapt ce a dus la o adevărată expansiune a societăţilor comerciale

pe acţiuni.

Pe teritoriul Republicii Moldova prima societate pe acţiuni atestată este

Societatea anonimă (pe acţiuni) belgiană, constituită în 1896, care avea ca

proprietate tramvaiele şi liniile de tramvaie din Chişinău. Aceasta avea un capital

social de 11 milioane franci, divizat de 11 mii acţionari, ai căror principali

deţinători erau două corporaţii belgiene: Compania Generală de căi ferate şi

3 Societăţile pe acţiuni, concentrînd economiile modeste de la sute, mii şi chiar zeci de mii de persoane, au contribuit la construcţia canalului Panama, Canalului de Suez, cailor ferate, la alte realizări , asigurînd solicitanţii cu sursele necesare de credite.

6

electricitate – 5120 de acţiuni şi Compania căilor ferate din Belgia – 5020 de

acţiuni; restul acţiunilor, în număr de 860, fiind deţinute de 7 persoane fizice4.

Între 1928 şi 1944 pe teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a aplicat Codul

comercial român5 de la 1887, care a fost inspirat, în cea mai mare parte, din

Codul de comerţ italian din 1882, considerat cel mai modern cod al timpurilor.

După declararea independenţei la 27 august 1991 şi ca urmare a declanşării

procesului de liberalizare a economiei şi privatizării, a apărut necesitatea

înlocuirii reglementărilor existente cu un sistem de acte normative fiabil şi

democratic, care să corespundă întru totul cerinţelor economiei de piaţă. Astfel la

22 ianuarie 1991 a fost adoptată Legea cu privire la proprietatea privată. La 3

ianuarie 1992, Parlamentul a adoptat Legea cu privire la societăţile pe acţiuni6.

Lipsa propriei experienţe şi alte cauze obiective şi subiective nu au permis ca

această lege să-şi ocupe locul binemeritat în sistemul juridic al Republicii

Moldova. Pe parcursul anilor 1995-1996 s-a lucrat asupra unei noi legi privind

societatea pe acţiuni, care a fost adoptată la 2 aprilie 19977.

1.2 Definiţia şi tipurile S. A.

Societatea pe acţiuni a fost definită ca fiind societatea constituită prin

asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social,

prin anumite cote de participare reprezentate prin titluri, numite acţiuni, pentru

desfăşurarea unei activităţi comerciale, împărţirea beneficiilor, şi care răspund

pentru obligaţiile sociale numai în limita acţiunilor lor.

Conform art.2 (1) din Legea nr. 1134-XII din 2 aprilie 1997 privind

societăţile pe acţiuni (în continuare Legea nr. 1134-XII/1997), societatea pe

acţiuni este societatea comercială a cărui capital este în întregime împărţit în

4 „Curierul de seră” din 24 august 1993: „Societatea Belgiană – posesoară a tramvaielor din Chişinău”, citat de Nicolae Roşca şi Sergiu Băieş în „Dreptul afacerilor”, editura CARTIER, 1997, pag. 135.5 Codul comercial român conţinea o amplă reglementare a societăţilor pe acţiuni în Titlul VIII „Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale”, în special în articolul 121-187.6 Monitorul Parlamentului, 1992, nr.1, partea I.7 Legea nr. 1134-XIII/1997 privind societăţile pe acţiuni, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 38-39/1997.

7

acţiuni. Considerăm că definiţia legală a societăţii pe acţiuni este incompletă,

deoarece nu relevează şi cealaltă trăsătură distinctivă a sa, şi anume, că în cadrul

unei societăţi pe acţiuni acţionarii răspund pentru obligaţiile societăţii numai în

limita aportului lor, astfel spus în limita acţiunilor pe care le deţin. Mai trebuie de

menţionat că, deşi nu constituie regula, soluţia definirii legale a societăţii pe

acţiuni este întîlnită şi în alte legislaţii, de exemplu, cea germană, franceză, rusă

(de unde a fost preluată şi legea analizată). Astfel, §1 din Legea germană privind

societăţile pe acţiuni din 1965 defineşte societatea pe acţiuni ca fiind o societate

care dispune de proprie personalitate juridică, al cărei capital este divizat în

acţiuni, iar pentru obligaţiile asumate aceasta răspunzînd numai cu patrimoniul

ce-i aparţine. De asemenea, art. 73 din Legea franceză privind societăţile

comerciale (adoptată în 1966), consideră societatea pe acţiuni ca o societate al

cărei capital este divizat în acţiuni şi care se constituie între participanţi, care

răspund pentru pierderi în limita aporturilor lor.

Aşadar, vom defini societatea pe acţiuni ca fiind acea societate constituită

prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului

social prin anumita cote de participare reprezentate prin titluri numite acţiuni,

pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul împărţirii beneficiilor şi

care răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aporturilor lor.

Din definiţiile date se desprind principalele caractere juridice ale societăţii

pe acţiuni care au determinat răspîndirea acestei forme de organizare a activităţii

de antreprenoriat:

1. Societatea pe acţiuni este persoană juridică. Societatea pe acţiuni:

a) are organe de conducere care formează capacitatea ei juridică şi o

exprimă în raport cu terţele persoane;

b) are patrimoniu propriu şi deci aici poartă răspunderea

materială proprie;

c) poate chema şi fi chemată în judecată pe acţiunile civile.

8

2. Societatea pe acţiuni răspunde în faţa creditorilor săi exclusiv cu

patrimoniul ce-i aparţine;

3. Capitalul social al societăţii este divizat în fracţiuni egale, numite acţiuni,

care sunt titluri negociabile şi transmisibile;

4. Societatea pe acţiuni se constituie dintr-un număr minim de asociaţi8 şi

dispune de un minim capital9 stabilit de lege.

Societatea pe acţiuni reprezintă societatea comercială a cărui capital social

este în întregime împărţit în acţiuni. Societatea pe acţiuni este persoana juridică şi

poate fi de tip deschis şi închis.

Societate pe acţiuni de tip deschis - este acea societate în care acţionarii au

dreptul nelimitat să înstrăineze acţiunile ce le aparţin, acţiunile şi alte hîrtii de

valoare pot fi vândute public unui cerc nelimitat de persoane. Numărul

acţionarilor nu este limitat, iar capitalul social minim necesar pentru înregistrarea

acestui tip de societate este de 20 mii lei.

Societate pe acţiuni de tip închis - este societatea în care acţionarii au dreptul

să vîndă acţiunile sale numai în cadrul societăţii, acţionarilor ei, sau însuşi

societăţii. Societatea pe acţiuni de tip închis nu poate avea mai mulţi de 50 de

acţionari, iar capitalul social nu poate fi mai mic de 10 mii lei.

În continuare aş dori să redau care sunt principalele diferenţe între societăţile

de tip închis şi societăţile de tip închis, aşa cum sunt ele reglementate în Legea

Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni. Astfel:

Societatea de tip închis, spre deosebire de cea de tip deschis, nu are

dreptul să plaseze public acţiunile sale sau alte hîrtii de valoare sau să le

propună, în alt mod, unui cerc nelimitat de persoane pentru achiziţionare

(art. 5 din lege). Cu alte cuvinte, orice hârtie de valoare emisă de o

societate de tip închis va putea fi plasată numai în cadrul unui cerc limitat

8 În unele state europene, societăţile pe acţiuni se constituie dintr-un număr minim de asociaţii, după cum urmează: Elveţia – 3 persoane, Germania, România – 5 persoane, Franţa – 7 persoane.9 În unele state europene, societăţile pe acţiuni se constituie cu un capital social minimal, după cum urmează: Elveţia – 50000 de franci elveţieni, Germania – 100000 mărci germane, România – 1000000 de lei româneşti, Franţa – 1500000 franci, pentru societăţile deschise şi 250000 franci, pentru societăţile închise.

9

de persoane, care cuprinde acţionarii acestei societăţi şi /sau altei

persoane, a căror listă se aprobă de majoritatea acţionarilor în modul

prevăzut de statutul societăţii. De asemenea, înstrăinarea acţionarilor unei

societăţi închise este supusă unei proceduri speciale, destul de greoaie,

reglementate prin art. 27 din Legea nr. 1134/1997;

Numărul acţionarilor societăţii închise, împreună cu acţionarii

reprezentaţi prin deţinătorii nominali de acţiuni10, nu poate fi mai mare de

50, pe cînd numărul acţionarilor societăţii deschise nu este limitat (art.5

din lege). De asemenea, numărul fondatorilor societăţii deschise nu este

limitat, iar al societăţii închise nu poate depăşi 50 de fondatori (art.31,

alin.5 din lege);

Actele constitutive ale unei societăţi de tip închis (statutul, vezi anexa 1)

trebuie să conţină o clauză care să stipuleze modul de înstrăinare a

acţiunilor (art.35, alin.1, lit. k) din lege);

Capitalul social al unei societăţi deschise nu poate fi mai mic de 20 mii

lei, iar al societăţii închise de 10 mii lei (art.40, alin.2 din lege);

În privinţa societăţilor deschise sunt stabilite cîteva reguli speciale ce se

referă la publicitatea anumitor informaţii legate de activitatea societăţii.

Astfel, societatea deschisă, cu cel puţin 10 zile înainte de ţinerea adunării

generale anuale a acţionarilor, are obligaţia să publice documentele

contabile prevăzute de lege: bilanţul contabil anual, darea de seamă

privind profitul şi pierderile, alte dări de seamă prevăzute de legislaţia cu

privire la hîrtiile de valoare, precum şi principalele teze ale raportului de

audit pentru societăţile deschise cu un număr de acţionari şi deţinători

nominali de acţiuni de peste trei sute (art.92 din lege).

10 Deţinătorii nominali de acţiuni pot fi persoane care deţin acţiuni în temeiul unui contract sau participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare care deţin, în numele lor, acţiuni din însărcinarea proprietarilor de acţiuni sau a altor deţinători nominali, nefiind proprietari ai acţiunilor respective. Calitatea de deţinători nominali o pot avea depozitarii (în cazul acţiunilor deponenţilor lor), brokerii şi managerii fondurilor de investiţii, ori companiile fiduciare (în cazul acţiunilor clienţilor lor).

10

Capitolul II

Personalitatea juridică a Societăţilor pe Acţiuni

2.1 Statutul Juridic al Societăţilor pe Acţiuni.

Societatea comercială pe acţiuni se constituie din iniţiativa fondatorilor, prin

îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege. Din moment ce s-a constituit cu

respectarea condiţiilor stabilite de lege, societatea pe acţiuni dobîndeşte

personalitate juridică. În dreptul nostru, acest moment corespunde datei

înregistrării de stat a societăţii. Art.3 alin.1 din Legea privind societăţile pe

acţiuni: „Societatea este persoană juridică care îşi desfăşoară activitatea în

temeiul prezentei legi, altor acte legislative şi statutului societăţii” (Anexa №1).

Neavînd o existenţă organică, legea atribuie persoanei juridice – societăţii pe

acţiuni – voinţa persoanelor fizice care o compun. Dar voinţa persoanei juridice

nu este suma voinţelor persoanelor fizice, ci este o calitate nouă. Cu referire la

societatea pe acţiuni, voinţele individuale ale asociaţilor (acţionarilor), prin

manifestarea lor în adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie

voinţa socială, adică voinţa societăţii ca persoană juridică.

Ca orice persoană juridică şi societatea pe acţiuni are capacitate juridică, ea

dispune de aptitudinea de a avea şi de a exercita drepturile şi de a-şi asuma

obligaţii.

Capacitatea juridică a societăţii pe acţiuni cuprinde capacitatea de folosinţă

şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea societăţii pe acţiuni de a fi titulară

de drepturi şi obligaţii. Ea se dobîndeşte din ziua în care s-a efectuat înregistrarea

de stat a acesteia.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea societăţii pe acţiuni de a-şi exercita

drepturile şi de a-şi asuma obligaţii săvîrşind acte juridice. Totodată ea

dobîndeşte capacitatea de exerciţiu de la data în care s-a efectuat înregistrarea de

stat a societăţii. Până la această dată, se vor putea încheia, în limitele capacităţii

11

de folosinţă restrînse anumite acte necesare pentru ca societatea să ia fiinţă în

mod valabil.

Principalele efecte ale personalităţii juridice a societăţii pe acţiuni sunt

următoarele:

1) Dreptul societăţii de a participa în nume propriu la raporturile juridice;

2) Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale;

3) Dreptul societăţii de a sta în justiţie, ca reclamantă sau pîrîtă.

2.2 Atributele de identificare a Societăţilor pe Acţiuni.

Identificarea fiecărui subiect de drept prin elementele proprii de

individualizare constituie o obligaţie de ordin general în viaţa socială. Această

determinare se impune cu atît mai mult în activitatea comercială, nu numai în

scopul de evidenţă şi control de ordin administrativ, economic sau financiar, cît

îndeosebi ca modalitate de întegrare şi de reclamă pe piaţă.

Societatea comercială pe acţiuni se identifică obligatoriu prin două elemente:

firma (denumirea) şi sediul. Aceste elemente sunt distincte de elementele de

identificare a asociaţilor (acţionarilor). Societatea pe acţiuni are propria sa firmă

şi propriul său sediu, fără o legătură obligatorie cu numele şi domiciliul

asociaţilor, persoanelor fizice respective, denumirea şi sediul asociaţilor,

persoanele juridice. În afară de elementele de identificare obligatorii, pentru

identificarea societăţii se pot utiliza şi alte elemente (de exemplu, emblema).

Pentru identificarea firmei în activitatea comercială societatea pe acţiuni

trebuie să aibă un nume. Potrivit art.5 alin.1 din Legea privind ”Societatea pe

acţiuni îşi desfăşoară activitatea sub o anumită denumire (firmă)“. Firma

societăţii trebuie să cuprindă: numele concret al societăţii, care permite a o

deosebi de celelalte organizaţii, şi cuvintele “Societate pe acţiuni” sau iniţialele

“S.A.” (art.5 alin.2 din lege). În mod facultativ, firma societăţii poate să cuprindă

şi alte date care nu sunt în contradicţie cu legislaţia (art.5 alin.3).

12

De asemenea, menţionăm că legislaţia noastră stabileşte anumite restricţii

privind determinarea firmei prin folosirea unor nume, denumiri ori cuvinte. Asfel,

potrivit art.25 pct.1 lit.b) şi d) şi pct.3 din Legea nr.845/1992, nu poate fi

înregistrată o firmă care conţine:

a) denumirea oficială a statului, a organelor de stat, a organelor de

administrare locală, a organizaţiilor obşteşti, ori conţine date care indică direct

sau indirect că societatea este fondată de aceste organe . Aceste restricţii nu se

extind asupra societăţilor constituite de respectivele organe dacă obiectul

principal de activitate a acestora este difuzarea informaţiei de masă;

b) date, inclusiv semne grafice a căror utilizare este interzisă de legislaţia în

vigoare;

c) numele unei personalităţi istorice sau personalităţi cunoscute.

