GENERALITĂŢI – CLASIFICAREA ŞI FUNCŢIILEOASELOR

Aparat locomotor intră oasele şi articulaţiile care formează sistemul osteoarticular,cu rol pasiv în mişcare, şi sistemul muscular, format din muşchi, reprezentând organeactive ale mişcării. La om scheletul este format din 208 oase, dintre care 34 alcătuiesccoloana vertebrală, iar restul de 174 se grupează în jurul acesteia.

Oasele îndeplinesc următoarele funcţiuni: Determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale

segmente. Formează o reţea de sprijin corpului şi asigură ataşarea muşchilor scheletici,

ligamentelor şi tendoanelor devenind pârghii pentru funcţiunea de locomoţie. Protejează structurile interne, de exemplu craniul acoperă creierul şi cutia toracică

protejează organe ca inima şi plămânul. Constituie rezerva calcică a organismului. Osul este implicat în homeostazia

mineralelor fiind un depozit pentru calciu, fosfor şi magneziu. Intervine în hematopoieză; măduva roşie din cavitatea medulară a unor oase

produce celule sangvine. Prin arhitectura sa este adaptat funcţiei de a rezista la presiune şi tracţiune.

Clasificarea oaselorDupă formă, oasele se clasifică în:1. Oase lungi, la care lungimea depăşeşte laţimea şi grosimea. De exemplu: oasele

membrelor.2. Oasele late (plane), la acestea lungimea şi lăţimea sunt aproape egale dar nu

depăşesc grosimea. De exemplu: coxal, omoplat, parietal, frontal, occipital, stern.3. Oase scurte, la care cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale. De exemplu:

oasele carpiene, tarsiene.4. Oase pneumatice, ce conţin cavităţi cu aer. De exemplu: frontal, maxilar, etmoid,

sfenoid.5. Oase neregulate, ca de exemplu vertebrele, sfenoidul, etmoidul şi mandibula.6. Oase sesamoide, oase mici ce se dezvoltă în vecinătatea articulaţiilor sau în

tendoane sau în muşchi. Exemplu: rotula.7. Oase alungite, cum ar fi coastele şi clavicula, la care predomină lungimea, dar nu

prezintă diafiză şi epifize ca oasele lungi.

Oasele prezintă suprafeţe articulare cu cele vecine, acoperite de cartilaj articularhialin, apofize şi tuberozităţi, pe care se prind muşchi, şanţuri şi fosete, determinate depresiuni exercitate asupra osului.. Apofizele şi tuberozităţile sunt cauzate de tracţiuneamuşchilor asupra oaselor.

STRUCTURA OASELOR

Ţesutul osos - varietate de ţesut conjunctiv dur, adaptată la maximum funcţiei desusţinere şi de rezistenţă, datorită impregnării substanţei fundamentale cu sărurifosfocalcice şi orientării fibrelor conjunctive sub influenţa forţelor mecanice ceacţionează asupra osului.

Celulele osoase sunt celule de trei tipuri:- osteoblaste, celule tinere ce secretă substanţa preosoasă, oseina.- osteocite, ce derivă din celulele tinere care îşi pierd capacitatea secretorie.- osteoclaste, celule multinucleate ce intervin în modelarea structurii osului

primar.Oseina, impregnată cu săruri minerale, se dispune sub forma unor lame osoase. În

funcţie de dispunerea lamelelor, există două varietăţi de ţesut osos:a) compact ce formează diafiza oaselor lungi, stratul de suprafaţă a epifizelor şi

oaselor scurte, precum şi lamelele internă şi externă a oaselor late.b) spongios ce formează epifiza oaselor lungi şi interiorul oaselor scurte şi late.

Oasele lungi sunt formate din diafiză în porţiunea mediană (corpul) şi două epifize:proximală (superioară) şi distală (inferioară). Oasele lungi formează scheletul osos almembrelor.

Diafiza în centru - canalul medular (măduvă roşie la făt şi galbenă la adult),. delimitatde o membrană, endostul, care conţine atât osteoblaste cât şi osteoclaste. În jurul canalului seaflă ţesut osos compact, substanţă omogenă, dură, formată din lame osoase, ce prezintă înstructura sa sisteme haversiene (osteoane). În centrul osteonului se află canalul Havers ceconţine ţesut conjunctiv, fibre nervoase şi vase de sânge. Acestea apar şi la nivelul unor canalemai mici numite Volkmann, ce sunt perpendiculare pe canalele Haversiene. În jurul canaluluiHavers sunt dispuse 5 – 30 lamele osoase concentrice, între care se află cavităţi numiteosteoplaste, în interiorul cărora se găsesc osteocite. La periferia ţesutului osos compact se află omembrană conjunctivo- vasculară, periostul, cu rol în creşterea osului în grosime şi în refacerealui în caz de fracturi. Stratul extern al periostului conţine arterele nutritive şi nervii pentru osulrespectiv. Stratul intern al periostului conţine o pătură de osteoblaste responsabile de creştereaîn grosime a osului. Periostul este ataşat de os prin fibre de colagen numite fibrele Sharpey.Periostul asigură protecţie osului şi totodată asigură ataşarea muşchilor şi ligamentelor deacesta.

Oasele tinere prezintă, la unirea diafizei cu epifiza, cartilajul de creştere, responsabil decreşterea în lungime a oaselor. Această creştere încetează în jurul vârstei de 20 de ani.

Epifizele au în structura lor ţesut spongios la interior şi ţesut compact la periferie.Ţesutul spongios este format din lamele osoase orientate în diferite sensuri numite trabecule.Acestea se întretaie şi delimitează spaţii numite areole, pline cu măduvă roşie, cu rolhematopoietic. Astfel, ţesutul spongios are un aspect buretos.

Os lung.

Structura microscopică a osului compact şi spongios.

