Societatea Concordia

354
1 Dan-Ovidiu Pintilie ISTORICUL SOCIETĂŢII „CONCORDIA” 1907-1948 Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti 2007

description

Dan-Ovidiu Pintilie, ISTORICUL SOCIETĂŢII „CONCORDIA” 1907-1948, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007.

Transcript of Societatea Concordia

Page 1: Societatea Concordia

1

Dan-Ovidiu Pintilie

ISTORICUL SOCIETĂŢII „CONCORDIA” 1907-1948

Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti 2007

Page 2: Societatea Concordia

2

Page 3: Societatea Concordia

3

ISTORICUL SOCIETĂŢII „CONCORDIA” 1907-1948

Page 4: Societatea Concordia

4

Page 5: Societatea Concordia

5

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

ISTORICUL SOCIETĂŢII „CONCORDIA” 1907-1948

Page 6: Societatea Concordia

6

Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti 2007

Page 7: Societatea Concordia

7

CUPRINS

pag. INTRODUCERE………………………………………………….…………….. 6 CAPITOLUL I

Înfiinţarea şi activitatea Societăţii “Concordia” până în 1918………. 16

1. 1. Constituirea Societăţii “Concordia”……………………………. 16 1. 2. Societatea “Concordia” în primii ani de funcţionare………….. 21

1. 3. Societatea „Concordia” în anii 1916-1918……………………… 29

1. 4. Note ………………………………………………………………. 39

CAPITOLUL II

Societatea “Concordia”, organizare şi structură 1918-1944 ……. 42

2. 1. Măsuri de refacere a capacităţii de producţie…………………. 44 2. 2. Organizare ………………………………………………………. 47 2. 3. Personalul societăţii. Salarizare. Şcoala de ucenici……………. 55

2. 4. Societăţi afiliate ………………………………………………….. 75

2. 5. Capitalul societăţii……………………………………………….. 86 2. 6. Acţiunile societăţii……………………………………………….. 94 2. 7. Conducerea societăţii……………………………………………. 105

2. 8. Impozite şi taxe plătite de societate…………………………… 120

Page 8: Societatea Concordia

8

2. 9. Rafinăria. .………..……………………………….. …………...… 127 2. 10. Departamentul Uzinelor Metalurgice …………...…………….. 135 2. 11. Departamentul Minier…………………………………………… 146 2. 12. Departamentul Electrica………………………………………… 155 2. 13. Participarea societăţii la expoziţii, târguri, asociaţii…………... 159 2. 14. Acţiuni social-culturale…………………………………………… 165

2. 15. Note……………………………………………………………….. 178

CAPITOLUL III

Extracţie, prelucrare şi comercializare 1918-1944 ……………….…. 190

3. 1. Forajul……………………………………………………………... 191 3. 2. Extracţie (exploatare)……………………………………………. 198 3. 3. Rafinare..……………………………………………………………208 3. 4. Exportul……………………………………………………………. 221 3. 5. Bombardamentele….……………………………………………….240 3. 6. Note……………………………………………………………….... 251

CAPITOLUL IV

Societatea „Concordia” în perioada 1944-1948……………………….. 256

4. 1. Situaţia societăţii „Concordia” la sfârşitul războiului……….…. 256

4. 2. Producţia societăţii „Concordia” în perioada 1945-1948…….... .262 4. 3. Revendicări salariale….………………………………………….. .276 4. 4. Măsuri sociale la „Concordia”………………………………..….. 287

Page 9: Societatea Concordia

9

4. 5. Intervenţia statului în activitatea societăţii „Concordia” pentru aplicarea Convenţiei de Armistiţiu. Naţionalizarea din iunie 1948…………………………………………………………….. 298 4. 6. Note……………………………………………………………….. 308

ÎNCHEIERE ……………………………………………………………………313 ANEXE…………………………………………………………………............... 319 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………… 354

Page 10: Societatea Concordia

10

Page 11: Societatea Concordia

11

Cuvânt înainte Tema analizată de domnul Dan Ovidiu Pintilie, doctor în istorie prezintă o importanţă deosebită pentru cunoaşterea evoluţiei unei ramuri de bază a economiei româneşti, industria petrolului. Societatea „Concordia” a fost una dintre cele mai mari societăţi petroliere din România, cu implicarea activă nu numai în acest domeniu, şi în activităţi conexe. De la înfiinţarea sa în 1907 şi până la „naţionalizarea” din 1948, Societatea a parcurs un drum plin de înfăptuiri, în care nu au lipsit greutăţile produse de anii de război şi de vremelnicele crize. Tratarea cronologică trată în etapele 1907-1918, 1918-1944 şi 1944-1948, se îmbină mai ales pentru etapa a doua, cea mai bogată în realizări cu tratarea tematică, urmărindu-se principalele forme şi direcţii de acţiune: organizarea, personalul, societăţile afiliate, departamentele, capitalul, forajul, extracţia, rafinarea, producţia, exportul, participarea la târguri şi expoziţii, acţiuni social-culturale, etc. Estimările cantitative însoţite de constatări referitoare la procesul de modernizare sunt deosebit de grăitoare pentru locul Societăţii „Concordia” în ansamblul extracţiei şi prelucrării petrolului în ţara noastră. Către mijlocul deceniului al patrulea ”Concordia” dispunea de concesiuni în suprafaţă totală de 1.700 de ha. din care peste 300 erau în exploatare. Producţia de ţiţei obţinută depăşea 1.000.000 de tone (1.242.320 tone în 1935), reprezentând aproape 15% din producţia totală a României, situându-se din acest punct de vedere pe locul al III-lea după „Astra Română” şi „Steaua Română”. Rafinăria „Vega” care a fuzionat cu „Concordia” în 1930 a fost înzestrată cu instalaţii moderne, devenind una dintre cele mai performante întreprinderi de acest fel. Pe parcursul ascendent, Societatea „Concordia” va prelua sau crea, dezvoltându-se în întreprinderi sau departamente care vor depăşi profilul de bază. Pentru a ne forma o imagine de ansamblu a societăţii, schema de organizare a acesteia din iunie 1943 este deosebit de sugestivă:

I. Departamentul Sediu social Bucureşti; Serviciul Materiale şi Aprovizionare Ploieşti;

II. Departamentul Petrol-Foraj-Producţie: Direcţia tehnică, Serviciu conducte; Schele Petroliere: Gura Ocniţei şi Lilieşti (şantierele Buştenari, Chiciura, Runcu, Băicoi şi Gura Ocniţei) Rafinăria „Vega”, Serviciul de asigurări;

Page 12: Societatea Concordia

12

III. Departamentul Uzinelor Metalurgice: Direcţia Uzine: Secţia A. Ateliere; Secţia B. Turnătorie, Secţia C. Muniţii, Secţia D. Tunuri;

IV. Departamentul Electrica: Uzinele Câmpina, Sinaia, Schitu Goleşti şi Floreşti;

V. Departamentul minier: Secţia cărbuni şi Secţia aur; VI. Staţia de Export şi Fabrica de ambalaje din Constanţa; VII. Staţia de transbordare Brăila. Aşa cum precizează autorul, deoarece în organizarea societăţii

„Concordia”, fiecare departament avea atribuţii care echivalau cu o societate aparte în domeniu, respectiv de activitate „Concordia” nu era numai o societate petrolieră ci era un concern de societăţi cu activitate industrială complexă şi multiplă.

Nu ne-am propus să prezentăm aici un rezumat al cărţii; îl lăsăm pe cititor să urmărească paginile solid documentate ale creşterii până în 1944 şi ale descreşterii societăţii în anii ocupaţiei sovietice şi ai naţionalizării în condiţiile instaurării regimului comunist în România. Intenţia noastră este de a atrage atenţia asupra unor chestiuni pe câţ de importante, pe atât de interesante, aduse în dezbatere de distinsul cercetător la care evident, se pot adăuga multe altele precum cele referitoare la contribuţia societăţii la export, la îndeplinirea sarcinilor publice, la numărul salariaţilor, la valoarea deosebită a corpului de tehnicieni români şi străini, etc.

Cartea d-lui. Dan Ovidiu Pintilie, ce dezvoltă teza de doctorat cu acelaşi titlu, susţinută cu un deplin succes la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi, se bazează pe cercetarea unui impresionant material documentar şi istoriografic, ţinând seama de cele mai recente contribuţii în domeniu. A fost valorificată la maximul posibilitatea cercetării fondului Societatea Petrolieră „Concordia”, aflat la D.J.A.N. Argeş, alcătuindu-se (dincolo de unele detalii care puteau lipsi), monografia deţinută pe care această societate o merită. O recomandăm cu căldură atât specialiştilor cât şi publicului larg, pentru maniera în care este redată o experienţă performantă de viaţă economică românească dintr-un trecut ce nu poate fi subestimat.

Să mulţumim autorului şi celor care au contribuit la publicarea acestui valoros demers.

Ion Agrigoroaiei

Page 13: Societatea Concordia

13

Introducere În România, ţiţeiul a fost cunoscut din vremuri îndepărtate. Numeroase izvoare de ţiţei au atras atenţia asupra acestui lichid şi, treptat, el a fost folosit în viaţa cotidiană. Documentele de arhivă, începând cu cele mai vechi mărturii documentare despre existenţa unor izvoare de ţiţei aflate în Moldova, semnalează prezenţa la început „ a unor fântâni de păcură” apoi a unor exploatări de păcură şi în Muntenia, în judeţul Prahova. În secolul al XVIII-lea, sunt amintite în documente şi primele exploatări de ţiţei. Adâncul pământului românesc ce a dovedit existenţa ţiţeiului sau a păcurei – denumire mai des folosită – a cunoscut toată filiera posibilă a extracţiei; „gropoaie”, băi, puţuri, galerii şi sonde.1

În dezvoltarea exploatării ţiţeiului în România se pot distinge, cu aproximaţie, unele etape, sistemul de referinţă al acestora fiind dat de produsele obţinute din ţiţei şi de dezvoltarea tehnicii de dezvoltare şi prelucrare, utilizat în industria petrolieră. Astfel, o primă etapă se întinde până în 1857, dată când România apare în statisticile internaţionale ca ţară producătoare de ţiţei şi când ia fiinţă prima rafinărie din ţara noastră.

2

A doua etapă, etapa petrolului lampant, a început din momentul extragerii din ţiţei a substanţei necesare iluminatului. Ea a durat din 1858 până în anul 1895, data apariţiei primei legi a minelor şi s-a caracterizat prin intensificarea extracţiei din puţuri şi prin săparea primelor sonde. În acest răstimp, sporul producţiei rezultate îndeosebi din exploatarea celor patru regiuni petrolifere: Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău nu a depăşit

Caracteristic pentru etapa respectivă era extracţia ţiţeiului prin mijloace rudimentare şi in cantităţi mici.

Prima înregistrare statistică a extracţiei mondiale de ţiţei s-a efectuat în România, în anul 1857, cu o cantitate oficială de 275 de tone; a urmat apoi în 1859 Rusia, cu 3.800 tone şi S.U.A. cu 274 tone. Trimiteri de butoaie cu ţiţei peste hotarele Principatelor s-au înregistrat în documentele vamale din 1825, 1832, 1840, etc. Primele distilerii de petrol s-au înjghebat în Moldova prin 1840, iar la Ploieşti a fost construită în 1856 cea dintâi rafinărie, ce a produs lampant pentru iluminatul Capitalei.

1. M. Pizanty, Istoricul industriei petrolifere din România, Bucureşti, 1947, p. 25. 2. Gh. Constantinescu, I. Prodom, Industria de petrol în România până la primul război mondial, în revista „Petrol şi Gaze”, anul VI, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1957, p. 457-468.

Page 14: Societatea Concordia

14

nivelul celor 80.000 tone obţinute în 1895.3

În privinţa afluenţei capitalurilor străine în industria petrolului din România, avem de a face cu două etape diferite ca intensitate. Prima etapă 1895-1903, s-a caracterizat prin investiţii străine importante, dar nu considerabile. În anul 1903, în industria petrolului din România activau 31 de firme româneşti şi străine dintre care: 12 româneşti, cu un capital investit de 12.800.000 lei aur; două austro-ungare, cu un capital investit de 18.800.000 lei aur; şase olandeze cu un capital investit de 14.800.000 lei; patru britanice cu un capital investit de 6.100.000 lei aur; două belgiene cu

O altă caracteristică de bază a perioadei respective a constituit-o caracterul naţional al industriei petrolului. Analiza etapei menţionate oferă concluzii interesante. Astfel, până în 1860, principalii exploatatori de ţiţei din ţara noastră au fost ţăranii liberi, cunoscuţii „băieşi” sau gropari. După 1860, exploatarea ţiţeiului necesita capitaluri tot mai însemnate şi, ca urmare, rolul ţăranilor a scăzut în favoarea proprietarilor unor bogate terenuri petroliere. Etapa a treia sau etapa benzinei s-a produs după anul 1895, şi se desfăşoară şi în zilele noastre. În această etapă s-a produs internaţionalizarea, înstrăinarea uneia din cele mai valoroase bogăţii naţionale româneşti – petrolul. Procesul a început după promulgarea celei dintâi legi miniere din România, - Legea lui Petre P. Carp – lege care a favorizat pătrunderea capitalurilor străine în industria petrolieră autohtonă. Un rol important în dezvoltarea industriei de petrol l-a avut inventarea motorului cu ardere internă.

În anul 1897, Diesel a brevetat motorul, care-i poartă numele, funcţionând exclusiv pe bază de motorină. Astfel, produsele petroliere au căpătat o largă utilizare în industrie, căi ferate, marină, etc. Exploatările petrolifere se găseau situate pe coama sudică şi estică a Carpaţilor, începând din judeţul Dâmboviţa şi până la limita nordică a judeţului Bacău. În timp ce şantierele din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău au dovedit existenţa unor zăcăminte petrolifere de durată, exploatările efectuate în judeţele Vâlcea, Râmnicu-Sărat, Putna şi Neamţ nu au dat rezultate concludente. Afluenţa capitalurilor străine în industria petrolului din România a contribuit netăgăduit la dezvoltarea acestei ramuri a economiei naţionale. Rolul capitalurilor străine a fost pozitiv în perioada de început a industrializării moderne, a exploatării ţiţeiului românesc, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.

3. Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 29.

Page 15: Societatea Concordia

15

un capital investit de 4.800.000 lei aur şi una franceză cu un capital investit de 300.000 lei aur.4

Ideea elaborării acestei lucrări a apărut ca necesară în ciuda faptului că, despre petrolul românesc au apărut, cum era şi firesc, o vastă literatură de specialitate, care tratează diverse aspecte din această complexă problematică. Cărţile publicate s-au concentrat însă, mai cu seamă în planul crizelor de petrol, conflictelor militare în care petrolul a fost utilizat, conexiunilor dintre unele evenimente istorice şi bătălia pentru rezervele de petrol, averile realizate de marile corporaţii internaţionale petroliere. Literatura publicată despre petrol este extrem de variată şi numără printre autori, istorici, economişti, analişti politici, jurişti, militari de carieră sau în retragere, care s-au aplecat mai cu seamă asupra beneficiilor şi păcatelor acestei bogăţii naturale acumulată cu milioane de ani în urmă şi pe care omenirea o exploatează industrial, de peste 150 de ani, riscând ca în acest ritm să o epuizeze în scurt timp. Istorici cunoscuţi ca Jean Jacques Berreby, René Sédillot, Francis Delasi, Pierre L’Espangnol de la Tramerye, Cessare Alimenti, Anton Zischa, Edward Word, Edgar Faure, Daniel Durant, Karl Hoffmann, Henry Peyret, R. Jouan, Simon N. Whitnedy şi alţii, fac referiri în lucrările lor despre petrolul din România, subliniind de regulă importanţa acestei bogăţii şi lupta marilor puteri pentru acapararea acestuia.

Perioada 1903-1916 reprezintă a doua etapă de afluenţă a capitalurilor

străine în petrolul românesc şi se caracterizează prin investiţii masive. Semnalul l-a dat „Deutsche Bank”, care a preluat de la vechii proprietari englezi conducerea societăţii „Steaua Română”, în urma stăruinţelor regelui Carol I de Hohenzollern, apoi, în câţiva ani a părut o întreagă reţea de societăţi petroliere pe acţiuni. Unele dintre acestea erau sau au devenit puternice filiale ale principalelor trusturi petroliere internaţionale precum: „Standard Oil Co.” (proprietar din anul 1904 al societăţii „Româno-Americane”); „Rostchild” (proprietar al societăţilor „Aquila franco-română” şi „Colombia”); „Royal Dutsch Shell” (proprietar din anul 1910 al societăţii „Astra Română) şi banca „Disconto Gesselchaft – S. Bleichröder” ( care crease încă din 1899 Societatea „Internaţionala”, în 1904 Societatea „Creditul Petrolifer”, în 1905 Societatea „Vega” şi în 1907 Societatea „Concordia”). Investiţiile de capital în industria petrolieră au urmat o linie ascendentă în această perioadă, ceea ce a permis valorificarea unor întinse terenuri petrolifere.

5

4. V. Toroceanu, Capitalurile investite în industria petrolului, în vol. „Industria petrolului în România”, Tip. „Fr. Gobi”, Bucureşti, 1909, p. 281. 5. Jean Jacques Berreby, Historie mondiale du pétrole, Editions du Pont Royale, Paris, 1961; René Sédillot, Istoria petrolului, Editura Politică, Bucureşti, 1979; Francis Delasi, Le pétrole, Paris, Royal, 1921; Pierre L’Espangnol de la Tramerye, La lutte

Page 16: Societatea Concordia

16

Literatura autohtonă despre petrol nu face excepţie, aceasta înscriindu-se în nota generală mai sus menţionată, axată fiind pe aspectele politico-istorice, legislative, administrative, organizatorice şi monografice pe parcursul unor perioade limitate de timp dar mai cu seamă legate de cele două războaie mondiale în care România a fost implicată. Remarcăm lucrările semnate de regretatul profesor C.M. Boncu6, precum şi de istoricii Gh. Buzatu, Ioan Scurtu, Eugen Preda, Horia Brestoriu, Axente Sever Bonciu, Gh. Răvaş, D. M. Preda, G. Preda, B. Olteanu, Gh. Calcan, C. Dobrescu şi alţii.7

Despre Societatea petrolieră „Concordia”- care face obiectul lucrării noastre, nu a apărut până în prezent nici o lucrare de sine stătătoare, ci doar referiri în legătură cu unele ramuri sau activităţi ale societăţii. Nu se poate porni o cercetare în privinţa istoriei societăţii „Concordia” fără a aminti lucrările lui Mihail Pizanty sau Emil Severin, Victor Slăvescu, ing. Gr. Zmieureanu, M. Sevastos, D. Ionescu şi I. Ivănescu.

8

mondiale pour le pétrole, III-e edition, Paris, Editions de la Vie Universitaire, 1923; Cessare Alimenti, Il petrolio nell’economio mondiale, Torino, Giulia Einoudi, Editure, 1939; Anton Zischa, Războiul petrolului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1942; Daniel Durand, La politique pétroliere internationale, Paris, Presses Universitaires de

Frace, 1962; Edgar Faure, Le pétrole dans la paix et dans la guerre, Paris, Editions de la Nouvelle Revue Critique, 1939; Edward word, Le pétrole dans le monde. Ses hommes et ses techniques, Paris, Poyat, 1960; Henry Peyret, La bataille des trusts, Paris, Presses Universitaires de France, 1954; Karl Hoffman, Oelpolitik und angelsächsisder Imperialismus, Berlin Ring-Verlag, 1927; R. Jouan, Le pétrole, roi du monde, Paris, Poyat, 1949; Whitney Simon M., Antitrust Policies American Experience in Twenty Industreis, I-II, New York, The Twentieth Century Fund, Inc., 1958.

6. Constantin Boncu, Contribuţii la istoria petrolului românesc, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1971. 7. Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998; România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929, Editura Junimea, Iaşi, 1981 ; Axente Sever Bonciu, Din istoria industriei române, Petrolul , Editura Tehnică, Bucureşti, 1981 ; Gh. Răvaş, Din istoria petrolului românesc, Editura de Stat pentru literatura politică, Bucureşti, 1955 ; Ioan Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, 1918-1948, Editura Paideia, Bucureşti, 1999; Horia Brestoiu, Impact la paralela 45. Incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc , Editura Junimea, Iaşi, 1986 ; Eugen Preda, Miza petrolului în vâltoarea războiului, Editura Militară, Bucureşti, 1983; Gavriil Preda, Importanţa strategică a petrolului românesc 1939- 1947, Editura PrintEuro Ploieşti, 2001 ; Bujor Olteanu, 120 de ani de prelucrare a petrolului în oraşul Ploieşti: 1857-1977, Ploieşti, 2002 ; Gh. Calcan, Industria petrolieră din România în perioada interbelică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997. 8. M. Pizanty, Le pétrole en Roumanie (edition complete); M. Pizanty, Situaţia actuală a industriei de petrol. O scurtă expunere statistică şi economică, Bucureşti, Cartea Românească, 1928; Emil Severin, Petrolul, studiu fizic, chimic, geologic, tehnologic şi economic, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1931; Gr. Zmieureanu, Contribuţie la istoricul industriei petroliere române, Bucureşti, Tipografia ”Cartea Medicală”, 1931; M. Sevastos, Monografia oraşului Ploieşti, Tiparul „Cartea Românească”,

Page 17: Societatea Concordia

17

Istoria acestei prestigioase societăţi s-a identificat, de fapt, cu istoria petrolului românesc văzută la o altă dimensiune. Cercetarea noastră ştiinţifică consta în prezentarea, chiar în detaliu, pe bază de documente inedite, a evoluţiei societăţii petroliere „Concordia”, de-a lungul perioadei cuprinse între anii 1907-1948.

Lucrarea are patru capitole şi analizează contextul în care a luat fiinţă Societatea „Concordia”, transformările înregistrate în organizare şi structură, evoluţiile din perioada interbelică, efectele anilor de război, perioada postbelică şi naţionalizarea.

În primul capitol, pe baza informaţiilor existente, din păcate, din cauza trimiterii arhivelor la Moscova în 1916, nu foarte numeroase, constituirea societăţii „Concordia” şi eforturile făcute de investitori pentru constituirea unei societăţi puternice. Acestea s-au concretizat prin fuziunea societăţilor: „Buştenarii”, „Telega Oil Co. Ltd.”, „Italo-Română” şi „Allgemeine Petroleum Industrie Aktien-Gesellschaft", ca urmare a tratativelor purtate de conducerile acestor societăţi în vederea realizării fuziunii. Data de 17 decembrie 1907 reprezintă actul de naştere a noii societăţii. Apariţia acesteia nu a însemnat dispariţia societăţilor „Italo-Română” şi „Allgemeine Petroleum Industrie Aktien-Gesellschaft" care au continuat să funcţioneze ca societăţi ce deţineau părţi din capitalul societăţii „Concordia”.

Precizăm că, încă de la constituire, Societatea „Concordia” a fost controlată de grupul german „Disconto Gesellschaft-S. Bleichröder” iar apoi, din 1912, de către „Deutsche Erdöl A.G.” care reprezentau interesele financiare germane în România. Perioada 1916-1918 este de asemenea prezentată în capitol.

În capitolul următor, am evidenţia structura şi organizarea societăţii, elementele care au impus-o ca una din cele mai puternice societăţi petroliere din România. am urmărit evoluţia capitalului acestuia, politica majorării succesive care au făcut ca, din anul 1937 să aibă al doilea mare capital social dintre toate societăţile petroliere. Începând cu anul 1936, conducerea societăţii va diversifica activitatea desfăşurată, dezvoltând ramuri noi ca: producerea şi distribuirea de energie electrică; armament; producerea de echipamente şi utilaje petroliere; exploatări miniere (cărbuni, aur şi conexe). Organizarea societăţii pe departamente a căror dezvoltare se baza pe ramura principală, petrolul, a făcut ca societatea să se transforme într-un adevărat holding, fiecare departament putând fi considerat, prin activitatea sa, ca o societate separată. Ca urmare, prezentarea în acest capitol a activităţii acestor departamente am

Bucureşti, 1937.

Page 18: Societatea Concordia

18

considerat că este necesară pentru buna înţelegere a activităţii în ansamblu a societăţii.

De asemenea, am căutat să relevăm contribuţia unor personalităţi din domeniul economic, politic şi petrolier, care au făcut parte din conducerea societăţii şi au condus destinele „Concordiei” de la înfiinţare până la naţionalizarea din 1948.

Un aspect interesant l-a constituit analiza pagubelor suferite de societate în urma distrugerilor ordonate în timpul primului război mondial, evaluate la 960.572 lire sterline şi a eforturilor societăţii de a le recupera.9

Obţinând scoaterea de sub sechestru a acestor societăţi Societatea franco-belgiană „Compagne Financière Belge des Pétroles” („Petrofina”) va prelua „Concordia” iar trustul francez „Compagne Française des Pétroles” societăţile „Vega” şi „Creditul Petrolifer”. În 1922, „Concordia” va absorbi prin fuziune societăţile „Vega” şi „Creditul Petrolifer” devenind una dintre cele mai mari societăţi petroliere din ţară, controlată de trustul franco-belgian „Petrofina”, condus de Léon Wenger, care lucrase multă vreme în industria petrolieră din ţara noastră. Rezultatul tuturor acestor operaţiuni au făcut ca, din considerabila avere a acestor trei societăţi, evaluate la 3.000.000.000 lei, Statul român să nu primească decât 150.000.000 lei.

Valoarea acestor despăgubiri, care situa societatea pe locul al 6-lea, se referea doar la „Concordia”, valoarea distrugerilor suferite de societăţile „Vega” şi „Creditul petrolifer”, pe care societatea le va absorbi, fiind altele.

La terminarea primului război mondial, marile trusturi petroliere internaţionale au declanşat o puternică acţiune pentru a pune mâna pe societăţile petroliere, foste germane, care de drept trebuiau să intre în proprietatea statului român ca pradă de război. Imediat după înfrângerea Germaniei, bunurile germane din ţară au fost puse sub sechestru, urmând ca ele să fie lichidate în folosul învingătorilor. Societăţile „Concordia”, „Vega” şi „Creditul petrolifer” aparţineau aceluiaşi grup german, „Deutsche Erdöl A.G.”.

10

Într-un capitol special ne-am ocupat de problemele forajului, extracţiei, rafinajului şi exportului, domenii în care societatea deţinea locul al 2-lea între societăţile petroliere din România. Societatea era, de fapt, principalul punct de sprijin al intereselor franco-belgiene în România, ca

În perioada interbelică, societatea s-a situat pe locul al 3-lea în

privinţa personalului ocupat în industria petrolieră, luând măsuri de ordin social, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă ale salariaţilor, construcţii de locuinţe, locuri de agrement, etc.

9. Despăgubirile de război pentru distrugerile petrolifere, în „Monitorul Petrolului Român”, nr. 7/1929, p. 423-424. 10. Gh. Răvaş, op.cit., p. 161.

Page 19: Societatea Concordia

19

filială a societăţii „Petrofina”. Am urmărit politica societăţii de achiziţionare a unor concesiuni petrolifere, evoluţia producţiei de ţiţei, a capacităţii de prelucrare a rafinăriei sale. În privinţa exportului, societatea „Concordia” a beneficiat de sprijinul în reţelele de transport, şi eliberări de autorizaţii de export pentru Franţa, Belgia, Olanda, Anglia, ţările din Orientul Apropiat, a puternicului trust franco-belgian, fapt care o scutea de anumite cheltuieli. În privinţa transportului produselor petroliere, societatea deţinea cea mai întinsă reţea de conducte petroliere particulare, care făceau legătura între schelele petroliere şi rafinăria „Vega” iar apoi cu porturile dunărene şi cel maritim de la Constanţa, de unde, cu ajutorul unor vapoare proprii, efectua exportul produselor petroliere. În acest scop a constituit chiar societăţi de transport în care majoritatea capitalului era cel belgian şi francez. Cea mai mare parte a produselor societăţii era exportată şi doar o mică parte era destinată consumului intern prin societatea „Distribuţia”. Livrarea produselor se făcea fie prin bidoane de diferite capacităţi, în acest scop construind o fabrică la Constanţa, fie prin staţii dotate cu pompe, deschise în diferite localităţi din ţară şi în special în Bucureşti.

În ultimul capitol am căutat să refacem evoluţia societăţii în cea mai grea perioadă din existenta acesteia, adică după cel de-al doilea război mondial şi până la naţionalizare, perioadă în care industria de petrol din România a fost subordonată intereselor sovietice.

Pagubele societăţii au fost deosebit de mari, fiind societatea care a suferit cel mai mult din întreaga industrie petrolieră din România. În această perioadă, acţiunile societăţii nu au mai fost cotate la nici o bursă din afara ţării şi, cu toate eforturile de refacere, producţia a scăzut simţitor în această perioadă.

Societatea nu şi-a putut moderniza instalaţiile din lipsa valutei, fiind obligată să importe utilaje din ţări vecine şi în primul rând U.R.S.S., care la rândul lor nu se situau în topul producătorilor de echipamente performante. Am evidenţiat, de asemenea, rolul şi locul societăţii în aplicarea Convenţiei de Armistiţiu, prin care 70% din întreaga producţie petroliere a României era destinată U.R.S.S. După anul 1944, datele cu privire la exportul produselor petroliere nu au mai fost centralizate şi, ca urmare, nu se ştie nu exactitate cantităţile cedate în contul U.R.S.S. ca reparaţii de război, şi pentru Societatea „Sovrompetrol”. Volumul exportului a fost mult mai mic decât cel din perioada interbelică. Societatea a fost nevoită să efectueze export de produse petroliere în contrapartidă cu materiale şi utilaje, livrate de U.R.S.S., Cehoslovacia şi Ungaria. De asemenea, în acest capitol, am urmărit evoluţia societăţii „Concordia” după anul naţionalizării şi reorganizările survenite.

Page 20: Societatea Concordia

20

Pentru rezolvarea problemelor ridicate de tema supusă cercetării, am folosit cu precădere fondul societăţii petroliere „Concordia”, deţinut de Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, dar şi alte fonduri ale unor societăţi petroliere deţinute de asemenea, la Piteşti, cum ar fi „Astra Română”, „Creditul Minier”, „Petrol Block”, „Kontinentale Oel”, „Sovrompetrol”, Direcţia Generală „Sovrompetrol”, „Redevenţa”, „Colombia”, „Foraky Românească”, „A.I.P.D.A.N.” şi „S.A.R.D.E.P.”. Fondul Societatea petrolieră „Concordia” se întinde pe perioada 1907-1948 şi cuprinde un număr de 4.313 dosare şi registre. Fondul nu a fost cercetat până în prezent de nici un istoric, iar documentele acestuia se referă la rapoarte ale consiliilor de administraţie şi a cenzorilor, procese-verbale ale adunărilor generale contracte de concesiuni, cesiuni şi arendări terenuri, acte constitutive şi statute ale unor societăţi, schiţe şi planuri ale terenurilor şi conductelor, etc., registre de evidenţă a proprietarilor din comunele judeţelor unde se făceau exploatări, corespondenţă cu societăţi petroliere, instituţii şi bănci internaţionale, fişe personale ale salariaţilor, bilanţuri anuale, statistici privind exportul în diferite ţări, situaţii statistice privind sonde, procedee de extracţie producţii pe schele, conducte, autorizaţii, decizii, etc. Documentele sunt şi în alte limbi, cum ar fi franceză, germană, engleză şi italiană. Tot informaţii importante şi inedite ne-au furnizat şi documentele fondului Direcţia Generală a Sovrompetrol pe perioada 1946-1952, în special în ceea ce priveşte preluarea tuturor bunurilor societăţilor petroliere româneşti de către noua societate „Sovrompetrol”.

Documente deosebit de importante am găsit şi în fondurile Societatea petrolieră „Concordia” – Departamentul Minier Schitu-Goleşti, S.A.R. Schitu Goleşti, Prefectura judeţului Argeş, Prefectura judeţului Muscel, Primăria oraşului Câmpulung Muscel, Inspectoratul de Muncă Piteşti şi Oficiul de Muncă Câmpulung-Muscel, mai ales pentru activitatea Departamentului Minier a cărui sediu se afla la Schitu Goleşti, jud. Muscel. Tot informaţii privind activitatea desfăşurată de acest departament am găsit în fondurile Ocolul Minier Câmpulung, Mina „I. I. Beligrădeanu şi fiii” din Poienari de Muscel, Cooperativa minieră „Cărbunele” Godeni, Societatea „Mina Bărăţia” Poienari de Muscel.

De un real folos au fost informaţiile furnizate de fondurile de carte de la Biblioteca Universităţii „Petrol şi Gaze” Ploieşti, de la Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Naţionale, (fondurile Societatea „Astra Română”, Primăria Ploieşti, Prefectura Prahova, Societatea „Distribuţia”, Chestura Poliţiei Ploieşti, Camera de comerţ şi Industrie Ploieşti), de la Institutul de Cercetări Petroliere şi Tehnologice „S.N.P.Petrom” Câmpina, de la Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti.

Page 21: Societatea Concordia

21

Fondurile deţinute de Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice de la Piteşti referitoare la societăţile petroliere în timpul primului război mondial, măsurile luate pentru distrugerea zonelor petroliere în 1916, contracte militare pentru producerea de armament, protejarea zonelor petroliere în perioada 1941-1944, construirea depozitelor pentru combustibilul necesar armatei, bombardamentele din perioada 1941-1944, reţinerea şi anchetarea paraşutiştilor sovietici capturaţi de armata română, activitatea Comisiei Militare de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, obligaţiile societăţilor petroliere în cadrul Convenţiei de Armistiţiu au furnizat informaţii deosebite şi inedite privind activitatea societăţii „Concordia”.

De asemenea, am apelat la fondurile referitoare la Societatea „Concordia” şi la colecţia de microfilme deţinute de Arhivele Naţionale ale României şi de Banca Naţională a României, mai ales pentru perioada 1944-1948.

Pentru o mai bună înţelegere a evenimentelor din epocă, am apelat la presa timpului: „Monitorul Oficial”, „Monitorul Petrolului Român”, „Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Ploieşti”, „Argus”, „Buletinul Industriei”, „Analele Minelor din România”, „Buletine Statistice al României”, Buletine lunare – „U.G.I.R.”.

Pentru sprijinul acordat în activitatea de documentare, mulţumim conducerii Arhivelor Naţionale din România, colegilor de la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale deţinătoare de documente privind petrolul şi societăţile petroliere şi miniere, care au activat în ţară, Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti şi colectivului Catedrei de Istorie Contemporană a României şi Universală de la Facultatea de Istorie din Iaşi.

Sper ca prezenta lucrare să contribuie la o mai bună cunoaştere a unei părţi din istoria petrolului românesc şi anume istoria societăţilor petroliere. Apreciem că lucrarea poate fi o etapă şi un îndemn adresat celor care vor să aprofundeze problematica înfiinţării şi activităţii societăţilor petroliere în România.

Page 22: Societatea Concordia

22

Page 23: Societatea Concordia

23

CAPITOLUL 1

ÎNFIINŢAREA ŞI ACTIVITATEA SOCIETĂŢII „CONCORDIA” PÂNĂ ÎN 1918

1.1. Constituirea Societăţii „Concordia”

În decursul a numai câteva decenii, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, situaţia petrolului evoluează la scară globală. El se transformă într-un element esenţial al vieţii economice moderne, fiind întrebuinţat zilnic.

România uimise lumea prin valoarea petrolului şi bogăţia zăcămintelor ei petrolifere încă din a doua jumătate a veacului trecut. Ţările producătoare de petrol erau limitate la număr, în special în Europa, ca urmare, disputele economice sporesc în intensitate. Lupta pentru petrolul românesc este declanşată, România fiind ameninţată să devină „un câmp de luptă al intereselor străine, ca Mexicul, Persia ori Turcia Asiatică”11. Înfruntarea dintre marii producători ai timpului. „Standard Oil Co.”, „Royal Dutch Shell”, „Anglo-Persian Oil Co. Ltd.” şi „Europäische Petroleum Union” a vizat atât acapararea resurselor de ţiţei din lume, cât şi împărţirea pieţelor de desfacere12. Profitând de starea de înapoiere economică a ţării, de insuficienţa capitalului autohton, de erorile comise la întocmirea legilor, ca şi de dezinteresul sau ignoranţa unor proprietari, trusturile străine au reuşit ca în decurs de numai două decenii, începând cu 1895 şi până în 1914, să domine industria petrolului din România13

Legea minelor din 1895 a favorizat considerabil pătrunderea capitalurilor străine, luând naştere primele societăţi petroliere. Dintre grupurile germane interesate în acapararea resurselor de ţiţei, puternicul grup financiar în fruntea căruia se găseau băncile „Disconto Gesellschaft” şi „S.

.

11. Vintilă I. C. Brătianu, Petrolul şi politica de stat, Imprimeriile „Independenţa", Bucureşti, 1919, p. 18. 12. Jacques de Launay, Jean Michael Charlier, Istoria secretă a petrolului 1859-1984, Editura Politică Bucureşti, 1989, p. 9. 13. Horia Brestoiu, Impact la Paralela 45°. Incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc, Editura Junimea, Iaşi, 1986, p. 10.

Page 24: Societatea Concordia

24

Bleichröder” din Berlin, a fondat în anul 1905 Compania „Allgemeine Petroleum Industrie A.G.” cu importante poziţii mai ales în România.

Tot banca „Disconto Gesellschaft”,în 7 septembrie 1899, în Olanda, a pus bazele societăţii petroliere „Internaţionala Română” cu sediul principal la Amsterdam şi sediul secundar la Bucureşti, B-dul Domniţei nr. 48, autorizată să funcţioneze în România prin Decretul Regal nr. 3562/1905, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 70 din 28 iunie 1905. A obţinut concesiuni petrolifere, importante la Gura Ocniţei (40 ha. din moşia Statului), Buştenari, Bana-Moreni, etc.14

Pentru finanţarea activităţii în domeniul petrolier, în 1897, grupul va fonda şi Banca Generală Română a cărei activitate se va desfăşura până în 27 noiembrie 1919 când se va dispune lichidarea tuturor părţilor, acţiunilor, creanţelor şi drepturilor de orice fel din capitalul băncii aparţinând supuşilor ţărilor inamice de la data de 14 august 1916, precum şi cele dobândite de asemenea supuşi după această dată.

Majoritatea capitalului reprezentat prin 16.000 acţiuni la purtător a 150 florini olandezi fiecare, era proprietate românească, respectiv a societăţii „Concordia”, după înfiinţarea acesteia în 1907.

15 Din 1919 va deveni Banca Generală a Ţării Româneşti, apoi din 1938 redevine Banca Generală Română, pentru a fuziona apoi cu Banca de Scont a României în 1941.16

Societatea „Telega Oil”, înfiinţată în anul 1900 cu capital englez, a fost preluată de grupul german „Disconto Gesellschaft” în noiembrie 1903.

Între grupul financiar german „Disconto Gesellschaft-S. Bleichröder”

din Berlin, şi grupul financiar italian, din Roma, care deţinea Societatea „Italo-Română” (înfiinţată în 1905 cu un capital social de 15.000.000 lei) a intervenit o tranzacţie prin care societăţile aparţinând celor două grupuri, şi anume „Buştenarii” şi „Telega Oil Co.” (fostă „Sylva”) precum şi „Italo-Română” vor fuziona într-o nouă societate, numită „Concordia”.

17

14. Arhivele Naţionale ale României Direcţia Judeţeană Argeş (în continuare, D.J.A.N. Argeş )., fond Societatea „Concordia" dosar 10/1924-1925, f. 1. 15. „Monitorul Petrolului Român", nr. 10/1919, p. 332. (în continuare, M.P.R.). 16. Gh. Buzatu, Petrolul băncilor ori băncile petrolului?, în „Dosarele Istoriei”, an. IV, nr. 10 (38), 1999, p. 44-47. 17. Idem, România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929, Editura „Junimea”, Iaşi, 1981, p. 55.

În anul 1905, acelaşi grup bancar german a înfiinţat Societatea „Creditul Petrolifer”, care a construit o intensă reţea de conducte petrolifere în regiunea Telega precum şi societatea „Vega”, care a construit la Ploieşti o mare rafinărie de petrol. Între membrii fondatori la Societatea „Creditul Petrolifer”, regăsim, în afară de grupul „Disconto-Gesselschaft” care avea investit un capital de 1.080.000 lei, grupul „S. Bleichröder”, care avea investiţi 720.000 lei, Banca Generală Română 870.000 lei, bancherul Max I. Schapira 300.000 lei, precum

Page 25: Societatea Concordia

25

şi A. Cotescu , av. A. Radovici şi av. Eugen Costinescu, cu câte 10.000 lei.18 În anul 1905, grupul „Disconto” a preluat şi Societatea „Buştenarii”, care fusese înfiinţată în 1900 tot cu capital englez.19

Consiliul de Administraţiei al societăţii „Italo-Română”, controlat de Fausto Morani, mare industriaş din Roma şi de un grup român, în fruntea căruia se afla C. Argetoianu, care deţinea acţiunile ce i s-au atribuit în schimbul aportului social adus în Societatea „Italo-Română” de la Societatea „Câmpeni-Bacău”, s-a întrunit la Roma în ziua de 27 februarie/12 martie 1907 şi a ratificat fuziunea. Prin aducerea societăţii „Câmpeni-Bacău”, de către general Argetoianu, în cadrul societăţii „Italo-Română”, aceasta va deţine în judeţul Bacău, pe proprietăţile Statului, două schele de extracţie situate la Câmpeni şi Câmpeni-Tătaru, din comuna Băseşti iar pe proprietăţile particulare, o schelă la Câmpeni.

Grupul „Disconto Gesellschaft-S. Bleichröder”, deţinând terenuri în

suprafaţă de 11.600 ha, va controla societăţile de rafinare „Vega”, de transport şi comerţ cu petrol „Creditul Petrolifer” şi de exploatare „Concordia”.

20 Pe lângă participarea la Societatea „Concordia”, Societatea „Italo-Română” va avea acţiuni la societăţile „Vega” şi „Creditul Petrolifer”, acţiunile fiind cotate la Bursa din Roma.21

În afară de importanţa economică, fuziunea acestor două societăţi mai avea şi o altă importanţă, politică, cu mult superioară intereselor proprii ale societăţii, şi anume legătura tot mai strânsă între cele două grupuri financiare german şi italian. Prin legăturile pe care grupul „Disconto Gesellschaft-S. Bleichröder” din Berlin le avea şi le dezvolta – în materie de petrol - cu grupurile engleze, francez şi italiene, cu care se afla deja în colaborare, se ajungea la o dominare a pieţii româneşti de petrol, de către capitalul străin în România.

Grupul „Disconto Gesellschaft-S. Bleichröder” din Berlin, reprezentat prin Societatea „Allgemeine Petroleum Industrie Aktien-Gesellschaft" va avea majoritate în noua societate, precum şi majoritatea conducerii ei.

22

Societatea petrolieră „Concordia” a luat fiinţă în anul 1907, având sediul în Bucureşti, prin fuzionarea societăţilor petroliere „Allgemeine Petroleum Industrie Aktien-Gesellschaft" cu sediul la Berlin, „Buştenarii" cu sediul la Bucureşti, „Telega Oil Co. Ltd." cu sediul la Londra, controlată de un grup englez în fruntea căruia se afla Edmond Davis, „Italo-Română" cu sediul la

18. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1918-1925, f. 42. 19. Gh. Răvaş, „Din istoria petrolului românesc”, Editura de stat pentru literatura politică, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1957, p. 82. 20. „Moniteur du Pétrole Roumain”, an XII, nr. 3/1911, p. 86. 21. Societăţile „Concordia”, „Regatul Român” şi „Italo-Română” ,în M.P.R., nr. 3/1911, p. 86. 22. Noua societate „Concordia”. Fuziunea societăţilor „Buştenarii” şi „Sylva” în, M.P.R. , nr. 7/1907, p. 201.

Page 26: Societatea Concordia

26

Bucureşti şi avocatul Al. G. Radovici, directorul Otto Petersen şi directorul ing. H. O. Schlawe. Actul constitutiv şi Statutul noii societăţi au fost autentificate în 12 decembrie 1907, la Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat sub nr. 12.239/1907 şi transcris în 7 februarie 1908 în registrul special de Concesiuni petroliere a Tribunalului jud. Prahova sub nr. 11723

Societatea a fost autorizată să funcţioneze de către Tribunalul Ilfov, Secţia Comercială, prin sentinţa nr. 21 din 05.01.1908.

.

24 A fost înscrisă la Oficiul Comerţului sub numărul 603/1931 având Sediul central în Bucureşti, la început pe strada Lipscani, nr. 10 apoi pe str. Matei Millo nr. 15.25

Dintre societăţile care au fuzionat, contribuţia cea mai mare la capitalul social l-a avut Societatea "Buştenarii" care a depus 14.230.000 lei şi primea 28.460 de acţiuni. Societatea, cu sediul în Bucureşti, str. Lipscani nr. 10, era reprezentată de Otto Pettersen, administrator-delegat şi H. O. Schlawe, director general, autorizaţi să semneze în temeiul deciziei Adunării Generale Extraordinare, ţinută la Bucureşti în ziua de 7/20 iulie 1907, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 89 din 22 iulie/4 august 1907.

26

23. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/1907- 1908, f.4. 24. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 12/1942-1944, f. 14. 25. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 36. 26. „Concordia”, Societate Anonimă Română pentru Industria Petrolului, în „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 43/1907, p. 1.199-1.203.

Era urmată de Societatea „Telega Oil Co. Ltd." cu 8.500.000 lei, pentru

care primea 17.000 de acţiuni. Înfiinţată de britanicul Hamilton, era reprezentată de O. Pettersen şi H. O. Schlawe, autorizaţi a semna în virtutea procurii vizată pentru legalizare de Ministerul Afacerilor Străine al României, la nr. 4.613/1907, semnate de Edmond Davis şi Iohann Benjamin Schroeder, conform deciziei Adunării Generale Extraordinare, ţinută la Londra în ziua de 4/17 iulie 1907. Societatea „Italo-Română" care a depus 1.620.000 lei, primea 3.240 acţiuni. Societatea, cu sediul în Bucureşti, str. Doamnei, nr. 10, era reprezentată de Vittorio Durando, autorizat să semneze în temeiul deliberării Consiliului de Administraţiei şi în conformitate cu procura semnată de Fausto Morani şi Lorenzo Allievi, autentificată de notarul Enrico Capo la 10 decembrie 1907 şi legalizată de Ministerul Afacerilor Străine al României la nr. 5.732/1907. Societatea „Allgemeine Petroleum Industrie A. G.", cu sediul în Berlin, care a depus 620.000 lei pentru care primea 1.240 acţiuni, era reprezentată de H. O. Schlawe şi Otto Pettersen, autorizaţi a semna în temeiul procurii vizată pentru legalizare de Ministerul de Externe al României la nr. 5.148 / 1907, semnată de directorii Ludwig Weinstein şi Carol Otto. Al. G. Radovici, Otto Petersen şi H. O. Schlawe au depus câte 10.000 lei, pentru care primeau 20 de acţiuni fiecare.

Page 27: Societatea Concordia

27

Acţiunile societăţii „Vega", societate anonimă română pentru rafinarea petrolului, ce aparţineau Societăţii „Telega Oil Co. Ltd." nu erau cuprinse în aportul social. Acţiunile, drepturile şi obligaţiile rămâneau şi pe viitor în proprietatea exclusivă şi deplină a Societăţii „Telega Oil Co.". Societatea, cu începere de la data constituirii definitive a Societăţii „Concordia", se obliga să nu se ocupe cu nimic altceva decât cu operaţiunile privitoare la propria sa lichidare.

Totalul capitalului social la înfiinţare se ridica la 25.000.000 lei, constituit în 50.000 acţiuni a câte 500 lei acţiunea. Acţiunile nu erau cotate la bursă şi în conformitate cu statutele aprobate, capitalul societăţii putea fi sporit sau redus prin decizia Adunării Generale. Capitalul fiind constituit, fondatorii au vărsat 30% din capitalul numerar la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni din Bucureşti, iar restul de 70% într-un interval de trei săptămâni de la data scrisorii recomandate prin care li s-a comunicat decizia Consiliului de Administraţie al societăţii cuprinzând chemarea de vărsăminte.

Scopul înfiinţării societăţii era „extragerea petrolului brut, a ozocheritei şi a altor produse similare, care s-ar găsi în terenurile petrolifere aparţinând societăţii, în cele luate în arendă şi atât în cele dobândite, cât şi în cele ce s-ar mai dobândi pe orice cale legală"27

Din inventarele generale depuse la constituire, Societatea „Buştenarii" aducea în plină proprietate şi întrebuinţare la capital 116 sonde care foraseră o adâncime totală de 22.710,93 m; 77 maşini cu abur, 4 motoare cu benzină, 232 de puţuri de mână care însumau o adâncime de 14.246,03 m; clădiri pe o suprafaţă de 10,985 ha; 200 de rezervoare de lemn şi fier cu o capacitate totală de 920.630,89 decalitri; 95 de troliuri şi garnituri complete pentru sondele în săpare şi licărit, 58 garnituri de instrumente pentru puţuri de mână; unelte de atelier; grajduri; 81 de cai; 65 de boi; hamuri, trăsuri şi sănii; tuburi sudate, ermetice, nituite, saboţi, conducte. accesorii şi racorduri. Totalul suprafeţei petroliere adus la constituire, era de 20,77 ha.

. Societatea mai avea ea scop, conform statutelor, prelucrarea,

punerea în valoare şi comerţul produselor obţinute, fuziunea prin preluare sau orice alt mod cu alte întreprinderi sau societăţi, înfiinţarea, arendarea sau cumpărarea de rafinării, fabrici şi rezervoare, dobândirea de imobile destinate direct sau indirect exerciţiului industriei de petrol. Societatea putea înfiinţa sucursale şi agenţii în România, cât şi în străinătate, durata ei fiind nelimitată.

28

27. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/1907- 1908, f.19. 28. Ibidem, dosar 11/1936-1937, f. 6.

Page 28: Societatea Concordia

28

Societatea „Telega Oil Co. Ltd." aducea ca părţi sociale 24,027 km conducte pentru ţiţei; 14,200 km conducte de apă; 102 rezervoare de lemn şi fier cu o capacitate de 5.201.530 litri; 15 vagoane cisternă; instalaţii pentru ateliere; pentru lumină electrică; 55 de sonde care săpaseră 12.175,01 m, 10 puţuri de mână cu o adâncime totală de 1.445,85 m; clădiri pe o suprafaţă de 9,629 ha; 68 garnituri complete de unelte de săpat şi licărit, materiale de depozite, tuburi etc.29. La constituire, societatea a adus suprafaţa de 107 ha, situate în judeţul Prahova.30

Potrivit statutelor societăţii, în ziua de 5 februarie 1908, la Berlin, a avut loc prima şedinţă a Consiliului de Administraţie

1.2. Societatea „Concordia” în primii ani de funcţionare

31. Preşedinte al Consiliului a fost ales doctorul în drept A. Solomonsohn din partea Băncii „Direction der Disconto Gesellschaft", una din cele mai mari bănci din Germania, înfiinţată în 1899. Vicepreşedinţi au fost aleşi: P. de Schwabach, doctor în filozofie, şeful Casei "S. Bleichröder", bancherul italian Fausto Morani, AL G. Radovici, doctor în drept, proprietar şi deputat, acţionar la Societatea „Buştenarii" şi comandorul Enrico Scialoja. Director general al societăţii a fost numit H. O. Schlawe, inginer, director general al Societăţii „Buştenarii" iar dr. Stange a fost numit procurist32

29. Ibidem, dosar 1/1907- 1908, f.5-10. 30. Ibidem, dosar 11/1936-1937, f. 11. 31. Ibidem, dosar 2/1908-1920, f. 1-2. 32. Societatea „Concordia", în M.P.R nr. 5/1908, p. 182..

. În ziua de 6 iunie 1908, la sediul social al societăţii, situat în

Bucureşti, str. Lipscani nr. 10, a avut loc prima adunare generală ordinară a acţionarilor societăţii, prezidată de Alex Radovici. Acesta, prezentând darea de seamă a activităţii pentru anul social 1907-1908, arăta că fuziunea Societăţii "Buştenarii" cu Societatea "Telega Oil", menţionată în raportul pentru anul 1907, s-a efectuat pentru înfiinţarea societăţii „Concordia" în condiţiile stabilite. Societatea „Buştenarii" a adus Societăţii „Concordia" tot activul şi tot pasivul şi a încetat să activeze.

Societatea „Telega Oil" cu sediul central în Londra, reprezentată de Edmond Davis, unul din întemeietorii societăţii, a obţinut în judeţul Prahova, pe teritoriul comunei Telega, terenuri petroliere, bogate în zăcăminte. Ea a intrat în lichidare, după ce a transmis activul şi pasivul ei, fără societatea „Vega", lichidarea urmând să se termine în scurt timp.

Page 29: Societatea Concordia

29

Activitatea de foraj pe şantierele societăţii a fost una din cele mai mari, numărul instalaţiilor folosite mărindu-se. Ca urmare, toate conturile reprezentând activul au sporit considerabil. Către sfârşitul anului social 1907-1908, sondele ce fuseseră montate pentru exploatare în regiunile Călinet – sud, Doftăneţ –sud, Burloiu şi Mislişoara - sud au dat rezultate favorabile. S-au achiziţionat concesiunile petrolifere pe care societatea anonimă pentru industria petrolului „Matiţa" le poseda în regiunea Matiţa, Podenii Noi şi Gornetu-Cuib, precum şi tot inventarul mobil şi imobil al acestei societăţi33

Suprafaţa totală a terenurilor petrolifere şi a concesiunilor, inclusiv a societăţii „Matiţa". se ridicau în 1908 la 19,664 ha. iar producţia totală a societăţii a fost pentru anii 1907-1908 de 760.179,177 tone. Între anii 1908 şi 1911, Societatea „Concordia" a continuat să achiziţioneze noi terenuri în regiunile Călinet şi Bordeni (1908) şi pe platoul Câmpina-Slobozia (1909) în suprafaţă de 236 ha, precum şi un bloc compact de terenuri în suprafaţă de 200 ha la Poenăreanca, situată între Doftăneţ şi Bordeni, în 1911. Acest bloc de teren, cu sonde productive relativ puţin profunde, ofereau, o bază excelentă pentru o exploatare economică şi centrală

.

34. În aceste regiuni au fost instalate sonde la Bordeni, Arde-Pământ, Gropi, Caranicea, Stâlpi, Culmea Paraschiva35 şi Cătina (judeţul Buzău)36

Greutăţile întâmpinate se datorau în mare parte lipsei de cunoştinţe geologice, naturii terenurilor, lipsei de personal instruit pentru sondaje, precum şi lipsei unui cadastru care să identifice terenurile concesionate

. În toţi aceşti ani contravaloarea terenurilor noi achiziţionate au fost amortizate şi s-au făcut amortismente considerabile la activ, sonde, locuinţe, maşini şi şantiere. Sumele au oscilat între 1.871.947,25 şi 3.855.831,83 lei şi erau necesare pentru a face să dispară pierderile.

Lucrările de exploatare începute la sfârşitul anului 1908 nu au putut fi terminate în întregime, ele continuând pe tot parcursul anilor 1909 şi 1910. Activitatea de foraj s-a menţinut în limite moderate, limite impuse de necesitatea aşteptării rezultatelor studiilor tehnice şi geologice care nu erau încă finalizate.

37

33. Raportul Consiliului de Administraţie al Societăţii „Concordia" pentru exerciţiul 1907, în M.P.R., nr..17/1908, p. 609-610. 34. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia ", dosar 1/1912, f. 3. 35. Ibidem, dosar 1/1909. f. 3. 36. Ibidem, dosar 1/1910. f. 3. 37. Gh Constantinescu, I Prodom, Industria de petrol în România până la primul război mondial

în Revista „Petrol şi Gaze", Anul VI, nr. 9-10, 1957, p. 460.

. La schelele petroliere au fost aduse o mulţime de instalaţii de foraj de cele mai diverse sisteme. Se poate afirma că în nici o ţară din lume nu s-au

Page 30: Societatea Concordia

30

experimentat mai multe instalaţii de foraj ca în tara noastră. Societatea „Concordia'" ca şi alte societăţi, odată cu instalaţiile de foraj au adus şi tehnicieni străini germani, austrieci, maghiari, care nu cunoşteau terenurile concesionate. Atâta timp cât sondele exploatau zăcămintele de mică adâncime, ele nu aveau presiuni mari şi nu erau eruptive. Cu timpul sondele eruptive vor produce mari cantităţi de ţiţei prin erupţie naturală, cum a fost sonda nr. 3 a Societăţii „Concordia" de la Moreni38

Începând cu 1910, s-au luat măsuri de introducere a unor schimbări considerabile în organizarea societăţii. Una din măsurile foarte importante a fost transferul administraţiei societăţii, pe şantiere, la „Grâuşor” situat în com. Telega. Acest teren, a fost concesionat în 1906 de către societatea „Buştenarii”, de la C-tin Tache Bobescu, pe 15 ani şi consolidat cu Hotărârea nr. 405 din 1906.

. Ca şi în alte părţi, un număr de sonde vechi şi-au epuizat natural producţia de ţiţei.

Observându-se diminuarea generală a producţiei în regiunea Buştenari, unde se afla atunci principalul şantier, cu toate că numărul de sonde noi era mare, s-a făcut un examen riguros a activului pentru a ajuta consilierii tehnici şi geologii în primul rând. Au fost eliminate toate sondajele care nu ofereau nici o şansă şi în consecinţă au crescut considerabil, aşa cum am mai menţionat, amortismentele. În acelaşi timp, la Bordeni, unde societatea poseda concesiuni mari, au fost identificate diferite straturi de ţiţei care meritau să fie exploatate. Prin aceste restricţii ale lucrărilor de foraj şi prin economii importante s-au obţinut excedente.

39 După înfiinţare, Societatea „Concordia”, prin diferite cesiuni, a ajuns să deţină, în patrimoniul său, acest teren, în suprafaţă de 9.557 mp. Sediul va rămâne aici până în 1914 când direcţia şi birourile societăţii au fost strămutate din Grâuşor la Bucureşti şi au fost instalate în localurile în care se găseau şi birourile celorlalte societăţi depinzând de grupul „Deutsche Erdöl", din str. Lipscani nr. 12. La Grâuşor a rămas numai conducerea locală a schelelor Buştenari şi împrejurimi (Gropi - Chiciura -Bordeni)40

Stăpânind aproape singură bogata regiune petroliferă Telega - Buştenari şi deţinând terenuri petrolifere la Matiţa, Doftăneţ şi din 1912 şi la Moreni, „Concordia" a devenit în curând una din cele mai mari societăţi petroliere din ţară, producţia din anul 1911 situând-o pe locul patru după „Steaua Română", „Astra-Română" şi „Româno-Americană"

.

41

În 12 decembrie 1909, societatea "Concordia" împreună cu alte societăţi şi anume „Steaua Română"', „Româno-Americană", „Astra-

.

38. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 1/1913, f. 2. 39. Ibidem, dosar 27/1925-1942, f. 104-105; 108-109. 40. M.P.R., nr. 31/1914, p. 1462. 41. Producţia societăţilor pe acţiuni şi a asociaţiunilor în 1911, în M.P.R., nr. 3/1912, p. 116.

Page 31: Societatea Concordia

31

Română" şi „Regatul Român" adresează Ministerului Justiţiei o plângere împotriva taxei de 22 de lei, percepută de portăreii Tribunalului judeţului Prahova, de fiecare parcelă de teren petrolifer consolidată la punerea în posesie în baza unei hotărâri definitive. Aceste taxe erau considerate „exagerate" şi „nedrepte", mai ales că punerea în posesia asupra terenurilor petrolifere nu putea fi considerată o predare silită sau o deposedare de veci a unei proprietăţi, ci ea era o punere în posesie vremelnică pentru un timp determinat. Se socotea o încălcare a art. 8 din Legea minelor din 1895. Societăţile atrăgeau atenţia ministrului că vor fi puse în situaţia de a abandona terenurile, renunţând la concesiuni, unde s-au investit „capitaluri importante" căci, nu puteau plăti anual zeci de mii de lei pentru executarea hotărârilor. Petiţia a fost înaintată şefului portăreilor „spre a da lămuriri asupra modului de percepere a taxelor pentru punere în posesie asupra terenurilor petrolifere consolidate şi asupra temeiului pe care se percep aceste taxe"42

Din anul 1909, societatea „Concordia" făcea parte din „Uniunea producătorilor de petrol” din România, care a dezvoltat o activitate rodnică în favoarea industriei de petrol. Preşedinte acesteia era N. Seceleanu, care a căutat să intervină la guvern pentru obţinerea unor facilităţi şi îmbunătăţirea activităţii în industria petrolieră pentru o mai mare siguranţă în tranzacţiile de terenuri, în favoarea reducerii tarifelor la benzină, crearea de comisii regionale care să ţină la curent cu tot ce se petrecea în regiunea lor, publicarea de monografii asupra diferitelor regiuni petrolifere şi metode de exploatare a petrolului

.

43

42. D.J.A.N. Prahova, fond Tribunalul Prahova, Secţia I, dosar 1/1909, f. 394-395. 43. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 2/1920, f. 6.

. În ceea ce priveşte transportul ţiţeiului la rafinăria „Vega" ce aparţinea

aceluiaşi grup financiar „Disconto", el se făcea la început cu căruţele, apoi cu vagoanele cisternă, în paralel cu transportul prin conducte societăţii „Creditul Petrolifer” care le-a dezvoltat treptat. După fondarea acestei societăţi de transport, în 1905, de către Max I. Schapira, acesta va deveni, în 1908, şi membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii „Concordia”. Din 1905, când a construit prima sa conductă de 20 de km. lungime de la Buştenari la gara Băicoi, şi până în 1912, când va trece sub controlul grupul „Deutsche-Erdöll A.G.” Societatea era proprietara unei reţele de conducte de 180 km, având trei agenţii de înmagazinare la Ţintea-Gorgoteni, Buştenari şi Moreni. Exportul produselor petroliere se făcea cu vagoane cisternă îndeosebi prin porturile Brăila şi Constanţa, unde se înfiinţează staţii de depozitare. Staţia de rezervoare din Constanţa inaugurată în anul 1908, cuprindea patru rezervoare de 700 m3 şi 25 de rezervoare de 5.000 m3 fiecare.

Page 32: Societatea Concordia

32

Societatea "Concordia" a încheiat cu statul român, în 1913, o convenţie prin care s-a închiriat o suprafaţă de 23 ha la Brăila, unde era construită, încă din 1904, de către Societatea „Aurora”, o staţie de transbordare a produselor petroliere cu scopul „scurgerii produselor petroliere prin punctul Brăila”.44 Pentru suprafaţa închiriată, „Concordia” plătea o chirie de 18.000 lei anual, după tarifele Administraţiei Docurilor Brăila45. Staţia cuprindea spaţii de garare suficiente pentru primirea unui tren complet cu 35 de vagoane. Produsele erau înmagazinate în diverse rezervoare cu o capacitate totală de 15.500 tone şi puteau fi pompate în rezervoarele vapoarelor care veneau să se alimenteze de la staţie.46

În decursul anului 1911 s-au dus tratative pentru constituirea unei noi societăţi pentru explorarea şi exploatarea petrolului. Fondatori noii societăţi trebuiau să fie „Concordia", „Creditul Petrolifer", „Allgemeine Petroleum Industrie A. G." şi Societatea „Foraj”, prima societate română de foraj, înfiinţată în 1908, care urma să aducă la capital, mai multe terenuri în diferite regiuni pe care se făceau explorări şi aparate de sondaj astfel că noua societate ar fi putut începe activitatea imediat. Capitalul social urma să fie de 2.500.000 lei, iar pentru lucrări era disponibilă o sumă de 850.000 lei care se vărsa în numerar

. După înfiinţarea Staţiei de export de la Constanţa a avut loc o scădere a

exportului de produse petroliere, prin portul Brăila, care s-a accentuat şi mai mult prin înfiinţarea unor conducte petroliere din Ploieşti spre Giurgiu în timpul ocupaţiei germane, anihilând după război orice export. Staţia va fi exploatată numai pentru manipularea şi desfacerea păcurei şi produselor albe la intern. La staţia statului de la Constanţa, '”Concordia" poseda patru rezervoare cu o capacitate totală de 16.000 tone. Cu creşterea continuă a exportului de produse petroliere transportul pe C.F.R. a devenit din ce în ce mai scump, prilejuind şi pierderi mari prin evaporare.

47. Activul constitutiv urma să fie depus în cursul lunii noiembrie 191148. Dar, la începutul anului 1912, societatea nu s-a mai constituit, toate exploatările şi concesiunile rămânând în posesia vechilor deţinători49

Până la sfârşitul anului 1911, Societatea „Concordia" va rămâne sub controlul grupului „Disconto-Bleichröder". În 1912, în urma înţelegerii intervenite între grupul „Disconto-S. Bleichröder" şi grupul petrolier „Deutsche Erdöl Aktien-Gesellschaft", cu sediul la Berlin, prin care acesta din urmă prelua toate participările primului, directorul general al grupului,

.

44. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1918-1925, f. 18. 45. Ibidem. 46. Ibidem, f. 19-20. 47. O nouă societate de petrol, în M.P.R., nr. 28/1911, p. 1062. 48. Noua societate de foraj, în M.P.R., nr. 33/1911, p. 1269. 49. Societatea de explorare proiectată, în M.P.R., nr. 2/1912, p. 78.

Page 33: Societatea Concordia

33

Rodolphe Nöllemburg, a fost cooptat în Consiliul de Administraţie al societăţii „Concordia", conform deciziei consiliului din 15/28 mai 1912 şi aprobată de adunarea generală a acţionarilor din 8/21 iunie 1912.

Toate participările grupului, în valoare de 18.500.000 lei, au fost preluate de Grupul „Deutsche Erdöl A. G." în care însă grupul „Disconto-Bleichröder" a rămas interesat. Participarea Grupului „Deutsche Erdöl" se ridica la 9.225.050 lei, cea a Societăţii „Italo-Română" la 2.500.000 lei, restul fiind deţinut de grupul englez în fruntea căruia se afla Edmond Davis şi o mică parte din capitalul românesc50. În afară de aceasta, Theodor Nica, fost director al Băncii Naţionale Române, a fost cooptat de asemenea, ca membru în consiliu. Diferenţa de 12.500.000 lei care rezulta din această reducere a capitalului, a fost întrebuinţată la acoperirea pierderilor de 2.698.599,34 lei şi pentru amortismentele făcute la capitolele "concesiuni petrolifere, sonde şi puţuri de mână"51

În anul 1912, societatea „Concordia" cumpără societatea „Moreni Băicoi Co. Ltd." cu sediul la Londra, reprezentată prin H. F. Drader, cu toate terenurile petrolifere din Moreni, sondele, concesiunile, cesiunile şi contractele încheiate sau în derulare.

.

52

Pe tot parcursul anului, graţie infuziei de capital primită, va creşte considerabil activitatea pe toate şantierele, printre care figurează pentru prima oară şi cel de la Moreni. Una din sondele achiziţionate, la Ţuicani, a produs cantităţi considerabile prin erupţie naturală, în total 3.500 de vagoane, adică 400 de vagoane pe zi, pentru puţin timp căci, a fost acoperită de erupţiile de nisip

.

53

Producţia totală a societăţii în 1912, comparativ cu cea din 1911, a fost considerabil mai mare, ridicându-se la 134.088,406 tone. Beneficiul brut a fost de 2.991.026,25 lei, iar cel net de 667.283,37 lei, din care se propunea repartizarea a 5% pentru fondurile de rezervă statutare (33.364,16 lei), 5% dividende (625.000 lei) şi cont nou (8.919,21 lei). Amortismentele extraordinare prevăzute pentru 1912 se cifrau la suma de 1.281.515,70 lei

.

54

Fabricile de utilaj petrolier din Ploieşti, „Meteor", „Vulcan", „Foraj" (cu atelierul ei metalurgic de la Ploieşti) adresează Ministerului Industriei, în 1912, o plângere împotriva scutirilor de vamă acordate potrivit art. 104 din Legea minelor societăţilor petroliere, cerând respectarea art. 24, alin. b, din Legea pentru încurajarea industriei naţionale, din 14 februarie 1912. Astfel societăţile petroliere nu mai trebuiau să primească scutiri de vamă pentru

.

50. Societăţi petroliere, în M.P.R., nr. 3/1915, p. 107. 51. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 1/1913, f. 2. 52. Ibidem, dosar 1/1912, f. 1-3. 53. Ibidem. 54. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 1/1913, f.1-5.

Page 34: Societatea Concordia

34

utilaje petroliere (aparate şi unelte de sondaj), care se fabricau în ţară şi erau foarte bune urmând să primească avizul doar dacă nu se puteau fabrica în ţară.

Susnumitele fabrici se declarau „stingherite" în interesele lor prin aceea că societăţile mari petroliere cum ar fi „Concordia", „Astra", „Steaua Română", „Orion" care le fuseseră clienţi, mărindu-şi câmpurile lor de activitate şi-au înfiinţat propriile lor ateliere şi beneficiind de scutirile de vamă pentru materiale brute îşi fabricau singure aparatele şi instrumentele necesare şantierelor lor. Deşi ele erau în măsură să aprovizioneze aceste societăţi cu tot ceea ce le era necesar în cantităţi îndestulătoare şi de o calitate bună, societăţile se aprovizionau de la uzine din străinătate, mai cu seamă din Galiţia. Favorizate de poziţia lor geografică, de scutirile de vamă şi avantaje pentru livrarea rapidă, aceste uzine din Galiţia cauzau o concurenţă mare şi neloială, care periclita dezvoltarea industriei naţionale de utilaj petrolier, în care lucrau aproape exclusiv profesionişti români, formaţi în decurs de mulţi ani şi cu sacrificii mari55

În 1913, mobilizarea armatei române a făcut ca cea mai mare parte a personalului societăţii să fie chemat sub drapel. Ca urmare, lucrările de foraj şi exploatare au fost suspendate, astfel că multe sonde au fost oprite. În 1913 la Moreni, producţia de ţiţei a fost de 82.000 tone brut, cu mult inferioară cele din 1912. Totuşi, această micşorare a fost recompensată, în mare parte, prin preţurile mai bune de vânzare. Au fost sporite considerabil lucrările de exploatare de pe şantierele Chiciura şi Moreni, dar mai cu seamă în cele nou achiziţionate de la Copăceni şi Băicoi. Achiziţionarea noilor terenuri, a materialelor şi instalaţiilor necesare pentru lucru atât la vechile şantiere cât şi la cele noi a dus la o imobilizare a societăţii. Pentru a grăbi pe cât posibil intrarea în producţie a noilor şantiere s-a solicitat societăţii „Carpathia", de curând fondată şi care lucra cu sisteme de foraj hidraulic Raky să foreze cea mai mare parte a acestora

. Plângerea a rămas însă fără rezultat.

56

La sfârşitul mobilizării armatei române din 1913, exploatările au început să-şi reia aspectul lor normal până la sfârşitul lunii iunie 1914, când declanşarea războiului european a exercitat asupra societăţii o influenţă defavorabilă din toate punctele de vedere. În primul rând s-a trecut la o reducere importantă a activităţii, deoarece la declanşarea războiului, funcţionarii şi muncitorii străini au fost chemaţi sub drapel, iar cei

. Urcarea preţului ţiţeiului brut a continuat în 1913, dar societatea nu a putut profita cu totul de aceste preţuri din cauza contractelor de vânzare încheiate mai înainte. Bilanţul societăţii arăta pentru anul menţionat un beneficiu net de 668.812,12 lei, din care se propunea din nou 5% dividende, respectiv 625.000 lei. S-au întrebuinţat pentru amortismente 1.389.332 lei.

55. O cerere a fabricilor de sondaj, în M.P.R., dosar 18/1912, p.748. 56. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 1/1914, f. 1-6.

Page 35: Societatea Concordia

35

români, în cea mai mare parte, la concentrări. În această situaţie, trebuia menţinut cel mai important serviciu al societăţii şi anume cel al extracţiei, care trebuia să funcţioneze cu materialele şi românii care mai rămăseseră. Lucrările de foraj au avut mult de suferit, iar din noile sonde doar o mică parte au fost puse în lucru pentru extracţie, astfel că producţia schelei de la Buştenari a fost mai mică decât în anii precedenţi, dar a dat rezultate schela Băicoi. Instalaţiile de foraj din noile exploatări au intrat într-o creştere de activitate datorită unui avans substanţial acordat de principalul acţionar „Deutsche Erdöl". Resursele financiare obţinute din producţia sondelor din noile exploatări au fost afectate pentru amortizarea vechilor instalaţii. Beneficiile au fost influenţate negativ de creşterea redevenţelor pe producţie, prin schimbarea calităţii ţiţeiului produs, care nu era de calitatea celui de la Bordeni, în sfârşit prin creşterea amortismentelor pentru menţinerea proporţiilor observate în legătură cu creşterea valorii instalaţiilor. Astfel, anul 1914 se încheia cu o pierdere de 342.761,49 lei, beneficiul brut fiind de 2.216.306,65 lei57. Valoarea amortismentelor se ridica la 1.574.661,79 lei58

Spre deosebire de alte părţi ale lumii, unde trusturile de petrol „Standard Oil" şi „Royal Dutch Schell" erau stăpâne absolute, în România, până la declanşarea primului război mondial, aceste trusturi erau concurate de două grupuri financiare germane, care începuseră exploatările petroliere în România. Acestea erau următoarele: „Europäische Petroleum Union" şi „Deutche Erdöl A. G.", care aveau cam 30% din capitalul investit în industria petrolieră română, 30% din totalul producţiei şi puteau prelucra aproape 80% din toată producţia ţării. Din întreg capitalul plasat în industria de petrol din România, întreprinderile româneşti nu aveau decât 6%. Din întreaga producţie de petrol din România, întreprinderile româneşti aveau numai 3,7%, cu 45 mici rafinării, dar toate la un loc abia aveau 8,9% din puterea de prelucrare a tuturor rafinăriilor din ţară. Războiul va aduce mari schimbări în raporturile de forţă ale grupărilor în luptă; trusturile germane „vor fi şi ele zdrobite în urma războiului, fără însă ca achiziţiile lor pe pământ românesc să revină statului şi nici despăgubirile la care ţara noastră învingătoare ar fi avut drept"

. Producţia obţinută a fost de 82.400 tone inferioară celei din 1913. Prin cumpărări şi concesionări succesive, între anii 1913 şi 1916,

societatea „Concordia" deţinea exploatări de petrol în judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, atât pe proprietăţile particulare, cât şi pe cele ale statului. Exploatarea ţiţeiului se tăcea prin sonde, dar şi printr-un număr mai mic de puţuri.

59

57. Ibidem, dosar 3/1915, f. 1-5. 58. Ibidem, f. 6. 59. Raport asupra proiectului de lege privitor la comerţul produselor de petrol în România, în M.P.R..nr.7/1921,p. 287.

.

Page 36: Societatea Concordia

36

În anul 1916, cantitatea de petrol realizată de România a fost de 898.994 tone. Intrarea ţării în război, la mijlocul anului şi evoluţia defavorabilă pe care au cunoscut-o evenimentele pentru ţara noastră, retragerea în Moldova, au provocat serioase perturbaţii spre sfârşitul aceluiaşi an şi în ramura petrolieră. În decurs de numai o lună ( 15 II - 15 III 1916 ) s-a obţinut o cantitate de 138.000 tone petrol60, de la cele zece mari societăţi care au participat la realizarea acestei producţii, „Concordia" ocupând locul patru, cu 5.731 tone, după „Astra Română" , „Româno - Americană" şi „Steaua Română"61

Având în vedere decizia Ministerului de Război nr. 404 din 10.09.1916, prin care, industria de petrol era declarată pusă „în serviciul statului”, Direcţia Minelor din Ministerului Industriei şi Comerţului, a dat Decizia nr. 36.776 din 15 septembrie 1916, prin care a numit Comisia de Supraveghere a Statului pentru Industria Petrolului, sub preşedinţia ministrului Industriei şi Comerţului, compusă din: directorul general al C.F.R., directorul Institutului Geologic, directorul Serviciului Minelor şi comandantul Etapelor.

. România dispunea, în ajunul ocupaţiei străine de importante surse

petroliere, cunoscute şi râvnite de către Germania, care ajunsese într-un mare impas în legătură cu posibilitatea continuării războiului, din cauza lipsei de combustibil.

1.3. Societatea „Concordia” în anii 1916-1918

Intrarea României în război în august 1916 a determinat nu numai importante schimbări în raportul de forţe în Europa, dar şi pierderi pentru potenţialul economic al Puterilor Centrale. Germania, în primul rând, dar şi Austro - Ungaria se vedeau lipsite de unul din principalii săi furnizori de petrol, fapt ce era de natură să le dezechilibreze capacitatea combativă a trupelor cât şi situaţia internă.

A urmat puternica concentrare de forţă a Puterilor Centrale care a determinat armata română să se retragă după rezistenţe înverşunate. După ce Armata 9 germană a reuşit să străpungă defensiva română de la Jiu, „bătălia" pentru petrolul românesc începută din 1914 a intrat într-o nouă fază.

62

60. Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, fond microfilme

Austria, R. 79.( în continuare, D.A.N.I.C.). 61. Ibidem. 62. Centrul de Studii şi Păstare a Arhivelor Istorice Piteşti, fond Marele Stat Major, Comandamentul General al Etapelor, dosar 87/1916-1917, f. 5. (în continuare, C.S.P.A.M.I.

Această comisie avea întreaga responsabilitate de

Page 37: Societatea Concordia

37

supraveghere a industriei de petrol, (extracţie, fabricare, transport şi vânzare), cu cele mai largi drepturi.

Pentru nevoile armatei, s-au rechiziţionat toate produsele petroliere, prin Societatea „Distribuţia” întocmindu-se situaţii cu necesarul pentru minim trei luni de benzină, petrol, ulei, vaselină, valvolină. Aceste produse erau necesare Marinei Militare, Corpului de Aviaţie, Arsenalului, Pulberăriei Statului, Manutanţei şi Detaşamentului de Specialităţi. Comandamentul General al Etapelor avea nevoie pe timp de trei luni de următoarele cantităţi: 70 tone benzină, 8 tone ulei, 1 tonă valvolină, 150 kg vaselină.

Deteriorarea continuă a situaţiei militare a impus o evaluare rapidă a şanselor României de a mai păstra petrolul pentru nevoile ei şi a Antantei. Astfel, s-a născut ideea distrugerii sondelor, pentru a nu fi folosite de inamic. Soluţia era susţinută, în mod special, de Anglia, care era direct interesată ca germanii să nu mai dispună de carburantul necesar, mai ales pentru submarine63

Ministrul plenipotenţiar al Angliei la Bucureşti, sir Barclay, s-a adresat ministrului de Externe al României, cerându-i să dea ordin societăţilor petroliere să distrugă sondele, rafinăriile şi stocurile de ţiţei, precizând totodată, în numele guvernului englez, că România va fi despăgubită pentru pierderile ce urmau să rezulte din această măsură

. În consecinţă, guvernul român a început să fie presat pe diverse căi pentru a-şi da acordul şi a îndeplini o asemenea disperată şi radicală soluţie în problema petrolului.

64. La rândul său, generalul Hanbury Williams, trimisul comandamentului britanic la Marele Cartier General Rus, a transmis, prin intermediul generalului C.Coandă, cererea guvernului de la Londra de a se distruge „orice depozit de benzină sau păcură care ar putea să cadă în mâna inamicului, căci sunt reduşi la mare lipsă pentru întrebuinţarea submarinelor; tot astfel, dacă printr-o nenorocire s-ar pierde Valea Prahovei, să se incendieze toate sondele şi depozitele, să se distrugă rafinăriile (....) pe care inamicul ar putea să le utilizeze"65. La 16/29 noiembrie generalul Dumitru lliescu telegrafia Armatei 2 române că se poate începe acţiunea de distrugere a sondelor şi rezervoarelor66

Piteşti) 63. A. Pandea, Arde Valea Prahovei! Îndeplinirea unei hotărâri dramatice (1916), în "Lupta întregului popor. Revistă Română de Istorie Militară", Bucureşti, nr. 3. 1987, p. 15. 64. Gh. Buzatu, România şi trusturile petroliere …,p. 15. 65. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond 949, dosar 716/1916, f. 207. 66. Ibidem, fond 948, dosar 148/1916, f. 389.

, din cauza inamicului care forţase simultan Oltul şi Dunărea. Comandamentul General al Etapelor, în fruntea căruia era generalul loan Popovici, şi Ministerul Industriei şi Comerţului s-au întrunit în două comisii, una civilă, alcătuită din specialişti

Page 38: Societatea Concordia

38

şi alta militară, care au stabilit modalităţile de pregătire şi executare a distrugerilor67

De distrugerea instalaţiilor petroliere se ocupa batalionul de specialităţi comandat de lt. col. Ştefan Botez, precum şi coloneii Ch. Thomson şi John Norton Griffiths din cadrul Misiunii militare britanice

.

68. În 21 octombrie 1916, Comisia pentru Industria Petrolului, l-a însărcinat pe lt.col. Ştefan Botez, pentru a experimenta şi studia modul de utilizare a benzinei volatilizată cu aparatele „Schilt”. Pentru a întrebuinţa această tactică, comandantul urma să se deplaseze cu compania „de aruncători de gaze”, reflamabile la Câmpina. Această companie era organizată şi instruită pentru a merge în misiuni speciale îndată ce experimentul era terminat.69

Misiunea engleză a primit comunicarea „de distrugere a petrolului" prin căpitanul G.V.Bibescu - soţul Marthei Bibescu, membru în Consiliul de Administraţie al societăţii "Concordia". Prin ordinul 13.999 din 29.12.1916 al M.C.G. român, semnat de generalul de divizie adjutant Prezan, acesta era detaşat pe lângă ofiţerii britanici „pentru a supraveghea distrugerea grâului britanic şi petrolului". Trebuia să facă cunoscut din timp, „orice alte distrugeri ce s-ar voi a se face"

70. După datele Institutului Geologic Român, în România se aflau 1.761.491 tone de ţiţei, păcură, petrol lampant, benzină, motorină, diverse derivate71

În cadrul comisiilor, s-au purtat discuţii foarte vii în privinţa mijloacelor care urmau să fie întrebuinţate pentru distrugeri spre a se evita căderea în mâinile inamicului, ca la Constanţa a unor cantităţi mari de produse petroliere. În luna octombrie 1916, forţele inamice, pe raza portului Constanţa, au intrat în posesia a aproximativ 95.000 tone produse petrolifere care au fost însuşite în cea mai mare parte de forţele germane

.

72

67. Ibidem, fond 325, dosar 28/1916, f. 93. 68. Ibidem, fond 1687, dosar 28/1916 - 1917, f. 6, 193. 69. C.S.P.A.M.I. Piteşti, Marele Stat Major, Comandamentul General al Etapelor, dosar 87/1916- 1917, f. 71. 70. Ibidem, f. 27. 71. Ibidem, fond 3831, dosar 120/1916 - 1917, f. 57. 72. D.J.A.N. Constanta, fond Direcţia Serviciului Porturilor Maritime, dosar 9/1919 - 1920, f. 9.

. Comandanţii comisiei de distrugere au fost coloneii Griffiths şi

Thomson. Inginerii numiţi de stat, membri ai Comisiei de supraveghere, au fost preveniţi de măsurile care aveau să se execute. Unii din ei, precum şi ingineri români, în calitate de şefi de exploatări private au participat la distrugerile ordonate, alţii nu s-au supus decât sub presiunea legilor marţiale. De aici a rezultat, în mai multe cazuri, o micşorare a efectului pe care englezii au vrut să-1 obţină.

Page 39: Societatea Concordia

39

La 5 decembrie 1916 s-a dat foc rafinăriei „Vega", situată la nord de Ploieşti, care aparţinea grupului german „Deutsche-Erdöl A.G" din Berlin. Potrivit datelor existente, rafinăria avea o capacitate de lucru de 508.166 tone şi prelucrase în 1913, 169.200 tone iar în 1915, 78.600 tone. Încă din 3 decembrie, la rafinărie a sosit o comisie română compusă din prinţul Bibescu, inginerul Gane, inginerul Tacit şi doctorul Zamfirescu. Inginerii au ordonat ca în două zile să se umple şanţul făcut după 26 noiembrie şi care ducea la batalul de pământ, de asemenea construit de curând; aşezarea punţii de foc şi încălzirea uscată a alambicurilor de distilare şi a cazanelor de aburi. Aceste ordine nu au fost urmate cu stricteţe, astfel că rafinăria nu a fost distrusă în întregime. La 5 decembrie, au sosit colonelul Norton Griffiths, Thomas Masterson, Philippon, Ioan şi Saşa Chrisoveloni, care s-au alăturat prinţului Valentin G. Bibescu şi inginerului Gane, aflaţi deja la rafinărie. Incendiul declanşat a distrus parcurile de rezervoare. Din cele 48 existente, au fost distruse 32 cu o capacitate de 85.000 tone, iar 16 cu o capacitate de 6.160 tone au scăpat. Au fost distruse 67.000 tone produse petrolifere înmagazinate. Au fost distruse 10 rezervoare de recepţie din 17 de la instalaţia de distilare a ţiţeiului, în care se aflau l.000 de tone; pompele şi compresoarele, casa de filtrare a instalaţiei de rafinare a petrolului lampant, iar din patru agitatori numai unul a fost vătămat prin explozie. Au mai fost distruse dogăria, sala de umplere a bidoanelor, sala de expediere, precum şi una din cele şapte case de locuit. Clădirea cu birouri, laboratorul şi magazia de mărfuri au fost jefuite, luându-se uşile şi ferestrele, casele de fier au fost sparte iar arhiva distrusă. Cu toate că stricăciunile erau destul de însemnate ele nu au stânjenit capacitatea de producţie care a fost repusă în lucru după ocuparea germană a ţării.

În toată regiunea de la Buştenari erau nu mai puţin de 289 de sonde suspendate, 101 în sapă şi 526 în producţie, din care 84 oprite, 27 în sapă şi 336 în producţie aparţinând numai celor două societăţi cu capital german, „Concordia" şi „Steaua Română"73

Modul cum au fost efectuate distrugerile instalaţiilor au provocat reacţii ale diferiţilor industriaşi şi proprietari, care au adresat proteste vehemente ministrului de război, Vintilă Brătianu. Acesta, se adresează Marelui Cartier

. Trebuia în regiunea Buştenari să se facă o lucrare de distrugere imensă, pe o rază mare, deoarece era vorba de a distruge jumătate din toate sondele productive şi o treime din sondele în sapă din România. Responsabilul regiunii era inginerul Anton Puşcariu. La 2 decembrie s-au distrus maşinile, motoarele (sparte prin lovituri de ciocan), staţiile de pompare, uzinele de gaz, centralele electrice. Totul a fost distrus şi ars pe loc, în afară de cablurile de oţel care, rămânând neatinse la Doftana, au slujit la reluarea exploatării.

73. Ibidem.

Page 40: Societatea Concordia

40

General, în 23.XII.1916, de la Iaşi, în care arătau că „Comisiile au luat măsuri de distrugere şi contra unor fabrici sau instalaţii care nu au nici o legătură cu apărarea militară. Diferiţi industriaşi m-au informat că ofiţerii englezi, însărcinaţi de M.C.G., au procedat la distrugerea completă a unor instalaţii industriale din Brăila"74 (este vorba de Fabrica de celuloză). Dinamitarea Fabricii de Celuloză a fost luată din proprie iniţiativă de către Griffiths, cu toate că prinţul Bibescu îl avertizase că „ar fi păcat să se distrugă celuloza, mai ales că avusesem oameni îndeajuns şi 75 de vagoane la dispoziţie, plus şlepurile”.75

Ministrul atrăgea atenţia „consecinţelor rele ce poate avea să se însărcineze ofiţeri străini cu atari operaţii, ei neputând avea negreşit aceleaşi sentimente ca cei ce vor trebui să trăiască în viitor în această ţară şi nici ţine seama de populaţia care rămâne în teritoriile ocupate". Guvernul, spunea Vintilă Brătianu, „a refuzat în diferite rânduri să procedeze la măsurile cerute de unii aliaţi" gândindu-se la „răul ce-1 facem prin distrugerile inutile unui început de industrie"

76

Totalul distrugerilor a fost evaluat la suma de 600.000.000 lei aur, din care 200.000.000 reprezenta valoarea stocurilor de ţiţei şi produse incendiate

.

77. Au fost astupate peste 1500 de sonde, au fost incendiate l .000 de puţuri de mână şi sonde, au fost aruncate în aer rezervoare cu o capacitate de peste 150.000 metri cubi78

Din primele zile ale ocupaţiei s-a trecut la măsuri energice de exploatare a ţiţeiului şi a derivatelor sale. Întreaga administrare a zonei petroliere a fost preluată de către Comandamentul terenurilor petrolifere din România – „Kodöl", creat special în acest scop, având sediul la Câmpina. Structural se compunea din două servicii: a. Serviciul tehnic, urmărea asigurarea exploatării petrolului; b. serviciul militar, care se ocupa de paza regiunii petroliere

. Au fost distruse peste 26 de rafinării, iar o cantitate de 827.000 de tone de benzină şi petrol lampant a fost incendiată. Numai la Ploieşti au ars 600.00 tone produse petroliere. Judeţele Prahova, Dâmboviţa, şi Buzău au fost transformate într-o mare de flăcări.

79

74. C.S.P.A.M.I, Piteşti, fond 1687, dosar 28/1916 - 191 7, f. 15. 75. A. Pandea, op. cit., p. 18. 76. Idem. 77. Gh. Răvaş, op. cit., p. 124. 78. Enciclopedia României, vol III. Imprimeriile Naţionale, Bucureşti, 1938 - 1939, p. 606. 79. Emil Racilă, Contribuţii privind lupta românilor pentru apărarea patriei în Primul război mondial 1916 - 1918,Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p. 126.

. Valorificarea surselor de uleiuri minerale a căzut în competenta Secţiei a Vl-a a statului major economic, fiind preluată de Comandamentul uleiurilor minerale – „Mineralölabteilung". Societăţile petroliere cu capital englez, francez, belgian, american şi italian, reprezentând 44% din capitalul investit în petrol, au

Page 41: Societatea Concordia

41

fost puse sub sechestru în vederea lichidării, iar instalaţiile, terenurile şi drepturile acestora urmau să fie transmise unor societăţi germane.

Exploatarea terenurilor petrolifere din ţară a fost încredinţată societăţii „Oelländereinpacht - Gesellschaft m.b.H.", iar exploatarea rafinăriilor a fost încredinţată altei societăţi „Erdölindustrieanlagen - Gesellschaft m.b.H.". Cele două societăţi germane grupau toate societăţile cu capital german din ţara noastră, în frunte cu „Steaua Română", urmată de „Concordia". S-au înfiinţat de asemenea societăţi pentru exploatarea conductelor şi a transportului produselor petroliere.

În perioada 1917 - 1918 s-au emis o serie de ordonanţe prin care s-a dispus trecerea sub administrarea forţată a numeroase societăţi şi întreprinderi petroliere. Astfel, prin ordonanţa nr.410, emisă la 16 februarie 1918, se dispunea trecerea sub administraţie forţată a 50 de firme, din care majoritatea petroliere.

Din dispoziţia administraţiei militare germane, societăţile germane „Deutsche Petroleum - Aktiengesellschaft" (D.P.A.G.) pentru societatea „Steaua Română" şi afiliatele ei, şi „Deutsche Erdöl - Aktiengesellschaft" (D.E.A.) pentru societatea „Concordia" şi afiliatele ei, au înfiinţat sub numele de „Erdöl - Betriebsgemeinschaft" (E.B.G.) o societate având obligaţia de a executa pentru administraţia militară germană în România, sondaje de ţiţei, exploatarea terenurilor petrolifere, precum şi autorizaţia de a prelucra în rafinăriile sale întreaga cantitate de petrol brut furnizată de Comandatura petrolieră din Câmpina80

Administraţia militară hotăra terenurile petroliere pe care urma a se executa pe contul şi riscul ei, sondele, numărul acestora, precum şi punctele unde ele trebuiau aşezate. Astfel au fost desemnate din teritoriile statului localităţile Ochiuri - Răzvad, Moreni, Mislea şi Misleanca. Executarea

. D.P.A.G. şi D.E.A. s-au obligat pentru societăţile lor „fiice" din România

a pune la dispoziţie pentru aceste lucrări următoarele: a. tot stocul de aparate de sondaje, scule, maşini şi materiale de care

„Steaua Română" şi societatea afiliată ei „Alianţa", respectiv „Concordia" şi afiliatele ei „Creditul Petrolifer" şi „Interbohr" dispuneau în teritoriul ocupat.

b. tot materialul şi personalul de care aceste societăţi dispuneau în Germania, cât şi personalul tehnico - conducător şi lucrătorii împreună cu organizaţiile lor din România.

Conform convenţiei între D.P.A.G. şi D.E.A., „Steaua Română" era obligată să îndeplinească în măsură de 2/3, iar „Concordia" în măsură de 1/3 toate angajamentele menţionate mai sus, în aceeaşi proporţie participând la redevenţa în natură la profituri şi pierderi.

80. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia ", dosar 3/1911 - 1921, f. 142.

Page 42: Societatea Concordia

42

forajelor se făcea după instrucţiunile administraţiei militare şi după răzbire, E.B.G. continua exploatarea pe socoteala administraţiei militare. Pe terenurile de mai sus s-au montat un număr de 24 de sonde, din care : 12 în Moreni, 10 în Ochiuri şi 2 în Misleanca. Alte 8 sonde erau în curs de montare şi anume 5 în Moreni şi 3 în Ochiuri.

Situaţia sondelor societăţii la 31 octombrie 1918 era următoarea81:

În Moreni

În Ochiuri

În Misleanca

Total

în producţie

7 - 11 în săpat

3 2 13

în curs de montare 5

3

- 8

32 În perioada 1916-1918, Societatea petrolieră "Concordia" a produs

155.945,404 tone, de ţiţei, în valoare totală de 21.261.836 lei82

Încă în cursul negocierilor pentru tratatul preliminar de la Buftea, germanii au pretins importante concesiuni în materie de petrol în favoarea

. Potrivit bilanţurilor prezentate în Adunarea generală din 30 octombrie 1918, societatea „Concordia" în 1916, a avut un beneficiu brut de 5.380.697,15 lei, pierderi în valoare de 2.704.220,21 lei, amortismentele s-au ridicat la 5.405.613,10 lei, precum şi o pierdere raportată din 1915 de 1.470.692,96 lei. În anul 1917, beneficiul brut s-a ridicat la suma de 7.870.632,82 lei, cheltuielile generale la 2.286.214.98 lei, amortismentele la valoarea de 1.216.017,99, iar beneficiul net a fost de 1.754.179,69 lei.

La propunerea Consiliului de Administraţie, Adunarea generală decide demiterea tuturor membrilor consiliului şi alegerea unui nou consiliu, cu mandat limitat până la viitoarea adunare. Au fost aleşi în unanimitate: R.Nöllenburg, D.S.Neniţescu, H.O.Schlawe, dr.P.Schwabach, C.Adler, Eugen Costinescu, Henry Nathan, W.Hirsch, T.Nica, Max I. Schapira, dr.O.Stange, dr.E.Springer, dr.G.Solmssen, R.F.Ullner, dr.K.Glinz, Bela Szilasi, generalul Pretorian, N.Murgăşanu şi C.Dristoreanu.

După cum se cunoaşte evoluţia defavorabilă a evenimentelor în anul 1918 a determinat România să înceapă tratative pentru a încheia o pace separată cu Germania.

81. Ibidem, f. 143. 82. Ibidem, p. 43.

Page 43: Societatea Concordia

43

Puterilor Centrale. În tratatul de pace de la Bucureşti din 7 mai 1918 a fost introdusă renumita „Convenţie a petrolului" (Petroleumakbommen) care prevedea ca cele 30.000 ha. de terenuri petrolifere ale statului român să fie concesionate societăţii „Oellöndereienpacht - Gesellschaft m.b.H." pe termen de 30 de ani, cu dreptul de prelungire până la 90 de ani, precum şi recunoaşterea de către guvernul român a lichidărilor societăţilor „inamice" efectuate de administraţia militară şi transmiterea lor de către societatea „Erdölindustrienanlagen Gesellschaft m.b.H."83

Cotitura favorabilă Antantei a determinat mobilizarea armatei române, la începutul lunii noiembrie, reluând lupta împotriva trupelor de ocupaţie ce se retrăgeau în derută, în timp ce dinspre Dunăre înainta armata aliaţilor, comandată de generalul Berthelot, care a lansat şi un apel mobilizator la adresa ostaşilor din Oltenia şi Muntenia

.

84. În ziua de 6 noiembrie 1918 demisiona guvernul Marghiloman, la cererea regelui, fiind înlocuit cu un guvern prezidat de generalul Constantin Coandă85

Întreprinderile de petrol, create de Comandamentul armatei de ocupaţie prin lichidarea forţată a societăţilor, aparţinând supuşilor puterilor aliate, urmau să fie puse sub administrarea statului până când va fi posibil ca aceste societăţi să reintre în toate drepturile lor. Celelalte societăţi urmau să fie supravegheate şi controlate prin directori militarizaţi (ofiţeri în rezervă). Comisia centrală, directorii militarizaţi şi toţi agenţii de administraţie şi control necesari urmau să fie numiţi prin decizii ale Ministerului Industriei şi Comerţului

. Printr-un decret regal corpurile legiuitoare au fost dizolvate, iar lucrările lor declarate "nule şi neavenite", realizându-se astfel şi radierea hotărârilor tratatului de pace separată la care se ajunsese între Germania şi România, neratificat de regele Ferdinand.

În 9 noiembrie 1918 este emis un decret prin care se menţineau în serviciul statului toate exploatările, fabricile, mijloacele de depozitare şi de transport ale petrolului şi derivatelor lor, care îşi vor pune activitatea lor la dispoziţia Ministerului de Război, trecând sub controlul şi autoritatea Ministerului Industriei şi Comerţului. Acest control era exercitat de o comisie specială centrală, instituită pe lângă Ministerul Industriei şi Comerţului şi prin agenţii săi exteriori.

86

La societăţile germane „Erdölindustrienanlagen - Gesellschaft" şi „Oellöndereienpacht - Gesellschaft" cuprinzând toate societăţile lichidate forţat aveau numit, la centrală, director-militar, ing.inspector-general Tancred Constantinescu ajutat de ing. V.Baciu şi 14 director-militari la schele. Societăţile „Concordia" şi „Creditul Petrolifer" erau conduse de directorii-

.

83. Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedia, Bucureşti, 1998, p. 37. 84. D.A.N.I.C., fond Casa Regală, dosar 104/1918, f.2. 85. Ibidem, dosar 54/1918, f. 1. 86. „Analele Minelor din România”. anul I, nr. 2 - 3, decembrie 1918. p. 55 - 56.

Page 44: Societatea Concordia

44

militari, inginerul I.Ghika, respectiv ing. V.Tacit, ajutaţi fiecare la atelierele centrale din Ploieşti şi Câmpina de directorii-militari H.I.Vermeulen, respectiv T.Meţianu. Societatea „Vega" avea numit la direcţia centrală ca director militar pe inginerul chimist G.Gane iar la rafinărie pe ing. chimist Balif ajutat de S.Corciova, M. Pesacov şi Z. Zückerman87

Conform tabelului cu inventarul general al averii societăţii la plecarea autorităţilor germane ocupante în 1918, Societatea „Concordia" deţinea: sediul central de la Bucureşti, sediul de la Ploieşti, de la Câmpina, precum şi şantierele de la Buştenari, Băicoi, Moreni, Ceptura (com. Cricov), Podenii Noi şi Copăceni. Valoarea totală a bunurilor mobile şi imobile se ridica la suma de 22.280.847 lei. La Bucureşti deţinea mobilier, materiale, grajduri şi animale în valoare de 518.655,61 lei; la Ploieşti grajduri şi animale în valoare de 4.524,15 lei, iar la Câmpina burlane şi materiale (în magazii) în valoare de 106.753,47 lei. Valoarea terenurilor, clădirilor, concesiunilor, sondelor, turnurilor, barăci, tubări în sonde, instalaţii şi ateliere, unelte de sapă şi extracţie pentru sondaje hidraulice, motoare, instalaţii de gaze şi iluminat, conducte, rezervoare, staţii de apă, materiale, telefon, telegraf, mobilier, grajduri şi animale se ridicau la suma de 12.999.769,20 lei la Buştenari; 4.581.528,68 lei la Băicoi şi 3.474.495,73 lei la Moreni. La Copăceni, Podenii Noi şi Ceptura, societatea avea doar concesiuni, sonde şi tubări în sonde în valoare de 347.566,78 lei; 157.010,65 lei şi 89.547,12 lei

. Societăţile şi întreprinderile de petrol erau obligate să predea, la cererea

inspectorilor generali respectivi, toate datele solicitate şi să se conformeze instrucţiunilor primite referitor la exploatare, fabricaţie, vânzare, depozitare sau transport.

88

Bilanţul încheiat de societate, la 31 decembrie 1918, arăta un profit brut de 19.695.688,63 lei şi un profit reportat din 1917 de 312.523,60 lei. Din totalul de 20.008.007,23 lei, cheltuielile generale au reprezentat 13.853.310,48 lei, amortismentele 5.764.263,52 lei, iar beneficiul net de 890.433,23 lei

.

89

Pentru că inamicul luase multe măsuri în privinţa petrolului şi minelor, s-a emis Decretul-Lege 3.603 din 8 decembrie 1918 publicat în „Monitorul Oficial” nr.209 din 9 decembrie 1918, care declară nulitatea actelor şi tranzacţiilor transmiţătoare de drept relative la petrol, mine, minereuri, lemn etc. încheiate în timpul ocupaţiei, în teritoriul ocupat, pe baza Decretului 1.480 din 9 decembrie 1917 publicat în „Monitorul Oficial” nr.216 din 10.XII.1917. În baza acestor decrete, Ministerul Industriei şi Comerţului a instalat sechestru asupra unor societăţi care au funcţionat în timpul ocupaţiei, în număr de 23, cu

.

87. Ibidem, p. 56. 88. Ibidem, dosar 2/1918 - 1925, f. 40. 89. „Analele Minelor din România", anul II, nr. 5/1919, p. 440.

Page 45: Societatea Concordia

45

toate că ele nu au fost create de inamic sau pentru inamic, ci au existat cu mult înainte de război şi deci nu erau aplicabile Decretele 1.480 şi 3.603. Din ordinul ministerului, au fost numiţi administratori - sechestru judiciar la societăţile „Concordia" şi „Creditul Petrolifer" ing. I.Ghica, iar la societatea „Vega" ing.G.Gane. Inginerul I.Ghica, lucrând în calitatea sa de administrator - sechestru al societăţii „Concordia", având în vedere dispoziţiile art.27 din Legea din 21.XII.1916 aducea la cunoştinţa generală că începând cu 16 decembrie 1918 societatea este pusă sub administrarea justiţiei. Ca urmare sunt demişi din însărcinările lor toţi membrii consiliului de administraţie, directorii şi procuriştii. 90

Concesiunile dobândite de Societatea "Concordia" în timpul ocupaţiei din 1917 - 1918, în număr de 21, în suprafaţă de 71,5691 ha., situat în comunele Băicoi, Moreni şi Podenii Noi, potrivit Decretului-Lege nr. 3.603/1918, au intrat în patrimoniul statului. Deoarece decretul nu fixa condiţiile în care se va continua exploatarea pe aceste parcele, iar pe de altă parte prin contractele de concesiune societatea nu avea obligaţii de lucru, statul, preluând aceste concesiuni, trebuia să continue exploatarea, riscând fie rezilierea din partea cedenţilor sau concedenţilor, fie plata unor daune. Urma ca, Ministerul Industriei şi Comerţului să hotărască dacă se autoriza sau nu societatea să continue exploatările şi în ce condiţii

Cu toate încercările avocaţilor de a scoate societăţile petroliere inclusiv

„Concordia" de sub sechestru, acestea vor rămâne în această stare, urmând să se cerceteze pagubele suferite de fiecare întreprindere în parte, ca urmare a distrugerilor provocate de retragerea din 1916. La final trebuiau stabilite despăgubirile ce urmau a fi plătite acestora, iar societăţile cu capital german lichidate în folosul învingătorilor.

91

Societatea „Concordia", a fost trecută în 1918, puţin înainte de capitularea Germaniei, sub controlul Societăţii „Terra" din Elveţia, care a preluat 98% din capitalul acesteia. Era, de fapt, o operaţie fictivă prin care băncile germane urmăreau să camufleze participaţiile lor la Societatea „Concordia". Îmediat după război, acţiunile deţinute de societatea elveţiană au fost cumpărate de societatea „Compagnie Financière Belge des Pétroles („Petrofina"), întreprindere franco-belgiană, care, ca întreprindere „aliată", va cere şi va obţine în 1920, scoaterea de sub sechestru a Societăţii „Concordia". Se va adresa Ministerului Justiţiei, susţinând că deţine 49.034 acţiuni „Concordia" din totalul de cele 50.000 emise de societate, respectiv 93% din capital

.

92

90. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 2/1908 - 1920, f. 31. 91. Ibidem, dosar 3/1911 - 1921, f. 70 - 71. 92. Ibidem, f. 99 - 102.

.

Page 46: Societatea Concordia

46

Odată cu terminarea războiului, se încheia o perioadă importantă din istoria „Concordiei" şi începe alta, care va marca un salt calitativ major în afirmarea societăţii, care, cu un capital majoritar belgiano-francez va ocupa un loc important în rândul societăţilor petroliere din România.

Page 47: Societatea Concordia

41

CAPITOLUL II

SOCIETATEA ”CONCORDIA”, ORGANIZARE ŞI STRUCTURĂ 1918-1944

În perioada interbelică, Societatea „Concordia” a cunoscut o dezvoltare deosebită, transformându-se, prin reorganizarea ei, dintr-o societate exclusiv petrolieră, într-una din cele mai de seamă şi mai complexe societăţi din România.93

Industria petrolieră a trebuit să facă faţă dificultăţilor determinate de diminuarea continuă a producţiei, variaţiunea şi incertitudinea preţurilor, creşterea vertiginoasă a fiscalităţii. Diminuarea rezervelor de petrol, a determinat conducerea societăţii pentru o mai bună repartizare a riscurilor şi un echilibru între ramura de petrol şi celelalte ramuri de activitate să creeze alte activităţi economice. Astfel, prin fuziunea cu Societatea „Electrica” (1936), crearea Uzinei de Armament (1937-1939), dezvoltarea atelierelor metalurgice şi construirea turnătoriei de fontă (1936-1939), fuziunea cu societăţile miniere „Lignitul” şi „Schitul Goleşti” (1938), crearea Departamentului minier – minerale şi luarea în posesie a Societăţii „Topliţa – Măgura – Concordia” (1940), fuziunea cu Societatea „Foraky Românească” (1942), structura economică a societăţii a fost complet schimbată, punându-se bazele unei societăţi economice, mult mai consolidată şi mai bine pregătită pentru a învinge dificultăţile şi crizele pe care le traversa industria în general.

Ea dispunea de o organizare completă de producţie, transport, rafinare şi export, precum şi de uzine metalurgice la Ploieşti, care confecţionau, piese de maşini, utilaje şi instalaţii, pentru industria petrolieră.

94

„Concordia” nu mai era numai o societate petrolieră ci un concern de societăţi, un holding, cu activitate industrială complexă şi multilaterală, având departament petrolier (extracţie de petrol, bitumine lichide şi gazoase), departament metalurgic (armament şi piese metalice), departament electric (producere, transport şi distribuire de electricitate), departament minier – minerale (cărbuni, aur şi argint), o rafinărie proprie („Vega”), serviciu de conducte, o fabrică de ambalaje şi bidoane la Constanţa, o staţie de export la Constanţa, o staţie de transbordare la Brăila şi un depozit de

93. Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Judeţeană Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 73/1948, f.13 (în continuare, D.J.A.N. Argeş). 94. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 55-56.

Page 48: Societatea Concordia

42

distribuire produse petroliere la Braşov. Toată această activitate se desfăşura în judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Bacău, Putna, Braşov, Constanţa, Vlaşca, Turda, Hunedoara, Muscel, oraşele Bucureşti, Giurgiu şi Brăila.95

Departamentul „Electrica” a contribuit la dezvoltarea Departamentului Minier - Secţia cărbune, furnizările de cărbune către centrale, inclusiv cea de la Schitu Goleşti, crescând an de an. Activitatea Staţiei de Export şi a Fabricii de Ambalaje de la Constanţa precum şi a serviciului de conducte a fost susţinută tot de Departamentul Petrol. Toate activităţile subsidiare, grefate pe activitatea Departamentului Petrol, a adus Societăţii „Concordia” toate avantajele posibile.

În perioada de după 1937, se observă că, cu toate dificultăţile generate

de scăderea producţiei petroliere, petrolul a fost cel care a dat un impuls societăţii „Concordia” pentru satisfacerea nevoilor de materiale şi servicii în cinci direcţii, ducând la dezvoltarea metalurgiei şi armamentului; electricităţii; cărbunelui; fabricării de ambalaje la Constanţa precum şi transportului de ţiţei şi gaze pentru clienţi diverşi.

Desigur, la rândul său, şi Departamentul Petrol a avut nevoie, în primul rând, de maşini şi utilaje. Dezvoltarea Atelierelor metalurgice şi apoi crearea uzinei de armament a dat naştere unei creşteri a consumului de electricitate, dându-se astfel un impuls Departamentului „Electrica” care la rândul său a avut nevoie de maşini, utilaje şi combustibili (gaz, păcură şi cărbune) iar apoi a impulsionat dezvoltarea celorlalte departamente.

Departamentul Petrol a fost singurul în această nouă activitate, care a putut să plaseze surplusul de gaze la Uzinele metalurgice, Departamentul „Electrica” şi în acelaşi timp rafinăriei „Vega” dezvoltând captarea şi transportul acestora, care altcumva ar fi fost pierdute în aer sau plasate foarte greu la clienţi diverşi. În acelaşi timp electrificarea instalaţiilor rafinăriei „Vega” a lăsat liber exportul de păcură care se pierdea prin instalaţiile cu vapori.

96

95. Ibidem, f. 174. 96. Ibidem, dosar 41/1941, f. 27-28.

În toată perioada anilor 1918-1944, petrolul a constituit obiectivul

primordial al politicii interne şi internaţionale a statului român, care a considerat industria petrolieră ca industrie naţională, integrată politicii naţionale a statului, motiv pentru care s-a acţionat în ideea subordonării societăţilor petroliere cu capital străin, intereselor majore ale ţării.