Din momentul înregistrării firmei, societatea dobîndeşte un drept exclusiv de

utilizare a firmei – drept de proprietate incorporală care este protejat şi poate fi

transmis în condiţiile legii.

Societatea care şi-a înregistrat firma în modul stabilit de lege are dreptul să

ceară oricărui agent economic care o utilizează illegal atît încetarea folosirii ei,

cît şi daune materiale pentru prejudiciu astfel creat (art.26 pct.2 din Legea

nr.845/1992).

Potrivit legii, sediul societăţii este considerat sediul organului său executiv,

indicat în statutul societăţii (art.6 alin.1 din Legea privind societăţile pe acţiuni).

Pentru aceasta se va indica localitatea, strada şi spaţiul unde va funcţiona organul

executiv al societăţii. Este bine de menţionat că sediul indicat trebuie să fie real,

nu fictiv. Indicarea unui sediu fcitiv se face, de regulă, în scopul elucidării unor

dispoziţii legale, în special, a celor fiscale.

Datorită importanţei sale pentru viaţa societăţii, legea obligă societatea pe

acţiuni să anunţe creditorii, acţionarii săi, precum şi autorităţile publice stabilite

de legislaţie, despre schimbarea sediului său (art.6 alin.3 din lege).

13

În afară de sediu social societatea trebiue să aibă şi o adresă pentru relaţii

(art.6 alin.2 din lege). Asfel de adresă trebuie să coincidă, de regulă, cu sediul

social al societăţii, iar în cazul în care adresa pentru relaţii nu va coincide cu cea

a sediului social simpla prezenţă a acesteia nu va fi de natură să înlesnească

comunicarea cu societatea.

Potrivit legii, societatea pe acţiuni trebuie să aibă sigiliu (ştampilă) cu

denumirea sa scrisă în întregime în limba română şi cu indicarea sediului. În

subsidiar, pe sigiliu poate fi indicată denumirea societăţii şi într-o altă limbă

vorbită pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu legislaţia (art.3 alin.8

din Legea privind societăţile pe acţiuni).

Alte elemente de identificare a societăţii pe acţiuni.

Emblema, ca şi firma, este un atribut de identificare a societăţii în activitatea

comercială. Dacă firma identifică o altă societate prin denumirea sa, emblema

este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen.

Unica referinţă făcută de legislaţia în vigoare cu privire la emblemă este cea

din art.24 pct.5 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, care

prevede: „Firma poate fi utilizată şi în calitate de emblemă comercială, dacă

legislaţia respectivă nu stabileşte altfel”.

Emblema poate conţine semne sau denumiri, inclusiv denumirea firmei.

Semnul poate fi o figură grafică avînd orice obiect: un utilaj, o figură geometrică,

un animal etc. El nu poate consta, însă, în reproducerea obiectului unei activităţi

comune. Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate fi o

denumire generică, fără nici un fel de specificaţie.

În raporturile patrimoniale la care participă, societatea pe acţiuni se

identifică, în mod obişnuit, şi prin indicarea contului la bancă. Potrivit legii,

societatea pe acţiuni are dreptul să deschidă conturi bancare pe teritoriul

Republicii Moldova şi în străinătate (art.3 alin.7 din Legea privind societăţile pe

acţiuni).

14

În fine, societatea pe acţiuni poate avea ştampile cu antet şi blanchete cu

denumirea sa, marcă comercială (marcă de serviciu)11 înregistrată şi de alte

mijloace de identificare vizuală a societăţii (art.3 alin.9 din legea menţionată).

11 Regimul juridic al mărcilor de serviciu este reglementat de Legea nr.588/1996 privind mărcile şi denumirile de origine ale produselor.

15

Capitolul III

Constituirea Societăţilor pe Acţiuni

3.1 Actele constitutive ale Societăţilor pe Acţiuni.

În literatura de specialitate s-a arătat că o societate comercială este, în

esenţă, un contract şi, totodată, o persoană juridică.

Astfel că, la baza constituirii oricărei societăţi comerciale, deci şi a societăţii

pe acţiuni, se află voinţa fondatorilor, manifestată în condiţiile legii. Fondatorii se

înţeleg să pună în comun anumite bunuri (lato sensu), să desfăşoare o activitate în

comercială şi să împartă beneficiile. Deci, fundamentul societăţii comerciale pe

acţiuni îl reprezintă actele constitutive, după caz, contractul de societate sau

declaraţia de constituire a societăţii şi statutul. Cu această ocazie menţionăm că

două sau mai multe persoane fizice sau juridice nu pot fi obligate prin hotărîre

judecătorească să devină asociaţi şi în nici un caz hotărîrea judecătorească nu

poate substitui un contract de societate.

Societatea pe acţiuni dobîndeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor

formalităţi cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază pe actele constitutive,

în speţă pe contractul de societate.

În Republica Moldova, procedura de constituire a societăţii pe acţiuni

cuprinde, după cum am menţionat, 3 etape (conform art.30 alin.2 din Legea

nr.1134-1997):

1. încheierea contractului de societate (dar şi a statutului);

2. subscrierea acţiuniulor de către fondatori;

3. ţinerea adunării constitutive.

În ceea ce priveşte prima etapă – cea a încheierii actelor constitutive –

conform art. 32 alin.1 din lege: “Documentele de constituire ale societăţii sunt

contractul de societate (declaraţia de constituire a societăţii) şi statutul societăţii”.

Importanţa contractului de societate este subliniată şi de dispoziţia conform

căreia contractul de societate (declaraţia de constituire a societăţii) are prioritate

faţă de statutul societăţii pînă la înregistrarea ei de stat (art.32 alin.2 din Legea

16

privind societăţile pe acţiuni). După acest moment actul care capătă cea mai mare

importanţă este statutul, efectul contractului de societate (declaraţiei de

constituire a societăţii) încetînd, conform art.32 alin.3 din lege, după înregistrarea

de stat a societăţii şi executarea de către fondatori a tuturor obligaţiilor lor.

Potrivit art.32 alin.4 din Legea privind societăţile pe acţiuni, informaţiile din

documentele de constituire a societăţii nu pot fi obiect al secretului comercial, ele

avînd, prin urmare, un caracter public.

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de societate. Contractul de

societate este actul constitutiv primar, prin care două sau mai multe persoane îşi

asumă obligaţia de a înfiinţa o societate pe acţiuni. Obligaţia de a constitui o

societate pe acţiuni poate fi asumată şi de o singură persoană, aceasta întocmind

în acest caz o declaraţie de constituire a societăţii pe acţiuni care va conţine

aceleaşi prevederi ca şi contractul de societate.

În doctrina occidentală s-a arătat că contractul de societate are următoarele

caractere juridice:

1) Caracterul plurilateral . În majoritatea statelor europene la încheierea

contractului de societate participă mai multe persoane (între 2 şi 7), prin urmare

acesta este plurilateral, fiecare contractant acţionînd în nume şi în interes propriu.

Interesele urmărite de contractanţi (fondatori) nu sunt însă contradictorii, ca în

contractele clasice, ci se îngemănează, urmărindu-se promovarea unui scop

comun;

2) Caracterul consensual . Potrivit doctrinei occidentale, contractul de

societate este consensual în sensul că el se încheie prin simplul accord de voinţă a

părţilor, predarea bunurilor ce formează obiectul aporturilor reprezentînd numai

executarea contractului, iar forma scrisă şi autentică fiind cerută de lege “ad

probationem”;

3) Caracterul oneros . Natura oneroasă a contractului de societate decurge

din faptul că fiecare fondator înţelege să devină membru al viitoarei societăţi în

scopul – vădit patrimonial – de a obţine o cotă din cîştigul prezumabil. Rezultă

17

că, în cadrul contractului de societate, fiecare fondator voieşte a-şi procura un

avantaj, ceea ce exclude gratuitatea.

4) Caracterul comutativ . Contractul este comutativ în sensul că întinderea

obligaţiei de aport a fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierii

contractului.

În literatura de specialitate se menţionează printre caracterele contractului de

societate şi caracterul sinalagmatic, considerîdu-se că există o reciprocitate şi o

interdependenţă a obligaţiilor ce revin părţilor – asociaţilor. În susţinerea acestei

teze se aduce argumentul că fiecare asociat se obligă la aducerea unui anumit

aport în considerarea aporturilor concurente din partea celorlalţi12.

Funcţiile contractului de societate. Importanţa contractului de societate

pentru societatea ce îi dă naştere reiese, înainte de toate, din natura funcţiilor pe

care acesta le îndeplineşte:

1) funcţia constituirii subiectului colectiv de drept – a societatăţii pe

acţiuni;

2) funcţia de suport juridic al statutului societăţii;

3) funcţia probatorie;

4) funcţia de determinare a naţionalităţii societăţii.

Condiţiile de valabilitate ale contractului de societate.

Cotractul de societate, pentru a fi încheiat valabil şi trebuie să îndeplinească

anumite condiţii.

În primul rînd, contractul de societate, ca orice contract, trebuie să

îndeplinească condiţiile generale pentru validitatea unei convenţii:

consimţămîntul valabil al părţilor care obligă, capacitatea de a contracta, un

obiect determinat şi o cauză licită.

12 Caracterul sinalagmatic al contractului de societate este contestat de unii autori. În special, de cei germani (Flume, Fischer, Westermann). Aceşti autori includ în categoria contractelor sinalagmatice doar contractele care implică schimburi reciproce de prestaţii între părţi. Privind esenţa contractelor sinalagmatice doar în schimbul a două prestaţii, aceşti autori contestă caracterul sinalagmatic al contractului de societate. De altfel, caracterul sinalagmatic al contractului de societate rezultă fără echivoc din formularea textului art.705 B.G.B. (Codul civil gernan) care vorbeşte despre obligaţiile pe care şi le asumă în mod reciproc asociaţii…

18

În al doilea rînd, contractul de societate trebuie să aibă anumite elemente

specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. În categoria

condiţiilor specifice se înscriu: intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii

comerciale (affection societatis), obligaţia asociaţilor de a contribui prin aporturi

la formarea patrimoniului societar, precum şi participarea la beneficii şi la

pierderi.

A. Condiţiile de fond ale contractului de societate:

Capacitatea părţilor de a contracta este premisa încheierii valabile a oricărei

convenţii. Ea constă în aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi şi

obligaţii, precum şi de a-şi exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile prin

participarea la circuitul juridic.

În privinţa capacităţii cerute pentru a încheia contractul de societate, Legea

nr. 1134 privind societăţile pe acţiuni prevede că: “fondatorii ai societăţii pe

acţiuni pot fi persoane fizice capabile şi persoane juridice... ”. În lipsa unor alte

dispoziţii prin care să se prevadă condiţii speciale pentru capacitatea de a încheia

contractul de societate considerăm că persoanele fizice13 trebuie să aibă

capacitatea de a încheia acte juridice, în condiţiile dreptului comun. Cu alte

cuvinte, pentru a încheia valabil contractul de societate, persoana fizică trebuie să

dispună de capacitate deplină de exerciţiu şi să aibă capacitatea de a face acte de

dispoziţie. Persoanele fizice cu capacitate de exerciţiu restrînsă (minorii între 15

şi 18 ani şi persoanele a căror capacitate de exerciţiu a fost limitată de instanţele

judecătoreşti) vor putea, încheia un contract de societate în vederea constituirii

unei societăţi pe acţiuni, cu condiţia încuviinţării prealabile din partea

ocrotitorului legal.

Consimţămîntul. Constituirea societăţii pe acţiuni în condiţiile legii este

dominată de principiul libertăţii de asociere a persoanelor fizice şi juridice.

Limitele aduse libertăţii de asociere prin dispoziţiile legii sunt de strictă

interpretare.

13 Pentru capacitatea necesară persoanelor juridice de a fi parte la un contract de societate…

19

Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voinţă a

părţilor în sensul încheierii contractului.

Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor contractante (persoana care

perfectează declaraţia de constituire a societăţii) trebuie să emane de la persoane

cu discernămînt, să fie exteriorizată, să fie exprimată cu intenţia de a produce

efecte juridice şi să nu fie alterată de vicii.

Intenţia de a încheia contractul, trebuie să aibă la bază sa consimţămîntul

părţilor şi care trebuie să fie de natură specifică, şi anume, voinţa fiecărei dintre

părţile contractante, trebuie să fie animată de intenţia de a desfăşura în comun o

activitate comercială – affectio societatis. În absenţa acestui element psihologic

nu există un contract de societate14.

Viciile de consimţămînt. Pentru a fi valabil, consimţămîntul dat la încheierea

contractului de societate trebuie să nu fie alterat de eroare, viclenie (dol),

violenţă. În caz cotrar, la cererea celui păgubit contractul de societate poate fi

declarat nul.

În materie de societăţi eroarea poate îmbrăca una din următoarele forme:

a) Eroarea asupra naturii juridice a contractului;

b) Eroarea asupra formei de societate;

c) Eroarea cu privire la aprecierea calităţii unui aport;

d) Eroare asupra persoanei.

Dolul reprezintă un alt viciu de consimţămînt şi presupune întrebuinţarea de

către unul dintre asociaţi a unor mijloace viclene în scopul de a induce în eroare

pe cealaltă parte contractantă şi a o determina astfel să încheie contractul.

Violenţa exprimă constrîngerea psihică asupre voinţei unei persoane de a

participa la încheierea unui contract de societate.

14 Simulaţia poate fi utilizată, de exemplu, pentru a masca o altă operaţiune juridică sub paravanul unei societăţi comerciale în scopul de a eluda drepturile terţilor sau obligaţiile fiscale. Astfel, de exemplu, jurisprudenţa franceză s-a pronunţat în sensul că există fraudă la lege cînd, pentru a evita aplicarea la o succesiune imobiliară a legii franceze ce instituie rezerva succesorală în favoarea celor doi copii ai săi, de cujus, domiciliat în Iles Verges, cedează imobilul situat în Franţa la o societate americană la care posedă 2/3 din acţiuni, ele însele remise unui trust american.

20

În privinţa obiectului contractului de societate, în doctrină sau conturat două

accepţiuni ale acestei noţiuni: cea din dreptul cumul şi cea de obiect al societăţii.

În sensul limbajului curent al societăţilor comerciale, noţiunea de obiect al

contractului de societate are accepţiunea de activitate a societăţii, concretizată în

ansamblul de operaţiuni pe care aceasta urmează să le îndeplinească în vederea

realizării de beneficii de către fondatorii în cauză.

Condiţiile de valabilitate ale obiectului contractului de societate. Ca

element al actului constitutiv, obiectul trebuie să îndeplinească anumite condiţii

cumulative, lipsa acestora efectînd valabilitatea actului juridic.

Obiectul trebuie să fie determinat. Obiectul social este determinat cînd

contractul de societate menţionează faptele de comerţ ce urmează a fi realizate

practic.

Obiectul trebuie să fie posibil. Pentru ca societatea să existe, trebuie să aibă

un proiect posibil de realizat.