Oasele late au la interior ţesut spongios, numit diploe, iar la exterior ţesutcompact. De exemplu, calota craniană este formată dintr-o lamă exocraniană (externă) şio lamă endocraniană (internă), alcătuite din ţesut compact, şi între ele se află ţesutspongios – diploe.

Oasele scurte au structura asemănătoare epifizelor oaselor lungi. Acestea suntformate din ţesut spongios învelit la exterior de o lamă de ţesut compact.

Măduva osoasă prezintă trei varietăţi: roşie, cu rol hematopoietic, prezentă la adult în ţesutul spongios din interiorul

oaselor scurte, late şi în interiorul epifizelor oaselor lungi. galbenă, la adult, prezentă în canalul medular din diafizele oaselor lungi, bogată

în ţesut adipos ( rol de rezervă). cenuşie, prezentă la persoanele în vârstă, fără rol, funcţional.

COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală este formată prin suprapunerea a 33-34 vertebre ce sunt situateîn porţiunea posterioară a gâtului (7 vertebre), toracelui (12 vertebre), regiunii lombare (5vertebre) şi a pelvisului (5 vertebre sacrate şi 4-5 coccigiene).

O vertebră este formată, în general, de: 1. Corpul vertebrei;2. Arcul vertebral;3. Pediculul vertebral;4. Gaura vertebrală;

A. VERTEBRELE CERVICALE specifice, a căror caractere diferă faţa devertebra tip, şi anume:

ATLASUL (C1), nu prezintă corp vertebral şi este formată din douămase laterale unite prin două arcuri unul anterior şi altul posterior

AXISUL (C2) prezenţa pe faţa superioară a corpului vertebrei a uneiproeminenţe verticale numită dintele axisului.

A ŞASEA VERTEBRĂ CERVICALĂ (C6) prezinta la nivelulprocesului transversar un tubercul anterior proeminent numit tubercululcaroticum, ce se poate palpa.

VERTEBRA PROEMINENTĂ(C7),procesul spinos este proeminentşi poate fi palpat.

B. VERTEBRELE TORACALE prezintă la nivelul corpului vertebrei douăfeţişoare articulare superioare şi inferioare pe fiecare parte (T2-T9). Feţişoara superioară aunei vertebre împreună cu feţişoara inferioară a unei vertebre superioare delimitează ununghi diedru în care pătrunde capul coastei. La nivelul vârfului procesului transversar seaflă o feţişoară articulară pentru tuberculul coastei. Corpul vertebrei este cilindric, avânddiametrul transvers egal cu cel anteroposterior. Procesul spinos este lung şi înclinat în jos.Orificiul vertebral este rotund.

Vertebrele ce prezintă aspecte particulare sunt : T1 – prezintă pe corp o faţetă pentru coasta I şi o hemifaţetă pentru coasta a-II-a . T10 – prezintă o hemifaţetă pentru coasta X. Vertebrele T11 şi T12 – au faţetele pentru coastele a-XI-a şi a-XII-a.

C. VERTEBRELE LOMBARE au dimensiuni mai mari. În locul proceselortransversare se găsesc procesele costiforme, fostele coaste lombare. Adevăratele procesetransversare sunt mici situate pe faţa posterioară a proceselor costiforme şi poartădenumirea de procese accesorii. Corpul vertebrelor lombare este cel mai voluminos, cudiametrul transvers dublu faţă de cel antero-posterior. Procesul spinos este

dreptunghiular. Gaura vertebrală este triunghiulară cu baza spre corp. Printre vertebrelespecifice lombare amintim :

Vertebra L1 – seamănă cu vertebrele toracale. Vertebra L5 – se poate suda de sacru.

D. SACRUL se găseşte în continuarea coloanei lombare şi este un os median,nepereche. Formează împreună cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu,important în pelvimetria internă.

1. Orientare- anterior faţa concavă;- superior baza osului;

2. Descriere- Faţa pelvină sudarea corpurilor vertebrale - patru linii transversale, gauri

sacrale ventrale - trec ramurile ventrale ale nervilor spinali.- Faţa dorsală- creasta sacrală mediană (proceselor spinoase)- lateral creastă sacrală intermediară (proceselor articulare)- gaurile sacrale dorsale - trec ramurile dorsale ale nervilor spinali- creaste sacrate laterale (procese transversale)- Feţele laterale- faţă auriculară pentru articulaţia cu osul iliac- suprafaţă rugoasă numită tuberozitatea sacrală.- Baza prezintă :

- Faţa superioară a corpul vertebrei sacrale S1;- Orificiul superior al canalului sacral;- Aripioarele sacrului;- Două procese articulare pentru articulaţia cu procesele

articulare inferioare ale vertebrei a 5-a lombară;- Vârful - feţişoară eliptică ce se articulează cu coccisul.Sub creasta sacrală mediană se află hiatusul sacral delimitat de coarnele sacrale.

E. COCCIGELE se află în continuarea sacrului.

TORACELE OSOSFormat din: stern, coloana vertebrală, coaste.Toracele osos are forma unui trunchi de con, cu baza în jos, la acest nivel - diafragma.

STERNUL- manubriu- corp- apendice xifoid (cartilaginos până în jurul vârstei de 40 de ani).La locul de întâlnire al manubriului cu corpul sternului se află unghiul sternal Louis, îndreptul căruia se află cartilajul coastei a-II-a (reper în palpare).Marginea superioară a manubriului - scobitura jugulară (limita dintre gât şi torace). Pelaturi scobitură claviculară – pentru clavicula. Inferior şi lateral, pe marginile laterale alemanubriului sternal - incizura pentru cartilajul coastei I.

Pe marginile corpului sternal - incizurile cartilajelor coastelor III – VII.