Page 49: Societatea Concordia

43

2.1. Măsuri de refacere a capacităţii de producţie În România, perioada refacerii industriei petroliere s-a prelungit – ca

şi în restul economiei naţionale - destul de mult, din 1918 până la 1924. Cauzele s-au datorat situaţiei economice generale a ţării după război, precum şi numeroaselor dificultăţi proprii industriei de ţiţei în perioada respectivă.97

Principalele cauze pentru care industria de petrol nu a cunoscut o refacere mai accentuată în perioada 1920 - 1921 au fost: lipsa mijloacelor de transport, a materialelor de foraj, a surselor de energie, etc. Unele din vechile sonde distruse la retragerea armatelor române în toamna anului 1916 nu au putut fi refăcute sau desfundate cu toate că fiecare şef de şantier a întocmit un proces verbal despre modul cum a fost făcută înfundarea şi personalul întrebuinţat

98. Marea problemă a curentului electric a dus la o perturbare a lucrărilor de foraj, greva declanşată la Societatea „Electrica" din Câmpina a determinat o situaţie generală cât se poate de rea a şantierelor din cauza întreruperii şi lipsei de curent. În cursul lunii iulie 1920, cea mai mare parte a sondelor productive au fost fie oprite, fie au funcţionat numai câte 4-5 ore. Au funcţionat regulat doar sondele care întrebuinţau motoare cu gaze de pe şantierul Buştenarii Vechi aparţinând Societăţii „Concordia" şi cele ale Societăţii „Româno - Americane" care avea instalate maşini cu abur la toate sondele sale. Producţiile şantierelor au fost aproape înjumătăţite. Astfel, dacă în luna iunie producţia întregii regiuni Buştenarii cu şantierele Călinet, Tonţesti - Gropi, Recea şi Runcu, aparţinând Societăţii „Concordia" a fost de 1.174 vagoane, în iulie a fost de numai 725 vagoane, deci o pierdere de 449 vagoane sau 40%99. Societatea „Concordia” a suferit pagube mari, fiind obligată de a reduce lucrul iar la unele şantiere, chiar de a-l opri cu desăvârşire.100

Apoi, a fost suficientă defectarea câtorva cazane pentru ca o întreaga industrie să fie paralizată. Era de neadmis ca o societate ca „Electrica" să nu aibă o staţie de cazane de rezervă sau ţevi şi fittinguri pentru staţiile în funcţiune. Se demonstra astfel că era nevoie ca societăţile să-şi asigure singure sursele de energie pentru şantiere. Pierderile ar fi fost şi mai mari dacă nu ar fi existat câteva sonde eruptive (Runcu), deoarece cele în foraj au fost cu totul oprite. Abia începând cu 16 august 1920, situaţia s-a mai

97. Victor Axenciuc, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859- 1947, vol. I, Industria, Editura Academiei Române, Bucureşti ,1992, p. 12. 98. „Analele Minelor din România”, anul III, nr. 8-9, august-septembrie, 1920, p. 413. 99. Ibidem, p. 589. 100. „Valea Prahovei” , anul II, nr. 49, din 10 iulie 1920.

Page 50: Societatea Concordia

44

îmbunătăţit, „Electrica" reuşind să furnizeze în mod regulat 30% din curentul normal, iar şantierele să poată funcţiona 8 ore din 24. Nu puteau să profite sondele în foraj care aveau nevoie să lucreze permanent şi de aceea în iulie - august forajul a fost suspendat. în această perioadă dificilă singura societate care a montat sonde noi, în speranţa că situaţia se va remedia în curând, a fost Societatea „Concordia" care a montat şase sonde. Societăţile petroliere arătau că era necesar curent electric permanent pentru lucrările de foraj, pentru a nu se periclita activitatea sondelor spre marea pagubă a industriei „Lăcăritul şi pompatul sondelor productive se fac numai parţial şi producţiunea este sensibil diminuată…”101

Între 1918 şi 1924, industria de ţiţei din România s-a confruntat cu numeroase şi dificile probleme, fapt care explică întârzierea refacerii. În primii doi ani postbelici refacerea industriei s-a făcut într-un ritm lent. De exemplu, la începutul anului 1921, „Monitorul Petrolului Român”, considera că ceea ce se făcuse până atunci în domeniul reconstrucţiei petroliere, era „atât de puţin că nici nu contează”.

Văzând că reparaţiile utilajelor uzinei nu au progresat decât foarte încet, Societatea „Concordia” a instalat motoare cu benzină, pe care le-a avut disponibile şi pe care le-a putut procura în ţară, pentru a putea continua exploatarea sondelor în pompare şi în sapă. În aceste împrejurări, producţia anului 1920 a fost mai mică celei extrase în 1919, de asemenea şi numărul metrilor foraţi.

Societatea „Concordia” deţinea exploatări de petrol în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău, atât pe proprietăţile particulare cât şi pe cele ale statului. Exploatarea ţiţeiului se făcea prin sonde, dar şi printr-un număr mai mic de puţuri. Cele mai productive schele de extracţie, în ordinea importanţei, erau cele din judeţul Prahova, şi anume: Buştenari, Bordeni, Băicoi, Ochişori, Matiţa şi Bana. Pentru terenurile particulare concesionate, societatea plătea taxa de 1% prevăzută de legea minelor şi taxa fixată pe fiecare hectar, iar pentru cele ale statului, în afară de aceste taxe, se mai plătea arenda şi redevenţa, care împreună dădeau depozitul anual.

102

Această creştere se datora întrebuinţării ţiţeiului drept combustibil, din cauza lipsei de păcură şi alţi combustibili. În 1920 preţurile la export au scăzut din

După alte informaţii, situaţia industriei de ţitei, în anul 1919, a fost

mult mai grea decât la sfârşitul ocupaţiei germane, confruntându-e cu probleme la aproape toate sectoarele. Preţurile au fost în urcare, deşi preţurile derivatelor pentru consumul intern şi scăderea preţurilor la export nu ar fi justificat această urcare.

101. „Moniteur du Pétrole Roumain”, anul XIX, nr. 16, 15 august 1920, p. 537. 102. „Monitorul Petrolului Român”, nr. 10/1921, p. 111 (în continuare, M.P.R.).

Page 51: Societatea Concordia

45

cauze multiple, dintre care amintim: concurenţa petrolului american pe pieţele din Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Serbia şi Turcia; existenţa unor cantităţi încă nelivrate din contractele mai vechi, încărcate în şlepuri, pe Dunăre şi în sute de vagoane. În ţară, lipsa produselor petroliere se datora „neglijenţei de care a dat dovadă C.F.R. la aprovizionarea diverselor centre de desfacere: organizaţiile şi comitetele instituite pentru remedierea situaţiei nu au avut timpul necesar de a se familiariza cu problema desfacerii în ţară a produselor petroliere. Singurul remediu a fost scoaterea de sub regimul rechiziţionării, de către Ministerul Industriei şi Comerţului, a vagoanelor-cisternă şi predarea unui număr suficient de locomotive Societăţii „Distribuţia” care, având practică în acest domeniu, a creat trenuri complete care au aprovizionat la timp toate centrele”.103

O problemă deosebită cu care s-a confruntat industria de petrol imediat după primul război mondial, a fost evaluarea pagubelor suferite în timpul acestuia. Constatarea şi evaluarea pagubelor s-a făcut în baza Decretului-Lege nr. 1.656 din 28 aprilie 1919. Societăţile care au avut daune prin distrugerile petroliere au întocmit cereri de despăgubire, urmând să le primească parte în numerar, parte din Renta Distrugerilor Petrolifere.

104

În acest scop, s-a constituit o comisie mixtă româno-anglo-franceză, alcătuită din experţi, civili şi militari, care au investigat existenţa pagubelor şi a evaluat valoarea acestora. Comisia de experţi străini era compusă din colonelul A. Hearn – preşedinte, maior E. Houghton Frey – secretar, căpitan M. Eager – ajutor de secretar, lt. Leon Wenger – delegat francez, Mac Kenzie, A. Campbell, Mac Cann şi Robins – experţi, iar C. Masterson, Rhesa Van Sickle, Richard Van Sickle şi căpitan Treacy – ajutori experţi.

105 Între aceşti experţi figura şi lt. Léon Wenger, el însuşi interesat în industria petrolieră din ţara noastră, în calitate de proprietar al firmei „Vulcăneşti” – Carré, Wenger & Cie (va fi despăgubit cu 41.839 lire sterline).106

Sediul comisiei era la Bucureşti, stabilit provizoriu la hotelul „Excelsior” apoi definitiv în clădirea Institutului Geologic din şoseaua Kiseleff, nr. 2. Pentru buna desfăşurare a activităţii acestei comisii, Ministerul Industriei şi Comerţului a emis circulara nr. 43.277 din 22 august 1919 şi tot prin aceeaşi circulară au fost numiţi şi delegaţii români, ingineri şi experţi printre care Th.

Mai târziu, va fi cooptat ca membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii „Concordia” şi ales vice-preşedinte, rămânând în funcţie până în 1939, când va fi expulzat.

103. „Analele Minelor din România”, anul III, nr. 8-9, august-septembrie, 1920, p. 617- 618. 104. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 4/1922-1924, f. 14v. 105. M.P.R., nr. 2/1919, p. 62. 106. Gh. Răvaş, Din istoria petrolului românesc, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957, ediţia a II-a, p.144.

Page 52: Societatea Concordia

46

Ficşinescu, I. Dinu, V. Tacit, P.Otteteleşeanu, D. Iorgovici, M. Bodnărescu, I. Moisescu, L. Moldoveanu care au cooperat pe teren cu experţii străini.

În ziua de 28 august 1919, s-au întrunit la Ministerul Industriei şi Comerţului, sub preşedinţia profesorului Ludovic Mrazec – reprezentantul guvernului român în comisia mixtă – experţii români şi străini pentru a discuta metodele de lucru şi procedurile în evaluarea pagubelor. Comisia a evaluat distrugerile provocate industriei petroliere particulare (şantiere, rafinării, producţie, stocuri) la suma de 9.965.547 lire sterline. Comisia mixtă româno-anglo-franceză pentru evaluarea pagubelor a stabilit pentru societatea „Concordia” un cuantum al distrugerilor suferite în valoare de 960.572 lire sterline.107

În tabelul întocmit de Ministerul de Finanţe, în anul 1929, pentru toţi cei care suferiseră distrugeri de pe urma războiului, supuşi români, aliaţi sau foşti neutrii, fie societăţi sau exploatatori, Societatea „Concordia” urma să primească 237.497 lire sterline, rafinăria „Vega”, ca fostă societate, suma de 344.393 lire sterline, iar fosta societate „Creditul Petrolifer”, fuzionată cu „Concordia”, suma de 43.016 lire sterline.

108

Din cauza faptului că arhiva societăţii „Concordia”, alături de cea a societăţilor „Vega” şi „Creditul Petrolifer” a fost evacuată, în 1916, întâi la Iaşi apoi la Moscova, în Rusia, iar la întoarcere, în 17 iunie 1935, nu a mai venit completă, nu deţinem informaţii complete privind structura şi organizarea societăţii, până la 1918.

2.2. Organizare

109

Societatea „Concordia” deţinea clădiri în Bucureşti, Câmpina, Ploieşti, Buzău, Constanţa, Braşov, Sinaia, Târgovişte şi Câmpulung Muscel, suprafeţele şi clădirile intrând în patrimoniul societăţii, în timp, din 1907 până în 1944. Imobilele din Bucureşti pe care societatea le avea în proprietate erau situate în Bucureşti:

Ştim cu precizie unde erau şantierele de exploatare, fiind o societate de producţie, care erau coordonate de Serviciul Terenuri, precum şi de existenţa altor servicii ale societăţii, cum ar fi Contabilitate, Contencios, Personal, Administrativ.

110 în str. Matei Millo, nr. 15,111

107. Gh. Buzatu, op.cit., p. 121. 108. Ibidem. 109. Gh. Buzatu, Mareşalul Antonescu şi Tezaurul nostru, în „Dosarele istoriei”, an VI, nr. 11 (63), 2001, p. 26. 110. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 318/1942-1948, f. 54-55. 111. Ibidem, dosar 175/1941-1948, f. 5.

b-dul.

Page 53: Societatea Concordia

47

Domniţei nr. 150, str. Dr. Gr. Manu, Calea Dorobanţi nr. 180, Str. Dr. Marcovici nr. 9. La Braşov, societatea deţinea un imobil situat pe str. Calea Făgăraşului nr. 4,112 opt rezervoare pentru produse petroliere, din care şase din beton şi două din tablă. De asemenea, existau staţiile de livrare a produselor petroliere, situate în: strada Lungă nr. 245. În Ploieşti, Societatea „Concordia” deţinea imobile în: strada C.A. Rosetti, nr. 1, b-dul Independenţei nr. 20 şi 21113, str. Logofăt Tăut nr. 2, str. B. P. Haşdeu, str. Italiană nr. 7, str. Regina Maria nr. 51 şi 95 şi str. Ghiţă Ionescu nr. 13. În urma fuziunii cu Societatea „Foraky Românească” (societate cu capital franco-belgian) a mai primit de la aceasta imobile în b-dul. Independenţei nr. 7.114 Societatea „Concordia” mai deţinea imobile în Câmpina şi Târgovişte. Societatea deţinea, de asemenea, vile şi cabane, situate în Constanţa, Carmen Sylva, Văleni de Munte, Olăneşti, Govora, Sinaia. Unele terenuri şi clădiri i-au revenit de la fostele societăţi care au fuzionat cu ea („Creditul Petrolifer”, „Sirius”, „Vega”, „Foraky Românească”, „Boteni”, „Electrica”), şi care au mărit societatea şi sfera ei de activitate. Societatea „Concordia”, în perioada 1907-1944, a achiziţionat opt terenuri de diferite dimensiuni pentru extinderi sau construcţii noi.115

În aprilie 1931, s-au purtat tratative cu Banca de Industrie şi Comerţ, (închisă în 1931), din Bucureşti, care a oferit „Concordiei” imobilul din Calea Victoriei nr. 31, fost „Brasserie de la Paix” pe preţul de 20.000.000 lei, plătiţi în numerar la facerea contractului, cu obligaţia de a lăsa băncii să folosească drept locuinţă cel mai important apartament al imobilului, fără nici o chirie, timp de trei ani şi cu o chirie anuală de 750.000 lei încă alţi doi ani.

Începând cu anul 1930, conducerea societăţii s-a preocupat să

găsească pentru societate un imobil în zonă centrală şi mai convenabil, în care să funcţioneze inclusiv cu societăţile afiliate, întrucât imobilul în care funcţiona a devenit neîncăpător şi impropriu dar şi costisitor de întreţinut.

116

112. Ibidem, f. 18. 113. Ibidem, dosar 8/1923, f. 1-2, 22. 114. Ibidem, dosar 153/1940-1945, f. 10. 115. Ibidem, f. 144-145, 158-159 ; 116. Ibidem, dosar 19/1926-1934, f. 51v-52.

Fiind necesare însă lucrări de transformare constisitoare, s-a renunţat la această opţiune şi în 5 noiembrie 1931, în şedinţa Consiliului de Administraţie, s-a hotărât cumpărarea imobilului societăţii „Electrica”. Administratorul-director al societăţii „Concordia”, Ion Marinescu, împreună cu F. Carlier şi M. Boutry, care erau împreună administratori şi la Societatea „Electrica”, s-au abţinut, conform legii, de la deliberare şi de la vot.

Page 54: Societatea Concordia

48

Din punct de vedere administrativ şi profesional, Societatea „Concordia” era inclusă, în 1920, în Regiunea 3 Minieră Ploieşti, precum şi în raza de activitate a Inspectoratului 6 Teritorial cu sediul la Bucureşti.

După primul război mondial, Societatea „Concordia” a construit sau modernizat mai multe capacităţi de producţie care prelucrau diferite produse petroliere secundare. Dintre acestea, cea mai reprezentativă a fost Fabrica de ambalaje de la Constanţa precum şi Staţia de depozitare şi pompare a produselor petrolifere Constanţa, Agenţia de transbordare Brăila, şi staţiile de pompare, prin conducte.

La Bazargic, începând din anul 1933 şi până în 1940, când România a fost obligată să cedeze Cadrilaterul Bulgariei, Societatea „Concordia” a deţinut o fabrică de apă gazoasă şi gheaţă artificială cu un capital de 2.500.000 lei. Director al fabricii era Stoian Petrof, bulgar, cetăţean român iar angajaţii, lucrători calificaţi şi necalificaţi, în număr de şase, erau tot bulgari, cetăţeni români.117

Organizarea societăţii „Concordia” era următoarea:

În perioada interbelică, Societatea „Concordia” va ocupa un loc de

frunte în industria de petrol a României, atât prin activitatea pe care o dezvoltă în toate ramurile industriei petroliere cât şi prin importantele rezultate şi succese pe care le-a obţinut.

118

I. Centrala Bucureşti , cu sediul în Bucureşti, str.

Matei Millo nr. 15, într-un imobil, proprietatea societăţii. Centrala grupa sub ordinele sale Staţia de export Constanţa, Fabrica de bidoane metalice Constanţa, Staţia de transbordare din Brăila, Depozitele de desfacere a produselor petroliere de la Braşov, Direcţiile Personal, Juridic, Contencios, Financiar, Contabilitate. În această direcţie lucra un număr de 48 de funcţionari. Până în 1923 a fost condusă de C.M.Dozy.

II. Direcţia Tehnică, cu sediul în Ploieşti. În anul 1907, s-a fondat Societatea „Naphta”, care a înfiinţat la Ploieşti, o direcţie tehnică, condusă de G. J. Duqué. După război, în 1920, s-a constituit Societatea „Sirius” cu un capital de 20.000.000 lei, care a preluat exploatările societăţii „Naphta”, iar în 1921, când Societatea „Sirius” a fost preluată de „Concordia”, fosta direcţie tehnică a devenit direcţia tehnică a Societăţii „Concordia”. Aceasta, grupa sub ordinele sale schelele de extracţie din judeţele Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Putna, rafinăria „Vega” de la Ploieşti, Serviciul de conducte şi rezervoare (condus din 1907 117. Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, fond Ministerul Industriei şi Comerţului – Statistică industrială, dosar 12/1932-1945, f. 9 (în continuare, D.A.N.I.C.). 118. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 62/1933, f. 1-3.

Page 55: Societatea Concordia

49

până în 1927 de către D. Mayer) 119

Principalul departament al societăţii era Departamentul Petrol care se ocupa cu întreaga activitate de explorare, exploatare, transport, prelucrare şi comercializare a societăţii în ramura petrolului, volumul acestor activităţi clasând societatea ca a doua din România.

, atelierele mecanice (metalurgice) de la Câmpina şi Ploieşti, şi era condusă de ing. G. J. Duqué, administrator-director al „Concordiei”. Sediul acestei direcţii era la Ploieşti, în imobilul proprietatea societăţii, din b-dul Independenţa nr. 18. Numărul funcţionarilor care lucrau în această direcţie a evoluat de la 15 în 1922 la 69 în 1932 şi la 78 în 1936. Tot în cadrul Direcţiei Tehnice, societatea mai deţinea şi două ateliere mecanice, la Gura Ocniţei şi Lilieşti, care executau diverse reparaţii pentru schelele societăţii. Acestea pe lângă activitatea de bază, reparaţiile, mai produceau şi diferite piese turnate din fontă sau bronz, burlane de tablă pentru sonde, aparate şi scule pentru sondaj, rezervoare, etc. Deoarece în organizarea societăţii „Concordia” fiecare departament avea atribuţii care echivalau cu o societate aparte în domeniul respectiv de activitate, „Concordia”, nu era numai o societate petrolieră ci era un concern de societăţi cu activitate industrială complexă şi multilaterală, având Departament de petrol; (extracţie de petrol, bitumine lichide şi gazoase), Departament metalurgic; (armament şi piese metalice), Departament electric; (producere, transport şi distribuire de electricitate), Departament minier; (cărbuni, aur şi argint), o rafinărie proprie, „Vega”; Serviciul de conducte; fabrică de ambalaje şi bidoane la Constanţa; staţie de transbordare la Brăila; depozit de produse petroliere la Braşov.

120

Prin Decretul privind militarizarea instituţiilor şi întreprinderilor de stat şi particulare, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 292 din 11 decembrie 1940, Societatea „Concordia” a fost pusă sub regim de control, disciplină şi jurisdicţie militară, împreună cu tot personalul care era socotit rechiziţionabil, societatea , dar mai ales rafinăria şi secţia de armament (tunuri şi muniţii), din cadrul Uzinelor Metalurgice din Ploieşti, s-au aflat în

În anul 1940, s-a înfiinţat în cadrul societăţii „Concordia” Serviciul de Mobilizare şi Apărare Pasivă, cu două secţii: Mobilizare şi Apărare Pasivă. Rolul acesteia era de a camufla atelierele metalurgice, rafinăria şi de a crea adăposturi pentru lucrători, în cazul bombardamentelor aeriene. Pentru a preveni orice acţiune ostilă societăţii, s-a creat şi un Serviciu de siguranţă, care avea ca principală activitate prevenirea accidentelor, precum şi inspectarea tuturor instalaţiilor şi echipamentelor de incendiu şi siguranţă.

119. M.P.R., nr. 12/1927, p. 1122. 120. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 170/1945-1946, f. 78.

Page 56: Societatea Concordia

50

perioada 1940-1945 sub controlul Marelui Stat Major şi al Ministerului Înzestrării Armatei şi Producţiei de Război, (M.I.A.P.R.). Au fost numiţi comandanţi militari şi au fost instalate gărzi militare şi posturi de apărare antiaeriană, la rafinărie, ateliere şi şantiere.121

În „Monitorul Oficial” nr. 218, din 15 septembrie 1941, au fost publicate şi sancţiunile disciplinare aplicate personalului din întreprinderile de stat şi particulare militarizate.

În cadrul Secţiei Armament din Departamentul Metalurgic de la Ploieşti, funcţiona Comisia de Control şi Recepţie de la Uzinele „Concordia” care pe lângă rolul de a verifica, testa şi recepţiona produsele fabricate (tunuri, muniţii, afeturi de tun, armament, căruţe şi trăsuri de recunoaştere, etc.), pentru armată avea rolul de a supraveghea şi controla comportamentul muncitorilor din ateliere, starea lor disciplinară şi de a întocmi lunar informări şi sinteze, organelor abilitate, respectiv Siguranţa Statului, Poliţia, Jandarmeria, precum şi celor din Marele Stat Major.

122 În conformitate cu ordinul Subsecretariatului de Stat al Înzestrării şi Administraţiei Armatei, cu nr. 2.520/1941, înaintat de comandamentele militare „nici o angajare de personal nu se face în întreprinderile militarizare, fără avizul organelor poliţieneşti şi de siguranţă”.123

În anul 1941, în conformitate cu Legea pentru crearea zonelor de interes militar, Societatea „Concordia”, la cererea Ministerului Economiei Naţionale din 23 iulie 1941, a înfiinţat un Serviciu de pază şi supraveghere permanentă pe lângă Serviciul Personal.

În anul 1941, a fost emis Decretul nr. 977, privitor la măsurile necesare prevenirii distrugerilor sau vătămării instalaţii industriale şi depozitelor, care aveau legătura cu apărarea naţională şi economia generală a ţării, publicat in Monitorul Oficial nr. 85 din 9 aprilie 1941.

124

121. Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti fond Comisia Militară de Control la Uzinele „Concordia”, dosar 174/1942-1943, f. 2 ; 96 (în continuare, C.S.P.A.M.I. Piteşti). 122. Arhiva Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice Câmpina, S.N.P.Petrom, fond Societatea „Astra Română, dosar 79/1940, f. 101 (în continuare, A.I.C.P.T. Câmpina S.N.P.Petrom). 123. D.J.A.N. Prahova, fond 265, dosar 17/1936-1941, f. 609. 124. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 223/1938-1941, f. 13.

Misiunea acestui serviciu era de a urmări starea de spirit a funcţionarilor şi lucrătorilor societăţii, dorindu-se o revizuire a întregului personal. Erau nominalizaţi toţi cei suspecţi sau care nu inspirau încredere şi suficientă siguranţă pentru întreprindere, în special cei angajaţi după 21 ianuarie 1941. Ei trebuiau să fie supravegheaţi în modul lor de comportare, în raport cu masele de muncitori. Acesta era în strânsă legătură cu serviciul de informaţii al regimentelor de pază şi comandanţii

Page 57: Societatea Concordia

51

gărzilor militare, precum şi cu jandarmii din zona petroliferă. Personalul care nu inspira destulă încredere era înlocuit. 125

Prin adresa din 6 martie 1942 a Brigăzii a II-a Mixtă de Gardă înaintată „Concordiei”, se arăta că „orice angajare, concediere, demisie sau reprimire în serviciu trebuia să aibă şi avizul favorabil a brigăzii. Pentru angajări şi reprimiri în funcţii era absolut obligatoriu avizul Chesturii de Poliţie pentru cei din oraşe şi a organelor Jandarmeriei pentru cei de la ţară”.

126

Prin Decretul-Lege nr. 680 prin 1942, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 216/1942, era interzis întreprinderilor de a angaja personal plecat fără voie, concediat, suspendat sau eliminat din serviciu.

127

A. Direcţia Generală, Departamentul Petrol, Staţia Constanţa şi Agenţia Brăila depindeau de Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România;

În 23 iulie 1942, din punct de vedere al lucrărilor de mobilizare, departamentele şi serviciile Societăţii „Concordia” au fost împărţite astfel:

B. Departamentul Uzinelor Metalurgice depindea de Direcţia Industriei de Război;

C. Departamentul Electrica, şi Departamentul Minier depindeau de Direcţia M.O.N.T. din cadrul Ministerul Economiei Naţionale.

Toate ordinele Marelui Stat Major erau trimise direct fiecărui departament sau fiecărei uzine, după numerele din planul de mobilizare teritorială, prin autoritatea de care depindeau.

În şedinţa Consiliului de Administraţie din 25 august 1942, se hotărăşte ca Serviciul de materiale din cadrul Departamentului de Petrol să funcţioneze ca un serviciu aparte, depinzând de Sediul social. La 1 august 1942, s-a înfiinţat Serviciul de aprovizionare a funcţionarilor pe întreaga societate. La conducerea acestor două servicii au fost instalaţi ing. René Cotteleer (Serviciul de materiale) şi ing. Vasile Sassu, (Serviciul de aprovizionare a funcţionarilor).128

Prin Decretul-Lege nr. 521, publicat în „Monitorul Oficial” din 18 august 1943, s-au fixat măsurile speciale pentru controlul şi disciplina în întreprinderile militarizate şi care lucrau pentru sectorul de apărare. Printre pedepsele prevăzute erau carcera, arestul, corecţia corporală, suspendarea cu pierderea salariului, etc. Societatea „Concordia” a aprobat aceste măsuri,

125. Ibidem, dosar 229/1941, f. 10. 126. Ibidem, dosar 148/1941-1942, f. 10. 127. Ibidem, dosar 288/1942, f. 11. 128. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 7.

Page 58: Societatea Concordia

52

considerând că, „sancţiunile aplicate după legea contractelor de muncă sunt insuficiente şi ineficace”. Cele mai multe pedepse aplicate personalului se refereau la părăsirea nemotivată a serviciul sau nerespectarea orelor de lucru. Pedepsele cele mai des aplicate erau admonestarea verbală, pierderea salariului pentru o zi sau mai multe, pierderea dreptului de aprovizionare cu alimente şi îmbrăcăminte, anularea ordinelor de mobilizare. În cazul în care lucrătorii nu mai voiau să lucreze sau părăseau locul de muncă, ei erau urmăriţi de organele de poliţie şi jandarmerie şi trimişi în faţa Curţii Marţiale, sub acuzarea de sabotaj, care îi condamna. În 16 iunie 1943, în şedinţa Consiliului de Administraţie a societăţii, s-a stabilit că Sediul social va fi condus de ing. Vlad Perlea, Departamentul uzinelor metalurgice de ing. N. Emanoil iar Staţia de export şi Fabrica de ambalaje metalice şi litografie de la Constanţa să fie condusă de Ernest Meienhofer. În acest an, schema de organizare a societăţii „Concordia” era următoarea:129

I. Departamentul Sediu social Bucureşti: Serviciul materiale şi aprovizionare

Ploieşti, înfiinţat la 1 septembrie 1942; II. Departamentul Petrol-Foraj-Producţie: Direcţia Tehnică;

Serviciul Conducte; Schelele Petrolifere Gura-Ocniţei şi Lilieşti (şantierele Buştenari, Chiciura, Runcu, Băicoi, Gura-Ocniţei); Rafinăria „Vega”; Serviciul de Asigurări;

III. Departamentul Uzinelor Metalurgice: Direcţia Uzine; Secţia A. Ateliere; Secţia B. Turnătorie; Secţia C. Muniţii; Secţia D. Tunuri;

IV. Departamentul Electrica: Uzinele Câmpina, Sinaia, Schitu-Goleşti, Floreşti;

V. Departamentul Minier: Secţia Cărbuni; Secţia Aur; VI. Staţia de export şi Fabrica de ambalaje din Constanţa VII. Staţia de transbordare Brăila

În şedinţa Consiliului de Administraţie din 17 februarie 1944, administratorul-delegat H. Osterwind a propus consiliului numirea ca director la Departamentul Electrica, a inginerului Al. Vasiliu iar ing. N. Debie a fost numit sub-director la rafinăria „Vega”. Consiliul de Administraţie din 2 august 1944, a ales următorii conducători de departamente: ing. E. Bunescu la Departamentul Uzinelor Metalurgice; ing. Traian Niţescu la Departamentul Petrol-Foraj- 129. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond Comisia Militară de Control la Uzinele „Concordia”, dosar 161/1942-1945, f. 3.

Page 59: Societatea Concordia

53

Producţie ing. Alexandru Vasiliu la Departamentul Electrica; ing. Vasile Ionescu la Staţia de export Constanţa şi ing. Anghelide la Agenţia de transbordare Brăila. În data de 4 septembrie 1944, ing. Cezar Popescu, administrator unic al Societăţii „Concordia” îl numeşte pe Silvio Marino, director, conducător al Departamentului „Sediu Social şi Administraţie Generală” în compunerea căruia intrau următoarele direcţii şi servicii: Direcţia Financiară; Direcţia Contabilităţii, Direcţia Personal şi Administrativă; Serviciul Contencios (condus de avocatul G. Eliescu, cu birouri în Bucureşti, Ploieşti, Câmpina, Târgovişte, Constanţa, Bacău), Serviciul Materiale şi Aprovizionare, Serviciul Control Organizare şi Documentare. Din ianuarie 1945, de acest departament vor fi trecute şi Agenţia Brăila şi Staţia de Export Constanţa.130 În 10 noiembrie 1944, având în vedere că problemele care erau de resortul Serviciului Personal au căpătat o importanţă specială, s-a hotărât transformarea acestuia în Direcţia Personal sub conducerea inginerului E. Mircea.131

Până în decembrie 1944, pe lângă Departamentul Petrol, a cărui sediu administrativ era în Ploieşti, a funcţionat Serviciul de Asigurări al societăţii. Din decembrie 1944, el a devenit serviciu independent şi se ocupa cu contractări de asigurări, contracte, reînnoiri de contracte, plăţi prime, poliţe de asigurare şi modificarea lor. Serviciul asigura clădiri civile şi industriale, locuinţe, stocuri de produse petroliere, instalaţii, maşini, mobilier, uzine, vehicule, funiculare, vagonete, alimente, animale. Au fost încheiate asigurări cu diferite firme printre care societăţile de asigurare Societatea Română de Asigurare Generală „Generala”, Britania”, “Sun” şi “Alliance”. Se încheiau şi prime individuale anuale în valoare de 1.000 lei pentru cazuri de deces şi invaliditate precum şi accidente de automobil, motociclete, schiuri, chiar şi asasinate.

132

În 10 noiembrie 1943, a fost întocmit un raport strict confidenţial de către inginerul Traian Niţescu, de la Departamentul Petrol-Foraj-Producţie cu privire la o eventuală fuziune a societăţii „Concordia” cu societăţile petroliere „Colombia” şi „I.R.D.P.”. Însărcinarea a fost primită de la administratorul-delegat H. Osterwind, care dorea o analiză din punct de vedere tehnic şi structural precum şi modalităţile de realizare a fuziunii ce se intenţiona a se face în primul rând între şantierele celor trei societăţi. Se dorea evidenţierea avantajelor din punct de vedere tehnic şi economic a acestei fuziuni. În referatul întocmit, se menţiona că grupul celor trei

130. Ibidem, f. 36-39. 131. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 389/1941=1944, f. 4. 132. Ibidem, dosar 326/1943-1947, f. 12, 35.

Page 60: Societatea Concordia

54

societăţi exploata un număr de 313 sonde; aveau o producţie zilnică de ţiţei de 333 vagoane; o producţie zilnică de gazolină de 13,5 vagoane; o producţie de gaze de 650.000 mc pe zi; 22 troliuri de foraj în funcţiune şi 12 troliuri cu echipe pentru reparaţii şi un personal pe şantiere format din 58 de ingineri, 279 funcţionari, 386 funcţionari asimilaţi şi 4.000 de lucrători.133

Marea majoritate a personalului utilizat în industria petrolieră imediat după 1920, o formau salahorii, lăcarii şi sondorii care proveneau din rândul băştinaşilor. Maiştrii sondori şi supraveghetorii erau străini, care erau şi cei mai bine plătiţi. În timp ce un maistru sondor român primea un salariu mediu cuprins între 180 şi 250 de lei, maxim 300 de lei, un maistru sondor străin primea între 275 şi 475 lei, maxim 772 lei.

Dacă s-ar fi realizat fuziunea, această activitate ar fi plasat grupul celor trei societăţi aproape la nivelul societăţii „Astra-Română”. Avantajele fuziunii urmărite erau: micşorarea stocurilor de materiale şi piese de schimb; reducerea numărului de personal prin contopirea unor servicii; reducerea volumului de activitate birocratică; recuperări din investiţiile existente şi diminuarea investiţiilor; evitarea suprapunerii de activitate. Din păcate, datorită situaţiei interne şi internaţionale, determinate, începând cu anul 1944, de ofensiva trupelor sovietice, precum şi pătrunderea lor pe teritoriul românesc, au făcut ca această fuziune a celor trei societăţi amintite să rămână doar un deziderat. Societatea „Concordia” care, aşa cum am precizat, era a doua societatea petrolieră ca mărime de la noi din ţară, a început cu un capital mic de câteva zeci de milioane de lei. În cursul anilor, capitalul social şi valoarea averii acestei societăţi a marcat mai mult de 1.500.000.000 lei. Tot acest capital a fost format de la an la an, în special, din raportarea beneficiilor enorme pe care societatea le-a realizat în decursul anilor.

2.3. Personalul societăţi. Salarizarea. Şcoala de ucenici.

În perioada interbelică societatea „Concordia” s-a situat pe locul trei în privinţa personalului său.

134

133. Ibidem, dosar 227/1943, f. 1-14. 134. I. Simionescu, Petrolul, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, Ediţia a IV-a, Bucureşti, 1923, p. 78.

La finele anului 1920, totalul personalului angajat în industria petrolieră, cuprinzând pe cel administrativ, tehnic şi lucrători, era de 12.746 faţă de 14.219 în anii 1915-1916. Diferenţa era cauzată de primul război mondial. Cel mai mare număr

Page 61: Societatea Concordia

55

de lucrători şi personal era în judeţul Prahova, 79,35%, Buzău, 7,70%, Dâmboviţa, 7,65% şi Bacău 5,30%.135

Situaţia personalului care lucra în industria română de petrol s-a îmbunătăţit faţă de ceea ce era înainte de primul război mondial, prin faptul că, pe lângă personalul de origine străină au fost angajaţi tot mai mulţi români. Astfel, numărul inginerilor români a sporit cu 70%, a tehnicienilor şi maiştrilor la 88%. Sondorii şi lucrătorii necalificaţi erau tot români şi chiar şi în conducerea societăţilor românii au ajuns să reprezinte 53%. Aceştia însă erau reprezentanţii diverselor bănci şi partide politice şi reprezentau interesele capitalului respectiv.

După naţionalităţi, 98,52% erau români, şi 1, 48% străini.

136

Inginerii români erau folosiţi mai mult pentru posturi de execuţie iar conducerile societăţilor petroliere practicau schimbul de personal care consta în trimiterea inginerilor în străinătate pentru a putea aduce alţii străini. Mai erau aduşi, tot din străinătate, maiştrii, tehnicienii şi alţi specialişti. În perioada crizei economice 1929-1933, erau foarte mulţi ingineri cu practică îndelungată, care au devenit şomeri. Numărul acestora şi în special a inginerilor de mine fără serviciu era foarte mare, societatea „Concordia” primind oferte, lunar, pentru angajarea lor. Societatea avea nevoie de ingineri mecanici, ingineri de mine de construcţii, hotarnici, de geniu, electromecanici, etc.

137

În anul 1933, personalul societăţii se ridica la 2.587 persoane. Personalul tehnic a inclus la şantiere 29 de ingineri şi la rafinărie 26 de ingineri şi chimişti. Numărul lucrătorilor utilizaţi la şantiere a fost de 1.367 persoane iar la rafinărie, 684 persoane.

138 În 1938, societatea avea un total de 3.426 salariaţi din care 1.705 pe şantiere şi 900 la rafinărie.139

135. „Statistica Minieră a României pe anul 1920”, Tipografia „Lucia”, Bucureşti, 1921, p. 8-9. 136. D. Ionescu, I. Ivănescu, Evoluţia industriei de petrol din România dupa primul război mondial şi până astăzi, în „Petrol şi Gaze”, nr. 9-10/1957, p. 471-472. 137. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 38/1927-1939, f. 22-23. 138. „Analele Minelor din România“, nr. 11/1934, p. 481. 139. Victor Axenciuc, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-stiinţifice, 1859-1947, vol. I, Industria, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 241; M.P.R. nr. 7/1939, p. 565-566.

La Direcţia Tehnică de la Ploieşti, de la 22 de funcţionari în 1922, se va ajunge la 78 în 1936, la rafinăria „Vega”, de la 145 de angajaţi în 1905 se va ajunge la 616 în 1935 iar la Departamentul Uzinelor Metalurgice se va ajunge în 1939 la 3.000 de angajaţi. La 1 noiembrie 1944, personalul societăţii „Concordia” se

Page 62: Societatea Concordia

56

ridica la 9.908 angajaţi, din care 8.440 lucrători, şi 1.430 de funcţionari.140 În procente, 97,1% erau români, 0,6% străini şi 2,3% minoritari. Personalul societăţii, lucrători şi funcţionari, se prezenta în cadrul departamentelor, ca număr, la 15 decembrie 1944 astfel:141

Departament / Serviciu/ Sediu

Funcţionari Lucrători

Sediul social 133 22

Departamentul Petrol 546 3.172

Departamentul Electrica 158 752

Departamentul Minier 63 1.290

Departamentul Uzinelor Metalurgice 398 2.844

Serviciul Materiale şi Aprovizionare 62 42

Agenţia Brăila 4 28

Societatea a stabilit, încă de la constituirea sa, un principiu potrivit căruia era interzis funcţionarilor acestuia de a lua în concesiuni terenuri petrolifere, sau de a cumpăra aceste concesiuni, precum şi de a cumpăra redevenţe, în general orice drepturi în legătură cu exploatarea petroliferă. De asemenea, aceştia nu aveau dreptul să aibă calitatea de membrii activi în societăţi comerciale sau industriale, fie ca membrii în consiliile de administraţie, fie ca cenzori. Cu toate acestea, după 1940, o parte din personalul societăţii directori, funcţionari, avocaţi, membrii în Consiliul de Administraţie, au îndeplinit funcţii şi la alte societăţi. Printre aceştia amintim pe: ing. Silvio Marino; prof. univ. Eftimie Antonescu; Hans Brochhaus; Karl Blessing; Heinz Osterwind; Eugen Savu şi generalul Gheorghe Buicliu.142

Din 1923 până în 1928, cu toate că producţia de ţiţei a României şi numărul metrilor foraţi a crescut cu 181,7% respectiv 100,1%, personalul întrebuinţat în industria petrolieră a crescut doar cu 7,2%.

143

Statistica accidentelor de muncă arăta că din 1923 şi până în 1929, în industria extractivă, numărul accidentelor de muncă s-a dublat astfel:

144

140. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 101/1944, f. 1. 141. Ibidem, dosar 366/1941-1944, f. 14. 142. Ibidem, dosar 137/1944-1945, f. 14-15. 143. Gh. Răvaş, op.cit., p. 205.

Page 63: Societatea Concordia

57

1923 …………………..1.100 accidente din care 64 mortale 1929……………………2.329 accidente din care 109 mortale În anul 1940, Oficiul de Asigurare a Muncii Câmpulung raporta că, la Departamentul minier Schitu Goleşti, s-au produs 116 accidente de muncă din care 3 mortale, 36 cu pierdere a incapacităţii parţiale de muncă şi 77 uşoare, care toate se datorau neglijenţei muncitorilor.145

Pentru fixarea salariului, societăţile petroliere, printre care şi Societatea „Concordia”, întocmeau o foaie calificativă pentru fiecare lucrător unde se acordau calificative pentru: aptitudini, simţul răspunderii, exactitate, silinţă, energie, pricepere, iniţiativă, cunoştinţe profesionale, cultură generală, conduită faţă de superior şi faţă de egali, purtare, punctualitate. La aceşti parametrii se răspundea cu calificativele, foarte bine, bine, satisfăcător sau nesatisfăcător.

Problema salariilor în industria petrolieră a devenit una dintre cele mai grave probleme. Din cauza aceasta şi a scumpirii vieţii, începând cu 1919 dar mai ales în 1920 au izbucnit numeroase greve care aveau la bază cererea de mărire a salariilor iar acestea nu încetau până nu se satisfăceau cererile. Sub această presiune, salariile au crescut de 10-15 ori mai mult ca înainte de război. Personalul din industria petrolieră, pe lângă salarii relativ mari se bucura şi de multe alte avantaje care înglobau locuinţă, încălzit şi iluminat. Se poate constata existenţa unor norme precise şi oarecum rigide stabilire a salariilor, care erau diferenţiate pe diverse categorii de lucrători. Fiecare categorie avea prevăzut un minim şi un maxim de salarizare. Salariile erau stabilite de consiliul de conducere al societăţii iar în funcţie de scumpirea traiului se stabilea şi mărirea acestuia.

146

Pentru funcţionari, erau întocmite la angajare fişe individuale de evaluare care cuprindeau două anexe: Anexa I cuprindea descrierea postului şi a atribuţiilor iar anexa II cuprindea calităţile fizice (coeficient 1), personale (coeficient 2), facilitate de întocmire şi înţelegere (coeficient 3), experienţă şi cunoaşterea postului (coeficient 4), mod de executare (coeficient 5). Unii salariaţi contestau modalitatea încadrării şi a salarizării mai ales a normelor stabilite de către A.I.P.R, astfel că unii reclamau aceste

Pentru cei ce cunoşteau limbi străine, se acordau calificativul foarte bine, bine, elementar, deloc.

144. Ibidem, p. 207. 145. D.J.A.N. Argeş, fond Inspectoratul Regional al Muncii Piteşti, dosar 30/1941-1942 ; 10/1940-1941. 146. Gh. Calcan, Industria petrolieră din România în perioada interbelică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997, p. 177.

Page 64: Societatea Concordia

58

norme iar alţii erau mulţumiţi de ele.147

Problema şomerilor în industria petrolieră a făcut obiectul unei şedinţe a Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România (A.I.P.R.) din 1930. Atunci s-a propus şi s-a aprobat ca fiecare societate să contribuie la alcătuirea unui fond cu care să fie ajutaţi şomerii sin industria petrolieră, în lunile de iarnă. Societăţile petroliere contribuiau cu doi lei zilnic, de fiecare lucrător în serviciu, iar aceştia cu câte un leu zilnic, fondurile fiind centralizate de societatea „Steaua Română”. Ajutoarele se acordau în alimente, prin grija sindicatelor din regiunile petrolifere.

Salariile se revizuiau de doua ori pe ani, iunie şi decembrie, şi se acordau majorări după meritul fiecăruia.

148 „Concordia” avea sindicat la Gura Ocniţei, Boldeşti, Băicoi şi Ţintea.149

Problema locuinţelor devenea pentru societatea „Concordia” din an în an tot mai acută. În iunie 1933, din cei 751 de funcţionari şi lucrători aflaţi în Serviciul schelelor petroliere, numai 528 locuiau în casele societăţii pe când restul de 223 lucrători locuiau în case particulare cei mai mulţi cu chirie, fie prin satele vecine fie la o depărtare de 10-15 km de şantiere. Proporţia arăta nevoia mare de locuinţe dar şi faptul că o pătrime din acestea erau într-o stare de ruină ameninţând să se prăbuşească peste oameni din zi în zi. Acestea erau nu numai vechi dar fuseseră construite provizoriu, nu pentru o durată mare de rezistenţă. Toate erau aglomerate cu lucrători şi erau „sub cea mai modestă pretenţie de igienă”.

Având în vedere că durata zilei de lucru fusese mărită în cele mai multe întreprinderi iar în practică s-a ajuns la reducerea salariilor prin prelungirea zilei de lucru şi prin urcarea preţurilor, începând cu 1932, asistăm la înfiinţarea unor comitete de acţiune ale muncitorilor. Aceste comitete funcţionau în Ploieşti, Câmpina şi Moreni la societăţile „Astra Română”, „Româno-Americană”, precum şi la Rafinăria „Vega”. Din vara anului 1932 s-a trecut la concedieri masive, la început la rafinăriile „Orion”, „Unirea”, „Româno-Americană”, iar muncitorilor rămaşi li s-a aplicat o reducere a salariilor cu 35%. Ca urmare a concedierilor făcute în 1933, au avut loc manifestări şi demonstraţii la Ploieşti pentru respectarea contractelor de muncă şi oprirea concedierilor, culminând cu grevele şi revolta muncitorilor ceferişti şi petrolişti din 1933. Toată perioada 1929-1933 a reprezentat pentru muncitorii din industria petrolieră o perioadă grea caracterizată prin mari concedieri şi scăderi ale salariilor cu 50-60%.

150

147. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 172/1945-1946, f. 5-6. 148. Ajutorarea şomerilor, în M.P.R., nr. 1/1938, p 48. 149. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 76/1943-1944, f. 27. 150. Ibidem, dosar 41/1933, f. 5-6.

Page 65: Societatea Concordia

59

Dat fiind această situaţie, în şedinţele Consiliului de Administraţie s-au propus realizarea unor locuinţe în baza prevederilor bugetare, mai precis case pentru inginerii Roësller (de 170 mp) şi Vernescu (150 mp), 10 apartamente cu două camere şi bucătărie pentru lucrători, în suprafaţă de 600 mp, care trebuiau să întrunească toate condiţiile tehnice, igienice şi estetice. Se hotăra de asemenea, ca unele birouri de la schele să se transforme şi să se înalţe cu câte un etaj, pentru a putea fi transformate în locuinţe, precum şi cumpărarea unor case care puteau fi amenajate în locuinţă. Suma totală s-a ridicat, în 1933, la 2.560.000 lei.

De activitatea în domeniul petrolier a societăţii se interesau studenţi ai universităţilor din străinătate (polonezi şi cehi) care îşi exercitau practica pe şantiere la Gura Ocniţei, şi Lilieşti, sau la rafinăria „Vega”. Pe şantierul Gura-Ocniţei, făceau practică studenţi de la şcolile de specialitate dar din lipsă de locuri, nu puteau fi primiţi vara decât trei. Pe şantierul societăţii de la Moreni nu puteau fi primiţi decât doi iar la Buştenari decât unul. Studenţii români erau plătiţi cu 4.000 lei lunar iar cei străini cu 7.000 lei.151

Societatea „Concordia” dorea angajarea absolvenţilor şi de la şcolile politehnice, având nevoie de ingineri mecanici, chimişti, pe şantierele de la Gura-Ocniţei, şi rafinăria „Vega”. Societatea „Concordia” avea interesul de a forma pe loc personalul său de la ucenic până la maiştru sondor. Era de preferat să se întrebuinţeze personalul cu şcoală (se luau în considerare elevii şcolilor de arte şi meserii) şi să se dezvolte şcolile societăţii precum şi încurajarea elevilor absolvenţi.

Problema asigurării cazării făcea ca numărul studenţilor străini să nu poată fi mărit aşa cum şi-ar fi dorit aceştia.

152 Erau lucrători pe care societatea îi alegea şi îi trimitea la şcoli pentru a-şi asigura cadre de execuţie, fiind interesul societăţii în joc. Erau şi lucrători care din proprie iniţiativă făceau şcoli de pregătire dar, pentru aceştia, societatea nu avea nici o obligaţie. Pentru prima categorie, societatea acorda următoarele facilităţi: mijloace de transport gratuit, orele de lucru nu erau în orele când existau cursuri fiind urmate în timpul liber.153

Societatea acorda burse (una, două) pentru elevii viitori ingineri de la Şcoala Politehnică din Bucureşti. Se elaborase şi un regulament în care se prevedeau plata taxelor şcolare, rechizite şi cărţi, indemnizaţia lunară, urmărirea frecvenţei, modul de comportament, sancţiuni, retragerea bursei, declaraţia de angajare.

154

151. Ibidem, dosar 38/1927-1932, f. 15, 25. 152. Ibidem, dosar 125/1938, f. 92. 153. Ibidem, f. 71. 154. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 16-17.

Page 66: Societatea Concordia

60

Din punct de vedere al salarizării lunare a personalului, societăţile petroliere se împărţeau după producţie, prelucrare şi număr de salariaţi în două categorii: prima categorie cuprindea nouă societăţi, printre care şi „Concordia” iar în categoria a doua celelalte întreprinderi.155

În perioada interbelică „Concordia” a folosit trei sisteme de salarizare pentru funcţionari: primul, pentru marea masă a funcţionarilor fără răspundere şi iniţiativă şi al căror salariu nu reprezenta decât contravaloarea orelor de serviciu prestat. Ei primeau un salariu specific al funcţiei, care varia cu vechimea şi mai ales cu asiduitatea; salariu era diminuat cu impozitul aferent. În afară de salariu, toţi aceşti funcţionari primeau un salariu drept gratificaţie de Crăciun şi Anul Nou şi un salariu sau două, gratificaţie de bilanţ, acesta din urmă fiind înglobat în salariu în anul 1943, aşa că nu se mai vorbea de el. Al doilea, pentru funcţionarii în număr restrâns, cu răspundere şi iniţiativă limitată, care pe lângă salariu şi accesoriile de mai sus, primeau o gratificaţie de sfârşit de an, depăşind două salarii, după recomandarea directorilor, conducători de departamente. Al treilea, pentru funcţionarii cu răspundere mare, cei mai mulţi având delegaţie şi drept de semnătură, al căror salariu nu creştea în raport direct cu răspunderea şi care-şi găseau „recunoaşterea” în gratificaţia de bilanţ.

156

„Casa Minieră” din cadrul Direcţiei Minelor, a Ministerului Industriei şi Comerţului, suporta cheltuielile de transport cu trenul personal, clasa a III-a şi de întreţinere, pentru muncitorii şi lucrătorii trimişi să-şi îngrijească sănătatea în staţiunile Techirghiol-sat (pentru reumatism) şi Borsec (pentru plămâni). Societatea „Concordia” înainta acestei Case, situaţia salariaţilor societăţii, serviciile unde lucrau precum şi certificatele medicale ale acestora.

Inginerii şi contabilii erau salarizaţi după titlu, vechime şi răspundere.

Societatea „Concordia” dorind să coreleze salariile lucrătorilor şi funcţionarilor săi cu scumpetea vieţii, în 16 decembrie 1943 a avansat un număr de 562 de funcţionari din toate departamentele, creşterea salarială fiind de 24,55% precum şi un număr de 3.457 lucrători din toate departamentele, creşterea salarială fiind de 24,37%.

De la înfiinţarea ei, Societatea „Concordia” s-a interesat de sănătatea salariaţilor săi, anual, sute de lucrători beneficiind de asistenţa „fondului social” pentru a fi trimişi în staţiuni balneoclimaterice, la tratament. Din 1940, exista şi un „Fond Social” în cadrul Ministerului Economiei Naţionale” care sprijinea cu bani transportul şi întreţinerea muncitorilor.

157

155. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 10. 156. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 166. 157. Ibidem, dosar 42/1935-1940, f. 7.

Muncitorii trimişi în staţiuni erau din categorii diferite,

Page 67: Societatea Concordia

61

distribuitori, manipulanţi, laboranţi, zidari, sondori, dulgheri, mecanici, electricieni, cei mai mulţi provenind de la Departamentul Minier, Rafinăria „Vega” şi Uzinele metalurgice. De asemenea, pentru trimeterea lucrătorilor şi funcţionarilor la băi şi tratamente în vara anului 1944, s-au cheltuit sume importante cu salariaţii trimişi în staţiunea Poneasca – Bozovici, jud. Caraş, în serii de 21 de zile, de la „Fondul social”.

Asistenţa medicală în cadrul departamentelor societăţii „Concordia” nu era una dintre cele mai bine organizate. Existau dispensare pe şantierele petroliere şi miniere ale societăţii dar lipsea instrumentarul medical, medicamentele şi medicii, care să poată să-i trateze aşa cum se cuvine pe salariaţi şi membrii de familie. Cazurile grave provocate de accidente nu puteau fi rezolvate pe loc, răniţii trebuind să fie transportaţi la cele mai apropiate spitale dar de multe ori, mijloacele de transport nu puteau fi găsite iar după rechiziţionarea lor, odată cu declanşarea războiului, căruţele erau singurele mijloace de transport. Existau permanent dispute cu Casa Asigurărilor Sociale, precum şi cu gratuităţile în acordarea medicamentelor. Cazurile care necesitau internări şi operaţii erau rezolvate, în marea lor majoritate, numai în urma aprobărilor date de conducerea societăţii de a se plăti diferite sume de bani familiilor, pentru a suporta aceste operaţii.

În anul 1941, generalul Ion Antonescu, prin generalul de brigadă C. Gh. Voiculescu, subsecretar de stat la Ministerul Muncii, a solicitat ca toate societăţile petroliere cu cel puţin 1.000 de lucrători, să înfiinţeze până la 15 februarie 1941 dispensare cu cel puţin două încăperi şi cu tot instrumentarul medical necesar pentru acordarea asistenţei medicale lucrătorilor şi funcţionarilor.158

Cu toate măririle de salarii, situaţia lucrătorilor necalificaţi era grea, conducerea societăţii recunoscând că existau din partea muncitorilor plângeri verbale şi scrise sub formă de memorii. De asemenea, conform notelor informative întocmite de organele de Siguranţă din Ploieşti, în 1939, muncitorii şi lucrătorii calificaţi erau nemulţumiţi de concedierile fără

Sancţiunile pe care Societatea „Concordia” le aplica personalului său

erau avertismentul, amenda (o zecime din salariul zilnic) şi concedierea motivată prin Direcţie. Era o diferenţă mare între sancţiuni iar cazul culpei grave nu era bine lămurit. Ar fi fost necesar ca direcţia tehnică a societăţii să fi elaborat un Regulament care ar fi permis concedierea personalului aflat pe şantiere după anumite norme şi măsuri mai energice pentru cazuri deosebit de grave. Societăţile petroliere ca „Astra Română”, „Steaua Română”, „Româno-americană” şi „Colombia”, aveau alte norme în ceea ce priveşte sancţiunile.

158. Ibidem, dosar 89/1941, f. 15.

Page 68: Societatea Concordia

62

preaviz sub diferite motive, unele foarte puţin întemeiate, programul de lucru care depăşea 8 ore zilnic precum şi în sărbătorile legale, rotirea lucrătorilor vechi care efectuau doar patru ore de muncă zilnic, tratament rău şi ameninţări permanente cu concedierea. Lucrătorii „vin aproape zilnic la Camera de Muncă Ploieşti, făcând reclamaţiuni verbale şi scrise”.159

Muncitorii de la Uzinele Metalurgice s-au revoltat, în martie 1939, în special maiştrii plătiţi lunar, ca urmare a unui articol apărut în presă, prin care V. Gherman, reprezentatul muncitorilor în Frontul Renaşterii Naţionale, arăta că „muncitorii din toate fabricile de armament şi acelea care lucrează pentru armament sunt bucuroşi să lucreze două ore în plus pentru apărarea naţională.

160

Dispoziţia direcţiei Uzinelor Metalurgice ca o parte dintre lucrătorii specialişti să li se dea un spor de salariu de maxim 5 lei pe oră, au determinat muncitorii să solicite şi ei aceste sporuri arătând că un inginer care primea până la 1 ianuarie 1939 un salariu de 20.000 lei, primea un salariu acum, în aprilie, de 40.000 lei (cazul inginerului Ştefănescu) în timp ce lor „li se dădea câţiva lei la oră”

Muncitorii arătau conducerii, conform Notei informative nr. 112 din 31 martie, că nu au fost întrebaţi în această chestiune, dar că ei erau bucuroşi să lucreze mai multe ore, „dacă însă li se plăteşte şi cu condiţia ca opera să fie a lor, nu ca un element de reclamă a anumitor oameni”. Ca urmare, direcţiunea fabrici s-a adresat Ministerului Muncii pentru rezolvarea problemei orelor de muncă.

161. Faţă de ridicarea indicelui de scumpire a traiului, manifestată mai ales începând cu luna mai 1939, societatea „Concordia”, luând în examinare situaţia salarizării personalului, a hotărât majorarea salariului cu începere de la 1 noiembrie.162

Pe anul 1939, potrivit deciziei directorului general Ion Marinescu, s-au acordat gratificaţii în valoare totală de 534.000 lei.

Lucrătorii cu un salariu până la 5.000 lei primeau o cotă de majorare de 20% iar cei cu salarii de peste 5.000 lei o cotă de 15%. Funcţionarii cu salarii de până la 7.000 lei primeau o cotă de majorare de 20% iar cei cu salarii de peste 7.000 lei o cotă cuprinsă între 15 şi 19%.

De asemenea, tot pentru aceştia, s-au acordat gratificaţii cuprinse între 6000 şi 72.000 lei şi care se dădeau în valoare de unul, două sau trei salarii lunare după meritul funcţionarilor.

163

159. D.J.A.N. Prahova, fond Inspectoratul Judeţean Prahova al M.I., dosar 30/1939, f. 52. 160. Ibidem, f. 129. 161. Ibidem, f. 138. 162. Ibidem, dosar 22/1939, f. 5. 163. Ibidem, dosar 294/1939-1940, f. 13.

Conform Notei informative nr. 11 din 10 decembrie 1940, cererile continue de sporire a

Page 69: Societatea Concordia

63

salariilor se datorau şi faptului că nu exista, până în 1940, un plafon unic de salarizare la toate întreprinderile, lucrătorii de la o societate fiind tentaţi de majorările făcute la altă societate şi cereau majorarea salariilor după exemplul celor ce reuşiseră să obţină revendicările pretinse.164

Comitetul Breslei din Ploieşti a hotărât să plătească mai departe chiria localului şi a adresat un protest Ministerului Muncii şi Inspectoratului Muncii, nemulţumiţi că „nu satisfac cererile lucrătorilor de mărire a salariilor”.

La începutul lunii decembrie 1940, delegatul Breslei Metalurgiştilor

din Bucureşti, Russu Ioan, a făcut cunoscut Comitetului Breslei Metalurgiştilor din Ploieşti că „breslele nu se vor desfiinţa, invitându-i să pună în vedere membrilor să-şi plătească cotizaţiile”.

165 Dar, Decretul-Lege nr. 3.878 din 18 decembrie 1940, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 298, desfiinţa toate breslele patronale şi muncitoreşti. Articolele 3 şi 4 din acest decret prevedea că averea mobilă şi imobilă a breslelor şi uniunilor desfiinţate va fi preluată de o comisie compusă din inspectorul şef al regiunii respective de inspecţia muncii, din preşedintele Camerei de Muncă locală şi administratorul financiar.166

Spre edificare, redăm mai jos un tablou comparativ al preţurilor la articolele principale din anii 1939-1940 şi diferenţele dintre acestea:

Ca urmare, Subinspectoratul Muncii Piteşti, raporta in 11 ianuarie

1941, că a preluat cu procese-verbale, averea mobilă şi imobilă a celor două bresle ale muncitorilor mineri din comuna Schitu-Goleşti, jud. Muscel, aparţinând Departamentului Minier din cadrul societăţii „Concordia”. Pe lângă mobilier, s-a ridicat din casele de bani şi numerar, respectiv suma de 4.175 de lei. Societatea a căutat totuşi să acorde o atenţie deosebită bunăstării funcţionarilor şi lucrătorilor săi în scopul de a preveni conflicte de muncă şi greve.

Astfel, în concordanţă cu legile în vigoare şi în limita situaţiei financiare, aceasta a căutat să aprovizioneze prin Centrala de Aprovizionare a Industriei de Petrol, creată în anul 1940, cât şi prin economatele proprii, personalul societăţii cu alimente, combustibil şi, într-o anumită măsură, cu încălţăminte.

167

164. Ibidem, dosar 78/1940, f. 86 165. Ibidem, dosar 78/1940, f. 78. 166. D.J.A.N. Argeş, fond Inspectoratul Regional al Muncii Piteşti, dosar 7/1940 – 1941, f. 4. 167. D.J.A.N. Prahova, fond Inspectoratul Judeţean Prahova al M.I., dosar 78/1940, f. 87.

Page 70: Societatea Concordia

64

Articole principale 1939/ lei 1940/lei Diferenţă plus/lei Carne de vită 24 50 26 Ceapă 3 12 9 Cartofi 2 5 3 Fasole 8 21 13 Untură 50 115 65 Untdelemn 30 62 32 Haine 2.500 5.000 2.500 Ghete 500 1.200 700

Salariile nu s-au mărit în aceeaşi măsură cu articole de primă necesitate. În medie, salariile din decembrie 1939 şi până în decembrie 1940 s-au mărit cu maxim 20% în timp ce scumpirea articolelor prezentate au atins o majorare de 100%. Coeficientul de scumpete care a fost în octombrie 1939 de 106%, va creşte, în aceeaşi lună a anilor 1940 la 147%, 1941 la 208%, 1942 la 277% 1943 la 394% iar în 1944 la 624%. Constatându-se o scumpire continuă a vieţii şi puţine perspective de ameliorare a situaţiei economice, începând cu mai 1940, s-a înfiinţat, „alocaţia de scumpete”. Aceasta a fost fixată la 20% din salariu şi s-a acordat tuturor lucrătorilor, fără nici o deosebire. În schimb, nu s-au mai făcut avansări pentru merit, vechime, etc. În vederea stabilirii indicelui de scumpete, societatea colabora cu Institutul de Conjunctură Românească.

La Uzinele metalurgice din Ploieşti, în octombrie 1940, s-a înfiinţat cantina pentru ucenici, în iunie 1941, cantina pentru lucrători şi în septembrie 1941, restaurantul inginerilor, funcţionarilor şi maiştrilor. În 1942, s-a mai înfiinţat o cantină la Ploieşti numai pentru funcţionari.Valoarea investiţiilor până la 31 martie 1942 s-a ridicat la suma de 5.655.000 lei, valoarea alimentelor în stoc a împrumuturilor şi a contribuţiilor de la furnizori, pentru alimente, la 26.847.000 lei iar cheltuielile de întreţinere, amortisment, deplasări, încălzit, lumină, se ridicau lunar la 120.000 lei.

Din anul 1941, pentru aprovizionarea curentă a personalului cu alimente şi articole de primă necesitate, a fost înfiinţat un Oficiu Central de Aprovizionare propriu prin care se asigurau mijloace de existenţă pentru 38.000 de suflete, mare parte din îmbrăcăminte din alimente fiind livrate „simţitor sub preţul pieţii curente”(cca. 20-40%).168

168. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 103/1943, f. 6.

Într-un raport înaintat de către Serviciul Personal conducerii societăţii se arăta că, dacă se va putea aproviziona suficient cu făină de grâu, porumb, zahăr, ulei, îmbrăcăminte şi

Page 71: Societatea Concordia

65

încălţăminte, personalul societăţii şi familiile lor „ne vom putea baza pe devotamentul complet al personalului nostru”.169

La 15 mai 1941, Uzinele Metalurgice aveau angajaţi un număr de 2.681 persoane, din care 5, personal de conducere, 135 administrativ, 30 tehnic superior, 1115 lucrători calificaţi şi 1.396 personal necalificat.

La 23 august 1944, Oficiul Central de aprovizionare al societăţii avea 12 magazine de distribuire, precum şi 15 cantine.

170 Fabrica de armament cuprindea un număr de 1.477 de lucrători, ceea ce reprezenta 54% din totalul personalului uzinelor metalurgice. (fabrica de muniţii: 825 lucrători; fabrica de tunuri: 527; letoneria: 35.)171 La 31 martie 1942, uzinele aveau un total de 3.132 salariaţi.172

Departamentului Minier Schitu-Goleşti se adresa Ministerului Economiei Naţionale în 2 aprilie 1941, în care solicita intervenţia la Marele Stat Major, pentru a se admite mobilizarea pe loc a lucrătorilor săi ce se aflau în mine, de a nu se mai reduce personalul tehnic şi administrativ, care şi aşa era redus iar lucrătorii mineri calificaţi şi vagonetarii mai mari de 27 de ani precum şi muncitorii de suprafaţă trecuţi de 34 de ani să fie şterşi din situaţiile întocmite cu mobilizarea personalului.

173 Se arăta că lucrările trebuiau să fie efectuate de specialişti cu aptitudini deosebite şi experienţă îndelungată în meseria de miner, inclusiv a ajutoarelor lor precum şi „o stare fizică specială adaptată mediului de umezeală, de aer, de lumină specifică galeriilor subterane”.174

În cadrul Fabricii de armament activa Comisia militară de control şi recepţie care, pe lângă verificarea şi recepţionarea materialului militar executat de lucrători (tunuri şi muniţii), întocmeau buletine informative în

Nu se putea admite „improvizaţii” cu alţi muncitori, dându-se exemplul incendierii din 1917 a două mine din Schitu Goleşti de către prizonieri transformaţi în lucrători minieri. De asemenea, aducerea muncitorilor de la alte mine era considerată o greşeală.

În conformitate cu Legea din 15 noiembrie 1940, privitoare la situaţia evreilor, s-a trecut la concedierea tuturor funcţionarilor şi lucrătorilor evrei din serviciile societăţii. Concedierea acestora s-a făcut. Era interzisă personalului societăţii „orice propagandă politică, religioasă, iredentistă, terorism, spionaj sau sabotaj, precum şi orice discuţie cu caracter politic. Cazurile depistate erau aduse imediat la cunoştinţa organelor de Siguranţă”.

169. Ibidem, dosar 216/1941, f. 20. 170. Ibidem, dosar 143/1941, f. 243. 171. Ibidem, dosar 15/1938-1942, f. 33. 172. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond „Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 174/1942-1943, f. 55. 173. Ibidem, dosar 291/1940-1941, f. 10. 174. Ibidem, f. 11.

Page 72: Societatea Concordia

66

care semnalau lunar starea de spirit, atitudini politice, acţiuni subversive, dacă aveau loc, nemulţumirile de ordin material sau moral, starea disciplinară, comportamentul la serviciu sau în afară, starea sanitară, lipsurile materiale, abateri disciplinare (beţii, jocuri de noroc, cheltuieli exagerate, purtări violente, frecventarea unor cercuri necorespunzătoare), accidente. Misiunea organelor de contra-informaţii, din fabrica de muniţii, trebuia îndreptată pentru depistarea rapidă a propagandei subversive, a spionajului, combaterea terorismului (distrugerile urmărite la fabrică, puncte sensibile, procedee şi mijloace vizate de agenţi).

Inspectoratul General Tehnic al armatei informa şi uzinele „Concordia” că elementele comuniste care activau în bresle au primit din partea conducerii P.C.R. din Bucureşti „instrucţiuni pentru organizarea de mişcări revendicative simultane în toate fabricile şi întreprinderile de aceeaşi categorie profesională”. Se solicita că astfel de propagandă să nu se facă în atelierele uzinei. Cu toate acestea, în 6 octombrie 1939, au fost introduse manifeste comuniste. În 14 octombrie 1939, comisia militară raporta că a găsit, pe pereţii closetului de la fabrica de tunuri, inscripţia „Trăiască Partidul Comunist din România” care a fost ştearsă în cursul aceleaşi zile. Cum astfel de manifestări cu caracter „subversiv” mai fuseseră descoperite în ultimul timp, rezulta că, printre lucrătorii din uzinele „Concordia” se găseau elemente care propagau idei comuniste. Ca urmare, comisia militară propunea conducerii luarea următoarelor măsuri: nici un lucrător să nu mai fie primit la serviciu fără o adeverinţă de la poliţia comunei respective că nu face parte din nici o organizaţie politică cu caracter subversiv; toţi lucrătorii şi personalul administrativ inferior să aibă carnete de identitate cu fotografie, să se execute un control mai riguros în special la intrarea în fabrică a tuturor lucrătorilor; controlul permanent şi discret, prin peroane de încredere, în timpul orelor libere de la amiază, pentru a putea identifica elementele care propagau idei comuniste; orice constatare făcută privind inscripţii, manifeste, propagandă verbală, cu caracter subversiv, să fie aduse la cunoştinţa comisiei.175

Conform rapoartelor întocmite de Subinspectoratul Muncii Piteşti, adresate Inspectoratului General al Muncii Piteşti, de la Departamentul

Funcţionari şi lucrători ai societăţii au fost atraşi de mişcarea

legionară, mai ales cei de la Uzinele Metalurgice „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu Goleşti” şi schelele petroliere, activând în această mişcare şi chiar participând la evenimentele cunoscute în epocă sub denumirea generică de „rebeliunea legionară” din 21-23 ianuarie 1941, ulterior unii dintre ei fiind arestaţi sau daţi afară.

175. Ibidem, dosar 53/1939-1940, f. 195, 200-201.

Page 73: Societatea Concordia

67

Minier Schitu-Goleşti au fost arestaţi şapte participanţi din care trei au fost condamnaţi.176 Au fost concediaţi de conducerea societăţii „Concordia”, temporar, 12 lucrători cu perioade cuprinse între 15 zile şi două luni şi doi lucrători, definitiv, pentru participare la „acte de terorism contra direcţiunii”.177

Evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 au fost raportate de Comisia militară din cadrul uzinelor astfel: la 20 ianuarie 1941 lucrătorii legionari din uzină au avut şedinţă de noapte în localul căminului de ucenici. În zilele de 21-23 ianuarie un număr apreciabil de legionari au lipsit nemotivat de la lucru dar fără ca aceasta să afecteze activitatea în uzină. Astfel, la atelierele de tunuri şi muniţii, în ziua de 21 ianuarie, din totalul de 1.250 de lucrători, au lipsit 214 lucrători din care 119 nemotivat şi 95 motivat. În 22 ianuarie au lipsit 275 de muncitori din care 179 nemotivaţi şi 96 motivaţi iar în 23 ianuarie, au lipsit 192 muncitori, din care 100 nemotivaţi şi 92 motivaţi.

În urma verificărilor efectuate s-au constatat că într-adevăr, cei 14 muncitori s-au făcut vinovaţi de acte de sabotaj, injurii grave, distrugeri şi ameninţări la adresa direcţiei. Au vrut să scoată cu forţa din magazia de materiale, dinamită pentru distrugerea imobilelor autorităţilor publice din Câmpulung Muscel. Fapta lor se încadra în dispoziţiile art. 74 din Legea asupra contractelor de muncă şi s-a încuviinţat concedierea lucrătorilor fără preaviz.

178

Lucrul a continuat aproape normal, nu au fost produse stricăciuni la utilaje uzinelor şi nu au fost ciocniri cu armata. O parte din lucrătorii uzinelor, cu diferite funcţii în mişcarea legionară, au luat parte la Ploieşti, la acţiunile „nelegiuite”(unii dintre ei fiind înarmaţi şi purtând uniforme militare) de a forţa răsturnarea conducerii şi ordinii Statului. În oraşul

În seara zilei de 21 ianuarie, legionarii au lăsat lucrul şi s-au adunat în localul căminului de ucenici, unde au aşteptat ordine de la centru. Nu aveau arme la ei şi nu au provocat dezordini. Comisia militară a intervenit la Comandamentul Militar al municipiului Ploieşti, care a trimis o unitate de soldaţi compusă din 70 de oameni, proveniţi de la Regimentul 5 Pionieri pentru a face pază în curtea interioară. În seara zilei de 23 ianuarie, legionarii strânşi în căminul de ucenici au părăsit fabrica în mod paşnic, fiind înştiinţaţi că în Ploieşti, au fost evacuate de către legionari instituţiile publice.

176. D.J.A.N. Argeş, fond Inspectoratul Regional al Muncii Piteşti, dosar 32/1941, f. 60- 61; 92. 177. Ibidem, dosar 11/1940-1942, f. 141. 178. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier, Schitu Goleşti, dosar 26/1943f. 138-141.

Page 74: Societatea Concordia

68

Ploieşti, au fost dezarmaţi câţiva soldaţi, ocupate câteva instituţii publice care ulterior au fost evacuate fără vărsare de sânge.

Întrunirile lucrătorilor pe „cuiburi legionare” conduse de oameni „nepregătiţi” şi „deseori inconştienţi”, au transformaţi acţiunile paşnice colective ale lucrătorilor în acţiuni anarhice şi de subminare a ordinii de drept.

Comisia militară a luat ulterior următoarele măsuri: s-au interzis şedinţele legionare în interiorul uzinelor; diferiţi şefi ai organizaţiei legionare din uzină au fost concediaţi, ei fiind văzuţi în fruntea rebelilor, provocând dezordini, au întărit autoritatea conducerii uzinelor, mărindu-le posibilităţile de sancţionare şi s-a propus continuarea supravegherii activităţii întregului personal. Tot personalul era pus sub supravegherea agenţilor informatori şi ai poliţiei, existând informaţii că „sunt câţiva funcţionari şi lucrători simpatizanţi legionari dar nu se putea conta pe sinceritatea foştilor legionari”. De asemenea, nu existau suficiente probe pentru a se constata dacă erau şi simpatizanţi bolşevici.179

Societatea „Concordia” a înaintat o circulară tuturor departamentelor sale, în 25 iulie 1941, în care preciza că „vă rugăm să binevoiţi a îndepărta din serviciu pe toţi cei condamnaţi pentru rebeliune, indiferent dacă se bucură sau nu de decretul de amnistie” Se solicita verificarea listelor cu cei condamnaţi şi îndepărtarea lor pe măsura apariţiei în ziare a hotărârilor de condamnare.

180

M.Ap.N. – Direcţia fabricaţiei muniţiilor a înaintat Uzinelor Metalurgice Ploieşti, de către, copia Ordinului Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii nr. 60.599 M.C.I./941 referitor la personalul civil din uzine. În acest ordin se menţionau dispoziţiile d-lui general Ion Antonescu, Conducătorul Statului, relativ la problema funcţionarilor legionari aflaţi în serviciu „Dacă funcţionarii, care se găsesc în prezent în serviciu şi sunt oameni pricepuţi, muncitori, de ordine, oneşti şi ajunşi pe căi legale în posturile ce le deţin – în diferite instituţii administrative şi economice – trebuiesc menţinuţi. Prin măsurile ce se iau de autorităţi, pentru restabilirea ordinei în Stat, nu se urmăreşte legionarul ci omul. Se impune deci, dreptate şi omenie, iar nu laşitate şi persecuţii”.

181

Ca urmare a avertismentelor Comisiei militare privind propaganda comunistă, a fost impus un program de restricţii care cuprindea: respectarea

Ordinul era semnat de general I. Şteflea, şi avea şi rezoluţia generalului Dobre „ceea ce am şi ordonat să se facă”.

179. Ibidem, dosar 174/1942-1943, f. 5-6. 180. Ibidem, dosar 382/1941-1942, f. 40. 181. Ibidem, f. 41.

Page 75: Societatea Concordia

69

orarului de lucru, verificarea corespondenţei în totalitate, interzicerea convorbirilor telefonice particulare, părăsirea locului de muncă. Se considera necesară ca disciplina şi frecvenţa la lucru „să fie mai severă”. De asemenea, se avertiza că elementele comuniste au adoptat un nou sistem de propagandă, care consta în aceea că „aduceau manifeste comuniste spunând că le-au găsit pe stradă iar după ce le citeau lucrătorilor le predau conducerii”.182

Ministerul Muncii şi Ministerul de Interne, au anunţat revizuirea anuală a supuşilor străini conform adresei cu nr. 24.222 din 1940. Comisia de revizuire a străinilor, care a început să funcţioneze încă de la 1 octombrie 1939 şi care pentru societăţile petroliere activa la Ploieşti, a respins prelungirea termenelor de şedere în ţară cu drept de exercitare a profesiei, pentru unii supuşi belgieni şi francezi. În serviciul societăţii figurau 11 supuşi belgieni şi anume: Joseph Destexhe, André Surny, René Cotteleer, Albert Gaston Badoux, Emil Van der Ecken, Manille Bonnami, Albert Philippart, Jean Bataille, Walter de Meyer, Guillaume Sepult, Raymond Meunier.

183 Societatea „Concordia” a făcut apel contra deciziilor, invocând motive bine întemeiate, dar nici Ministerul Muncii şi nici Serviciul Migraţiilor nu au admis cererile societăţii de prelungire a termenelor de şedere. Au plecat din ţară, în 1940, Louis Cauchois (francez), Philippart, Emil Van der Eecken şi Jean Battaille (belgieni). Aceştia, neputând a se înapoia în Franţa, s-au stabilit la Istanbul. Situaţia lor materială fiind dintre cele mai grele şi neavând mijloace de subzistenţă, societatea a intervenit la autorităţile competente spre a fi autorizată să le plătească salariile, până când starea lor se va lămuri. În urma demersurilor făcute, Ministerul Economiei Naţionale, prin comisarul special prof. Gh. Pantazi a autorizat societatea să plătească regulat salariile lunare „din momentul plecării lor şi până la noi ordine”.184

Societăţii „Concordia” i s-a cerut întocmirea unei situaţii cu supuşii străini angajaţi la societate. Dacă, în 25 martie 1941 societatea avea 92 de angajaţi străini, în iunie, numărul acestora a scăzut la 56 din care doi la sediul social, 22 la Departamentul Petrol, şapte la Departamentul Uzinelor Metalurgice din Ploieşti, cinci la Departamentul Electrica, 18 la Departamentul Minier Schitu Goleşti şi câte unul la Agenţia Brăila şi Staţia

Conform cererilor făcute, banii au fost vărsaţi, în lei, consilierul economic de pe lângă ambasada Franţei care se însărcina cu transportul lor în Turcia.

182. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond „Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 53/1939-1940, f. 278, 286. 183. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 304/1940-1941, f. 26. 184. Ibidem, fond Societatea „Colombia”, dosar 1/1920-1942, f. 179v.

Page 76: Societatea Concordia

70

de export Constanţa.185 La 31 ianuarie 1942, de la Departamentul minier Schitu Goleşti au fost îndepărtaţi din serviciu 14 lucrători „supuşi străini”, Ministerul Muncii ridicându-le dreptul de exercitare a profesiei.186

Numărul personalului Departamentului Petrol şi a personalului evreiesc de la „Concordia”, în perioada 1939-1942, a fost de 2.853 din care 13 evrei în 1939, şi de 3.750 şi nici un evreu în anul 1942.

Majoritatea erau ingineri, funcţionari, mecanici, strungari, chimişti, fiind elveţieni, belgieni, germani, polonezi, francezi, greci, ruşi. În 14 iulie 1942, au fost aduşi în ţară, de grupul german „Kontinentale” care deţinea 55% din capitalul societăţii „Concordia”, supusul olandez Willem Meyerlingh, şi numit director tehnic al exploatărilor petroliere de la Societatea „Concordia”, care cuprindea toate schelele, conductele şi rafinăria „Vega”, precum şi inginerul Iosef Karl Figlmüller, de la firma „Walthers & Co.” specialist german care lucrase la rafinăria germană din Colonia şi numit subdirector tehnic la rafinăria „Vega”. Trebuie precizat că toţi supuşii străini au fost primiţi de societatea „Concordia” prin Uniunea Generală a Industriaşilor din România, iar şederea lor în ţară era revizuită anual.

187 La 1 ianuarie 1942, societatea „Concordia” avea 9.358 de angajaţi, din care un evreu. Acesta era Ioan Beligrădeanu, proprietarul minelor de cărbuni „Beligrădeanu şi fiii” din Godeni, judeţul Muscel. Conform adresei Ministerului Muncii, cu nr. 39.105, din 23 august 1941, completată cu adresa 39.105 din 17 septembrie 1941, s-a dispus menţinerea mai departe „în mode definitiv şi fără teamă”.188

Marele Stat Major, în iunie 1942, dorind să sprijine producţia industrială, era gata să pună la dispoziţia industriei prizonieri de război ruşi, calificaţi sau necalificaţi. Dar, întreprinderile care i-ar fi folosit trebuiau să dovedească că au posibilităţi de cazare şi să precizeze categoriile de prizonieri pe care-i doreau. Se admitea chiar întrebuinţarea lucrătorilor evrei, dar numai calificaţi – strungari, lemnari, lăcătuşi, etc. Aceştia trebuiau ceruţi nominal de întreprinderea doritoare. Se puteau pune la dispoziţia uzinelor chiar evrei concentraţi pentru muncă obştească în detaşamente.

Ministerul Muncii nu obliga societatea să-l „dubleze” pe Beligrădeanu dar societatea avea pentru o eventuală înlocuire, pregătit pe Mihail Popescu. Ion Beligrădeanu (locotenent în rezervă) era şeful Serviciului comercial din cadrului Departamentului Minier Schitu Goleşti.

189

185. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 291/1939-1944, f. 1-3. 186. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier Schitu-Goleşti, dosar 8/1942, f. 14. 187. Ibidem, dosar 304/1940-1941, f. 1. 188. Ibidem, f. 8. 189. Ibidem, dosar 69/1942-1944, f. 30-39.

Page 77: Societatea Concordia

71

În 1942 au apărut Normele pentru angajarea, încadrarea şi avansarea muncitorilor necalificaţi, lucrătorilor industriali, lucrătorilor şi meşterilor calificaţi din industrie. Exista o scară de salarizare „A” prin care se crea un cadru fix şi uniform pentru salariaţi în toate industriile. Scara cuprindea 41 de tipuri de salarii. Programul de lucru era de 8 ore pe zi sau 200 ore lunar. Exista o diferenţă de vârstă şi sex. Tinerii între 16 şi 18 ani primeau 85% din salariile cuprinse în scară iar tinerii între 14 şi 16 ani primeau 70%. Femeile mai mari de 18 ani primeau 90% din salarii, fetele între 16 şi 18 ani primeau 80% din salarii iar cele între 14 şi 16 ani 60%. Lucrătorii se împărţeau în trei mari diviziuni: muncitori necalificaţi, lucrători industriali (muncitori specializaţi), lucrători şi maiştrii calificaţi. La rândul lor, fiecare diviziune se împărţea în categorii.

Starea de spirit a lucrătorilor şi funcţionarilor societăţii „Concordia” până la 23 august 1944 a fost strâns legată de rezolvarea favorabilă a aprovizionărilor, de creşterile salariale solicitate de muncitori şi de avansările pentru funcţionari. Atunci când erau nemulţumiţi, lucrătorii arătau o „rezistenţă pasivă” la munca lor şi o frecvenţă neregulată la serviciu. Conducerea societăţii era îngrijorată de mentalitatea salariaţilor de a „veni la lucru fără dorinţa de a munci”.190

Uzinele metalurgice, în perioada 1942-1944, au acordat personalului său sume de bani pentru: salarii, gratificaţii (salariul pe o lună sau maxim două luni), prime şi ore suplimentare (acordate unor lucrători pentru mărirea producţiei şi limitarea întârzierilor), despăgubiri de personal (salariaţilor şi lucrătorilor închişi şi eliberaţi după 23 august 1944), chirii (erau obligatorii

Era un simptom ce trebuia să dea de gândit, mai ales că lucrătorii nu aveau motive de nemulţumire întemeiate, de nici o natură, fiindcă îşi primeau la timp salariile şi cotele de alimente strict necesare. Preţurile variabile la alimente şi îmbrăcăminte au fost cele care au provocat nemulţumiri în perioada desfăşurării războiului printre lucrătorii societăţii.

Societatea, în perioada 1941-1944, a căutat să vină în ajutorul salariaţilor pe calea aprovizionărilor efectuate prin Oficiul de Aprovizionare creat. S-au distribuit alimente, lemne de foc, încălţăminte, s-au acordat împrumuturi pentru cei care îşi cumpărau case, s-au practicat ajutoare de căsătorie, de naştere sau înmormântare, s-au dat ajutoare în bani sau alimente cu ocazia sărbătorilor de Paşti sau Crăciun. Cotele de porumb fixat de Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării, au creat permanent nemulţumiri în rândul muncitorilor minieri care cereau majorarea raţiei pentru ei şi familiile lor, o aprovizionarea ritmică şi o îmbunătăţire a modului în care se făcea această aprovizionare.

190. Ibidem, dosar 246/1943, f. 6.

Page 78: Societatea Concordia

72

pentru societate, fiind consemnate în foaia de angajare şi se acordau în bani şi natură), asigurări de personal(lunare şi anuale), încălzit şi iluminat (obligatorii, conform angajamentului), concedii personale (pentru personalul care renunţa la concedii), ajutoare personale(în cazuri de forţă majoră ca decese, boală, accident.

O statistică întocmită de conducerea uzinelor metalurgice arăta că lucrătorii industriali erau: excepţionali în proporţie de 50%, foarte buni în proporţie de 40% şi buni în proporţie de 10%. Lucrătorii calificaţi erau excepţionali în proporţie de 40%, foarte buni în proporţie de 40% şi buni în proporţie de 20%. Muncitorii necalificaţi, (plătiţi cu ora) erau în proporţie de 50% foarte buni.191

În şedinţa Adunării Generale Ordinare din 2-5 iulie 1943, a societăţii „Concordia”, a fost adus de către preşedintele Consiliului de Administraţie, prof. univ. Eftimie Antonescu, un omagiu pios pentru cei 36 de funcţionari şi muncitori ai societăţii, care muriseră în serviciul patriei până la acea dată.

192 Cu toate eforturile pentru ameliorarea materială şi o salarizare sporită făcută de societatea „Concordia”, scumpetea nu a putut fi stăvilită şi nici fixată la un anumit nivel iar salarizarea a fost depăşită permanent de scumpetea generală. În timp ce suma salariilor plătite de industria de petrol a crescut de aproape 17 ori între 1940 şi noiembrie 1944, preţul materialelor folosite în industria petrolieră au crescut de 5-18 ori, iar preţurile de export arătau o creştere medie de numai 3,5 ori iar cele la intern de 3,2 ori. Era absolut necesar să se ajungă la o creştere a preţurilor care să ţină seama de situaţia deosebit de grea care s-a creat în industria petrolieră românească prin lunga perioadă de comprimare a preţurilor sub nivelul tuturor celorlalte produse şi prin sarcinile speciale cărora a trebuit să le facă faţă.193

Ministerul Muncii acorda reduceri sau scutiri de taxă de 1% pentru Fondul Muncii, întreprinderilor şi societăţilor care au înfiinţat sau aveau în funcţiune aşezăminte de îndrumare, pregătire şi perfecţionare a muncii. La solicitarea societăţii, Ministerul Muncii, prin adresa nr. 6.795, din 11 mai 1939, şi Inspectoratul Muncii Ploieşti, cu adresa 526 din 13 mai 1939, au autorizat funcţionarea Cursului Profesional pentru ucenici, înfiinţat de

Ţinând cont de condiţiile economice cu totul speciale din perioada războiului, putem spune că societatea a urmărit să vină în sprijinul personalului său în limita posibilităţilor materiale şi financiare.

Şcoala de ucenici

191. Ibidem, dosar 101/1944, f. 16. 192. Ibidem, dosar 103/1943, f. 4. 193. Ibidem, dosar 256/1944, f. 5.

Page 79: Societatea Concordia

73

„Concordia”, pentru prima dată, pe lângă Departamentul Uzinelor Metalurgice din Ploieşti, în septembrie 1938, şi care a funcţionat în anul 1938/1939, numai cu clasa I, fiind frecventată de 56 de ucenici. Directorul şcolii era ing. N. Mateescu, care va deveni şi singurul comandant cu diplomă al „străjerilor” din uzină. Şcoala era un model pentru toate şcolile de ucenici înfiinţate pe lângă celelalte întreprinderi din ţară. Mai existau în uzină 124 de ucenici, pentru învăţământul practic industrial, învăţământul teoretic fiindu-le predat în cele două şcoli profesionale din Ploieşti, societatea plătindu-le taxele, rechizitele şi cărţile necesare. Uzinele acordau ucenicilor, sume de bani cuprinse între 3,50 şi 8 lei/oră, îmbrăcămintea şi încălţămintea necesară. Pentru anul 1938-1939, uzinele aveau un buget de cheltuieli şcolare de 1.178.157 lei, iar în anul următori, aceste cheltuieli şcolare urmau să crească în funcţie de creşterea numărului elevilor. În anul şcolar 1939-1940, s-au înfiinţat clasele a II-a şi a III-a. În anul 1939-1940 şcoala a funcţionat cu 224 de elevi, în 1940-1941 cu 281 elevi, iar în 1941-1942 cu 313 elevi. Numărul ucenicilor în perioada 1938-1941 a variat între 130 în 1938 şi 150 în 1941.194 În ianuarie 1940, existau 224 de ucenici, din care erau repartizaţi la secţia mecanică 50, la secţie cazangerie-vagonaj 19, secţia turnătorie 10, secţia întreţineri ateliere 89, secţia muniţii 15, secţia tunuri 41.195 La sfârşitul anului, elevii prezentau diferite piese de precizie şi aparate care erau executate în timpul asului şi care constituiau probele pentru examenele finale. Dintre aceste aparate executate de ucenici putem aminti: motoare electrice complete, maşini de cusut curele, maşini de găurit, maşini de tăiat garnituri, aparate de strunjit, menghine rotative, cleşti pentru tăiat ţevi, macarale, tunuri în miniatură, lămpi, transformatoare, etc. Elevii au executat în anul 1942 un număr de 30.680 bucăţi diverse piese ce au folosit pentru nevoile ar armatei.196

În 20 iulie 1942, a avut loc serbarea de sfârşit de an de la Şcoala de ucenici de pe lângă Atelierele societăţii „Concordia”. Au luat parte la aceasta serbare, pe lângă publicul numeros şi delegaţii din partea lucrătorilor din uzinele „Concordia”, gen., Şt. Demetrescu, reprezentantul prof. univ. Mihai Antonescu, vice-preşedintele Consiliului de Miniştrii, directorul Sylvio Marino, col. Tudoran, preşedintele Comisiei Militare de Control şi Recepţie, profesori şi preoţi. După alocuţiunile invitaţilor, vizitarea

Condiţiile de înfiinţare a căminelor şi admiterea elevilor în căminele statului erau cele din „Legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor” din anul 1936, cap. IV.

194. Ibidem, dosar 184/1948, f. 13; 20. 195. Ibidem, dosar 51/1939-1940, f. 357-360. 196. Înălţătoarea serbare de la uzinele Concordia – Ploieşti, în „Prahova Noastră”, 21 iulie 1942, p. 1.

Page 80: Societatea Concordia

74

expoziţiei cu produsele fabricate de elevi şi distribuirea premiilor, gen. Şt Demetrescu a primit defilarea elevilor care „a stârnit prin cadenţa şi ţinuta elevilor, aplauze frenetice ale asistenţei”.197

Uzinele Metalurgice nu aveau, în 1943, cămin pentru ucenici. Din cei 400 de ucenici, erau interni la căminul statului, 53 de elevi care primeau 500 de lei pe lună pentru masă, casă şi spălat. Pentru munca prestată în ateliere, ucenicii erau plătiţi cu ora, şi anume 8 lei pentru cei din anul I, 12 lei pentru cei din anul II, 16-18 lei pentru anul III şi 19,26 lei pentru anul IV. Cei de la fierărie şi turnătorie primeau în plus o primă de 4 lei pe oră. Prin Serviciul de Aprovizionare al uzinei, ucenicii primeau alimente şi îmbrăcăminte, pe care însă le plăteau în rate lunare, iar la şcoala primeau gratuit cărţile şi rechizitele şcolare. Articolul 14 din Legea contractelor de muncă prevedea că patronii şi societăţile erau obligate să acorde ucenicilor un concediu anual de odihnă de cel puţin 15 zile, în afară de sărbătorile legale. Legiuitorul avea în intenţie ca ucenicii să beneficieze de un concediu mai îndelungat, necesar dezvoltării lor. Astfel, în timp ce un salariat adult ajungea abia după cinci ani să primească 14 zile de concediu, ucenicilor li se recunoştea acest drept de la început. Această prevederile era statuată şi la art. 33 din Legea pregătirii profesionale publicată în „Monitorul Oficial” nr. 196 din 1937, ca şi în Regulamentul acestei legi. În anul 1938, 59 din numărul ucenicilor proveneau din mediul rural şi 41% din mediul urban. Întreprinderile fiind în majoritate aflate în oraşe, numărul ucenicilor era mare. Copiii din oraşe beneficiau de înlesniri mai mari, ei putând locui la părinţi sau la rude, tot timpul cât dura ucenicia.

198

Întreprinderile constituite sau al căror capital a fost dobândit în întregime sau în cea mai mare parte de Societatea „Concordia”, şi din această cauză au fost controlate şi finanţate de ea, au fost:

Cei de la sate aveau o situaţie mult mai grea, părinţii trebuind să contribuie, într-o mai mare măsură, pentru întreţinerea copiilor, lucru aproape pentru majoritatea lor.

2.4. Societăţi afiliate

199

Nr. crt.

Denumirea societăţilor Obiectul de activitate

Participaţia societăţii

„Concordia” 197. Ibidem. 198. „Buletin lunar - U.G.I.R.”, an 17, nr. 9-10/1939, p. 10-11. 199 . D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 200 /1943-1948, f. 68.

Page 81: Societatea Concordia

75

1. Moldonaphta Petrol 98,86 % 2. Steaua Electrică Electricitate 100% 3. Ialomiţa Electricitate 100% 4. Concordia – Auriferă Aur 100% 5. Topliţa – Măgura – Concordia Aur 100% 6. Boteni Cărbuni 50,83 % 7. Asociaţia pe cuxe „Herja Bonae Spei” Minereuri

complexe 100%

8. Asociaţia pe cuxe „Gavriil” Minereuri complexe 100%

9. Societatea de Electricitate Târgovişte Electricitate 50% 10. Societatea „Muntenia Petroliferă” Petrol 100% 11. Societatea „Creditul Carbonifer” Cărbune 100%

Societatea „Concordia”, deţinând întregul capital al societăţilor „Ialomiţa”, „Concordia - Auriferă” şi „Steaua Electrică”, participaţiile acestor societăţi la Societatea de Electricitate Târgovişte au fost înglobate în participaţia societăţii, care era de 47,50 %, rezultând cota de 50%.

Societatea „Moldonaphta” Societatea anonimă, cu sediul în Bucureşti, strada Orlando nr. 12, al

cărui obiect era explorarea, exploatarea, transformarea şi comercializarea petrolului şi derivatelor sale, a fost constituită în anul 1921, cu un capital iniţial de 22.000.000 lei, împărţit în 44.000 acţiuni. Din acestea, 43.500 acţiuni adică, aproape 99% din capital, au fost cumpărate în 1941 de către fosta societatea petrolieră „Foraky Românească” care a fuzionat la 1 ianuarie 1942 cu „Concordia”, aducând aport şi cele 43.500 acţiuni. Aceste acţiuni au intrat în tezaurul Societăţii „Concordia”, restul de 500 acţiuni găsindu-se la Societatea „Bancara Română”, depuse pe numele unor persoane particulare.

La 1 ianuarie 1935, societăţii „The Danube Oil Trading Company of Romania” i-a fost acordat perimetrul XVI Tazlău în suprafţă de 45.5 ha din care în exploatare numai 14 ha, conform Decretului-Regal publicat în „Monitorul Oficial” nr. 269 din 21 noiembrie1934, cu o redevenţă de 2% peste redevenţele legale.200

200. Ibidem, dosar 242/1943, f. 73.

În baza Jurnalului Consiliului de Miniştrii publicat în „Monitorul Oficial” nr. 97 din 24 aprilie 1940, toate drepturile acestei societăţi au fost transferate societăţii „Moldonaptha”.

Page 82: Societatea Concordia

76

Până la trecerea de fapt a Societăţii „Moldonaphta” la Societatea „Concordia” care a avut loc în toamna anului 1942, societatea a fost finanţată de următoarele societăţi: „Kontinentale Oel”, „Explora” şi Societatea „Bancara Română”. Această din urmă societate se pare că ascundea o finanţare germană. La acea epocă, Societatea „Moldonaphta” datora acestor societăţi următoarele suma de 117.500.000 lei.

Finanţarea societăţii, s-a făcut exclusiv de Societatea „Concordia”, conform hotărârii Consiliului de Administraţie din 9 ianuarie 1943, prin care s-a decis ca atât conducerea tehnică cât şi cea administrativă şi comercială a Societăţii „Moldonaphta” să treacă asupra Societăţii „Concordia”. Diferitele servicii ale Societăţii „Concordia” au cerut conducerii germane încheierea unui contract cu Moldonaphta pentru gestionarea societăţii, care nu s-a făcut cu toate insistenţele depuse. La data de 26 august 1944 datoriile financiare ale Societăţii „Moldonaphta”, la diferite societăţi şi bănci erau de 203.800.000 lei. 201 În septembrie 1944, preşedinte al Consiliului de Administraţie era inginerul Alexandru Macri, membri : ing. Mihail Brătescu, Gaston Badoux şi Gerhard Wagner, iar cenzori : Clement Gheorghiu şi Nicolae Baciu.202

Societatea anonimă cu sediul în Bucureşti, strada Matei Millo nr. 15, a fost constituită în anul 1923, având ca obiect de activitate crearea unei uzine pentru producerea şi vânzarea de energie electrică.

Sediul exploatărilor se afla în Moldova, la Tazlău şi Stăneşti, unde

existau perimetre în producţie, iar perimetre de explorare existau în structura Dolani – Tătărani şi în ţinutul XI Bacău.

Societatea „Steaua Electrică”

203 Prin participarea egală a Societăţilor „Steaua Română” şi „Electrica”, s-a format Societatea „Steaua Electrică”, pentru exploatarea uzinei de la Floreşti, începută în august 1921, care funcţionând în paralel cu uzina de la Câmpina, furniza în comun energie electrică pe reţeaua de distribuţie.204 A fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. 133 din 7 iulie 1933.205

Capitalul social iniţial a fost de 1.000.000 lei împărţit în 2.000 acţiuni, dar a fost sporit la 50.000.000 lei, împărţit în 100.000 acţiuni, a 500 lei valoare nominală fiecare. Cele 100.000 acţiuni „Steaua Electrică” aparţineau în totalitate Societăţii „Concordia”.

206

201. Ibidem , dosar 292/1944-1948, f. 192. 202. Ibidem , f. 191. 203. Ibidem, dosar 200/1943-1948, f. 69. 204. Ibidem, dosar 24/1926-1934, f. 8. 205. Ibidem, dosar 81/1939-1946, f. 9. 206. Ibidem, f. 20.

Page 83: Societatea Concordia

77

La 1 aprilie 1923 a fost pusă în funcţiune Uzina de la Floreşti (Prahova), construită pe terenul cumpărat de la defunctul Mihail G. Cantacuzino. După anul 1930 toate motoarele instalate în uzină au fost obţinute cu autorizaţii în baza Legii energiei electrice. În anul 1937, societatea a vândut energie electrică în valoare de 15.600.000 lei iar în 1938 a vândut 20.000.000Kwh energie electrică, la un preţ de 0.78 lei kw.207

„Ialomiţa” a fost deci o creaţia a societăţilor străine, cu misiunea de a fi intermediare între ele şi autorităţile române, pentru executarea contractului de constituire şi exploatare a uzinelor de la Dobreşti, care a costat peste 800.000.000 lei.

Din 1940, uzina a fost exploatată de Societatea „Concordia” prin departamentul său „Electrica”, în temeiul contractelor de închiriere încheiate.

În conformitate cu Decretul-Lege 811 din 24 martie 1941, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 71 din 25 martie 1941, Societatea „Steaua Electrică” a depus spre nominalizare cele 100.000 acţiuni cuprinse în 500 de titluri a 200 de acţiuni numerotate de la 1 la 100.000 care reprezentau întregul capital social al societăţii.

După 1944 moştenitorii Cantacuzino au intentat Societăţii „Concordia” un proces de reziliere a vânzării şi restituire a terenurilor cu tot ce se afla pe ele, proces care a fost tărăgănat şi lăsat „în părăsire” după 1947, din cauză că reclamanţii locuiau în străinătate.

Societatea „Ialomiţa” Societatea anonimă română pentru forţă şi lumină electrică cu sediul

în Bucureşti, strada Matei Millo nr. 15, a fost constituită în anul 1928, ca să îndeplinească condiţia pusă de guvernul român, grupurilor de industriaşi străini care contractaseră construirea unei uzine hidro-electrice la Dobreşti judeţul Dâmboviţa. Condiţia a fost ca să se semneze contractul de către o societate anonimă română, constituită în România, conform legilor române, de către societăţile străine contractante.

208

207. Ibidem, dosar 125/1937, f. 56. 208. Ibidem, dosar 200/1943-1948, f. 7-10.

Capitalul social a fost de 18.000.000 lei, subscris de Banca Comercială Română şi de societăţile străine. Mai târziu, în 1938, toate acţiunile au intrat în patrimoniul Societăţii „Concordia”. În 1938, s-a vândut uzina către Societatea generală „Gaz şi Electricitate” cu preţul de 98.900.000 franci belgieni plătibili în 46 rate trimestriale , a câte 2.150.000 franci belgieni fiecare rată, începând cu data de 30 septembrie 1938, ultima fiind la 31 decembrie 1949 şi tot în acest an s-au pus în concordanţă registrele contabile cu noua situaţie creată.

Page 84: Societatea Concordia

78

În conformitate cu Decretul-Lege 811 din 24 martie 1941, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 71 din 25 martie 1941, Societatea „Ialomiţa” a depus spre nominalizare cele 18.000 de bucăţi acţiuni a câte 1.000 lei în 180 de titluri cumulative a câte 100 de acţiuni fiecare, reprezentând întregul capital de 18.000.000 lei. În iulie 1942 au fost transferate pe numele societăţii „Concordia” acţiunile societăţii „Ialomiţa”.209 Până la 31 martie 1946 societatea Gaz Electrica a plătit 31 rate, reprezentând 66.650.000 franci belgieni. Mai avea de plătit 15 rate până în 1949, respectiv 32.250.000 franci belgieni. Societatea „Ialomiţa” , conform convenţiei încheiate bonifica cu 5% toate ratele plătite anticipat. Acest scont a fost mărit până la 10% atunci când Gaz Electrica a plătit ratele cu mult înaintea termenelor.210

Creditorii Societăţii „Ialomiţa” au fost: Societatea belgiană „Hydrofina” căreia i-au fost transferate până în decembrie 1941, 28.786.506 franci belgieni; Societatea „Kontinentale Oel” care a primit între 1942 – 1943 , 20.663.494 franci belgieni şi Societatea „Concordia” care a primit în 1944 17.200.000 franci belgieni.

Între Societatea „Ialomiţa” şi Societatea „Gaz Electrica” s-a declanşat

un litigiu asupra energiei furnizate până la data vânzării uzinei de la Dobreşti. Acest litigiu a fost stins prin plata unei sume globale de 120.000.000 lei care a fost achitată la perfectarea vânzării, adică la 09 septembrie 1938.

211

Societatea „Concordia – Auriferă”, cu sediul în Bucureşti, str. Matei Millo nr. 15, aveau un capital social de 30.000.000 lei din care deplin vărsat numai de 13.200.000 lei, toate acţiunile fiind deţinute de „Concordia”.

Societatea „Concordia Auriferă”

212

Preşedintele Consiliului de Administraţie a fost, până în 1940, gen. adj. Ernest Ballif iar administratori Ion Marinescu, ing. M. Voinescu, J. G. Duqué şi A. Drăgulănescu. După 1940, preşedinte al Consiliului de Administraţie a devenit ing. P. Stroe iar secretari, A. Eliade şi J. Destexhe.

213

Societatea a fost preluată de „Concordia” în februarie 1938, când avea un capital de 6.000.000 lei, împărţit în 12.000 acţiuni.

214

209. Ibidem, dosar 156/1941-1942, f.1. 210. Ibidem, dosar 292/1944-1948, f. 164. 211. Ibidem, f. 163. 212. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 238. 213. Ibidem, dosar 134/1939-1944, f. 6, 33. 214. Ibidem, dosar 292/1944-1948, f. 131.

Până în anul 1940, „Concordia” deţinea 46.000 acţiuni, reprezentând 23.000.000 lei. După septembrie 1940, principalii acţionari ai societăţii erau „Concordia”, care

Page 85: Societatea Concordia

79

deţinea 58.400 acţiuni în valoare de 29.200.000 lei, Ion Marinescu, 1.000 acţiuni în valoare de 500.000 lei şi ing. M. Voinescu, 600 acţiuni, în valoare de 300.000 lei.

Societatea deţinea în ţinutul minier din Munţii Ghiurghiului, judeţul Ciuc, în apropierea localităţilor Gheorghieni şi Sovata, o concesiune în suprafaţă de 31.000 ha acordată de stat şi aprobată, mai târziu, prin Decretul Regal nr. 3.027/1947, în vederea prospectării minereurilor de aur, argint şi metale conexe, explorării şi industrializării. Suprafaţa iniţială a fost de 75.000 ha dar în urma studiilor făcute înainte de ocupaţia maghiară în Ardealul de Nord, s-a eliminat sterilul, rămânând doar suprafaţa menţionată.

Conform situaţiei întocmite de conducerea şantierului şi înaintată Direcţiei Regionale Miniere Alba la 27 martie 1939, se prelucrau zilnic 25 de tone de minereu, cu un conţinut de 12 grame aur / tonă şi 24 grame de argint / tonă, numărul muncitorilor calificaţi şi necalificaţi ridicându-se la 168, şeful exploatării fiind inginerul N. Gheorghiu.215

Între anii 19340-1941, pierderile societăţii s-au situat la 3.311.030 lei. În împrejurările cedării Ardealului de Nord în 1940, concesiunile miniere din zona munţilor Ghiurghiului au fost pierdute, Societatea „Concordia” pierzând tot inventarul său investit în valoare de 11.261.000 lei pentru care s-a intervenit la Ministerul Economiei Naţionale pentru o eventuală despăgubire.

Geologii societăţii au calculat că se puteau obţine maxim 100 kg aur şi 200 kg. argint pe an.

216

La fondarea societăţii au fost 14 acţionari, care au subscris sume de bani pentru capitalul social de 10.000.000 lei. Din cei 14 acţionari, dr. Petru Groza, cu sediul în Deva, avea cele mai multe acţiuni şi anume 7.000, cu o valoare de 3.500.000 lei.

Activitatea s-a reluat după octombrie 1944. Societatea „Topliţa – Măgura – Concordia” Societatea, înfiinţată în 1927, avea sediul social iniţial în Bucureşti,

B-dul Elisabeta nr. 3, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. 467/1937.

217 Societatea deţinea iniţial un număr de 85 de concesiuni validate definitiv de fostul proprietar la 16 mai 1925 iar ulterior, a mai achiziţionat prin cumpărare, de la societatea „Mica” încă 15 concesiuni cu preţul de 9.000.000 lei, (grupul „Câinelui – Băiţa – Crăciuneşti”).218

215. Ibidem, dosar 271/1939, f. 5-6. 216. Ibidem, dosar 89/1941, f. 9. 217. Ibidem, dosar 308/1944-1947, f. 45. 218. Ibidem, dosar 182/1938, f. 1.

Ulterior, societatea a revândut societăţii „Mica” cu suma de 7.000.000 lei, grupul de concesiuni „Câinelui” rămânându-i numai grupul

Page 86: Societatea Concordia

80

„Băiţa-Crăciuneşti”, compus din 15 concesiuni, validate definitiv la 13 martie 1933. Suprafaţă totală a celor 100 de concesiuni era de 623,7135 ha.

Achiziţionarea cu 25.000.000 lei a celor trei mine aparţinând Societăţii „T.M.C.” şi anume Băiţa, Troiţa şi Măgura, care aveau o suprafaţă totală de 1.907 ha. a fost unul din obiectivele stabilite de „Concordia” pentru dezvoltarea activităţii sale miniere în România, fiind interesată de exploatarea aurului, argintului, bauxitei, molibdenului, bismuth-ului, magneziului, etc.219

Societatea „Concordia” a contractat prin actul autentificat la nr. 11.908/1939, la Tribunalul Ilfov, cu dr. Iuliu Maniu, dr. Romulus Boilă şi Societatea ”Baia de Arieş”, cumpărarea drepturilor miniere, deci concesiuni, pentru aur, argint şi conexe, contra sumei de 3.765.000 lei şi a unei redevenţe progresive din brut din toate minereurile produse (aur, argint, plumb, zinc, pirită, etc.). Redevenţele porneau de la 6% şi ajungeau până la 10% pentru cantitatea cuprinsă între 5 şi 10 grame de aur/tonă.

Pentru achiziţiile stabilite în anul 1938, sumele investite au fost în valoare de 106.355.000 lei, obiectivele fiind divizate în trei grupe distincte: mine aparţinând societăţii, mine propuse a fi cumpărate, zone propuse pentru studiu.

În afară de concesiunile aparţinând societăţii „Topliţa-Măgura-Concordia”, pentru exploatarea aurului, Societatea „Concordia” poseda concesiuni în suprafaţă de 634 ha. şi la Baia de Arieş, judeţul Turda unde se exploata minereu aurifer din filoane şi stocuri. Minele se aflau la o distanţă de 60 de km de oraşul Turda iar mina „Concordia” se afla 1,5 km de centrul comunei Baia de Arieş spre sud spre Valea Băilor.