Obiectul activităţii trebuie să fie licit. Se interzice includerea în obiectul

activităţii societăţilor comerciale a genurilor de activitate interzise de legislaţia în

vigoare, tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este

parte.

Obiectul activităţii trebuie să fie moral. Revine Camerei Înregistrării de Stat

să aprecieze in concreto dacă o anume activitate îndeplineşte sau nu condiţia de

moralitate.

Cauza a fost definită ca fiind scopul concret în vederea căruia se încheie

actul juridic.

Condiţiile de valabilitate ale cauzei sunt.

Cauza trebuie să existe;

Cauza trebuie să fie ilicită.

B. Elementele specifice ale contractului de societate care stă la baza

societăţii pe acţiuni:

21

a) Intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială

(antreprenorială) sau (affection societatis).

În privinţa definirii acestui element, în doctrină nu există un punct de vedere

unitar.

În concepţia clasică se consideră că affection societatis rezidă în colaborarea

voluntară şi activă, interesată şi egalitară a asociaţilor. Concepţia a fost criticată

pe motiv că în societate nu există o colaborare nici activă şi nici egală între

asociaţi.

Într-o altă concepţie mai modernă, affection societatis este definită ca o

voinţă de unitate sau o convergenţă de interese, şi această concepţie a fost

criticată sub cuvînt că, luînd în considerare caracterul multilateral al contractului,

interesele asociaţilor nu sunt întotdeauna convergente.

În sfîrşit, într-o altă concepţie, în prezent dominantă, se consideră că

affection societatis nu este o noţiune unică ci multiformă. În toate cazurile, ea

exprimă intenţia care îi determină pe asociaţi de a colabora în desfăşurarea

activităţii comerciale care face obiectul societăţii.

b) Aportul asociaţilor (fondatorilor) la constituirea patrimoniului

societar.

Noţiunea aportului are un sens juridic şi unul etimologic.

Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare

fondator de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială. În limita

aportului, fondatorul devine debitor a societăţii cu toate consecinţele care decurg

din acestă calitate.

Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în

societate de către fondator.

c) Participarea asociaţilor (fondatorilor) la beneficii şi perderi.

Scopul oricărei societăţi comerciale, deci şi a societăţii pe acţiuni este acela

de a realiza beneficii (profit) din activitatea comercială desfăşurată şi de a le

împărţi între asociaţi (acţionari).

22

Conţinutul contractului de societate.

Clauzele contractului de societate materializează voinţa fondatorilor privind

constituirea societăţii:

a. Clauze de identificare :

1) Clauze privind identificarea fondatorilor. Individualizarea este necesară

mai întîi cu privire la părţile care încheie actele constitutive ale societăţii.

2) Clauze privind individualizarea viitoarei societăţi. Prin ea se stabileşte

denumirea, forma juridică (tipul) şi sediul societăţii, iar dacă este cazul şi

emblema societăţii:

a) denumirea sau firma societăţii. Contractul de societate trebuie să

cuprindă denumirea completă şi prescurtată a firmei sub care societatea va fi

înmatriculată în Registrul de Stat al Comerţului;

b) forma juridică a societăţii. Trebuie menţionat într-un mod neechivoc că

societatea care se constituie va fi o societate pe acţiuni;

c) sediul societăţii. Ca atribut de identificare, sediul societăţii, denumit şi

sediul social, este locul care situează în spaţiu societatea comercială, ca subiect

de drept. Conform art.6 alin.l din Legea privind societăţile pe acţiuni, "sediu al

societăţii este considerat sediul organului său executiv, indicat în statutul

societăţii". Pentru aceasta se va indica localitatea, strada şi spaţiul unde va

funcţiona organul executiv al societăţii.

d) Clauze privind caracteristicile societăţii. Sunt avute în vedere clauzele

privind obiectul şi durata societăţii, precum şi capitalul social.

a) Obiectul societăţii. Legea cere să fie arătate toate genurile de activitate

care urmează a fi practicate de întreprindere. Deci, obiectul societăţii nu trebuie

formulat generic, ci trebuie stabilit concret, prin arătarea activităţilor ce urmează

a fi desfăşurate de către societate;

b) Durata societăţii. Legislaţia Republicii Moldova nu prevede vreo limitare

de durată a activităţii societăţii. Potrivit art.3 alin.2 din Legea privind societăţile

pe acţiuni, „durata societăţii este nelimitată, dacă statul nu prevede altfel”;

23

c) Capitalul social prezumtiv. În contractul de societate trebuie să se

precizeze anumite elemente legate de capitalul social.

e) Clauze privind drepturile şi obligaţiile fondatorilor societăţii.

Fondatorii trebuie să stabilească în contractul de societate drepturile ce le revin şi

obligaţiile pe care şi le asumă în procesul de constituire a societăţii.

Autentificarea contractului de societate. Contractul de societate trebuie

încheiat înaintea convocării adunării constitutive. Această concluzie se desprinde

din analiza dispoziţiilor art.33 alin.l din Legea nr.ll34-XIII/1997, conform cărora

"contractul de societate stabileşte condiţiile activităţii comune a fondatorilor în

vederea înfiinţării societăţii".

Contractul de societate va fi semnat de toţi fondatorii şi autentificat în

modul stabilit de legislaţie (art.33 alin.4 din lege). Autentificarea contractului de

societate este de competenţa notarilor (art.37 din Legea nr.1153/1997 cu privire

la notariat15).

Contractul de societate trebuie să fie semnat de toţi fondatorii (art.33 alin.4

din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni) care vor fi şi unicii subscriitori ai

acţiunilor societăţii (art.34 alin.2 din aceeaşi lege). În principiu, contractul de

societate va fi semnat de fondatori în prezenţa notarului. Dacă acesta este semnat

în lipsa notarului, semnatarii (semnatarul) trebuie să confirme personal că

documentul a fost semnat de el. Dacă unul dintre fondatori, din cauza unui defect

fizic, unei boli sau din alte cauze, nu poate semna personal, va putea împuternici

o altă persoană să semneze documentul în prezenţa sa şi în prezenţa notarului. În

acest caz se va indica din ce cauză persoana nu poate semna personal

documentul.

Statutul societăţii pe acţiuni.

Noţiune. Dacă contractul de societate este un acord de voinţă pentru a da

naştere unei persoane juridice, statul are ca unică raţiune stabilirea cartei

("constituţiei") societăţii (Anexa №1). Statutul unei societăţi defineşte, pe de o

15 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.61/1997.

24

parte, toate elementele de individualizare a societăţii (formă, durată, denumire,

obiect, capital, sediul social), iar pe de altă parte organismele care exercită

drepturile de care dispune societatea comercială, respectiv condiţiile în care

asociaţii (acţionarii) şi organele de gestiune iau deciziile în contul societăţii

comerciale ca entitate abstractă. Astfel, se poate spune că statutul este o

prelungire a contractului de societate. Regulile cuprinse în statut au sens şi

raţiune numai în măsura existenţei societăţii.

Statutul societăţii comerciale are o natură juridică contractuală, deoarece

este întocmit, de regulă, odată cu contractul de societate, de către viitorii asociaţi,

în urma consultărilor ce au loc între ei (şi numai după ce voinţele lor sau pus de

acord cu privire la toate clauzele care urmează a fi cuprinse în acest act). Avînd

caracter contractual, statutul societăţii comerciale trebuie să îndeplinească -

pentru a fi considerat valabil - toate condiţiile de fond şi de formă cerute de lege

şi pentru contractul de societate.

Conţinutul statutului. Între contractul de societate şi statut nu trebuie să

existe neconcordanţe, de exemplu în ceea ce priveşte totalul capitalului social, ci

să se constate o identitate deplină.

Unele clauze ale actului constitutiv primar (contract de societate sau decizia

de constituire) vor fi repetate şi în statut. Ex.:Individualizarea societăţii

(denumire, formă juridică, sediul) şi caracteristicile societăţii (obiectul de

activitate, capitalul social, la care se adaugă clauza facultativă referitoare la

durata societăţii).

În afară de acestea, statutul va trebui să cuprindă în obligatoriu:

a) Clauzele privind drepturile şi obligaţiile acţionarilor;

b) Clauze privind hîrtiile de valoare emise de societate;

c) CIauze privind modul de distribuire a profitului;

d) Clauze privind conducerea şi gestiunea societăţii. Aici includem:

- clauze privind structura organizatorică a societăţii, competenţa fiecărui

organ şi modul de alegere a lui;

25

- clauze privind modul de luare a hotărîrilor de către organele de conducere

ale societăţii, inclusiv lista chestiunilor asupra cărora hotărîrea se ia cu

majoritatea calificată de voturi sau în unanimitate;

- clauze privind modul şi termenele de pregătire şi ţinere a adunărilor

acţionarilor;

- alte clauze necesare bunei funcţionări a societăţii pe acţiuni;

e) Clauze privind sediile secundare ale societăţii (filiare şi reprezentanţe).

Dacă fondatorii doresc ca societatea să aibă sedii secundare, acest lucru trebuie să

fie expres menţionat în statut;

f) Clauze privind reorganizarea, dezvoltarea şi lichidarea societăţii pe

acţiuni.

Fondatorii trebuie să stabilească temeiurile şi condiţiile de schimbare a

tipului societăţii, de reorganizare sau lichidare a ei;

g) CIauze facultative. Conţinutul statutului poate fi întregit şi cu clauze pe

care dispoziţiile Legii nr.1134/1990 privind societăţile pe acţiuni le consideră

opţionale, în cazul în care fondatorii le vor considera necesare. Astfel, conform

art.35 alin.2 din lege, "statutul societăţii poate cuprinde şi alte date ce nu sunt în

contradicţie cu legislaţia".

Statutul, aprobat în conformitate cu legea, devine actul de bază al societăţii

pe acţiuni. Prevederile statutului societăţii sunt obligatorii pentru persoanele cu

funcţii de răspundere şi acţionarii societăţii (art.35 alin.3 din Legea privind

societăţile pe acţiuni). Modificarea şi completarea acestuia se poate face numai

cu respectarea condiţiilor legale şi a prevederilor statutare, iar modificările şi

completările făcute în statut sau statutul societăţii în redacţie nouă intră în

vigoare numai după înregistrarea lor în Registrul de stat al comerţului (art.35

alin.5 din lege). Modificarea şi completarea statutului se aprobă de către

adunarea generală a acţionarilor, iar în termen de 15 zile de la data adoptării

hotărîrii, societatea este obligată să comunice Camerei Înregistrării de Stat

informaţiile privind modificările efectuate în statut, în vederea trecerii

26

modificărilor respective în Registrul de Stat al Comerţului (pct.13 din

Regulamentul Înregistrării de Stat a întreprinderilor în Republica Moldova).

3.2 Înregistrarea Societăţilor pe Acţiuni.

În termen de 15 zile de la data depunerii documentelor indicate în Anexa №2,

înregistratorul este obligat, printr-o decizie, să hotărască înregistrarea societăţii

sau respingerea cererii de înregistrare. Decizia respectivă se aduce la cunoştinţa

fondatorilor în termen de trei zile.

Cererea pentru înregistrarea de stat poate fi respinsă numai în cazurile

prevăzute de lege, şi anume:

- cînd nu este respectat modul de creare a întreprinderii, stabilit de legislaţia

Republicii Moldova;

- cînd documentele de constituire a întreprinderii nu sunt întocmite în

corespundere cu cerinţele legislaţiei Republicii Moldova;

- cînd denumirea (firma) întreprinderii, ce solicită înregistrarea, coincide cu

denumirea altei întreprinderi înregistrată anterior;

- cînd genul de activitate practicat este interzis sau este monopolul statului;

- dacă lipseşte unul din documentele ce trebuie anexate cererii de

înregistrare.

Respingerea cererii de înregistrare din alte motive (de exemplu, pentru că

este neraţională) se consideră nelegitimă, iar fondatorii sunt în drept să apeleze la

instanţele judecătoreşti pentru a obliga Camera înregistrării de Stat să efectueze

înregistrarea. În acest caz, dar şi în cazul în care înregistrarea nu a fost efectuată

în termenul stabilit de lege (15 zile), fondatorii vor putea obţine, prin hotărîre

judecătorească, în modul stabilit de legislaţie, recuperarea pierderilor suportate

din cauza refuzului nelegitim sau întîrzierii înregistrării (art.30 pct.2 din Legea

nr.845 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi).

27

Capitolul IV

Capitalul şi profitul Societăţii pe Acţiuni

4.1 Capitalul social al Societăţilor pe Acţiuni.

Noţiunea de capital social16. Corelaţia capital social aport - patrimoniu.

Privit din punct de vedere al modului de formare, capitalul social - denumit şi

capital nominal - reprezintă suma totală, exprimată în monedă, a valorii bunurilor

cu care fondatorii la o societate comercială contribuie la constituirea

patrimoniului acesteia. Deci, aportul nu trebuie confundat cu capitalul social, care

reprezintă suma aporturilor individuale ale fondatorilor.

Capitalul social cuprinde atît valoarea aporturilor în natură cît şi a celor în

numerar aduse în proprietate sau cu alt titlu, la constituirea societăţii. Pentru

aporturile aduse, fondatorii sunt remuneraţi în acţiuni, titluri de valoare

exprimînd fracţiuni ale capitalului social.

Privit din punct de vedere al scopului sau finalităţii sale, capitalul social

reprezintă ansamblul de valori patrimoniale, exprimate în formă bănească, avînd

un caracter fix şi intangibil, afectate realizării obiectului de activitate al societăţii

în vederea obţinerii de profit.

Capitalul social a mai fost definit în literatura de specialitate ca fiind "acea

parte din patrimoniul societăţii comerciale care cuprinde totalitatea aporturilor în

natură şi numerar, aduse de asociaţi cu prilejul constituirii societăţii, exprimat în

bani". Din această definiţie rezultă că noţiunea de capital social nu se identifică

cu cea de patrimoniu social, aceasta din urmă avînd un caracter mai larg,

incluzînd-o pe prima. Cu alte cuvinte, raportul capital social - patrimoniu social

este unul ca de la parte la întreg.

Într-adevăr, chiar dacă în momentul constituirii societăţii capitalului social

nominal coincide cu patrimoniul social, în cursul vieţii societăţii această

coincidenţă încetează. Astfel, în timp ce capitalul social nominal rămîne

neschimbat, patrimoniul societăţii are o compoziţie şi o valoare care variază în 16 Conceptul de capital social a apărut în cursul secolului al XIX-lea ca un substituit al răspunderii personale a asociaţilor în societate.

28

funcţie de rezultatele activităţii societăţii (profit sau pierderi), ca urmare a

operaţiunilor efectuate (vînzări, cumpărări, prelucrări) şi a fluctuaţiei valorii

bunurilor.

Capitalul social are o dublă semnificaţie:

Contabilă;

Juridică.

Capitalul social are o semnificaţie contabilă – cînd el nu are o existenţă

reală, concretă, ci reprezintă o cifră convenită de asociaţi.