COASTELE 12 perechi., arc osos, anterior din cartilajul costal (lipseşte lacoastele XI şi XII). Trei curburi:- de-a lungul feţelor (faţa medială concavă, iar faţa laterală convexă),- de-a lungul marginilor (coborârea extremităţii anterioare a coastei faţă de cea

posterioară)- de-a lungul axului (partea posterioară a feţei mediale priveşte în sus, iar partea

anterioară priveşte în jos).Extremitatea anterioară - o scobitură cartilajul costal.Extremitatea posterioară: capul - feţişoarele articulare de pe corpurile vertebrelor;

colul dintre cap şi tuberculul- procesul transversar al vertebrei corespunzătoareCorpul coastei:

- faţă laterală convexă,- faţă medială concavă- margine inferioară - şanţ - mănunchiul vasculonervos intercostal - puncţia la nivel

toracic se face întotdeauna introducând acul aproape de marginea superioară acoastelor şi niciodată la nivelul marginii inferioare a coastelor.

Prima coastă are o direcţie orizontală., raporturi cu artera şi vena subclavie, cudomul pleural.- Primele şapte perechi - coaste adevărate,- Coastele VIII, IX, X false, deoarece se articulează prin intermediul cartilajului

coastei VII.- Ultimile două coaste – flotante, nu au cartilaj şi nu ajung la stern.

SCHELETUL CENTURII SCAPULARE

A. CLAVICULA cuprinsă între manubriul sternului şi acromion.1. Orientare

- lateral extremitatea turtită;- anterior concavitatea extremităţii turtite şi faţa prevăzută cu un şanţ;

2.Descriere- extemitatea sternală - manubriul sternal.- extremitatea acromială - faţă articulară acromială.- faţa superioară palpată sub piele, rugozităţi pe care se inseră în partea laterală

m. deltoid şi trapez, iar medial m. sternocleidomastoidian.- faţa inferioară - porţiunea mijlocie- şanţ – m. subclavicular. Medial de şanţ,

impresiunea ligamentului costoclavicular, iar lateral tuberculul conoidian şilinia trepezoidală.

Posterior raporturi cu vasele subclaviculare, cu vârful plămânului, cu muşchiulomohioidian, muşchii scaleni şi cu trunchiurile plexului brahial.

B. SCAPULA aşezată pe faţa posterioară a toracelui în dreptul coastelor II-VIII.1. Orientare

- anterior cu faţa concavă;- lateral cu cavitatea glenoidală;- inferior unghiul mai ascuţit;

2. DescriereElementele descriptive sunt:- faţa posterioară - spina scapulei - se termină cu acromion articulare cu

clavicula.. - fosa supraspinoasă şi fosa infraspinoasă.- faţa anterioară, - creste oblice- marginea superioară - incizura scapulei care este transformată în orificiu de

ligamentul transvers (m.v.n suprascapular).- - procesul coracoid- marginea medială- marginea laterală- unghiul superior rotunjit- unghiul inferior este ascuţit, palpat sub piele.- unghiul lateral - cavitatea glenoidală, extremităţi prezintă rugozităţi: superior

– tuberculul supraglenoidal, pe care are originea capul lung al muşchiuluibiceps brahial şi respectiv, inferior – tuberculul infraglenoidal pe care areoriginea muşchiul triceps brahial.

- Cavitatea glenoidală - capul humerusului.

SCHELETUL MEMBRULUI SUPERIOR LIBERA . HUMERUS os lung, pereche, ce formează scheletul osos al braţului.1. Orientare

- superior extremitatea prevăzută cu un cap sferic;- medial suprafaţa ei articulară;- anterior şanţul profund;

2.Descrierea. Corpul (diafiza) trei feţe,trei margini- faţa antero-laterală superioar - tuberozitatea deltoidiană (m. deltoid), sub

şanţul nervului radial prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă..- faţa antero-medială - şanţul intertubercular, impresiune rugoasă (m.

coracobrahia).- faţa posterioară şanţul nervului radial - oblic,( deasupra şi dedesuptul

capetele medial şi lateral ale m. triceps brahial).b. Epifiza proximală unită cu corpul prin colul chirurgical (nervul axilar)

- capul humerusului suprafata articulară sferică (o treime) medial şi în sus;- colul anatomic ;- tuberculul mare lateral (m. supraspinos, infraspinos şi rotund mic).- şanţul intertubercular trece cap lung m.biceps brahial, mărginit de creasta tuberculului

mare (m. pectoral mare), creasta tuberculului mic (m. rotund mare).- tuberculul mic (m. subscapular).

c. Epifiza distală- condilul humerusului :- trohleea humerusului - ulnă.- capitulul, lateral de trohlee, separata prin şanţ intermediar ; răspunde capului

radiusului.- fosa coronoidiană deasupra trohleei (pătrunde procesul coronoid al ulnei).

- fosa radială deasupra capitulului (pătrunde capul radiusului înmişcările de flexiune.)

- fosa olecraniană deasupra troheei pe faţa posterioară (pătrundeolecraniul în mişcările de extensie).

- epicondilii humerusului medial (posterior şanţul nervului ulnar pentrunervul ulnar, . se inseră m. pronatori, respectiv flexori ai antebraţului,mâinii şi degetelor), si lateral (m. supinatori, respectiv extensori aiantebraţului, mâinii şi degetelor).

B. ULNA os lung, pereche, situat în partea medială a antebraţului în prelungireadegetului mic.1. Orientare

- superior: extremitatea voluminoasă;- lateral: marginea cea mai ascuţită a osului;- anterior: scobitura extremităţii voluminoase;

2. Descrierea. Corpul (diafiza)- faţa anterioară, superior- m. flexor profund al degetelor, inferioar m. pătratpronator;- faţa posterioară linie oblică în jos şi medial. deasupra liniei m. anconeu, iar

inferioar este împărţită de o linie verticală într-o porţiune medială (m. extensorulnar al carpului), si laterală (m. supinator, lung abductor al policelui, lungextensor al policelui şi extentor al indicelui).