220

„Concordia” a investit suma de 300.000.000 lei în şantierul de la Baia de Arieş iar după părerea experţilor său mai trebuia să investească cel puţin 300.000.000 lei pentru a extrage la perfecţie tot materialul preţios. La 1 mai 1944 şantierul a intrat în producţie normală. Cheltuielile lunare se ridicau la 17.000.000 lei iar produsul de extracţie era cel de flotaţie. Aparatul de extragere nu era însă bun, deoarece în loc de 10 sau 14 grame de aur la tonă se extrăgeau doar trei grame.

Împrejurul concesiunii, societatea a solicitat Ministerului Economiei Naţionale perimetre de exploatare în suprafaţă de 680 de ha. Din cauza evenimentelor din anul 1940, respectiv cedarea Ardealului de Nord, uzina de flotaţie proiectată a se construi în şantierul de la Baia de Arieş nu a mai putut fi construită iar maşinile, deşi au fost comandate, nu au mai putut fi aduse.

221

219. Ibidem, dosar 138/1938, f. 2, 5, 100. 220. Ibidem, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 306/1948, f. 23. 221. Ibidem, dosar 306/1949, f. 79.

Producţia obţinută de la darea

Page 87: Societatea Concordia

81

în folosinţă s-a ridicat la 21,5 kg. aur iar în împreună cu Topliţa-Măgura-Concordia s-a ridicat la 52,5 kg. aur.222

Societatea i-a oferit lui Romulus Boilă 7.000.000 lei după o aşteptare de şase ani, dar atât el cât a fost în viaţă cât şi soţia sa, Livia R. Boilă, ulterior, nu au fost mulţumiţi de respectarea contractului. Romulus Boilă spunea, cât mai era în viaţă, că „nu primea bani de milogeală” ci dorea să se execute contractul. Ulterior, după preluarea de către „Sovrompetrol”, a „Concordiei”, contractul nu a mai fost respectat.

223

Iniţial, exploatarea se făcea de pe terenurile situate în Valea Itului din comuna Jugur, judeţul Muscel, în suprafaţă de 96.6 ha din care 60 de ha pădure de vechime între 10 şi 12 ani şi 35 de ha lăstar cu o vechime de 2 ani. Concesiunea a fost cumpărată de la Al. Alimănişteanu, conform actului de cumpărare din 30 aprilie 1920.

Societatea „Boteni” Societatea pentru exploatări miniere cu sediul în Bucureşti, str. Matei

Millo nr. 15, a fost înfiinţată iniţial în Câmpulung, judeţul Muscel, pentru exploatarea cărbunilor şi a lignitului. Actul constitutiv a fost încheiat în 24 decembrie 1919 şi autentificat la Tribunalul Ilfov sub numărul 26.418.

Capitalul societăţii era de 5.000.000 lei, deplin vărsat, divizat în 10.000 acţiuni nominative din care un număr de 5.083 acţiuni (50.83%) erau deţinute de către Societatea „Concordia” restul fiind deţinut de acţionari români. Fuziunea cu societatea „Boteni” nu a fost în totalitate în interesul societăţii „Concordia” din cauza formalităţilor complicate ce trebuiau încheiate.

224

La 31 decembrie 1932, totalul investiţiilor făcute se ridica la suma de 4.397.871 lei.

Apoi, s-au acordat concesiuni în suprafaţă de 580 ha. pe deplin validate.

225

Pentru exploatarea plumbului şi zincului, societatea avea concesiuni şi perimetre în regiunea Baia Mare, punctul Valea Herjei, în suprafaţă de

La sfârşitul anului 1941, totalul investiţiilor s-a ridicat la 3.809.858 lei, fondul de amortizare la 2.410.000 lei, fondul de rezervă a rămas acelaşi iar pierderile s-au cifrat la 417.524 lei. Disponibilul vărsat la B.C.R. se ridica la 7.213.360 lei.

Asociaţia pe cuxe „Herja Bonae Spei”

222. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 114/1945-1946, f. 22.v. 223. Ibidem, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 306/1949, f. 97, 196. 224. Ibidem, dosar 12/1937, f. 3v. 225. Ibidem, dosar 16/1939-1943, f. 1-5.

Page 88: Societatea Concordia

82

cca. 4 ha. adiacentă cu concesiunile Societăţii „Phöenix”. Zăcămintele din concesiune erau exploatate de Societatea „Minele de Plumb şi Zinc”, afiliată la Societatea „Phöenix”.

În Adunarea Generală a Proprietarilor de cuxe „Herja Bonae Spei” din Chiuzbaia şi care avea sediul administrativ în Baia Mare str. Crişan nr. 8, ţinută în 12 decembrie 1938, societatea „Concordia” a prezentat un certificat pentru 124 de cuxe transcrise în original pe numele său, şi mai era prenotată, ca proprietară, pe 4 cuxe, de către antecesorul ei, P.P.S. Alexandru Breban. Cele patru cuxe nu erau transcrise dar erau prenotate ca proprietar al lor, „Societatea „Concordia” urmând să fie transcrise ulterior. Deci, era proprietara celor 128 de cuxe, cât formau asociaţia de proprietari.

Canonicul din Baia Mare, Alexandru Breban, care, în registrul asociaţiei figura ca proprietar a 126 de cuxe transcrise şi două prenotate din 1936, conform nr. 3431 de către Hanzulovici Ileana şi Hanzulovici Zoltan, a vândut aceste cuxe societăţii „Concordia” prin act de vânzare-cumpărare încheiat în 25 noiembrie 1936, şi vizare la Fisc la nr. 35.428/1937. Alexandru Breban a fost considerat ca director în faţa Regiunii Miniere Baia Mare deoarece deţinea totalitatea cuxelor care formau asociaţia şi avea domiciliul în Baia Mare. Societatea a investit sume care se ridicau la 2.300.000 lei.226

În anul 1940, cu ocazia cedării Ardealului de Nord, s-au pierdut tot inventarul societăţii „Concordia”, precum şi cele de la concesiunea „Gavril”, în valoare totală de 15.463.854 lei. După 1944 a început un proces pentru anularea cumpărării terenurilor de la Asociaţia „Herja-Bonae-Spei”, proces pornit de familia Kalosi din Budapesta.

227

Pe teritoriul comunei Baia Sprie, în regiunea Baia Mare, adiacentă cu concesiunile statului, se afla concesiunea „Gavriil” în suprafaţă de 16 ha. aparţinând Asociaţiei pe cuxe „Gavriil”. Cuxele acestei societăţi erau proprietatea „Concordiei” din 1937, investiţiile ridicându-se la 600.000 lei.

Asociaţia pe cuxe „Gavriil”

228

226. Ibidem, dosar 125/1937, f. 36. 227. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 238. 228. Ibidem, dosar 125/1937, f. 36.

Aici se găseau minereuri aurifere şi complexe (plumb, zinc şi pirită) iar zăcămintele statului se prelungeau şi în concesiunea „Concordiei”. Aceste zăcăminte se găseau la adâncime şi nu puteau fi atacate din nici un punct de la suprafaţă. Au fost solicitate perimetre de exploatare în suprafaţă de 900 ha.

Page 89: Societatea Concordia

83

Societatea de Electricitate Târgovişte Pentru preluarea concesiunii de alimentare şi distribuire a energiei

electrice în oraşul Târgovişte, în 18 ianuarie 1944, societăţile „Concordia” şi „Gaz şi Electricitate” au încheiat o Convenţie specială privind înfiinţarea unei societăţi anonime pe acţiuni pentru alimentarea oraşului Târgovişte. Denumirea societăţii a fost „Societatea de Electricitate din Târgovişte” S.A.R., şi a funcţionat pe str. Mihai Bravu nr. 59, durata ei fiind nelimitată. Societatea urma să producă, să transporte şi să distribuie energie electrică, în oraşul Târgovişte sau în orice alte municipii, comune, urbane sau rurale din ţară. Actul de concesiune a fost autentificat sub nr. 45.025 de Tribunalul Ilfov în 1945.

Energia electrică necesară oraşului Târgovişte urma să fie achiziţionată de noua societate de la societăţile „Concordia” şi „Gaz şi Electricitate”, în condiţii de perfectă egalitate faţă de cele două societăţi. În condiţii egale de preţuri, noua societate împărţea achiziţionarea energiei electrice între cele două societăţi. Conducerea efectivă în perioada de tranziţie a exploatării în Târgovişte era asigurată de o singură persoană controlată de doi delegaţi ai celor două societăţi.

Convenţia din 1944 a fost încheiată din partea „Concordia” - Departamentul Electrica de J. Destexhe şi Al. Vasiliu iar din partea societăţii „Gaz şi Electricitate” de I. Ştefănescu Radu şi Gheorghiu.229

Societate anonimă română, înfiinţată în anul 1927 şi înregistrată la Tribunalul Ilfov, Secţia I Comercial, conform dosarului 3.957/1927, obiectul de activitate fiind cumpărare şi vânzare de produse petroliere şi a derivatelor lor, înfiinţări de depozite de vânzare a acestor produse, exploatarea şi vânzarea produselor petroliere. Firma a fost înregistrată la Oficiul Comerţului la nr. 541 din 27 mai 1933.

Societatea „Muntenia Petroliferă”

230 Capitalul iniţial a fost de 3.000.000 lei, repartizat în 6.000 acţiuni a câte 500 lei fiecare, întregul pachet aparţinând societăţii „Concordia”.231

După preluarea societăţii de către „Concordia”, în anul 1930, sediul societăţii a fost în Bucureşti, str. Matei Millo, nr. 15. La 31 decembrie 1941, societatea a fost radiată deoarece totalitatea acţiunilor erau deţinute de „Concordia”. După radiere, societatea a fost dizolvată la 14 iulie 1942 prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor societăţii, întregul

229. Ibidem, dosar 292/1944-1948, f. 142-145. 230. Ibidem, dosar 110/1942-1944, f. 2. 231. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 162.

Page 90: Societatea Concordia

84

activ şi pasiv al societăţii fiind trecut asupra societăţii „Concordia” în calitate de unică acţionară.

Ca urmare, toate actele de închiriere sau de concesiune încheiate cu particularii sau cu autorităţile şi în special cu Primăria Municipiului Bucureşti, Sectorul I Galben şi Sectorul III Albastru, pentru terenurile pe care erau cabinele şi pompele de benzină, rămâneau ale Societăţii „Concordia”, care devenea continuatoarea legală a societăţii în calitate de unică acţionară.232

Societate anonimă română pe acţiuni, cu obiect de activitate, exploatarea cărbunilor, era afiliată societăţii „Concordia”. Înfiinţată în 1920, când au fost emise şi primele acţiuni, era înscrisă la „Registrul Comerţului” sub nr. 707/1933. În 1941, va ajunge la un capital de 110.000.000 lei.

Averea mobiliară (instalaţii şi mobile) se compunea din depozitele de

benzină din Bucureşti: str. Ştefan cel Mare nr. 157, Piaţa Buzeşti – desfiinţat şi str. Uranus, nr. 66 – desfiinţat; averea imobiliară, dintr-un teren în str. Dorobanţi, nr. 180 iar contractele de închiriere totalizau suma de 524.424 lei.

Societatea „Creditul Carbonifer”

233

În 1934 societatea a obţinut de la Banque d’Anvers din Anvers un credit de 656.339,67 franci belgieni, pe trei ani, cu începere de la 2 mai 1934, cu condiţia unei scrisori de garanţie dată de Societatea „Concordia”.

Societatea furniza cărbune pentru piaţă internă, diverşi particulari,

C.F.R. şi chiar pentru armată (Corpul 2 în 1938). Cărbunele era extras din regiunea Comăneşti, şantierele carbonifere Asau – Sălătruc (130.000 tone) şi Livada (100.000 tone). Cărbunele de la Comăneşti se preta la mai multe întrebuinţări. „Creditul Carbonifer” avea concesiuni, instalaţii, terenuri, imobile, o fabrică de brichete” şi mina de la Cozla.

234

232. Ibidem, dosar 110/1942-1944, f. 1-12. 233. Ibidem, dosar 103/1936-1941, f. 1. 234. Ibidem,dosar 19/1926-1934, f. 94v-95.

În şedinţa Consiliului de Administraţie al Societăţii „Concordia”, din 12 iunie 1934, Fernand Carlier, administrator al societăţii, a arătat că eliberarea de către societate a unei asemenea scrisori de garanţie nu prezintă absolut nici un risc, suma pentru care se garantează fiind foarte mică iar societatea „Creditul Carbonifer” era o societate prosperă şi solvabilă. Consiliul de Administraţie, în unanimitate, a admis înaintarea unei scrisori de garanţie cerută pentru Societatea „Creditul Carbonifer”. În baza unui contract de vânzare încheiat cu C.F.R.-ul societatea a livrat pentru anii 1937-1939 câte 228.000 tone pe an de cărbune.

Page 91: Societatea Concordia

85

Producţia de cărbune obţinută în 1937 a fost de 180.137 tone iar în 1938, de 205.252 tone. Producţia de brichete a fost de 51.857 tone în 1937 şi 58.160 în 1938. Societatea a funcţionat până în anul 1944.

Odată cu preluarea societăţii miniere „Lignitul”, în 1938, a fost preluată şi Societatea minieră „Combustibilul”, înfiinţată în 1925, cu un capital de 3.000.000 lei având sediul în Câmpulung-Muscel, mahalaua Mărcuş şi care în 1937 a fuzionat cu Societatea „Liginitul”. Principalii acţionari ai societăţii „Combustibilul” au fost Dem L. Cociu, Şt. Mantea, ing. Gh. N. Olteanu, ing. J. Crenianu, B. Chiculescu, Gh. Marinescu, C. I. Dumitrescu. Preşedinte al Consiliului de Administraţie a fost A. Eliade. Producţia obţinută de societate se cifra la 5.200 tone cărbune anual.235

În afară de aceste societăţi, Societatea „Concordia” a mai fost afiliată, alături de societăţile „Astra Română”, „Româno-Americană” şi „Steaua Română” la Societatea „Petrol S.A.B.” înfiinţată la Sofia cu scopul de a vinde producţia petrolieră a societăţilor fondatoare pe piaţa bulgară. Capitalul iniţial a fost de 50.000.000 leva, care a fost majorat în 1942 la 203.310.000 leva. Cota de participare pentru furnizarea produselor petroliere a societăţii „Concordia” care acţiona prin Societatea „Petrofina”, era de 21%.

236

Potrivit Statutelor societăţii „Concordia” şi actului constitutiv, capitalul social al societăţii, în 1907, era de 25.000.000 lei divizat în 50.000 acţiuni de câte 500 lei fiecare. 30% din capitalul numerar fusese deja depus la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni Bucureşti, iar pentru restul de 70% sumele au fost depuse de membrii fondatori la casieria societăţii în termen de trei săptămâni de la data scrisorii recomandate în care se comunica decizia Consiliului de Administraţie a societăţii pentru efectuarea vărsămintelor.

2.5. Capitalul societăţii

237

Conform deciziei Adunării generale din 8/21 iunie 1912, capitalul societăţii a fost redus la 12.500.000 lei, divizate în 50.000 acţiuni a câte 250

Statutele societăţii „Concordia” au fost publicate în „Monitorul Oficial” nr. 243 din 5/18 februarie 1908 şi au fost aduse 16 modificări ale lor în perioada 1908-1930.

235. Ibidem, dosar 292/1944-1948, f. 137. 236. A.I.C.P.T. Câmpina, S.N.P. Petrom, fond Societatea „Astra Română”, dosar 179/1927-1939, f. 79. 237. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/1907-1908, f. 2-3.

Page 92: Societatea Concordia

86

lei fiecare. Diferenţa de 12.500.000 lei care rezulta din această reducere a capitalului a fost întrebuinţată la acoperirea pierderilor de 2.698.599 lei şi pentru amortismentele făcute la capitolele „concesiuni petroliere, sonde şi puţuri de mână”.238

„Compagnie Financière Belge des Pétroles” (Petrofina) a fost constituită la Anvers, la 25 februarie 1920, cu un capital de 50.000.000 franci belgieni împărţit în 100.000 acţiuni a 500 de franci, şi anume: 5.000 acţiuni A: subscrise în întregime de „Crédit Mobilier de Belgique” şi 95.000 acţiuni B, subscrise de un grup de bănci şi bancheri printre care figurează „Société générale de Belgique”, „Banque d’Autrenier”, „Banque d’Anvers”, „Crédit Mobilier de Belgique”, Societatea „Nafta”, „Casa Jaques Gunzbourg & C-ie”, etc.

Capitalul social al societăţii, putea fi sporit sau redus deodată sau în mai multe rânduri, prin emiterea de noi acţiuni, cu condiţia ca cele din emisiunea precedentă să fi fost pe deplin liberate, valoarea şi condiţiile noilor emisiuni de acţiuni fiind fixate de Adunarea generală a acţionarilor la propunerea Consiliului de Administraţie. Între anii 1908-1912, societatea „Concordia” a făcut amortizări considerabile la activ, sonde, locuinţe, maşini, şantiere. Sumele au oscilat între 1.871.947 lei şi 3.855.831 lei şi erau necesare pentru a acoperi pierderile.

La 19 mai 1920, Tribunalul Ilfov, Secţia I-a Comercială, în baza cererii prezentate de Societatea „Compagne Financière Belge des Pétroles” care deţinea 93% din capitalul societăţii „Concordia” şi 78% din capitalul societăţii „Creditul Petrolifer”, care va fi absorbită de „Concordia”, scoate de sub administrarea justiţiei această societate. Începând cu această dată, ca urmare a sporirii capitalului, din care jumătate vor fi franci belgieni depuşi la Banca din Anvers - Belgia, absorbirea unor societăţi, politica de amortismente anuale considerabile, o politică managerială bună, disciplină în procesul de producţie, „Concordia” va deveni una din cele mai importante societăţi petroliere din România după „Astra Română” şi Steaua Română”.

239

În ceea ce priveşte Societatea „Vega”, care va fi absorbită de „Concordia” în 1930, s-a născut un conflict între grupul belgian care deţinea 2.292 acţiuni a 1.000 de lei din cele 3.750 acţiuni care formau capitalul social, al societăţii, şi grupul francez „Compagnie Industrielle des Pétroles” din Paris, care deţinea 1.443 acţiuni a 1000 lei ale societăţii „Vega”.

Acţiunile A şi B aveau drepturi egale, afară de un drept de vot mai mare rezervat acţiunilor A. Nu existau acţiuni de dividend şi nici părţi de fondator. Consiliul de Administraţie al societăţii „Petrofina” era compus din mai multe personalităţi franceze, belgiene şi elveţiene, printre care figura şi Léon Wenger.

238. Ibidem, dosar 1/1913, f. 2. 239. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 17/1921, p. 873.

Page 93: Societatea Concordia

87

Conflictul consta în faptul că, după ridicarea sechestrului judiciar, Consiliul de Administraţie al societăţii „Vega”, în baza unei autorizaţii datând din anul 1907, a unei adunări generale extraordinare, a emis restul de 1.250.000 lei din capitalul social nominal de 5.000.000 lei, care nu era emis până atunci şi a atribuit aceste acţiuni unor acţionari români, în proporţie de 60% şi grupului francez în proporţie de 40%.

Grupul belgian care nu a fost consultat la luarea acestei decizii s-a adresat justiţiei, cerând Tribunalului Ilfov anularea deciziei Consiliului de Administraţie prin care se emiteau cele 1.250 acţiuni noi şi anularea noilor acţiuni, ceea ce Tribunalul Ilfov a admis printr-o ordonanţă, acordând şi execuţia provizorie. Societatea „Vega”, făcând opoziţie, Tribunalul a revenit asupra primei decizii, rămânând ca grupul belgian să-şi urmărească drepturile pe cale de acţiune principală. Consiliul de Administraţie al societăţii „Vega” în care nu era încă reprezentat grupul belgian, a convocat o Adunare Generală a Acţionarilor pentru ziua de 31 iulie 1920, în care a arătat că cele 1.250 acţiuni noi s-au emis pe cursul de 1.500 lei acţiunea şi că, pentru „dezvoltarea afacerilor sociale era necesară o nouă sporire a capitalului social” pe care consiliul propunea a se face prin subscripţie publică, asigurându-se cea mai largă participare şi a capitalului românesc.

Din lipsă de capital, societatea va fi nevoită să accepte infuzie de capital belgian, în 1930 fiind absorbită de către „Concordia”.240

După preluarea societăţii „Concordia” de către societatea belgiană „Petrofina”, plata dividendelor se putea face, începând cu 1 iunie a fiecărui an, la următoarele bănci: „Marmorosch Blank & Co.” Bucureşti (până la intrarea în faliment), „Banque Belge pour l’Etranger” sucursala Bucureşti, Banque d’Anvers, Credit Mobilier de Belgique, Banca Comercială Română, Société Generale de Belgique, Caisse Generale de Reports et de Depots, şi Banque de l’Union Parisienne.

241

Sporirea capitalului societăţii „Concordia” nu a fost rezultatul unor sume venite din alte surse externe, ci provenea din profitul obţinut prin exploatarea terenurilor petrolifere şi producţia realizată în rafinărie. În anii din preajma crizei economice, când petrolul românesc suferea de pe urma „dumpingului rusesc şi scăderea nemăsurată a preţurilor în America”

242

240. Ibidem, nr. 15/1920, p. 501-502. 241. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar. 1/1922, f. 4. 242. A. I.C.P.T. Câmpina, SNP Petrom, fond Societatea „Astra Română”, statistică, dosar 3/1910-1946, vol. I, f. 111.

, Societatea „Concordia” a plătit dividende substanţiale din profit şi în anumite cazuri, când beneficiul societăţii nu permitea plata de dividende, din rezerve anume create în anii cu rezultate financiare foarte bune. Redăm

Page 94: Societatea Concordia

88

în tabelul următor, procentele de dividende plătite de societate în anii 1926, 1931, 1939 şi în 1942.243

Societatea

Din cauza războiului, în anii 1940 – 1941 societatea nu a acordat dividende.

Anul Dividende Procent

„Concordia”

1926 20%

1931 10%

1939 10%

1942 12.67%

Societatea „Concordia” având acţionari străini, era silită, ca o bună parte din cuponul de dividend să-l plătească în străinătate, acţionarilor cu domiciliul în afara ţării, respectiv Belgia şi Franţa. Dar, ca să poată să efectueze plata, trebuia ca, din 1932, să primească autorizarea B.N.R., fiind vorba de o plată efectuată în străinătate. În fiecare an, Societatea „Concordia” a cerut Băncii Naţionale Române autorizaţia de transfer pentru plata cupoanelor de dividende aflate în străinătate, ţinând la dispoziţia băncii sumele de lei corespunzătoare. La început s-au acordat cu greutate autorizaţiile, apoi numai pentru o parte, din ce în ce mai mică, apoi nu s-a mai acordat nici o autorizaţie. Din 1937, B.N.R. nu a mai acordat nici o autorizaţie de a transfera sumele necesare plăţilor cupoanelor, deoarece nu existau disponibilităţi în străinătate. Din această cauză de ordin general (interesul menţinerii monedei naţionale), societatea se vedea pusă în imposibilitatea de a efectua plata cuponului, deşi avea mijloacele băneşti necesare. Neplata cupoanelor de dividend, din cauza imposibilităţii de a se autoriza transferul de către B.N.R., ar fi arătat capitaliştilor străini, că nu exista posibilitate pentru ei de a-şi încasa veniturile şi nici că li se vor putea restitui la termen banii împrumutaţi.

Pentru a evita asemenea consecinţe foarte grave şi păgubitoare pentru economia naţională şi creditul în străinătate, B.N.R. a sugerat societăţii „Concordia” de a deschide în străinătate credite, cu care să se facă plata cupoanelor fără a fi nevoie de a se transfera moneda din ţară.244

243. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 1-123. 244. Ibidem, dosar 56/1939-1941, f. 18.

Toate creditele deschise de „Concordia”, pe baza propriilor ei relaţii financiare, au fost făcute cu aprobarea B.N.R. Societatea „Concordia” nu a ezitat să facă demersuri şi sacrificiile necesare pentru a obţine creditele. Erau sacrificii

Page 95: Societatea Concordia

89

pentru că plata dobânzilor pentru aceste credite, nu erau dobânzi neplătite pentru vreun capital necesar dezvoltării, ci pentru scopul ajutorării Statului în lupta pentru susţinerea monedei naţionale.

„Compagnie Fiancière Belge des Pétroles” din Bruxelles a acordat societăţii „Concordia” credite în devize forte, începând cu 1936 şi până în ianuarie 1941, cu o dobândă de 6%, pentru răscumpărarea redevenţelor de la stat şi pentru plăţile făcute de ea, în contul „Concordia”, pentru cuponul de dividende pe anii 1932-1937. Sumele avansate de societatea belgiană însumau la 31 iulie 1937, 27.22.838 franci belgieni.

Dobânzile la aceste credite s-au ridicat la suma de 6.587.282,95 franci belgieni. În 1937, „Concordia” a contactat un împrumut de 10 milioane de franci belgieni pentru plata cupoanelor de dividende. Socotindu-se francul belgian, la ultimul curs oficial din luna mai 1940, de 4.80 lei, dobânda datorată se ridica la 31.618.958 lei.245

În Adunarea generală a acţionarilor societăţii „Concordia”, care a avut loc în ziua de 28 mai 1920, s-a hotărât fuziunea societăţilor controlate de grupul „Compagne Finacière Belge des Pétroles” sau „Petrofina” şi anume „Concordia”, „Creditul Petrolifer” şi „Sirius”. Capitalul adus de societatea „Sirius” de 20.000.000 lei, din care 10.000.000 erau franci belgieni depuşi în Banca din Anvers, la cursul cotei monetare de atunci, reprezenta o diferenţă favorabilă „Concordiei” punându-i la dispoziţie mijloacele pentru a-şi procura materiale din străinătate în condiţii extrem de favorabile. Practic se realiza o conducere unică, tehnică şi administrativă, obţinându-se o diminuare a cheltuielilor de exploatare si a celor generale.

246

În ziua de 6 august 1920, acţionarii societăţii „Concordia” întruniţi în adunarea generală, la sediul social din str. Lipscani nr. 10, Bucureşti, înţelegând criza de numerar existentă şi greutăţile de plasare, decid sporirea capitalului prin cedarea fermă către un grup financiar român sau aliat român cu obligaţia ca acesta să pună în subscripţie publică pentru a se atribui capitalului românesc cel puţin 20% din totalul sporului hotărât şi fără ca acest grup financiar să le poată emite pe curs mai mare de 375 lei/acţiune. Se aprobă oferta grupului financiar belgiano-franco-român „Petrofina” reprezentat de Banca Marmorosch, Blank & Co., societate anonimă din Bucureşti, de a prelua ferm sporul de 27.500.000 lei. Capitalul social de 12.500.000 lei sporeşte prin vărsarea celor 27.500.000 lei la 40.000.000 lei prin crearea a 110.000 acţiuni în valoare nominativă de 250 lei fiecare, care se putea emite şi în titluri cumulative de 5, 10, 20 şi 100 acţiuni. Acţiunile purtau semnătura unui membru din consiliul de administraţiei şi parafa unui

245. Ibidem, f. 6. 246. Ibidem, dosar 1/1922, f. 1-3.

Page 96: Societatea Concordia

90

alt membru, fiind cotate la bursele din Bucureşti şi Anvers. Ele erau detaşate dintr-un registru prevăzut cu numere de ordine mergând de la 1 la 160.000. Toate cheltuielile de emisie erau suportate de bancă.

În perioada interbelică, capitalul societăţii a crescut în mod constant. În urma fuziunii societăţii „Concordia” cu societăţile „Sirius” şi „Creditul Petrolifer” capitalul efectiv vărsat va creşte de la 40.000.000 lei la 140.000.000 lei iar Adunarea generală extraordinară din 21 august 1921, aprobă sporirea capitalului social la 150.000.000 lei, divizată în 600.000 acţiuni a câte 250 lei valoare nominală fiecare. Hotărârea adunării generale a fost executată prin decizia consiliului de administraţie din 17 iunie 1922.

Sporul capitalului social la 245.000.000 lei divizat în 980.000 acţiuni a 250 lei valoare nominală fiecare a fost aprobat de Adunarea generală extraordinară din 10 iunie 1923 prin emisiune de noi titluri date pentru plata dividendului pe 1922 de 105.000.000.247

Grupul „Concordia”, în care erau cuprinse societăţile „Concordia”, „Creditul Petrolifer”, „Internaţionala Petroliferă Română” din Amsterdam şi „Vega”, în luna iulie 1925 a încheiat cu Statul român un protocol prin care grupul se obliga să se naţionalizeze conform Legii minelor, atribuind şi statului un număr de acţiuni cu vot plural. Adunarea generală extraordinară a societăţii „Concordia”, la 9 decembrie 1925, sporeşte capitalul social la 500.000.000 lei divizat în 2.000.000 acţiuni a câte 250 lei valoare nominală fiecare. Creşterea capitalului cu 10.000.000 lei s-a făcut prin emiterea a 40.000 titluri nominative care au fost imprimate în Belgia. În baza protocolului încheiat la 9 iulie 1925 la Anvers, între societatea belgiană „Compagne Financière Belge des Pétroles” reprezentată de Leon Louis Becker şi Ministerul Industriei şi Comerţului din România, Statul român a primit gratuit 24.700 de acţiuni „Concordia” din cele 40.000 emise.

Se ofereau trei acţiuni noi la patru vechi. Adunarea generală extraordinară din 20 aprilie 1924 aprobă mărirea capitalului social la 490.000.000 lei divizat în 1.960.000 acţiuni a câte 250 lei valoare nominală fiecare, prin afectarea dividendului pe anul 1923, distribuit acţionarilor în valoare de 245.000.000 lei. Se oferea o acţiune nouă la una veche.

248

247. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 180-185. 248. Ibidem, dosar 2/1918-1925, f. 14-15.

Această majorare a capitalului social a fost necesară pentru acoperirea acţiunilor cedate statului român şi care reprezentau drepturile acestuia din lichidarea părţii germane din totalul capitalului „Concordia”. Odată cu aceasta, se încheia şi spinoasa problemă a lichidării bunurilor germane, reglementându-se situaţia juridică a „Concordiei” care era considerată ca funcţionând legal, în baza prescripţiilor legilor ţării şi a tratatelor de pace. În

Page 97: Societatea Concordia

91

urma fuziunilor efectuate, societatea „Concordia” prosperând, an de an, a dat regulat dividende – acţionarul putându-se baza pe un venit sigur .

Politica de prudenţă adoptată de societate faţă de situaţia grea din perioada 1929-1933, care putea dura mai multă vreme, a făcut ca, în anii 1927, 1931-1935 să se obţină cele mai mici beneficii nete. Beneficiile nete obţinut în perioada menţionată, sunt redate în tabelul de mai jos:249

ANUL

BENEFICIUL NET / LEI

CAPITALUL SOCIAL / LEI

PROCENT

1927 69.841.074 500.000.000 13.96 1931 51.355.972 650.000.000 7.90 1932 61.350.807 650.000.000 9.44 1933 60.749.830 650.000.000 9.35 1934 52.042.728 650.000.000 8.00 1935 72.570.432 650.000.000 11.16 În anul 1937, în urma fuziunii cu Societatea „Electrica”, Adunarea

generală extraordinară a Societăţii „Concordia” din 25 ianuarie, aprobă sporirea capitalului social la 867.000.000 lei, divizat în 3.468.000 acţiuni a câte 250 lei valoare nominală fiecare. În anul 1938, în urma fuziunii cu societăţile „Lignitul” şi „Schitul Goleşti”, din judeţul Muscel, Adunarea generală extraordinară din 23 octombrie aprobă mărirea capitalului social la 1.015.000.000 divizat în 4.060.000 acţiuni a câte 250 lei valoare nominală fiecare. La 31 decembrie 1939, „Concordia”, cu un capital de 1.015.000.000 lei a făcut investiţii de 6.172.157.080 lei obţinând un beneficiu net de 179.166.737 lei distribuind un dividend de 10%.250

Pentru o bună gestionare a capitalului, Societatea „Concordia” a făcut, de câte ori a fost posibil, rezerve în anii foarte buni, creând la bilanţ, pe lângă „Fondul de Rezervă Statutar”, şi alte fonduri de rezervă, denumite după împrejurări: „Fond de Rezervă” (conform art. 3 din Legea din 28.03.1926)”, „Rezervă Pentru Debitori Dubioşi”(până în 1935), „Rezervă Extraordinară”, „Rezervă Excepţională” (din 1943), „De explorare”( din 1942). În condiţiile crizei economice, Societatea „Concordia” a dispus alocarea unor sume importante la „Fondul de rezervă special”în vederea amortizării sarcinilor fiscale datorate statului. O parte din beneficiu net, în

Această situaţie economică favorabilă societăţii o va situa pe locul doi, după societatea „Astra Română”, din cele 11 mari societăţi de petrol din România.

249. Ibidem, dosar 3/1924-1945, f. 1. 250. Ibidem, dosar 23/1940, f. 66-67.

Page 98: Societatea Concordia

92

proporţie de 5 %, se vărsa la fondul de rezervă, atâta timp cât acest fond nu depăşea a cincia parte a capitalului vărsat. La acest fond se mai adăuga valoarea cupoanelor de dividende prescrise în favoarea societăţii. Banii din acest fond nu puteau fi întrebuinţaţi decât pentru acoperirea unor pagube rezultate din bilanţ, apoi se împărţea acţionarilor dividendul. De asemenea, la „Fondul de Amortizări”(pentru instalaţii neamortizate şi pentru instalaţii complet amortizate), societatea a amortizat până la maximum permis de lege toate investiţiile sale. Amortizările făcute an de an de către „Concordia” au fost considerate de multe ori exagerate. Societatea îşi menţinea, prin investiţiile noi făcute, activul imobilizat al şantierelor la o valoare aproape constantă. Între anii 1931-1938, inclusiv, s-au cheltuit pentru investiţii-materiale (fără achiziţiile de concesiuni petrolifere) suma de 688.000.000 lei sau 86.000.000 lei în medie pe an. Între 1933-1937, s-au cheltuit pentru concesiunile petrolifere 440.000.000 lei sau 88.000.000 lei în medie pe an, iar investiţiile totale ale societăţii s-au ridicat la 174.000.000 lei în medie pe an. Pe de altă parte, în perioada 1931-1937, amortizările şantierelor petrolifere au variat între 130.000.000 lei şi 175.000.000 lei. Numai în 1938, ele au fost ridicate, în mod excepţional, la 200.000.000 lei pentru a compensa într-o mică măsură, sarcina foarte ridicată a investiţiilor făcute (peste 300.000.000 lei), cu concesiunile petrolifere.

Până la 1 septembrie 1939, din totalul capitalului de 1.015.000.000 lei deţinut de „Concordia”, 56.73% era deţinut de belgieni, 36.9% de francezi, 4.90% de români, şi 1.47% de elveţieni. În anul 1944, din totalul capitalului societăţii de 1.470.000.000 lei, 56% era deţinut de belgieni, 35,50% de francezi, 4% de români, 3.30% de germani şi 1.20% de elveţieni.251

În urma fuziunii societăţii „Concordia” cu societatea „Foraky Românească”, din 1941, Adunarea generală extraordinară din 5 noiembrie 1942 a aprobat sporirea capitalului social al 1.470.000.000 lei divizat în 4.200.000 acţiuni a câte 350 lei valoare nominală fiecare. Totodată se confirmă plata, începând cu 9 noiembrie a cuponului „Concordia” pe exerciţiul 1941 în valoare de 25 lei net.

252

Deoarece în consiliul său de administraţie a avut până la 23 august 1944, supuşi inamici şi anume patru din cei şapte membrii, Statul Român, conform prevederilor legii excepţionale, a numit la 4 septembrie 1944 pe

În 7 decembrie 1944, capitalul social al societăţii „Concordia” era tot de 1.470.000.000 lei din care, 51.4% pretins german, conform listei de prezenţă a acţionarilor la Adunarea generală ordinară din 12 iulie 1944.

251. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 153; 162. 252. Ibidem, dosar 220/1941-1945, f. 1.

Page 99: Societatea Concordia

93

ing. Cezar Popescu ca administrator la societatea iar apoi la 17 octombrie 1944 l-a instituit Administrator Unic. 253

2.6. Acţiunile societăţii

Această numire însă nu califica Societatea „Concordia” drept o

societatea străină inamică. Cercetările făcute de Ministerul Economiei Naţionale cu privire la naţionalitatea societăţii şi apartenenţa capitalului, au arătat categoric că societatea nu era o întreprindere „inamică”, fiind şi rămânând o întreprindere românească în care majoritatea capitalului era belgian şi francez.

La constituirea Societăţii petroliere „Concordia”, în 1907, în schimbul

părţilor sociale, în valoare de 25.000.000 lei, membrii fondatori au primit 50.000 acţiuni: 254

Legaţia României din Paris, a comunicat ziarelor franceze că, toţi deţinătorii de acţiuni ale societăţilor, din România, puse sub sechestru sau sub control pe timpul războiului, trebuie să depună aceste acţiuni la sediul legaţiei, într-un interval de zece zile de la data publicării anunţurilor, spre a fi vizate oficial. Dacă acţiunile nu vor fi depuse în termenul prevăzut, ele urmau să fie considerate proprietatea Statului Român, conform Decretului-Lege 1353 din 20 martie 1919.

Acţiunile Societăţii „Vega”, societatea anonimă română pentru

rafinarea petrolului, ce aparţineau Societăţii „Telega Oil Co. Ltd.” nu au fost cuprinse în aportul social. Aceste acţiuni, precum şi drepturile şi obligaţiile ce decurgeau pentru „Telega Oil” din participarea sa la fondarea Societăţii „Vega”, rămâneau în exclusiva proprietate a societăţii. După primul război mondial, certificatele cu acţiuni „Concordia” trebuiau aduse şi ştampilate până la 25 iunie 1919, urmând a fi retrase din circulaţie şi înlocuite cu acţiuni noi. Operaţiunea era efectuată de autorităţile române competente, fie de Legaţia română din Belgia fie de Ministerul Industriei şi Comerţului din Bucureşti.

255 Conform decretului din 10.09.1918, acţiunile au fost ştampilate din nou, de Legaţia României din Bruxelles, de dl. Grainvilie, agent de schimb, în martie 1919.256

În august 1920, a fost votată de către Ministerul Finanţelor, legea prin care societăţile anonime pe acţiuni, până la intrarea în posesie a titlurilor,

253. Ibidem, dosar 121/1945-1946, f. 203. 254. Ibidem, dosar 1/1907-1908, f. 3. 255. „Analele Minelor din România”, nr. 3/1919, p. 220. 256. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 20/1924-1928, f. 10.

Page 100: Societatea Concordia

94

obligaţiunilor şi acţiunilor de orice fel sau a cupoanelor de dobânzi şi dividende de orice fel, evacuate din cauza războiului şi în cazurile în care identificarea lor este posibilă, erau obligate a elibera certificate constatatoare titlurilor, obligaţiunilor şi acţiunilor de orice fel celor care le-au depus pentru păstrare sau reprezentanţilor lor. Legea a fost publicată în „Monitorul Oficial” nr. 153 din 14 octombrie 1920.257 În 1920, Banca din Anvers a schimbat un total de 49.867 acţiuni vechi „Concordia”, identificate după numerele respective, rămânând în circulaţie (nu se ştia pe unde) un număr de 133 acţiuni definitive sau titluri provizorii.258

În aprilie 1925, Societatea „Concordia” se adresa Băncii de Credit Române în care arăta ca „atâta timp cât autorităţile competente nu vor fi statuat definitiv asupra sorţii acţiunilor vechi „Concordia” făcând parte din proprietatea supuşilor, foşti inamici, societatea nu poate să cedeze oricui ar fi aceste titluri, nici valoarea lor nominală cât şi dobânzi şi dividende”.

259

Cu toate acestea, Adunarea generală, care decidea mărirea capitalului social, putea să nu acorde acest drept de preferinţă la propunerile Consiliului de administraţie şi cu o majoritate de trei pătrimi a voturilor exprimate. În cazul în care acţionarii nu plăteau la scadenţă vărsămintele exigibile, ei trebuiau să plătească o dobândă de întârziere de 8% pe an, socotită de la data

Se solicita ca, după îndeplinirea formalităţilor legale şi anume, declaraţii, ştampilare, etc., care să fi fost îndeplinite la timpul lor, atunci se vor elibera posesorilor acestor acţiuni, valoarea integrală a acţiunilor vechi „Concordia”.

Din păcate, arhiva şi registrele societăţii, fiind evacuate la Moscova, nu au mai putut fi cercetate iar cercetările în arhivele Băncii Generale Române erau foarte dificile. Acţiunile societăţii „Concordia” erau emise la purtător. La cererea destinatarului ele puteau fi emise pe numele acestuia şi înscrise ca atare în registrul acţionarilor. Ele purtau semnătura unui membru din Consiliul de Administraţie şi parafa unui al doilea membru. Ele, erau detaşate printr-un registru cu matcă şi prevăzut cu numere de ordine.

Potrivit Statutelor, Societatea “Concordia” îşi putea spori capitalul prin crearea de noi acţiuni, cu condiţia ca cele din emisiunea precedentă să fi fost pe deplin epuizate. Valoarea şi condiţiile noilor acţiuni erau fixate de Adunarea Generală la propunerea Consiliului de administraţie. În cazul în care capitalul social se mărea prin emisiunea de noi acţiuni, proprietarii acţiunilor emise anterior aveau un drept de preferinţă a subscrierii noilor acţiuni în proporţie cu numărul acţiunilor posedate.

257. Ibidem, dosar 1/1920-1935, f. 1-2. 258. Ibidem, dosar 15/1923-1926, f. 10-14. 259. Ibidem, dosar 9/1924-1934, f. 15.

Page 101: Societatea Concordia

95

exigibilităţii şi fără vreo punere în întârziere sau chemare în judecată. Acţiunile erau la purtător şi erau detaşate printr-un registru de matcă, numerotate stampilate cu sigiliul societăţii şi semnate de doi administratori. Consiliul de administraţie putea să emită titluri de câte 10, 20, 50 sau 100 de acţiuni fiecare. Acţiunile nu erau remise decât după achitarea lor completă. Fiecare acţiune dădea dreptul la o parte din capitalul social şi la o parte din beneficii, proporţional cu numărul total al acţiunilor emise. Fiecare acţiune dădea dreptul la un vot în adunarea generală. Fiecare acţionar avea dreptul la atâtea voturi câte acţiuni poseda. Fiecare acţionar putea fi reprezentat în adunarea generală printr-un alt acţionar cu drept de vot în acea adunare în temeiul unei procuri scrise chiar pe certificat sau separată.

Deţinătorii de acţiuni emise „la purtător” şi care nu erau înscrişi în registrul de acţiuni al societăţii, întocmit abia în 1945, nu erau cunoscuţi. Aceştia deţineau 2.159.425 de acţiuni în valoare de 755.800.000 lei. Societatea „Compagnie Financière Belge des Pétroles” („Petrofina”) întreprindere franco-belgiană, ca întreprindere „aliată”, va cere şi va obţine în 1920, scoaterea de sub sechestru a societăţii „Concordia”. Ea se va adresa Ministerului Justiţiei susţinând că deţine 49.034 acţiuni „Concordia” din totalul celor 50.000 emise de societate, respectiv 93% din capital.260 Societatea belgiană deţinea în 19 august 1925, 80.000 acţiuni ale Societăţii „Concordia”, reprezentând 800 de certificate a câte 100 de acţiuni fiecare. Ele erau depuse la Banque d’Anvers din Anvers.261

În toată perioada interbelică, acţiunile societăţii „Concordia” au fost cotate la bursele din Bucureşti, Paris, Anvers, Bruxelles, Amsterdam, Zurich şi Geneva iar după 1940 şi la Berlin.

262 Prima bursă străină unde acţiunile „Concordia” au fost cotate, a fost cea din Anvers. La 1 august 1923, Bursa din Anvers informa societatea „Concordia” că primul-ministru şi ministrul de finanţe din Belgia au autorizat înscrierea oficială a acţiunilor „Concordia” la bursă.263

La bursele din străinătate, cursurile acţiunilor „Concordia” erau ridicate, dar nu în aceeaşi proporţie ca în România, dată fiind diferenţa de valută. Cursul acţiunilor a fost de 4350 lei în 1924 şi de 410 lei în 1940.

Erau depuse 240.000 acţiuni noi de 250 lei fiecare, cu numerele de la 320.001 la 560.000.

264

În 1926, la Anvers, o acţiune „Concordia” valora 25 de franci

265, iar la Paris, 197 de franci în 1927 şi între 199 şi 209 franci în 1929266

260. Ibidem, dosar 3/1911-1921, f. 99-102. 261. Ibidem, dosar 2/1918-1925, f. 3. 262. Ibidem, dosar 78/1939-1940, f. 1. 263. Ibidem, dosar 12/1923-1925, f. 3. 264. Situaţia întreprinderilor petrolifere ale căror actiuni sunt cotate la Bursa din Bucureşti, în „România petroliferă” nr. 24/2/1942, p.3.

. Valoarea

Page 102: Societatea Concordia

96

unei acţiuni „Concordia”, din care se scădea impozitele mobiliare, în perioada 1926-1937, a fost următoarea:267

Societatea

Anul Valoare acţiune (lei)

Concordia

1926 50 brut

1927 25 brut

1928 50 brut

1929 50 brut

1930 30 brut

1931 10 net

1932 12.50 net

1933 12.50 net

1934 12.50 net

1935 18.75 brut

1936 20 net

1937 25 net

În anul 1930, în urma fuziunii societăţilor „Sirius” şi „Vega” cu

Societatea „Concordia”, au fost preschimbate acţiunile acestor societăţi deţinute de principalii acţionari, în acţiuni „Concordia”. Printre principalii acţionari ai societăţii „Sirius”, menţionăm pe: generalul Berthelot (cetăţean român prin lege specială) cu 100 de acţiuni; ing. V. Alimănăşteanu cu 400; av. Ion Marinescu (director la „Concordia”) cu 1.000; dr. I. Mamulea, cu 75; dr. I. N. Angelescu (rectorul Academiei Comerciale) 50; general Ernest Ballif cu 400; George Al. Bellu (Urlaţi) cu 100; av. I. Boambă cu 100; prof. univ. P.P.Negulescu 250; ing. Th. Slăniceanu 1.000; ing. N. Zanne 100; geolog dr. D. Preda 125; bancherul Sotir Paxino 400; M. Zentler (director Societatea „Distribuţia” 100); G. Konye (secretarul Adunării Deputaţilor 17).268

265. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 10/1923-1928, f. 1 266. Tranzacţii în concesiuni de petrol, în M.P.R., nr. 15/1927, p. 1546. 267. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 1- 123. 268. Ibidem, dosar 20/1926, f. 1-47.

Printre principalii acţionari ai societăţii „Vega” menţionăm pe: av.

Page 103: Societatea Concordia

97

Ion Marinescu cu 1.000 acţiuni; dr. I. N. Angelescu cu 50; gen. Ernest Ballif cu 200; ing. Gheorghe Ballif (director Rafinăria „Vega”) cu 215; av. I. Boambă cu 500; Adina C.I. Brătianu 100; Margueritte Costinescu 100; Principele C. Basarab Brâncoveanu 200; dr. L. V. Belciugăţeanu 275; chimistul Tănăsescu-Furtună 20.269

În cazul „Concordiei” exista deja o mare cantitate de acţiuni unitare provenite din emisiunile precedente. Astfel, în 1939, din totalul de 3.468.000 acţiuni, 1.073.600 erau titluri unitare = 1.073.600 acţiuni; 76.720 erau titluri multiple a câte 10 acţiuni fiecare = 767.200 acţiuni; 81.360 erau titluri multiple a câte 20 acţiuni fiecare = 1.627.200 acţiuni.

În şedinţa din 23 octombrie 1938, Adunarea generală extraordinară a

societăţii „Concordia”, a hotărât imprimarea în Belgia a noilor titluri de acţiuni „Concordia” emisiunea a 9-a. În 26 noiembrie 1938 Directorul general al societăţii, Ion Marinescu, solicita imprimarea în Belgia a 172.400 titluri unitare, 20.980 titluri multiple a câte 20 de acţiuni fiecare şi nici un titlu multiplu a câte 10 acţiuni fiecare. În ianuarie 1939 conducerea societăţii belgiene „Petrofina”, în faţa acestei solicitări a „Concordiei”, arăta că există o disproporţie între cantitatea de titluri unitare de imprimat faţă de cantitatea titlurilor multiple. Titlurile multiple de 10 acţiuni fiecare erau cele mai preferate de acţionarii din străinătate. „Petrofina” făcea cunoscut „Concordiei” că cu ocazia schimbării acţiunilor „Electrica” în acţiuni „Concordia” au avut mari dificultăţi cu toţi purtătorii acţiunilor „Electrica” pentru a-i face să accepte titluri unitare „Concordia” în schimbul titlurilor multiple de 5 sau 10 acţiuni „Electrica”. De fapt, emisiunea acţiunilor „Electrica” nu conţinea decât 18.000 titluri unitare dintr-un total de 434.000 acţiuni, adică 3.57% din toată emisiunea.

270 Repartizarea totală a celor 4.060.000 de acţiuni ale societăţii „Concordia” era la sfârşitul anului 1939 aproximativ următoarea: în Belgia 2.300.000 acţiuni; în Franţa 1.500.000 acţiuni; în Elveţia 60.000 acţiuni; în România 200.000 acţiuni.271

La 1 mai 1939 a intrat în vigoare noul Cod Comercial Român care fixa valoarea minimă a unei acţiuni a unei societăţi anonime la 1.000 lei. Până la data de 1 septembrie 1939, „Concordia” nu a avut nici un acţionar german sau ungur, acţionarii principali fiind belgieni, francezi, elveţieni, italieni şi români.

272

Legea pentru fixarea prescripţiei în favoarea statului a titlurilor şi valorilor mobiliare, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 78 din 1 aprilie

269. Ibidem, f. 48-76. 270. Ibidem, dosar 214/1938-1946, f. 20. 271. Ibidem, dosar 112/1942-1944, f. 17. 272. Ibidem, dosar 121/1945-1946, f. 203.

Page 104: Societatea Concordia

98

1939, dispunea ca orice societate civilă sau comercială să verse Ministerului de Finanţe, în fiecare an, dividendele aferente acţiunilor, negociabile, care au devenit exigibile pentru Stat, prin prescripţie în cursul anului calendaristic precedent în urma faptului că nu au fost ridicate în perioada de cinci ani de la data exigibilităţii lor pentru creditori.273

Până la declanşarea războiului, acţiunile societăţii petroliere „Concordia” erau cotate la cursuri prea joase. Acţiunile, reprezentând părţi din capitalul societăţii, care avea o mare producţie şi mijloace de valorificare dintre cele mai moderne, erau cu mult sub valoarea lor nominală. Datorită urcării preţurilor la ţiţei, preţul vagonului ajungând la 31.000 lei, preţul acţiunilor a crescut vertiginos, urcările reprezentând 20-30%, valoarea lor la bursă ajungând ca în câteva zile să se dubleze sau să se tripleze. Astfel, de la 430 lei în iulie pentru o acţiune „Concordia”, se va ajunge în luna noiembrie la 1.100 lei. Se produceau zilnic peste 1.700 vagoane de ţiţei pe zi, din care „Concordia” avea o producţie de 250 vagoane. Veniturile obţinute de societăţile petroliere din cursul preţurilor, era mai mare chiar ca atunci când producţia zilnică globală a României era de 2.300 de vagoane. Ca urmare, şi acţionarii aveau o satisfacţie deosebită, după „o răbdare îngerească pe care au avut-o în anii din urmă”.

Întreprinderile petroliere cu o parte din acţiunile lor deţinute în străinătate, din cauza celui de-al doilea război mondial declanşat la 1 septembrie 1939, au fost în imposibilitate să efectueze, în condiţii normale plata dividendului datorat la aceste acţiuni, pe ultimele exerciţii.

274

În iulie 1940, s-a emis Decretul de nominalizare a acţiunilor petroliere, la data decretului, acţiunile „Concordia”, fiind la purtător şi găsindu-se în majoritatea lor în străinătate până la sfârşitul anului 1944. Tot în 1940, trebuiau ştampilate titlurile emisiunii a 8-a a acţiunilor „Concordia”, titluri vechi care circulau în Franţa, Belgia şi Elveţia cu numerele curente de la 2.600.001 la 3.468.000. Numărul total ala acţiunilor era de 3.468.000. Numai pentru cca. 120.000-140.000 de acţiuni ce se găseau în ţară, se plătea dividendul, pentru restul acţiunilor dividendul se plătea în străinătate.

275

273. Ibidem, dosar 114/1942-1947, f. 28. 274. Ibidem, dosar 34/1939-1940, f. 1-30 ; Acţiunile petrolifere, în „Argus”, nr. 7986 din 20.11.1939. 275. Ibidem, dosar 114/1942-1947, f. 25.

Cupoanele erau deţinute în străinătate de unele bănci ca: „Credit Suisse”, „Banque de l’Union Parisienne” şi „Banque de la Société Génerale de Belgique”.

Page 105: Societatea Concordia

99

În data de 4 februarie 1939 s-au acordat cupoanele de dividend, pe anul 1937, pentru 137.914 acţiuni „Lignitul”.276 Cele mai multe acţiuni, şi anume 118.208 erau deţinute de Societatea belgiană „Hydrofina” filială a Societăţii „Petrofina” care cumula cele 62.515 acţiuni deţinute la Banque d’Anvers cu cele 55.693 acţiuni deţinute de „Concordia”. Peste 1000 de acţiuni deţineau Bank of Roumania – 1481; Banca Românească – 1345; Banca Comercială – 1029; Banca Crisoveloni – 1030; precum şi persoane particulare şi anume: ing. D. Alimăneşteanu – 1199; Gh. Capatos – 2818; Emanuel Dimitriu – 1598; J. Destexhe – 1000. Câte 100 de acţiuni deţineau Jean Beligrădeanu (fost proprietar al minei „Beligrădeanu şi fiii” din Poienari de Muscel, jud. Muscel, cedată Societăţii „Concordia” şi chiar Honoriu Bănescu, fost primar al Piteştiului. Banca Naţională a României a dat în 1938 aprobare pentru cele 500.000 de acţiuni remise de „Concordia” societăţii belgiene „Hydrofina” (Companie financiară de exploatări hidro-electrice) din Anvers. Aceste acţiuni proveneau de la fosta societatea „Lignitul”, absorbită de „Concordia”.277

Printre deţinătorii de acţiuni „Concordia” s-a numărat şi Regele Carol al II-lea, care deţinea un număr de 200. Plata cupoanelor se făcea la Bank of Romania Limited cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei, nr. 11.

278 Din cercetările efectuate de conducerea societăţii s-a constatat că acţiunile deţinute de rege fuseseră la început acţiuni „Electrica”, care au devenit, în urma fuziunii, acţiuni „Concordia”, ele preschimbându-se la o acţiune „Electrica” pentru două acţiuni „Concordia”. La 1 august 1940, Banca Comercială Română a achitat 200 cupoane pe exerciţiul 1939, detaşate de la cele 200 acţiuni „Concordia”, proprietatea ex regelui Carol al II-lea cu numerele de la 2.915.431 la 2.915.630.279

Deşi decizia Comisiei Centrale Fiscale din 12 august 1942, suspenda prescripţia dividendelor cuvenite acţionarilor din străinătate ce se găseau în imposibilitate de a încasa dividendul, totuşi foarte mulţi acţionari din străinătate au trimis cupoanele lor la încasat în ţară. La plata dividendului şi

Plata dividendului nefăcându-se decât în România, foarte mulţi acţionari din străinătate trimiteau cupoanele, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, la încasarea în ţară, astfel că, pentru dividendul pe exerciţiul 1941, a cărui plată a început numai la 9 noiembrie 1942, s-a achitat dividendul la cca. 137.000 acţiuni, iar pe exerciţiul 1940, s-a achitat în ţară dividendul pentru cca. 247.000 acţiuni.

276. Ibidem, dosar 214/1938-1946, f. 5-7. 277. Ibidem, dosar 192/1938, f. 1-2. 278. Ibidem, dosar 81/1940, f. 1. 279. Ibidem, f. 2.

Page 106: Societatea Concordia

100

la eliberarea noilor foi de cupoane la acţiunile „Concordia” ce se recuponau în 1943, se făcea verificarea nominalizării acţiunilor conform Decretului-Lege nr. 2343 din 1940. Acţionarii din străinătate netrimiţând şi acţiunile, o verificare din partea „Concordiei” atât a posesorului cât şi a îndeplinirii condiţiilor legii nu se putea face iar societăţii nu-i mai rămânea în atare situaţie decât să considere ca bună afirmaţia băncii din străinătate că au fost nominalizate. Pe de altă parte, Subsecretariatul de Stat al Românizării considera că nu este suficientă afirmaţia băncii străine că acţiunile au fost nominalizate şi ca urmare era necesar a se controla acest lucru, fie trimiţându-se acţiunile, fie un tabel nominal al proprietarilor acţiunilor pentru a se face controlul în registrele întocmite de Subsecretariat. În acelaşi timp, la eliberarea autorizaţiilor de import, a cupoanelor şi a taloanelor ce erau trimise societăţii pentru a fi plătite sau recuponate, nu s-a ţinut seama de dispoziţiile Subsecretariatului de Stat al Românizării.280

După septembrie 1940, societatea germană „Kontinentale Oel” din Berlin, a dorit să dobândească acţiuni ale societăţii „Concordia”, dar nu a reuşit, până în 1944. Ea nu a făcut dovada că a dobândit vreo acţiune a societăţii iar autorităţile româneşti nu au autorizat vreun transfer al acţiunilor de la vechii acţionari către această firmă germană, sau oricare alt supus german sau ungur, persoană fizică sau juridică. În 22 noiembrie 1941, sucursala Bucureşti a Societăţii „Kontinentale Oel” din Berlin, se adresa ministrului Economiei Naţionale, Ion Marinescu, prin care solicita, în urma convorbirilor personale avute, să dea instrucţiuni legaţiilor Regatului Român de la Paris şi Vichy „să permită cumpărări de acţiuni ale Societăţii „Concordia” până la 300.000 bucăţi” dacă aceste cumpărări se fac pentru Societatea „Kontinentale” pe baza autorizaţiei eliberate de partea română cu numărul 67 din 21 iunie 1941.

281

Societatea „Kontinentale Oel” printr-un simplu abuz, a preluat la începutul anului 1941, administrarea societăţii „Concordia”, urmând să facă dovada că a dobândit parte din acţiunile societăţii şi că această dobândire a fost aprobată de autorităţile româneşti conform legilor existente. A susţinut că acţiunile ar fi în depozit la „Deutsche Bank” din Berlin, susţinere confirmată şi de aceasta prin scrisori adresate Societăţii „Concordia” şi Băncii Comerciale Române din Bucureşti.

282

„Deutsche Bank”, în urma ocupării celei mai mari părţi din teritoriul Franţei, a cumpărat de la societatea „Petrofina” în 28 decembrie 1940 acţiunile deţinute de „Concordia” precum şi 120 de acţiuni deţinute de unul

280. Ibidem, dosar 114/1942-1947, f. 25. 281. Ibidem, fond Societatea „Kontinentale Oel”, dosar 16/1941, f. 1. 282. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 244/1944-1948, f. 104

Page 107: Societatea Concordia

101

din administratorii săi străini, belgianul Fernand Carlier.283

În anul 1942, Societatea „Foraky Românească” a fuzionat cu „Concordia”, decizându-se ca acţionarii societăţii „Foraky Românească” să primească pentru acţiunilor lor la societate, un anumit număr de acţiuni ale „Concordiei”. Principalii acţionari ai societăţii „Foraky românească” erau societatea belgiană „Pargéfina”, care deţinea 248.011 acţiuni precum şi 12 persoane particulare care deţineau între 30 şi 60 de acţiuni, printre care amintim pe O. L. Frieddenreich, V. Meganck, baron Josse Allard, Th. Ficşinescu, ing. C. R. Mircea, M. Vigneron, J. Waterkeyn, J. Sellekaers, V. Tacit şi alţii.

Profitând de prezenţa trupelor germane de ocupaţie, în România, a prelungit această situaţie abuzivă, până la 23 august 1944.

284

Conform adresei înaintate de conducerea societăţii „Concordia” la 3 februarie 1945 Ministerului Economiei Naţionale – Controlul Întreprinderilor, se aducea la cunoştinţă că din totalul celor 4.200.000, 1.475.219 acţiuni se găseau la Berlin, achiziţionate de germani, 100.624 se găseau la Bucureşti, achiziţionate tot de germani şi 23.269 se găseau la Londra, achiziţionate de asemenea de către germani. În total erau 1.869.112 acţiuni. Pe lângă acestea, mai erau aproximativ 700.000 care se găseau în Belgia în proprietate belgiană, aprox. 300.000 se găseau în România la diverşi deţinători iar 140.000 se găseau în proprietate germană, emise pentru absorbirea societăţii „Foraky Românească”. În total erau 3.009.112 acţiuni. Restul de peste 1.000.000 nu erau nominalizate, ele găsindu-se cu certitudine în Belgia şi Franţa, aparţinând persoanelor împiedicate de război să le depună spre ştampilare. Ca urmare, societatea se adresa cu rugămintea la Comisariatul general al bunurilor inamice, să nu aplice dispoziţiile Comisariatului General al bunurilor inamice, privitoare la întreprinderile străine inamice sau asimilate de ele.

Ca urmare a acestei fuziuni, rămasă definitivă, „Concordia” a predat înainte de 23 august 1944, un număr de 139.397 de acţiuni firmei germane „Spohnholtz – Ebestaedt & Schroder”, o bancă germană. Cum acţiunile „Concordiei” erau în număr de 4.200.000, înseamnă că acţiunile cuvenite băncii germane arătate mai sus, reprezentau abia 3% din capitalul „Concordiei”. Legea excepţională, prevăzând că numai întreprinderile ale căror acţiuni sunt deţinute de străini declaraţi inamici, reprezentând cel puţin 20% din capital, sunt asimilaţi străinilor inamici, era evident că societatea „Concordia” fusese şi rămăsese o întreprindere românească şi nu inamică.

285

283. Ibidem, dosar 32/1941-1943, f. 1-2. 284. Ibidem, dosar 37/1927-1939, f. 58. 285. Ibidem, dosar 121/1945-1946, f. 204

Page 108: Societatea Concordia

102

„Kontinentale Oel” din Berlin, afirmând că ar fi proprietara a 2.159.425 de acţiuni, din cele 4.200.000 acţiuni „Concordia” (după ocuparea Franţei şi Belgiei), a pretins să plătească dividende pentru acele acţiuni. Cum plata era condiţionată de existenţa unei autorizaţii a Băncii Naţionale, aceste plăţi nu s-au făcut. Nu se cunoştea nici dacă în numărul de acţiuni pretinse de „Kontinentale Oel” din Berlin a le deţine erau incluse şi cele circa 65.000 acţiuni ştampilate pe numele ei şi aflate în ţară la Banca Comercială Română pe numele ei nu se plătiseră dividende.286

Prin Legea nr. 573 din 19 iulie 1945 s-a transferat asupra societăţii civile amintite acţiunile societăţii „Concordia” în număr de 2.159.425, dar la cererea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, Societatea „Concordia” a fost obligată să predea societăţii sovietice trei certificate provizorii pentru 2.299.124 acţiuni, pentru care se cereau dividende.

De asemenea, circa 140.000 acţiuni aparţineau unor persoane fizice şi juridice germane, altele decât Societatea „Kontinentale Oel”, eliberate lor la fuziunea cu societatea „Foraky Românească”. Nici pentru aceste acţiuni nu s-au plătit dividende. Dintre toate aceste acţiuni, numai 1.475 acţiuni se aflau la Societatea „Concordia” şi ele au fost depuse de reprezentanţii societăţii la Preşedinţia Consiliului de Miniştrii, putându-se prezenta cupoanele. Cupoanele se puteau prezenta şi pentru cele circa 65.000 acţiuni ce se găseau la Banca Comercială Română, depuse şi ele la Preşedinţia Consiliului de Miniştrii. De aici, toate aceste acţiuni au fost ridicate de Societatea sovietică „Obiedinenie Ucrneft”.

287

Dacă însă vechii acţionari nu au primit plăţile cupoanelor pentru perioada de până la septembrie 1944 şi nici nu au înstrăinat cu acte cu data

Legea, în expunerea ei de motive, nu preciza data transferului acţiunilor „Concordia” de la acţionarii germani la societatea sovietică „Obiedinenie Ucrneft”. Convenţia de Armistiţiu româno-sovietică nu avea nici o dispoziţie în acest sens. În lipsa unor asemenea prevederi legale, transferul acţiunilor opera cel mult pe data Convenţiei de Armistiţiu şi în cel mai rău caz pe data de 19 iulie 1945, data legii de transfer. Deci, din punct de vedere legal, vechii acţionari au putut încasa dividendele până în septembrie 1944, de la data Convenţiei de Armistiţiu şi respectiv înstrăina până la acea dată cupoanele lor către terţi, prin acte cu dată certă, înainte de septembrie 1944, înainte de septembrie 1944 erau perfect valabile şi trebuiau respectate atât de Societatea „Concordia” cât şi de societatea sovietică.

286. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 84. 287. Ibidem, f. 85.

Page 109: Societatea Concordia

103

certă înainte de septembrie 1944, cupoanelor lor, atunci toate aceste cupoane erau în drept să fie transferate asupra U.R.S.S. ca bunuri inamice în România şi se putea decide ca tot „Obiedinenie Ucrneft” să fie titulara lor, deşi în legea de transfer, nu se prevedea expres transferarea asupra societăţii sovietice şi a cupoanelor mai vechi. De aceea, societatea „Concordia”, legal nu putea plăti fără o verificare, de la caz la caz, a fiecărei acţiuni dintre cele transferate asupra societăţii sovietice (practic imposibil) spre a constata dacă nu a avut loc vreo asemenea plată sau vreo înstrăinare de cupon. Astfel risca să plătească de două ori pentru acelaşi cupon. Legea din 19 iulie 1945 nu preciza care anume acţiuni „Concordia” au fost transferate asupra societăţii sovietice, adică nu fuseseră identificate prin numărul lor de ordine acţiunile transferate, iar în arhiva societăţii sau în arhivele autorităţilor române nu existau documente care să precizeze care acţiuni ar fi aparţinut societăţii „Kontinentale Oel” din Berlin, neexistând decât pentru circa 1.300 de acţiuni acte de vânzare către „Kontinentale Oel” din Berlin prin Deutsche Bank. Niciodată „Concordia” nu a ştiut care anume acţiuni au fost pretinse de Kontinentale Oel” din Berlin, că ar fi fost cumpărate de la vechii acţionari francezi şi belgieni, împrejurare pe care societatea a prezentat-o în toate petiţiile adresate Preşedinţiei Consiliului de Miniştrii la eliberarea certificatelor provizorii către societatea sovietică. Deoarece un registru de acţionari nu s-a întocmit decât în februarie 1945, nu se putea cunoaşte care erau acţiunile transferate asupra societătii „Obiedinenie Ucrneft”. Exista riscul ca, după ce să se fi făcut plata dividendelor pentru cele 2.229.124 acţiuni pentru care societatea sovietică avea certificate provizorii, „Concordia” să se pomenească cu vechii acţionari, poate neinamici sau cu deţinătorii de cupoane cumpărate cu acte în regulă înainte de septembrie 1944, tot neinamici, care să pretindă plata. Niciodată, nici o întreprindere din România sau din oricare altă tară nu a achitat dividendele fără depunerea cuponului, pentru a fi anulat acesta după ce s-a verificat că depunătorul cuponului este şi proprietarul acţiunii respective. Această normă generală avea la bază grija întreprinderii plătitoare de dividende de a evita dubla plată. În statutele societăţii „Concordia” la art. 39, se prevedea că „plata dividendului se face în schimbul remiterii cupoanelor de dividend la locurile indicate prin publicaţiuni”288

288. Ibidem, f. 88.

Această normă statutară era obligatorie pentru societate şi era singura valabilă şi opozabilă terţilor aşa încât dacă societatea ar fi făcut în alt mod plata, orice asemenea plată era neopozabilă terţilor interesaţi.

Page 110: Societatea Concordia

104

De altfel, fiscul român, care avea în favoarea sa o dispoziţie legală care nu exista în alte ţări şi anume Legea de prescripţie a dividendelor neîncasate în cinci ani de la exigibilitatea lor, pretindea la controlul ce se efectua spre a se constata dacă a operat sau nu prescripţia în favoarea sa, să i se prezinte cupoanele plătite şi dacă ele lipseau, considera că plata nu s-a efectuat şi deci, dacă au trecut cei cinci ani, considerau cupoanele prescrise în favoarea sa. Societatea „Concordia”, la sfârşitul anului 1944, deţinea următoarele acţiuni la diferite societăţi.289

Nr. crt.

Societatea Nr. acţiuni Valoarea nominală a unei acţiuni

Suma totală

1 Moldonaphta 44.000 500 lei 22.000.000 2 Steaua Electrica 100.000 500 lei 50.000.000 3 Concordia Auriferă 60.000 5.000 lei 30.000.000 4 Ialomiţa 18.000 1.000 lei 18.000.000 5 Boteni 5.083 500 lei 2.541.500 6 Topliţa-Măgura

Concordia 20.000 500 lei 10.000.000

7 Banca Românească 70 500 lei 35.000

2.7. Conducerea societăţii

Potrivit Statutelor societăţii „Concordia”, organele de administraţie,

supraveghere şi reprezentare ale societăţii erau: Consiliul de Administraţie şi Direcţiunea, cenzorii şi Adunarea Generală. Consiliul de administraţie reprezenta societatea în toate raporturile sale şi se compunea din minim cinci şi maxim 20 de membri, aleşi şi revocaţi de adunarea generală.290

289. Ibidem, dosar 209/1945-1947, f. 68. 290. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/907-1908, f. 21-22.

Membrii primului Consiliu de administraţi au fost numiţi prin actul constitutiv şi au rămas în funcţie până la întrunirea primei Adunări generale. La expirarea acestui termen, Adunarea generală a procedat la o nouă alegere a întregului consiliu. De la această dată, în fiecare an, din membrii consiliului de administraţie se retrăgeau atât cât erau necesari, pentru ca termenul de funcţiune a fiecărui membru să înceteze, cel mai târziu, la a 4-a Adunare generală ordinară de la alegerea sa. Ordinea retragerii din funcţie nu era stabilită, aşa că se decidea prin tragere la sorţi, iar cei ieşiţi erau reeligibili. Consiliul de administraţie, avea dreptul să coopteze membrii noi,

Page 111: Societatea Concordia

105

iar dacă numărul membrilor scădea la mai puţin de cinci, era obligat să-l completeze prin cooptare. Mandatul unui asemenea membru cooptat era valabil până la viitoarea adunare generală.

Consiliul de administraţie se întrunea în fiecare an după Adunarea generală ordinară şi alegea din rândul său un preşedinte, patru vice-preşedinţi şi un secretar. Se mai putea întruni ori de câte ori interesele societăţii o cereau, convocările fiind făcute de preşedinte, în lipsa acestuia, de un vice-preşedinte sau în cazuri obiective, când aceştia nu puteau, de cel mai în vârstă dintre membrii. Şedinţele consiliului se ţineau în Bucureşti sau într-o altă localitate din ţară sau din străinătate. Pentru toate deliberările şi deciziile luate de consiliu, se încheiau procese-verbale care după ce erau supuse aprobării Consiliului de administraţie în şedinţa următoare, erau înscrise în registru de deliberări şi semnate de preşedinte sau în absenţa lui, de unul dintre vicepreşedinţi.

Fiecare membru al Consiliului de administraţie trebuia să depună la casieria societăţii sau la casieriile care urmau să fie desemnate de consiliu, în termen de 30 de zile de la data alegerii sale, drept garanţie pentru gestiunea sa, suma de 30.000 lei, în oferte publice sau în acţiuni ale societăţii, calculate pe valoarea lor nominală (120 de acţiuni). Aceste acţiuni trebuiau să poarte toate cupoanele care nu scăzuseră şi să fie depuse în termen de 30 de zile. Ele erau inalienabile pe toată durata funcţionării membrului în consiliu şi se înapoiau când nu mai făceau parte din el şi după ce Adunarea îi dădea cuvenita dezlegare. Această garanţie era prevăzută în dispoziţiile art. 124 din Codul de Comerţ.291

În 1911, Tribunalul Ilfov a refuzat să aprobe modificarea Statutelor societăţii „Concordia” în sensul ca deciziile Consiliului ei de administraţie să fie valabil luate când sunt prezenţi sau reprezentaţi cel puţin jumătate din numărul membrilor din consiliu. Curtea de Apel, Secţia a IV-a, la apelul făcut de Societatea „Concordia” contra deciziei Tribunalului Ilfov, după pledoaria avocatului S. Rosenthal a admis apelul şi a statutat că „Nu se violează dispoziţiile art. 143 C. com., când se decretează de adunarea

Consiliul de administraţiei nu putea lua decizii decât numai dacă

jumătate din membrii săi erau prezenţi sau reprezentaţi. Fiecare membru prezent avea dreptul să exprime, în afară de votul său, încă un singur vot pentru un alt membru absent, dacă poseda pentru acesta o procură scrisă sau transmisă prin telegraf de la acel membru. Se putea, de asemenea, vota prin scrisori sau telegrame. Deciziile Consiliului de administraţie se luau cu majoritatea absolută a membrilor prezenţi sau reprezentaţi. În caz de paritate de voturi, votul preşedintelui era decisiv.

291. Ibidem, f. 3

Page 112: Societatea Concordia

106

generală a unei societăţi anonime, că această societate poate fi valabil obligată prin deciziile consiliului de administraţie luate într-o şedinţă la care ar fi participat „efectiv” mai puţin de jumătate din numărul consilierilor de administraţie prevăzuţi de statute, dacă totuşi cei prezenţi aveau procuri valabile de la cei absenţi să-i reprezinte, dacă astfel, cei prezenţi cu cei absenţi reprezentaţi, ar constitui numărul de consilieri prevăzuţi de art. 14 Codul comercial. Problema prezenta importanţă pentru toate societăţile anonime ale căror consilieri domiciliau în mare parte în străinătate.292

292. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 3/1911, p. 1.091.

Consimţământul Consiliului de administraţie era necesar pentru

cumpărări, vânzări, sau executări de imobile; încheieri de contracte de arendare şi închiriere pe o perioadă mai mare de trei ani; acordări de credite şi împrumuturi mai mari de o anumită sumă; vânzarea producţiei de ţiţei brut pentru orice cantitate ce trecea de 5.000 tone; fixa limitele în care creditele de bancă puteau fi folosite; achiziţii noi de terenuri în valoare mai mare de 20.000 lei precum şi înstrăinarea oricărei părţi din averea societăţii de o valoare mai mare de 10.000 lei; contract de furnituri sau altele cu obligaţiuni pentru un termen mai mare de şase luni sau pentru a acorda credite depăşind trei luni. În cazuri urgenţe, preşedintele Consiliului de administraţie avea dreptul să decidă în toate problemele enunţate mai sus, cu condiţia de a supune decizia la Consiliul de administraţie în prima şedinţă care urma.

Consiliul stabilea bilanţul, verifica conturile anuale, plasarea fondului de rezervă iar printr-un membru delegat, putea să consulte sau nu experţii, registrele şi actele societăţii, situaţia casei, a poliţelor, mărfurilor, etc. Consiliul cerea direcţiunii societăţii rapoarte despre starea societăţii, acorda acesteia împuterniciri, procuri precum şi dreptul de a consimţi în angajarea funcţionarilor, orice contribuţie anuală ce era mai mare de 6.000 lei sau pe cei care au obţinut privilegiul de a fi înştiinţaţi cu şase luni înainte că se putea renunţa la serviciile lor, precum şi a celor care aveau dreptul la din beneficiul net. Propunea, de asemenea, fixarea dividendelor ce urmau a fi distribuite acţionarilor.

Consiliul de administraţie hotăra modul plasării fondurilor care nu erau necesare în conducerea afacerilor, stabilea regulamente de serviciu pentru uzul direcţiunii, convoca Adunările generale şi stabilea ordinea lor de zi, hotăra bazele pe care urmau să se facă conturile anuale şi amortizările, dreptul de a crea sucursale şi agenţii în ţară şi în străinătate, dreptul de a dobândi, înstrăina, ipoteca sau angaja în alt mod averea imobilă a societăţii, precum şi a dobândi, vinde sau pune în gaj creanţele ipotecate sau alte titluri de valoare.

Page 113: Societatea Concordia

107

Consiliul de administraţie avea dreptul, pe a sa răspundere, de a delega o parte din drepturile şi obligaţiile sale, pe un timp limitat, şi nedepăşind niciodată un an, unuia dintre membrii săi care purta numele de administrator-delegat. Atribuţiile acestuia se stabileau de către consiliu prin instrucţiuni, el luând orice decizie împreună cu preşedintele Consiliului de administraţie. Din rândul membrilor săi, Consiliul de administraţie avea dreptul de a alege un Comitet compus din cel mult cinci membrii ale căror atribuţiuni erau fixate de către consiliu. Membrii comitetului primeau regulat informaţii despre mersul afacerilor dar nu aveau dreptul să intervină în administrarea societăţii. Ei trebuiau să fie consultaţi în afaceri importante.

Membrii Consiliului de administraţie primeau, conform dispoziţiilor art. 42, pentru serviciile lor, în afară de restituirea cheltuielilor lor, o parte de 10% din beneficiul net, care rezulta după scăderea tuturor amortizărilor şi rezervelor, precum şi după preluarea unui dividend de 5% destinat a se distribui acţionarilor. În afară de aceasta, membrii consiliului primeau jetoane de prezenţă pentru fiecare şedinţă la care au luat parte. Suma fiecărui jeton se fixa în fiecare an de către Adunarea generală – ordinară pentru anul social care începea. În afară de partea de 10% din beneficiul net, membrii Consiliului de administraţie aveau dreptul la o indemnizaţie fixă de 6.000 lei anual. Aceste indemnizaţii se treceau în contul cheltuielilor de administraţie.

Semnătura socială şi reprezentarea societăţii se făcea colectiv sau de Direcţie împreună cu unul dintre administratori, de un administrator împreună cu un procurist sau de director împreuna cu un procurist. Pentru afacerile curente era suficientă semnătura a doi procurişti. Directorul sau directorii executau toate deciziile Consiliului de administraţie sau ale comitetului executiv. Directorul era depozitarul tuturor actelor şi documentelor societăţii, el supraveghea ţinerea registrelor şi contabilitatea, încheia bilanţul, contul de profit şi pierderile, pe care le supunea aprobării Consiliului de administraţie şi cenzorilor. În caz de absenţă a directorului, atribuţiile sale erau preluate de drept de cel mai vechi dintre sub-directori. Conform art. 21, alineat 3 din Statutele societătii, directorii erau numiţi licenţiaţi sau revocaţi de către Consiliul de Administraţie chiar dacă ar fi fost numiţi de Adunarea Generală.

La încheierea războiului, după numirea administratorilor – sechestru judiciar, la Societatea „Concordia”, prim-preşedintele Tribunalului Ilfov, Secţia I Comercială, cu Ordinul nr. 2351 din 2 martie 1919, a ordonat completarea Consiliului de Administraţie al Societăţii Anonime „Concordia” cu încă doi membrii, numind în această calitate pe Gh.

Page 114: Societatea Concordia

108

Brătescu-Voineşti şi Gh. Corbescu. Această dispoziţie era ordonată în mod provizoriu pe timpul cât societatea era sub administrarea Justiţiei.293

În Adunarea Generală din 23 aprilie 1920, Consiliul de Administraţie era format din:

294 Ion Ghika, administrator – sechestru; Al. Brătescu-Voineşti, L. Catargi, G. Corbescu, C. Dristorian, N. Murgăşanu, T. Nica, gen. Pretorian şi Max I. Schapira – membrii; iar cenzori au fost aleşi G. Cosmovici, Em. Culoglu, N. Drogeanu, gen. Mustaţă şi Chr. D. Staicovici. În şedinţa din 4 iulie 1920, Consiliul de Administraţie al Societăţii, în alege în unanimitate pe T. Nica ca preşedinte iar director al societăţii pe Ion Ghika.295

În Adunarea Generală din 21 august 1921, s-a votat fuziunea prin absorbirea de către Societatea „Concordia” a societăţilor „Creditul Petrolifer” cu data de 1 ianuarie 1921 şi „Sirius” de la 1 iulie 1921.

296 Fuziunea a fost aprobată şi de Guvernul României prin Jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 3495/1921 şi a devenit efectivă după expirarea termenului legal, anume 27 noiembrie 1921. După fuzionarea societăţilor, în locul lui Ion Ghika,demisionat din funcţia de director al societăţii, a fost numit Charles M. Dozy.297

În şedinţa din 27 mai 1922 a Adunării Generale a Societăţii „Concordia” se făcea cunoscut încetarea din viaţă, în data de 29 mai 1921, a lui Max. I. Schapira. Director general al „Băncii Centrale” din Ploieşti, şi întemeietorul acesteia, a fost o personalitate care a jucat un rol considerabil în viaţa economică a României şi mai cu seamă în dezvoltarea industriei de petrol. Într-o vreme în care industria românească de petrol „era în faşă” când erau foarte puţini oameni care îşi riscau capitalul lor pentru a căuta petrol, Max I. Schapira a făcut aceasta, agoniseala sa fiind folosită nu numai pentru propriile sale întreprinderi, ci şi pentru înfiinţarea multor altora.

298

Max I. Schapira merită pe deplin titlul de pionier al industriei române de petrol, el rămânându-i credincios, cu toate dificultăţile de la început şi până la marşul ei triumfal. A contribuit la progresul ei cu sfatul şi cu fapta, ca membru în consiliile de administraţie a diferitelor societăţi petroliere şi

În special la Buştenari, el a făcut mari şi considerabile lucrări şi a avut o contribuţie deosebită la exploatarea regiunii. Din întreprinderile întemeiate şi ajutate financiar de el, au ieşit mai întâi societăţile „Buştenarii”, „Creditul Petrolifer” iar apoi „Concordia”.

293. „Analele Minelor din România”, nr. 8-9/1919, p. 193. 294. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 7/1920, f. 2. 295. „Analele Minelor din România”, an III, nr. 8-9/1920, p. 578. 296. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 3. 297. M.P.R., nr. 15/1921, p. 763. 298. Max I. Schapira, în M.P.R., nr. 11/1921, p. 548.

Page 115: Societatea Concordia

109

mai ales ca finanţator. Om de inimă, pentru operele de binefacere, a avut întotdeauna „punga deschisă” remarcându-se printr-o inteligenţă practică şi un spirit organizator. A ştiut să facă din banca sa, care-şi avea sediul în mijlocul regiunii petrolifere, a adevărată instituţie de credit pentru societăţile petroliere şi va rămâne un merit al său că a încurajat şi sprijinit multe dintre societăţile mici şi mijlocii. O personalitate importantă, din Consiliul de administraţie al societăţii a fost Ioan Boambă, care a activat ca preşedinte până la încetarea sa din viaţă în 24 aprilie 1935. Născut în 1855, a fost una din figurile cele mai proeminente ale Baroului de Ilfov şi unul dintre cei mai activi conducători de întreprinderi financiare, comerciale şi industriale. Ioan Boambă a fost o figură foarte cunoscută în industria petrolieră, unde făcea parte din consiliile de administraţie a mai multor întreprinderi, fie în calitate de preşedinte, fie ca administrator. Rare erau societăţile care nu numărau pe Boambă în consiliile lor de administraţie iar cele care nu solicitaseră concursul său luminat în diferite litigii erau şi mai rare. Spre sfârşitul vieţii, mai făcea parte dintr-un mare număr de întreprinderi, inclusiv de preşedinte al Consiliului de administraţie de la Societatea „Steaua Română”.299

În 17 iunie 1922, la Viena, la Grand-Hotel, are loc şedinţa Consiliului de administraţie sub preşedinţia lui L. Meeus, avocatul I. Boambă neputând participa. Este propusă şi se efectuează alegerea Consiliului de Administraţie formată din I. Boambă, preşedinte (ales în lipsă), L. Meeus, vicepreşedinte şi Ion Marinescu, secretar. Conform art. 23 din Statutele societăţii, se propune numirea unui comitet de direcţie stabilindu-se funcţiile şi renumeraţia acestora. Comitetul a fost format din I. Boambă, L. Meus, L. Becker şi I. Marinescu.

300 S-a hotărât formarea unui fond de rezervă, proprietatea societăţii, constituit la început din suma de 283.734 lei şi s-au acordat între 8 – 10.000.000 lei pentru fabrica de bidoane din Constanţa şi între 1,5 – 2.000.000 lei pentru modificările necesare la atelierele metalurgice de la Câmpina şi Ploieşti în urma unificării lor.301

În anul 1923 Adunarea generală a acţionarilor Societăţii „Concordia” îl numesc pe av. I. Marinescu director al societăţii iar din 1925 va fi numit administrator-delegat la societăţile „Vega” şi „Sirius”. În şedinţa consiliului de administraţie din 13 noiembrie 1923, în unanimitate, sunt cooptaţi ca administratori, din partea grupului francez „Banque de l’Union Parisienne”, Maurice Boutry şi Léon Wenger.

302

299. „Moniteur du Pétrole Roumain”(M.P.R.), nr. 9/1935, p. 663. 300. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 15/1922, f. 3-8. 301. Ibidem, f. 5. 302. „Analele Minelor din România”, 1922, p. 935 .

Page 116: Societatea Concordia

110

Din 1923 şi până în 1929, în Consiliul de Administraţie apare ca membru, Léon Wenger, director al societăţii belgiene „Petrofina”, doctor în drept, din 1926 administrator şi la Societatea „Vega” iar apoi vice-preşedinte al Concordiei din 1930 până în octombrie 1939 când este expulzat din România.303 În şedinţa Consiliului de administraţie a Societăţii „Concordia” din 1939, consiliul, în unanimitate ratifică aprobarea demisiei lui Léon Wenger atât din funcţia de vice-preşedinte, cât şi din consiliu, demisie prezentată de el în urma primirii „unei misiuni oficiale din partea guvernului francez.304 Wenger, a fost unul din principalii participanţi la organizarea şi distrugerea industriei şi stocurilor de petrol din România, în toamna anului 1916, concomitent cu evacuarea bunurilor materiale din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, în Moldova. În august 1919, la Paris, el a făcut parte din Comisia mixtă româno-anglo-franceză de despăgubiri, ca expert militar,cu gradul de locotenent305, şi nu a susţinut cauza românească în materie de despăgubiri, deşi în parte era coautor la acestea în domeniul petrolului. Era prezent în România încă din 1909, când, interesat de industria petrolieră, înfiinţează Societatea „Carré, Wenger&Co.” cu sediul principal la Paris, apoi devine proprietar al firmei „Vulcăneşti” şi va ajunge director al Societăţii „Petrofina”. Când guvernul român a promulgat Legea minelor în 1924, Léon Wenger, într-un articol publicat în ziarul „Argus”, susţinea punctul de vedere oponent al trusturilor străine, faţă de această lege care-l „dezavantaja”. În septembrie 1939, ca inginer petrolist, căpitan în rezervă, sub protecţia paşaportului, vine în România, fiind primit în cercurile guvernamentale româneşti. În realitate, misiunea lui principală era definitivarea acţiunii de distrugere a petrolului românesc, pe care-l cunoştea bine,mai mult ca un român. Se urmărea distrugerea prin sabotaj a industriei de petrol extractive, de rafinare, a stocurilor depozitate şi a conductelor de transport printr-un plan comun întocmit de Franţa şi Anglia în faţa aproprierii tot mai vizibile a României de Germania.306

Deoarece Legea minelor din 1924 prevedea un preşedinte român şi o majoritate românească în Consiliul de Administraţie are loc modificarea art. 5 şi 6 din Statutele societăţii iar Adunarea generală a acţionarilor numeşte Consiliul de administraţie format din: av. I. Boambă – preşedinte; ing. Laureant Meeus – vice-preşedinte; iar administratori Léon Becker, agent de schimb din Anvers, Maurice Boutry, administrator la Banca Comercială

303. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond „Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele Concordia”, dosar 75/1940-1941, f. 76. 304. M.P.R., nr. 14/1940, p. 838. 305. Gh. Răvaş, op.cit, p. 144. 306. Horia Brestoiu, Impact la paralela 45°, Editura Junimea, Iaşi, 1986, p. 108-109.

Page 117: Societatea Concordia

111

Română, Ferdinand Carlier, inginer din Anvers, P. Passerat de la Chapelle, baron şi proprietar din Vertrieu (Isere), Jules Lesuisse, indutriaş din Bucureşti, Ion Marinescu, avocat din Bucureşti, Léon Wenger din Paris şi N. Zanne, inginer şi industriaş din Bucureşti.307

În anul 1936, în şedinţa Consiliului de administraţie din 6 mai, preşedinte al consiliului este ales generalul adjutant Ernest Ballif. Născut în anul 1872, administrator al domeniilor Coroanei, a fost un apreciat sfetnic al regelui Ferdinand şi al reginei Maria, nu a făcut nici un fel de politică, închinându-şi activitatea intereselor generale ale ţării. În perioada cât a fost preşedinte al Consiliului de administraţie la „Concordia”, a adus prestigiul şi priceperea unei distinse personalităţi. A încetat din viaţă la 13 februarie 1941.

Membrii Consiliului de administraţie primeau pentru prezenţa lor la şedinţele de consiliu, tantieme, indemnizaţii fixe şi jetoane de prezenţă, care, anual, se ridicau la valori substanţiale. Consiliul de administraţie al Societăţii „Concordia” va rămâne în componenţa din 1924 până în 1930. În 1929 a încetat din viaţă, la Bruxelles unul din administratorii societăţii, Jules Lesuisse. Începând cu 1931, Consiliul de administraţie al Societăţii „Concordia” va fi format din următorii: av. I. Boambă – preşedinte, iar vicepreşedinţi, ing. L. Meeus, dr. Léon Wenger, gen. adjutant Ernest Ballif şi principele C. Basarab Brâncoveanu.

308

În conformitate cu dispoziţiile legale, relative la funcţionarea societăţilor comerciale, prin care s-au redus numărul de administratori şi numărul locurilor de administratori pe care o persoană le putea avea în societăţile anonime pe acţiuni, precum şi cu ocazia trecerii unui important număr de acţiuni ale societăţii „Concordia” de la grupul belgian „Petrofina”,

În conformitate cu deciziile luate în Adunarea Generală extraordinară din 25 ianuarie 1937, Societatea „Concordia” a fuzionat cu societatea anonimă „Electrica”. Fuziunea cu această societate a adus „Concordiei” un element de stabilitate cu bune consecinţe pentru viitor. Ca urmare, este cooptat în consiliul de administraţie al Societăţii „Concordia” ing. Constantin Osiceanu din Bucureşti, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii „Electrica”. Anul 1940 a fost un an foarte agitat, plin de evenimente politice internaţionale, ca urmare a intensificării si extinderii războiului în Europa. În cursul anului 1940, Societatea „Concordia” pierde pe preşedintele ei, gen. adj. Ernest Ballif, precum şi pe administratorul George Rene Stoicescu.

307. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 12/1923-1925, f. 22. 308. M.P.R., nr. 4/1941, p. 183; 3/1939, p. 201.

Page 118: Societatea Concordia

112

în patrimoniul societăţii germane „Kontinentale Oel A.G.” din Berlin, următorii membrii şi-au prezentat demisiile din Consiliul de Administraţie şi a Cenzorilor, iar Adunarea Generală din 25-30 iunie 1941 a aprobat demisiile următorilor: principele C. Basarab Brâncoveanu, ing. L. Meeus şi industriaş J. G. Duqué din funcţiile de vice-preşedinţi. Din funcţia de membrii următorii: ing. C. Bonnami, bancher M. Boutry, E. Cahen-Fuzier, ing. F. Carlier, ing. G. Honnecort, av. I. Marinescu, ing. S. Marino, ing. A. Maistriau, gen. Radu Rosetti, ing. M. Voinescu. Din funcţiile de cenzori, prof. P. Beniest şi J. Bith iar din funcţiile de cenzori-supleanţi, M. Constantinescu şi St. Iosif. Tuturor celor demisionaţi, societatea le era recunoscătoare pentru contribuţia lor preţioasă la opera de dezvoltare a societăţii, cu repercusiuni favorabile asupra economiei româneşti, operă în care, pe lângă competenţe remarcabile, reprezentanţii grupului belgiano-francez „Petrofina” au adus şi un preţios concurs financiar şi comercial societăţii „Concordia”. În iunie 1941, directorul general al societăţii „Concordia” Ion Marinescu a fost chemat la conducătorul statului, generalul Ion Antonescu să exercite funcţia de ministru al Economiei Naţionale. În şedinţa din 14 aprilie 1942, a Consiliului de Administraţie, se arăta că, prin această numire, lipsa unui administrator care dura de un an, nu era benefică pentru departamentele societăţii. Ca urmare, grupul german din consiliu a propus alegerea ca administrator-delegat al societăţii pe Heinz Osterwind, care fusese din octombrie 1941 reprezentatul societăţii „Kontinentale”.309

Faptul că începând cu anul 1941 şi până la 23 august 1944 în Consiliul de administraţie al societăţii „Concordia” au fost germani (H. Osterwind, H. Brockhaus, dr. E. Fischer şi R. Blessing), prin decizia ministerială nr. 49.034/5septembrie 1944, ing. Cezar Popescu a fost numit Administrator, în baza Legii 498/1942, pentru administrarea bunurilor inamice. Apoi, prin Decizia ministerială nr. 61.054 din 17 octombrie 1944, tot el a fost numit Administrator-unic la societate în baza Legii nr. 478/6 octombrie 1944, pentru administrarea unor societăţi anonime dar şi a Legii nr. 498/1942. Numirile au fost făcute de Subsecretariatul de Stat al

Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor din 1941 va alege o nouă

componenţă a Consiliului de administraţie format din următorii: prof. univ. Eftimie Antonescu (profesor de drept comercial la Universitatea din Bucureşti, originar din Piteşti), Hans Brochhaus, prof. univ., fost ministru, Gh. Cuza, dr. Ernst Rudolf Fischer, ing. C. Osiceanu, Heinz Osterwind, prof. univ, fost ministru, Ioan Petrovici, Hans Ioachim Raab, Eugen Savu, fost ministru.

309. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 318/1942-1948, f. 3v.

Page 119: Societatea Concordia

113

Industriei, Comerţului şi Minelor. În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea 478/1944, Administratorul-unic trebuia să convoace Adunarea Generală a acţionarilor cel mai târziu în 6 luni de la publicarea deciziei lui de numire, pentru a alege noi administratori şi cenzori.310

În şedinţa din 27 decembrie 1944, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a ales noul Consiliul de administraţie format din:

311

Dr. O. Stange, director general al societăţilor „Concordia”, „Vega” şi „Creditul Petrolifer”, a desfăşurat „în linişte şi discreţie” o vie şi bogată activitate. Bun coleg, după demisie şi-a continuat activitatea în cadrul grupului financiar „Disconto-Gesselschaft”.

Prof. ing. Nicolae Profiri, preşedinte; Ing. Ivan Stupin, vicepreşedinte; Sergiu Dimitriu, administrator-delegat; Ing. Salva Ciopicaşvili, administrator-delegat.

În fiecare an, Adunarea Generală proceda la alegerea a cinci cenzori şi a cinci cenzori-supleanţi. Ca retribuţie, ei primeau pentru fiecare şedinţă, jetoane de prezenţă şi o indemnizaţie stabilită în fiecare an de Adunarea Generală.

De la înfiinţarea Societăţii „Concordia” au funcţionat ca directori generali ai acesteia, următorii: H.O. Schlawe (1908-1910), dr. O. Stange (1910-1913), dr. C. F. Lossen, stabilit în România din 1906 (1913-1915), ing. diplomat O. Wiedenmeyer (1915-1916), Ladislas Stux (1916-1918), Ion Ghika, administrator de sechestru şi director (1919-1920), Ch. M. Dozy (1920-1923), Ion C. Marinescu (1923-26.05.1941), Heinz Osterwind (14.04.1942-23.08.1944), prof. Eftimie Antonescu (1941-1944), ing. Cezar Popescu, administrator unic al societăţii „Concordia”(1944-1945). Director general adjunct şi director tehnic la Ploieşti, a funcţionat mulţi ani J. G. Duqué. Sub-director general al societăţii până în 16 iunie 1944, când a demisionat, a fost J. Destexhe.

312

Avocatul Ion C. Marinescu, născut în 1887, căpitan în rezervă, a desfăşurat o activitate neobosită în calitate de administrator şi director general al societăţii timp de peste 20 de ani neîntrerupt, contribuind la dezvoltarea continuă a societăţii, precum şi pentru ridicarea ei la rolul preponderent pe care îl deţinea în economia generală a ţării. Licenţiat cu „Magna cum laude” al Facultăţii de Drept din Bucureşti, Ion C. Marinescu a debutat la Baroul Bucureşti, unde, timp de 20 de ani, s-a distins şi a dobândit o mare reputaţie în problemele comerciale financiare şi petroliere. Majoritatea societăţilor petroliere cele mai importante din ţară au făcut apel

310. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 163. 311. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 27. 312. M.P.R., nr. 14/1913, p. 642.

Page 120: Societatea Concordia

114

la cunoştinţele sale, numindu-l în consiliile lor de administraţie. În 1923, grupul belgian „Compagnie Financière Belge des Pétroles” l-a ales pe Ion C. Marinescu în fruntea Societăţii petroliere „Concordia”, pe care grupul belgian o controla. Era director al Societăţii petroliere „Internaţionala Română”, cu sediul la Amsterdam, din 1923, administrator-director la societatea „Naphta” iar din 1925 era în acelaşi timp administrator-delegat al societăţilor petroliere „Sirius” şi „Vega”, până la fuziunea lor din 1930, a societăţii „Electrica” (până la fuziune în 1936) precum şi a altor societăţi şi întreprinderi. În 1926, era administrator, director comercial şi administrativ al societăţii. Din decembrie 1927, acţionar cu 10% la Fabrica de Bere Azuga.

Membru şi vice-preşedinte al Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, vice-preşedinte al U.G.I.R., reprezentant în Senat al marii industrii petroliere, membru ai Institutului românesc de organizare ştiinţifică a muncii şi a Asociaţiei pentru Înaintarea Ştiinţei Petrolului, (constituită în 12 mai 1939), decorat în 1930, de guvernul francez cu ordinul „Legiunea de Onoare, în gradul de „cavaler”313

313. „Analele Minelor din România”, dosar 12/1930, p. 555.

, a ştiut să prezinte şi să susţină cu o logică strânsă, probleme de ordin economic şi industrial, în rezolvarea cărora a păstrat în mod constant, ca o notă distinctă, grija pentru interesele superioare naţionale.

Administrator desăvârşit, om de acţiune şi iniţiativă, serios şi calculat, disciplinat şi erudit în disciplina juridică, a adus eminente servicii societăţii, contribuind strălucit la dezvoltarea ei. A fost un colaborator permanent al revistei „Monitorul petrolului român”. A avut o contribuţie deosebită în redactarea noii Legi a Minelor din 1929 şi a făcut parte din Comisia desemnată pentru stabilirea şi redactarea unui plan cincinal de raţionalizare a exploatărilor, prospecţiunilor şi explorărilor petrolifere. Una dintre măsurile economice proiectate de Carol al II-lea, după instaurarea dictaturii sale, în februarie 1938, a fost aceea a elaborării unui plan cincinal în domeniul petrolier. Pentru elaborarea planului respectiv, au fost desemnate două comisii. Proiectul planului cincinal pentru dezvoltarea industriei petroliere nu s-a putut materializa întrucât evoluţia generală e evenimentelor a zădărnicit realizarea sa. Prezenţa unui reprezentant al Societăţii „Concordia” într-una din aceste comisii (pe lângă directorii generali ai societăţilor „Astra Română”, „Steaua Română”, „Columbia” „Româno-Americană” şi „Creditul Minier” şi autorităţile române în domeniu) dovedea faptul că „Concordia” era o societate de care trebuia să se ţină seama în adoptarea unor decizii importante la nivelul industriei petroliere române.

Page 121: Societatea Concordia

115

După ce între 1930-1934 a fost deputat de Hotin, în 1939, este ales senator, numirea sa fiind comunicată printr-o telegramă trimisă de însuşi primul-ministru, Armand Călinescu. Era şi membru în Consiliul Superior al Frontului Renaşterii Naţionale.314 La 26 mai 1941, a fost obligat să părăsească conducerea societăţii, fiind desemnat de Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu, ministrul Economiei Naţionale315 Prin înalta încredere acordată de Conducătorului Statului, toată industria petrolieră românească a resimţit o deosebită satisfacţie. În 1943, a fost numit ministru al Justiţiei şi, în această calitate, în ianuarie 1943, deşi „chemat la alt post de comandă în slujba ţării”, mulţumea personalului societăţii „Concordia” şi organelor sale de conducere pentru urările transmise cu ocazia Anului Nou şi a zilei numelui său, amintind că a rămas la fel de aproape „de sufletele celor pe care i-am condus şi preţuit”316

După război, la iniţiativa sa, grupul belgian şi-a mărit cifra de afaceri prin preluarea şi a societăţii „Sirius”. Lucrările de exploatare în localităţile Gura Ocniţei şi Pâşcov au dus la descoperirea unor imense zăcăminte de petrol în această regiune, de unde Statul român şi Societatea „Concordia” au obţinut cele mai mari profituri. În toata perioada sa de activitate, de la venirea sa în ţară şi până la plecare, a dovedit că, deşi era un fidel cetăţean belgian, era în acelaşi timp un bun şi sincer român. Glumind, el mereu afirma că, „sunt în primul rând român, apoi belgian”. Din 1926, a fost

. G. Joseph Duqué, născut în 1866, absolvent al Şcolii Militare de

Geniu din Belgia, timp de 20 de ani director general adjunct şi conducător al direcţiei tehnice cu sediul în Ploieşti, vice-preşedinte al Consiliului de Administraţie, preşedinte al Camerei de Comerţ din Ploieşti, a fost un inginer eminent cu înaltă experienţă. Aflat în România de o perioadă lungă de timp, el a debutat în calitate de director al Societăţii de Cimenturi din Cernavodă, unde a creat o industrie de cea mai mare importanţă, construind pe malurile Dunării o fabrică dintre cele mai mari şi moderne din România, destinată a deservi toate oraşele româneşti, precum şi pentru export.

Cu ajutorul capitalurilor belgiene, J. Duqué a trecut apoi în industria petrolieră în calitate de director tehnic, la Ploieşti, al societăţii „Naphta”, din 1920 al societăţii „Sirius” pentru a prelua apoi, din 1921, direcţia tehnică a societăţilor „Creditul Petrolifer”, „Vega” şi „Concordia” aparţinând, după 1919, grupului belgian „Compagnie Financière Belge des Petroles”, unde a făcut dovada excepţionalelor sale cunoştinţe în calitate de administrator şi specialist în forări şi extracţie.

314. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 185/1939, f. 105; 355-356. 315. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 3v. 316. Ibidem, dosar 263/1943, f. 18.

Page 122: Societatea Concordia

116

administrator şi director tehnic, precum şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii.

Cezar Popescu, Administrator Unic al societăţii „Concordia”, l-a numit, în 3 noiembrie 1940, pe J. Duqué în funcţia de consilier general administrativ al societăţii, cu drepturi de a urmări toate problemele societăţii, toate departamentele şi serviciile.317

Eftimie Antonescu, profesor universitar de drept comercial la Universitatea din Bucureşti, s-a născut la Piteşti, unde a urmat cursurile Liceului de băieţi din Piteşti, „Ion I. C. Brătianu”. A absolvit Facultatea de

C. M. Dozy. director al societăţilor „Concordia”, „Vega” şi „Creditul

Petrolifer” în perioada 1920-1923, la Bucureşti. Reprezentant autorizat al Olandei în industria noastră petrolieră, inginer de mine, absolvent al Universităţii din Delft, a debutat în România în sectorul minier, la Dârmăneşti, de unde, în 1909, a trecut în industria petrolieră la Societatea olandeză „Orion”.

El şi-a creat repede o legitimă reputaţie în această specialitate, fiind numit în 1915, director al Societăţii „Internaţionala Română” din Amsterdam, până în 1920. La 31 martie 1923 i-a expirat contractul, în locul său fiind ales avocatul Ion C. Marinescu. În perioada 1923-1926 a îndeplinit funcţia de administrator-delegat al societăţii „Sospiro” iar după 1927, la Societatea „Danube Oil”. Mare prieten al României, Charles M. Dozy a adus in industria noastră petrolieră colaborarea unor importante capitaluri olandeze şi engleze, pentru care merită toată gratitudinea.

Tehnician şi expert, cu o legitimă autoritate, în cercurile industriei petroliere, a îndeplinit timp de 10 ani funcţia de consul general al Ţărilor de Jos, la Bucureşti., funcţie în care, graţie calităţilor, muncii şi tactului său, a contribuit mult la dezvoltarea relaţiilor economice între România şi prosperul Regat al Olandei.

Ig. Thomas, născut în 1874, inginer şi diplomat al Şcolii Superioare de Mine din Mons (Belgia), promoţia anului 1896, după ce a activat în Belgia şi în Rusia ca reprezentant al unui mare grup belgian, a venit în România, unde ulterior, prin căsătoria cu o româncă, a obţinut cetăţenia în 1906. Intrând în industria de petrol, a ocupat întâi, funcţia de şef de şantier la Societatea „Româno-Belgiană”, la Ţintea, până în 1910. De la această dată, şi până la 1 ianuarie 1930, a lucrat la grupul societăţii „Concordia” (inclusiv Societatea „Naptha” şi şantierul de la Arbănaşi), unde a trecut prin întreaga filieră de demnităţi tehnice, ocupând funcţia de director al schelelor petrolifere ale societăţii, inclusiv ale societăţii „Sirius”. În toată această perioadă, a avut merite şi calităţi excepţionale, în administrarea schelelor.

317. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 33v.

Page 123: Societatea Concordia

117

Drept, secţia comercială, la Bucureşti, devenind profesor în cadrul facultăţii. Din 1941, va deveni preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii, funcţie în care va rămâne până la 23 august 1944. Înfiinţarea, în anul 1939, a Comisariatului General al Petrolului, a dus la numirea unui comisar special la Societatea ”Concordia”, cu atribuţii de supraveghere şi control a activităţii acesteia pe toate planurile. Atribuţiile comisarilor speciali erau: supravegherea aplicării Legii Minelor, prevenirea sabotajului economic, descoperirea încălcărilor aduse drepturilor statului prin foraje şi exploatări, etc. Aceşti comisari speciali erau obligaţi să raporteze săptămânal Ministerului Economiei Naţionale constatările făcute. Aveau o retribuţie lunară de 50.000 lei, iar societăţile erau obligate să pună la dispoziţia acestora „mijloace de transport necesare îndeplinirii însărcinărilor ce au, precum şi câte o cameră mobilată în oraşele şi localităţile unde societatea îşi are sediul, aşezările de conducere şi exploatările”. Ca urmare a evoluţiei situaţiei internaţionale şi a noii orientări politice a statului român, în 1940, 34 de străini, cetăţeni ai statelor adversare Axei, care în majoritate ocupau posturi de conducere, au părăsit România. Până în 1939, situaţia capitalului german repartizat în industria de petrol românească, era de 0.38%, neexistând în ţară decât trei societăţi petroliere cu capital german „Mirafor”, „Consorţiul petrolului” şi „Buna speranţă”, întreprinderi mici şi fără activitate deosebită. Avansurile politice făcute Germaniei de politicienii români nu au rămas fără urmări economice. Când a fost ocupată Cehoslovacia, băncile din Praga, care deţineau acţiuni ale unor societăţi petroliere româneşti, au fost obligate să le transmită noilor stăpâni. Astfel, calul troian în armură nazistă a intrat în petrolul românesc prin Societatea „Petrol Block” a căror acţiuni au fost preluate de Societatea „Kontinentale Oel G.m.b.H.” Berlin.

După ocuparea Franţei, Belgiei şi Olandei, şi preluarea pachetelor majoritare de acţiuni ale societăţilor „Sociéte Industrielle des Pétroles Roumains” (S.I.P.E.R.), „Omnium International des Pétroles” cu sediul în Paris şi a trustului franco-belgian „Compagnie Financière Belge des Pétroles”, societatea germană „Kontinenale Oel G.m.b.H.” Berlin a devenit şi deţinătoarea societăţilor petroliere „Concordia”, „Foraky Românească”, „Moldonaphta”, „I.R.D.P.”, „Colombia”, „Explora”, „Sarpetrol” şi „S.A.R.D.E.P.” industria petrolieră având de suportat urmările „colaborării” dictatului economic impus în toamna anului 1940, iar apoi consecinţele inerente create de război.

Eforturile Germaniei în domeniul petrolier au fost încununate de succes, în urma discuţiilor purtate la Viena, în anul 1941, de Conducătorul Statului român, mareşalul Ion Antonescu cu mareşalul Reichului, Hermann Göring, când s-au stabilit programele de activitate ale societăţii

Page 124: Societatea Concordia

118

„Kontinentale Oel” în România.318 După opinia lui Andreas Hillgrubber, aceste înţelegeri au „pecetluit pătrunderea capitalului german în industria petrolieră română”, unde a dobândit o poziţie însemnată, dacă nu chiar dominantă.319

După evenimentele de la 23 august 1944, aceştia s-au refugiat în Germania cu principalele documente, lăsând un haos în arhiva societăţii, nemaigăsindu-se în original nici un contract-convenţie încheiate cu alte societăţi. Heinz Osterwind a fost numit administrator-delegat al societăţii „Concordia” în şedinţa Consiliului de Administraţie din 14 aprilie 1942. Va rămâne în această funcţie până în august 1944. Administratorul-Unic al societăţii, a decis ca societatea să fie condusă, de la sfârşitul anului 1944, de un Comitet de Direcţie compus din: ing. Cezar Popescu, J. Duqué, consilier general administrativ, S. Marino, Traian Niţescu, Eugen Bunescu, Al. Vasiliu, Paul Stroe, E. Mircea şi G. Eliade, directori şi conducători ale principalelor departamente ale societăţii.

Prin preluarea societăţii „Concordia” de către sucursala Bucureşti a

societăţii „Kontinentale” din Berlin, înfiinţată la 15 octombrie 1941 şi care, oficial, se ocupa cu „finanţări, exploatări şi comerţ de petrol” s-a produs o schimbare radicală în conducerea societăţii, directori administratori-delegaţi din partea germană până la 23 august 1944 devenind Heinz Osterwind, dr. O. Gramsch şi Kuhlmann.