În bilanţul societăţii, capitalul social apare evidenţiat la pasiv, deoarece el

reprezintă aporturile asociaţilor (acţionarilor) care, la lichidarea societăţii, trebuie

restituite. În schimb, bunurile efective care constituie aporturile asociaţilor

figurează în activul bilanţului, întrucît ele aparţin societăţii.

Capitalul social are, însă, şi o semnificaţie juridică – cînd el constituie o

garanţie a creditorilor societăţii.

Funcţiile capitalului social. Capitalul social îndeplineşte următoarele

funcţii: funcţia de garanţie, funcţia de repartiţie a puterilor şi drepturilor între

acţionari (funcţia politică), funcţia de instrument de finanţare a întreprinderii

(funcţia financiară), funcţia de instrument de calcul a rezervelor legale ale

societăţii.

1) Funcţia de garanţie . Capitalul social îndeplineşte, înainte de toate, o

funcţie de garanţie pentru creditorii societăţii.

În sens strict juridic, garanţia creanţelor creditorilor sociali o reprezintă

patrimoniul societăţii. Această concluzie se desprinde din art.4 alin.3 al Legii

nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, care prevede că societatea răspunde

pentru obligaţiile sale cu întregul patrimoniu ce îi aparţine cu drept de

proprietate17.

17 Art.5 alin.1 din Legea cu privire la faliment nr.786/1996 stabileşte că debitorul răspunde în faţa creditorului cu întregul său patrimoniu, cu excepţia patrimoniului care, în condiţiile Legii cu privire la faliment şi ale altor acte legislative, nu poate fi urmărit stabilit prin evaluarea lui şi estimarea tuturor creanţelor acestor creditori.

29

Pentru a constitui o garanţie cît mai eficace, legea prevede pentru societate

obligaţia de a indica mărimea capitalului social în statutul, bilanţul, registrul

acţionarilor şi pe foaia cu antet ale societăţii (art.40 alin.7 din Legea privind

societăţile - acţiuni).

Pentru a putea constitui o garanţie eficientă pentru creditorii societăţii,

capitalul social trebuie să aibă un caracter real şi stabil. Cu alte cuvinte, de

funcţia de garanţie a capitalului social sunt legate două principii fundamentale:

- principiul intangibilităţii capitalului social;

- principiului fixităţii capitalului social.

Principiul intangibilităţii capitalului social, impune intrarea efectivă în

patrimoniul societăţii a bunurilor care constituie aporturile asociaţilor (nu

aporturi fictive, supraevaluate sau care nu constituie un transfer real de bunuri ci

numai simple operaţii contabile), precum şi asigurarea în permanenţă în

patrimoniul societăţii a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decît

capitalul social.

Art.39 alin.5 din Legea privind societăţile pe acţiuni prevede că valoarea

activelor nete ale societăţii nu poate fi mai mică decît mărimea capitalului ei

social.

Intangibilitatea capitalului social nu trebuie, însă, exagerată. Practic,

societatea poate utiliza acest capital pentru derularea operaţiunilor comerciale.

Regula intangibilităţii capitalului social presupune numai faptul că asociaţii nu au

dreptul de a cere restituirea aportului vărsat cît timp societatea nu a fost lichidată.

Principiul fixităţii capitalului social. Capitalul social are un caracter fix pe

toată durata de existenţă a societăţii.

Principiul fixităţii capitalului social nu constituie însă un obstacol în calea

modificării acestuia. Practic, capitalul social stabilit iniţial poate fi modificat în

tot parcursul funcţionării societăţii, în sensul majorării sau reducerii, numai că

această modificare trebuie făcută cu respectarea formalităţilor cerute de lege

(art.42 din Legea privind societăţile pe acţiuni).

30

Prin urmare, acest principiu se opune doar acelor modificări ale capitalului

social care se fac fără respectarea procedurilor specifice.

2) Funcţia de instrument de repartiţie a puterilor si drepturilor în societate.

Capitalul social reprezintă cheia repartiţiei puterilor şi drepturilor în societate.

Într-adevăr, în orice societate puterea aparţine celor care controlează capitalul

social. Cu alte cuvinte, mărimea participaţiei la capitalul social dă cheia puterii

politice în societate, adică numărul de voturi de care cineva dispune în adunarea

generală. În al doilea rînd, tot în funcţie de mărimea participaţiei la capitalul

social se determină mărimea drepturilor financiare ale acţionarilor, adică

întinderea vocaţiei acestora la împărţirea beneficiilor (profitului).

Funcţia capitalului social de instrument al repartiţiei drepturilor răspunde

unei exigenţe de proporţionalitate care priveşte doar drepturile de natură

patrimonială ale asociaţilor. Bunăoară, nu s-ar putea susţine că dreptul de

informare a asociaţilor cu privire la activitatea şi documentele societăţii creşte

proporţional cu numărul acţiunilor deţinute.

3) Funcţia de instrument de calcul al rezervelor legale.

Societăţile pe acţiuni au obligaţia de a constitui un fond de rezervă (capital

de rezervă), prin prelevări anuale de cel puţin 5% din profitul net al societăţii,

pînă ce acest fond va atinge minimum 15% din capitalul social al societăţii

(art.46 Legea privind societăţile pe acţiuni).

Din cele de mai sus se poate observa că mărimea capitalului de rezervă este

direct proporţională cu mărimea capitalului social.

4) Funcţia de instrument de finanţare a întreprinderii. Chiar dacă în

literatura de specialitate se pune accentul pe aspectele juridice ale capitalului

social, nu trebuie să uităm prima sa vocaţie, cea financiară – deoarece capitalul

social trebuie să fie un instrument de finanţare pentru întreprindere.

Limita minimă a capitalului social. În societăţile de capitaluri, cum este şi

societatea pe acţiuni sunt stabilite de lege anumite valori minimale obligatorii.

31

Astfel, potrivit art.40 alin.2 din Legea privind societăţile pe acţiuni, capitalul

social al societăţii deschise nu poate fi mai mic de 20 mii lei, iar al societăţii

închise de 10 mii lei.

Prevederi privind limita minimă de capital social, derogatorii de la

dispoziţiile art.40 al Legii nr.1134/1997 sunt prevăzute şi pentru societăţile de

asigurări, fondurile de investiţii, bursa de valori etc.

Formarea capitalului social constituie o etapă importantă a constituirii şi

funcţionării societăţii pe acţiuni.

Capitalul social se constituie din valoarea aporturilor primite în contul

achitării acţiunilor şi va fi egal cu suma valorii iniţiale a acţiunilor plasate, dacă

aceasta a fost stabilită în documentele constitutive (art.40 alin.3 din Legea

privind societăţile pe acţiuni). Dacă societatea a plasat acţiuni a căror valoare

nominală nu a fost stabilită, capitalul social va fi egal cu valoarea sumară a

aporturilor depuse în contul plăţii acţiunilor (art.40 alin.5 din lege).

În final, subliniem că valoarea acţiunilor autorizate spre plasare, însă

neplasate, ale societăţii nu se include în capitalul ei social.

Apoturi la capitalul social.

Aportul poate avea ca obiect orice bun cu valoare economică al asociatului

care prezintă interes pentru activitatea societăţii. Legea nu cere ca aporturile

subscriitorilor să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă acelaşi obiect şi nici ca

aportul unui subscriitor să aibă un obiect unitar.

Felurile aporturilor:

Aporturile în numerar (mijloace băneşti). Acest aport are ca obiect o

sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii;

Aporturile în natură (aporturile nebăneşti). Acest aport are ca obiect

anumite bunuri, care pot fi bunuri imobile;

Aportul în proprietate, este realizat prin transferarea la societate a

dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse ca aport;

32

Aportul în folosinţă, constă în punerea bunului la dispoziţia societăţii fără

a opera un transfer de proprietate.

Procedura de modificare a capitalului social.

Modificarea capitalului social al societăţii pe acţiuni poate fi realizată prin

mărirea sau reducerea lui. Modificarea capitalului social se va efectua în

conformitate cu Legea privind societăţile pe acţiuni, cu legislaţia cu privire la

hîrtiile de valoare şi cu statutul societăţii.

În reglementarea Legii privind societăţile pe acţiuni două reguli comandă

orice modificare a capitalului social:

1. o hotărîre în sensul modificării capitalului social. Hotărîrea de

modificare a capitalului social se ia de adunarea generală a acţionarilor şi numai

cu titlu de excepţie, conform prevederilor art.43 alin.2 din Legea privind

societăţile pe acţiuni, de consiliul societăţii, în cazurile de mărire a capitalului

social prin mărirea valorii nominale fixate a acţiunilor plasate18 şi de emitere

suplimentară de acţiuni. Motivele, modul şi volumul modificării capitalului

social, precum şi datele despre numărul de acţiuni plasate sau anulate ale

societăţii şi valoarea lor nominală se va lua de către adunarea generală a

acţionarilor, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de art.58 alin.l coroborat cu

art.50 alin.3 din Legea privind societăţile pe acţiuni, ori de către consiliul

societăţii, cu cvorumul şi majoritatea prevăzute de art.68 alin.5 şi 7 din lege;

2. modificarea statutului societăţii. Potrivit art.43 alin.4 din lege,

modificarea capitalului social, precum şi a claselor, numărului şi valorii nominale

a acţiunilor plasate, se va reflecta în statutul societăţii şi se va înregistra în modul

prevăzut de legislaţie. De asemenea, societatea este obligată să înregistreze la

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare totalurile emiterii suplimentare de

acţiuni sau totalurile achiziţionării sau răscumpărării acţiunilor plasate ce

18 În acest caz, majoritatea capitalului social nu poate depăşi 50% din mărimea capitalului nominal existent, iar statutul societăţii poate prevedea chiar o cotă mai mică, în limitele căreia consiliul societăţii este în drept să ia decizii pentru mărirea capitalului.

33

urmează a fi anulate.Fără înregistrarea totalurilor menţionate, înregistrarea

modificării capitalului social al societăţii nu se admite.

4.2 Profitul Societăţilor pe Acţiuni şi dividendele

În general, prin profit se înţelege venitul adus de capitalul utilizat de

societate, reprezentînd diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor

aferente, sau, altfel spus un cîştig evaluabil în bani care sporeşte activele

societăţii.

Profitul sau, după caz, pierderile societăţi se stabilesc în conformitate cu

prevederile legislaţiei.

Potrivit legii, profilul net se formează după achitarea impozitelor şi altor

plăţi obligatorii şi rămîne la dispoziţia societăţii (art.47 alin.2 din Legea privind

societăţile pe acţiuni).

În cazul în care prin bilanţ s-a constatat realizarea unui profit, acesta va

putea fi utilizat, potrivit art.47 alin.3 din lege, pentru:

- plata dobînzii sau a altor venituri aferente obligaţiunilor plasate de

societate;

- acoperirea pierderilor din anii precedenţi;

- formarea capitalului de rezervă;

- plata recompenselor către membrii consiliului societăţii şi ai comisiei de

cenzori;

- investirea în vederea dezvoltării producţiei;

- plata dividendelor;

- alte scopuri, în corespundere cu legislaţia şi cu statutul societăţii.

Decizia de repartizare a profitului net în cursul anului financiar se ia de

consiliul societăţii, în baza normativelor de repartizare aprobate de adunarea

generală a acţionarilor, iar hotărîrea de repartizare a profitului net anual se ia de

adunarea generală anuală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii

(art.47 alin.4 din Legea privind societăţile acţiuni).

34

Dividendele

Scopul oricărei societăţi comerciale, deci şi a societăţii pe acţiuni, este acela

de a realiza un profit din activitatea comercială desfăşurată şi de a-l împărţi între

asociaţi (acţionari). În legislaţie, noţiunea de profit al societăţii este corelativă cu

noţiunea de dividend. Astfel, potrivit art.48 alin.l din Legea privind societăţile pe

acţiuni, constituie dividend cota-parte din profitul societăţii, care se repartizează

între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni

care le aparţin.

Dispoziţiile legale atribuie dividendelor o semnificaţie largă. Astfel,

dividendele se pot plăti atît cu mijloace băneşti cît şi cu acţiuni sau cu alte bunuri

destinate consumului populaţiei civile, a căror circulaţie nu este interzisă sau

limitată de actele legislative, dacă acest lucru este prevăzut în statutul societăţii.

Societatea nu are dreptul să garanteze plata dividendelor (art.48 alin.3 din

Legea privind societăţile pe acţiuni). Astfel, chiar şi în cazul în care societatea a

realizat un profit, adunarea generală a acţionarilor sau, după caz, consiliul

societăţii vor putea lua hotărîrea de a repartiza profitul în alte scopuri decît plata

dividendelor (de Ex.: pentru investiţii). Totuşi, necesitatea creării unor

mecanisme legale prin care să fie apărate şi interesele acţionarilor minoritari

(care îşi plasează economiile în acţiuni, de regulă, pentru a încasa dividende cît

mai mari), interesele ce pot fi afectate de către acţionarii majoritari sau consiliul

societăţii prin canalizarea nejustificată a profiturilor în alte scopuri decît plata

dividendelor (de exemplu, plata unor recompense către membrii consiliului

societăţii ori constituirea unor fonduri de care societate nu are nevoie).

Precizăm, de asemenea, că legea instituie anumite restricţii în privinţa

distribuirii de dividende. Astfel, conform art.48 alin.5 din Legea privind

societăţile pe acţiuni, societatea nu este în drept să ia hotărîre cu privire la plata

dividendelor:

35

a) pînă la răscumpărarea acţiunilor la cererea acţionarilor în cazurile

prevăzute de lege19;

b) dacă, la data luării hotărîrii cu privire la plata dividendelor, societatea este

insolvabilă sau plata dividendelor va duce la insolvabilitatea ei20;

c) dacă valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al societăţii, este

mai mică decît capitalul ei social sau va deveni mai mică în urma plăţii

dividendelor;

d) pe acţiunile ordinare dacă nu s-a hotărît cu privire la plata dividendelor pe

acţiunile preferenţiale;

e) pe orice acţiuni dacă nu s-a hotărît cu privire la plata dobînzii pe

obligaţiuni.

Distribuirea dividendelor. Dividendele se plătesc, de regulă, anual. În

multe ţări cu pieţe dezvoltate de capital, mai cu seamă în Statele Unite ale

Americii, stabilirea dividendelor anuale de către acţionari nu este considerată a fi

un lucru practic, la fel şi determinarea lor pentru anul următor.

De asemenea, acţionarii pot aproba anual o politică generală de dividende

propusă de administratorii societăţii, precum şi profilul bugetului anual, dar se

consideră că punerea în aplicare a acestor politici, inclusiv abaterile de la acesta,

ar trebui sa constituie autoritatea administratorilor.