- faţa medială se îngustează în partea inferioară unde se poate palpa sub piele.Marginea laterală - membrana interosoasa

b. Epifiza proximală- olecran (m.triceps brahial) cu proeminenţa orizontală - proces coronoidian.Cele două proeminenţe circumscriu scobitura trohleară. Sub procesul coronoidian- tuberozitatea ulnei (m. brahial) . Pe faţa laterală a procesului coronoidian -incizura radială - corpul radiusului.c. Epifiza distală- capul, şi procesul stiloidian, în jos situat pe partea medială a capului. Între celedouă - şanţ (tendonul m. extensor ulnar al carpului)- suprafeţe articulare, respectiv circumferinţa laterală - incizura ulnară aradiusului precum şi faţa inferioară - scafoid şi semilunar.

C. RADIUS os lung, pereche, în partea laterală a antebraţului, în dreptul policelui.1.Orientare

- inferior: extremitatea voluminoasă;- posterior: fetele prevăzute cu şanţuri;- lateral: procesul descendent al acestei extremităţi;

2.DescriereCorpul (diafiza)- faţa anterioară superioar - m. flexor lung al policelui, iar inferioar - m. pătrat

pronator;

- faţa posterioară, superioar - m. supinator, iar inferioar - m. abductor şi scurtextensor al policelui;

- faţa laterală - porţiunea mijlocie - rugozitate (m. rotund pronator). Superior derugozitate raport cu ramura profundă a nervului radial.

a. Epifiza proximală- capul, cilindru se articulează cu scobitura radială de pe ulnă în mişcările de

rotaţie ale antebraţului. Pe faţa superioară - foseta capului radial - capitululuihumerusului.

- colul- tuberozitatea radiusului, sub col (m. biceps brahial).c. Epifiza distală piramidă trunchiată cu patru feţe şi o bază - articulează cuscafoidul şi semilunarul.

- faţa medială: scobitura ulnară - capul ulnei.- faţa laterală: în jos o prelungire - procesul stiloidian - se poate palpa

sub piele.- faţa posterioară numeroase creste, şanţuri, alunecă tendoanele m.

extensori ai mâinii şi degetelor .- faţa anterioară este concavă (m. pătrat pronator).

D. OASELE MÂINII număr de 27, trei grupe : carpul, metacarpul, oasele degetelorCARPUL este format din opt oase dispuse pe două rânduri.

Rândul proximal este format, dinspre police în direcţia degetului mic, din următoareleoase : scafoidul, semilunarul, piramidalul şi pisiformul.Rândul distal este format în aceeaşi ordine din: trapez, trapezoid, capitatul şi osul cucârlig.

METACARPUL cinci oase metacarpiene ce se pot palpa pe faţa dorsală a mâinii.Oasele metacarpiene sunt oase lungi, prezintă un corp, o bază ce se articulează cu oaselecarpului şi un corp ce se articulează cu falanga proximală.

OASELE DEGETELORDegetele sunt în număr de cinci numerotate de la I la V latero-medial : police,

indice, mediu, inelar şi degetul mic. Prezinta corp, baza, cap.14 falange, fiecare deget având trei: proximală, mijlocie, distală, excepţie făcând policelecare prezintă numai două: proximală şi distală.

SCHELETUL CENTURII PELVINE

A. COXALUL: ilion (superior), ischion (postero-inferior) şi pube (antero-inferior)sudate la nivelul cavităţii acetabulare.1. Orientare

- lateral faţa prevăzută cu o cavitate (acetabul);- inferior scobitura cavităţii acetabulare;- posterior marginea prevăzută cu o mare scobitură;

2. Descrierea. Faţa laterală prezintă de sus în jos :

1a. Suprafaţa gluteală trei linii :

- Linia gluteală anterioară ce pleacă de la marea incizură ischiadică spremarginea superioară în vecinătatea spinei iliace antero-superioare.

- Linia gluteală posterioară se desprinde de la marea incizură ischiadică şise termină la nivelul marginii superioare, la unirea tremii posterioare cucele două treimii anterioare.

- Linia gluteală inferioară pleacă de la acelaşi nivel cu celelalte două şi setermină la nivelul marginii anterioare a coxalului.

Cele trei linii delimitează patru câmpuri:- Zona posterioară posterior de linia gluteală posterioară (m. gluteu

mare).- Zona mijlocie între linia gluteală posterioară şi cea anterioară, (m.

gluteu mijlociu).- Zona anterioară între linia gluteală anterioară şi cea inferioară (m.

gluteu mic).- Zona inferioară inferior de linia gluteală inferioară (m. drept femural).

2a. Cavitatea acetabulară cavitate profundă:- suprafata articulara - capul femur- suprafata nearticulara centrala – ligamentul capului femural..

Circumferinţa acetabulului - sprânceana acetabulara, inferior întreruptă deincizura acetabulului3a. Gaura obturată mărginită de o creastă cu excepţia porţiunii superioare - şanţnumit şanţ obturator.4a. Ramura ischiopubiană între tuberozitatea ischiadică şi unghiul pubelui.

b. Faţa medială stăbătută în porţiunea mijlocie de linia arcuată, o linie oblică de sus înjos şi dinapoi înainte ce împarte faţa medială în două porţiuni :

- Fosa iliacă superior de linia arcuată (m. iliac).- Suprafaţa sacropelvină inferior alcătuită dinspre superior spre inferior

şi dinapoi înainte de :- Tuberozitatea iliacă (ligamentelor articulaţiei sacropelvine).- Faţa auriculară, o feţişoară articulară pentru sacrul.- O suprafaţă plană ce răspunde acetabulului.- Gaura obturată.- Faţa medială a ramurei ischiopubiene.

b. Marginea anterioară prezintă dinspre superior spre inferior:- Spina iliacă antero-superioară (m. croitor şi tensor al fasciei lata, şi lig.