320

Astfel, în 12 decembrie 1909, societatea „Concordia”, împreună cu alte societăţi petroliere, şi anume „Astra Română”, „Steaua Română”, „Româno-Americană” şi „Regatul Român” adresează Ministerului Justiţiei o plângere împotriva taxei de 22 de lei, percepută de portăreii Tribunalului

În luna decembrie societatea va alege un nou consiliu de administraţie care va fi completat şi schimbat permanent până în 1948.

2.8. Impozite şi taxe plătite de societate

Societatea „Concordia” a obţinut, după cum s-a arătat anterior, profituri mari din exploatarea, înmagazinarea, transportul, prelucrarea şi vânzarea petrolului, dar a plătit o serie întreagă de taxe de fabricaţie, taxe comunale, taxe de export şi altele. Numai din taxele plătite de societate Primăriei oraşului Ploieşti, s-a realizat anual a sumă suficient de mare pentru realizarea de către edilii oraşului a unor lucrări necesare.

318. Ibidem, Societatea „Sovrompetrol”, dosar 61/ 1946, f.3. 319. Gh. Buzatu, op.cit., p. 181. 320. D. J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 318/1942-1948, f. 33v.

Page 125: Societatea Concordia

119

judeţului Prahova de fiecare parcelă de teren petrolifer consolidată la punerea în posesie în baza unei hotărâri definitive. Aceste taxe erau considerate „exagerate” şi „nedrepte”, mai ales că punerea în posesie asupra terenurilor petrolifere nu putea fi considerată o predare silită sau o deposedare de veci a unei proprietăţi, ci ea era o punere în posesie vremelnică pentru un timp determinat. Se socotea o încălcare a articolului nr. 8 din Legea minelor din 1895. Societăţile atrăgeau atenţia ministrului că, vor fi puse în situaţia de a abandona terenurile, renunţând la concesiuni unde s-au investit „capitaluri importante” căci, nu puteau plăti anual zeci de mii de lei pentru executarea hotărârilor. Petiţia a fost înaintată şefului portăreilor „spre a da lămuriri asupra modului de percepere a taxelor pentru punere în posesie asupra terenurilor petrolifere consolidate şi asupra temeiului pe care se percep aceste taxe”.321

Legea contribuţiilor directe din 1923 (Legea Vintilă Brătianu) se ocupa în doua capitole de industria petrolieră: un capitol asupra veniturilor valorilor mobiliare şi un capitol asupra impozitelor pe venitul întreprinderilor comerciale şi industriale. Această lege abroga prevederile Legii încurajării industriei naţionale din anul 1912, în ceea ce priveşte impozitele directe, deoarece prevedea plata unui impozit direct procentual şi proporţional cu beneficiul net, anual.

Legea minelor din anul 1895 prevedea o taxă fixă de 50 bani de hectar şi o taxă proporţională de 1% din produsul brut obţinut. Pentru terenurile particulare concesionate, „Concordia” plătea taxa de 1% prevăzută de lege şi taxa fixă pe fiecare hectar iar pentru cele ale statului, în afară de aceste taxe, mai plătea arenda şi redevenţa, care împreună dădeau impozitul total.

Rezultatele financiare ale societăţii au fost influenţate în mod defavorabil de preţurile maximale fixate de guvern în 1920 şi rămase în vigoare cu toate că cheltuielile de exploatare, producţie şi rafinare au crescut. Preţurile materialelor de foraj pentru care societatea trebuia să se adreseze în străinătate, au urcat considerabil din cauza deprecierii monedei naţionale dar cu sprijinul financiar al grupului franco-belgian „Petrofina”, Societatea „Concordia” a reuşit să înlăture unele neajunsuri ce rezultau din această stare de lucruri.

322

Impozitele datorate de societăţile petroliere erau prevăzute în legea din 1923 şi Legea minelor din 1924, capitolul referitor la impozite, taxe şi redevenţe. Impozitele prevăzute în aceste două legi se cumulau. În Legea minelor din 1924 se prevedea că taxele şi impozitele miniere sunt datorate

321. D.J.A.N. Prahova, fond Tribunalul Prahova, Secţia I-a, dosar 1/1909, f. 394-395. 322. C. Dobrescu, op.cit, p.71

Page 126: Societatea Concordia

120

independent de orice alte dări fixate prin legi financiare. Potrivit legii lui Vintilă Brătianu din 1923, societăţile petroliere aveau de plătit 8% din veniturile nete şi un impozit „complementar” pentru toate societăţile al căror profit anual depăşea suma de 75.000 lei. Cota de impunere la acest impozit diferea în funcţie de raportul dintre capital şi dividend, după o scară indicată de lege. Legea minelor din anul 1924 obliga societăţile petroliere la o taxă de 60 lei pe hectarul concesionat pentru exploatarea de petrol şi o taxă de 2% din produsele brute. Această taxă se putea percepe în natură sau în numerar, după aprecierea Ministerul Industriei şi Comerţului. În numerar, taxa se percepea socotindu-se valoarea pe preţul mediu la rezervorul din schelă. În natură, ţiţeiul trebuia să fie de aceeaşi calitate cu restul producţiei şi trebuia să fie predat la rezervoarele de înmagazinare.

Principalele impozite plătite de Societatea „Concordia” după intrarea în vigoare a Legii minelor din 1924, erau impozitul de 8% din profit, plus impozitul complementar şi impozitul de 2% din produsele brute, în natură sau în numerar. Sumele plătite de societate cuprindeau plăţile totale privind redevenţele statului – taxele miniere plătite statului asupra producţiei ţiţeiului, a gazelor şi a gazolinei – impozitele pe beneficiu, taxele de timbru, taxele de export, drepturile de port, taxele de consumaţie, taxele de drumuri, taxele asupra produselor vândute, taxa asupra cifrei de afaceri, taxa asupra materialului importat, precum şi pentru transportul produselor pe C.F.R. şi pe conductele statului. Petrolul era singurul produs căruia statul îi lua sub diferite forme 70% din preţul de vânzare, procent nemaiîntâlnit la alte produse.323

Primăria municipiului Ploieşti, în anul 1926, a instituit şi perceput o taxă de 15% pe valoarea locativă a rafinăriilor. Faţă de această iniţiativă a primăriei, societăţile petroliere au protestat, socotind această taxă „împovărătoare şi vexatorie”.

324

323. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 26/1938-1941, f.11. 324. D.J.A.N. Prahova, fond Camera de Comerţ şi Industrie Ploieşti, dosar 15/1930, f. 29.

În anul 1930, primăria a majorat din nou taxele, acestea ajungând la 12 lei pentru 100 kg. de benzină la intern şi 2 lei la export; 7 lei pentru 100 kg. de petrol la intern şi 2 lei la export; 6 lei pentru 100 kg. la motorină la intern şi 3 lei la export; 3 lei pentru 100 kg. de păcură la intern şi 3 lei la export şi 13 lei pentru 100 kg. de uleiuri minerale la intern şi 5 lei la export. Noua majorare a acestor taxe a produs nemulţumirea conducerilor marilor rafinării de pe raza oraşului. Reprezentanţii acestor rafinării au ţinut în localul Camerei de Comerţ şi Industrie din Ploieşti la 20 martie 1930, o adunare, ocazie cu care a fost întocmit un memoriu adresat Ministerelor Industriei şi de Interne. În acest memoriu se cerea anularea taxelor comunale pentru produsele destinate

Page 127: Societatea Concordia

121

exportului şi limitarea dreptului comunelor de a fixa tot felul de taxe, care nu erau echivalentul prestării unor servicii. Din partea societăţii „Concordia” a participat directorul rafinăriei „Vega”, ing. Gh. Baliff şi av. Ion Marinescu, secretar al Consiliului de Administraţie.325 Participanţii considerau că „aceste taxe constituie o povară pentru rafinării şi o piedică serioasă pentru libera dezvoltare a consumului de petrol atât în ţară cât şi în străinătate”. În perioada 1922-1934, rafinăriile de petrol de pe raza oraşului Ploieşti, printre care şi rafinăria „Vega” au dat oraşului Ploieşti suma de 645.865.535 lei.326

Majoritatea comunelor şi oraşelor au înfiinţat, în 1934, noi taxe comunale pe lângă cele existente din trecut, care au fost sporite foarte mult. Astfel, oraşul Giurgiu a introdus o taxa comunală de 200 de lei de fiecare vagon de produse petroliere manipulate în portul Ramadan, iar oraşul Constanţa a sporit vechea taxă comunală de 40 de lei / vagon, la 200 de lei, acceptând abia la sfârşitul exerciţiului financiar să o reducă la 150 lei de vagon manipulat.

327

Conform Legii pentru înfiinţarea şi organizarea Fondului Muncii (publicată în „Monitorul Oficial” nr. 243 din 12 octombrie 1938), în 1938 a intrat în vigoare „Fondul Muncii”, care era aceeaşi contribuţie a întreprinderilor pentru finanţarea instituţiilor şi aşezămintelor publice înfiinţate de Ministerul Muncii în 1927. Societăţile au solicitat ca cele care au înfiinţat astfel de instituţii să li se scadă cheltuielile făcute în acest scop din nouă contribuţie de 1%. Se solicita aceasta nu numai din punct de vedere al echităţii cât şi pentru a încuraja iniţiativa particulară.

328 La 19 iunie 1939, Societatea „Concordia” se adresa Inspectoratului Muncii Ploieşti, în care solicita scutirea de taxa de 1% pentru Fondul Muncii. Ministerul Muncii, prin adresa nr. 6.795 din 11 mai 1939, şi Inspectoratul Muncii Ploieşti, prin adresa nr. 526 din 13 mai 1939, au autorizat funcţionarea Cursului profesional pentru ucenici înfiinţat de „Concordia” pe lângă Departamentul „Uzinelor Metalurgice din Ploieşti” care, în intervalul 1 aprilie 1938 – 31 martie 1939, numai „Departamentul Uzinelor Metalurgice” a plătit taxa de 1 %, în valoare de 764.973 lei.329

Timp de 10 ani, în perioada 1924-1933, de pe cele 350 ha. de terenuri petrolifere în exploatare, Societatea „Concordia” a obţinut o producţie totală de 4.306.080 tone, deci 12.01% din producţia României, iar redevenţa totală

325. Ibidem. 326. Mihai Sevastos, Monografia oraşului Ploieşti, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1937, p. 289. 327. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Redevenţa”, dosar 5/1934-1936, f. 14. 328. „Buletin lunar – U.G.I.R.”, an 16, nr. 5-6, 1938, p.51. 329. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 291/1939-1944, f. 16.

Page 128: Societatea Concordia

122

plătită de a fost de 517.432 tone, adică 16.10%.330 Totalul sumelor plătite statului sub diferite forme de taxe şi impozite de către Societatea „Concordia” s-a ridicat, în 1932 la suma de 500.000.000 lei iar în 1933, la suma de 550.700.000 lei.331 În perioada 1938-1940, societatea „Concordia” a contribuit la veniturile statului cu următoarele sume: 1.400.095.000 lei în 1938; 1.631.621.000 lei, în 1939; şi 2.000.608.000 lei în 1940. 332

Noile sarcini fiscale şi modificările aduse Legii minelor din 1937 au îngreunat şi mai mult situaţia societăţii „Concordia”. Adevăratele sarcini fiscale ale industriei petroliere româneşti, pe anul 1937, şi care constau în foraj, producţie, cheltuieli de achiziţionare de concesiuni, transportul ţiţeiului, cheltuieli de distilare şi rafinare, producţii de gazolină, gaze, lichide, uleiuri, asfalt, cheltuieli de cracare, redevenţe, impozite miniere, impozite directe, cheltuieli cu parcurile de cisternă, staţiile de export, prospecţiuni, dobânzi, comisioane, se ridicau la impresionanta sumă de 8.560.000.000 lei, fără să mai socotim cheltuielile de distribuţie pe piaţa internă, care se ridicau şi ele la câteva sute de milioane.

333

În 1934, personalul societăţii „Concordia” a subscris la „împrumutul de înzestrare” iniţiat de Banca Comercială Română” cu suma de 15.000.000 lei („Concordia” 7.165.000 lei; Departamentul „Electrica” 4.014.000 lei; „Creditul Carbonifer” 3.612.000 lei, „Lignitul” 209.000 lei). Ca urmare a acestor subscrieri, societatea a fost scutită de orice impozite, taxe de succesiune, de donaţii, dotă, etc. Dobânda împrumutului pentru înzestrare era de 4%, dar în realitate de 5.11%.

334

Societăţile petroliere plăteau către Casele de Asigurări Sociale contribuţia de 1% pentru fondul de şomaj şi de 4% pentru cifra de afaceri. Pentru a vinde, de exemplu, 1.085.629 tone de diferite produse petroliere pe piaţa internă, societăţile petroliere au plătit următoarele taxe şi impozite: de consumaţie, de drumuri, de transport, pe cifra de afaceri, fiscale comerciale şi comunale, de timbru, pe salariile plătite, etc., care se ridicau în 1936 la valoarea de 1.291.193.074 lei în 1936, şi de 1.669.991.000 lei în 1938.

335

Prin circulara nr. 484 din 28.04.1939, a Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, a cărui preşedinte era în acel moment, Ion Marinescu, direct general al societăţii „Concordia”, se făcea cunoscut societăţii că potrivit art. 7, cap. IX, din Legea Fondului Naţional al Aviaţiei, erau supuse impozitului de 3% (taxa timbrului de aviaţie) numai concesiunile petrolifere

330. Ibidem, f. 3-4. 331. Ibidem, dosar 19/1926-1933, f. 87v. 332. Ibidem, dosar 92/1942-1946, f. 97v. 333. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 123/1938, f. 6. 334. Ibidem, dosar 2/1916-1935, f. 5. 335. „Buletin lunar – U.G.I.R.”, an 17, nr. 7-8, 1939, p. 11.

Page 129: Societatea Concordia

123

dar nu şi cesiunile acestor concesiuni.336 Ministerul de Finanţe a impus contractele de lucru pe perimetrele Statului, încheiate de societăţile petroliere la plata taxei de timbru, considerând că redevenţele cuvenite Statului reprezentau un preţ şi nu un venit.337

Totalul impozitelor şi taxelor înregistrate în anul 1941 au fost pentru Societatea „Concordia” de 1.963.000.000 lei şi proveneau de la sediul central, Departamentele Petrol, Uzine Metalurgice, Electrica, Minier şi celelalte servicii.

Impozitul minier şi redevenţele în favoarea statului s-au ridicat,

pentru Concordia, la 151.133 tone sau 20,31% din totalul producţiei brute. Impozitele şi cheltuielile au fost mai mari decât în 1939, datorită scumpirii mâinii de lucru şi a materialelor.

338 Pentru activitatea desfăşurată în anul 1942, Societatea „Concordia” a plătit Statului suma de 4.726.147.000 lei reprezentând taxe pentru consumul intern, export, impozite miniere, redevenţe, taxe comerciale de transport, pentru C.F.R. comunale, etc.339

Începând cu luna decembrie 1941, Ministerul de Finanţe a extins aplicarea impozitului de 4% contribuţie excepţională la vânzările de alimente către funcţionari prin Oficiile de aprovizionare, rămânând scutite numai cele distribuite lucrătorilor. Dar, existau la Societatea „Concordia” lucrători, în număr mare (rafinărie, uzinele metalurgice) care câştigau lunar sume superioare salariilor funcţionarilor. Având în vedere că standardul de viaţă al funcţionarilor, datorită culturii şi naturii serviciului, era mult mai ridicat, această contribuţie era mult simţită de această categorie de salariaţi. De la 1 aprilie 1942, contribuţia Uzinelor metalurgice „Concordia” din Ploieşti pentru aprovizionarea cu alimente şi activitatea cantinelor, era impusă la un impozit de 10%, care a determinat o mărire simţitoare a cheltuielilor suportate de societate.

340

336. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 22/1939, f. 27-28. 337. Ibidem, f. 86. 338. Ibidem, dosar 41/1941, f. 34. 339. Ibidem, dosar 103/1943, f. 5. 340. Ibidem, dosar 19/1939-1942, f. 49-50.

Anul 1941 a însemnat un an de mărire a taxelor şi majorarea

sporurilor, anume: mărirea de la 1 iunie, de către Administraţie C.F.R., pe calea ferată şi pe conducte a tarifelor sale şi accesoriilor cu încă 25% şi un spor de 4% peste plusul de 5% acordat de către cumpărătorii germani la exportul de produse petroliere, începând cu 1 aprilie. În realitate, fiecare din aceste sporuri de preţ era o nouă ocazie pentru stat de a mai încasa pentru el, câte ceva din preţul petrolului.

Page 130: Societatea Concordia

124

Societăţile petroliere care deţineau cu arendă suprafeţe de islazuri comunale pe care instalau sonde sau instalaţii anexe în vederea exploatărilor petroliere, plăteau pentru aceste terenuri o arendă de un leu pe metru pătrat. Ministerul Agriculturii, prin ordinul nr. 12.041/1941 a dispus majorarea arenzii de la un leu la şase lei.341

341. Ibidem, dosar 71/1941, f.3.

Societăţile petroliere, inclusiv „Concordia”, prin Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România, a cărui preşedinte era ing. Cezar Popescu, au fost nemulţumite de acest ordin, arătând că „această mărire reprezintă sporuri importante care se adaugă sarcinilor considerabile ce suportă cu arenda întreprinderile petroliere”. Se solicita ca, la arendarea terenurilor din islazurile comunale, Ministerul Agriculturii să aplice dispoziţiile Consiliului de Miniştri cu nr. 2616 publicat în „Monitorul Oficial” nr. 208 din 9 septembrie 1939 prin care s-a decis ca, în contractele de arendare pentru conductele de apă, de produse petroliere şi instalaţii, preţul arenzii să fie fixată între 1 şi 3 lei pentru metrul pătrat.

Erau prea multe taxe, taxe de timbru, diurne de control de lucrări şi alte sarcini, care apăsau inutil asupra industrie de petrol. Societăţile petroliere, solicitau renunţarea la redevenţele proporţionale şi progresive de până 50% şi trecerea la un sistem al redevenţelor fixe, convenabile. Erau necesare, recompense şi prime pentru exploratorii fără succes şi desfiinţarea taxei de 500lei/ha, stabilită în august 1940, faţă de vechea taxă de 100 lei/ha. Se solicita, de asemenea, simplificarea formalităţilor pentru obţinerea autorizaţiei de începere a lucrărilor de instalare a sondelor. Autorizaţiile de începere a lucrului ar fi trebuit date în maxim cinci zile de la introducerea cererii iar restul formalităţilor, la toate celelalte autorităţi” militare, Casa Pădurilor, administraţii, etc. precum şi fixarea diverselor despăgubiri de plătit pentru ocuparea de drumuri, tăierea de păduri, traversarea de drumuri, etc, să se stabilească mai târziu. Erau necesare simplificarea formalităţilor în legătură cu punerile în posesie, comasări, consolidări şi validări, care ar fi trebuit să fie făcute de o singură instanţă judecătorească şi în acelaşi timp.

Ca o concluzie, putem afirma că, statul, renunţând la politica de naţionalizare a majorităţii capitalului din petrol, încercată prin Legea minelor din 1924 şi oprită prin Legea minelor din 1929, s-a mărginit numai la o politică de fiscalitate.

El a considerat petrolul „ca pe o foarte bună şi nelimitată sursă de venituri” a încasat continuu taxele şi sarcinile de tot felul şi s-a mărginit, atât el cât şi administraţiile locale, la cheltuieli ordinare, neproductive, reprezentând contravaloarea unei bogăţii care nu se mai refăcea şi care nici nu era inepuizabilă. Politica de fiscalitate era în realitate o politică de producţie care a dus la creşterea continuă a ei şi a exploatărilor.

Page 131: Societatea Concordia

125

În Memoriul adresat în 8 mai 1941, de principalele 12 societăţi petroliere, împreună cu „Concordia”, Ministerului Economiei Naţionale, referindu-se la politica fiscală a României, se arăta că „în nici o ţară din lume Statul nu este părtaş cu industria minieră într-o proporţie atât de considerabilă. Nicăieri exploratorul de zăcăminte petrolifere nu rămâne cu un procent atât de redus din zăcământul descoperit şi explorat de el. De asemeni, în nici o altă ţară redevenţa reţinută de Stat nu se ridica la 50%, ca în tara noastră. În America de Nord, ţara cu cea mai avansată industrie petroliferă, se percepe o redevenţă neprogresivă ci fixă, de 12,5%; în statele Americi de Sud, redevenţa este mai redusă iar în ţările europene ea atinge maximum 15%”342

Rafinăria „Vega”, situată în nordul oraşului Ploieşti, s-a constituit ca societate anonimă română pentru rafinarea petrolul la 5 ianuarie 1905 cu un capital de 5.000.000 lei aur, majoritar german, fiind controlată de grupul „Disconto Gesellschaft – S. Bleichröder”.

Memoriul concluziona că „în nici o altă ţară industria petroliferă nu

contribuie la sarcinile publice în proporţia în care contribuie producţie petroliferă în România”.

În faţa acestor realităţi, se năştea în mod natural întrebarea, cum putea fi vorba de reintrarea statului în drepturile sale fireşti aşa cum afirmau articolele din ziarele care declanşaseră, în 1941, o campanie referitoare la problemele industriei petroliere din România şi care aduseseră „acuze grave şi nedrepte” societăţilor petroliere fără a veni cu documente în sprijinul afirmaţiei lor.

Regimul de fiscalitate excesiv s-a accentual printr-o continuă intervenţie a statului în dirijarea politicii economice cu nenumărate restricţii care au contribuit defavorabil la rezultatele obţinute de industria de petrol.

2.9. Rafinăria

343 În şedinţa Consiliului de Administraţie din 14/27 martie 1905, sub conducerea lui Titu Maiorescu, s-a decis construirea unei rafinării pe locul cumpărat în partea de nord a oraşului Ploieşti, alături de viitoarea staţie Ploieşti-Nord a liniei ferate locale Ploieşti – Vălenii de Munte.344 Rafinăria va intra în funcţiune în luna noiembrie 1905.345

342. Ibidem, dosar 82/1940-1941, f. 6. 343. M.P.R., nr. 1, 1905, p. 25. 344. Ibidem, nr. 8, 1905, p. 266. 345. Ibidem, nr. 32, 1905, p. 913.

Page 132: Societatea Concordia

126

Terenurile pe care s-au construit rafinăria şi calea ferată au fost cumpărate conform actelor de vânzare autentificat la nr. 1.860/1905 şi transcris la nr. 854 din 16 martie 1905 la Tribunalul jud. Prahova, respectiv autentificat la nr. 1348/1907 şi transcris la numărul 845 din 12 martie 1907, „Vega-Samuell”, Tribunalul jud. Prahova. Suprafaţa totală cumpărată a fost de 504.978,50 mp. cu suma de 25 lei/mp. în total 12.624.462 lei.346

Imediat după înfiinţare, va deveni una din cele mai importante rafinării din ţară, faima fiindu-i dată şi de dr. Lazăr Edeleanu, care, ca director al acestei rafinării şi viitor savant, va începe din 1905 să cerceteze, să elaboreze şi să piloteze procedeul de rafinare cu dioxid de sulf, concretizat în instalaţii industriale aflate în multe rafinării din lume.

În 1933, a mai fost cumpărat un teren înspre Văleni, în suprafaţă de 182.093 mp. cu actul autentificat la Tribunalul jud. Prahova nr. 1932/1933, în valoare de 12.470.529 lei. În total, valoarea terenurilor s-a ridicat la 25.094.991 lei.

347 Va înfiinţa o secţie de fabricare a uleiurilor lubrefiante, prin distilarea în vid a ţiţeiului, reuşind pentru prima dată în lume, în 1908, să rafineze produse petroliere cu bioxid de sulf şi să separe din petrol mai multe hidrocarburi componente, fără să le modifice structura chimică.348 Instalaţiile industriale fabricate pe baza cercetărilor efectuate în laboratorul şi staţia pilot a rafinăriei, vor fi comercializate mai întâi în Franţa şi apoi în alte locuri din lume.349

Conducerea tehnică a rafinăriei a fost încredinţată în perioada 1905-1920, următorilor directori: Didaczek, 1905-1906; Losell, 1906-1913; L. Edeleanu, 1906-1913; Nazarie, 1913-1917; Schmitz, 1917-1920. Din 1920, la conducerea rafinăriei a fost numit ing. Gheorghe Ballif. În perioada 1906-1916, a prelucrat, treptat, cantităţi importante de ţiţei, pentru societăţile petroliere cu care avea contracte şi anume:

350

1906

11.283 vagoane 1907 15.758 vagoane 1910 18.664 vagoane 1912 20.063 vagoane 1913 16.920 vagoane

346. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 23/1938, f. 261. 347. Gh. Ivănuş, I. Ştefănescu, Şt. Tr. Mocuţa, Şt. N. Stitimin , M.P. Coloja, op.cit., p. 314. 348. Ibidem, p. 186. 349. S. Benar, A.S. Bonciu, Lazăr Edeleanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p. 20. 350. M. Sevastos, op.cit, p. 96.

Page 133: Societatea Concordia

127

1914 12.004 vagoane 1915 7.860 vagoane 1916 9.411 vagoane

La 1 aprilie 1916, rafinăria „Vega” avea o capacitate de prelucrare

anuală de 508.166 tone pe an, şi o capacitate de înmagazinare a petrolului brut de 24 m3. şi a derivatelor de 60 m3.351

După război, Societatea „Concordia” a cărui capital majoritar fusese preluat de societatea belgiană „Compagnie Financière Belge des Pétroles” a solicitat oferte pentru cumpărarea unei rafinării. Conform dispoziţiei Adunării Generale Extraordinare a societăţii, din 21 august 1921 şi a Consiliului de Administraţie întrunit la Viena în 17 iunie 1922, se considera necesară cumpărarea unei rafinării şi, ca urmare, s-a acceptat în urma analizării mai multor oferte, oferta făcută de Societatea „Vega”.

Tehnologiile de prelucrare ale rafinăriilor, în principal ale celor cu capital străin, erau la nivel mondial, incluzând baterii de cazane cu distilaţie continuă sau distilare în vid, pentru uleiuri, etc. Rafinăriile, pe lângă buna înzestrare cu tehnică de prelucrare a vremii, alături de mijloacele tehnice de depozitare, transport şi alte facilităţi, aveau organizate sisteme profesionale şi sociale pentru diferite ajutoare şi asistentă medicală. După încheierea războiului, efortul s-a concentrat pentru refacerea şi repornirea rafinăriilor. În decembrie 1919, funcţionau 46 de rafinării, şi 5 depozite petroliere, repartizate în Prahova, Dâmboviţa, Bacău, Buzău şi Constanţa, rafinăria „Vega” situându-se pe locul al doilea. Dinamica dezvoltării rafinăriilor de petrol din România, constituie o caracteristică a perioadei interbelice. Capacitatea rafinăriilor se dublează de la 4.593.474 tone în 1916, la 9.434.000 tone în 1940. În toată această perioadă, societatea „Vega” s-a situat pe locul doi, după „Astra Română”, dar înaintea rafinăriilor „ Steaua Română” şi „Româno-Americană”. În 1919, Societatea „Vega” a fost pusă sub sechestru, având majoritatea capitalului deţinut de către germani. Dar, în 1920, prin ordonanţa primului preşedinte al Tribunalului jud. Ilfov, s-a decis scoaterea de sub sechestru a acesteia.

352

În Adunarea Generală Extraordinară a Societăţii „Vega” din 17 iulie 1922, prezidată de generalul Brâncoveanu, şi unde au fost prezenţi nouă acţionari ai societăţii reprezentând majoritatea capitalului social, administratorul delegat al societăţii, ing. Th. Slăniceanu, a prezentat situaţia rafinăriei. Aceasta, nu avea producţie proprie iar existenţa ei ar fi însemnat un program de activitate care ar fi ieşit din cadrul obişnuit. Cea mai indicată

351. M.P.R. nr. 12, 1916, p. 553. 352. D.J.A.N. Argeş, fond „Societatea Concordia”, dosar 15/1922, f. 5.

Page 134: Societatea Concordia

128

soluţie era vânzarea ei unei societăţi cu producţie proprie şi, ca urmare, s-au început tratativele cu „Concordia” în care interesele ambelor părţi să se împace. Se dorea vânzarea rafinăriei de la Ploieşti, respectiv terenul, maşinile şi instalaţiile sale precum şi restul drepturilor sale mobiliare, accesoriile şi obligaţiile conform registrelor şi bilanţului încheiat la 31 decembrie 1921, pentru suma de 20.000.000 lei. 353

În data de 5 mai 1926, după demersurile făcute, societatea belgiană a anunţat că este dispusă a deschide societăţii „Vega” un credit într-un cont curent, format din 11.000.000 franci belgieni sau 100.000 lire sterline, sau 500.000 dolari americani, cu o dobândă minimă de 10% pe an şi o dobândă de 2% pentru deschiderea contului la Banca Naţională a Belgiei, plus un comision trimestrial de 1% asupra soldului debitor cel mai puternic dintr-un trimestru.

Societatea „Concordia” pentru plata sumei acestei sume, urma să emită 80.000 acţiuni a câte 250 lei fiecare iar până la realizare efectivă a acestei vânzări, (iulie 1930) administrarea şi gestiunea rafinăriei urma să fie făcută de aceasta, care l-a numit administrator-delegat pe Ch. M. Dozy. Director al rafinăriei va rămâne în continuare inginerul chimist Gheorghe Ballif. În anul 1925, în baza acordului încheiat cu Societatea „Concordia”, s-a fixat capitalul societăţii la 100.000.000 lei reprezentat prin 200.000 acţiuni a 500 lei valoare nominală fiecare. Pentru mărirea capacităţii de rafinare a ţiţeiului, tot în acest an s-a dat în folosinţă bateria de distilare care a făcut ca capacitatea ei să sporească cu 1.500 tone de ţiţei pe zi. Rafinăria poseda tot în acest an, cinci km. de garaj pentru vagoanele-cisternă, iar parcul de rezervoare pentru înmagazinarea ţiţeiului brut şi a produselor finite, avea o capacitate totală de 85.000 tone. Dividendele acordate acţionarilor rafinăriei au fost de 10% în 1926 şi 1927, 12% în 1928 şi 11% în 1929. În şedinţa Consiliului de Administraţie din 22 mai 1926, administratorul-delegat al societăţii „Concordia”, Ion Marinescu, a informat consiliul că datoria societăţii „Vega” către „Concordia” era la 31 decembrie 1925 de 87.153.562 lei. Cum, „Concordia” nu mai putea continua deloc cu această creditare, s-au făcut demersuri la Societatea „Compagnie Financière Belge des Pétroles” din Anvers, care deţinea o parte importantă din acţiunile „Concordiei”, pentru preluarea societăţii „Vega” prin acordarea unui credit.

354

353. Ibidem, f. 8. 354. Ibidem, dosar 19/1926-1934, f. 5.

După încheierea acordului între societatea belgiană „Petrofina” şi Societatea „Vega”, „Concordia” a primit de la aceasta din urmă, suma de 10.628.483 franci belgieni, valoarea din 14 ianuarie 1926 (calculat la 8.20 lei pentru un franc belgian) ce reprezenta datoria societăţii „Vega”. La 22

Page 135: Societatea Concordia

129

mai 1926, Horia Furtună (avocat, fost deputat) şi Léon Wenger au fost numiţi administratori la „Vega”.355

Conducătorii principalelor societăţi petroliere s-au adresat în anul 1929 lui Virgil Madgearu, ministrul Industriei şi Comerţului, cu un scurt memoriu care sintetiza unele idei care au condus la propunerea de modificare a unor articole din Legea minelor. Principalele societăţi petroliere posesoare de rafinării cereau păstrarea unor prevederi legale în Legea minelor şi anume că „toată producţiunea de ţiţei trebuie să fie prelucrată în rafinăriile de petrol din ţară.” Art. 196. Argumentul adus era că, după război, se făcea pretutindeni o politică de protejare a materiei prime şi anume ţiţeiul. De asemenea, că, în principalele ţări exista tendinţa de a se reţine în interior sau de a trage cât mai mult ţiţeiul ca materie primă. Ca urmare, era necesar a se păstra şi în România ţiţeiul, pentru rafinăriile existente în beneficiul economiei naţionale.

356

În şedinţa Consiliului de Administraţie de la 1 decembrie 1930, administratorul-director al societăţii „Concordia”, Ion Marinescu, a informat consiliul că întregul activ şi pasiv al societăţii „Vega” precum şi întreaga sa gestiune de la 1 ianuarie 1930, sunt de fapt şi de drept, trecute societăţii „Concordia”, care îşi ia obligaţia să dea acestei societăţi acţiunile „Concordia” hotărâte de Adunarea Generală Extraordinară de Fuziune, urmând ca, după eliberarea acestor acţiuni, de către societatea „Vega” acţionarilor săi, în schimbul acţiunilor „Vega”, societatea să fie desfiinţată. A fost prezentată ordonanţa Tribunalului Comercial cu nr. 39.432 din 27 noiembrie 1930 prin care se constată că s-au îndeplinit toate formalităţile cerute de lege cu privire la fuziunea societăţii „Vega” cu Societatea „Concordia”, fiind informat şi Ministerul de Industrie şi Comerţ despre realizarea fuziunii.

357 Administratorul Ion Marinescu a propus Consiliului de Administraţie că pentru rafinăria „Vega” să se menţină marca „Vega” pentru produsele fabricate, fiind deja introduse în comerţul interior şi exterior. De asemenea, director al rafinăriei va rămâne în continuare ing. Gheorghe Ballif, până în 1942. Toate propunerile făcute au fost acceptate de membrii Consiliului de Administraţie în unanimitate. În şedinţa Consiliului de Administraţie, din 11 iulie 1933, din motive de sănătate, şi-a înaintat demisia sub-directorul rafinăriei, ing. Mihail Rădulescu.358

355. Ibidem, dosar 44/1925-1935, f. 9. 356. Industriaşii petrolului şi modificarea Legii Minelor în M.P.R., nr. 5/1959, p. 396-399. 357. D.J.A.N. Argeş, fond „Societatea Concordia”, dosar 44/1925-1935, f. 36. 358. Ibidem, dosar 19/1926-1934, f. 79v.

Page 136: Societatea Concordia

130

În anul 1933, parcul de rezervoare anexat rafinăriei se compunea din 77 unităţi cu o capacitate totală de 106.700 tone, pe lângă şase rezervoare de depozitare a păcurei cu o capacitate de 168.600 tone. Staţia de încărcare a rafinăriei avea un debit de 2.000 tone pe zi şi dispunea de patru locomotive proprii, investindu-se 90.000.000 lei pentru mărirea şi perfecţionarea rafinăriei.359

1. o instalaţie de prelucrare discontinuă cu 12 alambicuri şi preîncălzitoare de păcură şi distilat, cu o capacitate de 80 vagoane zilnic, dând produse semifabricate;

Rafinăria „Vega” poseda, în 1934, următoarele unităţi pentru

distilarea ţiţeiului:

2. o distilaţie continuă cu nouă alambicuri, cu preîncălzitoare de păcură şi distilate, cu o capacitate de 120 vagoane, dând produse semifabricate.

3. o distilaţie sistem tubular, tip Borrmann, automatizată, utilizând energie electrică cu o capacitate de 80 vagoane, dând produse finite până la păcură.

4. o instalaţie tubulară Pipe-Still, tip „Concordia”, cu instalaţii automate, cu pompe electrice, lucrând 120 de vagoane ţiţei zilnic, şi producând seria întreagă de derivate comerciale, inclusiv uleiurile de uns până la asfalt.

Pentru buna funcţionare a instalaţiilor sale, rafinăria a cumpărat de la centralele Departamentului „Electrica” următoarele cantităţi de energie electrică, între 1934-1938:360

ANUL

TOTAL Kwh

1934 3.960.000

1936 4.215.895

1938 3.600.000

Rafinăria "Vega" nu avea gaze din care cauză folosea drept

combustibil păcura consumând intre 5.000 si 6.000 vagoane pe an361

359. Ibidem, f. 86. 360. Ibidem, dosar 125/1937, f. 24. 361. D.J.A.N. Argeş, fond „Societatea Concordia”,, dosar 11/1932-1937, f. 13.

; în 1935, a întrebuinţat 5.760 vagoane, dar exista tendinţa unei creşteri

Page 137: Societatea Concordia

131

permanente. Având în vedere nevoia de materie prima a societăţii, s-au început cercetările pentru introducerea de gaz, în rafinărie, ceea ce ar fi dat posibilitatea utilizării celor 5 - 6.000 de vagoane pentru cracking. Luându-se o medie de consum de 5.400 de vagoane anul, societatea au stabilit că erau necesari pe an 54.000.000 metri cubi de gaze362

Pentru o bună valorificare a ţiţeiurilor precum şi un bun randament al instalaţiilor sale, era nevoie ca „Vega” să dispună de un stoc permanent de cca. 2.000 vagoane ţiţei. În iunie 1936, a fost examinat modul în care acest deziderat al rafinăriei era realizabil şi în ce condiţii. Având în vedere că schelele nu puteau înmagazina rezerva cerută, deoarece nu aveau rezervoare decât pentru producţia zilnică iar păstrarea celor 2.000 de vagoane în conducte (staţiile Ţigani, Piscuri şi Moreni) nu se putea face fără prejudicierea bunei funcţionări a pompării, conductele nelucrând cu debitul maxim, s-a hotărât ca rezerva să fie păstrată în rezervoarele rafinăriei, urmând să fie construite două rezervoare a câte 500 vagoane fiecare.

. Aceste gaze puteau fi procurate de la şantierele Gura Ocniţei, Bucşani şi Moreni care dădeau o producţie zilnică de 260.000 m3 de gaze şi de la Lilieşti care dădea o producţie de 280.000 m3. În 1939, capacitatea rezervoarelor construite în cadrul rafinăriei se ridica la 147.000 tone.

Din anul 1936, rafinăriile au fost grupate în două categorii: rafinării mari (capacitate anuală de prelucrare de peste 150.000 tone ţiţei) şi rafinării mijlocii şi mici, sub această capacitate. Rafinăria „Vega” intra în prima categorie. Rafinăriile mari erau grupate în cele cu instalaţii de obţinere a benzinei prin cracare termică şi altele care nu puteau produce o astfel de benzină. Rafinăria „Vega” avea o capacitate totală de prelucrare de 1.430.000 tone, capacitatea de cracare fiind de 210.000 tone, reprezentând 14,7% faţă de distilare şi 11,8% pe ţară. Rafinăriile cu cracare termică, reprezentau 4/5 din capacitatea totală de distilare a ţării.

363 Modernizările şi perfecţionările aduse instalaţiilor rafinăriei, începând cu 1930, va face ca în anul 1939, rafinăria „Vega” să fie una dintre cele mai mari şi mai moderne rafinării din ţară.364

362. Ibidem, f. 15. 363. Ibidem, dosar 19/1936, f. 1-2. 364. Ibidem, dosar 125/1945-1948, f.1.

„Vega” obţinea 210.000 tone păcură prin cracare termică, reprezentând 11,7% iar pentru obţinerea uleiurilor a construit o baterie pentru uleiuri de uns cu o capacitate de 100 vagoane pe zi, investiţie făcută în contextul dezvoltării generale a rafinăriei. Se obţineau 52.500 tone bitum, şi 180.000 tone lampant.

Page 138: Societatea Concordia

132

Instalaţia de cracare a rafinăriei a prelucrat în 1939, 194.430 tone iar în 1940, 193.728 de tone.365 În 20 noiembrie 1939, Direcţia chimică militară a efectuat unele încercări cu materiale petroliere inflamabile la laboratorul rafinăriei „Vega”, testându-le atât în interior cât şi în exterior.366

Pentru protejarea instalaţiilor sale contra incendiilor, rafinăria „Vega” a folosit până în septembrie 1939 un sistem de protecţie care întrebuinţa produsele chimice „Foamite” importate din Anglia. Dar, nemaiputându-se aproviziona cu acest produs, societatea a adoptat un sistem nou de protecţie, prin spumă mecanică, care întrebuinţa un produs indigen.

367

La începutul anului 1940, capacitatea lunară a rafinăriei era de 83.700 tone lunar, cu bateriile III, IV şi V. Forţa motrică era asigurată cu abur şu motoare. Se producea benzină pentru autoturisme, de aviaţie, brută, grea, de extracţie, petrol, motorină, păcură, white-spirit, combustibili speciali, toluen, benzen, xileni, uleiuri distilare, rafinate, de marcă, vaselină farmaceutică, smoală, acizi naftenici, fenoli, alcool izopropilic, cocs, cerazină. În acest an, capacitatea de distilare a rafinăriei reprezenta 15,24% din totalul distilărilor pe ţară. Prin cele două sisteme de distilare ale rafinăriei, în blaze şi tubulară, s-au distilat 1.430.000 tone.

368 Capacitatea rezervoarelor se ridica la 172.549 t.369 Din capacitatea anuală de prelucrare de 1.365.000 tone cât avea rafinăria, în anul 1940 s-a utilizat doar 61% iar în 1941 doar 58%. În august 1942, directorul rafinăriei, ing. Gh. Ballif, a demisionat, Consiliul de Administraţie, în şedinţa din 25 august 1942 alegându-l director pe ing. Ştefan Dobrescu.370 În 14 decembrie 1943, director al rafinăriei a fost numit dr. Meyeringh iar subdirector, dr. Debié.371

În 24 martie 1942, Departamentul Petrol al societăţii „Concordia”, comunica că rafinăria „Vega avea posibilitate să distribuie asfalturile după cum urmează: 800 tone lunar sub formă de blocuri, la intern, pe baza bonurilor „Distribuţia”, la clienţi şi depozite; între 500 şi 1.000 tone lunar în butoaie de fier, pentru Organizaţia „TODT” prin Societatea „Schenker”, prin

Începând cu martie 1942, la rafinărie s-a început mărirea capacităţii de fabricare a asfalturilor şi modernizarea instalaţiilor de fabricat asfalt. Urmau să se îmbunătăţească sistemele de încărcare în vagoane şi butoaie şi a spaţiului de depozitare.

365. Ibidem, dosar 2/1924-1934, f. 90-97. 366. M. Pizanty, Vitalitatea industriei petrolifere din România, Insitutul Economic Românesc, Bucureşti, 1939, p. 21. 367. D.J.A.N. Argeş, fond „Societatea Concordia”,, dosar 22/1939, f. 52. 368. Gh. Ivănuş, I. Ştefănescu, Şt. Tr. Mocuţa, Şt. N. Stitimin , M.P. Coloja, op.cit., p. 262. 369. D.J.A.N. Argeş, fond „Societatea Concordia”, dosar 242/1943, f. 47. 370. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 7. 371. Ibidem, dosar 241/1943, f. 4.

Page 139: Societatea Concordia

133

portul Olteniţa; 500 tone lunar în butoaie de placaj, pentru export prin portul Giurgiu; 500 tone lunar, în butoaie de fier, puse la dispoziţie de Ministerul Lucrărilor Publice prin „Astra Română”, pentru campania de refăcut şosele în ţară.372 Se fabrica benzină cu cifră octanică de 68, deoarece cea de 70 era mult inferioară celei care trebuia obţinută. 373

Rafinăria „Vega” avea înainte de bombardamentele din 1 august 1943 şi anul 1944, următoarele instalaţii principale şi ajutătoare: distilarea primară a ţiţeiului; distilarea păcurei pentru; instalaţie cu şase blaze pentru fabricarea asfaltului; cracarea păcurei parafinoase; stabilizarea gazolinei şi rectificarea fracţiunii băgate în toluen; instalaţia de extracţie a toluenului şi rafinare a uleiurilor de transformator; instalaţia de distilare a benzinei; staţii de pompare a produselor din rezervoare la rampa de încărcare şi conducte; parcul de rezervoare; centrale electrice; centrale de aburi; instalaţii pentru procurarea apei de răcire; linia de garaj şi instalaţii pentru expedierea produselor; legături cu conductele statului şi alte rafinării; laboratoare; ateliere; birouri şi magazii de materiale; colonia pentru lucrătorii rafinăriei; cantina lucrătorilor.

Paza instalaţiilor şi clădirilor era asigurată prin pază proprie şi gărzi militare asigurate de unităţile militare din Ploieşti.

374

Între anii 1939 şi 1944, în rafinăria „Vega” s-au obţinut următoarele cantităţi de produse petroliere (benzine, white-spirit, petrol distilat, motorină, păcură, uleiuri distilate, asfalt):

375

ANUL

PRODUCŢIA 1939 995.982 t 1940 837.416 t 1941 787.086 t 1942 817.236 t 1943 784.867 t 1944 462.501 t

În 12 iunie 1944, a avut loc şedinţa Comitetului Permanent a

Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România la care au participat reprezentanţii principalelor 10 societăţi producătoare de ţiţei. 372. Ibidem, dosar 102/1942, f. 52, 64. 373. Ibidem, f. 35-38. 374. Ibidem, dosar 14/1945, f. 33-38. 375. Ibidem, dosar 270/1945-1947, f. 1-7.

Page 140: Societatea Concordia

134

Din partea asociaţiei a participat ing. Cezar Popescu care a comunicat modul de repartizare a celor 600 de vagoane pe zi care trebuiau livrate de societăţi. Principalele 10 societăţi producătoare produceau 572 vagoane, respectiv 95,2% iar restul de 28 de vagoane, respectiv 4,8% era repartizată micilor producători. În cadrul acestei repartizări, „Concordia” trebuia să producă 80 de vagoane pe zi adică 13,3% ocupând locul doi după „Astra Română”.

În cadrul şedinţei, reprezentanţii societăţii „Concordia” au arătat că bombardamentul din 31 mai 1944, distrugând o bună parte din rezervoarele rafinăriei „Vega”, acestea trebuiau înlocuite cu rezervoare aflate la Staţia de tranzit a societăţii, de la Constanţa. Ca urmare, au fost demontate, transportate şi remontate rezervoarele 1, 11, 12, 13, 18, 21, 22, cu o capacitate totală de 11.130 mc.376

Între 25 august şi 26 septembrie 1944, armata sovietică a ridicat de la rafinăria „Vega”, 390.613 tone produse petroliere. Din această cantitate totală, 105.911 tone au fost ridicate înainte de 12 septembrie 1944 iar restul de 284.702 tone, după 12 septembrie.

377

Înfiinţate în 1908, la Ploieşti, de către „Prima Societate Română de Foraj”, societate înfiinţată la iniţiativa şi cu capitalul majoritar al lui „Deutche Tiefbohr Actien Gesellschaft” din Nordhausen

2.10. Departamentul Uzinelor Metalurgice

Preluarea la 28 mai 1920 a societăţii „Creditul Petrolifer” (societate pentru favorizarea dezvoltării industriei petrolifere din România) va aduce societăţii „Concordia” atelierele metalurgice din Ploieşti şi Câmpina, care vor avea un rol esenţial în dezvoltarea ulterioară a societăţii.

378, vor începe activitatea cu secţii de fierărie, strungărie, lăcătuşerie şi reparaţii, în care lucrau 60 de muncitori şi 5 funcţionari, sub conducerea inginerului Speier.379

În anul 1913, Adunarea Generală Extraordinară, din ziua de 16/29 mai a acţionarilor societăţii, „Prima Societate de Foraj”, a aprobat vinderea atelierelor Societăţii „Creditul Petrolifer”, cu suma de 342.967, 67 lei, cu

376. Ibidem, dosar 116/1944, f. 18-20. 377. Ibidem, dosar 9/1944-1946, f. 4. 378. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 34/1906, p. 920-921, 973-974. 379. Ibidem, nr. 29/1908, p. 4072.

Page 141: Societatea Concordia

135

inventarul existent la 31 decembrie 1912, în care figurau terenul, clădirile, instalaţiile, maşinile, precum şi materialele şi uneltele fabricate sau în curs de fabricaţie până la acea dată.380

Păstrat sub sechestru la sfârşitul anului 1918, odată cu revenirea autorităţilor româneşti, va trece sub patronajul unui grup important financiar belgian, care, prin societatea „Nafta” cumpăraseră de la o societate elveţiană, „Terra” (societate neutră) întregul pachet de acţiuni. Cererea de scoatere de sub sechestru a acestei societăţi a fost prezentată de grupul belgian „Compagne Financière Belge des Pétroles” care deţinea 78% din acţiuni, Tribunalului Ilfov, Secţia Comercială, care, în şedinţa din 19 mai 1920 a recunoscut valabilitatea documentelor prezentate de grupul belgian, astfel că acesta, împreună cu acţionarii români aliaţi şi neutri au prelat conducerea activităţilor.

Prin trecerea atelierului mecanic la Societatea „Creditul Petrolifer” se poate anticipa viitoarea lui apartenenţă la Societatea „Concordia”, care, alături de „Creditul Petrolifer”, aparţinea grupului „Deutsche Erdol A.G.”.

381

Pe lângă aceste ateliere din Ploieşti, „Concordia” a mai preluat în 1920, şi Atelierul de reparaţii de la Câmpina. Înfiinţat, în 1904, ca atelier mecanic, în str. Industriei, de Societatea „Petrolifera Internaţională Română” din Amsterdam, condus de directorul olandez Gerbrand Olie, de profesie negustor, va fi vândut, în 1906, în baza deciziei Adunării Generale a acestei societăţi din 17/30 noiembrie 1905, Societăţii „Creditul Petrolifer” cu sediul în Bucureşti, reprezentată de Max I. Schapira, administrator delegat, procurator fiind B. Szilasi.

Anul 1921 a fost anul integrării totale al atelierului mecanic de la Ploieşti, Societăţii „Concordia”, începând din acest an atelierele vor apare în documente sub denumirea „Concordia – Atelierele Metalurgice Ploieşti”.

Între 1920 şi 1930, sub conducerea inginerilor Maerky şi M. Munteanu încep să se producă utilaje de săpat şi extracţie a ţiţeiului, instalaţii complete de erupţie, cazane de aburi, burlane nituite şi sudate electric, construcţii de fier. Între 1931şi 1933, conducerea atelierelor metalurgice este coordonată de ing. C. W. Godderidge şi M. Munteanu iar din 1934 de ing. R. Rădulescu şi M. Munteanu.

382

380. Ibidem, 1913, p. 735. 381. Ibidem, nr. 11/1920, p. 338-339. 382. D.J.A.N. Argeş, Societatea „Concordia”, dosar 9/1923-1940, f. 2-10.

Atelierul mecanic era compus din şase clădiri servind pentru atelier, o strungărie, două magazii, două depozite pentru cărbuni, două prăvălii, puţuri, rezervoare, maşini şi instalaţii, preţul vânzării fiind de 271.780,88 lei.

Page 142: Societatea Concordia

136

În cadrul atelierelor sale mecanice, „Concordia”, prin organizarea unui birou special de studii, încadrat cu personal tehnic foarte bun, va produce utilaje pentru industria petrolieră şi anume coloane separatoare, răcitoare, generatoare de aburi, rezervoare precum şi bronzuri de calitate, fonte speciale şi mai târziu, oţeluri. Capacitatea de producţie a atelierelor a reprezenta 200-250.000.000 lei anual. Pentru obţinerea unor produse cât mai perfecte şi mai moderne, „Concordia” va încheia unele licenţe de fabricaţie, mai ales pentru produsele necesare forajului şi extracţiei.

În anul 1927, capitalul investit în Atelierele mecanice de la Ploieşti, situate pe str. Regina Maria nr. 150, se ridica la 600.000 lei aur. Terenul, în suprafaţă de 14 ha, se învecina la nord cu proprietăţile preot Zotta, Societatea „Geta” şi fundătura Banu Manta; la est cu str. Banu Manta, la sud cu zona C.F.R. şi la vest, pe o linie curbă cu str. Bucureşti, precum şi pe o linie frântă cu str. Regina Maria.383 Deţinea, 60 de diverse maşini-unelte, cu o capacitate de 500 HP, unde lucrau 300 de salariaţi. Se fabricau burlane nituite, rezervoare, construcţii metalice, scule de sondaj, (şiuri, sape, linguri de lăcărit), şi se făceau diverse reparaţii.384 Între 1924 şi 1934, investiţiile totale în atelierele metalurgice făcute de conducerea societăţii „Concordia”, s-au ridicat la 45.000.000 lei. În 1933, existau 70 de maşini-unelte diverse, cu o capacitate totală de 904 HP, şi 195 de lucrători.385

Tot în anul 1927, Atelierul mecanic de la Câmpina, situat pe str. Cimitirului, ulterior str. Gr. G. Cantacuzino 42-44, unde în 1926 a început construcţia tuturor maşinilor şi uneltelor de foraj Rotary iar în 1928 s-a săpat o sondă „Concordia” cu echipament exclusiv fabricat în aceste ateliere, avea un capital investit de 380.000 lei aur şi deţinea 59 de diverse maşini-unelte cu o capacitate de 85 HP şi unde lucrau 100 de lucrători.

386 În 1933, cu un capital investit de 9.906.000 lei, atelierul deţinea 60 de maşini-unelte, cu o capacitate de 140 HP, şi folosea 140 de lucrători.387

În vederea punerii în valoare a atelierelor mecanice ale societăţii, în şedinţa Consiliului de Administraţie din 13 iunie 1933, administratorul

Din cauza descreşterii activităţii de afaceri, din cauza crizei mondiale

din industria de petrol, care se făcea simţită încă din 1927, atelierele au avut ani dificili din cauza lipsei de activitate atât în Ploieşti cât şi în Câmpina. Începând cu 1930, au încetat comenzile din străinătate iar comenzile interne au scăzut şi ele simţitor.

383. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 70. 384. Indicatorul Industriei Româneşti, Institutul de Arte Grafice „Tiparul Românesc”, 1927, p. 30. 385. Ibidem, Imprimeriile Statului, Bucureşti 1933, p. 17. 386. Ibidem, Institutul de Arte Grafice „Tiparul Românesc”, 1927, p. 30. 387. Ibidem, Imprimeriile Statului, Bucureşti 1933, p. 17.

Page 143: Societatea Concordia

137

Fernand Carlier propunea ca administratorul Silvio Marino să fie însărcinat cu reorganizarea şi conducerea lor. Valoarea totală a fabricatelor in 1933 a fost de 79.400.000 lei din care 74.100.000 numai pentru societate. Activitatea desfăşurată precum şi eforturile de a obţine randamentele cele mai bune la preţurile de cost au fost îngreunate de dificultăţile întâmpinate la regimul de restricţii al devizelor. Majoritatea uneltelor şi instalaţiilor necesare, la programul de explorare a terenurilor petrolifere concesionate de societate, erau executate în atelierele proprii.388

Atelierele din Ploieşti au fost avantajate prin Jurnalele Consiliului de Miniştrii nr. 10.767 şi 787/1912, date în baza Legii pentru încurajarea industriei, şi care au expirat în 1935, dar intervenindu-se la timp, s-a prelungit termenul până la 31 decembrie 1937.

389 Fiind scutite de taxe la importul unor maşini, unelte, scule şi unele materii prime, uzinele „Concordia” au putut începe procesul de modernizare. Atelierele metalurgice erau înzestrate în 1935 cu cele mai moderne maşini confecţionându-se ireproşabil şi cu cele mai serioase garanţii, tot ceea ce era în legătură cu lucrările de metalurgie. Funcţionau secţiile de cazangerie, mecanică, vagoane şi material C.F., turnătorie, fabricat ţevi trase.390

Pentru buna funcţionare a atelierelor, au fost cumpărate de la centralele Departamentului „Electrica”, următoarele cantităţi de energie electrică între 1934-1938:

Din 1927 şi până în 1940, „Concordia” va fabrica 13 troliuri, din care şase pentru adâncimi de până la 3.000 metrii, instalaţii pe care le va vinde şi societăţilor „Gaz-Metan”, „Astra Română”, şi „Steaua Română”. Fabricând în atelierele proprii aceste troliuri în sapă, societatea a făcut economii substanţiale deoarece erau produse din categoria a doua stabilită de Uniunea Industriilor Metalurgice şi Miniere, produse care nu se fabricau în ţară. La fel, erau şi pompele de noroi, în perioada 1926-1940 fiind construite 13 pompe de transmisie pentru presiuni de 150 atmosfere, din care a vândut 3 societăţii „Bohrverwaltung – Schönebeck” din Germania şi una societăţii „Dacia Petroliferă”.

391

ANUL

TOTAL kwh 1934 427.000

388. D.J.A.N. Argeş, Societatea „Concordia”, dosar 191/926-1934, f. 78, 87-88. 389. D.A.N.I.C., fond Ministerul Industriei şi Comerţului – statistică industrială , dosar 1183/1932-1945, f. 1 390. Atelierele Metalurgice din Ploieşti, în „Annales des Mines de Roumanie” , nr. 1/1936, p. 61. 391. D.J.A.N. Argeş, Societatea „Concordia”, dosar 125/1937, f. 34.

Page 144: Societatea Concordia

138

1935 450.000 1936 866.400 1937 1.980.000 1938 4.016.000

Din analiza consumurilor, se observă o creştere deosebit de

importantă, respectiv o dublare în 1937 faţă de 1936, şi o creştere de cinci ori în 1938 faţă de 1936. Aceste creşteri s-au datorat creării atelierelor pentru comenzile militare pe care societatea „Concordia” le va contracta cu armata română.

Încă din anul 1934, când s-au sistat comenzile „Skoda”, s-a pus problema fabricării în ţară a muniţiei necesare pentru armamentul din dotarea armatei române. Nici o întreprindere din România nu cunoştea acest gen de fabricaţie şi, în 1936, când s-au semnat primele contracte, afară de Uzinele din Reşiţa, care fabricase un mic număr de obuze, toată industria românească, nu avea criterii privind obiectele de fabricat, procedeele şi preţul de cost. Nici organele tehnice militare româneşti nu aveau criterii proprii în fabricarea şi recepţia armamentului şi se serveau de date puse la dispoziţie de industria străină cu care ţara mai avusese sau mai avea încă relaţii.

Ministerul Armamentului, înfiinţat în scopul dotării armatei, a fixat, atât pentru obuze cât şi pentru tuburile de alamă aferente, preţuri uniforme la toate uzinele, în baza preţurilor ce le avea Ministerul Armamentului, din străinătate, reduse cu un anumit procent. Odată contractele semnate, fiecare fabricant român s-a adresat uzinelor străine pentru montarea fabricilor.

Societatea „Concordia”, desemnată de societatea belgiană „Petrofina” să încheie contracte cu Ministerul Armamentului, a făcut apel la industria belgiană. Principiul după care „Concordia” s-a ghidat, a fost construirea unor fabrici industriale cu caracter general, care mai târziu să-şi poată găsi şi altă întrebuinţare, renunţând bineînţeles la debitele interesante pe care le asigurau maşinile cu totul speciale.

Dificultăţile pe care societatea le-a întâmpinat cu montarea maşinilor importate, procurarea materiei prime – mai întâi din străinătate şi apoi din ţară – formarea lucrătorilor şi cadrelor, procurarea de scule şi dispozitive de calibrat, au făcut ca societatea să ajungă în 1938, când a fost pusă fabricaţia la punct. La aceste dificultăţi, se adăuga şi diversitatea produselor ce trebuiau executate: cinci feluri de obuze mari; două feluri de obuze de 47 mm., din care unul de ruptură, necunoscut în Europa până în 1938; două

Page 145: Societatea Concordia

139

feluri de tuburi de alamă de fabricat printr-un procedeu cu totul nou; tunul de 47 mm.392

Deoarece se dorea şi acceptul guvernului belgian pentru fabricarea acestui tun precum şi a muniţiei necesare în România,

393

Ministerul Apărării Naţionale, după tratativele purtate la Paris şi de către ministrul de război al României, gen. Al. Glatz, a hotărât acordarea contractului Societăţii „Concordia”, termenul intrării în fabricaţie a acestui tun fiind de 3 ani după încheierea acordului cu Societatea „Schneider”. Se considera ca puteau fi fabricate 100 de tunuri până la 1 ianuarie 1939, urmând apoi ca acestea să fie fabricate integral în România.

s-au purtat tratative, la Paris, de către F. Carlier şi M. Randers, din partea Societăţii „Concordia” cu Direcţia Generală a Societăţii „Schneider”, în prezenţa ataşatului militar român, col. Potopeanu. Casa Schneider s-a arătat foarte interesată să colaboreze cu „Concordia” pentru fabricarea tunului de 47 mm. şi a restului de furnituri, angajându-se să dea tot concursul tehnic pentru punerea în funcţiune a fabricii. Se acordau planurile şi datele tehnice ale prototipului în totalitate, acestea fiind utile „Concordiei” pentru comandare maşinilor, instalaţiilor şi a dispozitivelor necesare. Planurile nu aveau nimic definitiv, punerea lor la punct făcându-se numai după admiterea prototipului cu eventualele modificări ce ar fi survenit în timpul încercărilor.

394 Totodată, s-a încheiat cu Casa „Schneider” şi licenţa de fabricaţie şi a muniţiei de 47 mm (obuze explozive). Contractul cu firma „Schneider” a fost încheiat de către Gh. Tătărăscu, preşedintele Consiliului de Miniştrii al României, şi de către A. Dumaine, reprezentantul lui „M.M. Schneider &Cie”.395

Societatea „Concordia” a încheiat cu Ministerul Apărării Naţionale, diferite contracte pentru furnizarea de materiale de război, atât sub formă de fabricate definitive (obuze, proiectile, etc.) cât şi sub formă de semi-fabricate (toluen, etc.). Acestea se fabricau la Ploieşti, în cadrul Uzinelor Metalurgice şi la Rafinăria „Vega”. Recepţia tuturor produselor se făcea de către Comisia Militară de Control şi Recepţie, care funcţiona în permanenţă la uzine. Ministerul Apărării se obliga să intervină pe lângă statele de unde „Concordia” importa maşinile necesare derulării contractelor pentru ca ele să fie livrate „dacă nu cu prioritate, cel puţin cu termen preferenţial”.

396

De un real folos au fost hotărârile Guvernului României, cum ar fi Decizia ministerială 3.468, publicată în „Monitorul Oficial” 240/18.10.1937

392. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond Comisia Militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 143/1941, f. 308. 393. Ibidem, dosar 16/1936, f. 148-161. 394. Ibidem, dosar 16/1937, f. 14-29. 395. Ibidem, f. 52-65. 396. Ibidem, dosar 1/1936-1940, f. 8.

Page 146: Societatea Concordia

140

prin care se scuteau de T.V.A.-ul în valoare de 12% şi de impozitul pe cifra de afaceri, în perioada 16 octombrie 1937 – 30 iunie 1938, materiile prime importate de uzinele metalurgice din ţară (cocs, cărămizi refractare, minereuri, fier, fontă, oţeluri) precum şi importul de maşini şi instalaţii prin Jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 1.527 publicat în „Monitorul Oficial” nr. 144/26.06.1937.397

Prin Jurnalul Consiliului de Miniştrii nr. 2.143 din 31 iulie 1937, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 239 din 15 octombrie 1937, s-au acordat atelierelor avantaje conform Legii pentru încurajarea industriei naţionale, pentru fabricarea de obuze şi armament până la 1 aprilie 1942, astfel Societatea „Concordia” fiind scutită de taxe la importul de materiale şi maşini.

398

Toate utilajele (maşini, scule, dispozitive, verificatoare, etc.) şi clădirile proprietatea „Concordiei” au fost inventariate de personalul armatei, urmând să fie ţinute în bună stare de funcţionare. Tot M.Ap.N. hotăra ca din comenzile militare viitoare date industriei particulare, minimum 50% urmau să fie date uzinelor „Reşiţa”, „Astra”, „Malaxa”, „Wolff”, „Lemaitre” şi „Concordia”.

Ministerul Apărării Naţionale punea la dispoziţia „Concordiei” toate

planurile de fabricaţie care rămâneau proprietatea statului român, neputând fi utilizate de „Concordia” decât în timpul executării contractelor. „Concordia” se obliga să respecte prin toate mijloacele Legea contra spionajului, întreaga responsabilitate revenind conducerii uzinelor.

399

Începând cu anul 1936, s-au încheiat 12 contracte până în 1941, cu Ministerul Armamentului reprezentat de Gheorghe Tătărăscu, Victor Slăvescu, Gh. Dobre, R. Irimescu, gen. Glatz şi M. Priboianu.

400 Valoarea comenzilor se ridica la 1.887.000.000 lei şi după o activitate de fabricaţie de aproape patru ani, din anul 1937 până în februarie 1942, acestea au adus un beneficiu de 83.000.000 lei, sau 4.42%, ceea ce revenea 21.000.000 lei pe an.401

Deoarece avansurile primite de la Stat nu au fost suficiente pentru finanţarea fabricii de armament (investiţii, stocuri de materiale), Departamentul Petrol din cadrul societăţii, a finanţat fabrica de armament, între anii 1937-1940, cu sume în valoare totală de 400.000.000 lei. Dacă fabrica de armament ar fi fost întreprindere aparte de societate, ar fi trebuit

397. Ibidem, dosar 15/1937, f. 44. 398. Ibidem, f. 36. 399. Ibidem, dosar 1/1936-1940, f. 12. 400. Ibidem, dosar 143/1941, f. 294. 401. D.J.A.N. Argeş, Societatea „Concordia”, dosar 15/1938-1942, f. 4-5.

Page 147: Societatea Concordia

141

să de facă apel la finanţările bancare, pentru care Societatea „Concordia” ar fi plătit dobânzi importante.402

În „Monitorul Oficial” nr. 233 din 23 septembrie 1942 s-a publicat Decretul nr. 2.676 prin care se expropria pentru interese militare, suprafaţa de 2.904,10 mp, teren cu construcţie, situat în Ploieşti, str. Regina Marian nr. 136, aparţinând moştenitorilor Iupceanu. Se declarau de utilitate publică lucrările de construcţie ce urmau a se executa de Societatea „Concordia” pe acest teren. Pentru clădire, care ocupa suprafaţa de 355,50 mp şi teren suma oferită era de 1.551.760 lei. Moştenitorul N. Iupceanu a refuzat şi a cerut 20.408.000 lei.

Datorită scumpirii materialelor şi mâinii de lucru, a rebuturilor, care erau foarte mari, precum şi întârzierea livrărilor de materiale au determinat încetinirea producţiei, au diminuat randamentul şi au afectat rentabilitatea.

Pentru executarea comenzilor privind apărarea ţării, ce s-au dat Societăţii „Concordia”, prin contractele nr. 2952 din 4 noiembrie 1936, şi 1236 din 19 august 1937, în cursul anului 1936 s-a construit, pe terenul din oraşul Ploieşti, str. Regina Maria nr. 146, următoarele instalaţii: un atelier în suprafaţă de 3.300 mp.; un atelier în suprafaţă de 1.500 mp.; un atelier în suprafaţă de 4.080 mp.; două instalaţii electrice a 3.000 kw fiecare; o magazie de fabricate; un depozit de materiale; un atelier pentru fabricarea ambalajelor. Terenurile însă erau insuficiente. Trebuia o cazangerie nouă care putea fi construită numai pe terenul „Băncii Generale a Ţării Româneşti” care era de vânzare de patru ani, situat în str. Regina Maria nr. 148, în suprafaţă de 9.000 mp., şi imobilul din str. Regina Maria, nr. 136 şi 138, în suprafaţă de 6.000 mp. (două părţi proprietatea „Concordiei” şi o parte Dumitru şi Mihai Valecu). Ele trebuiau expropriate pentru utilitate publică.

403

În decembrie 1937, Departamentul Metalurgic se compunea din trei părţi: atelierele mecanice, formate din atelierele mecanice, fierărie, letonerie; uzinele de armament şi uzinele pentru metalurgia aliajelor uşoare. Anul 1937 a însemnat în mare parte noi construcţii echipament

În afară de acest teren expropriat, în anul 1941 Societatea „Concordia” a mai cumpărat un teren alăturat. Eforturile „Departamentului Uzinelor Metalurgice” de la Ploieşti cu un număr de 3.000 lucrători, au fost dirijate pentru fabricarea instalaţiilor şi pieselor necesare industriei petroliere, al căror import din S.U.A. devenise imposibil precum şi fabricării muniţiilor şi tunurilor necesare armatei. De asemenea, s-a trecut la specializarea, pentru fabricarea maşinilor rutiere.

402. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond “Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 143/1941, f. 317. 403. Ibidem, 189/1942, f. 2.

Page 148: Societatea Concordia

142

modern şi o utilare importantă. Cifra de afaceri se ridica la 200.000.000 lei iar beneficiul net la 25.000.000 lei.404

Capitalul angajat în fabrica de armament s-a cifrat la 31 iulie 1941 în valoare de 909.000.000 lei. Provenienţa capitalului era: străin, în valoare de 182.000.000 lei; produs de uzine din beneficiul net şi amortismente, în valoare de 312.000.000 lei şi din casieria generală a societăţii, în valoare de 415.000.000 lei.

În baza contractelor de bază cu Ministerul Apărării, Societatea

„Concordia” a fabricat în perioada 1937-1942, obuze de exerciţiu, ruptură, explozive, de calibrele 75, 75AA, 100, 105 şi 150, iar din cele 384 de tunuri comandate în perioada 1937-1941, s-au terminat la începutul anului 1942, 98 de tunuri restul urmând să fie fabricat în anii următori. Uzina de armament cuprindea fabrica de muniţii şi fabrica de tunuri. Proiectarea şi construcţia ei a început la sfârşitul anului 1936 şi a durat aproape doi ani. Fabrica de muniţii a intrat în funcţie la mijlocul anului 1938, iar fabrica de tunuri, în luna noiembrie a aceluiaşi an. Comenzile de tunuri şi muniţii a început la sfârşitul anului 1936 şi a durat aproape doi ani. Fabrica de muniţii a intrat în funcţie la mijlocul anului 1938, iar fabrica de tunuri, în luna noiembrie a aceluiaşi an. Comenzile de tunuri şi muniţii de la data punerii în funcţiune a fabricilor, au durat trei ani şi jumătate, adică muniţiile până în ianuarie 1942 iar tunurile până în mai 1942.

405

Au fost mari întârzieri datorate faptului că planurile au fost puse treptat la dispoziţia uzinei; maşinile şi instalaţiile comandate au sosit greu; nu au sosit ţevile autofretate de la firma „Schneider”; fabricarea roţilor la tunuri s-a făcut cu întârziere din cauza lipsei planurilor; aparatele de ochire s-au produs cu întârziere din cauza situaţiei internaţionale. S-a trecut succesiv de la „Casa S.O.M.” la Societatea belgiană de industrie optică apoi

Contractele de armament au fost împărţite în trei mari categorii: obuze

mari (în număr de cinci), proiectile (în număr de trei), muniţie şi tunuri (în număr de şase).

Pentru fabricarea tunurilor, în valoare 640.000.000 lei din cele 1.100.000.000 lei, Societatea „Concordia” s-a implicat singură, uzinele acesteia fiind unicele care executau tunuri antitanc în România. Se executau tunul anticar de 47 mm şi tunul de câmp de 75 mm, model francez. Începând cu 26 mai 1939, când s-a început fabricarea tunurilor, până la 1 august 1940, au fost gata 118 tunuri, din care 82 au fost efectiv puse la dispoziţie comisie pentru încercări în poligonul armatei de la Sudiţi.

404. D.J.A.N. Argeş, Societatea “Concordia”, dosar 125/1937, f. 25. 405. Ibidem, dosar 15/1938-1942, f. 33.

Page 149: Societatea Concordia

143

la uzinele „Zeiss”, contractul cu această firmă făcându-se abia în 15 decembrie 1939.406

De la începutul fabricaţiei tunului „Schneider” de 47 mm, Societatea „Concordia” a adus multe îmbunătăţiri faţă de materialul original pus la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale şi Casa „Schneider” specialiştii societăţii inspirându-se după armamentul rusesc sau german, la fel ca şi pentru tuburile proiectilelor.

407

În lunile martie şi august 1939, uzinele au fost vizitate de Victor Slăvescu, ministrul Înzestrării Armatei şi de Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri.

În urma studiilor efectuate precum şi a producţiei, putem să precizăm că rezultatele obţinute de societatea „Concordia” în domeniul armamentului nu au fost cele scontate.

408

Uzinele de la Ploieşti aveau în 1940 un capital investit de 255.146.000 lei cu maşini unelte care aveau o capacitate de 4.008 cp. fiind compuse din ateliere mecanice (cazangerie, turnătorie, construcţii şi reparaţii de vagoane de marfă şi cisterne) şi ateliere de tunuri şi muniţie.

409

Uzinele „Concordia” au fost militarizate, în februarie 1941, conform Decretului-Lege nr. 4.012/1940. Ca urmare, s-a constituit o gardă permanentă formată dintr-un pluton şi jumătate de soldaţi constituiţi în şase grupe iar din iunie, de o companie formată din 90 de soldaţi.

410 Apărarea anti-aeriană a uzinelor „Concordia” începând cu iunie 1941, era asigurată de o subunitate germană compusă din 4 posturi cu 3 tunuri AA de 20 mm şi un reflector.411 Pentru apărarea uzinelor s-au socotit necesare două sectoare, nord şi sud. Posturile fixate acopereau toată regiunea din jurul uzinelor până la 1.300 m la care se adăugau şi posturile de ascultare plasate la 5 km de punctele de apărare.412 Garda militară era formată din 31 de soldaţi plus un sergent.413

În atelierele civile, producţia obţinută în 1941 a fost de 3.400 de tone iar în 1942, 5.000 tone. În turnătoriile uzinelor s-a continuat fabricarea oţelurilor speciale care au înlocuit pe cele care nu se mai puteau importa, de exemplu, oţelul de nitrurare pentru pompele canadiene, şi s-au realizat

406. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond „Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 1/1936-1940, f. 125-127. 407. Ibidem, dosar 193/1942, f. 394. 408. M.P.R., nr. 16/1939, p. 1.105. 409. Indicatorul industriei româneşti, 1939-1940, p. 31. 410. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond „Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 75/1940-1941, f. 148. 411. Ibidem, f. 187. 412. Ibidem, dosar 53/1939-1940, f. 3-5. 413. Ibidem, dosar 174/1942-1943, f. 2.

Page 150: Societatea Concordia

144

rafinarea deşeurilor de aramă pentru a se obţine aramă curată. Secţia de forjă, deşi nu s-a mărit cu un ciocan de 1.200 kg, a putut valorifica oţelurile speciale turnate, care, pentru a putea fi utilizate, trebuiau forjate şi transformate în piese adecvate. În atelierele mecanice, s-au pus bazele unei fabricaţii de serie pentru industria de petrol şi anume: unităţi de pompaj, pompe canadiene, pompe de noroi, capete de erupţie, etc. Pentru mărirea producţiei, s-a creat schimbul de noapte. S-a amenajat o presă hidraulică de 2.300 tone, pentru fabricarea tuburilor din aramă subţiri pentru comerţ, începându-se livrările de tuburi pentru căile ferate.

Uzinelor i s-au repartizat fabricarea diferitelor articole pentru piaţa internă şi anume tractoare agricole (fără motoare, ele urmând să fie furnizate de o altă uzină din ţară), compresoare şi maşini rutiere, care se puteau executa la maşinile ei de mare precizie din secţia tunuri. Trebuie să precizăm că, societatea „Concordia” era prima societate care, de şapte ani, din 1935, fabrica maşini rutiere care circulau pe şoselele ţării.414

În şedinţa Consiliului de Administraţie din 8 octombrie 1943 a societăţii „Concordia”, s-a precizat că Ministerul Înzestrării Armatei şi Producţiei de Război a dispus să fie pusă la dispoziţia industriei metalurgice, la C.A.F.A. un credit de 2-3 miliarde lei, „Concordia” urma să primească din acest credit 300.000.000 lei, restituirea făcându-se în cinci ani. De asemenea, a fost luată în discuţie dorinţa Ministerului Înzestrării de a fi mutată provizoriu, din Ploieşti, fabrica de tunuri şi muniţii. Consiliul de Administraţie era de părere că nu se putea face aste lucru fără mijloacele financiare necesare. M.I.A.P.R. dorea mutarea secţiei uzinelor metalurgice din Ploieşti, care fabrica armament, în pădurea Păuleşti, judeţul Prahova, pentru a se evita bombardamentele aeriene. Terenul pe care urma să fie amplasată secţia, în pădure, aparţinea Primăriei mun. Ploieşti, şi s-a cerut prin adresele nr. 129 din 18 ianuarie 1944 şi 347 din 12 martie 1944 să se întocmească formalităţile de expropriere cât mai rapidă. Pentru a putea face strămutarea, Societatea „Concordia” s-a adresat prof. Herbert Rimpl, din Germania, specialist în această materie, pentru a face planul şi lucrările pregătitoare, iar aceste intervenţii au fost comunicate şi M.I.A.P.R. cu adresa nr. 347 din 12 februarie 1944.

Societatea a primit comenzi pentru realizare a 30 de compresoare şi suspensii elastice pentru maşini.

415

La 31 decembrie 1944, Departamentul Uzinelor Metalurgice aparţinea de Regiunea a IV-a industrială cu sediul la Braşov. Totalul maşinilor instalate în uzine (termice, hidraulice, cu explozie) se ridicau la 935 cu o

414. Ibidem, dosar 189/1942, f. 223. 415. D.J.A.N. Argeş, Societatea „Concordia”, dosar 318/1942-1948, f. 20-28.

Page 151: Societatea Concordia

145

putere totală de 7.220 cp. Impozitul pe cifra de afaceri a fost în 1944 de 586.252.311 lei iar impozitele şi taxele plătite de 567.821.460 lei. În total, uzinele au plătit statului 1.154.121.541 lei.416

Prin fuziunea cu societăţile „Schitu-Goleşti” şi „Lignitul”, care a avut loc la 23 octombrie 1938, interesele societăţii în industria electrică şi minieră au fost mărite. Fuziunea cu Societatea „Concordia” s-a făcut cu efect retroactiv pe data de 1 ianuarie 1938.

2.11. Departamentul Minier Urmărind aplicarea unui vast program de concentrare a diferitelor activităţi industriale în strânsă legătură cu activitatea sa, Societatea „Concordia” şi-a mărit patrimoniul, fie prin înfiinţarea de noi departamente, fie prin preluarea, prin fuziune a patrimoniului altor societăţi.

417 Practic însă, activitatea minieră a început din iulie 1937 cu o minimă organizare de şantier, director al exploatării miniere fiind inginerul A. Drăgulănescu, ajutat de inginerul pentru studii tehnice D. Liubenco, cartograful L. Pasco, avocatul J. Botez, şi o dactilografă.418

Departamentul minier a fost creat în 1938, facând parte din Regiunea a 2-a minieră cu doua secţii, din 1941, şi anume, cărbuni şi minereuri.

Fuziunea cu aceste societăţi miniere a putut fi uşor efectuată datorită faptului că o parte dintre membrii Consiliului de Administraţie a „Concordiei” printre care F. Carlier, J. Duqué, I. Marinescu, M. Voinescu, J. Destexhe erau şi acţionari în cadrul acestor societăţi.

419 În adresa societăţii „Concordia” din 2 aprilie 1941, înaintată Ministerului Economiei Naţionale, se arăta că, prin crearea Departamentului Minier, societatea exploata mai multe mine de lignit din bazinul Schitu Goleşti, clasându-se a treia în ordinea producţiei, după societăţile „Petroşani” şi „Creditul Carbonifer”.420

Secţia cărbuni a fost creată, în anul 1938, prin fuzionarea Societăţii „Concordia” cu Societăţile „Lignitul”(care avea un capital de 79.000.000 lei, poseda 2.870 ha terenuri carbonifere, acordate prin şase decrete regale între 1904 şi 1914 minele de la Pescăreasa, Jidava, colonia

416. D.A.N.I.C, fond Ministerul Industriei şi Comerţului – statistică industrială , dosar 1183/1932-1945, f. 1 417. M.P.R, nr. 23/1938, p. 1875. 418. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 188/1938, f. 3. 419. Ibidem, 114/1945-1946, f. 20. 420. Ibidem, dosar 291/19401-1941, f. 4.

Page 152: Societatea Concordia

146

Grădiştea, Jugur-Bărăţia, Godeni, Bătaia şi o uzină electrică)421 şi „Schitu Goleşti” (care avea un capital de 20.000.000 lei şi terenuri carbonifere în suprafaţă de 840 ha acordate prin Înalt Decret nr. 3.826 din 23.11.1911)422

Uzina electrică, administrată de „Concordia”, împreună cu Societatea de „Gaz şi Electricitate” din Bucureşti, în baza unui contract, vor furniza energie electrică în cantitate de 20.000.000 kwh anual. Pentru construirea acestei uzine electrice, de către firma lui Emil Prager şi terminată în aprilie 1930,

.

423

Până în 27 august 1940, instalaţiile ei nu au fost asigurate. Societatea „Concordia”, primind oferte de la Societatea Română de Asigurare Generală „Generala” care asigura toate instalaţiile nu numai contra riscului incendiului cât şi contra exploziilor atât în timp de pace cât şi în timp de război, uzina a fost asigurată la suma de 15.000.000 lei, prima de asigurare fiind de 63.836 lei.

Societatea „Lignitul” a beneficiat de un împrumut de la societatea belgiană „Hydrofina” la data fuziunii mai rămânând o creanţă de 11.929.715 franci elveţieni. Pentru lichidarea completă a creanţei, societatea „Concordia” a dat 394.000 de acţiuni a câte 250 de lei din cele 552.000 acţiuni „Concordia” emise în urma fuziunii, societăţii „Hydrofina”. Restul de 158.000 acţiuni „Concordia” vor fi date acţionarilor societăţii „Lignitul”. Cărbunele exploatat era un lignit cu structură fibroasă şi lemnoasă, conţinând 34% apă şi o putere calorică superioară de 3.400 calorii, iar prin deshidratare în Uzina de uscare puterea sa calorică ajungea la 4.900 calorii. Exploatarea se făcea la Schitu Goleşti, în judeţul Muscel, situată la 6 km. de Câmpulung Muscel, cea mai mare parte din bazinul carbonifer fiind deţinută de „Concordia”. Suprafaţa concesiunii era de cca. 3.856 ha. şi cuprindea 80% din concesiunile miniere declarate în zăcământul de la Schitu Goleşti. Exploatarea se făcea prin trei mine : Pescăreasa, Jidava şi Poienari şi se exploata lignit dacian pe un strat cu o grosime medie de 2 m. Rezerva vizibilă era calculată la 900.000 tone, cea probabilă la circa 23.000.000 tone, iar cea posibilă foarte mare. Pentru îmbunătăţirea calităţii lignitului s-a instalat, în 1932, o Uzină de deshidratare cu o capacitate de 280 tone zilnic. Prin deshidratare, conţinutul de apă scădea de la 34% la 14 – 16%, iar puterea calorică se ridica între 4.850 – 4.900 calorii.

424

421. Ibidem, dosar 17/1938, f. 12-16. 422. Ibidem, f. 7. 423. Noua centrală electrică de la „Schitu-Goleşti”, în M.P.R., nr. 9/1929, p. 777. 424. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 280/1939-1940, f. 30.

De asemenea, în iunie 1940, dorind să se informeze asupra valorii primelor de asigurare pe care le oferea Societatea de asigurări „Generala”, „Concordia” arăta că şantierul de la Schitu-Goleşti

Page 153: Societatea Concordia

147

era asigurat la societăţile de asigurare „Britania” şi „Sun” la o valoare de 13.170.000 lei.425 Şeful Departamentului Minier era inginerul de mine Paul Stroe, absolvent al Şcolii Tehnice de la Charlottenburg în 1926, fiind ajutat de opt şefi de exploatare, (ingineri, ingineri de mine şi geologi) care formau personalul tehnic superior, precum şi de 21 maiştri (mineri, topometrii, topografi şi conducători minieri) care formau personalul tehnic inferior.426 In 28 decembrie 1943, M. St. M. a aprobat, cu ordinul nr. 29.995/G. numirea inginerului Radu Rosetti ca şef, responsabil al exploatării de la Schitu Goleşti.427 Producţia de lignit, extrasă de la minele „Jidava”, „Poienari” şi „Godeni” a evoluat în perioada 1938-1944 în felul următor:428

ANII

TONE 1938 118.714 1939 130.768 1940 142.259 1941 143.131 1942 147.429 1943 141.214 1944 106.938

În anul 1941 producţia nu a putut fi îndeplinită la cantităţile stabilite datorită inundaţiilor care au întrerupt traficul pe calea ferată timp de două luni. Producţia de lignit ameliorat, obţinută de Secţia Cărbuni din cadrul Departamentului Minier Schitu-Goleşti a fost în perioada 1939-1940 de:429

ANUL

TONE 1939 59.592 1940 57.830 1941 60.084 1942 45.830 1943 41.575 1944 40.600

425. Ibidem, f. 29. 426. Ibidem, dosar 269/1942, f. 23. 427. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar 25/1943, f. 128. 428. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar f. 20 429. Ibidem, dosar 329/1943-1948, f. 78

Page 154: Societatea Concordia

148

Vânzările pe piaţa internă de lignit brut şi ameliorat, pentru „Concordia” şi terţi, în perioada 1939-1944 au fost următoarele:430

ANUL

Lignit brut / tone Lignit ameliorat / tone Terţi Concordia Terţi Concordia

1939 2.600 43.193 54.019 3.780 1940 4.765 50.709 51.813 3.698 1941 7.699 31.999 52.590 4.610 1942 13.437 61.062 41.230 2.205 1943 9.248 60.419 38.401 -- 1944 4.157 31.896 37.255 1.514

Lignitul brut extras se vindea sub formă de trei sortimente: cum era extras din mină; mărunt şi ciuruit. În perioada 1939-1944, Secţia cărbuni a livrat, la export, doar în anul 1941, cantitatea de 2.010 tone lignit ameliorat în Elveţia.431

Beneficiul net al Secţiei de cărbuni în 1941 a fost de 3.500.000 lei, în timp ce activitatea Secţiei minereuri s-a soldat cu un deficit de 19.000.000 lei.

432 Ţinând cont de cantităţile de cărbune extrase, principalele şantiere erau Poienari, Pescăreasa, Jidava, şi Godeni. La 31 decembrie 1944, societatea „Concordia” deţinea în bazinul Schitu-Goleşti, jud. Muscel, 3.519,6 ha în valoare de inventar de 22.336.316 lei. Aceste concesiuni erau situate la Jidava-Perscăreasa; Jugur-Bărăţia; Radu Popescu; Vlădescu-Crasan; Bătaia; Valea Borii; Poienari; Hera Mălăncioiu (foste Societatea „Combustibilul”).433

Departamentul Minier avea un consum zilnic foarte mare de material lemnos pentru consolidarea galeriilor de lucru. Pentru susţinerea galeriilor şi pentru încălzit, societatea procura lemne şi cherestea din pădurea Ciomăgeşti, Lahovari – Răteşti, parchetul Pătroaia, jud. Dâmboviţa şi de la Calafat.

În judeţul Severin deţinea suprafaţa de 99,25 ha, în valoare de inventar de 3.116.000 lei, situate la Alfons, Adolf şi Giorg.

434

430. Ibidem, f. 80. 431. Ibidem. 432. Ibidem, dosar 41/1941, f. 25. 433. Ibidem, dosar 81/1944, f. 3. 434. Ibidem, dosar 240/1943-1944, f. 8.

Ministerul Economiei Naţionale, prin Casa Autonomă a Pădurilor Statului repartiza departamentului, periodic, 2.000 mc. material

Page 155: Societatea Concordia

149

lemnos prin Ocolul Silvic Calafat, care erau transportate cu căruţele la gara C.F.R. şi de aici aduse cu trenurile la Schitu Goleşti.435

În anul 1942, a fost achiziţionată Fabrica de brichete, care urma să valorifice pudra de cărbune rezultată din deshidratare. Fabrica nu a intrat în folosinţă datorită dificultăţilor în procurarea materialelor pentru instalarea ei dar se spera ca lucrările să fie terminate în 1944.

436 În octombrie 1943, la solicitarea autorităţilor, Departamentul Minier de la Schitu Goleşti a efectuat transporturi de cărbune în Transnistria, în valoare de 2.396.512 lei.437 În imobilele societăţii (locuinţe, cămine, colonii) locuiau 88 de salariaţi de la mina Pescăreasa 39 de la Poienari şi 14 de la Schitu-Goleşti.438

După militarizarea departamentului, conform Ordinului M.St.M. din 1941, au fost numiţi în cadrul acestuia şi la Uzina electrică, care aparţinea de Departamentul „Electrica”, câte un comandant militar de exploatare care depindea şi raporta la Corpul 1 Armată. Primul comandant militar a fost maiorul în rezervă C. N. Popescu până în septembrie 1942 apoi, conform Ordinului M. St. M. 590710/G din 7 septembrie 1942, lt.col. în rezervă Giurculescu Stelian până în mai 1943, când a fost urmat de colonelul în rezervă Ciolan Ion, până la 23 august 1944.

439

Condiţiile de muncă în care lucrau lucrătorii angajaţi erau foarte grele, lipsind multe instalaţii tehnice, scule şi unelte care intrau în obligaţia societăţii de a le procura; salariile erau mici în raport cu munca prestată, iar singurul cumpărător al cărbunelui rămânea statul, prin căile sale ferate, care însă nu mai majorase preţul de 12 ani.

440

În conformitate cu hotărârea Consiliului de Miniştrii din 7 mai 1942, salariile minimale acordate erau de 4.600 lei lunar pentru bărbaţi, 3.450 lei pentru femei şi 2.300 lei pentru copii. Camera de Muncă Ploieşti comunica câte zile de lucru erau necesare şi cât revenea pe zi pentru fiecare lucrător. Pentru 30 de zile lucrătoare, lucrătorii necalificaţi primeau 153 de lei/ zi, femeile 115 lei/ zi iar copii 77 de lei/ zi.

Nu era aer suficient în galeriile din mine, lipsind ventilatoarele, erau pline de apă şi noroi şi o căldură insuportabilă.

441

435. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar 8/1942, f. 434. 436. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 111/1943, f. 6. 437. Ibidem, dosar 240/1943-1944, f. 8. 438. Ibidem, dosar 72/1948-1950, f. 14. 439. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar 8/1942, f. 45, 463-464. 440. Ibidem, fond Inspectoratul Regional al Muncii Piteşti, dosar 12/1940-1941, f. 67. 441. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar

Page 156: Societatea Concordia

150

Din lipsă de braţe de muncă, bărbaţii fiind mobilizaţi pe front, s-a căutat să fie înlocuiţi cu femei şi fete. În total, pe şantierele departamentului, lucrau în aprilie 1942 un număr de 78 de femei. Toate fetele tinere care lucrau la funicularul care transporta cărbunii de la gara Schitu-Goleşti la Uzina de deshidratare trebuiau să frecventeze sâmbăta după amiaza cursurile şcolii primare din comuna Poienari de Muscel.442

În fiecare săptămână, într-o anumită zi stabilită, conducerea departamentului lua contact direct cu lucrătorii care erau sfătuiţi să vină permanent la serviciu, explicându-li-se obligaţiile şi îndatoririle pe care le aveau, însemnătatea mobilizării pentru lucru şi disciplina de care trebuiau să dea dovadă. Pentru cei care nu respectau acestea, se aplicau: amenzi (pierderea salariului pe o zi sau pe mai multe), ridicarea dreptului de alimente, urmărire în caz de fugă cu ajutorul poliţiei şi jandarmeriei, trimiterea în judecata Curţilor Marţiale (pentru delictul de „sabotaj”, fugă, dezertare, încălcarea ordinilor de mobilizare), închisoare, anularea ordinilor de mobilizare pentru lucru şi trimiterea la concentrare.

Fetele fiind rechiziţionate şi angajate la încărcarea cărbunilor, nu puteau să frecventeze sâmbăta cursurile şi, ca urmare, s-a solicitat aprobarea de la Corpul 1 Armată pentru a le frecventa duminica.

443 Anularea ordinelor de mobilizare, era o sancţiune uşoară, care nu dădea randament, deoarece după o concentrare de 30 de zile, lucrătorii erau lăsaţi la vatră şi se angajau la o altă întreprindere. Astfel, exista pericolul ca departamentul să rămână fără personal. Trimiterea în judecata Curţilor Marţiale s-a dovedit mai mult o sperietoare, judecata făcându-se după legea rechiziţiilor şi nu după legea muncii în timp de război, iar sentinţele date erau uşoare, recurgându-se numai la amenzi cuprinse între 300 şi 800 lei. În anul 1943, cea mai mare pedeapsă dată de Curtea Marţială Craiova unui lucrător din cadrul departamentului a fost de 3.000 de lei.444

Departamentul, în luna noiembrie 1942, a primit 200 de electromotoare din colectările făcute în Odessa. Aceste colectări au fost făcute printr-un salariat Guido Patac, de fel din Cernăuţi, care a recomandat pe Emil Reiman, din Odessa, care deţinea cabluri subterane şi electromotoare. S-a întocmit o comandă în 20 aprilie 1943, parte din comandă fiind procurată, la preţuri modeste, prin adunarea lor de prin Odessa iar o parte din cabluri au fost dezgropate din oraş, plătindu-se munca

3/1942, f. 28. 442. Ibidem, dosar 8/1942, f. 22. 443. Ibidem, f. 266. 444. Ibidem, f. 361.

Page 157: Societatea Concordia

151

la preţuri modeste. Comanda a fost înaintată abia în 5 noiembrie 1943.445

Marele Stat Major repartiza, din 1942, prizonieri pentru munci în cadrul departamentului (la suprafaţă şi în galerii) pe bază de contract şi cu respectarea instrucţiunilor, nr. 640.710 a M. St. M. Până în 1944, la şantierele departamentului a fost folosit la lucru, un detaşament de prizonieri ruşi, majoritatea provenind de la Lagărul nr. 10 Corbeni-Argeş dar şi de la alte lagăre cum ar fi Lagărul nr. 9 Vulcan, jud. Hunedoara; Lagărul de prizonieri nr. 7 Bălţi şi Lagărul de prizonieri nr. 12 Maia-Ilfov.

Serviciul Materiale şi Aprovizionare al societăţii, în 10 noiembrie 1944, a adresat scrisori Departamentului, pentru a preda autorităţilor sovietice până la 14 noiembrie 1944, electromotoarele, însoţite de declaraţii asupra împrejurărilor sau condiţiilor în care societatea a luat sau a primit respectiv le-a înstrăinat acele bunuri. Era necesar de asemenea să fie declarate orice alte bunuri luate fie direct, fie prin cumpărări de la terţi.

446 Media prizonierilor utilizaţi la exploatările de cărbuni, din lipsă de mână de lucru, a fost de 140 de prizonieri lunar, din care cei mai numeroşi la Schitu Goleşti (Pescăreasa).447

În ianuarie 1944, Departamentul minier folosea un număr de 217 prizonieri cu o gardă pentru pază de 15 soldaţi.

448 Detaşamentul de prizonieri era compus din două semi-detaşamente din care unul la şantierul Pescăreasa, la sediul departamentului şi care avea 128 de prizonieri şi unul la şantierul Poienari, din comuna Poienari, care se afla la o distantă de trei km. de sediu şi avea 89 de prizonieri. Ei lucrau la mine, silozurile de cărbune, transportul cărbunilor de la gurile minelor la uzina de uscare, la alimentarea cu cărbune a Uzinei electrice şi la funicularul pe care se transporta cărbunele, fiind răspândiţi în foarte multe locuri de muncă, supravegherea se făcea dificil. Începând cu 28 august 1944, prizonierii ruşi nu au mai fost folosiţi la lucru de către Departament.449

Numărul personalul angajat, funcţionari şi lucrători, în cadrul Departamentului Minier, Secţia Cărbuni şi Secţia Miniereuri, în noiembrie 1944, a fost de 1.020 la Schitu-Goleşti, 158 la Baia de Arieş şi 225 la Băiţa.

450

În 16 decembrie 1944, conducerea Departamentului Minier raporta conducerii societăţii că în perioada 1 august 1943 – 13 septembrie 1944, „nu

445. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 16/1944-1945, f. 15. 446. Ibidem, dosar 10/1944, f. 13. 447. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul, Minier „Schitu Goleşti”, dosar 9/1942-1943, f. 1-200; dosar 7/1942-1943, f. 14. 448. Ibidem, dosar 27/1943-1944, f. 70. 449. Ibidem, dosar 27/1943-1944, f. 90. 450. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 84/1944, f. 99.

Page 158: Societatea Concordia

152

sunt pagube din bombardamentele aeriene” iar după 13 septembrie s-au făcut rechiziţii de către armatele sovietice respectiv o camionetă luată de la Schitu-Goleşti şi doi cai cu hamuri de la şantierul „Topliţa-Măgura-Concordia”.451

În cadrul departamentului a funcţionat şi o şcoală de ucenici cu sediul în Schitu-Goleşti, care pregătea viitoarele cadre pentru departament. Materiile erau predate ucenicilor de 13 cadre profesorale şi erau: mecanică, electricitate, desen, chimie, fizică, aritmetică, geologie, tehnologie, franceză, geografie, istorie, caligrafie, igienă, educaţie fizică, limbă română, muzică, educaţie socială şi contabilitate.

452 Toţi ucenicii primeau zilnic masa gratuită şi lapte pentru consum iar baia era obligatorie de trei ori pe săptămână.453

Impozitele şi taxele comunale, plătite de departament Primăriei oraşului Câmpulung Muscel, au fost în valoare de 11.829 lei pe exerciţiul 1941-1942, şi de 68.110 lei pe exerciţiul 1942-1943, deci o diferenţă de 57.830 lei, reprezentând 480%, în timp ce vânzările de lignit ale departamentului, către C.F.R., principalul client, s-au scumpit numai cu 46%.

454

În timpul ocupaţiei maghiare (septembrie 1940 – octombrie 1944), minele şi uzinele existente au fost administrate de personal unguresc, compus în cea mai mare parte din vechii ingineri pensionaţi de statul român între 1918 şi 1929. Toate exploatările miniere au fost înglobate în societatea anonimă ungară „Hungaria” cu sediul la Budapesta, precum şi de societatea „Olom és Cinkbanya” – filială a societăţii „Hungaria”, care a înglobat exploatarea din Băiţa pentru necesităţi de război.

Valoarea taxelor comunale, impozitelor, taxă de timbru, etc. se ridicau am de an, ajungând la valori de milioane de lei. Secţia minereuri a fost creată prin cumpărare de concesiuni metalifere din Transilvania, prin înfiinţarea Societăţii „Concordia – Auriferă” şi cumpărarea Societăţii „Topliţa – Măgura – Concordia”. Pentru exploatarea aurului, societatea poseda concesiuni la Baia de Arieş, judeţul Turda, la Crăciuneşti şi Troiţa, judeţul Hunedoara, acestea din urmă aparţinînd Societăţii „Topliţa – Măgura – Concordia”.

455

Societatea „Concordia” era interesată şi de obţinerea plumbului şi cuprului, care ar fi rezultat din exploatarea minelor deţinute. Într-un raport înaintat Comisariatului General al Preţurilor, în 1944, se arăta că singura întreprindere care producea minereu exclusiv de plumb cât si plumb metalic,

451. Ibidem, dosar 319/1944. f. 1-2. 452. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul, Minier „Schitu Goleşti”, dosar 43/1946-1947, f.158. 453. Ibidem, dosar 8/1942, f. 259. 454. Ibidem, dosar 1/1942-1949, f. 18. 455. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 64/1944-1947, f. 27-28.

Page 159: Societatea Concordia

153

era Societatea „Griviţa” (minele din Ruschiţa) iar producţia de cupru a ţării era neînsemnată şi ar fi trebuit încurajată. În anii 1943-1944, s-au produs doar 47 respectiv 14 tone de cupru electrolitic anual. Având în vedere producţia restrânsă, preţul de cost era foarte ridicat.456

Ministerul Aerului şi Marinei, pe de o parte şi Societăţile „Aliminium Française”, „Duralumin” şi „Concordia” pe de altă parte, a intervenit un proiect de acord pentru construirea unei fabrici de aluminiu şi a unei uzine de transformare în România. Consumul intern în România în anul 1937 era doar de 500-600 tone pe an de aluminiu, dar, din studiile efectuate, consumul putea creşte.

457

Prin Jurnalul Consiliului de Miniştrii din 7 iulie 1937, s-a acordat societăţii „Concordia” privilegiul de construi, în avantajul unor diverşi beneficiari, o fabrică de aluminiu, în România. Se putea considera că, prin acest act, se acorda societăţii un monopol exclusiv pentru aluminiu şi alumină, până în 1940, cu posibilitate de prelungire până în 1942.

458

Pentru rezolvarea problemei, directorul-general Ion Marinescu şi M. Voinescu s-a deplasat la Bruxelles pentru a se putea adopta o decizie judicioasă. Aluminiul era indispensabil pentru M.Ap.N. pentru industria de apărare. De asemenea, ministrul Irimescu s-a deplasat în Italia, unde s-a interesat de realizările obţinute de guvernul italian în această direcţie. Italia, în acest domeniu, avea toată independenţa faţă de străinătate. Ministrul Irimescu nu a ascuns conducerii societăţii „Concordia” că însuşi regele Carol al II-lea ţinea foarte mult „ca această afacere să se realizeze rapid şi conta pe grupul „Concordia” pentru a o realiza”.

Societatea „Concordia” s-a angajat să investească în această întreprindere suma de 300.000.000 lei şi a început lucrările de construcţie în 15 octombrie 1937, fabrica trebuind să fie terminată în doi ani. Capacitatea uzinei urma să fie de 6.000 până la 10.000 tone de alumină pe an şi de 3.000 până la 5.000 tone aluminiu pe an.

459

Pentru început, se putea începe o colaborare cu „Concordia” care deţinea la Ploieşti atelierele necesare pentru înfiinţarea uzinei de

În 30 noiembrie s-a întocmit un proiect de construcţie a unei uzine de aluminiu şi a unei centrale electrice între Ministerul Aerului şi Marinei pe de o parte şi Societăţile „L’Aluminium Français”, „Duralumin” şi „Concordia”. Construcţia era necesară din raţiuni de ordin economic şi al apărării naţionale.

456. Ibidem, dosar 64/1944-1947, f. 19. 457. Ibidem, f. 59-61. 458. Ibidem, dosar 125/1937, f. 37. 459. Ibidem, f. 43.

Page 160: Societatea Concordia

154

transformare, urmând apoi să se aducă utilajele necesare” prese hidraulică, laminoare, etc. Până la o producţie naţională, metalul necesar uzinei de la Ploieşti a societăţii „Concordia” urma să fie adusă de Societatea „Duralumin” şi a „L’Aluminium Français”. Din păcate, evenimentele internaţionale care au urmat, au împiedicat demararea şi extinderea acestui proiect iniţiat de Societatea „Concordia” în colaborare cu guvernul român.

2.12. Departamentul Electrica

În anul 1936 Societatea „Concordia” a fuzionat cu Societatea anonimă „Electrica”, înfiinţată din 1907, decizia de fuzionare, prin încorporare, fiind aprobată de Adunarea Generală Extraordinară a Societăţii „Concordia” din 25 ianuarie 1937. Prin fuziunea realizată, tot pasivul şi activul precum şi personalul societăţii treceau de la 1 ianuarie 1936 asupra „Concordiei” care înfiinţa Departamentul „Electrica”.460

De asemenea, Ministerul Armamentului a luat act de hotărârea de fuziune prin încorporare şi prin adresa nr. 234 din 16 februarie 1937 „nu făcea nici o opoziţie la această operaţiune” dar obligaţiile stipulate în contractul nr. 2952 din 4 noiembrie 1936 „nu vor putea fi întru nimic schimbate prin aceasta”.

Fuziunea a fost comunicată în 6 februarie 1937 şi Băncii Naţionale

Române, care comunica la rândul ei că toate datoriile în devize ale fostei societăţi „Electrica” treceau asupra „Concordiei” şi anume: la „Banque d’Anvers”, Belgia 2.000.000 franci belgieni plus dobânzi de 232.018 franci belgieni; societăţii „Hydrofina” din Anvers, Belgia, 121.849 franci belgieni şi Băncii Comerciale Române, 2.936.587 franci belgieni. Datoriile în devize proveneau din împrumuturi anterioare reglementării de către B.N.R. a comerţului cu devize.

461

Activitatea societăţii anonime române „Electrica” a fost sprijinită prin împrumuturi de valută forte şi lei, luate de la societăţi ca „Credit Suisse” din Zürich, Societatea elveţiană „Banque pour Entreprises Electriques” precum şi de la bănci româneşti cum ar fi „Banca Românească”, „Banca Agricolă”,

Au fost anunţate, prin scrisori, toate societăţile petroliere şi industriale care aveau contracte cu „Electrica” precum şi furnizorii străini de echipamentele, urmând ca corespondenţa ulterioară a acestora să se efectueze pe adresa Departamentului „Electrica”.

460. Ibidem, dosar 104/1937, f. 1. 461. Ibidem, f. 2.

Page 161: Societatea Concordia

155

„Banca Generală a Ţării Româneşti”, „Banca de Scont a României”, „Banca Comerţului” din Craiova, „Creditul Tehnic” şi „Creditul Minier” care au dat un preţios concurs financiar în scopul asigurării, propăşirii şi dezvoltării societăţii.462

Preluarea societăţii „Electrica” de către capitalul belgian s-a făcut treptat, în 1929 Societatea „Hydrofina” acordând acesteia un împrumut în valoare de 750.000 de dolari ce tripla capitalul la 64.000.000 lei. Acţiunile societăţii „Electrica” au fost preluate de „Hydrofina” iar Societatea „Electrica” a restituit imediat suma de 350.000 dolari.

463

Înfiinţând, în 1936, Departamentul Electrica, „Concordia” a realizat rolul primordial ocupat de producerea şi distribuirea energiei electrice în industria petrolieră şi în principal, pentru deservirea regiunilor proprii Moreni, Ochiuri, Gura-Ocniţei şi Buştenari, din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău. Centralele de la Gura-Ocniţei, Câmpina şi Floreşti, cea hidroelectrică de la Sinaia, şi pe bază de lignit de la Schitu-Goleşti, jud. Muscel, care formau sub-secţiile departamentului, vor furniza curent prin reţelele de joasă şi înaltă tensiune şi pentru întregul judeţ Muscel, o parte a oraşului Bucureşti, Valea Prahovei şi alţi clienţi.

În 1933, Societatea „Electrica”, în urma unei convenţii cu B.C.R. şi Banque d’Anvers a obţinut ca o parte din datoria sa, în devize, către B.C.R. să fie preluată de Banque d’Anvers care a devenit astfel creditoarea societăţii „Electrica”.

În ianuarie 1936, data fuzionării societăţii „Electrica” cu Societatea „Concordia”, datoria sa era de 2.000.000 franci belgieni iar dobânzile se ridicau la 232.018 franci belgieni. Această datorie a fost preluată de către Societatea „Concordia”. Deşi la prima vedere creditul din străinătate a servit la plata unei datorii interne, totuşi în realitate împrumutul a fost întrebuinţat la investiţii, cu aceşti bani achitându-se datorii întrebuinţate în ţară.

464

Dezvoltarea liniilor de înaltă şi joasă tensiune precum şi extinderea substaţiilor de transformare au fost continuate cu intensitate pentru satisfacerea nevoilor clienţilor societăţii, în special al şantierelor de petrol. Pentru centrala sa din Câmpina, a fost comandat un grup turbo-generator de 15.000 kw necesar producerii energiei.

Departamentul Electrica a emis prin reţeaua sa, în 1936, un total de

105.860.005 kwh din care 85.280.290 kw din centralele sale proprii, 16.070.000 kw din centrale pe care le avea în exploatare şi 4.509.415 kwh cumpărate de la alte întreprinderi.

465

462. Ibidem, dosar 24/1926-1934, f. 12. 463. Ibidem, dosar 56/1939-1941, f. 51-52. 464. Ibidem, dosar 24/1926, f. 13-15. 465. Ibidem, dosar 2/1924-1943, f. 69v.

Page 162: Societatea Concordia

156

Pentru a se face economie de combustibil, la centrale se foloseau gaze furnizate de şantiere dar care nu erau suficiente pentru centralele de la Floreşti şi Câmpina. Ca urmare, diferenţa se procura de la societatea „Steaua Română” care însă vindea metrul cub cu 0.32 lei sau chiar cu 0.45 lei. La rândul său, Departamentul Electrica nu putea însă ridica preţul curentului electric, furnizat şantierelor societăţilor petroliere, pentru că atunci toţi petroliştii ar fi înlocuit motoarele electrice cu cele pe gaze.466

În perioada 1939-1941, se observă, din tabelul alăturat, o creştere continuă a vânzărilor de energie către şantiere, conducte, rafinărie şi uzinele metalurgice, activitatea acestora fiind impulsionată astfel:

467

ANUL

Şantiere şi conducte / lei

Rafinăria „Vega” / lei

Uzinele Metalurgice /

lei

Total / lei

1939 46.400.000 6.600.000 12.000.000 65.000.000 1940 77.500.000 9.500.000 23.000.000 110.000.000 1941 81.500.000 9.500.000 27.000.000 118.000.000

Începând cu anul 1940, datorită imposibilităţii importului de materiale

şi maşini necesare departamentului, nu s-au putut executa toate lucrările de întreţinere şi reînnoirile indispensabile asigurării exploatării centralelor şi reţelelor electrice. S-au făcut eforturi deosebite pentru a satisface toate cererile de energie care au fost adresate societăţii. O serie de lucrări proiectate cu scopul de a mări capacitatea de producţie şi transport nu au putut fi executate deoarece maşinile şi materialele comandate în Germania nu au fost furnizate. Dintre aceste lucrări menţionăm instalarea unui grup nou generator de 15.000 Kw şi staţiile de transformare de 60.000/25.000 volţi de la Câmpina şi Sinaia.468

Producţia de energie electrică a departamentului a fost de 181.000.000 kwh în 1940 şi de 181.262.374 kwh în 1941, la care se adăuga energia electrică achiziţionată de la alte societăţi în cantitate de 4.000.000.000 kwh anual. Beneficiul net a fost de 47.000.000 în 1940 şi de 80.000.000 lei în 1941.

469

Deşi cheltuielile de materiale, mâna de lucru şi impozitele au crescut, totuşi tarifele de vânzare a curentului electric nu au fost sporite. În anul 1942 se prevedea efectuarea racordului între centrala de la Schitu-Goleşti cu

466. Ibidem, dosar 11/1932-1937, f. 13. 467. Ibidem, dosar 41/1941, f. 28. 468. Ibidem, dosar 3/1924, f. 11. 469. Ibidem, dosar 41/1941, f. 24.