În acest sens, şi Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni a

prevăzut posibilitatea de a acorda dividende intermediare şi competenţe privind

stabilirea politicii de dividende. Astfel, potrivit art.48 alin.2 din lege coroborat cu

alin.5, societatea are dreptul să plătească dividende intermediare (trimestriale,

semestriale) şi anuale pe acţiunile aflate în circulaţie, iar, potrivit art.49 alin.l din

lege, decizia cu privire la plata dividendelor intermediare se va lua de consiliul

societăţii, iar hotărîrea cu privire la plata dividendelor anuale - de adunarea

19 Vezi comentariul art.79 din lege.20 Insolvabilitatea este definită de art.1 al Legii cu privire la faliment nr.786/1996 ca fiind starea economico-financiară a debitorului, caracterizată prin incapacitatea acestuia de a achita, în termenele stabilite, creanţele scadente ale creditorilor, indiferent de cauza, timpul şi locul provenienţei acestor creanţe, sau prin depăşirea activelor debitorului de către pasive.

36

generală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii, fără, însă, a putea

stabili dividende mai mari decît cele propuse de consiliu.

Hotărîrea cu privire la plata dividendelor de către societatea deschisă va fi

publicată în termen de 15 zile de la data luării ei (art.49 alin.ll din Legea privind

societăţile pe acţiuni).

Conform legii, pentru fiecare plată a dividendelor, consiliul societăţii va

asigura întocmirea unei liste a acţionarilor care au dreptul să primească dividende

(art.49 alin.3 din lege).

Legea prevede o ordine de prioritate la stabilirea şi la plata dividendelor.

Astfel, proprietarii acţiunilor preferenţiale au dreptul la dividende prioritare

prelevate din profitul distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea şi în cuantum

mai mare decît proprietarii acţiunilor ordinare. În acest scop, societatea va putea

constitui un fond special din contul defalcărilor din profitul net al societăţii

(art.49 alin.8 din lege).

Obligaţiile societăţii referitoare la plata dividendelor apar la data anunţării

hotărîrii cu privire la plata lor (art.48 alin.4 din lege). Din acest moment, dreptul

la dividende încetează să mai fie un drept social, el devenind un drept de creanţă

individual al acţionarului faţă de societate, cu toate consecinţele ce decurg din

acest drept. Tot de la această dată, suma care revine acţionarului nu mai face

parte din patrimoniul societăţii. În consecinţă, dacă societatea este declarată în

stare de faliment, el se poate înscrie, cu valoarea dividendelor, alături de ceilalţi

creditori, la masa debitoare.

Termenul de plată a dividendelor se stabileşte de consiliul societăţii în

conformitate cu statutul societăţii, însă nu poate fi mai mare de 3 luni de la data

luării deciziei cu privire la plata lor (art.49 alin.10 din Legea privind societăţile

pe acţiuni).

Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina lui în decurs de 3

ani de la data apariţiei dreptului de primire a lor se trec la venitul societăţii şi nu

pot fi revendicate de acţionar (art.49 alin.12 din lege).

37

Capitolul V

Organele de conducere ale Societăţii pe Acţiuni (Anexa № 3)

Adunarea generală a acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor este organul suprem de conducere al

societăţii. Ea este aceea care numeşte celelalte organe, stabileşte limitele în care

ele urmează să-şi desfăşoare activitatea şi exercită controlul asupra acestora. Ea

va putea să-şi exercite acţiunea în răspunderea împotriva celorlalte organe de

conducere, derivînd din raporturile de mandat. În sfîrşit, tot ea este chemată să

modifice statutul, punîndu-l de acord cu necesităţile noi, născute din desfăşurarea

activităţii sociale.

Atribuţiile adunării generale. Potrivit legii, adunarea generală a

acţionarilor este organul suprem de conducere al societăţii şi se ţine cel puţin o

dată pe an (art.50 alin.l din Legea privind societăţile pe acţiuni).

Potrivit art.50 alin.3 din Legea privind societăţile pe acţiuni, adunarea

generală a acţionarilor are, în mod obligatoriu, următoarele atribuţii exclusive:

1. hotărăşte cu privire la modificarea capitalului social, cu excepţia cazurilor

de mărire a capitalului social cu maximum 50%, prin mărirea valorii nominale

fixate a acţiunilor plasate şi prin emitere suplimentară de acţiuni, cînd hotărîrea

de modificare a capitalului social se ia de consiliul societăţii;

2. aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau modificările şi completările

aduse în statut, inclusiv cele ce ţin de schimbarea claselor şi numărului de acţiuni

autorizate spre plasare, de convertirea, denominalizarea, consolidarea sau

împărţirea acţiunilor societăţii, cu excepţia modificărilor şi completărilor

determinate de mărirea capitalului social prin mărirea valorii nominale fixate a

acţiunilor plasate şi prin emitere suplimentară de acţiuni, în cazurile în care

hotărîrea de modificare a capitalului social a fost luată de consiliul societăţii;

3. aprobă clasele şi numărul de obligaţiuni autorizate spre plasare;

4. aprobă regulamentul consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;

38

5. alege şi revocă membrii consiliului societăţii şi comisiei de cenzori,

stabileşte cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiilor anuale şi

compensaţiilor;

6. hotărăşte cu privire la tragerea la răspundere sau eliberarea de răspundere

a membrilor consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;

7. confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor

ei;

8. hotărăşte cu privire la modificarea drepturilor acţionarilor;

9. hotărăşte cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o

valoare mai mare de 50% din totalul activelor societăţii sau cu privire la

încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o valoare între 25% şi 50% din totalul

activelor, în cazul în care nu s-a realizat cerinţa unanimităţii la dezbaterea

aprobării tranzacţiei în consiliul societăţii;

10. hotărăşte cu privire la încheierea de către societate a tranzacţiilor cu

conflict de interese în cazul în care mai mult de jumătate din membrii consiliului

societăţii sunt persoane interesate în efectuarea tranzacţiei date;

11. examinează şi aprobă dările de seamă anuale ale societăţii, prezentate de

consiliul societăţii şi de comisia de cenzori;

12. aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii;

13. hotărăşte cu privire la repartizarea profitului anual, inclusiv plata

dividendelor anuale, sau la acoperirea pierderilor societăţii;

14. hotărăşte cu privire la prelungirea duratei societăţii, modificarea

obiectului de activitate al societăţii, modificarea formei de societate, modificarea

tipului de societate, reorganizarea (fuziunea, divizarea, transformarea) sau

lichidarea ei;

15. aprobă bilanţul de divizare, bilanţul consolidat sau bilanţul de lichidare

al societăţii.

Chestiunile enumerate mai sus sunt de competenţa exclusivă a adunării

generale a acţionarilor şi, prin urmare pot fi transmise spre examinare altor

39

organe de conducere ale societăţii (art.50 alin.5 teza I din Legea privind

societăţile pe acţiuni).

În afară de chestiunile ce ţin de competenţa exclusivă a adunării generale a

acţionarilor, adunarea va putea hotărî şi în alte probleme.

De exemplu, în cadrul desfăşurării adunării generale, aceasta hotărăşte şi

asupra:

- modificării ordinii de zi a adunării generale;

- componenţei numerice şi nominale a comisiei de numărare a voturilor,

dacă la adunarea generală participă peste 50 de persoane.

De asemenea, potrivit art.50 alin.4 din Legea privind societăţile pe acţiuni,

adunarea generală a acţionarilor are competenţa, dacă statutul societăţii nu

prevede altfel, de a aproba:

- direcţiile prioritare ale activităţii societăţii;

- modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea adunării generale, precum

şi modul de prezentare acţionarilor a materialelor de pe ordinea de zi a adunării

generale pentru a se lua cunoştinţă de ele;

- regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea şi

revocarea conducătorului acestuia, privind stabilirea cuantumului retribuţiei

muncii lui, remuneraţiei şi compensaţiilor, privind tragerea lui la răspundere sau

eliberarea de răspundere;

- dările de seamă trimestriale ale organului executiv al societăţii;

- hotărîrile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi

reprezentanţelor, privind numirea şi revocarea conducătorilor lor.

Chestiunile enumerate, nefiind de competenţa exclusivă a adunării generale,

vor putea fi transmise spre examinare numai consiliului societăţii în temeiul unei

hotărîri a adunării generale (art.50 alin.5 teza a II-a din Legea privind societăţile

pe acţiuni).

40

În sfîrşit, în societăţile pe acţiuni cu un număr de acţionari mai mic de 50,

adunarea generală a acţionarilor va exercita, în cazul în care consiliului societăţii

nu a fost constituit, şi atribuţiile consiliului21.

Felurile adunării generale. Ca organ de deliberare, adunarea generală este

chemată să decidă, atît asupra unor probleme obişnuite pentru viaţa societăţii, cît

şi asupra unor probleme deosebite, care vizează chestiuni urgente ce nu suportă

amînare.

Legea reglementează două feluri de adunări generale - adunarea generală

ordinară şi adunarea generală extraordinară.

Adunarea generală ordinară se întruneşte de cel puţin o dată pe an la

termenul prevăzut de lege, de statutul societăţii sau de adunarea generală.

Potrivit legii, adunarea generală ordinară anuală se ţine nu mai devreme de o

lună şi nu mai tîrziu de 2 luni de la data primirii de către organul financiar

judeţean (municipal) a dării de seamă anuale a societăţii (art.51 alin.4 din Legea

privind societăţile pe acţiuni).

Termenul de ţinere a adunării generale extraordinare a acţionarilor se

stabileşte prin decizia consiliului societăţii, dar nu poate depăşi 30 de zile de la

data primirii de către societate a cererii de a ţine o astfel de adunare (art.51 alin.5

din lege).

Adunarea generală a acţionarilor se ţine cu prezenţa acţionarilor, prin

corespondenţă sau sub formă mixtă. Adunarea generală anuală nu poate fi ţinută

prin corespondenţă (art.51 alin.2 din lege).

Consiliul societăţii, care mai este şi numit consiliul directorilor sau

consiliul observatorilor. El este organul care reprezintă interesele acţionarilor în

perioada dintre adunările generale şi, în limitele împuternicirilor deţinute,

totodată exercitînd conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii.

Atribuţiile consiliului societăţii. Potrivit legii, consiliul societăţii are

următoarele atribuţii:

21 Pentru o enumerare a atribuţiilor consiliului societăţii, a se vedea analiza art.65 din lege.

41

decide convocarea adunării generale a acţionarilor;

aprobă valoarea de piaţă a bunurilor care constituie obiectul unei

tranzacţii de proporţii şi acceptă sau respinge încheierea tranzacţiilor de proporţii;

confirmă registratorul societăţii;

încheie contracte cu organizaţia gestionară a societăţii;

decide majoritatea capitalului social în limita a 50% faţă de capitalul

social existent, fie prin majoritatea valorii nominale a acţiunilor, fie prin

emisiunea suplimentară a acţiunilor;

aprobă prospectul de emisiune suplimentară al acţiunilor şi rezultatele

subscripţiei la emisiunea suplimentară;

modifică statutul, în cazurile prevăzute de lege;

decide în cursul anului financiar asupra modului de utilizare a capitalului

de rezervă şi celui suplimentar, a fondurilor speciale şi a profitului net;

aprobă fondul de salarizare şi normativele de retribuire a muncii

personalului societăţii;

acceptă intrarea societăţii în uniuni;

propune adunării generale variante de plată a dividendelor anuale şi

decide plata dividendelor intermediare;

decide asupra tuturor chestiunilor societăţii, date în componenţa

consiliului prin lege sau prin statut.

Împuternicirile consiliului nu poate fi delegate altor organe sau altor

persoane decît adunării generale, cînd aceasta îndeplineşte şi funcţiile

consiliului. În acest caz, pregătirea adunării generale este pusă în funcţia

organului executiv.

Organul executiv al societăţii, este un organ al societăţii pe acţiuni prin

intermediul căruia societatea îşi manifestă voinţa socială, este organul care

exprimă capacitatea de folosinţă şi exerciţiu în raport cu terţele persoane,

organele de stat şi reprezintă societatea în instanţele judecătoreşti.

42

Societatea pe acţiuni poate avea un organ executiv colegial, unipersonal sau,

dacă statutul prevede, o îmbinare a acestor două organe. Adunarea generală

poate delega dreptul de administrare a întreprinderii unei „organizaţii

gestionare”. Prin organizaţie gestionară legislatorul înţelege o întreprindere cu

sau fără personalitate juridică, care, în baza contractului de administrare,

gestionează societatea pe acţiuni în limitele admise de lege pentru organul

executiv.

O problemă importantă, care se ridică în cazul numirii unei persoane juridice

în calitate de organ executiv, este „răspunderea persoanei fizice care acţionează

în calitate de reprezentant al administratorului, persoană juridică22: acesta va

răspunde întocmai administratorului care acţionează în nume propriu şi,

eventual, în solidar cu persoana juridică pe care o reprezintă”.

Totodată persoana juridică nu poate fi desemnată în calitate de director sau

director general al unui organ executiv colegial, aceste funcţii fiind posibil de

ocupat numai de persoanele fizice23.

Activitatea organului executiv. Organul executiv al societăţii funcţionează în

baza legislaţiei şi a statutului, iar în cazul cînd adunarea generală stabileşte, şi în

baza regulamentului organului executiv.

Directorul societăţii, fie că este în fruntea unui organ colegial, fie că

acţionarul de sine stătător, este în drept să acţioneze în numele societăţii fără

mandat, în baza statului.

Acestea sunt activităţile cele mai importante ale organului executiv a

societăţii:

aprobă structura organizatorică a societăţii;

elaborează, aprobă şi realizează programul de activitate a societăţii;

aprobă statul de funcţii ale salariaţilor societăţii;

22 Cristina-Irinel Stoica, op.cit., p.91.23 În special, o asemenea prevedere este stipulată în legislaţia franceză (art.110 din Legea nr.66-537 din 24 iulie 1996 privind societăţile comerciale), preluată din Cristina-Irinel Stoica, op.cit., p.91.

43

încheie contracte de muncă cu salariaţii şi le reziliază sau le desface în

modul stabilit;

încheie în numele societăţii orice tranzacţii în limitele permise de actele

normative şi statutul societăţii;

utilizează în limitele stabilite mijloacele şi fondurile societăţii;

organizează ţinerea evidenţei contabile şi statistice;

asigură executarea hîrtiilor adunării generale şi consiliului societăţii, a

obligaţiilor asumate faţă de budget şi faţă de agenţi, conform contractelor

încheiate;

întocmeşte dările de seamă, bilanţul şi inventarierea în modul stabilit de

legislaţie;

stabileşte lista datelor care conţin taine comerciale a societăţii, determină

persoanele care pot avea acces le ele şi stabileşte responsabilitatea ce survine în

caz de transmitere a informaţiei confidenţiale;

asigură controlul asupra utilizării optimale a resurselor financiare şi

materiale;

decide cu privire la înaintarea pretenţiilor, a acţiunilor civile faţă de

persoanele fizice şi juridice, precum şi asupra satisfacerii cerinţelor altor

persoane înaintate către societate;

asigură crearea condiţiilor necesare de muncă pentru angajaţii societăţii;

respectă cerinţele stabilite prin ocrotirea mediului ambiant;

asigură elaborarea, încheierea şi executarea contractului colectiv de

muncă (dacă el se încheie);

exercită alte împuterniciri stabilite de lege, statut sau care decurg din

competenţa dată prin regulament.