Inghinal).- O mică scobitură prin care trece nervul cutanat femural lateral.- Spina iliacă antero-inferioară (muşchiul drept femural).- O scobitură pe unde trece muşchiul iliopsoas.- Eminenţa iliopubiană, o proeminenţă rotunjită.- Suprafaţa pectineală (muşchiul pectineu). Mărginită anterior de creasta

obturatoare şi posterior de cresta pectineală.- Tuberculul pubian (ligamentul inghinal - se poate palpa).- Creasta pubelui medial de tubercul (m. drept abdominal).

d. Marginea posterioară prezintă:- Spina iliacă postero-superioară palpabilă sub piele.- O scobitură.- Spina iliacă postero-inferioară (ligamentele articulaţiei sacroiliace).- Marea scobitură ischiadică prin care trece muşchiul piriform, nervul ischiadic,

nervul gluteal superior şi inferior precum şi vasele ruşinoase interne.- Spina ischiadică (m. gemen superior).- Mica incizură ischiadică trecere muşchiului obturator intern, vaselor şi

nervilor ruşinoşi interni.- Tuberozitatea ischiadică repauzează osul în poziţia sezândă.

e. Marginea superioară de la spina iliacă postero-superioară la spina iliacă antero-superioară, palpabilă în întregime. Se inseră muşchii antero-laterali ai abdomenului,pătratul lombelor, gluteul mare, gluteul mijlociu, iliacul.

f. Marginea inferioară de la tuberozitatea ischiadică la unghiul pubelui, - ramuraischiopubiană. Sub unghiul prezintă o faţă articulară pubiană pentru articulaţia cucoxalul de partea opusă formând simfiza pubiană. Se inseră corpii cavernoşi şimuşchii adductor mare şi adductor scurt.

g. Unghiurile- Unghiul antero-superior reprezentat de spina iliacă antero-superioară.- Unghiul postero-superior reprezentat de spina iliacă postero-superioară.- Unghiul antero-inferior de unghiul pubelui.- Unghiul postero-inferior format de tuberozitatea ischiadică.

B. PELVISUL OSOS- două oase coxale- sacrul- coccigele.Pelvisul osos prezintă:- o circumferinţă superioară (baza sacrului, marginea superioară a coxalului, marginea

anterioară a coxalului şi marginea superioară a simfizei pubiene)- şi alta inferioară (vârful coccigelui, ramurile ischiopubiene, tuberozităţile ischiadice,

ligamentele sacrotuberale şi sacrospinoase şi de marginea inferioară a simfizei pubiene.- o suprafaţă externă: feţele posterioare ale sacrului şi coccisului, feţele laterale ale

oaselor coxale, faţa anterioară a simfizei pubiene.- o suprafata internă (împărţită în porţiuni printr-o linie numită linie terminală ce este

alcătuită înapoi de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului, lateral de liniaarcuată a coxalelor de pe faţa medială a acestora, prelungită anterior prin crestele pectineale şianterior de marginea superioară a simfizei pubiene, formată de feţele anterioare ale sacrului şicoccisului precum şi de feţele mediale ale coxalului).

Strâmtoarea superioară, pelvisul mic au o deosebită importantă obstreticală, micşorareapatologică a diametrelor constituie o mare dificultate în mecanismul naşterii.

Pelvimetria externă constă în măsurarea unor diametre la nivelul circumferinţeisuperioare pelvisului osos cu importanţă majoră în evidenţierea eventual a unui bazin distocic.

Diametrele care interesează această circumferinţă sunt următoarele:- Diametrul biiliac superior delimitat între spinele iliace antero-superioare şi

care măsoară 24cm.

- Diametrul bicrest între punctele cele mai îndepărtate ale celor două cresteiliace şi care măsoară 28cm.

- Diametrul bitrohanterian între cei doi trohanteri mari de la nivelul oaselorfemurale şi care măsoară 32cm.

Bazinul osos pe lângă rolul important în mecanismul naşterii serveşte şi înprotecţia organelor pelvine cât şi la transmiterea greutăţii corpului la membreleinferioare având astfel un rol important în statică şi locomoţie.

SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR LIBER

A. FEMURUL os lung, pereche ce formează scheletul coapsei.1. Orientare

- superior: extremitatea cotită;- medial: suprafaţa sferică şi articulară a extremităţii cotite;- posterior: marginea cea mai aspră de la nivelul corpului osului;

2. Descrierea. Corpul trei feţe şi trei marginib. Faţa anterioară este netedă (m. vast intermediar)- Feţele posterioară şi laterală netede. La unirea lor, corpul prezintă marginea

posterioară numită linia aspră. ce prezintă două buze, laterală şi medială, iarpe interstiţiul dintre ele se inseră muşchii : vastul lateral, vastul medial, cei treiadductori (lung, scurt şi mare) şi capul scurt al bicepsului femural. Inferiorlinia se bifurcă (fosă poplitee). Superior linia aspră se trifurcă dând:

- O ramură laterala - tuberozitatea gluteală ce se termină sub mareletrohanter (m. gluteu mare).

- O ramură medială ce se continuă cu linia intertrohanterică de peepifiza proximală.

- O ramură mijlocie - pectineală ( m. pectineu).b. Epifiza proximală- Capul femural, 2/3 dintr-o sferă prezintă în centrul feţei articulare foseta

capului femural pentru capul femural.- Colul femural uneşte capul cu restul osului.. Pe faţa anterioară a colului este

limitată lateral de linia intertrohanterică, iar cea posterioară de creastaintertrohanterică, iar cea posterioară de creasta intertrohanterică.