Page 163: Societatea Concordia

157

reţeaua principală de transport de la Câmpina. Energia emisă prin reţeaua societăţii a fost în anul 1942 cu 25% mai mare decât în 1941, reprezentând cea mai mare cantitate anuală de energie distribuită de societate.470

Producţia de energie electrică obţinută de Departamentul Electrica în perioada 1942-1943 a fost următoarea:

„Concordia” a putut face faţă tuturor cerinţelor crescânde de energie

electrică atât ale industriei petroliere cât şi nevoilor particulare. La reţelele de transport sub înaltă tensiune s-a terminat construcţia unui al doilea circuit de 60.000 kw între staţia de interconexiune Floreşti şi Moreni şi s-a lucrat la executarea şi punerea în funcţiune a liniei de 60.000 V între uzina „Gura Ocniţei” şi Târgovişte. Societatea, prin aceste lucrări, contribuia la progresul economiei de electricitate. În anul 1943, cele cinci centrale ale societăţii au produs aceeaşi energie ca şi în 1942, putându-se satisface toate cererile de energie.

471

ANUL

PRODUCŢIA KW/h 1942 230.633.637 1943 238.971.190

Producţia electrică furnizată de centralele societăţii, în 1944, a fost

până la 23 august de 56.000.000 kwh, această producţie mică datorându-se întreruperii, pe perioade mari de timp, a activităţii societăţii, din cauza bombardamentelor şi a lipsei de materiale. Erau necesare aparate de înaltă tensiune, piese de schimb pentru cazane şi turbine, materiale refractare, izolatori de înaltă tensiune pentru staţiile de transformare şi pentru liniile de înaltă tensiune, transformatori. Dacă în 1938 stocurile de materiale de care dispunea Departamentul Electrica se ridica la 72 tone, în noiembrie 1944 existau doar 6 tone.472 Totuşi, departamentul, cu eforturi mari, a reuşit ca până la sfârşitul anului să obţină o producţie de electricitate care s-a situat la 168.101.829 kw.473

Cantina lucrătorilor şi funcţionarilor de la centrala Câmpina a fost terminată şi pusă în funcţiune în 1943 şi s-au dat în folosinţă trei noi case de locuit pentru personalul aceleiaşi centrale.

474

470. Ibidem, dosar 2/1924-1943, f. 97-98. 471. Ibidem, dosar 14/1945, f. 64. 472. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 180. 473. Ibidem, dosar 14/1945, f. 64. 474. Ibidem, dosar 2/1924-1943, f. 98.

Departamentul „Electrica”, înainte de 23 august 1944, avea un număr de 621 angajaţi (funcţionari şi

Page 164: Societatea Concordia

158

lucrători). La 30 septembrie 1944, numărul total era de 846, din care 736 lucrători şi 110 funcţionari.475

Societăţile petroliere au primit cu mare satisfacţie iniţiativa Ministerul de Industrie şi au decis să participe efectiv la târg, în baza unor condiţii stabilite printr-un proces-verbal redactat şi semnat cu ocazia conferinţei care a avut loc la 10 noiembrie 1920 la Palatul Camerei de Comerţ. S-a stabilit că mostrele trimise la expoziţie, vor fi unitare pentru fiecare produs în parte. Fiecare societate a redactat în limba franceză un expozeu sumar asupra societăţii care cuprindea, între altele, date asupra capitalului, conducerii, producţiei generale şi pentru export, analize ştiinţifice asupra produselor, etc., în text intercalându-se şi tabele statistice, diagrame, fotografii. Fiecare societate a completat o fişă, cuprinzând datele menţionate mai sus, broşura fiind distribuită gratuit tuturor vizitatorilor pavilionului românesc, interesaţi de industria petrolieră românească. Societăţile petroliere, constituite în patru grupe, au participat la suportarea cheltuielilor necesare executării tuturor lucrărilor la pavilionul românesc. Aceste sume au fost stabilite în funcţie de capital, producţie şi de lucrările care se executau. Societatea „Concordia” contribuia cu 7.500 de lei, fiind în grupa a II-a alături de „Colombia”, „Vega”, „Petrol Block”.

2.13. Participarea societăţii la congrese, expoziţii, târguri, şi asociaţii Permanent, Societatea „Concordia” a fost prezentă la toate manifestările ştiinţifice de prestigiu, la târguri şi expoziţii. Ministerul de Industrie şi Comerţ, în anul 1920, a luat iniţiativa unei întruniri a conducătorilor principalelor întreprinderi de petrol din România pentru a se pronunţa asupra participării industriei române de petrol la Târgul Internaţional de la Lyon, care a avut loc în martie 1921.

476

Societatea a fost prezentă la Expoziţia de Tehnică Minieră organizată la Bucureşti, între 25 septembrie - 31 octombrie 1925, cu ocazia primului Congres Internaţional de Foraje, desfăşurat în capitala României. Expoziţia a fost organizată pe patru secţii. În cadrul Secţiei dedicată industriei miniere româneşti, în standul nr. 10 al Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, Societatea „Concordia” a expus, în principal, mostre de petrol, hărţi de regiuni petrolifere, aparate, fotografii, machete de instalaţie.

Cu 15.000 lei, contribuiau societăţile din prima grupă, şi anume „Astra Română”, Steaua Română” şi „Româno-Americană”.

475. Ibidem, dosar 132/1944, f. 1. 476. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 28/1920, p. 826-827.

Page 165: Societatea Concordia

159

Comisarul expoziţiei a fost inginerul de mine C. Damaschin.477

Cu ocazia lucrărilor congresului, au fost susţinute multe comunicări ştiinţifice, printre care s-a remarcat şi cea susţinută de dr. G. Macovei, profesor la Şcoala Politehnică din Bucureşti, catedra de mine şi geolog-şef la Institutul Geologic din România, intitulată „Formarea zăcămintelor de petrol în România”

Preşedintele primului congres internaţional şi preşedinte de onoare al Comitetului naţional român a fost prof. dr. Ludovic Mrazec, fost ministru, membru al Academiei Române, profesor universitar, director al Institutului Geologic al României.

478

La 15 septembrie 1929, la Paris, s-au deschis lucrările celui de-al doilea Congres Internaţional de Foraje.

S-au discutat de asemenea, probleme importante din domeniul forajelor, colaborarea între diferite ţări şi unificarea metodelor de observare ştiinţifică şi tehnică în materie de foraje.

479

În toamna anului 1929, a sosit în ţară Ernest Mercier, preşedintele „Companiei Franceze de Petrol”, a Societăţii „Omnium International de Pétroles” şi vicepreşedinte al Societăţii petroliere „Colombia”. Acesta era cunoscut în România nu numai pentru rolul său jucat în industria petrolului, ci şi pentru serviciile aduse ţării noastre în anii primului război mondial, când a făcut parte din misiunea militară condusă de generalul H. M. Berthelot şi a fost chiar distins, pentru merite deosebite, personal, de către regele Ferdinand cu ordinul „Mihai Viteazul”. Mercier, a vizitat în România, schela de extracţie de la Moreni.

Reprezentanţii români la congres au fost L. Mrazec, ing. C-tin Hoisescu, prof. ing. Theodor Ficşinescu, ing. Toma Petre Ghiţulescu, ing. C-tin Osiceanu, preşedinte al Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, Ion Demetrescu, G. Manoil şi Ion Marinescu, directorul-general al societăţii „Concordia”.

480 Tot în anul 1929, reprezentanţii Societăţii „Concordia” au participat la sărbătorirea, de către U.G.I.R., a lui Albert Thomas, director internaţional al muncii pe lângă Liga Naţiunilor, un vechi prieten al României, care ne-a vizitat ţara de mai multe ori.481

Societatea „Concordia” a participat prin reprezentanţii săi la primul congres al Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră, care s-a desfăşurat la Ploieşti în perioada 4-5 iunie 1921. La acest au participat prof. D. Munteanu Murgoci şi 200 de ingineri. Preşedintele asociaţiei era

477. Catalogul official al Expoziţiei Tehnică Română din 27 septembrie 1925 cu ocazia Congresului Internaţional de Sondaje, Bucureşti, D.J.A.N. Prahova, fond Bibliotecă, p. 29. 478. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 32/1925, f. 1-10. 479. Al 2-lea Congres Internaţional de Foraje, în M.P.R., nr. 18/1929, p. 1551. 480. M.P.R., nr. 17/1929, p. 71. 481. Idem.

Page 166: Societatea Concordia

160

ing. I. Ghika, fost administrator la „Concordia”. La banchetul din 4 iunie au fost prezenţi, alături de oficialităţile judeţului, „persoane marcante din elita Ploieştiului”, şi directori de rafinări.482

Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România, a propus şi ea înfiinţarea unui Institut Naţional de Petrol, care urma să colaboreze pentru dezvoltarea industriei petroliere şi miniere din România. Prima idee a unui institut, de data aceasta Internaţional, de cooperare minieră, a avut-o profesorul german Khramer, care a prezentat-o Ligii Naţiunilor şi unde ing. Niculcea, reprezentantul român în Liga Naţiunilor a propus constituirea Institutelor Naţionale Miniere, care prin activităţile lor ar fi completat şi stimulat activitatea Institutului International.

483

Asociaţia Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră (A.I.T.I.M.) a organizat în octombrie 1930, la Bucureşti, un congres cu tema „Rentabilitatea diverselor metode de extracţie”. Din partea societăţii „Concordia” a participat prof. ing. D. Filipescu, director la societate şi reprezentant al acesteia în cadrul asociaţiei.

484 Din iniţiativa A.I.T.I.M., Subcomitetul Tehnic, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Cooperare Tehnico-Minieră, cu scopul de a ajuta la propăşirea industriei miniere româneşti, prin coordonarea experienţei tuturor forţelor producătorilor şi celor din cercetare.485

În anul 1932, Societatea „Concordia” prin rafinăria sa „Vega” din Ploieşti, a participat, alături de societăţile „Distribuţia”, „Astra Română”, „Columbia” şi altele la Expoziţia Târg organizată de Camera de Comerţ şi Industrie din Ploieşti.

486

În ianuarie 1933, la propunerea directorului societăţii „Concordia” Ion Marinescu, Consiliul de Administraţie a aprobat, ca societatea să participe la crearea „Asociaţiei Finanţei şi Marii Industrii”, persoană juridică, delegând să semneze actul de fondare pe Ion Marinescu şi J. Destexhe. Societatea, era reprezentată la toate întrunirile şi şedinţele asociaţiei, de Ion Marinescu şi Fernand Carlier.

487

În martie 1933, Ion Marinescu a participat la Paris, ca delegat din partea societăţii „Concordia”, la „Conferinţa Petrolului”

488

482. Ibidem, nr. 15/1921, p. 1012. 483. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 7/930-1931, f. 3-7. 484. Ibidem, dosar 6/1930, f. 5. 485. Ibidem. 486. D.J.A.N. Prahova, fond Camera de Comerţ şi Industrie Ploieşti, dosar 12/1932, f. 81. 487. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 19/1926-1934, f. 70v. 488. Ibidem, f. 73.

iar în 1937 la cel de-al doilea Congres Mondial de Petrol de la Paris, din perioada 14-19 iunie,

Page 167: Societatea Concordia

161

unde a susţinut comunicarea „Problema explorărilor de petrol şi noua Lege a Minelor”. Organizat de Asociaţia tehnicienilor francezi în materie de petrol din Paris, lucrările congresului s-au desfăşurat pe următoarele secţiuni: geologie şi foraj; fizico-chimie şi rafinaj; materiale şi construcţii; tehnici de utilizare a produselor petroliere; economie şi statistică. Preşedintele de onoare al Comitetului de organizare a fost M. L. Pineau, directorul Oficiului Naţional al Combustibililor Lichizi din Franţa (O.N.C.L.), preşedinte al Comitetului a fost M. Ch. Bihoreau, directorul serviciilor tehnice din O.N.C.L. iar secretar-general M.J. Filhol, şeful Serviciului de Informaţii din O.N.C.L.489

Societatea „Concordia” a fost prezentă, cu stand propriu (instalaţii complete de extracţie a ţiţeiului), la Expoziţia industriei româneşti de petrol, organizată în parcul „Carol”, a cărei deschidere a avut loc la 21 septembrie 1934, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Expoziţia a constituit o manifestare de prim ordin a puterii de producţie industrială a ţării, a capacităţii şi forţelor de care dispunea industria de petrol, o oglindă a progreselor realizate în acest domeniu. Pavilionul, „Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România”, organizat de un comitet avându-l în frunte pe ing. C. Osiceanu, preşedintele asociaţiei şi preşedintele Comitetului de organizare a expoziţiei, organizat cu multă pricepere de Societatea „Distribuţia”, a atras atenţia vizitatorilor, care au cercetat cu interes instalaţiile în miniatură ce executau diverse faze ale activităţii în şantiere şi rafinării cât şi planşele, diagramele şi fotografiile expuse ce indicau evoluţia acestei industrii în toate ramurile de activitate.

La încheierea lucrărilor, a fost organizată pentru participanţi o excursie de informare.

490

La inaugurare, regele Carol al II-lea a fost impresionat de standul Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, semnând un pergament comemorativ al acestei expoziţii, alături de care au mai semnat Voievodul Mihai şi membrii guvernului.

491

Standul societăţii petroliere „Concordia” concretiza rezultatele eforturilor individuale pentru o parte din instalaţiile şi produsele ei. Societatea a expus produse distilate de diferite calităţi, subproduse care se întrebuinţau în industrie, uleiuri de diferite calităţi, asfalt, brichete, smoală de petrol, turte de mastic şi carton asfaltat. Atelierele mecanice ale societăţii „Concordia”, de la Ploieşti, au fost reprezentate printr-o serie de lucrări

489. Ibidem, dosar 24/1936-1937, f. 53. 490. Gh. Calcan, op.cit., p. 166. 491. Industria de petrol la Expoziţia din Parcul „Carol”, Monitéur du Pétrole Roumain, nr. 19/1934, p. 1233-1237.

Page 168: Societatea Concordia

162

moderne, cum ar fi: dispozitiv de extracţie tip „Concordia” în mărime naturală, aparate şi diverse instrumente de sondaj, care dovedeau posibilitatea executării în ţară a unei mari părţi din instalaţiile şi piesele de acest gen ce se importau în străinătate. În anul 1936, a avut loc vizita inginerilor de mine din Bulgaria, cu care ocazie a fost vizitat în 16 septembrie, Institutul Geologic al României, iar în perioada 17-20 septembrie au fost vizitate rafinăria „Astra Română” precum şi Societatea „Concordia” (rafinăria „Vega” şi şantierele petrolifere de la Bucşani, Gura Ocniţei şi Moreni). Pe tot parcursul vizitei, inginerii bulgari, au fost însoţiţi de inginerii societăţii „Concordia”, Traian Niţescu şi R. Pleşoianu, manifestându-şi admiraţia lor faţă de activitatea desfăşurată pe şantierele vizitate. În onoarea inginerilor de mine bulgari, a fost oferit un banchet de către J. Duqué, directorul general adjunct al societăţii „Concordia” şi preşedinte al Camerei de Comerţ din Ploieşti. De asemenea, la Ploieşti, a fost oferit un banchet, în onoarea oaspeţilor bulgari, de către ing. F. Demestrescu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor de Mine din România.492

„Concordia” a fost reprezentată şi la expoziţia pariziană a „Artelor şi Tehnicii 1937” care, deşi nu a fost dotată cu o secţie proprie a petrolului, acesta a fost totuşi prezent în pavilioanele unor ţări producătoare. În cadrul acestora, inginerul parizian L. Johansz, semnala „în primul rând participarea strălucitoare a industriei româneşti, care se evidenţia prin ingeniozitatea mijloacelor de demonstraţie şi execuţie artistică”.

493

Participarea României la această expoziţie internaţională a fost înregistrată pe peliculă, vizionarea acesteia fiind făcută în 27 aprilie 1938 de către o selectă asistenţă, cu ocazia unei întruniri la Societatea „Creditul Minier Franco-Român”.

494

În urma discuţiilor care au avut loc în şedinţa Comitetului Central din 10 aprilie 1937, Asociaţia Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră, a adresat societăţii „Concordia” o scrisoare în care se arăta că în urma discuţiilor privind modul în care diversele întreprinderi cu capital străin înţeleg să se integreze în viaţa economică a României, să satisfacă nevoile ei şi ale muncii româneşti, s-a constatat că Societatea „Concordia” este singura „care a înţeles şi s-a adaptat acestor imperative de sinceră şi adevărată colaborare între bogăţiile româneşti, munca românească şi

492. Vizita inginerilor de mine bulgari în România, în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 11/1936, p. 446 ; 489-491. 493 . L. Jonansz, L’industrie petroliferes a l’exposition 1937, M.P.R., nr. 1, 1 ianuarie 1938, p. 43-44. 494. Un film din industria petrolieră română, M.P.R, nr. 10, 15 mai 1938, p. 845.

Page 169: Societatea Concordia

163

capitalul străin pe care îl reprezintă. Societatea „Concordia” are conducere românească şi prin atmosfera favorabilă intereselor româneşti, s-a situat în afara celorlalte societăţi cu capital străin.” Asociaţia remarca înţelegerea conducerii societăţii „Concordia” pentru armonizarea intereselor factorilor care contribuiau deopotrivă, la prosperitatea întreprinderilor, dezvoltarea economiei naţionale şi satisfacerea muncii româneşti. Se dorea ca exemplul dat de societatea să fie urmat şi de celelalte întreprinderi pentru „promovarea intereselor capitalurilor străine, abătute pe meleagurile Ţării Româneşti”.495

În 12 aprilie 1939, Societatea „Concordia” solicita Departamentului Minier – Schitul Goleşti, înaintarea unor fotografii, pentru expunerea lor, reprezentând:

Societatea „Concordia”, din 1938, a fost parte constitutivă a Oficiului Industrial de Petrol, cu sediul la Constanţa, Oficiu care se ocupa cu expertize şi inspecţii petroliere. Reprezentanţii „Concordiei” au făcut parte din Comisia pentru redactarea unei noi legi a minelor, din anul 1938, alături de reprezentanţi ai societăţilor „Astra Română”, „Steaua Română”, „Creditul Minier”, „Unirea”, „Româno-Americană”, „Distribuţia”, „Prahova” şi „Petrolul Românesc”. Ministerul Muncii a luat iniţiativa organizării unei expoziţii a activităţii organizaţiei „Muncă şi Voie Bună”, în Bucureşti, în lunile mai-iunie 1939, unde participau şi câteva ţări străine (Germania, Italia, Finlanda), care aveau realizări in organizarea timpului liber al muncitorilor.

496

În perioada 18-21 mai 1939, a avut loc la Bucureşti, în localul societăţii „Mica” din Calea Victoriei nr. 63, Congresul Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră. La lucrările congresului, la Secţia a III-a rezervată petrolului, a susţinut o comunicare directorul general al societăţii „Concordia”, Ion Marinescu.

hore, jocuri (fotbal), excursii, câte o locuinţă, sau grădină a muncitorilor mai gospodari; ţesături, broderii, încrustări în lemn, obiecte confecţionate de muncitori în timpul liber; tablouri, diagrame, statistici.

497

Conducerea societăţii „Concordia” a participat la sărbătorirea prof. Dr. G. Macovei, directorul Institutului Geologic al României şi decan al Facultăţii de Mine din cadrul Şcolii Politehnice Bucureşti, în ziua de 1 iulie 1939. Sărbătorirea sa s-a făcut printr-un banchet organizat la restaurantul „Colonade”. La această sărbătorire , pe lângă nume reprezentative din

495. Scrisoare adresată de „Asociaţia Inginerilor şi Technicienilor din industria minieră” Societăţii de petrol Concordia, în „Analele Minelor din România”, nr. 5/1937, p. 160-161. 496. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 280/1939, f. 48. 497. Congresul Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră, în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 5/1939, p. 174-178.

Page 170: Societatea Concordia

164

industria petrolului, a participat şi Păstorel Teodoreanu, din partea Fundaţiilor Culturale Regale. Cu această ocazie s-au anunţat şi acordarea de burse pentru studenţii Şcolii Politehnice din Bucureşti, secţia Mine, pentru anul şcolar 1939-1940. Studenţii, atât români cât şi polonezi şi cehoslovaci, făceau practică, anual, pe şantierele societăţii de la Gura-Ocniţei, Moreni, şi Buştenari, dar, din lipsă de spaţiu, se acordau doar puţine locuri.498

Prin U.G.I.R., Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România a fost invitată să participe cu un stand al societăţilor petroliere la expoziţia „Luna Bucureştilor” care s-a desfăşurat la 25 mai 1940 „cu un fast deosebit”, comitetul organizator având dorinţa de a înfăţişa, cu această ocazie, progresele realizate de România în toate domeniile în timpul celor zece anii de domnie a regelui Carol al II-lea. Expoziţiile „Luna Bucureştilor” au fost organizate, în Parcul „Carol” începând cu anul 1935. Standul societăţilor petroliere a fost organizat pe două perioade, 1919 – 1929 şi 1930-1939, pentru a se putea arăta, prin contrast, progresele realizate.

În anul 1940, ing. R. Rădulescu, director al uzinelor metalurgice din cadrul societăţii „Concordia”, a prezentat la lucrările Congresului A.I.T.I.M., o comunicare intitulată „Priviri asupra realizărilor României în materie de fabricaţiune a aparatelor de foraj”. A făcut parte din comisia mixtă de petrolişti şi metalurgişti pentru stabilirea colaborării între industria petrolieră şi industria metalurgică şi a folosit în comunicarea sa datele şi concluziile şedinţelor coisiei. S-a referit la produsele şi tehnologiile folosite de uzinele „Concordia”, „Reşiţa”, „Vulcan”, „Wolff”, „Fraţii Schiel din Braşov” şi „Lemeitre”.

499

Societatea “Concordia” se preocupa nu numai de creşterea producţiei, dar era receptivă şi la problemele salariaţilor, acest lucru observându-se mai

Au fost expuse, în special materiale fotografice în care se arătau: prospecţiuni; foraj (sonde, câmpuri petrolifere, terenuri cu sonde din lemn şi metal, etc.); producţie (sonde în erupţie liberă, lăcărit, pistonaj, pompare, erupţie captată, etc.); distilare (de la vechile blaze la modernele instalaţii de rafinare), depozite şi staţii de desfacere (câte erau în 1929 câte în 1939), produse petroliere obţinute din 1929 până în 1939. Societatea „Concordia” alături de celelalte societăţi a participat cu un stand propriu.

2.14. Acţiuni social-culturale

498. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea “Concordia”, dosar 38/1927-1932, f. 15-25. 499. Ibidem, dosar 222/1940-1942, f. 4-5.

Page 171: Societatea Concordia

165

ales în perioada interbelică. Se consideră că un lucrător instruit şi cu cât mai puţine probleme sociale are un randament superior la locul de muncă. Anual, societatea acorda subvenţii, de valori diferite, în funcţie de aprobările conducerii societăţii, care erau vărsate la Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România, pentru ajutoare, refaceri de clădiri ale unor instituţii de stat, ajutorarea unor instituţii, burse, participări la congrese, etc. În anul 1910, s-a luat iniţiativa, de către reprezentanţii societăţilor petroliere „Steaua Româna” şi „Colombia” a unei subscripţii, din partea societăţilor petroliere şi exploatatorii de petrol în folosul victimelor inundaţiilor din Paris. Pe lângă societăţile organizatoare care au subscris câte 1.000 lei, societatea „Concordia” a subscris suma de 500 de lei.500 La solicitarea guvernului român, care până la 6/19 mai 1916 dorea o subscriere pentru Împrumutul Naţional, industria de petrol răspunzând întotdeauna la apelul ţării, Societatea „Concordia, alături de „Vega” şi „Creditul Petrolifer” au subscris suma de 750.000 lei.501

Societatea „Concordia”, prin reprezentanţii ei din Consiliul de Administraţie, L. Meeus şi L. Becker, au pus la dispoziţia Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din industria minieră, prin subscriere, câte 10 acţiuni „Concordia” şi cinci acţiuni „Creditul Petrolifer”.

Societatea a subscris la 7 mai 1920 la împrumutul Refacerii sau Consolidării iar în 1920 a făcut o importantă donaţie financiară Şcolii de Maiştri Sondori din Câmpina, înfiinţată în 1904, pentru cumpărarea unui local.

Având în vedere condiţiile grele în care funcţiona Şcoala de Maiştri Sondori, după război, şi anume în sediul Şcolii primare din Câmpina, din iniţiativa ing. Al. Gheorghiade, Directorul-general al Minelor din acea vreme, şi a ing. V. Iscu, directorul şcolii, cu ajutorul societăţilor petroliere („Concordia”, „Astra Română”, „Steaua Română” şi „Petrol Block”) alături de Sarmiza şi Dimitrie Alimăneşteanu, a fost cumpărat, pe un preţ convenabil, 120.000 lei, imobilul doamnei Eliza Văleanu-Ştefănescu, din Câmpina, b-dul. Elisabeta nr.20, cu condiţia de a se servi exclusiv ca local pentru şcoală.

502

500. M.P.R, nr. 4/1910, p. 142. 501. Ibidem, nr. 9/1916, p. 401. 502. „Analele Minelor din România”, an III, nr. 8-9/1920, p. 632.

În şedinţa din 18 septembrie 1920, preşedintele asociaţiei, ing. I. Ghika, a mulţumit societăţii „Concordia” pentru gestul ei, publicându-se în revista de specialitate a asociaţiei şi a dresă de mulţumire pentru aceasta.

Page 172: Societatea Concordia

166

Societatea a contribuit cu 231.500 lei la renta Despăgubirilor de Război 1916 şi cu suma de 97.000 lei la renta Împrumutului de 5% din anul 1922.503

În zilele de 16-17 noiembrie 1924, în oraşul Ploieşti s-au desfăşurat serbările organizate de Societatea de Cruce Roşie din România, pentru sporirea fondurilor ei. La aceste serbări, desfăşurate în saloanele Prefecturii au participat dr. Al. Obregia, dr. C. Vasiliu, preşedintele Filialei de „Cruce Roşie” Ploieşti, comercianţi şi oameni de afaceri din oraş din oraş şi s-a strâns suma de 27.800 lei, depusă la Banca Generală. Cea mai mare parte din această sumă a fost oferită de societăţile petroliere, Societatea „Concordia” donând suma de 1.400 lei.

504 În 1926, societatea a donat sume de bani pentru ajutorarea copiilor basarabeni.505 Acelaşi lucru a fost făcut şi de directorul general Ion Marinescu, care a donat câte 1.500 lei lunar din decembrie 1935 şi până în iulie 1936, pentru înfometaţii din Basarabia şi Moldova, la apelul Societăţii de „Cruce Roşie” din România.506 În condiţiile grele cauzate de criza economică din 1929, Societatea „Concordia” a luat măsura de a participa la ajutorarea şomerilor, contribuind cu câte doi lei pe săptămână de fiecare salariat aflat în serviciu în ateliere, rafinărie sau schele. Pentru anul 1931, suma s-a majorat cu un leu de fiecare lucrător. Sumele strânse erau încredinţate sindicatelor petroliere. Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun din anul 1929, Societatea „Concordia” a donat suma de 1.000 lei pentru elevii Şcolii Superioare de Comerţ din Ploieşti.507

Cu ajutorul societăţilor petroliere şi prin străduinţele Comitetului Şcolar din Gura Ocniţei, a fost construită o frumoasă şcoală, numită „Sirius”, foarte necesară pentru marele număr de copii al funcţionarilor şi muncitorilor din regiune. În 10 august 1932, s-a inaugurat această şcoală, precum şi biblioteca populară „G. J. Duqué” donată de grupul „Acţiunea Românească”, din Centrala Caselor Naţionale, ca omagiu „distinsului prieten al maselor Româneşti”, Duqué, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Societăţii „Concordia”. La inaugurarea bibliotecii, în prezenţa unui numeros public din Gura Ocniţei, Moreni şi Târgovişte, au rostit alocuţiuni ing. Stoicoiu şi prof. Dimitriu, delegatul Caselor Naţionale, care au scos în

503. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 69/1934, f. 1. 504. Săptămâna „Crucei Roşii” în „Ploieştii”, an III, nr. 138, 11 ianuarie 1925. 505. Acţiunea de ajutorare a copiilor basarabeni, realizată de Secţiunea Câmpina a Asociaţiei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria minieră, în „Analele Minelor din România”, nr. 10/1936, p. 473-474. 506. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 21/1928-1935, f. 15. 507. „Ploieştii”, an. VII, nr. 334, 17 februarie 1929.

Page 173: Societatea Concordia

167

relief „calităţile eminente” ale lui G. J. Duqué, care „a pus în serviciul mulţimii toată atenţia pentru progresul şi cultura ei”.508

În alocuţiunea sa, G. J. Duqué a recomandat înălţarea prin cultură, invitând „muncitorimea la cercetarea bibliotecii”. A avut loc şi o serbare susţinută de elevii şcolii „Sirius”. Din partea Ministerului Industriei a participat ing. A. Tânţăreanu, director general al Minelor, ing. Dorin Nicolaescu, şeful Inspectoratului Minier Târgovişte şi şefii sub-inspectoratelor miniere, Gura-Ocniţei şi Moreni.

509

Societatea amenajase în cadrul rafinăriei „Vega” un teren de fotbal, societatea sportivă numărând 26 de membrii. Deoarece terenul era situat la o distantă de 1,5 km de poarta principală de intrare, invitaţii şi echipele sportive străine de rafinărie şi care luat parte la serbările sportive, erau nevoiţi, pentru a ajunge la acest teren, să parcurgă distanţa pe drumul principal şi pe toată întinderea rafinăriei. Pentru a se evita acest lucru, s-a găsit un teren bun de sport, în apropierea fabricii, situat între fabrica „Ceramica”, vecină cu rafinăria şi rafinărie, dar care trebuia mereu închiriat.

Societatea a înfiinţat societăţi sportive şi dispunea de terenuri de sport, pe care activau echipe complete de volei, fotbal, atletism, hochei, tenis de câmp, organizate din funcţionari şi lucrători ai diferitelor departamente.

510

La schela petrolieră Gura Ocniţei, societatea deţinea o arenă de tenis la care însă accesul era liber numai personalului tehnic şi de conducere,

511 precum şi un teren de sport pentru volei, de 300 mp.512

Participau, din partea societăţii „Concordia”, reprezentanţi din Sediul Social Bucureşti, Uzinele metalurgice Ploieşti, Rafinăria „Vega”, Fabrica de

Anual, se organiza serbarea sportivă „Ziua „Concordiei”” care se

desfăşura în luna iunie, pe stadionul municipiului Ploieşti. Aici aveau loc curse de biciclete, jocuri de popice, atletism (aruncări de greutăţi, suliţă, sărituri în lungime şi în înălţime, tracţiuni în braţe) jocuri de fotbal şi volei la care participau fete şi băieţi pe categorii de vârste, pitici, juniori, seniori şi „old-boys”. Vârsta participanţilor era, la pitici, până la 15 ani, la juniori între 15-18 ani iar seniori de la 18 ani în sus. Se acordau premii precum şi o cupă pentru câştigătoarea turneului de fotbal.

508. „Curentul Prahovei”, an IV, nr. 70, Ploieşti, 14 august 1932. 509. „Analele Minelor din România”, nr. 9/1932, p. 335. 510. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 198/1945, f. 42. 511. „Buletinul Muncii şi Asigurărilor Sociale” octombrie-decembrie 1934, p. 753. 512. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 84/1944, f. 3.

Page 174: Societatea Concordia

168

Bidoane Constanţa, Departamentul Petrol, Departamentul Electrica din Câmpina, Departamentul Minier Schitu Goleşti, schela „Gura Ocniţei”513

În anul 1934, Societatea „Concordia” şi societăţile afiliate ei, şi anume „Electrica”, „Ialomiţa”, „Creditul Carbonifer” şi „Lignitul” au subscris la Împrumutul de Înzestrare a Ţării de 4.5% suma totală de 15.000.000 lei plus titlurile de rentă depuse de directorul societăţii „Electrica” M. Voinescu, în valoare de 32.000 lei, sub-directorul C. Eitel, 6.100 lei, şi ing. Teodorescu Al. Miu, 500 lei. Suma a fost debitată la Banca Comercială Română.

. Directorul general al societăţii „Concordia”, av. Ion Marinescu, fiind deputat de Hotin, s-a adresat în 1933, în scris, prefectului judeţului, cu menţiunea că pentru anul şcolar 1933-1934, renunţă la diurna sa de deputat şi oferă suma de 144.000 lei pentru burse, la trei studenţi merituoşi. De asemenea, studenţilor lipsiţi de posibilităţi materiale din Universităţile Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cernăuţi, care i se adresau în scris cu solicitări financiare, le acorda burse trimestriale

514 Conform deciziei Direcţiei Generale din cadrul societăţii, pentru achitarea titlurilor subscrise la împrumut, se făceau reţineri din salarii personalului societăţii. Funcţionarii plăteau sumele în şase rate lunare iar lucrătorii în 10 rate lunare.515

În 1935 a plătit, la Împrumutul Intern pentru Consolidarea de 3% suma de 35.980.500 lei. În 1937, directorul Direcţiei Tehnice din Ploieşti a societăţii „Concordia”, G. J. Duqué a donat suma de 14.105 lei pentru construirea noului vas-şcoală „Mircea”, cu mesajul „trimit rezultatul subscripţiei personalului direcţiei tehnice a societăţii „Concordia”.

516

Funcţionarii şi muncitorii societăţii „Concordia” au răspuns apelului ministrului Economiei Naţionale, C-tin Angelescu, subscriind sume importante la Bonurile Înzestrării Armatei în anii 1939-1940. În 18 decembrie 1939, societatea a subscris la acest fond suma totală de 100.000.000 lei.

517 Astfel, Al. Zănescu, preşedintele Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, informa pe ministrul de finanţe că un număr de 29 de societăţi petroliere au subscris un total de 900.000.000 lei.518

Odată cu înfiinţarea, în 1938, pe lângă Ministerul Presei şi Propagandei a unui serviciu intitulat „Direcţia Publicaţii”, publicaţiile cu caracter de Stat erau distribuite prin această direcţie după criterii de repartizare proprii şi cu un tarif comun oficial, prevăzându-se 25% din

513. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 136. 514. Ibidem, dosar 2/1916-1935, f. 7-8. 515. Ibidem, dosar 11/1934-1940, f. 1. 516. „Universul”, nr. 157, 10 iunie 1937 şi „Imparţialul” (Ploieşti) 25 august 1937. 517. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 185/1939, f. 101. 518. M.P.R., nr. 15/1939, p. 179.

Page 175: Societatea Concordia

169

preţul oricărei publicaţii. Inovaţia cu publicaţiile date prin minister, fusese primită cu satisfacţie de către cei care aveau publicaţii de făcut, care scăpau astfel „de impostorii milogi şi şantajişti” şi de către ziarele „cinstite şi fără simpatii”, victime asigurate ale concurenţei „acestor nedemni indivizi”.519

Cu ocazia evenimentelor din anul 1940, în urma rapturilor teritoriale, directorul general Ion Marinescu, în Adunarea generală a acţionarilor s-a asociat manifestărilor de fidelitate pentru Maiestatea Sa Regele şi a adus un omagiu pentru pierderea fraţilor din Bucovina şi Basarabia fiind alături de durerea prin care treceau aceştia. În numele tuturor acţionarilor din ţară şi în asentimentul tuturor acţionarilor din străinătate, Ion Marinescu a solidarizat întreaga societatea „Concordia” „manifestărilor de dragoste şi devotament pentru Rege şi Ţară”.

Societatea „Concordia” avea cinci publicaţii mari de consolidări petrolifere pe care le prezenta pentru taxare şi apoi repartizare la gazetele care le publicau. După desfiinţarea direcţiei, în 1940, s-a revenit la vechiul regim, aplicat până în 1938, respectiv repartizarea acestor publicaţii de către primul preşedinte al Tribunalului de reşedinţă, în speţă, Tribunalul jud. Prahova. Tariful gazetelor de provincie, inclusiv cele din Ploieşti, erau mult mai ieftine decât tarifele marilor cotidiene din Bucureşti, unde exista şi pericolul unor publicări neregulate a materialelor.

520

Ministrul Apărării Naţionale, generalul de divizie C. Pantazzi, prin adresa nr. 3683 din 21.10.1942, dispune trimiterea la începutul fiecărei luni a unor tabele pe unităţi cu numele ostaşilor, indicaţi a primi daruri prin rotaţie, mulţumind totodată societăţii pentru iniţiativa „pornită din adâncul unei conştiinţe curat româneşti”.

Animat de aceste sentimente, a fost organizat în imobilul societăţii din B-dul Domniţei nr. 50, cazarea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina în 10-15 camere pentru bărbaţi şi femei şi 5-6 camere pentru familii cu mai mulţi copii, precum şi o cantină la care să servească masa toţi aceşti refugiaţi. Din dragoste şi recunoştinţă pentru bravii ostaşi români care luptau pe frontul de răsărit, prin adresa nr. 424 din 2 octombrie 1942, Direcţia Generală a Societăţii „Concordia” s-a adresat Ministerului Apărării Naţionale, prin care aduce la cunoştinţă înfiinţarea unei subvenţii lunare permanente de 150.000 lei, începând din octombrie, pe toată durata războiului, destinată procurării de daruri luptătorilor de pe front. Se solicita nume şi adrese ale unor ostaşi nominalizaţi la întâmplare de minister, cărora urma să li se trimită în fiecare lună „daruri variate”.

521

519. „Imparţialul”, Ploieşti, 23 octombrie 1940, p. 6. 520. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. 14/1940, p. 832. 521. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 288/1942, f. 13-14.

Page 176: Societatea Concordia

170

În aprilie 1942, inginerii, funcţionarii şi lucrătorii Uzinelor „Concordia” din Ploieşti, în dorinţa de a veni în ajutorul ostaşilor români ce luptau pe frontul din Crimeea, au colectat bani pentru 500 perechi ciorapi de lână, pe care i-au trimis pe front prin Comitetul de Patronaj Prahova, iar de Sfintele Sărbători de Paşti au făcut o colectă de 150 cutii de carton în care au pus în fiecare câte un kg. de cozonac, 5 ouă roşii, 5 pachete de ţigări, chibrituri, cărţi poştale şi săpun. Şi aceste cutii au fost expediate pe front prin Comitetul de Patronaj Prahova.522

Societatea „Concordia” sponsoriza diferite acţiuni sociale şi culturale şi dona sume de bani drept ajutoare. Astfel, directorul general Ion Marinescu, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii din 5 iulie 1940, a prezentat contribuţia societăţii la problemele sociale cu care se confrunta ţara. Înţelegând momentele grele prin care trecea ţara şi poporul român, societatea, după ce a contribuit la Împrumutul Statului şi a subscris la Bonurile pentru Înzestrarea Armatei, a luat măsuri pentru deschiderea în imobilul său din b-dul Domniţei nr. 50 a căminului „Concordia”, pentru adăpostirea cca. 50-60 refugiaţi din Basarabia şi Bucovina, cărora li se dădea şi întreţinerea necesară. Au fost pregătite dormitoare comune separate pentru femei bărbaţi şi copii şi 10-12 camere pentru familişti. Pentru întreţinerea acestora, Ion Marinescu acorda 10.000 lei lunar suplimentar de cheltuielile societăţii.

523

Prin Decretul-Lege nr. 183 din 9 martie 1942, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 59 din 10 martie 1942, se stabilea obligativitatea societăţilor de a subscrie la Impozitul Excepţional al Reîntregirii. De fapt, această lege completa prevederile Decretului-Lege nr. 3.046 din 2 mai 1942, pentru prelungirea termenului de subscriere la Împrumutul Reîntregirii din 1941. Acest împrumut era autorizat prin Decretele-Legi nr. 2.200 din 31 iulie 1941, nr. 911 din 25 martie 1942 şi nr. 810 din 8 noiembrie 1942, privind aplicarea impozitului excepţional de reîntregire şi lichidarea angajamentelor de subscriere la Împrumutul Reîntregirii din 1941. Societatea „Concordia” a subscris suma de 119.628.000 lei.

524

În Adunarea Generală din 6 aprilie 1941, a Cercului Bucovinenilor din Bucureşti, directorul Ion C. Marinescu a fost ales, în unanimitate de voturi, membru de onoare.

525

522. „Tribuna”, 5 aprilie 1942. 523. M.P.R. nr. 14/1940, p 832; DJAN Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 294/1939-1940, f. 2 – 6 ; „Universul”, 5 iulie 1940. 524. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 69/1934, f. 1 525. Ibidem, dosar 228/1941, f. 1.

În această calitate, dar şi de bun român, el

Page 177: Societatea Concordia

171

solicita comitetelor de bucovineni şi basarabeni să facă recomandările necesare pentru instalarea refugiaţilor începând cu 10 iulie 1940.

În 26 iunie 1940, directorul general Ion Marinescu arăta, în şedinţa Consiliului de Administraţie, că societatea „a făcut întotdeauna dovada unor sentimente deosebite de iubire şi devotament pentru Maiestatea Sa Carol al II-lea şi pentru Ţară”. Dorind să răspundă cu toată graba şi cu toată însufleţirea „Înaltei Chemări Regale” de a se înscrie în Partidul Naţiunii, societatea, împreună cu afiliatele sale, au înscris 7.199 membrii de partid şi a vărsat 126.000.000 lei la subscripţia Bonurilor pentru înzestrarea armatei”.526 Ion Marinescu a contribuit de asemenea, personal, la aceste subscripţii, cu suma de 1.005.000 lei ce reprezenta salariul pe o zi a întregului personal al societăţii „Concordia”.527

Între lunile august-decembrie 1942, au fost acordate o donaţie de 2.000 lei Societăţii „Octavian Goga”, 35.000 lei Uniunii Industriilor Metalurgice şi Minereu din România, 3.000 lei ca subscripţie pentru Biserica „Unirea” din Chişinău precum şi o pensie lunară de 5.000 lei avocatului Gh. Constantinescu cu începere de la 1 iulie 1942 pe tot timpul vieţii dar acceptarea pensiei de către avocat se făcea cu renunţarea din partea lui la orice alte despăgubiri sau pretenţii. De asemenea, la 11 iulie 1942 se acorda suma de 1.000 lei lui Vasile Militaru, pentru volumul său „Stropi de rouă”.

La 6 februarie 1940, Societatea „Concordia” a acordat un ajutor de

15.000 lei Comitetului Şcolar al Gimnaziului Mixt „ P. Span”, din comuna Baia de Arieş, pentru a se putea face faţă cheltuielilor de întreţinere a şcolii şi a se evita închiderea ei după ce funcţionase timp de 25 de ani. În 10 iunie 1941, Ion Marinescu a trimis preotului Grigore Cristescu de la Biserica „Pitar Moşu”, din Bucureşti, 10.000 de lei ca ajutor pentru repararea acoperişului.

Atunci când era solicitată, şi avea sumele necesare din fondurile culturale pe care le avea la dispoziţie, societatea acorda subvenţii, donaţii şi ajutoare.

528

Consiliul de Administraţie în şedinţa sa din 8 octombrie 1943, a aprobat acordarea unor pensii de urmaşi pentru inginerul Gh. Ballif, fost director şi procurist; av. Gh. Lazăr, fost conducător al secţiei Contencios şi procurist şi văduvei lui H. Sigmund, fost şef al secţiei de vânzare din Braşov a societăţii.

529

526. Ibidem, f. 3-4. 527. Ibidem, dosar 185/1939, f. 355-356. 528. Ibidem, dosar 45/1942, f. 5-38. 529. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 20.

Page 178: Societatea Concordia

172

În anul 1943, Societatea „Concordia” a primit pentru ajutoarele băneşti oferite, scrisori de mulţumire după cum urmează: în 4 februarie, se adresau mulţumiri societăţii pentru donaţia în valoare de 10.000 lei făcută Şcolii de Gospodărie Urbană gr. I Bolgrad; în 24 februarie, în numele mareşalului Ion Antonescu, se adresau călduroase mulţumiri pentru donaţia făcută de societate în valoare de 118.400 lei, pentru construirea Palatului Invalizilor „din ordinul şi prin grija mareşalului”; la 15 iunie Societatea de „Cruce Roşie”, filiala sectorului IV – verde, mulţumea pentru donaţia în valoare de 20.000 lei făcută de societate, prin intermediul d-nei Dorina Porsena, pentru cantina care deservea pe bravii ostaşi români în trecere prin gara Chitila530; la 1 iulie, preşedinta Consiliului de Patronaj al Operelor Sociale, d-na. Maria Antonescu, mulţumea în mod deosebit conducerii societăţii pentru „dărnicia ce a-ţi manifestat” şi asigura că suma donată la Apelul adresat societăţii pentru a susţine acţiunea „Ajutorul de Iarnă”, în campania 1943-1944, va ajunge acolo unde „nevoia de închegare naţională şi socială o cere mai imperios”; la 2 iulie, directorul Laboratorului de Geologie Aplicată din cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, mulţumea directorului general al societăţii „Concordia” pentru subvenţia acordată, în valoare de 20.000 lei, datorită căreia studenţii de la Ştiinţe Naturale şi Geografie, din cadrul facultăţii, împreună cu profesorii lor, au făcut în zilele de 26 şi 27 iunie o excursie ştiinţifică în regiunea Băicoi – Câmpina – Braşov – munţii Perşani – Bran – Rucăr – Albeşti.531

Asociaţia pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român („ASTRA”) a cărui preşedinte de onoare era regele Mihai I, mulţumea societăţii, în 26 februarie 1944, pentru bunăvoinţa cu care aprecia activitatea naţional-culturală pe care o desfăşura zilnic instituţia şi pentru suma de 25.000 lei acordată.

532

După 1 august 1943, dar mai ales în 1944, societatea a acordat ajutoare pentru refacerea unor clădiri de învăţământ, religioase, distruse de bombardament. Astfel a acordat suma de 2.000.000 lei pentru refacerea clădirii liceului „Sf. Petru şi Pavel„ din Ploieşti.

533

530. Ibidem, dosar 140/1943-1944, f. 3-7. 531. Ibidem, f. 2. 532. Ibidem, f. 1. 533. D.J.A.N. Prahova, fond Liceul „Sf. Petru şi Pavel” Ploieşti, dosar 2/1945, f. 247.

Ajutoarele în bani, solicitate pentru procurări de medicamente şi tratamente necesare celor bătrâni şi lipsiţi de ajutoare, erau analizate de conducerea societăţii şi, în funcţie de sumele alocate anual, se acordau astfel de ajutoare, în valoare de

Page 179: Societatea Concordia

173

sute sau mii de lei. Astfel, în 12 aprilie 1943, s-a aprobat acordarea de 500 lei profesorului de scrimă C-tin Pancu, „bolnav şi bătrân”.534

Elevii citaţi mai sus aveau obligaţia de a urma cursurile în mod regulat, dându-şi toate examenele, lucrările, proiectele, etc. conform programei şcolare, astfel ca, la terminarea lor, să aibă trecute toate examenele, lucrările practice şi proiectele. După terminarea cursurilor şi obţinerea diplomei de inginer, şi în măsura permisă de legile în vigoare, ei se obligau a servi Societatea „Concordia” în calitatea de ingineri, pe termen de minim 3 ani. Apoi, fiecare din părţi era liberă de a prelungi angajamentul încheiat.

Conducerea societăţii „Concordia” în dorinţa de a ajuta şi promova „elementele bune şi lipsite de mijloace”, a hotărât în aprili3 1943 acordarea a patru burse a câte 7.000 lei lunar studenţilor, viitori ingineri, de la Facultatea de Mine şi Metalurgie. Astfel, societatea se obliga să acorde aceste sume studenţilor Bubulac I. Artaxerxe, anul III, Cochiu N. Gheorghe, anul IV, Gabor Ştefan, anul IV, Juilland Paul, anul IV, pe toată durata timpului ce mai rămăsese până la terminarea cursurilor, adică pe timp de 10 luni.

535

Conducerea societăţii era interesată, pe lângă pregătirea lucrătorilor şi funcţionarilor, în educarea teoretică şi practică, spirituală şi fizică a ucenicilor ce lucrau în cadrul societăţii, înfiinţând Stoluri de Străjeri, cărora le punea la dispoziţie tot ceea ce era necesar pentru activitate, precum şi organizaţii, „Muncă şi Voie Bună”. În cadrul acestor organizaţii, erau înfiinţate echipe de fotbal, volei, atletism, ciclism, cu echipamentul sportiv necesar şi amenajări de terenuri şi baze sportive.

536

Se organizau diferite acţiuni culturale în zilele de sărbătoare, precum şi expoziţii „Muncă şi Voie Bună”. Prin circulara Ministerului Muncii 26.298 din 4 august 1939, conducerea uzinelor „Concordia”, inclusiv Comisia Militară de Control şi Recepţie, erau rugaţi să acorde tot sprijinul iniţiativelor luate de organizaţia „Muncă şi Voie Bună” din Uzinele Metalurgice „Concordia”.

537

În fiecare unitate a societăţii „Concordia”, a funcţionat, din anul 1938, câte o secţie a organizaţiei „Muncă şi Lumină”, care desfăşura o bogată activitate culturală şi sportivă. Pe lângă ridicarea nivelului cultural al

534. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 248/1943, f. 1. 535. Ibidem, dosar 249/1943-1944, f. 14. 536. Ibidem, dosar 239/1944, f. 6. 537. C.S.P.A.M.I. Piteşti, Comisia Militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 50/1939-1940, f. 256.

Page 180: Societatea Concordia

174

salariaţilor, aceste secţii aveau ca scop şi sustragerea lor de sub influenţa unor curente politice ca legionarismul sau comunismul.538

Societatea „Concordia” a cheltuit an de an milioane de lei pentru organizarea secţiilor sale „Muncă şi Lumină” şi pentru achiziţionarea unor aparate de proiecţie cinematografică. La schela Gura Ocniţei funcţiona un cinematograf în baza Regulamentului de înfiinţare şi funcţionare a cinematografelor din 30 martie 1927.

Conform legii de organizare şi funcţionare a Radiodifuziunii, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 188 din 15 august 1940, Societatea „Concordia” a instalat aparate de radio în incinta unităţilor sale, în scopul informării şi culturalizării salariaţilor. Fiecare salariat era obligat să contribuie cu câte 5 lei la fondul de bibliotecă a secţiei „Muncă şi Lumină”. Prin Decretul-Lege publicat în „Monitorul Oficial” nr. 16 din 20 ianuarie 1945, Oficiul „Muncă şi Lumină” a fost transformat în Oficiul Muncitoresc de Educaţie şi Cultură (O.M.E.C.).

Anual, a fost sărbătorită, în cadrul societăţii, „Ziua Eroilor” iar conform unei dispoziţii a Patriarhiei Române, în unităţile societăţii aveau loc, de două ori pe lună ore de catehizare, la care participau toţi lucrătorii. Preoţii ţineau conferinţe şi slujbe religioase în cadrul unităţilor societăţii, sub genericul „Simbolul credinţei”.

539 Pentru înfiinţarea unui cinematograf erau necesare următoarele: actul de cetăţenie al societăţii, planul localului de cinematograf cu sala plus dependinţe; numărul scaunelor şi culoarele printre ele; intrările şi ieşirile din sală; gurile de apă, instalaţiile sau materialele de prevenire a incendiilor; localul cabinei de proiecţie. Toate aceste acte trebuiau să fie întocmite în patru exemplare pentru a putea să se obţină avizul de funcţionare. Exista sală de cinematograf şi la schela Lilieşti, organizată într-o baracă de lemn, în sat, lângă cantină.540

Cu toate încercările făcute, la schelele petroliere, activitatea culturală era mai slabă deoarece se aprecia că „majoritatea lucrătorilor din şantiere şi fără exagerare putem spune că 90% sunt ţărani din satele din împrejurimi. Deşi aceştia sunt meseriaşi, calificaţi sau sondori cu cărţi de meşteri, totuşi, nu le este singura meserie pe care se bizuie, cum este lucrătorul dintr-o uzină sau rafinărie, ci mai este şi agricultor. Şi oricât de bine ar fi el plătit la societatea, agricultura nu o neglijează. Deşi, îndată ce a terminat lucrul

538. C. Dobrescu , M. Racheru , Istoria rafinăriei „Astra Română” Ploieşti reflectată în documente (1889-1948), Editura „Cartea de Nisip”, Ploieşti, 1998, p. 71. 539. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia ”, dosar 51/1946, f. 77. 540. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 155v.

Page 181: Societatea Concordia

175

la şantier, gândul lui nu este altul decât să pornească spre casă, ca din nou să se apuce de gospodăria lui”.541

Conducerea societăţii propunea autorităţilor, luarea unor măsuri pentru cultivarea sentimentului naţional şi patriotic, în rândul lucrătorilor. Greutăţile inerente purtării războiului, situaţia frontului, mai ales începând cu februarie 1944, precum şi ecourile de natură politică, ce răzbăteau prin presă, erau răstălmăcite inconştient sau tendenţios şi creau in spiritul general al masei lucrătorilor, care era „necultivată şi dezorientată”, o tendinţă de nepăsare faţă de soarta neamului românesc, pentru care se făceau atâtea jertfe pe front.

542

Se considera necesar ca autorităţile superioare să organizeze în centrele mai industriale conferinţe „pentru luminare şi pentru răscolirea sentimentelor naţionale şi patriotice, prin vorbitori aleşi dintre cei care au făcut războiul în răsărit, care pot vorbi în cunoştinţă de cauză şi care pot face să vibreze adâncurile sufleteşti ale ascultătorilor.”

543

Direcţia „Muncă şi Lumină” din cadrul Ministerului Muncii înaintau anual reviste, broşuri de propagandă („Cuvinte către muncitori”) şi broşuri umoristice în care se înfăţişau, cu ironie, activitatea conducătorilor Angliei, SUA şi Rusiei.

Tablourile, broşurile de propagandă şi cărţile distribuite de Societatea „Concordia”, din cele trimise de Ministerul Muncii, rămâneau „literă rece, fără răsunet şi fără înflăcărare”. La Constanţa, s-a reuşit să se organizeze un teatru „Muncă şi Lumină” cu cca. 500 de locuri, destinat pentru muncitori şi funcţionari, şi el era considerat cel mai indicat pentru propaganda cuvântului menit să redeştepte conştiinţa naţională română.

Organizaţiile de „Muncă şi Lumină” au organizat pe şantierele miniere ale societăţii de la „Schitu Goleşti” conferinţe, serbări, şezători, expoziţii, prezentări de filme şi piese de teatru, jocuri sportive. Scopul activităţilor ţinute era ridicarea sentimentului naţional, luminarea maselor muncitoreşti si prezentarea pericolului pe care îl reprezenta bolşevismul pentru ţară. Temele conferinţelor organizate se refereau la „Lupta naţionaliştilor români din Ardeal până în 1919”; „Bolşevismul şi războiul actual”, „Rolul european al României”, etc.

544

541. C. Dobrescu, op.cit, p. 99. 542. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia ”, dosar 10/1944, f. 49. 543. Ibidem. 544. Ibidem, fond Societatea „Concordia ”, Departamentul minier Schitu Goleşti, dosar 2/1942-1943, f. 1-100; 23/1942-1943, f. 1-150; dosar 25/1943, f. 1-250.

Filmele prezentate de caravanele cinematografice şi care erau de diferite genuri, muncitoreşti, educative, comedii, făceau întotdeauna

Page 182: Societatea Concordia

176

sălile arhipline. Nici Departamentul minier şi nici Electrica nu aveau aparate de cinematograf proprii dar, muncitorii aşteptau venirea caravanei cu filme care prezentau şi documentare deosebit de interesante despre frumuseţile diferitelor regiuni ale ţării. Serbările erau organizate cu concursul căminelor culturale din comunele învecinate şi erau prezentate cântece de către coruri mixte şi bărbăteşti, poezii, piese de teatru sau erau organizate cu prilejul diferitelor sărbători, când se împărţeau daruri şi ajutoare constând în alimente şi îmbrăcăminte, văduvelor, copiilor orfani şi muncitorilor merituoşi. tot cu prilejul acestor serbări, localnicilor prezenţi li se arăta prin diferite mijloace „care este raiul bolşevic al lui Stalin” considerându-se necesară o propagandă patriotică binefăcătoare în rândul lucrătorilor.545

Corpul 1 Armată a înaintat departamentului, în septembrie 1943, instrucţiuni cu privire la modul de desfăşurare a serbărilor.

Tot pentru propaganda contra comunismului erau aduşi să vorbească lucrătorilor foşti soldaţi, răniţi, din Transnistria, care vorbeau despre „raiul bolşevic din Rusia”.

546 În revista „Sentinela şi soldatul”, erau prezentate articole despre Ardeal şi despre apostolatul românilor ardeleni pentru menţinerea limbii, credinţei şi independenţei. Periodic aveau loc întreceri între echipele de fotbal şi volei ale celor două departamente, Minier şi Electrica. De asemenea, se organizau şi excursii la sfârşit de săptămână pentru lucrătorii disponibili sau personalul tehnic şi administrativ, însoţiţi de membrii familiilor la Peştera Dâmbovicioara, ca cabana Voinea şi în alte zone. Şefii secţiilor „Muncă şi Lumină” au primit „Îndatoririle misionarului propagandist” cu scopul de a căuta propagandişti printre lucrători, pentru a prezenta diversele teme înaintate de la Bucureşti. Cu toate că s-a căutat, nu au putut fi găsiţi, printre lucrătorii departamentului, oameni capabili pentru a fi pregătiţi ca „agenţi propagandişti” deoarece erau oameni simpli şi fără pregătirea necesară.547

În 26 martie 1944, s-a constituit secţia „Muncă şi Lumină” a societăţii „Concordia”, Departamentul Minier din Câmpulung-Muscel, pentru cei 1.200 de salariaţi şi 32 de ucenici.

548

545. Ibidem, dosar 8/1942, f. 4. 546. Ibidem, dosar 25/1943, f. 294-295. 547. Ibidem, dosar 7/1942, f. 31. 548. Ibidem, fond Societatea „Concordia ”, dosar 84/1944, f. 3.

Şeful secţiei „Muncă şi Lumină” ing. Alexandru S. Popescu, care era şi şeful echipei de presă şi propagandă, raporta în martie 1944, că şantierul de la Schitu Goleşti, avea două cantine, unde luau masa 200 de muncitori pe zi şi unde erau instalate trei aparate de radio, baie cu 24 de duşuri şi una infirmerie, exista un cămin pentru 55 de familii. Dată fiind situaţia grea în ceea ce priveşte aprovizionarea,

Page 183: Societatea Concordia

177

conducerea departamentului, încă din 1941, printr-una din cantinele sale, aproviziona lucrătorii şi funcţionarii care locuiau în raza oraşului Câmpulung precum şi gospodăriile acestora. Erau aprovizionate 697 de gospodării cu 2.331 de membrii cu pâine, carne, zahăr, făină, ulei. De asemenea, se ocupa şi de angajaţii care locuiau în comunele învecinate oraşului.549 Era amenajat un teren de sport de 300 mp., şi activau două echipe de fotbal şi una de volei. Erau organizate două biblioteci cu 800 de cărţi. Sala de spectacol avea 300 de locuri, unde se făceau repetiţii şi se organizau spectacole, de către echipa de teatru formată din muncitori şi corul bărbătesc format din 30 de persoane. Nu avea sală de cinematograf. 550

În ceea ce priveşte şantierul minier de la Baia de Arieş, din anul 1944, prin eforturile unui colectiv în frunte cu subdirectorul ing. Dan Lubenescu, care în acea vreme era şef de exploatare, şi cu concursul conducerii societăţii „Concordia”, s-a înjghebat o modestă sale de teatru şi de cinematograf, pentru 150-200 de persoane, cu cabină, curent electric şi tot ceea ce era necesar, exceptând aparatul. Pentru proiecţia filmelor, s-a închiriat un aparat care însă, după foarte scurt timp, a fost luat de către proprietar, care dorea să obţină mai mulţi bani din închiriere.

551

Mina, neavând decât 293 de angajaţi, iar fondul cultural existent redus, urmărindu-se ridicarea nivelului cultural al muncitorilor, se dorea, cu ajutorul societăţii, achiziţionarea unui aparat, cu plata în rate. Prima rată ar fi fost suma disponibilă de la fondul cultural iar pentru restul ratelor muncitorii propuneau achitarea, din încasările ce urmau a fi făcute din rularea filmelor pentru populaţia din zonă.

549. Ibidem, fond Primăria oraşului Câmpulung-Muscel, dosar 9/1941, f. 107. 550. Ibidem, fond Societatea „Concordia ”, dosar 84/1944, f.3. 551. Ibidem, dosar 100/1948, f. 10.

Page 184: Societatea Concordia

189

Page 185: Societatea Concordia

190

CAPITOLUL III

EXTRACŢIE, PRELUCRARE ŞI COMERCIALIZARE

1918-1944

Pentru a se păstra şi asigura statului maximum de beneficii din exploatarea terenurilor petrolifere, Constituţia din 1923 a naţionalizat subsolul ţării şi s-a trecut în proprietatea statului, cu excepţia drepturilor câştigate. Rămânea ca statul să organizeze şi să urmărească realizarea unei politici consecvenţe în materie de petrol.

O adevărată şi definitivă politică a petrolului nu se putea însă hotărî înainte de a se fi întocmit harta terenurilor petroliere a ţării, înainte de a se fi determinat - prin lucrări de explorare (prospecţiuni şi explorări) – unde exista petrol, la ce adâncime şi în ce cantităţi aproximative putea fi găsit. Baza politicii în materie de petrol era, prin urmare, în primul rând o politică de explorare, care, din nefericire, nu s-a făcut de stat şi nici nu s-a încurajat de întreprinderile petroliere.

În cadrul legislaţiei, statul poseda toate mijloacele pentru a controla pe deplin caracteristicile tehnice, programele de lucru şi întreaga activitate a industriei de petrol. Dar, nu intervenţiile statului au lipsit în perioada interbelică ci, dimpotrivă, iniţiativele lipsite de continuitate, care au contribuit în mare măsură la crearea unei instabilităţi a regimului minier din ţara noastră şi a unor condiţii neprielnice care au avut rezultate atât de defavorabile, în primul rând în ceea ce priveşte investiţiile necesare pentru crearea unor rezerve de terenuri petroliere. Societăţile petroliere, departe de a fi neglijat descoperirea de noi zăcăminte, au investit sume considerabile pentru lucrările de prospecţiuni şi explorare, deşi nu au avut nici o încurajare pentru a o face. Numai în perioada 1928-1939 numărul de metrii foraţi pentru sondele de explorare au atins cifra de 304.608, valoarea acestor sonde atingând 5.610.000.000 lei. Pentru a evidenţia riscul suportat de societăţile petroliere este suficient să arătăm că numai în perioada 1932-1940 au avut 208 sonde forate care nu au dus la nici un rezultat. Această investiţie „moartă” reprezenta numai pentru cei opt ani arătaţi aproximativ 3.200.000.000 lei adică peste o treime din totalul capitalului întreprinderilor petroliere din ţară.552

552. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Argeş, fond Societatea „Concordia, dosar 82/1940-1941, f. 14, (în continuare, D.J.A.N. Argeş).

Page 186: Societatea Concordia

191

Opinia societăţilor petroliere era că nu prin apariţia statului ca „explorator pe teren, printr-o organizaţie industrială”, care urmărea descoperirea de noi terenuri petroliere s-ar fi putut ajunge la ţelul urmărit în timpul cel mai scurt şi în condiţiile cele mai favorabile pentru economia naţională. Ar fi trebuit ca statul să creeze condiţii prielnice printr-o legislaţie minieră echitabilă care să determine o dezvoltare la maxim a activităţii de prospecţiuni şi de explorări, pentru a se crea astfel, noi rezerve petroliere.

Începând cu 1 septembrie 1939 şi până la sfârşitul anului 1944, şantierele petroliere ale societăţii „Concordia” precum şi ale celorlalte societăţi, au resimţit o perioadă de stagnare, iar randamentul a suferit toate consecinţele unei situaţii anormale. Dacă până în 1939 şantierele se aprovizionau cu materiale şi unelte speciale de la fabrici cu reputaţie mondială, legăturile fiind întrerupte după 1939, stocurile s-au epuizat iar cele produse ulterior cu materii prime din ţară, nu au corespuns aşteptărilor, producându-se uzuri premature. La sfârşitul anului 1944, după şase ani de lipsuri de materiale, necesitatea importului era stringentă. În afară de vechile legături cu furnizorii din S.U.A., Anglia, Franţa, Belgia şi Cehoslovacia se creau posibilităţi de a se procura materialele necesare şi de pe alte pieţe mai ales din U.R.S.S. 553

Cercetările geologice întreprinse de societatea „Concordia” au confirmat existenţa în zonele petroliere din Prahova,Dâmboviţa şi Buzău a unor noi zăcăminte de ţiţei. Se impunea, din partea societăţii o intensificare a acţiunii de foraj. Din punct de vedere tehnic, această acţiune cuprindea două aspecte: forajul special întreprins în scopul explorării şi depistării noilor zăcăminte si forajul de exploatare care consta în instalarea propriu-zisă a utilajelor de foraj şi de extracţie.

3.1. Forajul

554

După 1920, materialele de foraj şi de exploatare erau procurate de Societatea „Concordia” din străinătate, la preţuri considerabile, dar cu ajutorul sumelor acordate de Societatea „Petrofina”, aceste materiale au asigurat activitatea de foraj pe şantierele societăţii. De asemenea, din 1924, Societatea „Concordia” avea un specialist belgian în foraje şi anume inginerul R. Cotteleer, priceput, cu experienţă, care va deveni absolut indispensabil pentru bunul mers al lucrărilor.

555

553. Ibidem, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 61/1946, f. 3-5. 554. „Monitorul Petrolului Român”, nr. 10/1921, p.111, (în continuare, M..P.R.); 555. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia” , dosar 291/1939-1944, f. 18.

Page 187: Societatea Concordia

192

În baza Legii minelor din 1924, statul a acordat întreprinderilor petroliere, în perioada 1924-1929, 50 permise de prospecţiune, respectiv o suprafaţă de 1.390 hectare pentru explorări şi o suprafaţă de 50 hectare pentru exploatări. Interesate de profituri maxime, societăţile petroliere au fost mai puţin interesate de lucrările de prospecţiuni şi explorare, mulţumindu-se să exploateze la maximum, terenurile în care existenţa ţiţeiului nu putea fi pusă la îndoială.556 În ceea ce priveşte prospecţiunile nu s-au întreprins aproape deloc studii serioase pe teren. Aceasta reiese limpede din faptul că în întreaga perioadă 1924-1929 numai două societăţi petroliere prospectoare au cerut drepturi de exploatare în regiunile pe care pretindeau că le-au prospectat.557

Progresul în materie de foraj, nu a constat numai în totalul metrilor săpaţi anual, dar şi în rapiditate, deoarece în fiecare an s-a săpat mai repede. De aici posibilitatea de a merge mai adânc şi a descoperi noi straturi. Metrii săpaţi pe an şi de sondă, au variat de la 160 în 1921 la 610 în 1928, deci o creştere de patru ori.

558

Introducerea în 1927 a carotajului electric de tip Schlumberger a adus industriei petroliere cele mai mari avantaje, prin faptul că identificarea straturilor productive se făcea mai precis, iar preţul de cost pe metrul forat

Cauzele acestui progres au fost: perfecţionarea materialelor de foraj; simplificarea tubajului prin întrebuinţarea sistemului hidraulic Rotary şi a metodelor de închidere prin cimentare; simplificarea programului de închidere; cunoaşterea mai aprofundata a straturilor geologice din schelele petroliere.

Tehnica forajului s-a perfecţionat şi modificat aproape continuu, în acest fel trecându-se de la sisteme învechite de genul percutant uscat, canadian şi pensilvan la forajul percutant hidraulic tip Alianţa sau Raky. În anul 1928 s-a introdus forajul hidraulic tip Rotary, care permitea săparea de sonde la adâncime de peste 3.000 metri. S-a dat posibilitatea astfel să se exploateze statele în profunzime, atât din vechile şantiere, cât şi din noile structuri descoperite. Această nouă metodă de foraj a scăzut enorm de mult timpul de săpare a unei sonde. Dacă în perioada 1923 – 1928 durata medie de săpare a unei sonde la 1.000 metri, prin sistem percutant, a variat între 500 şi 200 de zile, prin forajul hidraulic rotativ s-a ajuns la 20 – 30 zile. Pentru adâncimi de 2 – 3.000 metri o sondă a putut fi săpată in circa 3-4 luni, faţă de 3-4 ani, cât ar fi durat cu vechile procedee.

556. Gh. Răvaş, Din istoria petrolului românesc, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957, p.191. 557. O. Constantinescu, Contribuţia capitalului străin în industria petroliferă românească, Bucureşti 1937, p. 97 558. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia” , dosar 8/1929, f. 14.

Page 188: Societatea Concordia

193

se micşora. De asemenea, utilizarea din 1929 a tubajului cu coloană unică, a produs o reducere substanţială a preţului de cost, prin faptul că economisea circa 11% din cantitatea de burlane tubate şi 17% din cantitatea de ciment folosită mai înainte. Datorită perfecţionării metodelor de foraj, numărul sondelor în foraj şi productive a crescut de la 1.355 câte erau în 1913, la 2.120 în 1926, ceea ce explică creşterea masivă a producţiei.

Societatea „Concordia” a aplicat diferitele procedee de foraj amintite, inclusiv sistemul Rotary, primele începuturi fiind nesatisfăcătoare în România din cauzele următoare: lipsa de lucrători specializaţi; necunoaşterea terenurilor; programe de lucru prea complicate (multe închideri de apă şi deci multe coloane); lipsa de sape speciale; deviaţia găurilor care avea ca consecinţă deteriorarea coloanelor cu sârme de pistonare, deschiderea apelor, etc. Societatea „Concordia”, în anul 1925, deţinea 40 de sonde în foraj şi 95 în producţie iar Societatea „Sirius”, care fusese preluată de „Concordia” din 1920, 48 de sonde în foraj şi 28 de sonde în producţie. Până la 1 ianuarie 1930, când „Sirius” va fi absorbită de „Concordia” definitiv raportările producţiei şi metrilor foraţi, în bilanţuri, se vor face paralel. Utilizarea, la tubaj, a sistemului de tip Alianţa a dus la o economie de 65% în anul 1927. La sondele de la Chiciura-Buştenari s-au făcut economii prin sistemul Alianţa de 77% şi prin Rotary de 65%, iar la Moreni, prin acelaşi sistem s-a realizat o economie de 68%. Avansarea zilnică la săparea sondelor a fost de 0.98 metri în sistem canadian, de 1.31 metri în sistem indian si 7.62 metri în sistem Rotary. S-au folosit de către societate şi celelalte sisteme de foraj, dar rezultatele erau mai puţin spectaculoase. Astfel, la Grâuşor, cu sistem canadian s-au săpat 333.40 metri în şapte luni, la Chiciura cu sistem indian s-au săpat 695.60 metri în 20 de luni, iar la Moreni, cu sistem Alianţa, 913 metri în opt luni.559

În anul 1934, Societatea „Concordia” a dovedit că sistemul rotativ se poate utiliza şi în formaţiile geologice dure din Moldova. Trebuie remarcat procedeul exploatării formaţiilor productive de jos în sus, adoptat pentru prima dată în ţara noastră. În acest scop s-au inventat aparate de perforare cu gloanţe tip „ing. Moga” sau perforatoarele mecanice ale „ing. Florentin Demetrescu”.

560

Societatea „Concordia” atât pentru foraj cât şi pentru extracţie, a aplicat metodele cele mai moderne de lucru. Pe şantierul Gura Ocniţei, în 1934 toate sondele au fost forate cu sistem rotativ acţionat cu energie

559. Ibidem, dosar 8/1929 , f. 17-20. 560. Gh. Ivănuş, I. Ştefănescu, Şt. Tr. Mocuţa, Şt. N. Stitimin , M.P. Coloja, Istoria petrolului în România, Editura AGIR, Bucureşti, 2004, p. 252.

Page 189: Societatea Concordia

194

electrică şi a realizat o medie de 56,11 metri pe zi.561

În perioada 1932-1941, Societatea „Concordia” a ocupat locul trei, după numărul metrilor foraţi, după „Astra Română” şi „Româno-Americană”. Redăm mai jos, în tabel, metrii săpaţi de societate pentru exploatare şi explorare:

În 1935 Societatea „Concordia” a forat în cele trei mari centre deţinute, Moreni – Gura Ocniţei – Răzvad - Viforâta; Bucşani şi Buştenari, 53.685 de metri, 83 % din foraj provenind din prima regiune.

În urma modificărilor aduse prin legea minelor din 1929, regiunile petroliere, proprietatea statului, au fost împărţite în patru categorii: regiuni în exploatare; regiuni petrolifere cunoscute; regiuni probabil petrolifere; regiuni posibil petrolifere.

562

ANUL

METRI SĂPAŢI EXPLOATARE EXPLORARE TOTAL

1932 24.181,80 2.145,60 26.327,10 1938 45.130,40 3.951,10 49.081,50 1941 35.497,40 3.492,50 38.969,90

Societatea „Concordia” ocupa primul loc la metri foraţi faţă de

suprafaţa perimetrelor (criteriu pentru acordarea de către stat a unor perimetre), şi primul loc la raportul între metri foraţi pe terenurile statului şi metri săpaţi pe terenurile particulare. În 1937, faţă de 1933, preţul de cost al metrului forat a suferit o majorare de 80%. Dublarea preţului de cost se datora pe de o parte costului mereu crescând al extracţiei pe şantierul Gura Ocniţei, iar pe de altă parte micşorării productivităţii zăcămintelor care au dus la micşorarea producţiei extrase şi necesitatea de a săpa din ce în ce mai mulţi metri. Atâta vreme cât nu se făceau lucrări de prospecţiuni şi explorări serioase nu puteau fi evaluate cu exactitate resursele de petrol existente.

În vederea opririi scăderii producţiei, care a preocupat toate societăţile petroliere, inclusiv „Concordia”, au fost elaborate mai multe soluţii, dar, practic s-a făcut foarte puţin. Statisticile întocmite de autorităţi au arătat că lucrările de foraj şi de explorare erau reduse. Întreprinderile petroliere, fie ele cu capital străin sau românesc, cereau perimetre de explorare numai în regiuni situate în imediata apropiere a zăcămintelor cunoscute, unde erau sigure că vor găsi petrol. În 1928, din forajul total din întreaga ţară, forajul 561. Societatea „Concordia”, în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 11/1934, p. 481. 562. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 92/1942-1946, f. 3.

Page 190: Societatea Concordia

195

de explorare pe terenurile statului a reprezentat aproximativ 7%, prezentând apoi variaţii anuale până în anul 1935, când a reprezentat 17,4%, deşi forajul total a ajuns la 312.500 metri. În anii care au urmat, până în 1939, cota forajului a fos între 7,6% şi 9,9%.563

Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Societăţii „Concordia”, Léon Wenger, recunoştea într-un articol publicat în ziarul „Argus” din 22 mai 1937 că „numai 10% din suprafaţa dată iniţial spre explorare a fost supusă cercetărilor efective”.

564

În anul 1936, Societatea „Concordia” a avut un preţ de cost pe metru forat, de 3.547 lei, şi se considera că nici o societate nu ar fi putut săpa mai ieftin. Această cifră se referă la forajul de exploatare, pentru că forajul de explorare era mult mai scump şi ridica media generală a costului.

Acelaşi Léon Wenger dezvăluia faptul că din 18 sonde de explorare săpate în 1936 de „Concordia”, numai în şase s-a dat de petrol. Din aceste şase sonde, cinci erau săpate în regiunea Mărgineni.

565

563. Ibidem, dosar 34/1939-1940, f.20; Forajul pe terenurile statului în „Argus”, nr.7872 din 10 iulie 1939. 564. Gh. Răvaş, op.cit., p.256. 565. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia” , dosar 123/1938, f. 4.

In anul 1937, „Concordia” a cheltuit pe metrul forat 3.707 lei iar pe vagonul extras, 2.005 lei, datorită scumpirii materialelor şi a mâinii de lucru, precum şi micşorarea producţiei faţă de 1936. În anul 1938, metrul forat a valorat la „Concordia” 5.230 lei, iar vagonul extras, 2.308 lei.

Pentru a se calcula costul forajului şi a extracţiei pe întreaga ţară, nu se puteau lua de bune aceste cifre, deoarece acestea erau rezultatele activităţii unei mari societăţi ori, este ştiut că întreprinderile mici şi mijlocii lucrau în condiţii mult mai defavorabile, astfel că, se putea considera preţul metrului forat de 4.500 lei, în medie, iar pentru vagonul extras de 2.500 lei. Societatea „Concordia” a cheltuit în medie, pentru achiziţionarea de concesiuni petroliere, în perioada 1934-1938, 88.000.000 lei pe an, dar nu toate societăţile puteau face investiţii de aceeaşi importanţă.

În martie 1939, Societatea „Concordia” a încheiat un acord de colaborare pentru exploatarea petrolului din regiunea Lilieşti – Ţintea, cu societăţile petroliere „Unirea”, „Colombia” şi „Româno-Americană”. Concesiunea se întinde pe o suprafaţă de 360 hectare, sondele urmând să fie puse în aşa fel încât să nu se compromită producţia, iar cheltuielile să fie împărţite proporţional. Regiunea Lilieşti-Ţintea era un important izvor de petrol, numai în trei ani (1936-1939) producţia obţinută din această zonă crescând de 16 ori.

Page 191: Societatea Concordia

196

Societatea „Concordia” dorea să nu se mai exploateze „sălbatic”, ci după toate normele raţionalizării tehnice. Randamentul era astfel mai sporit şi exista o posibilitate de valorificare a produselor petroliere în cele mai bune condiţii. Iniţiativa particulară punea astfel regulă şi făcea servicii reale economiei naţionale.

În anul 1940, Societatea „Concordia” a forat numai 28.837 metri. Reducerea forajului s-a datorat în parte dificultăţilor la importul de materiale necesare, iar pe de altă parte lucrului în comun prin convenţiile de exploatare raţională a zăcămintelor miniere din ţară. În anul 1941, „Concordia” avea blocată suma de 354.000.000 lei în Anglia, Belgia, S.U.A. şi Franţa pentru materialele comandate şi care, din cauza războiului nu au mai putut fi onorate.566 La 31 decembrie 1940, Societatea „Concordia” deţinea 234 de sonde, din care 162 în producţie, 52 suspendate, 8 în reparaţie, şapte în foraj, patru în montaj şi una demontată.567

Cu toate dificultăţile întâmpinate, inerente stării de război, după 1941, societatea a reuşit să realizeze o activitate foarte intensă atât la lucrările de exploatare, cât şi la cele de explorare, graţie ajutorului acordat de Societatea „Kontinentale”, sucursala Bucureşti. Numărul metrilor foraţi în 1942, a fost de 48.567 metri, la care se mai adăugau 14.742 metri foraţi de Societatea „Foraky Românească”, fuzionată cu „Concordia”, iar în 1943 se va fora cea mai mare cantitate de la înfiinţarea societăţii, 63.319 metri.

568

De asemenea, Societatea „Concordia” a încheiat acorduri de foraj în comun cu societatea „Steaua Română” la Bucşani, Ceptura şi Sângeriş, precum şi cu societăţile „Petrolul Românesc”, „Geonaphta”, „I.R.D.P.” şi obţinuse o producţie comună de ţiţei, de 5.319 vagoane în 1941 şi 4.179 vagoane în 1942.

569

Ministerul Economiei Naţionale a aprobat Societăţii „Concordia” să opereze în Ţinutul XI, unde mai deţinea cote de participare Societatea

Concesiunile societăţii „Concordia” erau de mici întinderi şi astfel

risipite încât societatea nu putea nici explora şi nici exploata întotdeauna singură. Explorările obligatorii şi cele cerute de societate pe terenurile de la stat, au dat în această perioadă rezultate negative. De asemenea, nici explorările făcute de alte societăţi, în jurul concesiunilor „Concordiei” nu au dat rezultate favorabile.

566. Ibidem, dosar 41/1941, f. 52. 567. Ibidem, fond Societatea „Kontinentale Oel”, dosar 244/1940, f. 2. 568. Ibidem, fond Societatea „Concordia” , dosar 242/1943, f. 39. 569. Petrolul românesc şi politica de stat,în „Analele Economice şi Statistice”, anul XXI, nr. 7-10,1938, p. 40.

Page 192: Societatea Concordia

197

„Foraky Românească”, 3% şi „Moldonaphta” 3%, a căror capital majoritar era deţinut de „Concordia”, şi pe structurile: Vâlcăneşti, Dolani şi Arad.

Procurarea materialului şi înfiinţarea de depozite de materiale pentru programul de foraj preconizat de Germania în Rusia, au blocat majoritatea industriilor germane, încât şi în România s-a resimţit lipsa materialelor necesare industriei petroliere. După cum se cunoaşte, Societatea „Kontinentale Oel” din Berlin, printr-un simplu abuz, a preluat la începutul anului 1941, administrarea societăţii petroliere „Concordia”. Ca urmare, a fost interesată direct în activitatea de foraj desfăşurată în România, prin intermediul societăţii „Concordia” şi a altor societăţi al căror capital majoritar îl deţinea.

A fost un merit că Societatea „Kontinentale Oel” din Berlin, a putut debloca din materialul destinat lucrărilor în Rusia, o cantitate de 30.000 tone, diverse materiale ca: burlane, tije de pompare, prăjini, ţevi, instalaţii de pompe canadiene, etc., în valoare totală de peste 20.000.000 RM (aprox. 1.200.000.000 lei. Din cantitatea de mai sus, 50% a fost repartizată în România, în cursul anului 1942, restul sosind din Germania începând cu anul 1943.570

La 23 august 1944, în aceste două depozite, se aflau burlane, ţevi şi alte materiale pentru foraj şi exploatarea ţiţeiului în valoare de 500.000 lei. Acestea, în luna noiembrie, au fost preluate de armata sovietică, fără nici o formă, încărcate în vagoane şi expediate în U.R.S.S. De la rafinăria „Vega” s-au preluat 1.670 tone iar de la Doiceşti, 840 tone (material tubular, ţevi, maşini, mobilier, studii geologice, etc.).

Societatea „Kontinentale Oel” – Sucursala Bucureşti, a organizat două depozite pentru aceste materiale la Doiceşti şi la Ploieşti, în cadrul rafinăriei „Vega”, aparţinând societăţii „Concordia”.

571

În anii 1942-1943, Societatea „Concordia” ocupa locul trei în rândul celor 10 societăţi petroliere din România, după numărul metrilor foraţi şi numărul de sonde utilizate. Astfel, în 1942, a forat cu două sonde 2.300 metri pentru explorare, iar cu 43 de sonde, 61.000 metri pentru exploatare.

Specialiştii germani ai societăţii, într-o „camaraderească” conlucrare

cu Institutul Geologic Român, şi cu celelalte societăţi petroliere din România, inclusiv „Concordia”, au organizat o cercetare a şi prospectare a terenurilor din România, care au dat roade. Pentru că nu existau tehnicieni care să cunoască şi să mânuiască aparatura adusă din Germania, la început au fost utilizaţi specialişti germani, iar apoi, pe măsură ce personalul românesc era instruit, acesta a înlocuit aproape în întregime specialiştii germani.

570. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Kontinentale Oel”, dosar 12/1941-1944, f. 43. 571. Ibidem, dosar 47/1944, f.436.

Page 193: Societatea Concordia

198

În anul 1943 a forat cu şapte sonde 13.900 metri, iar cu 33 de sonde, 51.700 metri.572

În urma fuziunii cu Societatea „Sirius”, în 1920, Societatea „Concordia” îşi va completa puterea ei de producţie prin preluarea şantierului de la Arbănaşi, judeţul Buzău (concesiune luată de la fraţii Ionescu), un şantier în plină exploatare şi care dădea un randament favorabil. După preluarea, în anul 1925, a Societăţii „Internaţionala Română”, „Concordia” va deţine concesiuni importante, ocupând locul cinci după „Astra Română”, „Româno-Americană”, „Steaua Română” şi

3.2. Extracţie (exploatare)

Proprietăţile petroliere ale statului deşi foarte întinse, nu erau decât puţin date în exploatare faţă de acelea ale particularilor. În 1920, doar 1.393 de ha aparţinând statului erau concesionate, faţă de 13.353 ha terenuri particulare. Înainte de Constituţia din 1923, regimul proprietăţii petroliere era reglementat de Legea minelor din 1895, care recunoştea proprietarului de suprafaţă dreptul la subsol, astfel că, au apărut o puzderie de proprietari, mici şi mari, cu drepturi câştigate, care zădărniceau posibilitatea unei exploatări raţionale. Marile societăţi petroliere au intrat în stăpânirea terenurilor particulare – pe preţuri derizorii – şi, punând sondele la distanţe foarte mici, în aproprierea parcelelor învecinate, fie ale statului, fie ale particularilor, pompau petrolul din acestea, ducându-se o adevărată luptă de hotar. Care izbutea să pună mai întâi sonde, acela realiza beneficiile, păgubind pe vecin, făcându-i astfel iluzoriu dreptul său câştigat prin Constituţie. De multe ori, vecinătatea era a statului, păgubindu-se astfel drepturile acestuia. Din concurenţa societăţilor, care urmăreau să scoată mai întâi petrolul, de pe proprietăţile particulare, s-a ajuns la o aşezare de sonde care a dus la degazeificarea subsolului prin nerespectarea normelor de lucru. Subsolul degazeificat nu mai putea fi raţional exploatat, lipsa presiunii gazelor lăsând în zăcăminte o bună parte din petrolul ţării.

572. Ibidem, dosar 168/1942, f.196.

Page 194: Societatea Concordia

199

„Unirea”.573

Producţia totală de ţiţei obţinută zilnic de „Concordia”, se ridica la 3.400 tone, din care 3.120 tone din Dâmboviţa şi 180 tone din Prahova. Prin achiziţionările anuale de terenuri petrolifere de la particulari şi de la stat, Societatea „Concordia” va ajunge de la o producţie de 170.000 tone, în 1909, la o producţie de 1.027.747 tone în 1933, devenind un factor economic de prim rang, folosind în serviciile sale, exclusiv personal românesc.

Şantierele principale erau situate în judeţele Buzău, la Arbănaşi, Dâmboviţa la Gura Ocniţei (din 1923), Răzvad, Viforâta, Bucşani şi Prahova, la Băicoi, Buştenari, Chiciura – Gropi, Moreni şi Runcu. Poseda concesiuni importante şi în alte centre petroliere, cum ar fi: Bezdead, Catina, Câmpina, Ceptura, Ederile, Opăriţi, Podeni, Pătârlagele, Urseni, Valea-Muscel şi Vişneşti.

574

În urma tratativelor purtate în străinătate, în anul 1928, precum şi faptului că fraţii Ionescu solicitau pentru terenurile concesionate suma de 8.000.000 lei anual, se abandonează şantierul de la Arbănaşi, mult prea îndepărtat de centrul de rafinare şi de conductele deţinute de societate. Acest şantier este vândut Societăţii „Româno-Belgiene de Petrol” cu suma de 75.000.000 lei, precum şi imobilul său situat în Buzău, b-dul. I.D. Demetriade, nr. 243, cu toate construcţiile şi instalaţiile pentru suma de 500.000 lei.

575

În 1934, „Concordia” dispunea de concesiuni în suprafaţă totală de 1.700 ha., din care 310 ha. erau în exploatare. Producţia de ţiţei obţinută a fost de 1.055.552 tone, reprezentând 14.29% din producţia României. În anul 1935, societatea a dezvoltat o amplă activitate, obţinând rezultate care o situau pe locul trei, fiind întrecută numai de „Astra Română” şi „Steaua Română” în ceea ce priveşte producţia de ţiţei. Activitatea de extracţie a fost concentrată de „Concordia” în trei mari centre: Moreni-Gura Ocniţei-Răzvad-Viforâta; Bucşani şi Buştenari.

576

Politica generală a societăţii „Concordia” în materie de exploatare a subsolului, a fost de a achiziţiona şi exploata noi terenuri obţinute fie prin concesionare, fie prin cumpărare. Terenurile dovedite productive erau exploatate raţional, pentru a evita riscul de a le secătui prin extrageri

Totalizând datele statistice pentru cele trei regiuni, Societatea „Concordia” a obţinut o producţie de 1.242.320 tone ţiţei, cca. 90% din producţie fiind obţinută din prima regiune.

573. Petrolul românesc şi politica de stat, în „Analele Economice şi Statistice”, anul XXI, nr. 7-10, 1938, p. 163. 574. M.P.R., nr. 14/1933, p. 774. 575 . D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 19/1926-1934, f. 17. 576. „Analele Minelor din România”, nr. 11/1934, p. 481.

Page 195: Societatea Concordia

200

intensive. La acestea se adăuga modernizarea continuă a instalaţiilor şi introducerea de metode moderne de extracţie. Atunci când unele terenuri se dovedeau neatractive iar rezultatele erau nesatisfăcătoare sau nu puteau fi validate, se renunţa la ele, cum au fost cele de la Arbănaşi, Runcu în 1931, Măgurele, Târgşorul Vechi sau Şuţa Seacă.

Până în 1923, societatea nu deţinea şantiere de lucru la Gura Ocniţei, în judeţul Dâmboviţa. Preluarea de către „Concordia”, în anul 1925, a Societăţii „Sirius” va aduce acesteia, la Gura Ocniţei, un perimetru de 321,4 ha. din care 110 ha. terenuri particulare iar restul proprietăţi ale statului, aproximativ 210 ha (perimetrele Cesianu, Lăzărescu, Rucăreanu, Scorţescu şi Vernescu(două)).577

La licitaţia din 2 septembrie 1929 pentru concesionarea terenurilor statului, „Concordia” a obţinut 40 de hectare.

Obţinându-se acordul unanim al Serviciului geologic al societăţii

„Concordia”, în perioada 1923-1924, s-au făcut cheltuieli considerabile, de peste 100.000.000 lei, la şantierul de la Gura Ocniţei, care se va dovedi o investiţie foarte bună. Producţia din 1925, care era cu 30% mai mare decât cea din 1924, defalcată pe societăţi, conform bilanţului, se prezenta astfel: „Internaţionala Română”- 20.690 tone; „Sirius”- 53.545 tone; „Concordia”- 73.359 tone. Începând cu anul 1926 şi până în anul 1929, asistăm la o creştere necontenită a producţiei după cum urmează: 1926- 389.539 tone; 1929- 674.421 tone. În 1929, se va deschide un nou şantier de extracţie, la Lilieşti, în timp ce lucrările de exploatare întreprinse în regiunea Gura Ocniţei se vor termina cu rezultate deosebite în 1932.

578 În anul 1931, „Concordia” a obţinut prin licitaţie publică, graţie Legii minelor din 1929, alte două noi perimetre în regiunea Gura Ocniţei, cu o suprafaţă de 143 ha, făcând în total 183 de ha, apoi trei noi perimetre, care formau un bloc în suprafaţă totală de 303 ha.579 În anul 1933 au fost solicitate două perimetre, deţinute de Stat, la Strejnic şi Dârmăneşti, jud. Prahova, în suprafaţă de 1.000 ha fiecare.580

Procedeele de extracţie folosite de societatea „Concordia” au fost următoarele: erupţie liberă, pistonare, erupţi captată pe duze, exploatare prin gaz-lift, prin lăcărit şi pompaj. La sisteme prin erupţie liberă şi pistonare, existau mari inconvenienţe: degazeificarea stratului, pierderea

În acelaşi an, au fost concesionate de la particularii din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, diverse perimetre, în suprafaţă de 1.100 ha. Astfel, „Concordia” deţinea în cele două judeţe, în total o suprafaţă de 1.616 ha.

577. Ibidem, 12/1925-1926, f. 37. 578. M.P.R., nr. 18/1929, p. 1502. 579. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 36. 580. Ibidem, dosar 19/1926-1934, f. 86.

Page 196: Societatea Concordia

201

gazelor care nu erau captate, mult nisip, turtiri de coloane, periclitarea închiderilor de apă, etc. Prin erupţia captată pe duze, se evitau aceste inconveniente, iar prin exploatarea prin gaz-lift, cu toate că preţul de cost era mic, şi se putea menţine presiunea în strat, nu convenea decât pentru producţii mai mari de trei vagoane şi necesitau un nivel al lichidului în puţ de 150-200 metrii, deci nu era întotdeauna aplicabil. Sistemul prin lăcărit era aplicabil numai pentru producţii mai mici de trei vagoane şi cu nivel mic, dar era costisitor şi ducea la degazeificarea stratului. Sistemul prin pompaj era bun pentru producţii mai mici de trei vagoane şi cu nivel mic. Din punct de vedere al preţului de cost al diferitelor sisteme de extracţie, se pot face diferite comparaţii. Astfel, la Buştenari-Runcu, preţul prin pompare reprezenta 52% din preţul sistemului prin lăcărit. La Moreni-Gura Ocniţei, preţul de cost prin sistemul gaz-lift reprezenta 27% din costul prin pistonare, iar prin erupţie captată 17%. La Bucureşti-Runcu, se obţinea prin sistemul lăcărit o producţie medie lunară de 57 vagoane, cu preţul de 4.600 lei vagonul, iar prin sistemul pompaj, 3,5 vagoane la un preţ de 2.700 lei vagonul.

Mărirea distanţelor între sonde asigura pentru mai mult timp condiţii favorabile de exploatare prin menţinerea presiunii gazelor, adică echilibrul zăcământului. Sondele distanţate raţional produceau probabil peste 50% din producţia lor totală prin erupţie. Sondele aşezate prea des trebuiau exploatate repede prin gaz-lift, ceea ce mărea costul de fabricaţie.581

Timp de 10 ani, în perioada 1924-1933 de pe cele 350 de hectare de terenuri petrolifere în exploatare, „Concordia” a obţinut o producţie totală de 4.306.080 tone deci 12.01% din producţia României, iar redevenţa totală plătită a fost de 517.432 tone adică 16.10%.

Cu toate momentele dificile din anul 1930, beneficiul net al societăţii

a fost bun, ridicându-se la valoarea de 122.932.500 lei, reprezentând 18,91%. Existând o nesiguranţă determinată de scăderea preţurilor produselor petroliere pe piaţa mondială, „Concordia” a fost nevoită să-şi sporească producţia spre a reduce preţul de cost.

582

Anul 1932 a fost primul an care a beneficiat de eforturile făcute de societate, în anii 1930-1931, pentru a reduce cheltuielile la minim. De altfel,

Producţia Societăţii „Concordia” va spori constant, fapt care a

condus în mod forţat la adaptarea mijloacelor deţinute de societate de prelucrare, de expediţie şi de înmagazinare. Aceste lucrări de amenajare a tuturor instalaţiilor de încărcare şi transport au permis ca societatea să facă faţă tuturor cerinţelor dezvoltării viitoare a exploatărilor.

581. Ibidem, dosar 10/1933, f. 11. 582. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 37/1930-1939, f. 3-4.

Page 197: Societatea Concordia

202

în 1932-1935, „Concordia” a fost într-o situaţie favorabilă, atât din punctul de vedere al productivităţii zăcămintelor ce le-a exploatat, cât şi din punctul de vedere al exploatării care a fost concentrată în regiunea Gura-Ocniţei (o singură excepţie, Gârcina (Neamţ) şi un alt şantier cu cheltuieli reduse, Buştenari). Explorările pentru găsirea de noi zăcăminte erau împărţite în trei: cu caracter regional, structural şi local. Cele mai uşor de executat şi care implicau riscuri mici erau explorările locale, în regiunile parţial cunoscute şi care se făceau cu minim de avantaje. Exista în Muntenia o zonă explorată regional pentru formaţiunea meotică iar în Moldova şi estul Munteniei o zonă exploatată în parte pentru formaţiunea oligocenă. Pentru restul ţării şi formaţiunilor geologice, erau numai indicaţii izolate, lipsite de caracter regional şi imposibil de folosit pentru concluzii mai largi.583

În anul 1936, principalele schele petrolifere aparţinând societăţii erau: Adânca, Arbănaş, Bucşani, Băicoi-Ţintea, Cândeşti, Gura Ocniţei, Gârcina,

Activitatea societăţii „Concordia”, în anul 1935, a fost concentrată în

trei mari centre: Moreni-Gura Ocniţei-Răzvad-Viforâta; Bucşani şi Buştenari. Producţia de ţiţei din prima regiune a însumat 1.204.744 tone, obţinută cu ajutorul a 110 sonde, reprezentând o cotă de cca. 50% din producţia totală a acestei regiuni. Repartizată pe sisteme de extracţie, situaţia se prezenta astfel: erupţie- 44.102 tone din 6 sonde; gas-lift- 904.483 tone din 41 sonde; pompaj- 236.159 tone din 63 sonde.

Societatea „Concordia” a dat o atenţie deosebită regiunii Bucşani şi a reuşit să înregistreze succese satisfăcătoare prin răzbirea unei sonde a cărei producţie zilnică a ţinut recordul, din noiembrie până în trei decembrie, obţinându-se o cantitate de 30.250 tone. Numărul mediu al personalului a fost de 80, din care 4 ingineri şi funcţionari şi 76 lucrători. În regiunea Buştenari, activitatea societăţii „Concordia” a fost limitată la exploatarea sondelor vechi, fără nici o activitate de foraj. Producţia de ţiţei a fost de 7.330 tone, extrase din 25 de sonde, prin pompare. Personalul mediu a fost în număr de 122, din care patru ingineri şi funcţionari şi 118 lucrători.

În anul 1935, nemaiputându-se obţine prelungirea concesiunilor particulare de la Buştenari – Roza, Grâuşor, Chiciura şi Runcu, (ele expirând în 1935) acestea au fost cedate. Producţia obţinută fiind în continuă scădere de la 1.668 vagoane nete de ţiţei în 1934 la 645 vagoane nete în 1935, studiile geologice arătând o epuizare, iar exploatarea gazului devenind dificilă, societatea a vândut o parte din materiale cu suma de 4.500.000 lei şi a recuperat utilaje în valoare de 16.700.000 lei, cu care s-a reluat forajul la unele sonde oprite la Gura Ocniţei.

583. „Buletin lunar – U.G.I.R.”, an 17, nr. 7-8, 1939, p. 12.

Page 198: Societatea Concordia

203

Moreni, Răzvad, Runcu, Scorţeni şi Telega situate în judeţele Bacău, Dâmboviţa şi Prahova, perimetre particulare şi de stat. Ele se împărţeau în trei categorii:584

1. Concesiuni particulare………………….4.575 ha.

2. Perimetre de exploatare……………….…603 ha. 3. Perimetre de explorare…………………1.203 ha.

În anul 1936, numărul total al sondelor societăţii se ridica la 141 din care 130 în producţie şi 11 în foraj.585

Anul 1937 s-a caracterizat printr-o scădere simţitoare a producţiei de ţiţei a României la 7.147.037 tone, la această producţie Societatea „Concordia” participând cu 12.77%. În cursul aceluiaşi an, „Concordia” a plătit statului ca redevenţe şi impozite miniere, 222.446 tone produse petroliere, adică 24.38%. Producţia totală a fost mai mică decât în 1936, ea ridicându-se la 912.330 tone. S-a continuat politica de achiziţii de noi terenuri de la particulari, în scopul de a crea rezerve pentru viitor. Ca

Principala schelă a societăţii era Gura-Ocniţei care îşi întindea

autoritatea de la Moreni – Piscuri şi până la Târgovişte, pe o distanţă de mai bine de 20 km. Sistemul de extracţie prin gaz-lift era cel mai important, utilizându-se 109 sonde. Pe măsură însă ce şantierul îmbătrânea, sondele încetau să mai fie eruptive, se generaliza mult sistemul gaz-lift, sondele având nevoie de mai multe gaze şi mai multă energie pentru fiecare vagon extras. Aceasta mărea preţul de cost, gazele fiind introduse cu ajutorul compresoarelor. Viteza medie de săpare la Gura-Ocniţei în anii 1933-1935 a fost de 31.62 metrii pe zi. Încă din 1927, la schelă, s-a pus în funcţiune secţia de gazolină, folosindu-se sistemul „Urbain” cu o producţie de două vagoane pe zi până în 1936. Pe măsură ce şantierul se dezvolta, s-au făcut instalaţii noi de prelucrare a gazelor, mărindu-se randamentul fabricaţiei. Societatea era interesată de valorificarea gazelor întrucât dispunea de conducte, de puncte de consum, precum şi de cereri de gaze în regiunea Moreni.

Investiţiile făcute în şantier de conducerea societăţii au fost de 61.000.000 în 1938 şi 97.800.000 în 1939. Erau şi probleme cu troliurile fabricate de societate în atelierele sale metalurgice din Ploieşti, dinţii roţilor uzându-se foarte repede. Se recunoştea că atelierele societăţii „Steaua Română” obţineau rezultate mai bune în privinţa calităţii materialului de foraj, care era executat mai repede şi mai ieftin. Schelele societăţii deţineau rezervoare unde se puteau stoca 2.070 vagoane de ţiţei.

584. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 22/1936, f. 30-31. 585. Ibidem, dosar 36/1936, f.2.

Page 199: Societatea Concordia

204

urmare, s-a pus în exploatare şantierul de la Lilieşti – Ţintea, cu rezultate satisfăcătoare.

La începutul anului 1938, din punct de vedere al exploatării, Societatea „Concordia” era într-o situaţie satisfăcătoare, mai bună decât situaţia majorităţii societăţilor petroliere din ţară. La 31 decembrie 1938, numărul total de sonde folosite de „Concordia” se ridica la 220, din care 165 în producţie, 44 suspendate, 6 în reparaţii şi 5 în foraj.586 Principalul şantier al societăţii rămânea Gura-Ocniţei cu o producţie zilnică de 204 vagoane, apoi Lilieşti-Ţintea cu o producţie zilnică de 19 vagoane, Moreni, cu şapte vagoane şi Bucşani cu cinci vagoane.587

Concesiunile achiziţionate de societate între anii 1937-1939, nu au reprezentat suprafeţe foarte mari, mai precis 214 ha în 1937, 4 ha în 1938, şi 195 ha în 1939 cu preţuri variind între 15.000-46.000 lei ha şi o redevenţă cuprinsă între 6-8%. Suprafeţele care au fost achiziţionate s-au situat în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, la Cândeşti, Urlaţi, Băicoi, Ţintea, Tufeni, Păcureţi, Cărbuneşti, Buştenari, Telega.

588

În perioada 1936-1940, Societatea „Concordia” a ocupat locul al treilea în rândul societăţilor petroliere din ţară, după „Astra Română” şi „Româno-Americană” în privinţa producţie brute de ţiţei:

589

Anul

Producţia anuală / vagoane Producţia pe zi / vagoane 1936 119.275 326 1937 91.233 250 1938 84.432 231 1939 82.444 226 1940 74.059 202

Spre a putea menţine producţia şi a mărgini scăderea la un procent mai mic, societatea a instalat mai multe sonde de explorare, în special, şi de exploatare în general, ceea ce a adus la creşterea numărului lucrătorilor. Exista un număr prea mare de salariaţi, ţinând cont de producţie. Astfel, producţia amintită din 1939 a fost obţinută cu 1.900 de lucrători iar cea din 1945, mult mai scăzută, cu 2.664 de lucrători. Societatea deţinea un număr de 10 instalaţii de foraj, din care patru pentru adâncimi la 3.000 metrii, una pentru 2.500 metrii, trei pentru adâncimi de 1.500-2.000 metrii, una pentru 586. Ibidem, dosar 40/1938, f. 1. 587. Ibidem, dosar 123/1938, f. 10. 588. Ibidem, dosar 272/1945-1948, f. 20. 589. Ibidem, dosar 26/1938-1941, f. 20.

Page 200: Societatea Concordia

205

1.000-1.500 metrii şi una pentru 1.000 metrii. Mai poseda prăjini de sapă, burlane şi aparate necesare la săparea şi tubarea sondelor.590

Prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1.147 din 16 mai 1940, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 113 din 17 mai 1940, întreprinderile petroliere au fost obligate „să efectueze instalarea de rezervoare necesare aprovizionării armatei, în timp de război, precum şi umplerea lor cu cantităţile de produse ce vor fi fixate de Comisariatul General al Petrolului.”

Începând cu anul 1939, după declanşarea celui de-al doilea război mondial, Ministerul de Război a luat o serie de măsuri de prevenire a distrugerilor şi a acţiunilor de sabotare a schelelor şi instalaţiilor petroliere. Exploatarea petrolieră se întindea pe teritoriul a trei judeţe importante, Prahova, Dâmboviţa şi Buzău şi cuprindea, din punct de vedere al importanţei, centre de prim rang: Ploieşti, Moreni, Câmpina, Schela Mare, Bucşani, Băicoi şi mai multe alte zone variabile în importanţă ce făceau ca suprafaţa regiunii de exploatare să aibă o dezvoltare de 1.200-1.500 km2.

591

Societatea „Concordia” făcea parte din cele 12 societăţi semnatare a proiectului de constituire al organizaţiei pentru construirea depozitelor, hotărâte de Ministerul Economiei Naţionale. Din cauza schimbărilor repetate, survenite la conducerea Ministerului Economiei Naţionale şi din cauza tratativelor duse pentru fixarea cotelor de participare şi a modificărilor aduse condiţiilor iniţiale, abia în ziua de 1 iulie 1941 a apărut în „Monitorul Oficial”, nr. 153, Legea nr. 608, prin care se constituia legal Asociaţia Întreprinderilor Petrolifere pentru Construirea Depozitelor Necesare Apărării Naţionale (A.I.P.D.A.N.). Scopul acestei asociaţii era de a se construi şi apoi umple 12 depozite cu un volum total de 124.818 mc., bordeie pentru 6.800 mc., butoaie şi cutii de uleiuri.

592

Comisariatul General al Petrolului, la cererea Marelui Stat Major Român, a stabilit că, din cele 12 depozite, patru erau depozite de front la Piatra Neamţ, Oneşti, Focşani şi Cluj şi serveau la aprovizionarea directă a unităţilor motomecanizate şi a aviaţiei, şi opt erau depozite de rezervă la Târgul Mureş, Izvorul Mureşului, Bicsadul Oltului, la Budila, Câineni, Tâţa, Măruntişul şi Brusturoasa, pentru aprovizionarea depozitelor de distribuţie în caz de distrugere a regiunilor petrolifere. Capacitatea totală a cestor depozite era fixată la 104.000 tone.

593

590. Ibidem, dosar 33/1944-1946, f. 21. 591. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 17/1941-1942, f. 34. 592. M.P.R., nr. 14/1941, p. 629-632. 593. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 82/1940-1941, f. 21-22.

În urma cedării silite de teritorii, au fost părăsite un depozit de front şi trei depozite de rezervă ce erau situate în

Page 201: Societatea Concordia

206

acea regiune; de asemenea, au fost părăsite două depozite de rezervă care se găseau prea aproape de noua frontieră. Prin urmare, din opt depozite de rezervă, au rămas trei neschimbate şi din patru depozite de front, au rămas trei.

Fiecărei societăţi membre i s-a fixat şi cota cu care să participe la umplerea depozitelor. Astfel, Societatea „Concordia” avea o cotă de participare de 15.76%, fiind a doua după Societatea „Astra Română”.594

Societăţile petroliere au subscris până la 30.09.1941 suma de 442.448.113 lei din care s-au scăzut sumele datorate cotei de 45% şi anume 172.374.408 lei, rămânând 270.073.705 lei. Din această sumă, care reprezenta avansul dat de societăţile petroliere, Societatea „Concordia” a dat 42.563.616 lei, suma totală care trebuia vărsată fiind de 68.232.823 lei.

595

Până la mijlocul anului 1941, administrarea patrimoniului de terenuri al societăţii „Concordia” era făcut de Serviciul geologic dar se hotărăşte pentru o mai bună evidenţă şi control al concesiunilor şi cesiunilor de terenuri petrolifere, înfiinţarea Secţiei „Terenuri”.

Pentru construirea depozitelor, fără a socoti valoarea rezervoarelor, s-au cheltuit efectiv, până la 30.06.1941, suma de 303.552.113 lei. Mai erau necesari încă 366.650.000 lei. Maşinile şi materialele necesare instalaţiilor au fost comandate, în marea lor majoritate în Germania.

596 Societatea „Concordia” va face investiţii în anul 1941, în valoare de 400.000.000 lei din care 25.000.000 pentru explorări iar în 1942, investiţii de 1.420.000.000 din care 145.000.000 lei pentru explorări.597

În 1942, pe şantierele de la Gura Ocniţei, Moreni şi Bucov, s-au folosit 50 sonde din care, 30 în producţie, 15 în foraj, două suspendate şi trei abandonate.

598

Societatea „Concordia” a extras din 1938 până la 1 august 1944, din sondele exploatate de societate cât şi din sondele exploatate în comun cu alte societăţi, următoarele cantităţi brute de ţiţei:

În acest an, societatea a achiziţionat cca. 983 ha. repartizate astfel: judeţul Prahova 493.8 ha., judeţul Buzău 88.7 ha., judeţul Dâmboviţa 0.33 ha., judeţul Putna 400 ha. Numărul troliurilor necesare şi utilizate de Societatea „Concordia” a fost, în anii 1942-1943, de 20, din care 13 mari şi şapte mici.

599

594. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier ”, dosar 17/1941-1942, f. 14. 595. Ibidem. 596. Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice Piteşti, fond Ministerul de Război, Cabinetul Ministrului, Biroul 2, dosar 155/941, f. 3 (în continuare, C.S.P.A.M.I. Piteşti). 597. „Analele Minelor din România”, nr. 4/1942, p. 230. 598. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 242/1943, f.39. 599. Ibidem, f. 21.

Page 202: Societatea Concordia

207

ANUL PRODUCŢIE / TONE 1938 834.031,4 1939 847.008 1940 809.204,6 1941 710.487,7 1942 727.002,2 1943 700.440

1944(ian.-aug.) 288.490 Suprafeţele de explorat deţinute de Societatea „Concordia” se repartizau astfel, în august 1944: Dâmboviţa – 180 ha, Prahova – 1.985 ha, Buzău – 250 ha, Putna – 400 ha şi Bacău – 2.220 ha.600

În Memoriul din 8 mai 1941, înaintat de principalele 12 societăţi petroliere din România printre care şi „Concordia”, generalului Gh. Potopeanu, ministrul Economiei Naţionale, se arăta că, în faţă progreselor realizate până în 1941, „metodele de explorare şi de exploatare din trecut apar neraţionale, uneori cu totul rudimentare”

601

Marile societăţi petroliere care au fost în măsură şi au dispus de mijloacele cele mai înaintate din punct de vedere tehnic, au adus în România experţii „cei mai buni” care să îndrume personalul românesc şi pentru a supraveghea instalarea sondelor precum şi a proiectelor lucrărilor geofizice de prospectare şi au trimis ingineri români selecţionaţi pentru a studia şi cunoaşte toate metodele folosite în industria petrolieră mondială. Aceste societăţi, în scopul de a ajunge la o exploatare cât mai raţională a zăcămintelor petroliere, au încheiat, din iniţiativă proprie, convenţii de exploatare unitară care au stabilit distanţarea optimă între sonde; debitele raţionale ale sondelor atât pentru ţiţei cât şi pentru gaze, în scopul de a conserva presiunea în zăcăminte; punerea în producţie de la diferite straturi;

. Dar dacă exploatarea petrolului a apărut ca „barbară” în trecut ea nu a fost altfel decât în restul lumii, pentru că acela era stadiul cunoştinţelor teoretice şi practice asupra petrolului. În vremea când sondele erau exploatate în România prin erupţie liberă, aceeaşi metodă se practica în toată lumea iar atunci când s-a trecut la exploatarea captată, şi România a adoptat aceeaşi metodă de lucru. În urma studiilor geologice efectuate permanent, cunoaşterea straturilor geologice petrolifere, a mijloacelor de a obţine un randament optim al ţiţeiului din diverse formaţiuni geologice, s-a ajuns la mari progrese care au fost aplicate în special începând cu anul 1930.