Comisia de cenzori este organul de control al societăţii, în special, al

organului executiv instituit de către adunarea generală a acţionarilor, care asigură

regularitatea gestiunii societăţii.

44

Legea privind societăţile pe acţiuni a adoptat un sistem flexibil, permiţînd

efectuarea unui control dublu, atît de către cenzori interni, cît şi de către auditori

(cenzori externi, independenţi), în anumite cazuri – controlul al cărui obiect este

exerciţiul ecenomico-financiar la societăţile deschise cu un număr de acţionari şi

deţinători nominali de acţiuni de peste 300 – controlul extern fiind obligatoriu24.

Adunarea generală poate renunţa să formeze comisia de cenzori, delegînd

atribuţiile acesteia unei întreprinderi de audit, totodată în baza hotărîrii ei comisia

de cenzori poate să-şi înceteze activitatea, dacă aceasta a fost înfiinţată.

24 A se vedea în acest sens analiza art.89 din lege.

45

Capitolul VI

Încetarea activităţii Societăţii pe Acţiuni

6.1 Reorganizarea Societăţilor pe Acţiuni

În dinamica evoluţiei lor, societăţile comerciale, inclusiv cele pe acţiuni,

trebuie să se adapteze fluctuaţiilor conjuncturii economice, dar, mai ales, să

adopte forme adecvate naturii şi importanţei activităţilor pe care le desfăşoară.

Operaţiunile de restructurare, ce modifică dimensiunile societăţilor

comerciale, reprezintă un instrument preţios în serviciul deciziilor strategice sau

tactice ale conducătorilor de întreprinderi.

Sub cele mai diverse forme - fuziune, asociere, divizare, separare, crearea de

filiale comune etc., operaţiunile de restructurare apelează, deopotrivă, la tehnici

contractuale, tehnici societare şi, chiar, la decizii politice (de pildă, naţionalizare,

privatizare etc.).

Operaţiunile de restructurare a întreprinderilor comportă avantaje, dar şi

dezavantaje.

Operaţiunile de restructurare sunt justificate prin imperative economice şi de

gestiune (de exemplu, cucerirea unei părţi a pieţei, exploatarea unei mărci,

transmiterea de know-how, simplificarea gestiunii, optimizarea personalului,

abandonarea unui sector de activitate aflat în dificultate etc.) şi urmăresc

asigurarea unei eficienţe economice şi a unei rentabilităţi superioare, cu toate

consecinţele ce decurg. Din această perspectivă, operaţiunile de fuziune, divizare

şi transformare constituie, deopotrivă, tehnici de dezvoltare a societăţilor

comerciale, dar şi de redresare a întreprinderilor aflate în dificultate.

În ce priveşte inconvenientele operaţiunilor, acestea se referă fie la

societăţile participante (structură neperformantă, paritate de schimb a acţiunilor

în defavoarea minoritarilor etc.), fie la salariaţi (reducere de efective, cauză de

şomaj etc.), fie, în sfîrşit, chiar la interese de ordin public (atingeri aduse

concurenţei, favorizarea creşterii preţurilor, scăderea calităţii produselor etc.).

46

Reorganizarea societăţilor pe acţiuni, conform art.93 alin.l al Legii privind

societăţile pe acţiuni, se efectuează prin fuziune (asociere), divizare (separare)

şi/sau transformare în conformitate cu Codul civil, cu Legea privind societăţile pe

acţiuni, cu legislaţia antimonopolistă şi cu legislaţia cu privire la hîrtiile de

valoare.

Reorganizarea societăţilor pe acţiuni poate fi definită ca o operaţiune

juridică de unificare (fuziune sau asociere), de dezmembrare (divizare sau

separare) ori transformare a societăţilor pe acţiuni, care are ca efect transmiterea

universală a patrimoniului unei (unor) societăţi către societatea sau societăţile

beneficiare ale respectivei operaţiuni (existente sau care iau fiinţă).

Condiţiile restructurării societăţilor pe acţiuni. Reorganizarea societăţilor pe

acţiuni se poate realiza fie voluntar, fie forţat. Cazurile de reorganizare forţată a

societăţilor pe acţiuni sunt prevăzute de Legea nr.906/1992 privind limitarea

activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei25 şi de Legea nr.786/1996 cu

privire la faliment26.

Astfel, conform art.10 din Legea nr.906/1992 privind limitarea activităţii

monopoliste şi dezvoltarea concurenţei, "Guvernul are dreptul să adopte hotărîri

privind separarea forţată a agenţilor economici care efectuează o activitate

monopolistă şi limitează concurenţa".

În cazurile de insolvabilitate a debitorilor societăţi pe acţiuni, faţă de care se

aplică procedura reorganizării judiciare, aceasta poate avea ca efect şi

reorganizarea juridică a societăţii insolvabile (art.13-15 din Legea nr.786/1996 cu

privire la faliment).

Reorganizarea voluntară a societăţilor pe acţiuni se realizează în temeiul

hotărîrilor organelor de decizie ale acestora. Astfel, art.93 alin.3 din Legea

privind societăţile pe acţiuni, hotărîrea privind reorganizarea unei sau mai multor

societăţi se ia de către adunările generale ale acţionarilor societăţilor antrenate în

fuziune (asociere), iar în cazul societăţii care se reorganizează prin divizare

25 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.2/1992.26 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.58/1996.

47

(separare) şi/sau transformare - de adunarea generală a acţionarilor acesteia.

Hotărîrile privind reorganizarea se iau în condiţiile de cvorum şi majoritate

stabilite de lege pentru modificarea actelor constitutive ale societăţilor.

Procedura reorganizării. Reorganizarea societăţilor pe acţiuni implică

următoarele operaţiuni obligatorii:

a) elaborarea proiectului de reorganizare;

b) aprobarea proiectului de reorganizare printr-o hotărîre a organelor de decizie

prevăzute de lege;

c) informarea creditorilor şi publicarea în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova a informaţiei privind reorganizarea (art.93 alin.6 din Legea privind

societăţile pe acţiuni şi art.33 din Legea cu privire la antreprenoriat şi

întreprinderi);

d) înregistrarea reorganizării (art.29 şi 32 din Legea cu privire la antreprenoriat

şi întreprinderi şi pct.14 al Regulamentului înregistrării de stat a întreprinderilor

în Republica Moldova).

Transformarea societăţii. În cursul existenţei unei societăţi comerciale,

anumite interese ale asociaţilor pot determina necesitatea schimbării formei

juridice a societăţii; de exemplu, din societate pe acţiuni în societate cu

răspundere limitată.

Aceste interese pot fi satisfăcute pe căi diferite. Astfel, o cale o constituie

lichidarea societăţii existente şi, apoi, constituirea unei noi societăţi comerciale,

în forma juridică dorită, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. O altă cale o

reprezintă transformarea societăţii în condiţiile stabilite de lege.

Transformarea societăţii este procedeul tehnico-juridic de schimbare a

formei juridice a unei societăţi comerciale. Prin transformare, întreprinderea

constituită îşi schimbă forma juridică.

Transformarea societăţii implică o modificare a actelor constitutive, fără a se

da naştere unei alte persoane juridice. Personalitatea juridică a vechii societăţi se

menţine în cadrul noii forme de societate.

48

Potrivit legii, societatea pe acţiuni este în drept să se transforme în societate

comercială cu o alta formă organizatorico-juridică sau în cooperativă de

producţie în conformitate cu prezenta lege, cu legislaţia cu privire la societăţile

comerciale şi cu legislaţia cu privire la cooperaţie (art.96 alin.l din Legea privind

societăţile pe acţiuni).

Transformarea societăţii se face în baza hotărîrii adunării generale a

acţionarilor.

Drepturile şi obligaţiile societăţii reorganizate vor trece la societatea

transformată în conformitate cu actul de transfer şi cu bilanţul societăţii

transformate (art.96 alin.4 din lege).

În ceea ce ne priveşte, considerăm că în practică vor fi cazuri foarte rare de

transformare a societăţii pe acţiuni, din ea mai evoluată formă de societate, într-o

altă formă de societate sau în cooperativă de producţie. Totuşi, cea mai plauzibilă

posibilitate ar fi transformarea unei societăţi pe acţiuni ca o alternativă la

dizolvarea şi lichidarea societăţii în cazurile prevăzute de art.2 alin.8, cînd

numărul acţionarilor societăţii închise depăşeşte limita stabilită de lege - de 50 de

acţionari - sau în cel prezentat de art.39 alin.6 cînd valoarea activelor nete ale

societăţii, la expirarea celui de-al doilea an financiar, este mai mică decît

mărimea capitalului social şi nu este posibilă nici luarea unei hotărîri privind

reducerea capitalului social fără a încălca limitele minime impuse de lege şi nici

majorarea valorii activelor nete prin efectuarea unor aporturi suplimentare.

6.2 Lichidarea Societăţii pe Acţiuni

Cauzele de lichidare a societăţilor pe acţiuni. Temeiurile pentru lichidarea

societăţilor pe acţiuni, reglementate expres sau deduse din dispoziţiile legislaţiei

în materie, sunt:

a) Expirarea timpului stabilit pentru durata societăţii. Dacă statutul

societăţii prevede durata de funcţionare a societăţii, la expirarea acesteia,

societatea va intra în lichidare. Singura modalitate de a împiedica lichidarea

49

societăţii este prorogarea expresă a duratei societăţii, cu condiţia ca prorogarea să

intervină înainte de împlinirea termenului de funcţionare a acesteia. Deoarece,

potrivit art.97 alin.l din Legea privind societăţile pe acţiuni, societatea poate fi

lichidată numai prin hotărîre a adunării generale a acţionarilor sau a instanţei

judecătoreşti, considerăm că în ipoteza existenţei unei clauze statutare referitoare

la durata societăţii, va trebui convocată adunarea generală a acţionarilor care va

hotărî fie prelungirea duratei de funcţionare, fie lichidarea societăţii;

b) Realizarea obiectului societăţii sau imposibilitatea realizării acestuia.

Orice societate comercială, inclusiv o societate pe acţiuni, are un obiect de

activitate care trebuie arătat în documentele de constituire. Astfel, dacă obiectul

societăţii s-a realizat şi deci scopul asociaţilor a fost atins (de exemplu, obiectul

societăţii a fost construirea unui pod, care s-a realizat) ori dacă se constată o

imposibilitate a realizării obiectului de activitate propus, atît în cazul în care

obiectul nu s-a realizat deloc (de exemplu, nu poate fi exploatată o mină de

cărbune), cît şi în cazul în care imposibilitatea s-a ivit în cursul duratei societăţii

(de exemplu, mina exploatată se surpă). Atît în cazul imposibilităţii realizării

obiectului social, cît şi în cel al realizării acestuia, adunarea generală a

acţionarilor va trebui să decidă fie lichidarea societăţii, fie modificarea obiectului

de activitate a societăţii;

c) Declararea nulităţii documentelor de constituire ale societăţii. Anumite

neregularităţi ale constituirii societăţii (de exemplu, fondatorii societăţii au fost,

potrivit legii, incapabili la data încheierii actelor constitutive, actele constitutive

nu conţin clauzele obligatorii potrivit legii, contractul de societate nu a fost

semnat de toţi fondatorii sau nu a fost autentificat în modul stabilit de legislaţie,

etc.), constatate după înmatricularea societăţii în Registrul de stat al comerţului

pot duce la lichidarea acesteia. Actele constitutive ale societăţii pot fi declarate

nule de către instanţa judecătorească pe temeiurile şi cu consecinţele prevăzute de

Codul civil (vechi) (art.49-62);

50

d) Reducerea capitalului social. Astfel, în cazul în care, la expirarea celui

de-al doilea an financiar sau a oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor

nete ale societăţii, potrivit bilanţului anual al societăţii, va fi mai mică decît

mărimea capitalului social, adunarea generală anuală a acţionarilor este obligată

să ia o hotărîre cu privire la reducerea capitalului social şi/sau cu privire la

majorarea valorii activelor nete prin efectuarea de către acţionarii societăţii a

unor aporturi suplimentare, în modul prevăzut de statutul societăţii, ori cu privire

la lichidarea societăţii27 (art.39 alin.6 din Legea privind societăţile pe acţiuni).

Această cauză de lichidare este un reflex al principiului fixităţii capitalului social

menit să ofere creditorilor societăţii garanţia intangibilităţii lui;

e) Micşorarea capitalului social sub minimul legal, dacă acţionarii nu decid

completarea lui. Capitalul social al societăţii pe acţiuni de tip deschis nu poate fi

mai mic de 20 mii lei, iar al societăţii pe acţiuni de tip închis - de 10 mii lei

(art.40 alin.2 din Legea privind societăţile pe acţiuni). Respectarea pragului

minim legal al capitalului social este obligatorie, iar dacă acesta nu se

completează în cazul în care a coborît sub plafonul legal, societatea se va lichida;

f) Declararea stării de faliment. Potrivit legii, orice societate comercială

aflată în stare de insolvabilitate28 şi poate fi supusă procedurii de reorganizare sau

de lichidare judiciară (art.4 din Legea nr.786/1996 cu privire la faliment). Dacă

societatea face obiectul procedurii de lichidare, bunurile din patrimoniul societăţii

sunt transformate în bani, în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, iar după

stingerea tuturor creanţelor, instanţa de judecată pronunţă o hotărăre declarativă

de faliment care are ca efect radierea societăţii din Registrul de stat al comerţului;

g) Alte cauze prevăzute de lege sau de actele constitutive. Pe lîngă

temeiurile arătate mai sus, societatea pe acţiuni va fi lichidată şi în alte cazuri

reglementate de legislaţie sau stabilite prin actele constitutive (în special, prin

27 În caz contrar, societatea este pasibilă de lichidare prin hotărîre judecătorească. 28 Insolvabilitatea este definită de art.1 al Legii cu privire la faliment nr.786/1996 ca fiind starea economico-financiară a debitorului, caracterizată prin incapacitatea acestuia de a achita, în termenele stabilite, creanţele scadente ale creditorilor, indiferent de cauza, timpul şi locul provenienţei acestor creanţe, sau prin depăşirea activelor debitorului de către pasive.

51

statut). Astfel, de exemplu, constituie temei de lichidare nerespectarea de către

societatea pe acţiuni a obligaţiei de a prezenta, în modul stabilit de legislaţie,

Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare documentele necesare în vederea

înregistrării acţiunilor plasate (art.38 alin.3 din Legea privind societăţile pe

acţiuni) ori încălcarea de către societate a prevederilor, stabilite de legislaţie,

privind practicarea unui anumit gen de activitate29 (art.32 pct.2 alin.2 lit.c) din

Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi).