- Trohanterul mare îndreptată în sus la locul de unire a colului cu corpul. Pe faţamedială se află fosa trohanterică (m. obturator extern). Trohanterul mare dăinserţia muşchilor pelvitrohanterieni (muşchii gluteu mijlociu, gluteu mic,piriform etc.). Se poate palpa pe faţa laterală a coapsei.

- Trohanterul mic situat inferior şi medial de marginea inferioară a colului. Peel se inseră muşchiul iliopsoas.

- Trohanterii mic şi mare uniţi anterior prin linia intertrohanterică, iar posteriorprin creasta intertrohanterică (m. pătrat femural).

c. Epifiza distală prezintă condilii femurali, lateral şi medial, ce converganterior spre o faţă articulară numită faţa patelară, iar posterior sunt separatede fosa intercondilară. Condilul medial este mai îngust şi descinde mai josdecât condilul lateral. Fiecare condil prezintă : o faţă articulară patelară, o

faţă intercondilară ce priveşte spre faţa celuilalt condil delimitând fosaintercondiliară (ligamentele încrucişate ale articulaţiei genunchiului). Pe feţeleposterioare ale celor doi condili se inseră capul medial si lateral al muşchiuluigastrocnemian, muşchiul plantar si popliteu. Pe faţa medială a condiluluimedial şi pe cea laterală a condilului lateral se afla epicondilul medial şiepicondilul lateral (ligamentele colaterale ale articulaţiei genunchiului).

B. PATELA os scurt, turtit, pereche, situat în tendonul muşchiului cvatriceps femural.Prezintă o bază, un vârf ce priveşte în jos, o faţă aterioară, o faţă posterioară pentruarticulaţia cu faţa patelară a femurului şi două margini medială şi laterală.

C. TIBIA os lung, pereche, ce formează scheletul gambei împreună cu fibula.1. Orientare

- anterior marginea cea mai ascuţită a corpului;- inferior epifiza cea mai mică şi medial prelungirea ei;

2. Descrierea. Corpul (diafiza) trei feţe şi trei margini,- Faţa medială poate fi palpată sub piele nefiind acoperită de muşchi. În

porţiunea superioară se inseră prin intermediul unei formaţiuni fibroase,numită pes anserinus, muşchii croitor, gracilis şi semitendinos.

- Faţa laterală concavă superioar (m. tibial anterior). Inferior convexă(aluneca tendoanele muşchilor extensori).

- Faţa posterioară superior o linie oblică numită linia solearului. Deasupraliniei - muşchiul popliteu, iar dedesupt - muşchii flexor lung al degetelorşi tibialul posterior.

- Marginea anterioară ascuţită şi poate fi palpată subcutanat. de la nivelultuberozităţii tibiei la maleola medială.

- Marginea medială pronunţată inferior, iar marginea laterală dă inserţiemembranei interosoase.

b. Epifiza proximală constituită din doi condili medial şi respectiv, lateral. Ceprezintă o faţă superioară articulara pentru condilii femurali şi ocircumferinţă. Între cele două suprafeţe articulare se găseşte o proeminenţăosoasă, eminenţa intercondiliană ce este formată de tuberculul intercondilarmedial şi de tuberculul intercondilar lateral. Anterior şi posterior de aceastăeminenţă - aria intercondiliană anterioară (lig. incrucisat anterior) şi respectivposterioară (lig. încrucişat posterior) articulaţiei genunchiului.

Pe faţa laterală a condilului lateral se găseşte faţa articulară pentru fibulă.Pe porţiunea anterioară a circumferinţei - suprafaţă triunghiulară, limitată debifurcarea marginea anterioare a corpului - tuberozitatea tibiei.

c. Epifiza distală- faţa superioară se confundă cu corpul.- faţa inferioară este împărţită de o creastă în două feţisoare pentru trohleea

talusului.- faţa anterioară - alunecă tendoanele muşchilor extensori.- faţa posteriară - alunecă tendonul muşchiului flexor lung al halucelui.- faţa medială prezintă o prelungire – maleola medială palpabilă sub piele.- faţa laterală prezintă scobitura fibulară pentru articulaţia cu fibula.

D. FIBULA os lung, pereche, ce pare torsionat pe axul său.1. Orientare

- inferior: epifiza turtită;- medial: feţişoara articulară;- posterior: marginea epifizei ce prezintă o fosă.

2. Descrierea. Corpul (diafiza)

- faţa medială - o creastă numită creasta medială.- faţa laterală - şanţ unde se inseră muşchii peronieri lung şi scurt.- faţa posterioară vizibilă mai mult în porţiunea superioară.Marginile sunt vizibile mai ales în porţiunea mijlocie, în special cea medială

numită şi margine interosoasă .b. Epifiza proximală - capul fibulei ce prezintă medial o faţă articulară pentru

condilul lateral al tibiei. Capul se prelungeşte în sus cu un vârf (m. bicepsfemural). Capul se leagă de corp printr-un col (nervul peronier comun).

c. Epifiza distală se prelungeşte lateral şi inferior cu maleola fibulară ceprezintă pe faţa medială o feţişoară articulară pentru talus. Posterior se găseşteo depresiune numită fosa maleolei laterale. Faţa posterioară prezintă un şanţ -alunecă tendoanele muşchilor peronieri.

E. OASELE PICIORULUI 26 de oase dispuse în trei grupe : tarsul, metatarsul,oasele degetelor.TARSUL - şapte oase dispuse în două rânduri:

a. posterior: - talus superior- calcaneu inferior

b. anterior: - navicular- cuboid- trei cuneiforme.