600. Ibidem, dosar 292/1944-1948, f. 73. 601. Ibidem, dosar 82/1940-1941, f. 7.

Page 203: Societatea Concordia

208

perfecţionări care au dus la un randament sporit pentru o exploatare mai perfectă. Prin aceste aplicări comune a lucrărilor de explorare şi exploatare au putut fi împărţite riscurile inerente în fazele ei de început, care erau costisitoare, ducând la stabilirea unor programe de lucru mai raţionale.

Societăţile petroliere au făcut tot ce le-a stat în putere pentru: perfecţionarea la maxim a metodelor de prospecţiuni; sporirea numărului sondelor de explorare; introducerea şi folosirea instalaţiilor de extracţie cele mai moderne; modernizarea metodelor lor de prelucrare. Prin aceste încercări ele au reuşit să tină piept concurenţei pe piaţa mondială şi au constituit pentru economia naţională şi pentru stat o sursă de venituri mai mult decât considerabilă. Industria petrolieră a avut de suportat urmările „colaborării” dictatului economic impus în toamna anului 1940 iar apoi consecinţelor inerente create de război. A fost o mare performanţă continuarea activităţii în domeniul extracţiei petroliere, care a furnizat ţiţeiul necesar rafinăriilor româneşti, puse în stare de funcţiune spre sfârşitul anului 1944 sau începutul anului 1945, după masivele bombardamente la care au fost supuse.

3.3. Rafinare

An de an, rafinăria „Vega” din Ploieşti, a fost înzestrată cu instalaţii

moderne, clasându-se printre cele mai importante, moderne şi complete rafinării din România. 602 Astfel, în 1931, s-a introdus o instalaţie de distilare de tip „Borrmann”, cu o capacitate de 288.000 tone, iar în 1933 o instalaţie de distilare tubulară (pipe-still) cu o capacitate de 430.000 tone. Capacitatea totală de prelucrare era de 1.328.000 tone. În anul 1933, rafinăria a supus prelucrării 767.650 tone ţiţei, faţă de 145.790 tone în 1920, şi de 165.53 în 1913.603

Dintre produsele livrate de rafinărie, putem enumera: benzina albă, benzină grea pentru tractoare şi mori ţărăneşti, benzine speciale pentru

Credem că este interesant să arătăm şi unele preţuri la care se vindeau,

în 1932 în ţară, produsele petroliere. Astfel, litrul de benzină de autoturism era de 1.55 lei, de benzină grea 1.35 lei, de motorină 1.25 lei, iar de lampant 0.90 lei. Lampantul continuă să fie solicitat la consumul intern, deoarece „mijloacele moderne de iluminat nu erau introduse decât puţin în oraşele mari şi deloc în oraşele mici sau la sate. Astfel, lampantul era mijlocul suveran de iluminat, fiind ieftin şi la îndemâna oricui.”

602. Societatea „Concordia”: în „Indicatorul Minier al României” pe anul 1925, p. 431. 603. „Analele Minelor din România”, nr. 11/1934, p. 481-482.

Page 204: Societatea Concordia

209

automobile, motorină, uleiuri minerale, uleiuri de iarnă şi de vară, uleiuri speciale, păcură, parafină, smoală, bitum, acizi naftenici, precum şi cocsul din păcură pentru ars.

Începând cu 1934, produsele erau vândute celor interesaţi prin depozitele aparţinând societăţii „Distribuţia” cu care „Concordia” încheiase o convenţie de colaborare. La 1 aprilie 1934, Societatea „Concordia”, ca deţinător al majorităţii acţiunilor Societăţii „Muntenia Petroliferă”, care avea ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de produse petroliere, înfiinţări de depozite de vânzare a acestor produse şi exploatarea şi vânzarea produselor petroliere, a încheiat cu Societatea „Distribuţia” un Contract de comision prin care punea la dispoziţia acesteia din urmă următoarele depozite şi staţii de benzină care, după 20 decembrie 1942, în urma absorbţiei „Munteniei Petrolifere” de către „Concordia” vor intra definitiv în posesia acesteia:604

În 1935, produsele obţinute la prima distilare, din prelucrarea ţiţeiului erau următoare: benzină uşoară, benzină grea, petrol distilat, motorină, uleiuri distilate, păcură, pierderi; în total 976.300 tone.

în Braşov, Sfântul Gheorghe, Bucureşti şi Ploieşti. Valoarea totală a acestei organizări puse la dispoziţia societăţii„Distribuţia” se ridica la 11.122.473 lei. Tot personalul urma să fie menţinut în serviciu iar schimbările nu se puteau efectua decât cu acordul „Concordiei”.

605

Tehnica de rafinare în România se prezenta cu un bilanţ deficitar, rafinăriile negăsindu-se la nivelul tehnicii moderne, instalaţiile trebuind să fie perfecţionate. Unele instalaţii de cracare, depăşite tehnic, nu permiteau transformarea în benzine superioare cu cifre octanice ridicate sau în uleiuri, a întregii cantităţi de păcură, disponibilă şi utilizată, de regulă, neeconomic, drept combustibil sau exportată. Cu toate progresele înregistrate în prelucrarea petrolului, acestea nu erau suficiente, iar pierderile se cifrau la un procent destul de ridicat, dacă avem în vedere cantitatea de gaze de distilare care erau arse.

606

Capacitatea instalaţiilor de cracare a păcurei, pentru obţinerea de benzine superioare, era de 40% din totalul cantităţilor rezultate în urma primei distilări, iar instalaţiile pentru fabricarea uleiurilor reprezentau numai 8% din cantitatea disponibilă de prelucrare.

607

604. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 110/1942-1944, f. 17-18. 605. „Analele Minelor din România”, nr. 1/1936, p. 60. 606. M.F.Iovanelli, Industria românească, 1934-1938, Editura „Academiei R.S.R.”, Bucureşti, 1975, p. 145. 607. G. Gane, Problema petrolului în România, „Tipografia Curţii Regale”, Bucureşti, 1938, p. 47.

Raportând întreaga cantitate de benzină obţinută din ţiţeiul prelucrat, se observă că, în 1935, s-a obţinut

Page 205: Societatea Concordia

210

doar 26% faţă de 40% cât se obţinea în SUA.608

Cracarea în România, în 1937, reprezenta în procente 24% pentru o producţie de 2.500 de vagoane. Aceasta, revenea la 62 de rafinării care deţineau un total de 10 unităţi de cracare. Faţă de industria mondială, România stătea sub normal, sporirea unităţilor de cracare fiind un imperativ pentru industria de rafinare. Franţa avea un procent de 49,9 %, respectiv în 17 rafinării existau 14 instalaţii de cracare. Se preconiza în România că anul 1937 reprezenta începutul perioadei de „maxim de valorificare la un minim de prelucrare”

Aşadar, prelucrarea la noi nu era completă, randamentul rafinăriilor fiind sub nivelul celor din statele dezvoltate.

609

Stabilizarea producţiei mondiale începută în anul 1934 a dus la o înviorare a producţiei derivatelor de petrol, la un echilibru între producţie şi consum, şi intrarea într-o perioada de prosperitate, începând din anul 1935. Ca urmare, societăţile au început sa se intereseze de gazele de sondă, de cracare, de rafinare prin metode noi a uleiurilor şi petrolului. Societatea "Concordia" a construit la "Vega" o instalaţie de stabilizare cu captare de gaze comprimate în vase ermetice, a perfecţionat sistemul de distilare prin introducerea vidului în instalaţie şi a montat o instalaţie de rafinare cu solvenţi.

În principalele rafinării, inclusiv la „Vega”, se începuse o tratare mai

departe a reziduurilor rezultate din distilaţie, pentru a se obţine produse nobile, îndeosebi benzină, care cunoaşte o uşoară creştere. Aceasta se făcea prin tratarea păcurei la temperaturi foarte ridicate pentru a se realiza hidrocarburi uşoare. Acest procedeu de obţinere a benzinei, se numea cracking (cracare).

610

Din anul 1937, s-a început proiectarea la rafinăria „Vega” a unei instalaţii de cracare care ar fi permis o mai bună valorificare a produselor societăţii. Prin procedeul de cracare se puteau obţine, în afară de benzină, şi

În ceea ce priveşte calitatea produselor obţinute în rafinăria „Vega” se

poate afirma că ele se apropiau de cele străine, cum ar fi asfaltul, dar aveau probleme în ceea ce priveşte uleiurile. România se situa în urma unor ţări ca Ungaria, Cehoslovacia sau Italia care, deşi nu aveau tradiţie şi nici producţie de ţiţei, foloseau instalaţii de rafinare cu solvenţi, obţinând din ţiţeiurile parafinoase româneşti, uleiuri de calitate superioară.

608. Petrolul românesc şi politica de stat, în „Analele Economice şi Statistice” , anul XXI, nr. 7-10, 1938, p. 154. 609. Industria rafinajului în România. Realizări şi perspective 1936-1937, în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 1/1937, p. 18-19. 610. „Analele Minelor din România”, nr. 1/1936, p. 17-19.

Page 206: Societatea Concordia

211

alte derivate ca motorină, păcură cracată, cocs sau asfalt. Până în 1937, erau în România numai cinci rafinării, care posedau sau construiau instalaţii de cracare.

Instalaţiile de cracare din cele cinci rafinării care le posedau, aveau o capacitate de prelucrare de 700.000 tone păcură anual, dar mai trebuiau construite instalaţii pentru a mării capacitatea la 800.000 tone. Randamentul în acest an, la rafinăria „Vega”, în obţinerea benzinei a fost de 22.6%, estimându-se că va creşte la 40% în anii următori. Cheltuielile de cracare, ale societăţii, se cifrau a 278 lei pe tonă, rentabilitatea la 1.058.000 tone păcură fiind de 488.796.000 lei.611

Instalaţia de cracare a rafinăriei „Vega” a prelucrat 194.430 tone de petrol în 1939, şi 193.728 tone în 1940.

La 4 iunie 1938 a fost pusă în funcţiune instalaţia de cracare, fiind de faţă şi ing. Rougeot, trimisul societăţii „Compagne Financière Belges des Pétroles”. Societatea „Concordia”, prin instalaţia sa, dovedea că era interesată mai mult spre cracare, în timp ce alte societăţi, cum ar fi „Astra Română”, erau interesate de metoda „reforming” cracarea unor amestecuri şi chiar white-spirit şi benzină grea. Pentru punerea în funcţiune a instalaţiei s-au efectuat trei încercări pe perioade diferite, şi anume 4 mai - 10 iunie 1938, 29 mai - 8 iunie 1938, şi 16 iunie - 7 iulie 1938. Conform instrucţiunilor date de Societatea „Petrofina”, instalaţia trebuia să trateze pe zi, 500 tone păcură şi 250 tone petrol. După pornirea instalaţiei se obţineau 150 tone benzină finită pe zi cu cifra octanică de 65 şi se putea garanta o producţie de 3.750 tone pe lună, socotindu-se 25 de zile lucrătoare. „Concordia” era interesată de obţinerea benzinei cu cifră octanică de 68, pentru plasarea ei în Anglia, Belgia şi Olanda. Începând cu anul 1939, au intrat în vigoare condiţiile intersindicale franceze, care obligau Societatea „Concordia” să livreze benzină pentru autoturisme cu minim 30% distilaţie la 100° şi cifra octanică minim 65. Benzina se livra numai prin Societatea „Petrofina”, putându-se livra şi amestecuri în orice proporţie din benzina cracking şi straight-run.

612 Capacitatea de prelucrare a rafinăriei de 1.340.000 tone a fost mai mare decât producţiile realizate sau cantităţile distilate. În perioada 1936-1940, cantităţile distilate au fost între 809.888 tone în 1940 şi 980.705 tone în 1937, cu excepţia anilor 1936 şi 1938, când cantităţile de ţiţei distilate au depăşit 1.000.000 tone. În 1939, capacitatea instalaţiei de cracare de la rafinăria „Vega” se ridica la 210.000 tone.613

611. Buletin lunar U.G.I.R.,an 17, nr. 7-8, 1939, p. 13. 612. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 83-90. 613. Arhiva Institutului de Cercetări şi Proiectări Tehnologice Câmpina, S.N.P.Petrom,

Page 207: Societatea Concordia

212

Pentru anul 1939, „Concordia” pentru a obţine motorină, la rafinăria „Vega”, a distilat 50.000 vagoane ţiţei parafinos, pentru care s-au obţinut 6.000 tone petrol, 48.000 tone motorină parafinoasă, 183.000 tone păcură parafinoasă. În general, „Vega” pentru cracare, consuma pe zi 20 tone de petrol, 160 tone de motorină şi 610 tone păcură. Motorina parafinoasă se consuma la intern, astfel că în 1938, s-au livrat 1.600 de vagoane precum şi 1.020 de vagoane de păcură pentru traverse.614

Societatea a fost solicitată în continuu atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele externe, dar mai ales de armata română şi germană să livreze uleiuri de calitate superioară, necesare în special motoarelor de avion. Experţii chimişti ai societăţii au hotărât şi au comandat, în octombrie 1943, la firma „Edeleanu” din Berlin, o instalaţie modernă de deparafinare dar care nu putea fi livrată mai devreme de anul 1945. Totuşi, spre a putea începe cât mai curând fabricarea acestor uleiuri, societatea „Kontinentale Oel” din Berlin s-a declarat gata să pună la dispoziţia societăţii „Concordia” – cu titlul de împrumut – o instalaţie de deparafinare aflată la Gravenchon, în Franţa, pe care „Concordia” se obliga de a o transporta înapoi, în cel mult doi ani spre a fi remontată în Gravenchon, conform hotărârii Consiliului Interministerial din şedinţa de la 19 ianuarie 1944.

Problema produselor speciale a constituit pentru societatea „Concordia” una dintre problemele cele mai importante, conducerea societăţii realizând că, mai curând sau mai târziu, industria de petrol va deveni o industrie chimică propriu-zisă. Declanşarea războiului a determinat societatea să creeze pentru armată, o serie de produse ca vaselină de armament, farmaceutică, şi uleiuri farmaceutice. Erau, însă, necesare în continuare procedee cât mai noi de valorificare optimă a păcurei parafinoase, prin deparafinarea fracţiunilor de ţiţei obţinute prin redistilare, precum şi dezasfaltarea ei. Aceste operaţiuni erau inevitabile, pe de o parte datorită scăderii producţiei de ţiţei asfaltos, neparafinos, iar pe de altă parte, datorită calităţilor inferioare a produselor respective. Progresele tehnice erau foarte mari iar cerinţele erau satisfăcute numai de produsele având bază parafinoasă.

615

O parte din instalaţie, încărcată în 57 de vagoane, reprezentând 826 de tone, a sosit la rafinăria „Vega” dar, cinci vagoane cu 78 de tone, cu toate că

Instalaţia avea o capacitate de 3.200 tone pe lună şi se putea fabrica cantitatea de 1.840 tone uleiuri pe lună (de turbine, transformator, alb medicinal, de motor).

fond Societatea „Astra Română”, statistică, dosar 272/1939-1944, f. 72 (în continuare, A.I.C.P.T. Câmpina S.N.P.Petrom). 614. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 187/1938, f. 69-70. 615. Ibidem, dosar 262/1944, f. 6.

Page 208: Societatea Concordia

213

au trecut graniţa, nu au mai sosit la Ploieşti iar 14 vagoane, reprezentând 243 de tone, nu au mai trecut graniţa şi nu se mai ştia nimic de ele. O parte din piese, au sosit degradate iar altă parte au fost distruse de bombardamentele de la Simeria şi Ploieşti, în intervalul aprilie-august 1944. Instalaţia nu a putut fi pusă în funcţiune la rafinăria „Vega”.616 În urma contractelor încheiate în 13 şi 20 aprilie 1944, „Concordia” trebuia să plătească, în medie, anual, suma de 48.000.000 lei.617

Fabricarea produselor petroliere în rafinării era dictată calitativ şi cantitativ de cererile cumpărătorilor. Prin urmare, şi produsul brut care se colecta şi transporta de la sonde, trebuia să fie în concordanţă cu cererile de mai sus. În consecinţă, fiecare societate îşi aranja producţia, colectarea şi transportul ţiţeiului pentru a face faţă nevoilor sale.

Din cantitatea totală de subproduse obţinute în rafinării, peste 90%

era exportată, ponderea cea mai mare deţinând-o cele rezultate în urma distilării primare — benzinele, petrolul lampant, motorina şi păcura, care putea fi din nou tratată. Dar, era mai avantajos sa se valorifice păcura prin export — care aducea valută şi permitea prelucrarea în rafinăriile din Vestul Europei - decât sa fie utilizată în distilarea secundară sau în cracare, ceea ce necesita cheltuieli mai mari şi instalaţii moderne.

618 Societatea „Concordia” a încheiat, pentru rafinarea produselor, în instalaţiile proprii, contracte de licenţă cu societăţi germane şi austriece, pentru folosirea .619

Dezvoltarea producţiei de ţiţei a impus dezvoltarea sistemului de conducte particulare ale societăţilor petroliere care se va dezvolta continuu, mai ales după primul război mondial.

Conductele societăţii

620

În anul 1905, grupul german „Disconto Gesellschaft” a fondat Societatea „Creditul Petrolifer”, pentru transportul ţiţeiului, cu concursul Băncii „Max Schapira”, din Ploieşti, acesta fiind şi primul administrator delegat al societăţii nou create. În acelaşi an, s-a construit şi prima conductă a societăţii, cu diametrul de patru ţoli, în lungime de cca. 20 km. de la Buştenari la gara Băicoi, unde se aflau rezervoarele de înmagazinare ale societăţii.

621

În anul 1908, „Creditul Petrolifer” deţinea, în proprietate, un număr de 358 de vagoane-cisternă din care, peste 25 de ani, 440 vor deveni

616. Ibidem, dosar 17/1944, f. 9; 107/1944, f. 150. 617. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Kontinentale Oel”, dosar 47/1944, f. 275-276. 618. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 23/1940, f. 29. 619. Ibidem, dosar 17/1944, f. 9-10. 620. Gh. Ivănuş, I. Stefănescu, St. Tr. Mocuţa Şt. N. Stitimin , M.P. Coloja, op. cit p. 329. 621. M.P.R. nr. 14/1905, p. 409.

Page 209: Societatea Concordia

214

proprietatea C.F.R. şi 98 de vagoane închiriate.622

Societatea s-a dezvoltat, iar în 1912, când, de sub controlul lui „Disconto-Geselschaft” a trecut sub controlul grupului german „Deutsche Erdoel A.G.”, era proprietara unei reţele de conducte de cca. 180 de km., având trei agenţii de înmagazinare şi pompare şi anume: Ţintea-Gorgoteni, (unde era şi administraţia centrală), Buştenari şi Moreni.

În 1916 societatea va deţine un număr de 458 de vagoane –cisternă.

623

Sistemul de conducte particulare ale societăţilor petroliere datează din 1891, când aveau o lungime de numai 9 km, ajunge în 1906 la 515 km., în 1914 la 1.314 km iar după primul război mondial, refăcut şi dezvoltat, la 1.560 km în 1928.

Participările lui „Deutsche Erdoel. A.G.” lichidându-se după război,

Societatea „Creditul Petrolifer” a trecut sub controlul societăţii belgiene „Compagnie Financière Belge des Pétroles” din Bruxelles şi sub iniţiativa acesteia, societatea a continuat să se dezvolte până când, în 1922 a fost complet absorbită de Societatea „Concordia”, care a creat un serviciu special al conductelor şi rezervoarelor cu o agenţie de centralizare la Ploieşti, sub conducerea lui D. Meyer.

Conductele, proprietatea societăţilor petroliere particulare, ce activau în domeniul forajului, extracţiei şi prelucrării ţiţeiului, legau sondele în producţie cu rezervoarele de depozit ale schelelor şi, de aici, transportau ţiţei brut pentru prelucrare la rafinărie. Acestea constituiau o imensă reţea, construită pentru ţiţei, gazolină, gaze de schelă şi produse petroliere transferate de la rafinării la staţiile de pompare. Schelele petroliere dispuneau şi de o importantă reţea de conducte pentru utilităţi (apă şi abur).

624

Dezvoltarea rapidă a extracţiei şi prelucrării ţiţeiului, duce, în 1930, la o creştere a lungimii conductelor petroliere particulare cu cca. 47% faţă de 1928, în numai trei ani, reţeaua aceasta întinzându-se pe 2.300 km. din care 76,1% (1.750 km) erau deţinuţi de cinci mari societăţi: „Concordia”, „Steaua Română”, „Unirea”, Româno-Americană”, şi „Colombia”.

625

Serviciul de conducte şi rezervoare al societăţii „Concordia” a fost creat, în primul rând, pentru deservirea transporturilor de ţiţei, gaze şi produse petroliere, din producţia societăţii „Concordia” la rafinăria „Vega” şi pentru a fi mai puţin costisitor, s-a organizat cu timpul şi transportul de ţiţei şi gazolină ale terţilor la alte rafinării. Acest serviciu funcţiona în cadrul

622. C. Murgoci, C. Osiceanu, Înmagazinarea şi transportul în Ministerul Industriei şi Comerţului – Industria petrolului din România,Bucureşti, 1909, p. 20. 623. M. Sevastos, op. cit., p. 18. 624. M. Pizanty, Le pétrole en Roumanie, Ateliers Géographique „Eminens” S.A. Bucureşti, 1933, p. 62. 625. M.P.R., nr. 12/1931, p. 584.

Page 210: Societatea Concordia

215

Departamentului Petrol în scopul de a nu se mări preţul de cost.626

De la 400 km în anul 1925, în 1930, lungimea conductelor deţinute de „Concordia”, pentru ţiţei, gazolină şi gaze, a ajuns la 449,5 km., reprezentând 19,54%. În anul 1934 erau 513, 7 km adică 20,36%. Observăm o creştere cu 64,2km în 1934 faţă de 1930, adică o creştere cu 14,3%.

fiind deservit de 39 de funcţionari şi 145 de lucrători. Una din cauzele împiedicării dezvoltării industriei petroliere în România era preţul mare al transportului. Transportul ţiţeiului parafinos al cărui tonaj creştea în fiecare an a creat permanent dificultăţi departamentului.

627

În 27 noiembrie 1929 Delegaţia judeţeană, prin preşedintele ei, prefectul jud. Prahova, autorizează instalarea conductei solicitată de Societatea „Concordia” pentru transportul petrolului lampant, urmând traseul liniei de centură, bariera Câmpinii – rafinăria „Vega”, traversând calea ferată Ploieşti-Văleni la intersecţia C.F.P.V. cu şoseaua ce mergea spre Ploieştiori, obligând societatea să plătească o arendă anuală de 40 de lei pe ml.

Prin aceste conducte, în 1934, s-au transportat 1.163.347 tone faţă de 595.146 tone în 1930, în procente reprezentând 95,5%.

628

În anul 1935 reţeaua de conducte ajunsese la 620 km., serviciul conducte posedând, încă din 1925, 11 staţii de primire şi înmagazinare a petrolului brut la: Gura Ocniţei, Moreni, Băicoi - gara, Băicoi - sat, Ţintea, Buştenari, Burloi, Mislişoara, Doftanei, Recea şi Floreşti.

629

Societatea „Concordia” era singura societate care avea o întreagă reţea de conducte de transport a ţiţeiului din şantiere pentru rafinăria sa şi alte rafinării (celelalte societăţi aveau conducte pentru servicii proprii).

Capacitatea totală a rezervoarelor va creşte de la 50.000 tone în 1925 la 86.920 tone. Conductele principale ale Societăţii „Concordia”, în lungime totală de 225 km, erau următoarele: Gura Ocniţei – Moreni – Ploieşti; Gura Ocniţei – Băicoi – Ploieşti (gaz); Moreni – Băicoi – Ploieşti; Moreni – Băicoi – Ploieşti; Moreni – Băicoi – Ploieşti; Băicoi km. 80 – Ploieşti; Mislişoara la staţia „Steaua Română” (gaz); Mislea – „Steauau Română” km. 80. În afară de aceste conducte, mai existau conducte accesorii de aducţiune, de legătură, etc. de dimensiuni şi diametre diferite, care legau staţiile de alte conducte şi de rezervoare. Impozitele şi arenzile plătite către stat, judeţ şi comune, de către Serviciul conducte, între 1928 – 1934, s-au cifrat la aprox. 26.000.000 lei.

626. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 288/1939-1941, f. 13. 627. M.P.R., nr. 17/1935, p. 1235. 628. D.J.A.N. Prahova, fond Prefectura jud. Prahova, dosar 142/1935, f. 61. 629. „Concordia”, în „Indicatorul Minier al României” pe anul 1925, p. 436.

Page 211: Societatea Concordia

216

Ţiţeiul extras era depozitat, în schele, într-o serie de rezervoare, de unde apoi produsul, era pompat spre rafinărie. De asemenea, rafinăria avea rezervoare de stocare a produselor petrolifere de diferite capacităţi. Produsele se pompau apoi spre staţiile de export. Când capacităţile proprii nu erau suficiente, se apela şi la rezervoare închiriate.

Sistemul de transport de la schele la rafinării a fost perfecţionat şi organizat de „Concordia” ţinând cont de specificul ţării noastre. Sistemul întrebuinţat de societate prezenta mari avantaje din punct de vedere al păstrării calităţii ţiţeiurilor transportate şi a comercializării lor.630

Consiliul de Administraţie al Regiei conductelor de petrol ale statului, în anul 1933, a hotărât exproprierea tuturor conductelor de petrol ale particularilor care făceau „cărăuşie" publică în detrimentul statului. Hotărârea Consiliului de Administraţie urma să se aplice numai faţă de Societatea petroliera „Concordia", care avea patru conducte în lungime de 30 km, in regiunea Ochiului, Moreni si Băicoi

Conductele, după felul şi diametrul lor erau sudate sau nesudate, iar societatea aplica diverse metode de montaj al lor. Rezervoarele de depozit erau sudate, nituite sau bulonate, diferenţiindu-se după mărimea lor şi felul de vopsire. Metoda de vopsire şi izolare a rezervoarelor, inventată de Şerban Cantacuzino, era specific românească. Staţiile de pompare aveau pompe şi motoare specifice, existând dificultăţi în pompaj datorită parafinei, îngheţului, etc. Au fost aplicate şi metode de preîntâmpinare a acestor fenomene, precum şi măsuri de a micşora pierderile înregistrate în transportul, manipularea şi depozitarea ţiţeiurilor.

631 . Cum Regia conductelor de petrol ale statului era pendinte de Ministerul Industriei şi Comerţului, încheierea Consiliului de Administraţie a fost adusă la cunoştinţa ministerului care, înainte de a-şi da avizul, a înaintat încheierea Consiliului superior al minelor. În şedinţa din 11 iunie a Consiliului, desfăşurată sub preşedinţia consilierului Mandrea, s-a recunoscut că, din punct de vedere principial, statul avea oricând dreptul să facă orice exproprieri de conducte pentru necesităţile publice (art. 70 si 197 din Legea minelor / 1929). Examinându-se motivele invocate pentru a se justifica utilitatea si oportunitatea exproprierii conductelor, după examinarea actelor din dosar şi discuţii îndelungate, în mare majoritate Consiliul a decis restituirea dosarului la minister632

630. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 24/1936-1937, f. 47. 631. „Exproprierea conductelor de petrol ale Societăţii „Concordia”, în „Universul”, nr. 188, din 13 iulie1933. 632. “Restituirea dosarului de expropriere a conductelor societăţii „Concordia”, în „Facla”, nr. 735, 14 iulie 1933.

. Acest lucru a însemnat pentru „Concordia"

Page 212: Societatea Concordia

217

respingerea în fapt a cererii de expropriere. Ea înaintase o întâmpinare la minister, in care arată consecinţele exproprierii a „288 km. de conducte care legau toate rezervoarele societăţii care însumau 70.000 tone".

În anul 1940, prin Decretul - Lege nr. 3.969 privind extinderea monopolului Statului asupra conductelor petroliere, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 286 din 4 decembrie 1940, principalele conductele ale Societăţii „Concordia" (600 km) şi a altor societăţi au trecut în patrimoniul statului. La 4 martie 1941, „Concordia” împreună cu celelalte societăţi petroliere a elaborat un memorandum asupra Decretului – Lege, înaintat generalului Ion Antonescu, care, după deliberări, îl va abroga prin publicarea noii Legi a petrolului din 17 iulie 1942, considerându-se „că nu a fost profitabil nici Statului, nici economiei naţionale”.633

Din cauza reducerii producţiei de ţiţei a României, cantităţile de ţiţei transportate prin conductele societăţii „Concordia” au scăzut începând cu anul 1940. Cu toate că cheltuielile de exploatare s-au majorat, societatea a continuat să asigure transportul ţiţeiului, terţilor la vechile tarife, rămase neschimbate de mai mulţi ani. În cursul anului 1941 transporturile de gaze au fost deosebit de active, arătând o sporire de 61% faţă de 1940.

634 Incendiul provocat de trăsnet la Moreni, în 1943, a avut ca efect o reducere a posibilităţilor de înmagazinare a produselor petroliere în conducte. S-a reuşit totuşi ca o parte din aceste pierderi să fie înlăturate.635

În perioada 1941-1944, toate transporturile prin conductele statului şi prin garniturile de vagoane-cisternă, au fost efectuate după programe stabilite de organele oficiale care stabileau plecarea garniturilor de tren, numărul disponibil de şlepuri, în cazul transporturilor pe apă, traseele acordate de societăţile germane, cantităţile şi felul produselor pompate prin conducte.

Tot aşa de importantă era şi problema transportului de la şantier la

rafinării, pentru că preţul ce se lua pentru aceste transporturi putea fi hotărâtor pentru preţul petrolului. Statul nu deţinea decât 8% din conductele existente, adică 205 km, faţă de restul de 1.900 km aparţinând societăţilor petroliere. Din totalitatea conductelor de la şantiere la rafinării, 78% aparţineau societăţilor mari.

636

În 7 decembrie 1944, pentru transportul ţiţeiului şi produselor lui, de la şantiere la rafinărie, „Concordia” deţinea conducte:

637

633. C. Zidaru, L. Staciu, N. Dumitrescu, Din istoria transportului ţiţeiului prin conducte în România, Editura „Silex”, Bucureşti, 1998, p. 72-73. 634. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 112 635. Ibidem, f. 119v. 636. Ibidem, dosar 255/1944, f. 54. 637. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 23.

pentru transportul

Page 213: Societatea Concordia

218

ţiţeiului (nouă conducte); pentru transportul gazolinei (patru conducte); pentru transportul gazelor (4 conducte); conducte de produse albe; conducte de motorină şi combustibili. Conductele societăţii „Concordia” nu erau izolate, însă erau vopsite cu un start de smoală şi erau îngropate la o adâncime cuprinsă între 1,20m – 1,30 m.638

Pentru facilitarea exportului produselor, societatea a fost nevoită ca, începând cu 1928 să-şi mărească parcul de vagoane-cisternă existent de la 572 unităţi la 608 iar în 1929 la 674.

Pe lângă conductele deţinute, pentru primirile şi predările de ţiţei,

societatea dispunea şi de următoarele Agenţii de conducte: Ţintea-Găgeni; Staţia Găgeni; Ochiuri – Gorgoteni; Moreni: Buştenari – Mislea; Gura Ocniţei; Băicoi.

Din cauza distrugerilor datorate bombardamentelor şi a luptelor purtate după 23 august 1944, au fost necesare înlocuiri de conducte de diferite mărimi, în total 2.144, 90 m şi 56 ventile de diferite mărimi. Din cauza războiului, anul 1944 a fost unul dintre cei mai răi ani pe care i-a cunoscut Serviciul Conducte.

Transporturi căi ferate, maritime şi fluviale Transporturile feroviare au constituit mijloacele eficace, uşor

manevrabile, pentru distribuirea produselor în fiecare colţ de ţară iar prin export se realizau venituri importante. Ele n-ar fi folosit posibile fără existenţa unui parc corespunzător de vagoane-cisternă care aparţineau societăţii, în coproprietate cu C.F.R.-ul sau închiriate de la acesta.

639 În anul 1935, „Concordia” deţinea 142 vagoane proprii şi 484 închiriate pentru transportul produselor albe şi 36 de vagoane proprii şi 202 închiriate pentru produsele negre.640 Numărul lor va creşte de la 974 în 1935 (339 în proprietate, 88 în coproprietate cu C.F.R., 461 închiriate de la C.F.R. şi 86 închiriate de la terţi) la 1016 în 1936. Capacitatea totală era de 19.000 tone641

Nr. vagoane

. În anii 1939 şi 1940 situaţia parcului de vagoane utilizat de Societatea „Concordia” era următoarea:

1939

Proprietate proprie

Coproprietate cu C.F.R.

Închiriate de la C.F.R.

Închiriate de la auxiliari

Închiriate terţi

1085 340 59 483 66 137 1940

Nr. vagoane Proprietate Coproprietat Închiriate de Închiriate de la Închiriate 638. Ibidem, dosar 37/1945, f. 2. 639. Ibidem, f. 22, 28. 640. M.P.R., nr. 17/1935, p. 1243. 641. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 36/1936, f. 7.

Page 214: Societatea Concordia

219

proprie e cu C.F.R. la C.F.R. auxiliari terţi 1108 340 58 570 - 140

Parcul de vagoane utilizat de societate va ajunge, în anii următori la

un număr de 1.280 unităţi iar apoi, spre anul 1944, numărul lor va descreşte.642

Transporturile produselor petroliere erau de o importanţă deosebită pentru politica petrolului în general şi mai ales a preţurilor. În România, în 1938, 83% din produsele destinate exportului erau transportate pe calea ferată, şi numai 17% erau transportate pe conducte. Ca urmare, preţul de cost al petrolului era mult mai mare. Transportul unei tone de petrol pe calea ferată era de patru ori şi jumătate mai scumpă decât pe conducte, C.F.R.-ul deţinând monopolul în transporturile pe cale ferată. După ce, în 1925, încasările C.F.R.-ului din transportul petrolului nu reprezenta decât 6,8%, după 10 ani, adică în 1935, ele reprezentau 32,3% din întregul trafic de mărfuri.

643

Reducerile pentru „Concordia” s-au datorat în primul rând distrugerilor provocate rafinăriei „Vega” care nu a mai putut prelucra. Au fost distruse conducte şi rezervoare în regiunile petrolifere şi în staţiile de export, iar exportul a fost stânjenit de continua minare a Dunării, care împiedica plecarea sau sosirea tancurilor petroliere.

Pierderile ocazionate de transporturile cu vagoane cisternă erau foarte

mari, datorită evaporărilor şi scurgerilor produse la manipulare. Dacă s-ar fi făcut transportul pe conducte, care reprezentau 60% din costul pe cale ferată, s-ar fi realizat o economie medie de 1.160 lei pe vagon. Exista însă un conflict permanent între C.F.R. şi Regia Autonomă a Conductelor, care dorea să-şi mărească reţeaua de conducte în timp ce reprezentanţii Căilor Ferate se opuneau.

Anul 1944 a fost un an greu pentru transportul de ţiţei, gazolină, gaze şi produse petroliere, cifrele prevăzute neputând fi realizate datorită bombardamentelor şi lipsei de mijloace de transport. Programul de ţiţei prevăzut la 641.400 tone a fost redus la 458.354 tone , deci 71%. Transportul pentru terţi, prevăzut la 370.000 tone a scăzut la 303.512 tone sau 81% din prevederi. În total, la ţiţeiul de transportat pentru „Concordia” şi terţi, dintr-un total de 1.011.400 tone s-a realizat 761.822 tone sau 75%.

644

642 Societatea „Concordia”, în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 11/1934, p. 482. 643. Petrolul românesc şi politica de stat, în „Analele Economice şi Statistice” , anul XXI, nr. 7-10, 1938, p. 156. 644. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 129/1945, f. 62.

Page 215: Societatea Concordia

220

Produsele rafinăriei "Vega" erau expediate spre porturile Giurgiu, Brăila şi Constanţa (Pallas) cu ajutorul vagoanelor cisternă sau prin conducte. „Concordia" poseda pentru transportul produselor, pe Dunăre, trei tancuri petroliere, "Concordia I", "Concordia II" cu o capacitate de 750 tone fiecare şi „Concordia III”, cu o capacitate de 1.500 tone în valoare totală de 1.295.846 lei.645 Aceste nave navigau sub pavilion belgian şi erau asigurate, din 1937, la societatea anonimă română de asigurări „Dorna-Vatra” din Bucureşti, pentru suma de 7.500.000 lei pe an. Prima era de 112.234 de lei iar poliţa de asigurare purta numărul 229. În 20 iulie 1940, suma totală pentru care vasele erau asigurate la aceeaşi societate de asigurări era de 14.500.000 lei.646 Prin Societatea anonimă belgiană "Concordia - Transport" (înfiinţată la 10 august 1923 de Societatea "Petrofina"), deţinea o navă maritimă "Mazout I" şi două vapoare "Credipetro I şi II" de 1.500 tone fiecare. 647 Din cele 600 de acţiuni reprezentând capitalul de 300.000 franci francezi al societăţii nou-înfiinţate, societatea „Concordia” deţinea 10. Tancul petrolier „Credipetro II” sub pavilion român, era întrebuinţat la transportul produselor petrolifere pe Dunăre, între Sulina şi Regensburg, cât şi pe afluenţi şi canalele navigabile ale Dunării. Societatea îl închiria atunci când era solicitat contra cost. În 1935 a fost închiriat societăţii „Phöbus” cu 40.000 lei lunar, precum şi societăţii „Anglo-Danubian Company Ltd” Londra, între 15 martie şi 15 decembrie 1939 pentru 600.000 lei.648

645. Ibidem, dosar 33/1945, f. 9. 646. Ibidem, dosar 260/1939-1941, f. 32, 95. 647. Ibidem, dosar 10/1923-1928, f. 8-9. 648. Ibidem, dosar 46/1935-1939, f. 14.

Ca urmare a ocupării Franţei şi Belgiei, în decembrie 1940, Direcţia

Marinei Comerciale Române a aprobat instalarea pavilionul românesc provizoriu pentru vasele societăţii, „Concordia” I, II şi III, în locul pavilionului belgian.

Tancurile petroliere, „Concordia” I şi II au fost luate în ziua de 24 august 1944 din portul Giurgiu de către trupele germane, în timpul retragerii, pe care le-au dus până la Bratislava, apoi până în portul Corneilburg. De aici ele vor fi luate de către trupele sovietice drept trofee de război iar apoi le-au predat Agenţiei Principale de Stat de Navigaţie de Dunăre (S.D.G.P.), care apoi se va transforma în „Sovromtransport”.

A treia navă, „Concordia III” (construită în 1909, cu un deplasament de 2.000 tone) a fost predată de România, Uniunii Sovietice, în contul art. 11 din Convenţia de Armistiţiu şi dusă în portul Batum. După preluare, mai târziu, sovieticii îl vor pune în circulaţie sub numele de „OBCG”.

Page 216: Societatea Concordia

221

Concluzionând acest subcapitol, se poate afirma că industria rafinării din România a urmat cu întârziere ritmul perfecţionărilor aduse instalaţiilor şi metodelor de obţinere, a derivatelor din marile ţări producătoare. Deşi scopul final al prelucrării era de produce calităţile şi randamentele cele mai bune, România nu a putut atinge acest deziderat, întrucât nu putea beneficia de ultimele progrese realizate. S-au obţinut, desigur, la instalaţiile aflate în funcţiune, în principalele rafinării, printre care şi „Vega”, adeseori, rezultate satisfăcătoare, atât calitativ cât şi cantitativ, dar începând cu 1939, rafinăriile din România nu au mai înregistrări perfecţionări simţitoare iar distrugerile au lovit din plin rafinăriile importante ale ţării.

Consecinţa a fost că doar cu grele eforturi s-au putut aduce instalaţiile la capacitatea de prelucrare a ţiţeiului, reconstrucţia făcându-se cu materiale ce au fost recuperate sau cu cele ce s-au putut obţine de pe piaţa internă, fără a mai beneficia de inovaţiile introduse în rafinajul mondial. În domeniul rafinării ţiţeiului s-a lucrat cu metodele din 1939 şi chiar mai vechi iar randamentul a suferit toate consecinţele aceste situaţii anormale.

3.4. Exportul Exportul de produse petroliere practicat de Societatea „Concordia” avea ca scop obţinerea de devize libere necesare investiţiilor în „vaste modernizări şi instalaţii noi, atât pentru producere cât şi pentru rafinare”. Cea mai mare parte a exportului de produse petroliere se făcea pe apă, prin portul Constanţa şi porturile dunărene Giurgiu, Brăila, şi Olteniţa.

Evoluţia comerţului exterior al României şi al volumului său, de după război, poate fi împărţită în trei perioade: prima perioadă 1919-1921, când cerealele predominau, a două perioadă 1922-1926 când lemnul era principalul articol la export şi a treia perioadă, 1929-1933, când graţie intensificării producţiei petroliere, petrolul a ajuns să reprezinte în 1933, peste 67% din totalul volumului nostru la export. Perioada de creştere a volumului din industria petrolieră, deşi progresa, la export, în fiecare an, a fost mai lungă din cauza refacerilor complete prin care au trecut societăţile petroliere existente, înainte de primul război mondial.649

1919

În perioada 1919-1924, exportul românesc de produse petroliere nu a înregistrat salturi importante:

44.014 tone 649. „Buletin Statistic al României”, Bucureşti, 1934, p. 64.

Page 217: Societatea Concordia

222

1920 249.097 tone

1921 377.328 tone

1922 435.526 tone

1923 416.025 tone

1924 437.915 tone

România a fost constrânsă să adopte o comprimare a importului, pentru a menţine stabilitatea leului şi să intensifice exportul, în aşa grad încât, pe de o parte, să poată strânge devizele necesare autorităţilor, ce se cuveneau datoriilor externe, iar, pe de alta parte, să poată face faţă convenţiilor comerciale pe bază de reciprocitate.

Din cauza situaţiei internaţionale şi ţinând cont de necesităţile stringente ale armatei, în 1920, Ministerul de Război de la Bucureşti recomandă şefului Comisiei Militare din capitala Franţei, începerea unor tatonări privind acceptarea unor eventuale comenzi de armament în favoarea României, în condiţiile în care statul român nu putea achita livrările decât prin cesiuni de petrol sau derivaţi ai acestuia.

După negocieri purtate, la Bucureşti,în numele Guvernului Francez de către generalul Payot, cu generalul Răşcanu, ministru de Război, a fost convenită structura de bază a viitorului Acord între România şi Franţa.650

Valoarea contractului a fost estimată la 54.703.000 franci francezi, din care o parte armament şi o parte îmbrăcăminte. Achitarea se făcea în rate lunare, iar odată cu recepţionarea tehnicii militare de către partea română, aceasta urma să livreze, într-o primă tranşă, 27.000 tone petrol, la un preţ de 750 franci francezi tona. Ministerul de Război, conform adresei nr. 22316, din 22 octombrie 1920, adresată grupului „CODIMIR”, adică al societăţilor petroliere participante la contract, confirma perfectarea contractului, acestea urmând să primească preţul de 2,05 lei/kg iar „toate taxele de orice natură ne privesc pe noi, Ministerul de Război”.

651

Produsele petroliere urmau să fie livrate de societăţile „Steaua Română”, „Astra Română”, Româno-Americană”, „Colombia”, „Petrol Block”, „Aquila Franco-Română”, „Cometa”, „Orion” şi „Concordia”. Societatea trebuia să livreze 150 de vagoane de produse petroliere,

650. A. Nicolescu, Aspecte privind evoluţia, conţinutul, anularea şi continuarea Contractului Petrol (28 decembrie 1920), în Omagiul istoricului Constantin Buşe, Editura Pallas, Focşani, 2004, p. 313. 651. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 22/1934-1943, f. 27-28.

Page 218: Societatea Concordia

223

reprezentând 5% din valoarea contractului.652 În perioada 6 noiembrie 1920 – 19 iulie 1921, pentru cantitatea de 1.404, 9 t. petrol distilat livrată la Constanţa a primit suma de 2.850.000 lei. Mai rămânea de plata suma de 36.385 lei pe care ministerul nu a plătit-o până în anul 1925, motivând că „Concordia” a refuzat să achite Ministerului Comunicaţiilor, Direcţia Conductelor, suma de 466.176 lei, ce reprezenta taxa de transport al petrolului distilat, care privea ministerul, conform adresei menţionate din octombrie 1920.653

La 28 decembrie 1920, se va semna Contractul Petrol, numit aşa din cauza modalităţii prin care statul român achita echipamentele militare oferite de Franţa. La Bucureşti, şi-au pus semnătura pe Acord, generalul Răşcanu, ministrul de Război şi Constantin Argetoianu, ministrul de Finanţe, iar din partea statului francez, Raiberti, ministrul de Război şi comisarul pentru combustibili al Franţei, Eynac.

654

Încă de la prima etapă a derulării contractului, legăturile dintre cele două părţi au funcţionat defectuos. Reprezentanţii Franţei nu se grăbeau să preia cantităţile de produse petroliere oferite de România. Într-un referat întocmit de Direcţia a 7-a, Intendenţă, din cadrul Ministerului de Război, se arăta că, „…autorităţile franceze au suspendat orice expediere de materiale, iar pe de altă parte, căpitanul Wenger (reprezentantul Comisariatului pentru combustibili, francez) nu numai că nu se prezintă pentru a încheia acordul ( a două tranşă a Contractului Petrol), dar nici nu ridică cel puţin cele 1.300 de vagoane disponibile la Constanţa, care fac parte din primul acord”.

655

La încheierea primei părţi din acord, Guvernul francez a informat partea română că, din cauza desfiinţării monopolului de stat pentru petrol şi a scăderii preţurilor produselor petroliere, nu mai poate accepta petrolul ca mijloc de plată. Cu mare greutate, partea franceză informa partea română că, „acceptă cumpărarea unei cantităţi de 10.000 tone de benzină, oferindu-se nişte preţuri foarte mici”

656

652. De la direcţia Conductei de petrol, în M.P.R., nr. 2/1921, pag. 78-79. 653. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 22/1934-1943, f. 28. 654. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond Ministerul de Război, Cabinet, dosar 50, f. 659-660. 655. Ibidem, dosar 478, f. 10. 656. Ibidem, dosar 50, f. 655.

Un alt element care a lovit puternic în capacitatea financiară a părţii

române, a fost devalorizarea puternică a leului în raport cu francul francez, ajungăndu0se la o paritate de 1 franc francez pentru 5,70 lei, în timp ce, paritatea la momentul semnării acordului fusese de 1 franc francez la 2.70 lei.

Page 219: Societatea Concordia

224

Până la anularea lui, Contractul Petrol, a adus României echipamente militare în valoare de 25.335.377 franci francezi pentru care a livrat petrol şi a plătit, în numerar, suma de 26.370.571 franci francezi, soldul fiind defavorabil României.657

Din anul 1921, România a redevenit un important exportator de produse petroliere pentru Europa Occidentală şi bazinul mediteranean, în special Franţa, Anglia, şi Orientul Apropiat. Schimbarea destinaţiei exportului românesc de produse petroliere către spaţiul mediteranean, a făcut ca portul Constanţa să-şi recâştige din vechea importanţă iar porturile dunărene, Giurgiu şi Olteniţa să treacă pe planul doi. Portul Brăila servea în mare măsură tot pentru exportul pe mare, via Sulina

Concret, rezultatul contractului încheiat cu Franţa, a fost nesatisfăcător pentru armata română, Ministerul de Război fiind total nemulţumit de modul de derulare al contractului.

658

Ministerul de Industrie şi Comerţ a înfiinţat un birou de export, numit „BIREX”, format din reprezentanţii societăţilor petroliere „Concordia”, „Steaua Română”, „Petrol Block”, „Vega”, Aquila Franco-Română”, „Cometa” şi „Internaţionala Română”. Societăţile „Astra Română” şi

. Printre ţările importatoare de produse româneşti, un loc de frunte au

continuat să-l deţină, ca şi înainte de primul război mondial, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Turcia, Bulgaria. Între derivatele petroliere exportate, primul loc a revenit petrolului rafinat şi distilat. După 1921, un spor apreciabil a înregistrat exportul de benzină, circa 25% din total.

La Conferinţa Păcii de la Paris din aprilie 1919, Ion I. C. Brătianu s-a adresat guvernului francez pentru obţinerea unui împrumut de 10.000.000 franci, condiţionat însă de partea franceză cu acordarea concesiunilor terenurilor petrolifere din România. La rândul lor, americanii, interesaţi de împărţirea ţiţeiului românesc prin societatea „Standard Oil”, oferă un împrumut de 800.000 lire sterline în schimbul concesionării pe termen de 60 de ani a terenurilor petrolifere ale statului. Neprimindu-se din partea lui Brătianu o garanţie sigură, Herbert Hoover, pe atunci comisar american pentru aprovizionarea Europei, trimite României o notă prin care se anunţa încetarea aprovizionării americane dacă România nu va vinde stocurile sale de petrol. Ca urmare, la 14 august 1919, Consiliul de Ministrii a aprobat vânzarea unei cantităţi de 70.000 tone petroliere – benzină şi petrol rafinat -, către „Standard Oil Company of New Jersey”. Produsele urmau să fie livrate până la data de 28 februarie 1920 la preţuri dinainte stabilite.

657. A. Nicolescu, op.cit., p. 320. 658. M.P.R., nr. 23/1921, p. 182.

Page 220: Societatea Concordia

225

„Româno-Americană” nu au aderat de la început în acest birou apreciind că, „nu au primit încă instrucţiuni de la centralele lor din străinătate”659

În baza Jurnalului Consiliului de Miniştrii nr. 2.217/12 septembrie 1919 şi prin contractul din 5 septembrie 1919, încheiat între Ministerul de Industrie şi Comerţ pe de o parte, ca vânzător, iar pe de altă parte, locotenent-colonelul canadian I. W. Boyle ca cumpărător, ministerul a vândut acestuia următoarele produse petroliere la preţuri şi condiţii fixate prin clauze în contract şi anume: 1200 vagoane benzină uşoară, 500 vagoane benzină grea, 2100 vagoane petrol rafinat şi 1200 vagoane petrol distilat.

.

660

În această perioadă intervin tratativele între Ministerul de Industrie şi Comerţ şi locotenent-colonelul Boyle pentru anularea restului contractului, anulare pe care Boyle o condiţiona de diminuarea taxelor de export în România, propunere care a fost făcută ministerului prin scrisoarea lui din 10 septembrie 1920. Ministerul de Industrie şi Comerţ a comunicat societăţilor petroliere propunerea, arătându-şi acordul său şi dând dispoziţii prin adresa

În contul acestui contract, ministerul a primit ca avans, de la Boyle, suma de 400.000 lire sterline, depuşi la Bank of Romania Ltd. din Londra, reprezentând 80% din valoarea contractului.

Societăţile petroliere au aderat la acest contract cu rezervele expres menţionate prin adresa lor către minister din 13 septembrie 1919, înregistrată la Direcţia Exportului din Ministerul de Industrie sub nr. 42.479 din 20 septembrie 1919, condiţionând executarea contractului de circularea ritmică, zilnică, a garniturilor cu benzină, ce urmau a se înfiinţa şi îşi declinau orice răspundere pentru orice întrerupere în funcţionarea conductei de petrol Băicoi-Constanţa şi a trenurilor speciale cum şi a altor condiţii prevăzute în petiţie. Ministerul a apreciat ca juste rezervele făcute şi a declarat că va lua toate măsurile în consecinţă.

Locotenent-colonelul Boyle nu a acceptat să creeze un raport juridic cu societăţile petroliere înţelegând să încheie contractul numai cu ministerul, orice înţelegere cu societăţile petroliere româneşti, privind numai ministerul în cauză.

Contractul a fost pus în execuţie şi, cu toate dificultăţile ce au survenit, s-a putut furniza, până în august 1920, întreaga cantitate de petrol care s-a scurs prin conductă, rămânând de furnizat benzina pe care societăţile continuau să o adune la Constanţa şi Brăila. Între 17 ianuarie – 1 august 1920, s-au livrat aproximativ 12.679 tone de petrol distilat şi aproximativ 20.786 petrol rafinat. Valoarea acestor livrări calculate la preţurile specificate în contract se ridica la 225.811,10 lire sterline.

659. C. Dobrescu, op.cit., p. 141. 660. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Petrol Block”, dosar 2/1919-1925, f. 15-16.

Page 221: Societatea Concordia

226

sa din 24 iunie 1921, pentru expedierea la altă destinaţie a stocurilor de benzină ce se aflau depozitate la Brăila şi care erau destinate lt.-col. Boyle.

După trecerea a doi ani, societatea „Anglo-Saxon” din Londra, reprezentată de Sir Robert Waley Cohen, căreia lt.-col. Boyle, încă în viaţă (a murit la 14 aprilie 1923), i-a cedat contractul său, a intentat proces în faţa instanţelor din Londra, pentru restituirea restului de lire sterline şi anume 175.715, rest din avans plus, separat, daune rezultate din nelivrarea benzinei.

Statul român nu a efectuat compensarea sumei de 174.188,90 lire sterline ce a mai rămas din depozitul de 400.000 lire sterline şi astfel, Ministerul de Industrie şi societăţile au devenit reclamaţi şi obligaţi să restituie banii societăţii londoneze. Suma necompensată ar fi trebuit să acopere livrarea a 6.673 tone benzină uşoară rectificată şi 2.780 benzină grea.661

Datorită neîndeplinirii de către reclamaţi a condiţiilor contractului cu lt.-col. Boyle şi „Standard Oil Co.”, societăţile au suferit pagube însemnate, deoarece ele au primit de la stat pentru o liră sterlină 169 lei în loc de 270 lei. Ca urmare, societăţile considerau că erau datoare doar cu 98.390 lire sterline, din 157.191,8 cât li se imputa, iar statul cu diferenţa de 20.808 lire sterline (11.69%) până la 178.000 lire sterline (aproximativ 200.000.000 lei).

Livrarea în conformitate cu contractul a restului neacoperit de avansul de 400.000 lire şi anume: 5327 tone benzină uşoară rectificată, 2220 tone benzină grea, precum şi 20.000 tone petrol lampant rafinat trebuia făcută înainte de 1 august 1920 când, trebuiau depuse şi documentele la Londra.

662

În urma proceselor desfăşurate la Londra şi Bucureşti, în 26 martie 1926, a fost promulgat Decretul Regal nr. 1.347, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 72 din 28 martie 1926, prin care, pentru stingerea diferendului în chestiunea Boyle, Statul Român trebuia să plătească societăţilor petroliere, la fiecare dată de 1 septembrie 1926, 1927, 1928 şi 1929, următoarele sume: 5.222 lire sterline din suma de 178.715 lire sterline cât a rămas neacoperită, din suma de 400.000 lire sterline încasată de la lt.col. Boyle; 15.018 lire sterline, adică a patra parte din restul de 38.19% din suma de 157.824 lire sterline, ce societăţile mai aveau de primit de la stat. Pentru plata primei rate de la 1 septembrie 1926, se deschidea un credit extraordinar, pe seama

Până la urmă, societăţile au trebuit să achite suma datorată din nelivrarea produselor petroliere, iar firma engleză să câştige sute de milioane de lei deoarece benzina cumpărată cu 0.90 lei/kg. şi petrolul cu 0.70 lei/kg. a fost vândută de Boyle pe alte pieţe cu 7 lei/kg. benzina şi 4 lei/kg. petrolul.

661. Ibidem, f. 25. 662. Ibidem, f. 23.

Page 222: Societatea Concordia

227

Ministerului Industriei şi Comerţului, pe exerciţiu 1926, în sumă totală de 22.265.100 lei, din care 5.745.300 pentru contravaloarea în lei a 5.222 lire sterline, şi 16.519.800 lei pentru contravaloarea în lei a 15.018 lire sterline.

Pentru anii 1927, 1928 şi 1929, se prevedea regulat, în bugetele Ministerului Finanţelor, la capitolul datoriei publice, contravaloarea în lei a sumelor de 5.222 şi 15.018 lire sterline. Acoperirea creditului ce se deschidea în 1926, se făcea din fondul pentru deschideri de credite suplimentare şi extraordinare, prevăzut în bugetul general al Statului.663

663. „Analele Minelor din România”, nr. 4/1926, p. 236.

La începutul anului 1923 a fost adoptat un Regulament ce fixa

regimul de desfacere a produselor petroliere la consumul intern şi la export. Era precizat, pentru rafinării, obligaţia de a satisface, în primul rând, nevoile ţării. Rafinăriile trebuiau să acopere, imediat şi fără nici o restricţie, în limitele cotelor interne fixate, cantităţile de păcură pentru ars şi motorină, repartizate de Ministerul de Industrie şi Comerţ. De asemenea, trebuiau acoperite orice cereri pentru orice alte produse petroliere, cereri din partea consumatorilor sau din partea depozitelor de aprovizionare. Rafinăriile trebuiau să predea, în mod regulat, pentru consumul intern, sub formă de păcură de ars, o cotă de 33% din ţiţeiul supus prelucrării.

Ministerul de Industrie şi Comerţ autoriza exportul numai după ce era acoperită integral cota internă pentru păcură de ars şi cel puţin 80% din cantitatea corespunzătoare cotei interne la celelalte produse. Restul de 20%, până la acoperirea cotei respective trebuia să se găsească în depozit, la rafinărie, drept stoc de întregire, pentru a putea fi predat imediat consumului intern. Chiar şi în perioadele în care cererea internă pentru un anumit produs era mai redusă, autorizarea de a exporta o cantitate ce depăşea cota medie atribuită produsului respectiv, era examinată de minister. Cantitatea autorizată la export, peste cota medie, trebuia compensată de rafinăria respectivă printr-o majorare corespunzătoare a cotei interne, în perioadele în care cererea internă pentru produsul respectiv era în creştere. Cantitatea rămasă în depozit la finele unui an, putea fi exportată numai dacă erau acoperite cotele interne. În caz contrar, era reţinută pentru consumul intern cota parte corespunzătoare deficitului constatat la produsul respectiv, sau chiar o cotă mai mare, dacă cererea internă era mai mare.

Autorizaţiile de export erau valabile timp de 3 luni de la data eliberării lor şi puteau fi prelungite numai o singură dată pe un interval de maxim trei luni, dacă cererea de prelungire era făcută în termen de 30 de zile de la data expirării primei autorizaţii. Ministerul de Industrie şi Comerţ putea decide oprirea exportului în cazul în care se constata că unele rafinării nu au acoperit cotele interne fixate.

Page 223: Societatea Concordia

228

După preluarea Societăţii „Concordia” de către Societatea” Petrofina” exportul a fost asigurat de către aceasta şi filialele ei.664 Încă din 1920, „Compagnie Financière Belge des Pétroles” având în vedere participările ei în cadrul societăţilor „Sirius” („Naphta”), „Vega”, „Creditul Petrolifer” şi „Concordia” împreună cu „Puritan Oil Cy.” au constituit o societatea nouă sub denumirea de „Société Coopérative des Pétroles”, cu un capital de 20.000.000 franci belgieni.665

Pentru Europa Centrală, Societatea „Concordia” exporta ţiţei şi produse petroliere, prin societăţile „Gallia” şi „Vacuum”.

Scopul noii societăţi era transportul şi desfacerea produselor de petrol, la Anvers, unde dispunea de instalaţii importante şi rezervoare, şi care se realiza şi cu ajutorul societăţii de navigaţiei „Lloydul Regal Belgian”.

666 Conform acordurilor încheiate pentru export, garanţiile necesare societăţii erau acordate tot de către Societatea „Petrofina”.667

Din anul 1930, în Franţa se putea face export numai de către societăţile petroliere care obţineau autorizaţii speciale numite „licenţe de import”. Direcţia Combustibilului din Paris a îngrădit importul produselor petroliere în Franţa şi doar cu ajutorul licenţelor se putea face export şi această numai de câteva societăţi petroliere româneşti, „Concordia”, „Petrol-Block” sau „Creditul Minier”.

668

În 1931, graţie eforturilor prudente a le administratorului Fernand Carlier, şi a celorlalţi administratori din Belgia, Societatea „Concordia” a efectuat vânzări de produse petroliere la export, în altă valută forte decât lire sterline, în special în dolari americani. Astfel, s-au evitat pierderile care ar fi putut avea loc în condiţiile în care, în acel an, lira sterlină era în scădere. „Concordia”, a fost creditată la export de Societatea „Petrofina”, realizându-se până în 1931, suma de 17.836.821 lei, asupra portofoliului cu care a fost creditată şi care au intrat în disponibilul societăţii la Anvers.

669

Cifra de afaceri la export, în 1933, a fost de 909.000.000 lei, faţă de 755.000.000 lei în 1932. Vânzările în 1933 au atins cifra de 852.330 tone, ţiţei şi produse petroliere, faţă de 562.294 tone în 1932.

670

664. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 2/1924-1943, f. 33v. 665. M.P.R. nr. 20/1920, p. 692. 666. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 19/1926-1934, f. 41v. 667. Ibidem, f. 87v. 668. Ibidem, fond Societatea „Redevenţa”, dosar 5/1934-1936, f. 11. 669. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 19/1926-1934, f. 53. 670. Ibidem, f. 87.

Exportul societăţii „Concordia” a reprezentat 23,70% din exportul total al României

Page 224: Societatea Concordia

229

iar din acest procent, 9,28% l-a reprezentat exportul direct efectuat de societate.671

În anul 1934, prin portul Constanţa, Societatea”Concordia” a exportat un total de 617.589 tone produse petroliere, ocupând locul trei. Din cantitatea totală exportată, predomina benzina – 198.302 tone, urmată de petrol lampant – 111.557 tone, gazolina – 120.919 tone, uleiuri minerale – 1319 tone şi ţiţei – 185.492 tone.

Vânzările la intern au crescut la 16.698 vagoane cu diferite produse

faţă de 13.842 vagoane în 1932, ocupând locul trei cu un procent de 12,60% din totalul vânzărilor în interiorul ţării. Cifra de afaceri la intern a fost, în 1933, de 218.000.000 lei.

672 În anul 1935, s-au exportat 888.801 tone produse petroliere, şi anume: ţiţei, benzină sintetică, uşoară, medie şi grea, gazolină, white-spirit distilat şi rafinat, petrol distilat şi rafinat, motorină, ulei mineral, păcură şi asfalt.673

Petrolul românesc ieşea din ţară aproape fără câştig pentru economia naţională, deoarece câştigul începea imediat după ce petrolul părăsea portul Constanţa, 85% din export efectuându-se prin poarta principală la Marea Neagră.

În materie de export, toate eforturile societăţii au întâmpinat greutăţi,

din ce în ce mai mari, datorită, pe de o parte, piedicilor puse în aproape toate ţările importatoare de produse petroliere, pe de altă parte, regimurilor comerţului exterior şi normelor pentru remiterea de devize către stat. Aceste masuri îngreunau aprovizionarea regulată cu materiale din import necesare societăţii pe şantiere.

674

Diferenţa între cele două cotaţii era, în medie, de 537 lei/tonă. Dacă se calcula această sumă în exportul de petrol al României, rezulta o pagubă de peste 500.000.000 lei anual, valută pe care statul, prin BNR ar fi trebuit să o încaseze. Scăderea artificială a preţurilor pentru petrolul românesc data dinaintea primului război mondial, când, petrolul lampant se vindea la

Preţurile petrolului fob Constanţa erau aproape întotdeauna mai mici decât preţurile din Golful Mexic, care obişnuit servea ca bază de orientare pentru comerţul mondial al petrolului. Astfel, în timp ce benzina grea era cotată, în 1934, tona fob Golf, cu 37,7 şilingi, tona fob Constanţa era cotată la numai 35,5 şilingi; motorina era cotată în Golf în acelaşi an cu 26,9 şilingi iar în Constanţa tona era cotată cu 25 şilingi; lampantul era cotat în Golf cu 32,10 şilingi iar la Constanţa cu 26,1 şilingi, tona.

671. Societatea „Concordia” , în „Annales des Mines de Roumanie”, nr. 11/1934, p. 482 ; M.P.R., nr. 14/1934, p. 949. 672. Idem, nr. 2/1935, p. 135. 673. „Analele Minelor din România”, nr. 1/1936, p. 60. 674. Petrolul românesc şi politica de stat, în „Analele Economice şi Statistice”, anul XXI, nr. 7-10, 1938, p. 157.

Page 225: Societatea Concordia

230

preţuri mai scăzute decât preţul mondial. Dar, exportul nostru de petrol a crescut continuu bazându-se pe o creştere a producţiei chiar şi într-o perioadă de scădere pronunţată a preţurilor mondiale. Din 1925, când producţia era de 3.316.974 tone, se ajunge în 1936 la 8.700.000 tone şi la 7.200.000 în 1937.

Cu toate că România poseda o capacitate de prelucrare cu 40% peste producţia maximă de ţiţei obţinută, exporta în continuare ţiţei brut. Era necesar luarea unor măsuri de urgenţă pentru ca exportul de ţiţei brut să fie prohibitiv. Din cauza incapacităţii statului de a-şi depozita sau prelucra în rafinăriile proprii cantităţile de ţiţei provenite din redevenţa şi impozitul minier datorate de societăţile petroliere, acesta îşi vindea cantităţile la preţuri scăzute, după care preţurile urcau imediat după ce vânzare a fost făcută. Cantităţile de 70.000 vagoane redevenţa şi 25.000 vagoane impozite miniere, cuvenite anual statului, erau revândute societăţilor petroliere care le cumpărau după negocieri cu preţuri scăzute. În asemenea condiţii, nu se putea dezvolta consumul intern, care creştea încet. În anii 1933-1937, produsele principale şi cele mai mari consumate au fost în ordine: păcură, lampant, motorină, benzină auto, combustibili speciali pentru armată, benzină grea, uleiuri minerale, parafină, asfalt, cocs. 675

În primul semestru al anului 1937, în Franţa, s-a observat o apreciabilă sporire a importului de produse petroliere a urmare a creşterii consumului. Astfel, 9% din totalul produselor petroliere, importate din Franţa, provenea din România, aceasta în special datorită contractului încheiat cu Societatea „Petrofina”, care deţinea capitalul majoritar la Societatea „Concordia”.

676

Exportul, în 1938, a suferit o scădere de 20.6% faţă de 1937, când s-a exportat 4.503.431 tone. Preţurile produselor petroliere au scăzut şi ele, impunându-se măsuri grabnice din care unele să înlesnească mărirea producţiei prin lucrări de exploatare altele de intensificare a explorărilor. Micşorarea exportului de produse petroliere producea un dezechilibru al balanţei comerciale româneşti. Într-un articol intitulat „Petrolul românesc” apărut în ziarul „Argus”, numărul 7778 din 15.III.1939, se arăta că România, în principiu, „se aproviziona de pretutindeni şi vindea tuturor”. Petrolul era o marfă preţioasă, solicitările venind de pretutindeni, dar, în 1939, era nevoie să se profite cât mai mult de pe urma lui. Vânzările de petrol nu mai aveau libertatea de odinioară, ele fiind legate în străinătate într-un fel de dependenţă. Într-unele din convenţiile încheiate, furniturile de petrol erau legate de furniturile care interesau apărarea naţională. De aceea,

675. Ibidem, p. 159. 676. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 15/1940, f. 27.

Page 226: Societatea Concordia

231

România era interesată în vânzările de petrol de schimbul de armament. Era o nevoie economică.

Produsele societăţii erau expediate de la Ploieşti-sud în vagoane-cisternă pe căile ferate, acordându-se reduceri asupra preţurilor calculate fob Giurgiu şi fob Constanţa. Dacă transporturile se făceau pe Dunăre, în tancuri, se făcea extragerea unei mostre din cisterne ajunse la Giurgiu, în prezenţa reprezentanţilor vânzătorului şi cumpărătorului. Dacă analiza mostrei medii dădea diferenţe importante faţă de analizele de la Ploieşti, „Concordia” era obligată la bonificaţii pentru aceste diferenţe la transporturile următoare.677 În medie, s-au transportat derivate de petrol pentru consumul intern şi pentru export, în proporţie de 77% pe căile ferate, în vagoane-cisternă, în proporţie de 15% pe conducte şi în proporţie de 8% pe şosele.678

În anii 1938 şi 1939, Societatea „Concordia” a exportat indirect produse petroliere (gazolină, ţiţei, uleiuri minerale, asfalt, smoală, amestecuri, petrol, benzină, motorină, păcură) în Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Iugoslavia, Ungaria, Algeria, Egipt, Tunisia, Siria şi Palestina.

679

Redăm în tabelele următoare activitatea comercială a Societăţii „Concordia” (vânzări la export şi la intern), în perioada 1938 - iulie 1944:

Cantităţile de produse petroliere exportate indirect în aceste ţări, s-au ridicat la 201.825 tone în valoare de 320.910 lire sterline în 1938 şi 228.949 tone în valoare de 532.829 lire sterline în 1939.

680

EXPORT

ANUL TOTAL / TONE 1938 569.751 1939 527.393 1940 206.424 1941 479.795 1942 448.084 1943 407.592

Ian.-iul. 1944 150.010

Principalele produse exportate au fost, în ordine, benzină, petrol, motorină, ulei, păcură, ţiţei, asfalt, acizi naftenici, gaze lichide, alte produse. 677. Ibidem, dosar 207/1938, f. 22. 678. G. Gane, op.cit., p. 76. 679. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 18/1939-1940, f. 20-22. 680. Ibidem, dosar 112/1942-1944, f. 25-26.

Page 227: Societatea Concordia

232

INTERN

ANUL TOTAL / TONE 1938 268.329 1939 268.395 1940 284.287 1941 241.660 1942 266.226 1943 264.579

Ian.-iul. 1944 129.037 Principalele produse vândute pe piaţa internă au fost, în ordine,

păcură, petrol, benzină, motorină, combustibili A. şi E., uleiuri, smoală, cocs, acizi naftenici.

În 21 aprilie 1939, a fost încheiat un Protocol între Guvernul României, reprezentat de ministrul Comerţului Exterior, I. Christu şi societăţile petroliere „Concordia”, „Colombia”, „Creditul Minier”, „Steaua Română”, Româno-Americană”, „Unirea”, „Rafinajul”, „Prahova”, „Astra Română”, „Redevenţa” şi „Carburantul”, pe de o parte şi Societatea „Petrofina Franceză”, cu sediul în Paris, Rue du Général Foy, reprezentată de preşedintele ei, Léon Wenger (membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii „Concordia”).

În baza Protocolului semnat la 31 martie 1939, între guvernul francez şi guvernul român s-a hotărât cumpărarea următoarelor cantităţi de produse petroliere: 123.000 tone benzină cu cifră octanică 66, 250.000 tone benzină cu cifră octanică între 60 şi 63, 14.000 tone lampant şi 30.000 tone motorină I şi II. Exportul s-a efectuat între 1 octombrie şi 31 decembrie 1939.681 La acest protocol s-au mai făcut şi alte aranjamente în 2 şi 30 octombrie 1939. În 13 iunie 1940, a fost semnat un Aranjament la Protocolul din 1939, între guvernul român şi societatea „Petrofina” reprezentată de Léon Wenger, la care participau societăţile „Concordia”, „Colombia” şi „Steaua Română”, referitor la livrarea a 235.000 tone produse petroliere. Din această cantitate, „Concordia” livra 139.000 tone, „Colombia” 67.000 tone iar „Steaua Română” 29.000 tone.682

681. Ibidem, dosar 123/1939-1946, f. 1. 682. Ibidem, f. 53.

În 30 octombrie 1941 s-a încheiat un alt aranjament cu guvernul francez pentru livrarea unor cantităţi de benzină (24.191 tone) cu cifra octanică 60 de tip german. Din această cantitate Societatea „Concordia” livra 16%.

Page 228: Societatea Concordia

233

Ocuparea Franţei şi a ţărilor nordice, oprirea traficului maritim prin Mediterana, instabilitatea regimului de plăţi şi numeroaselor impuneri de taxe fiscale şi vamale, creşterea tarifelor la transport, au impus după septembrie 1940, societăţilor petroliere, să găsească soluţii noi pentru fiecare problemă noua care s-a ivit după această perioadă. La început, Guvernul României s-a aflat într-o situaţie dificilă prin faptul că societăţile cu capital anglo-francez printre care şi „Concordia” refuzau să vândă produsele lor în Germania. La apelul statului, societatea „Creditul Minier” a primit mandatul de a centraliza toate disponibilităţilor petroliere ale statului din redevenţe precum şi acelea ale societăţilor petroliere anglo-franceze pentru efectuarea exporturilor în Germania. Astfel, exportul societăţii „Creditul Minier” a crescut de la 7 % în ianuarie 1940 la 30% în august 1940, rămânând constant la această valoare.

Nemaiputând continua legăturile sale tradiţionale comerciale cu pieţele belgiană, franceză, engleză, nordul Europei şi S.U.A., începând cu sfârşitul anului 1940, cel mai mare cumpărător al produselor petroliere aparţinând societăţii „Concordia” a devenit Germania, ele fiind dirijate atât pe Dunăre cât şi pe căile terestre. Începând din luna noiembrie 1940, societatea „Concordia” ca şi societăţile „Astra Română” şi „Colombia” au început să încheie direct operaţiuni de vânzare a produselor petroliere cu Germania, încetând colaborarea cu Societatea „Creditul Minier”. De asemenea, a apărut un nou debuşeu, Italia, care solicita ţiţei natural şi amestec precum şi păcură. Totalul exportului societăţii a fost de 403.321 tone, faţă de 756.342 tone în 1939. Această reducere însă se datorează suspendării exportului prin portul Constanţa şi greutăţilor de transport pe căile ferate, societatea fiind obligată la un stocaj mare de produse, în special de benzine şi păcură. În 15 iulie 1940, Societatea „Concordia” se adresa Băncii Naţionale a României, în care se arăta că, la data de 7 mai 1940 guvernul francez a cumpărat o cantitate de 80.000 tone produse petroliere de la societate, în baza unui contract încheiat cu Societatea „Petrofina” şi ratificat de societate în aceeaşi zi, tot la Paris. Suma contractului a fost plătită direct în franci belgieni societăţii „Petrofina” pentru plata datoriilor societăţii „Concordia” de peste 86.000.000 franci belgieni pe care ii avea în Belgia. Guvernul francez a devenit astfel proprietatea stocului de produse aflată în România. El a decis să exporte acest stoc însă, numai in condiţii normale de export şi fără să ceară un privilegiu pentru repatrierea devizelor achitate. Societatea „Concordia” a livrat parţial cantitatea de 21.665 tone produse petroliere rămânând la dispoziţia guvernului francez o cantitate de 58.336 tone ce urma să fie vândută în conformitate cu regimul în vigoare din România, fie la vânzări interne, fie pentru vânzări la export, pentru care guvernul francez

Page 229: Societatea Concordia

234

urma să fie creditat prin intermediul societăţii „Româno-Belgiană”.683 În 30 septembrie 1941, România a încheiat un nou acord cu Franţa (guvernul de la Vichy) pentru livrarea, începând cu 1 aprilie 1942, timp de şase luni, a unei cantităţi de 12.000 tone lunar, benzină de turism cu cifra octanică 60.684

Din producţia totală a societăţii „Concordia” 48% din ea avea o destinaţie precisă, cu preţuri stabilite de Ministerul Economiei Naţionale, şi anume consumul intern. Restul de 52%, din totalul produselor petroliere, puteau merge la export, unde preţurile erau fixate de guvernul român prin acorduri încheiate cu guvernele altor state. Diferenţe de preţ se puteau obţine pentru calităţi speciale dar acestea erau mici pentru Germania şi Italia care luau 90% din exportul efectuat de societate.

685

În cadrul acestui acord, Societatea „Concordia” a livrat 500 tone motorină, firmei „Ali Tansever”, una din cele mai mari case comerciale din Istambul, care avea monopolul exportului de peşte pentru Germania. Recepţia cantitativă a mărfurilor exportate se făcea de către societatea de transporturi „Antalya”.

În 11 septembrie 1942, între Ministerul Comerţului din Turcia şi ataşatul comercial al României la Ankara, a fost încheiat un Protocol confidenţial şi un act adiţional referitor la exportul a 53.000 tone produse petroliere româneşti (benzină 20.000 t., petrol lampant 10.000 t., gazolină 14.000, uleiuri minerale ordinare 9.000 t.) în contrapartidă cu 9,7 t. bumbac, (Cleveland I şi II şi Yerli I şi II), 17,6 t. cupru (Blister), mohair, ulei de măsline, ulei de peşte, creozot, extract de valonee. Export-importul se derula prin Banca Guvernamentală Turcă Eti Bank, Banca Naţională a României şi Banca Agricolă. Preţurile pentru uleiuri minerale, bumbac şi cupru aveau ca bază de calcul, preţurile din anul 1940, la care se adăugau taxele de export în vigoare în cele două ţări.

686

Lipsa unui produs oarecare la livrările la intern se putea suplini, in cadrul legislaţiei existente, printr-o înţelegere cu alte societăţi petroliere care aveau plusuri şi care erau de acord să livreze în contul societăţii „Concordia” cotele ei pentru piaţa internă, contra plată. Astfel, se putea crea un disponibil la export, pentru deservirea fronturilor de război, fără însă ca această operaţiune să prezinte interes valoric comercial întrucât cu realizările în plus la export se plătea cota preluată la consumul intern de o altă societate. Un mare interes, chiar covârşitor, îl prezenta în epoca anului 1942 produsele secundare ca uleiuri, asfalturi, vaseline, acizi naftenici,

683. Ibidem, dosar 67/1934-1946, f. 4. 684. Ibidem, dosar 166/1942, f. 1. 685. Ibidem, dosar 92/1942-1946, f. 70. 686. Ibidem, dosar 267/1943-1944, f. 5; 13.

Page 230: Societatea Concordia

235

parafine. Pentru aceste produse, cererile erau mari, crescânde şi pentru care preţul obţinerii calitative era cu siguranţă realizabil. Toate vânzările se făceau prin serviciul comercial.687

Prin portul Constanţa, „Concordia” a exportat 54.722 tone respectiv 30,11%, reprezentând cea mai mare cantitate dintre toate societăţile petroliere, prin portul Giurgiu, 87.950 tone, reprezentând 10,86%, fiind a treia societatea după „Astra Română” şi „Creditul Minier”, prin portul Olteniţa, 3.239 tone, reprezentând 35,47% iar prin portul Brăila, 2.045 tone, reprezentând 14,02%.

688

Conform adresei Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, înaintată în 5 august 1944 generalului Gheorghe Dobre, Ministrul Economiei Naţionale, referitoare la decontarea sumei de 1.500.000.000 lei pentru acoperirea unei parţi din contravaloarea exporturilor efectuate de principalele 13 societăţi petroliere, în Germania, „Concordia” ocupa locul patru după societăţii „Astra Română”, „Steaua Română” şi „Româno-Americană”.

Prin vămile terestre, societatea a exportat 1.119 tone prin Curtici, 5.368 tone prin Negru-Vodă, 9.835 tone prin Orăşeni, 1.570 tone prin Palanca, 35.854 tone prin tunelul Prejmer, 11.149 tone prin Tighina şi 50.250 tone fără puncte vamale. Pentru armata germană, societatea „Concordia” a livrat 40.900 tone, reprezentând 10,47%, ocupând locul al doilea după „Astra Română”; pentru Misiunea Militară Germană din România, 18.459 tone, reprezentând 88, 32% iar în Germania 90.860 tone, reprezentând 10, 32%.

689

Ca o concluzie, putem să precizăm că industria de petrol din România a contribuit mai important decât oricare altă ramură de producţie a ţării, în ceea ce priveşte crearea resurselor de plată in străinătate – ajungând să acopere, în anul 1940, până la 62 % din valoarea întregului export al ţării; participarea la veniturile statului şi ale căilor ferate cu sume considerabile – cifra acestei participând urcându-se cu 100 % de la an la altul; sporirea şi îmbunătăţirea utilajului naţional prin investirea unor sume importante, care au redus beneficiile – menţinute la un nivel mult mai scăzut decât oricare altă ramură industrială; venituri însemnate de pe urma societăţilor petroliere în economia particulară a ţării.

Valoarea totală a exporturilor societăţilor petroliere se ridica la 2.902.600.000 lei. Din această sumă, „Concordia” trebuia să încaseze pentru exportul efectuat, 413.200.000 lei dar nu a încasat din această sumă decât 21.700.000 lei.

690

687. Ibidem, dosar 92/1942-1946, f. 71. 688. Ibidem, dosar 89/1944, f. 10-11. 689. Ibidem, dosar 40/1944, f. 3. 690. Ibidem, dosar 82/1940-1941, f. 13.

Page 231: Societatea Concordia

236

În perioada 1941-1944, toate societăţile petroliere au fost obligate să livreze produse petroliere Germaniei, prin societatea germană „Rumänien Mineral Öel”, plata nefăcându-se la termenele stabilite. Ca urmare, ele au rămas după 23 august 1944 cu sume considerabile neachitate.691

Staţia de export şi încărcate a societăţii „Concordia”, din Constanţa, servea exportului de produse pe mare, dotarea cu utilajul performant necesar începând în 1926. Aici se depozitau şi manipulau produsele petroliere primite de la rafinărie în cisterne, cu excepţia petrolului care se pompa pe conductele statului de la Ploieşti la Constanţa. Pe o suprafaţă de 4.500 mp., se întindeau clădirile industriale şi anume rezervoare, conducte, cazane şi adăposturi iar pe o suprafaţă de 1.000 mp, clădirile administrative şi locuinţele. Terenul pe care se afla staţia se învecina la nord cu şoseaua Constanţa- Cernavodă, la sud cu zona C.F.R. Constanţa – Cernavodă, la vest cu proprietatea societăţii „Româno-Americană” iar la est cu proprietatea societăţii „Colombia”.

Staţia de export Constanţa

692

Din anul 1922, pe un teren concesionat de la stat, societatea exploata o linie de garaj construită cu mijloace proprii în lungime de 1.990 ml. Concesiunea a fost acordată de Ministerul Transporturilor până în august 1938 dar, conform contractului de concesiune a fost prelungită până în 31 august 1940.

693

La început, „Concordia” a deţinut patru rezervoare cu o capacitate de 16.000 tone. În 1934, au fost construite alte patru rezervoare iar în 1936 alte şase, pentru care s-a cerut avizul Marelui Stat Major şi Direcţiei Marinei Regale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Direcţiei Conductelor din cadrul C.F.R. Toate au dat „Concordiei” aviz favorabil dar Direcţia Marinei Regale a solicitat ca rezervoarele să fie construite în subteran.

În staţie, societatea nu poseda în regie proprie nici o locomotivă sau vagoane.

694 În 1939, Staţia de depozitare şi manipulare a produselor petroliere Constanţa sau Staţia de export, cum era cunoscută, deţinea un număr de 19 rezervoare cu o capacitate de 71.210 mc.695 În acest an, Societatea „Concordia” prin staţia sa, a exportat 48.670 vagoane cu produse petroliere diferite. Totalul lucrătorilor folosiţi a fost de 93.696

691. Ibidem, dosar 50/1946, f. 18-19.. 692. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 158-159. 693. Ibidem, dosar 22/1939, f. 12. 694. Ibidem, dosar 26/1936, f. 3. 695. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 136. 696. Ibidem, dosar 29/1945-1946, f. 8.

În 1940 au fost folosiţi 89, în 1941, 93

Page 232: Societatea Concordia

237

lucrători, în 1942, 93 şi 72 lucrători în 1943. 697

În 1944, Societatea „Concordia” dispunea în staţie de 27 de rezervoare cu o capacitate totală de 83.000 mc şi 12 rezervoare de 44.000 mc.

Începând cu anul 1941, activitatea Staţiei de export a fost foarte redusă, bugetul anual alocat fiind de 21.000.000 lei din care, atunci când era necesar, erau vărsaţi pentru Fabrica de ambalaje.

698

Începând cu anul 1920, s-a observat că în Orient şi în Bulgaria era mult căutat petrolul ambalat în bidoane. Petrolul american, deşi se vindea la un preţ aproape dublu, era preferat de populaţie fiindcă se vindea şi cu ambalajul necesar. Ca urmare, „Concordia” lucrând în cooperare cu „Société Comerciale Belge des Pétroles” pentru vânzarea produselor petroliere în Orient, a început construirea în 1923, a unei fabrici de bidoane şi ambalaje la Constanţa. Fabrica a fost înfiinţată în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri, nr. 104/1923, beneficiind de avantajele Legii pentru încurajarea industriei, conform adresei nr. 76.024 din 11 septembrie 1922, primită de „Concordia” de la Ministerul Industriei şi Comerţului, Direcţia industrie mare.

Staţia de export era prevăzută cu pompele necesare şi cu o instalaţie de umplere a butoaielor. Curentul electric era furnizat de uzina comunală din Constanţa.

Fabrica de ambalaje Constanţa

699

Începând cu anul 1943, fabrica lucra în proporţie de cca. 80% pentru nevoile armatei şi 20% din fabricaţie pentru uzinele chimice şi alimentare

Această fabrică, care se întindea pe o suprafaţă de 18.179 mp., în producţie din 1924, producea zilnic 2.500 de bidoane cu o capacitate de 18 litri. Existau trei linii de garaj în lungime totală de 1.990 metri.

Activitatea a fost foarte intensă, până în 1926, însă va scădea treptat, din cauza monopolului de vindere a produselor în Turcia. Începând cu 1928, fabrica a fost transformată în depozit iar bidoanele se fabricau numai când se făceau comenzi. În anul 1929, activitatea a fost oprită din cauza clientelei, care nu mai cumpăra produse româneşti în bidoane, din cauza taxelor prea mari ce au fost fixate pe aceste feluri de ambalaje de mai multe ţări din Orient, fabrica devenind parte componentă a staţiei Constanţa. Între 1928 şi 1935 s-a lucrat sporadic în funcţie de comenzile care se primeau. După 1935, activitatea s-a desfăşurat într-un ritm crescător, cererile care le-au fost făcute fiind onorate.

697. Ibidem. 698. Ibidem, dosar 55/1942-1948, f. 10. 699. Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, fond. Ministerul Industriei şi Comerţului – Statistică industrială, dosar 12/1932-1945, f. 8 (În continuare, D.A.N.I.C.).

Page 233: Societatea Concordia

238

din ţară care, la rândul lor, aprovizionau populaţia şi armata. Cutiile metalice se foloseau pe front, în special pentru transportul hranei. Pentru a se economisi tabla atât de necesară armatei, s-a înfiinţat o nouă secţie pentru fabricarea ambalajelor din celuloză. Secţia ambalaje din celuloză (Papengus), oferea ambalaje mai ieftine în cutii sau recipiente de la 1-4 litri, pentru produse alimentare sau chimice. Capacitatea secţiei era de 100 tone de celuloză şi deşeuri de hârtie anual. Se mai fabricau tăvi de dimensiuni diferite, capace şi capsule.

Fabrica avea patru corpuri de clădiri în suprafaţă de 2.900 mp şi adăpostea uzina electrică, bidonăria propriu-zisă (30 prese, 6 foarfeci, 10 montatoare şi 20 maşini diverse), instalaţia de litografiere (2 maşini plane şi 6 cuptoare electrice), secţia de lipit, magazia de expediţie şi secţia ambalaje din celuloză turnată.

Agenţia de transbordare a produselor petroliere Brăila După 1920, agenţia va fi exploatată numai pentru manipularea şi

desfacerea păcurei şi produselor albe, la intern. Porturile Constanţa, pe mare şi Giurgiu, pe Dunăre, ofereau avantaje diferite. Portul Constanţa era deschis navigaţiei şi iarna, exista o diferenţă de navlu, taxele Comisiei Europene a Dunării de la Sulina erau „exorbitante” iar legarea Constanţei prin conducte de regiunea petroliferă, au înclinat balanţa în favoarea acestuia.

Portul Brăila mai putea să devină atractiv numai dacă producţia petrolieră a ţării ar fi fost aşa de mare, încât porturile din Constanţa şi Giurgiu să nu mai facă faţă cu utilajele lor pentru exportul produselor petroliere.

Cu toate că şi-a pierdut importanţa pentru exportul produselor petroliere pe mare, Agenţia de la Brăila a devenit din ce în ce mai importantă pentru manipularea păcurei şi a altor produse necesare flotei comerciale a Dunării şi a industriilor din acest oraş. Importanţa, din acest punct de vedere a portului Brăila se poate vedea din cantităţile de păcură trecute prin staţie între 1919-1920: 3.048 tone în 1919; 22.541 tone în 1920; 36.850 tone în 1921; 19.365 tone în 1922 şi 21.265 tone în 1923.

Se aprovizionau morile şi mica industrie din judeţul Tulcea, o parte din judeţele Constanţa, Brăila şi Covurlui şi sudul Basarabiei. Venitul total încasat de „Concordia” era de 4.100.000 lei, în timp ce cheltuielile totale pentru întreţinere se ridicau la 1.800.000 lei. Societăţii îi rămânea un excedent de 2.300.000.700

700. Ibidem, dosar 2/1918-1925, f. 19v.

Page 234: Societatea Concordia

239

În anul 1940 instalaţiile agenţiei se întindeau pe o suprafaţă de cca. 23.000 mp teren aparţinând Administraţiei Docurilor Brăila, în incinta căreia se găseau aceste instalaţii. Agenţia se afla la patru km de centrul oraşului. Linia de garaj C.F. era racordată la linia ferată a sucursalei Docurilor, care depindea de gara Brăila – Port, cea mai apropiată gară. Lungimea ei era de 301 metri. În interiorul agenţiei erau opt rezervoare de capacităţi diferite între 14 şi 1.700 mc, în total 5.066 mc; şase recipiente cu o capacitate totală de 67 mc şi un rezervor de apa de 19 mc. Valoarea totală a acestora era de 3.221.420 lei. Existau conducte de legătură între rezervoare, pontonul de acostare şi podul de comunicaţie.701

La Giurgiu, Societatea „Concordia” deţinea un rezervor de 3.166 mc. la Cioroiu şi unul de 2.000 mc la Ramadan.

Erau, de asemenea, instalaţii de lumină electrică, pompe pentru apă, păcură, locomotivă. De la agenţie se aproviziona şi Divizia de Dunăre a Marinei Militare române.

Depozitul de la Brăila nu primea decât produse petroliere ce se utilizau de vapoare, fiind lipsit de benzină uşoară şi petrol, care nu erau folosite de vapoarele ce navigau pe Dunăre. De la agenţie se manipulau produse şi pentru instituţiile statului şi anume: Căpitănia portului Brăila, Grupul Navelor Grănicerilor, Serviciul Hidraulic, N.F.R., P.A.R.I.D., şi Pescăriile Statului. Produsele depozitate la agenţie erau: benzină grea, petrol rafinat, motorină, ulei, valvolină şi păcură.

Staţia Giurgiu

702

Pentru exportul produselor petroliere, au fost construite două conducte pe sub Dunăre, prin conducta nr. 1 ( Giurgiu-Rusciuk) pompându-se produse pentru consumul intern al Bulgariei, armata germană din Bulgaria şi tranzit pentru armata germană din Grecia.

Produsele exportate se depozitau în aceste două rezervoare de unde se descărcau în funcţie de comenzi în tancurile petroliere care veneau în portul petrolier. Ţările de destinaţie pentru care s-au exportat produse prin Giurgiu au fost Germania, Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi Bulgaria. Cehoslovacia era considerată cea mai bună clientă a produselor petroliere româneşti.

703

701. Ibidem, dosar 223/1938-1941, f. 25. 702. Ibidem, fond Societatea „S.A.R.D.E.P.”, dosar 17/1945, f. 15. 703. Ibidem, dosar 115/1943-1945, f. 44.

3.5. Bombardamentele

Page 235: Societatea Concordia

240

Deoarece, după 1 septembrie 1939, interesele statelor beligerante puteau cere o intervenţie bruscă pentru distrugerea surselor de producţie româneşti, în special al exploatărilor şi instalaţiilor de prelucrare a petrolului, a fost necesară o întărire şi o coordonare a măsurilor şi a activităţilor organelor de pază din regiunea petrolieră.704

La principalele sale departamente, Societatea „Concordia” a constituit „echipe de vigilenţă” şi rezidenţi permanenţi pentru a interveni imediat pentru localizarea incendiilor, evacuarea răniţilor şi diminuarea pierderilor materiale.

705 Aceste echipe erau mai numeroase la Departamentul Electrica, Rafinăria „Vega”, Departamentul Minier şi schelele de producţie. Echipele erau de alarmă, stingerea luminilor şi camuflaj, adăpostire, pompieri, poliţie şi control, înlăturarea bombelor incendiare neexplodate. Numărul persoanelor care făceau parte din aceste echipe varia de la departament la departament.706

În ziua de 18 iulie 1941, ora 19.55 a fost bombardată pentru prima dată rafinăria „Vega” a societăţii „Concordia”, luând foc un rezervor de ţiţei cu o capacitate de 400 de vagoane. Focul a fost localizat după 20 de ore de echipele de intervenţie iar artileria antiaeriană a doborât unul dintre avioanele sovietice care a efectuat raidul.

Pentru a oferi condiţii de siguranţă lucrătorilor pe timpul atacurilor

aeriene, s-au construit la rafinăria „Vega”, Uzinele Metalurgice Ploieşti, Fabrica de bidoane şi Staţia de export Constanţa, adăposturi betonate pentru personal. În cazul alarmelor aeriene, personalul de serviciu era nevoit să rămână la post pentru manevrarea instalaţiilor, ceilalţi se puteau adăposti în aceste adăposturi şi tranşee construite de societate.

În cadrul rafinăriei şi celorlalte departamente, existau Servicii de Apărare Pasivă bine organizate cu echipe sanitare, de dezinfecţie, de cercetări de gaz, dotate cu măşti de gaze. Periodic se ţineau cursuri şi aveau loc exerciţii cu toate categoriile de lucrători despre războiul aerian şi apărarea pasivă. Formaţiunile de apărare pasivă au fost organizate în mod militar şi cuprindea echipe de incendii, de noapte, de cercetaşi, de dezinfectare, de alarmă, de control şi disciplină în adăposturi, sanitare.

707

Pentru protecţia instalaţiilor de la rafinăria „Vega”, Societatea „Concordia” a luat şi alte măsuri tehnice. Astfel, în jurul rezervoarelor cu

Între 1 şi 21 iulie 1941, s-au dat opt alarme oficiale de prezenţă a avioanelor inamice sovietice.

704. Ibidem, fond M. St. M. Secţia 3-a Operaţii, dosar 1877/1940-1941, f. 1. 705. D.J.A.N. Prahova, fond Inspectoratul Judeţean Prahova al M.I., dosar 62/1940, f. 48. 706. Ibidem, fond Societatea “Concordia”, Departamentul Minier „Schitu Goleşti”, dosar 30/1944, f. 1-20. 707. C.S.P.A.M.I. Piteşti, Comisia militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, dosar 75/1940-1941, f. 193.

Page 236: Societatea Concordia

241

produse petroliere s-au construit ziduri de cărămidă sau beton, pentru a asigura protecţia lor împotriva efectului de suflu şi a schijelor, iar instalaţiile au fost compartimentate prin ziduri de protecţie de până la 10 metri înălţime. În timpul bombardamentelor era obligatoriu oprirea pompărilor intense, inclusiv primirile de ţiţei de la schele, iar ventilele, în parcurile de rezervoare şi pe traseu, se închideau pentru a limita extinderea incendiilor.708

La Ploieşti, alarma aeriană se dădea cu ajutorul sistemului principal de alarmă, format din 10 sirene electrice, existente la rafinăriile „Vega”, „Româno-Americană”, „Astra Română”, „Unirea”, „Orion”, „Colombia” şi la Uzinele Metalurgice din Ploieşti – uzina de armament, toate fiind conectate la Centrala de Alarmare Municipală Ploieşti, care funcţiona din august 1941.

Pentru „Concordia”, atacul aerian de la 1 august 1943, acea „duminică neagră” cum este cunoscută în istorie, a fost devastator. Evaluarea generală asupra pagubelor suferite de societate ca urmare a bombardamentului de la 1 august 1943 se ridica la suma de 495.240.676 lei. Din aceasta sumă, 449.358.376 lei reprezentau pagubele suferite de Departamentul Petrol iar 11.495.300 lei reprezentau suma pagubelor suferite de Uzinele Metalurgice Ploieşti. Calculaţiile s-au făcut după situaţii, facturi, documentaţii şi cunoştinţele profesionale ale specialiştilor societăţii şi în raport cu datele refacerii, cunoscându-se că parte s-au executat în cursul lunilor noiembrie şi decembrie 1943 iar o parte în ianuarie şi februarie 1944.

Rapoartele de expertiza întocmite de inginer-expert Theodor Radu au fost înaintate Tribunalului Prahova, Secţia IV-a, în baza deciziei data prin Jurnalul nr. 14.239 din 1943 privitor la Societatea "Concordia" cu sediul în Bucureşti, str. Matei Millo nr. 15.

A.

708. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 11/1944-1945, 20/1944-1946.

Departamentul Petrol

În ziua de 1 august 1943, ora 13.40, avioanele americane au atacat În valuri succesive, rafinăriile, şantierele şi industria de război din juril şi în oraşul Ploieşti, cât şi din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. Societatea "Concordia" a suferit de pe urma acestui atac aerian din partea aviaţiei inamice, distrugerea instalaţiilor sale în departamentele: Petrol - Uzine Metalurgice si Distribuţie de Energie Electrică. Au avut avarii rafinăria "Vega" din Ploieşti - bariera Văleni, conductele de transport - ţiţei, parcurile de rezervoare din schelele din judeţul Prahova şi schela Bucşani din judeţul Dâmboviţa.

Page 237: Societatea Concordia

242

Din cauza exploziilor bombelor care au căzut pe instalaţiile de apă sau pe conductele de apă sau spumă contra incendiilor, distrugându-le, focul a putut să se extindă. Din aceste cauze parcul de rezervoare a fost fie complet distrus, fie grav avariat, iar produsele din ele distruse prin ardere. Au fost distruse complet şase rezervoare, cu toate că rezervoarele erau împrejmuite fiecare cu ziduri de apărare, acestea fie s-au dărâmat, fie s-au crăpat. Au fost avariate datorita schijelor şi suflului bombelor căzute în apropiere opt rezervoare (secţionate, găurite, deformate). Pentru refacerea parcului de rezervoare, inclusiv zidurile de protecţie, fundaţii si construcţii noi, au fost necesari 148.553.100 lei (s~au alocat 152.473.100 lei, din care s-a scăzut valoarea materialului recuperat 3.920.000 lei). Au mai fost distruse clădiri

Rafinăria „Vega” – Concordia Rafinăria era compusă din 100 de clădiri industriale şi 10 sociale, care

se întindeau pe o suprafaţă de 696.116 m.p. din care suprafaţa clădită, 596.000 m.p. Capacitatea maximă era proiectată pentru 93.000 tone.

Ţiţeiul brut şi produsele derivate existente în rafinărie în momentul bombardamentului şi pierdute prin ardere sau împrăştiere se datorează bombelor explodate (49) care au incendiat direct, parte din rezervoare şi recipiente, ca apoi prin împrăştierea lichidului aprins sau a schijelor aruncate de explozii, cât şi din cauza bombelor incendiare, să se întindă la un număr mare de instalaţii şi rezervoare. Preţurile atât pentru ţiţei cât şi pentru derivate erau preţurile fixate de Ministerul Economiei Naţionale, Monitorul Oficial şi Monitorul Petrolului, făcându-se distincţie între cele pentru export sau pentru consum intern. Au fost distruse: 8.779,6 tone produse petroliere (ţiţei, benzină, toluen, petrol distilat, păcură, ulei, asfalt, acizi naftenici, vaselina) în valoare de 44.743.453 lei. Au primit lovituri directe bateriile III, IV si V de distilat ţiţeiul, bombele distrugând sau avariind grav instalaţiile, clădirile pompelor, vasele de recepţie, preîncălzitoarele de ţiţei, conductele, bazinele de beton. Bateriile I si II nu au primit lovituri directe, dar datorita suflului şi trepidaţiilor bombelor s-au distrus si deformat ferestrele, uşile, aparatele de măsură, izolaţiile, conductele si preîncălzitoarele.

Instalaţia de cracare a fost lovită de bombele căzute în apropiere, dar fără a provoca distrugeri mari, doar avarierea ei. Instalaţia de asfalt, care a fost oprita din mers, la declanşarea alarmei aeriene a fost lovita direct, dar, fiind oprită, urmările nu au fost foarte grave o Instalaţia electrică pentru lumina si forţa la instalaţii, a avut de suferit atât cea care era in cabluri subterane, cat si zonele cu fire aeriene. Au suferit avarii instalaţia de apa, de stabilizare a gazolinei, de vaselina, cazanele de abur, răcitoarele de apă, laboratorul, casele de pompe situate în partea centrala şi de nord, separatoarele de produse nr.2 şi 6.

Page 238: Societatea Concordia

243

care serveau pentru birouri, iar altele pentru locuinţe, batalurile cu apă nr.13 şi 15 construite special pentru a avea apă de rezerva în caz de bombardamente sau incendii. Drumurile pe care au căzut bombele aveau cratere cu un diametru intre 800 si 4500 mm. Nu au scăpat distrugerilor garajul, staţia de incendiu, împrejmuirile, linia ferată pe o lungime de 45 m.l., l00 m.l. avariaţi, patru vagoane cisternă distruse şi 27 avariate dar reparabile. Au fost distruse locuinţele muncitorilor din Colonie, mobilier, îmbrăcăminte, veselă. În total, pentru rafinăria "Vega", valoarea pagubelor suferite de Societatea "Concordia" se ridica la 441.756.153 lei.709

Prin bombardamentul aerian de la 1 august 1943 s-au distrus sau avariat rezervoarele din schela Bucşani, judeţul Dâmboviţa, schelele din judeţul Prahova şi conductele de legătură cu aceste schele şi cu alte rafinării. Conductele de centură din zona Ploieşti de alimentare a rafinăriilor cu ţiţeiul din şantiere, prin reţeaua Societăţii "Concordia" au avut de suferit distrugeri, rupturi şi pierderi de produse. Produsele pierdute prin ardere sau împrăştiere şi care n-au putut fi captate din cauza infiltraţiilor în pământ s-au ridicat la 57 tone de ţiţei, 36 tone de gazolină şi 15 tone de gaze din conductele de transport gaze. Valoarea totală 477.723 lei. Rezervoarele nr. 6, 7, 8 de la Floreşti au fost lovite de gloanţe de mitralieră trase cu intenţia de a se scurge ţiţeiul şi aprinde. Conductele au suferit distrugeri parţiale, pe zone, adică în jurul rafinăriilor care au fost obiectivul de atac al aviaţiei inamice (conductele din jurul Rafinăriei "Colombia" şi "Vega"). În total, cu pierderile suferite de "Vega", valoarea Departamentului Petrol se ridica la suma menţionată la început de 449.358.376 lei. Raidul aerian a fost executat de Grupul 98 (supranumit „Piramiders”) compus din 40 aparate de zbor.

B.

709. Ibidem, dosar 14/1945, f. 39.

Departamentul „Electrica” Societatea "Concordia" prin reţelele de transport a energiei electrice,

alimenta şantierele de petrol din Regiunea Prahova - Dâmboviţa, respectiv rafinăriile din jurul oraşului şi din oraşul Ploieşti. Liniile electrice principale sub tensiunea de 25.000 volţi erau aşezate pe stâlpi metalici. Existau staţii principale de reducerea tensiunii care se distribuia la staţiile secundare, prin puncte intermediare, staţii de transformatori şi aparate speciale de comandă şi siguranţă de înaltă tensiune. Aceste staţii principale deserveau la rândul lor, staţii intermediare de joasă tensiune. Raidul aerian de la 1 august care a căutat să lovească nu numai rafinăriile, dar şi sursele de alimentare, a lovit şi zone din reţeaua electrică atât în regiunea Ploieşti, cât şi regiunea Târgovişte.

Page 239: Societatea Concordia

244

În regiunea Ploieşti, toate rafinăriile erau deservite cu energie electrică de către "Concordia" prin Departamentul "Electrica", prin linii de înaltă tensiune, care intrau în curtea rafinăriei, la staţia de transformatori, trecând prin aparate speciale de comanda şi siguranţă şi apoi la tabloul de distribuţie din rafinărie unde sunt separate, cu acelaşi rol, în joasă tensiune. Au avut de suferit următoarele linii:

- către rafinăria "Astra Româna" (linii electrice, stâlpi, transformatori, izolatori, întrerupători);

- către rafinăriile "Orion", "Vega", "Standard", "Creditul Minier", racord C.F.R.

- staţia Ploieşti, staţia de transformatori Ploieşti. În total, în regiunea Ploieşti pagubele s-au ridicat la l0.648.800 lei.

În regiunea Târgovişte, au fost lovite Staţia de înaltă tensiune, transformatoare, aparate de comandă, linii de înaltă tensiune. Valoarea pagubelor s-a ridicat la 966.5oo lei. La orele 13.30, a fost dată alarma la staţia de transformare iar la orele 14.15, 109 bombardiere americane au trecut în direcţia mânăstirii Dealu, zburând la 150 metrii altitudine şi trăgând focuri cu armamentul de la bord. Conform celor declarate de martori, din rândul bombardierelor s-au desprins 30-40, care au retrecut peste staţie şi au bombardat-o.710

Imediat după bombardament, şeful staţiei, Paulini Heinrich, ajutat de electricianul Pârvan, omul de serviciu şi garda militară, a luat primele măsuri necesare pentru repararea primelor stricăciuni. Echipele de specialişti venite la faţa locului, au trecut la repararea transformatorilor, liniilor, înlocuirea aparatelor pentru furnizarea energiei electrice la instalaţiile din rafinărie, ateliere, pompe de produse, care nu fuseseră atinse şi trebuiau cu orice preţ repornite. Staţia a fost repusă în funcţiune în 12 august.

C. Aceste uzine situate în Ploieşti - Gara de sud - deserveau prin natura

specializării, exploatările de petrol, rafinăriile, şantierele. Se începuse o nouă specialitate, construcţiile de armament, foarte importantă, care utiliza mână de lucru şi energie electrică. A fost lovit şi acest ansamblu de industrie (ajutătoare industriei de petrol distrugându-se instalaţii, ateliere, clădiri, magazii, stocuri de materiale. Au fost distrugeri mari la:

Departamentul Uzinele Metalurgice Ploieşti

secţia de cazangerie (care fabrica rezervoare, cazane cu abur, instalaţii de prelucrat ţiţeiul), secţia ateliere tunuri 710. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul minier „Schitu Goleşti”, dosar 25/1943, f. 350-352.

(avarii mari la clădire, presa hidraulică,

Page 240: Societatea Concordia

245

cuptoare, presele în curs de executare), secţia forjă (lovită de schijele şi presele aruncate de bombele căzute în apropiere), şcoala de ucenici (care adoptase principii moderne de predare şi care în aceeaşi clădire se aflau sălile de curs, dormitoarele, cantina, ateliere speciale prevăzute cu maşini şi unelte potrivite scopului de învăţământ practic), maşini unelte şi aparate electrice mobile

Prin adresa nr. 220.239 din 24 martie 1944, Direcţia Generală a Minelor din Subsecretariatul de Stat al Industriei Comerţului şi Minelor, a făcut cunoscut Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală a Mişcării Fondurilor, că totalul pagubelor suferite de societăţile petroliere de pe urma bombardamentului de la 1 august 1943 se ridica la suma de 4.604.517.539 lei.

de aer comprimat de nituit, de sudat electric, de ridicare mecanică pe linie ferată sau pe roţi pentru obţinerea unui timp accelerat de lucru, instalaţiile electrice, materiale şi piese fabricate. În total pagubele se ridicau la 34.387.000 lei.

711

În cadrul acestei situaţii a evaluării pagubelor suferite de principalele şapte societăţi petroliere, Societatea „Concordia” figura pe poziţia a şasea, cu pagube care se cifrau la 260.398.106 lei. Contribuţia datorată era de 79.866.340 lei iar împrumutul privind contribuţia Statului era de 65.000.000 lei.

Pe de altă parte, prin adresa nr. 471 din 1 aprilie 1944, aceeaşi

Direcţie Generală a Minelor arăta că, contribuţiile datorate de societăţi conform Legii 818 din 13 decembrie 1943, pentru înfiinţarea unui fond în vederea refacerii instalaţiunilor petrolifere distruse sau avariate de pe urma războiului, se ridica la suma de 477.919.689 lei. Întrucât formula de acoperire a acestor pagube era de ¼ Statul, ¼ societăţile petrolifere şi 2/4 germanii, rezulta că, din creditul de 2.000.000.000 lei acordat de Banca Naţională a României, conform convenţiei nr. 187.976 din 8 octombrie 1943, se putea finanţa atât cota Statului cât şi 80% din contribuţia societăţilor. Pe aceste baze, Ministerul Finanţelor recomanda societăţilor petroliere Casa de Finanţare şi Amortizare pentru acordarea creditelor necesare. Se menţiona că pentru cota de 1/4 datorată de Stat, ministerul a finanţat societăţile 100% iar cota de ¼ cuvenită de la fondul comun al societăţilor a fost compensată de minister cu contribuţia proprie datorată de acest fond.

712

Începând cu anul 1944, rafinăriile, care prin specificul instalaţiilor lor nu au putut fi evacuate, au recurs pentru protecţia utilajelor lor la

711. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 37/1943-1947, f. 8. 712. Ibidem, f. 9.