Căi de operare a lichidării societăţii pe acţiuni. Ca şi reorganizarea,

lichidarea societăţii pe acţiuni poate avea loc din proprie iniţiativă (lichidare

voluntară), prin hotărîre a adunării generale a acţionarilor, precum şi forţat, prin

hotărîre a instanţei judecătoreşti.

Lichidarea societăţii pe acţiuni prin hotărîrea adunării generale (lichidare

voluntară). Orice societate se constituie prin voinţa asociaţilor. Prin urmare, aşa

cum este şi firesc, în ideea de simetrie juridică, tot asociaţii (acţionarii), prin

voinţa lor, vor putea hotărî încetarea societăţii. Hotărîrea adunării generale a

acţionarilor cu privire la lichidarea societăţii poate fi luată în temeiurile prevăzute

de lege sau de statutul societăţii, cu majoritatea acţionarilor care deţin 2/3 din

voturile prezente la adunare.

Lichidarea societăţii pe acţiuni pe cale judecătorească (lichidare forţată).

Societatea pe acţiuni poate fi lichidată şi în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti.

În cazul în care legea îi permite să se pronunţe, instanţa constată, pe bază de

probe, că, în situaţia dată, este operant un anume caz şi dispune lichidarea

societăţii. Hotărîrea instanţei judecătoreşti cu privire la lichidarea societăţii poate

fi adoptată în temeiurile prevăzute de Codul civil, de Legea privind societăţile pe

acţiuni sau de alte acte legislative (este vorba, în special, de dispoziţiile Legii

nr.786/1996 cu privire la faliment)30.

29 Pe acest temei, societatea va putea fi lichidată numai în cazul în care obiectul social este circumscris de un singur gen de activitate. Dacă societatea practică mai multe genuri de activitate, ei i se va suspenda, retrage sau anula licenţa pentru practicarea acelei activităţi unde au fost depistate încălcări. 30 Menţionăm, cu titlu exemplificativ, cîteva situaţii în care instanţa judecătorească va putea pronunţa o hotărîre de lichidare a societăţii: declararea nulităţii documentelor de constituire ale societăţii; nerspectarea de către societatea pe acţiuni a obligaţiei de a prezenta, în modul stabilit de legislaţie, a Comisiei Naţionale a Vlorilor Mobiliare

52

Procedura lichidării societăţii pe acţiuni31. Organul care a adoptat

hotărîrea de lichidare va numi în acelaşi timp o comisie de lichidare care va

administra procesul de lichidare32. Legea prevede că dacă 30% şi mai mult din

acţiunile cu drept de vot ale societăţii aparţin Republicii Moldova sau unei unităţi

administrativ-teritoriale, în componenţa comisiei de lichidare va fi inclus în mod

obligatoriu reprezentantul lor, nerespectarea acestei condiţii atrăgînd nulitatea

deciziilor luate de comisia de lichidare (art.97 alin.7 şi 8 din Legea privind

societăţile pe acţiuni).

De asemenea, organul care a adoptat hotărîrea de lichidare va stabili modul

şi termenele lichidării, precum şi ultimul termen de înaintare a pretenţiilor de

către creditori, termen care va fi nu mai mic de două luni de la data publicării

hotărîrii de lichidare (art.33 pct.2 din Legea nr.845/1992 cu privire la

antreprenoriat şi întreprinderi).

Trebuie să menţionăm că, de la data anunţării hotărîrii privind lichidarea

societăţii se vor suspenda toate tranzacţiile cu hîrtiile de valoare ale societăţii pe

acţiuni (art.97 alin.4 din lege).

Hotărîrea privind lichidarea societăţii se va publica în Monitorul Oficial în

termen de 10 zile de la data adoptării (art.97 alin.5 din lege).

De la data publicării hotărîrii privind lichidarea societăţii, împuternicirile de

administrare a societăţii trec la comisia de lichidare care va efectua toate

formalităţile necesare lichidării. De la aceeaşi dată, pe toate documentele semnate

în numele societăţii denumirea acesteia va fi urmată de cuvintele "în proces de

lichidare".documentele necesare în vederea înregistrării acţiunilor plasate; încălcarea de către societate a prevederilor, stabilite de legislaţie, privind practicarea unui anumit gen de activitate; micşorarea activelor nete sub valoarea capitalului social, neurmată de hotărîrea adunării generale a acţionarilor privind reducerea capitalului social şi/sau majorarea valorii activelor nete prin efectuarea a unor aporturi suplimentare de către acţionarii societăţii, declararea stării de faliment; etc. 31 Pentru procedura lichidării în ipoteza falimentului societăţii, a se vedea art.16-32 din Legea nr.786/1996 cu privire la faliment. 32 Menţionăm că legiuitorul nostru a prevăzut şi o procedură simplificată de lichidare a societăţii pe acţiuni pentru ipoteza în care adunarea generală a acţionarilor ia hotărîrea privind lichidarea societăţii pînă la încheierea de către aceasta a primei tranzacşii cu alte persoane. Astfel, potrivit art.97 alin.6 din Legea privind societăţile pe acţiuni, într-o asemenea situaţie, lichidarea societăţii poate avea loc fără publicarea lucrării în cauză, nu se va mai numi o comisie de lichidare, iar acţionarilor li se vor restitui aporturile efctuate de ei după scăderea cheltuielilor legate de constituirea şi înregistrarea societăţii.

53

Comisia de lichidare va întreprinde numai acele operaţiuni care sunt

necesare scopului lichidării: prefacerea în bani a bunurilor societăţii pentru a fi

plătiţi creditorii sociali şi a se împărţi activul net între acţionari.

În cadrul procesului de lichidare, comisia de lichidare are, printre altele, şi

următoarele împuterniciri:

- să execute şi să termine tranzacţiile deja încheiate de societate;

- să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii în curs de lichidare;

- să satisfacă pretenţiile creditorilor societăţii;

- să evalueze activul societăţii şi să urmărească prefacerea în numerar a

bunurilor societăţii;

- să reprezinte societatea în instanţele judecătoreşti;

- să întocmească bilanţul de lichidare, care va fi aprobat de adunarea

generală a acţionarilor;

- să prezinte la Camera înregistrării de Stat documentele necesare pentru a

radia societatea din Registrul de stat al comerţului.

Creditorii îşi vor înainta pretenţiile în termenul stabilit prin hotărîrea de

lichidare, care nu va putea fi mai mic de două luni de la data publicării acesteia.

Comisia de lichidare va decide dacă acceptă sau nu cerinţele înaintate. Dacă

cerinţele n-au fost acceptate, persoanei care a depus pretenţia i se dă un răspuns

în formă scrisă. Persoanele care nu sunt de acord cu deciziile comisiei de

lichidare sunt în drept să se adreseze instanţelor de judecată, în termen de o lună

de la data primirii înştiinţării despre neacceptarea deplină sau parţială a

pretenţiilor, în caz contrar fiind decăzute din dreptul de a cere satisfacerea

creanţelor respective.

54

Potrivit legii, există pretenţii prioritare33, pretenţii constatate34, pretenţii

înaintate în termenul stabilit în hotărârea de lichidare35 şi pretenţii înaintate după

expirarea acestui termen36.

Comisia de lichidare, după achitarea cu creditorii societăţii, întocmeşte

bilanţul de lichidare care se aprobă de adunarea generală a acţionarilor.

Bunurile ce rămîn după achitarea datoriilor către creditori se distribuie de

către comisia de lichidare între acţionari. Potrivit art.98 alin.l din Legea privind

societăţile pe acţiuni, distribuirea se va efectua în următoarea ordine:

1. în primul rînd, se achită plăţile pe acţiunile ce urmează a fi răscumpărate

în conformitate cu art.79 din Legea privind societăţile pe acţiuni, către acţionarii

care au votat împotriva luării unor hotărîri prin care li se lezează drepturile şi care

au cerut ca acest fapt să fie consemnat în procesul verbal al adunării generale şi

în lista acţionarilor care au dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor ce le aparţin;

2. în al doilea rînd, se plătesc dividendele pe acţiunile preferenţiale anunţate,

dar neplătite şi valoarea de lichidare a acestor acţiuni;

3. în al treilea rînd, se achită plăţile pe acţiunile ordinare.

După terminarea acestor operaţiuni, procedura lichidării societăţii este

încheiată. Rămîne de îndeplinit ultima formalitate pentru finalizarea

consecinţelor care decurg din terminarea lichidării - radierea societăţii din

Registrul de stat al comerţului.

Pentru radierea societăţii din Registrul de stat al comerţului trebuie depuse

la Camera Înregistrării de Stat următoarele documente: cererea; procesul verbal al

adunării generale a acţionarilor sau hotărîrea instanţei de judecată cu privire la

lichidarea societăţii; Monitorul Oficial al Republicii Moldova în care a fost

publicată hotărîrea de lichidare a societăţii; certificatul cu privire la lichidarea

33 Pretenţiile prioritare sunt considerate acele creanţe care au fost garantate prin gaj sau ipotecă şi ele sunt satisfăcute din obiectul gajat sau ipotecat.34 Pretenţiile constatate sunt pretenţiile respinse de comisia de lichidare, dar admise prin hotărîrea instanţei în urma acţiunii depuse de creditor.35 Este vorba de pretenţiile înaintate în termenul stabilit în hotărîrea de lichidare şi recunoscute de comisia de lichidare.36 Pretenţiile înaintate după expirarea termenului stabilit în hotărîrea de lichidare vor fi satisfăcute numai după satisfacerea celorlalte pretenţii.

55

contului bancar, din banca comercială în care societatea a avut cont; certificatul

cu privire la predarea ştampilelor spre a fi nimicite de la secţia teritorială de

poliţie; certificatul privind verificarea dării de seamă şi a bilanţului de lichidare a

societăţii şi lichidarea codului fiscal de la organul fiscal teritorial; certificatul de

la Fondul social; actele constitutive ale societăţii, în original, în baza cărora

societatea a fost înregistrată; certificatul înregistrării de stat.

După înscrierea în Registru de stat al comerţului a datelor cu privire la

lichidarea societăţii, persoanelor împuternicite li se eliberează o adeverinţă ori un

extras din Registru cu privire la lichidare.

O dată operată radierea în Registrul de stat al comerţului, personalitatea

juridică a societăţii încetează, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt.

56

Concluzii

Tranziţia spre economia de piaţă a Republicii Moldova generează pe plan

juridic o renovare a cadrului legislativ, astfel este benefic ca să fie adoptate mult

mai multe şi mai sigure acte normative esenţiale unei bune desfăşurări a

activităţilor comerciale în ţara noastră.

A sosit deja momentul cînd ţările axate pe o economie liberă au de cîştigat

competiţia în luptă şi spre un progres, care cît de greu va fi să ajungem la mal

totdeauna se vor întreprinde măsuri care va facilita mişcarea această cu un trend

mai rapid.

„Constituirea şi funcţionarea Societăţilor pe Acţiuni” este o temă ce ne

sugerează din start că obiectivul principal este cercetarea tuturor aspectelor

creării, funcţionării, problematicii şi nu în ultimul rînd încetării activităţii

Societăţilor pe Acţiuni. Ea ne oferă întreaga gamă de informaţii necesare studierii

acestei forme organizatorico-juridice.

Legităţile cererii şi ofertei generalizează sistemul economic de piaţă liberă,

constituind o condiţie preliminară de care depinde organizarea şi desfăşurarea

activităţii comerciale a acestor tipuri de întreprinderi.

Motivul principal în alegerea acestei teme a fost studierea aprofundată a

structurii organizatorice, a efctelor legale de constituire a societăţii, a

funcţionării, a modificării actului constitutiv, dizolvarea, fuzionarea şi divizarea

acestui tip de întreprinderi. Scopul propus după părerea mea cred că a fost

obţinut.

57

Bibliografie

1. Revista de drept comercial. Ediţie nouă, Bucureşti 1991-2003;

2. Revista „Legea şi viaţa”, Chişinău 1991-2003;

3. Elena Cîrcei, „Constituirea Societăţilor comerciale pe acţiuni”, Editura

„Lumina Lex”, Bucureşti 1995;

4. Elena Cîrcei, „Funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale pe acţiuni”,

Editura „Lumina Lex”, Bucureşti 1996;

5. N.Roşca, S.Baieş, „Dreptul afacerilor”, Editura „Cartier”, Chişinău 1997;

6. Angela Solcan, „Managementul micului business”, Editura „A.S.E.M.”,

Chişinău 2001;

7. Sergiu Mămăligă, „Societăţile pe acţiuni/Comentariu la Legea nr.1134/1997”,

Editura „Museum”, Chişinău 2001;

8. Cristina-Irinel Stoica, „Exercitarea funcţiei de administrator al unei societăţi

comerciale de către o persoană juridică”, în Revista de Drept Comercial, nr.1,

p.91;

9. LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

Nr. 845-XII din 03.01.1992;

10.LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind Societăţile pe Acţiuni Nr. 1134-

XIII din 02.04.1997;

11.LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la faliment Nr. 78671996;

12.LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind mărcile şi denumirile de origine a

produselor Nr. 588/1996;

13.Legea privind societăţile comerciale (legislaţia franceză) Nr. 66-537 din

24.07.1996;

14.Monitorul Parlamentului 1992, Nr.1;

15.Monitorul Oficial al REPUBLICII MOLDOVA Nr. 2/1992, Nr. 58/1996 şi

61/1997.

58

Anexa №1

Înregistrat la“ ” _______________ a. 200__ Numărul de înregistrare________

Aprobat de adunarea de constituire

din “ ” __________a. 200___

STATUL SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI

“ “ SA

denumirea

59

Chişinău , 200__

60

Societatea pe acţiuni “ S.A.”(denumirea)

(în continuare “societatea”) se creează cu scopul:(obiectul de activitate)

Fondatori al societăţii sunt:1) 2)3)

Sediul societăţii este (adresa)

Societatea pe acţiuni “ - S.A.” este persoană juridică a Republicii Moldova şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile republicii şi prezentul statut.

Societatea este (deschisă sau închisă)

deţinători ai acţiunilor sunt (pentru societatea închisă se

indică toţi deţinătorii de acţiuni; pentru societatea

deschisă – deţinătorii pot fi oricare persoane juridice şi cetăţeni)Termenul de activitate a societăţii este nelimitat.Acţionării au dreptul:

a) să participă la dirijarea societăţii în modul stabilit de statului prezent şi legislaţie;b) să primească o dividendele anunţate în corespundere cu clasele şi proporţional

numărului de acţiuni care le aparţin şi reieşind din rezultatele activităţii societăţii;c) să primească informaţie deplină despre activitatea societăţii, inclusiv să facă cunoştinţă

cu datele evidenţei contabilitate şi alte documente;d)

(pot fi indicate alte drepturi) Acţionarii au dreptul prioritar de a procura producţia (lucrări, prestări) societăţii.Acţionarii sunt obligaţi:

a) să plătească acţiunile conform legislaţiei;b) să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;c)

(pot fi indicate şi alte obligaţii)9. Societatea are dreptul să creeze în ordinea stabilită pe teritoriul Republicii Moldova şi după

hotare întreprinderi-afiliate, filiale şi reprezentanţe. Filialele şi reprezentanţele funcţionează pe baza regulamentelor aprobate de societate, iar întreprinderile-afiliate – pe baza statului aprobat de societate.