TALUSUL (ASTRAGALUL)Talusul este situat superior de calcaneu şi este format din cap, col şi corp.1. Orientare

- anterior – capul;- superior – trohleea;- lateral – faţa articulară triunghiularăCALCANEUL aşezat sub talus.1. Orientare

- superior faţa prevăzută cu feţişoare articulare;- posterior extremitatea cea mai voluminoasă;- medial şanţul cel mai adânc;

NAVICULARUL situat în partea medială a scheletului piciorului.1. Orientare

- posterior – faţa concavă;- medial şi inferior – tuberozitatea osului;

CUNEIFORMELE în număr de trei cuneiformul medial este cel mai mare şi searticulează anterior cu metatarsul I, posterior cu navicularul, lateral cu metatarsulII şi cuneiformul intermediar care este cel mai mic şi se articulează anterior cumetatarsul II, posterior cu navicularul, lateral cu cuneiformul lateral, iar medial cucuneiformul medial. Cuneiformul lateral - anterior cu metatarsianul II, posteriorcu navicularul, lateral cu cuboidul, iar medial cu metatarsul II şi cuneiformulintermediar.

METATARSUL - cinci metatarsiene numerotate dinspre marginea medială spre cealaterală a piciorului de la I (haluce) la V (degetul mic). Metatarsienele prezintă uncorp, baza metatarsienelor (se articulează cu oasele tarsului şi cu metatarsieniiînvecinaţi) si extremitatea anterioară - capul metatarsianului (cu falangaproximală).OASELE DEGETELOROasele care formează degetele se numesc falange şi sunt în număr de 14: fiecare

deget are trei falange – proximală, mijlocie şi distală, exceptând halucele care este formatdin falanga proximală şi distală.

Articulaţiile sunt organe de legătură între oase, fiind sediul mişcărilor. Suntalcătuite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc între ele, elementereprezentate prin formaţiuni conjunctive.

După gradul de mobilitate, articulaţiile se împart în: Sinartroze ( articulaţii fixe) corespunzătoare articulaţiilor fibroase. Diartroze (articulaţii mobile) corespunzătoare articulaţiilor sinoviale. Amfiartrozele (articulaţii semimobile) corespunzătore articulaţiilor cartilaginoase.

A. ARTICULAŢIILE FIBROASE (SINARTROZELE) - oasele sunt unite prin ţesutfibros dens (membrane sau ligamente). Aceste articulaţii permit mişcări foarte reduse.

Tipuri de articulaţii:1) Sindesmoza suprafeţele articulare sunt unite printr-un ligament interosos

(exemplu: ligamentul stilohioid, coracoacromial). Articulaţia sacroiliaca esteunită prin ligamente puternice interosoase.

2) Suturile sunt articulaţii care se găsesc numai la craniu.Se descriu trei tipuri de suturi:

1) dinţată la care suprafeţele osoase se întrepătrund (sutura fronto-parietală, occipito-parietală).

2) solzoasă în care oasele care se articulează sunt tăiate oblic (suturaparieto-temporală).

3) plană în care oasele se articulează prin margini regulate (suturainternazală).

3) Gomfoza este articulaţia dintre o extremitate osoasă conică şi o cavitatealveolară (articulaţiile dintre rădăcina dinţilor şi alveole).

B. ARTICULAŢIILE CARTILAGINOASE prezintă la legătura dintre oase cartilajhialin sau fibrocartilaj. Se disting două tipuri, şi anume:

1) Sincondrozele între cele două oase care se articulează se interpune o lamăde ţesut cartilaginos (articulaţia dintre corpul osului sfenoid şi porţiunea

bazilară a occipitalului, sincondroza pieselor osoase care compun osulcoxal).

2) Simfizele la care ţesutul de continuitate dintre oase este celfibrocartilaginos (simfiza pubiană, articulaţiile dintre corpurile vertebrale).

C. ARTICULAŢIILE SINOVIALE sunt articulaţii complexe, întâlnite frecvent, lanivelul cărora se produc mişcări multiple şi variate.Elementele componente ale unei articulaţii sinoviale sunt: Suprafeţele articulare, care pot fi:

- sferice (cap humeral, femur)- concave (cavitatea glenoidă a scapulei, acetabulară a coxalului)- plane (platoul tibial)- în formă de mosoraş (trohleea humerusului)

Suprafeţele articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin cu rol important în protecţiaoaselor, permite alunecarea acestora în timpul mişcării, precum şi rol de tamponamortizând presiunea exercitată de greutatea corpului. Distrugerea acestui cartilaj poateconduce la limitarea mişcărilor dintr-o articulaţie, la aşa numita anchiloză. Capsula articulară este o formaţiune constituită dintr-un strat extern fibros şi unul

intern, membrana sinovială. Stratul fibros are o formă comparabilă cu cea a unuimanşon ce se inseră prin cele două extremităţi ale sale la periferia cartilajelorarticulare. Acesta reprezintă o continuare a periostului oaselor. În articulaţiile cumobilitate redusă capsula este groasă, iar în cele cu mobilitate mare capsula este mairedusă şi mai puţin rezistentă, dar există şi articulaţii mobile care au capsula groasă,cum ar fi articulaţia şoldului

Membrana sinovială reprezintă stratul profund al capsulei şi se prezintă ca o foiţălucioasă, subţire ce aderă de suprafaţa capsulei articulare şi acoperă formaţiuniintracapsulare, ca de exemplu tendoane, discuri intraarticulare (discul articulaţietemporomandibulare, meniscurile articulaţiei genunchiului), ligamente. Lichidulsinovial deţine un rol triplu: de nutriţie, lubrefiere şi de curăţire, cu importanţă înbiomecanica articulară.

Cavitatea articulară este un spaţiu virtual situată între capetele osoase, care searticulează şi capsula articulară. Conţine o cantitate mică de lichid sinovial. Lamenţinerea în contact a suprafeţelor articulare participă prezenţa unei presiuninegative în cavitatea articulară cât şi presiunea atmosferică.