Page 241: Societatea Concordia

246

dispersare. Începând cu aprilie 1944, Societatea „Concordia” a trebuit să facă faţă unor cheltuieli neproductive, ocazionate de dispersarea diferitelor instalaţii ce trebuiau salvate de la bombardamente ce s-au ridicat la aproximativ 500.000.000 lei. Au fost evacuate maşini şi instalaţii la Buda, Valea Călugărească, Schitu-Goleşti, iar o parte a arhivei societăţii, în comunele Rucăr şi Schitu Goleşti, judeţul Muscel. La Schitu Goleşti au fost evacuate pentru a fi ferite de bombardamente, în luna mai 1944, arhiva Departamentelor Minier şi Electrica, Staţiei de Export Constanţa, Centralei Bucureşti, Serviciului Geologic, Contabilităţii, Personal-Mobilizare împreună cu maşinile de scris şi rechizitele existente.713

În vederea evacuării resturilor de servicii care nu au putut fi evacuate, respectiv Sediul social şi serviciile administrative ale Departamentului Metalurgic, societatea a vizitat diferite localităţi (Filipeştii de Târg, Pucioasa, Lăculeţe, Fieni, Moreni şi Pietroşiţa), fără a putea însă stabili un loc precis, datorită faptului că localităţile erau destinate în parte pentru evacuarea armatei, autorităţilor civile şi refugiaţilor din Basarabia.

Cu ocazia ultimei consfătuiri de la sediul U.G.I.R. din ziua de 17

martie 1944, secretarul general Pavel Mihăilescu, după ce a ascultat rapoartele întocmite de multe întreprinderi cu privire la evacuarea bunurilor lor pentru a fi ferite de bombardamente, a solicitat ca individual să se comunice, în scris, măsurile ce s-au luat în vederea evacuării materiilor prime, maşinilor, a arhivelor şi a serviciilor care puteau fi evacuate precum şi eventuale solicitări pentru a fi sprijiniţi de Ministerul Economiei Naţionale. Potrivit dispoziţiilor înaintate la timp, societatea „Concordia” a luat măsuri de a adăposti documentele de contabilitate şi pe cele mai importante, inclusiv maşinile de calcul, în tezaurul şi subsolul clădirii sediului social. Arhiva, principalele registre şi dosare, rezerva de rechizite, etc, au fost evacuate la una din minele societăţii din judeţul Muscel. Potrivit instrucţiunilor Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, societatea a fixat pentru evacuarea serviciilor din centrală, următoarele schele petroliere: la schela Gura-Ocniţei – serviciile Departamentului Petrol, Direcţia Tehnică şi Serviciul de Materiale şi Aprovizionare din Ploieşti; la schela Lilieşti – serviciile rafinăriei „Vega” şi Serviciul Conducte; la Schitu-Goleşti – Departamentul Minier; la Buda – atelierele Departamentului Metalurgic. Secţia Armament, conform măsurilor comunicate de Ministerul Înzestrării Armatei a început să fie mutată la Schitu-Goleşti.

714

713. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier “Schitu Goleşti”, dosar 41/1945, f. 1. 714. Ibidem, fond Societatea „Concordia", dosar 274/1944, f. 16.

Ca

Page 242: Societatea Concordia

247

urmare, solicita, în scris, secretarului-general Pavel Mihăilescu, sprijinul pentru rezervarea uneia din aceste localităţi, de preferinţă Pucioasa, care era o localitate mare, având legături telefonice cu toate regiunile, cale ferată şi locuinţe în număr suficient pentru serviciile şi nevoile societăţii.

Bombardamentele executate de aviaţia anglo-americană, în anul 1944 asupra zonei petrolifere Prahova şi a oraşului Ploieşti au fost minuţios pregătite, prin recunoaşteri temeinice a obiectivelor de bombardat, prin utilizarea atacurilor aeriene de la mare înălţime şi adoptarea de tactici de atac diversificate, prin folosirea bruiajului activ (radio) şi pasiv (benzi de staniol) şi prin protejarea bombardierelor de către aviaţia de vânătoare.715 Din cele 22 de raiduri aeriene ale aviaţiei americane şi engleze efectuate asupra oraşului Ploieşti şi rafinăriilor din oraş, în intervalul de la 1 august 1943 la 23 august 1944, Rafinăria „Vega” a mai fost lovită de bombe în anul 1944, în 5 şi 24 aprilie, 5 şi 31 mai, 9, 15 şi 31 iulie şi 10 august.716

Atacurile aeriene masive împotriva centrului sensibil, Ploieşti şi zonei petrolifere Prahova, au început la 5 aprilie, când 170 de bombardiere americane au atacat rafinăriile româneşti.

717

Din cauza masivelor rechiziţii, la care a fost supusă societatea, s-a avut la dispoziţie numai două camioane pentru ajutorarea personalului său şi nu s-a putut răspunde decât în slabă măsură apelurilor ce i s-au adresat.

În după-amiaza zilei de 5 aprilie la scurt timp după încetarea puternicului bombardament asupra oraşului Ploieşti, în timp ce numeroase clădiri erau distruse sau în flăcări, zeci de salariaţi ai Societăţii „Concordia” - mulţi dintre ei cuprinşi de panică - , au solicitat conducerii societăţii ajutoare pentru stingerea incendiilor şi mijloace de transport pentru evacuarea şi punerea la adăpost a lucrurilor mai valoroase din locuinţele distruse, sau din cele devenite temporar nelocuibile.

718

715. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond 948, dosar 177, f. 17. 716. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 335/1943, f. 1-32. 717. C.S.P.A.M.I. Piteşti, fond 2067, dosar 128, f. 17. 718. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Kontinentale", dosar 61/1941-1944, f. 2.

În 6 aprilie au fost aduse de la schele nouă camioane şi turisme cu care, împreună cu vehiculele disponibilizate de la direcţie, s-au organizat evacuarea lucrurilor mai de valoare ale sinistraţilor, stabilindu-se ordine de urgenţă în raport cu gradul de sinistrare. În 7 aprilie, la intervenţia administratorului delegat al societăţii, Heinz Osterwind, s-au mai primit patru camioane germane cu care, până în seara zilei de 8 aprilie s-a terminat evacuarea lucrurilor de primă necesitate a sinistraţilor din serviciile societăţii.. Pentru fiecare din ei nu s-a transportat decât lucruri în greutate de 100 până la 300 kg.

Page 243: Societatea Concordia

248

În ziua de 6 aprilie, societatea a trebuit să facă intervenţii la Comandamentul Corpului Teritorial pentru a fi eliberate camioanele societăţii, sosite de la schele, pentru evacuarea personalului şi care, în mod nejustificat au fost rechiziţionate la intrarea în oraş. Cu această ocazie, ofiţerii de la comandament au făcut remarca că „situaţia mijloacelor noastre de transport nu poate fi aşa de alarmantă, aşa cum o prezentam noi, dat fiind că, încă acum câteva zile, se întrebuinţau camioane pentru transportul de cărămidă.”719

Valoarea totală a pierderilor în produse petroliere, instalaţii, mobilier, materiale şi clădiri, s-au ridicat în aceste bombardamente la următoarele valori: 4.589.101 lei în 5 aprilie 1944; 41.683.644 în 24 aprilie; 99.410.591 lei în 5 mai; 428.460.994 lei în 31 mai; 394.924.623 lei în 9 iulie; 267.437.119 lei în 15 iulie; 102.316.590 în 31 iulie şi 269.647.742 în 10 august. În total, în aceste bombardamente, rafinăria „Vega” a avut pierderi însumate la 1.040.226.466 lei, valoarea de la data bombardamentelor, fără valorile recuperate şi fără includerea zidurilor de protecţie.

Din cercetările întreprinse, precum şi din memoriul inginerului Traian

Niţescu, s-a constatat că, în zilele bombardamentelor din 31 martie, 1, 3, şi 5 aprilie, directorul Departamentului Petrol, dr. W. Meyeringh, efectua transporturi de cărămidă şi materiale de construcţii la ferma sa de la Snagov cu camioane ale societăţii. Gestul directorului punea societatea şi pe ceilalţi ce deţineau posturi de conducere, într-o situaţie foarte delicată faţă de autorităţi şi proprii salariaţi din care unii slujiseră cu un desăvârşit devotament societatea.

720 Constatările oficiale făcute de organele instituite, în 1943 şi 1944 de Ministerul Economiei Naţionale, arătau că societăţile petroliere au suferit mari pierderi din cauza bombardamentelor aeriene, evaluate la data sinistrelor. Totalul pierderilor suferite de Societatea „Concordia” în anii 1943-1944, în produse petroliere, de la Ploieşti, schelele petrolifere şi agenţia Brăila, se ridicau la un total de 447.003.958 lei.721 Prin devalorizare, la sfârşitul anului 1944, aceste sume nu mai corespundeau. Astfel, din cele 18 societăţi petroliere cu pierderi, Societatea „Concordia” figura pe locul patru, în situaţia încheiată de Asociaţia Industriaşilorlor de Petrol din România în iulie 1945 şi înaintată Ministerului Finanţelor cu suma totală de 3.934.000.000 lei.722

719. Ibidem, f. 3. 720. Ibidem, dosar 14/1945, f. 39-40. 721. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia", dosar 20/1944-1946, f. 9. 722. Ibidem, dosar 53/1943-1946, f. 1.

Page 244: Societatea Concordia

249

În situaţia încheiată la 15 septembrie 1944 de conducerea societăţii „Concordia”, se arăta că pagubele suferite de pe urma bombardamentelor în perioada 1 august 1943 – 13 septembrie 1944, de către departamentele societăţii au fost următoarele: Uzinele Metalurgice – 563.987.779 lei; Departamentul „Electrica” – 122.270.254 lei; Rafinăria „Vega” – 1.465.598.277 lei; Serviciul Conducte – 89.213.931 lei.723 Serviciul Conducte a avut de suferit în anul 1944 ca urmare a atacurilor aeriene de la 5 aprilie până la 17 august, care a fost ultimul atac aerian. Au fost în total 14 bombardamente, care au produs 238 de lovituri în plin pe totalul reţelei de conducte. Numai între 5 aprilie şi 17 august 1944, pagubele suferite au fost evaluate la 20.423.168 lei. „Concordia” a pierdut 918 tone de ţiţei, 206 tone de gazolină, 155 tone de benzină, 29 tone de petrol şi 35.750 mc de gaze. Terţii au pierdut, prin bombardarea conductelor societăţii „Concordia”, 952 tone de ţiţei, 30 tone de gazolină şi 6.520 mc gaz.724

Prin bombardamentul de la 12 iunie 1944, efectuat asupra Staţiei de export din Constanţa, au fost distruse complet baia, infirmeria, biroul de pontaj şi o casă de pompe. Au suferit parţial distrugeri, gardul de beton, canalele liniilor de garaj, acoperişurile fabricii de ambalaj şi toate geamurile. Valoarea lucrărilor de refacere a distrugerilor s-au ridicat la 20.000.000 lei, fiind acoperită din încasările staţiei şi a fabrici de bidoane, fără nici un ajutor din partea Centralei.

725

În ziua de 26 august 1944, a fost bombardat de către aviaţia germană, care efectua bombardamente asupra Capitalei şi Sediul social al societăţii. Flăcările care au mistuit clădirea editurilor „Tiparul Românesc” şi „Cartea Românească”, şi care se aflau în spatele clădirilor „Concordiei”, au cuprins şi garajele societăţii în trei locuri. Din proprie iniţiativă, muncitorii Păun Ene şi Cosgarin Ilie au stins incendiul şi au reuşit să scoată autoturismele din garaje. Pentru fapta lor, cei doi au primit fiecare, din partea conducerii, suma de 10.000 lei.

Staţia de export a mai suferit pierderi şi în urma bombardamentului din 1 august 1943, când au fost distruse liniile de garaj, casa pompelor cu aburi, ciuruite de schije 13 rezervoare (din care două, grav avariate, au fost demontate şi expediate la rafinăria „Vega”), distruse conducte, instalaţii electrice, maşini, un autobuz Chevrolet şi un autoturism Plymouth, precum şi secţia nouă „Papengus”. Valoarea pagubelor la momentul sinistrului a fost de 14.992.970 lei.

726

723. Ibidem, dosar 44/1944 – 1945, f. 246-249. 724. Ibidem, dosar 129/1945, f. 64. 725. Ibidem, dosar 29-1945-1946, f. 19. 726. Ibidem, dosar 270/1946-1947, f. 2.

Mai târziu, în anul 1947, cei doi muncitori, într-un memoriu adresat conducerii de atunci a societăţii solicitau acordarea unei

Page 245: Societatea Concordia

250

recompense „echivalentă cu meritele noastre şi aportul adus în slujba societăţii”. Cei doi arătau că au apărat clădirile societăţii, „cu sacrificiul vieţii” iar suma primită, în 1944, „nu le-a plătit munca depusă nici pentru aranjatul furtunurilor sau scoaterea autoturismelor din garaj”.727 Impactul bombardamentelor a determinat o scădere importantă a producţiei, înregistrându-se în anul 1944 cea mai mică producţie de petrol brut din timpul războiului, respectiv 3.525.000 tone. Tot ca urmare a bombardamentelor aeriene (sovietice, americane, engleze) din anii 1941-1944, activitatea de foraj din regiunea petrolieră Prahova a scăzut sub media pe ţară, atingând 50% din media anilor 1940-1943.728

Zăcămintele de petrol din regiunea Prahova şi capacităţile de rafinare de la Ploieşti au constituit pentru Germania un obiectiv de importanţă absolută, faţă de care a manifestat o grijă constantă pe întreaga durată a războiului, concretizată printr-un mare efort material, uman şi financiar destinat apărării acestora.Fortăreaţa Ploieşti („Festung” Ploieşti) a fost opera comună a armatelor română şi germană. Participarea germană la apărarea regiunii petrolifere a fost însăşi raţiunea trimiterii Misiunii Militare Germane în România.

729

Bombardamentele aeriene au provocat o reducere considerabilă a capacităţii de lucru, a sistemului de transport şi a capacităţii de înmagazinare şi depozitare a produselor petroliere, eforturile pentru menţinerea în stare de funcţionare a industriei petroliere româneşti fiind foarte mari şi care au antrenat importante resurse financiare, tehnice şi umane.

727. Ibidem. 728. „Moniteur du Pétrole Roumain”, anul XLVI, nr. IX-X, 1945, p. 297. 729. Gavriil Preda, op.cit., p. 279.

Page 246: Societatea Concordia

CAPITOLUL IV

SOCIETATEA „CONCORDIA” ÎN PERIOADA 1944 – 1948

4.1. Situaţia societăţii „Concordia” la sfârşitul războiului

Evenimentele din august 1944 , prin care România a părăsit alianţa cu Germania şi s-a alăturat Coaliţiei Naţiunilor Unite, au avut loc consecinţe deosebite pentru evoluţia ulterioara a României . Prin actul de la 23 august 1944, Germania a pierdut atunci nu numai cel mai important aliat militar din Europa, dar şi cea mai valoroasă sursă de aprovizionare cu produse petroliere pentru forţele sale armate. Dar, în scurt timp, resursele româneşti de petrol, ca efect al acordurilor secrete încheiate între Puterile Aliate şi Asociate ale Naţiunilor Unite, care lăsau ţările din estul şi centrul Europei în „sfera de interese” a U.R.S.S., au trecut de sub influenţa germană sub controlul U.R.S.S.

În anii 1944 - 1947, România se va afla sub regimul nefast al Armistiţiului din 12 septembrie 1944, perioadă în care dominaţia sovietică se va instala imediat şi temeinic. În conformitate cu prevederile Convenţiei de Armistiţiu, se va crea un sector sovietic în industria petrolului, sector reprezentat, din anul 1945, de Societatea „Sovrompetrol”, care va lua locul Societăţii germane „Kontinentale Oel A.G.”.730

În 4 septembrie 1944, Societatea „Concordia” cuprindea: Rafinăria „Vega”; şantierele petroliere de la Gura Ocniţei şi Lilieşti-Ţintea; schelele petroliere Băicoi, Mislea, Moreni, Răzvad, Bucşani, Vulcăneşti, Buştenari şi Găgeni; servicii şi agenţii de conducte în diferite localităţi; servicii de materiale şi aprovizionare pentru personal la Văleni de Munte şi Călineşti; uzinele de gazolină; centralele electrice de la Câmpina, Floreşti, Gura-Ocniţei, Sinaia şi Schitu Goleşti, care alimentau cu energie electrică întreaga regiune din judeţele Prahova şi Dâmboviţa; reţelele de înaltă tensiune pentru transportul energiei electrice pe teritoriul judeţelor Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Muscel şi Prahova; Uzinele Metalurgice şi de Armament de la Ploieşti, cu secţiile dispersate la Buda, Valea Călugărească, Lilieşti, Găgeni

730. C.Dobrescu, Istoricul Societăţii „Astra Română” 1880-1948, Editura „Scrisul Prahovean-Ceraşu”, Ploieşti, 2002, p.155

Page 247: Societatea Concordia

şi Schitu Goleşti; şantierul carbonifer de la Schitu Goleşti.731

La Bucureşti, societatea nu avea decât birourile Direcţiei generale, care nu suferiseră avarii de pe urma bombardamentelor aeriene germane. Birourile nu au fost evacuate ci numai o parte din servicii, care au fost dispersate la exploatările din provincie, în baza aprobării Marelui Stat Major cu nr. 1.001.105 din 06.05.1944 şi aprobării Corpului 5 Teritorial, cu nr. 28.216 din 26 mai 1944. La Bucureşti, societatea nu avea nici un fel de gardă civilă şi nici pază militară, în afară de personalul de pază angajat al societăţii.

Totalul salariaţilor întrebuinţaţi în exploatările menţionate mai sus se cifrau la cca. 11.000 lucrători şi funcţionari.

732

Daunele cauzate prin distrugeri de instalaţii şi ridicări de materiale, maşini şi utilaje, în urma retragerii trupelor germane în perioada 23 august – 25 octombrie 1944, la sediul social, schelele Lilieşti-Gura Ocniţei, Arad (luptele din Ardeal), Direcţia Tehnică Ploieşti, Serviciul Conducte (daune la conducte, rezervoare, clădiri, ţiţei) Departamentul Electrica şi Departamentul Uzinelor Metalurgice s-au ridicat la valoarea de 1.300.063.791 lei.

Timp de zece zile, după evenimentele de la 23 august 1944, Direcţia generală nu a putut avea nici un contact cu exploatările sale, astfel că nu cunoştea situaţia exactă a societăţii decât după restabilirea legăturilor.

733

În urma imposibilităţii de a lua contact cu exploatările, societatea nu era în măsură să dea relaţii precise autorităţilor, cu privire la dificultăţilor avute pe şantiere, însă, din informaţiile primite, prin unii salariaţi care au putut veni la Bucureşti, situaţia era dramatică. Au fost rechiziţionate toate autovehiculele (turisme, camionete, camioane) la şantierele, uzinele şi depozitele societăţii. La unele şantiere, din cauza lipsei mijloacelor de transport, lucrătorii nu au avut posibilitatea de a se prezenta la lucru. Toate materialele necesare activităţii pe şantiere şi schele (sape, prăjini, material tubular, etc.) au fost rechiziţionate de armata sovietică.

734

Într-o situaţie întocmită la 24 februarie 1945, cu privire la bunurile ridicate de armata sovietică din diferite localităţi, unde societatea activa, se arăta că valoarea totală a bunurilor în lei se ridica la 22.637.693 lei. Staţia de export şi Fabrica de bidoane de la Constanţa aveau o pierdere de 11.226.812 lei, Departamentul Electrica, de 7.864.984 lei, Serviciul Materiale şi

731. Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 98/1944, f. 19 (în continuare, D.J.A.N. Argeş). 732. Ibidem, f. 29. 733. Ibidem, dosar 310/1944-1946, f. 13. 734. Ibidem, dosar 98/1944, f. 21.

Page 248: Societatea Concordia

Aprovizionare, (prăjini de foraj), de 3.045.897 lei iar societatea „Topliţa- Măgura-Concordia” de 500.000 lei.

S-au luat fără nici o dovadă sau forme, material lemnos, maşini, materiale diverse, prăjini de foraj, cai, hamuri, 17 autovehicule. Toate au fost ridicate înainte şi după 12 septembrie 1944 de la Câmpina, Băicoi, Călineşti, Urlaţi, Moreni, Floreşti, Ploieşti. Tot ce era ridicat înainte de 12.09.1945, data încheierii Armistiţiului, se considera „pradă de război”, iar după 12 septembrie, Comisia Interaliată urma să acorde despăgubiri.735

De pe urma războiului societatea a suferit pagube considerabile cauzate de bombardamente, rechiziţii şi creanţe.

Dacă la 23 august 1944 „Concordia” deţinea un număr de 231

autovehicule, la 1 ianuarie 1945 numărul acestora scăzuse dramatic prin rechiziţii, lipsa cauciucurilor şi a pieselor de schimb care a determinat retragerea lor din circulaţie. „Concordia” se adresa în 29 ianuarie 1945 Comisiei Aliate de Control în România, în care arăta situaţia autovehiculelor ridicate de Armata Roşie după 12 septembrie 1944 iar conform art. 10 din Convenţia de Armistiţiu, trebuiau achitate pagubele cauzate societăţii. Până la 12 septembrie 1944, au fost ridicate 19 autovehicule iar după 12 septembrie 1944, 17 autovehicule. Ca urmare a dispoziţiilor generalului Vinogradov, autovehiculele ridicate înaintea datei de 12 septembrie 1944 se considerau „pradă de război” şi nu puteau face obiectul vreunei despăgubiri.

736 Pagubele totale suferite de societate s-au ridicat la valoarea de 5 miliarde lei. În urma acţiunilor de război, pierderile s-au cifrat la cca. 4,571 miliarde lei737 şi au fost evaluate de o comisie instituită de Ministerul Economiei Naţionale, la valoarea de înlocuire a obiectelor, pentru perioada de până în iulie 1944 (3,934 miliarde lei)738

Toate aceste nenorociri au antrenat o scădere a producţiei de ţiţei de la 5.400 vagoane media lunară în 1943 la 1.809 vagoane în luna august 1944, iar producţia de gazolină de la 3.000 tone media lunară în 1943, la 698 tone în luna august 1944. Transporturile pe conducte au scăzut de la 110.000 tone media lunară în 1943, la 35.263 tone în luna august 1944. Prelucrarea ţiţeiului în Rafinăria „Vega” a scăzut de la 7.729 vagoane în

, iar celelalte pierderi (1,537 miliarde lei) suferite după această perioadă de o comisie numită de societate. Distrugerile au determinat o dezorganizare în stil mare a producţiei şi o paralizare a activităţii în rafinărie şi la fabrica de armament.

735. Ibidem, dosar 27/1945, f. 2-21. 736. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 144. 737. Ibidem, f. 204. 738. Ibidem, dosar 53/1943-1946, f. 1.

Page 249: Societatea Concordia

luna august 1942 la 770 vagoane în august 1944, iar capacitatea rezervoarelor a scăzut de la 14.000 vagoane la cca. 900. Instalaţia de cracare care avea o capacitate lunară de cca. 20.000 tone şi-a încetat complet activitatea iar producţia de tunuri şi muniţii a fost complet sistată. Pagubele suferite de Departamentul „Electrica” au antrenat pagube importante la societăţile petroliere cliente – „Astra Română”, „Steaua Română” şi „Româno-Americană”- iar producţia de electricitate a avut o scădere importantă.

Pentru refacerea instalaţiilor distruse, concursul financiar al statului pentru toată industria petrolieră a fost de 1,1 miliarde lei, din care „Concordiei” i s-au repartizat doar 100.000.000 lei. Pentru plata pierderilor suferite la 1 august 1943 în sumă de 495.240.676 lei conform Legii 818/1943 (act transcris la Tribunalul Prahova sub nr. 2.479/1943) şi pentru cele din anul 1944, aranjamentele financiare fie că nu mai puteau fi respectate în urma evenimentelor de la 23 august 1944, fie nu exista nici o reglementare. De la Federaţia Sinistraţilor nu se putea aştepta nici un ajutor deoarece se cerea o sumă de 147 milioane lei doar pentru înscrierea în Federaţie, sumă pe care „Concordia” nu o avea.

Societatea arăta într-un memoriu înaintat Ministerului Finanţelor în 5 noiembrie 1944 că „prin distrugerea rafinăriei şi a uzinelor metalurgice s-au distrus finanţele întreprinderii în aşa mod încât nu i se va putea reda vigoarea de altă dată decât după eforturi considerabile de mai mulţi ani”.739

Partea sovietică a solicitat Societăţii „Concordia” ca Departamentul „Electrica” să reia imediat furnizarea de curent electric rafinăriilor şi şantierelor, pentru reluarea activităţii industriale petroliere.

Societatea se afla în faţa unor grele şi presante probleme de rezolvat de ordin tehnic, financiar şi social, cum ar fi: activarea producţiei, refacerea instalaţiilor bombardate, menţinerea personalului în serviciu – peste 9.000 de lucrători şi funcţionari – pentru care trebuia să se contracteze împrumuturi grevate de dobânzi, achitarea datoriilor şi impozitelor.

740

În 2 octombrie 1944, Societatea „Concordia” se adresa prin ing. Cezar Popescu, Ministerului Comerţului, Industriei şi Minelor cu o declaraţie privind averea societăţii. În conformitate cu legile 498/1942 şi 443/1944, pentru declararea averilor „străinilor inamici”. Se indica aceasta, pe departamentele societăţii, care erau total separate, cu secţii şi exploatări diferite. Societatea avea un capital social deplin vărsat de 1.470.000.000 lei, întreaga avere mobilă şi imobilă fiind indicată în Registrul Inventar.

739. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 208. 740. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 11/1943-1944, f. 34.

Page 250: Societatea Concordia

Principalele departamente erau:741

În afară de departamentele menţionate, în ianuarie 1945, conform organigramei, societatea „Concordia” era formată şi din direcţii, servicii, secţii şi agenţii şi anume:

Departamentul Sediul Social şi Administrativ; Departamentul Petrol – Prelucrare – Transport; Departamentul Uzinelor Metalurgice; Departamentul Minier; Departamentul Electrica.

742

Fiind sub supravegherea C.A.S.B.I., în urma dorinţei Băncii Naţionale a României şi a Societăţii Naţionale de Credit Industrial de a se numi în conducerea societăţii „Concordia” o persoană însărcinată special cu probleme de ordin financiar şi agreată de aceste instituţii creditoare ale societăţii, cu începere de la 1 mai 1945, Ştefan Băbeanu, fost administrator la B.N.R. şi fost administrator-delegat la Societatea Naţională de Credit Industrial, a fost numit consilier general financiar la Societatea „Concordia”.

Direcţia Administrativă şi Personal, Comercială, Financiară, Contabilitate, Contencios; Serviciul Casierie, Registratură şi expediţie, Conducte şi rezervoare, Coordonări, Materiale şi aprovizionare, Economat; Secţia Export Constanţa şi agenţiile Braşov şi Brăila.

743

Începând cu 14 mai 1945, inginerul Cezar Popescu îşi încetează activitatea ca Administrator Unic iar Consiliul de Administraţie îşi începe activitatea fiind format din G.J. Duqué – preşedinte, Sergiu Dimitriu – administrator delegat, Anastase Gheorghiu – administrator de supraveghere, Horia Grigorescu şi Constantin Pandele – membri. În şedinţa din 24 mai 1945, din cauza situaţiei financiare precare a societăţii, pentru procurarea fondurilor necesare investiţiilor, Consiliul hotărăşte contractarea unui împrumut de 8.000.000.000 lei la Societatea Naţională de Credit Industrial, garantând cu ipotecă pentru acoperirea nevoilor şi disponibilităţilor de rulment ale societăţii. Tot acesta, în şedinţa din 30 septembrie 1945, hotărăşte ca în baza art. 13 din Legea nr. 818/16 iulie 1943 şi art. 35 din Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1945 să reevalueze o parte din activele societăţii. Operaţiunea reevaluării era indispensabilă din punct de vedere economic deoarece permitea societăţii să-şi actualizeze o parte din valoarea stocurilor de materiale şi instalaţii, să le modernizeze în vederea sporirii producţiei şi randamentului financiar.

744

741. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 244/1944-1948, f. 244-245. 742. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 27. 743. Ibidem, dosar 318/1942-1948, f. 41. 744. Ibidem, dosar 125/1945-1948, f.26.

Pe baza studiilor efectuate

Page 251: Societatea Concordia

se propunea ca instalaţiile Rafinăriei „Vega”, instalaţiile petroliere de la Departamentul Petrol şi cele de la Serviciul Conducte, distruse prin „acte şi fapte de război”, refăcute şi puse în funcţiune, să fie reevaluate la suma de 19.530.000.000 lei. Înainte de bombardamente aceste instalaţii figurau în bilanţul societăţii cu suma de 1.186.230.816 lei. Capitalul a fost investit de-a lungul anilor când puterea de cumpărare a monedei era foarte mare în raport cu cel din 1945. În afară de aceasta era necesară o reevaluare a stocurilor de materii prime, produse, mărfuri, materiale şi instalaţii ale diferitelor departamente în sumă de 5.000.000.000 lei. Din spirit de prudenţă, reevaluarea hotărâtă era „cu totul moderată”, fiind fixată la un nivel cu mult inferior preţului pieţei. Reevaluarea s-a hotărât a se face prin sporirea capitalului social de la 1.470.000.000 lei la 21.000.000.000 lei, prin majorarea valorii nominale a acţiunilor de la 350 lei fiecare, la 5.000 lei, capitalul social fiind împărţit în 4.200.000 acţiuni. Prin această reevaluare capitalul social a fost sporit de 13 ori.

Consiliul de Administraţie al Societăţii „Concordia”, în şedinţa sa din 1 noiembrie 1945, a decis cooptarea a doi membri noi în persoana inginerilor Salva Ciopicaşvili şi Ivan Stupin Gheorghevici745 (numit prin ordinul 4.496/1945 al Comisiei Aliate de Control reprezentant al U.R.S.S. pe lângă societate)746. Consiliul de Administraţie astfel reconstituit era format din Gerard J. Duqué – preşedinte, Ivan Stupin – vicepreşedinte, Sergiu Dimitriu şi Salva Ciopicaşvili – administratori delegaţi, Anastasie Gheorghiu – administrator de supraveghere şi Constantin Pandele şi Horia Grigorescu – membri. În şedinţa sa din 6 noiembrie 1945, s-a decis că vicepreşedintele Ivan Stupin are aceleaşi drepturi de reprezentare şi semnătură socială ca şi preşedintele, iar Salva Ciopicaşvili aceleaşi drepturi ca Sergiu Dimitriu, iar în şedinţa din 28 decembrie 1945, preşedinte va fi ales profesor inginer Nicolae Profiri, care va fi înlocuit în şedinţa din 9 aprilie 1947 , în urma demisiei, fiind numit ministru al Comunicaţiilor, de generalul N. Gh. Pârvulescu. În şedinţa din 12 august 1946 Salva Ciopicaşvili va fi ales al doilea vicepreşedinte al societăţii, iar Sergiu Dimitriu, în 22 noiembrie 1946, va părăsi toate funcţiile deţinute la societate fiind numit, meritoriu, în postul de Ministru plenipotenţiar al României în Argentina.747

Consiliul de Administraţie al societăţii hotărăşte în iulie 1947 constituirea unei ipoteci în valoare de 800.000.000.000 lei, asupra rafinăriei „Vega”, pentru garantarea avansurilor acordate de Administraţia Livrărilor

745. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f.32. 746. Ibidem ,dosar 244/1944-1948, f. 64. 747. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 16 – 27

Page 252: Societatea Concordia

în contul comenzilor prescrise de Administraţie, pe numele societăţii „Concordia”. Pentru început, ipoteca s-a stabilit la valoarea de 130.000.000.000 lei, urmând apoi treptat să ajungă la valoarea stabilită. Ipoteca era constituită inclusiv asupra terenului în suprafaţă de 70 de ha., situat la bariera Văleni, cu toate construcţiile şi imobilele existente pe acesta.748

În 16 iulie 1948, Consiliul de Administraţie se constituie o ipotecă asupra Uzinelor Metalurgice „Concordia” din Ploieşti, în vederea garantării creditărilor totale care ajunseseră la 1.026.159.907 lei. Societatea a avut legături financiare cu Banca Naţională a României, Banca Comercială Română, Banca Românească, Creditul Industrial, Casa Autonomă de Finanţe şi Amortizare (C.A.F.A.) , Casa de Economii şi Cecuri Poştale.

749

Creditele de investiţii au fost acordate de Guvernul Român, prin banca de Investiţii pe termen lung, fără garanţii reale, cu o dobândă de 1% şi cu avizul Comisiei de Stat pentru Planificare.

Creditele însumau 1.220.401 lei , din care credite de investiţii 405.360 lei şi credite de producţie (amortismente) în valoare de815.040 lei.

750

Societatea a avut o puternică funcţie socială, având la 31 decembrie 1948 10.958 angajaţi,

Creditele de producţie erau contractate la Banca Sovieto-Română, pe termen scurt, cu garanţii reale şi acceptate de Banca Naţională a României, cu o dobândă de 5%.

Utilizarea tuturor acestor credite, atât cele de investiţie cât şi cele de producţie, se făcea sub controlul organelor Ministerului de Finanţe şi ale B.N.R. De la diferiţi furnizori, antreprenori şi creditori, societatea a mai primit 1.350.646 lei. Astfel, totalul mijloacelor financiare împrumutate de societate se ridica la sfârşitul anului 1948 la 2.571.057 lei.

751

748. Ibidem, f. 147-148v. 749. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f. 194. 750. Ibidem, dosar 240/1947-1948, f. 25-25. 751. Ibidem, dosar 1/1948, f.6.

sau 50.000 de suflete dacă se ţinea seama de membrii familiilor lor. Pentru aceştia societatea a plătit salarii, a avut comenzi plasate în toată ţara, a plătit contribuţia sa la veniturile statului, având un rol mare în realizarea producţiei naţionale.

Fondul industrial al societăţii arăta ca această societatea avea deschise în faţa ei perspective sigure şi interesante pentru încă cel puţin 15- 20 ani.

Page 253: Societatea Concordia

4.2. Producţia Societăţii „Concordia” în perioada 1945 - 1948

Anul 1944, a fost pentru Societatea „Concordia” un an deficitar. Conform bilanţului definitiv depus pe data de 15 februarie 1945 la Comisariatul Bunurilor Inamice deficitul se ridica la 281.000.000 lei, după consumarea beneficiului raportat în 1943, de 54.000.000 lei şi după ce s-au alocat 912.000.000 lei amortismente; 150.000.000 lei gratificaţii pentru muncitori, 100.000.000 lei pentru fondul de premiere al funcţionarilor, 159.000.000 impozit pe venit, 68.000.000 dotarea fondului de creanţe dubioase şi 82.000.000 lei alte alocaţii diverse.752 În bilanţ, pagubele de război au fost evaluate la preţul din momentul sinistrului şi cuprindeau şi materialele sechestrate şi cheltuielile de dispersare ale instalaţiilor uzinelor metalurgice. Totalul materialelor transportate pe riscul societăţii, (21 de importuri) necesare schelelor petrolifere, rafinăriei şi departamentelor, şi plătite anticipat furnizorilor din Germania ai societăţii, în cursul anului 1944, până la 23 august, s-a ridicat la suma de 215.588 RM. Toate aceste materiale nu au mai ajuns la beneficiar, necunoscându-se dacă acestea au dispărut pe traseu, prin acte de război sau ridicate de armatele aliate. Mai rămâneau de plătit părţii germane încă 231.287 RM.753

Ţinând cont de calculele efectuate la începutul anului 1945, de economiştii societăţii, şi care erau valabile şi pentru anii care urmau, „Concordia” ca şi toate celelalte societăţii, înregistra o scădere anuală a producţiei de ţiţei, utiliza un număr prea mare de salariaţi în raport cu producţia iar preţul de cost al producţiei determinat de costul urcat al materialelor influenţa automat rentabilitatea societăţii. Pentru a se ameliora această situaţie, societatea trebuia să scadă cheltuielile, să mărească producţie şi să supravalorifice produsele ei. Era normal ca societatea, care avea ramuri de activitate diverse, să se ocupe şi de o industrie chimică a cărei materie primă se găsea în produsele petroliere. Dezvoltarea unei industrii chimice, bazate pe derivatele ţiţeiului, erau o previziune căreia trebuia ca în locul unei comercializări simple să se facă o valorificare mai mare a subproduselor rezultate din cantităţile descrescătoare de ţiţei pe care se putea conta în anii ce veneau. Trebuia încurajat personalul tehnic la rafinăriei „Vega” care întocmise deja o serie de studii în această direcţie. Produsele ce urmau să se producă şi cele ce se fabricau, trebuiau să fie comercializate mai în detaliu, ceea ce ar fi permis pe de o parte, excluderea intermediarilor şi pe de altă parte calcularea altor cote de beneficii. ţinând

752. Ibidem, dosar 34/1945-1948, f. 42-43. 753. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 21.

Page 254: Societatea Concordia

cont de reclama gratuită şi răspândită care urma să se facă produselor societăţii. Vânzarea produselor societăţii semi-angro şi în detaliu sub o marcă înregistrată proprie societăţii, urma să fie executată de o societate comercială specială care urma să fie creată ca o anexă a societăţii şi prin care să se comercializeze toate produsele pe care societatea intenţiona să le vândă în viitor, fie din punct de vedere chimic sau farmaceutic, fie metalurgic, fie petrolier.754

La 31 decembrie 1945, capitalul imobilizat al societăţii repartizat pe departamente, se ridica la suma de 37.784.414.564 lei. Valoarea reală a tuturor instalaţiilor era de departe superioară valorii contabile. Pentru aducerea valorii contabile la realitate, până la data de 31 decembrie 1945, s-au făcut reevaluări în 14 aprilie 1942 (conform hotărârii Adunării Generale Extraordinare) 17 decembrie 1945 (reevaluarea instalaţiilor petroliere distruse de război, în total 22.436.000.000 lei).

755

Ramura principală în Societatea „Concordia” reprezentând 63% din cifra de afaceri, era cea petrolieră, care cuprindea foraj, producţie, pompare şi prelucrare şi era coordonată de Departamentul Petrol. Ca urmare a războiului, acest departament a avut pagube care însumate se ridicau la circa 3,897 miliarde lei (evaluate la preţurile din momentul dispariţiei bunurilor) şi ele se datorau într-o infimă măsură bombardamentelor (74 milioane lei), restul de 3,823 miliarde lei reprezentând prăjini, tuburi şi burlane, ridicate de armatele sovietice. Din aceste pagube, direcţia a refăcut, începând cu anul 1945, numai o mică parte, atât din cauza lipsei de fonduri, cât şi a negăsirii materialelor pe piaţă.

Grupa capitalului propriu la 31 decembrie 1945, şi care cuprindea capitalul social, fonduri şi rezerve şi fondul de prevedere pentru funcţionari, era în sumă totală de 42.141.843.002 lei.

756

Şantierele mai posedau în stoc, burlane în valoare de câteva zeci de milioane de lei, dar care erau vechi şi de sortimente diferite din punct de vedere al dimensiunilor. Cu toată lipsa de material în general şi în special de material tubular, precum şi a mijloacelor de transport, care au afectat programele de foraj şi indirect producţia, anul 1945 a indicat un început de normalizare a activităţii, fiind totuşi inferior celui din 1943.

757

Începând cu anul 1945, se desfăşurau, lunar, şedinţele Comitetului Permanent din cadrul Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România

754. Ibidem, dosar 257/1946-1947 f. 1-5. 755. Ibidem, dosar 31/1945, f. 12. 756. Ibidem, dosar 92//1942-1946, f.52. 757. Ibidem, dosar 3/1924-1946, f.9.

Page 255: Societatea Concordia

referitoare la livrările de produse petroliere către armata sovietică şi U.R.S.S. Cifrele societăţilor petroliere care reprezentau livrările lunare erau superioare cifrelor prezentate de autorităţile sovietice, care aveau situaţii în care nu corespundeau nici felul produselor livrate. Diferenţele se datorau, în principal, faptului că industria de petrol a totalizat livrările efectuate la Ploieşti, iar autorităţile sovietice numai livrările de produse exportate.758

Planurile de investiţii nu puteau fi întocmite de departamente decât în comun acord cu conducerea societăţii, în funcţie de posibilităţile financiare şi de ideile care stăteau la baza dezvoltării ulterioare a societăţii. Veniturile care urmau să se obţină erau estimate pe baza tarifelor provizorii aprobate de Comisariatul General al Preţurilor. Dacă pentru anul 1945, cheltuielile pentru investiţii şi exploatare s-au ridicat la numai 5.928.000.000 lei datorită existenţei unor burlane şi materiale de consum înregistrate în contabilitate cu preţuri mici, pentru anul 1946, societatea nu mai era în aceeaşi situaţie favorabilă şi ca urmare, cheltuielile au crescut la 20.855.000.000 lei. Din acestea, 8.337.000.000 lei reprezentau investiţii în burlane, maşini, unelte, mijloace de transport, conducte, mobilier, iar 12.518.000.000 lei pentru exploatare.

Delegaţii sovietici, participanţi la şedinţe, solicitau ca fiecare

societate, în parte, să-şi prezinte necesităţile de materiale pentru executarea programului din 1945. Comisia de producţie şi foraj din cadrul A.I.P.R. a solicitat prezentarea pentru întreaga industrie de petrol a necesităţilor de materiale mari, mijloace de transport, utilaje, etc. Trebuiau comunicate programele de foraj, precum şi caietele sovietice de sarcini pentru produse. Pentru anul 1945, s-a obţinut anumite modificări, ţinând cont de starea rafinăriilor, urmând ca, în viitor, să se respecte condiţiile cerute de sovietici, referitoare la densitatea şi indicele octanic al produselor care însă se reflectau în preţuri.

Programele de activitate pe anii 1945- 1948 erau întocmite în două variante: maximale, care se stabileau în funcţie de aprovizionarea cu burlane şi minimale, care se stabileau pe baza stocurilor de burlane aflate în magazii. Programele minimale se executau şi ele sub rezerva ameliorării mijloacelor de transport şi a îndeplinirii formalităţilor de acordare a structurilor miniere şi petroliere de către Ministerul Economiei Naţionale.

759

Societatea deţinea concesiuni petroliere particulare în judeţele Prahova, Bacău, Dâmboviţa, Buzău şi Putna, în suprafaţă totală de 12.726

758. Ibidem, dosar 30/1944-1945, f. 15. 759. Ibidem, dosar 66/1946, f.4.

Page 256: Societatea Concordia

ha şi de la stat în judeţele Dâmboviţa şi Prahova în suprafaţă totală de 1.584,7 ha.760 Împreună cu societăţile „Steaua Română” şi „Prahova” mai deţinea concesiuni de la stat, în judeţul Bacău, la Tazlău, Zemeş, Lucăceşti şi Cilioaia, partea sa fiind în suprafaţă de 77,3100 ha.761

Faţă de suprafaţa de 971,5 ha concesiuni noi achiziţionate de societate în anul 1944, începând cu ianuarie 1945, achiziţiile noi de terenuri, au fost reduse, respectiv 228 ha. în anul 1945, 868 ha. în anul 1946 şi 235 ha. în 1947.

762 În anul 1946 preţul mediu de hectar pentru terenurile productive a fost între 3.000.000 – 5.000.000 lei, de 3.000.000 lei pentru cele neexploatate dar aflate în regiuni în exploatare şi între 600.000 şi 1.500.000 lei pentru celelalte terenuri .763 În perioada octombrie 1944- 1947 s-au făcut puţine concesiuni, din cauza războiului, spre sfârşitul căruia se cereau aprobări din partea autorităţilor militare, iar de la 1 iunie 1945 – 30 decembrie 1946 din partea Consiliului de Miniştri, pentru fiecare concesiune petrolieră, restricţiile ridicându-se în anul 1947.764

Numărul de sonde deţinute a fost diferit de la 226 în 1945, 278 în 1946 , la 398 în 1947 şi 414 în 1948, din care în producţie permanentă 177 în 1945, 183 în 1946, 240 în 1947 şi 276 în 1948. Existau şi multe sonde suspendate definitiv, la care nu se mai puteau face intervenţii, de la 77 în 1945 , 98 în 1947 şi 61 în 1948.

Cu toate greutăţile întâmpinate, în special lipsa materialelor tubulare, producţia a marcat un spor în 1945 faţă de 1944, ocupând la sfârşitul anului locul trei după societăţile „Astra Română” şi „Româno-Americană”. Şantiere petroliere erau situate la Gura Ocniţei (schelele Moreni, Gura Ocniţei, Răzvad, Viforâta, Teiş, Bucşani, Şotânga, Şuţa Seacă, Bălădeşti), Lilieşti (schelele Lilieşti, Băicoi, Floreşti, Ţintea, Vâlcăneşti, Mislea, Buştenari), Tazlău ( schelele Plopu, Zemeş, Stăneşti).

765

Principalele producţii se obţineau în ordine de la Gura Ocniţei, Lilieşti, Bucşani, Teiş, Valea Voievozilor şi Floreşti. În 24 ore se obţinea o producţie de 1.018 tone la Gura Ocniţei, 452 tone la Lilieşti, 33 tone la Bucşani şi 22 tone la Moreni. Existau 299 de rezervoare la Gura Ocniţei,

760. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f.186. 761. Ibidem, dosar 20/1946, f.45 762. Ibidem, dosar 198/1945-1947, f.30 ; dosar 272/1945-1948, f. 17, 171; dosar 39/1938- 1948, f. 14. 763. Ibidem, dosar 198/1945-1947, f.39-40. 764. Ibidem, dosar 198/191945-1947, f.39. 765. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f.187; dosar 170/1945-1946,f.26; dosar 181/1948- 1949,f.15,58; dosar 77/1948,f.26-42.

Page 257: Societatea Concordia

Lilieşti , Moreni, Bucşani şi Ţintea, cu o capacitate totală de 14.740 m3 , unde se depozita ţiţei parafinos şi neparafinos.766 Sisteme de extracţie folosite erau prin pompă, gaz-lift, erupţie şi lăcărit.767

Forajul în anul 1946, comparativ cu anul 1945 era următorul :

Din compararea acestor cifre rezultă o diminuare de 4% a activităţii de foraj la exploatare şi o majorare de 13% la explorare. În total programele erau aproximativ egale. În ceea ce priveşte producţia, în 1946 aceasta a fost de 529.000 tone, deci o diminuare faţă de cea obţinută în 1945. Cele mai cantităţi erau date de şantierul Gura Ocniţei de pe care s-a obţinut 361.690 tone în 1945 şi 407.400 tone în 1946.768 Producţia de gazolină a fost, în 1946, în scădere cu 11,4% faţă de 1945.769

Redăm mai jos această scădere:

La Lilieşti şi Gura Ocniţei, societatea deţinea staţii de degazolinare,

prima cu o capacitate de 4.500 tone/zi, iar cealaltă cu o capacitate de 9.000 tone/zi.770 În anul 1945, Societatea „Concordia” a vândut 555.333 tone produse petroliere, din care 409.462 tone la export, în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria şi 145.871 tone la interne.771

Ca şi în anul 1945, activitatea societăţii în anul 1946 s-a desfăşurat în mijlocul unor numeroase dificultăţi datorate depresiunii economice acute pe

766. Ibidem, dosar 242/1942-1948, f.187. 767. Ibidem, dosar 77/1948, f.38. 768. Ibidem, dosar 66/1946,f.1-2. 769. Ibidem. 770. Ibidem, dosar 33/1944-1946, f.21 771. Ibidem, dosar 124/1945, f. 8.

Şantierul 1945 metrii

1946 metrii

Gura Ocniţei 17.206 13.050 Lilieşti Ţintea 4.000 7.300 Explorare 4.200 5.400 TOTAL 25.406 25.750

Şantierul 1945 tone

1946 tone

Gura Ocniţei 11.400 11.390 Lilieşti 10.180 7.730 TOTAL 21.580 19.120

Page 258: Societatea Concordia

care o traversa ţara cât şi a unor cauze interioare care s-au soldat cu un deficit important în buget, cu fondul de rulment slăbit, cu o comprimare a procesului de investiţii şi foraj atât de necesar societăţii.772

Revista „Monitorul Petrolului Român”, din anul 1947, remarca faptul că România era aproape integral lipsită de capitalul valutar necesar importului de instalaţii şi echipamente moderne pentru extracţia şi prelucrarea ţiţeiului, principalii furnizori rămânând Uniunea Sovietică, Cehoslovacia şi Ungaria, ţări care erau ele însele mult rămase în urma principalelor state producătoare de utilaj petrolier, atât din punct de vedere al calităţii cât şi al cantităţii producţiei realizate, ţări a căror colaborare cu România se baza pe regimul compensaţiilor de mărfuri, din care majoritatea revenea U.R.S.S.

Factorii care au mai influenţat neîmplinirea programului de producţie

pe anul 1946 au fost de ordin tehnic şi social: lipsa sondelor productive noi în exploatare; epuizarea structurilor existente; oprirea pentru reparaţii a unui număr mare de sonde; neprezentarea la lucru, în masă, a echipelor de reparaţii şi a altor lucrători; slăbirea disciplinei la ingineri şi lucrători; randamentul mic al muncitorilor;

Pentru captarea şi manipularea producţiei de ţiţei, societatea a dispus de rezervoare cu o capacitate de 10.910 vagoane şi 512.,399 km. conducte în decembrie 1947 şi de rezervoare cu o capacitate de 11.858 vagoane şi 536,197 km. conducte, în 1948. Producţiile de ţiţei obţinute de societate au fost de 495.188 tone în 1947 şi de 529.654 tone în 1948.

773

În asociaţie cu alte societăţi petroliere, Societatea „Concordia” a importat din Ungaria, prin societatea „FIMET” din Bucureşti, 195 tone burlane, pentru care societatea a contractat un împrumut la Societatea Naţională „Creditul Industria” în valoare de 6.691.500.000 lei. Contractul a fost aprobat în şedinţa Consiliului de Administraţie din 17 ianuarie 1947.

774

După război, bitumul era produsul cerut din ce în ce mai mult pe piaţa internă şi la export. Producţia de ţiţei neparafinos era însă în scădere accentuată, deci şi posibilităţile de a livra bitum din petrol. Ca urmare, conducerea societăţii a apreciat că este necesar să se ocupe mai de aproape de situaţia zăcămintelor de asfalt din România şi eventual să-şi formeze rezerve de la stat şi particulari dacă va hotărî să treacă la valorificarea acestor zăcăminte. Exploatările cele mai cunoscute erau cele de la Derna-

772. Ibidem, dosar 226/1946, f. 8. 773. Gh. Ivănuş, I. Ştefănescu, St. Tr. Mocuţa, Istoria petrolului în România, Editura AGIR, Bucureşti, 2004, p. 379. 774. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 318/1942-1944, f. 127.

Page 259: Societatea Concordia

Tătăraş, judeţul Bihor. Ţinând cont de aceasta, societatea a solicitat în ianuarie 1946 un număr de 39 de perimetre, cu o suprafaţă totală de 3.400 hectare urmând să se ocupe în faza I de explorare din exteriorul concesiunilor, iar în faza a II-a de exploatarea lor. Aceste zăcăminte, se arăta într-o notă de serviciu înaintată la 12 decembrie 1947 vicepreşedintelui societăţii, Salva Ciopicaşvili, se încadrau perfect în activitatea complexă a societăţii. Regiunea poseda zăcăminte de asfalt , cărbuni (lignit) şi probabil ţiţei, intenţionându-se transformarea cărbunelui de la faţa locului în energie electrică asemănător procedeului de la Schitu Goleşti. Din punct de vedere al valorificării, „Concordia” era singura societate utilată şi capabilă să atace unitar toate aceste patru domenii de activitate, concentrate într-o singură regiune. Trebuiau întreprinse, însă, studii serioase, precum şi sume masive pentru investiţii şi numai apoi să se tragă concluziile necesare luării unei hotărâri. Se solicita intervenţia la Ministerul Minelor şi Petrolului pentru urgentarea acordării acestor perimetre solicitate.775

În anul 1947, „Concordia” a forat 26.008 m. din care 7.967 m. pentru explorare şi 18.041 m. pentru exploatare. În luna decembrie, deţinea 404 sonde din care 241 în producţie, 98 suspendate şi 65 abandonabile. S-a obţinut o producţie de 495.188 tone prin sistemele de extracţie pompare, erupţie, gazlift, lăcărit. Producţia medie pe sondă a fost de 1.498 tone la sondele în pompă şi de 7.660 tone la cele în erupţie. Au fost prelucrate în Rafinăria „Vega” 433.996 tone ţiţei.

776

Rafinăria „Vega”, în urma bombardamentelor, a avut distruse sau avariate toate instalaţiile principale de fabricaţie, inclusiv construcţiile cu caracter administrativ şi social. Din fericire, din cele patru instalaţii de bază pentru prelucrarea ţiţeiului au scăpat mai puţin avariate două instalaţii din cele mai moderne, celelalte două fiind avariate într-un grad mai pronunţat. Programul de refacere elaborat de specialiştii societăţii a fost eşalonat pe trei faze, două prevăzute în anul 1945 (refacerea instalaţiilor principale şi a parcului de rezervoare pentru cerinţele interne şi susţinerea imediată a frontului, cerută de sovietici) şi una în 1946 (realizarea randamentului normal de produse). Incendiul din 18 februarie 1945, produs la casa de pompe a rafinăriei cu pagube de 20.000.000 lei, nu a împiedicat programele de refacere a rafinăriei.

Anul 1948 a însemnat creşterea activităţii societăţii la toţi parametrii, depăşind prevederile fixate de Ministerul Minelor.

777

775. Ibidem, dosar 492/1947-1948, f.14. 776. Ibidem, dosar 254/1948, f.1. 777. Ibidem, dosar 170/1945-1946, f. 62.

Prezentând o uzură fizică şi morală, afectată de

Page 260: Societatea Concordia

bombardamente, soluţia optimă era grefarea unor instalaţii noi pe structurile existente pentru modernizarea rafinăriei şi creşterea capacităţii de rafinare a ţiţeiului necesar exportului.

Transporturile produselor petroliere de la rafinărie continua să fie în anul 1945 dificilă, influenţând aprovizionarea consumului intern al ţării. Situaţia se datora lipsei de locomotive şi aglomerărilor de transporturi pe cale ferată în interes militar şi datorită executării Convenţiei de Armistiţiu pentru transporturile de tranzit. Lipsa vagoanelor era destul de accentuata mai ales pentru produsele albe.778

Personalul rafinăriei a fost în 1945 de 1.197, din care 27 de ingineri, 96 de funcţionari administrativi, 7 tehnicieni, 122 asimilaţi, şi 945 lucrători.

Treptat, rafinăria, a intrat în funcţionare normală cu toate instalaţiile,

şi va ajunge, în 1948, la o capacitate de 90.000 tone şi nu maximă, de 93.000 tone, pentru distilarea ţiţeiului, păcurii şi a uleiurilor, de 20.000 tone pentru cracare, de 1.300 tone pentru producerea asfaltului, precum şi alte instalaţii diverse pentru rafinarea uleiurilor şi a altor produse.

779

În 1948, s-au prelucrat în rafinărie 633.494 tone/ţiţei din care, 485.924 tone ale societăţii, 80.608 tone ale „Sovrompetrol” , 62.904 ale Societăţii „Unirea”, şi 4.057 de la diverşi producători.

Personalul era suficient pentru executarea programului rafinăriei dar începând cu acest an, se observă o creştere a cestuia faţă de anii 1941-1944. Începând cu anul 1946, acesta începe să scadă, ajungând la 913 în 1947 şi 895 în 1948.

780 S-au obţinut 18.000 tone gazolină şi 98.500.000 mc gaze şi s-au transportat 1.050.300 tone produse diferite.781

Instalaţia de distilat păcură neparafinoasă nu mai corespundea condiţiilor de fabricaţie. Această instalaţie, construită în 1933, când teoria distilării în vid precum şi tehnica construcţiilor „Pipe-still” de acest gen nu erau încă destul de bine stăpânite de constructori, în 1948 era demodată şi chiar dacă s-ar mai fi făcut investiţii în transformarea ei radicală, nu mai putea da satisfacţie calitativă completă. Pentru fabricarea uleiurilor de calitate, deparafinare solvenţi selectivi, etc. era necesară o nouă instalaţie modernă cu coloană unică cu distilare sub vid şi cuptor flexibil cu serpentină de încălzire şi serpentină de recirculare. În 1948 exista în ţară o astfel de instalaţie aproape completă şi nouă, nemontată însă, după care se puteau face

778. Ibidem, dosar 47/1945, f. 30. 779. Ibidem, dosar 125/1945-1948, f. 3. 780. Ibidem, f. 7-10. 781. Ibidem, dosar 1/1948, f.14.

Page 261: Societatea Concordia

studii şi cercetări şi pentru rafinăria „Vega”. Instalaţia fusese comandată în 1942 de Societatea „Steaua Română” pentru rafinăria ei de la Câmpina, livrată dar nemontată. Instalaţiile erau proiectate şi livrate, în proporţie de 65%, de către firma „B.K.S.” din Brno, Cehoslovacia, suma totală ridicându-se la 1.060.000 RM.782 Cum instalaţiile stăteau fără întrebuinţare iar rafinăria „Vega” avea nevoie de o astfel de instalaţie iar piesele ce lipseau puteau fi înlocuite cu cele fabricate la uzinele metalurgice din Ploieşti, Societatea „Sovrompetrol” a decis preluarea acestor instalaţii, de acest lucru ocupându-se directorul rafinăriei, ing. V. Davidescu. Din anul 1946, în laboratorul rafinăriei, se făceau încercări pentru obţinerea unor detergenţi şi agenţi de înmuiere, necesari industriei textile.783

Departamentul Metalurgic din Ploieşti, reprezenta 20% din cifra de afaceri a societăţii. Clădirile uzinei, în număr de 30, cele industriale şi 16 sociale, se întindeau pe o suprafaţă de 46.074 mp.

784

Pagubele suferite de uzine au fost îndeosebi la clădiri, deoarece maşinile fiind evacuate în localităţile Schitu Goleşti, Buda şi Valea Călugărească au fost, în mod practic, salvate. Pentru repunerea instalaţiilor în funcţiune (turnătoriile de oţel, fontă şi bronz, atelierele mecanice, cazangeria şi fabrica de armament) şi refacerea stocurilor de materiale şi fabricate distruse de bombardamente, au fost necesare sume de peste 1.200 miliarde lei eşalonate pe parcursul anilor 1945 şi 1946.

Ele erau situate pe str. Democraţiei nr. 146, fostă Regina Maria nr. 148.

785

Uzinele Metalurgice care lucrau în proporţie de 20 – 30% pentru Departamentul Petrol, s-au confruntat cu mari lipsuri în special la materiale. Lipsea cu desăvârşire materialul refractar, rulmenţii cu bile, oţelurile speciale, aliajele de fier şi fontă şi multe altele. Paralel cu refacerea uzinelor s-a participat la refacerea Rafinăriei „Vega” , a altor departamente şi la ajutorarea diferitelor societăţi cum ar fi „Colombia”, „Creditul Minier”, „Unirea” şi altele, pentru repunerea în funcţiune a rafinăriilor acestora. Efortul de refacere s-a făcut în proporţie de 36% pentru atelierele propriu-zise, 37% pentru departamente şi 27% pentru terţi.

786

782. Ibidem, dosar 288/1939-1948, f. 16-17. 783. Ibidem, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 16/1949, f. 18-19. 784. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 48/1946, f. 59. 785. Ibidem, dosar 257/1945, f. 69. 786. Ibidem, dosar 3/1924-1946, f. 29.

Inginerii, lucrătorii şi întregul personal, fără a ţine seama de condiţiile grele în care s-a lucrat, au adus o contribuţie neprecupeţită acestei refaceri. Rămânea de rezolvat problema grea a adaptării uzinelor la producţia de pace, care trebuia soluţionată fără sincope şi alte fenomene grave.

Page 262: Societatea Concordia

Producţiile obţinute au fost de 2.725 tone în 1946, 3.348 tone în 1947 şi 4.790 tone în 1948.787 Se realizau următoarele produse: pompe canadiene, macarale, pistoane, troliuri, sape, rulmenţi, cazane, poduri, rezervoare, coloane de cracare, reparaţii de vagoane, tablă, reductoare, bucşe, recipiente, maşini cu abur navale, piese diverse. Acestea erau livrate către departamentele societăţii şi în special cel de petrol, pentru alte societăţi şi mai ales către U.R.S.S. Astfel, din producţia pe anul 1947 , 2.148 tone au fost livrate părţii sovietice, iar din cea a anului 1948 - 2.197 tone. Numărul personalului din uzine a scăzut de la 3.995 în 1945 la 2.993 în 1948, obţinându-se o producţie de 1.600 kg pe un lucrător, faţă de 1.132 kg în 1947.788 Creşterea producţiei a fost de 41,3% pe un lucrător, se lucra în condiţii grele, dar disciplina lăsa mult de dorit. Aveau loc fraude şi furturi, utilajele nu erau întrebuinţate din plin, iar produsele se expediau clienţilor cu mari întârzieri.789

787. Ibidem, dosar 254/1948, f. 12. 788. Ibidem, f. 13. 789. Ibidem, dosar 50/1946, f. 5.

În perioada 1946 – 1948 s-au construit: un atelier pentru construcţia

rezervoarelor metalice (până atunci lucrările se executau în aer liber) ; s-a realizat turnătoria de oţel ; complet dărâmată de bombardamente; atelierul de fierărie complet nou ; atelier de tâmplărie nou ; s-au mărit suprafeţele turnătoriei de oţel; laboratorul de fizică şi chimie; atelier nou de construcţii metalice ; s-au prelungit atelierele de montaj cu 3.000 mp ; s-au construit un cuptor electric nou şi două cuptoare de retopit, a fost refăcută secţia de muniţii şi tunuri distrusă de bombardament. În 1947, în faţa imposibilităţii de a mai importa rulmenţi speciali din străinătate, s-a instalat o secţie specială de fabricat rulmenţi care urma să livreze piese în 1949, în total 100 tone anual şi s-a amenajat un atelier nou de construcţii metalice, vagoanele putând fi reparate acum în condiţii foarte bune.

În şedinţa Consiliului de Administraţie din 30 septembrie 1947, s-a hotărât că, pentru nevoile de extindere ale uzinelor, să se achiziţioneze un teren de 8.000 mp. Abia în 12 iunie 1948, s-au achiziţionat 7.422 mp, aflat in imediata vecinătate a uzinelor, la preţul de 275 lei pe mp. plus toate taxele, impozitele şi cheltuielile aferente acestei cumpărări.

Departamentul Electrica reprezenta 15% din cifra de afaceri a societăţii şi se ocupa cu producerea, transportul şi distribuirea energiei electrice în regiunea petroliferă şi industrială din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, alimentând totodată, parţial, oraşele Bucureşti şi Braşov.

Page 263: Societatea Concordia

Producţia totală obţinută, a fost de 235.870.000kw/h, în 1946; 246.461.000 kw/h. în 1947 şi 257.062.000 kw/h. în 1948.790

An

Cantitatea de energie electrică produsă în 1948 reprezenta o creştere de 18.9%, faţă de cea produsă în 1945 (216.197.000 kw/h) şi de 14% faţă de cea produsă în 1947.

În cursul anilor 1946 – 1948 s-au înregistrat dezvoltări ale instalaţiilor din transport şi distribuire a energiei electrice, prin construcţii de linii noi de mare tensiune, de transport şi distribuţie şi de montarea unor staţii cu transformatoare noi. Cea mai importantă creştere a fost în anul 1948, după cum se poate vedea de mai jos:

Putere instalată

1945 86.120 kw/h 1946 88.022 kw/h 1947 107.430 kw/h 1948 136.628 kw/h

Departamentul Minier reprezenta 2% din cifra de afaceri a

societăţii.791

Secţia de cărbuni : cărbunele brut exploatat în continuare era suspus deshidratării într-o instalaţie specială prin care umiditatea cărbunelui scădea de la 36% la 13% iar puterea calorică se mărea la cca. 5.000 kcal/kg. Uzina de deshidratare producea, începând cu ianuarie 1945 între 3.500 şi 4.200 tone lunar. Capacitatea instalaţiei de brichetare era de cca. 300 tone de brichete pe lună dar, în 1945, era de doar 200 tone/lună.

792 Preţul de cost pe sortimente de cărbune, exclusiv amortismentul, impozitul comercial, beneficiul, era, în 1948, de 2208 lei /tona lignitul brut, cum ieşea din mină; 1.478 lei/tona lignitul mărunt; 2.365 lei/tona lignitul ciuruit.793

Deşi minele erau echipate cu cele necesare, pentru a da o producţie normală de 12.000 tone/lună, producţiile medii scădeau datorită exclusiv frecvenţei foarte neregulate a lucrătorilor. Faptul se explica prin aceea că lucrătorii minelor nu erau lucrători industriali în înţelesul deplin al

Energia electrică era furnizată de Centrala electrică de la Schitu Goleşti. S-au

executat lucrări de deschidere şi pregătire de 5.178 metri în 1946, de 5.293 metri în 1947 şi de 7.652 metri în 1948.

790. Ibidem, dosar 240/1947-1948, f. 12. 791. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f. 167. 792. Ibidem, dosar 329/1943-1948, f. 45-46. 793. Ibidem, fond Societatea „Concordia”- Departamentul minier „Schitu Goleşti”, dosar 76/1948, f. 13.

Page 264: Societatea Concordia

cuvântului ci doar mici proprietari agricoli din Schitu Goleşti sau din împrejurimi. Neavând o mentalitate industrială, ei nu se supuneau nici hotărârilor comitetelor de fabrică constituite după 23 august 1944. Starea de indisciplină se reflecta şi în numărul accidentelor care erau frecvente în toată perioada pe care o analizăm. Numai în primele opt luni ale anului 1948, la Schitu Goleşti au fost accidentaţi un număr de 64 de muncitori. Procentul mediu al absenţelor muncitorilor ajungea în cadrul Secţiei cărbuni până la 25%.794

La preluarea departamentului de către Sovrompetrol în anul 1948, acesta era organizat în serviciul tehnic, mine, ateliere, activitatea de suprafaţă, uzina de deshidratare, cantaragii, centralizare producţie, magazia de explozivi şi serviciile de pază, pompieri, medical, administrativ, contabilitate, cadre, planificare.

La celelalte două mine, datorită măsurilor luate, şi anume mutarea lucrătorilor, în număr de 90; concentrarea personalului de supraveghere, întrebuinţarea materialului rulant, maşinilor, pompelor, conductelor şi cablurilor electrice, exploatarea se făcea mai raţional şi mai economic.

795 Efectivul Departamentului în luna august 1948 (administrativ, tehnic, lucrători calificaţi şi necalificaţi, ucenici, temporari şi chirigii) se ridica la 1.241. 796

Secţia minereuri : producţia anuală de aur şi argint între 1946 – 1948 a fost următoarea:

797

Anul

Aur Argint

1946 58 kg 13,1 kg 1947 50,6 kg 13,6kg 1948 153,313 kg 34,798 kg

În anul 1948, din producţia obţinută la B.N.R. s-au predat doar

16,087 kg. aur şi 7,045 kg. argint , restul fiind luat, probabil, de U.R.S.S. Trebuie să precizăm că extracţia argintului nu intra în cadrul activităţii Societăţii „Concordia”, argintul fiind un produs secundar în producţia aurului.798

794. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 50/1946, f. 12. 795. Ibidem, fond Societatea „Concordia”- Departamentul minier „Schitu Goleşti”, dosar 84/1948-1951, f..25. 796. Ibidem, dosar 60/1947-1948, f. 50. 797. Ibidem, dosar 9/1948, f. 31; dosar 240/1947-1948, f.16. 798. Ibidem, dosar 254/1948, f. 14.

Cheltuielile de investiţii pe anul 1948 însumau 17.054.579 lei, iar deficitul de 1.189.343 lei. Preţul de cost per kg. în anul 1948 a fost de

Page 265: Societatea Concordia

1.656.438 lei , iar preţul de vânzare plătit de B.N.R. era de 168.350 lei per kg. aur fin.799

Fabrica de ambalaje din Constanţa a continuat să funcţioneze pe lângă Staţia de export din acelaşi oraş. În anul 1945, fabrica lucra într-o proporţie de 56% pentru nevoile populaţiei civile şi 44% pentru Convenţia de Armistiţiu.

La secţia minereuri se lucra în pierdere din cauză că preţul fixat de

bancă era prea mic faţă de preţul de cost deficitul provenind din această diferenţă enormă. Această situaţia nu era specifică numai secţiei aur a Societăţii „Concordia”, ci era generală tuturor exploatărilor aurifere. S-au luat măsuri pentru scăderea preţului de cost, prin economia materială, explozivi, combustibili, iar pentru mărirea randamentului s-au luat măsuri de comprimare a unor lucrători. La intervenţia, în repetate rânduri, la forurile competente, s-a luat hotărârea, în anul 1948, ca întreaga diferenţă dintre preţul de cost şi cel de vânzare să fie acoperit de Ministerul de Finanţe sau B.N.R., adăugându-se şi un beneficiu de 7%.

În perioada 1946–1948, s-au efectuat o serie de lucrări pentru mărirea randamentului Secţiei minereuri. Astfel, s-au achiziţionat motoare de 100 HP. pentru secţia de compresoare, s-a completat utilajul minier în special cu ciocane perforatoare, s-a mărit staţia de pompare a apei, s-a montat un al doilea rezervor de motorină, s-a construit o cazarmă pentru 80 de lucrători pentru a fi cazaţi în condiţii mai bune. Au fost reluate cercetările geologice întreprinse încă din 1940 la Societatea „Concordia Auriferă”, executându-se multe foraje de explorare. Pentru concesiunile din regiunea Baia Mare, „Concordia” a studiat posibilitatea exploatării prin intermediul societăţilor „Minaur” „Phoenix” care aveau concesiuni adiacente în plină exploatare. La 30 septembrie 1947, totalul salariaţilor pe categorii în subteran şi la suprafaţă se ridica la 161, dintre care doar un inginer 11 funcţionari tehnici şi 4 prim mineri. În august 1948 numărul salariaţilor s-a ridicat la 202.

800

Lipsa de materii prime a făcut ca producţia să fie de 414 tone în 1946, 358 tone în 1947 şi 533,5 tone în 1948.

Director al fabrici era ing. Vasile Ionescu. În primul trimestru al anului 1945 s-au prelucrat 180 tone de tablă dar greutăţile de aprovizionare vor reduce însă şi această cantitate.

801

799. Ibidem, dosar 98/1948, f. 2. 800. Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, fond. Ministerul Industriei şi Comerţului – Statistică industrială, dosar 12/1932-1945, f. 78v (în continuare, D.A.N.I.C.). 801. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/1948, f. 5.

În anul 1947 s-a refăcut infirmeria şi baia şi s-a mărit cantina muncitorilor. Producţia de tablă a fabricii din Nădrag nu putea acoperi consumul fabricilor de ambalaje din

Page 266: Societatea Concordia

ţară. Între anii 1946 şi 1948 producţia fabricii s-a menţinut datorită importului de tablă din străinătate, dar în loc de 1.200 tone anual, în medie, se consuma doar 500 – 600 tone. Curentul electric era furnizat şi de uzina oraşului Constanţa. Numărul lucrătorilor a fost între 250 şi 300 , investiţiile din anul 1948 ridicându-se la 716.000 lei.

Staţia de depozitare şi manipulare produse petroliere Constanţa sau Staţia de Export deţinea un număr de 19 rezervoare cu o capacitate totală de 71.210mc.802

Pe primul trimestru din anul 1945 au fost manipulate 52.000 tone. Pentru a se putea face o idee de posibilităţile maxime de manipulaţie ale staţiei, putem să arătăm că, în 1936, instalaţiile au putut face faţă unui export ce cca. 700.000 tone, deci o manipulare trimestrială de 675.000 tone.

După 23 august 1944, staţia s-a mărginit să manipuleze produse petroliere pentru nevoile armatei ruse iar din 1945 activitatea a fost mai accentuată şi mai organizată în urma livrărilor făcute către U.R.S.S. în contul obligaţiilor fixate prin Convenţia de Armistiţiu. Din aceste manipulări, veniturile estimate de societate a se realiza în anul 1945 erau de 44.000.000 lei.

803

Imediat după 23 august 1944, în structura personalului societăţii „Concordia” au intervenit schimbări preponderent pe criterii politice. În toamna anului 1944, funcţionari ai societăţii au fost fie arestaţi, fie internaţi în lagăre, fie concediaţi pe criterii etnice ca urmare a avizului Comisiei de

Analizând în rezumat activitatea societăţii „Concordia”, pe anii 1945–

1948, se poate constata că ea a dus o politică puternică de investiţii, un lucru normal, deoarece societăţile petroliere şi industriale distruse de bombardamente trebuiau să fie refăcute. Aceste eforturi , în afară de creditul de investiţii acordat de Creditul Industrial la sfârşitul anului 1945 şi începutul anului 1946 şi apoi cel acordat de Banca de Investiţii în noiembrie – decembrie 1948, au fost făcute din fonduri proprii, obiectivul conducerii societăţii fiind ca odată cu mărirea producţiei să se refacă şi instalaţiile greu avariate sau distruse de bombardamentele aeriene. Anul 1947 şi în special prima jumătate a lui, marchează efortul cel mai mare, deoarece procesul de inflaţie urcând pe vertical, era precaut ca orice fonduri ce puteau fi disponibile să fie investite.

4.3. Revendicări salariale

802. Ibidem, dosar 244/944-1948, f. 136. 803. Ibidem, dosar 29/1945-1946, f. 16.

Page 267: Societatea Concordia

Epurare. Concedierile şi arestările au creat mari dificultăţi în executarea normală a programului de lucru . Una din măsurile impuse societăţii imediat după evenimentele din august 1944, a fost „îndepărtarea din societate a tuturor elementelor considerate fasciste, antidemocratice, inclusiv germanii, fără excepţie, care, prin activitatea lor sau participarea tacită au dus la situaţia economică şi morală depreciată a muncitorilor şi a ţării”.804

Lucrători de naţionalitate germană precum şi lucrătorii şi funcţionarii acuzaţi că au activat în mişcarea legionară, din cadrul societăţii „Concordia” au fost internaţi în lagăre. Astfel, de la Uzinele Metalurgice Ploieşti au fost internaţi 13 muncitori germani plus un muncitor acuzat de participare la mişcarea legionară; de la Departamentul Electrica au fost internaţi cinci germani şi trei legionari; de la Rafinăria „Vega” doi germani şi 12 legionari; de la şantierele Gura Ocniţei şi Lilieşti, un german şi trei legionari.

805 În perioada 1944 – aprilie 1945, de la rafinăria „Vega” au fost internaţi în lagăr 31 de salariaţi, directori, ingineri şi lucrători, fie pentru că erau de origine germană, fie pentru activitate legionară.806

În aprilie 1945, Departamentul minier raporta conducerii, personalul şantierului internat în lagăr, după 23 august şi faptul că avea trei arestaţi. Cei arestaţi erau Kurt Schiller, topometru, Wişek Eduard, electrician, şi Klein Frantz, german. În lagărul de la Târgu Jiu erau internaţi soţia lui Kurt, Charlotte Schiller, fiul Hellmut şi mama Gertrude precum şi Maria Wişek, cu cei doi copii minori.

807

Legea specială din 19 decembrie 1944 punea patronatul în situaţia reprimirii foştilor lor salariaţi, dar nu şi a salariaţilor a căror întreprinderi s-au desfiinţat între timp prin cedări, fuziuni sau înfiinţări, cum a fost cazul societăţii „Foraky Românească” care a fuzionat în 1942 cu „Concordia”. Inspectoratul Regiunii a III-a a Muncii Bucureşti, cu adresa nr. 16.645 din 31 ianuarie 1945, relativ la situaţia funcţionarilor si lucrătorilor internaţi sau arestaţi, comunica că contractele de muncă ale funcţionarilor supuşi germani sau unguri, internaţi, erau desfiinţate iar ale funcţionarilor români internaţi sau arestaţi, doar suspendate.

808

În ceea ce priveşte salariaţii evrei care au fost îndepărtaţi din activitatea societăţii, un număr de 18 dintre aceştia au solicitat reangajarea iar, în urma analizării dosarelor de către conducerea societăţii 14 au fost

804. Ibidem, dosar 195/1945, f. 106-107. 805. Ibidem, dosar 277/1940-1945, f. 14-15. 806. Ibidem, dosar 152/1944-1945, f. 58. 807. Ibidem, dosar 195/1945, f. 106-107. 808. Ibidem, fond Societatea „Petrol Block”, dosar 150/1941-1948, f. 32.

Page 268: Societatea Concordia

reangajaţi.809 Pentru toţi funcţionarii şi salariaţii evrei licenţiaţi în perioada 1940-1942, „Concordia”, începând cu anul 1945, ca de altfel şi Societatea petrolieră „Steaua Română”, a plătit despăgubiri, luându-se drept bază de calcul de 30 de ori salariul care îl primea fiecare la plecarea din serviciu şi un plus de câte 5.000 lei pentru fiecare an servit în cadrul societăţii. Îndepărtarea evreilor din cadrul societăţii în perioada 1940-1942, a fost considerată că s-a făcut numai pe „baze rasiale” şi că majoritatea au plecat fără a primi lichidarea. De aceea, Consiliul de Administraţie al societăţii, în 1946, a hotărât şi aprobat plata compensaţiilor amintite.810

Sindicatele presau asupra societăţilor să admită revendicări integrale, exprimate în memorii, telegrame şi proteste ale muncitorilor. Unora dintre societăţi li s-au dat chiar ultimatumuri.

Începând cu luna noiembrie 1944, societăţile petroliere se aflau într-o

situaţie critică din cauza agitaţiilor muncitoreşti care nu se mai sfârşeau cu toate că s-au satisfăcut o bună parte din doleanţele muncitorilor. Ele erau provocate de elementele comuniste cu sprijinul ascuns al autorităţilor sovietice.

811 Revendicările muncitorilor şi funcţionarilor societăţii „Concordia” se refereau la recunoaşterea comitetelor de întreprindere, încadrarea şi salarizarea, mobilizarea pentru lucru, aprovizionarea cu alimente şi îmbrăcăminte de strictă necesitate, ziua de lucru de opt ore, angajări de personal, plata orelor pierdute cu bombardamentele, concedii de odihnă, etc.812

809. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 227/1944-1946, f. 86. 810. Ibidem, fond Societatea „Colombia”, dosar 176/1942-1948, f. 67. 811. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 389/1941-1944, f. 14. 812. Ibidem, dosar 238/1944-1946, f. 14.

Cel puţin 21 de revendicări erau comune tuturor societăţilor petroliere.

Societatea „Concordia”, în cadrul conferinţei Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, care a avut loc la 9 noiembrie 1944, a arătat că situaţia de la Uzinele sale metalurgice din Ploieşti era „critică” deoarece celelalte întreprinderi metalurgice au admis majorările de salarii cerute de lucrători precum şi acordarea a una până la două gratificaţii. Pe de altă parte nevoile muncitorilor din Ploieşti erau mai mari decât în alte părţi deoarece oraşul a suferit din cauza bombardamentelor iar muncitorii aveau nevoie de ajutor pentru a-şi întreţine gospodăriile. Muncitorii cereau cu insistenţă aprobarea unui ajutor de iarnă şi aşteptau decizia societăţii până la data de 8 noiembrie. Situaţia era, după părerea conducerii societăţii „Concordia”, „excepţional de rea”.

Page 269: Societatea Concordia

Societăţile nu puteau suporta un ajutor de iarnă care s-ar fi ridicat la suma totală de 1.200.000.000 lei, în cazul în care s-ar fi acordat suma de 30.000 lei pentru fiecare din cei 40.000 lucrători ai societăţilor petroliere. Cu toate acestea, Societatea „Româno-Americană” a acordat, din cauza ultimatumului muncitorilor săi, suma de 30.000 lei drept ajutor de iarnă. Lucrătorii de la rafinăria „Vega” cereau la rândul lor un tratament egal cu cel al muncitorilor de la atelierele metalurgice şi dăduseră şi ei ultimatum până la data de 6 noiembrie.

Într-o notă din februarie 1945 a Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România, se arăta că toate societăţile petroliere au acordat salariaţilor lor ajutoare de iarnă. Societatea „Concordia” a plătit salariaţilor săi de la uzinele metalurgice şi rafinăria „Vega” un ajutor de iarnă egal cu un salariu lunar brut, iar salariaţilor săi din şantiere şi uzina electrică din Câmpina un ajutor de iarnă net în valoare de 15-25.000 lei.813

Ca urmare, s-a înaintat o circulară în 29 martie 1945 în care conducerea societăţii atrăgea atenţia, (după prezentarea situaţiei grave materiale şi financiare) că societatea nu putea, din împrumuturi bancare, să satisfacă „nevoi ale trecutului”, şi să menţină în funcţii personal şi ateliere mari, nerentabile, fără a se ajunge la ruină.

Totalul salariilor plătite de societatea „Concordia” muncitorilor săi se ridica la suma de 240.000.000 lei.

Cu toată situaţia sa financiară dezastruoasă, societatea „Concordia” a fost nevoită să consimtă la plata revendicărilor salariale, pe anul 1944, solicitate de salariaţi în valoare de 1.000.000.000 lei şi anume: diferenţe de salariu de la luna mai 1944; diferenţe, ore din timpul evenimentelor de după 23 august 1944; o lună şi jumătate „ajutor de iarnă” şi încadrarea de personal cu efect de la 6 noiembrie 1944. Cu toată această situaţie dificilă, salariaţii societăţii au fost mult mai pretenţioşi decât la alte societăţi, solicitând ca diferenţele să le fie acordate începând cu luna mai 1944.

814 Se solicita, ca la sacrificiile făcute de societate, muncitorii să răspundă cu răbdare şi îngăduinţă. Neţinând cont de acest apel, în lunile aprilie-mai 1945, au continuat cererile, revendicările şi memoriile salariaţilor şi lucrătorilor de la uzinele metalurgice, schelele petroliere, uzinele electrice, rafinăria „Vega” şi agenţiile petroliere din cadrul Serviciului conducte. 815

Apariţia Legii sindicatelor a oferit cadrul legal de existenţă a comitetelor de fabrică, reglementând, în acelaşi timp, raporturile lor cu conducerea societăţii, precum şi atribuţiile lor. La 10 aprilie 1945, s-au

813. Ibidem, dosar 56/1945, f. 28. 814. Ibidem, dosar 257/1945, f. 64. 815. Ibidem, dosar 227/1944-1946, f. 24, 42, 48, 94.

Page 270: Societatea Concordia

constituit Sindicatele Unite ale muncitorilor din petrol la şantierele petroliere „Gura Ocniţei”, „Ţintea”, Băicoi” şi celelalte şantiere.816 În 21 aprilie 1945, A.I.P.R. a încheiat un proces-verbal cu delegaţii Uniunii Sindicatelor Muncitoreşti din Petrol, prin care s-a hotărât, conform circularei nr. 299 din 24.04.1945, acordarea unor gratificaţii salariaţilor, de Paşti, în valoare de 30.000 lei pentru cei necăsătoriţi; 35.000 celor căsătoriţi fără copii şi 40.000 celor căsătoriţi cu copii. Ucenicii primeau 9.000 brut cei din anul I, 13.000 lei cei din anul II şi 16.000 lei cei din anul III.817

În cadrul schelei de la Gura-Ocniţei erau mulţi muncitori nemulţumiţi, indisciplinaţi, recalcitranţi şi mai ale „propagandişti”. Astfel, sondorul Săvescu Tache spunea că „preferă să vină bolşevicii care le vor da salarii mai mari”

818 cu toate că muncitorii aveau salarii foarte bune în comparaţie cu colegii lor din alte întreprinderi sau chiar sectoare. Nemulţumirile erau arătate în public, în scop de propagandă, muncitorii umblând noaptea pe la dormitoarele lucrătorilor pentru se strânge bani pentru delegaţii, care erau trimise la Bucureşti, pentru a depune reclamaţii. Muncitorul fierar Ion Trofin a fost autorul primului memoriu (reclamaţie) înaintat conducerii societăţii „Concordia” în care lucrătorii îşi arătau nemulţumirea lor.819

Conducerea societăţii recunoştea „că au existat şi există din partea muncitorilor plângeri verbale şi chiar scrise”. Într-un memoriu de revendicări ale personalului din rafinăria „Vega” şi Centrala societăţii, din

Alţi sondori „curajoşi” în prezenta a 100-120 de muncitori, s-au prezentat la şeful şantierului solicitând acordarea gratificaţiilor care „erau socotite un drept al lor”. Mulţi muncitori, pentru ideile lor, erau consideraţi „periculoşi”, solicitându-se mutarea lor pe alte şantiere.

De la 1 octombrie 1944, în înţelegere cu comitetele de fabrică de la rafinăria „Vega” şi uzinele metalurgice, au fost majorate salariile lucrătorilor conform înţelegerii din 8 noiembrie. Astfel, salariile cuprinse între 36 de lei şi 60 de lei ora, acordate lucrătorilor de la rafinăria „Vega”, au crescut de la 76 lei până la 114 lei ora. Salariile lucrătorilor uzinelor metalurgice, cuprinse între 87 de lei ora şi 110 lei ora au crescut între 137 lei ora şi 156 lei ora. Situaţia deosebit de grea a muncitorilor de la schelele petroliere, făcea ca, dispoziţia conducerii societăţii „Concordia”, prin care „reţinerea datoriilor provenite din aprovizionare să se facă în două sau chiar trei rate”, practic, să nu poată fi aplicată.

816. Ibidem, dosar 238/1944-1946, f. 107. 817. Ibidem, dosar 152/1944-1945, f. 27. 818. Ibidem, dosar 10/1944, f. 41. 819. Ibidem.

Page 271: Societatea Concordia

noiembrie 1944, se cerea ca cele 33 de puncte din memoriu să aibă „o rezolvare favorabilă, completă, întru-cât cererile noastre le considerăm modeste”.820 Muncitorii se bazau când făceau această afirmare prin faptul că „ deşi am avut şi avem un tratament în care lipsa de consideraţie este evidentă, deşi de-lungul timpului s-a decis asupra drepturilor noastre fără să fim consultaţi, deşi ataşamentul nostru faţă de întreprindere a fost interpretată de societate ca lipsă de cunoaştere a drepturilor ce ni se cuvin, prin aceea că nu am ieşit niciodată prin cererile noastre, de pe linia formelor protocolare, nici astăzi, când avem posibilitatea să tragem la răspundere pe cei care ne-au tratat aşa cum ne-au tratat nu o facem, pentru că cei care nu ne-au dat în trecut consideraţia cuvenită, s-au bazat pe puterea lor, nu pe o lipsă ce ar fi existat la noi şi care i-ar fi îndreptăţit să ne aplice un regim ce nu ni s-a cuvenit niciodată. În calitate de muncitori intelectuali, mulţi dintre noi, cu multe decenii de muncă în această societate, am pus din sufletul şi viaţa noastră, foarte mult, la ridicarea acestei întreprinderi”.821

Pentru plata datoriilor provenite din aprovizionare, lucrătorii de la schelele petroliere ale „Concordia” cereau, în 3 decembrie 1945 într-o scrisoare adresată Direcţiei Generale a societăţii, să nu li se mai reţină nimic din plata salariilor pe lunile noiembrie şi decembrie, iar totalul datoriilor să se reţină în şase rate, începând cu ianuarie 1946. Funcţionarii de la aceleaşi schele cereau să nu se reţină nimic pe luna decembrie 1945, iar de la 1 ianuarie 1946, plata datoriilor să se facă în trei rate.

Conducerea societăţii, răspunzând memoriului adresat de muncitori,

menţiona că ia act de existenţa unui „sindicat” şi a unor „comitete de fabrică”, nelegal constituite, cu atât mai mult cu cât acestea, îngăduiau lipsa oricărui lucrător de la serviciu sau să se facă plăţi celor care lipseau fără motiv, recunoscut temeinic de lege. A fost încheiat un proces-verbal în care au fost rezolvate total unele solicitări din memoriu, altele parţial sau în principiu iar altele nu au fost admise.

822

Din analiza situaţiei societăţilor petroliere se poate constata că unele societăţi au trecut peste înţelegerile luate în cadrul şedinţelor A.I.P.R., dând ajutoare şi sporuri de salarizare superioare celor stabilite prin procesele verbale de şedinţă ale asociaţiei.

823

820. Ibidem, dosar 54/1945-1946, f. 26. 821. Ibidem. 822. Ibidem, f. 13. 823. Ibidem, dosar 388/1941-1944, f. 5.

Page 272: Societatea Concordia

În octombrie 1944, un grup de salariaţi de la şantierul Schitu Goleşti au întocmit un memoriu care cuprindea 26 de puncte.824 Din cauza lipsurilor (alimente şi îmbrăcăminte) muncitorii au început să se agite, avertizând conducerea şantierului că se vor adresa Inspectoratului Muncii din Câmpulung-Muscel. Pentru liniştirea spiritelor agitate de la Schitu-Goleşti, conducerea Departamentului Minier a adus un camion cu alimente şi articole de îmbrăcăminte. Se prevedea în bugetul şantierului fonduri pentru aprovizionarea directă din regiune, cu fasole, cartofi, ceapă şi varză.825

Conducerea şantierului informa conducerea societăţii „Concordia” că Jean Udrişteanu, şeful Inspectoratului Muncii şi Ocrotirilor Sociale din Câmpulung-Muscel, venit în inspecţie, pe şantiere societăţii, „ascultă doleanţele lucrătorilor şi îi încurajează, neţinând seama de litera legii şi de Normele de salarizare fixate de Comisariatul General al Preţurilor”.

Totodată s-au distribuit 750 perechi de bocanci pentru întregul departament, din care s-au distribuit 500 pentru Schitu-Goleşti, 160 pentru Băiţa şi 90 pentru Baia de Arieş.

Muncitorii minieri de la secţia de cărbuni Schitu-Goleşti aveau multe absenţe de la lucru. Conducerea societăţii arăta, la memoriul salariaţilor, că „tot ceea ce a fost permis de legile existente ca să se acorde ca spor de salariu, a fost acordat”, manifestându-şi solicitudinea pentru toţi colaboratorii ei, în special salariaţi. Se menţiona că trebuie respectată legea şi se ia act de existenţa unui sindicat şi a comitetelor muncitoreşti.

826

La Schitu-Goleşti, în anul 1945, media salariului pentru cei 69 de funcţionari era de 55.790 de lei iar pentru cei 1.284 de lucrători, era de 32.553 lei.

Această faptă putea avea consecinţe grave, dacă se mai repeta, putând duce la o indisciplină a majorităţii lucrătorilor. Tot datorită lipsei la îmbrăcăminte şi a scumpetei, starea de spirit a lucrătorilor din cadrul Departamentului Electrica era puţin „agitată” dar fără să se înregistreze acţiuni subversive.

827 Cei 163 de lucrători de la şantierul minier Baia de Arieş, aveau în 16 mai 1945 o medie a salariului de 28.834 de lei iar media salariului pentru funcţionarii în număr de 16 era de 62.500 de lei. Pentru toţi funcţionarii şi lucrătorii şantierului cât şi pentru cei de la „Topliţa-Măgura-Concordia” se acordat ore suplimentare, spor de scumpete, alocaţie de încălzit, ajutoare pentru copii, soţie, pentru drum.828

824. Ibidem, dosar 84/1944, f. 44. 825. Ibidem, f. 50. 826. Ibidem, dosar 10/1944, f. 47. 827. Ibidem, dosar 76/1945, f. 30. 828. Ibidem.

Page 273: Societatea Concordia

Cu ocazia evenimentelor prin care a trecut regiunea, după 23 august 1944, când armatele maghiare s-au apropiat la o distantă de 12 km, de localitate, majoritatea lucrătorilor au dat dovadă de „curaj, elan şi patriotism”, o bună parte plecând pe front, fie ca făcând parte din Batalionul Fix local, fie ca voluntari.829

Comitetul funcţionarilor societăţii „Concordia” solicita într-un memoriu adresat conducerii societăţii în 22 decembrie 1944, plata orelor suplimentare, îmbrăcăminte (haine, combinezoane, halate, paltoane), hainele de vară ţinute în depozitele societăţii, aprovizionarea personalului cu cele necesare, plata abonamentelor pe mijloacele de transport.

830

În octombrie 1944, societatea avea un număr de 9.326 salariaţi (1.782 funcţionari şi 7.544 lucrători), în ianuarie 1945 avea 10.097 salariaţi (1.888 funcţionari şi 8.209 lucrători) iar în aprilie 1945, 10.983 salariaţi (1.982 funcţionari şi 9.001 lucrători).

După septembrie 1944, noile legi sociale au căutat să satisfacă într-o

măsură mai mare revendicările muncitoreşti, dându-se astfel posibilitatea apropierii între cele două categorii (funcţionari şi muncitor) prin ridicarea clasei muncitoare. În 1945, comparativ cu anul 1939, salariile au crescut la funcţionari de 14 ori, iar la lucrători de 22 de ori. Procentul de 22 de ori în 1945 se datorează plăţii tuturor revendicărilor pe ultimii trei ani (1943, 1944, 1945) şi anume ore suplimentare, apărare pasivă, ajutor de iarnă.

La Uzinele metalurgice din Ploieşti a Societăţii „Concordia” raportul funcţionari (administraţie) – lucrători (producţie) a fost în 1944 de 1-7, în 1945 1-4.23 prin încadrarea unor categorii de muncitori la categoria funcţionari (şoferi, maiştri, laboranţi) iar după previziuni, în 1946 raportul urma să ajungă la 1-5.4.

831

Cu toate măririle de salarii, situaţia salariaţilor era grea. În decembrie 1945, Departamentul Petrol arăta Direcţiei Personalului din cadrul societăţii situaţia grea în care se aflau angajaţii societăţii şi datoriile pe care le aveau, ceea ce făcea, în mod practic, inaplicabilă dispoziţia conducerii de a se reţine aceste datorii în două sau chiar trei rate. Situaţia gravă la care a ajuns personalul era datorată insuficienţei salariului faţă de valoarea aprovizionării de iarnă, şi a articolelor de primă necesitate. Datorită devalorizării, comparativ cu anul 1939, situaţia din 1945 era următoarea: salariul mediu pe lucrător în noiembrie 1939 - 3.576 lei; salariul mediu pe lucrător octombrie 1945 - 85.694 lei.În afară de salarii, salariaţii societăţii primeau ajutoare

829. Ibidem, dosar 10/1944, f. 8. 830. Ibidem, dosar 297/1946, f. 29. 831. Ibidem, dosar 281/1945, f. 1.

Page 274: Societatea Concordia

pentru: copii, de concentrare, de Paşti, de Crăciun, de boală, de pom de Crăciun, naştere, căsătorie, deces, indemnizaţii chirie şi încălzire, ore suplimentare, preavize, petrol in natură şi bani, prime diferite, concedii, diferenţe alimente şi îmbrăcăminte, despăgubiri, indemnizaţii de scumpete, întreţinere personal (pentru directori).832 În 9 februarie 1946, personalul de la rafinăria „Vega”, care au avut obiecte şi lucruri distruse în bombardamente anglo-americane, au primit stofe, pantofi, haine, sandale, bocanci şi pălării.833

În rafinăria „Vega”, în timpul acestor conferinţe, rezulta „un amestec intolerabil” al comitetului de fabrică în chestiuni pur tehnice ale rafinăriei. În afară de aceasta, tonul prin care comitetul de fabrică îşi expunea punctele de vedere, „era de natură provocatoare”, scenele petrecute arătând clar atât „subiectivitatea” cât şi „tendinţa anarhică” încât orice argumentare bazată pe logică şi sinceritate absolută era zadarnică.

Comitetele de fabrică constituite la nivelul tuturor departamentelor şi

serviciilor societăţii „Concordia” stânjeneau bunul mers al activităţii societăţii prin conferinţe nenumărate, organizate ad-hoc de comitetele de lucrători şi care se desfăşurau fie în ateliere, în prezenţa lucrătorilor, fie în birourilor directorilor în prezenţa inginerilor şi a comitetului de fabrică, fie în birourile funcţionarilor, în prezenţa comitetului de fabrică, a comitetului de funcţionari şi a inginerilor, fără nici o înştiinţare prealabilă a Direcţiunii, şi fără se fixa de comun acord obiectul acestor conferinţe cât şi orele de desfăşurare.

834

Angajările şi concedierile de personal, făcute unilateral, şi la care direcţiunea trebuia să contribuie în mod forţat, nu erau de natură să creeze un „teren sănătos de activitate”, cu atât mai mult cu cât personalul angajat

Nu lipseau nici ofense personale, nici gesturi direct provocatoare care puteau scoate din fire pe cel mai blajin om.

Aceste fapte repetate care se desfăşurau în faţa lucrătorilor, în conferinţe „inopinat aranjate” subminau complet autoritatea directorilor societăţii. Trebuie adăugat, la această atitudine şi atitudinea unora din organele de control sovietic, atitudine tot aşa de jignitoare cu cât ei „se manifestau în văzul şi auzul lucrătorilor”. Imixtiunea comitetelor nu se mărginea numai la probleme tehnice, de cele mai multe ori de minimă importanţă, cele mai importante probleme scăpând „vigilenţei” comitetelor, dar se simţea şi pe teren administrativ.

832. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 96. 833. Ibidem, f. 113. 834. Ibidem, fond Societatea „Petrol Block”, dosar 4/1944, f. 14-16.

Page 275: Societatea Concordia

era ales la întâmplare sau introdus (în rafinărie), pentru anumite scopuri de control ale activităţilor organelor superioare.

Ca urmare, prin bunul plac şi lipsă de profesionalism, au fost concediaţi ingineri, funcţionari şi lucrători în cadrul unor aşa-zise „epurări”. Nu ar fi fost nici o problemă daca alegerea personalului s-ar fi făcut cu acordul liber al direcţiunii care răspundea de activitatea societăţii, şi care putea hotărî angajarea sau concedierea personalului, în locurile rămase libere în urma aşa-ziselor „epurări” dar s-a adus personal „de valoare tehnică şi administrativă problematică”.

În ziua de 10 iunie 1945, salariaţii societăţii „Concordia”, prin reprezentanţii lor, membrii ai comitetelor de fabrică, şi-au reconstituit forul central sindical sub denumirea de Comitetul Central al Salariaţilor Societăţii „Concordia”. La şedinţa de reconstituire a comitetului, au participat reprezentanţii tuturor departamentelor şi serviciilor, mai puţin cei de la Departamentul Electrica, şi Departamentul Minier, Secţia minereuri, de la Baia de Arieş şi Băiţa.835

La „Concordia” erau presiuni foarte mari, din partea personalului, pentru soluţionarea problemei asistenţei medicale. În caz de boală, salariatul sau membrii familiei nu puteau face faţă sub nici o formă. Rezultatul era că se împrumuta la societate cât putea, cu speranţa că vă putea plăti ulterior această datorie dar ajungeau să nu mai facă faţă nici cheltuielilor pentru întreţinerea zilnică. Obsedat de nevoia de bani, nu-şi mai vedea cum trebuie de lucru iar activitatea suferea. Departamentul Petrol arăta, într-o notă din iunie 1945, că „Concordia” era singura societate petrolieră din ţară care nu avea un plan medical bine stabilit, fie cu contribuţie, fie fără contribuţia salariatului. Era în interesul societăţii să-şi rezolve cât mai urgent

Ca urmare, s-a făcut apel la toate comitetele de fabrică din cadrul societăţii „Concordia” pentru crearea unui comitet central.

Preşedinte al noului comitet central a fost ales Pâtă Nicolae de la Uzinele Metalurgice, vicepreşedinţi ing. Oprişescu de la schela Lilieşti şi Gh. Iliescu de la Rafinăria „Vega” iar secretar, Oprescu Romulus, de la rafinăria „Vega”. Comitetul central şi-a ales şi un consiliu executiv din care făceau parte, în afară de preşedinte, vicepreşedinţi şi secretar, Dumitrescu Ion de la Departamentul Petrol Ploieşti, Chirilă Mihail de la rafinăria „Vega” şi Clemensovici Cornel de la Serviciul Materiale şi Aprovizionare. Toţi erau ajutaţi pe linie juridică, de avocatul I. Sachelarie de la Departamentul Sediu Social. Comitetul central s-a constituit pe departamente în funcţie de numărul salariaţilor funcţionari şi lucrători.

835. Ibidem, dosar 297/1946, f. 21-24.

Page 276: Societatea Concordia

problemele medicale, mai ales pentru corpul funcţionarilor pentru care asistenţa Casei Asigurărilor Sociale „era o iluzie”. La 1 iulie 1945 erau înscrişi în evidenţa asistenţei medicale doar 289 de persoane, din care 74 soţii şi 86 de copii, majoritatea fiind din cei care lucrau la sediul social.

Conducerea societăţii arăta însă că, în afară de categoriile de funcţionari exceptaţi de la Casa Asigurărilor Sociale, (ingineri, avocaţi, chimişti, contabili autorizaţi), atât funcţionarii cât şi lucrătorii erau asiguraţi la Casa Naţională a Asigurărilor Sociale, de unde primeau ajutoare medicale. În practică aceste ajutoare erau insuficiente iar cheltuielile erau foarte mari, fiind necesar un ajutor de la societate.836

Practic, şefii direcţi ai acestor salariaţi propuneau Direcţiei generale pensionarea sau ajutorarea acelor salariaţi iar Direcţia admitea sau nu, fixând în caz pozitiv pensia sau ajutorul. În unele cazuri s-au încheiat între salariat şi societate o înţelegere scrisă de pensionare sau ajutorare şi aceasta mai ales pentru salariaţii care erau bătrâni sau bolnavi. Societatea avea interes să înceteze contractul de muncă şi să devină pensionari sau să fie ajutaţi asemenea salariaţi. Societatea a format un fond de pensii, adunările generale ale acţionarilor ei afectând în acest scop o parte din beneficiul net al anumitor ani. Pensiile şi ajutoarele se plăteau reţinându-se impozitele legale, totul controlându-se de Serviciul personal din departamentul respectiv. Începând cu 1942, Societatea „Concordia”, în lipsa unei Case de Pensii, a hotărât să acorde, în baza unei convenţii individuale, pensii pentru unii salariaţi din societate sau pentru urmaşii unor salariaţi decedaţi. Cuantumul acestor pensii a fost fixat la sume variind între salariul unui funcţionar şi al unui lucrător necalificat.

Era necesară încheierea contractelor colective de muncă iar apoi se putea decide asupra unui supliment de ajutor de boală.

Societatea „Concordia” nu a avut o Casă de Pensii proprie. Nici o dispoziţie legală nu o obliga să plătească pensii salariaţilor ei, care plăteau ajutoare sociale. Societatea însă, înţelegând să-şi îndeplinească obligaţiile morale de protejare şi ajutorare a salariaţilor ei, bătrâni sau incapabili de muncă, mai ales când au fost elemente bune şi devotate întreprinderii, a acordat unora dintre asemenea salariaţi, pensii sau ajutoare.

837

În urma presiunilor exercitate de salariaţi”, în anul 1945, Societatea „Concordia, a constituit o asociaţie numită „Casa de Pensii a salariaţilor societăţii „Concordia”. Scopul acesteia era de a se plăti în limitele fondurilor, tuturor membrilor asociaţiei, pensii de invaliditate şi de

836. Ibidem, f. 83-85. 837. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 208.

Page 277: Societatea Concordia

bătrâneţe, precum şi o rentă viageră sau de ajutor (membrilor familiilor) in caz de deces, pentru creşterea şi educarea minorilor. Suma pusă la dispoziţia societăţii, în numerar, de 250.000.000 lei, a fost depusă la Banca Comercială Română din Bucureşti. Actul constitutiv al asociaţiei a fost autentificat la Notariatul Tribunalului Ilfov în anul 1945.838

Prin Decretul-lege nr. 1.409 din 25.04.1946 a Ministerului Muncii, concediul acordat era de 14 zile pentru salariaţii care aveau vârsta sub 30 de ani; 21 de zile pentru salariaţii ce aveau vârsta între 30 şi 45 de ani, şi 30 de zile pentru salariaţii care avea vârsta de peste 45 de ani.

839

În conferinţa cu personalul de conducere al societăţii „Concordia” din 31 iulie 1946, administratorul-delegat al societăţii, ing. Salva A. Ciopicaşvili, s-a referit şi la problemele personalului angajat în cadrul societăţii. Societatea s-a confruntat cu absentarea în masă a muncitorilor, randamentul de lucru fiind foarte mic, multe accidente serioase iar disciplina în muncă foarte slabă.

Societatea nu era de acord decât pentru a salariza pe membrii

comitetelor de fabrică care lucrau în societate. Comisia locală a Sindicatelor Unite din Ploieşti, informa societatea că, pe lângă Prefectura jud. Prahova funcţiona un organism numit „Organe de Control” cu misiunea de a descoperi mărfurile dosite de speculanţi şi sabotori. Mărfurile odată găsite erau repartizate economatelor din întreprinderi pentru a fi distribuite salariaţilor la preţuri oficiale. Din cadrul acestui organism de control, făceau parte şi doi salariaţi ai societăţii, respectiv laborantul Marinescu D. Vasile şi mecanicul Mălăeru Anton.

840

4.4. Măsuri sociale la „Concordia”

S-au făcut stimulări salariale, dar influenţa măsurilor nu s-a făcut simţită deşi, de la 1 iulie 1946 salariile au fost majorate între 100-120%. Se impuneau măsuri de urgenţă din partea societăţii pentru ca starea de disciplină a funcţionarilor şi lucrătorilor să revină la stare de normalitate.

După evenimentele de la 23 august 1944, marile întreprinderi

comerciale şi industriale, printre care şi societatea „Concordia” au trebuit să sufere anumite schimbări în organizarea lor internă, căutând să acorde o cât mai mare importanţă problemelor economico-sociale.

838. Ibidem, dosar 43/1945, f. 4-7. 839. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 79. 840. Ibidem, dosar 50/1946, f. 2.

Page 278: Societatea Concordia

Societatea „Concordia”, în contrast cu celelalte societăţi petroliere, s-a găsit oarecum nepregătită organizatoric, neavând o activitate omogenă în materie de personal. Ca urmare, era necesar să se ia de urgentă măsuri radicale şi complete şi să se treacă la înfăptuirea lor în mod practic. Neavând, la centru, un organ de conducere adecvat, care să coordoneze şi să îndrume activitatea rezultată din această conjunctură, a fost creată Direcţia Administrativă şi a Personalului a cărui atribuţie principală era să facă faţă şi să soluţioneze toate problemele de personal şi cele economico-sociale în legătură cu salariaţii săi.841

Ca urmare a situaţiei economice grele în ţară, în perioada 1945-1947, s-au adoptat pentru salariaţi o serie de înlesniri, în fapt avantaje cu caracter social, înfiinţându-se grădini de zarzavat, brutării înzestrate cu toate utilajele, servicii de aprovizionare, ferme agricole şi de animale, cantine. Pe lângă aceste cantine erau îngrăşaţi porci (între 10 şi 20) care erau sacrificaţi pentru nevoile de hrană ale salariaţilor. Dat fiind lipsa acută de carne, a fost extinsă creşterea şi îngrăşarea porcilor la toate cantinele societăţii, mai ales că hrana pentru aceste animale se asigura din resturile alimentare care rămâneau iar după nevoi, şi cu porumb şi mazăre.

Direcţia a fost înfiinţată în luna octombrie 1944, având doua ramuri distincte: una înglobând întregul personal iar a doua, cuprinzând problemele administrative, economatul şi, de la 1 iunie 1946, cantinele. Înfiinţarea de noi cantine, dispensare dotate cu aparate de raze Roentgen, construirea de cămine, excursii recreative săptămânale, trimeterea funcţionarilor şi muncitorilor la băi, atenţia deosebită acordată mişcării culturale şi sportive denotă importanţa acordată laturii sociale şi hotărârea ca aceasta să nu mai fie neglijată.

842

Astfel de grădini de zarzavat au fost constituite încă din 1945 la Câmpina, la staţia Moreni, şi la Uzina Floreşti din cadrul Departamentului Electrica, dar şi în cadrul celorlalte departamente. În cadrul Departamentului Minier - Schitu Goleşti, ţinând cont de dificultăţile vremurilor, conducerea a împărţit la lucrătorii săi, pentru cultură, încă din 1944, terenurile societăţii,

Pe terenurile arendate fie de la persoane particulare fie de la stat,

deoarece departamentele nu posedau terenuri apte pentru culturi de zarzavat, erau cultivate zarzavaturi, în special ceapă, cartofi, roşii, fasole, castraveţi, morcovi, etc. Arăturile cât şi muncile erau făcute cu personalul străin de societate. Cheltuielile cu aceste grădini precum şi chiriile plătite pentru aceste terenuri erau recuperate prin produsele obţinute.

841. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 288/1946-1947, f. 15-16. 842. Ibidem, dosar 54/1945-1946, f. 10.

Page 279: Societatea Concordia

în mod echitabil, între toţi salariaţii familişti ce stăteau în colonie sau în locuinţe izolate ale societăţii, pentru cultura de legume.843 De asemenea, cu toate că sarcinile financiare impuse de către bănci erau foarte grele, primele clădiri care s-au refăcut au fost dispensarele medicale, căminele de ucenici, brutăriile şi bucătăriile care au asigurat distribuirea şi hrănirea personalului în toată această perioadă.844

Prin decizia Ministerului Muncii publicată în „Monitorul Oficial” din 7 decembrie 1944, se arăta că „toate întreprinderile comerciale şi industriale cu peste 25 de salariaţi, erau obligate ca, în termen de 15 zile de la publicare în „Monitorul Oficia”l, să înfiinţeze cantine pentru salariaţi”.

845 Societăţile petroliere, care nu înfiinţaseră cantine, au fost obligate să înfiinţeze cantine până la 15 mai 1946.846

Societatea deţinea o cantină, în Bucureşti, „Mercur”, în Pasajul „Victoria”, nr. 9, unde serveau masa, în mod regulat, 120 de salariaţi proprii, precum şi de la alte societăţii petroliere (Colombia”, „Redevenţa”, „I.R.D.P.”, „Petrol Block”, „Sovrompetrol”). Societăţile participante depuneau câte 3.000.000 de fiecare abonat iar cei ce refuzau nu participau la masă. Săptămânal, miercuri şi vineri se gătea mâncare de post iar desert se servea de două ori pe săptămână.