Filialele şi reprezentanţele sunt conduse de persoane, care acţionează pe baza procurilor, primite de la societate.

61

10. Acţionării pot suferi pierderi numai în limita costului acţiunilor care le aparţin. Acţionarii, care nu au plătit acţiunile pe deplin, poartă răspundere pentru obligaţiunile societăţii în limitele sumei neplătite în cazul

Societatea nu poartă răspundere pentru obligaţiunile acţionarilor.

11. Societatea nu mai târziu de primul trimestru publică darea de seamă

(acest punct se include în statului societăţii pe acţiuni deschise)

12. În activitatea sa economică societatea se conduce de legislaţia Republicii Moldova şi statului prezent.

13. Capitalul statutar al societăţii constituie_____________ lei. Capitalul statutar este divizat în ___________ acţiuni câte _____________ lei fiecare.

14. Acţiunile pot fi procurate pe calea transmiterii societăţii clădirilor, construcţiilor, utilajelor şi altor valori materiale, drepturilor de folosinţă asupra pământului, apei şi altor resurse materiale, clădirilor, construcţiilor şi utilajelor, la fel şi a altor drepturi patrimoniale (inclusiv la proprietatea intelectuală), mijloacelor băneşti şi valutei străine.

Costul depunerilor patrimoniale se stabileşte conform legislaţiei şi se aprobă a societăţii.15. În cazurile, când patrimoniul se transmite societăţii în folosinţa costul depunerii şi

respectiv, cota acţionarului se determină reieşind din plata de arendă, calculată

(pentru întregul termen de activitate al societăţii sau alt termen, stabilit de acţionari).

Pagubele în cazul nimicirii accidentale sau deteriorării patrimoniului transmis în folosinţă societăţii le suportă.

(acţionarul, care a transmis acest patrimoniu sau societatea).

16. Conform costului patrimoniului transmis societăţii, acţionarului se eliberează o adeverinţă de a i se vinde un număr respectiv de acţiuni.

17. Volumul capitalului statutar al societăţii poate fi schimbat în ordinea prevăzută de legislaţie prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.

18. Societatea plasează acţiuni ordinare

Fondatoriiprocurăacţiuni în volum de_______________________________________ lei .

19. Afară de acţiunile simple, societatea emite acţiuni preferenţiale în volum de ____________________________________________________________________lei.

(în mai mult de 25% din capitalul social al societăţii)

Posesorii acţiunilor preferenţiale(se indică avantajele la primirea dividendelor, pe care le au

posesorii acţiunilor preferenţiale. Posesorii acţiunilor preferenţiale nu au dreptul la vot sau se

62

indică altă hotărâre adoptată de conferinţa de constituire).

(Acest punct se include în statut, dacă la adunarea de constituite a fost adoptată hotărârea de a emite acţiuni preferenţiale).

20. Instruirea acţiunilor nominative şi la purtător

(se indică dacă e necesar acordul societăţii sau nu pentru a înstrăina acţiunile).

21. Acţionarul e obligat să plătească costul acţiunilor(în termenul stabilit de adunarea

de constituire, dar nu mai târziu de cât un an din momentul înregistrării societăţii)

în cazul neachitării în termenul stabilit acţionarul(plăteşte pentru depăşirea termenului 10%

anual din suma pentru care a expirat termenul, dacă adunarea (conferinţa)

de constituire nu a hotărât altceva)

După expirarea termenului de plată a acţiunilor, societatea are dreptul să realizeze acţiunile în mod independent.

22. Profitul net se formează după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii şi rămâne la dispoziţia societăţii. Repartizarea profitului net se face anual în baza hotărârii adunării generale.

23. Societatea formează capitalul de rezervă în volum de (nu mai puţin de 15% din capitalul social)

Capitalul de rezervă se formează prin defalcările din profitul net până atingă volumul indicat. Defalcările anuale pentru capitalul de rezervă constituie ______________________ _________________________________________________________ al profitul net al societăţii. (nu mai puţin de 5% din profitul net al societăţii)

24. Organul suprem al societăţii îl constituie adunare generală a acţionarilor.De competenţa adunării generale ţine:a) determinarea direcţiilor principale de activitate a societăţii, aprobarea planurilor şi

dărilor de seamă privind îndeplinirea lor;b) modificarea statutului;c) alegerea şi revocarea membrilor comitetului e conducere al societăţii;d) alegerea şi revocarea membrilor comisiei de cenzori, aprobarea dărilor de seamă şi

avizilor comisiei, stabilirea odinei zi de lucru;e) aprobarea dărilor de seamă anuale privind rezultatele activităţii societăţii, inclusiv şi pe

filiale, modului de repartizare a beneficiului, stabilirea modului de recuperare a pagubelor;

f) crearea şi lichidarea întreprinderilor afiliate, filialelor şi reprezentanţilor, aprobarea statutelor şi regulamentelor lor;

g) adoptarea hotărârilor privind tragerea la răspundere a persoanelor oficiale ale societăţii;

63

h) aprobarea documentelor de uz intern ale societăţii şi stabilirea structurii ei organizatorice;

i) rezolvarea chestiunii privind procurarea de către societate a acţiunilor proprii;j) stabilirea modului de remunerare a muncii pentru persoanele oficiale ale societăţii;l) aprobarea contractelor încheiate cu suma de bani mai mare de cât ______________ lei;m) adoptarea hotărârii privind sistarea activităţii societăţii, numirea comisiei de lichidare,

aprobarea balanţei de ___________.n)

(pot fi indicate şi alte chestiuni, care vor fi în competenţa adunării generale). Adunarea generală este recunoscută deliberativă, dacă la ea participă nu mai puţin de o jumătate din numărul acţionarilor (voturilor).

25. Adunarea generală hotărăşte chestiunile indicate în punctele b),e),f), m) cu majoritatea de 2/3 din voturile reprezentate la adunare. Alte chestiuni se hotărăsc cu majoritatea simplă a voturilor prezente.

26. Despre viitoarea convocare a adunării generale posesorii acţiunilor se anunţă personal în scurs. Afară de acesta, se face un anunţ general

(se indică modul anunţării despre viitoarea adunare,

unde se indică timpul şi locul convocării adunării şi ordinea de zi a ei).

Anunţul indicat se face nu mai târziu de 45 zile până la data adunării (sau alt termen, dar nu mai mic de 30 zile).

27. Fiecare acţionar are dreptul să înainteze propunerile proprii la ordinea de zi a adunării generale nu mai târziu de 40 zile până convocarea adunării. Acţionarii, care posedă în comun mai mult de 10% din voturi, au dreptul să ceară includerea oricăror chestiuni în ordinea de zi în termen de 7 zile după ce au fost informaţi despre convocarea adunării.Adunarea generală nu are dreptul să adopte hotărâri pe probleme, care nu au fost incluse în ordinea de zi.

28. Votarea la adunările generale se efectuează după principiul “o acţiune-un vot”.29. Acţionarul are dreptul pe baza procurii să încredinţeze realizarea drepturilor sale în

adunarea generală la alţi acţionari şi la terţe persoane, numiţi reprezentanţi.Reprezentanţii pot fi constanţi sau numiţi pe un termen determinat. Acţionarul are dreptul în orice moment să-si schimbe reprezentantul în organul suprem, anunţând despre aceasta comitetul de conducere.

30. Adunarea generală se convoacă

(nu mai rar de cât odată pe an, sau alt termen stabilit de adunarea (conferinţa) de constituire).

Adunările extraordinare se convoacă de comitetul de conducere când apare pericolul reducerii esenţiale a capitalului statutar, la fel şi în orice caz, când acesta o cer interesele societăţii.

Acţionarii, care posedă în comun peste 10% de voturi, au dreptul să ceară convocarea adunării generale extraordinare cu orice motiv şi în orice timp. Dacă în 20 zile comitetul de conducere nu îndeplineşte cerinţa indicată, ei au dreptul să convoace adunarea singuri.

64

31. În societate se creează organul executiv, care efectuează dirijarea operativă a activităţii societăţii – comitetul de conducere în număr de ______________ persoane.Lucrul comitetului de conducere este dirijat de preşedintele

(ales de adunarea generală sau de membrii comitetului de conducere).

32. Comitetul de conducere rezolvă toate problemele activităţii societăţii cu excepţia celora, care se află în competenţa exclusivă a adunării generale. Comitetul de conducere îndeplineşte următoarele funcţii:

- angajează şi eliberează personalul;- stabileşte drepturile şi obligaţiunile personalului subdiviziunilor;- stabileşte tactica şi strategia marketingului, cercetărilor ştiinţifice şi dezvoltării,

asigurării calităţii protecţiei mediului ambiant;- anual, nu mai târziu de 60 zile de la încheierea anului financiar, prezintă adunării

generale a acţionarilor darea de seamă despre activitatea societăţii, balanţa şi contul de beneficiu şi pierderi pe anul trecut, la fel şi programul de activitate şi pierderi pe anul trecut, la fel şi programul de activitate şi bugetul societăţii pe anul viitor;

- hotărăşte orice chestiuni, stabilite de adunarea generală.Adunarea generală poate adopta hotărârea privind transmiterea unei părţi din drepturile sale comitetului de conducere.

33. Preşedintele comitetului de conducere are dreptul fără procură să întreprindă acţiuni din numele societăţii.Preşedintele organizează întocmirea proceselor verbale ale şedinţelor comitetului de conducere. Dosarul cu procesele verbale trebuie să fie puse la dispoziţia acţionarilor în orice moment. La cererea lor trebuie să fie eliberate copii adeverite din acest dosar.

34. Controlul asupra activităţii economice şi financiare ale societăţii şi comitetului de conducere se efectuează de comisia de cenzori, care se alege în număr de __________ persoane de adunarea generală.

35. Controlul activităţii economice şi financiare ale comitetului de conducere se efectuează de comisia de cenzori conform sarcinii adunării generale, din iniţiativa proprie sau la cerinţa acţionărilor, care au în comun mai mult de 10% de voturi. Membrii comisiei de cenzori au dreptul să ceară de la persoanele oficiale ale societăţii orice documente contabile şi de altă menire şi lămuriri personale.

36. Comisia de cenzori prezintă rezultatele controlului efectuat adunării generale a acţionărilor.Comisia de cenzori alcătuieşte aviz la darea de seamă anuală şi balanţă. Fără acest aviz adunarea generală nu are dreptul să aprobe balanţa.Membrii comisiei de cenzori au dreptul să participe cu vot consultativ la şedinţele comisiei de conducere.Comisia de cenzori e obligată să ceară convocarea extraordinară a adunării acţionărilor, dacă a apărut pericolul intereselor fundamentale ale societăţii şi au fost descoperite abuzuri, omise de persoane oficiale.

37. Societatea îşi întrerupe activitatea:a) conform hotărârii adunării generale a acţionarilor;b) în alte cazuri, prevăzute de legislaţie.

38. Încetarea activităţii societăţi are loc pe calea reorganizării (comasării, alipirii, divizării, separării, transformării sau lichidării).

39. Lichidarea se efectuează de comisia de lichidare, numai de societate, iar în cazurile lichidării prin hotărârea arbitrajului şi judecătoriei – comisiei de lichidare, numite de organele acestea.

65

40. Comisia de lichidare evaluează patrimoniul societăţii, evidenţiază debitorii şi creditorii şi se achită cu ei, întreprinde măsuri pentru a plăti datoriile societăţii terţilor persoanele, la fel şi acţionarilor, alcătuieşte balanţa de lichidare şi o prezintă adunării generale a acţionarilor.

41. Mijloacele băneşti, pe care le posedă societatea în perioada lichidării, inclusiv încasările de pe urma vinderii bunurilor ei, după achitarea cu bugetul, cu lucrătorii societăţii, cu creditorii inclusiv cu deţinătorii obligaţiilor emise de societate, se repartizează de către comisia de lichidare între acţionari

(proporţional acţiunilor sau în alt mod, prevăzut de adunarea de constituire).Patrimoniul transmis societăţii în folosire de către fondatori se restitui în formă naturală

fără recompensă.42. Lichidarea se consideră terminată, iar societatea dizolvată din momentul efectuării

înscrierii despre acesta în Registrul Comercial de Stat. 43. Comisia de lichidare poartă răspundere patrimonială pentru pierderile pricinuite societăţii,

acţionarilor şi la terţe persoane conform Codul Civil.

66

Anexa №2la Regulamentul înregistrării

de stat a întreprinderilor în Republica Moldova

C E R E R E de înregistrare a întreprinderii

__________________________________________________________

Prezentăm pentru înregistrarea de stat documentele de constituire _________________________________________________________________

______ (se indică: decizia fondatorilor de a crea întreprinderea, contractul de constituire, statutul,

_______________________________________________________________________

ordinul, contractul de arendă - în funcţie de forma organizatorico-juridică concretă a întreprinderii)

Pentru a trece în registrul Comercial de Stat comunicăm următoarele date:1. Denumirea deplină şi prescurtată (firma);2. Forma juridică de organizare a întreprinderii;3. Termenul de activitate a întreprinderii;4. Adresa juridică a întreprinderii;5. Tipurile principale de activitate a întreprinderii;6. Mărimea fondului (capitalului) statutar pentru întreprinderile, existenţa

fondului statutar al cărora este prevăzut de legislaţie;7. Persoanele, cu atribuţii de conducere şi reprezentare a întreprinderii,

limitele atribuţiilor lor (postul, N.P.P., adresa, telefonul)

Sursa: Regulamentul înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 29.01.92, nr. 50

Anexa №3

67

Structura de conducere a societăţii pe acţiuni:

Adunarea generală a acţionarilor - organ suprem de conducere a societăţii, care se ţine nu mai rar decît 1 data pe an. În caz că numarul acţionarilor societăţii nu este mai mare de unu, hotărîrea adunării generale a acţionarilor se consideră hotărarea unipersonală luată de acest acţionar. Adunarea generală a acţionarilor aprobă statutul societăţii, modificările şi completările acestuia, ia decizii cu privire la modificarea capitalului social, examinează dările de seama financiare anuale, aprobă normativele de repartizare a profitului societăţii etc. La adunarea generala a acăionarilor votarea se face după principiul "o acţiune cu drept de vot - un vot".

Consiliul de observatori sau directori - reprezintă interesele acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi, în limitele atribuţiilor sale, exercită conducerea generală şi controlul asupra activităţii. În societate cu un număr mai mic de 50 de acţionari, atribuţiile consiliului societaţii pot fi executate de adunarea generală a acţionarilor.

Comitetul de conducere. Comisia de cenzori.

68