Ligamentele articulare sunt formaţiuni fibroase care se inseră pe cele două oase aleunei articulaţii, contribuind la menţinerea în contact a suprafeţelor articulare. Se potdeosebi ligamente intracapsulare (ligamentele încrucişate ale articulaţieigenunchiului) şi ligamente extracapsulare ce solidarizează articulaţia.

Formaţiuni ce sigură concordanţa dintre suprafeţele articulare:- labrul articular (cadrul articular) măreşte cavitatea articulară şi astfel face

posibilă o mai bună concordanţă între o suprafaţă articulară sferică – cap articular – şi ocavitate articulară mai puţin adâncă. Această formaţiune se întâlneşte în cazul unorarticulaţii sinoviale, ca de exemplu articulaţia scapulohumerală şi articulaţiacoxofemurală.

- fibrocartilajele intraarticulare: discurile şi meniscurile. Când între suprafeţelearticulare există nepotriviri apar diferite formaţiuni fibrocartilaginoase ce realizeazăpotrivirea suprafeţelor articulare (exemplu: meniscul articular din articulaţia genunchiuluisau discul articular din articulaţia temporomandibulară).

Mişcări în articulaţiile sinoviale.

BIOMECANICA ARTICULARĂ

Funcţiunea articulaţiilor constă în a permite anumite mişcări ale oaselor care intrăîn alcătuirea lor. Felul mişcărilor şi forma suprafeţelor articulare sunt într-o strânsăinterdependenţă.

Artrodiile sunt articulaţii sinoviale cu o mare mobilitate. La nivelul unei articulaţiimobile mişcările depind de forma suprafeţelor articulare. Ele se pot realiza în jurul unuiax, a două axe sau a trei axe.

Tipurile de mişcări în articulaţii: Flexie – extensie: mişcări de apropiere (flexie) sau de îndepărtare (extensie) a

două segmente alăturate. Mişcarea se face în jurul unui ax transversal. Abducţie – adducţie: mişcarea de îndepărtare faţă de axul median (abducţie) sau

de apropiere faţă de axul median al corpului (adducţie). Mişcarea se face în jurulunui ax transversal.

Rotaţie: mişcarea prin care segmentul se roteşte spre corp sau în afară. Aceastapoate fi internă sau externă. Mişcarea se realizează în jurul axului care trece prinlungul segmentului ce se deplasează.

Pronaţie – supinaţie: mişcarea de rotaţie a mâinii prin care policele se roteştemedial cu palma privind în jos (pronaţie) şi respectiv mişcarea inversă cu palmaprivind în sus (supinaţie). La picior, când planta priveşte spre lateral şi margineaexternă a piciorului se ridică se realizează pronaţia iar mişcarea inversă poartănumele de supinaţie.

Circumducţie: mişcarea care totalizează flexia, extensia, abducţia, adducţia şi leasociază cu rotaţia.

Inversiune – eversiune: mişcarea de rotire medială a plantei (inversiune) saumişcarea de rotire laterală a plantei (eversiune).

Propulsie – retropulsie: mişcarea de proiecţie înainte a capului mandibulei(propulsie) sau mişcarea de proiecţie înapoi a capului mandibulei care este readusîn fosa mandibulară (retropulsie).

CLASIFICAREA ARTICULAŢIILOR SINOVIALE

După numărul oaselor ce intră în alcătuirea unei articulaţii sinoviale acestea se împart în:- articulaţii simple formate doar prin unirea a două oase- articulaţii compuse formate prin unirea mai multor oase

După forma suprafeţelor articulare se deosebesc:- articulaţii plane care au suprafeţele articulare plane. Permit numai mişcări de

alunecare (de exemplu: articulaţiile dintre oasele carpului sau ale tarsului)- articulaţiile trohoide au suprafeţele formate dintr-un cilindru osos conţinut

într-un inel osteofibros. Permit doar mişcări de roataţie (de exemplu:articulaţiile radioulnare, atlantoaxoidiană mediană)

- articulaţiile condiliene au suprafeţe articulare rotunjite pe un os iar pe celălaltdouă depresiuni corespunzătoare segmentelor de cilindru cu care searticulează. Permit mişcări într-un singur plan şi în mod secundar mişcărilimitate în alte planuri. (de exemplu: articulaţia cotului şi a genunchiului)

- ginglymul prezintă suprafeţe articulare formate la unul din oase de un scripetesau trohlee iar la osul opus prezintă o creastă ce corespunde şanţuluiscripetelui şi două povârnişuri laterale. Permit mişcări de flexie – extensie şimişcări reduse de lateralitate. (de exemplu: articulaţia humeroulnară,articulaţiile interfalangiene)

- articulaţiile elipsoidale prezintă la un segment osos o suprafaţă articularăelipsoidală iar la celălat os o depresiune corespunzătoare. Permit mişcări deflexie – extensie, abducţie – adducţie şi circumducţie (de exemplu: articulaţiaradiocarpiană, metacarpofalangiană)

- articulaţiile sferoidale prezintă la un segment osos o suprafaţă formată dintr-un cap ce pătrunde într-o cavitate în formă de cupă în celălalt segment osos.Permit mişcări de: flexie – extensie, abducţie – adducţie, circumducţie şirotaţie. (de exemplu: articulaţiile umărului şi şoldului)

După numărul axelor în jurul cărora se execută mişcările în diferitele articulaţiideosebim:

- articulaţii uniaxiale care permit mişcarea într-un singur plan ca de exemplu:ginglymul (flexie – extensie) şi articulaţiile trohoide (rotaţia)

- articulaţii biaxiale: prezintă două axe perpendiculare unul pe celălalt ca deexemplu articulaţiile elipsoidale.

- Articulaţiile cu trei axe care permit mişcări în toate planurile spaţiului ca deexemplu articulaţiile sferoidale