Societatea „Concordia” având în vedere numărul mare de lucrători şi

sectoarele petrolier, minier, metalurgic şi energetic, în care aceştia activau, au înfiinţat aceste cantine încă de la începutul celui de-al doilea război mondial. În 1945, societatea deţinea 15 cantine unde au fost unde au fost distribuite 1.696.979 mese. Se făceau toate eforturile pentru a se servi personalului societăţii o mâncare sănătoasă şi hrănitoare la preţuri modeste, contribuţia societăţii la aceste preţuri fiind însemnată. Funcţionau cantine la Sediul Social, Uzinele Metalurgice, Departamentul Electrica, Rafinăria „Vega”, Staţia de export Constanţa, Direcţia Tehnică Ploieşti, Departamentul Minier, schelele petroliere Gura-Ocniţei şi Lilieşti.

847 Această cantină a funcţionat până în 1948, când, în urma fuzionării cu societatea „Sovrompetrol” cantina a fost predată societăţii „Sovromfilm” şi „Cinefilm”.848

Departamentul Minier de la Schitu-Goleşti, jud. Muscel, deţinea două cantine, la şantierul Pescăreasa şi Poienari, unde serveau masa, lunar, în

843. Ibidem, fond Societatea „Concordia” – Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar 33/1945-1947, f. 1-8. 844. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 3/1924-1946, f. 16. 845. Ibidem, dosar 263/1944, f. 11. 846. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 50. 847. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 44/1946-1947, f. 40-41. 848. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 290/1948, f. 19-21.

Page 280: Societatea Concordia

decembrie 1944 şi 1945, 260 de lucrători iar apoi numărul acestora va ajunge, în 1948, la 434 de salariaţi.849

La Secţia minereuri a Departamentului Minier, respectiv pe şantierul de la Baia de Arieş, exista o cantină la care serveau masa peste 80 de salariaţi.

Cantinele posedau personalul necesar preparării hranei, şi se aprovizionau cu stocuri de alimente, de la Oficiul de Aprovizionare Ploieşti, precum şi de pe piaţa din oraşul Câmpulung Muscel.

850

Pentru aprovizionarea întregului personal al societăţii funcţiona la Ploieşti un Economat Central înfiinţat sub numele de Oficiul Central, încă din 1942, care se ocupa cu aprovizionarea cu porumb, făină, zahăr, ulei, stofe, încălţăminte, pânzeturi şi lenjerie. Pentru alte articole cum erau cartofi şi legume, se puneau sumele necesare la dispoziţia şantierelor, care se alimentau direct. În 1945, Economatul Central asigura distribuirea alimentelor şi articolelor de îmbrăcăminte prin cele 12 magazine puse în funcţiune, pentru 38.716 suflete făcând parte din Societatea „Concordia” şi din societăţile afiliate „Moldonaphta” şi „Topliţa-Măgura-Concordia”.

Serviciul de aprovizionare al şantierelor funcţiona la „Concordia” din anul 1941 iar din 1944 s-a numit „Economat” şi se ocupa cu aprovizionarea salariaţilor societăţii.

851

Pe lângă Economatul Central funcţionau economate la sediul social Bucureşti, Uzinele metalurgice, rafinăria „Vega”, Departamentul Electrica Câmpina, schela Gura-Ocniţei, schela Lilieşti, Departamentul Schitu-Goleşti, şantierul Baia de Arieş, Agenţia Brăila şi Fabrica şi Staţia de la Constanţa.

852 În septembrie 1946, fiecare salariat înscris la economatele societăţii „Concordia” depunea câte 800.000 lei fiecare, care se constituiau ca fonduri pentru procurarea celor necesare.853

Starea de spirit a muncitorilor era îngrijorătoare din cauza lipsei porumbului, cu toate că celelalte articole necesare (îmbrăcăminte şi alimente) le primeau cu regularitate. În zilele de 28 şi 29 august 1945, directorul Departamentului Petrol, ing. Traian Niţescu, a făcut inspecţii iar muncitorii l-au înconjurat „ţipând cu disperare că membrii lor de familie mor de foame neavând de unde să se alimenteze cu porumb sau mălai”.

854

Cantităţile de porumb erau expediate prin C.F.R. iar 90% din cantitate era transportată, apoi, cu camioanele, de la distanţa de 100 – 200 km,

849. Ibidem, fond Societatea „Concordia” – Departamentul Minier „Schitu-Goleşti”, dosar 60/1947-1948, f. 30. 850. Ibidem, dosar 116/1948, f. 29. 851. Ibidem, dosar 3/1924-1946, f. 13. 852. Ibidem, dosar 297/1946, f. 63. 853. Ibidem, fond Societatea „Sovrompetrol”, dosar 142/1947-1948, 21-23. 854. Ibidem, dosar 16/1945, f. 10.

Page 281: Societatea Concordia

întrebuinţându-se câte trei zile pentru un transport. În regiunile unde s-a obţinut o recoltă mai bună, producătorii nu mai predau cotele respective la centrele de colectare, dar vindeau la particulari care ofereau „preţuri orbitoare” de 22.000 până la 25.000 lei hectolitrul.855

Salariaţii societăţii „Concordia” au hotărât în 12 martie 1946 să contribuie lunar, cu salariul brut pe o zi pentru ajutorarea regiunilor bântuite de secetă din Moldova.

Nici jumătate din cantităţile primite de economat nu au fost aduse pe cale legală din cauză că prefecţii de judeţ, refuzau să elibereze fişe de transport pentru cantităţile de porumb autorizate, motivând că unele judeţe erau deficitare iar, în plus, trebuiau să dea cote pentru Armistiţiu. Secţia cărbuni de la Schitu-Goleşti avea nevoie, în februarie 1947, pentru cei 1.578 de lucrători, (subterani, suprafaţă, alte activităţi) de şase vagoane lunar pentru cereale.

856 Efectele secetei a avut o influenţă nefastă asupra activităţii personalului societăţii. Recolta de porumb era complet distrusă, în loc de 300.000 vagoane de porumb cât era necesar, nu s-au făcut decât 100.000. S-a trecut, ca urmare, la planuri de colectare. Din necesarul de 15.000 vagoane de fasole s-au făcut doar 2.000; din cele 20.000 vagoane necesare de floarea-soarelui s-au făcut doar 3.500 iar din cele 120.000 vagoane de cartofi s-au făcut doar 70.000 din care 40.000 de vagoane se ţineau pentru sămânţă.857

În martie 1945, ziarul „Prahova Democrată” arăta într-un articol că societatea nu a înţeles că trebuie să pună la dispoziţia muncitorilor, conform memoriului înaintat, câte 2.000 kg. de lemne. In loc să comande zilnic câte 10-20 de vagoane „această societate aduce câte 1-2 vagoane pe care delegaţii însărcinaţi cu distribuirea nu ştiu cum să le mai împartă”.

858 De asemenea, direcţiunea societăţii „Concordia” era catalogată drept „reacţionară” deoarece refuza să sprijine mărirea producţiei şi repararea secţiilor distruse „mai mult din ordinul acestei direcţiuni, decât de bombardamente”.859

Ministerul Muncii, în 3 mai 1945, hotăra prin Decretul-Lege publicat în „Monitorul Oficial” nr. 106 din 14 mai 1945, la art. 43, că toate întreprinderile cu mai mult de 50 de salariaţi erau obligate să înfiinţeze

Lucrătorii „cer cu energie ca secţiile să fie reparate cât mai urgent şi puse în stare de funcţionare, sau reacţionarii să plece”.

855. Ibidem, f. 14. 856. Ibidem, dosar 433/1947, f. 16. 857. Ibidem, dosar 9/1945-1947, f. 14. 858. Cum înţelege „Concordia” să-şi aprovizioneze lucrătorii , în “Prahova Democrată”, anul I, nr. 10, 19 martie 1945. 859. Direcţiunea reacţionară de la „Concordia”, în „Prahova Democrată”, anul I, nr. 10, 19 martie 1945.

Page 282: Societatea Concordia

cămine de zi şi creşe pentru copiii salariaţilor, cu vârste cuprinse între 2 şi 10 ani, fie singure fie în asociere cu alte societăţi. „Concordia” anunţa Inspectoratul General Central din cadrul Ministerului Muncii, în aprilie 1946, că nu avea înfiinţate astfel de cămine şi creşe cum nu aveau nici alte societăţi petroliere cum ar fi „Astra Română”, „Româno-Americană” sau „Unirea”. Acestea nu s-au înfiinţat deoarece la schelele de extracţie erau puţine femei, soţiile lucrătorilor nefiind angajate. La Departamentul Electrica erau doar nouă salariate cu copii, la Rafinăria „Vega” erau 43 de salariate iar la Uzinele Metalurgice 98 de femei cu copii sub şapte ani.860 Pensii şi ajutoare lunare Societatea „Concordia” plătea în octombrie 1946 doar la 25 de foşti salariaţi şi urmaşi şi aceasta numai pentru meritele deosebite pe care aceştia le dovediseră în activitatea desfăşurată în cadrul societăţii.861

În baza contractului colectiv întreprinderile cu peste 100 de muncitori erau obligate să-şi angajeze medic propriu şi să-l plătească conform acestuia. La Uzinele Metalurgice „Concordia” din Ploieşti, str. „Regina Maria” nr. 146, au fost instalate în 3 iunie 1948, un aparat „Roentgen” pentru radioterapie; un aparat de raze ultraviolete şi ultrasunete şi un aparat pentru tratamente galvanice.

Din punct de vedere sanitar, societatea s-a interesat în construirea de

dispensare şi puncte de prim ajutor, dotarea acestora cu medicamente, pansamente, echipamente şi instrumental medical precum şi numirea unui personal medical cu studii superioare sau medii. Desigur, nu întotdeauna această asistentă medicală a răspuns nevoilor lucrătorilor şi funcţionarilor de unde şi nemulţumirea lucrătorilor, mai ales în cazurile de îmbolnăvire subită dar şi mai grav, în cazuri de accidente de muncă.

862

La şantierul Băiţa, al filialei societăţii „Topliţa-Măgura-Concordia” se găseau, în 1945, posturi de prim ajutor dotate cu pansamente şi dezinfectanţi dar nu şi cu medicamente. Singurul medic al comunei era şi medic de circumscripţie dar şi medicul asigurărilor sociale şi era plătit de şantier pentru a asista salariaţii şi bolnavii societăţii „Concordia”. Pentru transportul accidentaţilor la spitalele de urgentă exista un autoturism. Nu se plătea nici un fel de ajutor de boală iar pentru funcţionarii şantierului regimul era identic cu al lucrătorilor.

863

860. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 282/1945-1947, f. 9. 861. Ibidem, dosar 289/1945, f. 17. 862. Ibidem, dosar 492/1947-1948, f. 7. 863. Ibidem, dosar 196/1945, f. 77.

La şantierul Schitu-Goleşti asistenţa medicală a lucrătorilor era foarte slab organizată. Casa Asigurărilor Sociale întreţinea la

Page 283: Societatea Concordia

şantier un dispensar cu un agent sanitar şi o moaşă. Acest dispensar nu corespundea nici pe departe nevoilor lucrătorilor cu atât mai mult cu cât şi lucrătorilor de la şantierul Poienari li se oferea asistenţă medicală tot prin acest dispensar. Lucrătorii erau nemulţumiţi de organizarea asistenţei medicale şi solicitau: constituirea unui dispensar medical izolat cu aparatura necesară şi toate medicamentele pentru consultaţii şi care să fie dotat şi cu cabinet dentar; medic, permanent pe şantier, pus la dispoziţie de Casa Asigurărilor Sociale căreia societatea să îi dea tot concursul, procurarea unei camionete pentru transportul accidentaţilor la spitalul „Kreţulescu” din Câmpulung – Muscel; înfiinţarea unui dispensar auxiliar la şantierul Poienari; dotarea şi înfiinţarea posturilor de prim-ajutor de la gurile minelor cu cele necesare; punctarea zilelor de boală în cărţile lucrătorilor dacă se considera că este cazul.864

La şantierul Baia de Arieş, judeţul Turda, asistenţa medicală a lucrătorilor era organizată la spitalul de stat local. Se dispunea de cutii de prim ajutor în mină şi în uzină. Transportul accidentaţilor la spitalele de urgenţă se făcea cu căruţa, la spitalul local, situat la o depărtare de doi km. sau cu trenul, la spitalul din Abrud. Salariaţii erau mulţumiţi de organizarea asistenţei medicale. Zilele de boală nu se pontau în cărţile de lucrător, acestea fiind plătite de Asigurările Sociale”. Pentru funcţionari, asistenţa medicală era asigurată de medicul spitalului de stat din localitate, cu onorariu lunar fix. Pentru ei exista un stoc necesar de medicamente, pentru primul ajutor. Şi aceştia erau mulţumiţi de organizarea asistenţei medicale.

Se propuneau aceleaşi măsuri şi pentru funcţionarii care nu aveau nici ei medicamente şi asistentă medicală.

865

La Fabrica de bidoane şi Staţia de export din Constanţa, starea sanitară a lucrătorilor era bună. Exista dispensar dotat cu medicamente primite de la Casa Asigurărilor Sociale. Pentru asistenţa medicală a salariaţilor era angajat un medic care venea de două ori pe săptămână, o doctoriţă care venea o dată pe săptămână şi o agentă sanitară, permanentă, pe timpul lucrului. În cazuri speciale, bolnavii erau vizitaţi de medic la ei acasă. Pentru tratamentul de specialitate, bolnavii erau, consultaţii la dispensarul Casei Asigurărilor Sociale. Pentru curăţenia corporală, societatea a pus la dispoziţie două săli cu 12 duşuri în total şi dădea fiecăruia săpunul gratuit necesar pentru spălatul mâinilor şi pentru baie. Atelierele de la fabrică erau prevăzute cu ferestre mari şi multiple, cu ventilatoare, cu

864. Ibidem, f. 75. 865. Ibidem, f. 76.

Page 284: Societatea Concordia

calorifere pentru a da putinţa unui lucru în bune condiţii igienice şi de vizibilitate. Se urmărea îndeaproape tratamentul celor bolnavi de sifilis şi se făcea în permanenţă analize de sânge pentru a se cunoaşte şi a se completa fişele individuale de sănătate.

Departamentul „Electrica” a primit în 19 iulie 1948, din partea Primăriei oraşului Câpulung-Muscel, autorizaţia de a construi o baie, pentru muncitori, din cărămidă, acoperită cu ţiglă, situată pe terenul societăţii (care nu intra în prevederile de expropriere, situat în mahalaua Apa-Sărată, cu condiţia de a se plăti toate taxele comunale. La centrala electrică de la Schitu-Goleşti, societatea mai construise pentru muncitorii şi funcţionarii săi, locuinţe şi un cămin cultural.866

Încă din octombrie 1946, Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România semnalase societăţilor petroliere că comitetele de fabrică din diferite societăţi solicitau vărsarea la sindicatele centrale a cotei de 20% din Fondul Special de 1% prevăzut în contractul colectiv de muncă şi care se referea la sprijinirea mişcării culturale şi sportive. Introducerea în contractul colectiv de muncă a Fondului Special de 1% era considerată, în martie 1946, de Uniunea Generală a Confederaţiei Muncii, prin preşedintele acesteia Gheorghe Apostol şi secretarul ei Alexandru Sencovici, ca o mare victorie deoarece acest fond era un fond cultural care „nu putea fi utilizat decât pentru scopuri culturale şi sportive”. Fondul cultural era considerat de Confederaţia Generală a Muncii „o adevărată campanie de ridicare a nivelului cultural, artistic şi sportiv al tuturor salariaţilor.”

867

În 1946, Departamentul Petrol al societăţii „Concordia” informa conducerea că multe sindicate centrale întreţineau biblioteci şi secţii culturale de care se foloseau toţi muncitorii din regiunile petroliere şi, ca urmare, ar fi logic ca societatea, ca şi celelalte societăţi petroliere să contribuie cu o parte din Fondul Special de 1% pentru întreţinerea acestor secţii culturale. O cerere similară a fost înaintată şi de Departamentul Electrica prin sindicatul local Câmpina. La 7 octombrie 1946, la schela petrolieră Lilieşti, comitetul de fabrică, luând în considerare prevederile art. 114 din contractul colectiv de muncă, care prevedea constituirea unui fond cultural, constituiau aceste fond şi distribuiau suma aferentă fondului, pe baza salariilor plătit personalului pe perioada 1 decembrie 1945 – 1 iunie 1946, în valoare de 6.000.000 lei. Din această sumă 40%, respectiv 2.400.000 lei se acordau pentru toate ramurile sportive, 20%, respectiv 1.200.000, pentru bibliotecă, 10% respectiv 600.000 pentru organizări de

866. Ibidem, fond Primăria oraş Câmpulung-Muscel, dosar 81/1948, f. 25-28. 867. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 292/1946, f. 7-9.

Page 285: Societatea Concordia

excursii, şi 10%, respectiv 600.000 pentru serbări. Restul de 1.200.000 lei rămas se înainta la Sindicatul Central al Departamentului Petrol. În ianuarie 1947, Societatea „Concordia” a hotărât ca fondul cultural de 1% să fie repartizat pe departamente şi servicii.

În vederea organizării evenimentului sportiv cunoscut anual ca Ziua „Concordiei” sau „Concordiada” şi organizată în luna iunie, în 22 mai 1946 a fost solicitată de către organizatori suma de 5.000.000 lei pentru procurări de echipamente necesare echipelor de fotbal, volei şi atletism ale societăţii. Din cauza dificultăţilor de transport, cazare, şi alte cheltuieli necesare pentru deplasarea a cât mai mulţi salariaţi ca suporteri, societatea nu a mai participat la întrecerile sportive care au avut loc la 1 iunie 1947, pe stadionul municipiului Ploieşti. Cupele câştigate de echipele departamentelor şi schelelor în anul 1946 urmau să fie gravate pentru anul 1948 când urmau să fie puse în joc. Deşi comitetele de fabrică şi concurenţii societăţii din cadrul altor societăţi petroliere au manifestat mult interes şi au insistat pentru desfăşurarea serbării, Consiliul de Administraţie, respectiv Salva Ciopicaşvili a hotărât ca serbarea să rămână în grija şi preocuparea conducerii pentru anul 1948.868

Dorind să amenajeze un teren de sport, societatea s-a adresat Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti pentru a se trimite un specialist care să dirijeze lucrările şi căruia i se plătea deplasarea şi întreţinerea. Pentru păstrarea urmelor castrului, societatea se obliga „să nu facem nici un fel de amenajamente care să le degradeze, zidurile înconjurătoare nu vor fi în nici un caz atinse”.

Încă din anul 1947, Departamentul Minier Schitu Goleşti a obţinut sub

formă de închiriere un teren, necultivat, aflat în folosinţa Şcolii primare din mahalaua Apa Sărată, Câmpulung Muscel, care la rândul ei, îl primise, în octombrie 1919 de la Ocolul Silvic „Carol I” Câmpulung. Pe acest teren în suprafaţă de 15.525 mp. se găseau urmele cetăţii romane „Jidava”.

869

Analizând situaţia, Comisia Monumentelor Istorice nu a fost de acord şi nu şi-a dat avizul pentru amenajarea unui teren sportiv în interiorul castrului Jidava. În faţa acestui aviz negativ, în aprilie 1948, conducerea departamentului s-a adresat Primăriei oraşului Câmpulung Muscel pentru a-i aproba închirierea unei alte suprafeţe, de 15.000 mp din islazul comunal situat în mahalaua Apa Sărată, în spatele coloniei Societăţii „Concordia”, pentru ca în cel mai scurt timp posibil să-l transforme în „mijloc de

868. Ibidem, dosar 164/1947, f. 1-2. 869. Ibidem, f. 4.

Page 286: Societatea Concordia

dezvoltare a sportului, de destindere şi recreare a muncitorilor noştri minieri” în număr de peste 1.200.870

În şedinţa Comisiei interimare a Primăriei oraşului Câmpulung-Muscel din 13 aprilie 1948, care a analizat cererea Societăţii „Concordia”, ţinând seama de faptul că primăria nu dispunea de alt teren pentru a fi amenajat pentru sport, că cca. 2.500 mp era impropriu păşunatului vitelor iar terenul de păşunat se mărise, în anul 1948, cu cinci hectare, prin desfiinţarea plantaţiilor de meri, în unanimitate Comisia interimară a aprobat să se dea în folosinţă societăţii „Concordia” suprafaţa de 15.000 mp teren, situat în Valea Grajdului, din mahalaua Apa Sărată, învecinat la miazănoapte cu colonia societăţii; la răsărit cu linia ferată şi la miazăzi şi apus cu restul islazului. Pentru folosinţă, societatea urma să plătească sumele stabilite de primărie.

871

Cercul „ARLUS” „Concordia” de la Baia de Arieş, solicita un fond pentru înfiinţarea unei biblioteci „ARLUS” pentru salariaţii exploatării. Cercul fusese înfiinţat în 13 iulie 1948 prin desprinderea de cercul ARLUS” al comunei Baia de Arieş. Se solicita drept sală de lectură, sala de mese a funcţionarilor precum şi executarea unui dulap pentru bibliotecă, lozinci şi un fond pentru procurarea, măcar, a 100 de volume din cărţile editate de „ARLUS” şi Editura „Cartea Rusă”. Se solicitau ajutoare pentru „procurarea primelor raze de lumină asupra adevărului din U.R.S.S., întunecat de reacţiunea trecutului atâta vreme”.

872

Activităţi social-culturale au continuat să se desfăşoare în rândul muncitorilor şi să se acorde burse, anual, pentru studenţii merituoşi. Pentru anul 1945, „Concordia” a pus la dispoziţie pentru practica studenţilor decât 23 de locuri pe şantierele societăţii dar nu şi la Uzinele Metalurgice, care nu

Rezolvarea problemei locuinţelor pentru salariaţii societăţii a fost şi a

rămas o problemă dintre cele mai dificile. Societatea, în decursul vremii, a căutat să rezolve această problemă, fie prin construirea unor locuinţe tip, cum a fost cazul lucrătorilor de la şantierul Gura-Ocniţei, pentru familişti şi nefamilişti, cu una sau două camere plus pivniţă, construirea unor cazărmi cum a fost cazul muncitorilor de la şantierul Baia de Arieş, cămine de nefamilişti, cum a fost cazul muncitorilor de la Uzinele Metalurgice sau cazarea în căminele societăţii. Construirea locuinţelor era prinsă anual, în bugetul societăţii, ofertele antreprenorilor, pentru construcţii, fiind analizate în şedinţele Consiliului de Administraţie.

870. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, Departamentul Minier „Schitu Goleşti”, dosar 73/1948, f. 1-5. 871. Ibidem, fond Primăria oraşului Câmpulung-Muscel, dosar 110/1948, f. 23v.-24. 872. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar, f. 26-27.

Page 287: Societatea Concordia

puteau primi studenţi în practică.873 În 23 noiembrie 1945 se solicita administratorului delegat al societăţii „Concordia”, Sergiu Dimitriu, să aprobe trei burse anuale pentru studenţii merituoşi. Se solicita una sau două pentru secţia mine, una pentru secţia electromecanică şi una pentru secţia industrială. Valoarea pentru 1945 a unei burse a fost de 14.000 lei lunar iar pentru 1946, între 20.000 şi 25.000 lei lunar.874

Pentru diferitele categorii de elevi care efectuau practică în timpul verii în întreprinderile petroliere, inclusiv „Concordia”, Comitetul Permanent al A.I.P.R. în şedinţa din 14.06.1946 hotăra acordarea unor ajutoare de practică care variau între 45.000 lei şi 100.000 lei.

875

În iunie 1946, Societatea „Concordia” a cumpărat la Predeal un teren în suprafaţă de 4.139 mp. pentru construirea unui cămin de odihnă pentru personalul societăţii.

În iulie 1948, la Uzina Metalurgică din Ploieşti, au fost repartizaţi pentru practică, de la Şcoala Politehnică din Bucureşti, 14 studenţi care urmau cursurile de electromecanică. Uzina folosea şi un număr însemnat de ucenici interni şi externi din care, după absolvire, mulţi rămâneau în întreprindere.

876

a. la Olăneşti: vila „Maricica” şi vila Gheorghe Olănescu;

Uniunea Sindicatelor Miniere şi Uniunea Sindicatelor Petrol şi Gaz-metan aveau, în 1948, atribuite mai multe case de odihnă pentru muncitori:

b. la Călimăneşti: vila Popagogu (Păpuşica) şi vila „Sidonia”; c. la Govora: vila „Nuţi” (proprietatea lui Emil Valegner).

În ianuarie 1945, Societatea petrolieră „Concordia”, alături de celelalte societăţi petroliere, a acordat un ajutor de 100.000 lei pentru repararea Ateneului Român.877

873. Ibidem, dosar 188/1945, f. 2. 874. Ibidem, dosar 91/1945, f. 4. 875. Ibidem, f. 17. 876. Ibidem, dosar 267/1945-1946, f. 13. 877. Ibidem, fond Societatea „Colombia”, dosar 176/1942-1948, f. 24v.

Datorita situaţiei financiare grele prin care trecea societatea, în şedinţele Consiliului de Administraţie din 13 septembrie 1946; 30 septembrie 1947 şi 12 iunie 1948, au fost amânate rezolvările solicitărilor salariaţilor şi anume: mutarea sălii de cinematograf din Lilieşti din locul unde se găsea (baraca de lemn) în satul Lilieşti, lângă cantină; închirierea la Ploieşti a unei săli pentru cantină şi club muncitoresc, inclusiv închirierea aparaturii şi mobilierului necesar pentru cinematograf; toate cererile pentru ajutoare, subvenţii, publicaţii, abonamente, din cauza epuizării fondului destinat acestui scop.

Page 288: Societatea Concordia

S-a acordat doar suma de 200.000 lei pentru achitarea publicării bilanţurilor societăţii în ziarul „România Petroliferă”. De asemenea, pe bază de unanimitate a membrilor consiliului, din lipsă de fonduri, s-au respins cererile oficiale adresate de departamentele proprii, diferite asociaţii şi societăţii de binefacere.

Societatea soluţiona totuşi favorabil, de la caz la caz, cererile adresate privind greutăţi familiale, familii cu mulţi copii, orfani, văduve de război, foşti salariaţi ai societăţii. De asemenea, societatea contribuia lunar la Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România.878

După 1945, aveau loc, în cadrul departamentelor şi serviciilor, foarte des, şedinţe de sindicat şi de comitet. Au fost numiţi responsabili organizatorici, economici, culturali, de tineret, sportivi, feminin, administrativ. Se organizau de către aceştia ore culturale şi se afişau cu toate explicaţiile necesare, toate măsurile sociale şi salariale care se luau de conducere prin afişarea unor statistici şi a unor afişe cu acestea.

În anul 1948, s-au construit, urmând să fie inaugurate în 1949, cantina muncitorilor de la Moreni şi baia muncitorilor minieri de la Schitu Goleşti.

879

În toate şedinţele sindicale se discutau cu muncitorii şi funcţionarii problemele stringente privind reconstrucţia ţării, lupta contra reacţiunii, întărirea democraţiei populare şi ridicarea nivelului cultural şi politic a maselor. Au fost create „echipe de şoc” pentru mărirea producţiei, brigăzi de reconstrucţie şi echipe artistice sportive, coruri muncitoreşti care activau în cadrul cluburilor culturale care s-au deschis în toate departamentele societăţii.

880

Impresionaţi de evenimentele din Grecia, respectiv războiul civil şi situaţia în care se afla ţara, salariaţii din cadrul sediului social al societăţii au depus în anul 1947 suma de 9.256 lei pentru ajutorarea poporului grec.

La înfiinţarea Sindicatului Central de Petrol şi Gaz Metan au aderat şi sindicatele societăţii.

881

878. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 318/1942-1948, f. 133. 879. Ibidem, dosar 267/1946, f. 49. 880. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 54/1946-1947, f. 50-52. 881. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 126/1947, f. 8.

Ca o concluzie, se poate menţiona că societatea a continuat să sprijine

financiar şi material, în funcţie de potenţialul său economic, acţiuni cu caracter social, persoane fizice şi organizaţii, aşa cum a procedat şi în perioada interbelică.

Page 289: Societatea Concordia

4.5. Intervenţia statului în activitatea Societăţii “Concordia” pentru aplicarea Convenţiei de armistiţiu. Naţionalizarea din iunie 1948.

Acapararea petrolului românesc de către U.R.S.S. a fost favorizată

atât de factorul extern, cu rol determinant, cât şi de factori interni, a căror evoluţie a ajutat marea putere să-şi impună dominaţia asupra petrolului.

Art. 11, aliniat final al Convenţiei de Armistiţiu, prevedea că „România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite în România, proprietăţilor celorlalte state aliate şi acţionarilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată ulterior.” Prin acest text, s-a avut în vedere, după toate probabilităţile, în primul rând, pagubele suferite de societăţile de petrol, cu capital aparţinând cetăţenilor Naţiunilor Unite, şi în principal cetăţenilor anglo-americani, şi anume: „Steaua Română”, „Astra Română”, „Româno-Americană” şi „Unirea”, şi eventual „Concordia” şi „Colombia”, „dacă guvernele belgian şi francez vor cere şi vor obţine anularea tranzacţiunilor făcute în timpul războiului şi în virtutea cărora acţiunile aparţinând grupului belgian şi francez au trecut în mâinile germanilor.”882

Anexa I din Convenţia de Armistiţiu prevedea livrarea către U.R.S.S. de produse petroliere în valoare de 150.000.000 dolari şi anume: 362.000 tone benzină, 4.366.000 tone benzină auto , 1.560.000 tone petrol lampant, 1.000.000 tone motorină, 2.342.000 tone păcură, 550.000 tone ţiţei parafinos, 12.000 tone parafină şi 3.000 tone cocs de petrol pentru electrozi, în total peste 10.195.800 tone.

883

În vederea coordonării activităţii în domeniul petrolier s-a înfiinţat în februarie 1945 Oficiul pentru Livrarea Produselor Petroliere către U.R.S.S.

La aceasta se adăuga obligaţia livrării de utilaj petrolier în valoare de 20.964.000 dolari. Din cele 300.000.000 de dolari despăgubiri de război, 170.964.000 dolari urmau să fie achitaţi de către industria petrolieră, ceea ce reprezenta 57% din totalul despăgubirilor.

884, denumit prescurtat O.L.P., cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 214, persoană juridică, care, a încheiat un act adiţional de colaborare cu Administraţia Livrărilor pentru Plata Reparaţiilor de Război către U.R.S.S., prescurtat „Administraţia Livrărilor„ care s-a constituit în baza Legii nr. 401/25mai 1945885

882. Banca Naţională a României, fond. Direcţia Studii, dosar 2/1944, f. 631-635 (în continuare, B.N.R.). 883. 23 August 1944. Documente, 1939 – 1944, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, vol. II,p.483-484. 884. „Monitorul Oficial”, nr. 109/1945. 885. Ibidem,nr. 116/1945.

, cu sediul în Bucureşti, strada Lipscani nr.

Page 290: Societatea Concordia

2, director general fiind generalul comandor de aviaţie Scarlat Rădulescu. Obiectul de activitate al O.L.P. era de a prelua cantităţile de produse petroliere livrate de societăţile petroliere şi de a întocmi formalităţile de preluare şi export, în numele statului român, către partea sovietică.886

Neputându-se face o colaborare separată a părţii sovietice cu fiecare furnizor în parte, era necesară o organizaţie care să centralizeze livrările, însuşi regimul de primire sovietic fiind centralizat.887 După haosul de la începutul anului 1945, O.L.P. a reuşit să sistematizeze activitatea de livrare a produselor petroliere şi să menţină în viaţă industria petrolieră. Durata de funcţionare a oficiului era nedeterminată şi era administrat de un consiliul format din câte un reprezentant al fiecărei societăţi petroliere desemnată să livreze produse petroliere în contul Convenţiei de Armistiţiu: „Concordia”, „Româno-Americană”,„Astra Română”, ”Steaua Română”, „Creditul Minier”, Redevenţa”, ”Prahova”, „Sardep”, „Dacia”, Xenia” şi „Colombia”, fiind subordonat Ministerului Minelor şi Petrolului şi Ministerului Finanţelor.888

S-au deschis oficii la Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Galaţi şi Giurgiu. O.L.P. a aplicat principiul de raţionalizare a stocării şi manipulării produselor în depozitele particulare din portul Constanţa, ducând la restrângerea activităţii unui număr de depozite incomplet utilate. Analizându-se numărul liniilor de garare, capacitatea de stocare şi manipulare, posibilităţile de încălzire şi întregul utilaj, s-a ajuns la concluzia că produsele petroliere exportate în U.R.S.S. puteau fi manipulate suficient, la început prin trei depozite aparţinând societăţilor „Concordia”, ”Astra Română” şi „Steaua Română”. Astfel, se evitau pierderile de manipulare şi stocare , se puteau supraveghea mai uşor, se realizau economii la plata chiriilor pentru rezervoare şi se utilizau la maxim capacitatea rezervoarelor din aceste depozite.

889

886. „Monitorul Petrolului Român”, anul I, nr. III-IV,1945, p.69 (în continuare, M.P.R.). 887. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 48/1946, f.3. 888. M.P.R., anul I, nr. V-VI, 1945, p.174. 889. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 48/1946, f.50.

Numărul mare şi diversitatea încărcăturilor garniturilor de tren a făcut ca utilajul principalelor trei depozite să fie insuficient şi pentru a se evita producerea de pagube statului român, garniturile suplimentare de trenuri cu păcură au trebuit să fie dirijate şi spre alte două depozite, din care unul aparţinea Societăţii „Colombia”. Deoarece Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România nu a acceptat această raţionalizare, O.L.P. a rugat Administraţia Livrărilor să decidă, ea menţinând cele cinci depozite.

Page 291: Societatea Concordia

În protocolul tehnic româno-sovietic, pentru predările de produse petroliere, în contul art. 22 din Convenţie, la art. 1, Dispoziţii generale, se prevedea că: „…analizele produselor petroliere, după toate constanţele, conform dispoziţiunilor tehnice, prezentate, se face cu aparatură standardizată şi după metodele standardizate în vigoare în U.R.S.S.”890

Societăţile petroliere erau obligate să întocmească trei situaţii zilnice cu mişcarea produselor petroliere din care predau unul la Administraţia Livrărilor şi unul la Ministerul Minelor şi Petrolului.

Nemulţumită de modul cum se făceau livrările de produse petroliere, Direcţia Sovietică de Livrări reclama că nu se aplică această dispoziţie a protocolului şi cerea Oficiului de Livrări măsuri imediate pentru a se aplica această obligativitate. Aparatele de laborator standard sovietice erau procurate, pentru societăţile petroliere, prin A.I.P.R., de la Reprezentanta Comercială Sovietică din România. Direcţia Sovietică de Livrări atrăgea atenţia A.I.P.R. faţă de „lipsa de interes” a societăţilor petroliere. Până în 25 februarie 1948, analizele produselor petroliere se făceau pentru toate societăţile petroliere în laboratorul societăţii „Astra Română”, în faţa delegaţiilor O.L.P., Administraţia Livrărilor şi a societăţilor. Societatea „Concordia” a predat laboratorului „Astra Română” un colorimetru Saybolt.

891 Recepţionarea produselor petroliere de către autorităţile sovietice dădeau naştere la nesfârşite discuţii pe motivul că nu corespundeau „condiţiilor analitice” care de altfel nu erau cunoscute de către societăţi. La determinarea cifrei octanice a benzinelor existau de asemenea divergenţe de păreri, întrucât lipseau substanţele etaloane-combustibili de referinţă. Ca urmare, Asociaţia Industriaşilor de Petrol din România solicita Subsecretariatului de Stat al Industriei Comerţului şi Minelor, numirea unei comisii care împreună cu delegaţii sovietici şi români să întocmească un caiet de sarcini pentru produsele necesare autorităţilor sovietice şi care să soluţioneze problema determinării cifrelor octanice la benzine.892

În martie 1948, Ministerul Industriei şi Comerţului făcea cunoscut că produsele petroliere solicitate de Reprezentanţa Comercială a U.R.S.S. în România, spre a fi livrate în cadrul „Acordului Comercial”, erau: benzină de aviaţie cu cifra octanică 72, auto, cu cifră octanică 60, white-spirit, petrol lampant, motorină 0, bitum, parafină, uleiuri. Erau mari probleme care împiedicau realizarea programelor de lucru stabilite şi anume: lipsa mijloacelor de transport pe calea ferată, reducerea parcului de autovehicule,

890. Ibidem, fond Societatea „Creditul Minier”, dosar 13/1948, f. 4-7. 891. Ibidem, dosar 15/1948, f. 13. 892. Ibidem, fond Societatea „Concordia”, dosar 255/1944, f. 32.

Page 292: Societatea Concordia

lipsa pieselor de schimb şi a materialului tubular pentru forarea noilor sonde şi exploatarea celor existente, disproporţia dintre preţurile de cost şi cele de vânzare. Preţul de cost era de 63 de ori mai mare faţă de anul 1938, în timp ce preţul de vânzare al produselor crescuse numai de 10 ori. Pentru menţinerea în stare de funcţionare a tuturor rafinăriilor de petrol şi pentru a preveni producerea unor perturbări de ordin economic sau social, în timp ce livrările către U.R.S.S. erau masive, la 8 octombrie 1945 s-a înfiinţat Oficiul pentru Coordonarea, Finanţarea şi Comercializarea Producţiei de Ţiţei (O.F.I.C.O.M.), care alături de O.L.P. s-a ocupat numai de petrol.

Societatea „Concordia” avea de primit pentru livrările de produse petroliere făcute în contul art. 10 şi 11 din Convenţia de Armistiţiu, o sumă stabilită la 29 octombrie 1946 de 8.545.000.000 lei, iar pe de altă parte avea de plătit statului, începând cu 1 noiembrie suma de 4.442.000.000 lei, reprezentând impozite directe şi indirecte.893

Printre societăţile aduse ca aport de către grupul sovietic la constituirea „Sovrompetrol”, a fost şi societatea „Concordia”, aşa cum se arăta în anexa a II-a, lista A, cu o valoare nominală a acţiunilor de 755.800.000 lei din întregul capital social, care la acea dată era de 1.470.000.000 lei.

894 Ulterior, participarea grupului sovietic la societatea „Concordia” a mai crescut prin cumpărarea, de către „Sovrompetrol” a unor acţiuni „Concordia” de pe piaţa internă. În „Monitorul Oficial” nr. 45 din 22 februarie 1946, a fost publicat Decretul-lege pentru modificarea Legii 573 din 19 iulie 1945, conform căruia, valoarea nominală a acţiunilor societăţii petroliere „Concordia”, care aparţinea U.R.S.S. se ridica la suma de 804.693.400 lei.895

În lista anexă nr. 4 din Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 133 bis din 11 iunie 1948, s-a menţionat, printre alte întreprinderi naţionalizate, şi Societatea „Concordia” precum şi o parte din afiliatele sale, dar ulterior, Ministerul

Conform raportului ministrului Justiţiei înaintat Maiestăţii Sale Regele Mihai, cu ocazia aplicării Legii 573/1945, pentru reglementarea transferului acţiunilor trecute în patrimoniul U.R.S.S., s-a constatat că „în tablourile anexă la lege s-au strecurat unele erori, provenite din necunoaşterea exactă a unor acţionari la data întocmirii legii”. Pentru înlăturarea acestor „erori” a fost întocmit noul Decret-lege autorizat de Consiliul de Miniştrii.

893. Ibidem, dosar 244/1944-1948 ,f.16. 894. „Moniteur du Pétrole Roumain”, nr. IX-X/1945, p. 295. 895. Ibidem, nr. I-II/1946, p. 70.

Page 293: Societatea Concordia

Minelor, a eliberat nişte adeverinţe din care rezulta că Societatea „Concordia” şi afiliatele sale intrau în prevederile art. 5 din Legea Naţionalizării. Acest text din lege prevedea că nu se naţionalizează întreprinderile sau partea din capitalul acestora care se găseau în proprietatea unui stat, făcând parte din Naţiunile Unite, care a dobândit aceste bunuri ca urmare a executării tratatului de pace sau prin achitarea unor obligaţii de despăgubiri, izvorând din starea de război.896

În martie 1948, „Concordia” a primit 227 tone material tubular, executat la Uzinele „Malaxa” în valoare de 14.833.061 lei, fiind a doua societate ca număr de tone primit din cele zece care au beneficiat de utilajul solicitat.

897 În 11 februarie 1948, pentru compensarea parţială a diferenţelor între preţul de cost şi preţul de vânzare al produselor la care societăţile de petrol au fost obligate să livreze, în perioada 1 iulie 1946 – 31 martie 1947, în care preţurile oficiale au fost menţinute nemodificate la nivelul stabilit în martie 1946, pentru a se evita o creştere a preţurilor , prin Jurnalele Consiliului de Miniştri nr. 1.239 din 3 septembrie 1946 şi 1.764 din 29 noiembrie 1946, Ministerul finanţelor era autorizată să facă plăţi pentru aceste produse livrate statului. „Concordia” a primit, pe bază de documente definitive şi chitanţe suma de 2.595.466.761 lei .898

Exportul de produse petroliere se putea face, în special, după îndeplinirea obligaţiilor ce decurgeau din aplicarea Convenţiei de Armistiţiu. Societatea „Concordia” a efectuat export pentru obţinerea de devize libere, precum şi în cadrul acordurilor comerciale încheiate cu ţări ca: Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Austria, Polonia, Ungaria, Suedia, Israel, Elveţia. Produsele exportate au fost: ţiţei, păcură, motorină, smoală, uleiuri, acizi naftenici, vaselină farmaceutică, benzină, petrol lampant şi white spirt. Pe lână acestea era obligată să livreze produse petroliere conform Convenţiei de Armistiţiu către U.R.S.S., 80% din producţie, precum şi pentru îndeplinirea unor acorduri comerciale încheiate de România cu U.R.S.S. Astfel, a exportat asfalt pentru Societatea „Soiuznefteexport” şi produse petroliere în contul celor 182.980 tone petrol exportate în perioada februarie – iulie 1946 pentru compensarea unei părţi din valoarea camioanelor importate din U.R.S.S. în valoare de 3.264.000 dolari. Exportul în sistem „fob” şi „franco” a 80% din producţia obţinută de societate în cadrul Convenţiei de Armistiţiu şi acordului comercial încheiat între România şi U.R.S.S. au făcut ca societatea să nu dispună de devize libere pentru refacerea mai

896. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 244/ 1944-1948, f. 4. 897. Ibidem, dosar 244/1944-1948, f.18. 898. Ibidem, f.32,39.

Page 294: Societatea Concordia

rapidă a distrugerilor şi pentru completarea necesarului tuturor departamentelor.

Importa, cu aprobările acordate de minister, rulmenţi din Suedia, utilaje şi maşini din Ceholovacia, motoare electrice şi pompe centrifuge din Elveţia, de la Societatea „Brown Boveri Sulzer” şi chiar marmeladă de struguri din Bulgaria pentru economat. 91 Principalii clienţi ai societăţii erau „Skoda” din Cehoslovacia, „Agip” din Italia, „Socombel” şi „Montan Union” din Austria, „Pogny Laslo” din Ungaria, „Vacuum Oil” – Praga, „Vacuum Oil” – Budapesta, „Petrola” – Zurich şi „Vacuum Oil” – Belgrad. Livrările se făceau prin porturile Constanţa şi Giurgiu sau pe calea ferată. S-au exportat în anul 1946 288.700 tone iar în 1947, 218.817 tone produse petroliere. Prin Societatea „Distribuţia” care deţinea 60%din piaţa internă, s-au livrat 136.514 tone în 1946 şi 159.754 tone în 1947.

Societatea „Sovrompetrol” în 21 ianuarie 1947 a solicitat avizul societăţii „Concordia” pentru acordarea inginerului N. Tănăsescu Furtună, director la „Sovrompetrol” şi fost angajat al „Concordiei” (suspendat de autorităţile din Ploieşti în decembrie 1944 şi cercetat de către organele de Siguranţă), a dreptului să consulte toate datele privind produsele petroliere obţinute şi preţurile de vânzare a acestora precum şi subordonarea oricărei vânzări de produse petroliere unei prealabile aprobări din partea sa.899

Prin publicarea Legii 119 din 11 iunie 1948, în care figura şi „Concordia”, toate instituţiile financiare au suspendat orice plăţi către ea. Până la constituirea unei noi conduceri, societatea, în 18 iunie 1948, solicita Ministerului Minelor şi Petrolului un act prin care să se ateste că societatea făcând parte din grupul „Sovrompetrol”, care deţinea majoritatea capitalului dobândit de U.R.S.S. ca despăgubiri de război, intra în prevederile ar. 5 din Legea 119/1948 şi nu era necesară numirea unei noi conduceri sau un alt act de executare în vederea naţionalizării. Ministerul Minelor şi Petrolului

Societatea „Concordia” a răspuns că, din punct de vedere al secretului operaţiunilor de vânzare al produselor petroliere, legile, regulamentele şi deciziile româneşti în vigoare nu îngăduiau să fie date informaţii decât instituţiilor prevăzute de lege, printre ele nefigurând Societatea „Sovrompetrol”. Totodată, se menţiona că o întreprindere acţionară majoritară nu avea alt drept decât ca, prin reprezentanţii ei din consiliul de administraţie al întreprinderii ale căror acţiuni le deţinea, să administreze cum credea averea acelei întreprinderi dar fără imixtiunea directă a funcţionarilor săi „violând normele, legile şi regulamentele româneşti”. Ca urmare, Societatea „Concordia” nu-şi dădea avizul pentru cele solicitate.

899. Ibidem, dosar 288/1939-1948, f. 13-15.

Page 295: Societatea Concordia

elibera Societăţii „Concordia” adeverinţa nr. 204/19 iunie 1948 prin care se confirma că Societatea „Concordia” intra în prevederile art. 5 din Legea nr. 119/1948 cu vechea conducere care era majoritar sovietică.

Prin Decizia nr. 12.360 a Consiliului de Miniştri, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 158 din 12 iulie 1948, s-a înfiinţat „Centrala Petroliferă Muntenia”, cu sediul în Ploieşti, care a preluat întregul patrimoniu şi personalul societăţilor petroliere naţionalizate, în baza Legii nr. 119 din 11 iunie 1948. Această decizie era rezultatul Decretului Prezidenţial, nr. 126, privind înfiinţarea Centralelor industriale, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 158 din 12 iulie 1948. Centrala avea trei departamente: primul era Departamentul Schelelor, cu sediul la Câmpina, in care erau incluse şi atelierele şi conductele, al doilea departament era Departamentul Rafinăriilor, care cuprindea rafinăriile ca unităţi operative şi productive iar al treilea departament era Departamentul Administrativ.900

Prin reprezentanţii centralelor „Muntenia” şi „Moldova” (cu sediul la Moineşti) s-a trecut la inventarierea patrimoniului fiecărei societăţi de prelucrare a petrolului, creându-se condiţiile încorporării integrale a petrolului românesc sub tutela Sovromurilor precum şi pentru trecerea la economia planificată.

901

Vechea societate „Concordia” a trecut în lichidare, la nivelul tuturor departamentelor începând operaţiunile de inventariere a tuturor bunurilor imobile şi mobile ale societăţii, în vederea fuzionării cu Societatea „Sovrompetrol”. În 21 decembrie 1948, se aducea la cunoştinţa personalului societăţii, că având în vedere fuzionarea care va avea loc la 31 decembrie 1948, urma să predea la serviciile secretariat, de urgenţă, toate bunurile pe care le administrau din partea societăţii, şi anume: ventilatoare, radiatoare,

Schelele şi rafinăria societăţii „Concordia”, preluate de Sovrompetrol

au fost organizate ca unităţi productive distincte, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 140, pentru organizarea şi funcţionarea întreprinderilor industriale ale statului din 13 iulie 1948 şi publicată în „Monitorul Oficial” nr. 161 din 15 iulie 1948 şi a Regulamentului pentru funcţionarea, organizarea şi stabilirea atribuţiilor la întreprinderile industriale ala statului. Rafinăria „Vega” şi-a pierdut identitatea, ca urmare a interesului regimului comunist de a şterge trecutul, primind un număr, în ordinea mărimii sau a locului unde erau situate rafinăriile, devenind Rafinăria nr. 2 Ploieşti.

900. C. Dobrescu, op.cit., p. 170 901. D. Ionescu, I. Ivănescu, Evoluţia industriei de petrol din România, în Revista „Petrol şi gaze”, 1957, ediţie festivă, p. 468-476.

Page 296: Societatea Concordia

maşini de numerotat şi de înregistrat, mape, serviete de orice fel, stilouri normale şi speciale (Ruf). Până la 29 decembrie pe măsura desfiinţării serviciilor, urmau să fie predate următoarele: lămpi de birou, suporturi de calendare, scrumiere, perforatoare, mape de birou, călimări, linii, tăvi pentru servit, pături, prosoape, coşuri, tuşiere, precum şi ordinele de mobilizare, delegaţiile şi legitimaţiile.

Societatea „Concordia”, în 29 decembrie 1948, comunica Inspectoratelor Miniere Ploieşti, Târgovişte, Buzău şi Bacău, suprafeţele totale deţinute în concesiune, de la particulari şi Stat, în vederea impunerilor miniere. Suprafaţa totală era de 8.304 ha. În judeţul Prahova deţinea un total de 4.003 ha, în jud. Dâmboviţa, 104 ha, în Bacău 1.296 ha, iar în Putna 2.900.902

La 31 decembrie 1948 a fost prezentată Darea de seamă privind activitatea Societăţii „Concordia” pe anul 1948, inventarele departamentelor şi ale societăţilor afiliate, societatea fuzionând cu Societatea „Sovrompetrol”. La 5 ianuarie 1949 a fost încheiat procesul-verbal de predare a acţiunilor deţinute de „Concordia” la alte societăţi.

De asemenea, în aceeaşi dată societatea comunica Centralei „Petrolifera Muntenia” suprafeţele şi localităţile unde societatea avea concesiuni în Buzău, Prahova, Bacău, Dâmboviţa şi Putna. Deţinea concesiuni luate în comun, cu alte societăţi („Astra Română”, „Româno-Americană”, „Steaua Română”, „Unirea”) la Lucăceşti şi Zemeşi, jud. Bacău şi la Băicoi-Ţintea, jud. Prahova.

903

La 21 aprilie 1948, capitalul societăţii „Concordia” era repartizat în 4.200.000 acţiuni din 10 emisiuni diferite, iniţial emise la purtător şi devenite nominative prin Legea din 11 iulie 1940. Din aceste acţiuni, 2.310.775 era transferate pe numele societăţii „Sovrompetrol” iar 1.523 acţiuni erau transferate pe numele societăţii „Obiedinenie Ucrneft” (certificatul din 13 februarie 1948) în total 2.312.298 acţiuni. Mai existau 1.818 acţiuni pe numele societăţii „Concordia”, fiind emise pentru preschimbarea acţiunilor „Sirius”, „Vega”, „Electrica”, „Lignitul” fuzionate cu „Concordia” şi care se aflau în posesia „Sovrombank”, acţionarii români deţineau 150.187 acţiuni, diverşi străini, 14.802 acţiuni iar 1.720.895 erau neprezentate, nu fuseseră vizate - nominalizate în România şi nici nu fuseseră prezentate Societăţii „Concordia” pentru a fi transferate în registrul de transfer. În total, toate acţiunile adunate formau 4.200.000.

904

902. D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 88/1948, f. 1-4. 903. Ibidem, dosar 51/1948, f.2-4. 904. Ibidem, f. 10.

Capitalul

Page 297: Societatea Concordia

societăţii „Concordia” la începutul anului 1949, era deţinut în proporţie de 55, 05% de Societatea „Sovrompetrol” şi 45, 95 de Statul român.905

După verificarea inventarelor bunurilor şantierelor, patrimoniul societăţii „Concordia” se considera predat la „Sovrompetrol” „în starea în care se aflau la 31 decembrie 1948”. Concesiunile miniere pe cuxe („Herja Bonae Spei”, „Gavril” şi „Concordia Auriferă”) se considerau trecute în patrimoniul „Sovrompetrol” începând cu 31 decembrie 1949. De altfel, la 20 decembrie 1948, Adunarea Generală a Asociaţiei miniere pe cuxe „Herja Bonae Spei” din Chiuzbaia, la care au luat parte toţi proprietarii de cuxe din asociaţiei, înscrişi în Registrul Asociaţiilor miniere de proprietari precum şi a directorului acesteia, dr. Gavril Oşeanu, a hotărât şi aprobat fuziunea asociaţiei cu societatea „Concordia”, care era proprietara tuturor celor 128 de cuxe.

În 28 martie 1949, a avut loc, sub preşedinţia ing. C. Theodorescu, şedinţa Comisiei Centrale Mixte a societăţilor „Concordia” şi „Sovrompetrol”, ordinea de zi fiind predarea patrimoniului Departamentelor petrolier şi minier. Din partea societăţii „Concordia” au participat inginerii Polev, Temkin, Cernâşev, Scerbacev, Plohotnic, Haber, Costinoiu, Nedelcu, Negreanu, Arie şi Mendelsohn. Din partea societăţii „Sovrompetrol” au participat inginerii N. Grossu, Vernescu, Tănăsescu, Grümberg şi A. Popovici.

906

Procesele-verbale de predare-primire şi inventarele cu averea mobilă şi imobilă a societăţii au fost verificate şi semnate de Comisia Centrală Mixtă de predare a societăţii „Concordia”. Procesul-verbal al predării societăţii „Concordia” a fost semnat din partea Statului Român, de preşedintele părţii române, ing. Theodorescu Constantin iar din partea Statului Sovietic de inginerul N. Cernâşev.

În vederea fuziunii societăţii „Concordia” cu societatea „Sovrompetrol”, în executarea acordurilor între Statul Român şi U.R.S.S., era necesar în prealabil să aibă fuziunea Asociaţiei pe cuxe cu „Concordia”, prin încorporare şi absorbire pe ziua de 21 decembrie 1948, fiindcă fuziunea societăţii „Concordia” cu „Sovrompetrol” fusese fixată pentru 31 decembrie 1948.

907

905. Ibidem, dosar 62/1948, f. 10. 906. Ibidem, dosar 287/1948, f. 3-4. 907. Ibidem, dosar 181/198-1949, f. 81.

Page 298: Societatea Concordia

ÎNCHEIERE

Scopul nostru privind realizarea monografiei Istoricul Societăţii petroliere „Concordia” 1907-1948 a fost motivat de faptul că istoriografia românească nu dispune de o lucrare privind înfiinţarea, evoluţia şi activitatea acestei importante societăţi petroliere, menită să scoată în evidentă locul şi rolul pe care l-a avut în istoria petrolului din România. Am conceput şi realizat această lucrare ca pe o cercetare deschisă, care să permită aflarea unor răspunsuri cu privire la locul şi rolul societăţilor de petrol în contextul economiei naţionale, cu precădere al „Concordia”. Demersul ne-a permis să descifrăm modalitatea în care s-a dezvoltat o societate petrolieră, etapele parcurse, interdependenţa dintre ele, aspecte ale concurenţei şi colaborării cu celelalte societăţi petroliere, etc. Modul în care a evoluat societatea petrolieră „Concordia” de la o simplă societate de producţie petrolieră la o societate modernă, un adevărat holding, cu activităţi multiple care au depăşit sfera iniţială de activitate, a permis desprinderea mai multor concluzii.

O primă concluzie care s-a evidenţiat în urma cercetărilor efectuate a fost cea referitoare la capitalul străin investit în industria petrolieră din România. Datorită lipsei cronice de capital autohton, apreciem că aportul de capital străin a fost necesar. Această investiţie a avut efecte benefice atât pentru investitorii străini cât şi pentru partea română. Industria de petrol din România a adus aporturi mai importante decât oricare altă ramură de producţie a ţării în ceea ce priveşte: crearea resurselor de plată în străinătate, ajungând să acopere până la 62% din valoarea întregului export; participarea la veniturile statului şi ale căilor ferate cu sume considerabile; sporirea şi îmbunătăţirea utilajelor industriale, prin investirea unor sume importante; locuri de muncă pentru zeci de mii de salariaţi direct implicaţi în activitatea petrolieră. Numai Societatea „Concordia” avea la un moment dat aproape 10.000 de salariaţi iar împreună cu familiile lor se ajungea la 45.000 de oameni care trăiau în strânsă legătură cu această activitate.

Exportul de produse petrolifere a adus României, mai mult decât orice ramură a exportului, mijloace de plată atât pentru importul cât şi pentru nevoile sale financiare. A fost apoi un fapt dovedit că cea mai mare parte din câştigurile ce au rămas industriei petroliere, după plata sarcinilor şi impozitelor a fost alocată investiţiilor noi.

Pentru finanţatorii străini, investiţiile făcute au fost deosebit de rentabile, fapt reflectat pe deplin de beneficiile realizate. Pentru România, aceasta a însemnat crearea şi consolidarea unei ramuri industriale performante, prin introducerea unor metode de exploatare şi tehnologii de

Page 299: Societatea Concordia

prelucrare de mare randament. În general, societăţile petroliere nu au aşteptat să fie invitate de nimeni pentru a-şi moderniza utilajele şi a introduce, din propria lor iniţiativă, toate instalaţiile noi care au perfecţionat industria românească de petrol precum: instalaţii pentru extragerea benzinelor prin cracare; pentru fabricarea benzinelor cu un număr ridicat de octani; pentru fabricarea parafinei, asfaltului, uleiurilor, cocsului de petrol, acizilor naftenici, etc.

„Concordia”, ca şi celelalte 11 societăţi petroliere principale care au activat în România, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru: perfecţionarea la maxim a metodelor de prospecţiuni; sporirea numărului sondelor de explorare; introducerea şi folosirea instalaţiilor de extracţie cele mai moderne; modernizarea metodelor lor de prelucrare, rezistentă la concurenţa pe piaţa mondială; sursă de venituri pentru economia naţională.

Dacă marile venituri obţinute de la industria de petrol au fost sau nu întrebuinţate în interesele optime ale economiei naţionale româneşti, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea agriculturii şi a altor ramuri industriale, această problemă a fost de natură politică şi nu industria petrolieră putea fi socotită răspunzătoare. De asemenea, în ceea ce priveşte lipsa de iniţiativă edilitară şi gospodărească a conducerii oraşelor din regiunea petroliferă, nu societăţile petroliere au avut vreo răspundere. Rolul lor a fost numai acela de a plăti taxe şi impozite comunale, uneori cu totul disproporţionate. În nici o altă ţară industria petrolieră nu a contribuit la sarcinile publice în proporţia în care a contribuit industria petrolieră din România.

O altă concluzie rezultată a evidenţiat concepţia de organizare şi funcţionare a societăţii „Concordia”. Societatea a întrunit condiţiile funcţionate şi structurale optime care au impus-o printre cele mai performante societăţi petroliere din România, ocupând locul doi. Deoarece în organizarea societăţii „Concordia” fiecare departament avea atribuţii care echivalau cu o societate aparte în domeniul respectiv de activitate, „Concordia”, nu era numai o societate petrolieră ci era un concern de societăţi cu activitate industrială complexă şi multilaterală.

Structura în plan vertical a asigurat un ciclu de eficienţă economică complet, de la extracţie la vânzare. Structura în plan orizontal a permis valorificarea la maxim a muncii şi produselor din fiecare unitate funcţională. A cumpărat sau concesionat terenuri petrolifere bogate, randamentele de exploatare fiind foarte ridicate. A comasat aceste terenuri pentru a elimina cheltuielile inutile cerute de procesul de explorare, exploatare şi transport a ţiţeiului sau chiar a renunţat la acestea în momentul în care exploatarea a devenit nerentabilă.

Page 300: Societatea Concordia

Conducătorii societăţii au înţeles că era necesară o independenţă în activitatea de producţie, transport şi rafinare a ţiţeiului şi, ca urmare, a făcut fuziunile necesare cu societăţile „Creditul Petrolifer”, posesoare de conducte şi „Vega”, posesoare a unei importante rafinării în Ploieşti, una dintre cele mai mari şi mai moderne din tară, a cărei capacitate de prelucrare a acoperit pe deplin nu numai producţia proprie de ţiţei dar şi cantităţile achiziţionate de la alţi producători. Şi-a creat şi organizat cel mai important sistem de transport privat din ţară, prin conducte, deţinând locul I în rândul societăţilor petroliere. De asemenea, utilizând vagoane –cisternă şi vase petroliere, şi-a asigurat aprovizionarea cu ţiţei brut, cât şi vânzarea produselor-petroliere in condiţii optime şi cu cheltuieli reduse. A beneficiat – în calitatea de filiala ă concernului belgian „Compagnie Financière Belge des Pétroles” („Petrofina”) - de o mare libertate de acţiune pe piaţa externă, fapt care explică de ce cantităţile de produse exportate au fost întotdeauna mai mari decât cele livrate pe piaţa internă.

Datorită dificultăţilor la care industria petrolieră a trebuit să facă faţă, determinate de diminuarea continuă a producţiei, variaţiunea şi incertitudinea preţurilor, creşterea vertiginoasă a fiscalităţii, precum şi diminuarea rezervelor de petrol, pentru o mai bună repartizare a riscurilor şi un echilibru între ramura de petrol şi celelalte ramuri de activitate, au determinat conducerea societăţii să creeze, începând cu anul 1936, şi alte ramuri de activitate economică, şi anume exploatarea energiei electrice, armamentului, cărbunelui, metalelor preţioase şi conexe.

Societatea „Concordia” care avea ramuri de activitate diverse, a fost interesată, pentru viitor, de o dezvoltare a industriei chimice a cărei materie primă se găsea în produsele petroliere. Dezvoltarea unei industrii chimice, precum şi a industriei aluminiului, erau previziuni care însă, din păcate, au fost curmate de desfiinţarea ei în anul 1948.

Dezvoltarea industriei petroliere a creat condiţii favorabile dezvoltării muncitorimii, fiind una din principalele surse de formare ale acestuia în România. Întreprinderile petroliere au fost în măsură să acorde salariaţilor lor nu numai un salariu mai bun decât celelalte categorii de industrii, pentru munci echivalente, dar ele le-au creat şi alte avantaje, cum au fost: pensii, fonduri de prevedere, asistenţă medicală, asistenţă în caz de boală sau accidente, etc.

Politica de personal a fost o preocupare permanentă a conducerii societăţii care a căutat să se ridice la nivelul exigenţelor de pe piaţa muncii occidentale. Personalul de execuţie a fost în majoritate autohton şi a existat o preocupare constantă pentru ridicarea calităţii muncii acestuia în toată perioada existenţei societăţii. Personal străin, de execuţie, a fost utilizat în

Page 301: Societatea Concordia

număr mic de către societate şi numai în ramurile şi domeniile de pionierat. Chiar dacă în organele de conducere au existat şi personalităţi străine, germane, franceze şi belgiene, aceştia, alături de personalităţile române, s-au preocupat constant de eficienţa, competenţa şi ataşamentul faţă de societate a personalului său. Promovările au fost făcute ţinând cont de aceste criterii iar salarizarea s-a ridicat la un nivel înalt, care au determinat personalul să rămână fidel societăţii. Nu s-a neglijat nici politica de protecţie socială a angajaţilor, creându-se o reţea medicală capabilă să acorde o asistenţă medicală bună, amenajarea de locuri de agrement, terenuri sportive, biblioteci, asociaţii culturale şi sportive, încurajând salariaţii să-şi cumpere sau să-şi construiască locuinţe.

Analiza raporturilor dintre Societatea petrolieră „Concordia” şi statul român permite desprinderea unor concluzii. În primul rând trebuie subliniat faptul că societatea şi-a promovat şi apărat fără menajamente, interesele proprii. Acest lucru a putut fi constat mai ales atunci când s-a pus problema „naţionalizării” de către stat a conductelor sale petroliere care făceau ca societatea să ocupe locul I pe ţară. Poziţia societăţii în diverse momente legate de industria petrolului din România – legile minelor din anii 1924 şi 1929, Legea comercializării din 1924, problema raţionalizării producţiei de petrol, participări la congrese internaţionale ale petrolului, Legea minelor din 1937, activitatea în cadrul Asociaţiei Industriaşilor de Petrol din România; limitarea sarcinilor fiscale, etc. sunt edificatoare în acest sens.

Societatea „Concordia” a răspuns în momentele grele apelurilor făcute de către stat de a-şi intensifica producţia precum şi de a-şi îndruma activitatea, ori de câte ori i s-a cerut, în concordantă cu interesele economiei naţionale. A prezentat propunerile sale prin memorii înaintate ministerului Economiei Naţionale în care au înfăţişat măsurile menite să creeze un regim minier care să corespundă nevoilor societăţilor petroliere şi a subliniat efortul ce şi-a propus să realizeze prin programele sale de lucru în domeniile sale de explorare şi exploatare petrolieră, deşi nu a avut nici o încurajare pentru a o face. Propunerile făcute în diferite rânduri au oferit statului condiţiile cele mai favorabile pentru atingerea scopului urmărit dar, la rândul său, acesta trebuia să creeze condiţii prielnice printr-o legislaţie minieră echitabilă, care să determină o dezvoltare la maxim a activităţii de prospecţiune şi de explorare, pentru a se crea, astfel, noi rezerve petrolifere.

Mai mult, pentru ca interesele sale să fie şi mai bine reprezentate, a promovat în funcţii de conducere – funcţii bine remunerate, oameni politici, de înalt nivel precum C. Argetoianu, prinţul G. V. Bibescu, Gr. Cantacuzino, Al. G. Radovici, Eugen Costinescu, av. Ion Marinescu, prof. Em. M. Antonescu, gen. Ernest Ballif, ing. V. Alimăneşteanu, av. I.

Page 302: Societatea Concordia

Boambă, Alexandru Radian şi alţii. Personalităţile străine din consiliul său de administraţie, atât în perioada în care capitalul său a fost dominat de către germani, cât şi apoi de capitalul belgiano-francez, au determinat relaţii excelente cu principalele ţări europene şi S.U.A. Rămâne ca cercetări viitoare să poată evalua în ce măsură aceste personalităţi au promovat interesele societăţii „Concordia” sau au apărat interesele ţării.

După septembrie 1944, societatea a intrat în sfera intereselor economice şi politice a U.R.S.S> care şi-a exercitat controlul prin numirea în Consiliul de Conducere a unor cetăţeni sovietici. Toată activitatea şi cercetarea a fost subordonată intereselor sovietice, care au determinat includerea societăţii în cadrul „Sovrompetrol”, prin preluarea capitalului său. „Sovrompetrol” a jucat un rol nefast prin intermediul căruia ţiţeiul şi derivatele lui luau calea U.R.S.S. Desfiinţarea ei ca societate, prin naţionalizarea din 11 iunie 1948, a încheiat o activitate care ar fi avut o foarte bună dezvoltare în viitor.

În final se poate aprecia că, din punct de vedere istoric, evoluţia societăţii petroliere „Concordia” poate fi privită ca o istorie a petrolului românesc din perioada 1907-1948, în ceea ce priveşte etapele de dezvoltare ale industriei petroliere în România şi impactul politic, economic, social, tehnic, ştiinţific, diplomatic şi militar, exercitat de aceasta asupra vieţii întregii societăţi româneşti. Cercetările viitoare vor dezvolta noi dimensiuni în problematica abordată.

Page 303: Societatea Concordia
Page 304: Societatea Concordia

ANEXE

1. Societatea „Concordia” – situaţia exploatării. 2. Rentabilitatea societăţii „Concordia” între anii 1923-1940. 3. Situaţia producţiei medii lunare a societăţilor „Concordia” şi „Sirius” în

perioada 1920-1929 (în vagoane). 4. Situaţia metrilor săpaţi în medie lunară de societăţile „Concordia” şi

„Sirius” în perioada 1920-1929. 5. Exportul (în tone) în perioada 1930-1933. 6. Producţia de ţiţei a societăţilor „Concordia” şi „Sirius” între 1924 şi 1933

(în tone). 7. Producţia de ţiţei a României în perioada 1920-1933 (în tone). 8. Cantităţile de petrol brut întrebuinţat la prelucrare, de România, între

1920 şi 1933 (în tone). 9. Situaţia exportului României 1920-1933. 10. Situaţia vânzărilor României la intern 1920-1933 (în tone). 11. Situaţia producţiei de ţiţei a României şi „Concordiei” în anii 1934 şi

1940. 12. Producţia, consumul intern şi exportul României în anii 1936 şi 1940. 13. Situaţia redevenţelor şi impozitului minier plătite de „Concordia” în

favoarea statului 1935-1940. 14. Cantităţile de ţiţei distilate de „Concordia” în alte rafinării. 15. Rafinăria „Vega” – cantităţile de ţiţei distilate şi de păcură utilizate

pentru obţinerea uleiurilor. 16. Situaţia producţiei de ţiţei a „Concordiei” şi a drepturilor de redevenţă şi

impozite miniere cuvenite în anii 1930-1933 (în tone). 17. Situaţia redevenţelor miniere cuvenite statului din producţia societăţilor

pe anii 1924-1933. 18. Tabel cu costurile transporturilor efectuate prin conductele statului pentru

diferite produse şi diferite distanţe. 19. Tabloul acţionarilor Societăţii „Concordia” (fragment). 20. Tabel cu acţionarii Societăţii „Lignitul” care a fuzionat în 1938 cu

Societatea „Concordia” (fragment). 21. Date privind activitatea lui Charles Dozy. 22. Date privind activitatea lui Joseph Duqué. 23. Date privind activitatea lui Ion C. Marinescu. 24. Scrisoare de mulţumire adresată de către Ion C. Marinescu, ministrul

Justiţiei în 9 ianuarie 1943, prin care mulţumeşte direcţiei şi personalului Societăţii „Concordia”.

Page 305: Societatea Concordia

25. Scrisoare de mulţumire adresată de generalul de divizie C. Pantazzi, Societăţii „Concordia”, în 21 octombrie 1942, pentru darurile oferite soldaţilor.

26. Ordinul nr. 124/C al Marelui Stat Major din 15 august 1941, referitor la acţiunile de sabotaj care urmau să fie întreprinse de elementele comuniste.

27. Şantierul de la Moreni-Cricov. 28. Vedere generală a şantierului de la Moreni. 29. Şantierul de la Runcu. 30. Vedere generală a şantierului de la Gura-Ocniţei. 31. Fabrica de bidoane pentru exporturile produselor petroliere, de la

Constanţa. 32. Dispozitive de pompaj fabricate de „Concordia” la Uzinele Metalurgice

Ploieşti. 33. Certificat pentru 20 de acţiuni „Concordia” în valoare de 250 lei fiecare. 34. Actul Constitutiv al societăţii „Concordia”.

Page 306: Societatea Concordia
Page 307: Societatea Concordia
Page 308: Societatea Concordia
Page 309: Societatea Concordia
Page 310: Societatea Concordia
Page 311: Societatea Concordia
Page 312: Societatea Concordia
Page 313: Societatea Concordia
Page 314: Societatea Concordia
Page 315: Societatea Concordia
Page 316: Societatea Concordia
Page 317: Societatea Concordia
Page 318: Societatea Concordia
Page 319: Societatea Concordia
Page 320: Societatea Concordia
Page 321: Societatea Concordia
Page 322: Societatea Concordia

17

Page 323: Societatea Concordia

18

Tabel cu costurile transporturilor efectuate prin conductele statului pentru diferite produse

şi diferite distanţe.

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea “Concordia”, dosar 23/1940, f. 3-4.

Page 324: Societatea Concordia

19

Tabloul acţionarilor Societăţii „Concordia” (fragment).

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea “Concordia”, dosar 40/1940, f. 1.

Page 325: Societatea Concordia

20

Tabel cu acţionarii Societăţii „Lignitul” care a fuzionat în 1938 cu Societatea „Concordia”

(fragment).

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea “Concordia”, dosar 214/1938-1946, f. 5.

Page 326: Societatea Concordia

21

“Nos Pétroliers” 1928, Bucureşti – Album din colecţia Muzeului Naţional al Petrolului

Ploieşti, f. 12.

Page 327: Societatea Concordia

22

“Nos Pétroliers” 1928, Bucureşti – Album din colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşti, f. 14.

Page 328: Societatea Concordia

23

“Nos Pétroliers” 1928, Bucureşti – Album din colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşti, f. 13.

Page 329: Societatea Concordia

24

Scrisoare de mulţumire adresată de către Ion C. Marinescu, ministrul Justiţiei în 9 ianuarie 1943, prin care mulţumeşte direcţiei şi personalului Societăţii „Concordia”

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 263/1943, f. 18.

Page 330: Societatea Concordia

25

Scrisoare de mulţumire adresată de generalul de divizie C. Pantazzi, Societăţii „Concordia”, în 21 octombrie 1942, pentru darurile oferite soldaţilor

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea”Concordia”, dosar 288/1942, f. 14.

Page 331: Societatea Concordia

26

Ordinul nr. 124/C al Marelui Stat Major din 15 august 1941, referitor la acţiunile de sabotaj care urmau să fie întreprinse de elementele comuniste

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 223/1938-1941, f. 20.

Page 332: Societatea Concordia

27

ŞANTIERUL DE LA MORENI-CRICOV

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşti

Page 333: Societatea Concordia

28

VEDERE GENERALĂ A ŞANTIERULUI DE LA MORENI

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşt

Page 334: Societatea Concordia

29

ŞANTIERUL DE LA RUNCU

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşt

Page 335: Societatea Concordia

30

VEDERE GENERALĂ A ŞANTIERULUI DE LA GURA-OCNITEI

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşti

Page 336: Societatea Concordia

31

FABRICA DE BIDOANE DE LA CONSTANŢA

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşt

Page 337: Societatea Concordia

32 DISPOZITIVE DE POMPAJ FABRICATE DE „CONCORDIA” LA

UZINELE METALURGICE PLOIEŞTI

Fotografie din Colecţia Muzeului Naţional al Petrolului Ploieşti

Page 338: Societatea Concordia

33 CERTIFICAT PENTRU 20 DE ACŢIUNI „CONCORDIA”

ÎN VALOARE DE 250 LEI FIECARE

„Moniteur du Pétrole Roumain, nr. 17/1921, pg. 868.

Page 339: Societatea Concordia

34 ACTUL CONSTITUTIV AL SOCIETĂŢII „CONCORDIA”

D.J.A.N. Argeş, fond Societatea „Concordia”, dosar 1/1907, f. 1

Page 340: Societatea Concordia

BIBLIOGRAFIE

I. IZVOARE

1. ARHIVE

ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, Bucureşti, fonduri: Ministerul Industriei şi Comerţului, 1932 Ministerul Afacerilor Interne 1920; 1940-1944 Banca Naţională a României 1940-1944 Casa Regală 1918 Colecţia de microfilme ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ ARGEŞ, fonduri: Societatea petrolieră „Concordia”, 1907-1948 Societatea „Concordia”, Departamentul Minier Schitu-Goleşti, 1941-1948 Societatea petrolieră „Foraky - Românească”, 1942-1944 Societatea „Colombia”, 1920-1930 Societatea „Redevenţa”, 1934-1936 Societatea „Kontinentale A.G.” 1937-1948 Societatea „Astra Română”, 1936-1948 Societatea „Doiceşti”, 1943-1944 Societatea „S.A.R.D.E.P.”, 1943-1945 Societatea „Sovrompetrol”, 1946-1949 Direcţia Generală „Sovrompetrol”, 1946-1949 Societatea „I.R.D.P.”, 1940-1944 Societatea „A.I.P.D.A.N.”, 1940-1942 Societatea „Petrol-Block”, 1940-1944 Societatea „Creditul Minier”, 1936-1945 Inspectoratul Regional al Muncii Piteşti, 1940-1944 Prefectura judeţului Argeş, 1939-1942 Prefectura judeţului Muşcel, 1938-1944 Primăria oraşului Câmpulung Muscel, 1938-1948 ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ ALBA, fond: Societatea minieră „Concordia” – Baia de Arieş, 1938-1948

Page 341: Societatea Concordia

ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ CONSTANŢA, fond: Direcţia porturi maritime, 1910-1919 ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ DÂMBOVIŢA, fond: Societatea petrolieră „Concordia”- Schela Moreni, 1927-1940 ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PRAHOVA fonduri: Societatea anonimă română „Concordia”, Rafinăria „Vega”, Ploieşti,

1932-1948 Societatea anonimă română „Concordia”, Serviciul Conductelor şi Rezervoarelor Ploieşti, 1920-1944 Societatea petrolieră „Buştenari”, 1901 Camera de Comerţ şi Industrie Ploieşti, 1920-1944 Prefectura judeţului Prahova, 1920-1944 Tribunalul Prahova, Secţia I şi II-a, 1905, 1907, 1920 Inspectoratul Judeţean Prahova al M.I., 1940-1944 Inspectoratul Muncii Prahova, 1930-1948 Primăria municipiului Ploieşti, 1920-1944 ARHIVELE NAŢIONALE ALE ROMÂNIEI, DIRECŢIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, fond: Societatea „Concordia”, 1920-1948 CENTRUL DE STUDII ŞI PĂSTRARE A ARHIVELOR MILITARE

ISTORICE PITEŞTI fonduri: Ministerul de Război, Direcţia Justiţiei 1939-1940 Comisia Militară de Control şi Recepţie la Uzinele „Concordia”, 1936-1947 Marele Stat Major, secţia a IV-a, Dotare 1940 Comandamentul Militar al Regiunii Petroliere(Prahova), colecţie arhivistică, 1941 Marele Stat Major Comandamentul General al Etapelor 1916 Ministerul de Război, Cabinetul Ministrului, Biroul 2 1939, 1941 Marele Stat Major, Secţia a 2-a Informaţii 1939-1940 Marele Stat Major, Secţia a 3-a Operaţii 1940-1941

Page 342: Societatea Concordia

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI fond: Direcţia Studii 1944 ARHIVELE INSTITUTULUI DE CERCETARE ŞI PROIECTARE „S.N.P. PETROM”, CÂMPINA fonduri: Societatea „Petroliferă Muntenia” 1948-1949 Societatea „Astra Română” 1910, 1939-1946 Societatea „Concordia” 1940-1944 MUZEUL NAŢIONAL AL PETROLULUI PLOIEŞTI Fond documentar(1939-1947) 2. PERIODICE „Monitorul petrolului român”/”Moniteur du Petrole Roumain” (1900-1948) „Analele Minelor din România”, revista Asociaţiei inginerilor şi tehnicienilor din industria minieră („Annales de Mines de Roumanie” – Revue de l’Association de ingenieurs et techniciens de l’industrie Miniere de Roumanie), Iaşi, Bucureşti, 1918/1919-1945 „Argus”(organ zilnic al comerţului, industriei şi finanţei Bucureşti), 1939 „Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie”, Ploieşti, 1930-1938 „Petrolul”, 1920-1925 „Ploieştii”, 1925, 1929 „Imparţialul”, 1940 „Universul”, 1933, 1937 „Facla”, 1933 „Prahova Democrată”, 1945 „România Petroliferă” (La Roumanie petrolifère), ziar săptămânal editat de P. Solomon, Bucureşti, 1930, 1930; 1937 „Buletin Statistic al României”, Bucureşti, 1934 „Buletin Lunar al Uniunii Generale a Industriaşilor din România”, 1938-1939 „Prahova Noastră”, 1939-1942 „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Bucureşti, (1998-1999) „Monitorul Oficial”, Partea I şi II-a, 1939-1948 „Monitorul Consolidărilor Petrolifere”, 1910-1914 „Anuarul General al României”, 1920-1921 „Anuarul statistic al României, 1930”, Bucureşti, 1932 „Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie Ploieşti”, 1939-1941 „Statistica minieră a României” 1920; 1925; 1937 „Analele Economice şi Statistice”, 1938.

Page 343: Societatea Concordia

3. DOCUMENTE PUBLICATE *** Enciclopedia României, vol III, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1938, 1938-1939 *** Enciclopedia României, vol. IV, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1943 *** 23 august 1944. Documente, 1939-1944, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, vol.I-II, 1984 *** 23 august 1944. Documente, 1944-1945, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, vol III-IV,1985 *** România, marele sacrificat al celui de al doilea război mondial, Arhivele Statului din România, Bucuresşti, 1994 *** România şi armistiţiul cu Naţinunile Unite, Documente, vol I, Coordonator Marin Radu Mocanu, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1995 *** Constitution de la societe Sovropetrol, în „Moniteur du Petrole Roumain”, Anul XLVI, nr.IX-X/1945, p.293-297 *** Convenţie de mandat dintre Administraţia livrărilor pentru plata reparaţiilor de rătboi către UUSS şi oficiul de livrare a produselor petroliere, în „Moniteur du Petrole Roumain”, anul XLVI, nr. XI-XII/1945, p.349-350 *** Memoriul Asociaţiei Îndustriaşilor de Petrol din România din 21 februarie 1947, în „Moniteur du Petrole Roumain”, Anul XLVIII, nr. 7/1947, p.333-336

4. MEMORII, JURNALE Călinescu, Armand, Însemnări politice 1916-1939, Ediţie îngrijită şi prefaţată de

dr.Al.Gh.Savu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1990 Gafencu, Grigore, Însemnări politice 1929-1939, Ediţie şi postfaţă de Stelian

Neagoe, Humanitas, Bucureşti, 1991 Marghiloman, Alexandru, Note politice(1916-1919), vol II-IV, Bucureşti, Editura

Institutului de Arte Grafice Eminescu, S.A., 1927 Argetoianu. Constantin, Însemnări zilnice, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1999

II. LUCRĂRI GENERALE

Agrigoroaiei, Ion, România în faţa agresiunii militare sovietice din iunie 1940, în „Revista de Istorie Militară”, nr.6(34) 1995, p.10-13 Agrigoroaiei, Ion, România interbelică, vol I, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2001 Agrigoroaiei, Ion, Unirea din 1918 – începutul unei noi etape în dezvoltarea istorică a României, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol””, Iaşi, XV, 1978

Page 344: Societatea Concordia

Alexandrescu, Ion, Economia României în primii ani postbelici (1945-1947), Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 Alexandrescu, Ion, Economia României în faţa exigenţelor germane şi sovietice (1940-1956), în Istoria în tranziţiei, Bucureşti, 1996, p.130-147 Atanasiu, Victor; Anastasie, Iordache; Iosa, Mircea; Oprea, M. Ion; Oprescu, Paul, România în primul război mondial, Editura Militară 1979. Axenciuc, Victor, Introducere în Istoria Economică a României. Epoca Modernă, Editura Fundaţiei „România de mâine”, 1997 Axenciuc, Victor, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice 1859-1947, vol I, Industria, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992 Baicu, Ion Şt, Refacerea şi dezvoltarea industriei prahovene în primii ani postbelici, în Anuar, Editura „Silex”, Bucureşti, vol. VII, 1995 Bălan, Ştefan; Mihăilescu, Nicolae, Şt. Istoria Ştiinţei şi Tehnicii în România, date cronologice, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1965. Bitoleanu, Ion, Din istoria României moderne, 1922-1926, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. Bogdan, Constanţa, Platon, Adrian, Capitalul străin în societăţile anonime din România în perioada interbelică, cu privire specială în anii 1934-1938, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1981 Brătianu, Vintilă I.C., Scrieri şi cuvântări 1889-1914, Imprimeriile „Independenţa”, Bucureşti, 1937-1938-1940. Brestoiu, Horia, Acţiuni secrete în România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973 Buşilă, C.D., Industria română în decurs de 50 de ani (1881-1931), Bucureşti, 1931. Buzatu, Gh., Din istoria secretă a celui de al doilea război mondial, Ediura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988 Buzatu, Gh., România şi războiul mondial din 1939-1945, Centrul de istorie şi Civilizaţie Europeană, Iaşi, 1995 Cărpenaru, Ioan, Partidele şi ideile politice în România (1880-1947), Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1994. Căzan, Gh. Nicolae; Rădulescu-Zoner, Şerban, România şi Tripla Alianţă, 1878-1914, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979. Carp, Mihaela; Saizu, I., Prezenţa capitalului străin în România, Buletin ştiinţific, Studii şi cercetări, 1999, nr.2, p.63-74 Constantinescu, Şerban, Bombardamentele anglo-americane efectuate asupra României în al doilea război mondial, Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, 1995 Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997

Page 345: Societatea Concordia

Dinu, Nicolae, Ploieştii în războiul aerian (1943-1944), în File din trecutul istoric al judeţului Prahova, Ploieşti, 1971. Dobrescu, Constantin; Rachieru, Mihai, Viaţa culturală a Municipiului Ploieşti şi a judeţului Prahova (1900-1948). Documente, Editura „Silex”, 1997. Dobrinescu, Valeriu Florin, România şi organizarea postbelică a lumii (1945-1947), Editura Academiei R.S. România, Bucureşti, 1988 Dobrinescu, Valeriu Florin, T. Tompea, România la Conferinţele de Pace (Paris 1919-1920;1946-1947), Editura Neuron, Focşani, 1996 Dobrovici, Gh. M., Evoluţia economică şi financiară a României în perioada 1934-1943, Bucureşti, 1943. Drăgan, Iosif Constantin, Antonescu. Mareşalul României şi războaiele de întregire, „Editura Centrul European de Istorie”, Veneţia, 1991. Duţu, Maria, Aspecte ale obligaţiilor financiare impuse României prin convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, RI, 1994, 5, nr.9-10, p.899-905 Enescu, Ion, Politica externă a României în perioada 1944-1947, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979 Faur, Antonio, Măsuri legislative şi economico-administrative de aplicare a Convenţiei de armistiţiu (septembrie 1944-mai 1945). Documente, Oradea, Ed. Fundaşiei Culturale „Cele trei Crişuri”, 1995 Hillgruber, Andreas, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile germano-române 1938-1944, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1994. Iacob, Gheorghe, Economia României (1859-1939). Fapte, legi, idei, Iaşi, 1996. Iorga, N.,Istoria românilor, vol. X, Bucureşti, 1938. Iosa, M., Despre dezvoltarea industriei în România la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea(1880-1914), în „Studii şi Mat.Ist.Mod”, 1968, 3, p.351-429 Iovanelli, Felicia, Industria Românească 1934-1938, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1975 Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, Ediţia a II-a, refăcută în întregime şi mult adăugită, în trei volume, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti. Launay, Jaques de, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988. Madgearu, Virgil, Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1995. Marcu, N.; Puia, I.; Cherciu, A.; Bogza, V.;Vasile, R., Istoria economică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979.

Page 346: Societatea Concordia

Mihai, S., Subordonarea economiei rom. intereselor capitalului german în timpul celui de-al doilea război mondial, în „ProbEconom”, 1958, 11, nr.12, p.108-123. Moisiuc, Viorica, Diplomaţia românească şi problemele apărării suveranitaţii şi independenţei naţionale în perioada 1939-1940, Bucureşti,1971. Moisiuc, Viorica, Premisele izolării politice a României, Editura „Humanitas”, Bucureşti, 1991. Murgescu, Costin, Mersul ideilor economice la români. Epoca modernă, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987. Murgescu, Costin, Mersul ideilor economice la români. Epoca modernă, vol. II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1990. Preda, Gavriil; Preda, Mugur, Aspecte ale prezenţei trupelor sovietice în judeţul Prahova în perioada 28 august – 12 septembrie 1944, în „Anuarul” Arhivelor Naţionale, Direcţia Judeţeană Prahova, vol. VIII, Editura „Silex”, Ploieşti, 1996. Răcilă, Emil, Contribuţii privind lupta românilor pentru apărarea patriei în primul război mondial 1916-1918, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Renouvin Pierre, Histoire des relations internationales, tome séptième. Les crises du XX-eme siécle, I, de 1914 à 1929, Librairie Hachette, Paris, 1957. Renouvin, Pierre et Durossele, Jean Baptiste, Introduction dans relations internationales, Paris, Colin, 1964. Scurtu, Ioan, Viaţa politică din România. De la Marea Unire din 1918 la Revoluţia de eliberare socială şi naţională din august 1944 Editura Albatros, Bucureşti, 1982. Scurtu, Ion, Buzatu, Gh., Istoria românilor în sec XX, 1918-1948, Editura Paideia, Bucureşti, 1999 Sevastos, M., Monografia oraşului Ploieşti, Tiparul „Cartea Românească”, Bucureşti, 1937 Simion, A., Regimul politic din România în perioada septembrie 1940 – ianuarie 1941, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1976. Sovurov, Victor, Ultima republică, De ce a pierdut Uniunea Sovietică al doilea război mondial?, Editura Polirom, Iaşi, 1997. Sovurov, Victor, Ziua „M”. Când a începutl al doilea război mondial?, Editura Polirom, Iaşi, 1998. Şandru, D., Oferte americane de creditare a României între 1918 şi 1927, în Relaţii româno-americane în timpurile moderne, Iaşi, 1993 , p.211-230

Page 347: Societatea Concordia

III. LUCRĂRI SPECIALE

Alimănişteanu, Al., Rolul elementului românesc în exploatarea bogăţiilor noastre petrolifere, Institutul de arte grafice, „Minerva”, Bucureşti, 1900. Alimănişteanu, C., 40 de ani de industrie petrolieră în România, 1866-1906, Bucureşti, 1906 Anagoste, Gogu A., Legislaţia minieră şi petroliferă română, Tipografia „Aurora”, Ploieşti, 1924. Apostol, Mihai, Dumitrică, Fl., Despre începuturile prelucrării petrolului în ţara noastra, Studii Mat. Prahova, 1970, p.31-54 Armand, Rabishon, La conquète du pétrole en Roumanie par la paysannerie mosnen (1550-1854) et la petite bourgeoisie autochtone (1854-1896), în Moniteur du Pétrole Roumain, an. XXV, 23/1925. Avram, Valeriu - Din istoricul exploatării petrolului în judeţul Buzău 1900-1940, MOUSAIOS, 1978,2, p.67-84. Avram, Valeriu, Costache, Constantin, 1 august 1943.Sar în aer Ploieştii(Les Raffineries sautents en air), MI, 1993, 27, nr.2, p.52-57 Banu, Magdalena, Contribuţii la cunoaşterea evoluţiei tehnologiei de prelucrare a ţiţeiului 1900-1908, în „A.M.I.A.P.”, 1986, 3, 9, p.73-84 Basgan, Ion, Petrolul şi gazele naturale în România, Institutul Român de Energie, Bucureşti, 1940 Basgan,Ion, Principiile politicii economice în legislaţia petroliferă din România, Imprimeria C.F.R., Bucureşti, f.a. Baum, Emil, Raport relativ la producţia păcurii şi exploatarea puţurilor de păcură în diferite schele din ţară, în Buletinul Ministerului Agriculturii, 1895-1896, Bucureşti, 1896. Beca, C., Şcoala românească de petrol, în „Mine, Petrol şi Gaze”, 37, nr. 10, 1986, p. 460-466. Berreby, Jean Jacque, Histoire mondiale du pétrole, Editions du Pont Royale, Paris, 1961 Bonciu, Axente Sever, Din istoria industriei române. Petrolul, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981 Boncu, Constantin, Ţurlea, Petre, Petrolul românesc în perioada 1916-1918, în „A.M.I.A.P.”, 1986, 3, p.85-92 Boncu, Constantin M., Date noi privind istoricul prelucrării petrolului în România, Bucureşti, 1981. Boncu, Constantin M., Obţinerea petrolului lampant. Primele „fabrici de gaz”, în „Petrol şi gaze”, nr. 2, 1972. Boncu, Constantin M., Contribuţii la istoria petrolului românesc, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1971

Page 348: Societatea Concordia

Boncu, Constantin M., Precizări privitoare la istoricul petrolului românesc, R.I., 1983, 36,nr.8, p.845-848 Boncu, Constantin, M., Extracţia ţiţeiului în Tara românească, secolul al XVII-lea – începutul secolului al XIX-lea, în „Petrol şi gaze”, XVIII, nr. 7/1967. Boncu C.; Ştefănescu, I., Aspecte din istoria petrolului românesc. Un document inedit, în „Petrol şi gaze”, XVI, nr. 8/1965. Borovină, Gheorghe; Dobrescu, Constantin, Istoricul Societăţii „Anglia”, în perioada 1927-1948, în „Arhivele Prahovei”, Editura „Scrisul Prahovean”, Ceraşu – Prahova, vol. II/2001. Botoran, Constantin, Petrolul românesc între Axa europeană şi Naţiunile Unite, în „Revista de Istorie Militară”, nr. 6, 1996. Brătianu, Vintilă; Hălăceanu, Constantin, Politica de stat în istoria petrolului, Bucureşti, 1911 Brătianu, Vintilă, I.C. , Politica de stat a petrolului în România în urma noii Constituţii şi a Legii Minelor, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1927. Buzatu, Gh.,Originile politicii petroliere a României, în „Cercetări Istorice”, Muzeul de istorie al Moldovei(Iaşi), 1977,8,p.407-417 Buzatu, Gh., Industria petrolieră din România, în perioada interbelică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997. Buzatu, Gh., Le probleme du petrol dans les negociations financieres de la Roumanie pour la conclusion de l’emprunt exterieur de stabilisation de 1929, Revue Roumain Hist., 1971, nr.2, p.303-323 Buzatu, Gh. Problema petrolului românesc la Conferinţa păcii de la Paris din 1919, Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iaşi, 1970,7, p.225-242. Buzatu, Gh., Problema petrolului românesc şi naţionalizarea subsolului minier în 1923, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, „A.D.Xenopol”, Iaşi, tom VII, 1970. Buzatu, Gh., Aliaţii şi petrolul. Un obiectiv prioritar – Ploieştii, Document, 1998, 1, nr.2-3, p.2-7 Buzatu, Gh., Unele aspecte privind lupta pentru acapararea petrolului românesc (Legea minelor din 1924). Anuar. Inst. Ist. Arheol. Iaşi, 1969, 6, p.67-95. Buzatu, Gh., Rezultatul aplicării Legii minelor din 1924 în industria petrolului din România, AIIA – Iaşi, 1975, 12, p.17-34. Buzatu, Gh., România şi trusturile petroliere internaţionale până la 1929, Edit Junimea, Iaşi, 1981 Buzatu, Gh., Istoria petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998. Buzatu, Gh., Bătălia spionilor şi petrolului românesc (1939-1944), DI, 1998, 3, nr.1, p.25-30

Page 349: Societatea Concordia

Brestoiu, Horia, Impact la paralela 45. Incursiune în culisele bătăliei pentru petrolul românesc, Editura Junimea, Iaşi, 1986. Brestoiu, Horia, Acţiuni secrete în România, în preajma şi la începutul celui de-al doilea război mondial, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973. Brestoiu, Horia, O istorie mai puţin obişnuită în culisele frontului secret, Editura Politică, Bucureşti, 1987. Calcan, Gh., Industria petrolieră din România în perioada interbelică, Bucureşti, Editura Tehnică, 1997 Calcan, Gh., Şcoala de maiştrii sondori din Câmpina, (1904-1948), în „Anuar”, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Prahova, vol. I, Ploieşti, 1989, p. 134-140. Calcan, Gh., Consideraţii asupra raportului dintre capitalul român şi cel străin în industria petrolieră în perioada interbelică, AMIAP, 1995-1996, 2(10), p.81-88 Calcan, Gh., Despre livrările petroliere ale României către Germania în perioada anilor 1940-1941, AP, 1996, 1, p.45-47 Calcan, Gh., Dezbateri privind reglementarea legislativă a exploatării petrolului în paginile revistei „Moniteur du petrole roumain”(Legea minerilor din anul 1929), AN-PH, 1995, 7, p.115-131 Calcan, Gh., Dezbateri pentru reglementarea legislativă a exploatării petrolului în paginile revistei „Moniteur de petrole roumain”, în „Anuar”, Societatea de ştiinţe istorice din România, Filiala Prahova, vol. I, Ploieşti, 1989, p.140-172. Cheramidoglu, Constantin, Traficul petrolier în portul Constanţa în anii 1939-1944, „Arhivele Prahovei”, vol. VII, Editura „Silex”, Ploieşti, 1995, p.145-147. Cheramidoglu, Constantin, Despre activitatea Societăţii „Astra Română”, la Constanţa, în „Arhivele Prahovei”, vol. V, Editura „Scrisul Prahovean”, Ceraşu-Prahova, 2000. Cheramidoglu, Constantin, Orientarea exportului petrolier maritim al României în perioada interbelică, în „Arhivele Prahovei”, vol. II, editat de Arhivele Naţionale Prahova, 2001. Cheramidoglu, Constantin, Tranzitul de mărfuri sovietice pentru Germania prin portul Constanţa, „Arhivele Prahovei”, vol. V, Editura „Scrisul Prahovean”, Ceraşu-Prahova, 2000. Ciupercă, I., Bucureşti-Washington. Diplomaţie şi petrol, în „Relaţii româno-americane în timpurile moderne”, Iaşi, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, 1993, p.161-184 Constantinescu, M.H., Importanţa europeană a petrolului românesc, Bucureşti, Imprimeria C.F.R. Filaret, 1943 Constantinescu, O., Contribuţia capitalului străin în industria petroliferă românească, Bucureşti, 1937

Page 350: Societatea Concordia

Dobrescu, Constantin, Societatea „Distribuţia” în perioada 1908-1948, în Arhivele Prahovei, vol. V/2000, Ploieşti, editat de Arhivele Naţionale Prahova Dugan, James et Stewart, Carol, „Raz de maree” sur les petrole de Ploieşti, Robert Laffont, Paris, 1963 Duţu, Alexandru, Constantin, Florin, Raidul american asupra Ploieştului din 1 august 1943. Mărturie inedită, RI, 1991, 2, nr.7-8, p.412-424 Gane, G., Problema petrolului din România, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1938 Hălăuceanu, C., Pacea de la Bucureşti şi chestiunea petrolului, Bucureşti, 1919 Hălăuceanu, C., Naţionalizarea subsolului, Bucureşti, 1923. Hălauceanu, C., Punerea în valoare a zăcămintelor de petrol de pe proprietăţile Statului, Atelierele „Poporul”, Bucureşti, 1922. Ionescu, Dan şi Ivănescu, I., Evoluţia industriei de petrol din România după primul război mondial şi până astăzi, revista „Petrol şi Gaze”, nr.9-10, 1957 Ionescu-Bujor, D., Legea minelor din 1928-1929, împotriva capitalului naţional, Bucureşti, Editura „Universul”, 1929. Ionescu, Matei, Colaborarea monopolurilor petroliere americano-engleze cu cele germane în România, în perioada celui de-al II-lea război mondial(1938-1944), în „Studii Rev.Ist.”, 1954, 7, nr.4, p.7-43 Iorgovici, D., Politica petrolului, Institutul de arte grafice, „Reforma socială”, Bucureşti, 1928. Irescu, Mircea, Dimitrescu, G.D., Petrolul şi Legea Minelor, Ploieşti, 1929. Iscu, Vasile, Secătuirea zăcămintelor de ţiţei şi viitorul industriei petrolifere din România, conferinţă ţinută la 20 februarie 1937, „Monitorul Oficial” şi Imprimeriile Statului, „Imprimeria Naţională”, Bucureşti, 1937. Launay, Jacques de, Charlier, Jean-Michel, Istoria secretă a petrolului 1859-1984. Editura Politică, Bucureşti, 1989 Lăcustă Ion, 1940-1945. Petrolul românesc în război, în „Magazin istoric, anul XXXII, nr. 12 (381), decembrie 1998. Lăzăreanu Nicolae, La nouvelle loi minière en Roumanie du 4 juillet, 1924, 1927. Leon Gh. N., Petrolul românesc şi politica de stat, Bucureşti, Tipografia Bucovina, 1938. Leon, Gh. N., Petrolul românesc şi capitalul străin, în „Economie politică şi politică economică”, Bucureşti, 1943. Levêque, Maurice, Le pétrole et la guerre, (vol. I. II), Paris, 1958. Lungu, Traian, Unele date cu privire la acapararea industriei petroliere din România de către capitalul american şi englez la începutul sec. al XX-lea(1893-1914), în „Studii şi referate privind istoria Romăniei”, Partea a II-a, Bucureşti, Ed. Acad. RPR, 1954, p.13905-1324

Page 351: Societatea Concordia

Lupşan, Aurelia, Lupşan, Ştefan, 100 Oil Terminal S.A. Constanţa. Drumuri în istorie, Editura „Mondograf”, Constanţa 1999. Macarovici, Nec., Petrolul, Institul de arte grafice Tătăraşi, Iaşi, 1935. Madgearu, Virgil, Legea minelor cu expunerea de motive, Bucureşti, 1929. Manea, Gabriel, Stoian Gabriel, Bibliografia românească a petrolului, 1979, Biblioteca Centrală a Institutului de Petrol şi Gaze, Ploieşti, 1986. Manea, Gabriel, Stoian, Gabriel, Bibliografia românească a petrolului, 1980, Biblioteca Centrală a Institutului de Petrol şi Gaze, Ploieşti, 1984. Marinescu, Ilie, 1947. Pentru apărarea petrolului românesc, MI, 1996, 30, nr.4, p.25-28 Marugueret, Philippe, La III-e Raich et le petrole roumain, 1938-194. contribution a l’etude de la penetration economique allemande dans les Balcans a la vielle et au debut de la seconde guerre mondiale, Leiden, A.W. Siythoff, 1977 Miclescu, Ion, Les chemins de fer et l’industrie du pétrol, Bucureşti, 1936. Mihai, S, Caracterul şi urmării legii minelor din 1924 în Studii privind istoria economică a României” I, Bucureşti, Editura Academiei, 1980. Moisin, Anton, Aspecte ale evoluţiei industriei petroliere româneşti în anii 1939-1944, ASIP, 1989, 1, p.73-86 Moruzi, Nicolae, Le regim juridique de sous-sol minier en Roumanie (Loi des Mines de 1924), Paris, Jouve&C ie Editeurs, 1926. Mrazec, L., Statul şi poltica naţională a Petrolului, în „Analele Economice şi Statistice”, nr. 10-12, 1935. Negulescu, Elisabeta, Date noi privind industria petrolieră din judeţul Prahova în jurul anului 1900, în „Studii şi Materiale privitoare la trecutul istoric al judeţului Prahova”, II, Ploieşti, 1969. Niculăescu, Mihai, Vlăsceanu, Georgeta, Date privind pierderile suferite de industria petrolieră a judeţului Dâmboviţa în timpul primului război mondial, în „Valachica”, 1978-1979, 10-11, p. 53-56 Onea, Doina, Personalităţi de marcă ale industriei petroliere româneşti, Constantin Alimănişteanu (1864-1911), în Arhivele Prahovei, vol. V/2000, Editura „Universal Cartfil”, Ploieşti. Onea, Doina, Petrolul românesc la expoziţiile internaţionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, în „Arhivele Prahovei”, vol. VI/2001, Editura „Scrisul Prahovean”, Ceraşu-Prahova. Osiceanu, C., Aperçu général sur la politique du Petrole, Tipografia „Cartea Medicală”, 1931. Pahl, W., La lutte mondiale pour les matieres premieres, Ed. Payot, Paris, 1941

Page 352: Societatea Concordia

Pandea, Adrian, Arde valea Prahovei! Îndeplinirea unei hotărâri dramatice(1916), în „Lupta întregului Popor. Revista Română de Istorie Militară”, Bucureşti, nr.3, 1987, p.15-18 Pangrati, Zeletin, Petrolul băcăuan şi monopolurile internaţionale, Ateneu, 1982,19, nr.2(150), p.5 Patriciu, V., Probleme fundamentale pentru viitorul industriei noastre de petrol, Bucureşti, 1937 Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea petrolieră „Concordia”, 1907-1916, în „Arhivele Prahovei”, vol. VII, Editura Scrisul Prahovean, Ceraşu, 2002, p. 192-201. Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea „Concordia”, în perioada interbelică. Extracţie şi prelucrare, în „Arhivele Prahovei, vol. VIII, Editura „Astra Nova”, Braşov, Ploieşti, 2003, p. 131-165. Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea petrolieră „Concordia”, 1940-1945, în „Argessis”, Studii şi comunicări, Muzeul jud. Argeş, seria istorie, vol. XII, Piteşti, 2003, p. 349-354. Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea „Kontinentale Oel G.m.b.H” Berlin, Sucursala Bucureşti, 1941-1945, în Festung Ploieşti, vol. 2, Editura „Printeuro” Ploieşti, 2004, p. 57-65. Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea „Concordia” şi bombardamentul de la 1 august 1943, („Duminica neagră”), în „Argessis”, Studii şi comunicări, Muzeul jud. Argeş, seria istorie, vol. XIII, Piteşti, 2004, p. 531-534. Pintilie, Dan-Ovidiu, Personalul Societătii „Concordia”, (activitate, salarizare, revendicări), în „Argessis”, Studii şi comunicări, Muzeul jud. Argeş, seria istorie, vol. XIII, Piteşti, 2004, p. 513-523. Pintilie, Dan-Ovidiu, Societatea petrolieră „SARDEP” şi portul Giurgiu, în Clipe de viaţă: Horst Kossack, Editura Printeuro, Ploieşti, 2005, p. 481-490. Pintilie, Dan-Ovidiu, Industria petrolieră din România, 1938-1945, în Revista Arhivelor, Bucureşti, 2006. Pizanty, Mihail, Le pétrole en Roumanie, Ateliers Geographique „Eminens” SA, Bucureşti, 1933. Popescu, Florian, Regimul internaţional al proprietăţii industriale în România, Editura „Curierul Judiciar”, S.A. Bucureşti, 1928. Preda, Eugen, Miza petrolului în vâltoarea războiului, Editura Militară, 1983 Preda, Gavriil, Importanţa strategică a petrolului românesc 1939-1947, teză de doctorat, conducător ştiinţific prof. univ. dr. I. Agrigoroaiei, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000, Preda, Gavriil, Construirea zonei strategice Valea Prahovei (Festung Ploieşti), în „Arhivele Prahovei”, vol. V/2000, Editura „Universal Cartfil” Ploieşti

Page 353: Societatea Concordia

Răvaş, Gh., Din istoria petrolului românesc, Editura de stat pentru literatura politică, Bucureşti, 1955 Rosetti, R.D., Legi, regulamente, decrete privitoare la petrol şi mine Sandu, Dumitru, Saizu, Ilie, Cu privire la ocuparea petrolului românesc de către Germania hitleristă (1940-1944), în Anuarul Institutului românesc de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, Iaşi, XXIII, 1962, fasc. I. Savu, Al, Gh., Dictatura regală (1938-1940), Editura Politică, Bucureşti, 1970. Saizu, I., Direcţii în raţionalizarea industriei prelucrătoare româneşti(Perioada interbelică), AIIAI, 1984, 21, p.397-404 Sedillot, Rene, Istoria petrolului, Editura Politică, Bucureşti, 1979 Serdaru, Virgiliu, Ştef., Le petrole roumanin, Aperçu historique, economique, politique et legislatif. Ciffres-interpretations 1825-1920, Paris, 1921. Serdaru, George, Le nouveau regime minier en Roumanie, Paris, 1931. Severin, Emil, Petrolu. Studiu fizic, chimic, geologic, tehnologic şi economic, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1931. Simionesc, Ion, Petrolul, Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., ed. a-IV-a, Bucureşti, 1923 Stănescu, Eugen; Stănescu, Iulia; Preda, Gavril, Petrolul şi bombe la Ploieşti, Editura Imprimex, Ploieşti, 1994 Stere, C., Naţionalizarea industriei de petrol, Bucureşti, 1921, Imprimeria statutlui Stoian, Gabriel, Revistele „Telemin”, „AGIR”, „Petrol”, „Index bibliografic”, Colecţia Bibliografia petrolului românesc, Institutul de Petrol şi Gaze, Ploieşti, 1983. Şandru, D., Saizu, I., Cu privire la acapararea petrolului românesc de către Germania hitleristă (1940-1944), în „Anuar Inst.Ist.Arheol”, Iaşi, 1965, 2, p.5-37 Ştefan, M., Căile de mascare a profiturilor în industria petrolieră din România în perioada stabilizării relative a capitalismului, în „Prob.Econ.”, 1958, nr.6, p.150-157 Ştefănescu, I., Contribuţii româneşti la progresul ştiinţei şi tehnicii petroliere naţionale şi universale (1900-1910). (Contributions roumaines au progrés de la science et de la technique petroliere nationale et universalle), în „Revista muzeelor şi monumentelor”, Seria muzee, Bucureşti, 1984, nr. 2, p. 50-60. Ştefănescu, I., Noi mărturii despre vechile exploatări petroliere în Tara Românească, în „Petrol şi gaze”, 5/1966. Ştefănescu, Tiberiu, Politica mondială a petrolului,în Almanah „Argus”, Bucureşti, 1921. Ştefănescu-Savigny Ing. C.N. et A.L. Pluvier, Pipes lines de Roumanie, Etudes relatives au transport des petroles, Bucureşti, 1900.

Page 354: Societatea Concordia

Ştefănescu, I., Mocuţă, Tr. Şt, Stirimi, N. Şt., Coloja, M.P., Istoria petrolului în România, Editura AGIR, Bucureşti, 2004 Tănăsescu, I., Tacit, V., Exploatarea petrolului în România, Bucureşti, 1907. Teodorescu, I., Capitalul investiti în industria petrolieră, „Analele economice şi statistice”, an XVIII (1935) Tiriboi, Ion T., Centenarul rafinăriei Ploieşti 1880-1980, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981 Tocilescu, Grigore, Industria petrolului în România, Studiu statistico-economic, în „Columna lui Traian”, an. V, 6, 1874. Todericiu, D., Din istoria petrolului românesc, în „Petrol şi Gaze”, 13, 8/1962. Toncescu, Pascal, Politica naţională a petrolului, Tipografia „Cartea de aur”, Bucureşti, 1934. Topliceanu, Al., Lupta pentru petrol. Trusturile străine şi politica României, Bucureşti, 1929 Toroceanu, Corneliu, Petrolul, Transporturile prin conductă, 1930, Regia publică a Conductelor de Petrol ale Statului. Ţurlea, Petre, Capitolul străin în industria petrolului din România 1895-1918, curs stenodactilografiat, Biblioteca Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti Vagu, P., Industria petrolieră românească în perioada crizei economice din 1929-1933, în „ProbEcon”, 1959, 12, nr.9, p.83-88 Vulpescu, Mihail, Documente privind distrugerile provocate municipiului Ploieşti în perioada celui de-al doilea război mondial, în „Sesiunea de comunicări şi referate”, 29 mai 1971, Bucureşti, 1973. Yergin, Daniel, The Prize, the epic quest for oil, money and power, A. Touchstone Book, New York, 1992 Zidaru, Constantin; Stanciu, Lucian; Dumitrescu, Nicolae, Din istoria transportului ţiţeiului prin conducte în România, Bucureşti, Editura Silex, 1998 Zmieureanu, Gr. R, Contribuţie la istoricul industriei petroliere române, Bucureşti, Tipografia „Cartea Medicală”, 1931. Zorilă, Polin, Exploatarea economică a judeţului Prahova, în timpul ocupaţiei germane (1916-1918), în „Anuar”, vol. VIII, Editura „Silex”, Ploieşti, 1997.